organizatiedetip

iz 
i zi 
E matei) | 
să SUPaii pi! 
Pi a iau ia | | 
Va» LE | = 
T2) zi n We: puma 
3 D 7 [i] Î , | : î 
pa E, el (PP €), PR IIS To 
| 9 p IL p; w2; «) IIVI (i Pa = 
Male uta LA Pan] Sa PS i a == 
| "Mapai IPA dal La [ismema A p> i: 9 
| din 
AS, 
E 
== 
a 
LA 


bd 


|! MIHAI. FĂTU 


GARDA DE FIER 


„anizaţie teroristă de tip fascist 


dr. MIHAI FĂTU, dr. ION SPĂLĂŢELU | 


GARDA DE FIER 
ORGANIZAȚIE TERORISTĂ 


DE TIP FASCIST 


ediția a II-a, revăzută 
„Și adăugită . 


: Lu APR Gheorge i 


„1980 
„EDITURA POLITICĂ, BUCUREŞTI 


Din partea autorilor 


N-am vrea să anticipăm aspectele principale ale lucră- 
rii de față, cititorul avînd deplina posibilitate de a se 
edifica și de a aprecia în ce măsură ea răspunde aștep- 
tărilor sale. Dorim numai să aducem cîteva precizări 
privind profilul lucrării, concepția care a stat la baza 
elaborării ei. Pornind de la necesitatea de a fi prezen- 
tate în mod obiectiv, științific diferitele curente profas- 
ciste și fasciste care s-au manifestat în viața social-poli- 
tică a României interbelice, am considerat util să evi- 
dențiem o serie de probleme ale apariţiei, evoluţiei și 
dispariţiei Gărzii de fier, să ne oprim asupra factorilor 
care au generat și au facilitat existența acestei organi- 
zații fasciste, asupra unor trăsături și tendințe care au 
caracterizat-o, asupra raporturilor ei cu fascismul inter-. 
național. 

Autorii sînt conștienți de faptul că pentru tratarea 
multilaterală, exhaustivă a mișcărilor de extremă dreap- 
tă sînt necesare eforturile conjugate a numeroşi specia- 
lişti din diferite domenii ale științelor sociale. De aceea, 
considerăm prezentul volum, în care problematica Gărzii 
de fier este tratată din punct de vedere istoric, doar un 
început, o primă contribuţie la cercetarea ce așteaptă a 
fi întreprinsă asupra vieţii politice a României dintre 
cele două războaie mondiale. În cadrul unei astfel de cer- 
cetări, curentele de dreapta și de extremă dreaptă și, im- 
plicit, Garda de fier, organizaţie teroristă de tip fascist, 
asupra activității căreia este încă de defrișat un enorm 


5 


material documentar, își vor putea găsi explicarea în toa- 
tă complexitatea lor. 

Răspuhzînd deci numai unora dintre dezideratele de 
mat Sus, am încercat să înfăţișăm cu precădere acele la- 
turi care atestă în modul cel mai elocvent caracterul 
ultrareacționar, antidemocratic, antinațional și antipopu- 
lar al Gărzii de fier, terorismul cu variatele lui COmpo- 
nente — violența, crima, jaful —, rolul de agentură a 
hitlerismului în România îndeplinit de legionarism. 

Poporul român a manifestat o profundă ostilitate față 
de această mişcare, față de fascism în generul. El s-a ri- 
dicat cu hotărire, sub conducerea comuniștilor, a celor 
mai înaintați oameni ai vremii, împotriva pericolului de 
o imensă gravitate pe care fascismul îl reprezenta pentru 
soarta țării, a umanităţii şi civilizației. Din multiplele 
aspecte ale luptei antifasciste ne-am oprit asupra unora 
dintre cele mai revelatorii. Pe întregul parcurs al lucrării 
ne-a animat străduința de a pune sub ochii cititorului 
de astăzi o imagine cît mai elocventă a ceea ce a însem- 
nat legionarismul în trecutul nu prea: îndepărtat al po- 
porului român, a suferințelor pe care le-a pricinuit, a 
jertfelor grele pe care masele populare, țara întreagă 
le-au avut de suportat. 

Aducem, pe această cale, mulțumirile noastre căldu- 
„roase Consiliului Securităţii Statului şi Editurii politice 
„pentru sprijinul acordat în realizarea prezentei lucrări. 


AUTORII 
Februarie 1971 


Prefaţă - 
la ediţia a II-a 


Au trecut aproape zece ani de la apariţia primei ediții 
a cărții de faţă. În acest răstimp s-a manifestat nu o dată 
interesul opiniei publice din țară și de peste hotare, mai 
cu seamă al tinerei generaţii, de a cunoaște mai în de- 
„taliu adevărul despre ce a însemnat, în istoria zbuciu- 
mată a poporului român, Garda de fier, legionarismul, 
despre conținutul antinaţional, trădător, ultrareacționar 
ul acestei variante a fascismului european. 

Desigur, interesul cititorului dornic să cunoască fră- 
miântările politice din propria-i țară se conjugă în chip 
firesc cu neliniștea pentru recrudescența reziduurilor fas- 
cismului pe plan internaţional, care atacă cuceririle îna- 
intate, progresiste ale contemporaneităţii, rînduielile de-" 
mocralice, pacea și cooperarea internaţională, idealurile 
de dreptate națională și socială ale umanității. Consti- 
tuindu-se în cele mai negre forţe ale reacţiunii mondiale, 
fascismul și neofascismul proferează şi practică violenţa, 
asusinatul, terorismul, desfăşoară o susținută activitate 
propagandistică pentru o nouă conflagrație mondială. Din 
rîndurile forțelor nocive ale neofascismului nu lipsesc și 
resturile legionarismului, aciuiate în diferite ţări occiden- 
Tale, 

Pentru cetățeanul României socialiste, spectrul legio- 
narismului a dispărut demult și definitiv. Dar istoria nu 
prea îndepărtată, inclusiv a ţării noastre, și mai ales rea- 
litatea lumii din numeroase țări capitaliste îi furnizează 
destul material pentru reflexii, concluzii, învățăminte, 


7 


pentru înțelegerea cerinței imperioase de a nu îngădui 
recrudescenţa fascismului. Iar cînd în concertul sumbru 
al neolascismului continuă să cînte, pe aceeași strună si- 
nistră, și unii dintre cei îmbrăcaţi altădată în cămăși 
verzi, omul zilelor noastre, mai ales cel tînăr, nu poate 
să nu-şi pună fireasca întrebare: cine sînt aceștia, cum 
arătau ei cîndva, ce au vrut și mai ales ce au făcut? 
“Aceasta cu atît mai mult cu cît, aliniindu-se eforturilor 
neofascismului internaţional de a reabilita în fața ome- 
nirii ororile comise de fascism în preajma şi în timpul 
celui de-al doilea război mondial, reziduurile legionare 
se străduiesc să absolve Garda de fier de responsabilitu- 
tea crimelor comise împotriva poporului român, să nege 
caracterul -ei terorist. O recentă lucrare apărută în Occi- 
dent, „La Garde de fer et le terorisme“, editată la Madrid 
Sub semnătura unui „teoretician“ din preajma lui Horia 
Sima, afirmă, nici mai mult nici mai puţin, că „un aten- 
tat nu este terorism“, că „actul care provoacă moartea 
unui personaj politic poate fi o manijestare a desperării, 
a răzbunării personale sau de pedepsire în numele comu- 
nității — dar nu este terorism“, că astfel de acte crimi- 
nale sînt, chipurile, „acte de justiție primară“. Reluind 
„argumentele“ emise de curentele teroriste existente în 
unele state capitaliste occidentale, în lucrare se încearcă 
a se justifica actele teroriste ale legionarilor, prim Hasea 
că ei, legionarii, ar fi fost, la rîndul lor, „victime per- 
manente ale „terorismului oficial“, motivind astfel uci- 
derea lui 1. G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga, 
Virgil Madgearu, Gheorghe Argeşanu și atilor cra i 
sonalități ale vieţii politice şi culturale ale României. 3 
rește că, în același timp, ei eludează crimele sia ea 
comise în timpul rebeliunii legionare din ianuarie Lea 
Întreaga pledoarie menită a justifica actele de plece di 
crime nu poate însă decît să confirme realitatea n Titi 
căreia Garda de fier a ridicat crima și teroarea la rangul 
de act politic, principala formă tactică de înfruntare a 
adversarului. : | 

Omul pașnic, omul om, azi ca și atunci, nu-si poate 
închipui — cum nu și-a închipuit nici în trecut imensa 
majoritate a oamenilor — că există indivizi în stare să 
întrețină isteria războiului cu o așa ferocitate cum Jac 
astăzi neofasciștii, inclusiv resturile legionare din com- 
ponența acestora! Aliniindu-se forțelor negre ale reacţiunii 
mondiale, care se opun progresului social, edificării unui 


8 


climat de puce și cooperare internațională, unele din fos- 
tele căpetenii ale Gărzii de fier, ca de pildă Horia Sima, 
sJidînd cele peste 50 de milioane de victime de pe urma 
monstruoaselor crime ale fascismului în al doilea răz- 
boi mondial, apreciază azi pe luptătorii pentru pace ca 
fiind veritabili „criminali de pace [...], de o speţă înfi- 
nit mai periculoasă decît criminalii de război“. După el, 
“singura soluție pentru problemele grave ale lumii con- 
lemporane este războiul. El nu se sfiește să blameze 
țările occidentale pentru faptul că nu recurg la războiul 
atomic împotriva comunismului, identificat, de fapt, cu 
uriașa mișcare mondială pentru pace și securitate în- 
ternațională, pentru cooperare între naţiuni cu sisteme 
social-economice diferite, pentru progres și prosperitate. 

Evident, între cele propovăduite de ultimul dintre co- 
mandanţii Gărzii de fier și întreaga activitate a legiona- 
rismului împotriva poporului român este o relație directă. 
lată de ce cunoașterea trecutului lor nu se constituie 
doar ca un mijloc de îmbogăţire a cunoştinţelor istorice 
ale omului de azi, ci și ca un mijloc de înţelegere a fap- 
tului că, în pofida eaxtirpării legionarismului de pe tru- 
pul sănătos al poporului român, resturile sale, atîtea cite 
sînt, se adaugă neofascismului internaţional. 

Aceasta cu atît mai mult cu cît faptele dovedesc fără 
echivoc că în întreaga ei existență Garda de fier a în- 
deplinit rolul de instrument în mîna nazismului german 
și a altor forțe fasciste internaţionale pentru atragerea 
țării în sfera lor de interese, potrivnice poporului român. 
Principala misiune a Gărzii de fier a fost crearea clima- 
tului politic menit a ușura dezmembrarea României, di- 
minuarea capacității de rezistență a poporului român îm- 
potriva primejdiei destrămării ei teritoriale, a pierderii 
independenţei și suveranităţii naţionale a statului națio- 
nal unitar român realizat de Marea Unire din 1918. 

În 1975, cînd Jean-Paul de Longchamp publica la Pa- 
ris, în Editura „SEFA“, lucrarea sa „La Garde de feri, 
calijicîndu-i, pe bună dreptate, pe legionari ca o „bandă 
de asasini“ „sub protecţia celui de-al III-lea Reich“, ce- 
tățeanul francez lua cunoștință de ceea ce poate nu știa, 
şi anume că poporul român nu a avut nimic comun cu 
legionarismul, că legionarismul a fost respins cu dispreţ 
şi cu cea mai mare hotărire de poporul român. Acest 


9 


adevăr îl ştie şi trebuie să-l știe cetățeanul nostru, cel de 
ustăzi şi cel de miine. 
„Xouu editie a lucrării valorifică concluziile desprinse 
de > cutori în decursul timpului ce a trecut de la prima 
editie și aduce noi fapte și date, care atestă că legiona- 
ismul, pus cu totul în slujba Germuniei naziste, nu a 
host produsul necesar al vieții politice românești inter- 
belice, ci un efect al acțiunii ample, în plan european, 
ai fascismului italian şi mai ales al celui german. 
Reinnoim mulțumirile noastre adresate Ministerului de 
Interne și Editurii politice și aducem totodată aceleași 
Caite mulțumiri Institutului de studii istorice și social- 
politice de pe lingă C.C. al P.C.R. pentru sprijinul acor- 
dat in aici acestei noi ediții. 


AUTORII 
Aprilie 1980 


| 


Metamorfoze postbelice 


Desăvirşirea statului naţional unitar român, la 1 De- 
cembrie 1918, rezultat al luptei de eliberare naţională a 
maselor, a întregului nostru popor, în împrejurările in- 
ternaţionale prielnice create de victoria Marii Revoluții 
Socialiste din Octombrie și de prăbușirea Imperiului 
habsburgic, a 'creat posibilitatea unei mai depline fruc- 
tificări a bogățiilor solului și subsolului, cadrul propice 
pentru o mai accentuată dezvoltare a forțelor de produc- 
ție şi de afirmare a capacităţilor creatoare ale poporului, 
a deschis drum liber progresului general al societăţii ro- 
mâneşti. ; 

Marea unire din 1918 a constituit „înfăptuirea firească 
a năzuinţelor seculare de unitate a poporului nostru, a 
visului pentru care au luptat și s-au jertfit nenumărate 
generaţii. de -iînaintași, îndeplinirea unei necesităţi obiec- 
tive a însăși dezvoltării istorice [...]. După sfirșitul pri- 
mului război mondial şi formarea statului naţional uni- 
tar, România a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale 
istorice. În faţa mişcării revoluţionare a maselor popu- 
lare se pun sarcini noi, legate de trarisformarea democra- 
tică a societăţii românești“!. 

Acţioniînd într-o strînsă unitate, detașamentele revolu- 
ționare ale clasei muncitoare, forțele progresiste şi-au 


1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a socie- 
tății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României 
spre comunism, Editura politică, București, 1975, p. 37—38. 


11 


concentrat eforturile pentru a imprima un curs nou dez- 
voltării patriei. „În acest context general — subliniază 
Programul Partidului Comunist Român — au loc şi în 
țara noastră schimbări profunde în dezvoltarea econo- 
mică şi socială, se naște o vie efervescenţă politică, în 
centrul căreia un rol tot mai important joacă clasa mun- 
citoare, clasa cea mai avansată a societăţii“?. 

Noile condiţii istorice au impus pe primul plan al vieţii 
social-politice reconsiderarea unor structuri interne re- 
clamată atit de cerinţele obiective ale dezvoltării sociale, 
cît şi de avintul fără precedent al luptei revoluţionare a 
maselor populare. Sub presiunea acestor factori, clasele 
dominante s-au orientat spre înfăptuirea unor reforme 
care au favorizat dezvoltarea în sens burghezo-democra- 
tic a României, promoviînd, în primul rînd, interesele 
burgheziei. 

Efortul conjugat al maselor muncitoare de pe întregul 
cuprins al statului naţional unitar român a constituit 
unul din factorii esenţiali care au contribuit la o rapidă 
redresare economică postbelică?, angajarea tot mai fermă 
a societății româneşti pe făgașul dezvoltării economice 
Și sociale. „Datorită însă faptului că la conducerea sta- 
tului s-au aflat în continuare clasele exploatatoare, care 
— după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu — 
au folosit unirea pentru a-şi consolida dominaţia de cla- 
să, cursul evoluţiei sociale ulterioare nu a corespuns aș- 
teptărilor şi speranţelor maselor populare, marile pro- 
bleme ale societății românești nu şi-au putut găsi o solu- 
ționare deplină, corespunzătoare intereselor maselor largi 
populare“!. 

Noul stadiu al dezvoltării istorice a poporului român 
a pus mai întîi la ordinea zilei o seamă de transformări 
sociale reclamate de ţelurile revoluţiei burghezo-demo- 
cratice, proces în care ţara fusese angajată încă de la în- 
ceputul secolului al XIX-lea. 

Una din cele mai acute probleme ce se cerea a fi 
soluţionată era problema ţărănească. Determinată de ac- 


2 Ibid., p. 39. 

3 Unirea Transilvaniei cu România — 1918, sub redacţia Ion 
Popescu-Puţuri, Augustin Deac, ediţia a Il-a „revăzută şi adău- 
gită, Editura politică, Bucureşti, 1978, p. 688. 

1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societății 
socialiste multilateral dezvoltate, vol. 17, Editura politică, Bucu- 
reşti, 1979, p. 280. 


12 


țiunile maselor populare, îndeosebi ale celor de la sate, 
burghezia a înfăptuit reforma agrară din 1921, care a 
redus cu aproximativ 66%/ suprafaţa de pămînt aflată în 
proprietatea moșierimii, a diminuat puterea economică și 
rolul acesteia în viaţa socială și politică a ţării, a ame- 
liorat situaţia unei părţi a ţărănimii, a impulsionat, tot- 
odată, dezvoltarea relaţiilor capitaliste în agricultură. Cu 
toate acestea, și după reforma agrară marea proprietate 
funciară, precum şi sistemul muncii în dijmă şi alte res- 
turi feudale nu au dispărut, expresie a limitelor acestei 
legiuiri. Mai mult, datorită modului defectuos în care a 
fost aplicată, această reformă nu a adus o îmbunătăţire 
substanţială a situaţiei țărănimii. Problema ţărănească în 
sens: burghezo-democratic a continuat să figureze printre 
cele mai acute cerințe cu caracter social-economic și în 
deceniile următoare. 

O altă reformă cu caracter burghezo-democratic, adop- 
tată în decembrie 1918, a fost aceea a sistemului electo- 
ral, care, desfiinţind sistemul cenzitar, a lărgit conside- 
rabil dreptul maselor de a se afirma pe arena vieţii poli- 
tice a ţării. S-a realizat, totodată, un vechi deziderat al 
maselor populare, pentru care cele mai înaintate forţe 
sociale, în frunte cu proletariatul, au militat decenii de-a 
rindul — aşezarea şi perceperea impozitelor prin înlo- 
cuirea sistemului patentar de impozite, prin introduce- 
rea impozitului pe cifra de afaceri ca principal impozit 
indirect. În România s-a recunoscut egalitatea în drep- 
turi a tuturor cetățenilor, indiferent de naţionalitate. O 
serie de măsuri privind consolidarea statului naţional 
unitar — cum erau unificarea monetară, reorganizarea - 
transporturilor feroviare, centralizarea și unificarea admi- 
nistraţiei căilor ferate etc. — au avut, în același timp, 
drept urmare şi o relativă ușurare a situaţiei oamenilor 
muncii. 

Toate aceste reforme și legiferări, care, într-o formă 
sau alta, reduceau puterea economică şi politică a celor 
mai conservatoare forţe din ţară și răspundeau, într-o 
anumită măsură, revendicărilor formulate de masele 
muncitoare de pe tot cuprinsul ţării, prin a căror luptă, 
dealtfel, s-au şi realizat, au dat curs, în perioada respec- 


5 Vezi: Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Viaţa politică în România 
1918—1921, ediţia a II-a completată, Editura politică, Bucureşti, 
1976, p. 42. 


13 


tivă, unui proces de democratizare în diferite domenii 
ale vieţii economice și politice a României, firește, în 
cadrul restrictiv inerent unui regim de exploatare şi asu- 
prire. Aceste limite se reflectau pregnant în neconcor- 
danţa flagrantă dintre principiile proclamate — decretate 
prin lege — şi realizarea lor practică, prin care se ur- 
mărea permanent şi nu o singură dată în mod fățiș în- 
tărirea poziţiilor deținute de clasele dominante, promo- 
varea intereselor acestora. Este semnificativ faptul că au 
fost concomitent promulgate numeroase legi îndreptate 
în mod direct împotriva mișcării revoluționare a prole- 
tariatului român, legi privind limitarea dreptului la gre- 
vă, interzicerea organizării profesionale a muncitorilor în 
sindicate care recunoșteau prioritatea luptei politice etc. 

Caracterul contradictoriu al acestor realităţi şi-a găsit 
oglindirea şi în Constituţia României votată la 29 mar- 
tie 1923. Exprimînd, în esenţă, voinţa claselor domi- 
nante, prevederile constituţionale consemnau, totodată, și 
o serie de deziderate ale maselor — reforma agrară, sis- 
temul electoral, libertatea cuvîntului şi de întrunire, li- 
bertatea presei, egalitatea în- drepturi a tuturor cetăţe- 
nilor, indiferent de naţionalitate etc. —, fără a oferi însă 
garanţii reale pentru exercitarea acestor drepturi şi li- 
bertăți, fără ca reglementările acestei legi de bază să îm- 
piedice guvernele reprezentind interesele burgheziei și 
moșierimii, care s-au succedat la cîrma ţării, de a pro- 
mova o politică de discriminare socială, de ilegalizare a 
partidului comunist, de reprimare a mișcărilor revendi- 
cative ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate. 

O necesitate imediată a fost refacerea economiei, care 
suferise distrugeri imense de pe urma războiului, precum 
şi a jafului sistematic practicat de ocupanţii străini. 
Acuitatea acestei probleme reiese din situaţia existentă 
în industrie, unde producţia unor ramuri nu reprezenta 
decit :20—500%/ faţă de nivelul anului 1913. Asemănător 
se prezentau lucrurile în agricultură. 

Faţă de refacerea economiei — care concentra intere- 
sele tuturor forţelor sociale — s-au conturat două ati- 
tudini opuse. Masele populare năzuiau ca această acţiu- 


6 Vezi: Mihai Rusenescu, Ioan Saizu, Viața politică în Româ- 
nia. 1922—1928, Editura politică, Bucureşti, 1979, p. 9—26. 


14 


ne să fie însoțită de măsuri privind ameliorarea condi- 
ţiilor lor de-viaţă, de făurirea unor riînduieli sociale mai 
drepte. Clasele exploatatoare urmăreau să arunce greul 
pe seama oamenilor muncii, să-și asigure noi profituri 
şi avantaje de pe urma redresării producţiei. 

Cu privire la căile refacerii economice existau ten- 
dințe divergente chiar şi în rîndurile claselor dominante. 
Ceicurile cele mai influente din rîndurile burgheziei, 
grupate în jurul Băncii Româneşti şi Băncii Naţionale 
a României, preconizau o deplină „libertate de. iniţiativă 
privată“ pentru capitaliștii autohtoni şi îngrădirea, pe 
cit posibil, a capitalului străin. Statul urma să susţină 
această politică prin concesionarea. bunurilor către par- 
ticulari și prin obligarea capitalului străin de a colabora 
cu capitalul autohton în condiţii de favorizare a acestuia. 
Alte grupări, îndeosebi cele din jurul Băncii Marmorosch 
Blank şi Băncii de Credit Român, strîns legate de capi- 
talul străin, susțineau drept principal mijloc al refacerii 
economice importul masiv de capital, fără condiţii. Am- 
bele puncte de vedere reflectau dorința .burgheziei de 
a-și impune supremaţia în viața economică a ţării, deo- 
sebirile exprimind doar puterea economică deţinută de 
cele două grupuri. 

Redresarea economiei s-a desfăşurat sub imperiul le- 
gilor economice proprii sistemului capitalist, în funcţie 
de cerințele şi fluctuațiile pieţei, de goana după profituri 
a capitaliştilor. Începînd din 1920 intervin ameliorări 
sensibile în diferitele ramuri ale industriei, precum şi în 
agricultură, iar în 1924 producţia industrială și cea agri- 
colă ajung la nivelul lor antebelic. Deficitul bugetar, deo- 
sebit de mare după război, se va reduce treptat, fără a 
se reuși însă să fie stăvilit procesul inflaţionist. Perioa- 
da anilor 1919—1921, caracterizată prin mari dificultăţi 
economice pentru ţară, pentru masele largi populare, a 
fost pentru capitaliștii autohtoni și străini o epocă de 
mari afaceri, de febră speculativă şi de profituri consi- 
derabile, realizate prin cele mai diverse mijloace. Specu- 
la cu mărfuri de primă necesitate, speculaţiile monetare, . 
jaful din bugetul statului, evaziunea fiscală, afacerile cu 
devize, traficul de influenţă, cursa dintre-preţuri şi sa- 
larii — nimic nu a fost neglijat de exponenții burgheziei 
în goana după profituri, marele capital reușind a se în- 
tări. Acumularea capitalului, începută în anii războiului, 


15 


a căpătat o nouă extindere ca urmare a unificării pieţii 
naţionale şi a resurselor economice lărgite, fapt care va 
da un puternic impuls concentrării şi centralizării capi- 
talului, împletirii capitalului industrial cu cel bancar. În 
miinile capitalului autohton au trecut, deși doar în par- 
te, acţiunile deţinute de capitalul german şi austro-ungar, 
fapt care a contribuit, totuși, la întărirea rolului capi- 
talului românesc în economia naţională. Aceste împre- 
Jurări au dus la schimbări ale raportului de forțe din 
cadrul burgheziei înseşi, la consolidarea rolului econo- 
mic Și politic al marii burghezii. 

i O anumită modificare s-a produs şi în raportul dintre 
investiţiile diferitelor state străine, pe de o parte, şi ca- 
pitalul românesc. Luat în ansamblul său, pe de altă parte, 
ca efect al reducerii ponderii capitalului provenit din sta- 
tele foste inamice — Germania, Austria, Ungaria. Con- 
comitent au cucerit puternice poziţii în economia româ- 
nească capitalurile provenite din Franţa, Anglia, S.U.A., 
Belgia, Italia, state membre ale fostei Antante. Grupări 
monopoliste din aceste ţări, care se considerau pe deplin 
îndreptăţite să preia capitalurile deţinute de fostele state 
inamice, au întimpinat împotrivirea capitalului autohton, 
astfel încît, deşi are loc o pătrundere accentuată a capi- 
talului francez, englez, american etc., greutatea specifică 
a capitalului străin pe ansamblul economiei a scăzut, 
întărindu-se, în schimb, poziţiile celui românesc. 

Totalitatea acestor factori nu a lichidat dependenţa 
economică a ţării, rolul însemnat al capitalului străin în 
economia naţională, situaţia de inferioritate a României 
în diviziunea internaţională a muncii şi în sistemul capi- 
talist al economiei mondiale. România a rămas în conti- 
nuare, din punct de vedere economic, „o sferă de influ- 
enţă“, pentru a cărei dominare se concurau capitalurile 
diferitelor puteri străine, cu toate consecinţele care de- 
curgeau din această situaţie. 

Deceniile următoare vor cunoaște noi şi numeroase 
episoade de lupte între grupurile monopoliste ale state- 
lor foste inamice şi cele ale ţărilor învingătoare pentru 
supremație pe piaţa românească. Aceste convulsiuni, la 
care vor fi antrenate și grupările burgheze românești, îşi 
vor pune sensibil pecetea asupra evoluţiei vieţii politice 
şi a procesului de regrupări ce va avea loc în rîndurile 


16 


diferitelor fracțiuni politice ale claselor exploatatoare din 
România. 

Din 1924, ţara noastră a intrat într-o perioadă carac- 
terizată printr-o accelerată dezvoltare a industriei, a eco- 
nomiei naţionale în ansamblul ei. Industria românească 
cunoaşte un avint însemnat, fără a se produce însă mu- 
taţii de structură, ponderea principală revenind indus- 
triei bunurilor de consum și celei extractive. Prin acor- 
darea de către stat a unui însemnat sprijin, a sporit nu- 
mărul întreprinderilor industriale mari. Cu toată crește- 
rea înregistrată în dezvoltarea industriei, România a con- 
tinuat să rămînă o ţară slab dezvoltată din punct de ve- 
dere industrial; majoritatea întreprinderilor industriale 
o formau cele mijlocii, mici şi meșteșugărești, iar în to- 
talul economiei continua să predomine sectorul agrar, 
cu un nivel scăzut al forţelor de producţie. Această si- 
tuaţie se datora unei multitudini de factori, dintre care 
menţionăm: consecinţele negative ale particularităţilor 
generale în care s-a dezvoltat capitalismul în România, 
mai ales în domeniul construcţiei de stat; căile anevo- 
ioase şi contradictorii în care s-au afirmat relaţiile de 
producție capitaliste şi menţinerea unor rămășițe feudale 
în raporturile sociale de la sate, cu repercusiuni asupra 
întregii economii naţionale; penetraţia şi rolul în gene- 
ral negativ al capitalului străin în exploatarea bogățiilor 
şi maselor muncitoare din România; slăbiciunea pe mul- 
tiple planuri a burgheziei româneşti şi incapacitatea ei 
de a se opune eficient subjugării ţării de către capitalul 
străin şi a determina dezvoltarea modernă a României 
pe căile progresului general oferite de. relaţiile capita- 
liste în faza lor de afirmare; lipsa unei pieţe interne ca- 
pabile să stimuleze dezvoltarea forțelor de producţie și 
să absoarbă sporul de produse realizat de industrie ca 
urmare a stării generale de pauperizare a maselor mun- 
citoare de la oraşe și sate. În rîndurile ţărănimii, spre 
pildă, continuă şi după război să se producă un proces 
de diferenţiere socială, manifestat prin deposedarea de 
mijloace de producţie a unei importante părţi a ţărănimii 
și, ca urmare, proletarizarea ei, îngroșarea rîndurilor 
țărănimii sărace și ale proletariatului agricol şi întărirea 
economică a chiaburimii. Mase importante de ţărani, ră- 
mase fără pămînt, erau nevoite să ia drumul oraşelor 


17 


sau să lucreze în condiţii grele la moşieri, în vreme ce 
ţăranii care prin reforma agrară primiseră pămînt se 
îndatorau pentru a putea face faţă apăsătoarelor condiţii 
de răscumpărare a împroprietăririi, de procurare a iîn- 
ventarului agricol, pentru plata impozitelor etc. 

În acelaşi timp, împrumuturile înrobitoare acordate de 
marile monopoluri internaţionale, datoria publică a ţării, 
mult sporită încă din timpul primului război mondial, au 
avut drept urmare o creşterea simţitoare a sarcinilor fis- 
cale impuse maselor muncitoare, însoţită de intensificarea 
exploatării, de ofensiva capitalului impotriva nivelului de 
viaţă, şi aşa redus, al oamenilor muncii. Prelungirea zilei 
de lucru, tendinţa de scădere a salariilor, înlocuirea muncii 
calificate cu cea necalificată etc. constițuiau mijloace di- 
recte de înăsprire a exploatării maselor. | 

Din cele enunțate — foarte succint — mai sus se poate 
desprinde concluzia că, în deceniul următor primului răz- 
boi mondial, burghezia românească și-a consolidat consi- 
derabil poziţiile, dar ea s-a dovedit incapabilă să adopte 
soluții consecvente şi constructive în rezolvarea proble- 
melor majore ale dezvoltării societăţii, ale progresului so- 
cial. Obligată de cerinţe obiective, constrinsă de valul 
luptelor revoluţionare, de frămiîntările maselor populare, 
burghezia a întreprins o serie de reforme, dar unele s-au 
oprit la jumătatea drumului, neavînd decît efecte parţiale 
și vremelnice, iar altele, majoritatea, urmărind satisface- 
rea exclusivă a intereselor înguste ale claselor dominante, 
au contribuit la o mai precisă conturare a antagonismelor 
sociale, la radicalizarea diferitelor categorii de oameni ai 
muncii, la adincirea prăpastiei dintre masele populare . 
exploatate şi grupul restrîns al exploatatorilor. 

In politica externă, România s-a încadrat în linia gene- 
rală promovată de Societatea Naţiunilor, care, garantînd 
statu-quo-ul teritorial, proclama principiile egalităţii în 
drepturi între ţări, principii apărate permanent de statul 
român. | 

Direcţiile fundamentale ale politicii externe româneşti 
vizau, în primul rînd, asigurarea integrităţii teritoriale, 
independenţa şi suveranitatea naţională a României, sta- 
bilirea unui climat de pace şi securitate în Europa, com- 
baterea tendinţelor de revizuiri teritoriale şi a revanșis- 
mului, care îşi fac apariţia în anii imediat postbelici din 
partea unor state europene ca Germania, Italia, Ungaria 


18 


şi altele, state care nu au recunoscut tratatele de pace de 
la Paris”. 

Modificările intervenite în viața social-economică a 
ţării, precum și introducerea votului universal — care a 
creat maselor posibilitatea de a se afirma nemijlocit în 
viaţa politică — au dat un puternic impuls curentelor 
de opinie publică, în special celor de orientare general- 
democratică, au provocat o sensibilă regrupare a forțelor 
politice, au contribuit la formarea unor noi partide şi gru- 
pări politice. Partidul conservator şi grupările sale înru- 
dite — Partidul conservator-progresist şi Partidul conser- 
vator-democrat —, cu toate încercările de adaptare la noua 
situaţie, aveau să dispară curînd de pe scena politică. 
După 1920, conservatorii nu au mai obţinut nici un loc în 
parlament. O bună parte dintre moșşierii conservatori vor 
trece în alte partide — Partidul poporului, Partidul ţără- 
nesc etc. —, accentuînd tendinţele cu caracter reacţionar 
ale acestora. În rîndurile rămășițelor conservatoare vor 
găsi sprijin şi aderenţi grupările de extremă dreaptă. Pri- 
mii susținători ai unei astfel de grupări înfiinţate de C. Z. 
Codreanu — Legiunea Arhanghelului Mihail — se vor 
recruta, în majoritate, dintre foștii mari moşieri. Acestei 
categorii sociale i-au aparţinut, de exemplu, Gh. (Zizi) 
Cantacuzino-Grănicerul, care va ajunge „preşedinte“ al 
partidului „Totul pentru ţară“, denumire pe care şi-o va 
atribui într-o perioadă mișcarea legionară, sau Mihail 
Sturdza care, în calitate de diplomat al guvernelor regale, 
va urmări să promoveze orientarea 'Gărzii de fier în po- 
litica externă. 

Cel mai puternic partid politic al burgheziei era Parti- 
dul naţional-liberal, în cadrul căruia rolul conducător îl 
deţinea burghezia grupată în jurul Băncii Naţionale a 
României şi Băncii Românești, precum și al altor cîtorva 
mari bănci comerciale. În fruntea acestui partid se aflau 
„Ionel. Brătianu, Vintilă şi Dinu Brătianu, M. Pherekyde, 
Al. Constantinescu, dr. C. Angelescu, I. G. Duca şi alţii. 
Liberalii erau sprijiniți de o parte a micii burghezii şi, 
vremelnic, de chiaburime. Din motive de oportunitate, li 
s-au alăturat şi elemente din marea moșierime ale căror 


1 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 40—50; Gheorghe 
Zaharia, Consideraţii asupra politicii externe a României. 1919— 
1929, în Probleme de politică externă a României. 1919—1939, cu- 
legere de. studii, Editura militară, 1971, vol. I, p. 17—31. 


19 


interese se împleteau cu capitalul bancar, industrial, co- 
mercial. 

Partidul naţional-liberal a avut în anii 1919—1920 o 
influenţă preponderentă în conducerea statului. El a în- 
cercat a-şi aroga meritul de „partid al victoriei“. Expo- 
nent al burgheziei interesate în adaptarea mai rapidă a 
regimului agrar la necesităţile dezvoltării capitaliste şi 
conştient că regimul burghez se putea consolida numai 
Printr-o politică de concesii făcute maselor, Partidul na- 
țional-liberal a căutat ca urmările acestor concesii să fie 
suportate îndeosebi de moşierime, pentru a întări poziţiile 
burgheziei. În acest context s-au înscris legiferarea de 
către liberali, încă în 1918, a exproprierii parţiale a mo- 
şierilor şi a abolirii sistemului electoral cenzitar. Alte pro- 
„misiuni cuprinse în programele electorale au fost, rînd pe 
rind, date uitării, iar Partidul naţional-liberal își va ma- 
nifesta tot mai evident politica de apărare a intereselor 
„economice ale marii burghezii și de impunere a domina- 
ției ei politice. Din 1922 pină în 1928 — cu o scurtă între- 
rupere din martie 1926 pînă în iunie 1927 —, la cîrma 
țării s-au perindat numai guverne liberale, care au asigu- 
rat însușirea de către diferite grupări ale burgheziei a 
beneficiilor perioadei de stabilizare vremelnică şi relativă 
a capitalismului, în timp ce pentru masele populare ex- 
ploatarea exercitată de capitalul autohton şi străin, po- 
verile fiscale, lipsa de drepturi şi libertăţi deveneau tot 
mai greu de suportat. Pentru a se menţine la putere, libe- 
ralii, încălcînd orice principii democratice, au adoptat în 
1926 legea prin care era introdusă „prima electorală“, au 
recurs la starea de asediu, la teroarea jandarmerească, la 
furturile de urne şi la prigoana împotriva adversarilor 
politici în campaniile electorale, la numeroase alte sama- 
volnicii. Politica reacționară promovată de Partidul naţio- 
nal-liberal va nemulţumi treptat toate straturile sociale, 
va facilita unele alianţe între partidele de opoziţie. 

În viaţa politică a ţării, în perioada imediat următoare 
războiului a ocupat un loc însemnat Partidul naţional ro- 
mân, ale cărui cadre de bază, provenind din Transilvania, 
erau reprezentate prin I. Maniu, Al. Vaida-Voievod, 
V. Goldiș, Ștefan Cicio Pop etc., care au militat pentru 
unirea Transilvaniei cu România. Masele acordau acestui 
partid o anumită încredere, considerîndu-l drept o forță 
menită să asigure înfăptuirea transformărilor democratice 


20 


înscrise în Declaraţia din 1 decembrie 1918 de la Alba 
Iulia. Dar conducerea Partidului naţional român, în 
frunte cu I. Maniu şi Al. Vaida-Voievod, preconiza reali- 
zarea unor reforme în spirit conservator, concomitent cu 
deplasarea efortului principal spre preluarea puterii. În 
acest ultim scop, în 1923, Partidul naţional a fuzionat cu 
rămășițele fostului partid conservator de sub conducerea 
lui Take Ionescu. 

Fuziunea cea mai importantă a fost aceea dintre Par- 
tidul naţional şi Partidul țărănesc al lui I. Mihalache, 
realizată în 1926 şi care a dat naştere Partidului naţional- 
țărănesc. Prin propaganda dusă împotriva Partidului na- 
ţional-liberal și prin afirmarea unor deziderate burghezo- 
democrate, Partidul naţional-ţărănesc şi-a sporit influenţa 
în viaţa politică, şi-a atras, în perioada respectivă, încre- 
derea unor mase largi8. În 1927, un număr important de 
foşti militanţi ai Partidului țărănesc, nemulţumiţi de po- 
litica lui I. Maniu, au format un nou partid, sub conduce- 
rea dr. N. Lupu. Z 

Pentru atmosfera politică a României interbelice și pen- 
tru confruntarea curentelor social-politice din perioada 
respectivă nu este lipsit de interes faptul că Partidul ţă- 
rănesc — creat în decembrie 1918 —, care avea ca bază 
socială o parte a ţărănimii şi a micii burghezii orășenești 
şi cuprindea în conducerea sa şi o serie de elemente cu 
orientare burghezo-democratică, ca C. Stere, Pavel Bujor, . 
Gr. Iunian, dr. N. Lupu şi ulterior I. Mihalache şi V. Mad- 
gearu, preconiza, într-o formă sau alta, unele .revendicări 
în favoarea maselor muncitoare — exproprierea moşiilor 
cu o despăgubire suportată în proporţie de 50 la sută de 
către stat, statornicirea unor impozite progresive pe ave- 
re, desfiinţarea jandarmeriei, dreptul de organizare pentru 
muncitori şi libertatea presei, democratizarea aparatului 
de stat, etatizarea Băncii Naţionale. Un grup de condu- 
cători ai acestui partid, îndeosebi I. Mihalache și V. Mad- 
gearu, va elabora ceva mai tirziu doctrina „statului ță- 
rănesc“ şi va argumenta din punct de vedere teoretic ne- 
cesitatea organizării ţărănimii într-un partid politic de 
clasă, independent. Fără a eluda cu totul comunitatea de 


3 Vezi: Mihai Fătu, Sfirșit fără glorie, Editura ştiinţifică, Bu- 
cr due 1972, p. 14—16; Mihai Rusenescu, loan Saizu, op. cit, 
p. 83—98. 


21 


interese dintre muncitori şi ţărani, ideologii „statului 
țărănesc“ respingeau ideea alianţei muncitorești-ţărăneşti, 
a reprezentării intereselor ţărănimii de către 'partidul cla- 
sei muncitoare. În anii opoziţiei, Partidul naţional-ţără- 
nesc şi-a creat o aureolă de susţinător al democraţiei și 
progresului. În perioadele în care — începînd din 1928 — 
s-a aflat, în diferite formații, la guvernarea ţării a con- 
tribuit la subordonarea și mai accentuată a României faţă 
de capitalul monopolist străin și la agravarea situaţiei 
economice a oamenilor muncii, a spulberat iluziile pe 
care le crease în rîndul maselor prin promisiunile sale, 
a organizat reprimarea sîngeroasă a mişcărilor muncito- 
rești Și democratice. “Unele grupări din cadrul acestui 
partid au rămas, totuși, pe poziţii principial democratice, 
ceea ce a şi provocat o serie de disensiuni şi dezidenţe, 
care au marcat, pe parcurs, evoluţia Partidului naţional- 
țărănesc. 

O altă formaţiune politică burgheză apărută -după 
1918 a fost Liga poporului, al cărei lider era generalul 
Al. Averescu, formaţiune care în 1920 a adoptat denumi- 
rea de Partidul poporului. Pe baza unor promisiuni vagi 
privind înfăptuirea de reforme democratice, Partidul po- 
porului s-a bucurat la un moment dat de o mare popu- 
laritate. Lui i s-au alăturat şi unii politicieni proveniţi din 
Partidul conservator, ca C. Argetoianu, Matei Cantacu- 
zino şi alte elemente reacționare. Din Partidul poporului 
au făcut vremelnic parte şi personalităţi politice şi cul- 
turale cu vederi democratice, ca Vasile Kogălniceanu, 
Mihail Sadoveanu, Petru Groza ş.a., oameni animați de 
dorinţa de a contribui la democratizarea reală a ţării, dar 
care au părăsit acest partid cînd, după 1920, el s-a do- 
vedit o grupare diversionistă, menită a promova intere- 
sele claselor exploatatoare, politică ce a dus foarte curînd 
la o bruscă și simţitoare scădere a popularității sale. 

În această perioadă au activat și alte partide burgheze, 
ca Partidul muncii, condus de Gr. Trancu-lași, sau Par- 
tidul maghiar şi Partidul german — care reprezentau 
interesele claselor exploatatoare din rindul acestor na- 
ționalități conlocuitoare — şi altele. “ 

Toate aceste partide, indiferent de orientările pe care 
le promovau sau pretindeau că le promovează, indiferent 
de denumirile de „naţionale“, „populare“, „cdemocra- 
tice“ etc. pe care şi le atribuiau, urmăreau, fiecare în 
parte, desigur de pe poziţii diferite — reacționare sau 


22 


mai mult sau mai puţin consecvent democratice —, ca 
ţel comun menţinerea, în esenţă, a orinduirii existente, 
consolidarea societăţii burgheze, apărarea prin orice mij- 
loace a intereselor claselor. dominante. 

Sistemul politic burghez, dominat de numeroase con-_ 
tradicţii interne și lipsit de unitate, cu toate prefacerile 
economice şi social-politice care au stimulat dezvoltarea 
societății românești pe calea progresului, în sens bur- 
ghezo-democratic, s-a dovedit incapabil să soluţioneze, 
pe măsura cerinţelor epocii și în limitele orînduirii so- 
ciale existente, cerinţele maselor largi muncitoare. Dez- 
voltarea economiei și vieţii sociale a ţării nu au fost 
însoţite de măsuri corespunzătoare pentru rezolvarea ne- 
voilor materiale şi spirituale, arzătoare, ale acestor mase. 
Din punct de vedere al structurii, societatea românească 
se caracteriza printr-un înalt grad de fărimiţare, prin 
existența, alături de proletariat, țărănime și burghezie, 
a numeroase categorii sociale intermediare, mic-burgheze, 
cu interese extrem de contradictorii, care vor pen- 
dula între burghezie și proletariat, între forțele poli- 
tice de stînga şi cele democrat-burgheze, în căutarea de 
soluţii la problemele lor specifice. Această realitate le va 
facilita multor forţe politice reacționare, conservatoare, 
inclusiv celor de dreapta sau de extremă dreaptă, să 
manevreze în cîmpul social pestriţ, în scopul de a-și 
asigura suportul necesar realizării propriilor lor interese, 
străine poporului, tendinţelor obiective de dezvoltare a 
țării pe calea progresului social şi național. 

Greaua situaţie economică, contrastul izbitor dintre 
mizeria, lipsurile de tot felul ale majorităţii populaţiei şi 
bogăţia, traiul de huzur al exploatatorilor, discriminările 
și îngrădirile pe care masele le întîmpinau în exercitarea 
drepturilor şi libertăţilor și folosirea deplină a acestora 
de către clasele opresoare, utilizarea puterii politice în 
scopul înăbușirii mișcării muncitoreşti revoluţionare — 
toate acestea au dus la ascuţirea puternică a contradic- 
țiilor de clasă în România primilor ani postbelici, au de- 
terminat dezvoltarea mişcărilor populare şi, în primul 
rînd, a celei muncitoreşti. 

În faţa valului crescînd al nemulțumirii populare, al 
cererilor tot mai insistente ale maselor de a se lua măsuri 
pentru ameliorarea situaţiei lor, partidele politice bur- 
gheze au fost nevoite să preconizeze o serie de reforme. 


23 


Ziarul „Socialismul“, organul de presă al Partidului 
socialist, dezvăluind în mod convingător adevăratul ţel al 
reformelor, concesiilor şi promisiunilor la care recurgea 
burghezia, într-un articol intitulat „Morfina politică“, 
scria: „Încep să număr pe degete: 12 partide politice 
[...] o duzină de programe şi toate au un ce comun — 
reforme. Reacţionarii din jurul domnului Carp, al căror 
glas aproape că nici nu se aude, vor reforme pentru po- 
por. Conservatorii reacţionari din jurul domnului Mișu 
Cantacuzino vor să dea reforme, dar nu prea multe [...]. 
Conservatorii takiști nici nu mai încape îndoială că sint 
pentru reforme. Marghilomanișştii, botezați într-o zi cu 
ceață cu numele de conservatori-progresiști, se declară 
şi ei pentru reforme. Un partid țărănesc constituit de în- 
văţători vrea reforme numai pentru ţărani [,..]. În fine, 
Partidul liberal glăsuieşte astfel: «asiguraţi muncitorilor 
de lucru, asistență medicală în caz de boală, existenţă în 
caz de invaliditate .și bătrineţe și veţi anihila orice ten- 
dințe anarhice sociale». Aceste cuvinte au fost rostite de 
cancelarul german Bismarck, iar liberalii şi le însuşesc, 
cu toate că sînt de provenienţă germană [... ]. Reformele 
de astăzi au menirea de a ne îndulci, de a face mai supor- 
tabilă mizeria. Ele sînt morfina dată omului pentru a-l 
adormi, a-i procura vise frumoase“. În acelaşi număr, în 
articolul de fond, ziarul sublinia: „Muncitorimea şi ţără- 
nimea săracă vor o radicală transformare socială, ceea ce 
n-o poate înfăptui nici Partidul liberal, nici un guvern 
național; muncitorimea şi țărănimea săracă, singurele 
elemente istoriceşte democratice, trebuie să înfăptuiască 
această radicală transformare socială, care este în opu- 
nere cu interesele burgheziei. 

La sfîrşitul anului 1918, realitatea oferea o confirmare 
de necontestat a adevărului exprimat de presa socialistă. 
Egalitatea în drepturi proclamată era îngrădită de ine- 
galitatea social-economică, de măsurile represive ale 
aparatului de stat, de legile care permiteau guvernului 
să instaureze starea de asediu şi cenzura, să suprime li- 
bertăţile cetăţeneşti, de faptul că femeile, militarii, tinerii 
între 18 şi 21 de ani erau excluşi de la dreptul de vot. 
„Deasupra tuturor, greutăţilor..., starea de asediu 
— scria o altă publicaţie —, care opreşte întrunirile pu- 


9 „Socialismul“ din 12 (25) decembrie 1918. 


24 


blice și ameninţă cu judecata sumară a curților marţiale 
pe orice cetăţean contravenient, constituie o piedică 
esențială a unei lupte electorale cu puteri egale pentru 
toate curenjele şi, mai ales, pentru democraţia cinstită“!0, 

In ciuda acestor opreliști care vor stinjeni tot mai mult 
evoluţia ulterioară a vieţii politice româneşti, raporturil2 
dintre diferite clase și forţe politice, ca urmare a maturi- 
zării politice și a creșterii capacităţii organizatorice a cla- 
sei muncitoare, în jurul căreia se polarizau toate forţele 
progresiste, lupta revoluționară pentru soluţionarea ma- 
rilor probleme ale ţării, pentru făurirea unei vieţi mai 
bune a înregistrat o serie de realizări importantel!. 

În numeroase întreprinderi au fost aleși delegaţi ai 
muncitorilor, s-au constituit comitete de fabrică şi consilii 
muncitorești, organe proletare permanente, menite să re- 
prezinte interesele muncitorilor în faţa patronilor şi 
autorităţilor. Prin greve și impresionante demonstraţii de 
masă, organizate de Partidul socialist și de sindicate, 
muncitorimea a reușit să impună introducerea zilei de 
lucru de 8 ore, o oarecare sporire a salariilor, limitarea 
sau desființarea amenzilor, îngrădirea concedierilor ar- 
bitrare, acordarea de alocaţii. Luptele proletariatului au 
anihilat în bună măsură efectul legilor şi ordonanţelor 
care interziceau organizarea de demonstraţii muncitorești, 
au dus la creșterea prestigiului Partidului socialist, al 
militanților revoluționari. Partidul socialist a devenit în 
scurt timp un partid de masă, numărul membrilor săi ri- 
dicîndu-se la circa 100 000, în timp ce alți peste 200 000 
de muncitori erau cuprinși în sindicate, iar cercurile so- 
cialiste ale tineretului și-au sporit considerabil rîndurile!”. 

Acţiunilor de masă li s-a adăugat o intensă activitate 
politică-ideologică, desfășurată de Partidul socialist prin 
presă. De la tribuna parlamentului, deputaţii socialişti și 
democrați militau pentru apărarea şi lărgirea drepturilor 
democratice, demascau asuprirea și exploatarea maselor. 
Mişcarea socialistă se afirma ca o amplă mișcare de masă, 
care exprimă interesele proletariatului şi, totodată, ale 


10 „Social-democraţia“ din 25 noiembrie 1918. 

ii! Crearea Partidului Comunist Român (Mai 1921), sub re- 
dacţia Ion Popescu-Puţuri, Augustin Deac, Editura ştiinţifică, 
București, 1971, p. 206—232; Mișcarea muncitorească și legislația 
muncii în România. 1864—1944, coordonatori: Nicolae Petreanu, 
Ilie Ceaușescu, Editura știinţilică, București, 1972, p. 68—82. 

1: Crearea Partidului Comunist Român, p. 185—196. 


25 


va 
ționari, intelectuali, țărani, meseriași —, interesate în în- 
iiptuirea transformărilor sociale înnoitoare. Ea continua 
cele mai bune tradiţii revoluţionare ale clasei munci- 
toare, ale poporului român, afirmîndu-se în noile condiţii 
în mişcarea revoluţionară internaţională, al cărei „marș 
triumfal“ îl constituia victoria Marii Revoluții Socia- 
liste din Octombrie din Rusia şi izbucnirea a noi revo- 
luţii în Germania, Ungaria, Austria, Finlanda. , 

Un fenomen care s-a răspîndit şi s-a generalizat după 
1918 l-a constituit solidarizarea celor ce muncesc cu gre- 
viștii, manifestată prin greve de susţinere sau de simpa- 
tie. Ca urmare a acestui fapt, acţiunile greviste au căpă- 
tat un caracter de masă, ducînd la întărirea continuă a 
frontului antipatronal. În decursul confruntărilor de clasă, 
la care au participat, înfrăţiţi, muncitcrii români și cei 
aparținînd naționalităților conlocuitoare, s-a întărit uni- 
tatea de acțiune a proletariatului din România. 

Forţă socială profund patriotică, clasa muncitoare din 
țara noastră şi-a exprimat sprijinul activ față de prole- 
tariatul internaţional, expresie a ideilor solidarităţii pro- 
letare de care era animată. Lozinca „Jos mîinile de pe 
Rusia! a constituit semnalul unor largi acţiuni protesta- 
tare, a devenit pentru masele populare din ţara noastră 
un! puternic îndemn la luptă în sprijinul Revoluţiei din 
Cctombrie!?. Oamenii muncii și-au manifestat, de ase- 
menea, solidaritatea cu revoluţia proletară ungară!!. 

Răspunzînd chemării Internaționalei a III-a, adresată 
proletariatului internațional pentru declanşarea unei 
greve demonstrative în ziua de 21 iulie.1919 în apărarea 
Rusiei Sovietice şi a Republicii Sfaturilor din Ungaria, 
Partidul socialist din România a mobilizat la grevă poli- 
tică zeci de mii de muncitori. Au răspuns chemării mun- 
citorii din București, Ploieşti, Turnu Severin, Galaţi, 


unor însemnate pături muncitoare neproletare — func- 


13 Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi Mişcarea Re- 
voluționară și Democratică din România, sub redacţia Ion Po- 
pescu-Puţuri, Gheorghe Zaharia, Nicolae Copoiu, Gheorghe Unc, 
Editura politică, Bucureşti, 1967; Marea Revoluţie Socialistă din 
Octombrie și România, Editura politică, București, 1967; Tradiţii 
de solidaritate internaţionalistă româno-sovielice, Editura poli- 
tică, Bucureşti, 1972. . 

11 Vezi: Tradiţii de solidaritate revoluționară româno-unară, 
coordonatori Gheorghe Zaharia, Augustin Deac, Editura politică, 
Bucureşti, 1979. 


26 


Brăila, Iași, Reșița ş.a., cu greviștii solidarizîindu-se și pă- 
turi neproletare. 

Avintul revoluţionar din acei ani a condus la crește- 
rea gradului de maturizare politică și ideologică a clasei 
muncitoare, ceea ce şi-a găsit expresie în consolidarea 
Partidului socialist și crearea condiţiilor transformării lui 
în- partid comunist. 

Acest fapt a imprimat, la începutul anului 1920, acţiu- 
nilor muncitorești, luptei proletariatului un nou elan, gre- 
vele fiind însoţite de demonstraţii și mitinguri de o tot 
mai mare combativitate și amploare. Nu numai întreprin- 
deri, ci întregi ramuri și centre industriale erau parali- 
zate de acţiunile greviste, care întruneau adeziunea de- 
plină și cunoșteau o participare masivă a muncitorimii. 
Era vădit că se făceau pași spre o grevă generală pe în- 
treaga ţară. Acest fapt s-a şi produs în octombrie 1920, 
datorită refuzului autorităţilor de a satisface cererile în- 
scrise în memoriul alcătuit de Consfătuirea lărgită a Par- 
tidului socialist și a Comisiei Generale a Sindicatelor. 
Ca urmare a propunerilor insistente ale muncitorimii și 
sub presiunea majorităţii delegaților, acest memoriu cu- 
prindea revendicările de bază ale proletariatului: dreptul 
de organizare, de întrunire, de presă, recunoașterea con- 
siliilor muncitorești în toate întreprinderile, suspendarea 
legii de interzicere a grevelor, retragerea armatei: din fa- 
brici, reprimirea la lucru a muncitorilor concediaţi pen- 
tru activitate revoluţionară etc. 

Dezlănţuirea și desfășurarea furtunoasă a grevei gene- 
rale — prima de acest fel în ţara noastră, cu o partici- 
pare de aproape o jumătate de milion de oameni — a pro- 
vocat panică în rindurile claselor exploatatoare. Pregătite 
din timp să înăbușe prin forță lupta muncitorimii, ele 
n-au pregetat să treacă la represiune — instituirea stării 
de asediu la București şi a cenzurii în întreaga ţară, ares- 
tarea conducătorilor revoluționari și a comitetelor de 
grevă, suprimarea ziarelor organizaţiilor muncitoreşti etc 

Lipsită de o conducere unitară, greva generală a fost 
înăbușită. Experienţa ei şi-a pus însă cu o deosebită pu- 
tere amprenta asupra evoluţiei politice şi organizatorice 
a mișcării muncitorești. A fost pusă la ordinea zilei ne- 
cesitatea reorganizării Partidului socialist pentru a-şi 
spori capacitatea politică și organizatorică, de conducere 
a luptei revoluţionare a maselor muncitoare în noile con- 
-diţii istorice, pentru răsturnarea claselor exploatatoare 


27 


de la putere şi asigurarea triumlului societăţii socialiste. 
La Congresul din mai 1921, exprimînd voinţa muncitori- 
mii din ţara noastră, s-a hotărit transformarea Partidului 
Socialist în Partidul Comunist Român. „Prin aceasta — 
arăta tovarășul Nicolae Ceauşescu — se ridică pe o treaptă 
superioară activitatea detașamentului de avangardă, re- 
voluţionar al clasei muncitoare din România. Partidul 
Comunist, continuatorul direct al mișcării revoluţionare, 
socialiste, al partidului clasei muncitoare făurit în 1893, 
a dus mai departe şi a ridicat pe un plan superior, în 
noile condiţii ale dezvoltării României, lupta de eliberare 
socială și naţională. Tocmai de aceea apreciem acest mo- 
ment ca un moment de răscruce în dezvoltarea României 
noitl5, 

Niciodată în România n-a existat un alt partid politic 
care să lupte cu atita abnegaţie şi spirit de sacrificiu 
pentru fericirea poporului român, pentru progresul na- 
țiunii noastre. Legîndu-și strîns destinul de cel al po- 
porului, P.C.R. şi-a precizat poziţia, punctele de vedere 
în toate problemele majore ale ţării, preconizind o seamă 
de transformări menite să contribuie la progresul Româ- 
niei, la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale maselor 
muncitoare, la lichidarea proprietăţii moşierești, pentru 
realizarea aspirațiilor celor ce muncesc. 

Ca forţă politică cu adevărat înnoitoare, Partidul Co- 
munist Român are meritul suprem de a fi înfățișat po- 
porului perspectiva luminoasă a răsturnării de la putere 
a exploatatorilor, a transformării revoluţionare a socie- 
tăţii, a făuririi unei vieţi civilizate pentru cei ce mun- 
cesc. Programul său politic a exercitat o profundă in- 
fluenţă mobilizatoare asupra maselor largi din România, 
a polarizat în jurul său forţele progresiste ale naţiunii. 

Deși a activat, încă de la înfiinţare, în condiţii vitrege, 
partidul comunist a desfășurat o intensă muncă în Ve- 
derea reorganizării secţiunilor și consolidării organiza- 
ţiilor sale, precum şi o largă propagandă în rîndurile 
muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor pentru apararea 
luptătorilor revoluționari. În 1922, hotărind să participe 
la campania electorală pentru alegerile parlamentare, 


15 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societă- 
ţii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 8, Editura politică, Bu- 
cureşti, 1973, p. 275. 


28 


P.C.R. a reușit să organizeze mari adunări populare și să 
depună liste de candidaţi în cîteva judeţe. 

In anii 1921—1924, în lupta pentru unitatea mișcării 
muncitorești, scindată prin crearea, de către o parte a li- 
derilor de dreapta social-democraţi, a Federaţiei partide- 
lor socialiste din România, P.C.R. a creat şi a condus, ală- 
turi de Sindicatele unitare şi de Uniunea Tineretului Co- . 
munist, şi o serie de alte organizaţii ale clasei muncitoare, 
ca Ajutorul Roșu, Ajutorul muncitoresc român ș.a. Pen- 
tru apărarea libertăţilor democratice şi a drepturilor 
omului, a luat ființă, în august 1923, Liga drepturilor | 
omului, din care au făcut parte personalități cu vederi 
democratice, ca: C. Costa-Foru, C. I. Parhon, Zamfir 
C. Arbore, Șt. Voitec ș.a. 

La 27 iulie 1924, Partidul Comunist Român, precum 
şi U.T.C., organizaţiile de masă revoluționare au fost 
scoase în afara legilor, sediile lor au fost înschise, arhi- 
vele confiscate, iar conducătorii lor urmăriţi şi arestați. 
În pofida acestui fapt P.C.R., a reuşit să organizeze şi să 
conducă lupta maselor pentru condiții mai bune de trai, 
pentru apărarea drepturilor democratice, folosind forme 
variate în întărirea continuă a legăturilor sale cu masele 
largi populare. În 1925 a fost creat Blocul muncitoresc- 
țărănesc, organizaţie legală, cuprinzînd comunişti, socia- 
lişti, social-democraţi, unii membri cu vederi democratice 
ai Partidului țărănesc etc. Această organizaţie îşi propu- 
nea să lupte pentru drepturile cetăţeneşti, pentru liber- 
tatea de organizare, de întrunire și a cuvîntului, pentru 
limitarea proprietăților moșiereşti la 50 ha şi atribuirea 
pămîntului fără plată ţăranilor. Prin programul său rea- 
list, izvorit din necesităţile imediate ale societății româ- 
nești, prin tactica sa suplă, Blocul muncitoresc-ţărănesc 
s-a bucurat de o largă aderenţă în mase, înregistrînd re- 
zultate pozitive în confruntările electorale, în realizarea 
unor acţiuni comune cu Partidul socialist, Partidul so- 
cial-democrat, Partidul țărănesc ş.a.16 

Faptele demonstrau cu tărie că, încă de la crearea sa, 
Partidul Comunist Român s-a situat în fruntea luptei 
pentru ii social, că acest stindard a fost purtat cu 


10 Organizații de masă legale și ilegale create, conduse sau in- 
fluențate de P.C.R., 1921—1944, vol. 1, Editura politică, București, 
1970, p. 260—264. 


29 


vrednicie, în ciuda greutăților întîmpinate și a prigoanei 
dezlănțuite de regimul burghez împotriva comuniștilor. 


a 53 


Antecedente și ucenicii 


„În climatul social-politic efervescent al anilor următori 
primului război mondial, burghezia și moșierimea cău- 
tau cu înfrigurare căi şi mijloace prin care să se pună la 
adăpost de valul revoluţionar, prin care să înăbușe sau 
cel puţin să stăvilească mișcarea revendicativă a oame- 
nilor muncii. Masele populare doreau instaurarea unui 
regim de reală echitate socială, de adevărată democraţie, 
care să înlăture arbitrarul şi exploatarea, să pună capăt 
nesocotirii dreptului la existenţă al celor ce muncesc. 
Realizarea unor asemenea deziderate ar fi lezat însă în 
mod serios interesele claselor dominante şi ar fi pus în 
joc înseși bazele orinduirii burgheze. Ele nu erau dis- 
puse să tolereze accesul maselor la drepturile şi libertă- 
țile proclamate decit în măsura în care aceasta nu pu- 
nea în primejdie dominaţia lor de clasă. O diversiune 
care să abată masele de la lupta pentru adevăratele lor 
interese, să canalizeze în altă direcție nemulţumirile şi 
revolta oamenilor muncii de la orașe şi sate nu putea îi, 
pentru burghezie și moșierime, decît binevenită. Este, 
dealtfel, după cum arată istoria, o metodă la care au re- 
curs întotdeauna și pretutindeni exploatatorii. De data 
aceasta, burghezia și moșşierimea din țara noastră au găsit 
acest instrument diversionist în agitarea virulentă a 
„pericolului comunist“, a „pericolului roşu“ şi a „revolu- 
ției“, care ameninţa cu „distrugerea ordinii“ şi „pieirea 
omenirii“. Aceasta avea în vedere şi faptul că psihoza 
anticomunismului contamina minţile unor oameni, in- 
deosebi din păturile mijlocii, caracterizate prin teama 
față de perspectiva oricăror schimbări în viața socială. 
Prea puţin interesa burghezia şi moşierimea că se recur- 
gea în acest scop la cea mai grosolană denaturare a ade- 
vărului, la antisemitism, la concepţii mistice, obscuran- 
tiste etc. Din âcest punct de vedere, exploatatorii nu aleg. 
Totul este acceptabil dacă le servește interesele. 


30 


Ca și în alte ţări, în efortul de a stăvili mișcarea revo- 
luţionară a proletariatului şi mai cu seamă „stafia co- 
munismului“, cercurile reacționare ale burgheziei și mo- 
şierimii din România au recurs la o multitudine de mij- 
loace, de la cele spirituale, psihologice, la mijloace vio- 
lente. În speţă era vorba de o diversiune care, pe plan 
mondial, purta denumirea generică de „fascism“ şi: ale 
cărui baze fuseseră puse în Italia în martie 19191. 

Factorii care au generat fascismul și l-au adus la su- 
prafaţa vieţii politice a României diferă, în o serie de 
privinţe esenţiale, față de situaţia din cele mai multe 
state europene, îndeosebi Germania, Italia, Ungaria ş.a.?. 
În aceste ţări, mai ales în Germania, fascismul a fost ge- 
nerat și adus la putere de forţele social-politice promo- 
toare ale revanșismului şi revizionismului teritorial, fiind 
produsul virfurilor celor mai reacționare ale burgheziei 
imperialiste. Promovind și stimulind mișcarea fascistă, 
acestea urmăreau în primul rînd reîmpărțirea Europei în 
favoarea lor, printr-o politică de presiuni, ameninţări, 
intimidări, crime, pînă la „război total“. Ele urmăreu în 
acest cadru lichidarea mișcării revoluţionare a clasei mun- 
citoare, captarea păturilor mijlocii prin diferite sloga- 
nuri „antiplutocratice“,.prin demagogie socială, instigări 
șovine, specularea sentimentelor naţionale ș.a. 

Prin urmare, în strategia politică a cercurilor imperia- 
liste, fascismul era destinat, pe plan extern, satisfacerii 
pretențiilor revizioniste, anexioniste, iar pe plan intern 
lichidării tuturor forțelor democratice, revoluţionare, po-. 
trivnice războaielor de cuceriri teritoriale. 

În România, curentele şi organizaţiile fasciste — apă- 
rute la începutul deceniului al patrulea — au fost întii de 
toate rezultatul eforturilor acelorași cercuri ale burghe- 
ziei imperialiste străine de a-şi realiza avanposturi în ţă-. 
rile vizate a constitui obiect al revizuirilor teritoriale 
— Austria, Cehoslovacia, Albania, Polonia, Iugoslavia, 
Grecia, România ș.a. —, rezultatul unui veritabil ex- 
port al unui întreg arsenal ideologic, politic, organiza- 
toric, care va infecta atmosfera politică internă, şi care 


1 Regimurile fasciste și totalitare din Europa, vol. 1, Editura 
militară, Bucureşti, 1979, p. 84—85. 

2 Wezi: Gheorghe Zaharia, Mihai Fătu, Cauzele şi consecințele 
nefaste ale instaurării regimurilor reacționare, fasciste în Europa 
— 1940 —, România, în Anale de istorie, nr. 6/1979, p. 164—165. 


31 


va evolua paralel, fără a se contopi cu sistemul politic 
statal, decit în momentul căderii României sub dominaţia 
Germaniei hitleriste. 

Desigur, aceste constatări de principiu nu exclud 
existența unor factori interni care au creat climatul priel- 
nic germinării, apariţiei şi evoluţiei organizaţiilor de 
„dreapta şi de extremă dreaptă, existenţa unor conver- 
gențe între anumite cercuri extremiste ale marii burghe- 
zii și moşierimi din interior şi cele fasciste din afară, pe . 
fondul cărora s-a produs fenomenul de transplant al ideo- 
logiei şi practicilor fascismului în România. Dintre acești 
factori, pe un loc de prim rang se situează efortul virfu- 
rilor claselor exploatatoare de a stăvili mișcarea revolu- 
ționară a proletariatului şi a celorlalte mase muncitoare - 
din România împotriva exploatării şi asupririi, pentru 
drepturi și libertăţi democratice. În pofida încercărilor 
cercurilor naziste germane sau a celor fasciste italiene, a 
demagogiei sociale şi a altor componente ale tacticii fas- 
ciste practicate şi în România — fascismul nu a reușit 
sa-și asigure o bază de mase, după cum nu a reuşit să 
schimbe, decit începind din 1940, fizionomia burghezo- 
democratică a regimului! politic, orientarea politicii ex- 
terne a României; el nu a reuşit să abată poporul român 
de la cursul istoriei sale firești străvechi!. 

Printre acţiunile de ordin diversionist întreprinse de 
„acele cercuri reacționare ale burgheziei şi moșierimii 
care considerau fascismul ca un antidot împotriva miş- 
cării muncitoreşti şi democratice se situează şi încuraja- 
rea unor manifestații extremiste de dreapta inspirate la 
început din arsenalul fascismului italian, ulterior din cel 
al național-socialismului german, precum şi exacerbarea 
unor tendinţe șovine în România. Reţinem, astfel, consti- 
tuirea, în 1919, la Iași a unei organizaţii auto-intitulată 
„Garda Conștiinţei Naţionale“, condusă de un oarecare 
Constantin Pancu, care practica violența și diversiunea 
politică, pentru stăvilirea luptei revoluţionare a proleta- 
riatului ieșean. Tinzind a semăna dezorientare în rindul 
muncitorilor, această organizaţie propaga demagogie aşa- 
numita „armonie socială“?, „socializarea mijloacelor de 


1! Ibid. 
2 “Crezul socialismului naţional creştin“, în „Conştiinţa“ din 


9 februarie 1920, 


32 


producție“, menite, chipurile, a-i determina pe oameni 
„să trăiască în sfinta credinţă a lui Hristostf. 

Publicaţia „Conștiinţa“, oficiosul Gărzii conştiinţei na- 
ionale, nu ezita însă a enunța scopul real al acestei or- 
ganizaţii, și anume acela de a zădărnici activitatea revo- 
luţionară a clasei muncitoare, de a împiedica propaganda 
„dușmanilor liniştei publice și siguranţei statului“. Ținta 
atacurilor o constituiau muncitorii, funcţionarii, intelec- 
tualii şi alte categorii sociale, greu apăsate de urmările 
războiului, de politica de asuprire a claselor dominante, 
care își revendicau tot mai insistent drepturile. Cu deose- 
bită furie erau combătute ideile socialismului ştiinţific. 
La ședințele organizaţiei G.C.N. se dezbăteau, de obicei, 
„chestiuni în legătură cu dezvoltarea şi avîntul luat de 
mișcarea comunistă în diverse fabrici și cartiere“ ale 
orașului, se puneau la cale acţiuni de reprimare şi intimi- 
dare a socialiștilor revoluționari, împotriva cărora aveau 
loc frecvente atacuri. Acesta era, dealtfel, scopul în ve- 
derea căruia organizaţia era subvenţionată de către dife- 
rite cercuri sau elemente reacționare. Sub egida Gărzii 
conștiinței naţionale şi cu sprijinul nemijlocit al organe- 
„lor represive ale statului au fost în repetate rînduri înă- 

bușite greve ale muncitorilor de la Regia monopolurilor 
statului și de la Atelierele „Nicolina“ din Iași. 

Influenţa reală a Gărzii conștiinței naţionale este apre- 
ciată într-un articol-bilanţ intitulat „2 luni de la înfiin- 
are“, în care unul dintre conducătorii ei, C. D. Vasiliu, 
recunoștea eşecul suferit, faptul că organizaţia s-a com- 
promis în faţa opiniei publice, şi mai ales în faţa munci- 
torimii. Manifestind interes pentru acţiunile turbulente, 
antisemite ale acestei organizaţii, A. C. Cuza, care îşi fă- 
cuse din antisemitism o veritabilă platformă politică şi 
„culturală“, încearcă revitalizarea Gărzii conştiinţei na- 


3 „Conştiinţa“ din 8 decembrie 1919. 

1 Ibid. 

5 „Conştiinţa“ din 30 august 1919. : 

6 C. Z. Codreanu. Pentru legionari, Editura „Totul pentru țară“, 
Sibiu, 1936, p. 19. 

7 „Conştiinţa“ din 9 octombrie 1919. 

8 În zilele de 17 şi 18 iulie 1918, Adunarea deputaţilor a dez- 
bătut proiectul de „Lege a împămintenirei streinilor născuţi în 
țară“. Cu acest prilej A. C. Cuza şi-a dezvăluit întreaga sa gîn- 
dire antisemită, ca şi intenţiile de a imprima antisemitismului o 
tentă diversionistă. El declara că populaţia evreiască ar ti cauza 
unor situaţii grele prin care trecea România sau piedică în calea 


33 


ţionale, mediind în martie 1920 fuziunea ei cu organizația 
naționalistă ardeleană Frăția de cruce, de sub conducerea 
lui Amos Frincu şi Liviu Ghilezan?. In această organiza- 
ţie, patronată spiritual de A. C. Cuza, și-a început activi- 
tatea viitoarea căpetenie legionară, Corneliu Zelea (Zelin- 
schi) Codreanu. In pofida eforturilor adepților extremis- 
mului și violenţei, așa-zisa Gardă a conștiinței naţio- 
nale nu a reuşit să antreneze mase cit de cît însemnate, 
rămîniînd o sectă la periferia eşichierului politic burghez. 
În cele din urmă, pentru dezordinile pe care le provoca, 
autorităţile s-au văzut nevoite a hotărî dizolvarea Gărzii 
conştiinţei naționale. 

Venirea liberalilor la putere în ianuarie 1922 a stimu- 
lat ofensiva virfurilor claselor dominante împotriva avîn- 
tului revoluționar al clasei muncitoare şi a dat, astfel, 
impuls constituirii unor noi organizaţii de dreapta, di- 
versioniste. Apariţia acestora era facilitată și de mașina- 
țiile unor reprezentanţi ai marii industrii și finanţe rO- 
mâneșşti, care urmăreau să canalizeze împotriva burghe- 
ziei evreiești și de altă naţionalitate nemulţumirile bur- 
iti, mici și mijlocii, provocate de concurenţa marelui 
capital. 


In evoluţia organizatorică a mișcării de dreapta, după - 


primul război mondial un loc aparte l-a ocupat ruperea, 
încă în anul 1916, de Partidul Naţional Democrat înteme- 
iat la 23 aprilie 1910 de către Nicolae Iorga şi A. C. Cuza 
a unei grupări care, sub conducerea lui A. C. Cuza, de- 
vine o formaţie politică de dreapta, sub denumirea de 
Partidul Naționalist Democrat Creştin!?. La baza ideolo- 
giei şi practicii acestui partid au fost aşezate diversiunile 
naționalist-șovine, antisemite. In ianuarie 1922 ia fiinţă 
la Iaşi Uniunea Naţional Creştină, condusă de prof. 
N. C. Paulescu, inspirată de A. C. Cuza şi avind scopuri 
politice asemănătoare. Această Uniune se transformă în 


dezvoltării ei ulterioare. „Acesta e tocmai pericolul asupra căruia 
îmi permit a vă atrage atenţia“ (Apărarea Naţională — organ al 
Uniunii Naţionale-Creștine, nr. 2 din 15 aprilie 1923). Ulterior, 
după modelul nazismului german, antisemitismul exacerbat de- 
vine „program“ de acţiune al curentelor extremiste ce vor evolua 
spre fascism. î 

” „Unirea“, organ al P.S.D. (Iași), din 30 martie 1920; „Opinia“ 
din 5 aprilie 1920. i 

1 Vezi Gh. Pop. Caracterul antinațional şi antipopular al acti- 
vității Partidului Naţional Creștin, Editura „Dacia“, Cluj-Napoca, 
1978, p. 36—37. 


34 


Liga Apărării Naţional Creştine, iar la sfirşitul anului 
1923 cele două formaţiuni — Partidul Naționalist De- 
“mocrat Creștin şi Liga Apărării Naţional Creștine — tfu- 
zionează sub denumirea ultimei, avind ca preşedinte tot 
pe A. C. Cuza. 

Toate mișcările de dreapta, apărute în această perioadă, 
şi-au concentrat atacurile împotriva legiferării drepturi- 
lor constituționale ale evreilor, mergind pină la a cere 
„ridicarea satelor“ contra lori! şi proclamarea statului ro- 
mân ca „stat naţional-creștin“!?. În strategia acestora, 
statul naţional-creştin avea menirea de a asigura „re- 
zistenţa economică a creștinilor (citeşte burgheziei româ- 
neşti. — n.n.) împotriva acaparărilor“!2, 

Incercări de creare a unor organizaţii de dreapta au 
avut loc.de asemenea la București, unde ia ființă Liga 
creştin-socială, precum și la Cluj, prin fondarea „Acţiunii 
românești“. Anii 1922—1923 au înregistrat şi apariţia unor 
grupări intitulate „fascii“ — după modelul celor ita- 
liene — a căror activitate era cu totul neînsemnată. 

Iniţial, „fasciile“ şi-au făcut apariţia în zonele cu popu- 
laţie de diferite naţionalităţi, unul din primele lor obiec- 
tive constituindu-l dezbinarea și învrăjbirea.: În Banat, 
de pildă, unde, împreună cu populaţia de naţionalitate 
română trăiau şi oameni ai muncii germani, maghiari, 
sirbi, bulgari, evrei, organele administrative locale sesi- 
zau, în 1924, faptul că în zonă şi-au făcut aparița „fas- 
ciile“. Din acestea s-a constituit ulterior gruparea Fascia 
naţională română, ai cărei membri se autointitulau cu 
preţiozitate şi suficiență „salvatori ai patriei“!5. Carac- 
terul diversionist şi ţelurile politice aventuriste ale aces- 
tei grupări sînt limpede exprimate de angajamentele pe 
care şi le asumau — de „a pune ordine“ în treburile 
României, folosind în acest scop metode violente cu totul 
ieşite din comun, neîntilnite pină atunci în nici unul din 
„Programele grupărilor sau partidelor politice din Româ- 
nia. „Fără menajamente vom merge pînă la pedeapsa 
cu moartea“!6, avertizau liderii acestor „salvatori“ ai ţării. 


1 Arh. Statului Timişoara, Prefectura jud. Timiş-Torontal, fond 
446, dosar nr. 1361/1924, f. 23. 

1: Arhivele Ministerului de Interne (în continuare A.M.I.), do- 
ar 3085, vol. 1268, fila 10. 

12 Ibid, 

15 „Fasciștii constructivi“ din 20 octombrie 1923. 

16 „Fascismul“ din 15 iunie 1923. 


35 


De fapt, Fascia naţională română „promitea“ să reali- 
zeze „purificarea“ societăţii românești prin exterminarea 
luptătorilor revoluționari, declarind cu privire la Partidul 
Comunist Român și la partidele socialiste că „le urîm 
pe toate şi le dorim bucuros moartea tuturort“!?. întîlnim 
şi la această grupare — după cum vom întilni la toate 
celelalte de aceeaşi coloratură, care vor activa în dife= 
rite perioade — folosirea demagogică a unor confuze şi 
false declaraţii cu caracter anticapitalist.  „„Fascismul 
— consemna cu ostentație unul dintre „,doctrinarit — 
este nevoit să lupte și contra capitalismului ...«18. Această 
orientare, chipurile anticapitalistă, se rezuma la unele 
vagi afirmaţii de ordin general cu privire la combaterea 
parazitismului, la lupta împotriva celor care „consumă 
fără să producă“!%, în problema agrară preconizau redu- 
cerea proprietăților rurale „la un maximum de 100 ha“ 
etc. Obiectivul principal pe care şi-l propunea Fascia 
naţională română era acela de a „evacua în masă străi- 
nii“?1. Pe planul politicii externe, promotorii acestei or- 
ganizaţii se declarau pentru alianţă fără rezerve cu Italia 
lui Mussolini, ceea ce confirmă atit sursele din care își 
alimentau doctrina, cît şi „modelul“ pe care se străduiau 
să-l imite, să-l transplanteze în România. Lipsită de orice 
aderenţă în rîndurile poporului, Fascia naţională română 
s-a divizat curînd în diferite mici grupări, care treptat 
s-au pulverizat în viaţa politică a epocii. 

În opinia publică din ţara noastră, influenţa unor ase- 
menea organizaţii a fost slabă. Huliganismul, violenţa ca 


principale metode politice”? stirneau, în mod firesc, prin” 


ele însele adversitatea maselor. Împotriva lor s-au ridicat 
cu fermitate comuniştii, toți oamenii progresiști, demo- 
craţi şi patrioţi, conștienți de pericolul pe care îl repre- 
zenta activitatea acestor organizaţii. „Fascismul — scria 
ziarul „Socialismul“« — caută să-și găsească imitatori şi 


17 „Fascismul“ din 1 iulie 1923. cui | 

15 Titus P. Vitor, „Doctrina fascismului român“, Ed. „Fascia 
naţională română“, București, 1924, p. 14. 

1 Op. cit., p. 106. 

2» Op. cit., rara . ie dea 

21 i “ din 15 iunie 1923. | 

= adevărul din 10 octombrie 1923. În octombrie 1923 a lost 
consemnat primul atentat public fascist asupra unui gazetar din 
redacţia ziarului „Adevărul”. 


36 


la noi. Muncitorimea are datoria să înăbușe așa cum se 
cuvine încercările fasciste ale bandelor antisemite“? 
Considerăm aprecierea din organul Partidului socialist 
ca fiind deosebit de judicioasă în evaluarea acestor or- 
ganizații. Intr-adevăr, grupările intitulate „fascii“, apărute 
după primul război mondial, constituiau imitații, expre- 
sia încercărilor unor cercuri extremiste de a „trans- 
planta“ în România o mișcare străină spiritualităţii opi- 
niei publice largi din țara noastră. 

Acţiunile elementelor extremiste, antimuncitoreşti şi 
antidemocratice s-au lovit tot mai mult de împotrivirea 
maselor populare, de starea de spirit progresistă proprie 
quasi unanimităţii naţiunii române. Această atitudine de- 
mocratică a influenţat şi asupra prevederilor noii Consti- 
tuții a României, adoptată la 29 martie 1923, prin care se 
renunţă la articolul 7 din Constituţia de la 1866, ce priva 
pe cei de alte naţionalităţi ce trăiau în România de cali- 
tatea de cetăţeni ai țării. Legiferarea dreptului de împă- 
mintenire a cetăţenilor români de altă naţionalitate a 
constituit un act de mare însemnătate pentru lărgirea 
cadrului democratic al regimului politic din România. 
Elementele reacționare au găsit însă în aceste măsuri 
pretextul pentru reanimarea agitaţiilor rasiste, antidemo- 
cratice. pr. 

La prima vedere, antisemitismul părea raţiunea de a 
fi a acestor organizaţii, dar, de fapt, nu a constituit de- 
cît unul dintre obiectivele lor. De exemplu, nici unul din- 
tre cele nouă capitole ale programului L.A.N.C., în vi- 
goare pînă în 1925, nu era consacrat acestuia. El a servit 
doar ca paravan al activității antidemocratice desfășu- 
rate de L.A.N.C., cu precădere în rîndul tineretului stu- 
denţesc. Abuzînd de catedra pe care o ocupa în Universi- 
tatea ieșeană, A. C. Cuza a pervertit multe conştiinţe și 
“a schilodit numeroase suflete ale tinerilor veniţi cu alte 
rosturi în acel for de cultură și educaţie. Sub mantia re- 
ligiei şi a naţionalismului, acesta a excitat patimi, a pro- 
pagat doctrina bitei, a incitat la acţiuni violente. Citeva 
acțiuni de propagandă desfășurată de L.A.N.C. sînt edifi- 
catoare. În ziua de 4 august 1923 a avut loc în satul Bog- 
dănești, judeţul Iaşi, o adunare în incinta bisericii. Au 
luat parte circa 70 de ţărani. În prezența lui A. C. Cuza, 
C. Z. Codreanu şi a altor „lideri“ ai L.A.N.C., a fost adus 


23 „Socialismul“ din 7 decembrie 1922. 


37 


„drapelul fascist“ pe care Codreanu l-a desfăcut zicînd: 
wiată, fraţilor, icoana voastră în apărarea dreptăţii“. Iar 
A, C. Cuza, după ce a pus în sarcina evreilor „greutăţile, 
scumpetea, jaful şi traiul nenorocit“, a încheiat: „Deci 
voi să aveţi încredere în noi [...] și să strigăm în acest 
locaș sfint că jurăm cu toţii în faţa acestui drapel că vom 
fi cu credinţă şi ne vom conduce după el pentru a merge 
să se scoatem drepturile noastre și a ne scăpa de duş- 
manii pe care cu sînge să-i alungăm din ţara noastră“. 
Apoi Cuza, „cu steagul filfiind“, în frunte cu preotul, „au 
ieşit din biserică cu mulţimea în urmă, umblind prin sat. 
Preotul cînta rugăciuni, după cum şi în urmă domnii 
veniţi din Iaşi cîntau cîntece“. In satul Voineşti, la o în- 
trunire L.A.N.C., unul dintre vorbitori spunea participan- 
ților: „Fiţi cu singe rece și cu inima în dinţi, puneţi-vă 
credința în Dumnezeu și urmaţi acest steag filfiitor care 
e în faţa voastră şi [...] mergeţi acolo unde va fi ne- 
voie, căci noi, conducătorii acestor steaguri, vom face Te- 
volte, zdrobiri și vărsări de sînge. Ne vom băga cu sabia 
ascuţită în toate orașele“. . casă 

Populaţia Iașului, străvechi centru de cultură şi lu- 
mină, a avut de înfruntat în acei ani nenumărate. fapte 
huliganice, demonstraţii violente, brutalizarea unor cetă- 
ţeni pașnici, acţiunile teroriste ajungind pînă la asasinat. 

Unul dintre cei mai zeloşi adepţi ai lui A. C. Cuza 
a fost Corneliu Zelinski Codreanu, ulterior „căpitan“ al 
mișcării legionare. Numele său evocă implicit cortegiul 
concepțiilor şi faptelor aberante care au jalonat, în esenţă, 
activitatea Gărzii de fier — cultul violenţei şi al asasi- 
natului, al falsului eroism, al bigotismului şi dezumani- 
zării. , 

Citeva succinte date biografice ni se par în această 
privință necesare. Născut la 13 septembrie 1899%, C. Z. 
Codreanu şi-a format trăsăturile de caracter şi concepţia 
despre viaţă într-un mediu familial viciat din punct de 
vedere moral şi spiritual. Tatăl său, lon Zelinski Co- 
dreanu, și-a crescut copiii într-un climat de teroare și 
despotism. Stăpinit de delirul grandoarei, a cultivat cu 
fervoare în sînul familiei bigotismul şi cabotinajul, preves- 


21 A.M. dosar 3085, vul. 1268, fila 65. 

2 Ibid, 

% Ştefan Palaghiță, „Garda de îier...*, vol. I, Buenos Aires, 
1951, p. 17. 


38 


tind pentru sine și urmașii săi destine de „purificatori“ 
ai neamului, de „apărători“ ai credinţei. Pentru fiul său 
mai mare — Corneliu — a ales profesiunea de ofiţer, în- 
scriindu-l la liceul militar de la Mănăstirea Dealului”. 
Din această perioadă, unul dintre elevii liceului notează 
despre el: „Corneliu Codreanu: ca înfățișare un ţăran 
frust, neindemiînatec în gesturi şi la vorbă, moale ca 
temperament şi coleric la:miînie [| ...] cu aparenţă de călu- 
găr, prostănac, înalt, spătos, mînuind cu dificultate cuvin- 
tele radicale și ideile [...] trecea la clasificaţie printre 
elementele cele mai mediocre ale școlii, sortite declasării 
în viaţă. Celula sa cerebrală îl indica la coadă“?8. 

In toamna anului 1919, proaspăt absolvent de liceu, 
Codreanu vine la lași şi, renunţind la perspectiva carie- 
rei militare, se înscrie la Facultatea de drept. Studiul pre- 
supune muncă serioasă și perseverentă, dar C. Z. Co- 
dreanu va prefera «alte căi. In acea vreme, la Iași aveau 
loc frecvente agitaţii naţionaliste, antidemocratice. In 
această atmosferă, voinţa de afirmare a lui C. Z. Co- 
dreanu şi-a găsit condiţii propice, mai ales că tînărul stu- 
dent se afla sub aripa ocrotitoare a decanului de atunci 
al Facultăţii de drept, A. C. Cuza, în casele căruia pă- 
rinţii săi își sărbătoriseră cîndva cununia, aviîndu-l de nas 
pe „,venerabilul“ profesor, iar mai tîrziu acesta îi fusese 
naș şi lui Corneliu la botez. Codreanu s-a încadrat cu 
zel printre protagoniștii -acţiunilor naţionaliste, manifes- 
tînd ambiția de a deveni, cu orice preţ, „vedetă politică“. 

La scurt timp l-a cunoscut pe Constantin Pancu. Îm- 
prejurarea s-a ivit la a reprezentaţie de circ, unde după 
citeva demonstraţii ale unui atlet profesionist a fost 
anunţat un premiu pentru cine va reuși să-l întreacă pe 
respectivul artist. În arenă şi-a făcut apariția un amator. 
Era C. Pancu, omul în permanentă căutare: de bani şi 
client nelipsit al localurilor ieșene, înzestrat cu o remar- 
cabilă. forţă fizică. Din cîteva mișcări şi-a învins adver- 
sarul. Codreanu a fost fascinat. În minte i s-a întipărit 
bine înfățișarea impozantă a lui Pancu, ce iradia o forţă 
neobișnuită. Mare i-a fost deci surpriza cînd, participînd 
la o întrunire organizată de Garda conştiinţei naţionale 


*1 Arhivele statului Bucureşti (în continuare A.S.B.), fond D, 
dosar nr. 001, fila 19. 

“% Citat după Petre Pandrea, „Portrete şi controverse“, vol. 1, 
Bucureşti, colecţia „Meridiane“, 1945, p. 246. s 


39 


— „ale cărei manifeste de luptă anticomunistă le citisem 
cu citeva luni înainte“, cum mărturisește în lucrarea 
„Pentru legionari“ —, l-a văzut în postura de preşedinte 
pe însuşi eroul de circ. „M-am prezentat — povesteşte 
Codreanu —, spunîndu-i că sînt student şi că doresc să 
fiu primit ca soldat în gardă. M-a primit“?%. În această 
organizaţie de tristă faimă, C. Z. Codreanu şi-a făcut 
ucenicia în calitate de spărgător de greve, acţionînd, după 
propriile-i cuvinte, „cu miinile în buzunare pe revol- 
: veret30, 2 : 

Dizolvarea Gărzii conştiinţei naţionale îl determină p2 
Codreanu ca în toamna anului 1922 să plece, cu banii 
puși la dispoziţie de prieteni şi cunoscuţi, în Germania 
pentru „a-și continua pregătirea intelectuală“, de data 
aceasta în economie politică%!. Studiile de drept de la Iaşi 
„nu mergeau“ și atestarea de licenţiat n-a obținut-o nici- 
odată. „Rectorul — relata el în 1936 — a refuzat să-mi 
elibereze diploma. Nu mi-a eliberat-o nici pînă în ziua 
de azi“3?, A 

Codreanu a început studiul economiei politice la Uni- 
versitatea din Berlin într-un fel propriu, descris cu lux 
de amănunte chiar de către el însuși: „Am studiat toate 
posibilităţile şi m-am hotărît să mă apuc de comerţ. Îmi 
trebuia un capital foarte mic pentru ca să procur produse 
alimentare din provincie, pe care apoi să le aduc şi să le 
revind la Berlin la restaurante“.  Evidânt, nici aceste 
„studii“ nu i-au dat posibilitatea să obţină vreo diplomă. 
De fapt, altul fusese mobilul care îl îndemnase să plece 
la Berlin. Un raport al Serviciului special de siguranţă 
din Iași datat 7 noiembrie 1922 consemna că „studentul 
naţionalist Corneliu Zelea Codreanu a plecat la Berlin cu 
pașaport scos 'de la Fălticeni pentru a studia organizarea 
acţiunii antisemite de către studențimea germană“ şi că 
acolo el „urmăreşte și studiază îndeaproape mișcarea na- 
ționalistă [...], ţinind strinsă legătură prin corespon- 
dență cu toate mișcările naţionaliste din Germania“. În- 
tr-una din scrisorile trimise în ţară, „studentul“ Codreanu 
comunica faptul „că la Berlin au avut loc mișcări violente 
de stradă unde au fost cîțiva morţi şi răniţi şi din ce în 


29 C. Z. Codreanu. „Pentru legionari“, p. 19. 
% Op. cit., p. 23. 

31 Op. cit., p. 68. 

.% Ibid. 


40 


ce ia proporţii mai mari, trecînd mulţi de partea naţio- 
naliștilor“. Din același document rezultă că C. Z. Co- 
dreanu „s-a pus în legătură şi cu studenţii din Viena 
unde a început, de asemenea, o mișcare puternică în 
această direcţie şi că [el, Codreanu. — n.n.] s-a abonat 
la gazete- naţionaliste“33. 

Încă din timpul acestei călătorii au început primele şi 
apoi tot mai strînsele legături ale viitorului lider al le- 
gionarismului cu hitleriştiist. Cu acest prilej — va scrie 
ceva mai tîrziu dr. Otto Liess —, Codreanu află pentru 
prima dată de Adolf Hitler35. Nazismul îl va capta pentru 
totdeauna, punîndu-și amprenta de neşters asupra for- 
mațţiei lui spirituale și asupra concepțiilor sale politice, 
fără a fi însă nereceptiv la unele precepte ale fascismu- 
lui italian. 

Revenit după puţin timp în ţară, Codreanu | a găsit o 
atmosferă mai prielnică dorinței sale de afirmare. Uniu- 
nea național- creştină, creată de A. C. Cuza şi N. Pau- 
lescu, desfăşura o virulentă agitaţie în rîndurile tineretu- 
lui. Codreanu, cu asentimentul lui A. C. Cuza, a purces 
la constituirea Asociaţiei studenţilor creştini, care și-a 
pus drept scop impunerea formulei diversioniste „nume- 
rus clausus“*. Acţiunea s-a concretizat în atacuri huliga- 
nice împotriva studenţilor și cadrelor didactice cu vederi 
democratice, în molestarea cetăţenilor, spargerea de gea- 
muri și devastări de magazine. Tulburările sia ui li au 
întîmpinat o vie dezaprobare în opinia publică. 

Codreanu și-a continuat ucenicia şi în Liga apărării 
național-creștine, în cadrul căreia s-a ocupat de proble- 
mele curente, organizatorice. Liga n-a fost însă întru 
totul pe placul său. Conducătorii ei nu se dovedeau con- 
secvenţi principiilor enunțate, îndeosebi celor rasiste. De 


% A.S.B., fond A, dosar nr. 111041, vol. II, fila 321. 

3 Ca şi în Italia, în anii de la sfîrșitul primului război mon- 
dial s-au ascuţit la extrem contradicţiile sociale şi politice din 
Germania, pe fondul cărora a apărut mișcarea de diversiune so- 
cial-politică întruchipată de aşa-numitul „Partid muncitoresc na- 
țional Socialist German“ (NSDAP), varianta germană a fascismu- 
lui european, care va fi patronată de Adolf Hitler (vezi regimu- 
rile fasciste și totalitare din Europa“, p. 283—299), 

5% Art. „Statul naţional-legionar“, în revista „National Sata 
listische Monatschait”, aprilie 1941. 

* Prin „numerus cluusus“, elementele reacționare naţionalist- 
șovine înțelegeau limitarea numărului studenţilor evrei la nivelul 
raportului dintre numărul evreilor şi cel al populaţiei românești. 


41 


exemplu, Paul Iliescu, deputat din partea acestei orga- 
nizații, declarase deschis în parlament — folosind o lo- 
gică specială — că Liga luptă contra  colectivităţii 
evreiești, nu contra indivizilor evrei, pe care nu-i putem 
uri56. Această situaţie, precum și imposibilitatea de a mai 
agita spiritele în jurul lui „numerus clausus“, temă pe 
care guvernul, în urma adoptării noii Constituţii, nu o 
mai putea îngădui, îl hotăriră pe Codreanu să acţioneze 
pe cont propriu. Descriind acest moment din conduita 
viitoarei căpetenii legionare, în documentul. intitulat 
„Istoric al Gărzii de fier se consemnează că, în 1923, 
„Modificindu-se Constituţia și acordindu-se drepturi po- 
litice evreilor, Codreanu a antrenat studențimea ieșeană 
(o parte din ea. — n.n.) într-o acţiune contra acestei mo- 
dificări. În acest sens a scos un manifest pe care, cu aju- 
torul unui grup de studenţi înarmaţi cu revolvere, l-au 
dus să-l afișeze în inima cartierului evreiesc Tirgu Cucu- 
lui. După această ispravă a suferit mînia organelor de 
ordine. A devenit însă repede liber”. se 


3 


Discipolul își întrece mentorul . . . 


„Am ajuns la concluzia că ceea ce nu mai pot face stu- 
denţii trebuie să facem noi ....“1. Cu aceste cuvinte a în- 
ceput Codreanu să-și împărtășească planul celor cîţiva 
prieteni — Ion Moţa, Radu Mironovici, Cornel Georgescu, 
Ilie Girneaţă, lon Vernichescu, Leonida Bondoc — care, 
nemulţumiţi de activitatea lui A. C. Cuza şi a celorlalţi 
conducători ai L.A.N.C., aveau să se constituie în Grupul 
Codreanu. În octombrie 1923, acest grup a pus la cale 
organizarea unui complot, ale cărui victime urmau să fie 
un număr de ziariști, miniștri, bancheri. Mai  întii 
C. Z. Codreanu, Ion 1. Moţa, Ilie Girneaţă, Radu Mirono- 
vici, Corneliu Georgescu și alţii s-au întilnit în casa But- 
naru din Iaşi, str. Săvescu, pentru a- decide asupra deta- 
liilor faptei ce urma să le asigure intrarea cu „mare 
vilvă“ în viaţa politică a ţării, o intrare pe „poarta mare“. 
pai ati 

w „Apărarea naţională“ nr. 11 din 6 octombrie 1927. 


% A.M.I., dosar 110 297, vol. 13, fila 58. | 
1 A.S.B,, fond A, dosar nr. 111 041, vol. II, fila 179. 


42 


La 8 octombrie „s-au întîlnit ultima oară, noaptea, într-o : 
casă situată pe str. 13 Septembrie 41 din București, în 
care locuia prietenul lor comun, Nicuşor Dragoș?. Cu 
această ocazie s-a hotărit „împușcarea politicienilor tră- 
dători“ adică a unor miniștri liberali, ca Al. Constanti- 
nescu și Gh. Mirzescu?. La miezul nopții însă, casa a fost 
înconjurată de poliţişti. „Arestarea a fost operată perso- 
nal de către generalul Nicoleanu, prefectul poliţiei capi- 
talei. La percheziţia corporală care le-a fost făcută s-au 
găsit pistoale“!. Au fost încarceraţi la Văcărești. Pentru 
a crea o atmosferă publică favorabilă complotișştilor, în 
preajma procesului fixat pentru 29 martie 1924 L.A.N.C. 
difuzează în ţară un' apel „Către toţi românii“. Înducînd 
în eroare opinia publică în legătură cu adevăratul motiv 
al arestării şi deci al procesului („au voit și voiesc să 
curețe (ţara. — n.n.) de aceşti străini de naţiune, religie 
şi pămîntul nostru“), manifestul chema la solidarizare cu 
cei ce urmau a fi judecați, întrucît „acești studenţi nu au 
altă vină decît aceea că își iubesc ţara“. În final adepţii 
L.A.N.C. erau îndemnați să poarte „cu mîndrie svastica, 
semnul biruinţei“. Concomitent, ziarele au publicat și o 
scrisoare deschisă a lui A. C. Cuza, prin care complatiştii 
erau dezavuați pentru actele lor teroriste de însuși men- 
torul lor5. In ciuda recunoașterii intenţiilor. de asasinat, 
în ciuda faptului că erau vizaţi, în mod nemijlocit, poli- 
ticieni liberali, justiţia burgheză i-a achitat. În concepţia 
complotiştilor, și desigur şi a autorităţilor judecătorești, 
aceasta însemna un certificat de legitimare a acţiunii 
întreprinse. Fără îndoială că C. Z. Codreanu a descifrat 
atunci acest lucru, căci faptele sale ulterioare s-au bizuit, 
în bună măsură, pe tacita aprobare şi chiar pe sprijinul 
nemijlocit din partea unor persoane care deţineau func- 
ţii dintre cele mai importante în stat. 

Eşecul complotului plănuit, Codreanu l-a atribuit tră- 
dării din partea unuia dintre ai săi. Abil, el a aruncat 
bănuiala asupra lui Vernichescu, mai recent venit în 
grup, adus de Ion Moţa, cu care era prieten. Plăsmuind 
dovezi, le-a împărtășit lui Moţa, pe care l-a determinat 
a-și asuma sarcina pedepsirii trădătorului. Răzbunătorul 


Loc. cit., fond D, dosar nr. 0001, vol. I, fila 60. 
A.M.I , dos, 1lla 23713, f. 59, dos. 1, vol. 263, fila 16. 
A. Sea “e ” tond D, dos. 0001, vol. 1, fila 61. 


43 


fusese ales cum nu se putea mai bine. Ion Moţa, foarte 
apropiat lui Codreanu — logodnic al uneia dintre suro- 
rile acestuia, al cărei soț a devenit ulterior —, cunoscut 
deci îndeaproape, era stăpînit de un fanatism și de o exal- 
tare care îl duceau pină la orbire*. Într-una din zile, 
Moţa şi-a luat „prieteneşte“ victima de braţ, „s-a retras 
într-un loc ferit și i-a poruncit: «Închină-te, că am să te 
pedepsesc pentru trădare». În același timp scoate pistolul 
din buzunar şi trage“6, 

Noua crimă a produs o uriaşă vilvă. Codreanu însă 
intuise bine că pe fondul agitaţiilor antimuncitoreşti şi 
antidemocratice, întreţinute cu grijă de cercurile reacţio- 
nare, fapta lui Moţa nu va fi sancţionată. Într-adevăr, 
ziarele de scandal îi înălțau osanale. Unele elemente din 
L.A.N.C. și din alte organizaţii extremiste au inițiat gălă- 
gioase acţiuni de solidarizare. După numai 6 luni de de- 
tențiune, Moţa a fost achitat. i 


* În această privinţă, ca şi, în general, pentru modul de a gindi 
al unor asemenea oameni este elocvent şi -următorul fragment 
dintr-o scrisoare adresată lui C, Z. Codreanu, în care Moţa işi 
compară logodnica — cunoscută pentru frecventele ei aventuri 
amoroase — cu fecioara Maria, pe sine cu Iosif, iar pruncul 
cu... Hristos: 


„Dragă Corneliu, 

II. Un lucru ce e posibil să aibă o uriaşă importanţă nu numai 
pentru vieţile noastre, dar pentru lumea întreagă. Pe scurt: deşi 
viața mea şi a Iridentei e și a fost curată ca a unor îngeri şi Iri- 
denta e cea mai nevinovată fecioară, ni se pare că dinsa pre- 
zintă simptomele unei sarcini!... 984 sau să-ţi spun chiar 100 
la 100, eu sînt sigur că e însărcinată. Dacă nu poate fi vorba de 
nici un păcat al nostru, de asemenea e exclusă orice infecțiune 
involuntară sau nenorocire. O mulțime de semne prevestitoare, 
extraordinare, dovedesc existența unui lucru cu totul supra- 
natural. 

În curînd îţi vom scrie detalii, dar, de fapt, se va constata 
sigur că e aşa cum noi nu ne îndoim că este. Dumnezeu să vă 
dea putere a primi în conștiință acest clar, dar enorm adevăr, 
aproape de necuprins. . 

O mare minune se va întîmpla, Corneliu, ţi-o spun din cea 
mai profundă, mai temeinică şi mai sigură conştiinţă! Încă citeva 
zile şi lucrul va fi clar şi cert pentru toţi. 

Te sărută cu dragoste şi credinţă, 
Moţa“ 
(Citat după „Ucigaşii neamului românesc“. Fapte şi documente, 
1937. p. 24.) 
6 A.S.B., fond D, dosar 0001, vol. 1, fila 64. 


44 


Pentru Codreanu, ca și pentru ceilalţi din grupul său, 
devenea tot mai limpede că pe calea violenţei puteau do- 
bîndi nesperate rezultate, dacă nu chiar unele avantaje 
cu neputinţă a fi obținute prin mijloace normale, politice. 
Din acea epocă datează și una dintre maximele căreia 
Codreanu îi acorda o importanţă esenţială pentru activi- 
tatea politică a celor ce începeau să se stringă alături de 
el: „Cel ce n-are sabie să-şi vîndă haina și să-și cum- 
pere“7.. Agitaţia demagogică în jurul grupului lui Co- 
dreanu, formulele grandilocvente, ideea falsă a luptei 
pentru „idealuri nobile“ au putut exercita o oarecare in- 
fluenţă în rîndurile unor tineri aparţinînd îndeosebi micii 
burghezii, dezorientaţi în fața unui viitor care le apărea 
lipsit de perspectivă, au putut recruta unii prozeliţi ai 
viitorului căpitan. 

Reîntors la Iaşi, Codreanu și-a reluat vechea ocupație 
de șef al bandelor de bătăuși. În timpul unei asemenea 
acţiuni, el a fost arestat și anchetat de prefectul Poliţiei 
din Iaşi, Manciu8. Numit la 5 septembrie 1923 în această 
funcţie, C. G. Manciu fusese împuternicit în mod expres 
să restabilească ordinea deplină în oraş. De pe urma 
măsurilor energice pe care le-a întreprins, clasele domi- 
nante au avut numai de cîştigat. Pe de o parte, regimul 
burgheziei liberale, aflată la cîrma ţării, putea să treacă 
în ochii opiniei publice interne şi internaţionale drept un 
regim democratic, care nu se împăca cu excesele, cu ac- 
tele huliganice, pe de altă parte, atrăgea atenţia grupări- 
lor turbulente că ele puteau exista numai datorită bună- 
voinţei cercurilor guvernante și, în orice caz, numai în- 
tr-un anumit cadru stabilit. În ce-l privește pe Manciu, 
atitudinea sa intransigentă i-a atras dușmănia elemen- 
telor extremiste. El a devenit curînd una din ţintele agi- 
taţiei cuziste şi a fost deseori ameninţat cu moartea. La 
îndemnul lui A. C. Cuza, în toamna anului 1924, Corne- 
liu Z. Codreanu îl acţionează pe Manciu în judecată pen- 
tru... purtare brutală și abuz de putere. 

C. Z. Codreanu nu s-a oprit însă aici, ci a hotărit să 
procedeze în felul său propriu. Planul și l-a împărtășit 
şi celor apropiaţi. Faptul este dovedit de mărturia lui 
Ionescu I. Mihail, aflat în acel timp în detenţiune la peni- 


7 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 283. Ă 
8 AS.B., fond D, dosar nr. 0001, vol. I, fila 87; vezi şi „Cazul 
Manciu“, Tipografia „Libertatea“, Orăştie, 1925, p. 5. 


45 


“tenciarul Văcărești, care declarase autorităţilor închisorii: 
„Aflind la timp despre decizia luată de camaradul Cor- 
neliu Zelea Codreanu, am căutat să-l apăr la vreme [...]. 
Am formulat o cerere (declaraţie. — n.n.) detaliată a 
faptelor ce se vor întimpla [...]“%. La 15 octombrie, ace- 
laşi Ionescu se adresa, mai departe, procurorului gene- 
ral al Curţii de apel din București cu cererea de a fi 
primit în audienţă, „avind a vă destăinui urzirea unui 
nou complot [...] a cărui izbucnire va avea loc într-un 
timp foarte apropiat [...] pentru ca dv. să puteţi lua 
grabnice măsuri şi opri cu o oră mai devreme himerica 
plăsmuire. 

Întrucit subsemnatul cer pentru a treia oară audienţă 
la dv. fără nici un rezultat, vă fac cunoscut că-mi declin 
orice răspundere, responsabilitatea rămînind în sarcina 
dv.“ In ciuda acestor avertismente, care s-au dovedit a 
fi întru totul întemeiate, cei în drept n-au luat nici o 
măsură. 

„La 25 octombrie 1924, în timpul judecării procesului 
„la tribunalul din Iaşi, C. Z. Codreanu şi-a pus planul în 
aplicare: „Am scos revolverul și am tras — relata el cu 
singe rece. — Am ţintit în cine se apropia de mine. Pri- 
mul a căzut Manciu (omorit pe loc. — n.n.). Al doilea a 
căzut inspectorul Clos, al treilea, un om mai puţin vino- 
vat, comisarul Hușanu“!!. . 

Deși crima s-a săvirşit la Iaşi*, împotriva unui repre- 
zentant al autorităţilor statului din acest oraș, procesul 
deschis lui Codreanu s-a judecat mai întîi la Focşani şi 
apoi la Turnu Severin. El s-a desfășurat sub „toleranța 
şi chiar cu sprijinul autorităţilor“!?, după cum se con- 
semneză în documentele vremii. În timpul procesului, 
acuzatul a fost scos din închisoare și mutat la un hotelt?, 
îngăduindu-i-se să primească vizite. Într-un adevărat pe- 
lerinaj, elemente de extremă dreaptă porneau spre Turnu 
Severin. Presa reacționară burgheză, mai ales „Univer- 
sul“, dezlănţuise o campanie favorabilă acuzatului. Era 
clar că guvernul liberal avea de gînd să-i acorde din nou 


” AS.B., fond A, dosar S, nr. 111041, vol. I, fila 177. 

W Loc. cit., fila 179. 

H C. Z. Codreanu. 0p. cit., p. 233. k 

* Vezi detalii la Stelian Neagoe, Triumful rațiunii împotriva 
violenţei, Editura „Junimea“, Iaşi, 1977, p. 273—214. 

12 A S.B., fond A, dosar nr. 11041, vol. 5,p 9%. 

13 Jbid. 


46 


clemenţă. Intenţia cu privire la deznodămîntul procesu- 
lui a devenit străvezie cînd procurorul general, Titu Con- 
stantinescu, în loc de a-și susține rechizitoriul, a început 
prin a preciza că nu va face decit „o mărturisire de cre- 
dință liberată de orice prejudecăţi“!!. De aici și pină la 
a sugera juriului „achitarea inculpatului“ n-a fost nevoie 
de prea multă insistenţă. Sugestia a fost, fireşte, însușilă. 
„Mi s-a citit verdictul de achitare — scria Codreanu —, 
după care am fost luat pe sus și dus afară“5, undei 


s-au oferit „mari jerbe de flori“!6. Un criminal transfor- 


mat în „erou“. Și toate acestea sub ochii autorităţilor, 


care pretindeau că apără „ordinea“. „Neputinţă? Incompe-. 


tenţă? Complicitate? Poate şi una și celelalte. „De acum 
drumul ne este deschis“ — se grăbea să scrie o publi- 
cație de orientare extremistă, într-un articol sugestiv 
intitulat „După învingere“!7, 

Încurajarea fățișă a doctrinei violenţei a ma in- 
fluența elementelor celor mai reacționare din L.A.N.C., 
în care Codreanu și-a făcut ucenicia. Totodată C. Z. Co- 
dreanu prezentat, prin grija celor din jurul său drept 
luptător „pe altarul dreptăţii“, aureolat cu calificativul 
de „martir“, a putut recolta vremelnic simpatia și inte- 
resul unor oameni care nu erau în stare sau refuzau să 
înțeleagă caracterul diversionist al acestor manevre. 

La 31 octombrie 1924 Consiliul Universității ieșene a 
dezbătut în plenul său implicaţiile politice ale asasina- 
tului comis de Codreanu și a răspunderii morale a lui 
A. C. Cuza. Din cei 34 de titulari ai Consiliului au fost 
prezenţi, printre alţii, P. Anghel, Petre Andrei, Traian 
Bratu, Paul Bujor, N. Daşcovici, N. Hortolomei, Al. Myl- 
ler, Vasile Râşcanu, Constantin 1. Parhon, Ion Petrovici, 
Al. Slătineanu, M. Ștefănescu-Galaţi, S. Sanielevici. Con- 
siliul a fost convocat în mod deosebit pentru a se pro- 
nunța asupra vinovăţiei lui A. C. Cuza, membru al acestui 
organ, în legătură 'cu actul comis de C. Z. Codreanu. 
Diîndu-i-se cuvîntul lui A. C. Cuza, acesta a încercat nu 
numai să se dezvinovăţească pe el şi pe C. Z. Codreanu, 


A „Universul“ din 27 mai 1925. = 
5 C, Z. Codreanu, op. cit. 
6 „Procesul Corneliu Z. Codreanu“ de un scriitor martor ocu- 
a 20—26 mai 1925, p. 53. . 
17 „Voința poporului“ (Arad) din 7 mai 1925. 


47 


— 


dar să arunce întreaga răspundere asupra victimei, respec- 
tiv a lui Manciu. În acest sens, mentorul lui Codreanu 
spunea: „Corneliu “Codreanu a fost în legitimă apărare. 
În prima furie a tras. Cazul se prezintă lămurit şi precis. 
Între gestul personal al lui Codreanu față de Manciu și 
mişcarea noastră nu se poate stabili nici o legătură. Ges- 
tul acesta se explică prin atitudinea lui Manciu [...]. 
Mă întreb dacă am convingerea că Corneliu Z. Codreanu 
se afla în legitimă apărare, pot eu astăzi, cum cereţi 
dvs. să-l condamn, declarînd că mă desolidarizez de el? 
De asemenea laşitate eu nu sînt capabil“!8. Prin decla- 
raţia sa A. C. Cuza a urmărit cel puţin trei scopuri: să 
justifice gestul lui Codreanu; să disculpe L.A.N.C., cît şi 
pe el personal, şi să arunce vina exclusiv asupra lui 
“Manciu. Poziţia lui A. C. Cuza a fost respinsă vehement 
de către quasi unanimitatea membrilor Consiliului. Profe- 
sorul Ștefănescu-Galaţi arăta că A. C. Cuza este nu nu- 
mai vinovat, dar aduce o gravă ofensă universitarilor 
făcînd „apologia crimei“. „Universitatea — spunea el 
în concluzie — care a văzut gestul de a glorifica omorul 
(din partea lui A. C. Cuza. — n.n.), l-a văzut reprodus 
şi în faţa Consiliului Universitar. Universitatea nu poate 
decit 'să constate legătura dintre Codreanu și Cuza“. La 
rîndul său, C. I. Parhon, decanul Facultăţii de medicină, 
afirma că „Există o evidentă legătură între cursurile d-lui 
. Cuza și actul lui Zelea Codreanu [...]. A. C. Cuza e vino- 
vat şi față de Universitate că a stricat armonia dintre 
studenţi şi profesori“, remarcînd că multe dintre ca- 
drele didactice erau amenințate de elementele huliganice 
pe care le patrona. - 

Declarindu-l pe Cuza „vinovat, căci a profitat de si- 
tuaţia de profesor universitar pentru a crea în Universi- 
tate şi printre studenţi o şcoală străină de învățămînt“, 
profesorul M. B. Cantacuzino conchidea: „Școala dumi-: 
tale a fost greșită şi a dus spre crimă“. Sociologul Petre 
Andrei, profesor şi fost student al Universităţii ieșene, 
i-a replicat fără echivoc: „Am urmat şi eu cursurile dvs., 
d-le Cuza. Zi de zi a-ţi sugerat aceleași principii și Zelea 
Codreanu e copilul sufletesc al dvs.“ 


19 Stelian Neagoe, op. cit., p. 279. 
i 48 


La sfîrşitul dezbaterilor, a fost adoptată următoarea 
„Incheiere“: „Consiliul Universităţii din Iaşi, întrunit 
pentru a examina situația morală a acestei instituțiuni 
culturale, faţă de crima care a răpit viața nenorocitului 
Manciu, constată cu adîncă durere că această crimă, care 
necinsteşte sufletul neamului românesc în credinţa sa 
națională, tulbură profund conştiinţa corpului profesoral 
al acestei înalte instituţiuni de cultură şi de educaţiune, 
deoarece ea este rezultatul unei anumite școli condusă - 
de Al. Cuza, şcoală [ce] sub cuvînt de religie și de naţio- 
nalism rătăcește spiritele tineretului şi excită patimile 
lui în loc de a le îndruma spre cultură, ridicată la rangul 
unui apostolat, curat de orice amestec de scopuri afară 
de învăţămînt și ale cărei consecinţe au fost violenţa şi 
crima“!%, În faţa dezaprobării vehemente din partea co- 
vîrşitoarei majorităţi a Senatului Universităţii din Iaşi, 
A. C. Cuza începe să preconizeze, cel puţin în vorbe, folo- 
sirea cu predilecție a „mijloacelor -legale [...] publica- 
iuni, conferinţe culturale, sportive [...] acţiunea politică 
și parlamentară pe baza doctrinei naţionale“. Ziarul 
„Apărarea naţională“, în. articolul intitulat „Politica gea- 
murilor sparte“, ţinea să aducă precizarea: „Sîntem 
oameni de ordine şi pe cale legală vom înfăptui progra- 
mul și idealul nostru“2l. De asemenea, pentru a nu-şi 
pierde influenţa în opinia publică, mai ales printre unele 
categorii mic-burgheze, inclusiv studenţi cu tendinţe na- 
ționalist-şovine, A. C. Cuza, precum şi alţi lideri ai 
L.A.N.C., încep să se declare împotriva violenţei ca 
mijloc principal de confruntare cu adversarul politic, pe 
acest fond ivindu-se anumite divergențe între gruparea 
Codreanu şi cea a lui A. C. Cuza. Apar contradicții și în 
probleme de ordin organizatoric. A. C. Cuza mărturisea 
că nu avea în vedere forme stabile de organizare a Ligii, 
ci mai mult crearea şi întreţinerea unui curent naţiona- 
list-şovin, element de diversiune prielnic ascensiunii po- 
litice. C. Z. Codreanu și partizanii săi doreau, dimpotrivă, 
o organizaţie cît mai rigid constituită, după principii cva- 
similitare ierarhizate, care să folosească în activitatea ei 


19 Ibid., p. 290—291. 
z0 Almanahul „Apărarea naţională“, 1925, p. 4. 
21 „Apărarea naţională“ din 4 decembrie 1927. 


49 


„Violenţa, dacă se cere violenţă, cu sacrificii de vieţi 
omenești, dacă [...] se cer sacrificii“. Disputele și di- 
sensiunile din cadrul Ligii l-au determinat pe A. C. Cuza 
să se giîndească la măsuri pentru redresarea organizaţiei. 
Încă .din a doua jumătate a anului 1925 se vorbea tot 
mai insistent de scindarea acesteia, de eventualitatea ex- 
cluderii lui C. Z. Codreanu”. Politician versat, A. C. Cuza 
a găsit la timp o soluție comodă spre a-l îndepărta, cel 
puţin pentru un timp, pe Codreanu: i-a pus la dispoziţie 
banii necesari pentru a pleca în Franţa... la studii?!. 
__ Relaţiile dintre cei doi n-au încetat însă. Aproape săp- 
tămînal Codreanu îi scria vechiului său mentor, emiţind 
păreri asupra viitorului Ligii. Intr-una din scrisori, el 
arăta: „...răspunzind concluziilor dv. cu concluziile 
mele, zic: a) disciplina fricii nu este efemeră; b) ea nu 
este imposibilă... c) ea nu este inutilă, ci utilă, şi nu 
numai utilă, ci strict necesară... d) ea nu este dizolvantă, 
din contră, ea asigură unitatea“. Pentru C. Z. Codreanu, 
terorismul devenise un adevărat crez politic. A. C. Cuza, 
mai puţin temperamental şi preferind pentru sine calea 
verificată a parlamentarismului, a modificat în scurtă 
vreme statutele L.A.N.C. potrivit concepțiilor proprii. Tot- 
odată spre a-și feri organizaţia de eventuale tulburări 
pricinuite de adepţii lui Codreanu, a împiedicat alegerea 
lor în parlament. Întrucît Liga apărării naţional-creștine 
nu devenise o organizație așa cum şi-o dorea, pe care s-o 
poată utiliza după propria sa voinţă, în cele din urmă, 
C. Z Codreanu a părăsit-o. 

Disputele Cuza-Codreanu au avut, în același timp, drept 
rezultat polarizarea grupărilor şi organizaţiilor de dreapta 
în jurul lui A. C. Cuza și în cele din urmă contopirea lor 
cu L.A.N.C.%. În ciuda unui asemenea proces, încheiat 
în 1925, Liga a avut în continuare o pondere neînsem- 
nată. „Pînă în anul 1929 — arăta Lucrețiu Pătrășcanu — 
Liga Apărării Naţional-Creștine era o mișcare slabă. Avea 
doar citeva organizaţii în unele judeţe din Moldova”. 


„22 Cuvîntul“ din 29 iulie 1926. 

2% „Cuvintul“ din 10 octombrie 1925. 

24 1. 1. Moţa. „Cranii de lemn“, București, 1940, ed. a IV-a, 
p. 122. ză 

2 AS.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 18, fila 23. 

26 Mihai Rusenescu, Ioan Saizu, op. cit., p. 107—108. 

= Lucrețiu Pătrășcanu, Sub trei dictaturi, Editura politică, 
Bucureşti, 1970, p. 46. 


50 


4 


„Legiunea Arhanghelului Mihail ... Sub 
conducerea mea“ 


La jumătatea anului 1927, C. Z. Codreanu părăsește 
Franţa, fără a fi reușit să promoveze cel puţin un exa- 
men. O recunoaște el însuși: „Am căzut. Nu fusesem un 
element strălucit la carte niciodată“!. Dar dacă pe tări- 
mul acesta se resemna ușor, pe cel al luptei politice nu- 
trea ambiţii nemăsurate. Era însă hotărit să acţioneze 
singur, să-şi făurească o organizație potrivit principiilor 
sale. ) 

Abia ajuns în ţară, convoacă cîţiva dintre cei ce îi erau 
devotați și le pune în faţă o condică în care, cu citeva 
minute mai înainte, scrisese un așa-zis „Ordin de zi nr. 1«: 
„Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora 
zece seara, se înfiinţează: Legiunea Arhanghelului Mi- 
hail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rînduri cel 
ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndo- 
ieli ,.. 42, 

Și au venit... patru inși*. Toţi ceilalți rămăseseră, în- 
tr-adevăr, „în afară“. 

Trebuie precizat că ideea unei grupări politice proprii 
s-a iscat în mintea lui Codreanu imediat după uciderea 
lui Manciu. „Asasinatul şi procesul — consemna un do- 
cument al Siguranţei — au adus lui C. Codreanu o popu- 
laritate nesperată, determinîndu-l să se gîndească la în- 
ființarea unei organizaţii naţionaliste conduse de el însuși, 
cu concepţii și mijloace proprii firii sale. În acest mod un 
asasinat a constituit geneza organizaţiei «Arhanghelul 
Mihail», care s-a născut cu acest viciu congenital“ — 
asasinatul?. Codreanu afirmă că organizaţia sa a fost „sa- 
lutată cu un uragan de ură şi ironii“3a, 

Din principiile decretate la citeva luni după constituire 
se va contura însă profilul Legiunii*. Singurul care or- 


1 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 261. 

2 Op. cit., p. 275. 

* Aceştia au fost: Ion I. Moţa, Ilie Giîrneaţă, Corneliu Geor- 
gescu şi Radu Mironovici (după „Cărticica şefului de cuib“, 1936, 
ed. a III-a, p. 73). i 

3 A.M.I., dosar 110 237, vol. 13, fila 59—60. 

%a C. Z. Codreanu, op. cit., p. 279. 

* Vezi „Legiunea Arhanghelului -Mihail“, în „Pămînt strămo- 
şesc“ din 15 august 1927. Pentru a exploata sentimentele poporului 


51 


dona şi trebuia ascultat orbește era şeful, C. Z. Codreanu. 
Indeplinirea dispoziţiilor sale revenea unui comitet, iar 
întreaga activitate a celor ce aveau să se înregimenteze 
în organizaţie trebuia să aibă la bază credința în șef, 
munca pentru el, respectarea ordinii, disciplinei şi a ie- 
rarhiei stabilite. Deviza călăuzitoare era: „Faţa la duş- 
man“, adică lupta împotriva tuturor acelora care nu îm- 
părtăşeau concepţiile și punctele de vedere ale legionari- 
lor sau se situau pe poziţii potrivnice lor. Prin urmare, 
unul din ţelurile grupării îl constituia — după cum scria 
negru pe alb şeful Legiunii — „forţa, ale cărei unelte 
vrem noi să fim...%5. Cum urma a fi folosită această 
forţă se preciza în oficiosul lor: „prin toate mijloacele pe 
care le va pune la dispoziţie mintea“6. Violenţa, așadar, 
iată călăuza activităţii Legiunii Arhanghelului Mihail, 
principala metodă politică preconizată. 

Descriind profilul acestei organizaţii, un document al 
organelor de siguranţă, pe baza unor dovezi materiale 
descoperite cu prilejul unei descinderi la sediul acesteia, 
relata: „Din punct de vedere organizatoric, Legiunea Ar- 
hanghelul Mihail, înființată la 24 iunie 1927, este con- 
stituită pe principii naţionalist-extremiste. La baza aces- 
tei organizaţii stă o doctrină cu caracter politic-militar, 
îmbrăcată într-un misticism religios“. Documentul citează 
cîteva din „devizele“ lui C. Z. Codreanu, între care: „lupta 
contra vechilor partide, cu metode noi şi principii dicta- 
toriale“. Dintre cele 13 porunci date de Codreanu legio- 
narilor, documentul citează următoarele: „Șef este acela 
care va merge întii la jertfă şi la moarte; însărcinările pe 
care le ai, să, le execuţi prin foc, prin fum şi prin fier; 
dacă nu ai trecut prin botezul sacrificiului nu eşti din 
Legiunet. 

Scopul suprem stabilit pentru Legiune de Codreanu 
era „de a pune stăpinire pe spiritul public, pe economia 
naţională, pe toate directivele vieţii noastre publice, tin- 
zînd către o Românie nouă, prin aplicarea unor vaste 


faţă de trecutul său istoric, față de tradiții şi faţă de înaintași, 
oiiciosul grupării a fost intitulat „Pămînt strămoşesc“. Se tipărea la 
Orăștie, în tipografia „Libertatea“, proprietatea familiei preo- 
tului Moţa. Prin paginile acestei publicaţii erau puse în circulație 
ideile şi principiile care stăteau la baza Legiunii. 

1 „Pămiînt strămoșesc“ din 15 august 1927 

5 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 295. 

6 „Pămînt strămoșesc“ din 15 august 1927. 


52 


Pad 


reforme cu caracter fascist“. Pentru atingerea obiectivu- 
lui propus, Codreanu preconiza un marş asupra Capitalei 
şi, simultan, în fiecare judeţ, „pentru a pune stăpînire 
pe autorităţi, pe toate legăturile de comunicaţii şi a in- 
stitui dictatura fascistă după exemplul Italiei. Această 
acțiune urma să aibă loc în «Ziua cea Mare», ce se va 
hotări de el cînd va dispune în fiecare judeţ de cite un 
batalion bine încadrat şi educat din punct de vedere po- 
litic şi militar [...] Corneliu Codreanu — încheia docu- 
mentul — prin mijloacele de care se servește, precum și 
prin incompetenţa elementelor de care uzează, s-a dovedit 
incoherent și periculos, încurajind actele anarhice, ca miş- 
cările antisemite şi atentatele săvirșite de oamenii săi, 
el însuși făcîndu-se vinovat de crimă prin asasinarea 
fostului prefect de poliție Manciu. Unilateral ca cunoș- 
tințe generale [...], înota în haos şi fără direcţii defi- 
nite, [...] în dorința de a parveni prin mijloace lipsite 
de orice scrupul. Mînuind revolverul, ca şi fraza cea 
Codreanu se caracterizează singur ca periculos”. 

Concepută în acest fel, organizaţia lui Codreanu a ră- 
mas un timp îndelungat complet izolată: „După un an 
— constata cu amărăciune căpetenia legionară — eram 
cu doi sau trei mai mulţi decît în prima zi“8. 

Explicaţia acestei situaţii nu este greu de aflat. Co- 
dreanu, probabil, nu cunoștea sau nu voia să recunoască 
faptul că o grupare cum era a sa, nereprezentind vreo 
clasă socială sau un grup social, nu se putea impune în 
viața politică a ţării. Ea putea exista numai în măsura 
în care, servind interesele anumitor cercuri, acestea erau 
dispuse să o subvenţioneze, să-i ofere mijloacele mate- 
riale de care avea nevoie. Or, în acea perioadă viața po- 
litică a ţării cunoştea o oarecare acalmie datorită elemen- 
„telor de stabilizare care încă se făceau simţite. Abia cînd 
vremurile se vor tulbura din nou, cînd el se va adresa 
celor cărora le erau necesare metodele sale de înşelare a 
maselor, de abatere a atenţiei lor-pe făgașul diversiunii, 
va începe a fi apreciat. 

Urmărind a-și face simțită existenţa, C. Z. Codreanu . 
inițiază organizarea de așa-zise conferințe culturale și 
șezători, coruri şi procesiuni religioase cu participanţi 
recrutaţi, de regulă, dintre minori, tineri fără ocupaţie, 


7 A.M.I., fond D, dosar nr. 1, vol. 293, filele 9—18. 
3 C.z. Codreanu, op. cit., p. '284. 


53 


elevi, studenţi, nemulţumiţi, carieriști, aristocrați scăpă- 
taţi ş.a.%. Din banii strînși cu colindul de Anul nou 1928 
ŞI cu ce au mai contribuit „în mod excepţional“ și „dis- 
cret“ unii prieteni și-a cumpărat o camionetă pentru a 
organiza procesiuni şi în împrejurimile Iaşului. În felul 
acesta au fost recrutaţi primii aderenţi. Nemulțumit că 
totuși organizația „e mică, aproape invizibilă, ocolită de- 
alifel“i!, șeful Legiunii îi scria unui hitlerist pe nume 
“ Herman Esser, „amic al lui Hitleril?, cu care purta o in- 
tensă corespondenţă: „Am o poftă din ce în ce mai săl- 
batică pentru luptă. Şi nu numai atît, acţiunile mărunte, 
ca cele de pînă acum, nu mă mai satură“!?. În aceeași 
scrisoare îl anunţa că va merge la Berlin „pentru a vorbi 
cu el niște chestiuni interesînd mișcarea“!i. În încheiere 
cerea să i se trimită de urgenţă lunete pentru arme, car- 
tuşe ş.a. i 

Încurajaț de strigătele „Evviva il Duce“ de la Roma și 
„Heil' Hitler“ de la Berlin, avid de putere și orgolios, 
C. Z. Codreanu hotărăşte diversificarea organizaţiei şi a 
mijloacelor ei de activitate. Organizează în cadrul Legiu- 
nii mai multe secții dintre care, una, denumită Frăţiile 
de cruce, era rezervată adolescenților, în special elevilor 
din licee şi din alte şcoli. Imitind „modelul“ fascismului 
italian și hitlerist, introduce uniforma — cămăşile verzi. 
Pentru a stimula zelul partizanilor, instituie două deco- 
raţii: „Crucea verde“, pentru merite deosebite în finan- 
ţarea grupării, şi „Crucea albă“, pentru fapte de excep- 
ţională însemnătate în cadrul Legiunii!5. 

Privită la dimensiunile ei reale, pare ciudat că organi- 
zaţia lui Codreanu a găsit cîțiva aspiranţi la „Crucea 
verde“. Inventariindu-i însă pe veleitariști, faptele se lă- 
muresc. De regulă, cei care și-au oferit sprijinul erau 


foști moșieri sau capitaliști în devenire, chiaburi avizi de - 


parvenire şi de profituri, ofițeri în rezervă, obișnuiți să 
ordone şi să dicteze, măguliţi de adulaţia tinerilor. Astfel, 
moșiereasa Ghica din Iași a donat: „băieţilor“ .o grădină!t 


9? A.S.B., fond A, dosar nr. 11, vol. 21, fila 100, 

10 Loc. cit., filele 141—142. 

i! Loc. cit., vol. 20, fila 17. 

12 Loc. cit., fila 14. , 
13 Ibid. - 

14 Ibid. 

15 Loc, cit., fond D, dosar nr. 0001, vol. 1, fila 177. 

15 C, Z. Codreanu, op. cit., p. 347. 


54 


spre a cultiva legume și zarzavaturi, pentru a le comer- 
cializa. Generalul în rezervă Ion Tarnovschi şi-a pus casa 
la dispoziție pentru ședințele legionare. Alte citeva ele- 
mente reacționare și-au oferit ajutorul sub diferite forme, 
fapt pentru care au fost fericiţi cu „Crucea verde“ le- 
gionară. Cei mai darnici dintre ei, ca bogătașii Hristache 
Solomon, Spiru Paceli, Ion Butnaru, generalii dr. Macri- 
descu, I. Tarnovschi, colonelul Paul Cambureanu, au fost 
numiţi de Codreanu, în ianuarie 1929, în Senatul Legiu- 
nii!î. Colaboraiea dintre unele cercuri ale reacţiunii şi le- 
gionari avea să se intensifice în perioada următoare. Fap.: 
tul de a fi găsit susţinători în „înalta societate“ stimulează 
activitatea lui Codreanu. Discursurile lui au dobiîndit, 
după cum semnalau rapoartele poliţiei, un caracter tot 
- mai agresiv. Cu prilejul unei cuviîntări ţinute la 10 de- 
cembrie 1929, el declara: „pentru victoria deplină și stră- 
lucită mai trebuiesc jertfe crude și dureroase“!8. 

În ceea ce privește raporturile Legiunii cu L.A.N.C., 
se cuvine remarcat faptul că C. Codreanu, cu toată truiia 
şi veleitățile de lider al unei organizaţii proprii, nu a 
abandonat colaborarea cu fostul său leagăn politic în 
acești primi paşi în viaţa politică. Își dădea seama că avea 
încă nevoie de un suport, chiar şi nedeclarat, pe care să 
se sprijine pînă va putea să se manifeste independent. 
Elocventă din acest punct de vedere este „,Circulara 
nr. 3* din 26 noiembrie 1928 trimisă de Codreanu adep- 
ţilor săi, prin care îi chema să voteze în alegerile parla- 
mentare „pe oamenii cei buni din L.A.N.C.“. După ce 
atrăgea atenţia legionarilor că acolo unde vor constata 
pe lista L.A.N.C. inși „imorali, nesinceri“ să „înfingă sa-” 
bia asupra lor“, Codreanu conchidea: „Așadar, deşi sin- 
tem separați în multe privinţe de dl. Cuza, azi, cînd stea- 
gurile pleacă la luptă, noi îi vom da sprijinul nostru în 
limitele principiilor legiunii“; deci, „să ne rugăm lui 
D-zeu pentru izbindă“!s, | 

La sfîrşitul anului 1929 şi începutul anului 1930, Co- 
dreanu socoti totuși că a sosit momentul să-și facă cunos- 
cută organizaţia în țară. Membrii Legiunii adoptară, după 
expresia șefului lor, „hotărîrea de a păşi în mase“. Le- 


17 Op. cit., p. 351; 

15 A.S.B., iond A, dosar nr. 11, vol. 29, fila 321. 
A.M.I., dosar nr. 3085, vol. 1271. fila 153—164. 

C. Z. Codreanu, op. cit., p. 364. ceia 


55 


gionarii aleg ca loc al primei întruniri publice Tirgu Be- 
reşti, din nordul judeţului Covurlui, o zonă cu o situaţie 
economică precară ce le putea oferi „material uman“ ușor 
de atras prin intermediul demagogiei sociale: Dar „con- 
tactul cu masele nu s-a produs din lipsă de participanți. 
A fost de faţă doar un număr foarte mic de oameni, 
aflaţi întîmplător pe acolo“?!. Eșecul îl determină pe 
Codreanu să apeleze la unele dintre autorităţile înalte, 
în căutare-de sprijin. Dorinţa de colaborare s-a dovedit 
reciprocă. La Ministerul de Interne, D. R. Ioaniţescu, sub- 
secretarul de stat din acea vreme, a dovedit înţelegere. 
La următoarea întrunire legionară, ţinută la Cahul, a fost 
adunată, cu concursul autorităţilor locale, o masă relativ 
mare de ţărani. Adunarea a fost apreciată de legionari 
ca momentul de „lansare“ a Legiunii Arhanghelului Mi- . 
hail în viața politică românească. În realitate însă acest 
episod s-a consumat fără un ecou cit de cit însemnat în 
“opinia publică. Anonimatul a continuat să domine asupra 
acestei grupări de şoc contrarevoluţionare. ş 


5 


Garda de fier — varietate a fascismului 


Anii crizei economice au marcat o nouă agravare a con- 
tradicţiilor sociale şi politice, urmare firească, pe de o 
parte, a eforturilor claselor exploatatoare de a arunca 
greutăţile crizei pe seama celor ce muncesc, iar pe de altă 
parte a înteţirii luptei revoluţionare a proletariatului și 
celorlalte mase muncitoare împotriva acestor încercări, 
împotriva măsurilor restrictive tot mai frecvent între- 
prinse de cercurile reacționare ale burgheziei și moșie- 
rimii ca mijloc de stăvilire a mișcării muncitorești şi de- 
mocratice, a mişcării comuniste. Criza economică „a fost 
însoţită de o criză a regimului social-politic, care şi-a gă- 
sit expresia în frămîntările și sciziunile ce au avut loc 
în sînul partidelor politice, în instabilitatea guvernamen- 
tală [...] în tendinţa tot mai accentuată de a se recurge, 
pentru salvarea. intereselor burgheziei, la măsuri de 
restringere a libertăţilor democratice și, îndeosebi, de re- 


2 Op cit., p. 365. 
56 


primare a mişcării revoluţionare“!. Organizațiile de 
dreapta și-au consolidat însă poziţiile, „ele fiind sprijinite 
din plin de către virfurile cele mai reacționare ale claselor 
dominante cu scopul de a le contrapune acţiunilor revolu- 
ționare ale clasei muncitoare şi maselor largi populare“. 
Referindu-se la această latură a vieţii politice românești 
din acei ani, tovarășul Nicolae Ceaușescu subliniază că 
„Fenomenul cel mai caracteristic al tendinţelor ultrareac- 
ționare promovate de cercurile oligarhiei române îl consti- 
tuie crearea organizaţiei teroriste de tip fascist «Garda de 
fier» şi impunerea ei în viaţa politică a ţării. Mişcarea le- 
gionară, agentura hitlerismului în România, aservită în 
intregime imperialismului german, a dus o politică pro- 
fund antinaţională, primejduind grav intereșele popo- 
rului 3, 

În anii crizei economice, la cîrma ţării s-au aflat gu- 
verne naţional-țărăniste, prezidate de Iuliu Maniu, 
G. C. Mironescu, Al. Vaida-Voievod. Ele au favorizat — 
direct sau indirect — intensificarea activității organiza- 
țiilor susţinute de cercurile reacționare, promotoare ale 
politicii de restrîngere a drepturilor și libertăţilor cetă- 
țeneşti. De această conjunctură favorabilă au profitat 
indeosebi legionarii, gruparea teroristă de/tip fascist, 
gata oricînd să organizeze acţiuni diversioniste în vederea 
abaterii maselor de la lupta împotriva exploatării. | 

Preocupat de afirmarea organizaţiei sale în viaţa poli- 
tică, C. Z. Codreanu elaborează un plan menit să capteze 
aderenţi, precum și iriteresul autorităţilor. În concepţia sa, 
organizaţia trebuia să fie formată din elemente docile, 
care să-i acorde deplină. ascultare, o încredere nemargi- 
nită. Pentru obţinerea .unui asemenea rezultat, pentru 
ca demagogia politică, frazele sentenţioase ale iraţiona- 
lismului, pe care se grefa cultul 'morţii şi al asasinatului, 
să prindă roade, o metodă utilă o constituia exploatarea 
misticismului, a mentalităţii religioase existente în rin- 
durile unei părţi a populaţiei, mai cu seamă de la sate. 
„Marșurile“ legionare vor adopta în consecinţă ritualuri 
regizate pentru a impresiona conștiința unor oameni cre- 


1 1933 — Luptele revoluționare ale muncitorilor ceferişti şi pe-- 
trolişti, redactor responsabil Ion Popescu-Puţuri, Editura politică, 
București, 1971, p. 24. 

2 Ibid, p. 25, a 

” Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvirșirii construc- 
ției socialiste, vol. 1, Editura politică, Bucureşti, 1968, p. 268—269. 


57 


dincioși, procesiunile religioase: devenind o practică a 
manifestărilor legionarismului. Toate acestea erau menite 
a înfățişa propaganda legionară ca desfășurată nu atit 
în scopul constituirii unui partid politic, cît a unor cohorte 
de credincioşi, luptători pentru „purificarea“ neamului şi 
„apărarea“ credinţei strămoșești. Spre deosebire de hitle- 
riștii germani — care au manifestat rezerve față de re- 
ligie şi biserica oficială, deoarece nu le-au fost necesare 
—, Legiunea Arhanghelului Mihail a exaltat sentimentele 
religioase, a căutat să transforme creștinismul ortodox 
într-un principal instrument de promovare a politicii le- 
gionare. Aceasta, deoarece cultivarea spiritului agresiv, 
războinic, cuceritor, total străine firii poporului român, 
nu avea aderenţă în rindul maselor din ţara noastră. 

În amintirile sale, C. Argetoianu, un bun cunoscător 
al evoluţiei legionarismului, pe care, dealtfel, l-a sus- 
ținut, a făcut o caracterizare rezlistă a ţelului urmărit 
de către legionari prin erijarea lor în „apărători“ ai cre- 
dinţei. „Mistica pe care o propovăduiește acum — scria 
el — e bazată pe transformarea șovăielii în fanatism, pe 
mîndria secăturii ridicată la rang de erou sau mucenic“!. 
Şefii legionarilor și-au împărtăşit planurile „apostolice“ 
însuși ministrului de interne din acea vreme, Al. Vaida- 
Voievod, care nu numai că i-a sfătuit cum să procedeze, 
dar ulterior își va aroga titulatura de „naș“ al Gărzii: de 
fier5. Avind încuviințarea autorităţilor, legionarii încep 
să cutreiere satele. Grupuri de legionari, va scrie mai de- 
parte C. Argetoianu, mergeau din sat în sat, „vestind lu- 
mea că, în zilele următoare, va veni în sat cel ce trebuie 
să vie. Veneâ într-adevăr «căpitanul», călare pe un cal 
alb, însoţit de ciţiva flăcăi; se oprea în mijlocul satului, 
descăleca, îngenunchea, săruta pămîntul, încăleca din nou 
și pleca mai departe fără să spună un cuvînt. Oamenii 
priveau cu ochii beliţi, dau din capetele lor sleite și, ne- 
dumeriţi, murmurau: «O fi sfîntul?»“6. Prin asemenea 
manifestări, ca şi prin altele de acelaşi gen, legionerii, în 
căutare de aderenţi, agitau un misticism de fațadă, deco-: 
rativ și specţacular, făceau apel la cele mai rudimentare 
prejudecăţi şi superstiții, urmăreau să insufle credinţa 


* Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 104, dosar nr. 8609, fila 3266. 
» C. 4. Codreanu, op. cit., p. 378. 


% Arhiva CC. al P.C.R. fond nr. 104, dosar nr. 8604, filele 
1 810—1 811. 


58 


mistică într-o salvare miraculoasă, ai cărei purtători ar 
fi „arhanghelii“ pe cai albi. Legionarii nu și-au pus spe- 
ranțele numai în această „convingere spirituală“, ci au 
„încercat să speculeze și nevoia de pămint a ţărănimii să- 
race, fluturînd lozinca demagogică — și în fond reacţio- 
nară — „omul și pogonul“. 

In aprilie 19307, considerînd că și-a cucerit suficientă 
popularitate, Codreanu hotărăște să-și relanseze organi- 
zaţia sub o nouă denumire, mai răsunătoare, care să su- 
gereze forță. „Ce nume să-i dăm noii organizaţii? Discut 
— relatează C. Z. Codreanu — cu legionarii. Unii spun: 
* “Falanga anticomunistă», alţii alte denumiri: «Apărătorii 
neamului», «Luptătorii neînfricaţi», «Căștile neînvinse»**. 
A fost sugerată și titulatura de Garda de oţel, cea mai pe 
placul lui C. Z. Codreanu, dar, întrucît în Germania acti- 
vau Căștile de oţel, şi-a întitulat organizația „Garda de 
fier. 

La puţină vreme:s-a putut constata că schimbarea de 
nume n-a fost singura. Garda de fier va imita de la bun 
început ez muta german și fascismul italian în privinţa 
structurii organizatorice, a metodelor de activitate, bine- 
înțeles, cu anumite corective,'impuse de realităţile lo- 
cului. 

Cu toate acestea şi cu tot sprijinul primit din partea 
unor cercuri ale reacţiunii, Garda de fier nu va fi în 
stare să devină un partid de masă nici în acei ani, nici 

mai tirziu. Influenţa pe care legionarismul a exercitat-o 
în rîndul unor pături sociale a cunoscut permanente fluc- 
tuaţii de la o perioadă la alta, fără a se putea pune sem- 
nul egalităţii între cei ce formau aşa-zisa structură orga- 
nizatorică a Gărzii de fier şi acele elemente provenite 
îndeosebi din medii neproletare, mic-buigheze, și cu o 
slabă orientare politică, aflate la un moment dat în or- 
bita acestei organizaţii. A 

Una din ambițiile lui Codreanu în 1930 a fost aceea de 
a dobindi bunăvoința noului rege, Carol al II-lea, care, 
dealtminteri, a constituit centrul polarizant nu numai 
pentru Garda de fier, ci pentru toate forţele prodictato- 
riale. Mașinaţiile lui Carol al II-lea în direcţia subminării 
sistemului parlamentar, veleităţile sale dictatoriale vor 


7 AS.B.. fond D, dosar nr. 0001, vol. 1, fila 123. 
5 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 332. 
” A.S5.B., iond D, dosar nr. 0001, vol, 1, fila 124. 


59 


constitui pentru un timp puncte de atracţie pentru miș- 
carea legionară. Mai mult, Carol al II-lea, cunoscut ca 
individ de o rapacitate rar întilnită, viclean și meschin, 
manifestind un. reacţionarism feroce şi repulsie faţă de 
masele populare, cu înclinații înnăscute spre aventură, 
era întru totul pe placul lui Codreanu. 

În momentul sosirii viitorului rege în capitală, în ziua 
de 6 iunie 1930, Codreanu, aflat la Iaşi, s-a grăbit să co- 
munice telefonic la București să fie mobilizați toţi le- 
gionarii pentru o demonstraţie de simpatie faţă de Carol. 
La demonstraţie, căre a avut loc în ziua de 7 iunie, s-a 
strigat din răsputeri: „Trăiască regele Carol!“10, Și ast- 
fel membrii Gărzii de fier l-au proclamat pe Carol rege 
înainte de a o face parlamentul şi senatul, ceea ce, de- 
sigur, nu a trecut neobservat și a produs asupra acestuia 
efectul urmărit. În cursul unei călătorii pe care o făcuse 
în Italia, Carol avusese posibilitatea să-i cunoască înde- 
aproape pe fasciștii lui Mussolini, care îi făcuseră „o 
splendidă primire la Florența“!!. Prin demonstraţia lor, 
legionarii au ţinut să-i atragă de la început atenţia atit 
asupra existenţei lor cît și asupra faptului că, lă nevoie, 
se putea bizui pe ei. Acest lucru îl avea în vedere și Ca- 
rol. Apreciind că o simplă demonstraţie nu era nici su- 
ficientă și nici revelatorie pentru a-și face cunoscute me- 
todele de luptă, legionarii au pus la cale un atentat de 
răsunet. Victima n-a fost aleasă la întîmplare. Mobilul 
atentatului l-a constituit o presupusă intenţie a subsecre- 
tarului de stat C. Angelescu de a reda unor vechi pro- 
prietari o parte din terenurile intrate în patrimoniul sta- 
tului. Zvonul era lansat de Partidul naţional-liberal pen- 
tru a demonstra proaspătului rege incompetența Partidu- 
lui naţional-țărănesc, aflat la cîrma ţării. Asupra lui 
C. Angelescu, legionarul Gh. Beza a descărcat toate 
gloanțele unui revolver, fără a-l răni însă mortal!?. 
C. Z. Codreanu s-a solidarizat de îndată cu atentatorul, 
declarind că „voi apăra pe tînărul Beza şi cuzul lui cu 
toată căldura sufletului meu și cu toată puterea“t3. Prin 
declaraţia sa, Codreanu spera să-și asigure simpatia „„fra- 
ților macedoneni“ — cum le spunea —, cu intenţia de a-i 


1 Loc. cit., fila 121. 

1! N. Iorga, „Sub trei regi“, București, 1932, p. 295. 
1: A.S.B., fond D, dosar nr. 0001, vol. 1, fila 128. 

1 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 387. 


60 


atrage pe cît mai mulţi în organizaţie. Gh. Beza, judecat 
de Curtea cu juri din București, a fost achitat!!. Mai tîr- 
ziu, Garda îl va decreta „erou“, iar Codreanu îl va avansa 
la gradul de „comandant legionar“!15. 

Între timp revine în țară amanta lui Carol al II-lea, 
Elena Lupescu. Sosirea ei a coincis cu desfășurarea în 
Maramureș a unor violente manifestații antisemite, puse 
la cale de legionari!6. Pentru a sustrage atenţia opiniei 
publice, potrivnică Elenei Lupescu, „Carol al II-lea se 
gîndeşte la o diversiune şi, împreună cu ministrul de in- 
terne, inițiază o acţiune de încurajare a agitaţiilor din 
Maramureș*!7. 

Codreanu, informat de nesperatul impuls, s-a grăbit 
să lanseze un manifest „plin de devoțiune faţă de rege!s. 
Prinzînd curaj, legionarii procedează nici mai mult, nici 
mai puțin decît la incendierea Borşei!%. Făptașii au fost 
judecaţi la Satu Mare în primăvara anului 1931. Ca și în 
cazul procesului lui C. Z. Codreanu de la Turnu Severin, 
incendiatorii au fost achitaţi şi purtaţi în triumf pe stră- 
zile orașului. Regele recompensa astfel ajutorul pe care 
Codreanu îl dăduse la ocuparea tronului și în „rezolva- 
rea“ încurcăturilor pricinuite de afacerile lui amoroase. 
Așadar, avea să continue nu numai concubinajul dintre 
Carol şi Lupeasca,.ci, pentru'o vreme, și cel abia încropit 
între el și legionari. Cît despre principalii autori ai agi- 
taţiilor din Borșa, ei au fost chiar răsplătiți prin „Eugen 
Cristescu, atunci director în Ministerul de Interne, [cu] 
cîte un plic cu 10 000 lei. Acesta a fost preţul regizării 
regale a spectacolului de la Borşa“20. 

Recoltind aceste prime „izbinzi“, Garda de fier hotă- 
răște să întreprindă paşi şi mai îndrăzneţi în viaţa poli- 
tică a ţării. Și pentru că senatul a fost dintotdeauna un 
fel de proprietate a regelui, pentru a sugera în slujba şi 
în sprijinul cui înţelegea să pornească la drum, Codreanu 
îşi reconstituie „Senatul — cea mai înaltă autoritate mo- 
rală a organizaţiei“?1, Alături de membrii mai vechi, sînt 


a lg fond D, dosar nr. 0001, vol. 1, fila 129. 
5 Ibi 

16 Loc. cit., fila 130. 

1 Loc. cit., fila 131. 

18 Ibid, 

W Loc. cit., fila 133. 

2 Jbid. 

21 Loc. cit., fond A, dosar nr. 11, vol. 20, fila 440. 


61 


incluși cîțiva proaspeţi aderenţi, ca preoţii Partenie Ma- 
teiu, I. Georgescu şi încă vreo doi-trei. 

La 21 decembrie 1930, în perspectiva alegerilor parla- 
mentare anunțate pentru primăvara anului 1931, la care 
șeful Gărzii de fier se pregătea să participe, el dă citire . 
în şedinţa de constituire a Senatului legionar programu- 
lui şi cadrului general de activitate a Gărzii de fier». 
Precizăm că la începutul existenţei organizaţiei, şefii ei 
făcuseră mare caz de lipsa de program, chipurile spre a 
se deosebi de partidele politice. S-au dezis însă de pro- 
cedeu, pentru că în alegeri nu se puteau totuși prezenta 
fără un program electoral, care să creeze iluzia că sînt o 
formaţiune politică înnoitoare, gata să rezolve toate pro- 
blemele existente. O analiză chiar sumară a acestui pro- 
gram relevă însă faptul că el se reducea la o frazeolozie 
demagogică, la afirmaţii de ordin general, eludînd orice 
referire la căile de rezolvare a vreunei probleme. 

Mai întîi, în virtutea tacticii diversioniste care îi era 
specifică, Garda de fier se erijează într-o pretinsă forță 
de echilibru între stinga comunistă și politicianismul bur- 
ghez. Programul anunţa  pompos „problema datoriilor 
morale ale naţiei“?%, exprimare vagă, neangajată, urmată 
de inventarierea unor racile reale și bine cunoscute ale 
regimului social-politic existent: răminerea în urmă din 
punctul de vedere al dezvoltării economice a unor regiuni 
ale ţării, problema invalizilor, văduvelor și -orfanilor de 
război — invocări pe cît de neoriginale, pe atit de sterile 
în ce privește preconizarea unor soluţii practice. 

Specularea demagogică a greutăților în care se zbăteau 
masele se vădește în capitolul „Probleme urgente care 
ating în mod grav economia şi morala ţării“?1, în care se 
propunea, printre altele, „să se șteargă cu desăvirșire 
toate datoriile făcute la cămătari şi bănci cămătăreşti, 
care au aplicat dobinzi mai mari decit permitea legea și 
morala“, Cînd sau cum să se înfăptuiască aceasta nu se 
spunea. 

Garda de fier îşi lua, totodată, „angajamentul solemn 
de a stirpi hoţia şi a introduce cinste și respect în averea 


„Legiunea Arhanghelului Mihail — Garda de fier — progra- 
pi şi caracterul general“, Cluj, Tipografia „Cartea românească“, 
931. 

2 Op. cit., cap. [. p. 2. 

Op. cit., cap. II, p. 3. 

» Ibid. 


22 


9 cr 
= 


62 


țării şi -a oricărui particular. În România — proclama 
programul legionar —, să se ştie, nu mai este loc pentru 
tilhari“?6. Nu vor trece însă decit cîţiva ani și Garda de 
fier va organiza cele mai odioase tilhării. Jafurile şi ban- 
ditismele, în forme și de proporții neîntilnite încă în în-: 
delungata istorie a ţării, vor stigmatiza scurta şi de 
tristă amintire guvernare legionară, vor defini adevărata 
fizionomie a legionarismului. Ş 

Prevederile programului legionar în problema naţio- 
„ nală nu aduceau nimic original faţă de vechile lozinci cu 
caracter rasist. 

Capitolul referitor la „problema economică“? prezenta 
unele asemănări izbitoare cu programul Partidului na- 
țional-ţărănesc. Legionarii hărăzeau economiei românești 
soarta de a fi eminamente agrară, dependentă de marele 
capital monopolist străin, rezervînd ţării numai rolul de 
furnizoare de materii prime şi piaţă de desfacere pentru 
Statele capitaliste dezvoltate. Justificînd o asemenea 
stare de lucruri, ei lăsau să se înţeleagă că revirimentul 
în economia românească nu s-ar putea produce decir 
prin pătrunderea masivă a capitalului german. „Atunci 
cînd se mănîncă o bucată de piine în Germania, să se 
întrebe cite mii de kilometri a voiajat această piine ca 
să ajungă acolo...“ Citarea anume a Germaniei indica 
în slujba cui avea de gînd Codreanu să pună „economia 
eminamente agrară“ a României. 

Un capitol separat aborda ;problema administrativă“?%, 
în care se susținea ideea creării unui parlament corpora- 
tiv conceput ca un conglomerat de reprezentanţi ai dife- 
ritelor pături și clase sociale, începînd de la moşieri și 
capitaliști pînă la ţărani și muncitori. Unui asemenea 
parlament îi era rezervată menirea de principal mijloc 
pentru „armonizarea socială“. 

Dindu-și seama că nu puteau trece cu vederea proble- 
mele clasei muncitoare, legionarii vorbeau în același mod 
demagogic şi de „problema muncitorească“. Repetind 
binecunoscuta frazeologie demagogică proprie fascismu- 
lui, era proclamată drept necesară „asigurarea existenţei 
muncitorului român și a familiei sale“, iar în continuare 
se enunţau o serie de „deziderate“ pe care le vinturaseră, 


= Op. cit.,p.5. 
1 Op cit., cap. VI, p. 10. 
2% Op. cit, cap. VIII, p. 11. 


63 


într-o formă sau alta, încă de mulţi ani în programele 

lor electorale aproape toate partidele politice ale burghe- 

ziei: „să se facă legea de proteguire a braţelor de muncă 

„românești“2%, „protecţia legală a femeilor şi copiilor mun- 

citori în fabrici și ateliere“3, „înfăptuirea operei naţio- 

_nale de petrecere și distracţie a muncitorimii după orele 
de muncă“ etc. De fapt, nu numai acest capitol, ci între- 
gul program — după cum se poate constata chiar din 
puţinele prevederi citate — respiră eclectismul concep- 
țiilor legionare, preluarea și asamblarea, de multe ori 
nedibace, a unor teze ale „modelului“ hitlerist sau ale 

_corporatismului fascist italian și a unor sloganuri des- 

prinse din panoplia ideologică a curentelor de dreapta 
existente atunci în țara noastră. . 
- În ultimul capitol, întitulat „România nouă vrem s-o 
cucerim“3!, legionarii lăsau, în sfîrșit, să le scape și ade- 
vărul asupra scopurilor urmărite: ,„,Voim cu zbucium, cu 
luptă, cu jertfă să ne simţim cuceritori32, 

/ Acest program, elaborat într-o perioadă incipientă de 
afirmare. a Gărzii de fier în viaţa politică, va fi ulterior 
completat şi, mai ales, se vor multiplica și adînci preve- 
derile sale diversioniste. Dar el a exprimat încă din pri- 
mul moment și a continuat să reflecte în -continuare 
esența politicii pe care Garda de Fier o preconiza și în- 
cerca s-o pună în practică, politică străină intereselor 
muncitorilor, ale ţărănimii muncitoare, ale intelectuali- 
tăţii, ale întregului popor, politică străină şi potrivnică 
intereselor naţionale ale României. Programul pune net 
în lumină prăpastia dintre naționalismul demagogic și 
patriotismul real. Nu de instaurarea dreptăţii sociale erau 
preocupaţi legionarii, ci de a-și „cuceri“ un loc mai sigur 
alături de ceilalţi exploatatori, pe care eventual să-i în- 
locuiască. Nu pentru o economie românească puternică 
şi independentă, pentru industrializare şi pentru ridica- 
rea satelor înțelegeau să lupte legionarii, ci pentru men- 
ținerea în continuare a înapoierii economice și pentru 
transformarea ţării într-un hinterland al imperialismului 
german. Nu pentru suveranitatea patriei militau cu atîta 


2 Op. cit., punctul b. 

% Op, cit., punctul 7, p. 12 L 
31 Op. cit., cap. X. 

32 Ibid. i 


64 


zgomot legionarii, ci pentru aservirea ei totală — econo- 
mică, politică, ideologică — faţă de Germania. 

În anul cînd își reboteza organizaţia, preocupările lui 
C. Z. Codreanu au fost îndreptate și spre delimitarea mai 
riguroasă a Gărzii de fier de L.A.N.C. a lui A. C. Cuza, 
prin transpunerea principiilor nazismului în organizarea 
Gărzii de fier. Toate acestea se regăsesc într-o scrisoare 
trimisă de el la 22 septembrie 1930 unui anume Delatu- 
sani. Codreanu subliniază cu insistenţă deosebirea dintre 
Gardă şi L.A.N.C., ca dintre două formaţiuni politice ce 
mergeau pe căi paralele. În acest sens el spunea: „Nu 
cred că ar fi bine să se facă vreodată o legătură mai 
strinsă între L.A.N.C şi Legiune. Pentru că cuzistul se 
deosebește profund de legionar. Acesta din urmă este 
un om construit în atelierele Legiunii. Structura lui mo- 
rală nu se potriveşte cu cea a cuzistului [...]. În fapt, 
aceasta nu este ceva cu totul nou. În embrion această 
deosebire exista și pe cînd eram împreună cu Cuza, fapt 
pentru care el niciodată n-a înțeles modul meu de a ac- 
ționa (sic!) pe care l-a condamnat. Eu văd victoria în 
acest tip nou [...] Eu văd victoria nu în gruparea for- 
țelor diferite, ci în supremaţia forțelor superioare (adică 
a Gărzii de fier. — n.n.) asupra celor inferioare (adică 
L.A.N.C. — n.n.) [...]. Dealtfel și în Germania Adolf 
Hitler merge din victorie în victorie, nu cîrpindu-şi Or- 
ganizaţia cu alte organizaţii, ci impunîndu-şi pe piaţă. 
tipul soldatului creat de el. În 1922 cînd eram și eu la 
Berlin, Adolf Hitler, prin noiembrie, a apărut, fiind pînă 
atunci mai puţin cunoscut, la o mare întrunire la Miun- 
chen. Antisemit, la Berlin, era în floare atunci Richard 
Kuntze. Aceste două organizaţii s-au frecat între ele. 
Am asistat la acest frecuș, a învins tipul superior, ce- 
„lălalt a dispărut. Adolf Hitler a învins. Cred deci, că, 
spre binele mișcării, este ca să lăsăm aceste două tipuri, 
cuzistul şi legionarul; să concureze. În virtutea unei legi 
naturale, tipul superior va învinge, se va impune. Celă- 
lalţ va pieri“%. Și pentru a clarifica mai bine ce repre- 
zenta în 1930 Cuza pentru el, autorul scrisorii menţio- 
nează de o manieră categorică: „Recunosc valoarea operei 
doctrinare a lui Cuza [...]. Nu am însă nici un pic de 
încredere în A. C. Cuza, omul de mişcare, şeful unei 
mișcări, al L.A.N.C., ţinîndu-i frînele în mînă, soarta tu- 


3% A.M, dosar nr. 11, vol. 20, (Iaşi), fila 20. K 
+ 65 


turora [...]. Nu mă pot lăsa pe mîna lui Cuza. Nu am 
încredere deloc [...]. Nu am încredere în acţiunile lui. 
Orice mişcare. i se va da pe mînă o va zdrobi...%34, 

Și astfel, justificîndu-şi eliberarea de cuzism, deși va 
rămîne sentimental legat de fosta lui şcoală de iniţiere, 
C. Z. Codreanu se va strădui -să-și consolideze propria-i 
organizație, Garda de fier, pentru a. proba — după cum 
spunea în încheierea scrisorii de mai sus — „valoarea 
războinică a legionarilor“ lui35. 

Aceasta nu scade aportul L.A.N.C. în netezirea 
drumului și contribuţia adusă la crearea climatului poli- 
tic prielnic constituirii Gărzii de fier, deşi ea însăși n-a 
reprezentat prototipul unei organizaţii fasciste. Dealifel 
Lucrețiu Pătrășcanu va consemna cu temei că, „vorbind 
de mişcarea fascistă din România, ne referim în special 
la Garda de fier şi mai puţin la Liga apărării naţional- 
creștine. Dintre cele două formaţiuni de extremă dreaptă, 
Garda de fier reprezenta, din punct de vedere ideologic, 
programatic şi structural-organizatoric, tipul partidului 

fascist. În ce priveşte platforma politică, Garda de fier 
cerea, în interior, crearea statului totalitar prin distru- 
gerea regimului parlamentar și desființarea tuturor drep- 
turilor. şi libertăţilor publice. În politica externă cerea 
imediata intrare a României în «Axa»  Roma-Berlin. 
Garda de fier urmărea în primul rînd obiective antico- , 
- muniste și apoi antisemite și xenofobe. Organizatoric se 
baza pe formaţiuni paramilitare, antrenate, pregătite și 
disciplinate [... ]. Liga cuzistă a activat de la începutul 
înființării ei pe bază parlamentară. Conducătorii ei nu-și 
propuneau transformarea statului astfel cum el era or- 
ganizat pînă la 11 (10. — n.n.) februarie 1938436. 

După 1930, în condiţiile ascensiunii fascismului euro- 
pean, mai cu seamă a naţional-socialismului german și a 
înteţirii penetraţiei acestuia într-o seamă de ţări, inclusiv 
România, Garda de fier, precum și alte organizaţii de 
extremă dreaptă, profasciste, vor pune în cauză, tot mai 
grav, interesele supreme ale ţării, ale poporului român. 
Lungul șir de fapte, la. care ne vom referi în continuare, 
atestă că legionarismul a constituit o mișcare nu numai 
organic antidemocratică, dar, mai presus de toate, profund 


2 Ibid., fila 21. 
3% Ibid., fila 22. 
% Lucrețiu Pătrășcanu, op. cit., p. 48—49. 


66 


antinaţională. Înainte de aceasta este însă necesar a con- 
tura adevărata fizionomie a organizaţiei teroriste de tip 
fascist, care a fost Garda de fier, prin prezentarea con- 
cepţiilor social-politice ale mișcării legionare. 


Legionarismul — un reacţionarism 
extrem . 


Pentru a se impune în viaţa politică a societăţii româ- 
nești, Garda de fier a. folosit, după cum am anticipat, 
o deșănțată demagogie socială și o intensă propagandă 
obscurantistă, în scopul de a-și camufla adevăratele ţe- 
luri. Înceî'cînd a induce în eroare masele populare, legio- 
narii au „criticat“ racilele adinci: şi reale ale regimului 
din România, fără a le opune însă nici o alternativă con- 
structivă, ci prezentînd drept panaceu universal politica 
urii de rasă şi confesionale, naționalismul șovin exacer- 
bat, cultivarea unei psihologii a desperării şi a morţii, 
ură înverșunată împotriva a tot ce era democratic și pro- 
gresist în viaţa publică. 

În modul lor de a gîndi şi acţiona, lpionaarii au utili- 
zat ca izvoare de inspiraţie lucrările unor autori reacțio- 
nari ca A. C. Cuza, N. C. Paulescu, N. Crainic, |. Găvă- 
„ nescu, ÎI. Sumuleanu, I. Cătuneanu ș.a., precum şi scrie- 
rile acelora care s-au erijat în „teoreticieni“ sau „ideologi“ 
ai fascismului românesc, ca N. Ionescu, Tr. Brăileanu, 
M. Manoilescu şi alţii. O influenţă puternică a exercitat 
asupra Gărzii de fier ideologia hitleristă, în special cărţile 
„Mein Kampf“ a lui Adolf Hitler și „Mitul secolului XX%* 
a lui Alfred Rosenberg. Elogiul forței, al războiului şi al 
morții, întîlnite în concepţiile legionare, sînt, fără în- 
doială, de origine hitleristă, atestind înrudirea spirituală 
„— Şi nu numai spirituală — cu hitlerismul german. Dar 
o cercetare a principalelor coordonate ale concepțiilor 
legionarismului face să se. desprindă cu claritate con- 
cluzia că, de fapt, Garda de fier nu a avut un sistem 
de idei închegat, unitar. „Am urmărit cu  atenţiune 
— afirma cu luciditate unul dintre oamenii politici ai 
vremii — toate manifestaţiile publice ale reformatorilor 
de extremă dreaptă de toate nuanțele. Și toate m-au 


67 


“frapat prin absenţa unor linii principiale de orientare 
(subl. aut.) [...]. S-au aruncat în viîltoarea bătăliei 
— adaugă el — ...zice-se pentru a da o nouă așezare 
statului român. Care va fi această nouă aşezare, ei însă 
nu o spun. Deocamdată îi vedem militînd, în mod zgo- 
motos, pentru o formă de guvernămînt la modă în alte 
ţări, pentru aşa-numitul stat totalitar sau dictatorial, care, 
realizat în felul cum îl ştim în alte părţi, înseamnă în- 
săși negarea civilizaţiei“l. 

Într-adevăr, „Ideologia mișcării legionare a  consti- 
tuit [...] un conglomerat de concepţii confuze și contra- 
dictorii, aproape fără excepţie negative şi retrograde, un 
amestec înfiorător de primitivism și obscurantism, de idei 
iraționaliste şi mistice-religioase. Nu lipseau din acest 
arsenal eclectic nici unele reziduuri ale ideologiei feu- 
dale, nici nostalgia atemporală şi anistorică după un tre- 
cut arhaic, mistificat. Un loc central l-a ocupat propa- 
garea, drept crez politic, social și ideologic a naţionalis- 
mului exacerbat, a şovinismului şi rasismului. Pe plan 
social-politic, Garda de fier a îmbinat eclectismul, con- 
cepțiile confuze cu demagogia cea mai sfruntată, cu răs- 
pîndirea de iluzii privind satisfacerea unor revendicări 
social-economice (ceea ce i-a adus pentru un timp un 
oarecare sprijin din partea unor categorii sociale). Prac- 
ticînd același politicianism — politicianismul burghez — în 
ai cărui adversari se erijau cu ipocrizie conducătorii le- 
gionari [...], mişcarea legionară a fost dușmanul de- 
clarat al modernizării, al urbanizării, al industrializării 
țării şi, în ciuda unei frazeologii răsunătoare și demago- 
gice, dușmanul declarat a tot ceea ce condiționa lichidarea 
rămînerii în urmă economice şi sociale a ţării, înaintării 
ei pe calea civilizaţiei şi progresului“2. 

În proliferarea ideologiei fasciste, legionare, o contri- 
buţie nocivă a avut-o, mai cu seamă după 1934, revista 
„Gîndirea* condusă de Nichifor Crainic?. În jurul acesteia 
s-au grupat, inspirați de idei mistico-religioase, idealiste, 


1 Pavel Pavel, Moment naţional sau moment social?, Cluj, Edi- 
tura ;,Minerva“, 1936, p. 3—4. 

2 Valter Roman, Condiţiile apariţiei fascismului pe plan mon- 
dial şi lupta poporului român împotriva fascismului internațional, 
în „Împotriva fascismului“, Editura politică, Bucureşti, 1971, p. 13. 

3 Mihai Fătu, Privire critică asupra unor concepții social-poli- 
tice fascizante promovate de revista „Gindirea“, în Anale de is- 
torie, anul XXI, nr. 3/1975, p. 57—68. 


68 


L] 


fascizante, cunoscuţi ideologi legionari ca: Emil Cioran, 
Mihail Polihroniade, Radu Gyr și alţii. 

Poporul român, purtător al unor tradiţii umaniste și 
democratice făuritorul unei culturi progresiste, a res- 
pins întru totul ideile reacționare promovate de Garda 
de fiert. 

Împotriva concepţiilor social-politice fasciste s-a ridicat 
cu fermitate, în primul rînd, clasa muncitoare şi partidul 
ei revoluţionar, Partidul Comunist Român. Într-o serie 
de documente, partidul comunist sublinia rolul de primor- 
dială importanţă ce revenea activităţii ideologice, muncii 
politice de masă în dezvăluirea conţinutului reacţionar, 
retrograd, demagogic al ideilor fasciste. „În faţa partidu- 
lui nostru — se arată într-un document al P.C.R. — stă 
ca o sarcină urgentă crearea unei literaturi politice de 
masă care să dezbată în faţa maselor largi populare, în 
lumina marxism-leninismului, toate problemele actuale 
zilnice, interne și externe, contrabalansînd influenţa otră- 
vitoare a propagandei și literaturii naționalisto-șovinisto- 
fasciste“5. Partidul Comunist Român atrăgea atenţia 
asupra pericolului pe care îl reprezentau concepţiile fas- 
ciste pentru „libertatea de profesie şi de cugetare“, che- 
mînd pe toţi reprezentanţii gîndirii românești democra- 
tice, înaintate la acţiuni hotărite pentru extirparea mor- - 
bului fascist. | 
„. Sub influența ideologică a partidului comunist, a or- 
ganizațţiilor democratice conduse sau îndrumate de partid, 
numeroşi muncitori şi ţărani și, mai cu seamă, un mare 
număr de oameni de ştiinţă şi de cultură, și-au exprimat 
ostilitatea față de fascism, faţă de concepțiile lui retro- 
grade. În combaterea fascismului, a legionarismului și-au 
reunit forțele cele mai autentice valori ale intelectuali- 
tăţii, aparţinînd tuturor generaţiilor, români și din rîndul 
naționalităților conlocuitoare. În lupta împotriva legiona- 
rismului au adus o importantă contribuţie numeroase per- 
sonalități proeminente ale vieţii politice, culturale și ştiin- 
țifice din ţara noastră ca: Tudor Arghezi, Ladislau Bă- 


1 Ion Spălăţelu: „Presa progresistă românească împotriva ideo- 
logiei fasciste“, Lupta de clasă, Seria a V-a, anul XLVII, nr. 6/iu- 
nie 1968, p. 35—43. 

5 Arhiva Institutului de studii istorice şi social-politice de pe 
lîngă C.C. al P.C.R. (în continuare Arhiva 1.$.1.$.P.) cota Ab. 
XX—2, inv. nr. 956, p. 20. . 

& Loc. cit., cota Ab. XX—1, inv. nr. 954. 


69 


nyai, Mircea Bălănescu, Geo Bogza, Demostene Botez, 
Tudor Bugnariu, M. Gh. Bujor, Scarlat Callimachi, 
Nicolae Ceaușescu, Elena Ceauşescu (Petrescu), N. D. Co- 
cea, Miron Constantinescu, P. Constantinescu-laşi, Ilie 
Cristea, N. Deleanu, Gh. Dinu, George Enescu, Victor 
Eftimiu, Ion Felea, Zoie Frunză, Gaâl Gâbor, Dante 
Gherman, Petru Groza, Iorgu lordan, Emil Isac, Nagy 
Istvân, George Ivaşcu, Eugen Jebeleanu, Athanase Joja, 
Octav Livezeanu, George Macovescu, Corneliu Mănescu, 
Alexandru Mihăileanu, Ella Negruzzi, Petre Pandrea, 
Miron Radu Paraschivescu, C. 1. Parhon, Ion Pas, Lucre- 
țiu Pătrășcanu, Ilie Pintilie, Ion Popescu-Puţuri, Grigore 
Preoteasa, Lothar Rădăceanu, Gheorghe Rădulescu, Leonte 
Răutu, Mihail Roller, Valter Roman, Mihail Sadoveanu, 
Alexandru Sahia, Matei Socor, Alfred Margul Sperber, 
Zaharia Stancu, Tudor Teodorescu-Braniște, Ion Vinea, 
Ştefan Voicu, Ștefan Voitec, Barbu Zaharescu, Ilie Zaha- 
ria și mulţi, mulți alţii. Atitudinea hotărită a unei mari 
părţi a intelectualităţii românești în sprijinul forţelor an- 
tifasciste a căpătat o expresie dintre cele mai concludente 
tocmai în domeniul luptei ideologice. Tradițiile progre- 
siste ale gîndirii social-politice românești au fost conti- 
nuate și dezvoltate, perioada dintre cele două războaie 
' mondiale înscriind realizări remarcabile în patrimoniul 
nostru cultural. În lupta împotriva concepţiilor social-po- 
litice fasciste, a fascismului în general, un aport de mare 
"- însemnătate l-a adus publicistica înaintată, cele aproape 
500 de ziare și reviste revoluţionare şi democratice care 
au apărut în perioada interbelică sub îndrumarea sau in- 
fluenţa Partidului' Comunist Român”. 

Pornind de la analiza temeinică a realităţii, gîndirea 
progresistă din ţara noastră a demonstrat că tezele vehi- 
culate de Garda de fier reprezentau pe plan ideologic o 
expresie a puternicelor contradicții ale societăţii capita- 
liste. În fond, după cum scria o publicaţie a vremii, avea 
loc o înfruntare între „filozofia materialistă, ştiinţa şi” 
privirea liberă spre viitorul societăţii“, de o parte, şi 
„speculaţiile idealiste, misticismul şi frica de orice cunoaş- 
tere obiectivă a lumii“5, de cealaltă parte. 


1 Vezi Ion Spălăţelu: „Printre foarjecele cenzurii“, Editura po- 
litică, Bucureşti, 1974. 
5 „Cuvintul liber“ din 1 ianuarie 1934. 


70 


Principalul atac al elementelor de extremă dreaptă a 
fost orientat împotriva clasei muncitoare, clasa cea mai 
înaintată, purtătoare a democraţiei şi progresului. Ura . 
înverșunată a legionarilor se îndrepta împotriva tuturor 
elementelor revoluționare, democratice din rîndurile po- 
porului român, şi în primul rînd împotriva comuniştilor. 
Anticomunismul a constituit o trăsătură componentă a 
gîndirii legionare. „Legionarul — se arăta în „Cărticica 
șefului de cuib“ — este împotriva comunistului şi va 
lupta din toate puterile lui pentru ca, oriunde se va afla, 
acest comunist să fie demascat şi răpus“. Legionarii nu 
puteau ignora faptul că, după cum remarca chiar presa 
burgheză reacționară, comunismul reprezenta în Româ- 
nia „mirajul spre care se îndreaptă dorinţele de trai mai 
omenesc ale unor plugari ajunși la sapă de lemn, este 
idealul [... ] unei muncitorimi exasperate de șomaj și de 
mizerie“10. De aceea legionarii s-au străduit a menţine în 
permanenţă în rîndurile lor și ale adepților lor psihoza 
unui anticomunism exacerbat, o ură aproape biologică 
față de orice acțiune progresistă. Odată cu aceasta aveau 
în vedere și alte scopuri diversioniste. Unii ideologi ai 
mișcării legionare, ca, de pildă, Al. Cantacuzino, au încer-. 
cat să emită „teoria“ că deosebirile dintre legionarism și 
„comunism ar fi doar o chestiune de „finalitate“, de „spiri- 
tualitate“. „Ceea ce desparte cele două lumi este o deose- 
bire de finalitate — scria el. — Finalitatea ce și-o propune 
societatea legionară este perfecționarea lumii spirituale 
şi regenerarea însușirilor fizice și morale ale omului ro- 
mân. Cadrul de comoditate și de confort, de îmbogăţire 
exterioară și de progres tehnic rămîn un scop lăturalnic. 
Finalitatea ce şi-o alega societatea comunistă este, în prin- : 
cipal, numai construirea acestui cadru de viață materială, 
tinzind, prin oricare mijloace și fără' consideraţie sau 
mustrări de conştiinţă, către un. progres tehnic superior, 
" oferind satisfacţii materiale, plăceri şi petreceri neîntre- 
rupte“ii. Este evidentă nu numai optica empirică, de 
esență mistică, retrogradă și reacționară, nu numai de- 
naturarea grosolană, vulgară a .unor adevăruri elemen- 
tare, dar este tot atît de vădită încercarea „teoreticianu- 


9 „Cărticica şefului de cuib“, 1936, ed. a III-a, p. 55. 
; 19 „Legea împotriva comunismului“, în „Curentul“ din 27 iu- 
nie 1931. 
1 Al. Cantacuzino, Între lumea legionară şi lumea comunistă, 


1940, ed. a II-a, p. 40—41. 
71 


lui“ Al. Cantacuzino de a fundamenta indirect ascetismul, 
pe care legionarii îl propovăduiau pentru imensa majo- 
ritate a poporului român, în avantajul realizării unor pro- 
fituri tot mai mari de către grupul restrîns al celor pri- 
vilegiaţi, stăpîni ai puterii economice şi politice. După 
cum demonstrează realitatea, îmbogățirea spirituală, dez- 
voltarea continuă a conştiinţei oamenilor, a celor mai 
nobile trăsături ale omului, posibile doar într-o societate 
cu un nivel economic superior, reprezintă un ţel general 
uman, căruia orînduirea noastră socialistă îi dă cu con- 
secvenţă viaţă. i 

Nichifor Crainic, în articolul „Titanii Ateismului“, pu- 
blicat în noiembrie 1934, va încerca să justifice antico- 
munismul printr-o argumentare la fel de aberantă. El 
susținea că, chipurile, marxismul ar fi apărut doar ca o 
„reacţie împotriva creştinismului și nu ca un produs al 
luptei de clasă a proletariatului“ împotriva burgheziei, 
împotriva rînduielilor social-politice bazate pe exploata- 
rea capitalistă. Crainic îşi manifesta îngrijorarea și re- 
pulsia împotriva faptului că „prin marxism, armata de 
ieniceri (sic!) ai proletariatului mondial [... ] dă în zilele 
noastre ultimul și cel mai sîngeros asalt, din cite cunoaște 
istoria, împotriva bisericii creștine“. Nesocotind adevă- 
rul în legătură cu faptul că lupta de clasă a proletaria- 
tului este îndreptată exclusiv împotriva orînduirii capi- 
taliste, a proprietăţii privat-capitaliste, cu întregul lor 
eşafodaj suprastructural, N. Crainic afirma tendenţios că, 
în momentul „cînd fondatorul materialismului istoric 
(Karl Marx. — n.n.) a strigat: “Proletari din toate ţările, 
uniți-vă!», în momentul acela s-a produs suprema decla- 
raţie de război, prin orice mijloace, împotriva bisericii 
lui Hristos. 

Adept și promotor al filozofiei idealiste, mistico-reli- 
gioase, autorul reproșa marxismului proclamarea prima- 
tului materiei asupra conștiinței, a ideii, afirmarea uni- 
tății materiale a lumii, și, cu precădere, susţinerea fap- 
tului real că orînduirea capitalistă se împarte în exploa- 
taţi şi exploatatori. În chip premeditat, el încerca să acre- 
diteze că teoria şi practica revoluţionară a proletariatului 
manifestau un dispreţ total față de creaţiile spiritualităţii 
umane, afirmînd tendenţios că „toate valorile idealiste 
pe care le-a creat geniul omenesc — artele, filozofia, cre- 
dințele — sînt declarate (de marxism. — n.n.) simple 
excrescențe parazitare pe trupul materialismului istoric“. 


72 


Proferînd un anticomunism de o violenţă aparte, domi- 
nat de o grosolană falsificare a adevărului, conducătorul 
„Giîndirii“ sfirşea prin a afirma ideea absurdă că, pentru 
comunism, „distrugerea patriei şi a bisericii e condiţia 
biruinței proletare“, că prin revoluţia proletară „se în- 
ţelege masacrul în masă a tot ce nu e proletar“!?. În con- 
cepţia sa „teoria claselor“ era doar o „născocire a marxis- 
mului“, interesat să declanșeze „un război social“, să ducă 
la „izbucnirea catastrofelor revoluţionare prin care se pră-. 
bușesc statele naţionale“!3. Întreaga efervescenţă social- 
politică din epoca modernă a României, ca și a Europei, 
era atribuită de Crainic, „gravelor erori!“ ale teoriei mar- 
xiste a claselor, de unde concluzia, evident în contradic- 
„ţie cu realitatea, după care clasele sociale ar fi produsul 

imaginaţiei marxiștilor, iar „antagonismul social o ilu- 
zie“, „un laborator artificial de cabinet sociologici!4. 

În neputinţă de a opune argumente convingătoare de 
natură politică şi filozofică, denigratorii ideilor socialis- 
mului științific şi inspiratorii concepţiilor social-politice 
fasciste — „elita“ legionară — recurgeau şi la „argu- 
mentul“ pe care îl mînuiau cu dexteritate: pistolul. Spai- 
ma în fața luptei revoluţionare a clasei muncitoare, a co- 
muniștilor, a forţelor progresiste pentru transformări 
democratice, pentru progres social îl făcea pe Traian 
Brăileanu, unul dintre propagatorii fascismului în ţara 
„noastră, să adreseze adepților săi chemarea desperată: 
„Sstriviţi în germene încercările de a provoca la noi revo- 
luţia comunistă“15. 

Strîns legat de anticomunism, în centrul arsenalului 
ideilor legionare a fost de la început antidemocratismul. 
„Antidemocraţia — preciza C. Z. Codreanu —, noi o trăi- 
sem din primul moment. Eu am condus mereu. [...]. Nu 
m-au ales pe mine șef luptătorii, ci eu mi i-am ales“!6. 
Dispreţul faţă de popor, ura față de aspiraţia maselor 
muncitoare de a fi stăpîne pe propria lor soartă, teama 
față de puterea celor mulţi au fost exprimate cum nu se 
poate mai bine de însuși şeful gărzii: „Admit-oricare alt 
sistem — spunea el —, în afara democraţiei, care. văd că 


12 Gîndirea“, anul XIII, nr. 7, nov. 1934. 

13 Ibid. 

14 Ibid, 

15 'Traian Brăileanu. „În făgaşul istoriei“, în „Însemnări socio- 
logice“, anul II, nr. 10 din ianuarie 1937, p. 17. 

16 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 67. 


73 


mă omoară sigur pe mine... “17. 'Acest oricare alt sistem 
preferabil era însă unul singur: dictatura fascistă. Co- 
dreanu stabilise pentru toţi legionarii, drept cuvint de or- 
dine deviza: „Legionarul nu crede decit în ordinul şi cu- 
vîntul şefului său“18, 

Ofensiva ideologică împotriva rînduielilor democratice 
a fost înteţită de legionari cu precădere din primăvara 
anului 1933, adică imediat după venirea nazismului la pu- 
tere în Germania. Promotorii „Gindirismului“, de pildă, 
- porneau în argumentarea lor de la faptul că, datorită fă- 
rîmiţării forţelor politice ale claselor exploatatoare, de- 
mocraţia burgheză ducea la diminuarea posibilităţilor re- 
gimului existent de a se apăra împotriva mișcărilor revo- 
luţionare ale proletariatului. În articolul „Note asupra cri- 
zei tehnice a parlamentarismului aiurea și la noi“, publi- - 
cat în numărul din martie 1935, Mihail Polihroniade scria: 
„Dacă viaţa noastră politică va evolua în viitor tot pe te- 
ren parlamentar, și dacă nici un curent puternic — cazul 
hitlerismului în Germania — nu va veni să tulbure evo- 
luţia electorală normală, atunci vom avea de suferit tot 
cortegiul de dificultăţi. inerente crizei tehnice a parla- 
mentarismului“. Ca urmare, după acelaşi autor, în socie- 
tatea românească se acumulaseră deja factorii necesari 
pentru „o reformă radicală a statului“, în sensul de „a 
grăbi înlăturarea“ parlamentarismului. 

O trăsătură definitorie a concepţiilor retrograde ale 
legionarilor a constituit-o iraționalismul, baza filozofică a 
ascismului. C. Z. Codreanu, precizînd .că în rîndurile miș- 
cării legionare veniseră numai „acei ce aveau aceeaşi con- 
strucție sufletească ...%, conchidea: „Era un semnal că 
statuia unei alte zeițe — Rațiunea — va fi sfărimată“!?. 
Rațiunea, cugetarea, legionarii le-au înlocuit cu o con- 
strucție pur instinctuală şi emoţională. Această variantă 
a iraţionalismului nu a fost un produs al mișcării legio- 
nare, ci — ca și alte concepţii — un împrumut din ideo- 
logia mișcărilor fasciste străine, constituind o „expresie 
a unităţii de simţire“20, j = 

Inocularea disprețului, a repulsiei față de gindirea lu- 
cidă era menită să faciliteze plămădirea unei .mase de 


1 Op. cit., p. 391. i 

18 „Circulările căpitanului. 1934—1937*, apărute în 1937. 
19 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 299. 

2 Op. cit., p. 311. . 


74 


7 


brute, gata să acţioneze orbește, oricînd, la comandă. Ra- 
țiunea era decretată „factor de degenerare“, iar libertatea 
de gîndire — ;„dușmană a omenirii“. Realitatea era pre- 
zentată ca fiind dominată de irațional, iar dogma, mitul, 
magia — metode unice în descifrarea sensurilor vieţii. 

Prin propagarea iraționalismului, legionarii pretindeau 
a realiza .ceea ce ei numeau desăvirșirea românului de 
mîine, care urma să fie un antiraționalist. ,„,... Accepţiu- 
„mea docilă — scria Al. Cantacuzino — a unor adevăruri 
primare, imanente sau dovedite prin revelaţiune și in- 
stinct, o stare sufletească cvasieclesiastică, pătrunsă de cer- 
titudini teologice și naționaliste, aceste sentimente vor 
frina mult acțiunea creierului, criticismul și raţionalis- 
mul românului de mîine“2!. Așadar, opera de creare a 
“omului visat de căpeteniile legionare trebuia începută cu 
„descerebralizarea“ individului, prin scoaterea sa totală 
de sub controlul rațiunii şi prelucrarea în: spiritul ideilor 
întunecate ale metafizicii, teologiei, magiei. 

Un caracter profund reacţionar, antiștiințific şi anti- 
uman a avut trăirismul, produs al iraţionalismului. Acest 
curent profascist din filozofia românească dintre cele două 
războaie mondiale a fost reprezentat de Nae Ionescu, 
Emil Cioran, Mircea Vulcănescu și alții. Ei şi-au răspîn- 
dit ideile prin intermediul revistei ,„Gîndirea“ şi al zia- 
rului „Cuvîntul“, ca -şi prin. unele publicaţii de extremă 
dreaptă cu o existență efemeră, ca „Axa“ (1932—1933), 
„Iconar“ (1935—1937) ş.a. Trăirismul considera că între 
viaţă — redusă numai la instinctele oarbe, la inconștient — 
şi rațiune exista o poziţie ireconciliabilă. El proclama pri- 
matul „vieţii“ asupra raţiunii, asupra intelectului. În 
scrierile lor, trăiriştii făceau apologia „acţiunii“, a „aven- 
turii“, a faptei absurde, ca expresie a celei mai intense 
trăiri. Purtătorii de cuvînt ai acestei concepţii se adre- 
sau cu precădere tineretului, căutînd să speculeze lipsa 
lui de experienţă a vieţii, gîndirea lui încă nu pe deplin 
maturizată. Vasile Marin, un alt ideolog al legionarismu- 
lui, încerca să acrediteze ideea că deviza „vivere peri- 
colosamente“ — lansătă de fascismul italian — repre- 
zenta formula dinamică a tinereţii, „turnată în cea mai 
lapidară concretizare a virtualității creatoare“22. Desigur, 
de aici şi pînă la crimă, pasul apărea ca ceva firesc. 


2 Al. Cantacuzino, op. cit, p. 25. 
22 Vasile Marin, Crez de generaţie, 1937, p. q. 


75 


Intemeietor al „trăirismului“ — concepție filozofică ira- 
ționalistă, idealistă, mistico-religioasă — Nae Ionescu por- 
nea de la premisa că omul este neputincios în a cunoaşte 
„absolutul“, deoarece absolutul este însuși Dumnezeu, iar 
de Dumnezeu se ocupă religia care, spre deosebire de 
ştiinţă, nu demonstrează, nu argumentează, ci se rezumă 
la afirmaţie. După cît se vede Nae Ionescu nu s-a străduit 
măcar să-şi construiască un fundament original. A luat din 
arsenalul religiei concepte și sentințe fără drept de apel, 
originală fiind doar titulatura dată teoriei sale. Astfel, 
în articolul „Juxta Crucem“, publicat în nr. 4 din aprilie 
1927 al revistei „Gîndirea“, va pleda pentru îngenunchie- 
rea neputincioasă a omului în faţa lui Dumnezeu, în faţa 
tuturor fenomenelor la care el se raportează, fără a în- 
cerca să le explice, să le înţeleagă! „Ceea ce există 
— afirma autorul —, nu are nevoie de justificare, 
nici de fundare teoretică, nici măcar de explicare“. Pen- 
tru a fi mai convingător, afirma că „primul om a păcă- 

tuit atunci cînd s-a îndreptat spre cunoștință“ — deci. cind 
“a încercat să cunoască „absolutul“. În concluzie, existența 

omului ar fi egală, sinonimă cu durerea, cu suferinţa, iar 

„evasiunea din suferință“ — egală cu smulgerea din rea- 

litate. Și astfel, filozoful fascist ajungea. să acrediteze 

ideea, transformată de legionari într-o armă spirituală de 

o extremă nocivitate, că „durerea însăși poate deveni iz- 

vor de nesfirşită bucurie“, că „suferința nu poate fi pe- 

deapsă trimisă nouă de Dumnezeu [...] ci tovarăș iubit și 
fericitor, prin care sufletele noastre se desprind de con- 
tingenţele concretului“, și care duce spre mîntuirea veș- 

nică ... moartea. ş 

În propagarea iraţionalismului şi a altor concepţii ideo-.. 
logice înrudite, legionarii s-au folosit — după cum s-a 
mai arătat — de exaltarea misticismului, pe care l-au 
considerat drept mijlocul cel mai propice în înșelarea și 
captarea maselor. Însuși debutul mișcării a avut loc sub 
această egidă, titulatura adoptată — Legiunea Arhanghe- 
lului Mihail — avînd menirea de a crea membrilor săi au- 
reola de „luptători pentru creștinism“. Specularea senti- 
mentelor religioase găsea un teren favorabil în rîndurile 
unei bune părţi din populaţia ţării, care, adusă la sapă 
de lemn, roasă de boli și nevoi, analfabetă și semianalfa- 


2 „Gindirea“ nr. 4 din aprilie 1927; vezi. și George Ivașcu, O 
ideologie monstruoasă, în „Împotriva fascismului“, p. 108—117. 


76 


betă, adesea nu-și vedea scăparea decît în viața de apoi. 
Pentru a impresiona în mod deosebit, dat fiind că misti- 
cismul era practicat cu destul zel şi de organele statului, 
legionarii au recurs la formele cele mai obscurantiste și 
mai fanatizante ale misticismului. Chiar după ce au aban- : 
donat vechea titulatură teologică a organizaţiei, ei au 
păstrat cu grijă practicile mistice-religioase: „sfinţirea“ 
formațiilor legionare, regizarea de „minuni dumnezeiești“, 
decretarea de „sfinţi“ ș.a.m.d. 

Acestui înveliș religios, legionarii i-au încredinţat TO- 
luri multiple. El era destinat, înainte de toate, creării 
unui-adevărat cult al şefului mișcării. „Pentru căpitan 
— scria o revistă legionară? — nu este nimeni afară de 
Dumnezeu. De aceea, el nu dă și nu poate să dea nimă- 
nui socoteală decît lui Dumnezeu“. Aidoma legendei de- 
spre Iisus, fiul lui Dumnezeu. Misticismul avea deci me- 
nirea să acopere, să justifice şi să absolve anticipat fap- 
tele căpeteniilor. legionare, ale mișcării fasciste în ansam- 
blul ei. 

Apologeţii concepțiilor social-politice fasciste s-au de- 
ghizat nu numai în propovăduitori ai religiei, ci și în apă- 
rătorii acesteia, susținind că democrația i-ar fi şubrezit 
poziţiile. Ei urmăreau, de fapt, să-şi asigure colaborarea 
clerului, atît de influent în mediul sătesc, ceea ce unii 
reprezentanţi ai bisericii ortodoxe au și acceptat, fie con- 
siderînd că procedează în interesul instituţiei religioase, 
fie din interese personale. Astfel, o parte a clerului vedea 
în realizarea preceptului demagogic legionar despre „ri- 
dicarea neamului românesc și a bisericii ortodoxe“ o spe- 
ranţă de a fi abolit concordatul încheiat de statul român. 
cu Vaticanul în 1929 și care atribuise bisericii romano-ca- 
tolice o serie de avantaje în dauna bisericii ortodoxe. Mai 
numeros a fost grupul acelora care, năzuind spre obţine- 
rea unor poziţii cît mai înalte în ierarhia clericală și so- 
cială, considerau ca posibilă împlinirea unor asemenea 
aspirații prin colaborarea cu Garda de fier. În sfîrșit, le- 
gionarii rezervau misticismului un rol social precis: antre- 
narea celor loviți de mizerie şi ignoranță pe făgașul exal- 
tării religioase, pentru a-i abate de la lupta pentru intere- 
sele lor vitale, pentru progres, și a-i capta în scopurile 
proprii. 


124 „Iconar“ nr. 10 din 1936. 
77 


Ion: I. Moţa prezenta religia ca o cale de reîntoarcere 
„la izvoare“, ceea ce însemna revenirea la'un arhaism 
denaturat, la un primitivism ancestral şi presupunea, tot- 
odată, distrugerea a tot ce crease poporul român în în- 
treg decursul istoriei sale, operă considerată de acest au- 
tor drept străină spiritului românesc. El proclama des- 
chis: „Sufletul nostru, rămas legat de o altă lume, rătă- 
cește azi într-o viaţă care nu e a noastră. Faţă de lumea 
de acum, noi ne simţim străini, în ea nu ne găsim un alt 
rost decît acela de a o curma...“ Concluziile lui Moţa 
dobîndesc viziuni morbide: „S-ar părea că eu și camarazii 
mei sîntem un fel de ciudate făpturi cu două vieţi, un fel 
de strigoi ridicaţi dintr-o lume apusă spre a purta duhul 
spaimei în lumea de azi. Chiar așa sîntem [...] Se apropie 
stăpînirea strigoilor cumplită!26. i 
Supralicitarea misticismului de către Garda de fier a 
izvoriît şi din incapacitatea ideologilor acesteia de a oferi 
omului de rînd imaginea unei societăţi viitoare capabilă 
să le asigure un trai omenesc. Era oferită, în schimb, hi- 
mera lumii de dincolo de mormint. Individul trebuia să 
aștepte resemnat şi dezarmat, să se transforme în unealtă 
oarbă a şefilor legionari. Garda de fier va încerca deci să 
transforme credinţa religioasă într-un suport politic pen- 
tru a converti spre legionarism pe credincioşi, în timp ce 
unii slujitori înregimentaţi în Gardă sau cu tendințe re- 
acţionare, extremiste, ai bisericii ortodoxe, se vor folosi 
de ea ca mijloc de parvenire politică, atrăgînd după ei și 
pe unii dintre enoriași. . ga 
„Din acest punct de vedere, între legionarism şi nazism 
a existat o sensibilă deosebire. După insuccesul în a-și 
subordona biserica catolică, decis să nu împartă cu ni- 
meni, nici cu Dumnezeu, autoritatea în fața poporului 
german şi să creeze climatul necesar zeificării lui ca re- 
prezentant al „puterii divine“ pe pămînt, Hitler a adoptat 
o atitudine de frondă faţă de biserică, situaţie care a de- 
terminat :numeroase asperități dintre aceasta, guvernul 
hitlerist şi partidul nazist. Partidul și statul nazist nu 
au ezitat să întreprindă, împotriva bisericii şi a slujitori- 
lor ei, numeroase represalii, persecuţii??. În opoziţie cu 


că lua de 'Moţa, Cramii de lemn, 1937, ed. a IV-a, p. 11—12. 
Ibid. 

21 Vezi pe larg: Regimurile fasciste. și totalitare din Europa, 
se I — GERMANIA, de Marin Badea, Gheorghe Unc, p. 352— 


78 


! li 

nazismul, fascismul italian a căutat şi a obţinut sprijinul 
bisericii catolice, inclusiv al Vaticanului. Sintetizind re- 
laţiile dintre statul fascist mussolinian și biserica italiană, 
Max Gallo spunea: „biserica trebuie să ţină seamă de 
statul totalitar, care o sprijină pe multe planuri, iar fas- 
cismul trebuie să aibă în vedere puterea pe care o repre-. 
zintă catolicismul [... ]; de aceea preoţii şi călugării con- 
tinuă să defileze prin fața ducelui [... ]. Pentru cei mulţi 
„ fascismul iese întărit şi operele sale sînt ca şi sfințite“ză. 
Legionarii au folosit misticismul şi ca eşafodaj spiritual, 
„ca suport pentru propagarea cultului morții, care a ocu- 
pat în cadrul misticii legionare un rol preponderent. Că- 
peteniile Gărzii de fier dădeau morţii un sens metafizic 
amăgitor, „transcendental“, spre a tulbura minţile adep- 
ților lor. „Neputînd învinge în viaţă fiind, vom învinge 
murind“2%, decreta C. Z. Codreanu. lar Ion Moţa, supra- 
licitîndu-și șeful, ducea pînă la paroxism ideea legionară 
despre moarte ca scop în sine şi mijloc de obţinere a vic- 
toriei. „Avem cu toții la dispoziţie cea mai formidabilă 
dinamită, cel mai irezistibil “instrument de luptă, mai pu- 
ternic decît tancurile și mitralierele: este propria noastră 
cenușă“30. Parcă pentru a întregi sentinţele de mai sus, un 
alt „doctrinar“ preciza: „fascismul nu crede în posibili- 
tatea fericirii pe pămînte!. 

Străduindu-se să cultive pină la dezumanizare și. auto- : 
distrugere disprețul faţă de viaţă, faţă de om şi de ome- 
nie, publicaţiile legionare dezbăteau cu o obsedantă frec- 
venţă, în lungi articole, problema morţii. „Cel mai frumos 
aspect al vieţii legionare — spicuim dintr-o astfel de 
mostră — este moartea. Înfrăţirea cu lutul [...]. Aceasta 
rămîne suprema ţintă [...]. În faţa morţii legionâre nu 
există ezitări. Moartea legionară este dorită şi, atunci 
cînd prin ea se urmăreşte un scop (subl. ns.), este căutată, 
devenind astfel un simbol“%2. | 

În cadrul Gărzii de. fier, moartea era considerată drept 
„cea mai importantă cucerire din viaţa legionară“3%. În 


% Max Gallo, Italia lui Mussolini, Editura politică, Bucureşti, 
1969, p. 301; vezi şi Regimurile fasciste și totalitare din Europa, 
— vol. 1 — ITALIA, de Maria Covaci, p. 95. 

29 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 313. 

% 1. Moţa, op. cit., p. 174. 

4 Doru Belemace. „Revoluţia fascistă“, Bucureşti, 1940, ed. a 
II-a, p. 133. 

se Art. „Moartea legionară“, în „Dacia“ din 15 decembrie 1940. 

Ibid. S 


= 


79 


cîntecele şi marșurile lor, membrii Gărzii se autoprezen- 
tau ca o echipă a morţii: 
„Moartea, numai moartea legionară 
_Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi“t34. 

„Convieţuirea aceasta intimă cu moartea — concluziona 
pretinsul teoretician gardist Al. Cantacuzino —, această 
plăcere a dăruirii în moarte, sorbită cu nesaţ, sculptează 
în chip de o dominatoare unicitate toată figura morală 
a generaţiei noastre legionare“. Astfel de consideraţii 
despre dobindirea fericirii numai prin moarte nu aveau 
altă menire decit aceea de a cultiva supunerea absolută, 
docilitatea extremă a legionarilor față :de Codreanu și 
faţă de celelalte căpetenii gardiste, ceea ce constituia o 
necesitate, date fiind metodele folosite și ţelurile urmă- 
rite de această organizaţie. | 

Cultul morţii, această antiumană latură a ideologiei 
fasciste de pretutindeni, inclusiv din România, a fost pro- 
pagat și prin paginile revistei „Gîndirea“. În articolul 
semnat de Emil Cioran, „Însemnări despre moarte“, pu- 
blicat în aprilie 1933, pornind de la premisele filozotice 
formulate de Nae Ionescu, acesta enunţă o seamă de pos- 
tulate împotriva a tot ceea ce leagă omul de realitatea în 
care trăieşte, împotriva eforturilor omenirii de a înlătura 
piedicile din calea afirmării luptei sale spre progres. După 
ce își face cunoscută opţiunea pentru „gîndul care păs- 
trează o aromă de sînge și de carne“ şi afirmă că preferă 
oricărei „abstracții vii“ „o reflexie răsărită dintr-o efer- 
vescență sexuală sau dintr-o depresiune nervoasă“, Cio- 
ran adresa chemarea de a se.renunţa la „preocupările su- 
perficiale şi inteligente“, încerca de a convinge „că este 
infinit mai importantă problema suferinţei decît a silo- 
gismului“, că este necesar să se gîndească „viu asupra 
morții“ şi că nu se poate vorbi de moarte fără experienţa 
agoniei ş.a. Pentru a dobiîndi experienţa agoniei, oamenii, 
după Cioran, trebuiau să sufere, să fie tot timpul cople- 
şiţi de durere. El sugera acestora să perceapă, tot timpul 
conștienți, coșmarul morţii, pentru a-și pregăti trepiat 
intrarea în moarte nu pe o cale naivă, ci pe una conștien- 
tă, să trăiască într-o agonie durabilă în scopul de a înţe- 
lege că fiecare pas în viață este un pas în moarte%. 


34 Ibid. 
3% Al. Cantacuzino. „Cum sîntem“, Sibiu, 1937, p. 36. 
3% „Giîndirea“ nr. 4 din aprilie 1933. - 


80 


Apogeul în propagarea cultului morții a fost atins de 
ideologii fascismului în timpul războiului, oamenii fiind 
îndemnați să sfideze viaţa, să se arunce conștient la moar- 
te. Fascistul „cere moartea, merge spre ea, o caută“, pen- 
tru că în ultimă instanţă aceasta este... mîntuirea3, se 
alirmă într-un articol redacțional al „Gândirii“. 

Legionarul antiraționalist, stăpînit de misticism și glo- 
rificînd moartea nu putea fi conceput decît desprins cu 
totul de cultură, de tradiţiile înaintate ale poporului. Iată 
de ce anticulturalismul s-a impus drept una din trăsă- 
turile dominante ale concepțiilor fasciste. Pentriu adepţii 
acestui curent reacţionar, arta nu se putea întruchipa 
decît sub forma aspirațiilor omului către dumnezeire, fru- 
mosul fiind o ipostază a divinității. Sub pretextul purifi- 
cării culturii românești de spiritul străin în domeniul 
artei, „gîndirismul“ încerca să impună creatorilor ideile 
obscurantismului fascist: renunţarea la rațiune, cultiva- 
rea trăsăturilor inumane, denigrarea valorilor spirituale. 
Viaţa era apreciată ca „scîrboasă, hidoasă, spectrală“38 și, 
de aceea, omului i se recomanda să devină „o ființă absur- 
dă, care în fiecare moment riscă totul, cu fantezii peri- 
culoase şi exaltări infinite“*3, Rolul culturii în cunoașterea 
şi aprofundarea de către om a realităţii era total respins. 
„Vrem să cunoaştem — spunea Nae Ionescu —, dar nu 
după regulile elementare ale logicii, ci după îndurarea lui 
Dumnezeu“40. Proclamînd drept unul dintre ţelurile ma- 
jore ale concepţiei lor despre cunoaștere, despre cultură 
atenuarea și înlăturarea urmărilor luptei de clasă, ei vi- 
zau „să stirpească ura şi acele bestiale dorinţe de răz- 
bunare care gilgiie în pieptul lucrătorului de uzină, gata 
să-și reverse cruzimea asupra celor ce-l exploatează“ti, 
Căpeteniile mișcării fasciste arătau astfel limpede de par- 
tea cui înțelegeau să se situeze. 

Lipsa totală de respect față de cultura umană, în ge- 
neral, și față de cea românească, în special, s-a materia- 
lizat în desconsiderarea creaţiilor naţionale, în atacarea 
prin presă a oamenilor de cultură, în arderea în public 
a unor opere de cea mai mare valoare, ajungîndu-se pînă 


7 „Giîndirea“ nr. 8 din oct. 1939. 
3% Emil Cioran. Pe culmile disperării, Bucureşti, 1934, p. 116. 
3% Op. cit., p. 143. 
40 Nae Ionescu. Roza vinturilor, 1926—1933, București, Editura 
„Cultura Naţională“, 1937, p. 27. 
1 „Gîndirea“ nr. 2 din 1933. 


81 


la suprimarea fizică a unor reputați reprezentanţi ai vie- 
ţii noastre ştiinţifice și culturale. Tot ceea ce era progre- 
sist era incriminat, tot ceea ce exprima decădere era 
elogiat. Acţionind în spiritul unor asemenea concepții, 
„ideologii“ legionarismului își mărturiseau intenţiile de 
a realiza în România un fanatism aidoma cu cel ce dă- 
duse naștere în Germania celui de-al III-lea Reich. „Ro- 
mânia are nevoie de o exaltare pînă la fanatism'?, scria 
Emil Cioran. Pentru aceasta, „toate mijloacele sînt jus- 
tificate. Teroare, crimă, bestialitate, perfidie . . .“%3 „Nu pot 
iubi decît o Românie în delir“, arăta acelaşi autor, re- 
ferindu-se la „misiunea istorică a Gărzii de fier“. 

Dînd glas simţămintelor proprii multora dintre mînui- 
torii condeiului, scriitorul George Mihail Zamfirescu, în 
articolul „Scriitorii români şi ofensiva obscurantismului“, 
apărut în ziarul „Adevărul“, arăta: „Campaniile dezlăn- 
țuite împotriva fruntașilor scrisului românesc contempo- 
„ran au o ţintă precisă: să ultragieze, să îndemne la acte 
de violenţă, să distrugă [...] Cărţile d-lui M. Sadoveanu, 
acele cărți de căpătii ale neamului românesc, au fost 
arse [...] Obscurantismul e în plină ofensivă. Valorile 
“spiritualităţii şi ale sensibilităţii autohtone sînt negate, 
terfelite, denunţate ca o crimă împotriva moralității, a 
inteligenţei și a talentului. Esteţi de circumstanţă au in- 
trat în templul celei mai capricioase muze ca în grajd sau 
ca la abator . . .&45 

Apologia războiului a fost, de asemenea, o parte inte- 
grantă a concepţiilor social-politice ale Gărzii de fier, care 
s-a străduit să infecteze cu psihoza războiului nu numai 
pe membrii săi, ci întregul popor. Faptul că masele popu- 
lare din țara noastră respingeau hotărît ideea de agre- 
siune, manifestînd o atitudine total ostilă războiului, i-a 
obligat pe propovăduitorii teoriilor legionare să recurgă 
la oarecare subtilitate în propaganda lor, mai ales că 
problema era de a recolta simpatii pentru războiul celui 
de-al III-lea Reich și, oricum, amintirea ocupaţiei ger- 
mane, a suferințelor primului război mondial nu se șter- 
seseră. S-a “început deci mai de departe: „Atita timp cît 
un popor n-a purtat un război de agresiune — scria ne- 


12 Emil Cioran.. Schimbarea la faţă a României, 1941, ed. a 
II-a, p. 54—55. 

13 Op. cit., p. 50. 

4% Op. cit., p. 107. 

15 „Adevărul“ din 20 aprilie 1937. 


82 


gru pe alb Emil Cioran —, el nu există ca factor activ al 
istoriei“16, Un frate întru credinţă al acestuia, Doru Be- 
lemace, în paragraful intitulat „Contra pacifismului“, din 
lucrarea „Doctrina fascistă“, arăta legătura indisolubilă 
a fascismului cu războiul, incompatibilitatea dintre fas- 
cism și spiritul păcii: „Inainte de toate — consemna el —, 
fascismul, în ceea ce privește viitorul și evoluţia umani- 
tăţii, lăsînd deoparte toate consideraţiile politice actuale, 
nu crede nici în posibilitatea și nici în utilitatea păcii 
perpetue [.. .] În consecinţă, o doctrină bazată pe postu- 
latele păcii este străină fascismului“47. 

În noiembrie 1938, cînd Europa și omenirea întreagă 
erau amenințate de dezlănţuirea unei noi conflagrații 
mondiale — cînd Germania nazistă zăngănea armele în 
văzul întregii lumi — „Gîndirea“ publica un amplu arti- 
col semnat de Vasile Băncilă, intitulat „Omul și războ- 
iul“18. El încerca să convingă că războiul își avea origi- 
nea în înseși particularităţile psihologice ale ființei uma- 
ne. Pornind de la considerentul, evident unilateral și deci 
fals, că omul este tot timpul'avid de putere, Băncilă afir- 
ma că aviditatea, setea de forță se manifestau în toate 
domeniile — politic, economic, militar. Toţi oamenii, de- 
clara el, inclusiv copiii, „tind să devină pirați ai tuturor, 
despoți ai universului“. În faţa unei atare perspective, în 
optica sa politica devenea neputincioasă și, fatal, trebuia 
_să cedeze puterea, inițiativa „marilor dictatori (Hitler și 
Mussolini. — n.n.), pentru ca aceştia să aplice forţa oame- 
nilor care doresc forța“. Şi astfel, războiul era considerat 
nu numai inevitabil, dar şi „salvator pentru omenire, 
fiind de natură să „creeze istoria“. El susținea că forța 
destinată de om satisfacerii aspirațiilor de putere rezultă 
din surplusul de energie pe care o posedă peste necesarul 
asigurării existenţei sale, investind-o, potrivit teoriilor 
„psihologului“ legionar, în conflicte militare, în război. 

Apologia războiului a fost reluată de „Gîndirea“ în oc- 
tombrie 1939, adică în luna imediat următoare dezlăn- 
ţuirii de către Germania nazistă a celui de-al doilea răz- 
boi mondial. Articolul redacţional „În faţa războiului“, 
înscriindu-se pe coordonatele formulate de V. Băncilă cu 


un an în urmă, făcea un pas înainte pe linia justificării : 


46 Emil Cioran, op. cit., p. 185. 
11 Doru Belemace, op. cit., p. 143. 
8 „Giîndirea“ nr. 9 din noiembrie 1938. 


83 


războiului hitlerist. Astfel se afirma că războiul „atirnă 
de libera voinţă a omului, care îl vede necesar (subl. ns.) 
ca mijloc de a satisface ambiţii de mărire, exigenţe, de 
justiţie, reparaţii de onoare naţională, dar mai ales poftă 
de dominație“. Toate acestea se sfirşeau cu concluzia că 
războiul reprezenta „supremul refugiu al raţiunii ome- 
nești (subl. ns.) în momentul cînd argumentele nu mai au 
nici o putere pentru părţile în litigiu49, 
« Argumentarea voia să slujească nu numai justificării 
“războiului dezlănţuit de Germania, dar'să demonstreze și 
incapacitatea Societăţii Naţiunilor de a fi instituit „dea- 
supra tuturor o rațiune universală valabilă și o justiţie 
„egală pentru toţi [...] O societate a Naţiunilor — se sus- 
ţinea în continuare — întemeiată pe raţiunea omenească 
nu e cu putinţă [...]. 

După redacţia „Giîndirii“, ca pacea să fi putut triumia, 
ar fi fost necesar ca Societatea Naţiunilor să fi fost „o 

* comunitate religioasă [...] căci singură religia poate da 
temeiul de transcendent, adică temeiul supraraţional (ira- 
țional — n.n.)“. Pe temeiul unor asemenea „raţionamen- 
te“, „Gindirea“ se întreba cu disimulată candoare dacă 
istoria va consemna în bine sau în rău actul Germaniei. 

După modelul hitlerist, legionarii — cei din vîrful pira- 
midei gărzii — elogiau virtuțile războiului în dezvăluirea 
„energiilor potenţiale“ ale popoarelor. Ei își afișau totodată 
prohitlerismul și anticomunismul, afirmînd că „prietenia 
sau alianța cu Rusia împotriva Germaniei ar fi un non- 
sens al politicii externe românești“50. Potrivit concepţiei 
antisovietice promovate fățiș de Garda de fier, trebuia 
făcut totul pentru „a evita din răsputeri alianța cu Rusia 
şi a privi cu simpatie pe oricine poate fi vătămător colo- 
sului moscovit“aL, 

Marele scriitor Mihail Sadoveanu, ridicîndu-se împo- 
triva hitlerismului şi a imitatorilor săi.autohtoni, scria: 
„Hitlerismul e o rătăcire a timpurilor groaznice de după 
război; este o enormă sălbăticire şi revenire la epoca de 
piatră. Privind hitlerismul ca pe o himeră bună spre a 
linişti o. clipă foamea și revolta șomajului, nădăjduiesc că. 
în viitor lumea se va dezmetici și se va întoarce la civi- 
lizaţia adevărată“32. 


49 „Giîndirea“ nr. 8 din octombrie 1939. 
50 „Rinduiala“, vol. II, caiet 1, 1936, p. 16. 
51 Loc. cit., p. 31. 

52 „Zorile“ din 18 mai 1935. 


84 


În gîndirea legionarilor, un loc distinct l-a ocupat 


naționalismul exacerbat, şovinismul și rasismul. Precep-: 


tele legionare cultivau ura faţă de toţi cetăţenii ţării de 
altă naţionalitate, considerîndu-i străini și dușmani ai 
națiunii române. „Naționalismul — scria legionarul Va- 
sile Marin — ridică niște ziduri spirituale între o na- 
țiune şi alta ca de la cer la pămînt“. Această susținere 
„teoretică“ avea menirea de a stimula învrăjbirea între 
poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, de a in- 
cita conflicte fratricide în rîndul maselor populare. 

O formă a rasismului a constituit-o antisemitismul. Spe- 
culînd contradicţiile dintre unele cercuri ale burgheziei 
românești — mai ales industriale și comerciale —, care 
urmăreau acapararea unor noi poziții economice, pe de 
o parte, şi concurenţii lor evrei și de alte naţionalităţi, 
pe de altă parte, precum și faptul că în agricultură, în 
unele părți ale ţării (nordul Moldovei, Maramureș) mai 
existau unii arendașşi evrei, legionarii prezentau elimi- 
narea din viața social-economică a cetățenilor români de 
altă naționalitate drept cheia rezolvării tuturor relelor 
sociale. 

Diversiunea rasistă era menită să ascundă cauzele reale 
ale crizei economice, sociale și politice a epocii, să abată 
atenția oamenilor muncii de la lupta împotriva exploa- 
" tatorilor, să împiedice unirea lor pe baza intereselor co- 
mune, indiferent de naţionalitate. Rasismul își are, în 
parte, izvoarele în „arianismul“ lui Schopenhauer și, mai 
ales, în teoriile lui Gabineau și Chamberlain, dar încer- 
carea de a stabili asemenea filiațiuni se pare că depășește 
nivelul rasismului legionar, care a preluat de fap dena- 
turările și tezele ultrareacţionare şi antiumane puse în 
circulaţie de rasiștii și antropogeografii hitleriști. 

Scurta trecere în revistă a concepţiilor social-politice 
ale Gărzii de fier nu poate fi încheiată fără a sublinia o 
dată mai mult că aceste concepții, ca și întreaga activita- 
te politică practică, la a cărei bază au stat, i-au situat 
permanent pe legionari pe poziţiile trădării intereselor 
naţionale ale poporului român. Acest adevăr l-au relevat 
încă la timpul respectiv numeroşi reprezentanţi ai forţe- 
lor democratice şi progresiste, oameni de cultură şi de 
știință. De exemplu, în 1936, profesorul Ilie Cristea scria: 


53 Vasile Marin, Crez de generaţie, 1940, ed. a III-a, p. 201. 
„85 


„In numele naţionalismului intransigent, ei sînt dispuşi 
să accepte pentru țară şi situaţia de colonie germană, 
numai ordinea capitalistă să rămînă în ființă. Dacă nu 
mai pot fi patroni, se mulțumesc să se transforme în la- 
chei. Presa lor cade în extaz în faţa erupţiilor isterice ale 
cancelarului german“5t. Slugărnicia față de Germania 
hitleristă şi Italia fascistă a îmbrăcat, la un moment dat, 
forme paroxistice. Ion Zelea Codreanu, tatăl „,căpitanu- 
lui“, n-a ezitat să facă această declaraţie, care constituie 
una dintre cele mai monstruoase manifestări ale dispre- 
ţului faţă de interesele naţionale: „Sînt atît de convins că 
atît fuhrerul Adolf Hitler cît şi ducele Benito Mussolini 
merg pe căile planului dumnezeiesc, încît aş prefera — 
dacă ar fi cazul — să se prăbușească neamul nostru deo- 
dată cu Axa55 
Concepţiile social-politice promovate de Garda de fier 
s-au aflat tot timpul într-o flagrantă și inconciliabilă opo- 
ziţie cu majoritatea covîrșitoare a.poporului român, ani- 
mat de vederi democratice, progresiste, de spiritul drep- 
tăţii şi libertăţii, al demnităţii şi omeniei. Semnificativ 
pentru. opoziția fermă a democraţiei românești față de 
arsenalul concepţiilor social-politice ale fascismului este 
articolul „Doctrina biîtei — naționalism, reacționarism, 
antisemitism“, publicat 'de Tudor Teodorescu-Braniște în 
„Cuvîntul liber“ din 18 ianuarie 1936 şi reluat în același - 
an în broșură de-sine-stătătoare. Vom relua cîteva pasagii 
din broșură, care zugrăvesc cum nu se poate mai bine pro- 
filul moral-politic şi „intelectual“ atît al făuritorilo» ideo- 
logiei extremiste, cît şi al slujbașilor de „elită“ sau de 
rînd ai acesteia. În capitolul O doctrină pentru bătăuși 
autorul subliniază deplasarea lui Nae Ionescu spre ex- 
trema dreaptă şi faptul că pînă după asasinarea lui 
I. G. Duca „Încercarea d-sale de a da un lustru intelec- 
tual unei mișcări de primă violenţă şi de caracteristică 
vulgaritate s-a redus la cîteva articole de gazetă. Dl. Nae 
Ionescu n-a fost — sau n-a vrut să fie — un teoretician 
al dreptei. A preferat să rămînă un inspirator. Omul din 
umbră. Este rolul care-l pasionează pe d-sa. Nici d. Ni- 
chifor Crainic — cu toate eseurile din Gândirea, cu toate 
articolele din diferite foi huliganice — n-a izbutit să dea 
cetelor de bătăuşi o doctrină. Drept vorbind acele cete 


54 „Cuvîntul liber“ din 11 aprilie 1936. 
55 „Buna vestire“ din 15 septembrie 1940. 


86. 


mici nu doreau așa ceva. Tinerii cu frunți înguste, cu 
ochi întunecaţi şi cu fălci late băteau foarte bine, fără 
doctrină. Pentru aceasta aveau nevoie numai de gbioae, 
bite, boxuri și uneori de revolvere. 

Totuşi [...] mișcarea trebuia intelectualizată [...] O 
doctrină a dreptei? Dar cine a cerut-o? Oamenii de dreap- 
ta!? Nu. Aceștia cer voie de la poliţie să bată lumea în 
Cișmigiu. Cer trenuri gratuite la congrese. Cer bite, bo- 
xuri, revolvere. Cer să vină la putere. Cer orice. Nu însă 
o doctrină. N-au nevoie de:ea. Nu-i simt lipsa. Oamenii 
de dreapta sînt la dreapta din diferite motive: din incul- 
tură, din fanatism, din calcul, din şarlatanie. În nici un 
caz din cauza doctrinei. E natural deci ca oamenii aceștia 


să se mulțumească cu o presă vulgară şi violentă. [...]. 


Dreapta nu poate avea doctrină. Dreapta românească a 
furat pur şi simplu metodele hitlerismului german [...] 
În tot ce se face la extrema dreaptă nu e nimic original, 
nu e nimic românesc, de la uniformă pînă la metodele 
violente, totul este furat fără ruşine din planul de lucru 
al lui Adolf Hitler. Totul. 

Şi e caracteristic că oamenii aceștia, cari vorbesc nu- 
mai de românism, n-au izbutit nu să gândească românește, 
dar cel puţin să se îmbrace românește, să găsească o uni- 
formă cît de cît românească. Nu. Au furat modelul ger- 
man [...] Curentul de dreapta este cel BE străin de spi- 
ritul român.“ 

În a doua parte a broșurii, sub titlul „Naţionalism şi 
-reacţionism“, Tudor Teodorescu-Branişte demască cu vi- 
goare caracterul ultrareacţionar, antinaţional al unor teze 
formulate de N. Roșu, într-o lucrare intitulată în mod 
diversionist „Dialectica naţionalismului“. Reproducînd din 
această lucrare pasagiile — „Subordonarea claselor de jos 
și coercițiunea exercitată de clasele de sus este un fe- 
„nomen universal şi natural. Aristocraţiile se nasc prin 
selecţie hereditară și trăiesc prin conștiința autorităţii pu- 
terii şi prin acumularea averii [...] Clasele de jos sint 
amorfe şi difuze — autorul înfierează așa-zisul naţiona- 
lism promovat de extrema dreaptă în modul următor: 
„Deci, după Roșu, «Țăranul român e idiot. Muncitorul 
român e idiot. Milioane de țărani și de muncitori sînt 


milioane de idioţi. Numai aristocrația — o mie-două de 
inși — numai aristocrația e vrednică să conducă ţara!» 


Și în loc ca d. Roșu să fie pedepsit pentru insulta naţiei, 
87 


e ee 


în marea ei majoritate, toţi naționaliștii îl aclamă: Bravo! 
Roșu e naţionalist! Și venim noi, oamenii de stînga, şi 
spunem: [...] Nu e drept ca o infimă minoritate să con- 
ducă milioane de ţărani și de muncitori. Țăranii şi mun- 
citorii trebuie să ia parte la conducerea statului,. fiindcă 
nu sînt vite necuvîntătoare, sînt oameni la fel ca toţi 
ceilalți oameni [...] Şi oricine face teoria elitei, teoria 
aristocrației, oricine cere dictatură, nu este naţionalist, 
neavînd încredere în nație [...]. Naționalist, adevărat na- 
ționalist este numai democratul sincer, acela care cre- 
de şi în virtuțile şi în forțele claselor largi, cari alcă- 
tuiesc partea cea mai mare a naţiei. Confuzia dintre na- 
ționalism și reacţionarism trebuie să înceteze“. În aceeași 
manieră autorul demască diversiunea antisemită promo- 
vată de extrema dreaptă, subliniind că antisemitismul 
„este paravanul reacţionarismului“. , 

Iată, succint „patrimoniul“ de idei al legionarismului. 
În finalul acestei sumare caraterizări a doctrinei Gărzii 
de fier, întregim remarca privind arsenalul ideologic al 
legionarismului cu îndreptăţita concluzie a autorilor an- 
tologiei „Cumpăna cuvîntului“. În. studiul introductiv, 
aceştia consemnează următoarele: „Dincolo de unele par- 
ticularităţi, precum trăirismul sinucigaș teoretizat de Nae 
Ionescu şi acoliţii lui, sau ortodoxismul stihinic promovat 
de Nichifor Crainic, fascismul «românesc» se integra para- 
metrilor fascismului hitlerist, adică rasismului, șovinis- 
mului, totalitarismului, corolar fiind, din orice unghi, an- 
ticomunismul. Evident, în această noţiune (de anticomu- 
nism. — n.n.) propaganda fascistă integra şi tot ce mai 
putea însemna democraţie burgheză, tot ceea ce mai putea 
aminti de idealurile Revoluţiei franceze, ale Revoluţiei 
de la 1848%56, | 

Cu o astfel de „doctrină“, „dinamizaţi“ de cele mai 
obscure elemente ale claselor exploatatoare din interior, : 
subvenţionaţi de organismele de propagandă, diploma- 
tice şi de spionaj ale naţional-socialismului german, 
Garda de fier va parcurge în cel de-al patrulea deceniu al 
secolului nostru un: drum presărat de nenumărate acte de 
trădare de patrie, de crimă şi teroare, încercînd a îm- 
-pinge poporul român pe marginea prăpastiei. 


5% George Ivașcu, Antoneta Tănăsescu, 1939 — Cumpăna Cu- 
vîntului — 1945, Editura Eminescu, 1977, p. 9. 


88 


(i 


Pe drumul terorii 


În „Cărticica șefului de cuib“ — un fel de culegere de 
precepte legionare — se află scrise, în obișnuitul stil de- 
clamator și la loc de frunte următoarele: „Să realizăm 
forţă. Să manevrăm această forță, ca astfel să învingă 
toate forțele adverse“l. Acest deziderat nu figura întîm- 
plător. Pentru conducătorii Gărzii de fier devenise lim- 
pede că prin simpla activitate propagandistică, prin mij- 
loace obișnuite nu vor reuşi niciodată să-și atingă scopul, 
să aducă poporul nostru la matca fascismului, să cuce- 
rească puterea. În mase întimpinau împotrivire, iar unele 
cercuri guvernante, înţelegînd să-i absolve de pedeapsă 
sau uneori chiar să încurajeze înfăptuirea unor acte 
teroriste, nu se arătau și dispuse să le facă loc la condu- 
cerea statului. De aceea, şefii Legiunii sperau să obţină 
rezultatele scontate recurgînd la teroare fățișă, la supri- 
marea fizică a adversarilor, metodă avind darul de a uimi. 
și a intimida, dar, totodată, şi de a polariza în jurul Găr- 
zii noi elemente aventuriste, atrase de perspectiva să- 
vîrșirii unor acte ieşite din comun. În societatea româ- 
nească a acelor vremuri se găseau destui indivizi decla- 
saţi, mai ales unii tineri înclinați spre o viaţă ușoară, dor- 
nici de a parveni cu orice preţ. Un asemenea element era 
și C. Dumitrescu-Zăpadă, elev de liceu rămas repetent şi 
fără nici un căpătii, aciuat în rîndurile Gărzii, gata să-și 
dovedească în orice chip devotamentul și recunoştinţa 
pentru ocrotirea ce îi fusese acordată. Prilejul n-a întir- 
ziat a se ivi. În timpul evenimentelor petrecute la Borşa, 
ziarul „Dimineaţa“ înfierase cu vehemenţă faptele huli- 
ganice ale legionarilor. Conducerea Gărzii a hotărît răz- 
bunarea „insultei“, desemnîndu-l pentru aceasta pe Du- 
mitrescu-Zăpadă. Într-una din zile, el pătrunde în biroul 
directorului ziarului, aţintind pistolul asupra lui. Primul 
foc l-a tras pe alături. La al doilea, pistolul i s-a blocat?. 

Noul atentat legionar, deşi fără urmări tragice, a in- 
dignat opinia publică. Autorităţile au fost determinate 
să ia măsuri. În 1931, guvernul naţional-țărănist hotărăşte 
dizolvarea Gărzii de fier. Justificîind măsura adoptată, 


1 Cărticica şefului de cuib, p. 108. 
2 C. Z. Codreanu, op. cit., p. 365. 


89 


autoritățile precizau că se constatase intenţia şefului 
acestei organizaţii de a instaura prin teroare şi crimă un 
regim dictatorial, „ce urma să fie impus la un moment 
voit de el, prin mijloace violente, în care scop partizanii 
săi erau pregătiți și îndemnați prin înarmări, instrucţie 
cvasimilitară, ordine, afișe, embleme, discursuri și întru- 
niri organizate sau în întrunirile publice“3. Expunerea de 
motive aducea suficiente argumente pentru a nu mai fi 
tolerată existența Gărzii de fier. În realitate, adevăratele 
intenţii ale autorităţilor vremii au fost dezvăluite de către 
Ion Mihalache, care spunea: „Ca ministru de interne, am 
dizolvat Legiunea Arhanghelului Mihail (denumire care 
circula paralel cu cea de Garda de fier. — n.n.) pentru 
că era o organizaţie și anarhistă și clandestină, pentru SD 
sili să se legalizeze sub formă de partid de guvernămint “. 
Ceea ce Garda a şi făcut, adoptînd denumirea de Grupa- 
rea Corneliu Codreanu, sub care s-a prezentat în alege- 
rile parlamentare. La propunerea lui C. Argetoianu, de- 
venit între timp ministru de interne şi care a manifestat 
un interes deosebit față de legionari, :străduindu-se ne- 
contenit, după cum mărturisea, a-i face utili regelui, gu- 
vernul nu a opus în judeţul Neamţ nici un contracandi- 
dat Gărzii de fier. În felul acesta, deşi la acea dată orga- 
nizaţia lor era foarte slabă, legionarii au obținut un man- 
dat în parlament pentru şeful lor. În sfirşit, C. Z. Co- 
dreanu a ajuns să ocupe un loc în cel mai înalt for politic 
al ţării, cu sprijinul și cu bunăvoința unora dintre gu- 
vernanţi. Aceasta îi întărea convingerea că terorismul era 
rentabil, îi sporea ambiția de a obține mai mult. A 
Venirea la putere în ianuarie 1933 a hitlerismului în - 
Germania — fascismul italian guverna încă din 1922 sp 
a reprezentat pentru cele mai negre forțe ale reacţiunii 
de pretutindeni semnalul intensificării activităţii lor în 
viaţa politică și socială. Gazeta „Pămînt strămoșesc“, ofi- 
ciosul Gărzii de fier, enunţa printr-un titlu pe întreaga 
pagină întii: „Hitler biruitor în Germania“, grăbindu-se 
„să prorocească că nu peste multă vreme va învinge şi 
în România un „Hitler“, 
Propovăduitori ai cultului morţii, ai terorii, rasismu- 


3 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237,.vol. 13, fila 384. 

1 „Monitorul oficial“, Dezbateri parlamentare, Adunarea depu- 
taţilor, nr. 7/1934, fila 162. 

5 „Pămînt strămoşese“, anul V, nr. 4. 


90 


N 


lui și urii faţă de om, grefate pe manifestări de sadism şi 
megalomanie, legionarii aveau să folosească venirea lui 
Hitler la putere în Germania în scopul. unei deșănțate pro- 
pagande atît în favoarea lor, cît şi pentru promovarea 
intereselor Germaniei hitleriste în ţara noastră. 

Încă în perioada premergătoare instaurării nazismului, 
despre care Codreanu fusese anunțat de către „un con- 
frate“ participant la o conferinţă a hitleriștilor, șeful 
Gărzii. de fier dăduse dispoziţii cu privire la intensifica- 
rea propagandei în cuiburile legionare, la desfășurarea 
unei susținute activităţi de prelucrare spirituală. Au avut 


loc discuţii despre „afinitatea dintre fascism și mișcarea 


legionară“, despre „puncte comune între hitlerism și miș- 
carea legionară“, despre „cine este Benito Mussolini?%, 
sau „cine este Adolf Hitler?“. S-au înmulţit publicaţiile 
cu caracter fascist. * Di 

În mai 1933, atenţia opiniei publice a fost reţinută de 
o nouă crimă săvirşită de legionari. Autorul ei, Emil 
Şiancu, era cunoscut de organele de poliţie şi 'urmărit 
pentru activitate huliganică. El fusese observat „pe străzi 
dosnice ale Clujului cu Zelea Codreanu“. La puţin timp, 
declarindu-se „apărător al dreptăţii“, Şiancu l-a împuș- 
cat „cu un glonte de revolver“-pe Mauriciu Fischer, pro- 
prietarul unor păduri din Munţii Apuseni. Ca la un sem- 
nal presa legionară a declanșat o largă publicitate în jurul 
„cazului Șiancu“, încercînd să acrediteze ideea luptei le- 
gionarilor împotriva exploatatorilor „străini“. Pare greu 
de crezut, dar și acest criminal — în'urma unor manevre 
de culise în care erau evident implicaţi reprezentanţi ai 
autorităților locale, interesaţi în folosirea miinilor înar- 
mate ale legionarilor — a fost absolvit de pedeapsă. 

Tot în vara anului 1933, conducătorii legionari au luat 
măsuri pentru a-şi crea o reţea de organizaţii clandestine, 
care să acționeze paralel cu Garda de fier, măsură care 
avea, după cum se arăta într-un document al Siguranţei 
Generale —, „scop de precauţiune, căci ei se așteaptă că 
după Vaida va veni guvernul Duca la putere și vor fi 
dizolvaţi și arestaţi“?. Au fost create, în același timp, echi- 
pe ale morţii, conduse de Nicolae Totu, cărora le-au fost 


6 A.S.B., fond A, dosar nr. 11, vol. 20, fila 359. 
7 Cărticica şefului de cuib, p. 12. 

5 A.S.B., fond A, dosar nr. 13 701, fila 130. 

? A.M.I., fond D, dosar nr. 1, vol. 293, fila 29 


91 


consacrate cîntece, marșuri etc. Cei ce făceau parte din 
sinistrele echipe ale morţii nu mai puteau pleca din ele, 
„cel care pleacă riscînd a fi împușcat de un alt membru“. 
C. Z. Codreanu desfășura, la rîndu-i, o vastă activitate 
pentru pregătirea forțelor Gărzii de fier în vederea aca- 
parării puterii. La o adunare ţinută la Tecuci el a declarat 
" fățiș: „Noi, Garda de fier, niciodată nu vom fi chemați 
la putere, ci vom lua singuri puterea. În acest scop s-au 
format [...] echipele morții, care să îngrozească populaţia 
și autorităţile“. S-au creat, de asemenea, așa-numitele 
„nuclee legionare, cu sarcina de a se „înarma cu revol- 
„Vere, grenade, dinamită“. Pentru procurarea explozibili- 
lor, de pildă, Codreanu a dat următorul ordin: „Toţi le- 
gionarii care fac armata trebuie să afle şi să poată sustrage 
dinamită din regimentul din care fac parte, iar prin pro- 
curarea de materii chimice să fabrice ei înșiși materii ex- 
plozibilet10. 

Este semnificativ faptul că în această perioadă Garda 
de fier modifică criteriile de acordare a celor mai înalte 
grade din ierarhia legionară, şi anume nu după vechime, 
ca pînă atunci, ci în funcţie de îndeplinirea misiunilor 
încredințate, respectiv a atentatelor, crimelor etc. „Așa 
s-a întimplat — declara Nicolae Petrașcu mai tirziu — 
cu Beza, Totu, Şiancu și alţii care au intrat în Legiune 
“şi au primit grade mari fără stagii, numai pentru me- 
ritul care-l aveau de a fi făcut crime. Ceea ce spun 
doare, dar este adevărat şi trebuie spus, să se audă cit 
mai bine și cît mai departe“!!. Aplicarea acestui principiu, 
potrivit căruia crima devenea condiţia avansării, reflectă 
— după cum se va demonstra în continuare — atit ca- 
racterul tot mai fățiș terorist al Gărzii de fier, cit şi 
copierea întru totul fidelă de către această organizaţie a 
hitlerismului german. Dealtminteri, echipele morţii, for- , 
mulă care, după părerea lor, avea avantajul de a demon- 
stra mai impresionant forța grupării legionare, fuseseră 
adoptate din arsenalul metodic hitlerist. 

La puţină vreme după organizarea primelor echipe 
ale morţii, respectiv la sfîrşitul anului 1933, C. Z. Co- 
dreanu primeşte din partea unui emisar al său aflat la 
Berlin felicitări. „Sigur — remarca acesta — că ai gin- 
dit și hotărît modalitatea execuţiei. Asta spre a nu se 


10 Ibid. 
ii A.S.B., fond C, dosar nr. 46 248, vol. IV, fila 8. 


92 


întîrzia. În urma unei asemenea neplăceri va fi vorba 
de «dizolvarea Legiunii». Ai, cred, mijloace pentru a para 
lovitura12, | 

Ceea ce avea să urmeze curînd — asasinarea primului 
ministru al României — își avea, așadar, corespondent și 
îndemn în străinătate. Dar de ce tocmai primul ministru? 
În această privinţă este necesar a aminti că la 9 noiembrie 
1933, sub presiunea cercurilor conducătoare din Franţa, 
care deţineau poziții însemnate în economia românească, 
exercitînd și o influenţă politică deosebită, a fost adus 
la putere un guvern naţional-liberal, în frunte cu I. G. 
Duca. . 

I. G. Duca, exponent al preocupărilor mai vechi ale 
cercurilor politice burgheze, adepte ale regimului parla- 
mentar, de a păstra structuri politico-statale democratice 
pe plan intern, precum și adversar al revanşismului ger- 
man și revizionismului ungar — în politica externă —, 
și-a pus de la început problema dizolvării Gărzii de fier. 
Ca şi Nicolae Titulescu, I. G. Duca și-a manifestat,nu 
o dată îngrijorarea pentru extinderea influenţei naziste în 
România prin intermediul Gărzii de fier. Nici Carol al 
II-lea nu s-a arătat — la o intervenţie expresă a lui Ti- 
tulescu — ostil ideii de a fi dizolvată Garda de fier, in- 
dicind însă ca această măsură să fie luată de guvern. Cu - 
aceasta Carol urmărea, la rîndul-său, închiderea unor căi 
de pătrundere a influenţei hitleriste în România și, con- 
comitent, avea în vedere o ripostă violentă a Gărzii de 
fier la adresa lui Duca, cu rezultate favorabile pentru el. 
Fără îndoială că I. G. Duca a fost conştient de pericolul 
la care se expunea asumîndu-şi o asemenea sarcină. Gar- . 
da de fier oferise numeroase exemple asupra felului în 
care înţelegea a-și rezolva diferendele cu adversarii. Dar 
ostilitatea lui I. G. Duca faţă de acţiunile criminale ale 
legionarilor, faţă de primejdia tot mai evidentă pe care 
o reprezenta hitlerismul, l-au făcut să îndepărteze orice 
temere. Iată, de pildă, cum relatează C. Argetoianu dis- 
cuţia avută cu I. G. Duca la 16 noiembrie 1933: „Duca 
mi-a spus că prima lui datorie era desființarea Gărzii de 
fier şi că o va face cu prilejul alegerilor. Nu va lăsa Gar- 
da să candideze. Probabil că o va dizolva în ultima zi a 
depunerii candidaturilor, ca să împiedice pe gardişti să 
candideze pe liste camuflate [...]. Mi-am permis să ob- 


12 .A.S.B., fond A, dosar nr. 11, vol. 20, fila 358. 
93 


"serv că comite o nouă greșeală [...]. Duca s-a uitat lung 

la mine: — Știu, Argetoianu „.+„ dar nu pot. să fac alt- 
fel, 

Despre această hotăriîre a lui Duca au aflat, prin ser- 
viciile lor de spionaj, şi conducătorii hitlerişti de la Ber- 
lin. Dealtfel, faptele evidenţiază o sincronizare a acţiu- 
nilor pe care avea să le întreprindă Garda de fier cu altele 
similare ale fascismului pe plan internaţional şi, totodată, 
subordonarea deplină a mișcării legionare față de fascis- 
mul hitlerist, ale cărui ordine le executa cu docilitate. 
Cînd sub gloanţele fasciştilor cădeau o serie de perso- 
nalităţi politice din diferite state ale Europei, România 
s-a aflat printre ţările în care s-au comis cele dintii asa- 
sinate politice. În a doua jumătate a anului 1933 şi în 

- cursul anului următor au căzut victime terorii fasciste, 
devenită un adevărat pericol mondial, Albert I, regele 
Belgiei; I. G. Duca, preşedintele Consiliului de Miniștri 
al României; A. Poracki, ministrul de interne al Polo- 
niei, Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei; Alexandru I, 
regele Iugoslaviei, și Louis Barthou, ministru de externe 
al Franţei!4. 

Complotul împotriva lui I. G. Duca era conceput de 
legionari nu numai ca un mijloc de a înlătura un adver- 
sar declarat al Gărzii de fier şi a evita astfel o nouă di- 
zolvare, ci el avea menirea de a netezi Gărzii de fier dru- 
mul spre putere, pentru instituirea unui regim după mo- 
delul Germaniei hitleriste. În acest sens, Codreanu își pu- 
nea speranţa în toţi adversarii rînduielilor democrat- 
burgheze. şi, în speţă, ai lui 1. G. Duca, începînd de la 
Carol al II-lea pînă la dezidența liberală condusă de Gh. 
Brătianu. La 1 decembrie 1933, într-o discuţie cu un apro- 
piat, C. Z. Codreanu declara: „Sint convins că M. S. Re- 
gele cunoaște situaţia reală din ţară şi că se gîndeşte în 
fiecare moment la formarea unui guvern pronunțat de 
dreapta, pentru ca după aceasta, fără zguduiri, să încre- 
dinţeze puterea extremei drepte, care încă nu e pregă- 
tită, dar care în orice moment poate să facă faţă situaţiei 
[...] După guvernul Duca nu văd posibilă o altă forma- 
țiune de stînga sau moderată în ţara noastră“!?. La nu- 


13 C, Argetoianu, Pentru cei de miine, amintiri din vremea 
celor de ieri (1930—1932), în Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 104, 
dosar nr. 8 609, fila 2 893. 

„Le Mois“, du l-er octobre au l-er novembre 1934, fila 23. 

i A.M.L., fond D, dosar nr. 1, vol. 254, fila 2—3. | . 


94 


mai, trei zile același Codreanu l-a vizitat pe Gh. Brătianu 
la locuința acestuia, comunicîndu-i hotărirea Gărzii de 
fier de a stabili legături cu partidul liberal georgist. „Gh. 


„Brătianu s-a arătat foarte mulțumit de această Propu- 


nere, mâi ales că amîndouă grupările se angajau să ducă 
lupta [...] cu toată violenţa [și] împotriva guvernului 
(Duca. — n.n)“. În finalul întîlnirii, „s-a hotărît ca armele 
pe care Garda de fier le are, gazele lacrimogene, grena- 
dele, revolverele, să se depoziteze la georgiști, fiindcă ei 
nu pot fi suspectaţiio. „Avocat politic“ al Gărzii de fier, 
Nichifor Crainic scria cu două zile înaintea dizolvării Găr- 
zii de lier de către guvernul I. G. Duca: „M. S. Regele 
Carol al II-lea, cînd s-a suit.pe tron, a declarat că-i va 
plăcea să lucreze cu generaţia sa, cu generaţia tînără. Ge- 
nerația tînără, din fericire, ca fiinţă politică, e organizată 
în mișcările naționaliste. Zicem din fericire, fiindcă s-ar 
fi putut ca această generaţie, crescută în spiritul drastic 
al timpului, să fie republicană sau comunistă. [...] Gene- 
raţia tînără e singura rezervă pe care se poate bizui țara, 
monarhia [...]. A încerca să lovești în această generaţie, 
dizolvîndu-i ființa politică — azi Garda de fier, mîine si- 
gur Liga Cuzistă şi celelalte formaţiuni de dezvoltare — 
încearcă nu numai să descopere coroana, dar s-o izoleze 
de noul suflet al ţării pentru a o lăsa pradă capriciilor 


„politicienilor&17. 


i 


Evident, „Sugestiile“ lui Nichifor Crainic nu au fost 
de natură să evite dizolvarea la 9 decerhbrie a Gărzii de 
fier de către guvernul I. G. Duca și nici să determine 
o intervenţie deschisă a lui Carol în favoarea Gărzii. De 
altminteri, la aceea dată Carol al II-lea nu-și punea cît 
de cît speranţa în „băieţii“ lui Codreanu pentru realiza- 
rea ţelului său de a domina partidele, preferînd să ac- 
ționeze pe cont propriu şi manevrînd atît pe gardiști, cît 
și oricare altă grupare sau personalitate politică care ar 
fi fost dispusă să-l slujească în răfuielile cu adversarii 
mai mult sau mai puţin fățişi — liberalii de la guvern, 
naţional-țărăniștii din jurul lui Maniu etc. Desigur, gar- 
diștii aveau mai multă nevoie de ocrotirea coroanei decit 
avea coroana nevoie de sprijinul lor, fără ca aceste po- 
ziţii să fie absolut divergente, întrucît anumite conver- 
genţe de interese au existat atunci ca și ulterior. 


16 Ibid., fila 57. 
11 Calendarul“ din 7 decembrie 1933. 


95 


Procedind la asasinarea lui I. G. Duca, legionarii ţi- 
nuseră cont de înverşunatele ciocniri ce avuseseră loc 
destul de des şi într-un timp nu prea îndepărtat între 
Partidul Naţional-Liberal și 1. G. Duca, pe de o parte, și 
Carol pe de altă parte. În 1926, liberalii, aflaţi la gu- 
vern, l-au exclus prin votul parlamentului pe Carol de 
la succesiunea tronului, deoarece încă de pe atunci vădea 
porniri dictatoriale. Liberalii doreau să-și asigure guver- 
narea nestingherită a ţării, după programul şi în folosul 
lor. În 1930, cu prilejul urcării pe tron a lui Carol al 
II-lea, 1. G. Duca rostise la sediul Partidului Naţional- 
Liberal un vehement discurs anticarlist, declarînd prin- 
tre altele: „Mai bine îmi tai mîna dreaptă decît să co- 
laborez cu acest aventurier“lă, 

* Din aceste motive — la care se adăuga dorința lui Ca- 
rol de a domina neîngrădit viața politică şi mai ales eco- 
nomică a României —, Partidul Naţional-Liberal a devenit 
principalul obiectiv în planurile regale privind decimarea 
partidelor politice, iar I. G. Duca — un om pe care îl 
putea face, în sfîrşit, să regrete ostilitatea manifestată. 

La rîndul său, C. Z. Codreanu, ordonînd uciderea lui 
I. G. Duca, ştia că măsurile de reprimare care apăreau 
ca inevitabile vor avea și partea lor bună, deoarece se 
va putea face şi mai mult zgomot în jurul „martirajului“ 
legionarilor și al „prigoanei“ pornite împotriva lor. Astfel, 
legionarii îşi sporesc acțiunile agresive care aveau să. 
culmineze cu evenimentele dramatice de la sfîrșitul anu- 
lui 1933. Dînd glas îngrijorării tot mai mari de care era 
cuprinsă opinia publică în faţa creșterii actelor de vio- 
lenţă ale legionarilor — N. Iorga — într-un articol in- 
titulat sugestiv: „Feriţi-vă de-oamenii sîngelui“ — aver- 
tiza: „În zăpăceala alegerilor care se vestesc, o seamă de 
oameni umblă cu pumnalul și arma în mînă, ameninţînd 
cu uciderea pe cei ce ar cuteza să le stea în cale. Ca do- 
vadă că sînt în stare a face aceasta aduc omorul pe care 
l-au și săvîrşit pînă acum unii dintre ei“1?, 

Aceeaşi atmosferă este surprinsă într-un document al 
Siguranţei, datat 22 februarie 1939; „În alegerile din de- 
cembrie 1933, Garda de fier, care, între timp, adoptă de- 
finitiv acest nume, pune liste în majoritatea judeţelor 


18 A.S.B., fond O, dosar nr. 74 921, vol. II, fila 59. 
19 Neamul românesc pentru popor din 1 decembrie 1933. 


96 


țării şi încearcă să desfășoară o propagandă neobișnuit de 
intensă, servindu-se de metode violente şi dînd naștere 
la incidente sîngeroase cu autorităţile [...]. În propagandă 
legionarii purtau arme de foc, arme albe, petarde și alte 
instrumente de luptă, dînd luptei electorale un caracter 
de război pentru exterminarea adversarilor. Ameninţă- 
rile cu moartea şi hotărîrea de a traduce în fapt aceste 
ameninţări erau de asemenea foarte frecvente. În aceste 
- condiţii luptele politice tindeau către război și acest lucru 
nu putea fi tolerat fără a se perturba grav obiceiurile și 
așezările noastre fireşti. Pentru a pune stavilă curentului 
dăunător care se întindea copleșitor, guvernul Duca, 
printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 9 decem- 
brie 1933, dispune dizolvarea Gărzii de fier%. După di- 
zolvare, din ascunzătoarea sa — aflată la una din rudele 
Elenei Lupescu — Codreanu trimite spre publicare o 
scrisoare?!, prin care amenință cu exterminarea pe |. G. 
Duca, pe Nicolae Titulescu precum și pe Gavrilă Mari- 
nescu, colaborator apropiat al lui Carol. 

Concomitent, echipele morţii, întrunite în casa gene- 
ralului Zizi Cantacuzino, perfectează planul de bătaie, 
primind binecuvîntarea unui preot legionar, care oficiază 
o slujbă religioasă și îi împărtășește pe viitorii asasini, 
pentru ca „Domnul să-i ajute în acţiune“. Ceea ce a ur- 
mat are o izbitoare asemănare cu o punere în scenă re- 
gizată pînă în cele mai mici amănunte. La 29 decembrie 
1933, regele Carol îl cheamă pe I. G. Duca în audienţă 
la Sinaia. În aceeași zi, trei indivizi s-au postat în gară 
cam pe la orele 11, fără a-i lua nimeni în seamă. Seara, 
la ora 20, pe peron încă nu se aprinseseră luminile. În ju- 
rul acestei ore a apărut şi primul ministru, dar, lucru 
straniu, fără cei opt polițiști care îi asigurau securitatea. 
În felul acesta, I. G. Duca a devenit o ţintă uşoară pentru 
gloanţele legionarilor Nicolae Constantinescu, Ion Cara- 
nica, Doru Belemace, care l-au așteptat în gara Sinaia. 

Vestea asasinării primului ministru a indignat profund 
întreaga opinie publică românească. Oameni de cele mai 
felurite concepţii politice au înfierat crima odioasă. 
„Vrăjmașşi neînduplecaţi ai primitivismului vulgar şi vio- 


2 A.M.I., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 13, fila 63. 
2 A.S.B., fond O, dosar nr. 76 921, vol. II, fila 68. 


97 


lent — scria într-un articol redacțional publicaţia „Re- 
porter& —, veștejim cu toată indignarea odiosul atentat 
care a răpus viața primului ministru lon G Duca, [...]. 

Fie ca această cumplită jertiă, care a zguduit de groază 
ţara întreagă, să lămurească sufletele oneste care s-au 
lăsat tîrîte de exaltarea mistică a unui curent lipsit de 
conţinut şi să le călăuzească pe calea cea dreaptă“??. 

Procesul intentat asasinilor lui I. G. Duca s-a judecat. 
în aprilie 1934. Pe lîngă executanţii crimei, au fost impli- 
caţi numeroşi alţi legionari, în frunte cu C. Z. Codreanu 
și Gh. Cantacuzino-Grănicerul, consideraţi autori morali 
ai. asasinatului.. Codreanu i-a determinat pe cei trei legio- 
nari să ia crima exclusiv asupra lor, asigurîndu-i că pe- 
deapsa pe care o vor primi n-are nici o însemnătate, de- 
oarece în 2—3 ani Garda de fier va veni la putere, iar 
ei vor fi eliberaţi în triumf din temniţă și declaraţi 
„eroi“23, Desfăşurarea acestui proces a dezvăluit, totodată, 
atitudinea echivocă, lipsită de responsabilitate a unor 
vîrfuri ale aparatului de stat şi a unora din anturajul 
regelui, care s-au perindat ca martori în faţa instanţei. 

Într-una din zilele procesului, în sala Consiliului de 
război şi-a făcut apariţia. generalul de cavalerie George 
Moruzi, prieten intim al regelui. El s-a retras cu cei cinci 
judecători în camera de deliberare și, după trei sferturi 
de oră, la revenirea în sala de dezbateri, s-a oprit în 

„fața lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul, implicat, ca acuzat, 
în proces, i-a strîns mîna şi i-a spus să audă toţi: 

— Dragă Zizi, vei face paştele acasă24. 

Imediat s-a dat citire sentinței, prin care C.Z. Codrea- 
nu, Gh. Cantacuzino-Grănicerul, împreună cu alți 40 de 
legionari implicaţi ca autori morali în uciderea primului 
ministru, au fost achitaţi, fiind condamnaţi numai cei 
care au comis nemijlocit asasinatul. Nu este lipsit de 
semnificaţie nici faptul că acuzatorul principal, genera- 

„ lul Petrovicescu, împreună cu doi dintre generalii jude- 
cători — Dona şi Filip — s-au înscris în Garda de fier%. 

Concomitent cu instrumentarea juridică şi desfășura-= 
rea procesului asasinilor lui I. G. Duca, Garda de fier îşi 
„adaptează sistemul de organizare şi acţiune în vederea 


22 „Reporter“ din 3 ianuarie 1934. 
2 A.S.B., fond O, dosar nr. 74 921, vol. II, fila 68. 
21 Ibid,, fila 20. 
25 Ibid. 


98 


unor noi asasinate. La 9 martie 1934, o Notă strict con- 
fidențială — Scrisoare -de cabinet — a Inspectoratului 


de poliție Iași relata că „În prezent Garda de fier ac- 


tivează ocult prin membrii cuiburilor tip B (Cuiburi 
destinate exclusiv acţiunilor violente, teroriste, crimi- 
nale. — n.n.), care au transformat Garda de fier într-o 
organizație teroristă [...]. Toate asasinatele oamenilor 
politici de vază, a membrilor guvernului și înalţilor func- 


- ţionari se execută de membrii cuiburilor tip B“. Documen- 


tul mai menţiona că „Consiliul suprem“ al Gărzii de fier 
hotărîse asasinarea lui Nicolae Titulescu și a lui Gheorghe 
Tătărescu. Acţiunea eșuînd, prezumtivii executori ai 
asasinatului — doi studenți — au fost siliți de către „Con- 
siliul suprem“ să se sinucidă. Episodul este consemnat în 
document întocmai: „Ambii studenţi au avut însărcina- 
rea de a asasina, primul pe dl. ministru “Titulescu, cu 
ocazia înapoierii sale în ţară, iar al doilea pe dl. prim- 
ministru Tătărescu, cu ocazia vizitei sale la Ploieşti. Pen- 
tru faptul că ambii studenţi care fac parte din gruparea 
teroristă au ezitat și nu au executat la timp hotărîrea 
Comitetului suprem şi pentru a nu divulga însărcinarea 
primită, au fost obligaţi să se sinucidă, contrar trebuiau 
împuşcaţi“. În martie 1934, la Iaşi a avut loc o nouă 
întrunire a reprezentanţilor așa-ziselor .cuiburi tip B, 
în prezenţa lui C. Z. Codreanu, „cu care ocazie, prin 
tragere la sorţi, au fost destinaţi patru studenţi, membri 
ai cuiburilor tip B, să aducă la îndeplinire asasinarea 
d-lui Titulescu, imediat ce va pleca din nou în străină- 
tate, printr-un atentat ce se va comite contra trenului 
sau prin împușcarea chiar la frontieră, cum şi a d-lui 
prim-ministru Tătărescu, la primul moment prielnic“26. 

Astfel, legionarismul a ajuns să constituie un grav 
pericol pentru poporul român, pentru independenţa şi 
suveranitatea naţională a ţării, datorită sprijinului primit 
din afară şi din interiorul ţării. Fără cunoașterea acestui 
sprijin nu pot fi înţelese evoluţia şi acţiunile teroriste tot 
mai înverșunate ale Gărzii de fier, totalitatea acelor fac- 
tori care i-au permis să devină un pericol grav pentru 
unitatea şi progresul poporului român, pentru indepen- 
denţa și suveranitatea națională a patriei. 


“6 A.M.I., fond I, dosar 1, vol. 239, fila 48. 
99 


S 
Cine i-a sprijinit 


Mișcarea legionară, care după instalarea lui Hitler la 
putere a devenit deosebit de agresivă, s-a bizuit încă de 
la înființare pe ajutorul material, moral şi politic al cer- 
curilor reacționare, atît interne, cît mai ales externe!. 
Aceasta i-a dat Gărzii de fier posibilitatea de a-și orga- 
niza aparatul terorist, de a desfășura o deşănţată demago- 
gie social-politică, urmărind a-și exercita influenţa în rîn- 
dul maselor. 

Organizațiile de extremă dreaptă și de dreapta din 
România — atît Garda de fier cît şi Liga Apărării Na- 
ţional-Creştine — întreţineau legături strînse cu elemen- 
tele hitleriste ale minorităţii germane din România, 
grupate în organizația Volksgemeinschaft, finanțată și 
condusă direct de la Berlin. Însuși Hitler a primit în 
audiență pe conducătorii acestei organizaţii, dîndu-le 
instrucțiuni asupra modului în care să-și desfășoare ac- 
tivitatea?. 

Între Volksgemeinschaft și organizaţiile conduse de 
C.Z. Codreanu și A. C. Cuza a intervenit chiar o înțele- 
gere, menită să faciliteze promovarea ideologiei naziste 
şi a intereselor Germaniei în România, potrivit politicii 
celui de-al III-lea Reich faţă de minoritățile germane din 
țările Europei, în virtutea căreia acestora le revenea sar- 
cina de „a-și exercita influenţa pe teren economic în mod 
favorabil Germaniei“ și „a influența prin reprezentanţii 
lor politici într-un sens favorabil Germaniei politica ţă- 
rilor în care trăiau“?. Toţi cei care nu se supuneau aces- 
tor „datorii“ erau consideraţi trădători și expuși la se- 


1 Ion Spălăţelu. Presa revoluționară și „democrată din anii 
1933—1937 despre sprijinul acordat organizaţiilor fasciste de cercu- 
rile reacționare interne şi externe, Anale de istorie, anul XIII, 
nr. 4/1967, p. 111—118. 

2 A.S.B., fond Președinția Consiliului de Miniştri, dosar nr. 
1/1934, fila 30. 

3 Arhiva M.A.E,, fond 71/1920—1944, vol. 328/4, studiul „Prin- 
cipiile politicii de naţionalitate ale naţional-socialismului“ (ne- 
numerotat). 

+ Ibid. Vezi şi Jacques Delarue: „Istoria Gestapoului“ (Bucu- 
reşti, Editura politică, 1966, p. 132—133), în care se arată că „Na- 
ziștii aveau posibilitatea să-şi extindă investigaţiile lor clandestine 
și dincolo de frontiere şi să-și exercite controlul în lumea întreagă 
datorită altor două organizaţii. Acestea erau Ausland Organisalion 


100 


vere sancțiunit. Așadar, mobilul principal al interesului 
și preocupărilor manifestate din partea hitleriștilor față 
de organizaţiile fasciste din România l-a constituit crea- 
rea unei coloane a cincea, care să acţioneze potrivit indi- 
caţiilor imperialismului german. Din anul 1933, relaţiile 
dintre legionari și serviciile de spionaj hitleriste au de- 
venit şi mai strînse, Codreanu punîndu-se cu totul în 
slujba acestuia5. Pentru înlesnirea acţiunilor sale, Garda 
de fier a cultivat cu stăruinţă, în decursul celui de-al 
patrulea deceniu, legăturile cu membrii organizaţiilor 
hitleriste care reuneau pe cetăţenii români de naţionali-. 
tate germană din România, printre care: Frontul unității 
germanilor din România, condus de Hans Otto Roth, 
Deutsche Volkspartei în Rumâănien, în frunte cu Fritz 
Fabritius, Hitler Jugend, Evangelischer  Frauenverein, 
Osterreichischer Club, Reichsdeutsche Frauenschaft ş.a.5. 

Referindu-se la apariţia unor organizaţii fasciste în 
rîndul populaţiei germane din România, istoricul Carol 
Gâllner remarcă: „Făcînd uz de așa-numita «unitate ger- 
mană», exploatînd unele manifestări șovine și, mai ales, 
fluturînd lozinci demagogice cu privire la superioritatea 
rasei ariene, propaganda nazistă germană a determinat 
apariția unor organizaţii de tip fascist și în rîndul popula- 
ției germane din România. Au apărut astfel organizaţii 
naţional-socialiste, de tipul «Selbsthilfe» (Mișcarea de 
ajutorare naţional-socialistă), condusă de Fritz Fabritius, 
care organizase la 4 septembrie 1932 primul «Guatag» 
la Jimbolia, stabilind legături strînse între naziștii din 
Banat şi cei din Transilvania [...] În anii următori, pri- 
mind un ajutor material şi propagandistic masiv din Ber- 
lin, organizaţiile naziste şi pronaziste şi-au lărgit aria de 
agitaţie și au răspîndit, pe lîngă fiţuicile naziste (Stiir- 


(A4.0.) a N.S.D.A.P.-ului — Organizaţia Partidului nazist pentru 
străinătate — şi Volksdeutsche Mittelstelle, care se ocupa de rea- 
ducerea în sînul patriei mame a tuturor cetăţenilor de neam ger- 
man. Aceste organizaţii erau în realitate niște oficine de spionaj 
şi uneori singure, alteori ca auxiliare ale serviciilor speciale na- 
ziste, au contribuit mai întîi la introducerea coloanei a cincea...: 
şi ulterior la detectarea și supravegherea adversarilor politici ger- 
mani care reuşiseră să se reiugieze în străinătate“. 

5 „Procesul marii trădări naţionale“, Bucureşti, 1946, p. 156. 

6 Aviiiva C.C. al P.C.R, fond nr. 103, dosar nr. 8097, îilele 
65—95. 


101 


mer), scrierile fanatice dăunătoare şi provocatoare ale 
lui Hitler, Rosemberg și ale altor «ideologi» naziști“ta, 
Germania hitleristă a găsit în legionarism un partener 
docil şi fidel, datorită elementelor veleitare care compu- 
nea conducerea acestei organizaţii, concepţiilor social- 
politice fasciste, reacționare pe care legionarii se spriji- 
neau, urii lor feroce faţă de comunism și față de ideolo- 
gia materialist-dialectică şi istorică. De aceea i-a și spri- 
jinit atît material, cît și din punct de vedere moral. Re- 
ferindu-se la modalitatea atragerii în slujba Germaniei 
naziste a diferitelor elemente din alte ţări, Hitler declara 
într-o discuţie cu Rauschind: „Organizez de pe acum 
propriul meu serviciu diplomatic. Costă scump, dar cîştig 
timp... Am redactat un chestionar cu privire la perso- 
nalitățile care mă interesează. Am ordonat să se studieze 
fișierul complet al tuturor persoanelor influente din toate 
țările. Aceste fișe vor conţine numai informaţii care mă 
interesează: Asta primește bani? Poate fi cumpărat în 
alt mod? E vanitos? Are înclinații erotice? Ce tip de fe- 
meie preferă? E homosexual? Trebuie să dăm o atenţie 
deosebită acestei ultime categorii, căci pe acești oameni 
îi putem recruta cel mai sigur. Asta are ceva de ascuns 
din trecutul său? E accesibil șantajului? Are dispoziţii sau 
manii deosebite: sport, marote sau spleen? Îi plac călă- 
toriile? În felul acesta fac adevărată politică, ciștig oameni 
pentru cauza mea, îi silesc să muncească pentru mine, 
asigur pătrunderea şi influența mea în fiecare ţară“. 
Din acest vast arsenal, aproape nimic n-a rămas nefo- 
losit în cadrul acţiunilor întreprinse de hitlerişti pentru 
a-și asigura sprijinul nelimitat al conducătorilor legio- 
nari. La scurt timp după preluarea puterii, căpeteniile 
naziste Altred Rosenberg, Rudolf Hess, Heinrich Him- 
mler și Reinhard Heydrich au întocmit un plan amănun- 
țit în vederea organizării de acţiuni prohitleriste în Ro- 
mânia8. În cadrul acestui plan, rolul principal era rezer- 
vat Gărzii de fier. Datorită legăturilor mai vechi cu na- 
zismul, legionarii puteau fi utilizaţi atît în realizarea unor 
acțiuni interne diversioniste în favoarea hitlerismului, 


Ga Carol Gâllner. Muncă și năzuințe comune — din trecutul 
populaţiei germane din România — Biblioteca de istorie, Bucu- 
rești, 1972, p. 176. 

? Genevieve Tabouis. „Douăzeci de ani de tensiune diplomatică“, 
Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 402. 

5 A.S.B., dosar nr. 162, vol. 3, filele 54—60. 


102 


cît și ca agentură de spionaj. Singurul inconvenient 
consta în faptul că fascismul nu se bucura de loc de 
„ popularitate în România, ceea ce impunea eforturi pro- 
pagandistice sporite şi cheltuirea unor însemnate fonduri 
bănești. A fost deci nevoie să se repartizeze organizaţiei 
legionare o serioasă cotă parte din suma de 750 000 de 
mărci-aur, pentru „organizarea Gărzii de fier și pentru 
alte probleme interne ale României“. Legionarii urmau 
să organizeze, potrivit” punctului 4 al planului amintit, 
demonstraţii ostile față de ministrul de externe al Fran- 
ței cu prilejul vizitei în România, să pună la cale acţiuni 
potrivnice unor personalităţi românești cu vederi de- 
mocratice (punctul 2) etc. Un sprijin financiar substan- 
țial au acordat hitleriştii oficiosului de orientare fascistă 
legionară „Porunca vremii“, care îşi încasa cu regulari- 
tate subvenţiile prin intermediul agenţilor de- spionaj 
“din cadrul societăţii cu capital german „SOIA“. Alte 
publicații cu caracter reacţionar, fascist, ca „Frontul“, 
„Sfarmă-Piatră“ ş.a., primeau subvenţii în mod nemijlo- 
cit de la Legația germană din Bucureşti: 

Subsidiile acordate Gărzii de fier de către hitlerişti 
s-au intensificat cu deosebire în preajma unor evenimente 
mai importante, cum au fost alegerile parlamentare par- 
țiale de la începutul anului 1936, alegerile parlamentare 
generale din decembrie 1937, instaurarea dictaturii regale - 
în februarie 1938 etc. De exemplu, la un control al sigu- 
ranței efectuat în iulie 1938 în birourile reprezentanțelor 
comerciale „Romanil“ şi „Bayer“, ale firmei germane 
„IL. G. Farbenindustrie“, au fost găsite cîteva dosare cu 
chitanţe din care rezulta că, numai în decurs de citeva 
luni, legionarii primiseră subvenţii totalizind o sumă de 
peste 4 000 000 de lei!!. Într-o scrisoare trimisă la Berlin 
de către unul dintre directorii firmei „Romanil“ se cerea 
mărirea subvenţiei acordate Gărzii de fier, întrucît or- 
ganizaţia avea să parcurgă o epocă plină de greutăţii?. 
În ce priveşte legionarii care aduceau Reichului servicii 
însemnate şi nemijlocite — e vorba, firește, de cei cu 
funcţii de conducere în Gardă —, aceștia erau remune- 
raţi pe state de plată separate!3. Numai în timpul campa- 


9 Loc. cit., vol. 4, fila 203. 

19 Loc. cit., dosar nr. 3 103, vol. 1, filele 225—226. 

1 Lucrețiu Pătrășcanu, op. cit., p. 71. 

12 Ibid. . 

1 A,S.B., fond H, dosar nr. 2946, vol. 16, fila 251. 


103 


niei electorale din 1937 ea a primit prin Dresder Bank 
40 000 lei:4, pentru ca în februarie 1938 aceste subvenţii 
să se cifreze la 45 000 000 lei. Acestor suine li s-a adău- 
gat o imensă cantitate de literatură politică destinată le- 
- gionarilor, elaborată și tipărită la Berlin sau prin grija 
expresă a unor organisme specializate naziste din Germa- 
nia ori din ţară!. | 

În general, subsidiile erau trimise legionarilor prin 
diferiţi agenţi hitleriști — corespondenţi de presă, agenţi 
comerciali ai unor firme germane, membri ai consiliilor 
de administraţie ale unor societăţi cu capital german în- 
ființate în România prin Camera de comerţ româno-ger- 
mană și „Interradio“, prin sucursala marelui concern 
german „|. G. Farbenindustrie“, în fruntea căreia fusese 
numit unul din exponenţii ideologici ai Gărzii, Nae I0- 
nescu. Un rol însemnat în transmiterea de fonduri pentru 
legionari au îndeplinit, de asemenea, Institutul româno- 
„german din Bucureşti și centrala din Miinchen a așa- 
zisei „Deutsche Românische Gesellschaft“. 

O serie de membri ai Gărzii de fier au fost pregătiţi 
în Germania, urmînd diferite şcoli organizate în mod 
special de Partidul naţional-socialist german (N.S.D.A.P.) 
în vederea desfășurării propagandei hitleriste în Romă- 
nia!6, iar alții au fost trimiși de către Codreanu ca „de- 
legaţi ai Gărzii de fier într-o tabără de ofiţeri la Marea 
Baltică“!7. În acelaşi timp, pentru diferite grupuri de 
tineri erau organizate excursii în Italia sau Germania, în 
vederea stabilirii de legături cu organizaţii fasciste ale 
tineretului din aceste ţării?. Elementele astfel pregătite 
desfășurau o propagandă asiduă pentru răspîndirea con- 
cepţiilor fasciste în România, pentru atragerea de noi . 
aderențţi. 

Concomitent, Garda de fier şi-a întărit colaborarea cu 
alte organizaţii fasciste străine, în scopul organizării de 
atentate împotriva unor personalități de seamă ale vieţii 


11 Constanţa Bogdan, Baza social-economică a fascismului în 
România, în „Împotriva fascismului“, p. 36. 

15 Aurel Petri, Penetraţia ideologiei naziste în România, în „Îm- 
potriva fascismului“, p. 99—100. 

16 Arhivele statului Argeș, fond Poliţia orașului Cîmpulung, do- 
sar nr. 116 bis/1935, fila 199. 

17 Asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul. 26—27 noiem- 
brie 1940, București, 1941, p. 151. 

15 Arhiva I.S.1.S.P., cota Ab, XIX—3, fila 18. 


104 


politice româneşti, ostile fascismului. Siguranța română 
deţinea, de exemplu, la un moment dat informaţii asupra 
plănuirii unui atentat împotriva lui Nicolae Titulescu de 
către Garda de fier și ustaşii naționaliști din Slovenia, ai 
căror agenţi, pregătiţi și finanțaţi de guvernul german, 
veniseră de la Berlin în acest scop!?. Z 
Ajutorul primit din partea fascismului internațional a 
constituit un puternic stimulent pentru căpeteniile le- 
gionare. Este atestat adevărul că fără sprijinul moral, 
material, politic și diplomatic al Germaniei naziste, Garda 
de fier nu ar fi putut atinge cunoscutele cote de pericu- 
lozitate pentru România. Acest adevăr este recunoscut și 
limpede formulat de către unul dintre cei mai buni cu- 
noscători ai relaţiilor Garda de fier—Germania nazistă, 
lon Gheorghe, ultimul șef al oficiului diplomatic al lui 
lon Antonescu la Berlin, în cartea sa intitulată „Calea 
României spre stat satelit“, publicată în R.F.G. în 
anul 1952. El afirmă textual: „Fără sprijinul obţinut din 
partea revoluţiei fasciste (italiene. — n.n.) și naţional-so- 
cialiste (germane. — n.n.), sub emanaţia căreia fragila 
mișcare legionară şi-a dobîndit vitalitatea, nu ar fi fost 
posibil un asemenea avint. Căci în ciuda decăderii po- 
litice și dorinţei de înnoire (sic!), lipsa de dinamism ideo- 
logic în România ar fi conservat situația așa cum era. 
Adevărata tulburare a echilibrului a venit din afară 
(s.n.)“20. Încercînd să-și explice unele cauze care au ge- 
nerat aceste relaţii dintre legionarism și nazism, lon 
Gheorghe observă, într-un mod mai mult decît simplist 
și simplificator, că anumite trăsături ale lui C. Z. Co- 
dreanu, cum ar fi: fanatismul, pasiunea, „îi confereau o 
asemănare cu Hitler“21. În schimb, el a surprins bine 
faptul că fără ideologia nazistă Codreanu ar fi rămas 
un mistic, un fel de „martir religios“ şi nimic mai mult. 
„Cel care venea în contact cu «căpitanul» Gărzii de fier, 
cum se numea Codreanu, nu-și forma o impresie prea 
puternică în ce priveşte aptitudinile sale spirituale. Con- 
cepţiilor sale politice le lipseau claritatea, la fel planu- 
rilor sale, care nu aveau un contur bine stabilit“??. Toate 


13 Arhiva M.A.E., fond Dosare speciale, vol. 341 (telegrama către 
Legația română din Berlin, 23 august 1936). 


2 Ion Gheorghe, Ruminien Weg zum Satellitenstaat, Kurt Vo- i 


winkel Verlag, Heidelberg, 1952, p. 16. 
E Ibid. 
22 Ibid, Bi 17 


105 


acestea, precum şi caracterul „confuz“ al „ideilor sale“ 
— după cum apreciază același autor — au fost suplinite 
de arsenalul de idei naţional-socialiste germane, care a 
dat suport ideologic Gărzii de fier și i-a oferit drept 
model „naţional-socialismult“, iar ca organizare statală — 
„un regim autoritar“, totalitar, după modelul celui ger- 
man, hitlerist. 

Elocventă în acest sens este o scrisoare adresată de 
C.Z. Codreanu lui Adolf Hitler încă la sfîrșitul anu- 
lui 1934, în care își declara întregul atașament pentru 
naţional-socialismul german şi politica celui de-al treilea 
Reich, inclusiv intenţia ca în anul următor, 1935, să 
preia puterea în România. Preconizind o „campanie în 
vederea viitoarei alianțe economice și politice cu poporul 
german“ (citeşte al treilea Reich. — n.n.), Codreanu își 
afirma atașamentul faţă de regimul hitlerist „din care ne 
inspirăm pentru campania de mîine“, iar pe legionari îi 
considera ca „purtători ai stindardului naţional-socialis- 
mului în România“. El ţinea să sublinieze „Solidaritatea 
de interese, morale în primul rînd, care ne leagă în mod 
indestructibil“. Codreanu solicita lui Hitler să desfăşoare 
pe plan european o asemenea politică „acum“, în 1934 — 
încît să fie evitat un război european, care „poate în- 
semna pentru noi (legionarii. — n.n.) nimicire. Dimpotri- 
vă, amânarea războiului va face ca în cursul anului viitor 
(1935. — n.n) să filfiie și în România stindardul naţional- 
socialist“. Scrisoarea se încheia cu „salutul frăţesc și en- 
tuziast al legionarilor naţional-socialiști din România“%3. 

După 1933, în condiţiile în care unele autorităţi de stat, 
în consens cu interesele a numeroase cercuri politice 
burgheze, inclusiv guvernamentale, au continuat să 
adopte măsuri pentru stăvilirea ascensiunii Gărzii de fier 
în viața politică, au existat şi cercuri ale claselor domi- 
nante, unele chiar din guvern, care şi-au manifestat tot 
mai accentuat complicitatea cu Garda de fier, fie printr-o 
atitudine duplicitară, fie prin toleranţă față de acţiunile 
grupărilor fasciste, printr-o atitudine concesivă făţișă 
sau promovată din umbră. Temeiul unor asemenea ati- 
tudini îl constituia, în ultimă analiză, teama şi ura faţă 
de activitatea revoluționară a clasei muncitoare și a par- 
tidului ei, exponenţi ai intereselor fundamentale ale 


2 A.M.I., fond A, dosar 321/938, volumul 3, p. 520. 
| 106 


patriei, ai progresului social și naţional, deruta în faţa 
primejdiei de a-și vedea poziţiile pierdute. 

Totodată, mulţi dintre sprijinitorii organizaţiilor fas- 
cisțe — industriaşi, moșieri, comercianţi, chiaburi — 
erau interesați în apropierea faţă de Germania hitleristă 
în speranța unor afaceri rentabile, a dobîndirii unui nou 
partener avid de tranzacţii largi. De asemenea, misti- 
cismul, naționalismul șovin, rasismul, propagate de legio- 
nari, reprezentau mijloace menite să abată, vremelnic, 
atenția unei părţi a opiniei publice de la cauzele reale 
ale lipsurilor și greutăților și să constituie, în același 
timp, o piedică în alăturarea unor oameni ai muncii la 
lupta organizaţiilor revoluţionare, democratice. În sfirşit, 
Garda de fier, formată din oameni lipsiţi de scrupule, 
dornici de parvenire, care nu aveau probleme de con- . 
ştiinţă, putea să aducă cercurilor reacționare multiple 
servicii — de la cele de afaceri, care uneori cereau supri- | 
marea unui adversar, pînă la ţinerea la respect a lucră- 
torilor din fabricile și uzinele proprii, sau, cînd aceasta 
nu reușea, tranşarea cu mijloace violente în favoarea 
patronilor a conflictelor de muncă. i 

Este drept că în sprijinul reacţiunii nu a activat nu- 
mai Garda de fier, ci şi o bună parte a aparatului de 
stat, care, pentru a contracara mişcarea revoluţionară 
tot mai intensă a clasei muncitoare şi a organizaţiilor -ei, 
la cererea vîrfurilor reacționare ale burgheziei, sprijinite 
de monarhie, a adoptat o serie de măsuri represive, per- 
manentizind regimul stării de asediu şi al cenzurii. Prin 
decret regal24 au fost puse sub stare de asediu orașele 
Bucureşti, Cernăuţi, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi 
regiunea petroliferă a Văii Prahovei. În toate aceste 
centre a fost dezlănţuită prigoana împotriva partidului 
comunist, a organizaţiilor de masă ale clasei muncitoare 
și a altor organizaţii progresiste. Ulterior (în noiembrie 
1934), pe tot cuprinsul regiunilor aflate sub stare de 
asediu a fost interzisă activitatea unui număr însemnat 
de organizații democratice, printre care Comitetul naţio- 
nal antifascist, Comitetul antifascist al tineretului, Co- 
mitetul antifascist al femeilor şi altele. Regimul stării 


24 Decretul regal nr. 201 din 4 februarie 1933. î 

% „Tînărul leninist“ din decembrie 1934; „Dimineaţa“ din 27 
noiembrie 1934; Arhiva 1.S.1.S.P., cota A, XVIII—72, inv. nr. 2 147; 
Arhiva M.F.A., fond C. 4 A., dosar nr. 8/1933, filele 8—9. 


107 


de asediu nu era însă aplicat şi Gărzii de fier și altor or- 
ganizaţii profasciste din România, deși legionarii au 
curmat viaţa unui prim-ministru, iar în acel an — 1934 — 
autorităţilor de stat le erau cunoscute și alte intenţii si- 
milare ale Gărzii de fier. Referindu-se la această stare 
de lucruri, la 11 martie 1936, cînd guvernul Gh. Tătă- 
răscu cerea Parlamentului să prelungească regimul stării 
de asediu, Armand Călinescu, deputat de Argeş, remarca: 
în iunie 1934, cînd a fost 'introdusă de către noul gu- 
vern starea de asediu, fusese motivată de faptul că „Se în- 
timplase un fapt grav, într-adevăr odios, primul mi- 
nistru al ţării căzuse victima unui complot executat de 
o grupare anarhică [...]. Aţi cerut-o (starea de asediu. 
— nn.) şi nu v-am refuzat-o în acele condiţii. Era în 
gestul nostru (al deputaţilor. — n.n.) nu numai dorinţa de 
a ajuta să asiguraţi ordinea în ţară, dar era şi un fel de 
a ne asocia la doliul care ne lovise. Și ați luat măsuri: 
ați dizolvat, aţi risipit pe membrii acelei organizaţii 
anarhice. Dar de atunci — sublinia vorbitorul — lucru- 
rile s-au schimbat; de atunci dumneavoastră (guvernul. 
— n.n.) aţi evoluat, îndeosebi cei de pe banca ministe- 
rială [...]. Sînt chiar multe acte ale miniștrilor pe care 
opinia publică le socotește ca o profanare a memoriei şe- 
fului dumneavoastră. Fiindcă în vremea asta, sub aripile 
dumneavoastră, mişcarea de odinioară, pe care aţi dizol- 
vat-o, continuă să se dezvolte [...] N-am văzut starea 
de asediu aplicată“. Citînd mai multe cazuri de toleranță 
a autorităţilor față de Garda de fier, Armand Călinescu 
amintea și faptul că nu multă vreme după asasinarea 
primului ministru „mișcarea legionară întreprindea o 
demonstraţie pe Calea Victoriei în faţa Palatului regal, 
cu muzicile Prefecturii în frunte! Unul, urcat pe grilajul 
Ministerului de Interne, făcea apologia mișcării anarhice. 
Nici atunci n-aţi reacţionat — se adresa din nou băncii 
ministeriale din incinta sălii Parlamentului. Vizîndu-l di- 
rect pe ministrul de interne, I. Inculeţ, Armand Căli- 
nescu îl întreba — „Atunci cînd se poate dezvolta netul- 
burată de autorităţi o asemenea propagandă, daţi-mi voie 
să vă întreb: pentru ce s-a introdus starea de asediu?. 
La aceasta, dr. Nicolae Lupu a făcut îndreptăţita preci- 
zare: „Ca să-i protejeze“ (pe legionari. — n.n.)%6. 


25 Citat după C. Neagu, D. Marinescu, Fapte din umbră, vol. 
III, Editura politică, Bucureşti, 1980, p. 100—102. 


108 


În acest climat a fost firesc să prolifereze efemer şi 
alte organizaţii reacţionare??. Parte dintre acestea au 
luat fiinţă cu sprijinul şi sub conducerea unor lideri po- 
litici de dreapta, ca Al. Vaida-Voievod, Gh. Brătianu, 
SC. Argetoianu și alții. În toamna anului 1933 şi-a anunţat 
apariția Liga naţional-corporatistă, care își propunea să 
înfăptuiască „reforma naţional-corporatistă a naţiunii și 
statului român“, după modelul fascismului italian. La 
12 mai 1935 s-a constituit partidul Frontul românesc, cu 
o orientare naţionalist-șovină, care își fixa ca principal 
punct programatic crearea „unui stat cu adevărat bio- 
logic“, asemănător celui hitlerist. Din Garda de fier s-a 
desprins o grupare sub denumirea de Cruciada românis- 
mului, manifestînd o netă orientare spre fascismul italian. 

În iunie 1935, la Biled, în Banat, reprezentanţii bur- 
gheziei minorităţii naţionale germane au pus bazele așa- 
zisului Partid al poporului german din România, expo- 
nent al spiritului hitlerist în ţara noastră, urmărind să 
realizeze un fel de stat în stat, prin constituirea aparte 
a comunităţii germanilor din România. La 14 iulie 1935, 
din fuzionarea Partidului naţional-agrar cu Liga apărării 
național-creștine a rezultat Partidul naţional-creștin, sub 
conducerea lui Octavian Goga şi A. C. Cuza, a cărui ori- 
entare era limpede definită de existenţa -zvasticii drept 
semn distinctiv al partidului, de organizarea sa după mo- 
delul trupelor de asalt hitleriste etc. S-au mai constituit 
şi alte grupări de orientare hitleristă, ca Partidul na- 
țional-socialist, Pavăza de oţel ş.a. 

Activitatea organizaţiilor fasciste şi profasciste în viața 
politică a ţării avea efecte dintre cele mai nefaste, căci 
dădea posibilitate hitleriştilor să-şi recruteze cu uşurinţă 
elementele de care aveau nevoie. Această situaţie deter- 
mina insistente semnale de alarmă din partea presei re- 
voluționare și democratice, a organizaţiilor clasei munci- 
toare, a unor personalităţi politice, științifice, culturale. 
„Aceste curente de dreapta — arăta ziarul „Cuvîntul 
liber“ — dezarmează moral națiunea, primejduiesc uni- 
tatea sufletească şi elanul în cele mai grele momente“. 
lar „Scînteia“ ilegală avertiza că „bandele fasciste vor fi 


21 Vezi Const. Gr. C. Zotta, N. Tulceanu, Partidele politice 
în România. Istoricul și programele lor, Bucureşti, 1934; Politica 
și partidele politice din România, Ed. International. Reierence 
Library Publishing Co., Londra, 1936, p. 129—231. 

2 „Cuvîntul liber“ nr..44 din 1936. 


109 


întrebuințate ca trupe de asalt contra maselor munci- 
toare30, d 

În acest context politic, Garda de fier și-a intensificat 

acţiunile teroriste, criminale, căutînd a se erija într-un 
fel de lider al. dreptei şi extremei drepte. Înseşi cercu- 
rile cele mai reacționare ale burgheziei și moșierimii ro- 
mâne, mai ales cele ale căror interese erau dependente 
de capitalul monopolist german, practicau o anumită or- 
dine de preferinţă față de organizaţiile extremiste. Aceas- 
ta se manifesta în obolul pe care aceste cercuri îl adu- 

„ceau în casele de bani legionare, alături de sumele pro- 
venite din izvoare hitleriste. Printre donatorii unor im- 
portante sume de bani se numărau: societatea „Mica“, 
condusă de inginerul I. Gigurtu, omul de încredere al ca- 
pitalului monopolist german; întreprinderile „Șorecani“, 
aparţinînd fraţilor Manoilescu; Uniunea generală a indus- 
triaşilor din România, al cărei președinte era C. Orghi- 
dani; fraţii - Bolintineanu, comercianţi angrosiști din 
Obor, care făceau cu Germania un comerţ rentabil cu 
cereale și alte produse agricole; D. Mociorniţa și fiul său, 
proprietari ai unor mari întreprinderi de pielărie, furni- 
zoare de bocanci şi centuri necesare echipării atît a na- 
ziștilor cît și a legionarilor%; Stelian Popescu, directorul 
proprietar al ziarului „Universul“, şi alţii. 

Garda de fier, uneori și celelalte organizaţii fasciste 
sau profasciste au fost subvenţionate şi de către unii 
dintre marii magnați ai industriei și finanţei românești, 
care, fie în lupta de concurenţă dintre ei, fie în conflic- 
tele cu muncitorii din propriile lor întreprinderi, apelau 
la serviciile sîngeroase ale teroriștilor fasciști, folosindu-i 
ca pe un fel de „,mercenari“, pe care îi recompensau bă- 
neşte*. De exemplu, N. Malaxa, unul dintre principalii 
exponenţi ai capitalului monopolist din România, strîns 
legat de capitalul anglo-franco-american, după venirea 
lui Hitler la putere „s-a orientat cu precauţie spre Ger- 


30 „Scînteia“ nr. 5 din aprilie 1934. 

31 „Scînteia“ din 1 octombrie 1936. 

32 Şantier“ nr. 6/1933. . 

% Arhiva 1.S.1.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioa- 
ră 37. : 

34 Ibid. , 

* La un moment dat, spre exemplu, Gh. Beza, legionar, a pri- 
mit 20 000 de lei de la Orghidan pentru ca să-l împuşte pe Aușnit 
(vezi Arhivele statului Bucureşti, fond Casa regală, dosar nr. 
9/1936, tila 1; vezi şi „Păreri“, anul III, nr. 7). 


110 


mania și gardiști“3, acordînd în 1934 Gărzii de fier o 
subvenție de 2 000 000 de lei%. De asemenea, Barbu Știr- 
bei și alții au pus la dispoziția elementelor fasciste apro- 
ximativ 7 000 000 de lei%. Max Aușnit, un alt magnat al 
industriei românești, deși nutrea puternice resentimente 
față de excesele antisemite legionare, a sprijinit Garda 
de fier prin încheierea de contracte în virtutea cărora 
legionarii adunau gratuit fier vechi, care, transportat la 
Reșița, era achiziţionat de acelaşi M. Auşnit și plătit con- 
ducerii Gărzii cu sume importantes. Victor Iamandi, în 
acea vreme subsecretar de stat, arăta într-o cuvîntare 
ținută la Iași: „Partidele noastre de dreapta, deci și an- 
tisemite, capătă subvenţii de la bogătaşii evrei din ţară*, 
Max Aușnit nefiind astfel singurul. Faptele confirmă — . 
o dată mai mult și dacă mai era nevoie — că, în ce pri- 
vește interesele ei esențiale, marea burghezie se aliniază 
pe aceleași poziţii, indiferent de naţionalitate. Dar, în 
cazul nostru, aceleaşi fapte 'dovedese că naționalismul in- 
transigent şi rasismul arhanghelilor legionari nu rezistau 
în faţa banilor şi — trăsătură tipică şi comună fascismu- 
lui de pretutindeni — considerau banii bineveniţi, .indi- 
ferent de sursa din care proveneau. 

Garda de fier a fost în parte subvenţionată şi prin de- 
turnarea unor fonduri ale statului. Numai într-un sin- 
g&ur an — 1933 — Ministerul de Finanţe, după cum de- 
clara Virgil Madgearu, a pus la dispoziţia primului mi- 
nistru Al. Vaida-Voievod şi a subsecretarului de stat. 
V. Tilea suma de 70 000 000 de lei „pentru turism“, 
bani care au ajuns în: mîinile Gărzii de fier. Paradoxal, 


% R. G. Waldeck. „Athene Palace Bucharest, Hitler's New Or- 
der“ Comes to Roumania, Constable, London, First English Edi- 
tion, 1943, p. 127. Ă si 

3% „Scînteia“ nr. 5 din aprilie 1934. , 

% Arhiva 1.S.1.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioa- 
ră 42. 

% „Reporter“ nr. 6/1938. i d 

% În această privinţă vezi: art. „Despre Clopotul“, în „Clopo- 
tul“ din 20 iulie 1934: „Lumea nouă“ anul XXX, nr. 5 din 2 te- 
bruarie 1936, în care sînt reproduse chitanțe prin care era atestată 
subvenţionarea mișcării fasciste. Vezi şi „Adevărul“, an 50, 
nr. 15950 din 19 ianuarie 1936. Se arată că Soc. Anonimă „Ca- 
gero“-București, condusă de evreul Grosz, acorda în 1934 o sub- 
venție de 300 000 de lei anual pentru ziarul „Porunca vremii“. 

“0 Arhiva C.C. al P.C.R., C. Argetoianu. „Însemnări zilnice“, 
caietul nr. 44, p. 3 406. i 


111 


chiar Ministerul de Interne — prin ministrul Ion Inculeţ 
şi subsecretarul de stat Eugen Titeanu — a finanţat pe- 
riodic Garda de fier din fondul „ordinii publice“. Refe- 
rindu-se la aceasta, V. Madgearu arăta în parlament că 
„anumite organe administrative înalte, cu roluri însem- 
nate în stat, continuă să dea tot concursul și încurajarea 
lor pentru dezvoltarea mai departe a Gărzii de fier“il. 
Desigur, această atitudine a unor înalţi funcţionari şi 
demnitari nu a fost de natură să conducă la o apropiere 
între aparatul de stat, inclusiv cel de represiune, și Garda 
de fier, în acţiuni contra forţelor democratice, revoluţio- 
nare, cum S-au petrecut lucrurile, spre pildă, în Ger- 
mania. În cele din urmă aparatul de stat-a continuat să 
fie folosit de cercurile guvernamentale atit pentru com- 
baterea și reprimarea mișcării revoluţionare, a mișcării 
comuniste şi muncitoreşti, cît şi pentru atenuarea ori 
anihilarea exceselor Gărzii de fier, atunci cînd ea afecta 
direct poziţiile politice ale guvernului existent ori ale 
Casei regale. Oricum însă, în anii 1934—1937, autorita- 
tea de stat, numeroase cercuri guvernante au adoptat o 
atitudine conciliantă faţă de Garda de fier, faţă de legio- 
nari, fie cu scopul folosirii acestora ca elemente de ma- 
nevră împotriva adversarilor politici burghezi — naţio- 
nal-țărăniști sau naţional-liberali — fie din teama de a 
nu cădea victime practicilor legionarilor de a-și suprima 
adversarii, cum se întîmplase cu [. G. Duca și cum, re- 
„cent, erau ameninţaţi și alţi lideri politici-burghezi, in- 
clusiv primul ministru Gheorghe Tătărăscu. Astfel în 
acei ani Garda de fier, după cum recunosc și în prezent 
unii dintre foștii legionari aflaţi peste hotare, a pro- 
fitat din plin de această „relativă libertate“. 
Urmărind să-și sporească popularitatea și în același 
timp să-și asigure și pe cont propriu sumele necesare 
întreţinerii „oastei catilinare de rataţi şi aventurieri“!?, 


11 AS.B., fond Președinția Consiliului de Miniştri, dosar nr. 
28/1928—1937, fila 66. Într-o scrisoare a lui M. Stelescu către 
Codreanu, publicată mai înţii în ziarul „Străjerul“ şi apoi în 
„Cruciada românismului“ nr. 66 din 21 martie 1936, se arată: „Am 
rupt dezgustat raporturile cu d-ta pentru că mi-ai făcut chiar 
ofensa de a-mi propune să iau și eu bani de la Interne (subl. ns.), 
așa cum ai luat d-ta; mi-ai propus să intru în Siguranţa gene- 
rală a statului ca agent secret. Să spionez lumea pentru bani. 
Şi să-ţi dau și d-tale o parte din salariu. Așa cum mi-ai spus că 
au primit să facă pe vremuri... şi alţii“. 

12 A S.B., fond Casa regală, dosar nr. 19, 1934, fila 18. 


112 


cum erau denumite cohortele legionare într-o scrisoare 
a unui politician burghez, C. Z. Codreanu hotărăște să-și 
relanseze gruparea, de data aceasta în domeniul co- 
merțţului. El le cere legionarilor să strîngă din gospodă- 
riile proprii, de la prieteni şi cunoscuţi, vin și ţuică, 
"brînză şi slănină, unt şi marmeladă4 pentru a le co- 
mercializa. Obține apoi aprobări din partea unor organe 
administrative locale și deschide restaurante şi cîrciumi, 
aprovizionate gratuit cu piine de Herdan, cu bere Bra- 
gadiru, cu vinuri de Valea Călugărească“4, În aceste lo- 
caluri proprii, legionarii îşi întăreau „curajul“ pentru a 
se aviînta cu pistoalele în mîini în misiunile lor crimi- 
nale. 

Pentru că nu toţi donatorii voiau a fi cunoscuţi — de 
bună seamă nevrind să se compromită în ochii opiniei 
publice —, Codreanu a creat asociaţia „Prietenii legiona- 
rilor“, organizată pe baza celei mai stricte conspirativi- 
tăți. El a dat membrilor „asociaţiei“ un număr de ordine 
și o parolă, menţionînd că „nu se cunosc între ei și nu 
se întîlnesc niciodată“, că „nu pot fi cunoscuţi nici de 
legionari“. După cum arătau toate publicaţiile gardiste, 
prieteni ai legionarilor puteau fi industriași, comercianți, 
funcţionari de stat etc., cu singura obligație însă de a 
finanța Garda „după puterit45. | 

Ascunse astfel cu grijă faţă de opinia publică, dona- 
ţiile bănești acordate Gărzii — printre altele și sub pa- 
ravanul „ajutorării“ ziarului „Porunca vremii — au 
crescut continuu. Cu acest sprijin financiar, legionarii 
şi-au alimentat propaganda, și-au sporit numărul publi- 
caţiilor prin care își răspîndeau „ideile“, demagogia po- 
litică și socială47, 

Cercurile cele mai reacționare ale burgheziei și moșie- 
rimii din România n-au furnizat Gărzii de fier numai 
bani, ci şi membri activi. „Rataţi ai vieţii noastre pu- 


13 Prima circulară privind comerțul legionar este datată 29 sep- 
tembrie 1935 şi este inclusă în „Circulările căpitanului. 1934— 
1937“, p. 33, 36. 

1 A.S.B., fond A, dosar nr. 110237, vol. II, fila 356; vezi şi 
„Reporter“, anul VI, nr. 4. s 

i» Vezi art. „O cîrdăşie cu tilc“, în „Lumea nouă“ din 26 ianua- 
rie 1936. 

16 „Porunca vremii“ din 14 februarie 1937. 

17 Spre sfîrşitul anului 1933 şi începutul anului 1934 apăreau 
22 de publicaţii legionare (Arhiva M.A.E., fond 71/1938, vol. 394, 
materialul intitulat: „Activitatea şi dizolvările Gărzii de fier“). 


113 


blice“45, cum îi caracteriza un ziar al vremii, au intrat în 
rîndurile Gărzii. Se urmărea, astfel, asigurarea nemijlo- 
cită a serviciilor legionarilor, iar în cazul în care conjunc- 
tura internațională ar fi favorizat sau chiar impus instau- 
rarea dictaturii fasciste, controlul mișcării. Cu aceste in- 
tenţii, principele Alexandru Cantacuzino, fiu de mare 
moșier, va deveni comandant al corpului legionar „Mo- 
ța-Marin“, iar industriașul Grigore Manoilescu — direc- 
tor al ziarului „Buna vestire“, oficiosul Gărzii de fier. 

Rolul principal în organizarea asociaţiei Prietenii le- 
gionarilor l-au îndeplinit principesa Zoe Sturdza, proprie- 
tară de moșii, împreună cu moşierul și bancherul Gr. T. 
Coandă, preotul Duminică lonescu și alţii. Unele ele- 
mente reacționare de aceeași provenienţă socială au ocu- 
pat funcţii în fruntea organizaţiilor locale legionare. În 
judeţul Neamţ, șef al organizaţiei legionare era moșierul 
Nuţu Eșanu, iar în Bucovina, urul dintre fruntașii Gărzii 
era moșşierul Neagoe Flondor etc. lată de ce Codreanu, 
de teama unor resentimente firești ale elementelor ne- 
voiașe față de cele avute, dădea, într-una din circularele 

* sale adresate gardiștilor, un ordin drastic: „Nu se admite 
separație între legionarii săraci și cei bogaţi“!?. Iar în 
continuare, el făcea precizarea edificatoare că cine do- 
nează mai mult pentru Legiune „acela este cel dintii“50, 
Era tot mai evident că, prin întreaga ei activitate, prin: 
misiunile pe care le îndeplinea, Garda de fier, aşa cum 
o califica presa democrată a vremii, constituia o gardă 
„a. capitaliştilor şi a moşierilor reacţionari“5i, o gardă 
„a stăpînirii, împotriva maselor&52. 

Din rîndurile celor mai retrograde elemente ale bur- 
gheziei şi moşierimii s-a constituit, de asemenea, grupul 
de „teoreticieni“, ca Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Mi- 
hail Manoilescu, Alexandru Cantacuzino şi alţii, care au 
contribuit la închegarea platformei politice fasciste a le- 
gionarismului. | | 

Regele Carol al II-lea, precum și unii membri ai gu- 
vernelor, în funcție de interese de moment, au manifes- 
tat, în diferite perioade, o atitudine de îngăduinţă şi chiar 


15 „Lumea nouă“ din 26 ianuarie 1936. , 
4 „Cireulările căpitanului. 1934—1937*, p. 20—21. 
50 Ibid. 

21 „Noi vrem pămînt“ nr. 1 din ianuarie 1934. 

52 „Apărătorul“ din 1 februarie 1933. 


114 


de sprijinire a legionarilor. După propriile sale mărturi- 
siri, regele a încercat o vreme „să facă din Gardă o or- 
ganizaţie cu care să îndrepte greșelile politicienilor și 
să despoliticianizeze țara“, C. Argetoianu, unul din oa- 


menii cei mai apropiaţi monarhiei, arăta în acest sens,.- 


la 2 martie 1934, după o audiență la palat: „Regele vor- 


bește bine de Garda de fier și de curentul legionar; so- - 


coteşte că acesta ar, putea fi canalizat pentru populari- 
zarea ideii unui guvern de autoritate“, Același Arge- 
toianu mărturisea despre sine: „Am avut mai multe în- 
tilniri cu Zelea Codreanu, ca să-l aduc la matca rege- 
lui&55. Deseori regele a urmărit să-și asigure sprijinul le- 
gionarilor în schimbul unor sume de bani. De exemplu, 
cu ocazia unei audienţe acordate lui Gh. Furdui, coman- 
dant Aegioieai, i-a donat din caseta sa personală 100 000 
de lei56, 

Legăturile lui Carol al II-lea cu căpeteniile legionare, 
precum și cele ale unor membri ai camarilei, printre care 
Gabriel Marinescu, prefectul poliţiei, au devenit, după 
asasinarea lui I. G. Duca, tot mai strînse. Ele au căpătat 
un caracter public la 29 martie 1934, cu prilejul mani- 
festaţiei de simpatie față de rege organizate de Garda 
de fier. Defilînd în capitală, pe Calea Victoriei, legionarii 
s-au oprit în fața Palatului regal, iar Carol a ieşit în bal- 
con, întîmpinîndu-i cu salutul fascist57, 

Ofer ind sprijinul său Gărzii, Carol al II-lea nu s-a gîn- 
dit nici o clipă să accepte dictatura acesteia în detrimen- 


3 „Memoriile lui Armand Călinescu. 1935—1936* (Arhiva 
samă fond nr. 3, dosar nr. 65, fila 380). 

1 G Argetoianu. „Pentru cei de mîine, amintiri din vremea 
celor de ieri“, partea a VIII-a, nr. 5/2 din anii 1930—1932. Arhiva 
C.C. al P.C.R., fond nr. 104, dosar nr. 8609, filele 3123, 3124. 

55 Loc. cit., fila 3 260. 

56 Arhiva 1.S.L.S.P, fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioară 
nr. 42. 

„Memoriile lui Acnieiaă Călinescu — 1 ianuarie 1934—mai 
NE Arhiva 1.$.1.S.P., fond nr. 3, dosar nr. 65, fila 266. Uneori, 
conducătorii Gărzii de fier, pentru a nu deveni prea bătătoare 
la ochi oblăduirea de care se bucurau legionarii şi ţinînd a ali- 
menta prestigiul de „martiri“, de „prigoniţi“ de către autorități, 
ipostază în care se autoprezentau, nu ezitau să regizeze adevărate 
lupte de stradă. A rămas de pomină ciocnirea de citeva ore din 
11 februarie 1935 din Piaţa Fundaţiei Carol, în timpul căreia s-au 
încăierat sute de legionari și poliţişti (Arhiva: 1.$.1.5.P., fond Ar- 


mand Călinescu, dosar „Istoricul: Gărzii de fier“, datat 15 februa- 


„rie 1938). 
115 


tul intențţiilor sale de a-și instaura propria-i dictatură. 
Ca şi virfurile reacționare ale burgheziei și moșierimii, 
el rezerva legionarilor numai rolul de simplă masă de 
manevră, de forță de șoc antidemocratică, de instrument 
de teroare, folosindu-i, după împrejurări, atît împotriva 
liberalilor cît și a naţional-țărăniştilor. Dar Garda de 
fier, încurajată de statele fasciste, își va intensifica con- 
tinuu acţiunile, urmărind a lua pe cont propriu lupta 
pentru cucerirea puterii și depășind tot mai mult sfera 
ce-i fusese rezervată de către sprijinitorii din interior. 
„Creată ca o echipă de asalt și instrument de agitare şi 
intimidare — scria ziarul „Raza“ —, banda codrenistă 
încearcă să-și afirme periodic veleităţile de indepen- 
denţă şi dictatură pe cont propriu. Banda a fost angajată 
pentru corvoadă, nu pentru a conduce“, din care cauză, 
conchidea ziarul, „ciocnirile sînt inevitabile“58. Această 
situație a determinat schimbarea treptată a atitudinii re- 
gelui faţă de legionari, a creat premisele care vor duce, 
puţin mai tîrziu, la declanșarea conflictului fățiș dintre 
legionari şi Carol al-II-lea. 

Diferite documente ale vremii evidenţiază modalită- 
țile prin care legionarii și-au asigurat colaborarea anu- 
mitor guvernanţi, ca şi a unor organe administrative de 
stat locale. Începînd de la relaţiile de familie şi pînă la 
infiltrarea în unele instituţii şi verigi ale aparatului de 
stat, nici un mijloc n-a fost neglijat. Rolul unor punți 
de legătură între Garda de fier și diferite instituţii gu- 
vernamentale l-au îndeplinit, printre alţii, Ștefan Tătă- 
rescu, fratele primului ministru, conducător al organiza- 
țiilor fasciste Partidul naţional-socialist şi Pavăza de 
oţel5%, Gabriel Marinescu, subsecretar de stat la Ministe- 
rul de Interne, amic cu Zizi Cantacuzino, şi alţii. Gar- 
da de fier avea legionari informatori în cadrul poliţiei 
capitalei, siguranţei, Marelui stat-majorll. Treptat, legio- 
narii au stabilit legături strînse cu o parte din liberali, 
prin Gheorghe Brătianu şi Ion Sin-Georgiu; cu Partidul 


58 „Raza“ din 26 decembrie 1937. 

5 Art. „Frontul popular în Franţa şi la noi“ în „Acum“ din 
augusț 1935; Arhivele statului Ploieşti, fond Poliţia oraşului Fi- 
lipești, inv. 1/1935, dosar nr. 2, filele 188—191. 

Ip) uita I.S.1.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioară 
nr. 42. 

61 „Cine este Zelinschi Codreanu?“, 1938, p. 11. 


116 


poporului, prin mareșalul Averescu; cu Uniunea agrară, 
prin C. Argetoianu etc. Ofensiva huliganică a legionarilor, 
actele lor teroriste au împins uneori în defensivă parti- 
dele politice burgheze, în timp ce girul politic pe care 
reprezentanţii unora dintre aceste partide îl acordau le- 
gionarilor i-au pus adesea în imposibilitate de a riposta. 
Unii dintre cei mai reacţionari şefi ai partidelor politice 
burgheze manifestau public o adevărată grijă părintească 
față de Garda de fier şi conducătorii ei. La una din ședin- 
țele Comitetului executiv al Frontului românesc, spre 
exemplu, Al. Vaida-Voievod își aroga cu emfază, drept 
un merit deosebit, preocuparea lui față de Garda de fier, 
a cărei dezvoltare a urmărit-o — după cum mărturisea 
— din fașe, cum urmăreşti creșterea unui copil, pe care-l 
privești cu simpatie și adesea, cînd cade, îl ajuţi să se 
ridice6?, 

Poziţia regelui, a unor guvernanțţi, cît și a anumitor 
grupări politice faţă de organizaţiile fasciste, deși schim- 
bătoare și contradictorie, a influenţat în mare parte ati- 
tudinea tolerantă a unor organe administrative locale 
față de activitatea grupărilor de extremă dreaptă. De- 
monstrau acest lucru procesiunile legionare, peregrină- 
rile căpitanului de-a lungul și de-a latul ţării, apariţia 
fără nici o îngrădire a gazetelor fasciste, ca și activita- 
tea desfășurată în văzul tuturor a „caselor verzi“. Însuşi 
președintele Consiliului de Miniștri, Gh. Tătărescu, în 
același timp şi ministru de interne, atrăgea atenţia prin- 
tr-un ordin că, „prin toleranța continuă a unora din au- 
toritățile locale [...], unele din aceste grupări politice 
au ajuns astăzi la o organizare cvasi-militară, înarmate și 
alimentate cu muniţiuni în depozite ascunse, cu denumiri 
în ierarhie de «căpitan», «batalioane», «regiuni»“65. 

Astfel, subvenţionată şi încurajată de cercurile reac- 
ționare interne şi externe, Garda de fier va ajunge să 
reprezinte cel mai grav pericol pentru libertatea şi pen- 
tru înseşi destinele poporului român, o grupare politică 
aflată în slujba sugrumătorilor independenţei, suverani- 
tății şi integrităţii teritoriale a României —  hitleriştii 
germani. 

62 Arhiva M.A.E., fond nr. 71/România, vol. 5, fila 125. 


63 Arhivele statului Drobeta-Turnu Severin, Procuratura jude- 
ţului Mehedinţi, dosar nr. 3/1937, filele 4—5. 


117 


În acest cadru este ușor de înţeles cum de autorii mo- 
„rali ai crimei comise în decembrie 1933 reapar, la pu- 
țină vreme în public, iar legionarii de rînd, ca și cum 
nimic nu s-ar fi petrecut, își vor purta nestingheriţi uni- 
formele. Această stare de lucruri este consemnată în do- 
cumentul „Istoricul Gărzii.de fier“, la care ne-am mai 
referit: „După marele proces din 1934, a început să apară 
din nou uniforma legionară, purtată sfidător, cu toată 
interdicția legală. Şi numai după citeva luni, fapta ce- 
lor trei (cei care au executat nemijlocit asasinatul — Ni- 
colae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belemace) a 
căzut în uitare. Garda se trezeşte din nou și își reașază 
temeliile“64. 

Codreanu avea însă nevoie de un nou scandal, de o 
nouă scenă politică de răsunet. Incă în acea vară a 
anului 1934 a început s-o pregătească cu minuţiozitate. 
Unul din cei mai apropiaţi camarazi ai lui, M. Stelescu, 
este acuzat că ar fi „complotat contra Căpitanului“ şi ar 
fi pus la cale chiar să-l asasineze. Noua diversiune era 
destinată de a-l readuce din nou în discuţie publică și a 
menţine încălzite patimile dezlănţuite sîngeros nu cu mult 
timp în urmă — 29 decembrie 1933. Deznodămiîntul -va 
avea însă loc peste doi ani. Între timp își va manevra 
„Cuiburile“ pentru a menţine încordată atmosfera poli- 
tică internă, propice acţiunilor legionarilor. Soluţia pen- 
tru readucerea oficială a Gărzii de fier la suprafaţa vieţii 
politice a fost găsită tot de Codreanu. O lucrare difu- : 
zată în iunie 1935 de către generalul Zizi Cantacuzino- 
„Grănicerul“ ne edifică asupra acestui fapt: „Șeful meu 
politic, Corneliu Zelea Codreanu, mi-a spus: «Domnule 
general, la 10 decembrie 1934 s-a împlinit termenul legal, 
după care aveţi dreptul a cere un semn electoral și a 
înființa un partid politic. Vă rog deci să înființaţi.un nou 
partid [...]. Eu rămîn pe vechea poziţie pe care nu o 
pot părăsi [...]. În același timp, vă rog să-mi permiteţi 
a mă ocupa în.noul partid cu probleme de educaţie». În 
consecinţă, înființez pe data de 10 decembrie 1934 par- 
tidul politic «Totul pentru Ţară» și-l înfiinţez cu singura 
condiție să recunoaştem pe Corneliu Zelea Codreanu ca 
șeful nostru spiritual“66, Așadar, în peisajul politic ro- 


64 A.M.I., fond A, dosar 110 297, vol. 13, f. 199. 
65 Loc. cit., dosar nr. 110 237, vol. 13, fila 64. 
6 Loc. cit., fila 66. 


118 


mânesc apare un „nou“ partid, avînd ca „șef spiritual“ 
pe şeful Gărzii de. fier, Codreanu. Comisia Centrală Elec- 
torală din Ministerul de Justiţie a aprobat cererea lui 
Cantacuzino prin Decizia nr. 9 din 20 martie 19356, 
Actul lui Codreanu devine public și opinia politică ro- 
mânească era pusă în fața unei realităţi: reapariţia Găr- 
zii de fier. 

Cine era, de fapt, proaspătul lider, Zizi Cantacuzino- 
Grănicerul? „Un degenerat aristocratic, crud și şiret, 
mare duelgiu — avusese peste 90 de dueluri la viața 
lui“, așa îl va caracteriza nu presa democrată sau vreo 
personalitate progresistă, ci Nichifor Crainic. În această 
privinţă sînt şi mai edificatoare propriile cuvinte rostite 
public de fostul general cu prilejul instalării sale în noua 
demnitate: „Uitaţi-vă la mine! S-a suit scroafa-n copac. 
Adică, din ordinul căpitanului meu, am devenit şeful 
partidului «Totul pentru 'Țar㻓69 De fapt, nu devenise 
şef, ci un simplu om de paie, deși, în calitatea sa de mo- 
șier, deţinător al unei uriașe averi, și de fost președinte 
al Uniunii industriaşilor din România, va urmări să sub- 
ordoneze şi mai accentuat legionarismul intereselor cercu- 
rilor pe care le reprezenta. 

Profilul real al „noului“ partid și filiaţia lui cu Garda 
de fier ne sînt lămurite, din chiar primul moment, de 
„Instrucţiunile“ de organizare a Partidului „Totul pentru 
Țară“. În capitolul „Despre grade şi protocol“ se speci- 
fica următoarea ierarhie: „grade — membru legionar; 
instructor legionar, comandant ajutor, comandant legio- 
nar, membru în Senatul Legiunii; funcţii — şef de cuib, 
șef de mai multe cuiburi (garnizoană), șef de echipă 
[...], șef de plasă, şef judeţean, șef de partid politic“ 
(adică ceea ce era. Cantacuzino. — n.n.), secretar gene- 
ral, judecător legionar, casier etc. Legionar, potrivit ac- 
tului normativ, putea deveni acela care „a fost membru 
3 ani, care face parte dintr-un cuib, care în acest timp a 
făcut cel puţin două tabere și a făcut şcoala legionaru- 
lui“. Caracterul paramilitar al „noii“ formaţiuni politice 
reiese din prevederea referitoare la competența Senatu- 
lui Legionar, adică „sfatul partidului“: „Membrii în Se- 
natul Legionar sînt numiţi din membrii marcanţi, cu sau 


67 A.S.B., fond D, dosar nr. 1, vol. 293, fila 116. 
4 Loc. cit., fond O, dosar 72 921, vol. II, fila 23. 
4 Ibid,, fila 24, | 


119 


fără tabără şi şcoli, cu sau fără vechime, făcînd sau ne- 
făcînd parte dintr-un cuib, membrii din orice categorie 
socială, fie intelectuali, fie muncitori, fie orășeni, fie ţă- 
rani, fie boieri, fie răzeși, fie bogaţi, fie săraci...*7%. 
Între grade, se sublinia în „Instrucţiuni“, „erarhia este 
cea militară, cel mic salută pe cel mai mare, care este 
dator să răspundă, cel mic dă şi cel mare primește ra- 
portul şi onorurile“?1. Faptul că „Totul pentru Ţară“ a 
fost un truc al lui Codreanu şi că autorităţile de stat 
știau perfect acest lucru rezultă limpede din numeroase 
documente ale siguranţei, poliţiei etc. La sfîrşitul anu- 
lui 1935, Siguranţa Generală alcătuia un document inti- 
tulat „Mișcarea legionară în recrudescenţă“, în care se 
spunea: „Poliţia de siguranţă, pentru a asigura ordinea 
publică, a ţinut sub observaţie întreaga activitate și, acolo 
unde prevederile legii au fost încălcate (este vorba de 
Jurnalul Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933. 
— nn), s-au dresat acte şi s-a sesizat justiţia care, în 
majoritatea cazurilor, a pronunțat hotărîri de achi- 
tare [...] Ce ineficace au fost sancţiunile acestei legi 
(legea de apărare a ordinii de stat. — n.n.) s-a observat 
în general şi imediat după intrarea ei în vigoare, de- 
oarece legionarii au îndrăznit să participe în uniformă 
legionară și cu semnele distinctive ale Gărzii de fier, 
aspru sancţionate prin articolele sus-zisei legi, la diverse 
întruniri şi conferinţe publice, manifestind .fără nici 0 
teamă şi aproape nestingherit [...] În concluzie, fosta 
mișcare legionară se găsește astăzi în plină vigoare și 
activează nestingherită în mișcarea «Totul pentru Ța- 
pă, 


9 


Ce acopereau cămășile verzi 


După noua „schimbare la față“ se părea că mișcarea 
legionară a rezolvat o serie de dificultăţi. Firmă nouă, 
preşedinte nou — demonstrau aparent o vitalitate ne- 
obișnuită pentru o organizaţie atit de fluctuantă pînă în 
1933 şi dizolvată, pînă atunci, de două ori. În realitate, 


7 A.M.I., Fond D, dosar nr. 1, vol. 293, fila 110. 
7 Ibid. i 
72 Loc. cit., fila 199, 201. 


120 


lucrurile stătea cu totul altfel. În pofida eforturilor lui 
Codreanu de a-și disciplina organizaţia, partidul „Totul 
pentru Ţară“ intră într-un. proces de descompunere: se 
înmulţesc disensiunile și divergenţele între căpeteniile 
legionare, conflictele interne devin tot mai acute, iar 
metodele utilizate vor fi întru totul asemănătoare celor 
folosite faţă de adversari — intriga, complotul, asasina- 
tul. Situaţiile conflictuale din cadrul Gărzii de fier erau 
generate atît de compoziţia eterogenă a organizației, cît 
și de contradicţiile existente între exponenţii cercurilor 
reacționare, care îi manevrau din umbră pe legionari. 
Aceste răfuieli cu caracter intern nu prezintă aici interes 
decit sub aspectul relevant că terorismul sîngeros, omo- 
rul sadic, bestial — metode caracteristice Gărzii de fier — 
nu s-au manifestat doar în afara organizaţiei, ci și în 
interiorul ei, inclusiv la virf. Edificator din acest punct 
de vedere este conflictul devenit public dintre C.Z. Co- 
dreanu și Mihail Stelescu, adjunctul acestuia. Mihail Ste- 
lescu, organizatorul a numeroase bande legionare și al 
„Frăţiilor de cruce“, ambițios şi orgolios ca și Codreanu, 
afectat de situaţia tot mai minoră în care era pus de 
către „căpitan“ în conducerea Gărzii, se desprinde de 
ea și îşi constituie o organizaţie proprie, denumită la în- 
ceput „Vulturii albi“! și, după puţină vreme, „Cruciada 
românismului“. Lui M. Stelescu i s-au alăturat Gh. Beza, 
C. Dumitrescu-Zăpadă, Virgil Rădulescu ș.a.?. Este ne- 
îndoielnice că, în această acţiune, M. Stelescu a fost în- 
curajat de cercuri reacționare ale burgheziei interesate 
în scindarea rîndurilor Gărzii, pentru ca, astfel, să o 
poată manevra mai ușor şi cu mai mult folos. O con- 
firmare în această privinţă o constituie afirmaţiile gene- 
ralului-adjutant N. Rădescu, care, într-un articol inti- 
tulat „S-a împlinit un an de la nașterea Cruciadei“3 şi 
apărut în oficiosul organizaţiei lui Stelescu, scria: „Li 
- urez Cruciadei din toată inima «La mulţi ani». Și o fac 
cu atit mai bucuros, cu cît am mulţumirea de a fi unul 
din nași“. Se pare că acest gen de înrudire era molipsi- 
tor. După Al. Vaida-Voievod, care îşi aroga calitatea 
respectivă în ce priveşte Garda de fier, generalul N. Ră- 
descu se considera și el „naș“ al unei grupări fasciste. 


A.S.B., fond D, dosar nr. 19, vol. 5, fila 55. 


Loc. cit., dosar nr. 0001, vol. 1, fila 264. 
„Cruciada românismului“ nr. 83 din 30 iulie 1936. 


121 


LA SI Sri 


Dealtfel, M. Stelescu şi cei din jurul lui nu au fost 
singurii care s-au dezis în acel timp de gardă. Un alt 
comandant legionar, Eugen Georgiu, afirmînd că „am 
căutat să ascund tot ce s-a ascuns pînă acum despre 
mișcarea legionară, adică adevărul“, îi cerea lui Codreanu 
să-l şteargă din „controale“, din evidența membrilor 
gărzii, el însuși considerîndu-se retras. Dar dezidenţa lui 
M. Stelescu a avut ecoul cel mai puternic şi, totodată, 
implicaţii politice mai profunde. , 

Disputa dintre cei doi fruntaşi ai „elitei“ gardiste, Ste- 
lescu și Codreanu, a luat proporţii, pe parcursul ei dez- 
văluindu-se întreaga fizionomie a Gărzii de fier, ca și 
adevăratul profil moral şi spiritual al căpeteniei «i, 
C. Z. Codreanu, pe care Stelescu îl va zugrăvi în multiple 
declaraţii. Dintre acestea, considerăm  concludentă una 
dintre scrisorile lui M. Stelescu, adresată în aprilie 19355 
lui Codreanu. Din cuprinsul scrisorii reiese că în condu- 
cerea Gărzii se produsese de mai multă vreme o ruptură,. 
protagoniștii fiind M. Stelescu şi C. Z. Codreanu. Unul 
dintre motivele determinante ale acestui conflict pare a 
fi constat în părerile lor diferite cu privire la orientarea 
politică-ideologică a legionarismului. În vreme ce Codrea- 
nu copia fidel ideile și practicile hitleriștilor, Stelescu 
înclina spre fascismul italian. Desprinderea de Garda de 
fier şi rămînerea în continuare pe calea fascismului, însă 
a celui de tip italian, erau considerate de Stelescu drept 
expresia atitudinii lui „dîrze și demne“6. În realitate nu 
era vorba de deosebiri principiale, ci de faptul că Ste- 
lescu sesizase că metodele teroriste folosite de Garda de 
fier aveau să-i dezorganizeze treptat rîndurile şi nu voia 
să împărtășească soarta lui Codreanu. Dorind să contri- 
buie la grăbirea acestui proces, M. Stelescu a făcut dez- 
văluiri care, uneori, puneau în lumina realităţii caracte- 
rul şi ţelurile Gărzii, sperînd că tot mai numeroși legio- 
nari nemulţumiţi se vor alătura organizaţiei sale, ceea 
ce în parte s-a şi întîmplat. „Îţi scriu — arăta Stelescu 
în scrisoarea citată — în numele unui tineret care te-a 
crezut mai mare decit eşti și de care ţi-ai bătut joc. Îţi 
scriu ca un om care a crezut zece ani în vorbele-ți min- 


1 A.S.B., fond Preşedinţia Consiliului de Miniștri, cabinetul mi- 
litar, pachetul nr. 177, dosar nr. 1 261, nenumerotat. 
a „Cruciada românismului“ din 4 aprilie 1935, 
Ibid. E 


122 


cinoase, dar care n-am înţeles să mă înham la carul du- 
mitale de sînge, pentru a promova un criminal. Am stat 
alături atît timp cît ai reușit să ascunzi micimea sufle- 
tului dumitale. Cînd te-am văzut însă de aproape, m-am 
îngrozit ...“7 E drept că groaza l-a cuprins abia după 
zece ani, ceea ce, trebuie spus, este un răstimp cam lung. 
Stelescu afirmă apoi, pe bună dreptate, că în situaţia sa 
se aflau și alţi legionari: „Cîţi dintre ei — scrie el — nu 
stau zdrobiţi sufletește de deziluzia ce le-a dat-o idolul 
lor“8. Iar pentru a da spuselor sale alura sincerităţii şi a . 
căinţei, el nu ezită să-și asume răspunderea — pe deplin - 
reală — pentru aureola falsă întreţinută în jurul „căpi- 
tanului“. „De acest lucru — recunoștea Stelescu — sînt 
și eu vinovat. Te-am ridicat în ochii lor, am minţit, ca 
să creez un mit de paie. 

Te-am cîntat, înșelat de fățărnicia cuvintelor d- iile, 
Le-am dat exemplu nebunia mea [...]. Azi au dreptul 
să- ati ceară socoteală de ce i-am dus pe un drum gre- 
șitie9, 

Cel răzvrătit împotriva lui Codreanu îi dă în vileag 
preocuparea asiduă pentru „o educaţie special făcută [:.. ] 
ca legionarul să nu creadă nici mort că «marele căpitan» 
ar putea vreodată greşi. Tot ce se va auzi e taxat, cu 
ani înainte, drept calomnie. Ba mai mult, ai căutat să 
infiltrezi în sufletul tinerilor ce te-au urmat fraze ca 
aceasta: «Legionarii vor trebui să meargă uniţi chiar pe 
un drum rău». Strașnică educaţie în folosu-ți personal“!0. 
Astfel, arăta Stelescu, „numele tău, popularizat cu mare 

meșteșug cu ocazia procesului Manciu, se răspîndise cu 
reclamă mare; După cum mai toate femeile încalță azi 
ciorapul «Adesgo», căruia i se face atita reclamă, așa 
voiau și oamenii (legionarii. — n.n.) conducător pe 
«Codreanu», căruia tot atita reclamă i se făcuse. i s-a 
filmat nunta, botezai copii cu sutele şi cîte altele. Iată 
deci secretul unei ascensiuni rapide. Iar noi, cei tineri, 
văzîndu-te pe un cal alb sau negru, cu crucea în mînă 
(ca la Cahul), vedeam realizîndu-se basmele și poveștile 
din cărți și te urmam din romantism. 

Dar visul a trecut, ca orice vis. Au venit realităţile. 
Vaida-Voievod îţi compunea primul manifest al Gărzii de 


7 Ibid. 
5 Ibid. 
% Ibid. 
10 Ibid. 


123 


fier şi-ţi dădea bani să faci divertismente politice. A 
declarat-o chiar domnia-sa la procesul din anul trecut“. 
lar legionarii călătoreau pe căile ferate cu foi gratuite 
de la Ministerul de Interne. Ştii, dintre acelea ce-mi dă- 
deai ca să aduc gălăţenii la Iaşi. 

Și, în timpul acesta, tunai şi fulgerai în contra celor 
ce mănîncă banii statului. lar noi, tîmpiţii, credeam că 
aşa e bine, că doar aşa ne spuneai. 

Şi astfel, cu permise libere pe căile ferate, colindam 
țara «la lupt㻓l!. 

Fostul adjunct al lui Codreanu dezvăluia în continuare 
şi scopul așa-ziselor tabere legionare de muncă: „Și tot 
astfel ai început munca «constructivă». Nu pentru con- 
strucţie, ci pentru reclamă. Cînd s-a pornit la făcut digul 
de la Vișani, se ştia bine că nu va fi permis, totuși, s-au 
trimis tineri acolo ca să fie stilciţi în bătaie pentru reclama 
d-tale. 

Așteptai la gară la Buzău și, cînd ai fost informat că au 
început bătăile, ai şters-o la București. Strașnic «căpi- 
tan», 

Decăderea morală, caracteristică conducătorilor legio- 
nari, era relatată cu același lux de amănunte de către Ste- 
lescu: „Sistemul de educaţie al dumitale și al tatălui du- 
mitale a viciat atitea suflete. Toţi erau tîrîți în mocirla 
imoralităţii“!?. El evocă, dintre orgiile puse la cale de Co- 
dreanu și de cei apropiați lui, pe aceea de la Agapia: „La 
sfinta mănăstire Agapia am primit în suflet prima lovi- 
tură și zdruncinare a încrederii mele în virtutea d-tale și 
a celor propovăduite de d-ta. 

V-am văzut desfrînaţi în ultimul hal. Atîta decădere 
din partea d-tale, care te închini fățarnic cu atîta evlavie, 
e o crimă. Maicile erau pentru «mușchetari» (legionari. — 
n.n.) — după cum mi se predica să fiu şi eu — desfătarea 


* Este vorba de procesul asasinării lui I. G. Duca, în care Al. 

Vaida-Voievod a luat apărarea legionarilor criminali. 
Ibid. 

** în cadrul taberelor de muncă din 1933, C. Z. Codreanu 
organizase şi construirea unui dig în comuna Vișani din judeţul 
Rîmnicu Sărat. Dar acolo nu s-a săpat nici o lopată de pămînt 
şi nu s-a dat nici o lovitură de tirnăcop. Cu sprijinul lui Vaida, 
care a interzis acţiunea, a fost regizată o ciocnire între jandarmi 
și legionari, C. Z. Codreanu urmărind şi de astă dată să pro- 
voace vilva în presă în jurul pretinsei prigoane ce s-ar exer- 
cita, chipurile, împotriva organizaţiei legionare. 

Ibid. 


124 


lor“13. Şi nu fără un anumit temei, Stelescu conchidea: 
„Din această scrisoare, tineretul are de învăţat ce se as- 
cunde sub pulpanele cămășilor naţionale de paradă, cît și 
ale surtucului nemţesc pe care îl porţi astăzi“!4. 

Referindu-se la cei aflaţi în anturajul lui Codreanu, 
la unii dintre sprijinitorii lui, Stelescu scria: „Ai început 
să-ți aproprii oameni deocheaţi şi ariviști. L-ai adus pe 
Virgil Ionescu... Acest om a devenit mîna d-tale dreap- 
tă... Iar el, drept mulţumire, ţi-a adus fonduri de la 
Malaxa et Comp. Ai mai luat, dealtfel, bani și de la alții. 
Lucruri mici, murdare, dar de aici se desprinde omul care 
eşti în mare“15. 

Despre modul în care avusese loc dizolvarea Gărzii de 
fier după asasinarea primului ministru I. G. Duca, auto- 
rul scrisorii consemnează un amănunt edificator: „Înainte 
de dizolvare ţi-ai trimis pe unul din ciracii d-tale la Victor 
lamandi să trateze, ca apoi, după trei zile, să fii dizol- 
vat“I6. Cel care fusese principalul colaborator al „căpita- 
nului“ confirma că, în timpul cercetării împrejurărilor în 
care fusese săviîrşit asasinatul de la Sinaia, Codreanu se 
aflase sub ocrotirea Elenei Lupescu, „o persoană dușmană 
acțiunii d-tale. Cum de v-aţi împăcat așa de bine?%* — 
întreba Stelescu. El arunca, totodată, o nouă lumină asu- 
pra despărțirii lui C. Z. Codreanu de Liga apărării naţio- 
nal-creştine a lui A. C. Cuza. Pe lîngă neînțelegerile pri- 
vind metodele de acțiune ale Ligii și forma ei de organi- 
zare, pe lîngă ambiția lui Codreanu de a fi singur condu- 
cător de organizație, Stelescu relevă și alte citeva cauze 
ca determinante în această ruptură. Astfel, în timpul ale- 
gerilor parlamentare din 1926, C. Z. Codreanu, membru 
în conducerea L.A.N.C., candidase pentru un loc de depu- 
tat, dar nu fusese ales, ceea ce a constituit pentru el un 
indiciu evident al slăbiciunii Ligii, al incapacității ei de a 
se impune în viața politică. De aceea s-a hotărît s-o pără- 
sească. „Cînd te-ai separat de profesorul Cuza — i se re- 
amintea lui Codreanu în scrisoare —, ai spus lumii că te 
separi pe chestiuni de principii. Realitatea era că nu ai 
reușit să te alegi deputat la Putna“!7. Nu lipseau nici mo- 


19 Ibid. 
14 Ibiă, 
15 Ibid. 
16 Ibid. 
2 Ibid, 


125 


tivele de alt ordin. Între familiile Cuza şi Codreanu se 
declanşase un înverşunat conflict. „Mai mult — scria Ste- 
lescu —, anumite certuri familiale între familia d-tale și a 
profesorului Cuza au adus schisma dogmatică“*. În sfîrșit, 
” Stelescu nu-i putea trece cu vederea „căpitanului“ fapta 
cu răsunetul cel mai mare în opinia publică comisă de 
acesta: „Știu — scrie el — că-mi vei spune că în 1925 
(e vorba de anul uciderii lui Manciu. — n.n.) ai făcut un 
act de vitejie. Nu e cazul să-l discutăm. Ne lovim de auto- 
ritatea lucrului judecat, dar acolo n-a fost vitejie, ci ură 
personală și dorința de afirmare“l8. 

Considerînd că, în faţa atîtor argumente zdrobitoare, își 
putea mărturisi indignarea profundă, Stelescu, părtaș de 
fapt la aproape toate acţiunile „căpitanului“, i se adresa 
patetic: „Ai dus un tineret la groapă și pe altul de 
rîpă [...]. Ai fost așa de mic! Și mai speri să conduci O 
ţară? Află că România nu e o ţară de nebuni“. În sfîrșit, 
cunoscîndu-l bine pe Codreanu, care taxa orice adevăr 
supărător drept calomnie, iar pe cel ce-l ataca drept 
vîndut, Stelescu îi mărturisește: „Posed toate ordinele 
d-tale, toate instrucţiunile de ură date contra mea. Pre- 
găteşti, după sistemul d-tale, o crimă...“ Intuind foarte 
bine că sfîrşitul colaborării cu Codreanu nu putea fi decît 
unul singur, el îi cerea: „Vino de ai curajul și mă îm- 
pușcă singur, nu mai trimite la ocnă pe alţii“. 

Destăinuirile publice ale lui M. Stelescu, precum și ale 
altor conducători legionari au avut darul de a-l avertiza 
pe C. Z. Codreanu de pericolul ce-i amenința organizaţia. 
Pînă la acea dată, el avusese suficiente mijloace pentru 
a-i face să dispară pe toţi ce-i ce cutezau să i se împotri- 
vească. Acum însă devenise prudent. Era vorba de a fi 
înlăturat cel mai primejdios dintre adversari, dar, în ace- 
laşi timp, şi cel mai greu de suprimat printr-un simplu 
glonte. Poziţia avută de Stelescu în cadrul Gărzii de fier, 
autoritatea de care se bucura încă în rîndurile unor legio- 
nari erau motive care nu puteau fi ignorate, care cereau 
o anumită pregătire. Cu ajutorul celorlalți conducători le- 


* Cearta s-a datorat faptului că Silvia, sora cea mai mare a lui 
Codreanu, cunoscută ca o femeie de moravuri ușoare, s-a îndră- 
gostit la un moment dat de fiul lui A. C. Cuza. Deși din această 
legătură a rezultat un copil, căsătoria între cei doi îndrăgostiţi nu 
s-a încheiat niciodată. 

15 Ibid. 


126 


LI] 


gionari, Codreanu a lansat zvonul că Stelescu făcuse ten- 
tativa de a-l otrăvi, apoi aceea de a-l împușca, iar el scă- 


pase de la moarte numai datorită „simțului extraordinar 


cu care era înzestrat“. Împotriva lui Stelescu a fost consti- 
tuit un complet de judecată dintre apropiații lui Codreanu, 
care, judecîndu-l în lipsă, a hotărît excomunicarea lui din 
mișcarea legionară. În felul acesta era salvată deocamdată 
situaţia grea existentă în cadrul organizaţiei. Această ho- 
tărîre de excludere n-a însemnat însă pentru Codreanu 
vreo schimbare a modalităţilor sale de a-şi trata inamicii. 
Dar, în acea perioadă, activitatea Gărzii de fier întimpina 
dificultăţi serioase datorate ostilităţii crescînde a mase- 
lor. populare față de fascism, față de mișcarea legionară. 
Răfuiala internă trebuia amînată, iar Codreanu a fost ne- 
voit să aştepte mai bine de un an, pînă la 16 iulie 1936, 
cînd ciracii săi au executat ordinul de suprimare a lui 
Stelescu, așa cum hotărise din primul moment. 

Stelescu se afla internat în spitalul Brîncovenesc din ' 
capitală. O echipă de 10 legionari, a pătruns în spital cu 
pistoalele în miini!” şi, răspîndind spaima în rîndurile bol- 
navilor şi ale personalului, a descărcat asupra lui Stelescu 
120 de focuri de revolver, ciopîrțindu-i apoi trupul cu 
toporiștile. Autorii acestei crime sadice, după cum con- 
semnau rapoartele siguranţei, „au jucat în jurul bucăţilor 
de carne, S-au închinat, s-au sărutat şi au plins de bu- 
curie&20, i 

Faptele au zguduit profund opinia publică din România, 
care aștepta ca, cel puţin de data aceasta, autorul moral 
al asasinatului, C. Z. Codreanu, să fie tras la răspundere. 
Dar această așteptare nu avea să fie confirmată. Cînd pu- 
sese la cale crima, căpetenia legionarilor mizase pe spriji- 
nul „de sus“, al regelui şi al camarilei regale?!. El lansase 
zvonul că atacurile lui Stelescu vizau nu atît persoana sa, 
cît pe Elena Lupescu, care-l ocrotise în timpul asasinării 
lui I. G. Duca. Cu cît Stelescu folosea mai frecvent şi cu 
mai multă vehemenţă acest argument, cu atît se întărea 
speranța lui Codreanu în sprijinul pe care conta, în faptul 
că regele Carol al II-lea și camarila sa vor vedea în M. 
Stelescu un pericol potenţial, a cărui înlăturare nu putea 


19 A S.B., fond D, dosar nr. 0001, vol. I, fila 268; 

% A.S.B., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, cabinetul mi- 
litar, pachetul nr. 177, dosar nr. 1261, filele nenumerotate. 

2 Loc. cit., fond O, dosar nr. 74 921, vol. II, fila 43. 


127 


fi decit binevenită*?. Astfel, Codreanu și-a putut perfecta 
şi îndeplini planul de răzbunare personală și de extermi- 
nare a unui adversar periculos. Alţi cîțiva aderenţi aveau 
să înfunde temniţa, iar el, mentorul și inspiratorul, nu 
avea să fie incomodat cu nimic, nefiind citat nici cel puţin 
ca martor la proces. 

Noua „,biruinţă“ i-a insuflat şefului Gărzii o îndrăzneală 
fără margini, căci aceasta se conjuga cu avertismentul ofi- 
cial al Berlinului, care încerca să intimideze guvernul 
român și să-i stimuleze pe legionari. Organul central al 
partidului nazist scria în acele zile: „Dacă sprijinul acor- 
dat de d-l Tătărescu naționaliștilor (legionarilor. — n.n.) a 
fost numai o simplă concesie, atunci gestul său a fost 
greşit. Naţionaliştii vor impune d-lui Tătărescu punctele 
lor de vedere, pe care d-sa va fi obligat să le accepte. Este 
mai mult ca sigur că d-l Tătărescu se va afla mai curînd 
sau mai tîrziu într-o asemenea situaţieit?3, 

Sub pretextul răfuielii cu adepţii lui Stelescu, bande 
de legionari atacau după bunul lor plac cetăţenii în stradă. 
La Galaţi are loc, la 24 august 1936, un atentat de răsu- 
net împotriva unuia dintre prietenii politici ai lui Stelescu, 
dar autorităţile „nu reușesc“ să-i identifice pe autori. La 
București, un agent al siguranţei acuzat de trădare este 
ee de legionari, cu lovituri de cuţit, într-un tram- 
vai, sub privirile îngrozite ale pasagerilor. Sint comise 
şi alte atentate asemănătoare. 

După înlăturarea concurenţei pe care o reprezenta Cru- 
ciada românismului și a șefului ei, Codreanu intensifică 
terorismul în interiorul Gărzii de fier, atît pentru a se 
pune la adăpost de noi surprize de genul celei oferite de 
Stelescu, cît și pentru a insufla adepților săi o supunere 
totală, nu numai din ordin, dar şi din teamă. În canoa- 
nele Gărzii de fier se instituie o nouă așa-zisă crimă față 
de legionarism, crima de „stelism“. O explică Nichifor 
Crainic, bun cunoscător al problemei: „Stelismul însemna 
trădarea săvirșită de un legionar prin dezertarea din rîn- 
duri [...]. Stelismul trebuia pedepsit cu moartea, după 
exemplul celui care a purtat acest nume“?4, 

Conflictele interne ale Gărzii de fier au demonstrat o 
dată mai mult marasmul moral, lipsa oricăror scrupule, 


22 Ibid, 
3 „Vălkischer Beobachter“ din 12 septembrie 1936. Ş 
i AS.B., tond O, MARIRI în nr, 74 921, vol. II, fila 93. 


128 


țelurile ultrareacționare urmărite prin mijloace teroriste, 
pe care legionarismul încerca să le acopere printr-o fra- 
zeologie eclectiică, prin demagogie social-politică, prin cul- 
tul obscurantist al primitivismului. 

Concomitent cu aceste frămîntări intestine, şefii Gărzii 
de fier au desfășurat, în anii 1934—1936, o intensă acti- 
vitate pentru crearea unui suport de mase mișcării legio- 
„nare, atenția principală îndreptind-o spre tineretul .li- 
ceal și studenţesc. Propaganda Gărzii de fier pentru cap- 
tarea de noi aderenţi „este mare“ — consemna o notă a 
Siguranţei din 6 februarie 1935. „Deoarece oamenii mai 
maturi au ideile lor din care ies cu greu — sublinia. docu- 
mentul — această propagandă a lor se îndreaptă mai mult 
asupra tineretului [... ]. La liceele din Iași este un curent 
legionar mai cu seamă la școlile comerciale și seminarul 
Veniamin [...]. Mulţi elevi însă, trebuie recunoscut, sim- 
patizează numai aşa ca să simpatizeze şi ei, ca să se arate 
grozavi faţă de colegi, însă puţini sînt aceia cari sînt con- 
vinși de adevăratul înţeles şi rol al Gărzii [...], fiecare 
ar vrea să fie student şi să manifesteze, să facă năzbitii și, 
cum au impresia că dacă ești student trebuie să fii numai- 
decit și naţionalist (citeşte legionar. — n.n.), ei încep să 
fie măcar ce pot, dacă nu studenți, cel puţin naționaliști. 
Curentul nu este însă așa de puternic pe cît îl zugrăvese 
înseși gardiștii. Ei fac paradă pe chestia asta numai pentru 
a capta noi aderenţi, zicînd către elevi: «cum sînt toţi, de 
ce să nu fii și tu?»*. Prin astfel de mijloace, ca și prin 
exploatarea unei anumite psihologii publice, hiperbolizînd 
misticismul, punînd la cale scene halucinante, cum a fost 
aşa-numita „minune de la Maglavit“ din vara anului 1935, 
cînd nu puţini naivi au mers să vadă așa-zisa „apariție 
divină“, legionarii au căutat să capteze mase de neavizaţi 
pentru a le manevra inconștiența, în scopuri străine 
poporului. Efemer și vremelnic au reușit să atragă, mai 
ales în procesiuni, anumite elemente de la periferia unor 
clase și categorii sociale, îndeosebi din rîndurile ţărăni- 
mii, ale unor pături mijlocii, precum și tineri intelectuali 
nerealizați şi lipsiţi de perspectivă, ucenici care abia se 
desprinseră din mediul rural şi nu erau integrați organic 
în rîndurile clasei muncitoare, elemente declasate, aven- 
turiste, adepţi ai violenţei, proveniţi din toate straturile 
societăţii. Cu această masă, Garda de fier va manevra în 
cîmpul vieţii politice a României. 


129 


109 
Împotriva primejdiei fasciste — Front 
popular antifascist 


Deceniul al patrulea al secolului nostru a reprezentat 
pentru întreaga omenire o perioadă de adinci frămintări. 
Odată cu instalarea lui Hitler la putere în Germania — 
în ianuarie 1933 —, pacea, libertatea şi independenţa po- 
poarelor cunosc o continuă ameninţare. 

într-adevăr, pînă în ianuarie 1933, fascismul, instalat 
la putere în. cîteva ţări europene — .Italia, Portugalia, 
Ungaria, Bulgaria — se profilase ca un curent social-poli- 
„tic potrivnic rînduielilor democratice şi forțelor revolu- 
ționare, coniuniste, propunîndu-și reorganizarea structu- 
rilor politico-sociale și economice în viaţa internă a state- 
lor respective, potrivit unui program propriu fascismului. 
După instaurarea dictaturii hitleriste în Germania — una 
din marile puteri imperialiste ale lumii — pericolul fas- 
cist capătă grave dimensiuni, ameninţind cuceririle de- 
mocratice ale popoarelor, pacea și securitatea mondială. 
Începînd din ianuarie 1933, tendințele revanșarde, revi- 
'zioniste ale burgheziei imperialiste germane, precum și a 
altora care se situau pe aceleași poziţii, sînt transformate 
în planuri politice concrete, cel de-al.treilea Reich deve- 
nind centrul polarizant al politicii de revizuiri pe calea 
armelor.. În aceste planuri, abolireâ sistemului de tratate 
de pace de după primul război mondial, ce statuase 
noile frontiere în Europa, a constituit obiectivul primor- 
dial. Principalele ţări europene, amenințate direct de poli- 
tica agresivă a hitlerismului, erau cele care şi-au desă- 
vîrşit statul naţional ori s-au format ca state naţio- 
nale de-sine-stătătoare, în urma dezmembrării imperiului 
habsburgic: Austria, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, 
România. Konstantin von Neurath, ministrul de externe 
al celui de-al III-lea Reich, afirmase încă la 7 aprilie 
1933 că țelul principal al tentativelor revizioniste „rămînea 
revizuirea frontierelor Răsăritului“!. Pericolul ce plana 
asupra Europei era amplificat de faptul că, în planurile 
generale de reorganizare a continentului nostru pentru 
crearea așa-numitului „spaţiu vital“ necesar, chipurile, 


1 Documents on German Foreign Polity (în continuare D.G.F.P.),. 
vol. I, Londra, 1957, doc. 142. 


130 


supravieţuirii rasei ariene, strategia „spaţiului dunărean“, | 
care urmărea includerea ţărilor dunărene în sistemul eco- 
nomic german, constituia o componenţă de prim ordin, 
România fiind vizată cu deosebire. Declaraţiei lui Neurath 
i s-a adăugat afirmaţia tot mai frecventă în rîndurile hi- 
tleriștilor că „vocea statelor mici ar trebui să nu se mai 
audă în Europa“?. Ameninţate tot mai fățiș de politica de 
revizuiri și reîmpărţiri teritoriale promovată de Ger- 
mania nazistă și de alte state adepte ale acestei politici, 
reprezentanţii statelor Micii Înţelegeri s-au întrunit la 
Geneva şi au încheiat, la 16 februarie 1933, Pactul de - 
organizare a Micii Înţelegeri, cu scopul de a forma din 
România, Iugoslavia şi Cehoslovacia o forţă de rezistenţă 
împotriva revizionismului. Nu întîmplător acelaşi minis- 
tru de externe nazist declara că „obiectivul general urmă- 
rit -(de către Germania. — n.n.) în această regiune este 
nu numai de a acţiona pentru slăbirea treptată ci — dacă 
e posibil — pentru dezintegrarea, în cele din urmă, a 
Micii Înţelegeri“3. Asigurării securităţii colective în sud- 
estul Europei i-a fost consacrată şi realizarea, la-9 februa- 
rie 1934, a Alianţei Balcanice de către România, Iugosla- 
via, Grecia şi Turcia, organizație menită a apăra, prin 
efort colectiv, statu quo-ul existent, independenţa naţională 
a statelor împotriva ingerinţelor Marilor puterit. Referin- 
du-se la sensul Alianţei Balcanice, Nicolae Titulescu spu- 
nea, la numai cîteva zile după semnarea, la Atena, a trata- 
tului: „Acest tratat este în adevăr unul din instrumentele 
de pace cele mai puternice pe care putem să ni le dăm. 
Scopul pe care autorii săi'l-au urmărit este să debaraseze 
națiunile semnatare :de grija frontierelor lor, pentru ca 
ele să poată să se dedea în liniște muncii creatoare, care 
singură poate să permită lumii să iasă din criza generală 
care s-a abătut asupra ei. Nimic nu ar putea mai bine să 
evite un război decit faptul de a face să se ştie limpede 
și în timp util, de oricare agresor eventual, că dacă şi-ar 
pune în execuţie planurile s-ar izbi de q forţă atit de 


2 Arhiva M.A.E., fond nr. 71 România, dosar nr. 19. 

3 Dumitru Tuţu, Problema securităţii colective în sud-estul Eu- 
ropei şi politica externă a României (1933—1937), în Probleme de 
politică externă a României. 1919—1939, Editura militară, Bucu- 
rești, 1971, p. 171. i 

1 Cristian Popişteanu, România şi Antanta Balcanică, Editura 
politică, Bucureşti, 1971; vezi şi Eliza Campus, Mica Înţelegere, 
Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1968. 


131 


superioară, încît ar fi nimicit de ea. Aceasta este adevă- 
rata concepţie a securităţii care trebuie să fie preventivă, 
iar nu represivătă. 

Partidele comuniste din statele semnatare ale acordului 
de la Atena au apreciat Pactul balcanic ca un succes al 
politicii antirevizioniste împotriva Italiei și Germaniei, 
demascînd în acelaşi timp uneltirile agenturilor fasciste, 
care promovau politica de dezbinare a ţărilor din Balcani 
și de slăbire a capacităţii lor de rezistenţă în fața perico- 
lului reprezentat de expansionismul puterilor fasciste. 
Într-o declaraţie comună din aprilie 1934 a partidelor 
comuniste din România, Iugoslavia, Bulgaria, Grecia și 
Turcia, demascîndu-se opoziţia grupărilor fasciste faţă de 
Pactul balcanic, se arăta: „În Bulgaria s-a întărit opo- 
ziția elementelor fasciste, care se orientează spre Germa- 
nia hitleristă [...]. În România, încheierea pactului a 
dus la activitatea vie a agenturii Germaniei [... ]; chiar 
în Iugoslavia încheierea pactului a provocat o ofensivă 
nu numai a agenturii italiene, ci, în special, a agenturii 
germane [... ]“6. 

Măsurilor pentru asigurarea securităţii și independen- 
ţei naţionale, împotriva puterilor fasciste şi revizioniste, 
li s-a adăugat orientarea ţărilor semnatare spre regle- 
mentarea relaţiilor diplomatice cu U.R.S.S. Inspiratorul 
acestei orientări a fost ministrul de externe al României, 
Nicolae Titulescu. La 26 ianuarie 1934, în cadrul Consiliu- 
lui permanent al Micii Înţelegeri întrunit la Zagreb, el 
a propus şi Consiliul a acceptat hotărîrea potrivit căreia 
„cei trei miniștri ai afacerilor externe au decis între ei 
și sub condiţia că hotărirea lor nu va fi dată publicităţii 
că este oportun ca cele trei state ale Micii Înţelegeri să 
reia relaţiile normale cu U.R.S.S., în condiţiile diploma- 
tice impuse de interesele fiecăreia din cele trei ţări ce 
s-au reunit“?7. Ca urmare a acestei hotăriri și a unor tra- 
tative ulterioare, în iunie 1934 România a stabilit relaţii 
diplomatice cu Uniunea Sovietică. Sintetizind sensul poli- 
ticii externe a României în momentul acestui importanț 


5 Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura științifică, Bucureşti, 
1967, p. 403—404. 
6 Arhiva 1.S.1.S.P., fond nr. 18, dosar nr. 279/3, fila 135, citat 
după D. Tuţu, op. cit., p. 179. 
7 Arhiva M.ALE., Cehoslovacia, dosar nr. 1003, Conferinţa 1934, 
Bucureşti, aprilie 1934. 


132 


act, Nicolae Titulescu spunea: „Mica Înţelegere, Înţele- 

gerea Balcanică şi alianța noastră cu Franţa constituie 
baza politicii noastre externe. Prietenia României cu 
U.R.S.S., precum și prietenia U.R.S.S. cu Franţa, garan- 
tează funcţionarea normală a acestor alianţe, care nu sînt 
îndreptate împotriva nimănui, și care din contra repre- 
zintă cea mai mare garanţie a păcii în acea parte a Euro- 
pei unde sînt situate țările noastre. De aici rezultă cît de 
mult preţuiesc raporturile noastre cu U.R.S.8....%8. 

Diplomaţia română a militat, de asemenea, pentru apro- 
pierea şi de alte state din sud-estul Europei, în scopul 
coalizării lor contra ingerințelor marilor puteri, mai ales 
după ce primul ministru englez, Mac Donald, şi-a însușit 
punctul de vedere al lui Mussolini privind încheierea unui 
acord între Anglia, Franța, Italia și Germania de revi- 
zuire a tratatelor în cadrul Societăţii Naţiunilor?. Datorită 
mișcării protestatare în întreaga lume şi îndeosebi efor- 
turilor Franţei pentru păstrarea blocului antirevizionist, 
punctul 2, privind revizuirea graniţelor, n-a fost inclus. 
La aceasta și-a adus contribuţia și marele om politic Nico- 
lae Titulescu care, sesizînd esența pactului şi călăuzit de 
interesele României, s-a declarat „adversar deschis al 
„acestei politici“, de complot la adresa păcii. 

Eforturile în vederea găsirii unor căi de apărare a sta- 
telor amenințate și-au găsit, de asemenea, expresie în ini- 
țierea de contacte diplomatice, ca vizita la Sofia (mai 
1933) a lui Dem. Dobrescu, cunoscut om politic, ale lui 
Nicolae Titulescu la Sofia (12 octombrie 1933) şi la An- 
kara (17 octombrie 1933), cu care ocazie a fost semnat 
Tratatul de amiciţie, de neagresiune, de arbitraj şi de 
conciliaţiune între România și Turcia. De la Ankara, minis- 
trul de externe român s-a oprit la Atena. Între Grecia și 
România era în vigoare încă din 1928 un Pact de neagre- 
siune şi de arbitraj, iar vizita din 1933 a lui N. Titulescu 
a fost apreciată de ziarul „Akropolis“ ca urmărind „strîn- 
gerea legăturilor de prietenie între România şi Grecia“!0. 

Întreaga politică externă a României în aceşti ani a 
fost subsumată strategiei politice formulate în modul ur- 
mător: „nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o reţea 


5 Nicolae Titulescu, Discursuri ..., p. 438. 

? „Dimineaţa“ din 27 martie 1933. 

1 Arhiva Ministerului Apărării Naţionale (în continuare 
M.Ap.N.), fond 71, Grecia, dosar nr. 85, fila 45. 


133 


de alianţe de așa fel încît războiul să devină imposibil“! 
— după cum âfirma Nicolae Titulescu. 

Conjugarea pericolului fascist extern cu cel intern a 
pus în faţa clasei muncitoare şi a partidului său comu- 
nist, a întregului popor român sarcini deosebit de im- 
portante şi de complexe. Îngrijorat de evoluţia situaţiei 
internaţionale, Partidul Comunist Român, cu răspundere 
şi luciditate, a legat lupta sa împotriva expansiunii Ger- 
maniei hitleriste de lupta împotriva organizațiilor fasciste 
din interior, îndeosebi împotriva Gărzii de fier, care peri- 
clita în modul cel mai grav independența naţională a 
României. 

Faptul că fascismul ameninţa interesele supreme ale 
întregii naţiuni române, independenţa, suveranitatea şi 
integritatea teritorială a ţării, a impus și a creat condiţiile 
ca la lupta antifascistă să fie antrenate, alături de prole- 
tariat — clasa socială fundamentală a mișcării antifas- 
ciste —, toate acele categorii sociale și forțe politice care 
erau interesate în apărarea ţării. Este un merit nepieritor 
al Partidului Comunist Român nu numai că a sesizat de. 
la început pericolul ce plana asupra României din partea 
fascismului extern şi intern, ci şi faptul că a înțeles că 
- numai antrenînd în lupta împotriva acestuia toate forţele 
sociale și politice democratice, naţionale, antifasciste, rea- 
lizînd colaborarea cu diferite organizaţii politice și obș- 
teşti pe o platformă comună, apărarea independenţei, in- 
tegrităţii şi fiinţei naţionale a României putea fi înfăp- 
tuită. : , 
În această perioadă, un moment remarcabil, de ridicare 
hotărîtă la luptă, l-au reprezentat luptele ceferiştilor şi 
petroliștilor din ianuarie-februarie 1933, organizate și con- 
duse de partidul comunist. Ele au constituit o manifes- 
tare înălțătoare a combativităţii, a spiritului de abnegaţie 
și sacrificiu al muncitorimii române pentru apărarea inde- 
pendenţei și suveranităţii naționale, împotriva amestecu- 
lui monopolurilor străine în treburile interne ale ţării. 
Deși înăbușite în sînge, prin rezultatele imediate și prin 
înrîurirea profundă exercitată asupra vieţii sociale și poli- 
tice, aceste lupte au marcat o importantă victorie politică a 
clasei muncitoare din România. Luptele proletariatului ro- 
mân din 1933 au avut, totodată, o mare însemnătate inter- 
naţională, fiind una dintre primele acţiuni de amploare 


1! Arhiva I.S.I.S.P., fond 3, dosar nr. 355, fila 2. 
134 


pe plan european, desfăşurate în primele zile după 
instaurarea dictaturii hitleriste în Germania. „În bătăliile 
de clasă purtate în anii 1929—1933, clasa muncitoare, în 
frunte cu partidul comunist, s-a afirmat cu putere pe 
arena istoriei ca cea mai înaintată forță a societăţii româ- 
neşti, avangarda luptei întregului popor împotriva peri- 
colului fascist, pentru drepturi economice și politice, pen- 
tru democraţie, independenţă și suveranitate naţională“!?. 

Datorită combativității clasei muncitoare, ale altor pă- 
turi şi categorii sociale, mișcarea antifascistă din Româ- 
nia a căpătat o deosebită amploare, reflectînd profunda 
ostilitate a poporului român faţă de fascism. În ciuda 
marilor greutăţi cărora trebuiau să le facă față — condi- 
țiile de adincă ilegalitate în care erau nevoiţi să-și desfă- 
şoare activitatea, lipsa Frontului unic muncitoresc pe scară 
naţională, prigoana din partea organelor de stat repre- 
sive —, comuniștii au iniţiat, încă în iunie 1933, crearea 
Comitetului Naţional Antifascist (C.N.A.), din care făceau 
„parte muncitori, profesori, avocaţi, scriitori, ziarişti, stu- 
denţi. Ca reprezentant al tineretului muncitoresc al Capi- 
talei, din conducerea Comitetului Naţional Antifascist a 
făcut parte și tînărul revoluţionar comunist Nicolae 
Ceaușescul5. „Strîngînd în jurul acţiunii antifasciste pe 
toți cei care lucrează cu braţul sau cu mintea la oraşe 
și la sate — se spunea în apelul C.N.A. —, vom putea stă- 
vili în România triumful unui curent care poartă în el 
germenul de distrugere a tot ce e izvor de muncă și gîn- 
dire. Facem apel la unirea tuturor forţelor muncitorești, 
intelectuale să formeze pretutindeni, în toate orașele, sa- 
tele, fabricile, birourile și cartierele din ţară, comitete 
antifasciste“!1. În scurt timp au fost constituite nume- 
roase comitete antifasciste pe plan local, a căror activitate 
a fost pe larg oglindită în publicaţii ca: „Ecoul“, „Clopo- 
tul“, „Alte zări“, „Cuvîntul nou“, precum și în alte ziare 
de orientare democrată ca: „Tempo“, „Dimineaţa“, „Adevă- 


12 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul. desăvărşirii construc- 
ției socialiste, vol. 1, Editura politică, București, 1968, p. 367. 

19 Vezi pe larg despre aceasta, Aurică Simion, Stelian Neagoe, 
Comitetul național antifascist din România, Editura politică, Bucu- 
reşti, 1973. - 

14 Arhiva C.C. al P.C.R, fond nr. 25, dosar nr. 4161, filele 
322—323. 


135 


rul“ etc.15, „Luptînd împotriva provocărilor hitleriste, a 
provocaţiei de incendiere a lumii, luptînd împotriva fas- 
cismului mondial, masele populare din România nu Vor. 
întîrzia să îngenuncheze propriul lor dușman din propria 
lor ţară“!6 — se arată în „Buletinul de acţiurie împotriva 
fascismului“, organ al Comitetului Naţional Antifascist. 
Nu după multă vreme au fost create Comitetul Naţional 
Antifascist al femeilor, Comitetul Naţional Antifascist al 
tineretului, care s-au bucurat de un interes crescînd din 
partea maselor. fe a 

Afirmarea puternică a proletariatului pe arena vieţii 
politice și creşterea prestigiului P.C.R. în cursul marilor 
bătălii de clasă din 1933 au constituit baza regrupării for- 
elor sociale şi politice angajate în frontul luptei anti- 
fasciste, pentru democraţie şi pace. În acele împrejurări, 
P.C.R. sublinia că salvarea României şi apărarea maselor 
populare împotriva pericolului fascist, împotriva acţiu- 
nilor teroriste ale legionarilor puteau fi asigurate numai 
în condiţiile grupării în jurul clasei muncitoare — cea 
mai consecventă forţă antifascistă — a tuturor păturilor 
sociale amenințate de ofensiva forțelor fasciste din inte- 
rior, de politica expansionistă a Germaniei naziste și Un- 
gariei hothyste din exterior. 

Aprecierea partidului comunist era pe deplin îndrep- 
tățită. Cu prilejul judecării grupului de legionari asasini 
ai primului ministru 1. G. Duca, „Scînteia“, organul ile-. 
gal al C.C. al P.C.R., atrăsese atenţia că, din desfășurarea 
procesului, se putea desprinde cu ușurință faptul că acesta 
„n-a fosț de loc îndreptat împotriva fascismului“!?. La 
rîndul său, Comitetul executiv al P.S.D. declara că pentru 
uciderea primului ministru „răspunderea o poartă toate 
partidele de guvernămînt şi toate guvernele, pentru că 
toate au tolerat mișcările fasciste ori le-au încurajat în 
mod făţișt18, 

Era clar că legionarismul reprezenta un pericol tot mai 
grav pentru soarta întregului popor, că era necesar a se 


'5 Ion Spălăţelu, Presa revoluționară şi democrată din Romă- 
nia în apărarea independenţei și suveranităţii țării împotriva pe- 
ricolului fascist. 1933—februarie 1938, Studii şi articole de istorie, 
vol. XI, București, 1968, p. 249—261. i 

16 „Buletinul de acţiune împotriva fascismului“ nr. 3 din 3 de- 
cembrie 1933. 

17 „Scînteia“ nr. 5 din 1934. 

18 „Lumea nouă“ din 7 ianuarie 1934. 


136 


impune guvernanţilor măsuri energice împotriva coloanei 
a V-a a hitlerismului în România. La chemarea P.C.R., 
masele largi de oameni ai muncii de la orașe și sate, inte- 
lectualitatea progresistă, în mitinguri şi întruniri popu- 
lare, precum și numeroase publicaţii revoluţionare și de- 
mocratice au demascat cu vigoare natura profund anti- 
populară şi antinaţională a fascismului. Încă la sfîrşitul 
anului 1933, într-o publicaţie a vremii se arăta că fascis- 
mul e „un dușman al naţiunii, o abjectă înşelăciune, o 
diversiune de cea mai proastă și detestabilă calitate... 
Dacă există un dușman al naţiunii, el e pretutindeni, ca 
și la noi, fascismult“!9. 

Experienţa acumulată în această fază va fi valorificată 
pe plan superior în anii.următori, în efortul pentru rea- 
lizarea Frontului popular antifascist. Partidul Comunist 
Român a fost conștient de faptul că înfăptuirea acestui 
obiectiv strategic fundamental — Frontul Popular — era 
condiționată în măsură hotăritoare de creșterea rolului 
clasei muncitoare ca forţă socială determinantă a luptei 
antifasciste, de realizarea Frontului unic — element de 
primă importanţă pentru înfăptuirea frontului comun al 
tuturor forțelor naționale, democratice, antifasciste din 
țară. Deși în rîndurile Partidului Comunist se mai resim- 
ţeau influenţele sectarismului, precum și aprecierile ero- 
nate formulate de Comintern la âdresa mişcării social- 
democrate, calificată „social-fascistă“, aprecieri care im- 
pietau asupra raporturilor dintre conducerile celor două 
partide, totuşi, înţelegînd imperativele epocii, bizuindu-se 
pe necesitatea obiectivă a unităţii clasei muncitoare, P.C.R. 
a chemat conducerea P.S.D., în mai multe rînduri,.la tra- 
tative pentru realizarea frontului unic, fără a formula 
condiţii prealabile. 

„Spre pildă, în scrisoarea Comitetului Central al P.C.R. 
adresată Comisiei Executive a P.S.D. la 7 octombrie 1934 
se sublinia: „Comitetul Central al P.C.R. declară că el, 
din partea sa, este gata să intre imediat în tratative cu 
conducerea P.S.D. fără a pune condiţii preventiv și este 
gata să discute orice contrapropunere a Partidului So- 

„cial-Democrat din România. . . 420, 

O dovadă a realismului cu care P.C.R. aborda proble- 
mele realizării imediate a frontului unic de luptă al clasei 


19 „Şantier social-literar“ din 1 noiembrie 1933. 
2 Arhiva 1.S.1.S.P., cota a XVIII—20, inventar 703. 


137 


muncitoare a constituit-o orientarea sa, către sfîrşitul 
anului 1934, spre reunificarea mișcării sindicale din Ro- 
mânia prin contopirea sindicatelor aflate.sub influența 
politică a P.C.R. — Sindicatele unitare, cu cele aflate sub . 
influența politică social-democrată — grupate în Confe- 
derația Generală a Muncii. Înfăptuirea unităţii, pe plan 
profesional, a clasei muncitoare a determinat întărirea 
unității de luptă și acţiune a proletariatului român, spo- 
rirea forţei combative a mișcării democratice, antifasciste 
din România, coloana vertebrală a tuturor forţelor naţio- 
nale. e 

Pe acest fond și în condiţiile unui climat politic prielnic, 
Partidul Comunist a întreprins noi și numeroase acțiuni 
pentru realizarea unui larg front antifascist în anii care 
au urmat. 

Pentru crearea unui atare front popular, capabil să apere 
interesele celor mai largi pături sociale şi să cultive în 
rîndul opiniei publice o stare de spirit activă împotriva 
fascismului, partidul comunist s-a sprijinit pe un însemnat 
număr de organizaţii de masă democratice, dintre care 
amintim, în afara Comitetului Naţional Antifascist, Frontul 
plugarilor, Comitetul antirăzboinic, Liga muncii, Madosz- 
ul, Blocul democratic, Comitetele cetăţeneşti, Comitetele 
pentru apărarea antifasciștilor, Patronajele populare, Gru- 
pul avocaţilor democrați, Frontul feminin, Uniunea demo- 
cratică etc., în rîndurile cărora au fost cuprinși un mare 
număr de cetăţeni de categorii -sociale și concepții politice 
diferite, dar manifestind o puternică stare de spirit anti- 
fascistă. „Eroica luptă dusă în acei ani de partidul co- 
munist în fruntea clasei muncitoare şi a unor largi forțe 
progresiste sub steagul democraţiei și independenţei ţării, 
atitudinea lucidă a unor grupări politice ale claselor con- 
ducătoare — sublinia “secretarul general al P.C.R., Nicolae 
Ceaușescu — au stăvilit pentru un timp ascensiunea spre 
putere a organizațiilor fasciste şi înrobirea ţării Germaniei 
naziste“2l. 

Necesitatea unor măsuri energice era impusă de incapa- 
citatea şi ezitările guvernului de a suprima grupările de 
extremă dreaptă, de atitudinea de complicitate a unor 
oameni politici, exponenţi ai claselor exploatatoare, cu 
Garda de fier, de poziţia concesivă a monarhiei. Îngri- 


21 Nicolae Ceaușescu. România pe drumul desăvirșirii con- 
strucţiei socialiste, vol. 1, Editura politică, București, 1968, p. 371. 


138 


jorat de agresivitatea crescîndă a grupării lui Codreanu, 
de tonul -insolent al presei hitleriste, Comitetul Central 
al Partidului Comunist Român a dezbătut într-o ședință 
plenară, în februarie 1935, căile și mijloacele prin care 
țara putea să se apere cît mai eficient împotriva instau- 
rării unei dictaturi fasciste. Concluzia la care a ajuns 
plenara C.C. al P.C.R. era că numai coalizarea într-un larg 
Front popular antifascist, antihitlerist a tuturor forţelor 
naţionale, patriotice putea constitui garanţia sigură în 
lupta împotriva fascismului, care ameninţa să reducă la 
neființă state și popoare întregi, inclusiv statul și poporul 
român. „Frontul popular antifascist trebuie să se deose- 
bească de mișcarea antifascistă care a fost organizată în 
ultimii ani într-un șir de orașe ale ţării [...] atit prin 
amploarea şi concretizarea țelurilor sale, cît şi prin meto- 
dele de acţiune“?2, — preciza rezoluţia plenarei privi- 
toare la „crearea unui larg Front popular antifascist. 

Înţelegînd să facă totul pentru mobilizarea maselor la 
lupta împotriva primejdiei fasciste, C.C. al P.C.R. s-a 
adresat din nou, în noiembrie 1935, Comitetului execuţiv 
al P.S.D., propunîndu-i să acţioneze în comun pentru rea- 
lizarea Frontului popular antifascist. Subliniind însemnă- . 
tatea unui acord de colaborare între cele două partide 
muncitorești, C.C. al P.C.R. declara: „Proletariatul este 
răspunzător de soarta poporului său, în fruntea căruia 
istoria îl cheamă. Lupta pentru împiedicarea pregătirilor 
fasciste şi a triumfului fascismului, pentru salvarea pro- 
priei clase, pentru mîntuirea întregului popor e sarcina 
" cea mai arzătoare a muncitorimii%23, 

Plenara C.C. al P.C.R. din februarie 1935 a indicat cu 
claritate obiectivul fundamental al luptei forțelor popu- 
lare naţionale: „Lupta contra fascismului combinată cu 
lupta contra războiului, sub lozinca „FASCISMUL ÎN- 
SEAMNĂ RĂZBOI“24. Partidul comunist sublinia cu deo- 
sebire că formele de organizare ale Frontului popular anti- 
fascist trebuiau să fie cît mai suple, mai elastice, că era 
necesar să se acţioneze prin metode și mijloace variate — 
întruniri, demonstraţii, conferinţe etc. 


2 Arhiva I.S.1.S.P., cota Ab XIX—2, inv. nr. 841. 

2 „Documente din istoria Partidului Comunist din Ec aia 
1934—1937*, E.S.P.L.P., București, 1957, p. 311. 
. Arhiva 1.5.1.5.P., cota Ab XIX—2, inv. 841. 


: 139 


Lupta antifascistă din România, sporirea eforturilor 
P.C.R. în direcţia creării Frontului popular antifascist au 
fost confirmate de lucrările celui de-al VII-lea Congres 
al Internaționalei Comuniste din iulie-august 1935. Gene- 
ralizînd experienţa acumulată pînă atunci de mişcarea co- 
munistă internaţională în lupta antifascistă, inclusiv din 
România, Congresul Internaționalei Comuniste a elaborat 
Q orientare generală justă, referitoare la necesitatea rea- 
lizării unităţii de acţiune a clasei muncitoare, la alianţa 
acesteia cu alte forţe politice neproletare în lupta împo- 
triva fascismului, a politicii de revizuiri teritoriale şi a 
pregătirilor de război. 

Pe linia închegării unui Front popular antifascist în 
România au fost obţinute unele rezultate. O primă izbîndă 
a constituit-o acordul de luptă antifascistă încheiat între 
Frontul plugarilor și Uniunea muncitorilor și ţăranilor 
maghiari (Madosz) la 24 septembrie 1935%. Pe linia acor- 
dului de front popular, la 26 noiembrie 1935 a intervenit 
o înțelegere între Partidul socialist unitar și Blocul demo- 
cratic, în vederea apărării libertăţilor democratice?6. Aceste 
acorduri demonstrau practic că oamenii muncii, clasa mun- 
citoare, țărănimea, intelectualitatea, naţionalităţile conlo- 
cuitoare, imensa majoritate a poporului se pronunţa pen- 
tru acţiuni unite împotriva fascismului. Rezultatele dobîn- 
dite au impulsionat realizarea unor acorduri tot mai cu- 
prinzătoare. La începutul lunii decembrie 1935, la Deva, 
reprezentanţi ai comuniştilor, socialiștilor, ţărănimii orga- 
nizate în Frontul plugarilor, ai oamenilor muncii maghiari 
(Madosz), ai cetățenilor cuprinși în Blocul democratic, ai 
altor organizaţii și grupări politice au început tratative 
pentru încheierea Frontului popular antifascist. La 6 de- 
cembrie a fost semnat la Țebea, sub gorunul lui Horea, .| 
acordul de Front popular antifascist, iniţiat de partidul 
comunist. Cu prilejul acestui eveniment important din 
istoria luptei antifasciste a poporului nostru a fost adresat 
întregii ţări un înflăcărat și vibrant apel: „De la 'Țebea, 
din ţinuturile lui Horea şi Avram Iancu, prin mii de lup- 


2 Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 4075, filele 138— 
141, 178—182; arhiva dr. Petru Groza, cutia 26, vol. 3, fila 16; 
„Spre realizarea frontului popular (alianţa între Frontul plugari- 
lor şi Uniunea muncitorilor şi ţăranilor maghiari)“, în „Cimpul“ 
din decembrie 1935. 

2% Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 193, fila 191. 


140 


tători pentru libertate şi dreptate socială, ne adresăm în- 
tregului popor din această ţară și tuturor organizaţiilor 
democratice: P.N.Ţ., Partidului radical-ţărănesc, P.S.D,, 
P.S.U., tuturor organizaţiilor de meseriaşi, comercianți, 
funcţionari, pensionari și intelectuali, cum -şi organizațţii- 
lor muncitorești, politice şi sindicale, să se alăture acţiunii 
noastre pentru a înfăptui cu un ceas mai devreme frontul 
popular între toate forțele democratice din România, sin- 
gura chezășie a luptei pentru libertate şi pace“??, 

Acţiunea de coalizare a forțelor naţionale patriotice, 
antifasciste, în cadrul frontului popular s-a extins, repur- 
tind succese tot mai însemnate. Ele erau consemnate de 
înseși organele de siguranţă, care, la sfîrşitul anului 1935, 
făcînd bilanţul forțelor coalizate în urma propagandei 
asidue desfășurate de comuniști, apreciau că „numărul 
aderenţilor frontului popular se ridica la aproximativ 
400 000“, cifră incomparabil superioară forței numerice a 
oricărui partid politic existent în România din acea peri- 
oadă3, 

În decembrie 1935, organul central de presă al P.C.R., 
„Scînteia“, publica articolul „Jos trădătorii de ţară“, în 
care se afirma: ;,Astăzi, un pericol direct ameninţă însăşi 
poporul român. În Europa centrală se formează cu repe- 
ziciune un bloc -de state imperialiste războinice, care și-au 
pus drept scop cucerirea întregii Europe orientale şi o 
bună parte din cea apuseană [...]. 'Ţinta acestui bloc 
central este desființarea, prin împărțire, a Cehoslovaciei 
și a României [... ]. Oştile fasciste germano-ungare, odată 
pătrunse în Cehia, în România etc., vor şterge aceste ţări 
de pe harta lumii [...] Existenţa neamului românesc ca 
naţiune, existența României ca ţară independentă sînt în 
joc [...]. Cu toată energia, la nevoie cu arma în mînă, 
poporul român își va apăra existenţa contra bandiţilor 
hitleriști, care vor să ne răpească independenţa naţională. 
Partidul Comunist este dușmanul oricărui război impe- 
rialist [...]. Proletariatul român este în fruntea poporu- 
lui întreg în această luptă [...]. Frontul Popular Anti- 
fascist, în care să-și dea mina tot ce e cinstit, tot ce e 


27 Art. „Pentru apărarea libertăţilor democratice“, în „Vremuri 
noi“, Braşov, nr. 3 din 1936. 

% Raport al siguranţei intitulat: „Forţele Frontului popular an- 
tifascist din România“, datat 18 ianuarie 1936, în Arhiva C.C. al 
P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 193, fila 257. 


141 


muncitor, tot ce & cultură în România, are un mare rol 
naţional. De închegarea rapidă. și de lupta energică a 
acestui front al poporului. va depinde nu numai salvarea 
libertăţilor lăuntrice ale poporului, ci şi existența sa ca 
naţiune. Națiunea este în pericol. Poporul muncitor, apă- 
“rîndu-se pe sine de ghiarele fascismului, trebuie să apere 
națiunea de pieire, trebuie să apere ţara de groaza răz- 
boiului şi de pierderea independenţei. Timp de pierdut nu 
este29, i p ; 
Faptele arată, așadar, că 1935, anul în care Codreanu - 
solicita lui Hitler sprijinul în dezlănţuirea unei rebeliuni 
pentru a ajunge la putere şi a alinia România alături de 
Germania nazistă, nu s-a aflat de loc sub auspicii de bun 
augur pentru Garda de fier. Mișcarea antifascistă a ma- 
selor populare o izolau ca pe un corp străin, nociv şi inde- 
zirabil. Voința maselor populare de a bara calea legio- 
- narismului se va manifesta tot mai pregnant. Viaţa poli- 
tică a României a fost dominată la începutul anului 1936 
de pregătirea alegerilor parlamentare parţiale ce urmau 
să aibă loc în judeţele Hunedoara și Mehedinţi. Toate 
forțele sănătoase ale poporului vedeau în aceste alegeri 
nu o simplă luptă electorală, circumscrisă în limitele inte- 
"reselor locale ale celor două judeţe, ci o importantă con- 
fruntare politică, implicînd interesele întregii țări. Dovada 
o constituie energicele acţiuni de masă democratice, anti- 
fasciste, antihitleriste de pe tot teritoriul României. Obiec- 
tivele luptei pentru înfrîngerea ofensivei fasciste în ale- 
geri se împleteau cu cele ale luptei pentru apărarea gra- 
niţelor ţării, grav amenințate după agresiunea Italiei lui 
Mussolini asupra Abisiniei, acţiune care alimenta himera . 
revizionistă. Într-un document elaborat la 1 noiembrie 
1935, Partidul Comunist Român sublinia că „aventura 
mussolineană a încurajat şi dezlănţuit puterile militaris- 
mului fascist în lumea întreagă“ și avertiza asupra pri- 
mejdiei extinderii flagelului: „Vai de lituanieni, vai de 
cehi, vai de români dacă nu vor ști să se asigure din vre- 
me contra fascismului cotropitor“. În același document, 
Partidul Comunist Român declara: „Noi, comuniștii, sîn- 
tem gata să apărăm cu arma în mînă independenţa Româ- 
niei dacă ţara noastră ar fi silită să ducă un război naţio- 
nal de apărare contra imperialismului fascist30, 


2 „Scînteia“, nr. 27—28 din decembrie 1935. 
3% Arhiva 1.S.1.S.P., cota XIX—23. 


142 


În zeci de întruniri, în cadrul cărora au luat cuvîntul 
eminente și cunoscute personalități ale vremii — dr. Petru 
Groza, Petre Constantinescu-lași, Ilie Pintilie, Athanase 
Joja, C. Popovici, Petre Andrei, Nicolae Cristea, Scarlat 
Callimachi, -Mihail Macavei, dr. Nicolae Lupu, Mihail 
Ghelmegeanu ş.a. — s-au lansat vibrante chemări la vigi- 
lenţă împotriva pericolului pe care îl reprezentau fascis- 
“mul și războiul. 

Campania desfăşurată prin presă de organizaţiile sur ce 
cratice îndrumate sau influențate de partidul comunist, 
privind însemnătatea alegerilor parţiale de la începutul 
anului 1936, a fost încununaţtă de un răsunător succes. În 
judeţul Hunedoara, forțele democratice, reunind organi- . 
zaţiile Blocul democratic, Frontul Plugarilor, Madoszul și 
Partidul socialist (Popovici), precum și organizaţia locală 
a P.S.D., au obţinut 31 965 de voturi, cu peste 7 000 mai 
mult decît candidatul Partidului liberal aflat la guvern, 
şi cu peste 24 000 mai mult decît candidatul forţelor fas- 
ciste și profascisteSi. Rezultatul a fost asemănător și în 
alegerile de la Mehedinţi. Candidatul forţelor democratice 
—'dr. N. Lupu — a obţinut 20 867 de voturi, cu aproape 
3 000 mai mult decît obținuse candidatul fascist al Parti- 
dului naţional-creștin, "sprijinit de Partidul național-li- 
beral”?. 

Victoria în alegerile din judeţele Hunedoara și Mehe- 
dinţi a avut un puternic ecou în rîndurile opiniei publice 
progresiste din întreaga Românie. Era o confirmare a 
justeţei punctului de vedere al Partidului Comunist Ro- 
mân, care arăta că în ţara noastră, în acea perioadă, exis- 
tau mari posibilităţi pentru unirea tuturor forţelor naţio- 
nale patriotice şi democratice, pentru constituirea unui 
larg Front popular antifascist3. Ziarul „Adevărul“ re- 
marca: „Hunedoara şi Mehedinţi sînt afirmarea materială, 
sensibilă, decisivă a revirimentului' în opinia publică, în- 
toarsă sistemului de brutalizare şi înfeudare a ţării în 
sfera fascistă-hitleristă“%, iar publicaţia tă nota: 


31 Arhiva C.C. al P.C.R, fond nr. 21, dea: nr. 4120, fila 23. 
% Gh. 1. Ioniţă, P.C.R. și masele populare, ediţia a II-a revă- 
zută și adăugită, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 
1978, p. 261—271. 
13 Vezi art. „Dreapta a fost înfrîntă la Hunedoara şi Mehedinţi“, 
în „Cuvîntul liber“ din 22 februarie 1936. 
„Adevărul“ din 23 februarie 1936. 


143 


„Democraţia românească a înscris una dintre cele mai 
mari victorii ale sale“%. 

Forţele reacționare au fost înfrînte și în alegerile muni- 
cipale din Bucureşti, Iași, Ploiești etc. În alegerile de la 
Ploieşti, desfășurate la 29 aprilie 1936 — consemna în 
paginile sale publicaţia „Arena“ din 16 mai 1936 —, for- 
ţele democratice ale P.C.R., P.S.D., P.S.U., Blocul demo- 
cratic, P.N.Ţ., raliate pe o platformă comună, au întrînt 
atît pe liberali, cît şi pe vaidiști şi gogo-cuziști, obţinînd 
17 mandate. 

Hotărirea tot mai fermă a maselor populare de a lupta 
împotriva pericolului fascist s-a afirmat cu vigoare şi prin 
demonstrațiile organizate în prima jumătate a anului 1936. 
Desfășurate sub lozinca frontului popular, ele au întrunit 
un număr impresionant de participanţi, culminînd cu aceea 
din 31 mai 1936, la care au luat parte, în diferite centre 
din ţară, peste 500 000 de cetăţeniSt. Aceste impunătoare 
manifestații au reliefat tot mai pregnant starea de spirit 
antifascistă a maselor populare, patriotismul lor fierbinte, 
voinţa de a bara calea fascismului, de a apăra integritatea 
teritorială, independenţa și suveranitatea ţării. „Marea 
masă — remarca ziarul „Adevărul“ — a arătat că nu vrea 
dictatură, că respinge hitlerismul și fascismul și nu înţe- 
lege să renunţe la libertăţile pe care le are, ci să lupte, 
dimpotrivă, pentru păstrarea și întregirea lor“. 

Un important loc în procesul de afirmare a' voinţei ne- 
strămutate a partidului comunist de a-și îndeplini sar- 
cina istorică de forţă politică fundamentală a luptei po- 
porului român pentru progres, independenţă, suveranitate 
și integritate teritorială, împotriva fascismului, l-a ocupat 
Plenara a V-a lărgită a C.C. al P.C.R. din iulie 1936. Sem- 
nificaţia deosebită a acestei plenare constă în faptul că 
a descifrat cu o mare luciditate politică locul României 
în planurile expansioniste ale Germaniei hitleriste, și 
anume, intenţia de a o transforma „într-un stat vasal, 
care să fie străjerul intereselor imperialismului german 
la gurile Dunării și la ţărmul Mării Negre“, de unde con- 
cluzia fundamentală că, pentru cel de-al treilea Reich, 
România constituia un „obiect de cucerire şi supunere“ 
şi că deci „România poate deveni numui obiect de îm- 


3% „Viltoarea“ din 23 februarie 1936. 
36 „Cuvîntul liber“ din 6 iunie 1936. 
37 „Adevărul“ din 25 iunie 1936. 


144 


părțire nouă, imperialistă, a Europei, iar nu subiect“. În 
același timp, plenara atrăgea atenţia asupra faptului că 
țara noastră urma să constituie, în planurile Germaniei 
naziste, un mijloc de recompensare teritorială în favoarea 
unor aliaţi ai acesteia. De aceea, plenara avertiza asupra 
faptului că: expansiunea hitleristă în sud-estul european 
amenința direct România cu desmembrarea „în folosul 
țărilor fasciste vecine“, concomitent cu „înrobirea poporu- 
lui român“s, 

Analizind raportul de forțe pe plan intern, precum şi 
riposta dată de masele populare din România fascismului, 
plenara a subliniat, ceea ce corespundea pe deplin reali- 
tăţii, că „Fascismul nu este popular în România și nu are 
rădăcini în masele populare“, că masele largi populare 
„sînt pentru un regim constituţional, parlamentar, demo- 
cratic, sînt adînc pacifiste şi contra planurilor războinice 
[...] pentru o politică de pace în general“3*. 

Această realitate, atestată de întreaga ridicare la luptă 
împotriva fascismului, nu diminua prin ea însăși peri- 
colul nazismului pentru România. Organizațiile fasciste 
din interior, îndeosebi Garda de fier, sprijinite de Germa- 
nia nazistă, reprezentau o primejdie continuă pentru cuce- 
ririle democratice ale poporului român, ameninţa cu an- 
trenarea ei în planurile expansioniste ale celui de-al trei- - 
lea Reich. 

În vederea unei riposte hotărîte a poporului român, 
care să bareze ascensiunea fascismului era necesară rea- 
lizarea unei largi coaliţii de forţe. În acest scop plenara 
a elaborat o „Platformă de luptă a Frontului Popular 
Antifascist, pentru pace, pîine, pămînt și libertatet. Docu- 
mentul venea în întîmpinarea intereselor fundamentale 
ale maselor largi, pentru progres economic, social-poli- 
tic şi naţional, împotriva pericolului fascist. Reafirmînd 
poziţia partidului comunist faţă de primejdia cea mai 
gravă ce plana asupra României, plenara reafirma anga- 
jamentul deja formulat cu un an în urmă: „comuniștii vor 
considera necesară apărarea fiecărei palme de pămînt al 
țării noastre, pentru fericirea poporului român și a popoa- 
relor (naționalităților. — n.n.) din România, pentru feri- 
rea lor de subjugarea de către fascismul german“. Ple- 
nara sublinia într-un mod deosebit faptul că „noi, comu- 


% Arhiva I.S.I.S.P., cota Ab XII—3, inv. 956. 
% Ibid. 


145 


niştii, vom intra în primele rînduri ale luptătorilor pen- 
tru respingerea agresiunii fasciste şi vom duce războiul 
pînă la capăt“*0. În concepţia Partidului Comunist Ro- 
mân, Frontul popular era sinonim cu un front al păcii 
care trebuia „să cuprindă toate partidele şi organizaţiile 
de masă, sindicatele muncitorești şi toate organizaţiile 
“antirăzboinice, antirevizioniste, pacifiste, de femei, ale in- 
valizilor de război şi ale surorilor de caritate, organizaţiile 
umanitare şi religioase, organizațiile intelectualilor, pre- 
cum şi toate organizaţiile de tineret, organizaţiile sportive, 
culturale, cooperative şi toţi oamenii cărora le sînt scumpe 
viaţa, averea şi soarta lor şi a poporului:“!!. 

Plenara a subliniat, în acelaşi timp, că numai lupta unită 
a tuturor forţelor democrat-antifasciste, participarea, ală- 
turi de români a maghiarilor, germanilor, evreilor și a 
celorlalte naţionalităţi conlocuitoare putea asigura izbînda 
în confruntarea cu fascismul. „Pentru organizarea rezis- 
tenţei în fața unui atac posibil din partea fascismului. 
germano-ungar — se sublinia în Rezoluţia plenarei — 
este necesară o politică de dezvoltare a poporului român, 
o politică de ridicare a maselor largi populare şi de con- 
vieţuire frăţească a naţiunii române cu naţionalităţile 
conlocuitoare, de respectarea limbii, culturii și drepturi- 
lor lor la viaţă, muncă, pămînt [... 2. 

Aceste orientări ale Plenarei și-au găsit materializarea 
în acţiunile întreprinse de partid în anii următori pe 
linia mobilizării forţelor naţionale, antifasciste, în apă- 
rarea integrităţii teritoriale a ţării. După discursul rostit 
de Mussolini la Milano, la 1 noiembrie 1936, prin care 
incita la revizuirea frontierelor statelor din bazinul Du- 
nării, Partidul Comunist Român, într-un manifest adre- 
sat poporului român, atrăgea atenţia că „această decla- 
raţie încurajează fascismul și revizionismul din Ungaria 
și reprezintă un îndemn direct la război“. Din nou, Par- 
tidul Comunist Român şi-a afirmat hotărîrea de a lupta 
„contra oricărei revizuiri a tratatelor de pace pe calea 
armelor, considerînd „orice acţiune care duce la întă- 
rirea relaţiilor dintre statele Micii Înţelegeri, a Înţele- 
gerii Balcanice, cu Franţa, U.R.S.S. şi la întărirea Ligii 
Naţiunilor și a legăturilor cu toate ţările pacifiste, ca acte 


10 Ibid. 
11 Ibid. 
12 Loc. cit. Cota ADXX—22, inventar 947. 


146 


pozitive în lupta pentru împiedicarea războiului pe care-l 
pregătește imperialismul fascist43, 

Lupta antifascistă desfășurată de poporul român în acea 
perioadă s-a bucurat, ca de fiecare dată, de un puternic 
ecou în opinia publică internațională. O serie de publi- 
cații din Franţa („Journal des Debats“, „kre nouvellet, 
„Petit parisien“ etc.) şi din alte ţări au înfățișat pe larg 
bătălia dusă de masele largi populare împotriva Gărzii de 
fieri1. Aprecierile elogioase ale presei antifasciste inter- 
naţionale erau o urmare firească a faptului că poporul 
român nu a considerat lupta antifascistă numai o cauză 
a sa, ci, prin glasul eminentului patriot și diplomat Nico- 
lae Titulescu, a propus înfăptuirea de măsuri pentru zăgă-— 
zuirea fascismului, iar atunci cînd acesta a trecut la agre- 
siuni deschise, poporul nostru a sprijinit, sau a participat 
efectiv, prin cei mai buni fii ai săi, comuniști și antifas-— 
cişti, la lupta dreaptă a unor popoare împotriva atacurilor” 
fascismului internaţional. În cartea tradiţiilor. internaţio-— 
naliste ale mişcării muncitorești revoluţionare din ţara 
noastră, ale întregului nostru popor au înscris o pagină. 
luminoasă voluntarii români care, cu arma în mînă, au. 
luptat, în cadrul brigăzilor internaţionale, în războiul 
naţional-revoluţionar al eroicului popor spaniol împotriva: 
rebelilor franchişti. „Noi, muncitorii și intelectualii ro- 
mâni, parte din cei aproape 500 de voluntari 'români câţi 
luptăm în Spania — se spunea într-o scrisoare —, sîntem 
uniți sub un singur steag: steagul dreptăţii şi al demo- 
crației. Lupta noastră aici în Spania nu este altceva decît 
lupta poporului român pentru libertate şi pace“f5. Într-o 
altă scrisoare, adresată lui N. Titulescu în aprilie 1937, 
un grup de voluntari români, referindu-se la luptele de 
pe iîronturile spaniole Jarama și Guadalajara, arătau că. . 
acestea au însemnat „două victorii în favoarea securității 
țării noastre și a independenţei naţionale românești“46. 
Presa vremii a înfățișat cu multă căldură contribuţia pe 
care poporul nostru, prin voluntarii comuniști şi antifas- 
ciști care au luptat în brigăzile internaţionale, și dintre: 
care mulţi au căzut eroic pentru apărarea Spaniei repu- 


4 Ibid. 
1 „Adevărul“ din 2 iunie 1936. 
5 „Adevărul“ din 2 iunie 1936; vezi şi „Luptătorul“ din 15 oe- 
sonde 1937. 
16 „Gazeta românească“ din 16 iunie 1937. 


E 147 


blicane, a adus-o în lupta împotriva fascismului interna- 
ţional“?. În anii celui de-al doilea război mondial, nume- 
roși revoluționari şi patrioți români au luptat împotriva 
cotropitorilor fascişti în rîndurile rezistenţei din Franţa, 
în detaşamentele de partizani din Cehoslovacia, Iugosla- 
via, Polonia, Uniunea Sovietică şi din alte ţări. 
Amploarea manifestărilor antifasciste de masă, com- 
bativitatea şi hotărîrea clasei muncitoare, a cetățenilor 
aparținînd celor mai diferite categorii ale populaţiei au 
îngrijorat cercurile guvernante, care au adoptat măsuri 
represive menite să frîneze extinderea spiritului revolu- 
ţionar. Vechea teamă de comunism, lipsa de discernămînt 
în evaluarea rolului maselor populare, a forţelor de stinga, 
muncitorești-ţărăneșşti, în lupta pentru apărarea intere- 
selor supreme ale României, situarea intereselor înguste 
de clasă deasupra celor supreme ale ţării au stat la baza 
unor măsuri de reprimare a mișcării revoluţionare și 
democratice de către cercurile guvernante ale burgheziei 
și moşienimu în aceşti ani. Spre sfîrşitul anului 1935 și 
în cursul anului 1936 au fost înscenate o serie de.procese 
în care au compărut ca „acuzaţi“ cele mai active elemente 
democratice antifasciste, comuniști şi uteciști de frunte. 
La Braşov au fost judecaţi Nicolae Ceaușescu și un grup 
de 24 comunişti antifasciştiis, la Craiova — Alexandru 
Moghioroş împreună cu mai mulţi comuniști și luptători 
antifasciștit”, la Bucureşti — Grigore Preoteasa și un grup 
de uteciști și studenţi antifascişti”0, la Galaţi — Gheorghe 
Apostol şi o serie de alţi activişti ai Blocului democratic”!, 
la Chişinău — profesorul universitar P. Constantinescu- 
Iași și alţi intelectuali etc.5? Avalanșa de procese intentate 
pentru ideile lor luptătorilor comuniști și antifasciști, ele- 


47 Scînteia“, nr. 90 din 1937; „Reporter“ din 14 octombrie 1937; 
Vezi pe larg, Valter Roman, Sub cerul Spaniei — Cavalerii spe- 
ranței, Editura militară, Bucureşti, 1972. 

15 Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 175, fila 413; vezi 
şi art. „Impresii de la un proces“, în „Cuvîntul liber“ din 6 iunie 
1936; „Procesul comuniștilor de la Braşov. Sentința“, în „Univer- 
sul“ din 7 iunie 1936. Vezi şi Olimpiu Matichescu, Doftana, sim- 
bol al eroismului revoluționar, Editura politică, Bucureşti, 1979, 
9. 120—134. 

+9 Scînteia“ din 1 septembrie 1936. 

50 Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 175, fila 214. 

51 Scînteia“ din 1 octombrie 1936; art. „Procesul Blocului de- 
mocratic din Galaţi“, în „Goarna“ din 1 ianuarie 1937. 

52 Cuvintul liber“ din 4 martie 1936. 


148 


mentelor democratice și progresiste a slăbit, în parte, miş- 
carea antifascistă şi, în același timp, a încurajat grupările 
fasciste, în primul rînd pe legionari. 


ii 


Cu „echipele morţii“ spre putere 


Adversitatea crescîndă a maselor față de fascism, im- 
presionanta ridicare la luptă a unor largi categorii de 
cetăţeni, orientarea net antinazistă a politicii externe a 
României trezeau furia neputincioasă a conducătorilor 
Gărzii de fier. Asasinarea primului ministru I. G. Duca 
nu adusese pentru ei nici pe departe roadele scontate. 
Dimpotrivă, poporul român își afirma, pe plan intern și 
internaţional, hotărîrea fermă de a se apăra împotriva 
primejdiei care îi ameninţa independenţa, suveranitatea, 
fiinţa naţională. 

Insuccesele înregistrate de forțele extremiste nu au neli- 
niștit numai Garda de fier. Faptele dovedesc că ideea 
unui guvern de front popular, care se contura tot mai 
mult în viața politică a ţării, îngrijora și unele cercuri 
politice de guvernămînt. Numai aceasta poate explica 
sprijinul oferit Gărzii de fier de ministrul de interne Ion 
Inculeţ cu prilejul așa-zisului congres studenţesc legionar 
de la Tg. Mureș. Iniţiat de Codreanu, „congresul“ trebuia 
să sugereze forța legionarismului, să creeze în rîndurile 
membrilor Gărzii o stare de spirit propice acţiunilor tero- 
riste de anvergură plănuite de șeful ei pe plan intern şi 
să creeze o nouă perspectivă angajării României în sfera 
de interese a Germaniei naziste pe plan extern. Cultul 
morții, inoculat cu atîta stăruinţă de-a lungul anilor, tre- 
buia să-și dea roadele. 

Lipsindu-le perspicacitatea necesară în a intui gravita- 
tea implicaţiilor pentru destinele ţării, inclusiv pentru 
regimul democrat-burghez existent, apreciind fals posi- 
bilitatea de a „pune sub control“ și a „dirija“ astfel Garda 
de fier, autorităţile, îndeosebi cele ale Ministerului de 
Interne!, au pus la dispoziția legionarilor trenuri, ali- 


A A.S.B., fond D, dosar nr. 0001, vol. I, fila 256; fond Casa re- 
gală, mapa 34, notele informative din 6 şi 8 aprilie 1936; vezi şi 
„Horia“ din 27 iulie 1936. 


149 


mente, clădiri pentru a fi găzduiţi, săli pentru adunările 
„congresului“. Ministrul de interne, din binecunoscutul 
fond al ordinii publice, le-a donat importante sume de 
bani, iar Eugen Titeanu a fost delegat pentru a se ocupa 
personal de organizarea congresului?. 

Pe întreg parcursul drumului spie Tg. Mureș, legionarii 
s-au dedat la cele mai revoltătoare acte huliganice, prin- 
tre care şi. profanarea plăcii instalate în memoria lui [. G. 
Duca pe peronul gării Sinaia. 

Adunarea bandelor legionare — „congresul“ — la care, 
după cum consemna un ziar al vremii, participau și re- 
prezentanţi ai hitlerismului? , s-a deschis la 3 aprilie 
1936, iar orientarea sa a fost precizată din primul mo- 
ment prin cuvîntul comandantului legionar Gh. Furdui. 
A urmat o sinistră mascaradă, o tragică manifestare de 
pervertire obscurantistă. Asasinatul era declarat drept 
hotărîtoare — și unică — armă în lupta politică. S-a pro- 
nunțat sentința de condamnare la moarte împotriva tutu- 
ror celor consideraţi duşmani ai Gărzii. Singura deose- 
bire a acestei vechi practici legionare a constat în faptul 
că de data aceasta nu mai era vorba de un complot tic- 
luit în ascuns şi tăinuit cu grijă, ci de o hotărire procla- 
mată în auzul tuturor. „Acolo — consemna un document 
al siguranței din epocă — capii studenţimei (legionare. — 
n.n.), după ce mai întîi au depus jurămîntul, au alcătuit 
în mod public: o listă cu capii autorităţilor şi persoanelor 
«marcante din viaţa publică, desemnînd şi echipe pentru 
suprimarea lor ca trădători sau dușmani ai legiunii. A 
fost poate cea mai elocventă afirmare a unui ridicol in- 
conștient şi periculosi. Presa democrată din acel timp a 
relevat că „un amestec asemănător de inconștienţă, ci- 
nism, criminalitate, ipocrizie și bigotism nu s-a mai pu- 
tut întilni, în afară de organizaţia legionară, nicicînd în 
țara noastră“5. La tribuna congresului s-au perindat 
„echipele morţii“, ai căror membri au jurat să-şi execute 
misiunea, să asasineze pe cei ce barau Gărzii de fier dru- 
mul spre putere şi care se făceau prin aceasta vinovaţi de 
„trădare“6, . 


2 A.M.I., dosar 43 540, vol. 2, filele 235—239. 

„Arena“ din 12 aprilie 1936. 

A.M.I., fond D, dosar nr. 110 237, vol. 13, fila 66. 

5 „Dimineaţa“ din 2 iulie 1936. - 
Arhiva 1.$.1.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioară 
nr. 42. i 


„ov 


150 


Rind pe rînd au fost etichetați drept trădători o serie 
de oameni politici ai ţării. Este deosebit de elocvent fap- 
tul că în fruntea listei figura numele lui Nicolae Titu- 
lescu”, omul care, exprimînd simţămintele patriotice ale 
poporului, apăra cu fermitate, atît în parlament, cît şi în 
politica externă şi în diferite foruri internaţionale — un- 
de se bucura de un binemeritat prestigiu. — cele mai 
profunde interese naţionale ale României. „,... Politica 
externă a României — arată el într-un discurs rostit la 
9 mai 1935 în Camera deputaţilor — nu e nici mono- 
polul unui om, nici apanajul unui partid. E o politică 
profund naţională ale cărei reguli, metode şi țeluri își 
trag originea din interesul patriei“8. Printre cei amenin- 
țaţi cu exterminarea se aflau, de asemenea, Virgil Mad- 
gearu, dr. Nicolae Lupu, Armand Călinescu? şi alţi 
oameni politici burghezi de orientare, în general, demo- 
cratică şi care îşi manifestau ostilitatea faţă de legiona- 
rism şi îngrijorarea faţă de pericolul fascist. 

-Se pune în mod firesc întrebarea: cum a fost cu 
putinţă un asemenea dezmăț? De ce au rămas impasibile 
autorităţile în faţa nu numai a acestui îndemn la crimă 
— fapt sancţionat de Codul penal —, dar în faţa acestei 
„hotăriri“ de a asasina o serie dintre cei mai de valoare 
reprezentanţi ai vieţii politice burgheze? Parţial, expli- 
caţia este cuprinsă într-o mărturisire a lui Gh. Tătărescu, 
în acel timp preşedinte al Consiliului de Miniștri. El pre- 
ciza, după cum notează N. Iorga, că, în ce-l privește, știe 
tot ce se petrece la legionari şi „că i-ar putea aresta ori- 
cind dacă n-ar fi oprit“!0. Preşedintelui Consiliului de 
Miniștri nimeni nu-i putea da dispoziţii şi dicta în afară 
de „capul statului“. Odată mai mult apare evident rolul 
nefast al relaţiilor lui Carol al II-lea cu Garda de fier. În 
planurile dictatoriale ale regelui, hotăririle adoptate de 
legionari la Tg. Mureş erau menite să exercite, pe de o 
parte, o puternică presiune asupra elementelor burgheze 
de dreapta nefasciste, determinîndu-le să se ralieze în 


i 7 Arhivele statului Bucureşti (L), fond D,: dosar nr. 0001, vol. I, 
ila 260. Ș 

5 Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, Editura politică, 
București, 1967, p. 644. 

? „Memoriile lui Armand Călinescu. 1935—1936*%, Arhiva 
I.5.1.S.P., fond nr. 3, dosar nr. 65, fila 361; vezi şi „Steagul roşu“, 
anul VIII, nr. 5; „Cuvîntul liber“, anul III, nr. 25. 

10 N. Iorga, Memorii, vol. VII, Bucureşti, 1939, p. 401. 


151 


jurul său, iar pe de altă parte să ducă la izolarea unor 
elemente neutre sau potrivnice faţă de instaurarea unei. 
dictaturi regale. Guvernul Gh. Tătărescu, servind cu fi- 
delitate pe rege, chiar cu preţul ignorării intereselor su- 
preme ale ţării, conta să ţină în subordine întreaga miș- 
care legionară, pentru a o folosi în realizarea ţelurilor 
politice ale lui Carol al II-lea. Concomitent, primul mi- 
nistru nu ezita să folosească Garda de fier şi în scopurile 
sale proprii, împotriva opoziţiei politice, a mișcării mun- 
citorești şi democratice, şi îndeosebi împotriva comuniș- 
tilor. = | 

La cererile repetate ale lui N. Titulescu de a se pune 
capăt manifestărilor extremei drepte în politica internă a 
țării, care creau greutăţi în politica externă, subminînd 
prestigiul internațional al României, Gh. Tătărescu a 
dat un răspuns fariseic, încercînd să mascheze substratul 
real al politicii sale. El a reafirmat textual că este gata să 
reprime excesele curentelor fasciste, dar nicidecum miș- 
carea ca atare: „Socotesc însă necesar să adaug că dacă 
d-l Titulescu, drept condițiune a rămiînerii sale în func- 
țiune, ar cere guvernului să săvirșească acte de repre- 
siune împotriva curentelor naționaliste şi anticomuniste 
din ţară, declar de pe acum că guvernul nu va putea să 
treacă la o asemenea politică“l!i. Poziţia lui Gh. Tătărescu 
față de Garda de fier n-a avut asentimentul conducerii 
P.N.L. şi, mai cu seamă, al masei membrilor de rînd ai 
partidului, care era potrivnică doctrinei şi metodelor le- 
gionare. Grupul liberalilor „bătrîni“, în frunte cu Dinu 
Brătianu, președintele P.N.L., unele cercuri industriale și 
bancare, în frunte cu Constantin Băicoianu și Mitiţă 
Constantinescu, ale căror interese convergeau spre capi- 
talurile anglo-franco-americane, liberalii „tineri“ organi- 
zați în grupul „H% — Victor Iamandi, Petre Ghiaţă, 
George Fotino ş.a. —, precum și numeroase organizaţii li- 
berale județene şi comunale şi-au manifestat nu o dată 
adversitatea faţă de legionari şi faţă de penetraţia hitle- 
rismului în România. 

Reflectind asupra unora din cauzele care au permis 
dezmăţul legionar de la Tirgu Mureş, Zaharia Stancu 
scria, la 23 aprilie 1936: „Fără sprijinul puternice al fon- 


1 A.S.B., fond Casa regală, dosar nr. 29/936, p. 5; Nicolae Titu- 
lescu, Documente diplomatice, Editura politică, Bucureşti, 1967, 
p. 798—799. 


152 


durilor ordinii publice, mișcările anarhice n-ar fi prins 
puteri. Năşite de inconştiența numiţilor Vaida şi Tilea, 
aceste mișcări au dus la asasinarea lui 1. G. Duca. Par- 
tidul liberal ar fi trebuit să reacționeze rapid și violent. 
Răul ar fi fost stîrpit din rădăcini și pentru totdeauna. În 
Joc să procedeze astfel, guvernul, căruia i se ucisese șe- 
ful, şi-a pus un șef de operetă (Tătărescu. — n.n.). Com- 
plicii asasinilor (C. Z. Codreanu, Zizi Cantacuzino-Grăni- 
cerul şi alții. — n.n) au fost scoși de sub orice urmărire 
judiciară. Partidul dizolvat (Garda de fier. — n.n.) şi-a 
schimbat firma (Partidul totul pentru ţară. — n.n.) şi for- 
mal șeful (în locul lui C. Z. Codreanu, Zizi Cantacuzino- 
Grănicerul. — n.n.) şi și-a continuat opera de dezagregare, 
de aprindere, de înnebunire a ţării [...]. Și au mai cerut 
fasciștii (legionarii. — n.n.) îngăduinţa de a se mai aduna 
într-un congres la Tirgu Mureş. Guvernul lui Tătărescu 
le-a aprobat și această cerere [... ] trenuri, hoteluri, res- 
taurante au fost puse, cu cheltuiala statului, la dispozi- 
ţia scandalagiilor. Rezultatul? [... ]. Congresiștii au pro- 
fanat locul asasinării lui 1. G. Duca, s-au dedat la dezor- 
dini cu urmări tragice şi, în congres, au întocmit echipe 
de ucigași“l?. 

Într-adevăr, în ciuda indulgenţei cu care erau tratați, 
hotăriîrile adoptate la „congres“ și, mai 'cu seamă, evo- 
luţia ulterioară a activităţii legionarilor demonstrau că 
Garda de fier viza eliminarea adversarilor politici, 
cucerirea puterii și instaurarea unui regim legionar totali- 
tar, peste capul regelui și al guvernului său. Încă la „con- 
gres“ fusese semnificativ faptul că „echipele morţii“ şi 
toți legionarii depuseseră jurămînt de credinţă numai 
faţă de C. Z. Codreanu, nu și față de coroană, așa cum 
„ obișnuiau să procedeze pînă la acea dată. 

La mai puţin de o lună de zile de la cele hotărite la 
Tg. Mureș, Garda de fier și-a precizat obiectivele. C. Z. 
Codreanu a compus un memoriu adresat „maiestăţii sale 
regelui, oamenilor politici ai ţării“!3, în care, pe un ton 
violent, dicta direcţiile politicii externe a ţării. Încurajat 
de acţiunile războinice ale statelor fasciste — Germania 
hitleristă ocupase zona renană demilitarizată, mercenarii 


12 Zaharia Stancu, Însemnările și amintirile unui ziarist — SA- 
REA E DULCE, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1955, 
p. 438—439. 

13 AS.B., fond A, dosar nr. 11, vol. 43, fila 88. 


153 


lui Franco se pregăteau să dezlănţuie războiul civil în 
Spania republicană —, C. Z. Codreanu reclama alinierea 
politicii externe românești la aceea a statelor fasciste. 
Memoriul său, conceput într-un ton ultimativ, cerea în 
mod expres încălcarea tratatelor pe care România le sem- 
nase cu ţările vecine, membre ale Micii Inţelegeri şi ale 
Înţelegerii Balcanice, ruperea relaţiilor diplomatice sta- 
bilite cu Uniunea Sovietică, renunțarea la tradiționala po- 
litică externă alături de Franţa, pe motiv că aceasta în- 
cheiase în 1935 pactul de asistenţă mutuală cu Uniunea 
Sovietică etc. Nicolae Titulescu era calificat drept omul 
care „a făcut cea mai mare crimă faţă de viitorul statu- 
lui român“i!4. Căpetenia legionară mărturisea fără ocol: 
„Declarăm pe față că vom trage toţi cu revolverele în 
cei ce ne-au dus acolo“ (la sistemele de tratate amin- 
tite. — n.n.). „Este singura măsură salvatoare pentru vii- 
torul neamului acesta“i5 — arăta Codreanu în încheierea 
memoriului, sub care își aşternea semnătura. 
Concomitent, Garda de fier a întreprins numeroase 
acte huliganice, a provocat dezordini, scandaluri publice 
cu scopul de a menţine o stare de teroare în opinia pu- 
blică. Unul din exemple îl constituie agresiunile legio- 
narilor din orașul laşi din noaptea de 22—23 februarie 
1936 cînd, un grup de legionari, deşi somaţi de orga- 
nele de ordine publică, poliţie şi jandarmi să se re- 
tragă, au pătruns în restaurantul „Coroana“, seara tirziu, 
au ordonat consumatorilor să părăsească localul, au înce- 
put „să legitimeze pe clienţii aflaţi la mese. Aceştia, vroind 
să protesteze, au fost luaţi la bătaie [...]; au pus mîna 
pe scaune și mese, lovind pe consumatori“. La interven- 
ţia .unei patrule de jandarmi, „au trîntit jos pe jandarmi, 
lovindu-i și căutînd să le ia armele [...]; au fost loviți 
toți gardienii publici“. În timp ce o parte din legionari 
„operau“ în interior, din afară alţii aruncau cu pietre în 
victime. După isprava de la „Coroana“, bandele dezlăn- 
ţuite s-au îndreptat spre localul „Calul Bălan“, dar inter- 
venţia mai energică a organelor de ordine publică i-a 
obligat să se împrăștie!6. 
Recrudescenţa terorismului legionar la începutul anu- 
lui 1936 a produs o serioasă îngrijorare în rîndurile opi- 


14 Ibid. 
15 Ibid. 
1 A.M.I., fond D, dosar 11, volumul 46, fila 327—328. 


154 


“ niei publice. Dind expresie acestei stări de spirit, revista 
„Cuvîntul liber“ scria în articolul „16 august 1916—16 
august 1936“, publicat cu prilejul împlinirii a două de- 
cenii de la memorabilele lupte purtate de armata română 
la Mărăști, Mărășești și Oituz: „Va binemerita de la po- 
porul român oricine va da o lovitură forţelor hitleriste, 
demascînd şi dezarmînd pe' agenţii internaţionalei fas- 
cisto-hitleriste, care întreprind opera de distrugere a apă- 
rării ţării prin diversiunea crucii încîrligate, menite să 
distragă atenţia opiniei publice de la adevăratul pericol: 
agresiunea hitleristă“17. În „echipele morţii“ fuseseră în- 
regimentați — după cum semnalau rapoartele secrete ale 
organelor siguranţei — aproape 3 000. de legionari!8. Mulţi 
dintre aceștia se declarau în public ucigași: ,„Dacă-mi 
dă ordin căpitanul — mărturisea unul dintre ei —, eu 
ucid și pe tata şi pe:mama“!?. Asemenea fenomene neli- 
nișteau chiar şi pe mulţi dintre cei mai versaţi politicieni 
ai burgheziei, obișnuiți cu violențele de limbaj şi cu me- 
toda amenințărilor. De exemplu, C Argetoianu, care con- 
sidera că manevrează din culise, în propriul său interes, 
Garda de fier, nota în însemnările sale zilnice că aceasta 
„se prezintă ca un stat în stat, cu hotărîri de ostracizare 
și de condamnare pentru tot ce nu gîndeşte ca dinsa“20. 
Ingrijorarea a sporit şi mai mult cînd, din dorinţa de a 
înfățișa Garda de fier ca o organizaţie largă, cu un mare 
număr de aderenţi, Codreanu îi somează pe toţi cei care 
făcuseră cîndva parte din mișcarea extremistă de dreapta 
să reintre în rînduri. În acest scop, el iniţiază, în prima 
jumătate a anului 1936, constituirea aşa-zisului Bloc al 
generaţiei naţionaliste de la 192221, anul în care, îm- 
preună cu alţii, începuse acţiunea de organizare a mișcă- 
rilor diversioniste, aflate mai apoi sub flamura L.A.N.C. 
„Somaţia“ se adresa mai ales acelor intelectuali care 
avuseseră, într-un fel sau altul, legături cu mişcarea le- 
gionară și care, încadraţi în diferite partide politice sau. 
„nefiind înregimentaţi politiceşte, înţeleg să lupte în spi- 


7 „Cuvîntul liber“ din 8 august 1936. 

15 Arhiva 1.$.1.5.P., fond nr. 7, dosar nr. 225, mapa interioară 
nr. 42. Adresa nr. 7531 din 5 mai 1936 a inspectoratului regional 
de poliţie Timișoara. 

19 A.S.B., fondul O, dosarul nr. 74921, vol. II, f. 81. 

2 Arhiva C.C. al P.C.R, fond nr. 104, dosar nr. 8615, fila 729. 

21 A.S.B., fond A, dosar nr. 23 333, vol. IV, fila 47. 


"195: 


ritul naţionalismului integral“??, al cărui monopol și-l 
autoaroga legionarismul. Captarea unui număr cît mai 
mare de intelectuali urmărea să creeze în opinia publică 
impresia că ideile legionarilor sînt împărtășite de ele- 
mente de valoare din rîndurile oamenilor de cultură. 
Manevra ţintea, totodată, să contracareze faptul că toţi 
cei ce reprezentau cu adevărat cultura și ştiinţa româ- 
nească s-au situat, prin scris şi prin viu grai, pe poziţii. 
hotărît potrivnice Gărzii de fier. 

La sfîrşitul. anului 1936 Codreanu a luat măsuri și - 
pentru sporirea capacității Gărzii de fier de a efectua noi 
acte teroriste. El a dat dispoziţie ca toţi șefii de cuiburi 
„să facă rapoarte în care să se arate adresele precise ale 
tuturor oficiilor de stat şi particulare, în special ale ace- 
lora care au telefoane sau aparate de radio, arătîndu-se 
numele exact al șefului instituţiei civile sau militare, 
cum și adresa precisă a domiciliului lui. De asemenea, 
s-au dat: ordine să se fotografieze toate loealurile insti- 
tuţiilor bancare, palatele administrative, depozitele de 
muniții și cazărmile militare“23. În același timp, organi- 
zaţiile legionare au fost dotate cu noi cantităţi de revol- 
vere, gaze narcotice, boxuri inelare cu colțuri etc.”!. 

O manevră ce voia să acrediteze că Garda de fier era 
capabilă de a pătrunde în mase, îndeosebi în rîndul mun- 
citorimii ce condamna în modul cel mai ferm fascismul 
în general, legionarismul în special, a fost crearea așa- 
numitului Corp Muncitoresc Legionar, reușindu-se „a se 
înjuheba cîteva cuiburi legionare“ în unele întreprin- 
deri. Această diversiune legionară viza concomitent să 
spargă unitatea de luptă a clasei muncitoare. Demascînd 
manevra, un manifest al Comitetului Regional Moldova 
și al Comitetului Local Iași al P.CR. arăta: „Feciorul de 
ciocoi, fascistul Corneliu Codreanu, din nou vine în faţa 
voastră, cei ce munciţi și suferiţi. Din nou vorbe, una mai 
fierbinte decit alta, curg girlă în strigătele agenţilor toc- 
miţi ca să potolească orice încercare de demascare în fața 
voastră a călăului fascist Corneliu Codreanu [... ]. Între- 
baţi-vă, oare ce caută printre noi lifta ciocoiască? De cine 
și pentru ce a fost trimis să ne otrăvească sufletul nostru 


22 Ibid. 

2 A.M.I., fond D, dosar nr. 1, vol. 293, fila 100. 
2 Ibid. 

35 Loc. cit., fond A, dosar 110 237, filele 293. 


156 - 


muncitoresc? [...]. Pentru că nu mai putem și nu mai 
vrem să răbdăm mizeria, foamea, boala! Pentru că nu 
mai vrem război, nu vrem atacarea Uniunii Sovietice, nu 
mai vrem să suferim jugul dictaturii burghezo-moșierimii 
[...]. Tovarăşi, tineri muncitori și ţărani! Nu daţi cre- 
zare vorbelor lui înșelătoare! Prin vorbe aprinse vrea să 
facă dezbinare în sînul muncitorimii de diferite religiuni, 
să verse în sufletul vostru otrava fascistă, să vă depărteze 
de clasa voastră. Codreanu înseamnă spargerea Frontului 
unic al celor ce muncesc în lupta pentru un trai mai bun, 
înseamnă mizerie, foame, scumpete [... ], înseamnă înro- 
birea noastră și mai adîncă sub jugul burghezo-moşie- 
rimiit 26 

În ciuda eforturilor lui Codreanu, Garda de fier nu a 
reuşit să aducă sub influenţa ei mase cît de cît însemnate 
ale clasei muncitoare, cum nu a reuşit să pătrundă în 
rîndurile ţărănimii. „Mişcarea naționalistă a lui Co- 
dreanu, cunoscută sub numele de «Totul pentru Ţară» 
— consemna un document din acea perioadă — nu se 
prea bucura de multe simpatii în rîndurile ţăranilor“. 

Desigur, mărturii despre lipsa de influenţă în mase a 
Gărzii de fier sînt nenumărate, atît în perioada anilor 
'1935—1936, ca şi ulterior, Garda de fier rămînind tot 
timpul izolată şi fiind puternic repudiată de clasa mun- 
citoare, de țărănime, de intelectualitate, de celelalte cate- 
gorii sociale muncitoare ale naţiunii române. 

Curînd se produce o deterioare a relaţiilor dintre Gar- 
da de fier și rege, pe care Codreanu înţelege a-l chema 
tot mai insistent la ordine. Carol al II-lea, deşi iritat de 
manifestările de independenţă de la Tg. Mureş, cît și de 
faptul că printre cei înscriși pe listele negre pentru a fi 
exterminați se aflau oameni dintre cei mai apropiaţi ai 
palatului, ca Elena Lupescu şi Gabriel Marinescu%, va 
mai încerca totuşi să aplaneze lucrurile. Astfel, graţie 
bunăvoinţei regale, cu toate că prin Codul penal erau in- 
terzise categoric adunările sau grupările de persoane care 
tulburau liniștea publică, timp de zece zile (între 20 şi 30 
iunie 1936), bandele fasciste-legionare au acționat nestin- 
gherit. Spre sfîrşitul anului, regele iniţiază chiar trata- 
tive nemijlocite cu conducătorii legionari, pentru a în- 


2% A.M.I., fond D, dosar 11, volumul 31 (laşi), fila 412. 
2 Loc. cit., volumul 46, fila 442. 
% Loc. cit., mapa nr. 34, documentul nr. 32. 


157 


lătura divergenţele?”. Dar această încercare rămîne fără 
succes. - 

Nu se iau măsuri nici împotriva „echipelor morţii“, tri- 
mise de Garda de fier de-a lungul şi de-a latul ţării, deși 
acestea săvîrșesc nenumărate acte de teroare“. Descifra- 
rea motivelor nu este dificilă. Legionarii şi-au ales anu- 
me ca ţintă a atacurilor lor elemente revoluţionare, de- 
mocratice şi antifasciste. Ei au declanşat unul dintre cele 
mai înverșunate atacuri împotriva Casei poporului din 
Bucureşti, situată pe str. Izvor nr. 37. Aici se afla sediul 
central al Confederaţiei Generale a Muncii, al Partidului 
social-democrat, al Uniunilor sindicale şi al Sindicatelor 
muncitorești din capitală. 

Ziarul „Lumea nouă“, organul central de presă al P.S.D., 
consemnează că, „înarmate cu răngi de fier, petarde şi 
revolvere“, constituiți în bande, legionarii au luat cu asalt 
Casa poporului, fără a o putea cuceri din mîinile munci- 
torilor, care au apărat-o cu eroism. „Din stradă — scrie 
ziarul —, fasciștii aruncau cu bolovani și trăgeau cu re- 
volverele ... De trei ori huliganii au venit cu bidoane de 
benzină stropind poarta mare, zidurile şi dînd apoi foc. 
Muncitorii tot de atîtea ori au reușit să stingă începutu- 
rile de incendiu“3!. În cele din urmă, relata ziarul „Ade- 
vărul“, „muncitorii au ieșit.în stradă. Aici a avut loc o 
încăierare serioasă, de pe urma căreia s-au înregistrat 
mai mulţi răniți“*?, bandele legionare fiind puse pe fugă. 
În aceeași perioadă, „Cuvîntul liber“ scria: „Ofensiva 
hitleristă în România s-a arătat în formele ei cele mai 
acute ...%3%3 Referindu-se la atacurile legionare, ziarul 
„Steagul roşu“, organ al Comitetului local al P.C.R. din 
capitală, arăta că actele teroriste ale Gărzii de fier aveau 
loc adesea sub ochii binevoitori ai unor autorităţi”. 

Bandele legionare au primit însă şi de această dată din 
partea maselor populare riposta cuvenită. Pretutindeni 
în ţară — la lași şi Timișoara, la Cluj şi Galaţi etc. —, 
mii şi mii de oameni ai muncii s-au rilicat împotriva ac- 


29 Loc. cit., fond E, dosar nr. 110 237, vol. 15, fila 153. 

3%. Vezi art. „Terorismul dezlănţuit:, în „Steagul roșu“, nr. 5 
din 1936; Nota Siguranţei despre noi crime legionare, în Arhivele 
statului București, fond Casa regală, dosar nr. 39/1936, fila 1. 

31 „ „Lumea nouă“ din 28 iunie 1936. 

2 „Adevărul“ din 25 iunie 1936. 
3 e liber“ din 25 iunie 1936. 
34 „Steagul roşu“, nr. 2 din 1936. 


158 


telor teroriste comise de huliganii fascişti. Era limpede 
că intenţiile Gărzii de fier de a se impune atunci în viața 
politică a ţării erau sortite eșecului în fața împotrivirii 
hotărîte a poporului român faţă de fascism. C. Z. Co- 
dreanu căuta, în consecinţă, un prilej de a capta atenţia 
fascismului internațional asupra organizaţiei sale, spre a 
obține din afară sprijinul necesar pentru impunerea le- 
gionarismului, împotriva voinţei poporului român. Acest 
apel, care întîlnea, de fapt, uși deschise, s-a concretizat în 
trimiterea „simbolică“ a șapte legionari în unităţile lui 
Franco, dintre care doi, I. Moţa şi V. Marin, au fost ucişi 
în timpul unui bombardament de artilerie. 

Scopul urmărit a fost parţial atins. În cursul trans- 
portării spre ţară a corpurilor lui Moţa şi Marin, în fe- 
bruarie 1937, la Berlin li s-au dat onoruri oficiale de că- 
tre detașamente ale partidului nazist. Au fost depuse la 
catafalcurile celor doi coroane de flori din partea cance- 
larului Reichului, Adolf Hitler, și a preşedintelui Consi- 
liului de Miniștri al Italiei, Benito Mussolini. Aceeași 
atitudine de simpatie faţă de legionari au manifestat, cu 
ocazia ceremoniei organizate la Bucureşti, reprezentanţii 
diplomatici ai Germaniei, Italiei, Japoniei, Portugaliei şi 
Spaniei, care au participat la funeralii, încălcînd în mod 
vădit uzanţele diplomatice. Acest „act insolent“, cum îl 
caracteriza însuși primul ministru Gh. Tătărescu%, a pro- 
dus aprige și îndelungate dezbateri parlamentare. Mulţi 
deputaţi au înfierat ajutorul politic dat de statele fasciste 
Gărzii de fier, încercarea lor de amestec fățiș în treburile 
interne ale României. N. Iorga a rostit „un impresionant 
şi răsunător cuvînt în Senatul ţării“3? împotriva statelor 
fasciste, Sprijinul acordat Gărzii de fier de către Germa- 
nia hitleristă şi acoliţii ei — sprijin care se va accentua 
sub forme variate şi directe — era menit să contribuie la 
subminarea. unităţii statului şi a poporului român în mo- 
mentul cînd primejdia fascismului se contura tot mai 
amenințător la orizont, să pregătească terenul în vede- 
rea atragerii României în sfera de influență a Axei Roma- 
Berlin-Tokio. 

Faţă de același fapt, dacă atitudinea autorităţilor hitle- 
riste urmărea scopuri lipsite de echivoc, în schimb, aceea 


% Arhiva M.A-E,, fond nr. 71/1937, vol. 376/1. 
3% Ibid. 
% Ibid. 


159 


a guvernanţilor români a întrunit în egală măsură reac- 
ționarismul şi inconsecvenţa, șovăiala şi duplicitatea. 
Același prim-ministru Gh. Tătărescu, care îşi exprimase 
indignarea faţă de gestul — amintit mai înainte — al 
diplomaților statelor fasciste acreditaţi la București, a 
îngăduit atît ceremoniile și procesiunea din capitală, cît 
şi faptul ca legionarilor să le fie pus la dispoziţie un tren 
mortuar special, pentru a plimba cele două cadavre prin 
ţară pe un traseu cu grijă ales. În fiecare gară şi haltă 
aveau loc opriri însoţite de ceremonii, la care participau 
organizaţiile legionare locale, ce atrăgeau, fără îndo- 
ială, şi un număr de curioşi. Această procesiune „fe- 
roviară“, ca şi înmormîntarea la Casa verde din Bucu- 
reștii Noi, ambele neobişnuit de pompoase, fără a se 
face economie de rugăciuni, îngenuncheri, costumație, 
flamuri etc., au fost folosite, după înseşi spusele lui 
C. Z. Codreanu, „pentru a împlînta gustul morţii în 
rîndurile tineretului, sub emoția momentului“. Sub 
haina obișnuitei mistici folosite de legionari, pusă în 
practică de astă dată cu mijloace de mai amplu spectacol, 
ele au urmărit să recruteze noi aderenţi în „echipele 
morții“, noi mînuitori ai bitei şi pistolului, care să des- 
chidă drum fascismului în România, să înlesnească ascen- 
siunea politică a Gărzii de fier. Acestui scop trebuia să-i 
servească şi instituirea privegherii la morminte de către 
exaltaţii elitei legionare. 

În acest context al impunităţii, șeful Gărzii de fier şi-a 
putut permite să-i proclame public pe cei trei asasini ai 
lui I. G. Duca drept „comandanţi ai Bunei Vestiri“, iar pe 
ucigașii lui Stelescu să-i decoreze cu „Crucea albă“ le- 
gionară chiar în incinta închisorii Văcărești, bucurîndu-se 
de concursul nemijlocit al autorităţilor3?. 


% A.S.B., fond O, dosar nr. 74, vol. II, fila 107. 

39 C. Argetoianu, Însemnări zilnice, Arhiva C.C. al P.C.R, 
fond nr. 104, dosar nr. 8617, filele 1788—1 789. Argetoianu arată 
că „deţinuţii gardiști împreună cu camarazii lor din camioane (în 
care veniseră imbarcaţi pină la închisoare. — n.n.) au iost așezați 
în curtea penitenciarului, într-un «careu» înconjurat de toate păr- 
ţile de trupă, care forma astfel un al doilea «careu» în jurul celui 
dintii. Un preot — venit şi el cu camioanele — a spus o scurtă 
rugăciune, apoi gardiştii toţi s-au pus în genunchi și cei deţinuţi 
au primit însemnele decoraţiei. În momentul în care gardiștii s-au 
pus în genunchi, au îngenuncheat și toţi soldaţii şi ofiţerii“. 


160 


În încheierea acestui paragraf, fie-ne îngăduit a reveni 
— succint — asupra solidarităţii poporului român cu lupta 
poporului spaniol împotriva fascismului și a „gestului 
simbolic“ al mişcării legionare. 

Nu poate exista în această privinţă nici un fel de com- 
paraţie, dar faptele vorbesc de la sine. 

Sutele de voluntari comunişti și alți patrioți români 
au avut de înfruntat nenumărate piedici şi bariere 
pentru a putea ajunge în Spania, pentru a duce luptăto- 
rilor republicani solia frățească a poporului nostru. Cei 
cîțiva legionari care au fost în Spania au plecat cu mare 
zarvă şi reclamă, avînd și sprijin din partea unor auto- 
rități. Comuniștii şi antifasciştii români au plecat însu- 
flețiți de cel mai profund patriotism, de conștiința că 
luptînd pe pămîntul Spaniei ei apără totodată, nemijlo- 
cit, pacea şi libertatea poporului român. Trădînd intere- 
sele naţionale ale României, Garda de fier, prin cei 7 le- 
gionari trimişi în sprijinul lui Franco, s-a alăturat celor 
mai negre forţe ale reacţiunii, forțelor fascismului inter- 
naţional care, în acea perioadă, amenințau independenţa 
și integritatea teritorială a patriei noastre. 

Atitudinea forțelor progresiste, a maselor poporului ro- 
mân a fost exprimată, în cuvinte de o impresionantă so- 
brietate, în documentul „În Spania se hotărăște soarta 
păcii şi a libertăţii“, răspîndit în acea perioadă de Partidul 
Comunist Român şi care, referindu-se la zecile de vo- 
luntari români căzuţi pe fronturile luptei antifasciste în 
Spania, preciza că la înmormîntarea lor „n-au fost nici 
sute de preoţi, nici muzici, nici coroane. Mormintele lor 
sînt pierdute undeva, printre stîncile Guadalajarei sau 
prin cîmpiile Cataloniei. Dar numele lor nu vor pieri. 
Anii vor trece. Un Moţa, un Marin vor rămîne în amin- 
tirea oamenilor ca nişte rătăciţi, căzuţi pentru o cauză 
vrăjmașe poporului şi patriei lor, vrăjmașe lumii şi ome- 
nirii. Dar amintirea eroilor luptei pentru Republica Spa- 
niolă va rămîne neștearsă, ca amintirea unor luptători 
pentru libertatea Spaniei și a ţării lor, pentru binele şi 
pacea lumii întregi“. Acestea sînt faptele. Așa le-a cu- 
noscut, le consemnează și 'le confirmă pe deplin istoria 
poporului român. 


161 | 


12 


Un gir politie cu consecinţe nejaste 
pentru ţară 


Politica de cedare a marilor puteri vest-europene în 
faţa agresivităţii statelor fasciste pe plan internaţional, 
slăbirea forţei partidelor politice burgheze din interior, 
datorită compromiterii lor în faţa maselor, a ascuţirii di- 
vergențelor, a puternicelor frămîntări social-economice 
însoţite de creșterea stării de spirit revoluţionare a oame- 
nilor muncii au determinat Garda de fier să considere 
conjunctura favorabilă pentru a întreprinde noi pași în 
viaţa politică. Un prilej l-au constituit alegerile parlamen- 
tare, care urmau să aibă loc în decembrie 1937. 

Încă de la începutul anului, conducătorii legionari au 
avut convorbiri cu Carol al II-lea, în timpul cărora și-au 
manifestat tot mai deschis opoziția faţă de intenţiile aces- 
tuia de a instaura propria-i dictatură. În cursul unei ase- 
menea convorbiri, în februarie 1937, regele, urmărind 
poate o manevră politică, i-a declarat lui Codreanu că 
„simpatizează mult cu mişcarea legionară“, că are de gînd 
să demită guvernul Tătărescu, să înlăture din mecanis- 
mul politic partidele şi să inaugureze o guvernare per- 
sonală. Dată fiind identitatea de păreri în privința par- 
tidelor politice, el, regele, şi-ar putea baza guvernarea 
pe Garda de fier, cu condiţia „să fie proclamat «căpita- 
nul» mișcării legionare, iar Codreanu să fie locotenentul 
său și șeful guvernului“. C. Z. Codreanu a refuzat. Oferta 
nu-l mai putea tenta. Evoluţia situaţiei internaţionale, fa- 
vorabilă fascismului, oferea. ambiţiei sale o perspectivă, 

"din punctul său de vedere, mult mai atrăgătoare. Tot- 
odată, el nu avea încredere în Carol, date fiind legăturile 
acestuia cu Anglia şi Franţal. 

Într-adevăr, Carol al II-lea, vizînd instaurarea unei 
dictaturi personale, poate n-ar fi refuzat şi concursul 
Gărzii de fier, al lui Codreanu, numai că el nu voia o 
dictatură de esenţă fascistă, care să ducă la modificarea 
fundamentală a regimului politic după modelul celui ita- 
lian ori german și nici la schimbarea politicii externe a 
României în favoarea ţărilor fasciste. Din această situaţie 
avea să rezulte ascuţirea divergenţelor dintre Carol al 


1 Arhiva 1.$.1.$.P., fond nr. 6, dosar nr. 113, fila 303. 
162 


II-lea şi Garda de fier, iar discuţiile în jurul alianțelor 
României vor căpăta un caracter tot mai violent. Urmă- 
rind să forţeze mîna regelui, în aprilie 1937, Garda de 
fier şi-a oferit ajutorul „neîndreptăţitului“ prinţ Nicolae, 
împotriva căruia Consiliul de coroană hotărise decăderea 
din drepturile de membru al familiei regale. În București 
şi în. ţară circulau insistente zvonuri despre un eventual 
puci legionar pentru înlocuirea lui Carol cu prințul Ni- 
colae. Fosta Uniune naţională a studenţilor creştini ro- 
mâni, organizaţie dizolvată, subordonată Gărzii, își anunţa 
printr-un manifest tot sprijinul „alteţei sale regale, prin- 
cipele Nicolae“. În acelaşi timp, cu convingerea că puteau 
acţiona fără a suporta consecinţele,“ echipele morţii“ îşi 
continuă seria atentatelor*. 

N. Iorga nota în memoriile sale: „Un alt trădător gar- 
dist este maltratat“, „C. Z. Codreanu îl insultă și-l ame- 
ninţă pe directorul poștelor“, „Gardiștii bat din picior 
autorităţilor?. 

Curînd C. Z. Codreanu se hotărăşte să treacă la un 
atac deschis împotriva regelui Carol al II-lea, pe care îl 
ameninţă cu moartea pentru „urmările nefaste“ ale poli- 
ticii externe a ţării?. Această atitudine fățiș anticarlistă 
a fost provocată de faptul că regele, în urma eșuării tra- . 
tativelor cu Codreanu, impusese la 23 februarie 1937 o 
remaniere guvernamentală, fiind instalaţi în posturi-: 
cheie oameni cunoscuţi ca ostili Gărzii de fier. În noua sa 
coloratură, pentru prima dată de la instalare, guver-. 
“nul liberal, prin preşedintele său Gh. Tătărescu, făcea o 
declarație în care preciza că va apăra cu hotărire „liniş- 
tea publică“ împotriva legionarilor. „Nu voi lăsa ca 
această linişte şi această ordine să fie amenințate de ciî- 
teva focare de agitaţie create de oameni fără de răspun- 
dere şi nu voi tolera ca bunul renume al ţării să fie 
zdruncinat de o mică minoritate de tulburători, care nu 
au nimic comun cu sufletul maselor și cu nevoile lor“. 


* La 17 ianuarie 1937, o bandă de legionari a atacat cu focuri 
de pistoale o adunare a membrilor P.N.Ţ. din comuna Mălureni, 
judeţul Argeş. La 1 martie 1937, trei gardiști au încercat să-l asa- 
sineze pe Traian Bratu, rectorul Universităţii din Iaşi. După cîteva 
luni de detenţiune, atentatorii au fost achitaţi „din lipsă de do- 
vezi“. „Facla“ din 3 martie 1937. 

2 N. Iorga, Memorii, vol. VIII, Vălenii de Munte, Tiparul așe- 
zămîntului tipografice „Datina românească“, 1939, p. 397. 

3 A.S.B., fond O, dosar nr. 74 921, vol. 2, fila 115. 

1 „Facla“ din 25 februarie 1937. 


163 


In acelaşi timp, Carol al II-lea, urmărind să slăbească 
influența legionarilor asupra tineretului, a subordonat 
întreaga acţiune de educație a acestuia intereselor pro- 
priului regim. În aprilie 1936 a creat așa-numitul Oficiu 
de Educaţie a Tineretului Român, menit a asigura „stu- 
diul, îndrumarea și aplicarea educaţiei tineretului“, pre- 
cum şi „coordonarea și controlul activităţii tuturor insti- 
tuţiilor de stat şi a asociaţiilor de iniţiativă particulară, 
cari au de scop educarea tineretului“. Ulterior, în octom- 
brie 1937, a fost creată Straja Ţării — care a inclus şi 
cadrele fostului O.E.R.T. — ce se conducea după „aceeași 
doctrină, aceleași principii“, fiind concepută ca o „gran- 
dioasă instituţie în organizarea generală a statului“. 
Adversitatea dintre Carol al II-lea şi C. Z. Codreanu a 
fost alimentată şi de unii politicieni ai vremii, dintre 
care cel mai perseverent a fost Iuliu Maniu. Fostul 
lider al P.N.Ţ. se afla într-un conilict surd, dar în- 
verșunat cu Carol al II-lea, mai cu seamă din mai 1935, 
de pe timpul faimosului scandal provocat de „afacerea 
Skoda“, care adusese lui Maniu și altor naţional-ţărăniști 
comisioane importante. Regele, simțindu-se lezat nu 
din cauza imoralităţii, ci pentru că sumele respective 
nu intraseră în seifurile lui, încercase nu o dată să-l 
compromită pe Maniu, spre a-l înlătura din viaţa 
politică. Acesta, evitind lupta directă și procediînd, de 
regulă, prin intermediari, intenţiona să facă din C. Z. Co- 
dreanu un aliat în acţiunea de zădărnăcire a planuri- 
lor dictatoriale ale lui Carol al II-lea, care, în ce-l 
priveau, s-ar fi soldat cu pierderea oricăror șanse de a 
mai veni la guvern. Intenţia de a și-i apropia pe legionari 
nu era chiar de dată recentă, deoarece Maniu ţinuse o 
permanentă legătură cu legionarismul. Pînă în 1937, acest 
rol îl avusese Zaharia Boilă, directorul publicaţiei „Ro- 
mânia nouă“, care, în calitate de purtător de cuvint al 
lui Maniu, publicase, sub pseudonimul George Ohăbeanu, 
numeroase articole elogioase la adresa legionarilor şi, în 
general, a fascismului internaţional. Iuliu Maniu mai 
spera ca prin colaborarea cu mişcarea legionară să gră- 
bească înlăturarea de la putere a guvernului liberal și," 


5 Enciclopedia României, volumul 1 — Comitet de Direcţie, pre- 


şedinte prof. Dimitrie Gusti, p. 486. i 
$ Vezi Pompiliu Pop Mureşan, Adevărul despre Iuliu Maniu, . 


Bucureşti, 1946. 
164 


totodată, să reintre în posesia conducerii P.N.Ţ., deţinută 
de Ion Mihalache 

Legăturile dintre Codreanu și Maniu s-au intensificat 
în primăvara anului 1937, în preajma campaniei electo- 
rale. Încă la 9 martie, într-o notă a siguranţei, se con- 
semna că Șiancu, comandant legionar din Ardeal, venind 
la Bucureşti, „a adus la cunoștință că emisarii lui Maniu 
au intervenit pe lingă el de a mijloci o apropiere între 
fostul șef al Partidului naţional-țărănesc și Corneliu Co-: 
dreanu“”. La rîndul său, căpetenia legionarilor s-a arătat 
extrem de interesată de aceste propuneri, încît „a dat 
dispoziţiuni căpitanului Șiancu de a lua contact personal 
cu d-l Maniu spre a discuta asupra posibilităţii unei co- 
laborări“8. La numai cîteva zile, Maniu l-a trimis la 
Bucureşti pe purtătorul său de cuvînt, Zaharia Boilă, care 
s-a întîlnit cu C. Z. Codreanu. Cei doi au perfectat pen- 
tru început planul unor acţiuni comune împotriva rege- 
lui%. Acceptarea de către Codreanu a propunerii lui Ma- 
niu își are explicaţia, pe de o parte, în nevoia Gărzii de 
fier de a avea un aliat cu ajutorul căruia să obțină un 
număr cît mai mare de voturi în apropiatele alegeri, iar 
pe de altă parte în faptul că vedea în persoana lui Maniu 
aliatul ideal în acţiunea de subminare a puterii regelui. 

Dificultatea care se ivea nu era o chestiune de con- 
știință, ci de ordin tactic. De-a lungul anilor, „căpitanul“, 
autoprezentat ca dușman neîmpăcat al politicianismului 
şi al oamenilor politici, risca să se găsească în situaţia 
ca propriii săi aderenţi să-l acuze de abandonarea vechi- 
lor convingeri, în timp ce el intenționa să-i folosească 
în apropierea de Maniu şi de P.N.Ţ. A recurs și de astă 
dată la mistificarea adevărului, la versiuni total inventate 
— metodă tipic politicianistă. Din surse legionare a fost 
lansat zvonul că regele intenţionează să-l suprime pe con- 
ducătorul Gărzii și, concomitent, acesta transmise coman- 
danţilor legionari ordinul ca „în cazul cînd el va dispărea 
în lupta pe care o crede inevitabilă între mișcarea legio- 
nară, pe de o parte, şi cercurile din jurul palatului, pe 
de altă parte, atunci toate organizaţiile legionare să se 
orienteze spre d-l Maniu — singurul om cu prestigiu“. 


, A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 11, fila 113. 
Ibid. 
% Arhiva I.S.1.S.P., fond nr. 6, dosar nr. 113, fila 301. 
10 A.S.B,, fond A, dosar nr. 110 237, vol. 9, fila 235. 


165 


/ 
Pentru a da mai multă greutate acestor indicaţii, C. Z. Co- 
dreanu preciza în obișnuitul său stil grandilocvent și de-, 
magogic că „ar fi groaznic să rămîneţi cadou în. braţele 
unor oameni artificial apropiaţi de ideologia noastră, dar 
necinstiți sufletește, incorecţi. Această hotărire rămine 
pentru voi putere de testament“il, 
În virtutea unor asemenea „ordine“ este dată uitării 
întreaga frazeologie despre nocivitatea politicianismului 
şi corupţia oamenilor politici, iar legionarii se străduiesc 
a-și demonstra public devotamentul faţă de luliu Maniu. 
Cînd acesta revine în ţară dintr-o călătorie în străină- 
tatel?, primirea organizată de legionari a fost mai mult 
decît sărbătorească. Toate acestea, însoţite de atacuri și 
ameninţări împotriva celorlalți fruntaşi ai P.N.Ţ., aveau 
rolul de a-l ajuta pe Maniu să revină la șefia partidului 
în locul lui I. Mihalache. În sfîrşit, Codreanu, pentru a fi 
clar înţeles, declară că dacă va fi format un guvern 
P.N.Ţ., în frunte cu Armand Călinescu şi Virgil Mad- 
gearu, deci fără Maniu, legionarii vor „declara război pe 
viață și pe moarte acestui regim“, fiind „hotăriţi să dez- 
lănţuie chiar cele mai cumplite vărsări de sînge“!5. La 
rîndul lor, partizanii lui Maniu au început maşinațţiile 
pentru a împiedica formarea unui guvern național-ţără- 
nist prezidat de I. Mihalache și pentru înlăturarea 
acestuia de la președinția partidului. Avînd în vedere 
apropiata colaborare dintre legionari şi maniști, Codreanu 
recomandă comandanților săi din judeţele în care existau 
raporturi normale cu naţional-țărănișştii ca, „în propa- 
ganda ce o desfășoară, să caute a evita conflictele cu acești 
naţional-țărăniști și chiar să se ferească a-i critica, pen- 
tru a nu prejudicia raporturile bune pe care le are astăzi 
mișcarea legionară cu dl. Maniu“!4. Iar Gh. Cantacuzino- 
Grănicerul, președintele partidului „Totul pentru ţară“, 
cerea prin circulara nr. 72 din 5 mai 1937 ca toţi legio- 
narii să se înscrie în listele electorale și să-şi ridice căr- 
ţile de alegători. 
Pe măsură ce se apropia declanșarea campaniei elec- 
torale, Codreanu își definea tot mai limpede poziţia faţă 
de gruparea lui Maniu din dle cît şi față de Frontul 


11 Pompiliu Pop Mureșan, op. cit., p. 123. 

12 AS.B., fond A, dosar nr. 110231, vol. 10, filele 34—35. 
13 Loc. cit., vol. 9, filele 204, 230. 

11 Ibid, 


166 


Românesc, condus de Vaida-Voievod, „nașul“. În notele 
nr. 2 şi 4, datate 19 august 1937, Secţia I informaţii din 
Siguranţa Generală relata:, „În ultimul timp legăturile 
dintre maniști și legionari au devenit tot mai strînse [...]. 
Este de relevat faptul că Corneliu Codreanu a dat instruc- 
țţiuni fruntașilor legionari ardeleni în sensul de a strînge 
cît mai mult legăturile cu maniştii, însă de a avea tot- 
odată grijă a proceda cu precauțiune, în sensul de a nu 
leza legăturile de prietenie dintre Legiune — Partidul to- 
tul pentru ţară şi d-l Vaida Voievod. Deocamdată — pre- 
ciza ' Corneliu Codreanu — legăturile fruntașilor legio- 
nari cu maniştii trebuie să aibă caracterul, dar mai ales 
aspectul unor -raporturi personale, spre a nu fi angajată 
mișcarea prea devreme (august. — nn.), adică înainte 
de a ști pr ecis dacă. trebuie să se alăture definitiv d-lui 
Maniu sau să se menţină în orbita acţiunii d-lui Vaida“. 

La 27 august incertitudinea formulată de Codreanu pri- 
vind raporturile viitoare cu Maniu se limpezesc. Același 
organ de informaţii nota faptul.că Codreanu a cerut îrun- 
tașilor legionari ca atunci cînd vin în contact cu masele 
să sublinieze că „Legiunea se găseşte în chestia naţio- 
nală pe linia d-lui Vaida Voievod, însă pe chestia con- 
stituţională (adică atitudinea față de Carol al II-lea. — 
n.n.) ea se identifică cu acţiunea d-lui Maniu şi de aceea 
caută și a reuşit să aibă raporturi perfecte cu ambii frun- 
tași politicii, 

În același timp Codreanu intenţiona să consolideze le- 
găturile dintre Garda de fier și gruparea liberală George 
Brătianu, legături realizate prin intermediul lui Mihai 
Antonescu!?7, partizan al lui Gh. Brătianu. Şeful Gărzii 
de fier năzuia să folosească gruparea lui George Brătianu 
drept „cal troian“, pentru a pătrunde în interiorul Parti- 
dului liberal, condus de Dinu Brătianu. La începutul lunii 
august 1937, Codreanu a luat măsuri pentru a cunoaște 
mai bine relaţiile reale dintre cele două grupări liberale, 
întrucît, în perspectiva înfrîngerii lui Tătărăscu în viitoa- 
rele alegeri, se creau, după Codreanu, posibilităţi de îm- 
păcare între grupările lui George şi Dinu Brătianu. În 
acest sens Codreanu a precizat faptul „că legionarilor le 
convine reîntregirea Papiu naţional-liberal, scontînd 


15 A.M.I., fond A, dosar nr. 110.237, vol. 9, fila 210. 
16 Ibid,, fila 182.. 
11 Loc. cit., vol. 9, fila 229. 


167 


că georgiștii, cu care au avut raporturi de prietenie, vor 
fi binevoitori şi chiar vor contracara și împiedica por- 
nirile unora dintre vechii liberali față de mișcarea legio- 
nară“1$. Bizuindu-se pe o anumită colaborare cu aceste 
forţe politice burgheze, șeful Gărzii de fier urmărea să 
împiedice atît realizarea, în viitoarea campanie electo- 
rală, a unui bloc al forţelor burgheze antifasciste, cît şi 
să atragă o parte din corpul electoral al acestora pe care 
să-l manevreze în scopul creșterii influenței mișcării le- 
gionare în opinia publică, în viaţa politică, sporind șan- 
sele Gărzii de fier în viitoarele alegeri. 

Manevrînd pentru a cîştiga graţia unor oameni politici 
burghezi, șeful Gărzii de fier s-a preocupat concomitent 
de sporirea potenţialului de acţiune al Gărzii, de lichidare 
a oricăror disensiuni lăuntrice ce ar fi diminuat capaci- 
tatea și unitatea legionară. Este de remarcat faptul că 
în vara anului 1937 „Căpitanul“ a luat o seamă de măsuri 
aspre împotriva unor organizaţii și membri ai Gărzii de 
fier care nu întruneau condiţiile cerute de „comandan- 
tul“ legiunii. La 4 iulie 1937 Codreanu ordonă: „Se des- 
liinţează organizaţia legionară din orașul Vaslui, pentru că, 
cu toate sforțările şefului vechi și al şefului nou de judeţ, 
temeliile puse sînt cu mult prea slabe pentru a putea 
înălța pe ele o puternică şi neobișnuită mișcare legio- 
nară“, în organizaţie avînd loc numeroase dezbinări, cer- 
turi, „lipsă de credinţă, de dragoste, de înţelegere și de 
capacitate“!%. În acelaşi timp au fost desființate nume- 
roase „cuiburi“, „,cetăţui“, au fost „degradaţi“ numeroși 
șefi pentru „lipsa de tact, de respect și chiar de înţele- 
gere a calităţilor care se cer“ unor grade legionare. Un 
ordin expres a fost dat în legătură cu organizaţia legio- 
nară Roman: „Se desființează întreaga organizaţie legio- 
nară din judeţul și orașul Roman, ea fiind cu mult sub 
nivelul cerut de credinţa și onoarea mişcării legionare. 
„Toate cuiburile existente își încetează viaţa, ele nemai- 
putind activa“%. Erau desfiinţate și alte organizaţii ju- 
deţene, fie din lipsa „unui om sănătos la suflet și la trup, 
capabil să organizeze şi să conducă“, fie pentru faptul că 
cutare sau cutare șef de organizaţie a avut „atitudine 


15 Ibid., fila 220, 
1 Ibid., fila 149. 
» Ibid., fila 193. 


168 


a 


repetată neconformă cu linia legionară“?!. Este sigur că 
în acea vreme Garda de fier era măcinată de fenomene 
de dezagregare internă, care se repercutau și asupra auto- 
rităţii lui Codreanu, ca „șef suprem&*. 

Perspectiva alegerilor parlamentare și a participării 
Gărzii de fier la campania electorală a determinat pe Co- 
dreanu să dea o seamă de indicaţii exprese privitoare la 
activitatea concretă a legionarilor în confruntarea cu ad- 
versarul. La 2 septembrie el spunea: „Odată campania 
electorală fiind socotită deschisă pentru noi [... ], voi da 
dezlegare legionarilor de a răspunde cu violenţă la pro- 
vocaţiuni, indiferent din partea cui vor veni (autorităţi 
sau adversari politici)“22. Un moment important în pregă- 
tirea Gărzii de fier pentru alegeri l-a constituit ședința 
de la „Casa verde“ din ziua de 12 septembrie, cu şefii 
legionari din judeţe, şedinţă condusă de Codreanu. Pen- 
tru atmosfera în care se pregăteau legionarii pentru apro- 
piatul scrutin, este semnificativ faptul că șeful Gărzii a 
evitat să dea instrucțiuni detaliate asupra activităţii or- 
ganizaţiilor locale în campania electorală în prezenţa tu- 
turor, discutînd separat cu ficare șef de regiune ori de 
judeţ. Între recomandările făcute acestora, cele mai eloc- 
vente au fost următoarele: pentru judeţele în care „par- 
tidul naţional țărănesc constituie o forţă și sînt conduse 
de către adversari ai mișcării legionare (d-l Madgearu, 


21 Ibid. 

* Aceasta explică ordinul foarte sever dat de Comandamentul 
Central al Gărzii la 5 iulie 1937, adresat tuturor șefilor de regiuni 
legionare, menit a întări autoritatea lui Codreanu în interiorul 
organizației, a creşte gradul de subordonare absolută a tuturor 
legionarilor faţă de voința şefului suprem. După ce constată că 
„Nu avem protocol instituit cu privire la felul în care trebuie să 
ne raportăm faţă de căpitan, desigur pentru motivul că s-a cre- 
zut în bunul nostru simţ“, se stabilesc o seamă de reguli, „pentru 
ca absolut nici o abatere de la buna regulă să nu se poată în- 
timpla“. Regulile se retereau la modul în care un legionar se 
raportează la „căpitan“ cînd vine la el. De pildă, cel care are de 
“spus ceva „va avea grijă să fie cît mai scurt şi precis“, nu vor- 
beşte „decit cel care a fost întrebat, ceilalţi care sînt de faţă tac, 
nu vorbesc între ei“; căpitanul să nu fie solicitat prea mult să 
vorbească, ci să fie lăsat „în pace ca să poată munci pentru Le- 
giune şi ţară“, să se aibă în vedere ca șeful suprem „să nu-şi piardă 
vremea şi sănătatea cu treburi mărunte“; „nu stă nimeni jos cînd 
căpitanul stă în picioare“; cel care a spus ce avea, „după ce a ter- 
minat, salută şi pleacă“, „prezenţa altuia în jurul căpitanului nu-l 
îndreptățește pe el să rămînă“ ș.a. (Ibid., fila 192). 

2 Ibid,, fila: 161. 


169 


- 


Armand Călinescu, dr. Lupu etc.) s-a recomandat ca 
„mișcarea legionară să fie pregătită astfel încît să poată 
face faţă chiar cu violenţă în alegerile generale. Dimpo- 
trivă, şefilor de regiune care conduc judeţele unde sînt 
raporturi normale cu național-țărăniștii (maniști) li s-a 
recomandat [...] să se ferească a-i critica pentru a nu 
prejudicia raporturile bune pe care le are astăzi mișcarea 
legionară cu dl. Maniu!“. Codreanu a subliniat în acest 
context că este „„ferm convins că dl. Maniu va lua con- 
ducerea partidului naţional-țărănist şi că acest partid, sub 
conducerea d-lui Maniu, va abandona tot ce este pu- 
tred [...] astfel că s-ar putea ca la un moment dat să se 
ajungă chiar la o colaborare între mișcarea legionară și 
partidul naţional-ţărănist, transformat de dl. Maniu“. În 
legătură cu relaţiile dintre Garda de fier și Partidul na- 
ţional-creștin sau alte organizaţii naţionaliste, s-a făcut 
recomandarea ca legionarii „să se ferească a le critica“?. 

Un act revelator pentru ceea ce voia să constituie 
Garda de fier în destinele poporului român și pentru po- 
zițiile politice de pe care participa la campania electorală, 
a fost cel de la 26 septembrie 1937 — festivitatea inaugu- 
rării unei expoziții legionare din capitală — cu care 
prilej Garda de fier le-a trimis lui Hitler și Mussolini 
cîte o telegramă în care se arăta că ea, Garda, este „ală- 
turi de Italia și Germania, de Roma și Berlin“21. 

La începutul lunii noiembrie, regele Caro! al II-lea a 
început consultările pentru crearea unui guvern care să 
prezideze alegerile. Primit în audienţă, lui Ion Mihalache, 
preşedintele P.N.Ţ., i s-a cerut ca în 24 de ore să comu- 
nice dacă poate realiza o colaborare cu Al. Vaida-Voievod 
în vederea constituirii guvernului. În ziua următoare, 
Mihalache a fost însărcinat cu formarea guvernului, cu 
condiția ca ministru de interne să fie Vaida. Delegaţia 
Permanentă a P.N.Ț. a respins însă colaborarea cu gru- 
parea Vaida şi astfel I. Mihalache a fost nevoit să-și 
depună mandatul. Imediat regele l-a însărcinat cu for- 
marea guvernului pe Gh. Tătărescu, care abia își prezen- 
tase demisia. În felul acesta a fost scos din uz sistemul 
rotativei guvernamentale. Campania alegerilor parlamen- 
tare era astfel declanșată. 


2 Ibid., fila 126—127. 
2 Loc. cit., fond D, dosar nr. 1, volumul 293, fila 161. 


170 


Între timp, situaţia din conducerea P.N.Ţ. cunoaște o 
evoluţie rapidă. Ion Mihalache, în urma eșuării însărci- 
nării de a crea un guvern naţional-țărănist, este nevoit... 
să părăsească șefia partidului, care, cum era de așteptat, 
este preluată de I. Maniu?%. Prima manifestare politică a 
lui Maniu a constat în oficializarea legăturilor cu C. Z. Co- 
dreanu și Garda de fier. Astfel, în cea de-a treia decadă 
a lunii noiembrie 1937, s-a agravat criza politică a regi- 
mului burghez, s-a prăbușit un suport important al for- 
țelor democratice, antifasciste, naţionale, în eforturile lor 
de a stăvili ascensiunea fascismului în interior şi aser- 
virea ţării Germaniei hitleriste. 

La 18 noiembrie 1937 Comitetul Central al P.C.R. re- 
dactează o „Declaraţie“, în care analizează noua situaţie, 
rolul nociv al unor cercuri politice reacționare, care au 
stimulat activitatea Gărzii de fier şi a altor organizaţii pro- 
fasciste, creșterea pericolului ascensiunii acestora în viața 
politică a României. Pentru a bara ascensiunea forţelor 
fasciste interne, cu prilejul alegerilor generale care se 
apropiau, C.C. al P.C.R., „luînd în considerare pericolul 
crescînd al fascismului și al politicii sale de război [...] 
apelează din nou la toate partidele și organizaţiile a 
cratice pentru concentrarea tuturor forțelor, pentru mo- 
bilizarea maselor [... ]. El cheamă Partidul Social-Demo- 
crat, sindicatele și toate celelalte organizaţii muncitorești 
la realizarea imediată a unităţii de acţiune [...]. El 
cheamă toată democraţia română la unitatea de acţiune 
pentru mobilizarea imediată a muncitorilor, ţăranilor și 
tuturor celorlalte mase muncitoare ale poporului român 
Şi naționalităților conlocuitoare din România pentru îm- 
piedicarea Germaniei hitleriste de a: se amesteca în tre- 
burile interne ale României, pentru dizolvarea agenturi- 
lor fasciste ale lui Hitler în România (partidele și organi- 
zaţiile fasciste), pentru interzicerea propagandei lor şi 
pentru arestarea conducătorilor lor“?6. Dar efortul par- 
tidului comunist, al celorlalte partide și organizaţii de- 
mocrat-revoluţionare de a valorifica, la scara întregii ţări, 
experienţa anterioară în realizarea unui Front unic al 
democraţiei împotriva fascismului în alegerile parlamen- 
tare (1936) a eșuat. El a eşuat în principal din vina lide- 
rilor partidelor democrat-burgheze care, nedînd curs che- 


- 


5 „Dreptatea“ din 25 noiembrie 1937. 
% Arhiva I.S.L.S.P., cota A XII-2. 


171 


mării comuniștilor, au rămas în „neutralitate“ (liberalii 
brătieni etc.), iar alţii, aliindu-se „de facto“ cu gardiștii 
(maniștii, georgiștii), au pus nemijlocit umărul la un re- 
zultat electoral cu totul neașteptat de opinia publică. 
Faptele s-au petrecut în modul următor: la 25 noiem- 
brie 1937, în București, la hotelul „Athenee Palace“, s-au 
desfășurat tratative între Iuliu Maniu și lon Mihalache, 
reprezentanţi ai Comitetului executiv al P:N.Ţ., C. Z. Co- 
dreanu, șeful mișcării legionare, și Gh. Brătianu, preșe- 
dintele Partidului naţional-liberal disident. Tratativele 
s-au soldat cu încheierea între cele trei partide a unui 
„pact de neagresiune“, în virtutea căruia Garda, P.N.Ţ. și 
P.N.L. (Gh. Brătianu) își asigurau concursul reciproc în 
timpul desfășurării campaniei electorale, spre „a apăra 
libertatea și a asigura corectitudinea alegerilor“. „Pactul 
de neagresiune“ a fost însoţit de o serie de acorduri și 
înțelegeri nedate publicităţii. Printre altele, s-a stabilit 
ca la alegerile pentru senat, P.N.Ţ. şi Garda de fier să 
depună o listă comună, iar după alegerile parlamentare 
să menţină și să dezvolte colaborarea. În sfîrșit, în urma 
unei ultime întrevederi dintre Maniu și Codreanu, ţinută 
la casa lui Dumitru Gerota, care a durat trei ore, s-a pre- 
văzut ca, în caz de dizolvare a partidului „Totul peniru 
țară“ de către guvern, P.N.Ţ. să se retragă din alegeri și 
să „înceapă lupta comună de mase contra guvernului“. 
Poate nu au fost mulţi oameni politici contemporani cu 
evenimentul care să intuiască consecinţele nefaste ale 
acestui act politic despre care Maniu spunea, în 1946, că 
a urmărit în primul rînd să „trintească“ în alegeri pe 
Tătărescu și în al doilea rînd să scoată „la suprafaţă acele 
forţe care pînă atunci lucrau subteran, în mod ascuns, 
intrinsec și deci să-i putem cunoaște“? — adică Garda 
de fier, pe legionari. Dacă în ceea ce privește consecin- 
țele primului obiectiv Maniu nu putea decit să se felicite, 
atunci și ulterior, fiindcă a contribuit într-adevăr la „triîn- 
tirea“ lui Tătărescu, în legătură cu consecinţele celui de- 
al doilea obiectiv, el avea să poarte responsabilitatea ur- 
mărilor grave ale girului dat celei mai periculoase şi agre- 


21 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237. 

25 Procesul marii trădări naţionale, 1946, p. 220; vezi şi Emilia 
Sonea, Gavrilă Sonea, Viaţa economică și politică a României. 
1933—1938, Editura științifică şi enciclopedică, București, 1978, 
p. 261—262. 


172 


sive formaţiuni politice fasciste. Pactul electoral Maniu— 
Gh. Brătianu— Codreanu, după cum lucid aprecia un con- 
temporan din Uniunea Democratică, „a însemnat o mare 
deziluzie. El derutează și dezorientează masele largi care 
cer unitatea de acțiune a democraţiei, nu un pact de 
neagresiune electorală cu fasciștii care prin forța lucru- 
rilor se transformă într-un pact ideologic spre folosul 
exclusiv al extremei drepte“29. 

Partidul Comunist Român a demascat de la început 
consecinţele „pactului de neagresiune“, precizînd că în- 
cheierea lui de către P.N.Ţ. reprezenta „o imensă gre- 
șeală“, greșeala de a te alia cu cel mai înverşunat duşman 
al poporului, în loc de a te sprijini pe forţele poporului în 
contra călăilor lui%. Lucrețiu Pătrăşeanu, militant de 
frunte al partidului comunist, afirma că lagărul extremei 
drepte, în frunte cu Garda de fier, constituia „lagărul 
trădării intereselor naţionale“3l. 

Dindu-și seama de ecoul negativ pe care îl avea acțiu- 
nea de coalizare cu Garda de fier, maniștii au încercat să 
se justifice, susținînd că Maniu nu urmărise decit sal- 
varea lui Nicolae Titulescu, al cărui nume figura pe lista 
de candidaţi ai P.N.Ţ. din judeţul Olt, deşi Codreanu 
declarase că mișcarea legionară, „pe oricare listă ar în- 
cerca să apară Titulescu, peste orice pact, îl va combate 
cu violenţa cea mai mare“32, 

Ridicîndu-se împotriva actului politie cu grave conse- 
cințe pentru lupta antifascistă a poporului român, Par- 
tidul Comunist Român, prin Lucrețiu Pătrășcanu, a adre- 
sat lui Iuliu Maniu o scrisoare deschisă în care îi cerea să 
denunțe pactul încheiat cu legionarii și să angajeze P.N.Ţ. 
în frontul forţelor naţionale, democratice, pentru a salva 
“țara de primejdia fascismului internaţional şi intern, 
„pentru apărarea libertăţilor constituţionale împotriva 
dictaturii [...], pentru apărarea integrităţii ţării, în ca- 
drul Ligii naţiunilor și alături 'de marile puteri pacifiste, 


2 „Dimineaţa“ din 27 decembrie 1937; vezi şi Florea Nedelcu, 
Viaţa politică din România în preajma instaurării dictaturii re- 
gale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973, p. 110. 

% Manifest al c.c. al P.C.R. din decembrie 1937, Arhiva 1.5.1.S.P, 


cota A XXI—3, inv. nr. 978. 
i. „Manifest“ din 30 noiembrie 1937. 
% Arhiva C.C, al P.C.R., fond nr. 193, dosar nr. 8624, fila 2 934. 


173 


împotriva planurilor războinice ale revizionismului fas- 
cisto-hitlerist&33, 

Împotriva acestui pact s-au ridicat, cu deosebită vi- 
goare, şi alți reprezentanţi ai clasei muncitoare, ţărănimii, 
intelectualităţii, precum şi ai altor categorii sociale şi 
forțe politice angajate în lupta aprigă împotriva fascis- 
mului intern şi extern. | 

„Muncitorii din Bucureşti — nota „Scînteia“ din de- 
cembrie 1937 — au cerut d-lui Maniu să rupă «pactul 
de neagresiune» cu fasciștii și să contribuie la concentra- 
rea tuturor forţelor democratice, spre a se putea, cu sior- 
ţări comune, să se obţină victoria democraţiei în alegerile 
generale parlamentare din 20 ale lunii în curs, de rezul- 
tatul cărora depinde în bună parte viitorul apropiat al 
țării“. Sub titlul „Delegaţie muncitorească la d-l. Iuliu 
Maniu. 'Protest împotriva «pactului de neagresiune» în- 
cheiat cu Codreanu“, ziarul „Adevărul“ își informa citi- 
torii că o delegaţie muncitorească s-a prezentat la șeful 
P.N.Ț. pentru a-și exprima nemulțumirea pentru pactul 
încheiat. „Partidul naţional-ţărănese — au cerut dele- 
gaţii — să denunțe acest pact antidemocratic... Organi- 
zaţiile muncitorești vor continua lupta pentru concentra- 
rea tuturor forțelor democratice şi pentru realizarea listei 
unice a democraţiei în alegeri“. i 

Reflectînd asupra consecinţelor - dramatice a așa-numi- 
tului pact de neagresiune încheiat de Maniu cu C. Z. Co- 
„dreanu, pentru lupta dintre democraţie şi fascism, Zaha- 
ria Stancu scria la 27 noiembrie 1937: „Înstalarea la 
şeiie (şefia P.N.Ţ. — n.n.) a lui Iuliu Maniu a fost salu- 
tată ca un eveniment interesant [...] am crezut că în- - 
tr-adevăr începe să bată în viaţa noastră politică un nou 
vînt favorabil democraţiei şi am aşteptat ca noul șef al 
partidului naţional-ţărănesc să facă acel dorit apel pen- 
tru concentrarea forțelor democratice [...]. Iuliu Maniu, 
a doua zi după ce a fost proclamat șef al partidului na- 
țional-țărănesc, a căutat aliaţi la dreapta și i-a găsit în 
partizanii lui Zelea Codreanu, în legionari. Partidul na- 
țional-țărănesc a alunecat spre dreapta, s-a aliat cu 


% Horia Brestoiu, Vasile Bobocescu, Din lupta poporului român, 
sub conducerea partidului comunist, împotriva pericolului fascist 
extern şi intern, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi 
integrităţii teritoriale a țării (1933—1939), în Anale de istorie, 
nr. 1/1980, p. 102. 


174 


fasciştii&34, Referindu-se la influența nefastă asupra ma- 
selor a acestui pas al șefului partidului naţional-țărănesc, 
gazetarul scria, a doua zi: „Prin pactul încheiat cu George 
Brătianu și Corneliu Zelea Codreanu, partidul naţional- 
țărănesc a trecut la dreapta și s-a pus în slujba acelor 
forțe care activează intens pentru promovarea fascismu- 
lui în România [...]. Dar masele democrate, înșelate în 
aşteptări de pactele și acordurile electorale încheiate, vor 
urma oare cuvintul de ordine lansat de Iuliu Maniu de 
"a se lupta în alegeri alături de dreapta?“%. Într-adevăr, 
aceasta a fost marea dilemă care s-a ridicat în fața imen- 
selor mase democrate aflate sub influenţa lui Iuliu Ma- 
niu: să-l urmeze sau nu, să-și ofere sprijin dreptei sau 


nu? În măsura în care această „dreaptă“ mai putea fi . 


descifrată de neavizatul alegător tradițional manist, naţio- 
nal-țărănist, decizia n-a putut fi decît în defavoarea pac- 
tului lui Maniu, dar marea masă a electoratului naţional- 
țărănist, intrată în derută, confuză, l-a urmat totuși pe 
Maniu. 

Nicolae Iorga, într-un manifest al Partidului naţional- 
democrat, al cărui lider era, a avertizat în cuvinte pline 
de patetism asupra sensului pactului Maniu-Codreanu: 
„Dezmeticeşte-te, iubite neam al meu, :şi ferește-te de 
ispititorii care te duc la pieire“36, 

Gestul lui Maniu a uimit și cercuri de peste hotare. 
Istoricul englez Hugh Seton Watson arăta în. „Eastern 
Europe Between the Wars (1918—1941)* că „el a demo- 
ralizat chiar şi pe cei mai buni adepţi ai lui Maniu, ti- 
năra generaţie de democrați militanţi, și a dat lui Co- 
dreanu beneficiul prestigiului personal al lui Maniu“. 

În timpul campaniei electorale, beneficiind, într-adevăr, 
de prestigiul politic personal al lui Maniu, Codreanu a 
"dirijat desfășurarea unei intense propagande însoţită de 
teroare și violenţă, deoarece „pactul de neagresiune“ „nu 
împiedica afirmarea ideologiei proprii“. O astfel de cam- 
panie electorală necesita, evident, fonduri serioase. Re- 
ferindu-se la aceasta, șeful serviciului secret român, 
Eugen Cristescu, menţiona: „Noi știam foarte precis că 
legionarii nu dispun (în timpul campaniei electorale. — 


4 Zaharia Stancu, Cefe de taur, p. 211. 
3% Ibid., p. 215, 
3% „Universul“ din 11 decembrie 1937. 


175 


n.n.) decît de 300 000 de lei, aşa că restul l-a suportat 
partidul nazist german3?. 

Astfel a fost posibil ca agitația electorală „gardistă“ 
să fie deosebit de intensă. Printre altele, legionarii dispu- 
neau de „un număr uluitor de taxiuri şi autocamioane“, 
cît și de însemnate cantităţi de materiale de propagandă. 
"După cum rezultă dintr-o adresă din acea vreme a șefu- 
lui cancelariei Reichului către ministrul afacerilor ex- 
terne, a fost vorba de „17 000 kg de imprimate“ expe- 
diate pe adresa şcolii germane din București. 

Prin toate acestea mișcarea legionară și-a asigurat largi 
posibilități propagandistice, care, combinate cu cea mai 
deşănțată demagogie, au afectat adesea pe însuși aliatul 
ei — P.N.Ţ. Pentru a-și atrage voturile țăranilor, „gar- 
diștii“ au relansat vechea lor lozincă „omul și pogonul“, 
pe care se angajau s-o pună în practică îndată ce aveau 
să fie aduşi la putere. Mărşăluind prin sate, ei promiteau 
în dreapta și în stînga: „O să vă dăm pămînt la toată lu- 
mea. Omul și pogonul. După familie. Cinci oameni — 
cinci pogoane. Şapte — șapte pogoane. Deocamdată însă 
aşteptaţi şi daţi-ne votul“!0. Echipe de legionari adunau 
de prin localităţi copii orfani și de oameni nevoiaşi pe 
care îi aduceau la București, să-i facă „oameni“, botezau 
noii născuţi, serveau mese calde la cantine legionare, or- 
ganizau marșuri cu fanfare în frunte, împînzeau gardurile 
cu afișe, ca tot românul să le dea votul. Folosind mijloa- 
cele electorale tradiţionale, proprii partidelor politice 
burgheze, legionarii le-au imprimat un caracter şi mai 
pronunţat demagogic şi le-au însoţit cu zeloasa activitate 
a „echipelor morţii“, care, sub ameninţarea pistoalelor, 
întreţineau o atmosferă de teroare și violențăi!. De aceasta 
n-au fost scutiţi nici candidaţii P.N.Ț., îndeosebi cei care 
dovediseră vreodată ostilitate faţă de gardă. 

În timpul campaniei electorale din decembrie 1937 s-a. 
reliefat cu pregnanţă fondul social al mișcării legionare. 
În rîndurile ei se adunaseră unele dintre cele mai reac- 
ţionare vîrfuri ale marii burghezii, rămăşiţe ale aristo- 


37 Procesul marii trădări naţionale, Bucureşti, 1946, p. 174. 
8 „Les archives secretes de la Welieinasivassei vol. V, Paris, 
ast documentul nr. 154, p. 268. 
"39 Ibid. | 
0 „Reporter“ din 6 februarie 1938. 
“1 A.S.B., fond Propaganda electorală, 1937, pachetul nr. 4, vol. 3, 
filele 156, 158, 195. . 


176 


craţiei, chiaburi, elemente mic-burgheze de la oraşe și 
sate — în general, tineri neformaţi încă politicește, atrași 
de starea de exaltare cultivată în mişcarea legionară —, 
indivizi îmbibaţi de spirit naţionalist-șovin, elemente 
mistice, intelectuali rataţi, aventurieri, teroriști, declasați, 
aparţinînd atit claselor dominante, cît și claselor exploa- 
tate. Între cei care au mers cu Garda de fier au fost și o 
serie de nemulţumiţi, aparţinînd unor categorii sociale și 
profesiuni diferite, cărora legionarii le promiteau rezol- 
varea situaţiilor lor personale. Lor li s-au alăturat, de 
exemplu, unii din militarii deblocaţi în august 1937, în 
urma hotărîrii regelui de a-i păstra și avansa în funcţii 
numai pe cei care îi erau devotați. Dealtfel, un document 
întocmit de autorităţile militare semnalase că „în rîndul 
ofiţerilor, care intră în prevederile decretului, spiritele 
sînt agitate... Mulţi și-au manifestat fățiș nemulțumirea, 
declarînd că se vor înscrie în Garda de fier“1?. Din acest 
adevărat amalgam social, nucleul de şoc pe care s-a bizuit 
Codreanu l-au constituit cu precădere indivizii cu porniri 
instinctuale, sadice sau mistice, cei certaţi cu normele 
umanitare de viaţă, înclinați spre huliganism și fapte 
asociale. 


La 30 noiembrie 1937, într-o convorbire cu unii repre- 
zentanţi ai presei, C. Z. Codreanu, referindu-se la acor- 
dul încheiat cu partidele burgheze, declara fățiș, cu un 
cinism niciodată întîlnit la un om politic român: „Eu 
sînt contra marilor democraţii ale Occidentului, eu sînt 
contra Micii Înţelegeri, eu sînt contra Înţelegerii Balca- 
nice și n-am nici un atașament pentru Societatea Naţiu- 
nilor, în care nu cred. 

Eu sînt pentru o politică externă a României alături 
de Roma și Berlin [... ] În 48 de ore după biruinţa miş- 
cării legionare, România va avea o alianţă cu Roma și 
Berlinul . . .%43 

Căpetenia gardiştilor anunța deci limpede care avea 
să fie soarta poporului român în cazul unei victorii le- 
gionare: împingerea în ghearele hitlerismului. Era o de- 
claraţie care contravenea nu numai unei politici tradi- 
ționale, intereselor fundamentale ale ţării, ci şi o neso- 


12 A.S.B., dosar nr. 3 266 1. B., nenumerotat. 
13 Vezi ziarele „Curentul“, „Universul“, „Lumea românească“ 


din 1 decembrie 1937. 
g 177 


cotire directă şi brutală a crezului de viaţă al poporului 
român. 

Nu cu mult: timp înainte, Petre Constantinescu-lașşi, 
cunoscut militant comunist şi prestigios intelectual, refe- 
rindu-se la orientarea politicii externe a ţării şi expri- 
mind năzuințele profunde ale maselor populare, preciza: 
„Politica externă a României nu poate fi decît una sin- 
gură, aceea dusă pînă acum alături de Franţa şi Mica 
Antantă, de Anglia şi Rusia Sovietică, alături de statele 
ce asigură pacea, integritatea teritorială și independența 
naţională a poporului român“. 

Demascînd caracterul antinaţional, trădător al declara- 
ţiei lui Codreanu, ziarul „Reporter“ din 5 decembrie 
1937 scria că această declaraţie avertizează ţara să ştie 
ce o așteaptă în cazul nenorocit în care ,„«mișcarea legio- 
nară» ar reuși să se instaleze la conducerea treburilor 
publice“. O alianță a României cu Germania şi Italia „în- 
seamnă trădarea intereselor României. Cine nu știe că 
Roma și Berlinul se află în fruntea revizioniştilor de ho- 
tare, în fruntea celor ce vor să rupă tratatele de pace 
care asigură existența României Mari? «Alianţa cu Roma 
și Berlinul», în care ne-am pomeni înglobaţi în «48 ore 
după biruinţa legionară», ar însemna subjugarea econo- 
- mică şi politică a României de către «aliaţii» noștri, 
dezmembrarea ţării, moartea României ca stat naţional 
independent“!5. Descriind atmosfera creată de legionari 
și de alte forţe extremiste de dreapta în campania electo- 
rală, „Scînteia“ din 15 decembrie 1937 scria: „,Fasciştii 
de toate culorile cămăşilor, gogo-cuziștii sau gardiștii, 
cutreieră ţara, învrăjbind poporul acestei ţări şi legîn- 
du-se să predea țara în 48 de ore legată de miini jși de 
picioare. E ceasul unei lupte mari în care se vor hotărî 
dacă vom mai rămîne încă o ţară neatîrnată sau vom 
cădea în robie străină, dacă vom avea parte de puţinele 
libertăţi . constituţionale, de puţina democraţie ce a mai 
rămas, dacă ne vom păstra dreptul la ultima bucată de 
pîine sau ni se va mai rupe și din ea“, 

Acestea erau marile probleme puse în faţa ţării în 
preajma anului 1938, datorită politicii forțelor burghe- 


44 „Cuvîntul liber“ din 2 mai 1936. 

15 Stefan Voicu, Pagini de istorie socială, Editura polilică, Bucu- 
ști, 1971, p. 196—197. 

16 Scînteia“ din 15 decembrie 1937. 


178 


ziei care, din frică de mase, din calcule politicianiste în- 
guste, au cochetat cu extrema dreaptă, cu fascismul pe 
seama poporului, a păcii, a României Mari făurită şi prin 
efortul lor, la 1918. Acestea erau marile probleme care 
îngrijorau poporul român, tot ce era patriot, animat de 
sentimente cu adevărat naţionale, de la comuniști la li- 
berali şi ţărănişti, de la muncitori la importante cercuri 
ale burgheziei. Aceasta explică preocuparea asiduă a par- 
tidului comunist de a se face totul pentru a evita victo- 
ria gardistă în alegeri, a împiedica succesul listelor le- 
gionare sau ale acelora care mergeau pe aceeași aripă 
de vînt cu legionarii. În acest scop, Partidul Comunist 
Român a militat pentru unirea tuturor forțelor demo- 
cratice, patriotice şi antifasciste. Prin instrucțiunile C.C. 
al P.C.R. pentru campania electorală, se cerea comuniș- 
tilor să facă totul pentru a împiedica cu orice preţ, ori- 
unde, reușita listelor fascistet?, „ajungînd chiar să voteze 
lista unuia sau unor partide nu deschis fasciste, cu care 
dealtfel nu .avem nimic comun, dar numai şi numai să 
împiedice succesul listei fascistei48, 

Într-o ăsemenea atmosferă de totală incertitudine și 
nesiguranţă, în condiţiile existenţei unor limite şi erori, 
dintre care una a fost considerarea guvernului lui Gh. 
Tătărescu în rindul forțelor fascistet?, a avut loc înver- 
şunata dispută electorală. 

Rezultatele alegerilor din 20 decembrie 1937 aveau să 
fie dintre cele mai neașteptate. Forţele politice partici- 
pante în alegeri s-au prezentat pe liste separate, fără ca 
vreuna dintre ele să fi putut obţine 40% din totalul vo- 
turilor exprimate, ceea ce i-ar fi dat dreptul la „prima 
parlamentară“ care. să-i asigure stabilitatea parlamen- 
tară. În cazul nostru, ne interesează într-un mod deose- 
bit nu atît latura cantitativă a acestui rezultat, cît mai 
ales concluziile care le oferă pentru aprecierea dimen- 
siunilor rolului şi locului pe care Garda de fier l-a ocu- 
pat în eșichierul politic al epocii și relația dintre ea și 
mase. Dealtminteri, trebuie subliniat că de atunci și pînă 
azi rezultatul acestei consultări a corpului electoral a 
constituit obiect de reflexii din partea multor oameni 
politici, de toite culorile, şi aproape a tuturor istoricilor 


17 Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 194, filele 26—28. 
48 Loc. cit., fila 26. 
49 Cuvîntul liber“ din 2 mai 1936. 


179 


care s-au ocupat de viața politică din epocă. Concluziile 
au fost diferite. După opinia noastră acei care apreciază 
alegerile din 1937 ca un autentic „test“ ce demonstrează 
deplasarea corpului electoral românesc spre extrema 
dreaptă, spre Garda de fier și Partidul Naţional-Creștin, 
folosind ca argument procentul de 15,58 la sută din vo- 
turi obţinut de gardişti şi 9,15 la sută din voturi recol- 
tate de gogo-cuziști, supraevaluează, evident nefondat, 
forţa reală a organizaţiilor fasciste şi influenţa lor în 
masele largi ale opiniei publice românești și diminuează 
efectele nocive, din punct de vedere politic și psihologic, 
ale pactului Maniu—Codreanu. În judecarea fenomenului 
nu se poate ajunge la o concluzie valabilă dacă nu se ia 
în considerare aprecierea lui L. Pătrășcanu din 1941, și 
anume că în aceste alegeri, ca urmare a cunoscutului 
pact, ţara a asistat „la divizarea forţelor democratice și 
la o mascată (s.n.) colaborare între cel mai puternic par- 
tid al acestei democraţii și extrema dreaptă“. Pactul de 
neagresiune Gardă—P.N.Ţ., veritabilă „alianţă“ Maniu— 
Codreanu, a descumpănit „opinia populară“! și a destră- 
mat acţiunile de închegare a unui front naţional anti- 
fascist. .În plus, Garda de fier a obţinut „un nou și im- 
portant credit politic din partea unui mare partid — 
P.N.Ț. Și în timp ce Maniu lega (s.n.) P.N.Ţ., în alege- 
rile din decembrie 1937, de Garda de fier, regele spriji- 
nea activ cealaltă grupare de extremă dreaptă, Partidul 
Naţional-Creștin. Se realizaseră două coaliții de dreapta, 
dictatoriale, cu orientări politice de sumbre perspective 
pentru poporul român“??. În timpul alegerilor a existat 
într-adevăr în rîndurile alegătorilor „o mare confuzie și 
dezorientare asupra căilor și mijloacelor necesare pen- 
tru a salvgarda democraţia. Ei au votat unanim contra 
guvernului, dar nu au ştiut — o mare parte a lor (noi 
adăugăm: covirşitoarea lor majoritate — n.n.) — pentru 
cine să voteze spre a apăra democraţia și a sluji pro- 
priile interese“51. Ne rezumăm la aceste puncte de vede- 


5 Lucrețiu Pătrășcanu, op. cit., p. 114. 

51 Titu Georgescu, Între două revoluții, Editura „Scrisul româ- 
nesc“, Craiova, 1974, p. 290. i 

52 Ibid. 

55 Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România — 1919 
— 1940, Editura știinţilică şi enciclopedică, București, 1976, p. 99. 

“1 Ibid. 


180 


Dea 


re — de la Pătrășcanu la istorici contemporani — care 
sugerează unde anume trebuie căutată explicația numă- 
rului de voturi obţinut de gardişti la 20 decembrie 1937, 
pentru că nu poate fi vorba de un succes al lor, ci, în 
primul rînd, despre consecinţele nefaste ale actului lui 
Iuliu Maniu de la 25 noiembrie, care a aruncat în bra- 
țele lui Codreanu cîteva sute de mii de naţional-ţărăniști 
autentici, liberali georgiști ori alegători neutri, ca ur- 
mare a neputinței lor reale de a mai deosebi pe unul de 
altul, pe Maniu de Codreanu, pe Codreanu de Maniu și 
de a alege, cu discernămînt, pe aceia care să salveze ţara 
de la primejdia ce o ameninţa în interior din partea for- 
țelor fasciste ce subminau democraţia, iar în exterior de 
pericolul nazist, horthyst etc., care atentau la integrita- 
tea ei teritorială, la ființa ei ca stat independent. Din 
raţionamentele menite a contura răspunsul cel adevărat 
la această problemă, nu poate lipsi nici realitatea că ma- 
sele alegătorilor au fost derutate și dezorientate şi ca ur- 
mare a unei conduite tactice confuze a partidului comu- 
nist, care a indicat sprijinirea organizaţiilor naţional-ţă- 
răniste în alegeri, în situația în care liderul lor, Maniu, 
îşi încărcase corabia politică cu un bolovan ce-l trăgea 
la fund, nesocotind primejdia ce pîndea ţara ca urmare 
a acestei nesăbuinţe. În situaţia de atunci, după cum sub- 
linia Pătrășcanu, „activul partidului nu a putut împie- 
dica nici cursul spre dreapta luat de conducătorii naţio- 
nal-țărănişti, nici să dea. conţinut antifascist campaniei 
electorale“55, 

Pentru mulţi alegători de rînd mai puţin avizaţi şi mai 
cu seamă pentru ţărănişti, georgişti etc., limita dintre de- 
mocraţie şi legionarism devenise extrem de confuză. Por- 
tretele lui Maniu și Codreanu nu le mai apăreau ca fiind 
necompațibile a sta alături. Voturile se introduceau în 
urnă, nu sub influența unui crez politic, ci ca urmare a 
coniuziei create de unul dintre cei mai cunoscuţi oameni 
politici ai'epocii — Iuliu Maniu — care reuşise, ca influ- 
enţă în mase, să depășească pe orice lider liberal sau de 
altă culoare politică. 

Desigur, narcoticul administrat de Maniu alegătorului 
de rînd a fost întreținut de demagogia socială a legiona- 
rilor, lăsaţi liberi să pescuiască, în apa tulbure, voturi 


55 Lucrețiu Pătrășcanu, op. cit., p. 116. 


181 


ţărăniste, liberale, neutre. Totul a depins de capacitatea 
de influențare a alegătorilor din partea candidaţilor, a 
organizaţiilor locale respective, ca şi de înțelegerile, pe 
plan local, intervenite între liderii ţărănişti şi legionari 
pentru sprijinirea uneia sau alteia din liste, care ăvea 
mai mari şanse să fie biruitoare împotriva celei guver- 
namentale. Şi, în această viziune, nu este întîmplător că 
listele gardiste au obţinut un număr mai mare de voturi, 
mai -ales în judeţele cu vechi tradiţii de influenţă naţio- 
nal-ţărănistă, cum ar fi: Arad — 29 569, Bihor — 12 210, 
Dolj — 21 105, Hunedoara — 15 838, Teleorman — 12 385, 
Timiş —20 728 şi mult mai puţine în judeţe în care le- 
gionarii aveau oarecare influenţă, ca: lași — 2 123, Făl- 
ciu — 621, Roman — 691, Bacău — 3770, Baia — 3 131, 
Botoşani — 1 529, Dorohoi — 2618, Cahul — 2541, Tu- 
tova — 2 63456 etc. pe 

Desigur, lipsa unor statistici centralizatoare, la nive- 
lul întregii ţări, referitoare la efectivele reale ale Gărzii 
de fier şi la compoziţia socială a aderenţilor, ne împiedică 
să formulăm concluzii cu valoare de certitudine privind 
o problemă esenţială — baza de mase a Gărzii de fier 
în timpul alegerilor din 1937. Vom utiliza însă două 
exemple, din două judeţe diferite, înainte de a trage vreo 
concluzie. În judeţul Suceava, în ianuarie 1938 existau 
înregistrate 30 de cuiburi legionare (un „cuib“ avea între 
3—13 legionari, dintre care numai trei aveau efectivele 
complete (13 membri), unul 12, 2 — 11 membri, 3 — 10 
membri, 4 — 9 membri, 2 — 8 membri, 3 — 7 membri, 
4 — 6 membri, 1 avea 5 membri și 2 — 4 membri”. 
Un al doilea exemplu se referă la structura socială a 
Gărzii de fier, luînd în considerare situaţia legionarilor 
existenţi în judeţul Prahova după asasinarea lui Armand 
Călinescu — octombrie 1939. Dintre legionarii arestaţi 
în urma evenimentului menţionat, în ordinea profesiilor, 
5l n-aveau nici o meserie, 38 erau funcţionari, 16 co- 
mercianțţi, 9 studenţi, 8 cizmari, 5 avocaţi, 6 mecanici, 5 
tîmplari, 4 sti€lari, 3 ingineri, 3 zidari, 2 strungari, 2 lă- 
cătuși, 2 profesori, 2 fără ocupaţie, 1 croitor, 1 frizer, 
1 șşofer58. 


% A.M.I., fond I, dosar I, volumul 293, filele 384—3386, 
a Loc. cit., volumul 128, fila 151. 
“5 Ibid., filele 394—406. 


182 


La 


Din exemplele înfățișate rezultă cel puţin două conclu- 
zii, nu fără: importanţă, la care, dealtfel, ne-am mai re- 
ferit. Prima — că Garda de fier dispunea de efective 
mai mult decît modeste raportate atit la rolul pe care 
şefii legionari îl atribuiau Gărzii în determinarea cursu- 
lui istoriei ulterioare a României, cît și la propaganda 
ce o făceau cu privire la dimensiunile organizaţiei. A 
doua — că Garda de fier nu întruchipa, sub aspect social, 
voinţa unei anumite clase sociale; nu se bizuia organiza- 
toric pe o astfel de clasă, nici muncitoare, nici exploata- 
toare. În rîndurile ei se regăseau reziduuri de la periferia 
tuturor claselor şi straturilor sociale ale societăţii, pon- 
derea principală sub aspect numeric formînd-o acei in- 
divizi care nu aveau o profesie ori o situație economică 
stabilă şi vizau să parvină prin intermediul Gărzii. 

Asemănător se prezenta situația Gărzii de fier în preaj- 
ma și în timpul alegerilor din 1937. Ea nu a fost o forță 
politică de masă, care să-i fi putut aduce un succes elec- - 
toral;, nu a fost o formațiune politică cu influenţă în 
masele de bază ale națiunii române și nici nu a obţinut 
cele 66 de mandate în parlament ca urmare a unei ast- 
fel de. influenţe. În schimb, a ştiut să profite de nume- 
roase slăbiciuni ale frontului democraţiei burgheze, pre- 
cum și de lipsa de unitate a partidelor muncitorești re- 
voluţionare, a exploatat confuzia creată în corpul elec- 
toral de pe urma acordului politic încheiat cu Maniu, a 
speculat, într-o tipică manieră  politicianistă,  naivi- 
tatea, lipsa de experienţă şi de maturitate politică a unei - 
bune părți din electoratul românesc, nemulțumirile reale 
de ordin social ale unei părți din masele muncitoare. A 
speculat, mai ales, contradicţiile dintre partidele bur- 
gheze și Carol al II-lea, precum și consecinţele negative 
ale “guvernării liberale. Astfel, cu ajutorul diversiunii po- 
litice şi a demagogiei sociale, şi-a sporit voturile pînă la 
procentul cunoscut, voturi care, însă, numai într-un pro- 
cent infim proveneau de la membrii efectivi ai Gărzii 
de fier, de la legionari. În ceea ce prveşte compoziţia 
socială a Gărzii de fier, din cercetarea unei imense arhive, 
precum şi din exemplele arătate, rezultă că nici în preaj- 
ma evenimentelor din decembrie 1937 Garda de fier nu 
reușise să atragă în mrejele ei politice altfel de elemente 
decît cele situate la periferia societăţii, pestriţe şi difuze, 
provenite din toate clasele și categoriile sociale şi pro- 


183 


fesionale, indivizi manevraţi de politicieni abili şi fa- 
natici, membri ai cercurilor oculte ale burgheziei și 
moșierimii. Astfel, Garda de fier a fost pină la alegerile 
din 20 decembrie 1937 și a rămas și după aceea un corp 
străin în rîndurile poporului român, promotoare a inte- 
reselor forțelor reacționare din interior şi vîndută Ger- 
maniei naziste în exterior. 


13 


Contralovitura regală 


Rezultatul alegerilor din decembrie 1937 a produs în 
viaţa politică a României o situație contradictorie, necu- 
noscută pînă la acea dată. Nici unul dintre partidele po- 
litice nu obținuse numărul necesar de mandate pentru 
a forma guvernul. Partidul liberal nu se mai putea men- 
ține la cîrma ţării. Nu mai puțin neașteptate au fost re- 
zultatele şi pentru celelalte partide politice. 

Alegerile din decembrie 1937 au reflectat, mai întii, 
un proces de slăbire a influenței partidelor politice bur- 
gheze în mase, în ochii cărora aceste partide pierduseră 
creditul. Tocmai acest fapt — odată cu pactul încheiat cu 
P.N.Ţ. — a constituit un factor care a acţionat în fa- 
voarea legionarilor. Partidul „Totul pentru ţară“, de la 
cele 5 mandate pe care legionarii le deţinuseră în parla- 
mentul anterior, ajunsese acum să dispună nu de 25 de 
mandate, cum prevestise N. Iorga, ci de 66 de mandate. 
Erijindu-se în postura de „om politic de răspundere“, 
C. Z. Codreanu declara că mișcarea legionară ajunsese 
chiar „mai devreme decit conducerea (legionară — n.n.) 
ar fi vrut [...] la un pas de victoria finală“!. Cercurile 
politice erau cu febrilitate preocupate de modalităţile de 
soluționare a situaţiei create, căutînd să-și salveze pozi- 
țiile proprii, care nu excludeau cele mai puţin previ- 
Zibile coaliţii, inclusiv luarea în considerare a Gărzii 
de fier. 

Iuliu Maniu aprecia că P.N.L. trebuia „să-și tragă con- 
secinţele în urma insuccesului în alegeri și deci să se 
retragă spre a face loc altui guvern“, care, după el, tre- 
buia „să aibă şi concursul Gărzii de fier“?. La rîndul 
———— 

j : A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 12, fila 243, 
Loc. cit., tila 134. 


184 


său, C. Z. Codreanu, convins că Garda va reuşi să stră- 
bată singură „drumul spre victorie“, va declara că deo- 
camdată „Legiunea e obosită“ și, în consecinţă, găsea 
util ca guvernul liberal să fie menținut la putere apro- 
ximativ încă un an, urmînd ca abia atunci să se organi- 
zeze noi alegeri. El spera că acestea îi vor aduce un re- 
zultat mai bun decit cel din decembrie 1937. In fond, 
această atitudine avea la bază, pe de o parte, teama ca 
în eventualitatea unor alegeri imediate mișcarea legio- 
nară să nu-și piardă voturile obținute recent, iar pe de 
altă parte, dorinţa de a cîştiga un răgaz pentru ducerea 
la capăt a planurilor menite să faciliteze organizarea unei 
lovituri de stat. În vederea acestei eventualități, Co- 
dreanu înființase corpul legionar ,,Moţa-Marin“, consti- 
tuise grupul militarilor legionari, organizase în fiecare 
judeţ cîte. o școală de primari legionari, iar la București 
una de prefecţi. Proiectase chiar constituirea unor co- 
misii speciale destinate studierii activităţii și organizării 
Îiecărui minister, și mai cu seamă a poliţiei şi siguranţei, 
și propusese măsuri de reorganizare a acestora în con- 
formitate cu principiile legionare etc. Toate acestea cons- 
tituiau acte pregătitoare pentru preluarea prin forţă de 
către legionari a puterii de stată. 

Exprimîndu-şi acordul pentru menţinerea parlamentu- 
lui existent, care „să nu fie dizolvat din primul moment“, 
conducătorii Gărzii precizau însă că noua formulă de gu- 
vern liberal să nu-l aibă în nici un caz în frunte pe fostul 
prim-ministru, Gh. Tătărescu, care în ultima vreme do- 
vedise ostilitate faţă de legionari. Garda de fier îl spri- 
jinea pe George Brătianu în fruntea prezumtivului gu- 
vern liberal tranzitoriu, manifestîndu-și prin declarații 
publice simpatia faţă de șeful partidului liberal disi- 
dent. Legionarii au sugerat și ideea unei echipe guver- 
namentale rezultate dintr-o apropiere între Iuliu Maniu, 
Dinu și George Brătianu. Într-o asemenea eventualitate, 
Codreanu înţelegea să păstreze și legăturile Gărzii de fier 
cu Vaida-Voievod, deoarece, în cazul unei intenţii din 
partea lui Iuliu Maniu de a abandona „pactul“, legiona- 
rii să poată găsi sprijinul necesar în persoana celui care 
se declarase „nașul“ lor. În același timp, pentru a-l an- 


3 Loc, cit., filele 109, 118, 149, 152. 
1 Loc. cit., fila 230. 
* Ibid. 


185 


gaja tot mai mult pe Iuliu Maniu în respectarea pactu- 
lui electoral, C. Z. Codreanu declara cu orice prilej că 
legăturile dintre ei s-au întărit atît de mult, încît ar fi 
devenit un adevărat „zid de granit“, de care se vor zdro- 
bi toate încercările adversarilor de a submina. această 
alianţă. | 

Toate aceste „manevre de culise“ sau „combinaţii“ de 
natură tipic politicianistă, practicate de “partidele politice 
burgheze, inclusiv de către Garda de fier, au fost iluzorii, 
fiind sortite să se spulbere foarte curînd în fața unei ade- 
vărate „lovituri de teatru“ puse în scenă de Carol al II-lea. 
La 29 decembrie 1937, regele a adus la putere Partidul 
naţional-creştin — care în alegeri obținuse numai 9,8% 
din voturi, — instalînd guvernul Goga-Cuza. 

Noul cabinet se caracteriza, în ceea ce priveşte compo- 
nenţa politică, printr-o totală lipsă de omogenitate, ceea 
ce a constituit și una dintre cauzele efemerei sale exis- 
tenţe, de numai 44 de zile. El era format din reprezen- 
tanţi ai Partidului naţional-creștin, deci ai curentului de 
dreapta, profascist; din reprezentanţi ai grupului centrist 
naţional-țărănist, condus de Armand Călinescu, ostili 
Gărzii de fier și mișcării fasciste în general, adversari ai 
orientării progermane și adepţi ai orientării proanglo- 
franceze în politica externă a României: au fost, de ase- 
menea, cooptați generalul Ion Antonescu, D. R. Ioaniţescu 
ș.a. în calitate de specialiști, în afara unor partide poli- 
tice?. 

Concepută de rege ca un prim pas spre un regim de 
dictatură personală, formula adoptată a descumpănit pe 
mulţi politicieni, mai ales că puţini i-au înţeles intenţiile. 
Guvernul Goga-Cuza nu a reușit să-și asigure nici un 
sprijin în politica internă și externă, provocînd numai 
nemulțumiri, atît în ţară cît şi în străinătate. Era, se pare, 
tocmai rezultatul scontat de Carol al II-lea, care urmărea 
compromiterea nu numai a unuia sau altuia dintre parti- 
dele politice burgheze, dar a însuși sistemului de partide 
existent în România. Cit despre C. Z. Codreanu, acesta 
vedea în guvernul național-creștin un concurent serios, 
drept care l-a declarat „dușman al mișcării legionare“. 


t Loc. cit., fila 213. 
Gh. T. Pop, op. cit., p. 177—179; Florea Nedelcu, op. cit., p. 178. 
să cir fond A, dosar nr. 110 237, vol. 12, fila 175; vezi şi filele 
ŞI 174, 


186 


Desigur, prin programul profascist promovat de Partidul 
național-creștin, ca şi prin orientarea lui Octavian Goga 
și a lui A. C. Cuza în politica externă spre Germania 
hitleristă și Italia fascistă, Garda de fier se simţea frus- 
trată de ceea ce considera că îi revine în exclusivitate. 
Mai mult, noul guvern, prin prezenţa grupului antifas- 
cist, antigardist, proanglofil din jurul lui Armand Căli- 
nescu, avea darul să-i îngrijoreze serios pe legionari. Dar 
în ciuda acestei adversităţi, din dorinţa de a intra în gra- 
țiile autorităţilor și a-și putea continua nestingherit pre- 
gătirile pentru momentul cînd avea să preia puterea, fapt 
de care nu se îndoia, Garda de fier a acordat cu largheţe 
sprijinul său guvernului în reprimarea mișcării democra- 
tice și antifasciste. La 3 ianuarie 1938 C. Z. Codreanu 
trimite legionarilor „Circulara nr. 168%, în care spunea: 
„Legionari, fiți demni că ţara este astăzi condusă de acel 
mucenic al neamului, dl. profesor A. C. Cuza, la a cărui 
școală am învăţat cu toţii naționalismul [...], Actualul 
guvern nu va face decît să ne netezească drumul nostru 
plin de asperităţi. Nu vă fie frică că ei vor realiza progra- 
mul nostru și nu vom mai avea nici o menire. Cuziștii 
nu vor face altceva decît să rezolve, în vorbe, chestia 
minorităţilor, pe cînd noi legionarii avem marea menire 
de a crea omul nou întrupat în legionarul de miîine“?. 
Este. în afară de orice îndoială că guvernul Goga-Cuza, 
deși cuprindea şi unii oameni politici cu atitudine anti- 
fascistă, a constituit un factor favorizant al ascensiunii 
fascismului pe plan intern, o speranţă atît pentru cercu- 
rile politice progermane în realizarea planurilor lor de 
schimbare a orientării politicii externe a României spre 
cel de-al III-lea Reich, cît şi pentru Garda de fier în ne- 
tezirea drumului spre putere. 

Pentru a nu. „dezamorsa“ Garda ds fier, legionarii au 
continuat în cursul lunii ianuarie 1938 seria actelor agre- 
sive la Rădăuţi, Buhuși, Sibiu, Cîmpulung-Muscel, Iaşi, 
Făgăraș, Vişeul de Jos—Maramureş, Călărași, Piatra 
Neamţ, Piteşti, Slatina, precum şi în numeroase comune 
“ca  Domniţa-Bălașa—Dîmboviţa,  Hesta—Dorohoi, Pa- 
raschiveni—Romanaţi ş.a.!%. La 12 ianuarie, Poliţia de 


? Loc. cit., fond D, dosar 1, vol. 128, fila 68. 
10 Ibid., fila 80, 94. Ș: 


187 


A 


Siguranţă relata faptul că „şefi de echipe legionare, care 
au luat parte la campania electorală, au primit ordin să 
întocmească — pînă la 17 ianuarie — tablouri cu capii 
de autorităţi şi de adversari politici cari au împiedicat 
propaganda legionară [...]. Totodată șefii organizaţiilor 
judeţene vor atrage atenţiunea acelora cari au fost duș- 
mani vădiţi ai mișcării legionare că numele lor figurează 
pe liste negre și vor fi sancţionaţi după gravitatea fap- 
telor, atunci cînd va veni victoria legionară sau la mo- 
mentul oportun“l!. 

Opinia publică românească, masele oamenilor muncii 
priveau cu îngrijorare noul pas făcut de cercurile reacțio- 
nare din jurul lui Carol al II-lea prin instalarea guvernului 
Goga-Cuza, manifestîndu-și hotărît împotrivirea. Partidul 
Comunist Român aprecia cu temei că noul guvern repre- 
zintă un „pericol imediat pentru instaurarea dictaturii fas- 
ciste“ şi: chema masele la lupta pentru stăvilirea ascen- 
siunii spre putere a legionarilor, „pentru împiedicarea 
alianţei cu blocul statelor fasciste“!?. În articolul „Front 
comun contra Gărzii de fier“, publicat în „Reporter“ din 
23 ianuarie 1938, Ion Popescu-Puţuri scria: „Garda de fier 
şi-a precizat săptămîna trecută atitudinea faţă de noul gu- 
vern. Combate Garda de fier guvernul Goga? Nu! E Garda 
de fier pentru răsturnarea lui? Nu! De ce? «Pentru că 
n-ar fi corect» scrie dl. M. Polihroniade în «Buna vestire», 
răspunzind legionarilor care cer explicaţii: Pentru că «ori- 
cum și pe oriunde a venit», dl. Codreanu îl consideră bine- 
venit [... ]. «Şi dacă guvernul dv. ar deschide parlamen- 
tul, mișcarea legionară vă acordă votul său pentru buget 
și pentru votarea altor legi urgente», a asigurat Codreanu 
pe dl. Goga. Așadar încrederea și susținerea efectivă din 
partea Gărzii de fier [...]. Așadar legiunea codrenistă 
acordă încredere şi susține efectiv cabinetul d-lui Goga, 
pentru schimbarea politicii noastre [...]. Cît despre 
Gardă, Codreanu ne.promite că, la adăpostul măsurilor 
luate de guvern, va şti să-şi întărească poziţiile și în caz 
de alegeri să-și dubleze voturile [... ]. Tactica pentru atin- 
gerea scopului propus o cunoaștem: Garda se va prezenta 
în faţa maselor şi va face propagandă cu bani nemţești și 
lozinci democrate ca Libertate, Pace, Pîine [...]. Dar li- 
bertatea codrenistă nu e libertatea dorită de popor. În gura 


1! Ibid., fila 54. 
12 „Scînteia“, nr. 1 din 6 ianuarie 1938. 


188 


lui Codreanu libertatea are alt înţeles: libertatea de a dis- 
truge libertăţile publice; libertatea pentru legiune de a 
răpi poporului dreptul de a cere pîine, de a cere pace, de 
a folosi cultura, de a merge pe drumul progresului şi ci- 
vilizaţiei. Libertatea cerută de Codreanu înseamnă liber- 
tatea de a rupe alianțele noastre fireşti, de a ne despărţi 
de Franţa, de Cehia şi de Rusia, libertatea de a preda 
griul și petrolul nostru lui Hitler pentru scopurile lui răz- 
boinice și de a transforma România în pașalic hitle- 
rist [...].-Că Garda de fier dă sprijin guvernului și că 
nu-i va face greutăţi în alegeri, o înțelegem. E în interesul 
lor fiindcă au şi un ţel comun: dictatura totalitară“. Invo- - 
cînd pactul de așa-zisă neagresiune Maniu—Codreanu, 
care constituise o trambulină din cea mai serioasă pentru 
legionari, Ion Popescu-Puţuri afirma în încheierea ârti- 
colului: „Nu e o crimă faţă de interesele poporului, faţă . 
de independenţa noastră naţională, orice contact, fie el 
sub forma unui pact de neagresiune, fie sub altă formă? 
Cu agenţii lui Hitler nu se încheie pacte de neagresiune. 
Fiindcă ei sînt duşmanii noștri de moarte [...]. “Totul 
pentru Ţară» e pericolul principal pentru ţara noastră. 
Alături de lupta pentru răsturnarea cabinetului trebuie 
făcut Front comun contra Gărzii de fier«!3. 

Într-adevăr, mase largi de oameni ai muncii, cetățeni de 
diferite categorii sociale și orientări politice îşi exprimau 
îngrijorarea față de perspectivele întunecate: care se con- 
turau prin noua guvernare. Într-un apel adresat tuturor 
cetățenilor din capitală, comitetele cetăţeneşti din comuna 
suburbană Lupeasca chemau la o întrunire pentru ziua de 
24 ianuarie 1938, la care urma să se trimită „celor ce 
uneltesc din afară și dinăuntru granițelor împotriva inde- 
pendenţei noastre“ răspunsul că „PE AICI NU SE TRECE“. 
Apelul sublinia: „Să afirmăm voinţa noastră neclintită 
de a asigura libertatea noastră naţională prin strîngerea 
alianțelor cu statele ce organizează PACEA în cadrul so- 
cietății Naţiunilor“, cerînd „grupărilor care vor să apere 
libertatea și neatîrnarea ţării să se unească într-un front 
unitari14. i | 

Începutul anului 1938 a cunoscut noi frămîntări politice 
determinate de convocarea corpului electoral pentru data 


13 „Reporter“ din 23 ianuarie 1938. 
Pina Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 9%, vol. I, dosar nr. 2074, 
jla 316. 


189 


de 2 martie. Garda de fier, deși anterior se pronunţase 
împotriva organizării de noi alegeri, hotărăște totuşi să 
participe la confruntarea electorală. Căutind să obţină un 
sprijin mai larg din partea patronilor săi de peste hotare 
la care asociază de astă dată şi fascismul italian, C. Z. 
Codreanu începe să schițeze felul cum va arăta viitorul 
stat după venirea la putere a legionarilor. Într-un inter- 
“viu acordat în ianuarie 1938 unei ziariste poloneze, el 
definește bazele programatice ale viitoarei sale guver- 
nări, reafirmîndu-şi dezacordul față de principiile de- 
mocratice, care „descompun poporul și viaţa sa de stat“l5. 
„Sînt — afirma el — adept al unui guvern centralizat 
într-o singură mișcare totalitară“. În politica externă. se 
pronunţa din nou şi categoric pentru „Axa Roma-Ber- 
lin ..%16. În aceeași lună, ziarul „Buna Vestire“ publică 
un alt interviu, acordat presei italiene, în care Codreanu 
preciza că mișcarea sa se îndreaptă „către corporatism“. 
„Intrăm în corporatism treptat, treptat şi socotesc că şi 
pentru reprezentanța ţării vom adopta un sistem răspun- 
zînd spiritului corporativ“!7. 

Apoi şeful Gărzii de fier începe a pregăti organizația 
legionară în vederea campaniei electorale, în cadrul că- 
reia avea să întîmpine noi realități. Posibilitatea repe- 
tării „pactului“ cu Iuliu Maniu sau încheierea unui acord 
cu altă grupare politică nu se întrevedea. Opinia publică 
românească condamnase și dezaprobase vehement ,„,pac- 
tul de neagresiune“ din 1937 dintre Maniu, George Bră- 
tianu și Codreanu. Supus unor aspre critici din partea a 
numeroşi conducători de organizaţii naţional-ţărăniste, 
mai cu seamă din Ardeal, pentru sprijinul pe care îl acor- 
dase Gărzii de fier, Iuliu Maniu, vrînd să-și păstreze 
autoritatea și să-și consolideze poziţiile ca președinte al 
P.N.Ț., evita să avanseze Gărzii de fier noi promisiuni. 
În același timp, el nu voia să-și renege nici deferenţa 
față de Codreanu, pentru a nu rupe contactul cu Garda 
de fier, de care s-ar fi putut să mai aibă nevoie. Maniu 
a ales, ca. de obicei, calea ambiguităţii. La ședința Dele- 
gaţiei permanente a organizaţiei P.N.Ţ. din Ardeal, care 
a avut loc la sfîrşitul lunii ianuarie 1938, el declara: „Noi 
nu vom face pacte de neagresiune cu d-l Codreanu, de 


15 AS.B., fond A, dosar nr. 110 237, od, 12, fila 78. 
n Ibid. 
7 „Buna Vestire“ din 27 ianuarie 1938. 


190 


care ne desparte o' lume întreagă. D-l Codreanu este 
pentru statul totalitar şi prea ataşat de Berlin. Noi sîn- 
tem pentru statul democrat şi rămînem atașați politicii 
duse de Franța și Anglia“. Dar se va grăbi să adauge: „Eu 
personal am o mare admiraţie pentru d-l Codreanu, da- 
torită faptului că-mi seamănă în totul mie...“18. Starea 
de spirit antifascistă a maselor și pericolul atragerii țării 
în orbita Germaniei naziste prin intermediul organizaţiei 
legionare au constituit factori determinanţi ai atitudinii 
adoptate de Iuliu Maniu, care și-a afirmat publice — la 
o întrunire a tineretului național-țărănist ţinută la 5 fe- 
bruarie 1938 — dezacordul faţă de un regim de dictatură 
fascistă: „Sîntem înverșunaţi dușmani ai ideilor de dic- 
tatură, fie că ele se numesc hitleriste sau fasciste“. Nu 
este locul a face aici o analiză a poziţiilor politice pe care 
s-a situat Iuliu Maniu în diferite perioade. Dar este evi- 
dent că pentru el noţiunile de „dictatură“ şi „democraţie“ 
purtau pecetea intereselor de partid, ale intereselor cla- 
selor exploatatoare, în concepţia cărora „democraţie“ în- 
semna păstrarea neștirbită a regimului politic burghez, 
a rotativei guvernamentale etc. În această viziune, Iuliu 
Maniu propaga cu zel ideea păstrării regimului parla- 


„mentar, prin mijlocirea căruia P.N.Ţ. spera să revină la 


putere. lar în măsura în care acestui scop îi putea servi 
colaborarea cu Garda de fier, Maniu nu ezita s-o utilizeze, 
fără a-l stînjeni deosebirile de vederi. În politica externă, 
luliu Maniu reprezenta acea parte a burgheziei, majo- 
ritară, interesată în păstrarea liniei tradiționale pro anglo-. 
franceze, exprimîndu-se textual că orientarea României 
spre Axă ar fi „o catastrofă“ cu totul „contrară intere- 
selor României“1%, 

În acest context, perspectiva de a'se găsi izolată, de a 


“suferi un eșec în alegeri, determină Garda de fier să-şi 


modifice metodele pentru a depăși dificultăţile noii con- 
fruntări politice. Este edificatoare în această privinţă o 
scrisoare adresată de Codreanu legionarilor, care poartă 
următoarea indicație: „Nu se va publica nicăieri această 
scrisoare. Ea e confidențială pentru legionari“. În cuprin- 


„Sul ei, referindu-se la iminenţa alegerilor, el atrage aten- 


18 A S.B., fond D, dosar nr. 2, vol. 38, filele 87—88. 
19 „România nouă“ din 29 februarie 1938. 


191 


ţia șetilor de judeţe ca, cu prilejul depunerii listelor, să 
fie „inteligenţi, dibaci și iuți“ (sublinierea aparţine lui 
Codreanu), avertizindu-i că de succesul în această acţiune 
va depinde notarea lor. Mai departe, le cerea legionarilor 
ca în apropiata campanie electorală și în timpul alegerilor 
să fie „demni“, să nu se dedea în propagandă la „mici : 
răutăţi“, la „aluzii răutăcioase“, calomnii, insulte etc. „Și 
aceasta — scria el — cu deosebire la adresa cuziști- 
lor [...] E lume care voiește să-i voteze pe ei? — se 
întreabă Codreanu. — Foarte bine —, afirma el, reluînd 
precizarea: — Nu atacați pe nimeni, nici pe ţărănişti și 
nici pe vaidiști“20, 

Cum se explică această nouă atitudine a celui care, 
înainte de alegerile din 1937, se declara adversar al cuzis- 
mului, dușman neînfricat al politicianismului în general? 
Răspunsul constă, fără îndoială, pe de o parte, în faptul 
că, pentru Codreanu, ca şi pentru alți conducători le- 
gionari, apărea tot mai clar perspectiva unei înfrîngeri în 
noua confruntare electorală sau, în cel mai bun caz, a 
unui rezultat mult inferior faţă de alegerile precedente. 

Dealtfel Codreanu avea în vedere și o eventuală situa- 
ţie extremă, cînd guvernul ar fi recurs la măsuri împotriva 
legionarilor şi cînd Garda, în lipsa lui A. C. Cuza, ar fi 
avut nevoie de un sprijin. Noua sa speranţă era generalul 
Ion Antonescu, proaspătul membru al cabinetului. „Corne- 
liu Codreanu susține că ar avea o înţelegere perfectă cu 
dl. general Antonescu cu privire la evenimentele viitoare“. 
La rîndul său, Traian Cotigă afirma că „generalul Anto- 
nescu este von Pappen-ul mișcării noastre legionare“?!. 

Totuși C. Z. Codreanu spera să evite pentru Gardă 
eventuale acțiuni de reprimare din partea guvernului 
existent ori a acelui care ar fi rezultat de pe urma noilor 
alegeri. Căpetenia legionară aplica preceptul biblic „Ca- 
pul plecat, sabia nu-l taie“, — hotărînd ca deocamdată 
să-și „plece capul“ pentru a-l putea ridica mai tirziu. 

În instrucţiunile emise la 3 februarie 1938 — amintite 
mai înainte — referitoare la modul cum să fie depuse lis- 
tele și cum să se comporte legionarii în campania electo- 
rală, insistîndu-se asupra respectării „formalităţilor“, atră- 


2 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 12, fila 35. 
21 Loc. cit., fond D, dosar nr. 1, volumul 128, fila 28. 


192 


gea în mod aparte atenţia de „a nu descoperi prea mult 
pe cei ce simpatizează cu mișcarea noastră, deoarece, odată 
identificaţi sau cunoscuţi, cu greu vor putea pătrunde la 
vot“22. Prin urmare, de la o zgomotoasă etalare a forţei, 
la adoptarea unei tactici subtile. După numai cîteva zile 
— la 9 februarie 1938 —, în opoziţie cu părerea așa-nu- 
mitului „Senat-legionar“, „căpitanul“ hotărește cu de la 
sine putere retragerea partidului „Totul pentru țară“ din 
campania electorală. Mobilul acestei noi manevre? Docu- 
mentele vremii cuprind explicaţii variate. Unele apreciază 
hotărîrea lui Codreanu — adoptată cu o zi înainte de lo- 
vitura de stat a lui Carol — drept urmare a cererii ex- 

prese a lui Octavian Goga de a nu-i crea dificultăţi în 

alegeri, în schimbul promisiunii că va împărţi guvernarea - 
cu Garda de fier. După alte documente ar reieşi că şeful 

Gărzii de fier a fost pus la curent, prin intermediul unora 

dintre apropiații Elenei Lupescu sau prin agenţii săi pro- 

prii, despre intenţiile regelui de a renunţa la orice formulă 

a unui guvern alcătuit pe bază de scrutin. Oricare ar fi 

fost motivele, contralovitura lui Carol al II-lea a descum- 

pănit Garda de fier şi pe „căpitanul“ ei. 

Pregătită cu suficientă abilitate, regele Carol al II-lea 
perfectează, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, cu- 
noscuta sa lovitură de stat prin demiterea guvernului 
Goga-Cuza şi însărcinarea cu treburile conducerii statului 
a unei echipe, subordonată pe de-a-ntregul voinţei sale, 
condusă de patriarhul Miron Cristea. În componenţa „gu- 
Vvernului personal“ al m.s. intrau Gh. Tătărescu, mareșa- 
lul Al. Averescu, Al. Vaida-Voievod, generalul Art. Văi- 
toianu, G. G. Mironescu, Armand Călinescu, C. Argeto- 
ianu, generalul Ion Antonescu ș.a. Cu aceasta, Carol al 
II-lea își inaugurează perioada nu numai de „domnie“, 
dar și de „guvernare“, înlocuind sistemul democraţiei par- 
lamentare burgheze cu dictatura sa personală făţisă. În 
felul acesta întreaga putere politică a fost concentrată în 
mina regelui. Caracterul reacţionar al statului monarhic- 
capitalist a căpătat noi dimensiuni, atît în formă cit și în 
conţinut. Guvernul Miron Cristea va continua și lărgi ac- 
țiunile de înăbușire a luptei maselor, de restrîngere a li- 
bertăților democratice, slăbind sensibil capacitatea de re- 
zistenţă a naţiunii române împotriva ofensivei naziste. și 
a pericolului Gărzii de fier. 


2 A,S.B., fond A, dosar 110 237, vol. 12, fila 314. 
193 


Partidul Comunist Român a dezvăluit caracterul de 
clasă al dictaturii regale, arătînd că prin intermediul aces- 
tui regim clasele exploatatoare urmăreau să-şi consoli- 
deze poziţiile în viaţa de stat pe seama oamenilor muncii, a 
poporului..La 15 februarie 1938, P.C.R. arăta într-un ma- 
nifest „grava primejdie ce ameninţă poporul şi ţara noas- 
tră“, faptul că „prin măsurile luate de noul guvern se 
încearcă înăbuşirea poporului, care cere drepturile şi li- 
bertăţile ce i se cuvin“. Manifestul atrăgea atenţia că 
această politică „nu poate decît să slăbească şi mai mult 
capacitatea de rezistență necesară -unui stat de a ţine piept 
dușmanilor revizioniști şi agresivi din afară şi aliaţilor lor 
dinăuntru“23. 

Evenimentele ulterioare au confirmat previziunea par- 
tidului comunist. . Îngustarea regimului parlamentar și a 
democraţiei burgheze, abrogarea Constituţiei din 1923 și 
adoptarea aceleia din februarie 1938, interzicerea activi- 
tăţii partidelor politice, a activităţii sindicatelor munci- 
toreşti au adincit caracterul reacţionar, antipopular al 
regimului existent în România. 

După cum se ştie, regimul dictaturii regale s-a caracte- 
rizat însă şi prin păstrarea unor forme sui generis ale de- 
mocraţiei burgheze. În locul partidelor politice desființate 
a fost creat, la 15 decembrie 1938, Frontul Renașterii Na- 
ionale — organizaţie politică unică în stat, prin interme- 
diul căreia aproape totalitatea cadrelor fostelor partide 
politice burgheze şi-au continuat activitatea, aceste par- 
tide păstrîndu-și, de facto, existența?. În locul sindica- 
telor au fost create, în octombrie 1938, breslele — măsură 
care-a creat un cadru organizatoric de afirmare a intere- 
selor economice şi sociale ale maselor muncitoare și a fost 
de natură să ușureze forţelor politice de stînga men- 
ținerea legăturilor cu acestea într-un cadru organizat, 
în ciuda scopului strategic esenţial al regimului dictaturii 
regale de a-și subordona, prin intermediul breslelor, miş- 
carea muncitorească. În locul parlamentului rezultat din 
alegerile din decembrie 1937, dizolvat, şi a vechii legi elec- 
torale, în mai 1938 a fost proclamată o nouă lege elec- 
torală care menținea, în proporţii mai reduse ca număr de 
deputaţi, Parlamentul şi Senatul. În iulie 1939 au avut loc 


2 Arhiva I.S.LS.P., cota XXII-10, inv, nr. 995. 
24 Al, Gh. Savu, op. cit., p. 152, 


194 


alegeri parlamentare. Deși importante mase de alegători 
au fost private de drepturi electorale — aproape jumătate 
din populaţia ţării — și au fost destinate a forma două in- 
stituţii parlamentare puse pe de-antregul în serviciul cer- 
curilor financiar-industriale reprezentate de Carol al II-lea, 
a fost păstrat, totuşi, un cadru organizat și colectiv de 
dezbatere şi adoptare a legilor. Apoi, la 30 martie 1939, 
Carol al II-lea a creat Consiliul de Coroană, cu atribuţii 
de organ consultativ, din care făceau parte șefii partidelor 
politice mai importante (desfiinţate legal), foştii prim-mi- 
niștri, organ menit a asigura, în pofida divergenţelor 
dintre participanţi, adoptarea unor măsuri majore pe linie 
de stat, protejarea intereselor generale ale claselor do- 
minante. LEV; 

În politica externă, regimul dictaturii regale a conti- 
nuat să menţină ţara în cadrul alianțelor tradiționale, să 
promoveze, în continuare, o politică ce viza apărarea in- 
dependenţei și integrităţii teritoriale a ţării în faţa pri- 
mejdiei dezmembrării ei teritoriale de către statele fas- 
ciste, revizioniste; să acţioneze pentru sporirea rolului 
Micii Înţelegeri şi a Înţelegerii Balcanice ca organisme 
de alianţe politice externe destinate a crea un sistem 
defensiv de apărare a statelor componente împotriva 
politicii de revizuiri teritoriale promovate de Germania 
și aliaţii ei?%5. Ca.urmare, în aprecierea acestui regim, 
partidul comunist a ţinut seamă de realitatea că, deşi 
antidemocratic, dictatorial, nu era un regim fascist; el 
grupa o seamă de oameni politici și militari cu orientări 
nefasciste şi antihitleriste, interesate în salvarea inde- | 
pendenței şi integrităţii teritoriale a ţării. Pornind de la 
această constatare reală, Partidul Comunist Român a 
apreciat că: „ar fi o mare greșeală să confundăm regimul 
actual, reacţionar și antipopular, cu fascismul, şi Fron- 
tul Renașterii Naţionale, cu o unealtă directă a aces- 
tuia“. Partidul preciza din nou că „dușmanul principal 
este și rămîne Garda de fier. Împotriva Gărzii de fier — a 
acestei agenturi teroriste de spionaj hitlerist — trebuie, 
în primul rînd, îndreptat focul principal“?6. 


5 Vezi Florea Nedelcu, Cu privire la politica externă a ROmâ- 
niei în perioada guvernării Goga—Cuza; Viorica Moisuc, Gheorghe 
Matei, Politica externă a României în perioada Miinchenului (mar- 
tie 1938—martie 1939), în Probleme de politică externă a României, 
1919—1939, — Culegere de studii, Editura militară, 1971. 

2 Scînteia“ din 24 ianuarie 1939. 


195 


În caracterizarea regimului dictaturii regale nu poate 
fi eludat nici faptul că, alături de măsurile represive îm- 
potriva mișcării revoluţionare, comuniste și muncitorești, 
ascuţișul funcţiei represive a statului a fost îndreptat şi 
împotriva Gărzii de fier. 

Nu este în intenţia noastră de a analiza caracterul 
contradictoriu al poziţiei liderilor partidelor național-ță- 
rănesc și naţional-liberal faţă de regimul dictaturii re- 
gale. Sînt cunoscute luările de poziţie ale celor doi oa- 
meni politici, ca şi ale altora împotriva regimului dic- 
tatorial. Este însă cazul să subliniem în acest context că 
Iuliu Maniu, pentru a se asigura față de orice eventua- 
litate, s-a îngrijit să găsească şi de data aceasta soluții 
atit pentru continuarea pe mai departe a colaborării cu 
Garda de fier, cît şi pentru a-i oferi sprijinul său lui 
Codreanu. Chiar în noaptea de 10 spre 11 februarie a 
avut loc o întîlnire secretă între Maniu şi Codreanu, în 
timpul căreia Maniu i-a împărtășit intenţia de a-l pune 
la adăpost în cazul cînd Carol avea să-și traducă în fapt 
intenţiile de a se răfui cu el. Au fost apoi discutate si- 
tuaţia politică şi mijloacele de apărare a celor două gru- 
pări politice în noua conjunctură internă. În cursul între- 
vederii a fost abordată ideea „cartelării“ partidului „To- 
tul pentru țară“ și a Partidului naţional-ţărănesc, pen- 
tru a realiza, chipurile, un bloc capabil să se opună re- 
gimului carlist. 

A doua zi după lovitura lui Carol, la 11 februarie, 
Codreanu a semnat circulara nr. 145, care exprima tea- 
ma faţă de consecinţele noii situaţii. El invoca o serie 
de zvonuri privind intenţia lui Armand Călinescu, mi- 
nistrul de interne, de a-l suprima. În încheiere cerea să 
fie răzbunat, creînd astfel un nou motiv pentru dezlăn- 
țuirea şi intensificarea terorii și a crimei. În ajunul zilei 
de 17 februarie, Iuliu Maniu l-a sfătuit pe Codreanu „să 
se pună la adăpost și să părăsească ţara“27. Se pare că 
C. Z. Codreanu nu a rămas chiar indiferent față de re- 
comandările lui Maniu, chiar dacă nu le-a putut pune 
în practică. A doua zi, 18 februarie, șeful legionarilor, 
„prevestind“ o perioadă de „prigoană“ împotriva Gărzii 
de fier, a dat „Dispoziţii“ de modul în care legionarii tre- 
buie să suporte „sufletește“ noile rigori, şi anume: „Se 


21 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, fila 268. 
196 


citește de mai multe ori pe zi Visul Maicii Domnului. 
-Nu se citesc nici un fel de cărţi, nu se admit nici un fel 
de discuţii sau ceva care ar distrage sufletul legionaru- 
lui de la rugăciune. Nu se fumează şi nu se mănîncă 
miercuri și vineri, în celelalte zile numai post. Nu se 
joacă cărţi, table, nu se merge la spectacole. Toată pro- 
blema se pune în înfrîngerea oricărei pofte, în biruința 
contra trupului și a materiei. În eliberarea sufletului de 
sub biruinţa materiei. În concentrarea lui în rugăciuni, 
deci o apropiere de Dumnezeu. Chemaţi morţii să se 
roage alături de voi. Chemaţi pe Moţa!“2 Îşi vor aștepta 
legionarii viitoarea soartă și se vor confrunta ei cu „pri- 
gonitorii“ numai cufundaţi cu sufletul în Biblie şi cu 
morţii alături, rugîndu-se? Vom vedea! ş 

La 21 februarie a avut loc o nouă întilnire secretă 
între Iuliu Maniu şi Codreanu, la care a participat şi 
dr. Gerota, membru în conducerea Partidului poporului. 
Se poate afirma că în urma acestei întrevederi Codreanu 
s-a hotărît să creeze aparența că primeşte resemnat De- 
cretul nr. 970 din 17 februarie cu privire la dizolvarea 
tuturor partidelor politice. Numai așa se explică Circu- 
lara nr. 148 din 21 februarie 1938 dată de Codreanu, în 
care se spune: „Anunţăm pe membrii, că începînd cu 
data de 21 februarie 1938, «Partidul totul pentru ţarâ» 
nu mai există. Întreaga conducere a căzut de acord că 
raţiunea de existență a partidului a încetat. Toţi cei le- 
gaţi pînă în prezent juridiceşte de acest partid, funcţio- 
nari de stat sau nefuncționari, sînt dezlegaţi de toate 
aceste legături, luîndu-și completa libertate de acţiune. 
Toate funcţiile: șefi de regiuni, de judeţ etc., sint des- 
ființate [...]. Noi am înţeles să acționăm în cadrul le- 
gii (s.n.) [...]. Dacă aceasta n-o putem face şi dacă ori- 
ce manifestare de credință este interzisă, raţiunea de 
existență a partidului nostru a încetat [...]. Și acum, 
în ceasul dizolvării noastre, noi, tineretul [...] crescut 
în credința legionară, mulțumim generaţiei bătrinilor oa- 
meni politici (s.n.) pentru modul în care s-au purtat cu 
noi, pentru modul în care ne-au tratat, pentru exemplele 
„de caracter, onoare, demnitate şi legalitate pe care ni 


le-au dat“2%, 


2% A.M.I., fond 1, dosar nr. 1, volumul 128, fila 250. 
2 Ibid,, fila 270. 


197 


Publicistul englez A. L. Easterman, care în seara zilei 
de 23 februarie a avut o convorbire telefonică cu Co- 
dreanu, rezumă astfel conţinutul declaraţiilor făcute de 
acesta referitoare la dizolvarea Gărzii de fier şi atitudi- 
nea față de perspectiva sa ca om politic şi conducător 
al mişcării legionare: „Am dizolvat întreaga mea orga- 
nizaţie. Faţă de decretul regelui Carol, care declară Gar- 
da de fier ca ilegală, nu mi-am putut continua opera [... ] 
M-am decis deci să mă retrag. Politicește nu mai 
exist [...] S-a isprăvit cu mine“ (subl. ns.). 

Se încheia oare cariera politică a Gărzii de fier și a 
aceluia pe care gazetarul englez mai sus citat îl denu- 
mea „Hitler al României“? Aparent faptele păreau să 
confirme acest sfîrşit, Dar numai aparent. Codreanu și-a 
semnat într-adevăr „actul de deces politic“, dar el a fă- 
cut aceasta cu intenţia de a para o nouă lovitură, care 
de astă dată putea fi definitivă. El intuise că acele forţe 
politice interne care i-au susținut gruparea, finanţind-o 
sau sprijinind-o, după împrejurări, nu mai erau dispuse 
să-i vină în ajutor. Dictatura regală le asigura pe deplin 
interesele, fără a mai avea nevoie să recurgă la serviciile 
mișcării legionare. Cît despre eşafodajul politic pe care 
se sprijinea Codreanu, acesta era cu totul insuficient pen- 
tru a spera într-o victorie obținută prin forţe proprii. El 
nu reușise să influenţeze mase ale poporului român, cu 
ajutorul şi în numele cărora să preia puterea. Poporul 
nu numai că nu-l urma, ci, dimpotrivă, pe măsură ce 
bandele în cămăși verzi materializau prin crime şi tero- 
rism politica „căpitanului“, își exprima tot mai vehement 
dezacordul şi punea la stilpul infamiei faimoasa Gardă 
de fier. Singura speranță rămînea sprijinul extern. 

Fireşte, declaraţiile lui C. Z. Codreanu erau departe 
de a recunoaște aceste realităţi. În convorbirea cu Easter- 
man, el își va motiva capitularea în stilul său propriu: 
„Hotărîrea mea a fost luată de bunăvoie și după ce ne-am 
consultat cu toţi bătrînii partidului“; chipurile, nu voia 
„să pună piedici“ regelui în realizarea politicii inaugu- 
rate la 10 februarie. De fapt, așa cum vor confirma eve- 
nimentele, „dizolvarea Gărzii“ şi „supunerea necondiţio- 
nată“ a lui C. Z. Codreanu în faţa regimului carlist au 
reprezentat manevre de ultimă oră, pentru a-și salva 


30 A.S.B., dosar nr. 110 237, vol. 7, fila 91. 
198 


gruparea și oamenii de încredere în faţa iminentelor mă- 
suri de represalii ale guvernului. 

'În aprecierea caracterului de manevră politică a „auto- 
dizolvării“ trebuie luată în calcul şi abilitatea cu care a 
fost formulat textul Circularei de la 21 februarie, în care 
„dizolvarea“ se aplica „Partidului totul pentru ţară“, nu 
Gărzii de fier, ceea ce a fost de natură să inducă în eroa- 
re pe cei neavizaţi, pe cei ce nu ştiau sau nu luau în sea- 
mă că în acest partid nucleul de bază îl constituia Garda 

" de fier, iar cei intraţi în „partid“, după crearea lui în 1935, 
erau perifericii şi nu aveau un rol cît de cit însemnat. 
Prin urmare „dezlegările“ lui Codreanu nu se refereau 
la „legionari“, care erau legaţi de Gardă, nu de partidul 
„Totul pentru ţară“. Aceste „dezlegări bisericeşti“ vizau pe . 
acei „funcţionari sau nefuncţionari“ reprezentînd paravanul 
în dosul căruia mișunau și activau legionarii, gardișştii, 
dintre care puţini ajunseseră la „rangul de legionar“. De 
„paravan“ Codreanu .se dispensa, îi „dezlega“! O anumită 
perioadă, pînă cînd se vor dezmetici, legionarii îl vor 
condamna pe Codreanu de „laşitate“ şi „dezertare“. După 
ce lucrurile se vor limpezi, și nu a durat mult, cîteva 
zile doar, atmosfera de descumpănire produsă de duşul 
rece de la 21 februarie se va risipi și legionarii vor con- 
tinua să-l urmeze pe Codreanu şi să-i execute ordinele. 
Evident, ne referim la membrii de rînd, nu la cadre, mai 
ales cele cu funcţii mari, care vor adopta atitudini dife- 
rite faţă de dispoziţiile „căpitanului“ lor. Această fa- 
țetă a manevrei şefului Gărzii de fier a ieșit la iveală la 
numai cîteva zile după Circulara de la 21 februarie, adi- 
că la 16 martie, cînd „„Conducerea centrală“ a „fostului 
partid Totul pentru ţară“ dă o nouă circulară către „Co- 
mandanţii de regiuni și ajutorii lor“, în care se arăta: 
„Partidul Totul pentru ţară să rămînă dizolvat de cir- 
cumstanță și comerţul legionar lichidat, însă mișcarea 
legionară să continue cu mai multă vigoare şi cît mai as- 
cuns-(s.n.) [...]. Grupurile legionare să rămînă însă mai 
departe conduse de comandanţi legionari şi şefi. Contac- 
tul să nu mai fie ţinut prin circulare [...]. Şefii de cui- 
buri să ţină şedinţe oricînd, oriunde şi în special noap- 
tea, legionarii deplasîndu-se izolat, pentru a fi la adă- 
post de supravegherea autorităţilor. Legionarii să evite 
discuții cu persoane străine de mişcarea legionară, pen- 
tru a nu cădea în cursa întinsă de autorităţi“. Totodată 


199 


au fost date instrucţiuni în legătură cu intensificarea ac- 
tivităţii legionare în armatăăl. | 

Garda de fier va rămîne astfel principalul vîrf de atac 
al cercurilor ultrareacţionare românești şi al fascismului 
internaţional împotriva poporului român. 


14 


Un proces tardiv, ineficient 


Atitudinea legionarilor, a lui C. Z. Codreanu faţă de 
regimul dictaturii regale în perioada imediată instaurării 
lui nu poate fi desprinsă de evoluţia generală a situaţiei 
internaționale. Agresivitatea celui de-al III-lea Reich, 
grefată pe politica concesivă față de nazism a guvernelor 
francez şi britanic, începea să dea primele rezultate. Încă 
înainte de realizarea acordului de la Miinchen, Germa- 
nia va cotropi şi încorpora Austria, care în martie 1938 
va înceta de a mai figura pe harta Europei. Creșterea 
pericolului nazist a provocat o profundă neliniște în rîn- 
dul poporului român, inclusiv în cercurile guvernante. 
Acestea căutau soluţii pentru a evita ca țara noastră să 
cadă victimă planurilor expansioniste ale Germaniei hi- 
tleriste. Printre măsurile preconizate, Armand Călinescu 
a propus „lichidarea imediată a gardismului prin aresta- 
rea lui Codreanu și a tuturor fruntașilor“, dat fiind că, 
după cum just sesiza el, Germania, pentru a-și subor- 
dona România, va exercita presiuni din afară, conjugate 
cu cele din interior, prin intermediul Gărzii de fier!. 
Astfel, evenimentele care se vor desfășura în primăvara 
și vara anului 1938 aveau să zădărnicească încercările lui 
Codreanu de a evita degringolada, cel puţin în ceea ce 
îl privea pe el şi pe cei apropiaţi lui. Aceste evenimente 
au fost prezentate încă de pe atunci de către legionari 
ca fiind expresia exclusivă a ambițiilor personale, dicta- 
toriale ale lui Carol al II-lea, a dorinţei regelui de a se 
răfui cu Codreanu şi cu Garda de fier în urma eșecului 
încercării de a-și subordona mişcarea legionară propriilor 
sale interese. Este un punct de vedere vădit unilateral 


Se A.M.I., fond D, dosar nr. 1, volumul 293, fila 270. 
pi Gh. Savu, Dictatura regală, Bucureşti, Editura politică, 1970, 
p. 200. 


200 


şi care denaturează intenționat realitatea. Legionarii au 
urmărit în permanenţă și în mod premeditat să escamo- 
teze și să falsifice, înainte de toate, adevărul fundamen- 
tal, faptul că opinia publică românească era hotărît po- 
trivnică mișcării fasciste, că împotriva acesteia s-au ridi- 
cat în deceniul al patrulea nu numai masele muncitoare, 
ci şi alte largi categorii sociale, personalităţi de frunte 
ale vieţii ştiinţifice şi culturale, numeroși oameni poli- 
tici, animați de sentimentul responsabilităţii față de soar- 
ta țării, care nu o dată au preconizat măsuri pentru a 
bara ascensiunea spre putere a Gărzii de fier, ce acţiona ca 
agentură a hitlerismului în România. Activitatea unor 
„ asemenea personalități — cu care ulterior legionarii aveau 
sau vor încerca să se răfuiască —, manifestată prin viu 
grai şi prin scris împotriva primejdiei fasciste, se înscria 
în eforturile şi aspiraţiile legitime ale poporului de a 
stăvili ascensiunea fascismului. Desigur, nu se poate nega 
că unii dintre ei au fost, într-un fel sau altul, părtași la 
manevrele lui Carol al II-lea, ale camarilei regale, de 
a-şi realiza planurile politice. După cum nu e mai puţin 
adevărat că însuși regele a fost nevoit nu o dată să ţină 
seama de starea de spirit antifascistă dominantă în opi- 
nia publică românească şi să aprobe măsurile propuse 
pentru decapitarea Gărzii de fier. 

Așa se explică de.ce, începînd încă din a doua jumă- 
tate a lunii martie 1938, guvernul a adoptat măsuri me- 
nite a diminua pericolul legionar pe plan intern şi, prin 
aceasta, a împiedica Germania să folosească legionaris- 
mul drept forță de şoc pentru atragerea României în 
sfera planurilor şi intereselor sale expansioniste. În 
această privinţă, precipitarea evenimentelor a fost de- 
clanșată, oarecum, de înseși acţiunile Gărzii de fier. În 
martie 1938, C. Z. Codreanu trimite lui N. Iorga, prin- 
tr-un agent al său, o scrisoare cu caracter ameninţător 
Şi injurios. În calitate de ministru de stat, N. Iorga a 
sesizat parchetul militar, care deschide împotriva lui Co- 
dreanu „acţiune publică pentru ultragiu faţă de un mi- 
nistru în exerciţiul legal al funcţiunii sale“. La 16 apri- 
lie 1938, după ce anterior, precum rezultă din unele in- 
formaţii, i se retrăsese viza de ieşire din ţară, Codreanu 
este arestat. 

La proces, condamniînd vehement acţiunile antinaţio- 
nale ale legionarilor, pe care le califica drept „crimă de 


201 


înaltă trădare“, Nicolae Iorga, în depoziţia sa, preciza: 
„Nu-mi pot reţine indignarea faţă de o acţiune criminală 
pe care a o îngădui înseamnă a lăsa însăşi existenţa sta- 
tului român [...] la discreţia unei cete de agitatori, ale 
căror sentimente faţă de ţară sînt la acelaşi nivel scăzut 
ca și inteligenţa lor“2. Prin sentinţa pronunțată la 19 apri- 
lie 1938, C. Z. Codreanu era condamnat la 6 luni închi- 
soare. A urmat arestarea și a altor legionari. 

În acest timp, potrivit tacticii preconizate de Codrea- 
nu după instaurarea dictaturii regale, aproape în' totali- 
tatea lor căpeteniile legionare internate în lagăre sau. 
penitenciare se prosternează la picioarele tronului, fac 
act de pocăință, solicită iertare şi jură credinţă regelui, 
se dezic, în declaraţii scrise, de tot ceea ce cu foarte scurt 
timp înainte constituise „osatura“ politică-ideologică şi 
organizatorică a legionarismului. La 8 mai 1938 nume- 
roase cadre de frunte ale Gărzii de fier, cărora li se sta- 
bilise domiciliu obligatoriu la mănăstirea Tismana, trimit 
regelui un memoriu, în care, după ce menţionează de la 
început că ei „au fost“ membri ai partidului „Totul pen- 
tru ţară“ şi că în întreaga lor activitate anterioară nu au 
avut alt ţel suprem decît „strălucirea coroanei“, aduc la 
cunoștință regelui că „noi am încetat a mai fi membri ai 
partidului «Totul pentru ţară», abținîndu-ne prin urmare 
de la orice fel de activitate politică“. După citeva zile 
fac noi declaraţii de adulare servilă față de coroană, afir- 
mind totala lor supunere şi dependenţa întregului lor 
destin de „coroana vie“, de „coroana dreaptă“, oferin- 
du-și coroanei întreaga lor „putere de muncă“, „entu- 
ziasmul“ şi „capacitatea“, declarînd că ei „ştiu să lupte, 
că ştiu să moară în slujba [...] regelui, cu singura mul- 
țumire a îndeplinirii unei sfinte datorii“. Cerînd îndurare, 
ei afirmă că, „din toate părţile, gîndul nostru merge că- 
tre supremul arbitru al statului și al neamului româ- 
nesc, către maiestatea voastră“, cerînd „domnului ţării 
dreptate!“ Urmează apoi semnăturile „preaplecaţilor ma- 
iestăţii sale“ în ordinea: Ion Zelea Codreanu, Ion Clime, 
Virgil Ionescu, N. Istrate, Radu Gyr Demetrescu etc. Ma- 
nevra folosită de legionari -pentru a-şi apăra viaţa, pen- 
tru a-și atrage „îndurarea“ regală și a evita noi măsuri 
represive din partea guvernului depășea prin ipocrizie şi 


2 „Timpul“ din 19 aprilie 1938. 
202 


lașitate tot ceea ce se cunoscuse pînă atunci în materie 
de renegare în istoria vreunui curent sau partid politic. 
Dar avalanșa demascării acţiunilor nefaste ale mişcă- 
rii legionare nu mai putea fi oprită prin lamentări sau 
formale declaraţii de căință. În mai 1938 organele par- 
chetului militar deschid un nou proces împotriva lui 
Codreanu şi a Gărzii de fier, fiind puse în lumină noi 
" aspecte ale pericolului pe care această grupare îl repre- 
zenta pentru pacea, securitatea și independenţa națională 
a României. Citeva documente ne edifică asupra faptu- 
lui că procesul intentat lui C. Z. Codreanu a fost în ace- 
lași timp procesul Gărzii de fier, al fascismului, nu nu- 
mai al conducătorului lui. Din Rechizitoriul citit în in- 
stanță în ziua de 27 mai 1938 reținem următoarele — 
„în ordinea în care au fost inserate în document: „Ce fel 
de proces judecăm astăzi? Este oare vorba de o faptă în- 
tîmplătoare, este vorba de o infracţiune obişnuită? Nu, 
domnilor, este vorba de o acţiune criminală pe care un 
om a inițiat-o, pe care a pregătit-o ani de zile. Faptele- 
incriminate astăzi nu sînt izolate şi nici nu pot fi cîntă- 
rite just dacă le examinăm separat, dacă nu le încadrăm 
în ansamblul acţiunii. Ce a fost această acțiune? O tul- 
burare adincă a liniștei acestei ţări, o corupere a tine- 
retului, o pervertire a sufletelor, o subminare a așeză- 
mintelor legale ale ţării. Veţi zice: Cum s-a putut dez- 
volta nestînjenită? Pentru ce justiţia nu a sancţionat la 
timp? [...] Da, este adevărat. A existat slăbiciune, a 
existat toleranță. Dar aceasta nu micşorează culpabili- 
tatea“. La întrebarea firească, „Cine este Zelinski-Co- 
dreanu“, procurorul a răspuns: „Prin urmare la naştere 
a fost fiul unui străin. Abia patru ani mai tirziu, în 
1903, Zelinski (tatăl. — n.n.), după ce devine Co- 
dreanu, cere şi obține cetățenia română printr-o lege 
specială din 24 martie acel an. În ceea ce priveşte sis- 
temul de acţiune al lui Codreanu pentru captarea și in- 
fluenţarea partizanilor, Rechizitoriul, la capitolul „Cum 
se compune o mistică“, consemnează: „Codreanu n-a fost 
niciodată omul manifestaţiunilor oratorice. El nu se pre- 
zenta la întruniri, el nu vorbea poporului. Cu o precau- 
țiune care izvora dintr-un instinct de conservare şi din- 
tr-o conştiinţă a inferiorităţii, el s-a ferit întotdeauna de 
a încerca o probă în public. Reputaţiunea lui Codreanu 
nu s-a bazat niciodată pe o activitate deschisă, publică, 


203 


în care inteligența, talentul să înfrunte adversitatea, să 
înfrunte dificultăţile. Nu. El tăcea, el se ascundea, el cul- 
„tiva misterul, el făurea legenda, care e mai comodă“. 
Calificînd profilul Gărzii de fier şi al lui Codreanu după 
chipul şi asemănarea asasinilor lui 1. G. Duca, actul de 
acuzare sublinia: „Asasinii lui Duca sînt membri ai Găr- 
zii de fier, aceasta este de necontestat. Au recunoscut-o toți. 
Ei sînt membrii unei organizaţii unde este regulă că ni- 
meni nu face un act fără voia șefului, fără porunca lui 
[...]. Asasinii au rămas mai departe înscriși în această 
organizaţie. Ei au fost glorificaţi [...]. In fruntea orga- 
nizaţiei figurează ca membri de onoare. Au fost obiec- 
tul unei distincţiuni speciale. Au fost decorați cu deco- 
rația legionară“. În capitolul „Un spectacol odios“ se ca- 
racteriza, în sfîrşit, cu răspundere sinistra organizaţie şi 
rolul jucat de ea: „Este cel mai odios spectacol pe care 
l-a cunoscut istoria acestei ţări [...]. Este cea mai ori- 
bilă decădere în care au putut ajunge unii oameni [...]. 
A sosit ceasul ca, lăsînd la o parte tot ce poate fi duș- 

mănie personală, rău sfătuitoare, să îndepărtăm din cor- 
pul naţiei un element periculos, care timp de peste un 
deceniu şi jumătate a săpat necontenit şi sistematic așe- 
zarea sufletească a poporului nostru [...]. Omul crud, 

al cărui portret şi a cărui biografie am schiţat-o, omul: 
care a semănat atita tulburare, omul care a vărsat atita 

sînge, omul acesta s-a făcut vinovat de un act şi mai 

odios: el a organizat coruperea copiilor [...], a între- 

prins astfel o acţiune de compromitere a viitorimei. Un 

nenorocit care printr-un act necugetat și izolat ademeneş- 

te un minor înfundă pușcăria. Omul care în mod deliberat, 

printr-o acţiune sistematică, a voit să pună stăpînire pe 

sufletul curat al copiilor, al tuturor elevilor de şcoală, 

se poate bucura de impunitate? [...] Ce devine, poate 

deveni un copil care este îmbiat să participe în taină la 

reuniuni în care el poartă un simplu număr de ordine 

şi care este supus unui adevărat exerciţiu ritual impus 

de mistica primejdioasă a unui om?“ 

În concluziile Rechizitoriului, procurorul a formulat 
capetele de acuzare, pe primul loc situîndu-se uneltirea 
contra statului. „Această uneltire constă din intrarea în 
legături cu organizaţii străine, în scop de a primi instruc- 
țiuni şi ajutoare“. În sprijinul acestei afirmaţii procu- 
rorul a rostit fără echivoc: „Este cineva care să nu ştie 


204 


că ideologia pe care o îmbrățișează Garda de fier nu este 
de origine românească, ci este o ideologie străină? E ci- 
neva care să nu ştie că între concepția doctrinară şi pro- 
gramatică a legiunii şi concepția unei organizaţii străine 
există o subordine, o identitate perfectă?“3 Credem că 
nu-i nevoie a demonstra că, prin noţiunea de „organi- 
zaţii străine“, procurorul făcea trimitere expresă la cele 
naziste! În sprijinul acestei acuzaţii capitale, în instanță 
au fost administrate numeroase probe de trădare naţio- 
nală, inițiate şi patronate de Codreanu şi Garda de fier. 
Astfel, începînd din 1934 și pînă în aprilie 1938 au fost 
sustrase de la diferite organe de stat o serie de docu- 
mente cu caracter secret“, fiind folosite în scopul pre- 
gătirii condițiilor strecurării spre putere a Gărzii de fier, 
Prin teroare, violență sau exploatîind slăbiciunea unor 
funcționari, Garda de fier şi-a creat o reţea proprie de 
informatori, cu scopul „de a spiona și a folosi momentul 
de carenţă eventuală a autorităţii de stat în scop insu- 
recțional“t. În cursul procesului a reieșit că șeful Gărzii 
de fier se ocupa personal de acești informatori, „îi con- 
voca la el, le dădea instrucţiuni [... ] în vederea primirii 
de informaţii“, legionarii începînd a-și subordona o par- 
te din agentura informativă a statului şi chiar a Mare- 
lui stat-major, în scopul de a fi la curent cu toate măsu- 
rile aparatului de stat şi a folosi momentul prielnic pre- 
luării puterii şi aruncării României în braţele Germaniei 
naziste6. Garda de fier sustrăsese documente de impor- 
tanță deosebită care priveau apărarea ţării. 


* Documentul citat se găseşte în A.M.I., dosar 24 190, volumul 1. 

* Au fost citate următoarele documente: ordinul nr. 54 din 
30 august 1934 al Legiunii de jandarmi Argeş adresat unităţilor de 
jandarmi rurali; ordinul de informaţii nr. 64 din 4 octombrie 1934 
al Inspectoratului de jandarmi Bucureşti adresat Legiunii de jan- 
darmi Argeş; ordinul secret nr. 16 al Inspectoratului de jandarmi 
Craiova expediat cifrat unităţilor în subordine; ordinul telegrafic 
cifrat nr. 586 din 1938 al Inspectoratului general al jandarmilor 
către unităţile în subordine; ordinul „personal confidenţial“ nr. 198 
din 11 octombrie 1936 al Pref. de Jand. Ilfov trimis pretorilor prin 
care li se înaintează în copie ordinul „confidenţial personal“ nr. 
910 096 din 1937 al Ministerului de Interne — Direcţia generală a 
poliţiei; ordinul „confidenţial personal“ nr. 116 din 27 iulie 1937 al 
prefecturii jud. Prahova (A.M.I., dosar nr. 24190, vol. 1, fila 52). 

1 A.M.L., dosar nr. 24 190, vol. 1, fila 52. 

5 Loc. cit., fila 53. 

6 Ibid. 


205 


Natura fascistă, teroristă a Gărzii de fier era demon- 
strată printr-o serie de date prezentate la proces privind or- 
ganizarea unor unităţi legionare cu caracter paramilitar 
„atit ca formaţie, cît şi ca pregătire şi disciplină“, îm- 
părţirea „corpului legionar «Moţa şi Marin» în 13 gar- 
nizoane, înfiinţarea „corpului legionar al foştilor mili- 
tari“, ca şi faptul că „toţi șefii de cuiburi legionare au 
făcut pregătire militară“; toate acestea, se spunea, „do- 
vedesc că prin organizaţiuni paramilitare se tindea ca la 
momentul potrivit a se substitui, prin mijloace violente, 
autorităţii legale“?. Acaparind puterea politică în stat 
Codreanu intenţiona să folosească formaţiile înarmate 
pentru a exercita represiunea cea mai sîngeroasă împo- 
triva adversarilor de orice nuanţă politică. Într-un „me- 
moriu“ redactat încă la 5 noiembrie 1936, el proclamase: 
„Mormintele (sînt. — n.n.) unităţi de măsură ale erois- 
mului legionar“, și cerea să se întocmească „liste negre 
cu proscrişi politici ai actualului regim de conducere a 
statului“8. Mormiîntul era decretat unitate de măsură a 
„eroismului“ legionar și tot mormîntul — treaptă în as- 
censiunea spre putere. Atiît pînă atunci cit şi ulterior, 
faptele au confirmat că Garda de fier a urmat pas cu pas 
acest „principiu“ al asasinatului, l-a pus în practică cu o 
bestială perseverenţă de-a lungul existenţei sale. 

Codreanu a acordat o mare atenţie înarmării legiona- 
rilor. Într-o perioadă scurtă după dizolvarea Gărzii de 
fier (21 februarie — 15 aprilie 1938) au fost descope- 
rite, atit la orașe cit şi la sate, numeroase depozite de 
arme ale legionarilor. În urma unor percheziţii la domici- 
liile numai a unora dintre legionarii din mediul rural au 
fost găsite, de exemplu, următoarele cantităţi de armament, 
muniții şi materiale explozive: 16 arme militare; 14 ca- 
rabine; 57 de arme de vinătoare; 2 arme de salon; 16 pis- 
toale automate; 137 de revolvere; 1 baston-revolver cu 
şiș; 1l bucăţi de dinamită; 6 770 de metri de fitil pentru 
explozivi; 8 cutii a 800 gr de pulbere vărsată; 20 de baio- 
nete; una bandă de mitralieră, precum şi mari cantităţi 
de muniții necesare armamentului sus-menţionat.? | 

În „Ordonanţa definitivă“ de trimitere în judecată a 
lui Codreanu pentru „crimă de trădare“ se consemna că, 


7 Loc. cit., dosar nr. 110 237, vol. 3, fila 101. 
8 Loc. cit., fila 103. 
9? Ibid., fila 104. 


206 


„de fapt, la percheziţia efectuată la domiciliul învinuitu- 
lui Corneliu Zelea Codreanu [...] s-a găsit material in- 
formativ şi documentar care relevă natura, mijloacele și 
motivele activităţii politice a lui Codreanu Z. Corneliu, 
cît şi felul de organizare şi de activitate a organizaţiunilor 
conduse de numitul [...]. În examinarea materialului 
descoperit s-au stabilit cu preciziune următoarele fapte 
şi stări de fapt: organizarea pe întreg cuprinsul ţării a 
mișcării așa-zisă legionară prin cuiburi și unități [...] 
este de natură ocultă, tăinuită, nefiind cunoscută decit de 
o mică minoritate [...]. În urmărirea scopului ultim al 
organizării şi a activităţii legionare, «revoluția legionară», 
inculpatul Corneliu Codreanu și-a organizat unităţi militare 
atit ca formaţie, cît şi ca pregătire şi disciplină [. ..]. Pre- 
gătirea teroristă a legionarilor a făcut-o sus-numitul în 
primul rînd din punct de vedere moral şi în al doilea 
rind din punct de vedere material [...]. O mentalitate 
specifică a conducătorilor legionari asupra uzului mijloa- 
celor violente trebuia să determine la toţi -legionarii 
aceeași mentalitate specifică, morbidă [...]. Țara noas- 
tră, care foarte rar a cunoscut asasinatul politic, a trebuit 
să suporte în timpul de după război declanșarea unui te- 
rorism sfidător, bazat pe o credulitate de impunitate, 
care, în scurtă vreme, a.cîștigat la activul său un număr 
însemnat de victime. Aceasta se datorește exclusiv stării 
de spirit bolnave create de propaganda întreținută de 
Corneliu Z. Codreanu, care printr-un gest personal ne- 
sancţionat — asasinarea prefectului de poliție Manciu — 
a servit de încurajare prozeliţilor săi [...]. Bogăția neobiş- 
nuită a fondurilor şi mîna largă cu care se cheltuiau sume 
enorme nu pot decît să ducă la concluzia că proveniența 
fondurilor este nu numai dubioasă, dar de-a dreptul com- 
"promițătoare, căci obligă la prezumția unei surse oculte, 
care sprijină mișcarea: conspirativă şi teroristă în scopul 
primejduirii ființei statului nostru (s.n.). Această prove- 
niență suspectă a fondurilor puse la dispoziția mișcării 
legionare se vădeşte de altfel din însăși împrejurarea 
că din ordinul șefului s-a dispus distrugerea arhivei de 
contabilitate, după cum recunoaşte chiar inculpatul [...]. 
Or, dacă «subvenţia» era licită și nu urmărea vreun 
obiectiv, nu putea avea nici un neajuns «donatorul» [.. .]. 
Mișcarea legionară întreținea un vast aparat informativ 
la Marele Stat Major al României, Siguranţa Generală a 


207 


Statului, Prefectura poliţiei capitalei și alte institu- 
țiuni [...]. Ultima infracţiune, şi anume crima de răzvră- 
tire [...], constă din aceea că inculpatul Corneliu Z. 
Codreanu, prin înfiinţarea de depozite de arme în dife- 
rite puncte ale ţării, prin înarmarea membrilor mișcării 
legionare şi prin constituirea de organizațiuni paramili- 
tare, a voit să dezlănțuie război civil, spre a putea ajunge 
la acapararea organizaţiilor de stat“. 

Pentru toate aceste fapte, Codreanu a fost condamnat 
la zece ani muncă silnică și șase ani degradare civică, 
pedeapsă care nu pare prea drastică faţă de gravitatea 
faptelor aduse în faţa instanţei și admise de aceasta ca 
probe materiale. Oricum, procesul din mai 1938 a prile- 
juit opiniei publice româneşti cunoaşterea unor fapte 
zguduitoare privind terorismul care domnea în înseși rîn- 
durile Gărzii de fier. Frica de moarte, terorizarea fizică 
şi morală, șantajul erau metodele și căile prin care 
Codreanu şi ceilalți conducători legionari urmăreau să 
asigure „disciplina“ și „unitatea“ organizaţiei. Ziarul 
„Neamul românesc“ din 21 mai 1938 rezuma, concludent, 
acest aspect: „În partidul său, Corneliu Codreanu şi-a te- 
rorizat propriii partizani. Întîi prin jurăminte întovărășite 
de afurisenii şi blesteme. Apoi prin pedepse corporale 
aplicate celor care îndrăzneau să se împotrivească exe- 
cutării întocmai a ordinelor sale. De terorismul lui 
— menţiona mai departe ziarul — trebuia să se cutre- 
mure toţi cei fanatizaţi de el [...], mergînd pînă la asa- 
sinarea fostului lui prim-aghiotant Mihail Stelescu, după 
un ritual care aminteşte de epoca cînd omul abia pără- 
sea starea lui de animal fără conștiință“. lar un alt ziar 
— „Semnalul“ din 27 mai 1938 —, sintetizînd o latură 
a procesului, consemna: „Rechizitoriul procurorului mili- 
tar și ordonanța definitivă în procesul de trădare fixează 
culpabilităţi care dezvăluie o mentalitate bolnavă şi cri- 
minală. Această mentalitate nu are nici o legătură cu 
dragostea de neam și ţară, invocată întotdeauna ca suprem 
argument. Dragostea de neam şi ţară sînt sentimente no- 
bile și curate, care cer abnegaţie şi sacrificiu și nu se pot 
sprijini pe teroare, asasinat și trădare. Această sinistră 
trilogie, vrednică pentru orice tip lombrozian, nu poate 
fi temelia organizării unui stat care pretinde să se în- 
cadreze între ţările civilizate, constituind în acelaşi timp 
o rușinoasă pată pentru un popor blind, milos [...] ca po- 
porul român“. lar mai departe, referindu-se la fondul 


208 


psihologic speculat de Codreanu și de toți cei din jurul 
lui, ziarul afirma: „O mistică mesianică sau de arhanghel 
s-a întins ca o riîie, smintind mintea oamenilor și otră- 
vindu-le inima. Dacă pînă la un punct oarecare se poate 
explica mistica la oameni simpli, care fac dintr-un cioban 
un sfint şi dintr-un necunoscut un salvator de ţară, pen- 
tru că le lipseşte discernămîntul şi spiritul critic, nici 
într-un caz nu se poate explica această mistică la inte- 
lectuali calificaţi“*. În continuare, ziarul reproducea o 
întîmplare relatată de Nicolae Iorga despre un student 
legionar care, la o întrebare a profesorului său asupra 
sensului disciplinei interne din Garda de fier, a răspuns 
că, dacă ar primi, de exemplu, ordinul de a-și ucide pro- 
fesorul, ar face-o fără să ezite, unicul considerent fiind 
pentru el cuvîntul comandantului său legionar. „Nu-i 
aceasta nebunie pură?“%, se întreba în mod firesc autorul 
articolului. „Lipsa de rațiune — conchidea el —, cobori- 
rea asta la cel mai inferior grad de animalitate, renun- 
țarea la toate atributele de om, la toate sentimentele care 
îți dau dreptul să te numeșşti om, numai pentru a as- 
culta orbește și bestial un ordin, sînt degradante pînă 
la scîrbă şi dezolaret“. În final, articolul făcea o foarte 
dreaptă constatare: „Cînd punctul iniţial al acestei mistici 
demente este un asasinat, se explică ușor pentru ce asa- 
sinatul a devenit program și teroarea principiu“10. 
Deoarece cele citate mai sus aveau în vedere, în bună 
parte, pe acei intelectuali care deveniseră mînuitori ai 
bitei şi pistolului şi îşi foloseau condeiul pentru a răspîndi 
calomnia şi neadevărul, considerăm că nu este de prisos 
a ne referi la cîteva fapte revelatorii pe care procesul lui 
Codreanu le-a pus în lumină cu privire la modul cum 
mișcarea legionară a deformat pînă la nimicire morală 
un anumit număr de tineri, mai cu seamă dintre elevi şi 
studenţi, material uman uşor de manevrat și de secătuit 
sufletește. La proces au fost depuse mărturii despre ade- 
vărate crime morale săvirşite de legionari în unele şcoli 
și facultăţi. Fanatizarea şi otrăvirea pînă la dezumanizare 
a unor elevi și studenţi au adus multă suferinţă în inimile 
părinţilor, a semănat jale în multe familii. S-au citat două 


* Articolul era destinat condamnării unor intelectuali, mai cu 
seamă din rîndurile corpului didactic, care fuseseră captaţi de 


ideile legionare. 
10 Art. „Constatări dezolante“, în „Semnalul“ din 27 mai 1938. 


209 


scrisori adresate de părinţi fiului lor, student, care fusese 
atras de legionari și participa la acţiunile lor criminale. 
Intr-una din scrisori, părinţii spuneau, dojenindu-l și în- 
cercînd să-i arate pericolul pe care-l reprezenta legio- 
narismul: „Pleci cu derbedeii pe drumuri să satisfaci niște 
descreieraţi [. ..]. În loc să auzim şi noi de fapte bune, de 
laude, că ești un om de viitor, om de carte și celelalte, 
să auzim că umbli de acuma cu parchetul, cu ameninţări 
cu moartea şi toate năzbitiile ce ţi le-au băgat în cap 
pescuitorii în ape tulburi. A rămas acum să pui mîna 
pe armă și să pleci după Doru și după Belemace, atît ţi-a 
rămas ...“il. Iar într-o altă scrisoare, aceiași părinți spu- 
neau: „Lot orașul știe, pînă și la sat, că tu ai ameninţat 
prefectul şi că eşti șeful Gărzii de fier [...] fi-ți-ar Garda 
a dracului. După cum ţi-am scris și ieri, te-ai înhăitat 
cu derbedeii care te speculează și te duc la pierzanie“... 
Relatînd apoi reacţia și disprețul opiniei publice față de 
astfel de elemente, în încheierea scrisorii părinţii își ex- 
primau durerea: „Acum n-ai ce căuta pe aici, că toți te 
arată cu degetul [...], n-ai decît să te duci la judecătorul 
de instrucţie cum oi ști şi tot așa să te întorci iar unde oi 
şti“12, Mulţi tineri, prin faptele săvirşite la îndemnul le- 
gionarilor, au provocat o imensă durere părinţilor lor, 
care aveau să-și caute adesea fiii nu lîngă inima lor, ci 
după gratii. 

Asemenea drame, cu consecinţe dintre cele mai crude 
pentru oameni cinstiţi, pentru părinți şi copii, constituiau 
rezultatul metodelor de bază ale Gărzii de fier în vede- 
rea formării de „caractere tari“ şi „oameni de acţiune“. 
Referindu-se la acest aspect al profilului inuman al le- 
gionarismului, ziarul „Frontul“ din 17 mai 1938, în ar- 
ticolul „Zelinschi e vinovat în faţa lui Dumnezeu, a le- 
gilor şi a oamenilor“, consemna: „Cu o perseverenţă dia- 
bolică, cu o migală criminală, foștul conducător al fostei 
Gărzi de fier a învăţat pe adepţii săi să urască, să duş- 
mănească, să se răzbune. De la ură nu erau exceptaţi 
nici binefăcătorii, nici prietenii. Și nici părinţii. ... Și ce 
ar fi fost cînd ne gindim că, ridicat pe cadavre, Corneliu 
Zelinschi Codreanu urma să dicteze în România dacă 
reușea monstruosul său plan . . 17413 


Li 


11 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 12, filele 202—203. 
12 Loc. cit., fila 204. 
13 „Frontul“ din 17 mai 1938. 


„210 


În faţa acestor dovezi judiciare, a tuturor dezvăluiri- 
lor, a condamnării publice a legionarismului, marea ma- 
joritate a celor ce se oferiseră să depună mărturie întru 
apărarea lui Codreanu — 99 din 122 — au refuzat să 
se mai prezinte în faţa instanţei. 

Printre cei care au adoptat o asemenea atitudine fi-, 
gurau cunoscuţi oameni politici ca: I. Mihalache, C. Ar- 
getoianu, Al. Vaida-Voievod, D.R. Ioaniţescu, Gr. lunian, 
generalul Arthur Văitoianu, generalul C. Sănătescu ș.a. 
Mobilurile acestei atitudini ar merita, desigur, o analiză 
mai amănunţită, eschivarea era generată de tot felul de 
cauze, mai ales dacă-l avem în. vedere pe „nașul“ Gărzii 
sau alte persoane care în anii anteriori luaseră, cu pri- 
lejul altor procese, apărarea legionarilor. Poziţia lor, in- 
diferent de mobiluri, dovedea elocvent faptul că procesul, 
reliefînd acţiuni de o extremă gravitate pentru indepen- 
dența țării, pentru însuși regimul burghez, îi aducea la 
realitate. 

Dintre declaraţiile celor care au refuzat să mai depună 
ca martori și care explică motivele acestei hotăriri, cităm 
pe cea a lui Gr. lunian: „Dacă odinioară* am fost apără- 
torul legionarilor e din motivul că eram convins că gu- 
vernul de atunci, nesocotind legile şi libertăţile constitu- 
ționale, săvirşea un grav abuz de autoritate şi o gravă 
eroare politică. Azi sînt tot atît de convins că legionarii 
sint cei care au trecut la abuz și la călcarea legilor exis- 
tente. Deși personal sînt și eu împotriva actualei stări de 
lucruri (a dictaturii regale. — n.n.), disciplina şi răspun- 
derea ma opresc a face front comun cu tulburătorii“ti. 
În pofida acestei atmosfere, a faptului că opinia publică 
românească şi majoritatea cercurilor politice burgheze 
blamau activitatea antinaţională şi antistatală a lui Co- 
dreanu, Iuliu Maniu n-a pregetat să se prezinte la proces 
ca martor al apărării. Mai mult decît atît, în ciuda între- 
gului cortegiu de crime şi acte teroriste comise de Garda 
de fier şi de „căpitanul“ ei, dovedite în instanță, în de- 
poziţia sa, luliu Maniu afirma fără nici o reţinere că îşi 
amintea „cu multă plăcere de lupta dusă cu mult succes. 
împreună cu d-sa“. Se referea de bună seamă la colabo- 
rarea cu C. Z. Codreanu în campania electorală din 1937. 


* În procesul intentat legionarilor asasini ai lui 1. G. Duca, care- 
a avut loc în 1934, Gr. lunian a depus ca martor în favoarea 


acestora. 
1 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 4, fila 29. 


211 


> 


Exprimîndu-şi sentimentele ce le nutrea pentru persoana 
şefului Gărzii, Maniu ţinea să precizeze că s-a „convins 
că este de o sinceritate, de o consecvență și de o onora- 
bilitate care sînt foarte rare în viața noastră politică... 
De aceea i-am întins mîna cu plăcere“. În Codreanu, 
afirma preşedintele P.N.Ţ., a găsit apărătorul „demnităţii 
naţionale“, un reprezentant al „tendinței naţionalistet. În 
sfîrșit, adăuga Maniu, între el — apărătorul — și Codreanu 
— acuzatul —, exista o puternică comunitate de idei şi 
de scopuri. 

În cursul mărturiei, Maniu s-a străduit să demonstreze 
„patriotismul“ activităţii lui Codreanu, faptul că legio- 
narismul ar fi fost o mişcare ce „vrea binele ţării“; după 
el, sustragerea unor “documente de stat şi deținerea lor de 
către un şef de „partid“, cum era Codreanu, nu puteau fi 
calificate ca o culpă; că în activitatea lui Codreanu nu a 
constatat tendința de preluare a puterii de stat etc. etc.!5. 
Depănîndu-și întreaga gamă de sentimente față de Co- 
dreanu, față de „morala şi onoarea“ legionarilor, față de 
„naționalismul lor“, Iuliu Maniu a luat apărarea șefului 
Gărzii de fier în legătură cu toate capetele de acuzare 
ce i s-au adus, întinzînd o mînă frățească celei mai sinis- 
tre dintre figurile politice pe care istoria noastră le cunos- 
cuse vreodată. 

Oriciît au încercat unii ideologi naţional-ţărăniști să 
justifice şi să demonstreze că poziția șefului lor a fost 
„foarte obiectivă“ sau că a fost „o atitudine politică abilă“, 
practic, acesta s-a situat de partea lui Codreanu într-un 
moment istoric cînd periculozitatea organizaţiei acestuia 
pentru poporul român era de notorietate publică. Este în 
afară de orice îndoială că acest nou credit acordat Gărzii 
de fier cu atita zel de Iuliu Maniu a fost de natură să-i 
încurajeze pe legionari, care vedeau în șeful P.N.Ț. un 
om pe care se putea conta. 

Demascarea legionarismului cu ocazia procesului lui 
Codreanu şi condamnarea conducătorului Gărzii de fier 
la 10 ani închisoare a fost primită cu satisfacţie de opinia 
publică românească. Aceasta şi-a găsit o pregnantă expre- 
sie în presa vremii. Ziarul „Seara“ din 28 mai 1938, în 
comentariul său, reușea să pună în evidenţă, în liniile lor 
esenţiale, concluziile politice ale procesului. Astfel, după 


15 „Adevărul în procesul lui Z. Codreanu Corneliu. Mai 1938“ 
(broşură editată de mişcarea legionară în 1938), p. 130—131. 


212 


ce își exprima acordul cu sentința pronunţată și relata că 
atmosfera în care luaseră sfîrşit dezbaterile atesta faptul 
că a avut loc procesul „unui delincvent culpabil de cele 
mai grave abateri față de ţara sa“, căruia i s-au adus 
acuzații „masive și dovedite de uneltire împotriva țării 
cu ajutorul unor forțe de peste hotare“, ziarul preciza: 
„Pentru a deschide drumul 'unui steag străin în propria 
sa țară, acest căpitan de aventură devenise rotilă de aju- 
tor în angrenajul unei mişcări străine. Peste asasinatele 
regizate și glorificate de el, condamnatul la muncă silnică 
pregătise asasinatul cel mare: acela al independenţei noas- 
tre.- O concepţie interesată sau dementă ne reducea la 
rangul de colonie sau stat vasal“ (subl. ns.). Iar în final, 
articolul sublinia: „Slăbirea rezistenţei naţionale prin re- 
beliune, asasinat și lupte fratricide, pentru a pregăti mar- 
şul ocupaţiei străine şi a imperialismelor înfometate — 
iată acţiunea celui care a fost trimis la ocnă și iată fapta 
pentru care a fost trimis“16. De asemenea, la aceeași dată, 
ziarul „Frontul“ aprecia sentința în procesul Codreanu 
ca „o pedeapsă bine meritată, care pune capăt anarhiei“ * 
și constată că „ţara răsuflă ușurată că a scăpat de un 
aventurier“. În continuare, ziarul demasca cu vigoare 
falsul naționalism arborat cu emfază de legionari, pen- 
tru ca, de pe acest piedestal, să-și poată satisface intere- 
sele meschine, străine poporului român. 

O viguroasă condamnare a legionarismului cu prilejul 
acestui proces a făcut-o Zaharia Stancu. Într-o suită de 
articole publicate în acest timp ca: „În capcana mințţilor 
rătăcite“; „Mormîntul, unitate de măsură“; „Pe noi, părin- 
ţii, ne-a adus la desperare“; „Nu știu dacă are urmași“; 
„Cu fonduri de provenienţă străină“ şi altele, gazetarul şi 
scriitorul Zaharia Stancu făcea un aspru rechizitoriu poli- 
tic, în faţa opiniei publice românești și de peste fruntarii, 
asupra caracterului ultrareacționar, terorist, inuman, tră- 
dător, şovin, deșănţat, criminal al Gărzii de fier și men- 
torului ei, al acelei organizaţii care, împreună cu alte forţe 
obscure din ţară, la ordinul lui Hitler săpau din răspu- 
teri la groapa pentru mormîntul României, al independen- 
ței, suveranităţii, integrităţii teritoriale, existenţei de-sine- 


16 Art. „Zece ani“, în „Seara“ din 29 mai 1938. 

* Desigur, ziarul nu putea intui cum vor evolua evenimentele. 
Condamnarea şefului Gărzii de fier. n-a fost de natură să pună: 
capăt anarhiei legionare. 


213 


stătătoare a ţării noastre. Iată cîteva asemenea capete de 
acuzare formulate, pe baza faptelor materiale, de către 
Zaharia Stancu: „Oamenii din această organizaţie au fost 
„convinși 'că stă în căderea lor să taie capul oricui [...]- 
Ridicarea unui popor nu se face prin risipă de sînge, ci 
prin muncă! Niciodată şi nicăieri sîngele n-a rodit alt- 
ceva decît sînge. Mișcările fasciste, acolo unde au apărut 
şi au dăinuit, au produs perturbări adinci în viața popoa- 
relor şi le-au împiedicat să progreseze. Aceste adevă- 
ruri au fost uitate de prea mulţi, şi mai ales de tinerii 
din Garda de fier, care au crezut că se poate clădi pe 
sînge şi prin sînge [...]. Acţiunii acesteia trebuie să i 
se pună capăt definitiv, cu orice sacrificii. O ţară ca a 
noastră, abia închegată cu atîtea jertfe, nu poate fi lăsată 
la discreţia îndrăznelilor fasciştilor, mai ales cînd atit de 
ușor, din documentele publicate, se poate deduce că acţi- 
unea acestor fanatici este condusă din umbră de puteri 
străine, duşmane ale poporului nostrut“!7. Demascînd cri- 
minalitatea ca trăsătură esenţială a activităţii Gărzii de 
fier, scriitorul consemna, la 7 mai 1938: „Într-una din 
scrisorile lui Codreanu către Mihail Stelescu, șeful miş- 
cării legionare preciza că, în Gardă, unitatea de măsură 
este mormîntul. Cu cîţ membrii Gărzii făceau să se des- 
chidă în pămîntul țării mai multe morminte, cu atit Garda 
de fier se apropia de putere. Mihail Stelescu, care pe 
vremea aceea — înainte de asasinarea lui |. G. Duca — 
organiza temutele echipe ale morţii, nici nu bănuia că va 
fi unul dintre primii ce vor cădea victime ale rătăcirii în 
care se prăbușise el însuși. Echipele morţii au lucrat. Fos- 
tul prim-ministru 1. G. Duca a fost asasinat, prin împuş- 
care în ceafă, pe peronul gării Sinaia, de trei membri ai 
Gărzii de fier [...]. |. G. Duca a fost coborit, cu ceafa 
ciuruită de gloanţe, în pămînt, furnizînd Gărzii al doilea 
mormiînt. Primul îl furnizase, cu ani în urmă, Manciu, 
trimis pe celălalt tărim de însuşi Codreanu, care, avind 
astfel mîinile pătate de sînge, era firesc să propovădu- - 
iască asasinatul ca armă politică şi să dea, în Gardă, cel 
mai înalt grad celor ce comiteau, ca și el, asasinate [...]. 
Cu cît s-ar fi comis mai multe asasinate, cu cît numărul 
mormintelor s-ar fi înmulţit, cu atît Garda ar fi cîștigat 
popularitate și, prin aceasta, s-ar fi apropiat de putere 


W Zaharia Stancu, Însemnările și amintirile unui ziarist — CEFE 
DE TAUR, Editura de stat pentru literatură și artă, 1955, p. 330. 


214 


Li 

[...']. Istoria noastră politică, pînă la apariţia în scenă a 
lui Codreanu, n-a înregistrat asasinate, acte de trădare, 
comploturi [...]. Corneliu Codreanu este întiiul care, 
aspirînd să conducă un stat, și-a inaugurat cariera asasi- 
nînd și şi-a continuat această carieră căutînd populari- 
tate prin asasinate [... ]. Mormîntul, unitatea de măsură 
a succeselor politice, iată formula cea mai nefastă pe care 
Codreanu a pus-o în practică, deschizînd personal un mor- 
mînt și îndemnînd pe aderențţii săi, tineri liceeni sau stu- 
denţi, cu mintea necoaptă, să deschidă o serie nesfirşită 
. de morminte“!8. În ceea ce privește rolul de agentură a 
Germaniei naziste și Iţaliei fasciste îndeplinit de Garda 
de fier, Zaharia Stancu formula un adevăr de necontestat: 
„Cu fonduri de provenienţă străină se pregătea întrona- 
„rea unei alte ordini, care ar fi făcut să filfiie deasupra 
edificiilor publice ale României drapele de altă culoare 
-[...]. Mișcarea legionară, care imita organizaţii politice 
din Italia şi Germania, avea strînse legături cu aceste or- 
ganizaţii, care o subvenţionau și o dirijau spre o clipă 
cînd în ţară urma să fie dezlănţuit războiul civil. Numai: 
«naționaliștii» din Gardă, numai îmbuibaţii «cu fonduri 
_de provenienţă suspectă» credeau că ţara are nevoie de 
ruine și se pregăteau să transforme în ruine ceea ce fusese 
cîndva ridicat prin strădania, prin jertfa alţora“!%. Și, parcă, 
cu valoarea unui mesaj pentru viitorime, inclusiv pen- 
tru zilele noastre, Zaharia Stancu punea, la capătul unui 
şir de articole de demascare a Gărzii de fier, următoarea 
întrebare pe deplin firească: „De ce, dar, am fi tăcut asu- 
pra pericolului pe care-l prezenta Garda de fier? De ce 
am trece azi sub tăcere faptele, atît de grave, care au ieşit 
la iveală, ale Gărzii de fier? Viaţa e un lucru prea însem- 
nat pentru a merita s-o minjești, spre a o menţine, cu 
balele minciunii, cu viscul lașităţii“?0. Într-adevăr, naţi- 
unea română, poporul român nu numai că nu au tăcut, dar 
au luptat cu hotărîre, cu eroism împotriva acestui pericol. 
După cum era firesc, confruntarea judiciară de la Bucu- 
rești, prin implicaţiile ei politice, a atras atenţia străină- 
tății. Germania nazistă își manifesta îngrijorarea, dat fiind 
că hitleriştii văzuseră în C. Z. Codreanu pe omul menit a 
deveni în România acel prim-ministru care se angajase 


1% Ibid., p. 335—336. 3 
19 Ibid., p. 345—346. 
20 Ibid., p. 347—348. 


215 


public să asigure aderarea ţării la politica Germaniei în 
numai. 48 de ore de la preluarea puterii de către legio- 
nari. Acest lucru a fost recunoscut de însuși Adolf Hitler, 
care, la puţină vreme de la evenimentele consemnate, cu 
ocazia întrevederii avute cu Carol al II-lea la Bergoff, în 
ziua de 24 noiembrie 1938, îi cerea acestuia să aducă la 
putere Garda de fier, iar C. Z. Codreanu să fie însărci- 
nat cu formarea guvernului 21. 

Revista elveţiană „Europăische Stimmen“ din aprilie 
1938 aprecia că, prin condamnarea lui Codreanu, „Hitler 
a suferit o înfrîngere definitivă (?) în București... “ ,„,Na- 
tural — constata mai departe revista — că Codreanu și 
organizaţia sa sînt o unealtă incontestabilă a «Axei» şi 
mai ales a Berlinului. Se înţelege că «Reichul» al III-lea 
are tot interesul de a aduce România sub influenţa sa“. 

Cu deosebită îngrijorare a fost urmărit procesul Co- 
dreanu de către diplomaţii germani acreditaţi la Bucureşti. 
Documentele informative ale siguranței române relatau, 
de pildă, din „sursă foarte serioasă“ că, după publicarea 
în presă a rechizitoriului, acesta a fost „tradus și comu- 
nicati“, după care „a fost trimis sub formă de raport la 
Berlin“. Același organ de informaţii mai sesiza că minis- 
trul german la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, a avut o 
audienţă la „fiihrerul cancelar al Germaniei, cu care ocazie 
a primit dispoziţii categorice ca oficiul diplomatic ger- 
man... să urmărească cu mare atenţie problema legio- 
nară, raportind amplu asupra evenimentelor“??. Într-un 
alt document informativ se consemna, de asemenea, din 
„sursă serioasă“, știrea că „d-l Hitler ar fi proclamat pe 
Corneliu Codreanu cetățean de onoare al Reichului ger- 
man“23. La 18 mai 1938, organele siguranţei române con- 
statau: „Deşi aparent membrii Legaţiei germane și camu- 
flaţii lor din diferite instituţii comerciale și industriale 
par a nu se interesa prea mult de chestia Corneliu Co- 
dreanu, totuși aceste cercuri, în stricta lor intimitate, pun 
în joc toate mijloacele lor pentru a se informa și comunica 
Berlinului fazele urmăririi penale deschise împotriva lui 
Corneliu Codreanu“. Aceleași surse transmiteau știri în 
legătură cu raportul despre dovezile deţinute de justiția 


21 1. Mocsony Styrcea, Memorii, Arhiva 1.S.I.S.P., fond nr. 2, 
dosar nr. 192, vol. III, fila 1001. Vezi și Al. Gh. Savu, op.cit, p.224. 

22 A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 3, fila 73. 

23 Loc. cit., fila 75. Doc. nr. 5 932 din 14 mai 1938. 


216 


militară română în legătură cu relaţiile dintre Codreanu 
Și organizații de spionaj străine, transmis la Berlin de 
către Legația germană din București la 17 mai 1938. În 
acest raport, diplomații naziști din capitala României fă- 
ceau aluzii la o seamă de aspecte ale legăturilor dintre 
Garda de fier şi nazismul german, aspecte pe care presa 
română a vremii, din motive lesne de înţeles, nu le men- 
ționase, cum ar fi: schimb de note protocolare între Co- 
dreanu și W. Fabricius, confirmări de scrisori, traducerea 
în limba română a unor scrieri naţional-socialiste, scopul 
unor emisari ai lui Codreanu în Germania, ca M. Manoi- 
lescu și Nae Ionescu etc.24 

Popoarele tuturor statelor amenințate de fascism, opinia 
progresistă de pretutindeni au salutat înfrîngerea suferită 
de mișcarea fascistă din România. Edificatoare este pozi- 
ţia exprimată de ziarul iugoslav „Vremea“ din 31 mai 
1938, care aprecia verdictul în procesul Codreanu ca fiind 
„drept“, ca o hotărîre „care va intra, fără îndoială, în 
istoria României“, pentru că, „dacă Codreanu ar fi fost 
achitat şi de data aceasta (articolul trecea în revistă pro- 
cesele anterioare ale lui Codreanu, în care el fusese decla- 
rat „nevinovati. — n.n.), ţara întreagă ar fi fost expusă 
acţiunii arbitrare a Gărzii de fier“. Cu deplină dreptate 
ziarul remarca faptul că întreaga politică a Gărzii de fier 
de așa-zisă renaștere a poporului român „reprezintă în 
realitate înfiltrarea spiritului străin în sufletul vesel și: 
deschis al românului“ și că „acțiunea obscură, mistică şi 
plină de fanatism a Gărzii de fier, care s-a bazat pe te- 
roare, nu poate găsi nimic asemănător în intreaga I5tazie 
a poporului român“. 


La finele lunii mai 1938, prin condamnarea lui C. Z. Co- 
dreanu și a altor fruntași legionari, Garda de fier a primit 
o puternică lovitură, dar, din nenorocire, nu îndeajuns de 
puternică pentru a nu-și mai reveni. Codreanu se prăbu- 
șise, dar pericolul fascismului continua să planeze asupra 
țării noastre. Faptele relevate cu ocazia procesului con- 
firmaseră în mod îngrijorător creşterea pericolului fas- 
cist, necesitatea imperioasă a sporirii eforturilor tuturor 
forţelor naţionale antifasciste pentru a-i bara ascensiunea 
spre putere. Conştient de această realitate, Partidul Co- 
munist Român, în platforma-program elaborată în iunie 


24 Loc. cit., fila 137. 
217 


1938, indicase singurul mijloc eficient în lupta antifas- 
cistă: formarea unui front popular patriotic antifascist. În 
acest document, partidul comunist avertiza că poporul 
român continua să fie ameninţat de pericolul Gărzii de 
fier, filială a nazismului german, deoarece ea a fost sus- 
ţinută şi încurajată atît de nazismul german și fascismul 
italian, cît şi de către „cercurile cele mai reacționare și 
agresive ale marilor capitalişti și moșieri“ din România. 
Or, la cîrma ţării se afla tocmai exponentul acestor cercuri. 
Din acest motiv, sublinia documentul P.C.R., prin con- 
damnarea lui Codreanu, pericolul fascismului și al Gărzii 
de fier, care a pregătit deschis o lovitură de stat, declan- 
şarea unei rebeliuni contra poporului României și „inva- 
darea ţării de către Germania“, este departe de a fi fost 
înlăturat. „Numai poporul român unit [...] poate să ba- 
reze drumul agenţilor Germaniei fasciste [...] în frunte 
cu Garda de fier“. De aceea, se arăta în documentul citat, 
„partidul comunist apelează la toate partidele şi orga- 
nizaţiile democratice, la toţi cetățenii iubitori de democra- 
ție, progres şi pace să-şi unească forţele pentru doborirea 
dictaturii regale, pentru extirparea din rădăcini a agen- 
turii fascismului german și italian, în frunte cu Garda de 
fier, pentru restabilirea regimului constituţional parla- 
mentar, pentru :recunoașterea şi lărgirea libertăţilor de- 
mocratice, pentru un guvern democratic...“ Printre 
obiectivele pe care P.C.R. le propunea să stea la baza uni- 
tăţii de luptă a tuturor forţelor antifasciste, un loc cen- 
tral îl ocupa „lupta pentru distrugerea Gărzii de fier şi 
a celorlalte organizaţii fasciste“25. 

Chemarea P.C.R. a găsit un larg ecou în rînduriie for- 
ţelor democratice, antifasciste ale poporului român, care 
s-au ridicat ferm şi cu curaj la lupta împotriva fascismu- 
lui intern, pentru organizarea frontului popular patrio- 
tic antifascist preconizat de partidul comunist, avînd 
convingerea fermă că victoria asupra fascismului intern 
constituia chezăşia apărării păcii, a independenţei naţio- 
nale şi a integrităţii teritoriale a României. 

Vara anului 1938 a cunoscut numeroase acţiuni ale 
maselor muncitoare şi ale altor categorii sociale menite 
să stăvilească ascensiunea fascismului, să asigure apăra- 
rea independenței ţării şi a hotarelor ei împotriva peri- 


% Arhiva I.S.I.S.P., cota Ab XXII—9, inv. nr. 1011. 
218 


colului nazist. În fruntea acestei lupte s-a situat cu hotă- 
rire clasa muncitoare. Nenumărate sînt în această peri- 
oadă acţiunile forțelor revoluţionare, democratice, pro- 
gresiste împotriva fascismului intern, precum și mani- 
festările de solidaritate şi de sprijin față de celelalte 
popoare amenințate de fascism. În iulie 1938, de exemplu, 
într-una din şedinţele Sindicatului fier-metal din Bucu- 
reșşti, participanţii s-au solidarizat cu lupta clasei munci- 
toare și cu întregul popor din Cehoslovacia, care era 
ameninţat cu cotropirea nazistă. În „Scînteia“ din 8 iulie 
1938 se arăta că „muncitorimea (română. — n.n.) nu poate 
sta cu braţele încrucișate la văzul uneltirilor hitlerismului 
contra păcii. Azi e amenințată Cehoslovacia, mîine cea 
ameninţată va fi România, poimîine sutele de mii de 
munciţori şi ţărani români“. Referindu-se la răspunderea 
cu care muncitorii metalurgiști din România priveau des- 
tinele ţării, legate de cele ale altor popoare amenințate 
de nazism, „Scînteia“ continua: „Metalurgiştii au dovedit 
că pricep cît de strîns este legată soarta României și a 
păcii de soarta Cehoslovaciei, vecina și aliata noastră“. . 

De altfel, în coloanele presei democratice, ale acelor 
organe de presă care mai apăreau, își făceau loc nume-. 
roase articole ce exprimau. hotărîrea poporului român 
de a stăvili fascismul, de a apăra independenţa și suvera- 
nitatea naţională. Ziarul „Știri“ din 1 iulie 1938 avertiza 
că „la hotarele Cehoslovaciei se adună norii negri ai răz- 
boiului“ și că „lupta pentru apărarea Cehoslovaciei este 
strîns legată de lupta României ui independenţa sa, 
amenințată de Hitler“. 

Din păcate însă, această stare de spirit ce domina în 
opinia publică românească şi eforturile partidului comu- 
nist de a organiza un larg front democratic antifascist 
nu au găsit ecoul necesar în rîndurile tuturor forţelor na- 
ționale antifasciste şi mai ales la conducătorii partidelor 
burghezo-democratice — P.N.Ţ. şi P.N.L., precum și la 
cei ai Partidului Social-Democrat, ceea ce, evident, a avut: 
consecințe grave asupra evoluţiei ulterioare a situaţiei 
României. În ceea ce-l priveşte pe Carol al II-lea, sub in- 
fluenţa deplasării raportului de forțe pe plan extern în 
favoarea Germaniei naziste, ca urmare a concesiilor fă- 
cute acesteia de către Anglia și Franța, a creșterii presiu- 
nii Germaniei asupra României de a o atrage în sfera 
ei de influenţe, acesta a promovat o politică de concesii 


219 


treptate celui de-al treilea Reich în spiritul afirmației fă- 
cute faţă de A. Călinescu: ,,... probabil va trebui și noi 
să ţinem seama de noul raport de forţe internaţionale“25. 


15 


Cursa pentru „căpitănie“ 


La puţin timp după condamnarea „căpitanului, Tribu- 
nalul militar al Corpului I armată a emis o nouă sentință 
împotriva unor fruntași ai fostului partid „Totul pentru 
tară“. Părea că autorităţile erau hotărite a da curs opiniei 
maselor de a suprima orice posibilitate de acţiune a Găr- 
zii de fier. Dar aceasta numai aparent, deoarece în culise 
Carol al II-lea, prin al său Serviciu special de informaţii 
condus de Mihail Moruzov, cu ajutorul unor persoane de 
mai multă vreme prezente pe statul secret de salarii și 
despre care știau foarte puţini, încerca să dirijeze un nou 
fenomen care se făcea tot mai mult simţit în rîndurile 
Gărzii. Cu îngăduinţa cititorului, vom deschide aici e pa- 
ranteză necesară pentru a înfățișa în lumina lor reală 
cîteva dintre aspectele fenomenului de mai sus, pe care, 
fără excepţie, toţi foștii partizani ai lui C. Z. Codreanu se 
străduiesc a le denatura, a le da o interpretare tenden- 
țioasă, eronată sau a le escamota pur și simplu. 

După încarcerarea comandantului lor temut și necontes- 
tat de la uciderea lui Stelescu, în rîndurile legionarilor 
începe o luptă febrilă pentru supremație în Gardă între 
pretendenți mai vechi sau mai noi la locul pe care îl deţi- 
nuse Codreanu în Casa verde din Bucureștii Noi. În această 
cursă își va face treptat apariţia viitorul „,fiihrer“ al le- 
gionarilor — Horia Sima. Eludînd cauzele reale ale disen- 
siunilor dintre fruntașii legionari, astăzi diferiţi trans- 
fugi, ca și susţinătorii lor de peste hotare, care se erijează în 
„istorici“ ai evenimentelor, încearcă să ocolească adevărul, 
prezentîind conflictul dintre pretendenţii la șefia Gărzii 
de fier, divizați în tabere concurente, ca o chestiune de 
principii, de tactică, fie pentru a-l „dezvinovăţi“ şi a-l 
transforma în „victimă“ pe Codreanu, fie pentru a-l cali- 
fica drept „iudă“ şi „fariseu“ pe Horia Sima. Astfel, pen- 


4 Arhiva M.A.E., Insemnările-notiţe ale lui Armand Călinescu, 
dosar 3, însemnarea din 13 martie 1938. 


220 


tru a recurge la un singur exemplu, într-o carte intitu- 
lată în vechiul și cunoscutul stil legionar „Garda de fier, 
spre reînvierea României“, semnată de Ştefan Palaghiţă 
și apărută cu ani în urmă la Buenos Aires, se fac eforturi 
demne de o cauză mai bună pentru a se demonstra că, 
după arestare, Codreanu devine purtătorul tacticii „non- 
violenţei“, pe cînd Horia Sima, dimpotrivă, instigatorul 
la violenţă, iar această „deosebire de vederi“, ni se spune, 
ar fi constituit cauza primordială a „nenorocirii“ care s-a 
abătut asupra Legiunii, asupra lui Codreanu și a altora 
în a doua jumătate a anului 1938. În sprijinul unor ase- 
menea afirmaţii este invocată o circulară către legionari 
scrisă de Codreanu, aflat după gratiile fortului Jilava, în 
ziua. de „Vinerea Mare“ a anului 1938. Numai că această 
circulară este departe de a cuprinde ceea ce se încearcă a 
fi demonstrat. Textul ei poate fi edificator pentru aprecie- 
rea — nu de către adversari, ci de către însuși șeful ei — 
a forţei reale a mișcării legionare. În această circulară, Co- 
dreanu afirmă deschis că mișcarea este slabă, că arestarea 
și condamnarea l-au pus în situația de a-și da seama de 
lipsa de pregătire a Gărzii „pentru bătălia [...], pentru 
jertfa cea mare“. El nu se sfieşte să declare că în urma 
evenimentelor de la începutul anului 1938, „prietenii noş- 
tri legionari au dispărut la prima suflare de vînt aspru. 
Și ce e încă mai trist — se lamenta „căpitanul“ —, chiar 
dintre gradele legionare nu au avut curajul să înfrunte 
urgia, lepădindu-se de mişcare de cum au fost întrebaţi“!. 
În continuare, C. Z. Codreanu își exprima regretul că a 
antrenat Garda de fier în frămîntările politice din ianu- 
arie-februarie 1938, reamintind o circulară a sa din acea 
perioadă cînd a prevenit că „bătălia trebuie amînată“, 
deoarece „nu eram pregătiţi“?. Totodată, foarte grijuliu de 
propria-i soartă, el făcea apel la legionari să fie „cuminţi“, 
să nu încerce vreo răzbunare, făcînd uitată circulara? sa 
prin care, cu foarte puţin timp în urmă, le cerea ca, în 
cazul cînd va fi arestat şi eventual suprimat, să-l răz- 
bune. Răzbunarea — zicea el de astă dată — „este un act 
de nebunie pe care-l vom plăti noi, cei care stăm ostatici. 
Nici un legionar nu-și poate ucide astfel comandanții“ — 
avertiza elf. Este în afară de orice îndoială că şi acest 


i A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 3, fila 148. 
2 Ibid. 
3 Ibid. 
4 Ibid. 


221 


apel se înscria, alături de alte manifestări fariseice de po- 
căință, în intenţia de a se cîştiga timp. „Să aşteptăm [...], 
stind liniștiți fiecare la casa şi interesele lui“, încheia 
Codreanu. lar pe textul unei scrisori trimise de Horia 
Sima și Vasile Cristescu, pentru a cere sfaturi cum să 
procedeze în situaţia în care în unele zone din Transil- 
vania şi Bucovina se desfășurau agitaţii legionare — puse 
la cale, de altfel, după cum vom vedea, chiar de către 
Horia Sima — Codreanu scria: „Plăcintă mare în Ardeal, 
însă fără violenţe“, adică agitaţii cît mai multe, dar ne- 
-sîngeroase. După cum se va vedea, îndemnul la non-vio- 
lenţă nu poate fi atribuit în nici un caz „înţelepciunii“ 
lui Codreanu şi nici nu înseamnă că în 1938 terorismul 
fusese abandonat din tactica organizaţiei legionare. Se 
avea în vedere altceva, o evoluţie a evenimentelor inter- 
naționale care să-i aducă eliberarea şi, o dată cu aceasta, 
posibilitatea de a-și realiza planurile de mult elaborate. 
La începutul lunii noiembrie 1938, Codreanu și alţi 
cîțiva legionari au fost asasinați în împrejurări asupra 
cărora vom reveni. Reacţia multor conducători legionari 
este dintre cele mai relevatorii pentru „coeziunea“ rin- 
durilor Gărzii de fier. Un exemplu concludent în această 
privinţă este acela al lui Traian Cotigă, care, ca şi alți 
legionari mai vechi, jurase credință lui Codreanu şi le- 
gionarismului încă de pe cînd era în liceu. După moartea 
şefului, Cotigă se considera eliberat de orice legămiînt, 
declarind că prevestirea potrivit căreia „dacă ar dispă- 
rea Codreanu, a doua zi s-ar aprinde ţara“! nu s-a ade- 
verit. „S-a văzut — spunea el — că toate acestea au fost 
simple ameninţări“. Împreună cu un important grup de 
fruntași legionari, Cotigă trimite un memoriu regelui, în 
care, cerînd îndurare și grațiere, promite să se pună „la 
dispoziţia suveranului [...], să convingă pe toţi acei 
care cred că moartea lui C. Codreanu trebuie răzbunată 
că este necesar să se renunţe la orice acţiune“. În cazul 
lui Cotigă şi al confraţilor săi apare vădit oportunismul, 
caracteristic, în general, legionarismului. Aceasta reiese 
clar din ceea ce ei denumeau „condiţiile eliberării“, care 
„să fie de așa natură încit să nu pară foştilor legionari că . 


Ibid. 
A.M.I., fond D, dosar 1, vol. 254, fila 97. 
A.S.B., fond A, dosar nr. 110 237, vol. 13, fila 148. 


222 


sînt laşi și trădăţori sau cumpăraţi. Numai în acest fel 
serviciile ce ar aduce ar putea fi reale pentru suveran“s. 

Dar C. Z. Codreanu n-a recrutat în organizaţia sa numai 
laşi, deşi asemenea indivizi au predominat. Poate fără 
a-şi da seama, el crescuse și elemente care din punctul 
de vedere al ambiţiei personale, al poftei de a trona în 
fruntea organizaţiei îl egalau, dacă nu chiar îl întreceau. 
Cel ce îi va urma va conserva fondul terorist, criminal al 
tacticii legionarilor, ridicîndu-l la un grad încă necunos- 
cut chiar și în istoria acestor cavaleri ai violenţei şi crimei 
organizate. Tardiv, dar în deplină cunoștință de cauză, 
unul dintre cei mai apropiaţi prieteni și colaboratori ai 
săi îl caracteriza pe acest om ca „terorist, insurgent, de- 
ment, spion, trădător, ipocrit, perfid, lipsit de scrupule [... .], 
amoral, obsedat de idei fixe...“ Este vorba de Horia 
Sima, care se ivește în competiţia pentru șefia legionară 
în vara anului 1938, cînd „căpitanul“ abia fusese con- 
damnat și încarcerat. 

La data cînd, în str. Olari din București, avea loc con- 
sfătuirea unor fruntaşi legionari pentru a hotărî măsuri 
în vederea menţinerii legăturilor în cadrul organizaţiei!0, 
Horia Sima era o figură periferică în mișcarea legionară. 
Codreanu îl menţionase în coada listei succesorilor pro- 
babili. Chemat din Banat pentru a i se încredința misiuni 
legate de păstrarea a ceea ce mai rămăsese din faimoasa 
Gardă, Horia Sima începe să ţeasă un păienjeniș de in- 
trigi în interiorul mișcării, utilizînd cu zel ceea ce pre- 
luase în materie de tactică de la mentorul său, Codreanu. 
El își va face loc spre virful piramidei legionare tot cu 
pistolul în mînă şi își va consolida treptat poziţiile tot pe : 
seama unor vieți omeneşti. Diferită va fi doar tactica sa, 
pe care am putea-o, figurat, denumi „tactica ricoșării 
cartuşului“, adică „trage în cine vrei, dar să cadă nea- 
părat cine dorești“. Începutul va fi făcut chiar cu Co- 
dreanu. 

- O succintă derulare a filmului evenimentelor devine 
aici necesară. În cursa pentru șefia mișcării au luat star- 
tul la finele lunii aprilie 1938 o seamă de figuri legionare, 
printre care Radu Mironovici, Iordache Nicoară, Du- 
mitrescu Borşa, Ion Belgea și Horia Sima. Din punctul 


8 Loc. cit., dosar nr. 23 333, vol. VII, fila 89. 
9 Loc. cit., dosar nr. 65 093, vol. 1, fila 493. 
10 Loc. cit., dosar nr. 23 333, vol. VII, fila 89. 


| 223 


de vedere al „meritelor“ în mișcarea legionară, care le-ar 
fi îndreptăţit speranța'de a ocupa locul lui Codreanu, 
dintre toți Horia Sima era cel mai dezavantajat. El va 
urmări în consecinţă, într-o primă fază, să-și consoli- 
deze locul printre cadrele de frunte, să se facă cunoscut 
în rîndurile legionarilor cu ajutorul unora dintre ei, iar 
apoi să dea bătălia hotărîtoare pentru consacrarea ca șef 
suprem. Aplicarea acestui plan avea să se desfășoare 
de-a lungul a doi ani, pînă în 1940. Despre Horia Sima 
se cunosc puţine date pînă în anul 1938. Referitor la 
proveniența sa, nu se ştie aproape nimic precis. Din unele 
surse rezultă că ar fi fost fiu natural, născut în București. 
Din altele, că ar proveni dintr-o familie de macedoneni 
ajunși în România, nu se ştie în ce împrejurări, că s-ar fi 
stabilit la Bucureşti, apoi în zona Făgăraş. Ceea ce au 
reținut ca sigur organele de informații, în a căror atenţie 
a fost luat mai ales din anul 1938, este că avea o „,pre- 
gătire mediocră [...]. Nevropat, paranoic, megaloman, 
[...] pînă în 1937 era cu desăviîrşire șşters“iI!. Din activi- 
tatea lui anterioară se mai ştia că, „Fiind încă student, 
Horia Sima se înscrie în «Legiunea Arhanghelului Mi- 
hail», imediat după înființarea acestei organizaţii; nu 
apare însă ca un element proeminent. Activitatea lui în 
domeniul politic, în cadrul Legiunii, are un caracter par- 
ticular; este un bun executant al ordinelor primite de la 
căpitan. În 1932 obţine gradul de comandant legionar și 
i se încredinţează funcţia de șef al judeţului Caraș. De la 
această dată, pînă în primăvara anului 1938, pluteşte în 
oarecare anonimat; pornirile sale dictatoriale şi teroriste 
-se încropesc între timp şi încep să se adincească datorită 
lipsei lui de credință politică naţională, cît şi medita- 
țiilor care îi confirmă că, neputindu-se evidenția prin 
puterile sale intelectuale, va trebui să recurgă la forța 
brută pentru a putea domina [...]. Primăvara anului 1938 
oferă lui Horia Sima primul prilej de a intrevedea po- 
sibilitatea ascensiunii sale politice prin mijloace tero- 
riste12, 

În ceea ce priveşte profilul moral al lui Horia Sima, 
documentele epocii consemnează că „Înclinaţiile lui spre 
întrebuinţarea mijloacelor violente, brutale, teroriste se 
învederează de la începutul apariţiei lui în mișcarea le- 


1! A.M.I., fond D, dosar 1, volumul 254, fila 100. 
12 Ibid., fila 104. 


224 


gionară. Nu este omul vorbelor, gîndirii și frămîntărilor 
ideologice şi capabil de program constructiv. Dogma le- 
gionarului naţional este: pentru el numai mantaua pentru 
facilitatea uneltirilor subversive. Este un bun executant 
în domeniul violenţelor, calitate care întărește în mintea 
sa planul de a ajunge şef prin teroare [...]. Obiectivele 
la care își propune să ajungă prin teroare sint trei: 
1. Dispariţia căpitanului și a comandanților legiunii în- 
chiși; 2. Asumarea conducerii exclusive şi dictatoriale a 
mișcării; 3. Cucerirea puterii de stat“!3. - În realizarea 
acestor planuri Sima era stingherit nu atit de către co- 
mandanţii legionari cu care împărțea șefia, cît mai ales 


4 


de către Codreanu, care, deși arestat, continua să exer- = 


cite principala influenţă asupra Gărzii. Spre soluţionarea 
acestei situaţii avea el să-și îndrepte atenția în vara și 
toamna anului 1938. Ţelul său era să găsească cea mai 
simplă şi mai puţin riscantă modalitate pentru a deter- 
mina dispariţia lui Codreanu. În această intenţie Horia 
Sima avea un mare avantaj: legăturile cu Mihail Moru- 
zov, șeful S.S.I., şi, prin această sursă, cunoașterea do- 
rinţei lui Carol al II-lea de a se răfui pînă la capăt cu 
Codreanu. Coincidenţa de scopuri a fost suficientă pentru 
a se afla și mijlocul: folosirea vechii tactici a legionari- 
lor — creată de Codreanu însuși —, suprimarea adversa- 
rilor. Calea de rezolvat — alta decit cea utilizată de 
Codreanu —, crearea motivelor pentru a determina auto- 
ritățile carliste să intensifice represaliile împotriva le- 
gionarilor, prin înteţirea crimelor, jafurilor, terorii. De 
„data aceasta nu s-au mai făcut eforturi pentru a găsi 
dușmani vechi și cunoscuţi ai mișcării legionare. Victima 
putea fi oricine. 

Descriind drumul parcurs de Horia Sima spre şefia 
mișcării legionare, prin sabie și intrigă, o „Fişă“ elabo- 
rată de Serviciul Secret de Informaţii consemna că după 
condamnarea lui Codreanu la 10 ani muncă silnică, la 
27 mai 1938, „comandamentul legionar intră în derută 
și subversivitate. Horia Sima nu deţine loc de frunte în 
conducerea legionară, dar începe, pornind de la periferie 
spre centru, acțiunea sa pentru acapararea conducerii. 
Vizitează judeţele din Ardeal şi Banat (precum şi din 
Muntenia — n.n.), răspîndește versiuni despre chemarea 
sa de a conduce Legiunea. În planul lui Horia Sima se 


13 Ibid,, fila 109—110. 


cristalizează două acţiuni distincte: un atac permanent 
la adresa fostului rege Carol al II-lea, prin manifeste, 
agitaţii, lansarea de ştiri etc., cu scopul de a-şi ciîștiga 
ascendență asupra mişcării, şi o acţiune strict teroristă, 
pentru a provoca reacţiuni din partea autorităţilor, scon- 
tînd că acestea vor aplica represalii asupra fruntaşilor 
încarceraţi ai mișcării. În acest mod spera că îi va putea 
înlătura din calea ascensiunii sale la conducerea legiu- 
Niie4, pl 

În vara anului 1938 Horia Sima „vine la Bucureşti, 
asumîndu-și cu de la sine putere conducerea mișcării le- 
gionare, rămasă fără comandant în urma rearestării lui 
Alexandru Cantacuzino“! — care asigura conducerea 
Gărzii după condamnarea lui Codreanu. În acelaşi timp 
el „ordonă intensificarea actelor agresive“ și, printr-o re- 
țea de agenţi și prin intermediul unor echipe special or- 
ganizate, desfăşoară o vastă campanie de propagare a 
psihozei terorii și a crimei, sub motivul apărării şi sal- 
vării căpitanului. Această acţiune avea și scopul die a-l 
face cunoscut în Gardă ca principal inițiator al luptei 
pentru apărarea. lui Codreanu şi salvarea vieţii acestuia. 
Horia Sima a folosit cu multă dibăcie şi situaţia creată 
de efortul unor fruntași legionari pentru a determina re- 
vizuirea procesului Codreanu, insistențele lui Vasile 
Cristescu și Al. Cantacuzino pe lîngă Carol al Il-lea de 
a „face dreptate“ legionarilor*. La 1 august 19358, aceştia 
publică o broșură intitulată „Adevărul în procesul lui 
Codreanu Z. Corneliu. Mai 1938“, în sprijinul campaniei 
generale a Gărzii de fier de a determina eliberarea „că- 
pitanului“. Prin aceasta se urmărea — așa cum se afirma 
în primele rînduri ale broșurii — convingerea opiniei 
publice de „marea nelegiuire săvîrşită împotriva lui Cor- 
neliu Codreanu“. Nu este inutil să amintim că din pa- 
ginile acestei cărțulii a fost înlăturat cu multă grijă ade- 
vărul. Autorii reproduceau doar declaraţiile martorilor 
apărării şi pledoariile avocaţilor. Rechizitoriul, declara- 
țiile martorilor acuzării, orice apreciere nefavorabilă 
Gărzii de fier sau șefului ei erau total omise. Urma 
o declaraţie de devotament a mișcării: legionare faţă de 


14 [ 


bid., fila 106. 
15 Ibid. 


id B 

* Cei doi fruntaşi legionari trimit regelui memorii prin care 
„demască complotul lui Sima“ împotriva legionarilor şi cer aju- 
tor pentru a salva mișcarea legionară şi pe „căpitan“. 


226 


Carol al II-lea şi strecurarea ideii că Garda de fier era 
în contradicţie numai cu guvernul Miron Cristea şi în- 
deosebi cu Armand Călinescu, vicepreşedinte al Consiliu- 
lui de Miniştri şi ministru de interne, iar ca încheiere 
o frază menită să impresioneze: „După datina străbună, 
așteptăm cu încredere și judecata domnului ţării, capul 
suprem al statului și păzitorul destinelor neamului“!6. 

Insistenţele unor fruntași legionari de a-l determina 
pe Carol al II-lea să fie mai îngăduitor cu legionarii co- 
respundeau într-o oarecare măsură cu intenţiile reale ale 
regelui de a-i folosi pe aceștia la nevoie, dar nu sub 
ocîrmuirea lui Codreanu, ci a unor figuri mult mai do- 
cile și supuse nelimitat dorințelor lui. Cunoscîndu-i inten- 
ţiile, Horia Sima n-ar fi pregetat să se ralieze cu el fie 
și în ascuns, dar deocamdată se va abţine s-o facă, pînă 
ce își va fi consolidat poziţia în rîndurile Gărzii. De aceea 
el va face, dimpotrivă, totul pentru a-și afirma public 
„dezacordul“ cu regimul dictatorial al regelui, folosind 
cu abilitate noua situaţie internă și internaţională creată 
în toamna anului 1938. După cum se ştie, la 29 septem- 
brie, la numai 6 luni de la Anschluss, Anglia, prin Cham- 
berlain, şi Franţa, prin Daladier, cedînd în faţa preten- 
țiilor Germaniei naziste și Italiei fasciste, au subscris la 
inaugurarea cunoscutei politici miincheneze, care urmă- 
rea canalizarea expansiunii năziste împotriva ţărilor din 
centrul și estul european și a Uniunii Sovietice. Cele 
două guverne occidentale s-au declarat de acord cu re- 
vendicările hitleriste de rezolvare „pașnică“ a aşa-zisei 
probleme cehoslovace, care a permis Germaniei naziste 
să cotropească şi să-și încorporeze regiunea sudetă din Ce- 
hoslovacia. Prin aceasta pericolul hitlerist pentru Europa, 
şi mai cu seamă pentru popoarele şi ţările din sud-estul . 
continentului, a sporit neasemuit de mult. 

Savantul român Nicolae Iorga, într-unul din memora- 
bilele sale articole scrise în acea perioadă, aducea un 
adevărat act de acuzare la adresa politicii de sacrificare 
a libertăţii popoarelor: „Tratatele sînt călcate în picioare, 
schimbările s-au produs prin bătăi din picior şi cu pum- 
nul în masă. Națiuni au fost prăvălite de la culmea la 
care se credeau ajunse definitiv, într-o situaţie de umilinţă 
Şi nesiguranţă [...] Alte naţiuni, ajunse după mucenicii de 


6 „Adevărul în procesul lui Codreanu Z. Corneliu. Mai 1938, 
p. 232. 


227 


secole şi milenii la realizarea unui ideal naţional, își pun 
întrebarea dacă mîine soarta lor nu va fi pusă în discu- 
ție înaintea acelora care, pentru a legitima larga parte 
pe care şi-o rezervă în ospăţul împărţirilor de teritorii, 
se gîndesc să arunce altora o bucată din ceea ce ceilalţi 
n-ar fi în stare să apere îndestul“!?. d 

Poporul român şi-a manifestat în cele mai variate 
forme solidaritatea și simpatia față de poporul cehoslo- 
vac,. victimă a nazismului și a formulei miincheneze, pro- 
nunţindu-se tot mai vehement pentru măsuri care să 
evite o soartă asemănătoare pentru ţara noastră. Sinte- 
tizind starea de spirit a opiniei noastre publice, un do- 
cument al siguranţei statului consemna că „românii, cu 
excepţia legionarilor [...], urmăresc cu cea mai mare în- 
grijorare presiunea Germaniei asupra Cehoslovaciei . . .“, 
dezmembrarea ei fiind „considerată ca un precedent pe- 
riculos“, deoarece capitularea Cehoslovaciei în urma 
abandonării ei de către Anglia și Franța „se răsfringe și 
asupra noastră . . „418. 

Într-o scrisoare trimisă la 9 noiembrie 1933 președin- 
telui Cehoslovaciei, Eduard Benes, un grup de intelec- 
tuali antifasciști și comuniști români, printre care figu- 
rau Petre Constantinescu-lași, Athanase Joja, dr. St. Gri- 
gorovici, Mihail Roşianu, Dumitru Sulică, Emil Socor ş.a., 
exprimîndu-și solidaritatea cu poporul cehoslovac îm- 
potriva agresorului, arătau că în joc nu era numai soarta 
Cehoslovaciei, ci a păcii generale, a întregii civilizații 
mondiale, subliniind că „milioane de români sînt gata 
să-și verse sîngele pentru interesele supreme ale omeni- 
rii 419, 

În condiţiile în care situaţia internaţională a ţării noas- 
tre s-a agravat ca urmare a acordului de la Miinchen, 
cercurile guvernante românești, urmărind să amelioreze 
raporturile cu Germania hitleristă, au făcut unele promi- 
siuni și unele concesii, mai cu seamă în domeniul relaţii- 
lor economice. Pe acest fond general al evenimentelor, 
legionarii devin din nou agresivi, își intensifică acţiunile 
antinaționale menite a determina o tot mai vizibilă şi 
grabnică antrenare a României în sfera intereselor ger- 
mane. 


17 „Neamul românesc“ din 27 decembrie 1938. 

1 Arhiva C.C. al P.C.R,, fond nr. 16, dosar nr. 294, fila 545; cf. 
Al. Gh. Savu, op. cit., p. 212—213. 

1 Op. cit., p. 213—214. 


228 


Pentru înţelegerea evoluţiei, pe de o parte, a legio- 
narilor, pe de altă parte a raporturilor dintre aceștia şi 
Carol al II-lea, este necesar a avea în vedere atît ma- 
nevrele lui Horia Sima de a se strecura la conducerea 
mișcării legionare, prin înlăturarea lui Codreanu, cît şi 
interesele generale ale Gărzii de fier de a se folosi de 
conjunctura internaţională, pe care o socotea favorabilă 
remorcării României la Axă. 

' În lunile septembrie și 'octombrie 1938 au fost difu- 
zate de către Horia Sima și de cei din preajma lui o 
seamă de manifeste care dădeau a înţelege că legionarii 
se găseau „în mare dușmănie“ cu palatul. Arogîndu-și 
dreptul de a vorbi în numele poporului, ei afirmau că re- 
gele „se află azi în dușmănie cu naţia“, fapt pentru care 
îl somau fără menajamente: ,,Maiestate, ori te împaci cu 
națiunea română, ori va trebui să găsim o altă soluţiune 
a problemei deschise“. În jurul datei de 20 octombrie, 
organele de stat raportau despre pregătiri legionare pen- 
tru o „lovitură de stat“. Al. Cantacuzino și alţi legionari, 
care reușiseră să evadeze, sînt din nou arestați. Horia 
Sima culegea primele roade ale iritării autorităţilor car- 
liste. Totodată, în mișcarea legionară se forma convinge- 
rea că el era cel mai hotărît luptător pentru „salvarea 
căpitanului“. Dorind a oferi o dovadă supremă „de fide- 
litate față de căpitan“, Horia Sima iniţiază organizarea 
unor echipe care să atace închisoarea unde era depus 
Codreanu, spre a-l elibera. Caracterul vizibil hazardat al 
acestui plan îl face însă să renunţe. Organizează, în 
schimb, o serie de acte teroriste, criminale, în întreaga 
ţară, menite să exercite presiuni asupra autorităţilor şi 
să le determine să „capituleze“ în fața „forței legio- 
nare“. Aceste acţiuni teroriste s-au succedat într-un ritm 
accelerat, după cum arată enumerarea fie și numai 
a unora dintre ele: la 1 noiembrie 1938 — împușcarea de 
către o echipă de legionari, la Oradea, a activistului sin- 
dical Boszârmenyi;, la 2 noiembrie — provocarea unor 
incidente antisemite la Beiuș, la 4 noiembrie — un aten- 
tat cu explozivi la una dintre cantinele studenţilor din 
Cluj, la 12 noiembrie — atentat asupra fabricii textile 
din Lugoj; la 16 noiembrie — atentat asupra sinagogii 
din Reșița și în aceeași zi un atentat asupra fabricii de 
cherestea din Reşiţa; în ziua de 17 noiembrie — atacarea 
unor fabrici de cherestea din Cîmpulung-Bucovina, ur- 
mată de acte teroriste la Rădăuţi, Severin etc., la 20 no- 


229 


iembrie —, atentat asupra sinagogii din Alba Iulia; la 
26 noiembrie — atentat cu grenade asupra Teatrului Na- 
ţional din Timișoara; la 27 noiembrie — un atentat să- 
vîrşit în cafeneaua „Metropol“ din Cluj; la 26 decembrie 
este împuşcat din ordinul lui Horia Sima rectorul Uni- 
versităţii din Cluj, profesorul Ștefănescu Goangă, care 
luase atitudine împotriva terorismului mișcării legio- 
nare”, 

Dar scopurile urmărite de Garda de fier nu se vor 
realiza. Cercurile naţional-patriotice, cele proanglo-fran- 
ceze, deţinînd, prin reprezentanţii lor, rolul determinant 
în definirea obiectivelor politicii externe, au menţinut 
orientarea generală tradiţională. Actelor de teroare le- 
gionară, autorităţile le-au răspuns prin intensificarea mă- 
surilor represive împotriva Gărzii de fier, iar în mo- 
mentul cînd Hitler personal i-a cerut lui Carol al II-lea, 
cu prilejul vizitei acestuia în Germania, să aducă Garda 
la putere, încă în drum spre ţară, din tren, regele a 
ordonat suprimarea căpeteniilor legionare, în frunte cu 
C. Z. Codreanu. Ordinul a fost executat. În dimineaţa 
zilei de 30 noiembrie 1938, Codreanu şi alţi 13 fruntaşi 
legionari au fost uciși în timpul transferării lor de la în- 
chisoarea din Rîmnicu Sărat la București. Opinia publică, 
masele poporului român au privit această acţiune cu sa- 
tisfacţie, întrucît fusese îndepărtat un element potenţial 
pe care se bizuia Germania nazistă în intențiile ei de a 
instaura în România un guvern prohitlerist. Dealtfel, 
ani în şir, cetăţenii români conștienți, aparţinînd tuturor 
categoriilor sociale, ceruseră cu fermitate să se pună ca-- 
păt uneltirilor fascismului german de a-și subordona Ro- 
mânia, au condamnat activitatea teroristă a Gărzii de 
fier şi rolul ei de agentură a hitlerismului. Masele largi 
de oameni ai muncii şi-au manifestat nu o dată hotări- 
rea de a contribui la stirpirea legionarismului. O dele- 
gaţie a Uniunii democratice şi Madoszului i-a prezentat 
ministrului de interne, Armand Călinescu, un memoriu 
prin care-l asigurau de sprijin împotriva Gărzii de fier. 
„Conștienți de îndatoririle noastre de cetăţeni români, am 
combătut întotdeauna cu energie uneltirile străine, ne- 
îngăduite, introduse în țara noastră prin mijlocirea fostei 
Gărzi de fier — se arată în memoriul amintit. — De ani 
de zile am denunţat opiniei publice românești rolul de 


% A.MI., fond D, dosar nr. 11, volumul 264, fila 110; 
230 


trădare al Gărzii de fier, rolul ei de spiona) Li agentură a 
statelor revizioniste agresoare. 

În aceste condiţii -am fost adînc îngrijoraţi cînd, după 
dezmembrarea Cehoslovaciei, am văzut renăscînd, sub 
impulsul şi conducerea aceloraşi state revizioniste, acti- 
vitatea teroristă şi destrămătoare de ţară a Gărzii de fier, 
fapt pentru care «lichidarea bandelor de asasini și spioni, 
în frunte cu Corneliu Codreanu, o considerăm ca o mă- 
“sură curajoasă de salvare a independenţei ţării»“21. 

Pentru Horia Sima, suprimarea lui Codreanu și a altor 
căpetenii ale Gărzii de fier a însemnat realizarea unuia 
din principalele sale țeluri. Rămîneau tot mai puţini cei 
ce l-ar fi putut stingheri. Urma acum să facă un nou pas 
— recunoaşterea sa ca șef suprem și de către hitleriști. 
În acest scop, în decembrie 1938, el începe să pregătească 
o lovitură de stat, care urma să aibă loc la 6 ianuarie 
1939, prin ocuparea instituţiilor centrale de stat, a Radio- 
difuziunii, a Băncii Naţionale a României. Parte organică 
din acest plan era și intenţia de a-i asasina pe Carol al 
II-lea și Armand Călinescu. Referindu-se la acest aspect, 
un document al Serviciului Secret de Informaţii relata 
în mai 1941: „Sima încearcă să imprime acţiunii sale te- 
roriste caracterul răzbunării, indicînd, pentru a stimula 
fanatismul teroriștilor, pe fostul rege Carol al II-lea ca 
autor responsabil de moartea căpitanului. Bazindu-se pe 
100 de legionari, întocmeşte două proiecte de asasinare 
a fostului rege, care sînt însă dejucate. Nereușind, fi- 
xează ca obiectiv suprimarea fostului prim-ministru Ar- 
mand Călinescu, care va reuşi mai tîrziu“?. La 4 ia- 
nuarie 1939 complotul a fost descoperit, iar parte din 
complotiști arestaţi. Rezultatele anchetei au adus noi şi 
numeroâse dovezi privind caracterul terorist al legiona- 
rismului, care, dealtfel, era evident prin înseși consta- 
tările pe care autorităţile aveau prilejul să le facă aproape 
zilnic. Astfel, la 7 ianuarie, în urma unei explozii, a fost 
descoperit un laborator chimic aparţinînd legionarilor, în 
care se fabricau materiale explozibile. A doua zi, în 
str. Pretorienilor din Bucureşti, era depistat un mare de- 
pozit de armament şi muniții al Gărzii. 

Pentru regimul lui Carol al II-lea, acţiunile teroriste 
ale legionarilor constituiau un pericol real, ceea ce îl 


21 Arhiva C.C. al P.C.R, fond 6, dosar 1 159, f. 118. 
2 AM.I., fond D, dosar nr. 1, volumul 254, fila 112. 


231 


determină să ordone noi măsuri severe împotriva lor. 
Observator atent şi interesat al atmosferei politice in- 
terne din România, W. Fabricius avea să raporteze mi- 
nisterului de resort de la Berlin la 3 februarie 1939: „În 
momentul de față (Garda de fier. — n.n.) n-ar putea 
întreprinde nimic pentru a ajunge la putere. Chiar dacă 
printr-un atentat bine pregătit ar. reuși să-l înlăture pe 
rege, ţara nici pe departe nu ar fi dispusă să accepte pe 
gardiști ca deținători ai puterii. Urmarea ar fi, dimpo- 
trivă, sau un război civil grav, sau menţinerea ordinii 
printr-un regim mai sever decit cel existent în prezent“??. 

În urma situaţiei create, Horia Sima se vede nevoit 
să părăsească ţara, fugind în Germania. Împreună cu el 
sau după aceea au părăsit ţara şi alţi legionari. 


10 


Firele duceau spre centrala nazistă 


Urzelile lui Sima pentru preluarea şeliei Gărzii de fier 
și apoi a puterii în stat prin violenţă aveau să continue și 
după ce el se va fi pus la adăpostul Gestapoului. La 26 
ianuarie 1939 a fost executat cel care se credea urmaşul 
principal al „căpitanului“, profesorul V. Cristescu. Șiefan 
Palaghiță atribuie omoriîrea acestuia tot lui Horia Sima, 
arătînd că: „poartă o mare vină...; [el] urmărea distru- 
gerea elementelor de primă garnitură ale căpitanului, ca 
să rămină el cu elementele din ultima garnitură. al cărei 
șef, necontestat de nimeni, să poată fi“l. 

În realitate, raporturile dintre legionari şi regimul car- 
list vor fi influențate în 1939 nu atit de ceea ce vor în- 
treprinde legionarii, cit de evoluţia evenimentelor interne 
și internaţionale, de poziţia diferitelor categorii sociale și 
grupări politice din România față de aceste evenimente. 
După cum arătase Partidul Comunist Român în docu- 
mentul cunoscut sub titlul „După Austria, Cehoslovacia“, 
graţie „politicii capitularde“ a guvernelor marilor puteri 
occidentale — englez, francez, sprijinite de S.U.A. —, 
Germania nazistă continua nestingherită să profite de 


ri Arhiva 1.$.1.S.P., fond nr. XIII, dosar nr. 1313, fila 346. 
Ștefan  Palaghiţă, Garda de fier..., Ed. autorului, 1951, 
p. 106—107. 


232 


reacția „în lanţ“ a politicii mincheneze. Precizarea din 
acest document că „după ocuparea militară a Austriei 
(martie 1938), Germania hitleristă se pregăteşte de noi 
atacuri, de noi cuceriri“, că „Soarta României și a tuturor 
țărilor de pe valea Dunării este strîns legată de cea a 
Cehoslovaciei“ s-a adeverit întru totul. Partidul Comunist 
Român a chemat masele muncitoare, toate forțele progre- 
siste, antifasciste ale ţării „să sprijine efectiv Cehoslovacia 
în lupta de apărare a integrităţii ei naţionale şi a inde- 
pendenţei ei“ şi să ceară guvernului român „să-și dove- 
dească solidaritatea cu Cehoslovacia“?. La 15 martie 1939 
Germania hitleristă cotropește în întregime Cehoslovacia, 
silind-o să satisfacă și pretenţiile teritoriale ale Ungariei 
horthyste şi ale Poloniei. În manifestul „Către poporul 
român“ (17 martie 1939), Partidul Comunist Român aver- 
tiza asupra pericolului grav creat prin invadarea Ceho- 
Slovaciei și a prezenţei trupelor lui Hitler la graniţa ţării 
noastre: „Partidul Comunist din România dă alarma! Să 
fie pregătit de luptă întreg poporul român pentru apă- 
rarea ţării împotriva cotropitorilor fascişti. Hitler — pre- 
ciza manifestul — vrea să ne răpească grîul, petrolul, te- 
ritoriul. El vrea să ne arunce în robie“. În încheiere, do- 
cumentul reafirma că ;,comuniștii vor lupta cu arma în 
mină în primele rînduri“? pentru apărarea fiinţei na- 
ționale, a integrităţii şi independenţei statului român. 

În martie 1939, Comitetul P.C.R. Oradea a editat o bro- 
şură intitulată „Să nu capitulăm. Să ne împotrivim“, sub 
semnătura lui Alexandru Sencovici. „Problema la ordi- 
nea zilei — se arăta — este următoarea: să capitulăm sau - 
să.ne împotrivim fascismului cotropitor? Convingerea 
noastră de muncitori cinstiţi, patriotismul nostru nu pot 
da decît un singur răspuns: să ne împotrivim și să ne 
alăturăm forțelor rezistenţei [...]. Granițele actuale, in- 
dependența României sînt grav periclitate de puterile 
Axei [...]. Sîntem gata de a lupta cu arma în mînă, dacă 
va fi nevoie, disciplinat, curajos și organizat împotriva 
aspirațiilor de cotropire ale Axei și sateliților ei. Vom 
apăra, dacă va fi nevoie, cu preţul vieţii noastre frontie- 
rele actuale ale României și vom demasca cu toată pute- 


2 „Documente din istoria P.C.R, Ed. P.M.R., 1951, p. 298—299. 
3 Arhiva I.S.I.S.P., cota A—XXII—9, inv. nr. 1030. 


233 


rea şi capacitatea noastră pe agenţii interni ai Axei şi-i 
vom combate“. 

Cea mai elocventă, prin amploare şi cuprindere, ridi- 
care la luptă a poporului român pentru apărarea inde- 
pendenţei, suveranităţii și integrităţii teritoriale a țării, 
împotriva primejdiei fasciste, a fost demonstraţia anti- 
fascistă de la 1 mai 1939. 

Organizate și conduse de militanţi comuniști și antifas- 
ciști care se bucurau de mare prestigiu în mase, eveni- 
mentele revoluţionare de la 1 Mai 1939 au fost analizate 
în organizaţiile partidului comunist. În -raportul Comite- 
tului Central al P.C.R. la plenara a VI-a a partidului din 
iunie 1939 se arăta că „întrunirile și demonstrațiile de 
1 Mai pregătite de partid sub semnul mobilizării clasei . 
muncitoare pentru apărarea ţării împotriva fascismului 
extern şi intern, în conlucrare strînsă cu muncitorii so- 
cial-democraţi, au constituit o victorie de prestigiu obţi- 
nută de P.C.R. pe linia făuririi unităţii de acţiune a clasei 
muncitoare împotriva ofensivei patronale, fascicinului şi 
pericolului de război“.5 

În organizarea și desfăşurarea amplei aci țiuni revoluţio- 
nare un rol deosebit l-a avut, alături de alte cadre de buză 
ale partidului, tînărul comunist Nicolae Ceaușescu. „Aceas- 
tă prezenţă — sublinia Ion Popescu-Puţuri la sesiunea 
ştiinţifică consacrată împlinirii a 40 de ani da la eveni- 
ment — dă expresie faptului că în fiecare împrejurare tova- 
rășul Nicolae Ceaușescu a fost un minunat exemplu de cu- 
raj şi fermitate revoluţionară, de dăruire totală pentru cau- 
za libertăţii şi fericirii poporului, pentru apărarea indepen- 
denţei și suveranităţii naţionale“6. Participarea în masă, 
— peste 20 000 de oameni — caracterul larg reprezenta- 
tiv şi unitar al luptei — comuniști, social-democraţi, na- 
țional-ţărănişti, muncitori organizaţi în bresle, funcţio- 
nari, numeroşi intelectuali, comercianţi, tineri, bătrîni, 
femei, bărbaţi, români, maghiari și de alte naţionalităţi 
— atestă faptul că demonstraţia dădea expresie hotăririi 
coviîrșitoarei majorități a poporului român de a bara calea 
fascismului şi a apăra țara de această primejdie. Lozinci 
ca: Trăiască independenţa naţională; Să apărăm graniţele 
împotriva agresorului hitlerist; Jos fascismul; La ghilo- 


41 Cf. Din lupta antifascistă, pentru independență și suverani- 
tatea României, Editura militară, 1969, p. 88. 
* „Lupta de clasă“, nr. 6 din august 1939. 
$ „Anale de istorie“ anul XXV, nr. 2/1979, p. 39. 


234 


tină cu Hitler şi Mussolini; Jos Garda de fier; Jos dicta- 
tura fascistă; Nu vrem război; Jos gardismul; Jos agenții 
hitleriști; Jos agenţii trădători de ţară; Vrem alianţă 
cu ţările democraţiei; Trăiască Rusia sovietică; Tră- 
iască frontul păcii, Să ţinem piept agresorului; Tră- 
iască integritatea teritorială a României; Trăiască fron- 
tul popular antifascist ș.a. — exprimau cele mai arză- 
toare aspirații ale covîrşitoarei majorităţi a naţiunii ro- : 
mâne împotriva primejdiei ce o ameninţa din partea fas- 
„ cismului intern şi extern, precum și hotărîrea ei nestră- 
mutată de a-și apăra patria, pămîntul, libertatea şi inde- 
pendenţa. 

La 1 Mai 1939 poporul român a demonstrat din nou că 
gardismul, cuzismul etc. îi erau străine, că fascismul nu 
numai că nu a fost produsul acestui popor, dar el a fost 
permanent şi ferm respins. 

Trebuie remarcat că această voință a poporului român 
era exprimată şi de cercuri politice guvernante care, în 
problemele majore ale apărării independenței și integri- 
tăţii teritoriale a țării, se situau de partea covîrșitoarei 
majorităţi a naţiunii. Luînd cuvîntul la Congresul Bres- 
lelor, care s-a desfășurat în aceeași zi în sala „Aro“ din. 
Capitală, Armand Călinescu spunea că „România trebuie 
apărată [...]. Cînd însă se va schița de undeva o încercare 
de atingere a teritoriului nostru — spunea vorbitorul — 
ea se va izbi de cea mai hotărîtă şi cea mai neclintită re-. 
zistenţă [...]. Această politică nu este numai politica gu- 
vernului sau politica unui grup de oameni: aceasta este 
politica ţării, este politica naţională“?. 

Hotărirea poporului de a bara calea fascismului, inte- 
resele proprii ale cercurilor guvernante româneşti s-au 
concretizat în adoptarea de către guvern a unei poziţii de 
dezaprobare a cotropirii de către Germania a Cehoslo- 
vaciei. 

Problemă apărării independenţei şi suveranităţii ţării, 
cît și a răspunderii marilor puteri occidentale în legătură 
cu România a fost abordată și în numeroase materiale 
apărute în acei ani în străinătate. Astfel, în cotidianul 
parizian „Ce soir“ din 7 iulie 1939, unul dintre volun- 
tarii români din brigăzile internaţionale din Spania afir- 
ma cu deplin temei: „Importanţa României în frontul păcii 


7 Olimpiu Matichescu, 1 Mai 1939, Editura politică, București, 
1974, p. 49. 


„235 


este de Prim ordin“. Autorul articolului atrăgea însă 
atenția că rolul României în frontul luptei antifasciste era 
în pericol de a fi diminuat prin abandonarea ei de către 
Anglia şi Franţa. „Este neapărat necesar — se menţiona 
in articol — nu numai ca Franţa și Marea Britanie să 
ofere garanţii României, dar să o și ajute se reziste la 
presiunea şi la infiltrarea hitleristă încă din timp de 
pace. 

În urma cotropirii Cehoslovaciei, apreciind noul raport 
de forţe pe plan internaţional, diplomaţia românească a 
urmărit concomitent consolidarea securităţii ţării prin dez- 
voltarea cooperării între toate statele din zona centrală 
şi balcanică a Europei și a colaborării lor cu Anglia, 
Franţa şi U.R.S.S., cît şi crearea aparenţei de „neanga- 
jare“ a României alături de puterile occidentale împotriva 
Germaniei sau alături de cea din urmă împotriva An- 
gliei și Franţei. De această conjunctură Germania nazistă 
va profita din plin mai ales că, în ce privea România, 
planurile ei erau diferite față de cele deja realizate în 
cazul Austriei și Cehoslovaciei. La înfăptuirea politicii 
de supunere a României avea să joace un rol important 
Garda de fier. 

După procesul Codreanu și mai ales în urma măsurilor 
represive care au urmat, un mare număr de legionari au 
părăsit ţara și s-au stabilit în Germania. Gestapoul s-a 
îngrijit ca toţi aceștia să primească pașaport german 
„Reichdeutsch Imigrantenpass“, avind ca semn de recu- 
noaștere înaintea numelui litera „i“ cu cerneală roşie. 
Horia Sima, cu cîţiva apropiaţi, sosit cu ultimul lot, a 
primit adăpost şi întreţinere la ferma Amalienhof, situată 
la cîţiva kilometri de Berlin. În Berlin. legionarii își 
aveau sediul la „Charlotenburg“, iar locul de întîlnire la 
restaurantul „Capri“ din Spichern Strasse nr. 23. Deși 
proaspăt sosit, lui Horia Sima i s-a încredințat rolul de 
spiker pentru România la postul de radio Stuttgart, de 
unde zilnic ponegrea poporul român şi propovăduia le- 
gionarismul. Mihail Sturdza, unul dintre cei mai zeloși 
apărători ai legionarilor, argumentează în modul urmă- 
tor tratamentul de care se bucurau membrii Gărzii de 
fier în Germania: „Hitler ştia foarte bine că un singur 
grup politic important, că numai mișcarea legionară [...], 
se ridică împotriva lui Carol“, cu alte cuvinte, singura 
grupare pe care nazismul se putea bizui în aservirea 


236 


României era Garda de fier, lucru „de repetate ori“ de- 
clarat de Codreanus. 

Planul subjugării României a fost perfectat în martie 
1.39, dată la care Gestapoul a început să-și recruteze ele- 
mentele care trebuiau să-l pună în aplicare. El consta în 
suprimarea lui Carol al II-lea și a lui Armand “Călinescu, 
susținători ai alianțelor tradiţionale ale României cu An- 
glia şi Franţa şi, după opinia lor, principala piedică în 
cuprinderea țării noastre în sfera de interese a Germa- 
niei hitleriste. i 

Printre cei aleşi să îndeplinească indicaţiile Gestapou- 
lui se afla la loc de frunte Horia Sima. În aprilie 1939, 
cu ocazia unei ceremonii prilejuite de aniversarea nașterii 
lui Hitler, acesta a fost contactat de oamenii lui Himm- 
ler, care, după ce i-âu spus ce i se cere, i-au prezentat, 
fără menajamente, şi reversul medaliei în cazul cînd nu 
ar fi depus zelul cuvenit la netezirea drumului Rei- 
chului spre petrolul şi grinarul României. Cu gîndul la 
ce avea să urmeze ca răsplată, Horia Sima n-a părut im- 
presionat de ameninţare. 

Aranjamentele hitleriștilor cu legionarii n-au rămas 
necunoscute unora dintre agenturile românești. Într-o in- 
formare din 21 decembrie 1939 se relatează că un agent al 
autorităților române, aflat la Berlin în această perioadă, 
„a făcut cunoștință (cu ajutorul legionarului Ionescu, care 
se ocupa cu chestiunile politice din România) cu un anu- 
me Ludwig Camilo Frank von Franckenstein, de meserie 
inginer, care locuieşte la Berlin de 20 de ani, deţinînd 
funcţia de SS Gestapostenwartstaffel Comand Organiseur. 
Din convorbirile pe care le-a avut, agentul român a.con- 
statat că acesta are însărcinarea de a recruta, recunoaște 
și alege agenţii necesari pentru Gestapo; că legionarii fac 
parte din Gestapo şi sînt în serviciul acestei organizaţii, 
iar în pașapoarte numele lor este germanizat. Legionarii 
care fac parte din această organizație urmăresc extermi- 
narea regelui României, a statului său major, apoi a per- 
soanelor politice de vază și a șefilor autorităţilor de “si- 
guranţă, poliţie şi jandarmerie. Ei au sarcina să producă 
nemulțumiri în popor. Să facă acte de sabotaj [...]. In exe- 
cutarea acestor puncte, lozinca este: «Să nu se întrevadă 
că sint puse la cale de serviciul Gestapoului german, ci 

8 M. Sturdza, România şi sfîrșitul Europei, Ed. „Dacia“, Rio 
de Janciro—Madrid, 1966, p. 137. 


237 


să rămînă totdeauna impresia că sînt provocate de ne- 
mulțumirile românilor»“9, Aceste fapte au schimbat cursul 
raporturilor dintre unele grupuri legionare — cele ma- 
nevrate de Horia Sima — şi Carol al II-lea. Prin Moru- 
Zov, Horia Sima este folosit tot mai mult ca un pion pe 
tabla de șah a oamenilor lui Carol al II-lea, pentru a rea- 
liza o apropiere a Gărzii de acesta şi a o folosi drept 
tampon împotriva exigenţelor hitleriste față de monarhul 
de la București. 

Odată constituită echipa de asasini, presiunile hitle- 
riștilor asupra țării noastre devin tot mai insistente. Încă 
la începutul lunii martie 1939, sub forma unui ultima- 
tum, ei somează România „să se decidă definitiv dacă 
voiește sau nu să meargă cu Germania“10. 

În faţa acestei situaţii, la 23 martie 1939 guvernul 
român semnează tratatul economic româno-german. Acest 
tratat cadru, care urma a fi pus în aplicare printr-o serie 
de convenţii, precum și alte acorduri încheiate în 1940 
aveau să deschidă calea subordonării economiei româneşti 
Germaniei naziste. 

În aceste împrejurări extrem de grave pentru ţară, 
Partidul Comunist Român, consecvent poziţiei sale pro- 
fund patriotice, de apărare a independenţei naționale îm- 
potriva pericolului fascist, a insistat pe lingă principalele 
forţe politice — național-țărăniste, naţional-liberale. so- 
cial-democrate etc. — pentru a se realiza „o unitară ac- 
ţiune a tuturor partidelor hotărite să apere această inde- 
pendenţă, indiferent de ideologia căreia fiecare grupare 
îi poate rămîne credincioasă“. Propunerea a fost concre- 
tizată într-o platformă de acţiune comună în care figu- 
rau: „,1) Apărarea hotarelor României și a independenţei 
ei; 2) Încadrarea României în sistemul de alianţe inter- 
venite între Franța, Anglia şi Uniunea Sovietică, cu res- 
pingerea oricărui compromis față de Germania hitleristă, 
precum şi a pactului germano-român încheiat. 

Dind expresie acestor sentimente, comuniștii români 
s-au situat în primele rînduri ale luptei pentru apărarea 
țării. În momentul în care guvernul a luat măsuri pentru 
întărirea capacităţii de apărare a ţării în vara anului 1939, 


9 A.S.B., fond E, vol. 2, filele 98—99. 

19 Arhiva M.A.E., fond Relaţii cu Germania, dosar nr. 40, te- 
legramă semnată de Djuvara, transmisă de la Legația României 
din Berlin la 2 martie 1939. 4 


238 


P.C.R. a chemat din nou poporul să fie pregătit, a trasat 
comuniștilor sarcina de a se prezenta de îndată la con- 
centrări. Marele stat-major consemna însufleţirea cu ca- 
re „oamenii au răspuns la chemare |...] Starea de spirit a 
acestora este bună. Se observă o pornire contra germa- 
nilor şi a lui Hitler“i!. Laconica apreciere a Marelui stat- 
major trebuie întregită cu cel puţin două dintre multele 
mărturii despre însuflețirea cu care poporul nostru a 
răspuns chemării la arme. Nicolae Deleanu, militant so- 
cialist, în articolul intitulat sugestiv „Adevărata țară“, 
scria în 9 aprilie 1939: „Fără bătăi de tobă, fără goarne, 
fără clopote, fără publicaţii, fără chemări alarmante prin 
radio, fără nici un răvaş special de la unităţi, toată naţia 
de muncitori de la sate şi orașe a răspuns la un simplu 
zvon sau la comunicarea notarilor din sate: prezent. Și 
uimitor de repede, poporul a răspuns fără să se simtă 
reţinut de acele «impedimente» de care-se leagă, mai mult 
sau mai puţin, boierii gata oricînd să mai pertracteze şi. 
să mai tărăgănească. El a dat dovadă de un bun simţ să- 
nătos, el știe că cu conștiința ţării nu se pertractează şi 
nu se lărăgănează“!?. Iar Ion Agîrbiceanu a creat cea mai 
frumoasă imagine a voinţei poporului nostru de a-și apăra 
glia străbună: „Guvernul româri a luat măsuri de ordin 
militar constrîns de împrejurările externe. Este o chel- 
tuială pentru ţară, de bună seamă, dar bucuroşi vom su- 
porta cu toţii această cheltuială de bani, pentru prilejul 
ce s-a dat și ţării şi străinătăţii de a vedea ieşind în toată 
strălucirea lui la iveală aurul cel mai prețios al Româ- 
niei: sufletul poporului nostru!413, 

În condiţiile creşterii primejdiei hitleriste, cercuri ofi- 
ciale românești au încercat, și după semnarea acordului 
de la 23 martie, să reziste penetraţiei naziste. Guvernul 
Călinescu, conștient de pericolul unui atac hitleristo- 
horthyst împotriva României, de primejdia izolării ţării 
pe plan internaţional, a încercat să determine apropierea 
de U.R.S.S.: „Pe lîngă garanţiile Franţei și Angliei, să 
obținem o siguranță cu U.R.S.S. şi Bulgaria... — spu- 
nea Armand Călinescu —. Tot acest sistem, în cadrul asis- 
tenței tranco-engleze, ar fi foarte preţios“!î. Regele s-a 


1 Arhiva M.Ap.N., dosar nr. 299/61, fila 220. 

12 Lumea nouă“ din 9 aprilie 1939. 

1% „Neamul românesc pentru popor“ din 1 mai 1939. 

1 Arhiva M.A.E., dosar nr. ll (nenumerotat), însemnare a lui 
Armand Călinescu datată 24 aprilie 1939. 


239 


declarat, în principiu, de acord „înce priveşte pactul cu 
Rusia“, astfel că guvernul român s-a folosit de acţiunile 
diplomaţiei turce pentru unele contacte cu reprezentanţii 
U.R.S.S. 

În aceste împrejurări a avut loc plenara a VI-a a CC. 
a P.C.R. din iunie 1939, care a analizat noul stadiu al as- 
censiunii fascismului și pericolul ca România să cadă 
definitiv victima agresiunii hitleriste şi trădării cercurilor 
prohitleriste interne, îndeosebi a Gărzii de fier. Plenara 
atrăgea din nou atenţia că principala şi cea mai 'primej- 
dioasă agentură a lui Hitler în România era Garda de 
fier!5. Această apreciere a partidului comunist va fi con- 
firmată de evenimentele ce vor urma, care vor zgudui din 
nou opinia publică românească, atestîind — pentru a cîta 
oară? — caracterul criminal, terorist al legionarismului. 
'Asasinatul și spionajul, sabotajul şi teroarea, vechile arme 
de luptă ale legionarilor, erau îndrumate de data aceasta 
direct de la Berlin, confirmîndu-se că acţiunile de repri- 
mare a legionarilor întreprinse de regimul dictaturii re- 
gale nu au fost de natură să înlăture acest pericol. Ger- 
mania nazistă va continua să se bizuie pe această organi- 
zaţie ca principal „cal troian“ de penetraţie în România. 

Între timp situaţia politică internaţională și internă s-a 
complicat și modificat. Eşuarea tratativelor tripartite de la 
Moscova din vara anului 1939, încheierea tratatelor eco- 
nomic și politic sovieto-german și atacarea Poloniei la 
1 septembrie 1939 au creat un nou raport de forțe pe plan 
mondial, au încheiat procesul izolării și încercuirii Româ- 
niei pe plan internaţional. Sub influenţa puternică a eve- 
nimentelor externe, care au dat curs expansiunii și agre- 
siunii statelor revizioniste grupate în jurul Germaniei 
naziste, cercuri politice trădătoare — fasciste, protasciste 
şi capitulante — dintr-o serie de ţări mici şi mijlocii, 
printre care şi România, au impus în politica acestora o 
orientare progermană. La aceasta o contribuţie esenţială 
a avut-o cel de-al treilea Reich. Una din căile menite a 
finaliza obiectivul subordonării României l-a constituit 
asasinarea oamenilor de stat români adversari ai nazis- 
mului şi orientării țării spre Germania. Instrumentul în 
realizarea acestor planuri a fost din nou Garda de fier. 
La 21 septembrie 1939, legionari pregătiţi de Gestapo au 


15 „Scînteia“ din 26 iulie 1939. 


240 


curmat viața primului ministru al României — Armand 
Călinescu, care de la 7 martie 1939 ocupa fotoliul de prim- 
ministru, rămas vacant după moartea lui Miron Cristea. 
O astfel de soartă fusese hotărită de către. naziști și Gar- 
da de fier şi pentru Carol al II-lea și alte personalități 
politice românești care se pronunțau împotriva transfor- 
mării României într-o anexă a Germaniei, pentru men- 
ţinerea ei pe coordonatele politicii externe tradiționale. 
Garda de fier va fi folosită de guvernanţii de la Berlin 
tot mai mult ca un instrument de intimidare şi terorizare 
a guvernului şi a altor lideri politici români, adversari 
declaraţi ai nazismului16, 

Pregătirile pentru asasinat s-au desfășurat la sugestia și 
sub directa îndrumare a organelor naziste de spionaj, în 
prima jumătate a lunii septembrie. La 19 septembrie grupul 
de teroriști, în frunte cu Horia Sima, părăsește Berlinul!?. 
Peste puţină vreme trec cu toţii clandestin în România și 
încep punerea în aplicare a planului în vederea înlătu- 
rării lui Carol al II-lea și a lui Armand Călinescu. În 
drum spre România, venind din Germania, grupul se opri- 
se pentru a-și perfecta planul în Ungaria, la Szeged, un- 
de se afla centrul terorismului horthyst. Un alt grup le- 
gionar din ţară organizase urmărirea timp îndelungat a 
lui Armand Călinescu, făcînd recunoaşterea itinerariilor 
pe care acesta se deplasa. Iniţial fusese proiectat ca acest 
dublu atentat să fie săvîrșit simultan, dar, şansele de reu- 
șită dovedindu-se reduse, Sima organizează cu febrilitate 
asasinarea în primul rînd a lui Armand Călinescu. Asa- 
sinatul, pregătit cu minuţiozitatea unor oameni pentru 
care crima devenise o profesie, a fost executat cu cruzime 
şi singe rece de către Miti Dumitrescu, vechi terorist, 
împreună cu alţi nouă legionari. Travestit în femeie, Ho- 
ria Sima a supravegheat direct din apropiere monstruoasa 
crimă. 

Unii legionari, îndeobște adversarii lui Horia Sima, au 
încercat să minimalizeze răspunderea organizaţiei lor 
pentru asasinarea lui Armand Călinescu, atribuind-o ex- 
clusiv „nebuniei“ lui Horia Sima şi contrarie orientării 
generale a Gărzii de fier. Alţi fruntaşi legionari, ca, de 
pildă, Victor lon Vojen, nu condamnă crima în sine, dar 


16 Vezi Gheorghe Zaharia, Mihai Fătu, op. cit., p. 170. | 
11 Horia Brestoiu, Acţiuni secrete în România, Editura ştiinți- 
fică, București, 1973, p. 95. 


241 


încearcă să acrediteze ideea că ar fi fost inutilă, nejusti- 
“ficată. Asasinatul — spunea Vojen — „era nejustificat din 
punct de vedere tactic intern, nejustificat, de asemenea, 
din punct de vedere extern, căci în acel moment Germa- 
nia mergea spre zenitul succeselor politice externe şi mi- 
litare şi era evident că aceste succese trebuiau să aducă 
şi reuşita mişcării legionare“!8. Aproape toţi legionarii 
„adversari“ ai lui Sima îl vor condamna însă pentru mo- 
tivul arătat de acelaşi Vojen: „Sima asasinează prin fa- 
naticul Miti Dumitrescu, pentru a nu i se putea disputa 
conducerea mișcării legionare la momentul oportun“. Ho- 
ria Sima a reușit într-adevăr să-și realizeze după asasinat 
obiectivul instalării la șefia gărzii, fără dificultăţi şi 
opuneri. A | 

Noul cabinet, prezidat după 21 septembrie de genera- 
lul Gheorghe Argeşanu, ministru de interne fiind Ga- 
briel Marinescu, a „curăţat“ cu un efort minira „elita“ le- 
gionară, adică tocmai pe cei ce alcătuiseră garda codre- 
nistă și care făceau totul pentru a-și păstra iilluenţa și 
monopolul asupra mișcării legionare în detrimentul lui 
Horia Sima. Ştefan Palaghiţă, exagerînd, lireşte, afirmă 
că „împușcarea lui Armand Călinescu la 21 septembrie 
1939 ne-a costat uciderea .aproape a întregii elite legio- 
nare, zdruncinînd extraordinar ierarhia mişcării“!9. 
„Cursa dintre căpăteniile legionare pentru „șelie“ se 
apropia de final, uneltirile celui mai viclean înlăturînd, 
unul după altul, pe cei ce i se împotriveau. Calea lui 
Horia Sima spre „victoria finală“, cu sprijinul lui Himm- 
ler, Hess și al altor conducători naziști s-a scurtat, dar 
această „victorie“ va fi şi ea de scurtă durată. 

Monstruosul asasinat a dat naștere unei puternice stări 
de indignare în opinia publică din ţară şi străinătate, de 
condamnare a fascismului în general, a Gărzii de fier în 
special.: A doua zi după curmarea vieţii primului minis- 
tru, ziarul „Timpul“ publica un „redacţional“ în care se 
arăta: „Crima mișelească săviîrşită ieri de o rămășiță a 
vechilor nuclee teroriste înfiinţate de legionari a zguduit 
adinc sufletul întregii opinii românești [...]. În timp ce 
mii şi mii de oameni poartă armele în rindurile regi- 
mentelor lor pentru a sta cu pieptul scut la paza ţării, 
s-au găsit nebuni, sub impulsul unei porniri criminale vî- 


18 A.M.I., fond D, dosar 110237, volumul 43, fila 159 
1 Ștefan Palaghiţă, op. cit., p. 110 . 


242 


rită de mult şi metodic în sufletele lor, care să se înar- 
meze pentru a trage în primul-ministru al ţării“2. La 
24 septembrie același organ de presă consemna cu temei 
faptul că „asasinarea primului-ministru, săvîrșită în cele 
mai tulburi momente internaţionale, cînd focul războaielor 
se vede de la hotarele ţării noastre, izbește de-a dreptul în 
Siguranţa şi liniştea Statului“21. În acelaşi număr „Timpul“ 
publică o scrisoare a sociologului antifascist Petre Andrei, 
Ministrul Educaţiei Naţionale, în care acesta își arăta 
„indignarea sufletească şi disprețul pentru trădătorii de 
țară, durerea că s-au putut găsi români care să comită 
astlel de acte“22, 

În numărul din 23 septembrie al „Neamului Româ- 
nesc“ Nicolae Iorga scria: „Un om s-a jertfit pentru li- 
niștea ţării sale înăuntru și pentru independenţa ei poli- 
tică în afară. El a căzut, cum se putea aștepta, jertfă unor 
fanatici care-l urmăreau de mult cu o vendetă de sînge. 
Țara va judeca dacă în împrejurările de față, cu ame- 
ninţări, existente sau posibile, de jur împrejurul nostru, 
era loc pentru o astfel de sălbatecă răzbunare“23. Vice- 
președintele Academiei Române, I. Petrovici, în cuvîntul 
de redeschidere a şedinţelor înaltului forum științific al 
țării, spunea că Armand Călinescu „a căzut victimă unui 
mizerabil atentat [...]. Nu este nevoie să mai veșştejim 
fapta săvirşită, cu bestială călcare în picioare atît a uma- 
nității cît şi a intereselor naționale, mai ales că, față de 
monstruozitatea ei, vorbele folosite nu pot decît rămîne 
în urma simţămintelor noastre de revoltă“24. Cu prilejul 
unei întruniri publice ce a avut loc la Cluj s-a adoptat o 
moţiune în care, printre altele, se arăta: „Nimeni n-a voit 
să creadă că în aceste momente grele un nucleu de de- 
menţi, alcătuit din aceia pe care îi reneagă și blestemă 
întreaga națiune, a fost capabil de acest oribil asasinat“%5. 
„Cind cineva atentează la viaţa unui om care are sarcina: 
de a păzi ordinea şi buna rînduială a unui stat şi încă în 
niște vremuri excepţional de grele, cum sînt bunăoară 
cele de astăzi — spunea Patriarhul Nicodim în cuvînta- 
rea rostită la ceremonia oficială a înmormîntării — acela 


2 „Timpul“ din 23 septembrie 1939. 

21 „Timpul“ din 24 septembrie 1939. 

22 Ibid. 

23 „Neamul Românesc“ din 23 septembrie 1939; 
24 Timpul“ din 24 septembrie 1939. 

2 „Universul“ din 26 septembrie 1939. 


243 


atentează la siguranţa statului, la siguranţa patriei, la si- 
guranța neamului, şi în cazul acesta crima e contra sta- 
tului, contra patriei, contra neamului“26, 

La rîndul ei, mișcarea muncitorească — prin .interme- 
diul breslelor — a dat publicităţii, în ziarul „Lumea Nouă“ 
din 1 octombrie 1939, o chemare în care se sublinia: 
„Fapta aceasta depășește toate marginile, pentru a trece 
direct din categoria crimelor de rînd în aceea a înaltelor 
trădări de ţară [...]; mișcarea muncitorească a condam- 
nat întotdeauna mișcările anarhice. Muncitorimea româ- 
nă este și va rămîne mai departe la datorie [...] Poate 
niciodată de cind se întrebuinţează expresiunea «trecem 
prin momentele cele mai grele» nu a avut îndreptăţire 
mai mare ca acum. Să fim cu toţii conștienți de acest lu- 
cru. Să nu ne dovedim mai prejos decît înaintașii noștri“. 

În numărul 31 din 8 octombrie 1939 al gazatei „Azi, 
Zaharia Stancu publica articolul, „În abureala de sînge 
nu se poate clădi“, în care scria: „Tinerii în sufletul că- 
rora fostul conducător al Gărzii de fier a aruncat cea mai 
blestemată, cea mai nenorocită săminţă n-au ieșit încă din 
cumplita lor dezmeticire. Altfel ultimul şi cel mai odios 
act al lor, omorirea lui Armand Călinescu, nu s-ar fi îm- 
plinit [...]. Ce fel de patriotism poate fi acela care tinde 
la tulburarea internă a ţării într-un ceas de grea încer- 
care pentru întreaga omenire? Ce fel de naționalism poa- 
te fi acela care pune capăt unui om de care se leagă, 
într-o atit de mare măsură, apărarea naţională a statu- 
lui într-un moment în care la hotarele noastre se prăbu- 
șesc state şi naţiuni“? 

Și presa internaţională democratică a condamnat odio- 
sul asasinat comis de legionari. Elocvent este articolul 
„Defunctul Armand Călinescu — victima datoriei“, pu- 
blicat de ziarul turce „Istanbul“ din 23 septembrie 1939. 
„Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri 
al României — scria ziarul — cade străpuns de gloan- 
ţele unei bande de gangsteri, care încearcă să profaneze 
numele de patriot. Opinia publică mondială a avut o tre- 
sărire de indignare. Ea veșştejește crima și o condamnă. 
Asasinii lui Armand Călinescu sînt criminali de drept 
comun și inamici, prin jurămînt, ai țării românești [...]. 
Ar trebui să vrea cineva pieirea ţării sale pentru a făptui 
în aceste clipe grăve un asasinat care riscă să disloce 


“> pi, 
244 


definitiv organismul politic, militar, administrativ al unei 
țări“. 

Și astfel Garda de fier, la ordinele și cu ajutorul 
nemijlocit al Germaniei naziste, face un nou pas pe calea 
angajării ţării la remorca celui de-al treilea Reich, cu 
toate primejdiile ce decurgeau de aici pentru indepen- 
dența, suveranitatea și integritatea sa teritorială. 


17 


Sub oblăduirea hitleristă, Garda de fier 
este adusă la putere 


Sfîrșitul anului 1939 și prima jumătate a anului 1940 
au consemnat noi evenimente care au condus la agrava- 
rea crizei politice atît internaţionale, cît şi interne a 
României. Realizindu-și spre est un spaţiu de siguranţă 
(Polonia, Cehoslovacia, Austria), Germania nazistă își 
concentrează eforturile, în primăvara anului 1940, spre 
nord-vestul Europei. În scurtă vreme au căzut pradă 
agresiunii naziste Danemarca, Norvegia, Olanda, Luxem- 
burg, Belgia. În mai, Germania invadează Franţa, care 
capitulează la 22 iuniel. 

Presiunile germane asupra țării noastre pentru a o 
obliga să adere la Axă cunosc o intensitate fără prece- 
dent. Aceste presiuni s-au mânifestat în multiple forme, 
„de la reproșurile faţă de neîndeplinirea obligaţiilor asu- 
mate prin Tratatul economic din martie 1939, pînă la ame- 
ninţări, la folosirea forţei şi activizarea agenturilor sale 
în cadrul minorităţii germane din România şi a Gărzii 
de fier“?, 'O dovadă a acestor presiuni o constituie și 
intensilicarea activităţii organelor de informaţii şi spio- 
naj naziste în România. La 10 decembrie 1939, şeful ser- 
viciului de informaţii al armatei naziste — Abwehr —, 
amiralul Fr. W. Canaris, a făcut o vizită în România pen- 
tru a se convinge personal de .modul în care activează 
aici agentura sa şi a explora căi de realizare a legături- 
lor cu organele de informaţii române conduse de Moruzov. 


1 Gh. Zaharia, I. Cupşa, Al. Vianu, Al doilea război mondial, 
— „schiță istorică, Editura politică, Bucureşti, 1975, p. 61—68. 
2 Ibid., p. 79. 


245 


“Aceasta a fost de natură să pună organele de informaţii 
românești, mai mult ca pînă atunci, în alertă cu privire 
la direcţiile activităţii de spionaj naziste împotriva ţării 
noastre. Din materialul informativ cules de organele Mi- 
nisterului de Interne la începutul anului 1940 rezulta clar 
că naziștii, folosindu-se în primul rînd de legionari, se 
pregăteau pentru noi acte teroriste, criminale. Într-un 
astfel de material se consemna că „legionarii refugiați în 
străinătate, constituiți în nuclee teroriste, intenționează 
să pătrundă în ţară cu pașapoarte false procurate în străi- 
nătate, pentru a pune la cale acte de terorism și asasinate 
contra înalţilor demnitari ai statului, vizînd în primul rînd 
persoana Maiestăţii Sale regelui3. 

Această împrejurare, precum și evoluţia generală a ra- 
portului de forţe pe plan internațional — defavorabilă 
României și altor state amenințate de fascism, de politica 
de revizuiri teritoriale —, au constituit factori care l-au 
determinat pe Carol al II-lea să facă noi pași spre a 
adapta regimul dictaturii sale la noile condiţii create, 
ceea ce, în calculele sale, avute de mult în vedere, însernna 
şi o apropiere de Garda de fier. La aceasta a contribuit 
și faptul că, în realitate, deși a luat noi măsuri de repri- 
mare a Gărzii de fier, lichidînd un număr de șefi lepio- 
nari, „asasinarea primului ministru a timorat pe Carol 
al Il-lea“!. Pe acest fond general în primăvara anului 
1940 el proclamă așa-numita politică de „reconciliere na- 
ţională“, care viza în primul rînd temperarea divergen- 
ţelor cu legionarii, găsirea soluţiilor pentru o cooperare .- 
cu aceștia. Lui însă nu-i era indiferent cu cine anume 
dintre căpeteniile legionare va colabora, prin cine va sta- 
bili contactul și va încerca să-și subordoneze Garda. 
Carol era conștient că adepţii „codrenismului“ trebuiau 
de la început scoși din cauză, lucru realizat cu multă abi- 
litate pînă atunci cu ajutorul nemărturisit al lui -Horia 
Sima. Selecţia era de mare importanţă, avînd în vedere 
ambițiile unor căpetenii legionare, care mergeau mult 
mai departe decît intenţiona Carol al II-lea să le ofere. 
Prin Moruzov, regele era informat asupra situaţiei interne 
a Gărzii de fier, asupra rivalităţilor existente şi veleită- 
ților lui Sima. El inițiază unele acţiuni pentru a cunoaște 
poziţiile conducerii legionare cu privire la o eventuală 


3 Citat după C. Neagu, D. Marinescu, op. cit., p. 162. 
1 Gh. Zaharia, I Cupşa, Al. Vianu, op. cit., p. 78. 


246 


împăcare şi colaborare. O atare perspectivă suridea 
nu numai lui Horia Sima, ci tuturor legionarilor, îndeo- 
sebi vîrfurilor. Dealtminteri, o astfel de soluţie i-a fost 
sugerată lui Carol şi de Germania, prin serviciile sale 
de spionaj şi diplomatice. În cursul unei vizite în 
România, în luna mai 1940, von Killinger, „trimisul spe- 
cial al fihrerului“, a avut o întrevedere de cinci ore 
cu Moruzov, şeful Serviciului Special de Informaţii 
român, în cursul căreia s-au abordat, printre altele, și 
relaţiile dintre Gardă și autorităţile oficiale de la Berlin?, 
de unde concluzia că normalizarea raporturilor Carol— 
Garda de fier era nu numai sugerată ci, într-un fel, im- 
pusă pentru inaugurarea unei noi perioade în relaţiile 
generale româno-germane. La propunerea regelui, legio- 
narii aflați în ţară formează o delegaţie, condusă de 
Vasile Noveanu, pentru a duce tratative cu reprezen- 
tanţii palatului în vederea realizării unei atmosfere de 
„destindere“. Carol al II-lea îl va prefera însă pe Sima, 
care, în calitate de colaborator al Serviciului Special de 
Informaţii“, era cunoscut ca lipsit de personalitate, slu- 


5 Vezi Horia Brestoiu, op. cit., p. 227—228. 

* Citeva date vin să demonstreze calitatea de agent al S.S.L. a 
lui Horia Sima. La 4 octombrie 1940, Gheorghe Șerbu,.şef de 
grupă la S.$.1., care, după cum declară personal, „făcea slujbă 
la serviciu și acasă de secretar al d-lui Moruzov, avînd obligaţia 
de a-i aminti despre orele de audienţă pe care le avea, precum şi 
unele întilniri cu informatorii“, vorbind „despre persoanele mai 
proeminente politice şi militare cu care avea (Moruzov — n.n.) le- 
gături ... pe care le vedea acasă la ele sau la birou la d-nia sa“, 
citează pe „d-l Horia Sima“..., care venea... „la d-nul Moruzov 
acasă, la birou, avînd întîlniri şi în oraş“ (Arhivele statului Bucu- 
reşti, dosar nr. 20954, vol. 13, filele 331, 333). Faptul este apoi 
atestat şi de Gheorghe Cristescu, care spune textual că Moruzov, 
„în cadrul Legiunii avea informatori mulţi, începînd cu Horia 
Sima, pe care îl plătea cu marea sumă de 900000 de lei lunar, _ 
pe Mille Lefter, senator legionar, pe Radu Mironovici, pe fratele 
lui Mille Lefter, comandant legionar, pe un anume Panait, secre- 
tar la Senatul Legiunii, şi alţii“ (loc. cit., dosar nr. 17474, vol: 1, 
fila 42). Într-o „notă“ din 14 septembrie 1940, 1t.-col. C. Ionescu, 
fost şei al biroului de colaborare cu Serviciul de informaţii al 
armatei germane, spunea: „Cu preciziune pot afirma că... pe d-l 
Horia Sima l-am văzut cu fostul șef al SS o dată la sediul 9.9. 
(sediul conspirativ al S.S.1. — n.n.) şi altă aată la restaurantul 
«Mon Jardin»“ (loc. cit., dosar nr. 20954, vol. 4, filele 10—11). 
Unul din fruntașii legionari şi apropiat al lui Sima, Victor Biriş, 
relatează în legătură cu raporturile dintre Sima şi Moruzov fap- 
tul că în septembrie 1938, în calitate de „mandatar personal al 
lui Sima“, a avut convorbiri cu doi reprezentanţi ai „oficinei de - 


247 


garnic şi ușor de corupt. În plus, îl considera mult mai 
indicat pentru atenuarea animozităţilor în relaţiile cu 
Hitler, dată fiind poziţia de care Horia Sima se bucura 
în Germania. 

Spre sfîrşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai se 
conturează tot mai limpede deznodămiîntul acestor ma- 
nevre. Prin mareșalul palatului regal, Urdăreanu, şi prin 
legionarul Constantin Stoicănescu, Horia Sima este invi- 
tat în ţară. Din unele informaţii rezultă că la Viena a 
avut loc o întrevedere între Moruzov şi Sima, în care a 
fost perfectată întoarcerea viitorului șef al Gărzii, cu 
care prilej i s-a prezentat şi oferta lui Carol al II-lea. 

Trebuie remarcat faptul că în primăvara anului 1940 
Germania nazistă a dezlănțuit o mare ofensivă de spio- 
naj împotriva României. În ziua de 14 mai, Palatul era 
informat că „mii de turiști germani ne-au invadat țara 
cu intenţia ca, împreună cu parașutiștii (ce aveau să fie 
lansați — n.n.) şi cu miile de agenţi existenţi să ne dea 
o lovitură pe la spate [...]. La Legația germană sînt 


spionaj a Reichului“ în România, Hera Cister şi Angela Reman, 
care lucrau acoperiţi sub masca de gazetari, precum şi ataşatul 
militar japonez în România. „l-am relatat lui Sima — spunea 
Biriş — cele discutate cu germanii şi cu ataşatul militar japonez. 
Bine — răspunde Sima adresîndu-i-se lui Biriş —, trebuie să mă 
însoţeşti, am astă-seară o întîlnire cu d-l inginer“. „Ce inginer?“ 
— întreabă Birişș. Sima ride și-mi răspunde: „E numele conspira- 
tiv al lui Moruzov, șeful serviciului de spionaj al armatei, tre- 
buie să-l cunoşti şi tu, e un om foarte interesant şi util“ „Dar 
nu ţi-e teamă că te arestează?“... „Fii pe pace, Moruzov face joc 
dublu. El a fost mare şef al spionajului, el lucrează și pentru 
Carol şi camarila lui, dar şi pentru von Cannaris, şetul spiona- 
jului armatei germane“. „Am plecat la întîlnire — relatează mai 
departe V. Biriş —, care a avut loc în Grădina botanică, şi am 
făcut cunoștință cu Moruzov, apoi Sima l-a urmat şi au plecat 
înainte, iar eu le făceam siguranţă mergînd în urma lor. Discuţia 
era animată, la un moment dat am interceptat exclamaţia lui 
Moruzov: «Trebuie să acţionezi»“. După aceste întrevederi cu ger- 
manii, cu japonezii şi cu Moruzov au urmat actele de teroare să- 
vîrşite de legionari în toamna anului 1938... „La 25 ianuarie 


1939 — relatează mai departe Biriș — mă întîlnesc (trezesc. — 
n.n.) în casa dr. Feraciu din str. dr. Pasteur, unde eram ascuns 
(cu. — n.n.), un telefon de la d-l inginer (Moruzov — n.n.). «Tre- 


buie să te văd imediat, peste un stert de oră ne întilnim lingă po- 
dul Elefterie». M-am dus, a venit, ne-am urcat în maşină şi am 
discutat cu Moruzov: «Sînt informat că oamenii lui Parizianu sînt 
pe urmele lui Horia şi nu-l pot găsi pentru a-l preveni. Ar fi o 
catastrofă dacă ar fi arestat şi ar alla Gavrilă Marinescu de legă- 
turile dintre noi. Spune-i să plece imediat în Germania, că deo- 


248 


depozitate -avme şi explozive. Se ţin aici zilnic consfă- 
tuiri și se dau instrucțiuni [...]. La 15 mai sosiseră în 
România mai mulţi ofițeri germani cu instrucţiuni pen- 
tru rețeaua aflată aici“, 

Exact în acest timp, adică la mijlocul lunii mai 1940, 
a avut loc o ,„,„misterioasă“ reîntoarcere în ţară a lui Ho- 
ria Sima şi a lui N. Petrașcu. Depistaţi de organele de 
Siguranţă, cei doi au fost arestaţi. Aflînd de aceasta, 
Moruzov — afirmă V. Biriș — „a dat dispoziţii ca Sima 
să fie imediat transportat în modul cel mai civilizat la 
București. Aici Moruzov a avut o întîlnire cu el, apoi a 
pregătit lui Sima terenul pentru împăcarea cu regele Ca- 
rol al II-lea şi pentru intrarea în guvern“?. Fără a cu- 
noaște adevăratele intenţii ale lui Moruzov, ministrul de 
interne a ordonat interogarea lui Horia Sima. La rîndul 
lui, Moruzov, pentru a crea terenul oficial intrării lui 
Sima în viața politică prin intermediul unei instituţii de 
stat publice, a fost de acord ca șeful legionarilor să fie 
supus unui interogatoriu la Corpul detectivilor din Sigu- 
ranţa generală a statului. Desfășurat între 23 și 29 mai 
1940, interogatoriul a avut ca principal obiectiv punerea 
de acord asupra următoarelor chestiuni: „1) dezarmarea 
și identificarea teroriștilor legionari din ţară și frînarea 
oricărui act violent, chiar de iniţiativă individuală; 2) gă- | 
sirea de mijloace pentru -aducerea din Germania a în- 
tregului grup terorist al lui Sima — elementul dinamic 


camdată nu pot face nimic pentru cl. Dă-i din partea mea asta». 
Mi-a predat.un plic — relatează Biriş — cu niște bani, am luat 
plicul și i l-am dat lui Sima, transmiţindu-i cele comunicate de 
Moruzov. În noaptea aceea Sima a hotărit să plece la Berlin...“ 
(loc. cit., dosar nr. 65 093, vol. 1, filele 488—489). 

La 31 august 1940, Mihail Moruzov semnează un referat în care 
este consemnat faptul că 11 persoane marcante ale mişcării le- 
gionare, printre care „Horia Gh. Sima, Augustin Bideanu, Radu 
Mironovici, Mille Lefter, Simion Leiter“ etc., „pentru aranjarea 
situaţiei lor militare, ministrul apărării naţionale a ordonat (la in- 


tervenţia lui Moruzov. — n.n.) detașarea acestor elemente la ca- 
binet (al ministrului, de la unităţile de care aparţineau. — n.n.) 
şi apoi — în mod secret — repartizaţi la Serviciul «S»* (secret. — 


n.n.). Moruzov consemnează în același document că acestora, pre- 
zentîndu-se- la serviciul ordonat (5.5.1.), „li s-a dat şi însărcina- 
rea să culeagă informaţiuni, prin legăturile ce le au în toate stra- 
turile sociale, în ce priveşte propaganda comunistă...“ (loc. cit. 
iond D, dosar nr. 1, filele 241—243). 

6 C. Neagu, D. Marinescu, op. cit., p. 162. 

7 AS.B., fond O, dosar nr. 65 093, vol. 1, fila 489. 


249 


și violent care compunea conducerea legionară; 3) re- 
constituirea întregii acţiuni a lui Sima, de la dizolvarea 
partidelor (februarie 1938. — n.n.) pînă în prezent“ (mai 
1940. — n.n. 
Anchetatorii erau convinşi că între mobilurile lui Ho- 
lia Sima şi cele ale regelui exista o esenţială deosebire. 
Din motive lesne de înţeles, ei n-au fost puși la curent 
cu manevrele inițiate de Carol al II-lea prin “Moru- 
zov, fapt pentru care l-au tratat pe Sima, cel puţin în 
prima fază, ca pe un infractor. Aceasta, cu atit mai mult 
cu cît, după arestare, la 21 mai, în convorbirea avută cu 
ministrul de interne, Horia Sima „a precizat legăturile 
pe care le au legionarii de la Berlin cu unii dintre mem- 
brii guvernului german. Astfel, Al. Constant şi Victor 
Vojen, care sînt funcţionari în Ministerul Propagandei 
Reichului, au legături strînse cu Goebbels [...]*. Tot- 
odată, Horia Sima a citat şi numele altor legionari care 
„au legătură cu Rudolt Hess, locţiitorul fiihrerului Ja 
conducerea partidului“ (nazist. — n.n.). Astfel, declaraţia 
sa că avusese „misiunea din partea legionarilor din Ger- 
mânia de a veni în ţară pentru a lua legătură cu legio- 
narii de aici în vederea desăvirşirii destinderii începute 
de dr. N. Noveanu“ n-a mai fost luată în considerare. 
- Ministrul de interne, fără a da crezare spuselor lui Sima, 
și-a format convingerea că acesta a venit în țară „pen- 
tru organizarea unui nou complot împotriva regelui, com- 
plot care ar putea fi pus la cale chiar de unii miniștii 
germani“. În această eventualitate, ministrul român pre- 
vedea că „România va trebui să mobilizeze, deoarece... 
înseamnă că Reichul urmăreşte să ne atace“. În cazul 
confirmării bănuielilor sale, ministrul considera necesar: 
»1) împușcarea lui Horia Sima și a tuturor acelora care 
se vor dovedi că au lucrat cu el sau îi ascultă ordinele 
(numărul acestora s-ar ridica la citeva sute); 2) deschi- 
derea unui proces pentru a arăta ţării și străinătății iîn- 
tenţiile criminale ale lor“. În cazul cînd bănuielile nu s-ar 
fi confirmat în întregime, ministrul preconiza să se facă 
eforturi pentru „determinarea lui Horia Sima de a se 
angaja să nu mai întreprindă nici o agitaţie și încadrarea 
lui în noua viaţă a statului“, După cum se poate deduce 


2 % Documentele citate. în legătură cu acest interogatoriu se află 
2 Arhivele statului Bucureşti (L), fond D, dosar nr. 1 — Horia 
ima. . . 


230 


din cele două variante, nici ministrul de interne nu fu- 
sese pus la curent cu intențiile regelui privind revenirea 
în țară a lui Horia Sima. 

După îndelungate interogatorii, anchetatorii au conchis 
următoarele: că legionarii legau posibilitatea ajungerii la 
putere numai de înfrîngerea militară a României de că- 
tre Germania, că autorităţile naziste de la Berlin mani- 
festau nervozitate față de eventualitatea ca România să 
fie atrasă de puterile occidentale într-un război contra 
Germaniei. Pentru a împiedica o astfel de evoluţie, Ges- 
tapoul — prin Himmler, Ministerul de Externe — prin 
Ribbentrop şi partidul nazist — prin Rudolf Hess puse- 
seră în mișcare toate piîrghiile, inclusiv mișcarea legio- 
nară. Horia Sima mărturisise că în toamna anului 1939, 
ȘI mai cu seamă în primăvara anului 1940, primul obiec- 
tiv al legionarilor de la Berlin fusese „împiedicarea Ro- 
mâniei de a intra într-un război contra Germaniei“. Deci, 
conchideau anchetatorii, „speculind această cauzalitate, 
oficialii germani au produs climatul necesar unei sim- 
bioze cu mișcarea legionară, legînd indestructibil, în con- 
cepţia acestora din urmă, soarta mișcării lor de aceea a 
triumtului Germaniei“. În ce-l privea pe el, Sima le de- 
clarase că, „pentru a preîntîmpina declararea războiului 
contra Germaniei, a luat hotărîrea să vină în ţară, unde, 
cu ajutorul a 60—70 de oameni hotărîţi şi înarmaţi, să 
comită un act de nebunie“, care includea şi un atentat 
la viaţa regelui. Declaraţia coincidea cu textul unei tele- 
grame trimise de Fabricius, ambasadorul Germaniei la 
București, ministrului de externe german, în care acesta 
relata că Urdăreanu îi mărturisise lui despre o discuţie 
avută cu Horia Sima, rediînd textual următoarele: „I-a 
spus că a venit în România deoarece a fost informat că 
regele intenţionează să meargă cu puterile occidentale; 
el a vrut să facă atunci un pas desperat“. i 

Considerîndu-se edificaţi asupra cazului, anchetatorii 
au făcut totul pentru a. netezi căile de apropiere între 
Carol al II-lea şi Horia Sima. Ei s-au străduit să-l con- 
vingă pe Horia Sima „de nestrămutata grijă (a regelui 
— nm), de loialitatea obligaţiilor cu caracter binevoitor 
față de Germania şi absurditatea insinuării agresivităţii 
faţă de Reich“. Sima a ascultat atent pledoariile, a părut 
că chibzuiește, după care a declarat: „Dacă este adevă- 
rat ce spuneţi dv., dacă acestea sînt gîndurile m.s. rege- 


251 


lui, atunci este cel mai mare suveran pe care l-a avut 
naţia noastră vreodată“. Din acest moment, cursul inte- 
rogatoriului s-a schimbat radical. Reprezentanţii sigu- 
ranţei erau convinși că vor reuşi să încheie tranzacţia, 
în schimbul unor oferte tentante. 
În declaraţiile lui Horia Sima fuseseră, desigur, multe 
elemente de bluf, nesesizate de anchetatori sau ignorate 
voit de aceștia. Preocupaţi să înlăture spectrul unei lovi- 
turi de stat, ei se declară deosebit de încîntaţi de intenţia 
lui Sima de a participa la opera de destindere, fără a se- 
siza că hitleriștii aleseseră anume această cale pentru 
subordonarea totală a României, deoarece un puci ar fi 
avut mai puţini sorţi de izbîndă în condiţiile puternicei 
adversităţi antifasciste a maselor, putînd duce la tulbu- 
rări interne grave. Așa stînd lucrurile, au raportat că, 
în urma unor „discuţii îndelungate“, au „răsturnat în- 
treaga concepţie a conducătorului mișcării“ în ceea ce 
privea atitudinea lui faţă de Carol al II-lea. La rîndul 
său, Sima a declarat, cu ipocrizia-i cunoscută, că s-a con- 
vins de faptul că „maiestatea sa regele a fost privit într-o 
lumină falsă, la crearea căreia au contribuit numeroși 
factori, începînd cu Corneliu Codreanu și terminind cu 
Iuliu Maniu“. În consecinţă, șeful legionar și-a exprimat 
dorinţa de a obţine o audienţă la rege, cu care prilej să-și 
arate „întregul devotament față de suveran“. Pentru o 
asemenea favoare s-a arătat dispus „să ordone elemente- 
lor din clandestinitate ... să păstreze liniște desăvirșită și 
să participe activ la acţiunea de destindere“, deoarece el 
găsea — din nou ipocrizie și falsitate — o „perfectă com- 
patibilitate între noul regim (cel al lui Carol. — n.n.) și 
postulatele mișcării“, fiind gata de „a se integra acestuia 
cu toţi partizanii săi, săvirșindu-se o operă de regăsire“. 
Ultimul angajament luat de Sima la interogatoriu a fost 
acela de a aduce în ţară întregul grup legionar de la Ber- 
lin, adică tocmai ceea ce dorise Carol. „De la acest climat 
de înţelegere nu a fost greu să-l determinăm pe Horia 
Sima să dea ordin (încă în timp ce era anchetat. — n.n.) 
de liniște și de adincire a destinderii“, informau organele 
siguranței în darea de seamă cu privire la anchetă. 
Horia Sima și-a onorat angajumentele. Mai întîi a oferit 
anchetatorilor siguranţei lista fruntașilor legionari din 
Germania, care urmau a fi aduși în ţară și pe care figurau 
21 de persoane. Apoi, în zilele de 29, 30 şi 31 mai, în pre- 


252 


zența şefului Corpului detectivilor, a avut loc o întreve- 
dere între Horia Sima şi unii delegați legionari din diferite 
judeţe, la care acesta și-a informat prietenii asupra si- 
tuaţiei lui, declarînd că este bine tratat de autorități și 
că, „din voinţa sa, şi nu din constrîngere, le cere: să risi- 
pească suspiciunile dintre legionari şi autoritatea consti- 
tuită; toţi cei care au revolvere, muniții, explozibile să le 
depună ..., fiecare în judeţul său să colecteze armamentul 
Şi să-l depună la Siguranţa generală, direct sau prin in- 
termediul poliţiei, locale“ etc. Documentul care relatează 
cele de mai sus consemnează și faptul că această întîlnire 
a avut loc „într-o casă particulară, iar delegaţii (legio-. 
nari. — n.n.) au venit cu mijloace de transport civilizate 
şi fără a fi escortaţi“. 

În urma acestor prime „succese“, anchetatorii raportau 
cu satisfacţie: „Sima vrea să pună direct mișcarea în ser- 
viciul suveranului, găsind „suficiente argumente de com- 
patibilitate pentru "radierea trecutului și încadrarea „mMiŞ- 
cării în F.R.N.& 

Metamorfoza șefului legionar părîndu-li-se evidentă, ve- 
chile soluţii sugerate de ministrul de interne deveniseră 
anacronice. Un eventual proces „Sima“ „ar pune — spu- 
neau anchetatorii — în lumină falsă intenţiile guvernului 
cu privire la soarta ce se rezervă grupului de la Berlin, 
ar pune în capul mișcării clandestine un alt conducător, 
necunoscut“, în timp ce Sima era, după aprecierea anche- 
tatorilor, ca şi cîștigat de partea regimului carlist. Tîrgul 
se putea încheia. 

„Mai era însă nevoie de măsuri care, pe de o parte, să-l 
reabiliteze pe Sima în ochii opiniei publice, iar pe de altă 
parte să-i ofere acestuia garanţia că şi partenerii sînt loiali. 
Dovezile n-au întîrziat să se-arate. Referindu-se la aceasta, 
Moruzov afirma la 31 august 1940, într-un referat adre- 
sat, probabil, ministrului de interne: „După înapoierea 
d-lui Horia Sima în ţară, în urma unor angajamente luate 
față de forul conducător al statului, s-a ordonat urmă- 
toarele: 1) să fie pus în libertate, 2) să se întreprindă prin 
elemente foste (? ?) legionare indicate de d-sa şi pe răs- 
punderea d-sale o propagandă în ţară, răspîndindu-se for- 
mula: «credinţă pentru rege şi în slujba intereselor ţării»i?. 
Ca urmare, condamnarea la închisoare pe 8 ani, aflată încă 


 A.S.B,, fond O, dosar nr. 1., fila 241. 


253 


în vigoare, a fost apreciată ca nefiind cauzată de „fapte 
grave“, motiv pentru care „Horia Sima poate ataca sen- 
tinţa [...], judecîndu-se în stare de libertate“. Procesele în 
curs intentate legionarilor, privind actele teroriste în baza 
cărora Sima putea fi condamnat, au fost suspendate, mo- 
tivîndu-se că „Horia Sima a întreprins acţiunea de com- 
plot contra guvernului numai pentru că nu a reuşit să se 
apropie de m.s. regele“. De aceea, considerau anchetatorii, 
„se pare că întinderea unei miini binevoitoare [.. .] acestui 
om [...] ar provoca în sufletul lui, care nu a cunoscut pînă 
acum nici o înţelegere, nici o duioșie (sic!), un reviriment, 
„capabil să răstoarne fundamental concepţiile lui din tre- 
cut, ia 

La 18 iunie 1940, Sima a fost primit de rege. Audienţa, 
după cum constatau oamenii siguranţei, „a fost hotări- 
toare în evoluţia spirituală a lui Horia Sima“. Unul dintre 
foştii anchetatori, de faţă fiind, a declarat: „La ieşirea lui 
Sima din audiența la m.s. regele am avut cu-el o între- 
vedere. I-a trebuit o jumătate de oră de reculegere ca să-mi 
spună că nu este în stare să vorbească, exprimîndu-se 
textual: «Nu pot să-mi adun gîndurile. Sînt copleșit de 
personalitatea regelui». Ca profesionist — relata în con- 
tinuare funcţionarul de la siguranță — apreciez că Horia 

- Sima este fermecat de ms. regele . ..&. Din partea lui Sima 
totul a fost desigur o punere în scenă: el ştia că atît com- 
portarea, cît şi declaraţiile lui vor ajunge la urechile ma- 
iestății sale. 

Audienţei i-au urmat, cu ajutorul nemijlocit al monar- 
hului, al siguranței și al lui Mihail Moruzov, instalarea lui 
Horia Sima ca şef al Gărzii. La 20 iunie sînt amnistiate o 
seamă de infracţiuni politice care priveau expres pe legio- 
nari. Din acel moment Horia Sima şi alți gardişti, vino- 
vaţi de acte teroriste, de trădare de patrie, încetează de a 
mai fi urmăriţi de către organele judiciare. La 22 iunie 
Monitorul Oficial nr. 142 publică Decretul-lege nr. 2 056 
prin care Frontul Renașterii Naţionale este transformat în 
Partidul naţiunii. Horia Sima se înscrie în noul partid, 
dind ordine ca toţi legionarii să-i urmeze gestul. Evident, 
Carol al II-lea nu a întirziat să-şi răsplătească noul con- 
vertit, care se autointitula „slugă prea supusă și plecată“ 
a maiestăţii sale. La 28 iunie, avind loc o remaniere a ca- 
binetului prezidat de Gh. Tătărescu, Horia Sima a fost 
numit subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţio- 


254 


nale, iar la 4 iulie, odată cu formarea cabinetului Ion 
Gigurtu, a devenit ministru al cultelor şi artelor, avînd 
alături, din partea mișcării legionare, pe dr. Vasile No- 
veanu, ministru al inventarului avuţiei publice, şi pe Au- 
gustin Bideanu, subsecretar de stat la Departamentul 
finanţelor. i 

Astfel, după cum se exprima şi Nichifor Crainic, Carol 
al II-lea îl recunoaște pe Horia Sima ca șef al organizaţiei 
legionare şi îşi asigură colaborarea cu cel care venise în 
ţară să-l asasineze. Abia încheiat tîrgul cu legionarii, Carol - 
se vede silit, sub presiunea crescîndă a Germaniei naziste, 
să facă noi concesii acesteia. La 30 iunie el comunica lui 
Fabricius hotărîrea de a renunţa la garanţiile anglo-fran- 
ceze şi de a realiza o înţelegere cu Germania. Ulterior, la 
1 iulie, Carol comunica Berlinului, prin același Fabricius, 
dorinţa de a fi trimisă în România o misiune militară 
germană cu scopul de a realiza o colaborare bilaterală 
„puternică“10, 

Dar pe Horia Sima nu l-au mulţumit cele dobîndite pen- 
tru sine, pentru Gardă de la Carol al II-lea. El se arăta 
mereu nemulțumit, voia mereu mai mult, tot mai mult, 
voia puterea de stat. Pentru Sima şi ceilalţi ajunşi, în 
fine, la masa guvernamentală patronată de Carol al II-lea, 
ziua de 4 iulie 1940 avea doar valoarea unui simbol. Pen- 
tru ei era limpede că monarhul putea fi „manevrat“ și că 
i se putea smulge mai mult. Competiţia ce a urmat între 
Carol al II-lea și Horia Sima, menită, aparent, să verifice 
sinceritatea reciprocă, a dovedit nesinceritatea ambelor 
părţi, angajarea într-o cursă în care fiecare încerca să-l 
înșele pe celălalt, şi unul și altul rămînînd sau pozînd că 
a rămas cu sentimentul victoriei. Evenimentele care au 
urmat au dovedit că Horia Sima, intuind slăbiciunea lui 
Carol al II-lea, i-a oferit o imagine falsă atît a profilului 
.Şi sentimentelor sale personale, cît și a intenţiilor nutrite 
de legionari cu privire la colaborarea şi integrarea lor în 
ordinea carlistă. Avînd sprijinul cercurilor hitleriste și 
profitind de rezistenţa șefilor partidelor politice faţă de 
încercările lui Carol al II-lea de a realiza „reconcilierea“, 
„legionarii vor deveni — contrar declaraţiilor lui Sima — 
ostentativi, pretenţioşi, agresivi, în primul rînd faţă de 


i Vasile Liveanu, Ion Chiper, Condiţiile instaurării dictaturii 
legionaro-antonesciene, în „Împotriva fascismului“, p. 169; 


255 


Carol, şi vor folosi fiecare prilej şi concesie regală pentru 
a cere alta.. 

Spre a crea condiţiile unor noi confruntări cu palatul, 
de pe urma căreia legionarii scontau să obţină un cîştig 
mai substanţial, la 6 iulie, Horia Sima îşi înaintează de- 
misia din guvernul Gigurtu. Manevra era menită să de- 
termine consimţămîntul lui Carol pentru reapariţia la su- 
prafaţă a mișcării legionare și integrarea ei în viaţa pu- 
blică şi de stat pe toate planurile și cu toate forțele de care 
mai dispunea. : Ș 

Horia Sima și-a anunţat demisia printr-o zgomotoasă 
declaraţie de dezacord cu guvernul. El afirma chiar din 
prima frază că a acceptat să intre în guvernul Gigurtu „in 
urma înaltei dorinţe a m.s. regelui, considerînd că el va 
reprezenta în chip sincer o nouă orientare în politica 
internă...“ Rezulta oare că guvernul Gigurtu, care adîn- 
cise caracterul reacţionar, antipopular al regimului dicta- 
turii regale, nu reprezenta încă guvernul dorit de legio- 
nari? Bineînţeles. Ei erau nemulţumiţi că între ceea ce 
doreau să obţină în urma participării şi ceea ce dobîndiseră 
era o mare deosebire. În declaraţia menţionată, Sima îşi 
justifica demisia: prin faptul că guvernul era „lipsit de 
unitate și de o concepţie comună de lucru, naţionalist în 
aparenţă, iar în fond rămînînd pe vechea poziţie politi- 
cianistă“. Exprimîndu-și deschis dorinţa de a instaura un 
guvern de dictatură fascistă, după profilul legionarilor și 
dispoziţiile hitleriștilor, Horia Sima afirmă, vorbind fari- 
seic în numele naţiunii române, că „ea dorește un guvern 
sincer naţionalist, de mare energiet. Și pentru că spera 
că regele le va mai ceda un pas, Sima, în încheierea spu- 
selor sale, afirmă că „fosta mișcare legionară [...] rămîne 
mai departe strîns legată de suveranul ei, regele Carol al 
II-lea, și așteaptă cu toată încrederea cuvintul lui regesc“. 
Neîncrezător în grandilocventa declaraţie de supunere, 
Carol al II-lea se grăbeşte să numească în locul lui Sima 
un alt legionar, pe avocatul Radu Budişteanu, pentru a nu 
crea la Berlin aparenţa unei rupturi între el și legionari. 
Concomitent, determinat şi de presiunile hitleriștilor, între- 
prinde noi măsuri reacționare, expresie a degenerării con- 
tinue a dictaturii regale: internarea în lagăre a comuniști- 
lor și luptătorilor antifasciști, a numeroși reprezentanţi 
ai forţelor de stînga, suprimarea dreptului la grevă, orien- 
tarea spre desființarea breslelor, dizolvarea parlamentu- 


256 


lui odată cu închiderea adunărilor legiuitoare. Regimul 
carlist pășea astfel spre anularea totală a democraţiei, 
speriînd că spiritele se vor linişti, că legionarii îl vor as- 
culta şi sprijini. Dar numai după trei zile, în 9 iulie, rege- 
lui îi vor deveni clare atît manevrele legionarilor, cît și 
scopul urmărit: acapararea în exclusivitate a guvernării. 
Aceasta s-a produs în urma demisiei celor trei reprezen- 
tanți ai legionarilor din guvern, care, după exemplul lui 
Sima, declarau că sînt „stăpîniţi de aceleaşi sentimente 
de dragoste față de rege“, dar că nu mai pot face parte 
din cabinetul respectiv. La 20 iulie lui Carol îi va fi dat 
să audă această declaraţie din partea unei delegaţii a miș- 
cării legionare trimise la palat, în frunte cu Horia Sima, 
care a formulat cererea de a-i fi încredinţată formarea 
unui nou guvern, ceea ce regele, firește, nu acceptă. Spre 
sfîrşitul lunii iulie, în viața politică românească se con- 
turaseră o seamă de fenomene care demonstrau că cercu- _ 
rile conducătoare, la sugestia lui Carol al II-lea, adoptau 
calea unei atitudini tot mai concesive față de mişcarea 
legionară, fapt care va ușura mult ascensiunea acesteia 
spre puterea de stat. La 28 iulie au fost amnistiate o 
seamă de delicte politice comise după 1937, îndeosebi de 
legionari. La 9 august Carol al II-lea a semnat decretul- 
lege „privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din 
România“. Această lege cu conţinut rasial crea pentru 
cetăţenii evrei o seamă de discriminări față de restul 
populației ţării. 

Cu toate concesiile făcute de regimul dictaturii lui Ca- 
rol fascismului în politica internă, legionarii își continuă 
presiunile, folosind orice prilej pentru a agita spiritele şi 
a intimida pe cei ce li se opuneau. Poziţia pe care înțele- 
geau să se situeze, trădarea de către ei a intereselor naţio- 
nale se vor dezvălui cu deplină claritate cu prilejul fră- 
miîntărilor politice în legătură cu satisfacerea pretențiilor 
anexioniste ale Ungariei horthyste față de România din vara 
anului 1940. La 2 august 1940 Ion Gigurtu, șeful guvernu- 
lui, a organizat o întrevedere cu unii fruntași politici tran- 
silvăneni în legătură cu intenţia guvernului de a da curs 
sugestiei hitleriste de a trata cu Ungaria, şedinţă la care 
a luat parte și Horia Sima. Șeful Gărzii de fier încearcă 
să convingă pe fruntașii politici să accepte pretenţiile hor- 
thyste, întrucît, după război, afirma el, în condiţiile victo- 
riei puterilor Axei, „vom putea reciîştiga teritoriile pier- 


257 


dute“i!. La 10 august a avut loc o întrevedere între Horia 
Sima şi emisarul nazist Herman von Rittgen, căruia Sima 
i-a declarat, în legătură cu această gravă problemă, că 
„dacă România este sfătuită de Fiihrer să facă o rectificare 
a frontierei de apus [... ] mișcarea legionară acceptă ideea 
cesiunii“12, După cum se ştie, la 29 august a avut loc în 
Palatul Belvedere din Viena întîlnirea dintre von Ribben- 
trop şi contele Ciano, menită a traduce în fapt hotăririle 
lui Hitler și Mussolini privitoare la cedarea de către Româ- 
nia în favoarea Ungariei horthyste a nordului Transilvanie!, 
teritoriu românesc, locuit în majoritate de români!5. Con- 
diţiile în care s-a desfășurat acest așa-zis arbitraj pot fi 
cel mai bine rezumate în cuvintele lui Ribbentrop, adre- 
sate delegaţiei române de la Viena şi, prin Fabricius, la 
Bucureşti: „El, Ribbentrop, nu-şi ia nici o răspundere 
dacă în termen de 5 minute nu dăm răspunsul“!4. Consi- 
liul de coroană, chemat să se pronunţe asupra ultimatumu- 
lui, va număra, printre cele 18 voturi exprimate în fa- 
voarea acceptării deciziei Axei!5, pe cele ale lui Ion Moţa, 
tatăl legionarului Moţa, și Horia Zelea Codreanu, fratele 
lui C. Z. Codreanu, reprezentanţii mișcării legionare. 
Lucrurile aproape că nu au nevoie de comentarii. Expo- 
nenţii „naţionalismului“ extrem, ai mişcării care își atri- 
buia cu sfruntată aroganță titlul de purtătoare a „gloriei 
străbune“ și de apărătoare a „gliei strămoșești“, au votat 
fără să cricnească sfirtecarea teritoriului ţării, ordonată 
de patronii lor de peste hotare. Astăzi, după decenii, le- 
gionarii care, aflați sub oblăduirea unor oficine străine, 
îşi scriu, cu condeiul lor sau al altora, „amintirile“ pline 
de venin împotriva poporului român nu au — nici as- 
tăzi — vreun cuvînt de condamnare a dictatului fascist, 
ci încearcă să vorbească de situația „dramatică“ în care s-a 
găsit Garda de fier între devotamentul şi angajamentele 
față de Hitler şi interesele naţionale ale României. Este 
o recunoaștere tardivă şi ocolită a trădării, a faptului că . 
pentru legionari primau dispoziţiile venite de la Berlin. 


11 A.M.I., fond D, dosar nr. 546, volumul 5, fila 84—85. 

12 Loc, cit., fond O, dosar nr. 88 294, volumul 18, fila 57. Ă 

13 Vezi pe larg A. Simion, Dictatul de la Viena, Editura Dacia, 
Cluj-Napoca, 1972, p. 179—200. 

14 „Argus“ din 2 septembrie 1940. ! 

15 Arhiva C.C. al P.C.R, fond nr. 47, dosar nr. 4628/198; cf. 
Al. Gh. Savu, op. cit., p. 418; vezi și A. Simion, op. cit., p. 201—204. 


258 


? 


Poporul român a trăit atunci momente cu adevărat dra- 
matice ale istoriei sale. Dar dramatismul nu a constat 
într-o dilemă. Nici o clipă pentru poporul nostru nu s-a 
pus problema alegerii. Dramatismul consta în slăbirea 
capacităţii sale de rezistenţă în faţa puterilor fasciste, ca 
urmare a lipsei de unitate a forțelor democratice, a poli- 
ticii fascizante promovate de cercurile guvernante, situa- 
ție la care a contribuit din plin mişcarea legionară prin 
servirea cu zel a politicii Germaniei naziste față de Româ- 
nia. Dramatismul consta, de asemenea, în izolarea Româ- 
niei pe plan internaţional, în prăbușirea sistemului de 
alianţe sud-est CUrOpERS, în abandonarea ei de către aliații 
occidentali. 

Adevărata dragoste de patrie, conștiința intereselor na- 
ționale și-au găsit-o vie şi impresionantă expresie în in- 
dignarea şi revolta cu care muncitorii, ţăranii, intelectua- 
litatea, întregul popor român au primit dictatul de la 
Viena. Partidul Comunist Român a mobilizat masele largi 
populare, forţele progresiste ale țării pentru a înfiera dic- 
tatul fascist. În zilele următoare, întreaga ţară, întregul 
popor şi-au afirmat hotărîrea de a se opune traducerii în 
viaţă a verdictului de la Viena, pentru apărarea cu arma 
în mină a integrităţii teritoriale a ţării. Demonstraţiile 
de protest împotriva Germaniei şi Italiei, care au impus 
acest dictat, ca şi împotriva politicii dictaturii regale, 
datorită căreia România era pusă în situaţia de a accepta 
verdictul, au cunoscut o amploare fără precedent. Într-un 
document informativ al poliției din Cimpina se arată că 
după actul de la 30 august, „muncitorii sînt foarte agitaţi 
contra conducătorilor Italiei şi Germaniei ..., spunînd că 
greşit conducătorii de azi au făcut apropiere cu Axa 
Roma-Berlin, care, în loc să ne susţină, au înţeles să ne 
impună prin forţa ei de a ceda din teritoriile noastre“. În 
ziua de 30 august, la Cluj, mii de locuitori ai orașului 
transilvănean „au ieşit sub cerul liber înstelat pentru a-și 
striga profunda lor revoltă împotriva judecății care tinde 
să-i ducă în robie. Pe marile bulevarde ale Clujului, în 
Piaţa Unirii, în faţa primăriei, mulţimea a dat glas viforos 
hotăriîrii de a rezista cu preţul vieţii“ — scria „Univer- 
sul“ din 3 septembrie 1940. Despre aceeaşi demonstraţie, 
„Scînteia“ din 17 septembrie 1940 relata: „Trei zile şi trei 
nopţi strada era un adevărat loc de întruniri populare“. 
Dind glas sentimentelor de revoltă ale poporului, hotăririi 


17* 259 


sale de a respinge acest odios dictat, Zaharia Stangu scria 
la 1 septembrie 1940 în gazeta „Azi“: „Ardealul este ro- 
mânesc şi trebuie să rămînă românesc“, pentru apărarea 
lui, „nici o jertfă nouă, oricît ar fi ea de uriașă, nu mi se 
pare zadarnică“!6, 
Odiosul verdict fascist de la Viena a provocat o puter- 
nică reacţie și în opinia publică internaţională — o nouă 
şi elocventă dovadă a preţuirii pe care aceasta o acorda 
principiului autodeterminării naţiunilor materializat în 
centrul şi sud-estul Europei la sfîrşitul primului război 
mondial. Puternica ripostă față de acest verdict era tot- 
odată o ripostă dată fascismului, revizionismului!?. Pentru 
a salva aparențele şi a induce în eroare opinia publică, 
Horia Sima, exact în momentul în care se pregătea pentru 
asaltul hotăritor în lupta pentru acapararea puterii de stat, 
şi-a exprimat „dezacordul“, nu împotriva dictatului hit- 
lerist, ci față de hotărîrea Consiliului de coroană. Evident, 
Gestapoul nu era străin de luarea de poziţie, iar „dez- 
acordul“ nu constituia decit o manevră politicianistă de 
a-l aduce pe Carol al II-lea în faţa hotăririi de a preda 
puterea în mîna legionarilor. Această intenţie reiese din 
conţinutul manifestului răspîndit la 1 septembrie de Horia 
Sima, în care Carol al II-lea era făcut răspunzător pentru 
acceptarea dictatului de la Viena, pentru întreaga politică 
externă a României, regele fiind din nou denumit „duş- 
manul“ principal al mişcării legionare. Iar în încheiere, 
căpetenia gardistă avea grijă să declare: „Mișcarea legio- 
nară își exprimă din nou atașamentul profund pentru pute- 
rile Axei și încrederea nezdruncinată în spiritul de dreptate 
care va prezida la alcătuirea Europei de miine“!8 (subli- 
nierea aparține lui Horia Sima — n.n.)  „Atașamentul 
profund“ era, desigur, cum nu se poate mai limpede. Dar 
despre ce fel de „încredere“ putea fi vorba în „spiritul de 
dreptate“ şi în „alcătuirea Europei de miine“, cînd dicta- 
tul de la Viena era un act hotărît de puterile Axei, ca o 
parte componentă a „noii ordini europene“, pe care ele o 
„instaurau — după cum declara Hitler — pentru o mie de 
ani? Manifestul legionar nu reprezenta nici un fel de 
„Protest“, ci doar exprimarea servilismului faţă de hitle- 


16 „Azi“ din 1 septembrie 1940. 

17 Vezi Olimpiu Matichescu, Opinia publică internaţională despre 
Dictatul de la Viena, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975. : 

15 D.G.F.P., series D, vol. XI, dos. 9. 


260 


rism, provocarea unei agitaţii anticarliste şi încercarea 
de a înșela o dată mai mult şi în momente tragice opinia 
publică, poporul român. Poziţia adevărată a lui Horia 
Sima faţă de acest act grav pentru integritatea teritorială 
a României, pentru destinele poporului român a fost ex- 
primată de acesta într-o cuvîntare ţinută la „Casa verde“ 
din București în ziua de 13 septembrie 1940, în care spu- 
nea că „Prăbuşirea teritorială să nu ne înspăiminte. 
Biruinţa de la 6 septembrie e mult mai însemnată decît 
tot trecutul istoric de pînă acum“!?. 


Precipitarea evenimentelor politice din țară, provocată 
de adincirea crizei politice a dictaturii regale, declanșează 
intensificarea pregătirilor naziste de înfeudare totală a 
României. Hitleriștii doreau o cît mai rapidă rezolvare a 
situației în favoarea Germaniei, spre a grăbi aplicarea 
integrală a clauzelor acordului economic, ca și alte planuri 
legate de România. La 1 septembrie, reprezentanţii diplo- 
matici italian și nazist din București s-au întrunit pentru 
a analiza situaţia creată. Principala forță de șoc pe care 
se bizuiau în soluţionarea în favoarea Axei a situaţiei poli- 
tice românești era, fireşte, aceeaşi Gardă de fier. La 2 sep- 
tembrie, mandatari ai lui Fabricius s-au întîlnit în secret 
cu Horia Sima, întîlnire la care acesta şi-a exprimat 0pi- 
nia că România se afla în fața unui iminent „război ci- 
vil“ şi se impunea deci „o contrarevoluţie a Gărzii, în 
interesul colaborării româno-germane“2%. Hitleriştii nu 
erau însă interesaţi într-o astfel de variantă, fapt pentru 
care Horia Sima comunică Legaţiei Germaniei că regele 
Carol opune rezistenţă faţă de verdictul de la Viena,'că o 
mare parte a armatei, inclusiv multe cadre din Marele 
stat-major, se opun retragerii din teritoriul cedat Unga- 
riei horthyste. Concomitent, pentru a întări cele afirmate 
în legătură cu iminenţa războiului civil, încearcă dezlăn- 
țuirea unui puci. La 3 septembrie 1940, în cîteva orașe ale 
țării, legionarii întreprind atacuri armate împotriva auto- 
rităţilor de stat, a unor unităţi militare. La Constanţa cad 
23 de morţi din rîndul ostaşilor unei unități. La Braşov 
este ocupat localul poliţiei. În aceeaşi zi, la București, ei 
încearcă să atace şi să ocupe clădirea poliţiei capitalei. 
Mizarea pe starea de spirit potrivnică dictaturii carliste 


19 Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 38. 
2% D.G.F.P., series D, vol XI, dosar 9. 


261 


existente în mase şi, implicit, pe obţinerea unui sprijin 
social s-a dovedit iluzorie. Aşa-zisa revoluţie legionară de 
la 3 septembrie a fost un veritabil bluf. Legionarilor nu li 
s-a alăturat nimeni. Dealtminteri, însuşi ministrul Germa- 
niei la Bucureşti telegrafia la Berlin, la 4 septembrie, că 
„revolta Gărzii trebuie considerată ca eșuată“?!. 

Din acest impas, legionarii şi alte forţe reacționare vor 
fi scoase de către hitlerişti, prin abilul diplomat Fabricius. 
El va manevra lucrurile în așa fel, încît interesele Ger- 
maniei să fie cît mai bine servite, iar cel ales pentru rolul 
de conducător să convină tuturor, pentru a crea impresia 
că iniţiativa aparține factorilor de răspundere din Româ- 
nia, inclusiv regelui. În reușita planului lor, hitleriştii 
scontau pe faptul că vîrfurile cele mai reacționare ale 
claselor exploatatoare, favorabile aderării la Axă şi inte- 
resate în instaurarea unui regim fascist, totalitar, care 
să le asigure poziţiile, inclusiv conducătorii Gărzii de fier, 
aveau, în sfîrșit, să se înțeleagă şi să renunţe la atacurile 
reciproce. În acelaşi timp, emisarul hitlerist, în căutarea 
unei soluţii cît mai propice, era nevoit să ţină cont de 
realele servicii pe care le adusese naziștilor Garda de fier 
şi, mai ales, de misiunea pe care aveau s-o îndeplinească 
în viitor. Legionarismul, ca element de manevră, ca fer- 
ment pentru întreţinerea în țară a unei atmosfere de ten- 
siune politică şi de grupare de șoc impotriva forţelor 
antifasciste, a conflictelor politice interne, trebuia păstrat. 

- Generalul Ion Antonescu se afla şi el în dizgraţia coroa- 
nei. Legăturile dintre unii fruntaşi legionari şi el datau 
de multă vreme. În timpul guvernării Goga-Cuza, cînd 
Antonescu ocupa fotoliul de ministru al apărării naţionale, 
acesta a favorizat împăcarea lui Codreanu cu Goga. De 
asemenea, Ion Antonescu, cu ocazia procesului Codreanu 
din mai 1938, depusese mărturie în favoarea „căpitanului“, 
atirmînd despre acesta că „a avut o atitudine foarte fru- 
moasă faţă de interesele ţării“, că șeful „Gărzii nu poate 
fi acuzat de trădare“ ete.22 Aceste afirmaţii și poziţii 
aveau să-i [ie prielnice viitorului dictator, și el în căutarea 
unei grupări politice pe care să se poată bizui. Totodată 
îl va accepta și Horia Sima, văzînd că nu poate obţine 
numai pentru sine rolul de conducător suprem în stat. 


SE Arhiva 1.$.1.S.P., fond 14, dosar 9. 
A 1 pâstevânii în procesul lui Codreanu Z. Corneliu. Mai 1938“, 


262 


Faptele vor dovedi că o astfel de rezolvare a crizei po- 
litice a regimului carlist avea să satisfacă şi toate celelalte 
forțe politice ale claselor exploatatoare, desigur pe fiecare 
de pe anumite poziții. Referindu-se la aceasta, Ion 
Mocsony Styrcea remarca: „La ora aceea Antonescu era 
' candidatul cel mai agreat de toate partidele de opoziţie, 
“iar fracțiunea crucială a germanofililor (Garda de fier. — 
n.n.), anticarliștilor, nemulțumiţilor de tot felul din ar- 
mată şi aparatul de stat îl considerau persoana cea mai 
acceptabilă [...]. În aceste împrejurări — precizează mai 
departe Styrcea — Carol se hotărăște a-l aduce pe Anto- 
nescu la putere (tăindu-și astfel singur craca de sub pi- 

cioare) în noaptea de 2 septembrie, după îndelungate con- 
sultări cu diverși membri ai corpului diplomatic, ai gu- 
vernului, „consilieri regali, dar în cele din urmă luînd 
această hotărire din proprie inițiativă, ca o soluţie in ex- 
tremis. j | 

Antonescu era, prin urmare, „omul tuturor, inclusiv 
al partidelor naţional-ţărănesc și naţional-liberal. Aceasta 
rezultă fără echivoc și din următorul episod descris de ase- 
menea de Mocsony Styrcea. În momentul luării hotăriîrii de 
către Carol al II-lea de a-l aduce la putere pe Antonescu, 
acesta se afla cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea Bis- 
triţa. Ordinul lui Carol dat siguranţei de a-l convoca pe An- 
tonescu la palat în după-amiaza zilei de 2 septembrie nu a 
putut fi executat imediat, deoarece Antonescu, cu citeva 
ore înainte, fusese „răpit“ de la domiciliul său printr-o 
acțiune „organizată de Iuliu Maniu, care s-a grăbit să-l in- 
formeze despre intenţia palatului. Maniu — spunea Styr- 
cea — l-a pus pe general la curent cu situaţia și i-a re- 
comandat condiţiile ce trebuiau impuse camarilei, ce- 
rîndu-i să nu consimtă la nici un aranjament fără preala- 
bila sa aprobare, el fiind de conivenţă cu Dinu Brătianu, 
pe care a doua zi îl vor vedea împreună. La sugestia lui 
Maniu — relatează mai departe Styrcea — Antonescu 
consimţi, de asemenea, să-l vadă singur, încă în seara 
aceea, pe Horia Sima, pentru ca la consfătuirea + fixată 
pentru a doua zi să poată analiza cu de-amănuntul „pre- 
tenţiile legionarilor“. În sfîrşit, încă o circumstanţă favo- 
rabilă lui Antonescu era aceea că relaţiile sale cu hitle- 
riștii — după cum declară el însuși — datau de mai multă 
vreme. Între general și reprezentanţii lui Fabricius, inspi- 
ratorul candidaturii acestuia la postul de dictator al Ro- 


263 


mâniei, se stabiliseră legături privind schițarea viitorului 
program de guvernare încă din lunile iunie-iulie 1940, pe 
cînd Antonescu se afla la mănăstirea Bistriţa. Referindu-se 
la aceasta, lon Antonescu relata: „De cînd eram în închi- 
soare la Bistriţa am tratat prin intermediul domnului M. 
Antonescu — în cel mai strict secret — cu germanii asu- 
pra tuturor problemelor statului român [...], pentru ca 
atunci cînd împrejurările m-ar aduce la conducerea sta- 
tului să n-am dificultăţi cu germanii“? Faptul că Anto- 
nescu a fost într-adevăr favoritul şi poate singurul favo- 
rit al naziștilor este declarat chiar de Fabricius, care la 
5 septembrie 1940 transmitea la Berlin următoarele: „Cred 
că am găsit în el (Antonescu. — n.n.) o personalitate în 
fruntea guvernului român, care este ferm hotărită să în- 
deplinească aici importantele noastre cereri“?. , 

Desigur, din calculele naziștilor nu a fost omisă nici 
Garda de fier ca grupare de încredere în guvern, 
dar nu în prim-plan. După cum rezultă dintr-un raport: 
trimis Berlinului de Legația Germaniei din București, în 
vara anului 1940, Herman Neubacher, consilierul econo- 
mic al Legaţiei Germane din București, „s-a întilnit cu 
Sima, [dar] n-a avut impresia că acesta și oamenii din 
spatele său posedă un program limpede și oameni capa- 
bili care, în actuala situaţie grea, ar putea să formeze un 
guvern capabil să lucreze“?5, 

În aceste împrejurări, caracterizate prin derută în viaţa 
politică internă, prin presiunea cercurilor naziste, a agi- 
taiilor şi acţiunilor teroriste ale Gărzii de fier, prin în- 
teţirea manevrelor forţelor fasciste de a prelua puterea, 
Carol al II-lea emite decretul-lege nr. 3052 din 5 sep- 
tembrie 1940, prin care Ion Antonescu este însărcinat cu 
formarea unui nou guvern, învestit „cu depline puteri 
pentru conducerea statului român“, sau, cum afirma An- 
tonescu însuși, „cu puteri dictatoriale“:6. Prin aceasta se 
soluţionase problema puterii? Încă nu, deoarece între 
palat şi Antonescu, între Antonescu, Maniu şi Brătianu, 


23 Arhiva CC. al P.C.R., fond nr. 103, dosar nr. 8224, filele 
5—6; vezi şi A. Simion, Regimul politic din România în perioada 
ga fa 1940—ianuarie 1941, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, 

E Arhiva 1.$.1.5.P., fond X, dosar 9G. 

ia Loc. cit., fila 90, citat după A. Simion, op. cit., p. 20. 

General 1. Antonescu, Temelia statului naţional-legionar, 6 
septembrie 1940—6 octombrie 1940, Bucureşti, p. 5. 


264 


între Antonescu și Maniu, Brătianu, Carol continuau să 
aibă loc febrile tratative pentru portofolii. În acea zi — 
remarcă istoricul vest-german Andreas Hillgruber, „pro- 
blema cea mai dificilă pentru Antonescu era atitudinea 
Gărzii de fier. Conducătorul ei, Horia Sima, nu ieșea încă 
din ascunzătoarea sa, dar. cerea în numeroase manifeste 
abdicarea lui Carol. Legionarii au răspîndit zvonul că nu 
pot colabora cu Antonescu, dat fiindcă acesta nu-l silise pe 
rege să abdice [...]. Mereu se făceau demonstraţii, se 
trăgeau focuri izolate în faţa palatului. Antonescu a folo- 
sit aceste tulburări, de fapt neînsemnate, drept prilej 
pentru a clarifica, la rîndul său, situaţia și a face pe rege 
să abdice“:7., Legionarii stăruiau să obțină poziţii cheie 
în viața de stat. Înțelegerea dintre Maniu şi Antonescu de 
a da legionarilor numai portofoliile Sănătăţii, Educaţiei 
Naţionale și Cultelor a întîmpinat din capul locului refu- 
zul Gărzii de fier. Styrcea nota că „din convorbirea gene- 
ralului cu Sima [...] nu mai rămînea aproape nimic din 
proiectul iniţial stabilit cu Maniu și Brătianu, pretenţiile 
legionarilor crescînd [. ..]. Legionarii cereau ca în guvernul 
provizoriu (nu explică în ce sens provizoriu. — n.n), a 
cărui președinție erau de acord să i-o lase generalului, să 
dețină nici mai mult, nici mai puţin decit toate ministe- 
rele-cheie, începînd cu vicepreședinţia şi terminînd cu 
Comunicaţiile ...“ De remarcat că la aceste tratative, care 
au durat 60 de ore, legionarii au fost „urmăriţi îndea- 
proape de ambii miniştri ai Reichului la Bucureşti“ (Man- 
- fred von Killinger şi Fabricius, care trebuia să rămînă 
în ţară pînă la soluţionarea problemei româneşti). Anto- 
nescu, la rîndul său, insista pe lingă rege să satisfacă pre- 
tenţiile legionarilor cel puţin deocamdată. Legionarii şi-au 
întețit agitaţiile. Postaţi în jurul palatului regal, trăgeau 
focuri de armă, iar prefectura poliţiei capitalei au ase- 
diat-o. Aproximativ la orele 21, în aceeaşi zi, Antonescu 
îi prezintă lui Carol un ultimatum, care expira la orele 4 
în dimineaţa zilei de 6 septembrie, somîndu-l să abdice. 
Înfricoşat, sfătuit de mai mulţi sfetnici politici, printre 
care Valer Pop, Gheorghe Brătianu, A. C. Cuza, Mihail 
Manoilescu ş.a., Carol al II-lea abdică în dimineaţa zilei 
de 6 septembrie. Manevrele conjugate ale celui de-al 


2 Andreas Hillgruber, Hitler, Kănig Carol und Marschal Anto- 
nescu, Franz Steiner Verlag, Gmbh-Wiesbaden, 1956, p. 94. 


265 


III-lea Reich, ale Gărzii de fier, ale generalului Antonescu și 
ale celor ce îl susțineau au dus la înlăturarea lui Carol 
al II-lea, devenit indezirabil pentru toţi, și mai cu seamă 
pentru Germania, care îl considera o piedică în calea sub- 
jugării totale şi necondiționate a României. Hitleriştii s-au 
îngrijit însă ca monarhia, ca instituţie, să nu fie pusă în 
pericol. Obiectivul: căpeteniilor de la Berlin fusese doar 
schimbarea monarhului cu until mai docil şi lipsit de 
experienţă. Succesorul tronului, Mihai I, avea să consacre 
printr-un decret similar celui semnat de Carol al II-lea 
calitatea generalului Antonescu de „conducător cu puteri 
depline al statului român“. 

Faptele vor dovedi că nici de data aceasta jocul de inte- 
rese din cadrul cercurilor conducătoare nu și-a găsit un 
echilibru stabil. Se ştie că Antonescu s-a declarat „ferm 
hotărit să colaboreze cu legionarii“, dar că „garda nu ar 
dispune [...] de oameni suficienţi. Trebuie abia să-i for- 
meze [...]. De aceea Sima nu trebuie să ceară ca parti- 
dul să fie mai presus de guvern“%. Rezultă, așadar, că 
încă de la început, Ion Antonescu nu înţelegea apropierea 
dintre el şi legionari în sensul de a împărţi cu ei puterea 
în proporţii care să-l dezavantajeze. El nu își va dezvălui 
însă din primul moment intenţia de a proceda nu la o 
diviziune paritară a dictaturii cu mișcarea legionară, ci la 
o subordonare a acesteia şi la liniștirea legionarilor prin 
acordarea cîtorva portofolii care să le dea impresia că erau 
luaţi în seamă, ca şi cum ar reprezenta o forță politică 
reală. Legionarii însă au sesizat această situaţie și şi-au 
manifestat nemulțumirea, care, treptat, va lua forme tot 
mal accentuate. i 

Potrivit metodei lor dintotdeauna, legionarii şi-au con- 
tinuat acțiunile agresive împotriva autorităţilor statului, 
în scopul de a-i forța lui Antonescu mîna să le acorde 
poziții cit mai substanţiale. La 9 septembrie au 
iăcut presiuni asupra postului de jandarmi din comuna 
Progresul, de lingă București, în pofida directivelor or- 
ganelor militare superioare?*. În ziua de 10 septembrie, în 
comunele Rusova Nouă şi Rusova Veche, grupuri de le- 
gionari au intrat în primării, au luat sigiliile comunelor 
și armele paznicilor, iar în comuna Caransebeşul Nou 


% Andreas Hillgruber, op. cit., p. 96. 
29 A.S.B., dosar nr. 9039, vol. 45, fila 16. 


266 


arestează pe un comerciant și-l predau comisariatului de 
poliție din Caransebeş, ameninţind cu moartea pe un co- 
misar de poliție în cazul că îl va elibera pe cel arestat. 
Mai mulţi ofițeri şi șefi de posturi de jandarmi din jude- 
țele Hunedoara și Timiș au fost ameninţaţi cu moartea“. 
În zilele următoare, agresiunile legionarilor împotriva au- 
torităţilor polițienești și de jandarmerie s-au intensificat. 
- Dezlănţuirea unor asemenea tulburări de mai mică am-. 
ploare se explică prin faptul că legionarii își dădeau sea- 
ma că, pe de o parte, o înfruntare deschisă nu le-ar fi 
fost prielnică, iar pe de altă parte, că înţeleseseră totuși 
că în guvern Antonescu era cel căruia îi revenea locul 
întîi. Tot ceea ce urmăreau pentru moment era să obțină 
maximum posibil pe calea unor presiuni care, fără a duce 
la un conflict fățiș, să-l oblige pe conducătorul statului 
să-i recunoască cel puţin ca parteneri egali la guvernare. 

„În această privință — arată Hillgruber — era dificil 
de a împăca dorinţa lui Antonescu, care vroia să se în- 
conjoare cu persoane capabile, cu insistenţele Gărzii de 
fier privitoare la o masivă participare la guvern“. Și 
totuşi, Antonescu devine mai coneiliant, conștient că deo- 
camdată, pentru a-şi întări poziţiile, trebuie să facă mai 
mult loc legionarilor și să aibă în Garda de fier un su- 
port social-politic pentru regimul său, nu un partener 
nemulţumit. La 14 septembrie, în urma acceptării de 
către legionari a unei chemări adresate lor de către Ion 
Antonescu de a-și uni forțele pentru întărirea dictaturii, 
proaspătul rege Mihai 1 semnează un nou decret prin care 
consemnează că: ,„,1) Statul român devine stat naţional- 
legionar. 2) Mișcarea legionară este singura mișcare re- 
cunoscută de noul stat [...]. 3) D-nul general Ion Anto- 
nescu este conducătorul statului naţional-legionar şi șeful 
regimului legionar. 4) D-nul Horia Sima este comandantul. 
mișcării legionare. 5) Cu începere de la data acestui Înalt. 
decret, orice luptă între fraţi încetează432, 

În aceeaşi zi, Antonescu alcătuieşte un nou cabinet, în 
care legionarii obţin noi poziţii. Horia Sima este numit 
vicepremier, iar în guvern intră figuri proeminente ale 
mișcării legionare, ca Traian Brăileanu, D. V. Iaşinschi, 


3% Loc. cit., fila 9. g 

31 Andreas Hillgruber, op. cit., p. 98. Ş 

%2 General I. Antonescu, Temelia statului naţional-legionar, p- 
19—20. 


267 


C. Papanace, C. Georgescu, I. Protopopescu ș.a. A fost in- 
staurat astfel regimul de dictatură fascistă legionară, a că- 
rei expresie şi bază politică a constituit-o Garda de fier, 
organizaţie teroristă de tip fascist, avînd principala ponde- 
re în coloana a cincea nazistă în România%, șef suprem 
fiind Ion Antonescu, iar Horia Sima prim-secund al lui An- 
tonescu şi comandant al mișcării legionare, „singura miș- 
care recunoscută în noul stat“. Funcţiile cheie în guvern 
au fost ocupate de legionari. Ei deţineau vice-președinția 
Consiliului de Miniștri și cinci ministere (Ministerele Afa- 
cerilor Interne; Afacerilor Străine; Lucrărilor Publice şi 
Comunicaţiilor; Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor; 
Muncii, Sănătăţii şi Oecrotirilor Sociale) şi patru sub- 
secretari de stat la ministerele Economiei Naţionale, Fi- 
nanţe, Presă şi Propagandă, Agricultură și Domenii. Ei 
deţineau, de asemenea, majoritatea absolută a posturilor 
de secretari generali (inclusiv la Președinția Consiliului 
de Miniștri), directori generali și directori din Ministere 
şi alte instituţii centrale. În total erau nouă miniștri şi 
subsecretari de stat legionari, unul fost naţional creştin, 
şase militari, patru liberali, un fost conservator junimist. 
Referindu-se la componenţa guvernului de la 14 septem- 
brie, Lucrețiu Pătrășcanu spunea că „miniștrii legionari 
sînt în absolută majoritate“, că prin „numirea unui mi- 
nistru de interne legionar, conducerea mișcării (legionare. 
— n.n.) pune mina de fapt pe întregul aparat al statului, 
dar mai ales pe cel represiv“. El sublinia „caracterul to- 
talitar pe care noua guvernare o imprima statului“. Hi- 
tleriștii își atinseseră țelul şi, cu ajutorul lor, şi Garda 
de fier. În acest mod în România — după cum se arată 
în Programul Partidului Comunist Român — se instau- 
rează dictatura militaro-fascistă, urmare nemijlocită a 
politicii „de cedare și capitulare în faţa Germaniei pe 
plan internaţional“, cit şi politicii antinaţionale „a cercu- 
rilor celor mai reacționare din România“%. În acest mod 
a fost inaugurată dominaţia Germaniei naziste asupra 
țării noastre. A început cea mai grea perioadă din istoria 
modernă a României. 


33 Gheorghe Zaharia. Mihai Fătu, op. cit., p. 174. 
34 Lucrețiu Pătrășcanu, op. cit., p. 168—169. 
35 Programul Partidului Comunist Român..., p. 45. 


268 


O pagină neagră în istoria poporului 
i român 


Regimul politic fascist instaurat în septembrie 1940 era, 
așadar, rezultatul creşterii necontenite a presiunilor Ger- 
maniei naziste asupra României, schimbării raportului de 
forțe pe plan internaţional în favoarea ţărilor ce promo- 
vau o politică de revizuiri şi: reîmpărțiri teritoriale prin 
război şi izolării României în viaţa politică internaţională. 
În același timp, instaurarea regimului fascist la 6 sep- 
tembrie 1940 a fost „rezultatul activităţii nefaste a lui 
Carol al II-lea, de dezbinare a forţelor politice, de per- 
tractări cu legionarii, ceea ce a dus la lipsa de unitate a 
forțelor antifasciste pe plan naţional, la înlesnirea ascen- 
siunii fascismului în împrejurări internaţionale care-l 
favorizau“!. Regimul militaro-legionar reprezentat, de gru- 
parea militară din jurul lui Ion Antonescu și Garda de 
fier a fost o dictatură a celor mai reacționare, a celor 
mai șovine cercuri politice ale claselor dominante, a căror 
expresie și bază politică o constituia Garda de fier?. 

Într-adevăr, așa-zisul stat „naţional-legionar“ a oferit 
premise pentru afirmarea în toată plenitudinea a conți- 
nutului criminal, terorist al Gărzii de fier. Reprimarea 
Singeroasă și suprimarea adversarilor va fi preocuparea 
centrală a legionarilor. 

Regimul totalitar fascist a lichidat ultimele vestigii ale 
limitatei democraţii burgheze din anii dictaturii regale; 
Constituţia din 1938 a fost abolită și odată cu ea au fost 
desființate Parlamentul, Consiliul de Coroană, breslele 
muncitorești și de meseriaşi, fără a se crea altceva în loc. 
Mecanismul guvernării a funcţionat pe bază de decfete, 
ordine ale „conducătorului statului“ și alte acte norma- 
tive ale aparatului de stat, de la cele mai simple măsuri 
şi pină la problemele fundamentale, vitale poporului 
român. | 

Deşi în fruntea guvernului și a regimului instaurat la 
14 septembrie se afla generalul Ion Antonescu, iar unele 
din vechile cercuri conducătoare ale burgheziei românești 


„_1 Gheorghe Zaharia, Caracterul regimului politic din România 
instaurat în septembrie 1940, în „Împotriva fascismului“, p. 183. 
Ibid. 


269 


erau reprezentate în acest cabinet, Garda de fier deve- 
nise principala forţă de guvernămînt. Ea preluase puterea 
cu sprijinul Germaniei, ale cărei trupe se găseau în par- 
tea nord-estică a Transilvaniei, în inima teritoriului ro: 
mânesc, ceea ce asigura gărzii o monedă forte în exerci- 
tarea actului de guvernămînt în interesul nazismului. Pe 
drept cuvînt sublinia această realitate Lucrețiu Pătrăş- 
canu cind afirma că aducerea la putere a Gărzii de fier 
„Nu era opera claselor noastre guvernante. Încredinţarea 
puterii mișcării legionare a avut loc :sub controlul Ger- 
maniei şi din iniţiativa conducerii hitleriste în exclusivul 
folos al maşinii de război naziste, pentru scopurile ur- 
mărite în Răsărit şi Sud-Estul Europei de cel de-al III-lea 
Reich“3, 

Fără a avea un program de guvernare închegat, orien- 
tarea politicii interne a Gărzii de fier se mărginea la așa- 
zisa „purificare a vieţii politice“ prin întăptuirea unei 
„revoluţii naţionale“ și curățirea „cadrului politic al ță- 
rii“. Pentru înfăptuirea acestor țeluri, legionarii au adop- 
tat tactica asasinatului politic și teroarea, fapt pentru 
care Garda de fier a fost transformată, în totalitatea ei, 
într-o organizație înarmată după modelul celor naziste. 
Pentru a-și exercita „influenţa“ în mase, s-a procedat la re- 
organizarea „cuiburilor legionare“ în instituţii, întreprin- 
deri, cartiere şi sate, subordonate ierarhic organizaţiilor 
de sectoare, plăși și judeţe, avind în frunte „comandanți 
legionari“. Pentru atragerea muncitorimii, a fost creat 
așa-numitul „Corp muncitoresc legionar“, suplimentat de 
„Ajutorul legionar“, cu sarcina de a înființa cantine şi 
magazine în cîteva centre muncitorești. Pentru captarea 
adolescenților, ființa organizaţia „Frăţiile de cruce“, iar 
pentru studenţi — Uniunea Naţională a Studenţilor Ro- 
mâni Creștini, în fruntea căreia a fost numit Viorel Trifa. 
Corpurile „Răzleţii“ și „Vestitorii“ erau destinate intelec- 
tualilor, funcţionarilor de stat şi particulari, iar pentru 
atragerea femeilor se organizaseră „Corpul doamnelor le- 
gionare“ şi „Corpul legionarelor“. 

Puniînd în funcţie întregul său aparat organizatoric şi 
de propagandă, folosind poziţiile majoritare deţinute în 
guvern, Garda de fier acţiona atît pentru a satisface in- 
teresele Germaniei, cît şi pentru a impune în interior un 


3 Lucrețiu Pătrășcanu, Problemele de bază ale României, Edi- 
tura „Socec“-S.A.R., 1944, p. 256. 


270 


regim politic care să transforme România într-un stat 
după modelul celui nazist. În această întreprindere Garda! 
se bucura nu numai de sprijinul oficialităților germane 
“din România, ci şi de colaborarea Partidului Naţional So- 
cialist Muncitoresc și al Grupului etnic german din 
România. 

Ion Antonescu și sprijinitorii lui interni aveau convin- 
gerea că, subordonîndu-și Garda de fier și angajind ţara 
în sfera de interese a Germaniei naziste, vor reuși să pre- 
gătească condiţiile pentru soluționarea problemelor de or- 
din teritorial, consolidarea poziţiilor burgheziei în viața 
economică. Antonescu considera că o asemenea politică 
putea fi realizată numai admiţind participarea la guvern 
a- Gărzii de fier, dar subordonînd-o, 'temperîndu-i acţiu- 
nile agresive, precum și acelea care urmăreau instaurarea 
unui guvern exclusiv legionar. El credea că, fiind „şeful 
statului naţional-legionar“, precum și conducătorul Găr- 
zii de fier, va putea, printr-o ordine de drept de esenţă. 
totalitară, să transforme garda în suportul său politic. 
Dealtminteri, o atare soluție politică urmărea şi Germa- 
nia nazistă. Într-o scrisoare adresată lui Horia Sima, la 
5 decembrie 1940, Heinrich Himmler, șeful poliției nazis- 
te, referindu-se la raporturile dintre Garda de fier şi şe- 
ful statului din România, recomanda „unirea strînsă și 
plină de încredere între mișcarea legionară și conducăto- 
rul statului român“f, așa cum fuseseră la începuturile pute- 
rii naziste raporturile partidului naţional-socialist cu: şeful 
statului german, mareșalul von Hindemburg. Aceste in- 
tenţii ale lui Himmler, ca și încercările lui Antonescu de 
a face docilă Garda de fier, s-au lovit de împotrivirea 
lui Horia Sima şi a altor șefi legionari. Dacă Garda de 
fier ar fi dat ascultare lui Antonescu — spunea Horia 
Sima — „„mișcarea ar fi ajuns o simplă anexă a politicii 
antonesciene, fără drept de participare la formarea deci- 
ziilor Statului“, creîndu-se, din punctul de vedere al le- 
gionarilor, posibilitatea din partea lui Antonescu „de a în- 
genunchia Legiunea“, ceea ce, evident, conducătorii: le- 
gionari nu concepeau. 4 pă 

În proclamația către ţară dată cu prilejul consacrării 
sale ca șef al statului, Ion Antonescu cerea: „Vrajba să 
înceteze. Oriunde şi prin oricine. Lupta să fie numai pen- 


1 Arhiva 1.S.I.S.P., fond 10, dosar 4G. ; 
5 Horia Sima, Cazul Iorga-Madgearu, Madrid, 1961, p. 56--57. 


271 


tru stat“. Faptele vor demonstra că lupta n-a încetat. 
* Legionarii i-au smuls lui Antonescu o împărţire a puterii 
așa cum au vrut-o. Aceasta, deoarece Antonescu, obscur ca 
figură politică, impopular în mase, devenit conducătorul 
statului „naţional-legionar“, era conştient că va reuşi să 
se menţină la putere numai printr-o ordine de drept de 
“esenţă fascistă, dictatorială, că va fi silit să creeze cadrul 
legal al transformării Gărzii de fier în suportul politic al 
regimului. Suita de măsuri legislative adoptată de el a 
servit tocmai acestui scop. Aparatul de stat a fost inun- 
dat cu legionari. „În mai toate posturile de răspundere în 
aparatul de stat — se sublinia într-un document al jus- 
tiției antonesciene — sînt promovate elemente tinere le- 
gionare“?. La 18 septembrie, prin decretul nr. 3 175, este 
numit ca director general al poliţiilor şi siguranţei legio- 
narul Alexandru Gr. Gyka. Prin generalul în rezervă 
Dona, și ulterior prin colonelul în rezervă Ştefan Zăvo- 
ianu, legionar şi acesta, poliţia capitalei va deveni un fief 
al legionarilor. , 
Decretul-lege emis de Ion Antonescu cu privire la ptri- 
miterea în judecată a celor ce au comis crime și delicte 
cu prilejul reprimării acţiunilor politice“ începînd de la 
1 ianuarie 1933 era destinat să asigure reabilitarea legio- 
narilor condamnați. O comisie constituită ad-hoc urma Să 
revizuiască procesul lui Codreanu. Se pare însă că Anto- 
nescu nu îşi cunoștea partenerii. Măsurile adoptate, în 
loc de a tempera activitatea teroristă a Gărzii de fier, 
dimpotrivă, au stimulat-o, alimentind totodată speranţele 
legionarilor de a cuceri în întregime puterea în stat. For- 
țind permanent mina dictatorului, legionarii și-au con- 
solidat treptat poziţiile în aparatul de stat şi mai cu sea- 
mă în organele de represiune, unele ajungînd a avea 0 
componenţă exclusiv legionară. Odată instalaţi în fruntea 
unei instituţii de stat, legionarii emiteau ordine după or- 
dine, urmărind să o transforme într-o citadelă a Legiunii 
sau, cel puţin, să o subordoneze, într-un fel sau altul, 
mișcării legionare, cu nesocotirea oricărei ordini de drept, 
conturîndu-se încă de la început primii pași spre anarhie, 
tendința instaurării unui regim în care să domnească bu- 
nul plac al legionarilor. De exemplu, la 22 septembrie, 


„Monitorul oficial“, partea I, nr. 206 din 6 septembrie 1940, 
p. 114. . 
7 AS.B., fond A, dosar nr. 9039, vol. 1, fila 6. 


272 


Al. Gyka, aflat în imposibilitate de a dispune de numă- 
rul de legionari necesar înlocuirii vechilor funcţionari, a 
transmis tuturor organelor din subordine telegrama-ordin 
nr. 67 343 în care se spunea: „Începînd cu data de 23 sep- 
tembrie a.c., în întreaga dvs. activitate veți colabora cu 
conducerea mișcării legionare din localitatea respectivă“ă. 
La 28 septembrie, el transmitea ordinul nr. 69 766, adre- 
sat tuturor organelor de poliţie din ţară, în care atrăgea 
atenția că: „,1) Neexecutarea ordinelor prefecţilor de ju- 
deț (legionari. — n.n.) va fi imediat sancţionată cu desti- 
tuirea: 2) Legionarii servesc ca auxiliari ai poliţiei de 
stat [...] 3) Poliţia de stat poate să facă apel la cadrele le- 
gionare ori de cîte ori va fi necesar. Dispoziţiile de mai 
sus — se spunea în încheiere — le veți aduce imediat la 
cunoștința prefecţilor de judeţ, iar de executarea întoc- 
mai veţi raporta“?. 

Aceste două ordine au avut darul de a pune în mod 
oficial arma în mîna legionarilor, de a le deschide cale li- 
beră pentru acţiuni teroriste, criminale, creîndu-le și po- 
sibilitatea imixtiunii, în orice moment, în treburile organe- 
lor de stat. Erau astfel legalizate condiţiile pentru o răfuia- 
lă sîngeroasă a legionarilor cu toţi cei care, într-un mod sau 
altul, li se împotriveau. Consecințele n-au întirziat să se 
facă simţite. lată numai cîteva exemple culese la întim- 
plare dintr-un noian de fapte, dar care pot da o idee 
despre starea de lucruri creată. „În noaptea de 23—24 
septembrie 1940 — se spunea într-un document cu nr. 
37 287 din 20 noiembrie 1940 al Direcţiei generale a poli- 
iei —, un grup de legionari din Turda au venit cu ma- 
şina prefecturii la postul de jandarmi Cimpia Turzii şi 
au încercat să aresteze pe... șeful postului“. „În ziua 
de 24 septembrie 1940, orele 20 — continua același docu- 
ment —, un grup de legionari din Brașov au somat pe 
stradă 2 ofiţeri şi pe președintele Tribunalului din judeţul 
Trei Scaune, refugiaţi la Braşov, amenințindu-i cu revol- 
verele și apoi i-au dus la sediul legionar, unde i-au în- 
chis. La 22 septembrie, orele 3,30, şeful comisariatului de 
poliţie Roșiorii de Vede, prin telegrama nr. 13481, in- 
forma organele sale superioare: „Cu onoare raportăm că 
aseară, 21 septembrie a.c., ora 19,30, subsemnatul am fost 


8 Loc. cit., vol. 46, fila 5. 
? Loc. cit., fila 6. 
10 Loc. cit., vol. 45, fila 15. 


273 


ridicat din localul poliției de către un grup de legionari 
şi dus la sediul lor [...] sub ameninţare“!!. e, 

„O serie de fenomene scoteau la iveală, încă din aceste 
prime zile ale .noului regim, modul diferit în care, pe de 
o parte; Antonescu și, de cealaltă, Horia Sima înțelegeau 
colaborarea în guvern şi acțiunea de exercitare a puterii 
în stat. În timp ce Horia Sima, prin mișcarea legionară, 
dezlănţuia acțiuni agresive tot mai largi pentru ca pe 
această cale să se impună, în dauna lui Antonescu, în 
viaţa de stat, Antonescu concepea această colaborare ex- 
clusiv sub conducerea lui și în limitele concepţiilor sale 
despre guvernarea legionară. În ședința Consiliului de Mi- 
niștri din 21 septembrie 1940, Ion Antonescu, referindu-se 
la conţinutul colaborării cu legionarii în guvern și în viața 
de stat, spunea: „Acum trebuie să pun la punct o ches- 
tiune cu d-nul Sima. Aţi văzut că noi am transformat 
statul într-un stat naţional-legionar. Eu sînt șeful regi- 
mului legionar, iar d-nul Sima este comandantul mișcării 
legionare [...]. În guvernare însă partidul (mișcarea legio- 
nară. — n.n.) nu se amestecă“. Adresîndu-se apoi miniș- 
trilor, le spunea: „Sugestiunile (în numele legionarilor., 
— n.n.) le tace d-nul Sima și noi le acceptăm cu toţii sau 
nu. Deci, nu au voie legionarii să intre oricind în mi- 
nister, cum s-a întîmplat la început“!?. Prin aceasta, Ion 
Antonescu nu lăsa să se înţeleagă că ar urmări să se dis- 
penseze cu totul de legionari. Dimpotrivă, avind nevoie 
de ei, se va strădui doar să și-i subordoneze. Așa se ex- 
plică de ce nu a dat curs unor sesizări care îi erau direct 
adresate. De pildă, la 22 septembrie, Preşedinţia Consi- 
liului «de Miniștri era anunţată că la Constanţa legionarii 
„se amestecă în atribuţiunile autorităților administrative, 
săvirșind abuzuri“. Pe acest document, lon Antonescu a 
pus următoarea rezoluţie: „Controlul legionar este ne- 
cesar . „ „419, : 

Bandele legionare și-au extins acţiunile agresive și asu- 
pra unor supuși ai ţărilor străine. Astfel, Legația Marii 
Britanii întreprinde un demers la Ministerul Afacerilor 
Străine în care arăta că „persoane făcînd parte din poli- 
ţia legionară au arestat la Ploiești, în ziua de 25 septem- 
brie 1940, pe d-nii Charles R. Brazier, Charles R. Joung, 


1 Loc. cit., fila 13. 
12 Loc. cit, vol. 35, fila 92. 
13 Loc. cit., fila 142. 


274 


Alfred C. Anderson, John Edward Treecy, d-na Treecy. 
La 28 septembrie 1940 — se menţiona mai departe — a 
fost arestat d-nul Herbert F. Grant tot la Ploiești, la 
1 octombrie 1940 d-nul Percy Clark, la București. Toţi cei 
arestați sînt cetăţeni englezi. Cei arestaţi au fost brutali- 
zaţi şi supuși unui tratament neuman“!4. În aceste cazuri, 
reprezentînd încălcarea celor mai elementare norme ale 
dreptului internaţional şi ale regulilor imunității diploma- 
tice, n-a fost vorba, cum s-ar putea crede, de mobiluri de 
ordin politic, singurul scop fiind, pur și simplu, jaful sub . 
amenințarea armei, însuşirea prin violenţă a unor bunuri. - 
În documentul citat se consemna faptul că, „odată cu 
arestarea, s-au ridicat şi un mare număr de obiecte per- 
sonale ale numiţilor Treecy, în special bijuterii şi îmbră- 
căminte, precum și automobilul lor“15,. Ministrul Marii 
Britanii la București relata într-o scrisoare datată 26 
septembrie faptul că Al. Gyka, directorul general al po- 
liţiei, „a făcut o impresie foarte penibilă ..., lipsită chiar 
de elementele simple ale curtoaziei“!6. Pornirea spre că- 
pătuială prin jaf nu a fost un fenomen izolat. La 25 sep- 
tembrie, în trenul accelerat Bucureşti-Dorneşti, „mai 
mulți indivizi, dintre care unul era îmbrăcat în cămașă 
verde cu diagonală“, au molestat un comerciant, i-au luat 
„0 servietă în care avea suma de 10 000 de lei, care apoi 
a fost văzută „în mîna unuia dintre agresori, şi anume a 
celui îmbrăcat cu cămaşă verde“!7. Astfel de acte bandi- 
teşti au avut loc în scurtă vreme în întreaga ţară. 
Evident, Antonescu urmărise să creeze un regim dicta- 
torial, fascist, care să funcţioneze pe baza unor norme de 
drept. El era interesat să stăvilească anarhia legionară, 
să lichideze tensiunea internă provocată de legionari, cu 
totul nefavorabilă consolidării statului pe care îl patrona. 
La '5 octombrie 1940, Antonescu dădea publicității un co- 
municat în care, consemnînd că elemente îmbrăcate în 
cămașă verde „merg din casă în casă și din întreprindere 
în întreprindere, în capitală și în ţară, pentru a ame- 
ninţa, a teroriza şi a stoarce bani...“, conchidea;: „Nu 


bn Loc. cit., fila 140. 

15 Ibid, 

16 Ibid. 

1 Loc. cit., vol. 45, fila 19, 


18* 275 


poate fi adevărat legionar cel care calcă ordinul meu și 
care iese din legea statului“, 

O nouă încercare publică, pe de o parte, a lui Ion An- 
tonescu de a aduce mişcarea legionară la ascultare, iar 
pe de altă parte a lui Horia Sima de a-l izola pe general 
de anturajul său eminamente militar, a avut loc la 6 oc- 
tombrie cind, cu mare pompă, s-a aniversat o lună de la 
instaurarea regimului de dictatură fascisto-legionară. Ge- 
neralul Antonescu, pentru a măguli Garda de fier, se 
prezentase la festivitate în cămaşă verde, ceea ce i-a pri- 
lejuit lui Horia Sima să menţioneze cu subînţeles că „o 
poartă de multă vreme în sutlet“, că „convingerile şi ati- 
tudinea lui sufletească au fost întotdeauna identice cu ale 
noastre“!9%. Pentru a-l convinge, la rîndul său, pe Anto- 
nescu despre sentimentele de „grijă“ ce i le purta Horia 
Sima anunţă crearea Ordinului „Arhanghelul Mihail“, în- 
sărcinat cu organizarea și conducerea „corpului legionar 
de gardă — generalul Antonescu“, care trebuia să consti- 
tuie „o unitate personală a generalului Antonescu, legată 
de conducătorul ei prin dragoste şi jertfă“20, 

Ion Antonescu, nelăsîndu-se mai prejos, chema pe le- 
gionari să-şi stringă rîndurile în jurul său. „Legionari — 
spunea generalul —, ajutați-mă pe mine ca, împreună, să 
scuturăm, să redeşteptăm și să ridicăm neamul...“21. Și 
pentru a nu lăsa nici un echivoc în legătură cu sensul 
acestei chemări, pentru a-i lega și obliga să-i execute or- 
dinele, Antonescu le cerea să-i „jure credinţă lui“. Folo- 
sind apoi spusele lui Codreanu, a încheiat: „Să pășiţi peste 
morţi și mormintele lor, ducînd în mîinile voastre stea- 
gurile triumlătoare ale României . . .« 

Amabilităţile reciproce creau impresia nu doar a unei 
simple colaborări, ci a însăși contopirii „energiilor“ celor 
doi parteneri. În scurtă vreme însă, toate acestea se vor 
dovedi a nu fi valorat mai mult, în conţinutul lor, decît 
stilul declamator în care au fost proclamate. Contradic- 
țiile dintre Antonescu și gruparea lui Horia Sima vor de- 
veni tot mai acute, evidențiind tendinţele centrifuge în 
cursa pentru consolidarea poziţiilor în viaţa politică şi de 


18 „Universul“ din 5 septembrie 1940; vezi şi Arhivele statu- 
lui București (K), fond A, dosar nr. 9039, vol. 46, filele 7—8. 

19 Gen. 1. Antonescu, Temelia statului legionar..., București, 
1940, p. 265. 

20 Op. cit., p. 266—267 

21 Op. cit., p. 270. 


276 


stat. Pe fundalul evoluţiei ulterioare a raporturilor din- 
tre legionari și dictatorul Antonescu, terorismul Gărzii 
de fier se va dezlănțui pînă la paroxism, cu efecte dezas- 
truoase pentru ţară și pentru popor. 

O primă latură a activităţii legionarilor în această pe- 
rioadă o constituie declanșarea unei adevărate ofensive 
violente, sîngeroase pentru acapararea de bunuri, valori, 
bani. Erijîndu-se în promotori ai naţionalismului, vehicu- 
lînd lozinci rasiste şi proclamînd necesitatea românizării 
comerțului şi, în general, a economiei — deși nu ezitau 
să folosească, fără deosebire, aceleaşi metode față de ce- 
tățeni de naţionalitate română sau neromână —, legionarii 
au acționat aidoma unor bande organizate de jefuitori, în 
cel mai strict sens al cuvîntului, iar „principiile“ invocate 
se dovedeau a fi într-o flagrantă contradicţie cu realitatea. 
Ne rezumăm aici doar la cîteva exemple care, deşi de pro- 
porţii relativ reduse, sînt concludente pentru metodele 
folosite de legionari, pentru „concepţiile“ şi „idealurile“ - 
lor şi, totodată, ilustrează cu forţa grăitoare a faptelor ce 
înțelegea Garda de fier prin „dreptatea“ şi „echitatea“ 
socială, pentru a căror instaurare pretindea că luptă. 

Inspectoratul regional de poliţie Bucegi, cu raportul 
nr, 232 442 din 31 octombrie 1940, adresat Direcţiei gene- 
rale a poliţiei, își informa forul tutelar de următoarele: În 
orașul Turnu Măgurele, după 8 octombrie, au sporit nea- 
semuit de mult acţiunile de violenţă și „confiscări de bu- 
nuri“ de către legionari. Astfel, la data de 15 noiembrie 
1940, în faţa fiecărui magazin evreiesc „s-a postat cîte un 
legionar, care, după ce a pus în vedere comercianților 
evrei că nu mai au voie a vinde nimic din magazinele lor, 
împiedicau pe oricine ar fi dorit să intre în aceste ma- 
gazine...“. Apoi, chemați la prefectură, acestora li s-a 
pus în vedere să-și vîndă mărturile în cel mult 24 de ore, 
la un preţ care să reprezinte maximum 15%/, din valoarea 
reală a mărtfii. În cîteva zile, echipe de legionari s-au 
prezentat la fiecare magazin, „împreună cu cîte un co- 
merciant român, căruia i se preda imediat marfa ce și-o 
alegea, plătind 15% din valoarea apreciată de un alt co- 
merciant român, adus ca expert“??. În acelaşi oraș, la un 
magazin de încălțăminte, pentru o marfă apreciată la 
suma de 1 000 000 de lei, cumpărată de comerciantul ro- 
mân Sebastian Crăciunescu, posesorului i s-au plătit 


22 A.S.B., dosar nr 9039, vol. 35, fila 58. 
277 


24 000 de lei, iar restul de marfă, în valoare de 800 000 
de lei, a fost ridicat de o echipă de legionari pentru suma 
de 92 000 de lei. Acele mărfuri care nu au fost de la în- 
ceput declarate au fost confiscate de legionari fără des- 
păgubire. La această parte a leului se mai adăugau can- 
tităţile integrale de mărfuri jefuite dintr-o seamă de ma- 
gazine de sticlărie, confecţii, manufactură, ceasornicărie, 
numeroase bunuri ale unor case de export de cereale, 
care au fost preluate de legionarii din localitate și duse la 
sediul lor. „La Roşiorii de Vede — consemnează același 
document —, supusului ceh Mauriciu Storn, funcţionar 
comercial la magazinul de cereale «Mircea Rădescu» [...], 
i s-au ridicat de la locuinţa sa din str. T. Vladimirescu 
nr. 16 toată mobila, obiecte de artă, toată lenjeria, cea- 
sornicul de aur şi verigheta lui şi a soţiei, 3 vagoane de 
lemne, care au fost duse la sediul mișcării legionare... 
Din informaţiuni — spunea documentul —, cele ridicate 
reprezintă o valoare foarte mare...“24 Multor comer- 
cianţi „li s-a atras atenţiunea că nu au voie să lichideze 
decît. vînzîndu-şi avutul unui legionar“?5. Șeful legionar 
din Urziceni a interzis comercianților să-și vîndă proprie- 
tăţile altora decit „persoanelor indicate de d-sa*%. 

Ar fi fost nereal dacă am reduce jafurile şi tilhăriile le- 
gionarilor doar la cele făptuite pe seama comercianților. 
Adevărul este că pofta de îmbogăţire pe calea jatului, în 
văzul şi cu autorizaţia tacită a autorităţii de stat, a tentat 
pe mulţi legionari, dornici să-și agonisească averi. Cetă- 
țeanul Mărculescu din București, str. Popa Petre nr. 41. 
într-o reclamaţie adresată Direcţiei generale a poliţiei 
spunea că „șase necunoscuţi au trecut peste poarta casei, 
unde l-au înconjurat pe paznic, i-au luat cheia de la poar- 
tă şi de la garaj şi pe cînd unii din ei l-au imobilizat, in- 
teresindu-se dacă eu sînt acasă şi la ce oră mă voi îna- 
„ poia, ceilalţi au împins înapoi automobilul din garaj pînă 
la poartă, pentru a dispărea apoi cu el“?7. 

Soţia unui negustor din Corabia, Zaharia — concentrat 
pe zonă, — reclama la 30 octombrie 1940 că „întreaga 
marfă din magazin, în valoare de aproximativ un milion. 


23 Ibid. 

214 Loc. cit., fila 59. 
2 Loc. cit., fila 110. 
26 Loc. cit., fila 107. 
21 Loc. cit., fila 105. 


278 


și jumătate, mi-a fost ridicată și transportată la sediul 
legionar din localitate, fără să mi se predea vreun pro- 
ces-verbal de confiscare sau să mi se arate ordinul în baza 
căruia s-a operat confiscarea3, 

La 17 octombrie, soția colonelului Călătorescu reclama 
că „poliţia legionară îi percheziționează continuu casa, 
stricîndu-i mobila și confiscînd banii găsiţi“??. Însuşi Dinu 
Brătianu reclama că legionarul Boeriu a preluat fabrica 
de cartoane Scăeni, „aparţinînd societăţii «Letea», în va- 
loare de 50 000 000 de lei, pentru care a plătit doar 
500 000 de lei3%0. 


În cursul lunilor octombrie-decembrie 1940, asemenea. 


acțiuni ale legionarilor au avut loc în întreaga ţară. Se- 
diile legionare și locuințele multor membri ai Gărzii de 
fier se transformaseră în adevărate magazii de bunuri fu- 
rate, jefuite în cel mai clasic stil tîlhăresc. Cităm, după 
culegerea de documente „Pe marginea prăpastiei“, edi- 
tată de regimul dictaturii antonesciene în 1941, citeva 
date sintetice, care se referă la fapte petrecute numai în 
provincie şi în perioada anterioară evenimentelor din ia- 
nuarie 1941: „Au fost deci maltratate 450 de persoane, 
sechestrate 323, ucise 9 (în afara crimelor de la Jilava şi 
a altor crime înfăptuite în noiembrie-decembrie 1940. — 
n.n.), au fost violate 88 de domicilii, dintre care majori- 
tatea aparținînd românilor. În 1 162 de cazuri bunurile au 
fost însușite pe temeiul unei vînzări de formă, la preţ 
derizoriu, adesea neachitat, în alte 1 081 de cazuri au fost 
confiscate bunuri fără nici o formalitate, mărfuri, apa- 
rate de radio etc., 260 de locuinţe au fost ocupate cu forța 
şi au fost semnalate 65 de cazuri de devastări. În total, 
_3438 de cazuri de abuzuri diferite, făptuite toate înainte 
de rebeliune“3i. Valoarea reală a bunurilor jefuite de le- 
gionari numai în' „provincie a fost estimată la 
1 018 624 911 lei, din care s-a plătit foștilor proprietari 
numai 5,1207, adică 52 176 763 de lei%, bani rezultați tot 
din jaf. La acestea se adaugă însemnate sume de bani în 
lei valută forte, jefuite şi însușite de legionari, după cum 
urmează: 1 901 064 de lei bancnote româneşti, 92 300 de 


% Loc. cit., fila 90. 

2 Loc. cit., vol. 35, fila 142. 

% Pe marginea prăpastiei, vol. 1, 21—23 ianuarie 1941, Bucu- 
rești, 1941, p. 134. o. 3 

1 Op. cit., p. 132. 

% Op. cit., p. 133. 


279 


- - 


franci francezi în bancnote, 6 000 de franci francezi în 
aur (piese de cîte 20 fr.), 340 de monezi turceşti, 1 415 do- 
lari, 200 de lire egiptene, 140 de franci elveţieni, 1 515 lire 
sterline, 20 de lire italiene de argint, 500 de leva bulgare, 
3 400 de dinari iugoslavi etc.3 


Girul dat de Antonescu legionarilor pentru a stăpîni ve- 
rigi hotăritoare ale aparatului de stat, a fost însoţit de 
o seamă de măsuri împotriva maselor muncitoare, a miș- 
cării muncitorești și democratice, a mișcării comuniste. 
Pentru a preveni eventuale manifestații organizate de 
comuniști în preajma zilei de 7 noiembrie, Antonescu își 
afirma intenţia de a folosi chiar și armata. Prin Minis- 
terul de Interne, condus de legionarul Petrovicescu, s-au 
luat măsuri pentru internarea în lagăre de concentrare a 
comuniștilor şi a tuturor acelora ce se opuneau regimului. 
La 13 noiembrie, ca răspuns nemijlocit la demonstraţia 
organizată la 3 noiembrie de comuniști în piața Obor din 
Capitală, a fost emis un decret-lege pentru reprimarea 
tuturor manifestaţiilor politice și sociale potrivnice dic- 
taturii; se legaliza internarea în lagăre de concentrare şi 
de muncă; se instituia domiciliul obligatoriu ș.a.*!. La 10 
decembrie a fost emis decretul-lege privind militarizarea 
întreprinderilor şi instituţiilor de stat și particulare și in- 
stituirea, în cadrul acestora, a unui regim sever, potrivit 
normelor disciplinei și jurisdicției militare”. 

Legionarii, întrecîndu-l pe Antonescu, au ridicat asasina- 
tul la rangul de politică de stat. Ei şi-au îndreptat ascuţi- 
şul terorii îndeosebi împotriva comuniștilor, a tuturor orga- 
nizaţiilor şi personalităţilor politice patriotice, antifasciste, 
a intelectualilor şi ofiţerilor care se pronunţțau și acționau 
ferm împotriva dominaţiei Germaniei hitleriste. Poliţia le- 
gionară, poliție politică, paralelă cu cea de stat, a trecut 
la arestarea unui mare număr de comuniști și alți patrioți, 
unii dintre aceștia fiind asasinați. Dintre numeroasele 
exemple de sîngeroasă prigoană dezlănţuită de Garda de 
fier împotriva membrilor Partidului Comunist Român ne 
vom referi la un singur caz — cel al uciderii comunistei 
Ocsk6 Tereza —, care demonstrează ferocitatea cu care 


3 Op. cit., p. 136. 
4 Monitorul oficial, partea I, nr. 267 din 15 noiembrie 1940. 
35 Ibid., nr. 292 din 11 decembrie 1940. 


280 


legionarii au suprimat pe unii dintre cei mai buni fii ai 
clasei muncitoare, ai poporului. 

Ocsk6 Tereza, născută în 1917, în familia numeroasă a 
unui țăran din comuna Dragsina, județul Timiș, era mun- 
citoare la fabrica de ciorapi „Standard“ din Timișoara%. În 
1933 ea intrase în rîndurile Uniunii Tineretului Comu- 
nist, iar în 1936 devenise membră a partidului comu- 
nist5?. Dovedind înalte calităţi politice, etice, morale, Ocs- 
k6 Tereza a fost aleasă în 1937 membră a Comitetului 
județean al P.C.R. Timişoara, iar în 1938, după o rodnică 
activitate ilegală, devine membră a Comitetului regional 
P.C.R. Banat. În timpul liber, tînăra membră de partid 
colinda centrele muncitorești Reșița, Arad ș.a., răspîn- 
dind în mase chemările partidului comunist pentru crea- 
rea unui puternic front popular de luptă împotriva hitle- 
rismului și fascismului, pentru apărarea independenţei și 
integrității ţării. Pretutindeni, patriotismul ei înflăcărat, 
dirzenia antifascistă stirneau admiraţie şi preţuire. După 
impunerea odiosului dictat de la Viena, ea a chemat oa- 
menii muncii să se ridice cu fermitate în apărarea inde- 
pendenţei naţionale, contra dictaturii militare-fasciste. 

In octombrie 1940, Ocsk6 Tereza primeşte misiunea să 
plece la Arad pentru a ajuta la or ganizarea activităţii de 
partid. Casa conspirativă unde i se comunicase că va găsi 
legătura prin care urma să-i întîlnească pe membrii or- 
ganizaţiei locale de partid era tocmai cercetată de către 
polițiști. Neputînd să-i evite, Ocsk6 Tereza a fost ares- 
tată, „impreună cu surorile Csibi — Ileana și Agneta“%. 

“După cîteva zile de detenţie în beciurile chesturii de po- 
liție din Arad, Tereza a fost scoasă din celulă şi dusă 
într-o cameră de anchetă. În faţa ei se aflau Preda Cor- 
neliu, chestorul poliţiei, Rădăşan Nicolae și Tarău Ion”. 
Toţi trei, legionari inveteraţi, cu sălbatice resentimente 
față de comuniști. Arestatei i s-au cerut informaţii des- 
pre activitatea revoluţionară a comuniștilor din localitate. 
Refuzind să vorbească, legionarii s-au repezit ca turbați 
asupra ei, lovind-o cu cruzime, „cu palmele şi cu pumnii . 


za Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 95, dosar nr. 16 094, fila 1. 
Ibid. 

% Arhiva 1.$.1.5.P.,. fond nr. V, dosar nr. 224, i otecăsencă 25, 
" sila 2; vezi şi Gliăck. Jenă, Ocsk6 Tereza, Editura politică, Bucu- 
reşti, 1978. 

% Loc. cit., fila 3 


281 


peste față“10,. Zadarnic însă. Victima îi privea dirză și 
neînduplecată. Și maltratarea a continuat. Lovituri după 
lovituri. Palme și pumni. Dar nici un cuvînt nu a fost 
rostit de comunista, în vîrstă de numai 23 de ani. Tero- 
riștii nu-și puteau explica de unde atita tărie. Înnebunit 
de furie, legionarul Preda Corneliu „se repede la Ocsk6 
Tereza, rupîndu-i hainele şi lenjeria“ de pe ea. Maltra- 
tarea continuă cu bastonul de cauciuc. Victima este în- 
tinsă cu faţa în jos pe masă. „Legionarii îi aplică lovituri 
groaznice pe tot corpul, începînd de la tălpile picioarelor 
pînă la cap“. Cind Preda Corneliu obosește, preia bas- 
tonul de cauciuc legionarul Tarău Ion, apoi Rădăşan Ni- 
colae, şi schingiuirea continuă cu aceeași sălbăticie. „Oes- 
k6 Tereza n-a scos nici un cuvînt, dar în urma bătăilor 
groaznice a murit în mîinile asasinilor odioşi“t2. 

Pentru a şterge urmele crimei, asasinii legionari au 
scos din localul chesturii de poliţie cadavrul victimei şi, 
cu ajutorul primarului legionar Montea Emil, au transpor- 
tat-o la locuinţa lui Preda Corneliu, „unde este îngropată 
în grădină și acoperită cu frunze“3. Dar, bestialitatea cri- 
minalilor nu s-a oprit aici. La miezul nopţii următoare, 
asasinii legionari au dezgropat corpul tinerei fete, „il în- 
velesc într-un sac şi-l leagă cu,o sfoară groasă. Astfel 
împachetat, corpul victimei este dus la Mureş și aruncat 
în apă, după ce, în prealabil, i s-a legat o greutate de îier 
în scopul de a se scufunda mai bine“1i. 

În felul acesta cădea jertfă terorii sîngeroase a Gărzii 
de fier încă o victimă. Neînfricata luptătoare Ocsko Tere- 
za, membră a Partidului Comunist Român. 

Este bine cunoscut, ca formă clasică a fascismului, in- 
clusiv a celui românesc, terorismul public pentru inti- 
midarea adversarilor. Un document cu nr. 23637 din 
5 noiembrie 1940, aparţinînd Inspectoratului regional de 
poliţie Bucegi, arată că la Roșiorii de Vede, „în ziua de 
29 octombrie 1940, d-nul Nicolae Marinescu, delegat (le- 
gionar. — n.n.) cu conducerea comisariatului de poliţie al 
acelui oraș, a dispus arestarea proprietarului Gogu Col- 
ţatu din acea localitate, fratele fostului deputat Colţatu, 


40 Ibid. 
411 Ibid. 
42 Loc. cit., fila 4. 
13 Ibid. 
44 Ibid, 


282 


pe care l-a dus în piaţa orașului, unde, împreună cu alţi 
legionari, i-au dat pantalonii jos, aplicîndu-i 50 de lovi- 
turi, după ce mai întîi se bătuse toba pentru adunarea 
populaţiei. La răcnetele de durere ale celui bătut s-a adu- 
nat lumea, care a intervenit pe lingă Marinescu să opreas- 
că acel spectacol odios, mai ales că cel schingiuit leşinase 
în urma rănilor provocate. Intervenţia n-a avut efect, pe- 
deapsa aplicată consumîndu-se pînă la sfirşit“45. După cum 
rezultă din cuprinsul documentului, odioasa scenă, demnă 
de inchiziția medievală, s-a datorat faptului că cel schin- 
giuit a cerut autorităţilor să ia măsuri energice de repri- 
mare a acţiunilor teroriste ale legionarilorf6. 

În diferite localităţi din ţară, Garda de fier a introdus 
așa-numita metodă a „stilpului infamiei“, cu ajutorul că- 
reia adversarii legionarilor erau supuşi unor torturi greu 
de imaginati?. Astfel de mijloace de tortură fizică şi mo- 
rală au iuncţionat, printre altele, în următoarele locali- 
tăţi: Oltenița, Tămădău, Valea Dragului, Piteasca, Pasă- 
rea și Jilava din judeţul Ilfov; la Turnu Măgurele; în co- 
muna 'Tăișani din judeţul Prahova, a fost legat, printre 
alţii, învățătorul Vasilescu, un adversar vechi al legiona- 
rilor. „Stilpi ai infamiei“ au existat şi la Bucureşti, în 
curtea Prefecturii poliţiei capitalei etc.%, În luna ianua- 
vie 1941, cabinetul I de instrucţie al tribunalului Con- 
stanţa, anchetind modul în care legionarii din Hirşova 
au terorizat cetăţenii, folosind mijloace inchizitoriale, re- 
lata că aceștia au arestat samavolnic şi au adus la sediul 
lor pe Aurelian Toma Vasile, Cristea Popescu şi Costea 
Boian, iar apoi şi pe Alexandru Spieghl, comerciant din 
Constanţa. După ce i-au bătut pînă i-au lăsat în nesim- 
țire, „dimineaţa următoare, toţi aceşti patru deţinuţi 
au fost legaţi la stilpul intamiei, unde au fost ţinuţi pînă 
la ora 16,00“ pe un ger de 7 grade sub zero. .Alexandru 
Spiegel, fiind bătut la tălpi şi neputindu-și încălța ghe- 
tele din cauza inflamării picioarelor, a fost legat la stilp 
numai în ciorapi. „Tot timpul cît au stat legaţi la stilp — 
se menţionează în continuare — au fost păziţi de către 
santinele legionare înarmate cu armă militară, care se 
schimbau din două în două ore, întrucît nu puteau rezista 


15 A.S.B., dosar nr. 9 039, vol. 45, fila 69. 
46 Ibid, 


17 Ţ,oc, cit., vol. 35, fila 143. 
4 Loc. cit., filele 166—167. 


283 


mai mult din cauza frigului“. În urma acestei torturi, 
Alexandru Spieghl a decedat“, 

Creşterea agresivităţii și a periculozităţii sociale a 
Gărzii de fier a fost, în această perioadă, nemijlocit le- 
gată de încurajarea și înarmarea premeditată şi constantă 
a legionarilor de către organele de stat pe care le patro- 
nau, în mod deosebit de Ministerul de Interne prin Di- 
recţia generală a poliţiei, Siguranţa generală, Prefectura 
poliţiei capitalei, precum și prin intermediul tuturor or- 
ganelor de poliție locală, care fuseseră acaparate de le- 
gionari. 

Legionarii din aparatul polițienesc și de siguranță au 
transmis treptat armamentul și muniţiile lor mișcării le- 
gionare. Din unele date estimative, desigur incomplete, 
reiese că în perioada septembrie 1940 pînă la rebeliunea 
din ianuarie 1941, legionarilor le-au fost predate, numai 
de către organele de poliţie şi siguranţă, cu aprobări spe- 
ciale ale legionarilor strecuraţi în diferite funcţii de con- 
ducere, următoarele cantități de armament: 2 846 de pis- 
toale automate; 4 724 de pistoale-revolver; 485 de puști- 
carabine; 29 de puşti-mitraliere şi 776 de mitraliere, la 
care se adaugă diferite cantităţi de muniţii5, 

Legionarii şi-au procurat importante cantităţi de ar- 
mament și din Germania nazistă. În noiembrie 1940, 
Al. Gyka a comandat firmei „Walther 1 200 de pistoale 
automate de calibru 9 mm. După cum rezultă din docu- 
mente, „repartiția acestui armament nu s-a făcut pentru 
gardienii publici sau Corpul detectivilor, care erau deja 
înarmaţi, ci cu aceste revolvere s-au înarmat organele le- 
gionare care făceau parte din instituţiile poliţienești“”!. 
Numai pentru „gărzile legionare din Bucureşti“, Radu 
Mironovici a preluat de la Al. Gyka 799 de pistoale din 
cele 1 200 aduse din Germania5?. 

Unul din comandanții gărzii personale legionare a ge- 
neralului Antonescu, I. Nicolau, relatind modul cum, în 
octombrie 1940, a ridicat de la siguranţă 800 de revolvere 
pentru legionari, spunea: „...m-am prezentat la sigu- 
ranţă să le ridic [...]. Le-am încărcat într-un camion de 
piaţă şi le-am dus în str. Vulpache nr. 2, unde era un se- 


19 Pe marginea prăpastiei, p. 231—233, 

50 A.S.B., dosar nr. 9093, vol. 46, filele 19—23. 
51 Loc. cit., fila 68. 

52 Loc. cit., filele 71—73. 


284 


2% 


diu legionar [...]. Le-am predat legionarului de serviciu. 
A doua zinu mai erau acolo [...] 600 au fost luate de 
Gărzile de fier (e vorba de cuiburile legionare. — n.n), 
iar 200 de «corpul răzleţ»“53. Dar înarmarea legionarilor 
s-a făcut şi pe alte căi: jefuirea particularilor, a magazi- 
nelor și fabricilor de specialitate; dezarmarea gardienilor 
publici și a unor unităţi militare; procurarea armelor din 
comerț, etc. ” 

Totuşi, posibilitatea de a acţiona nestingherit nu s-a da- 
torat exclusiv înarmării, ci la aceasta s-a adăugat, în spe- 
cial, substituirea de către legionari a organelor de repre- 
siune ale statului — poliţia, siguranţa, jandarmeria — și, 
concomitent, crearea de organe proprii de poliţie, special 
pregătite pentru a reprima orice împotrivire față de miș- 
carea legionară. Iniţial în această privință Garda s-a bucu- 
rat atît de asentimentul, cît și de sprijinul organelor de. 
stat, al lui Antonescu personal. Teama acestuia de popor, 
de forţele progresiste, de mișcarea muncitorească și de- 
mocratică din România l-a îndemnat să-i învestească toc- 
mai pe legionari cu atribuția de a ţine masele în supu- 
nere. Dealtfel, nici Antonescu și nici alţi conducători ai 
statului de dictatură militară-legionară sau ai Gărzii nu 
concepeau statul inaugurat de ei fără înarmarea și orga- 
nizarea polițienească a legionarilor. Relatînd această con- 
cepție şi justificînd-o, Mihail Sturdza, fost ministru de 
externe în cabinetul format de Antonescu la 14 septem- 
brie, spunea: „Despre înarmarea unor organizaţii legiona- 
re, întrucît această înarmare ajunsese nu numai la cu- 
noștința mea, ci a tuturor, nu am interpretat-o decit ca 
lucrul cel mai natural în statul naţional-legionar, exact 
tot atît de natural ca și în cazul miliției fasciste și SSA 
germane. Priveam cu cea mai mare bucurie aceste for- 
maţiuni, primind pe d-nul general Antonescu la diferite 
recepțiuni sau întoarceri din străinătate. Cu aceeași bucu- 
rie — spunea mai departe Sturdza — auzeam proclamin- 
du-se de comandantul Horia Sima, în faţa d-nului general 
Antonescu, formarea unei gărzi legionare. Era convinge- 
rea mea (nu numai a lui, ci şi a lui Horia Sima, a altor 
comandanţi legionari şi a lui Antonescu inclusiv. — LELE 
că aceste formaţiuni militare-legionare trebuiau să. devină 
cit mai numeroase şi că fără o miliție (poliţie. — n.n.) 


53 Loc. cit., fila 74. 
285 


legionară, puternică și numeroasă, statul legionar nu era 
decit o nouă minciună şi o nouă mistificare“5?. 

Încă din primele zile ale existenţei statului naţional- 
legionar, Horia Sima, prin oamenii săi din aparatul de po- 
liţie şi siguranţă, a întreprins numeroase acțiuni pentru 
a transforma aceste instituţii de represiune în organisme 
legionare, atit prin conţinutul activităţii, cît şi prin com- 
poziția personalului. Primul prefect legionar al - poliţiei 
capitalei, generalul Dona, relata că Horia Sima „mi-a su- 
gerat ideea [...] ca să transformăm instituţia în poliţie le- 
gionară. Eu am înţeles să formez întîi elemente bune le- 
gionare pe lingă noii şefi de servicii puşi de mine[...], 
care apoi să poată ajunge în fruntea serviciilor“. De o 
preocupare aparte din partea lui Horia Sima şi a secre- 
tarului general al Gărzii, Nicolae Petrașcu, a beneficiat 
_corpul de agenţi destinat „urmăririi comuniștilor“. Ace- 
lași Dona afirmă: „Am admis la început 15 agenţi infor- 
matori formaţi într-o echipă, i-am însărcinat cu suprave- 
gherea comuniștilor“55, Exprimarea este exactă, întrucît 
aceștia fuseseră recomandaţi de Sima și Petrașcu. 

Numărul legionarilor în poliţia capitalei a sporit în 
scurtă vreme în mod vertiginos. Urmașul generalului Do- 
na la prefectura capitalei, legionarul Ștefan Zăvoianu, a 
înțesat pur şi simplu poliția din Bucureşti cu elemente 
legionare, numărul acestora ajungind la sfirșitul anului 
1940 la 258 numai în posturi-cheie: chestori, şeli de po- 
liţie, comisari, comisari-șefi, agenţi5t. Prin intermediul le- 
gionarilor, foarte mulți gardieni publici şi alţi funcţionari 
de poliţie au fost atrași în mişcarea legionară, iar cei care 
au opus rezistenţă au plătit, nu peste multă vreme, chiar 
cu viaţa. În mod asemănător s-au petrecut lucrurile şi în 
alte orașe din ţară. La Bucureşti însă, poliția de stat s-a 
transformat literalmente într-un instrument odios în mîna 
legionarilor, al cărui ascuţiş a fost îndreptat în primul 
rînd împotriva mișcării muncitoreşti, a luptătorilor co- 
muniști şi democrați care, după spusele lui Zăvoianu, „nu 
ne dau răgaz“. 

Legionarii nu s-au mulţumit numai cu acapararea unor 
instituţii de stat, cum au fost poliţia și siguranța. Din planul 


5 Loc. cit., dosar nr. 9 039, vol. 1, fila 13. 
55 Loc. cit., fila 19. 
56 Loc. cit., fila 22. 
57 Loc. cit., fila 28. 


286 


lor general de a-și pregăti forțele pentru transformarea 
României într-un lagăr nazist, pentru exercitarea puterii 
în stat a făcut parte și crearea unei poliţii legionare de- 
sine-stătătoare, precum și a altor formaţiuni militare du- 
pă modelul celor indicate de Mihail Sturdza — miliția 
fascistă a lui Benito Mussolini și SSA ale lui Adolf Hitler. 
După cum rezultă dintr-o serie de documente, Horia Sima 
a pus bazele poliției legionare începînd cu luna septem- 
brie 1940, la puţin timp după formarea guvernului Anto- 
nescu. Referindu-se la aceasta, Ștefan Zăvoianu, prefect 
al poliţiei capitalei, spunea: „Poliţia legionară a fost în-: 
fiinţată de Horia Sima, şeful mișcării legionare [... ]. Ştiu 
că tendinţa era spre formarea unui corp de miliție (poli- 
ție. — n.n.) legionară, desigur cu asentimentul guvernu- 
lui, pentru a suplini poliția şi jandarmeria“58. Această 
„poliţie legionară“ își avea în Bucureşti sediul ei, aparte 
de cel al poliţiei de stat, pe Splaiul Independenţei, o reţea 
proprie de agenți, și era subordonată direct lui Horia 
Sima. Întreaga organizare și activitate erau strict conspi- 
rative, inclusiv față de legionarii care lucrau în poliţia de 
stat. Horia Sima a destinat misiuni asemănătoare cu cele 
ale „poliţiei legionare“ şi așa-numitelor „corp al răzleţi-. 
lor“ și „corp al spărgătorilor de fronturi“, transformate în 
adevărate detașamente de asalt de tip hitlerist, înarmate, 
organizate, educate și comandate după acest model. Ză- 
voianu însuşi recunoştea că, peste capul poliţiei de stat, 
legionarii au creat „o mulţime de organe care făceau tot 
poliţie, cu percheziţii, arestări, confiscări, bătăi etc.%5%. Ba 
mai mult, „majoritatea percheziţiilor nu erau făcute de 
biroul 2 din poliţie, ci de poliția legionară [... ], care își 
avea o conducere proprie, autonomă“. „Poliţiile legio- 


nare — afirmă un alt document —, organizate din dis- 
poziţia șefului mişcării, Horia Sima, încă de la înființarea 
lor au început să facă abuzuri . . .%61, 


Grăitor pentru profilul celor înregimentaţi în Garda 
de fier este faptul că adesea, sub pretextul răiuielii cu 
elemente comuniste sau antifasciste, au comis cele mai 
abjecte tilhării şi crime. Acest adevăr l-a recunoscut chiar 
unul dintre foştii prefecţi legionari ai poliţiei capitalei, Do- 


5 Loc. cit., fila 21. 
59 Loc. cit., fila 24, 
60 Loc. cit., filele 24—25. 
îl Loc. cit., fila 26. 


287 


na, care spunea: „Această echipă (de polițiști legionari), 
căreia îi dădusem misiunea precisă de informatori (fila- 
rea comuniștilor) începe peste cîteva zile să confişte au- 
tomobile şi să facă descinderi şi percheziţii în case parti- 
culare. Pretextul . .. sedii de comuniști“62. 

Aşadar, în mai puţin de două luni de la instaurarea re- 
gimului de dictatură fascistă-antonesciană, Garda de fier 
s-a transformat într-o organizaţie paramilitară, înarmată, 
organizată şi condusă după chipul şi asemănarea organi- 
zZaţiilor. fasciste mussoliniene şi hitleriște. Odată cu spo- 
rirea cantităților de arme şi muniții și cu organizarea po- 
lițienească a Gărzii, odată cu extinderea actelor bandi- 
tești de jaf și tilhărie, pe măsură ce legionarii îşi mani- 
festau forţa sub ameninţarea pistolului și a terorii, a stîl- 
pului infamiei față de cetăţenii pașnici, în aceeași măsură 
sporește setea lor de răzbunare. Jefuirea de bunuri mate- 
riale nu constituia singurul ţel. Ferocitatea lor nu putea 
[i satisfăcută decit cu sacrificarea a noi vieţi, cu noi văr- 
sări de sînge. 

Luna noiembrie 1940 ar putea fi denumită, fără rezer- 
ve, „luna singeroasă“, „luna crimei“, „luna răzbunării cri- 
minale“, luna în care pistolul a fost singurul argument, 
singurul „limbaj“ prin care legionarii au comunicat cu 
poporul român, „limbaj“ și „argumentare“ care şi-au pus 
deiinitiv pecetea asupra profilului legionarismului. Astfel, 
evenimentele din ianuarie 1941 sînt o continuare a cri- 
melor a căror săvirşire legionarii au început-o sistematic 
încă din noiembrie 1940. Dar să lăsăm faptele să vor- 
beuscă: 

La începutul lunii octombrie, Antonescu a instituit co- 
misia însărcinată cu „cercetarea și trimiterea în jude- 
cată a celor care au comis crime şi delicte cu prilejul 
reprimării acţiunilor politice începind din ianuarie 1933“. 
La 16 octombrie, această comisie emitea primele man- 
date de arestare împotriva unor lideri politici sau foști 
miniştri, învinuiți de „crime și delicte“ contra mișcării 
legionare. Printre aceștia se aflau: generalul Gabriel Ma- 
rinescu, fost ministru de interne în 1939; generalul 
I. Bengliu din jandarmerie; colonel-magistrat Vasile Ze- 
ciu, maiorii din jandarmerie Iosif Dinulescu şi Aristide 


62 Loc, cit, fila 30. 
288 


Analiza; „evenimentelor 
din perioada” anilor 


1920—1940 demonstrea=. 


:ză'că) în Europa fascis- 


mul a putuțtriumfa în: e 
tr-un mare număr de; 


state, atit) dațorită unor; 


CAUZE economic =50C ale 3 


or a celorlalte 


Ape a 
i: 


) democratice ) îmtitasalatea 


nisti Române 
nizarea 
democratice 


Imagine sugestivă a na- 
zismului. „Lumea nouă“ 
din 12 octombrie 1933. 


spectrul răzbeoluitai » a « 


1 AUOUST 1934 QEOASUL CEXTRAL RAP DIRRAL Li PAribeziu Conza Preţal Li 2 


. CD ROMÂXIA = 


1 AUGUST-IN PLIN FOGI 


hiici o priztre, nici o ureche si zale patrate pi „pumni Sneatat. 


fe 
Me gL, [alresev Înme at fe tn  Da ie sm 


e “ cxioirite pâra 
£ secete, griadiră ? Put să crepe bâtă le, ex parue chenare şi ace 
de joeme jiresu! Oaoernui de creta  wueda, îj dam pfegale pe perii 
- Cal epesaeiachera ta [renta Peniru tarii, 
cioese ele toxrisr și fobriceej îce să 
piată cu 3 pică joztizia lui. sa boczre ra ete paşii mzârulare Z. 
Acegii azi li scvate reorporizâzd 0. cari lagiii zeci de mimene lei 
p.atecal aatr recatetVe, stie, edxd ia 
trodecă: sisece potiata ce 
lzceazre a e arate Câzi jărezul 
mă mii poale, pu szul steată pl'cescă 
aici ve ba. 
Mizere, boala, semujal cupttad 


ae 
9 île la Pons, imipreură cu SI 
ceace rela sirsl de jirase Accu, 
brimizii regaiul, boerilor, fibtaizorţue 
LE o! erori poe crema cagerareo | 
aiatar  (Adecâni dn 3 VII 
173)-4 Adică vor oi:gzura pa cimâterii . 
froacezi co dubiazile plus bari! paa- 
tru errameele oi ecopi cr ci pei 
mie. 9e7. [li acogl Ce etice pipi eg Ai rai 
„ Decă | ze ţese cd ccante 


terti e Lă [i 
Cumeba din cesarză, cimesize de pe at ot pie pepe 


omsţiezerior strai ce mă rea. 
fata. 
Toate pericole clocoe și i ral 


emruee 19 mata 33 


ET: 


“Lumea Nouă 


Ornaa centrai al Partidutul Iscal-deasaat cin Româzia 


on Parta tea me 
.. mesa manim nsaim 


Comitetul Naţional Antifascist — orga- 
nizaţție de masă creată de Partidul 
Comunist Român (1933) — şi presa de- 
mocratică a vremii au demascat cu vi- 
goare esenţa şi ţelurile agresive ale 
fascismului. 


Marile lupte ale muncitorilor ceferişti 
şi petrolişti din 1933, desfășurate ime- 
diat după instaurarea regimului hitle- 
rist în Germania, s-au înscris printre 
primele acţiuni revoluționare de masă 
ale proletariatului internațional impo- 
triva monopolurilor străine, pentru apă- 
rarea independenței şi suveranităţii na- 
ționale. 


u 
E: 
bă 
e 
A 
ră 
ă 

&:: 

Ei 


LER 
LĂSGUERRE, 


URGAN ŢĂRANESC AL. COMITETUL CENTIAL AL UNIUNTI TINERETULUI COMIT DIN 
SECŢIA INTERNAŢIONALI TINERETULUI COMUNIST 


NUL V Na. 2 | MUN: 1935 


AFARĂ CU FASCIŞTI DIN SAT 


Ama ce lampa fn named na vai, că Mă setapi Se ci eapisatatml de ne 

sue poll mozira vuniea de cete, time voda p eiteria Vesiră 
time de Matea Aa car mama serul Na nt cină Dume rent pa ahoaă da 
ta ceas bapea camee Le va domni în pe imi care pa să vaga lapza doare ci 
Maia cena me bopream pomii pi eaptiotaeori pe e baie mană în 
rap venin trebve să topite a da în adere duse sm seri 
E tari mas ca 


me tar D a foaia Ma va uzi 
po pazita să E ma nada bem de ai demiea ȘI 
ti due ca porti le sa ei te mda te-a arranite tz * doca aza 0 pl ant, ln lama rea 


mie Vi pia da core dul 

Vize eee aa 08 sea 

mine iarâţiliaeu AI va eset 

mată sai ceată Dare he 
a 


ast tat, 
Şi cae dară râmlea ci ee 
pazia, Cam să berea pata 
[2 a 
me. ai dicta 
pâmane pla Pau me 
una da moeary as bearca 
cazguae Petre le ve, acuza Isla 
de tace maazi. Ca mia mere & 
ba, e: mie. camăa ebmtea de 
Lecre. tocaal ere în mem 
sms rada aa NU ca eopunti pi ca degli 
pe eleceră pi aa vă mite Dar ns stim mma pi bob Ca 
tate e [ia sa aencniacă și piată 
PULATIIN MASSA ISSDRUtaaat ca să Be Parau pi să eobeaai și 
MIIDAPA cae vă bah anăzi lutoenă pe caza 


raze ema preia un pod 
catei stai 
Nara 
prea pi eso age lime eta buza 
pe ma boeme mi a mist ab cd me mare 
Ace ta e sia ca mi a pi bca ce pata 
vom bene, fabr si e eaagree ca metat cmsaa: 
a memati cezasi decee ie imi: ta 
mama vaze rame ve abia pe ue ŢIA tal 


ra Betcat i te set. feste 


made și sat aa ca pop rea ge ee tic poeme dadea st Asa să m terei boul po 
vesta pe Pataia Nouă pe 6a dr eat cp dea cae ne horă ada în LA a lacra uiedcel jbraay mel să 
sate comeiaă pîna (ari ce deep e mă. zau 


Vama aaa ve 


sort iei În meta irnuta Dar si mame 

Ta are să sd jtrtacană și meactorea i ui m 

A md tza pomaeri ei mobi bere să 
pietei pi pare 


Tinerii ţărani! 


0 iezii pi Sat Aaa ateă ce bmmasaa vai: 
TANTI CU TOR to de taiere togerulul 
- Aug pe ci mal birt fa 
com aa attepă pi cactura n eat 
pi mb umeteatea lease Timmeelea (4 
incasa atena m ta La prveteătaa și ce 
aa mari pese Oa) 
pam tarul le ca 
ŞA IsCETEZE + DALMELE | 
SII. Sa a poa ma cam ură 
1 poare va ce ami Mal | 
masa ti ai în | 
"A DATURILDE 
Tata TE, SAMASȚI 
tat ORA DE SU 


aa îberai 
ma poeti eu as 

Aoera mă ema or mă be aa, sâre 
poeme fac pi pastra ese bonă, Papă Mea 
apa ate 


Tea sa si 


ze aa e mezat cd 
ua 


maea mel de 
1 cae sa mac 
statu. e 


un caz do mistificare macabrt 
„„Simpaticule: [tg ză a east RILOR ŢĂRANI 


N esmaa” dieire br LE 


hitler Piri. să aprindă vea ere mai inune iod bbdei "a bartariiee bio] detaemă piei 1 panza 92 e e AUTO IAT DE 193 Ul 
| atică [og : a ee pe e i cet unEua TARANII DEMO 

poitinaf ini HD A 
Acum a aa și seva a pica ln sizra de marei] mi sTaAau PErTBtu AATOR DI 4 


peretele, pentru matii, ua tâcâri în Coaţi ma seria tat Zi 
ad și Ca deaceia iimir pa pote! Wemtema, d 71 MB CONDUCE 
undeva, dat lasrul acesta ea iete |eriia în comic tai ra irar| tate de și Cică aa î Aa dară LUPTAT HUB 
res: ceva dia mirii de sorta] Bali? tir, poegeiraree 3 fiti ca da bi wT Cc Pena VIATA NOU 

1 ceai jacă la micie imaztira lui] depre core pa vrimaie si (coral îni bileeisl meri volrmeie Pi cae data SA LIZERA 

me e ameoa mem ln ei i 
A. careu mah, că patat teal imemreerăriiee m nt men | 

fălcile pesta sldzri voal Due a Cieea mure ca lada [0 de preitite slim pasa ae cestere 
câtre sr. Beata elirzațiloe vi mai departe. | Metal, Iesi eat ei În pralea 

Lzfăţiga pentru sati usi de rca &ri pă ta Cp |Et dmi ttetre meri sati ci tota 
mat pată mmuntiliiaie vi feaa Pa pestii aer 00 Î Pirar | uimcaetza de masii murea ei atasa 
vorbă ca grul aveaa e retinanţă| pruni 0 rasi psot fa feat Poeti se emană apeteir si val 
ee pr RC Sg Csrena la | prin In maria ratei me ; 

air E NR a. mp | EEE a Jârai di peranamâtatre = arat =, mada ne EL Poli 
mar dia Ardeat și apelat caut | ema că pa mamă ca pe mal A 1 
Lepolit. Ș pp ezei eri ez săi Mier re 

la lautalaree sa În Cermania| Cici Ei ca batea a 

mi eaace la Mă le! SIN și caza ca a binar 
bd dară 


clar HA 


mda mai pe 


ae mai apere În parta 
Cimaa și latmemriiie pe 
4 mate Petar elite e dusa 


EC 4 
fuivat predica astia ee , 
spatial Pisi ca vază oiape| „Cale epomape porta miza de 
Me eul reala latroaat de | [pelerini „Ceea 
icte de micri, dia parul Ii 20 gi 
când caldatbinal sainuzatalui| eo poza ca tei. 10 


na 
7 stage silea — bea priza pe d. 
Brian 


Mun bea tai 
ce şi n alrusit lâc 
Se pete bu vitae so 
Mâtee warzeri, amilaţi fe că 
al le te 

pi d. Chira e maria 
tor erealracnle 


pre mda nul aa tari 
a Mâna be, dea 


sd foaterta” 


pănauie sguracţa pn 


ai „Vremei” en articai Intitutet „Ira adie Citon ln Jmpresiile n ra art ir 
Drouii din Moaclen — tiluiee” ba 8le Mimrima” varteuie ce ua ete pedu 
coagiliuţa prrmară cateii 07 cautai depre mea 4 


le pi forta rreateate a arestul tare 
Di 

M he mare 
Vă dia partea 

Da mr 
Moat sa de 
cromate 
teiraa 


Ara recilil ore 


cela rasist, la Întreaza 
mii te mate lira] 


Eoezeaal — e mpa 4 


1 . p tat, 

'Un olchiseitai aorma- ti [a 
da miaerilari 
da 

ratia Mania prmiată 
sa piratat, e beată se 


; a eat peaia [3 em 
1] pammroa Na tn mt fas ba isa la tai] 


dară meme| Sitani» pteriaiai eizmrăzaa m ema IDllOr MEla ROI ordo iat 
Beria : 


apr ali 


putea 


4 
iz 


lama cea Îşi larepe de dorea ar 


Mel: 
n catel co politie ln hommea) 
de etil care sei teagire ue ae 


ie pi e sdasirejie masi mate deci mese 
er, LE . 
pate re E] eatoj avans. e tea | dmpreu e 
paulei? 34 mal przate sbaea vi axa mă. dial a Star ve 
3 mstmirație rii de mertestă pemâru & | e sari, mrmmită 0 pian, sti 


apa omise pmemaă 
a cota Bai 


un aval de vân) O sie ăi 


ab ini poardlănite de vhimae lina 
d vi de poeuată minţile pe silogaere ponton feormmană du amuza 
n? aie dt bar prterate demne amaizi | lore imp 
dota de meena [atei Musat at A boeme ne perene stone 
Mare și e sorina” a bai Mater mi sira meet mesei Preta poe ma bis e 
de mate narteste d Maeuran mai decir sira temepestat miptămaali tree ie 
porte 23 mafiei păsă ostăat sieeăti fe mire stia she Imsinite ta ese 
Di molistacă cete din prmă paria ei 


E SI i 


ae nf 


Un obiectiv permanent al P.C.R. în 
deceniul al patrulea a fost lupta 
fermă împotriva organizaţiei tero- 
riste de tip fascist Garda de fier, 
agentura hitlerismului în România. 
Împotriva acestei organizaţii, a ra- 
sismului și obscurantismului, a as- 
censiunii  legionarismului spre pu- 
tere, P.C.R. a chemat la luptă, a 
unit şi a organizat clasa muncitoare, 
masele populare de la oraşe și sate, 
numeroși oameni politici democrați. 


roni contra sărzii de fier 


arda de Ficr şi-a port Nu e insă o desrunsiderare ajpentru toate poporele coniccui- 
tămâna trecută - atitudinea lintereselor maselor populare |loare. Alături de lupta peniru 
i de noul guvern. Combale [care aleursă însetată după pace, | răsturnarea cabinetului, trebuie 
rada de Fier guvermul Goga ?| pâine şi libertate, atitutinea de | facut FRONT CONTRA GĂRZII 
! E garda de Fier pentru râs- |espectalivă faţă de Gurda del DE FIERB. Lupti comună dela 


Aa 1% No 20 (eta) Pruteiu zii dun toata țarile, uniți-vă! 


SCANTEIA 


Organa! central bilazar a) Partiulni Camiuniat 
iDecpiune a Înteinaţ'onalea Cumrentate) 


„MASSE, BERI ÎNCA INDIFI 
RENTE, ÎNCEP A PARTICIP. 
În MOD ACTIV LĂ VIAŢA 
LETICA ŞI LA LUPTĂ. 

CUM CREŞTE INPLUENŢA 4 
CELORA, CARI AU  PRENE 
NIP POPOARELE ÎN CONTE 
DRUMULUI DEZASTRUUS DE 


di R Gat 
oma LA MUENCHEN*. 


26 IURIE 1939 - 


ARRARRNNAR ANNA NU NNNRANNNA NANA A 
REZOLUŢIA PLENAREL e Vi-aa COMITETULUI CENTRAL a!P.C.R,. 


! În urma discutării ertusităţii parti. lru şi celelalle partide denioeralice +” 
iul să felvarusci tru iaz 
are canira farctamul: * 
u gule pentru * 


duiul in perivuda seuiret dela confe- 
rința Partidului Court din ris 
din Februarie u ve. geurmta plenură 
Cemntetului Central ul varfu 
muniat din [una urrală lina pe 
Adică urmată de puriia * 
Plenara stodiiegie s- 
memubrării cs »-, 


dalui Co-  terizt- 


Seriitorii români si ofensiva 
obscurantismului 


Acum un an, întrun articol apă- 
Tut în revista „Insemnări leşene“, 
îi întrebam pe bunii și dulcii mei 
camarazi de literatură dacă nu cred 
că ae fi timpul să ia o atitudine in 
fața frământărilor sociale și moral 
de atunci — dacă ! 1 se simt datori, 
ca oameni, dar mal ales ca expo- 
nenţi ai spiritualității româneşti, 
ri pună o problemă de conştiin- 


Fără îndoială că mulţi din ei 
trăiau sau îşi închipulau că trălese 
po roze, dar nu-i mai puțin adevă- 
rat că orizonturile se întunecau din 
ce in ce ma: mult, far de hota- 
re veneau veşti triste: cărţile erau 
arse cu o frenețică pasiune întelec- 
tuală, in timp ce cugetătorii și cân- 
tăreţii tuturor tristeţelor contempo- 
rane luau drumul închisorilor şi al 
lagărelor de concentrare, 

_Era o realitate care ar fi trebuit 
să ne cutremure şi nu mal puţin un 
averiisment, pentru Nol... 

Am primit, atunci, câteva scrisori 


dela tineri şi bătrâni confrați bucu- 
resteni. Mă îmvinniana  unrâzătari si 


îutele 


NNANARAAA 


& pagini 3 lei 


pei, 


lei popoarelor 


a 


e 
alis: 


[3] 


poran au ţintă precisă să ultragies 
ze, să îndemne la acte de violentă, 
să aistragi. Câteva din carțile d-lui 
NI. Sadoveanu, acele cârți de căpă- 
tâiu ale Neamului romanesc, au fost 
arse. Cazuri izolate, fără, indoiala, 
Acte de inconștiență, pe cari orice 
cm de bun simț le-a  desaprobat, 
Dar nu mal puțin, manifestări ca- 
racteristice marasmulei moral în 
caro ne sbatem. Sunt indivizi cari 
nu mal au nimic bun, mimic Bfârite 
Obscurantismul e în plină ofensivăa 
Valorile spiritualităţii și ale sensi= 
bilității autohtone sunt nczate, ter- 
felite, denunţate ca o crimă împo- 
viva moralității, a îinteligenții si a 
talentului. Esteți de elrcumstanță aut 
intrat in femp.ul celei mai  capri= 
cioase mue ca in frajd sau ca la a= 
bator, cu mânecile sumese. Logica a, 
fost răsturnată, adevărul mistificat, 
Mergem spre ararhizare, 

Am asteptat un îront al acelei 
demnități profesionale de care 
mi-au vosbit, în  atticolele si seri 
sarile lor, tinerii şi bătrânii confzați 
bucuresteni. si am primit un râsnunu 


(GH. DINITROPE 
2 ca VQARRNRRAA 
cazat! 

cane 7 i e Peri atPeuipsari 


PCA. va pula 
es sorcinlie bud Ge 


ci, 
f din România penir 
e, pace, pământ 1 Vcrtala. i 


„Un prgtest ai intelectualilor 


Sa CHEoRaMIU, Lazi ad zar a 
ae P- Lumii pat A Dori 
MONIA CACIA, pabiicinti DV, EARIDECIIL pita Lzmsimei de vmmmaei din 
si, n Pete 


neo pinapezee e 
laincZa DAIA put > Teatat dotzi [AM Dretezea-Soicaat 


pe malai 


Le iv P23 PR iem:a Aj „Lo Agetanriezinie-t 
nise micretă 3 cati exă teo Dali carea peri masa! Dida As 


Marcea 

e ză sare pace, 
ceata și ei pam, ă 

BA Să lairza at didenezat ia in ară ai | ate Atta 


MPa vee past Etui care azere D. APCaTeLE! Liei 
Crezăai ca san iruze: e lenta 4 > 2 primari peer Br Pa 


-. 
ce SACHELAREACU, a A optat A e e 
- - | bomei, Cunintat ci n i 
aocâni, boarvenă progieael și Ă p g | 90, oma 
pumaară moaca taine 0 ÎI PERICLE MIARTIREECII, ame i i pe LA. Domzaralezes 
ema [i | 7 4. E da | Pabiisiat | în ema mei ceia veni am d îl mame 


ez +a] |Scrisoarea d-lui Cezar Petresc 


ara e comiea pracai = 


mastiata tn vas vemaberena| 
d de arii da 


LIVIU NEERIAIU, lam 
| nevaiaii | 


Sa Miz loa de 


sad îmi p ea pi Iom mă 
same i 


a A AI 
tare SS3ă EMAIL MEI ci 
face imisoreitar, tie Beemdiea 
stilor din lazi su 
AkOaEI 
E AȚEYEA, pectm 
poetoneel' si PT 

EA PU, peedenee UI, 

3090341 D. RALEA, preute = 
ve urdcoruta 


Li 
- 


Pe anunrs, ne mal. 


e Cani eomare pas a | Li prea 


ț 
! 


iii 
i 
iul 


ii 


ATI 
di 
i 
L 


pa 

= pi rog== 

Ba tome artera | Pre rare LE pap 

se i irma 30| ERA Caztiata, potute|247 PEUIMIPPIDE, pete E 
> .. 

mii, e. GOTEZ, peetume e. RADULETTU, preteace mda 4 

N Sdmcă 1 “| “coivoraitar, da arari 3 Ss 


zi 
*3 


20 ar 20 i a ma 


10% IACODAx. 
test pmeteci i tata! 


TANARA Sramu lea 
teza, . pei a 


De. OG JCACRIU m 
pă nat nl, 
îmi mara tse pn Moe" 
mumia fast vrretat, | 

Dee PEsBAa.rCI, pe 
meat 


Î T. VasttLarur 
seta Ne 


Spre cinstea și mindria intelectualităţii noastre, cei mai proeminenţi sa- 
vanți, scriitori și artiști români și din rîndul naționalităților conlocui- 
toare au participat cu abnegaţie la lupta împotriva pericolului repre- 
zentat de Garda de fier. 


Pa 


ICANTEI Ă iai E 


et Se A DE CLASA 


mamar aie e 


AO OANEI, PTA AL COPELIULUL E CUNTAL AL 


A Va RER PR! a 
SN [AS IL PARTINULUE COAENISE DIN ROMANIA 
pi VEZ A, oz e eh e e ee -_— 

55 Si 39 >: i pernute, sc 


70 vaci on a dit malai TI ST ari EI = 

- Dat GG ri e 3. . i 
za î tert de Vrolater?: fim toala țarile miti mi id cele da i, șa mi 
“.. .. a ca ae 


pi & PAGINA LII 3 


LUPEA 


a ORI Merulorietei 908-30_ di si ava PI 3 ee ia ppt ra Pitt . 
= a A 


Lol A E A | A. yd 
[74 e dag Sia | E, I4 pi 
: SĂ 
ESTA Via i î. PE TILA [= 2: 
7 4 p 
ide za EA ne aline e 


nm mmm m 


|aPananen “CEFEPISTILU PI i că ae A 


ÎN pa e a > 


e reptia ap 


mag VI ass 
| A i 
= | Dc. i: „AU U 29 eoeit 


A ae ERE mi Prada a ap marar aul, 


LA. sia zei 
i HAzZUI! 


| SOARELE 


Pr 0 OS PE RE OI 


Noua „poarlă către Orient“ 


Publicaţii revoluţionare și de- 
mocratice — tribune ale 
luptei antifasciste — apărute 
între anii 1930-1940 în Româ- 
nia. 


Demonstraţii antifasciste la 
Bucureşti — 31 mai 1936- % 
decembrie 1937. 


Avertismentul unei conștiințe . 
profund patriotice — Nicolae : 
Iorga. .„Timpul“ din 23 mai 
1938. 


a Austriei 


sasi rasa, carei, Î 
as za i mi Viet 
«sm aste si one ui se mmm 
: 


e: inte njaanti-taseistă din Bucureşti acer! 
imi îmbunătăţirea regimului deținuților politici 
idicarea stărei de asediu şi cenzurei 
eliberarea antifasciștilor din Germania 

4) unirea iorţelor muncitorești 


o mike de 9 qi 1U Saptazibiie » < sa paaut ceztet cccpus din dau: Icrg: dan, „400. | Jometeae aurite CP. R: AL Gu 
Ein 


Fascism = război 


i Bacureu pi mnnaitae mlmaa e ari Ia Mala d 
pal de Îptă izpotr CUVARTUL Li 
gata), L care pa III E a 
sa) €3: Bucuzezti, | A 
pa. Pecgti, Tighiz fi n 
perestted coszltu tel N pa 
at paste d-aii: lor 
veri ; P. Consta 
e te Aeriene ei 
4 „ Buta . dr 
în La Tigiica, hk bi | sete, Mnemtae, cat [ări 
[.Y.R.; Scaslat Cal TA te metia Ina ati PB | 


fascismul şi răsbeiui 
ne ameni nţă 


Şefi sociale Boctaj) au rctuzal și de 
asta aceasta Invhelerea lruntului unic, 
Mazcilori  postal-democraţi și tatarişt 
VS) tiebale să priadeţi miaa baltesă ce 
fat ve tri cc mul il 

ist conșileat de priaej: 
aszinie apropiate a ac: 
Fetal partitalai soclal-democrat, pocialis 
ietar, Conlederaţiri Generale a 


p ga 


Mărturii 
bativități ale com- 
A i 
fionare ţi Ă EVOII ia Soveria, ca În i e 
muncitoare, a pa la răzbel,... '-u„Gole îrenberg...-„Abla 
suine * oma i 1910, ca dt mai i permitea A e aa 
ă uncii, a Moe t 02 ea peato să fâ i malt vor să n Aglo prin pacea dela 
emocratice, 5 9 Ifâlo pesto arme a2|“.-Stoagel Bacareşti 
= — a stro de răză Bran 
3 [i] 
Pirogti, citati el 
a ei, dn priza ti - 


fasci 
ta taca a lup- 
- r 

libentății şi“ de- 
mocraţiei şi  de- 
„ a inde- 

nă şi nu pa pipera să t 

posta fi prea 

In cistenul de ez. 

Izi 1osa 1. pp în sa 

e De A 


pende 
nței şi 
şi in- : 
cre pepeted 
dintro guvera | 
ten 
garartați 
pentru 
ral 


tegrită 
rității 
i ; 
le a bsi teritoria- Zeu 
amel,. = mualaete aazrbleo als 
Pi poi re ză 
dezzoerat aaa tacă campania || 
„AR Dai 4 truatasel 
2iintea tr îi | 
Br: - E. A, 25 
BY 1 a 1947, pri 


mecred 
că şsst poezie reggae 
piza At Mi caderi să na 
„de iert, Vrea 7, ta beci [ei 
ear = asai ura soră sc! | 53 ” j 
p dor E 
tz prez 20 aL Pati ei zi = 
cecezst 
"0a morman 
“o stist 
mda « 
h ] 
P pentiă ăzr 
a: 
ptroy pui” 17 
cui aa Buia pe ati 
Goa 
3, car 
ace eter 
"toar 
riast 
re 
Vi urat ea: pe 
muti ră 
lu A 
re = ţia w 
ele “Di 
% 


loate | 
recuni 
A] 


pen! 
conerilri los 
ţ tamini p' 
comil 


ue Pi ine din să 
| ii poemar! us 
e iară est pinul 
. 55 m pot pri n ABABEEe ini . Ca ura 
a. pariu? Lai da en aţi E a 
pi et [3 Cezotib NU ni : & 
= E TED pesti ps £ 
Y! i cure alei 
[e - ie sl pute 
Tau aut” F 
4 cain văi In (uberlat” 
pn a at ; şi mer ră 
ama 4 Mal ul run A pi i r şi Ie și 
ice rul viene de, “a fr 
ceh [A rar a prnlri muri? 
: an 
n pELE Li 


[| vai Săi E 
[E pate ar Ai A e r | 
ȘI A « 
A A alert wi aemă: perie” Li 
Vusteri ri în en insă punte, 
w mil a „crt muti yaler 
[i in ral: a : qezrallărie 
ril pă Sida eh A nuca 
€ 


viii 


eo A SRR) 
d 


BREAPT, 
A A FOST IMF 


RANTA LA 
: HUNEDOARA 
a LL 


Porţile: de Fer 


Dumi 
1100 ln “upaţă 2 Februwmi 
| u A Tubi.o 
le da ata Sararia, Aa cita a fmut | cu și 
| blicd „0 me ! î Ora, e 
tie 2, PORN de e nt nire pu- Sa PAIR Edi oare, d 
tru ac Sie “(ional ” tmeort = nalv a Ld readţiv „dot ac 
rgoniza lupta tin ae pr taiart art) găţiunli inter 
viva Însa rnaț: tor d oare 
SU A mr democratice 
publică pular 
eugleab 
. 
E: 


2 cismolul 
goao cuzi 
azi t. 
»t tea Nuci 
utiunilor si 
si Unlu 
rea R 
a 


Acţiunea Găpzii de Fier 
şi măsurile energice ale cuvernului 
român, comentate în strâinătațe 


———— aereruazana - Eroica luptă dusă 


„Mişcări seiţicase inspirate de peste granită de ela dusmanii de partidul dei 

permanenți ai poporului remâir mut, în a EL 

E - MRORabteaea 3 : mm şi a unor largi 
i forţe progresiste, 
sub steagul  de- 
mocraţiei şi inde- 
pendenţței țării, 
atitudinea lucidă a 
unor grupări po- 
litice ale claselor 
conducătoare au 


“Dictatura Cărzii dle fior era menită ul ger ul 


să tirească independența tării“ E 


arată ca nun 

botarit va tieuiaă e 

Independenta tarii, 

cu + de literat 35 reatul 

a aia 4 pliată 2 
ae a ji 


PARIS, 2. (Rador), — Presa sporirea culoritățli ruvernalui din! mezi reectlutca viguroasă a guvere 
țranceză coutinuă seria articolelor | Bucuresti a fost necesară pentru al rului român fată putu 
vorabiiz puvernului român în ja] sc impirdeca uneltirie cetor cazil ordinei srubiliie, Ziarul 
tură ca acţiunea sa energică pea- visau p dictotură menită sd ştir- ză apot con 
£ repelmarea mișcărilor subversi. | PP2scă independenta țarii, reuni de câtre co 
dăunătoare linistei pubilce, ace] Zizrul subliniază daclaralh ie re-|cin Bicureşti şi bn 
ve micultă să restabileaecă enita- | ceale ale d-ta A. P. Comnen, mi-| ativernul român este l; 
ie etească a popozulul roruia şi | Pstral de Alaceri Sizdine cl Ro-| pere deplina inlevendentă a (ari. 
jizeze o Iotârire a poziției ro= | 7dnlel. ardtind că România isi val la storca cctuată u aripă i, «d faci 
pair pe plareul internațioval. cotinua litia poltlică trotiltanală,| aspici un importanti + i 
pane „Tribune des ftoni cvniinnănd să se bizue pe Franta. „Intraasigeant” si 
Astel, rioune “altons*, pe Mica Intelegere și pe Intelegerea] articol strânsele alinia 
qupdie face ua istorie ei ulumelor | geleanica. 3 ment şi de gândire dintre România 
și “enimente din Romdnia arată că! „dnlormanlor” subliniază dea:e- şi Franţa, 


i arii 0 Petrwate 1023 
rocii —— 


pa R2209 6 PAGINI 3 Lri 


pa a ame 
i aie e e AnSHAMUMIC: 


pamucnar - = Dem Filateă 
"o ATIDUIIINE a 3 îi ae 

PE ar ommarii aa 205090, 

„ i 
ACDACȚIA 
ao STAAŢIA 

Muc | 

Siwate Daamnei e! 


p ai pi reverom 

ej Preda 
(A Mera pai e 1900 
DR E dmmnte ata a 12? 


Directori: ZAHARIA STANCU si CONSTANTIN cLonARu 


/ pir'ea tuturor fortelor demyoeraticee 


' de răspundere naţională, pentru salvarea ţării 
EI III ASPRU 


Mavre'e discurs al d-lui Grigore lunian la Galaţi 


pitatea naționala si Hbertăţile publice grav amenințate. Primejdia extrem!s- 

/ 29 de dreipta. „Aşezarea poilticii externe pe axa Noma-Berilu ar avea urmări 

10! poale. România trebuie să râmână alături de aliaţi el, Partidele suni 
datoare sâ-şi dea mâna 


| dia pe, Pi „e PROBLERA EVREIAD. e em a ae i apar post pe san 
. ... 1 CA MIMOAITAȚILE ȘI poe de | ir 
Demets dorea praga » . e sTaiLi IE al 

... 


pa: Sinataă Cei dz ia razboiu dar pria scușita me--tatul esval ANGLO-GERAA! 
„Astea ame 29 mitica a mec pă fire edi se: er sm o ca po loa doza ea 
Ro Germani. la Ezope. HUZAAI | preganita poat:u aceasta .Inur. [02 Al 9990 2 press > ceseoo priveste tneratrie 
ATUNCI POLITICA ROASTaA|ZAriia vtatelor puritiee. cin: ariel sula prea: pc vale GARTERZIE ESC LE= 
EZITERA VA Fi GOCOTITAlIue o permanenta garaat» aice Pee Cu VOI EIEEUTA VASELE Pi 
[USTA, CAD VCa TRI PE A.|evitanii agrosiunoi dia pa;'ea |993Y2 —- 1938€i Co O eo 16 PREVEDEA ACOPEUA 
CEST 230 BEN tBA.| b'alelor lasciuta” j psi rime ce maori neu re cezza 
BE CPRanz3-. Mimic ai puta edovairi În, pi 9 1ouait Ge ga il Coma bage ta 
Hu poate h pace atâta ump| Goimazia poate tace ra-be î/490 19 cati 
cât toate caleialto popoero nu Geimeaa și lalha au poiait 


poti aupuse stapâni gar PRIN PLANUL CI aaa 
„Cina dosaşia, cu edevezei NOI pa care e Isttebuim:ează i 


TREDUL Bi TE CEE 9n 
PORŢI RAIZOALT, PETRI A A- 


bi N N N a O a 


CEHOSLOVACIA 
MUTILATĂ 


10 tstzează regiena cia tzevsâzzita 
i i işcări - „vi îi cedutălvernazii co 13 
În pofida puternicelor mişcări an-  haza Bemeszată, e Ye 


tifasciste care au avut loc în toate 
țările Europei, a glasului tot mai 
răspicat al forțelor înaintate care 
au avertizat asupra pericolului agre- 
siunii fasciste, marile puteri impe- 
rialiste, cercurile  guvernante din 
numeroase state au adoptat o poli- 
lică de compromis faţă de preten- 
țiile Germaniei naziste. 


ii 
2 


AI re 
iuli 
"i 


jh 
] 
i: 
aie 
i 


ț 
Ei 
i 
i 
i 
: 


| 


ii 
[| 


Germania 2 desch:2 focul 


asupra Europei 


Pi. 13-15 (105 lam Writer AR ERROR RI e „Orice spirit de capi: 
iulare în fața dictature? 


5 a DEE Ea 8 Aslan 
ci citi "sau “mascată “ei În anul 1939, mişca- 
| - - AF 3 
(i q [emca parilzeaiă rea antifascistă din 
că se A Fi a reste agresivitatea fas- România și-a de- 
sgaazi central uaar a artidulut omurist dia România 


! ciştilor*, EA 
wEecţiane a înternaponlei eca 2 ac Cu monstrat uternica 
e prag sieiete a îmcrsajicanil ca e mita (Din zezuluția C. Contul). o p 


RNRARARARRARANANAR NA AA AARARAANARARARANARARAA SA vilalitaie tis 
Xa, Regimul dictatarei rezale tipat £ RONTUL RENA ŞTEREI ntieliilor prufizionale cetace  insearină tr-un Şir e acţiun 


bază di 28, cadă 34 A a = Sa pipi 
A ema Pita zana fa, NATIONALE, ȘI DATORIA iazuri: siăisiafzierțreniasie de luptă. Între aces- 
dt a 61 îă A&Te Voâre RȚELOR DEMOCRATICE 70, dencerațl dia „Frant- „ea cu- ş 
-* a a par din, pata ip dintele agrecise ut. ceriaalii ae. P7EPa datorie de a lujita In [rent uite tea se detașează prin | 
K). 


”] z e piatra dreptul de clozere a erponelur fi - 
ralai ro:zân şi ele place ilâjulor aa Piste. (tie rez tusa CC. ud ue conducere u Iiatalur. Pentru 3 

x paie aia periei îptriiri rep tul de Libera exprimare [7] de soi amploare Şi combati 
rel şi Ju Îi! ncrea cuuJidaturitur în alemeriie par- a i - 

A vai nu numar a mantitatizie stu IEN Mt telur fanta adnitratatrative. Patra desi. vitate marile demon 


XX fărezimet, dar şi a nucit turubszu darea csiululua prăun reccțtonar puule ţeres nizațitlor  prefesteaate de 


creseneiti.a popcarelor conlycuitoa- Urca siicc.a pariu ducă se su rezita sub e -sopolul politie el atata” și ii i i = 
rş a 'ureş parți din Barghezte — Jroatel um munciterese şi fivatul po- dica pr re piei ari, ttiid straţii antifasciste or 


burghezia  saj- Pălar. Frontul unu piunenerea. Şi frum= ÎS nda. dinafară a i i 
AEP fe deh de loci. icraunțună fel popular treturse reatizate pân tut OEI jijii datentra ji ed diniara e gamizate la 1 Mai 

s- fue adănri a le mu- UBde sânt miusse la fabrici, uzat, săte, Gtautiraa vosimala ulamiraritia mar = 1 a t L-A 
poe mmm e mama mmnp . sub semnul împotri 


virii poporului  nos- 
tru Germaniei  fas- 
ciste, pentru demo- 
: craţie, pentru inde- 
og pendenţa și integri- 

1 tatea teritorială a ţă- 


îi sapă calaaă,la stattaată lateharatei beti 26 Tit 
Nraal Vesalţai,u eve Loo ceziâgea pirpezzeniă 0 Dalia 
' sizuă lia Cagitels.pasize aia dn î Bei, - 


j 
| 
1 EXORBE ETOLMEE qi WUbOLAZ GIIGIBICI,ultical (29 
jeoatazat la 3 mai jeshicaaze peatra catiritaia caztate, | 
„vedecgai esmeniatii „za ctoiii La desaizaza esa lectia 

| 


ş ca csemistă “Puilaseă Psositi Pepalaz?, 
| Intai rame Cea geaca, v 
i Teri n Sirena Coma . _. za 
i cata Ss: Sent „Fiparatuh Dn moeni crgeneor ce priita prind crțunia cornunpiia 
N Jam ra barboreo cmperecsct co 0 cet log n impreuna Tania n 
Doing n n00-c—ieza isi Ca î im 1219 
la 1 Mol 1939, tovarășul Nicolae Cocuaseu s-a cfist prinire organizatorii ma- 
„ mestatie: de Ziua Muncii, care, spre surprinderea şi minia autorităților, a regelu, 
„8 fost marcată de o puternică manitestoție revoluționară sub lozineile „Jos focus: | 
mul |”, „Vrem o România liberă şi indapendentă |” | 
; = A | 
„Siguranța raporta: -.. 
a SE Esti „adult as 


La coala 11,72 ecaerenai e isst atleti, dee partia 


93 ȘI anu feanicant fn aipatt ea -ssaltorii veni a 
„Defilau CU pu mnul strins Se Pa ae a îi 4 fa spe Ptoaise picteze 
Poazal Biriutra si Wasati mivall Ralea ae defie 


scandînd «Jos fascismul b>” pe eta i ore aa ee Dee ERĂ 


NIL as “molirzat pe N. „Ponela care se aria fn dale 


ă Sai tat, msctale ș —rtate Irtezenlate fn evtzeat, fn 0i> 
e : e, la st'esi pe trena, Corlloa pa praeal ntrtaaystrt 
4 a vo Zsaleat e tsetete ca a *aca mazgetazte PPE 
Psi Piece, Ponazarzi Pereti vera ai vs 
"izara*, sta pritertsă 
Saetintt, Susozrere sstsveza aemreată? 


|| 
ani fomtaaţi e parszee trasul piei În 
pm Matsl Emzisa Boseziaente cade sis | 
pre "sole ta» cure ptae far ptiatdele 
îi per 19 Prmteate vntotatatacae faurit | 
„mi ME 7 tin Capitan 0 La pestazzestel 


11 me ve cae fn Porenl Veme 
si bapaaeaeea. 
TA se mom intecasee şi alatal 
Mite tari in faroțariale 
"Netea „As iz-aaade, Pont ailece | 


. - m pri” ne 2, 
d 1 n 1 2, af 
î$os ED i 
a 
Paza EI: 


2205) 
feecrpaai jremleler de saceitaei, “PE : 
PE Rt zenit „40 ED 


.” ra RA 
. fa asr Li 

. - Pa La cre D308 la mate dus, ste Pe 
. s 


- . > e au Bosaral ai beceivice ata tutaanea fară est progatizita 
- [o Der me ni bassit, portietplaă câre BEz9 te 
Esterii ct Bpsaiat-e ca caneit ei Etasjicaeri pasii vai ne 


Da 


„Pentru apărarea independenţi 
şi integrității României“ 


Din „Rezoluţia Plenarei a Vl-a a Comlisiului Contral al P.C.R.” (iunie 19. 


în urma diecutArii activității parti- — eismului german în  Buigaria pe  elasei muncitoare, bazata 7 
duin: in perioada scursă de ia cor-.  Îugosiavia. fica de front unic. actiuni 
ferinta Partaulu; Comunist din Camtuiarea diciaturii regnio fel eulininat cu marea demo: 
România din Februarie ac, sadinia de Germana hiteriată prin tnrhe- antifascista din Capitala și 
pivnară a Comitetului Cential al era tratatuiui czoromic duce i nirile din mai multe orase. « 
“ar dulu. Comunist din Româna transformarea României intii zia zilei Ge 1 Maiu... scubi 


adrobă iinia poliică urmată de rezervor de materii piime pont Sadinta plezază a C.C. a 
partia, revoile de râsboin ale ami eonsudeză e stuația 
Piraara stnbliegta câ primelda fascist gi Înseamnă un pas sarcina centrală a PCH. e: 
esmeinbrării şi ocupării Românii  tant pe calea prderi: indeoei- mut zarea poporul pomâa 
de câtre Germania fasciută pi sta.  draţii economice şi politice a turii . a a Az4c tinda 
tele zevizionicte a crescut enorm În munca sa de mobilizare «a A ta prităfii Ap A , 
în urma ocupării Cehoslovaciei, masselor, Partidul Comunist din pă A ANARBLARD Ata 05) : 
Aibaniri, Memeului, în urma ada România & obținut în acest răstimp Li iză 


rap.ec area trădârii indapa 


nții it ai lui Hit 
rârii Ungarini 22 pact) anticomine unele succese, organirind un şir câtre d; a read, sf 
| dd 


tern şi a creşterii infiuenții  fas= de acțiuni econon : . [) 
„Spațiu vita 


O nouă pete dr: Atulzar la cele care pot a 
i ă acuae orice: spațiul v A 

O vibrantă chemare a P.C.R. a j După văâscolirea drepturilor istorice, a căro 
altor forțe democratice, a organi- icăleare e onrte relativă, după invocarea Aa 
ini - . rept naţionul, a cărui exagerare ar rupe  putinț. 
zației revoluţionare a populaţiei oricării putinte da clape nica. hepatar, ni m 
i i âni — vurbegle de nevoia fiecărui grup aațional de a pre 
maghiare din România EP găti încă de acum terenul în care generațiilo velă 

MADOSZ — împotriva politicii toare ar acea nd-si desfăvure activitatea. 
de revizuiri teritoriale Sint oameni cari sint, uri ae fac a fi, sedupi di 

ş această lozincă, 

Ei na se gândesc, sau refună a ue gindi că le 
pretentiile lor pot răspustde altele pe acelasi basă 
tu cauţi apatiul tău vitul la mine, de ce nu l-ag 
căuta si cu la tine? 

De cite ori Statele vor creda că trehule să vor 
beaacă de asa ceva, ele se vor înşela. Spaţiul vita 
eu si»! caute naţiunile, dar In ela sensul e altul, 

Ele se pot intinde prin apirit în eptrit, prin acti 
vltate (n activitate, Si aceunta fără a călca o gra 
niță, fără a deschide o rană, 


ŢI Ş Pa Asa uu făcut, devenind mari, vechile națiuni ne 
Și ii 4 oile: (UNeamal Jozânezc”, 14. 6. 1939) 
p 


. 


Ș 4005 199 RC tz Caci pa ai ei aa 
„all 3 Dai -7 


ce.„egahilale-nu revizuire! 
Î 


"A 


Ardealui nu primeşie dictatu! dela Viena 


Di 


Milioane de Români ardeleni =: manifestat 
Vineri seara pentru cireptatea românească 


Furtună de îmooirivire şi de dârzenie, în întreg cuprinsul 
Ardealului 


MANIFESTAȚIA DELA CLUJ 


Zisral „Trbuna”, care a az?- neștt, unde Smcepe cântecul, 4 
pu er) teză la Cluj, p. dica | tit Ei 
prestarea dare de 


ra d As 
[534 


În august 1940 României 


Demten  i-a fost impus Dictatul 


pan lezațiră ce ma rue 
fa captila ardeal alu; 

Cluj, 31. — Moetârirea dela) 
Viena a Jen Ja canașiința 
egialel psbiice ardelene, ca 
ga eco fanrrar care râsiri,- 
teste şi ridică in tunazit (it 
gseaze ele . viaţă, impotrira 
pretrelei sinibtru zi mail, 


Ea a ridicat în îureș do pro- 
Qestare, intrcară populația ro- 


A, „Cu moartea 
di călcând și viaţă 

du-ne* — aceasta esta kotă- 
rirea mlilaneloz de sufizia 
aruelene, 


„Cu pre marte 


dăzuln- 


Să se audă !,. 


CU?A A DECURS MANI- 
FESTAŢIA 
Lu cerelz 8 scara mille de 


temâul clujeni dau ndunst 


piatza: a Ardealalal; ea a | la Univerzitate, de unde în 


ali furtuna ce Mmpa- 
(zivire a unci neam care a 
avut o mie de ani dreptate, 
dar ză și-a palula cuârai, | 
zu a cucerit-o prin 


frunte cu tricolorul au paz 
nit într'o impresionantă co 
leană de câte 6 laşi 
Piaţa Unirii! spre rezidența 
| regală purtâni pe buze lise 


prin 


Arbitrajui cela Viena 1-au | NUl Tâsvratizii rombnești și 


Best gameri. 

Oamenii sani trecileri şi 
vapuși arezeliler, dar diepla. 
fea este Dumrcieiaeră și e: 
ţerza. 


Nel pa santem Vapuirira 
Germzaiei i Male, Vrem 
mică cu prețul vieţii noastre 
pă se (Ină acamă, alursi când 


ei lotăririi restrămutate de 
B nu ceia nici o brazii, 


„Nici u brazlă“ — a fost 
imensul strigat de afirmare 


care i bucnea tumultuas dia 


pieplurile răsvrălite de ne 
dreptatea ce ze face nea 
mului române, 


Pa buze cu versurile lui 


este vorba ste einhnia i fil | Mureţeanu „turim mai 


săi, De supitmele interese de 
viaţa ale poporului rumân, 
Am crezut că pacea Bare. 
pei Centrale int va pâzi o alste 
(a stabititate, prin ccrapre- 
benziarg şi sacrificii recl- 


ră se va face 


EAHIFESTAȚIA DE 4a- | 


POTRIVIRE DELA CLUJ | 
Vineri seară, zei de mii! 


€2 Remini din capitala Ar- 
Cealului, axa ieșit sub cesul 


1 Bbez și inselat, pentru ai 
| striza nrofuna lue rest, | 


| bin<'n luptă cu teorie da- 


pilnă, decât că îi sclavi 
Varăși ln voctilui nost' pă- 
mâst“, ir.presionanta co- 


că wa rciataru apei prin 
ste, N, Iorga în Piaţa Unirii 
unde va cprit în fața Lu- 

Alzi sufieteie romi; 


naştă s'au deslânțult fa îur- 
tuna răsrrătirii, Același fil 
de cremene w'au ridicat şi-i 
foros Împotriva dictatuluj, 
dela Viera, Apei furtuna de 
Vreze vemânească va ogrit| 
o clipă. Un craliiic a pauzțat | 
wa moment ce reculegere | 
pentru memoria calor cari | 
vou jertiii pentru Patria d! 
in meseria aczlor fil zi mea-| 
mulul cari s'au jertfit pea-! 
tru Mealuzile lor. ! 

Marca de romlini cu cân- 
gele elecoiiră, cu plinul, 
reținut dureros, cu pumnii 
înc ți a lagenunehiat 
și a Întocat cu Lzczărmlle 
curgând gireale : 

Cu nai e Dumnezeu, $n- 
feiezeţi neamuri și vă ple- 
taţii... E 

In plânsul celor Îngenun- 
chiați în Piaţa Unirii, dure 
sea intregului neam pe re 
vărsa ca o irbătsămare, ca! 
o iitărire de suflete. 


loan a străbătut Plaţa| TELEGRAMA ARBEALU=! 


Unizii și str, Memeran- 
dutui ci s'a opri în faţa 


Nezidon!izi, unde s'a Im! 


provizat v tribună. 


LUI CATRE ncaE | 


| 
Ki suflare voi 


null unasa 


| pâneacă sa ritirat apul şi, 


Cu ochi) fulgerând râs. | 2 pornit sâni lecă vrerea sa 


vrăiraa w'zu ridicat cra- | Ziuzită ars 
torii, fiii giei românesti, Pi 


cratculi din cremenea 
pâmântului i pu votit 
așa cun nalia a vrut ca-i 
puntă de mult. 

„Hill ua petec Ca pa. 


d 


db unde trebue. 


„ţa magica a! 
si zăzvrăuri! 
în fața nedrept uufetele 
Înloe nea “i au pazrea În 
cântec» ratre Posta centrală 
de unde sa expoliat Mae 
Istiţii Sale Pepelui e tei 


fascist de la Viena. 
Partidul Comunist, 
numeroase cercuri politice, 
alte organizaţii 
democratice, inclusiv 
grupuri ale armatei, 

s-au ridicat împotriva 
Dictatului, au cerut să se 
treacă la lupta armată ai 
pentru apărarea integrității 
și suveranităţii patriei. 

În acest moment greu, 
poporul român s-a găsit 
singur, izolat 

pe plan internațional, 
părăsit de toate puterile 
Europei. 


ps 


. - Protetari din toate țările, unieră | 


Mencitusi, Ţărani, Intelectuali, Soldaţi n Marimari! 


Duna ecee ani de besiială şi tiraniză domale, regele Carvi a abdicat. Dar love 
mia miliiaro-gordistă dela patul, u ucneroluiu! reac] onar Anloncscu şi numireu ui Mie 
ka ca rege, inseamnă o încervate a duşmani ar pugorului de a pântza gubredal regim 
bug zu-moşieresc impestulist. 

Sau sohimba! domnitorii, seu schimbat câ macii segimulei siage:os de captoa- 
into si dauprire aminti soma oşierească, dar vs oloatatozi şi asupiitoril, exploatarea, ja 
ut tătirese si dsuprirea bostiniă au rămas. 


PONULE MUNCITOR! i 


In oraşe si sate, eri ce muneese se sicică laciuptă rev nuțlunără holăălă cen!ra 


âpa vrei bucale zo-mosivresii îm puua inte a C'wj, Turloniă, Sibiu, Bragus manciloa 
si, că Mons ire de naționalilate, sau unii iuli un trent a sic de luplă rezolulionară şi 
pna pe oana pe vuptoatularii şi asupritorii, ş 

d olatura miitaroeqardisiă a ge nernielui reucțioaar Asluneseu, vrea Bă aalveze 
domnia capitalista: mo porcasză şi să provouce război, 
i arove politiro, vaunric oc, ne dmuaerine Dr ai de siradăl La Buptă, - 
1 — snâțicvă cu menacilorii din uzașe! Cu 1agii în enarea fuogasă de 


sasa, Demonii de peste Bot nuloribue roegimaui Dutyhoecaemuţictea, Alegeţi 


ie acne în Îălaici şi la joasa pentru condrcerea luptei. 
Mali si atat, pansa ți pace Fo pe ofiţerii pcacţionari, aa alet,etd 
«oxmtete do del aţi, la ţi-ră în Ivulă cu mencilorii s. lranii, 


za steaua sa La Banpatca mes olcaeleaaa cară PONICU crza egeavera populare Care să 
y Li 3 bă 


seal zi [ȘI note rii, = pacea slava, cz clţia sizrânra cu marea vă ke 

torutică fara a Ă szaanalaal, cea Î zica fwramilcă. Mertora elihharareaa 

dica sorunițe si lagăre a Iuluror luplăt lor peni,u pace si bună ulare a poporului, 

Done cosifiveorasa pabrralamliuziloe regegii, monăulireil pd maopie- 

) foci sie ze ve crmpazarvs fârambluz [owa poaczacarat! 

Î2csae aa fi ore ri. emnuzicaa și ralarii îa ragporiP cu ca- 

Luat aeții. Porte pace, pâlac, poor mă Dileiate, == mentru demabili:- 
anrun juturor corraulraţilor. 


500% DICTEATUIA MILITARO-GANDIBIAL 
NU, CeUNIaT din RUOMASLA să chiamă la pă resolulicaară poatre 


: PER E , suta 
DY MOCRATICĂ POPULARA? 


40, E COME. CENIRAL y 
AL PARTIDULUI COMUNisi boi ROMANIA 


În septembrie 1940, în România a fost instaurat regimul fascist legionar, 
în condiţiile cotropirii de către hitlerism a majorităţii statelor sud-estului 
european, a amputării teritoriului ei, ca și a politicii de capitulare în 
fața Germaniei naziste — spre care luase cursul dictatura regală — a 
atitudinii trădătoare a cercurilor fasciste din interior. Baza politică a 
acestui regim a constituit-o Garda de fier. o 


o a a 


La sfirşitul deceniului al 
treilea-a luat fiinţă, 'or- 
ganizaţia teroristă; de'tip, 
fascist - Garda „de fier. 
Aservită, în. - întregime 
imperialismului - german, 
ea a dus o: politică pro- 
fund antinaţională, pre- 
judiciind grav. interesele 
poporului român. + -» 

Calea folosită. de Garda 
de fier pentru ascensiu-.. Y - 

nea spre' putere a fost - lsaSINau 
„asasinatul politic; i 


ju [ia | 
[ă 


înxrea lata a 
ve ac “estrai 3 € sa 


Cz ga vrut pân? eri «i creati 
învaa CN, a mit 


a, seara raeartemi d 2t 
ri. apa metei gatri cu 


PEPE ECE Ea peor> 


TI IA II] TI ii de i În 


onfirmaraa mandatului de la arestare Q estaro a lui Caras] Codreanu 


ANUL. cae. Atta. estate 2 să fe câ e 29 aria mpa t aia etate 

ccm asta Ezta pe cazati de ptad 

Cacao Camze N Came 
sa 


Ov CANTA EZSATULUI [ac 
Al 4 imita arcaasa CazITAD 


edr cast cae în et 
Ezverizae pastra e ext 


în sa petrecut la = pile asasinat 


Arestările.-Cercetările in instrucției 


[na c=î0 te se pzzaţ! (a pier! 


oii iza care 


tn atat fn cara va tlsczt.] Vagoeui fa care Va tranetertii 
baz: rara e pare ca pase somarea mtigiriza A păr | errpat esente pi 14 Manta 
a.. ge artere | wat be en Last bn[tazt jazetiy Geta leo ptsă în De 
Casti tatazae commgiutariza ce mara Citita Ca o parcă ca esoars, 
sine 


in izmene sa se]  Cerestărilo instrucției 


D373 pra € litri, bare ——— „n 
tza Ca et Atitudinea asastaule! 
TIPOPOLITUL, MOLDOVEI! ȘI | asausaa mud: atvtrgimua: adie», arsi în citez etate Ca FE 
AA PATUL rosi csaizat, oâoa n Issac | | poaae Cetarga 
dn rodica se de Domminirt, my-| Manu a înst mn inna Îmteemeeterie| A aud feet mceutei și etate 


Hota. cara vestea eri la Lori ca im 
nai Ga Dategsal 


Leca Cain 


|intavAnzA D-azi CODELAMI 
pede îmlomată pere | Dasaicd a Inst arczeă pe le 
cost ca partia da brie Pintea die (stresa, eva cala 
s9 cata sti cra e exiat ca inta | „Te la erou a hu at 
09 prmtrara pa vane ea î9a| , ? | si 0035 ee foaa îm, care ln PI 
someaza mazră vest rai umezd țara | 2 | crimei pceeze sa e aaleu 
a 


Duminică 31 Decembrio 481 


% _28 pagini 
FI YI) 
TIN 
E i, 


Î| Lai a|| Zararezti, Ste. Caan. etitia ciiraun 6-73) 


m... 
mai de vea 
ae ma ua 


Zana E E N £ 
ul ministru Î. 6. Duca 


] 


93 mtastet polite rounit poate ÎN cocentet îmi, ce remtceer i | 
meta marea în vaama ln map aa te mea De | 
poe ri iei Eat, e aa A 
« 


? 
g 


waă, să mu e bias pi me panta poma atirvit îns Sxalimtaii 
miei ea în pane și și 
sa lamă mamii paiiini cm exe 
mal mu ee vomita, omnia Pati Ve me tm 
nopuie mmmeunila 13 ce pebee domerga da ama 

e mm pini să rodul pa rate miti de rena: 
ti în Sate pprmaeei cimmale, Cani Goma vite 
mia pentr premreni pierit p indienii și peraiaala vâmpemimee m 
esâă, ecazamnterea point n aie cei mm mamei e eotamii a 

tao e ami emmmmisi lemimimăriime pi premature ve pnl 
apeeiută ln bmtmitatea acmptiniri ate și mmm tomina! mă a ma tema île | 
sotaa meipatiicee pere loa. Ţaa treimea teză și mpireia i 
aim ce ininmte a parai atimininl, etnii bt arata 


i 
șI 


Gein, teharee eatee ari ami me ţi tărie baieaa moment 


Preşedintele consiliului de ministri 22: 
ucis in gara Sinaia 


SINANA 29. -— Asthaaară ln ora 10 fără 5,12 
in momentul in care primul ministrul. G. Duca 
părăsea peronul pârel pentru A cs urca in ae me 
gonul minbterial, un tânăr a carul identitate , 
urmează că se etnbilenecă, n descârcat asupra 
ca câteva picanţe do revolver »morăndu-l pe loc 
Criminalul a Lost prina 
Cum s'a săvârşit a sasinaiul 
mo iama mi e itemi ore 


imbie tea) pa mia îi 
acea emmmneză be 


Hi 
bi 


i 


i 


ea o me mau 


“3 
i 


[ea 


| _Ă_3> oa : 
IM 9 NI înfierează edioasele zi nr ale 


atentate săvârșite de Rectorul Universităţii! 


mega = = Clujafostimpuşcateri 
foştii legionari - sua gene ere 
Un proicsi a fost Inalntat Ministeralei de Imlerme Atentatori! au uciepe 


apoi au dispărut 


pc carcscmacază îranlaşii comunci meicşii Modoş 


Ua număr do 23 locuitorii Corzănţi cât şi eribila! csest-iloca, Derba Niceleo, Penfil 
fin Com. Mogoş Mămăligezijna? tăvârşi? cspra cgestulul | Doza, Mere Similea, Potru 
dia jud. Alba ou incinta? MI-|de poliţie Grele. Ghoargiia, lesl? Sialca, Toaa 
aisterulal do interne an protest] Protestul cate cemna? dolŞiotca, Gh, lecavei, lost? Gi- 
Impotriva odioaselor otontete | Preetel Mzim Bordea şi do ță-|pez, Micoleo Costizaz, leg 
săvârșite în ulțima vreme do|rezii Toma Prosoeca, Bogdoa| Ghecrgie, lticeeză Săbin, lcca 

știi leglocari contra rectoru- | ioan, Costea Victor, Bula Ro |Mialee, tocă Gae, Diezislo Doa, 
lei Ualversităţii din Cluj, contra | malus, Hăbeaa Icen, „David |Vistez Devtă,, Vicolsa Dio be 
Col. Megisiret Cristescu dia - i iii, boa Goo 


d 


Poporul român a înfierat cu 
miînie crimele comise de le- 
gionari, cărora le-au căzut vic- 
time atit comuniști cît şi alţi 
patrioţi,democrați, renumiţi oa- 
meni de știință şi cuitură. 


Nicolae Iorga 
și Armand Călinescu 
în 1939. 


Armand Călinescu 
şi generalul Argeşeanu 
în 1939. 


ASASINAREA PRIMULUI MINISTRU ARMAND CĂLINESCU 


CUI SA sași ATENTATUL — PRIADEXEA ȘI EXECUTAREA ASASTILOR 
=== "Completarea guvernului 
veaza. prepedaia a) ce 


pai = = P2) 
| IS 
=i gainii = 


în toată ţara 


Orice complicitate sau tăinuire de 
trădători trebuie aspru sancționată 


Asasinarea Primului Ministru,! solicitate dn diiciite puncte a] 
a căru: viaţă și activitate se țării, să extinda saiicţionarea 
coniundă cu interesele  perma-|  sasinilor trădatori de ţară şi : 
mist aa Tării atuluri da a cite cunra familiilor du care dascin 


ICAT 


i.0- [ui exercitiul lezal at iuncţiuni 


COM 


1). ministru de Stat pro 
iorza primind din 


: Zelea Cuyreanu, 


srinirun avent, o scrisoare În 
ă, 


Lă 


hu Morel 


termeni ofensatori, a restituit-o i 


E Urniitcarea mentine. 
. Fi bă . 
„e trimete inapoi cu cea mi 
initreptațita indignare, aceste 


cuvinie nesocotțite din partea 


Virgil Madgearu 


cuiva care cmintladu-si cât sue | 
ue S'a vartal de ce! si de pe ur, 
ma faptelor sale ar trebui sa se | i 
“oboate în conștiința sa pentru! 
a se pucal, evltând țarii primei. | 
dile ce adună asupra ci” ! 
Tatdeodata “d. prof. lor a| 
uzat parchetul Dulitar spre | 
i 4 


Cc QeScinuc ai 


Petre Andrei 


Victime ale legionarilor 


„Politica cu revolverul“ prac- 
ticată de Hitler a fost larg fo- 
losită de Garda de fier 


me ate mai 


Oczko Tereza 


Constantin David 


ţ L:, E pei d fe .: i Pe * a ici PR) + + id X, 
cui 00V3u ini DL 


Nicolae 


Virgil Madgearu " GRUPA II-a 20 Pobruario 1941, _ 
i 
so uibe Burg sigură 
derea lui A] morii : 
Uciderea Ş ci 0 a 
Constantin David i 
(reconstituire) e "agu 


IP In ziua do 19 veoruarie, ES 1p a fost incinerat 

la Crenatoriul Conușe ,comuniatul David Constantin, dtemdee 
. fost conducător al Regionalei 

a SR ae i Pirebduly Cpaunist Dunărea do Jos Și Valea Prahova, care 

5 e fost oxzâputut ae legionari în timpul Rabeliunei din 22 _ 
23 Ianuari Be. în pădurea Jilava, - 

! au participat ciroa 1U0 pursoene întra cari gi o Du 
RorRană deloauţie de lvoritori din îtolierelo Griviţa C.P.E 
bar? CA depus douk cofoana de tlori „având pPargiici cu ia 
bă por pţta 4 juncitozrii dea Citlo Forato pontru care Ai lup 
or mita", 

E. la _rrntela colul Aoondaţ deasemeni ni li tanţ 
oruntet e îicreat să țină o cuvîntara însă a ros înpioa: 

2 jet do oremalo poliţionogti, = 

4 Incinsruroa ua ficut Piru niciun incidonţ, - 


ta 


& 


i E ui a, Si pu — 
53 Cavour pa) nu td to 
TAL ok tou stu A 


Loaimoat, 


Ceea ce 
nu se uită 
şi 

nu se iartă, 


IN A re, | YO osti î rural 


Regimul horthyst, care din martie 1920 apăsa 
greu asupra maselor populare din Ungaria, a 
fost instaurat. în urma Dictatului fascist de la 
Viena, și în partea nord-vestică a Transilvaniei 
cedată Ungariei. El a fost un regim de ocupa- 
lie fascistă, căruia i-au căzut victime numeroși 
români și de alte naţionalităţi asuprite. 


(&. dai în 


dipreme „aut e a RE IE arat 
i OG ip 


e: 05 punere ae pro aar ari dee Topa 
dr price De Pope “ pure cf aegaer ai Za 


STI SERE RA Ta ATEI e LIPIRE 
E AD gg 4 ă SRi | otita 
ŞI Perl SI A ES eat cotată | Documente 
7 părti Ba az Ep de 
ip Bănpae Fear e netăgăduit 
i ale crimelor 
comise 
de fasciştii 
horthyști. 


iza si PE 


i 
sa Cip 


a d UAI 


| £ Lab RI - - ] 15 . 
ia i _ Pacuared a dur pu $ | LII 


ff 


ij 
Fi Lele Apa PPR 4 pna dm, de pa pere, iai “1 see PN Pa 
d E | aa, mer 2; Ei a 5 297 2 
2 PP: - - ai - poz 
a 2 dgaai / Laura Ed mac pă Vl gi > - i ri Ljaza Dai 
vrei azer) feet 1 de A a i > RE 
fil Eee se pia E â Po EREI a 
pu 0 ap 7 „fre iza e! aa Ey peer 2 2 ua E 
PE AREA E 


d = 


- E 
DAREI, 
De rozânit din comuna Ip judeţul Bila uoigt de armata un, 


in ziun de nInilţarea Sfintei Cruci» 14 Septembrie 1940.- 


1, Vad, Ana Sooean cu 3 copii sie 1a-9 0 d ereu esta 
2, n Ana Sorda cu 1 copii . -.-....... .2 
3. Ioan Bocoan gi aoția liaria ou 4 copii e... .. .6 
4, Vasile Bobo gi aoţia Ploarea ou 5 copii e . e... 7 
5, Grigan Ghoorgho gi eoţia Floarea cu 2 copii, e » e .4 
6, Bricc Sofia niiso,Pordan cu 1 copil .. . . . .. . e2 
7, itinigean Gavril . . . . .. . . ... Per FIE Peco Dre 
8, ililnigean Ioan şi coţia licria cu 4-00opli e... e.6 
9. Bozza Qavri1lk i soţia Iuliana ou 5 copii e... .7 
10, Văd, Iaroa Floarea ou un copil . . . . .. .... +2 
11, Bexţiarmm Petro gi aoţia Ana ou 2 copii e e e... . 4 
12, Hodozan Crioiun şi eoţia Floarea cu 2 aopii, e <. e 4 
13, Crigan Ioan gi aoţia laria cu un copil e e... . d 
14. Fua Ilie cu un copil e . . ..... ... ... .. .. . . 2 
15, Zăristea Dan ou soţia Domnica gi 1 oopil e e. . . 3 
16, Butoovan Petra 3i aoţia Ploaraa cu 3 copii , s.a. . .5 
17. tuxegan Gheorghe gi poţia ina e . . .... . .... 2 
18, Crizan Ioun şi noţia Floarea cu 2 aopii e e. ....4 
19. Jurcuţ Ionn gi soţia linxta cu 2 copii . ...... 4 
20, Butoovan lihui cu 5 copii e... ..... . ...6 
21, Văd.Chifor Loria cu 2 copii 5. '3-10./e delia vota: ah abs 
22, Jurca Plorian cu nojia liaria e . . . . ... .. . . . 2 
23; Forttu Vantle şi coţia ina , . .. . . . . . . . . .2 
24. Chifor Victor «. .. .. ... . ... . . . . . . . cl 
25, lodeșun iiihni i sotia Floarea cu 1 nopot e. . . ..3 
26, liodegan înn cu 4 copii e... ... .. ... . . . .. .5 
2], Sorteu Ghoorzhe gi coşta îinn . . . . . . . . . . .. . 2 
23, Criqun Gavrilă şi eoţia taria , . . . . ..... . . 2 
29. Eis Duzitru cu 1 copil e .. .. ..... .. . . .  s2 
50, ledoşun ilortan cu aoţia larta . . . . . . . . . . „2 
Ile Vid, Mezei Floarea cu 3 copii e... . . . . . . .4 
5? Corma Ohuorrhe ni nota îna ou 4 copii . . . . . . .6 
32 tu Ion. şi coţia larta nîinc.torcea cu 1 copil 3 
34, Tura 105 şt noua Floarea ou 2 copii , . .... .. 4 
D5e Crisan Gheorghe cu 5 copii e. . . .. .... . . . .. .4 
jr Dumitru gi soţia Floaxor cu 2 a0pii e. . . . .4 
„teolae şi sosite Iortina cu 2 copi1 , , . 4 


Aducerea la 
Gărzii 
brie 

sub controlul Germaniei 


putere a 
de fier (septem- 
1940) s-a produs 


și din iniţiativa condu- 
cerii hitleriste, in execlu- 
sivul folos al mașinii de 


război naziste, pentru 
scopurile urmărite de 
cel de-al treilea Reich 
în estul și sud-estul 


Europei. 


Z- GI. CAZ Du Na Rapa DTD 007 RE EEE PERENE ac 


Da o m En came pt are ui o rauire s zi 


Porunca. a remii 


- 
a 
. 
i 


2 8 Diizacv ei 


Sângele cere sânge Ip 
Sei siEsE EE | 


Un general 
decorat dea un... 
„căpitan“. 


Căpetenii legionare 
şi stăpinii lor 
hitleriștii. 

Un titlu incitator 
al fiţuicii 
„Porunca vremii“. 
Imagini 

ale colaborării 
armonioase între 


dictatorul Antonescu 
şi legionari. 


Ce scria 

organul de presă 

al Gărzii de fier 

la intrarea în țară 

a trupelor hitleniste... 


Na, (7 5 PAGINI 3 lei 


UNA VESTIRE <* 


XrAN 4IDCh DE EYPTA £I DESTIN RCNANEAICA 


am treme sai [] 3 
vevasroaua. ! ve. ud Arie piei 
) mea ese Mast ton... mine | a pi 23 
- ia 940ă i [ni 


pun nemai 


ass rand Constant Miheii Pelinrenlate 


Do 


Camarazi ei Fasciilor şi al Vulturului germani, bina veniţi în țara Legionară 


nareţ doscătuşal din lanţuriia unei tiranii de veacuri, vă salută cu 

—... cars Po g iropei Cengscute. Oastea legionară se atătură oştirilor voastre 
pontru „anrzul sare marea biruinta. 

Trăiaseu Fuehrerul Adoif Hitler şi Germania cea Mare, Trăiască Ducele 


Zenilto Mussolini si italia Imperială, Trâiască Legiunea şi Câpitanul 


husinererdten der Paszena und dea m N EG USTO R 14 
desttehicn „Ailera sei in Legion | PA r d gi 
ren amde willhonemeii. 4 PP ora psp Apoi zhurebtza bar ec d. 
Die reintalzche Jazend, betrelt aaa dea | Î al Sa 
, E 


Pessein ctaze jabrkuadertealtaa T) el 
must Cach, vom prazaca Siogo wo 
botenon Luarea beszeu Daa 
jegionâre Hoee uehiicast sich i» 
Marscho zum grozaca Siemo aa. 

ia bebe ter ohree Adol flttise vad 
Orusslcutuchlard, ex lebe cer Date Be. 
ulita Huzmultai und as kalseriicie ltalen, 
ca lebe de Legion und der Maptida? 


a 
Camuati cel Fazci o dell 'Aqulla To- 
cesca, state benvecull nel Paeca Loglo- 
paru. la gtoveată del lo tomeao, 
Ibvrata da uza tironzia di socoti, VI pa. rapi - 
luta con la liducia melta reno vittoria | apă stone peitoren eihetot, în Dactecaa 90, taia Coneate o 


bate pie sie sam pai Pola Cara a tei mabireaţ mb ne 
dell "izropa rinata, L'esecito leglozario FI a ai a mere temi În emma time Protan. 
ei vonyluuga an Vestra armata ella 


pcania vero la grande vlitoria, PĂ DO UĂ 3 U N | 
Frosa d Duce itenita Mu D U 
CBE EET TO i RD 0 CI a PIE Pe DEA a Pa 


hui ef baliu Lupa iale, J 


2. a Sau impimii deva loni da regina lagim se îi leca mu oa fetei decolate, — 
fievire 4 Păâheee „blatto Îliler | ee oezs aasă sa seecă or atuvă < 

Pi A Bezytin, pute și pireaarent apihiti in înmm a vrezeine, veni .. ti 

e la treanale trermauia, | POR rege LegpostA - topm-adopr-a rrgei pet oepaai Pooaer aa Pr pe 


eta da Legioneed id Camiline, Smpă îeesa șa sa piielienaea pi ta | ecara sm di pie 


De aataiaia și pa tepe sta feat e tt, pi ma Leine, 
ecnita peziree e idemâme de smiiey pi dota ponei a nai nu ma gealia La be 


„Buna Vestire” |. Migiaet temei n Mea 2-uul(ilonetienetalin nn; avatar aie pă 


' PA N 
pe Sp di a 
lu) Ri € id > . Pi 
= PP crt dă d - = . E, 


AFUL ORGANELOR  Câni nu căutau ztrolverele ofi- 
EI LEGIOBARE. țepilor de rezervă, vazul che 
torului de poliție Tie Stângă demonstrează că vajniea 
poliţie legionară căuta și alteeva. Stângă și-a însușit, eu 
penzin decinderilor fâcuta de cl şi oamenii lui, auzme 
considerabile în toate valutele europene si americane, 
si amane: 
—— 1.901.064 lei în banenole românești ; $ 
- 42.300 Franei Francezi în banenote; 
— 6.000 Franei Francezi în aur (piese da câte 20 îr, 
francezi ) î— 
— DAU otomane; 
— 1415 dolari; 
— 139 lire engieze; 
5 pfunzi englezi ; 
— 200 lire elveţiene; 
„340 franri elveţieni; 
5 franci elveţieni de argint; 
— 1,515 lire sterline; 
= 20 lire italiene de argint; 
-— 900 leva bulpare; 
— 3449) dinari iugoslavi; 
—— 10 pengu argint: 
| == 140 fileri arzint. 
! De asemenea la domiciliul tostulai Chestor Biângă 
! s'aa găsit acte trerete eustrase dela Direeţiunea Gene- 
| tală a Poliției. Ministerul Afacerilor Strâine si Marele 
Btat Major. > : 
] La fel en Stângă, au proredat și altii. Cerectările de 
dapă rebeliune an dovedit-a en prisosință. 
Ri 
PERSECUTIE POLITICA Jisr pentru « vedea ce fel de 
inamiei  urmuarean legionarii, 
sum mai cita din mmltele cazuri remnulate, pe arela al 
văduvei unui profesor, pentru motivul că răposatul a 
font... enaist. (Vezi pMăngerea D-ne: Aura Cârlan din 
Smcenra, În Anera Nr 5, pag. 247) 
Bectarisanul politic a fost mobilul ue: actiuni perma- 
nente de perscenții i somavalnieli împu triva fostilor oa- 


s-au dovedit 
nu numai bande de hu- 


Legionarii 


asasini, ci şi 


ligani şi i 
bunuri Și 


jefuitori de 


devastatori de magazine. 


cutremurătoare, 
care vorbesc 

de lz sine 

despre protilul 
sinisirei organizaţii 
?asciste-terariste 
Garda de fier. 


Aspecte din timpul 
rebeliunii legionare 
(21—24 ianuarie 1940), 
zile în care ferocita- 
tea legionarilor a 
atins forme paroxis- 
tice, 


A 
A 
si 
Y 
A 
| 


ARHAMENTUL ȘI MUNIȚIILE. 
"CAPTURATŢE [ DELA REBELI 


Asupra leg caarului Sioicescu Nicolae s 'au, găsit 
şi valori in sumă de 34 mil ioame lei 


Premedinţia Consiltuhii de = Articole de pielărie. în- | cesi. făină, catea, pate î 


miniziri comunică: călţăminte, r «așini de cizmiă- | ne, zmtdzlezan, ere, 
Comandrameniu! Brigăzii 2 | sie = CANIETAȚI * er: 
mixtă de anrda raportează că iii 


— Mobilier diferi (şilonlere, | In sina de 26 fennaria 
in peri heziţiile ftcute în ziua | acauae, paturi. un pian, etc). | 20 Astucamioana, 


de 23 lunuarie I%41, ora 20, ial — Articole de menaj, veselă, | în ziua da 25 tenuerie. ai 

ua ciubh Îegionar, wa âsil ast — Apnrate de radio, biciele- 25 Ati azăcune. 

pra lcaionarului Stoicescu Ni- | te, diferite articole de fierărie în ziua Ga 25 omoare 

enlne bani si valori în sumă de -— Diierite obiecte casnice | Zi Asincaeniaane, 

34 850 00 (treizeci si patra mi- | (anltele, plăpumi, ceazceaturi, in ziua da 27 Innuazie ea 

ia) lea. ae re i pia la ora 18, 14 Antet see 
— de gălit, mgerani 

SITUAȚIA ARMAMENTU. | _ jiatini de a i 

LUI Și BIUMIȚIEI CAP | Diferite atizaente ( _czotai 10 Autocazaloamt. 

TURATE DE LA REBELI 

PANA IN ZIUA DE 28 la. fi 


stanci 


MUARIE 4942 

Puşri mitraliere 39; 
Arme muiiitare ate |d 
Carahine 128 | ER8 
Amme dv vănătnare i 
[involyere pes |! 
Cartuşe armă 230 | 
Cartaşe revolver 253 
Cortuze de urme vânătoare 44|! 
Hawaii Li | 


li 
În <e priviti samterialele zi- | 
dicate dia dierite xtdii legia- | 
nsre şi depozitate până [n ziaa | 
wo 27 fannuarie 1941, ora 18. ae! 
precizia să Nea primauţ: 
- Pânznri, 
Vice de Rale nlezie 
face, »sţa, n uzi, mpi, ele), 
Yrirui spe de hol și huma 


Posta uri Afezite, 


Din arsenalul 
de ucidere 

al fasciştilor 
legionari. 


oii 


o Jena OLITIE, 


e sa 2 


Să ta 


DOI LS pAEPEC? 


AY63 cavaro a ropazta! 
1.Cozinartatul n font osazat în psara 43 21 leazario 1941,de 
13 rebeli tearmuţi,făzt a cn dida la azte d3 oroare, 
4 foaţ oliterat şa ziua te 23 lanaario 1941,avara. 
2-A 558 dezarzaţ,ua Coaisar ajator pi patzu gertiezi puliat, 
3„Wa atasa şrotua otrictatuni la paotiliez,aratră pi decel, 
A„Dezinariatal a fozt capat oaglezt Co rateli,cu cnszaraual 
Foliţigţiler logiorari, 


zi 


5,foful Cealearistului,o fesţ tatezartas dela coziuzera da trai 


AI ori,cistă cu 2asizie gi de ouă ori ţelefzata, 


e), 
G„Hizeni dia perecaal au e fost cechsatrut ei arcatet, ta tia- Ptzeaop 


53 rovoliczei, 


+3" esata patra pguargeri co azgntiza gi Corzatarsa uni al-i0u e 


rezoat. 
9.1n ţiszal pebeliuzst,uu 1954 în zuza Coaiuari alei zeii, 
silitazi,] xsbaii ui 12 râzi rebeli, 


G ozana pi optezi. 
20. D'a devulisas,ttzi Xitail fetazira, din dir, tlctar Bosazsi c) 
Eat loeuinta.6s.taata e3sstals Ca vasta. ] 
31, I5ă5ilyl Pizi 0,Zeal cin Zir,Aceza ir,27,0 faat ai cate cau 
7316 cu to satilterul pi valerila ghsita la vila forul Siaintze 
c Poalea Drisiczaiaraza logaezta ui la gizizzt, 
ŞI Ca ocezia latzrui în priatre e imebtinlui i-a tocat cizza 
1,doa+0sa leiţun niligs trel cate da zii) 
12,50 risizai sanlaileillşz 0,Xezi,Gstriui Werinonan, Bazea Zi 
vea qi altiie 
13.2 200 czestati 3 reteli,sa sa cozpat Coaleariatui pi duaiate uz 
$1 ca asta a rit ii 
da Zent arestați 9 Lativizi,pgi înalataj ri sa azte 24 frit.uslt- 
+] tar paatra participeze la potelizaa. 
da nai foot arcataţi 23 1zâtvisi szapaeţi, taatuisţi Pretazta 
Zoro, Dali ţie dealala, 
„ga 10172, 3-a. 
d det 
Di f ? tricou fatza 
, Uli lei a 
Pa PEULUI Ad OFNLIRIEI Casti, 


IERDERI CU 


Armata 
ln Capitală 
cie : 


—— 21 efiteri, nuboţi- 
țeri și soldaţi morţi. 

— 53 ofițeri, subofi- 
țeri și sc!daţi răniți. 

Rebelii și populaţia ci- 
vila: 

in Capitală: 

— 236 morți (din ca- 


re 118 evroj executați 
de rebeli), 


— 254 răniți, 


„provin- 


| 
| 
| 
| 


<a 


2 dac 


aa -aq,, 3 
D„Iaptn ebuziverea cazat tot felul ao rezugiuji,caza erca zică 7. âa 2 


- LE 
? ocna 
Y, ca « tza 
pa Aaa Cea toza 


UL REBELIUNE 


În provincie: 


- 1417 morți, 

po — 7 văniti, 
în total deci 279 mo 
390 răniți. 

> 
lată bilanțul tragic ce af 
să. greu pe constiința cril 
nalilor cari au încercat 
răstoarne ordinea de stat 
cari au pis mai presus det 


Și 


Patria si Neamul, satisfar 
rea unor meschine ambi 
personale, 


În ianuarie 1941, pe fondul stării 
de spirit generale antilegionare a 
maselor muncitoare din România, 
Garda de fier a fost înlăturată 
de la putere, iar statul naţional- 
legionar abolit. În pofida acestui 
fapt, regimul militaro-fascist al 
lui Antonescu a continuat să co- 
laboreze cu elemente legionare și 
să îndeplinească cererile Germa- 
nici naziste. 


Proletari din toate țările, anill-ră | 
. L] 
DELA REGIMUL LEGIONAR 
LA PRCTATURA MILITARĂ 
Ueneralul Antonescu a bicătorul” statului legionar şi cere 
sucătorii lerponari în Îrunte « Ioria Sima au a ppaduit gopormniuii 
“a vor prilace fara ca hour sant de pe ver”, Regimul lor nae 
ponabicgtonar,. intronat de « i mat mari copitaliști şi maşieri ru» 
mim Sa prabusit in ruşine, sssuue, doc şt ial, În măcelul destânțit 
«it zilele ete 21-25 lunuarte v. catre clica generalului Antonescu 
m vundur atorii Leglunari, tari capitalişti şi moșieri români 
ati susținut clica meneralulu! Antonescu. Împerialişiii germani 
«ra tot pe partea şpeneralul: rezum generalul Hansen, comane 
dantul trupelor mermmane a - marturisit în serivarea sa de [elle 
citare uta Fă Vebruaric, lar iu ele celor ce muncesc dela orașa 
şi sat stau mamlestat adânca or revolta aldt faţa de clica şpenes 
ralulii, set al regimului legiur iz, «dt şi faţă de bandele de tâlhari 
şt usa Inacmaţi ale Legpun sn ciocnirea acestela cu armata. 
Coter shut Antonescu se faleste aa salvat ţara de anarhie. Ela 
lăsat boacudele snarmate ale |. uri să macelereasca, jefuiască 
şi sa devasteze nestângherit :» intreagă țara, fară a lua vreo 
anăsurd in timp de 3 zile. + 
Cari sun! cauzele cari m. udus la iurețul sângeros din zilele 
24-23 lantarte ? Czntitetul Ce crat al Parndului Comuniet a arde 
tat poporului român sn pialto. ma sa de lupti din 15 lanwarie că 
guvernul leziunar a văr jura tutr'u situație catastrofală in tim- 
pul guveraării sala de 4 iunt de zile. Şelii lepiunari, „cupu dragi” 
ai qpencraluiui dictator an ucuput tute posturile de coinanudă la 
Sat şi umane, ĂCeşI: noi stăpuni au impanat intregul aparat de 
stat cu partizanii lor. Sub eşhita n pamantului de a trat în „sărăcie“, 
ci vuu dedat la un ful organite ne mot văzut incă în ţară şi la 
terorizarea bestială a populației. Patrunul lor suprem, generalul 
Antonesu a bust sit 5ă recnoască ci sepiii” SA s'au lacur 
vinovaţi de „acte de enarhite, inzugiri de avari în scopuri perau- 
nalv, cari duc la dezardine e:onwrmutcă” (cazul demuterit penera- 
iulul Petroviceseu, fostul mints?-u de interav) şi de aciele de nemai 
pomenită teroare impstriua punulaliei (cuzul chesturulul Atazilu, 
Brăilo]. Asilel vi ai paralizat In tntria, comerțul şi transporturile, 
au dezursganiznt intreaga viaţă economica i (tt. 
Gnvernul Antonesei Mma a pornit în intreogă bara pe baza 
legi pentu „romanizarea pe tnalului” sa arunce pe drumuri 
zeca de mut de munetturi ţă [une ponare «terei, maghiari SI său 
2 ntocutasca cu partizaniu blur nai cu scamă din rândurite pes 


+ Generalul Antonescu, dictatorul țării a lansat azi o prost 
clamaţie câtre ţară în care poporul rumân e chemat să aprobe, 
In ziua de 2 Martie, politica lui. Prin decretullege pentru 
convucarea aşasziei Adunări Obzteşti Flehiscitare va Îi con 
damnat uricine la 5 ant temniţă gres care în ajunul votare 
va indrăzni să arate cctățenilur țarii, că ţyeneralul Antonescu, 
mandatarul marilor capitalizti şi moșieri români: 


1) a trădat independenla naţională a poporului rv- 


mân, când a supus fura jugului puterilor impe- 
rialiste ale Axel şi unei ocupalii miliare străine ; 


2) a preldcul țara intrun lagăr je răztoiu pentru 
răzbulul Germaniel impulriva Angllei şi a provu- 
cal ruperea relaltilur diplomalice cu An,lia, arun- 
când popvarele Ron.iniei in locul catastrulal al 
rdzboiuiul : 


3] a proclamal regimu! legionar din frunlea căruia a 
inâsprit criza econ mică, a aruncal țara inlr'un 
haus ecunumic şi a arelăcul-o în câmp de răz- 
buiu civil dezlânţuit i stre clica sa şi gelii lepiunari ; 


1] prin intronarea diciu.urei inilităre. cel mai sălbatic 
resun de jeluire şi usuprire a popurului trudit 
decând exisd Țara lomancascra, a transt/urmat 
(aru in cazari, inchisori şi lagăre de concentrare. 


Sub usa niţel Ceea Dal aie tatea rea sat Srl 
eprobatea pret de catre cetatea țării a preoti dictate 
ae clase De Stage tea pt let ces razboi alee unei 
putere an peralite statue, În enarea teitiala aĂdunstrir Uplae 


= testa Phelascatare” m poate se abate poporul rotita da la 


lupta pentru poti, pace şi hbertate. 


COMITETUL CENTRAL AL 
PARTIDULUI COMUNIST 
DIN ROMÂNIA 


LUPTA POPORULUI OMAN pu uitata re 
i : N PENTRU 110E ; 
PY SA INDEPENBERȚĂ E 


DARCINILE RARTIDULUI COMISE pin DMA 


d aa 


1 305 AA DE BE NAŢISUA 


atzi ar 


cenirate 
Uaite, 
tate, apoi, 
lor: Ranfel s ae 


fosă came 


a: mi 2 00i 
sara palili(tos romauia! bn ai 
(ae sait € în caestere.. Ch 


a $ rața ai mai sa 
a sevolia ţa be n ae 
Posasinurea elor, A-07 Sri 
Mara mt poate Baie r a at e 
Dia potriv d: fpris: 5p zistenţă er€? 
sitar TO am) Arp atrit p război 5 Ama. 
aţztoțiior € pân A e isa e 
: si rdabatel ae 
iau A 


. sevari i 


7 CEEA 4 SUITE PACOEL AIE 
DNPITRIY A CERNII FAPCOIL 


o u> piata se 
pestru sdrndirev aaa 


mea Smieăea, a rotii 
tru armata mi. lioaeselo ei 


si șa 
a cin eta mmm 
P 


enuzsroa piarciti> 


4 mo 3 
srpceătar” 
beata e petit ut 
portarii creat imita UE emprrze îi î5- 

|" pia” Aaeipt fmcueia pi fenernele Ceruaini Scenimie mami în 

| acgdure 5 er epulreere 
i Ibora pedertete na erett ct ral Be, e po a c 
vasereu acat ba dz wstare teaad rezietela, oa. (? adoelsta rr fiat mergea (oi sia 
POI, apasă pezetă mă AȚI up e setea eesti dea cjetenal si mul oxezu setiraltul și Micu! pi dei ca 
Pg Tg a E TE e IE aa Oe De a a 
propun formarea ere iei pe zar pizde 
D fân p ci soare 


Organizat de Gestapou, pogromul de la Iaşi (28—30 iunie 1941) a avut 
concursul bandelor de legionari crescuţi la şcoala lui Codreanu şi Sima. 


i E i RT E E E e 


TEROAREA HAITLERISTĂ 
ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN 
Zi de zi, noni victime din Sute de români, fugari din 


sânul poporului român, tărani 
și orășeni, cad pradă bestiaiei 
terori deslântultă de trădătorul 
de Ţară Antonescu, pentru pree 
lunulrea războiului criminal 
hitlerist. 

In eșatele ofensive incercate 
de nemți la Nord de lasi, ei 
aruncă unităţi românești taca, 
drate de nemți în focul nipste 
citor ai astiieriel ruseşti, 

Sute și mii de soldaţi români, 
care relnză să moard pentru 
Hitler, [ic încercând să se prea 
dea ruşilor, fie reluzând es 
ezecute atacul, snt asasinaii 
mișelește de nemți, care 


urinală, arestaţi în razii mnilie 
tare, cunt trimig! pe front în 
unităţi „apeciale” rortite morţii, 

Optzeci de patrioți prahoveni 
au fost arestaţi și turturali ca 
ză recunoască, că sau rid cat 
impotriva războlului hitlerist, 
core a vemânat atâta jale şi 
mcarie în tot cuprinsul Ţării 
noaslre si mai alcs în Valca 
Prahovri. 13 dintre ci at fost 

muaţt la peste 390 ani 
lunare. 

Uneitele crimtnate ate fui [ie 
tler, trădătorii cârimritori de 
azi al liombonlei, se ia Ja îns 
irecere cn stăpânii lor dela Bere 


MOARTE 
COTROPITO RILOR 
GERMANI, 


ROMANI. 
PENTRLI CASĂ AVEN 


tray în ci dela spate. lin în zăvâreirea bezt'al tăţilor. ă 
La inchisoarea din RÂBNIȚA ce găscau 53 dețizuţi poti- 

tici, deportaţi In Septembrie 1942 diz dilieșite iccâisori din 

Vară (Văcâreşti, Cneaisoteş, Sitava, Timişoara, laşi, etc.). 


A A %e, 
A INE IN ȚARĂ HAL 
FAINE iN ] : 
La apropierea armatelor puzeşti, niministraţia româ- . AU > ai | 
nască a lectl:o-ii a incendiat tesaziţa în care adccau cel 55 Li fi Ta E YA EA E, ; 
de patrioţi ce luptazeră impotriva pâ:tolului antiromâzeee O md E bd di du : 
Şi pentru o viaţi mal bună poposuiti romb, A a PA & 
e A PX îl Am . 
PR 39 A fu / 5 
închisorilor, deşi şila ce va urma 


Ce! care Incereau sâ ceapa din (lăcâri au în” 
t 
k = = 
torităţilor nemţegti, care-? eRo a , 
aj UI PR 2 : PA) 
24 i LA L 4 ( 


fi vaza 


La SUCEAVA şi TIRASPOL, admite 


$ 
Nu e departe ceas V) IA 
toti acesti criminat ini 
Foaie LOR 
? a a atata 


PE ri 


o] 
: UR S.S MOARTE 
ai 
Și pd 0 PE 44, 
(| 
FACCIEMULUI 
.t la! ă A “A U 
PL Ai DL d 
ze (a LL te tv | 
bt a ș &, | sei 1 ; A ! | 
Dai m 
Et Ecra a 
A iei 


3 799 pa 
YA, ? [2 VA SĂ 


ră 


22 MURIM PEN: 


TRU NEMȚI! 
CĂTRE POPORUL ROMÂNI 


Muncitori, mwncitoare, jăramni, 
intelectuali, soldaţi şi ofițeri - 


PATRIOŢI din ROMÂNIA! 


MAR c ziua de (upta şi de scildarizare trăţeasca a muncltoriniii din intre agga lume, 
Fte ziua în carc prolterii din toate ţările au rmanilestat și lupte = Incepând din anul 1289 » 
pentru impunerea dreptaritor lor eleni ntare de viaţă pentru ziua de 6 ure de muncă, 
petru die pturi şi lbertaşi demucratice, pentru pace, 


1 DIA 1939 gaseste lumea intreaga cuprinsa de vâlvăteia râzholului delanţuit de bandele 
butterisie, cuttopitoare di țări şi pupoare, 

1 MAD 1944 gaseste muncitarimmea şi popuril ramân tr fot 
pe care razboiui hitlerist a provocate, 

J'eaceea Zita de 1 MAI 1944, este ziua chemării muncliorimii la luptă, chemare 
adresată intregului popor român. 

Razi « lui distrugător a lost adus de criminalii Eine ş 

Victorivasa Armată Roşle, eliberând țara suviul 
Prutul, zărob nd şi urmărind resturile armati lur gen 


a cele mal gruzaoe catastrule 


i Antona seu pe ferfnriul Datriel noastre, 
ică de cotropitorii ger mane»români, a trecut 
iehomumâne pe pâmantul Țării noastre, 


Maui Îl 194 24 ASUS 1984 OA 


LIBERĂ 


ma snm am EET Pre Pda 


EDILI DERI Tie DRATTE ea PI DO DN III) PE DD Daia VEI STI UI 


23 AUGUST 1944 


PASTURNAREA REGIMULUI 


II TLERISI DIN ROMANIA 
7] Declaraţia comitetului Central DECLARAȚIA 
aj Partidului Comunist „GUVERNULUI 


mancă easăa Iaeit femei de mtuagiză e poblaniăD 
din România E 3 ee Bi 

[tei dorita eat mană ema 
„Bmziooiuă e pimrtuă moni 3 ccartia îi vo 0103 şi na epoca .... pi 
să de Van ta ere Ido, ImEMatei ta MD0I OEIpOattaie 40 ore Îi erat pla arenei ra pa 
canta Cnetaeal ta pis, vanz Ca Craii BA îsi inerte monta Dn PL mmm n mi a de a e ore 

a Potaentri) umucteal de mite MAI. cum 

VatiA Ba Rita Rai aere 
> 1 ce perete ai mracia boia fim apă: pe dei es 
ba da cate ma grota mb ae E 
1iaarnase SaRă Ati freca lama a aa 3 Paza 


m i - 


P p p mau area baze AM tata ai DODI an cedaurea remezaat ._.. poomraa temie în... aa va 
& pura ho vâzi vera a Dai Ela Eee a par am Pope raid anina piper 
fierte rimina pi nu val Wieipet catea, esa prea - datate etlezince Core beci Cpmmaii 608 Bo pa aaa m rapa saga 
i e dn cană d în pro eeu pian PEMOaNA DAS SERĂ 8 mm ARMIA EMOMEDO- caut pei taiate juuai Pie "GAME Arma? Baeaa 
cuta rich ci (in un zor Ca tut. 9 stia manea Meet a pm 
se i ro pi D.A red şi aa doream dee 68 tei n va manta enpatit, 
în eceazăii Cimiraați ds 36 August] mama a LIS a 08 pană Anat 809 Rp mea moarta ea E. 
TO sata ata ati atita sotie tmeDaii a Cambace, LA A08i Pate ama cotare, IE I0aa ce re tat mezi ne na 
Gu. pir Ga testa aseze vizilul Gu Sa Eset Eee (e masa, Mapa VIU —O—ammăe focare e dnut i vă puma cute? "utalatag dă 
ecasta ee sapat vi zi] buda Domtaia) i ră pi to Cine formei 69 mezi Ce marii DI Di ups. Poti meta se Dope at mima du 
C cc'e legata ra CL SI | parea leretaristoa cazat. Vy Race 
Li Dima remta, Pamire cnuncium bea Maiou puii inegal prrrtat luca tame 
Mega ma ae cazan ma ar memoriei poata) dormariit da agmtatea Curiei be une pe vaza (i dam RRZAgIRA dezagie pata Up eeaga 
Pi pe > Caine Poilie Ci Cat — ccuntaraă COLET ve n ce tepi demarate pa 0 mumia) Ca tea 
37 polaranhia grai eălra ară RELEE MRoEaaaiă ce oua Domnie Le ceee piara paie e bată 0 datare și 
[i E Casute ba Ai S, i 1529 Papară HUSE casti Esta Larg) Dă drop arma seteiatmeă ne Mi MMA CIR0 JEiR paza 
. €evarevii romb. ee parea aietiă 08 puedo WM teama €oamal CIRgta ză e arsa 
za şa Witte Aeiimeeotstea aouiri. BODO eta PN DEN orz cepetieă MR | în mita) ap Mee pret de Mbepeata a 
boroei îrcates Mao Da vazeiă a cere ma ASPri Ci RiPiiatia 098 umeoatia ler ueOtia Eăă imema. pete Mâmari fmaiă dn imtat meta VO 
m E pe a Ea vea apara cu rima în WISWDaLimati PS Ai auteui Purtiza) Cute parere a lemi ezaegietea an: iptă tza 00ălă ţi aA crea 
Poe Ste va Nae dă coana etapei hmm SI Pila Cioc acme Tatamtga CĂ AE9tO mmmtețiaimi Le mafimmime eăiua. ma pasima tacanud île a 
oaie edi e e 0: * aere mumaeai ameteli Ie 8 A2ONGI ES pucpa eaventă ciiatia Pa Pre repementaeii minei: Me i popeimre N: 
teze 07 Deceeza td ae 


[a mea, za setul Bea 
ee pi mită dmat regia cama ca apa dai “a e asa e envease totarenii soia iremuauii 
VER EN ea MR Pui name mereaie 


mierai vast F 
în. de cena m m De sea Gsâmarice tăia 
rase te too bu pi Te Dmpii Șe Memtusatite, (ou tea Braa Rape patrate iadepeaasaia Be pact saitul uzzareae aubifiaga 
i Comunei papam mi uite, Anilet meriere colinare DP area anima pi În mărei mater Vnenenal edeatuta = 
« Vama 4 . DOE a. a 
come Fane Lee me e a aa amina, bagi 0 Botta tmavetealtale mtiid Irepreiaree MENMEm. va încat emită 
5) 0 aemeere Vpmerezee = pro port cetate zare se adn CA Cometa priateaae cai îne 48 tata immece va sare să tare că te pa 
m opace vantei Pepene E rin aaa 
4 eta em înisitter de jari ep e i mepaihe ae n ot eat caste trend on tatei de petara teama î i în pata a 
 oaov-aciuatai Date tamatare 
tzeta, Mina pa mru aer ma Gat imeaaa uda PE PI O cam vaca ta. n apa 
e e em Deta po rca aa 
[Pia Sumtiteaaui d i ua Emite ema îmtmitui ar pa panta nt > 
- 


Denta e a i Sire! umaa de lurmală 
sa Sa A me Dortenut domnesti și  Parsatatet Caamaztal ea. ia n 


pă e motel to n sia a 20 ine porii tr 
aprivule Nae lupte îm PPVINĂE Coma pct ea fosă [need atatea rad mate Memăria fummiiere e păzi și venâauaa Bad ga 
pa eri Spalarea i mul tea a Jorpălamtară er aperi bec edr cena 


Deca E iza Estee A trela de îi! 
3 îsi a azer temea DOTCAC N 


Sea mea Franţa Ultimul momen. 


ine Jarm cani paramtaie și 


mite Dnomtet Pe ace ina ui 1! Fate interzisă circulația pe ctza 
me i bimeeeat Casunmue y E 
1 oa oamae ; île Capitalei intre orele [i 
P Pomitie se n ine în» 21 Late interzan formarea de grupa 
Pems cima deea a me 4 i mesa ca i 4 
Do sea cae pm mai n. nem Poseta Patra, en smn ra . mat mari de 4 pervoaze. 


În anii de grea cumpănă pentru poporul nostru, Partidul Comunist Ro- 
mân, înţelepînd răspunderile ce-i reveneau, a înmănuncheat toate for- 
țele patriotice la luptă împotriva dictaturii militare fasciste, a domina- 
ției Germaniei naziste, a, războiului antisovietic. Sub 'conducerea P.C.R. 
a fost înfăptuită, în August 1944, revoluţia de eliberare naţională şi so- 
cială, incununare a luptei antifasciste purtate neabătut de poporul ro- 
mân, în frunte cu clasa muncitoâre. 


e ea 


EDILIE SbeciAtA! 


Aare cteozic-a cu gheo r 


grupurile din jaful iau: adăpost, iabrisă, 


stsadi, local şi pretutindeni unde le afli: 
VIATA NOASTRA £ IN erati! 
o a ae 
Cu TOŢII, CA ARMLI 
E ee le pata eee aere 


LIAP PATRIOTICE ] să = 
RE DE 3 SERIE IAR pi E Ie ai AI EEG AA > MAREI IE LEAR PEZASIĂ 33 Beto 44] 


CĂTRE TOȚI CETĂȚENII CAPITALEI ! 


apă 


ROMANI PATRIOŢI ! 


Nyal wavern al reprezentanților ELOCULUI NAŢIONAL ANTIHITLERIST 


“a rualizat cea mai arzâtoare dorinţă a intregului popor Român i Pacea cu Aeaţii i 


pârâscanscă Ţara, drept răspuas 


La invitația (icută nemților ză 
ÎIMPOTRIVA__ NOASTRA, 


EL _AU __DESCHI5 FOCUL 
După ce, limp de 3 ari cu ajutorei irăcfivrnlui Antonereu, nu le fut 
Tara noastr A cum le-au plăcut, 
după ce timp de 3 ari itaurea tinezetului avstru şi-a vârtat sângele 
pontru planurile lor nebiaeşii de a stâpâni lumes, 
ACU NE BOMBARDEAZĂA ÎN i GĂLGARII esa cum aumai ci tus? în stare 


Lupta e pe viață şi pe moarte! 


fcupul nemților « clar: 


ci voz să inneco în zânze populația Capitalei şi a azi, 


eya cum au făcut şi cu populatia altor orașe. . 
„Vi noastră a este in pericol! 


Pria sătbăticia și ura cu care ne bpmbardeazt, prin laziui că au otrăvit apa 


Capitalei, el” si-au det arama pe faţă. 
tina ce "war întârspin ln cazul cel ar reuşi cilar vremelale si pună râra 


pe capinală! Măceiui ce l-ar gestântul ar Latreza ot ce au cois ei pâaă Beza — ca prazâsii! 
Armata  Bovietică Eliberaioare so apropio | 


infrân Ilor _ente si 


insă până atunci apârarea Ţării cade la carciza nvanrie a! 

Să Icâm exemplu cea fraţii coșul, eroicii patricți dia Yogoslavia, Cehestovacta, 
Danemarca, Polonia, Beigia, Grecia şi ucia ercicii patricți al PARISULUI, care ei etamari 
au curâţit Parizal de cotropitorii nemți! Nol trebue să facem la fel - 


Nu avem timp de pierdut! 


Asttel vea lmytiau cuvistela earetalalei sun sustite ta sina 
mu vaza (i slaguri, ca ri varii tcete prpoazele Luitpeie a a a ii A societ 
lapia poposreter dia lusaca litzzegă”, Pentiu Lteatete [i oatapi su 
Trăiască ROMÂNIA LIBUDĂ ŞI INDEPENDENTA | 
Tealască LUPTA POPORULUI ROMÂN! 
Trălazcă pAttA! 
Vrâiască ARMATA ALIATĂ ELIBIHATOALE! 


MOARTE _COTROPITORILOR GERMANI 11 


COMANDAMENTUL FORMANUNLOA a 


Ci LUPTA PATRIOTICE 


în ziua de 24 august 
1944, ora 4,30 dimi- 
neața, unitățile mili- 


tare române, avind 
sprijinul formaţiuni- 
lor de luptă patrioti- 
ce, al altor cetățeni, 
au dezlănțuit atacul 
general împotriva 
obiectivelor  hitleris- 
te din capitală, cap- 
turind numeroși ofi- 
ţeri şi soldaţi. 


„ia a Dia, Suboiițeri și Soldaţi Români 


d vccatră erales e slinimet [i sie 
Pa că Ă âtava stipâzirea aeaţtar şi a. 
Cacetaitiel, Capitala masairă dragă a fost atierată da năpirtile mmtoţti, 
malai a baedai lui Artendicu, coietă leptoi asmenea vitajorti prea 
dot formatie paliollea ingtmnate, ateicu Armată Peoşia elistă în îzi cuprinsa 
ramță puri zdrobi vu mule, ar că or di petofi race 


| tă ve predea, simt incercuile și nimizila. 


î A, tata vana te ar a găsit calan adavăratei lupte, înpta matii 


E 


intruna 

| nedrent, războiul imperiellamuliui fnsciat german. 

Data intrenaree regimului domacratie, luptati înirun răabei drapt, văshci de alibor 
e țării de cohepiterii nunți, răsbei vistariet, cvând tprița mâra) da prriza aroleai şi v 
vital ermata roții. 

Intregul pupor român inzorjoară cu dragatie vosatră do elan 
căci lupta Tea Ni este lupta proc einer aieţ ai feeria o vfață dk 

Der fiara fezeistă na este fază ceraplact aizicită. Rămănițole bcarislae nomţ 

dia webră pe ce, îm vizisa 


ţi leglozare, apti ole sper Dei pnmnitee voast 
etițasder dţilae bapte! voetre eroice pentra [PI] 
î de și sagiri, Aceste destă din cetda în vasitazu cele 


tri U garzesi 
ice în cele mal ldijătoara mesteate aie biptel voastre pozhiv cibereroa fraților a 
tri dia Ardaalnl cotrezit, 

Denacesa lupta vaasiră, dragi cfiţeri soldaţi, trobua ră flo și a 
racruțăteare niături de puteraleii nogtei aliaţi până în totata nimici 
a boasdelor germano-leeelate, a ectropitosiior unguri di a acanirilez 
utenari, cure au adus in țară pe nemți. 


Amiutiţi-ve te şi jafarit tăpiaita de egizaeri, do seceta tepădătari 
țări, esesinările de atițerii prim tstdailar “do vit, tbucitela strazales La 
wrezatel esustra, Bastiio logiovere sant și estăzi sa pezicei wma, În vizite bai 


OFIȚERI ȘI SOLDAȚII 


Pra răzbatat ennina cotropitorilor” anrmeri să maciiari vor daldedi pasaa înricie 
peparniui român, 

În beata moanhiă sunteti sprijiniți cu hetăzica și A da formaliinie eee 
vato şi de întregul paper român, ) i 

filele milă pontra bostiile Hliterlpieegazatăne, uzate ja : . 

îlele cală pentru cagiia lar, trădăterii legloaerie 

Mourte catroplioriior germeni şi stușiioe be mmereții cere aaa ra: Arta 

TRASCA, VITEAZA ARMATA ROMANAL 

TRAIASCA ARMATA ROŞIE ELIBERATOAREI 

TRALASCA ROMANIA LITERA, izbi af ŞI DEMOCRATICA 
y S i GORETaTEL cteraat 


e 2. 4 MITRUT 


i 
e | 
Li i 
ee e 
La i 3 


. 3: 0 


perâtetii ri 
pi [i detuail ! 
13 patat Vo E: et î i 
V A mat Wavorle Povesti a dei 5% „at 53 
i Aare & orală pe d e ii 
Taste peer i gas 33 poportis gti AL 2 : Au 
25 i arttă peri si si erei . oagaztit y 4 mit : i i in 
[E 3310 sati are qteatele Tosnist de egasle ri ai şi 
2) ass fii gatetotie ai > „tat 
EI pati dia țabriei pe veioza iasa cari e 
i : RI vedicate” pcicărai 
vezi: <a 
mira pace 


vu Re) 


n 


pinia publică 
in numeroase 
ări a apreciat 
nsurecţia  ro- 
nână din au- 
ust 1944 ca a- 
înd rolul ho- 
iritor în pră- 
aișirea poziții- 
pr strategice 
e Wehrmacht- 
ui în  Bal- 
ani, concomi- 
nt cu o brus- 
a deplasare a 
aportului de 
rțe, în spe- 
a] pe frontul 
» sud-est, în 
_voarea Na- 
umilor Unite. 


n —_—— 


Coâsirua e Pymbihun 
re ta ema ae re Dead ipanaite n mata 3 e 
ia nb arate 


ROAD, 7 | 


se mat e Carta e îi ma mame ate 


E MI 24 not! -- La cere i. 
ant gaicial A Reuter 6 Mom: 
sai 


i De eseraa 


Tez:t 
Să 
re 


i VA A (ECE PELTOE 
SE AFIRMA LA LONDRA 


DR 


4: 
sl; 


Pe DO AP pionii gi 


jan pr 


tata) 


zei din Romănia 
sui foarta mule sentru 


mama 7 
e îs ea me (E 


momit sa a i Doe E ie so rea Pomi 
mara aaa ae 


î î de a gorimană = a 


HOZDGVA, ZA. (atotime Dedactarzi 


de polueă eximaă ei siaralui PRAVDA 
sat: 

„Uadarea gaveraaloi țazzi!t fin B»- 
mată și Sorziaită EBU, Da geiere FIt- 
clauză 0 pslihei de iapta copia bier 
taniai pmatra iadopeadrnla li aa 
costat zoudihi abil spre a ap Boo 
a țarii ce pe ra 


bazate da i 
ca favăsisa cu (empaala a gtesallas 
piei cai loatrat ia şi tmtrângere 

î) ca a ata 


De și pas» ie lega 
sau, parta de epomhia coreaa ru” 
potea alianțea ce Derasaia 

mis pruasvara Bominia ar bi polii să 
se satagă din shakal pe baza “raeaţ e 
> da gaverus! pavele 
L i biherişii au ară pier 
ptazea aneoter cardijiaai. Olea a 
seste ca varul lat Antoareca seri 
patrea cancan  aporazia, mai cerdea 
grraaza lor. âgeabi buti>- 
met sn atrame pe mai pelerin pataba! 
ani în Nowaziu, Ki a venii apa 
vammtasea arma voelstita ca să a 
da-4 peahaalraa 7eg alu: patrat. 

impovtanța îngieal Moe 
mântei din Avă depărag- 
to cadrul Momâbniei. Pre- 
sa străină ara dreptate 
vă spună că aveasta în 
cama prăbușirua între 
guiul sistem de apărare 
gocman din Balcani, Foo 
vabnia vsersena in falocani 
drapi pozițin-ohee a re 
prvialismu'ui germeni, 

Ar fi pruu să se subeee 
temoze dinporlanța  abitse 
tei iavittri dnta Intrenu-i, 
lui piston de dominație! 


) 


german din poninsula ba? 
canică, Pribugiraa apei 
ţitaa tiitlezizii ca Nornânia 
pune tuturor sazalițilue 
CGermanial, în întreaga a? 
acnitate, problema  pâra 
|tisipbrii şi de aci înnieto 
: ca ca vatus lmyelallă războiul hilleeizt do 


beigonda], 


îicirezii cant piotdaji Ce! ca mn se 
desparte ua et le va înapârie) consta 


zici e îmdoială do pazae 


da eine 


| sea că declesațiile do rupere a reta- 
p bile a sa Dermania Bitiariata, tzbae aă 
| us medial urata da potiuni hotăztie 


ipobira trapolor porertae. a 
fe woule coli sa declasalia tamlzaria 


sl Upiupii Gosivialor din 23 Acgua! er. 


nhjulzeui tropelozr poe 


pi li maperaici penlia aluzia stru'za 
mhicazeta: 
mâna dat ele roşii 


pensii fichidazvraa lupa 
a Stomane esto pan 

Hon:knia saguzul enijiee 
«do a puso ropeda capăt 
acțiunilor snilitaze de po 
toritoriui ei ri do a îm 
cheia arsalatițiul cra enotde 
?a ntiațiier”, 

Houl gave:a vama 3 lerepa? să um: 
vata tara es de Cermei. DI a declara 
nica Qomaniz,  hageănoa  troprlaa 
gaimaze din fieen:a va draiiide par 
porulai romina estas Wberiiii și e in: 

4 


Inte panzzra exti alta lege 
4 aaves £ Germsnică Îitisziaia va pa 


vealsavalala da pa înataela da razei 
se draiszaară atit? de rap . a2est aa cui 
sa Pa ale tza ea vouzit mag de agiepiai, în 
| a esto cât ve pasta 03 limpede, 


n ... .. 


Sea srita cenzecintela poirtebiia aie pe 
Uticai erizinalg a pavemeiaz lat. ia 
va sai poata a 2 vina ta ajutar = 
ala, polita gaz arca, par! 
ear. A cara aie e 


are prezlaa. 

Papora! tialeztsa piata mazip ui 
unea e!z staalilitati pe can Viliay taca 
Moat azsatiar săi du Piulaade. 

+ Evenismenicta de la Buz 
pireşti zu avrt ropareu- 
ziuă politica si la Sofia, 
Miz cmctezi talpă a hotărit 
să proclante sontralitaten 
pompietă a Buipariai, Ei 

carui trupelor perrmanano 
să porăsoască ulgaria 
dand ss uoe să Sie dezzre 
mate, (Ei a ouautunient de 

Esomaiea comandate 
tului gormaa că în cazul 
când îrupoie gerimaus ce 
so  ppăseso în flomânia 
var vetr în Bulgaria 
2-lalo var fi dicroznate şi 
îmatata în  canturmitata 
cu Convenţia de ta Baga, 


Emisiunile posturi op 
noastre de radio 


Dsvmeto poâteilla Ve rodia Baca- 
vei și Homale ca vulsiit avuzti sa 


me pop i 


cueia po luagiee du uta îi 


1 


 Aotetiți ră iai şi pi 15p:4_ Mata Lui derie vecii 


dagige de Vo), n-a e Tre GA ua bi 
aia. ali, asesziziia, de civaii, arte 4 Ntreet 3e5 a se sia 


i toare 
Hesse orară inna seo 
talie “up Ligcutieii oare beat” 
pa DĂ 5 : teii! 
Cileri e Bei “Inâta eh chair pere za 
3 rest podele cari Trlancă Armia 


Sac tiu Parânis mg re a 
periei n ză si: Vemereaiet-i 


în topita 

Botârtae ai cara 

iilira itazmuie și 47 vb opat 
parmEn. 


ioana 


| OMEMARE CĂTRE  MRIEITOR 
ŞI CETĂȚENIA DIR JUDETE 


asxatiari, Ii gacitimre, Paine, pe ta 
2 Lotte z 
ia sg ic pia 


Aa pete atie cope pt sai II De m ceri a ia Pi 


EVENIMENTELE DIN ROMÂNIA ȘI BULG ARIA 
PRELUDIUL UNOR SEARI RĂSTORNĂRI Ii SUDUL EUROPE 


UN COMENTAR LONDONEZ ASUPRA SITUAȚIEI 


Lomdra, 28, — Esaraimfeeză mâna unt geemmiiale eine, „Tewemmrita wat dis pas î 
sitaaţia din ai-catul caro | tâmiuaa gta Dea, $n= | Pomana, de forţe pă 
pes, redinotenvi dipicunetie | premnă, sa roşii satlei că sai] tacmdoe, aa ete i 


să gpureasrtă plezberiis ş 


că este i 
țal esogra Ungariei, Womâmniei stipâe pe capileiă, dite tre dacă ele eă, mpeg: - 
roci | eâs 
malta | czi5 bn maleră armatele ti 


210," e 
7 ia %a Li 
e? gd09 a p. 1opde 9) 
o? oapt coti6 fat amână le e, iox 20) Cu > [i 
ataot LI dez c, Li [) 
„se st pele -r00t0% Po ia Ca la) 
97- unou Lu 40 4 Ţe a 20 e 
putu (atata 01€ 1natoe- a pe (221004, 
oa ft de 08% paztotenvel€ fee, 2 e 1caze eee) d) 
satotnd 19210 mc pion o, dara 
sau n aa Sta vi 4908 1202, 2.9, ti 
ŞU -h 


pro MARE 
Sua] 
” 


apărătorii libertăţii şi democrației 


Comentariile presei turce 


Din cronica 
internă 

și externă 

a zilelor 
fierbinţi 

ale 

lui August 1944. 


ISTAMBUL, 80. (Radorg — Toata 
ziarele contmut să publice articole în 
legătură cu gestul îndrăzneţ al Româ- 
niei, subliniind că ea gi-a roluat locul 
de totdeauna, sâhturi de aptrătorii = 
bartătii şi n democrațiel : 

Yalman în VATAN subliniază că Mo- 
mânia eo afli acam în rindul pricto- 
nilor ei! fiscali, luptână impotriva deg- 
manilor ei firegii. 


în CUNBURIYET, Maat observă că 
îm țizmp co bnlgarii na feo decât să 
vorbească, românii, raaj realiști, na tras 
consecințele. şi an trozat la fapte. 

TASVIRI EFEIAR constată că gsstal 
României este zezaltatal auor negocieri 
do mat multe Inul și totdeodată sab- 
linloză că, prin politica oi realiniă, Y- 
nlunea  Bovietelor a 


ficat posibilă 
milisarea armietijiuial. 
L— Eaemplacul! LI 15 ba! 
o Casian da pt patrate 


Sir. Carol Ne, eg 
CONSTANTA 
“eleton 14.74 


—————— 
Dx Tralan Side, 


(Glasul Americei 


„Giâpul Americi” retrunemia picară de cuitre pestni de redia Londra, ta cauleei 1 met 
LA siri pedtiico și exiilare. a deelasat i „Vemănia a dat tut ce o patul dia puținal că Petra 
| siticipureu ta lupta comead, dar na coztribațin prior 14 disiali, ei uusal dela 23 Rita a 
huntituli an ojater vabstanţial peatru aliaţi Csi ceai tărziu er va mecla letaria accaiat 
sba). euetriujia nceasia n Homăaisi va para cu ca oct decisiv ai săbaletal”. 
Dacă pn plan cxtera actul dela 25 Augeii av reface tisa auzmiți auăizari 


Cetăteni ai Capitalei | 


Trupele siiberatoare ale Armaiei Roşii au sosit în 
Capitala Țării! Vitejia şi patriotismul Armatei Romârte 
şi a formatiunilor de lupta patvioiiee, dezarmând pe 
memţii hitlerişti, au dai putință populaţiei Capitalei să 
primească armatele sovietice in liberiate. Prin intrarea 
in Bucureşti a Armatei Roşii, arimeidia este iniăturată 
definitiv, iar libertatea cetaieriior esie sarantată. 


sa A = a E 
Cetăţeni ai Capitalei | 

Ați <iruţit prea puternic tcruaicu sâlbatecă a bandei 
du trădâtori Antonastieni, a-ți țertiit prea multe vieţi şi 
avutul vostru in urgia bombardamentelor, dar acum bu= 
curia eliberării trebuic manifestziă nestânţenit. 

Eşiţi în intampinarea Armatei osii cu flori, cu size 
guri. Capitala țării sa fie un sarbatopre! So primiți ca 
un popor care șiiind ce 
pretuiască libertarea 

TRAIASCA. ARMATA ROSIE ELIBERATOARE | 

Țrăiască armatele elitaraturere ale Maţonitur We! 

Trăiască Armata Noastra | 

Trăiască iupta de eliberare a poporului raman: 

Trâiasca Bucurestii elibera i 

Trăiască România liberă, demoeralica şi vdenendentăt 
Trăiască clasa muncitoare din homama, care a 
juptat alături de armata noastră pentru desrabiraa țarii! 

Trăiască patrioţii noşiri, care au luptat 
pentru desrobirea poporului rcman ! 

Trăiască Partidul Comunist din România imdrumătorui 
şi organizatorul luptei de eliborare a poporului român ! 

Moarte cotropitorilor germani şi irădâ- 
torilor de țară din uluiba lor! 

Ea Ang, A214 


este tiraniS hitleristă, ştie se 


DOARE I9PIȚSAM AL UNIUNII PATIIOTICA 


Manifest al Uniunii 
patrioţilor din 29 au- 
gust 1944, chemînd 
cețăţenii capitalei 
eliberate să întimpine 
sărbătoreşte Armata 
Sovietică, principala 
forță a coaliţiei anti- 
hitleriste. 


Populaţia unui sat 
din Transilvania eli- 
berată întîimpină cu 


dragoste trupele To- 
mâne. 


LEAC NR 
« JAM 
pistISTIL0n 7 


Declanșarea revoluției 
de eliberare socială şi 
națională din August 
1944 a inaugurat o eră 
nouă în istoria patriei, 
a deschis calea împli- 
nirii idealurilor și năzu- 
ințelor de dreptate so- 
cială și  liberiate na- 
țională ale poporului 
român. 


| 
i amese INETA AUNLERISI 
8 ARMATEI ROMANE 


MIRISTERUL JUSTIȚIEI 


LEGEA Nr. 594 


pentru nicdificarea legii Nr. 029/844, priviloate la peiti-. 
„catea ndminiatraţiilee publice : i 

Deesetel Nr. 2255 din 20 Noemrrio 1944 RE | 

n Monitorul Olicial Ne. 278 din 24 Noeatvrie 1814 N 


Art: unic, — Dispoziţiunile art. II, E şi VII din legea Nr. j 

486 din 1944, priyitoaro la purilicarea ajniabtiniiiie Meblice | 

vor avca armătorul cuprina. i i, SR i si 

Art. II, Voe fi licenţiaţi din servieiu nic! măenani- 

SN: +? ERIN A TA uter inciterene de dati Ie cane aa feat mtaniţi, ineadrați ea 
| angzjaţi, funcţionarii care: 


alături de AI!) O a) Brau pus prin acţiani proprii, sub oriec formă, fa sai 


| 


stu ni | Racu şi a “fascismului, - elajini astțel interese străter» 
Dământ d ii ccm iri pica n mii za izaţi 
ta Vreo orgau une p 
"amănt pentru Ostaşii „2 Au miitat mb orce tor în vme  oegavizațiene pal 
de pe front atrag read pt ri ae la da Ra 

mânia; 


aş tie Să altă dreptul de val ia i Ea 


Puucţiunii lor, au săvârșit presiuni, acte de rii whiu-, 
aaa, iUiri şi omoruri, 


[..ooeeege eee stoseeeese. 


Miting în Piaţa Universităţii din 
București (31 august 1944) pentru 
cinstirea victoriei forţelor insurecţio- 


nale române și cu prilejul sosirii. 


trupelor sovietice la București. Între 
conducătorii mitingului — tovarășul 
Nicolae Ceaușescu și tovarăşa Elena 
Ceauşescu. 


APĂRAR EA PATRIGTICĂ 


Populaţia 
Iaşului 
răspunde 
chemaării 
adresate 


- de comunişti: 


„Totul 
pentru front, 
totul pentru 
victorie!“. 


Intrarea 
trupelor 
române 
în 
Clujul 
eliberat. 


a 


za AU DESROBIT INTREAGA TRANSILVANIE aa 


Comunicatul special din ziua de 25 


TRUPELE ROMÂNE SI SOVIETICE 


Octombrie 1944 al Marelui Stat Major 


al Armatei 


la Veansilvania de lord-Vest, trupele române 
de sub comanta generalului de corp de mrmatiă Die 
vwramescu Gh, în strânsă legătură cu cele soviolice, 
au ocupat cragela Carei şi Satui Mare, după cara aa 
dopăşit frontiera românoinaghiară, desrobind ast. 
fel întreaga Transiţvanie. 

După două fumi de fute îndârjile, îrupale ra 
mâne au reuşit, între primă fază, să distrugă far 
ţele uermane din intorierul ţării uoastre, calu 
rând 52.000 ofiteri şi saidaţ; gerrnaezi, printre 
care (4 generali şi să facă, pe un front de 2PRroape 
450 km., acoperirea mergirilor şi concentrării, 
nestingherite de inamic, a forțelor aliate sovietice 

Intr'o a deua fază, luptând intr'o strânsă cotaba- 
pare şi bună enmaralerie cu puternicele zi viteaa)o 
trupe sovietice, diviziile noastre au comtrilnalt targ 
fa infrângerea şi nimicirea forțelor giorni priza 
ghiare din Transilvania şi Bonat, - 

Jertieie de sânge ale armatei noastre, în acest 
două funii de lupte neintrerupte, au lost insă erezia, 
Peste 1500 efiţeri, 1400 subofiţeri şi 82.000 însă 
_ morți, viâmiţi şi dispăruţi — au căzut pertru dea 
pobirea Ardealului. ) 0 

Ajunse azi pe frontiera din 1940, diviziile mes 
tre sunt gata de un mou efort şi noui jertfe poartă 
cansfinţirea drepturilor noasire prin lupte at fhteei 
de rii nogtri afinţi, până fa infeânnerea totală o 
jurielor 4gozreniano svsssagliiire. 


Pe ei e e a a a.” 
. 


Legea Nr. 88 


pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare 


Deeretul Nr. 409 din G Februarie 1915 
Monitorul Oficial Nr. 20 din 7 Februarie 1943 


CAPITOLUL | 
Dispozițiuni generale 
Art 1. — "Toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi se 


pucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, tără deosebire de 
pasă, naţionalitate, limbă sau religie. 


Timp de aproape 9 luni, 
armata română, cu un 
efectiv de peste o jumă- 
tate de milion de ostași, 
a luptat cot la cot cu 
glorioasa armată roşie, 
dînd grele jertte de sin- 
ge atit pentru elibera- 
rea restului teritoriului 
țării ocupat de trupele 
fascisto-horthyste, cit şi 
a teritoriului Ungariei 
și Cehoslovaciei, a unei 
părţi a teritoriului 
Austriei, pină la cuce- 
rirea victoriei totale asu- 
pra Germaniei hitleriste. 


TIT = — 
ie) 
-t- 


Ţ) 


i [| trupele noastre de page Infrângând, prin atecuri 
| | [3 
i pe 


ii 
Ru 


TRUPELE. SOVIETICE ŞI ROMĂ 


au pătruns în Budapesta 


MARELE STAT MAJOR AL ARMATEI 
! COMUNICAT 


asupra operațiunilor dia vita do I Panueavie 1015 
Forţele aliate sovietice, limpreună cu trupeli 


" sosmâne din Corpus de Armată de sub comantla Ge 


nereațuri Șova Micolao, au pătruns azi în Buda 
pe 

Dimpă operațiuni lungi şi g7olo, dar pline de 
succes, bravele divizii ale Gonozaliior Lâcituşu Mi. 
haii, Antonescu Pete şi Voicu Mihail, au sfărâmai 
ultima centură do epăra ro a Budapestni și în »cost 
moment înaintează prin dârze lupte do strada că 
re centrul capitalei man lrizre. 

În cogiwnea dela Nord-Vest do Munţii Maira, 


puternicele rezistențe germano-marhia- 


repetate 
[7] adâno cătro Vest, aruncând pe ina- 


ie, pătruns 
mic la Vest do râul | 


pa'y. 

Au fost cucerite sed multe localități intre ca 
re i Teliy Pusta, Remhany Pusta, Aagy, Harsas 
Banpusta, Bates Pusta şi principal» localitate Ipo- 

comenicaţia 


şi calea fe- 
rată depe valea râutui îp oly. 


COMUNICAT ASUPRA NPERAŢIUNILOR DIN 
" ZIUA DE 2,JANUARIE 1945 


Teupela româna care au pătruns în Bi'daposta, 
au conținut înnintarea către centrul oraş: 'vvi, în 
legătură cu forțele sovietica, cucerind, după lupte 
tele de atradă, maj multe cartiere. 

In:ecosto operaţiuni, s'au distins în tmod doase- 
bit umitățilo comandate de colonelul Mihăilescu, 
ntoforul Băiatu şi locotenentul Menta, 

In reniunea dela Nord-Vest de munţii Matra, vâ- 
ră'orii nostri do munte, “ună co au trecut râul 


DECRETUL nr. 381 
din 5 octombrie 1939 


DECRETUL nr. 381 
pentru declarâ:ca zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forţelor Armate 
ale Nepublicii Populare Romine“ 


Publicat în Buletinul Oilcial al Marii Adunări Naţionale a EP. 
nr, 27 din 5 octombrie 1959 


În scopul cinstirii trecutului de luptă al armatei pentru inde- 
pendcnţa națională a Rominiei şi indeosebi a contribuţiei adusă 
cot la cot cu glorioasa armată sovietică la eliberarea țarii de sub 
jugul fascist şi la zdrobirei Germaniei hitleriste: : 

Pentru cultivarea in rindul oamenilor muncii şi în armată u 
tradiţiilor militare şi a spiritului de vitejie; 

Pentru întărirea pe mai departe a legăturilor poporului cu 
armata noastră populară făurită, condusă şi: educată de Partidul 
Muncitoresc Romin ; 5 

Pentru a se cunoaşte mai bine viața şi activitatea de azi a mili- 
tarilor armatei noastre populare şi succesele obținute de aceştia în 
prepâtirea de luptă şi politică; 

Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Ro- 
mine, decretează : 

Art. 1. Ziua de 25 octombrie se declară „Ziua Forţeloi 
Armate ale Republicii Populare Romire”. 

Art. 2. — Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Ro- 
mine este sărbătoare militară şi populară. Ea este zi de repuus 
pentru militari şi se sărbatorește in armată potrivit regulamentelor 


militare și ordinelor Ministrului Forţelor Armate ale Republicii 
Populare Romine 
Art. 3. — Decretul nr 125 din 27 iulie 1951 se abrogă. 


ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL al P. C. “A - | 


Pot. mentrale: 3 cere șto Moimmtorr $ dum ct 3. Meg se 8 bip în 4903 


Mecoveanu$3 ș.a. Mandatele erau emise pentru închisoa- 
rea Văcărești şi trimise spre executare Prefecturii poli- 
ției capitalei, patronată de colonelul legionar Zăvoianu. 
legionarii au făcut totul ca aceste mandate, ca și cele 
ce urmau a se emite ulterior în astfel de cazuri, să fie 
trimise pentru închisoarea militară Jilava, aflată în mîna 
poliţiştilor legionari, la dispoziţia bunului lor plac. În 
acest mod, spre. sfîrşitul lunii noiembrie, la Jilava au 
fost internaţi 28 de arestaţi cu mandate emise de orga- 
nele de procuratură sau de către „comisia de anchetă cri- 
minală“. In afară de aceștia, legionarii au mai internat 
ilegal 37 de persoane reţinute samavolnic. 

Cu acești arestaţi, legionarii se vor răfui într-un mod 
care întrece tot ceea ce cunoscuse pină la acea dată is- 
toria terorismului acestei organizaţii şi în general istoria 
asasinatelor cu caracter politic din ţara noastră. Pentru 
a acoperi monstruoasa crimă pregătită dinainte și a in- 
duce în eroare opinia publică cu privire la adevărații 
făptași ai crimei, legionarii au ales ca moment prielnic 
deshumarea, stabilită pentru noaptea de 26—27 noiem- 
brie 1940, a osemintelor lui Codreanu și ale celorlalţi 
legionari suprimaţi în 1938 şi care fuseseră înmormâîntaţi 
în incinta închisorii Jilava. 

Asasinatul în masă a fost comis în acea noapte de un 
grup de legionari conduși de comandantul Dimitrie Gro- 
zea, unul dintre cei mai feroci criminali legionari. Creţu 
Gheorghe, participant la asasinat, în vîvstă doar de 22 de 

ni, descrie modul cum a luat viața a 14 fiinţe omenești 
în numai 10 minute: „Aproximativ la 23,45 d-nul coman- 
dant Grozea Dimitrie ne-a comunicat că trebuie răzbunat 
căpitanul [...] prin executarea celor 65 de deţinuţi [...]. 
Executarea trebuia să aibă loc în acea noapte [...]. S-a 
stabilit ca execuţia să aibă lac după schimbarea posturilor 
militare şi trecerea rondului, adică după orele 24,00. Am 
fost repartizați pe celule, comunicindu-ni-se fiecăruia în 
parte celula unde trebuia să executăm [... ]. S-a stabilit ca 
execuția să înceapă la semnalul: un foc de revolver“. În 
prealabil au scos lacătele de la toate celulele, punîndu-le 
jos lîngă ușă, pentru a facilita intrarea în celulă. „Eu am 
fost repartizat — spune Creţu — la celula nr. 18. La 
ora 0,30 s-a auzit semnalul. Am deschis ușa celulei, am 


43 Asasinatele de lu Jilava... Snagov și Strejnicul, 26—27 noiem- 
brie 1940, Bucureşti, 1941, p. 245. 


289 


comandat «drepţi», după care am tras, executînd prin 
împușcare pe toţi cei 14 deţinuţi care se găseau înăun- 
tru [...]. Execuţia a durat aproximativ 10 minute, după 
care. ne-am strîns în faţa corpului de gardă legionar, apoi, 
in corpore, am mers și ne-am închinat sfintelor oseminte 
ale căpitanului [...]“6. Au căzut astfel 65 devieţi în nu- 
mai 10 minute. Printre cei uciși erau generalul Gh. Arge- 
şanu, fost prim-ministru; Victor Iamandi, fiuntaș liberal, 
„fost ministru, Gabriel Marinescu, fost ministru de interne, 
şi alţii. 

Setea de singe nu era încă satisfăcută. La 1,50, 
legionarii au luat viața a 6 funcţionari ai poliției, încar- 
ceraţi în celulele poliţiei capitalei. Cadavrele acestora au 
fost aruncate în pădurea Băneasa. Și valul crimelor n-a 
încetat. În aceeaşi noapte, doi agenţi de poliţie au fost 
duși pe șoseaua București— Ploiești și executaţi. A 

A doua zi, 27 noiembrie, nesatisfăcuţi de ceea ce sa- 
vîrşiseră noaptea, au început în București o adevărată 
" vînătoare împotriva adversarilor politici. Bande de legio-. 
nari înarmate cutreierau capitala pentru a captura ȘI exe- 
cuta foști lideri politici ai vechiului regim. Au fost ares- 
taţi şi duși la poliţia capitalei: C. Argetoianu, Gh. Tătă- 
rescu, Ion Gigurtu, general Gr. Marinescu, Mihail Ghel- 
“megeanu, a căror soartă urma să fie identică cu a acelora 
de la Jilava. Ei au fost salvaţi printr-un concurs de îm- 
prejurări, datorită intervenţiei unui funcţionar superior 
din Ministerul de Interne. , 

__ Din același plan de asasinate şi ca o continuare a cri- 
melor din noaptea de 26—27 noiembrie au făcut parte 
uciderea profesorului Virgil Madgearu şi a savantului Ni- 
colae Iorga. Iată cum s-au desfășurat faptele: la ora 14,00, 
în ziua de 27 noiembrie, o bandă de 6 legionari l-au ridicat 
de la locuinţa sa din București pe profesorul Virgil Mad- 
gearu, pentru a-l duce la poliţie în vederea „unei decla- 
raţii“. În jurul orei 15,30 a fost găsit împușcat în pădu- 
rea Snagov, la locul numit „Coada lungă“. În aceeași zi, 
la ora 17,30, o altă bandă de legionari a ridicat de la 
masa sa de lucru din vila de la Sinaia pe profesorul Ni- 
colae Iorga. În noaptea de 27—28 noiembrie, Nicolae 
Iorga a fost supus torturii, batjocorit şi schingiuit în lo- 
cuința primarului legionar din comuna Teișani de lingă 
Vălenii de Munte. În jurul orei 7,00, în ziua de 28 noiem- 


6 Op. cit., p. 265—266. 
290 


brie, pe şoseaua Ploiești—Strejnic, la circa 1 km de Strej- 
nic, pe partea dreaptă a șoselei, pe miriște, la o distanță 
de 15 m de șosea, a fost găsit corpul neînsufleţit al ma- 
relui om de cultură, savant de renume mondial, profe- 
sorul Nicolae Iorga.” | 

Acestea sînt faptele. Cine sînt victimele? Oameni ale 
căror convingeri polițice nu concordau cu cele ale legio- 
narilor și care, în virtutea unor funcţii publice sau acti- 
vităţi publicistice, ştiinţifice, au condamnat legionarismul 
Și au avertizat opinia publică românească asupra perico- 
lului. fascismului. Toţi, sau aproape toţi au reflectat inte- 
rese şi aspirații ale unor cercuri sociale, politice sau cul- 
tural-știinţifice” aparţinînd claselor exploatatoare, regimu- 
lui social-politic din România interbelică, dar care s-au 
pronunțat și au militat împotriva legionarismului ca ide- 
ologie şi îndeosebi ca practică; au exprimat sentimentele 
antifasciste și voința de apărare a independenței şi suve- 
ranității naţionale a României, existente în opinia pu- 
blică românească; s-au opus în felurite chipuri aruncării 
țării în braţele Germaniei hitleriste și în aventuri război- 
nice, aspirații legitime ale întregului nostru popor. 

ine au fost asasinii? Greu de răspuns pentru a crea 
o imagine apropiată de adevăr și cît de cît completă. Au 
fost, desigur, legionari fanatizaţi pînă la atrofierea celor 
mai elementare trăsături umane, al căror suflet fusese 
premeditat și din timp pervertit, golit de ceea ce are 
omul mai curat și nobil, dragostea faţă de oameni şi faţă 
de viaţă. Au fost elemente pentru care asasinatul deve- 
nise scop şi mijloc de parvenire. Au existat, desigur, prin- 
tre ei borfaşi de rînd, care, aidoma mercenarilor din toate 
timpurile, s-au lăsat ademeniţi uşor cu bani şi funcţii. O 
caracterizare a profilului acelora care au curmat cele 65 - 
de vieţi la Jilava, precum și viața savantului Nicolae 
Iorga, a profesorului universitar Virgil Madgearu încear- 
că şi sentinţa pronunțată la procesul acestor asasini, in 
iulie 1941, 'în care se consemna lapidar că aceştia erau 
„oameni fără nici o ocupaţie, vechi infractori certaţi cu 
morala şi cu justiţia [...], fără nici o conștiință, în ma- 
joritatea cazurilor setoși de putere pentru a-și satisface 
instincte primare sau interesaţi material“65, Căpeteniile 


5 Asasinatele de la Jilava... Snagov și Strejnicul, 26—27 no- 
iembrie 1940; Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucu- 
reşti, 1941, p. 400, 


19» 291 


legionare, organizatorii și' autorii morali ai crimelor și-au 
ales, desigur, cu grijă instrumentele. Iată cîteva biograiii: 
Creţu Gheorghe, care ucisese 14 oameni la Jilava şi 5 în 
carcerele de la Prefectura poliţiei capitalei, era fără pro- 
fesiune, candidase la Politehnică, dar fusese respins la 
examen; în timpul guvernării legionare a fost numit co- 
misar la Prefectura poliţiei capitalei; poseda o condam- 
nare de 9 luni închisoare. Gradul aproape incredibil de 
pierdere a fizionomiei umane, de ferocitate a lui Creţu 
rezultă şi din ultimul lui cuvînt la procesul din 1941, c înd 
declara cu cinismul specific legionarilor că „nu are nici 
o remușcare pentru faptele comise, că nu regretă ceea 
ce a făcut, că dacă ar primi ordin din nou ar omori și 
mai mulţi, chiar toată România dacă esie nevoie“66. Mar- 
cu Octavian, de 24 de ani, tot fără profesiune, intrat in 
mișcarea legionară în toamna anului 1940; a fost numit 
ofițer de poliţie la Prefectura poliţiei capitalei; a ucis cu 
un rar singe rece la Jilava, ca și ulterior; Topliceanu Ni- 
colae, de 29 de ani, fără profesiune, intră în mișcarea le- 
gionară în 1933; după 6 septembrie 1540 a fost numit 
comisar-şef în poliţia capitalei; Stănicel Stelian, fără pro- 
fesiune, fost şef de cabinet al prefectului legionar al po- 
liţiei capitalei — Zăvoianu; Dumitrescu Constantin, fără 
profesiune, numit în timpul regimului legionar ofiţer în 
poliţia capitalei; Chirchar Garabet Melcasin, de 24 de ani, 
de profesiune comerciant, dezertor din armată, fost comi- 
sar legionar; Socariciu Eremia, fără profesiune, fost ches- 
tor legionar la poliţia capitalei; Găină Ovidiu, fără pro- 
fesiune, fost șef de cabinet al fostului ministru de interne 
pe timpul legionarilor — Petrovicescu; Ilie Stîngă, de ase- 
menea fără ocupaţie, numit chestor legionar la poliţia ca- 
pitalei, de 21 de ani, implicat într-o vastă escrocherie cu 
devize, săvîrşită în complicitate cu mai mulţi samsari, de 
pe urma căreia a realizat mai multe milioane”. 

Aceştia sînt principalii mînuitori ai revolverelor din 
noaptea de 26—27 noiembrie 1940. | 

Cine a manevrat acgste instrumente odioase? Din um- 
bră Horia Sima, cu complicitatea nemijlocită, făţișă a unor 
figuri sinistre, cum ar fi colonelul în retragere Zăvoianu, 

6% Ibid., p. 390. 


4 Loc. cit., tila 8. (Numele şi datele asasinilor au fost extrase 
din lucrarea „Asasinatele de la Jilava, Snagov, Strejnicul...*, fi- 
lele 5—10 şi 318—324). “ 


292 


de profesiune avocat, şi Dimitrie Grozea, comandant le- 
gionar, de profesiune desenator, vechi în mișcarea legio- 
nară. 

Crimele legionare au cutremurat opinia publică, au im- 
presionat profund chiar și pe aceia care avuseseră o ati- 
tudine neutră sau de-a dreptul aprobatoare față de Gar- 
da de fier. Unul din intelectualii români provenit din 
rîndurile claselor dominante, Marin Simionescu-Riîmni- 
ceanu, membru corespondent al Academiei Române, îilo- 
zof și estetician, care în acele zile dramatice asista, reflec- 
ta şi judeca evenimentele sîngeroase, a consemnat în 
„Jurnalul“ său personal, la 30 noiembrie 1940: „O noapte 
a Sfintului Bartolomeu a avut loc în închisoarea Jilava, 
de lingă Bucureşti, în seara zilei de 27 noiembrie şi sînt 
semne suficiente că altele similare îi vor urma curind 
[...]. Este, desigur, o lecţie radicală ce s-a aplicat prin 
acest spartan masacru [...]. Singele n-a fost niciodată 
spălat prin sînge; totuși legionarii își fac scut, cînd îl ri- 
sipesc, din legea bisericii creștine [...]. Recurge la ma- 
sacru nu acela care este sigur pe poziţie, ci cel în care 
frica de adversar ia forma de adevărată panică. Transformă, 
poate, în furie această frică şi completa lipsă de resurse 
constructive, de care ajunge să-și dea seama acela pe 
care numai proprietatea vîntului de a ridica cel mai sus 
ce este ușor l-a proiectat pe jilțul unui conducător de- 
stat“ (citește Horia Sima. — n.n.). Referindu-se la prac- 
tica terorismului legionar, pentru intimidarea adversa- 
rului sau pentru a obliga masele să-i urmeze, autorul 
scria cu deplin temei: „Teroarea n-a cîștigat niciodată sim- 
patia și devotamentul celor intimidaţi. Răzbunarea are 
mai mult caracterul, în acest caz, de defensivă preventivă 
[...]. Gravitatea constă în faptul că asemenea masacre 
nu au nici o rațiune să ia sfirșit decît atunci cînd călăii 
ostenesc. Și e greu în cazul nostru să ostenească [. .] 
Iar dacă la început victimele le formează potentaţii regi- 
murilor anterioare, mai tîrziu criteriile de selecţie a vic- 
timelor se vor rezuma la indivizi și resentimente perso- 
nale. Fiecare legionar elimină, astfel, pe individul care 
nu-i convine, rezultatul comun fiind o reducere la tăcere 
a oricui ar putea, eventual, obiecta. Legionarul suportă 
orice privire, în afară de aceea care pare că reflectează, 


293 


Și, fiindcă o consideră ca o instigare, o suprimă mai îna- 
inte de a afla ce a corespuns“68. ; 

Așa gindea și reflecta unul din nenumăraţii intelectuali 
români aparținînd socialmente claselor conducătoare care, 
poate, cîndva a sperat că legionarii vor fi folosiţi exclu- 
siv ca antidot împotriva mişcării comuniste și muncito- 
reşti și pentru consolidarea propriilor lor poziţii în viața 
economică, socială și de stat. Dar acesta, ca și mulţi alţii, 
vor fi nevoiţi să constate și să consemneze îngroziţi ma- 
sacrele legionare, care nu-și alegeau victimele după stări 
„sociale. Într-o atare situaţie dramatică, ar fi fost normal ca 
. Antonescu să ia măsuri. El însă s-a limitat să convoace la 
28 noiembrie "o şedinţă a Consiliului de Miniştri în care 
a avertizat că „sau se retrage de la conducerea sta- 
tului, sau mișcarea legionară dezavuează acest fapt 
Şi preia dinsul (Antonescu. — n.n.) conducerea Le- 
giunii, sau se face un guvern de militari“. Diferiţi mem- 
bri ai guvernului au cerut Gărzii să dea publicităţii un co- 
municat prin care să dezavueze asasinaiele şi să con- 
damne pe făptuitori. Horia Sima a manevrat însă în așa fel, 
încît legiunea să nu se angajeze prin nici o atitudine. 
În consecinţă, guvernul a publicat un comunicat prin care 
condamna, în numele său, crimele din zilele de 27-28 
noiembrie. 

Horia Sima şi ceilalți conducători legionari nu se pu- 
teau angaja într-o acțiune de condamnare a ceea ce re- 
prezenta, în esenţă, principala metodă de luptă „politică“ 
a Gărzii de fier — teroarea. Iar în cazul de faţă, ei nu se 
puteau dezice de asasinatele săviîrşite, ai căror organiza- 
tori, făţişi sau din umbră, erau ei înșiși. Pe de altă parte, 
alternativa enunțată de Ion Antonescu în şedinţa Consiliu- 
lui de Miniștri avusese darul de a-l face pe Horia Sima să 
întrezărească o posibilitate de preluare în exclusivitate 
a conducerii statului. 

Răspunderea conducerii Gărzii de fier, în frunte cu 
Horia Sima, pentru asasinatele din această întreagă pe- 
rioadă şi-a găsit confirmarea și în faptul că, folosind 
instituţiile de stat pe care le stăpîneau, au acţionat pentru 
a apăra şi a feri de consecinţe pe făptași — care erau, de- 
altfel, bine cunoscuţi. Termenul de 48 de ore stabilit de 
Ion . Antonescu pentru urmărirea și arestarea ucigașilor “ 


CE CIO / 
4% Arhiva I.S.1.S.P., fond XV, dosar 3 019, f. 16—17, 
4 A.S.B., fond A, dosar nr. 9 039, vol. 1, fila 50. 


294 


de la Jilava, termen acceptat formal de legionari, a fost 
dat uitării atît de către Sima, cît şi de către organele 
Ministerului de Interne. Cînd fostul ministru de interne, 
generalul Petrovicescu, i-a întrebat pe Horia Sima și 
lasinski ,„,... ce e cu termenul de 48 de ore?“, răspunsul a 
fost: „s-au potolit lucrurile. Conducătorul statului nu mai 
insistă“, La aceeaşi dată, ministrul de justiție reclama 
Ministerului de Interne că „anume mandate de aducere, 
emise contra presupușşilor asasini, nu fuseseră executate 
de poliţie şi siguranţă“?!. Iar Horia Sima, într-o discu- 
ție cu ministrul de interne, la puţină vreme după eveni- 
mente, afirma: „Să închidem ochii cu toţii. Să nu mai des- 
chidem procese [...]. Nu se mai poate face o asemenea 
urmărire (a legionarilor asasini. — n.n.)“72. Un document 


„al organelor de anchetă, referindu-se la atitudinea con- 


ducătorilor Gărzii de fier față de asasinate, aprecia că” 
toate probele „demonstrează care era mentalitatea con- 
ducătorilor [...] mişcării legionare şi că poliţia legionară 


- a făcut totul pentru ca cei ce săvirşiseră aceste omoruri să 


nu iie pedepsiţi, ceea ce învederează că conducerea miș- 
cării trebuia să arate membrilor ei că şi în viitor, dacă 
vor face fapte de asemenea natură, nu vor avea de sufe- 


“Tit rigorile legii“73. Acest adevăr este dovedit, printre 


altele, şi de faptul că organele jandarmeriei descoperiseră 
pe autorii asasinării lui Nicolae Iorga, însă Ministerul de 
Interne, aflat sub conducerea legionarilor, „nu a luat nici 
o măsură pentru arestarea asasinilor“'4. Prin acest pro- 
cedeu, Horia Sima și ceilalți conducători legionari au în- 
curajat comiterea de noi asasinate, așa cum procedase şi 
C. Z. Codreanu, care chiar instituise şi conferise „ordine“ 
celor ce se evidenţiau în comiterea de atentate şi crime. 

Edificatoare pentru rolul pe care l-a avut Horia Sima 
în asasinatele de la Jilava, Snagov, Strejnic etc., pentru 
modul în care conducerea legionară le-a organizat şi pen- 
tru mobilurile care au stat la baza acestor acţiuni crimi- 
nale este relatarea lui Victor Biriș: „În dimineaţa zilei 
premergătoare asasinatelor [... ], Horia Sima a avut la pre- 
şedinţie una din numeroasele lui discuţii aprinse cu gene- 


7 Loc. ciț., fila 51. 

11 Ibid. 

72 Loc, cit., fila 52. 

73 Loc, cit., dosar nr. 9039, vol. 1, fila 50. 
7 Loc. cit., tila 53. A 


295 


* 


ralul Antonescu. În ziua aceea, Antonescu fusese informat 
de către Eugen Cristescu (acesta devenise șeful S.S.,, 
după arestarea lui Moruzov. — n.n.) că legionarii s-ar 
agita pe chestia deţinuţilor politici de la Jilava şi că viaţa 
acestora ar fi primejduită, întrucît legionarii sînt stăpîni 
pe închisoare. Antonescu i-a făcut act de reproș lui Sima 
că el este acela care i-a agitat pe legionari declarînd la 
o ședință a şefilor de cuib din capitală că dacă justiția va 
mai întîrzia să-i sancţioneze pe asasinii lui Codreanu şi 
ai celorlalți martiri legionari, legionarii își vor face, sin- 
guri dreptate şi îi vor ucide“. Biriş mai relatează câ 
Antonescu i-a ordonat să ia măsuri și să transfere deţi- 
nuţii politici de la Jilava la Văcărești. „Mă duc la Sima 
— spune Biriș — și-i raportez cele discutate cu Anto- 
nescu. El se enervează şi-mi spune profund tulburat: «A-i 
transfera de la Jilava la Văcăreşti înseamnă să-i dai din 
mînă... Căpitanul a promis pentru ziua biruinței 24 de 
ore să pedepsească cu moartea. Nu ne trece prin minte 
ca să-i lăsăm așa»“. Cînd lui Sima i-au fost aduse la cu- 
noștință de către Biriș măsurile pregătitoare pentru Co- 
miterea asasinatului, Sima n-a spus nimic și, precaut, s-a 
ferit, ca de obicei în momente critice, să fie implicat în 
vreun fel. Mai departe Biriș declară că a doua zi, „... CO- 
municîndu-i că în cursul nopţii cei de la Jilava fuseseră 
asasinați, Sima a declarat: «S-a încheiat definitiv un Cca- 
pitol din istoria ţării»“'5. După spusele lui Biriș, „Horia 
Sima a respirat ușurat“, mai cu seamă cînd i s-a comuni- 
cat că a fost ucis și Moruzov, în solda căruia fusese agent 
informator şi care ar fi putut oricînd să-i dea în vileag 
trecutul încărcat de fapte josnice. 

Un cunoscător al culiselor lui Horia Sima, referindu-se 
la una din cauzele pentru care s-au organizat asasinatele 
de la Jilava, invocă drept motiv esenţial frica lui Horia 
Sima ca nu cumva Mihail Moruzov, fostul şef al Servi- 
ciului Secret de Informaţii, aflat şi el la Jilava, să facă 
destăinuiri periculoase la ancheta ce urma: „Graba cu care 
Horia Sima a procedut la lichidarea acestui mare grup 
de foști demnitari a fost hotărîtă de teama ca Moruzov, 
în faţa anchetei și apoi în fața tribunalului, să nu fie 
obligat a da în vileag toată activitatea lui ticăloasă, de 
negustor de sînge românesc și trădător de patrie, ceea ce 
l-ar fi compromis iremediabil. Moruzov îi cunoştea toate 


75 Loc. cit., dosar nr. 655 093, vol. 1, filele 490—492, 
296 


tainele și știa cum acest vicepreședinte de consiliu asa- 
sinase nu numai pe fostul căpitan Corneliu Codreanu, dar 
și toate virfurile legionare, care i-ar fi putut împiedica 
ascensiunea la conducerea organizaţiei. De fapt, Horia 
Sima și-a dat seama că în viaţa politică, secretele ascen- 
siunii lui, pe care le deținea Moruzov, i-ar fi dărimat 
autoritatea [...]. Fanaticii, care zilnic se închinau um- 
brei lui Corneliu Codreanu şi-i chemau spiritul în rugă- 
ciuni, nu l-ar fi lăsat nepedepsit, din momentul în care 
ei ar fi cunoscut adevărul adevărat. Or, Moruzov deţinea 
dovezi care n-ar fi putut fi răsturnate. Inchizînd gura lui 
Moruzov, cîinele rău închisese gura justiţiei“"€. 

În acel timp, Horia Sima a folosit, cu ipocrizie și laşi- 
tate, toate mijloacele pentru a nega orice amestec al său 
în masacrele din noiembrie. Mai tîrziu însă, cînd se va 
Simţi la adăpost, peste hotare, el va elogia și va încerca 
să „teoretizeze“ atit crimele de la Jilava, cît şi asasinarea 
lui N. Iorga şi a lui V. Madgearu. Sub forma unor „decla- 
raţii“ făcute în 1961 unei reviste editate de legionarii fu- 
giţi, de teama pedepsei, în străinătate și într-o broșură in- 
titulată „Cazul Iorga-Madgearu“, Horia Sima susţine le- 
gitimitatea metodei terorii şi a crimelor practicate de le- 
gionari în perioada de după venirea lor la putere, apre- 
ciindu-le drept o „lecţie“ de „semnificaţie istorică“, prin 
care, chipurile, legionarii ar fi aplicat „o pedeapsă exem- 
plară vechiului regim“?7. 

Dacă privim lucrurile dintr-un anume punct de vedere 
și ne referim numai la unii dintre cei ce au căzut victimă 
răzbunării legionare, aceste asasinate au constituit, poate, 
o lecţie dureroasă pentru acei politicieni burghezi care au 
căutat să folosească legionarismul ca element de şoc îm- 
potriva mișcării muncitorești, a mișcării comuniste şi de- 
mocratice, să-i transforme pe legionari într-un scut îm- 
potriva „pericolului comunist“. Din aceste rațiuni ei au 
și sprijinit, în anumite perioade, Garda de fier, fie prin 
absolvirea de pedeapsă a criminalilor legionari, fie, une- 
ori, chiar prin complicitate la înlăturarea adversarilor 
Gărzii. Sint elocvente în această privinţă cele relatate de 
C. Argetoianu, după ce, arestat de către legionari, fusese 
salvat de la o moarte iminentă. Destăinuindu-și senti- 


%6 Vezi şi Horia Brestoiu, op. cit., p. 253—254; vezi şi C.. Neagu, 
D. Marinescu, op. cit., p. 178. 
n „Cazul lorga—Madgearu“, p. 81. 


| 297 


mentele cu care a consimţit să urmeze echipa de legio- 
nari venită să-l ridice, C. Argetoianu spunea: „Ignorînd 
masacrul de la Jilava şi cu conștiința curată, neputînd un 
minut să-mi intre în cap ideea că Garda de fier ar fi în 
stare să-mi facă un rău mie, care fusesem simpatizantul 
ei și care făcusem tot ce făcusem sub vechiul regim ca Să 
ocrotesc mișcarea, m-am hotărit însă pînă în cele din urmă 
să merg cu legionarii ...“78. Poate că Argetoianu nu â fost 
arestat de către legionari cu scopul de a fi asasinat. Dar 
intenţiile acestora se schimbau de multe ori foarte repede, 
sau variau de la un grup la altul. Referindu-se mai departe 
la noaptea de 27—28 noiembrie, cînd, în urma intervenţiei 
lui Rioșeanu, secretar de stat la Ministerul de Interne, â 
fost ocrotit — împreună cu Tătărescu, Ghelmegeanu și 
alții —, în localul acestui minister şi ferit de „exigenţele“ 
pistoalelor oamenilor lui Sima, Argetoianu precizează: pu 
noaptea de miercuri 27 spre 28 noiembrie, la orele 4 dimi- 
neaţa, cele două camere în care ne aflam au fost atacate 
de mai mulţi legionari. Eram cu toţii dezarmaţi, pe cînd 
legionarii care ne atacau -erau înarmaţi cu revolvere [; ..] 
Din fericire pentru noi, uşile masive de stejar. au rezistat 
asalturilor pină a venit ăjutorul solicitat telefonic de la 
comandamentul militar... “7%, Dar ce s-ar fi întîmplat 
dacă ușile nu erau de stejar masiv, ci de brad...? Desigur, 
n-am mai fi avut prilejul să cunoaștem sentimentele 
„naive“ ale lui Argetoianu referitoare la mișcarea pe care 
el o ocrotise „sub vechiul regim“. În mod asemănător de- 
scrie lucrurile și Gh. Tătărescu: „Încrezător în buna cre- 
dinţă a agenților d-nului colonel Zăvoianu, am dat curs 
invitaţiunii ce mi se făcuse“... Dar o a doua echipă sosită 
la cîteva minute în urma celeilalte, după cum recunoștea 
Tătărescu, „nu și-a ascuns simțămintele şi gîndurile agre- 
sive50, 

Nu este lipsit de interes a sublinia aici faptul că mulţi 
oameni politici burghezi care îşi făceau iluzii în legătură 
cu posibilitatea de a manevra Garda de fier în interese 
proprii sau împotriva mișcării comuniste şi muncitoreşti, 
în fața unor -astfel de realități monstruoase au fost ne- 
voiţi să-și reconsidere poziţia faţă de legionari. Ei se con- 
ving de faptul că legionarii, odată ajunși la putere, nu ţi- 


75  „Asasinatele de la Jilava... +“, p. 281. 
7% Op. cit., p. 284 
8 Op. cit., p. 290. 


298 


neau seama de nici un considerent, nu înțelegeau să 
cruțe pe nimeni, așa cum a demonstrat șirul ascendent al 
samavolniciilor, crimelor și masacrelor, cu momentele lui 
de exacerbare în noiembrie 1940 și ianuarie 1941. 

Revenind la modul în care, după mai bine de două 
decenii, aprecia Horia Sima crimele de la Jilava, este 
concludentă recunoașterea că pentra legionari acest ma- 
Sacru însemna numai începutul unei vaste acţiuni tero- 
riste, sîngeroase împotriva tuturor acelora care, într-un 
moment sau altul, li se împotriviseră sau a acelora pe 
care ei îi considerau indezirabili. În declaraţiile sale din 
1961, Horia Sima afirmă: „Descărcarea de la Jilava nu 
poate avea mai mult decit o semnificaţie simbolică [...], 
deoarece acolo [...], noi am mers pe linia unor minime 
Vărsări de sînge [...]. Adevărata pedeapsă urma după 
aceea, revărsîndu-se asupra prigonitorilor noștri într-un 
mod pe care nu și l-au închipuit vreodată“. Așadar, în 
concepţia conducerii Gărzii de fier, Jilava nu era decit pro- 
logul unei avalanşe de crime şi atrocități pe care legionarii 
se pregăteau să le declanșeze în întreaga țară. i 

In broșura menţionată, vorbind despre asasinarea ma- 
relui savant Nicolae Iorga, Horia Sima, ca și alţi confraţi 
ai săi, încearcă mai întîi să acrediteze ideea că legionarii, 
chipurile, ar fi „venerat pe Iorga, marele istoric, marele 
savant, marele dascăl al neamului“. Horia Sima este însă 
departe de a considera asasinarea marelui om de știință 
drept „o greşeală“ şi nici nu încearcă să o prezinte ca un 
act „comis de niște tineri exasperaţi“ şi care, „animați de 
ideea răzbunării morţii lui Codreanu“, ar fi acţionat din 
proprie iniţiativă, „fără ştirea şi aprobarea conducerii 
Gărzii de fier“, depăşind în „entuziasmul“ lor chiar in- 
tenţiile acesteia. Horia Sima nu numai că nu recurge la 
asemenea -subterfugii, dar prin afirmaţiile sale le dez- 
minte. El susţine, în schimb, cu seriozitate că legionarii 
l-ar fi ucis doar pe-,„omul politici Nicolae Iorga. „Aceia 
care l-au răpus pe lorga — scrie Horia Sima — n-au 
atentat la viaţa omului de cultură Nicolae Iorga, ci a omu- 
lui care a jucat un rol nefast în politica ţării între cele 
două războaie mondiale“. O asemenea aberaţie, privind 
dedublarea chiar în sens fizic a personalităţii lui Nicolae 
Iorga, ar apărea ca rodul unei deformări mistice-idealiste 
de natură patologică, dacă la baza ei n-ar sta cea mai pa- 


4! „Cazul Iorga—Madgearu“, p. 81—82. 
299 


tentă rea-credinţă. Dealtfel, în continuare, Horia Sima 
înlătură orice echivoc, declarînd: „Dacă faci politică, im- 
plicit te expui la riscuri“, și își exprimă cu claritate și 
cinism deplina solidaritate cu asasinii marelui istoric, afir- 
mind că locul lui N. Iorga „era alături de Bengliu, Arge- 
şanu,. Gabriel Marinescu ...«53, Mai: mult, Horia Sima 
dezvăluie — voit sau nevoit — caracterul premeditat al 
asasinării savantului român și tactica folosită în acest 
scop de conducerea legionară, arătînd că din cauza Pres- 
tigiului său atît pe plan intern, cît şi internațional, 
N. lorga nu a putut fi arestat odată cu cei exterminați 
la Jilava, că „arestarea lui ar fi făcut mai mare Vilvă în 
țară decit a tuturor celorlalți oameni politici la un loc“. 

Alături de celelalte fărădelegi ale Gărzii de fier, asasi- 
narea lui Nicolae Iorga apasă greu asupra legionarismu- 
lui, dovedind, odată mai mult, orientarea structurală a 
acestei mișcări împotriva științei și culturii, tendinţa €i 
de exterminare — cu o nemaiîntilnită bestialitate — a 
celor ce reprezentau valori autentice în aceste domenii. 
Nici un fel de încercări nu pot, nici după decenii, Să 
modifice acest adevăr. 

Cu privire la asasinarea lui Virgil Madgearu, HOri: 
Sima nu crede necesar să justifice acest act, pe care îl 
consideră pe deplin legitim, deoarece, după cum scrle el, 
„acesta (V. Madgearu. — n.n.) a tăcut tot ce i-a stat în 
putință ca să aţițe pe guvernanţi contra mișcării. Po- 
trivit acestei concepții, toţi cei ce și-au manifestat adver- 
sitatea faţă de legionari urmau să împărtășească soarta 
lui N. Iorga, V. Madgearu și a celorlalte victime din no0- 
iembrie, după „linia creștină a mișcării noastre“, cum se 
exprimă Horia Sima. 

După aceeași „linie creștină“, legionarii, scrie Sima, 
aveau drept ţel „să purifice“ viaţa politică a României 
de elementele vechiului regim, să înfăptuiască o adevărată 
„revoluţie națională“, dar se grăbeşte să adauge: „În linii 
mari, tendința noastră a fost de a cruța cadrul politic al 
țării“86. Așadar, o „revoluţie“ care păstra, nealterat şi ne-: 
modificat, vechiu] cadru politic și social, cu singura deo- 
sebire că „noul“ regim urma să se sprijine exclusiv pe 


ia 


5 Op. cit.,p.5. 

83 Op. cit., p. 20. 
84 Op. cit., p. 29. 
55 Op. cit., p. 20. 
& Op. cit., p. 28, 


300 


violență și să se mențină înlăturînd cu ajutorul revolve- 
rului orice împotrivire. lar ce reprezenta în concepția 
Gărzii de fier „opera de purificare“ a atmosferei politice 
Și cum înțelegeau legionarii să o pună în practică au ară- 
tat asasinatele și masacrele pe care le-au săvirșit și pe 
care se pregăteau să le organizeze în continuare. lată sen- 
sul real al „revoluţiei“ legionare. Q asemenea perspec- 
tivă, în afară de legionari, incomoda chiar şi pe cei ce îşi 
legaseră aspiraţiile de Garda de fier. Ea nu putea fi ac- 
ceptată de nici o clasă sau categorie socială, nu convenea 
nici unui partid sau grupări politice, nici unei personali- 
tăți politice a fostului regim, inclusiv lui I. Antonescu, 
ȘI, în ultimă instanță, nici patronilor hitleriști ai dicta- 
turii fasciste-legionare. Faptele vor dovedi cu prisosință 
acest lucru. 


[] 


19 
Pentru întîietate în faţa ş 
hitleriștilor 


Lunile octombrie-noiembrie 1940 au însemnat pentru 
România noi pași spre înfeudarea față de Germania na- 
zistă. Atît legionarii cît și Antonescu erau conștienți că 
nu se pot menţine la putere decit sub această pavăză, şi 
fiecare și-a luat treptat măsurile corespunzătoare. An- 
tonescu, încă de la 18 septembrie declarase în ședința 
Consiliului de Miniștri că punctul de sprijin al regimului 
militaro-legionar în exterior îl constituie axa Roma-Ber- 
lin. Dealtfel, trebuie remarcat că, „pentru a marca rup- 
tura completă cu vechea politică proversaillesistă, bazată 
pe pacte de securitate regională care avusese menirea să 
apere statu-quo-ul teritorial al statelor membre ale Mi- 
cii Înţelegeri și a Înţelegerii Balcanice, guvernul anto- 
nescian a ţinut din primul moment să afirme că noul 
regim fascisto-legionar nu se mai consideră legat de nici 
unul din pactele, acordurile și înțelegerile diplomatice 
încheiate în perioadele anterioare, că singura bază a po- 
liticii sale externe viitoare o va constitui consolidarea și 
dezvoltarea legăturilor cu Axa, în spiritul garanţiilor date 
României de Germania nazistă şi Italia fascistă la Viena 


301 


în august 19401“. În deplin acord în această privinţă, atit 
legionarii, cît și Antonescu vor lua măsuri pentru atașa- 
rea nemijlocită a ţării la sistemul Axei, la- planurile de 
război ale hitleriștilor. În a doua jumătate a lunii no- 
iembrie, Antonescu trece la îndeplinirea acestui obiectiv. 
Relaţiile dintre guvernul antonescian şi cele ale lui Mi:s- 
solini și Hitler se extind tot mai mult. La 14 noiembrie, 
Antonescu întreprinde o vizită oficială la Roma, iar la 
22 noiembrie, la Berlin. În urma tratativelor cu Hitler, la 
23 noiembrie a fost semnat protocolul prin care România 
adera în mod oficial la pactul tripartit, încheiat între 
Germania, Italia şi Japonia. Acţiunea lui Antonescu era 
în deplin consens cu politica legionarilor, cu planurile 
Gărzii de fier de a angaja total România de partea Ger- 
«maniei. La 14 octombrie 1940, cotidianul legionar „Cu- 
vîntul“ scria: „Nu trebuie să uităm că hotărîrea noastră 
de încadrare în politica Axei Roma-Berlin însemnează 
nu numai confirmarea și întărirea relaţiilor economice ȘI 
culturale, dar în aceeaşi măsură o strînsă legătură poli- 
tică şi militară“. Acest act de trădare naţională, de ne- 
socotire a voinței poporului a avut grave consecinţe asu- 
pra ţării. Rezultatul imediat l-a constituit intensificarea 
pătrunderii în România a trupelor germane, care, încă la 
12 octombrie, sub masca așa-zisei „misiuni militare“ pen- 
tru instruirea armatei române, au început să ocupe trep- 
tat punctele strategice cele mai importante ale ţării — 
regiunea petroliferă, împrejurimile capitalei, puncte de 
sprijin la frontiera cu U.R.S.S. etc. În lunile noiembrie- 
decembrie, acest proces se va accentua?. Atit legionarii, 
cît şi Antonescu au încercat să păstreze cel mai desăvir- 
şit secret în jurul acestei chestiuni. Pe un raport al Mi- 
nistrului de interne, Antonescu pusese următoarea rezo- 
luţie: „Eu am dat ordin să se păstreze absolut cea mai 
mare discreţie în privința trupelor germane în ţară“. El 
a interzis autorităților de frontieră să mai raporteze sau 
să înregistreze pătrunderea de trupe germane în Ro- 
mânia. 

Se produsese, așadar, nu numai aderarea „de jure“ a dic- 
taturii fascisto-legionare la Axa Roma-Berlin dar, în fapt, 


1 Traian Udrea, Politica externă a dictaturii legionaro-antones- 
ciene (septembrie 1940—ianuarie 1941) în „Împotriva fascismu- 
lui“, p. 223. 

2 A.S.B., dosar nr. 9039, vol. 36, fila 176. 


302 


și ocuparea armată a ţării, transformarea României în- 
tr-un cap de pod al agresiunii hitleriste împotriva U.R.S.S. 
și de anexă economică și militară a planurilor războinice 
ale Germaniei. Angajamentul legionarilor devenise astfel 
realitate. Garda de fier a dezlănțuit o furibundă pro- 
„pagandă pentru a demonstra și justifica „temeinicia“ 
orientării guvernului  antonesciano-legionar în politica 
externă. Într-un articol intitulat „De ce sîntem alături de 
Axă“, apărut într-o publicaţie legionară, încercîndu-se 
linișțirea opiniei publice potrivnică actului de trădare na- 
țională săvîrșit de Antonescu și legionari, se inventau o 
serie de „argumente“ pentru a se justifica aderarea Ro- 
mâniei la Axă, dintre care, fireşte, în primul rînd nu 
lipsea acela că „Axa [...] are un scop hotărit: înlăturarea 
pericolului comunist“. Făcîndu-se apoi apologia forței și 
a invincibilităţii Germaniei hitleriste, se afirma că numai 
alături de Axă România va putea să-și refacă frontierele 
naționale, dindu-se uitării tocmai ceea ce opinia publică 
nu putea uita: dictatul de la Viena, impus României de 
către puterile Axei. În continuare, referindu-se la „me- 
ritul“ mișcării legionare de a îi împins România de par- 
tea Germaniei, autorul menţiona că Hitler, Mussolini și 
Franco „sînt fraţi sufleteşti cu «căpitanul»“, lucru bine- 
cunoscut și „apreciat“ de poporul nostru ca atare încă cu 
ani în urmă. Ajunși la cîrma statului cu sprijinul nazişti- 
lor, Garda de fier şi Antonescu şi-au legat soarta de ca- 
rul Axei, ca singură soluţie pentru menţinerea regimului 
pe care l-au instaurat. Totuşi, în ciuda acestei comunităţi 
de vederi în problemele fundamentale ale politicii ex- 
terne, foarte curînd vor ieși la suprafaţă contradicţiile 
puternice dintre cele două căpetenii fasciste: Ion Anto- 
nescu şi Horia Sima. bi 

Aceste contradicții, deşi păreau a fi generate numai de 
cursa dintre cele două grupări pentru primatul în exer- 
citarea actului de guvernămint, ceea ce nu era neadevărat, 
au avut cauze mult mai adinci, care pun în evidență 
însăși natura locului ocupat de fiecare și a rolului lor în 
acest grav moment din istoria României. i i 

În acest sens, avem în vedere faptul că în ceea ce pri- 
vește raporturile dintre Ion Antonescu şi Germania na- 
zistă, ele nu pot fi puse pe același plan, din punct de ve- 
dere al scopurilor privind evoluţia ulterioară a Româ- 
niei, cu raporturile dintre Garda de fier și Germania na- 
zistă. În timp ce Ion Antonescu era reprezentantul cercu- 


303 


rilor burgheziei românești care considerau că o alianţă 
cu Germania va fi salvatoare atît pentru destinele gene- 
rale ale României — mai ales în ceea ce privește reface- 
rea frontierelor naţionale —, precum şi pentru satisface- 
rea propriilor scopuri de clasă de a conserva regimul S0- 
cial-politic existent, fără a se recurge la edificarea unei 
structuri statale după modelul celui nazist, Garda de fier 
urmărea, dimpotrivă, ca, bizuindu-se pe Germania, să 
transplanteze în România, în formă şi fond, regimul po- 
litico-statal nazist, în care ea urma a ocupa locul ce-l avea 
Partidul Naţional Socialist German în mecanismul poli- 
tico-statal al Germaniei. 

Din această realitate — ca și din altele de aceeași fac- 
tură, asupra cărora nu vom stărui — au decurs numeroase 
contradicții între cele două grupări care au preluat pute- 
rea în septembrie 1940, atit în legătură cu modul de 
exercitare a puterii în stat, cît și cu privire la principiile 
care trebuiau să stea la baza alianţei en Germania hitle- 
ristă în care se angajaseră încă înainte de 6 septem- 
brie 1940. 

Un moment care a evidenţiat aceste contradicții a fost 
cel provocat de asasinatele de la Jilava, Strejnic și Sna- 
gov. Cu acest prilej au ieșit la iveală punctele de vedere 
divergente dintre Antonescu și Horia Sima cu privire la 
principiile de exercitare a puterii de stat de către cele 
două grupări coalizate. Ă 

La 29 noiembrie, într-o şedinţă a Consiliului de Mi- 
niștri, Ion Antonescu îi învinuiește pe legionari de a fi 
scos o seamă de organe de stat, ca poliţia și siguranţa, de 
sub controlul său, transformîndu-le în unelte cu ajutorul 
cărora au întreprins acţiunile de la sfîrşitul lunii noiem- 
brie. Reîntors recent de la Berlin cu mandat din partea 
lui Hitler de a-și consolida poziţia în stat, Antonescu ve- 
dea în acţiunile criminale ale legionarilor atit un pericol 
pentru regimul pe care abia îl încropise, cît mai ales pen- 
tru sine. Tulburările slăbeau, desigur, capacitatea Romă- 
niei de a juca rolul rezervat de Hitler în pregătirile sale 
de război; or, acest fapt putea provoca retragerea încre- 
derii pe care i-o acordau patronii de la Berlin. Bizuin- 
du-se pe îndemnul primit la Roma și mai cu seamă la 
Berlin, Ion Antonescu era hotărit să reexamineze defini- 
tiv colaborarea cu legionarii, înainte de a fi prea tirziu. 
Intr-un fel, crimele comise de legionuri la 27—29 noiem- 


304 


brie îi aduceau chiar un serviciu. Acest adevăr a fost 
subliniat, printre alţii, şi de fostul secretar general al 
Gărzii de fier, Nicolae Petrașcu: „lon Antonescu — afir- 
ma el —, profitînd de abuzurile legionarilor, de haosul 
şi dezordinea care domneau în țară, și-a întărit poziţia, 
devenind pretenţios şi îndrăzneţ“?. 

„Îndrăzneala“ la care se referă Petrașcu are, probabil, 
în vedere intenţia clar exprimată de Antonescu de a pre- 
lua şi șefia Gărzii de fier, ceea ce dovedește că nu mișca- 
rea ca atare îl incomoda, ci metodele ei și consecinţele ce 
decurgeau din acestea. De fapt, Antonescu avea nevoie 
de mişcarea legionară; modelul regimului lui Hitler, cu 
partidul său nazist, îl tenta și pe el. O seamă de măsuri 
pe care Antonescu le ordonă cu ocazia ședinței Consiliului 
de Miniştri din 30 noiembrie — siguranța statului să 
intre în cadrul legilor şi obligaţiilor, pentru ca statul 
să fie tot timpul pus în cunoștință de ceea ce se între-, 
prinde [...], să se numească primari în toate comunele 
din ţară care corespund intereselor statului [... ], primarul 
nu trebuie să fie numit numai pentru că este legionar. 
Trebuie primari imparţiali, dornici să servească interesele 
statului etc.! — oglindeau însă eforturile generalului de a 
crea o ordine de drept totalitară pe care să se sprijine şi 
în care să fie încadrată și Garda de fier. Așa se explică, 
printre altele, ordinul dat de Antonescu de a se lua mă- 
suri de urmărire împotriva tuturor celor care au Orgâni- 
zat „revolte și rezistenţe“, precum și acela ca din gări, 
de la autorităţi, să fie înlăturată „garda legionară“5. An- 
tonescu s-a arătat foarte decis să-i dezarmeze pe legio- 
nari. El a declarat cu acelaşi prilej: „Cine poartă armă 
trebuie dezarmat imediat și dat pe mina justiţiei“. Avînd 
nevoie să-şi asigure sprijinul fără rezerve al organelor de 
Siguranţă, manevrate de legionari prin Al. Gyka, direc- 
tor general al poliţiilor şi siguranţei, i-a cerut ministrului 
de interne să-l-încadreze pe acesta „în ordinea legală, iar 
dacă refuză, atunci să fie destituit“0. : 

Ne aflăm, așadar, în faţa unei suite de măsuri menite 
a consolida puterea dictatorului în detrimentul partene- 


3 A.S.B., dosar nr. 46 284, p. 14. 

1 Loc. cit., dosar nr. 3093, vol. 35, fila 108. 
5 Loe. cit., fila 109. 7 

6 Loc. cit., fila 110. 


305 


rului său Horia Sima, al legionarilor în genere. Legionarii 
însă nu erau de loc dispuși să cedeze în faţa lui a 
nescu şi nici să renunţe la poziţiile cîştigate şi la mijloa- 
cele de ascensiune spre putere deplină în stat. e gi ă 
trivă, stihia crimei, a jafului, a terorii a continuat, ec 
du-i-se tot mai mult o „explicaţie de principiu i Ua E să 
lej deosebit pentru aceasta l-a constituit reînhuma: da 8- 
gionarilor asasinați de autorităţile lui Carol al II-lea în 
decembrie 1938. Cu acest prilej, în capitală şi în Ga 
oraşe din ţară, legionarii au organizat procesiuni Ie igi 
oase şi demonstraţii. Presa legionară a dezlănțuit 0 cam- 
panie furibundă menită să întreţină aimosfeia propice 
continuării acţiunilor teroriste, să alimenteze ial ra 
internă, să permită urzeala unor combinaţii pentru i a- 
turarea lui Antonescu. În acest scop ei încep să ana ai 
răspunderea suprimării unor legionari nu numai lui aro 
al II-lea şi cîtorva personalităţi din jurul acestuia, poză 
se răfuiseră deja la Jilava, ei fac răspunzător iai A au 
por român, urmărind să justifice o răfuială sîngeroasă “i 
- marea masă a poporului. Această intenţie este clar pal Fr 
mată, de exemplu, într-un articol de fond intitulat să 
voia ispăşirii“, apărut în „Cuvîntul“, organ al TBÂȘCATII 46” 
gionare, şi semnat de Vasile Posteucă. După părerea 
acestuia, „blestemul morţii lui (a lui Codreanu. — n.71.) 
"-apasă asupra neamului întreg“, drept care „neamul acesta 
trebuie să ispăşească“, Schiţind perspectiva apocaliptică a 
transformării întregii naţiuni române într-un piedestal de 
cadavre pentru tronul statului legionar, autorul articolului 
exclamă în cel mai autentic stil obseurantist, mistic ȘI 
barbar: „Vrem să vedem Și noi neamul acesta cutremurin- 
du-se, urlind setea de mîntuire, înfruntînd moartea și 
murind. Poate e necesar să mai murim [ se de Înţelege, 
neam român, şi pleacă-te! [...]. Căci vin munţii bleste- 
melor peste tine [...]. Mișcarea legionară [...] vrea 
ispăşirea integrală, mare, purificatoare“?. , 

Cât de bine se conjugă pornirea macabră a legionarilor 
cu îndemnul venit din partea unor căpetenii naziste se 
poate vedea dintr-o scrisoare trimisă lui Horia Sima la 
9 decembrie 1940 de către Herman Himmler, șeful poli- 
ției germane. Referindu-se la asasinatele de la Jilava, 2 
Himmler consemna satisfăcut perfecta asemănare dintre 


? „Cuvîntul“ din 2 decembrie 1940. 


306 


activitatea Partidului naţional-socialist şi Garda de fier 
în ce privește pedepsirea adversarilor. „În această primă 
epocă a preluării puterii — scria el — au fost trași la 
răspundere și împușcați de către mișcare (nazistă. — n.n.), 
în afară de justiția de stat [...], oamenii și adversarii si- 
milari cazului legionarilor |... ]. O asemenea măsură este 
justă, pentru că ea nu poate fi dusă la îndeplinire nici- 
odată de justiţia ordinară, care este legată de paragrafe 
Şi va depinde totdeauna de un formalism al paragrafe- 
lor“; Iar în încheiere Himmler îi promitea lui Horia Şima 
să-l sprijine atît în organizarea poliţiei legionare, cit şi a 
mişcării ca atare. După cum au constatat ulterior orga- 
nele de informaţii românești, „la asasinatele de la Jilava 
au fost amestecate şi elemente ale Gestapoului, fie că au 
inarmat pe legionari, fie că i-au încurajat prin îndem- 
nuri“. În preajma asasinatelor, Horia Sima era frecventat 
de Ulrich, „agent de legătură“ al serviciilor de informaţii 
naziste cu Garda de fier, care a făcut o comandă de 
30 000 revolvere în Spania, pentru Garda de fier. În ace- 
lași timp, „Supusul german Eggen, originar din Berlin, 
str. Dohmanstrasse 33, a procurat de la uzinele elvețiene 
Neubansen, revolvere Bekman şi muniţiile respective in 
Valoare de 87 897 fr. el. pe care le-a trimis clandestin în 
țară pentru mișcarea legionară“?. | 
Încurajaţi de patronii lor naziști, legionarii vor conti- 
nua și vor înteţi acţiunile teroriste, criminale, ca punte 
spre putere. Și astfel, și de data aceasta, Ion Antonescu 5€ 
dovedește neputincios în a-i domoli sau a-i „cuminţi“ pe 
legionari. Toate măsurile preconizate pentru a reduce r0- 
lul legionarilor în viața de stat au rămas literalmente în 
cabinetul Președinției Consiliului de Miniștri. Generalul 
Petrovicescu, ministrul de interne, interpretînd ordinul 
dat de Antonescu privitor la desființarea poliţiei legio- 
nare printr-o optică proprie, a emis un contraordin pur- 
tînd nr. 4776, cu următorul conținut: „Ministerul (de 
Interne. — n.n.) a avut dese prilejuri de a constata hăr- 
nicia şi devotamentul depus de poliţiile legionare acolo 
unde există. Influenţa lor asupra mersului general al po- 
liției a dat roade depline, fapt pentru care ministerul le 
aduce toate mulţumirile“. În continuare se spune: „Dat 
fiind că mișcarea legionară rezervă membrilor să 


3 A.S.B,, fond A, dosar nr. 40 010, vol. 1, fila 8. 
% Loc. cit., fond D, dosarul nr. 229, volumul 212, fila 215. 


20* 307 


i alte 


misiuni de importanță mai mare, ministerul renunţă cu 
începere de la 1 decembrie la serviciile poliţiilor legio- 
nare acolo unde există. Vor mai rămîne în poliție numai 
acei legionari care au fost încadraţi ca funcţionari buge- 
tari normali“!0. Așadar, nu numai că nu se condamnau cri- 
mele săviîrşite de poliţia legionară, jafurile şi abuzurile 
care creaseră în ţară o stare de maximă tensiune şi de 
nesiguranţă pentru fiecare cetăţean, ci se aduceau mulțu- 
miri pentru hărnicie şi devotament, iar legionarii conti- 
nuau să fie menţinuţi în poliţie, ceea ce, în fond, însemna 
încurajarea lor în a-și continua nestingheriţi „operat. De- 
altfel, în ziua de 2 decembrie, după mascarada cu reîn- 
humarea legionarilor, Horia Sima a dat publicităţii un 
ordin prin care, chipurile, anunţind desființarea poliţiei 
legionare, precizează că „membrii ei (ai poliţiei legio- 
nare. — n.n.) vor fi [...] încadraţi în poliţia de stat“. 
De la înălțimea funcţiei de vicepreședinte al Consiliului de 
Miniştri, ordinul lui Sima a avut menirea de a asigura 
contopirea poliţiei legionare cu cea de stat. Acolo unde 
unii conducători ai organelor polițienești de stat s-au 
opus, poliţia legionară a continuat să funcţioneze sub altă 
titulatură. De exemplu, la 21 decembrie 1940, inspectora- 
tul de poliţie Alba Iulia, prin raportul nr. 27 457 adresat 
Direcţiei generale a poliţiei, Direcţiei poliţiei de sigu- 
ranţă, informa că „în oraşul Sibiu, în localul unde mai 
înainte a funcționat poliţia legionară, a luat fiinţă Garda 
legionară“!?. În capitală nu au fost întreprinse nici un îel 
de măsuri pe linia lichidării poliţiei legionare sau măcar 
a mascării contopirii ei în cea de stat, așa cum se indi- 
case în dispoziţia lui Sima. Într-un raport al prefectului 
poliţiei capitalei din aprilie 1941 se preciza referitor 
la ordinul privind desfiinţarea poliţiei legionare că, „la 
această prefectură, nu există nici un fel de corespondenţă 
referitoare la această chestiune, întrucît conducătorii pre- 
fecturii poliţiei din acel timp, cu toate că au primit ordi- 
nul de desființare a poliţiei legionare, nu i-au dat 
NE e e ai . 

In aceste condiţii, legionarii au continuat să acţioneze 
nestingherit în spiritul indicaţiilor lui Horia Sima, care 


10 oc. cit., vol. 31, fila 73. 

ii Loc. cit., fila 74; vezi și „Universul“ din 4 octombrie 1940. 
12 Loc. cit., fila 101. 

13 Loc. cit., fila 109. 


308 


N 


precizase că „seria sancţiunilor nu s-a terminat cu cei 
de la Jilava [...], lista n-a fost epuizată [...], ea cu- 
Prinde pe toți oamenii poliţiei, foști prefecţi, comi- 
sari, agenți ete.!4 

În vederea următoarei bătălii, legionarii nu numai că 
își păstraseră unele detașamente înarmate din fosta poliţie 
legionară, dar pregăteau cu febrilitate un fel de trupe 
speciale, după modelul naţional-socialiștilor germani. În 
acest scop, ei preconizaseră chiar inaugurarea, la începu- 
tul lunii decembrie, a unui centru de instrucţie la Iași, 
unde urmau să fie instruiți toţi legionarii, în serii de 60 
de zile, „pentru cunoașterea modului de întrebuințare 
a întregului armament individual şi automat“, cu scopul 
„de a forma o armată proprie legionară de elită“15. Cum 
toate acestea solicitau fonduri importante, legionarii şi 
le-au procurat prin mijloace proprii, bine cunoscute: au 
continuat să jefuiască și să-și însușească bunuri mate- 
riale, să intre în posesia unor firme comerciale, unor în- 
treprinderi industriale etc., folosind pistolul drept argu- 
ment de convingere în tratativele cu partenerii. „În ora- 
șul Constanţa — relatau autorităţile de stat —, în zilele 
de 13 şi 14 decembrie, echipe de legionari, în majoritate 
macedoneni refugiaţi, au intrat prin magazine [... ] cu re- 
volverele în mînă și au pretins să li se predea imediat 
mavazinele, urmînd ca în ziua de 15 decembrie 1940 le- 
gionarii să intre în posesia lor, ceea ce s-a și întîmplat 
cu unele magazine“!6. La 5 decembrie, soţia şi fiica lui 
Victor Iamandi, ucis de legionari la Jilava, reclamau că 
„persoane, membri ai mișcării legionare, au pus stăpi- 
nire asupra întregii averi care a aparţinut defunctului“17. 

In întreaga ţară continuau actele de teroare, jaful, abu- 
zurile, cetăţenii fiind ameninţaţi la fiecare pas de violen- 
țţele legionare. Groaza și teama domneau peste tot. Des- 
criind starea de spirit a populaţiei din județele Iași şi 
Vaslui, identică pentru întreaga ţară, un cetăţean, pe 
nume Gh. Vieru, spunea: „Oamenii sînt luaţi la sediul le- 
gionar și maltrataţi într-un mod groaznic, fără nici o 
vină... numai „în evul mediu se întrebuinţau asemenea 
mijloace de violenţă“... de frica consecinţelor „oamenii 


11 Loc. cit., dosar 8.S.I., vol. 5 (112); dare de seamă asupra rebe- 
liunii, fila 32. 

15 Loc. cit., fila 28. 

18 Loc. cit., dosar nr. 9093, volumul 31, fila 184. 


17 Loc. cit., fila 197. 
309 


7, 


maltratați nu îndrăznesc să reclame“. Semnatarul acestei 
sesizări solicita în încheiere intervenţia lui Antonescu 
împotriva samavolniciilor legionare, pentru eliberarea 
„oraşului și judeţului Vaslui de teroarea dezlănţuită“!?, 

În timp ce în București şi în alte localităţi aveau loc 
astfel de evenimente dramatice, în teritoriul nord-vestic 
al țării cotropit de Ungaria horthystă se desfășura o vastă 
campanie teroristă, criminală, de jaf împotriva populaţiei 
românești majoritare, precum şi a forţelor democratice, 
antifasciste, antihorthyste maghiare, a mișcării comuniste 
şi- muncitoreşti. Alături de armată, poliţie și jandarmeria 
horthystă, la exercitarea ocupaţiei asupra acestui teritoriu 
.Şi terorizarea populaţiei, un loc de prim ordin l-au ocupat 
diferite ramificații în România ale partidelor și organiza- 
țiilor fasciste din Ungaria horthystă sau care au fost 
create pe teritoriul cotropit, cum ar fi: „Crucile cu săgeți“ 
(Nyilas Keresztesek); „Garda zdrențăroşilor“ (Rongyos Găr- 
da); „Trupele libere“ (Szabad Csapatok); „Partidul Ardele- 
nesc Maghiar“ (Erdelyi Magyar Pârt); „Partidul reînnoirii 
Maghiare“ (Magyar Megujulăs Părtja);, „Vinâvorii Tura- 
nici“ (Turâni Vadaszok), „Levente“ şi altele. Aceste orga- 
nizaţii au constituit componente ale mecanismului poli- 
tico-statul de proliferare a ideologiei şi practicilor fas- 
ciste şi de realizare a actului de ocupaţie, precum şi de 
promovare a politicii expansioniste a Ungariei horthyste 
privind satisfacerea pretențiilor ei anexioniste asupra în- 
tregii Transilvanii şi a Banatului. 

Imediat după instituirea ocupaţiei militare horthyste a 
fost dezlănţuit un sălbatic val de teroare și asasinate, că- . 
ruia i-au căzut victime sute de oameni nevinovaţi, pen- 
tru simplul motiv de a fi român, evreu, antifascist, revo- 
luţionar, comunist. Ip, Tresnea, Mureşenii de Cimpie, Ciu- 
mărna şi cîte alte nume de localităţi transilvane au de- 
venit simbol al martirajului, mărturii ale actelor de veş- 
nică acuzare a fascismului de pe teritoriul românesc, ca 
pretutindeni în cuprinsul Europei. Numai în primele luni 
de ocupaţie horthystă au căzut victime 991 oameni execu- 
taţi, 6 813 maltrataţi, schingiuiţi, batjocoriţi. La acestea se 
adaugă zecile de mii de români expulzați, acţiune care 
urmărea realizarea strategiei horthyste: Transilvania fără 
români. În anii următori teroarea horthystă s-a răsfrînt 
tot mai mult și asupra populațiilor de alte naţionalităţi, 


18 Loc. cit., fila 210. 
- 310 


îndeosebi evrei, precum şi ucrainieni, slovaci, inclusiv a 
unei însemnate părți din populaţia maphiară, 

Nu numai în domeniul vieţii social-politice, dar şi în 
conducerea economiei, regimul fascist Jepionar risca de la 
început o totală compromitere, datorită fuptului că lepio- 
narii puseseră sub controlul lor un număr important de 
întreprinderi industriale şi comerciale, Delinind așa-zisele 
principii așezate la temelia politicii economice legionare, 
un „specialist“ în materie scria, în ianuarie 1941, în ziarul 
„Excelsior“: „Este firesc ca, odată ciștigată bătălia politică 
prin introducerea regimului legionar, să se urmărească 
rezolvarea problemei capitale a economiei românești: pro- 
blema împărţirii veniturilor [... ]; mai întîi împărţirea și 
apoi producţia [... ]“. Evident, întrebarea ce fel de veni- 
turi puteau fi împărţite fără producţie se impune de la 
sine. Iniţial aceste „venituri“ au fost însușite — așa cum 
va consemna şi Lucrețiu Pătrășcanu — prin „Jaf calificat, 
adică prin furt de proporţii, prin întrebuințarea violenţei 
[...] comisă pe o scară vastă“!%. O statistică, deși incom- 
pletă, arată că în timpul celor 130 de zile, cît au participat 
la guvern, legionarii au acaparat prin violență, numai în 
afara capitalei, peste 3400 de imobile, întreprinderi şi 
alte bunuri a căror valoare s-a ridicat la mai mult de un 
miliard de lei (cursul din 1940)%. 

Legionarii au preconizat transformarea economiei -ro- 
maânești pe baza principiilor economice național-socia- 
liste, adică trecerea la o „economie dirijată“ de ei, cu 
scopul de a se îmbogăţi pe seama însușirii avutului capi- 
taliștilor indezirabili şi a servi în acelaşi timp, nelimitat, 
interesele celui de-al treilea Reich. „Un regim legionar 
— declara Horia Sima în octombrie 1940 — nu poate 
să dăinuiască cu o structură economică liberală [...] Ac- 
centul trebuie să cadă pe elementul politic şi în econo- 
mie21, 

In scopul integrării activităţii „oricărei întreprinderi în 
politica generală a statului“, Antonescu adoptase, încă 
la 12 septembrie 1940, Decretul-lege nr. 3 122, prin care 
Ministerul Economiei Naţionale era împuternicit să nu- 
mească pe lîngă întreprinderi „comisari speciali“, deve- 
ee le „Comisari. de românizare“, avînd puteri dis- 

e de control și supraveghere asupra tuturor acte- 


' Cf. Lucrețiu Pătră i a i 
2 Ibidem țiu Pătrășcanu, Sub trei dictaturi, p. 236. 


21 și = 
Pe marginea prăpastiei, 21—23 ianuarie 1941, vol. II, p. 35. 


311 


lor întreprinderilor industriale și comerciale pe lingă 
care erau acreditaţi. În majoritatea lor aceștia au fost 
recrutaţi din rîndul legionarilor, care şi-au propus nu 
redresarea economiei naţionale, ci jefuirea acesteia in 
scopuri de căpătuială personală, precum şi deschiderea 
căilor pentru acapararea de către firme germane sau 
chiar de persoane particulare germane a numeroase între- 
prinderi din România, ceea ce a agravat şi mai mult si- 
tuația economică a țării:?. Caracterizînd „românizarea“ — 
după chipul şi asemănarea dictaturii fasciste-militare — 
Lucrețiu Pătrășcanu scria: „In măsura în care dictatura 
fascistă militară la noi reprezintă marea burghezie și in- 
teresele ei, ea face totul ca să promoveze încercările pe 
care capitalul financiar autohton le-a făcut şi în trecut 
pentru acapararea capitalului imobiliar evreiesc. Întreaga 
legislaţie a românizării este direct dictată de reprezen- 
tanţii acestui capital [...]. În măsura în care dictatura 
militară-fascistă se sprijină pe o parte din aparatul birocra- 
tic al statului, elementele cele mai corupte, cele mai 
putrede ale acestui aparat se strîng în jurul ei și îi vin în 
ajutor. Căci dincolo de declaraţiile pompoase şi de reco- 
mandarea oficială a unor principii morale, dincolo de 
exhibiţiile unor vizite făcute personal de «conducătorul 
Statului» la bucătăriile orfelinatelor şi la grajdurile unor 
regimente, toate practicile dictaturii promovează corupţia, 
încurajează şi acoperă frauda, malversaţiunea şi abuzul. 
Românizarea capitalului imobiliar evreiesc vine în spriji- 
nul tocmai al acestor elemente funcţionărești corupte, pe 
care se sprijină dictatura actuală și care, la rîndu-le, o 
sprijină, găsindu-și în simpla ei funcţionare mijlocul de 
proprie îmbogăţire”i. Fenomenele negative din economie 
căpătaseră o astfel de amploare, încît au stîrnit îngrijorări 
profunde atit burgheziei române, cit şi oficialităților naziste 
acreditate în România. În decembrie 1940, Constantin 1. C. 
Brătianu declara, într-o scrisoare adresată generalului An- 
tonescu, că „teroarea creată de tinerii nerăspunzători silese 
pe mulţi comercianţi și industriași ca să-și pună averea la 
adăpost, să o vindă pe sume mici la minoritari subven- 
ționaţi din afară sau chiar la organizaţii direct străine. 


22 A.M.I., fond Cabinetul militar al lui 1. Antonescu, pachet 177, 
dosar 1261; vezi şi Gh. Zaharia, M. Fătu, op. cit., p. 177. 
2 Lucrețiu Pătrăşcanu, Problemele de bază ale komăâniei, p. 201. 


312 


În loc de naţionalizare se face o deznaționalizare mai pe- 
riculoasă ca starea de astăzi [...]. S-au creat foarte mari 
întreprinderi comerciale germane care monopolizează ex- 
portul ţării. Starea de nesiguranţă a creat o criză de va- 
lori care face posibile înstrăinări la care capitalul român 
nu poate concura“, În noiembrie 1940, Wilhelm Fabri- 
cius informa Berlinul că „jecmănitori fără nici o situaţie 
au venit aici cu scopul de a face averi în România presu- 
pus ocupată“%, La rîndul lui, Antonescu a fost nevoit să 
constate, în ședința Consiliului de Miniştri din 10 ianua- 
rie 1941, că datorită lucrurilor oribile care se petrec în 
țară „ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă eco- 
nomică“*7. In consecinţă, şi ca urmare a ascuţirii diver- 
genelor dintre el și șefii legionari, Antonescu hotărăște 
desființarea comisarilor de românizare și luarea unor mă- 
Suri care „să înlăture primejdia unui marasm economic 
în producţia naţională şi în exerciţiul comerţului, datorat 
unei dezordonate transferări de fonduri comerciale și 
industriale“3, 

In profida intenţiilor lui Antonescu de a elimina hao- 
sul din economie şi a limita acapararea ei de către ger- 
Mani, penetraţia nazistă n-a ţinut seama de interesele 
burgheziei românești şi de intenţiile dictatorului român, 
silindu-l în final să tacă și să accepte cererile Berlinului. 
Unul din principalele instrumente folosite în acest scop 
l-a constituit acordul economic din 4 decembrie 1940, 
care a înlesnit îndeosebi acapararea importantelor Atta 
treprinderi metalurgice: Uzinele Malaxa, Uzinele și Do- 
meniile Reșița, Metrom, Cugir, Uzinele de fier Hune- 
doara ș.a., și petroliere de extracţie și prelucrare: Astra 
Română, Faraky, Steaua Română, Explora, L.R.D.P., Pe- 
trol Blok” ale căror fonduri fixe și circulante au fost ex- 
ploatate pînă la aproape completă epuizare, fără a se 
face vreo investiţie importantă. În final „politica econo- 
mică“ a guvernului legionaro-antonescian a falimentat 
lamentabil, | 
e e a 

% Arhiva CIC. al PCR, fond 103, dosar 8174, filele 71—14, 

% D.G.F.P., Series D, vol. XI, doc. 276. Ă 

*7 Pe marginea prăpastiei, vol. 1, p. 225. 

% Monitorul Oficial din ianuarie 1941. | 

% Arhiva CIC. al P.C.R, fond 103, dosar 8174, filele 32-—38. 

% Vezi pe larg, A. Simion, op. cit. p. 110—120; vezi şi Gheor- 
&he Zaharia, Mihai Fătu, op. cit., p. 177—178. 


313 


Sînt greu de evaluat exact pagubele cauzate economiei 
romaneşti aservite Germaniei naziste. Pentru exemplifi- 
care, vom aminti faptul că numai pierderile suferite din 
cauza schimburilor neechivalente, în genere a sistemului 
de prețuri impus și a raportului necorespunzător dintre 
marcă și leu, cît şi a scutirilor de taxe și impozite, a ne- 
plăţii tarifelor la transporturi şi comunicaţii, s-au ridicat, 
pină la 23 August 1944, la peste 446 milioane dolari la 
cursul din 19383, A 

Acesta a fost, desigur numai sumar zugrăvit, tabloul 
sumbru al „operei de guvernare“ puse în practică de 
fascism în România. Poporul român a înfierat şi a COn- 
damnat cu minie bandele legionare, regimul de dictatură 
fascistă, ridicîndu-se în apărarea intereselor ţării. Valo- 
rificînd întreaga experiență anterioară a mişcării anti- 
fasciste, revoluţionare, a mișcării comuniste, Partidul Co- 
munist Român, depăşind numeroase greutăţi, s-a situat 
în fruntea luptei maselor populare pentru salvarea ţării, 
pentru apărarea împotriva barbariei legionare, a Ocupa- 
ției naziste, a consecinţelor rezultate din instaurarea re- 
gimului de dictatură legionaro-fascistă. În ultimele luni 
ale anului 1940 au avut loc puternice manifestații ale 
maselor muncitoare împotriva dictaturii antonesciene- 
legionare şi a împingerii ţării în războiul hitlerist. In 
fruntea luptei maselor s-au situat comuniștii. În Bucu- 
reşti, laşi, Piatra Neamţ etc., organizaţiile partidului co- 
munist au difuzat, imediat după instaurarea guvernului 
legionaro-militar, manifeste prin care chemau muncitori- 
mea la luptă pentru salvarea ţării, pentru apărarea proprii- 
lor interese, pentru izgonirea trupelor hitleriste. Printre 
primele acţiuni revoluţionare cu caracter antifascist din 
această perioadă se înscrie adunarea de la Uzinele Ma- 
laxa din București, la care au participat peste o mie de 
oameni. La adunare au fost demascate gravele conse- 
cinţe ale înfeudării ţării faţă de Germania nazistă, sub- 
liniindu-se că mizeria, scăderea salariilor, teroarea atin- 
geau proporții nemaicunoscute, creînd o situaţie cu totul 
insuportabilă. Cu acest prilej, muncitorii au formulat o 
serie de revendicări cu un pronunţat caracter politic, ca 
încetarea terorii, înlăturarea din uzină a poliţiei legionare 


AN. N. Constantinescu, Subordonarea economiei româneşti de 
către Germania hitleristă şi folosirea în acest scop de către ea 
a guvernării fasciste, în „Împotriva fascismului“, p. 139. 


314 


ș.a.*, Acţiuni similare au avut loc și în alte întreprinderi 
din capitală, ca „Wolf“, „Leonida“, Pirotehnia armatei, 
la mai multe fabrici textile etc., precum și în centre in- 
dustriale ca Brașov, Arad, Timișoara. Intrarea trupelor 
hitleriste în ţară a determinat înteţirea acţiunilor revolu- 
ționare ale maselor muncitoare. Explicînd sensul pătrun- 
derii hitleriștilor în ţară, un manifest al Partidului Co- 
munist Român din octombrie 1940 arăta: „Știm din ex- 
periența războiului imperialist trecut ce înseamnă această 
armată de ocupaţie. Și astăzi este vie amintirea jefuirii 
Pină la oase a României“33, 

a / ghiari şi de alte naţionalităţi 
au incetat lucrul „în semn de protest împotriva conce- 
dierii unor muncitori maghiari la cererea legionarilor&3. 

Printre acţiunile de masă din această! perioadă se si- 
tuează grevele demonstrative organizate de comuniști și 
„ocial-democraţi la minele Anina și la uzinele „Reşiţa“, 
aia a de mișcări revendicative în Valea Jiului, în Va- 
lua „Mureşului, la Brăila etc. Întreaga ţară a cunoscut în 
nile octombrie-decembrie 1940 o puternică efervescenţă 
revoluţionară, de protest împotriva fascismului și râz- 
boiului. Una dintre cele mai puternice acţiuni de masă 
Organizate de partidul comunist în capitală a fost cea de 
la 3 noiembrie din piaţa Obor. Lozincile sub care s-a des-_ 
dșurat — „Jos fascismul!“, „Jos teroarea!“. „Vrem piine, 
nu război!“, „Prietenie cu U.R.S.S.!« — demonstrau cor- 
Vingător starea de spirit a maselor muncitoare, hotărirea 
lor de a lupta pentru înlăturarea regimului fascist şi a 
pericolului de război, pentru alungarea legionarilor de 
la putere. ; | 

__În faţa acestor frămiîntări sociale, vizind nemijlocit re- 
&imul dictatorial pe care-l patrona, Antonescu a căutat 
soluţii pentru salvarea propriei poziţii. Una din măsurile 
ordonate de dictator a fost intensificarea, prin orice miJ- 
loace, a acţiunilor de reprimare a mişcării revoluţionare 
a maselor. Pe raportul prezentat de Direcţia generală a 
poliţiei, patronată de legionari, referitor la demonstrația 
de la 3 noiembrie, Antonescu pusese următoarea rezolu- 
iale aie a 

%2 „Scînteia“ din 17 septembrie 1940, , 

% Arhiva CC. N fond nr. II, dosar nr. Zi i a ri și 


“4 Bâniay Lăszlo, Lupta comună a oamenilor e ar 
maghiari împotriva dictaturii militaro-fasciste şi a cotropirii hor- 


thyste, în „Împotriva fascismului“, p. 249. 


315 


ție: „Orice manifestaţie de dezordine va fi reprimată cu 
armele. Se vor stabili instigatorii și agitatorii. Aceştia să 
fie condamnaţi la muncă silnică pe viață. Dacă nu este 
lege, să se facă imediat“35, 

Evident, Antonescu nu ignora faptul că una dintre 
cauzele care provocau adinca revoltă și protestul vehe- 
ment al maselor împotriva regimului o constituiau abu- 
zurile şi acţiunile teroriste ale legionarilor, care subminau 
întreg edificiul statului, ameninţind cu psăbușşirea chiar 
a dictatorului. De aceea, el va încerca să adopte unele 
măsuri pentru a stăvili anarhia și samavolniciile leg:o- 
nare și a-i subordona total pe legionari. Într-o cuvîntare 
ținută la Alba lulia, la 1 decembrie 1940, Antonescu, 
adresîndu-se legionarilor, le spunea: „Am suferit pentru 
voi, am luptat pentru voi, mi-am sfărîmat în ţăndări o 
carieră strălucită pentru voi și am pătimit pentru voi. Am 
nu numai dreptul, dar și datoria să vă cer şi ascultare 
neșovăitoare, și dăruire completă [... ]. Lucrati în ordine, 
în liniște““6. La 14 decembrie el cerea „forului legionar“, 
personal lui Horia Sima, să pună capăt abuzurilor Gărzii 
de fier. „Dacă astfel de acte continuă — spunea Anto- 
nescu —, eu nu pot tolera la infinit dezordinile care dau 
peste cap ţara. Atrag ultima oară atenţia tuturor ca să 


facă pe legionari — unii prin autoritatea pe care trebuie 
s-o aibă în cadrul Legiunii (referire directă la Horia 
Sima. — n.n.) şi altora (Ministerul de Interne) prin răs- 


punderea pe care o au în stat — să renunţe la aceste sis- 
teme, care compromit totul şi nu dau nimict3?. Organele 
de informaţii deţineau date potrivit cărora legionarii, încă 
la mijlocul lunii decembrie 1940, pregăteau ca variantă a 
rezolvării contradicţiei dintre ei și Antonescu asasinarea 
acestuia”. Varianta asasinării era cunoscută şi colabora- 
torilor Legaţiei germane din București, care apreciau, nu 
fără temei, că „o înţelegere între Sima şi Antonescu este 
imposibilă și că Antonescu va sfirși prin a fi asasinat, 
iar partidul legionar, ca întotdeauna, va spune că fapta 
se datorește iniţiativei personale a unui exaltat“%. În 


3 Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. I, dosar nr. 251, fila 249. 

3% Pe marginea prăpastiei, vol. 1, p. 5. 

31 A.S.B., dosar nr. 9 039, vol. 35, fila 145. 

3% Loc. cit., dosar S.S.L., vol. 5 (112). Dare de seamă asupra re- 
peliunii, fila 46. 

3 A.S.B., fond A, dosar nr. 40010, vol. 131, fila 76. 


316 


paranteză fie spus, gîndul nutrit de Horia Sima nu e:a. 
de dată prea recentă. Încă de la începutul existenţei sia- 
tului „naţional-legionari, acesta luase o seamă de măsuri 
pentru a pregăti condiţiile înlăturării lui Antonescu din 
guvern şi a preluării în întregime a puterii de către 
Garda de fier. În acest scop, el a organizat un serviciu 
special de informaţii aparţinîndu-i în exclusivitate, con- 
dus de un legionar, însărcinat „a urmări demnitarii şi 
cadrele superioare legionare sub raportul fidelității față 
de el [...] şi filarea lui Antonescu“. Ajutorul şefului aces- 
tui grup avea misiunea să se ocupe numai cu obținerea 
de informaţii despre lon Antonescu. Acesta avea în sub- 
ordine o reţea informativă alcătuită din 10 ofiţeri tineri, 
recrutaţi prin intermediul unui ofiţer-elev de la Școala 
superioară de război, plătiți cu o sumă lunară totală de 
300 000 de lei, precum și circa 80 de studenţi legionari și 
un număr de servitoare din casele prietenilor lui Anto- 
nescu. Relatînd rezultatele activităţii de urmărire a dicta- 
torului, ajutorul șefului acestui serviciu de informaţii le- 
gionar spunea: „Am aranjat ca ofițerii tineri să intre în 
legătură cu aceste servitoare, care își primeau de acum 
cadourile prin ei, ceea ce, se înţelege, îmi urcase cheltuie- 
lile cam dublu. Însă destul de curînd au început să apară 
roadele. 'Tot felul de mese la care participau nu nu- 
mai diferiţi englezi din societăţile petroliere româ- 
nești, ci și membri din Legația engleză. Într-o casă [...], 
proprietatea unei rudenii, au reuşit să instaleze cea mai 
modernă creaţie de fonograf cu placă și primisem trei 
plăci dintr-o asemenea reunine [...] Antonescu vizita 
prietenii din fosta ligă «Vlad Ţepeş» [... ], cunoscuţi ma- 
soni şi anglofili“10. Pentru legionari, eventualitatea înlătu- 
rării lui Antonescu fusese stabilită din capul locului, de- 
oarece, după cum explica același informator, „dacă nu 
reușim să-l alungăm cumva pe Antonescu, vom rămîne 
în afara istorieitil, 

Evident că în rezolvarea acestor divergențe dintre ex- 
ponenții fascismului din România, rolul hotăritor îi reve- 
nea lui Hitler, în general Germaniei naziste. Pentru 
acesta nu era indiferent cum vor evolua evenimentele in- 
terne din ţara noastră. În primul rînd, după cum se ştie, 
România ocupa un loc dintre cele mai importante în pro- 


1 Loc, cit., dosar nr. 87 359, vol. 1, fila 219. 
1 Loc, cit., fila 200, - 


317 


-iectatele planuri agresive ale Germaniei împotriva 
U.R.S.S. Din acest punct de vedere, Hitler şi, în general, 
nazismul aveau nevoie de existenţa în ţara noastră a unui 
regim politic cît mai stabil şi, fireşte, subordonat fără re- 
zerve intereselor Germaniei. Desigur, legionarii erau dis- 
puși să pună totul la dispoziţia Germaniei, dar perioada 
de guvernare de după 6 septembrie crea pentru hitleriști 
justificate semne de întrebare cu privire la capacitatea 
Gărzii de fier de a asigura aceasta. Abuzurile, agresiunile, 
jafurile, crimele din perioada septembrie-decembrie com- 
promiseseră legionarismul în fața opiniei publice româ- 
nești, demonstraseră lipsa oricărei baze sociale şi carac- 
terul aventurier al acestei mișcări, iar toate acestea îi re- 
duceau şansele la încredere din partea conducătorilor ce- 
lui de-al III-lea Reich, a lui Hitler, pentru care devenea 
tot mai limpede că legionarii nu constituiau o garanţie în 
cazul antrenării României în planurile agresive, război- 
nice ale Germaniei naziste. 

„La sfîrșitul lunii decembrie, prin intermediul lui Fabri- 
cius, ministrul Germaniei la București, lon Antonescu își 
pregăteşte o nouă vizită la Hitler. Scopul acestei vizite 
nu este încă pe deplin elucidat. Fie că Antonescu dorea 
ca Hitler să medieze între el şi Horia Sima pentru menţi- 
nerea colaborării în guvern, fie că dorea să solicite spri- 
jinul pentru a pune capăt acestei colaborări şi a instaura 
un guvern omogen militar, fără: legionari. Fapt este că 
rezultatul acestei vizite, în împrejurările în care a avut 
loc, i-a fost favorabil. La aceasta a contribuit nemijlocit 
însuși Horia Sima, care, manevrat de Himmler prin agen- 
tura sa din România condusă de „ataşatul de poliţie“ de pe 
lîngă Ambasada germană, căpitanul Peter Geisler, a refuzat 
să-l însoţească pe Antonescu la Hitler, deși fusese invitat. 
După spusele ulterioare ale lui Killinger, Horia Sima nu 
voia să-și dezvăluie faţă de Hitler, în prezenţa lui Anto- 
nescu, intenţiile cu privire la colaborarea cu generalul, 
și mai cu seamă voia să evite a se angaja la o conlucrare 
definitivă cu Antonescu în guvern. 

Siirşitul anului 1940 și începutul anului 1941 pun din 
nou faţă în faţă pe poziţii opuse pe cei doi protagoniști: 
Ion Antonescu, care îşi asigurase un plus de sprijin din 
partea lui Hitler și a armatei germane de ocupaţie, și Ho- 
ria Sima, şeful mișcării lepionare. Acesta din urmă în- 
cearcă să se folosească de avantajul iniţiativei pentru a 
impune un deznodămînt favorabil lui. Potrivit informaţii- 


318 


, 


lor furnizate de organele de resort de sub influenţa lui 
Antonescu — poliţia, jandarmeria și serviciul secret de 
informații —, legionarii voiau să sărbătorească la 1 ia- 
nuarie 1941 „un an nou cu oameni noi şi suprimarea a 
tot ce este vechi“12. În acest scop se pregătesc să ocupe 
instituţiile publice din întreaga ţară, cu ajutorul acelorași 
„echipe ale morţii“, care să extermine pe toţi oamenii po- 
litici „vechi din ţară“43. Intervenţia promptă a organelor 
Ministerului de Interne, trecute sub controlul lui Anto- 
nescu, zădărniceşte dezlănțuirea rebeliunii legionare la 
l ianuarie. Eșecul determină Garda de fier să caute spri- 
jinul unor cercuri influente naziste. Horia Sima îl avea 
în vedere mai ales pe Himmler, în solda căruia era de 
mai multă vreme. Prin rezidentul Gestapoului din Româ- 
nia, Geisler, reușește să-l convingă pe Himmler să pro- 
Voace retragerea lui Fabricius din calitatea de ministru 
al Reichului la Bucureşti, cu care Sima avea relaţii de-a 
dreptul neamicale. , 

Spre mijlocul lunii ianuarie, cînd Killinger urma să 
descindă la noul său post, legionarii erau deja în posesia 
unor informaţii deloc favorabile, astfel că sînt nevoiţi 
să pregătească o nouă acţiune „în scopul de a răsturna pe 
conducătorul statului şi a se remania guvernul cu ele- 
mente legionare“4, Documentul care consemnează acest 
fapt, datat 11 ianuarie 1941, arată că „formațiunile legio- 
nare ar fi alarmate și gata să răspundă la semnalul ce se 
va da cu această ocazie“45. Pentru a afla în ce măsură se 
pot bizui pe un sprijin eficient din partea cercurilor ofi- 
ciale naziste, directorul general al siguranţei și poliţiilor, 
Al. Ghyka, trimite lui Rudolf Hess, locţiitor al lui Hitler 
însărcinat cu relaţiile dintre mișcarea legionară din Ro- 
mânia şi cabinetul lui Hitler, o telegramă prin care înfor- 
mează, că generalul Antonescu şi guvernul român (în 
afară de legionarii din guvern) sînt vînduţi iudeo-maso- 
nilor, La aceasta, Hess răspunde: „D-nul general Anto- 
nescu trebuie să rămînă la conducere; ceilalți componenți 
ai guvernului se pot schimba cum doresc“!6. Răspunsul, 
după cum se vede, era concludent. La cabinetul lui Hitler 


12 Loc, cit., dosar nr. 9 039, vol. 7, fila 17. 

13 Loc. cit., fila 18. a 

îî Loc, cit., dosar SS.I., nr. 5 (112). Dare de seamă asupra re- 
beliunii, fila 47. 

15 Ibid, 

1% Ibid. 


319 


cartea de vizită cu emblema Garda de fier din România, 
semnată Horia Sima, nu se mai bucura de creditul pe 
care îl nădăjduiau legionarii, iar Himmler și agentura lui 
nu îndrăzneau să împingă pe legionari înaintea lui Anto- 
nescu, contravenind astfel dorinţei lui Hitler. 

Preferinţa acordată de acesta lui Antonescu a fost con- 
firmată și cu prilejul întîlnirii care a vut loc între cei doi 
la Salzburg, în ziua de 14 ianuarie 1941. Cu acest prilej, 
Ion Antonescu a fost învestit de către Hitler cu un man- 
dat forte, care îi va permite să trateze cu Sima de pe 
pozițiile superioare ale favoritului la supremaţia absolută 
în stat. Intors de la Salzburg, Antonescu adresează lui 
Horia Sima o scrisoare în care îi face cunoscute unele 
aprecieri ale lui Hitler referitoare la colaborarea nesatisfă- 
cătoare dintre el, Antonescu, şi legionari, precum și reco- 
mandarea adresată de fiihrer legionarilor de a înceta 
agresiunile interne. Scrisoarea, avînd valoarea unui aver- 
tisment, spunea textual: „Orice dezordine internă de 
orice natură şi de oricine ar fi comisă nu trebuie să fie 
tolerată“, 

La o analiză sumară a lucrurilor s-ar putea conchide 
că sosise momentul în care căpeteniile fasciste erau gata 
pentru atacul menit să tranșeze radical conflictul ivit. În 
realitate, lucrurile însă nu ajunseseră la acest stadiu, cel 
puțin la jumătatea lunii ianuarie 1941. Adevărul pare 2 
fi că Ion Antonescu nu era încă hotărît să lichideze cola- 
borarea cu legionarii în guvern. Unele informaţii arată 
că spre mijlocul lunii ianuarie el căuta soluţii pentru a 
înlătura nu Garda de fier, ci pe Horia Sima din guvern, 
pentru a-l izola pe acesta de mișcarea legionară și â 
atraze de partea lui alţi conducători legionari, mai docili, 
dispuși nu numai să-i recunoască supremaţia, ci să-i pună 
la dispoziţie mișcarea legionară, spre a o folosi -ca sprijin 
politic!5. Încercările sale au fost însă blocate de intransi- 
genţa și manevrele lui Horia Sima, care rivnea cu o în- 
dirjită ambiţie să ocupe locul lui Antonescu. Nu pe po- 
ziţii la fel de rigide s-au situat alţi conducători legionari, 
care mai sperau într-o eventuală netezire a căilor de 
apropiere dintre Antonescu și Garda de fier. A avut loc 
în acest sens chiar un schimb de păreri între Antonescu 


11 A.S.B., fond Președinţiă Consiliului de Miniştri, Cabinet mi- 
litar, pachet nr. 177, dosar nr. 1261. 
î Loc. cit., fond A, dosar nr. 9039, vol. 7, filele 16—17. 


320 


şi unii fruntași legionari, printre care Augustin Bideanu 
și V. Noveanu, cărora le-a cerut sprijin pentru înlătura- 
rea lui Horia Sima de la conducerea Gărzii de fier. Aceş- 
tia au răspuns favorabil“?, în vreme ce N. Petrașcu, de 
pildă, a ţinut să atragă atenţia lui Antonescu că el, gene- 
ralul, „este singur în politică și numai noi (legionarii. — 
nn.) îl putem ajuta în acest domeniu“. Iar, pentru a se face 
cit mai limpede înţeles, avertiza: „Nu vom pleca de la 
putere decit morți“50, 

Concomitent, în scopul dobîndirii „indulgenţei“ de la 
Berlin, care să le sporească şansele în concurența cu Anto- 
nescu, în zilele de 17—18 ianuarie legionarii desfășoară 
în ţară o „campanie de conferinţe“, afirmîndu-și din nou 
public loialitatea faţă de cancelarul Hitler, de național- 
socialism. În aceste împrejurări se ivește pentru legionari 
un nou prilej pentru dezlănţuirea unor acţiuni teroriste, 
„ violente: uciderea de către un :cetăţean grec a unui ofiţer 
superior german, în fața hotelului „Ambasador“ din Bucu- 
reşti. Incidentul va fi folosit atît de către legionari, cît 
și de Antonescu ca argument în declanșarea evenimente- 
lor dintre 21 și 23 ianuarie 1941. 


20 
Rebeliunea — apogeul terorismului 
legionar 


Înainte de a înfățișa tabloul acelor zile de teroare și 
groază trăite de contemporani, sînt necesare citeva pre- 
cizări. În primul rînd, rebeliunea a fost rezultatul ascu- 
țirii la maximum a contradicţiilor dintre şeful guvernării 
militare-fasciste, Ion Antonescu, şi gruparea legionară da 
jurul lui Horia Sima. Răfuindu-se cu Antonescu, legionarii 
sperau să-şi asigure dominaţia absolută în stati. 

În al doilea rînd, rebeliunea a evidenţiat din nou pu- 
ternicele contradicții din interiorul Gărzii de fier, materia” 
lizate, printre altele, în existenţa a două grupări — Ceâ 


+9 Loc. cit., dosar nr. 46 284, fila 54. 

5 [bid. a 

1 Mihai Fătu, Ion Spălățelu, Contradic 
Antonescu și Garda de fier în perioada septembr 
rie 1941, în „Împotriva fascismului“, p. 235—245. 


321 


țiile dintre generalul 
ie 1940—ianua- 


din jurul lui Horia Sima, care reclama puterea pentru 
legionari fără Antonescu, şi cealaltă polarizată în jurul 
lui I. Zelea Codreanu, tatăl „căpitanului“, care urmărea 
un dublu scop: continuarea participării la guvernul Anto- 
nescu și folosirea prilejului pentru îndepărtarea lui Horia 
Sima din fruntea Gărzii de fier. Așa se face că în înăbu- 
şirea rebeliunii şi apoi în acţiunea de lichidare a vîrfuri- 
lor legionare care au dezlănțuit agresiunea, Antonescu va 
avea de partea sa încă un avantaj — cadre legionare „dizi- 
dente“ şi opuse lui Horia Sima. 

În al treilea rînd, în deznodămîntul confruntării din- 
tre Ion Antonescu şi Garda de fier, un rol hotărîtor îl vor 
avea trupele germane de ocupaţie și, în general, sprijinul 
acordat lui Antonescu de către Hitler. 

Ambii adversari vor folosi rebeliunea nu numai în Sco- 
pul imediat al rezolvării în favoarea proprie a problemei 
puterii în stat, ci şi pentru intimidarea și reducerea la 
tăcere a poporului român prin metode violente, teroriste, 
premisă necesară creării atmosferei prielnice îndeplinirii 
planurilor în care erau angajaţi. Din acest punct de ve- 
dere, cele două căpetenii fasciste, în ciuda puternicelor 
contradicții, aveau scopuri comune. 

Pe aceste coordonate esenţiale se înscriu evenimentele 
sîngeroase din ianuarie 1941. 

Pentru a-şi justifica agresiunile, legionarii au invocat 
drept motiv necesitatea luptei împotriva acelora care sub- 
minau raporturile dintre România și Germania nazistă. 
În mod concret, ei se refereau la aceia care au încurajat 
şi au patronat asasinarea, la 19 ianuarie, a maiorului: ger- 
man Doring, şeful Serviciului german de informaţii din 
Balcani, de către cetăţeanul grec Demetrios Sarantopulos. 
Cauzele adevărate ale acestui asasinat sînt greu de resta- 
bilit şi nici nu fac obiectul acestei lucrări. Dar, după 
unele informaţii oferite de organele de stat românești 
după rebeliune, asasinatul nu poate fi desprins de efortul 
legionarilor de a crea în interior o stare de spirit priel- 
nică obţinerii unui sprijin efectiv din partea trupelor şi 
oficialităților hitleriste din România în confruntarea lor 
cu Antonescu. În acest sens se consemna într-un docu- 
ment din 9 mai 1941 că, „pentru a discredita faţă de ger- 
mani pe conducătorul statului şi a-i face să intervină în 
favoarea mișcării legionare, mai ales că noul ministru 
german (von Killinger — n.n.) făcuse această promisiune 


322 


lui Horia Sima — s-ar fi dat ordin (Corpului Răzleţii. — 
n.n.) să organizeze [un atentat] împotriva şefului misiunii 
Germane în România, cu prilejul căruia a fost ucis maio- 
rul Doring. Astfel că asasinul grec n-a fost decit o unealtă 
în mîinile legionarilor din Corpul Răzleţii“, în vederea 
provocării unei reacţii germane împotriva lui Antonescu. 
Oricum însă, motivul nemijlocit al dezlănţuirii rebeliunii 
legionare l-a constituit îndepărtarea de către Antonescu 
a generalului Petrovicescu de la Ministerul de Interne şi 
a lui Al. Ghyka de la Direcţia generală a poliţiilor şi sigu- 
ranței, oamenii Gărzii de fier. În aceeaşi zi, Antonescu 
luase măsuri de înlocuire a tuturor prefecţilor, chestorilor 
și primarilor legionari. 

Pentru a înţelege mai bine acest moment, trebuie ținut 
seama şi de rolul pe care l-au avut agenţii lui Himmler 
în România, care au incitat și au încurajat pe legionari 
în dezlănţuirea agresiunii. Într-un raport către Ministerul 
de Externe al Germaniei din 26 februarie 1941, von Killin- 
ger afirma: „Unele cercuri germane (de la Legația Germa- 
niei din București. — n.n.) au contribuit prin comportarea 
lor la realizarea acestei tentative (rebeliunea. — n.n.). 
Aceştia sînt: reprezentanţii SD-ului, conducătorii SS-işti 
von Bolschwing, procurorul SS Geissler, liderii SS-iști 
Koenen și Waschinowski, cît și ataşatul pentru problemele 
agricole, conducătorul SS-ist Krâutle, conducătorul SS-ist 
contele Meran și conducătorul SS-ist de la Departamentul 
economic al legaţiei, Wenzel. În plus — spune Killinger 
—, eu consider ca fiind implicaţi și cîţiva membri din 
A.C.“? (Organizaţia naţional-socialistă a germanilor de 
peste hotare. — n.n.). 

Relatind modul în care aceştia au jucat un rol impor- 
tant în încurajarea terorismului legionar, Killinger se re- 
feră la faptul că unii dintre cei citați au intervenit în 
favoarea lui Ghyka şi Maimuca cînd Antonescu i-a ares- 
tat, că au avut „legături strînse cu Legiunea şi [...] au 
aprobat acţiunea legionarilor. Au încercat chiar să-i dove- 
dească și lui că „Legionarii au dreptate“, ceea ce făcea 
dovada — după cum spunea “reprezentantul celui de-al 


2 Documents on German Foreign Policy 1918—1945, Series D., 
volume XII, Her Majesty's. Stationery Office, London, doc. nr. 94, 


323 


treilea Reich — „că aceștia au aprobat acţiunea legiona- 
rilor, în timp ce încercau să minimalizeze pe Antonescu“3, 

În aceste condiţii legionarii încep pregătirile pentru dez- 
lănţuirea unei acțiuni violente, armate, menită a înlătura 
pe Antonescu de la putere şi a instaura un guvern omo- 
gen legionar. La 16 ianuarie, din însărcinarea lui Horia 
Sima, Vasile Boldeanu, secretar general adjunct al Gărzii 
de fier şi comandant al legionarilor din București și Mun- 
tenia, a convocat o ședință cu toţi şefii de sectoare din 
capitală, cărora le-a dat instrucţiuni pentru pregătirea 
unei acţiuni menite „să treacă în istorie pe Horia Sima“i. 
În noaptea aceleiași zile, Horia Sima, împreună cu fostul 
ministru de externe generalul Petrovicescu, organizează 
la sediul legionarilor din str. Roma o şedinţă cu toate ca- 
drele de conducere ale Gărzii de fier şi şefii din capitală. 
La această ședință Vasile Boldeanu a raportat că „Armata 
verde a capitalei este gata şi că sufletește este mai pu- 
ternică decit orice armată“5. Legionarii erau conştienţi 
însă că o acţiune de o astfel de amploare, în condiţiile 
prezenței armatei germane în România și a subordonării 
țării celui de-al treilea Reich, nu putea fi declanșată fără 
acordul oficialităților naziste din ţară şi într-un climat 
politic intern favorabil obţinerii unui astfel de acord. 
Ca urmare, conducerea Gărzii de fier a dispus ca, în ziua 
de 19 ianuarie, să se ţină în judeţe, de către cadre de răs- 
pundere, o conferinţă publică cu tema: „Luptăm împotriva 
Angliei“. Prin această conferință se urmărea să se „adin- 
cească doctrina legionară în masele populare; să se ob- 
țină încrederea nelimitată din partea puterilor Axei [...] 
să .se obțină un eventual sprijin din partea armatei ger- 
mane“€. Toţi vorbitorii plecaţi în judeţe s-au întors în 
capitală în seara aceleiași zile. Prin aceste întruniri Horia 
Sima a socotit că „a obţinut sprijinul armatei germane, 
care le va da ajutor“. În consecinţă Horia Sima ordonă 
începerea luptei pentru „biruinţa legionară“?7. 

În seara zilei de 20 ianuarie, legionarii organizează 
manifestații în București, în cursul cărora, după ce se 
erijează în apărători ai armatei germane, afirmînd că ei 


3 Ibid. 5 

+ A.M.I., fond O, dosar 28 264, fila 8. 

5 Ibid. 

6 Ibid. 

7 Pe marginea prăpastiei, vol. 11, p. 227. 


324 


„nu pot admite ca soldaţii germani să fie măcelăriți pe 
străzile capitalei de agenţii Angliei“, formulează ca lo- 
zincă fundamentală „guvern legionar“. În aceeași seară, 
potrivit planului anterior stabilit, au încercat să ocupe 
toate instituţiile centrale de stat și au luat măsuri de 
apărare a sediilor legionare. A 

La 21 ianuarie, dimineaţa, cînd noii numiţi în posturile 
de ministru de interne și directorul general al poliţiilor 
Şi siguranței s-au prezentat să-și preia funcţiile, au găsit 
localurile instituţiilor respective ocupate de legionari. În- 
cercarea armatei de a-i evacua fără vărsare de sînge a 
fost respinsă cu foc. 

Pentru a avea inițiativa, Horia Sima ordonă dezlănţui- 
rea luptei generale. În capitală încep demonstraţii de 
stradă ale legionarilor. În fruntea lor se aflau Viorel Trifa, 
președintele studenţilor legionari, şi Dimitrie Grozea, co- 
mandant al așa-zisului Corp muncitoresc legionar. Din 
coloane legionarii scandau lozinci ca: „Vrem guvern le- 
gionar“, „Horia Sima conducător“. Viorel Trifa a redactat 
şi un manifest incendiar, în care principala cerinţă for- 
mulată era „guvern legionar“. Un alt manifest, în cure 
erau formulate, de asemenea, în mod expres, cererile: 
„Vrem guvern legionar“, „Vrem România legionară“, a 
fost răspîndit de Dimitrie Grozea. Ambele manifeste au 
fost citite de către autorii lor în cadrul unei adunări legio- 
nare desfășurate la statuia lui Mihai Viteazul din Bucu- 
rești”. În această atmosferă se constituie noi „echipe ale 
morţii“, care aveau menirea să-l suprime, în primul rînd, 
pe lon Antonescu, apoi pe Cancicov, ministrul economiei 
naţionale, pe Rioșanu, subsecretar de stat la Ministerul 
Afacerilor Interne, pe Eugen Cristescu, şeful S.S.I. Legio- 
narii ocupă alte instituţii centrale de stat. În cazarma gar- 
dienilor publici din vecinătatea Consiliului de Miniștri, ele- 
mentele convertite la legionarism se baricadează şi se pre- 
gătesc de luptă. Conducătorii legionari, în frunte cu Horia 
Sima, se ascund în locuri secrete, de unde conduc rebeliu- 
nea, care izbucnește și în provincie. Guvernul Antonescu 
ia măsuri de împiedicare a extinderii agresiunilor legio- 
nare. Se emit ordine pentru ocuparea de către armată a 
instituţiilor de stat, pentru a evita preluarea lor de către 
legionari. Este clar că în primele momente Antonescu a 


5 Ibid. 
? A.MI., fond A, dosar nr. 1093, volumul 1, fila 139, 142. 


325 


intenționat să lichideze rebeliunea fără vărsare de sînge. 
În ordinul nr. 536 din 21 ianuarie 1941, transmis de Minis- 
terul de Interne prefecturilor de poliţie, referitor la ocu- 
parea de către trupe a tuturor instituţiilor publice, se 
afirmă: „În judeţele unde mişcarea legionară este mai 
puternică, veţi lua măsuri severe, însă lucrînd cu mult 
tact. Nu se va trage decît în ultimă instanţă, cînd toate 
mijloacele împăciuitoare vor fi- epuizate“!0. În ordinul nr. 
392 din aceeași zi, Ministerul de Interne cerea tuturor 
prefecţilor:. „Ocupaţi imediat cu gărzi puternice toate ofi- 
ciile poștale, telegrafice şi gările. În caz că se va încerca 
ocuparea lor de către alte persoane străine, se va face uz 
de prescripţiile regulamentare în caz de tulburări“!!. 

Rebeliunea se extinde însă în întreaga ţară. Încă la 20 
ianuarie, la Brăila, legionarii fac încercări de a ocupa 
localul poştei și telegrafului din localitate. A doua zi au 
atacat şi localul prefecturii judeţului. Fiind împiedicaţi 
a pătrunde în clădire, au folosit forţa, iar apoi „au năvălit 
în holul prefecturii, dezarmînd santinelele şi trăgînd focuri 
de revolver. Trupa rămasă afară, nedezarmată, a făcut uz 
de arme. Rezultatul împușcăturilor — doi soldaţi răniţi, 
11 legionari morţi și 8 legionari răniţi. Legionarii, văzînd 
că nu le-a reușit planul şi intimidaţi de atitudinea energică 
a armatei, au fugit, răspîndindu-se în oraș“!?. 

Descriind evenimentele din Craiova, un martor ocular 
scria că legionarii au „tăiat firele de telefon [ca] să izo- 
leze Craiova; s-au dus echipe de legionari să ocupe uzina 
electrică, staţia de refulare a apei şi au avut incidente 
cu armata [...]. S-au dus [apoi] să ocupe poșta, ches- 
tura, prefectura și au fost respinşi. Două damigene cu 
substanţe toxice erau destinate să otrăvească apa din sta- 
ţia de refulare, ca să omoare locuitorii orașului Craiova, 
pe cînd legionarii erau înștiinţaţi să nu bea apă [...] Mii 
de oameni erau deja pregătiţi să fie duşi în pădurea 
Leamna, să fie omoriţi [... ]- Groaza a domnit în tot ora- 
șul [...]. O echipă de copii de la Şcoala Normală și alte 
scoli din Craiova, ca cea industrială, plecată la Bucureşti 
cu revolverele, s-a întors în grabă [însă] cu o mașină de 


——————— 
1 ASB. fond D, dosar nr. 1012. Rezumat asupra evenimente- 


lor din 21—23 ianuarie 1941, fila 7. 
DI [i : A 
sii ra pi AD e etecitţi „Istoricul evenimentelor petrecute în 
zilele da 2025 ianuarie 1941 în orașul şi judeţul Brăila“. 
326 | 


piață, fugind din Bucureşti, văzînd că armata e puter- 
nicătl3, a 

La Oraviţa, în aceeași zi, legionarii au ocupat prefec- 
tura, unde fusese instalat încă de dimineaţă noul prefect, 
numit de Antonescu. La Făgăraş, legionarii s-au pregătit 
cu febrilitate în vederea luptei. Pentru a fi siguri de reu- 
şită, au trimis o delegaţie la comandamentul german, 
cerînd protecţia trupelor din localitate. În noaptea de 
21/22 ianuarie, toţi legionarii s-au „mărturisit şi împăr- 
tășit“ în fața unui preot legionar. 

Deosebit de violent a început rebeliunea la București. 
Armata ocupase localul Siguranţei generale, Palatul tele- 
foanelor și Președinția Consiliului de Miniștri. Legionarii 
se baricadaseră la Prefectura poliţiei capitalei, Ministerul 
Economiei Naţionale și cazarma gardienilor publici. La 
aflarea veştii că ordinul lui: Sima de a aduce legionari din 
provincie ca întăriri nu poate fi îndeplinit din pricina 
măsurilor luate de Direcţia generală a C.F.R.,! condusă 
de colonelul Orezeanu, legionarii hotărăsc să-l lichideze. 
Două autocamioane “u legionari descind la locuința aces- 
tuia, o înconjoară şi, folosind armele, încearcă să-l su- 
prime. Singur, colonelul Orezeanu ucide 9 legionari, fără 
ca aceştia să-și itingă țelul. 

Încolţiţi, legionarii hotărăsc să-şi pună la bătaie toate 
rezervele de care dispuneau în capitală. Cei de la Uzinele 
Malaxa, cu buna învoire a patronului, echipează cu „bă- 
ieţi de sacrificiu“ trei tancuri existente în uzină, imobili- 
zează comandantul militar şi garda militară a uzinei și 
vin în ajutorul rebelilor de la Președinția Consiliului de 
Miniștri. În după-amiaza zilei, armata încercuiește şi în- 
cearcă să ocupe cazarma gardienilor publici de lîngă Pre- 
şedinţie. Are loc un intens schimb de focuri. Tancurile 
legionarilor sînt paralizate. În acelaşi timp, două tancuri 
militare somează pe rebelii din Prefectura poliției să se 
predea. Refuzul este anunţat prin rafale de arme automate 
trase de legionarii baricadaţi. Riposta armatei reduce la 
tăcere pe legionari. În acest timp, prefectura judeţului 
Ilfov, unde se retrăsese fostul ministru de externe, legio- 
narul Mihail Sturdza, „a dat ordin prin preturi ca toate 
garnizoanele legionare să intre în stare de alarmă şi să 
trimită legionari înarmaţi la Bucureşti, iar restul să imo- 


13 Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 303—304. 
327 


bilizeze autorităţile locale, să ocupe centralele telefonice 
şi să dezarmeze pe jandarmi, ocupînd posturile“!4. Dez- 
ordini şi agresiuni legionare au avut loc în unele capi- 
tale de judeţ: Brașov, Făgăraș, Ploieşti, Alba Iulia, Giur-. 
giu, Turda, Arad, Lugoj, Timişoara, Caransebeş, Tirgu Jiu, 
Rîmnicu-Viîlcea etc.15. Astfel, în seara zilei de 21 ianuarie, 
rebeliunea era generalizată, iar Horia Sima se socotea vic- 
torios. El ordonă rezistenţă și ofensivă. Este incitat în 
această atitudine și de agenţii lui Himmler din Bucureşti, 
care prin C. Papanace ţineau legătura cu ,„comandamen- 
tul“. În același timp, Ion Antonescu era încurajat şi în- 
demnat să nu cedeze de către von Killinger şi Fabricius!6, 
care, deşi predase postul, în timpul rebeliunii a fost în 
București. i 

În seara zilei de 21 ianuarie, Ion Antonescu lansează 
un apel în care cere ca în 24 de ore să se restabilească 
ordinea. Este interesant de remarcat că în acest apel Anto- 
nescu încă nu condamnă public pe legionari pentru dez- 
lănţuirea rebeliunii!?. În aceeaşi seară, prin delegaţia fa- 
miliei (în sens de formaţiune. — n.n.) legionare „general 
Cantacuzino-Grănicerul“ încep tratative de mediere între 
Antonescu şi Horia Sima. Un prim pas întreprinde pro- 
fesorul P. P. Panaitescu, rectorul Universităţii Bucureşti, 
și profesorul V. Chirnoagă, rectorul Politehnicii, ca man- 
datari ai lui Horia Sima. Ei propun lui Antonescu o îm- 
păcare, cu acceptarea următoarelor condiţii: toate trupele 
să fie retrase în cazărmi, după care se vor retrage şi le- 
gionarii, urmînd să se constituie un guvern numai din 
legionarii desemnaţi de Horia Sima. Rezultă că, deşi con- 
ducător al statului, Antonescu nu mai avea dreptul să 
numească miniștri. În discuţia cu delegaţia familiei Can- 
tacuzino, generalul se arătase dispus să cedeze în fața unor 
pretenţii ale lui Sima, dar nu să-i dea mină liberă să nu- 
mească miniştri peste capul lui. Răspunzind unuia din 
delegaţie, care i-a propus, totuși, să admită ca Horia Sima 
să-i prezinte o listă de guvern, Antonescu a spus: „Bine, 
domnilor, întind o mînă prietenească d-lui Horia Sima. 
Să-mi aducă o listă de 20—30 de legionari [...] şi să 
alegem din ei guvernul [...] duceţi-vă o delegaţie la 


14 A.M.I., dosarul nr. 9 039, fila 157 

15 Ibid,, fila 157—160. 

16 Loc. cit., dosarul nr. 40010, vol. 131, p. 37. 
17 Pe marginea prăpastiei, vol. 11, p. 293. 


328 


Horia Sima şi aduceţi-mi o listă“i8. Dar Horia Sima nu 
voia nici un compromis. El dorea totul. Sima cerea ca 
generalul să se retragă de la conducerea efectivă şi de la 
controlul treburilor statului, atribuţii pe care le îndeplinea 
în calitate de prim-ministru; el, Horia Sima, să fie prim- 
ministru; guvernul să fie 1000/ legionar, repunind în 
funcţie pe Petrovicescu la Interne, pe Al. Ghyka la Direc- 
ţia Generală a Siguranţei Statului și pe Radu Mironovici 
ca Prefect al Poliţiei Capitalei, adică pe toţi aceia pe care 
generalul îi scosese din funcţie!?. | 

În ziua de 22 ianuarie, legionarii au continuat să-şi ex- 
tindă acţiunile agresive în întreaga ţară. În București au 
sechestrat sau incendiat depozite de benzină, au oprit 
circulaţia tramvaielor şi autobuzelor. Din cazarma gar- 
dienilor publici continua să se tragă asupra clădirii Pre- 
şedinţiei Consiliului de Miniștri. Au fost dezarmate uni- 
tăţi militare izolate şi se continua înarmarea legionarilor. 
Asupra armatei, care încerca să restabilească ordinea, le- 
gionarii deschideau foc. S-au întețit manifestaţiile legio- 
nare care cereau guvern Horia Sima. 

În piaţa din faţa Teatrului Naţional, Radu Gyr, pe 
atunci directorul general al teatrelor, îndemna pe legionari 
să intensifice acţiunile pentru înlăturarea lui Antonescu 
„masonul“, Antonescu „mexicanul“, pentru înlăturarea 
„generalului de operetă“, a „dictatorului cizmuliţă“, ca şi 
a lui Ică Antonescu, „gogoaşa cu joben“, „ombilic înfuriat“ 
şi alte epitete de același nivel intelectual, cu care însuși 
Radu Gyr recunoaște că i-a etichetat pe cei doi Anto- 
nești20, ” ; 

În timpul agresiunilor legionare din capitală, „Preotul 
Vasile Boldeanu — după cum consemnează un document 
al autorităţilor de stat române din 9 mai 1941 — îmbră- 
cat civil, conduce, împreună cu Mihăiţă Marin, bandele 
de derbedei în care îşi punea toată speranţa, comunicînd 
din oră în oră la comandamentul legionar unde se aflau 
Horia Sima şi Petrovicescu (în casa fostului ministru 
Sturdza de lîngă Atheneu) că succesul legionarilor este 
imediat şi definitiv [...], preotul Vasile Boldeanu a 
dirijat cele mai mari omoruri săvirşite de bandele lui 
Mihăiţă Marin“?! 


1 A.S.B., fond A, dosar nr. 9034, vol. 12, fila 76. 
19 Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 231. 

% A.S.B., tond A, dosar 47299, vol. 4, fila 141. 

21 A.M.I., fond O, dosar 28 264, fila 10. 


329 


La Ploiești, după ce au manifestat pe stradă cerînd „gu- 
vern legionar“, rebelii au ocupat cu forţa armelor localul 
prefecturii, centrala telefonică, chestura poliţiei. La Tir- 
goviște au adunat elevi, le-au distribuit arme şi i-au aşe- 
zat în capul coloanei legionare destinate ocupării institu- 
ţiilor publice, pentru a împiedica armata să tragă asupra 
lor. 

Dar rebeliunea nu s-a limitat doar la atît. Profitînd de 
atmosfera încordată, legionarii s-au dedat la numeroase 
acte criminale, de tortură, la jafuri şi furturi ca în codru. 
În Bucureşti au fost maltrataţi, schingiuiţi şi uciși bestial 
zeci şi sute de oameni nevinovaţi. Halele şi cîrligele aba- 
torului au fost folosite pentru numeroşi oameni ce le-au 
căzut victime. Pădurea Băneasa devenise un adevărat 
poligon de ţinte vii, fiind secerate multe vieţi. 

Raportul de forţe se schimbă însă necontenit în defa- 
voarea legionarilor. În balanţa de forţe dintre Antonescu 
şi Horia Sima, un rol important l-au avut Germania na- 
zistă, trupele germane din ţară. Perspectiva rolului rezer- 
vat României a constituit mobilul principal care a călăuzit 
pe conducătorii naziști să întindă și de data aceasta mîna 
lui Antonescu. Din documente rezultă că, pentru Ger- 
mania, un „cuplu liniştit“ Antonescu—Garda de fier ar fi 
fost preferabil unei formule guvernamentale „Antonescu“. 
Așa se explică „răbdarea“ cu care atît Killinger cît şi ge- 
neralul Hansen, șeful Misiunii militare germane din Ro- 
mânia, au urmărit evoluţia contradicţiilor violente dintre 
cei doi rivali. Teza, deja formulată în istoriografia noastră, 
după care pentru Germania nazistă prezentau importanţă 
şi interes atit Ion Antonescu cît şi mişcarea legionară, 
chiar cînd raporturile dintre cei doi factori au ajuns la 
starea de maximă încordare, este pe deplin întemeiată. 
Numai așa se poate explica poziţia de expectativă adop- 
tată în primele zile ale rebeliunii de către trupele naziste 
din ţară şi de către conducătorii diplomaţiei germane de 
la Bucureşti. Desigur că noţiunii de expectativă trebuie 
să i se acorde procentul necesar de relativitate. Cu toate 
că pentru Germania Antonescu era preferabil lui Horia 
Sima, aceasta nu înseamnă că o împăcare între Antonescu 
și Horia Sima sau chiar între Antonescu şi legionari fără 
Horia Sima nu ar fi fost preferată de naziști. Cind însă 
hitleriștii s-au convins că Antonescu era stăpîn pe situaţie, 
că o împăcare cu Sima era exclusă, cînd legionarii, prin 


330 


actele lor de jaf şi teroare, au devenit odioși întregii opi- 
nii publice, primejduind edificiul statului de dictatură 
fascistă din România, numai atunci Germania intervine 
pentru a pune capăt conflictului în favoarea lui Anto- 
nescu, i 

În preferinţele naziștilor pentru Antonescu prevala şi 
faptul că — după cum rezultă din unele informaţii — la 
începutul anului 1941 unele cercuri germane tatonau o 
eventuală soluţie de pace cu Anglia, iar în propunerile 
respective era strecurată cu abilitate şi asigurarea că inte- 
-resele economice ale Marii Britanii în România nu vor fi 
stingherite de capitalul german. Mai mult, conducătorii 
naziști urmăreau să creeze impresia că nu au nici interese 
de ordin ideologic, de vreme ce nu sînt de fel preocupaţi 
de o mișcare de extremă dreaptă, fascistă în România. 
Toate aceste considerente, în afara faptului că Germaniei 
îi devenise limpede slaba capacitate politică a legionari- 
lor??, vor constitui motivele abandonării, pînă la un anume 
punct, a Gărzii de fier. În baza acestor calcule, la 22 ia- 
nuarie, după o convorbire telefonică între Ribbentrop şi 
von Killinger, se redactează și la 23 ianuarie orele 3 se 
recepționează de Legația germană din Bucureşti o tele- 
gramă semnată de Ribbentrop avînd următorul conţinut: 
„Recomandăm generalului Antonescu următorul: mod de 
procedare: 1) Întrucît între generalul Antonescu şi Legiune 
a curs sînge, nu mai este loc pentru jumătăţi de măsură. 
Numai măsuri radicale pot duce la ţintă; 2) Generalul 
Antonescu ca şef al statului ar trebui să proclame pe le- 
gionari ca rebeli şi să declare că nu tratează cu rebelii; 
3) În afară de aceasta, generalul ar trebui să ceară retra- 
gerea tuturor formațiunilor legionare. În cazul cînd 
acest lucru nu se realizează, el trebuie să-şi asigure cu 
toate mijloacele de forță pe care le are la dispoziţie domi- 
naţia în capitală și în ţară; 4) Încă în această noapte, gene- 
ralul ar trebui să proclame starea excepțională şi să or- 
done arestarea tuturor capilor participanţi la rebeliune 
(cel care transmitea a ordonat verbal: idealiştii (denumire 
dată de hitleriști legionarilor. — n.n.) — exil în Germa- 
nia, astfel încît să se abţină de la orice activitate politică). 
Altfel — extrădarea; 5) Generalul ar trebui să se pro- 
clame imediat conducător al Legiunii“. În continuare erau 


2 AS.B,, fond O, dosar nr. 46 284, vol. 4, fila 57. 
331 


date indicaţii referitoare la conţinutul declaraţiei pe care 
Antonescu ar fi urmat să o dea în momentul proclamării 
sale ca şef al Legiunii. În încheierea recomandărilor se 
formula următoarea frază, care, după Ribbentrop, ar fi 
trebuit să figureze și în încheierea proclamațţiei lui Anto- 
nescu: „În acest ceas greu pentru România, el apelează 
în calitate de conducător al Legiunii la toţi legionarii 
adevăraţi şi loiali,.ca să-l sprijine şi să participe la re- 
construirea României alături de puterile Axei, de Ger- 
mania şi Italia“33, N 

La 22 ianuarie, între Radu Leca, în numele lui Anto- 
nescu, pe de o parte, și Killinger, pe de altă parte, a 
avut loc o convorbire în cursul căreia primul i-a transmis 
lui Killinger dorinţa lui Antonescu ca, în numele guver- 
nului german, să intervină pentru a pune capăt rebeliunii 
legionare. Declarind că „Germania are tot interesul ca 
aceste dezordini, care opresc producţia și periclitează 
transporturile, să ia un sfirşit cît mai grabnic“, Killinger 
a cerut să i se transmită lui Antonescu că „poate conta 
pe sprijinul Reichului și al cancelarului Hitler“, angajin- 
du-se că „va da dispoziţie armatei germane care se gă- 
sește la București să dezarmeze toate centrele de rezis- 
tenţă legionară“. În aceeași zi, el „a dat ordin ca armata 
germană să dezarmeze pe legionarii baricadaţi la Prefec- 
tura poliţiei din Calea Victoriei și în str. Roma. Legio- 
narii s-au predat armatei germane, care nu a predat însă 
autorităţilor lui Antonescu pe toţi şefii rebeliunii“?f. 

Pentru „mediere“ intervine şi generalul Hansen, şeful 
misiunii militare germane din România. În numele aces- 
tuia, doi ofiţeri nazişti iau legătura cu rebelii de la Pre- 
fectura Poliţiei Capitalei, cerindu-le „să se retragă“, alt- 
fel trupele germane împreună cu cele române vor proceda 
la distrugerea cuiburilor de rezistenţă?5. În acest sens 
cei doi oliţeri naziști au remis lui Victor Biriș, aflat la 
prefectură, o „Notă din partea generalului von Hansen. 
Documentul a fost adus la cunoștința lui Horia Sima, 
ascuns la un german“. Înainte de a se pronunţa în legătură 
cu somaţia lui Hansen, Horia Sima şi alţi șefi legionari 
aflați cu el a chemat pe ,„Neubacher, care s-a declarat 
categoric pentru încetarea acţiunilor. S-a alcătuit comu- 


23 Arhiva I.S.I.S.P., fond nr. 10, dosar nr. 9, G, fila 56. 
n A.S.B., fond A, dosar nr. 40010, vol. 131, fila 82. 
23 Loc. cit., dosar 9 039, fila 231. 


332 


nicatul ce a apărut în presă cu colaborarea efectivă a 
d-lui Neubacher“ — după cum relatează Biriș, aflat 
“atunci de faţă”. 

În acea zi de 22 ianuarie, generalul von Hansen, într-o 
convorbire cu generalul român Mehedinţi, a declarat că 
Horia Sima i-a făcut o vizită în ziua de 21 ianuarie ce- 
rindu-i sprijin şi că el, Hansen, „în neştiința acţiunilor 
sale“, ale lui Sima, i-a exprimat „sentimente camarade- 
reşti“. Conţinutul acestei convorbiri a fost adus și la 
cunoștința lui Antonescu. Ulterior, după cum spune Han- 
sen, el a dezaprobat acţiunile legionarilor, care „au pro- 
cedat la rebeliune în mod evident în completă neștiinţă 
sau chiar greșită interpretare a atitudinii armatei ger- 
mane, care, în concordanţă cu politica oficială a marelui 
Reich și directivele acestuia, era hotărită să păstreze, 
bineînţeles, o loialitate față de conducătorul statului, ge- 
neral Antonescu“. În continuare, Hansen cerea să se 
transmită lui Horia Sima faptul că lui și Legiunii'le este - 
cunoscut că pentru Germania și România sînt în curs 
fapte importante militare. „Deci — conchidea Hansen —, 
trebuie să fie clar că aceste pregătiri nu trebuie să fie 
tulburate în nici un caz. Rebeliunea, începută fără ştirea 
Misiunii militare germane, ar putea periclita, prin situația 
ei haotică și cu urmările ei posibile, aceste înfăptuiri. De 
aceea trebuie să fie clar că armata germană [... ] s-ar ve- 
dea pur și simplu forţată să intervină şi că aceasta s-ar 
produce, bineînţeles, fără a prejudicia sentimentul de ami- 
ciție față de Legiune şi numai în favoarea conducerii le- 
gale a statului, care a oferit fuhrerului Adolf Hitler în- 
crederea necondiționată“??. 

Așadar, declaraţiile privind intervenţia nazistă în con- 
flictul dintre Antonescu și legionari nu lăsau nici un echi- 
voc în legătură cu interesele germane ca în România să 
fie linişte. Enumerarea acestor interese este lesne de fă- 
cut: menţinerea lui Antonescu în fruntea statului de dic- 
tatură militară-fascistă; ocrotirea Gărzii de fier şi păs- 
trarea ei ca monedă de schimb cu care, la nevoie, să-l 
poată şantaja pe Antonescu. Ă 

n faţa acestor perspective, Horia Sima, de voie, de 
nevoie, cedează. El ordonă încetarea ostilităţilor în ziua 
de 23 ianuarie ora 5. În ordin, printre altele, spunea: 


% Ibid., fila 255. 
21 Loc. cit., dosar nr. 9 039, vol. 9, fila 80. 


333 


„++. cunoscînd că politica Germaniei şi Italiei cere con- 
dițiuni speciale, pe care mișcarea legionară le recu- 
noaște ... ordon ca să înceteze imediat orice luptă“?8. Tot 
la 23 ianuarie, Misiunea militară germană a transmis şeți- 
lor comandamentelor unităţilor militare germane o depeșă 
in care se arată că „Horia Sima a ordonat... tuturor 
legionarilor să înceteze imediat orice luptă, să părăsească 
clădirile oficiale ocupate“. În continuare li se cerea să 
* asigure „libertatea retragerii lor (a legionarilor. — n.n.), 
pentru a evita orice vărsare de sînge... Comandamentele 
germane vor mijloci acolo unde sînt și va fi necesar re- 
tragerea liberă a legionarilor din clădirile ocupate“??. 
Intervenţia armatei germane în încetarea ostilităţilor 
de către legionari a fost, fără nici o exagerare, salvatoare 
pentru aceștia. Localurile unităţilor germane au constituit 
loc de refugiu ideal din fața armatei române, care, dînd 
glas sentimentelor de revoltă ale opiniei publice, era ho- 
tărită să lichideze radical pe aceia care, cu arma în mînă, 
provocaseră rebeliunea, teroarea, crima, jaful. N-au lipsit 
din partea unor unităţi germane nici încercările de imix- 
tiune directă în rezolvarea conflictului dintre cei doi beli- 
geranţi. La Oraviţa, de pildă, reprezentantul armatei ger- 
mane a avut insolenţa să ceară comandamentului trupelor 
române însărcinate cu restabilirea ordinii în oraș „ca să 
nu se facă nici o schimbare a prefectului și a primarilor 
legionari, ci vechii primari legionari să continue funcțio- 
narea lor, ca şi prefectul şi poliţaiul, fiind însă dublaţi, iar 
primarul numit, precum și prefectul şi poliţaiul nou să nu 
iscălească nimic, ci tot primarul legionar să iscălească ac- 
tele, însă sub controlul actualului primar. Armata — cerea 
acesta — să arbitreze numai în caz de nevoie“. Secretarul 
general al Ministerului Afacerilor Interne raporta Consi- 
liului de Miniștri că şi „la Sibiu armata germană a luat 
“sub scutul ei pe unii capi de rebeliune [...] de unde nu 
au mai fost daţi autorităţilor române, cu toate interven- 
ţiile făcute“2!. La Bucureşti, între Comenduirea pieţei 
germane și conducători ai rebelilor legionari au avut loc 


2 Pe marginea prăpastiei, vol. 11, p. 329. 


29 A.S.B., dosar nr. 1012, fila 38. , 
3 Loc. cit., documentul „Dare de seamă asupra evenimente- 


lor de la 21 ianuarie la 30 ianuarie 1941 pe raza judeţului Caraş“. 
31 Loc. cit., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 


75, opis 2, fila 36. „> 
334 


tratative privind predarea legionarilor blocaţi la Teatrul 
Naţional numai către armata germană?. 

În unele centre ale ţării, amestecul trupelor germane 
în conflictul armat dintre Antonescu și legionari în fa- 
voarea legionarilor s-a produs chiar din prima zi a rebe- 
liunii. La 21 ianuarie, legionarii din Sighișoara ocupaseră 
prefectura judeţului, chestura poliției, poşta și telefoa- 
nele, punîndu-le sub pază germană. În momentul cînd 
comandantul garnizoanei române din Sighişoara s-a pre- 
zentat la prefectură pentru a prelua funcţia de prefect, 
„la intrare a fost oprit de către soldaţi germani care fă- 
ceau pază și numai însoţit de un ofiţer german şi un legio- 
nar a fost lăsat să intre în prefectură, unde erau adunaţi 
toţi conducătorii legionari“3%, A doua zi, 22 ianuarie, găr- 
zile germane au fost retrase de la instituţii. Ele au fost 
însă lăsate sub pază legionară, ceea ce a determinat „ca 
rebelii să fie și mai agresivi“. În seara aceleiași zile, sub 
oblăduirea tacită a armatei germane, „rebelii s-au dus în 
masă compactă la Legiunea de jandarmi, au invadat curtea, 
au spart magaziile şi au furat aproape toate armele şi 
muniţiile34, | 

Uneori intervenţia trupelor germane în favoarea rebe- 
lilor-a mers atît de departe, încît armatei române i-a fost 
Pur și simplu cu neputinţă să ia măsurile necesare pentru 
a face inofensivi pe legionari, fiind ameninţată că unită- 
ţile române vor intra în conflict direct cu armata germană 
dacă nu vor da prioritate nemților în liniștirea legionari- 
lor. Astfel, în ziua de 24 ianuarie, la Constanţa, cînd os- 
tașii români au procedat la dezarmarea legionarilor rebeli, 
viceconsulul german Emil Geyer „a cerut stăruitor ca 
predarea armelor şi eliberarea rebelilor să se facă sub 
controlul german“ şi s-a opus ca” autorităţile militare să 
identifice persoanele ce se aflau în sediu (legionar. — 
n.n.). Mai mult, viceconsulul „a afirmat categoric că ar- 
mata germană nu va tolera ca rebelii să fie arestaţi, în- 
trucit şi-au predat armele armatei germane, iar nu celei 
române; că, în cazul luării unor măsuri de represalii con- 


%2 Loc. cit., fila 37. 
33 Loc. cit., dosar nr. 1012, documentul „21 ianuarie 1941%. 
2 Loc. cit., documentul „22 ianuarie 1941“. 


335 


tra rebelilor, armata română va avea de-a face cu armata 
__germană35. 

În ziua de 22, după-amiază, și 23 ianuarie, Antonescu 
intensifică acţiunile de lichidare a rebeliunii. Armata des- 
făşoară largi operaţiuni pentru a pune stăpînire pe toate 
“instituţiile aflate în mîna legionarilor. Este asaltată și 
ocupată, cameră cu cameră, cazarma gardienilor publici 
din București. De la Prefectura poliţiei capitalei, legio- 
narii s-au retras, deschizîndu-şi o ieşire spre fostul maga- 
zin „Lafayette“ prin spargerea unui zid. „Eroismul“ legio- 
narilor se diluase. Ei au fost obligaţi să cedeze atît în faţa 
acţiunilor energice ale armatei române, cît şi a măsu- 
rilor ocrotitoare ale armatei germane. La 24 ianuarie, re- 
beliunea a fost lichidată aproape în întregime. În Bucu- 
rești, legionarii mai continuau să opună rezistență doar 
la unul din sediile lor din str. Roma, unde s-au refugiat 
şi s-au baricadat cei ce nu voiau cu nici un chip să depună 
armele. La Ploieşti, legionarii au încetat ultimele ostili- 
tăţi numai după intervenţia consulului german din loca- 
litate. Aici, legionarii au refuzat să depună armele înainte 
de sosirea reprezentanţilor armatei hitleriste. 

Rebeliunea a fost înfrîntă, iar Antonescu a obţinut vic- 
toria. O victorie însă care-l va obliga să ţină seama că 
legionarismul continua să constituie un rival real. 

În perioada următoare, în fruntea autorităţilor de stat 
au fost numiţi conducători noi, iar armata, poliţia şi sigu- 
ranța au continuat măsurile pentru desăvirşirea înfrîngerii 
rebeliunii. Au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei conducă- 
torii rebeliunii din capitală şi din centrele judeţene, bine- 
înțeles aceia care n-au apucat să ajungă sub ocrotirea 
unităţilor militare germane. 

„O apreciere chiar şi sumară a caracterului şi consecin- 
țelor rebeliunii impune o serie de concluzii privind tră- 
săturile caracteristice ale legionarismului. Rebeliunea a 
adus noi dovezi privind principala trăsătură a Gărzii de 
fier — terorismul, cu întreg eșafodajul de mijloace de 
intimidare şi supunere a adversarului, pînă la suprimarea 
sa. Faptele dovedesc cu prisosinţă cele afirmate. Lozin- 
cile lansate înainte de 21—23 ianuarie — înlăturarea 
masonilor din guvern, presiunile asupra lui Antonescu 


3 Loc. cit., fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, opis 2, 
pachet 1, dosar nr. 75, documentul „Chestiuni în legătură cu mi- 
siunea militară germană și trupele germane în România“, fila 397. 


336 


pentru a constitui un guvern legionar —, lozinci la prima 
vedere cu conţinut politic, au fost date uitării chiar ime- 
diat după începerea agresiunilor. Lor le-a luat locul dez- 
_lănţuirea celor mai monstruoase crime şi jafuri. Legio- 
narii, aproape în totalitate,. s-au comportat aidoma unor 
bande de criminali de drept comun scăpaţi din lanţuri. 
Ei au creat adevărate centre de tortură, unde au schingiuit 
şi au asasinat sute şi sute de oameni nevinovaţi, doar 
pentru simplul motiv că le erau adversari sau dețineau 
valori şi bunuri materiale la care-rîvneau. În Bucureşti, 
astfel de centre au fost: Prefectura poliţiei capitalei, stă- 
pînită de legionari, sediul centrului legionar din str. Roma, 
sediul legionar din str. Cercului etc. 

lată cîteva scene de un zguduitor sadism. La sediul 
legionar din Calea Călărași nr. 37 au fost încarceraţi circa 
200 de cetăţeni. „Introduși întîi unii într-o cușcă din 
podul casei, alţii în subsol, după ce au fost jefuiţi de 
toate obiectele de valoare, au fost transportaţi în nenu- 
mărate rînduri jos şi sus, trecînd printr-o ploaie de lovi- 
turi cu ciomege, scînduri, vergi de fier etc., căci pe fie- 
care treaptă se aflau indivizi care Joveau în permanenţă . 
pe unde nimereau...“ În zorii zilei de 22 ianuarie, ares- 
taţii de la acest sediu au fost împărţiţi în două grupuri. 
Circa 90 de oameni, alcătuind primul grup, au fost încăr- 
caţi în camioane, duşi în pădurea Jilava și împuşcaţi. A 
doua zi, ucigașii legionari au revenit la locul masacrului 
şi au jefuit cadavrele mutilate de tot ce mai aveau — 
veșminte, încălţăminte, dinţi de aur. 

n zorii zilei de 23 ianuarie, la Prefectura poliției capi- : 
talei au fost îmbarcaţi într-un camion 15 deţinuţi luaţi 
la întîmplare, duși pe Splaiul Unirii, în dreptul abato- 
rului, puşi cu faţa la gard și împușcați. Trupurile celor 
uciși au fost atîrnate de ceafă în cirligele din abator folo- 
site de parlagii“?. 

Un obiectiv de prim ordin al legionarilor a fost supri- 
marea luptătorilor antifasciști și comunişti. La Deva, prin- 
tre militanţii antifascişti a fost arestat; maltratat şi dus 
la prefectură pentru a fi împuşcat dr. Petru Groza. Dar 
prefectul legionar Iosif Costea n-a îndrăznit să treacă 


% Matatias Carp. „Cartea neagră — fapte şi documente —, su- 
ferinţele evreilor din România. 1940—1944*, Bucureşti, 1946, p. 
232—233. 

3 Jurnalul de dimineaţă“ din 21 ianuarie 1946. 


337 


la fapte. Ulterior, evoluţia evenimentelor fiindu-le tot 
mai nefavorabilă; legionarii au fost obligaţi să cruțe viața 
d-rului P. Groza şi să-l predea, pentru mai multă sigu- 
ranţă, în paza garnizoanei militare a orașului. 

În timpul rebeliunii, legionarii au asasinat pe unul din 
cei mai valoroși activiști ai Partidului Comunist Român, 
Constantin David, membru al C.C. al P.C.R., secretar al 
Comitetului de partid al Capitalei. 

Constantin David era urmărit de poliţia legionară încă 
de la instaurarea regimului antonesciano-legionar, cu sco- 
pul de a descoperi prin el cadrele de bază ale partidului. 
Dar toate încercările poliţiei legionare au eșuat. Tînărul 
- comunist poseda un înalt simţ de răspundere, cunoştea şi 
folosea cu măiestrie regulile conspirativităţii. În preajma 
rebeliunii hotărăsc să-l aresteze cu orice preţ, în spe- 
ranţa că, supunîndu-l torturilor, vor afla ce îi interesa, 
iar apoi să-l lichideze. Unul din asasinii militantului co- 
munist declara în faţa organelor de anchetă: „În urma fap- 
tului că Constanţin David [... ] era cunoscut ca un fruntaș 
al mișcării comuniste, bănuindu-se că ar avea legături 
cu membrii din conducerea partidului comunist, s-a tre- 
cut la arestarea lui“38, 

Arestarea a avut loc în noaptea de 20—21 ianuarie 1941, 
înaintea declanşării rebeliunii. În casa familiei David 
„au năvălit trei huligani îmbrăcaţi în cămăși verzi, cu 
diagonală, paltoane şi căciuli turtite într-o parte [...] În 
miini aveau pistoale cu butoi și lanterne... 4%, Cerînd 
lui David să-i urmeze, acesta a refuzat categoric. Legio- 
narii au cerut ajutoare. Nu peste multă vreme, o maşină 
şi o motocicletă cu ataș au transportat la locuinţa din str. 
Crăsnaru nr. 38, azi Constantin David, încă opt legionari, 
maeștri în atrocități și crime. Printre ei figura cel mai 
sinistru asasin de la Jilava, comisarul legionar Creţu Gh. 
Încercarea familiei de a-l apăra a fost anihilată cu vio- 
lenţa caracteristică legionarilor. 

Mama luptătorului comunist a fost crunt bătută şi 
schingiuită. Doar legat și slăbit de lovituri l-au putut 
scoate pe Constantin David din casă. 

La prefectura poliţiei legionare, Constantin David a fost 
supus unui interogatoriu bestial. Pină în zorii zilei urmă- 
toare a fost neîncetat bătut şi readus în simţiri pentru a 


3% A.S.B., fond O, dosar nr. 23146, vol. 1, fila 202. 
33 Loc, cit., fila 310. 


338 


divulga legăturile sale de partid, cadrele și organizaţiile 
din capitală. Dar comunistul David Constantin i-a sfidat 
cu demnitate pe călăii săi, refuzînd să-și trădeze partidul, 
tovarăşii. În faţa neputinței de a obţine ceea ce voiau, 
legionarii au hotărît să-l asasineze mai devreme decît 
intenționau la început. „Datorită faptului că David Con- 
stantin era cunoscut ca unul din fruntașii comuniști, care 
la cercetarea făcută (după arestare. — n.n.) nu a vrut să 
spună nimic din activitatea atît a lui, cît şi a altor mem- 
bri comuniști cu care avea legături — spunea unul dintre 
criminali —, s-a hotărît a fi asasinat, pentru ca, în acest 
fel, să piară unul dintre fruntașii comuniști“10. Asasinatul 
a fost comis de comisarii legionari Gherman Horia, Bebe 
Toma, Păzitoru, Gheorghe, Tănăsescu Ion şi Oprea Ioniţă. 
De la Prefectura. poliţiei capitalei a pornit în zori o ma- 
şină în care, legat, se afla C. David împreună cu cei 5 
asasini. Ea s-a îndreptat spre comuna Pantelimon. Asa- 
sinii hotăriseră ca, în momentul cînd vor ajunge într-un 
loc potrivit, să fie simulată o pană de motor şi acolo să 
ridice viaţa tînărului comunist, în vîrstă de 33 de ani. Pe 
drum, David n-a fost cruțat de noi torturi pentru a i se 
smulge vreo mărturisire. Diîrzenia, bărbăţia, eroismul lui 
David, refuzul său de a vorbi, deși ştia că este ultimul 
drum al vieţii sale, i-au înfuriat la maximum pe asasini. 
Descrierea crimei, făcută de unul dintre odioşii ei au- 
tori, este tipică pentru metodele, mentalitatea şi concep- 
țiile legionarilor: „După răfuiala din.oraş, spre comuna 
Pantelimon, eu (Oprea Ioniță. — n.n.), conform înțelegerii 
cu Tănăsescu Ion, în dreptul unui loc viran, la ieşirea din 
comuna Pantelimon, am simulat o pană de motor, oprind 
maşina [...] după care ne-am coborit cu toţii jos din mașină 
împreună cu David Constantin, care a fost luat de brațul 
drept de către Tănăsescu Ion, urmaţi de mine, Horia 
Gherman, Păzitoru Gheorghe și Bebe Toma, depărtin- 
du-ne astfel de mașină 15—20 de metri în cîmp, unde 
am format un semicere în jurul lui David Constantin, 
avînd pistoalele scoase și îndreptate asupra lui. Aici, Davi 
Constantin a fost întrebat din nou de către Tănăsescu Ion 
despre activitatea sa, cît şi despre membrii organizaţie! 
comuniste şi, deoarece nici de această dată nu a răspuns 
nimic, Tănăsescu l-a apucat de braţul drept, descărcin- 


40 Loc. cit., fila 263. 
” 20 339 


du-i în tîmplă cîteva focuri de pistol, corpul lui David 
Constantin prăbușindu-se la pămînt. După ce corpul lui 
David Constantin s-a prăbușit la pămînt, am tras şi eu 
citeva focuri de pistol în corpul lui, după care [... ] ne-am 
întors la maşină, plecînd spre prefectură, iar în drum 
ne-am oprit la un restaurant, unde am mîncat şi băut“il. 
Aşa a fost curmată viaţa unuia dintre activiștii de seamă 
ai Partidului Comunist Român — Constantin David —, 
militant de frunte al clasei muncitoare, al poporului ro- 
mân, erou al luptei împotriva fascismului. La trei săptă- 
mini de la asasinat, muncitori ceferiști din capitală, gă- 
sind la locul crimei corpul mutilat al eroului, l-au ridicat 
și l-au condus pe ultimul său drum. 


Rebeliunea a reprezentat pentru numeroşi legionari un 
prilej ideal pentru jefuirea cetăţenilor şi însuşirea unor 
bunuri străine. Bandele de legionari au devastat numeroase 
case particulare, magazine, depozite. Valoarea bunurilor 
furate s-a ridicat la zeci şi zeci de milioane de lei, atit 
în capitală cît și în provincie. În total, în întreaga ţară 
au fost descoperite la diferite sedii și locuinţe personale 
ale legionarilor 129 de camioane cu mărfuri diferite, fu- 
rate în timpul rebeliunii. La toate acestea se adaugă im- 
portante sume de bani. Numai în orașele Mediaș, Arad, 
Galaţi şi Alba Iulia a fost confiscată de la diferiţi legio- 
nari după rebeliune, deci ce s-a mai putut găsi, suma de 
2 961 000 de lei'?. Este inutil a demonstra că toate acestea 
nu aveau nimic comun cu o confruntare politică, cu lupta 
armată pentru apărarea sau realizarea unor obiective sau 
principii politice pe care legionarii le afișau înainte de 
rebeliune. În schimb, ele reprezentau o trăsătură proprie 
profilului legionarilor, membrilor Gărzii de fier. 

După rebeliune s-a putut constata, în parte, gradul de 
înarmare la care ajunseseră bandele legionare. In preaj- 
ma rebeliunii legionarii dispuneau de 776 mitraliere, 1 578 
pistoale automate, 5 885 revolvere, 451 puști, 28 puşti 
mitraliere, cantități provenite de la poliţiile legionare din 
perioada septembrie 1940—ianuarie 1941. Înainte și în 
timpul rebeliunii ei au mai furat din depozitele armatei 
9 147 arme cu muniţii!?. După rebeliune s-au confiscat 


41 Loc. cit., filele 204—205. 
42 Loc. cit., dosar nr. 9039, vol. 9, filele 95, 96, vol. 27, fila 18. 
43 Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 185—200. 


340 


de la legionari următoarele cantităţi de arme şi muniții, 
care însă nu reprezentau nici pe departe armamentul de 
care au dispus aceștia în timpul rebeliunii: 87 de mitra- 
liere, 464 de pușşti-mitraliere; 19 234 de arme şi cara- 
bine mitraliere; 8084 de arme de vînătoare; 9 263 de 
pistoale şi revolvere; 25 de arme albe; 351132 de car- 
tuşe de mitralieră şi pușcă mitralieră; 41 404 cartușe de 
revolver și pistol; 90 931 de cartușe de arme de vină- 
toare; 422 de grenade; 18 kg de dinamită etc.4. 
Evenimentele sîngeroase din ianuarie 1941 s-au soldat 
cu 236 de morţi şi 254 de răniţi. Din totalul morţilor și 
răniților 346 au fost români și 144 evrei, din care morţi 
12015. După starea socială, cei uciși în timpul rebeliunii 


au fost: muncitori şi meseriași — 54; funcţionari comer- 
ciali — 80; şoferi — 51, ucenici — 1; servitori — 4; cas- 
nice — 7; intelectuali — 19; studenți — 10; elevi — 6; 
țărani — 1; comercianţi — 31; necunoscuţi — 24. După 


sexe — 220 bărbaţi şi 16 femei“6. Cea mai mare parte au 
căzut în urma atacurilor date de rebeli asupra sediului 
Președinției Consiliului de Miniştri şi a Palatului tele- 
foanelor din Bucureşti. Între cei căzuţi au fost mulți 
militari, ostași şi ofiţeri. Dealtfel, în timpul rebeliunii, 
legionarii s-au răzbunat deosebit de sîngeros împotriva 
militarilor. Întreg oraşul Bucureşti a aflat de zguduitoa- 
rea scenă petrecută la sediul legionar de pe str. Roma, 
unde aceştia, după ce au tras asupra unei patrule mili- 
tare, văzînd că unul din ostași le scăpase cu viaţă, l-au 
prins, au aruncat pe el două găleți cu benzină şi i-au dat 
foc în plină stradă. Cadavre carbonizate de ostași au fost 
găsite şi în fosta Piaţă a Senatului,.la Podul Izvor etc. 

Rebeliunea a demonstrat mai mult ca oricînd lipsa 
oricărui suport moral-politic al Gărzii de fier. În decur- 
sul ei s-a reeditat, pe planul întregii organizaţii, dezagre- 
garea cunoscută de-a lungul întregii sale existenţe şi, mai 
ales, cea de după procesul Codreanu din 1938. Singurul 
liant al rîndurilor Legiunii s-a dovedit a fi pornirea spre 
jaf şi căpătuială, spre crimă şi teroare, comună tuturor 


1 AMI., fond A, dosar nr. 9093, vol. 27, fila %. 

15 Loc, cit., dosar 9093, volumul 1, filele 255—256; vezi şi Mata- 
tias Carp, Cartea neagră — suferințele evreilor din România, 
1940—1944. Atelierele grafice „Socec SAR“, Bucureşti, 1946, p. 370— 
373. ; 

45 A.MI., loc. cit., fila 256. 


341 


celor ce au constituit osatura acestei sinistre organizaţii. 

În timpul rebeliunii şi în perioada următoare, procesul 
de dezagregare s-a manifestat, în primul rînd, prin adîn- 
cirea contradicţiilor interne dintre diferitele grupuri de 
conducători, ca şi prin părăsirea Gărzii de către o mare 
parte din aderenţi. Motivele au fost diferite: unii deza- 
vuau mișcarea ca atare, alţii îl condamnau pe Horia Sima 
pentru vina de a-i fi tîrît în sîngeroasa aventură, mulți 
s-au dezis de Gardă pentru a nu suporta rigorile legii. 
Nenumărate declaraţii atestă aceste fenomene: „Înșelaţi 
de foştii comandanți, reprobăm actele de teroare și rebe- 
liune... 47; „Cu toată scîrba veștejesc fapta mișelească a 
trădătorilor de neam şi țară... “433; „Îndrumaţi pe căi gre- 
şite de către aceia care avînd pretenţia de a ne fi părinţii 
şi conducătorii noştri corecţi, înșelaţi în buna noastră 
credinţă, ne reîntoarcem în matca noastră adevărată româ- 
nească ... “1% „Nu aprob gestul unor descreieraţi... 439; 
„Mă desolidarizez de capii care ne-au indus în eroare... %!; 
«++ În urma tristului atentat la viața şi onoarea patriei, 
mă desolidarizez de organizaţia care m-a dus orbește pe 
drumul greșit“; ,,... Ne desolidarizăm de acei care ne-av 
înșelat .,.%5%; „,...Acoperiţi de rușine prin faptele a 
cîtorva iresponsabili şi incapabili şefi legionari, care [...] 
s-au [...] angajat pe drumul crimei, jafului şi minciu- 
nei [...] pentru ambiţii mîrșave sau interese personale, 
făcînd astfel jocul [...] dușmanului. Cerem pedepsirea 
_exemplară a acestor trădători... %51. Este, desigur, greu a 
aprecia valoarea unor asemenea declaraţii, care au abundat 
în perioada respectivă. Pentru unii, ele au reprezentat, 
poate, expresia unei sincere dezmeticiri. Pentru alţii, poate, 
numai regretul de a fi fost folosite metode care, pînă la 
urmă, s-au dovedit ineficiente şi compromiţătoare. Pen- 
tru alţii au constituit, desigur, numai o atitudine formală, 
o încercare de a se pune la adăpost de consecinţe. 


„47 AS.B., fond Antonescu, pachet 18, dosar nr. 144, vol. 1, 

fila 502. 7 

1 Loc. cit., fila 534. 

49 Loc. cit., fila 536. 

50 Loc. cit., fila 541. 

51 Loc. cit., fila 553. 

s2 Loc. cit., fila 564, 

53 Loc. cit., fila 569. 

5; Loc. cit., filele 584—585. 


342 


Rebeliunea a prilejuit, totodată, redeschiderea luptei 
între vechii rivali pentru șefia Gărzii de fier, mai ales 
între Horia Sima cu cei rămași credincioşi lui, pe de o 
parte, şi cei grupaţi în jurul lui I[. Z. Codreanu, pe de altă 
parte, fără ca între aceste grupări să existe o deosebire 
principială. de vederi în legătură cu conţinutul general, 
politic-ideologic, al activităţii mişcării legionare. La pro- 
cesul legionarilor din mai-iunie 1941, 1. Zelea Codreanu 
declara: „Mișcarea legionară nu a guvernat după cum 
trebuia să guverneze, întrucît nu s-au respectat principiile 
dictate de «căpitan» și toţi cei căzuţi în Legiune au căzut 
prin trădarea lui Horia Sima [...] Mişcarea de la 20—24 
ianuarie a pornit din singurul interes personal al lui 
Horia Sima55, Este în afară de orice' îndoială că „codrenii“ 
voiau să folosească prilejul pentru îndepărtarea lui Sima 
şi restabilirea patronatului lor asupra acestei organizaţii 
fasciste. Dar şi pentru aceștia, „epoca de aur“ era de do- 
meniul trecutului. Garda de fier, creată şi fanatizată de 
C. Z. Codreanu, era sortită pieirii, cu sau fără I. Z. Co- 
dreanu. De acest adevăr îşi dau seama chiar şi acei șefi 
legionari care, se regrupau pe poziţii opuse lui Sima. Așa 
se explică de ce numeroşi conducători legionari, inclusiv cei 
din familia Codreanu, se orientează spre Antonescu, care 
nu 0 dată se declarase dornic de a trona şi asupra Gărzii 
de fier. Exisţă în această privinţă un document edificator, 
semnat de Decebal Zelea Codreanu, fratele „căpitanului“. 
Este vorba de o scrisoare adresată -lui I. Antonescu la 25 
ianuarie 1941, în care, după o tiradă apologetică asupra 
„căpitanului“, acesta se adresează deznădăjduit lui Anto- 
nescu, jurîndu-i credinţă şi implorîndu-l să salveze „idea- 
lurile şi memoria sfîntă a căpitanului“, în speranţa că pe 
această cale mişcarea legionară își va putea continua exis- 
tenţa şi realiza ţelurile5. În mod asemănător se exprima 
şeful garnizoanei legionare din comuna Mohu, judeţul 
Sibiu, Dragotă Viorel, într-o telegramă către Antonescu: 
„Trecînd peste zilele grele de impas ale mișcării legionare, 
[...] sîntem gata oricînd a ne face datoria [...] Domnule 
general, păşind pe credinţa [...] noastră [...] să împli- 


55 Loc. cit., dosar nr. 9039, vol. 9, fila 81. 


% Loc. cit., fond Antonescu, pachet 18, dosar nr. 144, vol. 1, 
filele 84—85. 


343 


niţi întru totul dorința căpitanului... &57. Din Dornești- 
laşi, la 28 ianuarie i se comunică lui Antonescu că legio- 
narii din localitate „se desolidarizează de conducerea răţă- 
cită ce a fost şi rămîn legionari credincioşi [...] așa cum 
le-a dorit căpitanul, prezenţi oricînd la datorie și contribu- 
ție la noua organizare ce doriţi a da Legiunii“. Aceasta a 
fost atunci tendinţa dominantă în Garda de fier. Mulţi 
legionari care au participat la rebeliune fără a fi avut 
vreun rol organizator, de conducere, precum și alţii care 
n-au activat în acele zile încercau, prin ralierea în jurul 
lui Antonescu, căruia îi ofereau „jurămîntul lor de cre- 
dinţă şi supunere“, să se salveze pe ei şi, în al doilea rînd, 
organizația. Era vorba de o nouă manevră a legionarilor, 
care urmăreau ca, sub scutul lui Antonescu, agreat de 
nazişti, să-şi refacă rîndurile pentru acţiuni viitoare. 
Dealtfel Antonescu declarase chiar în timpul rebeliu- 
nii că va continua să colaboreze cu legionarii credincioși 
lui, pentru consolidarea regimului. În „Apelul Genera- 
lului“ din seara de 22 ianuarie 1941, după dezvăluirea 
actelor agresive începute de „oameni înarmaţi cu mitra- 
liere şi tunuri pregătite de mult de fostul ministru de 
interne, în scopul de a răsturna cu forţa conducerea sta- 
tului“, fără a aminti nimic de Horia Sima ori de legio- 
narii din jurul acestuia, se arăta: „Români. Cu legionarii 
care mai simt inima înlăcrimată a patriei, şi cu toţi acei 
care își dau seama că trebuie să facă front împotriva 
anarhiei distrugătoare, vom face regimul legionar, al oa- 
menilor vrednici“5. Evident, hitleriștii nu erau străini de 
intenţiile lui Antonescu. Referindu-se la o convorbire cu 
acesta, într-o telegramă trimisă lui Ribbentrop la 5 fe- 
bruarie 1941, von Killinger spunea: „Generalul a declarat 
că el personal va conduce organizaţia (legionară. — n.n.) 
și va desemna personal un conducător pentru Legiune“. 
Cînd legionarii au înţeles că șansa lor a apus, foarte 
mulţi dintre ei, cu toată furia împotriva „generalului ciz- 
muliță“, a „generalului de operetă“, cum îl etichetaseră 
în timpul rebeliunii, îl vor asalta, încercînd să refacă sub 
bagheta lui unitatea statului naţional-legionar şi tot lui 
vor căuta să-i încredințeze comanda Gărzii de fier. De- 


57 Loc. eit., fila 5. 

5 Loc, cit., fila 147. 

5 Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 345. 

% Arhiva I.S.1.S.P., fond. nr. 10, dosar nr. 9, G., fila 41. 


344 


mersul lor pe lîngă Ion Antonescu nu era lipsit de temei. 
Citeva exemple vor fi edificatoare: În „Apelul“ lansat 
„către popor“ la 23 ianuarie 1941, după ce deplinge fap- 
tul că legionarii, „Copiii mei, pentru care suferisem, că- 
rora le deschisesem drumul prin lovitura de stat de la 
6 septembrie, pe care i-am luat alături de mine la con- 

ducerea Ţării, le-am dat rosturi în viaţă de multe ori ne- 
măsurate, i-am îndemnat să nu păteze memoria Căpi- 
tanului (sic!) [...], copiii mei dragi, ale căror greșeli 
le-am luat 5 luni în spatele meu, n-au altă mărturie de 
recunoştinţă pentru mine [...] decît să-mi trimeată 
gloanţe și să vrea răsturnarea statului“. El blamează pe 
„netrebnicii care s-au ascuns în Mişcarea Legionară, slujind 
Scopuri străine, de dărimare a Ţării“. El deplingea moartea | 
„tinerilor curaţi, care au căzut într-o luptă de credinţă 

greşită, de răzvrătire absurdă“ şi condamnă pe „aceia 

care i-au dus la moarte, înșelîndu-i, care i-au tîrît într-o 
acţiune nebună, dezlănţuitoare de anarhie și ură, pentru 
a-l părăsi în ultimul moment“ — referirea făcînd-o evi- 
dent la şefii Gărzii de fier în frunte cu Horia Sima. 

După ce aducea mulţumiri armatei pentru contribuţia la 

înfringerea rebeliunii, Antonescu, schiţind perspectivele 

organizării ulterioare a statului, spunea: „Din spiritul 

legionar, din entuziasmul sincer și curat (sic!), din puterea 

de înfăptuire şi din credinţa noastră, tineri dragi, voi topi 

firele cu care vom ţese noua noastră așezare politică“. 

Adresîndu-se legionarilor care-l urmaseră pe Horia Sima 

impotriva sa, „Apelul“ continua: „Ceasuri grele şi mari 

ne aşteaptă. Scutură-ţi, tinere, fruntea întunecată de acei 

care te-au rătăcit în întunericul răzvrătirii și crede în 

generalul Antonescu [...] Aruncă din miîini pistolul 

ucigaș și așteaptă cînd Statul îţi va da în mînă arma [...]- 

Români, voi pregăti marea aşezare politică a Statului. Din 

spiritul legionar, voi întemeia o ordine potrivită sufletului 
nou care s-a așezat în lume într-o comunitate cu Ger- 

mania şi Italia [... “61. 

Noua perspectivă a fost de natură să-i determine pe 
mulţi legionari să-și afirme devotamentul pentru general 
şi să-şi pună speranţe într-o viitoare colaborare cu acesta 
pentru așezarea României pe făgașul pe care, ziceau ei, 
şi legionarii, în spiritul lui Codreanu, l-au promovat. Po- 


ti Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 240—245, 
345 


trivit lui N. Petrașcu, după înăbuşirea rebeliunii, însuşi 
Horia Sima ar fi căutat o împăcare cu Antonescu: 1. Vă— 
zindu-se părăsit de toți — declara Petraşcu —, şi mai ales 
de nemți, în sprijinul cărora a. crezut așa de mult, a vrut 
să se predea în -miinile lui Antonescu... “62, Existenţa 
unui proiect de împăcare, fie şi de circumstanţă, poate 
fi dedusă și dintr-o scrisoare pe care Sima a transmis-o 
Prin prof. Găvănescu lui Antonescu, la 22 martie 1941. 
Petraşcu afirmă că aceasta s-ar fi întîmplat înainte ca 
Horia Sima să fi părăsit țara. În scrisoare, Sima declara, 
printre altele, că a „nădăjduit întotdeauna la o restabi- 
lire a raporturilor“, pentru a „readuce pacea“, pentru o 
„regăsire sufletească“ între Gardă și Antonescu, făcînd 
apel la interesul Axei pentru „această acţiune de totală 
liniștire a ţării“63. Răspunsul lui Antonescu a fost de 
natură să-l lămurească pe deplin pe Sima cum privea el 
continuarea colaborării. Referindu-se la scrisoarea în 
sine, spunea că „nu o pot lua în considerare, fiindcă în 
principiu nu pot trata cu rebelii și găsesc scrisoarea per- 
fidă“64, Deci se confirma că Antonescu era hotărît să rupă 
categoric cu Sima și cu legionarii rebeli, dar, cum se va 
vedea, nu cu toţi legionarii, nu cu cei „loiali“. Dealtfel 
își motiva răspunsul nu numai din consideraţie pentru 
profesorul Găvănescu, ci şi pentru „încrederea pe care 
o păstrez încă legionarilor conștienți și curaţi la suflet, 
cari nu s-au lăsat amăgiţi de autorii faptelor incalifica- 
bile de la 21—24 ianuarie“. La cererea lui Sima de a 
face pace cu legionarii, replica sa a fost formulată fără 
echivoc: „pace am adus prin izgonirea tilharilor_ din 
conducerea şi administraţia ţării. ,.“. Dezamăgit că nu 
putuse aduce „pe făgaşul cel bun“ întreaga mișcare le- 
gionară, Antonescu afirma patetic: „Am acoperit şi am 
apărat în contra tuturor pe legionari ca pe copiii mei, cu 
speranța că se vor supune îndrumărilor pe care le dă- 
deam necontenit și cu credinţa că în cele din urmă vor 
intra pe făgașul cel bun. După odioasa crimă din nN0- 
iembrie am făcut sacrificii de conștiință pentru a-l salva 
de la prăbuşire. Nu m-au ascultat. Din contră, drept 


2 : „, dosar nr. 46 284, vol. 4, fila 57. 

za pei Ta Antonescu, opis 2, pachet 1, dosar nr. 104, vol. 
11. Scrisoarea lui Horia Sima adresată lui I. Antonescu; vezi şi 
ziarul Unirea“ din 16 aprilie 1941; „Universul“ din 16 aprilie 
1941; Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 285—256, 

Yi Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 287. 


346 


răspuns mi-au pus şi mie, părintele și ocrotitorul lor, re- 
volverul în piepi“65, ceea ce denotă că era ta curent cu 
planurile. lui Sima în ce-l privea. Conștient că prin în- 
fvingerea rebeliunii își cîștigase o anumită influenţă în 
opinia publică, element atît de necesar pentru dictatura 
sa personală, nu voia s-o piardă prin o nouă raliere cu 
organizaţia legionară, întotdeauna izolată și repudiată de 
popor. De aceea, în încheiere afirma: „Dacă în condiţiile 
de astăzi şi fără o prealabilă și totală desolidarizare de 
vinovaţi le reîntind mîna și-i ridic din nou pe treptele 

conducerii, voi ajunge la ruptura iremediabilă între mine 
şi popor“66. Deci, în condiţiile date, pentru Antonescu 

continuarea colaborării cu legionarii grupaţi în jurul lui 

„Horia Sima era exclusă, deoarece risca să se rupă de 

cercurile social-politice în care avea influenţă şi mai cu 

seamă de armată. O afirma în acelaşi timp și Killinger, 

relatind conţinutul convorbirii avute la 5 februarie cu 

Antonescu: „Am adresat generalului Antonescu din nou 

întrebarea cum își închipuie dînsul rezolvarea problemei 

legionare. Generalul — spune Killinger — a accentuat 

Sinceritatea sentimentelor sale față de spiritul legionar, 

care va trebui să domine şi pe viitor. Însă deocamdată, 

din consideraţie pentru armată, îi este imposibil ca legio- 

narii să fie încadraţi imediat în aparatul de stat. Armata 

n-ar înţelege acest lucru... “57. Evident, Antonescu, care 

tocmai cu ajutorul armatei cîștigase duelul cu gruparea 

fascistă-legionară, căuta să evite o astfel de perspec- 

tivă. 

Horia Sima şi partizanii săi au fost însă salvaţi de 
susținătorii lor constanţi, de hitlerişti. Foarte mulţi legio= 
nari vinovaţi de actele criminale din ianuarie au fost 
ocrotiţi de trupele germane şi de regimul nazist. Acest 
sprijin a fost acordat pe mai multe planuri. În primul 
rînd, prin facilitarea şi organizarea directă de către tru- 
pele germane de ocupaţie din ţară a trecerii frauduloase 
a frontierei de stat a României spre Germania. Nicolae 
Petraşcu recunoaște că a plecat „în Germania într-un 
tren militar german împreună cu un grup mai numeros 
de legionari““5. În ziua de 31 ianuarie, „într-o garnitură 

% Ibid., p. 294. 

4% Ibid. 

$7 Arhiva I.S.1.S.P., fond nr. 10, dosar nr. 9%, fila 40. 

d A.S.B., fond O, dosar nr. 46284, vol. 4, fila 58. 


347 


Ss 


de tren german au fost găsiţi... 12 rebeli ce intenționau 
să treacă fraudulos frentiera“6% De multe ori, pentru a 
masca fuga legionarilor în garnituri militare germane, 
aceștia au fost echipați în uniforme ale armatei hitleriste. 

Oiiţeri germani, cu asentimentul șefului Misiunii mi- 
litare hitleriste din România, generalul von Hansen, au 
încercat să salveze şi parte din acei legionari cărora li se 
intentase proces de către autorităţile antonesciene, parti- 
cipind ca martori ai apărării. În telegrama raport-infor- 
mativ nr. 795 pe luna martie 1941 a Comandamentului 
militar al regiunii petrolifere se menţiona: „La Tribuna- 
lul militar ain Ploiești, în zilele de 20—21 martie ac, 
s-a judecat procesul unor rebeli din Cimpina. Cu această 
ocazie au apărut ca martori niște ofiţeri germani din 
garnizoana Cimpina. Aceștia, după ce au depus ca ma- 
tori, au asistat pînă la sfîrşitul dezbaterilor, continuina 
să vină și în zilele următoare la dezbateri, sub motiv că 
se interesează de proces. Au luat contact cu inculpaţii, 
le-au dat ţigări şi altele. Faptul a produs indignare în 
rîndurile populaţiei, care a fost informată de cele petre- 
cute. Aceste gesturi — spune documentul — sint privite 
ca o încurajare dată rebelilor şi ca un amestec în politica 
internă a statului“. În timpul procesului, ofiţerii veniţi 
au încălcat grosolan normele procedurale ale justiţiei. 
Astfel, colonelul Hans Vaigt, comandantul garnizoanei 
Cimpina, „s-a prezentat în ședință cu depoziţia scrisă şi, 
deși i s-a pus în vedere că dispoziţiile procedurale opresc 
acest lucru în faţa instanţelor, a continuat să se servească 
de depoziţia scrisă și treptat a tradus-o cuvint cu cu- 
vînt“”1, Locotenent-colonelul von Grapov „s-a prezentat 
de asemeni cu depoziţia scrisă...“ şi „a avut o atitudine 
lipsită de obiectivitate, declarînd că şi-a dat cuvîntul de 
onoare rebelilor că nu vor fi condamnaţi ...«72. Autori- 
tăţile judiciare române au protestat împotriva acestor 
imixtiuni flagrante în treburile interne ale ţării, dar co- 
mandamentele de armă în subordinea cărora erau ofiţerii 
germani le-au luat apărarea, „punînd la punct“ autorită- 
țile românești. Șeful Misiunii armatei Germaniei în Ro- 
mânia (Chef der Deutschen-Wehrmacht Mission in Ru- 


6 Loc. cit., dosar nr. 75, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, 
Misiunea militară germană, fila 378. 

70 Loc. cit., fila 100. 

"1 Loc. cit., fila 90. 

12 Loc. cit., fila 91. 


348 


manien) a transmis la 26 aprilie 1941 Președinției Con- 
siliului de Miniștri adresa nr. I. C. 1243/41 (Geheim), în 
care, printre altele, se spunea: „Constatările Misiunii 
armatei de uscat asupra participării ofițerilor germani la 
procesele legionarilor au dat drept rezultat că toţi ofiţerii 
germani [...] care au dat ascultare invitaţiei tribunalelor 
militare române (deşi nu au fost invitați. — n.n.) de a 
apărea ca martori la aceste procese au avut o purtare 
complet corectă şi obiectivă“73. Semnat: Mit verbindlichen 
Empfehlungen (s.s.) Hansen-General der Kavallerie. 

“ În pofida ajutorului acordat de către Wehrmacht, re- 
beliunea a marcat eșecul legionarismului de a conduce în 
stat. Punerea conducătorilor ei, a o serie de membri în 
solda hitlerismului cotropitor, îndeplinirea de către aceştia 
a ruşinosului rol de trădători şi vînzători ai intereselor 
patriei, alierea cu imperialismul hitlerist cotropitor de 
popoare, precum și actele de vandalism şi de bestialitate 
săvirşite împotriva cetățenilor pașnici au stîrnit mînia fi- 
rească a celor mai largi mase ale populaţiei. - 

Compromisă ca urmare a terorismului practicat, a con- 
cepţiilor străine pe care le promova, Garda de fier a fost 
puternic repudiată de majoritatea covîrșitoare a-poporului 
român. 

Judecînd rebeliunea legionară în urma constatărilor 
personale din acele zile sîngeroase, Marin Simionescu 
Riîmniceanu nota la 24 ianuarie 1941: „Cu toate că Ro- 
mânia este cu sufletul mai departe alături de aliaţii din 
vest [...], ar conlucra loial cu Germania dacă n-ar fi ob- 
sedată că tocmai apropierea de Germania i-a cauzat ma- 
rile pierderi teritoriale şi naţionale, iar recent i-a adus 
războiul civil (rebeliunea. — n.n.) cu un caracter de sălbă- 
ticie necunoscut pină astăzi printre noi. Căci rebeliunea 
a fost întreprinsă exclusiv de acei ciraci care au fost la 
şcoala revoluţionară (citeşte fascism. — n.n.) germană și pe 
care Germania i-a impus la guvern, deși s-au dovedit a fi 
nu numai niște gangsteri sau comitagii, ci pe deasupra 
şi trădători de ţară. Că Germania a putut profita de dispo- 
Ziţia lor de trădători nu încape nici o îndoială, în schimb 
calitatea umană a acestora a păgubit Germania pe plan 
moral, căderea dezastruoasă a guvernului pur legionar 
perpetuind tocmai prima nereușită a ordinii naţional- 


7% Loc. cit., fila 103. 
349 


socialiste pusă în aplicare în altă ţară [...]. Sutele de 
camioane de obiecte furate, descoperite de armată la ca- 
sele și sediile legionare, descalifică definitiv «non ordi- 
nea» în ochii burghezului român, oricît de înclinat era 
acesta să prefere mina forte regimului destrăbălat de- 
mocratic incapabil de a-l mai garanta [...]. Legiunea, azi 
dezvăluită, a fost numai o legiune de tilhari şi crimi- 
nali“'4, 

Lichidarea rebeliunii şi înlăturarea Gărzii de fier din 
viața politică au produs o vie satisfacţie în cele mai dife- 
rite cercuri ale opiniei publice româneşti. În această pri- 
vinţă este necesar a fi reliefate unele particularităţi isto- 
rice ale epocii. Evenimentele politice interne succedate 
după septembrie 1940 au fost de natură să demonstreze 
în toată plenitudinea, pe viu și pe multiple planuri peri- 
culozitatea socială și naţională a legionarilor, a Gărzii de 
fier. Rebeliunea, ca moment culminant al agresivităţii 
și terorismului acestei organizaţii, a avut însă și darul 
de a dezagrega monstruoasa simbioză creată de hitleriști 
între Garda de fier și Antonescu, care alcătuiseră faimo- 
sul stat „naţional-legionar“. Planurile hitleriștilor au obli- 
gat pe arbitrii fascişti să fie favorabili lui Antonescu, și nu 
Gărzii de fier, deşi statele de serviciu o avantajau pe 
aceasta din urmă. . 

Ion Antonescu a profitat din plin și de starea de spirit a 
opiniei publice. Acest fenomen se datora, în mare mă- 
sură, faptului că în acea perioadă regimul de dictatură 
militară-fascistă nu-și arătase încă toate urmările ca- 
tastrofale asupra ţării, iar poporul nu cunoscuse încă toate 
consecinţele dominaţiei hitleriste asupra României. Masele 
de cetăţeni, a căror situaţie, liniște, viaţă, avut, viitor fuse- 
seră amenințate de legionari,-au primit cu ușurare zdrobi- 
rea rebeliunii de către armata română, al cărei comandant 
suprem era Antonescu, ca şi măsurile adoptate ulterior de 
acesta în vederea lichidării urmărilor dezmăţului legionar. 
În acest context își găsesc explicarea diferitele forme prin 
care cercuri ale opiniei publice româneşti şi-au exprimat 
aprobarea faţă de acţiunile armatei. De exemplu, prin 
adresa nr. 33854 din 30 ianuarie 1941, comandantul 
Diviziei a 13-a infanterie Ploieşti raporta Președinției 
Consiliului de Miniştri (generalul Șteflea) următoarele: 


4 Arhiva 1.S.1.5.P., fond XV, dosar 3019, fila 39—40. 
i 330 


în ziua de 30 ianuarie 1941 „a avut loc la Ploieşti întru- 
nirea unui număr de 227 personalități din lumea inte- 
lectuală“, unde, „într-o atmosferă de înălțare sufletească, 
au luat cuvîntul reprezentanții tuturor categoriilor de 
profesiuni, exprimînd în numele lor şi al corpului din care 
făceau parte [... ] recunoştinţă faţă de oştirea ţării ... *. 
Țăranii şi intelectualii din Ghergani-Dimboviţa, într-o 


scrisoare adresată Consiliului de Miniştri, își exprimau 


mulțumirea că au fost scăpaţi „de bandele rebele legio- 
nare din această regiune...“, care „au barat şoselele, au 
jefuit populaţia. Cerem — se spunea în încheiere — pe- 
depsirea lor exemplară“'€, În comuna Otopeni-llfov, ofi- 
cialităţile au organizat o ceremonie religioasă în memoria 
ostașilor căzuţi în lupta cu legionarii în timpul rebe- 
lunii”. „Toţi funcţionarii Inspectoratului. camerelor agri- 
cole din Oltenia“ își exprimau satisfacția pentru zdrobi- 
rea „dușmanilor şi netrebnicilor neamului““8. Doi inspec- 
tori generali din Ministerul Agriculturii îşi exprimau 
mulțumirea pentru lichidarea agresiunilor legionare „din 
zilele de groaznică amărăciune [...] ce ar fi dus la prăbu- 
Șirea ţării“, Un fost .atașat comercial din București, 
„din dragoste de ţară“ și din „conştiinţa datoriei faţă de 
acest popor vrednic şi luminată, își declara recunoştinţa 


Îaţă de oştire, care a stăvilit „năpraznica nenorocire abă- — 


tută asupra acestei țări, datorită unor rătăciţi: care în 
inconștienţa lor, dînd mîna cu borfașii și'dușmanii noştri, 
au pingărit tot ce aveam mai sfint: cinstea şi dragostea 
faţă de glia strămoşească“80, Un fost preşedinte al Came- 
rei de muncă din Bucureşti își exprima satisfacția pentru 
măsurile luate în vederea zdrobirii agresiunilor legionare 
şi asigurarea „respectului muncii, al avutului şi al vie- 
ţii umane“, împotriva acestor „bande de fraudatori du- 
bioși și de agenţi provocatori, aflaţi în slujba intereselor 
dușmanilor ţării“s, a 

La crearea unui puternic ecou în opinia publică au 
avut o contribuţie importantă articolele din presa oficială. 


75 A.S.B., fond Antonescu, pachet 18, dosar nr. 144, vol. 1, 
fila 129. 


15 Loc. cit., fila 124. i 
1 Loc. cit., fila 9%. | 

„oc. cit., vol. 2, fila 19. 

1 Loc, cit. fila 27. 

6 Loc, cit., filele 45—47. 

8 Loc. cit., fila 60. 


351 


4 


Astfel, chiar un ziar de dreapta cum era „Curentul“, în 
numărul din 28 ianuarie 1941, atrăgea atenţia asupra în- 
văţămintelor pe care poporul român trebuie să le reţină 
din tragicele evenimente provocate de legionari, con- 
semnind că „au fost împuşcaţi soldaţi şi ofiţeri români, 
unii soldați au fost arşi de vii, alţii dezbrăcaţi şi insul- 
taţi. Se pot citi asemenea lucruri — se întreba autorul 
articolului — fără ca întreaga conştiinţă românească să 
nu freamăte de durere?“ Ziarul „Timpul“ din 8 februa- 
rie 1941, încercînd să stabilească o legătură între orien- 
tarea ideologică a legionarilor şi practicile teroriste la 
care au recurs în decursul rebeliunii din ianuarie, sub- 
linia că, la „dezvoltarea unor procese ideologice şi a unor 
tendinţe de stăpinire politică și socială [... ], deosebirilor 
de credințe sau: de metode, era de aşteptat să se adauge 
ura și patima semănate de profitorii naivităţii colective, 
de pescuitorii în apă tulbure, care în nici un caz nu 
lucrau şi nici n-ar fi putut lucra spre binele po- 
porului românesc, ci numai în profitul unor forţe străine 
de aspiraţiile, de nevoile şi de bucuriile noastre na- 
ționale“. În aceeași zi, un alt ziar, „Acţiunea, în- 
tr-un articol intitulat „Confruntarea românilor cu isto= 
ria“, amintind dictonul latin „salus populi suprema lex 
esto“, atrăgea atenţia că acesta avea valabilitate pentru 
toate timpurile și în toate împrejurările. Autorul menţiona 
că astfel de aventurieri care vin și pleacă, istoria îi re- 
pudiază, „...un popor e însă etern. Și pierd acest drept 
la veșnicie numai popoarele care nu și-au apărat per- 
manența, numai acelea care au permis individului trecă- 
tor să dărime prin acte necugetate temelia de durată a 
existenţei lor. România — continuă ziarul — a trăit de 
curînd evenimente ce au dat un tragic avertisment ușu- 
rinței noastre...“ În gazeta „Ordinea“ din 9 februarie se 
făcea constatarea că „atiţia și atiţia cetăţeni au văzut cu 
propriii lor ochi şi au judecat cu propria lor conștiință 
întristătoarele evenimente desfăşurate în zilele de 23, 
24 şi 295 ianuarie şi au fost adînc îngrijoraţi pentru li- 
niștea ţării, cît și pentru viața lor însăși. Nimeni e 
constata ziarul — nu ar mai voi vreodată să treacă prin 
asemenea momente“. 

Aceste luări de poziţie aprobatoare pentru lichidarea 
rebeliunii legionare se îmbinau cel mai adesea cu exal- 
tarea meritelor lui Ion Antonescu. 


352 


În continuare pe calea trădării 
naţionale 


După înăbuşirea rebeliunii, Garda de fier a fost înlă- 
turată de la putere, iar pe ruinele statului naţional-legio- 
nar a fost statornicit regimul de dictatură-militară fas- 
cistă, patronat de generalul Ion Antonescu. Grupul Etnic 
German a rămas singura forță politică recunoscută în 
„România. Suportul principal al noului regim l-a consti- 
tuit armata germană de ocupaţie. În exercitarea puterii 
Antonescu s-a mai bizuit, pe plan intern, pe poliţie, jan- 
darmerie, armată, organele de informaţii şi justiţie, pe 
administraţia de stai. Aparatul central şi local de stat a 
fost pus sub controlul armatei. La 27 ianuarie Ion An- 
onescu şi-a constituit noul guvern, compus, în covirşi- 
toare majoritate, din militari şi cîţiva „specialişti“ civili 
apropiaţi lui. Reprezentind. virfurile burgheziei reacţio- 
nare, guvernul avea ca platformă politică, în condiţiile 
dominaţiei Germaniei naziste, apărarea intereselor bur- 
gheziei. Caracterizind fizionomia noului regim, Lucrețiu 
Pătrășcanu scria că acesta „nu se sprijinea pe un partid 
militarist sau pe o grupare ofițerească. E] nu era creaţia 
unui curent predominant în sînul corpului ofițeresc. El 
nu avea o culoare politică precisă[...], nu reprezenta nici 
9 iracţiune a burgheziei sau moşierimii care ar fi avut 
de înfrânt opoziţia declarată sau mascată a unei alte 
iracţiuni ale aceleiaşi burghezii sau moşierimi [...]. Re- 
prezentind  virfurile burgheziei reacționare (regimul. 
— nm), a încercat să-și creeze o platformă din apărarea 
intereselor comune întregii pături stăpînitoare din ţară, 
interese care nu constituiau nici obiect de. dispută, nici 
de concurenţă între diferitele ei fracțiuni [...]. În mă- 
sura în care noul regim era antigardist și organiza în mod 
sistematic represiunea împotriva cadrelor legionare rămase 
în ţară şi mai departe în activitate, el acţiona în. interesul 
păturilor fundamentale ale burgheziei româneşti, stinje- 
nite, dacă nu amenințate în stăpînirea lor de foştii gu- 
vernanţi“!. . 

După cum sublinia Partidul Comunist Român în do- 
cumentul „De la regimul legionar la dictatura militară“, 


! Lucrețiu Pătrăşcanu, Sub trei dictaturi, p. 276—277. 


393 


pa 


elaborat la 26 febiuarie 1941, „marii capitaliști și moșieri 
români [...] au întronat dictatura militară, în frunte cu 
dictatorul general Antonescu, care prezidează noul gu- 
vern de generali“?. În acest 'document, Partidul Comu- 
nist Român aprecia că „marii capitaliști și moșieri au 
instaurat dictatura teroristă militară să înece în sînge 
orice rezistenţă a poporului trudit împotriva planurilor lor 
criminale, războinice [... ]. Ei vor încerca să înece în sînge 
orice rezistenţă a maselor celor ce muncesc împotriva 
asupririi şi jefuirii lor nemaipomenit de barbare şi să 
umple închisorile și lagărele de concentrare cu noi mii . 
şi zeci de mii de muncitori, ţărani, intelectuali, care vor 
lupta, în fruntea poporului român, împotriva politicii de 
război şi de trădare naţională a regimului actual. Iată ce 
ne pregătește dictatura militară, în frunte cu generalul 
Antonescuă, 

Noul regim va lua un ansamblu de măsuri dictutoriale,, 
justificate iniţial de către Antonescu ca fiind reclamate 
de nevoia lichidării acţiunilor rebelilor legionari, dar în 
fapt folosite pentru înăbușirea luptei revoluţionare a ma- 
selor populare, împotriva mișcării antifasciste .și, în pri- 
mul rînd, a comuniștilor. În acest scop a fost, cie exem- 
plu, adoptat „,Decretul-lege pentru reprimarea faptelor 
ce pun în primejdie existenţa și interesele statului“ din 
5 februarie 1941. În „expunerea de motive“ se menţiona 
că decretul a fost elaborat „avind în vedere ultimele 
evenimente, care au tulburat profund liniştea publică și 
ordinea în stat“. Emis după rebeliune, textul părea a se 
referi direct la mișcarea legionară. Atit numai că nici 
expunerea de motive a Ministerului de Justiţie, nici 
declaraţiile lui Antonescu în legătură cu decretul men- 
ționat nu precizau acest lucru, ci lăsau deschise sancţiu- 
nile prevăzute pentru orice fel de activităţi politice care 
veneau în contradicţie cu interesele regimului dictaturii 
militare-fasciste. Antonescu sublinia că prevederile decre- 
tului-lege au ca menire a opri „munifestările politice“ și 
a sancţiona „orice atingere a intereselor statului“, El 
cerea presei să comenteze pe lup dispoziţiile decretului, 
pentru ca toată lumea să cunoască rigorile legii... „pen- 
PRE BE 

> „De la regimul legionar la dictatura militară“, Arhiva 1.5.LS.P., 
cota Ab. XXV—3. 

3 Ibid. | 

4 „Timpul“ din 7 februarie 1941. 


354 


bu apărarea unităţii şi liniștii noastrefî.. Concomitent 
s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru o seamă de in- 
fracțiuni: posedarea sau portul de arme, muniții, explo- 
zibil fără autorizaţie legală; jefuirea în bandă, indiferent 
de numărul participanţilor, a depozitelor publice de ma- 
teriale, mărfuri, muniții, armament, explozibili, a caselor 
publice de bani sau valori; sustragerea de muniții, arme 
de orice fel din cazărmi, depozite, fabrici aparţinînd sta- 
tului sau particularilor, sau din orice local al armatei ori 
al autorităţilor care aveau sarcina menţinerii ordinii; tra- 
gerea cu armele din clădiri ori adăposturi sau de oriunde 
asupra membrilor guvernului, organelor autorităţii pu- 
blice sau armatei, indiferent de rezultatul obţinut; .ocu- 
parea fără drepi legal a edificiilor publice. Toate aceste 
prevederi îi vizau, evident, pe legionari. În acelaşi timp 
insă, decretul prevedea pedeapsa cu moartea pentru 0 
seamă de fapte care, considerate de Codul penal drept 
infracţiuni, avuseseră pînă la acea dată stabilite alte 
sancțiuni. Din categoria acestora făceau parte: „uneltirea 
contra ordinii sociale“, calificată în nenumărate rînduri: 
dle regimul burghez drept delict și utilizată ca atare pen- 
tru înăbușirea, cu ajutorul justiţiei, a luptei revoluţionare 
a poporului român; „instigarea antimilitară“, care - viza 
indeosebi lupta împotriva pregătirilor de război ete. Era 
clar că ascuţișul legii urma să fie îndreptat cu precădere 
„impotriva luptei antifasciste şi antirăzboinice, a mișcării 
muncitorești. Nenumărate fapte aveau să confirme cu 
prisosinţă că adoptarea unor asemenea decrete a avut în 
vedere nu suprimarea legionarilor, a posibilităţii lor de a 
acționa, ci îngrădirea, sub acest pretext, a oricărei mani- 
testări de protest a maselor largi populare, a mişcării co- 
muniste și muncitoreşti. Ca dovadă, la 18 aprilie 1941, 
generalul Antonescu se şi grăbea să șemneze un decret 
prin care dispunea să se suspende pe timp de 5 ani exe- 
cutarea pedepselor pentru delicte, dacă aceste pedepse 
pronunţate de instanţele civile şi militare nu depășeau 
5 ani prin hotăriri rămase definitive, pentru infracţiuni 
săvirşite în legătură cu rebeliunea de la 21—23 ianuarie 
19416. Nu s-au stins încă ecourile presei care îl elogiau 
pe Antonescu pentru modul cum știa să „mîngiie dure- 


rile“, să „tempereze panicile şi ura“, şi la 3 mai 1941 ge- 


% Ibid, 
6 „Curierul Temeiului“ din 1 mai 1941. 


395: 


4 ? 

neralul semna un nou decret-lege privind prelungirea 
termenului de predare a armelor, acțiune care, conform 
decretului din 5 februarie, trebuia terminată în 48 de ore 
de la apariţia legii. Fără îndoială, „clemenţa“ lui Anto- 
nescu a fost de natură să-i încurajeze pe legionari. De- 
altfel, trebuie subliniat că Antonescu a avut o atitudine 
indulgentă faţă de membrii Gărzii de fier chiar imediat 
după rebeliune. Înaintea semnării decretului din februa- 
rie, el a transmis tuturor organelor de anchetă și justiţie 
ordinul de a trata pe legionari „cu toată omenia“?. Evi- 
dent, presa vremii a desfăşurat o largă campanie și în ju- 
rul acestui gest de „părinte iertător“s. Ziarul „Ordinea“ 
traducea în felul său propriu aceste măsuri, acreditînd 
ideea că, chipurile, Antonescu ar fi urmărit astiel „ca şi 
cei din urmă dintre rebeli să se declare păgubașşi şi să re- 
nunțe definitiv la plăcerea de a tulbura o ţară care are 
nevoie de liniște“?. Salutînd gestul lui Antonescu, ziarul 
„România nouă“ din 2 februarie îşi alătura glasul coru- 
lui presei oficiale, subliniind: „Deci încă o dată tratamen- 
-tul uman al celor cercetaţi actualmente este primul pas 
cuminte spre refacerea solidarităţii sufleteşti a tuturor 
românilor“. Toate acestea erau, bineînţeles, continuarea 
campaniei. favorabile regimului dictaturii antonesciene, 
care a început odată cu înăbușirea rebeliunii. 

Desigur, lon Antonescu nu renunţase la hotărirea de 
a sancţiona pe capii rebelilor legionari, mai ales că cei 
ce au putut fi arestaţi erau, de fapt, elemente ce deţinu- 
seră roluri minore în comparaţie cu cei fugiţi în Germa- 
nia. Dar Antonescu considera, se pare, că atît pentru 
cei din ţară cît şi pentru cei fugiţi, un exemplu nu putea fi 
decît binevenit. Astfel, în procesul care a avut loc în lunile 
mai-iunie 1941, Horia Sima şi alţi conducători legionari 
— Iașinschi, Girneaţă, Papanace, Petrașcu, Trifa, Grozea 
ete. — aflaţi deja în Germania, au fost condamnaţi la 
muncă silnică pe viaţă. În iulie au fost judecaţi legio- 
narii care au organizat asasinatele de la Jilava. Din 38 
de acuzaţi 20 au dispărut, 17 au fost judecaţi sub stare 
de arest, iar unul, mobilizat, n-a fost adus la proces. Sen- 
tinţa a fost pronunţată la 22 iulie 1941 şi din contextul 
ei rezultă că 20 acuzaţi au fost condamnaţi la moarte — 


7 Invierea“ din 2 februarie 1941. 
5 Ordinea“ din 2 februarie 1941. 
% Jbid. 


396 


Ştefan Zăvoianu, Marcu Octavian, Gheorghe Creţu, Ion 
Tănăsescu, Dimitrie Grozea, Stănicel Octavian, Boieriu 
Traian, Ţurcan Ion ş.a.; cinci au fost condamnaţi la muncă 
silnică pe viață; şase: — la cîte 10 ani închisoare corec- 
țională; cinci achitaţi. În ziua de 28 iulie au fost execu- 
taţi: Ștefan Zăvoianu, Gheorghe Creţu, Marcu Octavian, 
Savu Constantin, Dumitru Anghel, Anghel Oprea și Ion 
Tănăsescu. | 


= 


„În pofida acestor măşuri de reprimare a organizatorilor 
rebeliunii şi executorilor asasinatelor de la Jilava, fondul 
principal de cadre al Gărzii de fier a fost conservat. Adău- 
gind la aceasta clemenţa lui lon Antonescu, lipsa unor 
măsuri severe care să-i facă absolut inofensivi, se înţe- 
„lege de ce legionarii au continuat să constituie o reală 
primejdie pentru poporul român. Așa se explică şi fap- 
tul că odiosul masacru organizat de Gestapou împotriva 
populaţiei evreieşti ce a avut loc la Iaşi, în iunie 194], 
şi căruia i-au căzut victime 3233 de evrei, a fost şi 
„opera“ unor rămăşiţe ale Gărzii de fier. Îmbrăcate în 
haine militare ori nu, alături de alte elemente dezumani- 
zate, acestea şi-au dat concursul trupelor germane de 
ocupaţie în efectuarea monstruosului măceli!. Iar legionarii 
care au fugit în Germania vor fi folosiţi de guvernul na- 
zist drept element de diversiune şi spionaj pentru a de- 
termina angajarea tot mai amplă şi mai sigură a Romă- 
niei în mecanismul economic, militar și politic al celui 
de-al treilea Reich. Într-o primă fază, ei au fost supuși 
unui regim de lagăr sau de domiciliu obligatoriu, cu un 
evident scop politie de conservare. În patrimoniul rezer- 
velor politice ale lui Hitler, ei au constituit „o echipă de 
schimb“, de a cărei existenţă i se amintea din cînd în cînd 
lui Antonescu. Gestapoul i-a utilizat, împreună cu repre- 
zentanţii secţiunii N.S.D.A.P. pentru România, în activita- 
tea de spionaj împotriva ţării noastre. Ambele organiza- 
ţii hitleriste au conlucrat pentru a salva cît mai mulţi tră- 
dători şi aventurieri, aflaţi de mult în solda lor. Acţiu- 
nea a început încă imediat după rebeliune. Casa ger- 
mană din Bucureşti a adăpostit şi a protejat o serie de 


10 Asasinatele de la Jilava... Snagov și Strejnicul — 26—27 
noiembrie 1940, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucu- 
reşti, 1941, p. 2—3. 

1 A, Kareţki, M. Covaci, Zile însingerate la Iași, Editura poli- 
tică, Bucureşti, 1978, p. 61, 65, 73, 79, 89, 105. 


357 


căpetenii legionare, printre care Ilie Giîrneaţă, Vasile 
laşinschi, Corneliu Georgescu și Crișu Axente. Alţii şi-au 
găsit refugiu la sediile unor agenţii ale Gestapoului din 
București, iar de aici au fost transportaţi în Germania. 
Despre legionarul Cernea, fost inspector general de sigu- 
ranță după 6 septembrie 1940, se ştia, de pildă, că, ajuns 
la Berlin, a fost primit de comisarul gestapovist Legath, 
cu care ocazie tot lotul plecat odată cu el a fost pus 
sub ocrotirea Gestapoului. A 

La 5 martie 1941 a fost transportat spre Viena, de 
către reprezentanţii Gestapoului din București, un nou 
grup de circa 48 de legionari, în fruntea cărora se găseau 
Nicolae Petrașcu, secretarul general al mișcării, Traian. 
Boieriu, asasinul profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Mad- 
gearu, Dimitrie Grozea și alţii. Pentru a nu fi identificaţi, 
ei fuseseră îmbrăcaţi în uniforme militare germane, duşi 
în gara Bucureşti-mărfuri și îmbarcaţi în vagoane cu 
destinația Viena, unde li s-a făcut o primire uproape ofi- 
cială de către Obersturmfiihrerul SS Zaischka. 

Legionarii ajunși în Germania âu fost cazati la o vilă 
a SS-ului din localitatea Berkenbriuch, situată în apro- 
piere de Berlin. Cei din grupul sosit mai tîrziu, format 
din 84 de legionari, au fost cazaţi în localilatea Rostok, 
'sub comanda lui Nicolae Petrașcu. Pe lîngă cele două 
grupuri de legionari, Himmler a numit ca delegat al său 
pe comisarul Legath, iar Ribbentrop, ministrul de ex- 
terne al Reichului, pe consilierul de legaţie Rade- 
macher. 

Constantin Papanace, neîmpăcat cu soarta sa, i-a propus 
lui Himmler o formulă nouă de guvern legionar, care să 
conlucreze cu generalul Antonescu. Himmler și alte ca- 
petenii naziste, după spusele lui Nicolae Petrașcu, s-ar 
fi declarat de acord, cu condiţia ca noul guvern să cedeze 
Germaniei „industria grea din România“. Dar, în urma 
faptului că Antonescu a pus la dispoziţia trustului „G6- 
“ ving—Werke“ uzinele „Malaxa“, formula lui Papanace 
a rămas fără obiect. . 

în ceea ce privește situaţia Gărzii de fier în interior, 
se impune sublinierea că după rebeliune a avut loc un 
proces rapid de dezagregare politică şi organizatorică, 
Mulţi legionari îl condamnau pe Horia Sima și-l făceau 
văspunzător pentru soarta deloc de invidiat pe care 0 
aveau fie în închisori, fie pe front, fie aflaţi în libertate, 
dar mereu în atenţia organelor de poliţie, jundarmerie, 


328 


siguranţă etc. O situaţie mai liniştită au avut-o acei Je- 
gionari care erau grupaţi în jurul adepților familiei Co- 
dreanu şi care condamnaseră sau conlamnau ever pe 
Horia Sima pentru vina de a li prăbuşit Garda de fier, 
jurîndu-i credinţă lui Antonescu. Faţă de aceştia penr- 
ralul va dovedi cea mai mare clemenţăl?. 

Totuși, legionarii rămaşi credincioşi lui Iloria Sima în- 
cearcă să-şi refacă rîndurile, așteptind momentul potrivit 
unei noi răfuieli cu Antonescu sau unei conjuncturi favo- 
rabile preluării puterii de stat cu ajutor nazist. Imediat 
după înăbuşirea rebeliunii şi plecarea în Germania a lui 
Horia Sima, a lui Nicolae Petrașcu şi a altor conducători 
legionari, în prim-planul resturilor Gărzii de fier din in- 
terior se impune Vasile Boldeanu. „După rebeliune — 
consemnează un document din epocă — Boldeanu, care 
avusese rolul de sfătuitor al lui Horia Sima în toate ac- 
țiunile politice şi dirijor din umbră (S.n.) al mișcării le- 
gionare, rămîne în ţară ca cel mai dinamic [...] reprezen- 
tant al acesteia. Primind de la Horia Sima, înainte de 
fuga acestuia, misiunea de reorganizare a cadrelor, şi-a 
creat un comandament sub conducerea sa“!?. Arestat în 
mai 1941, este condamnat la 10 ani muncă silnică, iar în 
noiembrie 1943, condamnat, în contumacie, la moarte!f. 

Acţiunile antinaţionale ale legionarilor aflaţi în străi- 
nătate, ca şi ale multora din interior, se vor corela, tot mai 
amplu, cu ale naziștilor, în scopul antrenării ţării la re- 
morca Germaniei naziste. În acest scop, spionajul nazist 
şi-a extins necontenit antenele în România, legionarii 
constituind principalul mediu din care îşi va recruta 
asentura. ” 

După cum rezultă dintr-un document al S.S... cu 
nr. 427/1 din 1943, în ţara noastră acționau următoa- 
rele organe de spionaj hitleriste: două sucursale ale 
Gestapoului şi Abwehrului, serviciul de spionaj al Le- 
gaţiei germane, serviciul de spionaj al secţiunii N.S.D.A.P. 
pentru România şi serviciul de spionaj al Grupului etnice 
german. Aceste oficine urmăreau în principal: „atitudi- 
nea guvernului român faţă de Reich“, „relaţiile guver- 
nului Antonescu cu anglo-americanii, cu democraţii ro- 
mâni şi, în general, cu elementele antigermane“, „activi- 


!2 Vezi Pe marginea prăpastiei, vol. II, p. 268—281. 
13 A.M.I., fond O, dosar 28 264, fila 61. 
1 Loc. cit., fond A, dosar 24 225, fila 358. 


Ş 399 


a 


tatea oamenilor democrați români“, „menţinerea relaţiilor 
cu legionarii din ţară și utilizarea acestora în scopuri po- 
litice şi informative“, „atitudinea armatei române față 
de politica și armata germană“, „alcătuirea de fişe pentru 
ofiţerii superiori români“, „activitatea comunistă în Ro- 
mânia“, „supravegherea autorităţilor românești și a or- 
ganelor polițienești“, „supravegherea S.S.1.“«, „colecţiona- 
rea de date şi informaţii privind propaganda antigermană, 
defetistă, alarmistă“ etc.15. 

Organele de contrainformaţii ale Serviciului special de 
informaţii român, care reușiseră să depisteze atit ofici- 
nele de spionaj. cît şi obiectivele urmărite, precizau în 
același document că „în special legionarii sau simpati- 
zanţii sînt utilizaţi de organele informative germane“, că 
„numeroși legionari şi simpatizanți legionari sînt anga- 
jaţi ca informatori în serviciile informative germane“!6. 
De pildă, Alfred Veidner, agent al Gestapoului, ţinea le- 
gătura cu legionarii Alexandru Constant, vechi agent al 
Gestapoului, şi cu un anume Panaitescu. Hans von 
Haefter, alt agent al Gestapoului, avea legături prin Ion 
Gogonea cu legionarii din „corpul răzleţi“. Frantz IHoe- 
nig, agent acoperit al Gestapoului, care lucra sub masca 
de „funcţionar al firmei «Macazul»“, era în legătură cu 
legionarul Vasile „Băncilă. Hoenig a sprijinit şi scoaterea 
din ţară a numeroși legionari urmăriţi de autorităţi. Al- 
fred Hartwerg, agent al secţiei I a Gestapoului, ţinea 
legătura cu legionarul Vladimir Dumitrescu. Eduard 
Schonhardt, agent al secţiei a III-a a Gestapoului, care 
își: desfășura activitatea în România sub titulatura de 
funcţionar al Băncii „Pandora“, avea misiunea să finan- 
ţeze organizaţia legionară. Relaţii strînse cu legionarii au 
avut şi numeroși alţi oameni ai Gestapoului: Kurt Gra- 
fiuss, Fritz Ljungberg, Hans Stalte, Hans Berteh, Max 
Kopke, Angrest Schaud, fost şef al secţiei a VIl-a a 
Gestapoului ș.a., veniţi în România cu diferite însărcinari 
oficiale şi, mai ales, ca așa-zişi funcţionari ai firmelor cu 
capital german!”. 

In cea de-a doua jumătate u anului 1943 şi începutul 
anului 1944, în condiţiile în care raportul de forţe pe 
teatrele de operaţii militare, îndeosebi pe frontul so- 


15 A.S.B., fond A, dosar nr. 88294, vol. 19, filele 384—386. 
16 Loc. cit., fila 393. i 
1 Loc. cit., dosar nr. 9 546, vol. 15, partea a II-a, filele 358—363. 


360 


vieto-german, se schimbă radical în defavoarea Germa-, 
niei naziste, aceasta îi va destina României un rol tot 
mai mare în planurile defensive ale Wehrmachtului, fapt 
pentru care organele de informaţii naziste îşi intensifică 
eforturile pentru a-și asigura spatele. Și de astă dată legio- 
narii și Grupul Etnic German vor ocupa locul central. Un 
obiectiv imediat al planului acestora l-a constituit depis- 
tarea și lichidarea oricăror forme ale mișcării de rezistenţă 
antihitleristă din România şi sporirea gradului de angajare 
a ţării în mecanismul economic şi mai ales militar al 
Germaniei. În decembrie 1943, organele de informaţii ro- 
mânești erau în posesia a numeroase date referitoare la 
activitatea intensă a organelor informative şi represive 
germane pe teritoriul României. În acest scop, în ţară au 
„fost aduse numeroase grupuri de SS-işti, pregătiţi special 
ca, în caz de nevoie, împreună cu formaţiuni ale Grupului 
Etnic German și legionare, să ocupe principalele puncte 
strategice ale Capitalei şi ale marilor oraşe ale ţării: Poșta, 
Telefoanele, Societatea de Radiodifuziune, Statul-Major, 
cazărmile armatei, Preşedinţia Consiliului de Miniștri şi 
alte instituţii guvernamentale și politico-administrative din 
Bucureşti și provinciel?. „În vederea executării acestor mi- 
siuni — consemnează un document al Serviciului Special 
de Informaţii din 2 decembrie 1943 — unităţile SS şi 
Grupul Etnice German păstrează contactul cu Comanda- . 
mentul legionar, colaborînd cu membri ai mişcării legio- 
nare. Comandamentul Grupului Etnic German este în con- 
tact permanent cu Comandamentul legionar clandestin, 
conlucrind asupra problemelor de interes comun“!?. În ace- 
lași document se precizează -faptul că „elementele legio- 
nare, încadrate în serviciile informative germane, duc 
aceeași acțiune de denigrare și lezare a intereselor ţă- 
rii [...]. Materialele informative adunate de serviciile spe- 
ciale ale mișcării legionare şi prezentate cercurilor ger- 
mane sînt în flagrantă contradicţie cu realitatea“. Pentru 
încurajarea acţiunilor puse în slujba Germaniei naziste, 
„legionarii au fost informaţi de aceste servicii (de spio- 
naj germane. — n.n.) că Reich-ul se sprijină pe mişcarea 


15 A.M.I., fond D, dosar nr. 229, volumul 161, fila 25—26. 
1 Ibid., fila 26. 
20 Ibid., fila 23. 


361 


legionară, care va primi în curînd satisfacția, fiind totul 
pregătit pentru o lovitură de stat [...] Această stare de 
lucruri a produs mult optimism în rîndurile legionarilor, 
care sint convinşi că vor fi sprijiniți de dl. Himmler“?!. 

Increzători în această perspectivă, legionarii din ţară, 
la ordinul lui Horia Sima, întreprind numeroase acţiuni: 
de reorganizare şi „eliminare a elementelor dubioase 
şi menţinerea legăturilori??. Exact în acest timp este 
semnalat la Belgrad un grup de 64 de legionari con- 
dus de Horia Sima, precum şi altul la Sofia, condus de 
Nicolae Petrașcu, pregătindu-se -ca, împreună cu alte 
grupuri de legionari din străinătate, să „intre în ţară“ la 
momentul oportun pentru a acţiona după dispoziţiile pri- 
mite de la Berlin. „La Belgrad — consemna un docu- 
ment al aceluiaşi organ de informaţii român, datat 4 de-. 
cembrie 1943 — Horia Sima este ţinut la Comandamentul 
armatelor germane din Iugoslavia, avînd, pe lingă garda 
lui personală, o gardă militară germană formată din ele- 
mente de la unităţile «Adolf Hitler», care îl însoțesc în 
mod permanent“. Contactul dintre Horia Sima şi orga- 
nizaţiile legionare simiste din ţară se făcea „in cazuri 
urgente prin telegrame cifrate, primite de posiul de radio 
«Wehrmacht Luftwafe Băneasa»“%. La Vamna—bBulgaria 
era de asemenea pregătită „o organizaţie legionară cu ca- 
racter țerorist, care va avea de îndeplinit anumite mi- 
siuni în România“ — consemna un alt document din ace- 
laşi timp. „Organizaţia păstrează legături la București 
prin intermediul lui Walther, de la serviciul de informa- 
ţii“ nazist din Bucureşti?!. ; 

Concomitent cu aceste acţiuni, serviciile de informaţii 
ale Reich-ului au formulat, la sfîrşitul anului 1943, nu- 
meroase soluţii menite a consolida poziţiile germane în 
România. Știut este că în cazul în care Antonescu nu ar 
mai fi fost capabil să răspundă pretențiilor mereu spo- 
rite ale Germaniei naziste, legionarii urmau a-i lua locul, 
după cum preconizase Hitler cu mult timp înainte. De- 
altminteri, ori de cîte ori se iveau animozităţi între gu- 
vernele român și german, fie în legătură cu sporirea 
cererilor naziste faţă de România privind creșterea cole- 


21 Ibid,, fila 27. 
22 Ibid., fila 28. 
2% Ibid., fila 43. 
21 Ibid., fila 28. 


362 


lor de cereale şi petrol livrate Germaniei, fie insistenței 
din partea României faţă de Germania de a-și achita 
obligaţiile financiare faţă de ţara noastră, „în mod siste- 
matic, agenţiile de presă germane lansau versiuni și știri 
cu caracter alarmant, privitoare la schimbarea de regim 
în România cu guvern legionar, versiuni care, ulterior, 
erau difuzate de propaganda legionară pentru a se crea 
în interior o atmosferă de incertitudine şi o stare de pre- 
siune“%5. De asemenea, la sfîrşitul anului 1943, .autorită- 
țile naziste ce se ocupau cu supravegherea situaţiei din 
România și cu elaborarea variantelor pentru o eventuală 
schimbare de guvern au „luat măsuri ca legionarii aflați 
în Germania, pe lingă pregătirea militară, să facă şi 
cursuri de corducere politică și administrativă“?6. 

La 18 martie 1944, la Siguranța Generală a Statului, 
a fost înregistrată la nr. 56 859 o Notă a Direcţiei Gene- 
rale a Poliţiei, în care se arăta că Gestapoul şi Grupul 
Etnice Germain au adoptat o seamă de măsuri pentru 
crearea unei „secţii de răpiri şi execuţie“, precum şi 
pentru a defini „modul cum vor activa simultan Grupul 
Etnic German, Gestapoul şi legionarii?. Pentru ca aceste 
secţii de „răpiri şi execuţie“ să poată intra în acţiune, 
„elementele legionare încadrate în Gestapo şi cele care 
colaborează cu Grupul Etnic German au primit instruc- 
țiuni de a se informa asupra efectivelor de care dispun 
forţele polițienești, paza militară şi polițienească de la 
Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Societatea de Radio- 
difuziune, Poştă, Telefoane“?8. În acea zi de 18 martie, 
Direcţia Generală a Poliţiei, cu raportul nr. t 564, informa 
organele superioare că, într-adevăr, "existau „pe lingă 
Misiunea Militară Germană din România, 47 astfel de 
grupuri de șoc, dotate cu cel mai modern armament |. . .] 
organizate în mod perfect, astfel că într-o jumătate de 
oră sînt în stare să funcţioneze și care colaborează cu 
Gestapoul, Grupul Etnic German și legionarii“??. 

Cele de mai sus nu epuizează gama acţiunilor între: 
prinse de legionari în slujba spionajului nazist împotriva 
intereselor naţionale ale României. Drumul trădării de 


Ibid., fila 43. 

Ibid. 

Ibid., fila 358. 

Ibid., fila 359. 
Ibid., filele 361, 371. 


SERE 


363 


patrie, trasat şi bătătorit de căpeteniile Gărzii de fier, 
l-au urmat, atunci şi ulterior, numeroşi membri ai Gărzii 
de fier. 


22 


Ultimele zvircoliri 


Revoluţia de eliberarea naţională și socială, antifascistă . 
și antiimperialistă, inaugurată de insurecția din august 
1944, zdrobirea şi înlăturarea dictaturii militaro-fasciste 
de către masele populare, de forţele democratice, în 
frunte cu clasa muncitoare raliate în jurul'şi sub con- 
ducerea Partidului Comunist Român, desparte două epoci 
fundamental deosebite — cea a vechiului regim bazat pe 
clase antagoniste, pe exploatarea omului de către om, 
de cea menită să înfăptuiască profunde transformări re- 
voluţionare în structura economică și social-politică a 
societăţii noastre, în favoarea maselor muncitoare, a co- 
vîrşitoarei majorități a poporului român, să restabilească 
independenţa şi suveranitatea ţării. Odată cu aceasta s-a 
deschis, după cum subliniază secretarul general al Par- 
tidului Comunist Român în Raportul prezentat la cel de-al 
XII-lea Congres al partidului, „o epocă nouă în istoria 
patriei — epoca împlinirii idealurilor de dreptate şi li- 
bertate pentru care au luptat și s-au jertfit numeroase 
generaţii de înaintași, a afirmării depline a dreptului 
sacru al poporului român de a fi liber și suveran în ţara 
sa, stăpiîn deplin pe bogăţiile naţionale, făuritor conştient 
al propriului său destin socialist şi comunist“l. 

Insurecția din august 1944 și participarea României la 
războiul antihitlerist, pînă la victoria finală asupra Ger- 
maniei naziste, au constituit forma supremă a rezistenţei 
antifasciste a poporului român, corolarul ei, precum și 
principala contribuţie a României la efortul general al 
popoarelor pentru izbăvirea omenirii de flagelul fascis-- 
mului*. 

Evenimentele militare lu care România a participat 
după 23 August s-au împletit organic cu cele politice, 
economice şi sociale interne. 

În acel moment de răscruce din istoria României, din 


1 Nicolae Ceauşescu, Raport la cel de-al XII-lea Congres “al 
Partidului Comunist Român, Editura politică, Bucureşti, 1979, p. 6. 

* Vezi pe larg: Insurecția din august 1914 și semnificuţia ei isto- 
rică, Editura militară, 1974. 


364 


„istoria îndelungată și grea a luplei maselor muncitoare 
împotriva claselor exploatatoare, pentru eliberarea lor 
socială şi naţională, resturile legionare aveau să-și ma- 
nifeste din nou rolul odios de forță de şoc a reacţiunii. 
Este ştiut că fascismul, iar în România varianta sa, le- 
gionarismul, a apărut prin excelenţă ca un antidot al 
celor mai reacționare vîrfuri ale claselor exploatatoare 
împotriva ideilor progresiste, democratice, a tot ceea ce 
este înaintat, uman. Şi pentru legionari, dușmanul de 
prim ordin l-a constituit comunismul, tocmai pentru că 
el oferă cheia spre rezolvarea în favoarea maselor mun- 
citoare a contradicţiilor social-politice generate de exis- 
tența claselor exploatatoare, a proprietăţii private. Puşi 
faţă în faţă cu lupta poporului român și a forțelor social- 
politice care militau pentru făurirea unei noi orînduiri 
sociale, legionarii vor da friu urii lor feroce. 

Atit insurecția din august 1944 cit şi dezvoltarea ul- 
terioară a revoluţiei democrat-populare indicau că ba- 
lanţa istoriei înclina nu spre revenirea la vechiul regim 
al dominaţiei burgheziei şi moşierimii, ci spre un regim 
democratic, al maselor muncitoare, regim care pregătea 
și prefigura socialismul. În aceste noi condiţii istorice, 
pe care nu le putea ignora, poziţia pe care Garda de fier 
continua să se situeze — în măsura în care rămășițele ei 
din ţară sau de peste hotare se străduiau să se afirme—a 
fost limpede exprimat chiar de unul dintre foștii con- 
ducători legionari: „Mişcarea legionară, dacă pînă la 
23 August 1944 nu avusese încă în faţă prezent cu atita 
evidenţă obiectul luptei sale, de la această dată iată că 
el devine evident în noua situaţie politică de la noi din 
țară. Acest element este cu atit mai necesar cu cit se 
ştie că însăși opinia' publică (reacţiunea. — n.n.) va ve- 
dea în mişcarea legionară instrumentul de luptă îm- 
potriva comunismului“?, Pe 

Încercările de refacere a arsenalului politic al claselor 
exploatatoare, de menţinere la putere s-au lovit de îm- 
potrivirea maselor, care doreau afirmarea și statornicirea 
în viaţa politică a României a puterii oamenilor muncii”. 


: AS.B., fond A, dosar nr. 26979, vol. 18, fila 185. 

3 Vezi pe larg: Dr. Gheorghe Zaharia (coordonator), Ion Ale- 
xandrescu, dr. Mihai Fătu, Paraschiva Nichita, dr. Constantin Ol- 
teanu, Gheorghe 'Țuţui, Vladimir Zaharescu, România în anii re- 
voluţiei democrat-populare, 1944—1917, Editura politică, Bucureşti. 
1971. 


369 


Clasele exploatatoare din România, partidele lor politice, 
inclusiv cea mai agresivă organizaţie, Garda de fier, nu 
voiau să se împace cu o astfel de evoluţie a istoriei. Toc- 
mai de aceea, cercurile reacționare, monarhia își vor re- 
activiza întregul arsenal de luptă pentru menţinerea ve- 
chilor rînduieli, arsenal în care legionarilor li se rezer- 
vase un important rol. 

Incă de la 23 August, legionarii se vor strădui să 
constituie o forță de şoc în stăvilirea evoluţiei noului 
început de drum, opunindu-se eliberării țării de sub jugul 
hitlerist, pentru menţinerea ocupaţiei hitleriste sau re- 
instaurarea acesteia ca scut de conservare a regimului 
burghez, a exploatării și asupririi. Rolul legionarilor. de 
unealtă odioasă a celor mai înrăiţi dușmani ai poporului 
— hitleriştii — şi a celei mai sinistre instituţii naziste 
— Gestapoul — va ieşi la iveală în toată înfățișarea sa 
abominabilă, încît, pentru cei ce nu cunoşteau sau nu 
cunosc adevărul despre legionari, multe fapte, tocmai 
datorită caracterului lor aberant, pot apărea aproape ca 
nereale. De aceea considerăm util a le menţiona așa cum 
au fost. .. | ” 

Odată cu înlăturarea dictaturii militare-fasciste anto- 
nesciene, România a întors armele împotriva Germaniei 
hitleriste, participînd cu toate forţele sale ln războiul 
drept, antihitlerist, alături de Uniunea Sovietică şi de ce- 
lelalte ţări din coaliția Naţiunilor Unite, pentru eliberarea 
teritoriului patriei şi âpoi mai departe, pe teritoriul Un- 
gariei și Cehoslovaciei, pină la victoria finală asupra 
Germaniei naziste!. La mijlocul lunii august, Germania 
hitleristă a suferit noi și mari înfriîngeri pe frontul de est.- 
Zorile victoriei asupra fascismului umpleau de speranțe 
și bucurie sutele de milioane de inimi din întreaga lume. 
Omenirea progresistă de pe întregul glob își sporea efor- 
turile pentru a pune capăt singerosului măcel dezlănţuit 
de cei care plănuiseră o „nouă ordine europeană“, diri- 
jată de fiihrerul Adolf Hitler şi apărată de cizma şi ba- 
ioneta armatei naziste. În acele momente de .răscruce 
pentru destinele omenirii, legionarii au continuat a sta, 
cu trup şi suflet, alături de fascismul german, de forţele 
cele mai întunecate ale reacţiunii, incendiatoare ale lumii 
și sugrumătoare ale popoarelur. 


1 Vezi pe larg: România în războiul antihitlerist, 23 august 
1944—9 mai 1945, Editura militară, 1966. 


366 


În planurile generale de prelungire a agoniei, Hitler 
îi avea în vedere și pe legionari. El îi adună din lagăre 
sau de la domiciliile obligatorii și-i pregăteşte „ca ele- 
mente de șoc împotriva poporului român. Imediat după 
23 August, Horia Sima este eliberat din lagărul Saxen- 
hausen. Condus la Ribbentrop, cu care are o.convorbire, 
ministrul de externe hitlerist: a început prin a-i „cere 
scuze“ lui Sima pentru modul în care au fost trataţi le- 
gionarii în Germania „prietenă“, încheind cu o frază 
de rigoare: „S-au făcut greșeli și de o parte şi de alta“. 
Convenind reciproc să şteargă urmele asperităţilor, „hitle- 
riştii — după spusele lui N. Petraşcu — l-au pus pe 
Horia Sima să vorbească la radio împotriva întorsăturii 
pe care a făcut-o poporul român. Astfel, Horia Sima 
devine vocea prin care hitleriștii vor vorbi împotriva 
luptei poporului roinân pentru eliberarea de sub domi- 
naţia nazistă. În cuvintarea rostită la postul „Donau“ în 
ziua de -26 august 1944, Horia Sima declara: „România 
trebuie să fie alătuii de Germania“. În continuare, el che- 
ma poporul român, armata română să fie fidelă „cama- 
razilor germani“. „Chem la arme pe toţi legionarii“, spu- 
nea el în încheiere, asigurîndu-i că „victoria finală va fi 
a acelora care vor ști să-și poarte destinele“. Desigur, 
destinul crimei, al terorii, destinul jafului legionar. 

De la același post de radio, pus la dispoziţie de Gesta- 
poul lui Himmler, la 16 septembrie Horia Sima îndemna 
poporul să se pună la dispoziţia armatei germane şi să se 
adreseze „instituţiilor și comandamentelor germane [...] 
pentru recrutare“?, pentru a fi din nou transformat în 
carne de tun pentru interese străine. Căpetenia legionari- 
lor declara deschis că legionarii se alătură „tot mai mult 
luptei pe care Germania o duce [...]. Lupta Germaniei 
— spunea Sima — fiind şi lupta noastră“ (a legionarilor. 
— n.n). El încerca, la 18 septembrie, să convingă opi- 
nia publică mondială și pe cea românească de ceea ce nu 
mai credeau nici cele mai obtuze minţi politice, şi anu- 
me că „războiul nu numai că nu este pierdut, dar şansele 
ca el să fie cîştigat de germani au rămas aceleaşi ca la 
început“”. Ridicol, dar acesta este adevărul. Horia Sima, 


» A.S.B., fond A, dosar nr, 24 541, vol, 8, fila 350. 
S Ibid. 

1 Loc. cit., fila 354. 

5 Loc. cit., fila 357, 

Y Ibid, ; . 


367 


credea sau nu, încerca desperat să-şi convingă adepţii că 
Germania hitleristă — aflată în pragul prăbuşirii totale 
— se găsea de fapt în faţa victoriei, pe care o pregătea 
„cu calm“!%. La 20 noiembrie 1944, după ce întreg terito- 
riul ţării fusese eliberat de sub ocupaţia nazistă și hor- 
tnystă, Horia Sima spunea: „Providența a ales de mai mul- 
„te ori Germania pentru a salva soarta omenirii. Fără Ger- 
mania (bineînţeles, el se referea la cea nazistă. — n.n.), 
nimeni nu poate concepe nici progresul de pînă acum, 
nici viitorul continentului european. Garda de fier, con- 
știentă de aceste realităţi, urmînd o linie de perfectă con- 
secvență (aceasta era, într-adevăr, o realitate. — n.n.), 
este gata să facă orice pentru a contribui la eforturile 
poporului german“ (citește nazismului. — n.n.). Conducă- 
torii legionari nu se sfiau să declare că „ultima nădejde 
a neamului este Garda de fier, care porneste la luptă 
pentru România legionară“i!. Iaţă perspectiva: „România 
legionară“ cu întreg cortegiul de crime și jafuiii, barbarii 
şi monstruozităţi din perioada septembrie 1919—ianua- 
rie 1941. 

În acele momente, cînd elementele fasciste se agitau, 
“sperînd, prin absurd, să mai poată da noi lovituti poporu- 
lui român, Partidul Comunist Român, pătruns de înaltă 
responsabilitate pentru soarta și viitorul României, a de- 
mascat cu vehemenţă manevrele și comploturile antina- 
ţionale ale legionarilor, chemînd poporul la lupta pentru 
zdrobirea lor. În apelul Comitetului Central al P.C.R. din 
28 august 1944 adresat poporului român se arăta că prin 
insurecția antifascistă poporul român a obţinut o primă 
mare victorie în lupta împotriva cotropitorilor hitleriști 
şi a dictaturii antonesciene, dar, „numai la patru zile de 
la acest prim pas al poporului român pe drumul eliberării . 
naţionale și al libertăţilor democratice, năpircile legionare, 
slugile călăilor hitleriști ai poporului român, încep să 
ridice capul. Încă o dată — atrăgea atenţia partidul co- 
munist —, asasinii din Garda de fier vor să lovească po- 
porul român pe la spate, în clipa în care soldaţii noștri își 
varsă sîngele pentru alungarea cotropitorilor nemți din 
ţară“. Amintind că Horia Sima, instrumentul lui Ilitler, 
s-a adresat prin posturile de rudio germane complicilor 


1 [bid. | 
i Loc, cit., fila 363. 


368 


- lui din ţară cu îndemnul de a trece la asasinate și a spri- 
jini resturile armatei germane zdrobite, partidul comunist 
atrăgea atenția că „din umbră ei se pregătesc să ucidă 
pe cei mai devotați patrioţi [...] complotează şi pregă- 
tesc acte de sabotaj în aparatul de stat, în fabrici şi ser- 
viciile de aprovizionare [...] resturile Gărzii de fier, în 
frunte cu Horia Sima, apar în faţa poporului român ca o 
bandă de criminali mîrșavi, puși în slujba dușmanului de 
moarte al poporului român. Acești cîini turbaţi caută să 
îngreuieze lupta noastră de eliberare şi să provoace noi 
jertie de sînge și noi ruine. Rămășițele teroriste ale Găr- 
zii de fier sînt astăzi principalul dușman. intern, amenin- 
țind din spate armata ţării, guvernul, forţele patriotice ȘI 
însăși existența poporului român. Ei vor să instaureze din 
nou robia hitleristă“. Chemînd poporul, toţi patrioţii că- 
rora le era scumpă patria, viitorul ei la lupta pentru zdro- 
birea criminalelor tentative ale legionarilor, apelul Comi- 
tetului Central al Partidului Comunist Român spunea: 
„Patrioţi români, românce, ofiţeri și soldaţi: nici o milă 
pentru acești trădători [...]. 'Treceţi la luptă fără cru- 
țare impotriva asasinilor legionari“!2, 

Perioada care a urmat a confirmat pe deplin pericu- 
lozitatea legionarismului pentru soarta şi viitorul Po- 
porului român. Legionarii nu s-au rezumat la vorbe, ci au 
intreprins o serie de acţiuni în realizarea scopurilor lor 
antinaţionale. 

O primă măsură, constituind o încercare de legitimizare 
a acţiunilor întreprinse, a fost constituirea, la sugestia lui 
Ribbentrop, a unui guvern-fantomă legionar cu sediul la 
Viena. Naziștii îl învestese pe Horia Sima, în sfirșit, cu 
titlul la care rivnea de mult — „președinte al Consiliului 
de Miniştri“, fiind înconjurat de cîţiva „miniștri“ dintre 
prietenii săi personali. Dealtfel, trebuie spus că nimeni, 
niciodată, nici chiar legionarii nu au luat în serios acest 
așa-zis guvern. Un participant la ceremonia învestirii lui 
Sima ca „sef al guvernului“ făcea următoarea reflecţie 
semnificativă: „Cred că nici un om serios n-ar putea să 
joace rolul lui August Prostul în circul lui Horia Sima“!?. 
Independent de existența sau activitatea “acestui așa-zis 
guvern, legionarii aflaţi în ţară sau peste graniţă au în- 
cercat să iniţieze unele acţiuni potrivnice intereselor po” 


a „România liberă“ din 30 august 1944. 
19 Șt. Palaghiţă, op. cit., p. 297. 


369 


porului nostru, luptei sale de eliberare naţională şi so- 
cială, pentru progres şi democraţie. Coordonatele esen- 
țiale ale acestei activități dusă după 23 august 1944 au 
fost: organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de rezis- 
tență armată, de subminare a spatelui frontului sovieto- 
român și acțiuni de sabotaj în interior; participarea la acte 
de spionaj în favoarea organizaţiilor de informaţii naziste 
lar mai apoi a cercurilor militariste americano-engleze; 
lupta împotriva forțelor democratice interne pentru a 
frina dezvoltarea revoluţiei populare. 

Una dintre cele mai odioase acţiuni ale legionarilor a 
constituit-o încercarea de a pune bazele, în străinătate, 
unor unități militare alcătuite din transfugi, menite să 
opună rezistență armatelor sovietice şi române care par- 
ticipau la zdrobirea ultimelor rămășițe ale Wehrmachtu- 
lui. Trebuie menţionat că, mai ales în această împrejurare, 
legionarii au utilizat cu brutalitate vechile lor metode te- 
roriste pentru realizarea scopului propus. Dar această ten- 
tativă s-a soldat doar cu încropirea unor subunități alcă- 
tuite din... ei înșiși şi din alte cîteva elemente dușmă- 
noase fugite din ţară după insurecția din august, din foşti 
membri ai formațiunilor naziste din România cure şi-au 
aflat salvarea în garniturile trenurilor germane în retra- 
gere, precum şi din unii prizonieri care sperau că, pără- 
sind lagărul, vor regăsi viaţa. Referindu-se la mobilul care 
i-a determinat pe aceştia să se înroleze în așa-zisa armată 
a lui Horia Sima, un document al Marelui stat-major al 
armatei din 10 iulie 1945 spunea: „Viaţa de calvar dusă 
de prizonierii români (din Germania. — n.n.) explică şi 
justifică întruciîtva gestul acelora care, sub imperiul 
groaznicelor privaţiuni şi cu spectrul continuu al morţii 
în față, au aderat nevinovați la înscrierea într-o «armată» 
străină de aspiraţiile şi interesele statului român, numai 
pentru a putea supraviețui“!1. Deși au creat-o ca element 
de diversiune politică, pentru a arăta, chipurile, forța pe 
care se bizuiau legionarii și a-i încuraja în acţiunile lor 
criminale, antinaţionale, naziștii şi-au manifestat perma- 
nent totala lor neîncredere în această așa-zisă armată, cu 
toate că ea era împinzită și dominată de legionari și de 
alte elemente fasciste. O dovadă grăitoare o constituie 
faptul că subunitățile ei au fost folosite nu în luptă, ci ca 
formaţiuni de lucru, la fel ca şi prizonierii. În februarie 


W A.S.B., fond A, dosar nr. 53 127, vol. 144, fila 227. 
i 370 


1945, cînd, din pricina secătuirii forțelor, hitleriştii au în- 
cercat, totuşi, să includă două batalioane în zona opera- 
tivă, după primele acţiuni „au fost retrase de pe îront ca 
neprezentind încredere, fiind dezarmate şi întrebuințate 
la lucrări de organizarea terenului“!5. Cu aceasta s-a și 
încheiat istoria acestei „armate“ concepute de Himmler 
şi care se înscrie în palmaresul nesfîrşit al actelor de tră- 
dare naţională ale legionarilor. - 

j Ca o continuare a vechii îndeletniciri, legionarii au ini- 
țiat și au organizat numeroase acţiuni de spionaj, diver- 
siune și sabotaj, devenind principala sursă de agenţi infor- 
matori ai organizaţiilor de spionaj naziste. Încă în august 
1944, Horia Sima, împreună cu organele lui Himmler, a 
pregătit pe legionarul C. Stoicănescu și l-a trimis în țară 
„pentru a aranja acţiunea de diversiune şi spionaj“!6. În 
același timp, după cum afirmă N. Petrașcu, în Austria, în 
localitatea Neukarenburg, „s-a trecut la pregătirea echipe- 
lor de parașutiști care urmau să fie trimise în ţară pentru 
acte de sabotaj în spatele frontului sovieto-român“!?. Po- 
trivit relatărilor unuia dintre legionarii pregătiţi şi para- 
Șutaţi în ţară, principalele obiective ale acţiunilor de spio- 
naj, diversiune şi sabotaj încercate de legionari au constat 
in „stabilirea mijloacelor de propagandă potrivit situaţiei; 
Tecrutarea de noi membri; promovarea unei politici po- 
trivnice faţă de alte partide existente în ţară; infiltrarea 
de elemente legionare în partidele din B.N.D. şi în armată, 
pentru a culege informaţii, a provoca acte de dezbinare şi 
a recruta, dintre membrii acestora, informatori pentru miş- 
carea legionară; ajutorarea armatelor fasciste din Româ- 
nia în salvarea armamentului şi autovehiculelor; opoziţie 
ŞI ostilitate față de armata sovietică ce urma să sosească; 
Stringerea de informaţii asupra producţiei, transportuti- 
lor, armamentului şi, în general, asupra mijloacelor de 
război și încunoștinţarea comandamentului mişcării (legio- 
nare. — n.n.) din Bucureşti, pregătirea pe aceste căi a 
preluării puterii în stat şi sabotarea mijloacelor de pro- 
ducţie şi a transporturilor pentru slăbirea capacității de 
război a noului stat“!8. În afară de toate acestea, spionii 
legionari urmau să furnizeze „informaţii în scris despre 


1% Loc cit., fila 243, 

15 Loc. cit., fond O, dosar nr. 46 284, vol. 4, fila 65. 

1! Loc. cit, fila 66. A 
15 Loc cit., fond A, dosar nr. 38395, vol. 3, fila 18. 


371 


armatele sovietice și românești ce mergeau spre frontul 
de apus... cîte trenuri cu armată trec, cîte trenuri cu 
muniție și armamentt!9. - 

Un obiectiv important al acţiunilor criminale ale legio- 
narilor a fost sabotarea transporturilor feroviare, și în- 
deosebi a celor destinate aprovizionării frontului. Refe- 
rindu-se la acest domeniu, unul dintre spionii și sabotorii 
legionari care lucra în sectorul mișcare-C.F.R. declara: 
„Ca o directivă principală a fost aceea ca nouă să ne stea 
în mînă întreaga circulaţie... şi pentru acest motiv aveam 
sarcina ca să provocăm enorme întirzieri la trenurile mi- 
litare ce mergeau înspre frontul de apus“. 

Pentru realizarea unor asemenea obiective, conducătorii 
legionari din Austria împreună cu reprezentanții lui 
Himmler au trimis în România prin parașutare sau prin 
alte mijloace grupe de spioni și sabotori legionari, precum 
și un număr de cadre de conducere care să se ocupe atit 
de reorganizarea mișcării legionare cît și de coordonarea 
activităţii subversive. Printre cei destinaţi rolului ae con- 
ducători a fost parașutat și N. Petrașcu, secondat de 
Andreas Smith, conducătorul naziștilor din România, omul 
lui Himmler, trimis de către organizaţiile de spionaj na- 
ziste. Referindu-se la obiectivul venirii sale, Petrașcu spu- 
nea: „Am venit în ţară să organizăm mișcarea legionară și, 
în cazul unei 'ofensive germane..., să acţionăm?!. De 
asemenea, a fost parașutat Nistor Chioreanu, căruia, în 
septembrie 1944, Horia Sima i-a dat misiunea ca împreună 
cu un grup de legionari să vină în ţară „ca să organizăm 
echipe de legionari care să facă acţiuni teroriste și de 
sabotaj în spatele frontului și în ţară. În acest scop, urma 
— afirma Chioreanu — să strîngem armament şi material 
de luptă“??, El a menţionat că, în momentul cînd Horia 
Sima îi instruia, era de faţă prof. Gamillscheck, omul de 
legătură între legionari și organizaţia SS, şi că „echipele 
de sabotaj veneau formate din Germania“?. Cu „misiunea 
de a lupta în spatele trupelor sovieto-române“, a fost tri- 
mis în ţară şi Vasile Boldeanu:*. Astfel de echipe legio- 


19 Loc. cit., vol. 2, fila 259. 


21 Loc, cit., fond O, dosar nr. 46 284, vol. 4, fila 66. 
22 Loc. cit., dosar nr. 14900, vol. 1, fila 551. 

23 Loc. ciţ., fila 538. 

2 Loc, cit., dosar nr, 28264, fila 63. 


372 


nare au fost lansate în Munţii Apuseni (în apropiere de 
Vinţul de Jos), în jurul orașului Tirgu Mureş, în munții 
Sibiului, lingă Brașov, în Banat, în Olţenia?%, în Buco- 
vina?6. Ele erau conduse de cadre legionare, ca: N. Chio- 
reanu, Pavel Grimalschi, unul din foștii comisari ai poli- 
ției legionare şi participant la asasinatele de la Jilava, ex- 
perimentat în crime şi teroare etc. Evident, planurile le- 
gionarilor de a desfășura largi acţiuni de sabotaj, care să 
influenţeze cît de cit evoluţia evenimentelor, au fost sor- 
"tite eșecului. Poporul român, cuprins de ură împotriva 
celor ce i-au provocat atitea suferinţe şi au îndoliat atitea 
familii, a zdrobit încercările criminale ale legionarilor și 
Şi-a adus contribuţia la înfrîngerea Germaniei naziste. 

Activitatea antinaţională a legionarilor s-a concretizat 
cu precădere în acţiuni de spionaj și sabotaj. Unul din 
spionii legionari capturați şi făcuţi inofensivi de organele 
de stat declara că informaţiile „le transmiteam eu perso- 
nal după ce erau culese atîţ de mine cît şi de membrii ce 
făceau parte din organizaţie, le centralizam și în rapoarte 
scrise le dădeam personal lui... R. F. cînd mă întil- 
neam...“ Acelaşi spion menţiona că după 1944, dat fiind 
„că ne era pusă în joc situaţia noastră ca legionari... 
am dus o intensă activitate subversivă“*?. 

Cind întrîngerea hitleriştilor a devenit iminentă, legio- 
narii au trecut de la vechiul lor stăpîn.la unul nou, spio- 
najul american și englez. Este un fapt cunoscut că, în 
perspectiva înfrîngerii Germaniei, legionarii au făcut totul 
pentru a-și găsi salvarea la adăpostul cercurilor reacţio- 
nare și oficiilor de spionaj imperialiste. În anii următori, 
Spionajul în favoarea serviciilor de informaţii americano- 
engleze va constitui una din principalele activităţi antina- 
ționale ale legionarilor. 

Urmărind, după cum s-a arătat, infiltrarea în organi- 
Zaţiile și partidele politice nefasciste, pentru subminarea 
lor din interior, pentru slăbirea unităţii forţelor democra- 
tice, legionarii s-au orientat cu prioritate spre vechiul lor 
sfătuitor şi mentor Iuliu Maniu, ca şi spre alte cadre con= 
ducătoare naţional-ţărăniste, cunoscute prin orientarea lor 
reacționară. Legionarii au constituit elementul de şoc al 
acestui partid împotriva forţelor revoluţionare muncito- 


:: Loc. cit., dosar nr. 14 900, vol. 1, fila 538. 
“5 Loc, cit., fila 413. | 
21 Loc, cit., dosar nr. 38 395, vol. 2, fila 259. 


373 


rești-țărănești, accentuînd reacţionarismul tot mai pronun- 
țat al P.N.Ţ. A recunoscut-o chiar N. Petraşcu: „În această 
perioadă (după 23 August. — n.n.) am fost preocupaţi pen- 
tru găsirea unei căi pentru a se ajunge la o destindere 
între mișcarea legionară şi organizaţiile politice din ţară. 
În acest sens am avut o întrevedere cu Ion Mihalache, dis- 
cutind chestiuni de ordin general, apoi și cu Penescu, fost 
„ secretar general al Partidului naţional-ţărănesc. Acesta — 
continuă Petraşcu — mi-a cerut o colaborare în sensul de 
a pune legionarii la dispoziţie ca să facă siguranţa întru- 
nirilor național-ţărăniste“?5. În încercarea de a folosi P.N.Ţ. 
drept scut şi piedestal pentru pătrunderea în viaţa poli- 
tică a ţării, între căpeteniile legionare au apărut puternice 
contradicții. Fiecare voia ca, schimbîndu-şi firma și ali- 
niindu-se după noul șef — Iuliu Maniu —, să ocupe un 
loc cît mai favorabil intereselor proprii, precum şi reali- 
zării scopului general al mişcării legionare de înăbușire 
a luptei revoluţionare a poporului român. În acest sens 
este edificatoare cursa dintre N. Petrașcu şi Horaţiu Co- 
maniciu pentru a cîştiga, fiecare pentru sine și pentru 
fracţiunile legionare pe care le manevrau, încrederea lui 
Maniu. Referindu-se la aceasta, N. Petrașcu spunea că, 
în efortul lui de a găsi o punte de contact cu P.N.Ţ,, 
+»... am intenționat să stau de vorbă și cu Iuliu Maniu“, 
dar, în urma reclamei făcute de Horaţiu Comaniciu, a 
avut loc un schimb de scrisori în care cei doi şefi își îm- 
părtășesc punctele de vedere cu privire la găsirea unor 
căi care să ducă la apropierea dintre rămășițele mişcării 
legionare și P.N.Ț. Ca urmare a acestui schimb de scri- 
sori, se ajunge la un acord între P.N.Ț. şi resturile din 
țară ale mișcării legionare, prin care acestea sînt inte- 
grate în mod oficial în P.N.Ţ. 

În scrisoarea adresată la 26 august 1944 de Horaţiu Co- 
maniciu, în numele Gărzii de fier, lui Iuliu Maniu, acesta 
se angaja să „colaboreze loial“ cu celelalte forţe politice 
în vederea rezolvării unor probleme pentru care, chipurile, 
ar milita și mișcarea legionară, deoarece ei „ar recunoaşte 
schimbările ce se produc și — spunea Comaniciu — ne 
dăm seama că în faţa lor nu putem rămine indiferenți“. 
Sensul neindiferenţei nu este afirmat, însă nici greu de 
determinat. În realitate, după cum viaţa a dovedit-o, ră- 


2% Loc, cit., fond O, dosar nr. 46 248, vol. 4, fila 68. 
374 


măşiţele mişcării legionare au intrat în P.N.Ț. pe poarta 
mare, oficial, cu scopul de a se folosi de situaţia sa de 
partid legal şi a desfăşura din interiorul și sub oblăduirea 
„acestui partid și a lui Iuliu Maniu personal o vastă acti- 
vitate, pe toate planurile, împotriva forțelor revoluţionar- 
democratice, a maselor populare. 

„ Scrisoarea lui Comaniciu a fost foarte bine primită de 
conducătorul P.N.Ț., care s-a grăbit să-i răspundă. Iuliu 
Maniu era animat de dorința ca, pe un plan nou, să-și 
continue vechea poliţică de colaborare cu mișcarea legio- 
nară. În răspunsul său de la 29 august 1944 se declara de 
acord ca între rămășițele mișcării legionare şi P.N.Ţ. să 
existe o deplină colaborare. În urma unui schimb de scri- 
sori, Horaţiu Comaniciu publică în ziarul „Dreptatea“, 
organ al P.N.Ţ., un apel către legionari în care îi cheamă 
să-şi înceteze, chipurile, activitatea în mișcarea legionară, 
să se înroleze în P.N.Ț., să încerce a intra şi în alte par- 
tide din B.N.D. Menţionînd că membrii Gărzii de fier au 
libertatea să se înscrie în oricare din partidele B.N.D,, 
le atrage atenţia, în primul rînd, să intre în P.N.Ţ. şi să 
răspundă la chemările acestuia. Pasul făcut de Maniu va 
influenţa în mod cu totul negativ activitatea ulterioară a 
P.N.Ț.». G. Călinescu, marele nostru cărturar şi militant - 
pentru progres, după ce face unul din cele mai autentice 
portrete ale celui ce a fost, după expresia scriitorului, po- 
liticianul Maniu de factură iezuită, referindu-se la mo- 
mentul invadării P.N.Ţ. de către legionari, consemna: LO, 
tul la d-l Maniu are notă electorală. A reprimit pe legio- 
nari in corpore ca să cîștige adeziunile lumii speriate de 
epuraţie sau înrădăcinate în erorile vechi. la apărarea 
latifundiarilor şi în același timp încearcă a neliniști pe 
țărani prin false interpretări ale reformei agrare. Face 
combinaţii şi tinde a opri procesul politic pe loc prin inci- 
dente şi amînări de termen. Însă cine a răsfoit istoria, s-a 
încredinţat de acest adevăr: mersul înainte al unei naţiuni 

este întotdeauna pe partea stîngă . . .%%0. 
Rămășițele Gărzii de fier, potrivit asentimentului şi do- 
rinței lui Maniu, se vor contopi treptat cu Partidul naţio- 
nal-ţărănesc, care, în acest mod, „devine un rezervor“ al 
celor mai reacționare elemente din viaţa politică a Romă- 
niei, al legionarilor şi al altor fascişti. Evoluţia ulterioară 


% Mihai Fătu, Sfîrşit fără glorie, p. 106—117. 
% Tribuna poporului“ din, 3 decembrie 1944. 


375 


a raporturilor dintre legionari și P.N.Ţ., ca și dintre legio- 
nari și toate partidele, grupările, curentele politice reac- 
ționare ale claselor exploatatoare, inclusiv atitudinea 
acestora față de legionari, va fi determinată de strădania 
întregii reacţiuni de a-și unifica forţele pentru stăvilirea 
luptei revoluționare a maselor. Pe măsură ce își pierd in- 
iluenţa în viaţa politică internă, pe măsură ce masele se 
orientează tot mai categoric spre forțele politice de stinga 
şi participă, sub conducerea acestora, la înfăptuirea trans- 
formărilor revoluţionare ale epocii, pe măsură ce rapor- 
tul forțelor politice şi de clasă devine tot mai favorabil 
revoluţiei, cercurile reacționare românești vor recurge 
din nou la legionari ca elementul de şoc chemat să apere 
orînduirea claselor exploatatoare împotriva maselor re- 
voluționare. Această integrare a tuturor rezervelor de 
care mai dispuneau cercurile reacționare va avea loc pe 
o bază programatică esențială: împiedicarea afirmării 
maselor muncitoare pe arena vieţii politice a ţării, iar 
după instaurarea guvernului revoluţionar-democratic la 
6 martie 1945, acţiuni orientate spre subminarea aces- 
tuia. 

Urmărind aceste țeluri, reucţiunea a folosit în lupta ei 
împotriva revoluției  democrat-populare toate metodele 
— de la lupta politică și diplomatică la spionaj, de la 
sabotaj economic la acţiuni teroriste, utilizînd toate re- 
zervele de care dispunea pentru a-și salva soarta. Prin- 
tre acestea primează metodele împrumutate din arsena- 
lul organizaţiilor fasciste, îndeosebi ale Gărzii de fier, 
iar executorii principali vor fi legionarii. Treptat, vechile 
partide burgheze vor abandona lupta politică obișnuită 
de opoziţie și îşi vor concentra efortul spre pregătirea 
răsturnării prin violenţă a regimului democratic. În me- 
todele folosite pot fi recunoscute, cu foarte puţine ex- 
cepţii, practicile legionare, utilizarea împotriva forţelor 
progresiste a formelor agresive, armate, criminale. Le- 
gionarii au încercat să reediteze vechile lor metode, ini- 
ţiind și organizînd formaţiuni paramilitare teroriste. Pu- 
nerea bazelor unor grupuri subversive înarmate a fost 
făcută încă în noiembrie 1944, concomitent cu parașuta- 
rea echipelor de legionari instruiți și pregătiţi în Ger- 
mania, cărora li s-au alăturat legionari din interior. 

Nenumărate documente ale vremii stau mărturie că 
întreaga acţiune subversivă organizată de legionari, de 
alte forţe reacționare din România a fost susţinută și în- 


376 


drumată de serviciile de spionaj imperialiste. Unul din 
scopurile principale ale activităţii subversive a legio- 
narilor l-a constituit organizarea şi înfăptuirea unor 
ateniate la viața conducătorilor guvernului, a d-rului 
Petru Groza — a fruntașilor diferitelor partide şi orga- 
nizaţii democratice. După opinia legionarilor, atentatul 
era un mijloc eficient nu numai pentru realizarea sco- 
purilor politice, ci și pentru întreţinerea unităţii şi an- 
trenamentului legionarilor, deoarece altfel formațiunile 
„se destramă prin descurajarea oamenilor dacă rămîn 
prea mult inactivi, spunea legionarul Gh. Manus, care 
afirma, de asemenea, că era „firesc ca un grup subver- 
SIV să-şi pună problema de a lovi regimul... Mi-am pus 
mai intii problema unui atentat individual împotriva 
pu runtaş al guvernului. Realizarea practică nu ar fi 
ea pro ga numai aleasă victima... Primul mi- 
: „ de pildă, este un om care nu se păzeşte 


şi poate fi întîlnit adesea pe stradă...%2. În intenţia 
legionarilor se afl 


PCR. Gh. Gh și Şi suprimarea secretarului general al 
Parti dela a eorghiu-Dej, precum şi a altor militanţi ai 
Singurul Mt or l „Român, ai mişcării sindicale ie 
îapie a. os ac pretind ei, pentru care n-au trecu a 
îi aaa St teama de represaliile severe care, firesc, ar 
at, aceste represalii neputind fi compensate de re- 
zultatul practic ce s-ar fi obţinut în urma unui atentat 
individual. Pentru acest motiv, teroriștii şi-au propus 
Oigânizarea unui atentat asupra întregului guvern, prin 
decapitarea „dintr-o dată a acestuia“, folosindu-se de 
.. prilej cînd guvernul ar fi fost prezent în întregimea 
lui. Capetele înfievbintate ale legionarilor au conceput un 
plan cu diferite variante pentru minarea şi aruncarea în 
aer a unor instituţii de mare importanţă, ca sediul Marii 
Adunări Naţionale ete. Gh. Manu relata că în toamna 
anului 1947 au preconizat aruncarea în aer „a sălii de 
ședințe a parlamentului în cursul unei ședințe solemne a 
Adunării Naţionale, la care ar fi fost prezenţi în orice caz” 
toți membrii guvernului şi deputaţii, printre care toată 
conducerea partidului comunist şi a C.G.M., plus un nu- 
măr de înalţi demnitari militari şi ai poliţiei“?!. „Ime- 


1 AS.B. 
% Ibid. 

3% Loc, cit., fila 499. 
5% Loc, cit., fila 430. 


„ fond A, dosar nr. 14 900, vol. I, fila 428. 


377 


diat după reuşita atentatului — spunea în continuare Gh. 
Manu — ar fi trebuit executată o lovitură de stat în mo- 
mentul în care toată lumea, şi în primul rînd autorită- 
țile, ar fi fost încă sub efectul emoţiei pricinuite de supri- 
marea dintr-o dată a tuturor capilor regimuluit%. 

„După scoaterea în afara legii a Partidului naţional-ţă- 
rănesc, în vara anului 1947, după judecarea şi condam- 
narea conducătorilor fostului P.N.Ț., în noiembrie 1947, 
resturile legionare întreprind noi acţiuni de reorganizare 
a rindurilor. Incapabil să realizeze vreunul din planurile 
lor duşmănoase, de reprimare şi răsturnare prin forță a 
guvernului dr. Petru Groza, în iulie 1947, Horia Sima tri- 
mite în ţară pe Eugen Teodorescu cu scopul de a activiza 
acţiunile teroriste ale legionarilor şi a organiza o rețea 
de informaţii în favoarea serviciilor de spionaj ameri- 
cane. În aceste împrejurări, la București are loc o consfă- 
tuire la care participă fruntașii din ţară ai legionarilor 
— N. Petrașcu, N. Chioreanu, Xică Negulescu, Ghiţă 
Stoica —, în care s-au luat o seamă de hotăriri pe linia 
indicaţiilor date de Horia -Sima, inclusiv aceea „de a 
porni la. organizarea unei acţiuni de înarmare şi pregătire 
pentru răsturnarea guvernului și regimului“. Dar nici 
acest scop n-a putut fi realizat, datorită vigilenţei orga- 
nelor de stat, a maselor populare. În schimb, în activi- 
tatea de spionaj, legionarii au reușit, vremelnic, să ob- 
țină unele roade. Interesul celor care îi finanţau era în- 
dreptat îndeosebi spre obţinerea de informaţii cu caracter 
secret privind „producţia petrolieră și minieră, producţia 
industrială, economia agrară, efectivele garnizoanelor ro- 
mânești, schimbări în instrucţia trupei, arme noi intrate 
în dotarea armatei române, tabere de instrucţie, manevre 
şi alte detalii cu caracter militar&3?. 

Omul de încredere al lui Horia Sima însărcinat cu or- 
ganizarea unei reţele de informaţii în România a fost 
„legionarul Eugen Teodorescu, care recunoştea că „acest 
serviciu de informaţii, pentru care am primit misiunea 
din partea lui Horia Sima, este la dispoziția mișcării le- 
gionaret35. Reţeaua de informaţii preconizată a fost în 


35 Loc. cit., fila 434. 

26 Loc. cit., fila 543. ă 

37 Procesul grupului de complotiști, spioni și sabotori (27 oc- 
tombrie—2 noiembrie 1948), Bucureşti, Editura de stat, p. 26. 

% A.S.B., fond A, dosar nr. 14 900, vol. 3, fila 109. 


378 i 


parte realizată. „Agenţii lui Teodorescu — se arăta la 
procesul grupului de complotiști, spioni şi sabotori din 
noiembrie-decembrie 1948 — au activat şi au furnizat 
numeroase informaţii. O parte din materialul informativ 
neexploatat de serviciul de spionaj din orașul Salzburg 
a fost descoperit“!0 cu ocazia percheziţiilor arestării corn- 
plotiştilor în 1948. Materialul informativ scos din ţară 
era transmis lui Horia Sima prin Mailat şi Borobaru, iar 
de aici către ofiţerii de informaţii americani din Salz- 
burg. După cum relatează Teodorescu, pentru Horia Sima 
era de mare importanţă această legătură, deoarece „miş- 
carea legionară din străinătate vrea să facă legătură cu 
autorităţile americane în orice sens“. 

Legionarii au organizat nu una, ci mai multe reţele 
de informaţii puse în slujba serviciilor de spionaj occi- 
dentale. În afara aceleia conduse de Gh. Manu, o alta 
fusese organizată de legionarul Titi Constantinescu. În 
acest scop, spune Gh. Manu, „îmi construisem o reţea de 
informaţii pentru bunul mers al grupei subversive care 
trebuia să fie informată asupra situaţiei economice, poli- 
tice, militare, pentru a putea transmite aceste informații 
americanilor şi englezilor«!?, Pentru a intra în grațiile 
serviciilor de informaţii occidentale din ţară, Gh. Manu 
a redactat o broșură plină de calomnii la adresa ţării 
noastre, care conţinea nenumărate date cu caracter se- 
cret, procurate cu ajutorul reţelei informative create. Sub 
titlul duşmănos „Behind the Iron Courtain“ („În dosul 
cortinei de fier“), broşura a fost destinată în special Oc- 
cidentului, fiind reprodusă în trei ediții — martie 1946, 
martie şi noiembrie 194743. 

Procesul foştilor conducători ai P.N.Ţ. a scos la iveală 
legăturile dintre aceste oficii de spionaj imperialiste şi 
partidele burgheze, ceea ce i-a determinat pe agenții 
acestor servicii să fie mult mai prudenţi în raporturile lor 
cu legionarii. La rîndul lor, legionarii făceau totul pentru 
a nu desconspira aceste legături. Edificatoare în acest 
sens sînt indicaţiile pe care un lucrător al unui serviciu 
de informaţii occidental i le dă lui Manu într-o întîlnire 


% Loc. cit, fila 38. 
40 Loc. cit., fila 39. 
41 Loc. cit., fila 109. 


12 Procesul grupului de complotiști, spioni şi sabotori...,» 
p. 112. 


% A S.B,, fond A, dosar nr. 14 900, vol. 1, fila 377, vol. 3, fila 171. 
379 


N 


avută la finele anului 1947, cînd, îngrijorat de urmările 
dezvăluirilor de la procesul lui Maniu referitoare la le- 
găturile dintre P.N.Ţ. şi aceste servicii, acesta îl sfătuia, 
după cum afirmă Manu, „să nu am niciodată însemnări 
scrise asupra mea, sau să iau toate contactele cu cea mai 
mare prudenţă şi să nu dau nici un nume la telefon, în 
special în conversațiile cu el“41. Gh. Manu a redactat chiar 
niște „instrucțiuni generale“ destinate instruirii spionilor 
legionari. | 

Legionarii din țară și din străinătate, deşi, ca întot- 
deauna, nu aveau nimic comun cu realitățile poporului 
român, erau totuși obligaţi să constate că între planurile 
nebuneșşti de reprimare a luptei revoluţionare a poporului 
și posibilitățile de realizare ale acestor planuri :se inter- 
punea o realitate în fața căreia erau obligaţi, vrînd, ne- 
vrînd, să se supună. Toate acţiunile bandelor înarmate 
parașutate, pregătite pentru acţiuni teroriste împotriva 
poporului român, au fost zdrobite, s-au soldat cu up 
eșec total. 

După instaurarea regimului democratic la 6 martie 
1945 şi capitularea Germaniei la 9 mai, care au însem- 
nat pentru legionari lovituri zdrobitoare, aceștia şi-au 
propus să se pregătească în vederea realizării falimen- 
tarului obiectiv de răsturnare a puterii populare. Acţiu- 
nea de reorganizare şi reactivizare a mișcării legionare a 
fost însoţită de înființarea a o serie de organizaţii tero- 
riste, subversive, care urmăreau ca în perioada tratative- 
lor internaţionale pentru încheierea tratatului de pace cu 
România să provoace în ţară dezordini, ciocniri sîngeroa- 
se, spre a dezlănțui apoi războiul civil. Eventualitatea unei 
asemenea acţiuni fusese prevăzută mai dinainte, întrucît 
încă spre sfîrşitul anului 1945 luase ființă așa-numita 
„mişcare naţională de rezistență“, care concentra toate 
organizaţiile subversive din ţară, în vederea coordonării 
activităţii lor. Este semnificativ faptul că amintita orga- 
nizație a luat ființă la îndemnul şi cu aprobarea regelui 
Mihai 1. Referitor la aceasta, Gh. Manu arăta că palatul 
a luat contact larg cu toate grupările subversive încă în 


vara anului 1945 și că a jucat un rol de coordonare efec-: 


tivă prin desemnarea lui Iuliu Maniu ca conducător po- 
litic şi a lui Aldea ca şef militart5. Aldea avea în sub- 


1 Loc, cit.,. fila 17. 
45 Loc. cit., fila 388. 


380 


[i 


ordi e ai da i 
ia a cs ua pu şi .M. Lircăşunu din 
Camanieiui. «fiu ar = ei ani legionar Iloraţinu 
Gh. Nam di că dare idului naţionul-ţărănesc şi pe 
Prim in partea mișcării legionare. 
tenţă“ a. mişcări naţionale de rezis- 
8 noiembrie 1945. cînd i pată pe şi dezordinile de la 
pul de teroriști si ces egionarii şi-au arătat din nou chi- 
dele legionare Și AGARIgI, Asmuţiţi de patronii lor, ban- 
puști şi răngi au ieșit în stradă înarmate cu pistoale, 
teau de pepe prea eine şi dezordinile comise amin- 
1941. Au fost see E aebeinuli legionare din ianuarie 
publiea, ana fosă fizi e sediile C.G.M. şi ale altor instituții 
blice, au fost malt robe aa soldaţi și păzitori ai ordinii pu- 
democratice, au rataţi cetăţeni pașnici, au fost arse ziare 
În: pie d i căzut muncitori răpuși de gloanţe. 
Arad, Tirgu Aula 1946, în oraşele Iași, Oradea, Cluj, 
narhice, eee sub masca aceloraşi “manifestări mo- 
atacat coloane d s-au dedat din nou la dezordini, au 
ților de stat. au ei ncitori şi reprezentanţi ai autorită- 
ganizaţiilor ge ebitat lozinci dușmănoase la adresa or- 
fost assitiați E ia A democratice“? La 2 iunie 1916 a 
bru al PNȚ.) polei i ial Ion Tomescu (fost mem- 
ghe Franţescuilr, retaru plășii Lugoj al P.C.R., Gheor- 
cun ERIE desfășurate sub firma partidelor „istorice“, 
găini pir creeze o stare de dezordine şi nemulțumire, 
fața bi s-o speculeze în favoarea lor, trimbițînd în 
sele sînt a Da Aa că în România, chipurile, ma- 
rile reacționa 18 anale Maniu şi Brătianu, toate cercu- 
provoca “ Al î nutreau iluzia că pe această cale ar putea 
treburi], NEAL e de alegeri, o intervenţie imperialistă în 
M rile interne ale ţării noastre. 
ti ra o a eşuat în mod lamentabil, cu atît mai mult 
rit ari leac anului 1946, organele de stat au descope- 
a avut es up Sanatiste subversive, iar puţin mai i ziu 
El judecarea şi condamnarea membrilor acestora. 
ementele legionare au căutat să-şi desfăşoare activitilei 
complotistă, teroristă mai ales în timpul campaniei elec- 
toraie. Plină de ură împotriva forţelor democratice, reac- 
țiunea, în rîndurile căreia legionarii ocupau un loc cen- 
tral, abuzînd de libertăţile acordate de regimul democratic, 


16 „Scînteia“ din 16 mai 1946 
1 Tbid. a 


381 


a încercat să folosească -campania electorală pentru a lovi 
în interesele poporului român. În timpul alegerilor, sub 
mantia naţional-țărănistă, au fost organizate numeroase 
echipe teroriste, dintre cei mai notorii legionari, menite 
să zădărnicească activitatea şi victoria forțelor demo- 
cratice. Aceste echipe au întreprins numeroase agresiuni 
şi asasinate împotriva elementelor democratice. 

Rolul legionarilor în organizarea acţiunilor complotiste. 
de sabotaj şi spionaj, a reieșit cu și mai multă putere 
în evidenţă în timpul cercetării activităţii organizaţiilor 
subversive de sub conducerea cunoscuţilor reacţionari 
Pop, Bujoiu, Auschnit şi a legionarului Gh. Manu. Cu 
acest prilej a fost dovedit şi faptul că activitatea sub- 
versivă, inclusiv cea desfășurată de legionari, era finan- 
țată din casele de bani ale vîrfurilor celor mai reacţio- 
nare ale capitalului românesc, fiind subordonată în între- 
gime intereselor: de clasă ale acestora. Astfel, Max Ausch- 
nit a donat acestor organizaţii, numai în decursul a trei 
luni ale anului 1946, suma de un miliard de lei. Banii cu 
care erau întreţinute organizaţiile subversive erau pru- 
curați prin vînzarea la negru a mărfurilor de la „Reşiţa“ 
de către Alex. Pop și banda sa, din speculaţiile făcute 
cu fondurile destinate de stat pentru aprovizionarea mun- 
citorilor şi funcţionarilor. Înainte de stabilizarea mone- 
tară din 1947, Alex. Pop a depus în contul organizațiilor 
subversive încă un miliard de lei, în vreme ce Ion Bujoiu, 
dintr-un fond secret al societăţii „Lupeni“, furniza trei 
sute de milioane de lei lunar. După stabilizare, cînd fon- 
„durile complotiștilor au început să scadă, ei s-au adresat 
printr-o scrisoare unor puteri străine, solicitîndu-le un 
împrumut în orice condiţii, pe care-l garantau cu semnă- 
turile celor mai mari capitaliști, cu promisiunea de a le 
restitui după reușita acţiunii de răsturnare a guvernului 
democratic. 

Prin arestarea și apoi condamnarea bandei de com- 
plotiști, spioni și sabotori, în frunte cu Max Auschnit, 
Alex. Pop şi Ion Bujoiu, legionarii au primit o puternică 
lovitură. În procesul acestora au fost implicaţi șefi legio- 
nari ca N. Petrașcu, Gh. Manu, N. Chioreanu, V. Rădu- 
lescu. Legionarii nearestaţi au continuat să comploteze 
împotriva cuceririlor revoluţionare ale poporului. Pentru 
a pune în aplicare planurile criminale elaborate de cei 
aflaţi după gratii, resturile legionare încearcă să se re- 
organizeze în formaţiuni înarmate împotriva regimului 


382 / 


democrat. Ei se constituie în bande de teroriști compuse 
din elemente ultrareacţionare ale fostelor clase exploata- 
toare, partide şi organizaţii politice burghezo-moşierești, 
foști ofițeri, poliţişti, agenţi de siguranţă. În acei ani, în 
unele regiuni ale ţării, populaţia pașnică a fost amenin- 
țată, torturată şi jefuită de asemenea bande teroriste, 
iar numeroși oameni ai muncii, lucrători pe tărîm obștesc 
și în organele aparatului de stat au plătit cu viaţa ata- 
șamentul lor față de cauza poporului și aportul lor la 
făurirea noii orînduiri sociale, socialiste. Fără să-şi dez- 
mintă în nici o privinţă tradiţiile, legionarii s-au dedat și 
la jafuri de proporţii, executate după toate regulile bandi- 
tismului de înaltă calificare. Unul din acestea l-a consti- 
lait atacul asupra tezaurului din Palatul administrativ 
C.FR., efectuat în 1948 de către o echipă de legionari 
condusă de Spiridon Obreja. Suma totală furată se ridica 
la 18 000 000 de lei, monedă nouă de după stabilizarea mo- 
netară din august 1947. Amestecul șefilor legionari a fost 
Cm irie de Spiridon Obreja prin declaraţia că după să- 
rșirea jafului „s-a întîlnit cu Nistor Chioreanu pe str. 
Sita Vodă, în dreptul bisericii Sfîntului Spiridon“, și. 
i AA ua So maritat că suma furată a fost doar za 
Ri NT a e lei, Chioreanu „mi-a dat dispoziţia să e 
î imeni, să fim extrem de prudenţi şi, în cazu 
sia am îi prinşi cu bani asupra noastră, să dăm orice 
a explicație asupra provenienţei lor, numai pe cea Te- 
a nu. Mi-a spus apoi că fapta noastră împlineşte un 
mare gol în situaţia actuală a mişcării legionare“. Ș 
. Banda de legionari, din care făceau parte şi autorii 
jafului de la C.F.R., s-a dedat la numeroase alte acţiuni 
antistatale, antinaţionale, cum au fost: procurarea de 
armament şi muniții pentru înarmarea a o serie de legio- 
nări; organizarea trecerii clandestine peste frontieră a 
unor legionari şi alte elemente reacționare; organizarea 
unui serviciu de falsificare a actelor de identitate; orga 
nizarea unei reţele de spionaj în care au fost antrenati e) 
serie de legionari din capitală şi din provincie, prin in- 
termediul căreia au procurat şi transmis în străinătate 
informaţii cu caracter secret. . | 
În anii care au urmat au fost depistate, treptat, toate 
grupurile de spioni. Sursa principală de recrutare a agen- 
ților au constituit-o întotdeauna legionarii. Acest lucru 
era firesc, deoarece după 1949 mișcarea legionară Ma 
creat în străinătate adevărate centre de recrutare şi Pre” 


983 


SUMAR 


Din partea autorilor 


Prefață la ediția a Il-a .. . . .. . 3 7 
1. Metamorifoze postbelice e Ea zii e. Adaria ae 0 di INI 
2. Antecedente şi ucenicii : , „30 
3. Discipolul îşi întrece mentorul... cc... 42 
4. „Legiunea Arhanghelului Mihail... sub conducerea mea* 51 
5. Garda de fier — varietate a fascismului . . . 56 
6. Legionarismul — un reacţionarism extrem . . .. . . 67 
7. Pe drumul terorii de pl 700707 sa 0 pe ara 7 e al An - BO 
8. Cine i-a sprijinit see e mila e ta ac a e e 100 
9. Ce acopereau cămășile verzi E E iii 
10. Împotriva primejdiei fasciste — Front popular anli- 
fascist rs cint ds dă i că gi Ta a 0 ar e ui a Î30e 
11 


. Cu „echipele.morţii“ spre irita 149 


12. Un gir politic cu consecinţe nefaste certe dă, . . „ 162 
13. Contralovitura regală E Îi a să e „tă da e UDĂ, 
14. Un proces tardiv, ineficient R 200 
15. Cursa pentru „căpitănie“ rea esta e ED 
16. Firele duceau spre centrala naziată 232 
17. Sub oblăduirea hitleristă, Garda de fier Sri adusă la 
putere SEE e afle a. Ec ăi 0 e e a ta n. “249 
18. O pagină neagră în istoria poporului iii ie a e 209) 
19. Pentru întiietate în faţa hitleriştilor MO SE ui: 
20. Rebeliunea — apogeul terorismului legionar i ta a e 828 


21. În continuare pe calea trădării naţionale si ci e a 853 
22. Ultimele zvîrcoliri Se E pia i ai e ap a. i m e. UDA 


Redactor: MARIA ELENA SIMIONESCU 
Tehnoredactor: FLORIAN SĂPUNĂRESCU 
Format: 16/54X84. Coli editură: 28,41. Coli tipar: 24,25. 
Planşe: 56. Bun de tipar: 12 septembrie 1980. 
Apărut: octombrie 1980. 

Comanda nr. 9620/327, întreprinderea poligrafică 
„Crişana“, str. Moscovei nr. 5, Oradea. 
Republica Socialistă România 


Metamortoze postbelice e Antecedente 


și ucenicii e Discipolul își întrece men- 


torul 'e „Legiunea Arhanghelului Mihail... 
sub conducerea mea“ e Garda de fier — 
varietate a fascismului e Legionarismul 
— un reacționarism extrem e Pe drumul 
terorii e Cine i-a sprijinite Ce acope- 
reau cămăşile verzi e Împotriva primei- 
diei fasciste: — Front popular antifascist 
e Cu „echipele morţii“ spre putere e 
Un gir politic cu consecințe nefaste pen- 


tru țară e Contralovitura regală e Un 


proces tardiv, ineficient e Cursa pentru 


„căpitânie“ e Firele duceau spre cen- 
trala nazistă e Sub oblăduirec hitleristă, 
Gorda de fier este adusă la putere e 
O pagină neagră in istoria poporului ro- 
mân e Pentru intiietate in fata hitle- 
tistilor e Rebeliunea — apogeul teroris- 
mului legionar e În continuare pe calea 


trădării naționale -e Ultimele zvircoliri 


CARTE LA PRETUL DE 2 LE 
UNU112250 - 


2.00 RON 


a 


i, 


E a 


| 
| 
| 
|