Transilvania_1897_028_001

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMAN 


Drrector: Dr. C. DIACONOVICH. 


Anul al SIZE III-lea 


1897. 


Editura, Asociaţiunii. 


e e 


SIBIIU, 1897. 


TIPARIUL TIPOGRAFIEI ARCHIDIECESANE. 


Sumar. 


Partea 


|. Sciinta, literatura, artă. 

Academia Română, sesiunea generală 
din 1897 

Alexandri, Vasile, cu portret, studiu 
lit. de M. Străjan 

Apa de pomană, credință popor., de 
Liuba-Jana. 

Bacilul ciumei 

Băile, din istoria, B-lor. de Dr. G. Vuia 

„Clubul sciintific din Viena 

Concurs literar, pent. Kibliot. teatrală 

„Die Erde und ihre Vélker“ despre re- 
gatul României, trad de N. Togan 

Dietetica pop, avis lit. de S. Stoica 

Efectul alcoolului de Dr. A. Bordia 

„Grui Sanger“. o variantă de V. Onitiu 

Mișcarea, literară, in Transilvania, 
1896/7 v. partea oficială, pag 164 

Petrea Păţitul, pov. din popor, de 
G. Todică 

Poveste despre bărbatul, care a seiut 
limbi multe şi despre pataniile lui cu 
nevasta-sa, de G. Todică 

Presa română, 


: Silasi, Gregoriu, Dr., schiță biografică 


Statistica sanitară română de Dr. |. 
Felix (Dare de seamă) 
ll. Istorie. 
Aspiratiunile nat. ale Românilor, de 
Jancsó Benedek partea I recens. 
Documente istorice, @) despre trece- 
rea românilor ard. la Unire, publ. 
de I. Vajda Voevod 
b) despre prigonirea românilor în 
fundul regiu, publ. de N. Togan 
Iancu, Avram, biogr. de J. St Sulutiu 
— ultima scrisoare, de I. St. Sulutiu 
— gi P. Vasvári, de 1, St. Sulutiu 
Urs, David, baron de Margina. schiță 
"biografică, de (nt). 
Il. Economie. 


„Albina“ Tubileul de 25 ani 
Procent, promil, interese și teoria con- 
turilor curente, stud, de I. C. Pantu 


“ Scoale industriale, de Dr. P. Span — 


pag. 


66 


— Sângeorgiu, 


142 
25 
19 


33 


26 


64 
167 
83 
17 
40 


148 


49 


171 
165 


literară. 


IV. Dari de seamă. 


Academia maghiară, publicatiunile 
Agrologia sau agricultura, generală, de 
Dr. George Maior 


Chestiunea naţională, de Dózsa En- 
dre, recensiune 


„Enciclopedia română“ dări de seamă 
vedi sub „Astra“ 
Explorările arctice alel. Fr. Nansen 


„Istoria Ungariei“, manual de Dr. Nic. 
Pop, recensiune 


Limba română, originea ei, de Dr. G. 
Alexics, recensiune 


„Literatura si arta română, recens. 


Originea Românilor, desl. chestiunii, 
_.desDy, L Réthy, (Recensiune) 


Progranial” | politiesi nat. in Ardeal 


gi Secuime; de G. Beksies, recens. 


băile alcalino-muriatice, 
+ 
recensiune 


„Verein für siebenhürgische Landes- 
kunde“, publicatiunile vol. XXV 


V. Astra. 


(Din sinul Asociatiunii) 
Adunarea generală extraordinară: 
avis 
— raport 
— dela Mediaș raport 


Casa naţională. initiarea 

— raportul comis. (vedi şi part ofic.,) 
Despartémintele și agent. Asociatiunii 
„Enciclopedia română“ fase. III. 

— fase. IV. 

— fase. VI 

Hannia Ioan, schiţă biografică 

La finea anului 

Pro domo, (la adresa „Tel. Rom.“) 
—- (la adresa (,,Unirei“) 


Scoala de fete, programa gi examenele 
din 1896/7 


Sulutiu Dionisiu, necrolog 


pag. 


123 


124 


LO AE cat 


Partea oficială. 


Abrud, desp., prot. ad. gen. 
„Academia română! (300 lei din fon- 
dul Ioan Scortianu) 
Activitatea literară a Asociatiunii 
Adunarea generală din 10 si 11 Martic 
1897 (convocarea) 
— estraordinară din 10 Martie 1897 
proces verbal 
— din 11 Martie 
— a Asociatiunii. Programa 
— din Medias, proces verbal sed. J. 
F ” » » ” Il. 
> n n ” n » TII. 
— la Beiuș 
Ajutoarele de 25 fl., conferirea 
Ajutorarea, şeoalelor confesionale 
Alba-Iulia, desp . protocol. ad. gener. 
„Albina“, 1000 fl. pent gcoala de fete 
— donează 20,000 fl. pentru inter- 
natul de băieţi 
Albini Septimiu, procesul 
Apel la autori şi editori 
— colectiuni de reviste şi ziare 
| Avram lancu, exaréndarea realităților 
Mi 
— comori găsite, sentința tribunalului 
— lăsământul, propuneri de véndare 
— » licitatiunea 
Belloescu Stroe S, din Săcele, dă- 
ruiesce 20,000 franci 
Belloiu Stana si Stroe, fundaţiunea 
Benedek, Janesó Dr., dăruiesce cărţi 
Berger, I. C., contul pentru scaune 
Berinde Sam., cedează „Transilvania“ 
în favorul scoalei în Telciu 
Bega, Pavel, taxa pe 1896 
Bibliographia Hungariae 
Biblioteca, cărți dăruite 161, 
— cărţi legate 


pag. 
218 


pag: 

Biblioteca publicatiuni întrate în sem. 
II. 1896 48 
ar ” ” non IT. 1897 165 

Bibliotecarul, raport despre sem. TI. 
1896 15 
— raport pe semestrul I. 1897 155 
Blagailă, Angel, cere ajutor 277 
Blaj, desp., protocolul din 9 Aug. 1896 5 

— desp. prot. sedintei comitetul. dela 
8 Novembre 1896 10 
— » prot. sed. com. din 7 Martie 69 
— 4, prot. ged. com. 239 
-— „ prot, adunării gener. 252 

— direetinnen gimn. român (stipend. 
G. Todică) 13 

Bogdan, G. Duică, membru suplent. 
abdicere 198 
Bologa, Vas. Dr., secret. II., abdicere 164 
Brad, desp., prot. adunării gener. 254 
Bran, desp., adunarea gener. 281 
Braşov, archiva orașului, trimite cărți 90 
— multimesce pentru publicatiuni 258 
Brote, Aurel Dr., + 301 
Budgetul pro 1898 139 
— la comisiune 162 
— aprobat 208, 223 
Butean, Ioan, cere „Transilvania“ 243 
„Carmen Sylva“, societatea acad. 69 
Casa, din str. Morii Nr. 6, aprobarea 222 
E A „ n Contractul 41 
Casa naţională, propunerea 182 
— raportul comisiunii, 84 208, 263 
— si internatul de băieţi, comisiunea 293 

Cassarul, consemnarea membrilor Aso- 
ciatiunii 3 

— ratiociniul despre ajutoarele pentru 
invétaccii meseriaşi 3 
— chiria locuinţelor 41 
—- ratiociniul pro 1896 52 
— inchiriarea casei de sub Nr. 6 67, 87 


Cassarul operat. cassei în cuart. I. 1897 

— urearea chiriilor 

— lumina electrică 

— despre donatiunea lui Marincaş V. 

Ciachi-Gârbău, desp., constituirea 

Cioban Maria, cere numire definitivă, 

Cioran, Petru Dr., dăruiesce cărți 

Cluj, desp., adun. generală 

— directiunea, 15 fl. pentru „Povești 
din popor“ 

— (t Dr. Grigorie Silasi) 

— pretensiuni restante 

Cohalm, desp., protoc. adun. generale 

din 1 August 1896 

— prot. comit, 

RI prot. adunării gener. 

Comitetul central, convocarea adun. 
gen. extraordinare 


— şedinţa din 14 Ian. 1897 
— 4, » 21 Jan. 9 
oa » 4Feb po 
or ” ” 18 » ” 
— p » 4 Mart. ,„ 
Ta ” n 22 » ” 
ey » ” 25 ” » 
=E p » 8 April , 


— , extraordinară din 12 Aprile 
1897 (I. Hannia, +) 

— şedinţa din 13 Maiu 1897 

— » 10 Iunie „ 


aah tg 12 Iulie 


a ” » 28 » » 
-— » 80 Septem. 1897 


— y » 28 Octobre , 

diii » n 30 n n 

=m oy » 4 Novemb , 

S » 2 Dee. 3 

ERY » ” 9 ” n 

— y » 16 , 1897 (Dr. A. 
Brote, +) 


Consistoriul archid., din Sibiiu reco- 
mândă,, Enciclopedia“ 

— numesce catechet p. scoala de fete 
Convocarea adun. generale 
Casciuc, M., cere loc gratuit în Internat 
Crasna, scoala, cere ajutor 
Cristea, Ioan, compactor 
Dascăl, Cornel, chitanta pro 1896 


pag. 


70 
91 
91 
198 
241 
46 
261 
246 


51 
51 
290 


14 
160 
245 


BO 


45 
63 
66 


Deac, Ioan, paroch, plânsoare 
Densugan, Aron, trimite „Istoria lim- 
bei și literaturei rom.“ 
Dergea, protopopiat gr. cat, membru 
pe viaţă 
Despărţămintele, organisare 
~- raportul comisiunei de organisare 
— Instrucţiunea de organisare 
— Regulament 
Deva, desp., prot. adun. gen. 
Diaconovich, Corn. Dr., dăruiesce cărți 
Dicso-Sz.-Martin, desp, prot. eom. 
din 1896/7 
Dima, George, concediu, 
Directiunea finantiaré, (lăsământul 
Marineaşiu Vas.) 
Disertatiunile insinuate la adunarea 
generală din Mediaş 
Distribuiri de publicatiuni 
„beonomul!“! emisiunea a doua 
Făgăraş, desp., prot. comit. 
— » prot. ad. gen. şi com. e. 


Filep, G. lăsimântul (propun. Stanciu) 90, 240 


Frâncu, Amos Dr., Vot separat” 
Funcţionarii, alegerea 
Georgievici, Maria, cere ajutor 
Gherla, desp., activarea 
Gombos, Iosif, trimite arânda 
Haţeg, desp., prot comit. 

— adun gen. 
Hategan, Ioan, protop. Dergei 


Inchiriarea casei cumpérate, rap. com. 


Indicile alfabetic, presentarea lui 
Internatul de băieţi 
Istrate, Dionisiu, cedează „Transil- 
vania“ bibliotecii din Nepos 
Krafft, W., dăruiesce „Albina Carpa- 
tilor“ 
Leah, Nicolae, cere ajutor 
Lita, Iosif, ofere diare 
- taxe 
Liuba, Alex., stipendist 
Liuba, Sotroniu, („Topografia satului 
şi hotarului Maidan“ 38 exempl.) 
Luca, Rafila, cere ajutor 
Lugos, comitetul aranjator 
Lumina electrică, anticipat de 800 d, 
— raport. comisiunei despre instalare 
— instalare 
Maior. George Dr., , Agrolozia“ 
Manciu, Petru, dăruiesce diare 
Martin, V., cere ajutor de 25 fl. la an 


90, 


259 
149 
259 
289 
239 


15 
242 
4T 
52 
89 
146 
147 
258 
86 


VI 


Mediaş, desp, prot. comit. cere. 


pas. 


11, 152, 159 


— comitetului arangiator 163 
- Programa pentru adunar. generală 165 
Membri, conspectul cuart. I. 1897 15 
= » » iL. n 92 
— fundatori 216 
— pe viață 214 
— ordinari 214, 216 
— comitetului 213 
Micu, Emilian, ofert 66, 149, 260, 275 
Moga, Ana, în causa chiriei 147 
Moga, Vasilie, taxa de membru 277 
Mökesch, Selma, instr. în pian 274 
Muntean, Joachim, oferă diare 258 
-— Ioan, medic, membru pe viață 203 
Murég-Ludosg, desp., prot. din 17 Dee. 
1896 8 
— adun. gen. 150 
Murăş-Oşorheiu, desp., prot ad. gen. 253 
Muresianu, A. Dr., contraprop. (e. stat ) 53 
Năsăud, desp., prot. adun. gener. 254 
Oficiul de dare, competența erarială 
de 473 fl. 51 
„Oltean“ fund. spese procesuale 233 
Onișor, Victor, oferă jurnale 258 
Orăştie, desp., prot. adun. gen. 243 
Particular de spese, a funct. Asociat. ` 224 
„Petru Maior“ societatea de lectură 243 
Pop, Gavr., ajutorarea scoalelor popor. 159 
Pop Reteganul, Ioan, manuscripte 68, 201 
Pop, Teodor, membru fundator 203 
Popovici, Ioan, dăruiesce cărți 261 
— abdice de post. cancelist. 291 
Preda, V. Dr., lăsământul Avr, lancu 9 
Premii pentru tractate poporale 86 
— publicare de 221 
Puşcariu, Il. Dr., rap. despre Scoala de 
fete 2, 46 
`— daruiesce „Documente pent. limbă 
şi istorie“ 261 
Raport general, despre activitatea co- 
mitetului central 95, 164, 199 
— despre biblioteca Asoc. 164 
— despre mişcarea literară 164 
— general, comisiunea exam. 204 
Ratiociniul pro 1896 129, 208 
— raportul comisiunii 154 
— aprobat 223 
Reghinul-sasesc, desp., prot. ad. gen 251 
Regulamentul afacerilor interne 262, 265 
— pentru adunarea generală 290 
— pentru despărțăminte 292 


N 


pag. 
Roman, fundatiune 15 
Romul Simu, ofere jurnale 161 
Rusu, Octavian Dr.. adv., contractul 
cu Maria Weindel 41 
Scoala de fete prot. corp. didactic din 
31 Oct. 1896 2 
— din 30 Dec. 1896 4 
— din 16 Tan. 1897 5 
|— din 8 Ian. 1897. 45 
— din 31 Martie 1897 85 
— din 13 Aprilie 1897 85 
— programa examenelor 88 
— încheierea anului şcolar 148 
— clasificatiunile 148 
— programă 151 
— 10 stipendii 153 
— ratiociniul 155, 160 
— director detinitiv 162 
examenele de emendare 219 
— ref. la economia de casi 222 
— a doua guvernantă, proces verbal 232 
— Lexieonului Pallas 232 
— festivități scolare, examene private 237 
— proiect de budget pe 1897,98 263 
— prot. din 26 Oct. 273 
— , din 24 Nov. 274 
Scontrarea cassei 3 
Scoalele confesionale, ajutorarea lor 222 
Sebesul-sasesc, desp.. prot din 15 Nov. 
1896 7 
— prot. adun. gen 247 
Secretar II. alegerea 291 
Séliste, desp, aşterne taxe pe 1896 11 
— prot. comit. din 26 Dee. 1896 13 
— adun. gen 250 
Servitorul, urcarea simbriei 3 
Sibiiu, Comis. administrativă, fondul 
regnicolar de pensiune 6 
— desp taxe de membrii pro 1896 151 
— »„ prot. adun. gen, 288 
— orasul, representant 288 
Sighisoara, desp., prot. adun. gen. 257 
Şimleul-Silvaniei,desp., taxe de memb. 68 
— prot. adun. generale 249 
Sodalii, rom. din Sibiiu, reuniunea 
cere cărți 259 
Statutele, proiect de modificare 42 
— textul 169 
-- raport despre aprobare 198 
— modificate, punerea în lucrare, rap. 
comisiunii 228 
Simu, Romul, ales caneclist 291 


pag. 
Stângaciu, Miron, cere ajutor 68 
Stipendii, conferirea 218 


Stipendistii, legitim. sporul pe 1896/7 153, 217 


Stoica, Simeon, „Dietetica popor.“ 159 
Strajan, M., daruiesce cărţi 261 
Sulutiu, I, St., biografia Avram Ianen 151 
— remasul lui Iancu 156 
— biografia lui Avram lancu 217 
Tamas, Ioan, trimite taxa 39 
Taxe de membri cuart. IV. 1896 16 
— restante pro 1896 ral 
— pe enart. I. 1897 71 
— pe cuart. II. 1897 92 
Telegrame de felicitare la adunarea 
generală din Mediaş 201 
Tiparituri, spese 162 


VII 


, pag. 
Todică, Gavriil, legitimează sporiul 242, 277 
Togan, Nic , bibliotecar remuneratiune 155 
„Transilvania“ contul pe sem. i. a. c. 161 
— societatea trimite 200 fi. 10, 71 
— ajutoare pentru meseriași 278 
Trimbitoniu, N., elaboratul „Viaţa si 
luptele lui loan Huniade Corvinul“ 150 
Vancu, Petru, trimite monete vechi 160 
Vasiliu, Alexandru, dăruiesce cărţi 262 
Vlad, Simion, oferă cărţi 260 
„Vlădeasa“ institut de credit 240 


Vuia, G. Dr., („Dietetica poporală“) 12 


Vulc, Maxim, cere stipendiu 239 
Wagner, Samuil, achitare pentru feres- 

trile noue 146 
Zagra, „Reuniune de cetire“ 155 


De | pe 


TRANSILVANIA 


ORGANUL ASOCIATIUNIT TRANSILVANE 


PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. 


Nr. I. Sibiiu, lan. — Febr. 1897. Anul XXVIII. 


O CASĂ NAȚIONALĂ. 


Raportul secretarului I al Asociaţiunii despre mișcarea 
noastră literară, presentat la adunarea generală din Lugoș, 
constatând că studiile istorice şi etnografice de un timp încoace 
stagnează cu totul în sinul poporului nostru, a accentuat 
între altele: necesitatea înființării unui Museu national al Ro- 
mânilor ciscarpatini şi a exprimat părerea, că cel mai compe- 
tent și poate unicul factor chemat pentru a pune basa ace- 
stei institutiuni, este Asociatiunea Transilvana. 

Aceasta idee, remarcată în special de comisiunea exmisă 
pentru examinarea raportului general, a fost salutată la Lugoş 
„cu cea mai mare bucurie“ și, primind astfel aprobarea adu- 
nării generale, la tot casul are să preocupe organele Asocia- 
tiunii gi mai ales comitetul central, care în toamna anului 
trecut a cumpărat un nou intravilan în apropierea nemijlocită 
a caselor Asociatiumi din Sibiiu și va ave să decidă în timp 
apropiat asupra menițiunii acestei realități. 

Este deci la timp, ca și organul de publicitate al Aso- 
ciațiunii să se ocupe cu acestă chestiune și să inițieze discu- 
tarea ei în cercuri cât mai largi. 

Ori-ce popor, care pe pământul unde locuiesce are un 
trecut fie cât de modest, care are patrie și istoria sa naţio- 
nală, fără îndoială trebue să aibă și comorile sale naţionale. 

Relicuiile timpurilor glorioase și ale bărbaţilor mari au 
fost în totdeuna, pentru toate naţiunile, comori preţioase, 


cari chiar și în evuri de barbarism — întru cât sa putut — 
1 


au fost ocrotite si păstrate pentru posterioritate, iar cu ina- 
intarea culturei au format si formează un obiect de deosebită 
îngrijire a statelor și a societăţii culte. 

Astfel astădi nu mai există stat ori popor cult, care — 
fie cultura lui cât de tinéra — să nu-și fie ridicat un adăpost 
pentru păstrarea clenodiilor trecutului său, pentru scutirea de 
peire a relicuiilor moștenite dela bărbaţii săi mari, pentru mo- 
numentele culturei sale, și pentru toate productele valoroase 
ale muncii sale naţionale. 

Numai noi Românii ciscarpatini, popor autochton în tara 
ce o locuim, formăm în această privință o regretabilă excep- 
fiune, care dacă se și poate explica în urma vitregimei trecu- 
tului nostru, — la nici un cas nu se poate scuza pentru present, 
când am început a ne validita și cerem să fim considerați 
de naţiunile conlocuitoare și de lumea mare ca un element 
de cultură și ca popor consciu de menitiunea sa naţională. 

Este o datorie de onoare în special pentru generatiunea 
actuală a suplini cea-ce în trecât nu s'a făcut, ori nu sa pu- 
tut face, pentru-că chiar în deceniile noastre, și chiar pentru 
lipsa totală a monumentelor vieţii și existenţei noastre natio- 
nale, ni-a fost contestată, originea, limba, istoria noastră na- 
țională, cu un cuvânt totul, la ce un popor trebue să ţină 
ca la onoarea și mândria sa. 

Ar fi o dovadă de negligent& si nepăsare întru împlini- 
rea datorintelor noastre nationale, ar fi un adevărat păcat 
national, dacă noi nici in fata acestor atacuri nu am sci să 
ridicăm un adăpost cât de modest pentru comorile noastre 
naţionale, pe când popoarele conlocuitoare, chiar și cele mai 
tinere în această ţară, lucrează înaintea ochilor nostri, cu zel 
neobosit si cu jertfe demne de toată recunoscinta, la ridicarea 
de noue şi noue institutiuni, chemate a păstra pentru po- 
sterioritate toate monumentele preţioase ale trecutului și tot 
ce poate servi ca document al culturii și muncei naționale 
a generatiunilor noue. 

În Ungaria si Transilvania, si în special în ţinuturile lo- 
cuite de Români, nu mai există aproape nici un comitat, care 
în capitala sa, de multe ori foarte modestă, să nu fie ridicat. 
un museu ecu scop ca, pe lângă colectiunile mari si generale 


3 


din capitalele ţării, să servească ca scut pentru păstrarea, 
monumentelor de interes restrins local. 

Scim bine, că toate aceste instituțiuni, mici si mari, nu 
numai că nu dau o îngrigire specială intereselor particulare 
românesci, ci din contră numai rar se pot emancipa în lucrarea, 
lor de tendentele dominante pe alte terene ale vieţii publice. 

Ar fi deci din partea noastră o prea mare nepăsare, dacă, 
am lăsa în grija acestor institutiuni străine sarcina de a pă- 
stra urmașilor nostri ceea-ce pentru aceștia ca Români va fi 
de interes si de valoare, și nu ne este permis a sustiné starea 
de astădi, în care trebue să adunăm isvoarele istoriei și cul- 
turei noastre din ceea ce alte naţiuni au păstrat, întru cât a 
cerut-o interesul lor, si din ceea-ce din gratia lor, și întru cât 
ele află de bine, ni se pune la dispositie. 

Este adevărat, că institutiunile si societăţile culturale din 
regatul român au întemeiat, susțin și imbogatesc pe di ce 
merge numeroase și valoroase colectiuni și musee, cari isi 
estind activitatea lor și asupra ramurei ciscarpatine a popo- 
rului român și recunoascem bucuros, că mai ales pe terenul 
culegerii isvoarelor si monumentelor istoriei noastre, s'a des- 
voltat și se desvoaltă și astădi o lucrare valoroasă şi impor- 
tanta. pentru intreg neamul românesc oh in special si pentru 
noi cei de dincoace. 

Această împrejurare însă nu ne poate dispensa dela îm- 
plinirea datoriilor nationale, ce le avem și noi în aceeași mé- 
sură ca Românii din alte ţări, — cu atât mai vârtos nu, pen- 
tru-că aici la noi sunt de săvirşit o mulţime de lucrări, ce 
numai noi le putem face, nu însă și cetăţenii unui stat străin. 

Nu este lucru nici patriotic, nici realisabil de a duce 
preste frontieră tot ce avem noi scump gi de valoare și nu 
poate fi nici rațional, ca monumentele noastre naţionale să 
fie adăpostite în orașe îndepărtate, unde la nici un cas nu 
li-se va pute atribui acea importanță și valoare, ce li-o atri- 
buim noi, și unde cei ce le-ar pute vedè, nu le vor pute 
apretia, pănă cand noi, cari le-am sci apreţia, vom sta de- 
parte de ele. 

Institutiunea ce ne preocupă nu este însă numai de im- 
portanță pur istorică, ci își are si părțile sale practice. 

1* 


4 


Accentuăm în primul rând însemnătatea indiscutabilă a 
colectiunilor etnografice pentru desvoltarea industriei de casă. Scim 
ce avânt a luat această industrie, când Regina României, 
apretiand frumseta neîntrecută a articolelor produse de fe- 
meia română, a atras asupra lor atentiunea lumei culte. 

În cele mai mari oraşe există magazine, unde productele 
industriei române de casă se cumpără cu preţuri foarte con- 
siderabile. O colectiune etnografică, întocmită cu pricepere 
gi gust, fără îndoială ar contribui în măsură mare la desvol- 
tarea acestui ram important al muncii române. 

Un alt moment de însemnătate practică este, că unica 
noastră, bibliotecă publică, biblioteca Asociaţiunii, în anii din 
urmă — imbogatindu-se prin lăsămintele Barițiu, Mangiuca, 
Moga, etc. — a început a lua un avânt îmbucurător, încât 
d’abia mai încape in localitățile modeste, ce le ocupă astadi. 
Dându-i-se toate condiţiunile desvoltării: îngrijire conscienti- 
oasă, localități potrivite, și întoemirile necesare pentru a pute 
sta fără întrerupere la dispositia publicului, negreșit că această 
bibliotecă în scurt timp ar primi numeroase gi valoroase do- 
naţiuni atât în cărți, cât si în documente gi preste câte-va 
decenii ar pute ajunge la o netăgăduită importanță culturală. 
Si în această privință avem lipsă de o acțiune cât mai grabnică, 
căci preste un deceniu-doue poate că nici nu va mai fi 
cu putință a asigura pentru posterioritate monumentele re- 
nascerii și începuturilor noastre culturale, cum ar fi spre ex. 
colectiunea completă a presei noastre periodice, — o adevă- 
rată comoară pentru istoria seclului present, — actele și do- 
cumentele referitoare la înființarea institutiunilor noastre cul- 
turale, și multe altele, cari deja astădi se găsesc numai cu 
greu și preste scurt timp nu se vor mai pute găsi de fel. 

În fine mai amintim la acest loc şi împrejurarea, că atât 
aici in Sibiiu, care — fără îndoială — a devenit un centru al 
vieţii noastre naţionale, cât și în celelalte orașe locuite de 
Români, nu avem o singură localitate proprie, unde ne-am 
pute aduna la o representatiune teatrală, la un concert, la o 
mică expositie, la o adunare culturală ori socială, fără să fim 
avisati la gratia si discretiunea străinilor și expuşi exploatării, 
ba de multe-ori chiar la mai reu. Nici una din numeroasele 


5 


noastre institutiuni, corporatiuni și societăţi, nici chiar Aso- 
ciatiunea Transilvană nu are un local propriu corespundétor 
trebuintelor sale și, de câte-ori se ivesce necesitatea, trebue 
să colindeze pe la uși străine, pentru a cere Musei și culturei 
române scut și adăpost pe câte-va oare. 

Este deci mai pe sus de ori-ce discusiune, că avem să ne 
îngrijim: ca cel puţin în unul dintre orașele locuite de Ro- 
mâni, în centrul cel mai de frunte, să avem o localitate pro- 
prie, întocmită și reservată numai pentru trebuintele noastre 
culturale și sociale. 

Dar credem că este de prisos a aprofunda chestiunea cu 
această ocasiune prin cercetarea și ilustrarea tuturor detaiu- 
rilor sale. Deja din observările fugitive, ce le-am înșirat, re- 
iasă pănă la evidență de o parte favorurile și necesitatea ri- 
dicării unei case naţionale a Românilor ciscarpatini, iar de 
altă parte datoria generaţiunii actuale de a pune basele acestei 
institutiuni, ca să schimbăm odată stările de astădi, în cari 
nu avem nici patru păreți proprii, între cari am pute adă- 
posti și păstra un document ori obiect de însemnătate istorică, 
ori un product de valoare al muncei noastre industriale, artis- 
tice ori spirituale, sau ne-am put aduna în liniște la o lu- 
crare culturală ori socială. 

Pentru noi întrebarea poate fi numai: dacă înființarea ace- 
stei institutiuni este ori nu posibilă, dacă dispunem ori nu de 
puterile recerute pentru realisarea ei. 

La această întrebare credem, că nu se poate răspunde 
decât numai afirmativ, În fine suntem un popor de trei mi- 
lioane de suflete, — un număr care întrece poporatiunea mai 
multor state si regate independente, — avem institute finan- 
clare, cari invirtesc 100 milioane fiorini pe an, avem mii de 
preoţi și învăţători, sute de advocati, medici, proprietari, co- 
mercianti și alti inteligenţi, susţinem mii de institute de în- 
vétamént fara nici un ajutor din partea statului, si am „creat 
fonduri culturale de milioane fiorini. 

Ar fi o insultă pentru un popor cu asemene puteri, dacă 
am susține că nu este în stare să ridice o modestă casă pentru 
adăpostirea clenodiilor sale naţionale. Deci nu putem crede 
că o inițiativă, luată dela loc competent pentru realisarea 


6 


acestei institutiuni, să nu fie sprijinită și imbratisata de întreg 
poporul nostru. 

Băncile noastre, cari manipulează averea noastră natio- 
nală și din această avere realisează an de an un profit de un 
milion de coroane, dacă ar jertfi în decurs de 10 ani numai 
2°/, din profitul lor, adecă o sumă care întru nimic nu poate 
altera dividenda și reservele lor, ar pute să amortiseze prin 
aceste contribuiri un capital de fl. 100,000, o sumă suficientă 
pentru acoperirea în mare parte a speselor zidirei. 

Fondul de teatru român, care independent de alte cor- 
poratiuni abia isi va pute realisa scopul, nici chiar preste 
mai multe decenii, nu sar pute folosi mai coréspundétor me- 
nitiunii sale, decât intrebuintandu-se spre adaptarea casei na- 
tionale cu o sală acomodată pentru representatiuni artistice, 
în care Musa română, mânată astădi dela poartă la poartă 
și din crijmă în crijmă, să-și găsească un demn adăpost. 

Restul mijloacelor, ce se va mai recere pentru realisarea 
institutiunii de care vorbim, se va puté suplini fără greutate 
din donatiunile naţiunii, care a sciut să jertfească și pentru 
scopuri cu mult mai neînsemnate și mai putin marete, — de 
multe ori chiar si fără a avea linistirea, că jertfa ce o aduce 
se va și folosi pentru scopul, cărui a închinat-o. 

Să ne facem deci datoria ce ni-o impune reputatiunea 
noastră de element dornic de cultură și civilisatiune. Cei che- 
mati, și în primul rând comitetul central al Asociatiunii, care 
este representantul aspiratiunilor noastre culturale si care 
chiar in dilele aceste are să decidă asupra menitiunii unei case 
nationale, facă să dispară deasupra reputatiunii noastre nati- 
onale umbra, ce caracterisează popoarele nomade: că nu pot 
lăsa urmașilor lor creatiuni durabile, pentru-că nu sciu pă- 
stra ce au moștenit; dela antecesorii lor. 

Noi, aşa credem, avem ce păstra. Trecutul nostru bimi- 
lenar pe acest pământ, on cât de deplorabilă a fost în ge- 
neral' situaţiunea. poporului nostru, își are epocele si momen- 
tele sale falnice, ale căror urme avem să le conservăm pentru 
posterioritate. Secolul present este secolul renascerii noastre 
culturale și va semnala pentru timpuri îndelungate o epocă 
nouă și importantă în viata poporului român. Monumentele 


7 


începuturilor noastre culturale și relicuiile figurilor mari, cari 
au creat această epocă, sunt și vor fi, mai ales pentru genera- 
tiunile viitore, comori nepretuite, cari trebuesc scoase din praful 
podurilor si cămarelor și adunate la locul ce li-se cuvine. 
Trecând prin museele si colectiunile ținuturilor locuite de Ro- 
mâni și ale capitalelor imperiului, dăm de nenumerate urme 
prețioase ale muncii românesci, păstrate de străini nu din 
interes pentru poporul nostru, nu din iubirea și alipirea ce o 
are tot neamul pentru al stu, ci numai pentru valoarea lor 
intrinsecă. Portul ţăranului român şi productele industriei 
sale de casă sunt giuvaerele cele mai frumoase ale colectiu- 
nilor etnografice, cu toate că au fost adunate numai incidental, 
fără priceperea si fără predilectiunea pentru causă, ce se re- 
cere la o asemene lucrare si ce străinul pentru causa noastra 
nici când nu o va puté desvolta în aceeași măsură ca propriii 
fii ai naţiunii noastre. 

Da, avem, avem mult de conservat și a noastră este da- 
toria de a conserva ce este al nostru. 

Să grijim, ca generatiunile viitoare să nu ne poată în- 
vinui, că nu le-am păstrat ceea-ce părinţii nostri au lăsat de 
moștenire nu numai pentru noi, ci și pentru fiii nostri. 


pi p UNI t 


VASILE ALEXANDRI. 


Suut oameni, a căror viață este intim țesută cu viața națiunii, din 
care s'au născut. A vorbi despre ei însemnează a face istoria timpului 
lor. Unul din aceşti oameni este Vasile Alexandri. Vorbind astădi des- 
pre dinsul, n'am pretentiunea de a povesti viata lui, cu atât mai putin 
de a face o expunere critică a operelor sale. Eu voiu fi foarte multamit, 
dacă voiu pută împlini rolul unui modest grădinar care, presentându-ne 
un buchet de flori bine ales, ne atrage luarea aminte asupra grădinei 
ce cultivă; si dacă, în seceta de ideal si simteminte nationale gi în fata 
curentului pesimist, cosmopolit, bolnăvicios, sau cum veţi voi să-l nu- 
miti, care s'a întrodus astăqi in literatură, voju pute face să crească in 
„inima, tinerimei îndemnul de a ceti și a studia scrierile lui Alexandri și 
contemporanilor sei, pline de acele idei înalte gi simteminte nobile, cari 
au creat România de astădi și au pus temelia României de mâne. 

Alexandri sa născut lângă Bacău, într'o seară senină din Iunie 
1821, pe când părinţii săi, ca mai toți boierii din laşi, se retraseră spre 
munţi dinaintea eteristilor greci. Împrejurarea de a se fi .născut in be- 


rary Clu) Es 


9 


jenie, cum se dicea atunci, in o trăsură care, acoperită de un coviltir, 
servia de cameră mamei sale gi sub care își avea adăpostul tatăl său, 
încunjurat de patru argati înarmați, postați noaptea de pază sub patru 
stejari in jurul trăsurei, această împrejurare pare a fi în o ciudată le- 
gătură cu pornirea, ce avea poetul pentru călătorii, una din cele mai 
mari plăceri ale vieţii lui. Încă de copil, o distractiune deosebită a lui, 
ca elev, era de a sta oare întregi în o trăsură din curtea pensionatului 
și a se pierde cu gândirea. în orizontul depărtat, ce se deschidea înaintea 
privirilor lui. 

Părinţii săi, Elena și Vasile Alexandri, erau amândoi size unor 
familii de origine italiană gi se distingeau prin calități superioare. Tatăl 
poetului, ajuns prin meritele sale la înalta demnitate de vornic, era bun, 
deștept gi avea un gust ales pentru tot ce era frumos, mai ales pentru 
frumusetele naturii; mama sa era renumită prin frumuseta, blandeta şi 
iubirea sa pentru siiasică, şi prin o rară delicateță în maniere. Dela ei 
a moștenit Alexandri, împreună cu bunăstarea, materială, și geniul poe- 
tic şi frumoasele talente și calităţi morale, cari îl făceau atât de plăcut 
în societate. 

Copilăria o petreci mai mult la tear’, la moșia dela Mircești, pe 
care tatăl poetului, încântat de priveliștea ei, o cumpărase dela unchiul 
artistului Millo. Iarna întreagă familia se retrăgea la Iasi, unde Alexandri 
își faci primele studii, ântâiu în casa părintească împreună cu M. Co- 
gălnicean și Mateiu Millo, pe urmă fură duși câteși trei într'un pensionat 
francez. Interesante informatiuni despre copilăria poetului se află în 
corespondenţa sa cu amicul şi tovarășul copilăriei sale, dl Ioan Ghica, 
şi în „Scrisorile“ acestuia. 

lia etatea de 14 ani fu trimis, sub conducerea unui pedagog, la 
Paris ca, luându-și bacalaureatul, să studieze medicina. Însă, neavând 
nici o aplicare pentru această sciință, cum nici pentru matematici și 
jurisprudenta, cari asemenea le încercase, le-a părăsit pentru a se de- 
stina numai literaturii. Condus şi încuragiat de primul său profesor, 
Cotte, se dede cu tot adinsul studiului poeţilor clasici, antici și moderni, 
pentru a-şi completa educatiunea literară. Atunci înfloriă romantismul 
în toată vigoarea lui gi sub influența acestui curent s'a deşteptat talen- 
tul poetic al lui Alexandri. Primele scrieri, din cari s'a inspirat, fură 
poesiile lui Lamartine, romanele lui Chateaubriand și operele filosofice 
ale lui I. I. Rousseau despre educatiune şi societate. 

După 5 ani de studiu, din cari 2 pentru sciinte, 3 pentru litere, in 
1839 plecă din Paris fără vre-o diplomă universitară, numai cu titlul de 
bacalaureat în litere si cu un caiet de poesii in limba francesa. Însă, 
înainte de a se întoarce in teara, trecu împreună cu amicii săi C. Negri 
şi Rolla, în Italia. Aci vădă Milanul, Florența, Roma şi mai ales Ve- 
netia, patria străbunilor săi, unde există şi astădi un „palazzo Alessandri“. 
Frumusetele Italiei, monumentele de glorie ale trecutului si minunile 


Y 


artei deschiseră aci un nou orizont vederilor si sufletului séu generos si 


entusiast. 

Catra sfîrşitul anului 1839 se reintoarse în patrie şi după 5 luni 
fù numit cap de masă la casa pensiunilor şi scutelnicilor. În 1840 pu- 
blicà în „Dacia literară“ a lui M. Cogălniceanu prima sa încercare în limba 
română, „Buchetiera din Florența“, o suvenire din călătoria sa în Italia. 
Închipuirea vie și originalitatea descrierilor, limba curată, stilul dulce 
şi armonios al acestei novele, care intrecea tot co se scrisese pănă atunci 
romanesce, revelau un talent superior. Dar revista fù suprimată după 
un an de existență şi, cu toate felicitările gi incuragierile primite din 
multe parti, Alexandri nu mai publică nimic pănă după 1842. 

In acest an avù nefericirea de a pierde pe mama sa, pentru care 
avea un cult religios. Această durere îi inspira poate primele poesii 
lirice românesci, cum par a ne spune următoarele versuri: 

„Căci inima mea astfel de jale e muneită 

Si plânge cu durere, la tine când gândese 

O maică, ânger dulce, o maica mea iubită! 

Tu ce-ai sburat din brate-mi în leagănul ceresc... 
Pierdut în întunerec, sub cerul plin de stele, 
Lipsit de a ta fiinţă, ce zace în mormânt, 

Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele 

Si gem cu-al nopții vânt. 


Iar mai târdiu el spune prietinei sale iubite, Elena Negri: 
„Tu porţi un dulce nume şi scump inimii mele, 
Un nume ce-mi inspiră un cult dumnedeese 
Şi care mă încântă ca harpele din stele, 
Și care-mi pomenesce de mama, ce jelesc.“ 

Starea sufletească a poetului din acea epocă, când dorul vag al 
tineretei, farmecul frumusetelor naturei câmpenesci și lumina unei iubiri 
născânde se amestecau cu durerea nevindecată pentru adorata sa mamă, — 
este admirabil exprimată în elegia sa „O noapte la țeară“, una din cele 
mai frumoase în frumosul buchet al „Lăcrimioarelori, scrisă in 1845, la 
Mînjina, moșia lui Negri: 

Am o inimă în lume, 
Care sciu că më iubesce. A 
Conachi. 
Frumoasă e câmpia cu dulcea-i linistire, 
Pentru acel ce fuge de a lumei amăgire, 
Pentru acel ce caută un traiu neînsemnat! 
Plăcut, plăcut e ceasul de griji ne’ntunceat, 
Si dulce este viata ce curge lin, departe 
De-al omenirii sgomot, de-a ei fumuri deșarte! 


Când inima hrănesce o tainică dorinţă, 

Când omul simte 'n sinu-i o crudă suferinţă, 
O jale fără margini, un dor fără hotar, 

Când zimbetu-i ascunde ades suspin amar, 

Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire, 
Pierdénd ori-ce credinţă, ori-care nălucire ; — 


Ferice de acela, ce ’n tulburare-i poate 
Pe-un cal să se arunce şi prin văsduch să ‘nnoate 
Păşind peste-orizonuri, sburând peste câmpii. 
Ferice care poate, departe de cei vii, 
Să uite a sa ființă, să piardă ori-ce simtire, 
Să nu mai facă parte din trista omenire! 

+ 
Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte, 
Ce revărsa in lume armonioase soapte 
Şi multe glasuri blânde în inimi destepta; 
O noapte de acelea, ce nu le poți uita, 
Care aprind în suflet schinteie de iubire 
Si pun pe frunte raze de indumnedeire. 


Eram... parcă sunt âncă!.. la oarele acele, 
Când ochiul rătăcesce primblându-se prin stele 
Şi ’n toată steaua vede un chip gingas, slăvit. 
Atunci când visul sboară pe term nemărginit, 
Când dorul trist unesce a lui doioase plângeri 
Cu sfânta armonie a cetelor de ângeri. 

+ 
Ca lampa aninată la poarta de vecie 
Domnia în dulce taină a umbrelor făclie, 
Vărsând văpaie lină ce lumea coperea. 
Lumină mângăioasă ! In ceruri ea părea 
Menită ca să ducă pe căi necunoscute 
Dorintele-omenirii în lung deșert pierdute ! 

* 
Deodată-un glas de anger, o stântă armonie, 
Plutind uşor în aer ca vântul ce adie, 
Se cobori prin atele din leagănul ceresc. 
Duios era si gingas acordul ângeresc, 
Căci inimele noastre saltară mai fierbinte 
La dulcele său cântec, laceste-a lui cuvinte: 


„Ferice de acela, ce cu-o simtire vie, 
„Slăvesee armonia si ‘nalta poesie 

„Ca desmierdări plăcute de glas prietinese. 
„El poartă pe-a sa frunte un semn dumnedeese, 
„Şi geniul séu gustă plăceri încântătoare 
„Sburând la nemurire ca vulturul în soare. 
„Dar mai ferice âncă fiinţa de iubire, 

„Ce simte cu 'nfocare a dragostei pornire 

„Şi ne 'mcetat e gata cu drag a se jertfi! 
„Căci dulce-i de a dice, când inima jelesce: 
„Am o ființă ‘n lume, ce sciu că mă inbesce ! 

După moartea mamei sale Alexandri părăsi funcțiunea, ce-o avea 
in Iasi, şi se retrase la moşia părintească dela Mirceşti, unde căută mân- 
găiere în liniștea şi. tainicul farmec al naturii, în priveliștea vieţii pa- 
triarchale a poporului dela ţeară, atât de iubit de el, şi cu deosebire in 
traditiunile si admirabila lui poesie, pe care începu a o studia gi a o 
aduna ca pe o comoară neprețuită. Aproape doi ani cutreeră el câmpiile, 


12 

văile şi plaiurile munţilor, când pe jos, când călare, trăind în mijlocul 
poporului, luând parte la petrecerile lui, observându-i firea, datinele si 
limba, şi adunând cântecele lui din gura bătrânilor, flăcăilor şi fetelor, 
păstorilor si lăutarilor. După modelul acestor poesii și-a plăsmuit pri- 
mele cântece, publicate sub titlul de doine. Astfel literatura poporană, 
necunoscută sau despretuité pănă atunci, care însă pentru școala ro- 
mantică era un isvor de inspiratiune, deveni si pentru Alexandri factorul 
cel mai însemnat al educatiunii sale literare si prin el, prin directiunea 
dată de dinsul, ea ajunse a fi astădi ceea ce trebuia să fie dela început, 
temelia literaturii noastre naţionale. 

Meritul poetului pentru această revelatiune a geniului national este 
cu atât mai mare, cu cât lucrarea sa nu era apreciată si încuragiată de 
cătră publicul de atunci; din contră, noul său fel de poesii erau întim- 
pinate cu nepăsare și cu dispreț. Unele persoane cu mai mult gust, 
mai ales din sexul frumos, le aflau ce e drept frumoase, regretau însă 
că „sunt prea țerănesci;“ iar alții îi împutau că „voesce să întroducă 
coliba în palat“. 

Poesia lui Alexandri era în adevăr semnalul unei revolutiuni lite- 
rare, care aducea cu sine o altă revolutiune, socială. Din damele ro- 
mâne de atunci una singură vedea frumuseţea şi însemnătatea poe- 
siilor lui Alexandri și adânc mișcată la cetirea lor, felicita pe poet în- 
demnându-l să meargă pe această cale, căci „a fi poet naţional e cea 
mai mare glorie.“ Era Elena Negri, sora lui C. Negri, căreia poetul îi 
închină în urmă pentru vecie musa împreună cu inima sa și-i creă fru- 
mosul monument al „Lăcrimioarelor“. 

După ce cu ajutorul unor amici, mai ales al lui A. Russo, a adunat 
o mare parte din poesiile poporane, pe cari le numia „o avere naţională, 
demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru natia ro- 
mână;“ le-a coordonat şi le-a publicat în prima editiune la 1852, iar la 
1862 în a doua editiune adausă. 

Însă, înainte de a se publica românesce, o parte din aceste poesii 
au fost traduse si scoase la lumină ântâiu în limba franceză de însuși 
culegătorul, apoi în limbile germană și engleză; şi „fiind pretutindeni 
bine primite gi admirate, ele au deșteptat luarea aminte a oamenilor 
erudiți și an contribuit mult a atrage simpatii meritate asupra natiei 
noastre, de atâția secoli uitată şi părăsită pe marginile Orientului“. 

Îndreptarea făcută de Alexandri poesiilor poporane, care i-se im- 
putează ca un defect, este în realitate un merit; ce e drept un merit, 
care nu-l poate ave decât un poet popular ca el, pentru că fără a schimba 
întru nimic caracterul lor de creatiuni ale poporului, nici in limbă, nici 
în stil, nici în cuprins, el ne-a lăsat in colectiunea sa cele mai frumoase 
poesii poporane, demne de a servi ca model poesiei culte. 

Pe la 1843, numit director al teatrului din Iași, împreună cu C. 
Negruzzi și M; Cogălniceanu, Alexandri începând să lucreze și pentru 


13 


teatru, îndrumă gi poesia dramatică pe o cale mai adevărată. Ce e drept, 
vodevilele, cântecelele comice şi toate piesele sale pănă la comedia Boierii 
şi Ciocoii yi drama Despot Vodă, sunt departe de a ave valoarea literară 
a poesiilor sale lirice. Un însemnat defect al lor, între altele, este imi- 
tarea limbei stricate a persoanelor străine puse pe scenă, ovrei sau greci. 
În schimb însă repertoriul său dramatic este o interesantă colectiune de 
documente pentru istoria acelei epoce. Multe tipuri dispărute adi, cari 
representau obiceiurile, năravurile, ideile, prejuditiile şi frământările 
societăţii de atunci, sunt bine oglindite în teatrul lui Alexandri dintre 
anii 1843 și 1866. În unele caută să deștepte mândria națională și as- 
piratiunile cătră un viitor mai bun; în cele mai multe lovesce abusurile 
si vitiile, si ridiculizează cu mult spirit atât pe cei ce tin la relele de- 
prinderi și prejuditii ale trecutului, cât și pe cei ce compromit ideile 
de progres, exagerându-le. In acest mod contribuia cu mult succes la 
răspândirea ideilor regeneratoare şi la combaterea privilegiilor și năra- 
vurilor degenerate; pentru că la teatru venia mulțimea, iar cărțile se 
censurau şi diarele se suprimau. Prin urmare poesia dramatică a lui 
Alexandri trebue judecată din punctul de vedere al timpului și al pu- 
blicului, pentru care a scris-o. De sigur, drame şi comedii scrise cu mai 
multă artă, ar fi fost mai putin înțelese și n’ar fi avut acelaşi succes. 
Apoi literatura, si mai ales teatrul, era atunci şi o armă de luptă. 


Alexandri era din acea pleiadă de tineri, cari făcându-și educatiu- 
nea în ţările civilisate, aduseră de acolo ideile de reformă, cari în câteva 
zeci de ani au reînnoit din temelie societatea română. El a luat parte 
la toată mișcarea națională, la toate actele de regenerare ale poporului 
român; și prin cuvântul, prin fapta si mai ales prin talentul său de 
seriitor a contribuit enorm de mult la realisarea lor. A studia viata gi 
operele lui, ar însemna a scrie istoria timpului, în care a trăit. 


La 1848, după înnăbuşirea mișcării revoluționare în contra domnu- 
lui de atunci, fu silit a părăsi teara timp de doi ani. Atunci a scris 
doioasa elegie Adio Moldovei, înălțătorul răsunet Deşteptarea României şi 
alte poesii inspirate de evenimentele gi spiritul timpului. 

Tot atunci a scris admirabila poemă alegorică Sentinela română, in 
care înfăţişează pe poporul român, sub figura unui viteaz călăreț, ca o 
sentinelă a civilisatiunii in contra barbarilor şi zugrăvesce acea credinţă, 
tradițională a Românului în puterea sa de viaţă, care sa cristalizat in 
proverbul: apa trece, pietrile remân, gi în maxima Românul nu piere: 


— O! viteze neferice Si pustiul tot mereu 

Ai să pieri în câmp aice! „Sa lati ’mprejurul meu. 

— Eu să pier, eu?.. nici odată! Dar eu vecinic în picioare, 
Vie-o lume încruntată, Printre valuri ardătoare 

Vie valuri mari de foc, Voiu lupta, lupta-voiu foarte 
Nici că mor elinti din loc. Fir’ a fi atins de moarte; 
Tot ec-i verde sa usca, Căci Român sunt în putere, 


Rîurile vor săea, Și Românu ’n veci nu piere! 


14 


În străinătate Alexandri a fost unul din cei mai zeloși între emi- 
gratii români întru a face cunoscută causa națională și a o susține prin 
broșuri, prin articole în deosebite diare și reviste și prin convorbiri cu 
persoane însemnate. Tot atunci a tradus si a publicat in Paris baladele 
poporane, cu o prefață de Ubicini. 

În iarna anului 1854, întorcându-se din o călătorie, ce făcuse prin 
Spania și în nordul Africei, călătorii, din cari totdeauna aducea câte un 
frumos mănunchiu de poesii și prosă, pregăti publicarea revistei România 
literară, apărută în 1855 şi suprimată după o scurtă dar rodnică şi va- 
loroasă existență de un an. 

Pe atunci cele 2 ţări române fierbeau de mişcarea pentru unirea 
lor și întemeierea unui singur stat român, pe temeiul principiilor mo- 
derne de libertate. După résboiul din Crimea în 1856 si după congresul 
dela Paris în 1858, pe când partida naţională în Moldova și Muntenia 
lucra din răsputeri pentru înfiinţarea României de adi; Alexandri scria 
Marşul ostaşilor români, în care serbătoria reluarea unei părți din Ba- 
sarabia; baladele Dragoş și Visul lui Petru Rareş, în cari povestea înte- 
meierea Moldovei si ocuparea tronului de un om din popor, harnic si 
cu iubire de teara; Noaptea sf. Andreiu si Moldova in 1857, prin cari 
înfiera pe boierii retrogradi, inimici unirii și ideilor liberale. Convins, că 
teatrul e cea mai înaltă școală de morală și de patriotism, pe când alţii 
făceau propagandă cu cuvântul, în întruniri, prin diare locale şi străine, 
Alexandri scria Cetatea Neamţului, dramă istorică, menită a degtepta su- 
venirea gloriei străbune; Cinel — Cinel, vodevil, pentru a pleda causa 
unirei; Păcală şi Tăndală, dialog politic între un june unionist gi un bë- 
tran. giubeliu, care se termina cu vestitul imn national Hora unirii, poesie 
epocală, cântată de atunci în toate unghiurile locuite de Români. 

Alexandri arătă multă îndemânare și ca om politic, fiind secretar de 
stat sau ministru de externe sub căimăcamia celor trei în 1858, si pe 
armă sub domnia lui Cuza, fostul său coleg de școală. Misiunile lui 
politice la curțile Franciei, Angliei și Italiei, pentra a obţine recunoasce- 
rea alegerii aceluiași domn în amândouă ţările, fură încoronate de cel mai 
bun succes; şi Alexandri ne lăsă un însemnat document istorie despre 
aceste misiuni. 

_ Preocupările gi interesele politice, destul de serioase, nu absorbiau 
însă întreagă activitatea ministrului moldovean. O. serie de poesii scrise 
atunci, ca Presimţirea (de mărire pentru teara sa), Pilotul (lui Cavour), La 
Palestro, La Magenta, Coroana vieţii (închinată damelor italiene), prin cari 
glorifica eroismul și sacrificiile Italienilor pentru unirea Italiei, in rés- 
boiul dela 1859, arată că musa poesiei nu părăsea pe favoritul săn poet 
nici chiar în misiunile lui politice. 

Rodnica sa activitate nutria si încuraja ori-ce mișcare literară. La 1862 
apărând în Bucuresci Revista română, Alexandri publica întrînsa Impresiunile 
sale de călătorie în Crimea, Maroc, Italia, și mai multe balade și legende, 


15 


La 1866 încep să apară in Iasi Convorbirile literare, organ al socie- 
titii Junimea, care venia să întemeieze in mod sciintific si să deschidă 
o mai largă cale directiunii indicate de Alexandri in literatură. El se 
află în fruntea acestei noué mișcări literare si scrie Pastelurile, un nou 
gen de poesie, admirabile tablouri ale frumusetelor naturii si vieții câm- 
penesci, apreciate ca cele mai frumoase poesii în literatura noastră. O 
altă serie de poesii publicate în „Convorbiri literare! sunt Legendele, 
poeme de o rară frumuseţe, scrise în spiritul şi limba poporului, din ale 
cărui traditiuni sunt luate subiectele lor. Între ele este si Dumbrava 
roşie, poemă mai lungă cu subiect istoric. 

În această epocă de maturitate a talentului se nasc și ultimele sale 
opere dramatice: Despot- Vodă, Fântâna Blandusiei și Ovidiu, primite de 
public cu mare entusiasm. Câteși trele sunt drame istorice; însă ulti- 
mele două se disting mai mult prin dulceata și armonia versurilor şi 
prin farmecul poesiei lirice din ele, decât prin caracteristica persoanelor 
şi alegerea și combinarea împrejurărilor. Mult mai reușită în coloarea 
locală este Despot- Vodă, dramă cu adevărate tablouri istorice și pentru 
care Academia română a acordat poetului marele premiu Năsturel-Herescu. 
Afară de idealisarea eroului si de câte-va ficțiuni ca d. e. rolul lui Ciubér- 
Vodă, de altfel și el însuși o persoană legendară, care îşi are originea 
în istorie, cuprinsul acestei drame corespunde pe deplin istoriei. 


La 1877—8, când ostașii romani au surprins lumea prin vitejia 
lor pe câmpiile Bulgariei, tot Alexandri, si aproape numai el, a instrunat 
lira, ca să cânte reînvierea gloriei străbune; și ne-a dat minunatele ode 
şi balade, publicate în urmă sub titlul de Ostaşii nostri. Acum fericitul 
poet avea tot cuvântul să dică în Oda ostașilor români: ` 


Juni ostaşi ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! . 
Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei şoimani de munte, 
Am căntat în tinerețe strămoșească vitejie, 

Vitejic fără seamén pe-acel timp de grea urgic, 

Ce la vechiul nostru nume a adaus un renume 

Dus pe Dunărea în Marea gi din Marea dus în Inme! 


Vin acum Ja rândul vostru, să v'adue o inchinare, 
Vin cu inima crescută si cu sufletul mai tare; 

Ca eroi de mari legende vin să ve privesc în față, 
Voi nepăsători de moarte, despretuitori de viaţă, 
Centi probat cu-avântul vostru lumei puse în mirare, 
Că din vultur valtur nasce, din stejar stejar răsare! 


O! Români, în fata voastră, colo 'n tainica cea zare 
Vedeţi voi o rază vie, care 'ncet, încet răsare 
Străbătând prin umbra deasă de lungi secoli adunată? 
E voiosul fapt de divă, mult dorită, mult visată, 

E lumina :e’nvierii, e Luceafărul sperării, 

i triumful luptei voastre, soarele neatimării | 


pi 


16 


Pas dar! pas tot înainte! timpul vechiu din nou zoresce! 
Viitorul României dat-a mugur, ce’ncoltesce! 

O copii! de voi sunt mândru, simt acea mândrie mare, 
Care cresce cu mărirea unui neam în desteptare. 

Mi-am vădut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice! 
Astădi lumea, ne cunoasce: Român dice, Viteaz dice! 

Poetul era âncă în toată vigoarea. Si pe când tînăra noastră ar- 
mată se întorcea de pe câmpul răsboiului aducând, împreună cu trofeele 
gloriei militare, independența României; pe atunci Alexandri repurtă 
un alt triumf pe câmpul literaturii prin cântecul gintei latine, premiat 
de societatea Felibrilor la Montpelliér, în 1878. 

În 1879 a fost ales membru onorific al Asociatiunii transilvane in 
adunarea dela Sighigoara. 

Dela 1884 pănă la moartea sa, in 23 August 1890, timp petrecut 
ca ministru plenipotenţiar al României la Paris, Alexandri n'a mai pu- 
blicat nimic nou. Dar recolta lungei sale activități era acum destul de 
mare şi, având în vedere valoarea ei, mai bogată decât a ori cărui alt 
scriitor român. 

Timp de 44 ani el a exprimat în operele sale sufletul naţiunii 
române cu aspiratiunile, idealul, avântul si sbuciumările lui. „În Alexandri — 
dice d. Maiorescu în „Critice“ — vibrează toată inima, toată mișcarea 
compatriotilor săi, câtă s'a putut întrupa într'o formă poetică în starea 
relativă a poporului nostru de astădi .... A lui liră multicoloră a ré- 
sunat la ori-ce adiere, ce s'a putut nasce din mișcarea poporului nostru 
în mijlocia lui“. 

Fericit în viata sa, si eel mai adevărat representant al epocei de 
ideal și de insufletire a renascerii nationale, în poesia lui Alexandri se 
oglindesce mai mult partea cea bună gi frumoasă a vieții. Patriotismul, 
entusiasmul gi veselia sunt însușirile caracteristice ale poesiei sale; în- 
sigi durerea și melancolia lui este mai dulce decât în alti poeți. 

Aceste calități, împreună cu limba sa românească, cu stilul seu mu- 
sical, gi poate tocmai lipsa unei culturi sciintifice mai înalte, au făcut 
pe Alexandri cel mai popular din toți poeţii români. Poet naţional în 
cel mai larg înţeles al cuvântului, el a fost, și este şi astădi, iubit şi 
admirat mai mult decât ori care altul, atât la ţeară cât gi în orașe, atât 
în colibă şi în mansardă cât și în palate. Favorit al curţii regale, Majestatea, 
Sa Regina, poetă ca și dinsul, la moarte îi organisa Ea însași o ingeni- 
oasă și măreață pompă funebră, in care 9 dorobanţi, cum îi cântase el 
în Peneş Curcanul, îi duceau sicriul și îngenunchiară în sema de ado- 
rare la mormântul lui. 

În timpul din urmă s'au găsit, ce e drept, şi pentru el critici pa- 
sionati, cari căutau a-i micşora valoarea şi gloria; unii, că îndreptând 
poesia poporană, ar fi falsificat-o; alții, că n’ar ave o limbă destul de 
corectă, sau că n'ar fi destul de energic în exprimarea simtemintelor. 
Însă critica n'a putut smulge nici unul din laurii coroanei sale de „rege 


17 


al poesiei vecinic tînăr și ferice“. Poesia poporană sub mâna lui a deve- 
nit mai limpede gi mai curată; iar puținele barbarisme gi necorectitati de 
limbă, mai ales de concordanță gramaticală, din poesiile lui originale, 
rămân neobservate față cu avântul larg și generos al inspiratiunii si față 
cu acea dulceaţă, naturaleță gi armonie de expresiune, cari dau un far- 
mec nespus limbei și stilului său. 

Ori-ce s'ar dice, Alexandri a deschis literaturii noastre poetice 
adevărata cale naţională si este pănă astădi cea de'mntâiu glorie a ei!). 


M. Strajanu. 


ULTIMA SCRISOARE A LUI AVRAM IANCU, 


Primim spre păstrare și publicare cea de pe urmă scrisoare a lui 
Avram ancu, pe care a adresat-o dinsul în 24 Martie 1867 M. Sale 
Împăratului-Rege Francise Iosif I. pentru un ajutor. În cele următoare 
reproducem scrisoarea amintită, păstrând întocmai ortografia ei: 

„Cotra Majestatea sua © R. si Apost. Franciscu Iosifu I-ulu Ces. 
Austriei Reg. Ung. etc. etc. ete. în Vienna — prea umilitul recursu — 
alui — Avram Jancu Generalul Munt. — pentru o gratiosa agiutorintia 
sén subventiune. 

Majestatea ta C. R. Apostolica! 

Luand in prea nalta gracioasa, considerare starea mea presenta, 
nu prea favoritore, ci cu tot dreptul vrednica de ase numi misera, pre- 
cum aquasta Majestati voastre ve pote fi bine cunoscuta, ami eu prea 
umilita indresneale a recurgie, si prin aquasta si recurg la gratia Maje- 
stati voastre, se ve indurati spre ama pute usiură, si in quotqua inbu- 
natati sortea, ame subventionă cu vreo agiutorintia sau remuneratiune, 
dupe aqueia nalta gratia amasuranda; — 

Dupo care umilita amea rugare incredinciat si recomendat Clementiei 
©. R. si Aple a MVtre remain — Halmagiu 24. Mart. 1867 — cel mai 
devot si aplecat credincios supusu — Avram Iancu m. p. — General.“ 

Această suplică e scrisă gi subscrisă de mâna tremurândă a lui 
Avram Iancu întrun timp, când sufletul dînsului era frânt. A scris-o dar 
n’a trimis-o. Treideci de ani după moartea dinsului s'a găsit această 


1) Observatiune. — Un studiu mai desvoltat al vieţii si operelor lui Alexandri se poate 
ceti în magistralul discurs de receptiune al dlui D. C. Ollănescu, membru al Academiei ro- 
mâne; în cartea dlui N. Petraşeu, intitulaté „Vasile Alexandri“, şi în „Criticele“ dlui T. 
Maiorescu. 

Ultima ediţiane a operelor lui Alexandri este cea făcută de Socec in 7 volume, 
din cari un volum de prosă, cuprindénd biografii, novele, călătorii şi studii; 3 volume de 
teatru și alte 3 volume de poesii lirice gi epice, cuprindénd volumul J. Doine şi Lăcrimioare, 
volumul II. Mărgăritărele, volumul II. Legende şi Ostașii nostri. Tot în editura Socec 
sunt publicate Poestile poporane, Pasteluri şi Varia, dramele Despot Vodă, Fântâna 
Blandustei şi Ovidiu, fie-care în volum separat, 


2 


18 


suplică într'o sarică sdrențoasă, ce o purtase si care apoi a fost trimisă 
domnului Iosif Sterca Sulutiu, ca unui amic din copilărie al lui Avram Iancu. 
Domnul Iosif Sterca Sulutiu a indorsat pe suplică următoarea „Pro 
memoria“. 

„Sermanul Iancu, amicul meu din tinereţe, a purtat în buzunar 
această suplică cinci ani, a răbdat mult... foarte mult... a cergit chiar, 
dice-se — dar suplica totuş n'a trimis-o la destinaţie... Această suplică 
s'a găsit în buzunarul unei sarici (suman, tundra) terdnesci, care o lă- 
sase el la pretorul din Halmagiu, Alexandru Sterca Sulutiu, care i-a 
schimbat vestmintele, îmbrăcându-l din crestet pănă ’n tălpi cu vest- 
minte cum se cade. lancul a murit in Baia de Criş în 10 Septembre — 
diua nascerii mele -— anul 1872, într'o stare de tot deplorabilă, 

Dormi in pace, nefericite amice! În diua de adi nu ne este ertat 
si-’ti ridicăm o cruce la mormânt, nici să-ți facem o biografie, cum ai 
merita; dar dormi liniştit, va veni o di, când vom fi liberi, iar atunci 
se va găsi condeiul, care să te învie din morți și să-ți facă numele ne- 
muritor. Voiu contribui şi eu din parte-mi la nemurirea numelui teu 
pentru meritele tale și pentru dragostea și alipirea ta, pe care ai arătat-o 
în toată viata ta față cu familia noastră. Chiar în ultimii ani ai vieţii 
tale, când mintea ta se întunecase, iar sufletul teu sa frânt, când de 
nime nu te mai interesai, umbra tatălui meu, a ,controlorului Şuluţiut, 
ti-se înfățișa adesea, te impresiona și-'ți reîmprospăta suveniri plăcute, 
căci adese întrebai réstit: „Cunoscut-ai pe controlorul Sulutiu?“ Și când 
ti-se răspundea. „Da!“ atunci cu drag diceai: „Vedi, acela a fost om 
de omenie și Român adevărat!“ 

Rătăciai prin munţi, cântând cu o rară măiestrie din fluer doine 
de jale; în acei munţi, cari sub comanda ta resunau de strigătul de vi- 
tejie, iar acuma cântai singurătatea, alungat de valurile vieții si de in- 
gratitudinea oamenilor dela putere. Poporul se aduna in jurul tău și te 
asculta în tăcere cu o sfântă pietate, mai ales când cântai din gură 


doina făcută de tine: 
„Frunză lată de pe baltă, 
Fostu-mi-a și bine-odata; 
Dar s'a 'ntors frunza pe tău 
Si-am ajuns la-atâta râu!“ 
Cand mi s'a împărtășit această doină, eu la moment am introdus-o 
în diarul meu cu următorul adaus: 
„Fii pe pace Tancule. 
Om onest şi bravule, 
S'a ‘ntoarce frunza pe dos 
Si-o să-i vedi fugind pe jos“. 
Sibiiu, în Ianuarie 1897. Iosif Sterca Sulutiu m. p.“ 
Credem, că publicul cetitor va primi cu plăcere acest act istorie, 


iar posteritatea-l va comenta după cum merită. : 
P P Redacfiunea. 


19 


F Dr. GREGORIU SILAȘI. 


În 17 Ianuarie a. c. moartea a curmat firul vieții unui mare și di- 
stins fiu al naţiunii noastre, a lui Dr. Gregoriu Silași. Caracter firm şi 
integru, devotat causelor poporului românesc, pentru care avea o iubire 
înflăcărată şi pentru care a lucrat toată viata sa, Silași va servi genera- 
ţiilor viitoare de model întru iubirea și aducerea jertfelor pentru neam. 

Viaţa sa, întreagă este o lucrare neîntreruptă gi stéruitoare mai cu samă 
pe terenul culturii şi literaturii române. Doue centre au fost, în cari el și-a 
desvoltat în special rodnica sa activitate: Viena şi Clujul. îi cel dintâiu 
ca vice-rector în seminarul S. Barbara, iar in Cluj ca profesor de uni- 
versitate. În ambele centre el apare ca o putere creatoare și insufleti- 
toare in mijocul tinerimii române, care îl iubea şi pretuia mult pentru 
înaltele sale calități. 

Silaşi s'a născut la 27. Ianuarie 1836 în Beclean, unde părintele 
seu, Vasile, era protopop român gr. cat. Carte românească, după cum 
mărturisesce el însuşi în autobiografia sa, scrisă la 1885, n'a avut de 
unde să învețe decât din casa părintească, de oare-ce școale române po- 
porale pe acel timp nu erau. A studiat deci in gcoale străine, în Dej 
la scoala franciscanilor, in Cluj la piaristi, în Năsăud Ja școala granite- 
rească si în fine iară în Cluj la piariști, unde absolvă liceul, trecând 
examenul de maturitate, în vara anului 1855. 

Cu un an mai nainte, la 1884 muri tatăl său și astfel, deşi ar fi 
avut aplicare pentru cariera medicală sau de inginerie, din lipsa de mij- 
loace fu silit a se dedica carierei preotesci, fiind trimis în seminarul 
central greco-cat. dela S. Barbara din Viena. ` 

Aici prin talentele și sirguinta sa tinerul Silași ajunse la positie 
onorifică și însemnată. La 1859, absolvând cursul teologic, mitropolitul 
Al. St. Sulutiu îl chirotoni de preot şi-i esoperă postul de prefect de 
studii în seminar, pentru a pute face rigoroasele. 

În 1862 facultatea teologică dela universitatea din Viena îl pro- 
mova la gradul de Dr. în teologie, iar in seminar i se încredințară în 
mod provisor agendele de vice-rector, de oare-ce vice-rectorul de pănă 
atunci Dr. Iosif Sembratovici fu denumit de episcop. În Viena remase 
pănă la 1872 fiind denumit la 1868 de vice-rector, cu toate uneltirile 
Rutenilor din seminar. 

În timpul cât a stat în Viena el a desvoltat o însemnată activitate 
culturală-literară. La seminar exista dela 1852 „Societate bisericească- 
literară a teologilor români“. Silaşi in tot timpul petrecerii sale în Viena 
a fost conducătorul acestei societăți; el a desvoltat-o mai departe, pu- 
indu-o ‘pe base solide prin statute, aprobate de superiori. Societatea 
luând avânt a edat câteva lucrări bisericesci însemnate. 

Tot în acest timp Silasi a scos, la 1865 o foaie săptămânală bise- 
ricească, literară şi şcolastică: „Sionul românesc“, pe care a continuat-o 

PE 


20 
la 1866 şi 1871; la 1866 a edat o cărticică de rugăciuni „Călăuzul osta- 
şului creștin“ şi a lucrat dimpreună cu alti tineri români dela univer- 
sitatea din Viena la întemeierea societăţii academice „România- Jună“. 

La 1872 Silagi a fost denumit profesor ordinar la catedra de limba 
şi literatura română la universitatea din Cluj. Aici un nou şi larg teren 
de activitate se deschise zelosului și harnicului bărbat. 

Silasi desvoltă aici — afară de lucrările literare — o însemnată ac- 
tivitate culturală, care contribui mult la deșteptarea și întărirea senti- 
mentului national al Românilor din Cluj si jur. De disolvata societate 
universitară „Iulia“, de „Reuniunea sodalilor români din Cluj‘, de „Fon- 
dul pentru înființarea unei scoale române de fete în Cluj‘, de întreaga, 
mișcare social-literară a tinerimei române universitare din Cluj, în de- 
curs de vre-o 13 ani, numele lui Silasi este nedespartit. El îndemna si 
scia să însuflețească tinerimea la muncă, la activitate, fiind un exemplu 
viu de abnegatiune, de modestie, de muncă cinstită și de entusiasm na- 
tional. ; 

Ca profesor a scris între altele următoarele: Apologii, discusiuni 
filologice gi istorice maghiare, privitoare la Români, 1879. 

Renascerea limbei române în vorbire si scriere, fasc. ]. 1879, fase. 
ÎI. 1881. 

Apoi diverse tractate sciintifiice şi literare, publicate prin foi, 
precum: 

„Dialectul macedo-român paralel cu cel daco-român“ („Transilvania“ 
1874). „Despre însemnătatea literaturii române tradiționale“ („Transilvania“ 
1876, numerii 3—5). „Românul in poesia sa poporală“ — studiu asupra 
întregei noastre literaturi poporane din punct de vedere etic, istorico- 
mitologic, gi limbistic. („Transilvania“ 1875— 6). „Psaltirea calvino-română 
versificată* (,Transilvania“, 1875, Nrii 12—14). „Să se duplice, ori ba, 
unele consonante in limba română“? („Familia“ 1878). „Analogia în 
limbă“ („Telegraful român“ 1878). „Oare din Francesa să împrumutăm“ ? 
(,Familia* 1881). „Limba literară și limba poporală“ („Familia“ 1882). 
„Abecedarul român din secolul XVII. („Amicul familiei 1883). „A dacziai 
român nyelv régisége* (Erdélyi Muzeum 1876 Nrii 2—5), „A maczedoniai 
român nyelvjárás“ (Erd. M. 1875). „A român miimesekâlteszet kezdetei. 
(Acta Univ. Scient. R. Claud. 1878—9) gs. a. 

Pe la anul 1885 se ocupa cu aranjarea materialului adunat, privitor 
la istoria limbii şi literaturii române, dar boala grea, de care a fost cu- 
prins, l-a împedecat de a scoate în tipar aceasta lucrare. 

Precum vedem activitatea literară a lui Silași se poate împărţi in 
doue părți, cu privire la ramurile cultivate. La început, şi în timpul 
cât a tost în Viena, a scris pe terenul bisericesc, iar în Cluj a lucrat 
pe terenul literar istorie și filologie al limbii și literaturii române. În 
scrierile sale filologice el arată inclinatiune spre purismul moderat, 


21 


Pentru meritele sale ca profesor şi bărbat de litere, a fost împăr- 
tăşit de diferite distinctiuni. Între altele în vre-o patru rânduri a fost luat 
în combinaţie la episcopiile vacante a Gherlei, Orădii și Lugojului; a 
fost în decurs de mai mulţi ani președinte al societăţii „lulia“ și al 
„Reuniunii sodalilor români din Cluj“, apoi la 1877 a fost ales de mem- 
bru onorar al „Academiei române“ precum și al altor societăţi literare 
şi sciintifice etc. În fine mai amintim, că a fost membru pe vieaţă al 
„Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului 
român“. 

Însă activitatea sa în spirit national si rolul său în mijlocul tine- 
rimii române, nu era pe placul celor dela putere. Pentru sentimentul 
său national el a fost prigonit gi în 1885 a fost pensionat din partea, 
guvernului. 

După aceasta Silasi a fost ales de director executiv al institutului 
de credit şi economii „Fconomul“ din Cluj, la a cărui întemeiare a luat 
şi el parte activă, 

În anii din urmă, cuprins de o boală de nervi, s'a retras la soru-sa, 
dna Filipan, la Năsăud, unde a si reposat. 

Înmormântarea s'a făcut in 19 Ianuarie, luând parte la ea lume 
multă românească, terani si inteligenţi si între alții si o delegatiune a 
institutului „Economul“. 

Dimpreună cu stimătorii săi personali și cu aceia, cari l-au petre- 
cut la locul de vecinică odichnă, geniul culturii române âncă a depus 
o lacrimă de durere şi de recunoscinté pe mormântul său. 


Silvestru Moldovan. 


APA DE POMANA. 
Credinţă poporala. 

După eşireu sufletului o muiere din familia (sau mai strict păzită 
datina, 7 muieri ori fete) se duc la vecini si luându-le șofeiele (ciuberele) 
de apă, se duc la fântână și duc la 7 vecini apă de pomană. 

Minirea apei de pomană se face aga: După-ce s'a scos apa din fân- 
tana se ia un cauc din vadră şi se pune jumătate din el in sofeiu dicând: 
„Să fie de Dumnedeu“, apoi toarnă gi cealaltă apă din cauc dicând: „Să 
fie de sf. Archangel“, iar după aceea umple șofeiul. După-ce s'a umplut 
sofeiul se ia din el un cauc și se toarnă indérét în fântână în credința, 
că sufletul mortului să nu aibă ceartă în lumea cealaltă cu cel ce a fă- 
cut fântâna; ia apoi alt cauc şi-l varsă lângă fântână jos dicând: „să fie 
tălharilor si tâlhărițelor“ (sub tâlhari și tâlhărițe înțelege poporul pe cei 
ce nu au dat de pomană în viaţă, cari, neavând pe lumea cealaltă po- 
mană, fură dela cei ce au, dacă nu le minesce şi lor pomană, iar ca 
tâlharii să nu poată tura dela cei ce au pomană, acestora li se dau bate 
de pomană, cu cari să-și apere pomana de tâlhari), 


i 22 


Se face apoi pe sofeiu de 3 ori cruce minind: „Să fie de pomană 
(apa asta) lui N.“ aceasta se repetează cât e mortul în casă. 

După-ce a fost mortul înmormântat, se duce pentru el apă de po- 
mană în fiecare di la unul sau doi vecini un an de dile. 

Slobozirea apei de pomană se face de 2 ori, odată la Joi mari, 
adecă de post, si a 2-a oară la an, atunci când se împlinesce anul de 
când au început a aduce apă de pomană, ori de când e zidită făntâna 
sciubeiul, ciuciureul (pe slastă, dulce). 

Poporul crede, că toate apele curgătoare se adună intr’un rîu, ce 
curge intr’una si pe lumea, cealaltă. Cel-ce și-a dat apă de pomană in 
lumea aceasta, sufletul aceluia are putere a lua din acel rîu apă să-și 
stâmpere sufletul pe lumea cealaltă, iar cel ce nu și-a dat apă de po- 
mană aici, nu are putere, nici acel drept acolo. Pentru ca însă apa dată 
de pomană în lumea asta să meargă la sufletul celui ce s'a menit pe 
cealaltă lume, trebue slobozită. 

Slobozirea apei se face așa: Muierea, care a adus apă de pomană, 
se duce cu şofeiul la fântână, unde umplându-l și minindu-l, cum am 
scris mai sus, se duce cu vecina — căreia i-a adus apă de pomană — la 
o apă curgătoare (rîu, vale, ogas), acolo lângă mal face un ocol de pietri, 
în mijlocul căruia pune un stergar nou. Sofeiul cu apă adusă din fân- 
tână se pune pe acel ştergar, in care se pune un păhar nou si un ban, 
se pun în cruci pe șofeiu 4 lumini aprinse gi 4 colaci; apoi se ocolesce 
de 3 ori in jurul șofeiului cu tămâe pusă pe jar si cu cele 7 sau 11 
vite de lumini (aprinse la eșirea sufletului, ce s'au ţinut în mâna mor- 
tului la, moarte) dicând: „Să fie de pomană apa, ce am adus-o de pomană 
lui N.“, iar cei ce sunt de faţă (copii si fete) dic „Dumnedeu să primească 
lui N.“ 'Toarnă apoi apă din sofeiu pe stergar, de pe care se scurge in 
rîu, Umple apoi âncă de2 ori sofeiul cu apă din riu, o minesce ca si pe 
cea din fântână și iarăşi o toarnă pe ştergar. Umple iarăşi a 3-a oară 
şofeiul cu apă din rîu şil duce la vecină, căreia a dus apa de pomană, 
(în şofeiu se află păharul și banul) dându-i și stergarul; iar colacii, lu- 
minile şi crucerii se dau la copii, cari nici când nu lipsesc la slobo- 
zitul apei. 

Tot aşa se sloboade apa si pentru vii, facerea fântânilor etc. cu 
deosebire, că în locul luminilor dela ieșirea sufletului se iau alte lumini, 
sau cele destinate pentru ieșirea sufletului şi pe cari tot natul le are 
deja preparate și puse la grindă, ori în cuiu pentru casul morţii. Aceasta 
pomană de apă este obligatoare pentru urmași. Am cetit testamenturi 
vechi, prin cari au fost indatorati următorii a ţine prasnicul si a da 
haine, apă de pomană ori chiar a săpa fântână în cutare loc, minindu-se 
testatorilor. 

Dacă nu sunt următori de gen femeiesc, bărbaţii plătesc cu bani 
unei femei 3.65 fl. pe an (adecă 1 crucer de șofeiu) ca să ducă apă de 

omană pentru cel mort, De frică că nu vor rămâne urmași și după 


23 
moarte nu vor avé apă de pomană, unii își sapă fântâni și isvoare sau 
plătesc a li se aduce apă de pomană pănă ce sunt în viaţă. 

Isvorul verde se dice la apa de pomană, vărsata la maluri pe iarbă 
verde, să se scurgă în rîu (vale, ogas). Se caută pe lângă maluri un loc 
piediş cu iarbă. Aci se ocolesce cu petri o ocolitură cam de 2 metri 
dela rîu spre mal. La aceasta ocolitură se duce apa din rîu cu sofeiul 
(carea se minesce şi sloboade ca și cea de beut) începând dela Joi ma- 
rele (Joia patimilor) pănă la „Todororale“ (adecă Marti la o săptămână 
după Rusalii) în toate diminetile înainte de resăritul soarelui; ca gi apa 
de beut, dată de pomană. Din șofeiul, dus în ocolitura aceasta, se ia 
cu bocala si se toarnă în ocolitură pe iarbă minind fiecare bocală pen- 
tru fiecare suflet (viu sau mort), cărora li s'a minit isvorul verde, unde 
vărsându-se mai multe sofeie de apă, aceasta se scurge in ogaș; iar 
poporul crede, că se duce pe lumea cealaltă, la sufletele celor ce sau 
minit ca să aibă si acolo isvor verde. 

Femeia (sau fata), care aduce apă de pomană, nu-i iertat să măture 
casa înainte de ce a adus apa de pomană, căci dacă mătură se crede, 
să acea apă merge pe lumea cealaltă turbure. 

În fine cei bătrâni plătesc copiilor (vara) ca să facă tulbini de 
scaldă gi şi-le minesc să le fie lor de pomană, să le aibă pe lumea cea- 
laltă, — Liuba — Iana. 


SCIINTA, LITERATURA SI ARTĂ. 


In «Clubul sciințific» din Viena tink de curând dl Dr. R. F. 
Arnold, oficial al bibliotecii ces. reg. de curte, o interesantă prelegere, 
asupra poesiei poporale epice a Românilor, care merită să fie înregistrată 
în foaia ,Asociatiunii transilvane“. Dl Arnold lămuri mai ântâiu actuala 
răspândire geografică a poporului român, originea, puterea lui numerică, 
şi îndeosebi însemnătatea lui în monarchia austro-ungară, din a cărei po- 
poratiune totală Românii fac 7%; presenta apoi o scurtă schiță isto- 
rică asupra Românilor şi arătă, că dovadă despre originea lor latină este 
deja şi numele, ce şi-l dau înșiși Românii, cum și numele de „valachit, 
cum s'au numit și se numesc mai de cătră toate celelalte naţiuni, pro- 
babil după exemplul german. Pe ruinele Daciei antice între Dunăre, 
Tisa gi Nistru se întemeiază dominatiunea romană; se aduc colonii ro- 
mane din tot imperiul, cari se amalgamisează cu locuitorii baștinaşi. 
După retragerea legiunilor romane din Dacia Traiană Romanii din nor- 
dul Dunării dispar pe 1000 de ani din istorie. La tot casul însă, dice 
dl Arnold, că din Transilvania coloniștii romani n'au putut peri cu 
totul. Arată apoi pe scurt fundarea principatelor române, starea lor de 
înflorire sub Stefan cel mare şi Mihaiu Viteazul, suzeranitatea turcească, 
epoca fanariotilor, decadenta națiunii pănă cătră 1800 şi apoi minunatul 
ei avânt, ce și l'a luat de atunci încoace. Limba română sa desvoltat 


24 
din cea latină vulgară (având 60% cuvinte latine), dar are multe însu- 
girl sintactice comune cu limba albaneză si bulgară (postpunerea arti- 
clului) şi chiar cu cea neogrecă (pierderea parțială a înfinitivului) și 
prin atingerea cu Bulgarii la sud, cu Rutenii la nord, cu Grecii si Turcii 
Ja Dunăre, iar în Transilvania cu Maghiarii si Germanii şi-a îmbogăţit 
materialul lexical dela aceste popoare; pentru urechia germană limba, 
română este extraordinar de sonoră. Literatura română este cu mult 
mal’ tinără, decât ca să poată avè o fisionomie proprie; in ea predomină 
influențe franceze și germane (Coșbuc, Vlăhuţa). Pământ priincios a aflat 
poesia română numai când s'a pus în serviciul politicei naționale (Mu- 
regan, Sion, Alexandri), sau când s'a inspirat din isvorul nesecat al po- 
esiei poporale (Bolintinean, Alexandri, Văcărescu). Bogăția extraordinară 
a poesiei poporale, în care se manifestează caracterul naţional al Româ- 
nului, o atribue disertantul lipsei totale a ori-cărei alte culturi de o mie 
şi jumătate de ani, care i-a dat răgaz ca să-şi însuşească aceasta co- 
moară. Deosebitele genuri de poesie poporală le specifică asttel: basme, 
proverbe, hore si chiote, doine, colinde, bocete şi descântece. Locul 
prim în poesia poporală, atât ca cuprins, cât și ca formă, îl ocupă poesia 
poporală epică, cântecele betrânesci (baladele), cari la început se predau 
numai de câtră lăutari, cobzari. Ca cuprins disertantul împarte poesia, 
poporală epică a Românilor în trei grupe: mitică, novelistică si istorică. — 


__ «Literatură și artă română». În capitala României sa înfiinţat 
anul trecut o societate numită „Cercul amicilor literaturei si artei ro- 
mâne“ pentru a răspândi „gustul şi dragostea literaturei si artei române“ 
Mai pe larg activitatea „Cercului“ consistă în cetirea si discutarea lu- 
crărilor literare şi în producerea operelor artistice ale membrilor sei; — 
în cercetarea operelor de artă săvîrșite afară de cere; — în răspândirea 
lucrărilor literare valoroase din trecut și a faselor istoriei noastre con- 
timporane; — în concerte, expositiuni de tablouri și tipărituri de va- 
loare; — în susținerea scenei române, încuragiarea talentelor, in recom- 
pense pentru răsplătirea, lucrărilor meritorii ale autorilor dramatici, ro- 


mancierilor, poeţilor și artiștilor români; — în studiul organisării si 
îmbunătățirilor, ce sar pute aduce instituţiilor române de literatură si 
artă; — în întreținerea vie a cultului marilor nostri scriitori și artişti 


trecuţi le cele eterne etc. etc. 

Cercul acesta tine regulat, serate ordinare şi extraordinare, la cari 
se întrunesc cei mai distinși scriitori români, unde s'au făcut cetiri şi 
discursuri interesante literare, expositiuni artistice ete” — si unele din 
aceste serate au fost onorate chiar cu presenta M. L. regele si regina 
- României. Începutul îmbucurător al activității rodnice a acestui cere sa, 
făcut prin întemeierea unei reviste numită: „Literatură şi arti română“, 
cu care a fost plăcut surprinsă societatea românească tocmai în s&rbă- 
torile nascerei Mântuitorului. Au apărut pănă acum doi numeri bogați 
cu tractate foarte interesante și valoroase. Revista însăși se presentă ca 


25 


un lucru de artă în format 4° cuprindénd singuraticii numeri preste 60 
de pagini. Cuprinsul Nrului I e următorul: 

Cuvânt incepétor; — Reinviere, poesie de D. ©. Ollănescu; — Omer 
la Resca, expuneri sciintifice de Gr. G. Tocilescu ; — Cu bilet circular, novela 
de Duiliu Zamfirescu; — Cruciuliţa, poesie de Th. Șerbănescu ; — Bucurescii 
în timpul lui Napoleon I. de G. Ionescu-Gion; — Din Miinich, de V.; — 
Cronică de D. şi A.; — Ilustrații: V. Alexandri, bust de I. Georgescu; — 
Mercur, panon decorativ de G. D. Mirea; — Porţile mânăstirii Cotmeana ; — 
O poală de icoană dela mănăstirea Cotrocenii — Nr. IL: Duiliu Zamfirescu, 


alte orisonturi de V. Petrascu; — Petre Cioclul, nuvelă de Ascanio; — 
Obiectul artei in general de Ang. Demetrescu; — Dama cu camelii, poesie 
de Haralamb G. Lecca, — Din Cristiania-lbsen, de H.; — Cronică de 


0. B. H. Ilustrații: O stradă din Barbizon de I. Andreescu, — Moartea 
lui Mitridate, de M. Simonidi; — /’aruclisul vechei metropolii, din Liturgia 
dela anul 1508. 

„Cuvântul incepétor“, cu care redacţia numitei reviste își începe seria 
publicatiunilor, este o critică fidelă a stării noastre că nu ne putem avânta pe 
terenul literaturei și artelor ca să putem coréspunde progreselor politice, 
ce sau săvîrșit în tear’ în cursul veacului XIX, iar causele se reduc 
mai vârtos la două împregiurări: a) „că între încercările talentelor noa- 
stre și între publicul român e ca un hotar despărțitor în dauna atât a 
talentelor, cât si a publicului si b) lipsa unui principiu de continuitate 
si al unui ideal de muncă, singurele în stare de a ne da resultate sta- 
tornice*. Si numai din aceasta mică dare de seamă cetitorii nostri vor 
pute câștiga convingerea, că Cercul umicilor literaturei şi artei române ar- 
măresce un scop nobil si măreț, spre ajungerea căruia cu stăruința lu- 
crează. Noi, cari reproducem ca probă de ilustratiune în Nr. acesta bu- 
stul lui Alexandri după numita revistă, dicem: Fie lucrarea fraţilor nostri 
încoronată de succes! iar cetitorilor nostri le recomandăm încuragiarea 
acestei reviste. Redacţia şi administrația: Bucuresci, str. Fântânii Nr. 46. 

Bacilul ciumei. Medicul rus Gabricevsky a publicat în „Archives Rus- 
ses de Pathologie“ un studiu despre acest microorganism, constatând — ce 
e drept — lucruri nu prea îmbucurătoare pentru noi. Astfel se dice, că 
el atacă gi animalele causând epizootii. cari de regulă premerg epidemiilor 
Ja oameni. Mai adaugénd apoi, că chiar si muscele îl pot propaga, e de 
temut, că toate carantinele nu vor fi de folos. Dar o mângăiere ne vine 
din Paris, unde medicii Yersin, Calmette si Borel au descoperit un ser, 
care imunisează omul împotriva ciumei. Yersin a făcut injecții la 23 
bolnavi, dintre cari 21 sau reînsănătoyat. Dacă se adeveresce această, 
veste, putem privi mai fără teamă la buletinele din Bombay. 

Presa română. Cu începutul anului 1897 s'au înmulțit orgauele 
presei române din Ungaria și Transilvania cu 3 apariţii noue; acestea sunt: 

1. „Foaia pedagogică“; apare in Sibiiu, ca adaus la „Tele- 
graful Român“, de doue ori pe lună; redactor Dr. D, P. Barcianu. Pana 


acum au apărut 3 Nri. Foaia implinesce un gol simţit in literatura 
pedagogică; publică articoli principali teoretici, modele de lectiuni, dări 
de seamă, informatiuni, felurimi. 

2. „Revista şcolară“, foaie pedagogică şcolară pentru edu- 
catiune si instrucţiune. Apare odată pe septemână in Arad sub redac- 
tiunea dlui I. Simu. Ea voia să fie locul de întâlnire al învăţătorilor 
români; a încetat cu Nr. 2. 

3. „Tribuna Poporului“, diar politic cuotidian, apare in Arad, 
sub redacțiunea dlui I. Russu-Șirianu. — 

4. „Foaia Poporului“ din Sibiiu apare ilustrată dela 1 Ianu- 
arie 1897, 


ROMÂNII ÎN LITERATURA STRĂINĂ. 


A român nemzetiségi törekvések története és jelenlegi állapota. 1. kötet, irta 
lancsó Benedek. Budapest, 1896. 
e 


— Recensiunea părții I. — 


Cartea cu titula de mai sus se ocupă cu istoria striduintelor popo- 
rului român în térile în cari locuesce el, urmărindu-le din timpurile cele 
mai vechi, pănă la împăratul Iosif II, Ea este împărțită în 4 părți, cou- 
stând fie-care din mai multe capitole. Partea I. se ocupă cu chestiunea 
originei poporului și limbei române, a doua tractează istoria Românilor 
în Ungaria dela venirea Maghiarilor pănă la catastrofa dela Mohacs, a 
treia descrie starea Românilor sub principii ardeleni și a patra se ocupă 
cu starea Românilor dela edarea diplomei leopoldine pănă la urcarea 
pe tron a lui Iosif U. 

Scopul autorului este, precum ne spune in prefață, a arăta publi- 
cului maghiar, cum apreciază si esplică istoriografia română în genere 
faptele istorice si cu deosebire faptele istorice maghiare, acea istoriografie, 
care, după cum crede autorul, e condusă de nisuinta de a legitima din 
punct de vedere istoric straduintele nationale române pe acest pământ. 

D! Iancsó adună din trecutul nostru, incopciat cu trecutul atâtor 
popoare, o mulțime de date și părerile diverșilor autori, le critică şi le 
esplică după pofta sa, scotind în definitiv drept resultat, că străduințele 
si drepturile noastre istorice sunt nelegitime,. încât privesce trecutul 


cuprind, precum am amintit, în partea primă a cărții. Aci vom examina 
cele cuprinse în partea aceasta. 

Ea se împarte în IX. capitole. În capitolul I. se arată părerile lui 
Şincai şi Petru Maior despre originea romană şi continuitatea noa- 
str’ în Dacia, ca popor roman curat, după ce Dacii au fost toți extirpati 


27 
prin Romani, apoi consecuentele acestor păreri, că d. e. limba română 
trebue readusă la forma ei originală, la latină, cum e încercarea lui Lau- 
rianu în Tentamen criticum s. a. 

Autorul prin aceasta vrea să arete, că începuturile istoriografiei 
noastre în chestia originei stau pe base false. Pe când în capitolul prim 
se face mai mult ridicolă aceasta împrejurare, in al doilea autorul vine 
şi ne dovedesce, că nu toți Dacii au fost extirpati. Despre aceasta e con- 
vinsă si istoriografia noastră modernă; dovedile lui lancs6 sunt aceleași 
ca si ale noastre, adecă nume de persoane dace si de localităţi, întrate 
în viata romană, precum Bovipal, Bedarus, Bubalus, Udarus, Aia etc. 

Pe când însă istoricii impartiali din aceasta împrejurare trag logica 
consecuență, că în Dacia sa închegat și împământenit o viata daco- 
romană, lancso susține, că latinisarea a atins numai o parte de tot mică 
a Dacilor, adecă mai mult aristocratimea, rem&nénd poporul dac nein- 
fluintat de romanisare. Si după lancso nici n’au avut prin cine a fi 
romanisati Dacii, deoare-ce coloniștii aduși au fost străini sau neromani, 
numai ilirii romanisati, cari au fost aduşi pentru cultivarea minelor, 
apoi oficialii și oficerii au fost romani sau romanisati. De altă parte 
Romanii în Dacia nici n'au avut; liniște, ca să poată romanisa și astfel 
Românii de adi nu’si trag originea dela Romanii amestecați cu Dacii. 
Acest resultat îl enunţă dl lancs6. 

În capitlul III. se ocupă cu continuitatea, arătând părerile istorici- 
lor nostri si a lui lung, care încă e pentru continuitate. Iancsó le con- 
tradice. Dovada teritorială susținută și de Kiepert, că Românii sunt 
respăndiţi întocmai între marginile vechei Dacii, o combate, dar cu ar- 
gumente foarte slabe. În fine se scapă de ea cn următoarea curioasă 
argumentare: „Atâta însă e verosimil, că dacă acum n'ar locui Românii 
pe teritorul vechei Dacii, mar fi venit în minte oamenilor a susține 
pe basa datelor si argumentelor istorice, că dominatiunea romană 
de 150 de ani (sic!) în Dacia a avut drept resultat nascerea unui 
popor latin în acest teritor“, (p. 51). Tot asemenea nimic nu pon- 
derează pentru dl Janseé toponimia. In forma, cum purcede dîn- 
sul, e ușor să triumfezi cu argumentele. Numele, cari sunt citate d.e. 
de Xenopol gi cari evident că sunt susținute de noi Românii in 
Dacia, simplu le retace. Din Xenopol citează 4, pe cari le combate, 
retace însă între altele numele Ampelum sau Ampeium, numele Ampoiu- 
lui gs. a. cu toate că la pag. 24 le amintesce citând din lung. 


Si asa continuă dl lancso cu „argumentele“ și „deducțiunile“ sale. 
În cap. IV. susţine, că continuitatea este resultatul aiurărilor humaniste ; 
în capitlul V. înșiră falsificările, ce s'au făcut în favorul continuității, 
dintre cari însă unele nu sunt dovedite de falsificări pănă acuma. 

În cap. VI. arată desvoltarea istorică a chestiunii originei, insirand 
pe cei mai multi scriitori, cari s'au ocupat cu ea. Dl lancsd susține și 
aici părerile acelora, cari sunt contrari continuității. Toate celelalte 


28 


păreri sunt, după dinsul, sau greșite sau tendentioase. Preamărit e cu 
deosebire Hunfalvy Pal, despre care Iancsé susține, că prin cartea sa 
postumă de 2 volume „Az oláhok története“ a resolvat cu siguritate în 
principiu chestiunea originei Românilor !! 

Capitlul VII. şi VIII. este mai celebru. În cel dintâiu dl Iancsó 
scoate la iveală, că poporul român s'a format în peninsula balcanică, 
iar în al doilea arată timpul, când Românii au început a trece Dunărea 
si a se așeza în Dacia traiană. 

Vorbind despre formațiunea poporului român, dl laneso ne spune, 
că pe când Traian a cuprins Dacia, în Mesia era viață romană înflori- 
toare. La pag. 112 apoi susține, că Aurelian mutând din Dacia traiană 
în Mesia puterea armată şi locuitorii provinciali, aceștia au contribuit în 
mod esenţial la întărirea latinităţii în provincia lui Aurelian. DI laneso 
vine aci într'o interesantă contradicere cu sine. Pe când în cap II. susține, 
că coloniştii lui Traian n'au putut latinisa elementele dace, în cap VII. 
afirmă, că acești coloniști, strămutați de Aurelian în Mesia, au contribuit 
esențial la latinisarea popoarelor din Mesia. Se poate, ca aceiași colonişti, 
cari n'au putut romanisa Dacia. să poată face tot acelaşi lucru în Mesia? 
La dl lanes6 şi la „istorici“ de pănura dsale se poate, deoare-ce in Dacia 
traiană a fost de lipsă să arete, că nu s'a putut forma viaţă romană, de 
altă parte în Mesia a trebuit să arete o putere mai mare a romanisării, 
căci altcum de unde era să ne tragem noi originea? 

Mult necaz şi multă bătaie de cap causează istoricilor unguri, aga 
şi dlui lancso, timpul pretinsei strămutări a noastre din peninsula balca- 
nică în Dacia. Dl lanes6 dice, cu drept cuvânt, că această întrebare trebue 
să se considere de proba cea mai eclatantă a teoriei despre originea bal- 
canică a Românilor. Foarte natural. Dacă ar exista documente sigure 
despre strămutarea Românilor, teoria continuității ar cădè. De aceste 
însă nu există de loc, ci toate sunt pure combinaţii. Iancsdé firesce nu 
vrea să o recunoască aceasta întocmai, ci constată că „în privința aceasta 
isvoarele istorice ne dau cu mult mai puțină chiarificare, decât în ori-care 
punct al istoriei vechi a Românilor“ (pag. 131). De unde să existe probe 
sau isvoare despre un lucru, care nu s'a întâmplat? 

Mai nainte unii au susţinut, că la venirea Ungurilor în terile Daciei 
traiane nici urmă n'a fost de Români. Sau aflat însă prin scriitorii vechi 
unele date, cari arată că Românii prin secolul X. şi XI, au jucat rol pela 
poalele Carpaţilor, anume rol în lupte, cari se înțelege, condiționează or- 
ganisare şi o vechime oare-care a poporului român dincoace de Dunăre. 
Aceste date sunt sigure, așa că si contrarii continuității sunt siliți a le 
recunoasce de adevărate. Astfel de date se află in Nichetas Choniates 
(la anul 1164), apoi în Atalios (anul 1074) ș. a. Ele sunt insirate şi de 
Iancsó şi în fata lor —- nolens, volens — e silit să mărturisească, că „în 
genere nu ţinem de eschis, că unele cete de vlachi au trecut Dunărea 
înainte de venirea Ungurilor“ (pag. 135). Că şi în Carpaţii ardeleni și în 


29 
genere în Ardeal ar fi existat Români, aceasta nu o admite, căci chiar si 
pe teritorul României de adi vlachii n’au fost factori de stat, ci numai 
factori etnici pănă la venirea Tatarilor. 

Acesta este pe scurt cuprinsul şi mersul espunerilor din partea I. 
a cărții lui lanes6, privitoare la originea noastră. El deneagă legimitatea 
drepturilor noastre istorice pe pământul Daciei, dar deductiunile sale in 
cea mai mare parte sunt false si tendentioase. Ele nu tradează de loc 
pe istoricul, care se apucă de resolvarea unei mari probleme, ci mai mult 
pe diletantul tendentios, care se silesce a da părerilor sale eronate tim- 
brul aparent al adevărului prin mulțimea datelor, ce le grămădesce. 
Contrarilor teoriei continuității, pe care o combate, a făcut putin serviciu. 

Acum să trecem la o chestiune, care stă în legătură cu tema, ce a 
preocupat pe lancs6. E fapt, că continuitatea noastră in Dacia, conside- 
rată din punctul de vedere al stării noastre presente, pare a fi de-o în- 
semnătate mai mult academică si că continuitatea acum nu ne asigură 
nici un drept real. Cu toate aceste originea noastră dela cel mai stră- 
Incit popor de pe fata pământului si dela dival Traian, precum și con- 
tinuitatea noastră de 18 secoli pe acest pământ strămoșesc, a fost în 
trecut şi este in present un puternic factor, care a contribuit în locul 
ântâiu la deșteptarea noastră națională şi contribue adi în mare măsură 
la susținerea caracterului national, Credinţa în originea şi vechimea 
noastră, cari nn se vor pute resturna nici odată, ne însufiă mândria na- 
tionala. 

Acest lucru îl supără pe D. Iancsó și în capitlul din urmă al părții 
prime isi dă oare-cum pe față supărarea, că noi, nefiind resturnată, 
teoria continuității, ne putem mândri cu o origine nobilă, mare ; îl genează 
credința noastră, că nu noi, ci celelalte popoare conlocuitoare sunt vene- 
tice gi susține, că din aceasta credință s'a născut școala literară, care in 
forma de poesie poporală „falsă“ a „furișat“ în gura ciobanului ireden- 
tismul, prin cântecul: 

Măi Ungure măi, 

Ce cauţi în tara mea, 
“Țara mea-i română fară, 
Du-te dracului afară, 

Că cu bine de nu-i vrea 
Eu cu sila te voiu da.... 

Va, să dică este la mijloc supărare. Apoi dacă e vorba de asta, 
pentru noi Românii mai sunt și alții supăraţi, în locul prim Grecii in 
peninsula balcanică pe frații nostri Macedo-Români. 

Ungurii dic, că am venit de peste Dunăre si ne trimit acolo, Grecii 
din contră dic Macedo-Românilor, că au venit din Dacia traiană și-i 
mână aici. Faţă de aceste foarte bine a observat dl V. A. Urechia, că 
pănă când Grecii ne împing dincoace de Dunăre, Ungurii dincolo, Ro- 
mânul stă bine infipt în ambele Dacii. 


30 


ASTRA. 


(Seiri din sinul Asociafiunii). 


Adunare generală extra-ordinaré. Ín fruntea părții oficiale 
a numérului nostru de astădi publicăm convocarea pe 10 Martie nou 
a. c. a unei adunări generale extraordinare a Asociatiunii transilvane, 
care va ave să se ocupe cu cererea ministerului de interne, de a mo- 
difica titlul vechiu al Asociațiunii în ,, Asociafiunea literară şi cultu- 
rală a Românilor din Ungaria“. Este cunoscut, că dela adunarea 
generală din 1895 au urmat continue pertractări între guvern si între 
comitetul central in causa întăririi statutelor modificate de adunarea 
generală dela Blaj. Numeroasele divergențe au fost aplanate toate, cu 
excepțiunea chestiunii titlului, a cărei deliberare cade în competenţa adu- 
nării generale. 

La 1 Martie (nou) comitetul va publica un raport detaiat despre 
starea actuală a afacerii, din care membrii Asociatiunii vor put lua 
toate informatiunile necesare pentru aprefiarea situatiunit, Pin” atunci 
credem, că ori-ce discuțiune ar fi premuturd. 


Pro domo. Cerem permisiunea cetitorilor nostri să trimitem la 
acest loc mii de mulțămiri organelor presei noastre pentru deosebita 
atentiune, cu care încep a ne distinge, Căci este fără îndoială o distinc- 
iune pentru noi, că aproape toate ziarele de dincoace s'au ocupat cu 
modestul nostru articol, publicat sub titlul „Teren nou“ în numerul no- 
stru din Decembre, — o distincțiune, dicem, pentru că acel articol se 
ocupă cu chestiuni economice, iar acestea în presa noastră au fost ig- 
norate păn'acum cu o consecuență exemplară — și deamnă de o causă 
mai bună. 

Si cu aceste am pute încheia, dacă confrații dela unele ziare, trac- 
tând chestiunea economică venţilată de noi, făceau numai ceva mai multă 
economie in invinuiri și suspiționări fără ori-ce temeiu. 

Organul Asociatiunii, pănă când noi îl vom conduce, va sci să se 
ferească de polemii. Nu vom polemisa deci, ci ne vom restringe la puţine 
cuvinte de apărare în contra invinuirilor ce ni se fac. 

Apretiand importanța, înființării ,Concordiei*, prima noastră societate 
mare comercială, (cuvântul „mare“ lam subliniat pentru cei dela „Uni- 
rea“), am atins cu cdteva cuvinte (subliniat pentru cei dela „Dreptatea“) 
înființarea înainte cu 25 ani a băncii „Albina“, și făcând o mică paralelă 
între stările de atunci și cele de astădi am dat expresiune convingerii 
noastre, că conditiunile prealabile pentru prosperarea acțiunii, începute 
pe teren comercial, sunt cu mult mai favorabile decât cele ce existau la 


31 

începutul acțiunii noastre pe teren financiar. Pentru ilustrarea acestei 
afirmări am arătat, cum fundatorii „Albinei* an avut să se lupte la în- 
ceput cu „frica de necunoscut“ şi cu „neîncrederea în puterile noastre“ 
și am amintit — fără nici un comentar din partea noastră — 
faptul cunoscut si înregistrat d’abia înainte cu câteva luni in ,G. Trans.“, 
că între mulţi alti fii luminati ai naţiunii chiar si Mitropolitul Șaguna 
nu a avut nici o încredere în prima noastră bancă şi a intimpinat înce- 
putul acțiunii noastre economice cu un „ne sutor ultra crepidam‘. 

Atât a fost destul, ca „Telegraful Român“ să se simtă îndreptățit 
a ne invinui de un „persiflagiu“ la adresa primului president şi fundator 
al Asociatiunil, să ne impute un păcat, de care fără îndoială noi stăm 
mai departe, și să ceară ca actuala redactiune greco-catolică (sic!) a 
„Transilvaniei“ să respecteze pe bărbaţii mari ai bisericii ortodoxe, pre- 
cum redactiunile gr.-or. au respectat pe bărbaţii bisericii unite. 

La acestea răspundem „Telegrafului Român“ şi celor pe cari îi pri- 
vesce: că articolul nostru nu conține persiflagiu la nici o adresă şi cu 
atât mai puţin a putut avè intentiunea de a persifla pe Mitropolitul Șaguna, 
pentru-că redactiunea actuală a „Transilvaniei“ scie apretia meritele ne- 
peritoare ale marelui fundator al Asociaţiunii şi nu va detrage din ace- 
ste merite nici prin persiflări, — nici prin preamăriri nerumegate; că ce 
privesce faptul amintit de noi, „Tel. Rom.“ nu are decât să resfoiască 
propria sa colectiune din anii 1871/2 pentru a se convinge despre ade- 
vărul lui, și în fine: că „Transilvania“ nu are redactiune nici gr.-catolică 
nici ortodoxă, şi că in special redactiunea actuală este străină de ori-ce 
veleități și consideratiuni confesionale, gi scie, că în casul contrar ar lucra 
nu numai în contra statutelor Asociaţiunii, ci ar comite și un păcat din- 
tre cele mai urite in contra întereselor poporului român. 

Atât la adresa „Telegrafului Român“. 

„Foaia Diecesană“ din Caransebeș reproduce învinuirile, făcute 
nouă de ziarul din Sibiiu, cu un comentar ținut în termini atât de rustici, 
încât respectul, ce-l avem pentru organul Asociatiunii si pentru cetitorii 
săi, nici nu ne permite a ne ocupa de el. Cel mult putem regreta, că 
un pamflet atât de necuviincios a patut afla loc întrun organ bi- 
sericesc, 

„Dreptatea“ din Timișoara, care — dimpreună cu valoroasa revistă 
economică a dlui P. S. Aurelian — ne-a făcut onorul de a reproduce ar- 
ticolul nostru în întreaga sa extensiune, a publicat; ulterior o lungă co- 
respondentaé, care pe lângă o serie întreagă de apostrofări si mustrări la 
adresa generaţiunii noue, ne face imputări grave pentru-că, vorbind des- 
pre înființarea băncii „Albina“, nu am amintit între alti binemeritati pen- 
tru fundarea primului nostru institut de bani pe dl V. Babeş, ziarul 
„Albina“, ba chiar si — provedinta divină. Fără a trage la îndoială me- 
ritele dlui Babeș și fără a insista asupra împrejurării, că ziarul DSale a 
fost un organ al dlor Mocsonyi, respundem numai pe scurt, că articolul 


32 

nostru nu a voit si facă întreaga istorie a înființării „Albinei“, şi amin- 
tind fondarea acestui institut numai ocasional și fugitiv, în 3—4 şiruri, 
nu a putut intra in detaiuri, ci a trebuit să se restrîngă la expunerea 
momentelor principale, amintind pe Visarion Roman, care a dat idea, pe 
Antoniu și Alexandru Mocsonyi, cari au asigurat partea materială a in- 
treprinderii si au exoperat învoirea guvernului, pe Bandteni, cari (dim- 
preună cu comunele învecinate din dreapta Mureşului) au subscris aproape 
doue terțialități ale capitalului social, si în fine pe S. Mangiuca şi Dr. 
A. Maniu, cari ca colectanţi au câștigat ei de ei subscrieri pentru aproape 
a treia parte a totalității acţiunilor. 

Detaiurile, asupra căror insistă corespondentul „Dreptăţii“, fie în 
sine ori-cât de importante, nu puteau avè loc în articolul nostru, ci au 
să fie apretiate în istoria ,Albinei“, care se va publica cu ocasiunea iu- 
bileului și fără îndoială va da „suum cuique“. 

În fine ne mai rentoarcem pe un moment la „Telegraful Român“. 
Această foaie, care dela August 1896 pănă astădi nu a aflat timp și oca- 
siune de a spune un singur cuvânt despre „Enciclopedia Română“, ne 
dă o nouă dovadă de bunăvoință, invinuindu-ne, că înveninăm spiritul 
poporului român prin folosirea prescurtării „Astra“, compusă din câteva 
iniţiale ale titlului atât de greoiu al ,Asociatiunii transilvane pentru lite- 
ratura română şi cultura poporului român“ și întrodusă din considera- 
tiuni practice. 

Nu ne vom ocupa mai de aproape en conceptele de filologie, na- 
tionalism și logică ale foiletonistului din „Tel. Rom.“, ci lăsând apre- 
ciarea acestei chestiuni mai mult pathologice celor competenţi în această 
materie, constatăm numai, că titlul „Astra“ a fost întrodus si acceptat 
de mai multe foi âncă înainte de ce am fi primit noi redactiunea ,,Tran- 
silvaniei“ și împrejurarea, că marea majoritate a presei române de din- 
coace și dincolo de Carpaţi, aproape întreg publicul românesc şi nume- 
roase despărțăminte îl folosesc cu predilectiune, este cea mai bună do- 
vadă, că această prescurtare nu este o inovatiune forțată şi străină de 
spiritul poporului nostru, ci un titlu practic si semnificativ, bine ales 
si bine primit in sinul publicului român. De imitarea titlului „Emke“ 
numai acela poate vorbi, al cărui orizont se sfîrșesce la Cluj si care nu 
scie că asemenea, prescurtări se folosesc Ja toate popoarele culte. E ridi- 
culos a vorbi aici de siluire. Dacă această inovatiune e bună gi cores- 
punde gustului şi spiritului comun, va avé traiu, dacă nu, are să dispară 
ca multe alte inovatiuni nepotrivite. A vede în cuvântul „Astra“ un pericol 
și a da alarm pentru înveninarea spiritului genuin al poporului nostru, — 

“mai ales astădi, când din titlul vechiu al Asociaţiunii transilvane poate 
nici nu ne va rămâne alta decât această reamintire, — dovedesce mai 
multă malitie, decât pricepere. -yn 
i Ao aa Redacțiunea.