Mircea Musat, Ion Ardeleanu — Partidul Totul pentru Tara (Garda de Fier) — 1988

prin folosirea unor metode de producție mai bune și prin găsirea u 
tăți de vinzare mai lesnicioase. El 
Se va proteja şi dezvolta munca claselor ţărăneşti de agricultori. p - 
de obstacole fiscale, administrative și juridice, comerțul își va îndeplini Fi Cta 
de circulație a mărfurilor, care este în prezent total paralizată. Dia 
Se va asigura posibilitatea menținerii și consolidării meșteșuguriloy «. 
acordarea de credite ieftine, precum și servicii de aprovizionare și Vina 
Instruirea și educarea maselor nu vor mai fi pretext pentru cheltuieli iuți] 
Eliberată de orice obstacole, viața socială va da posibilitatea unei existenţi 
normale tuturor categoriilor sociale“ . 


e 


PARTIDUL „TOTUL PENTRU ȚARĂ“ (GARDA DE FIER) 


? 


În aprilie 1930, în condiţiile crizei economice, s-a inființat Garda de Rier 
— secție politică a Legiunii Arhanghelul Mihail 1. Programul acesteia, anunțat 
în decembrie 1930, conţinea o virulentă critică la adresa situației economice, 
sociale și politice din România, aruncînd întreaga vină pe seama partidelor 
politice și pe regimul politic existent. În document se propuneau unele soluții 
precum : ștergerea datoriilor făcute la cămătari și bănci, cărora li s-au aplicat 
dobinzi mai mari decit permitea „legea morală“; „stîrpirea hoţiei“; „afir- 
marea unei ferme politici agrare, ca bază a întregii economii naţionale“; „ridi- 
carea nivelului ortodoxiei“; „întărirea credinței în Dumnezeu“: crearea unui 


» 


parlament corporativ etc. Dezideratele erau confuze și eclectice, multe fiind 
luate din programele altor partide. 
Principalele cadre legionare în acel moment erau „Căpitanul“ Corneliu 


Zelea Codreanu ?, Mihail Stelescu, Ion Moţa, Vasile Marin, Radu Mironovici, 
Alexandru Cantacuzino, iar ca organ de presă au folosit „Pămînt Strămoșesc“ 
și apoi, din 1932, „Axa“. În decembrie 1930 a fost constituit Senatul legionar, 
ca „organ de indrumare“ a Gărzii de Fier 3, dar în practică această organizație 
acționa pe baza ordinelor lui Corneliu Zelea Codreanu. 


1 M. Mușat, IL. Ardeleanu, România după Marea Unire, p. 713—715. Efes 
> Portretizînd pe şeful Gărzii de Fier, istoricul american N. M. Nagy-Talavera arăta: 
Corneliu Zelea Codreanu s-a născut în 1899, in partea de nord a Moldovei, la Huși. Tatăl său 


se numea Zelinski) împreună cu soția sa Elisabeth Brunner. Acesta a devenit naționalist E, 
vent, și-a românizat numele în Zelea, la “care a adăugat « Codreanu », numele îndeletnicit 


322 


DE: E oC Da rca pa ee a a i UTE 


; 


Dizolvată in ianuarie 1931, Garda de Fier și-a continuat activitatea sub 
mele de Gruparea Corneliu Zelea Codreanu, candidind în alegerile parlamen- 
din iunie 1951, cind a obținut doar 1,05%, din totalul voturilor. Totuşi, 
a alegerilor parlamentare parțiale organizate în august 1931 în județul 
amţ, C- Zi Coca, a reușit să obțină un loc în Adunarea Deputaţilor, 
beneficiind de fa NS e eo aa i-a opus un contracandidat, pentru ca 
n alegerile din iulie 4 ieglonarii să ciștige 5 locuri în Parlament *. 
Din toamna anului 1933 viaţa politică din România a fost puternic 
arcată de prezența Gărzii de Fier, cu toată opoziția forțelor democratice, 
artidelor politice tradiționale. Deși în această perioadă "Garda de Fier nu 
jtea influența politica internă sau externă, însăși existența acestei organizații 
insemna un pericol potențial, atit pentru regimul politic burghezo-democratic, 
cit ȘI pentru independența şi suveranitatea României. De aceea, forțele de- 


$ A s A . . 
mocratice, ŞI in primul rînd Partidul Comunist Român, au acţionat cu fermitate 
entru demascarea Gărzii de Fier, cerind lichidarea ei. 


În timpul ultimelor săptămini de guvernare naţional-țărănistă, I. Gh. 
Duca, șelul liberalilor, a făcut o vizită la Paris, cu care prilej i-a etichetat pe 
legionari ca aparținind „unei mișcări anarhiste, subversive, finanțate de Hit- 
Jer“ 5. Cercurile politice și financiare franceze au primit cu deosebită bucurie 
o astfel de afirmaţie. După venirea la putere a lui Hitler, în ianuarie 1933, 
lumea occidentală se temea că foarte instabilul „teritoriu al nimănui“, care 


era estul european, se va prăbuși cu totul în brațele nazismului $. Duca Și, 
Titulescu au dat bucuroși asigurările necesare că acest lucru nu se va întimpla. 


După numirea sa, la întoarcerea în ţară, ca. șef al guvernului, la 14 noiembrie 
1933, I. Gh. Duca a îndreptat întreaga forță represivă a statului pentru â 
ţine pe legionari departe de viaţa politică. Astfel, in urma ședinței Consiliului 
de Miniștri din 9 decembrie 1933 și ca urmare a intervenției directe a lui N. 
Titulescu, I. Gh. Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier, 
publicat la 10 decembrie. Prin decret se hotăra și eliminarea acestei grupări 
din campania electorală, închiderea localurilor legionare și confiscarea docu- 
mentelor de arhivă, interzicerea adunărilor, manifestațiilor, uniformelor, iar 
listele de candidaţi și semnele electorale au fost declarate nule. „După dizol- 
varea Gărzii de Fier în 1933 — nota P. Ghiaţă — șeful gardist Gh. Cantacuzi- 
no-Grănicerul i-a scris lui I. Gh. Duca, primul-ministru și prietenul său per- 
sonal, aceste rînduri: «Dragă lancule, acceptind dizolvarea Gărzii, ţi-ai 
semnat sentința de moarte ». EI ştia că actul dizolvării fusese impus de Nicolae 
Titulescu, iar Duca acceptase să semneze Jurnalul ca să acopere pe fostul 


- Suveran“ 7, 


Deși obținuse o victorie concludentă în alegerile parlamentare din 20 
decembrie 1933, 1. Gh. Duca nu avea să se bucure prea mult de aceasta. La 
9 zile după alegeri, la 29 decembrie, trei legionari l-au împușcat pe peronul gării 
Sinaia. După ce au comis crima, cei trei s-au predat pentru a-și ispăși pedeapsa. 
Așa s-a creat prima legendă legionară despre Nicadorii?, cuvint format 
din inițialele numelor celor ce l-au împușcat pe Duca. Nu încape îndoială, 


M. Mușat, I. Ardeleanu, op. cit., p. 716. 

j N. M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 284. 

? Ibidem. 

? Petre Ghiaţă, Istoria unui deceniu +1930—1940, loc. cit., f. 36. 
| Se referă la N. Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace. 


m 


ca ear: FI trape o pi 


Codreanu a avut cunoștință de planul acestora și l-a aprobat. În Săptămin; 
care au urmat, Codreanu a trebuit să se ascundă din calea poliției, read 
stat Codreanu în această perioadă este încă un mister. Unul din prietenii 
săi apropiaţi, Stere Ciumetti, a foat arestat şi torturat la poliție în încercarea 
de a se afla unde era ascuns Codreanu. Ciumetti nu a Scos nici un cuvin 
Cadavrul mutilat al acestuia a fost găsit sub un pod din Bucureşti. Cea mai 
plauzibilă versiune asupra locului unde s-a aflat ascuns Codreanu — Scrie 
istoricul american N.M.N — Talavera — este că acesta „i-a cerut industriașulu; 
evreu Auschnitt să îl ascundă, amenințindu-l că îl împușcă dacă refuză 
amenințare ce trebuia crezută, după moartea lui Duca. Așa că Auschaitţ 1 
ascuns la un văr de-al doamnei Lupescu. Cind și-a făcut din nou apariția 
într-o atmosferă cu mult mai liniștită, căreia i se conferise din nou aparența 
legalității, Codreanu a fost judecat de un tribunal militar înțelegător (țara 
se ațla sub legea marțială) și achitat. Nicadorii au fost condamnați la închi- 
soare pe viață“ *. E. 

Procesul asasinilor lui I. Gh. Duca a început în aprilie 1934 10. Codreanu 
i-a determinat pe cei trei legionari să ia crima exclusiv asupra lor, asigurindu-i 
că pedeapsa pe care o vor primi n-are nici o însemnătate, deoarece în 2—3 
ani Garda de Fier va veni la putere, iar ei vor fi eliberați în triumf din temniță 
și declarați „eroi“ 11. 

Într-una din zilele procesului, în sala Consiliului de război, și-a făcut 
apariția generalul de cavalerie George Moruzi, prieten intim al regelui. E] 
s-a retras cu cei cinci judecători în camera de deliberare și, după trei sferturi 
de oră, la revenirea în sala de dezbateri, s-a oprit în fața lui Gh. Cantacuzino- 
Grănicerul, implicat, ca acuzat, în proces, i-a strins mina și i-a spus să audă 
toţi: „Dragă Zizi, vei face paștele acasă“ 12. 

Imediat s-a dat citire sentinței, prin care C. Z. Codreanu, Gh. Cantacu- 
zino-Grănicerul, împreună cu alți 40 de legionari implicați ca autori morali 
în uciderea primului-ministru, au fost achitați, fiind condamnaţi numai cei 
care au comis nemijlocit asasinatul. Nu este lipsit de semnificație nici faptul 
că acuzatorul principal, generalul: Petrovicescu, împreună cu doi dintre generalii 
judecători — Dona și Filip — s-au înscris în Garda de Fier 3, 

În ciuda dizolvării, gruparea Garda de Fier a devenit ȘI mai activă, iar 
noul guvern Gh. Tătărescu a introdus legea privind „Apărarea ordinii în stat“ 
indreptată exclusiv impotriva Gărzii de Fier şi a mișcării comuniste. Cu toate 
acestea, sub oblăduirea monarhului și a guvernului, care sperau să subor- 
doneze Garda de Fier intereselor lor politice, curentul legionar s-a dezvoltat 
prin înmulțirea și întărirea cuiburilor, a cadrelor, mărindu-și influența în mase. 
De altminteri, la acea dată Carol al II-lea nu-și punea mari speranţe în „băie- 
ții”* lui Codreanu pentru realizarea țelului său de a domina partidele, preferind 
să acționeze pe cont propriu și manevrind atit pe gardiști, cît și oricare altă 
grupare sau personalitate politică care ar fi fost dispusă să-l slujească în 
răfuielile cu adversarii mai mult sau mai puțin fățiși — liberalii de la guvern, 
național-țărăniștii din jurul lui Maniu etc. Desigur, gardiştii aveau mai multă 
nevoie de ocrotirea Coroanei decit avea aceasta nevoie de sprijinul lor, fără 


» N.M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 285. 

10 M. Fătu, 1. Săplățelu, Garda de Fier, Organizaţie teroristă de tip fascist, p. 98. 

IL Arh. St. București, fondul 0, dosar nr. 74 92 1, vol. II, f. 68. 

12 Ibidem, f. 20. 

13 Ibidem, fond „A“, dosar nr. 40 046, vol. 12, f. 51. i 

* În 1934, C.Z. Codreanu avea 35 de ani, 1. Moța 32 de ani, Vasile Marin 30 de ani, 
Mihail Stelescu 27 de ani, Horia Sima 26 de ani. , 


324 


sţiile să fie absolut divergente, intrucit anumite convergenţe de interese 
| Mica poz tat atunci, ca Și ulterior. 
| ab E „cel moment, gardiștii își indreptau acțiunile spre noi măsuri teroriste 
Ei oamenilor de vază ai țării. Astfel, la 9 martie 1934, o notă, strict 
ine dențială — Scrisoare de cabinet — a Inspectoratului de poliție Iași, 
0 că „În prezent Garda de Fier activează ocult prin membrii cuiburilor 
ret [Cuiburi destinate exclusiv acțiunilor violente, teroriste, criminale — 


Ai care au transformat Garda de Fier intr-o organizaţie teroristă. [...] 
foaie asasinatele oamenilor politici de vază, ale membrilor guvernului și 


inatilor funcționari se execută de membrii cuiburilor tip B“. Documentul 
î „i menţiona că Consihiul suprem al Gărzii de Fier hotărise asasinarea lui 
N, Titulescu şi a lui Gh. Tătărescu. Acţiunea eșuind, prezumtivii executori 
Ș „i asasinatului — doi studenţi — au fost siliți de Consiliul suprem să se sinu- 
E cidă: Episodul este consemnat în document întocmai: „Ambii studenți au 
avut însărcinarea de a asasina, primul pe di ministru Titulescu, cu ocazia 
inapoierii sale în țară, iar al doilea pe dl prim-ministru Lătărescu, cu ocazia 
vizitei sale la Ploiești. Pentru faptul că ambii studenţi, care fac parte din gru- 
area teroristă, au ezitat și nu au executat la timp hotărirea C onsihiulaui suprem 
sipentru a nu divulga însărcinarea primită, au fost obligaţi să se sinucidă, 
contrar trebuiau împușcați. În martie 1934, la Iași a avut loc o nouă in- 
 trunirea reprezentanților așa-ziselor cuiburi tip B, în prezența lui C.Z. Codrea- 
nu, „cu care ocazie, prin tragere la sorți, au fost destinați patru studenţi, 
$ membri ai cuiburilor tip-B, să aducă la îndeplinire asasinarea d-lui Titulescu, 
Î imediat ce se va comite contra trenului sau prin împușcarea chiar la irontieră, 
E: 
ș 


cum și a d-lui prim-ministru Tătărescu, la primul moment prielnic“ 1. 

Conflicte interne au izbucnit însă în rîndurile mișcării, generate de com- 
poziția. ei eterogenă, de manipularea membrilor săi de anumite cercuri ale 
claselor avute și, în egală măsură, de adjunctul și succesorul oficial și discipolul 
său M. Stelescu, care începuse să-l pună în umbră pe Codreanu prin discursurile 

în Parlament și activitatea publicistică. 

Ziarul „Zorile“, relatînd cum a luat ființă gruparea Cruciada Românismu- 
lui, scria: „Conflictul dintre cei doi conducători gardiști s-a declanșat pe tema 
asasinării lui Ion Gh. Duca. Mihail Stelescu era adversar al practicelor teroriste 
 șideaceeas-aridicat împotriva actului asasinării fostului prim-ministru într-una 
„din ședințele intime ale conducerii gardiste. Totuși, Ion Gh. Duca a fost ucis 
Și Mihail Stelescu a suferit consecințele alături de toți complotiștii, deși el 
fusese împotriva, asasinatului. Ca o consecință firească a acestei atitudini, 
Mihail Stelescu s-a retras din Garda de Fier, imediat după terminarea procesu- 


lui A a pus bazele unei noi grupări, cunoscută sub numele de Cruciada Românis- 
mului'“ 15, 


A Stelescu și discipolii săi, în toamna anului 1934 s-au separat de mișcarea 
Blonară, creîndu-și o grupare proprie, Vulturul Alb. Odată cu Stelescu au 
pi mișcarea și o serie de colaboratori apropiați, între care generalul Nicolae 
Tae Sergiv Lecca, Constantin Caragea, C. Dumitrescu-Zăpadă, Al. 
Vi si Beza, M. C. Gheorghiu, Simion Oprescu, Constantin Barcaroiu, 

a sădulescu, care au înființat la 22 noiembrie 1934 gruparea Cruciada 
mânismului, 
ST - Stelescu a declanșat, concomitent, pe diverse căi, o susținută cam- 
e demascare a Gărzii de Fier și a rolului jucat de C. Z. Codreanu în 
a 


14 
E gi St. București, fond nr. 1, dosr nr. 1, vol. 239, f. 48. 
»-Tuciada Românismului“ din 29 noiembrie 1934. 


325 


compunea primul manifest a] Gărzii de Fier Și-ți dăd 


“din 7 martie 1936. 


crimele săvirşite de legionari 16, ca stipendiat al marii (uanje Îi Suranței A 
Secondat de Gh. Beza, un alt fruntaș gardist, care da a, d Na ent 
viața ministrului C. Angelescu, a dezvăluit in organu ha e BAeșă »Crucia 
Românismului“ rolul nefast și murdar jucat de Garda de EI in Viața POlitiax 
a țării!8. Acest rol l-a atestat astfel: „cind d. Vaida a căzut de la guver 
[14 noiembrie 1933] — declara Beza — au venit să ne [gg acea boy ătașii 
M-au luat în antrepriză moșierii, bancherii, industriașii ȘI aSenții de poliție“ 1 
Dar ceea ce deosebea fundamental Cruciada Românismului de toate cele 
mișcări de dreapta din România, de care se apropia prin iinapogie, anticomu. 
nistă, prin politica de instaurare a unui regim profascist, de nuanță Creștină, 
Promonarhist, era atitudinea potrivnică o3ătegagnnualiuă, fapt ce constituie de 
altfel și unul din motivele ruperii grupării de Gardă 20. Transpunere Pe plan 
intern a concurenței italo-germane în Balcani, Cruciada Românismului Era 


de România după primul război mondial cu Franța și Anglia. Toate acestea 
au constituit elemente care au acreditat teza uciderii barbare a lui M. Stelescu, 
aşa cum vom arăta, de către un comando legionar in Vara anului 1936. 
ntr-o scrisoare din aprilie 1935, publicată în ziarul „Cruciada 
mânismului“, M. Stelescu dezvăluia următoarele despre C. Z, Codreanu 
şi Garda de Fier: „ţi scriu în numele unui tineret care te-a crezut mai mare 
decit ești și de care ţi-ai bătut joc. Îţi scriu ca un om care a crezut zece ani. 
în vorbele-ți mincinoase, dar care n-am înțeles să mă înham la carul dumitale 
de singe, pentru a promova un criminal. Am stat alături atât timp cît ai 
reușit să ascunzi micimea sufletului dumitale. Cind te-am văzut însă 


lor, am mințit, ca să creez un mit de paie. Te-am cintat, înșelat de fățărnicia 
cuvintelor d-tale. Le-am dat exemplu nebunia mea [...] 
să-mi ceară socoteală de ce i-am dus pe un drum greșit“. 
Cel răzvrătit împotriva lui Codreanu dă în vilea 
pentru „0 educaţie special făcută [...] ca legionarul să 
«marele Căpitan » ar putea vreodată greşi. Tot ce se 
înainte, drept calomnie. Ba mai mult, ai căutat să infi 
ce te-au urmat fraze ca aceasta:  € Legionarii vor 
Chiar pe un drum rău», Strașnică educație în folosu-ți 


: e ierr ță azi ciorapul « Adesgo », 
clamă, așa voiau ȘI oamenii [legionarii — n.a.] conducă- 
i ăcuse. Ți s-a filmat nunta, 
Cu s - lată deci secretul unei ascensiuni rapide. 
Iar noi, cei tineri, văzindu-te pe un cal alb sau negru, cu crucea în mînă (ca 
14 Cahul), vedeam realizindu-se basmele Și poveștile din cărți și te urmam 
din romantism, 


Dar visul a trecut, ca orice vis. Au venit realitățile. Vaida-Voievod îţi 


ea bani să faci divertis- 
— spitale A cul ante 


1 FI, Nedelcu, 0p. ct., p. 110— 11, 
17 Ibidem. ; 
bi Ari ISS BE fund nr. 3, dosar nr, 45 l, doc. 8, f. 9 ; Vezi și „Cruciada Românismului“ 


in 21 martie 1936. 


W „Cruciada Românismului“ d 
N. Iorga, Memorii, vol, VIII, București, 1939, f. 182. 


-326 


E larat-o chiar A , 
mente ponei ana nt ăi domnia sa la procesul din anul trecut (pro- 
cul asasinilor A pi Alis iei da Iar legionarii călătoreau pe căile ferate 
zatuite | dara Tai an de Interne. Ştii, dintre acelea ce-mi dadeai 
a să aduc. ali bca A ȘI. a în timpul acesta tunai și fulgerai în contra celor 
C mănîncă banii statului. lar noi, timpiții, credeam că aşa e bine, că doar 


c „Si astfel . up 
pe spunea! Ş „cu permise libere pe căile ferate, colindam țara 


indu-se adver sh 3 pdl a 
Declar ei Cp aceteli ainu german în viaţa politică interna Și 
xternă & red d dvd a Românismului își înscria în program refuzul 
goric „că su Se Sat uniforme, unor cîntece și unor idealuri străine 
, se asvirle in Lepa e dușmanilor de ieri“ 22, Arătiînd că Hitler pregăteşte 
5 „paie de si în numele germanismului, iar drumul spre transformarea 
erainei în CO ca germană trece prin România, M. Stelescu releva imposibili- 
țatea unei înțe aie cu Germania. „Iar diverşii domni de la noi — arăta 
fruntașul Cruciadei Românismului — care se îndeletnicesc a striga «Heil 
pitler » ȘI a-și armoniza marșurile după melodii germane să-și bage minţile 
în cap Și să nu uite că pe plaiurile pe unde fac propagandă admirind Germana 
u căzut soldații români, străpunși de baionetele « boşilor » 20, 
M. Stelescu urmărea cu insistență întărirea sistemului de alianţe incheiate 
IA Sao x A > . . ? - 
de Româna după primul război mondial. Erau elemente care au determinat 
pe gardişti să urzească planul uciderii lui Mihail Stelescu. 

Crucida Românismului, mai ales după aderarea la Frontul Constituţional 
alături de Partidul Poporului și Blocul Cetăţenesc pentru Salvarea Ţării, a 
jucat un rol important in acţiunea de demascare a caracterului terorist al 
Gărzii de Fier. La împlinirea unu! an de la înființarea acestei grupări, genera- 
lul-adjutant Nicolae Rădescu scria: „Îi urez Cruciadei din toată inima «La 
mulți ani ». Şi o fac cu atit mai bucuros, cu cit am mulțumirea de a îi unul 
din nași“ 24. Ia 

Între timp, C. Z. Codreanu își manevra „ceuiburile” pentru a menţine 
încordată atmosfera politică internă, propice acțiunilor legionarilor. Soluţia 
pentru readucerea oficială a Gărzii de Fier la suprafaţa vieţii politice a fost 
găsită tot de Codreanu 25. O lucrare difuzată în iunie 1935 de generalul Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul ne edifică asupra acestui fapt: „Şeful meu politic, 
Corneliu Zelea Codreanu, mi-a spus: « Domnule general, la 10 decembrie 
1934 s-a împlinit termenul legal, după care aveţi dreptul a cere un semn 
electoral și a înființa un partid politic. Vă rog deci să înființați un nou partid. 
Bu râmin pe vechea poziţie pe care nu o pot părăsi. În același timp, Vă rog 

să-mi permiteți a mă ocupa în noul partid cu probleme de educaţie ». „In 
consecință, înființez pe data de 10 decembrie 1934 partidul pelitic «Totul 


„pentru Țară» și-l înființez cu singura condiție să recunoaștem pe] Corneliu 
j Zelea Codreanu ca șeful nostru spiritual” 2%, Așadar, în peisajul politic româ- 


nesc apare un „nou partid“, avind ca „şef spiritual” pe liderul Gărzii de Fier, 


a. Codreanu. Comisia Centrală Electorală din Ministerul de Justiţie a aprobat 


, „Cruciada Românismului” din 4 aprilie 1935. 
i Ibidem, 29 noiembrie 1935. 
Ri Ibidem, 14 martie 1936. 
Ibidem, 30 iulie 1936. 
ai Ibidem, 30 noiembrie 1935- i 
Arh. St. Bucureşti, fond A, dosar ar. 110 237, vol. 13, î. 66 


aa eterne at 


i 
) 


i i izi in 20 martie 193522, 
cererea lui Cantacuzino prin Decizia A AID, 20, era pusă în A Ul tu; 
Codreanu devine public şi opinia E li fa unei 
realități: reapariția Gărzii de Fier sub îi (Lp aa e AN 

La citeva zile generalul Gh. Cantacuzino-Grăniceru i ti Itat în închis 
rea Jilava pe asasinii lui 1. Gh. Duca, ador ala a Rusia Curent 
“ e MIER oi Ar : Toi 
cu intreaga activitate a Sarzi, 1-a a | i XA * 
pentru Ţară“, că în cinstea Nica dorilor Ass cu devărat ice i, I0tografi 
- - - 9) EV ci A p-, N a = A 
ȘI da asigurat că „vă vom scoate de aici într-u 


Imediat după înființare, prin șeful său, E Ai ia acizino: Gat, 
cerul,2? partidul se înscrie destul de zgomotos în viața p alle i u pri- 
lejul instalării sale în noua funcție, Gh. Cantacuzino a ga Sr „m Oarele: 
„Din ordinul Căpitanului meu, am devenit şetul parti u Nu LOU Penta 
Ţară »“30. De fapt, nu devenise șef, ci un simplu om de paie, ea a iul itatea 
sa de moșier, deținător al unei uriașe averi, și de fost președin ră „ niunii 
industriașilor din România, va urmări să subordoneze ȘI mal accentuat Legio. 
narismul intereselor cercurilor pe care le reprezenta Și în bună măsu 
lor carliste. E A 

Ideile programatice ale partidului „Totul pentru Țară fiu 

e Gărzii de Fier. Ele se rezumau la un șir de sloganuri politice menite 
să cultive „credința în Dumnezeu“, „pacea socială“, „dreptul de stăpin 
în scopul atragerii unor categorii sociale nevoiașe nemulțumite ie la. orașe 
și sate. Ei preconizau, în acești ani, un stat monarhic care pe plan interna- 
țional să promoveze bune relații cu toți cei ce respectau frontierele Roma- 
niei. În pofida coloraturii lui „democratice“, programul nu a avut aderență 


ră Cercuri- 


fond cele 


27 Ibidem, fond D, dosar nr. l, vol. 293, f. 116. 

« M.I., dosar nr, 2]1933. „Note luate dup 

i » Belimace și Caranicai, 

29 Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Născut la 25 decembrie 1869 la Paris. Descendent 
al familiei princiare Cantacuzino, Studii: „Școala, militară la Craiova, Bucureşti şi Paris. A 
participat la campaniile din Comandant de regiment și de brigadă de 
grăniceri, Fost administrator ivile. Director și administrator-delegat al Fabricii 
de ciment Brăila, Fost deputat i i 1931. 


at independent în 1920, 
„La sfirșitul deceniului a] TII-l iă 


'Grigore Filipescu în așa- i 


ă convorbirea d-lui general Cantacuzino 


E : i i « Totul pentru Țară ».. [Petre 
deceniu (1930— 1940), loc. cit., p. 57]. (i P 


i or da dreptu SASCA aut ari ef oRĂE PAR ral a ie fata 
mai bun E pt 32 ptul „de a se simţi ei inșişi stăpinii României, alături 
stul Tom . 


re ș A $ A 
de Un alt deziderat trimbițat ȘI în tezele programatice era caracterul monar- 
pic al EUpE: în NEM INI trebuie să ne surprindă că în ciuda urii faţă 
de regele fate dou Să mai tirziu, ȘI în ciuda campaniei de exterminarea 
jegiunii dusă, de eta $carea a rămas un timp ataşată de instituția monar- 
piei %. Moţa cons : ca instituțiile corporatiste erau „total incolore din 
unet de vedere a poporului 34, 
Ce metode trebuiau să folosească legionarii în lupta lor? Codreanu răs- 
unde: „Nu piine cu orice preţ — onoare cu orice preţ !“ 35. Moţa a dus această 
idee și mai departe: „Statul organizează societatea pentru lupta dintre bine 
si rău. Dar un astiel de Stat trebuie să se adapteze cît mai mult posibil la 
condițiile existente ale Vieții” 35. Deși pretindea că are la bază creștinismul, 
Jegiunea nu intenționa să fie o pradă ușoară pentru poliția și aparatul opresiv 
din România interbelică. Perfizi, legionarii nu propovăduiau ca în Scriptură 
că după o lovitură să întinzi și celălalt obraz, ci au ripostat cu violență și 
teroare barbară uneori și față de oameni nevinovaţi. Drept represalii ei au 
folosit aceleași metode, uneori mult mai brutale ca acele cu care au fost atacați. 
Constantin Papanace, consilier apropiat al lui Codreanu, a explicat că, datorită 
puterii întunericului — dușmanul legiunii — legiunea nu putea face altceva 
decit să pedepsească în același fel. Pentru ispășirea răului pe care l-au comis 
cu bună-știință, ei aplicau un mod de gindire cu adevărat „original“. Ca să 
nu decadă la nivelul moral al adversarilor săi, legionarul nu trebuia să uite 
niciodată că a făcut rău, ci trebuia să sufere în cugetul său și să ispășească. 
„Această ispășire prin suferință reprezintă sacrificiul care poate să restabilească 
echilibrul purității legionare absolute“ 37. 

Așadar, şe pretindea că orice crimă este anulată prin suferință. Şi tocmai 
de aceea suferința și sacrificiul făceau parte integrantă din programul edu- 
cativ al legiunii. În concepţia lui Codreanu, legionarul trebuia să urce un 
munte de suferință, să treacă printr-o pădure plină de fiare sălbatice şi să 
traverseze mlaștina disperării. Cei care nu treceau aceste trei încercări nu 
puteau fi considerați buni legionari %8. 

Codreanu era un adversar declarat al democraţiei. În acest sens, el 
declara că multe naţiuni din Europa anilor treizeci „își scoseseră hainele 
democrației, iar altele erau în curs de a le scoate pentru a se îmbrăca cu haine 
noi“3%. E] considera că democraţia cu sistemul său de partide era distructivă 
pentru unitatea națională a românilor, un sistem care „transformă milioane 
de evrei în cetățeni români“ 49, un sistem incapabil să realizeze vreun program 
meritoriu. Ce construiește un partid, un altul distruge dacă revine la putere. 
upă părerea lui Codreanu democrația îl împiedica pe un om politic să-și 
facă datoria față de poporul său, iar obligațiile și promisiunile electorale 

abăteau de la preocuparea pentru interesele naționale. Democraţia nu 
putea crea nici autoritate reală; ea era în slujba bancherilor și capitaliştilor 
DE 
a Ibidem, p. 287. 
Ibidem, p. 398. 


“1 Charl6 Klaus, Die Eiserne Garde, Berlin, 1939, î. 93. 
A Ibidem, î. 72. 
a 1: Moţa, Cranii de lemn, București, 1937, p. 99. 
i: „Buna, Vestire“ din 28 februarie 1937. 
sp C:Z- Codreanu, op. cil., p. 301. 

Ibidem, p. 326. a 


“ Ibidem, p. 327. 


329 


Deși Codreanu nu credea în democrație, el a ala Nb) Aa 
din scopuri politicianiste, să asocieze legiunea cil icta și tară, 
Sistemul său era mai de grabă un sistem autorităr în a pag gă- 
sească expresia „evlavia religioasă națională” a maselor ! să 7 AU V 
îi întruchiparea acestei stări spirituale invizibile a națiunii : ŞI CĂ SRR 
asigure că acest consens voluntar de naționalism ortodox va. da roade, (Gt 
dreanu era adeptul neclintit al disciplinei și supunerii necondiționate in cadru] 
mișcării. Încălcările de disciplină erau pedepsite aspru prin acceptarea Volun- 
tară a pedepsei de către membrii acesteia. Codreanu considera c 
mare abatere era insubordonarea, încălcarea disciplinei. 

Democraţia în concepția lui Codreanu era teren de acțiune al unor ele- 


mente. demagogice, carieriste, șarlatanilor, oamenilor lipsiţi de scrupule. 
Într-un cuvint, în concepţia lui 


ă cea mai 


Codreanu democraţia era pusă în contrast 
,„ deoarece scopul ei era de a satisface nevoile momen- 
„Învierea spirituală, învierea națiu- 

nilor în numele lui Isus Christos“ 43. 
Practicînd același politicianism, în a cărui adversar se erijau cu ipocrizie 
conducătorii legionari, mișcarea gardistă a fost adversarul modernizării, a] 


urbanizării, industrializării țării, al înaintării ei pe calea civilizației ȘI pro- 
gresului. 


manii ei nu erau numai d 
dușmani erau (1) politica Ş 


muniştii și (3) echivalentul 
evreii 44, ji 


C sub această esidă, titulatura 
menirea de a crea 
- Acestui înveliș re- 
cult ai sefului PIe: EL-era destinat, înainte de 

icsite IIS - „Pentru Căpitan — scria 
e nimeni s ănui 


. . 09, i A Ș 
“2 Ibidem, p. 446. i Ati pică 


î osia Sima, Cazul Io 


oder, PD. 446-447, 6% Madecaru, Madrid, 1961, p. 43, 
* Ion Banca, Căpitanul, ediţi 


330 


i; oi 18 i : i di :, 
«4, De fapt, legionarismul a fost singura mișcare fascistă fondată sub 


'nezeu 0 A ; 3 
nul protector al unei icoane, avind o ideologie profund religioasă. Ideo- 


Jogia Se rute atit i ini cu naționalismul încit este greu să se tragă 
o linie despărțitoare în A ele. După cum afirmau chiar căpeteniile legionare, 
jegiunea nu era un partid, ci o mișcare și mai mult decit atit era un ordin, 


un ordin paramilitar și religios 47. Codreanu a declarat adesea că „Biserica 
este mult deasupra noastră 4%. Fiecare adunare a legionarilor, de mică sau 
mare amploare, incepea cu o slujbă religioasă. Rugăciunea și invocarea 
țrecutului erau considerate de Codreanu drept armă hotăritoare în lupta 
Jegionarilor 49. „Dumnezeu este cel care ne poartă în alaiul său victorios“ %0, 
a o lozincă legionară. 

Legionarii au fost întotdeauna conştienţi de marile diferențe față de 
naziști Și fasciști în această privință. Unul dintre intelectualii lor de frunte, 
Mihail Polihroniade, explica: „Fascismul venerează statul, nazismul rasa 
și națiunea. Mișcarea noastră se străduiește să împlinească destinul popo- 
rului român și prin mintuire“ 51. Un alt ideolog legionar, Garcineanu, numea 
legiunea „singura mișcare politică cu o structură religioasă“ 52. „Scopul 
final al naţiunii [trebuie să fie] reinvierea întru Cristos“ 5%. „Legionarii re- 
ceptau intreaga istorie a omenirii și în special pe cea a României ca pe un 
șir neîntrerupt de patimi, o poveste mistică de Paște, în care fiecare pas, 
fiecare motivaţie şi în consecință fiecare scop era o luptă dintre lumină și 
întuneric. Drumul legiunii trebuia să fie o cale a suferinței, sacrificiului, 
crucificării și învierii. Moța declara: « Așa cum Dumnezeu l-a inviat pe 
Christos pentru a ajuta binele să învingă, așa va triumfa, şi legiunea, chiar 
dacă numai printr-o minune» “ 54. 

Pornind de la aceste idei mistico-religioase, ne putem explica în mare 
măsură cultul ieșit din comun al morţii care predomina. Pentru un legionar 
moartea era o implinire mistică plină de bucurie, o răsplată. Unul dintre 
șefii gardismului se adresa studenților astfel: „Vă predic despre moarte pentru 
a deschide în voi gustul pentru eternitate“. „Cel mai frumos aspect al vieţii 
legionare este moartea“, propovăduia „Buna Vestire“, organul de presă 
al Gărzii de Fier. „Moartea legionară nu are nimic comun cu moartea 
obișnuită. Prin moartea sa legionarul devine una cu Eternitatea ; prin moartea 
sa legionarul devine o încarnare pămintească a istoriei. El devine o legendă. 
Legionarul nu trebuie să ezire in fața morții. Moartea legionară îi este dragă; 
prin ea se atinge un scop; ea devine un simbol. Moartea legionarului este 


un simbol, un cult“ 55. 


sun 


4% „Iconar“ nr. 10 din 1936. 
m C.Z. Codreanu, op. cit., p. 275. : 
i Idem, Circulări, scrisori, sfaturi, gînduri, București, 1933, p. 35. 
z Idem, Cărticica șefului de cuib, Bucureşti, 1933, p. 66. 
Zi re Eiserne Garde, p. 271. 3 
arle Klaus, op. cit., p. 67. 

a Ibidem. î : i 

Ibidem, p. 79. 
5 Ibidem, p. 73. 
5 Pe marginea prăpastiei. Documente, Vol. II, Bucureşti, 1941, p. 33—354. 


331 


Un element indispensabil mișcării gardiste a fost iraționalismul, apelul 
la instincte primare. De aici s-a putut dezvolta „cultul morții“, „religia asasi 
natului din ordin“, cum spunea N. Iorga 5, concretizat în formula „Ne. 
putind învinge în viață fiind, vom învinge murind“, care a dus la fanați. 
zarea membrilor Gărzii de Fier, capabili să comită cele mai oribile crime 
cu credința că astfel contribuiau la triumful organizaţiei. 


Asemenea sloganuri, asemenea teze ideologice și „educative“ au stat la 
baza crimelor monstruoase ce vor fi săvirşite de gardiști în anii ce au urmat. 


În ceea ce privește politica externă, trebuie precizat faptul că pină 
în 1936 — în același scop de a specula în interesul lor stările de spirit ale ma- 
selor — gardiștii s-au menţinut pe o poziţie de respectare a tratatelor semnate 
de România, după primul război mondial. Întreaga lor literatură a luat 
poziție împotriva revizionismului, a politicii expansioniste, a revizuirii tra- 
tatelor. Astfel, în ceea ce privește pretenţiile teritoriale ungare, acestea ieșeau 
din discuție fără drept de apel. „Propaganda revizionistă ungară nu va duce 
la modificarea frontierelor“ și ca să nu existe nici o îndoială asupra națio- 
nalismului total al legiunii, Mihail Polihroniade a adăugat că nici cuvintele 
rostite de Mussolini în favoarea Ungariei nu vor duce la modificarea fron- 
tierelor 57. Moța a opus plin de încredere pretențiilor Ungariei Mari reali- 
tatea existenţei României Mari 5%. Atunci cînd Hitler a început să îi orga- 
nizeze pe sașii din Transilvania în cursul „Sachsentag'“-ului, Moţa a remarcat 
că „este posibil ca între Germania și România să apară animozităţi. Germanii 
trebuie să rămină loiali României. România va accepta numai naţionali- 
tățile loiale, dușmanii nu vor fi toleraţi“ 5. După cum a declarat alt ideolog 
al mișcării, „românii reprezintă nația conducătoare — minoritățile se pot 
bucura de drepturi numai proporțional cu loialitatea de care dau dovadă 
față de statul român“. Dar, a adăugat că „nici un popor din Europa nu mai 
poate fi deznaţionalizat astăzi cu forța“ %. Prin urmare, în ciuda puternicei 
sale aversiuni față de democraţie, pînă în 1936 legiunea a trimbiţat prin toate 
mijloacele respectarea tratatelor de pace. „Statele revizioniste formează un 
bloc iar învingătorii — alt bloc. Deci, acele puteri care sprijină prevederile 
Tratatului de la Versailles trebuie să coopereze“ 61. Dar această atitudine 
s-a schimbat radical la sfîrșitul anului 1936, după ce ţările fasciste obțin 
o serie de succese împotriva puterilor occidentale în Renania, Etiopia, Spa- 
mam ețe 020 

Politica externă reprezenta acum un nou domeniu în care începuseră 
să se manifeste contradicţiile dintre monarhie și legionari. În timp ce regele 


Carol și cercurile care-l sprijineau se orientau spre instaurarea unui regim 
monarhist de autoritate personală care să-și bazeze politica externă pe alian- 
țele cu Franţa și Anglia, Garda de Fier nega diplomaţia tradițională, declarind 
prin glasul lui Codreanu, în noiembrie 1936, că „in 48 de ore de la venirea 
sa la putere va încadra România în sistemul de alianțe al statelor fasciste“ %. 


5 N, Iorga, Istoria românilor, vol. X, Așezămîntul Tipografia „Datina Românească”, 
Vălenii de Munte, 1939, p. 490. 

57 Mihail Polihroniade, Tineretul și politica externă, București, 1940, p. 13. 

5 1. Moţa, op. cit., p. 30. 

59 Ibidem, p. 138. 

5 Jon Covrig-Nonea, Mișcarea legionară și minoritatea, în „Rinduiala“, nr. 1, 1936. 

51 M, Polihroniade, Politica externă a României, în „Rînduiala“, 1936, p. 1. 

52 C, Z. Codreanu, Eiserne Garde, p. 440. 

6 Ibidem, p. 441. 


332 


70008 


Pe i ie 1 a da] A y Re . 
Această contradicție dintre Palat și gardă a căpătat un contur şi mai 
scrisoarea adresată lui Carol — tot în noiembrie 1936 — de C. Z. 


is prin 
recis P : 3 : A PULA I i 
Codreanu, Pr care, pe un ton brutal, șeful mișcării legionare avertiza pe 
ege. şi oliticieniul care-l sprijineau că vor răspunde cu capul, dacă nu vor 
ui oditica conținutul diplomaţiei românesti 54. 
m ; 


Din punctul de vedere al structurii organizatorice, mișcarea legionară 
se prezenta ca O Sile politică paramilitără. Unitatea de bază era cuibul. 
Cuibul era format din trei pină la treisprezece persoane. C. Z. Codreanu 
refuza să folosească cuvintul "membru'“, deoarece îi amintea de celelalte 


partide politice. Dacă în componența grupului intrau mai mult de treisprezece 

persoane, în mod automat cuibul se împărțea în două 65. Structura mișcării 

urmărea asigurarea subordonării oarbe a celor din cuib față de șef. Membrii 

| în organele de conducere erau numiţi din membrii marcanţi cu sau fără școli, 

cu sau fără vechime, care făceau parte sau nu dintr-un cuib, membrii din 

orice categorie socială, fie intelectuali, fie muncitori, fie orășeni, fie țărani, 

| fie bogaţi sau săraci, dar care dovedeau atașament fanatic față de mișcare 

| și față de căpeteniile ei. În ultimă instanță Garda de Fier apărea ca o orga- | 
nizaţie subordonată căpitanului, C. Z. Codreanu dal 

Acestor dogme li se adăugau sloganurile și fastul mistic. Întilnirile cui- i 

bului urmau să se desfăşoare ca într-o biserică, unde “fiecare trebuia să uite | 

de problemele mărunte și mizeria vieţii cotidiene și să se gindească numai 

la patrie“. Erau propuse teme diferite pentru a fi discutate în cuiburile de in- . | 

| 

i 

| 

i: 


| telectuali, de țărani sau muncitori. Așa, de exemplu, în cuiburile de intelec- 

| tuali urmau să se discute subiecte precum: politica agrară, reforma financiară, 
raportul dintre muncă și capital, probleme ale minorităților, rolul țăranilor 

| și muncitorilor în statul legionar etc.%. 

| Cuibul trebuia să fie întotdeauna activ: în sat, în oraș și în universități. | 

| Șeful de cuib trebuia să dea dovadă de inițiativă, iar ordinele sale sau hotă- | 
ririle luate la adunările cuibului erau duse la îndeplinire de fiecare membru 
al cuibului necondiționat. Disciplina de fier, acțiunea permanentă, inițiativa 
şi supunerea caracterizau ordinea ierarhică a legiunii de la nivelul cel mai înalt 
la nivelul cel mai de jos 6. Un cuib inactiv era considerat un “cuib mort“59. În 
funcţie de numărul membrilor lor și de condițiile existente, unele cuiburi puteau 
să se unească formînd “familii legionare“. Virsta şi sexul erau criterii de dife- 
Tențiere, Fetele și femeile aveau cuiburi separate. Tinerii pină la 20 de ani fă- 
deaui parte din Frăţiile de cruce. Cuibul legionar cuprinzind tineri între.douăzeci 
ȘI unu și douăzeci și opt de ani trebuia să fie cel mai activ. Numai cuiburile 
cele mai înaintate urmau să desfășoare activitățile politice %. Șeful de cuib 
urma să fie ridicat prin forța intangibilă a propriilor sale capacități și prin 
77 aicea al O Ra IE aie 


E FI. Nedelcu, op. cit., p. 188. 
j C. Z. Codreanu, Biserne Garde, p. 302 — 303. 
e 1dem, Cărticica șefului de cuib, art, L, 2, 3. 
Ibidem, art. 12, 

Ibidem, art. 13— 16. 


E Charl6 Klaus, op. cit., p. 60. 


C. Z. Codreanu, Cărticica șefului de cuib, art. 20—29. 


1333 


4 
VE 
NE 
| 
= 
| 


aprecierea celorlalți membri ai cuibului. Chiar și funcționarii superiori din 
cadrul legiunii erau aleși pe baza forţei de seducţie, a criteriilor de Supunere 
de curaj etc. Codreanu le spunea: „Mergeţi ! Cuceriţi inimile oamenilor) 
Organizaţi-i“. Şi, în conformitate cu realizările lor, el mai de grabă îi confirma 
decit îi numea în poziţiile pe care și le cîștigaseră 71. Cu toate acestea, inainte 
de confirmarea într-o funcție mai înaltă, ei trebuiau să treacă Printr-o 
fază de indoctrinare numită Școala de cadre. 

lerarhia funcțiilor în organizarea mișcării legionare permitea o singură 
autoritate, anume aceea a căpitanului, considerat șel suprem a cărui per- 
soană și ordin erau inatacabile indiferent de unde provenea o idee contrară. 
Codreanu era, cel puţin în principiu, deosebit de precaut în privința recru- 
tărilor. Regula trebuia să fie selectivitate extremă, Nu era admis în gardă 
nici un membru al Partidului Naţional Liberal sau cuzist care jucase vreun 
Tol în politica acestor partide. 


Codreanu era ciudat de tăcut în privința admiterii membrilor Partidului 
Naţional Țărănesc al lui Maniu, pe care îl respecta. Lozinca sa era „Cit maj 
mulți prieteni posibili, cît mai puțini legionari posibil“ Chiar și așa, vii- 
torul membru legionar trebuia să aștepte o perioadă de trei ani, timp în 
care era candidat și apoi era numit „membru“. După aceasta devenea 
legionar, apoi legionar șefi, ajutor de comandant, comandant legionar şi 
apoi comandant „Buna Vestire“. Pentru membrii legiunii avind vîrsta 
de peste cincizeci de ani exista o funcție onorifică — ei deveneau senatori 
legionari. Funcţia pe care o îndeplinea un legionar nu corespundea în mod 
necesar gradului său în cadrul legiunii. Funcţia era aceea care dădea pres- 
tigiu gradului și nu vice-versa 74. În aceste condiţii, era greu să se formeze 
o mișcare unită. Codreanu înțelegea acest lucru, dar era convins că prin 
dragoste reciprocă și discivlină această dificultate putea fi surmontată %. 

Intrarea în rîndurile legiunii avea un caracter teatral și profund mistic. 
Primirea avea loc în timpul nopții, în acompaniamentul cîntecelor, torțelor 
Și jurămintelor, de preferință în mijlocul unei păduri sau printre ruinele unui 
castel sau ale unei cetăți istorice. „Celui ales i se spunea că intră într-o lume 
aparte, i se promitea că dacă respectă învățăturile și practicile acestei lumi 
deosebite va deveni un om deo « esență specială ». Apoi, din excesele așa- 


numitelor „practici religioase, in el creștea o exaltare mistică și dorința de a 
face o faptă extraodinară“76. Uniforma» legiunii era formată dintr-o căma- 


șă verde, care simboliza — Spuneau ei — venirea „Primăverii“. Salutul ro- 
man, cu ridicarea brațului, era însoțit de cuvintele: „Sănătate“ sau „Trăiască 
Legiunea și Căpitanul“. În zilele de duminică, fie iarnă, fie vară, cuiburile 
trebuiau să execute drumeții și marșuri prin țară „in pas bărbătesc“. Co- 


dreanu intenţiona ca legiunea să fie mai mult decit un partid sau o mișcare 
— ea urma să fie un mod de viață 7. 


Între structura organizatorică a mi 


șcării legionare și a noii ei fațade — 
partidul „Totul pentru Țară“ 


— Nu exista nici o deosebire. Aceasta rezultă din 


71 Idem, Eiserne Garde, p. 304. 
72 Idem, Cărticica șefului de cuib, art, 36, 
73 Charl€ Klaus, op. cit., p. 62, 
74 C. Z. Codreanu, Cărticica șefului de cuib, art, 19, 
75 Idem, Eiserne Gavde, p. 307. 
522 Hans Roger, Eugen Webar, The European Righi. A Historical Profile, Berkley, 1966, 
p. Ă 


7 N.M. Nagy-Talavera, op. cil., p. 272. 


334 


„strucţiunile de ri ale partidului „Totul pentru Țară”. În capitolul 
pre grade și protocol se specifica următoarea ierarhie: „grade — membru 

m nar, instructor legionar, comandant ajutor, comandant legionar, membru 
sf natul Deci E șef de cuib, şef de mai multe cuiburi (garni- 
zoană); şef de i pa Lcd E de plasă, şei județean, șef de partid politic, 
secretar genera ue ecă i egionar, casier etc.“ Legionar, potrivit actului 
normatiV, putea deveni acela care „a fost membru 3 ani, care face parte din- 
țr-un cuib, care Dei timp a făcut cel puțin două tabere și a făcut şcoa- 
la Jegionarului - aracterul paramilitar al „noii“ formaţiuni politice reiese 
% prevederea referitoare la competența Senatului Legionar, adică „sfatul 
partidului E „Membrii în Senatul Legionar sînt numiţi din membrii marcanţi, 
cu sau fără tabără și școli, cu sau fără vechime, făcînd sau nefăcind parte 
dintr-un cuib, membrii din orice categorie socială, fie intelectuali, fie mun- 
citori, fie orăşeni, fie țărani, fie boieri, fie răzeși, fie bogaţi, fie SăTAGI| paie 
Între grade, se sublinia în instrucțiuni, „ierarhia este cea militară, cel mic 


salută pe cel mai mare, care este dator să răspundă, cel mic dă și cel mare 
rimeşte raportul și onorurile'“7. 


Întrucît populația era în căutarea unor răspunsuri la problemele social- 
economice şi politice ale acestei perioade, naționalismul mistico-religios al 
Gărzii de Fier se dovedea a fi mult mai accesibil categoriilor de jos ale po- 
pulației, îndeosebi țărănimii sărace. Din această cauză ideologii legionarismu- 
lui încercau să dea dreptății sociale un caracter mistico-religios. La fei, 
tineretul care avea ceva de spus, precum și cel inert, cufundat în resemnare, 
a fost atras de mișcarea legionară în virtutea imaginii lui Codreanu şi a mul- 
tor alţi tineri care s-au aflat printre conducătorii acestei mișcări. Nu numai 
că aceşti conducători ai Legiunii erau tineri, dar cei mai populari dintre li- 
derii legionari proveneau aproape fără excepție din rîndurile populaţiei pro- 
vinciale sau de puţin timp „urbanizată“"?. Legiunea se bucura de o oarecare 
influenţă în rîndurile studenților proveniți din straturile de jos și avea spri- 
jinul zgomotos al unor pături sociale. Mulţi dintre fiii de țăran care erau ad- 
miși în universitate ca studenți nu puteau absolvi facultatea. Acești rebel 
semiinstruiţi, frustrați de multe ori de drepturile lor, s-au alăturat legiunii 
in timpul marii crize și ulterior. Legiunea a reușit să atragă de asemenea 
și un număr de membri ai clerului ortodox de rang inferior, ca și alte categorii 
sociale. Analizind structura socială a acestei grupări, ajungem la concluzia 
că Garda de Fier primea cel mai important sprijin din regiunile sărace, cum 
ar fi satele din sudul Basarabiei şi Moldovei, din zonele cu păduri dese ale 
Carpaţilor, Neamţ și Cimpulung — regiuni pe care Codreanu şi prietenii săi 
le-au vizitat pe parcursul marşurilor lor, sau din bastionul lor transilvănean, 
care era Turda, ca şi zonele Orăștie, Făgăraș. Dar în rîndurile legiunii nu 
intrau numai studenți, țărani sau ofițeri — adică membri ai unor clase și 
categorii sociale —, ci Legiunea a atras de partea şi în fruntea sa și nume 
A pie cele mai sonore ale aristocrației, cum ar fi Ghica, Cantacuzino, Sturdza 
| Cu toate acestea, baza socială şi de clasă a gardismului au constituit-o 
N general, elementele de pe treapta de jos a societății românești. Într-o 
“onvorbire cu ziaristul Frangois Bondy, E. M. Cioran declara: „Garda de 
ler, din care de altfel n-am făcut parte, a fost un fenomen foarte ciudat, 

To e at alt a 
2 Arh. St. București, fond D., dosar nr, |, vol. 293, f. 110. 


> N.M.N : 
-M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 287. 
0 Tildem, p. 288. fc Ea 


335 


Conducătorul ei, Codreanu, era un slav autentic, mai mult tipul unui h 
man ucrainean. Ucigașii gardiști erau în majorritatea lor macedoneni dala 
dăcinați; de fapt prin ei se exprima mahalaua României. După cum se odă 
spune despre cancer că nu este o singură boală, ci un complex de boli e 
era și Garda de Fier — un complex de mișcări şi mai degrabă o sectă dement 
decit un partid. Se vorbea în cadrul ei mai puţin de deșteptarea națională 
şi mai mult despre splendoarea morții. Românii sînt în general sceptici ș 
asteaptă puţin de la destin. Garda era în general dispreţuită de intelectuali 
dar psihologic situația era alta. Iar intelectualii de care pomeneam, E 
se plictiseau și decădeau la sate cu diplomele lor, se îndreptau către ea în 
mod fatal cu bucurie. Garda de Fier apărea pretutindeni ca leacul tuturor 
relelor, al plictiselilor“81. 


Așadar, baza socială a Gărzii de Fier a fost eterogenă: moșieri și capi- 
taliști rămași pe planul doi al vieții politice; burghezia mică și mijlocie ame- 
nințată cu spectrul ruinării, olițeri exaltați de lozincile patriotarde și de „Șan- 
sa avansării în ierarhia legionară ; țăranii săraci, amăgiţi de lozincile dema- 
gogice, „omul Și pogonul“, „sufletul și hectarul“ etc.; preoţi de țară care 
sperau că pot urca în ierarhia clericală ; studenți afectaţi de condițiile grele 
de studii Și materiale Și atrași de ceremonialul uniformelor legionare ; mun- 
citori nerealizați profesional sau în conflict cu patronii și autoritățile de stat, 
cu un nivel scăzut de conștiință; elemente declasate din toate straturile Și 
păturile sociale. Deși (mai ales la început), legionarii erau puțini la număr 
ei se manifestau destul de zgomotos pentru a atrage atenția opiniei publice 
prin permanenta amenințare și tulburare a vieții publice. 

Încerciînd să aducă ceva nou față de programele politice și electorale 
ale celorlalte partide și grupări politice, Codreanu s-a străduit să găsească 
alte forme și metode propagandistice. Cea mai eficientă formă de propa- 
gandă pe care a promovat-o Codreanu în acei ani a fost subsumată campaniei 
axate pe muncă, acțiune, exemplu. Pe tot cuprinsul țării erau presărate „ta- 
bere de muncă voluntară“ ale partidului „Totul pentru Țară“, care reparau 
podurile din sate, drumuri Și biserici, construiau stăvilare, săpau fintini și 
lucrau „pentru solidaritatea colectivă și națională“82. „Nici un alt partid 
naționalist sau fascist — scria N. M. Nagy-—Talavera — nu a putut egala 
dinamismul, mistica, sloganurile și propaganda Gărzii de Fier. În 1934, 
Vaida-Voievod a rupt în cele din urmă relațiile cu Maniu și, abandonind 
în mod formal democrația, a intemeiat Frontul Românesc, avînd la bază 
un program de factură declarat autoritară. În sprijinul românismului pe 
care îl promova, Vaida-Voievod reclama instaurarea unei politici șovine, 
restrictive împotriva naționalităților, a evreilor angrenaţi în afaceri, diferite 
profesiuni și învățămînt. Dar această mișcare nu a atras nici măcar o frac- 
ţiune din rindul celor care aderaseră la legiune. Aceeași lipsă de interes s-a 
manifestat și față de L.A.N.C., cu atacurile sale dezlănțuite impotriva le- 
giunii, cu antisemitismul său și cu ideile și componența sa mic-burgheză “E. 

La situația de consolidare a Gărzii de Fier au contribuit și alți factori 
politici. Astfel, între anii 1934 și 1936, atit Carol, cit și guvernul Gh. Tătă- 
rescu au menținut relații cit se poate de echivoce cu gardiștii și partidul 


PA La 


„Totul pentru Țară“. La urma urmelor, garda era o forță ce cu greu putea 


8L Frangois Bondy, Gesprăche mit... E. M. Cioran, Furopaverlag, Wien, 1972, p. 68. 
82 C, Z, Codreanu, Eiserne Garde, p. 436. 
83 N. M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 290—291. 


336 


m 790000 


fi nesocotită, iar aviîntul fascist general european era un semn că aceasta 
ar putea deveni cu ușurință marele val de miine. „În parte din simpatie 
entru obiectivele acesteia — scria N. M.N. — Talavera —, în parte pentru că 
era O soluție convenabilă, atit regele, cit și Tătărescu s-au arătat toleranți 
Y față de activitățile legiunii ȘI nu au exclus posibilitatea unei colaborări viitoa- 
re. În plus, avînd in vedere că ţara intra tot mai mult sub controlul lui Ca- 
rol, această indulgență ce i se arăta legiunii era, pentru aceasta, de o deosebi- 
tă importanţă. Dorind permanent să atragă tineretul de partea sa, Carol a 


| intemeiat în 1934 propria sa organizaţie de tineret, Straja ării, care a 


devenit obligatorie pentru toți tinerii. Această organizație nu va întrece 
însă legiunea, fiindcă imaginea lui Codreanu avea mai mare priză la tineret “84. 

Analiza relațiilor dintre gardă și Carol al II-lea, în această perioadă, evi- 
denţiază faptul că divergenţele dintre ele s-au manifestat sub forme latente, 
fără a izbucni în conflicte deschise. Aceasta s-a datorat în principal faptu- 
lui că pînă în anul 1937 regele Carol al II-lea nu-și pierduse speranța rea- 
izării unei înţelegeri cu mișcarea legionară, care să-i slujească drept ele- 
ment politic de sprijin în activitatea de instaurare a unui regim personal, 
iar Garda de Fier nu dispunea de suficiente forțe proprii, precum și de spri- 
jinul masiv al Germaniei hitleriste, spre a trece la înlăturarea monarhiei, 
cu care se afla în concurenţă. Carol și Garda se situau pe poziţii sensibil apro- 
iate în unele orientări cum ar fi: anticomunismul, negarea regimului bur- 
ghez, constituțional etc. Contradicţiile dintre monarhia carlistă și legionari 
erau expresia luptei pentru putere. 


Dacă guvernul liberal și camarilă au păstrat o poziție de expectativă 
față de mișcarea legionară, trebuie să arătăm că au existat și cercuri ale cla- 
selor dominante, unele chiar din guvern, care și-au manifestat tot mai ac- 


centuat complicitatea cu Garda de Fier, fie printr-o atitudine duplicitară, 
fie prin toleranță față de acțiunile grupărilor fasciste, printr-o atitudine 


concesivă fățișă sau promovată din umbră. Temeiul unor asemenea atitu- 
dini îl constituiau, în ultimă analiză, teama și ura față de activitatea revo- 
luţionară a clasei muncitoare și a partidului ei comunist, ca și deruta în fața 
primejdiei de a-și vedea poziţiile pierdute. 

Totodată, mulți dintre sprijinitorii organizațiilor fasciste — industriași, 
moșieri, comercianți — erau interesați în apropierea față de Germania hi- 
tleristă în speranța unor afaceri rentabile, a dobindirii unui nou partener 
avid de tranzacţii largi. De asemenea, misticismul, naționalismul, antico- 
munismul, propagate de legionari, reprezentau mijloace menite să abată 
atenția unei părți a opiniei publice de la cauzele reale ale lipsurilor și greu- 
tăților și să constituie, în același timp, o piedică în alăturarea unor oamen? 
ai muncii la lupta organizațiilor revoluționare, democratice. În sfirșit, Garda 
de Fier, formată din oameni lipsiți de scrupule, dornici de parvenire, care 

nu aveau probleme de conștiință, putea să aducă cercurilor reacționare 
multiple servicii — de la cele de afaceri, care uneori cereau suprimarea unui 
adversar, pină la ținerea la respect a lucrătorilor din fabricile și uzinele pro- 
Prii, sau, cînd aceasta nu reușea, tranșarea cu mijloace violente în favoarea 


Patronilor a conflictelor de muncă. 
0 CĂTRE e TIN 


% Ibidem, p. 292. 


(e 


337 


Între personalităţile politice care au sprijinit, intr-un fel sau altul, ele- 
mentele gardiste au fost Al. Vaida-Voievod, I. Gigurtu, I. Inculeţ, M. Ausch- 
nitt, N. Malaxa ș.a. 

În problema-cheie a finanțării mișcării legionare aflate în ascensiune 
Codreanu a dat dovadă de deosebită originalitate. A înființat organizația 
„Prietenii Legionarilor“, formată din simpatizanți atit din țară, cit și din 
străinătate, care — fiind funcționari guvernamentali, avind interese comer- 
-ciale sau din alte motive — nu puteau adera în mod deschis la legiune. Con- 
tribuțiile băneşti ale acestora erau acceptate și contabilizate cu recunoș- 
tință 8%. Cine erau aceşti prieteni? Legiunea primea cea mai mare parte a 
acestor contribuţii de la industriași ca Malaxa, de la diverși simpatizanți 
bogaţi din rîndul aristocrației, precum și de la industriași și oameni de afa- 
ceri evrei, cum ar fi Auschnitt, Kaufmann și Schpira — toate aceste contri- 
buţii venind sub forma unor noi asigurări. „Nimeni nu poate ști — scria 
N. M. Nagy-Ialavera — ce legături a avut legiunea cu Siguranța în cursul 
acelor ani de armistițiu. În vasta lume interlopă a acestor relații — așa cum 
se prefigurau ele in România carlistă — acuzaţii se auzeau multe, în schimb 
dovezile erau mai puţine sau chiar deloc. În ciuda reproșurilor formulate 
de Carol ambasadorului german, în legătură cu sprijinul acordat de naziști 
Gărzii de Fier, istoricul vest-german Hillgruber nu a putut să stabilească 
nici un fel de date concrete referitoare la un eventual ajutor financiar acor- 
dat de naziști'87. 

În timpul guvernării Gh. Tătărescu, relaţiile dintre naziști și mișcarea 
legionară s-au manifestat mai degrabă sub forma unei solidarități ideolo- 
gice prin contacte directe. Cel de-al III-lea Reich, interesat direct în acapa- 
rarea zăcămintelor de petrol ale României, avea nevoie mai urgentă de fac- 
torii de decizie în politica internă decit de legionari. 

În anii 1935—1936, partidul „Totul pentru Ţară“ a făcut eforturi pen- 
tru a cuprinde în rîndurile sale elemente răzvrătite, țărani săraci și unii 
membrii ai clerului, nemulțumiți de condiţiile social-politice. De asemenea 
s-a străduit să mențină legături cu politicieni cu vederi de dreapta, cu mem- 
bri ai camarilei regale și chiar cu virfuri ale autorităţilor. Referindu-se la 
lipsa unui program politic și ideologic, a compoziţiei eterogene a grupării 
lor, N. M. Nagy-Ialavera aprecia: „Pe măsură ce creștea în importanţă, 
legiunea trebuia să-și spună părerea asupra unor probleme de interes practic 
ale momentului, în ciuda repulsiei absolute pe care i-o provoca orice impli- 
care în problemele sordidei epoci industriale a secolului al XX-lea. Aceste 
atitudini și poziţii se adoptau ad-hoc, în momentul în care legiunea se con- 
frunta cu problemele respective, iar rezultatul a fost un amestec ciudat între 
ideologia lor și considerente de o factură mai realistă. 

Deși Legiunea își concentra activitatea în sate, aceasta a creat, în anul 
| 1936, « Corpul muncitorilor legionari » și, pe lîngă zecile de tabere de muncă, 

i “Codreanu a ordonat să se intre într-un domeniu foarte nou pentru legionari, 
| și anume în comerț. Voia astfel să demonstreze că nu numai evreii puteau 
| 


reuși în această sferă de activitate. În mai puţin de un an, Batalionul Comer- 
țului Legionar a realizat în București și în unele orașe de provincie o rețea 


: 


8% Vezi capitolul Guvernările din anii 1933— 1940. 
8 C. Z., Codreanu, Eiserne Gavde, p. 448. 


8 N. M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 291; vezi şi A. Hillgruber, Hitler, Kânig Carol 
mnd Marschall Antonescu, Ed. „Franz Steiner Werlag“, Wiesbaden, 1954 p. 13. 


:338 


de restaurante legionare, băncii Și ateliere de reparaţii. Veniturile realizate 
de acestea erau folosite pentru asigurarea de fonduri pentru mișcare, Pe lingă 
intreprinderile comerciale mai exista o organizație legionară de binefacere; 
de asemenea, se luaseră măsuri în vederea realizării de cooperative legionare“. 
Încercind să se mențină în centrul atenției, gardiștii, după o serie de 
manifestații zgomotoase și acțiuni de intimidare a unor personalităţi politice, 
au organizat in aprilie 1936 un congres al studenţilor legionari la Tirgu Mureş”. 
Rectorii universităților din Cluj, lași şi din alte centre universitare, inclusiv 
dr. C. Angelescu, ministrul învățămîntului și instrucțiunei publice, s-au Opus 
acestui congres, dar ministrul de interne 1. Inculeţ a dat autorizaţia pentru | 
inerea congresului 59. Mai mult, R. Franasovici a avut sarcina din partea 
guvernului de a le asigura trenuri speciale și gratuite. În aceste condiții, 
j ja centrul studențesc din Bucureşti s-au înscris 1 200 de legionari. Acestora 
! > Țis-au pus la dispoziție 15 vagoane. La plecarea din București studenţii au 
cris pe vagoane „Trăiască Garda de Fier“, „Trăiască C. Z. Codreanu”, „Irăias- 
| că Generalul Cantacuzino“, precum şi semnele Gărzii de Fier şi ale partidului 
„Totul pentru Ţară“. Pe parcui's legionarii au făcut scandaluri, s-au dedat 
la manifestări antisemite. Au oprit forțat trenul in gara Sinaia, unde circa 
150 de studenţi din poliția legionară s-au dat jos și în fața plăcii comemorative 
alui IL. Gh. Duca au cîntat imnul legionarilor căzuţi, profanind memoria pri- 
i mului-ministru asasinat de ei 9. j 

Nici regele Carol nu a fost străin de organizarea acestui congres al gar- 
diștilor. Însă, în planurile sale, Carol al II-lea, spera ca acesta să manifeste 
fidelitate față de Coroană și față de cercurile Palatului, intimidind prin aceasta 
partidele de opoziţie și exercitînd presiuni asupra forţelor nefasciste. În acest 

| scop, el a primit pe Gh. Furdui, şeful studenţilor legionari. La plecare, pentru 
a-l convinge și mai mult de intenţiile sale, i-a donat suma de 100 000 lei 

| din caseta sa personală — legionarii obţinind în acest fel și încuviințarea 
suveranului pentru actele ce urmau să le săvirşească 1. 

Pe lingă studenţii aleși delegaţi, la congres au participat și o serie de 
personalități politice, precum generalul Gh. Cantacuzino, profesorul Nae 
Ionescu, C. C. Giurescu, Gh. Furdui ș.a. %. Scopul declarat al congresului 

) era de a discuta nevoile studențimii. În realitate, așa cum rezultă din hotă- 
ririle luate, acesta a avut cu totul alte obiective. El a reinnoit în mod osten- 
tativ atașamentul față de C. 7. Codreanu ; a stabilit lista neagră cu oamenii 
politici, adversari ai legionarilor, ce urmau a fi pedepsiţi sau suprimaţi; au 
fost organizate 10 echipe ale morţii, sub directa indrumare a generalului 

Gh. Cantacuzino %, și alte măsuri %. 

În fond, hotăririle luate de congres făceau ain nou elogiul violenţei, 
evidențiau angajamentul participanţilor de a trece la asasinarea unor oameni 
politici cu vederi democrate, demonstrind nu numai susținătorilor, ci întregii 
opinii publice, că Garda de Fier era hotărită să-și intensilice în continuare 

ș N. M. Nagy-Talavera, 0p. cit., P: 288—289. 
său lia peteita ținerii congresului a acționat Frontul Studenţesc Democrat. Președintele- 

4 ' ghe Rădulescu, a inițiat diferite acțiuni, a difuzat un afiş de protest. Vezi arti- 
colul Cum merg treburile în țară, de T. Teodorescu — Branişte, în „Adevărul“ din aprilie 1936. 

Ea rit din 12 aprilie 1936. 

is ata St București, fond Casa regală, dosar nr. 13/1936, f. 4. 

Zi Anu St. Iași, fond Tribunalul militar Iași, dosar nr. 18/1936, f.9. 

fe a Sea Ş St. ap carertt, fond Casa regală, dosar nr, 13/ 940, [. 4. La lucrările congresului: 
partea Ela ie |Ebieze altar ai Şigan za isi tineretului hitlerist din Germania. Dim 

fă ților locale congresul legionarilor a fost salutat de primarul orașului Tirgu- 

ş, Dandea. 


ţi „Arena“ din 12 aprilie 1936. 
Arh. St. București, fond Casa regală,dosar nr. 13/1936, f. 10, 


339 


> Sa 


activitatea şi să folosească orice mijloace cu singurul scop de a lichida sis 
parlamentar-constituțional și de a acapara puterea în stat. 

Concomitent, nereînnoind fidelitatea mișcării legionare față de tron 
așa cum spera regele Carol al II-lea, congresul a lăsat clar să se înțeleasy 
că în drumul spre dictatura legionară planurile suveranului reprezentau &3 
obstacol pentru Garda de Fier și, în același timp, că aceasta devenea un concu- 
rent primejdios al monarhiei, al regelui și al tuturor cercurilor Palatului Care 
urzeau o dictatură personală, autoritară, de mină forte, prin desființarea 
sistemului pluripartidist. ME 

După congresul de la Tirgu Mureș, la 16 iulie 1936, opinia publică româ_ 
nească a fost zguduită de o nouă crimă odioasă săvirșită de legionari. Pină 
la acea dată Codreanu avusese posibilitatea să-i înlăture pe ceilalți rivali 
din interiorul grupării sale prin metode și mijloace necunoscute de opinia 
publică. Dar suprimarea lui M. Stelescu era mai complicată. Poziţia avută 
de Stelescu în cadrul Gărzii de Fier, autoritatea de care se bucura încă în 
rindurile unor legionari erau motive care nu puteau fi ignorate, care cereau 
o anumită pregătire. Cu ajutorul celorlalți conducători legionari, Codreanu 
a lansat zvonul că Stelescu făcuse tentativa de a-l otrăvi, apoi aceea de a] 
împușca, iar Căpitanul scăpase de la moarte numai datorită „simțului extra- 
ordinar cu care era înzestrat“. Împotriva lui Stelescu a fost constituit un 
complet de judecată din apropiații lui Codreanu, care, judecindu-l în lipsă, 
a hotărit excomunicarea lui din mișcarea legionară. În felul acesta era salvată, 
deocamdată, situația grea existentă în cadrul organizației. Această hotărire 
de excludere n-a însemnat însă pentru Codreanu vreo schimbare a modalităților 
sale de a-și trata inamicii %. Codreanu a fost nevoit să aștepte mai bine de un 
an, pînă la 16 iulie 1936, cind fanaticii săi au executat ordinul de suprimare 
a lui Stelescu, așa cum hotărise, de altfel, din primul moment. 

Pentru a impresiona opinia publică și a demonstra forța legiunii, la 
„pedepsirea“ lui Stelescu au participat toți membrii fostului său cuib. Fiecare 
a tras un glonte în trupul victimei, aflată atunci în spitalul Brincovenesc 
în convalescență, după o operaţie de apendicită. După aceasta, „l-au tăiat 
în bucăți cu toporul, au dansat în jurul bucăților de carne, s-au rugat, s-au 
sărutat și au plins de bucurie“. S-au predat pentru a ispăși fapta și au fost 
condamnaţi la închisoare pe viață. Ei au devenit o altă legendă legionară: 
„Decemvirii“. Numeroși legionari au aprobat această sălbăticie %. „Maniu 
a fost singurul om politic care a trimis condoleanţe văduvei lui Stelescu“ %. 
Ceilalți fruntași politici au preferat să tacă, de teama terorismului practicat 
de Garda de Fier. 

Analizind situația politică din România prin prisma partidelor și grupă- 
rilor politice, Bela Vago precizează ; „Anul 1936 a fost un an zbucimat pentru 
Rom ânia, situaţie care a favorizat, pe de o parte, Partidul Naţional Ţărănesc 
din opoziție și, pe de altă parte, Garda de Fier, care din 1935 purta numele 
de « Totul pentru Ţară ». La începutul anului 1936, P.N.Ţ: şi-a propus câ 
obiectiv de primă importanță luarea puterii. Demonstraţiile impresionante 
ale P.N.Ţ. care au avut loc în acel an în luna mai, la București, au avut un 
caracter antifascist și au fost sprijinite de întreaga mișcare de stinga. IN 
același timp, P.N.Ţ., sprijinit de forțele de stînga, a cîștigat două alegeri parla- 
mentare parțiale și s-a aflat în fruntea listei electorale în alegerile municipâl€ 


temu] 


9% M. Fătu, I. Spălățelu, op. ciț., p. 126. ) 

9% Bela Vago, The Shadow of the Swastika. The Rise of Fascism and Anti-Semitism in 
the Danube Basin, 1936—1939, London, 1975, p. 29. 

9? Charle Klaus, op. cut., p. 67. 


340 


+ mărturii ale sprijinului amplu din intreaga țară acordat foi țelor demo- 
cratice: O mare parte a burgheziei, din ce în ce mai temătoare față de ata- 
curile fascismului get Şi intern, se deplasa spre o poziţie radicală de stinga. 
«Partidul Naţional |ărănesc este aproape la un pas de a veni la putere», 
raporta Sir Reginald Hoare, ministrul englez la București. 

Orientarea progermană a extremei drepte se confrunta cu opoziția unor 

* largi categorii sociale ȘI a unor personalități publice, printre care Nicolae 
Țitulescu, ministrul de externe, Nicolae Iorga, cunoscut istoric, Grigore Fili- 
escu, conducătorul conservator, şi alte personalităţii de frunte din finanțe 

i industrie. În vara anului 1936 extrema dreaptă, împreună cu guvernul 

paţional liberal al lui Gheorghe Tătărescu, a organizat o ofensivă împotriva 
Partidului Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu și Mihalache și împotriva 
intregii mișcări de stinga. Controversele din presă, de o vehemență fără pre- 
cedent, au provocat tulburare în țară. Presa de dreapta a lansat o campanie 
feroce împotriva ziarelor democratice și împotriva celor etichetate drept 
evreieşti. Rezultatele obținute de P.N.Ţ. și forțele democrate în alegerile 
parţiale şi campania împotriva presei democratice au stimulat extrema dreaptă 
să se mobilizeze într-o măsură nemaiîntilnită pină atunci. Două grupări ale 
extremei drepte s-au remarcat în a imprima dinamism în viaţa politică a 
României din 1936. Una dintre acestea a fost Garda de Fier, cealaltă Partidul 
Naţional Creștin condus de Octavian Goga și profesorul A. C. Cuza. 
Rapoartele diplomatice engleze întocmite de ambasadorul Sir Reginald 
Hoare au aruncat lumină asupra unui element caracteristic neobișnuit de 
important al activităţilor şi succeselor extremei drepte în 1936. Sir Reginald 
Hoare, care era bine informat și avea legături foarte bune cu cercurile cele 
mai inalte, avea dovezi că cele două partide extremiste au declanşat valul 
de teroare la instigarea și cu sprijinul guvernului, acţionind uneori din chiar 
inițiativa guvernului Gh. Tătărescu. Perspectivele foarte concrete pe care 
le avea P.N.Ţ. de a prelua puterea i-au condus pe conducătorii partidului 
de guvernămint la concluzia că ar trebui să folosească grupările teoriste de 
extremă dreaptă mai slabe — incapabile încă să pună mina pe putere — îm- 
potriva. partidelor democratice, care reprezentau un pericol mult mai mare. 
Așa, de exemplu, la alegerile parțiale care au avut loc în ianuarie 1936 la 
Suceava, partidul de guvernămint nu a prezentat nici un candidat, dar a 
sprijinit candidatul partidului Goga-Cuza impotriva P.N.Ţ. În două alegeri 
parţiale ulterioare, la Mehedinţi și Hunedora — conform relatărilor lui Hoare 
—, național-creștinilor i s-a permis să beneficieze de organizarea adminis- 
trativă a liberalilor și li s-a acordat întreg sprijinul din partea guvernului. 
Primul-ministru și ministrul de interne au respins vehement acuzaţiile de 
colaborare cu teroriștii de extremă dreaptă, dar Hoare a reușit să-și susțină 
cazul cu informaţii de mina întîi, în ciuda dezminţirilor oficiale. La 26 aprilie 
el a avut o convorbire cu Titulescu. Ministrul de externe, care avea o orien- 
tare democratică și pro-occidentală, i-a vorbit în particular, foarte deschis 
patului englez. EI l-a informat pe Hoare că îi vorbise «foarte răspicat 
joi ui despre nebunia de a incuraja tendinţele hitleriste ». Titulescu i-a spus 
E ie eaa lui Hoare «că i-a spus clar regelui că nu se agaţă de funcția 
ERA că mai de grabă va demisiona decit să treacă cu vederea o politică inter- 

in conflict cu legăturile României în Europa occidentală ». 

ea inceputul lunii aprilie, în cadrul unei discuţii cu ministrul de finanţe, 
zitiei a menționat că, «mentalitatea studenților — coniorm părerilor ope- 

ției — este rezulta tul încurajării lor de către Garda de Fier şi de propaganda 


din Capitală. Aceste rezultate, obținute în ciuda teroarei guvernului «liberal » 
în 


341 


za 


aa TE RER 


nazistă de către unii membri ai guvernului: » Ministrul român «a protestaţ 
cu vehemență » — notează Hoare — « ceea ce a fost inutilă dacă n-ar fi 
ştiut că acuzația era pe deplin justificată ». 

În aprilie 1936, Hoare raporta cu neliniște că «problema răspindirii 
doctrinelor extremei drepte în rindul tineretului și în special în rindul studen- 
ților se impune cu rapiditate și în prim plan şi îmi propun ca în viitorul apro- 
piat să revin la această chestiune ». De asemenea, Hoare a comunicat că unii 
dintre conducătorii liberalilor aflaţi la conducere, ca de exemplu Victor laman- 
di, dezaprobau sprijinul acordat de guvern extremei drepte. În plus, ministrul 
englez a transmis la Foreign Office că «în țară există un sentiment din ce 
in ce mai puternic de îngrijorare față de excesele pe care extrema dreaptă 
a fost lăsată să le comită, cu acordul tacit sau chiar sprijinul activ al guver- 
nului >. Totuşi, Hoare nu era convins că guvernul sprijinea extrema dreaptă 
cu aprobarea regelui Carol“ %. 

La începutul anului 1937, Garda de Fier i-a speriat pină și pe cei care 
pină atunci o încurajaseră sau fuseseră indiferenți față de ea. 

Înmormintarea gardiștilor morți in războiul civil din Spania (Moţa, 
căpitan adjunct al legiunii și locţiitor al lui Codreanu, şi Marin, șeful organi- 
zației legionare pe orașul București) a demonstrat metodele și practicile pe 
care le folosea mișcarea legionară *. 

Trupurile lor au fost transportate din Spania la Berlin și apoi aduse 
la București. 


Pe drumul spre Capitală legionarii au organizat agitații zgomotoase 
însoţite de procesiuni religioase. În București mulţi legionari veniți din dife- 
rite centre au participat la procesiune. „Strigătele, ovaţiile și cîntecele legio- 
nare au fost auzite și de rege și, printre alte considerente, i-au stîrnit gelo- 
zia. În mod surprinzător, Carol, în ciuda înșelăciunilor sale pe care le 
comitea netulburat, dorea să fie iubit de poporul său, dorea să-i atragă 
pe cei tineri, să fie un tribun. El voia să fie în ochii românilor ceea ce 
era Codreanu, antipodul său“ 9. „Acesta a fost evenimentul — scria Bâla 
Vago — care l-a făcut pe Hoare să-și dea seama de forța și importanța Gărzii 
de Fier. Garda de Fier devine o primejdie serioasă a în consecință trebuie 
contracarată. EI și-a încheiat raportul cu cuvintele: « Într-o țară care produce 
un nou zvon la fiecare jumătate de oră este ușor să se ajungă la exagerări, 
dar mă tem că dacă guvernul se va da acum la o parte, ne vom afla la înce- 
putul unei mișcări naziste care va căpăta o amploare irezistibilă, minată 
de un spirit fanatic similar cu acela care produce frecvent tragedii în Japonia ». 
În același timp, Hoare a ajuns la concluzia că regele lansase o campanie pentru 
a zdrobi Garda de Fier în interesul prestigiului și autorității sale proprii. 
În octombrie, Carol a înființat o organizație de tineret, « Straja Ţării ». Înfiin- 
area acestei organizaţii de tineret regalist, scria Hoare, «marchează încă 
un pas spre consolidarea autorității personale a regelui [. .] și presupun că el 


% Bela Vago, op. cit., p. 24—26. 

* C. Z. Codreanu a trimis în războiul civil din Spania principalele căpetenii legionare: 
g-ral Cantacuzino-Grănicerul, președintele partidului „Totul pentru Țară“, Ion I. Moța, co- 
mandant al „Bunei Vestiri“, lon Dumitrescu-Borșa, secretar general al partidului, Vasile 
Marin, Bănică Dobre, Nicolae Totu, Gh. Clime ș.a. În ceea ce-l privește pe Ion Moţa, acesta 
se pronunța, pentru întreținerea unor relații bune cu monarhia; el declarase textual: „Noi 
nu vrem să ne atingem de persoana regelui“. De aceea, avind în vedere și modul cum pro- 
cedase cu Mihail Stelescu, trimiterea lui Moța în Spania a fost apreciată ca un act de con- 
damnare la moarte semnat de Căpitan pentru un concurent periculos și incomod. 

% N. M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 292. 


342 


d 


| 


Dar în cadrul structurii parlamentare existente, dezvoltarea legiunii 
nu putea fi oprită. „În 1935 — apreciază Bela Vago — existau 4 200 de cuiburi 
egionare' pină în ianuarie 1937 numărul lor se ridicase la 12 000, iar pină 
Ja sfirșitul anului la 34 000. Codreanu spunea adevărul cînd proclama că 
legiunea nu va «recurge niciodată la conspirație sau lovitură de stat». Cu 
activitatea sa internă, cu aproape 0 duzină de ziare la dispoziţie și ajutorul 
Jin de simpatie a numeroase periodice, cel mai important fiind _« Cuvintul» 
-ofesorului Nae Ionescu, a cărui filosofie era înrudită cu naționalismul român. 
irtodox, mistic, profesat de gardiști, legiunea putea privi spre viitor cu încre- 
dere. Astfel, la 8 noiembrie 1936,a fost inaugurat la București noul cartier 
eneral al Gărzii de Fier, Casa Verde“ 101. 

Manevrind cu energie și abilitate, legiunea se depărta treptat, începind 

cu sfirșitul anului 1936, de planurile pe care le urzea Carol al II-lea de ao 
atrage sub influența sa. Întrebat de C. Argetoianu asupra cauzelor care au 
deplasat mișcarea gardistă pe o poziţie anticarlistă, cunoscind faptul că într-o 
etapă anterioară ea afișa public fidelitate faţă de instituţia monarhiei Și de 
Carol personal, fruntașul legionar Traian Cotigă i-a explicat acestuia că „În 
Garda de Fier starea sufletească s-a schimbat mult în ultimii doi ani [1935, 
1936 — n.a.] [...] încurajarea mișcărilor artificiale de tineret ca străjerismul 
și alte bazaconii inventate de generalul Gabriel Marinescu și plătite de poliție 
au slăbit mai mult simpatiile tineretului gardist față de rege“ 1%. 
„Pentru a-și păstra poziţia la suprafața vieţii politice şi a pune capăt 
izolaționismului de pină atunci şi ca o expresie a schimbării cursului relațiilor 
cu Coroana, Garda de Fier a stabilit unele contacte cu Iuliu Maniu şi Gheorghe 
Brătianu, adversari ai camarilei şi ai guvernului tătărescian. Într-o notă 
confidențială din 14 octombrie 1955, Jon Sin-Giorgiu, membru al P.N.L. 
(georgist), agent al Casei Regale în rindul partidelor politice, informa pe Carol 
asupra contactelor, probabil în vederea încheierii unei înţelegeri, între Maniu, 
Gh. Brătianu și Nae lonescu, stabilind, între altele, editarea de către fruntașul 
legionar a unei publicaţii care să atace Coroana și camarila 1%. 

Stabilind contacte cu Iuliu Maniu și adoptind o poziţie comună cu acesta. 
în atacarea „forțelor ascunse“ 104. în noiembrie 1935 Corneliu Zelea Codreanu 
atrăgea atenția mișcării legionare să primească cu rezervă criticile naţional- 
ine adresate fruntașului naţional-țărănist. „Pentru respectul adevărului, 
pa să se știe de toți că domnul Maniu atacă nu pe rege, ci viscul din jurul 
umilit să omoară pe rege și nimicește monarhia românească, M-am simțit 
EA cind pe pagina I [a unui număr din «Porunca Vremii) — n.a,] eram 

eu sau noi, iar pe ultima insultat dl Iuliu Maniu“ 105, 
E etiua această poziție a lui C. Z. Codreanu, Argetoianu nota: „Cele 
lui Ma se mai sus arată o serioasă evoluție a Gărzii de Fier spre programul 
niu și o îndepărtare de rege și de anturajul său. Ele confirmă cele notate 


190 Bela, v G 
i Ibidem ago, op. cil., p. 30, 
103 îi fietoianu, Însemnări zilmice, 1933— 1937, loc cit., vol. VI, partea a II-a, f. 59. 
1104 Arh Ai Casa regală, dosar nr. 6/1935, f. 49. 
"Cruciada Ea L.S:P., fond 3, dosar A. Călinescu, nr. 45], vol. Î, doc. nr. 9; vezi și 
âu intrat în d olsraului din 18 iulie 1935, în care se arăta că C.Z. Codreanu și I. Maniu 
Tatative de colaborare prin intermediul lui Dragoș Protopopescu. În același 


P, o notă ta, ide 
Garda qe pi, Poliţiei din 4 iunie 1037 menţiona că Iuliu Maniu întreținea legături cu 
105 


a „de doi ani“ (Arh. C.C. al P.C.R, fond 1, dosar nr. 210, î5.3). 
Tgetoianu, op. cit., loc. cit., vol. VI, î. 68. i 


348 


ses sama 


aci cu prilejul vizitei lui Cotigă și cele supuse lui Pangal de Nae lonescu 
care, intrebat despre progresele propagandei gărzii în Ardeal, i-a răspuns: 
«Tot ce merge cu Maniu, merge și cu noi» 196. 

Proclamindu-și independența față de Carol, Garda de Fier începea să se 
lanseze tot mai mult în lupta pentru putere, dar de data aceasta fără a mai 
sluji altora, ci revendicînd-o pentru sine 107. Făcind un bilanț al anului politic 
1936, Lothar Rădăceanu marca sfirșitul perioadei de manifestare a mișcării 
gardiste ca masă de manevră a celorlalte forțe politice bugheze: „Mișcarea 
Sardistă — sublinia fruntașul social-democrat — nu mai este o trecătoare 
manifestare de turbulență tinerească a studențimii, care se poate lesne ex- 
ploata și manevra de demagogi încercaţi, ci un factor politic și social cu exis- 
tență independentă, cu veleități proprii și cu o factură ideologică care o deo- 
sebeşte esențial nu numai de mișcarea de stinga propriu-zisă, dar și de reac- 
țiunea burgheză de tip vechi“ 108. 

Deși raporturile dintre rege, cercurile palatului, pe de o parte, și Garda 
de Fier, pe de altă parte, s-au înăsprit, în special la începutul anului 1937, 
guvernul nu a dizolvat partidul „Totul pentru Ţară“. EI a luat doar unele 
măsuri pentru întărirea organelor represive în caz de nevoie și acestea mai 
mult sub presiunea opiniei publice democratice, Garda de Fier continuindu-și 
activitatea. O notă informativă a poliției din 20 ianuarie 1937 relevă faptul 
că, la o consfătuire legionară, Codreanu a afirmat că într-o perioadă relativ 
scurtă victoria va fi a gărzii, dindu-se lovitura decisivă. În vederea realizării 
acestui scop, trebuia, după indicaţia lui Codreanu, să-și lărgească baza de 
masă, îndeosebi prin infiltrări în sînul clasei muncitoare 199. 

Încurajat de succesele obținute pînă atunci, C. Z. Codreanu a proclamat 
anul 1937 drept „un an de luptă și sacrificii, anul trecerii la ofensivă directă 
pentru cucerirea puterii” 110. De altfel, prin apropierea de I. Maniu și Gh. Bră- 
tianu, se aprecia că se va ajunge la cucerirea puterii în stat nu prin declan- 
șarea unui război civil sau a violenței puciste, ci pe cale parlamentară 111. Sub 
impulsul opiniei publice democratice, care cerea cu hotărire luarea unor 
măsuri radicale împotriva gărzii, precum și din inițiativa unor cercuri politice 
amenințate direct de legionari, între care camarila devenise ținta principală, 
cabinetul tătărescian a adoptat unele măsuri antigardiste, dintre care men- 
ționăm : condamnarea la muncă silnică pe viață a asasinilor lui Mihail Stelescu 
și la diferite pedepse a unor acuzați gardiști implicați în acțiunile huliganice 
din aprilie 1936 şi februarie-martie 1937, evacuarea căminelor studențești, 
devenite cuiburi de agitaţie legionară, prelungirea stării de asediu, somarea 
forurilor bisericești superioare pentru interzicerea propagandei gardiste în 
biserică 112, ostracizarea prințului Nicolae 113 etc. În sfîrșit, în mod vădit 
provocator și hotăritor pentru luarea unei decizii, în februarie 1937 Carol 
i-a cerut lui C. Z. Codreanu să-i cedeze conducerea Gărzii de Fier, al cărei 
“Căpitan” să fie proclamat, ceea ce, așa cum era de așteptat, mai ales în con- 
junctura creată, acesta a refuzat 114. Drept urmare, cercurile carliste au înce- 


100 Ibidem, 

197 Lucrețiu Pătrășcanu, Texte social-politice 1921—1938, Editura Politică, București, 
19/75, p.44; 

108 „Calendarul muncii“, 1936, 

10% Arh, LS.I,$.P., fond 7, dosar nr, 225, doc. 41, f, 10. 

110 N, Lebedev, feleznaia gvardia, Karol II i Ghillev (Iz istorii vumânscogo  fașizima, mo- 
narhii i eio igri na dvulestolah), în „Voprosi istorii“, nr, 6/1968, p. 158. 

111 Horia Sima, Eva libertăţii. Statul naţional-legionar, vol. 11, Madrid, 1986, p. 119. 

H+ „Viitorul“ din 28 februarie 1937, 

113 Arh, C.C, al P.C,R,, fond 1, dosar nr, 210, f. 2—6. 

1414 Ibidem, |. 18— 19. Vezi şi FI. Nedelcu, op. cut., p. 218—219. 


344 


a 


ut să ia în considerare și eventualitatea suprimării principalelor căpetenii 
legionare, in frunte cu C. Z. Codreanu. 

În această atmosteră, neputind conta pe un sprijin eficient din partea 
Berlinului, la I martie 1937, C. Z. Codreanu se orientează deschis pentru 
încheierea unui acord electoral cu Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu şi, în 
același timp, pentru acțiuni comune împotriva regelui Carol. Semnificativă 
este şi discuția avută la 17 mai 1937 de C. Argetoianu cu căpetenia legionară: 
„C. Z. Codreanu — notează Argetoianu — a arătat că un lucru e sigur — un 
abis s-a creat între rege și legionari și de azi înainte Majestatea Sa nu mai 

ate conta nici pe gardă, nici pe dinsul, Zelea Codreanu. E chiar foarte pro- 
babil că în curînd dinsul va lua atitudine pe față contra regelui“ 115. 

Apropierea dintre Codreanu și Maniu a surprins pină și Legația germană 
de la Bucureşti. Reluînd informaţia primită prin intermediul lui Gh. Brătianu, 
în martie 1937, Wilhelm Fabricius atrăgea atenția Berlinului asupra „orien- 
tării izbitoare a Gărzii de Fier spre Maniu“, avind drept bază comună opoziția 
lor față de rege. „O primejdie gravă pentru rege — observa Fabricius — 
ar putea deveni apropierea care se urzește în culise între Garda de Fier și 
Maniu. Căci aici și-ar întinde mîna doi factori care, cu toate deosebirile dintre 
ideile lor politice, au un singur ţel comun: lupta împotriva doamnei Lupescu 
şi a regelui însuși, dacă nu se poate lepăda de nefasta ei influență“ 115. 

Așadar, pentru moment, Berlinul manifesta interes mai mare pentru 
Carol și ceilalți oameni politici de suprafață care puteau să decidă în tran- 
zacţiile economice, îndeosebi petroliere dintre România și Germania. Din 
acest unghi de vedere putem aprecia că nici în anul 1937 legiunea nu ocupa 
un loc central în planurile celui de-al III-lea Reich pentru a fi adusă la putere 
prin destabilizarea vieţii politice din România. Pentru moment, partidul 
nazist încuraja garda mai mult din punct de vedere ideologic, deoarece căpe- 
teniile năziste își dădeau seama că gardiștii nu reprezentau o grupare în stare 
să preia puterea și să conducă destinele României pe calea dorită de ei. În 
același timp, trebuie să avem în vedere că nici ţările fasciste nu ajunseseră 
în 1937 să deţină capacitatea și forța politică și militară în stare să dicteze 
orientarea altor state europene. Sistemul tratatelor de pace și vechile alianțe 
erau încă în funcțiune. 

„Apropierea dintre I. Maniu și C. Z. Codreanu și, implicit, dintre P.N.Ţ. 
ȘI Garda de Fier, constituie un alt element, care trebuie analizat în profunzime, 
eoarece este cunoscut faptul că Iuliu Maniu era și a rămas tot timpul un 
politician atașat vechilor alianțe ale României cu Franţa și Anglia. Pe bună 
treptate, Bâla Vago scria: „Analiza caracterului Și politicii Gărzii de Fier 
a lost îngreunată de faptul că în primele luni ale anului 1937 au început să 
Circule zvonuri cu privire la un curs de acțiune greu de crezut și anume că se 
îJungea la o apropiere între Maniu, conducătorul P.N.Ţ., și Codreanu. A fost 
javoie de o jumătate de an pentru ca această apropiere să se materializeze 
Tun «pact de neagresiune » electoral senzațional 117, 


[ Intrat în meandrele culiselor politice și pregătind campania electorală, 
aa Gărzii de Fier s-a preocupat concomitent de sporirea potenţialului de 
pe lune al gărzii, de lichidare a oricăror disensiuni lăuntrice ce ar fi diminuat 
Pacitatea și unitatea grupării 118, Este de remarcat faptul că în vara anului 
ăpitanul a luat o seamă de măsuri aspre împotriva unor organizații 


1 
a C. Argetoianu, Însemnări zilnice. 1933— 1937, loc. cit., dosar nr. 8 620, f. 2 060, 
19 Arh. 1.S.1.S.P., dosar nr. 1299, f. 112— 116. 
d Bela Vago, op. cit., p. 3l. 
Mihai Fătu, Ion Spălățelu, op. cit, p. 170. 


345 


și membri ai Gărzii de Fier care nu întruneau condiţiile cerute de „coman- 
dantul“ legiunii. La 4 iulie 1937 Codreanu ordona: „Se desființează organizaţia 
legionară din orașul Vaslui, pentru că, cu toate sforțările șefului vechi și al 
şefului nou de județ, temeliile puse sînt cu mult prea slabe pentru a putea 
înălța pe ele o puternică şi neobișnuită mișcare legionară”, in organizație 
avind loc numeroase dezbinări, certuri, „lipsă de credință, de dragoste, de 
înţelegere şi de capacitate 11?. În același timp, au fost desființate numeroase 
„cuiburi“, au fost „degradaţi“ numeroși șefi pentru „lipsa de tact, de respect 
și chiar de înțelegere a calităților care se cer“ unor grade legionare. Un ordin 
expres a fost dat în legătură cu organizația legionară Roman: „Se desființează 
întreaga organizaţie legionară din județul și orașul Roman, ea fiind cu mult 
sub nivelul cerut de credință și onoarea mișcării legionare. Toate cuiburile 
existente își încetează viaţa, ele nemaiputind activa“ 120. Erau desființate și 
alte organizaţii județene, fie din lipsa „unui om sănătos la suflet și la trup, 
capabil să organizeze și să conducă“ fie pentru faptul că cutare sau cutare 
şef de organizaţie a avut „atitudine neconformă cu linia legionară“ 21. . 


Perspectiva alegerilor parlamentare și a participării Gărzii de Fier la 
campania electorală a determinat pe Codreanu să convoace la „Casa Verde“ 
din București, la 12 septembrie 1937, pe șefii legionari din județe. Este semni- 
ficativ faptul că șeful Gărzii a evitat să dea instrucțiuni detaliate asupra 
activităţii organizaţiilor locale în campania electorală în prezența tuturor, 
discutînd separat cu fiecare şef de regiune ori de judeţ. Între recomandările 
făcute acestora, cele mai elocvente au fost următoarele: pentru judeţele în 
care „Partidul Naţional Țărănesc constituie'o forță și care este condus de către 
adversari ai mișcării legionare (Madgearu, Armand Călinescu, dr. Lupu ş.a.) 
:s-a recomandat ca mișcarea legionară să fie pregătită astfel încît să poată 
face faţă chiar cu violență în alegerile generale. Dimpotrivă, șefilor de regiune 
care conduc judeţele unde sînt raporturi normale cu național-țărăniștii (mani- 
ști) li s-a recomandat [...] să se ferească a-i critica pentru a nu prejudicia 
raporturile bune pe care le are astăzi mișcarea legionară cu dl Maniu !. Codrea- 
nu a subliniat în acest context că este ferm convins că dl Maniu va lua con- 
ducerea Partidului Naţional Țărănesc și că acest partid, sub conducerea d-lui 
Maniu, va abandona tot ce este putred [. ..] astfel că s-ar putea ca la un moment 
dat să se ajungă chiar la o colaborate între mișcarea legionară și Partidul 


| 

Ş 

Naţional Țărănesc, transformat de dl Maniu“ 1%. 
La 25 noiembrie 1937, în Bucureşti, la Hotelul „Athence Palace“, s-au 
desfășurat tratative între Maniu și I. Mihalache, reprezentanți ai Comitetului 
executiv al P.N.Ţ., C. Z. Codreanu, șeful mișcării legionare, și Gh. Brătianu, 


preşedintele Partidului Naţional Liberal disident, soldate cu încheierea unui 
„pact de neagresiune“, în virtutea căruia Garda, P.N.Ţ. şi P.N.L. (Gh. Bră- 
tianu) își asigurau concursul reciproc în timpul desfășurării campaniei elec- 
torale, spre „a apăra libertatea și a asigura corectitudinea alegerilor“. „Pactul 
de neagresiune“ a fost însoțit de o serie de acorduri și înțelegeri nedate publi- 
cităţii 122. Printre altele, s-a stabilit ca la alegerile pentru Senat, P.N.Ţ. și 
Garda de Fier să depună o listă comună, iar după alegerile parlamentare 
să menţină şi să dezvolte colaborarea. În. sfirşit, după o ultimă întreve- 
dere dintre Maniu și Codreanu, ținută la casa lui Dumitru Gerota, s-a pre- 


119 A,I.C., dosar nr. 1242, vol. 9, f. 220. 
120 Ibidem, f. 149. 

121 Ibidem, f. 193. 

122 Ibidem, f. 16|. 

123 M. Fătu, IL. Spălăţelu, op. cit., p. 172. 


346 


văzut ca, în caz de dizolvarea partidului „Totul pentru Țară“ de către guvern, 
P.N.Ţ. să se retragă din alegeri și să „inceapă lupta comună de mase contra 
vernului“ 124, 


Anunţat public în aceeaşi zi de 25 noiembrie 1937, „pactul de neagresiune“ 
electorală devenea un pericol real atit pentru Coroană şi guvernul Gh. Tătă- 
escu, cit și pentru celelalte partide din opoziție. Deși prin acest pact nu se 
poate afirma că RNB. a trecut pe o poziţie de dreapta, totuși încheierea 
lui a provocat mare derută în sînul grupărilor politice, al corpului electoral 
și în general în viața politică românească, Analizind încheierea acestui pact, 
sub raport politic și electoral, istoricul N. M. Nagy-Ialavera scria: „Aceasta 
nu a însemnat convertirea lui Maniu la fascism, așa cum au încercat unii 
istorici să prezinte lucrurile. Nu a existat nici un acord politic și nu s-a stabilit 
nici o listă electorală comună ; înțelegerea l-a ajutat pe Codreanu, l-a pre- 
judiciat pe Maniu și a dezorientat electoratul țărănesc. Aceasta a reprezentat 
și o dovadă a lipsei de încredere în democrație. În ceea ce priveşte Garda 
de Fier, Codreanu a cerut membrilor ei să nu voteze în nici un caz cu cuziștii 
în zonele unde partidul «Totul pentru Ţară » nu deținea liste. Cuziştii sînt doar 
o altă față a guvernului. Între Legiune și dăncierii» cuziștilor au avut loc 
ciocniri violente în ciuda chemărilor repetate ale lui Codreanu la autocontrol 
maxim“ 1%. Dar în timpul alegerilor, ca şi înainte și după acestea, legiunea 
a fost aceea care s-a dovedit forța politică în ascensiune în România, cu lozin- 
cile sale „Omul și pogonul!“, „Hectarul și sufletul“. Negînd existența unor 
asemenea. lozinci în programul trimbițat de legiune în timpul ascensiunii 
sale și a campaniei electorale din 1937, Mihail Sturdza, o altă căpetenie legi- 
onară, afirma următoarele: „Cea mai timpită calomine a fost aceea cu « Omul 
şi pogonul », pretinsă făgăduială făcută țărănimii de o nouă reformă agrară 
de către Codreanu. A făgădui un pogon, cam o jumătate de hectar, unei 
generații de țărani căreia i se distribuise, prin diferitele împoprietăriri, 92%, 
in pămîntul arabil al țării, ar fi fost cel mai bun mijloc de a pierde toate 
simpatiile acestei generații. Henri Prost, care a trăit în țară mai bine de 20 
e ani, precum orice român informat, nu putea să nu ştie că lozinca «Omul 
și pogonul », veche de 70 de ani, fusese scornită și întrebuințată de către agita- 
torii Partidului Liberal în anul 1894, în timpul tulburărilor așa-zisei Legi 
a maximului; stîrnit de acel partid pentru a provoca căderea Partidului 
Conservator. Acea lozincă era, pe de altă parte, în contrazicere totală cu 
doctrina Căpitanului și a mișcării. Căpitanul vedea în fărămițarea loturilor 
mproprietăriților slăbirea pînă la nimicirea finală a clasei țărănești ca factor 
economic, social și politic, a acelei clase pe care Karl Marx și discipolii săi 
9 considerau ca obstacolul principal în realizarea programului comunist. 
ăpitanul dorea, dimpotrivă, să dea țărănimii o puternică și permanentă 

Structură. E] avea în programul său agrar nu numai indivizibilitatea loturilor, 
Ar Și crearea unui majorat țărănesc“ 1%, 


„ Condamnind pactul electoral încheiat între C, Z. Codreanu și Iuliu Maniu, 
Harul „Scînteia“ relata: „La noi, Garda de Fier, după ce a exploatat protecția 
Suvernului Tătărescu, incearcă azi să exploateze girul domnului Maniu. Seria 
L Sresiunii e — după cum arată declaraţiile tăioase ale lui C. Codreanu — abia 
4 inceputul ei. Pactul cu Maniu lasă mină liberă Gărzii de Fier să atace oricit 
! oriunde legile democraţiei și independenţei noastre naționale, mînă liberă 


24 Arh. St. București, fond A, dosar nr, 110237. 
sa N, M. Nagy-Talavera, op. cit., p. 293, 
Rio de 


M. Sturdza, România și sfirșitul Europei. Amintiri din țara pierdută, Editura „Dacia“, 
Janeiro— Madrid, 1966, p. 113—114. 


347 


ITU a eee 


O RI N N a E a a ac a 


să prefacă P.N.Ţ. într-un uriaș cu picioarele de lut, ușor de dărimat, la prima 
lovitură“ 127. 


Pentru a neutraliza influenţa Gărzii de Fier și a se dezice de sprijinul 
tacit pe care i l-a acordat în calitate de ministru de interne, Ion Inculeţ a 
contestat dreptul unora dintre fruntașii legionari de a candida în alegeri, 
întrucît luptînd într-o armată străină, fără autorizația guvernului, conform 
legilor în vigoare, aceștia își pierduseră cetățenia română 1%. Chestiunea 
devenea cu atit mai acută pentru Gardă cu cît președintele partidului, Gh. Cli- 
me, numit în octombrie 1937 în urma morţii lui Gh. Cantacuzino-Grănicerul, 
care deţinea semnul partidului și care luase parte la intervenția fascistă din 
Spania de partea lui Franco, trebuia șters din toate listele electorale în jude- 
țele unde candida. Aceasta a produs o vie frămintare în rîndurile Gărzii de Fier. 
S-a preconizat chiar de către fruntașii gardiști ca în cazul cînd contenstația 
ar fi fost luată în considerare, Garda de Fier să dea cuvînt de ordine adepților 
ei să voteze listele Partidului Naţional Ţărănesc 12%. 


Nesusţinută de restul membrilor guvernului și de rege, care se temea 
de întărirea pozițiilor lui Iuliu Maniu în cazul în care ar fi primit votul 
gardiștilor, contestaţia lui I. Inculeţ a fost respinsă de Comisia Centrală Elec- 
torală 130. 


Analizind participarea grupărilor de dreapta şi a celorlalte partide la 
campania alegerilor parlamentare, ziarul „Scînteia“ scria: „Fasciștii de toate 
culorile cămășilor, goga-cuziștii sau gardiştii, cutreieră țara învrăjbind popo- 
rul acestei țări și legîndu-se să predea ţara în 48 de ore legată de miini și de 
picioare. E ceasul luptei mari, în care se va hotări dacă vom mai rămine o 
țară neatîrnată sau vom cădea în robie străină, dacă vom avea parte de puți- 
nele libertăţi constituționale, de puţina democraţie ce a mai rămas, dacă ne 
vom păstra dreptul la ultima bucată de piine sau ni se va mai rupe și din ea“ 11. 


Deși încheiase „pactul de neagresiune“, Garda de Fier a acționat în 
campania electorală independent. Beneficiind de această dată de sprijinul 
moral şi financiar al cercurilor hitleriste 1%, desfășurindu-și activitatea în 
condiţii favorabile, bucurindu-se de girul politic acordat de Iuliu Maniu, 
Garda de Fier va obține un mare succes electoral. 


Întrunirile electorale ale Gărzii de Fier, organizate cu mult fast, începeau 
cu solemnități religioase, în timpul cărora se făcea apelul căpeteniilor legio- 
nare decedate, şi se încheiau cu jurăminte înfricoșătoare, care produceau 
o adincă impresie în rindul oamenilor simpli. Arătind că partidul legionar 
nu a mai fost la putere, nepurtind nici o vină pentru criza în care se afla sta- 
tul, fruntașii gardiști cereau alegătorilor să le acorde încrederea. În acest 
scop, promisiunile demagogice nu aveau limită: asigurarea dreptului la muncă, 
la odihnă, ocrotirea familiei, înlăturarea patronilor din fabrici și intrarea aces- 


tora în proprietatea muncitorilor 1%. Intensificindu-și activitatea de atragere 
în rîndurile mișcării fasciste a elementelor muncitorești, în apropierea unor 


127 „Scînteia“ din 15 decembrie 1937. 

124 FI, Nedelcu, op. cit., p. 226. 

129 A.I,C,, fond N. Caranfil, dosar nr. 465/1937, doc. din 11 decembrie 1937. 

130 Ibidem, doc. din 12 decembrie 1937. 

151 „Scînteia“ din 15 decembrie 1937. 

132 A.I,C., Fond Ministerul Propagandei Naţicnale, dosar nr. 905/1936— 1939. Legăturile 
șefilor legionari cu Berlinul erau de notorietate publică la acea dată. Ministerul Propagandei 
era informat la sfirșitul anului 1937 că „45 000 000 lei s-au trimis (Gărzii — n.a] numai în 
luna care a precedat alegerile“. 

133 FI. Nedelcu, op. cit., p. 236. 


348 


mari uzine, legionarii au creat „cantine“ ale „comerțului legionar“ cu prețuri 


mici pentru oamenii nevoiași de la orașe. 


Minuind cu abilitate o serie de lozinci cu caracter economico-social, Garda 
de Fier a reușit să capete intluență în masele de țărani săraci, în special între 
aceia care sufereau de lipsa de pămint. „Magia «Totul pentru țară, nimic 
pentru noi », prezentată în zeghe țărănească și armonizată prin coruri țără- 
neşti şi haiducești legionare, impresiona numeroase elemente atit de la sate, 
cit și de la orașe, ispitite de condiții mai bune de trai“ 154. Toată această pro- 
pagandă zgomotoasă făcută în condițiile existenței unei puternice exploatări, 
ale menţinerii stării de asediu și cenzurii, a reușit să inducă în eroare unele 
elemente și grupări sociale. Membri și simpatizanți ai partidelor politice care 
de fapt își pierduseră dinamismul au trecut, dezamăgiți, pe poziţii de spriji- 
nire a programului trimbițat de propaganda legionară. Din păcate, demagogia 
a reușit să antreneze o parte a muncitorimii, precum și un număr de tineri 
studenți și absolvenți-șomeri, amăgiți de promisiunile gardiste. 

Concomitent cu activitatea propagandistică, conducerea Gărzii de Fier 
a luat măsuri de înarmare a membrilor ei, de formare a unor echipe mobile 
de asalt pentru deplasarea rapidă în orice punct al ţării, în care putea fi 
nevoie 135. Ordinul lui C. Z. Codreanu suna clar pentru adversari: „Am dat 
ordin băieţilor ca oriunde vor fi opriți să pună mina pe cuțit şi pe flintă ȘI 
să tragă 15%. 

La 30 noiembrie 1937, spre surprinderea partidelor politice cu care înheia- 
se „pactul de neagresiune“ și a opiniei publice românești, C. Z. Codreanu 
a declarat, cu cinismul şi emfaza cunoscute, la o întilnire cu ziariștii din Bucu- 
reşti, următoarele: „Eu sînt contra marilor, democraţii ale Occidentului, eu 
sînt contra Micii Înțelegeri, eu sint contra Înţelegerii Balcanice și n-am nici 
un atașament pentru Societatea Naţiunilor, în care nu cred. Eu sint pentru 
o politică externă a României alături de Roma și Berlin [...] În 48 de ore 
după biruința mișcării legionare, România va avea o: alianță cu Roma și 
Berlinul [...]“ 137. Această declarație a fost primită cu satisfacție de partidul 
nazist din Germania, deoarece dezvăluia public intenţiile gardiștilor de a 

subordona România intereselor celui de-al III-lea Reich, legiunea devenind 
din acest moment coloana a V-a a hitlerismului în România. 


În alegerile din decembrie 1937, partidul „Totul pentru Țară“ a obținut 

437 378 de voturi adică 15,58%, din totalul voturilor și 66 de mandate, deve- 
Nind al treilea partid din ţară sub aspectul numărului de voturi și de deputați 
în Parlament. Astfel, în consfătuirea pe care căpetenia fascistă a avut-o după 
alegeri cu fruntașii legionari aleși în Parlament, el a arătat că imediat după 
constituirea corpurilor legiuitoare deputaţii gardiști aveau sarcina de a ridica 
in Parlament chestiunea dizolvării Gărzii de Fier. C. Z. Codreanu a precizat 
Cu acest prilej că nu renunța la ideea de a cere anularea dizolvării gărzii, 
“onsiderind partidul „Totul pentru Țară“ un provizorat sub care activau 
“Blonarii pînă la legalizarea Gărzii de Fier și încadrarea ei în viața politică 158. 
“ȘI obținuse un apreciabil succes electoral și o creștere a influenţei în viața 


Politică a țării, Garda de Fier se abţinea de la o înfruntare deschisă cu gru- 
o e ae IE 


ri A.L.C., fond Casa regală, Cabinet, dosar nr. 2/1938, f. 2. 
ZA V. Papacostea, Problema partidului liberal, București, 1938, p. 10. 
îb AL.C,, fond N. Caranfil, dosar nr. 465/1937, doc. din 24 noiembrie 1937. 
1ag "i DiYersul“ din | decembrie 1937. 
Arh, 1.$.I.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 224, doc. nr. 18, î. 2. 


ge 


349 


| 


parea carlistă, mulțumindu-se cu declarații de intimidare 13% la adresa parti- 
delor și politicienilor cărora, în viitorul apropiat, cînd sperau să preia puterea, 
le rezerva sarcina de a construi „o autostradă de la București la Berlin“ 140, 

Refuzînd invitaţia regelui de a se prezenta la Palat 141 în vederea unor 
convorbiri privind situația ivită după alegeri, manevră prin care Carol ur- 
mărea destrămarea „pactului“, C.Z. Codreanu a respins, în același timp, de 
teama unei represiuni imediate, și propunerea lui I. Maniu de a continua 
în comun lupta împotriva cercurilor monarhiste prin organizarea. unor mari 
manifestații de stradă, 142. E1 s-a retras la Predeal 1%, evitind angajarea miș- 
cării legionare într-un conflict armat. 


„Eșuind la alegeri guvernul d-lui Tătărescu — scria un ziar al vremii 
— Codreanu a ajuns în punctul culminant al carierei sale politice. În acel 
moment, după părerea cercurilor obiective, Codreanu a avut un prilej unic 
pentru a veni la putere [...]. În acel moment orice aventurier mai hotărit 
care ar îi avut: organizația lui Codreanu ar fi putut veni la putere“ 144, 


În situația politică complexă, regele a instalat la guvern gruparea lui 
Goga—Cuza, tocmai pentru a menţine un echilibru între forțele politice. 


Grupările din extrema dreaptă (Garda de Fier și Partidul German) au 
întimpinat cu satisfacție mărturisită aducerea Partidului Naţional Creștin 
la cîrma statului, în ideea deplasării definitive spre dreapta a cursului politicii 
interne și externe a țării. „Nu vom căuta explicația formulei noului cabinet 
Octavian Goga — sublinia oficiosul legionar «Buna Vestire » —, nu aceasta 
interesează acum cind trecem pragul unui nou an, ci schimbarea de sens 
politic. Deplasarea centrului de greutate spre dreapta, definitiv spre dreapta, 
spre sensul unic al istoriei contemporane [...] Evoluţia spre dreapta a fost 
începută tălăuzind spre stadiul ei definitiv. Cu această viziune păşim în noul 
anţi 145. 

„Politica lui Goga și a regelui a fost poate determinată de necesitatea 
de a ţine în friu Garda de Fier — aprecia Bâla Vago — pe scurta durată a 
guvernării, dar este la fel de neindoios faptul că amenințarea pe care o re- 
prezenta Garda de Fier a fost folosită de guvernul Goga drept pretext pentru 
a introduce măsuri extremiste și în primul rind antisemite. Istrate Micescu, 
noul ministru român de externe, a încercat să-l convingă pe Hoare de acest 
lucru. « Trebuie să se facă ceva pentru ca Garda de Fier să nu învingă ». 
Acest ceva se referea la acţiuni impotriva evreilor. Hoare a avut o convor- 
bire «lungă și dezlinată » cu Goga la 5 ianuarie, despre care raporta în ace- 
eași zi primului-ministru la Londra că «este convins că trebuie să încerce să 
realizeze ceva, nu numai pentru că este un prizonier al trecutului, ci pentru 
că crede in mod corect sau eronat că singura cale pentru a înfringe Garda 
de Fier este a i-o lua înainte, în care un element important este, fără îndoială, 
antisemitismul [...] 9 246. 


1% În ajunul alegerilor, C. Z. Codreanu a adresat „cuiburilor'“ gardiste o circulară prin 
care ordona legionarilor să se considere mobilizați de îndată după sfîrșitul alegerilor, oricare 
ar Îi fost rezultatul acestora, și gata de plecare la primul ordin (C. Argetoianu, Însemnări 
zilnice. 1933—1937, loc. cit., dosar nr. 8625, f. 3048). 

140 Ibidem, f. 3047. 

11 Zaharia Boilă, op. cit., loc. cit., f. 318; vezi în continuare și capitolul Guvernările 
din anii 1933— 1940, 

142 Ibidem, vezi şi A.L.C,, fond N. Caranfil, dosar nr, 465/1937, doc. din 28 decembrie 1937. 

13 Arh, I.S.I.S.P., fond nr. 3, dosar nr. 451, doc. nr. 10, f. 2. 

144 „Argus“ din 6 februarie 1938. 

145 „Buna Vestire“ din | ianuarie 1938. 

149 Bela Vago, op. cit., p: 32. 


350 


i II 


Pentru gardă instalarea guvernului Goga—Cuza avea cu deosebire va- 
loarea unui simbol 14 prin faptul că prin aceasta se marca oficial apariția 
unui nou factor politic, alături de partidele tradiționale burgheze, „dreapta“, 
care prin Partidul Naţional Creştin îşi inaugura activitatea de guvernămint. 

În concepţia legionară, fenomenul avea să-și găsească adevărata finalitate 
insă abia în guvernarea Gărzii de Fier, ce trebuia să se instaureze într-un 

| viitor apropiat 1%. Dar, deși Garda de Fier a primit la început favorabil 

| instalarea guvernului Goga—Cuza, prezența în cadrul său a grupării lui 

"Armand Călinescu, care a preluat principalele pirghii ministeriale și neutra- 
lizarea cuziștilor, dar mai ales introducerea în cabinet a numeroși partizani 

| ai regelui Carol, au convins în curind mișcarea legionară asupra caracterului 
de tranziţie al noii guvernări spre un regim personal. De aceea, C.Z. Codreanu 
a scos din sfera preocupărilor sale guvernul Goga, indreptindu-și atenția în 
principal asupra culiselor Palatului, principalul centru în care se pregătea 
cu febrilitate lovitura de stat care viza în primul rind legiunea. 

Aceasta-l făcea pe Codreanu să declare cu prilejul unui interviu acordat 
la 15 ianuarie 1938 oficiosului „Porunca Vremii“: „Lermin, atrăgind atenţia 
celor care în nechibzuinţa lor încearcă să împingă Coroana spre o dictatură, 
că aceasta ar echivala cu o nenorocire. Cea mai mare înțelepciune este aceea 
de a şti să ocolești poziția care ar putea pune Coroana în conflict cu na- 
țiunea sau cu destinul ei“ 149. 

La 19 ianuarie 1938 — arată Bâla Vago — „Hoare a fost primit de rege 
şi cu această ocazie a avut prilejul de a auzi părerile regelui despre Garda 
de Fier. Regele a spus foarte clar că aceasta, Garda de Fier, trebuie combă- 

tută și că singurul mod de a face acest lucru era de a adopta o parte a 


programului său. A folosi forța împotriva ei și a crea în felul acesta martiri 
nu era modul potrivit de a trata situaţia, deși , dacă folosirea forței devenea 
inevitabilă, el nu va ezita să-o facă“. Viaţa politică din România era prinsă 
intr-un cerc vicios şi atit politica guvernului, cit și a regelui era radicalizată 
permanent într-o direcţie nedemocratică, neparlamentară și antisemită. Dreap- 
ta moderată și regele participau la această competiție şi în focul ei moderaţii 
deveneau din ce în ce mai extremiști, preluind tot mai mult din lozincile 
Și programul extremei drepte, pentru a cîştiga întiietate asupra Gărzii de 
ler. Cu toate acestea, Goga și Micescu nu doreau să numească guvernarea 
lor totalitară, încercînd în felul acesta să-și asigure sprijinul dreptei mo- 
erate, alături de cel al extremiștilor““ 150. 
Noua campanie electorală anunţată de guvernarea Goga pentru 2 martie 
1938 a amplificat frămintările politice şi mai ales asaltul legiunii spre cu- 
Cerirea puterii politice. „Poporul românesc — declara un fruntaș legionar 
„„ cotidianului hitlerist « Berliner Bârsen Zeitung » — se va înfățișa iarăși la 
Martie in fața urnelor și va avea de hotărit asupra soartei României. 
i Cum vor cădea sorții, nu se mai poate presupune decit cu greu că se 
t intrerupe cursul național al politicii românești printr-o recădere în sis- 
“mul liberal. Nu se poate încă şti ce rol îi va reveni în acest viitor Gărzi 
ler, Ea se afirmă însă azi în mod puternic, în politica românească 
“pt un factor al puterii“ 151, 
osie NO 
7 „Însemnări Sociologice“, ianuarie 1938, Cernăuţi, p. 4. 
Biblioteca Academiei R.S.R. (mss), Arhiva Palatului L.XII. Varia VIII, f. 3. 
is POTunca Vremii“ din 15 ianuarie 1938. i 
ln a clasele „ago, op. cit., p, 42. Este semnificativ faptul că şi Cominformul era derutat 
d] ca regimul Goga-— Cuza, etichetindu-l drept fascist, iar apoi afirmînd că această 


APreci 
INpiere era greșită, guvernul fiind „doar“ profascist ([International Press Correspondence 
CORR], vol. 18, nr. 1, 2, 3, 4). 


351 


Avind în vedere aceste considerente, Garda de Fier a intrat în campania 
electorală cu imperativul dublării voturilor, fapt ce ar fi determinat Coroana 
să consimtă la aducerea legionarilor la putere 152. De altfel, la sfîrșitul lunii 
ianuarie teama de venire la putere a Gărzii de Fier a cuprins și elementele 
din sînul dreptei moderate inclusiv din rindul membrilor guvernului Goga. 
Această teamă era atit de răspîndită încît se considera că singura soluție 
era instituirea unui regim al regelui. Acest fapt a determinat ca la sfirșitul 
lui ianuarie 1938 la Foreign Office să se pregătească un Memorandum, re- 
feritor la situația politică din România. „Memorandumul — scria Bela Vago 
— era axat pe două probleme: șansele ca Garda de Fier să ajungă la putere 
și instituirea unei dictaturi regale. Prima problemă era legată direct de ches- 
tiunea evreiască. «Dip punctul nostru de vedere, venirea la putere a Gărzii 
de Fier este un curs pe care dorim să-l evităm cu toată hotărirea, deoarece 
aceasta s-a angajat să se alieze cu axa Roma—Berlin [...]. Dacă, prinur- 
mare, este adevărat că actualul guvern trebuie să propună un program pu- 
ternic antisemit dacă vrea să învingă Garda de Fier, atunci din cele două 
rele acesta este probabil răul mai mic“ 15, 


Deși Garda de Fier era nevoită să acţioneze în condiţiile cînd princi- 
palul său sprijinitor, Germania hitleristă, trecea în această perioadă prin 
frămîntări politice interne, C.Z. Codreanu a hotărit angajarea totală a miș- 
cării legionare în lupta pentru putere. Opoziția trebuia atacată prin toate 
metodele posibile 154. 

Garda de Fier se organizează tot mai fățiș în vederea ducerii războiului 
civil 155. În acest scop, conducerea legionară a trecut la intensiticarea pre- 
gătirilor militare și la crearea unor noi organizații înarmate. Cu prilejul îm- 
plinirii unui an de la moartea căpeteniilor legionare Moţa și Marin, Garda 
de Fier a hotărit crearea unui corp paramilitar, compus din cca 10 000 de 
membri legionari înarmați, pregătiți de sacrificii 15. Crearea noii organizații 
paramilitare era un indicator convingător al pregătirilor febrile pe care le 
făcea Garda de Fier în scopul declanșării rebeliunii armate 157. 

Dar iniţiativele legionarilor nu s-au oprit aici. La sfirșitul lunii ianuarie 
1938, C.Z. Codreanu a dispus ca organizaţiile județene ale Gărzii de Fier să 
inființeze formațiuni de poliție specială, care să depisteze şi să urmărească 
pe toți adversarii declarați ai mișcării 158. 

Renunţarea de către gardă la o înfruntare deschisă cu forțele care i se 
contrapuneau, evidențiază faptul că, deși efectuase un salt în viața politică 
a țării, ea nu avea capacitatea de a ataca cu succes, concomitent, forțele 


151 Arh. M.A.E., fondul 71 România, anul 1938, ianuarie— februarie vol. 350 Politica 
internă, f. 314; „Berliner Bărsen Zeitung“ din 5 februarie 1938. 4 

152 Arh. Cons. popular al jud. Mureș, dosar neinventariat; Armin Heinen, Die Legion 
„Erzengel Michael" în Rumănien Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag 
zum Problem des internationalen Faschismus („Legiunea Arhanghelul Mihail“ în mișcarea 
socială și în organizaţiile politice ale României. O contribuţie asupra. problemelor fascismului 
internațional), R. Oldenburg Verlag, Minchen, 1986, p. 320. 

153 Bela Vago, op. cit., p. 40. 

154 A.I,C., fond Casa regală, Cabinet, dosar nr. 16/1938, f. 3. 

155 Ibidem, f. 4, 

155 Arh, I,S.1.S.P., fond nr. 7, dosar nr. 225. doc. nr. 42, f. 30, 

157 Ibidem., fond nr. 3, dosar A. Călinescu, nr, 451, vol. I, doc. nr. 42, f. 32—33. 

15 „Buna Vestire“ din 28 ianuarie 1938; vezi și FI. Nedelcu, op. cit., p. 365— 366. 


352 3 


| 
| 
| 


ardism 


cafătice, precum ' şi gruparea politico-militară concentrată în jurul re- 
«ui Carol al II-lea. Deşi cu forţele considerabil slăbite și aflate în plină 
fară, regimul constituțional dispunea totuși de superioritate în raport cu 
ul, ceea ce-l conferea încă apreciabile șanse de a-l înfrunta cu succes, 
jucru de care ținea seama Şi C.Z. Codreanu. Nici pe plan extern situația 
y era favorabilă mișcării legionare, întrucit puterile fasciste, cu toată as- 
censiunea vertiginoasă înregistrată în această perioadă, nu-și impuseseră încă 
dictatul în relațiile cu puterile occidentale, de care erau strîns legate Coroana 
i majoritatea partidelor politice burgheze din România. În plus, Germania 
hitleristă — așa cum arătam — trecea prin dificultăți interne, care amenințau 
să ducă la un conflict deschis între cercurile politice naziste și armată. În același 
timp, trebuie avut în vedere că în această perioadă regele Carol se bucura 
incă de încrederea unor importante cercuri politice germane. Aceasta explică 
faptul că unele oficialități berlineze și legația celui de-al III-lea Reich în Ro- 
mânia aveau să manifeste o atitudine de bunăvoință chiar față de actul 
proclamării regimului personal. 

Acţionind subteran, prin legăturile pe care serviciile secrete de spionaj 
nazist le întreţineau cu grupările fascise, cercurile perlineze manifestau pru- 
dență în relaţiile cu statul român. Totodată, Carol al II-lea și cercurile apro- 
piate lui se bucurau de sprijinul Angliei. Astfel, la sfîrșitul lunii ianuarie 
Sir Reginald Hoare „a propus fără echivoc intervenţia engleză în favoarea 
regelui Carol. Motivul principal era că Goga nu putea pune capăt agitaţiilor 
antisemite care se dezlănţuiseră şi că, în plus, nu va exista un alt guvern 
care să-și poată asigura majoritatea în noul Parlament, caz în care organi- 
zarea unor noi alegeri ar însemna o catastrofă culminantă, care va servi 
numai la întărirea Gărzii de Fier. « Cred că se vor depune eforturi pentru 
al convinge pe rege că suspendarea Parlamentului este singura soluție », 
concluziona el. În aceeaşi telegramă, Hoare afirma că i se spusese «că o 
adevărată dictatură ar fi de preferat în locul celei „nelegitime“ care s-a 
dezvoltat sub ultimul guvern ». Hoare adăuga că este de acord cu această 
părere. A existat un schimb constant de telegrame între Hoare și Eden în 
ultimele zile ale guvernului Goga. Eden i-a propus lui Hoare să încerce să-l 
convingă pe rege de avantajele amînării alegerilor“ 159. 


Deși viața politică înregistrase O sensibilă apropiere a grupărilor politice 
burgheze pe o platformă antilegionară, creşterea pericolului gardist, şi pers- 
fectiva izbucnirii unui război civil, la care se adăugau presiunile anglo-iranceze, 
ze determinat cercuri tot mai largi ale burgheziei, care respingeau fascismul, 
3 se îndrepte spre realizarea unei înțelegeri cu Coroana și blocul politic con- 
Centrat în jurul Palatului, înainte de desfășurarea alegerilor parlamentare. 

Asigurat în interior de sprijinul unor partide și grupări politice, ca şi 
A Sprijinul puterilor aliate și în același timp de neutralitatea binevoitoare 

Unor cercuri politice din Germania, pretextind agravarea. situaţiei interne 
îi perfectarea unei. înţelegeri între Partidul Naţional Creştin şi Garda de 
E ra al II-lea și-a pus în aplicare planul său de instaurare a unui regim 

eu Anularea ținerii alegerilor parlamentare și demiterea guvernului 
AR ca ȘI introducerea Constituţiei din 27 februarie, care legifera puterea 
nală a regelui Carol al II-lea, l-au pus într-o situaţie deosebit de grea 


ei ee 


159 
Bila Vago, op. cit., p. 40—41. 


i i e 


pe C.Z. Codreanu. Conștient că atacul principal va fi îndreptat împotriva 
grupării sale, la 21 februarie 1938, C.Z. Codreanu a adresat o circulară către 
legionari, ziariști, autorități și publicul românesc, în care se arăta: „Am 
convocat încă de acum o săptămînă pe ziariști pentru miine, marți 22 fe- 
bruarie a.c., ora 8 seara, în scopul de a încerca să fac unele declarații politice 
privind atitudinea noastră ca partid în fața noilor împrejurări. 

Deoarece miercuri, 23 februarie, este ultimul termen pentru facerea 
declarațiilor de către funcționari și înaintarea demisiilor din partide, mă 
văd silit a face aceste declaraţii astăzi , pentru ca ele să ajungă în timp 
util membrilor noștri. > 4 

Iată aceste declaraţii, pe care le fac în numele forului conducător al 
mișcării legionare: 

Anunțăm pe membri că, începînd cu data de astăzi, 21 februarie 1938, 
partidul «Totul pentru Ţară» nu mai există. ; 

Întreaga conducere a căzut de acord că rațiunea de existenţă a parti- 
dului a încetat. | 

Toţi cei legaţi pînă în prezent juridiceşte de acest partid, funcționari 
de stat sau nefuncționari, sint dezlegaţi de toate aceste legături, luindu-și 
completa libertate de acţiune. Toate funcțiunile, șefi de regiuni, de judeţe etc. 
sint desființate. Sediile se închid şi se dau, proprietarilor. 

Motivele care ne-au determinat la această hotărire sînt: 

Decretul regal nr. 870 din 17 februarie 1938, cuprinde următoarele dis- 
poziţii: 

a) Funcţionarii statului nu pot face politică, nu mai pot face parte 
din partide. 

b) Cei ce nu sînt funcționari, adică restul de cetățeni, dacă acționează 
politicește sînt sancționați. 

c) Conducerea este sancționată, dacă mai dă circulări, ordine, dispoziții. 

Deci sîntem aruncaţi din raportul de drept în raportul de forță. Pe acesta 
insă noi nu-l primim. Noi am înţeles să acționăm în cadrul legii, manifes- 
tîndu-ne credinţele noastre. 

Dacă aceasta n-o putem face și dacă orice manifestare de credință ne 
este interzisă, rațiunea de existență a partidului nostru a încetat. 

Noi nu voim să întrebuințăm forța. 

Nu voim să întrebuințăm violența. 

Ne este suficientă experiența din trecut, cînd fără voia noastră am fost 
atrași pe calea violenţei. La orice violentare, noi nu mai răspundem în nici 
un fel: suportăm. Şi chiar atunci cînd întreaga națiune este tratată ca o 
turmă de animale inconștiente. 

Lovitură de stat nu voim să dăm. 

Prin existența însăși a concepției noastre, noi sîntem contra acestui 
sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe 
cînd noi așteptăm biruința noastră de la desăvirşirea în sufletul națiunii a 
unui proces de perfecțiune omenească.” i 

Nu vom întrebuința aceste mijloace, pentru că tineretul de astăzi are 
prea adinc înfiptă conștiința misiunii sale istorice şi a răspunderii sale pentru 
a face acte necugetate, care să transforme România într-o Spanie însîn- 
gerată. 

Generaţia noastră întreagă vede bine mănușa care i s-a aruncat. 

Mănușa aruncată va rămine însă jos. 

Noi refuzăm s-o ridicăm. 

Ceasul biruinței noastre incă n-a sunat. E încă ceasul lor. 


354 


Dacă generația bătrinilor noștri crede că e mai bine așa cum a pro- 
dat poi nu avem să ne amestecăm pentru a le da lecții. 
ed i 


Fi poartă răspunderea în faţa lui Dumnezeu și a istoriei. 


astere la nici 0 posibilitate de conflict, cu multă durere renunțăm și la ac- 

uvitatea comercială, Întregul comerț legionar se lichidează. Şefii de între- 
rinderi Vor anunța personalul din timp pentru a se putea plasa în altă 
sară Cei 70 de copii întreţinuți de noi vor fi trimiși acasă, nemaiputind 
suporta cheltuiala întreţinerii lor. 


În timpul liber care ni se deschide, îndemn pe toți tinerii să studieze 
ct mai profund în direcţia, meseriei lor. 


De altfel și eu, profitînd de acest timp, voi pleca peste o lună la Roma, 
entru a mă ocupa de traducerea şi de tipărirea în limba italiană și fran- 
ceză a cărții mele. De asemenea, voi scrie volumul al 2-lea. 

Şi acum, în ceasul dizolvării noastre, noi tineretul României, crescuți 
în credința legionară, mulțumim generaţiei bătrinilor oameni politici, pentru 
modul în care s-au purtat cu noi, pentru modul în care ne-au tratat, pentru 
exemplele de caracter, onoare, demnitate și legalitate pe care ni le-au dat. 

Închizind această tristă pagină, rămînem legaţi în duhul lui Moţa, Marin 
și al celorlalți morţi ai noştri, care se roagă pentru noi la Dumnezeu 160. 

Despre apariția şi activitatea mișcării legionare s-au scris o serie de 
lucrări atît în istoriografia română, cât și în istoriografia de peste hotare. 
Dintre acestea, menţionăm: Mihai Fătu, Lon Spălățelul, Garda de Fier, Organi- 
zajia teroristă de tip fascist; Florea Nedelcu, De la vestauraţie la dictatura 
reaală; Al Gh. Savu, Dictatura regală şi Sistemul, partidelor politice din Ro- 
mânia; Împotriva fascismului, Culegere, de studii, Bucureşti, 1971; Z. Barbu, 
România, în vol. European Fascism, S. ]. Wolf (ed.), Londra, 1968; Stephen 

Fischer— Galaţi, Fascism în Romania, în vol. Native Fascism in the Succeston 
States, Peter F. Sugar (ed.), Santa Barbara, California, 1971; F.L. Carsten 
The Rise of Fascism, Londra, 1967; articolul lui Eugen Weber despre Garda 
de Fier în vol. The European. Right — A. Historical, Profile, Hans Rogger 
și Eugen Weber (ed.), Londra, 1965, p. 520—537; N.M. Nagy-Talavera, 
Ie Green Shirts “and the Others, Hoover Institution Press, Stanford, Cali- 
ornia, 1970; Bela Vago, The Shadow of the Swastiha. The Rise of Fascism 
and Anti-Semitism in the Damube Basin, 1936—1939, Londra, 1975; Armin 
ta Die Legion „BErzengel Michael" în. Rumămien Soziale  Bewegung und 
Politische Organisation Ein Beitrag zum Problem des. internationalen Paschis- 
e („Legiunea Arhanghelui Mihail“ în mișcarea socială şi în organizaţiile 
E itice ale României. O contribuţie asupra problemelor. fascismului inter- 
aional), R. Oldenburg Verlag, Miinchen, 1986 ș.a. 
ea um era. și firesc, în bogata literatură istorică pe această temă există 

e puncte de vedere. diferite în legătură cu perioada de subvenţionare a 
îi + de Rier și de subordonare a ei de către Germania hitleristă. Cele mai 
e opinii ale istoricilor confirmă faptul că pină în 1937, Garda de Fier 

| ost finanțată oficial de Partidul nazist din Germania și nici nu a existat 
7 005 A Ol i 
Cara ah Ajebalcai ră i a , | es f : 
aţi, , Istoria Pavtidelor Naţional, Țărănist și Naţional Țărănist, vol. II, Editura 


Madrid, 1963, îp. 248-249. 7 


355 


o subordonare directă față de acest partid; programul ca și activitatea sa 
aveau un specific naționalist, mistic. Ea a devenit o grupare politică afirmată 
pe plan național abia după anul 1936. 


PARTIDELE MINORITĂȚILOR NAȚIONALE 


PARTIDUL MAGHIAR 


Deceniul al patrulea nu a marcat schimbări de orientare în activi- 
tatea Partidului Maghiar. Principiile politice, cît și cele organizatorice 
stabilite în programul și statutul partidului și adoptate la Congresul 
de la Braşov din decembrie 1924 şi-au păstrat valabilitatea pe parcursul 
întregii existențe a acestui partid £. În fruntea Partidului Maghiar s-au aflat 
în continuare foști demnitari ai fostului Imperiu austro-ungar sau politicieni 
de carieră: baronul Samuel Josika, fost preşedinte al Camerei magnaţilor 
din Ungaria; contele Gyrgy Bethlen, mare latifundiar; Istvân Ugron, fost 
ministru plenipotențiar al Austro-Ungariei și consilier intim secret cezaro- 
crăiesc („csâszâri 6s kirâlyi val6sâgos titkos tanâcsos“), cel mai înalt titlu 
de demnitate publică în fosta monarhie dualistă ; baronul Bela Szent kereszty, 
baronul Andor Ambrosy și contele Arthur Teleki — toţi trei mari latifun- 
diari, Istvân Pâl și dr. Elemer Jakabfy — mari proprietari de pămînt; dr. 
Elemer Gyârfâs, avocat, președintele Statusului catolic și al Sindicatului 
băncilor maghiare din Ardeal (Erdelyi Bankszindukâtus) etc. Majoritatea 
acestora, dacă nu toți, rămăseseră în România cu misiunea de a conduce 
masa populației maghiare; majoritatea, dacă nu toți, s-au aflat în legături 
directe cu Budapesta, de unde primeau ordine, instrucțiuni, bani și material 
tipărit pentru propaganda iredentistă sau revizionistă. Ei au fost cei care, 
cu concursul și din dispoziția Budapestei, au creat pe teritorul României, 
în rîndul populației maghiare, organizații camuflate paramilitare și teroriste, 
care au organizat acțiuni de spionaj și diversiune, precum şi sabotaje, asa- 
sinate, acte de terorism la adresa românilor. În ciuda divergenţelor interne, 
a unor disidenţe și chiar a desprinderii unor grupări, Partidul Maghiar a 
continuat să se autoconsidere drept singurul partid menit să reprezinte și 
să apere interesele minorităţii maghiare din România. Partidul Maghiar 
care, în linii generale, a promovat o politică de exaltare a simțămintelor 
naționale pină la șovinism ale maghiarilor, adresîndu-se nu o dată străină- 
tății cu plingeri total nefondate, a avut o evoluție politică normală, ca ori- 
care altă formațiune politică burgheză, obţinînd mandate în Cameră sau 
în Senat. În acest sens, conducătorii Partidului Maghiar respingeau orice 
fel de colaborare nu numai cu partidele românești, dar și cu alte organizații 
sau grupări politice ale minorităţii maghiare. Sub semnul unei atari politici, 
Partidul Maghiar a participat la alegeri, începînd din anul 1928, cu listă 
electorală proprie 2. După rezultatele obținute în alegerile din 1933, s-ar 


1 M. Mușat, |. Ardeleanu, România după Marea Unire, p. 716. 

2 Imre Mik6, Huszonkât Ev. Az Ardelyi magyarsde politikai tărtenete 1918 december 
1 — 161 1940 augusztus 30 — iq. (22 de ani, Istoria politică a maghiarilor ardeleni de la 1 decembrie 
1918 pînă la 30 august 1940). A „Studium" kiadăsa, Budapest, 1941, p. 8 —86. 


356 


Redactor : CORINA BUȘE, 
IOAN OPRIŞ 
Tehnoredactor : ȘTEFANIA MIHAI 


Bun de tipar: 26 X 1988 
Coli tipar: 99,5 


Tiparul executat sub comanda 
nr. 1091 la 


Întreprinderea Poligrafică 
| „13 Decembrie 1918%, 
str. Grigore Alexandrescu nr, 89—97 
Voila Bucureşti, 


Republica Socialistă România 


DN 


=. 


ae 


Qug, 169] D z 


MIRCEA MUȘAT e ION ARDELEANU 


ROIDEIDIR 
DIIPRI 
(DRIIERI 
CIDIRE 


Vol. II 
Partea a II-a, noiembrie 1933-septembrie 1940 


(D 


d 


EDITURA ȘTIINȚIFICĂ ȘI ENCICLOPEDICĂ 
!București, 1988,