Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1929 (Anul 6, nr. 256-304) 620 pag/DimineataCopiilor_1929-1669230585__pages501-550

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

DIMINEAȚĂ COPIILOR 900000otbboobbtteebbetotteeobotbteobeeootiti 


Insacum îți scriu de-acasă, 


Toţi ai mei sunt lângă mine, 


Te salută coana Frosa, 
lar din partea scumpei fine 


Rog, primește trei pupicuri... 


De deochi, zău, să nu-i fie, 
Că-i deşteaptă nu se spune, 


Văd că-mi seamănă ea mie. 


EAMA 2 IMP e mea 950 Doe ma ai ha Pe mm 3 în ate anca 


ta ATI 


A'nceput chiar să vrobească, 
A'nvățat acum. să zică 

Chiar „Moș Nae“ — te doreşte 
Mult drăguța mititică. 


Hăplișor şi Urechilă 

Sunt voinici și sănătoși, 

La. Hăpleşti să fii degrabă 
Te-așteptăm noi bucuroși. 


Su A 
a ass ZA ni A 
a 


PAG. ? 


Până atunci, te rog, trimite-mi 

Și din parte-ți o scrisoare, 

Ca să ştiu cum îți mai merge, 

Deci, noroc şi salutare. 
HAPLEA 

VYYVYYrYPYVYVYYvovrvvvY?VvYvvyvvvyvorov 


Gitiţi 


HAPLEA LA BUCUREŞTI 


Ediţia a Il-a de MOȘ NAE 
Preţul, lei 60 


p mmm am teen omp AERDEN în ee va AO IG DB BUnA ATAR NUPRANAVOA BNRB Dense 


CE MAI VÂNĂTORI! 


Intr'o zi de sărbătoare, 

Au pornit „la vânătoare 
Ticu, Lică şi Mioara — 

Doi băeţi și surioara. 
Fiindcă sunt cam mititei, 
Au o pușcă pentru trei. 

lar de-acasă când pornesc, 
Auziţi-i ce vorbesc: 
„lepuri, vulpi de'ntâlnim, 
Poc! cu pușca-i prăpădim.“ 
Iară Ticu, fiind mai mare, 
Poartă pușca în spinare 

Și le zice: „Ascultati, 

Nu cumva vă speriați. 

Căci din parte-mi, dac'ar fi, 
Lupi și urși, de sar ivi, 

Nu mi-e frică, ci. zic „foc! je 
Şi-i impușc pe toți pe loc.. 
— Da, da, da! îi împușcăm 
Și nici unul nu lăsăm!“ 


Strigă veseli căteși trei, 

Nu li-i teamă nici de lei. 
Când porniră, să-i vedeți, 
Cum merg mândri şi semeți. 
Pân'acum nu s'a văzut 
Vânători mai de temut. 

Es de-acasă, din grădină, 
Dar în țarina vecină; 
Doamne, vai, ce-au întâlnit! 


- Tremurând ei sau oprit. 


Patru iepuri drăgălași, 
Buni de glume și poznași, 
Hop! în drumu-le săriră, 
„Bună ziua“ le poftiră, 

Ba le râd dela obraz, 

Sar și saltă și fac haz, 

Nu se sperie de loc 

Nici de pușcă, nici de „foc!“ 
Vânătorii curagioși, 


“Vânătorii: lăudăroși, 


ian priviţi ce fac acum. 

Tremură tustrei în drum. 

Tremură şi se'ngrozesc, 

Din toți dinţii clănțănesc, 

Ba le zic la iepuraşi: 

„Buni prieteni, drăgălaşi, 

Vă rugăm, nu ne mâncaţi, 

Să ne'ntoarcem, ne lăsați. 

Nam venit să vă mpuşcăm, 

Ci am vrut să ne jucăm, 

Pușca e de lemn de soc, 

Nici o dată nu ia foc, 

Noi nu suntem vânători, 

Ci copii ascultători.“ 

lepurașii-au râs de ei, 

Vânătorii câteşi trei ~ 

S'au întors și au fugit, 

Drept acasă sau oprit. 
Moşuleţ 

— 0 —L-.————— 


a 


TITI PETE TITI IRI EERE AE E E E a a aa R iiaa 
PE Tä 7 T ALERT Ari CC TR PD RT A 
é PREE 4 CE a A EEE e, CE Dă ET adep ER EI zi SERI a 


îi ep o pa 


~ 

„Bărbățele, zice Coana, \— Rău mi-e frig şi tremur, dra- „Unde mergi?“ întreabă coana. 
Mai încet, mai dezvelit, Ţ7 9a- - — Stai, 'nevasto, cam uitat 
Toată pl lati Glonț cu glasul prefăcut, Qi: ferecstra sit dăschisă 

oată plapoma-i la ine, Dar cu plapoma'n spinare, ereasi ă şi-i desc isă, 
Simt și eu că am răcit“. Sare-apoi din aşternut. Merg s'o'nchid și viu îndat'“. 

A 

Clănţănind din dinți cucoana,  Merge-acasă, zice mă-sei: „Uite-o plapomă frumoasă, 

In cearșafuri se'nfășoară, „Dragă mamo, te plângeai, Grea şi bine căptușită, 

Glonţ cu plapoma'n spinare, Că ţi-i pătura subţire Oricât ger o fi afară, 
Frumușel o șterge-afară. Și că noaptea cam răceai, Eşti cu dânsa încălzită“, apă 


La conac în vremea-aceasta 
Oare ce se petrecea? 
Zăpăceală, supărare, — 
„Conu Toader tot striga: 


Foc și pară-i conu Toader, 
Urlă, blestemă şi tună, 

„Ah, banditul! Ah, tâlharul! 
Mi-a făcut-o şi-asta bună“. 


Il întreabă-acum nevasta-i: 
„Dar de cine tot vorbeşti? 
— Despre Naiba, zice dânsul, 
la te rog, să mă slăbești, 


„Unde-i Glonţ, lua-l-ar dracii? - 
Știu doar că l-am împușcat, 
„Am murit!“ strigat-a singur 
Ș'am văzut cum a picat“. 


Cu pistolul într'o mână 
Șin cealaltă lumânarea, 
Intrăn casă, în odaie, 

Tot vărsându-și el turbarea. 


„Nu pricepi că Glonţ tâlharul 
Iarăşi teafăr a fugit? 

— Dar acum vr'o trei minute 
Tu mi-ai spus c'a şi murit, 


Dar de geaba prin grădină 
Și prin curte-au răscolit, 
Căci de Glonț nu-i nici o urmă, ' 


„Nici căciula-i nau găsit. y 


me 


vee mee m~ mn am 


„Zău, nu-mi scapă, de l-oi prin- 

(de, i 
In felii îl ciopârțesc. PI i 
Il dau câinilor ca 'hrană 
Și de piele-l jupuiesc“. 


— Aiurezi, îmi pare, dragă, 
De trei ceasuri n'am intrat, 
Ci prin curte, prin grădină, 
Peste tot l-am căutat“. 
(Va urma) 


vc MB 


} 


PAG. 10 


DIMINEATA COPIILOR 


AL TE ISPRĂ VI ALE LUI HERCULE 


PAS Hercule. în servi serviciul Omifalci. 


Insă, într'una din zile, cuprins pe ne- 
aşteptate de o furie, care aproape îi 

luă minţile, Hercule se năpusti asu- 

pra lui Ifitus, îl ridică în braţe şi îl asvârli 
peste zidurile înalte ale cetăţii Tirint. Neno- 


K Es ercule avea un prieten” bun, pe nume 
4 Ifitus, un prieten la care ţinea mult. 


rocitul de Ifitus rămase mort pe locul unde: 


căzuse. 

Din ziua aceea, mustrarea de conştiinţă nu-i 
mai dădea lui Hercule pace şi linişte. Umbla 
pe la regii-preoţi, pentru ca să se curețe de 


"greul păcat ce săvârşise, însă nici unul din 


regii aceştia nu vroia să-l primească. 

La sfârşit se-duse la vestitul oracol dela 
Delfi, sperând să găsească acolo mijlocul de 
a se curăța de păcat şi totodată de a se scăpa 
de boala ce dase peste el. 

Cu multă gry eutate, oracolul îi spuse;că dacă 
vrea să se scape şi de păcat şi de boală, Her- 
cule să se vândă de bună voe ca rob pe trei 
ani de zile, iar bânii ce va lua din vânzarea 
aceasta să-i dea,spre iertarea păcatului săvâr- 
şit, tatălui lui Ifitus. 

Vrând, nevrând, Hercule trebui să se supună 
asprei sentinţe a oraculului. Insoţit de câţiva 
prieteni, se îmbarcă pe mare şi luă drumul 
care ducea în Asia. 

Hercule debarcă în ţara Lidiei a cărei regină 
Omfala era vestită pentru frumuseţea şi bo- 
găţiile ei. 


Acestei regine Hercule fu vândut cu con- 


simţimântul său ca rob pentru un timp de 
trei ani de zile. Vânzătorul, care era un prie- 
ten şi tovarăş de drum al lui Hercule, dete, 
aşa cum poruncise oracolul dela Delfi, tatălui 
lui Ifitus banii ce luase din vânzarea lui Her- 
cule, Insă tatăl lui Ifitus refuză să-i pri- 
mească. Atunci banii aceştia fură daţi copii- 
lor celui omorât. 

Aşa a putut Hercule să se spele de păcatul 
de omor şi să se scape de greua boală ce-l 
chinuia. 

Regina Omfala era mirată de puterea şi vi- 
tejia noului ei sclav, însă nu ştia că sclavul 
acesta nu este altul decât vestitul Hercule, 
fiul lui Jupiter şi eroul fără seamăn şi pe- 
reche. 

Intre acestea, Hercule deşi rob, continuă cu 
isprăvile sale vitejeşti, scăpând omenirea de 
făcătorii de rele. Aşa, stârpi multe bande de 


hoţi. Pe mulţi din aceştia îi omori, iar pe cei- 
“alţi îi prinse de vii şi îi duse reginei 'Omfala, 
ca să-i fie robi pe viaţă. 

In cetatea Aulis era un rege, care prindea 
pe toţi călătorii și îi silea-să-i lucreze fără 
plată viile. Hercule îl omori şi îi strică toate 
viile, scoţându-le din rădăcini. 

Se război şi cu Itonii, un popor care făcea 
dese năvăliri în regatul Omifalei. Dărâmă din 
temelie cetatea lor, iar pe toţi locuitorii îi luă 
ca robi. 

Omori deasemenea şi pe Litirses. Litirses 


"acesta, care trăia în vremea aceea în ţara Li- 


diei, era un om foarte bogat. Avea însă nişte 
purtări de mare criminal. Aşa, poftea la masă 
pe toţi străinii, cari treceau pe lângă palatul 
său, far după ce se înopta, îi ucidea tăindu- le 
capul.: 

Hercule ucise pe acest ticălos şi-i aruncă 
trupul în râul Meandru. 

Intr'una din zile, Hercule se găsea în insula 
numită Doliche. Acolo văzu la țărm cadavrul 
umul tânăr care, pe semne, fusese aruncat de 
valurile mărei. 

Cadavrul acesta era él nenorocitului Icar, 
fiul lui Dedal. Y 

Ştim că Dedal şi Icar fugiseră din insula 
Creta în sbor cu ajutorul unor aripi făcute de 
Dedal din pene de gâscă şi lipite cu ceară. Şi 
mai ştim că Icar, neţinând seamă de poveţile 
tatălui său, se „idică mult în cer, apropiindu- 
se de soare. Din pricina aceasta, ceara de pe 
aripi îi se topi şi neascultătorul Icar căzu în- 
necându-se în apa mării. 

Cuprins de milă, Hercule înmormântă tru- 
pul lui Icar, iar insulei Dolihe îi dete numele 
de Icaria. 

Drept recunoştinţă, Dedal, care era un meş- 
ter foarte iscusit, făcu o statue cât se poate 
de reuşită cu chipul lui Hercule. Insă, întâm- ' 
plarea făcu ca într'o noapte, Hercule, carenu 
aflase de lucrul acesta, să zărească statuia. 

Ii se păru că e om viu şi că e un duşman, 
care îl ameninţă. De aceea, repezi asupra sta- 
tuei un bolovan de stâncă şi o siărâmă în bu- 
căţele. 

Dar de acum în colo începe E ore unor 
întâmplări mai puţin plăcute din Vieja erou- . 
lui nostru. 

(Va urma) Vasile Stănoiu 
——— ocn kn 


Fotografii de cititoare şi cititori, cari au obţinut la şcoală premiul l-iu 


1) Cunescu Sf. Vladimir, Clasa l-a 
primară, Şcoala de aplicaţie a şcoalei 
normaie pentru învățătura poporului 
român,- Bucureşti. 

2) D-ra Iosefina Goldman, Clasa 
Iza primară, Şcoala „Baruch-Cahane“,- 
Ploeşti. 

3) Sami Erlbaum, Clasa III-a pri- 
mară, Şcoala de bănţi No. 7,-București. 

4) Florian George, Clasa II-a pri- 
„mară, Şcoala de băeţi No, 1, „loniță 


O AEP i | 


5) ionescu | Traian, Ulasa. I-a pri- 
mară, Şcoala de aplicaţie, a societăţii 
pentru învățătura poporului român,- 
Bucureşti. 

6) Ionescu E. Ovidiu, Clasa Il-a 
primară, Şcoala de pe lângă Ortelinatul 
C, F. R,-Predeal. 


7) Alexandru Vasiliu, Clasa l-a 
primară, Şcoala de băeţi No. 1,-Focgani. 
8) D-ra Gramberg Rosalie, Clasa 


DS EM RAFTE n POE PE Amo” „ro 


Y) Ovidiu A. Lupaşcu, Clasa IV-a 
primară, Şcoala de  băeți No. 1,- 
Timişoara. 

10) D-ra Julieta Comănescu, Clasa 
Il-a primară, Şcoala de fete No. 1,- 
Dorohoi. 

11) Mişu C. Cârlan, Clasa IV-a 
primară, Şcoala din Com Vultureni,- 
Jud. Tecuci. 

12) D-ra Veronica H. Eirimescu, 
Clasa IIl-a primară, Şcoala de. fete No, 


[PS 7, i] 


DIMINEATA COPIILOR. 


CINGĂ TOAREA FERMECA TĂ 


— POVESTE ENGLEZĂ — 


u nu cred să fi trăit vreodată 
un rege mai înțelept şi mai 
bun decât regele din Ţara li- 
vezilor. 

Se vorbea că taina marei 
sale înţelepciuni ar sta într'o 
cingătoare fermecată pe care 
totdeauna obişnuia să o poar- 


te peste haină. 

Era el iisteţ, dar pe lângă aceasta mai era şi 
foarte bogat şi puternic. 

Oridecâteori se ivea vreo vrajbă ce trebuia 
judecată, oamenii în loc să meargă la judecă- 
torii ţării, veneau să se plângă regelui cel drept 
iar el chibzuia aşa de bine judecata, încât mul- 
țumea pe împricinaţii, cari în schimb îi adu- 
ceau daruri din aur fin şi din argint, aşa încât 
nu ştiu dacă se găsea în vre-o parte a regatu- 
lui om mai bogat ca el. 

939 


Afară de asta mai avea o putere: cordonul 


Din englezeşte de Trăian Ştefanovici 


lui cel fermecat îl ducea într'o'clipită oriunde 
voia. Era destul să se încingă cu el. 

Nu departe de palatul regelui se înălța un 
vulcan mare şi, drept în mijlocul lui, trăia un 
zgripţoroiu afurisit care nu putea suferi om 
bun şi nici pe cel care voia să facă bine altora. 

„Atâta vreme cât voi trăi eu în muntele de 
foc, n'am să las pe ticălosul de rege să-şi facă - 
de cap“, îşi zicea spurcăciunea, scrâşnind din 
dinţi. „Prea e bun cu poporul lui şi asta: nu- 
mi place deloc”. > 

Pândi deci fiecare. pas al regelui, incercänti 
să afle dacă nu cumva se folosia de nistaiva 
farmece cari puteau să-l facă aşa de iubit şi 
înţelept. 

Băgă repede de seamă că Inălţimea sa se 
încingea totdeauna cu acelaş cordon, oricum | 
ar fi fost hainele pe care le purta. 

„Trebue să fie vreun cordon fermecat, socoti 
zgripțoroiul. Dacă izbutesc să i-l iau, atunci 
o să fie şi el un om ca ceilalţi nerozi“. 


DIMINEAȚA COPII LO R%%000000000000000000000000000000000000000000 PAG. 13 


Zis şi făcut. Intr'una din zile, pe când rege- 
le se scălda în râu, zgripţoroiul îmbrăcă hai- 
nele regeşti ce se aflau pe mal; se încinse apoi 
cu cingătoarea fermecată şi porni aşa îmbră- 
cat spre palat, unde îndată se urcă pe tron. 

In vremea aceasta, sărmanul rege eşind din 
apă şi văzând că a fost furat, se întristă foar- 
„te. Totuşi porni spre palat. 

Dracul cel spurcat, când îl zări venind, o- 
dată începu să zbiere: 

„Ce staţi? Nu vedeţi că omul acesta vrea să 
facă rău regelui nostru cel bun şi credincios? 
Daţi-l afară şi să n'aud că-i mai calcă vreo- 
dată piciorul prin regatul meu!” 

La acestea, curtenii cari îşi iubeau regele 
aşa de mult, încât ar fi fost oricând gata să-i 
îndeplinească fiece poruncă şi cari nici nu vi- 
sau că cel ce le vorbea de pe tron nu e regele 
lor, înfăşcară pe- sărmanul om şi-l aruncară 
afară; nici nu se gâdeau măcar să asculte ce- 
iace fostul lor bun stăpân încerca să lămu- 
rească. 

Şi se duse bietul rege încotro văzu cu ochii. 
Amărât cum era, socotea că poporul s'o'fi să- 
turat de el. Vezi că, de unde era să ştie el de 
zgripţuroiu? 

Regele cel neadevărat începuse să se poarte 
ca neoamenii. In loc de bucate preparate fru- 
mos ca pentru un rege, el cerea să i se aducă 
la masă numai carne crudă. Dăduse apoi po- 
runcă aspră ca să se înmoaie părul tuturor 
fetelor în păcură, aşa încât, după îndeplinirea 
poruncii, nici una nu mai putu să se pieptene. 
Opri pe oameni să mai mănânce pâine, şi îi 
sili să poarte cele mai caraghioase haine. 
Zvârlea, fără nici o pricină, sumedenie de nevi- 
novaţi în închisoare. De unde până la el nu 
se afla pe pământ ţara mai fericită, acum alta 
mai nenorocită nu cred că se găsea în vreun 
colţ al lumii. 


Lucrurile mergeau aşa de rău, încât în cele 
din urmă poporul spuse că nu mai poate ră- 


mâmea sub cârmuirea lui. Inţelepţii regatului, 


oamenii cu scaun la cap, ţinură sfat pentru a 
găsi un chip în care sar putea descotorosi de 
regele cel crud. 

„Acesta nu e regele nostru — zise unul. 
„Doar ştiţi că om mai bun şi mai milos ca el 
nu se afla. — Trebue să fie vreun duh necurat, 
care ne-a luat pe înțeleptul nostru stăpân, — 
spuse un altul. 

— Vezi, aşa este, adăugă un al treilea; tre- 
bue să aflăm acum de unde a venit acest duh 
necurat. Ştie careva din noi dacă face regele 
bae în fiecare zi?” ; 


Un servitor chemat pe dată, mărturisi că 


ştie sigur că regele nu s'a mai îmbăiat de luni 
de zile. 


„Dacă-i aşa, se înspăimântă cel mai de 
frunte din toată adunarea, atunci omul aces- 
ta e fără îndoială dracul gol. 


Mai întâi trebue să aflăm unde se găseşte 
regele nostru, şi pentru aceasta iată cum vom 
lucra: când o dormi zgripţuroiul, noi ne stre- 
curăm binişor înăuntru; îl legăm strâns cu 
frânghii şi... în lac cu el; trebue să ştiţi că 
dacă e vreun lucru în lume pe care necuratul 
nu poate să-l sufere, apoi e apa. Cum l-om a- 
meninţa cu înecatul în lac, cum spune unde 
e regele cel adevărat“. 

Râseră cu multă poftă auzind de aşa fru- 
museţe de plan şi chiar în noaptea aceea, pe 
când spurcăciunea dormea, se furişară cu to- 
ţii în odae şi mi-l legară strâns. 

Când se deşteaptă zgripţoroiul, se puse să. 
urle aşa de grozav, că tuturor li se făcu părul 
măciucă. Totuşi, îşi luară inima'n dinţi şi o-- 
dată îl înfășcară, mi-l duseră apoi la lac şi 
pleosc! cu el în apă. 


PAG. 14 9000000000000000000000000000000oooeoeeeeeee DIMINEAȚA COPIILU.. 


„Dacă spui unde se află regele nostru, te 
scoatem afară”, strigară curtenii. 

La început nici nu voi să caşte gura, dar 
în cele din urmă mărturisi totul. 

„La fund cu tine, împieliţatule!“* fu răspun- 
sul lor; şi, pe dată, zgripţuroiul cel afurisit se 
cufundă. Aşa fu sfârşitul lui. 

După aceasta sfetnicii se întoarseră la pa- 
lat. Aflară aci, pe o masă, cordonul regelui și 
chibzuiră să-l păstreze bine şi să i-l dea când 
l-or. găsi. 

Nici unul din ei nu știa că era vorba de un 
cordon fermecat. Totuşi, eâ să nu-l piardă, 
hotărâră să-l poarte pe rând fiecare câte o zi. 

„Acum trebue să mergem în căutarea bă- 
trânului şi bunului nostri rege”, ziseră «ei; 

Merseră şi merseră ei din loc în loc, dar 
veste despre regele „Ţării livezilor” nu aflară. 
Intr'una din zile însă, unul din curteni excla- 
mă: „Doamne, de ce nu se iveşte aşa, o putere 
necunoscută care să ne ducă la regele nostru 
cel bun şi drept?” 


Se întâmplă că omul care  cuvântase, toc- 
mai purta în ziua aceea cordonul fermecat, 
căci nici nu terminase bine vorba şi se pome- 
niră cu toţii în faţa regelui. 

Făcură ochii mari privind cu toţii în juru- 
le. Erau, fără îndoială, într'un ţinut cu totul 
străin şi deaceea nu se puteau dumeri. Când 
în sfârşit, îşi veniră în fire, spuseră regelui 
povestea cu zgripţuroiul. „Cum am ajuns în- 
să până aci? se minunară ei, nu putem să pri- 
cepem odată cu capul”. 

Dădură regelui cordonul, istorisindu-i cu 
câtă grije l-au păstrat. Regele se încinse cu 
el şi spuse cu glas tare: 

„Aş vrea să fim din nou în palatul din Ţara 
livezilor”. 

Cât ai clipi din ochi, se văzură iarăşi în pa- 
latul regesc şi din acea zi până la moarte re- 
gele își cârmui supuşii cu multă înţelepciune. 


de Traian Ştefanovici 


NOPORIaCINRESONUBUNGIONA INNORARI: QNRTANOEPENSENENOABAUSAENSNNNNSOANONEPSSONUCORDOENRIN A INEDARROCVEONGRNRVORGE 


MOS LAE 


N DA 


PĂCĂLIT 


mult de atunci. Mulţi oameni sau 


născut şi mulţi , au murit, de când 
trăia Maş Lae. 
Moş Lae. Işi avea toată gospodăria 


neştirbită, fără datorii, ba încă îşi a- 


Şi era om cu starea 


yN 
ORQ 
vea şi bani puşi deoparte pe care-i dădea cu 
dobândă şi din asta trăia el liniştit, neducând 


lipsă de nimic. Multor nenorociţi din sat le 
făcea bine, împrumutându-i cu bani. 

De pildă, într'o zi veni la dânsul un om ca- 
re fusese cu stare, dar îşi pierduse toată bru- 
ma dintr'o recoltă proastă ş'acum trăia mun- 
cind din greu. Şi ar fi muncit, dacă ar fi avut 
la ce. Dar oricât muncea, nu era destul pentru 
el, nevasta şi cei trei copii. 


1 


DIMINEATA COPIILOR 0000000000000000000000000000000000000000000e PAG. 15 


Singurul lueru care îi mai rămăsese lui Ion 
(căci aşa-l chema) era viclenia şi cum ştia să 
iasă cu vrednicie din toate. 

— „Bună vreme, Moş Lae. 

— Bună! Dar ce vânt te aduce pe la mine? 

— Iaca, nevoile. Cică boerul Sile din vale 
ar avea nevoe de un logofăt mai de ispravă şi 
atunci m'am dus eu de m'am înfăţişat şi i-am 
plăcut. De-aş putea trăi şi eu mai de Doamne 
ajută restul zilelor mele cu simbria ce-aş lua. 
Dar mata o să mă întrebi de nu mă duc? sau 
de ce viu pe la mata? 

— Sigur. 

— Ei, uite ce este, boerul cere o garanţie. 

— Şi ce garanţie cere? 

— Iaca, zece mii de lei, bani ghiaţă... şi daia 
venii pe la mata, poate mi-ai face şi mata ăst 
bine să-mi împrumuţi banii. 

— Şi până când, Ioane? 

— Până peste vre'o câteva luni, de-mi iau 
~ simbria în ăst timp, şapoi îi dau înapoi cu 
< dobândă. 

— Sa făcut, Ioane, dar să nu te pue „uci- 
gă-l crucea“, zău, să mă laşi fără bani, că 
greu e banul în ziua de azi. 

— Cum se poate, Moş Lae? 

— Iaca de. Aşa-i Românul nostru, după ce-i 
mai faci şi bine, te trage pe sfoară. 

— Dar cum? Sar putea una din asta din 
partea mea? După ce Ion se învoi cu Moş Lae, 
acesta îi numără zece mii de lei în hârtii noi 
nouţe de câte-o mie, dela bancă, plecă mulţu- 
mit. i 

Să ştiţi numai că povestea cu locul a fost 
numai o născocire a lui Ion pentru a putea 
lua banii. Ion îşi făcu treburile cu banii şi 
când veni timpul plăţii, Moş Lae veni la Ion 
pe care-l găsi fumând. 

„Bună ziua, Ioane. Ei, acum cred că cu sluj- 
ba dela boer o duci mai bine. 

— De! ce să-i faci, Moş Lae! trebue să tră- 
eşti. 

— Bine. Acuma, Ioane, numără-mi banii pe 
cari ţi i-am dat. 

— Apăi... să vezi, zise Ion bălbâindu-se,,., 


n'am serviciu la boer şi banii... i-am cheltuit 
şi nu mai am decât vre'o câte-va sute de lei. 

— Cum? tu!?... ai făcut o asemenea faptă... 
tu, Ioane? tu să-mi iei mie zece mii de lei 
munciţi greu. Bravo! Imi spunea mie inima 
să nu-ţi dau, dar,... de, mă gândiam, să piardă 
omul serviciu din cauza mea. 

— Ce să-i faci, Moş Lae? 

— Nimic, nimic... nu vreau să mai aud, 
mâine la douăsprezece să fii la judecată“. 

Ion n'avea ce face. Trebuia să meargă la ju- 
decată, dar toată grija lui era cum să câştige 
procesul. In sat era un judecător drept şi el 
avea dreptate, dacă-l mituiai, te făcea să 
pierzi procesul chiar dacă aveai dreptate. Dar 
nu degeaba era Ion viclean. A doua zi dimi- 
neaţă, Ion se duse în târg şi cu banii cei mai 
rămăseseră cumpără o bucată de caş şi una 
de unt şi-le trimise judecătorului. Procesul îl 
câştigă Ion. 

Dela această întâmplare a trecut mult. Moş 
Lae şi-a scos banii pierduţi la Ion şi a fost 
chiar mult timp supărat cu el. Dar acum iau 
împăcat şi într'o seară la o adunare. Moş Lae 
se apropie de Ion şi-i spune: „Ei, Ioane, acum 
îmi poţi spune ce-ai făcut de-ai câştigat pro- 
cesul, că doar ne-am împăcat? 

— Asta-i viclenie mare. 

— Dar acum, ce mai încolo, spune-mi, că 
nu-ţi mai pot face nimica. 

— Ce poate fi mai uşor. I-am trimis jude- 
cătorului ceva... dar... 

— Bine, dar judecătorul nu primeşte dela 
nimeni şi dacă-l mitueşte cineva, mai rău 
pierde procesul. Dar ce vroiai să spui cu dar... 

— Dar, n'am uitat să-i trimit vorbă că-i din 


partea matale, Moş Lae... 
George Val 


TEORIA CĂPRARULUI 


„La teorie, don căprar,, 

Explică apăsat şi rar: 

Lunei Ianuarie îi zice Ghenar, 

L.unei Februarie îi mai spune şi Făurar, 


Dar ciocolata bună e numai Suchard ! 
—— = x =——— 


$ 


ie 


TTE 


r 


PAG. 16 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Th. Par. — Poezia „In pădure“, nn prea are înțeles. 
Incepi aşă: „A pornit de dimineaţă / Să adune fragi şi 
mure / Dar în drum el se agaţă De copaci din pădure . 

Cine este acest „el“? Nu lămureşti în versurile ce 
urmează. 

Povestea  lliu'ă norocosul“, e mai 'binişor "scrisă, dar 
încă nu e publicab lă. 

Am. t.-Calafiadeşti. — „Soldatul -vânător“. Te credem 
când ne spui că cele povesiite în bucata trimisă s'au în- 
tâmplat în adevăr. Insă, te rugăm să ne crezi şi d-ta pe 
noi când îţi spunem că nu e de loc poezie, ceeace ai tri- 
mis d-ta, fiind numai o înşirare de râ iduri, scrise cu multe 
greşeli de limbă şi de ortografie. 

Te siătuim să contlnui a îi cititorul nostru, lăsându-ne 
nouă grija scrisului. 

C. Dr.-Medgidia. — Copilul neastâmpărat“. D-ta caută 
să nu fii ca el şi, în afară de aceasta, nu te grăbi să tri- 
miţi spre pub icare versuri slăbuţe. 

Gh. I»r.-!oco. Ai scris cu creionul şi ai “scris pe 
ambele feţe ale hârtiei si cu destule greşeli de ortografie 
şi de punctuație. In afară de aceasta, felul d-tale de a po- 
vesti lasă de dorit. Pentru toate aceste motive, te sfatuim 
să continui a fi bunul nostru cititor. 

1. Dum.-toco.— .La coasă“. Poezii despre viața dela 
țară avem în literatura română mult- şi frumoase, aşa că 
nu e nici un câştig și nu este nici în interesul d-tale să 
publicăm o poezie slăbuță, aşa cum este cea trimisă de d-ta. 

Mir.: C.-Loco. - Chiar pentru „Almanahul Şcolarilor“, 
poezia „Fragment , e prea greoaie. Vom căuta să alegem 
pentru „Almanah“, o altă poezie din cele trimise de d-ta. 

- ———— ock 


ARBORELE SI OMUL 


/ Odată arborii puteau să vorbească şi să 
roage pe oameni să nu-i tae. Dar iată că un 


"ţăran se duse în pădure să taie un tei. Teiul 
„începu să-l roage: „Nu mă tăia, te voiu face 
“tot ce vei dori să fii”. 


- Țăranul, însă, îi răspunse: „Bine, atunci 


-”tă-mă bogat!” Teiul îl făcu bogat. 


După câtva timp, ţăranul se plictisi de bo- 
„găţie şi se duse din nou în pădure şi începu 
„să taie teiul. Teiul iar se rugă de ţăran zicân- 
du-i: „Nu mă tăia, te voiu face ce vei dori să 
fii”. Țăranul îi zise: „Fă-mă rege!”. 

Teiul îl făcu rege. Dar nu trecu vreme şi 
a fi rege i se păru-că e puţin. Iar se duse în 
pădure să taie teiul. 

Teiul îi zise: „Nu mă tăia, te voiu face ce 
vei dori să fii”. Țăranul îi zise: „Fă-mă Dum- 
nezeu!”. Teiul îi răspunse: „Pune-te în patru 
labe şi te voju face astfel”. Țăranul se puse 
în patru labe şi deodată începu să-i crească 

„păr pe tot corpul şi deveni urs. De atunci 
"Dumnezeu a luat arborilor putinţa de-a mai 
vorbi. 

KE Din esperanto de Camil Perlman 

——— oO 


—— 


DIMINEAȚA COPIILOR 
A apărut! A apărut! A apărut! 
APLEA 

LA BUCUREŞTI 


EDIŢIA a ll-a 


„Haplea la Bucureşti“ este un 
adevărat a bum, cu foate paginile mi. 


. nupat ilustrate şi cuprinde cele mai 


frumoase şi mai hazlii întâmplări 
din viaţa prietenului Haplea. 
„Haplea la Bucureşti" să nu 
lipsească din nici o casă. 
„Haplea la Bucureşti" dis- 
trează şi înveseleşte afât pe copii, 
cât şi pe oamenii mari. == 
Preţul unui volum tormat mare şi cu 
o splendidă copertă în culori, lei 60. 
De vânzare la librării şi 'a chioşcu- 
rile de ziare. == 


POVEȘTI, SNOAVE, ANECDOTE, VERSURI 
GU DUH GASIȚI DIN BELŞUGIN; 


„BIBLIOTECA PENTRU TOT!“ 


cea mai effină publicaţie. 
Au apârut până în prezent circa 1200 de numere 
DE APROAPE 100 PAGINI 


Fiecare număr se vinde cu LEI 7 


` Catalogul general se 'trimite grati 
la cerere de câtre: - ; 


Edit, Libr, „Universala“ Alcalay & Co, 
Bucureşti, Calea Victoriei 27 
De vânzare la toate librăâriile din fară 


Atelierele „ADEVERUL“, S.. A.: -- 


„DIMINEATA 
r Di COPIILOR 


REVISTA SĂPTAMÂNALĂ 
Dmsctoa: N. BATZARIA._ 


ca i 
| NI 


i j E ID mă VW, ` À, d 
iai A 
g ua P 


4 


Bh : 
(ATIT k 


” 


=] fi á 1: 
f -a 
LE 


1 es aS 


PREŢUL. LEI 5 


; F > ĝt ž tuyere, 
Lenuta a găsit un boboc de rață şi îi dă de mán 


PAG. 2 00000000 


? 


STRĂZI CU NUME DE DOMNI. 


Continuăm cele începute în n-rul trecut al 
revistei noastre. 


¿Dacă am deschide, dë pildă, o carte numită, 


„Călăuza sau Ghidul Bucureştilor” şi am citi 
străzile al 'căror nume începe cu litera a. Am 
vedea la această literă străzi cari poartă nu- 
me de Domni, nume de gefjitori şi de alți oa- 
meni¿:maąri ai Ţării. 

Nume de Domni, ca de stiti Alexandru 
cel Bun, despre care ştim că a fost Domn al 
Moldovei (1401—1453). Mai încolo întâlnim 
numele lui Alexandru Ion Cuza, care a făcut 
în anul 1859, Unirea între Muntenia şi Mol- 
dova. Despre acest mare Domn ştim că a 
domnit dela 1859 până la 1866, când a fost de- 
pus depe tron şi a fost înlocuit cu neuitatul 
Rege Carol I-iu, sub care România a devenit 
un Regat EEH iai şi sa mărit piin alipi- 
` rea Cadrilaterului. 

Despre Alexandru Ion Cuza mai ştim că 
sa născut în anul 1820 la Galaţi şi a murit în 
anul 1873 în oraşul Heidelberg din Germania. 


“STRĂZI CU NUME DE SCRIITORI. 


Tot la litera a întâlnim strada care poartă 
numele marelui poet român Alecsandri (Va- 
sile). Despre Vasile Alecsandri, care este u- 
nul din cei mai buni poeţi ai noştri, ştim că 
sa născut la Bacău în anul 1821 (în anul a- 
cesta nemuritorul erou naţional Tudor Vla- 
dimirescu ridicase steagul revoluţiei împotri- 
va Domnilor Fanarioţi) şi a murit în anul 
1890 la moşia sa din Mircești. i 

Tot la litera a întâlnim o stradă care poar- 
tă numele lui Grigore Alexandrescu. Născut 
la Târgovişte în anul 1812 şi mort în anul 
1885, este cel mai mare fabulist al nostru. 
Din minunatele lui fabule, cine nu cunoaşte 
fabula „Boul şi viţelul” sau „„Toporul şi pă- 
durea?” 

De asemenea, la litera a este strada cu nu- 
mele lui Alexandru Odobescu, unul din cei 
mai de seamă scriitori în proză şi de la care, 
printre alte lucrări, avem şi mai multe bas- 
me, legende $i poveşti, pe cari tineretul le 
poate citi și astăzi cu multă plăcere şi folos. 


4 


TOATE și AMEST=(AIE 


Y 


DIMINEATA COPIILOR 


Dar n'avem oare la Bucureşti şi strada ca- 


re poartă numele lui Anton Pann, cel dintâiu | 


şi cel mai însemnat scriitor popular al nos- 
tru? Anton Pann sa născut în localitatea 
Slivden din Bulgaria în anul 1797 şi a murit 


Jla Bucureşti în anul 1854. 


ALTE STRĂZI CU NUME MARI. 


Este vorba tot despre străzile pe cari le gă- 
sim la litera a. Printre acestea, avem, între 
altele, strada Avram Iancu. 

Născut în anul 1824 şi mort în anul 1873 
(moare în acelaş an cu Domnul Alexandru 
Ion Cuza), Avram Iancu, supranumit şi „Re- 
gele Moților”, sa pus în anul 1848 în fruntea 
Românilor din Ardeal, răsculându-se împo- 
triva Ungurilor, cari apăsau pe cica noştri 
de acolo. 

Tot la litera a găsim strada 


care poartă 


numele marelui Mitropolit Antim Ivireanul, “ 


care a lucrat foarte. mult pentru binele Bi- 
serieii române şi de la care ne-au rămas pre- 
dici din cele mai frumoase, 

/ ——— SA A 
CATEVA STRĂZI DELA LITERA B. 


La' litera b găsim, între altele, străzile Ba- 
ba Dochia, Banu Manta și Buzești. 

Baba Dochia este după credinţa poporului 
român o fiinţă mistică. Ea ar fi cauza că zi- 
lele de la începutul lui Martie sunt aşa de ne- 
statornice şi vijelioase. 

Banu Manta a fost un distins general al lui 
Mihai Viteazul. 

‘De asemenea Buzeştii, cari au fost trei fraţi: 
Radu, Preda și Stroe. Câteşi- trei au fost de o 
vitejie fără seamăn şi cu ajutorul lor Mihai 
Viteazul a putut să câştige victorii aşa de 
strălucite şi să unească sub sceptrul său 
Muntenia, Moldova şi Ardealul, înfăptuind 
astfel — xel dintâiu — Unirea tutulor Ţă- 
rilor române. 

Vedeţi, prin urmare, câte lucruri învăţăm, 
citind numai numele străzilor din Bucureşti. 

Dar despre chestiunea aceasta vom scrie și 
în numărul viitor. 


„a 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI.—Str. CONST. MILLE (Sărindar) 7, parter.—TELEFON 6/67 


-...._. ero ere 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI [pei NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 10 ,„ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


13 Octombrie 1929 — No. 296 Director : N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


TOAMNA 


AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA 


lar veni toamria cu vântul Par'că văd frumosu-mi rond 
Să încercue pământul — : Cu flori roze—mi-l faci blond — 
Ne-o trimise Sfântul — Și sunt trist în fond." 
Dar eşti crudă, dragă toamnă, Și, fiindcă 'n ce urmează 
Și fiindcă te chiamă toamnă, Pe matale te înştiințează, 
Pe răboi înseamnă : lti repet, notează. 
[j 
Nu mäncånti de loc, frumoasă... Cele ce-am să-ți spun acuma: 
Când pe coş îmi suilin casă, + Când o fi să scuturi bruma, 
Fum din sobă iasă. Nu-ţi întrece gluma. 
Nici când frunzele din luncă Fiindcă iarna, pasă-mi-te — 
Le ia vântul şi le-aruncă Cu-a ei zile urgisite — 
După-a ta porurică. O să te.imite. ——. 
—— e — 000 knn Mircea Ciobanu, 
_ ij t 
Ti E CETA D 
| . > 
E i în A ATA Ne N TE i T ES i 
„Când aiară-i vreme bună, — „Bravo! Să-mi mai Spubaeumg 
Şi când soarele luceşte, Tu asupra-ti ce'i vedea, Muza 
De te uiti în Sus, ian spune, Dac'a afară plouă tare, 
Nicule, ce se zăreşte ?” Deci când este vremea rea ?“ 
— „Cer senin“. răspunse "'ndută, — „Dac'afară plouă tare 
Intrebat de protesor, Și în sus mă voiu uita, 
Un elev din cei mai struşnici, „Voi vedea“, răspunse Nicu, 
Ionescu Nicuşor. Doar tavanul voi vedea !“ 


— Cum se poate ?“ domnu 
'ntreabă 
Nicu spune pe'nteles : 
— „Dacă plouă, eu, afară, 
Nici nam voie ca să ies”. Ceylon 
——— poa k =M 


“l 


CE REA E SUPĂRAREA 


POVESTE POPULARĂ 


nea o mătuşe „dela care am 
umplut şi eu sacul cu poveşti 
— un sac ce văd că nu se mai 
isprăveşte. 

Şi ca să-mi arate cât de rea 
este supărarea, mătuşă-mea 
îmi spuse povestea ce urmează. 

In vârful unui munte înalt, care e departe 
de aicea, se găsea un sat locuit de oameni să- 
raci şi necăjiţi. Dar dintre toţi locuitorii, fiin- 
ta cea mai săracă şi mai necăjită era baba 
Siţa. 

Baba Siţa era asa de bătrână, că nimeni nu 
ținea minte să o fi văzut vreodată tânără. Și 
n'avea, sărmana de ea, pe nimeni, care să-i 
ducă de grije. N'avea nici copii, nici nepoți şi 
nici ceva rude, fie mai depărtate. 

Cât de săracă, îţi spun că deseori se culca 
flămândă, iar în loc de haine, purta nişte 
zdrenţe ce-i cădeau depe dânsa. 

Intr'una din zile, baba Siţa nu mai putu să 
rabde foamea, frigul şi toate celelalte neca- 
zuri.- De aceea îşi zise: „Merg jos la vale, poate 


de ALI-BABA 


întâlnesc oameni cărora să le fie milă de bă- 
trâneţele mele şi să mă ajute cu ceva”. 

Işi luă, aşa dar, toiagul în mână şi, tremu- 
rând şi clătinându-se, o porni pe cărarea ce 
cobora din munte. 

Merse aşa cât merse, până ce pătrunse în- 
tro pădure de brazi. Era o pădure deasă şi 
întunecoasă, iar în mijlocul ei se ridica o 
stâncă înaltă şi pleşuvă. 

In vârful acestei stânci se zărea o casă, care 
nu semăna cu alte case. Pasă-mi-te în casa 
aceea locuiau nişte fenhei cărora lumea le zi- 
cea „femeile sălbatice.” 

Li se spunea aşa, fiindcă locuiau singure în 
pădure şi nu se amestecau cu alţi oameni. 
Insă, precum vom vedea, erau bune la suflet 
și milostive. 

Din casa femeilor sălbatice se răspândea un 
miros puternic şi plăcut de pâine caldă. Mi- 
rosul acesta îi aţâţă şi mai mult pofta babei 
Sita, care nu mâncase din ajun. 

„O, dacă aş avea o bucăţică de pâine să-mi 
potolese foamea!” zise ea oftând din inimă. 

Dar abia spusese vorbele acestea, că una 


N N fa $ / 
DIMINEATA COPIILOR 


din femeile sălbatice stătea înaintea ei, ţinând 
în mâini o pâine mare şi caldă. „Poftim, babo, 
îi zise femeia sălbatică, mănâncă şi te satu- 
ră!” Şi îi dete pâinea ce o ţinea în mână. 
Baba Siţa vru să-i mulţumească „dar femeia 


„sălbatică pieri şi se făcu nevăzută. 


Baba Siţa se aşeză jos pe iarbă şi începu să 
mănânce cu lăcomie. Dar să vezi *minune: 
oricât mânca ea, pâinea rămânea cu toate a- 
cestea tot aşa de mare. 

„E o pâine binecuvântată”, îşi zise baba 
Siţa, şi punând-o în traistă, porni mai departe 
pe drumul ce ducea la vale. Dar acolo începu 
să se lase frig, așa că baba Siţa tremura din 
toate mădularele. 

Spre nenorocirea ei, nimeri întrun sat de 
oameni răi. Nimeni nu se îndură să-i deschidă 
poarta şi să-i dea un adăpost, ci cu toţii o iz- 
goniră şi îşi bătură joc de dânsa. Iar vântul 


rece îi pătrundea prin toate zdrenţele şi :0 
„făcea să degere, t 


Baba Siţa văzu că acolo o aşteaptă prăpă- 
dul şi moartea. De aceea, luă înapoi drumul 
spre bordeiul ei din vâr tul muntelui. 

Insă, când trecu pe la casa femeilor sălba- 


pânză albă, 

„De-aș avea o bucată din pânza aceasta, își 
zsie ea, ce cămaşă bună mi-aş face şi cum 
mi-ar ţine de cald!” 

Nici nu isprăvise bine vorba, că o femeie 
sălbatică se şi ivi înaintea ei. Femeia sălba- 
tică ţinea în mână un ghem mărişor de tort. 

„la ghemul acesta, îi zise ea, du-te acasă şi 
tese atâta pânză, câtă doreşti. Să ştii că ghe- 
mul nu se isprăveşte niciodată, oricâtă pânză 
ai ţese. Insă, să ştii că dacă vreodată te su- 
peri şi îi spui: „Să se sfârşească cu tine!” ghe- 
mul se va isprăvi, dar din clipa aceea se va 
dute tot binele şi norocul tău”. 


Aşa îi vorbi femeia cea sălbatică, iar baba 


_tice, văzu întinse pe frânghie bucăţi mari de 


Siţa, ţinând ghemul de tort în mână, rămase 


o bucată de yreme- nedumerită. Când îşi veni 
din nou în fire şi vru să mulţumească femeiei 
sălbatice, aceasta pierise şi se făcuse nevăzută. 


„Să vedem, oare o fi aşa cum mi-a spus fe- 


meiea care mi-a dărui, ghemul acesta?” îşi 
zise baba Siţa, luând drumul spre bordeiul ei. 

Ajunsă acolo, orândui numai decât un răz- 
boju şi se puse pe ţesut. Ţesu o bucată de 
pânză, atât cât îi trebuia pentru o cămaşă şi 


„văzu că ghemul era tot aşa de mare, par'că 


nu fusese atins. Mai tesu una — la fel cu ghe- 
mul: rămânea cum fusese dela început. 
„Dar ştii că e lucru minunat și că pot să mă 


+ 
îmbogăţesc cu ghemul de tort”, îşi zise bucu- 
roasă baba Siţa. 
Şi ce făcu ea? Se învoi cu un meseriaș, care 
avea cinci războaie de ţesut, țeasă 
pânză numai pentru dânsa. 


ca să-i 


Omul îi ţesea, iar baba Siţa o vindea la o- 
raş, luând pe ea parale multe. In mai puţin 
de un an, strânse o avere frumoasă, îşi făcu 
o casă nouă, ba tocmi şi o slujnică. 

Lumea din sat se mira și nu pricepea de 
unde e averea aceasta. Ştiau doar cu toţii că 
n'avea după ce bea apă. 

Şi u început să spună fel de fel de vorbe. Ba 


că a găsit o comoară, ba că a furat-o, ba că a 


otrăvit pe un bogătaş şi i-a luat averea. 

Intr'una din zile, când mai multe femei din 
sat stăteau de vorbă pe socoteala babei Siţa, 
iată «că trece pe acolo şi ea. 

„Ce aveţi cu mine, de mă tot vorbiţi de rău?” 
le spuse supărată baba Siţa. 

— Avem, fiindcă umbli cu Necuratul, îi în- 
toarse vorba una, care era mai rea de gură. 
Ţi-ai vândut lui sufletul, iar el te-a îmbuibat 
cu avere. Ruşine să-ţi fie, că nu te-ai gândit 
la păcatul în care ai căzut. 

— „Ba ţie să-ţi fie ruşine!” îi se împotrivi 
baba Siţa şi mai răstită.. 

Și unde mi se porni între ele o ceartă și o 
sfadă, că a ţinut până seara. Ba unii spun că 
s'au luat şi de păr şi s'au sgâriat una pe alta 
până la „sânge. 


PAG. 6 


Nu ştiu cum e despre partea aceasta. Ştiu 
numai că baba Siţa se întoarse acasă supăra- 
tă foc şi aruncându-şi privirile asupra ghe- 
mului_de tort, strigă: „Să se sfârșească odată 
şi cu tine!” 

„Şi ce să vezi? In aceiaşi clipă pieri ghemul, 
pieri toată pânza, ba pieriră și toţi banii ce 
strânssese. 

Se mai întâmplă ceva. Pieri casa cea nouă, 
frumoasă şi în locul ei răsări iarăşi bordeiul 
cel vechiu şi dărăpănat. Pieriră şi hainele 
noui-nouţe ce purta baba Siţa şi pieri chiar şi 
cămaşa ce-şi făcuse din ghemul de tort dăruit 


DIMINEATA COPIILOR 


Baba Siţa rămase aşa cum fusese mai îna- 
inte de a se fi întâlnit cu femeile cele săl- 
batice. ju RERI 

Tată ce a pățit ea, din pricina că s'a supărat. 

De aceea supărarea e foarte rea, îşi încheie 
mătuşă-mea povestea de faţă. 


de femeia cea sălbatică. 


Dragă Hapleo, am citit 

Tot ce-mi serii şi am simțul 
O nespusă mulțumire 

Că ti-e nasul iar subțire. 


Insă cum sa întâmplat, 
Nasu-ţi rău de sa umflat? 
Cum așa de sa pocit 
Nasul tău frumos, vestit? 


Totuși, bine Ca trecut 
Si drăgut iar te-ai făcut, 
Să te-admire orișicine 
Si să-i fie Frosei bine. 


Hapleo, știi ce mă gândesc? 
Ca din nou să te poftese, 
Să mai vii la Bucureşti, 
Pe toţi să ne'nveseleşti. 


Dar mi-i teamă că te-apuci, 
lar tot satul să-mi aduci, 
Ba notarul din Blegești, 
Ba primarul din Tâmpești. 


Dragă, nu fi supărat, 
E la mine-i loc de stat 
Pentru Frosa, Hăplişor 
Si Hăplina, scump odor. 


Insă noi la Bucureşti 
N'avem case can Hăplești. 
Un palat cum e ul tău, 
Se găseşte-aci cu greu. 


Deci, vreau bine să se știe, 
Supărare să nu fie, 

Pe la noi când vei pofti, 
Doar cu-ai tăi tu vei veni. 


Asta-i una. Tine minte, 

Că mai am o rugăminte. 
Bagă seama, Hapleo, bine, 
Nu mă fă iar de rușine. 


7.a- mâncare, băutură, 

Să nu treci peste măsură, 
La teatru, cinema, 

Să nu faci scandal cumva. 


Eu, amice, nam uitat 
Totul ce mi sa 'ntâmplat, 
Când ai fost rândul trecut, 
De ruşine mai făcut. 


Stii că toate eu le-am scris 


Intr'o carte şi i-am zis: 
„Haplea la București” 
Si e plină de povești. 


Nu-s povești ce-am născocit, 
Tot ce scriu e ce-am pățit 
Rând pe rând cum sa'ntâmplat 
Cred nimica n'am lăsat. 


Insacum, te rog ferbinte, 
Caută să fii cuminte. 
Te aştept dar cu plăcere 
Și îti zic „la revedere“. 
MOŞ NAE 


DIMINEATA COPIILOR 


Bucăţi alese din marii scriitori străini 


VICLEAN LA: 


— POVESTE MAROCANĂ — 


n Marocan din oraşul Rabat, numit 
Ben-Sad, avea o iapă, renumită în 
toată ţara — pentru frumuseţea şi 
iuţeala ei. Un şef de prin împreju- 
rimi dorea foarte mult să o aibă. 

Deaceea, oferi proprietarului o sumă mare — 
ca să i-o vândă, dar Ben-Sad nu voia cu nici 
un preţ să se despartă de iapa, de care era aşa 
de mândru. 

Şeful, văzând că nu-l poate îndupleca, 
hotărî să întrebuinţeze o viclenie. 

Intro seară Ben-Sad trecea călare printr'o 
vâlcea strâmtă şi seacă, nu departe de oraş. 

Auzi deodată o voce plângătoare, ce venea 
din apropiere: : 

„Ajutor, spunea vocea, dacă tu eşti un drept 
credincios, ai milă de un nenorocit”. 

Ben-Sad se opri şi zări la marginea drumu- 
lui un om îmbrăcat în zdrenţe şi care părea 
zdrobit. de oboseală, şi de foame. 

„Ce dorești, întrebă el, şi cu ce-ţi pot fi de 
folos? i 

— Vai, răspunse necunoscutul, viu dintrun 
drum lung şi credeam că voi putea sosi la Ra- 
bat înaintea nopţei, însă foamea şi oboseala 
m'au slăbit dintr'odată, încât nu mai pot mer- 
ge. Voi pieri aici, dacă nu mă iei pe calul tău. 

— Ei bine, sărman frate, urcă-te pe cal, la 
spatele meu, te voi duce în oraş şi vei fi bine 
primit în casa mea. 

— Dar sunt prea slăb şi nu mă pot ridica 
până la şeaua calului“. 

Ben-Sad, descălecă şi ajută 
om — să se urce pe calul său. 

Străinul, cum se văzu aşezat în şea, dădu 
pinteni calului şi o porni în galop strigând: 

„Eu sunt acela care te-am rugat de mai 
multe ori să-mi vinzi iapa şi n'ai vrut. Acuma 
eu sunt stăpân pe ea, Ben-Sad!* 


nenorocitului 


după Gh. Guyon 

să te ajute, păstreaz-o; dar să nu te lauzi în 
Ben-Sad rămase o clipă buimăcit, apoi stri- 

gă cât putu: 


„Ascultă, şefule, tu ai luat iapa celui ce voia 


tribul tău cu fapta ce ai făcut, căci atunci oa- 
menii de bine nu vor mai ajuta pe cei neno- 
rociţi. Asta este tot ce-ţi cer!” 

Şeful fu aşa de mişcat de cele auzite, în cât 
descălecă, aduse iapa la Ben-Sad şi-i zise: 

„lartă-mă, dorinţa mea ma. făcut nebun; nu 
vreau. ca faptele mele rele să servească de e- 
xemplu supușilor mei şi să-i împiedice astfel 
de a se ajuta între ei!“ 


Din limba franceză de Maria Alexandrescu- Soroca 
———— DOC kn 


2 


5$ 


„9 PAGS Sebeoseosoteoteotses *DIMINEATA COPIILOR 
s4 A 


ESTE DINS DE. | 


COV TAPER, 


Desene de GEO ; 19 Text de MOŞ NAE 
n s 25 > > + 
4 
f ; ! 
- 
Când aude-așa cuvinte, „N'ai venit tu pe'ntunerec „Și cu plapoma'n spinare... 
Coana Toader supărată, . Și mi-ai spus că a murit, Dar privește şi-mi răspunde: — : 
li răspunde: „Cum se vede, Te-ai culcat apoi îndată, Să vedem cine-aiurează — i 
Aiurezi tu de-astă dată. -“P'urmă iarăși ai eşit? Unde-i plapoma, dar unde? 
i s ENANS, OSA 
ee 
y a 
yA ‘x . E . ~ ~ . , A A ~ 
Când se uită conu Toader, „Ah, mişelul! Mi-a Sp ii Nu mă culc și nam astâmpăr, 
Vede plapoma lipsește, Glonţ a fost în locul meu, Pân' nu-l prind eu mort sau viu . 
Ca trăsnit rămâne'n locu-i, Te-a nșelat şi ţi-a luat-o, Să nu-mi zică mie Toader, 
P'urmă strigă nebunește: Dar mă jur pe Dumnezeu Dacă nașu-i n'am să fiu“, 
j Į i È i A: 
(ZA 
Ap 4 n ` {i ` AA A zi 
í “j A d k! tă pi ci e N CR 
iati ce he ai 


i 


7 PREIEI IPEE aT e za PI Rim CSL VA EET ve LT 7 AR EI 
aea te) AN WNA A anaE AA AE En ea i A PATSA EEA: - 


m F 


li 


+ 


DIMINEATA COPIILOR 


8 


E 
= 
= 
Sy ? a 
~ wo 
ce 
& 
i 5 
u 

Se îmbracă, se'narmează, Merge drept la Glonț acasă Se culcase chiar în patu-i, gi. 

la pe Lae și pe Stan, Şi vedeţi ce sa'ntâmplat: „Căci băiatul obosise $ 

la şi câini, dulăi de stână. Glonţ crezând că nu mai vine De atâta — alergătură — ră 

y S'o porneşte apoi avan. Conu Toader, sa culcat. Ș'apoi astfel socotise: îi 

? ` 

e 

| «RR 

„Conu Toader nu mai vine Deci, l-au prins pe Glonţ în In puterea nopții pleacă că 

Până mâine, căci se teme, : $ somnus, Veseli, mândri spre conac. i $ 

PAE A D ; Tare, zdravăn l-àu legat, C Toader Aer pia j 

aS SA TATE PE USUNT ec, -„. Nu-l întreabă, dacă-i place, onn Tig S y 

$ Hai să dorm doar pân'e vreme“ Ci pe cal l-au și urcat. ~ „Ți-am venit acum de hac! că 

RA 

7 

/ ài 

Că ai 

Ba-l loveşte şi cu biciul: Tace Glonţ, căci narencotro, Când sosiră la conacu-i, C 

„Haide, sçapă, dacă poți. Dar nu ţipă de durere, Strigă ara] PERTO îi 

s PT . A . . A x l hit 

Ai păfit-o şi sfârși-vei, ' Nu se plânge, nu se vaetă, ya o Dela. Tya £ 3 

Cum sfârșesc ca tine tofi“. Nici iertare chiar nu cere. À (Va urma) e: 

t GAHA 

s EA. 


TONA à - s > Fs N y A 3 i s ` 
| | i | | ii Ni 


pe Na cat te 
A ETN A A Pra 3 f EN i si A s Gia i 
EEA E RERNI DNA RRAN RIDER) PRR i tai at 


PAG. 10 00000000000004000000000000000000000000000000 D | MINEAȚA COPIILOR 


ALTE ISPRĂ 


4 IPA 


VI ALE LUI HERCULE 


15). Hercule in serviciul Omfalei. 


i e egina Omfala era în admirație faţă de 

A vitejia fără seamăn a robului ei. Işi 

IN: zicea în gând că un astfel de viteaz, 
cum na mai văzut lumea, trebue să 
fie din neam mare. 

Insă, când a aflat că acest rob nu este al- 
tul decât vestitul Hercule, fiul lui Jupiter, 
regina Omfala se grăbi să-i dea libertatea şi 
chiar să se căsătorească cu dânsul. 


IZARAAARAADALAABARA BEBE DADEA RAII IRA 


== 


r THohn Reamer 


H= 


In luxul dela palatul Omfalei, uită de 
toate frumoasele sale fapte de- până atunci, 
de toate însuşirile sale  bărbăteşti şi începu 
un traiu pe care îl duceau numai femeile 'le- 
neşe şi bogate. EK] 

Din pricina aceasta, regina Omfala căpătă 
pentru dânsul sentimente de dispreţ şi începu 
să-şi bată joc de el. 

Aşa, se înfăşură ea în pielea de leu, ce pur- 
ta Hercule, iar pe el îl îmbrăcă în rochii de 
femeie. In decăderea sa Hercule ajunse până 


acolo, încât stătea ziua întreagă la picioarele 
Omfalei şi torcea lână. 

Pe ceafa pe care altă dată purtase întreaga | 
boltă cerească, Hercule "îşi trecu acum un co- 
lier de aur, aşa cum poartă femeile. Se mai 
împodobi cu brățări, iar părul, pe care îl lăsă 
să-i crească lung, îi cădea în plete peste ro- 
chie. i 

Aşa stătea el cu fetele şi cu femile dela pa- 
latul Omfalei, torcând toată ziua lână şi în- 
vârtind fusul cu degetele lui osoase. Ba chiar 
se temea să nu fie certat de Omfala, dacă 
până seara nu isprăvea de tors lâna ce i se 
dăduse dimineaţa. | 

Insă, când Omfala era bine dispusă, îl pu- 
nea să-i povestească ei şi femeilor din jurul 
ei isprăvile sale vitejeşti. 

lar Hercule, îmbrăcat bine înţeles în rochie 
de femei, povestea cum încă pe când era co- 
pil în faşe, sugrumase în leagăn doi şerpi, 
cum doborâse:pe leul dela Nemea, cum tăiase 
capetele hidrei dela Lerna, cum adusese din 
iad câinele, Cerber şi celelalte isprăvi pe cari 
le-am povestit şi noi rând pe rând, Şi toate 
câte îl ascultau, simțeau o nespusă plăcere. 

Trei ani de zile a dus Hercule traiul acesta, 
cu care nu se putea lăuda. Insă, când sa îm- 
plinit vremea, eroul nostru se trezi din orbi- 
rea şi rătăcirea sa. 

Lepădă depe umerii săi puternici îmbrăcă- 
mintea de femeie, asvârli cât colo şi brățări 
şi coliere şi furcă și trecându-şi din nou în 
jurul corpului pielea de leu, plecă dela pala- 
tul reginei Omfala. 

Mai întâiu se apucă să pedepsească pe duş- 
manii săi şi pe toţi aceia cari, călcându-şi 
cuvântul, nu-i dăduseră răsplata şi răscumpă- 


z rarea promisă. 


Hercule părăsi apoi Asia Mică şi se întoar- 
se în Grecia. Aci cuceri cetatea Sparta şi o păs- 
tră, ca să o lase urmaşilor săi ca moştenire. 

(Va urma) 
Vasile Stănoiu 


FI 
ÎL elene e ele belle Dle Del lee dle le lee ll ă 


IN RECREAȚIE 


Eu aş vrea să văd soarele polar, 

Eu aş vrea să plutesc pe un ghețar, | 

Ba eu prefer un pachet Suchard! 
DOC 0 — 


1) Costel FI. Bădescu, Clasa I-a 
primară, și Ionel FI. Bădescu, ambii 
la: Şcoala de băeţi No. 2 din Corabia,- 
Jud. komanafi. 

2) Constantinescu $. Radu-Mihaiu 
Clasa I-a primară, Şcoala de băeţi No. 2,- 
Piteşti. 

3) D-ra Lupeş Agripina, Clasa I-a 
primară, Şcoala Patenii Drăneşti,-/ud. 
Bacău. 

4) D-ra Corina Zentner, Clasa Il-a 
primară, Școala primară de fete,- Suceava 


5) Valeria Leibovici, Clasa IV-a 
primară şi Renée Leibovici, Clasa II-a 
primară. Școala „Avântul Cultural“,- 
Bucureşti. 

6) carol Țucherman, Clasa IV-a 
primară, Şcoala „Vasile Conta“,-/aşi. 

1) Stetânescu N. loan, Clasa I-a 
primară, Şcoala de băeţi No, 9 
„Alexandru Scorteanu“,-Proeşti. 

8) Emeric Halasz, Clasa III-a pri- 
re, Şcoala de băeţi „Iosif Vulcan,- 

1 AQ, 


9) D-ra Cleovatra Munteanu, 
Clasa I-a primară, Şcoala de fete No. 
7,- Galați. 

10) Gerbel Lazăr Belu, Clasa Il-a 
primară, şcoala de băeți No. 1 „Ioniță 
Pop“,-Bucureşti 

11) Romulus Busner, Clasa Il-a 
primară, Şcoala de băeţi No. 1 „G 
Craciunescu ,-Mizil, 

12) Georgescu N. Ioan, Clasa l-a 
primară, Şcoala de băeţi No, 14,- 
„Principele Carol“,-Bucureşti. 


PAG.'12 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ŞTIINŢA IN POVEŞTI 


UN LAC IN CARE NU TE POŢI INECA 


arin Ionescu, negustor bogat 
şi om cam înaintat în vârstă, 
plecase într'o călătorie la Ie- 
rusalim. Nu era o călătorie 
de plăcere, ci plecase îndem- 
nat de dorinţa ce hrănea de 
multă vreme, de a se închina 
la Sfântul Mormânt al Dom- 
nului nostru Iisus Cristos şi de a cerceta toa- 
te locurile pe unde umblase, predicase şi pă- 
“timise Mântuitorul. 

A stat acolo vreo trei luni şi după aceea 
sa întors, povestind cunoscuţilor săi tot ce 
văzuse pe. acolo. 

Intruna din zile, Marin Ionescu povestea 
într'o societate despre Marea Moartă. 

„Ai fost şi la Marea Moartă? îl întrebă u- 
nul din societate. 

— Da, am fost răspunse el, dar n'am putut 
sta la ţărmul ei decât prea puţin. A trebuit 
să plec din cauza căldurei nesuferite. 

— Şi dece n'ai făcut o baie, ca să te răco- 
reşti? îl întrebă un altul. 


VLADIMIR ASTRONOMUL 


— Pentrucă nu se poate. 

— Dece nu se putea? Nu e voe să faci bae 
în Marea Moartă? 

— Ba este voe, îi lămuri Marin lonescu, 
însă nu poţi să intri în apă. 

— De ce să nu poţi? O fi oare apa aşa de 
fierbinte, ori poate îţi era teamă că te îneci? 

— Apa, răspunse din nou Marin Ionescu, 
nu era nici ferbinte şi nici chiar aşa de cal- 
dă, ca să nu poţi sta într'însa. De asemenea, 
naveam dece să mă tem de înec, deoarece 
în Marea Moartă, chiar când vrei să te 
îneci, nu poţi să te îneci”. 

Mulţi din cei cari auziseră cuvintele ace- 
stea, au râs, crezând că Marin Ionescu a vrut 
să spună o glumă. O apă mare şi adâncă în 
care să nu poţi face bae şi să nu te poţi în- 
neca! Se poate ca așa ceva să fie adevărat? 


Totuşi, Marin Ionescu nu spusese decât a- 
devărul, fără vreun gând de a glumi sau de 
a exagera. Omul fusese doar la faţa locului 
şi văzuse cu ochii lui. 


E PER EEA E DA nai a Sa 
s y! A E ANEN 
PA n a OSST SI 

i AA 


x x i, 5 


n N 


PI A DRE EEE pp 


DIMINEAȚA DPI] O RrOReee0n000-0000000009000ttateteteeeteooesesee PAG. 13 


Insă, când a fost întrebat asupra cauzelor 
pentru cari nu poţi face baie şi nu te poţi 
îneca în Marea Moartă, Marin Ionescu na, 
ştiut să dea explicaţii tocmai clare şi -lă- 
murite. ' o Nr 

„E apa grea şi foarte sărată“, zise el. . 

Din întâmplare, se găsea de față şi d. Pe- 
treanu, un vechiu şi învăţat profesor de geo- 
grafie. D. Petreanu, care călătorise mult prin 
lume şi fusese de asemenea la Marea Moartă, 
luă cuvântul şi vorbi în felul următor: 

„Precum ştiţi, Marea Moartă se mai nu- 
meşte și Lacul Asfaltit. E un lac în Palestina, 
lung de vreo 75 de chilometri şi lat abia de 
26 chilometri. Vedeţi, aşa dar, că nu poate fi 
socotit printre lacurile mari. Sunt în Europa 
lacuri mult mai mari decât el. ‘Totuşi, la- 
cului acela i se zice mai mult „Marea Moartă”. 

„Voi arăta ceva mai încolo dece i se zice 
„Moartă”. Numele de „mare” i sa dat din 
cauza gustului ce-l are apa sa. In genere, apa 
lacurilor este dulce, adică se poate bea. Apa 
Mărei Moarte, deşi e limpede la vedere, are 
însă un gust îngrozitor. I s'a întâmplat cuiva 
din d-voastră să-i intre în gură apă de mare? 

— Da, mi-a intrat mie, răspunse tânărul 
Ticu. Făceam băi la Constanţa şi într'o zi când 
deschisesem gura, m'am pomenit în gură cu 
apă de mare. 

— Şi ce gust avea? întrebă d. Petreanu. 

— Brrr! făcu Ticu cutremurându-se. Să- 
rată şi amară și nesuferită! f 1 

— Sărată şi amară şi nesuferită, repetă d. 


COCORUL 


Petreanu adăugând: aşa ţi sa părut apa Mă- 
rei Negre. Insă, dacă ai înghiţi numai câteva 
picături din apa Mărei Moarte, vei spune că 
apa ce îţi intrase în gură, când te scăldai în 
Marea Neagră, era o adevărată limonadă. A- 
tât e de groaznic gustul apei din Marea 


Moartă. Este ca şi când ai bea undelemn, a- 
mestecat cu sare şi cu tot felul de doctorii 


greţoase. 
„Şi acum, continuă d. ete să lămu- 


rim şi celelalte. puncte. Apa din Marea Moar- 


tă conţine mult mai multă sare decât apa 
oricărei alte mări. Este plină de săruri cari 


în ştiinţă se numesc sodiu, TARN, calciu 
şi potasiu. 


„Din cauza acestor săruri, nu Honto „trăi 
acolo nici o pasăre, nici un alt animal, pre- 
cum nu poate crește nici o plantă, nici măcar 
un fir de iarbă. lar, înlăuntru nu e miel un 
peşte. i 

„Și fiindcă nu este acolo nimica viu, apol 
aceleia i se zice „Marea Moartă”. 

„Tot din cauza că are săruri în cantităţi 
aşa de piei nu e chip să te.scufunzi şi să 
te îneci. Aşa, împăratul roman Titus a a- 


runcat în Marea Moartă mai mulţi sclavi, ca - 
să fie înecaţi. Şi cu toate că sclavii fuseseră . 


puşi în lanţuri, pluteau totuşi deasupra apei. 
= „Vrei să înoţi şi nu poţi. Picioarele stau 
în aer. ș 
„Iată ce fel de lac este Marea Moartă”, îşi 
închee povestirea d. Petreanu. ai 
Vladimir Astronomul 


ŞI BARZA 


— Fabulă rusească — 


Era odată un cocor şi o barză. Cocorul își 
clădi casa întrun capăt al bălții, iar barza în 
„celalt capăt. Cocorului i se uri cu viaţa sin- 

- guratică şi îşi puse în gând să se însoare. 
„Mă duc eu să peţesc barza!” şi sa dus, — 
pleasc! please! prin noroi şi însfârșit a ajuns. 

„Este acasă barza! — Acasă. — Ia-mă, barzo, de 

bărbat. — Nu, cocorule, nu mă mărit cu tine, 

fiindcă tu ai picioare lungi, haină scurtă şi nu 
voiu avea ce să mănânc cu tine. Pleacă de 
aici, lungule!” 

Cocorul plecă tare. supărat de vorbele ce-i 
spuse barza. Nu trecu mult timp și barza se răs- 

gândi zicând: „Decât să stau una singurá, mai 

bine mă mărit cu cocorul”. 

Vine la el și-i zice: „la-mă de nevastă! 

Acum nu primi cocorul. 


- 


a r 


— Nu, nu vreau să mă însor şi nu te iau ds 
nevastă. Pleacă!” 

Plânse barza de rușine şi se intoarse acasă. 

„Am fost un prost că n'am luat barza de ne- 
vastă, se gândi cocorul; mi-e urât să stau sin- 
gur, mă duc acum s'o cer eu”. 

„Ajungând la ea, îi zise: „Barzo! Mam ho- 
tărît să mă însor cu tine; ia-mă și nu mă mai 
alunga. — Nu, lungule, nu te mai iau pe tine! 


Şi iarăşi plecă cocorul acasă. Acum barza se 


răsgândi din nou: „Dece am izgonit eu pe aşa 
bunătate de cocor? Tare mi-e greu să stau sin- 
gură, mai bine mă mărit cu el!” 
Şi uite așa, ei umblă mereu unul la altul, se 
peţesc şi nu se mai căsătoresc! ; X 
{ de Paul B. Marion 


DO O mii 


A eat aa o anca pahenee a EES Pieta S A E A AONA e AA A TEDE i 


VSS; 


Di ata SOAR eat 


Tau du 
$ 


fak 


da 
A 


e aid 


US ră 
Rosie, x 
EEA a 
me AA T A 
EDAEN 


PAG. 14 


POIANA 


nul şcolar se sfârşise cu bine şi mica 

Lenuţa încărcată cu darurile premiu- 

lui întâi, pe care îl luase şi anul ace- 

sta ca şi în ceilalţi ani, plecă din Bu- 

cureşti cu părinţii ei la mătuşa Sma- 

randa la Azuga. In fiecare an îşi petrecea va- 

canţa acolo spre marea ei fericire, căci nimic 

nu o încânta pe Lenuţa mai mult ca locurile 

acelea de munte înconjurate cu nesfârşite pă- 

duri de brazi. Şi avea mătuşa Smaranda în 

fundul grădinii o poiană minunată, plină cu 

tot felul de flori, iar în fundul poenei creş- 

teau tufişuri de smeură mare și tocmai coaptă 
în timpul acela. 

Indată ce ajunse la Azuga şi se mai odih- 
niră puţin de osteneala drumului, Lenuţa o şi 
sbughi afară în grădină spre poiana înflorită. 
Florile și smeurişul o aşteptau cu rod îmbel- 
şugat ca pe o stăpână şi Lenuţa culese fericită 
un buchet mare de flori şi un coş plin de mere 
apoi se aşeză liniştită la umbră mâncând cu 
poftă smeura. 

Cum sta aşa tolănită pe iarba mătăsoasă a 
poenei, se pomeni deodată cu o femee îmbră- 
cată în alb, o femee frumoasă cu ochii mari 
albaştri... Cu un glas blând şi limpede îi zise 
Lenuţei care o privea mirată: — Eu sunt Zâna 
Florilor şi pentrucă tu eşti o fată cuminte şi 
silitoare, am venit să te iau cu mine în împă- 
răţia florilor”. 

Zicând astfel Zâna luă pe Lenuţa de mână 
şi sbură uşor cu ea prin văzduh, pe deasupra 
munţilor şi mai repede ca gândul coborâră 
într'o vale minunată scăldată de ape răcori- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


FERMECATĂ pp 


toare şi limpezi ca lacrima. Aci, cât putea o- 
chiul să cuprindă erau numai flori, flori al- 
bastre, flori roşii, galbene, rog, însfârşit toate 
culorile din lume şi toate florile ce creşteau 
pe faţa pământului erau adunate aci în brazde 
minunate. Dar ce era mai uimitor era fap- 
tul că toate florile aveau graiu, vorbeau şi se 
mişcau uşor legănându-se din tulpine. Lenuţa 
se strecura printre ele uimită şi florile îi vor- 
beau mângăetor: | 

— Eu sunt „Cresantema albă” — şoptea una 
— nu vrei să mă culegi, dragă fetiţo? 

— Eu sunt „Floarea Nopţii”, spunea alta — 
îţi voi îmbălsăma casa de miros parfumat. Şi 
toate florile o îmbinau pe Lenuţa să le culea- 
gă. Lenuţa privea aiurită în jurul ei şi.nu se 
mai sătura ascultând glasul dulce şi parfumat 
al florilor. 

— Cum se face — întrebă ea sfioasă, pe 
Zână — că florile de aici pot vorbi? 

— Florile toate şoptesc câte ceva, când vân- 
tul le legănă şi le împrăștie parfumul, însă 
voi oameni nu le puteţi auzi. 

Astăzi, pentrucă tu eşti o fată cuminte, am 
vrut să te răsplătesc şi te-am adus în ţara 
mea, făcându-e să pricepi şi graiul florilor. 
Acum trebue să te părăsesc. Poate la anul iar 
să ne revedem şi dacă vei fi tot aşa de cu- 
minte te voiu lua iar în împărăţia mea”. Zi- 
când astfel zâna a pierit şi Lenuţa s'a trezit 
în poiana din grădina mătuşii Smaranda cu 
buchetul de flori pe care-l culesese în poiană 
şi cu coșuleţul de smeură alături. 

D. C. Mereanu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 15 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului lunar No. 29 


1) „Aritmogrif “ 


A 
AN 


le) i 

>0 U 
roywvcz 
-2rNm>9 
zw>-x»20 
zPA2zpop<- 
2Z-A-„c20 
2m>0 rpo 
s.a. 

J4- 


2) „Metagramă“. 


BARBA 
BARDA 
BARCA 
BARZA 


—— 


DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat 4 jocuri, 
cititori din 


următorii 
CAPITALĂ 


Al. N. Vasilescu, Cecilia Ionescu, 
Marinescu M. Dumitru, Geta Cotâr- 
tă, Nina Gr. Diaconescu, Iuliu Tran- 
dafirescu, Daniel Sehlesinger, Cohn 
Cornelia, I. Fulga. Maria Şerbănes- 
cu, Mihai F. Chefner, Lizica Voinea- 
gu, Puiu şi Sandu Woinharoski, Ros- 


man A. Tiberiu, Anicuţa Wasser- 
mann, Nelu Sirhus, Ahil Zicopol, 


Tonel. Klapper, Iosif şi Iacob M. A- 
vram, Popescu S, Florin, Micu Froi- 
mescu, Tity Rădulescu, Rodica Zam- 
firescu, Dron Dorin. Nicuşor N. 
aconescu, Eimilia Mayer, Nadeja Ro- 
setti, Andre şi Sanda Schönfeld, Ga- 
tu I. Petre, Iosif Sturz, Eftimescu A. 


Florin, Nicolae  Tibera, Lys King, 
Goldenberg  Osias, Ida Goldstein, 


Moni Eschenasy, Gliikman Samuel, 
Elise Elephant, oMoscovyici D. Isac şi 
Ficu Fleischer, Margareta Miss, An- 
gela şi Mica Dumitriu, Jenny Ascher 
şi Florica Teiuş, Buium D. Adolf, 
Elvira Dell'Orto, Theodor Herovici, 


Lucica Schapira, Ghinzberg Zisu, 
Marieta Goldenberg, Ernester Gol- 


denberg, Margareta Vasilescu, Mir- 
cea Const. Baroch, Heinrich și Rely 
Spielmann, Carol Lazarovici, Ileana 
G. Mârzescu, Sofia Papadopol, Gaby 
Marie Marco, Edith Popper, Romeo 


Di-, 


3) „Patratul magic“. 


I il VACANŢA 


ever V. Vlădoianu, Louis Grünberg, 
Hariton Dobre şi Nicu Marin, Paula 
Tanneszapt, Rozalia Goldenberg, Va- 
sile lonescu, Nicu Rotaru, Reny A- 
dania, Otilia Ionescu, Elena Rotaru, 
Vasile Cristescu. 


Au deslegat trei jocuri următorii 


cititori din 
CAPITALĂ 
Aurel Zamfirescu, M. Chiriţescu, 


V. Tănăsescu, Marcel şi: Alice Ha- 
san, Jaques Gabay, Ion E; Stan, Ro- 
dica Finkelstein, Nicuşor Rosenthal, 
Dinu Pantelimon, Leonida Golden- 
berg-Florian, Constantinescu Con- 
stantin, Klinger Osias, Ion “Ştiucă, 
Lola Gottfried, Sadi Fonstein, Rene 
Dumitriu, Emilian Wiltner, Coca 
Marcus, Ioanide M. Ulisse, Jerom- 
me Wassermann, Etty Luzich, Ade- 
la Einhorn. Ionel Niculescu, Alexan- 
drina Palita, Georgetta Tănăsescu, 
Mitică Petrescu, Didi Păşceanu, I- 
sac Tecucianu, Mladen Petre, Vicol 
D. Mircea, Ionescu Dumitru, Vico 
Dinu, Blanch şi Leopold Ebner, Lola 
Cohn, Iurevici Varvara, Antoameta 
Friedlovsky. 


Au deslegat două jocuri, următorii 


cititeri din 
CAPITALĂ 


Aurica. și Tanpa Petrescu, Anuţa 
Grauer, Elby Laub, Ion Eftimiu, M. 


4) „Enigmă*“ 


litera «M> 


Pauker, Katz M. Aurel, Ion Radu, 
Martin Grassianz, Didona Stănescu, 
Sergiu Hornstein, Paula şi Nuţa 
Catz, Gabriela St. Oroş, Lucia şi 
Nicu Ionescu, Edmond Pistner, Bela 
Bernştein, Apostolescu Irine, Slarv» 
ca Baier, Harry şi Lydia Cohn, Her- 
sulia T. Mioşcu, Renée Senater, Flo- 
rica Baier. 


Au deslegat' un joc următorii 
cititori din 
CAPITALĂ 


A. Feldştein, Aurica Roħrlich, Cle- 
anti Deleanu, Cusmariu Ama, Con- 
stantin Halianis, Segall Ida, Vifal 
B. Hună, Mirela şi Doly Franco, 
Schapira Ioseph şi Basil Schönholz, 
Frida Scharff, Ligya N. Dragomi- 


rescu. 


| HAPLEA 
LA BUCUREŞTI 


de MOŞ NAE 
*De vânzare la foatfe 
librăriile din fară | 


57 
P 


E 

$ 

ys 
5 


Ri 


AR EA CANE 


Pi | pata 


. > ta e să ! 


` 


PAG. 16 


- DE VORBĂ CU CI TITORII 


L. Z.-Galați. — Ce fel de «copii cuminţi» “sunt Nina şi 
Nicuşor, dacă, precum spui, ei se ceartă toată ziua şi dacă 
Nicuşor a sgâriat aşa de rău pe surioara sa? O asemenea 
cumințenie nu poate fi dată ca exemplu. 


Oc. M.-Câmovina. — „O poveste adevărată“. Dela o po- ` 


veste se cere să fie bine spusă şi să pvată fi crezută. Fap- 
tul că s'a întâmplat în adevăr sau nu, n'are vreo importanță. 
Insă nimeni nu va crede cele ce spui despre peştişorul 
d-tale, care trăia pe uscat şi a murit în apă. 

I. P. C.-Braşov. — 
mult mai luugă decât se simțea nevoie. Dai amănunțe 
peste cari se putea trece şi lungeşti inutil dialogul. 

De asemenea, nu eşti destul de atent în ce priveşte 
acordul gramatical. Scrii, de pildă, „toate are un sfârşit“, 
aşa cum nu e corect. De aceea, regretăm că nu o putem 
cbr ară mai ales că şi spaţiul de care dispunem este foarte 

mitat 

I. Pâr.-Călăraşi. — „Pe malul mărei“, este o poezie 
destul de reuşită, dar prin forma în care e scrisă, locul ei 
nu este într'o revistă pentru copii. Dacă suprimi sau schimbi 
strofa a patra, care ni s'a părut mai slăbuță, ai putea să o 
trimiţi unei reviste de liieratură pentru adulţi. N 

Gh. G.-laşi. — „Este... dar nu e“. Mai întâiu un sfat: 
învaţă întrebuinţarea corectă e semnelor de punctuație. 

Vedem că pui virgule cu droaia şi tocmai acolo unde 
nu trebue. Cât despre poezie, ea lasă de dorit, 

A. Sil.-Ismail — Dragul meu, primele încercări ale unui 
elev de clasele inle'ioare nu sunt, în genere, bucăţi bune 
de publicat. Astfel de încercări: se păstrează cel mult ca o 
aminti'e. In al doilea rând, nu uita că manuscrisele trimise 
spre publicare se scriu pe o singură faţă a hârtiei. In tot 


cazul, constatăm cu plăcere tă, muncind şi învățând mai 


multă carte, vei ajunge să scrii bine. 

Leon. — Ţi-ai dat osteneala să transcrii nişte versuri fără 
miez şi fără haz şi le-ai botezat „Poezii populare. 

N'avem ce tace cu ele. 


P. 4n.-Chitila. — Avem în literatura 'română multe şi 
foarte ‘frumoase poezii cu subiecte în felul celor dou up 
zii trimise de d-ta. De acea, nu este.nici în interesul d-tale 
să-ți publicăm destul de slăbuțele încercări. Mai târziu, 
când vei fi mai mara, nu-ți va părea bine dé ele. n 4 


Fi AN 


3 N a 


erai a și vis? trimite grâ- 
n număr di de probă : 


OLEANDR 


care } pildi a Picolé şi oferte de. 
mărci ce interesează pe orice 
colecționar. 

Prețul unui abonament anual 
` Lei 80. — pentru 6 luni Lei 40. — 

Dacă doriţi să cumpăraţi mărci cu bucata, sau în serii din 
orice ţară, ori continent, cu prețuri mai eftine ca ori unde 
vizitaţi magazinul de marci poştale sri Calea Victoriei 5r 
(vis-a-vis de Ateneu). DAT 


„Adresaţi corespondenţa S. LUPOVICI 
Butureşti, Calea Victoriei, 51 


N 
y 


„Copilul orfan“. Povestea d-tale este 


IMINEATA COPIILOR 
A apărut! A Sărată A apărut! 


HAPLEA 


LA BUCUREŞTI 


Tie i de MO ş. NAE 
EDIŢIA a li-a 
„Haplea la Bucureşti“ este un 


adevărat album, cu foate paginile mi. 
nunat ilustrate şi cuprinde cele mai 


îrumoase şi mai hazlii întâmplări — >- 


din viaţa prietenului Haplea. 
sHaplea la Bucureşti“ să nu 
lipsească din nici o casă. 
„Haplea la Bucureşti“ dis- 
trează şi înveseleşte atât pe copii, 
- cât şi pe oamenii mari. = 
Preţul unui volum iormat! mare şi cu 
o splendidă copertă în culori, lei 60. 
De vânzare la librării şi la chioşcu- 
rile de ziare. í 


4 F La 
Pi OR e N RN N i PL 
, . h j 9 i 


| 


POVEŞTI, SNOAVE, ANECDOTE, VERSURI 
CU DUR GĂSIȚI DIN BELŞUE IN: 


„BIBLIOTECA PENTRU TOŢI“ 
~ cea mal etfină publicație. 
„Au apărut până în “prezent cirea 1200 de numere 
DE APROAPE 100 PAGINI 
Fiecare număr se vinde cu EEI Ts 


Catalogul general se trimite grati: 
la cerere de câtre: 


Edit, Libr, „Universala“ Alcalay & Co, 
Bucureşti, Calea Victoriei 27 
De vânzare la toate Mbrărille ata fară, 


Atelierele „ADEVERUL“, SA. - 


> 


SR ES 
mw: DIMINEATA 
907 COPIILOR 
= sa saten a ae N. BATZARIA._ 


SE 


A 
a 
i 
a 
E 
E 
DE 
zi 
zi 


„Priviţi, vă rog, capul calului meu şi ziceți că nu e frumos“. PREȚUL, LEI 5 


PAG. 2 


? 


O INTREBARE CITITORILOR 


In numărul viitor se termină povestirea is- 
prăvilor aşa de minunate şi de frumoase ale 
lui Hercule. Mai înainte de a începe altă po- 
vestire mai lungă, dorim să-i întrebăm pe iu- 
biții noştri cititori rugându-i să ne răspundă: 
ce gen de povestire le place mai mult? Ar 
dori, oare, un roman cu subiect patriotic, aşa 
cum a fost, de pildă, „Suflete de viteji?” Sau 
un roman de călătorii, cum au fost „Călătoria 
unchiului meu” sau „Mitică face ocolul pă- 
mântului?” Sau un roman sentimental, cum 
au fost „Copilul crescut în peşteră” şi „Inelul 
pierdut?” 

Repetăm, cititoarele şi cititorii sunt rugaţi 
să răspundă printr'o cartă poştală, spunân- 
du-şi părerea lor, de care Direcţia revistei 
promite să ţină seamă. 


O INTRERUPERE 


Precum am anunţat în numărul trecut, vro- 
iam ca în numărul de faţă al revistei să con- 
tinuăm cu descrierea Capitalei şi cu ceeace ne 
spun şi ne învaţă străzile ei. Insă, am pri- 
mit dela cititorii noştri, cari ţin cu orice preţ 
să fie şi colaboratori, unele scrisori, despre 
cari vroim să stăm puţin de vorbă. 

In adevăr, scrisorile acestea ne dovedesc — 
şi lucrul nu ne a făcut plăcere — că nu toţi 
au citit sau, dacă au citit, nu toţi au căutat 
să se folosească de cele ce am scris, de sfatu- 
rile şi îndrumările ce am dat în ‘mai multe 
râmduri la rubrica de faţă despre ortografie, 
punctuație, construcţie gramaticală și despre 
o bună şi exactă întrebuințare a cuvintelor. 

De aceea, am socotit că este bine, de data 
aceasta arătând cu exemple, nepermise greşeli 
ce se fac şi cari mar trebui făcute. 

Repetăm ceeace am spus şi altă dată că, 
scriind despre aceste chestiuni, nu o facem 
cu gândul de a supăra pe cititorii cari încă 
n'au învăţat să serie corect româneşte, ci nu- 
mai din dorinţa de a le fi de folos, de a le da 
sfaturi şi îndrumări, cari le vor prinde foarte 
bine, dacă ţin seamă de ele. 


DIMINEATA COPIILOR 


SĂ-L NUMIM „AUTOR”?! 


Acum vreo zece zile, am primit dela un ci- 
titor — nu-i dăm numele — o scrisoare cu ur- 
mătoarele rânduri: 

„Subsemnatul vă rog să mă numiţi autor 
la revista „Dimineaţa Copiilor”. 

O dată cu scrisoarea, ne a trimis şi două 
poezii spre publicare. 

Am înţeles ce anume a vrut să spună prin 
cuvintele „să mă numiţi autor”: să-i publi- 
căm poeziile trimise. 

Insă, nu-i aşa că sa exprimat greşit? 

Mai întâiu, expresiunea „să-l numim autor” 
n'are nici un înţeles. Numeşti pe cineva în- 
trun serviciu, într'o funcţiune oarecare, dar 
calitatea de „autor” nu este vreun loc în care 
să fie numit. - 

„Autor” înseamnă acela care a făcut ceva, 
o faptă sau o lucrare. De aceea, se zice: „Cutare 
este autorul cutărei poezii sau cutărei cărţi”, 
ceeace înseamnă că au fost făcute de el. 

Cititorul de care ne ocupăm aicea, ne a tri- 
mis două poezii pe cari le făcuse el. Prin ur- 
mare, n'aveam cum să-l numim noi „autorul” 
deoarece el a devenit singur — şi altfel nic 
nu e cu putinţă — autorul poeziilor sale. 


) 
2 
1l 


CUM AR FI FOST CORECT 


La întrebarea: „Cum ar fi fost corect, să fie 
scrisă. scrisoarea de mai sus?” Suntem siguri 
că cei mai mulţi cititori vor răspunde 
cum e bine să răspundă. Z 

Vor răspunde că tânărul care dorea să fie 
colaborator, ar fi trebuit să scrie în felul ce 
urmează: 


aşa 


„Subsemnatul vă rog să binevoiți a publica 
în „Dimineaţa Copiilor” poeziile ce trimit aci 
alături”. 

Sau: „Vă rog să binevoiţi a mă primi prin- 
tre colaboratorii revistei „Dimineaţa Copiilor”, 
publicându-mi cele două poezii ce trimit aci 
alăturat”. 


Că-i viteaz nevoe mare. 


Mic, 

Pitic, 

N'are frică de nimic; 

Rău să-i facă lui nu pot 
Nici-o supărare mică, 
Căci vedeţi, li-i tare frică, 


Bieţilor, de Barbă-cot !... 
Ion Jivadlă 


——— "cc + =—— 


DIMINEATA 
COPIILOR | 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. —Str. SONON MILLE (Sărindar) 7, parter.—TELEFON 


er. ere ase are 


6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 10 „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 
20 Octombrie 1929 — No. 297 Director : N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA Ha 
+ Armăsarul şi măgarul 

PL Te LEU rmăsarul şi măgaru 
Mic, —FABULĂ — 

Pitic, îti 5 Pe-o cărare "'ngustă un mândru armăsar 
Ochi şirăţi ca două mure, Intâlneşte-odată pe un biet măgar, 
Barbă albă, pă'n la brâu, „La o parte! Strigă armăsarut ture. 
Face zarvă prin pădure, Nu "'nțeleg la tine astfel de purtare! 

PUNS a s La o parte! Ce faci? Tu nu știi, că eu 
De c ŞI pe ta rau. A : ASIA ; 
Pe câmpii şi pe la râu Merg în capul oastei, cu stăpânul meu? 

A Tu nu știi că dânsul este prinț şi deci 
Mic, Nici pe lângă mine n'ai fason să treci? 
Pitic, La o parte ! Haide!” 

EL cu fraţii lui mai mici Ap Ic 08 Oe Rușinat agaru 
Dă războaie ca furnici. A lăsat să treacă, țanţoș, armăsarul, 
C i l z Reflectând în sine, trist şi umilit: 
zu albine >: ondari A Aa „Armăsarui este cel mai fericit!” 
Si inving că-s cei mai tari ! Mai târziu, în luptă, armăsarul. moare. 

Si păscând măgarul. „câmpul de onoare”, 
Mic l-a-găsit cadavrul. 

A Speriat, a zis: 
itic J24 i : i poeti: 
Pitic, : 3 A „De-aşi fi fost în locu-i, eu eram ucis! 
Lumea ntrează este-a lui; ) Deci, când. nimeni nu ştim - soarta fiecărui, 
Umblă zile'ntregi hai-hui, Nu râvni la altul. Jată, adevăru-i! 

Il Ştiu toți că este tare, „Din pricina asta, nu cad în ispită, 
ti ae 


Tia să-mi iau revanșa, să-i dau o copită! 
Căci a fost defunctul, — Dumnezeu să-l ierte! 
Prea trufaş şi gata, veşnic să se certe... 
V'amintiţi cu toții trista 'mprejurare: 

Nu "ncăpea, de mine, dânsul, pe cărare..? 


Ei! Acu, amice, cred că poţi să treci... 
Este larg, de sigur, drumul cel de veci!” 


MORALA 
Intâmplarea asta, te învață dar: 
Nici să fii prea mândru, nici să fii „măgar”! 


Petru & Pussy 
—— CZ XI — 


PAG. 4 


DIMINEATA COPIILOR 


CÂND AM MERS INTÂIU LA ȘCOALĂ 


— AMINTIRI FOARTE VECHI — 


as un moment condeiul din 
mână şi mă scol de la masa 
mea de lucru. Sunt atras de 
sgomotul din stradă, 
Privesc de la fereastră şi 
văd trecând în stradă mai 
mulţi copii cu ghiozdanele la 
spate. Merg la şcoală şi sunt 
cu toţii veseli, sgomotoşi şi plini de voe bună. 

Urmărindu-i cu privirile, mi se trezesc a- 
mintiri foarte vechi, amintiri din vremea 
când eram şi eu de vârsta lor, când mergeam 
şi eu la şcoală, 

Mă întorc la masa de lucru, îmi reazăm ca- 
pul de mâini şi închid ochii. Aşa văd mai bi- 
ne cu ochii minţei. ? 

Mi se desfăşură ca într'o panoramă vederi 
din alte vremuri, viaţa pe care am trăit-o şi 
eu odată. 

Din toate amintirile din trecut, mi se des- 
lănţuesc mai lămurit cele întâmplate într'o 


de N. BATZARIA 
seară de toamnă. Seară în care s'a hotărît vii- 
torul meu şi întreaga mea viaţă. 

In toamna aceea, frigul se lăsase mai de 
vreme ca în alţi ani. De altfel, în comuna noa- 
stră de munte — comună situată la o înălţi- 
me -de vreo 1200 de metri deasupra nivelului 
mărei — iarna mânca multe din zilele toam- 
nei, fiind totdeauna grăbită să vină cu zăpada 
ei în cantităţi mari şi cu vânturile ei reci şi 
aspre. E 

In unele ierni se întâmpla chiar ca două 
sau trei luni să fim izolaţi de restul lumii, 
toate drumurile ce duceau afară din comună 
fiind închise şi astupate de grămezile de ză- 
padă. 

Aşa era traiul în comuna noastră — alt- 
cum, o comună de toată frumuseţea, cu case 
mari şi clădite numai în piatră, cu apă rece 
şi aer curat si sănătos. 

In seara din toamna, de care am pomenit 
mai sus, stăteam între tata şi mama — fie-le 


m 


i 


DIMINEATA COPIILOR 


țărâna uşoară — încălzindu-ne la focul ce ar- 
dea în cămin. 

Tata, mama şi cu mine formam întreaga 
noastră familie. 

Tocmai când ne pregăteam de culcare, ci- 
neva bătu în poartă. 

-Era vărul meu primar, un văr cu cel puţin 
douăzeci de ani mai în vârstă decât mine. 

Pe când era copil, acest văr primar plecase 
din comuna noastră din Macedonia, făcuse 
drumul — pe atunci foarte lung şi destul de 
periculos — până în Ţara Românească. Aci 
invăţase carte multă şi bună. Făcuse clasele 
primare, liceul, umblase şi pe la Universitate 
şi se întorsese apoi în comună, aducând cu 
dânsul şi o bibliotecă foarte bogată. 

Venise cu hotărârea să deschidă şi la noi 
o şcoală română, prima şcoală română din 
comuna noastră. 


Nu exista până atunci nicio şcoală în co- 


muna noastră, o comună cu o populaţie de 
vreo 14 mii de locuitori? 

Ba şcoli erau şi încă de multă vreme, numai 
că în aceste şcoli învătăţura se făcea în lim- 
ba greacă, iar nici de cum în limba română, 
deşi toţi copiii cari umblau la ele, erau numai 
fii de Români, pe când în întreaga noastră co- 
mună nu se găsea un singur Grec. ` 

Decât aşa era în vremea aceea în comunele 


_ noastre din Macedonia. Avem numai şcoli gre- 
ceşti şi tot greceşte se slujea în bisericile noa- . 


stre. 

lar acum vărul meu primar — numele lui 
este Sterie Cionescu, fie-i amintirea binecu- 
vântată — venise să deschidă, el cel dintâi, o 
şcoală română. 

Toate bune, dar părinţii copiilor nu prea 
se hotărau să-şi dea copiii la şcoală şi la carte 
românească. Invăţătorii dela şcolile greceşti, 
preoţii cari slujeau greceşte la biserici, pre- 
cum şi Episcopul grec căutau prin tot felul 
de minciuni şi bârfeli să-i îndepărteze de la 
școala română şi să stingă în părinţii noştri 
orice sentiment de dragoste de limbă şi de 
neam. 

„La ce va folosi copiilor voştri cartea ro- 
mânească? le ziceau ei. România este doar a- 
sa departe!” 

Şi câte minciuni neruşinate nu spuneau pe 
socoteala fraţilor noştri din România? Că Ro- 


mânii ar fi un popor de rând, că limba româ- 


nă e o limbă urâtă şi săracă. 
Când nu izbuteau cu asemenea minciuni, 
întrebuinţau alte mijloace rele şi ticăloase, 
Puneau intrigi la autorităţile turceşti — 
fiindcă noi, Românii din Macedonia eram su- 


PAG. 5 


puşi turci — cum că învățătorii români n'au, 
gânduri curate faţă de stat, cum că ei pregă- . 
tesc turburări şi revoluţii — ceace nu era de- 

loc adevărat. 


Cu toate acestea, mulţi din învățătorii şi 
preoţii noştri, precum şi mulţi locuitori cari 
îşi trimiteau copiii la şcoala română, au su- 
ferit închisori, bătăi şi prigoane aspre. 

In Macedonia era o primejdie să spui că 'eşti 
Român şi să mergi la şcoala română. 

„„„Dar să mă întorc la vorba mea dela înce- 
put. 

In seara aceea de toamnă rece a venit la 
noi acasă vărul meu primar Sterie Cionescu 
şi le-a spus părinţilor mei: „Mâine începem 
cu ajutorul lui Dumnezeu şcoala noastră ro- 
mână şi de aceia să mi-l trimiteţi mai de di- 
mineaţă pe verişorul meu. 

— Il trimitem şi Dumnezeu să ne aibă sub 
paza Sa”, îi răspunse tata. 

Aşa dar, soarta mea — pe atunci nu împli- 
nisem nici şase ani — era hotărită, pentru 
totdeauna: voiu merge la şcoala română şi , 
voiu învăţa carte românească, pe când copiii 
cu cari mă înrudeam, precum şi toţi copiii 
din vecini, mergeau la şcoala greacă şi îşi zi- 
ceau că sunt Greci, cu toate că nu ştiau deloc 
greceşte. i 

După răspunsul tatei, vărul meu primar 
mă sărută pe frunte şi îmi zise: „Să fii tu- 
minte și silitor la învăţătură!” i 


PAG. 6 900000000000406000000000000000000000000600000D) | MLN E AT A COPIILOR 


Scoase apoi din buzunarul hainei o carte, 
vrând să ne arate cum este cartea româneas- 
că şi cu ce fel de litere scriu Românii. 

Cartea aceea era un Abecedar. Vărul meu 
mi l-a dat să-l răsfoesc, dar m'am oprit încă 
dela început. Pe copertă era desenat un steag 
în trei culori. 

Până atunci nu văzuse.nici un fel de steag, 


nici măcar steagul turcesc, deşi, precum am 
spus mai- sus; noi eram supuşi turci. 
Aşa dar, l-am întrebat pe vărul meu: „Ce 


este aceasta?” şi am arătat cu degetul steagul 
în trei culori. 

„Este steagul românesc, este frumosul nos- 
tru tricolor”, îmi răspunse el cu un sentiment 


“de bucurie şi de mândrie. 


Şi explică atât părinţilor mei, cât şi mie, că 
steagul este semnul, simbolul Patriei şi că 
Românii au pe steagul lor culorile cele mai 
vii și mai frumoase. ...** 

E albastrul, care reprezintă seninătatea ce- 
rului şi pacea pe pământ; e galbenul, care re- 
prezintă. belșugul holdelor, bogăţia pământu- 
lui românesc; şi este apoi roşul, care repre- 


zintă sânge şi războiu. Vrea adică să arate că 
că Românii sunt gata să pornească la răz- 
boiu şi să-şi verse sângele pentru apărarea 
pământului strămoșesc. 

Acesta a fost primul steag românesc pe ca- 
re l-am văzut şi la care m'am uitat mult, mult 
şi cu multă duioşie. 

Şi astăzi, de câte ori văd  fluturând mân- 
drul nostru tricolor, tresar de emoție şi gân- 
dul mi se duce la seara aceea rece de toamnă, 

când vărul meu ne lămurea ce înseamnă cu- 
lorile de pe steagul desenat pe coperta Abece- 
darului. 

A doua zi m'am dus la scoală cu noaptea'n 
cap. 

Intr'un număr viitor am să 
scoală era şcoala noastră și cum 
în Macedonia învăţătura de carte. 


arăt ce fel: de 
era la noi 


Povestea lui Biju 


n odaia mare, micuţ, pe sofaua largă, stà 
tolănit un copilas frumos. E bucàlat şi 
blond şi-l cheamă Jenică. Ascuns printre 

perne, pe covorul moale, stă prietenul lui, 
un căţeluş mic, cu ochi lucitori şi cu o 
frumoăsă blană albă. Il cheamă Biju si lui 
Jenică îi place mult să stea de vorbă cu el. 

„Ce vesel eşti azi, Bijule! Ce mai zici tu, 
Biju? Iţi place să stăm aşa de vorbă? 

— Ciou! Ten! Tfu! i 

— Cred că mă înţelegi, Biju! Şi apoi, nu-i 
în toată lumea un câine mai frumos şi mai 
deştept ca tine! Uneori, când eşti cu chef, te 
tăvăleşti pe covor, mişcându-ți labele tale 


“albe... Micutul meu Biju, cât îmi eşti de drag! 
zic bo E PI Ciu! 
— Ei! Biju, ajunge acum! Mă cule puţin, 
altfel, ştii bine, că mă bate tata...” 


Şi Jenică, copil cuminte, a adormit. Şi în 
vis, i se pare că se trezeşte, după puţin timp. 
In faţa: lui se găseste un băețaş frumos, care îl 
priveşte. Jenică, mirat, strigă: „Biju! Biju! 
Unde ești? ` 

— Eu sint prinţul Bij-Bij. 
de ani... 


Acum câteva sute 


cel neascultător 


de Paul B. Marian 


— Biju! Băete, nu stii 
câinele? 

Ajută-mă să-l găsesc. 

— Aseultă-mă... Stai să-ţi explic. Vei pricepe 
îndată totul. 

Ce tot o fi spunând? 

-— Nu înţeleg nimic din tot ce spui. 

— Acum câteva sute de ani, eram şi eu un 
copil cuminte ca tine... Dar într'o zi fiindcă 
n'am vrut să ascut pe tatăl meu, tata s'a su- 
părat foc pe mine şi a chemat pe o vrăjitoare 
bătrână şi rea, care nva blestemat să rămân 
toată viaţa mea un biet câine, până în ziua 
când un copil, ca şi mine, stăpânul meu, mă 
va iubi mult, mult de tot... Dar era asa de 
greu să găsesc un stăpân micuţ, care să mă 
iubească, încât mă gândeam că toată viaţa va 
trebui să rămân tot câine. Mai ales .de când 
trăiesc lângă tine, dragă Jenică, te iubesc atât 
de mult, înc ât eram fericit că sunt câine şi că 
nu te voi părăsi. 

— Biju! Biju! cățelul meu drag! Băete, oni 
că Biju s'a pierdut. Pe când dormeam, se 
vede că a eşit din casă şi sa pierdut. Biju! 
Biju! 


unde mi-o fi fugit 


DIMINEAȚA CObii LO R0000000000000000000000000060006060600000000ă 


Uite-]l pe Biju! Eu sunt Biju, cel ce stă 
în faţa ta, nu ca un câine, ci ca un copil, ca 
și tine”. . 

Fiindcă Jenică nu înțelegea din tot ceeace 
îi spunea câinele, începu să plângă. Tinea aşa 


de mult la el şi îi era teamă că l-a 
pierdut. yii 

— Unde îl voi găsi oare pe Biju? Cel puţin, 
băiete, arată-mi cu mâna, ca să pot înţelege 
tot ce-mi spui, altfel nu înțeleg nimic“. 

Prințul Bij-Bij se aruncă la picioare gi spuse 
că el e câinele căutat, dar fiindcă Jenică tot 
nu înţelegea nimic, îl întrebă printre lacrimi: 

„Dar ce faci? Pentru ce îngenunchiezi? Mi-ai 
furat, poate, câinele? Vrei să-mi ceri iertare? 
Dar nu pot crede lucrul ăsta. Dă-mi-l, te rog! 
Dă-mi-l! Il iubesc atât de mult! Biju! 
Biju! 

— Păi, eu sunt, eu! îi răspunse prinţul Bij- 
Bij. 

Eu, sărmanul câine, care te-am văzut cât 
esti de bun şi cât de mult mă iubesti, m'am 
schimbat din nou în om, ca să-ţi vorbesc și 
să-ţi fiu prietenul tău bun”. 

Jenică plânge mereu. 

„Nu mai plânge, Jenică! Eu sunt 
Vită-te bine la mine! Nu mă cunoşti? 

— Ce o mai fi vrând şi vorbăreţul ăsta! E 
adevărat că-i un copil frumos, curat şi ochii îi 
strălucesc aşa, parcă ar fi ochii lui Biju! Dar 
ar face mai bine să-mi caute câinele! Şi pe 
urmă l-aş asculta şi aş înţelege poate ceva!..” 


Biju! 


PAG. 7 


Prinţul Bij-Bij, înduioşat, se apropie de Je- 
nică, care însă, fiindu-i teamă, se dă deoparte. 

„Ce o fi vrând băiatul ăsta? se întreabă el 
cu frică. Vreau pe Biju! Biju! Biju!” 

Atunci prințul Bij-Bij, văzând că nù poate 
a-l înţelege, piere ca un fum şi, în fața lui 


Jenică, care acum sa trezit deabinelea, Biju 
zace trist întins pe covor, pe labele dinaninte. 
„Biju! Biju! Unde mi-ai fost, Biju? Cât 
te-am căutat! Ce bucuros sunt că te văd! 
— Tfu! Tfu! Ciu Tiu”! răspunse înbufnat 
Biju. 
de Paul B. Marian 


CPNUSRRUNANAACVOALSASEDANSANVBNVCOUr DNURUFITPLCRANSADANDDEZI 


CE A SPUS DOMNU MONITOR 


In clasă don monitor 
Ne spunea eri de zor: 
Cine învață strună, 
Capătă o notă bună 

Ba şi ceva suplimentar 
Un pachet Suchard ! 


me memm sa 


Grăbiţi-vă să cumpăraţi 


„Mitu Mitisor şi Sosoiu Sosolici“ 


. O carte minunată şi frumos ilustrată. 
LEI 20 


ar a TEI II IE 
d : igi À AT ET SER 
ESAI 


BAGS 3 


DIMINEAȚA COPIILOR 


"i i 
- 
A 
N 
Toată noaptea Glonţ sărmanul lar a douazi conu Toader Unul zice să-l împuște, 
Intr'un colț e aruncat, Strânge oamenii la sfat. Altul, capul să i se taie; 
Nici să bea, nici să mănânce, Cum să moară Glonţ mai bine, „Ba să-l tragem, zic, in ţeapă”, 
Ba mai tare e legat. Să-i întrebe i-a chemat. A grăit îmi pare Lae. 
-g 
~ 
-4 
Conu Toader zice 'ntr'astfel: Dar cucoana nu se mpacă: Se'nvoiră deci la urmă, 
Fie 'n poartă spânzurat, „Cum din casă voi eşi? Ca să moară înecal. 
„Să-l lăsăm să putrezească lar mirosul de cadavru, Chiar în râul cel de-aproape... 
Şi de viermi fie mâncat“. Nu e chip a-l suferi“. Intrun sac dar l-au băgat. 
E cca 
A 
| 


T i 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Stan şi Lae-l iau pe umeri, 
Se răzbună-i rândul lor, 
Conu Toader îi urmează 
Cu nevastă și popor. 


Bibiloteca Univ arsi 


Au pornit din sat şi câinii 
De copii nu mai vorbesc, 
Vin cu toții, vin grămadă, 
Råd și sar și chiuesc. 


Nu e glumă ce-au să vadă: 
Glonţ, haiducul cel vestit, 
Inecat în râul mare, 

Asta-i lucru de privit. 


Vin la râu, pe Glonţ din sacu-i 


Făr' să-l scoată, l-au dat jos. 
„Staţi, le spune conu Toader, 
Vreau să fie mai frumos. 


Pleacă toți şi Glonț rămâne 
Singur, dar legat în sac. 
Se gândeşte, se frământă, 
Tot îşi zice: „Ce să fac?” 


„Să-l lăsăm pe Glonţ aicea, 
După mine voi veniţi 
La pădure ş'o prăjină 
Fiecare pregătiți. 


Si gândindu-se, aude 

Glas de oi şi un păstor 
Ce din fluer tot îi zice, 
Zice doina cea de dor. 


„Cu prăjina vreau să mpingă 
Toţi aici câți au venit, 
Verse-și focul fiecare 

Pe nemernicul bandit“. 


Dintr'o dată Glonț începe 
Cât mai tare a striga: 
„Nu o iau eu de nevastă, 
In felii de m'aţi tăia“. 
(Va urma). 


a, E | 


PAG. io 


bboteebeteteteo DIMINEATA COPIILOR 


ALTE ISPRĂVI ALE LUI HERCULE 


16). Hercule şi Deianira. 


in Pelopones unde, precum am ară- 
tat în capitolul de mai sus, cucerise 
cetatea Sparta, Hercule trecu în Gre- 
cia de Nord şi ajunse în ţara Etoliei 
al cărei rege avea o fiică, pe nume 
Dejanira, vestită pentru frumuseţea ei. 

Dejanira însă suferea cumplit şi plângea 
zi şi noapte din pricina lui Achelcus, care o 
cerea de soţie. 

Achelous acesta era un fluviu și totodată 
un zeu. De trei ori se înfăţişă Dejanirei, ce- 
rându-i mâna, dar de fiecare dată îi inspiră 
o nespusă groază. 


DEIANARA 
Aşa, mai întâi veni în chip de taur, a doua 
oară în chip de balaur şi numai a treia oară 


luă chip de om, însă având capul tot de taur. 
Din gură îi curgea neîntrerupt un râu de 
apă. 

Ingrozită de asemenea dihanic, Dejanira se 
ruga de zei să-i trimită mai bine moartea. 
Multă vreme ea se împotrivi cererei lui Ache- 
lous, însă tatăl ei o îndemnă să-l ia pe Ache- 
lous, care erą din neam de zei şi zeu. 

Şi iată că, îndemnat de “prietenul său Me- 
leagru, veni în ţara Etoliei Hercule cu gân- 
dul de a cere şi el pe Dejanira de soţie. Her- 
cule ştia că trebuie să susţină o luptă din 
cele mai grele. De aceea veni înarmat, aşa 
cum se înarma de câte ori pornea la lupte. 

Se înfăşurase în pielea de leu, ţinea în mâ- 
na-i dreaptă groaznica măciucă şi îşi luase 
arcul şi tolba în care ţinea săgețile otrăvite. 


“Când regele Etolici îl zări venind, înţelese 
că Hercule nu este un viteaz de disprețuit. 
Hotări, prin urmare, să dea pe fiică-sa De- 
janira de soţie aceluia-care va eşi biruitor în 
luptă. 

Se încinse atunci între Achelous și Hercule 
o luptă şi o trântă cum nu se mai văzuse. Vi- 
teaz şi puternic era Hercule, dar nici Ache- 
ous nu se lăsă mai pre jos. Se lupta în chip 
de om cu cap de taur. 

După multe ceasuri de luptă corp la corp, 
Hercule izbuti să trântească la pământ pe 
Achelous. Cu toate acestea, Achelous nu se 
dădu bătut, ci se prefăcu numai decât întrun 
şarpe. Insă Hercule era obişnuit cu șerpii, 
aşa că îi puse mâna în gât, pregătindu-se să-l 
sugrume. E : 

Decât, Achelous, văzând primejdia, îşi 
schimbă din nou înfăţişarea, ivindu-se acum 
în chip de taur uriaş. 

Hercule nu se sperie, ci apucându-l: de un 
corn, îl izbi pe Achelous cu atâtă putere de 
pământ, încât se rupse cornul de care îl apu- 
case. Achelous recunoscu acum că a fost bi- 
ruit, se lepădă de gândul de a cere pe Deja- 


-nira de soţie şi se duse să-şi ascundă ruși- 


nea în fundul fluviului ce-i purta numele. 

Mai târziu căpătă îndărăt cornul rupt de 
Hercule, dând în schimb un alt corn, numit 
„Cornul Imbelşugării”, plin cu struguri şi cu 
fructe de tot felul. Cornul acesta îi fusese 
dăruit de mult lui Achelous de către nimfa 
Amaltea. 

Cât despre Hercule, el luă în căsătorie pe 
Dejanira, însă fără să se lase de traiul ce du- 
sese până atunci. Porni adică din nou după 
aventuri, curăţind pământul de monştri şi de 
oamenii făcători de rele. 

Dar întruna din zile, pe când, întors din 
aventurile sale, stătea la masă cu Dejanira 
și cu părinţii acesteia, Hercule omori fără să 
vrea, pe feciorul de serviciu care vroia să-i 
toarne 'apă să se spele pe mâini. 

Cuprins de remuşcăre, parăsi numai decât 
palatul şi începu să rătăcească prin lume. 
De data aceasta însă fu însoţit de soţia sa 
Dejanira şi de fiul lor Hyllus, care era un co- 
pil în vârstă mică. 

(Sfârşitul în n-rul viitor) Vasile Stănoiu 

D000 ——— ` 


i) Silviu Nicoară, Casal V-a pri- 
mară şi Xitu'Nicoară, Clasa l-a pri- 
mară, Şcoala de bărţi No. 1,-Focşani. ! 

2) Maria Magdalena Gh. Rudoli, 


Clasa l-a primară, Şcoala de fete 
„Principile Carol“,-București. 

4) D-ra Sara F. Blumenzvaig, 
Clasa l-a primară, Şcoala de fete „S-ta 


Maria“,- București. 


5) Enescu D., loan, Clasa l-a pri- 
mară, Şcoala de băeţi No.110 „G. Adrian“, 
Bu.ureşti. 

6) Săndulescu D. |Manue', Clasa 
Il-a primară, Şcoala de băeţi No. 41, 
„Principele Carol“,- București. 

7) Popescu D. Eracle, Clasa IV-a 
primară Şcoala de băeţi No..1,-calafat. 
Jud. Doljiu. 

8) D-ra Goldelberg Marica, Clasa 
l-a primară, Şcoala «Instrucţiunea 
Goldiarb»,București, 


9) Ermil Perieţeanu, Clasa Ill-a 
primară, Şcoala de băeţi No. 4,-Braşov. 

10) D ra Katz Serafina, Clasa l-a 
primară, Şcoala Anglicană, Bucureşti, 

11) D-ra Melania Fiiderman, 
Clasa l-a prymară, Şcoala «Instrucţiunea 
Goldiarb,- Bucureşti. 


12) Moldoveanu M. Ioan, Clasa 
l-a primară, Şcoala de băeți No. 13 
«Poenărescu»>,-București. 


: PAG. 12 


i DIMINEATA COPIILOR 


FLOAREA SOARELUI 


ultă vreme trebue să se fi scurs 
de atunci, cine ştie câte 
veacuri au schimbat fața pă- 
mântului, că nici urmă, cât 
de mică, na mai rămas, nici 
un colţişor, nici un crisov cu 
foi îngălbenite, nici un colţ 
de piatră care să vorbească 
lumii despre vremurile acelea. Numai prin 
graiu s'a păstrat câte ceva din faptele acelor 
vremuri şi acum le povestesc bătrânii la gura 
sobei iarna, sau la umbra răcoroasă vara, le 
povestesc aşa ca întâmplări închipuite, fiind- 
că, toate, toate au trecut de mult în lumea 
fermecată a basmelor. 


Deacolo din lumea aceia uitată e şi poves- 
tea pe care vreau să v'o spun. Mi-a povestit'o 
într’o zi frumoasă de toamnă bunică-mea. Stă- 
team amândoi la umbra nucului în grădină şi 
să ne treacă vremea, rupsesem în două o 
floarea soarelui şi ciugulind cu degetele să- 
mânţa mare şi coaptă o spărgeam alene între 
dinţi vorbind despre câte şi mai câte. 

Măi nepoate—zise bunicu—tot mâncând 
la sămânță de asta, mi-adusei aminte de-o po- 
veste şi cu toate că nu mai esti la vârsta când 
te-adormeam în basme, am să ţi-o povestesc, 
poate o scrii cumva la gazetă. 

A fost odată, spune povestea, o împărăție 
mare și frumoasă pe care o stăpânea un îm- 
părat viteaz şi bun cum nu avea pereche pe 


de D. Const. Mereanu 


lume. Povestea spune mai departe că în ţara 
asta Dumnezeu par'că îşi pogoriîse harul său 
divin, că era aşa de îmbelşugată şi pământul 
atât de roditor, încât bucatele creşteau şi se 
coceau de câte două ori pe an, ba belşugul 
mergea până acolo, că mâna omului nu prea 
avea nevoe să muncească pământul. Se fă- 
ceau toate dela Dumnezeu dar oamenii, har- 
nici şi iubitori de frumos, lucrau aranjând cu 
gust ceiace rodea .pământul, încât în scurtă 
vreme întreaga împărăție ajunsese o grădină 
mănoasă şi minunată, scăldată de ape dulci 
şi răcoritoare de parcă raiul se mutase acolo. 
Pomii roditori îşi plecau crengile pline de 
fructe până la pământ. Flori cu miros îmbă- 
tător creşteau mândre în brazde nesfârşite, la- 
nurile cu grâne îşi înălţau spicurile mari până 
la înălţimea unui om şi pasări măiastre cântau 
cu triluri vesele fericirea acestui raiu pămân- 
tesc. 

Impăratul avea o fată frumoasă, dar ce fru- 
musețe crezi? — Toată minunea împărăției 
parcă îşi strânsese bogățiile în sufletul ei, al- 
bastrul cerului îşi luase culoarea din ochii ei. 
Parcă şi razele de soare se topiseră în părul 
auriu al fetei. Si era atât de simplă, de bună 
şi cuminte, încât pe drept o botezaseră supușii 
„Frumoasa fără de prihană“. 

Nu ştiu cum, dar parcă e un făcut ca nici- 
odată pacea şi fericirea să nu poată dăinui 
veşnic în nici un colţişor al pământului. Ani 


DIMINEAȚA COPIILU i eesețedeeeeieeaieiad00 0000 di 0oideiieeaeiiua PAG. 13 


dearândul trecuseră în linişte şi fericire şi 
Domnița Alina (aşa o chema pe fata Impăra- 
tului) crescuse mare şi frumoasă. Incepu- 
seră peţitori de prin toate ţările să vie cu plo- 
coane scumpe, căci cine n'ar fi vrut să fie gi- 
nerele unui împărat atât de mândru şi soţul 
unei Domniţe fără seamăn pe lume. Printre 
cei care cereau 'mâna Domniței se afla şi fe- 
ciorul unei vrăjitoare vestită în toată lumea 
prin fermecele şi cruzimile ei. Pe acesta Im- 
păratul îl isgoni dela curte ca pe cel mai de 
rând slujitor. De ciudă şi inimă rea, fiul vră- 
jitoarei îşi făcu seama aruncându-se în valu- 
rile mării. i 

Când a primit vestea morții; vrăjitoarea a 
urlat de durere, de s'au cutremurat toate peşte- 
rile din împărăţia ei, apele s'au tulburat până 
în adâncuri şi copacii şi-au scuturat frunzele. 
A plâns vrăjitoarea moartea feciorului ei zile 
şi săptămâni în şir, apoi adunându-și în jurul 
ei pe toţi demonii şi toate uneltele de vraje, a 
pornit ca vântul spre împărăţia fericită să se 
răzbune. 

Furişindu-se într'o noapte în iatacul Dom- 
niţei, o vrăji cu descântece meşteşugite zicân- 
du-i: 

„De azi în colo dorul să te sece după soarele 
cerului, cum mă seacă pe mine după soarele 
meu pe care mi l-aţi răpus. Zi şi noapte să n’ai 
odihnă, cum nici eu nu am şi să te topeşti ca 
ceara tânjind după soare, cum mă topesc eu 
după fiul meu. 


Numai atunci să-ţi capeţi odihnă, când soa- ` 


rele coborându-se din înaltul cerului, va primi 
să fie mirele tău“. 

Astfel grăind vrăjitoarea se subţie ca o ver- 
gea şi sbură pe horn pierzându-se în văzduh. 

De a doua zi jalea puse stăpânire în palatul 
Impăratului şi în întreaga ţară. 

Domnița cerea ne'ncetat să se coboare soa- 
rele din slăvi spunând că cu nimeni altul nu 
se va însoţi. Câţi curteni credincioşi nu se 
pierdură încercând să se sue până la soare cu 
aripi iucrate de ei în săptămâni şi luni de 
MUNCA LA 

Trecu aşa un an, când într'o zi Domnița fu- 
vişându-se din palat se duse la o bătrână vră- 

toare şi încărcând-o cu daruri scumpe, 0 ru- 
gá să-i facă o băutură care s'o preschimbe în 
pasăre. 

Cu doctoria vrăjitoarei se întoarse Domnița 
la palat şi a doua zi când soarele strălucea pe 
cerul limpede, biata copilă eşi pe balconul pa- 
latului şi cu ochii ţintă la soarele strălucitor 
bău doctoria vrăjită. Incet, încet îşi simţi cor- 

pul micşorându-se şi se trezi deodată uşoară 


din viaţa prietenului Haplea. 


į a, A a U pN PRODI 7 70 PPR CEIPV o 


şi mică. Băutura o schimbase într'o pasăre 
galbenă asemenea părului care altădată îi 
zădea în plete pe umeri. Ciripind trist îşi des- 


făcu aripile luându-și sborul către soare dar, 
vai, din înălţime se prăvăli pasărea Domniţă 
sdrobindu- se de pământ. 

„A doua zi, pe locul unde căzuse Domnița A- 
lina răsări o floare. Floarea crescu repede 
înălțându-şi tulpina sus, mai sus ca a tutu- 
ror florilor. Florile galbene stăteau drepte pri- 
vind către soare, dar razele puternice le păli- 
ră plecându- se în jos. Aşa se sfârşi Domnița 
Alina, iar floarei crescută pe mormântul ei i 
sa zis „Floarea Soarelui“. 


A apărut! A apărut! A apărut! 


HAPLEA 


LA BUCUREŞTI 


de MOŞ NAE 
EDIŢIA a Il-a 


„Haplea la București“ este un 
adevărat aibum, cu toate paginile mi. 
nunat ilustrate şi cuprinde cele mai 
frumoase și mai hazlii întâmplări 


shHaplea la Bucuresti" să nu 
lipsească din nici o casă. 
„Haplea la București" dis- 
trează şi înveseleşte atât pe copii, 
cât şi pe oamenii mari. 


Ann 


PAG. 


COCOȘUL VECINULUI (3 
SI GĂINA VECINEI 


— POVESTE POPULARĂ DELA SAŞII DIN ARDEAL — 


e n țăran avea un cocos care ştia tot fe- 


) lul de meşteşuguri, iar vecina lui avea 
o găină. 


Odată ţăranul îi zise  cocoşului: 

„Sboară până unde poţi şi adu-mi co- 

mori cât mai mari”! Atunci cocoşul sbură 

tocmai la palatul împărătesc, pătrunse în ca- 

mera de dormit a împăratului şi cântă în 
felul următor: 


„Cucurigu! 

Fi! fi! fil 

Impărăteasa stă în pat, 
impăratul stă sub pat“. 


Aceasta supără pe împărat şi porunci ca u- 
râciosul cocoş să fie băgat în ‘camera de se- 
cară, ceiace s'a şi făcut. Dar aci cocoşul înghiţi 
toată secara şi sbură prin fereastră afară, ia- 
răs la împărat şi cântă din nou: 


„Cucurigu! 
Fi! fi! fi! etc. 


Mânios, îmjăratul porunci din nou să fie 
închis cocosul, în camera cu bani de aramă. 
Neastâmpăratul cocoș înghiţi toţi banii de a- 
ramă şi apoi sbură la împărat şi cântă ca în- 
nainte. 

Acum îl închiseră în camera cu bani de ar- 
gint. Şi aci înghiţi toţi banii de argint. După 
aceia îl închiseră în camera cu bani de aur. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


vă 


"5 


inghiti reda şi ang acasă. Pe drum spre casă 
pierdu un ban de aramă, care căzu într'o Mo- 
cirlă. Incă de departe strigă stăpânului său: 

„Aşterne toate cearceafurile si păturile ce 
ai”! După ce ţăranul le aşternu, cocoşul le um- 
plu cu secară, cu banii de aramă, de argint şi 
de aur. 

Vecina omului nu mai putea de necaz. Do- 
rea să fie şi ea bogată. De aceia, întrebă pe 
vecinul cum a făcut el, că cocoşul i-a adus 
atâtea comori? Țăranul răspunse: „L-am bă- 
tut mereu!“ Femeia. îşi bătu şi ea găina zicân- 
du-i: „Sboară departe şi adu-mi şi mie atâtea 
comori câte a adus cocoşul vecinului!“ „Ai! 
răbdare, merg să caut“, îi răspunse găina. 

Tot sburând, ajunse până la mocirla, unde 
cocoşul pierdu banul de aramă. Fu tare mul- 
tumită că l-a văzut. Il înghiţi, împreună cu 
toată mocirla. După aceia, plecă legănându-se, 
cum era ea plină de noroi spre casă şi strigă 
de departe la femeie: „Aşterne repede cear- 
şafurile şi păturile că şi eu aduc comori!“ 

Femeia așternu repede, iar găina le umplu 
de noroi. In noroi se găsi doar singurul ban 
pe care îl pierduse cocoşul. Insă cocoşul, vă- 
zându-l, îi înghiţi zicându-i: E al meu, căci 
mie mi-a căzut în drum, iar noroiul este al 
vostru“. 

Femeia şi găina şi-au aplecat capul în jos şi 
n'au mai spus nimic de ruşinea păţită. 

In româneşte de Leny Alexandrescu 


Li 


DIMINEAȚA COPIILOR 


DE VORBĂ CU CITITORII 


M.B.-Comarnic. — Legenda margaretei“, trebuie scrisă 
ca o poveste spusă simplu, iarnu ca o compoziţie cu atâtea 
descrieri şi întlorituri de stil. Limba poveştilor e uşoară, 
şi simplă. Refä-o aşa cum îţi scriem şi trimite-o din nou. 

Cât despre poezia . Rugăminte“, în genul şi cu subiectul 
acesta am publicat o muiţime. 

Sf. V. R.-Vliaşca. — Poeziile „Zi de toamnă“ şi „Un 
suflet călător“, trimise de d ta, nu prea merg. In afară de 
rime nepotrivite («căldura-luna», <jale-zare». etc.). ideia nu 
e redată,bine şi ai versuri de umplutură. Apoi, expresiuni 
ca o armonizate murmuri“, nu sunt tocmai reuşite. 

S. Hor.-Craiova. — Din poeziile trimise de d-ta, am 
ales trei spre publicare. Mulţumiri pentru măgulitoarele 
sentimente ce ne exprimaţi. 

Puil. Sol.-Loco. — Am citit cu plăcere povestea scrisă 
„din imaginaţia d-tale“ şi am fost mulțumiți văzând că ai 
un scris bun şi că nu faci greşeli de ortografie şi de 
punctuație. 

Dacă munceşti înainte cu sârguință, suntem siguri că vei 
ajunge o bună scrintoare. Deocamdată însă iți spunem în 
interesul d-tale să ne laşi pe noi, cei mai bătrâni, să scriem 
poveşti, iar d-ta să continui a fi drăguța noastră cititoare. 

Gr. şi R. V.-Tulcea.—Da, zicem şi noi, să trăiască 
scumpa şi frumoasa noastră țară, însă când voim să ne 
exprimăm dragostea în versuri, trebuie ca versurile acestea 
să fie puternice şi frumoase. 

N, Fel.-Geoagiu. — Mică şi drăguță cititoare, caută să 
fii şi d-ta aşa cum ne spui despre „lonel* că e bun, ascu- 
Jtător şi sililor. Iţi va veni rândul să fii şi scriitoare. 

N. Tuc.-Galaţi. — „Trandafirul“. Dacă în loc a le orân- 
dui ca versuri, ai îi scris rândurile, aşa cum se scriu în 
proză, ai îi văzut că te ai înşelat crezând că „trandafirul“ 
d-tale este o poezie. 


PAG. 15 


POVEŞTI, SNOAVE, ANECDOTE, VERSURI 
CU DUH GĂSIȚI DIN BELŞUG IN; 


„BIBLIOTECA PENTRU TOŢI“ 


cea mai effină publicaţie. 
Au apărut până în prezent cica 1200 de mumera $ 
DE APROAPE 100 PAGINI 


Fiecare număr se vinde cu EEI 7 


Catalogul general se trimite gratís 
ia cerere de către: 


Edit, Libr. „Universala“ Alcalay & Co, 
București, Calea Victoriei 27 
De vânzare la toate Wbrăriile din fară. 


99009090000000000000900000900009000000 


Citiţi cu foţii: 


„Mitu Miţişor şi Sosoiu Sosolici* 


De vânzare la librării şi la chioşcari. 


QOCANAUCONSTONASESNNNGUTANENONOENNDNGAND: AGOTOLECUNNECNNSORNNEDEBENNACOSASNANPNRNOCSNNSTANOIN IN aRaaaoaoanaaanunar 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului lunar No. 29 


DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat 4 jocuri următorii ci- 


titori din nanu I. Mircea. 


BOTOŞANI; Nicu Văleeanu, Goru- 


CONSTANŢA: Lydia Rădulescu, 
Radu Măicănescu. 
CRAIOVA: Tonel şi Gabriela Meiu 


PROVINCIE 


ARAD: Pascu Tudorică si Voivo- 
dicean Valerica. 

BAZARGIC: Zezeta Hasmonay. 

BACĂU: Buium fancu. 

BAIMACLIA: Beriş Catz. 

BĂLȚI: Maria Popovici, Isac Moş- 
neatchi. 

BÂRLAD: ilvanciu Piti şi Supți- 
relu I, Traian S. Ionescu, Victor Ga- 
bor, Duţu Ciocoiu, Tulius şi Jean 
Davidovici, Aurel Goldştein. 

BISTRIŢA: Aurel Moldovanu. 


BRAŞOV: Leon Mircea Ballan. 
BRĂILA: Spriache  Traulos, Dra- 
gomirescu L. Mihail, Costăchescu 
N, Theodor, Teodor Revert. 
BUZĂU: Lenuta şi Aurica I. Măr- 
culescu, Puiu Rozenştein. 
BUZIASI: Folea Aurel. 
BUCECEA: Gin Learsy. 
COȚOFENI: Victor Gh. Ruescu. 
CĂMINEBASCA: Paris A. Nanoș. 
(CÂMPINA: Sandu Raiter. 
CHIŞINĂU: Penina Rozenhaput. 
CLUJ: Nicu Borza, Leon şi Vlăduţ 
Lupan. 


Paul $. Brădişţeanu, Sandy Eliezer. 
Mihai Teodoru. 

DĂRMĂNEȘTI: Mathilde Buful şi 
Sima  Enghelberg. 

DRĂGĂNEȘTI: Carmen Stetănes- 
cu, 

FOCŞANI: George Mintzer, Mari- 
ana I. Bubulac, Ştefănescu Sp. Du- 
done. 

GALAȚI: Rașela Schachter, Frida 
Cohn, Rozica Baruch, Coca C. Ca- 
nelles, Jean Kaufman, Alex şi Mar- 
cel Frisberg, Jean Geles, Jean Wein- 
veb, Lilliane Sonnenfeld, Izi Mayer, 


X 
, 


Or {I 
A a ză a 
Y 

4 

wA b 


b 


PAG. 16 .000000000.ooooooteeeeeoeeeoeeooooeeeeoeeeDI MINEATA COPIILOR 


Jean Făinaru. Aurel I. Vasiliu, Ío- 
nel Dudea, Peret şi Anuţa Grusman. 


GĂGENI: Fulvia şi Magdalena Fi- 
lipescu. 
GIURGIU: Lucia şi Elena G. Du- 


mitrescu, Stelescu Alexandru. } 

GOVORA: Mircea Dinescu, Dan și 
Ileana Preoţescu. . 

HUŞI: Iulian Koffler. 

IAŞI: Elizabeta Cănilă şi Vestaie 
Nat, Maier Carol. 

ISMAIL: Alex. N. Ciuntu. 


MILITARI: Huber Antoneta. 
NALBANT: Julieta şi Veronica 
Mateiescu. 


* NOUA- SULA: Gandelman Reve- 
ca; 
; ODOBEŞTI: Tonel M. Eisner. 


D OLTENIȚA: Nono Ofenheimer. 
4 CORHEIU: Moișe Averbuch. 


TEŞTI: Florica P. Niculescu. 


„> PIATRA-OLT: Aurel Ceciu. 


PLOEŞTI: Sanda Angelian, Gelu 
M. Demetrescu, Gabor N. Ramiro. 
PODUL-ILOAIEI: Roza, Israel şi 
Michel Rosenthal, 
PREDEAL: Emilia Tacu. 
R.-SĂRAT: Henriette Wertenştein. 
R.-VÂLCEA: Geta Gh. Popescu. 
ROMAN: Ketty L. Kopolovici, Mar- 
gareta Schwartz, Melico Rosenberg, 
Margareta Zelman. 
SĂLIȘTE: Nelly Marcu. 
SLATINA: Tanţa Ştefănescu-Isvo- 
ranu, Elena Massu-Floru. 
TG.-MUREŞ: Rodica Stanciu. 
TG.-OCNA: Tita Halperini. 
TG.-STĂNISEŞTI: Vasile 
drian, Adrian Gh. Sava . 


Gh. A- 


TULCEA: G. Maraloi. 
TURNU-MĂGURELE: Marin A. 
Iliescu. 

URZICENI: Nelly Mochi, Susy 


Rohrlich. 


Au deslega! 3 jocuri următorii ci- 
titori din 
PROVINCIE 


ALEXANDRIA: Simulescu C. 
hail. 

BACĂU: Mişu Goldştein. 

BAZARGIC: Geta Vasilescu. 

BĀRLAD: Kitzler M. Naum. 

BIBEŞTI: Florica Petrescu. 

BIVOLARI: Zucherman D, Zaha- 
ria Dan şi Abramovici M. 

BLAJ: Valerica Oltean. 

BRAILA : M. Blaunștein, 
Marian, Ionel Manaf. 

BREAZA: DINU Greculescu. 

BRASTAVĂȚ: Costică şi Sabin Po- 
pescu. 

BUSTENARI: Valentin Petrovici. 

CALARAŞI ţ  Rhea-Silvia Săndu- 
lescu, Licuţă Ionescu. 

CRAIOVA: N. Vivilian, Cornella 
Puţureanu. 

CHIŞINAU: Steluţa Bender. 

DOROHOI: (Const. T. Gheorghiu. 


lonescu 


Mi- 


+ FALTICENI: 
FOCŞANI: 
GALAȚI: 

Alterescu, 

lici. 
GIURGIU: 


Didy Bercovici. 

Rijea S. Candeletto. 
Preda 1. 
Elsa 


Deilig, Niţă Cotâr- 


Manu Dumitru. 


HERCULANE: Titi şi Tiţa Woira- 
roski. ' 

HUŞI: Pavel şi Tică Climescu. 

IAȘI: Gaspar Justin, Elena Pe- 
pescu. 

LIPOVA: Găvrilă-Petru. 

ORAȘTIE: Lepşi Simon Constan- 
tin, Lepşi Eugen Vartolomeu. 


PITEŞTI: 
Ciuraru. i 
PIATRA-NEAMŢ: Neuman Marco- 


Memy 


" vici. 


PLOESTI : Guttmann, 
Gheller. 
.R.-VALCEA: Mimi Ionescu. 
ROMAN: T. Froimovici. 
SAVENI: Cohn I. Rubin. 
SĂNICOLAUL-MARE : 
Mircea Demian. 
SILISTRA: Vlad Gh. “Vicotr. 
SOROCA: Vasile Th. Molceanov- 
sky. 
T. SEVERIN: Vasile Gh. Bratolo- 
veanu. 
Tg. OCNA: Mihail Mărcuşanu, La- 
zăr Dorina. 
TILEAGD: Ghiura Marius. 
VALENII DE MUNTE: Cernat Vi- 
orica. z 


Izi Tică 


Au deslegat două jocuri următorii 
cititori din 


PROVINCIE 
BUŞILA: Gleb Butuc. 


BOTOŞANI: Lică Margulies. 
BRAILA : Moritz Kender, Nistor 
Zuckermann, Ionel N. Ştefănescu, 


Iordăchescu S. Aurel. 

CAVARNA: Corneliu Periclie, Bă- 
descu Cristea. 

CÂMPINA: Jules Cazaban. 

COMARNIC: Marga şi Lucia Ber- 
tescu. 

COMRAT: Samuil 
Cantor. 

CRAIOVA: Truţă C. 
Stănescu Anghel, Lilly şi 
Dr. Caramatescu. 

COM. DITRAU: Lascu Mircea. 

FOCŞANI: Iolanda Nicoară. 

GALAȚI: Bernady Spisal, Raoul 
Goldenberg. 
éI AŞI: IC. Ionescu, E Brill. 

LEOVA: Musii Perper. 

LESPEZI: Moses Aron. 

ORADEA: Kovary Gheorghe. 

PLOEŞTI: ` Aurelia Diaconescu, 
Gigi şi Mişu Popescu, Nicu şi Gogu 
Stoica. k 

ROMAN: G. Floréscu. 

ŞIMLEUL-SILVANIE I: 
Ioan. 


Cantor, Iacob 


Alexandru, 
Adrienel 


Hoblea 


Gheorghe, Ilie 


Abramovici, Nicu ` 


Viorel şi 


T.-SEVERIN: Jon şi Dumitru Sto- 


: enescu. 


. Tg.-CARBUTEŞTFI -Gorj : 
şi Victor Bellu.. 


Au deslegat un joc, următorii ci- 
titori din 


Didina 


PROVINCIE 


ALBA-lulia: Cornel Crăciun. 
AZUGA: Patrichi C. Dan. 
BAICOI: Petre I. Giurea. 
-BÂRLAD: Beatrice Littmann. 
BEIUŞ: Mihalce Victor. 
BOTOȘANI: Lidia Segall. 
BRAILA: Radu D. Anghelide. 
CALAFAT: Popescu D Eracle. 
CAVARNA: Vasile P. Cârgil. 
CÂMPU-LUNG: Petre I. Giurcă. 
CERNAVODA: Dragomirescu Gh. 
CERNAUȚŢI: Ludvichi Pelepeţ. 
COSTEŞTI: Petre Gh. Farmatu. 
CRAIOV A: Bărbulescu N. Constan- 
tin. 


CHIŞINAU: Zovoicinschi Galina. 


Cuciuc Victor, Z. Săpunaru, Marcel 


Burduc. 

GALAŢI: Bibis Chiparissis, Vasi- 
lice Alexe, Şmaria Ioroslovzchi. 

IAŞI: N. Crăciunescu, Cecile Abra- 
movici, C. Ionescu. 

ISMAIL: Asmarandei N. 

MARCULEȘTI: Landau Leova. 

MORENI : Novak Frânz, Vlădescu 
C. Nicolae. 

ORAVIȚA: Bălan Ion (Dincă). 

RÂâMNICU-SARAT: Marioara şi 
Vitica Tănăsescu. 

SIRET: loan Bodnar. 

SLATINA: Petru Piele 

T.-SEVERIN: Theodor 
teanu. 

TECUCI: Dumitra C. Căpraru. 

Tg.-OCNA: H. Marcusohn. 

TIMISOARA: Iosif T. Partan. 

Tulcea Gr. şi Radu Vasiliu. 

URZICENI: Leon luster. 

VARNICENI: Drobot Iulia. 


PREMIAȚII 


Prin tragerea la sorți au obţinut 
premii următorii deslegători: 


I, Carol Lazarovici, Bucureşti, 
II. Duţu Ciocoiu, Bârlad. 

III. Maria Șerbănescu, Bucureşti. 
IV. Lydia Rădulescu, Constanţa. 
V, Otilia Ionescu, Bucureşti. 


Broş- 


- Premiaţii din provincie sun, ru- 
gati să ne trimeată adresele com- 
plecte spre a li se expedia p: emine. 
Premiații din Capitală se vos pre- 
zenta la redacție între o7e:ie 9-12 
dimineaţa sau 4—7 după amiază. 


Atelierele „ADEVERUL“, S. A. 


m, 


CSO] TSL, Q DASO 
acot ore ae Se MA 


LEI 5 


S| 
= 
þa 
LJ 
Re 
A 


"a prin 


ragă, nu mai putem sbu 


q 


d d 


3 os 


JCN SIRA, 
Saabe desene 


PAG. 2 


DIMINEATA CUPIILUR 


9 


IARĂȘI SCRISORI GREŞIT SCRISE 


Un cititor — nu-i dăm numele şi nici n'ară- 
tăm localitatea de unde scrie — ne trimite 
spre publicare o anecdotă, însoţită de rându- 
rile următoare: 

Cu onoare vă înaintez următoarea anec- 
todă, fiind cetitor al revistei, cu deosebită sti- 
mă vă rog a publica în rubricele revistei cele 
ce urmează. 

Incheie scriind: „Cu oarecare stimă vă sa- 
lut şi rămân la dispoziţia d-voastră“. 

Cititorul nostru a greşit în prima parte, care 
cuprinde cuvinte de prisos şi nu e clară, şi în 
partea a doua a scrisorii sale. 


CUM AR FI CORECT 


Ar fi fost bine ca prima parte a scrisorii de 
mai sus să fie scrisă în felul următor: 

„Fiind un cititor al revistei, am onoarea să 
vă trimit anecdota (nu anectoda“) de mai jos, 
cu rugămintea de a o publica“. 

E mai scurt, dar se înţelege numai decât 
despre ce este vorba. 

Greşită este de asemenea încheierea. După 
ce bunul nostru cititor ne spune în partea 
primă a scrisorii că ne înaintează anecdota 
„cu deosebită stimă“ şi după ce la sfârşit ne 
asigură că „rămâne la dispoziţia noastră“, 
ceeace înseamnă că nu e deloc supărat pe noi, 
scrie că „ne salută cu oarecare (?!) stimă“. 

Ar fi trebuit să scrie că ne salută sau „cu 
deosebită stimă“, sau „cu toată stima“ sau 
măcar „cu stimă“, dar nu se scrie nici odată 
„cu oarecare stimă“. Cel mult, poţi scrie aşa 
când eşti supărat pe cineva sau când vrei să-l 
jigneşti, ceeace, suntem siguri, n'a fost de loc 
în gândul cititorului nostru. 


INCĂ UN EXEMPLU 


Un alt cititor îşi încheie scrisoarea cu pro- 
poziţiunea ce urmează: „Rog, primiţi salută- 
rile deosebitei mele stime“. 

Este bine şi corect? Par'că văd că unii citi- 
tori vor rămâne cam nedumeriţi. Alţii, poate, 
îşi vor zice că propoziţiunea de mai sus este 
bine şi corect scrisă. 

Cu toate acestea, nu este tocmai bine și co- 


TOATE și AMESTECATE 


rect. Nu-i scrii cuiva să primească „salutărle 
stimei“ (fie această stimă şi „deosebită“). Sau 
îi scrii „rog, primiţi satutările mele“, gau, 
dacă vrei să întrebuinţezi cuvântul „stimă“, 
atunci trebue să scrii: „Rog, primiţi asigura- 
rea stimei mele“ sau „expresiunea stimei 
mele“. 

Insă, dacă ţii să fie şi „salutări“ şi „stimă”, 
în cazul acesta scrii în felul următor: „Vă sa- 
lut cu stimă“ sau „cu toată stima“. 


LITERATURĂ ŞI ADEVĂR 


Cititorul nostru L. H. din Capitală ne scrie 
că în zilele acestea a citit o carte literară 
franceză. şi doreşte să ştie dacă datele ce dă 
despre anumite localităţi sunt exacte şi, de 
asemenea, dacă sunt adevărate cele ce scrie 
despre unele persoane de seamă din zilele 
noastre. 

Să ne înţelegem. Dacă autorul descrie, ară- 
tând aşa cum sunt astăzi, anumite ţări sau 
ţinuturi, desigur că e obligat să dea descrieri 
exacte şi adevărate. 

Tot aşa, dacă spune ceva precisdin viaţa sau 
din faptele persoanelor cari au trăit sau tră- 
esc şi în zilele noastre, trebue ca spusele a- 
cestea să fe adevărate. 

Insă, în genere, la o scriere literară — fie o 
nuvelă, o poveste sau un roman — nici nu se 
pune întrebarea dacă cele povestite s'au în- 
tâmplat sau nu. La asemenea scrieri nu se 
cere ca faptul să fie adevărat, ci se cere ca să 
fie scris în mod frumos şi atrăgător pentru 
cititori. 

Aceasta e una din marile deosebiri între o 
scriere istorică, dela care se cere adevărul şi 
o scriere literară, dela care nu se cere decât să 
fie bine şi frumos scrisă. 


Fuga, fuga tofi să dafi 
Noua carte cumpărafi 
Care-i „MIŢU MITIŞOR 
şi SOSOIU SOSOLICI“ 

De MOS NAE e făcută 
Şi-i frumoasă, ne’ntrecută, 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI.—Str. CONST. MILLE (Sărindar) 7, parter.—TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 


' ' 6 LUNI 100 ,„ 


27 Octombrie 1929 — No. 298 


-... 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Director : N. BATZARIA 


200 LEI 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


YYTYVYYVYVYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYI 


FLORI 


Si trec norii de cenușe, 

Peste casele din sat; 

Boare rece sa lăsat — 

Și — plăpândă — o brânduşe 


Din grădină de la mine, 
M'a 'ntrebat: „Vara, când vine?” 
Crinul alb de pe-o alee, 
Sa 'nclinat când am trecut — 


Si, de brumă răsbătut, 

Vrea ca floarea-i să mi-o dee, 
So păstrez neofilită, 

Vecinic dulce, "'ntinerită. 


M'a "'ntrebat și trandafirul, 
Mă 'ntrebară multe flori — 


YY 


DE TOAMNĂ 


Toate prinse de fiori 
Când le 'mlădie zefirul: 


„Domnişoară, domnişoară... 
„Unde-i scumpa primăvară?” 
De durerea lor, pătrunsă — 
Le-am răspuns: „Frumoase 
flori, 


Nu vă 'nspăimântați de nori, 
Nici de vânt; căci e ajunsă 
Iarna, iară după-aceia... 

Vă va înfrunzi aleia... 


Si veți fi ca azi, frumoase — 
Poate chiar ceva mai mult; 
Eu, de glasu-vă ascult: 

Vă voiu face iar mănoase, 


Când frumoasa primăvară 
Va şopti prin dumbrăvioară!" A 


Florile, cu voioșie 


Au plâns mult de bucurie. 


Olga Duţescu 


—————— DOO kO 


SE DUC COCORII.. 


In. zori de zi, în zare, 
Când soarele răsare, 

Un mic cârd de cocoare, 
Se zărește 'n depărtare... 


Se duc cocorii, dragi copii, 
In alte țări mai calde, 
Spre a veni cu bucurii, 
Din (ara cu smaralde... 
Constant Cosma 


——— omk =o 


PAG. 4  0000000000000000000000000000000000000000000eDI MINEAȚA COPIILOR 


NICUŞOR 


icuşor, un copilaş cu păr blond 
ce-i cădea în plete, ar îi fost 
fericirea părinţilor lui, dacă 
n'ar fi avut urâtul obiceiv 
de-a râde de răul altuia. 

Şi nu o singură dată a fost 
Nicuşor certat din astă pri- 
cină, dar toată vorba era de 

prisos. Nu înţelegea copilul ce e suferinţa şi 
i se părea tare hazlie. 

Dacă prietenul lui a căzut pe ghiaţă şi şi-a 
rupt piciorul, Nicuşor a râs, dacă tata mare a 
schiopătat, copilul iar s'a bucurat şi aşa cu 
toţi. 

Nu era chip să înţeleagă cât supără şi cât 
rău fac veselia lui, celui ce suferă. 

Chiar de căţeluşul lui iubit şi-a bătut joc 
când l-a văzut cu capul spart. 


Vroia să-i arunce o nucă în gaura de unde 
curgea sângele şiroae. 

Mama sa supărat rău de tot şi o |durea 
inima că Nicuşor are aşa un suflet rău. 

Cu toate acestea, mama se cam înşela. Co- 
pilul nu era atât de nemilos cum părea. 


Nu-l duruse însă nici odată nimica şi nu 
putea pricepe durerea altuia. 

Dovada că mama n'avusese dreptate, a ve- 
nit foarte curând şi iată cum sa întâmplat: 

Se dusese Nicuşor cu părinţii lui şi cu alţi 
prieteni într'o excursie în pădure. Copilul a- 
lerga zburdând înaintea tuturora. Şi atât se 
depărtă Nicuşor de ai lui, până nu le mai 
auzi nici glasul. 

„Ia să-i speriu puţin”, se gândi şi în goană 
se afundă în desişul pădurei. Se jucă Nicuşor 
cât se jucă, dar deodată băgă de seamă că 
înoptează. 

Atunci începu să strige în toate părţile, dar 
nu-i răspundea decât ecoul din pădure. Copi- 
lul nu recunoscu că-i chiar glasul lui şi fiind 
că nu era nici al mamii, nici al tatii, îi fu 
frică şi se porni să- caute singur în tăcere. 

Curând însă, obosi şi fiindcă îl cam strân- 
geau şi ghetele, se desculţă ca să umble mai 
uşor. 

Nici nu făcu doi paşi şi un spin îi intră în 
picior. De durere, Nicuşor ţipa ca din gură de 


DIMINEAȚA COPII LO R'0000000000000000000000000000000000000000e0ee PAG. 5 


şarpe şi la fiecare răspuns al ecoului se înfri- 
coşa mai rău. 

Piciorul se umila, de nu mai era chip să-l 
miște, iar întunericul pădurei şi oboseala îl 
făcură să adoarmă pe frunzele ruginite. Şi 
cum îl fură somnul, i se arătă în vis un moş- 
neguţ mic, mic şi cu barba mare cât o mă- 
tură. 

In mână avea un toiag gros şi cu el lovea 
copilul peste piciorul bolnav. 

La strigătele de durere, moșneagul râdea, 

de i se vedeau două şiruri de dinţi mari ca 
nişte lopeţi. 

„Cum poţi râde când pe mine mă doare așa 

de rău, moşule?, îl întrebă copilul plângând”. 

— „Dece să nu mă bucur, copile, îmi place 
aşa de mult să văd cum îţi curg lacrămile, 
iar piciorul'tău umflat e foarte caraghios”. 

— „Vai, câtă răutate e în sufletul tău!” zise 
Nicuşor şi nu mai ştia cum să-şi ascundă pi- 
ciorul de loviturile lui. Spre norocul lui veni 
însă şi o mătușică. 

Păru-i era alb ca zăpada şi se sprijinea în 
două cârje. 

— Doamne, gândi Nicuşor, au să-mi sfarme 
piciorul şi începu să plângă mai tare. 

Baba însă, se apropie tiptil de obrajii lui, îi 

şterse lacrămile, îl mângâe uşurel, apoi pe 
nesimţite îi scoase spinul din picior. 

„Cine eşti tu de-mi faci atâta bine? 

Mângâerile tale mă uşurează aşa de mult, 
acum când sufăr!” 

— „Eu sunt Mila, spuse băbuţa, ai văzut 
câtă nevoe are de mine, suferinţa? 

Moşneagul care râdea era Batjocura. A venit 


CumBPUNRRAINRSAUDRREDENIR INRAHBRRUBDA PENA RNOVENBOUABRA Bano 59330 WRnamutie SOSPNNAR peasan omenunananasvsaanunnanuae . i 


Premiaţii la concursul societății „TINERIMEA ROMANĂ“ 
dela şcolile primare din toată ţara 


BĂEŢI 
PREMIUL |: Mănciulescu Dinu, şc. prim. No. 5, Buc. 
PR li: Radovici Virgil, şc. prim. No. 4, Buc. 
39 lll: Burlea Tudor, şc. prim. No. 5, Buc. 


Menţionaţi: Lăzărescu Eug. Şc. 5, Dimitriade Gh. Şc. 5. 
Rosu Aug. Şc. Ciucea, Papazian I. |Şc. 2€, Bolintineanu M. 


Şc. 4, Dinulescu Cr. Şc. 20 şi Popescu J. Rucar-Muscel. 


să te pedepsească, el n'are ce căuta la durere. 
Aici e locul meu”. 

— „Ai dreptate, bătrânico, răspunse Nicu- 
şor, şi pe dinaintea ochilor îi trecu căţeluşul 
cu capul spart, tata mare şi suferinţa tutu- 
rora de care râsese... 


De acum am să fiu şi eu ca tine, îţi mulţu- 
mesc că ai venit şi n'am să te uit niciodată”. 
Când termină vorba, bába dispăru şi copilul 
se simţi ridicat cu grijă de jos. 
Omul trimes de tatăl lui îl găsise şi-l ducea 
acasă. 
De atunci Nicuşor s'a schimbat cu totul... 
Nimeni nu ştie dece şi cum, dar mama mul- 
Lă PEP vr ur PERERA PENG 
tumeşște zilnic Domnüfüi Că & strecurat milă, 
în sufletul copilul ei. Ii AU LE 
(] AY i Mona Rădulescu 


Ae 


eati ser A 


DOMNIŞOARE 


PREMIUL |: Tânăsescu A, şc. prim. No. 30, Buc. 

> li: lorgu Fiorica, şc. prim. No. 17, Buc. 

99 IM: Bădulescu Anca, şc. prim. No. 3, Buc. 

Menţionate : Pruncu M. 3, B., Ranga I. 17 B., Grancea 

P. din Bogdăneşti-Fălciu, Popescu V. 30 B., Bendean M. 
din Ciucea şi Coraviu J. 26 B 


Concursul s'a ţinut în ziua de 6 Octombri : 1929, ìn localul soc. „TINERIMEA ROMÂNĂ“ 


i 


PAG. 6 0000ot000000000000e 


DIMINEATA COPIILOR 


FRUMOASA 


vei să ne spui povestea, unchiule ? 
— Care poveste, copii ? 
— Aceia cu... cu... frumoasa din pă- 
dure, unchiule. 
— Dar, parcă vam spus-o aseară... 
Nu, unehiule, că noi am adormit. 
- Aveţi dreptate. V'o spun, dacă îmi făgă- 
duiţi că nu vă mai ţineţi de pozne. 
Iti tfăgăduim, unchiule. 
ki bine, să vă povestesc... A fost odată, e 
mult de atunci, o domniţă nemaipomenit de 
frumoasă... Tatăl ei era împărat şi faima lui 
trecuse peste mări şi ţări... Dar pe cât de vi- 
teaz, pe atât de mândru era. Astfel, îşi pusese 
în gând să-şi dea fata numai celui mai vred- 
nic fiu de stăpânitor, care pe deasupra să fie 
şi cel mai bogat din lume... Şi se jurase să n'o 
dea altuia, în ruptul capului... 

— Aşa, unchiule ! 

— Da, copii... Se întâmplă însă, că veni la 
curtea lui un ghicitor, ca să-i ghicească vii- 
torul. Printre altele, ghicitorul povesti că dom- 
nita va deveni soţia unui tânăr sărac lipit pă- 
mântului. Impăratul se hotărâ numaidecât s'o 
închidă întrun palat de nepătruns — departe 
de oameni. Deaceea, puse pe supuşi să-i zi- 
dească în fundul unei păduri dese un palat 
atât de înalt, că acoperişul aproape atingea no- 
rii şi înconjurat de ziduri groase cu turnuri 
de pază din loc în loc. Şi aci, la ultimul cat, în 
odăi cu fiare la ferestre, sta închisă domniţa.. 


DIN PADURE 


— Şi nu-i era frică, unchiule ? 

— Ba da ! Ce să facă ? Aşa voia împăratul: 
nimeni să nu poată ajunge la dânsa şi nici 
ca să nu vadă pe nimeni, afară de câteva sluj- 
nice, care să îngrijească de curăţenie şi mân- 
care... 

In vremea aceasta, un tânăr sărac, Sir, 
doar cu ce avea pe el şi cu traista în spate, 
porni în lume să-şi caute norocul. Pe câmp, 
în drumul lui, zări o blană de urs jupuită, ui- 
tată de cine şţie cine. Obosit de mers, se trânti 
jos şi se învăli cu blana. După un timp, ador- 
mi greu. Un vultur sbura tocmai atunci în 
văzduh; deodată; se cobori, prinse de un ca- 
păt în ghiare blana de urs, în care se afla tâ- 
nărul sărac şi apoi se ridică iar. Şi sbură cu 
Sir fără întrerupere zile şi nopţi spre palatul 
din fundul pădurii... Insfârsit ajunse, ocoli îm- 
prejurimile de mai multe ori şi îl lăsă pe aco- 
peris. 

De spaimă şi de foame, tânărul începu să se 
tângue. Domnița, atrasă de plânsete, veni câtre 
el întrun suflet. Il găsi întins: sleit de puteri, 
leşinase. Ea îl frecă cu apă, dar tot nu se tre- 
zi; în urmă îl târâ cum putu la dânsa în o0- 
daie. Ii dădu câteva leacuri şi Sir deschise 

ochii. Neștiind pe cine are în faţa lui, o între- 
bă speriat: 

„Cine eşti tu ? 

— Domnița Diana, răspunse ea blând. Sluj- 
nicile însă îmi zic „Frumoasa din pădure.“ 


Sathan 


DIMINEAȚĂ COPIILOR e00006000000000000000000000000000000000000e+ PÁG. ? 


Te-am găsit leşinat pe acoperiş şi te-am adus 
aici. 

Abia ascultă Sir acestea şi căzu întrun somn 
adânc, dar întăritor. Şi când se trezi după 
mai multe ceasuri, era din nou zdravăn... 

In curând, se împrieteniră. Stăteau de vor- 
pă ceasuri întregi şi nici acum nu se dumireau 
încă de întâmplarea cu vulturul. La prânz şi 
seara, când slujnicile intrau pentru dereticat şi 
pregătit de-ale mâncării, domniţa îl ascundea 
într'o odaie alăturată, iar după plecarea lor îl 
chema înapoi şi se ospătau împreună. 

Plăcându-se unul altuia, sau hotărât să se 


căsătorească. Şi aşa au făcut. Acum, la ivirea 
slujnicilor, domniţa nu-l mai ascundea. Vă- 
zând pe un străin în odaia stăpănei lor, ele 
vestiră pe împărat, care sosi în grabă. Domnița 
şi Sir îngenunchiară înaintea lui şi mărturi- 
siră totul. 

-— Şi impăratul i-a iertat, unchiule ? 

—- Aveţi. răbdare... Da, sa înduioşat şi i-a 
iertat. Apoi nici nu putea altfel: Cel de Sus a 
voit aşa.. Se înţelege lesne ce-a urmat... Im- 
păratul i-a luat cu dânsul şi s'a făcut o nuntă, 
care a ţinut un an în şir... 

Dodel Tanentzapif 


DENNUARICDaRN Bau Ra0 ID NaDa5NaD a: GENAVAGDMMNANUSTUCQEDAENNTINAANCOLNERSPNANNNANACANSEHUPNLNANA= ra 9RODBBOBRERURM 


CE A PĂŢIT CĂŢELUL MEU 


Dragii mei, juraţi cu toții, 
Că atât cât veţi trăi, 

Câini, pisici voi wo să bateţi, 
Ci frumos veţi îngriji. 


Cum să scriu, că tremur încă 
Despre cele ce-am văzul, 
Că sunt oameni răi ca fiare, 
Pân'acuma n'am crezul. 


Nu e mult de când Mimicu 
Un căţel mi-a dăruit. 
Negru tot, c'o pată albă 
Si deștept, nam pomenit. 


Bun prieten cu copiii, 

Ca să muște, nici nu știe, 
Cum îl chemi, aleargă 'ndată, 
Latră doar de bucurie. 


Și se gudură şi sare, 

Ca s'o lingă mâna-ți cere, 
Să te joci, să stai cu dânsul. 
Zău, că-ți face chiar plăcere. 


Păru-i negru străluceşte, 
Insă ochii de-i privești, 
Vezi că-i sincer, cu credință, 


Care suflet bun ghicești. AADAAMAMAAAN 


Dar nu ştiu de pân'atuncea 
Să trăiască e lăsat, 

Căci nu știți ce grozăvie 
Mai alaltăeri sa întâmplat. 


O vecină rea la suflet, 

Dar mai rea decât o fiară, 
Mi l-a prins pe biet cățelul, 
Când era pe stradă-afară. 


Cum îl cheamă? Nu spun astăzi Și fugind cu el în casa-i, 
Căci de-ucuma mă gândesc 
Ca de Sfântul Nicolae 

Pe voi toți să vă poftesc. 


L-a bătut, l-a chinuit, 
l-a umplut un ochiu cu sânge 
Sun picior i-a schilodit. 


Vreau să facem, cum făcurăm L-am cules ca mort aproape, 
Cu frumosul Bombonel, 
Ca să aibe naş sau naşe 
Si micuțul meu căţel. 


Am crezut chiar co să moară, 
Dar de grab'am mers cu dânsul, 
La şcoala veterinară. 


Cred că scapă, că nu-l pierdem, 
insă plânge şi tot geme: 

Dacă vede băț în mână, 
Tremură şi rău se teme. 

Vai, ce răi sunt unii oameni! 
Noi ca dânşii să nu fim, 

Ci de bietele-animale 

Cât mai bine săngrijim. 


paria 
AE 


AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA 


In numărul viitor vom începe publicarea unui nou 
Dacă-l cerţi sau dacă-l mângăi, şi foarte frumos concurs de desen. 


De-o potrivă te iubeşte, 
De te superi, el, drăguțul, 
Să te 'mpace se căznește. 


Concursul va consta din trei probe, cari vor apare în 
trei numere consecutive. 
De fiecare dată vom da şi explicaţiile necesare. 


PAG. 8 | 00004 oo DIMINEATA COPIILOR 


| 
- 
AN 
LIIN RSE 
Auzind aşa păstorul, Dar zărind pe urmă sacul, Glon{ răspunde: „Fie-ţi milă, 
Din cântatu-i se oprește. Il dezleagă pâr’ zici trei. Dă-mi o mână de-ajutor, ; 
„Oare cine strigă-aicea?” Vede 'n sac că e un tânăr Vrea boerul să mă 'nece, | 
Imprejuru-i tot priveşte. Şi-l întreabă: „Spune, ce-i?“. Fiindcă nu vreau să mă 'nsor. | 
4 y: A i | í 
AVA OV A I aN 2 4 
Pe za e 
> 


„Nu vreau fata-i de nevastă, Stă mirat şi 'ntreabă omul: — Ei, nu vreau şi pace bună, 
Știu că-i tânără, frumoasă „Nu cumva, măi, ești scrântit? Nu vreau fată de boer, 

Şi bogată, cum nu-i alta, Să nu vrei așa nevastă, lau pe Rada lui Nătângu, 
Dar de astea nici nu-mi pasă’. Zău, că nu sa pomenit. Dacă scap, mă duc so cer“,