Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
Cumpără: caută cartea la librării
Ce stau si pândesc afară, In furtun când au suflat, Intocmai ca o fanfară Clarinetul a sunat... - Din pat, tanti, speriată, Sare si ese la geam... — Voi erati ? Ei bine 'ndată Leac pentru voi o să am! Și ducându-se în baie O găleată cu-apă—a luat Și cu apa, deasvâriita, Pe fereastră tanti-a dat! Apa, ca si o cascadă, Peste ei val a căzut Și din crestet la picioare Ciuciulete i-a făcut!... MOSNEAGU SACRIFICIUL UNUI COPIL Odată, de mult, trăia în în oraşul Bagdad, o familie nevoiaşe, cu numele de Kaleb. Familia era alcătu- ită din cei doi părinţi şi un fiu rămas însă şchiop de pe urma unui accident întâm- plat astfel: Intr'una din zile, băiatul care era pe atunci în vârstă de 12 ani, se urcă împreună cu tatăl său, ca să dreagă puţin acoperişul casei, deoarece ploua printr'însul ca afară. Din nenorocire, el căzu de acolo şi cu toate că nu era la o înălțime prea mare îşi rupse un picior. Deoa- rece din lipsă de bani fu- sese prost îngrijit, rămase şchiop pentru toată viaţa, ajutându-se cu o pereche de cârje. Părinţii băiatului erau atât de săraci că aproape nu aveau nici după ce bea apă. Tatăl era un om mun- citor, e drept, dar nu isbu- tea niciodată să plătească o fiertură familiei sale. Bietul Hamil vedea bine că ajunsese o povară pen- tru familia sa, căci fiind beteag nu putea fi de folos la nimic. Avea 15 ani si nu învățase încă nicio me- serie. De câtva timp, în orașul Bagdad se făptuiră o mulţime de furturi. Insuşi Califul Abbas fu- sese prădat de un hot care îl jefuise printre altele de o frumoasă piatră prețioasă care valora o avere. Abbas lipi atunci mai multe afişe pe zidurile orașului prin care făgăduia o însemnată sumă de bani aceluia care va prinde pe unul din hoţi. Intro zi, o furtună neo- bişnuit de puternică apuca- se pe Hamil într'o pădure din împrejurimile orașului Tocmai când trecea pe lân- gă un copac mare, căzu trăznetul alături de el, dă- rămând pomul d n rădăcină. Atunci, ca prin minune, ieşi la iveală, din pământul unde fusese îngropată, o casetă mică, în întregime de aur. Hamil se apropie curios, o ridică şi deschizand-o, văzu cu mirare că ea cu- prindea si piatra pomenită. Lucrurile erau furate dela Califul Abbas și fără îndo- ială că hoţul le ascunsese aci pentru ca să vie în urmă să le ia. Atunci o ideie de minunat sacrificiu, li veni în gând lui Hamil. E] citise odată cu ceilalți cetățeni ai orașului despre marea răsplată ce o dădva Califul celui ce va aduce înaintea sa pe unul din hoţi. Dacă va încerca să vândă odoarele găsite, va fi prins numaidecât, dar răsplata nu o va lua nimeni. Dacă le va înapoia stăpâ- nului lor, acesta, poate, le va lua fără să-i dea nimic în schimb; dar dacă se va invinui pe sine de hotie, răsplata va veni părinţilor săi. Hamil ascunse bine caseta în hainele lui zdren- tuite si merse repede acasă. Ajuns aci, el se înfăţişă înaintea tatălui său şi dân- du-i cutia de aur, îi zise: — Tată,. am greşit şi acum imi pare rău din su- flet. Eu am furat pietrele nestimate ale califului îm- preună cu alt băiat care mi-a ajutat. Numele lui uu ţi-l spun, dar uite îţi aduc odoarele ca să le duci îndărătstăpânului. Voi mer- ge şi eu cu tine şi n'are decât să mă închidă dacă vrea! Auzind aceste cu- vinte, bietul părinte rămase încremen t. Apoi se repezi turbat de mânie si zgălțăind de umeri pe fiul său, ii strigă: — Cum? Tu ai ajuns acum şi hot ? După ce că esti beteag şi te hrănim degeaba, că nu vei putea munci nici- odată pentru noi, mai esti si: necinstit! Asa că voi merge cu tine la califul Abbas ca să-ți iei pedeapsa binemeritată“. Chiar în ziua aceea tatăl duse pe Hamil la palat si infăţişându-se în faţa cali fului îi dete cutia, zicându-i: — lată. stăpâne, avutia furată. Copilul acesta al meu e un hoţ. Totuși, te rog, ca părinte, să nu-l pedepseşti prea aspru, căci a greşit. Califul primi cu bucurie caseta care cuprindea toate pietrele furate şi răsplăti pe tatăl lui Hamil așa cum făgăduise. Era o sumă mare de bani şi, după cum vam spus, băiatul ştia asta, de aceia se invinuise pe sine ca hot. De acum incolo, părinţii săi vor scăpa de sărăcie, cât despre el, era beteag si tot nu va putea face nimic în viaţă. După aceea califul po- runci ca băiatul să fie nu- maidecât închis. Dar a doua zi bietul Hamil să fie adus din nou la palat. — Mărturiseşte acum, îl îndemnă califul. cum ai făptuit furtul. Te văd că mergi în cârji. Cine te-a ajutat si pe unde ai intrat in paletul meu ca să mă jefuiesti ? Cum era de aşteptat, bă- iatul nefiind deloc vinovat, se încurcă în răspunsuri si la urmă, ne mai având ce să spună, începu să plângă spunând într'una: — Sunt un hoţ și atât. Nu vă pot măturisi altceva“. In cele din urmă însă, califul, care bănui că nu are de a face chiar cu a- 10 devăratul hot, îl luă cu binisorul şi băiatul îi spuse totul. — Am .vrut ca părinţii mei, cari sunt foarte săraci, să câştige răsplata făgă- duită. Cât despre mine, nu am voit să ţiu seama de nimic, deoarece nu voi fi niciodată în stare să-mi câştig singur pâinea! — Abbas rămase foarte mișcat de sacrificiul acestui copil plin de inimă şi îi răspunse : — Atunci, dacă tu nu eşti hoţul, cum am bănuit eu dela început, spune-mi unde ai găsit bijuteriile mele ? Hamil îi istorisi întâm- plarea cu copacul şi se invoi chiar să-l ducă acolo pentru a-i arăta locul. — Haide să mergem îm- preună, spuse califul, nu se știe încă în oras că tu aj găsit caseta, nici că ai furat-o. Poate că adevărații hoţi vor veni la noapte s'o ia si atunci vom pune må- na pe ei“. Plecară în pădure şi se puseră la pândă amândoi. Când se făcu noapte, aşa după cum prevăzu califul. adevăratul stăpân veni să-şi ia caseta dela locul ei, însă văzu cu mirare copa- cul răsturnat, iar cineva ii puse mâna în gât. Era califul care reuşise în cele din urmă să prindă pe hoţul adevărat pe care-l il duse în grabă la poliţie. Aci se văzu că hoţul era un făcător de rele învechit în jafuri şi foarte cunoscut în lumea hoților. El fu ju- decat si osandit la inchi- soare. Cât despre Hamil. pe care pentru sacrificiul său, califul îl inbea acum ca pe copilul lui, rămase la palat pentru totdeauna. VIORICA MELINESCU n ama —PEDEAPS A = „Ilenuto! spuse tata, Nu mi-ai fost deloc cuminte, Sunt cam supărat pe tine, Nu te bat, dar tine minte: Ca s'asculti de-acum încolo O pedeapsă tot îți dau, Ai trei ani, ei bine, astăzi Nu-i mai ai, căci eu ți-i iau!“ LÂNGĂ LEAGĂN A venit moş Ene iară, Eu îţi cânt şi'n astă seară C'a păşit tiptil-tiptil Lângă fiece copil, Mângâios si liniştit Până ce l-a adormit! Tii! Ce noapte e afară... Stelele se 'ntunecară — Fluturii de prin grădini Dorm visând cuminţi, senini, Ocrotiti de Dumnezeu — Dormi ca ei, odorul meu! Viaţa ta-i o primăvară, Un isvor cu apa clară — Eu te legăn când te culci — Dormi uşor cu visuri dulci Si întreagă viaţa ta Limpede să fii, aşa... | Până'n cer se face-o scară, Ingeri urcă şi coboară — Ştii de ce vin îngeri jos Prin văzduhul mătăsos ? Lângă tine stau de pază: Dormi în pace si visează! MOS GRIGORE SFATOSU Ia, priviti-o, de ruşine, Intr'un colt, cu pisicuta, De trei ceasuri ghemuită Plânge-amarnic Ilenuta. Dar curând se potoleste, Sterge ochii amândoi, Intrebând pe-al ei părinte: „Tata, dacă sunt cuminte Imi dai anii înapoi?“ VIORICA MELINESCU PRUNELE Doi copii la „Grădiniţă“, Un băiat şi o fetiţă; Ea bălaie şi el brun, Se jucau pe lângă-un prun. Fata se grăbi să-adune De pe jos vreo zece prune, Si râzând, în chip glumet, Le băgă in sortulet. El, o fire mai nătângă, Incepu grozav să plângă Intrebând pe mititica: — Mie nu îmi dai nimica? Si atuncea, ea, şireată, Cum era induiosata, Si cu sortul strâns legat Spuse bietului băiat: — Nu mai plânge. Nu-i [frumos ! Ghici, câte-am cules de jos? De-mi ghicesti— îi zise rece, Ti-le dau pe toate zece!... VERO 1 TU KuTuki Si PRINTESA AT DA SUNDA APTE ani trecuseră de- când Crișna-Sin g îşi schimbase numele de fa- milie cu cel de Tukutuki. Prinţesa împlinise 16 BA? ani, vârstă la care fetele hinduse se pregătesc de nuntă.Curând, curând, vestitorii împăratului vor porni din oras în oraş să trâmbiţeze acest lucru. Frumuseţea ei era cunoscută peste nouă mări şi ţări, asa că prinții si regii tineri vor porni din toate col- turile lumii spre cetatea Darapura; fiecare cu nădejdea'n suflet că va fi alesul. Cu câţiva ani înainte, unul din colegii de şcoală ai prinţesei, Ra- masandra, fiul primului ministru, prinsese mare dragoste de ea; și acum, când Mira-Sunda împlinise vârsta măritișului, nădăjduia că ran- gul familiei lui e deajuns ca s'o facă să-l ia de soţ. De câteva ori îi spuse prințesei gândurile sale şi faptul că ea ascul- tase vorbele lui, il făcură să nădăj- duiască mai mult. Intr'o zi, Ramasandra îl rugă pe Tukutuki, când eşiră din clasă, să se depărteze putin, cå are să-i spună prinţesei ceva ce numai ea singură trebuie să audă. Tukutuki isbuti să-i păcălească pe amândoi. Prefâcându-se că se de- părtează, se ascunse după un car cu fân care se oprise la câţiva pasi de ei. Din locul acela auzi tot ce au vorbit. Ramasandra o întrebă pe prinţesă dacă vrea să-i fie soţie. Mira-Sunda îi răspunse că ar fi mândră să aibă un soţ ca el— nu atåt pentru noble- tea familiei cât pentru înțelepciunea şi cultura lui — dar e sigură că tatăl ei se va împotrivi, deoarece Rama- sandra nu e deloc frumos, și dorința împăratului e să-şi dea fata după un băiat tot atât de mândru ca ea, ba, dacă se poate, s'o întreacă'n fru- musete, ar fi mai mulțumit. — Atunci, vrei să fugim? o întrebă Ramasandra. — Vreau | răspunse Mira - Sunda. Si hotūrirū să fugă peste opt zile. Tukutuki se strecură binisgor dea- lungul drumului si o luă înainte. Cei doi erau siguri că nu-i auzise nimeni. In apropierea palatului îm- părătesc se despartirū si Ramasandra porni fericit spre casă. — Aşteaptă tu mult si bine, băiete! i zicea în gând Crişna-Sing... Si a oua zi de dimineaţă, în vreme ce împăratul era la sfat cu toţi curtenii, în sala tronului, un sclav îl vesti că Tukutuki vrea să-i vorbească ceva în taină. Bunului Sultan îi săltă inima de bucurie. Era sigur că băiatul vine să-i ceară mâna fiicei sale. Lucrul acesta era pentru el mult mai în- semnat decât treburile care le punea la cale în sfat; aga că rugă pe sfetnici să-l lase câteva clipe singur. După ce sfetnicii eşiră din sala tronului, sultanul îl chemă numai- decât pe Crisna și imbrăţişându-l cu dragoste de tată, îl rugă să-i spună taina. k Tukutuki se aşeză pe treptele tro- nului şi privind cu drag fata plină de bunătate a împăratului, îi puse răspicat această întrebare: „Ştie oare, Măria Ta. cum spune în cartea stântă a lui Wiassa, că tre- buie să-şi crească regii fiicele?“ Impăratul rămase uimit, auzind aceste vorbe. El si toti din juru-i crezuseră totdeauna că Tukutuki era omul cel mai sărac cu duhul din împărăţia sa şi iată că, tocmai el îi punea o întrebare pe cât de inte- leaptă pe-atât de grea! „Ce rost au vorbele astea?“ — zise împăratul turburat. „Măria Ta nu ştie că Manu si Wia- ssa și alți legiuitori au scris versuri sfinte, prin care sfătuesc pe împă- rati si regi cum trebuie să-şi crească pruncii? Măria Ta nu știe că fiicele de regi n'au voie să meargă la școală împreună cu alți copii, decât până la vârsta de nouă ani, şi că după această vârstă trebue să fie instruite acasă, în palat, după legile lui Parda, legi care spun că profesorul trebuie să stea după un paravan, iar eleva 12 de partea cealaltă, ca nu cumva să se vadă unul pe altul? Măria Ta a uitat de aceste legi sfinte şi din pri- cina acestei uitări, — astăzi — prin- tesa Mira -Sunda nu mai e fiica Voastră !“ „Cum asta? Dar a cui este ?“ — A lui Ramasandral 4 Impăratul rămase buimag, neştiind ce să creadă. Atunci, Crişna îi po- vesti de-a fir a păr tot ce ştia si tot ce auzise, stând ascuns după carul cu fân. Impăratul abia acum își dădu seama că Tukutuki nu era un prost cum îl credeau toti și mulţumi zeilor, fericit că-l dăruiseră cu un viitor ginere atât de înţelept și atât de frumos! „Te rog, fiule scump, să păstrezi tăcere asupra acestui lucru, ca să pot lua măsurile de cuviinţă spre a putea să împiedic fuga pusă la cale de Ramasandra și fiica mea“. „Iti făgăduesc, dar la rândul meu îți cer să nu destăinui nimănui că eu nu sunt prost, cum mă crede toată lumea!“, „Jur pe Sfânta carte Veda, că nu voi spune nimănui această taină!“. După ce întăriră amândoi jură- mintele date, aşa cum legile sfinte cereau, Crişna părăsi sala tronului, iar Sultanul chemă la sine pe ve- stitorul curţii şi-i dădu poruncă să adune într'o clipă la palat pe toţi meseriasii mai destoinici din Dara- pura. In mai puţin de un ceas, curtea palatului era plină de meşteri din toate breslele. Impăratul ieși în balcon și le grăi, întrebându-i dacă pot să clădescă în cel mult trei zile un palat măreț cu şapte caturi. Lucrătorii răspunseră că prin mi- lostivirea zeilor și-a împăratului, pa- latul se poate face şi într'o singură zi. Impăratul dădu bani mai mult de- cât trebuiau şi rugă pe sfetnicii săi să lase deoparte celelalte treburi şi să supravegheze bunul mers al clă- dirii palatului... Nimeni nu putea ghici menirea noului palat și nimeni n'avu curajul să întrebe pe împărat. Se spune că însăşi firea se supu- sese poruncilor împăratului şi mă- reata clădire cu șapte caturi a fost gata până la apusul soarelui. Numaidecât împăratul chemă toţi eunucii și le porunci să păzească primele trei etaje. La celelalte patru puse deasemeni soldaţi să păzească intrările, poruncindu-le să nu lase pe nimeni să intre sau să iasă din palat, afară de împărat şi Tukutuki. . Oricine ar fi încercat, prin vicleşug sau putere să calce porunca, fie chiar prinţesa, va fi pedepsit cu moartea si pe loc i-se va tăia capul. După ce rânduise totul, dădu de veste în oraș că palatul e sortit, drept locuinţă prea frumoasei şi în- teleptei sale fiice. Ea va locui numai la catul al șaptelea, singură, ca să-şi pregătească în liniște sufletul si min- tea până în ziua când Marele Inte- lept Sakia-Muni, Buda, zeul atotpu- ternic, îi va trimite alesul... Astfel, frumoasa Mira-Sunda se văzu prizonieră cu câteva zile înainte de noaptea hotărită pentru fugă. Desamăgită şi fără nicio putinţă de împotrivire, sărmana prinţesă ísi schimbă îndată locuinţa. Douăzeci de sclave tinere şi fru- moase erau singura suită, împreună cu Tukutuki şi credincioasa Sellam, doica ei; dar tot din porunca împă- ratului, numai Crișna si împăratul aveau voie să intre şi să iasă la orice oră din zi si noapte din noul palat. Biata prinţesă se da de ceasul morții şi nu putea pricepe cum şi de unde aflase tatăl ei taina ştiută numai de ea şi de Ramasandra. Deodată îi răsări în minte un nu- me: „Tukutuki!“... Poate că el auzise tot ce vorbiseră ei si o trūdase!... Se gândi să puie la încercare pe cel bănuit si se folosi de un vicleșug. Pela ora zece seara, Mira-Sunda şedea îndurerată pe o sofa din salo- nul cel mare al noului palat. — Ah, doica mea bună, numai tu poţi să-mi înţelegi durerea! Iată stau închisă în palatul ăsta întocmai ca o pasăre măiastră într'o colivie de aur! Ce-mi foloseşte luxul care mă înconjoară, dacă nu pot să mă bucur de soare şi libertate! — zise ea bă- trânei Sellam, care sta lângă ea; apoi, ca și când şi-ar fi adus aminte deo- dată de ceva nou, își întoarse pri- virea spre ungherul întunecat al sa- lonului, unde Tukutuki sta şi asculta, pretăcându-se adormit, şi-i zise: „Vrei să-mi aduci cartea aceea de pe pervazul ferestrei?“ Crişna sări în picioare, prefăcân- du-se buimac, ca după un somn greu, şi-i aduse cartea. »Deschide-o, te rog, la pagina 11 şi citește; e un verset minunat din Rip-Veda, care se potriveşte de mi- nune: cu starea mea deacum — zise ea repede, gândindu-se că în buimă- ceala somnului, Crișna; dacă nu e cu adevărat un prost şi doar se pre- face, va citi şi se va da de gol. ` Tukutuki era însă mai şiret decât ea. După ce o privi câteva clipe cu mânie, isbucni într'un hohot de plâns şi înfuriat, svârli cartea la picioarele prinţesei... 2 Cu mare greutate, Mira-Sunda putu să-l linisteasc4. — Ce ai, de ce plângi şi de ce ai asvârlit cartea pe care ţi-am cerut-o? Crişna-Sing strigă, plin de mânie: — De ce plâng? Fiindcă vă bateţi joc de mine, prințesă! M'ati adunat depe drumuri şi m'ati îngrijit vreme de șapte ani. Sunteţi bogată și atot- puternică si nu var fi fost greu să rugați pe--unul din profesorii să-şi piardă o oră pe zi ca să mă înveţe și pe mine carte. N'ati făcut nici lucrul ăsta si n'as fi fost mah- nit dacă vaţi fi gândit să mă in- struiti în timpul liber, că sunteţi des- tul de inteleapta! N'aţi făcut nici asta și nu m'am supărat. Acum am aproape douăzeci de ani şi nu știu măcar Harihomul; salutul lui Hari, pe cari îl spun toli copiii, înainte de-a începe alfabetul, si-acum vreţi să vă bateti joc de mine, să petre- ceti râzând de prostia mea! D'aia am svârlit cartea; ca să mă răsbun şi eu într'un fel!“ Prinţesa nu mai avu nicio îndoială că Tukutuki e un prost fără leacl Ii părea rău că a fost nedreaptă cu el bănuindu-l, si mulţumi zeilor că i-au dat un servitor atât de credincios. Tukutukf era singurul care avea voie să intre sau să iasă, la orice oră din palatul în care era închisă. „Ce-ar fi dacă l-aş trimite cu o scrisoare la Ramasandra ? — se gândi Mira-Sunda si numaidecât ticlui o po- veste prin care-i povestea tot ce se întâmplase. Ea îl rugă stăruitor să facă tot ce-i va sta în putinţă si să o scoată din închisoarea în care o aruncase tatăl ei. Isprăvind de scris, vâri scrisoarea întrun plic, o lipi cu grijă si dân- du-i-o lui Crigna, îi zise: — Ai să duci plicul ăsta lui Rama- sandra, camaradul meu de școală. Strecoară-te pe furiş din palat. Ni- meni, afară de noi, nu trebue să știe că te-am trimis la el. — Dacă vă e teamă, prinţesă, că află cineva, spuneţi-mi mie ce trebue să-i spuneţi și vă jur că nimeni nu va afla nimic! Mira-Sunda râse de gugumănia lui şi-i spuse că scrisoarea cuprinde nişte probleme de școală, aga că-i va fi greu să le tie minte. Crişna-Sing se prefăcu tare mul- tumit şi făgădui că va duce scri- soarea a doua zi, în zori; deoarece noaptea îi e frică să nu se rătăcea- scă prin oraș. - Impachetă apoi scrisoarea între douăsprezece batiste. pe care le im- pături cu grijă în faţa prințesei care râdea cu poftă de nevinovăția lui... (Urmare în numărul viitor) D. MEREANU CONCURSUL-ANCHETA Atragem luarea aminte cititorilor noștri asupra concursului-anchetă des- chis în numărul 734 al revistei. Răspunzând întrebării: „Ce ai face dacă la vârsta de 20 ani te-ai afla sărac într'o fară a cărei limbă 'o cunoști si în care nai niciun prieten?“ Acei cari vor răspunde aeestei întrebări, pelângă că vor putea dovedi inteligenţa şi puterea lor de pătrundere, vadă chipul în revistă, căci un fotograf al dar vor avea plăcerea să-și atelierelor General Foto- graph Service din Calea Victoriei No. 91—96 ii va fotografia gratuit acasă. In pag. 16 a numărului de față publicăm o serie de frumoase por- trete executate pentru revista noastră. Aşteptăm, deci, răspunsurile la marele nostru concurs-anchetă. O CARTE PENTRU TINERET A apărut în ediţia II-a într'o formă nouă, romanul d-lui Eugen Ispir, „Străjerul din cuibul doi“. Este un roman scris anume pentru copii gi tineret. Scrise intr'un stil atrăgător şi într'o frumoasă limbă moldovenescă, întâmplările lui. lon Dumbravă, care a plecat în lume să-și caute părintele, dau imbold de viață nouă tineretului nostru. Cu o prefaţă de dl. Prof. Dr. St. Soimescu, si bogat ilustrat de autor, „Străjerul din cuibul doi“ se bucură de un frumos succes. i pe CONCURSUL DE JOCURI PE LUNA CUVINTE INCRUCISATE ý ME M PELL -—p ORIZONTAL: 7) Oraşul natal al Mântuitorului. 11) Judeţ în România. 14) Nume de băiat. 15) Pronume. 17) Popor semit. 18) Ne pare rău. 19) Laie țigănească. 21) Viaţă. 22) Oras in Europa!! 25) Sedea. 27) Negaţie. 28) Cămaşe ţărănească. 29) Etaj. 30) Exista. 32) Secret. 35) Craiu. 36) Fruct gustos. 37) Numeral (fem.) 38) Vehicul. 39) Stâlp gros. 40) Uneltă agricolă. 42) Teren. 44) Intins. 45) Vas de pământ. 46) Ochiu de lanţ. 48) Apă stătătoare. 49) Fabrică renumită de bere. 53) Uneltă agricolă. 55) Cu foamea astâmpărată. 56) Frânt. 58) A alunga. 60) Animal polar. 61) Cutii de lemn. 62) Coleg. 64) Continent. VERTICAL : 1) La o distanță mare. 2) Metal. 3) Notă insulară. 4) Zeul soarelui. 5) Manuale. 6) Locali- tate în Dobrogea. 8) Ciopartesti. 9) Pronume. 10) Stri- ` gatul pisicii. 11) Ate. 12) Gâgâit. 13) Care nu e des. 16) Afară din ţară. 19) Pavăză. 20) Continent. 23) Nu- meral. 24) Pronume. 26) Intărit cu arme. 29) Regele Nostru. 31) Râu elveţian. 33) Metal preţios. 34) Legumă. 35) Tárm. 39) Pasăre vorbăreaţă. 40) Voce. 41) Adăpost pentru bătrâni. 43) Mare. 45) Inmultit. 47) Măsură. 49) Provincie in Romania. 50) Ulucă. 51) Deal de nisip. 52) Felicitare. 54) Copac. 57) Umezi. 59) Alifie. 61) Pro- nume. 63) Măsură de timp. 65) Notă muzicală. GHEORGHE ANDREI METAGRAMĂ Inlocuind cifrele cu. litere veţi obține cuvintele cu următoarele semnificaţii: 1) Bumbac dărăcit şi mătăsos ce serveşte la căptu- şirea hainelor. 2) Unealtă de luptă. 3) Silinta. 4) Domoală (despre apă). 5) Pierde din memorie. 6) Cel mai vechi sburător. Schimbând inițialele, aflați următoarele cuvinte : 1) Părinte. 2) Dâră. 3) Oraş. 4) Sport naţional. 5) Animal domestic. 6) Macasiu. MARTIE Initialele ambelor serii de cuvinte vor da două ju- dete din România. A C 9. 1.14.2 "AR, iais 1. 5. 10. 2. 11. 5 10. 2. 15:78" 5. 7. 4. 8507 147382 12476 11-94. 9. 9' 3. 4.2. 2 2-1. 5 118 15. CINEL PREMIANTII JOCURILOR PE LUNA DECEMBRIE Abonament pe un an la „Dimineata Copiilor“: Micu T. Valeria — Splaiul Unirei 58 — Loco. Abonament pe 6 luni la „Dimineaţa Copiilor“: Mirela Pătrăşescu — Minotaur 32 — Loco; Lelia Luca — str. Brăilei 128 — Galaţi; Stoica Marin — str. Ghica Vodă 3 — Băneasa. Abonament pe 3 luni la „Dimineaţa Copiilor“: Marin T. Gheorghe — str. Regina Maria 103 — com. Militari, jud. Ilfov; Gorescu Alexandru — str. Decebal 10 - Bra- sov; Mircea Cohn — str. Epureanu 13 — Loco; Cikersky Victor — str. Regina Maria 6 — Bălţi. Cărţi în valoare de 80 lei: Constantin Sibirschi, com. Bravicea, jud. Orhei; Elena Paiul, str. Doamna Chiajna, 14 Loco; Burac loan al lui Alexandru Burac, Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava; Plitman Marta, sos. Oltenitei 102 — Loco; Gigi Spiridon, sos. Mihai Bravul 118 — Loco ; Gili Mărcuşanu, str. General Doda (2 bis) — Loco; Miky Grimberg — Farmacia Salvator — Tg. Ocna; Derera Fănica, str. Vaselor 18 — Loco; Nutzy Nicolescu, str. Banu Manta 80 — Ploești; Stamate Constantin, str. D. 90 (cartierul C. F. R.) — Loco. Câştigătorii din Capitală se pot prezenta personal spre a li se da premiile, iar cei din provincie sunt ru- gati să trimită din nou—întimp de 15 zile — adresa exactă. s ~ Deslegările acestui concurs se primesc 15 zile dela apariția numărului de față. In editura „Fundațiilor Regale“ a apărut de curând o carte foarte interesantă pentru cititorii noştri mari şi mici, mai ales pentru acei dela țară. Cartea cuprinde o frumoasă piesă de teatru intitulată „Haplea la stăpân“ jucată de multe ori la Bucuresti si în alte multe oraşe ale ţării. Textul piesei este însoţit de numeroase desene şi explicatiuni asupra jocului, personagiilor şi înscenării ci, ceeace foloseşte foarte mult acelora cari vor să în- cerce a da la sate piese pentru copii și săteni. Un exemplar în peste 120 pag. cu o copertă colorată ` costă lei 30 si se află de vânzare la toate librăriile din 14 țară. CUPON DE JOCURI Memoteo și pronumele CONCURS e- ? 5 x Ă Asda Vøruna COPII DIN TOATĂ ȚARA M Ks A * / tí > 3 4 1 5 4 B Ë ` k, È ` r ks f ` + š Ey . Ta; Ck 4 1 €y ` a ” = 4 PRETUL 5 LEI BISLIOTEGA UNIVERSITATII (A$ a 11.5 JU, 1038 Animale sburătoare Să fim intelesi: nuie vorba de vietuitoare care sboară cu aripile lor; n'ar fi nimic neobișnuit. In cele ce vă voi spune mai jos e vorba „de animale cari fo- losindu-se - de binefacerile ` aduse lumii de plasmūirile Y născocirilor găsesc, că “e mult mai plăcut să sboare cu ajutorul.... aripelor unui . avion. Randunelele, de pildă, si porumbeii călăto- resc dinspre ţările nordice spre sud pe marginea avi- oaneler. Fiindcă e vorba de rân- dunele, lucrul nu pare ne- maipomenit: în văzduh, pă- sărelele se simt destul de ne. : Minunea începe când e vorba de animalele nu prea Ant: gii cu înălțimile, cum nt: găinile, caii, oile. “Lucrul deşi pare de ne- crezut, totuşi in Europa se transportă cu ajutorul avi- onului, astfel: de animale, fie pentru diferite expoziţii, Ø fie pentru crescătorii sau grădini: zoologice. ` Dar afară de aceşti că- lători cumsecade, se mai întâmpiă să. se găsească și unii fără „bilet“, Chiar acum câteva zile s'a scris în ziare despre un pilot care conducea un avion militar şi a avut ne- plăcuta surpriză de a vedea un şarpe care se îndrepta spre el, gata, să-l „îmbră- jişeze“. Noroc că pilotul nu şi-a pierdut cumpătul si a izbutit să scape de nedoritul oaspete., Arborele cūrnatilor Desi pare de necrezut, totuşi în Africa, prin finu- turile tropicale, mai ales in Senegal şi Mozambic, creste un arbore ciudat. Are frunze mari în formă de pană și vara se împo- dobeşte cu flori masi, roşii, . aşezate in chip de cior- chine. Câtva timp după ce apar florile, din fiecare ciorchine atârnă ` cârnaţi, prinşi de ramură prin niște codițe lungi, asemănătoare lianelor. De aici fi vine și numele :de arborele! cârna- tilor. w Această plantă“ e folosită ca podoabă. Păianjenul cra n sana | „a: fost: descoperit in Natal de către profesorul Nendrik Abraham, care des- crie astfel chipul lui de a pescui. Păianjenul , Dvsenitøk se '"agseazA pe o stâncă sau pe ramura vreunui arbore de pe mârginea ;vreunei ape. Odată așezat la- post, îşi țese o plasă foarte largă, ținută de u x fir trainic, gi “apoi o lasă jos: Aleasupra apei. Când peştele. e prins; bà. Tanjenul trage numaidecât „„plasa, care se închide cao cursă, cu “prada înăuntru. Profesorul Abraham po- vesteşte că ar fi văzut un astfel de păianjen întinzân- du-si năvoadele deadrep- tul sub apă şi prinzi chiar niște păstrăvi.. COPIII! Nu uitaţi, că numai magazinul „PARIS“ din Str. Smărdan'30, vă îmbracă frumos şi eftin. Magazinul ,„PARIS':, este singurul magazin de specialitate in confectiuni pentru copii de toate vârstele. MARCI DIN TU GRECIA. — Din cele trei fiinţe, care alcătuesc Sfânta Trinitate, doar Domnul Nostru lisusCristos a figurat până în 1930 pe mărcile poștale. Dar, cu prilejul a o sută de ani de Indepen- dentū a Greciei s'a scos o marcă înfăţişând pe Dum- SPANIA. — O nouă serie de mărci de binefacere a apărut în Spania. Aceste mărci de 5 cts, 10 cts, nezeu-tatăl. Această marcă înfăţişează un tablou al pictorului grec Theodor Vrizakis. Marca înfăţişează cuprinderea oraşului Misso= longhin de către Turci. Pen- , tru a schimba pe Greci din învinşi în martiri, pictorul á închipuit deasupra scenei de răsboiu o arătare ce- 62606 . vis rini 25 cts si 50 cts dė culoare cafenie, roşie, albastră şi maro au fost tipărite în 4 + 50u: "HU! KVA R xd 100.000 bucăţi iar douž'ya- lori de 5 cts și 10 cts de , culoare verdë $i mov au E TARILE rească, arătând cum Dum- nezeu, stând pe vârful no- rilor, trimite pe ingeri, cu torţe de foc şi. coroane, să caute pe pământ sufletele eroilor greci. Dăm alăturat numai partea de sus a ta- “bloului. avut un triaj de: 50.000. „Această emisiune ' a. fost “tipărită la 28 Martie crt. RO BENEFICE 2 RT ) M NEATA CO Director: MARIN IORDA ILUSTRATĂ PENTRU COPII ȘI REVISTA ZA Pe LOR TINERET REDACŢIA $I ADMINISTRAȚIA : BUC. STR. CONST. MILLE 7 — 9— 11. — TØL. 3.84.30. — ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI, 6 LUNI 100 LEM-— EXEM- PLARUL 5 LEI. — IN STRAINATATE DUBLU. REPRODUCEREA BUCAŢILOR STRICT INTERZISA. MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE INAPEIAZA. ANUL 6 APRILIE 1938 Å No. 739 SA STĂM PUȚIN DE VORBĂ, COPII! Dragile mele fetițe, dragii mei baietasi, Până acum două săptămâni, domnul Nelutu nu vor- bise încă niciodată la telefon. Dealtfel, telefonul este aşezat în odaia de lucru a taicutului şi pe acolo Nelutu calcă rar, fiindcă vizitele lui lasă întotdeauna urme... Odată a răsturnat călimara, altădată a scăpat din mâini un dosar şi a rūvasit niște acte importante si taicutu s'a supărat rău. A i Eu însă ştiam că una din marile dorinti ale lui Nelutu este să vorbească la telefon. Şi fiindcă oride- câteori mă roagă Neluţu ceva, eu sfârșesc prin a-i face pe plac (asa sunt buniţele, dragii mei; de mult ce îşi iubesc nepoţii, ii rūsfata si răsfăţându-i îi cresc prost!) Intr'o zi, l-am luatcu mine în camera de lucru a lui taicutu, am chemat la telefon pe o prietenă a mea şi i-am dat receptorul lui Nelutu. — Alo, alo; cine vorbește acolo? — strigă prietena mea Georgeta. Dar Nelutu, fâstâcit, nu era în stare să scoată o vorbă. — Răspunde, caraghiosule mic, răspunde: Eu sunt, Nelutu. Na fost deloc cu putinţă să-l fac pe Nelutu să deschi- dă gura. Incremenise la telefon cu receptorul la ureche. In cele din urmă am vorbit eu cu prietena mea şi i-am explicat ce se întâmplase cu Nelutu. — Cine striga „alo“ la telefon, Buniţo?—m'a întrebat el după ce am pus receptorul pe furcă. I-am explicat cât am putut care este „taina“ tele- fonului, dar ştiu că lucrurile acestea deabia le pricep oamenii mari, aşa că n'am mai stăruit ca să-l luminez pe Nelutu al meu. La un rezultat, totuşi, am ajuns. Am făcut ali număr si el a stat de vorbă frumos, fără să se mai fâstâcea- scă, cu unchiul Andrei. Dar după ce a închis telefonul, am văzut că stă pe gânduri, că mintea lui frământă ceva. — La ce te tot gândeşti, Nelutule ? — Mă gândeam, Bunito, unde era unchiu Andrei când vorbea cu mine. — La el acasă, n'are si ėl telefon?! — Da, dar matale ai spus cå vocea merge pe fir si cum o să meargă vocea singură, fără unchiul Andrei! Eu am crezut că unchiul Andrei merge pe firele de telefon până ajunge pe stâlpii de telegraf din fata casei noastre şi de acolo, pe urmă, vorbeşte. Imi dau toată osteneala să nu râd, dar este peste puterile mele să mă stăpânesc! Mi-l închipui pe unchiul Andrei făcând echilibristică, pe firele de telegraf, ca dansatorii pe sârmă la circ. Ca să intelegeti şi mai bine cât ar fi fost de caraghios lucrul acesta, trebue să vi-l descriu puţin pe unchiul Andrei: e gras și scund, are chelie şi poartă ochelari. Vi-l inchipuiti acum făcând drumul pe sârmă tocmai din strada lui care e aproape de Şoseaua Jianu până la noi acasa! ? Lui Nelutu însă i-a plăcut foarte mult să vor- bească la telefon si deatunci aproape în fiecare dimi- neata trebue să-i fac pe plac şi să-i aranjez o „con- vorbire“: = mats.. Azi aşa, mâine asa, până când domnul Nelutu a în- vatat singur la telefon, să facă numărul şi să vorbească. Cum vedea că nu-l observă nimeni, se furisa în biurou şi o chema pe Georgeta, sau pe Margareta, sau pe un- chiul Andrei la telefon şi îi ţinea de vorbă cu prostiile lui. Dar să vedeti ce mi-a făcut într'o zi. Era pe la douăsprezece dimineaţa, mă pregăteam să ies puţin în oraș, când mă pomenesc cu doamna si domnul Costescu și cu fetiţa lor. — Poftiti, luaţi loc, spun ei încurcată. Voiam să merg in oras si afară de asta mă miră vizita lor la o.oră nepotrivită. — Mi-a făcut multă plăcere invitaţia dumitale la masă şi, precum vezi, ne-am grăbit să venim, îmi spuse doamna Costescu, scoţându-şi pălăria. Eu n'am crâcnit o vorbă. Ce era să-i răspund? Că nici prin gând nu-mi trecuse s'o invit la masă ? Asta era adevărul, dar n'ar fi fost politicos să-l spun. — Vai, ce drăguţ vorbeşte Neluţu la telefon, zise peste câteva minute domnul Costescu. Şi adăogă: să-l fi auzit ce politicos ne-a spus să venim la masă şi cum ne-a rugat ca nu cumva să uităm. Am priceput, însfârşit, totul! Domnul Neluţu nea- vând cu cine să mai vorbească la telefon, a făcut nu- mărul familiei Costescu... A vorbit cu doamna şi i-a spus că „Buniţa“ o roagă să vie la masă, dar să-l aducă şi pe domnul Costescu si pe fetiță... N'am putut să-i spun lui Neluţu nimic, cât timp au stat musafirii la noi. Dar, pe urmă, l-am luat eu la rost! — Dece ai mințit că eu i-am chemat, caraghiosule, neastâmpăratule ? — Am vlut să-ţi fac o surpriză! îmi răspunde el, ` cu cel mai nevinovat glas. — Bine că nu, mi-ai invitat la masă zece, cinspre- zece persoane, zisei eu mereu supărată. i Nelutu tace câteva minute, apoi, puţin rusinat, spuse: — Am chemat-o eu şi pe Georgeta, dar a zis că nu poate... Și pe- unchiul Andrei, şi pe. tanti Zoie... Nici ei n'au vlut să vie... V g _ Cred ca nu e nevoie så vă mai spun că intrarea in camera cu telefon, i-a fost oprită din ziua aceea lui Neluţu... ; f; s“ BUNITA * „4 á A RINUL ALBASTRU ` HN orașul Teba din Egiptul îndepărtat, trăia odată un preot cu numele de Ram- fis. Preotul acesta era foarte puternic şi temut s de către supușii săi. El avea o fiică mai frumoasă decât soa- rele şi mai bună decât pâinea caldă pentru omul flămând. Ei locuiau împreună într'un palat mare si frumos, iar în jurul pa- latului se afla o grădină minunată. Printre altele se găseau şi crini albi, care erau pe vremea aceea socotiți ca flori sfinte. Se mai găsea acolo o singură tută de crini albaştri, nu se ştie cum, iar oamenil se inchinau la ei ca la o icoană. Aşa minune nu se mai văzuse niciodată: in Egipt, —şi toată lumea se gândea cå asta aduce noroc şi ani imbelsugati. i Intr'una din zile trecu, din intam- plare, pe la poarta palatului, un tânăr sărac dar foarte viteaz si fără frică. In timp ce el mergea agale, gândindu-se la cine ştie ce, auzi de- odată nişte ţipete groaznice. Tipetele veneau chiar din curtea palatului. Fără să mai stea la codeală, tânărul nostru se avântă peste zid şi trecu dincolo, uşor ca un fulg. Aci se în- | fioră de cele ce-i văzură ochii. Un leu mare si puternic era gata să se repeadă la tânăra fată, care fugea si tipa cât o ţineau puterile. Băiatul nostru, nici una nici două, scoase un cuţit lung pe cure îl purta totdeauna la brâu si ieşi cu curaj să lovească fiara, omorand-o pe loc. Apoi, şter- gându-şi cuțitul de sânge si punându-l la loc, vru să plece pe unde venise. Fata însă îl opri şi îi spuse următoa- rele cuvinte: — Iti mulţumesc din inimă, vitea- zule! Şi dacă vrei să ştii pe cine ai scăpat dela moarte, să ţi-o spun: Mă numesc Memonia si sunt fiica preotului Ramfis. Tânărul se închină adânc in fata ei si la rândul său zise: — Mă bucur că am avut prilejul să-ţi scap viaţa şi sunt fericit că um putut să-ți dovedesc dragostea supu- silor tăi. Pe mine mă chiamă Tohar, si sunt un biet orfan, mai sărac de- cât un câine. — Eu nu am bani să-ţi dăruiesc, răspunse fata, dar vreau să-ţi arăt mulțumirea mea întrun fel. Iată, t — rÜ ; ———r fine floarea asta, amintirea mea. Si spunand aceste cuvinte, Memo- nia ii intinse un crin alb. Baiatul, după ce îl luă, mulįumindu-i cu multă bucurie, sări ca o căprioară, din nou, zidul, şi pieri din ochii fetei uimite. Abia făcu însă câţiva paşi pe drum, şi se pomeni înhățat de o pereche de braţe puternice. Câţiva slujitori ai castelului ce păziau afară, zărin- du-l, îl luară drept hot și mai mult în pumni şi ghionturi îl duseră în fata preotului, stăpânul lor. so păstrezi in Acesta, dupăce îl cercetă bine de tot, îi zise cu asprime: „Ce cauţi, tu muritor de rând, în grădina palatului meu şi mai ales cine ţi-a dat voie ţie să porţi la haina ta murdară o floare de crin alb? Nu ştii că furtul unei astfel de flori aduce, după sine, pedeapsa cu moartea ?“ Tânărul însă nu se zăpăci de fel şi răspunse cu mult curaj învinuirilor aduse, lămurind preotului ce făcuse în grădina lui si mai ales dela cine căpătase floarea minunată de crin. Bătrânul stătu puţin pe gânduri si îi zise: —Leul acela e, se vede, „Hottar“ ce a scăpat din cușcă. E foarte fioros şi mă mir că ai reuşit să-l răpui singur numai cu un cuţit. Totuşi, le- gea noastră cere ca orice om dintre supuşii mei care a călcat în grădinile mele să fie omorât. Tie însă, că ai fy) M S scăpat pe Memonia, îți dăruies. viața la rândul meu, dar ca să nu nesoco- tesc legea, te voi închide până când preoții ceilalți vor socoti ce să facem cu tine. Altfel nu se poate. Bietul Tohar fu numaidecat închis în tem- nita, cu toate rugåmintile lui. Auzind de acest lucru, Memonia plânse multe lacrimi amare şi ne mai având ce face, alergă iute la o vrăjitoare bă- trână să-i ceară sfat, cum să scape pe nefericitul tânăr ce pătimea atât pentru dânsa. Bătrâna o incuraja şi la plecare ii dădu o sticlă, spunându-i: „Tine sticla asta! Caută de pătrunde în temniță si vezi pe Tohar. Ajunsă acolo, stropeşte floarea de crin cu licoarea din sticluță şi aşteaptă...“ Fata dădu fuga la tatăl ei, ru- gându-l s'o lase să mai vadă pentru ultima oară pe binefăcătorul ei. Preotul ii pag dai cu multă greutate şi Memonia alergă in închisoarea tâ- nărului. Aci se grăbi să ude floarea de crin ce Tohar o mai purta încă la piept,' şi ea se coloră îndată în albastru. Paznicii temnitei zărind crinul albastru, se închinară adânc şi liberară pe tânăr cu multe plecă- ciuni. Preoţii care nu ştiau de licoarea vrăjitoarei, deoarece fata nu îndrăz- nise să le-o spuie, căscară ochii la rândul lor nebănuind nimic. Ori, legea spune limpede: „Cel ce va purta cu sine o floare de crin albastru va rămâne un om slăvit până la capătul vieţii. Nimeni nu are dreptul să se atingă de dânsul în niciun fel“. Ramfis şi bătrânii preoţi fură ne- voiti să dăruiască libertatea bietului Tohar, ba ceva mai mult, Memonia isbuti să hotărască pe tatăl ei s'o căsătorească cu el. Si se făcu nuntă mare, nemaivăzută, iar în capul me- sei, nu se ştie cum și de unde, răsă- rise la loc de cinste, vrăjitoarea cea bătrână“. Numai tinerii miri ştiau cât bine le făcuse ea, dar păstrară pe veci taina. : : Floarea de crin albastră a dispărut cu timpul din Egipt, dar poate că s'o mai găsi şi astăzi câte una rălăcilă, în vreo grădină. Povestea nu ne-o spune şi noi nu avem dreptul să cercetăm mai mult VIORICA MELINESCU sc 248 +7 A DNS ZANARAPITA VANA COPIILOR se afla în în mijlocul unei cete de micuti și-i învăţa un joc nou, când, deodată, cerul, se întunecă, făcându-se = beznă ca noaptea. Peste Citeva clipe, însă, întunericul se ri- sipi, iar copiii văzură cu spaimă că zâna nu-i nicăieri, — numai vărguţa ei cea vrăjită. care-ţi îndeplinea orice dorinţă, o găsiră pe jos. Atunci, ghicind că zâna lor cea bună a fost răpită de vreun zmeu, începură să plângă cu suspine şi se imprastiarū pela casele lor. Printre copiii aceştia ingroziti se aflau însă şi doi frūtiori mai inimoși, Fănel și Lenuta. Găsind vărguţa zâ- nei, ce le dădu prin gând? „Hai s'o luăm cu noi, că poate ne-o ajuta "so scăpăm pe zână din ghiarele zmeului!“ Luara deci varguta si porniră ți- nåndu-se de mână. Pe drum, o pisică albă care sta intr'un pom, îi opri şi le zise: „Eu văd şi pe întuneric si cine a furat-o pe zână“. — Cine, pisică dragă ? — întrebară ` copiii, bucuroşi, — Zmeul Rabagor a furat-o si a dus-o in palatul lui de pe tărâmul celălalt, ca s'o ia de nevastă. — Si pe unde s'o luăm noi ca să ajungem acolo? — mai întrebară -Fånel si Lenuta. — Uite, pe-aici! — răspunse pisica, arătându-le o groapă mare și întune- coasă din apropiere. Lumea îi zice „Groapa fără fund“, dar ea duce tocmai în miezul pământului, pe tă- râmul celălalt. Mulţumind pisicii pentru lămuri- rile date, cei doi frăţiori se îndrep- tară spre groapa fără fund; apoi, Fănel — care era mai mare — se a- tinse pe sine si pe surioara lui cu varguta cea vrăjită a zânei, rostind cuvintele: „Să nu ni se întâmple ni- mic rău căzând jos!“ — și se arun- cară amândoi în adânc. Si începură să cadă, pe o întune- cime de nepătruns, — şi căzură, si căzură, de le venea să creadă că în- ` tadevår groapa asta n'are fund! Intunericul, însă, începu să se des- trame din ce în ce, iar în cele din urmă se pomeniră — buf! — pe o claie de fan, dintr'un câmp cosit de curând, Deasupra lor, în loc de cer, se în- tindea o boltă înaltă si neagră, în care nici nu se băga de seamă groapa prin care-şi dăduseră drumul. De jur împrejur, până în zare, era lumină ca ziua, — o lumină care nu venea dela soare, ci din altă parte (vom vedea în curând de unde). „lată-ne şi în fundul pământului! grăi Fănel. Acum e vorba să găsim şi palatul zmeului şi so scăpăm pe iubita noastră zână !“ — POVESTE — Se coboriră uşor de pe claie, însă deabia făcură câţiva paşi, că se cioc- niră de o namilă de om, doar cu un ochi în frunte si cu o barbă roşie încâlcită. Fănel vru să întindă vărguţa vră- jită, ca să se apere de primejdie, dar ia-o de unde nu-il Se vede că le scăpase în cădere, iar acum se găsea ascunsă pe undeva prin fân. „Ce căutaţi voi aci, prichindeilor? se răsti la ei uriașul. Ia poftiti în- coace, să vă duc la stăpânul meu, Rabagor, că tot nu i-ar fi ajuns nu- mai o căprioară fripta! Adineauri prinsei o căprioară, iar acum pe voi,— aşa mai zic şi eu c'are să fie mul- tumit!“ Copiii încercară să fugă, dar uri- aşul ii inhata cat ai clipi, ii puse la subțioară și-i aduse la curtea zmeului. Palatul lui Rabagor era cu totul și cu totul de aur si selipea de-ti lua ochii, luminând ca un soare tot mie- - zul pământului, de pe înălțimea unde se afla. Când îi văzu, zmeul începu să-și lingă buzele. „Aha! — strigă el, bucuros, — ăştia sunt copii mici ! Bravo, Barbă- mir De mult n'am mai mâncat copii mici.. O să-i dau să-i gătească și pe ei nevastă-mea și o să-i mănânc pe amân- doi diseară, odată cu căprioara!“ Şi o chemă pe nevastă-sa. Dar cine credeţi că era nevasta lui Rabagor? Chiar Zâna Copiilor, cu care zmeul se şi grăbise să se însoare. „Uite, nevastă, copiii ăştia! — ti spuse el. Să mi-i gūtesti pentru masa de seară, — fripti la cuptor, cu sos de mărar!“ Zâna îl privi mânioasă, dar era mai bine să se prefacă supusă. „Bine, — răspunse ea, — am să-i gătesc!* Și-l luă de mână pe Fănel si pe Lenuţa, întorcându-se cu ei in bu- cătărie. Aci, îi imbratisa înduioşată. „Să nu vă fie frică! — ii linişti ea. Am să vă pitesc undeva bine, iar zmeului am să-i spun că friptura s'a ars și-am aruncat-o la câini. — Numai dacă n'om izbuti să scă- păm mai devreme!“ — șoptiră tainic copiii, povestindu-i tot ce se întâm- plase. Atunci zâna vărsă apa din donilū şi se duse la Rabagor, arătându-i donita goală: „S'a isprăvit apa, — zise ea. Mă duc la fântână să aduc alta. — Bine, — se învoi zmeul — du-tel Zâna plecă, dar nu la fântână, ci pe câmp, unde începu să scormo- nească prin toate clăile de fân, ca să găsească vărguţa cea vrăjită, pier- dută de Fănel. Căută ce căută, dar nu găsi nimic. Deodată, un vultur se cobori din zbor în apropiere și prinse în ghiare un şoricel. Zâna azvârli cu o piatră în vultur, iar acesta scăpă jos şori- celul care veni la zână și-o întrebă: „Pot să-ţi fiu cu ceva de folos, zână bună ? — Nu poti, soricelule, — răspunse ea tristă, — căci nici tu nu știi unde se află vărguţa mea cea vrăjită, care m'ar putea scăpa de zmeul Rabagor! — „Ba ştiul — făcu soricelul, bucu- ros. E în claia de fân de lângă vi- zuina mea. Uite, chiar în claia asta!“ Zâna căută acolo, găsi vărguța, si, multumind şoricelului, se înapoiă la palatul lui Rabagor. „Pe unde mi-ai întârziat atât de mult ? — se răsti la ea zmeul, bănui- tor. Ziceai că te duci după apă, şi apă te-ai făcut — ba mai vii si fără donita! Ia să te închid eu niţel in pivniţă, să-ţi mai treacă pofta de hoinăreală !“ Insă când voi s'o apuce de mână, zâna scoase din sân vărguţa vrăjită şi-l lovi cu ea, făcându-l un gândac. Gândacul dădu să fugă, când tocmai atunci se ivi pe ușă si Barbă-Hoşie, servitorul cu un singur ochi în frunte, care călcă drept pe el, strivindu-l. Zâna îl schimbă şi pe servitor într'un bărzăune,iar bărzăunele sbură încolo, pe fereastră. După asta, zâna sui pe cei doi frūtiori într'un pat, alături de ea, — si, atingându-l cu vărguţa, patul ieşi singur afară şi se ridică în sus, sco- țându-i iarūs ja lumina soarelui, pe pământ. Aflând că zâna lor mult iubită a scăpat nevătămată și s'a întors înapoi de pe tărâinul celălalt, toti copiii o întâmpinară bucuroși, cu flori si cân- tece. Iar Fănel si Lenuta, ai căror părinți erau oameni nevoiaşi, primiră în dar din partea zânei, drept mul- įumire, palatul: lui Rabagor, strămu- tat, la cuvântul ei, în locul cūsutei lor sărăcăcioase. VA; INTELEPCIUNEA SI VIAȚA "Eu vam spus unele lucruri despre filosofi şi filoso- fie, dar mi-se pare că trebuie så vă dau încă multe lă- muriri ca să nu credeţi că trebuie sa. vă schimbaţi fe- lul de viaţă fără să ţineţi socoteală de urmări. Nu e chiar lucru usorså fii filosof fără să apari caraghios în fata oamenilor. Prin urmare, înțelepciunea stă în putinţa de a împăca filosofia cu viaţa. Astăzi vă voi lămuri multe împrejurări în cari e bine să aveţi toată luarea aminte, pentruca să nu cadeti in greşala de a rămâne de râsul lumii, tocmai atunci când aţi fost mai drepţi faţă de voi înşivă. Trebuie să aflaţi pūtaniile oamenilor mari (mari în înţeles de renumiţi) ca să vă feriti de ele, voi, cari sunteţi mici (in inteses de vârstă...) Era un matematician pe vremuri; faima științei sale a trecut peste atâtea țări si mări încât a ajuns până la noi şi până la voi. Omul ăsta, adâncit, cât era ziulica de lungă, în cifre si socoteli, când esia pe stradă uita de ceeace era adevărat sau amăgire. Aşa, într'una din zile s'a dus în piaţă, pe semne, singur, depărtat de oameni. Acolo a văzut mulțime de norod care făcea roată în jurul unuia care avea de vânzare o scară. Omul care o vindea striga cât îl ţinea gura: — „Oameni buni! pe treptele scării mele Avram sa suit la „umassų. Scara asta pe care eu o vând foarte eftin så țuită!“ Atunci, acel matematician vestit a. stotocit în buzunarele sale ultimii bani pe care i-a dat negustoru- lui si în schimbul lor a luat scara, a pus-o pe umeri și a dus-o acasă! Noroc că omul acesta-nū se numia A- vram, pentrucă atunci ar fi încercat s se si urce pe ea până la Dumnezeu. Acum voi: dece credeți că v’ am po- vestit această întâmplare? Numai pentru hazul ei? Nu, ci ca să vă daţi seama că oricât aţi fi de adanciti în învăţătura voastră să nu vă lăsaţi păcăliţi” tocmai de . oamenii cari știu mult mai puţine decat'voi. Inşelătorii | pândesc toate răscrucile drumurilor. Voi fiţi cu băgare “^ de seamă. Fiecare lucru la timpul său; asta vrea să zică să aveţi gândul la învăţătură cât învăţaţi, la joacă “ştiţi că e nepre- ` atunci când vă jucaţi şi e e când sunteți printre oa- meni să aveți gândul numai la ei si la viață. Data vii- toare và voi mai spune si alte isprăvi ale acelora cari mau ştiut ceeace nădăjduiesc eu că veţi sti de azi înainte. UHU DE CE PLÂNG CĂŢEII? Å Vreti så stiti ce fac aici 4 „/Catelusii ăştia mici? : -Latră 'ntr'una, latră tare, C'au rămas fără mâncare. ie x 4 `. ră „Dar dece nu, ar lătra, „ Dacă toti ai casei, — da, — pa -Au mâncat de tot ce vrei < AF 'Şi-au uitat numai de ei?!?... MAIU=- A'nceput o nouă viaţă — Gâze'n soare se răsfaţă, Şi, în lung alaiu, Prind voioase şi uşoare Prin văzduhul cald să sboare, Si trecând din floare'n floare Spun că e fermecătoare Viata'n luna Maiul... Freamăt nou și dor de muncă, Ciripind duios în luncă, — Crud şi verde val. Creşte grâul pe ogoare, Râde cerul de cicoare, ` Turme albe de mioare “Tar încep ca să coboare Cântece pe deal! ` Luna Maiu — mănunchiu de vise, Flori 'şi inimi larg deschise, Frumuseti de raiu, — Cu belsugul tău de soare, à Cu miresme dulci de floare -= ` De copii alintătoare Stii — când pleci — ce mult ne doare, Blândă lună Maiu?! MOŞ GRIGORE SEATOSU = OCHII... Micule, — în nici o țară Nu-i atâta primăvară Ca în ochii tăi; — Două cuiburi, — si in ele Pui micuti de rândunele — Neastâmpărate stele Care ard, vapai!... Cum eşti toată o grădină Mii de gâze ti se 'nchină Bâzâind din sbor. — Tu, nici nu socoti, uimită, Că 'n cântarea lor smerită Spun că tu ai fost sortită Să fii zâna lor... Sunt frumoși de nu au nume, Şi la fel cu ei, în lume Nicăierea nu-s!... __ Peste cuib de rândunele “ Seara, tragi obloane grele — Că, dac'ar sbură la stele S'a "'ndrăgi cerul de ele Şi-ar rămâne sus!.., M. G. S. CA ARI Ilie „Ochi de foc“, îmblân- zitorul de fiare sălbatice dela Circul Mondial, md cun om feno- menal. El nu tine inchise'n cușcă fiarele, chiar nici pe cele care mârâe şi mușcă. Lei şi tigrii, dromadere, elefanţi, epuri, pantere, can- guri, pinguini sau rate, $0a- reci, cocostârci,becaţe; toate stau în armonie, în casa lui domn Hie. Dar în casă, el mai are, afară de aceste fiare, o mulțime de drăcii: jucării pentru copii. Un vaporaș pus pe roate şi un avion, aninate; avionul de tavan, iar vaporul tam-nisam, plu- teste, sfinte Sisoe, pe un dulap. — Arca lui Noe stă într'un colţ încremenită. Si- gur că potopul a stat$i barca a acostat pe muntele Ararat, Iar în barcă tata Noe šiai săi fii au rămas şi așteaptă porumbelul ca să ştie dacă apa de pe pământ sa fost tras. Pasă-mi-te, ale toate jivini de mine 'nsirate n'ar fi oare, cele fiare care-au fost cu Noe'n barcă? Mi-se pare, parcă, par'că... la să vedem cum se lasă pe tânjală când stăpânul nu-i acasă. Pisica dresată a luat bătătorul CÂND DRESORUL NU-I frumuşel, şi sapucă de scu- turat cuverturile cu el. ; Celelalte jivini mici şi o fetiță cu lipici şi un negru mic buzat cu toţii s'au spe- riat. — Ce faci fată, te opreşte! Munca asta te zdrobeştel Pisicuta îi ascultă, lăsă lucrul şi se culcă. — Bine! zise Elefantul, dar n'o să-i placă de loc, lui Ilie „ochi de foc“, când s'o întoarce acasă, beat şi-o vede - că-i praf in casă şi că nu l-am ascultat. Eu aş scutura cu drag,. dar abia mai pot să-mi trag sufletul, - eu sânt bătrân. — Atunci presurile ră- mân tot așa murdare? Asta, frate, nu se poate, — zise Girafa, — eu dragă, aş face | această treabă, dar când vreau ca să muncesc, gâtul ` lung mi-1“tot isbesc, de ta- ;, van sau de pereți, asa că nu pot. Vedeţi şi voi dam dreptate. | Atunci jivinile toate se scuzară că_nu pot. Ala nu şi ăllalt nu. Numai Can- gurul tăcu şi legând. de coada-i groasă bătătorul o luă prin casă şi bătu la preşurile cele, că sareau scântei din ele... key Epurele, ursuletul, girafa si elefantul, soarecele, pin- guinul se uitau unul la altul 7 ACASĂ... şi văzând ce îndemânare Cangurul la. treabă are, — hotărâră ca, să-i ţină un discurs lui domn Hie şi să-l roage cu toţii ca să nu- mească de acum încolo pe Cangur „fată în casă“. ` MOSNEAGU In editura „Fundațiilor Regale“ a apărut de curând o carte foarte interesantă pentru cititorii noștri mari şi mici, mai ales pentru acei dela ţară. Cartea cuprinde o frumoasă piesă de teatru intitulată „Haplea la stăpân“ jucată de multe ori la Bucureşti și în alte multe oraşe : ale ţării. Textul piesei este însoţit de numeroase desene şi explicatiuni asupra jocului, personagiilor si înscenării ei, ceeace foloseşte foarte mult acelora cari vor să în- í cerce a da la sate piese pentru copii şi săteni. Un exemplar în peste 120 pag. cu o copertă colorată, costă lei 30 şi se află de vânzare la toate librăriile din țară. i Nu indopati copilul cu medicamente. La răceală sau indispoziție, frictionati-! cu „HORIA“ : care-i restabilește circu- latia normală a sângelui * şi-i redă sănătatea. : f (TV pri r | FRICTIUNEA ` ORIA FOFOLICA PEDEPSIT == PUNETI ) MANA PE ELL. la uitati-va la dânsul: Fofolică-năzdrăvanul A furat din casă-o rață, — Hotomanul! O SĄ-i ARAT Ev HOTULUI Dar stăpânul lui, îndată, Leagă-un os uscat de-o glastră Si c'o sfoară îl atârnă Ines |) M YY Sub fereastră... SENN 9! GUSTOS CIOLAN. Fofolică, cum îl vede, Simte mâncărimi în mate — O, ce bine-ar fi să poată Să-l inhate! Ridicat în două labe Tot trăgând de osul mare, l-a căzut în spate glastra — _ Ce 'ntâmplare!... lată, bietul Azorică, E flămând, nevoie mare, Şi-a venit să prindă pește Ca să aibe de mâncare. Şi-a legat o sforicică De codita lui — ce-anină Ca o unditū — si 'ndată O būgase 'n apa lină... După câteva minute Simtind coada grea în apă A scos undita... c'un pește — la priviți la el cum... papă... Dar la urmă, cum rămâne Tot flămând — se mai gândește — Apoi bagă coada 'n apă Să mai prindă înc'un peşte... ZARA ALBINELOR O UNELTIRE IN STUP. — REDACTORUL NOSTRU Cred că v'ati bucurat i foarte mult aflând că prin- : tesa Zumy, drūgalasa şi ' deşteapta albină cu care mă imprietenisem, a fost ' înălţată la treapta de „Mare | Sfetnică“ si ,„„Domnişoară de onoare“ a Reginei. A fost însă şi mai frumos din partea ei că rămăsese a- ceeași ființă bună, cuviin- cioasă și'ndatoritoare, nea- rătând niciun fel de mân- drie sau îngâmfare. — Hai să mergem să-ţi arăt Cetatea, cum a fost . vorba...“ — îmi spuse ve- selă — „că pe urmă voi fi ocupată...“ Totuşi eu eram cam su- ` pårát. Rămași singuri, i-am spus: — Dece m'ai lăsat pe mâna rūutūcioaselor paz- nice dela poarta Cetăţii? Mi-au stricat avionul şi erau cât pe ce să mă arunce şi pe mine în prăpastie...“ — Trebue să ştii, dragă Prichindele, că noi albinele, n'avem vreme de ceartă. Dacă ai scăpat teafăr, tot mie mi-o datoreşti. „Te-am auzit, când mă chemai. străjerele war fi ascultat de porunca mea. Tânără cum sunt, nici nu mar fi băgat în seamă. „Prin radio, am rugat însă pe surioara mea mai mare să-ţi dea ajutor. Toc- mai sosea în sbor spre stup. Ai. văzut ce pricepută e. A potolit în câteva clipe furia paznicelor, izbutind să puė, Aa locul lui si pe trântorul Bondar, care urăşte pe gą- “^ zetari“. CEL DINTAI AVIATOR — Cât despre avion,—mai spuse Zummy—să n'ai nicio grije. Ti-l vor drege meş- terele noastre. Trebue să Dar de veneam, ştii că tot ele au dat aju- tor lui Icar, cel dintâi om carea sburat. El s'a incume- tat să-şi facă aripi din pene de păsări, lipite cu ceară luată dela noi. Şi astfel a scăpat din închisoare“. — Cunosc povestea. E vorba de o temniţă cu gan- guri foarte încurcate, nu- mită Labirint, care se afla pe vremuri în insula Creta. Tot acolo a fost închis si Minotaurul, o pocitanie în- spăimântătoare, jumătate om si jumătate taur. — Ei vezi că ştii... — Da. Dar Icar s'a apro- piat prea mult de soare şi ceara s'a topit. Aripile des- făcându-se, îndrăsneţul a- viator a căzut în mare... N'as vrea să am soarta lui...“ — Dragă. Princhindel, îți spun încă odată: mie nu- mi place vorba lungă. Dacă vrei să-ţi arăt stupul, bine! De nu, mă duc să-mi caut de slujbă. Trebue să văd ce flori au mai înflorit pe ziua de azi. Regina aşteaptă tulătoare pentru a hrăni un popor întreg. Unele erau roșii, altele galbene, altele de culoarea viorelelor... Se afla acolo darul parfumat al florilor, numit polen, pulberea mătăsoasă, în care se răsfrângeau razele soa- relui de primăvară în toate culorile fermecătoare ale curcubeului. Rămăsei minunat de ceeace vedeam. — „Cu polenul adunat, nutrim pruncii nostri“, — mă lămuri prinţesa Zummy. Am uitat să spun că între fagurii de miere e întuneric beznă, chiar în timpul zilei, pentrucă stupul n'are fe- restre, iar pe străzi nu sunt felinare. Albinele lucrează însă şi. noaptea. Ele văd foarte bine, prin întuneric, cu cei trei ochi din frunte. Printeza Zummy, a- vând grije de mine, toc- mise doi licurici cari mer- geau înaintea noastră cu felinarele lor sclipitoare. Altfel as fi bâjbâit prin cu înfrigurare răspunsul, încă înainte de asfintitul soarelui, ca să rânduiască lucrătoarele pentru mâine dimineaţă. -. PRINTRE FAGURI Am plecat călăuzit de Zummy, fără să mai spun nimic, ` Din bolta mai naltă ca a celei mai marete biserici, pe care-o văzusem -vreoda- tă, atârnau pereţi uriaşi de “ “ceară. In grosimea ziduri- lor aurii, apăreau chilioa- rele străvezii ale albinelor. Erau mii de camarute, în- țesate cu merinde, îndes- 10 întuneric, fără să văd nimic şi poate aş fi căzut chiar în vreun rezervoriu de nectar. Acum deslușeam foarte bine cum, în jurul chili- oarelor scăldate în minu- nate culori, atârnau falnice draperii de aur, în cute nemişcate. Era mierea proaspătă de primăvară, limpede şi parfumată. — lată merindele noastre de iarnă îmi spuse prinţesa. INGINERI ISCUSITI — După cum vezi, lăr- gimea drumurilor noastre AFLĂ CA SE PREGĂTEŞTE DETRONAREA REGINEI... nu este nici prea mare, nic prea mică. Aga că albinele lucrătoare nu se stinghe- resc una pe alta. Fagurii au deasemeni o grosime potrivită, care rămâne tot- deauna aceeaşi. Cămăru- tele cu şase pereţi sunt atât de migălos alcătuite, încât învățații oamenilor cari fac socoteli înalte, nu, ştiu cum să se minuneze mai mult. Intr'un rând măsurătoarea celulei albi- nelor era să slujească pen- tru întocmirea „sistemului metric“... spuse Zummy. — Dar de unde ştii des- pre „sistemul metric“ al oamenilor ? — o intrebai mirat. — Uneori mi-se pare că am fost cândva o fetiţă si că am fost pedepsită de un vrăjitor, care m'a schim- bat într'o albină... „Mi-aduc aminte, ca prin vis, că trăiam printre oa- meni, că mă duceam la şcoală împreună cu alte tovarăşe, sau surori... „Parcă văd şi azi nişte „odăi mari, mari de tot, cu “patru pereţi, cu unghere adâncite... unde se anina uneori păinjenișul... „Gasesc însă că e mult mai frumoasă celula albi- nelor, cu şase pereţi si un- ghere mai puţin ascuţite. E destul de încăpătoare, deşi cuprinde mai puţin loc. Acolo unde oamenii fac şase camere urâte, noi pu- tem clădi opt încăperi ară- toase, bine închegate între ele. Având şase unghere sunt mai intūrite, desi a- vem putinţa sa risipim mai puţină ceară. Oamenii risi- pesc materialul de clădit şi totuşi casele lor se dă- râmă, când se'ntâmplă vre- un cutremur mai mărișor. Trebue să recunosc însă, că aveţi oareşcare asemă- nare cu noi. Când inginerii oameni se apucă să gău- rească o namilă de munte, ca să facă un tunel, încep să sape muntele din două părţi. Lucrătorii voştri a- jung să se întâlnească chiar în mijlocul muntelui, în locul mai dinainte hotărît pe plan, întocmai după fe- lul nostru de a lucra. Si noi cioplim celulele în ceară, începând lucrul din- tr'odată pe amândouă fe- tele. Socoteala este atât bine făcută, încât aceste chilioare cad spate în spate, fără greş, cu toate unghiu- rile potrivite de minune. S'ar crede că albinele văd prin grosimea zidurilor“, DORMITOARELE COPIILOR — Imi pare rău că n'am timp să te duc acum la pa- latul copiilor noștri. Sunt acolo zeci de mii de lea- găne, unde pruncii dorm cu brațele încrucişate şi capul aplecat pe piept până ce sună clipa desteptarii. „Tot acolo fac ucenicie albinele tinere, timp de şapte zile, îngrijind de mi- cutii cari au deschis ochi- şorii lor negri si au înce- put să miște din antene. „La noi, o zi pretueste cât un an de al vostru. „Fetitele albine încep şcoala la vârsta de șapte zile când li-se dă voe să iasă afară din stup, ca să vadă lumea pentru întâia oară. j” „Inainte de a implini, şapte zile, se joacă pe lân- gă leagâne. Sărind şi dan- sand pe acolo, încălzesc = sălile cu trupurile lor. Apoi. după cum am spus, spală şi curăță copiii, le dau să guste picături de miere si aşa mai departe, „Când au implinit.o săp- tămână, micile albine sunt scoase la învățătură mai înaltă, primind cele dintâi lecţii de geografie şi de sbor““. O CUNOSTINTA NOUA Pe când mi-arăta toate a- ceste, văzurăm deodată o albină, cam negricioasă, care se apropia de noi. — Ce bine-mi pare că te văd!“ strigă din depărtare, zărind-o pe Zummy — Ti- neam să fiu printre cele dintâi, cari sa te felicite pentru cinstea, pe care ţi-a făcut-o Regina noastră. Nici nu se putea o numire mai dreaptă !“ Şi cu aceste cuvinte, şue- rate cu glas miorlăit, o îmbrăţișşă pe prietena mea, aproape s'o înăbuşe. Când Zummy scăpă din strân- soare, făcu „prezentările“: — Domnul Prichindel, redactor la „Dimineaţa Co- piilor“... — Domnisoara Bangu, care are o indeletnicire de căpetenie... Este suprave- ghetoarea crescătoriilor de copii şi profesoara doicilor... „Dragă Bangul Măria Sa Regina a poruncit să-i ară- tăm domnului Prichindel toate minunatiile stupului. Deoarece eu sunt foarte grăbită, te rog så ai bună- tatea de a-l purta mai de- parte prin stup. Nu uita să-i arăţi larvele şi nim--“ fele, adică cele dintâi in- fatisari ale copiilor noştri, înainte de a deveni albine. „La revedere, Bangul.. La - “revedere, domnule Prichin- del!... mai spuse depărtân- du-se grăbită. Mulţumesc, prinţesă Zu- mmyl“ — strigai. în urma „ei, fără să ştiu dacă mă mai „auzia. -- „Şi drum- bun!“ TAINELE, DOMNISOAREI BANG U Å i ai _— Ai văzut ce ființă o- brasnică?* — izbucni cu ciudă domnişoara Bangu— „Porunceşte ca la slugi... „Spune şi dumneata, ce ispravă grozavă a făcut de a înălțat-o Regina aşa? Eu sunt mai în vârstă ca dânsa, am merite mai mari şi aş fi avut mai multe drepturi... A zărit nişte flori albastre la marginea şan- tului! Şi ce-i cu asta? Câte albine nau văzut aseme- nea flori? Numai ea îşi dă nişte aere, de parcă ar fi descoperit America... „lar de mine-si bate joc şi mă înfăţişează ca „pro- fesoară a doicilor“ Prin- tesa 11... Haha!... Caraghi- oasa... E o lucrătoare ca toate din stup. „Vino cu mine să vezi adevăratul palat al printe- selor, despre care ea nu ţi-a pomenit nimic.... O să le dovedesc eu tuturora ce fel de ,.profesoară de doici“ sunt! Soarta neamului nos- tru — domnule gazetar — este acum în mâinile mele. Să stii !! Cu o prevedere inteleapta, am luat nişte măsuri la cari nimeni nu s'a gândit Pena acum, PALATUL PRINTESELOR Si domnisoasa Bangu må duse intr'un loc tainic, på- zit de sentinele incruntate. Plutea in vázduh un fel de tăcere tainică. „ Paznicile se dădură la o parte, când mă văzură so- sind cu înalta dregătoare. — Regina noastră habar n'are de cele ce fac eu aci.. îmi şopti Bangu la ureche. „A început să'mbătrâ- nească, fără să-şi dea sea- ma că din zi în zi depune ouă tot mai puţine. Celu- lele rămân goale... Se mi- nunează si. arhitecţii... „Să nu ti-se pară ciudat, dacă, într'o bună zi, o vom Imi păra grozav de rău- detrona şi © vom băga la de această despărţire nea- | şteptată. Albina negricioasă, care se numea domnisoara Ban- gu, avea -0- înfăţişare ne- plăcută, cu totul deosebită de aceea a blondei si dră- gălaşei Zummy. .. închisoare. = øE încăpățânată. Nu vrea să depune ouă aci, de tea- mă să nu se ivească o Tre- gină tânără, Care! să-i ia locul“. “Spunând aceste vorbe, “scoase râzând de sub aripi, 11 un ousor, pe care-l avea ascuns acolo. — L-am luat dintr'o chi- lioară mică. Regina l-a de- pus chiar azi acolo. Din ouşorul acesta, îngrijit cum- secade, poate esi o adevă- rată prinţesă, poate chiar moștenitoarea tronului... „Având mare grije de soarta stupului, am chemat aci căpeteniile societăţii „Tinerimea patriotică“. Vor sosi peste câteva clipe. Ti- le spun toate acestea în mare taină, spre a fi şi tu de partea noastră... Nădăj- duesc că ne vei sprijini. prin „Dimineaţa Copiilor“. „Şi acum află încă ceva. Din ouăle mele, mau eşit niciodată altceva decât trântori, cari ne-au făcut mari încurcături pe aci. Si asta mă mâhneşte foarte tare“. „De atunci caut să nu mă vadă nimeni si aduc, pe furis, sub aripă, câte-un ouşor de-al bătrânei Regine. „După cum vezi, le fac pe toate cu înţelepciune si prevedere“... Rămăse-i inmărmurit de cele auzite. Bangu vorbise atât de repede, târându-mă mereu după dânsa, că nu avusei timpul să-i răspund nimic, LA TEMNIȚĂ Deodată, albina negri- cioasă scoase un bâzâit plin de spaimă. In aceeaşi clipă, mă simtii şi eu înșfăcat cu putere, legându-mi-se mâi- nele la spate, „Va să zică de ăştia îmi eşti, domnule Prichin- del. Faci pe reporterul, pă- trunzi în stup .cu duhul blândeţii şi apoi te-apuci să pui la cale o răsmeriţă“. Auzii lângă: mine glasul trântorului Bondar, care-mi purta sâmbetele şi mă ur- mărise cu poliţia lui secretă. „La închisoare cu el! Mâine va fi judecat de că- tre Măria Sa Regina!“ Stăteam acum la temniţă şi mă gândeam : — Măcar să fi văzut lar- vele şi nimfele de care-mi pomenise Zummy, prietena mea cea bună...“ ALEX. F. MIHAIL In noaptea cånd printesa ii incre- dintase lui Crisna scrisoarea pe care trebuia să i-o ducă colegului ei, bie- tul Ramaşandra se da de ceasul morţii, înfricoşat de ce avea să ur- meze după această întâmplare ne- norocită. Tatăl său îi povestise tot ce s'a petrecut la palat si se întreba care să fie oare pricina ce-l făcuse pe Ecaşa-Cradi-Pati s'o închidă pe frumoasa Mira-Sunda. De unde avea să ştie că tocmai nesocotinta fiului său era pricina! Il văzuse palid si neliniștit şi-l întrebase ce are. Ramasandra il mintise că e bolnav, dar boala lui era alta și tremura ca apucat de friguri la gândul că îm- păratul va afla că el e cel care pu- sese la cale răpirea, şi se'ngălbenea tresarind, la cel mai mic sgomot venit din afară, ca nu cumva să fie vreun trimis al împăratului, care vine să-i taie capul. Bunul Ecasa-Cradi-Pati, deşi ştia că Ramagandra ii zăpăcise fata, nici prin gând nu-i trecuse să-l pedep- sească și toată teama tânărului era de pomană. La rândul lui, Tukutuki se perpe- lea și el în pat, purtat de o seamă de gânduri. Stia de mult că împăratul dorea cu tot dinadinsul să-l aibă de ginere, totuși nu s'a gândit o clipă măcar să-i ducă împăratului scrisoarea prin- tesei. Oricât ar fi vrut de mult bunul Ecașa-Cradi-Pati să-l însoare cu Mira Sunda, înfăptuirea acestui lucru nu se putea din două pricini bine înte- meiate: cetăţenii din Darapura n'ar fi îngăduit în ruptul capului ca un prost — așa cum îl credeau toti — oricât ar fi el de frumos, să ia o prinţesă de soţie, şi încă ce prințesă! Cea mai frumoasă şi mai înţeleaptă din lume si pe deasupra și fiică a „Marelui. Sultan cu Disc“. Afară de asta, era sigur că nici Mira-Sunda nu l-ar lua; totuși, nădăj- duia cu tărie că norocul îl va ajuta odată si odată să fie soţul ei! Deaceea, când aflase, printr'un şi- retlic, ce primejdie îl paste prin ră- pirea prinţesei de către Ramașandra, fu încredințat că dacă nu-i mărtu- risește împăratului planurile fiicei sale şi nu isbuteşte să fie închisă la loc sigur, el, Tukutuki, ar pierde pentru totdeauna cel mai fericit pri- lej din viaţa sa. Ştia deasemeni că Mira-Sunda nu-l iubeşte pe Ramaşandra si că are față de el, doar o admiraţie, pentru in- văţătura lui aleasă. Atât însă nu e deajuns pentru o prinţesă frumoasă şi inteleaptū. Alături de el, Crisna- Sing nu-l punea pe Ramaşandra nici la degetul mic; nu numai pentru frumuseţe ci si pentru înţelepciunea și învăţătura pe care o căpătase în casa tatălui său. In slujba prinţesei avusese deasemeni prilejul să ia parte la toate lecţiile date elevilor de profesorii Şcoalei Regale şi bă- gase'n cap cele mai mici cât şi cele mai grele probleme. Ştia sute de ver- sete din cărţile sfinte şi legile sacre ale lui Manu, Parda si Wiassa. Le știa si le pricepea tâlcul, tot așa de bine ca si domnii profesori... Soarta însă voise ca el să facă pe prostul în fata tuturor, soarta deci, îl pu- sese să lupte pentru a-și câștiga un drept! Va lupta.., şi va birui! Nu va duce scrisoarea nici împă- ratului, nici lui Ramagandra. Toţi îl cred un prost şi fac haz pe socoteala lui. Ei, bine, Tukutuki cel prost o să râdă la urmă şi va râde mai bine! El va juca rolul lui Ramaşan- dra, fără ca nimeni să știe lucrul ăsta... Va dovedi în cele din urmă ce fel de om este şi va isbuti să răstoarne părerile greşite ale tuturor celor ce sunt împotriva lui..... Nici şeful armatelor: Marelui Sultan cu A V =] El Disc n'ar fi putut inchega un plan de luptå mai iscusit.., De mâine chiar va începe luptal.. Cu astfel de gânduri în minte, Tuku- tuki căzu într'un somn adânc si se trezi în zori, limpede si liniştit, gata să-și aducă la îndeplinire planurile sale... Esi vesel pe poarta palatului, cu scrisoarea ascunsă în sân si se opri la cea dintâi librărie. Cumpără un plic cu hârtie, toc si o sticlutū cu cerneală şi înarmat cu aceste unelte de luptă, se furişă în pădurea din marginea orașului, la adăpost de orice priviri. Deschisese scrisoarea prinţesei și-i citi cuprinsul, apoi răspunse în nu- mele lui Ramasandra, căruia îi cu- noştea bine scrisul, fiind mereu ală- turi de el si de Mira:Sunda, la şcoală. Nimeni n'ar fi bănuit că e scrisul lui Ramagandra. Răspunsul suna astfel : Frumoasă Prinţesă, Iti mulţumesc pentru duioasa scri- soare pe care te-ai grăbit să mi-o trimiti prin prostănacul Tukutuki. Aflasem dela tatăl meu tot ce sa întâmplat, înainte de-a primi scri- soarea ta. Bănuiesc că la mijloc trebuie să fie un spion, un suflet rău, care, cine ştie cum, ne-a aflat taina si a povestit tatălui tău planul nostru de fugă. Eu, însă, nu sunt omul care să dea înapoi din faţa primejdiei! Roagă pe tatăl tău să-ţi dea voe deacum înainte să locuești în salonul patrusprezece. Dacă te întreabă care e motivul, spune-i că dela ferestrele acelui salon ai deschisă privirilor toată priveliștea câmpiei şi măcar de atâta lucru să te bucuri în singu- rătatea închisorii. Dacă isbuteşti să capeţi făgăduinţa tatălui tău, peste șase zile te voi scăpa din închisoare. Trebuie, însă, să-mi dai tot aju- torul tău de care am nevoie, spre a pregăti cum se cuvine fuga... Trimi- te-mi deci, prin acest prostănac, cât mai repede cu putinţă, 100.000 de rupii. Prin scrisoarea viitoare îţi voi da toate lămuririle trebuincioase | Al tău supus și plecat rob, Ramasandra Crisna-Sing vâri serisoarea'n plic şi o înfășură în toate batistele, cum făcuse și cu cea a prinţesei, pe care avu grijă să o ardă, şi se ihtoarse la palat pela ora prânzului. Intrând zâmbitor în camera prin- Įesei si desfăcând una câte una, du- zina de batiste, întinse scrisoarea nerăbdătoarei Mira-Sunda. Citind înfrigurată rândurile scrise, începu să danseze, îi ceru lui Tukutuki să jure din nou că nu va spune nimănui nimic; apoi, se apucă în grabă să impacheteze în patru pungi cele 100.000 de rupii şi-i po- runci lui Crișna să le ducă una câte una lui Ramașandra. (urmare în numărul viitor) D. MEREANU + + + 2 2 224 2 4 CE SA — dialog intre E Duminică după masă. Ceasul din perete a bătut trei bătăi rare, cari au răsunat ca trei bătăi de clopot. Ionel şi-a sprijinit capul în palme si a rămas gânditor, privind pe fe- reastră. In odae e cald si bine, dar băiatul nu pare prea mulţumit. Şi-a făcut de mult lecţiile. Acum ar vrea să se joace, dar nu știe cum. Afară e frig şi din cer stau parcă să cadă stropi de ploaie. Ionel cască plictisit. Mai ia încăodată revista şi-o răs- foiește privind pozele si citind ici- colo câte o frază. A citit-o de câteva ori până acum. „Ce bine ar fi — se gândeşte el dacă Dimineaţa Copiilor ar apare de două ori pe saptūmana!...“ Dar deodată băiatul şi-a ajintit privirea spre fereastră. Pe străduţa îngustă vine de departe Nicușor, bă- De e + + CITIM? doi școlari — iatul vecinului, Nicuşor cel mai bun prieten al lui Ionel. Pare foarte ve- sel şi duce la subţioară un pachet învelil în hârtie albă. Ionel se repede la fereastră, o deschide şi când prietenul său sa apropiat, s'a încins între ei următo- rul dialog: Ionel: De unde vii, Nicuşor? Nicuşor: Am fost în târg. Dar tu ce faci? Ionel: Stau în casă... Mă plictisesc “de nu mai ştiu ce să mă fac. Nicuşor: Dece nu eşi afară să tejoci? Ionel: E prea frig. Nicușor: De ce nu citeşti o carte? - Ionel: Le-am citit pe toate câte le am, am citit şi Dimineaţa Copiilor din scoarță în scoarță. As vrea să-mi cumpăr alte cărţi, dar... Nicuşor : N'ai bani? | lonel: Ba am bani, mi-au rămas CONCURSUL-ANCHETĂ Atragem luarea aminte cititorilor noștri asupra concursului-anchetă des- chis în numărul 734 al revistei. Răspunzând întrebării: „Ce ai face dacă la vârsta de 20 ani te-ai afla sărac într'o fară a cărei limbă n'o cunoşti şi în care nai niciun prieten?“ š Acei cari vor răspunde acestei întrebări, pe lângă că vor putea dovedi inteligența si puterea lor de pătrundere, vadă chipul în revistă, căci un fotograf al dar vor avea plăcerea să-şi atelierelor General Foto- _ graph Service din Calea Victoriei No. 91—96 îi va fotografia gratuit acasă, In pag. 16 a numărului de față publicăm o serie de frumoase por- trete executate pentru revista noastră. Aşteptăm, deci, răspunsurile la marele nostru concurs-anchetă. de când am spart pusculita, dar să-ți spun drept, nu ştiu ce cårfi să-mi cumpăr. E drept că la librării sunt multe, dar e greu să alegi o carte potrivită după gustul tău. Nicuşor: De asta eşti tu îngrijorat? Ei, uite, eu am tocmai o listă de cărţi pentru copii, scoase de editura „Adevărul“. Dacă vrei, ia un creion şi o hârtie si scrie ce ți-oi dicta eu. Ionel: (după ce a dat fuga şi a adus creion si hârtie). Spune, Nicu- şor, că eu scriu. Nicuşor: Bine, ascultă: O călătorie în lumea basmelor, de Selma Lager- lof, una dintre cele mai mari scrii- toare ale Suediei; Emil şi cei trei gemeni, de Erich Kastner; Zâna isvo- rului sănătăţii, de Jan Bart, Dr. Ygrec si M. Celarianu; Suflet de părinte, de C. G. Costa-Foru; Cu Jap cotoiul în jurul lumii, de O. Rydgu- ist; Ultimul Mohican, de J. Fenimore Cooper; Pasărea norocoasă de Eliza B. Marian. Ionel: Tiii! ce de cărți frumoase!... Nicușor: Stai, că n'am isprăvit. Tot această editură publică şi o bi- bliotecă cu cărţi foarte frumoase si instructive înadins întocmite pentru școlari. Ii zice chiar: „„Bibioteca Şco- lară“, Ionel: Si câte numere au eşit din această bibliotecă? Nicuşor: Au eşit următoarele: No. 1 I, C. Negruzzi: Opere alese; No. 2, Gh. Panu: Amintiri dela Junimea; No. 3, M. Eminescu: Versuri şi proză; No. 4, Antologia umorului românesc; No. 5, Pagini de critică literară; No. 6, G. Cogbuč: Antologie; No. 7, Gala Galaction: Nuvele și schiţe; No. 8, Antologia umorului românesc; No. 9, Amintiri din copilărie; No. 10, Ion Ghica: Scrisori; No. 11, P. Ispirescu: Basme alese; No. 12, Al. Odobescu: Opere alese; No. 13, Ion Creangă: Povestiri; No. 14, Gr. Alexandrescu: Antologie; No. 15, M. Eminescu: Po- esii; No. 16, V. Alecsandri: Poesii populare... Ionel: Apoi astea zic si eu că sunt cărți nimerite pentru toţi școlarii. Nicuşor: Şi încă ceva. Chiar acum, de curând, sa pus în vânzare un foarte frumos roman pentru copii şi tineret. lonel: Care? Nicuşor: Romanul „Megsterul-Stri- ca“, publicat în revista „Dimineaţa ' Copiilor“. Este o carte foarte fru- moasă, cu o copertă colorată, pe care eu am cumpărat-o. ` Ionel: Atunci må duc si eu cu lista asta la librărie. să-mi cumpăr cărţile pe cari le-am notat. Ifi mul- țumesc, Nicuşor... CONCURSUL DE JOCURI PE LUNA ø Í ` SE II PET TI IEEE EUR FE SE K E A PE RA Ma RE dal BEI EEE EREI RE p a > UER FAD RER UER SE De r PE E ERE LE æn - ` ———1— A —— i ——— Cuvinte incrucisate | OR | FØ | DO BIR R Fat ORIZONTAL: 1) A dori noroc. 3) Trecatoare. 5) Punte. 7) Acesta. 10) Lichid. 13) Program de lucru. 15) Con- juctie. 16) Stau în calea cuiva (Mold). 17) Epocă. 18) Munte în Armenia. 19) Vehicul. 21) Minoritar din Tran- silvania. 23) Zeu egiptean. 24) Postav țărănesc. 26) Di- viziune de timp. 28) Părul oilor. 30) Armăsar. 31) Indica. 34) Judeţ în Romania. 37) Din care sa scos apa. 38) Metal. 39) Notă muzicală. 40) Neplăcut la gust. 43) Oras antic. 45) Plan(fig). 47) Conjunctie. 48) Transport. 50) Pom roditor. 52) Corp tare. 53) Ceas. 55) Uneltă de fier întrebuințată la lucratul pământului. 57) Zeul soa- relui la Egipteni. 58) Bucată de metal ce servește la ras. 60) Măsuri de suprafaţă. 61) Pronume. 63) Floare. 64) Pronume personal. 65) Care e în viaţă. VERTICAL: 1) Umedă. 2) Fluviu vocalic. 3) Salu- tare! 4) Comună rurală. 5) Deschizătură mică în piele. 6) Comună urbană. 8) Şir de trepte. 9) Sătean. 11) Ură mare şi ascunsă. 12) Nume femenin. 14) Bărbierit. 16) Fir. 17) Prima femeie. 20) Botul porcului. 22) Năpustit 25) Prăvălioară de scânduri. 27) Martoră la o cununie. 28) Intinsă. 29) Macagiu. 30) Comună în judeţul Bacău. 32) Notă muzicală. 33) Pronume. 35) Lucrez pământul. 36) Posed. 39) Câmp semănat. 41) Maşină de măcinat. 42) Arbore. 44) Răutăcioasă. 45) Primul aviator. 46) Li- chid. 48) Animal domestic. 49) Capitala unei ţări din Europa. 51) Poartă. 54) Fiert, e roşu ca un mac şi-i zice... 56) Arbore totdeauna verde. 59) Acum (Mold.). 61) Con- junctie. 62) Epocă. LL | B MM ADRIAN ROTARU-Loco Deslegările acestor jocuri se primesc la sfârşitul concursului. CUPON DE JOCURI Mamele și pronumele —————————— Adreso Aprilie Seria I - 14 DESLEGAREA JOCURILOR PE “LUNA DECEMBRIE LEB ADA pe-m-c-lăsa-sapi-trap-liniştită-ea. d-cuci-s-scrum-lebă da-ir na-pe-anin-privighetori-geam-ciori-zi-mână-te-Ra. v Gheorghe Andrei POM DE CRACIUN b-r-sac-odă-r-da-actor-ro-ut-severi-faşă-isca-r-t-p-tur-cură ori-cu-Ema-Crăciun-Pomul de Crăciun-s-t. Gheorghe Andrei STEUA MAGICĂ S'a născut Isus. JOC GEOGRAFIC Aa-or-câmp-vacă - Peru a-nări-ură - Rusia-ara-dusă-Rin Bran-t-ta-fa-n-Sena - lene-s-na-r-za-o-rugă - nor - Tisa - alo Someș-Nil-Alba-lași-lava-Haga-ta-mă. L. A Lăzăroiu GHICITOARE Ceasul. CUVINTE INCRUCIŞATE râu-amiral-se-do-sărman - la - aripi-frică-sa-b-âra-aţe-ir-ă ta-nor-cal-râu-amân-Matei - nord - acar - papagal -Sena-an sărac -n - Dacia-na-al-ras-iar-cor-mă-sat-p-pa-es-r-lan-am pin-uşă-tac-ia-ac-cotoi-t-sunăm-mă-Arad-italian-laba-apăr arcaș - lâna- pat - sar - tar-ac-n-r-o-ta-r-boi-sap-r-ar - iarna pilaf-nu-toamna-ta-li-atacat-apa. Ionel Bichigean ANUL NOU Revelion-sorcova-as-lac-urări-lan-u-ram-a-Arad - su Ianuarie - umil-Av-ie-uit-lu-trăiţi-sta-a-In-ins-i-pluguşor-u Nae - as - eram-sap-e-Ana-c-u-cer-Ra-silit-bara-Ra-erţi-ve- chiu - caer-ţ-unsă-acrit-te-e-ia-merii-ani-lei-aur-re-bun - ap ani-teac4-4-multi-u.nu. y 1 +" Ionel Bichigean PIRAMIDA p-in-ari-cabe-l-ra-Egipt-ci-da-fa-perlă-mici-ierta-Paris-Aa z-alo-crocodil-aşi-caer-nulă. Ionel Bichigean ENIGMA Corn L. A. Lazaroiu S A.R E Ocna Sibiului-cei-leac-ara-na-Aa-lăstar-a-ocna-ăr-Uioara ah-Ene-c-dar-mă-mă-s-turtă-l-sare-i-pa-u-alama-sodă - ar- măsar-răni-eu-pe-Ocna Dejului. Andrei Gheorghe MOS-MARIN SI COPIII Cum dau de-o supărare, cum nu ştiu să iasă dintr'o încurcătură, cititorii noştri, mari şi mici, se îndreaptă repede spre Moş-Marin. li cer sfaturi, îl roagă să le ajute sau să puie vreo vorbă bună pe lângă cei cari ar putea să le dea o mână de ajutor. Ce să facă mosul? Le ajută, le dă sfaturi şi îi îndrumează când poate. Când nu poate îi încurajează şi le dă nădejdi. lar când nu le poate răspunde personal, prin scrisori trimise acasă, le răspunde prin revistă. M. Corina. — Eşti abia în clasa III primară şi ai vrea să scrii povești pentru revistă. Eşti prea mică. Le-am citit pe-amândouă și pe cea cu jucăriile si pe cea cu supărarea pricinuită de păpuşa spartă. Ca să nu mai fii supărată, iată ţi-o public aci pe cea din urmă. Dar numai pe aceasta. Așteaptă să mai cresti un pic şi-apoi apucă-te de scris poveşti. Poţi să mi-le trimiti mie ca să văd dacă ai făcut cumva progrese. SUPĂRAREA MEA „Ce tristă am fost în ziua aceea! Nu credeam co să se spargă. Era frumoasă. Era minunată. O pri- misem în anul 1937 ca dar de Crăciun. Era o păpuşe uriașă, îmbrăcată în rochie tiroleză. O chema Violeta. Intro zi, când m'am dus la școală si mama, a venit să mă ia la prânz am văzut că era tristă. Vrui s'o întreb ceva, dar îmi răspunse că nu știe. Când venii acasă, mama imi spuse că uneia din jucăriile mele i se întâmplase ceva. Zisei : — „Mamă, păpuşa?“ Mama îmi răspunse: — „Da, fetito!“ Speriată, alergai la păpuşe, dar cum mă atinsei de piciorul ei, văzui că este spart. Incepui să plâng. Mama mă rugă să nu plâng si îmi spuse că o pusese pe pupitru să facă patul meu şi alunecase. Ce tristă am fost în ziua aceea“... Acum esti mulțumită, Corina ? T. S. Vatra-Dornei. — Dece ţii să stai ascunsă sub inițiale? Ti-e ruşine oare că ai scris o poveste? Nu cred. Altfel n'ai fi- trimis-o revistei. Cred că ai putea în viitor să faci lucruri mai bune. Caută să nu între- buinţezi cuvinte ca: natural, natură, dispus, fin, cari nu se folosesc în poveşti. Incearcă să scrii ceva vesel. Silly L.—Brusturoasa-Bacău.—Am citit cu multă plă- cere bucata „Preşedintele“ care are cu adevărat haz. Ştii să scrii şi încă foarte frumos. povestind lucrurile cu mult talent. Dacă nu ai fost ajutat de nimeni, meriti să fii încurajat. Poate că ar fişi publicabilă, dacă i s'ar face oarecari mici îndreptări. De vom avea timp le vom face chiar noi şi vom publica-o intr'un număr apropiat. Te sfătuesc să mai scrii ceva hazliu şi să-mi trimiti pe adresa mea la revistă. Alexandru Fratian — Târgovişte. — Am primit de- senul care înfăţişează pe baba. Dar dece il trimiti abia acum, când concursul nostru s'a închis de mult. Dece nu l-ai trimis Ja timp? Altădată urmăreşte mai cu aten- tie concursurile noastre, căci ele sunt făcute ca să obicinuească pe cititori să fie atenţi la ceea ce citesc. Cristea C. Gh. — Dece ne-ai trimis desenul cu *marinarul? Concursul e de mult închis. Nicu Marian. — Ai dreptate, poveştile au si ele tâlcul lor şi tocmai de aceea le publicăm în revistă. Nu numai că sunt distractive, dar poti trage din ele învă- taturi folositoare. Almanahul Şcolarilor s'a vândut in câteva săptămâni dela apariţie. Ne pare rău, dar nu se mai găseşte nici la noi la redacţie vreun exemplar. Răspunsul la concursnl anchetă e bun. Se va tine seamă de el. Max Mandel. — Te bucuri când deslegi jocurile ? Cred şi eu! Ne bucurăm totdeauna după ce am învins o greutate sau am dus la bun sfârşit o muncă cu folos. Asta e şi rostul nostru în viaţă: să muncim și să învin- gen orice piedică. Şi-acum, iată îţi răspund la întrebări : 1) Despre club vei mai auzi. 2) Adresele artiştilor de cinema nu ne sunt cunoscute. Dacă vrei să le scrii cuiva, iată ce ai putea face; Pe fotografiile expuse la cinematografe se află în afară de chipul artistului care joacă in film şi o mică menţiune scrisă în colţul din dreapta,. menţiune care indică numele atelierului în care s'a făcut filmul, şi orașul. Scrie-i artistului cu pricina la această adresă. Micei noastre Shirley Temple îi poţi scrie la: Century-Fox Film. Nu înţeleg cam ce ai avea să-i scrii. Este îndoelnic să primeşti cumvă răspuns, Shirley fiind tare prinsă cu învățătura şi cu lucruri în studio, unde face foarte multe filme. Incearca totuşi. Si eu i-am scris si mi-a trimis. pentru revistă o fotografie cu semnătura ei si o scrisoare, pe care, de altfel, le-am și publicat în numă- rul de Crăciun al revistei. Cresnov Samuel. — Mă bucur mult că îţi place concursul nostru de-acum și că te-ai hotărit să participi la el. Şi ştii dece? Sunt şi eu printre acei cari au organizat acest concurs. Am primit până acum foarte multe răspunsuri şi noi toti dela revistă suntem foarte bucuroşi când vă vedem interesându-vă de ea. Mihai Macici. — Ai trimis foarte târziu desenele făcute. Dece ? Apoi asa am scris eu în revistă? Ar fi foarte greu să le mai putem publica, chiar dacă ar fi foarte bune. Voiu încerca.... Cojocaru Alexandru-Loco — Tare mult aş vrea să ştiu eu cam câţi ani ai matale şi în ce clasă eşti? Nu de alta, dar poezia „Spre casă“ are unele versuri cari dovedesc o deosebită îndemânare, în ale versificării Dar sunt şi altele cari mă pun pe gânduri, nu ştiu ce să cred.. Acestea sunt şi cam stângace şi sunt şi scrise fără prea multă atenţie. Astept să-mi scrii din nou mai citet... Pentru toţi cititorii. — Am primit foarte multe răs- punsuri la ancheta-concurs organizată de revista noastră. Îndată după publicarea acestei interesante anchete copiii s'au grăbit să ne trimită răspunsurile lor, cari mai toate dovedesc că cititorii noştri ştiu să judece singuri cu destulă seriozitate chiar si asupra greutăților vieţii — la fel cu părinţii şi dascălii lor. Ne bucură foarte mult aceasta, mai ales că în fie- care zi poştarul aduce din toate colţurile ţării răspunsuri la concursul nostru. In curând îl vom închide și vom alege pe cele mai isbutite spre a le premia. A. + Í COPII DIN TOATĂ ȚARA Fotografii executate de firma ' GENERAL FOTOGRAF SERVICE Calea Victoriei 9] Tiparul Atelierele „Adeverul“ S. A. Bucureşti.. ET Unwarsitatit Tagi | „Hl | o DESTEPTACIUNEA ELEFANTILOR | E lucru stiut cå cele mai deştepte animale sunt ele- fantii ! Cunoscătorii spun chiar că sunt multe cuvinte pe cari ei le înţeleg, si u- nele al căror intetes îl bă- nuesc. Dar nu se ştie că elefanții au si felurite sim- timinte pe care si le arată in chip foarte lămurit. “+ Astfel, împăratul Annam- ului a cumpărat odată un elefant. După ce l-a adus la pa- lat, fostul stăpân a mai ră- mas încă două săptămâni, până să se obişnuiască ele- fantul cu locul unde avea să trăiască. In ziua plecării, de faţă cu Impăratul, fostul stăpân începu să vorbească elefan- D tului, tinåndu-i un fel de cuvântare de adio. Toti cei de faţă au fost foarte ne- dumeriti văzând că, desi elefanții nu stau deobicei nemişcaţi, ci mai întotdea- una ei mişcă cel puţin o ureche, coada sau trompa, totuși, tot timpul cât i-a vorbit fostul stăpân, elefan- tul a rămas nemișcat. as- cultând cu luare aminte vorbele ce i se spuneau. NEATA ŞI SGANDAREL SGANDAREL. — Ce faci, mă, Neaţă ? De ce fugi asa repede ? NEATA. — Păi, vreau să despart doi copii care se bat ? SGANDAREL. — Şi care sunt ăia ? NEATA. — Păi unul sunt eu şi celalt e Nătăfleaţă, care fuge după mine să mă prindă. is: NUMEA 0 CARTE DESPRE SHIRLEY TEMPLE! Cea mai mică artistă mare şi cea mai mare ar- tistă mică din toate ţările şi din toate timpurile, pre- găteşte pentru voi o sărbă- toare unică, pentruca să vă cunoaşteţi mai bine. Veţi avea, fiecare, pri- lejul fericit de a-i cunoaşte în amanuntime felul de viaţă, paradisul în care trăeşte, activitatea ei în studio, cum se înscenează un film cu ea, o veţi în- soți în joaca şi jocul ei, în bungalou, în parc, sau cu papusile, îi veţi gusta înţelepciunea şi farmecul, veţi lua masa cu dânsa, vă veţi juca cu ea... _ Da, veţi fi cu toţii — care vreţi, bineînţeles! — alături de ea, împreună cu ea. Şi încă acum, de Paşti. UN CĂŢEL... UN PURCEL... ŞI-UN BAETEL! lată titlul unei frumoase cărţi pentru copii, scrisă de prietenul tineretului şcolar. vostru Marin lorda, care va fii împodobită cn numeroase desene si va fii scrisă pe înţelesul Peste câteva zile, înainte de Paști, în toate vitrinele librăriilor din ţară, va în- flori o carte care o să vă placă. Cartea asta fermecată e Povestea minunată a lui Shirley Temple, viaţa in- teligentă si drăgălaşă a celui mai iubit copil ce-a fost vreodată. Scrisă pe înţelesul şi pe gustul oricui, cartea, al că- rei autor, e unul din cei mai talentaţi scriitori pen- tru “copii și tineret, colabo- ratorul nostru, d. I. Marius Mircu, intocmai ca si fil- mele cu Shirley va vrăji orice vârstă. In cartea asta veţi vizita şi veţi cunoaște pe Shirley așa cum este ea. Cartea, bogat ilustrată, va fi cel mai bun prienten şi cea mai frumoasă des- fătare şi mângâere a celor buni şi a celor cuminţi. MARCI DIN TOATE TARILE ITALIA. — In 1933 a scos o serie de cinci mărci. O marcă înfăţişează Domul Sfântul Petru din Roma, deasupra căruia e o cruce inscrisă întrun cere alb care se aseamănă cu luna. Marca de 25 şi 50 c. în- fatiseazū o poartă în stilul Renașterii, în faţa căreia e un înger cu o cfuce in mână. Şi cea de 21. şi 55 o cruce din care pare că ese un nor de porumbei, pro- povăduitori ai Spiritului de blandete şi pace. ULTIMILE ŞTIRI FILATELICE Expoziţia internaţională de mărci poştale, care va avea loc la Praga în inter- valul de timp dintre 26 lunie şi 4 Iulie 1938, va fi una dintre cele mai mari mani- festatii de expoziţie ale fi- lateliei mondiale. Expoziţia aceasta va cuprinde tot ce mai intră în domeniul fila- teliei, cum sunt valorile pos- tale, exemplare din presa filatelistă, literatura filate- listă, etc. Expoziţia aceasta va demonstra totodată și activitatea diferitelor clu- buri filatelistice din lume. Expoziţia aceasta va fi instalată în două dintre clă- dirile frumoase din Praga şi anume în clădirea Tea- trului comunal din Praga- Vinohrady. In cadrul expo- AA Edas S N zitiei acesteia vor avea loc la Praga si diferite congrese de specialitate, dintre cari cele mai importante vor fi: Congresul reprezentanţilor presei filatelistice mondiale şi congresul internaţional al comercianților de mărci poștale. REVISTA Director: MARIN IORDA ILUSTRATA PENTRU COPIE ȘI TINERET REDACȚIA $I ADMINISTRAȚIA : BUC. STR.CONST. MILLE 7 — 9— 11. — TEL. 3.84.30. — ABONAMENTE: | AN 200 LEI, 6 LUNI 100 LEI. — EXEM- PLARUL 5 LEI. — IN STRAINATATE DUBLU. REPRODUCEREA BUCATILOR STRICT INTERZISA. MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE INAPOIAZA. ANUL V SÀ STÂM PUŢIN kVORBA COPII ` 13 APRILIE 1938 No. 740 ze aghi mei blast Aţi auzit, fără îndoială, că in California au fost inundaţii grozave, că Holly-wood-ul, locul unde își pe- trec cea mai bună parte din timpul lor, actorii de cine- matograf, n'a scăpat teafăr din urgia ploilor. Ştiţi voi, dragele si dragii mei, că la Holly-wood sunt cele mai mari studiori din lume, că de acolo ne vin filmele frumoase în care joacă şi micuța Shirley Temple? Despre Shirley vreau să povestesc acum ceva, căci ştiu că vă place să aflaţi fapte din viaţa ei. Casa în care locueşte dânsa la Holly-wood cu pă- rintii ei a fost atacată de şuvoaiele de apă pricinuite de „potopul“ deacolo. Din fericire, micutei Shirley nu i sa întâmplat nimic rău; mi-se pare, sa ales numai cu un mic guturai. Altor persoane din California, inun- daţiile -le-au năruit casele si le-au înghiţit rude apro- piate şi foarte scumpe. Cred că aţi aflat şi voi că au fost peste două sute de victime omenești! Dar să revenim la Shir'ey. Trebuie să vă spun că ea a dat dovadă de un curaj neintalnit încă la copii. Nu plângea, nu se văita, ci foarte liniştită dădea ajutor părinţilor ei la împachetatul lucrurilor mai de pret pe care echipe intregi de salvare le luau să le ducă în locuri adăpostite de năvala apelor. Shirley are o pisi- cuta albă de Angora pe care ea a botezat-o „Fulg de zăpadă“ şi un căţel mops primit în dar dela o admi- ratoare. Shirley a pus cățelul şi pisicuta într'un coş de papură şi l-a agăţat de acoperişul casei. Când au venit câțiva oameni care făceau parte din echipa de salvare s'o ia pe Shirley, ea a spus hotărită că nu se urneste decât dacă odată cu ea și cu părinţii ei, sunt salvate si fiinţele din coşul de papură. Şi fiindcă Shirley nu s'a lăsat deloc înduplecată până când nu i sa îndeplinit dorința, „Fulg de zăpadă“ şi „Mopsi“ mai trăiesc si astăzi. Si încă foarte bine! Dar uitasem să vă spun că Shirley şi-a îmbrăcat costumul de baie căci spunea că are de gând să se salveze singură înnotând. Acum la Holly-wood, trotuarele sunt iar uscate; unii oameni, cei cărora inundaţiile nu le-a făcut pagube mari — au şi uitat prin ce primejdii au trecut. In schimb în multe case, jalea şi doliul s'au aşezat temeinic, pentru mai multă vreme. Shirley care are o inimă foarte bună şi-a făgăduit să aline atât cât îi stă în puteri suferinţa celor năpăstuiţi de inundaţii. In acest scop, în fiecare dimineaţă pleacă cu trăsurica ei cu ponei prin Los Angeles și împarte daruri şi ajutoare. Oamenii au botezat-o „îngerul“ si se pare că numele acesta i-se potrivește de minune. í i Vă îmbrăţişez, nepotelelor micuţe si nepoţeilor la fel de mari. ; i ; Bucurati-vå că în curând vor veni sfintele Paşti cari înseamnă pentru creștini, învierea Mântuitorului Lumii. Inălţaţi-vă cugetele şi minţile pentru a putea simţi mă- retia minunii datorită căreia lisus Christos stă deapururi la dreapta Tatălui; veghiind deasupra noastră, a muri- torilor. Duceţi-vă la Sfânta Biserică, respectaţi cu sfinţenie datinele creştineşti. In ele, în învăţătura lor, veţi des- coperi neînchipuite frumuseți. Ele va vor ajuta sa creş- teti drepţi si curati asa cum Ii place Mântuitorului. Viorica şi Nan. — Spre a nu vă recomanda mereu cărţi pe care le-aţi citit, vă rog trimeteţi-mi o listă cu toate cărţile cunoscute. Voi şti astfel ce trebuie să vă recomand. Te mai rog, Viorico, să-mi scrii dacă citeşti şi în limbi străine şi în care din ele. Sănătate si voe bună. număr sporit de pagini, cu un cuprins bogat și însoţit de numeroase desene în culori. Printre colaboratori vor fi vechii prieteni ai copiilor, cunoscuţi din poveştile publicate de revista noastră: Laura-Fulmen-Raicoviceanu, Sidonia Drăguşanu, Marin Iorda, D. Mereanu. Marius Mircu, L. Deleanu, Bunita, Andrei Bråndus si Mos Marin. „Dimineata Copiilor“ de Pasti va avea apoi nume- roase pagini cu jocuri distractive, glume, ciudatenii si versuri. Un număr în 24 pagini colorate, tipărit pe hârtie velină, lei 7. BUR-BIR-BAT, BONDARUL FERMECAT IR-TIIR, tir- ţiir, făcea, undeva, in iarba, un gree- ras, care nu voia cu nici- un chip să mă lase så dorm. Intins alene la picioarele — unui mesteacăn înalt, care își ridica vârful până sus, în nouri, mă gândeam ce poveste să mai scornesc ca să vo pot spune vouă, iubiţi cetitori... Si gândindu-mă astfel, deodată aud un zumzet depărtat, care se apropie, din ce în ce mai mult și care creştea mereu, de parcă să mă asurzească. Nici nu apucai să mă ridic de jos, unde eram întins alene, gata de somn, când mă văzui înconjurat de o su- medenie de bondari, care mai de care mai arătos si mai țanţoș. Sburând în juru-mi, în cerc, se tot apropiau de mine, de parcă ar fi vrut să-mi ceară nu știu ce socoteală. Deodată, ca la un semn, se opriră cu toţii din sbor şi se așezară, care cum nimerea, în jurul meu. Unul dintre ei se îndreptă spre mine și, urcându-mi-se pe piept, îmi vorbi cu glas omenesc: — Sunt Bur-bir-bat, bondarul fer- mecat, regele bondarilor şi stăpânul pădurii. Te-am prins aici, întins la poalele acestui mesteacăn la a cărui umbră îmi place mie să stau şi pentru aceasta voi cerceta trecutul tău. Dacă niciodată nu ai rupt aripile vreunui supus de al meu şi dacă niciodată nu ai omorât vreun bondar. eu, Bur-bir-bat, te voi ierta pentru fărădelegea pe care-ai săvârșit-o cul- cându-te lângă mesteacăn,unde nimeni nu are voe să se odihnească în afară de mine. Dar dacă te voiu găsi vi- novat, vei vedea singur ce ţi se va întâmpla. j — Så vie Far-at-can, grái Bur-bir- bat, intorcåndu-se cåtre bondarii lui. Dintre bondari se ridică unul, mai puţin arătos, care purta pe capu-i rotund o pereche de ochelari, cât el de mari, care il deosebeau de ceilalți supuși ai lui Bur-bir-bat. — Mărite stăpâne, am venit; ce ai de poruncit? — Batrane Far-at-can, îi spuse Bur- bir-bat, priveşte prin ochelarii tăi cei năzdrăvani, pe care, azi, zeul soarelui ţi-i i-a dăruit, priveşte in sufletul acestui netrebnic care a în- drăznit să se adăpostească la umbra mesteacănului meu și spune-mi dacă în tinerețea lui ușuratecă a rupt aripile vreunui frate de al nostru sau dacă a făcut vreun rău, cât de mic, unui bondar de al meu. — Pe dată, prea măritule Bur-bir- bat, răspunse bătrânul bondar Far- at-can. De cum Bur-bir-bat, regele bonda- rilor, îi spuse lui Far-at-can să-mi citească în suflet, o mare neliniște mă cuprinse, deoarece știam că de multeori prinsesem bondari cărora, sărmanii, fără milă, le smulgeam ari- pile. Şi iată, azi, ei vin si vor să mă pe- depsească. Voiam să fug, dar o pu- tere netūrmurita mă ţinea locului. Ce să mă fac Doamne, ce să mă fac? mă gândeam eu, rugându-mă, — in timp ce Far-at-can privea prin oche- larii fermecati în sufletul meu. — E vinovat, Măria-ta, spuse deo- dată Far-at-can, bătrânul, luându-și sborul și pierzându-se printre bon- darii ce se odihneau în jurul meu. — Eşti vinovat, nelegiuitule, îmi strigă atunci plin de mânie Bur-bir "bat. Te voi preface in bondar si nu-ţi voi reda înfățișarea de om până ce nu-mi vei îndeplini trei munci grele, pe cari, până astăzi nici un bondar nu s'a învrednicit să le facă. Si dacă nu vei izbuti, bondar vei ră- mâne până la sfârşitul vieţii tale, tu cel care te-ai umbrit sub mesteacă- nul meu. Si deodată simtii cum mâinile mi-se clintesc, cum devin aripi, cum pi- cioarele mi-se subtiaza și cum imi mai cresc încă alte patru tot atât de subţiri. Devenisem bondar; — ce soartă amară! — Buur-Muur! porunci Bur-bir-bat, — asta în limba bondarilor înseamnă „sburăm acasă“ — şi cu toţii ne pre- gătirăm pentru sbor. Am călătorit până seara târziu, fără să ne oprim, şi fără să ne o- dihnim, până ce, în sfârșit, am ajuns în tara în care dormea Bur-bir-bat. In cale ne ieșiră o sumedenie de bondari cari salutau pe regele lor, cântând în gura mare: A sosit, a sosit, Bur-bir-bat-cel-iubit... A sosit, a sosit, „ Bur-bir-bar cel vestit... Ce ţară minunată! Ce codrii, ce câmpii | "ov La tot pasul, pe drumuri, erau puțuri, cu vin, cu miere si cu tot felul de merinde; bunătăţi, nu glumă, de-ţi lăsau gura apă. Casele aveau garduri de ciocolată iar grădinile bănci de zahăr, pe care bondarii le sugeau mereu, fără ca ele să se termine vreodată. In toată tara domnea belşugul și toti bondarii trăiau fericiţi. Numai eu mă învârteam strein, printre bunătăţi, cu gândul la lumea din care plecasem şi cu părerea 'de rău de a fi omorât vreodată un bon- dar dintre supușii lui Bur-bir-bat. Intr'o zi, pe când mă învârteam posomorât, într'o grădină fermecată, în care o muzică nevăzută îngâna o melodie plăcută, mă pomenii în- conjurat de o sumedenie de bondari, trimişi de ai lui Bur-bir-bat. — Stăpânul nostru ţi-a poruncit să i-te înfăţișezi, de îndată, la palat, îmi spuseră ei. Grăbit, mă îndreptai atunci spre palatul lui Bur-bir-bat, însoţit de bondariii trimiși în căutarea mea. Plin de frică, mă înfăţișai in faţă-i. — Biri-mel, — asa mă botezaseră bondarii,—grăi Bur-bir-bat. La miază-noapte de împărăția mea, acolo unde soarele nu stă pe cer decât dimineaţa, acolo e ţara cără- buşilor verzi. Acolo în ţara cărăbu- silor verzi, domnește Carabus împă- rat, duşmanul meu de moarte. Si Cărăbuş împărat are o fată, cu părul de aur, cu mâini de sidef, cu ochii negrii de cărbune și cu un zâmbet de zeiţă. 5 Iti poruncesc să mi-o aduci, dacă vrei să te fac din nou om, si să te întorci în lumea ta, din care ai plecat. — Iată — şi Bur-bir-bat imi dete un inel pe care şi-l scoase din picior. Dacă vei fi la mare nevoe, pri- veşte acest inel gândindu-te la mine, şi vei scăpa de primejdie. Si aşa mă pregătii să pornesc spre țara dela miază-noapte, acolo unde „trăia fata lui Cărăbuş- împărat cea cu părul de aur si cu zâmbet de zeiţă. Si îndesându-mi merinde, unele mai bune decât altele, în traista ce-o aveam cu mine, pornii spre fara lui Carabus - împărat. Nici n'apucai să intru deabinelea în ţara lui când zării în depărtare un grup de cărăbuşi, cari simţiseră că picior strein le călcase pragul. Pe dată scosei inelul lui Bur-bir-bat si uitându-mă la el, mă rugai: Fă-mă, inel al lui Bur-bir-bat, fă-mă cărăbuș verde, să pot răpi pe fata lui Cără- buş împărat. Nu trecu nici o clipită şi mă schim- bai întrun falnic cūrūbus, în faţa. căruia soldaţii ce se repežeau se inchinarå smeriţi. . — Fii bine benit, printe Lulic, esti asteptat, imi spuse unul dintre ei, plecându-se până la pământ. Ce-o o fi şi asta? mă întrebai cu, privind inelul năzdrăvan. — Nu te speria şopti inelul, soldaţii te-au luat drept un prinţ mult aştep- tat de Cărăbuş împărat căruia vrea să-i dea pe fata sa de soție. Ai noroc şi tine-te de el, ca să înde- plineşti datoria către stăpânul nostru. Ce să vă maispun? Toţi m'au luat drept prinţul Lulic si de îndată ce mă infatisai lui Cărăbuş- împărat, mi-o şi dădu de soţie pe fata cea mult dorită... Ce mai nuntă, ce mai chefuri!.. Aproape era să uit că nu . sunt nici carūbus verde, nici bondar ci un nenorocit de om pe care Bur- bir-bat îl prefăcuse în bondar. Dar cine era de vină? Cine era mai frumoasă decât Karali, fata lui Carabus împărat? Cine stră- lucea mai mult decât soarele? Cine zâmbea mai fermecător decât Karali? Dar şi eu ţineam la pielea mea. Aşa că, pe nepusă masă, mi-o luai pe Karali şi fugi şi fugi până la Bur-bir-bar. S'o mai fi veselit multă vreme Cărăbușul-împărat si poate se vese- leşte si astăzi, sărmanul, dacă încă nu a aflat cum i-am răpit-o pe Ka- rali, zâmbet din zâmbetul soarelui. De cum mă văzu, Bur-bir-bat, mă şi lăudă şi ducând-o pe Karala în palatu-i de aur, porunci să mi se dea atâta aur cât voi putea duce, eu, un sărman bondar, Si atât de mult tinu Bur-bir-bat de atunci la mine că uită să mai mă pună la celelalte două munci grele, ca să-mi dea libertate. Răbdai eu o bucată de vreme, până ce, într'un târziu, îmi luai inima'n dinti şi mă infatigai lui Bur-bir-bat, spunându-i păsul. Atunci, Bur-bir-bat se îndură de mine şi îmi dădu a doua muncă: In curtea palatului său. se afla un munte, mare, mare, sub care, spuneau bătrânii, se află o comoară lăsată de unul din moşii lui Bur-bir-bat. Ce să vă mai spun? Eu trebuia să mut muntele şi să scot la iveală co- moara ce zăcea acolo ascunsă. Imi adunai tot curajul şi-i spusei lui Bur-bir-bat: — Bur-bir-bat, degeaba mă voi sili să-ţi mut muntele din loc, aşa cum sunt. Fă-mă pentru o zi numai om şi atunci îți mut muntele care nu e mai înalt ca mine, dintr'un singur brânciu. Şi Bur-bir-bat, cu inelul lui, mă făcu om şi astfel îi mutai muntele, o movilă de pământ, scoțându-i do- rita şi mult aşteptata comoară. De îndată ce sfârşii munca, Bur- bir-bat, mă făcu la loc bondar şi mă lăsă liber så mă plimb prin împă- rūtia lui. De când desfăcusem comoara, bon- darii începură să mă iubească, ba îmi scoaseră şi un cântec: Biri-Mel cel mititel, Bur-bir-bat tine la el; Biri-Mel e fermecat, Il iubeşte Bur-bir-bat. Nu ştiu cum, dar Bur-bir.bat (de aceia cred că i se spune fermecat) află că eu scriu povești. Si nici una nici două, mă chemă la el şi lovindui-mă pe umăr, îmi spuse: „Biri-mel, a treia muncă ce ţi-o dau, PENTRU CITITORII WJ [il e să scrii o carte cu poveşti, despre oameni, și după aceia Bur-bir-bat, îți va da libertate“. Și asa am ajuns să scriu o carte cu poveşti în împărăţia lui Bur-bir- bat, o carte cu poveşti despre voi oamenii, în care am spus numai drăcovenii şi numai minciuni. Și când cartea fu gata, o arătai lui Bur-bir-bat, pe care-l rugai să mă facă iar om. — Nu te voi face om, îmi spuse atunci Bur-bir-bat, decât dacă îmi făgăduieşti că niciodată nu vei mai rupe aripile şi nici nu vei mai face vreun rău bondarilor mei, ba încă tu însuţi vei îndemna cu sfatul si pe alţii să nu facă aceasta. Iti jur, Bur-bir-bat, îi spusei eu, cu lacrimi în ochi, numai dă-mi libertatea. Si Bur-bir-bat cel fermecat îmi suflă de două ori peste ochi,... Când deschisei ochii, mă văzui din nou sub mesteacănul lângă care mă aşezasem cu gândul să mai nūscocesc o poveste pentru voi, iubiţi cetitori. Tir-tiir, tir-tiir, îmi spuse greerașul, tir-tiir, tir, tiir..., Şi luai condeiul si vă scrisei şi vouă povestea pe care farmecul pădurii mi-o aduse în minte, ca s'o cetiți şi so povestiți mai departe... AMOS HERBARIU NOŞTRI Concursul de portrete a fost închis încă din Nr. 727 al revistei, adică la 12 Ianuarie. Deci, lucrări pentru acest concurs nu se mai primesc. Con- cursul la cari pot participa toţi cilitorii noștri este concursul-anchetă, des- chis în Nr. 734 al revistei. Răspunzând întrebării: „Ce ai face dacă la vârsta de 20 de ani te-ai afla sărac intr'o țară a cărei limbă no cunosti si în care n'ai niciun prieten?“ Acei cari vor răspunde acestei întrebări, pe lângă că vor putea dovedi inteligența şi puterea lor de pătrundere, dar vor avea plăcerea să-şi vadă chipul in revistă, căci un fotograf al atelierelor General Fotograph din Calea Victoriei Nr. 91—96 ii va fotografia gratuit acasă. In pag. 16 a numărului de față publicăm o serie de frumoase por- trete executate pentru revista noastră. Aşteptăm, deci, răspunsurile la marele nostru concurs-anchetă. Acest concurs va fi si el închis îndată după Pasti, anuntandu-se noui şi interesante concursuri la cari pot participa toţi cititorii noștri. TARA ALBINELOR O regină vitează. — Tainele castelului printeselor. — Fără vină în ocnă. “Impăratul Vânturilor in goană după cel mai obraznic băiat al său. Regina-mamă vrea să moară pentru binele poporului. Zăceam ferecat in lan- turi, în chilia temnitei dela marginea Cetăţii, unde fu- sesem aruncat din pricina pârilor nedrepte şi minci- noase. Eram obidit şi frământat de gânduri chinuitoare. — Să fii mândru — îmi spuse o albină sentinelă — că te-au pus într'o temniţă boerească şi nu te-au arun- cat în prăpastie. Aci a stat | mult timp închis un stră- lucit nobil, unchiul trânto- rului Bondar, până ce şi-a dat sufletul... adică a murit de foame... Ti sa hărăzit şi tie acelaşi sfârşit de mare cinste“. — Dare ce am făcut, pen- tru numele lui Dumnezeu ? De ce m'a închis Măria Sa Regina ? — Pe mine mă întrebi ? Trebue să ştii mai bine decât toată lumea... Cine te-a pus să te amesteci unde nu-ţi fierbe oala? Dece te-ai apucat să pui la cale înlă- turarea inteleptei noastre regine, Bam-Bym, ca să ri- dici pe tron pe tânăra prin- teså Byri-Byri ?“ — „Byri-Byri? Eu am voit să aduc pe tron pe prințesa Byri-Bvri ?| Dar asta-i culmea! Habar n'am cine e această „Byri Byri!]“ — Nici eu n'am vazut-o, — mărturisi cinstit sentine- la. — Dealtfel, nimeni din stup no cunoaşte încă... Poate că nici nu s'a născut... Aşteptăm si noi ca Byri- Byri să iasă în balconul castelului... „Aşa se numeşte, în limba albinească, prinţesa moşte- nitoare. „Trantorul Bondar a în- credințat pe toată lumea că te-a văzut pe ascuns cu Bangu şi un număr de doici, credincioase de ale ei, hotă- rind ca, dacă cele dintâi uneltiri vor da greş, s'o a- aduceţi la. Domnie pe ți- ganca Bangu... „Mai mare ruşinea!“ RĂSCOALA DOICILOR — Bangu şi cele câteva mii de doici din cetate — ur- mă mai departe sentinela — au, într'adevăr, la cap, un fel de ţevişoară, din care curge un lapte delicat. Cu acesta hrănesc atât pe prin- ţese, cât şi pe ceilalţi copii din leagăne, în cele dintâi zile după naştere, înainte de a li se da mâncarea mai greoae, făcută din polen şi miere. + „Dar dacă doicile au lapte în cap, asta nu în- seamnă că se pricep şi în treburile ţării. Mă mir de dumneata, care esti gazetar la Bucureşti, că n'ai pre- fuit buna găzduire. Deabia sosit între noi, te-ai şi apu- cat să scoţi din minti pe slujbașii statului, ca să faci cu ei răsmeriță“. — „Hahaha! Hahahaha!!!“ Incepui så råd cu mare poftă, ținându-mă cu mâi- nile de påntece. Cåt de departe erau toate aceste scornituri năzdrăvane de gândul meu curat! Dar mă'ntunecai pe dată. Zornăitul jalnic al lantu- rilor îmi aminti de starea îngrozitoare în care mă a- flam. Nu era timpul de râs. Aşa dar va trebui să am a- cest sfârşit înspăimântător. Prinţul Bondar mă min- tise, spunându-mi că voi fi judecat ..că voi apare înain- tea Măriei Sale Regina-Ma- mă... Dar este din cale a- fară de nedrept să nu mi se dea măcar putinţa de a mă desvinovăţi. _— Vreau să cad la pi- cioarele Reginei si să o în- credintez de toată credința Li mea!!“ — începui să strig ca ieșit din minţi. — „Hihihi! — rase batjo- coritor sentinela — Care re- gina ? Byri-Byri ?“ In Inchisoare era întu- neric beznă, deoarece nu se mai aflau licuricii dră- gălaşi, cari să lumineze. Nici nu ştiam: se iviseră zorile zilei... Mai era noapte adâncă... Ce rău îmi părea acum că în loc să-mi fi căutat de îndeletnicirile mele linis- tite, mă făcusem aviator. Din acel ceas nenorocit, se porniseră toate necazurile mele MÂNTUIREA Dar deodată auzii un fos- net pe gangul din faţa chi- liei. Se apropiau mai multe albine. Dexlusisem vocea prietenei mele Zummy. Deşi n'o puteam zări prin întuneric, totuşi eram sigur că ea se află acolo. — „Multe pozne mai faci, domnule ziarist!“ — o auzii spunând veselă, cu glasul ei argintiu. — „Ai însă no- roc! Măria Sa cunoaște prea bine pe toţi supusii ei. Ea ştie câte parale face Bangu şi cumnatul ei. prinţul Bon- dar. Fiind încredințată de cinstea „omuleţului gaze- tar“ — cum îţi spune — a ` dat poruncă să fii scos din temniţă. „Eşti liber! Poţi să te duci unde vrei. înţelege să-ţi faci meseria de gazetar, cu totul nestin- gherit“, Câteva albine se grăbiră să-mi scoată lanţurile. — Ut! Iti mulţumesc, draga mea prietenă... Știu că tot tu mi-ai luat apăra- rea și de astă data...“ — Uite, am adus și licu- ricii, cu felinarele lor. De acum înainte vor sta mereu lângă tine... — Aş ant să ies câteva clipe la lumină.... Să mai văd cerul...“ Măria Sa: DIN NOU PRIN CORIDOARELE AURITE Trecurăm din nou, prin diferite ganguri, ce duceau spre ieşire. Peste tot locul vedeam albine. Totuşi, omul nedeprins cu viaţa din stup, rămâne nedumerit. Auzisem de hăr- nicia albinelor, de știința, de socotelile lor minunate, de legile lor înțelepte, de prevederea şi de cuminţenia lor. Trecând acum prin co- ridoare, le vedeam stând îngrămădite, aproape ne- miscate, cu mișcări leneşe si nomjélesć pentru mine. Wó — (LZ E o, 5 E Sprintenele si vioaiele al- bine, pe cari le vazusem zburând neodihnite, dela o floare la alta, stăteau acum adormite, într'o ciudată trândăvie. ` Totuși, tocmai în acele clipe, la întuneric, îşi de- săvârşeau lucrul început în ploaia razelor orbitoare ale Soarelui. Cele, cari erau mai migcate şi păreau cele mai leneşe, tocmai ele în- deplineau sarcina cea mai grea, mai obositoare și mai tainică: pregătirea cerei. Acelaş lucru s'ar întâm- pla, dacă vreun uriaş. lo- cuitor al vreunei alte plane- te, sar apuca să se uite, cu o sticlă măritoare, la noi. Ar vedea oamenii, cari abia se mișcă pe“ ulițele 0- rasului, mocnesc prin piețe, sau pe langa vreo clădire mare, asteptūnd nu se ştie ce. Iar dacă ar mai zări niște copii de școală, rân- duiti cuminţi prin banei, sau ar vedea pe oameni, prin fundul locuintelor lor, uriasul ar putea crede cå suntem un fel de mormo- loci adormiti si neghiobi, cari ducem o viață trăn- davă şi nefolositoare. SE PREGĂTEŞTE O FURTUNĂ... Deşi albinele stăteau atât de serioase şi tăcute, prin- se la lucrul lor, totuşi, par- că se simțea o nelinişte. Tăcerea posomorită şi apă- sătoare părea să prevestea- scă o furtună. Câteva cuvinte auzite în treacăt, mă puseseră pe gânduri. Apoi, nu ştiam ce să cred despre sfatul dom- nese, ținut în taină, la care Măria Sa Rerina-mama che- mase pe cei mai pricepuţi sfetnici. Aveau oare vreun temeiu zvonurile despre o apro- piată răzmeriţă în stup? Cu toate lucrurile minu- nate, ce vedeam în cetatea Albinelor, cu toate că licu- ricii îşi făceau pe deplin datoria, luminându-mi ca- lea, totuşi simțeam că mă inūbus. Aveam numaidecât nevoia să ies cel puţin pentru câteva clipe, pe cer- dacul stupului. IAR LA LUMINĂ Incepea o zi frumoasă de primăvară. Soarele, prietenul tuturor vietūtilor de pe pământ, nu sorbise încă cele dintâi pi- cături de rouă şi se mai o- glindea în ele. Solii săi, adică razele de aur pe cari le trimite pe pământ, cunosc tainele ne- pătrunse pentru noi 0a- menii, ale florilor. Cren- guta neagră, ce ne pare nouă uscată și moartă, este pen- tru soare un minunat pa- lat din basme. Acolo lu- crează, nebănuiţi de ni- - meni, milioane de pitici mici, mici de tot, de nu se văd. Meşteri harnici şi price- puti, piticii se trezesc din somnul adânc al iernii, la cele dintâi mângâieri ale soarelui de primăvară şi se apucă îndată de lucru pregătind toate parfumu- rile şi miresmele îmbătă- toare, atât de iubite de albi- J Ia E int A che. dt ao ali ne, şi de 'oameni. Tot ei ingrijesc de ivirea taini- cului mugurasi, cu fruuzi- şoare verzi, sub cari mijesc minunatele culori ale flo- rilor născânde. j SFATUL POPORULUI Mă bucuram de această sărbătorească privelişte a Primăverei, când deodată băgai de seamă că albinele încep să iusă din stup zo- rite, într'o neorânduială în- grijorătoare. Ce se 'ntamplase? Multimea, ridicându-se in văzduh, apărea ca un nou- ras străveziu. Sbura deasu- pra capului meu un roiu de albine. O privelişte rară. Inchipuiţi-vă că ali vedea câteva mii de avioane lu- cind pe cer. Pe de altă parte, alte lu- crătoare, ce se sculaserū mai de dimineaţă, se 'ntor- ceau acum încărcate cu polen. Erau şi ele grăbite. Se opreau la poarta cetăţii, schimbau câteva vorbe în fugă cu sentinelele, cari fă- ceau cu antenele o mişcare ușoară, ca un fel de salut. Apoi incredintau merindele unor albine tinere, cari nu ştiau încă să sboare. Ace- stea aşteptau sosirea călă- torilor la poarta principală, ca un fel de hamali din gară: — Tine astal“'— auzii pe o sburătoare spunând. — „Varsă totul în hambarul numărul 1056, fagurele nu- mărul 8, la făina galbenă. Eu mă grăbesc ca să nu întârzii la adunare!“ Acum începui să deslu- şesc un fel de cântec, un soi de bâzâit sau sunet de goarnă, ameninţător si ade- menitor în acelaș timp, care se auzea din stup. Nu înţelegem ce poate fi. Dar băgai de seamă că nici albinele nu erau du- mirite. — Sa născut o nouă re- gină... Este glasul ei porun- citor!“ — spuneau unele. — Trăiassă Byri-Byri!*— chiui cu veselie o albină mai tânără. — Ia taci din gură, proa- sto... E „fluturele morţii“... A pătruns în -stup să fure miere şi vrea să ne zăpă- cească cu cântecul lui...“ — Nu se poate så fie „Fluturele morţii“... susti- nea cu tărie o alta albină. Chiar eu am lucrat eri, la poartă, nişte stâlpi puter- nici de ceară, printre cari el. gros cum e, n'are loc să treacă...* — Atunci ce-i? Mă'nfior de neliniște... Presimt că se pregătesc lucruri insem- nate ún regatul nostru !..“ m Unele lucrătoare aduceau veşti noi, ştiind să poves- tească despre cele întâm- plate în palatul printeselor. Bangu, in.care regina ąvu- sese prea mare încredere, cărase acolo, pe furiş, un mare număr de ouă, din acele pe cari regina Bam- Bym, le depunea deobiceiu prin celulele de lucrătoare. Din ele, crescuseră prin- ţese. Stupul era acum ame- ninjat să se pomenească dintr'odată cu mai multe regine. Mai ieşiră sute de trântori, greoi şi nefolosi- tori, cari încurcau toate drumurile. Ei se nâscuseră din ouăle depuse de către Bangu și tovarăşele ei. A- cestea, în îngâmfarea lor, crezuseră că nu e cine ştie ce mare lucru slujba de regină, astfel că ar putea-o îndeplini şi ele. Dar din ouăle lor nu se născuse "nicio lucrătoare, ci numai bondari nefolositori. PREGATIRI DE PLECARE Acum lucrurile se în- curcaseră de tot. — Să plecăm! Să inte- meiem altă cetate!“ — susţi- neau multe lucrătoare ini- moase, cari erau cele mai credincioase ale bătrânei regine. „Trăiască Regina- mamă Bam-Bym!“ — Trăiască noua noas- trá stăpânitoare, Măria Sa Regina Byri-Byri!“—strigau altele. Deodată se făcu tăcere. Apăruse pe cerdacul stu- pului, Marea Doamnă de onoare. Eu avui norocul să mă pomenesc chiar lângă dânsa, astfel că am auzit foarte bine tot ce a spus: — Cetăţeni şi cetăţencel îşi începu ea cuvântarea, ascultată cu mare incor- dare de toată lumea. „N'am să vă ascund ade- vărul. Stupul nostru trece într'adevăr prin clipe grele. Dintr'o rea înţelegere a bi- nelui obstesc, unele surori ale noastre au adus o mare primejdie asupra Cetăţii. „Marea şi viteaza noastră regină îi iartă pe toţi şi cere sprijinul tuturor, pen- tru a păstra liniştea. „Poate că va sosi clipa, când multe dintre noi vor trebui să părăsească locu- rile, unde s'au născut şi au crescut. Poate va trebui să rupem cu trecutul, să plecăm din cetatea fru- moasă, pe care am ridicat-o. Măria Sa Regina Bam-Bym va fi atunci în fruntea noastră, spre a ne călăuzi în pribegie... „Dar acum a sosit ştirea că Imparatul Vânturilor goneste după Crivăţ, bă- 7 iatul såu cel mai obrasnic. Dar nu poate să-l prindă. Vântul cel rece va mai sufla vreo două zile, până ce Baba Dochia — pe care o ştiţi — îşi va lepăda toate cojoacele. „Dacă am roi acum, tot neamul nostru s'ar pierde. Măria Sa ar dori să nu vadă soarele nici în anul acesta, cu nădejdea că va putea păstra buna înţele- gere în stup. „Chibzuind adânc, s'a ho- tūrit ca, pentru binele po- porului, să înfrunte pe tă- năra regină Byri-Byri. Se va lupta numai ea singură cu dânsa. Nimeni n'are voe să se amestece în luptă, căci altfel s'ar naște -un răsboiu între frați. „Dacă va fi biruită în trântă dreaptă, atunci va recunoaște pe Byri-Byri ca mai destoinică şi se va re- trage într'un ungher al stu- pului, spre a-şi trăi acolo cele din urmă zile ale bă- trâneţii“. Lumea primi cu mare în- grijorare aceste ştiri. Toţi erau adânc miscati de ho- tărârea reginei, care dorea să se sacrifice pentru binele poporului. Unii se temeau ca ea să nu-și piardă viața în această luptă cu o re- gină tânără, voinică si în- dârjită. ULTIMELE ȘTIRI Deodată, veniră niste crainice, cari aduseseră ves- tea neașteptată că se mai născuse încă o prinţesă Byri-Byri. Se petreceau deci lucruri neașteptate. Nu se ştia ce va mai fi. Prins de un şuvoi de al- bine, mă pomeni! târât fără voe pe străzi. Toată lumea se'ndrepta spre palatul printeselor. Prin înghesuială, licuricii se țineau cu vrednicie de mine, luminându-mi calea. Mă pipăii la şold, consta- tând cu mulțumire că nu-mi pierdusem aparatul foto- grafic de reporter. Mă pregăteam să văd cât mai amănunţit toate, ce se vor petrece, şi mă gândeam cum aş putea face, ca aceste veşti sguduitoarea din îm- paratia Albinelor să ajungă cât mai repede la redacţia „Dimineţii Copiilor“. | ALEX. F. MIHAIL lată, Bicu stă'n căruță Și tot mână tapul bine... Vine Guţă sí îi spune: — Bicu, ia-mă şi pe mine... Se'ntelege: Bicu nu vrea... Ce? E prost să-l ia pe Guţă? Și-atunci Guţă, dintr'odată, Sare singur în căruță... Dar cum pune piciorușul In căruța găurită, Guţă cade jos, de-atumba, Pe şoseaua prăfuită... Speriat de căzătură Tapul sare în picioare, Stă o clipă, dup'aceea O porneste'n goană mare... săi NTT ARS oi i B 2 S Fuge'ntr'una, nebuneste, Ca năluca, — Doamne Sfinte! Numai Bicu, în căruță Vede stele verzi "nainte!... Dar de-odată, — ce se'ntâmplă? De-o tulpină vrând să treacă, Haturile se-agūtarū Fără voie de o cracū... Tapul și căruța toată Spânzură în sus de cracă; — Bicu sade jos — si plânge Și nu știe ce să facă... Guţă vine lângă dânsul Si fi spune: Imi pare bine... Uite... n'am mers în căruță Dar nu sunt rănit ca tine... `e Ne RASPLATA BUNATATI! E imprietenisem cu un mosneag ce-avea barba mare şi albă, răsfirată pe u piept — ca O mătură. Ochii mici abia i se zăreau de sub pleoapele greie şi trebuia să se căz- nească într'una ca să le sprijine, pentru a nu-i în- tuneca de tot privirile. Avea un glas domol şi vorbele lui mângâietoare, se amestecau cu rostogoli- rea valurilor nestatornice ale mării. Stăteau lângă stâncă şi-l ascultau. Deasupra noastră, norii albi se destrămau subtirei şi fâşiile roşii de lumină ale apusului îi străpungeau ca nişte săgeți. — „Mosule, moşule — i-am amintit — nu-ţi uita făgăduiala de ieri şi spu- ne-ne întâmplarea cu bă- iatul de împărat, pe care voiai să o povestesti aseară când ni se lipeau ochii de somn. Moşneagul zâmbi u- surel în colţul gurii si tn- cepu: — „E atâta vreme M tunci, cå am uitat şirul timpului; dar întâmplarea aceea a fost atât de gro- zavă că o ţin minte ca a- cum. Impăratul mă trimisese să-i aduc acasă feciorul, de mulţi ani dus la învăţătură, într'o cetate îndepărtată. Fără zăbavă mă pregatii de drum. Ë De aceea, dădui îndată păruncă să se gătească o corabie mare, pe care o încărcai cu tot felul de lu- cruri trebuincioase unei călătorii lungi. Nu uitasem. chiar, să iau cu mine si vreo şase cai, pentru ca atunci când urma să poposim la țărm, să ne poarte poverile. Dintre toţi, unul era tare slab şi pipernicit, că-i pu- teai număra coastele. Mi-a fost milă si l-am luat şi pe el, căci fusese crescut, la un loc cu cei- lalţi şi nu voiam să-l las acasă, singur. Am plecat, aşa cum ne pregătisem, într'o bună di- mineata, manati de un vânt uşurel, care trebuia så ne ducă spre cetatea 'cea mai apropiată de locul unde în- vata băiatul impăratului. Corabia înainta încet spre ţintă şi noi eram mul- tumiti. Ziua ne-0 petreceam in- grijind de bunå starea pån- zelor si a odgoanelor, iar noaptea, stăteam şi ascul- tam cântecele slujitorilor. Călătoream după stele şi măsuram cu iscusință de- părtările, aşa că nu ne pu- team rătăci. Am mers ca vreo 60 de zile încheiate, când, într'o dimineaţă, pe acoperișul corăbiei, se lăsă un stol de păsărele. Am înţeles atunci, că tår- mul nu era departe şi plini de veselie, am mulţumit lui Dumnezeu că ne-a învred- nicit, să ne. apropiem de ținta călătoriei noastre. După ce mai spintecarăm valurile o zi şi o noapte, în fața noastră încet-încet ' Începură să se ivească tår- murile albe ca argintul si intr'un fund de tot, ascunsă de vânturi şi de valuri — cetatea de care vorbirăm. Am pus corabia la adă- post şi am coborât. După ce privirăm cu nesat minunile oraşului, am încărcat poverile pe cai si am pornit să străbatem văile care ne mai despăr- teau de locurile unde se găsea băiatul împăratului, — căci — uitasem să vă spun, Măria Sa îşi dăduse odrasla la învățătură, în- trun loc ascuns si singura- tec, acolo unde trăesc nu- mai inteleptii şi filozofii, iar până acolo, mai trebuia să mergem o cale destul de lungă. Aşa, cu ajutorul lui Dum- nezeu, am ajuns acolo cu toată ceata, si pe inserat am poposit unde .trăia fe- ciorul Măriei Sale. După ce s'au dus fiecare pe la gazdele lor — ca să se. odihnească, după un drum aşa de lung — eu am plecat ca să mă înfăţişez feciorului de împărat. Eram tânăr si nu cunoş- team osteneala, aşa. că pe dată am şi pornit să mă înfățişez in față-i. L-am găsit în mijlocul inteleptilor si filozofilor, pe care ii uimea cu deşteptă- ciunea sa şi care, după cat | A ARE | Va A am înţeles, erau tare mândri. Le-am arătat scrisorile împăratului şi le-am făcut cunoscută dorința lui, de a-şi vedea feciorul întors acasă, ca să-l mai înainte de a închide ochii. Inteleptii bătrâni, mi-au cercetat hârtiile mele cu deamănuntul si au găsit tare chibzuită hotărîrea împăratului, mai ales că, feciorul lui sfârşise tot ce avea de învăţat dela dânşii. După puţin timp, ne-am luat rămas bun dela ei si am plecat împreună cu fe- ciorul împăratului care, se despartise de învățătorii săi cu lacrămi în ochi. Am ajuns cu binela co- rabia noastră şi am hotărît 10 vadă. să vindem toate dobitoacele ce le luasem cu noi, acum nemaiavând trebuinţă de ele. Aşa dar, am chemat pe unul din oamenii noştri mai de credinţă şi l-am trimes în târg cu cei şapte cai cu poruncă să-i dea pe orice preţ căci nu era de toc- meală. Dar tocmai în clipa aceia veni acolo şi feciorul îm- păratului care, pe dată se apropie de calul cel slab şi spuse: — „Lăsaţi- l pe acesta, că e păcat să-i rămâie oasele în ţinuturi străine, după ce ne-a slujit toată viaţa, cu credință“. Am ascultat porunca lui, care pentru mine era sfântă şi am hotărît să-l luăm cu noi, cu toate că eu nu-i găseam nicio folosinţă. Când vântul a început a bate din nou, ridicarăm pânzele şi luarăm calea în- toarcerii. Totul mergea ca la ince- put şi mulțumirea mea că adusesem bine la îndepli- nire poruncile împăratului, era mare; mai ales că mă gândeam la bucuria stă- pânului când va vedea ce fecior înţelept şi cumpătat i-am adus înapoi. Cam la a treizecea zi de călătorie, vântul prinse a sufla mai tare. Spre seară, furtuna se inteti asa de mult, încât părea că cerul se amestecă cu marea. Nu se zărea nicăeri nicio lu- miniţă şi orice urmă de viață era stânsă. Căzurăm toti în genunchi şi ne ru- gam plini de desnădejde. Pe la miezul nopţii, o ploaie vijelioasă se lăsă deasupra noastră. Am crezut că s'au spart bolțile cerului. Vântul vajiia rupând totul în cale; iar corabia noastră părea o nucă pe creștetul valu- rilor. Am înţeles atuncea că orice nădejde de scă- pare era pierdută, iar inima îmi tremura gândindu-mă la ce va credeimparatul de mine, cånd va vedea cå fe- ciorul lui nu se mai in- toarce. Corabia era pe jumătate cufundată si toti slujitorii ei, luaţi de valuri. Asteptam moartea în orice clipă, când, deodată, aud în spa- tele meu, gloaba de cal vor- bind cu glas omenesc către feciorul împăratului: — „Tie ţi-a fost milă, stăpâne, să mă laşi să mă prăpădesc in locuri depăr- tate şi m'ai luat cu tine pe corabie. Iată, a venit vre- mea să-ți răsplătesc bună- tatea. Sue repede în spatele meu cu slujitorul, că nu e vreme de pierdut. Am rămas incremenit,dar fiul împăratului ca un inte- lept ce era, nu se miră de loc de acest dar neaşteptat al dobitocului, ci, după ce mă aruncă în spatele calului, se urcă şi el deindata. Acum zburam deasupra valurilor în timp ce cora- bia noastră se pierdea. în- tr'un vârtej de spumă. Până să mă desmeticese bine, ajunserăm la țărm, duşi de credinciosul cal. Nu după mult ne înfăţi- şarăm împăratului care ne aștepta nerăbdător. Işi îm- brăţișă fiul şi ne întrebă cum am călătorit. Când ne povestirăm toate necazurile princare trecuserăm şi când află că numai mulțumită calului cel slăbănog eram In viaţă, ochii bătrânului stăpânitor se umplură de lacrimi. El dete poruncă să se ducă animalul într'unul din grajdurile palatului, unde să fie îngrijit şi ţinut până la moarte. Aceasta-i povestea calului cel slăbănog — își încheie moşneagul povestea. Si, iată, vam spus-o si vouă, dragi copii, ca să ştiţi că bunătatea nu poate rămâne fără răsplată. AMY SĂDITI POMI! A sosit primăvara, co- pii!.. Nimic nu-i mai plă- cut, în acest anotimp de- cât săditul pomilor. Saditi pomi în grădina voastră ce să vă bucurati văzân- du-i cum cresc, înfloresc Aceasta-i întrebarea pe pe care şi-o pun toţi citi- torii noştri. Vreti sa stiti cine-i Guguta? Aveţi răb- dare până ce va apare nu- mărul de Paşti al revistei noastre şi veţi putea afla şi rodesc. O curte fără pomi este o curte pustie. O casă fără grădină este o casă tristă. Saditi pomi mulţi împrejurul casei voa- stre, copii, ca să vă bucu- ralti, voi şi părinţii votşri. CINE-I GUGUTA? cine e Guguţă. Deocamdată să știți că i-a întrecut in pozne si pe Neaţă şi pe Natafleata, eroii noştri, ale căror isprăvi le-aţi citit în „Dimineaţa Copiilor“. Nu indopati copilul cu medicamente. La răceală sau indispozitie, fricționați-l cu „H ORIA“ care-i restabilește circu- lația normală a sângelui şi-i redă sănătatea. HAPLEA LA STĂPÂN „In editura „Fundațiilor Regale“ a apărut de curând o carte foarte interesantă pentru cititorii noștri mari şi mici, mai ales pentru acei dela ţară. Cartea cuprinde o frumoasă piesă de teatru intitulată „Haplea la stăpân“ jucată de multe ori la Bucuresti si în alte multe orașe ale ţării. Textul piesei este însoţit de numeroase desene şi explicatiuni asupra jocului, personagiilor şi înscenării ei, ceeace folosește foarte mult acelora cari vor să în- cerce a da la sate piese pentru copii şi săteni. “ Un exemplar în peste 120 pag. cu o copertă colorată, costă lei 30 şi se află de vânzare la toate librăriile din țară. 1 / Rug k | ] FRICTIUNEA IHORIĄ 11 TŪKUTUKIĖSISDRINTESA A DA SUA DA V Tukutuki puse toată graba la că- ratul banilor pe care, bineînţeles, că nu-i ducea lui Ramașandra, care habar n'avea de toate astea. Sărma- nul băiat sta închis în casă și tremu- ra ca varga de frica vreunei porunci a Marelui Sultan cu Disc. Crişna Sing închiriă o odăiţă in casa unei bătrâne văduve și, după ce ciri toţi banii, se duse 'n târg, isi cumpără niste haine arăbeşti şi întorcându-se 'n odaitū, se îmbrăcă cu ele. Nimeni nu Var fi putut recunoa- ste; părea un arab sadea. Astfel îmbrăcat, porni spre oborul de cai și după multă tocmeală, cum- pără doi, Asvaratnas, adevăraţi cai arūbesti! Mandrii la înfăţişare şi iuți la mers, caii aceştia puteau să galo- peze cu iuţeală de doi Kos pe ceas, adică vreo douăzeci de kilometri. Pe lângă iuţeală mai aveau şi alt dar: puteau să meargă o săptămână în- treagă fără să mănânce. Asemenea cai nu se găseau oricând şi oriunde. Crişna-Sing avusese mare noroc găsindu-i. Nu e vorbă că l-au şi costat multe parale! Fără 50.000 de rupii n'ar fi putut să-i ea. Crişna a plătit și i-a luat. Numaidecât tocmi şi doi servitori ca să aibă grija cai- lor, cumpără şei si valtrapuri scumpe şi pe nesimţite se duse încă 25.000 de rupii. Cu restul de 25.000 cumpă- ră o scară de mătasă şi un ferăstrău cu dinţii de diamant, ferăstrău cu care se pot tăia cu uşurinţă şi fără sgomot gratiile cele mai groase. După ce cumpără toate astea scri- se următoarea scrisoare prințesei: „Frumoasă Mira-Sunda”, „Admir cu adevărat pe Tukutuki al nostru! Oricât de prost o fi, are totuşi un mare merit că a isbutit să aducă banii nestirbiti. Cum am pri- mit suma am alergat în târg si-am cumpărat doi cai arăbești; cei mai luti cai din lume. Iti trimit prin prostul nostru o scară de mătasă si un ferăstrău mi- nunat cu care poţi tăia gratiile de fer în câteva secunde, fără să faci sgomot. La ora zece noaptea, când toată lumea doarme adânc, te voi aștepta cu caii inseuati, gata de fugă, pe calea imperială a orientului, în faţa ferestrei mari a camerii tale. Să n'ai teamă! Scara de mătase nu se poate rupe. Ne vom sui îndată pe caii nos- tri iuti si în câteva ceasuri vom fi departe de orice primejdie. Până atunci, te rog, trimete-mi atati bani cât îţi stă în putinţă, ca să avem îndeajuns pentru viitor. Voi lua si eu cât voi putea mai multi, fără știrea tatălui meu”. „La revedere, pe curând”. Ramașandra. Tukutuki pecetlui scrisoarea, o puse în duzina cu batiste, ca deobi- ceiu, si înfășurând scara şi ferăstrăul într'o cârpă mare, se înapoiă la pala- tul prinţesei. Cum o zări pe Mira-Sunda, Tuku- tuki începu să râdă vesel şi să joace. Prinţesa îl mustră cu vorbe aspre: — „Ce te-a apucat, prostănacule, de joci așa? — Nu mă pot stăpâni, prinţesă, dar caii sunt aşa de frumoși! — Ce cai?— întrebă Mira-Sunda, nedumerită. — Ah, prinţesă, Ramașandra a cumpărat doi cai cum nu se găsesc alții pe lume! — Dar de unde cunoşti tu la cai? — Vai, stăpână, puteţi râde de mine că nu știu să deschid o carte la pagina unsprezece, dar cât prive- ste la cai, mă pricep ca un geambaș. Prinţesa nu luă în seamă vorbele lui si era nerăbdătoare să-i dea scri- soarea. Tukutuki făcea într'una pe prostul şi desfăcând tacticos cârpa, scoase din ea scara de mătase şi ferăstrăul. Mira-Sunda apucă furioasă lucrurile din mâna lui si fără să se uite la ele, le aruncă într'o cutie; apoi se răsti furioasă, cerându-i scrisoarea. Insfarsit, desfăcând batistele, mai încet ca totdeauna — spre necazul prinţesei, care tremura şi spumega de nerăbdare, — scoase în cele din urmă scrisoarea şi i-o dădu, pe care prinţesa o citi dintr'o ochire, Bucu- 12 Ei kr: ria ei nu mai avea margini, după ce citi cuprinsul scrisorii. Caii erau gata, scara şi ferăstrăul la ea în cutie; rămânea doar să-i trimită banii si să aştepte ceasul fu- gii. Bani avea destui la îndemână, deoarece toată Kasana ei — adică zestrea — fusese adusă cu ea în noul palat. Mira-Sunda scoase caseta grea de aur, încrustată cu pietre nestimate, în care îşi păstrează zestrea și-i po- -runci lui Tukutuki s'o ducă în grabă lui Ramasandra. — Tii, cum se poate ingėla omul! Nu e tocmai aşa deşteaptă cum o credeam eu! E în stare să-și dea toa- tă averea. Ia stai s'o mai necūjesc niţel; tot mă crede prost, să fac pe prostul! — zise în gând Crișna. Apoi, râzând prosteşte, spuse prinţesei: „Duc, duc tot prinţesă, dar, vă rog să-mi rūspundeti la două întrebări. — Ce întrebări? . — Intâia: pentru cine sunt caii pe care i-a cumpărat Ramagandra si a doua: Pentru ce vă goliti toată co- moara şi o trimiteţi tot acestui tânăr? Dacă bunul Ecașa-Eradi-Pati ar sti toate astea, cred că nu sar bucura deloc? Prinţesa se fâstâci de-abinelea au- zind ce întrebări îi pune Tukutuki; ştiindu-l însă prost, lesne încrezător, ticlui la iuţeală o minciună. Ii spuse că într'unu din serile viitoare trebue să. meargă, însoţită de Ramașandra la templul zeiţei Kali, să-i ducă da- ruri şi să se roage pentru norocul ei. Totodată îl rugă pe Crişna să nu spue nimănui nimic, deoarece rugă- ciunea către zeiță trebue făcută în taină; altfel nu-i va aduce noroc. „Ştie să minta. E si asta o dovadă de înțelepciune; dar, cu mine şi-a găsit nașul!—gândi Crişna— şi-i făgă- dui că va păstra taina, dacă-l ia şi pe el la templu. — Asta nu se poate, pentru nimic în lume! Degeaba mai mă duc la templu dacă te iau și pe tine! Nu înţelegi că în felul acesta nu-mi vor fi de folos darurile pe care le. voi aduce zeiţei?... Tukutuki se porni pe un plâns cu urlete. Tipa cât îl ţineau foalele, de credeai că a luat foc palatul. Prinţesa nu mai știa ce să-i facă să-l linisteasca.Il man găie,spunându-i vorbe dulci şi-i făgădui că la în- toarcerea de la templu o să-i aducă un Įcosulet plin cu Pasadas: gus- toasele prăjituri care se aduc drept jertfă zeiţei Kali. Crişna-Sing făcea mereu pe pros- tul, dar în cele din urmă se potoli, punånd-o pe Mira-Sunda să-i jure c'o să-i aducă, nu un cosulet, ci o sută de Pasadas. Prinţesa îi făgădui că o să-i aducă mai mult de o sută și, văzându-l că se linisteste, îl lăsă singur, cu case- ta si se retrase în iatacul ci. Tukutuki goli caseta de toate bogă- ţiile şi punându-le întrun sac se duse cu ele la cel mai mare zaraf din oras si luă în locul lor un car- net de Hundis(cecuri)pe care le pu- tea preschimba în bani la oricare zaraf din marele Imperiu Indian. Isprăvind şi această treabă se în- toarse la palat şi-i spuse prinţesei că a făcut întocmai cum i-a poruncit. Mira-Sunda era fericită, crezând că numai curajul şi înţelepciunea lui Rama-Sandra au putut duce la bun sfârşit pregătirile de fugă. După cum o povatuise in scrisoa- re, se duse la tatăl ei și-l rugă fru- mos să-i dea voe să-şi mute iatacul în camera patrusprezece. Ecașa-Eradi-Pati — bun cum era — încuviință mutarea; astfel, prin- tesa învinse si cea din urmă piedi- că ce-i mai sta în cale. După cum Ramagandra nu știa nimic de itele urzite cu atâta dibăcie de Tukutuki, nici împăratul nu bă- nuia nimic. Zilele treceau și fiecare ceas, fiecare clipă, i se părea prin- țesei ani. Insfârșit, ziua sortită fugii, sosi. Prinţesa dorea să ia cu ea toate po- doabele şi vestmintele cele mai de preţ, dar fiindu-i teamă că prostăna- cului o să i-se pară ciudat o plecare la templu. cu atâta bagaj, scrise în grabă o scrisoare către Ramaşandra, prin care-l ruga să-i dea ceva de lucru lui Tukutuki, ca să nu fie de faţă la fuga ei, Crișna-Sing luă scrisoarea și plecă în fugă dela palat. Pe drum o des- chise şi un strigăt de bucurie îi esi din piept, citind cuprinsul ei. Graba prinţesei de a-l trimite cu scrisoarea era binevenită, deoarece tocmai asta dorea și el; să iasă cât mai iute din palat, ca să aibă totul la punct. „Se duse deadreptul la grajdul un- de-și adăpostise caii si ziua întreagă o petrecu pregătind tot ce trebue pentru un drum lung. Servitorii te- sălară şi înşeuară caii si, nemaiavând ban i a ARI MER II PRE DL nevoie de ei le dădu drumul, cinstin- du-i, pe lângă leafa lor, cu un bac- sig gras. După ce oamenii plecară, Crişna- Sing se îmbrăcă cu niște haine sără- căcioase, își mânji faţa cu funingine şi astfel, schimbat ca un servitor de rând, luă caii de căpestre si se furișă cu ei în umbra palatului, în dreptul ferestrei care da spre Calea Imperia- lă a Orientului. Legând bidiviii de un copac,se lă- să la rădăcinile unui copac si reze- mându-și capul de trunchiul tare, fiind foarte obosit de atâta alergătură, căzu într'un somn adânc. Prinţesa Mira-Sunda, numărase cli- pă cu clipă orele şi suspină ușurată când, aruncându-şi privirea pe fereas- tră, zări caii sub copacii din stradă. Numaidecât îşi făcu pregătirile de plecare. In vremea asta, Tukutuki, dormea dus, visând toate fericirile din Para- disul lui Buda, așa cum odinioară visase sub „Copacul Inţelepciunii” marele și înțeleptul prinţ Kia-Muni... (Urmare în numărul viitor) D. MEREANU CONCURSUL DE JOCURI PE LUNA APR CUVINTE INCRUCISATE ORIZONTAL: 1) Câine sălbatic. 6) Sgârie brânză. 11) Intindere de apă. 12) Deosebit. 14) Om negru. 16) Deşert. 18) Fără valoare (fem.). 20) Sătean. 22) Slăbi- ciune trecătoare. 23) Posed. 24) Horn. 26) Se face din lapte. 27) Zeul soarelui. 28) Animal rușinos. 30) Gen literar. 32) Paie. 33) Plec. 34) Monedă. 35) Notă muzi- cală. 36) Asociaţie de voci. 37) Animal domestic. 39) Fricos. 42) Inmultit. 43) Culoare. 44) Apă stătătoare. 46) Ca la 27 orizontal. 47) Tutun. 50) Despart. 52) Existam. 53) Pom roditor. 55) Instrument muzical. 56) in. geometrie. 58) Chip cioplit. 60) Pentru ţinut auto- mobilele. 61) Pietriş mărunt. VERTICAL: 2) Gust neplăcut. 3) Pentru acoperit. 4) Măsură. 5) Strâng cu sfoara. 6) Animal domestic. 7) Articol. 8) Trândav. 9) Mântuitorul. 10) Măgar. 13) Pom exotic. 15) La tablou. 17) Vas de lut. 19) Instrument muzical. 21) Aduce ploaie. 22) Ogor. 25) Coşar. 26) Pentru scurs apă. 29) Boltă. 31) Craiu. 32) Soiu. 36) Casa lui Grivei. 36 a) Program zilnic. 37) Partea care arde a lumânării. 38) Bărbierit. 40) Popor semit. 41) Gust. 43) Povara măgarului. 45) Neguros. 48) Femeie bătrână. 49) Afirmatie. 51) Monede. 53) Tânăr nobil in serviciul unui rege. 54) Fluviu în Europa. 57) Ochiu de lanţ. 59) Hi, murgule! GHEORGHE ANDREI SARADA In trei pårti sarada Toata, se desparte, Plantă cunoscută Este prima parte, Cu floare micuță Si tulpini cam scurte, Partea doua este Pasăre de curte, Care, când e friptă Lasă apă 'n gură. Partea treia 'n fine La şah e figură, Tot cuvântu 'nseamnă Pacoste, belea. Nu-ţi doresc,. amice, Să te afli'n ea. ADRIAN ROTARU-Loco Deslegările acestor jocuri se primesc la sfârşitul concursului. CUPON DE JOCURI Mamele și pronumele Adrese Seria "i Aprilie a !K.--—-m-=-m.n>.--.P..- ———- ILIE = —————--- DESLEGĂTORII JOCURILOR PE IANUARIE SI FEBRUARIE Trandafirescu Constantin (14), Gily Marcuganu (13), Mirela Pătrăşescu (13), Sandu Marcuganu (13), Florica Dumitrescu (13), Gilda si Marcel Marcovici (14), Miştorică Radu (7), Rodica şi Florin ing. Alex. lonescu (14), Fanny şi Frieda Hermann (14), Miloglov M. Victoria (7), Cicy Ronsentveig (14), Vasilică şi Bonbonel (6), Teodor Ber- man (6), Mihail May (14), Bébé Tr. dreescu (13), Gabriela Boboc (13), Gheorghe Andrei (13), Rotman Adolf (14), Marieta Niculescu Orzaru (7), Scurtu Eugenia (2), Mircea Cohn (13), Finkelstein Gela (7), Petre I.. Filotti (1) Alex. Cojocaru (6), Cuponul? — Kristen Louise (13), Florica şi loan Săndescu (12), Culinschi Gheorghe (6), Gigi Baciu (14), Droc Nicolae (7), Georgescu Mihail Savin (14), Miriam Ilutza (1), lonel Dascălu (5), Con- stantin M. Georgescu (14), Lucia Oprescu (14), Teodo- rescu Romanați Nicolae (11), Duţescu N. Virgil (12), Marcel Schaim (12), Weiss D. Isidor (7), Fusoiu Gheorghe (14), Monica Hornstein (13), Cristodor Victoria (7), Ghedalezon Ghedale (7), Viorica Meculescu (8), Mariana Mayer (16), Kuky Bacal (14). Victor Schwartz (14), Niculescu Elvira (14), Carol Lupescu (12,) Ionel Apostol (14), Beatrice Leibovici (12), Ghiza Semo (14) Dorel Bemayor 12)), Florica Păsculescu (8), Zoe Buruiană (8) Ortansa Frangopol (13). Rudolf Auterith (14), Costel Cordeanu (14). Mircea Elmann (14). POSTA JOCURILOR Vasilescu loan. — lată lista colaboratorilor noștri şi a jocurilor publicate: Gheorghe Andrei. — Insecte, Peștele, Bufnița, Rata, A început şcoala, Lebăda, Sare, Pomul de Crăciun. 3 jocuri simetrice. Jocuri mici: Un patrat geografic, un polindrom, o şaradă, o enigmă, un proverb ascuns, un rebus 7 anagrame, o stea magică. Ionel Bichigean. — Năsăud: 9 careuri cu subiect, 9 careuri simetrice, un aritmogrif. Leova Lăzăroiu. — Galaţi: 4 careuri cu subiect, 2 careuri simetrice, 3 enigme, o enigmă — omonim, 4 anagrame. Moş Petre: 13 anagrame. Munteanu Alexandru: 2 careuri simetrice, 2 şarade, o metagramă, un triunghiu geografic. 3 jocuri: Irina I. Chirică (Un careu cu subiect, o ghicitoare şi o anagramă). A. Rotaru (Două metagrame si o saradå). 2 jocuri: Iacob Ass (Două anagrame). Jenny Ascher (Un careu simetric şi o anagramă) 1 joc: Halpern I. Marcel (un romb geografic). Davidovici Carol (o anagramă), Const. Sârbu (cuvinte încrucişate). Gampere Emil (careu simetric). J. Aschier (careu cu subiect). Baby Focşeneanu (careu cu subiect). COPIII!!! Nu uitaţi, că numai magazinul „P ARIS“ din Str. Smărdan 30, vá Imbracă frumos si eftin. Magazinul „PARIS“, este singurul magazin de specialitate In confectiuni pentru copii de toate vârstele. “1 IN LOC DE POSTA-REDACTIEI! Nelu Georgian — Loco. Este ade- vărat că Marconi a fost un mare învăţat, dar nu este socotit drept cel mai vestit inventator, ci americanul Tomas Edison. Acesta din urmă era încă de mic un spirit născocitor, care a făcut în timpul rodnicei sale vieţi mai multe mii de inventiuni folosi- toare omenirii. Patefonul de azi, gramofonul de până mai eri, sunt o perfecţionare a fonografului inventat de Edison. La început, acest aparat de reprodus glasul omenesc si orice fel de sunet folosea nişte cilindri de ceară pe care aluneca un ac. Azi se reproduce glasul omenesc şi sunetele instrumentelor prin imprimări elec- trice, pe discuri făcute dintr'o com- poziție specială. Aceste imprimări nu se pot face decât cu o instalaţie specială şi sunt destul de costisitoare. Vezi dar că nu-ţi poţi cumpăra un astfel de aparat, cum spui mata. La expozilia din Bruxelles am vă- zut înșă ceva care te-ar putea intere- sa. Era un aparat în faţa căruia vorbeai câteva minute şi iţi fixa cuvintele pe o placă de celuloid mare cam cât o carte poştală. Pe această carte poştală scrii o .adresă, lipesti mărcile trebuitoare si o pui la cutie. Cel care o primește, o pune la un patefon obișnuit şi ascultă cuvintele rostite de trimitūtor. Este şi acesta un fel de a trimite scrisorile vorbite. Victor Podeanu — Râmnicul V. Foarte bine fac pârinţii matale că nu vor să te lase să bei cafea. Cafea- ua face rău mai ales copiilor, — le strică somnul si liniştea. Lasă, o să bei cafea când vei fi mai mare. Acum bea lapte cât mai mult, apă şi limo- nadă. E mai sănătos așa. Nicuşor Oprescu — Craiova. Cartea lui Ică-Rică se găsește la orice libră- rie, ca şi cartea Bunitei despre Nelutu şi Florica. Dece adică să fi fost scri- se numai pentru cititorii revistei noastre? Lia Comsa — Cernăuţi. Poezia tri- misă are oarecari calităţi, dar subiec- tul l-am mai văzut tratat chiar în forma trimisă de dumneata. Încearcă ceva vesel. Asupra lui Grigorie Ale- xandrescu te înşeli. Se crede că s'ar fi născut la 1812. Unii susţin că anul nașterii sale ar fi 1810, iar alţi 1814. Sigur e că s'a născut la Târgoviște. A fost şi ofiţer în armata română, dar mai târziu a demisionat. Corica B. — Loco. Concursurile noastre sunt făcute ca să fie desle- gate numai de cititorii obicinuiti, cari sunt copiii. Dacă o citesc şi oamenii mari, cu atât mai bine. Nu putem da însă jocuri prea grele. Noly — V. Dacă ai talent la desen se poate vedea încă din anii copilă- riei. Principalul e să desenezi mereu cât de mult si obiecte cât de diferite, ca să te obişnueşti cu forma lor. Incearcă şi trimite-ne si nouă câte ceva din cele ce faci. Vasilica Botea — Călăraşi. Crezi că ai făcut o glumă, spunând despre ` Azorel că n'a fost încă la şcoală? Ce, crezi că nu se duc şi câinii la şcoală? Află, drăguță, că sunt chiar la noi în fara mai multe şcoli în care se dresează tot felul de câini, dar, mai ales, câini poliţişti şi câini militari. Vara trecută eu însumi am urmărit un fel de examen al câinilor dintr'o astfel de şcoală şi îţi spun drept, am văzut lucruri cu adevărat uimitoare. „Elevii” câini sunt foarte sarguinciosi şi ascultători. Știu să sară garduri, să meargă pe pitulate, să „facă pe mortul”, să ducă pachete şi fel de fel de obiecte în să descopere în cea mai mare învăl- măşală pe un hot. Mă crezi că eu, odată, la un circ, am văzut şi un căţel care făcea tot felul de gium- buslucuri ca să înveselească lumea şi afară de asta, ştia să numere şi să socotească, ca mata şi ca mine. Nicu Matackhe—Loco. Află mata că proaspăta carte intitulată „Haplea la Stăpân” nu a fost scoasă la revista noastră; ea a apărut în editura „Fundațiilor Regale” deşi e scrisă de d. Marin lorda, directorul ,,Dimi- netii Copiilor“. Eu am această carte şi dacă treci pe la mine ţi-o pot împrumuta s'o citeşti. - Rădulescu E. — Am primit dese- nele, dar ne pare rău că nu le pu- tem publica: concursul de portrete s'a închis de mult. Desenele ce pu- blicăm în revistă sunt dintre acele trimise în termenul fixat de noi. Răspunde la concursul-anchetă. Alfred Schwartz. — Sunt bune de- senele, dar au venit cu prea mare întârziere: concursul e închis. Nu ştiai? Segal Bibi, — Botoşani. — Prea târ- ziu ne-ai trimis portretul vecinei matale, care, de altfel ne-a plăcut foarte mult. Adina Gologan, Loco, — Mata ai oarecare îndemânare la scris, dar nu înțeleg dece ţi-ai ales tocmai un su- biect aşa de trist?... Apoi, pentru copii, trebuie scris mai mult simplu şi mai pe înţelesul lor. Fereşte-te să faci literatură cu orice preţ, fereşte-te de fraze bombastice și de cuvinte prea căutate. Aşteptăm ceva vesel. Finchelstein Mony. — Bucata în proză, „Țăranul si Dracul“ este luată dintr'o carte de şcoală şi nu o pu- tem publica. „Primăvara“ are ver- suri cari prea sună din coadă fără să aibe prea mari calităţi: „Primăvara a sosit lar plugarii au ieşit“ Cam sărace versuri! La fel şi: „Iar copiii cei voiosi Sburdă liberi, bucuroşi“ Incearcă altceva si-f ivom publica, bucuroşi. Anghel Florea, Ilfov. — Vei fi sa- tisfăcut in rugămintea ce ne-ai făcut. Ileana Cosmulescu, Tg.-Mureş. — Nu ştiai că s'a închis de mult concursul de portrete? Abulius Cleopatra, Loco. — Se şi vede din neindemânarea versurilor ce ne-ai trimis ca esti la primele şi încercări. Ar trebui să citeşti mult din clasicii noștri, ca să te deprinzi cu meșteșugul scrisului. Desigur, ai oarecare înclinare, spre scris, dar ea trebueşte cultivată printr'o muncă stăruitoare de fiecare zi. Invaţă apoi însemnătatea cuvintelor și cum să le foloseşti în scrisul d-tale. Cuvinte ca: sbătut, natură, cuvertură, nu sunt bine alese si întrebuințate. Valeriu Stafidor. — Arată frumos calul matale în desenul trimis, dar concursul de portrete este de mult închis. Sticletele e foarte bine colo- rat!... Așteaptă să deschidem un alt concurs şi trimite-ne desenele pe care le-ai făcut. Bernhard S. Man. Putna. — Eşti prea mic ca să scrii versuri pentru revista noastră. Aşteaptă să mai cresti. Până atunci continuă să ci- teşti ceiace scriu alţii în revista Di- mineata Copiilor al cărui „cititor pa- sionat“ eşti. Kandel Bianca. — Am văzut dese- nele trimise si ne-au plăcut mult. Cel cu doi puisori în faţa casei este foarte frumos. Nu le putem publica însă fiindcă concursul de portrete este închis de mult. Franzi Körner, Cernăuţi. — Toc- mai acum, când s'a dus iarna si au înflorit ghioceii, desenezi oameni de zăpadă? Desenează altceva si trimi- te-ne, ca să vedem si noi! COPII DIN TOATĂ. TARA ` > Fotografii executate de firma GENERAL FOTOGRAF SERVICE Calea Victoriei 91 Tiparul Atelierele „Adeverul“ S. A., Bucureşti, ` Ë ru. sm xË X * x X X X X CIUDATENII DE PA ŞTI OUL CARE NU SE INVARTESTE Legaţi două ouă unul crud si unul copt, fiecare ce câte o sfoară si încer- dati să le învârtiţi. Spre marea mirare a noastră, veţi băga de seamă că cel copt se invarteste pe când cel crud, nu. Explicaţia e foarte clară : In oul crud conţinutul e tare şi strâns legat de coa- já, asa că se învârteşte im- preună cu ea, pe când în conţinutul oului crud, fiind lichid, împiedică din aceas- tă pricină învârtirea oului. URAREA DE PAȘTI IN CU Fierbându-se laolaltă în oţet, 10 grame de praf din gogoaşă de ristic şi 5 gra- me de alun pulverizat, se capătă o cerneală minu- nată. Cu această cerneală se scrie pe un ou crud: „Săr- bători fericite“. După ce se usucă scrisul, fierbem oul până devine ou tare. In acest chip, scrisul de pe ou dispare, intrând înă- untru. Oul pare la fel ca oricare altul. Acest ou se poate trimite ca ou de pă- căleală prietenilor, cari, fără îndoială, vor fi nedu- meriţi văzând urarea de Pasti scrisă pe albuș. UN JOC INTERESANT Intr'o cutie mare se fac trei sau mai multe găuri rotunde, şi tot dintr'un car- ton se face un inel care să fie de două ori mai larg decât grosimea oului. In gaură, fiecare jucător pune câte un ou. Fiecare copil care ia parte la acest joc, va arunca dela o anumită depărtare inelul în așa fel încât acesta să cadă în ju- rul oului pe care il įinteste. Dacă din trei. mişcări iz- buteste să arunce bine ine- lul, va căpăta oul tintit. OUL IN POARTĂ e un joc interesantla care iau parte mai multi insi. Se iau atâtea cărţi poştale câţi jucători sunt şi se face în ele o gaură atâtde ma- re, încât să poată trece un ou prin ea. lar marginele de jos se taie în două părți, o parte îndoindu-se înainte şi una inapoi, pentruca poarta să poată sta drept pe o masă lucioasă. Jucătorii trebue să-și dea osteneala să bage cât mai repede în poartă un ou gol. La un semn al acelui care conduce jocul, fiecare co- pil va sufla din răsputeri D i Nicio veste din 22-22 căutând să împingă în acest chip oul în poartă. Cine va băga primul ou va fi in- vingător. FUGA CU OUL Fiecare jucător ţine în mână o lingură, în care se află un ou, stând cu toţii în acelaş rând. La o depăr- tare oarecare seia un gard, un pom, sau o piatră ca punct de oprire, La un semn al celui care conduce jo- cul, toti o pornesc spre țin- tă. Cine ajunge primul la țintă si se întoarce înapoi fără să-i scape oul, e soco- tit învingător. Tara Albinelor!.. Reprezentantul „Diminetii: Copiilor“, trimis special al revistei noastre in Tara Albinelor, ne-a trimis de câte- va săptămâni o serie de interesante ştiri. De o săptă- mână însă nu sa mai primit nicio veste dela trimisul nostru, așa că avem dreptul să fim foarte îngrijaţi! MARGI DIN TOATE TARIL REPUBLICA DOMINICANA | AB k HAI SA STRANGEM MARCI Nicușor Opreanu Buzău — i-a răspuns chiar in numărul acesta Moş Marin. BELGIA. — Pentru prima oară în Belgia s'a emis o serie de 5 mărci înfățișând pe Regele Leopold al II-lea aviator. Marcile au fost ti- părite în 5 valori, fiecare cu un tiraj de câte 100.000 exemplare. | REPUBLICA DOMINICANA] „Ms >< Citeste-l si vei fi satisfăcut. Mai multi strângători de marci. — Catalogul cu preţurile mărcilor au fost trimise la timp tuturor celor ce l-au cerut, şi deci şi dv. | REPUBLICA DIM; veð LANA | Canu Darie — După Sf. Pasti vom publica toată seria de marci. Ionescu C. Făgăraş — Dacå mafca are toate zim- turile bune (nerupte), a- tunci valorează mult. Să REPUBLICA DOMINICA- NA. — Pentru comemora- rea constituţiei U. S. A. de nord (1787-1937) Republica Dominicană a emis o serie de 3 valori ca şi celelalte state ale Americei. Aceste valori au fost tipărite în câte 500.000 exemplare. nu o dai nimănui. Păstreaz-o în album. Costel Marin Ialomița — Orice marcă românească bună trebuie păstrată, căci peste un timp îndelungat ea va fi preţuită. Dr REVISTA RENAN „NEATA COD: Director: MARIN IORDA TLUSTRATA PENTRU COPI! ȘI „LOR TINERET REDACȚIA $! ADMINISTRAȚIA : BUC. STR.-CONST. MILLE 7 — 9 — 11. — TEL. 3.84.30. — ABONAMENTE : 1 AM 290 LEI, 6 LUNI 100 LEI. — EXEM- PLARUL 5 LEI. — IM STRAINATATE DUBLU. REPRODUCEREA BUCAŢILOR STRIC? INTORZISA. MANUSCRISELE NEPVOLICATE MU SE INAPOIAZA. ANUL OAMNE, câtă bucurie dela palat pân'la bordei | larna, cea fără de milă cu cei săraci, nu mai viforeşte prin cocioabele nevoiașilor, ca să tremure copilașii lor de frig si de foame. k Numai ce se lumineazå bine de zi, vine soarele si va bate in geam: — „Pornili copii la joc!“ — vă zice el. Iarba s'a aşternut, pomii toți au înmugurit, bucura- ti-va: A sosit Primăvara! Vin Pastile, cu cozonaci, cu ouă roșii, cu voe-bună şi cu veselie. Şi pentru că am vorbit de Pasti, să vă povestesc ceva, care începe trist, dar sfârşeşte vesel. N'aveti nicio grijă. Anul trecut, tot aşa, în preajma sărbătorilor, întrun fund de curte, locuia o femee săracă. Cât era ea de săracă, tot s'ar fi bucurat în sufletul ei, măcar de razele de soare, ce se răsfrângeau pe pereții bordeiului. Dar vezi, pe un asternut zdrențuit, zăcea un copilas atât de rău bolnav... Atât avea si ea pe lume. Il chema Nicuşor şi ardea ca focul. Măicuţa lui, privindu-l cum se stinge, plângea şi se ruga lui Dumnezeu să i-l scape. De nopţi şi de zile, veghea într'una. Copilul aiura şi nu se atingeau de gurita lui, decât cele câteva picături de apă, cu cari îi uda buzele arse de friguri. Ce frumos sunau clopotele bisericilor din apropiere! Cu glasul lor de aramă, chemau credincioşii la slujba cea mare. O chemau și pe maicuta. Dar putea ea să-l lase singur pe Nicuşor al ei, care de-abia își mai ținea sufletul?... Mult timp stătu nemişcată, când i-se păru că aude ca prin vis corul bisericii cântând: Christos a înviat din morţi... Un ceas suna din depărtare miezul nopţii. Lumea se'ntorcea pâlcuri-pâlcuri dela biserică. In mâinile tuturor pâlpâiau nişte luminite mici, ca nişte stele aurii. Măicuţa, obosită de veghe, adormise pe nesimţite la căpătâiul lui. Deodată, i se păru că bordeiul ei sărac, se umplu de o lumină atât de frumoasă şi de strălucitoare... Si-acoperi ochii. Când putu să privească în jurul ei, Nicuşor zăcea întrun pat, cu un așternut care sclipea de albeaţă. Ce curată si drăguță era căsuţa lor!.. Pe maūsuja de lemn, acoperită c'o faţă de masă înflorită, erau niște cozonaci dolofani, ouă încondeiate, mâncări bune si chiar bomboane. Aiurită de tot ce vedea, mama se aplecă asupra micului bolnav... 20 APRILIE 1938 No. 741 HRISTOS A INVIAT! — „Scoală, Nicuşor, de vezi ce ne-a trimis Ilisus!..,“, Dar Nicuşor sta nemișcat, cu ochisorii închiși şi maicuta isbucni într'un plâns amar şi dureros. La ce foloseau toate darurile acestea, dacă trebuia să vadă prăpădindu-se, poate chiar în noaptea asta sfântă, singurul ei copilaş? Dar usa se deschise binișor. Pătucul lui Nicuşor se acoperi de niște raze ca de soare. O făptură cerească se apropiă de el. Doame, cât era de frumos şi ce coroană minunată înconjura fruntea lui atât de înțeleaptă! Purta veșminte bogate ca sfinţii din icoane. Ochii lui adânci şi blânzi, îl căutau pe Nicuşor. Un surâs de milă si ertare infrumuseja chipul lui Dumnezeesc, Măicuţa îl privea inmarmurita. Ca în vis, el se aplecă aproape, tot mai aproape. Un glas atât de dulce răsună la urechea ei. „Scoală, Nicuşor...“ — cuvântă el mângâind frun- tea si trupsorul lui istovit. „Scoală, Nicuşor. In noaptea asta se bucură toti în- gerii. Bucură-te şi tul... — „Mama!...“ — se auzi un strigăt slab. Maicuta sări din somn speriată. Visase atât de frumos!... Nicuşor încercă să se scoale. In ochii lui adanciti de boală, se oglindea o viaţă nouă. — „Mama, clopotele, mamă! Christos a înviat!“ Doborâtă de fericire, măicuţa căzu în genunchi. — „Adevărat a înviat! Odorul meu...“ — şopti ea nebună de bucurie. In clipa asta, ușa se deschise într'adevăr, si copilaşii din vecini veneau să-i aducă lui Nicuşor, haine, ouă, cozonaci si alte lucruri bune. — „Christos a înviat, Nicuşor!“ Și Nicuşor surâdea cu ochii plini de lacrămi. Cât e de slab!... Dar ce are aface? Peste câteva zile o să se facă bine de tot. O să se dea si el jos din pat si o să se bucure iar ca toti copiii săraci: de un fir de iarbă, de un fluturaş de argint si de o rază de soare. VANDA MIHAIL IISUS CHRISTOS este numele sub care 11 cunoaștem pe lisus din Nazaret, Mântuitorul lunii, Cela ce s'a jert- fit pentrut iertarea păcatelor noastre, lăsându-se să fie răstignit pe Golgota. In timpul său lisus era cunoscut însă pe numele de Josua. Sub acest pume a fost chemat de cei cari l-au cunoscut în viaţă. Unii îi spuneau Josua Mesia, [o] ] DOUASPREZECE PERECHI DE PANTOFI [= fost odată un moșneag sărac, sărac de n'avea după ce să bea apă.li murise soţia, îi plecaseră copiii în lume şi el rămase singur. Doar un nepot mai Stie din când în când pe la coliba mogului si îl mai întreba de sănă- tate, îi mai aducea o farfurie cu ciorbă sau un coltuc de pâine. Cu dragă inimă i-ar fi dat Petru — aşa îl chema pe nepot — mai mult mosului, dar el era nevoiaş și deabea își ducea zilel- ca un biet orfan te era. S'ar fi dus Petru in alt sat să-și încerce norocul dar nu se îndura să se îndepărteze prea mult de coliba moșului căci se temea să nu se stingă bătrânul din viaţă fără o lumânare la căpătâi, fără o rudă pe aproape. Petru împlinise șaisprezece ` ani. Moşul optzeci şi nouă. Intro dimi- neaţă, flăcăul se duse la unchiul său şi îi spuse că a avut un vis ciudat: „Se făcea — spunea el — cå pri- veam de pe un vârf de munte de jur împrejurul meu. La dreapta, zarea era verde, la stânga roşie, in fata mea era cerul negru, în spate galben. Ce vrea oare să însemne visul meu? — Nepoate, — răspunse moșneagul, cu glasul stins de bătrâneţe, — visul tău te sfătuiește să pleci din locul acesta în care te afli şi s'o iei la dreapta, căci acolo te așteaptă norocul tău. Verdele înseamnă nădejde și iz- bândă, roșul moarte şi trudă zadar- nică, negru sărăcie, iar galbenul, is- pita diavolului. Trebuie să pleci ne- întârziat spre norocul tău, vorbi mos- neagul, Lui Petru îi venea foarte greu să plece, dar în cele din urmă își luă desaga, îl îmbrăţişă pe mosneag si plecă la drum lung. Mergând el me- reu spre dreapta ajunse într'o pă- dure deasă. Flăcăul îşi scoase merin- dele si infometat se aşeză pe iarbă să mănânce. Era îngrijorat căci nu vedea la dreapta lui nicio cărare şi începea să se îndoiască de spusele unchiului său. Poate — îşi spunea Petru — moşneagul n'a ştiut să:mi tălmăcească visul! Cum știe dacă în loc să merg spre norocul meu, nu-l ocolesc. Petru începuse să mănânce, când în faţa lui apăru ca din pă- mânt un pitic zdrenturos. — Flăcăule, — vorbi piticul — n'am mâncat de trei zile si nu mai pot de foame. Imi dai voe să iau și eu câteva îmbucături din mancarea ta? — Şezi colea, răspunse Petru si mănâncă pånă te saturi. Se ospătară amândoi pe tăcute. Din când în când, flăcăãul il prindea pe pitic privind iscoditor şi plin de blåndete în acelaş timp. — Eşti nimos şi deaceea Dumne- zeu n'o să te părăsească niciodată, spuse omuletul isprăvind de mâncat. Flăcăul oftă si nu răspunse nimic. — Ştiu cåt esti de îngrijorat, mai zise după o tăcere scurtă piticul, dar eu te voi ajuta, fiindcă si tu ai fost bun cu mine. Iată mingea asta mică; fă-i vânt cu piciorul pe pământ, ea se va rostogoli mereu si tu urmeaz-o. Iti va arăta locul unde se află no- rocul tău! Petru mulțumi, strânse mâna piti- cului și aruncă mingea de pământ. Umblă Petru ţinându-se după minge două zile si două nopţi încheiate, A treia dimineaţă, mingea se opri şi băiatul se trezi în fata unei îm- părăţii. Puse mingea în buzunar şi se a: propie de o femee bătrână care plân- gea. — De ce plângi? o întrebă Petru, — Plâng, spuse femeea printre la- crimi și suspine, fiindcă de un an de zile e jale mare în împărăţia aceasta |! Si cum n'am fi cu toţii mahniti, când în fiecare noapte dom- nita rupe douăsprezece perechi de pantofi de aur? Dacă nu „deslegăm taina, în câţiva ani de aci înainte, această falnică împărăție va ajunge la sapă de lemn. — Cum? — se miră Petru, nimeni n'a fost în stare să afle din ce pri- cină rupe domnita în fiecare noapte douăsprezece perechi de pantofi — Nimeni! Au fost chemaţi vracii cei mai iscusiti și învăţaţi din lu- mea întreagă! De prisos! Acum, im- păratul a făgăduit că îi va da de soţie pe domniţă, aceluia care va deslega taina celor douăsprezeee pe-' rechi de pantofi de aur. — Vreau să vorbesc chiar acum cu împăratul, spuse Petru. Bătrâna îl luă de mână si îl duse până în sala tronului unde şedea împăratul. In puţine -cuvinte, Petru câștigă încrederea împăratului. — Doresc să mi-se puie si mie un pat în odaia domnitei, spuse flăcăul. — ţi voi face, voia; dar så ştii că dacă în trei zile și trei nopţi nu des- legi taina, unde-iti stau picioarele, îţi va sta și capul, răspunse impăratul, In aceeas "noapte, flăcăului i-se asternu de dormit în odaia domnitei. „Voi sta treaz şi voi pândi, îşi spuse el, să văd tot ce se întâmplă“. Dar pela unsprezece noaptea, dom- nifa îi dădu să miroase o floare si Petru adormi dus până în zori. A doua zi dimineaţa, lângă patul dom- nitei stăteau douăzeci și patru de pantofi de aur tociti. A doua noapte, Petru adormi din nou. Dar a treia se făcu doar că miroase floarea dar își tinu răsufla- rea şi se prefăcu că doarme. Domnița veni de câteva ori lângă patul lui Petru, ca să se încredin- įeze dacă doarme. Spre a fi şi mai sigură, il intepa cu un ac în picior. Flăcăul răbdă intepatura fără să se clintească. Orologiul batu douăsprezece cea- suri gi in. aceeași clipă, ușa se des- chise si o namilă de om întră în odaie. Petru o văzu pe domniţă palind şi începând să tremure. — L-ai adormit'pe flăcău? şueră namila de om. Domnița făcu semn cu capul că da. — Incalţă-te cu pantofii de aur, porunci namila. Fără să crâcnească, fata scoase din dulap douăsprezece perechi de pantofi de: aur, le înşiră lângă pat şi se încălță cu una din ele, Zmeul — căci era un zmeu omul acela mare — scoase din buzunar o muzicuţă, o puse pe un scaun, apoi inșfăcând-o pe domniţă de. mijloc, începu să danseze cu ea. Douăsprezece dansuri făcură și după fiecare dans domnita trebuia să-şi schimbe pantofii, căci fiecare dans îi rupea o pereche de pantofi. Mai mult vie decât moartă, istovită, deabea ţinându-și răsuflarea, fata de împărat căzu pe pat şi îndată adormi. Zmeul se. strecură încet pe, ușă. Petru se ridică din pat şi se luă după el, tiptil, tiptil și îl urmări până ce namila ajunse într'o pădure. Străbătură pădurea — zmeul înainte, Petru în urmă și în cele din urmă, il văzu pe zmeu intrând intr'o casă. Petru se pitulă după zid si de acolo privi printr'o fereastră în casa smeului. Văzu cum bea apă dintr'un ulcior, cum apoi se întinde pe pat şi cum adoarme. + Petru înţelese îndată că apa din ulcior este fermecată, că ea îi dădea zmeului puteri. Intră în casa zmeu- lui, bău şi el din apă şi ce mai ră- mase turnă în plosca lui. Umplu ul- ciorul cu apă curată din pădure şi luă calea înapoi spre palat. A doua zi dimineţă, spuse împă- ratului tot ce aflase. Impăratul o chemă pe domniţă s'o întrebe dacă sunt adevărate cele ce povestise flă- căul. | Domnița izbucni în plâns si ingenun- chiând în fata tatălui său, îi spuse: Tată, e un an decând -fără voia mea am devenit logodnica zmeului. El a pătruns într'o noapte în odaia mea și mi-a spus că dacă nu vreau să ma logodesc cu el, îți va jefui împărăția şi te va omori pe tine cu toti sfetnici tăi si mie însumi îmi va tăia capul. A trebuit să fac asa cum a poruncit el, de teamă, căci știu că are acasă la el un ulcior cu apă fermecată. Cine bea din ulciorul d- cela dobândește puteri atât de mari încât poate lupta singur cu o armată intreagă. Din noaptea aceea a venit mereu să danseze cu mine şi dea- cea rupeam de fiecare dată câte doăsprezece perechi de pantofi de aur. | Impărat l ii spuse domnitei să fie de aci inainte fără nicio teamă, căci îi vor veni de hac zmeului. In noaptea următoare, împăratul - puse [doisprezece soldaţi să-l pândea- scă pe zmeu. El veni ca de obiceui (băuse din ulcior, dar nu ştia că apa fermecată fusese înlocuită cu apă curată de izvor) şi intră în odaia fetii de îm- părat. Dar, deodată, se văzu înconju- rat de o ceată de de doisprezece sol- daţi, în fruntea lor cu Petru. Zmeul izbucni în râs. sigur pe pu- terile lui. Dar curând pricepu că trebuie să se dea bătut. Zmeul fu dus la închisoare; își petrecu restul zilelor lui acolo. Petru se însură cu fata împăratu- lui şi trăi fericit cu ca până la a- dânci batraneti. Povestită de Pupi SID. DRAGUSANU DOI lată doi băieţi voinici, Strasnici meşteri amândoi, Ce-are-aface că sunt mici? Sunt doar biciclişti de soi... MEȘTERI Tot fugind pe biciclete Parcă lunecau pe ghiață— Şi'ncălziţi, răzbiţi de sete, Se'ntălniră fata'n faţă... Ce mai cursă, ce galop!.,— Şi-amândoi, cu ochii paf — S'au ciocnit în roţi - şi stop! - Au făcut din ele prafl... “BICICLISTI... Megteri buni ca 'ntotdeauna Si le-au dres pe cele sparte, Au făcut din două una Şi porniră mai departe... 5 Įntr’o tarė nu prea depăr- tata de noi, trăia nu de mult un vestit Impărat. Pământul pe care stăpâ- nea era roditor si plin de skon bogății. Soarele strălucea pe cer mai tot timpul anului si frig nu era niciodată. Când si' când nu- mai cădea câte o ploaie binefăcătoare, care făcea să încolțească şi să crea- scă cu mai mult belşug toate plan- tele pământului. O lume veselă şi muncitoare își găsise aci un traiu bun şi fără multe griji. Bărbaţii plecau dimineaţa la lucru şi „se întorceau seara cu hrană pentru copii si fami- lii. Femeile erau rumene la faţă, vo- joase si nu se opriau cât era ziua de mare dela treaba gospodăriei. Copiii erau mai toti cuminţi, mergeau regu- lat la școală, învățau bine şi se ju- cau în tot felul, în aceestă Impără- tie in care necazurile nu-și făceau adăpost si in care numai bucuriile înfloreau în fiecare zi. Aici, în tara aceasta minunată, Impăratul îşi iu- bea mult supușii si da fiecăruia drep- tatea care i-se cuvenea. Blând şi bun cu toată lumea, Impăratul iubea mai ales copiii din frumoasa lui țară. Şi nu era bătrân acest înţelegător stă- pânitor, așa cum obișnuit îl stim din cărţi: cu barbă albă și frumoasă. Avea numai patruzeci de ani, si la această vârstă Dumnezeu îi luase şi soţia şi copilul lui scump de trei ani- şori. Dela moartea lor, Impăratul se arăta tot mai nemângâiat si lumină * în suflet nu căpăta decât când lua parte la jocurile copiilor, pe făcuse obiceiul să-i cheme în curtea palatului si să-i pună sa sė joace în fata lui. Numai asa, figura Impăra- tului se însenina şi sufletul i-se um- plea de bucurie. care își, Intro zi, pe când copiii, eşind dela şcoală, au intrat — după cum ştiau că e voia Împăratului — să se joace in parcul mare al palatului, — au auzit dela un balcon un glas care îi striga să se apropie. S'au repezit cu toţii în spre locul de unde venea glasul şi nu mică le-a fost nedumerirea când au văzut că în balcon era însuşi Impă- ratul. Acesta, după ce îi lăsă să se apropie pe toti, le zise cu vocea sa caldă si părintească: — Iubiti copii! Peste o săptămână vreau să dau un bal pentru voi în sala cea mare a Palatului. Vă invit pe toti câţi sunteți aici si vă rog să spuneţi celorlalţi prieteni că-i pof- tesc la serbare, La auzul acestor cu- vinte, la care nu sau gândit vreo- dată, nu s'au putut stăpâni să strige în cor» — Sa trăești multi ani, Să trăeşti! Să trăeşti! — Inainte de a vă da voie să vă jucaţi — grăi iar, cu vocea lui bună, Impăratul — am să vă mai spun ceva. La serbarea pe care o dau, am de gând să răsplătesc cu o mie de bani de aur pe acela care îmi va arăta cea mai frumoasă jucărie. Şi acum, încheie Impăratul, duceti-va de vă jucaţi prin parc. Să ne vedem cu bine peste o săplămână, când vă aş- tept cu jucăriile, ca să văd care mi-o va aduce pe cea mai frumoasă si cui îi voi da cei o mie de bani de aur. Impărate! * Mihai fusese si el in curtea Pala- tului când Impăratul făgăduise rūs- plata pentru cea mai frumoasă jucă- rie. S'a dus îndată acasă şi-a cerut părintelui său zece lei sa ia din târg o jucărie ca să aibă si el ce înfățișa Impăratului. Dar tată-său, un băcan 6 tare cumsecade, dar şi tare vrednic, voind să-şi înveţe copilul cu munca mai mult decât cu joaca, îi zise: — Mai întâi intră în pivniţă si scoate butoaiele vechi care putrezese acolo şi pe urmă ti-oi da banii ce-mi ceri. Mihai a coborit repede în pivniţă si la gândul că va primi îndată banii, se puse pe lucru. Găsi acolo trei bu- toaie vechi pe care le ridică pe scară si le scoase în curte. Intâiu unul, a- poi al doilea si — insfarsit, — pe al treilea. Cu acesta din urmă se întâm- plă ceva tare ciudat. Lemnul butoiu- lui era foarte putrezit. Aşa că, atun- ci când Mihai îl scoase afară şi-i dete drumul pe pământ, butoiul se pre- făcu în scândurele, nemai rămânând nimic din el. Mihai se sperie și-i fu chiar frică să nu fie certat de tatăl- său, dar uită repede, pentrucă privi- rile îi alunecaseră spre un lucru cu totul ciudat. Când lemnul putrezit al butoiului căzu, prefăcându-se in ţăn- dări, un cerc de fier care înconjura butoiul se desprinse şi acum el se răsucea pe pământ, Mihai se uita la cerc şi când acesta izbindu-se de gard, căzu pe jos, copilul se repezi, il ridică, îl potrivi şi-i dădu iarăşi vânt, cercul răsucindu-se de astădată până la zidul casei, unde căzu din nou. Mihai, uluit de minunea aceasta, nu-i venea să creadă, pentrucă pe vremea aceea încă nu se știa, ca a- cum, de jocul cu cercul. De bucurie, mai apucă cercul odată, încodată, de zece ori, şi tot dându-i vânt, inelul de fier se rostogolea şi se învârtea prin curte până cădea jos. Tocmai se pregătea să intre în casă spre a-şi chema frăţiorul mai mic, ca să-i arate noua jucărie, când Mihai își văzu mâinile care îi erau tare murdare. Asta din pricină că fie- rul dela butoiu, fiind ruginit, roşeaţa ii mânjise mâinile. Ii trecu atunci prin cap lui Mihai să nu mai împin- gå cercul cu mâna — și apucând o bucată de lemn care mai rămăsese dela butoiu, începu să lovească cu el cercul, care se învârtea acum necon- tenit. |“ Până în ziua serbării dela Palat, Mihai se juca în fiecare zi cu cercul, ajungând să-l conducă strasnic si să-l facă să nu cadă decât numai când voia el. Când veni ora de mers la Palat, Mihai ceru mamei sale să-i dea hai- nele cele mai frumoase sí esi pe poartă, ducând cu el cercul de fier, care, — am uitat să vă spun, — era tot atât de mare aproape, în fnålti- me, cât Mihai. In sala cea mare dela Curte erau strânşi peste o sută de copii, fiecare ținând în mână câte o jucărie de “toată frumuseţea. Erau acolo păpuşi cu minunate rochite, trenuri cu loco- motive şi vagoane, mingi colorate, soldaţi cu puști, si câte şi mai câte. Când le-a văzut Mihai, s'a cam ruşi- nat, uitându-se la fierul pe care-l îm- pingea el si se pregătea chiar să plece, dacă atunci chiar nu sar fi închis porţile, vestindu-se intrarea Impăra- tului. Cu figura lui luminoasă plină de voie bună, Impăratul făcea câte-un semn, strigând pe fiecare copil şi ce- rând să i-se arate jucăria adusă. După ce trecea fiecare, Impăratul zâmbea mulțumit, se apleca deasupra unei hârtii şi făcea cu un creion roșu di- ferite semne. Era acum spre seară şi lui Mihai, care intrase cel din urmă, nu-i veni- se încă rândul. Linistit, aştepta să fie si el chemat, ca să arate Impăra- tului jucăria ce-o adusese. Când fu strigat, Mihai esi din colțul lui si luându-și inima în dinti, dădu dru- mul cercului, lovindu-l cu lemnul bu- toiului. Cercul de fier începu să lu- nece frumos pe pardoseala din sala Palatului şi cum ea era foarte mare, Mihai alerga într'una tot împingând cercul, aşa cum făcuse o săptămână întreagă. Impăratul, la vederea inelului de fier care se rostogolea lovit de Mihai, se ridică de pe tron, ca să urmărea- scă mai bine jocul si venind în mij- locul sălii, făcu, după un timp,semn copilului să se oprească. Cu mâinile lui, El apucă cercul, îl cercetă şi ce- rând lemnul dela Mihai, împinse cercul, care se rostogoli până la ca- pătul sălii. Copiii toţi făcură mare haz de asta; numai lui Mihai îi era frică, mai ales că văzuse că mâinile Impăratu- lui se mânjiseră de rugină. Dar Mihai n'avea dece să fie ne- liniştit. Pentrucă Impăratul, dacă s'a dat jos singur de pe tron si a luat sin- gur în mână cercul, era un semn că se interesa de aproape de jucăria a- dusă de fiul băcanului. Despre asta nu mai încăpea nicio îndoială. Și ca Să-şi arate admiraţia pentru inven- tia lui Mihai, Impăratul se urcă din nou numaidecât pe tron şi chemând lângă el pe Mihai, îi strânse mâna, îl sărută parinteste pe frunte şi rosti următoarele: — Dragi copii, am văzut astăzi zeci de jucării, aduse de fiecare din- tre voi. Mi-ati făcut cu asta o mare bucurie, pentrucă mi-aţi amintit ast- fel de frumoasele zile ale copilăriei Mele, când si Eu mă jucam ca şi voi. Vă mulţumesc tuturor pentru bucuria pe care Mi-ati făcut-o, şi vă rog să credeți că pe toti vă iubesc la fel de mult si toti îmi sunteţi deopotrivă de dragi. Copiii, plângeau la auzul fru- moaselor şi inimoaselor cuvinte ros- tite de Impărat, şi când voiră să stri- ge şi ei ceva ca să mulțumească în- trun fel celui de pe tron, un nod dureros li-se pusese în gât, aşa că rămaseră linistiti. — V'am făgăduit — urmă Impă- ratul — o mie bani de aur pentru cea mai frumoasă jucărie. E adevă- rat: toate au fost frumoase şi alege- 3 rea nu e prea ușoară. Dar asta nu înseamnă că nu m'am putut hotări cui să-i dau darul meu. Aţi văzut cu toţii cât de frumos se învârtea cer- cul pe care l-a adus aici Mihai. Nu mi-ași fi închipuit niciodată că un inel de fier poate să fie o jucărie atât de minunată. Deaceea, am ho- tărât ca să-i dåruesc lui mia de bani de aur, iar vouă, pentrucă vă iubesc ca pe copiii mei, vă voi da câte un asemenea cerc la fiecare. Și Impăratul chemând în grabă pe meșterul fierar si pe meșterul tâm- plar porunci atâtea cercuri de fier sau de lemn, după cum voia fie- care — câţi copii erau în sala Pala- tului. De atunci au început copiii să se joace cu cercul si poate că acum, când esiti si voi să vă jucaţi cu el, în curte sau pe trotuar, n'ar strica să știți cine l-a născocit si să vă gân- diti cu drag la Impăratul cel bun si la Mihai, copilul deştept. ANDREI BRANDUŞ PATANIA LUI Măzgălici, de dimineaţă, A ieşit la câmp afară Si pictează'ncet o rață... Ca'ntr'un vis de primăvară.. Dar în timpul ăsta, Neata, Ca un pictor bun şi mare, Smăngăli si el din faţă | Chiar pe Măzgălici, imi pare... Schimbă pânzele'ntre ele... M - 4 Ă Cand-ržtusca-i terminată, Lângă iaz, între vălcele, Hopa! Neata, dintr'odată ZGĂLICI Măzgălici când se trezeşte Ca din vis... tot vede, vede,.. lar se uită, iar privește... "Dar așa ceva nu credes, LA PASTI Prin pomi e ciripit sí cånt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Si salciile °n albă floare — E pace 'n cer si pe pământ — Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele 'nvierii. Si cat e de frumos in sat! Crestinii vin tácuti din vale Si doi de se'ntalnesc în cale Isi zic: Hristos a inviat! Si ride-atita sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare! Si-un vint de-abia clătinător Sopteste prin văzduh cuvinte: — E glasul celor din morminte, E zgomotul sburării lor! Si pomii fruntile-si coboară Că duhul sfînt prin aer sboară. E linişte. Si din altar Cintarea "n stihuri repetate Departe pînă ’n văi străbate — Si clopotele cîntă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum rid a drag si pling a jale! Biserica pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că 'ntreaga lume este plină De-acelaş gind, din cer adus; In fapta noastră ne e soartea Si viața este tot, nu moartea. Pe deal se suie 'neetinel Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii 'n plete; Şi 'ncet în urma tuturor, Vezi şovăind cite-o būtrina Cu micul ei nepot de mină... Ahpjiar în minte mi-ai venit, Tu, mama micilor copile! Eu știu că şi 'n aceste zile Tu plângi pe-al tău copil dorit! La zîmbet cerul azi ne chiamă Sint Pastile! Nu plânge, mamă! G. COŞBUC Floarea Pastelui nicii sai s'au dus; precum le era obiceiul, sus, pe muntele măslinilor. Invatatorul propovădu- ia adeseori binecredincio- silor, le zise ucenicilor săi: „Rugaţi- -vă, să nu cūdeli in ispită! — iar El se trase ceva mai încolo si în- genunchiând, se rugă, Tatălui Ceresc, zicând: „Tata, dacă voiesti, treacå acest pa- har de la minc; 'dar nu voia Mea så. fie făcută, ci a Tal... Mă vezi în luptă cu durerea și sudoarea fruntii mele, sunt boabe de sânge, Dumnezeule, căci sfârşitul îl simt aproape, pre- cum au povestit proorocii” Atunci, i se arătă*un înger, care-l întări cu dumnezeiasca putere!... Scu- lându-se dela locul de rugăciune, se "întoarse. la ucenicii săi, pe care-i găsi adormiti... „De ce dormiti? Ridicaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită... lată, se apropie vânzătorul... Inconjurat de soldaţii stăpânirii, Juda se apropie de lisus. Privirea plină de blândeţe a Mântuitorului îl făcu pe vânzător să tremure. „Nu te teme, Iudo; ceeace ai veni să faci, fă! Ucenicii săi, văzând primej dia care-l „păştea pe învățătorul lor, scoaseră spadele să-l apere... Unul din ei lovi pe sluga arhiereului, carele împre- ună cu mai marii preoţilor şi căpe- teniilor templelor, veniseră să-l prin- dă. Lovitura reteză drecha dreaptă a slugii... „Nu faceti ce nu trebue så faceti!... li mustră Invūlūtorul pe ai săi, si atingand urechea celui lovit, il vin- decă... Apoi, întorcându-se spre ce-i ce veniseră să-l prindă, le zise: „Aţi venit în calea mea cu spade şi lănci, ca la un făcător de rele... Am fost alături de voi în templu, zi de zi, dar niciunul n'ati atins mâna asupra mea. Acum ceasul acesta este al vostru, al puterii întunericului... Petre, unul din ucenici, vru să se împotrivească, dar Domnul il opri cu un semn... — Opreşte-te Petre, şi ia aminte că "nainte de-a cânta cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori! Petru lăsă capul în jos, ruginat, înaintea Invatatorului şi buzele lui nu putură să găsească cuvinte de desvinovăţire, si amar se căiră mai târziu când se adeveriră spusele Dom- nului... M Tacut si îngândurat urmă convoiul soldaţilor, care-l duseră pe lisus în casa arhiereului, în care fu închis, şi împreună cu ceilalţi ucenici, aprin- seră un foc în mijlocul curţii. `O slujnică, văzându-l stând la foc, se apropie de el, cercetându-l, şi-i zise: Fs tu eşti. unul dintre ai Lui!” ED emee, Hul cunosc! — - făgădui _ Petre”. - N seara aceea, lisus cu uce- Peste câtva timp veni o altă slugă şi privindu-l stăruitor, grăi: „Şi tu ești dintre dânşii! „Omule, nu sânt! — făgădui pen- tru a doua oară Petre” Şi trecând ca la un ceas de vreme, alt slujitor adeveri cu tărie, zicând: „In adevăr şi acesta era cu Dânsul, pentrucă tot Galileu este!” Petre zise: „Omule, nu știi ce vor- besti! — dar în clipa aceea cântă cocoșul, asa cum Invăţătorul spusese şi Petre aducându-și aminte cuvântul Domnului, fugi de acolo în loc aseuns și plânse amarnic greşeala de neier- tat pe care-o făcuse, lepădându-se de trei ori de Invăţătorul său. Multe au fost chinurile pé care lisus e pžiimit in casa arhiereului. găsească vină, s'au sculat să plece, zicând: — Nu mai avem nevoie de mărtu- rie, deoarece noi înșine am auzit din gura lui mărturisirea... Si luândnel de acolo, Pau dus înaintea lui Pilat. — lată, îţi aducem vinovatul, care îndruma spre rău neamul nostru, în- demnându-ne să nu mai dim tribut Cezarului, zicând că el este Christos, Regele Regilor si Impăratul Impăra- tilor. Atunci, Pilat l-a întrebat: — Tu ești Impăratul Iudeilor? — Tu zici! — răspunse Mântuito- rul. Pilat înţelese într'o clipă că îm- pilatul nu are nici o vină şi le spuse: „Mi-aţi adus omul acesta pe care-l învinuiți că turbură poporul, dar cercetându-l, nu i-am găsit nici o vină şi nevrednic e de vreo pedeap- să, fiindcă nimic n'a făcut spre a fi osandit la moarte pr'n răstignire, cum Slugile il legasă de mâini si bătân- du-l peste obr: iji şi peste tot trupul gol, cu vergele si spini, il luau in râs. Legându-i ochii cu o basma, îl bă- teau pe rând, zicându-i: „Ghicesti proorocule, cine te-a lovit?... dar Mântuitorul răbda fără să se plângă de chinurile si batjocura lor şi zicea: „Llartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac!” O noapte întreagă fu chinuit şi batjocorit şi când se făcu ziuă, mai marii- preotimei, bătrânii poporului şi cărturarii, îl duseră la Sinedriul lor să-l judece. — Dacă tu esti cu adevărat Mesia cel vestit de prooroci, spune-ne să ştim şi noi! — Dacă vă spun, nu veţi crede si dacă vă întreb nu veţi răspunde, fiind- că sunteţi pismatareti si fatarnici, dar să ştiţi că oricum ati face, Fiul o- mului va sta de-a dreapta tatălui său ceresc! — Așadar, tu esti Fiul lui Dumne- zeu? — „Voi ziceti că sunt!” „Atunci, văzând fariseii şi cărturarii că oricum ar încerca, nu pot să-i cereti voi! Astăzi fiind mare sărbă- toare, ştiu că e obiceiul să se dea drumul unui închis, deci îl vom pe- depsi dându-i libertatea. — Nu primim, nu primim! — tipa poporul adunat în fata palatului lui Pilat, atåtat de cărturari şi farisei. - — Nu-l pot pedepsi fiindcă e nevi- novat! — stărui Pilat. Dar mulţimea stăruia strigând că mai bine să fie liberat dela închisoa- rea Barabar; un tâlhar vestit, care zăcea de ani la închisoare pentru răs- coală și omor. — Să fie răstignit lisus, — strigau norodul, — si atunci Pilat fu nevoit să le îndeplinească voința şi dând drumul lui Barabar din închisoare, pe lisus îl dădu fariseilor, zicându-le: — Luati-1 că al vostru e! Eu. mă spăl pe mâini, că nu eu l-am osândit la moarte, ci voi. A Purtându- şi crucea 'n spate, Mân- tuitorul urca din greu drumul cal- varului spre muntele Golgota, unde împreună cu doi tâlhari avea să” fie pironit pe cruce. Multime mare de norod, femei, bărbaţi si æopii urmau pe lisus plân- gând si bătându-se cu pumnii în piept. lisus, întorcându-se spre ei, le zise: „Fiice si fii ai Ierusalimului, nu mă plangeti pe mine, ci pe voi, căci vor veni zile în care veţi zice: „mun- tilor, cadeti peste noi şi voi dealuri- lor, ascunde-ti-ne sub glia voastră”... Când au ajuns sus, soldaţii stăpâ- nirii îl pironiră pe cruce la mijloc între cei doi tâlhari, asemenea făcă- torilor de rele. „„Şi stătea poporul mut, privind, iar mai marii lor îl luau în râs, zicându-i: — Pe alţii i-a mântuit; să se mântu- iască si pe sine, dacă el e alesul Domnului!” Unul dintre tâlhari îl defăimă, zi- cându-i: — Dacă tu eşti Christos cu adevărat, mantueste-te pe tine însuţi si pe noi. — Nu te temi de Dumnezeu nici acum când eşti în aceeas osândă cu El. Noi cu dreptate pentru nelegiui- rile ce am făptuit, dar El nu a făp- tuit nimic rău si pe nedrept e.osân- dit! — îl înfruntă al doilea tâlhar; apoi întorcându-și privirea spre lisus adăogă:,, Iisuse, aduti aminte de mine când vei fii in Imparatia Ta. —Adevăr îţi zic Tie; chiar astăzi vei fi alături de Mine în Raiu... „Şi era în ceasul al seasaūlea si întunerec mare se făcu până în cea- sul al noulea. Glasul lui lisus spintecă deodată văzduhul intunecat: „Tată, Tată, în mâinele Tale încre- dintez duhul meu!”... Atât mai zise şi îşi dădu sufletul. Sutasul care stătea de pază, văzând că lisus s'a săvârşit din viaţă, grăi: Intr'adevăr, Fiul lui Dumnezeu a fost!” „Şi toate gloatele venite împreună pe Golgota sau minunat si au cre- zut în El. Se făcuse noapte, sus, pe Muntele Durerii... Soldaţii puşi de pază în fata crucii pe care Mântuitorul ísi dăduse duhul, fugiseră, înspăimântați de cutremurul care zdruncinase pă- mântul din temelii... Catapetesmele bisericilor păgâne se crăpaseră lovite de trăzuetul căzut din Tării... Cele trei cruci. stăteau strajă nopţii, în- “greunate de povara trupurilor răs- tignite... Din când în când, câte un suspin îndurerat spărgea tăcerea nopții... Suspinau morţii de pe Cruci sau vântul printre crengile uscate ale copacilor de pala fulgerelor cereşti? Nu!... Colo, jos, la picioarele crucilor, plângeau înăbușit mamele celor trei rūstigniti... Iisus si tâlharii... Intr'un târziu, plânsul lor conteni și iarăşi tăcerea de mormânt cuprin- se pâmântul... Una câte una, mamele îndurerate, cu greu s'au deslipit de locul pătimirii. Cea din urmă care se deslipi, a fost Maica Domnului... Picioarele o purtau în neştire spre poalele Golgotei... Mintea Sfintei Fe- cioare era dusă departe... pe căile îndurării si ochii ei îi stau în lacri- mi amare, care picurau pe drumul sterp al Muntelui Durerii, pierzându- se prin crăpăturile stâncilor... Fără de voie, paşii ei se îndreptară spre locul unde Fiul său cel de pro- oroci vestit spre Mântuire, propovă- duise Cuvântul cel drept... Zorile începuseră să risipească cu lumina lor întunericul nopţii... Pe potecile Grădinei Gethsemani, pâlcuri- pâlcuri de săteni treceau cu cosurile încărcate de ouă, unt, zarzavaturi spre târgul din Cetatea Ierusalimului. Maria se lăsase istovită de veghe şi durere pe o lespede de piatră la marginea drumului... Oamenii treceau grăbiţi, unii fără să bage de seamă jalea Maicei Indu- rerate, alţii privind-o cu milă, iar unele din negustoresele de ouă si de lapte se opreau întrebând-o care e pricina jalei... y — „Fiul meu cel dulce a fost răs- tignit pe cruce alături de doi tâlhari. — Care era fiul tău, au nu cumva cel ce se da drept fiul lui Dumnezeu? — o întrebă o femeie, — Adevăr ai grăit, că Fiul Domnu- lui era! — Am să cred asta când din. pie- trele sterpe de pe potecă vor răsări flori si iarbă! — răspunse intepata femeea. „„Atunci minunea se înfăptui. Pe locul acela sterp, din lacrimile care picuraseră din ochii Maicii Domnului, răsăriră dintr'odatå un pâlc de flori galbene ca sofranul, care se legănau galese în bătaia vântului, împrăştiind în jurul lor un parfum suav... Femeia, văzând minunea, căzu ’n genuchi şi ceråndu-si iertare... crezu în cel ce cu adevărat Fiul Domnului fusese... De atunci, floricica galbenă s'a împrăştiat pe toată fața pământului şi înfloreşte în preajma Sfintelor Sărbători ale Paştelui... Binecredinciosii au numit-o „Floa- rea Paștelui” si aga i-a rămas numele până ’n zilele noastre.., D. M. JOCUL LUI NEATA Neatå vrând să încerce istetimea lui Nătăfleaţă, îi dă bucaūtelele de hâr- tie neagră de mai sus şi-i spune : — Măi Nătăfleaţă, să văd dacă eşti băiat deştept: poţi tu să faci un ou fo- losindu-te de aceste bu- cūtele? Nătăfleaţă se pune nu- mai decât pe lucru, cre- zând că va afla desle- garea în două minute, — dar nu izbutește. Voi, dragi cititori, vreţi să-l ajutaţi ? Deslegarea în numărul viitor.