Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1928 (Anul 5, nr. 203-255) 864 pag/DimineataCopiilor_1928-1669230553__pages251-300

DIMINEAȚA COPIILOR" 


PAG. 11 


pe 
= 


RA 


yy = = 


SUNAŢI CLOPOTE 


Clopote, sunați cucernic 
Şi vestiți cu glas puternic 
Că sfârşită-i suferința, 
Biruit-a iar credința, 
Căci Hristos a înviat, 
Fie pururi lăudat ! 


o aee a 


Să sunati cu bucurie, 

Şi să spuneți să se ştie 
C'azi e ziua cea mai mare, 
Că e Paşti, e sărbătoare, 
Când Hristos a înviat, 
Strălucitul Impărat ! 


Glasul vostru ducă-l vântul 
Dea de veste că mormântul 
'N care a stat Cel pururi viu 
Azi e gol şi e pustiu, 

Căci Hristos a înviat 

In lumină "'nfăşurat. 


Când pe cruce răstignit, 
Când bătut şi chinuit 

Fu al lumei Salvator, 

Voi cu glas tânguitor 

Tot ați plâns, ați suspinal. 
Dar Hristos a înviat ! 


Spuneți, clopote, mai tare, 
Ca să afle mic şi mare, 
Că tot chinul s'a sfârşit, 
Că dreptatea-a biruit, 
Căci Hristos a înviat 

Şi pre Moarte a călcat. 


Râde cerul şi pământul 
Şi răsună vesel cântul, 
e ; Ă E Lat, E un imn de biruintă, 
AA i AN ia RA Ce din inimi cu credință 
1p CE NE 4 Se înalță ne'ncetat, 
[d eee SGD o ati NA ARĂ Căci Hristos a înviat ! 


(| 

f i: A a ea cc d lu 
ZUN VR gter pe e | Moşuleţ 
i fi st è ZA, P | > pa 


DIMINEAȚA COPIILOK. 


S'A PIERDUT HAPLEA 


Text de MOŞ NAE 


1) 2) — Cum pierdut?“ întreabă Frosa, 
Este chiar de necrezut, Insă Haplea 3 „Stai un pic, 
De un ceas de când mă caut, Ai să vezi ce poană mare, 


Uite, văd că m'am pierdut. 


Stai niţel, ca _ să-ţi explic. 
EE ŞI ~ LAS 


4 


(i ; 
SAWANE | 


3) „Cam uituc, cum sunt din fire, > 4) „Seriu că ghete şi ciorapii 
Noaptea când mam dus în pat, Sunt pe scaunul de sus, A 
Hai să iau, zic, o hârtie, Fantnioniiistint pe toat, 
Şi de scris mam apucat. Iar căciula ’n cui am pus. 


PAG. 13 


DIMINEAȚA COPIILOR 


G) „Uite-aşa nu uit nimica, 
Dar pe mine m'am uitat, 
Vite scriu, ca să se ştie, 
Că eu Haplea sunt în pat. 


5) „Si pe rând le scriu pe toate, 
Orice lucru unde-l pun, 
Bravo, îmi zic şi mă felicit, 
Bravo, Hapleo, asta-i bun. 


$ pe 
Pa 
ect j 
t OX d 
să af 
7) „Când mă scol azi dimineaţă, 8) „Pantaloni, ciorapi şi ghete, sedii į 
Sar din pat drept la hârtie, Toate sunt la locul lor, O o2 Ki 
O citesc şi aflu totul, Dar de mine când citit-am, = Ea T 
2399 03 a EN ag . . > . = a semi 
Tocmai cum într'însa scrie. Mi-a venit, său, chiar să mor. a aa 
= : pa t 
p-d > 
Z 


sajli 


PtU UL (N: 
HU 


itlik 


ULETI 


e 


iti 


10) „Ce mă fac, sărman de mine ? 


9) „Sunt în pat“, am scris aseară, i 
Caut, dar, şi răscolesc. Unde sunt, unde-am pierit ?“ 
Sunt acolo ? Nu, vezi bine, Când aude, Frosa ţipă : 
Wam pierdut, nu mă găsesc. „„Aoleu, Hapleo, ce-am păţit !“. 

(Va urma) 


NNNBIODIESORESERRENRBUGGDNERORABSBEIRUD ANaUBUGEDAROAAPNRUROEUXIBADEBONNEEA 2EENAANUSADEBI NANE i 29 AEP BRaRRARRAAIE 2 


4. Copilul crescut în peşteră, roman 


CELE MAI BUNE CADOURI DE PAȘTI uei so). 


5. Suflete de viteji, roman cartonat 


Sunt următoarele cărți: (lei 60). ră SIARTER 
1. Plici şi Pium (lei 20). 6, $ Haplea, Păţănii şi năzdrăvănii, 
2. Comoara cu povești (lei 80). ediția a Il-a, (lei 50). 


3. Evreica (lei 30). 


s va x. E 


PAG. 14 


D A FR ii 
POVESTE 


Trăia odată un om bogat, care avea trei fii. Când 
se făcură mari, îl trimise pe cel mai mare să călăto- 
rească şi să cerceteze lumea şi trei ani trecură până 
să-l vadă din nou. Pe urmă se înapoie, îmbrăcat 
în haine foarte frumoase şi tatăl său fu atât de mul- 
tumit încât dădu o mare petrecere, la care poiti pe 
toţi prietenii. 

Când se stârşiră petrecerile, ceru voie şi cel de 
al doilea fiu să cutreere lumea. Tatăl său fu bucuros 
şi îi dădu mulţi bani de cheltuială, spunându-i că-l 
va cinsti şi pe el tot aşa, dacă se va purta ca fratele 
său. Băiatul făgădui să se poarte bine, ceeace şi 
făcu. După trei ani se întoarse şi tatăl său tot aşa 
de mulţumit, îl sărbători şi mai frumos decât pe cel 
dintâiu. 

Al treilea frate, care se numea Ion, era socotit cel 
mai prost dintre toţi. Nu făcea decât să stea toată 
ziua lângă vatră, murdărindu-se cu cenuşe; dar şi 
el ceru voe să plece în lume pentru trei ani. „Du-te, 
îi zise tatăl său, dar ce ai să poţi face tu?” li dădu 
însă şi lui bani, bucuros că scapă de el. 

Pe când mergea de mai mult timp, Ion ajunse în- 
tr'o câmpie, unde câţiva ciobani vroiau tocmai să 
omoare un câine. li rugă să fie milostivi şi să i-l dea 
mai bine lui. Aceştia primiră şi Ion plecă urmat de 
câine .Mai departe, dădu peste o pisică. Şi pisica 
era să aibă aceeaşi soartă ca şi câinele. Se rugă 
şi pentru viaţa ei şi o luă cu el. In sfârşit ceva 
mai încolo scăpă un şarpe, care de asemenea îl 
urmă şi acum mergeau toţi patru: câinele după Ion, 


RR ———————— 


m 
UAA 
KENA 


ENGLEZĂ 


pisica după câine şi şarpele după pisică. Deodată 
şarpele zise lui Ion: „Mergi încotro mă vezi pe mine 
mergând”, fiindcă toamna, când toţi şerpii se as- 
cund în găurile lor, acesta se ducea în căutarea re- 
gelui său, care era regele tuturor şerpilor. Pe urmă 
mai spuse: „Regele mă va certa cam întârziat a- 
tâta, dar îi voiu spune în ce primejdie am fost şi 
că fără ajutorul tău aşi fi murit cu siguranță. Regele 
apoi o să te întrebe ce vrei ca răsplată şi tu să 
ceri ceasul care atârnă de perete, are tot felul de în- 
suşiri minunate şi e deajuns să-l întorci, ca să ca- 
peţi tot ce doreşti”. 

Ion făcu întocmai şi după ce căpătă ceasul, vru 
să-i încerce puterea. Cum era întometat şi se gân- 
dea cu poftă la fripturi, plăcinte şi vin, întoarse 
ceasul şi numaidecât văzu înainte-i mâncări, dulceţuri 
şi băuturi delicioase. Venind seara, lon se gândi ce 
fericit ar fi dacă ar avea o odae cu un pat şi cu o, 
masă bună. Din nou întoarse ceasul şi dorinţa i 
se împlini. DN 

A doua zi -Ion îşi aduse aminte că tatăl său îl 
aştepta şi se îndreptă spre casă. Insă când se în- 
toarse în aceleaşi vestminte vechi cu cari plecase, 
tatăl său se mâniă şi-l trimise la locul lui de lângă 
vatră. 

A treia zi, simțindu-se plictisit, Ion se gândi că ar 
fi fumos să aibă o casă înaltă cu trei caturi, plină 
cu mobile luxoase şi cu vase de aur şi argint. In- 
vârti ceasul şi toate se fäcură întocmai. Apoi se 
duse la tatăl său şi-l pofti la el. Bătrânul fu foarte 


DIMINEAȚA COPIILOR 


mirat şi vru să ştie cu orice preţ de unde avea 
fiul său toate bogăţiile acestea. Ion nu-i spuse, dar 
il rugă să cheme pe toţi prietenii la o masă mare. 
Toată lumea era nespus de mirată de ce vedea şi 
de ce se servea la masă. După cel dintâiu ospăț, 
lon rugă pe tatăl său să poitească şi pe împărat cu 
fiica sa. Intoarse apoi ceasul şi deodată ieşi ca din 
pământ o trăsură împodobită cu aur şi argint şi 
trasă de şase cai cu hamuri strălucitoare. Impăra- 
tul şi Domnița fură uimiţi de frumuseţea trăsurii şi 
plecară la masa lui Ion. Dar care nu le fu mirarea 
când văzură că drumul pe care mergeau era tot de 
marmoră. Se vede că Ion avusese grijă şi de asta. 
Dar acasă ? Ceasul fermecat făcuse una mult mai 
frumoasă, un palat cum nu mai văzuse împăratul în 
viaţa lui. Toţi erau orbiţi de frumuseţile şi sculp- 
turile ce li se înfăţişau şi lui Ion nu-i fu greu să 
ajungă ginerele Impăratului. 

Numai că lonică al nostru nu prea era deştept şi 
întro bună zi povesti totul soţiei sale. De acum. 
Domnița nu mai avea astâmpăr până într'o noapte 
când fură ceasul şi fugi la tatăl său. Acolo chemă pe 
toți curtenii şi le porunci so urmeze spre ţărmul 
mării. Ajunşi la țărm, întoarse ceasul şi numai decât 
se făcu un pod lung, iar la mijlocul mării, un palat 
măreț. După ce intrară cu toţii în palat, podul se 
tăcu nevăzut. | 

In acest timp lon, rămas singur, trăia foarte prost 
şi toată lumea râdea de el; de aceea într'o bună zi 
plecă iar în lume, întovărăşit de câine şi de pisică. 
Auzind, însă, unde se ascunsese Domnița, se îndreptă 


PAG. 15 


i 


SÈ, 
R 
Să 
AR 
Şi 
ti 


ZZ 
A 


spre locurile acelea. Când ajunse, puse câinele să în- 
noate, iar pe spatele lui aşeză pisica, pe care o în- 
văţă cum să se strecoare să ia ceasul. Zis şi făcut. 
Pisica găsi însă ceasul încuiat într'o cutie. Atunci se 
apucă să roadă cutia şi o roase până când făcu o 
gaură mare, prin care scoase ceasul atât de preţios. 

Pe când înnotau din nou spre țărm, pisica scăpă 
ceasul din gură. Noroc că tocmai atunci trecea un 
peşte pe acolo, care de frica pisicii trebui să caute 
ceasul la fund. 

In sfârşit, după atâtea păţănii, Ion se văzu iar 
cu ceasul iubit şi întorcându-se la părinţii săi, trăi 
câte zile mai avu fericit împreună cu cele două a- 
nimale credincioase, după ce pedepsise pe Domniţă 
Cum se cuvenea. 

In româneşte de Gabriela 


ISRAVADEVUDUSNERENREERSSANNRGAGTEUNANTNNNNNSEABTUSNNN HYNSURSENNVNNUNRERGNSSN QENNENSCENANRENANNNANGNAAERSUNENENESNERS; 


Cine aleargă după doi iepuri 


„„Nu prinde nici unul. lar Lili mă întreabă: „Dar 
cine a alergat după doi iepuri şi n'a prins nici unul?” 

Eu îi răspund zicându-i: „Uite, Lili, despre zică- 
toarea aceasta este o fabulă, adică o poveste cu a- 
nimale, însă o poveste din care noi oamenii avem de 
scos o învățătură frumoasă şi folositoare. 

„lată cum este fabula: Un câine de vânătoare se 
luase după un iepure tânăr. şi era cât p'aci să-l 
ajungă. lată însă că dintrun tufiş sări un iepure 


mai mare şi mai gras. „Mă iau după iepurele acesta, 
îşi zise câinele, fiindcă e mult mai mare decât cel din- 
âj AF i A rAd p2 | 


„Lăsă, aşa dar, pe iepurele tânăr să-şi vadă de 
drum şi se luă după al doilea iepure. Insă iepurele 
acesta, fiind odihnit, alerga mult mai iute decât primul 
iepure, pe când câinele, obosit de alergătura ce fä- 
cuse până atunci, alerga cu greu, gâfâind şi oprin- 
du-se la tot pasul. ; 

„Și aşa, după ce văzu că zadarnică e toată aler- 
gătura sa, câinele se întoarse cu urechile pleoştite, 
şi cu coada între picioare, fără nici o ispravă. 

„Tot ce am spus până aci este o fabulă; ea însă 
ne învaţă că atunci când ne apucăm de o treabă, 
să nu ne gândim la alta până nu o isprăvim. 

Căci dacă începem o treabă şi apoi trecem la 
alta, nu isprăvim nici una şi ne pierdem vremea de 
pomană. 

„lată de ce e foarte înţeleaptă zicătoarea că cine 
aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul”. St. Pr. 


PAG. 16 


şa zău, măi copii, că, mult îi mai e dat o- 
mului să vază şi S'ajungă ; atâtea ş'atâtea 
de i se face capul doldora şi nu mai ştie 
de unde să înceapă — când vrea să po- 
trivească  — şi unde să isprăvească. 

De aceia şi eu stau acum cu gândurile duse de- 
parte, în trecut şi nu ştiu pe ce amintire sau pe ce 
poveste să pui mâna, s'o scot la lumină din sacul 
plin al bătrâneţii şi să v'o spui şi vouă ca să ştiţi 
so spuneţi şi voi mai departe când v'o veni vre- 
mea. lacă, tocmai că-mi pusei tutun în lulea — ba- 
tă-l pustia — să vă povestesc ce se spunea prin 
bătrâni despre iarba asta păcătoasă, pe care o pu- 
făim- fără de rost milioane de oameni. 

Spune povestea că odată un om făcuse legătură 
cu diavolul să se ia la întrecere unul cu altul por- 
nind din fundul unei văi şi care o ajunge mai re- 
pede în vârful dealului ăla să câştige prinsoarea. 
Cine câştiga avea să ceară celuilalt tot ce i-o pofti 
inima. Pasă-mi-te „Spurcatul” voia să câştige su- 
fletul omului că prea ţinea mult să'nceapă goana cât 
mai de grabă. 

A doua zi, dis-de-dimineaţă, Nichipercea, bătu la 
ușa omului şi-l pofti frumuşel la întrecere. Se a- 
şezară la doi trei paşi unul de altul, cuprinseră cu 
ochii odată vârful dealului şi rupe-o de fugă. 

Omul, care cunoştea pe degete potecile o luă la 
sănătoasa pe una din ele, pe câtă vreme Necuratul 
ținea dealul de-a dreptul, cățărându-se pe stânci, 
sgâriindu-se prin mărăcini până ce, gâfâia de oboseală, 


ci 


DIMINEAȚA COPIILOR 


IARBA NECURATULUI 


lac de sudoare ajunse, cu chiu cu vai, în vâriul dea- 
lului. 

Hei, dar omul nostru era de mult acolo şi se o- 
dihnea liniştit pe o piatră şi privea râzând la cazna 
diavolului. Ce să facă diavolul ? Prinsoarea era prin- 
soare. 

Inghiţi în sec şi aşteptă să-i ceară omul răsplata. 

Acesta, nici una, nici două, rupse o creangă din 
pom, o curăţă de frunze şi-i porunci diavolului să 
se culce cu burta la pământ. Şi unde-mi începu să-l 
croiască pe ucigă-l crucea, unde-mi începu să-i care 
cu nuiaua pe spinarea goală şi dă-i şi trage-i până 
ce începu să ţâşnească sânge prin pielea Spurca- 
tului. După ce-l bătu bine şi la tălpi, aruncă nuiaua 
şi-şi văzu liniştit de drum. 

— Iaca asta mi-i răsplata, Satano — zise omul. 
De-acum "nainte cred că ţi-a pierit pofta de prinsori. 

După ce plecă omul, dracul se sculă văitându-se 
şi apucând nuiaua în mână voi — de necaz — so 
rupă bucățele, văzu însă câteva picături de sânge 
pe ea şi se opri. Ochii-i sclipeau de bucurie şi uitând 
de dureri începu să ţopăie şi să se mângâie cu 
coada sub bărbie. Infipse apoi nuiaua în pământ 
şi zicând nişte vrăji adăogă: Buruiana Dracului să 
te faci şi cine o gusta din tine să simtă tot ce-am 
simţit eu de pe urma ta. 

Şi din beţişorul acela a răsărit tutunul. Cine-l ia 
simte amăreala lui şi usturimea care a simţit-o şi 
dracul odinioară, iar dacă-l fumează mai mult tu- 
şeşte şi scuipă şi horcăe ca şi Nichipercea când se 
muncea să ajungă vârful dealului. 

D. Const. Mereanu 


woei IE a aaa a EP VER 
* y< d + r 


+ 


T~ 


DIMINEATA COPIILORe++00¢+000enteeeeeeeooeeeeeeoeeeeeoeeeeeeeee PAG. 17 


de ABABA 


Porosi me 


fost o dată un ţăran, care trăia 
mulțumit şi liniştit cu nevastă-sa 
şi cu cei doi copii: Ileana şi miti- 
telul de Ivănuşcă. 

„lleano, îi zise fetiţei maică-sa, 
noi ne ducem cu tatăl tău la târg 
şi îţi aducem de acolo o al şi 
o păreche de pantofiori frumoşi. 
Tu să fii cuminte, să păzeşti bine pe lvănuşcă şi 
să nu cumva să ieşi din casă”. 

Părinţii plecară la târg, însă Ileana uită de po- 
vața mamei sale şi ieşi din casă, luând în braţe şi pe 
micul Ivănuşcă. Il puse pe acesta în iarba verde, 
iar ea începu să sburde şi să alerge încoace şi în- 
colo. 

Şi iată că veniră în zbor lebedele sălbatice, luară 
pe aripile lor pe Ivănuşcă şi sburară cu el departe, de- 
parte de tot. Când se întoarse Ileana, de Ivănuşcă 
nu mai era nici o urmă. Il căută peste tot locul, îl 
strigă de nenumărate ori, dar Ivănuşcă nu era şi 
nu era. Sus pe cer se zăriră o clipă lebedele sălba- 
tice, dar după aceea pieriră îndărătul pădurei negre. 

Se ştia însă de mult prin locurile acelea că lebedele 
sălbatice sunt nişte fiinţe rele, cari făceau pagube mari, 
şi furau pe copiii mici. Ileana ghici că tot ele lau 
luat pe Ivănuşcă şi de aceea începu să alerge înspre 
partea pe unde le văzuse sburând. 

Alergă multă vreme, până ce întâlni în drum un cup- 
tor plin cu pâine caldă. „„Cuptorule dragă, îi zise 


Ileana, spune-mi incotro au sburat lebedele sălba- 
tice? 

— Mănâncă mai întâi pâinea mea de secară şi 
după aceea am să-ţi spun. 

— Nu sunt obişnuită să mănânc pâine de secară 
îi răspunse Ileana, fiindcă acasă la noi mâncăm nu- 
mai pâine albă de grâu”. d 

Cuptorul închise gura şi nu mai spuse nimic. 

Mai încolo Ileana întâlni un măr pădureț. 

„Drăguţule măr pădureţ, spune-mi încotro au sbu- 
rat lebedele sălbatice? 

—  Mănâncă mai întâi merele mele pădureţe şi 
după aceea am să-ţi spun. 

— Nu sunt obişnuită să mănânc mere pădureţe, îi 
răspunse Ileana, fiindcă acasă la noi mâncăm numai 
mere din cele mai bune”. 

Mărul pădureţ închise gura şi nu mai spuse nimic. 

Mergând tot înainte, Ileana întâlni un râu de apă, 
ale cărui margini erau de mămăligă. „Drăguţule râu 
de lapte, spune-mi încotro au sburat lebedele sălba- 
tice? 

— Bea mai întâiu din laptele meu şi mănâncă din 
mămăliga mea şi după aceea am să-ţi spun. 

— Dar acasă la noi, îi răspunse Ileana, mâncăm 
numai smântână dulce”. : | i 

Râul de lapte închise gura şi nu mai spuse nimic. 

Ileana mai umblă şi colindă mult, străbătu câmpii 
şi păduri, pâna ce întâlni un ariciu. 

„Drăguţule ariciu, spune-mi încotro au sburat le- 
bedele sălbatice? 

— Priveşte în partea aceea!” 

Ileana privi şi se îndreptă spre partea unde îi 
spuse ariciul şi întâlni o colibioară, care era aşezată 
pe picioare de găină şi se învârtea mereu. In co- 
liba aceasta şedea Baba laga, vrăjitoarea cu picioa- 
rele de os. La fereastra colibei şedea însă Ivănuşcă, 
jucându-se cu mere de aur. 

Ileana se furişe în colibă, fără să fie văzută de Baba 
laga, luâ în braţe pe Ivănuşcă şi o rupse la fugă. 
De astădată veniră însă lebedele sălbatice şi se luară 
după dânsa. Cât p'aci să o ajungă. Unde să se as- 
cundă biata Ileana? 


- v TmT Lai S CPEE 


CRET 


P uimire 


PÀG. 18 '9000000000000.000000000000000000oooeooeoeoe DIMINEAȚA COPIILOR 


„Si iată că ajunse la râul de lapte şi îi se rugă zi- 
cându-i: „Drăguţule râu de lapte, ascunde-mă! 

= Bea mai întâiu din laptele meu şi mănâncă din 
mămăliga mea”. 

Ileana- bău lapte şi mâncă şi mămăligă, iar râul o 

ascunse în apa sa. Lebedele sălbatice nu o văzură. şi 
sburară înainte. ; 
? Ileana eşi din râu şi după ce îi mulţumi, îşi văzu 
înainte de drum. Văzând că nu o pot găsi, lebedele 
sălbatice se întorceau îndărăt, aşa că era să o vadă 
din nou. Tocmai atunci lleâna se găsea înaintea mă- 
rului pădureţ. 

„Drăguţule măr pădureţ, rogu-te, ascunde-mă! 

— Mănâncă mai întâi merele mele pădureţe”. 


Ileana le mâncă repede, iar mărul pădure o as 
cunse între ramuri şi o acoperi cu frunzele sale. Le- 
bedele sălbatice sburară, fără să vadă ceva. 

Totuşi, nu scăpă încă de primejdie, fiindcă mai 
încolo lebedele sălbatice o ajunseră din nou, ba chiar 
o atinseră cu aripile. Tocmai atunci Ileana s egăsi 
înaintea cuptorului plin cu pâine. ` 

„Drăguţule cuptor, ascunde-mă! 

— Mănâncă mai întâi pâinea mea de secară”. 

Ileana îmbucă la repezeală pâinea de secară, iar 
cuptorul o ascunse aşa de bine, că nici de rândul 
acesta lebedele nu putură să o vadă şi se întoar- 
seră la coiba din pădure, iar leana se întoarse acasă 
cu iubitul său frăţior Ivănuşcă. Ali-Baba 


ONFRANUCANNNNENSECESSNNENANSUNNONSNCANERNANESNNRANECSETRANEEN INRNONUNNNNG (NONSRENNNNSNNNTNNTEUCNNCEESENTNNNRANNEANNN, 


Mitică face ocolul pământului 


PARTEA Il-a 


1) Mitică spre Persia. 


Mitică părăsi oraşul Lasa din Tibet, unde văzuse 
şi aflase atâtea lucruri ce îi erau necunoscute. Inso- 
tit de credinciosul câine Uragan, Mitică se urcă în 
măreţul aeroplan „Noroc”, care până atunci îşi me- 
ritase bine numele şi ridicându-se în văzduh, luă 
drumul spre Apus, drumul care trebuia să-l ducă în 
Persia. 

Era o zi cu un cer senin şi sufla un vânt favorabil. 
„Noua noastră călătorie începe bine, dacă vremea nu 
se schimbă, are să fie o adevărată plăcere. Ei, U- 
ragane, ce spui tu?” zise Mitică, trăgându-l încet 
de ureche. 

„Ham-ham-ham”, făcu Uragan, ceeace Mitică în- 
telese în modul următor: „Mi-ar plăcea mai bine 
acasă, decât să cutreerăm atătea țări şi să hoinărim 
fără rost prin lume. 
cae Stai, Uragane, nu fi nerăbdător, va sosi şi ziua 
in care ne vom întoarce acasă la noi şi în Ţara noa- 


stră. Dar nu ne întoarcem, până ce nu facem ocolul ` 


pământului. Aşa am hotărît la plecare şi aşa are să fie. 

„Ascultă, Uragâne, continuă Mitică vorbindu-şi mai 
mult sie însuşi, când ţi-ai pus în gând să faci o 
treabă, să nu te laşi de dânsa, până ce nu o duci la 
bun stârşit. Oamenii cari dau îndărăt şi se opresc 
la mijlocul drumului nu sunt buni de mare lucru. 
Unde mai pui că e şi o laudă pentru poporul nostru, 
când se află că un Român a făcut în aeroplan o- 
colul pământului, cercetând ţări şi popoare puţin cu- 
noscute până acum. Să se ştie de toată lumea că 
şi noi Românii suntem capabili de isprăvi mari şi 
însemnate. 

; „Decât acum, Uragane, vorbi mai departe Mitică 
fără să observe că Uragan dormea dus, să-ți dau 
câteva lămuriri asupra Persiei, adică asupra ţărei 


spre care ne îndreptăm. Dacă vrei să ştii cât e de 
mare, îți spun că, în ce priveşte suprafața, este 
de cinci ori mai întinsă decât România. Populaţia ei 
este însă abia o jumătate din populația ţărei noastre. 

„Aceasta înseamă că în Persia sunt întinderi mari 
nelocuite şi necultivate. 

„De altfel, nu aceasta este singura deosebire în- 
tre Persia şi România. lubita noastră Românie, cu 
toate că are încă multe de făcut, ca să ajungă, în 
ce priveşte progresul, de o potrivă cu ţările înain- 
tate din Apusul Europei, în comparaţie cu Persia 
este însă ca o grădină îngrijită față de un pământ 
lăsat în părăginire. 

„Aşa, ca să-ţi dau câteva exemple...” dar un sfo- 
răit mai puternic al lui Uragan îi tăie lui Mitică vorba 
la mijloc, 

„Trântorule, îi strigă Mitică, apucându-l de ceată 
şi sguduindu-l cu putere. Tu dormi, pe când eu îmi 
dau osteneala să te învăţ lucruri pe cari e dator 
să le cunoască orişicine. 

— Ham-ham ! răspunse Uragan, adică : Orice om, 
nu orice câine. 

— Eşi un trântor şi un egoist, îl dojeni Mitică, a- 
dăugând : „Nu te gândeşti decât la câinii tăi, la 
mâncare şi la somn. Totuşi, n'am să te las să mai 
dormi şi am să te silesc să asculţi cele ce vreau 
să-ţi povestesc.” 

Şi fără să-şi ia mâna din ceafa lui Uragan, pe 
care îl sguduia din când în când, Mitică, reluându-şi 
firul vorbei, continuă în felul următor: „Ca să în- 
țelegi căt de înaintată este România față de Persia, 
am să-ţi dau câteva exemple : In România, avem căi 
ferate, care o brăzdează în toate direcţiunile. A- 
proape nu există oraş, sau târg, fie el cât de mic, 
care să nu fie legat de restul Ţărei printr'o linie 
ferată. In Persia, însă, nu există decât o singură linie 


DIMINEAȚA CO PIIL.0 ke00000000000000000te0000otetetoeteceoeooeeooi PAG. 19. 


ferată, care porneşte din Capitala Persiei — ştii că y 


acestei capitale îi zice Tcheram. Şi ce linie ferată ? 
Abia dacă trece de două-zeci de chilometri lungime. 

„Atât şi încolo nimic. 

„Cu şoselele, Persanii stau şi mai rău, cu toate că 
despre partea aceasta nici noi nu stăm cine ştie co 
bine. Ei însă merg pe drumurile naturale, cari nu 
sunt întotdeauna cele mai bune drumuri. 

„Cât despre şcoli şi învăţătură, apoi în privinţa 
aceasta stau şi mai rău. In Persia, de pildă, sunt prea 
puţine temei cari au umblat la şcoală şi sunt sate 
întregi, unde nu întâlneşti un singur om care să ştie 
să citească şi să scrie. 

„Şi ştii, măi Uragane, cum scriu Persanii, adică 
ce fel de alfabet au ei? 

— Ham-ham! fu răsp 
„Puțin îmi pasă de alfabetul lor 

— Taci din gură şi ascultă, îi zise răstit Mitică. 
Trebue să ştii de mai înainte totul despre o tară în, 
care avem de gând să mergem şi să stăm câtăva 
vreme”. 

Şi Mitică, aruncând mai întâiu o privire asupra 
busolei, ca să vadă dacă aeroplanul sboară în di- 
recţia cea bună, continuă zicând : „Ai văzut că Chi- 
nezii scriu rândurile vertical, adică de sus în jos. 
Noi Românii — şi ca şi noi scriu mai toate po- 
poarele civilizate — scriem dela stânga spre dreapta. 
Persanii însă scriu dela dreapta spre stânga, adică 
sfârşesc rândul acolo unde noi îl începem. La fel ca 
dânşii scriu şi Turcii şi Arabii, având unul şi acelaş 
alfabet, căruia îi spune alfabetul arab, fiindcă Arabii 
l-au născocit. 

„Aceasta însă nu înseamnă că Persanii ar îi de 
acelaş neam cu Turcii şi Arabii. Nu, nu se înrudesc 
deloc între dânşii. Ca origină, Persanii sunt chiar 
mai aproape de noi Românii, decât de Turci şi de 
Arabi. Aceasta pentrucă Persanii sunt de origină care 
se numeşte „indo-europeană”, pe când Turcii sunt 
de origină turanică, iar Arabii de origină semitică. Şi 
nici limbile acestor trei popoare nu seamănă între ele, 
numai că atât Turcii, cât şi Persanii au împrumutat 
foarte multe cuvinte din limba arabă. 

„Limba persană, măi Uragane, este o limbă fru- 
moasă, armonioasă şi mai cu seamă este minunată 
pentru poezie. In trecut, acum mai multe sute de 
ani, Persanii au avut poeţi admirabili, poeţi cum 
naveau în vremea aceea popoarele din Europa. Tu, 
măi Uragane, nai habar că şi în limba română avem 
cuvinte de origină persană. De pildă, cuvinte ca der- 
bedeu, pehlivan, han şi altele de cari nu-mi amin- 
tesc acum, sunt luate din limba persană. 

„De asemenea, tu nici mai auzit că în vremile din 
vechime Persia a fost o împărăție mare, foarte întinsă 
şi puternică. Tu nu ştii că un împărat al ei, anume 
Darius, fiul lui Histaspe, a fost şi în România într'o 
vreme când poporul român nu luase încă ființă şi 
când ţara noastră era locuită de triburi barbare. Iarăşi 


sul lui Uragan, adică : 


TE n ac E i iN ae note elle a adika 


habar. mai că vechii Persani au venit cu oștile lor 
în Europa şi am avut războaie crâncene cu Grecii din 
antichitate. t 


Una din porțile dela intrarea în oraşul Teheran, 
/Capitala E priini F 


"Daea ai auzit úk măi. Uragane, de Merai Ma- 
chedon, adică de Alexandru cel Mare, regele Ma- 
cedoniei, care a distrus şi a cucerit împărăţia persană? 
Nimic nu ştii, măi Uragane. Numai lå două. lucrări 
te pricepi: să mănânci şi să. dormi. 

— Ham-ham, se impotrivi Uragan, adică : „Şi 
să-mi păzesc stăpânul”. 

Vasile Stănolu 


In n-rul viitor: „Mitică se coboară în Persia”. 


———— 000 0 — 
Tăcere 


De e frig, sau de e cald: 

Am o singură plăcere; 

Cumpăr un pachet „SUCHARD” 
Savurându-l în tăcere. 


"Lecţii de pian 


pentru cititorii revistei „Dimineața Copiilor“ cu 

400 lei lunar. Elevii talentați vor fi pregătiți special 

pentru şezătorile organizate de „Dimineaţa Copiilor“ 
A se adresa la redacția revistei, 


JARSUNANTENGGENGONEERNENSENSENRUNOQSEARNANANDSEVERNRESGEANN 


ATENȚIE! COLECȚIONARI 
Trimeteți 25 lei prin mandat-poştal pe adresa d-lui S. Zilbe- 
rştein, Ştefan cel Mare 25, Bârlad, şi veţi primi 3 luni de 
zile Revista Bazarul Filatefic organ pentru răspân- 
direa reclamelor şi informaţiuni îilatelice; tiraj 5000 exemplare, 
Bazarul Filatelic este cea mai informată publi- 
caţiune filatelică căutăm reprezentanţi în oraşele Cluj, Sibiu, 


Oradia, Alba-lulia, etc. Ofertele se vor adresa la redacţia 


revistei, Str Lascăr Catargiu 41 Bârlad. Reprezentant general 
pentru Bucureşti şi province este D-nul L. Friedman Mircea- 
Vodă 9. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ngerii care fuseseră trimişi de I- 
sus pe pământ ca fulgi albi, fru- 
moşi de zăpadă, când primăvara 
începu să alerge pe văi şi pe culmi 
cu ciripiri de păsări şi cu zâmbete 
; de flori, se ridicară la cer, pe raze 
1 lungi de soare, tocmai ca pe nişte 
fire de aur.. Până acolo sus, la 
Dumnezeu, se înălţară nevăzuţi, în formă de aburi 
uşori. 

Pe Isus îl găsiră în casa Lui albă, înaltă, întrumu- 
seţată cu flori de primăvară, coşniţe de ghiocei şi 
violete. Fiecare dintre zâmbitorii copii înaripaţi se 
grăbiră să intre în cuibul Domnului şi să-i spună ves- 
tea pentru care fusese trimes pe pământ. 

Cel mai mare dintre îngeri, însă, luă înainte la 
toţi. Bătu în uşa lui Crist: 

„Cine-i acolo ? întrebă Domnul. 

— Eu, îngerul cel mare. 

— Intră” 

Cu chipul îmbujorat, pe frunte cu o coroniță de 
sudoare, îngerul intră şi se aşeză pe un scaun de 
aur. 


1) Din volumul pentru copii „Poveşti pentru Ingerii 
pământului”, ce va apare la o editură mare din Bucu- 
reşti. 


de George Acsinteanu 


— Ce veste mi-ai adus? 

— Doamne, veştile mele sunt multe. Am să caut 
însă să vi le dau numai în câteva cuvinte. 

— Bine, spune. 

— Vântul de iarnă m'a aruncat fulg răzleţ de ză- 
pada, pe geamul unui bordeiu, dintro margine de 
pădure. Am privit înăuntru. Un bătrân cu barbă albă, 
stufoasă, tocmai ca a tatălui nostru, de aici din cer, 
sosise din crâng cu un braţ de lemne. Moşul era pă- 
durar. Cu grijă de om bun începu să bage câte un 
lemn în foc. Lângă sobă stătea o bătrână şi o fetiţă 
ca de vreo şapte ani, frumoasă şi zâmbitoare. 

Copila se juca frumos cu un pisoi mic şi cu un ghem. 
Pe chipul ei dulce strălucea o bucurie mare, când pi- 
soiul dădea cu lăbuţa lui mică în ghem. Târziu, când 
somnul îi sărută pleoapele închise, bunică-sa, bătrâna 
de lângă sobă, mângâind-o pe părul ei galben, ca de 
aur, începu să-i spue o poezie despre naşterea Ta, 
ca s'o adoarmă mai bine. In colţul gurii fetiţei a- 
dormite crescu atunci un zâmbet ca o floare sfântă. 
Eu m'am coborât în gândul ei. Acolo în visul care o 
legăna te-am văzut pe Tine, Doamne, îmbrăcat în 
strae de argint.. Tu îi sărutai sufletul şi o îndemnai 
spre lucruri bune. 

N'am privit mai departe. Am înţeles. Tu eşti pe 
pământ în sufletele tuturor copiilor buni. Am eşit a- 


DIMINEAȚA CO Pir LO R*oooooooooo030.00000000ooooooooooooooooooooe PAG. 21 


fară. Am “lăsat gura pe geam şi de departe i-am să- 
rutat lung chipul zâmbitor. Apoi am plecat. 

— Frumoasă veste, îngere bun, se mulţumi Isus. 

— Mai am una, Doamne, dar asta e tristă. 

—  Spune-o! 

— De la fereastra bordeiului m'am oprit pe un pe- 
rişor sălbatic, Acolo mi-am ales un cuib între două 
ramuri mici. Fără să vreau, am văzut o întâmplare 
ce ma întristat mult. 

— Care? întrebă Isus cu nerăbdare. 

— Un lup flămând sa oprit subt perişor. Atunci 
trecu pe acolo un iepuraş. Lupul îl opri. lepurelui, 
deşi îi tremura inima de frică, stătu. 

— Unte duci, pui de hotare? întrebă lupul pretă- 
cându-se blând. 

— La mama. Mi-e dor de ea. Nam văzut-o de şase 
luni, mişcă din botuleţul lui iepuraşul. 

— Unde locueşte mama ta? 

Intrebarea lupului avea în adâncul ei gând rău, de 
moarte. lepuraşul înţelese. 

— Nu-ţi spun, lupule. 

— Mă, spui ori nu şpui? 

Şi lupul puse laba lui înarmată cu ghiare puternice 
pe micul iepuraş, care începu să tremure puternic. 


Y < 
e Aar, 


i 
y 


N MT 
| re : 


4a Chiar dacă m'ai mănca, nu-ți spun. Mai bine 
să mor eu decât mama. Şi iepurele îşi lăsă capul în 
jos cu ochii lui negri, frumoşi, plini de lacrămi şi 
de îrică. Lupul se încruntă şi mai stărui de câteva 
ori. Se gândea fiara că dacă va afla culcuşul mamei 


iepurelui, atunci îşi va face rost de un ospăț bun şi . 


bogat. Dar micuțul animal nu mai răspunse nimic. 
Lupul de necaz îl înfăşcă şi într'o clipă îl mâncă. 

—  Sărmanul!, făcu Isus Cristos cu durere. Apoi 
întrebă pe înger : 

— Mai ştii ceva? 

— Nu. De atunci am închis ochii şi am așteptat 
soarele de primăvară să mă topească şi să mă urc la 
cer, 


nd 


— Să intre şi ceilalţi îngeri! 

Domnul deschise larg uşile casei lui şi îngerii năvă- 
liră înăuntru. 

Locuinţa se umplu de odată de fiinţe frumoase 
cu haine şi aripi strălucitoare de argint, de aur şi 
de mătase. Capetele lor străluceau ca diamantele sau 
ca argintul lunii. 

Isus se aşeză pe tronul Său şi ascultă cu multă bă- 
gare de seamă. Fiecare dintre ingeri veni if faţa Lui, 
unul câte unul şi îi spuse vestea pe care o culesese el 
depe pământ. Toate veştile semănau cu vestea înge- 
rulu cel mare: una veselă, îmbucurătoare, alta tristă 
amară. La sfârşit pe lângă o umbră mică de tris- 
teţe străluci pe faţa Lui Isus mulţumirea. In sufletul 
Lui nemărginit îi inflori o fericire nebănuită: 

„Da, da, se gândi Cristos, pe pământ, pe lângă răi, 
mai sunt şi fiinţe bune. Copiii. Ei se gândesc la mine. 
Au toată încrederea în mine. Mă poartă în sufletul 
lor, iar eu le voi avea grija. Da, da, copiii de acolo de 
jos sunt, da, da, sunt adevărații „Ingeri ai pămân 
tului”. George Acsinteanu 

—— ock 

Nici un cititor să nu intre în sărbăto- 
rile de Paşti până nu cumpără minu- 
mata carte ,Plici şi Plum“, hazlia po- 
veste a doi ei. 

Preţul, lei 20. 

De vânzare la toate chioşcurile şi 
librăriile. 

———— 00 k 

„Când va veni domnul B. a zis servitorului stă- 
pânul său, spune-i că doresc să-i vorbesc. 

— Bine, răspunse înțeleptul servitor, dar ce să-i 
spun, dacă nu vine ?” 

Din Esperanto de Camil Perlman 
CITI TILL LILI LL LL LL LL LL Lele bulă 
COLECȚIONARI DE MARCI POŞTALE! 

Puteţi uşor complecta colecţiile D-v cerând fără întârziere 
noul meu Preț-Curent care cuprinde peste 130 State din lumea 
intreagă şi care se trimete gratis. De remarcat; cele mai rare 
State Indiene, Africane, state din America de Sud şi Antile. 
Coloni vechi. Spaniole, Colonii Engleze, Colonii Portugheze 


_ etc. etc. La comenzi de la 60 lei în sus, primiţi un frumos cadou. 


Lica Sternberg B-dul. Carol 12 Botoşani 
BAARZNRaDGBRANRRARA55OEBEBOEIOnea ONG casio aus cata 


Trimiteţi copiii la 


PLAJA ARTIFICIALĂ 


Bucureşti, Str. Mircea-Vodă, 44.— Telefon 349/81 


Săli spaţioase cu instalaţii de băi de soare artifi- 
cial, cu rezultate mai grabnice și mai intense chiar 
decât soarele la mare sau pe munți. 

Copiii își fac tratamentul jucându-se în nisip ca la 
mare. Băile de soare artificial sunt recomandate 
cu succes pentru: anemici, limfatici (scrofuloși), ra- 
chitici, debili, convalescențţi, nedesvoltațţi, etc. 

FUNCȚIONEAZĂ ZILNIC, cu persona! medical sub 
direzţiunea d-lui dr. Yarec, dela 9—1 dimineaţa şi 
4—7 seara. — LA INDEMÂNA TUTUROR, TARIFU 
FIIND MODERAT. 


PAG. 22 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Din viaţa marelui inventator Edison 


Laboratorul său.-— Edison vânzător de ziare. 
Prima instalaţie telegrafică. 


La vârsta când nici nu împlinise zece ani, Edison 
înfiinţă în beciul casei părinteşti primul său laborator. 
Acest laborator era o îngrămădeală şi un amestec 
de flacoane, vase, eprubete, droguri şi diferite materii 
chimice pe cari le cumpăra de la o drogherie din 
Port-Huron.' | 


O fotografie a lui Edison din tinerețe 


Flacoanele, în număr de vreo 200, erau puse în 
rafturi şi pe fiecare ei Edison .lipise eticheta : 
„Otravă”. 

La început mama sa nu-i permitea, pe urmă însă 
îi dete voe. 

Insă micul Edison m'avea bani destui, ca să-şi în- 
treţie laboratorul. Ce să facă? Se apucă de negoţ. 
Anume, cu toate că mavea decât zece ani, ceru dela 
părinţii săi voe să vândă jurnale în trenul care lega 
Port-Huron cu oraşul Detroit, oraş situat la o depăr- 
“tare de vreo 200 de chilometri. 

Un an după aceasta, deschide la Port-Huron două 
prăvălii: una pentru jurnale, iar a doua pentru zar- 
zavat, unt, brânză, etc. Prăvălia aceasta o închide 
în curând, deoarece era furat de băiatul pe care îl 
pusese acolo. (STP e du 

Edison se ocupă numai cu vânzarea de jurnale. 
Comerciul acesta îi saltă, când a izbucnit în Statele- 


Unite războiul civil între Statele dela Nord şi cele dela 
Sud. Dar comerciul îi săltă şi din pricina deşteptăciu- 
nii sale, precum ne arată fapta următoare: 

Intr'o dimineaţă pe când se găsea la Detroit, a 
aflat acolo vestea primită telegrafic cum că între Nor- 
dişti şi Sudişti s'a dat o mare luptă, în care au căzut 
de fiecare parte câteva zeci de mii de morţi şi ră- 
niţi. Indată Edison, dădu o telegramă la Detroit, cu 
condiţia să fie afişată la toate staţiile unde se oprea 
trenul. In telegrama aceasta Edison pomenea de lupta 
cea mare şi adăuga că amănunte se vor vedea în 
jurnalul „Presa Liberă”, pe care îl vindea el în tren. 
Edison ştia că în loc de 2—300 de numere, câte 
vindea de obiceiu, în ziua aceea ar fi putut vinde o 
mie, ceeace s'a şi întâmplat. Odată cu aceasta Edison 

şi-a dat mai- bine seama de marele serviciu ce poate 
ii telegraful. 

Şi ce bun băiat era! Din câştigul său, mamei sale 
îi dedea regulat câte un dolar (160 de lei româneşti) 
pe zi, dar partea cea mai mare din câştig o între- 
buinţa pentru laboratorul său, pentru cumpărarea de 
substanţe chimice şi aparate de făcut experienţe. 

In curând Edison îşi mută laboratorul din beciu 
în tren, anume întrun compartiment al vagonului, 
de bagaje. Acolo făcea experienţele sale. 

Dar mai face ceva. Intr'o zi văzu la Detroit o ma- 
şină mică de tipărit, mașină cu care se tipăreau listele 
de bucate pentru restaurantele din oraş. Edison cum- 
pără şi el una, mai cumpără litere, învăță aproape 
singur să culeagă, să aşeze, s să tipăreastă şi tipăreşte 
în tren un jurnal al său, după ce se înţelege cu şefii 
de staţie, ca să-i comunice telegramele cu ştiri. 

Jurnalul acesta era unic în felul său, fiind scris, 
tipărit. şi vândut de una şi aceiași persoană, de oa- 
rece Edison — şi numai el — era director, redactor, 
administrator, tipograf şi vânzător. 

In vremea aceasta, Edison se interesa de aproape 
de electricitate şi de tot ce era în legătură cu elec- 
tricitatea, dar în deosebi de telegraf. Interesul acesta 
precum spune el însuşi, venea din cauza vizitelor ce, 
însoţit de un prieten, le făcea în birourile telegratice 
de unde expedia telegrame pentru jurnalul său. 

Prietenul acesta era din acelaş oraş cu Edison, a- 


“dică din Port-Huron. Casele lor părinteşti erau însă 


cam departe una de alta. Ce au făcut cei doi prieteni? 
Le-au apropiat, legându-le printr'un fir telegrafic. A- 
ceasta a fost prima instalaţie telegrafică a lui Edison. 

Ţin însă să lămuresc bine că nu Edison e inventa- 
torul telegratiei, de oarece telegrafia era cunoscută 
în vremea aceea. 

Prin invențiile sale, Edison a introdus în telegrafie, 
îmbunătăţiri şi pertecţionări. 

Citiţi urmarea în pag. 23 jos. 


DIMINEAȚA CO PIILO Reecceeeoooooooo0000000000000000090000000009 PAG. 23 


Pagina distractivă 


CONCURSUL LUNAR No. 24 


La acest nou concurs ofejim următoarele premii : 
PREMIULE |. — Un serviciu elegant compus din crelon, coupe 
papler, too şi măner pentru stampilă. 
PREMIUL Il. — Cărţi alese în v.loare de Lei 200. 
PREMIUL III. — Cărți alese în valoare de Lei 150. 


PREMIUL IV. — Un abonament gratuit pe timp de 6 luni la 
„Dimineaţa Copiilor“. 


PREMIUL V. = Un volum „Comoara cu Poveşti“, în valoare de 
e! 80. 
. 
& lată jocurile ce trebuesc deslegate: 
1) Joc aquatic 
z de C. Gr. Mihai 


X] x x x x x Peşte 

SA EA (ax d ap e E 

pan EA E EE ES i 

IX SCI A XR x ” 

KLEK că 
d n 


pe la 1—1 trebue să fie tot un nume de pește. 


3 3) Jocul triunghiuriilor 
[de Dumitrescu C-tin 

1) ERBE!) nume 

2) GEAM 2) arbore 

3) unu 3) fluviu 

4) gna 4) plantă 

5) LES- LJE] 5) răpit 

6) BEE 6) durere 

7) HOn 7) nume 

8) DE 8) afirmație 

9) uraut 9) lac f 
10) LEA 10) măsură marină 
11) DR 11) culoare 

12) Li] 12) notă muzicală 
13) 8 13) vorală 


Vertical la fel 


(Urmare din pag. 22) 

Edison agăţă sârma telegrafică de arbori, iar acolo 
ande nu erau arbori înfipse în pământ câţiva pari. 

Această primă instalaţie telegrafică, doveditoare a 
marei inteligenţe a lui Edison, care pe atunci n avea 
mai mult de 13 ani, navu parte de o viaţă lungă. 

Câteva zile mai târziu, o vacă rătăcită se încurcă în 
sârmă, smulse parii, trânti sârma la pământ, aşa că 
distruse întreaga instalaţie. Edison n'a vrut să-şi mai 
dea osteneala şi nici să facă alte cheltueli, pentru a 
o pune din nou la loc. 3 

Decât se ştie zicătoarea că o nenorocire nu vine 
singură. In adevăr, nu mult după întâmplarea de mai 
sus, Edison avu parte de o nenorocire mult mai mare 
şi mai gravă şi despre care va fi vorba în articolul 


ce urmează. 
N. Batzaria 


E o dă 


2) Joc de nume 
de M. Marcus-Bacău 
Scoţând o silabă (notă muzicală) din nu- 
mele unui român genial veți afla un nume 
al unui alt geniu român contimporan. 
—— 


4) Joc în romb silabic 
de C. Gr. Mihai-Odobești 
Complectați cu silabe (în două pătrate o silabă) următoarele 


înțelesuri : 
00 Conjuncţie 
D000 00 Rezultatul unei munci și a unui 
00 00 00 OO OO Comandant N 
DO oa oa Sac de soldat 
oo Vocală 
Vertical la fel 
PA SOB APERE E 


„Odată cu deslegările cititorii trebue să trimeată 
şi cuponul de concurs No. 24 din pag. 23. 
PPPVVYYVYYVVYPYVYVYYYPYVYYVYYYYYVYYVYVVVYVVYVYVYVeVTvvrrt 


“a, Fabrica Vieneză 


Haine de Copii 


Bucureşti, — ătr. $elari, 5 —- București 
(Colț cu Str, Oituz) 


CONFECŢIUNI 
STREINE 


Cel mal bine asortat in 


UNIFORME, 
M AN TALE 


Pelerine 
pentru școlari 


Toate uniformele şcolare 
sunt confecționate conform 
indicațiunilor Ministerului 


NB. Pentru copii de funcţionari 
şi orfani, reduceri speciale. 


Se E a E Aa 
| CUPON PENTRU CONCURS 24| 


PAG. 24 eeeeeoeeeetootosetosoes DIMINEATA COPIILUR 


|. Doi iepuri la Paşte Prea veseli Cau joacă, 
Un ou când găsiră, La dânsul săriră. 


2. Dar iată că vine __ Dau fuga voinicii, 
Cocoş pintenat, Că s'au speriat. 


3. In ou cocoşelul O dată, de două ori. 
Puternic izbeşte Pâr'ce-l găureşte. 


&. Din ou răsărit-a, 
Priviţi î un pitic. 


Cum tremură-acuma 
Cocoşul voinic. 


oii anii a 
Atelierele „ADEVERUL“ 8. A. 


PAG. 3 


C> titluri se dădeau boerilor moldoveni ? 


E întrebarea citiorului nostru Em, Cer. din 
Tg.-Ocna. 

Răspundem că cel dintâi Domn Moldovean care 
a pus rânduială în întocmirea Ţării a fost Ale- 
xandru-Cel-Bun (1400—1432). El a luat ca model 
întomirile din Fara Românească (Munteia). 


Sfatul domesnc al Moldovei era alcătuit pe 
lângă Mitropolit şi Episcopi, din următorii boeri: 


“ Marele Logofăt, care avea pecetea Țării în sea- 


ma sa şi întocmea  hrisoavele, ajutat de “micii 


diaci (scriitori), Vornicul care rânduiă judecăţile . 


sau împărțea dreptatea în locul Domnului. Porta- 
rul de Suceava, care era comandantul întregii 
oştiri. Postelnicul mare era acela care îndepli- 
nea slujba de tâlmaciu. Vistiernicul mare, care 
purta grijă de toată cheltuiala Curţii şi toate ve- 
niturile Ţării. 

Stolnicul mare îngrijea la sărbători de masa 
dlomenască. Comisul avea în pază- grajdurile 
domneşti. ; 

Alături de aceşti boeri mai veneau la sfat sta- 


xostele de Cernăuţi şi pârcălabii din Hotin, Cə- 


tatea Albă, Chilia, pe cari le supravegheau ei. Pe 
lângă aceste boerii mari, erau altele mai mici, 
introduse mai târziu: Ceaşnicul (pâharnic) Cluce- 
rul (mai mare peste cămările şi proviziunile 
Curţii), Armaşul (mai mare peste închisori şi 
executorul sentințelor capitale). 


Cine şi când a întemeiat Atena ? 


La această întrebare făcută tot de cititorul 
nostru Em. Cerb. din Tg. Ocna răspundem că în 
privința fondării acestui oraş, precum şi a nu- 
melui ce-l poartă sunt numai legende, adică po- 


“veşti născocite de mintea oamenilor. Aşa se spu- 


ne că Cecrops, un personagiu legendar din ve- 
chime, a fost cel dintâi care a întemeiat Acro- 
pole pe un deal care e deasupra oraşului. 

Mai târziu, un alt erou legendar, anume Teseu 
după ce a omorât vestitul minotaur din Creta şi 
a făcut şi alte isprăvi legendare, a cucerit pro- 
vincia din jurul Atenei, provincie numită Atica 
şi a făcut din Atena o capitală. In privinţa nu- 
melui Atenei, se povesteşte următoarea legendă: 
S'au prezintat ca să fie naşi Neptun (grecește Po- 
seidon, zeul mărilor) şi Atene-Palas (La Romani 
Minerva, zeiţa înţelepciunii). 

Locuitorii au hotărât ca oraşul să poarte nu- 


mele zeului care i-ar face darul cel mai frumos 
şi mihai folositor. Atunci Neptun, izbind cu triden- 
tul în apă, scose un cal, pe când  Atene-Palas, 
dărui locuitorilor un măslin. Locuitorii au soco- 
tit că măslinul, care, cum se ştie e şi simbolul 
păcii, e un dar mai folositor, decât calul. De a- 
ceea, au dat şi oraşului numele de Atena, după 
numele zeiţei. 


Câteva răspunsuri, 


Din întreaga listă de întrebări, puse de citi- 
torul nostru Em. Cer. dela Tg. Ocna sunt unele - 
lu cari nu răspundem, de oarece suni simple cu- 
riozităţi, fără vre-un folos pentru dânsul sau pen- 
tru ceilalţi cititori. De pildă, „cum îl chema pe 
tatăl lui Pindar“, sau „care e numele ştiinţific 
al crocodilului ? sau altele în felul acesta. 

Spunem însă, răspunzând altor întrebări ale 
sale, că numele vechiu al Marei Britanii era Al- 
bion şi că primul învăţat, care a descifrat şi a 
putut să înțeleagă hieroglifele din Egipt a fost 
francezul Champollion. Adăogăm însă că despre 
Champlollion am scris — şi chiar pe larg — în- 
trun alt număr al revistei. Iar dacă cititorul de 
mai sus ne întreabă din nou, aceasta înseamnă 
că nu urmăreşte regulat revista. 


Cine a fost Niobe ? 


Aşa ne întreabă cititorul nostru Ion D, Ghion. 
Răspundem că Niobe este un personagiu mitolgic. 
Era, fiica lui Tantal şi soţia lui Amphion; mamă 
a şapte fii şi şapte fiice. Insultând prin mândria 
ei pe Apolon şi Diana, aceştia i-au săgetat toţi 
copiii. Niobe încremeni de durere pe o stâncă a 
muntelui Siplyon. 


Cine a fost La Fontaine ? 
E întrebarea aceluiaş cititor.  Răspundem că 
La Fontaine care sa născut în anul 1621 şi a mu- 
rit în 1695, este cel mai mare fabulist francez. 
Fabulele sale au servit ca model şi scriitorilor 
noştri români, în deosebi lui Grigore Alexan- 
drescu, care în unele cazuri a întrecut pe La 
Fontaine. - 
CELLLLELLLLLETTELLLLTTLLLLLLLLEETELLLTLELLLLLLL LLELLE L LS] 
„Unde mergi, Mihai, acum ? 
— Ca să cumpăr „Plici şi Plum“. 
Vino iute, ca s'o iei, 
Costă doar douăzeci de lei“, 


DIMINEATA 


COPii 


LOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. STES i T li parton — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 


22 APRILIE 1928 — No. 219 


200 LEI 
6 LUNI 100 ,„ 


Director : N. BATZARIA 


| UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


` REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


COPILUL ŞI NOURUL 


Cum stătea trânțit în iarbă 
Micul nostru Nicuşor, 

Vede că pe ceru-albastru 

Se iveşte un nour, 

„Nouraş frumos şi sprinten, 
Unde mergi aşa grăbit ? 

Stai puţin pe lângă mine, 
Căci avem noi de vorbit. - 

— Unde merg, nu ştiu, băete, 
Nici nu-i chip ca să rămân, 


Suflă vântul şi mă 'mpinge, L 


Il ascult ca pe stăpân. 

Tot ce ştiu şi pot a-ți spune, 

E că'n lume-s de folos, 

Fiindcăn sânu-mi port eu darul, 

Darul cel mai prețios. 

Eu la oameni le duc ploaia, 

Cu belşug şi veselie. 

Sunt născut dar pentru bine, 

Asta îmi ajunge mie. 

Ştiu că viața-mi este scurtă, 

Dar muri-voi mulțumit, 

Pentru viața omenirei, 

Când gândesc că m'am jertfit“, 
= 


— 00 


Moşuleţ 


DOINA 4 JIUL UI 


Tiule, cu ape TERNI 
Tu străbatți frumosul plai 
Al Olteniei, pe unde 
Domni marele Mihai ! 


Printre cuiburi româneşti, 
Tu te duci şi cu mândrie 
Cânţi prin undele spumoase 
A lui Tudor vitejie! 


Pe-acolo lancu Jianu, ct 
Haiduci pentru dreptate; i 
lar tu, Jiu cu valuri repezi, 
Totdeauna i-ai fost frate ! 


Cân eroul Dragalina, 

Pe duşmani crud i-a înfrânt. 
Tu, Jiu aprig, i-ai fost sprijin... 
Că-i spălaşi de pe pământ ! 


Deci, fii mândru, Jiu sburdanic.. 
Şi prin unda ta sglobie, 
Tu să cânţi mereu prin veacuri 
Faima mândrei Românie ! 
Mircea Ciobanu 
———— cr {Ő 


NOAPTE BUNĂ 


S'a 'nserat în pacea primăverei 

Şi vântul cel şăsalnic — sol al serei — 
A pornit hoinar 

Ca un copil neastâmpărat, ştrengar 
Şi o să vie, ca să-ți spună : 
„Noapte bună !“ 

Pentru tine-adie vântul 

Şi învață cântece să spună, 

Că eşti bună 

Ca o zână mititică din poveste, 
Şi-o să vie noaptea, fără veste, 
Invălită 'n haina ei de întunerec 


Şi de stele, 

Să te 'ndemne să te culci, cuminte 

Să m'asculţi ce spune vântul, că el minte ; 
Dormi, că-s pentru tine toate cântecele mele... 
Cântecele mele-s pentru tine 

Zână mică —- cu priviri senine — 

Noaptea vine !... 

Vântu 'n adieri încete 

O să treacă — pe 'ndelete — 

La fereastră, ca să-ti <oună : 


„Noapte bună !“ 
A. Marin 


— Poveste dela Românii din Macedonia — 


de ALI-BABA 


fost odată un băeţaş mic, pe care 
îl chema Mitru şi care era singur 
la maică-sa, 

Intro zi maică-sa îi dete un 
leu şi-i zise: „Mitrule, du-te şi 
cumpără cu leul acesta carne, 
ca să avem ce găti pentru di- 
seară“. 

Mitru se duse să cumpere carne, dar în drum în- 
tâlni mai mulţi băeţi, cari duceau un câine să-l în- 
nece. Lui Mitru i se făcu milă de bietul căţel şi le 
zise băeţilor: „Vă dau un leu şi daţi-mi mie câi- 
nele“. Băeţii primiră cu bucurie, aşa că Mitru se 
intoarse acasă cu un câine slab şi jigărit, în loc de 
carne. Cu toate acestea, maică-sa nu-l certă, ci îi 
dede alt leu, ca să cumpere carne. 

Câteva zile mai târziu, maică-sa îi dede iarăşi un 
leu zicându-i: „Cu leul acesta să cumperi untde- 
lemn, ca să punem în candela dela icoană“. 

Dar în drum. Mitru întâlni nişte băeţi răi, cari 
vroiau să omoare o pisică. „Vă dau un leu şi 


daţi-mi mie pisica“, le zise el. Băeţii primiră, iar 
Mitru, în loc de untdelemn, duse acasă o pisică 
bolnavă, Cu toate acestea, maică-sa nu-l certă, ci-i 
deda alt leu ca să cumpere untdelemn. 

Câinele şi pisica trăiau foarte bine la Mitru, care 
le iubea şi le ducea de grije. Trecuse aşa mai mulţi 
ani, iar Mitru se făcuse acum un flăcău mare şi 
voinic. 

Intr'o zi de toamnă se dusese la pădure, ca să 
care de acolo nişte lemne. Insă, ce-i fu dat să vadă 
în pădure? Un şarpe se căznea să înghită un 
cerb, dar nu putea să-l dea pe gât din pricina coar- 
nelor cerbului. Văzând pe Mitru, cerbul i se rugă 
cu glas stins şi cu ochii plini de lacrămi: „Flă- 
căule, taie-i cerbului coarnele, ca să-l pot înghiţi 
şi jur că am să-ţi dau ca răsplată un lucru de cel 
mai mare preț“. 

Mitru stătu câteva clipe şi se gândi cui să-i dea 
o mână de ajutor. Văzând însă că cerbul e pe ducă 
şi că nu mai e nădejde să scape cu zile, socoti că e 
mai bine să-i facă şarpelui în voe. Tăie, prin ur- 


DIMINEAȚA COPIILO ROOCoooooooooooooo000000ooo0ooooooooooooooooe PAG. 5 


mare, coarnele cerbului, aşa că şarpele putu să-l 
înghită lesne. 

Atunci şarpele îi zise: „Bagă-mă în buzunar și 
hai cu mine la tatăl meu, care este împăratul şerpi- 
lor. Pentru binele ce mi-ai făcut, să-i ceri să-ţi dea 
inelul ce poartă sub limbă şi să nu primeşti alt 
ceva. Să ştii că dacă pui şi tu inelul acesta sub 
limbă, poţi dori orişice, fiindcă toate dorinţele ţi se 
vor îndeplini în aceiaşi clipă“. 

Când intrară în împărăţia şerpilor, năpărei, şo- 
pârle şi altă mulţime mare de şerpi se repeziră la 
Mitru, ca să-l sfâşie şi mai multe nu. 

Insă şarpele din buzunarul lui Mitru scoase ca- 
pul afară şi le porunci în graiul lor să se astâm- 
pere şi că nu se atingă de băiat. Aşa ajunseră ei 
cu bine până la împăratul șerpilor, care întrebă 
pe Mitru: „Cum doreşti să fii răsplătit ? 

— Vreau să-mi dai inelul ce porţi sub limbă“. 

La auzul acestor cuvinte, împăratul şerpilor se 
intunecă la faţă şi-i zise: „Cere-mi alt ceva, cere 
bani câţi pofteşti, cere pietre preţioase, dar lasă-mi 
inelul. 

— Dacă nu-mi dai inelul de sub limbă, îi 
Mitru vorba, nu mai cer nimic“. 

Văzând că n'are încotro, împăratul şerpilor scoa- 
se inelul de sub limbă şi zise: „Doresc să mi se 
umple buzunarele de galbeni de aur”. Şi cât ai clipi 
din ochi, sute şi sute de galbeni strălucitori îi um- 
pleau buzunarele. 

„Treaba începe de minune“, îşi zise Mitru şi în 
loc să se întoarcă acasă, merse drept la împăratul 
țărei aceleia. Ii se înfăţişă şi-i zise dintr'o dată: 

„Am venit să cer de nevastă pe Domnița, fiica 
Măriei Tale. ji 

—Dar cine eşti tu, flăcăule ? îl întrebă împăratul. 

—Sunt Mitru, care pot să Mac orice mi s'ar spune. 

— Dacă-i aşa, îi întoarse vorba împăratul, care 
vroia să-şi bată joc de nemai pomenita îndrăzneală 
a lui Mitru, vreau ca până mâine dimineaţă, să faci 
un palat tot aşa de frumos ca al meu. 

— Il voi face şi mai frumos“, îi răspunse Mitru. 

In adevăr, a doua zi pe locul unde până atunci 
era o cocioabă veche şi dărăpănată în care locuia 
Mitru şi maică-sa, se ridica acum un palat frumos 
şi măreț, cum nu mai văzuse lumea. 

Impăratul a trebuit să se ţie de cuvânt şi i-a 
dat lui Mitru pe fiică-sa de nevastă. 

Dar cu aceasta nu se sfârşeşte povestea. Fiica 
împăratului îl tot întreba pe Mitru: „De unde ai a- 
tâta avere şi care e taina de ţi se îndeplineşte nu- 
mai decât orişice dorință ?“ * 

Multă vreme Mitru n'a voit să-i spună, dar la 
urma urmelor na mai putut să se împotrivească 
şi i-a spus despre inelul ce-l căpătase dela împă- 
ratul şerpilor. 

Atâta vroija să ştie şi nevastă-sa. Intr'o noapte pe 
când Mitru dormea dus, ea îi fură inelul şi pu- 


întoarse 


nându-l sub limbă, zise: „Să mă găsesc numai de- 
cât în partea cealaltă a mărei !“ 

Zis şi făcut. Când sa văzul acolo, Domnița zise 
din nou: „Să se ridice aicea un palat frumos, dar 
palatul bărbatului meu să piară cu desăvârşire !“ 
Şi Sa făcut aşa precum a spus. 

A doua zi, când sa trezit din somn, bietul Mitru 
se pomeneşte fără nevastă, fără palat şi fără inel. 
Bănui ce i sa întâmplat, dar ce putea face? Plân- 
gea şi se văeta de necaz şi durere. 

Dar iată că veniră la dânsul pisica şi câinele, 
scăpaţi de el dela moarte, şi-i ziseră: „Stăpâne, nu 
te prăpădi cu firea, că îți aducem noi inelul în- 
dărăt“. 

Plecară împreună câinele şi pisica, iar când 
junseră la țărmul mărei, câinele îi zise pisicii: 

„Fiindcă tu nu ştii să înoţi, suie-te în spinarea 
mea“. Cânele, ducând pe pisică în spinare, trecu 
marea înnot până la marginea cealaltă, unde era 
palatul Domniței. 

„Acum ce facem, ca să punem mâna pe inel? } 

— Las’ pe mine“, îi răspunse pisica. 

Pisica, intră în palat şi stătula pândă, până ce 
prinse în ghiare pe căpetenia şoarecilor de acolo. 


spune şoarecilor tăi 


„Dacă vrei să scapi cu zile, 
să-m aducă inelul ce poartă Domnița sub limbă“. 


Aşa îi vorbi pisica, iar căpetenia şoarecilor porunci 
şoarecelui celui mai isteţ, să facă întocmai. 

Ce făcu deşteptul şoarece ? Işi înmuie codița în 
untdelemn, apoi o  învârti pe câteva ori într'o 
cutie plină cu piper iute şi ducându-se la Domnița, 
pe când aceasta dormea, îi vâri coada în nas. Dom- 
nița strănută, aşa că inelul îi căzu de sub limbă, 


PAG. 6. 900000000000000000000000000000000000000000et DIMINEATA COPIILOR 


Soarecele îl luă între dinţi şi-l duse pisicii, care 
dădu celui prins drumul. 

Pisica, ţinând în gură preţiosul inel, se sui din 
nou pe spinarea câinelui, care porni iarăşi să treacă 
marea înnot. Dar cam pe la mijlocul apoi, se în- 
toarse spre pisică şi îi zise: „Arată-mi puţin inelul, 
ca să-l văd ce fel este“. 

Pisica vru să i-l arate, dar inelul căzu în apă 
și se duse în fundul mărei. 

„Acum ce ne facem ?“ se întrebau ei mâhniţi şi 
supăraţi. í 

Tot deşteapta de pisică trebui să găsească leacul. 

Când eşiră la marginea mărei, ea se puse la pân- 
dă şi prinse pe mai marele peştilor. „Dacă vrei să 
scapi cu zile, îi zise ea, spune peştilor tăi să gă- 
sească şi să-mi aducă inelul, care a căzut în fundul 
mărei“. 


FETIȚA CEA BUNĂ 


După Schmid 


A fost odată un soldat bătrân, invalid, cu piciorul 
de lemn. Soldatul acesta ajunse într'un sat unde se 
îmbolnăvi şi cum nu-şi mai putea urma drumul, fu 


Peştii căutară mult, dar până la urmă găsiră ine- 
lul şi-l aduseră psicei, care dădu celui prins dru- 
mul. 

Veseli şi mulţumiţi. câinele şi pisica îşi urmară 
drumul şi duseră lui Mitru preţiosul inel. 

Mitru îl puse îndată sub limbă şi zise: „Palatul 
meu să se facă iarăşi la loc, iar din palatul nevestei 
mele să nu rămâie nici o urmă — şi nici din ne- 
vastă mea“. 


Şi s'a făcut aşa, precum a dorit. Din ziua aceea 
nimeni n'a ştiut unde şi cum a pierit Domnița cea 
puţin credincioasă. Cât despre Mitru, se ştie că şi-a 
luat de nevastă o fată din sat şi că a trăit cu dânsa 
mai mulţi ani fericiţi. Şi se mai ştie că pisica şi 
câinele au fost ţinuţi în cinste mare, până ce au 
murit de bătrâneţe. À 

Ali-Baba 


silit să poposească într'un hambar. Micei Sanda, fata 
unui muncitor sărac, i se făcu milă de el. In fiecare 
zi se ducea să-l vadă şi-i dădea câţiva gologani. Dar 
într'o seară, cinstitul soldat o întrebă neliniştit: 

„Scumpă fetiţo, am aflat că părinţii tăi sunt săraci. 
Spune-mi sincer de unde iei banii ce-mi dai, căci mai 
bine aş muri de foame decât să primesc un gologan 
furat. 

— O, răspunse Sanda, fii fără teamă, aceşti bani 
sunt bani munciţi. Ca să ajung la şcoală, trec printr'o 
pădurice plină de fagi. Culeg câte un coşuleţ plin 
pe care-l vând, iar banii, cu învoirea părinţilor mei, 
ti-i dau dumitale, căci ei îmi spun că sunt oameni 
şi mai săraci decât noi cărora trebuie să le venim în 
ajutor, pe cât putem.” 

Ochii bătrânului soldat se umplură de lăcrămi şi 
imbrăjişă înduioşat fetiţa. 

Scurt timp după aceia, sosi în sat un general cu 
pieptul plin de decoraţii. Se opri la poarta hanului 
ca să odihnească puţin caii şi auzind despre sol- 
datul bolnav, se duse să-l vadă. 

î Bătrânul îi vorbi despre fetița cu sufletul atât de 
un. 

„Cum, spuse generalul, un copil sărac a făcut 
atâtea pentru tine! Ei bine, eu, fostul tău şef, nu 
pot face- mai puţin. Voi porunci să fii dus la han, 


unde vei îi bine îngrijit.” 


Porunca lui se îndeplini. Pe urmă se duse la pă- 
rinţii Sandei. 

„Fetiţo miloasă, pentru fiecare gologan pe care 
l-ai dat bătrânului soldat, îţi voi da câte o monedă 
de aur, căci bunătatea ta m'a mişcat până la lacrimi.” 

— Ne daţi prea mult, spuseră părinţii Sandei, 
minunaţi la vederea aurului. 

e Nu, răspunse generalul, răsplata este chiar prea 
mică. 


Prelucrare de Darya 
ct TAEK: 


DIMINEATA COPIILOK 


PAG. 7 


PĂ ŢANIILE LUI ALB-ALB 


PRELUCRARE 


„Fiindcă sunt curat întocmai ca zăpada, fiindcă pă- 
rul îmi e alb ca fulgii iernii, toţi copiii îmi zic: Alb- 
Alb. Sunt numai de şase luni; sunt destul de mare 
pentru a începe să-mi scriu păţaniile zilnice, aşa cum 
am văzut că face stăpânul mew”. 


Aşa se gândea într'o dimineaţă căţeluşul nostru 
răsfăţat. Şi gândul său l-a pretăcut în faptă. 

lată dar pe micul Alb-Alb cum deschide un caiet şi 
cu lăbuţele sale dă foae după foaie. Apoi se așează 
la masă şi cu înfăţişarea unui om învăţat scrie: 

Luni dimineaţa pe la orele 8, simţeam o foame 
grozavă. Setea deasemeni nu-mi da pace. Simţeam 
cum mă sfârşesc. Simţeam că nu voiu avea putere să 
scriu nfăcar o literă. Şi dela bucătărie... Doamne, ce 
miros, ce miros plăcut venea! Desigur se frigea o 
găină pentru masa stăpânilor mei. 

Pentru a nu fi singură bucătăreasa, am lăsat totul 
la o parte şi m'am dus în bucătărie. Dar credeţi-mă, 
m'am dus numai ca să-i ţin de urăt. 

Dar ce nesuferite erau Sosoiu Sosolici şi Miţu Mi- 
țişor. Se învârteau printre picioarele bietei bucătă- 
rese şi aceasta pentru a-scăpa de ele, de aceste pi- 
sicuţe aşa de rău învăţate le arunca din când în 
când câte ceva: ba o bucăţică de pâine, ba un os, 
ba ceva măruntae dela găina ce o pusese la fript. 
Văzând fapta lor am plecat din bucătărie foarte mâ- 
niat de o astfel de purtare. | / 

Când ceasornicul mare a sunat de zece ori, am in- 
teles că e timpul să merg pe la verişorii mei, cinci 
cățeluşi, cari s'au născut abia acum câteva zile. Sunt 
mici de tot, sunt albi şi cu pete negre pe spinare. 


Stau cu ochişorii aproape închişi şi mormäese me- 
reu: „mi, mi, mil... 

Tatăl lor a venit la mine acasă, sii a-mi înapoia 
vizita pe care i-am făcut-o pela orele 10 dimineața. 
Şi în drumul său spre mine, a trecut prin bucătărie 
de unde a ieşit foarte grăbit şi cu o mătură arun- 
cată în spinarea lui. Inţelegeţi de ce? Işi ti bo- 
tişorul prin oala cu smântână. 

Eu nu îl iubesc deloc pe Fox, căci aşa se chiamă. 
E prea îndrăzneţ, mai ales că se găsea într'o casti 
străină. 

A plecat şi Fox şi eu am rămas singur. Peste pu- 
țin, stăpânii mei au venit acasă cu o maşină. 

Am o frică foarte mare de roatele maşinei, mai 
ales că într'una din zile abia am scăpat cu viaţă de 
sub ele. 

Bucătăreasa începu să pregătească masa. Aştept 
cu nerăbdare să-mi vină şi mie rândul. Dar bănuiţi, 
voi copii, ce bunătăţi îmi va da bucătăreasa? 

Toate oasele dela masa stăpânilor mei. 


A trecut atâta vreme şi de mine nu-şi aduce nimeni 
aminte. Bucătăreasa nu-mi dă nici măcar acele oase pe 
cari le aştept mort de foame, 

Fără îndoială, bucătăreasa se răsbună pe mine. 
Crede că eu i-am ros unul din papuci. Şi pot să 
vă, jur pe t tot neamul meu că nu am nici-o vină. 


—— 


Ceasul arată ora două după amiază. Nu mai pot 
să scriu. Simt că foamea ma slăbit de tot. Desigur că 
voiu muri. Bucătăreasa e rea şi o urăsc din inimă. 
Urăsc toate bucățăresele din lume”, 


PAG. 8 DIMINEAȚA COPIILOR 


S'A PIERDUT HAPLEA 


Desene de GEO Text de MOŞ NAE 


li). Prostilă zice să-i scrie lui Moş Nae 


1) Plânge Haplea, zice Frosa : 2) „Ce-i cu voi? Ce-avceţi de plângeţi ? 
„Doamne sfinte, fie-Ţi milă, — Uite, Haplea s'a pierdut, 
Fă să se găsească Haplea !“ — Frosa-i spune şi-i se roagă: 
Iată pică şi Prostilă. „Să ne 'nveţi ce-i de făcut“. 


3) — Cum pierdut? răspunde omul 4) — Sunt aci, dar ia pofteşte, 
Coană F'roso, nu glumi. Să citeşti ce-i în hârtie. 
Au nu vezi că e de faţă? „Sunt în pat“, am scris azi noapte, 


Vite-l Haplea stând aci. Viw acum să vezi drăcie. 


y] iya n 


PAG. 9 


DIMINEAȚA COPIILOR 


6) „Şi dece wam fost acolo? 
Piindeă..., fiindcă mam pierdut. 
Aceasta-i vorba... 


Ei, acum ai priceput ?“ 


5) „Asta-i patul — dimineaţa 
Când din somn eu mam sculat, 
Am găsit tot ce 'nsemnasem, Unde sunt ? 
Numai eu wam fost în pat. 


8) Sub saltea, sub cuvertură, 
Pe sub perne scotociră, 
Insă nu-i şi nu e Haplea, 


7) Iar Prostila-i dă dreptate : 
Nicăeri, său, nu-l găsiră. 


„De-i asa să răscolim 
Inco dată patul bine, 
Poate, de ! te mai găsim 


jó ` 


ANa | 


10) „El ce ştie aşa de multe, 


9) „Te-am pierdut, măi Hapleo dragă, , 
Fala noastră din Hăpleşti... Vrun mijloc va chibzui, 
— Mai să scriem, zice Haplea, Cu-ajutorul lui, sunt sigur, 
Voi puteţi a mă găsi“, (Va urma) 


Lui Moş Nae m Bucureşti, 


m o —— D000 


PAG. 10 


DIMINEATA COPIILOR 


Mitică face ocolul pământului 


PARTEA Il-a 


2) Mitică se coboară în Persia 


„Noroc”, măreţul aeroplan, sbura mereu în spre 

Nord-Vest, ducând pe Mitică în Persia. Intrum timp 
Uragan dete un lătrat, care za să miai de grabă , 
schelălăit. 

Mitică se uită la dânsul şi-l CA Si tremură. S 
zise el, ţi-e frig, Uragane. Te cred, pentrucă ne gä- 
sim la o înălțime de peste două mii de metri 


Palatul din Teheran al Şahului 
(împăratului) Persiei 


— „Ham-Ham! făcu Uragan, adică: 
putea coborî mai jos? 

— Nu, răspunse Mitică, pentru că mai jos ne 
izbim de vârful vre-unui munte şi ne turtim nasul. 
Acum, Uragane, continuă Mitică, sburăm deasupra 
țărei, care se numeşte Afganistan. Ai auzit tu până 
acum de ţara aceasta ?” 

Uragan răspunse printr'un căscat lung. Aceasta în- 
semna că puţin îi pasă de Afganistan şi de ce ţări mai 
sunt împrăştiate pe fața pământului. 

Decât Mitică nu-l slăbi, ci îi povesti mai departe 
zicându-i : „Afganistanul; Uragane, este o ţară a- 
proape de două ori mai întinsă decât România, dar 
„ca populaţie, mare nici o treime din populaţia ţărei 
noastre. Să mai ştii că e o ţară muntoasă, locuită de 
popoare de religie mahomedană, dar foarte război- 


„Nu ne-am 


nice şi înapoiate în civilizaţie. Când Afganii aceştia 
mau războaie cu nici un stat străin, se bat şi se mă- 
celăresc între dânşii. De aceia, mi-am zis că şi pentru 
noi e mai cuminte să nu ne coborim în Afganistan, 
căci te pomeneşti că le vine pofta să ne taie şi nouă 
capetele. | 

— Ham-ham! făcu Uragan, adică: Te-ai gândit 
foarte bine.” 

Mitică îşi închipuia acum că şi pe Diam îl A 
resează lămuririle despre țara deasupra căreia sbura, 
aşa că povesti mai departe, precum urmează : 

„Ce-i drept, ar fi destule lucruri interesante de vă- 
zut şi de cercetat în Afganistan. Aşa, de pildă, ca- 
pitala Cabul, oraş nu tocmai aşa de mare, heavând 
decât vre-o 70 de mii de locuitori, dar situat în 
mijlocul unei câmpii, care e o grădină minunată. E 
străbătută în toate direcţiile de cinci cursuri de“apă, e 
foarte roditoare şi mai ales sunt vii cari produc 
struguri, aşa cum mai putea găsi nicăeri aiurea. 

Cresc aşa de mulţi, că oamenii nici mu mai ştiu 
ce să facă cu dânşii. Inchipueşte-ţi că trei luni pe 
an hrănesc vitele cu struguri. Dacă ţie, Uragane, ți-ar 
da struguri, nu-i aşa că-i mănânci cu plăcere?” 

La această întrebare Uragan făcu o strâmbătură, 
având aerul să spună că nu-i plac de loc. 

Mitică se făcu însă că nu observă gestul şi con- 
tinuă : „Şi ştii cine e stăpân aicea în Afganistan? 
E un rege, căruia i se zice : emir şi care apouktë 
decât de voința sa. 

Mai sunt de văzut în Afganistan şi alte localităţi, 
cum, bunăoară, este oraşul Candahar, care a fost în- 
temeiat de însuşi Alexandru cel Mare, vestitul rege 
al Macedoniei. Alexandru cel Mare a străbătut cu 
oştile sale, acum mai bine de două mii de ani, Aiga . 
nistanul, l-a cucerit în bună parte şi prin Afganistan. 
a pătruns până în India, unde i-a dat regelui indian 
Porus o bătaie pe care acesta ma uitat-o câte zile 
a avut de trăit. 

„Dar stai, să nu uit, zise mai departe Mitică. 
Mă, Uragane, şi tu eşti dator să ştii ceva despre A- 
lexandru cel Mare, fiindcă regele acesta a adus pen- 
tru întâia oară din India în Europa fraţi de ai tăi, 
anume pe câinii Saint Bernard. Sunt dulăii aceia cu 
cari tu, Uragane, m'ai îndrăzni să te încaieri, că te dă 
gata până numeri trei. 

— Ham-ham-ham ! răspunse Uragan, adică : O fi 
ei mari, dar aşa de grozavi nu sunt. 

— Ai noroc, îi întoarse Mitică vorba, că 0 în 
văzduh, aşa că nu e pe aicea vre-unul dintr inş 
că te-aşi fi văzut cum îţi pleci urechile în jos, îţi iai 
coada între picioare şi ştergi putina cât mai ace 
Las'că te ştiu eu!” le 


Bre 


DIMINEAȚA COPIILO R50000000000000000000000000000000000000000000 PAG. 11 


„Se poate ca Uragan să fi răspuns ceva, dar Mitică 
nu-i dete timp. Privi busola, cercetă harta şi după ce 


„Aruncă şi în jos pe pământ o privire exclamă: „Ne 


apropiem, Uragane ! Nu mai e mult până ce trecem 
de hotarul Afganistanului, ţară de lupte nestârşite şi 
de măceluri. In mai puţin de o jumătate de oră vom 
sbura peste teritoriul Persiei”. 

Şi s'a întâmplat aşa, precum spusese, iar nu mult 
după intrarea în Persia, aeroplanul sbura deasupra 
unui oraş ce se părea a fi destul de mare. 

Consultând harta, Mitică zise: „E Meşed, oraşul 
sfânt al Persanilor, oraş unde în fiecare an vin. suta 
de mii de pelerini, ca să se închine în moscheia unde 
este înmormântat un sfânt de ai lor, anume imanul 
Ali-Riza. Moscheia aceasta are, aşa precum ştiu din 
cărţile ce am citit, poarta şi bolta aurită, aşa că atunci 


când luminează soarele, arată ca o märe de flăcări de 
aur, E o frumuseţe de arhitectură, iar interiorul ei 
este împodobit cu plăci din faianţa cea mai fină. 
„Aş fi dorit mult să o vizitez şi eu şi să mă mai 
plimb prin bogatele grădini, cari sunt ca o întinsă cin- 
gătoare în jurul oraşului. Insă, ce te faci că fanatici 
aceia m'ar sfâşia, văzând că eu, un creştin, vreau să 
intru în sfânta lor moschee. De aceea, mai bine să 
ne vedem înainte de drum şi să nu ne coborim de 
cât la Teheran, capitala Persiei. Acolo oamenii sunt 
mai blânzi, mai obişnuiţi cu străinii. Nu-i vorbă, se 
uită strâmb la dânşii, dar nu-i măcelăresc.” 4 
In seara aceleiaşi zile, Mitică, lăsându-se în jos, 
se cobori într'o câmpie de lângă oraşul Teheran. 
de Vasile Stănoiu 
In n-rul viitor: „Mitică în Capitala Persiei”. 


Elbei bl ll LL LELIA LL LL LL AL blo bebele 


ȚĂRANUL IN CER 


După Fraţii Grimm 


A murit odată un ţăran sărac, dar om cinstit 
şi care nu făcuse în viață nici o faptă rea. 

După moarte, ţăranul se duse drept şi bătu-la 
poarta raiului. 

In aceiaşi zi cu dânsul murise şi un boer putred 
de bogat, dar care de asemenea fusese în viață 
om drept şi temător de Dumnezeu. 


Ca şi ţăranul, aşa şi boerul cel bogat veni să 


bată la poarta raiului. Veni Sfântul Petru cu cheile - 


raiului, deschise poarta şi pofti pe boerul cel bogat 
să intre. Pe ţăran însă nu-l văzuse, aşa că l-a lăsat 
afară şi a încuiat din nou porţile raiului. 

De afară, ţăranul auzea că boerul. fusese primit 


în raiu cu cântece, cu muzică şi cu o nespusă bu- 
curie. In sfârşit, când totul se linişti din nou, Sfântul 
Petru veni din nou şi dete şi ţăranului drumul în raiu. 

Țăranul se aştepta să fie primit şi el cu cântece, 
cu muzică, însă aşteptarea sa a fost zadarnică. E 
adevărat că a fost primit cu dragoste şi că îngerii 
i-au eşit întru întâmpinare, dar nimeni na cântat 
vre-un cântec în cinstea lui. 

Văzând aceasta, țăranul întrebă pe Sfântul Petru 
care să fie pricina de mu i se face nici o cinste: 

„Nu cumva, zise el, şi în cer se merge cu părtinire, 
aşa cum se faze pe pământ? 

— Nu, îi răspunse Sfântul, şi tu ne eşti tot atât 
de drag, ca şi boerul care a intrat înaintea ta, aşa 
că si tu te vei bucura. ca si el. de toate fericirile 
raiului. Insă, vezi, omule : ţărani săraci ca tine intră 
m raiu în fiecare zi, pe când boeri bogaţi abia dacă 
vine unul la o sută de ani.” 

In româneşte de Marin Opreanu 
——— CI XR ———— ` 


Premiul 


La examen cu succes, 

Am trecut o clasă, 

Premiul meu a fost „SUCHARD" 
De alt-ceva nu-mi pasă. 


Sună toba: „Bum, bum, bum !" 

Fuga daţi la „Plici Plum“. 

Noua carte minun 

Ne 'ntrecut de ilustrată, 

Când începi şi pân’ sfârşeşti, 

Zău, de re; te „aia aria a 
i cun o cumpăraţi, 

Bis pe parti tr nu mai staţi“. 


PAG. 12 


DIMINEAŢA COPIILOR 


— Poveste populară din Egipt — 


femee văduvă avea o fată foarte frumoasă. 

Zilele treceau şi cu ele se duceau mereu din 

puterile de viaţă ale bătrânei. Pe când sim- 

tea că e aproape să-şi dea sfârşitul, chemă 

la patu-i de suferință pe frumoasa ei copilă 
care se numea Foni şi îi zise: 

„Draga mea copilă, bătrânul vrăjitor te-a cerut 
dela mine în căsătorie şi cum vezi, nu te-am dat. 
Iti las cu limbă de moarte dorința mea de a nu-l 
lua. Şi pentru a fi ferită de răsbunarea lui, să nu 
te măriţi cu nimeni”. 

Abia sfârşi de zis aceste vorbe şi bătrâna văduvă 
îşi dădu cea din urmă suflare. 

Foniei îi rămăsese de pe urma mamei sale, nu- 
roase animale de curte: vaci, capre, cari erau grase 
şi foarte frumoase. ' 

Intruna din zile, vrăjitorul veni la Foni şi 
pentru a doua oară în. căsătorie. 

Fonia nu primi. Dar după aceasta ea văzu că 
toate animalele sale din curte, năşteau de aci îna- 
inte pui morţi. Se plânse unui bătrân şi acesta o lă- 
muri că vrăjitorul a început să se răsbune pe ea. 
Câteva zile după această întâmplare, vrăjitorul veni 
la Foni şi o ceru pentru a treia oară în căsătorie. 

Foni nu primi nici de rândul acesta. Vrăjitorul 
continuă să se răsbune pe tânăra copilă, făcând să-i 
moară una din cele mai frumoase vaci. Pe când Fo- 
ni plângea şi îşi blestema soarta, tocmai trecea pe 


o ceru 


lângă casa ei un tânăr înalt, voinic şi frumos care o 
întrebă de ce e atât de supărată. Foni îi povesti 
totul acestui tânăr ce se numia Fotia. 

Şi Fotia îi spuse tinerei fete să-l ia pe el în că- 
sătorie, căci “numai el.o va scăpa de vrăjitor. 

Foni primi. Dar vrăjitorul auzi toate acestea şi 
de necaz o prefăcu pe Foni în urs şi pe Fotia în leu. 

Și ursul şi leul porniră în pădure. Leul aducea 
ursului tot felul de animale cu cari să se hrănească, 
dar ursul — adică tânăra Foni îi spuse într'o 
zi leului — adică lui Fotia: 

„Bunul meu prieten, eu nu pot mânca decât fructe 
şi carne de miel.” Odată, Fotia aduse pentru Foni 
un băieţel frumos şi fraged, pe care credea că Foni 
o să-l mănânce cu atâta poftă. Dar Foni opri co- 
pilul hrănindu-l cu laptele unei capre pe care o adu- 
sese tot. Fotia. 

Regele ţării, unde se petreceau acestea, avea o soră 
care făcea ca ori de câte ori regele avea câte un co- 
il, să-i fie omorât sau să-l piardă. 

li era teamă că regele va iubi mai mult copilul 
şi pe mama copilului decât pe ea. 

Copilaşul frumos pe care Fotia l-a adus să-l mă- 
nânce Foni, era chiar băiatul acestui rege. Sora re- 
gelui trimisese copilul în pădure cu un om al ei de 
încredere, căruia îi dăduse ordin să lase copilul în 
fundul pădurii. 

Regele era adânc îndurerat şi a poruncit ca oas- 


DIMINEAȚA COPIILOR 100000000o000000000000000000000000000000000e PAG. 13 


tea să meargă să-i găsească fiul atât de iubit. 

Ostaşii regelui ajunseseră în căutarea lor la vă- 
găuna unde locuia Foni şi Fotia. Aceştia dădură 
regelui pe micul băiat. Drept răsplată, regele a po- 
runcit ca aceste animale, cari păziseră şi îngrijiseră 
de viața fiului său, să nu fie omorâte şi să fie aduse 
la curlea sa. 

Un bătrân învăţat şi-a dat seama că aceste ani- 
male sunt doi oameni, prefăcuţi de cine ştie ce vră- 
jitor. Și adresându-se regelui, i-a zis: 

„Măria Ta, vrăjitorul cel bătrân a tăcut această 
faptă. A prefăcut în leu şi urs doi oameni tineri. Po- 
runceşte vrăjitorului dela curtea Ta, care e mult mai 
puternic, să aducă la adevarata lor formă aceste 
două fiinţe”. 

Regele chemă pe vrăjitor. Acesta trimise oaste 
mare împotriva celuilalt vrăjitor, în timp ce Foni şi 
Fotia fură aşezaţi înh'o văgăună. 

„Să nu aruncaţi împotriva bătrânului vrăjitor nici 
săgeți, nici focuri de armă; el nu moare din acestea. 
Să faceţi numai împrejurul locuinţei lui un foc mare. 
Nu va mai putea ieşi de acolo şi astfel se va omori 
el singur”. 

Acesta era sfatul pe care vrăjitorul regelui îl dă- 
dea oştirii trimise împotriva bătrânului vrăjitor ce 
se răsbunase pe Foni. 

Și în momentul în care bătrânul vrăjitor a murit, 
în momentul acela ursul s'a prefăcut, luându-şi forma 
de dinainte, într'o fată foarte frumoasă, iar leul în- 
trun băiat mândru şi voinic. Erau Foni şi Fotia. La 
curtea regească puţine zile după aceasta, se sărbătoria 
cu mare alaiu nunta Foniei cu Fotia. 


na mau, ai Ia 


PY. Fa sc alone $ “e 


In româneşte de Marg. Hurezeanu 


SNSNASANUNYNANDERCERDENBRAGOCNEDENSUNNNNANAG d | (SDARENNANTIRTRAGNANNNNAnanPERRNARENI DEUSRRE7 (BDNGAVENERENLARAFNNNRERRO 


TARA JUCĂRIIL OR 


Unchiul începu să povestească la copii: 
„E tare frumos acolo, mai abitir ca în basme. 
Gândiţi-vă şi voi numai şi numai jucării. Te uiţi 


în dreapta jucării, la stânga, înainte, înapoi, încolo 
şi ncoace jucării. 

Asta e ţara jucăriilor. 

Soldaţi de plumb cu puşca la umăr păzesc la 
poarta castelului. 

Un automobil mic aşteaptă pe cineva, la scară. 


Cornistul sună ca să dea de veste şi în pragul pa- 
latului apare Prinţesa — o păpuşe frumoasă de pică 
— se urcă şi pleacă să se plimbe. 

Unde ? 

Păi, nu are ea unde? Acolo se întind cele mai 
frumoase parcuri. Parcuri cu alei umbrite de pomi 
înfrunziţi, pajişti numai o floare şi havuzuri în cari 
înnoată peşti auriţi. 

In țara asta te întâlneşti nas în nas cu Ţăndărică. 
Il vezi cum se dă mereu tumba şi cum spune veşnic 
glume. 


Aici sunt şi multe vietăţi. Aproape toate pe cari le 
vezi în pozele de prin cărţi, le recunoşti în ţara 
jucăriilor. i 

Şi toate se au bine între ele. 

Urşii stau cu mieii la un loc, şi privighetoarea 
cântă pe aceeaşi cracă pe care stă vulturul. 

Şi ce mai e în ţara asta minunată? 

Aici, munţii sunt din poale până in creştet din 
cuburi pictate. 

Unde este ţara asta? 

Nu e aşa departe. Imbrăcați-vă să mergeli cu 
mine”. || 

Copiilor nu le venea să creadă una ca asta. 

Sau îmbrăcat mirați, la stăruinţele unchiului. 

Şi unchiul i-a dus la vitrina unei librării. 

— Aici e ţara jucăriilor! 

Și a cumpărat nepoților cuminţi jucării multe ca 
să ţină minte de când au fost în ţara jucăriilor... 

Niculae N. Manolescu 
———— Doe k MM 

In îndeplinirea datoriei faţă de patrie nu se înca- 

pe nici margine, nici măsură. (Cicerone). 
*%% 


Nu faci bine decât ce faci singur. (Napoleon), 


PAG. 14 0000000000000000Â00000..0000000000000000000eaD/ MINEAȚ:A COPIILOR 


Din viața marelui inventator Edison 


Cum Edison a devenit surd. Edison tele- 
grafist.- Prima sa invenție. 


Am spus în articolul trecut că o nenorocire nu 
vine nici odată singură şi că după pierderea pri- 
mei sale instalaţii telegrafice, Edison a avut parte 
de o nenorocire mult mai gravă şi de care nu sta 
scăpat toată viaţa. Iată ce i sta întâmplat. 


) O fotografie nouă a lui Edison 


Ştim că în vagonul de cale ferată el işi avea ti- 
pografia, redacția şi administrația ziarului său, pre- 
cum şi laboratorul de experienţe, laboratorul la care 


tinea ca la ochii din cap. Insă, într'una din zile ` 


pe când trenul mergea cu o mare viteză, la o coti- 
tură un băț de fosfor căzu din partea de sus a va- 
gonului şi se aprinse. 

De odată, compartimentul fu cuprins de flăcări, 
iar bietul Edison, speriat, se lupta în mijlocul lor. 
La vederea flăcărilor, alergă conductorul trenului 
şi aducând apă, izbuti să stingă focul. 


Dar acel conductor, om mojic şi brutal, nu se 
mulțumi cu atâta. Fără să ia în vedere că Edison 
n'avea vreo vină şi că totul era datorit întâmplărei, 
sa repezi asupra lui Edison şi începu să-l bată cu o 
furie de bestie, lovindu-l cu pumnii mai ales în 


„obraz şi pe urechi. Iar la staţia următoare, numită 


„Muntele Clemens“, îl azvârli afară din vagon, a- 
runcând tot odată şi maşina de tipărit şi întregul la- 
borator al lui Edison. 

Trenul îşi urmă mersul înainte, iar în staţie ră- 
mase Edson plângând pe ruinele instalaţiei şi a- 
verei sale. 

Această bătaie a fost pentru Edison, pe atunci un 
băiat de 13—14 ani. o pricină de nenorocire pentru 
întreaga-i viaţă. 

De pe urma loviturilor primite, Edison a rămas 
surd, infirmitate de care nu s'a putut lecui, dar de 
care el însuşi nu sa plâns. Ba chiar, pe când era 
bărbat şi ajunsese celebru prin invențiile sale, un 
prieten i-a spus că dece nu construeşte vre-o ma- 
şină electrică, pentru a încerca să se vindece de 
surzenie. _ 

Edison a răspuns: „Nu vreau, pentrucă auzul 
mi-ar da prea mult de lucru. O mare parte din 
vreme aş risipi-o ascultând ce se vorbeşte. Unde 
mai pui că, dacă ştie că aud, nevastă-mea ar vrea 
să mă prostească tolată vremea“. 

Tot el spune că surzenia i-a folosit, ferindu-l să 
audă sgomotele de afară, atunci când lucra la in- 
venţia fonografului şi la perfecţionarea telefonului. 

Edison şi-a instalat din nou laboratorul şi ma- 
şina de tipărit, acasă la el, la Port-Huron. 

Ajutat şi îndemnat de un prieten, scoate un jur- 
nal umoristic, întitulat „Paul Pry“, în care avea 
nu tocmai respectuos despre diferitele persoane mai 
de seamă din Port Huron. Una din persoane care fu- 
sese mai rău batjocorită se supără aşa de tare, în 
cât punând mână pe Edison, îl aruncă în râul 
Saint Clair. 

Această baie fără voie îl vindecă pe Edison de 
plăcerea. de a-şi bate joc de oameni și a scoate jur- 
nale. 

La Port Huron, Edison nu era un băiat tocmai 
cuminte. Se bate mereu cu alţi băeţi, se alege cam 
des cu vânătăi şi cucuie. Mai târziu mărturiseşte 
în memoriile sale că medicul casei avea de făcut 
numai cu dânsul. 

Dar dornţa cea mare a lui Edison era să ajungă 
telegrafist. Nu atâta ca să aibă un post, căci el 
câştiga mai mult cu întreprindere sale, cât ca să în- 
veţe telegrafia şi să pătrundă în toate secretele ei. 

Intâmplarea, o întâmplare în care Edison arată 
cât era de curagios şi de devotat, îi veni în ajutor. 


DIMINEATA COPIILO R000000000010000000000000000000000ocovoeeeeei PAG. 15 


Era într'o dimineaţă din luna lui August, anul 
1863. Edison avea deci atunci vârsta de 16 ani. In 
dimineaţa aceea Edison se găsea în staţia „Muntele 
Clemens“, aceiaşi staţie în care fusese azvârlit din 
tren de conductorul, care îl bătuse. 

De odată, un vagon de marfă, încărcat şi fără 
frână, se desprinse de restul vagoanelor şi o luă pe 
şine cu o mare viteză. Ingrozit, Edison văzu că pe 
şine se juc un băeţaş, care era copilul şefului de 
staţie. Se repede, îl ia în braţe şi îl scapă. De ar 
fi întârziat cu o secundă, copilul era călcat şi omo- 
rât. Zic o secundă, pentrucă o roată a vagonului îi 
atinse, sgâriindu-i lui Edison degetele de la picior. 

„Ce răsplată vrei?“ îl întrebă tatăl copilului 
scăpat dela moarte. 

„Să mă înveţi telegrafia“, îi răspunse Edison. 

Şeful de staţie interveni pe lângă superiorii săi 
şi reuşi ca Edison să fie numit împiegat telegrafic. 

Ştiţi câte ore pe zi muncea Edison? 78 ore! Era 
însă foarte sănătos şi rezistent şi această sănătate 
înfloritoare i-a folosit foarte mult la munca sa de 
mai târziu. E 

In vre-o patru luni de zile a învăţat tot ce ştia 
profesorul şi protectorul său, aşa că ajunse să fie 
cel mai destoinic împiegat telegrafic. 

In acelaş an înaintează repede şi este numit ca 
telegrafist la staţia Stratford Junction (Ontario), pe 
teritoriul Canadei. 

Aci face el prima sa invenţie. Anume, era tele- 
grafist de noapte, serviciul său începând dela orele 
9 seara. Insă, pentru ca telegrafiştii să fie contro- 
laţi că nu dorm, erau obligaţi ca la fiecare oră să 
dea staţiei principale câte un semnal telegrafic. Aşa 
trebuia să facă şi Edison. 

Intr'o noapte, staţia principală, după ce primise 
semnalul, îi dă lui Edison o telegramă, întrebân- 
du-l ceva în interes de serviciu. Dar nu primeşte 
nici un răspuns. S'au făcut cercetări şi sa văzut că 
Edison dormea dus de câteva ceasuri. 

In cazul acesta, cine trimitea semnalul telegra- 
fic? Tot Edison, dar fără să se mişte. Anume, de 
sârma telegrafică agăţase o roată cu dinţi şi un cea- 
sornic. La fecare oră ceasornicul bătea, iar roata cu 
dinţi dădea ea semnalul telegrafic. 

Aceasta a fost prima sa invenţie, numai că su- 
periorii săi, în loc să-l felicite, l-au mustrat cu as- 
prime. 

In curând, are cu aceşti superiori un nou conflict 
şi îşi dă demisia, plecând din Canada unde nu sa 
mai întors, dar de telegrafie nu s'a lăsat. 

(Va urma). 

N. BATZARIA 
DL LL LLLLLLLLLLLLLILL LILI LLILLLLI LILI LLLLLL] 


Cereţi la toate librăriile: 


; Copilul crescut în peşter 
de N. BATZARIA Preţul lei 50 


COPACUL NĂZDRĂVAN 


— Poveste populară rusească — 

Multe poveşti mai ştia bătrânul Anisim şi fru- 
mos le povestea Anetei, copila stăpânilor săi. 

„Moş Anisim, moş Anisim, striga totdeauna copila, 
când întâlnia pe bătrânul în curte, ce poveste îmi 
vei spune astăzi ? 

— Astăzi, răspundea bătrânul, îţi voiu spune o 
poveste despre copal năzdrăvan pe care cresc pă- 
puşi. k-s 

Copila nu credea. i 

„Cum, se minuna ea, păpuşi adevărate ? 

— Da, da, dragă! întărea vorba Anisim, păpuşi 
adevărate, cu ochişori, picioruşe şi mânuţe. 

— Şi în rochiţe şi în pălărioare şi cu pepi în 
păr ? 

— Senţelege. Cum ar creşte ele neimbräcate, pe 
copăcel ? 

Copila se gândeşte, se gândeşte şi întreabă iarăşi 
pe moşneag : „Dar unde e, moş Anisim, acest co- 
pac năzdrăvan pe care cresc păpuşile ? Vreau să 
merg acolo şi să rup multe păpuşi, pentru mine şi 
pentru nepoata ta Asia”. 

Bătrânul Anisim zâmbia şi răspundea : 

„Asta nu. pot să ţi-o spun, fiindcă m'am voie să-ţi 
arăt locul unde creşte copacul acela. Fiecare trebue 
să-l găsească singur. Şi tu, draga mea, când vei creşte 
mai mare, singură vei găsi drumul la copacul, pe 
care cresc păpuşi adevărate”. S. Balaban-Floreșşti 


NOI VREM 
EXCELENTA 


< CACAO DEOVĂZ 


ESEESE EA 


BIBLIOTECA i 


U CITITORII 


Eug. Eber.-Loco. — Drept răspuns la fabula ce ne-ai tri- 
mis Şi la propunerea d-tale de a colabora la revista noastră, 
te sfătuim în interesul d-tale să laşi îndeplinirea acestei dorințe 
pentru mai târziu, adică pentru vremea când vei fi mai mare, 
vei ști mai multă carte şi vei învăţa şi regulele după care se 
face o poezie. 

Mior. Vâr..Brăila. —Mică și drăguță cititoare, deocamdată 
citeşte ce scriem noi oamenii mai bătrâni, iar după câţiva ani 
îţi va veni şi d-tale rândul să fii scriitoare. 

Eug. G. Ros.-Loco.— „Păţania“ d-ta crezi că e o poezie, 
fiindcă ai scris rândurile în așa fel în cât să pară că e o poe- 
zie ? Te asigurăm însă că te-ai înşelat. O adevărată poezie se 
scrie cu totul altfel, Te sfătuim a fi bunul nostru cititor. 

Geor. Con.-Loco. — Directorului revistei îi pare foarte rău 
că n’a avut ce să aleagă din ghicitorile trimise de d-ta. Aceste 
ghicitori sunt populare şi le cunosc toți cititorii. Pe lângă a- 
ceata din scris se vede că ești încă în vârstă mică, aşa că 
nu poţi fi de pe acum scriitoare, Invaţă mai multă carte şi 
Da aceea vei şti şi cum trebue scrise bucăţile bune de pu- 
blicat, 

St. Gh.-Loco. — «Pedala». Regretăm că nu o putem pu- 
blica nefnad o poezie reuşită. 

I. D. Gh -Loco. — Dragul meu, ne trimiţi o mulţime de 
ghicitori, glume, versuri, cele mai multe copiate, iar puţine o- 
riginale. N'avem ce face cu cele copiate, iar cele originale nu 
sunt reugite. Aşa fiind te sfătuim să continui a fi cititorul nos- 
tru, mai ales că nu ducem lipsă de materie, La unele din în- 
trebările d-tale ți se răspunde separat. 

N. Mit.-C. Lung.— «Pangaşul» este o traducere cu destule 
greşeli de limbă şi construcţie. Te rugăm să ne laşi nouă grija 
de a alege bucăţi din scriitorii streim şi de a le da o formă 
românească nimerită, Spunem şi repetăm că avem materie mult 
mai multă dəcåt ne trebue. 

Is. Dar.-laşi. - După scris se cunoaşte că eşti încă în vår- 
stă mică, mai ales că faci nepermise greşeli de ortografie şi 
punctuație. La vârsta d-tale e foarte greu să scrii povești lungi 
cari să fie bune de publicat, 

Gic. Mat.-Loco. — Am citit poeziile trimise de d-ta şi ne 
pare rău că nici una nu e bună de publicat. De aceea te sfă- 
tuim să laşi pentru mai târziu, când vei căpăta mai multă cul- 
tură, îndeplinirea dorinţei de a fi scriitor. 

I. Bar.-Bacău. — Cele donă bucăţi: „Reinvierea“ şi „In 
Primăvară“ trimise de d-ta, n'au acţiune și sunt scrise într'o 
formă care n'aparţine genului literaturei pentru copii. 

S. Sam.-Chişinău, — «Vulpea şi lupul» slăbuţă, deci ne- 
publicabilă. De ce n'ai luat parte la concursul de fabule care 
a avut loc nu de mult? 

Bor. Moc.-Chişinău. — „O noapte dintr'o iarnă“. Senin nu 
poate rima cu pustiu și nici bate cu cheme, Mai ai şi alte 
greşeli cari ne împiedică să publicăm poezia. 

I. B. Dr„C.Lung.— Nu e în interesul d-tale ea să-ți pu- 
blicăm poeziile trimise acum şi cari sunt slăbuţe. Cât despre 
bucata în proză, noi am publicat în „Dimineaţa Copiilor“ un 
roman întreg (Suflete de viteji) cu un subiect asemănător. 

C. Pir.-Situl Gheorghe.— Cugetări despre «Inţelepciune» 
şi alte lucruri de natura aceasta se scriu de obiceiu de oa- 
meni, cari pun într'iasele o lungă experienţă a vieţii, ceea ce 
nu e cazul cu d-ta. Poezia „Picură“, nefăcând parte din genul 
literaturei pentru copii, regretăm că nu o putem publica, ` 

Ov. M. Dum.-Loco. — „Impăratul și cerşetorul“, Prea te 
grăbești, dragul meu, să fii scriitor. Nu e mai bine să te si- 
leşti să-ţi îndrepţi scrisul, care lasă mult de dorit şi să-ţi în- 
mulţeşti cunoştinţele, citind lucruri scrise de oameni cari au 
şi vârsta şi cultura necesară ? 

C. C. Pan.-Văleni. — «Noaptea de Inviere». Poezia tri- 
misă de d-ta n'are nici un fel de rimă în prima strofă, iar în 
celelalte strofe rima e destul de încurcată, dar nu în deajuns 
de exactă, Fii sigur că vom publica despre «Noaptea Invierei» 
poezii mai reuşite. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Mar. Sol.„Loco.— „Recunoştinţa“ nu merge nici în forma- 
prescurtată, Ii lipseşte conciziunea şi simetria literară, iar fap- 
tul că d-ta tratezi un subiect pe care n'ai avut cnm să-l cu- 
noşti, nu-i dă povestirei un aer de adevăr, — ` 

Bon. K, Sig.-Câmpina. — Te salutăm şi noi,- drăguțule 


cititor, dar gluma trimisă de d-ta şi scrisă cu destule greșeli. 


de ortogratie şi punctuație, este cunoscută şi arhicunoscută. 
Să-ţi mai spunem ceva: micii cititori ne fac plăcere citind re- 
vista, iar nu încercând să devie scriitori la o vârstă când au 
atâtea şi atâtea de învățat ei înşişi, mai înainte dea scrie pen- 
tru alții. 

Bor. Fim.„Bălţi. — «Ghicitorile» făcute de dumneata nu 
sunt de loc ghicitori, iar cele copiate sunt cunoscute, Aşa dar, 
ne pare rău că nu le putem publica. Poeziile nu merg. $ 

Car. Per.-Loco.—Din cele trei glume, trimise de d-ta, iți 
publicăm una, A treia giumă e bine cunoscută, iar cea dintâiu 
are nepermise greşeli de construcție, Nu se zice «oamenii ştie», 
«ei știe,“ ci oamenii ştiu, ei ştiu. 


Cu totii oltim 

ŞI ne'nvasslim 
„Comoara cu povești“, 
Cum alta nu găseşti, 


E frumoasă, minunată, 
Este splendid colorată, 
Optzeci de iel am dat, 
Dar sunt încântat. 


DEPP PPP PPR PPP POP PPP PPP PPP PPP PIPER 
Lecţii de pian 
pentru cititorii revistei „Dimineața Copiilor“ cu 
400 lei lunar. Elevii talentaţi vor fi pregătiți special 


pentru șezătorile organizate de „Dimineața Copiilor“ 
A se adresa la redacţia revistei, 


LA AAA AAAA AAAA AAAA AAA AAA AAA AA AAA A AA AAA AAA A AAAA A AAA AA A AAA 


~ Fabrica Vieneză 


Haine de Copii 


București, — str. Selari, 5 —- București 
(Colf cu Str. Oituz) 


CONFE(ŢIUNI 
„ STREINE 
Gel mal bine asortat In 
UNIFORME, 
M AN T ALE 


Pelerine 
pentru şcolari ' 
Toate uniformele școlare 
sunt confecționate conform 
indicațiunilor Ministerului 


NB. Pentru copii de funcţionari * | 
şi orfani, reduceri speciale. 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


|220 SOPI 


a aatan ianen i a 


mari < 


Aaron 


Preţul Lei 5. 


U Intorşi dela vânătoare, drăgutii câini sunt obosiţi, dar mulţumiţi. 


PAG. 2 


„Suveran“ şi „suzeran'“ 


Cititoarea noastră Al. Råd. dela Craiova vrea să ştie 
deosebirea dintre cele două cuvinte de. mai. sus. 


Spunând că amândouă. sunt de aceiaşi origină (le-am. 


împrumutat din limba franceză), deosebirea dintre ele 
este următoarea: suveran este şeful statului, -persoana 
care întrun stat are direct cea mai înaltă, autoritate, 
autoritatea supremă. 


Suzeran era în evul mediu ee Sa, unui feud, ` 
adică al unui teritoriu de care Sepia alte, feude 


mai mici. 

Suveranul (rege sau împărat) e dutoritatea 

directă asupra locuitorilor peste cari domneşte, pe 

când autoritatea suzeranului este indirectă, el fiind 

mai de grabă un protector, un ocrotitor al altor şefi 

mai mici, şi cari se recunoşteau de vasalii lui. 
— mm- LTA 


p 
EAA) 


II 
Pentru a merge la lună 
Aceiaşi cititoare ne întreabă dacă este adevărat 


că se lucrează la facerea unei rachete scai a merge - 


la lunä. 
Da, vestea aceasta am citit-o şi moi în ziare. e) 


rachetă, un obuz sau orice alt obiect azvărlit de pe: 


pământ, cade iarăşi pe pământ — aceasta din cauza 
puterei de atracţie a pământului. 
Imsă, dacă iuţeala cu care e azvârlită e aşa de 


mare, incât obiectul azvârlit să ajungă până în re- 


giunea unde încetează puterea de atracţie a pămân- 
tului, atunci obiectul în chestiune, liber de influența 
pământului, îşi va urma mai departe drumul. In chi- 
pul acesta va intra în puterea de atracţie a altui corp 
ceresc în care va trebui să cadă. 

Pe de altă parte, se ştie că dintre toate corpurile 
cereşti luna este cea mai aproape- de pământ, fiind 
la o depărtare de 384 de mii de chilometri, pe când 
distanţa dela pământ la soare este de 150 de mi- 
lioane de chilometri. 

Din cauza acestei apropieri, luna: a fost aleasă de 
către învățații despre câri jurnalele au scris că lu- 
crează la facerea unei rachete, căreia să-i dea până 
acolo drumul. 


Se poate bombarda luna ? ) a 


aa 


Adică racheta despre care vorbim mai sus va pu- 
tea oare, să se: smulgă puterei de “atracţie a pă- 
mântului şi să ajungă până la lună? E greu de ştiut, 
mai ales că până acum nu sa făcut nici o Morcar 
de felul acesta. 


Dar admițând — o presupunere cam SACA 


De TOATE S AMESTECATE] 


că- aşa ceva ar fi cu putinţă, nu vedem care ar fi 
pentru progresul științei: în genere sau măcar pentru 
o mai bună cunoaştere a lunei rezultatul acestei is- 
prăvi. Racheta va merge; să zicem, până la lună, va 
face acolo explozie şi cu aceasta s'a terminat. 

Cu totul altceva este,. dacă oamenii ar putea merge 
la lună şi s'ar putea întoarce în viaţă de. acolo, pentru 


ca să ne spună-ce au văzut şi ce au găsit. 


„Cine ştie dacă într'un viitor mai mult sau mai pu- 
țin: îndepărtat. ştiinţa nw face şi progresul acesta. De 
o camdată, însă, suntem încă foarte departe d> pu- 
tința întăptuirei unor - asemenea gânduri. 

De altfel, ştim bine că lucru mare nu e de văzut 
la lună, care e un corp.- mort, îngheţat, fără aer, 
fără apă şi deci fără fiinţe vii pe dânsa şi fără um 
firicel de iarbă. E pustiul cel, mai trist ce i poate 
închipui. HRe i 


Dactilografă și stenografă. 


Răspundem aceleiaşi cititoare că deosebirea dintre 
dactilogrată şi stenogrată este “următoarea: “Dactilo- 
grată este persoana, care ştie 'să scrie -la maşina 
de scris, iar stenografă este persoana, care cunos- 
când -alfabetul prescurtat — numit alfabet stenogra- 
fic — ştie şi poate să scrie cu ajutorul acestui alfa- 
bet tot ce i se dictează sau un discurs ce aude aşa 
de iute, precum vorbim. Diwpă aceea îl transcrie, bine 
înţeles, în alfabetul obişnuit. 

Discursurile ţinute la Cameră şi la Senat, unele 
conferinţe“ mai importante, multe cursuri de ale pro- 
fesorilor, etc. se stenogratiază, adică sunt reproduse 
întocmai cum au fost rostite. 


Cine a fost Florian 7 ? 


La această întrebare a cititorului nostru I. D. 


Gh. din Capitală am putea: răspunde'tot prin- 
tro întrebare şi anume: „De care  Floriân este 
vorba ?“ Pentru că sunt doi: unul Român, iar 


al doilea Francez. 

Românul, al cărui nume întreg este Aron Flo- 
rian a fost-un istoric de fel din Ardeal şi care a 
trăit între anii 1805—1887. 

Al doilea este Jean Pierre Florian, poet fran- 
cez şi fost membru al Academiei franceze. Năs- 
cut în anul 1755 şi mort în anul 1794, Florian a 
rămas cunoscut în literatura franceză prin fru- 
maosele sale fabule, dintre cari sunt traduceri 
şi în limba română. 

Adăugăm că în biserica -romano-catolică este 
şi un sfânt cu numele Florian, 


DIMINEATA 


COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | 
6 LUNI 1% „ 


29 Aprilie 1928. — Nr. 220 


Director: N. BATZARIA 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


UNUI PUIŞOR 


Puişor cu fulgii galbeni 

Şi cu cioc trandațiriu, 

Eşti drăgul, cum nu e altul, 
Și zburdalnic şi zglobiu. 


Dar, te rog, să fii cuminte, 
Căci te-am prins adeseori, 
Cum plimbându-ten grădină, 
Scoti pământul dela flori. 


Nu minți şi nu te-ascunde, 
Se cunoaşte, puişor, 

Ai pământ pe picioruşe 
Şi-ai pământ pe botişor. 


Lasă-mi florile să crească, 
Mici ca tine sunt şi ele 

Și-s plăpânde, de le superi, 
Mor sărmane floricele. 


lar când cresc, se fac frumosae, 
O să-ți zicăn graiul lor: 
„Pentru buna la purtare, 
Să trăeşti, tu, puişor I” 
Moşuleţ 
———oc k 


Tatăl nostru cel din ceruri, 
Al Tău nume îl sfințim 
Pentru marea-Ţi bunătate 
Pe Tine Te prea mărim ! 
Vina Ta. împărăție 

S'al Tău dar prea sfânt, 
Voia Ta împlinită fie 

Şi în cer şi pe pământ. 
Pâine ne dă nouă astăzi 
Tie ne rugăm prea sfinte, 
lartă păcatele noastre, 
Indură-Te de noi, Părinte. 
Fă ca de acum "nainte 


Celora ce ne greşesc „amr 


Să le ştim erta păcatil, 
Bunule împărat ceresc... 
In ispită nu ne duce, ` şi? 
Părinte, noi Te rugăm * * 
lar de-acum întotdeauha 


Tie rugă-Ți înălțăm. = 


De cel rău Tu mă păzeşte 
Tie mă rog şi mă ’nchin, 
Tată Creator al lumii, 
In vecii vecilor Amin ! 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


TATĂL NOSTRU 


i 


m A | 
pIBLIOTECA | 
uVERSITATII | 
STASI» 


Salustius Turdeanu 
—————— ock 


ISPRA VA 


Fuga-fuga vine Rica 

S'o găsească pe mămica ; 

A găsit-o şi îi Spune: 

„Mamă, stai să vezi minune : 
7 A trecut un şoarec mic, 

Mititel ca un nimic, 

Peste picioruşul meu, 

Şi apoi — fugind mereu — 


A căzut direct, mămică, 

In laptele din ulcică, 

Ce-l țineai pentru Bibică, 

Si s'a înnecat, mămică!” 

— Ei, şi nu Lai scos afară ? 
— Nu lam scos din oală, dară 
Am băgat în ea pisica 


‘Să mi-l prindă“, zise Rică... 


Zaharia George Buruiană 


— 


Sa etate DIMINEAȚA COPIILOR 
PAG 4 rase 


i SIA DE 
UU 


>, 
iC 
DZ 


Li) 


AI 
i A 
(i 


o 
NaN 


după Frații Grimm 


n pădurar sărac trăia cu soția să 
şi cele trei fiice într'o căsuţă din 
marginea unei păduri. Intr'una din 
dimineţi, înainte de a pleca la lu- 
cru, pădurarul, zise femeii sale : 
„Cred că nam să isprăvesc lucrul 
până la amiază, aşa că îmi vei tri- 
mite prin fiica moastră mai mare 
de ale mâncării, pentru a prânzi in 
pădure. Nu mai viu acasă şi pentruca să nu se ră- 
tăcească fata, voi semăna pe tot drumul seminţe de 
meiu, cari îi vor îndrepta paşii spre mine . 

Când soarele se ridicase deasupra pădurei, fata 
o porni la drum cu mâncare pentru tatăl său. Dar 
ce să vedeţi ? Păsările. pădurii mâncaseră tot meiul, 
aşa că fata nu mai ştia încotro s'o apuce. A mers 


aşa prin pădurea cea nestârşită până ce s'a îinnoptat. 
Păsările nopţii îşi începură cântecele lor de jale, 
de singurătate, aşa că biata fată tremura de spaimă 
Deodaiă insă zări în depărtare o luminiţă. 

„Fără îndoială — îşi zise — acolo e o casă de 
oameni. Mă duc să le cer adăpost peste noapte”. 

Merse către azea lumină şi bătu la uşa casei în- 
fundată printre arbori. O voce groasă şi aproape ră- 
guşită îi strigă să intre. Deschise. In mijlocul unei 
odăi aşezat la o masă, sta un bătrân cu o barbă 
albă aşa de mare, încât ajungea până la pământ. 
Aproape de sobă se aflau un cocoş, o găină şi o 
vacă. Tânăra fată povesti bătrânului întâmplarea care 
o aduce aci şi îl rugă să-i dea găzduire peste noapte. 
Bătrânul întrebă pe aceste animale, ce să facă, iar ele 
răspunseră întrun glas: „Să o primim la noi, să o 
primim !” 

Apoi bătrânul adăogă: „Aici vei găsi de toate. 
Mergi la bucătărie şi pregăteşte să mâncăm ceva”. 
Fata aşa făcu. După ce şi-a potolit foamea, a între- 
bat pe bătrân unde s'ar putea odihni. Dar de rândul 
acesta nu bătrânul răspunse cel dintâiu, ci animalele 
zicând : „Noi te-am primit cu bucurie aici. Ai mân- 
cat, ai băut; fără să te gândeşti la noi, fără să ne 
arunci o mână de grăunţe sau de pae şi o picătură 
de apă. Mergi şi caută-ţi adăpost peste noapte...” 

Dar bătrânul luă fata de mână şi îi arătă unde să 
se culce. li spuse apoi să-i aştearnă şi patul lui în 
odaia de alături, căci peste puţin se va culca. Fata 
pica de oboseală. A intrat în odaia ei, şi-a făcut 
patul şi s'a culcat, fără să se gândească la rugămintea 
bătrânului. Când ea a adormit, bătrânul a deschis un 
oblon şi fata s'a scufundat cu pat cu tot în pivniţă. 

In timpul acesta, tatăl fetei, pădurarul, se întor- 
sese acasă mâniat pe soţia lui că l-a lăsat să moară 
de foame o zi întreagă de lucru. 

„Nu e deloc vina mea — răspunse soţia pădu- 


DIMINEAȚA COPIILOR veocceeo0o0000000ooocococooooooeooooooooooo. PAG. 5 


rarului. — Am trimis cu mâncare pe fata noastră 
cea mare, şi desigur ea s'a rătăcit.” 


Pădurarul, plecând a doua zi la lucru, lăsă vorbă 


soţiei sale să trimită cu demâncare pe fiica cea mij- 
locie. lar el va semăna în tot lungul drumului boabe 
de linte, cari sunt mai mari ca cele de meiu, se- 
mănate întâia dată. Dar păsările pădurii au înghiţit 
şi boabele de linte, aşa că şi fata cea mijlocie avu 
aceeaşi soartă ca sora ei cea mare. 

După o zi întreagă de rătăcire, a ajuns la aceeaşi 
casă, a aceluiaşi bătrân. Acesta a primit-o tot atât 
de bine ca şi pe sora ei. Dar fiindcă s'a îngrijit nu- 
mai de ea nu şi de animale, a păţit tot ca soră-sa; 
a fost scufundată în pivniţă. In dimineaţa celei de 
a treia zi, păduratul a cerut soţiei să-i trimită de 
ale mâncării prin fiica cea mică. Ea e mai pricepută 
şi va ajunge cu bine, mai ales că va semăna în 
lungul drumului în loc de meiu şi linte, boabe de 
mazăre, cari sunt mult mai mari. Soţia pădurarului 
s'a împotrivit de teamă că vor pierde şi pe copila 
lor .cea mică, precum le-au pierdut pe cele 
două. Pădurarul a adăogat că fata cea mai mică e 
tare deşteaptă şi ea nu se va pierde. In cele din 
urmă, soţia pădurarului a primit şi în adevăr ea 
a trimis mâncare soțului prin fata cea mai mică — 
şi singura care le mai rămăsese. 

Păsările pădurii au mâncat şi de rândul acesta 
boabele de mazăre, aşa că fata a avut aceeaşi soartă 
ca şi celelalte două surori ale sale. 

Ajungând la casa bătrânului, fata cea mică a pă- 
durarului, mai înainte de a se aşeza la masă, a 
mângăiat animalele şi le-a purtat de grijă, dându-le 
să mănânce şi să bea. Numai după aceasta şi-a potolit 
şi ea foamea. Mai târziu, fata s'a culcat. Spre ziuă 
a auzit în jurul său un sgomot asurzitor. Uşile se 
deschideau şi se loveau, pereţii trosneau. De pre- 
tutindeni se ridica ceva nedesluşit. Şi fiindcă fata nu 
se vedea în nici-un pericol, şi-a urmat mai departe 
somnul. | | 

Mare i-a fost însă mirarea când în zorii zilei s'a 
deşteptat întrun palat de toată frumuseţea. Patul ei 
era acoperit cu flori, pretutindeni numai marmoră 
şi oglinzi. 

La început, fata crezu că e numai un vis. Deo- 
dată se iviră însă trei servitori îmbrăcaţi ca de săr- 
bătoare şi o întrebară dacă doreşte ceva. 

„Mergeţi şi pregătiţi o gustare pentru bătrân, în 
vreme ce eu voi da grăunţe cocoșului celui frumos şi 
găinuşei şi un braț de fân vacii atât de blânde”. 
Acesta fu răspunsul fetei. După ce s'a îmbrăcat, fata 
a bătut la uşa bătrânului. 

Dar în loc să apară acel bătrân albit de vremuri, 
cu barba ce-i ajungea aproape de genunchi, se ivi 
un tânăr, voinic şi frumos din cale afară ! 

„Eu sunt, bună fată, omul pe care îl cauţi. O 
vrăjitoare duşmană ma prefăcut în bătrân, palatul 
meu într'o colibă şi cei trei servitori în cele trei a- 


w mimale. Pentru a scăpa de această pedeapsă trebuia 
¿ Să vină o fată care să se poarte tot atât de bine 
cu mine, ca şi cu animalele. Tu ai fost aceea aş- 
teptată ; tu ne-ai scăpat. Drept răsplată, vei ră- 
mâne în palatul meu şi vei fi soţia mea.” 


|, 


Ki; 


h 
A 


Între timp, tânărul trimise pe cei trei servitori 
să dea de ştire părinţilor fetei şi să-i aducă la săr- 
bătorirea nunţii. 

„Dar unde sunt cele două surori ale mele, mai 
mari ?” întrebă fata. 

— Le-am închis în pivniță. Mâine le vom da 
drumul şi ele vor lucra în partea cealaltă a pă- 
durii alături de un pădurar. Şi azolo vor sta până 
ce vor învăța că animalele sunt bune, sunt uneori 
mai bune decât oamenii şi deci cu ele trebue să ne 
purtăm tot așa de frumos şi să le îngrijim tot aşa 
de bine ca pe cei mai dragi dintre oameni 


In româneşte de Margareta H. 
———— 00 = k =o — 


Doritorii de o lectură plăcută să se 
grăbească a cumpăra dela orice chioșc 
de ziare sau librărie minunata carte 
„Plici şi Plum“, care nu costă decât 20 


de lei. 
Mai târziu nu o vor găsi. 


PAG. 6. +0000000000000000000000000000000000000tet00e DIMINEAȚA COPIILOR 


AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA 


AAAAAAAA 


AAAAAAMAAAA AAA AAA AAAAAAA 


Bucăţi alese din marii scriitori streini 


YYYYYYYVYVYYYYYVYVYVYYYVYVYYYYYYYYVYYYVYYYYYVYVYYYYYYYYYVYVYVYVYYVVVVYVYVYYT 


Eroismul unui doctor 


unt câţiva ani de atunci. Intr'un orăşel din 

CAP Algeria, ţară din depărtatul continent al A- 

fricei, trăia un doctor care se numea Moraj 

Era un om înaintat în vârstă, de statură 

înaltă, voinic şi totdeauna vesel. Incepuse prin 

a îi doctor de marină, aşa că el cutreerase lumea 
în lung şi lat. 

In cele din urmă a cerut un post de doctor în co- 
lonii. Se făcuse iubit de toată lumea. In fiecare dimi- 
neaţă doctorul o pornea în trăsurica sa să viziteze 
oamenii din locurile ce i se încredinţaseră. Dădea 
bună-ziua şi în dreapta şi în stânga, admira recolta 
câmpului şi pentru fiecare trecător găsea o vorbă 
şi un sfat bun. Doctorul Moraj era un om fericit. Se 
căsătorise şi acum avea doi copilași, frumoşi ca doi 
îngeri. 


Intr'o dimineaţă de vară, p2 când doctorul îşi făcea 
drumul său obişnuit, a întâlnit um Arab urmat de 
un câine care trăgea o trăsurică. Arabul nu era 


un locuitor din orașul doctorului, căci acesta l-ar 
fi cunoscut. Era un străin. Faţa sa era plumburie, 
obraiii slabi, ochi obosiţi şi plini de suferință. Docto- 
rul å oprit trăsura şi i-a zis: maae mergi, dumneata, 
omule?” 


LAAAA AAAA AAA AAAA A AA] 


Arabul a întors capul în partea cealaltă şi a mur- 
murat printre dinți câteva cuvinte fără înţeles. 

„Eşti bolnav?” reluă doctorul şi se dădu jos din 
trăsură. Dar la un semn al stăpânului, câinele o 
luă la fugă şi Arabul, la rândul său, se făcu ne- 
văzut. | 

„Fără îndoială — îşi zise doctorul în sine — nu 
poți face binele cu sila”.-Şi doctorul îşi urmă drumul. 
Când se întorcea acasă, după ce îşi văsuse pe bolnavi, 
era aproape de miezul zilei. Calul mergea încet şi 
doctorul era mulţumit că poate să respire în voe 
aerul curat al câmpului şi să admire frumuseţile na- 
turei. Din când în când um zâmbet îi flutura pe 
faţă; se gândea la soţia sa şi cei doi copilaşi cari 
îl aştepta cu drag azasă. 

Deodată doctorul auzi de dindărătul unui tutiş de 
arbori, un geamăt care se oprea şi reincepea tot mai 
dureros. In adevăr, în nisipul ferbinte zăcea un om 
întins cu faţa în sus, mâinile uscate puse în formă de 
cruce pe piept şi ochii închişi. Alături, doctorul recu- 
noscu trăsurica şi câinele pe care îl întâlnise în di- 
mineaţa aceleiaşi zile. 

Doctorul văzuse în viața sa de călător veşnic 
toate formele pe cari le poate lua o boală. Acest om, 
culcat jos sub arşița soarelui, îi aducea aminte de 
atâtea lucruri triste. Deschise cămaşa bolnavului şi 
văzu pe pieptul său umflat numeroase pete roşii. 
Doctorul înţelese că Arabul avea tifos. Fără nici-o 
teamă, îl ridică de subţiori şi îl aşeză cât mai bine 
în trăsură. Câinele şi trăsurica Arabului le legă bine 
cu o sfoară îndărătul trăsurii şi o porniră la drum 
spre casa doctorului. Mai avea de mers ca un sfert 
de oră. 

In timpul acesta doctorul se gândea de unde a 
putut lua Arabul această boală, care de obiceiu se for- 
mează în pustiu, unde călătorii o aduc din diferite 
părţi. Doctorul se mai gândea că în orăşelul lor 
nu este nici un spital aşa că unde va putea să izo- 
leze pe bolnav. lar bietul om era într'o stare destul 
de rea, aşa că mar mai fi răbdat să fie dus într'un 
oraş mare. Tot gândind aşa, doctorul găsi mijlocul 
cel mai bun pentru îngrijirea bolnavului. In grădina 
sa, avea un mic pavilion. Acolo va pune pe bolnav 
Aşa a şi făcut. 

Cu toate îngrijirile, Arabul a murit peste două 
zile. Doctorul ma părăsit pavilionul, pentru a nu 
se înbolnăvi soţia şi copilaşii săi. Na trecut însă 
mult şi doctorul s'a înbolnăvit de aceeaşi boală ca 
şi Arabul. Un coleg al său a venit să-i dee toate 
ajutoarele. Dar boala mergea din ce în ce mai greu. 
Doctorul, deşi îşi pierduse cunoştinţa, a cerut cu 


Citiţi urmarea în pag. 7 jos. 


k 


DO a e S 


DIMINEATA COPIILOR 


PAG. 7. 


POVESTEA IEDULUI JUPUIT 


Fabulă populară rusească 


scultați, vă rog, povestea iedului pe jumă- 
A tate jupuit, iar pe jumătate uscat. 

A fost odată um ţăran, care avea un iepu- 
raş. Țăranul acesta se duse într'o zi la câmp, 
unde văzu un ied culcat la pământ. Pielea 

iedului era pe jumătate jupuită, iar pe jumătate us- 
cată. 

Ţăranului i-se făcu milă de ied. Il luă, îl duse 
acasă şi-l culcă în grajd. Seara, după ce a mâncat şi 
sa odihnit, ţăranul eşi puţin în grădină, urmat de 
iepure. Iedul eşi atunci din grajd, intră în casă şi se 
încuie pe dinafară. 

In vremea aceasta, iepuraşului, venindu-i poita să 
mai mănânce ceva, se duse la uşa casei şi dădu să o 
deschidă cu lăbuţele. Uşa însă nu se deschidea. „,Ci- 
ne-i în casă?” întrebă iepuraşul. 

„Eu, iedul pe jumătate jupuit şi pe jumătate uscat 
Să ştii că dasă ies afară, te omor”. 

lenuraşul se sperie, fugi în drum şi acolo se porni 
să plângă. Şi iată că veni jupânul lup şi-l întrebă: 
„De ce plângi?”. | 

lepuraşul îi răspunse: „La noi în casă sa ascuns 
cineva, care vrea să mă omoare. 

— Vino cu mine, îi zise lupul, că-l dau eu afară”. 

Când veniră înaintea uşei, lupul întrebă: „Cine-i 
în casă? l 

— Eu, iedul pe jumătate puii şi pe jumătate 
uscat. Să ştii că dacă ies, te omor” 

Se sperie şi jupânul lup, care o rupse la fugă în 
pădure, iar iepurâştul se duse la drumul mare şi se 
porni din nou să plângă. 

Şi iată că veni cocoşul cu creasta roşie şi cu pin- 
tenii ascuţiţi şi-l întrebă: „Dece plângi?” 

lar după ce iepuraşul îi povesti şi lui întâmplarea, 
cocoşul îi zise: „Vino cu mine, îl dau eu afară”. 
“Când ajunseră la uşe, iepurașul, ca sâ-l sperie pe 
ied, începu să strige: 


Li 


(Urmare din pag. 6) f 

limbă de moarte ca soția şi copiii să nu. fie: aduşi în 
pavilion, iar pavilionul să fie ars după moartea sa. 

Şi într'una din zile, în apusul soarelui, ochii doc- 
torului bolnav s'au închis pentru totdeauna, fără să 
îi avut lângă el, nici pe soţia sa, nici pe copilaşii 
săi dragi. Un om strein îi auzise ultimele vorbe şi 
îi văzuse ultimele clipe ale. vieţei.. Doctorul acesta care 
a ridicat din agonie pe un bolnav, fără. să-i fie frică 
de boală sau de moarte, doctorul atesta care şi-a dat 
viața pentru alţii, a fost un adevărat erou al cărui 
sacrificiu e nemăsurat de mare! 


———— Et Š 


„Vine cocoşul cel vestit, 

Ţine'n mână un cuţit, 

Cu iepurele sa sfârşit, 
Căci va fi tot ciopârţit” 


Se sperie şi cocoşul şi o rupse la sănătoasa, iar 
iepuraşul se duse iarăşi la drumul mare, unde se 
porni să plângă. 

Vem acum sburând o albină şi-l întrebă: „Dece 
plângi?” lepuraşul îi povesti şi ei toată păţania. 

Albina sbură la casa iepuraşului şi întrebă: „Cine-i 
înlăuntru? ` 

— Sunt eu, iedul pe jumătate jupuit, pe jumătate 
uscat. Dacă es, să ştii că te omor”. 

Albina, însă, nu se sperie, ci se făcu foc de mânie. 
Incepu să sboare în jurul casei, zumzuind şi sbârnâind. 
După aceea, zărind o gaură în zid, intră în casă şi 
se porni să-l înţepe. pe ied în partea unde era mai 
rău jupuit şi unde ştia că-l doare mai tare. Iedul dete 
un țipăt de durere, sări pe uşe afară şi... p'aci ţi-e 
drumul. 

Dar iepuraşul intră din nou în casă, mâncă şi bău 
după pofta inimii, şi după aceea se culcă să doarmă. 

Stan Protopopescu 


——— omm kmo 


DIMINEATA COPIILOR 


S'A PIERDUT HAPLEA 


Text de MOŞ NAE 


Desene de GEO ț 3 
lii). Răspunsul luli Moş" Nae 


1) Çam primit eu o scrisoare, 2) „Wam pierdut, îmi scrie Haplea, 
Zău, de râs te prăpădeşti, ; Căci am scris că sunt în pat, 
Să vedeţi ce-mi scrie Haplea Dar dim'neaţa, la sculare, 
Si Prostilă din Hăpleşti. In zadar mam căutat. 


3) „De nu crezi, iubit Mog Nae, 4) „Haplea nu mai este în patu-i, 
Vezi ce-ţi scrie şi Prostilă“. Unde seara se culcase, 
Iar acesta-mi scrie astfel: Si cum grije avusese, 


s„Suntem, să ne plângi de milă. Pe hârtie de'nsemnase. 


5) „Te rugăm, dar, scump Moş Nae, 6) Când citii aceste rânduri, 


Ce să facem să-l găsim ? Oare ştiţi ce m'am gândit? 
Frosa, eu şi cu Tănase Că Prostilă, Haplea, Frosa 
Fără Haplea nu trăim“. Si Tănase-au 'nebunit. 


ÎL Fa ra 

7) Dar nevrând apoi să-i supăr, 8) „Meargăndată să se culce, 
Le-am răspuns a doua zi. Cum a fost el noaptean pat, 
Si le-am scris ca bun prieten: Si luând hârtia 'n mână, 
„„Vreţi pe Haplea a-l găsi? Să se caute nemişcat. 


SĂ 
L 
PALL l 
9) „Hapleo dragă, fă întocmai 10) Lar acum primesc depeşa: 
Şi să ştii că te găseşti. „sAm făcut şi wam găsit, 
Vă urez dar sănătate, Să trăeşti, iubit Moş Nae, 
Voi, prieteni din Hăpleşti“. Haplea-al tău cel fericit“. 


— Sfârşit — 


PAG. 10 


Mitică face ocolul pământului 


PARTEA Ika 
3) Mitică se coboară la Teheran. 


In faptul serei, Mitică se lăsă în jos şi se cobori 
într'o grădină dela marginea oraşului Teheran, ca- 
pitala Persici. 

Nu trecuse mult dela sosirea sa şi iată că se 
văzu înconjurat de mulţime mare de oameni. Prin- 
tre aceştia erau agenţi de poliţie şi alţi trimişi de 
către guvernul persan, ca să afle cine este aviatorul 
despre a cărui sosire nu ştia mimeni nimic şi ce 
caută la Teheran. 


[ Poarta numită „Poarta de diamant” dela Teheran 


Decât vorba cu oamenii aceştia nu era uşoară, 
Ei nu cunoşteau decât limba persană, din care Mi- 
tică nu pricepea o boabă. 

Din fericire, însă, afară de agenții de poliţie şi de 
trimişii guvernului persan, precum şi afară de marea 
mulţime de curioşi veniseră şi doi secretari dela două 
Ambasade streine. Aceştia făcând pe tâlmacii, treaba 
se lămuri iute- şi lesne. Mitică mavu. nici o supărare 
şi neplăcere din partea reprezintanţilor autorităţilor 
persane, iar unul din secretarii de Ambasadă îl invită 
pe Mitică, în numele ambasadorului său, să fie ospă- 
tat şi găzduit la Ambasadă. 

„Dar ce fac cu Noroc şi cù Uragan?” întrebă Mi- 
tică arătând spre aeroplan şi spre credinciosul său 
câine. 

„Pe Uragan îl luăm cu moi, răspunse secretarul, 
mângâind prieteneşte câinele, iar pe Noroc îl punem 
la hangarul persan de aeroplane; unde fii sigur că 
va fi în păstrare bumă”. 


Aşa sa şi făcut, iar după aceea Mitică şi secre- 
tarul, urcându-se întrun automobil cu care venise 
acesta din urmă, merseră în. oraş, intrând printr'o 
poartă mare, numită poaria de diamant. E un nume 
cae nu i se potrivea de loc, fiindcă nu se găseşte 
pe dânsa nici o urmă de diamant sau de alte pietre 
preţioase. 

Cu ocazia aceasta însă Mitică începu să afle Iu- 
cruri interesante despre Persia şi Persani. In pri- 
mul rând află că Persanii sunt un popor căruia îi place 
să se laude mereu cu trecutul său, dar care nu prea 
face cine ştie ce brânză în vremea de astăzi. 

De asemenea Persanilor le place să se îmbete, cum 
se zice, cu apă rece. Ţin forte mult la titluri, la vorbe 
mari, dar găunoase. Un funcţionar persan are, cel 
puţin titlul de han, împăratului lor, adică Şahului îi 
zic Şah-in-Şah, ceeace înseamnă împăratul împărați- 
lor, cu toate că Persia, ca putere armată, este una 
din ţările cele mai slabe de pe pământ. Soldaţii per- 
sani sunt și puţini şi rău organizaţi. In schimb gă- 
seşti generali cu duiumul, generali cari mau coman- 
dat nimic şi nici mau ce să comande. 

De aceea de Persia se spune că ar fi „Țara măreției 
vorbelor goale”. 

„Dar covoarele persane?” vor întreba, poate, citi- 
torii. Aşteptaţi, că le vine rândul. 

In noaptea aceea, Mitică se odihni de lungul drum 
ce făcuse, aşa că a doua zi dimineața se sculă vioiu 
şi bine dispus. 

„Am putea vizita Teheranul?” întrebă el pe se- 
cretarul, care îl întâmpinase în ajun. 

„La porunca d-tale!” îi răspunse acesta. 

„Ba mergem peste tot câteşi trei, grăi la rândul său 
ambasadorul adăugând: Pentru mine e o plăcere şi 
totodată o cinste să-ţi fiu tovarăş câtă vreme vei 
binevoi să stai la noi”. 

Porniră pe jos pe o stradă mare şi largă, un ade- 
vărat bulevard. „Sunt toate străzile din Teheran tot 
aşa de mari şi de largi ca strada aceasta?” întrebă 
Mitică, plăcut impresionat. 

„Nu sunt, îl lămuri ambasadorul, strada aceasta, 
care se numeşte Şaivani-Dovlet şi care este strada în 
care locuesc reprezentanţii în Persia ai guvernelor 
străine, este cea mai frumoasă, alături de încă una 
numită Şiavan-i-Lalazar. Celelalte străzi iasă rca de 
dorit”. 

Mergând aşa, Mitică observă că ieşiseră intro piață 
foarte mare şi de forma dreptunghiulară. „Este, îi 
spuse Ambasadorul, piața care se numeşte Meidani- 
Tophané, ceeace înseamnă Piaţa Arsenalulni”, 


DIMINEATA COPIILOR 


DIMINEATA COPIILOR veeeeetoteeeteoteoteoieetteoeeeoveooeeeeeee PAG. 11 


In mijlocul acestei pieţe, vastă cum puţine găseşti 
in oraşele din Europa, ţâşnea apa dintr'un havuz a- 
dumbrit de câţiva arbori. De asemenea, de fiecare 
parte a havuzului era câte un tun. „Ce fac tunurile 
acestea aicea? întrebă Mitică adăugând: Nu par a fi 
tocmai noui şi sunt destul de ruginite. 

— Tunurile acestea, răspunse ambasadorul, au fost 
cucerite de Persani într'un războiu ce l-au avut mai 
de mult cu Portughezii, aşa că sunt păstrate aici ca 
o amintire a victoriei lor. 

— Dar astăzi e oare carnaval la Teheran?” în- 
trebă din nou Mitică, mirat de mulţimea care mer- 
gea încoace şi încolo în piaţă, dar mai cu seamă de 
deosebirea de înfăţişare a oamenilor şi de costumele 
lor pe cât de originale pe atâta de ciudate. 

„Nu, îi zise ambasadorul lămurindu-l, nu e nici 
un carnaval, ci este o zi obişnuită. Aşa e în toate 
zilele în piața aceasta şi în celelalte străzi principale 
din Teheran. Vin în orașul acesta cu diferite treburi 
sau chiar fără vreo treabă oameni din toate ţările, 
de toate culorile şi rassele şi de toate religiile. 

Vin Arabi, Turci, Mongoli, Tătari, Chinezi, Afri- 
cani, Indieni, locuitori din Caucaz, din Siberia, din Me- 
sopotamia, din Tibet, întrun cuvânt este aci o expo- 
zitie permanentă de cel puţin cinzeci de popoare... 
Dar, continuă ambasadorul, hai să vizităm acum ve- 
stitele bazaruri din Teheran”. 

După ce trecură o stradă şi străbătură o altă 
piaţă, de asemenea destul de mare, ajunseră la ba- 


Când n'ajuţi pe nenorociti 


| 

Au fost odată două surori, una bogată şi fără 
copii, cealaltă văduvă şi având cinci copii în vârstă 
mică. Şi mai era așa de săracă, încât de multe ori 
ea şi copilaşii flămânzeau zile întregi. 

Intro zi, ne mai putând răbda de foame, se duse 
la soră-sa şi îi zise ; „Copiii îmi mor de foame ; mă 
rog dar ţie, care eşti bogată, să-mi dai un codru de 
pâine.” 

Soră-sa, însă, avea inima de piatră. 
zicându-i : „Du-te, căci nam nimic!” 

Câteva ore mai târziu, bărbatul sorei bogate se 
întoarse acasă. Dar când vru să taie pâinea, văzu 
că din pâine curg picături de sânge. Nevastă-sa, 
speriată, îi povesti întâmplarea cu sora ei. 

Auzind aceasta, omul se grăbi să meargă în ajutorul 
văduvei şi-i duse tot ce se gătise pentru mâncarea 
lui. Insă, când se întoarse îndărăt, auzi zarvă mare 
şi văzu limbi de flăcări şi nouri de fum, cari se 
ridicau spre cer. li luase casa foc. 

Arse casa şi tot avutul său. Nevastă-sa cea rea 
tipa, îşi rupea părul şi zicea: „Vai de mine şi de 
mine, că vom muri de foame!” 

— Dumnezeu are grije de cei nenorociţi, îi răs- 


O alungă 


zarurile cari trec cu drept cuvânt drept cele mai bo- 
gate şi mai pitoreşti din întregul continent al Asiei. 

Bazarul acesta este un adevărat oraş închis între 
ziduri şi acoperit în întregime cu un acoperiş găurit 
din distanţă în distanţă, ca să lase să pătrundă aerul 
şi lumina. In bazar sunt prăvălii, unde ai de văzut 
toate produsele Orientului şi cu deosebire minunatele 
şi neintrecutele covoare persane. Dar alături de pră- 
välii sunt restaurante şi cafenele, sunt moschei, sunt 
localuri de distracţie. Şi este un adevărat labirint 
de străzi, unde circulă de dimineaţa până seara târ- 
ziu zeci şi zazi de mii de oameni, unii ca să cumpere, 
mulţi însă numai ca să se plimbe, să privească şi 
să afle toate noutăţile ce i-ar putea interesa. 

Mitică rămase adânc impresionat de bazarul dela 
Teheran şi mulţumit de vizita ce făcuse în acest oraş. 

După ce stătu încă două zile, cercetând tot ce era 
mai de seamă, a treia zi dimineaţă îi zise ambasa- 
dorului care îl găzduise şi care fusese aşa de drăguţ 
cu dânsul: „lmi iaw rămas bun, căci am hotărât să 
merg la raiu” 

PERR îi se păru că Mitică ghumeşte, dee 
Mitică îl lămuri zicându-i: „Merg în Mesopotamia 
unde, după cum me arată Sfânta Scriptură, a fost 
raiul pământesc, locuit de strămoşii inut Adam şi 
Eva”. 

de Vasile; Stănoiu 


In n-rul viitor: „Mitică în căutarea raiului”. 


- SOUNNECGRRRRNERCSENNENSRENNAUNENNNANCENSRENERONTNRANEENNANNRNNJRRNNNENARERS ISERNEGDENANANNIUNVOURNRARUNONVUSDANANSARNEN 


spunse sora cea săracă, dar bună, care alergase în 
jutorul ei. 

Femeia, care fusese bogată, se väzu acum silită să 
cerşească din poartă în poartă, dar nimeni mavu milă 
de dânsa. Soră-sa însă îi făcea şi ei parte din po- 
mâna ce căpăta. 

Prelucrare de V. Bratu 
———— onn K 


PAG. 12 


INDRĂZNEȚUL 


de deştept şi curagios, că toată lumea îi 
zicea Indrăzneţul. 
Murind măcelarul, văduva sa se hotări 
să-şi trimită copilul să cutreere trei ani 
prin lume, pentru ca astfel să înveţe şi să cunoască 
multe, iar după întoarcere să se apuce de meseria 
tatălui său. 


A fost odată un măcelar, care avea un fiu aşa 


DIMINEAȚA COPIILOR 


După Bechstein 


nemişcată o femee bătrână. Indrăsneţul se apropie 
de dânsa şi plângând îi povesti cele întâmplate. apoi 
o rugă să-i arate drumul pe unde ar putea eşi în 
lume. Bătrânei i se făcu milă de el şi îi zise: „Eu 
am mai mulţi câini frumoşi şi vreau să-ţi dăruesc 
unul”. Apoi făcu un semn. In aceiaşi clipă se ivi un 
câine mare şi frumos. „Cred că îţi place, grăi bă- 


m 


trâna, e un câine foarte voinic şi credincios”. 


Astfel Indrăsneţul îşi pregăti merinde 
drum şi plecă însoţit de un câine credincios. 

Merseră ei, zi şi noapte şi ajunseră la o pădure 
mare şi întunecoasă. 

Tocmai când erau prin mijlocul ei, le eşi înainte 
o ceată de hoţi. Câinele se purtă vitejeşte, muşcând 
mai mulţi dintre răufăcători, dar unul din ei, plin 
de furie, îl împuşcă. 

Băiatul, văzându-se fără nici un ajutor, o luă la 
fugă şi astfel scăpă cu viaţă. Tot rătăcind prin pă- 
dure, ajunse la un bordei, pe pragul căruia stătea 


pentru 


Indrăzneţul răspunse: „E frumos, dar al meu 
era mai frumos“. Bătrâna făcu iarăşi un semn şi 
lângă ea veni un câine mai frumos decât cel dintâi. 
Băiatul zise totuşi că al lui îi plăcea mai mult. Iarăşi 
un semn şi de.data aceasta Indrăsneţul văzu cel mai 
frumos câine ce se poate închipui. 

Atunci zise: „Acesta îmi place; îl iubeam mai 
mult pe al meu, dar sunt mulţumit şi aşa”. Bătrâna, 
însă, îi dărui toţi trei câinii, rugându-l să se gân- 
dească şi la dânsa câte odată. Apoi scoase un flueraş, 
pe care i-l dădu zicând: „Când vei fi în primejdie, 


DIMINEAȚA COPIIL0R9o0ooooo0000000000000000000o000000oooooooooe PAG. 13 


flueră de trei ori, din acest flueraș, şi câinii îţi vor 
veni în ajutor, oriunde ai fi”. 

Indrăsneţul mulţumi bunei bătrâne şi plecă mai 
departe însoţit de cei trei câini, cari săreau voioşi 
în jurul lui. Merseră astfel, până aproape de seară, 
fără să poată eşi din pădure, când ajunseră la un 
han. In faţa casei o slujnică spăla nişte vase. Văzând 
pe băiat, se sperie şi făcu din ochi un semn, ca şi 
cum ar fi voit să spună, că e mai bine să se depăr- 


teze cât mgi'repede de această casă. In aceeaşi clipă, 
însă, se ivi în prag hangiul, care, foarte prietenos, 
pofti pe drumeţ înăuntru. Fiindcă era foarte obosit, 
Indrăzneţul intră şi ceru ceva de mâncare şi de 
băut. După ce sfârşi masa, hangiţa îl rugă să treacă 
în odaia, alăturată să se culce. 

Avea în mână un taler, pe care erau trei pâini- 
şoare. Hangiul luă o lumânare şi trecu înainte, iar 
băiatul şi hangiţa îl urmară. 

Indrăsneţul rămase foarte mirat de cele ce văzu 
în odaia unde fusese dus. Era plină de arme. Pe pe- 
reţi atârnau funii. lanţuri, cătuşi şi tot felul de lu- 
cruri cari servesc pentru a lega un om. 

Băiatul întrebă pe hangiu, ce nevoie are de armele 
acestea. Hangiul spuse că într'o pădure aşa mare 
ar putea să-i atace hoţii şi de aceea e nveoie de arme 
de apărare. 


In timpul acesta, hangiţa aruncă o pâinişoară de 
pe taler şi pe când hangiul deschise a doua uşe, unul 
din câini, ademenit de pâine, rămase în odaia cu 
arme. Odaia în care se găseau acum părea o dughea- 
nă de haine. Erau tot felul de haine pentru bărbaţi, 
femei şi copii. lucrate numai în mătase, aur şi ar- 
gint. In timp ce hangiul deschidea o a treia ușă, 
hangiţa mai aruncă o pâinişoară şi al doilea câine 
rămase în camera cu haine, iar Indrăsneţul se văzu 


într'o încăpere, ce părea visteria unui împărat. Pe 
lângă pereți, erau vase pline cu bani de aur. In 
dulapuri de sticlă erau tot felul de pietre scumpe, 
cari sclipeau de-ţi luau ochii. Dar nici n'apucă să 
vadă bine tot ce era acolo, şi hangiul deschise a pa- 
tra uşă. Indrăsneţul voi să intre, dar când privi înă- 
untru, i se sbârli părul de frică. Odaia aceasta era 
goală şi întunecoasă, iar pereţii erau mânjiţi de sân- 
ge. Pe jos era atâta sânge închegat, că abia puteai 
merge. Intră îngrozit, fără să bage de seamă că şi al 
treilea, câine rămăsese în odaia de alături. 

După ce intrară. hangiul încue uşa şi apoi zise: 
„Pregăteşte-te să mori” şi luă din cui o secure mare, 
pe care se mai vedeau încă pete de sânge. „Iţi las 
viața, mai zise el, dacă îmi făgădueşti că te faci hoţ 
şi te prinzi tovarăş cu noi”. 

Indrăzneţul îi răspunse că mai bine primeşte 


PAG. 14 '0000000oeveeet 100000000000000edv00eeeoeeesee DIMINEAȚA COPIILOR 


moartea decât să se facă hoţ, dar se rugă să-l lase 
să-şi spună rugăciunea înainte de a muri. Pe când 
se ruga, scoase flueraşul din sân şi flueră de trei ori. 
Deodată câinii eşiră ca din pământ. şi repezindu-se 
la hangiu, îl rupseră în mii de bucăţi. 

Hangiţa, însă, se aruncă la picioarele băiatului, şi 
cu lacrimi în ochi îl rugă să-i cruţe viaţa, căci îi va 
fi de mare ajutor. 

„Lasă-mă să trăesc, zise ea, şi îţi voi dărui o ta- 
bachere fermecată de aur, care te poate scăpa din 
multe primejdii. Dacă cineva trage pe nas tabac, 
după ce ai întors capacul la dreapta, nu se mai poa- 
te mișca, decât după ce trage din nou, după ce ai 
întors capacul la stânga ; afară de asta, îţi voi arăta 
un drum ascuns, pe unde să poţi scăpa de tovarășii 
bărbatului meu”. - 

Indrăzneţul se înduplecă şi luând tabacherea, ple- 
că pe drumul arătat de femee, multumind lui Dum- 
nezeu că a scăpat cu viaţă. 

După ce eşi din pădure, merse el cât merse, când 
se întâlni cu o trăsură îmbrăcată în negru. In trăsură 
şedea o fată foarte frumoasă, de asemeni îmbrăcată 
în negru şi care plângea. Indrăzneţul se apropie de 
ea şi o rugă să-i spună de ce e amărâtă, căci poate 
îi va fi de vre-un ajutor. Necunoscuta îi povesti, că 
este fata unui împărat. Un vrăjitor bătrân a cerut-o 
dela tatăl ei, dar acesta n'a vroit s'o dea. Atunci vră- 
jitorul înfuriat a adus în ţară o mare secetă şi foa- 
mete. Impăratul care îşi iubeşte ţara mai mult decât 
pe dânsul şi pe fiica lui, sa hotărât so dăruiască 
vrăjitorului, ca să scape de prăpăd. De aceea plânge 
şi e îmbrăcată în negru. 

Indrăzneţul îi făgădui că o va scăpa din ghiarele 
vrăjitorului, dacă îl ia ca slugă. Prinţesa se învoi şi 
astfel ajunse la vrăjitor, care o aştepta foatre bucu- 
ros. Nu-i păru de loc bine când văzu că fata vine în- 
soţită de un băiat aşa tânăr şi voinic. Indrăsneţul îi 
spuse că el este sluga prinţesei şi scoțând tabacherea 
din sân, întoarse capacul spre dreapta şi apoi îl rugă 
să ia puţin tabac. Dar nici n'apucase bine bătrânul 
să tragă pe nas şi simţi că nu se mai poate mişca. 
Atunci Indrăsneţul îi zise că îl poate face să se scoa- 
le, dacă îi făgădueşte că lasă pe fata de împărat să se 
întoarcă la tatăl ei şi nici nu se va mai atinge de țara 
lui. Neavând ce face, vrăjitorul trebui să făgăduiască 
tot ce cerea Indrăzneţul. Acesta luă pe fata de împă- 
rat şi o duse la tatăl său. Când auzi împăratul toate 
câte se întâmplaseră şi de bucurie că a scăpat de vră- 
jitor, rămânând şi cu fata, îl rugă să-i fie ginere. Şi 
fiindcă nu avea băeţi, îi lăsă şi scaunul împărătesc. 

Romaniţa 
—— ock 


Din cauza abundenței de materie, 
continuarea articolelor despre „EDI- 
SON“ se amână pentru n-rul viitor. 


. ne de iarnă. 


Judecata elefantului 


După Crilov 


Puternicul elefant ajunsese regele animalelor. 

Pe când judaca nişte neînţelegeri de ale supu- 
şilor săi, primește o plângere dela oi, în care a- 
cestea se plângeau de stăpânii lor lupii. „Ce hoţi! 
Ce crimă îngrozitoare“! strigă elefantul şi pe dată 
porunci*să vină în faţa lui toţi lupii. 

„Cine va dat voe să vă bateţi joc de bietele 
oi? Mi sau plâns că le luaţi şi pielea. 

— Chiar Măria Ta, răspunseră lupii, ne-ai dat 
voe să le luăm lâna, pentru ca să ne facem hai- 
Dar aceste oi sunt o turmă neas- 
cultătoare şi fac atât sgomot pentru o biată piele. 

— Bine, bine, zise elefantul, băgaţi de seamă şi 
nu vă jucaţi cu focul. 

Nu vreau să se mai facă nodro% în împărăția 
mea. 

Aveţi dreptul, să vă luați câte o piele de fiecare 
oaie, dar nici un fir de păr mai mult. M'aţi auzit? 
Altfel aveţi de-a face cu mine şi voi fi fără cruțare“. 

Bietele oi! vă puteţ închipui ce fericite s'au sim- 
tit după înţeleapta judecată a puternicului lor rege. 

Puterea fără deşteptăciune nu foloseşte la nimic. 


LL LL LL LL LL RL LL el belele belele i 


NOI VREM 
EXCELENTA 


“GAGAOo:OVĂZ 


DIMINEATA COPIILOR: 


PAG. 15 


O LUPTĂ DEASUPRA UNEI PRĂPĂSTII 


Rajahul Busahir Simla avea proprietăţi întinse în 
Tibet.: Dar regiunea aceasta care trece printre cele mai 
importante din lume, este — în acelaş timp — cea 
mai bogată în vânat de tot felul. 

Şi Rajahul Busahir era un mare vânător. lar în 
ținuturile stăpânite de dânsul nu se găsea decât un 
singur loc unde îndrăzneţul Simla nu cutezase să-şi 
pună în primejdie viaţa. Era pe trecătoarea muntelui 
Şiki. Muntele acesta înalt de peste cinci mii de metri 
cu vârfuri înalte şi ascuţite, prăpăstii adânci, for- 
mează hotarul a două provincii ai căror Prinţi — 
pentru ca să se poată sui pe el — au construit o 
trecătoare ce începe din vale şi înconjoară în între- 
gime muntele. Construirea acestui drum a costat multe 
osteneli şi cu toate acestea trecătoarea era foarte pe- 
riculoasă. Dacă s'ar îi întâlnit doi oameni pe ea, unul 
dintr'înşii, ar fi trebuit să se lipească bine de stâncă, 
pentru ca celălalt să poată trece. 

In fine, drumul era de cincizeci de ani şi vremea 
avusese grije să-l strice îndeajuns, 

lată qum era drumul pe care Simla vroia să-l 
urce. 

Imbrăcat simplu, ca de vânătoare, ai fi crezut lesne 
că nu-i decât un trecător oarecare. Numai turbanul 
arăta că-i prinţ. Nu se înarmase. Luase cu el doar 
un iatagan, al cărui mâner de fildeş, încrustat cu 
rubine, strălucea la lumina soarelui. Busahir îşi luă 
numai un servitor care să poarte merindele pentru o 
zi întreagă. ! SI 

Incepu să urce încet înconjurând de două ori mun- 
tele. Acum se afla la o înălțime de opt sute de 
metri. : 

Privea uimit în zare, când deodată în urma lui auzi 
un zgomot. Se dădu câţiva paşi mai înapoi şi nu- 
maidecât bucata de scândură pe care şezuse câteva 
clipe înainte, se prăbuşi în prăpastie. Un gol de doi 
metri se făcu acum între el şi servitorul său care 
rămăsese ceva mai în urmă. 

Busahir nu putu decât să spuie servitorului său: 

„Nihias, întoarce-te acasă şi adu o bucată de scân- 
dură tare pe care s'o putem face punte, altfel rămân 
aici! Haide repede!” 

Odată Nihias plecat, Rajahul se aşeză liniştit şi 
aşteptă. Ridicând capul, văzu deasupra lui ceva care 
scobora foarte uşor şi repede. Dar punctul acesta, 
negru care i se păruse la început un om, era un urs, 
dintre aceia cari urcă munții Tibetului. 

In fața pericolului care îl ameninţa, Simla luă re- 
pede o hotărâre. Cu iataganul tăie şi rupse, în ace- 
laş timp, şipcile de lemn cari îl uneau cu drumul ce 
suia. Se văzu astfel pe o trecătoare de câţiva metri 
înconjurat de un gol imens. 

Rajahul care se-credea de-acum, cel puţin scăpat 


din ghiarele fioroasei dihănii, începu să înţeleagă cu 
groază că ma-i. Ursul văzuse că deasupra capului 
lui, tocmai în mijlocul golului dintre el şi prinț, un 
arbore îşi întindea crengile orizontal. 


Se aruncă, apucă trunchiul cu labele lui groase, se 
legănă o clipă în gol ca să cadă ou sgomot pe oea- 
laltă parte a drumului, unde Simla, îngheţat de spaimă, 
se găsi îațăn față cu monstrul. Simţia răsuilare= 
fiarei, pe obraji. Il lăsă, însă, să se apropie mai 
tare şi când fu aproape, îl lovi cu putere în frunte; 
furios, ursul se repezi din nou şi din nou fu lovit; 
de durere se dădu câţiva paşi inapoi, îşi pierdu 
echilibrul şi se prăbuşi. , ; Ă 

Plin de sânge, Simla, aşteptă pe Nihias şi legând 
printrun pod şubred marginile ocupate ale trecă- 
toarei, putu să coboare. 

Dar din ziua aceea, nimeni n'a mai îndrăznit să se 
urce pe drumul muntelui Şiki. Sandu Petrescu 


———— = 
Cald 
Fie iarna cât de aspră Piri 


Gerul nu mă sinchiseşte 
Când iau un pacheţel „SUCHARD” 
Sufletul mi-l încălzeşte. 


e PP 


m 


e ii 7 
"= IBLIOTECA - ! 
i e VERSITĂȚII ; 
PÀG. 16 | 


DE VORBĂ CU CITITORII 


AL C. Vic.-Loco.—Moş Nae a citit cu drag poezia «Mar- 
tie», trimisă de d-ta, dar a râs văzând că d-ta scrii că în luna 
Martie ur ti fost o vreme aşa de frumoasă, pe când adevarul 
este că n'am avnt aproupa nici o zi cu soare, 

Sal. Tur.-Solonţa-Mare. — „Sonetul Invierei* nu este în 
genu: literaturei p-utru copii, Mai află că nu se poate spune 
„Osana“, ei „osanale“, Rugăciunea „Tatăl nostru“ se publică, 

Eug. G. ttos.-Loco — „Revista cea scumpă“. D-ta trebue 
să în în vârstă micâ de tot, atunci când îți inchipui că dară 
tai frazle şi seru rândurile in forma de versuri, ai și făcut 
o poezie, Bucata trimi-ă de d-ta nu e de loc poezie. Ti-am 
scris și in alte dåți să laşi pentru mai târziu ocuvaţia aceasta, 
iar deocamdată mulţuneste-te să citeşti ceeace scriu oamenii 
mai pricepuț: si mai ia vârstă decât d-ta. 

G. Den -Galaţ. — «lertar: > e o bncată lungită inutil pen- 
tru sub'ectul tratat. Intri ia amănunte, cari fac să i-:e piardă, 
interesul şi să nu poată fi urmărită cu atențiune. Pe altfel, a- 
mint'rile eu caracter personal se reuşesc destul de greu. 

I. B. Dr.—Vragul meu, ai talent, dar tacı versuri neobiş- 
nuit de lungi si, prin urmare, foarte grele'de citit. De pildă, 
în poezia „Christos a înviat“ primul vers mare mai puţin de 
17 silab», ceeace nu se ohișnunşte de loc. Mai cu seamă când 


seriem pentru copii, versul trebue să fie scurt, curgător şi lim- . 


e 

Em. Cerb.-Tg. Ocna — Ne ai trimis o grămadă de între- 
bări, fără vr'o legătură intre ele şi multe fără vreun folos a- 
devărat. Ai uitat insa să ne spui, așa cum am cerutin revistă, 
în ce clasă eşti, ce vârstă ai şi la ce iți tr-buesc lămuriri la 
chestuni, dintre cari unele tără importanț’, Lămureşte-ne mai 
Îîntåiu asupra acestor puncte şi după aceea ţi se va răspunde 
la întrebările pe cari noi le cred:m de folos. Rubrica «De 
toate și amestecate» nu este o rubrică de distracţii fără rost, 
cı d ennoşinţe fu ositoare, 

Ion D. Ghion.-Loco. — Am dat de veste de sute gi sute 
de ori că nu se sau In cercetare manuscrisele scrise pe am- 
bele feţe ale hârtiei. Incă n’ai aflat lucrul acesta? Apoi ce să 
facem cu proverbe, sfaturi ete. pe cari le copiezi şi m le trimiţi ? 

Şt. C. I.-Urzica Mare. — Ghicitori „văzute într'o carie“ 
cum serii d-ta, insamnă ghicitori copiate. Dar chiar la copiat 
ai făcut greşeli de ortogratie şi punctuație - Se vede că ești 
încă, mic, de aceea te sfatuim să continui a fi cititor, 

———— coc k 

„Vecine, ai călătorit cu trenul cel nou? 

— Cu trenul cel nou ? 


— Nu 

— Nici eu“ 
PCLLCLLLLLELLCLETELLLLLLLLELL LLL LRL e EEA LLE 

Cereţi pretutindeni 

|, Plici şi Plum (lei 20). _ 

2. Comoara cu poveşti (lei 80). 

3. Evreica (lei 30). 

4. Copilul crescut în peşteră, roman 
(lei 50). 

5. Suflete de viteji, roman cartonat 
(lei 60). 


6. Haplea, Păţănii şi năzdrăvănii, 


ediţia a Il-a, (lei 50). 


7 


DIMINEATA COPIILOR 
Na judeca după înfăţişare 


Rodica era o fetiță drăgălaşe şi cu minte. 

Intro zi mama sa intră în odăiţa ei, ţinând in 
fiecare mână câte un măr. Unul era galben şi cu 
înfăţişare urâtă, pe când celălalt era lucios şi roşu 
ca rubinul. 

„Ti-l dau pe cel care îți place mai mult” îi zise 
mama. E pif El] 

„Alegerea e foarte uşoară”, răspunse Rodica şi se 
repezi la mărul cel rumen. 

Dar ce nenorocire! Pe cât era de frumos la înfăţi- 
şare, pe atât era de rău la gust, pe când celălalt era 
dulce şi răspândea un miros plăcut. a 

„Fetița mea, îi zise mama, acum ai văzut că nu 
totdeauna un înveliş frumos ascunde lucruri plăcute. 
Niciodată să nu. judeci lucrurile după înfăţişare şi 
nu vei mai rămâne păcălită ca acum”. 

LL LL LL LL LL LL LL LL LL SI 


‘æ Fabrica Vieneză 


e 
Haine de Copii 
Bucureşti, — ătr. $elari, 5-- Bucureşti 
(Colț cu Str. Oituz) 


CONFECŢIUNI 
STREINE 
Cel mal bine asortat In 

UNIFORME, 
M ANTA LE 


Pelerine 
pentru şcolari 


Toate uniformele școlare 
sunt confectionate conform 
indicațiunilor Ministerului 


NB. Pentru copii de funcţionari 
şi orfani, reduceri speciale. 
LII LILI LUI LI LL Lili LL |||] 


Cereţi pretutindeni 


„PLICI ȘI PLUM“ 


Preţul, lei 20. 


URaanuaz anu a anu ETETE LEA E 

„Haplea — Păţănii şi năzdrăvănii“* 

Ediţia a li-a Preţul, Lei 50 
Atelierele „ADEVERUL“ $. A. 


= DIMINEATA 
190] COPIILOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA. - 


„Vezi Silvio, uite aşa umbli cu cârligele si se împleteşte ciorapul“. PRETUL LEI 5 


PAG. 2 


ipt DEMNE e Lie Rute mini 


Cine a fost Alecu Ruso ? 


Aşa ne întreabă „,nedespărţitul” 
tei Morar Al. dela Chişinău. 

Răspundem că Alecu Ruso, Român din Moldova, a 
fost un entusiast admirator al spiritului popular şi 
un poet de-o inspiraţie strălucită. El este autorul 
admirabilei lucrări literare intitulată „Cântarea Româ- 
miei”. Alecu Ruso ar fi scris-o în limba franceză, iar în 
limba română a fost tradusă de Nicolae Bălcescu, au- 
torul monumentalei lucrări „Despre Mihai Viteazul”. 

Alecu Ruso a murit în anul 1859. Nu se ştie cu si- 
guranţă anul naşterei sale. 


cititor al revis- 


Despre mașina de cusut. 


HAcelaş cititor doreşte să ştie cine a inventat mai 
întâiu maşina de cusut. 

Răspundem că cea dintâi maşină de cusut a fost 
construită în anul 1845, de către industriaşul ame- 
rican Elias Howe (citeşte Hau) care în anul 1862 a 
înființat o fabrică pentru construcţia maşinei de cu- 
sut inventată de dânsul. Howe şi-a brevetat inven- 
ţia sa în anul 1846. Astăzi însă, sunt mii de mărci 
şi brevete de maşini de cusut. 

Howe s'a născut în anul 1819 şi a „murit, în 
1877. 


anul 


Cine a fost Livingston ? 


La această întrebare pusă de cititorul nostru G. N. 
Dim. dela R.-Sărat, răspundem că Livingston (nu- 
mele său de botez e David) e unul din marii explo- 
ratori ai Africei, trecând cu drept cuvânt, drept că- 
lătorul cel mai harnic şi mai curagios şi omul care a 
făcut descoperiri din cele mai importante din conti- 
nentul african. 

Născut. în anul 1813, într'o localitate din apro- 
pierea oraşului Glascov (Scoţia). Livingston a murit 
în anul 1873 întrun sat din interiorul Africei, în 
vremea când era în căutarea isvoarelor Nilului. Cor- 
pul său a fost dus de servitorii săi până la coasta 
de est a Africei, iar de acolo a fost transportat cu 
un vapor la Londra, unde a fost înmormântat cu 
mare cinste şi pompă, în vestita biserică Westminster. 


BUUNDNNANSEUSANUCUNUNNSUCCNNECORNNNNNVERNSNDONENENNRNAETE. 


„Unde mergi, Mihai, acum ? 
— Ca să cumpăr „Plici şi Plum“. 

Vino iute, ca s'o iei 

Costă doar douăzeci de lei“, 


De TOATE și AMESTECATE 


Despre origina lui V. Alecsandri 
Cititorul nostru A. Tran.-P. Iloaei, ne pune o între- 


- bare curioasă în ce priveşte origina poetului Va- 


sile Alecsandri. li răspundem că Vasile Alecsandri 

a fost unul dintre cei mai iscusiți cântăreți români, 
Si cărui prime poezii (doinele) sunt un rasunet al 
cântecelor populare. 

In „Legende”, evocațiuni ale timpurilor eroice, se 
oglindeşte admirabil spiritul său de român entusiast. 
S'a născut la Bacău în anul 1821 şi a murit în anul 
1890 la moşia sa Mirceşti (Roman)). 

ii pa gori 


Răspuns la diferite întrebāri 


Răspundem cititorului nostru Mir. Mih. din Ca- 
pitală că electricitatea n'a fost inventată de nimeni şi 
aceasta pentru simplul motiv că ea a existat întot- 
deauna, fiind o forță în natură. Chiar cuâvntul „elec- 
tricitate”, cuvânt de origină greacă, îl avem din tim- 
purile cele mai vechi. Oamenii de ştiinţă au reuşit 
ca treptat-treptat să se poată folosi de electricitate 
şi să o aplice din ce în ce mai mult. Ca exemplu că 
electricitatea a existat întotdeauna este şi fulgerul, 
care nu este altceva decât o descărcare a norilor. 

Răspundem cititorului Mir. I. Agop.-Loro, că şcoli 
din care pot ieşi ofiţeri de marină, sunt la Ga- 
laţi şi la Constanţa. 

Adresându-se la seta fatul acestor şcoli, poate 
obţne de aciolo toate lămuririle ce-l interesează. 

Răspundem de asemenea cititorului dela P.-lloaei, 
A. Tran, că cuvântul „căciulă”, este de origină 
slavă. Aceluiaş cititor îi mai răspundem că în „Di- 
mineaţa Copiilor” am scris mai de mult despre filo- 
soful Spinoza şi am spus că lucrarea sa mai de 
seamă poartă titlul de „Etica”. Spinoza a fost evreu, 
însă din cauza ideilor sale, fusese excomunicat din 
comunitatea evreiască din Amsterdam, unde a trăit. 


LASA AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAĂAAA AA AAA AA AA AAAAAAAAAAAAA AA AA A Ad 


„Cum, Petrică, wai cumpărat încă 
„Almanahul Şcolarilor pe 1928 7“ 

Păcat ! Păcat! Fuga să-l iai, 25 de 
lei să dai, căci pe urmă nu-l găseşti şi 
amar ai să te căeşti. 

Unde este de vânzare? La orice 
chioșc de ziare şi la orice librărie, mare 
fie, mică fie“, 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


-reee tt... 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | UN NUMĂR 5 LEI 


6 LUNI 10 „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


6 MAI 1928. — Nr. 221. Director: N. BATZARIA ; Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 
Á CU PLOAIA Câ de primăvară 
DE VORB. PL ântec de primăvară 
Când privetşe pe fereastră, Riar rin, ae DĂ $ 
5 EET a e câmp şin grădină, 
pa se w L ilişor Sat d Din vad pietricelele 
ir UŞe POUSEU I. CASA; les iar la lumină. 
Uf, cât e plictisitor ! 
Ploaia-i zice : „Stai, tetifo, Cântă păsărelele 
Nu te supăra pe mine, raze de soare, i 
a a Ia TA ; e sus — ca mărgelele — 
f uri, E 
Căci trimisă sunt din ceruri Vii Larilsi -coBoare. 
Ca să fac în lume bine. Rt 
Stai şi-ascultă picătura-mi Pasc pe deal oițele LEE TIN PDS 
Ştii ce spune ? Pic, pic, pic ! larbă crudă, verde, : aripa na Ea ECA 
Fără ploaie, fără mine, fir pai ear UI NIVE RSITĂŢII 
Pe pământ nar îi nimic. regiza - “| sl A ŞI» 
N'ar fi pâine, mar îi lapte, Bucuroase-albinele PA mm 
Nu cresc florile, verdeata, Sbor din floare'n floare, 
N'ar fi cântece de păsări, S'au airia suspinele 
Neagră, tristă-ar fi viaţa.“ ; Sea ese a 
Şi mai zice picătura : — 003 00 


„Pic, pic, pic, măi Lilişor, LUI M OS NAE 


Vai de țară şi de oameni, 
Când pe cer nu vezi un nor. 
Ție-ţi place zi cu soare, 


Am citit că-ți trebueşte 
Un pisoi ce măzgăleşte 


Cer albastru şi senin, Toată masa cea frumoasă, 

Ins'ar plânge toată lumea, Unde papă îi miroasă. 

Dacă eu de sus nu vin. SI 

Fii dar veselă, copilă, Cum e; drăgălaş, 

Când mă vezi tu pe pământ, fi Ra 5 pui e „Aosta 

Să dau rod, s'aduc belșugul Să-l trimet înpachetat? 

Poruncit-a Domnul Sfânt.“ MĂMICA 
Moşuleţ de dragul fetiţei ei Săndica 


za ———— Doo 0 ———— ——— — DOC DR 00 — ——— 


PAG. 4 


DIMINEAȚA COPIILOR 


fost o dată un împărat, care avea 
trei fii. Cei doi mai mari plecară 
în lumea largă, vrând să-şi gă- 
sească un noroc mai bun. Insă se 
dădură la o viață de risipă şi de 
nesocotință şi nici nu se mai gân- 
diră să se întoarcă la casa pă- 
rintească. 

Văzând aceasta, fratele mai mic, căruia frații săi 
îi dăduseră porecla de „Prostuţul”, porni în căuta- 
tarea lor. Dar când îi găsi, ei îşi bătură joc de 
dânsul, spunându-i că dacă ei, oameni deştepţi şi 
isteți la minte, mau izbutit să pună mâna pe noroc, 
el, Prostuţul, va da în gropi şi nu va putea să izbân- 
dească întru ceva. 

Cum mergeau tustrei împreună, întâlniră în drum 
un cuib de furnici. Cei doi fraţi mai mari voiră să-l 
strice, ca să facă haz văzând cum se vor speria furni- 
cele şi vor fugi care încotro. Dar Prostuţul le zise: 
„Lăsaţi furnicile în pace, că de unde nu, aveţi de a 
face cu mine”. 

Ma departe văzură mai multe rațe, cari înotau 
pe apa unui lac. Cei doi fraţi mai mari voiră să îm- 
puşte câteva şi apoi să le frigă. Dar Prostuţul le 
zise: „Lăsaţi rațele în pace, că de unde nu, aveţi de 
a face cu mine”. 

Ceva mai încolo întâlniră întrun arbore un roiu 
de albine. Era aşa de multă miere, că curgea dealun- 


După Fraţii Grimm 


gul arborelui. Cei doi frați mai mari voiră să facă 
foc sub arbore, ca să gonească albinele şi să le ia 
toată mierea. Dar Prostuţul le zise: „Lăsaţi albinele 
în pace, că de unde nu, aveţi de a face cu mine”. 

In sfârşit, tot mergând ei aşa, sosiră la un pa- 
lat, ale cărui grajduri erau pline de cai schimbaţi 
în stane de piatră. Atât în grajd, cât şi în palat nu se 
zărea un om şi nici vreo altă fiinţă vie. 

Cei trei fraţi străbătură mai multe săli şi ajun- 
seră apoi înaintea unei uşi încuiate cu trei rânduri 
de lacăte.: Priviră printro gaură şi văzură că în 
odaia acea era un omuleţ bătrân care şedea la o masă. 
It chemară odată, de două ori, dar se părea că O- 
muleţul m'aude. 

Când îl chemară însă pentru a treia oară, omulețul 
se soulă, deschise uşa, eşi înaintea lor şi apoi, fără 
să spue un cuvânt, îi duse la o masă plină cu mân- 
cări şi băuturi din cele mai gustoase. După ce fraţii 
mâncară şi băură, omuleţul le arată la fiecare câte 
ò odaie în care să se culce. 

A doua zi dimineaţa, omulețul intră în odaia în 
care dormea fratele mai mare şi făcându-i semn să-l 
urmeze, îl duse înaintea unei mese de piatră. Pe 
masa aceasta erau scrise trei încercări în cari cel care 
ar fi izbutit, ar fi putut să dezlege vraja palatului. 

Cea dintâiu încercare era să găsească în muşchiul 
din mijlocul pădurei cele o mie de mărgăritare ale 
Domniței. Dacă omul pus să le caute nu le găsea pe