Thomas Harris — Cari Mora

Viriual-project.eu 


THOMAS HARRIS 


CARI MORA 


Original: Cari Mora (2019) 


Traducere din limba engleză și note de: 


GABRIERL STOIAN 


virtual-project.eu 


VP - 


2 


CAPITOLUL UNU 


Doi bărbaţi discutând la miez de noapte. Se află la 1 664 de 
kilometri depărtare unul de celălalt. jumătate din faţa fiecăruia 
este luminată de ecranul telefonului mobil. Sunt două jumătăți 
de chip care discută pe întuneric. 

— Pot să ajung la casa în care spui că este. Povestește-mi 
restul, Jesus. 

Răspunsul se aude slab printre pârâituri parazitare. 

— Mi-ai plătit un sfert din cât mi-ai promis. Puf-puf. Trimite-mi 
restul de bani. Trimite-mi-i! 

Puf-purf. 

— Jesus, dacă aflu ce vreau să aflu fără ajutorul tău, n-o să 
capeți niciodată nimic de la mine. 

— Asta e mai adevărat decât îţi dai seama. E cel mai adevărat 
lucru pe care l-ai rostit în viața ta. Puf-puf. Ce vrei tu stă pe 
cincizeci de kilograme de Semtex!... dacă îl găsești fără ajutorul 
meu, o să ajungi praf și pulbere pe Lună. 

— Jesus, braţul meu e lung. 

— N-o să mă ajungă tocmai de pe Lună, Hans-Pedro. 

— Mă cheamă Hans-Peter, și știi asta. 

— Ţi-ai pune mâna pe cocoșel? dacă ai avea braţul îndeajuns 
de lung? Asta voiai să spui? N-am nevoie de informaţii personale 
de la tine. Hai să nu mai pierdem vremea. Trimite-mi banii. 

Legătura se întrerupe. Ambii bărbaţi rămân cu privirile 
îndreptate spre beznă. 

Hans-Peter Schneider stă pe patul de la bordul vasului său 
lung, vopsit în negru, în largul coastei insulei Key Largo. Ascultă 
o femeie care suspină în cabina de la pupa. Imită suspinele ei. 
Se pricepe să imite. Din gura lui se aude vocea mamei lui, care 
strigă numele femeii care plânge: 

— Karla. Karla. De ce plângi, copila mea dulce? A fost doar un 
vis. 

In întuneric, disperată, femeia este păcălită o clipă, apoi 
reîncepe să plângă amarnic cu lacrimi. 


1 Exploziv plastic, folosit pentru demolări și anumite aplicații militare. 
? Joc de cuvinte intraductibil, peter însemnând și cocoșel, organ sexual masculin. 
VP-3 


Sunetul scos de o femeie care plânge este muzică pentru 

Hans-Peter; asta îl alină, astfel că adoarme la loc. 
e 

În Barranquilla, Columbia, Jesús Villarreal îngăduie șuieratului 
aparatului de respirat să îl calmeze. Inspiră oxigen prin mască. 
In întunericul obișnuit al rezervei aude un om care cere ajutorul 
Domnului, strigând: 

— Jesus! 

Jesus Villarreal șoptește spre beznă: 

— Sper că Dumnezeu o să te audă la fel de bine ca mine, 
amice. Dar am îndoieli. 

Jesus Villarreal solicită informaţii prin telefonul lui pe cartelă și 
obţine numărul unui studio de dans din Barranquilla. Işi scoate 
masca de oxigen pentru a putea vorbi. 

— Nu, nu mă interesează să învăţ să dansez, spune el în 
telefon. Vreau să discut cu Don Ernesto. Sigur îl cunoști. 
Menţionează numele meu și o să înțeleagă. 

Puf-purf. 


VP -4 


CAPITOLUL DOI 


Ambarcaţiunea lui Hans-Peter Schneider alunecă foarte lent 
prin dreptul casei masive din Golful Biscayne, iar apa clipocește 
de-a lungul cocii ei. 

Folosind un binoclu, Hans-Peter o urmărește pe Cari Mora, în 
vârstă de douăzeci și cinci de ani, cum se întinde pe terasă în 
pantaloni de pijama și un top, în primele raze de soare ale 
dimineţii. 

— Dumnezeule! face el. 

Dinţii canini ai lui Hans-Peter sunt cam lungi, și au în ei inserții 
de argint care se văd când zâmbește. 

E înalt și are pielea deschisă la culoare, fără pic de păr. Cum 
genele îi lipsesc, pleoapele îi ating lentilele binoclului, lăsând 
urme de grăsime. Șterge ocularele cu o batistă din pânză moale. 

Felix, agentul casei, stă în spatele lui pe ambarcaţiune. 

— Ea este. Îngrijitoarea, spune Felix. Cunoaște casa mai bine 
decât oricine și poate rezolva lucrurile. Află totul despre casă de 
la ea și apoi o s-o dau afară pe isteata asta, înainte să apuce să 
vadă ceva ce nu trebuie să vadă. Te-ar putea ajuta să 
economisești ceva timp. 

— Timp, a spus Hans-Peter. Timpul. Cât mai e valabilă 
autorizaţia? 

— Tipul care a închiriat casa filmează acum reclame. Permisul 
lui mai e valabil încă două săptămâni. 

— Felix, aș vrea să-mi dai o cheie pentru casa aceea, spune 
Hans-Peter cu accent german. Vreau cheia chiar astăzi. 

— Dacă intri acolo și se întâmplă ceva, după ce ai folosit cheia 
mea, vor ști că eu am fost implicat. La fel ca 0.J.5 - dacă 
folosești cheia mea, se va afla că e vorba de mine. Felix râde 
singur. Ascultă-mă, te rog, o să mă duc chiar azi la cel care a 
închiriat casa și-o să-i cer să o scoată din nou la vânzare. 
Trebuie să o vezi la lumina zilei, cu martori. Trebuie să știi că e 
ca dracu' acolo. Am trecut prin patru îngrijitoare până să ajung 
la asta. Este singura care nu se teme de ce-i acolo. 


3 Aluzie la cazul O.J. Simpson, renumit baschetbalist american, care a fost acuzat că 
și-a ucis fosta soție și a fost achitat după un îndelungat proces. 


VP-5 


— Felix, du-te la cel care a dat casa cu chirie. Oferă-i bani. Cel 
mult zece mii de dolari. Dar acum dă-mi o cheie, altfel te arunc 
din barcă în cinci minute. 

— Dacă îi faci vreun rău, muierea aia nu te poate ajuta, spune 
Felix. Acolo doarme. E obligată de asigurarea contra incendiilor. 
In timpul zilei lucrează câteodată în alte locuri. Așteaptă și du-te 
acolo ziua. 

— Mă duc doar să arunc o privire. Nici nu-și va da seama că 
am pătruns în casă. 

Hans-Peter o examinează pe Cari prin binoclu. Stă pe vârfurile 
picioarelor și umple un dispozitiv cu hrană pentru păsări. Ar fi 
păcat să o lichideze. Cu cicatricele ei interesante, ar putea 
căpăta o groază de bani pe ea. Probabil o sută de mii de dolari - 
adică 35 433 184 de ouguya în Mauritania -, de la Clubul Acroto 
Grotto Sump din Nouakchott. Dar asta doar cât timp are toate 
membrele și nu are tatuaje. Dacă un cumpărător ar cere 
anumite modificări, având în vedere munca depusă, suma ar fi 
mult mai mare. O sută cincizeci de mii de dolari. Mărunţiș! În 
casa aceea se aflau între douăzeci și cinci și treizeci de milioane 
de dolari. 

In arbustul de frangipani“ aflat alături de terasă, o pasăre- 
pisică” a scos un cântec pe care îl învățase în Pădurea Norilor 
din Columbia, după care îl adusese în nord, la Miami Beach. 

Cari Mora a recunoscut chemarea specifică unei păsări ce se 
numea solitar andin€ și trăia la două mii patru sute de kilometri 
depărtare de acel loc. Pasărea-pisică a cântat cu mare 
entuziasm. Cari a zâmbit și s-a oprit pentru a asculta încă o dată 
cântecul pe care îl știa din copilărie. A scos un fluierat către 
pasăre. Pasărea a răspuns cu un fluierat. Cari a intrat în casă. 

Aflat pe ambarcaţiune, Hans-Peter a întins mâna pentru a 
primi cheia. Felix i-a pus-o în palmă fără să îl atingă. 

— Ușile au alarme, a precizat Felix. Însă ușa de la solar e 
defectă până când vom furniza câteva componente. Se află în 
partea sudică a casei. N-ai niște șperacle? Pentru numele lui 


4 Arbust numit și plumeria, cu flori foarte frumos mirositoare, folosite pentru 
realizarea de parfumuri scumpe. 

> Catbird este o denumire comună pentru mai multe specii de păsări cântătoare, din 
genuri diferite, care au în comun faptul că emit sunete asemănătoare mieunatului 
unei pisici. 

6 Nume științific: Myadestes ralloides, specie de pasăre cântătoare din aceeași familie 
cu sturzul, răspândită în Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru și Venezuela. 


VP-6 


Dumnezeu, zgârie puţin căţeii înainte de a folosi cheia, și lasă 
un șperaclu pe trepte, pentru orice eventualitate. 

— O să fac asta pentru tine, a spus Hans-Peter. 

— Nu e o idee bună, a spus Felix. Dacă faci praf fata, pierzi tot 
ce știe. 

e 

Ajuns la automobilul lui de lângă portul de agrement, Felix 
ridică covorașul din portbagaj și telefonul de rezervă alături de 
cric și de alte scule. Formează numărul unei săli de dans din 
Barranquilla, Columbia. 

— Nu, señor, rostește în telefon șoptind, deși se află în aer 
liber. L-am amânat cu permisul cât de mult am putut. Are un 
avocat pentru asemenea lucruri - o să mă găsească el. Va avea 
casa. Asta-i tot. Nu știe mai multe decât noi... Da, am primit 
suma. Vă mulțumesc, señor, nu vă voi dezamăgi. 


VP -7 


CAPITOLUL TREI 


Cari Mora avea diverse slujbe peste zi. Cea care îi plăcea cel 
mai mult era la Centrul pentru Păsări Marine Pelican Harbor, 
unde veterinarii și voluntarii ajutau păsări și animale mici să se 
refacă. Ea se ocupa de sala de tratamente și steriliza 
instrumentele la încheierea zilei de muncă. Câteodată, cu 
ajutorul verișoarei ei, asigura hrana pentru excursiile cu vaporul 
pe care le organiza centrul. 

Cari ajungea întotdeauna devreme pentru a avea ocazia de a 
lucra cu animalele. Centrul îi punea la dispoziţie mănuși de 
unică folosință, iar ei îi plăcea să le poarte, deoarece o făceau să 
se simtă parte din personalul medical. 

Veterinarii se deprinseseră să aibă încredere în ea, pentru că 
era pricepută și atentă cu păsările, iar în acea zi, sub privirea 
doctorului Blanco, Cari cususe punga de sub ciocul unui pelican 
alb, rănit de un cârlig de pescuit. Aceasta fusese o operaţiune 
delicată, căci trebuia făcută pe mai multe straturi cusute 
separat, în vreme ce pasărea era anesteziată cu gaz. 

Era o activitate captivantă, pașnică. Foarte diferită de 
experienţele din copilăria ei, când închidea rănile soldaţilor pe 
câmpul de luptă cu suturi cu fixare rapidă sau cu un garou, sau 
cu un poncho, pentru a acoperi o rană adâncă la piept, ori 
apăsând cu mâna în timp ce desfăcea cu dinţii un bandaj de 
compresie. 

La sfârșitul zilei, pelicanul se trezea treptat din anestezie într- 
o cușcă, iar doctorul Blanco și ceilalți plecaseră la casele lor. 

Cari a scos din congelator un șobolan pentru a se dezgheța 
cât timp ea făcea ordine în sala de tratamente și schimba apa 
din volierele de afară și din îngrădituri. 

După ce a terminat de făcut curățenie și a sterilizat 
instrumentarul medical, Cari a desfăcut o cola cu tamarind și a 
plecat cu șobolanul decongelat spre volierele și ţarcurile 
acoperite cu plasă din sârmă. 


VP-8 


Bufnița-tigru” stătea cocoțată pe o stinghie în colțul îndepărtat 
al unei voliere. Cari a băgat șobolanul printr-un ochi al plasei, 
așezându-l pe un raft îngust. A închis ochii și a încercat să audă 
bufnița venind în zbor înainte ca șuvoiul de aer stârnit de aripile 
ei să o măture. Pasărea masivă nu ateriza niciodată, ci înșfăca 
hrana cu ghearele în formă de X de la un picior, după care se 
întorcea tăcută pe stinghia ei, unde deschidea ciocul larg, își 
dilata gâtlejul într-un mod incredibil și înghiţea șobolanul dintr-o 
singură îmbucătură. 

Marea bufniţă era locatar permanent la Centrul pentru Păsări 
Marine. Nu putea fi eliberată, întrucât își pierduse un ochi într-un 
accident în care se lovise de un cablu de înaltă tensiune și nu 
era capabilă să vâneze, însă zbura foarte bine. Bufnița era o 
vizitatoare apreciată la școlile din oraș, unde se bucura de 
examinarea atentă a sute de școlari, iar câteodată închidea 
unicul ochi uriaș și moţăia în timpul prelegerilor despre natură. 

Cari s-a așezat pe o găleată pusă cu fundul în sus și s-a 
rezemat de gardul din plasă, sub privirea pătrunzătoare a 
corbului de mare cu picioare albastre, care se însănătoșea după 
ce căpătase o tăietură între gheare. Cari închisese rana cu o 
sutură-scripete pe care o învățase de la veterinari, frumos 
executată. 

În portul de agrement din apropiere, bărcile începeau să se 
lumineze, iar perechi relaxate găteau în bucătăriile de sub 
punte. 

Caridad Mora, copil al războiului, voia să devină medic 
veterinar. Locuia în Statele Unite de nouă ani, în baza unui 
nesigur Statut de Protecție Temporară, care putea fi anulat de 
autorități dintr-o toană în orice moment, având în vedere 
atmosfera ostilă faţă de imigranţi. 

În anii de dinainte de campania anti-imigrare obținuse 
echivalarea diplomei de absolvire a studiilor liceale. Cu discreţie, 
obținuse și o licenţă de asistentă medicală la domiciliu, cu 
ajutorul unui curs intens, de șase săptămâni, și al experienţei ei 
considerabile de viaţă. Însă pentru a-și continua studiile trebuia 


7 Bubo Virginianus, denumită în engleză și tiger owl, bufniţă-tigru, este o specie de 
bufniță sau buhă mare, nativă în cele două Americi. 


VP-9 


să prezinte documente mai serioase decât cele pe care le avea. 
Migra - ICE? - veghea neîncetat. 

În crepusculul tropical de scurtă durată, luă autobuzul pentru 
a se întoarce la casa mare din golf. Era aproape întuneric când 
ajunse acolo, iar palmierii se profilau negri în ultimele raze de 
lumină. A 

A rămas câtva timp lângă apă. In acea seară vântul bătea 
dinspre golf, încărcat de fantome - tineri și tinere și copii care 
trăiseră sau muriseră în brațele ei în timp ce se străduia să le 
închidă rănile, se zbătuseră să respire și rămăseseră în viață, 
ori, cu un spasm, deveniseră inerţi. 

În alte seri, vântul o atingea ușor ca amintirea unui sărut, a 
unor gene care îi mângâiau faţa, o răsuflare caldă pe gât. 

De fiecare dată altfel, vântul bătea întotdeauna. 

A rămas afară și a ascultat orăcăitul broaștelor, iar lotușii din 
iaz, amintind de niște ochi, o urmăreau. S-a uitat spre gaura de 
intrare într-o căsuță pe care o făcuse dintr-o ladă de lemn 
pentru o bufniță. Dar în dreptul intrării nu a apărut niciun cap de 
pasăre ca o faţă umană. Broaștele de copac orăcăiau slab și 
subțire. 

A fluierat cântecul solitarului andin. Nu i-a răspuns nicio 
pasăre. S-a simţit oarecum abandonată când a intrat în casă la 
ora apăsătoare a zilei când trebuia să mănânce în solitudine. 

Acea casă fusese deţinută de Pablo Escobar, dar el nu locuise 
nicio clipă acolo. Cei care îl cunoșteau socoteau că o cumpărase 
pentru a fi folosită de familia lui în cazul în care ar fi fost 
extrădat în Statele Unite. 

După moartea lui Escobar, casa își schimbase de multe ori 
proprietarii. De-a lungul anilor o deţinuseră o serie de donjuani, 
neghiobi și speculanţi din domeniul imobiliar - profitori care o 
cumpăraseră prin intermediul tribunalelor și o păstraseră o 
vreme, cât averile lor sporiseră sau se năruiseră. Era încă 
înţesată cu obiecte ce trădau nebunia lor: recuzită de film, 
manechine monstruoase, tot ce putea să sară la tine și să te 
atingă. Existau manechine de modă, afișe de filme vechi, 
tonomate, obiecte de recuzită pentru filme horror, mobilier 


8 Migra (lb. sp.) - poliția imigrărilor. 

? Immigration and Customs Enforcement - instituţie din cadrul Departamentului 
pentru Securitatea Internă care se ocupă de aplicarea legii privind imigrarea și 
regimul vamal. 


VP - 10 


special pentru sex. În camera de zi trona un scaun electric 
primitiv folosit la închisoarea Sing Sing, în care muriseră doar 
trei oameni, iar amperajul fusese reglat chiar de Thomas Edison. 

A urmat o succesiune de lumini aprinse și stinse prin casă în 
timp ce Cari și-a croit drum printre manechine, monștri de film 
în poziţie ghemuită și Mother Alien din filmul Planet Zorn, înaltă 
de peste cinci metri, ca să ajungă în dormitorul ei, aflat în 
capătul de sus al scării. În cele din urmă, și lumina din acea 
cameră s-a stins. 


VP -11 


CAPITOLUL PATRU 


Având în mână cheia lui Felix, Hans-Peter Schneider se putea 
furișa în casa din Miami Beach, așa cum își dorea cu ardoare. 
Putea bântui prin casă în timp ce atrăgătoarea Cari Mora 
dormea în încăperea de la etaj. 

Hans-Peter se afla în locuinţa lui dintr-un depozit anonim din 
Golful Biscayne, aflat în apropierea aleii Thunderboat din North 
Miami Beach, având ambarcaţiunea neagră amarată într-un 
hangar adiacent. Stătea gol-pușcă pe un scaun în mijlocul băii 
cu pereţi placați cu faianţă, lăsând numeroasele duze din pereți 
să îl împroaște cu apă din toate direcţiile. Cu accentul lui 
german, fredona: „... cântând în ploaie. Ce sentiment înălțător, 
sunt iar fericit”. 

Și-a văzut imaginea reflectată în sticla mașinii de cremare 
lichidă în care se dizolva Karla, o fată ale cărei servicii nu 
fuseseră satisfăcătoare. 

În aburii din ce în ce mai denși, imaginea lui Hans-Peter pe 
sticlă arăta ca un dagherotip. A adoptat atitudinea Gânditorului 
lui Rodin și s-a privit admirativ. Odată cu aburul se ridica un 
miros slab de leșie. Era interesant să se vadă în postura de 
Gânditor reflectată de geam, în vreme ce, dincolo de el, în cuvă, 
oasele Karlei începeau să se detașeze din pasta care rămăsese 
din restul corpului în contact cu leșia corozivă. Mașinăria s-a 
cutremurat, agitând lichidul încoace și încolo, apoi a scos un 
gâlgâit și spre suprafaţă au plutit bule. 

Hans-Peter era foarte mândru de mașina de cremare lichidă. 
Trebuise să plătească un preţ exorbitant pentru ea, întrucât 
cremarea lichidă devenea extrem de apreciată de ecologiști, 
dornici să elimine amprenta de carbon a cremării prin foc. 
Metoda lichidă nu lăsa în urma ei nicio amprentă de carbon și 
niciun alt fel de amprentă. Dacă vreo fată nu îi oferea 
satisfacţie, Hans-Peter o putea turna sub formă lichidă în closet 
- fără să aducă vreun prejudiciu apei freatice. Micul lui slogan 
suna astfel: „Cheamă-l pe Hans-Peter - așa nume are! Și-așa 
dispar necazurile la canalizare - Hans-Peter!” 


VP - 12 


Karla nu fusese o pierdere totală - reușise să-i ofere lui Hans- 
Peter puţină distracţie, iar acum era în situaţia de a vinde ambii 
ei rinichi. 

A simţit căldura plăcută radiind din mașina de cremare în 
camera de duș, deși menţinuse temperatura leșiei la 71 de 
grade Celsius pentru a prelungi procesul. Îi plăcea să 
urmărească scheletul Karlei apărând treptat din carnea ei și, ca 
o reptilă, se simțea atras de căldură. 

Tocmai încerca să se hotărască ce să poarte pentru a vizita 
casa. Abia ce furase un costum alb din latex de la o convenţie a 
amatorilor de literatură fantasy, și era înnebunit după el, însă 
scotea scârțâituri când coapsele se frecau între ele. Nu. Ceva 
negru și confortabil, fără arici care să foșnească dacă hotăra să 
își scoată hainele în casă, cât o căuta pe Cari Mora, adormită. Și 
un schimb de haine într-o pungă de plastic pentru cazul în care 
transpira sau pielea îi devenea lipicioasă, plus un vas 
ornamentat, plin cu leșie pentru a distruge ADN-ul, dacă se va 
ajunge până acolo. Și micul detector de metale. 

A îngânat un cântec în limba germană, un cântec popular, 
folosit de Bach în Variațiunile Goldberg, numit „Cârnaţii și sfecla 
mă pun pe goană”. 

Era plăcut să se simtă excitat. Să pătrundă ca o fantomă. Să 
se răzbune pe Pablo, în somnul lui infernal... 

e 

La ora unu noaptea, Hans-Peter Schneider stătea ascuns în 
gardul viu din apropierea casei mari. Luna lumina din plin, iar 
umbrele palmierilor, negre ca sângele închegat, se întindeau pe 
pământ. Când vântul mişcă ciorchinii de frunze, umbrele 
acestora pot arăta precum cele lăsate de oameni. Câteodată 
chiar este umbra unui om. Hans-Peter a aşteptat o pală de vânt 
și a înaintat peste peluză odată cu umbrele. 

Casa încă radia căldura acumulată peste zi. Stând lipit de 
peretele casei, Hans-Peter avea senzaţia că se afla alături de un 
animal mare și cald. S-a lipit și mai tare de casă și a simţit arșiţa 
în sus și în jos pe corpul lui. A simţit lumina lunii, care parcă îl 
gâdila pe cap. S-a gândit la un cangur abia născut care își 
croiește drum prin pântecul mamei lui spre marsupiul cald. 

In casă era întuneric. Nu a văzut nimic prin geamul colorat al 
solarului. Câteva dintre obloanele metalice de furtună erau 


VP - 13 


coborâte. Hans-Peter a vârât un șperaclu în broască și a frecat 
căţeii de două ori pentru a crea semne de uzură. 

Apoi, încet, a împins cheia lui Felix în broască. A trăit senzaţia 
plăcută de răcoare. Era un lucru atât de intim pentru Hans-Peter 
să se lipească strâns de casă și să vâre cheia în broască. A auzit 
căţeii mișcându-se cu o serie delicată de declicuri, ca niște 
insecte care vorbeau atunci când el se întorcea la o femeie 
moartă dintr-un tufiș și se încălzea într-un mod minunat - se 
încălzea mai plăcut decât viața lângă movilițele pline de larve. 

Opritorul oval al cheii era acum aliniat cu rozeta încuietorii. 
Aliniat așa cum ar fi și el cu femeia dacă ar hotărî să urce la 
etaj. Să stea lipit de ea până se răcea prea mult. Din păcate, ea 
s-ar răci mai repede decât casa, care va disipa încă mult timp 
căldura acumulată de la soare. Cu aerul condiţionat pornit, ea n- 
ar rămâne caldă prea mult timp, chiar dacă ar trage pilota peste 
ei și s-ar lipi de ea. Niciodată nu rămâneau calde. Deveneau 
prea curând lipicioase, prea curând se răceau. 

Nu era nevoie să se hotărască acum. Și-ar putea urma 
îndemnul inimii. Era plăcut să vadă dacă se putea abține să își 
urmeze îndemnul inimii. Inimă CAP, cap INIMA, buf. Spera ca ea 
să miroasă frumos. Cârnații și sfecla mă pun pe goană. 

A răsucit mânerul, iar banda izolatoare a scos un fâsâit când a 
deschis ușa. Senzorul de metale prins cu bandă adezivă de 
bombeul pantofului ar detecta orice placă metalică de alarmă 
ascunsă sub covor. Și-a plimbat piciorul pe podeaua solarului, 
după care și-a lăsat greutatea pe el. Apoi a pășit înăuntru, în 
întunericul răcoros, departe de umbrele care se mișcau pe 
peluză și de lumina lunii care îi încălzise creștetul. 

Un zbârnâit și foșnete în colțul încăperii, în spatele lui. 

— Ce dracu', Carmen? a spus o pasăre. 

Hans-Peter s-a trezit cu pistolul în mână, deși nu-și amintea 
cum îl scosese. A rămas nemișcat. Pasărea s-a foit din nou în 
volieră, s-a ridicat pe picioare, a coborât pe stinghie și a 
bolborosit. 

Siluete de manechine profilate pe ferestrele luminate de lună. 
S-a mișcat vreunul? Pe întuneric, Hans-Peter s-a mișcat printre 
ele. În trecere pe lângă unul, s-a simţit atins de mâna întinsă a 
manechinului. 

E aici. E aici. Aurul e aici. Es ist hier! Știa asta. Dacă aurul ar fi 
avut urechi, l-ar fi auzit în cazul în care ar fi strigat către el din 


VP - 14 


locul în care stătea, un salon. Mobilier acoperit cu huse, un pian 
acoperit. A intrat în barul în care se afla masa de biliard 
acoperită cu cearșafuri până la podea. Mașina de gheaţă a lăsat 
să cadă un cub, iar sunetul l-a făcut pe Hans-Peter să se 
ghemuiască, așteptând, ascultând și gândind. Ș 

Fata deţinea o sumedenie de informații despre casă. Inainte 
de toate, trebuia ca el să capete acele informaţii. Ar putea 
oricând face bani cu ea. Moartă, nu valora mai mult de câteva 
mii, iar ca să se aleagă chiar și cu acei bani ar trebui să o livreze 
în zăpadă carbonică. 

Nu avea niciun rost să o tulbure, dar păruse atât de 
atrăgătoare, atât de senzuală pe terasă și voia să o vadă 
dormind. Avea dreptul la puţină distracţie. Poate va depune 
câteva picături pe cearșaful pe care dormea, pe braţele ei cu 
cicatrici, nimic mai mult. Ah, o picătură sau două pe obraz, puţin 
facial, ce dracu’? Puțin lichid ar putea să îi ajungă în colţul unui 
ochi. Bună. Să-i pregătească ochii pentru lacrimile ce vor veni. 

Telefonul din buzunarul pantalonilor, lipit de coapsă, a scos un 
bâzâit. Hans-Peter l-a mișcat până ce vibrația i-a produs plăcere. 
S-a uitat la mesajul trimis de Felix și s-a simţit și mai bine. 
Mesajul spunea: 


Am primit. L-am făcut să renunțe la aprobare pentru 
Zece mii și cu promisiunea că va mai primi ceva bun. 
Aprobarea noastră se eliberează mâine. Acum putem 
intra! 


Întins pe covor, sub masa de biliard acoperită, Hans-Peter a 
tastat câteva mesaje cu ceea ce el numea degetul lui din zinc!?. 
Unghia degetului lui arătător era strâmbă din cauza aceleiași 
afecțiuni care îl făcea să nu aibă deloc păr. Invăţase despre 
degetul de zinc înainte să fie exmatriculat din facultatea de 
medicină pe motive care ţineau de moralitate. Din fericire, tatăl 
lui fusese prea bătrân ca să îi administreze o bătaie pentru acel 
eșec. Unghia era ascuţită și folositoare pentru a-și curăța 
pasajele nazale lipsite de păr, care erau sensibile la mucegaiuri, 
la spori și la polenul amarantului spinos și al rapiţei. 


10 Pliu sub formă de deget dintr-o proteină, care îi permite să interacționeze cu ADN- 
ul și cu acidul ribonucleic. 


VP -15 


Cari Mora s-a trezit în întuneric și nu și-a dat seama de ce. 
Reflexul ei de trezire era să asculte sunetele prevestitoare ale 
pădurii. Apoi și-a revenit și, fără să își miște capul, s-a uitat prin 
dormitorul spaţios. Toate luminițele de veghe erau aprinse - 
aparatul de cablu TV, termostatul, ceasul - însă lumina alarmei 
era verde în loc să fie roșie. 

Un ţiuit slab o trezise când cineva dezarmase alarma de la 
parter. Apoi lumina alarmei a clipit, semn că ceva trecea prin 
dreptul unui senzor de mișcare din foaierul de la parter. 

Cari Mora a tras pe ea o haină de casă și a scos bâta de 
baseball de sub pat. În buzunare avea telefonul și spray-ul de 
alungat urși. S-a dus pe hol și a strigat spre baza scării în 
spirală: 

— Cine e acolo? Fă bine și spune ceva. 

Niciun sunet vreme de cincisprezece secunde. Apoi o voce 
venind de jos: 

— Felix. 

Cari a dat ochii peste cap și a scos un șuierat printre dinți. 

A aprins luminile și a coborât scara. A luat bâta cu ea. 

Felix stătea la poalele scării, sub un manechin de recuzită, 
raptorul spaţial cu dinţi mari din Planet Zorn. 

Felix nu părea să fie beat. Nu avea nicio armă în mână. Deși 
era în casă, avea încă șapca pe cap. 

Cari s-a oprit la câţiva pași după ce a ieșit din dormitor. Nu a 
simţit ochii lui porcini îndreptaţi asupra ei. Asta era bine. 

— Altă dată să mă anunţi când vii aici noaptea, a spus ea. 

— Am închiriat cuiva în ultima clipă, a spus Felix. Oameni de 
film. Plătesc bine. Vor să rămâi și tu, pentru că știi rostul pe aici, 
și poate și să gătești, încă nu știu. Ți-am făcut rost și de o slujbă 
la ei. Ar trebui să-mi mulţumești. Și să-mi dai ceva când o să te 
plătească regește, cum plătesc ăștia cu filmele. 

— Ce fel de film? 

— Nu știu. Nu-mi pasă. 

— Şi-mi aduci știrea asta la cinci dimineaţa? 

— Dacă sunt dispuși să plătească, ei decid ce și cum, a spus 
Felix. Vor să ajungă aici înainte de crăpatul zorilor. 

— Felix, ascultă. Dacă e vorba de porno, știi ce părere am. 
Plec dacă e vorba de așa ceva. 

După ce districtul Los Angeles adoptase Măsura B, impunând 
folosirea prezervativului pe ecran, limitând astfel libertatea de 


VP - 16 


exprimare, multe studiouri care produceau filme porno se 
mutau în Miami. 

Mai avusese dispute cu Felix pe tema asta. 

— Nu-i vorba de filme porcoase. E ceva în genul emisiunilor 
reality. Au nevoie de legături la curent de 220 de volţi și 
extinctoare. Știi unde se găsesc chestiile de genul ăsta, nu-i 
așa? 

Felix a scos din buzunarul hainei o autorizaţie de filmare 
mototolită, emisă de primăria din Miami Beach, și i-a cerut lui 
Cari să îi aducă niște bandă adezivă. 

După un sfert de oră, Cari a auzit o ambarcaţiune pătrunzând 
în Golful Biscayne. 

— Lasă luminile de la doc stinse, a spus Felix. 

(J 

În viața publică, Hans-Peter Schneider este extrem de curat 
mai tot timpul și cunoștințele lui întâmplătoare găsesc că 
miroase bine. Dar în bucătărie, când i-a strâns mâna, Cari a 
surprins un damf de pucioasă emanat de el. Ca mirosul unui sat 
în flăcări, cu oamenii arși în case. 

Hans-Peter a remarcat palma ei fermă și plăcută și a arborat 
un zâmbet de lup. 

— Vorbim în engleză sau în spaniolă? 

— Cum dorești. 

Ca și pisălogii, monștrii își dau seama când sunt recunoscuţi. 
Hans-Peter era obișnuit cu reacţiile de dezgust și teamă pe care 
le stârnea purtarea lui. În ocazii speciale, reacţia era precum o 
rugă agonizantă pentru a muri cât mai rapid. Unii oameni 
reacționau la el mai repede decât alții. 

Cari s-a mulţumit să se uite la Hans-Peter. Nu a clipit. Pupilele 
negre ale ochilor ei sugerau inteligenţa. 

Hans-Peter a încercat să își descopere faţa în reflexia din ochii 
ei, dar, lucru dezamăgitor, nu s-a văzut. Ce splendoare! Și nu 
cred că știe asta. A 

Un moment de reverie, cât să facă un mic cuplet: /n apa- 
ntunecată a ochilor tăi nu-mi văd reflectarea/ Greu fi-vei de 
frânt, dar frântă-mi vei spori-ncântarea! O să-l compună și în 
germană, pe o scurtă melodie, dar când își va găsi timp. Va 
folosi „hörig” pentru „frântă”, care înseamnă mai mult decât 
„sclavă”. Va folosi melodia de la „Cârnaţi și sfeclă”. Îl va cânta 


VP - 17 


sub duș. Poate chiar ei, dacă se va întâmpla să fie în recuperare, 
cerșind să fie curată. 

Însă deocamdată avea nevoie de bunăvoința ei. Era 
momentul să joace teatru. 

— Lucrezi aici de multă vreme. Felix mi-a spus că ești harnică 
și cunoști bine casa. 

— Mă ocup de ea de cinci ani, când și când. Am ajutat și la 
câteva reparaţii. 

— Piscina casei are pierderi? 

— Nu, e în stare perfectă. Se poate și răci, după dorinţă. 
Alimentarea piscinei este pe un contor separat, cu întrerupătorul 
de circuit fixat pe peretele grădinii. 

Aflat într-un colț, Bobby Joe, omul lui Hans-Peter, se holba la 
Cari. Chiar și în culturile în care privitul direct nu este semn de 
nepoliteţe, căutătura lui Bobby Joe ar fi fost socotită agresivă. 
Avea ochi galbeni spre oranj, ca aceia ai anumitor țestoase. 
Hans-Peter i-a făcut semn să se apropie. 

Dar Bobby Joe s-a oprit prea aproape de Cari. 

Ea a citit tatuajul „La naiba cu toate!” scris cu litere cursive 
pe o parte a gâtului, sub linia fostei tunsori de pușcărie. Pe 
degete avea scris: IUBIRE și URĂ. în palmă avea scris MANUELA. 
Capătul curelușei de la șapca lui atârna prea mult, iar asta din 
cauza micimii ţestei sale. Amintirea a ceva rău a străfulgerat-o 
pe Cari, apoi a dispărut. 

— Bobby Joe, deocamdată pune lucrurile grele în cabana de 
lângă piscină, a spus Hans-Peter. 

Când a trecut prin spatele lui Cari, Bobby a atins-o cu dosul 
mâinii pe fese. Ea a dus mâna la crucea răsturnată a Sfântului 
Petru care îi atârna la gât de lanţul cu mărgele. 

— Rețeaua electrică și apa funcţionează în toată casa? a 
întrebat-o Hans-Peter. 

— Da, i-a răspuns Cari. 

— Există curent la 220 de volţi? a 

— Da. În spălătorie și în spatele aragazului din bucătărie. În 
garaj este un încărcător pentru mașinuţa de golf, care are o 
ieșire pentru 220 de volţi și două prelungitoare agăţate 
deasupra ei. Să-l folosiţi pe cel roșu, nu pe cel negru. Cineva a 
tăiat tija de împământare de la cel negru. Are alături două 
întrerupătoare de 20 de amperi. În cabana de lângă piscină e tot 
ce ține de întreruperea alimentării cu energie electrică. 


VP-18 


— Ai planul casei? 

— Există desene ale arhitectului și o diagramă a sistemului 
electric în bibliotecă, în dulapul de la parter. 

— Alarma e conectată la un sediu central sau la poliţie? 

— Nu, e doar manuală, cu o sirenă spre stradă. Patru zone, uși 
și senzori de mișcare. 

— În casă există alimente? 

— Nu. O să mâncaţi aici? 

— Da. Unii dintre noi. 

— O să dormiţi aici? 

— Până ne terminăm treaba. Unii dintre noi vom dormi și vom 
mânca aici. 

— Există camionete care vând mâncare. Aprovizionează 
șantierele de construcţii de pe stradă. Mâncarea e destul de 
bună. Mai ales la începutul săptămânii. O să le auziţi claxoanele. 
Cel mai mult îmi place mâncarea de la Comidas Distinguidas, 
dar și cea de la Salazar Brothers e bună. Ultima echipă de 
filmare i-a folosit pe ei. Pe laturile camionetei scrie „Mâncare 
caldă”. Am numărul lor de telefon dacă vreţi aprovizionare de la 
ei. 

— Vreau să gatești tu, a spus Hans-Peter. Poţi aduce alimente 
ca să gătești o masă bună pe zi? Nu va trebui să ne servești, 
doar să pregătești totul ca bufet. Plătesc bine. 

Cari avea nevoie de bani. Era foarte iute în bucătărie, așa 
cum sunt femeile care o duc greu și muncesc în casele celor 
bogaţi din Miami. 

— Pot face asta. O să gătesc. 

Cari lucrase pentru echipe de constructori. În adolescenţă, 
când gătea începând de la miezul nopţii și servea mâncare din 
camionete purtând blugi tăiaţi, dulgherii roiau, iar afacerea 
mergea de minune. Ştia din propria experienţă că bărbaţii care 
au slujbe solicitante din punct de vedere fizic sunt bine 
intenţionaţi și chiar curtenitori. Sunt flămânzi aproape după 
orice. 

Insă se uita la echipa de trei bărbaţi a lui Hans-Peter și nu îi 
plăcea cum arătau. Foști deţinuţi cu tatuaje de închisoare, 
realizate cu cerneală făcută din cenușă de chibrituri și o periuță 
electrică de dinţi. Aceștia tocmai cărau un perforator magnetic 
greu și două ciocane pneumatice în cabana de lângă piscină, 
împreună cu o cameră de filmat. 


VP -19 


Femeile care lucrează cu muncitori știu care este regula 
empirică într-un loc izolat - se aplică la fel de bine în junglă, ca 
și acolo: un grup mai mare înseamnă siguranţă. De cele mai 
multe ori, dacă în echipă există mai mult de doi bărbați, 
purtarea civilizată prevalează; nu se vor lua de o femeie decât 
dacă sunt beți. Dar asta nu se aplica la echipa pe care o vedea. 
Toţi trei s-au holbat la ea când l-a condus pe Hans-Peter la 
contoarele electrice montate în coridorul îngust dintre gardul viu 
înalt și zidul care mărginea proprietatea. Putea să le simtă 
gândurile: O facem poștă, o facem poștă. Cari a devenit 
conștientă de prezenţa lui Hans-Peter, care mergea în spatele 
ei, chiar mai mult decât de privirile lor insistente. 

Când au ajuns în spatele gardului viu, Hans-Peter s-a întors cu 
fața spre ea. Privind drept spre ea și zâmbind, semăna cu o 
nevăstuică albă. 

— Felix a spus că a schimbat patru menajere înainte de a te 
găsi pe tine. Celelalte se temeau de casa asta, de toate chestiile 
ciudate de aici. Pe tine nu te sperie? M-ar interesa să aflu 
motivul. 

instinctul i-a spus să nu intre în jocul lui și să nu-i răspundă. 
Cari a ridicat din umeri. 

— Trebuie să plătești alimentele în avans. 

— O să rambursez preţul lor, a spus el. 

— Am nevoie de bani în avans. Serios. 

— Eşti o persoană serioasă. Imi pare că ești din Columbia - cu 
atât mai atrăgătoare ca spanioloaică. Cum de-ai ajuns să 
locuiești în Statele Unite, cei de la Imigrări au acceptat criteriul 
„temerii credibile”1? 

— Cred că două sute cincizeci de dolari acoperă cheltuielile 
pentru alimente, a spus Cari. ` 

— Teamă credibilă, a spus Hans-Peter. li plăceau trăsăturile 
feței ei, și s-a gândit cum ar fi fost ele afectate de durere. 
Lucrurile din casă, obiectele de recuzită din filme horror nu te 
sperie, Cari. De ce asta? Le vezi ca rodul imaginației unor 
șobolani de mall pentru a-i băga în sperieți pe alții ca ei? Ințelegi 
asta, nu, Cari? Ştii care e diferența. Eşti mai aproape de 
veracitate - ştii ce înseamnă veracitate? Las verdades, la 


11 Teama credibilă este un concept din legea americană de acordare a azilului prin 
care persoana care solicită azil poate dovedi că se teme să fie deportată în țara de 
origine și nu poate fi deportată decât după soluționarea cazului. 


VP - 20 


realidad? Cum de-ai învăţat să faci deosebirea? Unde ai văzut 
ceva cu adevărat înspăimântător? 

— Chuletas bune se găsesc la Publix, și trebuie să cumpăr 
câteva siguranţe, a spus Cari, după care l-a lăsat sub pânzele de 
păianjen din spatele gardului viu. 

— Chuletas bune se găsesc la Publix, a spus Hans-Peter către 
sine, cu glasul lui Cari. 

Avea un talent uimitor de a imita voci. 

Rămași singuri, Cari spuse către Felix: 

— Felix, eu nu rămân aici peste noapte. 

— Bine, dar asigurarea contra incendiului..., a început el. 

— Atunci rămâi tu aici. Te sfătuiesc să dormi pe spate. Eu 
doar o să vă gătesc. 

— Cari, ţi-am spus că... 

— Și eu îţi spun asta. Dacă rămân aici, se va întâmpla ceva 
stupid. N-o să-ţi placă ce se va întâmpla după aceea, și nici lor. 


12 Cotlete (Ib. sp.). 
VP -21 


CAPITOLUL CINCI 


— Don Ernesto vrea să știe ce se petrece la fosta casă a lui 
Pablo, a spus căpitanul Marco. Când putem să vedem? 

La lăsatul serii, Marco stătea cu alţi doi bărbaţi într-un șopron 
deschis din portul pentru ambarcaţiuni de agrement. O adiere 
de vânt a făcut să fluture drapelele cargourilor amarate de-a 
lungul râului Miami. Copastia navei căpitanului Marco scotea 
scârțâituri frecându-se de un doc plin cu cuști pentru prins crabi. 

— Pot să ajung acolo odată cu grădinarii, la ora șapte 
dimineaţa, asta în cazul în care camioneta lui Claudio o să 
pornească, a spus Benito. Potrivit contractului, trebuie să ne 
permită accesul ca să tăiem crengile moarte și să tundem iarba. 

Benito era bătrân și avea fața ridată. Ochii îi erau sclipitori. Cu 
degetele groase ca niște banane, și-a rulat o ţigară perfectă din 
tutun Bugler, i-a răsucit capătul și i-a dat foc cu un chibrit gros, 
pe care l-a aprins frecându-l de unghia degetului mare. 

— Jesus Villarreal zice că aurul e acolo, în casă, a spus 
căpitanul Marco. El l-a adus cu nava lui pentru Pablo în 1989. 
Don Ernesto spune că echipa de filmare aflată acum în casă eo 
vrăjeală și că oamenii aceia sapă dedesubtul ei. 

— Jesus a fost bun pe vas, a spus Benito. Am crezut că a 
murit odată cu Pablo. Am crezut că toţi am murit, în afară de 
mine, și iată-mă. 

— Tu ești mult prea rău ca să mori, a spus Antonio, și i-a 
turnat bătrânului băutură dintr-o sticlă aflată pe masă. 

Antonio avea douăzeci și șapte de ani și arăta în formă în 
tricoul de la firma care asigura servicii pentru piscine. 

Cei trei bărbaţi din șopron stăteau cu ochii pe casa din Miami 
în numele mentorului lor din Cartagena, asta ca ocupaţie 
suplimentară. Toţi aveau același tatuaj, dar plasat în locuri 
diferite. Tatuajul reprezenta un clopot atârnând dintr-un cârlig 
de pescuit. 

Dinspre un restaurant aflat în josul râului a ajuns până la ei un 
zvon de muzică. 

— Cine sapă sub casă? a întrebat Antonio. 

— Hans-Peter Schneider și oamenii lui, a spus Marco. 


VP - 22 


— L-am văzut pe acest Hans-Peter Schneider, a spus Benito. 
Voi l-aţi văzut vreodată? Imediat ce-ţi pică ochii pe el, te 
cuprinde tristeţea gândindu-te că ar putea fi bolnav. După ce-l 
cunoști, arată ca o sulă care poartă ochelari. 

— E din Paraguay, a precizat Marco. Se spune că e un tip 
foarte dur. 

— Așa crede și el, a spus Benito, punând cutia cu tutun înapoi 
într-un buzunar al salopetei. L-am văzut împușcând un om în 
fund pentru că trândăvea în perioada în care săpa la casa lui 
Pablo din apropiere de Bogota, când căuta banii. E nebun de 
legat. 

— Hans-Peter Schneider are afaceri aici, a spus Antonio. 
Apare și dispare - are vreo două bordeluri în Miami, motelul 
Roach și celălalt aproape de aeroport, plus o dugheană pentru 
show-uri erotice transmise online. Punctul lui forte, a avut două 
baruri pentru perverși - Low Gravy și încă unul, numit Congress. 
Oficiul pentru Imigrări și Control Vamal a descoperit că acolo se 
serveau dejunuri englezești! la etaj, de aceea autorităţile i-au 
revocat licența pentru băuturi alcoolice. Cei de la Ilmigrări au 
încercat să-l deporteze pentru trafic de fete și băieți. Acum nu 
mai are nimic pe numele lui. Ca și cum n-ar mai exista. Dar 
apare și dispare, și colectează banii. 

Antonio pescuia deseori cu tineri polițiști, și astfel afla diverse 
chestii. Dădu peste cap ce mai avea în pahar. 

— Mâine, după ora opt, o să mă ocup de piscina aia. Pierde 
apă și pot trage de timp cât rezolv chestia. 

— Ce e cu administratorul, agentul casei, tot Felix e? a 
întrebat căpitanul Marco. 

Benito dădu aprobator din cap. 

— Felix e un căcăcios. Munca lui e plătită cu 550 de dolari, 
plus impozitele. Ce vă spune asta? Partea bună e că nu bagă în 
seamă prea multe lucruri. Însă tânăra doamnă din casă e foarte 
drăguță. Chiar nemaipomenit de drăguță. 

— Nu greșești defel, a spus Antonio. 

— N-ar trebui să stea acolo peste noapte cu Hans-Peter 
Schneider. 

— Am vorbit cu ea la telefon și nu rămâne acolo, a spus 
Antonio. 

— Mare păcat că Schneider a văzut-o, a zis Benito. 


15 Expresie argotică însemnând partidă de sex dimineaţa. 
VP - 23 


— Du-te acolo mâine, a spus căpitanul Marco. O să aduc vasul 
spre golf în jur de ora nouă cu echipa mea și o să ne ocupăm de 
cuștile pentru crabi. O să încurcăm un cablu și o să mai 
rămânem o vreme acolo. Benito, dacă apare vreo problemă, îţi 
scoţi pălăria și-ţi faci vânt cu ea. Dacă o să ai braţele ridicate, 
dă-ţi pălăria jos ca din întâmplare. Dacă va fi nevoie, vom sosi 
într-o clipită - când auzi motorul bagă capul la cutie. Fără 
eroisme, Don Ernesto vrea doar să știe ce se petrece în casa 
aceea. 

Spre vest, peste Everglades, se înălţaseră nori de furtună. 
Luminile fulgerelor pulsau deja între nori. Spre est, peisajul 
orașului Miami sclipea ca un aisberg. 

Alături de nava de pescuit crabi, o femelă de lamantin a ieșit 
la suprafaţă pentru a respira; a scos un șuierat. Apoi a ascultat 
respiraţia slabă a puiului de lângă ea. Satisfăcută, mama s-a 
scufundat și a dispărut în adâncuri. 


VP - 24 


CAPITOLUL ȘASE 


Benito a ajuns devreme la casa mare din Golful Biscayne, 
împreună cu grădinarii angajaţi. Pe la mijlocul dimineţii, tocmai 
tăia buruienile de lângă digul de protecţie, când a auzit 
apropiindu-se un vas care plimba turiști. Bătrânul a aruncat o 
privire spre terasa de la etaj. Smardoiul Umberto, îmbrăcat cu 
un tricou negru care îi scotea mușchii în evidenţă, auzise și el 
același lucru. Tocmai târa o cameră de filmare prăfuită spre 
terasă. 

Benito a văzut amortizorul armei semiautomate AR-15 a lui 
Umberto apărând cu vreo cinci centimetri deasupra balustradei. 
Bătrânul grădinar a clătinat din cap. „Ce neglijenţă din parte 
tinerilor ăstora. Ba nu, ăsta-i gândul unui bătrân. Nu tinerețea lui 
Umberto e de acuzat, ci prostia lui, de care n-o să se lecuiască”. 

— la și reflectorul cu tine, a strigat Felix spre Umberto, stând 
pe un scaun înăuntru, unde funcţiona aerul condiţionat. 

Felix purta o pălărie Panama de 550 de dolari la care se 
adăugau taxele, fabricată chiar în Ecuador. 

Apa de un verde-cenușiu a Golfului Biscayne se întindea sub 
cerul înnorat, iar dincolo de el se înălțau clădirile-turn din 
centrul orașului, la șase kilometri și jumătate dincolo de apă față 
de casa din Miami Beach. 

Vaporul cu turiști se afla încă la trei case depărtare, aproape 
de țărm, venind pe Millionaire's Row și profitând de flux. Era o 
navă cu fundul plat, având partea superioară neacoperită, iar 
din difuzoarele de la bord se revărsa o melodie pop. Ghidul 
fusese cândva animator la un parc de distracţii. Vocea lui 
amplificată era reflectată de zidurile caselor impunătoare de pe 
țărm, multe dintre ele cu obloanele trase pe perioada verii. 

— În stânga noastră, casa mogulului din domeniul muzicii, 
Greenie Pardee. Dacă priviţi cu atenţie puteţi vedea razele 
soarelui reflectându-se de pe peretele de discuri de aur care îi 
împodobesc biroul. 

Vasul de agrement ajunsese acum aproape în dreptul lui 
Benito, care putea distinge fețele palide ale turiștilor aliniați 
lângă balustradă. 


VP -25 


Ghidul a pus muzică din filmul Scarface, peste care s-a 
suprapus vocea lui: 

— lar acum, o treabă mai sumbră, în stânga noastră vedeţi 
copertinele verzi și zdrenţuite, conul de vânt decolorat și 
heliportul cotropit de bălării - aceea este casa care a aparţinut 
cândva lui Pablo Escobar, regele drogurilor, asasin, miliardar, 
ucis de poliţie pe acoperișul unei clădiri din Columbia. Acum nu 
locuiește nimeni în ea. Casa e închiriată ocazional pentru filmări, 
până când o va cumpăra cineva. Priviţi! Suntem norocoși! Se 
pare că se toarnă un film chiar azi! Vede cineva vreo vedetă? 

Ghidul a fluturat mâna spre Benito. Acesta a ridicat o mână și 
a fluturat-o solemn. Turiștii și-au dat seama că bătrânul nu era o 
vedetă. Puţini i-au răspuns la salut. 

Ceva mai în larg, pe apa verde, plată, vasul de pescuit crabi al 
căpitanului Marco manevra o cușcă, iar motorul diesel, turat, 
acoperea când și când vocea ghidului. 

Pe terasă, Umberto a deșurubat o piulițţă de pe aparatul de 
filmat, apoi a strâns-o la loc. 

— Scoate capacul obiectivului, a spus Felix, aflat pe scaun, la 
răcoare. Fii convingător. 

Felix, cu ochelari de soare de două sute de dolari. 

— Dacă doriţi, puteți cumpăra casa Escobar, a spus ghidul în 
timp ce vaporul trecea prin dreptul ei. Nu aveți nevoie decât de 
douăzeci și șapte de milioane de dolari. Așa, la patru case de 
aici ajungem la căminul ca un palat al celui mai mare pornograf, 
Leslie Mullens. Around the World in Eighty Ways" vă spune 
ceva? Și, ca o ironie, vecinul lui este Alton Fleet, prezentator de 
emisiuni evanghelice și vindecător prin credinţă, ai cărui 
enoriași se numără cu milioanele în toată ţara, toţi fascinaţi de 
slujbele de vindecare transmise de la Catedrala Palmierilor. 

Ambarcaţiunea și-a continuat drumul, ducând cu sine vocea 
metalică a ghidului. 

Un perforator pneumatic a făcut casa Escobar să se 
cutremure. Din terasă s-a ridicat praf. Șopârlele s-au refugiat în 
crăpături. 

Bătrânul Benito a sperat să o vadă pe Cari Mora ieșind afară. 
Ar fi fost o plăcere să o admire, să îi audă glasul. 

Din apa piscinei se ridicau la suprafață bule, semn că Antonio, 
în costum de scufundător, căuta fisura. Prezența lui l-a încurajat 


14 În jurul lumii în optzeci de moduri, film australian realizat în 1987. 
VP - 26 


pe Benito să creadă că fata va ieși afară. Și, bineînţeles, peste 
câteva minute ea a apărut purtând o salopetă largă de spital. 

Caridad Mora avea în mâini două pahare aburite cu ceai rece 
de mentă - a, DA! - îi aducea unul lui. A simţit mirosul ei aromat 
și menta din ceai. Și-a ridicat pălăria. A simţit și mirosul pălăriei, 
așa că s-a grăbit să și-o pună înapoi pe cap. 

— Bună, señor Benito, a spus ea. 

— MII gracias, seriorita Cari. E o plăcere să te văd azi, ca 
întotdeauna. 

„E ușor de văzut de ce verișoara lui Cari a câștigat concursul 
de frumusețe de Miss Hawaiian Tropic. Și asta chiar la Clubul 
Nicky Beach, a gândit Benito. Și Cari ar fi putut participa și ar fi 
câștigat cu ușurință dacă n-ar fi avut acele cicatrici pe braţe. 
Adevărat, sunt doar niște linii șerpuite pe pielea ei aurie-cafenie. 
Cicatricile arată mai degrabă exotic, n-o desfigurează. Ca niște 
picturi rupestre cu șerpi unduitori. Experienţa ne decorează”. 

Cari i-a zâmbit; Benito a simţit că ea îl vedea drept un bărbat 
adevărat. Îl făcea să rămână fără răsuflare, ca o dușcă de rom 
tare, ca un fum tras din Two-Toke Sour Diesel”. La fel ca Lupe a 
lui, acum patruzeci de ani. 

Benito s-a uitat direct în ochii ei. 

— Cari. 

— Da, mi señor. 

— Trebuie să fii foarte atentă la oamenii ăştia. 

Ea i-a răspuns la privire. 

— Ştiu. Îți multumesc, señor Benito. 

Cari s-a oprit lângă piscină și a urmărit șirul de bule. Și-a scos 
un pantof și și-a lăsat piciorul pe capul lui Antonio, care era 
scufundat. Acesta a apărut la suprafaţă pufnind mai mult decât 
era nevoie. Antonio, cu tricoul de serviciu și cu un cercel cu o 
cruce gotică de culoare neagră în urechea stângă. 

Cari a lăsat paharul cu ceai pe dalele de lângă piscină. 

Antonio și-a scos masca și i-a zâmbit. 

— Gracias, guapa!f! Hei, vreau să vorbesc cu tine! la ghici? 
Am bilete la show-ul Juanes de la Hard Rock! Locuri pe cinste! 
Dacă ar fi mai aproape de scenă, ar cădea de pe scenă uitându- 
se la tine. Cină și spectacol, ce părere ai? 

Ea începuse să clatine din cap chiar înainte ca el să termine. 


15 Marijuana de uz medical. 
16 Mulţumesc, frumoaso (lb. sp.). 
VP - 27 


— Nu, Antonio. O mulţime de fete ar fi încântate să meargă 
acolo cu tine. Nu pot. 

— De ce nu? 

— Pentru că ai o soţie, de aceea. 

— Scumpo, nu e chiar așa. E doar ca să primească viza. Noi 
nici măcar n-am... 

— O soţie rămâne soţie, Antonio. Mulţumesc, dar nu. 

Sub privirea avidă a lui Antonio, Cari s-a întors în casă. 

— Gracias pentru ceai, guapa, a spus el. 

— Fii politicos, Antonio, a strigat Benito de la depărtare. 
Zâmbea. Pentru tine e princesa guapa! 

— Disculpeme!”! Gracias, princesa guapa! a strigat Antonio 
după ea. 

Cari a râs, darnu a privit peste umăr spre el. 

Benito a luat o gură mare din ceai, apoi a așezat paharul pe 
digul de protecție. „A fost foarte răcoritor. Și ceaiul e bun”. 

Dincolo de el, în mijlocul piscinei se afla o copie din ghips 
după Victoria din Samothrace!t, fără cap, cu aripile desfăcute. 
Un proprietar anterior crezuse că Escobar o cumpărase de la 
Muzeul Luvru. 

Gânditor, Benito s-a uitat la Victoria. Mă-ntreb dacă și-a 
pierdut visul de a zbura odată cu capul, ori dacă încă îl văd în 
aburii de căldură deasupra gâtului ca un ciot, ori poate că el 
este încă în inima ei, acolo unde ne păstrăm visurile. Probabil că 
ăsta-i un gând de bătrân, gând pe care ar trebui să-l evit. Mă- 
ntreb, Cari mai poate păstra visuri în inima ei după câte a 
văzut? Și eu am văzut multe. Sper că inima ei e mai sus decât a 
mea. 

La mijlocul după-amiezii, un Uber a adus-o pe Cari Mora pe 
aleea pentru mașini, împreună cu multe provizii. Şoferul a 
ajutat-o să descarce o mulţime de sacoșe și le-a așezat pe 
peluză. Benito și-a lăsat imediat săpăliga și a luat patru dintre 
ele care i s-au părut mai grele. 

— Mulţumesc, señor Benito, a spus ea. 

Au intrat împreună pe ușa laterală a casei, ajungând în solarul 
în care, într-o colivie, se afla un papagal Cacadu mare. Pentru a 
atrage atenţia asupra ei, pasărea stătea cu capul în jos pe 


17 scuză-mă (lb. sp.). 
18 Sculptură grecească înfăţișând-o pe zeiţa victoriei, Nike, datând din 190 î.Hr. 
VP - 28 


stinghie și trăgea cu ciocul de pagina de ziar pentru a împrăștia 
seminţe și coji pe podea. 

Benito și Cari au dus alimentele în bucătărie. Era gălăgie 
acolo, iar zgomotul răzbătea de dedesubt, unde se foloseau 
unelte de forță. Un cablu de alimentare de culoare roșie șerpuia 
din spălătorie și mergea pe ușa care dădea spre subsol și sub 
scară. Un alt cablu era conectat la priza din spatele mașinii de 
gătit. Benito voia să vadă ce se petrecea în subsol. Lângă 
peretele bucătăriei se aflau câteva butelii cu acetilenă, 
așteptând să fie transportate jos. A pus cele patru sacoșe pe 
blat și a dat să se apropie de ușă ca să se uite în subsol, când 
Umberto a apărut pe scară și a intrat în bucătărie. 

— Ce dracu’ cauţi aici? l-a întrebat el pe Benito. 

— Am adus sacoșele, a spus Benito. 

— leși dracului afară. Nimeni nu are voie să intre în casă. 
Apoi, către Cari: Ti-am spus asta. Nimeni în casă. 

— Am adus proviziile, a spus Benito. Și nu mai vorbi urât în 
fața unei doamne. Puteai să aduci tu sacoșele în casă, asta dacă 
le poți ridica. 

Nu era cel mai inteligent lucru să vorbească astfel. Câteodată, 
bătrânilor nu le pasă cât de ridicol e ceva dacă se simt bine pe 
moment. Benito a vârât mâna în buzunarul de la piept al 
salopetei. Umberto nu putea să-și dea seama ce avea Benito 
sub salopetă. În realitate, Benito avea imediat sub stern un 
pistol Colt  1911A1, calibrul .45, transformat într-un 
Rowland .046, dăruit lui de nepotul lui iubit, care spărgea cu el 
pepeni în poligon. Benito îl purta armat și cu piedica pusă. 

Lui Umberto i s-a părut că faţa bătrânului sugera puţină 
nebunie. 

— Nimeni nu are voie să intre în casă, a repetat Umberto. Ea 
ar putea fi concediată pentru că te-a lăsat înăuntru. Vrei să-i 
spun șefului? 

Cari s-a întors spre Benito. 

— Mulţumesc, mi señor, a spus ea. E de ajuns. Te rog, mă 
descurc singură în continuare. 

— lartă-mă, i-a spus Benito lui Umberto în față și a ieșit din 
bucătărie. 

Un banc mare de Caranx hippos” a apărut spre sfârșitul după- 
amiezii, scoțând un vuiet ca de tren, vânând barbuni de-a lungul 


19 pește răpitor de dimensiuni mari, un soi de știucă oceanică. 
VP - 29 


digului de protecţie, unde Benito plivea buruienile cu săpăliga. 
Benito a simţit mirosul lor și s-a aplecat peste digul înalt până la 
brâu ca să vadă trecând în viteză prădătorii puternici, ale căror 
cozi ca niște furculițe luceau, și pești mici și bucăţi din ei 
zburând prin aer, lăsând un miros de urină uleioasă care se 
înălța din apă în urma lor. Ca și noi, a gândit el. Ucid și înfulecă. 

Prin tălpile pantofilor a simţit duduiturile perforatorului cu 
care se lucra în subsolul casei. 

Apoi, terenul care vibra în apropiere de digul de protecţie a 
cedat sub loviturile săpăligii, iar pământul a căzut cu un plescăit 
în gaura apărută. S-a uitat la groapa proaspăt surpată din 
peluza de lângă dig. Era mare cât pălăria lui. La câţiva metri sub 
peluză a văzut sclipirea slabă a apei întunecate, ridicându-se și 
coborând în subsolul întunecat, în interiorul digului. S-a retras 
pe marginea din beton a terasei. A auzit apa gâlgâind, 
mișcându-se cu un sunet ca de supt sub dig. Groapa răsufila 
odată cu valurile, exalând o duhoare de carne intrată în 
putrefacție. 

Benito a ridicat ochii spre terasa înaltă. Stând cu spatele spre 
grădină, Felix îi făcea morală lui Umberto. Benito a scos 
telefonul mobil dintr-un buzunar al salopetei și a pornit lumina. 
Agil pentru un bărbat atât de bătrân, a vârât mâna în groapă și, 
întorcând capul într-o parte ca să evite mirosul, a făcut două 
fotografii cu flash-ul spaţiului pe care nu îl putea vedea. 

Felix încă vorbea pe balcon. 

Benito a scos un șuierat spre Antonio, care era în piscină. 
Antonio a lăsat imediat ceaiul și a ieșit din apă. S-a dus cu 
Benito în spatele magaziei de lângă piscină, unde erau stivuite 
dale și țigle de rezervă. 

— Să luăm o dală și s-o punem deasupra gropii, după care ne 
apucăm din nou de treabă, a spus Benito. 

— Îl anunţi pe Marco? a întrebat Antonio. 

S-a uitat direct dincolo de golf, unde se afla vasul de pescuit 
crabi. Echipajul desfăcuse un butoi cu momeală, iar pescărușii și 
un pelican urmăreau vasul. 

Benito și Antonio au cărat dala mare și au acoperit groapa. 

— Rămâi pe terasă, nu călca pe iarbă, pentru că s-ar putea 
surpa în continuare, l-a sfătuit Benito. Acum ar trebui să te- 
ntorci în piscină. 


VP - 30 


Bătrânul grădinar a luat un ghiveci cu o plantă, pe care l-a 
așezat peste dală. Tocmai grebla pământ în jurul lui, când l-a 
auzit pe Felix, apărut în spatele lui. 

— Ce naiba faci? a întrebat Felix. 

— Acopăr o groapă. O să aducem niște pământ și... 

— Vreau să văd. Dă astea la o parte. 

Groapa era plină de rădăcini. 

— Drace, a făcut Felix. Și-a scos telefonul. Adu-mi o pernă din 
cabana de lângă piscină. Grăbește-te. 

Îngenunchind pe pernă pentru a-și păstra curaţi pantalonii din 
pânză, Felix a băgat telefonul în groapă și a făcut o fotografie 
folosind flash-ul. 

— Acoperă la loc și pune ghiveciul pe dală, a spus el. 

— Așa cum a fost înainte? a întrebat Benito. 

Felix a vârât telefonul într-un buzunar al pantalonilor și a scos 
din alt buzunar un accesoriu scump, un pumnal cu lamă cu arc, 
ornamentat, pe care dăduse patru sute de dolari. A scos lama și 
și-a curățat o unghie. A ţinut pumnalul cu lama în sus și, 
privindu-l pe Benito, a strâns lama în mâner. Cu cealaltă mână i- 
a întins lui Benito o bancnotă de o sută de dolari, împăturită. 

— Silencio sobre este, viejo. Me entiende?” 

Benito l-a privit direct. A așteptat o clipă înainte de a lua 
bancnota, pe care a strivit-o în pumn. 

— Claro, señor. 

— Du-te în grădina din față și ajută-i pe cei de acolo. 

Antonio scotea niște colorant trasor din geanta aflată alături 
de piscină, când Felix zise: 

— Împachetează-ţi porcăriile, ai terminat pe ziua de azi. 

— Dar încă n-am descoperit fisura. 

— Strânge-ţi lucrurile și cară-te. Te chem eu când o să vreau. 

Antonio a așteptat până când Felix s-a îndepărtat, după care 
și-a scos labele de înot. Pe laba piciorului avea un tatuaj, un 
clopot suspendat de un cârlig de pescuit, împreună cu grupa lui 
sanguină. Și-a tras repede pantofii în picioare. 

În casă, Cari a lăsat Cacaduul mare, de culoare albă, să iasă 
din colivie. Tocmai stătea pe încheietura unei mâini, uitându-se 
atent la cerceii ei, când a auzit soneria. Incă având papagalul pe 
mână, a trecut pe lângă mobilierul acoperit și pe lângă un 


20 păstrează tăcerea despre asta, bătrâne. Ai înţeles? (Ib. sp.). 
VP - 31 


tonomat aflat alături de intrare. Antonio aștepta la ușă. S-a uitat 
precipitat în jur. 

— Ascultă, Cari. Trebuie să pleci de aici. Acum rămâi înăuntru. 
Să nu faci nimic. Fă pe proasta până când te alungă, m-auzi? 
Dacă nu te concediază până la sfârșitul zilei, ia pasărea asta 
acasă cu tine. Spune-le că praful îi face rău. Dă-te bolnavă de 
gripă și nu te mai întoarce. 

— Atinge-l, mamacita! a spus pasărea. 

În mare grabă, Felix a apărut pe după colţul casei. 

— Ti-am spus să-ţi mişti curu’ de aici, așa că mișcă-te. 

Antonio a decis să-l înfrunte. 

— Cu gura aia îţi săruți mama? 

— Dispari, a spus Felix, îndepărtându-se și făcându-și de lucru 
cu telefonul. 

Camioneta de la firma de servicii pentru piscine a lui Antonio 
era parcată alături de furgoneta echipei de grădinari. Trei 
grădinari stivuiau frunze de palmier, iar al patrulea trecea cu o 
motocoasă de-a lungul aleii lungi pentru mașini. În timp ce 
punea ultimele piese de echipament în camionetă, Antonio a 
văzut-o pe Cari stând în cadrul ușii din față a casei. Incă avea 
pasărea pe mână. l-a zâmbit și i-a făcut semn de la revedere. 

Aflat în spatele casei, Felix a tastat un număr pe telefon. 


VP - 32 


CAPITOLUL ȘAPTE 


Când au sosit în camioneta lui Bobby Joe la casa lui Escobar, 
Hans-Peter Schneider și Bobby Joe cel cu ochi gălbui au găsit 
aleea pentru mașini blocată de furgoneta grădinarilor. Bobby Joe 
l-a dus pe Hans-Peter peste peluză și straturi de flori până la ușa 
din față. 

Camioneta lui Bobby Joe era dotată cu o instalaţie de ridicat, 
o bară de protecţie la rostogolire din plastic cromat și o pereche 
de testicule din cauciuc atârnând sub bara de protecţie din 
spate. Pe autocolantul lipit pe bara din spate scria: DACA AȘ FI 
ȘTIUT, AȘ FI CULES SINGUR BUMBACUL. 

Felix a ieșit în întâmpinarea lor. Și-a scos grăbit pălăria. 

— Patron, a spus Felix. 

— Cine a făcut descoperirea? 

Schneider se îndrepta deja către grădina dinspre ocean. Purta 
îmbrăcăminte din bumbac pentru a se feri de arșiță și sandale 
din piele neagră, ca să se asorteze curelei de la ceasul de mână. 

— Bătrânul care a tăiat buruienile. Felix a făcut semn spre 
Benito, care, alături de ceilalți grădinari, încărca uneltele în 
furgonetă. Nu știe nimic, i-am dat eu ceva. 

Hans-Peter l-a privit o clipă pe Benito. 

— Arată-mi groapa, a spus el. 

Ajunși la groapa de lângă digul de protecţie, Felix și Bobby Joe 
au dat placa deoparte. Hans-Peter s-a tras înapoi, fluturând o 
mână ca să alunge duhoarea. 

Felix i-a arătat lui Hans-Peter fotografia pe care o făcuse 
ținând telefonul cât mai jos în groapă. Transferase imaginea pe 
un iPad. 

Apa oceanului pătrunsese pe sub dig și scobise o cavitate sub 
terasa betonată care se întindea până la casă. Rădăcinile 
copacilor atârnau în groapă ca niște candelabre răsucite. Pilonii 
de susţinere, plini de ciripede?!, susțineau terasa de deasupra. 
La ora aceea, în timpul fluxului, nivelul apei lăsa aproximativ un 
metru și douăzeci de centimetri de spaţiu între apă și tavan. Sub 


21 Crustaceu care se fixează de structuri, coci ale navelor sau de corpul unor animale 
marine precum balenele sau țestoasele, producând daune. 


VP - 33 


terasă, eroziunea expusese jumătate dintr-o barjă din fier, 
scufundată, ce fusese folosită cândva, când se construise Miami 
Beach, pentru transportul de sol și dragare. 

La capătul celălalt al peșterii întunecate, abia luminat de 
flash, fundul acesteia se înălța, creând un fel de plajă. Un obiect 
cubic, mai mare decât un frigider, se afla la capătul celălalt al 
peșterii, aproape lipit de fundaţia casei. Felix a depărtat 
degetele lipite pe ecranul iPad-ului, mărind imaginea. La 
marginea apei, alături de cub, se aflau un craniu uman și partea 
din spate a unui câine. 

— In timp ce noi săpam în subsol, oceanul a săpat pentru noi, 
a spus Hans-Peter Schneider. Gott mit uns!” Ar putea conţine o 
tonă de aur. Cine mai știe despre el? 

— Nimeni, señor. Ceilalţi grădinari erau în curtea din față. 
Bătrânul e un bracero” ignorant. 

— Poate că tu ești ignorant - ori el e? Nu mai știu să vorbesc. 
L-am mai văzut pe bășinosul ăla cândva. Adu-l aici. Trimite-i 
acasă pe ceilalţi grădinari. Spune-i ăstuia că avem nevoie de el 
să ne ajute la ceva. Spune-i că-l ducem noi acasă. 

In largul golfului, vasul de pescuit crabi tocmai trăgea cuștile 
afară din apă, coborând altele cu momeală proaspătă, cei doi 
marinari aruncând câte o cușcă peste bord la distanţă de 
douăzeci de metri una de alta într-un ritm constant. 

În timonerie, căpitanul Marco și-a îndreptat binoclul spre casa 
Escobar. l-a văzut pe Hans-Peter și pe ceilalți în grădina dinspre 
ocean, și apoi pe Felix și Bobby Joe aducându-l pe Benito. 

— Rodrigo, lasă cuștile, a spus căpitanul Marco. A făcut semn 
cu bărbia spre țărm. Alarmă, muchachos. Blocaţi totul. 
Intervenim în forță dacă Benito e în primejdie. 

Pe terasă, Benito a ajuns faţă în faţă cu Hans-Peter. 

— Te cunosc, a spus Hans-Peter. 

— Bătrânii seamănă mult între ei, señor. Eu nu te ţin minte de 
nicăieri. 

— Scoate-ți cămașa. 

Benito a refuzat. A fost nevoie ca Bobby Joe, Umberto și Felix 
să îi prindă braţele la spate și să-i lege încheieturile cu două 
benzi cu arici. 

— Scoateţi-i cămașa, a spus Hans-Peter. 


22 Dumnezeu e cu noi (Ib. germ.). 
23 Mexican, lucrător agricol primit în SUA pentru munci sezoniere. 


VP - 34 


Felix și Umberto i-au sfâșiat cămașa, scoțându-i-o de sub 
baretele salopetei. Bobby Joe i-a scotocit buzunarele lui Benito și 
l-a percheziţionat și la piept. L-a pipăit pe Benito pe tatuajul 
decolorat, încă vizibil pe cușca toracică. Tatuajul înfățișa un 
clopot prins într-un cârlig de pescuit. 

Hans-Peter a dat din cap. 

— Școala de hoţi Zece Clopote. 

— O prostie de-a mea din tinereţe. Doar vedeți că s-a șters. 

— Felix, ăsta-i omul lui Don Ernesto, a spus Hans-Peter. Tu l-ai 
angajat, Felix. Tu și Bobby Joe îl puteţi duce la plimbare. 

Din vasul de pescuit crabi, căpitanul Marco a văzut cum i s-a 
smuls cămașa lui Benito și pistolul din mâna lui Bobby Joe. Și-a 
scos telefonul mobil. 

Aflat în camioneta firmei de servicii pentru piscine, la un 
kilometru și jumătate depărtare de casă, Antonio a răspuns la 
apel. 

— Antonio, un pendejos?* de-al lui Schneider l-a prins pe 
Benito. Trebuie să-l scoatem de acolo. Mă duc în doc și îl acopăr 
dacă sare în apă. 

— Mă duc după el, a spus Antonio. 

Antonio a forjat motorul camionetei vechi. Nu era departe de 
stația de autobuz în care grădinari osteniţi și menajere 
surmenate așteptau să pornească în călătoria lentă spre casă. 
Antonio a coborât. Câţiva dintre cei care așteptau l-au 
întâmpinat adresându-i-se pe nume. 

— Transporte libre! a strigat Antonio. Estoy celebrando! Voy a 
transportar cada uno de ustedes a su casa!” Vă duc pe fiecare 
acasă! Nu dinero, fără transfer. Vengan comingo! Vamos a parar 
en Yumbo Buffet!?5 Plus ce luaţi acasă! O plimbare gratis până în 
pragul casei voastre. Și tot ce puteţi mânca pe drum! Todo libre! 

— Antonio, no manejas borracho?” 

— Nu, nu. N-am băut nimic. Vă rog să mă mirosiţi. Haideţi! 

Călătorii din staţia de autobuz au urcat în camioneta lui 
Antonio. Doi în cabină și trei în spate. 

— Dar mai întâi trebuie să mai luăm pe cineva, i-a anunțat 
Antonio. 


24 Idiot (Ib. sp.). 

25 Vă transport gratis. Sărbătoresc! Vă duc pe fiecare până acasă. 
26 Veniti cu mine! Și după aceea mergem la bufetul Yumbo. 

27 Antonio, nu cumva conduci beat? 


VP - 35 


Cari Mora era în casă, la etaj, cu un pachet de șase suluri de 
hârtie igienică și câteva becuri incandescente. Dormitoarele 
erau într-o dezordine porcească; pe podeaua băii zăceau 
prosoape și un exemplar din Juggs Triple DDD*8. Pe singurul pat 
făcut a găsit câteva reviste cu benzi desenate erotice și cinci 
componente dintr-o pușcă AK-47% împrăștiate pe pătură. Un tub 
cu lubrifiant se scursese pe cuvertură, alături de două 
încărcătoare pline, de forma unor banane. A ridicat tubul cu 
două degete și l-a pus pe comodă. Apoi i-a sunat telefonul. Era 
Antonio. 

— Cari, ascunde-te. Pregătește-te să fugi de acolo. Aia îl ţin 
pe Benito sub ameninţarea armei. Vin după el. Marco vine până 
în doc. 

Apoi a închis. 

De la fereastra dormitorului, Cari a privit spre curte. L-a văzut 
pe Bobby Joe împungându-l pe Benito cu ţeava pistolului. 

Din câteva mișcări însoţite de declicuri, Cari a fixat țeava pe 
pușca AK-47. 

După ce a împins cocoșul în jos cu degetul mare și l-a ţinut 
deoparte cu ajutorul trăgaciului, percutorul și suportul acestuia 
au alunecat cu ușurință la locul lor, apoi a montat arcul de recul 
și apărătoarea de praf. A verificat funcţionarea. A introdus un 
încărcător și un cartuș pe ţeavă. 

Asamblată și încărcată în patruzeci și cinci de secunde. A 
revenit la fereastră. A luat în vizor proeminenţa de pe ceafa lui 
Bobby Joe. Poarta din faţă tocmai se deschidea. 

In timp ce trecea de poartă, Antonio l-a sunat pe căpitanul 
Marco, aflat pe vas, a pus telefonul pe difuzor și l-a vârât în 
buzunarul de la piept. 

Antonio l-a văzut pe Umberto încărcând trei blocuri din beton 
și niște sârmă de balotare în bena camionetei lui Felix. Benito 
stătea alături de camionetă, încadrat de Bobby Joe și Felix. Avea 
mâinile la spate, probabil legate, a socotit Antonio. S-a apropiat 
cu camioneta. A coborât din ea și s-a apropiat de bătrân. 


28 Revistă porno, care pune accentul pe sâni mari. 


29 Puşcă de asalt de construcţie sovietică, numită și Kalaşnikov, realizată în 1947, din 
care s-au fabricat până în prezent aproximativ șaptezeci și cinci de milioane de 
exemplare. 


VP - 36 


Văzând camioneta lui Antonio încărcată cu oameni, Bobby Joe 
a ascuns pistolul înapoia coapsei. 

— Hei, Benito! Hei, señor! Trebuia să te duc acasă, a spus 
Antonio. lartă-mă c-am uitat. 

— İl ducem noi acasă, a spus Felix. 

Toţi pasagerii lui Antonio erau ochi și urechi. 

— Ba nu, señor, a spus Antonio cu glas ridicat. l-am promis lui 
Lupe că-l aduc acasă la cină perfect treaz. 

Hohote de râs din partea oamenilor îngrămădiţi în camionetă. 
Câţiva dintre ei erau nedumeriţi, pentru că erau aproape siguri 
că Lupe murise în urmă cu ani buni. 

— O să mă omoare dacă nu i-l duc acasă. Antonio s-a întors 
spre pasagerii lui. O să mă omoare Lupe, ori nu? 

— Si, au spus câţiva oameni din camionetă. Cierto. 
Bineînțeles. Lupe o să te omoare, așa cum i-a omorât și pe 
ceilalţi care l-au lăsat să bea. 

Bobby Joe a venit alături de Antonio și a mormăit: 

— Cară-te dracului de aici. 

— Impușcă-mă în faţa juriului, bășină stricată, i-a răspuns 
Antonio cu glas reţinut. 

Hans-Peter Schneider a apărut pe treptele din faţa casei. 
Bobby Joe și Felix s-au uitat spre el. Schneider a clătinat ușor din 
cap. Felix s-a tras în spatele lui Benito și a tăiat legăturile cu 
arici. Hans-Peter Schneider a coborât treptele și i-a întins lui 
Benito un fișic considerabil de bani. 

—O0 să avem nevoie de tine peste două săptămâni, 
comprendes? Atunci o să-ţi dau tot pe atât. Nu există niciun 
motiv ca să nu lucrăm împreună. 

Au urmat multe mormăieli și împunsături între pasageri până 
când Benito și-a găsit un loc în bena camionetei. 

Antonio a vorbit spre buzunarul în care avea telefonul, 
întrebându-l pe Marco: 

— Unde-i Cari? 

— Cu mine. O să iasă prin spate, și o aștept la doc. Pleacă! A 
spus Marco. 

Antonio a ieșit pe poartă mergând în marșarier. Hans-Peter a 
ridicat mâinile cu palmele îndreptate spre oamenii lui. 

— Lăsaţi-i să plece, a spus el. 


VP - 37 


Având arma în brațe, Cari a coborât în fugă scara în spirală. 
Nu a întâlnit pe nimeni. A luat papagalul din colivie și l-a pus pe 
umăr. 

— Fă bine și ţine-te de mine. Și lasă-mi cerceii, a spus ea, 
retrăgându-se cu spatele prin curte, către docul în care o 
aștepta vasul de pescuit crabi, apăsând îndeajuns de tare cu 
prova încât să zguduie docul. 

I-a întins arma lui Marco, aflat la prova și a sărit pe punte, în 
timp ce pasărea a bătut din aripi ca să își păstreze echilibrul. 
Vasul s-a retras cu un hârșâit puternic, iar Marco a îndreptat 
pușca automată spre ferestrele din spate, dar nu a văzut pe 
nimeni. 

Antonio s-a îndepărtat de casă, iar poarta s-a închis în urma 
camionetei încărcate cu oameni. 

— Ai o cămașă de toată jena, i-a spus lui Benito bărbatul care 
stătea pe roata de rezervă. Nici n-o să te lase să intri la bufetul 
Yumbo. 


VP - 38 


CAPITOLUL OPT 


Căpitanul Marco s-a așezat cu Benito și Antonio în șopronul 
deschis. Asupra portului se revărsa lumina unui singur reflector. 
După ploaia care durase cinci minute, simțeau în nări mirosul 
pământului umed. Picăturile scurse de pe acoperiș trasau o linie 
în pământ. 

— Credeţi că Felix joacă la două capete? a întrebat căpitanul 
Marco. 

Benito a ridicat din umeri. 

— Probabil. Putea să-mi ceară ca de la bărbat la bărbat să-mi 
țin gura, să-mi fi dat o sumă onorabilă - numai că el a ţinut să- 
mi arate pumnalul. Cred că pumnalul acela i-ar încăpea în cur, 
asta ușor, și mai rămâne loc și pentru ochelarii lui de soare. 

— Ca să continuăm discuţia despre găuri, aia de sub terasă 
merge pe sub toată casa lui Pablo? a întrebat căpitanul Marco. 

— Nu știu, dar e adâncă. Apa oceanului a săpat acolo unde cei 
de la FBI n-au făcut-o. Poţi să-ţi dai seama după cum sună, dă în 
golf sub apă, la baza digului de protecţie. 

În jurul becului fără abajur zburau fluturi mari de noapte. 
Antonio îndepărtă cu mâna unul care-l atinsese pe frunte, 
gâdilându-l. 

Căpitanul Marco a turnat rom în pahare mici și a stors o 
limetă în al lui. 

— Câtă vreme au casa la dispoziţie? 

— Pe poartă există o copie a unui permis de filmare valabil 
treizeci de zile, a spus Antonio. A fost emis pe numele Alexander 
Smoot de la Smoot Productions. 

Benito a frecat o limetă de marginea paharului. Romul era 
Flor de Caña 18, iar savoarea lui l-a făcut să închidă ochii de 
fericire preț de o clipă, ca și cum ar fi simţit gura lui Lupe în 
urmă cu luni întregi, de parcă ea s-ar fi aflat acolo în acel 
moment. 

Când au văzut-o pe Cari Mora ieșind din biroul autorităţii 
portuare, Benito i-a pregătit o băutură ca a lui, iar Antonio a 
adus un scaun împletit din trestie de zahăr. Cacaduul mare s-a 


VP - 39 


cocoțat pe spătarul lui. Cari i-a dat un strugure din bolul de pe 
masă. 

— Atinge-l, mamacita! a spus pasărea, o trimitere la un alt 
eveniment din viaţa ei pestriță. 

— Șș! a șuierat Cari, și i-a mai dat un strugure. 

— Cari, trebuie să stai cât mai departe de locul acela, a spus 
Benito. Hans-Peter o să te vândă, știi asta? Nu va crede nici în 
ruptul capului că nu ești de-a noastră. 

— Știu. 

— Are idee unde locuiești, în afară de casa aceea? 

— Nu, și nici Felix nu știe. 

— Și ai unde să stai? a întrebat-o Benito. 

— Am eu o cameră liberă, s-a grăbit să spună Antonio. 

— Nu te deranja, am unde să stau, a spus ea. 

Căpitanul Marco a întins pe masă planul casei. 

— Cari, ai idee ce se întâmplă acolo? 

— Au făcut niște găuri în pereți și fac subsolul praf căutând 
ceva, a spus ea. Nu mi-e greu să-mi imaginez despre ce e vorba. 
E clar că și voi căutaţi același lucru. 

— Ştii cine suntem? 

— Pentru mine sunteţi prieteni; señor Benito, Antonio și 
căpitanul Marco. Asta-i tot ce vreau să știu. 

— Poţi fi alături de noi sau nu, a spus căpitanul Marco. 

— Nu sunt alături de voi, dar vreau să câștigați, a spus Cari. 
V-aș putea spune puţinul pe care îl știu și sper să nu-mi spuneți 
secrete pe care să fiu silită să le păstrez. 

— Ce-ai văzut în casă? 

— Hans-Peter Schneider a avut vreo două certuri urâte la 
telefon cu cineva căruia îi spunea Jesus. A folosit o cartelă 
specială ca să telefoneze în Columbia. Mucha /ucha*. intreba 
mereu: „Unde e?” Au cercetat cu detectoare de metal din pod 
până la parter. În fundaţii există mult fier beton, și au făcut 
găuri de câteva ori. Au avut o presă mare de găurit, magnetică, 
de vreo patruzeci de kilograme, și două ciocane pneumatice. 

— Și ce părere ai avut când s-au apucat să facă totul vraiște? 

— Felix mi-a zis să nu-mi fac griji, că e răspunderea lui ca 
agent care se ocupă de închiriere. l-am spus să-mi dea în scris. 
El a zis că nu-mi dă. Celălalt, Schneider, mi-a fluturat prin față 
niște bani. Pentru mine erau mulţi. 


30 Ceartă violentă (Ib. sp.). 
VP - 40 


— Ți i-a dat? 

— A, nu. Doar mi i-a fluturat pe la nas și abia mi-a dat bani 
pentru alimente. Am aici un mesaj de la Felix. Spune: „Șeful nu 
te mai vrea, dar poţi veni să-ţi iei banii. Ori ţi-i trimitem acasă 
când ne dai adresa, ori ne întâlnim cu tine când îmi găsesc timp 
liber...” Da, că mă și duc eu imediat. 

— Te-a văzut cineva plecând din casă? 

— Nu cred, dar nu sunt convinsă. Cred că erau toţi în fața 
casei. 

— Le-a scăpat arma, a spus Marco. S-ar putea să o mai vadă, 
dar altfel. 

— Acum o să plec, a spus Cari. 

Antonio s-a ridicat imediat în picioare. 

— Așteaptă puţin, Cari, și te duc eu oriunde zici că poate stai 
sau nu. 

— Avem un loc confortabil pe doc, a spus Marco. 

Antonio i-a dus paharul cu băutură și apoi s-a întors la masă. 

— De-acum înainte, Schneider va trebui să fie precaut, a spus 
Marco. Dacă agenţii federali îl văd săpând în Miami Beach, se 
vor arunca asupra lui cât ai zice pește. 

Marco a întins pe masă câteva foi care reprezentau planul 
clădirii și le-a fixat de tăblie cu sticla și o nucă de cocos. 

— Avocatul lui Pablo a prezentat primăriei planul ăsta în urmă 
cu mulți ani, când s-a construit terasa, a spus căpitanul. Vedeţi, 
e pe piloni din beton. De aceea nu s-a prăbușit când apa 
oceanului a săpat pe dedesubt. Ai văzut fotografia făcută de 
Felix? 

— Doar peste umărul lui, a spus Benito. Tocmai o strângea la 
pieptul lui ca de găină. Eu o am pe asta. Dar la ce te poţi 
aștepta de la un telefon prăpădit? 

— Cât de mare era lada pe care ai văzut-o? 

Bătrânul grădinar a pus un deget gros pe planul clădirii. 

— Era cam aici. Ca să apreciez mărimea, nu am alt reper 
decât craniul din poza asta neclară. Cutia e mai mare decât un 
frigider obișnuit. Arată ca mașina de făcut gheaţă de la piaţa de 
pește Casablanca. 

— Peștera asta, groapa de sub digul de protecţie, ar putea fi 
mare și ea, a spus Antonio. 

— Destul de mare ca să tragem afară o mașină de făcut 
gheață? a întrebat căpitanul. 


VP - 41 


— Nacho Nepri ar putea face asta din barja lui, folosind vinciul 
cel mare, a spus Antonio. Deplasează bucăţi de moloz mai mari 
de atât cu vinciul și macaraua. Dacă-l putem convinge să facă 
asta. 

— Trebuie să vedem groapa de sub digul de protecţie. Câtă 
apă e acolo la flux? a întrebat căpitanul. 

— În zona aceea, doi metri și jumătate, a spus Antonio. Pot să 
mă uit la ea sub apă, dinspre golf. 

— Vrei să intri în apă de pe vasul de pescuit? 

— Nu, pot cobori dintr-un loc de pe stradă, de la o casă unde 
întrețin piscina. Prefer să merg de-a lungul digului pornind de 
acolo. 

— Mâine refluxul începe cu jumătate de oră înainte de apusul 
soarelui, a spus Marco. Prognoza e precisă. La ora aceea, 
strălucirea apei din golf îi va orbi, și cel mai probabil va exista 
un strat de alge aduse de flux. Antonio, să nu intri în groapă. 
Rămâi ascuns sub alge și arunci o privire. Ai aer? 

Antonio a dat afirmativ din cap și s-a ridicat, pregătindu-se de 
plecare. 

Bătrânul grădinar a ridicat paharul în direcţia lui. 

— Antonio. Gracias pentru isprava de azi. 

— De nada, a spus Antonio. 

— Deși nota mea de plată de la Yumbo Buffet a fost cam 
încărcată, având în vedere câţi oameni erau în camionetă, a 
spus Benito. După ce s-au îndopat, au cerut fără rușine ca la 
plecare să capete și apă minerală ca să le meargă mai bine 
mâncarea pe gât. Antonio, escuchame, joven:!: va trebui să te 
păzești. Bobby Joe o să-ţi poarte sâmbetele. 

— Dacă n-are noroc, o să mă găsească, a spus Antonio. 

Căpitanul Marco a plecat spre locuinţa lui din apropierea 
portului. Benito a pornit motorul vechii lui camionete și a plecat 
spre casă zdrăngănind. Au lăsat focul aprins la incinerator și ușa 
deschisă pentru ca lumina focului să poată fi văzută. 

e 

Potrivit obiceiului, Lupe îl aștepta în mica grădină pe care ea o 
încropise în spatele casei. El i-a simțit prezența caldă și 
apropiată, în timp ce licuricii sclipeau pe florile albe, luminând 
sub lună. Benito a turnat un pahar de Flor de Caña pentru el și 


31 Ascultă-mă, tinere (lb. sp.). 
VP - 42 


unul pentru ea. Le-a băut pe amândouă stând în grădină cu 
Lupe, iar faptul că erau împreună acolo era de ajuns. 
e 

Cari și Antonio stăteau pe o banchetă veche de automobil de 
pe docul portului și priveau cerul. De peste apă venea duduitul 
bașilor de la muzica dată tare. 

— Ce dorești? a întrebat-o Antonio. Ce-ai vrea să ai? 

— Vreau să trăiesc într-o casă care să-mi aparţină, a spus 
Cari, mușcând dintr-o felie de limetă și lăsând-o să cadă înapoi 
în băutură. O casă în care fiecare locșor unde pui mâna să fie 
curat. Și să pot umbla desculţță și să simt plăcut podeaua sub 
tălpi. 

— Să locuiești singură? 

Ea a ridicat din umeri și a încuviinţat din cap. 

— Dacă verișoara mea ar avea și ea o casă bună și puţin 
ajutor din partea mamei ei... Vreau să am casa mea. Să închid 
ușa și să mă bucur de liniște. Să o întreţin singură. Să aud 
răpăitul ploii pe acoperiș și să știu că nu picură apă la picioarele 
patului, și că apa se scurge în grădină. 

— Acum vrei și grădină. 

— Cómo no?” Aș vrea să am un locșor în care să cultiv câte 
ceva. Să ies din casă și să găsesc ceva verde ca să-l gătesc. Să 
fierb un biban de mare într-o frunză de bananier. Să ascult 
muzică dată tare în bucătărie când am chef și poate să beau 
ceva cât gătesc, și să dansez în faţa mașinii de gătit. 

— Dar un tip? Nu vrei și un tip? 

— Vreau să fiu stăpână pe casa mea. Și poate că după aceea 
o să invit pe cineva în ea. 

— Să zicem că aș apărea la ușă și aș ciocăni. Cum să zic, 
apare Antonio, necăsătorit, înţelegi? 

— Antonio, o să fii necăsătorit? Antonio Soltero Antonio? 

Romul îi dădea o senzaţie foarte plăcută. 

— Nu, n-o să fiu Antonio Soltero. Nu acum. Dacă fac asta, 
cineva trebuie să plece din țară. Nu fac asta. Am primit 
cetățenie pentru că am fost înrolat la pușcași marini. Ea nu 
poate să obțină cetăţenia în felul ăsta. Trebuie să aștepte. E 
prietena mea, de aceea aștept. Fratele ei mi-a fost camarad de 


32 Cum să nu? (Ib. sp.). 
VP - 43 


arme. Dar l-am pierdut. Antonio a atins cu degetele globul și 
ancora tatuate pe braț: Semper FP. 

— Ăsta cu Semper Fi e bun. Dar e doar unul dintre tatuajele 
tale. 

— Te referi la Zece Clopote? Eram un ţânc. A fost o altfel de 
școală. Cerea alte aptitudini. Dar nu trebuie să mă justific față 
de tine. 

— Adevărat. 

— Îţi spun, după ce-mi rezolv treburile, pot să te curtez? Va 
trebui să dai foc la treptele din faţa ușii sub picioarele mele. 

Muzica răzbătea dinspre ambarcaţiunile întunecate de pe râu, 
unde ecranele televizoarelor pâlpâiau. Acum, ciudata și 
frumoasa temă din Warcos**, cântată de Rodrigo Amarante. De 
peste apă se auzea mai mult ritmul conga decât melodia. 

Antonio avea o voce pe care o socotea foarte bună. S-a uitat 
direct la Cari și a cântat odată cu Amarante: 


Sunt focul ce-ti arde pielea, 

Sunt apa care-ţi alungă setea... 

Sunt turnul de castel, 

Sabia care păzește primăvara curgătoare. 


Preţ de un moment, sirena unui vas i-a acoperit vocea. 


Ești aerul pe care-l respir 
Si lumina lunii pe apa mării. 


Pe sub lună au trecut nori, pictând apa râului cu petice de 
funingine și argint. Un moment, râul a părut ușor de traversat cu 
piciorul. 

Dinspre foc au sărit câteva scântei. 

Cari s-a ridicat și l-a sărutat pe Antonio pe creștetul capului. El 
a întors faţa spre ea, dar prea târziu. 

— Antonio Soltero, trebuie să plec acasă, a spus ea. 


33 Semper Fidelis - întotdeauna credincios. 
34 Serial poliţist american difuzat în premieră între 2015 și 2018, despre viaţa lui 
Pablo Escobar și traficul de cocaină. 


VP - 44 


CAPITOLUL NOUĂ 


Singurele rude din Miami ale lui Cari erau bătrâna mătușă 
Jasmin, verișoara Julieta și bebelușa ei. 

Când nu avea o slujbă de menajeră permanentă, locuia cu ele 
într-un complex din apropiere de Claude Pepper Way din Miami. 
Soțul Julietei fusese arestat de Oficiul pentru Imigrări și Control 
Vamal când se prezentase voluntar pentru a se înregistra, așa 
cum primise instrucţiuni. Acum se afla în Centrul de detenţie 
Krome, așteptând să fie deportat din cauză că emisese un cec 
fără acoperire. 

Ca mulţi oameni din Miami care au sosit în SUA pe jos, Cari 
era cât se poate de discretă. Doar Marco și Antonio știau despre 
verișoara Julieta sau unde locuia ea. 

Spre sfârșitul serii a intrat pe ușa din spate a clădirii cu 
propria cheie. Mătușa, verișoara și bebelușa dormeau. A 
verificat-o pe mătușa Jasmin, care era imobilizată la pat, 
arătând minusculă și cafenie pe fundalul cearșafului. l-a privit 
faţa adormită. Jasmin a deschis ochii, iar Cari a observat încă o 
dată pupilele mari și adânci ale ochilor care o priveau. A văzut în 
trăsăturile mătușii ei asemănări vagi cu figura mamei ei, așa 
cum surprindea câteodată forme familiare printre nori. A simţit 
că Jasmin încerca să îi transmită un secret, se străduia să își 
aducă aminte ceva important, ceva ce doar bătrânii înțeleg, deși 
Cari știa prea bine că în mintea ei nu era nimic. 

Cari a simţit mirosul armei pe mâini. Și le-a frecat cu zeamă 
de limetă și săpun, după care s-a așezat alături de sugara care 
dormea și i-a ascultat răsuflarea. Nu mai simţise de multă 
vreme miros de ulei de armă și nici nu simţise gustul ca de 
aramă al războiului, care era ca o monedă coclită pe limba ei... 

e 

La vârsta de unsprezece ani, Cari fusese luată din satul ei sub 
amenințarea armei și înrolată în FARC, Fuerzas Armadas 
Revolucionarias de Colombia*. Conform regulamentului, i-au 
implantat contraceptivul subdural în partea de sus a brațului și 


35 Forţele Armate Revoluţionare din Columbia, mișcare de gherilă considerată drept 
organizaţie teroristă de guvernele Columbiei, SUA, Canadei și ale altor țări, activă 
între 1964 și 2017. 


VP - 45 


au folosit-o acolo unde era folositoare - ea învăța repede, era 
puternică și înzestrată. Cari era o copilă între alţi copii din baza 
gherilei, situată în adâncul pădurii Caquetá. 

La început, au făcut ca totul să semene a tabără de vară 
pentru copii. Ofițerii le spuneau copiilor că, dacă nu le plăcea 
armata, peste două săptămâni puteau merge acasă. În realitate, 
nu se mai puteau întoarce acasă niciodată. 

Când nu erau instruiți, copiii se jucau împreună. Mulţi 
proveneau din familii destrămate, și erau recunoscători că li se 
acorda atenţie. Când raidurile aeriene încetau, în tabără se 
dansa noaptea. Sexul între adolescenţi nu era inacceptabil, însă 
căsătoriile și graviditatea erau interzise. Avorturile erau 
obligatorii. Ofițerii le spuneau că erau căsătoriți cu revoluţia. 

Muzica și luminile colorate păreau magice pentru mulţi dintre 
copii, deoarece proveneau din sate izolate de civilizaţie. 

lar apoi, după o lună petrecută acolo, în timpul unei petreceri 
nocturne între copaci, o pereche a încercat să fugă. Cei doi 
aveau treisprezece ani, iar aceea era a doua încălcare a 
regulilor. Iscoadele îi prinseseră în timp ce treceau prin vad râul 
Caquetá. Santinelele i-au ţinut pe cei doi în lumina lanternelor și 
au transmis vestea în tabără. Toţi copiii au fost strânși pe malul 
apei. 

Comandante a ţinut o cuvântare, în timp ce luminile 
lanternelor s-au reflectat din ochelarii lui cu lentile mici și 
rotunde. Mai existaseră câteva dezertări în ultima vreme, și 
trebuia pus capăt acestui lucru. În lumina lanternelor, cei doi 
adolescenţi, cu hainele ude, având mâinile legate la spate cu 
șoricei din plastic, tremurau din tot trupul. Îmbrăcămintea fetei, 
udă și lipită pe corp, scotea în evidenţă burta mică de gravidă. 
Legătura cu hrană pe care o luaseră cu ei zăcea pe pământ, în 
apropiere. Având mâinile legate la spate, băiatul și fata nu s-au 
putut îmbrăţișa. Au rămas alături, lipindu-și capetele. 

Comandante a spus cât de grav era să dezertezi. Să fie 
pedepsiţi? 

— Judecaţi-i! a strigat el. Trebuie pedepsiţi? V-au părăsit și v- 
au luat hrana. Ridicaţi mâna dacă socotiți că trebuie pedepsiți. 

Toţi adulţii și cei mai mulţi dintre copiii-soldat au socotit că 
da, trebuiau pedepsiți. Cari a ridicat mânuţa la fel ca și ceilalţi 
copii. Da, trebuiau să primească o pedeapsă. Pot să fie bătuţi la 
fund? Să nu primească micul dejun? Să facă parte din echipa de 


VP - 46 


la bucătărie, alături de Cari? Comanaante a făcut un semn cu 
mâna. Gărzile i-au împins pe adolescenţi în apa mică și i-au 
împușcat. La început oamenii din gardă au părut șovăitori: cine 
să tragă primul? Nimeni nu voia să facă asta. Comandante a 
răcnit. O împușcătură, două, apoi o mulţime de împușcături. 
Adolescenţii au căzut cu feţele în jos și au ajuns cu ele în sus, 
apoi din nou cu feţele în jos, iar sângele a colorat apa din jurul 
lor, după care trupurile lor au plutit încet în aval. Unul dintre 
soldaţi a împins-o pe fată cu piciorul când cadavrul ei s-a agăţat 
de o rădăcină. Capetele legăturilor de la mâinile lor ieșeau mult 
în afară din pricina încheieturilor subţiri. Unul lângă celălalt, 
cadavrele s-au îndepărtat încet cu fețele în jos, iar sângele de la 
suprafaţa apei arăta ca o eșarfă în jurul lor. Cari a plâns. Cei mai 
mulți copii au ţipat și au plâns. In depărtare se auzea încă 
radioul din tabără, care difuza muzică de dans. 

O uimise cât de mici erau încheieturile copiilor morți. Cât de 
departe se aflau capetele șoriceilor față de încheieturile lor. 
Când auzea cuvântul „oribil”, în mintea lui Cari asta apărea. 

Șoriceii de plastic existau pretutindeni, iar o vreme 
deveniseră o modă atât pentru gherile, cât și pentru dușmanii 
lor, trupele paramilitare: un șir de coliere de plastic pe o curea, 
pregătite pentru a imobiliza un prizonier. Fiind din material 
plastic, nu rugineau, nu putrezeau și albul lor era mai strălucitor 
decât oasele scheletelor de pe solul junglei. Când Cari dădea 
peste un cadavru în vreun tufiș, nu faţa descompusă era aceea 
care îi întorcea stomacul pe dos, și nici șorecarii care se 
îndepărtau fluturând din aripi, îngreunaţi după ce se ghiftuiseră, 
ci legăturile din plastic care le strângeau încheieturile mâinilor. 
Gherilele îi antrenau în folosirea lor - cum să lege un prizonier 
folosind doar o mână pentru a strânge faseta, cum să procedeze 
pentru a scăpa dintr-o asemenea legătură, cum să taie plasticul 
folosindu-și șireturile. Incheieturile legate cu șoricei de plastic 
apăreau deseori în visele lui Cari. 

Nu în seara asta, nu în această noapte din Miami, când stă pe 
un scaun alături de bebelușă, în casa verișoarei ei. Văzuse de la 
fereastră cum fusese tăiată legătura din jurul încheieturilor lui 
Benito și îl văzuse pe bătrân plecând în viaţă. 

Nu s-a mai gândit la alte lucruri. A ascultat respiraţia liniștită 
a copilului și a adormit. 


VP - 47 


CAPITOLUL ZECE 


Barranquilla, Columbia 

Clinica Angeles de la Misericordia, unde era internat Jesus, 
este un spital pentru săraci, aflat pe o stradă aglomerată, care 
servește și ca piaţă. La miezul zilei, un Range Rover negru a 
oprit în faţa spitalului. Mulțimea de pe stradă și cărucioarele 
comercianților ambulanți treceau pe lângă mașină, iar vânzătorii 
se certau și se străduiau să își facă loc. 

Isidro Gomez, masiv și rumen la faţă, a coborât de pe scaunul 
din dreapta. Doar ridicând bărbia, a făcut loc lângă trotuar 
pentru parcarea automobilului. Apoi a deschis portiera din 
spate. Șeful lui a coborât. 

Don Ernesto Ibarra, în vârstă de patruzeci și patru de ani, 
cunoscut tabloidelor sub numele de „Don Teflon”, e un bărbat 
de statură medie care poartă o jachetă lungă din pânză, bine 
călcată. 

Mai mulţi pacienți din spital l-au recunoscut imediat pe Don 
Ernesto și l-au strigat pe nume când el și Gomez au trecut 
printre ei prin salonul sărăcăcios de la parter, cu linoleumul uzat 
și paturile despărțite de paravane. 

Jesus Villarreal se afla în una din cele două camere private de 
la capătul salonului. Gomez a intrat fără să bată. Peste o clipă a 
ieșit frecându-și mâinile cu un șerveţel antiseptic. l-a făcut semn 
din cap lui Don Ernesto, care a intrat în cameră. 

Un bătrân stafidit, prins de viu în capcana cordoanelor și 
tuburilor din jur, Jesus Villarreal stătea întins în pat. Și-a scos 
masca de oxigen de pe față. 

— Intotdeauna ai fost grijuliu, Don Ernesto, a spus Jesus 
Villarreal. Acum te-ai apucat să îi verifici pe muribunzi? Trimiţi 
matahala aia ca să percheziţioneze oamenii aflați în pat? 

Donul i-a zâmbit. 

— Tu ai tras în mine la Cali. 

— Era vorba de afaceri, și tu ai ripostat, a spus Jesus. 

— Jesus, încă te socotesc un om periculos. la asta ca pe un 
compliment. Putem merge mai departe, până ajungem prieteni. 


VP - 48 


— Don Ernesto, ești un educator, un savant, Don Ernesto. Îi 
înveţi pe oameni cum să fure. Dar la școala Zece Clopote nu se 
predau cursuri de prietenie. 

Don Ernesto l-a examinat pe Jesus, sfrijit pe patul de spital. 
Privindu-l pe bătrân, Don Ernesto și-a înclinat capul, apoi și la 
întors ca o cioară care ar analiza un fruct aflat pe sol. 

— Jesus, mai ai puţin de trăit. M-ai chemat, și am venit pentru 
că te respect. Ai fost adjunctul lui Pablo, nu l-ai vândut, însă nu 
ţi-a lăsat nimic. Hai să folosim timpul rămas ca să discutăm ca 
niște bărbaţi adevărați. 

Bătrânul a luat câteva guri de oxigen din mască pentru 
suplimentarea aerului din tubul pentru nas. Apoi a vorbit în 
scurte izbucniri. 

— In 1989, am adus aur la Miami pentru Pablo sub gheaţa din 
traulerul meu. Jumătate de tonă de aur sub peștele refrigerat - 
grouper și cap-de-oaie. Treizeci de lingouri din genul căruia i se 
spune Good Delivery, de câte douăsprezece kilograme și 
jumătate fiecare, marcate cu numere. Douăzeci și cinci de 
kilograme de bare, din cele plate, dar din aur aliat cu argint, de 
la minele de la Inirida. Și un sac mare cu bare de tola*, fiecare 
de câte o sută șaptesprezece grame, dar nu știu câte au fost. 
Jesus a făcut o pauză ca să aspire aer. Aproape cinci sute de 
kilograme de aur. iți pot spune unde se află. Ştii cât valorează 
cinci sute de kilograme e aur? 

— Cam douăzeci și cinci de milioane de dolari. 

— Mie cât îmi dai? 

— Ce dorești? 

— Bani și siguranţă pentru Adriana și băiat. 

Don Ernesto a confirmat din cap. 

— Claro. Ştii că mă ţin de cuvânt. 

— Nu te supăra, Don Ernesto, dar accept doar plata în 
numerar. 

— La fel de politicos, te întreb: cui ai mai vândut informaţiile 
astea în afară de Hans-Peter Schneider. 

— E prea târziu să te joci cu mine de-a prinde-mă și fute-mă, 
a spus Jesus. Omul a găsit seiful care conţine aurul. Nu-l poate 
deschide și să rămână în viaţă dacă nu îi spun eu cum. S-ar 
putea ca Hans-Peter Schneider să încerce să-l mute într-un loc 
sigur. 


36 În original, Tola bar, mici lingouri de aur, având de obicei 11,6 grame, nemarcate. 
VP - 49 


— ÎI poate deplasa fără să pățească nimic? 

— Probabil că nu. 

— Are un comutator cu mercur? O să explodeze dacă e 
mișcat? 

Jesús Villarreal s-a mulțumit să strângă din buzele. Acestea 
erau crăpate și l-au durut când le-a strâns. 

— Ai putea să-mi spui cum să-l deschid, a zis Don Ernesto. 

— Da. O să-ţi spun despre câteva dificultăţi, iar când vii cu 
niște dinero efectivo în mână, discutăm cum să le rezolvăm. 


VP - 50 


CAPITOLUL UNSPREZECE 


Praful venit pe aripile vântului a colorat zorii din Miami în roz. 
Pe țărmul celălalt al Golfului Biscayne ferestrele au explodat în 
oranj când soarele s-a ridicat din mare. 

Hans-Peter Schneider și Felix stăteau pe terasa casei Escobar, 
alături de groapa din peluză. Cu ajutorul unui târnăcop și al unei 
cazmale, Umberto o lărgise. Din întunericul de dedesubt se 
auzeau sunete ca de supt. In timp ce oceanul pulsa prin spaţiul 
liber de sub digul de protecţie și în peștera de sub ei, groapa 
expira aer urât mirositor. Au întors amândoi capetele într-o 
parte ca să scape de acea duhoare. 

Bobby Joe și Mateo au adus niște echipamente din cabana de 
lângă piscină. 

Un cârd de pelicani a trecut pe deasupra lor, îndreptându-se 
spre un loc în care să vâneze pești. 

— De unde dracu' aflăm ce i-a spus Jesus lui Don Ernesto? a 
întrebat Schneider. Nu-mi pasă dacă-l scoatem prin faţă sau prin 
spate. Ce știi de tipul din Lauderdale? 

— Clyde Hopper, mecanicul, a spus Felix. Are echipamentul 
potrivit. O să ne întâlnim cu el și stabilim. Vrea să ne vedem pe 
vas. | 

— Asta-i numărul lui de telefon? a întrebat Hans-Peter, bătând 
cu palma în telefonul albastru cu cartelă din portbagajul mașinii 
lui Felix. 

— Ce înseamnă asta? Nu știu, a spus Felix, apoi și-a umezit 
buzele. 

— E telefonul din portbagajul mașinii tale. Spune-mi codul ca 
să-l deblochez, altfel Bobby Joe o să-ți zboare creierii. 

— Steluţă șase nouă șase nouă. Il am ca să vorbesc cu 
prietena mea fără să știe nevastă-mea, înţelegi? 

Hans-Peter a strâns din buze cât a tastat, verificând codul. 
Putea explora memoria telefonului mai târziu. 

— In regulă, a spus Hans-Peter. In regulă. Poate n-o să fie 
nevoie să scoatem seiful acela nenorocit. Poate-l deschidem prin 
spate. Mergem în groapă să aruncăm o privire. 

— Cine intră acolo? 


VP -51 


În spatele lui Felix erau Bobby Joe și Mateo. Umberto era cu ei 
și ţinea în mână un ham. 

Cablul hamului trecea printr-un scripete prins de o creangă 
groasă a copacului aflat lângă groapă și era legat la un capăt de 
un vinci acţionat manual. 

Bobby Joe a ridicat hamul. 

— Pune-l pe tine, i-a spus Schneider lui Felix. 

— Nu așa ne-a fost înțelegerea, a spus Felix. Dacă mi se 
întâmplă ceva, o să ai necazuri cu agenţia mea. 

— Ne-am înţeles să faci orice chestie pe care ţi-o cer, a spus 
Schneider. Crezi că ești singurul din agenţia ta care stă cu mâna 
întinsă? 

Bobby Joe l-a prins pe Felix în ham și l-a legat de cablu. Felix a 
sărutat o medalie pe care o purta la gât. 

Hans-Peter a rămas în fața lui Felix ca să savureze puţin 
spaima acestuia, înainte ca masca să îi acopere faţa. Era o 
mască pentru protecţie contra gazelor, având două filtre cu 
mangal pe obraji, iar pe cap erau montate o cameră video și o 
lanternă frontală de miner. De ham erau prinse o lanternă mare 
și un toc de armă. Apoi i-au fixat firele pentru comunicarea 
audio. 

Lui Felix îi era greu să aspire suficient aer prin filtrele măștii. 

Pe cer treceau păsări, iar un stol de ciori gonea un șoim. Felix 
a ridicat ochii și a gândit: Ador cerul. Nu se gândise până atunci 
la asta. A simţit că i se înmoaie picioarele. 

— Daţi-mi un pistol. 

Bobby Joe a pus un revolver mare în toc, pe care l-a închis cu 
clapa. 

— Să nu pui mâna pe armă decât după ce ajungi în groapă, a 
spus el. 

L-au coborât în groapă. Aerul de sub nivelul solului i-a încălzit 
picioarele. Atârnat de cablu, s-a rotit puţin. 

Ajuns cu capul sub nivelul solului, i-a fost greu să vadă. 
Lumina care pătrundea în groapă era reflectată foarte slab de 
betonul nefinisat al digului de protecţie. Lumina difuză a cedat 
loc întunericului din peștera lungă. Distanţa de la suprafaţa apei 
până la tavan varia între un metru și optzeci și un metru și 
douăzeci în locul în care apa pătrundea în peșteră. A găsit 
fundul cu picioarele și a descoperit că apa îi venea până la brâu. 
Apa urca de la coapse până la piept, apoi cobora. Rădăcinile 


VP - 52 


contorsionate ale copacului coborau prin tavan. Erau prea rigide 
ca să le împingă deoparte. Lumina frontalei era reflectată de 
luciul apei și arunca umbre mari pe rădăcini. Vedea parţial 
dedesubtul terasei din beton și petice de pământ atârnând 
deasupra capului. 

Hans-Peter Schneider urmărea pe laptop și asculta la 
difuzoare vocea metalică și subţire a lui Felix. 

— Fundul e relativ plat, pot merge. Apa îmi vine până la piept. 
Drace, o jumătate de câine. 

— Te descurci bine, Felix. Du-te și te uită la cubul acela 
blestemat. Fă-o imediat. 

Felix s-a deplasat încet spre partea din spate a peșterii. Pilonii 
care susțineau terasa stăteau în jurul lui precum stâlpii unui 
templu inundat. A început să transpire. Lumina frontalei a căzut 
pe platforma plajei și a fost reflectată de metal. Lanterna mare a 
dezvăluit plaja presărată cu oase și un craniu. Cubul era chiar 
mare. 

— E o ladă, mai mult înaltă decât lată. Eclisă romboidală din 
oțel, ca o podea antialunecare. Marginile sunt sudate. 

— Cât de mare? a întrebat Schneider. 

— Cam cât un frigider, dar mai mare, ca unul de la un 
magazin de delicatese. 

— Inele de ridicare? Mânere? 

— Nu văd așa ceva. 

— Păi, apropie-te ca să vezi. 

Un sfârâit în spatele lui Felix. S-a întors spre sunet. A văzut 
șiruri concentrice de bule mici de aer care urcau sub forma unui 
sicriu. 

A urcat pe uscat. 

— Fără mânere, inele de ridicare, fără ușă sau capac. Nu văd 
așa ceva, pentru că seiful e înnoroit. 

Un zgomot ca un fâsâit, iar Felix a îndreptat fascicolul 
lanternei spre sursă. În apa întunecată, o pereche de ochi 
roșiatici care au reflectat lumina. A tras cu pistolul spre ochi, iar 
aceștia au dispărut. 

— les, vreau să ies. A mers grăbit prin apă ca să ajungă în 
dreptul găurii din tavanul peșterii. Trageţi-mă afară! Scoatetți- 
mă! 

Vinciul se rotea, cablul se mișca în faţa lui, apoi cablul a ieșit 
din apă, șiroind. Vinciul a tensionat cablul și Felix a început să 


VP-53 


se înalțe, când o izbitură cumplită l-a mișcat în lateral, iar el a 
căzut în apă, lanterna i-a zburat din mână, iar pistolul s-a 
descărcat spre tavan. 

In grădină, vinciul s-a rotit invers, mânerul lui lovindu-l pe 
Bobby Joe peste mâini și braţe, zdrăngănind în timp ce cablul s-a 
desfășurat, coborând cu repeziciune în groapă. 

In peșteră, cablul a alunecat din gaura de sub digul de 
protecţie, s-a întins zbârnâind, azvârlind stropi de apă. Apoi s-a 
destins și a căzut pe podeaua peșterii. 

— Ridicaţi-l! a răcnit Schneider. 

Urmărind pe ecran imaginile surprinse de camera video de pe 
capul lui Felix, Schneider a văzut fundul mării trecând prin 
dreptul acesteia, lumina frontalei ricoșând ici și colo. Mateo și 
Umberto au trecut la vinci și au tras hamul. Acesta a ieșit din 
groapă conţinând partea de jos a lui Felix, cu torsul și picioarele 
drapate cu bucle de intestine rozalii. 

In depărtare, în largul golfului, mâna lui Felix a rupt luciul 
apei, tăind-o și creând un val, după care a dispărut în adânc. 

Cei trei au rămas tăcuţi o vreme. 

— Acela era pistolul meu, a spus Bobby Joe. 

Umberto a probat pălăria și ochelarii de soare ai lui Felix. 

— Ce facem cu casa? a întrebat Umberto. 

Hans-Peter a luat ochelarii de pe nasul lui Umberto. 

— O persoană din agenţia lui Felix admiră ochelarii ăștia, a 
spus el. Poţi păstra pălăria. 


VP - 54 


CAPITOLUL DOISPREZECE 


Dimineaţa devreme, Cari rădea morcovi pentru salsa picantă 
pe care Julieta o vindea la piaţa agricultorilor. Cacaduul mare și 
alb bombănea pe stinghia lui, iritat de cântecul cocoșilor din 
vecinătate. 

— Chupa huevos”. 

La fel ca și Cari, Julieta avea autorizație de îngrijitor de 
persoane bolnave - ceea ce era de mare folos pentru mama ei, 
care era ţintuită la pat și nu beneficia de servicii medicale. 

Mobilaseră apartamentul mic al Julietei cu piese 
supradimensionate pe care le primiseră amândouă din partea 
familiilor pacienţilor bătrâni pe care îi îngrijiseră până în ultima 
clipă. Familiile bolnavilor le apreciau foarte mult pe cele două 
tinere femei; erau mereu bine dispuse, îndeajuns de puternice 
pentru a ridica pacientul și puteau privi orice fără nicio expresie 
pe faţă. Mobila era confortabilă, însă trebuiau să sară uneori 
peste ea în apartamentul strâmt. 

Pe peretele din living era un afiș atrăgător pentru un concert 
la Tel Aviv din 1958, în hol, o fotografie a Julietei în bikini, în 
momentul în care era încoronată ca Miss Hawaiian Tropic. 

Din dormitorul aflat în spate, Julieta a strigat-o pe Cari, 
ridicând glasul peste plânsetele copilei. 

— Cari, încălzește o sticlă, te rog. 

În aceeași clipă a sunat telefonul ei. A trebuit să își șteargă 
mâinile ude pentru a-l scoate din poșetă. O suna Antonio. 

El se afla în camionetă. 

— Cari, ascultă-mă. N-ai vrea să câștigi patru sute de dolari 
azi? Antonio a depărtat telefonul de ureche preţ de o secundă. 
Poftim? Îți cer scuze, señorita, nu glumesc deloc. Negocio 
legítimo, totalmente. Tu sabes que soy un hombre de mi 
palavra.” Am nevoie de ajutorul tău, Cari. Spre sfârșitul după- 
amiezii o să mă uit sub... știi tu ce. Vreau să arunc o privire. 
Vino să mă ajuţi. 


37 Să-mi lingi boașele (Ib. sp.). 
38 O afacere curată, absolut. Doar știi că sunt om de cuvânt (Ib. sp.). 
VP-55 


CAPITOLUL TREISPREZECE 


Având perspectiva unui câștig bun în cursul după-amiezii, Cari 
și-a făcut de cap; în loc să plece cu autobuzul, a luat un UberX 
spre Miami Beach North, plătind 9,21 dolari. 

Casa era în apropiere de canalul Snake Creek, într-un cartier 
cu case mici și elegante, cumpărate cu greu de proprietari. Cele 
mai multe familii reușeau să aibă în grădinile lor câte un mango 
și un papaya, poate chiar și un lămâi Meyer. 

Aceea era singura casă ce avea nevoie de reparaţii și urma să 
fie răscumpărată după încurcăturile cu o bancă, iar proprietarul 
ei fusese scos cu forţa din ea de Oficiul pentru Imigrări și 
deportat la miez de noapte. Fiecare parte din disputa pentru 
proprietate imputa celeilalte cheltuielile de reparaţii. Avea și ea 
un arbore de mango în curtea din spate, care se chinuia însă să 
supravieţuiască și avea mare nevoie de toaletare și de 
îngrășăminte. 

Cari descoperise casa cu luni în urmă și copiase informaţiile 
de pe plăcuţa înfiptă în curtea din față. La prima ei vizită acolo 
fusese condusă de un angajat oarecare al băncii. Acesta îi 
îngăduise să intre în casă și așteptase în mașină, bând 
TrueMoo** și bătând darabana cu degetele palide în volan. Își 
anunţase deja supervizorul că femeia „nu avea nici măcar șansa 
unui chinez de a obține o ipotecă”. A claxonat ca să o facă să se 
grăbească. 

De data asta Cari venise singură. 

Adusese cu ea niște îngrășământ Vigoro pentru copaci, pe 
care îl cumpărase de la Home Depot. Poarta dinspre grădina 
dintr-o latură a casei se lăsase pe balamale și nu era încuiată. A 
împins-o și poarta s-a deschis. 

S-a așezat pe o cutie din plastic pentru sticle de lapte, aflată 
în grădina din spate a casei părăsite și s-a uitat la arborele de 
mango. A pus o mână pe trunchiul lui. Adierea vântului i-a atins 
părul și a șopotit printre frunze. A așternut îngrășământul, 
având grijă să nu depună nicio granulă pe trunchi. Arborii de 
mango nu agreează îngrășăminte pe trunchi. 


39 Băutură din lapte și ciocolată. 
VP - 56 


Auzind scârţâitul porții, femeia care locuia alături a urmărit-o 
pe Cari printr-o spărtură a gardului. Când a văzut-o îngrijind 
arborele de mango, expresia feţei i s-a destins. Femeia a venit 
în curte și s-a oferit să-i aducă o scară, în cazul în care voia să 
arunce o privire în podul casei. Cari a intrat în casă. 

Soarele strălucea printr-o gaură din acoperiș, chiar deasupra 
unui dormitor. Cel de-al doilea dormitor era văruit pe jumătate, 
un perete fiind complet văruit, iar pe un altul erau doar câteva 
urme de vopsea scursă, din dreptul cărora mai multe pete 
duceau șerpuind până la o pensulă întărită, abandonată pe 
podea, unde zugravul terminase de băut sticla de alcool tare. 
Sticla goală zăcea alături de pensulă pe covorul pătat. Casa 
avea podele cu gresie de bună calitate. se 

Existau unele urme de vandalism - OGALVY SA MA PUPE-N 
FUND stătea scris pe un perete interior, la nivelul ochilor unui 
copil, împreună cu un desen primitiv, înfăţișându-l pe acel 
Ogalvy, cu urechi de măgar, însă nu existau fiole de cocaină 
crack sparte pe podea, și nici ambalaje de alimente. Mirosul de 
mucegai venea din spatele scândurilor pătate de ploi. Comoda 
se legăna pe picioare. 

Lui Cari casa i s-a părut minunată. 

Vești proaste când a ajuns în pod. Câteva grinzi erau putrede. 
Un culcuș ţesut din iarbă și fibre de izolaţie se afla în colţul 
podului, deasupra bucătăriei. Cari a îngenuncheat peste grinzi și 
s-a uitat la culcușul abandonat? Șobolan? Nu, un oposum - nu 
încăpea nicio îndoială. Culcușul avea obișnuita ieșire de urgență 
într-o parte, în plus faţă de intrarea obișnuită. Cândva, Cari 
făcuse supă de oposum atunci când hrana era pe sponci. În 
junglă învățase să facă supă din șobolani drept remediu specific 
împotriva tusei convulsive, dar constatase că supa avea același 
gust dacă folosea oposum, și era la fel de ineficientă ca 
medicament. Cari știa să facă nenumarate lucruri. Nu avea 
experiență în ceea ce privea înlocuirea grinzilor de acoperiș și 
nici în montarea ţiglelor. Dar știa că putea învăța și asta. Apoi a 
început o ploaie cu soare, ale cărei picături au răpăit și plesnit 
pe acoperiș, aproape de capul ei, cum stătea în genunchi pe 
bârne. Apa de ploaie a pătruns prin gaura din acoperiș și, în 
soarele puternic, a devenit o coloană strălucitoare prin casă. A 
pus mâna sub șuvoiul de apă, ca și cum ar fi putut să îl 
îndepărteze de casă. Șuvoiul s-a oprit după vreun minut. Cari a 


VP - 57 


ieșit afară, a ajuns pe pământul din care ieșeau aburi, sperând 
să vadă curcubeul. L-a văzut. 

Vecina era scundă și foarte stafidită. Se numea Teresa și era 
deja bătrână când ajunsese în America venind din La Gomera, în 
insulele Canare spaniole. Economisea minutele de convorbire pe 
telefonul mobil comunicând cu sora ei, aflată la distanţă de două 
străzi, prin fluierături Silbo Gomero“. Teresa i-a oferit lui Cari 
două fructe de mango din copacul ei, pe care le-a pus într-o 
sacoșă de culoare oranj-aprins de la magazinul Sabor Tropical. 

Fără să îi ceară nimeni, Teresa i-a explicat că, în rândul 
vecinilor, mango Prieto era preferat de familiile de origine 
cubaneză, precum familia Vargas, al cărei fiu urma facultatea de 
stomatologie. Mangoul Madame Francis era preferat de haitieni, 
precum familia Toussaint, care avea casa pe colţ, și a căror fiică 
tocmai începuse să studieze dreptul. Mangoul Neelam era 
preferat de Vidypatis, o familie de indieni care aveau casa la 
capătul străzii, soţii fiind agenţi de pariuri mutuale“, iar fiul era 
student medicinist la University of Minnesota, a continuat ea. 
Jamaicanii erau foarte căpăţânoși și dispreţuiau toate aceste 
varietăţi de mango, preferând-o pe cea numită Julie. Acea 
familie se numea Higgins, și fiica lor era farmacistă. Chinezii 
aveau păreri împărţite și foloseau fructele de mango 
amestecate cu lici“? în cafeneaua lor numită Canton, de pe 163" 
Street. Fiul lor, Weldon Wing, fusese socotit de bătrânii de pe 
stradă drept un idiot pentru că avea obiceiul să cânte tot timpul 
și participa la spectacolele pentru amatori drept rapperul „Love- 
Jones”. Însă Weldon, sau Love-jones, a crescut rapid în ochii 
familiei când a obţinut franciza pentru pui prăjit de la Popeyes, 
cuvânt pe care vecina l-a pronunţat în stilul celor din Miami: 
„Popayez”. 

Au auzit un fluierat subțire și limpede venind de departe. A 
continuat câteva secunde, urcând și coborând. 


4 Declarată drept Capodoperă Orală Intangibilă a Umanității de către UNESCO în 
2009, comunicarea prin fluierături folosită de locuitorii din La Gomera poate fi auzită 
la cinci kilometri distanţă, fiind folosită pentru transmiterea de informaţii de interes 
public. 

41 Sistem de pariuri în care sumele pariate se totalizează și, după deducerea taxelor și 
a altor costuri, câștigul se împarte egal între pariorii câștigători. 

42 Lici, lychee sau litchi, fructele pomului peren tropical și subtropical cu același 
nume, ce poate atinge până la zece metri înălțime, originar din sudul Chinei și Asia de 
Sud-Est, cultivat în prezent pe o arie considerabil mai largă. 


VP -58 


— Scuză-mă, a spus vecina. Auzi, dacă am pungi pentru 
aspirator! 

A vârât două degete în gură și a scos niște fluierături atât de 
puternice, încât Cari s-a văzut silită să se tragă câţiva pași 
înapoi. 

— l-am zis-o, a spus femeia minusculă. Mereu cere cu 
împrumut pungile mele de aspirator. Am sfătuit-o să se ducă la 
Walmart, unde se găsesc de vânzare. Vrei casa asta? O să mă 
rog pentru tine. Pot să stropesc mangpoul prin gaura aceea din 
gard. 


VP -59 


CAPITOLUL PAISPREZECE 


Cu jumătate de oră înainte de apusul soarelui, camioneta 
firmei de servicii pentru piscine a oprit pe o alee aflată la o 
intersecție și jumătate de casa Escobar. La volan era Cari Mora. 

— Mă ocup de piscina acestor oameni în fiecare săptămână, i- 
a explicat Antonio. Nu se întorc la Miami Beach decât la sfârșitul 
lunii septembrie. 

A coborât și a tastat codul de la poartă. 

Poarta s-a deschis foarte încet, după părerea lui Cari. S-a 
gândit să îi ceară codul pentru cazul în care trebuia să o 
acționeze fără el. Dar nu voia să i-l ceară. 

El și-a dat seama de asta doar uitându-se la faţa ei. 

— Din interior se deschide când te apropii de ea cu mașina. 

l-a făcut semn să intre. A întors autoturismul în curte până a 
ajuns cu faţa spre poartă. 

— Așteaptă aici până mă vezi, ori te sun eu. 

— Dar dacă întâmpini vreo problemă? Te-aș putea ajuta, a 
spus ea. Pot înota cu tine. Punem pistolul într-o pungă etanșă și 
te acopăr de sub docul casei alăturate. l-aș putea ţine departe 
de digul de protecţie în caz că te văd indivizii ăia. 

— Nu, a spus Antonio. Îţi mulţumesc, Cari, eu te-am rugat să 
vii să mă ajuţi - procedăm așa cum zic eu, bine? 

— Antonio, ar fi mai bine să te acopăr. 

— Vrei să faci așa cum am zis eu, sau te întorci acasă? 
Gândește-te la treaba ta, și eu mă gândesc la treaba mea. 
Rămâi în mașină. Ascultă, dacă va trebui să ies din apă în josul 
străzii, te sun. l-a arătat telefonul aflat într-o pungă de plastic cu 
fermoar. Dacă tipii sunt pe stradă cu mine, să vii repede. Oprești 
cu bena alături de mine. Eu voi sări în spate. După aceea, îi dai 
bătaie și plecăm de acolo. Nu-ţi face griji. Mă întorc în cel mult 
jumătate de oră. 

A scos echipamentul de scufundare din bena camionetei. 

S-a uitat la Cari și a văzut că se îmbujorase. A deschis 
torpedoul și a scos un plic. 


VP - 60 


— Astea sunt biletele la concertul Juanes de la Hard Rock. 
Dacă nu vrei să mergi cu moșul cel rău Antonio, du-te cu 
verișoara ta. 

l-a făcut cu ochiul și a dispărut după casă fără să privească 
înapoi. 

Antonio și-a pus butelia de oxigen și masca la adăpostul unui 
tufiș. A văzut în depărtare, în Government Cut, vasele cu 
oameni în luna de miere, care scoteau fum. Prezenţa lui Cari îl 
încinsese și s-a gândit că probabil motoarele vaselor nici măcar 
nu funcționau, iar fumul ieșea din dormitoare. 

Cerul era portocaliu spre vest, iar lumina reflectată de apa 
vălurită cădea pe dosul frunzelor copacilor, creând pete 
strălucitoare de mărimea palmei lui. 

Antonio a coborât treptele scării de pe docul casei goale și a 
intrat în apă. A scuipat în mască și a frecat-o de jur-împrejur. 
Camera video era prinsă la încheietura mâinii. 

A înotat 150 de metri de-a lungul digului de protecție, trecând 
pe sub docuri și rămânând la aproape doi metri sub luciul apei. 
A ieșit la suprafață sub docul casei care se afla alături de casa 
Escobar. Razele soarelui care apunea creau reflexe 
tremurătoare sub doc. Trebuia să fie atent să nu se înțepe în 
cuiele care ieșeau prin scândurile docului, în păr i s-a prins o 
pânză de păianjen. S-a scufundat o clipă pentru a scăpa de 
păianjen, dacă acesta îi rămăsese prins în păr. Porţiuni de alge 
în care erau prinse pahare din polistiren și sticle din plastic 
împreună cu un smoc de frunze de palmier mare cât un aligator 
erau purtate de maree. Capacul unei cutii frigorifice a plutit pe 
lângă el, adăpostind câţiva peștișori. 

e 

În subsolul casei Escobar se muncea din greu. Mateo și echipa 
lui îndepărtau tencuiala și cimentul de pe peretele subsolului. 
Treaba era anevoioasă. Aveau un ciocan pneumatic, dălţi, răngi 
și un Sawzall“5. Praful era dens în aerul de acolo. 

Hans-Peter Schneider urmărea activitatea de pe scară și își 
ștergea mereu capul chel și albicios folosind o batistă brodată. 

Porniseră de sus, iar în jumătate de zi decopertaseră 
îndeajuns de mult ca să descopere întâi un halo, apoi faţa unei 
siluete sfinte, o femeie pictată pe faţa dinspre mal a cubului. 


13 Ferăstrău oscilant de mare putere. 
VP -61 


Femeia îi privea printre tencuiala și cimentul crăpat. Mateo a 
recunoscut-o. Și-a făcut cruce. 

— Nuestra Seriora de la Caridad del Cobre, a spus el. 

În grădina dinspre ocean a casei Escobar, Bobby Joe nu putea 
privi spre apus, spre apă, fără să-și ducă mâna streașină la ochi, 
ca să-i ferească de razele soarelui care apunea. Stoluri de ibiși 
treceau pe cer, îndreptându-se către colonia de păsări de pe 
Bird Key. Bobby Joe a tras de câteva ori cu pușca lui cu aer 
comprimat, sperând să nimerească vreo pasăre în aripă, ca să 
aibă cu ce se juca, dar nu a nimerit niciuna. Pe terasa de la etaj, 
Umberto stătea pe un scaun, cu antebraţele rezemate de 
balustradă și având arma de asalt AR-15 alături de el. 

Soarele ce apunea făcea casa să radieze o lumină portocalie, 
iar norii începeau să se lumineze. 

Bobby Joe a încercat să nimerească un pește cu arbaleta, dar 
acesta s-a scufundat sub covorul de alge. Bobby Joe a blestemat 
razele orbitoare ale soarelui. 

e 

Sub stratul de alge plutitoare, Antonio s-a apropiat de digul de 
protecţie din faţa casei Escobar, stând în porţiunea de 
semiîntuneric ce se deplasa peste fundul accidentat, presărat cu 
bucăţi de beton și aluviuni. Era la aproape doi metri sub apă. Pe 
lângă el a trecut un banc de labani de culoare argintiu-închis pe 
sub alge, apoi argintiu sclipitor când au ajuns sub razele 
soarelui. Pe deasupra lui au trecut doi cormorani, înotând din 
greu în urmărirea peștilor. 

Un iaht mare a pătruns în golf, ajungând la aproape cincizeci 
de metri de mal, deplasându-se prea repede prin zona în care se 
aflau lamantini, dând naștere unui siaj puternic. Pe puntea de la 
prova stăteau mai multe și una pe puntea pupa. Fetele de pe 
puntea prova nu purtau sutien, ci doar bikini. 

Umberto a urmărit iahtul de pe terasa de la etaj. Cu o mână a 
reglat binoclul ca să vadă mai bine fetele, și cu cealaltă s-a 
scarpinat la părţile intime. 

A fluierat către Bobby Joe, care era jos. 

Aflat sub apă, Antonio a auzit huruitul iahtului. S-a prins de 
fundul apei. Forţa siajului a trecut pe deasupra lui și l-a 
răsturnat. Stratul de alge s-a ridicat și a coborât ca un covor 
scuturat cu bătătorul, iar una dintre labele de înot a rupt luciul 
apei, trecând prin alge. 


VP - 62 


Umberto a văzut laba înotătoare și, vârându-și două degete în 
gură, a fluierat din nou către Bobby Joe și a arătat cu degetul 
spre apă. Umberto a spus ceva în aparatul de emisie-recepţie. A 
înșfăcat pușca de asalt și a alergat spre scară. 

Sperând ca fetele să îl vadă, Bobby Joe urina de pe digul de 
protecţie. A sărit jos de pe dig și s-a grăbit să își tragă șliţul. 

Sub apă, Antonio s-a apropiat de gaura de sub digul de 
protecţie. A văzut-o. Aluviunile și nisipul erau ridicate de curent 
când apa pulsa înainte și înapoi prin spărtură, iar iarba de mare 
din apropierea ei se unduia. Spărtura era mare, mai mult lată 
decât înaltă, iar dincolo de ea era întuneric. Un spongier oranj 
crescuse în faţa ei. Antonio a făcut două fotografii. 

Apoi a văzut dârele făcute de gloanţe prin apă, trecând 
șuierător pe lângă el. Umberto și Bobby Joe au apărut pe digul 
de protecție. Au tras câteva rafale în stratul de iarbă de mare, 
iar evantaiele trasate de gloanţe au sfârâit prin apă, acţionarea 
armelor scoțând mai mult zgomot decât împușcăturile propriu- 
zise, care erau amortizate. Bobby Joe a fugit să își ia arbaleta. 

Antonio s-a ales cu o rană la un picior, iar norul sângeriu a 
devenit cenușiu în apă. Spărtura se afla în faţa lui. Dâre făcute 
de gloanţe prin apă. S-a întors pe o parte faţă de digul de 
protecţie și s-a străduit să rămână cât mai adânc în apă. 

De pe dig, Bobby Joe a văzut bule de aer înălțându-se prin 
stratul de iarbă de mare. Înveselit, a ţintit cu arbaleta și a tras. 
Firul legat de săgeata arbaletei s-a întins, aruncând stropi de 
apă în jur. 

Labele înotătoare ale lui Antonio au încetat să se mai miște. 
Deasupra lui, stratul de iarbă se unduia pe valuri, se unduia ca 
și pieptul lui Antonio. 

Așteptând în camioneta parcată la o intersecție și jumătate 
distanţă, Cari stătea cu ochii aţintiţi la ceasul de la mână. 

După ce au trecut patruzeci de minute, l-a sunat pe Antonio. 
Acesta nu a răspuns. A telefonat din nou. 

In cabana de lângă piscină, a sunat un telefon aflat într-o 
pungă din plastic însângerată, așezată lângă un Sawzall. 
Telefonul a sunat și vibraţiile l-au făcut să se miște în lateral în 
interiorul pungii. 

Cu o mână mânjită de sânge, Bobby Joe a scos telefonul. L-a 
pescuit cu două degete și l-a dus la ureche ca să vorbească. 

— Alo, a spus el. 


VP - 63 


— Antonio? Bună, a spus Cari. 

— Ei, ce mai faci? Antonio e plecat acum de la biroul lui, a 
spus Bobby Joe. Ne-a dat ceva bătaie de cap. Vrei să-i lași un 
mesaj? 

Râzând, Bobby Joe a închis. Cei din jurul lui au râs alături de 
el. Bobby Joe și-a șters mâinile de sânge folosind un tricou aflat 
în cabană. 

A izbucnit o ploaie scurtă cu soare, iar picăturile mari au 
brăzdat parbrizul și au răpăit pe acoperiș. Curcubeul care a 
apărut s-a destrămat aproape imediat. 

În camionetă, Cari. 

Ceasul ticăia. Secundarul își făcea circuitul fără să scoată 
ticăituri. Acestea erau în mintea ei. Micuța camionetă avea 
geamuri care se coborau cu o manetă; le-a coborât. Adierea 
umedă și răcoroasă a pătruns în cabină. 

A simţit înțepături în ochi, dar nu a plâns. Pe zidul casei alături 
de care îl aștepta pe Antonio erau flori de iasomie de culoare 
oranj, și a simţit mirosul lor, ceva mai puternic după scurta 
ploaie. 

Mirosul a dispărut și și-a văzut logodnicul mort în drum, 
împreună cu cavalerii de onoare, toți aflați în mașina care ardea, 
incendiată de pușcași. Vecinii au venit la biserica la care ea 
aștepta cu flori de iasomie în mâini. Veneau să îi spună, iar ea a 
alergat spre ei, spre logodnicul ei. Băiatul cu păr roșcat era la 
volan, purtând o guayabera“* albă din dantelă, mort în mijlocul 
drumului. Geamurile mașinii erau găurite de gloante, iar ea, 
folosind un pietroi ridicat de pe drum, a făcut o gaură mare în 
geamul plin de crăpături și a încercat să îl scoată afară. A băgat 
mâinile prin geamul spart și s-a chinuit să îl scoată afară ca să îl 
îmbrățișeze. Câţiva oameni curajoși din mulțime au încercat să o 
smulgă de lângă mașină, dar ea s-a ținut strâns de el, au tras-o, 
și cioburile i-au făcut dâre însângerate pe brațe, după care 
rezervorul a explodat și a propulsat-o în aer. Sângele s-a uscat, 
cafeniu-inchis, pe rochia ei de mireasă. 

Într-o borsetă, Cari adusese două ba/eada” cu carne și 
brânză, în caz că ei și lui Antonio li se făcea foame. S-a uitat la 


44 Cămașă din bumbac, mătase sau alt material care se poartă peste pantaloni. 


15 Fel de mâncare tipic pentru Honduras, constând dintr-o tortilla îndoită în două și 
umplută cu un amestec de fasole, ceapă roșie tocată mărunt, smântână, brânză, 
usturoi și alte ingrediente. 


VP - 64 


cele două baleada. Încă erau calde, iar aburul degajat de ele 
umezise interiorul pungii etanșe în care erau. A scos punga din 
gentuță și a aruncat-o pe podeaua camionetei. A băgat mâna 
sub scaun și a scos pistolul Sig Sauer de .40 și l-a băgat în 
borsetă. Apoi a coborât din mașină. A tras aer adânc de câteva 
ori, ca și cum ar fi absorbit putere de la iasomie. S-a simțit puțin 
ameţită. 

Cari a parcurs pe jos distanţa de o intersecţie și jumătate 
până la poarta casei Escobar. A luat o mână de fluturași și 
pliante de reclamă din cutia poștală. Va spune că a venit să își 
primească banii. _ 

A butonat codul de la poarta pietonală. Intre gardul viu înalt și 
zidul care despărțea proprietăţile exista un spaţiu liber. Cablul 
electric mergea de-a lungul zidului din piatră, pe care se aflau 
întrerupătoare pentru luminile din curte și sistemul de irigare. S- 
a strecurat printre gardul viu și zid. 

Plasele de păianjeni-crab împodobite cu picături de ploaie 
preluau lumina cerului roșiatic și au licărit când a trecut pe sub 
ele, cât mai aproape de zid. 

Pe aleea pentru mașini, Mateo plia cea de-a treia banchetă a 
automobilului Escalade al lui Hans-Peter Schneider și așeza în 
acea zonă saci mari din plastic. Nu a văzut-o. 

Cari a rămas înapoia gardului viu până când a ajuns la 
grădina dinspre ocean din spatele casei. 

Pragul cabanei de lângă piscină, iluminat, era mânjit cu dâre 
de sânge. Cari a ieșit de la adăpostul gardului viu și a traversat 
grădina. A împins ușa cabanei de lângă piscină. A văzut 
picioare, a văzut labe de înot. Pe masa mare pliabilă dinăuntru 
zăcea un cadavru. Labele de înot erau spre ea. Văzuse 
picioarele lui Antonio de multe ori când lucra în piscină, și se 
gândise la ele. Acelea erau picioarele lui. Acela era torsul lui 
Antonio. Capul lui lipsea. 

A privit spre podea, căutându-i capul, dar nu a văzut decât o 
baltă întunecată de sânge, care se îngroșa la margini. 

Și-a simţit fața amorţită, însă mâinile i-au rămas alerte. A pus 
o mână pe spinarea lui Antonio. Încă nu se răcise. 

Bobby Joe a intrat în cabană. 

Aducea un rulou de folie din plastic, niște frânghie și o 
foarfecă de tăiat crengi pentru a-i reteza degetele lui Antonio. S- 


VP - 65 


a încurcat în ușa cu plasă contra insectelor și, preţ de o 
secundă, nu a văzut-o pe Cari. 

Bobby Joe avea pete de sânge pe cămașă. Când a văzut-o pe 
Cari, a dat drumul ruloului din folie de plastic și i-a zâmbit. Ochii 
lui gălbui au cuprins-o, au reţinut-o întreagă. Dacă o putea 
împiedica să ţipe, o putea avea de două ori înainte ca restul 
oamenilor de acolo să o găsească și Hans-Peter să insiste ca ea 
să fie ucisă. Da, era momentul să o năucească măcar pentru o 
partidă scurtă de sex, atâta vreme cât era bună și caldă, iar 
ceilalți n-aveau decât să scuipe în capul sulelor ca să o aibă 
moartă, dacă asta voiau. 

L-a străbătut un tremur plăcut, a ridicat foarfeca și a făcut un 
pas în față, moment în care ea l-a împușcat de două ori în piept. 
Bobby Joe a părut surprins până când ea l-a împușcat în faţă. 

Când Cari a pășit peste el, picioarele lui încă se mișcau. In 
timp ce îndesa arma în borsetă, a auzit strigăte venind dinspre 
casă, apoi a plonjat elegant de pe digul de protecţie, iar iarba de 
mare s-a vălătucit ca o blană înspumată sub ea în zbor, borseta 
a izbit-o în corp când a atins apa, și iarba i s-a prins în păr în 
timp ce se scufunda. 

A văzut o mișcare printre rămășițele plutitoare verzui, a înotat 
în forţă și a ieșit la suprafaţă abia după ce a ajuns sub docul de 
la casa vecină, unde a luat două guri de aer și s-a scufundat din 
nou. Prin apa tulbure de sub ea, puţin spre stânga, a văzut 
mișcându-se o siluetă lungă și întunecată. A înotat cât de tare a 
putut, însă borseta o frâna. Tocmai ieșea la suprafaţă pentru a 
respira, și a apucat să ia o jumătate de gură de aer, moment în 
care s-a simţit prinsă de o gleznă. A fost trasă sub apă, cu faţa și 
părul pline de alge, și s-a răsucit, dând cu o mână peste faţă. l-a 
fost prinsă și cealaltă gleznă și s-a simţit trasă în adânc. 

Trebuia să respire, de aceea s-a zbătut să ajungă la suprafaţă. 
A fost trasă din nou în adânc. Și-a eliberat ochii de firele de 
iarbă de mare; începuse să resimtă lipsa aerului, iar curând 
avea să aspire apă. A zărit o porţiune luminată între straturile de 
iarbă, moment în care a văzut că omul care o ţinea de glezne 
era Umberto, în costum de scufundător, cu o mască mare, din 
care ieșeau bule de aer. Voia să o înece. Să stea departe de ea 
și să o înece, trăgând-o în apă de fiecare dată când ea încerca 
să iasă la suprafață ca să respire. A vârât mâna în borsetă. 
Umberto a apucat-o din nou de glezne, iar ea a mișcat brusc 


VP - 66 


picioarele înapoi, folosindu-se de strânsoarea lui asupra 
picioarelor ei ca de un punct de sprijin, iar el s-a dovedit lent 
când s-a răsucit. 

Cari a apăsat borseta în burta lui și l-a împușcat de două ori 
prin ea, iar gazele au explodat în el ca un baton de dinamită. Și- 
a destins picioarele și a folosit corpul lui drept reazem pentru a 
se ridica la suprafaţă. Simţind că îi ardeau plămânii, a ieșit peste 
luciul apei, aspirând picături de apă și aer, tușind și gâfâind. S-a 
prins de o scară a unui doc, zgăriindu-și palmele de cochiliile 
scoicilor, și a continuat să gâfâie. 

Mai avea de înotat o sută de metri până la locul în care era 
parcată camioneta lui Antonio. 

Tremurând, s-a așezat pe scaunul șoferului și a prins între 
degete bucata de cârpă de pe locul pasagerului. A simţit-o la 
atingere ca pe o guayabera din dantelă, pe care sângele se 
uscase, devenind cafeniu. 

A inspirat aerul încărcat de mireasma iasomiei. Nu a plâns. 


VP - 67 


CAPITOLUL CINCISPREZECE 


Cari Mora avea două ba/eada cu carne și brânză într-o pungă 
din plastic, o sticluță cu apă și pistolul Sig Sauer P229 al lui 
Antonio, cu șapte gloanţe rămase în el, plus un încărcător 
suplimentar plin. Avea o sută zece dolari în portofel și 
instrumentele pe care le folosea pentru a-și aranja unghiile când 
călătorea cu autobuzul. Mai avea la ea o umbrelă de soare, pe al 
cărei mâner scurt fixase trei inele mari de plumb luate de la 
niște rezervoare de clor. Antonio atașase inelele masive la 
umbrela ei de soare deoarece Cari trebuia să aștepte multă 
vreme noaptea în staţia de autobuz. 

Când a ajuns în parcarea unui mall în aer liber, Cari a șters cu 
grijă interiorul camionetei. S-a zărit în oglinzile retrovizoare în 
timp ce făcea asta. Nu a putut citi nimic pe fața ei. A îmbrăcat 
hanoracul lui Antonio și și-a tras gluga peste cap în caz că erau 
camere de supraveghere. Gluga mirosea a Antonio - deodorant 
marca Mountain Air și o idee de clor. Într-un buzunar al 
hanoracului erau câteva prezervative. A luat medalia religioasă 
care atârna de oglinda retrovizoare din interior și a lăsat-o să 
cadă în buzunar, alături de prezervative. A abandonat 
camioneta și a luat un autobuz. 

În staţia în care trebuia să schimbe autobuzul creștea un 
genip“f. Se vedea limpede că proprietarul pomului fructifer nu 
știa ce era și nu știa că fructele de pe jos erau comestibile, lucru 
obișnuit în Miami. Acestea zăceau pe iarbă în partea din spate a 
stației de autobuz, dar și pe trotuar. Cari a văzut și fructe de 
mango risipite pe pământ, însă erau înapoia unui gard, prea 
departe ca să ajungă la ele. A strâns două mâini de genip și le-a 
pus în poșetă. A decojit un fruct pentru a extrage pulpa 
catifelată de pe sâmbure. Avea gustul dulce-acrișor și textura 
fructelor de lici. 

La un moment dat, telefonul ei mobil a sunat. Era un apel de 
pe telefonul lui Antonio. Îi văzuse trupul fără cap și totuși a 


46 Arborele Melicoccus bijugatu, numit și mamon, huaya, guaya, guayum, maco, 
Quenepa, papamundo, lemoncillo sau mamoncillo, este un pom fructifer din familia 
Sapindacea, specific zonei tropicale a Americii. Este apreciat pentru fructele sale 
comestibile, numite și limetă spaniolă. 


VP - 68 


simţit un imbold puternic să răspundă. Telefonul a continuat să 
vibreze în buzunar. Doar telefonul lui mai rămăsese în viață. 
Încă nu era rigid și imobil ca mușchii spatelui său când îl 
atinsese în cabana de lângă piscină. 

S-a asigurat că serviciul de localizare a telefonului ei nu era în 
funcțiune. A mai mâncat șase fructe de genip ca să își păstreze 
vigoarea. În cursul lungii călătorii spre apartamentul verișoarei 
ei, a avut timp să gândească. 

Dacă poliţia nu se ducea la casa Escobar, Hans-Peter 
Schneider avea să-și dea seama că ea nu putea anunţa 
autorităţile. Va crede că făcea și ea parte din echipa Zece 
Clopote. A mai socotit că Schneider nu se va osteni să o vâneze 
decât după ce își va încheia treaba în casa Escobar. Apoi, când îi 
va conveni lui, o va ucide sau o va vinde într-un loc din care nu 
avea să se mai întoarcă. 

Spre sfârșitul serii s-a strecurat pe ușa din spate a clădirii de 
apartamente din apropiere de Claude Pepper Way. Mătușa ei, 
verișoara Julieta și fetița dormeau. 

Și-a frecat mâinile cu suc de limetă, apoi s-a clătit. S-a așezat 
în camera unde se afla copila și i-a ascultat răsuflarea. Când a 
început să se agite în somn, Cari a ridicat-o din pat și a ţinut-o în 
braţe. Obosită, verișoara a auzit scâncetele fetiţei și s-a trezit. 

— E la mine în brațe, nu-ţi face griji, a spus Cari. 

A încălzit o sticlă pentru copilă. 

Când sugara s-a udat, Cari a curăţat-o, a dat-o cu pudră de 
talc și a legănat-o până a adormit din nou. 

La o oră târzie din noapte, când fetița a devenit neliniștită, i-a 
oferit propriul sân. Chiar dacă nu primea lapte, bebelușa și-a 
frecat capul de trupul lui Cari și s-a liniștit. Cari nu mai făcuse 
așa ceva până atunci. Asta parcă ștergea imaginile fulgurante 
din capul ei cu expresia de pe moaca lui Bobby Joe când îl 
împușcase în plină figură. Bobby Joe, zăcând cu faţa în jos și cu 
partea din spate a capului aproape explodată, plus curelușa din 
partea din spate a șepcii ieșind în evidenţă, și cu picioarele încă 
mișcându-se. 

Legănând copila, s-a uitat la pata de pe tavan care avea 
forma aproximativă a Columbiei. Poetul se înșelase, a gândit ea. 
Nu, un copil mic nu e doar „o altă casă a morţii”. No es 
solamente otra casita para la muerte. 


VP - 69 


A închis ochii. Ar fi trebuit să insiste să intre în apă împreună 
cu Antonio. A regretat că nu îl bătuse la cap până să cedeze. A 
regretat că nu înfrânsese acea mândrie prostească și 
bărbătească, și nu îi spusese cu hotărâre că va intra în apă cu 
el. Îl lăsase să ajungă într-o situaţie tactică pe care ea o 
înţelegea mai bine decât el. Făcuse parte din trupele de pușcași 
marini. Trebuia să știe ce avea de făcut. 

e 

Cari, copil-soldat în vârstă de doisprezece ani, a primit note 
proaste pentru lipsă de atenţie la orele de îndoctrinare - pentru 
ea, acele ore nu aveau mai mult sens decât școala de duminică 
- însă a priceput imediat cursurile de tactici de luptă. Și astfel, 
șefii FARC au socotit-o utilă. 

Și-a dat seama că răniții erau importanţi, de aceea a învățat 
rapid chestiuni legate de medicina de urgenţă. Când atingea 
fața unui soldat rănit, îl liniștea în timp ce strângea un garou cu 
cealaltă mână. 

Se pricepea la întreţinerea armelor și echipamentelor. Sarcina 
ei principală, deseori o pedeapsă pentru atitudinea ei, era să 
gătească în aer liber - ceaune cu capacitatea de șaptezeci și 
cinci de kilograme cu estofado de carne“, atunci când aveau 
carne, pregătită în aer liber într-un loc săpat în pământ și sub 
șoproane din tablă camuflate, unde un irlandez îi învăţa pe copii 
cum să facă proiectile de mortieră din canistre de benzină 
Kosan, cum să așeze o capcană cu fir peste o grenadă sau cum 
să rezolve problema unei bombe defecte dintr-un aruncător. 

Gherilele se finanţau prin răpiri și șantaje. Una dintre sarcinile 
lui Cari era să îi poarte de grijă unui profesor în vârstă, răpit de 
FARC. Era specialist în științele naturii și profesor, și fusese 
cândva politician, un bărbat cu o stare fragilă de sănătate, 
provenind dintr-o familie avută din Bogota. l-a purtat de grijă 
vreme de trei ani. Șefii FARC s-au arătat destul de amabili cu 
bătrânul câtă vreme primeau bani de la familia lui. Îi dădeau 
cărţi furate din conacele celor pe care îi considerau opresori, iar 
Cari citea din ele când ochii lui erau prea obosiţi și-și punea 
ochelarii într-un buzunar al cămășii. Cărţile pe care i le dădeau 
erau non-politice, așa socoteau cei care îl capturaseră. Erau 
cărți de poezie, de horticultură și despre natură. Un ofiţer FARC 


47 Tocăniţă cu cartofi și carne (lb. sp.). 
VP - 70 


l-a silit pe profesor să le explice teoriile lui Darwin celor mai 
fragezi ucenici, ca argument în favoarea comunismului. 

Tabăra FARC era o combinație ciudată de vechi și nou. Cari 
făcea supă din șobolani de orez pentru a combate tusea 
convulsivă și, în același timp, comandantul avea un laptop. 

Una dintre sarcinile ei era să încarce bateria laptopului, 
ducând în braţe unitatea de baterii grea sau transportând-o cu 
un cărucior pentru copii până la cea mai apropiată sursă de 
energie electrică. Dacă acea sursă era aproape, și suficient de 
sigură, ofiţerii îi îngăduiau bătrânului naturalist să meargă 
împreună cu ea în acea misiune. 

Era o zi caldă de primăvară, iar Cari, în vârstă de doisprezece 
ani, mergea alături de profesorul răpit pe un drum neasfaltat. Pe 
marginea lui erau plante înflorite, iar albinele erau ocupate să le 
culeagă polenul. Mergeau spre postul sanitar ca să ridice 
insulina necesară prizonierului, furnizată de familia lui contra 
unei sume mari care se plătea către FARC. S-au văzut siliți să 
treacă printr-un sat ars, locul unui masacru petrecut recent. 
Fusese un sat care se situase de partea trupelor paramilitare. 
Nu se uitau spre cocioabe, pentru că se temeau de ceea ce ar fi 
putut vedea. Un uliu șorecar a fluturat din aripi și a scrâșnit, 
făcând mult zgomot când s-a înălțat de pe un acoperiș din tablă. 
In faţa uneia dintre case ocupanţii încercaseră să-și scoată 
bunurile în curte. În tufișuri era încurcată o plasă contra 
ţânţarilor. Bătrânul naturalist s-a uitat o clipă la plasă, apoi la 
florile de pe drum, după care a luat-o și a împăturit-o. 

— Eu zic că putem lua plasa asta, ce părere ai? i-a spus el lui 
Cari. 

A cărat-o ea când el a ostenit. 

In acea după-amiază, după ce Cari i-a administrat injecţia, 
bătrânul a trebuit să le vorbească despre Darwin tinerilor 
recruți. Prelegerea a cuprins principiile evoluţiei care puteau fi 
forțate pentru a confirma comunismul drept parte a ordinii 
naturale. In clasă se afla un supraveghetor, pentru a se asigura 
că adevăratele păreri ale profesorului nu ieșeau la iveală. 

Apoi fuseseră liberi, până ce Cari a trebuit să gătească masa 
de seara pentru soldaţi, un capibara pentru Postul Mare. 
Conducătorii FARC erau siliți să îngăduie puţină religie, iar 
capibara nu era considerat carne în perioada postului de Paște, 
deoarece Vaticanul decretase animalul rozător ca fiind pește. 


VP -71 


— Vreau să-ți arăt ceva, i-a spus profesorul. Să tăiem plasa 
asta contra ţânţarilor în două. Avem pălării cu boruri, adu-le te 
rog și vino cu mine. 

Bătrânul a mers fără să se grăbească prin pădurea din spatele 
colibei lui. 

Pe panta unui deal, în apropierea unui pârâu era un stup de 
albine. Umplea scorbura unui copac. Cari și profesorul au pus 
plasele peste pălării și și-au încheiat nasturii de la mâneci. Și-au 
strâns apoi manșetele pantalonilor cu cârpe. 

— Dacă albinele sunt prea agitate, putem veni altă dată și le 
afumăm, a explicat profesorul. 

Înainte ca răpirea să îi întrerupă viaţa, crescuse albine din 
pasiune. 

Albinele erau ocupate. Cari și profesorul s-au oprit îndeajuns 
de aproape de stup, dar nu prea aproape. 

— Îndatoririle lor se schimbă odată cu vârsta, i-a zis 
profesorul. Lucrătoarele sunt toate femele. Incep prin a face 
curăţenie în celula în care au eclozat. Apoi curăță și întrețin 
stupul, după care primesc nectar de la albinele care zboară la 
flori, și după aceea ies să culeagă polen până la epuizare. Unele 
dintre aceste albine culegătoare sunt abia la început. E o sarcină 
nouă și ciudată pentru ele - uite, unele nu fac decât să dea 
roată urdinișului, memorând locul lui, ca să îl regăsească. Vezi 
pragul acela mic de la intrare, unde albinele cu saci plini de 
polen sosesc la stup după ce au cules. Acelea sunt lucrătoarele 
culegătoare care se întorc de pe câmp. Vezi comitetul de 
primire care le mângâie? Dacă o nouă culegătoare se întoarce 
fie și cu puţin polen sau cu o fărâmă de nectar, celelalte o 
întâmpină cu mult entuziasm. De ce? 

— Ca să vrea să facă asta din nou, a spus Cari. 

— Da, a spus el. De aceea, albina va lucra până moare 
aducând provizii la stup. Este ademenită. S-a uitat îndelung la 
Cari cu ochi limpezi. E folosită. Va zbura și va tot zbura ca să 
culeagă până când se prăbușește și moare sub vreo floare, cu 
aripile uzate până ce ajung ca niște cioturi. Stupul nu va băga 
de seamă dispariţia ei. În stup, nimeni nu jelește. Când mor 
suficient de multe culegătoare, fac altele. Nu există ceva ce 
poate fi numit viaţă personală. Stupul e o mașinărie. S-a uitat 
atent la ea, întrebându-se probabil dacă ea îl va raporta 
comandanților. Așa e și tabăra asta, Cari, acest sistem. E o 


VP- 72 


mașinărie. Cari, tu ai o minte bună și inventivă. Nu-i lăsa să te 
ademenească. Nu-ţi reduce viaţa personală doar la minutele în 
care te poți furișa în pădure cu cineva. Folosește-ți aripile pentru 
tine. 

Cari și-a dat seama că acele vorbe reprezentau un gen de 
subversiune interzis cu desăvârșire. Datoria ei era să îl 
raporteze către comanaante. Va fi recompensată - poate că, în 
loc să facă baie laolaltă cu bărbaţii, comandante o va lăsa să se 
îmbăieze devreme, singură când îi venea ciclul, așa cum 
procedau prietenele lui. Va fi recompensată. Va fi ademenită. S- 
a gândit la primirea prietenească în grupul de gherilă, 
afecțiunea ce i s-a arătat, camaraderia. Sentimentul 
apartenenţei la o familie pe care și-o dorea atât de mult. 

Era o familie care îi îngăduia să bea la petreceri. Era o familie 
care tolera sexul, dacă comandante era de acord. Mai era o 
familie care îi cerea să-i ucidă pe cei care nu erau disciplinaţi 
sau care dezertau. Se vota care dintre fugari să fie uciși. Toată 
lumea vota da. Când era mică, ridicase și Cari mâna alături de 
ceilalţi, votase da ca și restul prima oară, dar nu a mai făcut-o 
după aceea. Nu știa prea bine ce se întâmpla. Și apoi i-a văzut 
împușcați, zăcând în apă în locul în care stătuseră în picioare. 

Cuvântul „ademenire” i-a rămas întipărit în minte. În spaniolă, 
engañar. Când a devenit bilingvă, ambele cuvinte i-au rămas în 
minte. 

Mai târziu în acea zi, după albine, comandante a trimis după 
Cari, pe când ea gătea capibara. Biroul lui era o căsuţă 
rechiziţionată de FARC. În birou lucrau trei femei. Nu era clar ce 
fel de activitate aveau. Toate ședeau pe perne făcute chiar de 
ele. 

Cari a luat poziţia de drepţi în fața biroului. Nu era înarmată, 
astfel că și-a scos pălăria. 

— Ce mai face profesorul? a întrebat comandante. 

Avea în jur de treizeci și cinci de ani și era un administrator 
ferm, dar ezitant în luptă. Un teoretician marxist. Purta aceiași 
ochelari cu ramă metalică și lentile circulare pe care îi avusese 
și în studenţie. 

— E mai bine, comandante, a spus Cari. A mai luat câteva 
kilograme în greutate. Mănâncă banane verzi, nu coapte, iar 
asta l-a ajutat în problema zahărului din sânge. Am verificat 
benzile de testare. Și respiră mai ușor în somn. 


VP-73 


— Bravo, trebuie să-l menţinem sănătos. Mai așteptăm două 
săptămâni ca să primim următoarea tranșă din răscumpărare. 
Dacă nu vor plăti, plicul următor va conţine urechile lui. Și, Cari, 
tu o să i le tai. 

Comandante a învârtit o agrafă pe vârful unui creion. 

— Așa, Cari, Jorge mi-a raportat că te-a văzut cu profesorul în 
pădure. Bătrânul purta o mască de camuflaj. Și tu aveai una pe 
cap. Jorge s-a temut că profesorul te-a convins de ceva. S-a 
gândit să te aducă în fața mea sub ameninţarea armei. Cari, ce 
făceați acolo? 

— Comandante, profesorul apreciază curtoazia pe care o 
dovedești față de el și apreciază că își primește medicamentele. 
El... 

— Şi își exprimă recunoştința purtând o mască în pădure? 

— Mi-a arătat cum se poate recolta miere. A crescut albine în 
viaţa lui de dinainte. Acelea erau pălării de protecţie. E o tehnică 
de supraviețuire pe care ar trebui să îi îngădui să o predea, în 
afară de Darwin. A spus că ar fi bine pentru soldaţi să primească 
o astfel de hrană. Mierea rezistă mult timp fară să se strice, și 
nu e nevoie să fie ţinută la frigider. Mi-a mai spus că în caz de 
urgență se poate pune pe o rană, fiindcă este aproape sterilă. 
Deja avem plase contra ţânţarilor. Am putea afuma albinele cu 
șomoioage care să nu scoată mult fum. Și astfel patrulele 
aeriene nu vor putea vedea fumul. 

Comandante a continuat să învârtă agrafa. Secretarele lui s- 
au uitat dezaprobator la Cari. 

— Interesant, Cari. Trebuia să-mi ceri permisiunea înainte de 
a folosi altceva decât îmbrăcămintea aprobată. 

— Am înţeles, comandante. 

— Te-am mai pedepsit pentru lipsă de seriozitate. Acum o să 
te recompensez. Ce ţi-ai dori? Ai vrea să te duci astăzi la bâlci? 

— Aș vrea să fac baie singură când îmi vine ciclul, departe de 
bărbați. J 

— Noi nu procedăm așa. Ăsta e sexism. În luptă suntem toţi 
egali. 

— Mă gândeam că aș putea face baie devreme, la fel ca 
aceste luptătoare din biroul tău, a spus Cari. 

Câţiva ani mai târziu, în drumul lung spre nord, va vedea ce 
înseamnă ademenirea în staţiile de autobuz, când lupii treceau 
pe acolo cu mașinile și mimau afecțiunea în schimbul unei 


VP - 74 


partide de sex cu copila, care putea fi învățată cum să 
procedeze dacă nu știa. Deseori, lupul avea în mașină hrană și 
dulciuri, chiar și câte un ursulet de pluș. Lupii nu trebuiau să dea 
copilei ursuletul, ci doar o lăsau să îl țină până când i-l înșfăcau 
și o împingeau din mașină în stația de autobuz. Câteodată, copiii 
puteau păstra niște șlapi noi cu paiete sau flori pe ei. 

In cele din urmă, rudele naturalistului au plătit restul de 
răscumpărare, iar el a fost eliberat. Răpitorii FARC i-au permis 
să se bărbierească și să îmbrace cămașa cu mânecă lungă, 
acum subţire ca aţa, pe care o purtase când fusese răpit, și i-au 
înapoiat bretelele. Cari l-a privit direct pe bătrân și l-a întrebat 
dacă o putea lua cu ea, iar el i-a întrebat pe răpitori. Aceștia au 
refuzat. El a vrut să știe dacă putea trimite bani pentru 
eliberarea ei. Ei au spus că ar fi fost posibil. Banii nu au sosit. Ori 
poate sosiseră. Cari nu a fost eliberată. 

A dezertat când avea cincisprezece ani. A făcut-o împreună cu 
un băiat mai mare decât ea cu un an. Avea părul roșcat și unul 
dintre dinţii din faţă ciobit. Dormeau împreună în pădure ori de 
câte ori puteau, și el se purta frumos cu ea. După prima oară, 
când s-au trezit îmbrăţișaţi pe solul pădurii ca pe un pat 
parfumat, el s-a uitat la ea de parcă ar fi fost o sfântă. 

In ultima ei zi ca soldat, la scurtă vreme după crăpatul zorilor, 
unităţii lui Cari i s-a ordonat să atace un sat care sprijinea 
dușmanul paramilitar de extremă dreaptă. Asta se întâmpla în 
perioada în care părţile beligerante masacrau cu rândul sate 
întregi, deși unii prezentatori de știri numeau asta „decimare”, 
pentru că nu înțelegeau sensul cuvântului. 

Deseori, satele erau ocupate cu forța de una sau alta dintre 
părţi. Apoi cealaltă parte distrugea satul și îi ucidea pe locuitori 
pentru că îi găzduiseră pe dușmani. Acel raid al FARC avea 
scopul de a răzbuna un masacru comis de trupele paramilitare 
de extremă dreapta cu trei săptămâni înainte într-un sat care 
simpatiza cu gherilele. Trupele paramilitare uciseseră toți 
oamenii din sat: luptători din gherile, locuitori, copii și animale. 

Tot astfel fusese masacrată și familia lui Cari în cel de-al 
doilea an al ei ca soldat. Nu a aflat asta decât șase luni mai 
târziu, iar după aceea nu a mai putut vorbi cu voce tare vreme 
de două săptămâni. 

Misiunea FARC era să aplice același tratament dușmanului, să 
ucidă soldați din trupele paramilitare și pe toţi locuitorii, fără 


VP-75 


excepţie, iar apoi să incendieze locuinţele, pentru că îi 
găzduiseră pe dușmani. Au fost întâmpinați cu focuri pe când se 
apropiau de sat prin pădure. Cari a rămas în urmă, oprindu-se să 
lege un poncho pe rana primită în piept de un soldat, apăsând 
pentru a menţine plămânul umflat până la sosirea medicului. S-a 
tras în ea de două ori dinspre pădure și s-a lipit de sol alături de 
rănit și a răspuns cu foc, trăgând peste corpul lui. Apoi a ieșit de 
pe cărarea de pământ roșiatic, deplasându-se printre copaci, 
paralel cu drumul. 

Până a ajuns ea în sat, soldaţii trecuseră deja pe acolo. 
Folosind explozivi dărâmaseră câteva ziduri ale școlii, iar vântul 
bătea printre corzile unui pian, șoptind, oftând și lamentându-se 
printre corzi în rafale care purtau partituri muzicale până de 
cealaltă parte a drumului. 

Multe case ardeau, iar pe străzi zăceau oameni morți. Nu a 
tras nimeni în ea. Era hotărâtă să nu vadă civili pe care să fie 
silită să îi împuște. A surprins o mișcare sub o casă aflată la 
stradă. A îndreptat arma spre acel loc. Nu era un soldat, ci un 
copil care se ascundea, stând întins înapoia unui bloc de ciment 
care sprijinea o grindă a podelei. Nu și-a dat seama dacă era 
fată sau băiat, pentru că nu a văzut decât o faţă murdară și un 
smoc de păr. 

S-a purtat ca și cum nu ar fi văzut copilul. Nu a vrut să atragă 
atenţia asupra lui. S-a oprit și s-a aplecat să își lege șireturile 
ghetelor. 

— Fugi în pădure! a spus ea fără să își întoarcă faţa spre casă. 

Comandante venea pe drum din spatele ei, sosind ultimul la 
luptă, așa cum îi stătea în obicei. Nu voia să rămână singură cu 
el. Încerca mereu să îi vâre un deget în fund, venind din spate și 
încercând să își strecoare mâna pe sub chiloţii ei. Spre cinstea 
lui, nu îi dădea ordin să îl lase să facă asta; era pur și simplu un 
gest de socializare. 

Ea îl rugase să înceteze. Se rugase Domnului în nenumărate 
ori să îl facă să înceteze. Acela era un punct obișnuit în 
rugăciunile ei de seară. Dar el nu se oprea. 

A pornit mai repede ca să rămână cât mai departe de 
comandante, dar a auzit un foc de armă. Comandantul 
îngenunchease și trăgea în casa în care se ascunsese copilul. Ea 
a fugit spre el răcnind: „Es niño! Es niño!” Vederea periferică i s- 
a împăienjenit, dar vedea foarte clar în centru. Alerga printr-un 


VP - 76 


tunel de frunziș verde și neclar, iar limpede, în mijloc, era 
comandante. 

Acesta a aruncat o grenadă cu fosfor în casă, iar flăcările au 
izbucnit imediat. Ajuns în grădină, el s-a lăsat pe vine și a aţintit 
pistolul spre casă. Simţindu-și faţa amorţită, Cari a alergat spre 
el. Comandante a tras încă o dată. Arătătorul lui lung a regăsit 
trăgaciul, s-a lăsat și mai jos pentru a ţinti, iar Cari s-a oprit în 
drum, a ridicat pușca și l-a împușcat pe comandante în ceafă. 

A rămas bizar de calm. De sub casă ieșea fum, și l-a văzut pe 
copil ieșind prin spatele ei și fugind în pădure. Ajuns la lizieră, s- 
a întors și a privit înapoi. Copilul era de-a dreptul mizer. A văzut 
câteva fețe printre copaci. Cineva i-a făcut semn copilului cu 
mâna. 

Comandante era prea greu ca să îl ducă târâș până în casa 
incendiată. În orice clipă putea apărea vreun soldat care să îl 
vadă zăcând acolo, împușcat pe la spate. Pedeapsa cu moartea. 
A alergat spre comandante. Una dintre lentilele rotunde din 
sticlă era spartă, iar cealaltă reflecta cerul. Privindu-i 
echipamentul, ai fi crezut că era cel mai bătăios soldat din lume. 
De partea din spate a desăgii cu muniţie era prinsă o grenadă 
cu fragmentare. A scos-o de acolo. A luat o mână a lui 
Comandante și i-a pus-o sub cap. l-a vârât și grenada sub cap. A 
tras cuiul de siguranță al grenadei și a dat drumul mânerului, 
după care a fugit, a fugit, a fugit, s-a lipit de sol într-un șanț de 
lângă drum, a ţinut gura deschisă până după explozie așa cum 
fusese învățată, s-a ridicat și a rupt-o din nou la fugă. Moartea 
comandantului a eliminat una dintre rugăminţile din rugăciunile 
ei de seară. 

Au fugit, ea și iubitul ei cu păr roșcat. 

Au trăit un an în satul Fuente de Benedici6n, el lucrând la un 
joagăr, iar ea spălând vase și cratiţe și gătind la o pensiune. Au 
plănuit să se căsătorească. Ea avea șaisprezece ani. 

În acea perioadă, nimeni nu dezerta din FARC fără să fie ucis. 
La sfârșitul anului, sicarios’? i-au descoperit și l-au ucis pe băiat 
în plină stradă, dar i-au ucis și pe cavalerii lui de onoare în timp 
ce veneau cu o mașină împrumutată spre biserica unde Cari 
aștepta, ţinând în mâini un buchet cu flori de iasomie. 


48 Asasini plătiţi (Ib. sp.). 
VP - 77 


Când sicarios au venit să o ucidă și pe Cari, biserica era 
pustie. Braţele sfâșiate i-au fost bandajate în infirmeria satului, 
de unde a plecat pe ușa din spate. 

Au așteptat-o la casa funerară. Ea nu s-a dus acolo. S-au dus 
la sicriu și l-au mai împușcat pe logodnicul mort al lui Cari de 
câteva ori, apoi, înainte de a pleca, au fotografiat rănile, pentru 
că neglijaseră să îl desfigureze suficient când îl uciseseră. 

O săptămână mai târziu, Cari stătea în faţa ușii unei case mari 
din Bogota. l-a deschis o servitoare care a trimis-o spre ușa de 
serviciu. A așteptat un sfert de oră, după care bătrânul 
naturalist purtând bretele a venit la ușă. l-a trebuit un moment 
ca să o recunoască, stând pe trepte, bandajată și murdară, 
având sânge în pantofii de mireasă. 

— Mă ajuţi? a întrebat ea. 

— Da, sigur, a spus el pe dată, după care a stins lumina de 
deasupra ușii. Intră. 

În tot timpul cât l-a îngrijit ca ostatic el nu o îmbrăţișase 
niciodată. Acum a făcut-o. Bandajele ei au lăsat pete de sânge 
pe spatele cămășii lui când ea i-a răspuns la îmbrățișare. 

Menajera bătrânului s-a ocupat de ea, și curând era curată și 
ghiftuită de mâncare, dormind într-un pat curat. Storurile de la 
ferestrele casei stăteau trase: existau pedepse pentru cei care 
ajutau dezertorii din FARC. Asta însemna moartea. Cari nu putea 
rămâne în Columbia. 

lar profesorul a ajutat-o. S-a odihnit o săptămână - atât i-a 
trebuit lui să îi cumpere documente false, iar apoi a trimis-o spre 
nord cu autobuzul, zile și zile de călătorie prin Costa Rica, 
Nicaragua, Honduras, Guatemala, timp în care ea își lega 
bandajele de pe braţe slujindu-se de cealaltă mână și de dinţi. 

Profesorul i-a dat suficient de mulţi bani pentru biletele de 
autobuz din Mexic - astfel că nu a trebuit să urce în La Bestia, 
trenul mexican care merge spre nord, pentru care bande 
specializate vând locuri pe acoperișul vagoanelor de marfă, de 
unde mulţi cad, între șine uscându-se brațe și picioare smulse. l- 
a dat o scrisoare pentru o familie din Miami. Din motive de 
boală, familia respectivă a trimis-o la alta, unde i s-a spus că va 
trebui să muncească trei ani fără plată. Cei de la Radio Mambi i- 
au spus că asta era o minciună, iar de acolo a fost silită să se 
descurce. 


VP - 78 


Încă din acea perioadă, Cari avea întotdeauna la ea ceva de 
mâncat. De obicei nu consuma mâncarea decât la ora cinei, 
dacă o făcea și atunci. Întotdeauna avea apă la ea și un briceag 
legal, cu lamă scurtă, pe care îl putea deschide cu o singură 
mână. La gât, pe un lanţ cu mărgele, purta o cruce întoarsă a 
Sfântului Petru, care fusese crucificat cu capul în jos. In acea 
cruce se afla un mic pumnal. 

e 

În apartamentul verișoarei ei, Cari a dormit pe scaun, alături 
de bebelușă, iar capul îi cădea în piept așa cum se întâmplase și 
în timpul călătoriei ei spre nord, către Țara celor Liberi. 

Aproape de miezul nopţii, telefonul ei a sunat. Era apelată din 
nou de pe telefonul lui Antonio. S-a uitat la ecranul care lumina 
camera copilei. l-a venit greu să nu răspundă. A lăsat apelul să 
intre pe căsuţa vocală. O voce cu accent german a rostit: 

— Karri. Hai să ne întâlnim, te pot ajuta. 

Exact. Vino să mă ajuţi, chingaso“, si-ti arăt eu ție ajutor. 

A legănat copila și i-a cântat încet „Sfaturi pentru un peruș”, 
un cântec de-al bunicii ei, Guna, în care i se promitea 
papagalului o banană coaptă și o viață de huzur când avea să 
fie vândut unui panamez bogat. 

Spre zori, aţipind, a văzut în vis căsuţa de pe Snake Creek 
Canal. În ciuda găurilor din acoperiș, rezistase vremii. Era 
construită pe o lespede din beton. Era liniștitor să vadă că nu 
exista un spaţiu sub ea în care un copil ar fi putut păţi ceva. A 
zâmbit în somn, visând casa pe lespedea ei solidă și copilul viu 
alături de ea. 


19 Bătăușule (lb. sp.). 
VP - 79 


CAPITOLUL ȘAISPREZECE 


Primele raze de soare au alungat negura de deasupra Golfului 
Biscayne. 

Nava de pescuit crabi a căpitanului Marco, cu cablul de 
lansare înfășurat în jurul scripetelui, își croia drum spre nord 
faţă de conacul Escobar. Echipajul navei arăta extrem de ocupat 
când pe lângă ea a trecut barca rapidă de patrulare a poliţiei din 
Miami Beach. Polițiștii au răspuns la salutul cu mâna la chipiu al 
căpitanului Marco și au redus viteza pentru a-i scuti pe pescarii 
care munceau de valurile provocate de siaj. 

Marco și echipajul compus din trei oameni transpirau în 
vestele de protecţie purtate pe sub cămășile scoase din 
pantaloni. Au trecut prin dreptul casei Escobar. S-au văzut siliţi 
să privească spre est direct spre razele soarelui. O explozie de 
lumină reflectată de la ferestrele de la etajul casei. 

Ofiţerul secund Esteban stătea în timonerie, cu ţeava armei 
odihnindu-se pe pervazul ferestrei din cabină, când a observat o 
reflexie prin luneta puștii. 

— İl văd pe unul la etaj, la fereastra deschisă. Deocamdată 
are în mâini doar un binoclu, și pușca alături de scaun, a strigat 
Esteban către căpitan. 

Cablul șiroind de apă care se înfășură pe troliu a ridicat o 
cușcă de prins crabi de pe fundul golfului. Ignacio prindea 
cuștile făcute din plasă de sârmă și stinghii din lemn și golea 
crabii albaștri într-o ladă mare din mijlocul punţii. A stivuit 
cuștile la pupa, pregătite pentru a se pune momeală în ele. 
Cuștile avansau lent și constant pe traseul lor, erau ridicate, 
golite și stivuite. 

Ajunși la două lungimi de vas de docul casei Escobar, Ignacio 
a deschis o cușcă și a înghețat. 

— Mierda!” 

Căpitanul Marco a decuplat cablul de ridicare şi a oprit 
motorul. 

Ignacio nu s-a putut hotărî să vâre mâna în capcană. A lăsat 
cușca să cadă în benă, iar capul lui Antonio s-a rostogolit în 


50 Rahat (Ib. sp.). 
VP - 80 


mormanul de crabi vii, care își agitau cleștii în aer. Pe cap încă 
se găsea masca de scufundare. Fața din jurul măștii era 
desfigurată de crabii prinși, însă partea protejată de masca 
transparentă era intactă, iar ochii priveau din mormanul de 
clești în mișcare. 

Mateo a apărut pe digul de protecție. A ridicat spre ei un braţ 
cu pumnul strâns într-un gest obscen, apoi și-a prins organul 
genital cu ambele mâini. 

— l-aș putea zbura scula, a spus Esteban, aflat în timonerie. 

— Incă nu, a spus căpitanul Marco. 

Ajunși în port, Benito s-a uitat la faţa distrusă a tânărului său 
prieten. 

— Chemaţi-o pe Cari, a spus el. 

— N-ar trebui să vadă așa ceva, a spus căpitanul Marco. 

— Va dori să vină aici, a insistat Benito. 


VP - 81 


CAPITOLUL ȘAPTESPREZECE 


Sergentul detectiv Terry Robles de la Serviciul Omucideri 
Miami-Dade, aflat în concediu medical, în vârstă de treizeci și 
cinci de ani, a oprit într-un spaţiu de parcare de sub copacii de 
la Palmyra Gardens. În timp ce oprea motorul, ecranul 
telefonului său s-a aprins. Un apel de la biroul legistului. 

— Terry, sunt Holly Bing. 

— Bună, Holly. 

— Terry, în dimineața asta am scos un glonţ dintr-un cadavru 
care plutea în golf. Bărbat latino alb, douăzeci și ceva de ani. L- 
am trimis la IBIS”! de la Quantico. Au găsit ceva. Glonţul ar 
putea proveni dintr-o armă care a fost folosită în casa ta. Ştii 
glonţul pe care l-au extras din peretele dormitorului tău, da? 
Cele două se potrivesc în proporţie de peste nouăzeci la sută. 

— Şi cine e posesorul armei? 

— Incă nu se știe. l-am sunat pe cei de la omucideri, iar ei mi- 
au dat numărul tău. Când te întorci la muncă? 

— Trebuie să-mi dea aprobare medicii. Probabil cât de curând. 

— Ce mai face Daniela, dacă-mi permiţi să te întreb? 

— Tocmai mă duc să o vizitez. Îţi telefonez peste vreo oră. 

— La ora aia predau un curs, dar îţi răspund cât de repede 
pot. E în regulă dacă te prezint cursanților? Ar fi dezamăgiţi 
dacă nu aș face asta. 

— Ei, la naiba. Sigur. Mulţumesc, Holly. 

Robles o avea în mașină pe Sally, cățeaua teckel a Danielei. 
Sally s-a urcat în poala lui, iar el a ridicat-o, a coborât din 
mașină și a mers cu pași rigizi spre poarta complexului Palmyra 
Gardens. 

e 

Palmyra Gardens este cel mai bun complex de trai asistat 
medical din sud-estul Statelor Unite. Este găzduit de un grup de 
clădiri vechi și elegante, situate sub copaci înalți. Mânerul porţii 
poate fi acționat doar din afară. 


51 Integrated Ballistic Identification System (Sistemul integrat de identificare 


balistică), instituție care identifică armele folosite în diferite infracțiuni. 
VP - 82 


Sub un arbore din apropierea gardurilor vii, un predicator în 
vârstă se adresa unui grup de animale de companie care trăiau 
în incintă. Patru câini, o pisică, o capră mică, un papagal liber și 
câteva găini. Predicatorul întreținea interesul enoriașilor lui 
dându-le destul de des bunătăţi pe care le ţinea în buzunare. 
Încerca să așeze bunătăţile pe limba animalelor, ca pe niște 
împărtășanii, dar de cele mai multe ori ele erau înghiţite direct 
din palma lui. În cazul papagalului, predicatorul i-a întins 
împărtășania, seminţe de bostan, cu delicateţe, între două 
degete. În grupul predicatorului se afla un singur om, un domn 
în vârstă căruia îi dădea câte una sau două bomboane de 
ciocolată în formă de nasturi. 

Predicatorul ţinea în cealaltă mână o Biblie cu coperte din 
piele moale, strângând cotorul pentru a gesticula cu ea și lăsând 
paginile să cadă de o parte și de alta a mâinii în stilul 
popularizat de Billy Graham*?. 

Teckelul Sally a mirosit bunătăţile predicatorului și, atrasă de 
congregație, s-a zbătut în braţele lui Robles care o ducea pe ea 
și un mic pachet spre clădire. 

Directoarea complexului Palmyra Gardens se afla în biroul ei. 
Joanna Sparks, în vârstă de patruzeci de ani, conducea instituţia 
cu o mână de fier. Robles și-a dat seama că îi va fi greu să o 
surprindă pe Joanna. Femeia i-a zâmbit lui Robles. Căţelul ei de 
mici dimensiuni i-a sărit din poală. Robles a așezat-o pe podea 
pe Sally, iar cei doi câini au dat din coadă și s-au mirosit. 

— Bună, Terry. Daniela e în grădina centrală. Terry, o să vezi 
un mic bandaj pe o tâmplă a ei. Un mic fragment dintr-un glonţ 
i-a ieșit prin piele. A fost un fragment din înveliș, nu o bucată de 
plumb. E în regulă. Doctorul Freeman l-a examinat. 

— Îţi mulțumesc, Joanna. Mănâncă bine? 

— Tot ce i se dă, plus desertul. 

După ce Robles a plecat din birou, Joanna Sparks a trimis o 
asistentă după el. 

Robles și-a găsit soţia pe o bancă din grădina din mijlocul 
complexului. O rază de soare care răzbătea printre frunze i-a 
atins părul, iar inima lui s-a umflat precum o pânză de corabie. A 
trebuit să își reţină răsuflarea. Era momentul adevărului. 


52 Billy Graham (1918-2018), predicator de orientare baptistă de sud, devenit celebru 
în 1949, după ce a atras de partea sa un grup mare de protestanți, invitat obișnuit al 
Casei Albe sub zece președinți americani. 


VP - 83 


Daniela stătea alături de un bărbat care părea să aibă în jur 
de nouăzeci de ani, îmbrăcat foarte elegant într-un costum cu 
dungi, din bumbac și cu papion. Robles a pus cățelușa jos, iar 
ea, excitată și schelălăind, a alergat spre Daniela și a încercat să 
i se suie în poală. Daniela a părut șocată, iar bătrânul aflat 
alături de ea a întins o mână slăbită pentru a alunga câinele. 

— Așa, așa, a spus el. Șezi! 

Robles a sărutat-o pe creștet pe Daniela. De-a lungul 
creștetului ei era o cicatrice. 

— Bună. 

— Bun, scumpa mea, a spus Robles. Ti-am adus niște baclava 
făcută de doamna Katichi. Și uite-o pe Sally. Chiar se bucură să 
te vadă! 

— Îmi dai voie să ţi-l prezint pe prietenul meu? a spus 
Daniela. Îl cheamă... 

— Horace, a intervenit bătrânul domn. Probabil că nu știa cu 
siguranță unde se afla în acele momente, însă își păstrase 
maniere alese din reflex. Eu sunt Horace. 

— Ai spus că ţi-e prieten? a întrebat Robles. 

— Da. Horace, el e un bun prieten de-al meu. 

— Horace, sunt Terry Robles. Soţul doamnei Robles. 

— Robles aţi spus? Mă bucur să vă cunosc, domnule Robles. 

— Horace, să-ţi spun ceva, aș dori să discut între patru ochi 
cu doamna Robles. Vrei să ne scuzi puţin? 

Asistenta îi urmărea. A venit să îl ia pe Horace de acolo. 
Acesta nu voia să plece decât dacă Daniela îi cerea asta. 

— Daniela? 

— E-n regulă, Horace. Nu durează mult. 

Asistenta l-a ajutat pe Horace să se ridice și a plecat cu el 
spre seră. Sally a continuat să ţopăie în faţa Danielei, punându- 
și labele pe genunchii ei. Ea a dat să o îndepărteze cu un gest 
din mână. Robles a ridicat cățelul și l-a așezat pe bancă între ei. 

— Ce e cu Horace? 

— Horace e prietenul meu, un gentleman. Te cunosc de 
undeva, nu? Am convingerea că suntem prieteni. 

— Da, Daniela. Suntem prieteni. Cum te simţi? Eşti fericita? 
Dormi bine? 

— Da. Sunt foarte fericită. Amintește-mi, lucrezi aici? 

— Nu, Daniela. Sunt soţul tău. Mă bucur că ești fericită. Și te 
iubesc. Asta-i cățelușa ta, Sally. Și ea te iubește. 


VP - 84 


— Mm... îţi mulţumesc pentru urările de bine, dar regret... 

Daniela s-a uitat în depărtare. Voia să scape de el. Robles mai 
văzuse acea expresie, în ocazii sociale, dar nu îi era adresată lui. 

| s-au umezit ochii. S-a ridicat și s-a aplecat să o sărute pe 
obraz. Ea și-a întors repede capul într-o parte, așa cum ar fi 
făcut la o petrecere pentru a scăpa de un sărut. 

— Cred că e timpul să mă retrag, a spus ea. La revedere, 
domnule... 

— Robles, a spus el. Terry Robles. 

e 

Stătea în biroul Joannei, ținând căţelușa sub brat. 

— Două fragmente Îi ies din spinare, a spus Joanna. Doarme 
pe o blană de oaie. Analizele sunt bune. Cum îţi merge? Terapia, 
capacitatea de mișcare, cum ești? 

— Bine. Ce e cu acest Horace? 

— Horace e total inofensiv. Din toate punctele de vedere. ÎI 
culcăm la ora opt și jumătate. E aici de douăzeci de ani. N-a 
făcut niciodată ceva nelalocul său. Ea nu are nicio intenţie, la fel 
ca un bebeluș... 

Robles a ridicat o mână. Ea s-a uitat atent la el. 

— Terry, e fericită. Situaţia în care e nu o deranjează mult. Știi 
cine suferă în situaţia asta? Tu. Ai aflat ceva? Cine...? 

Preţ de un moment, el nu a auzit-o, fiindcă se gândea la 
ultima clipă când Daniela l-a recunoscut: Sunt în pat. Ea stă 
călare peste el. Pe araperia de la fereastră apar luminile unei 
mașini. O rafal de foc automat pulverizează fereastra, sparge 
lampa de pe noptieră, iar un glonț o nimerește pe Daniela în 
cap. Ea cade în față, lovindu-se cap în cap cu Robles, în timp ce 
el se rostogolește împreună cu ea pe podea. Se uită la fata ei 
însângerată lipită de el. Înșfacă pistolul de pe noptieră. Prin 
fereastra sfărâmată vede doar stopurile mașinii care se 
îndepărtează. Apoi işi dă seama că a fost lovit și el. 

Joanna îi studia fața. 

— Nenorocitul acela... gunoiul acela care a făcut asta tocmai 
ispășise o pedeapsă de șase ani la penitenciarul Raiford, unde l- 
am trimis chiar eu pentru atac cu o armă letală. lese, un individ 
condamnat, cunoscut pentru acte de violenţă, pune mâna pe o 
pușcă de asalt și trage în casa mea. A fost nevoie de trei zile ca 
să-l găsim, dar n-am recuperat arma. De unde a luat-o? Unde a 


VP - 85 


dispărut arma? Acum e condamnat pe viaţă. Trebuie să găsesc 
omul care i-a dat arma. 

Joanna l-a condus până la poartă. 

Sub copaci, predicatorul se adresa animalelor strânse în fața 
lui și a singurului său enoriaș. 

— ... ca ei să-și dea seama că nu sunt decât dobitoace, 
spunea predicatorul. Căci soarta omului și soarta dobitocului 
este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un 
singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât 
dobitocul. Amândoi au ieșit din țărână și amândoi în ţărână se 
întorc.” 

În ultima lumină oranj a zilei, Joanna a închis poarta în urma 
lui Terry Robles și Sally. Privind peste umărul lui Robles către 
locul în care a văzut-o pe Daniela, cățeluşṣa a scos un scâncet în 
timp ce era dusă spre mașină. 


53 Biblia, Ecleziastul, 3:18-20. 
VP - 86 


CAPITOLUL OPTSPREZECE 


Zona recepției din clădirea morgii districtului Miami Dade este 
dotată cu echipamente video, astfel că morţii pot fi identificați 
de la distanţă; podeaua este mochetată pentru a amortiza o 
cădere a vreunui îndoliat care ar putea leșina la vederea 
decedatului. 

Laboratorul de dincolo de ușile duble este ultramodern, având 
ușa etanșă și purificatoare electronice ale aerului pentru 
eliminarea mirosurilor neplăcute și suficiente frigidere pentru a 
primi chiar și pasagerii și echipajul celui mai mare avion de linie. 
Tăbliile meselor de autopsiere sunt de culoare gri Kodak pentru 
a îmbunătăți calitatea fotografiilor făcute. 

Doamna doctor Holly Bing ţine o prelegere în faţa unui mic 
grup de viitori medici legiști veniţi din toată ţara și din Canada. 
Sunt cu toţii strânși în jurul cadavrului unui bărbat fără cap, care 
are labe de înot în picioare. Subiectul se afla în poziţie 
anatomică și răcit la 1°C. 

Doamna doctor Bing poartă un șorţ de laborator peste o bluză 
neagră, pantaloni bufanţi și ghete înalte cu șiret împletit. Este 
americancă de origine asiatică, trecută puţin de treizeci de ani. 
Are o față atrăgătoare și nu prea multă răbdare. 

— Aveţi în faţă un bărbat alb de origine latino-americană, bine 
pregătit fizic, trecut de douăzeci de ani, a spus Bing. A apărut la 
suprafață ieri după-amiază lângă vaporul pe care chelneriţe 
topless servesc hamburgeri cu brânză în largul plajei Haulover. 
Patrula maritimă a primit anunţul. Cadavrul este destul de 
proaspăt, dar mutilat serios, după cum puteţi vedea. Are o 
cicatrice de la operaţia de apendicită pe careul dreapta jos și un 
tatuaj pe antebraţul stâng, globul și ancora USGM** și inscripţia 
Semper Fidelis. Data morţii este recentă, probabil în urmă cu 
două zile, dar a fost mâncat de crabi și crevete. Ce anume vreţi 
să știți ca să stabiliţi data decesului? Nu a așteptat răspunsul. 
Temperatura apei de la Haulover, corect? 28,8*C. Mai târziu 
vom discuta cum să aflaţi temperatura de-a lungul celor câteva 


34 Unites States Marine Corps - trupele de pușcași marini. 
VP - 87 


zile petrecute în apă. După cum vedeţi, îi lipsesc degetele. Când 
era întreg, avea în jur de un metru șaptezeci și cinci. 

— Cu ce i-au tăiat capul, doctore Bing? 

Intrebarea a venit din partea unui tânăr cu chip nevinovat, 
care stătea în partea superioară a cadavrului. 

— Vedeţi locul în care ferăstrăul a trecut prin mijlocul celei de- 
a treia vertebre cervicale? a spus doamna doctor Bing. Pasul 
dinţilor se potrivește cu acela al unui Sawzall, șase dinţi la 
fiecare doi centimetri și jumătate - chestie obișnuită. În Statele 
Unite, acest ferăstrău oscilant devine tot mai folosit pentru 
dezmembrări, ocupă locul doi clar, în faţa drujbei și după 
macetă. In cazul de față, a fost așezat pe o masă ori pe un blat, 
sau pe podeaua unei camionete, cu capul atârnând în afară. Era 
mort când l-au decapitat și i-au tăiat degetele. Cum știm asta? 
Uitaţi-vă la rezultatele analizelor de laborator - nivelurile de 
serotonină și histamină nu sunt ridicate în acele răni. Același 
lucru e valabil pentru perforaţiile abdominale, făcute pentru a 
împiedica formarea de gaze care l-ar fi făcut să se ridice la 
suprafață prea curând. Vedeţi diferenţele privind amputarea 
degetelor? Un deget i-a fost tăiat cu Sawzallul, celelalte cu o 
foarfecă pentru crengi, în maniera tradiţională. Are o rană 
provocată de glonţ în coapsă, perforaţie completă, dar am 
extras un glonţ care era rămas în pelvis. 

— Care e cauza morţii? a întrebat doamna doctor Bing. Nu 
decapitarea. Nu, cauza morții a fost o rană perforantă toracică, 
dintr-o parte în cealaltă. Punctul de intrare prin omoplat, 
străpungere a inimii, punctul de ieșire, prin mamelonul stâng. 
Doamna doctor Bing a atins pieptul cadavrului lângă o gaură de 
ieșire alungită, cu două perforaţii mici aflate alături de cea 
mare. Unghiile ei s-au văzut roșii prin mănuși când a apăsat 
pieptul cadavrului în apropierea perforaţiilor învineţite. Vrea 
cineva să-mi spună ce a produs această rană? Știe cineva? 

— Tamponare? a spus un student. 

— Nu, a spus doamna doctor Bing. V-am spus că asta e rana 
de ieșire. Detectiv Robles, ce părere ai? Ce anume a produs 
această perforaţie și cele două perforaţii mici? 

— O săgeată, probabil una de arbaletă. O săgeată pentru 
pescuit. 

— De ce? 


VP - 88 


— Pentru că săgeata a străpuns corpul până în partea 
cealaltă, iar când coarda s-a strâns și a tras săgeata înapoi, 
săgeata s-a răsucit puţin și ghearele s-au înfipt în piept. Ar 
putea fi vorba de o săgeată cu cap expandabil. Fiţi amabilă și 
verificați la magazinele specializate în articole pentru 
scufundători. 

— Mulţumesc. Domnilor studenţi, el este sergentul detectiv 
Terry Robles de la Omucideri Miami-Dade. A mai văzut așa ceva, 
plus tot ce sunt oamenii în stare să-și facă unii altora. 

— Aveţi săgeata? a întrebat tânărul de la capătul mesei de 
disecţie. 

— Nu, a spus Holly Bing, dar ce vă sugerează circumstanţele? 

Cum niciunul dintre studenţi nu a răspuns, ea s-a uitat la 
Robles. 

— Au avut timp să o extragă, a spus Robles. 

— Da, ucigașul a avut timp și un loc ferit pentru a o extrage. 
judecând după forma rănii de penetrare, aș spune că nu au 
extras-o trăgând de ea. Probabil că au deșurubat capul săgeții 
din tijă și au scos tija prin spatele lui. Au beneficiat de o 
oarecare intimitate ca să facă asta. 

Doamna doctor Bing a trimis studenţii în hol pe durata pauzei. 
Ea și Robles au rămas în laborator. 

— Am trimis ADN-ul la Quantico, dar va dura câteva zile, a 
spus Holly Bing. lisuse, poţi aștepta și o lună pentru o analiză de 
ADN în cazul unui viol. Glonţul se potrivește probabil în proporție 
de nouăzeci și ceva la sută - calibru .223, rotaţie de unu la nouă 
spre dreapta, greutate 4,22 grame, probabil plecat dintr-o armă 
AR-15 pentru uz civil. Un glonţ cu coadă-barcă55, subsonic. 

— Văd că i-ai lăsat labele de înot în picioare. 

— Da, dar i-am verificat labele picioarelor înainte de sosirea 
studenților. 

Holly a scos o labă. Pe talpa piciorului era tatuat „GO O+”. 

— Grupo sanguineo, grupa lui sanguină, a spus Robles. 

Holly a scos și cealaltă labă. 

— Mă gândeam c-ai vrea să vezi asta înainte de a se afla, a 
spus ea. 

Pe talpă era tatuat un clopot susţinut de un cârlig de prins 
pește. 


55 În original, boat tail bullet, glonţ a cărui formă amintește de o barcă, folosit pentru 
mai multă precizie a tragerii. 


VP - 89 


— Terry, de ce și-a făcut tatuajul ăsta pe talpă? Dacă nu-i 
vizibil, nu oferă nicio protecţie în pușcărie. Nu e totuna cu unul 
făcut pe gât. 

— Asta e bun pentru a obţine bani de cauţiune din partea unui 
cămătar, a spus Robles. Sau îi dă de lucru unui avocat, sau mai 
multora. Avocaţii care-și petrec mult timp în închisori. Acela e un 
tatuaj Zece Clopote. Mulţumesc, Holly. 


VP - 90 


CAPITOLUL NOUĂSPREZECE 


Noaptea se lasă în portul de pe râul Miami. Palmieri înclinați 
foșneau în vânt. Un mic cargou a trecut având remorchere la 
prova și la pupa care trag precum niște terieri pentru ca nava să 
poată lua coturile. 

Căpitanul Marco și doi dintre oamenii din echipaj stăteau cu 
bătrânul Benito în faţa ușii deschise a incineratorului. În acesta 
focul ardea cu flăcări puternice. Lumina focului și umbrele 
tresăltau în jurul portului întunecat. Secundul Mate Ignacio purta 
un maiou. 

— Ignacio, pune-ţi o cămașă! i-a spus căpitanul Marco. 

Ignacio și-a tras un tricou polo peste cap. Pe biceps, spre 
corp, avea un tatuaj înfățișând un clopot care atârna de un 
cârlig de pescuit. Ignacio și-a sărutat medalia Sfântului Dismas 
prinsă de lănţișorul de la gât. 

In mijlocul flăcărilor, între două capete de pești cu dinţi mari, 
capul lui Antonio a părut că îi privește. Incă purta masca de 
scufundător, iar ochii priveau spre afară în timp ce cauciucul se 
topea în jurul sticlei ochelarilor. Cercelul cu crucea gotică lipsea, 
smuls fiind din lobul urechii. 

Cari Mora a apărut dintre umbre și a rămas lângă Benito. 

Avea într-o mână o ramură de iasomie galbenă. A rămas 
alături de bărbaţi și a privit fără să clipească spre interiorul 
incineratorului. A pus ramura de iasomie în foc pentru a ascunde 
parțial fața mutilată a lui Antonio. 

Benito a aruncat catalizator pe foc. Pe horn au ţâșnit scântei 
și flăcări. 

Focul le-a făcut fețele să devină roșiatice. 

Căpitanului Marco i s-au umezit ochii. Glasul i-a rămas însă 
calm. 

— Sfinte Dismas, patronul hoţilor penitenți, tu l-ai însoțit pe 
lisus Hristos în cumplitul iad. Acum îngrijește-te ca fratele nostru 
să ajungă în rai. 

Benito a închis ușa incineratorului. În absenţa luminii radiate 
de foc, s-a făcut întuneric. Cari s-a uitat la solul bătucit al 


VP-91 


portului. Era la fel ca acela pe care îl văzuse în alt loc, înainte de 
a ajunge în Statele Unite ale Americii. 

— Ai nevoie de ceva? a întrebat-o Marco pe Cari. 

— O cutie de cartușe calibrul .40 pentru un pistol S&W56 mi-ar 
prinde bine, a spus ea. 

— Trebuie să faci ceva cu arma aceea, a spus Marco. S-o 
arunci. 

— Nu. 

— Atunci schimb-o cu mine, îţi dau alt pistol, a spus Marco. 
Benito, nepotul tău ar putea face țeava și închizătorul? 

— Mai bine ar face și extractorul și percutorul, a spus Benito. 

Apoi a întins mâna după armă. 

— Cari, ţi-l dăm înapoi, a spus Marco, trebuie să colaborezi cu 
noi, să știi. Eu sunt jef&” aici. 

Jefé, așa cum și Antonio a fost jefé. Trebuia să-l acopăr de sub 
doc. 

Marco îi spunea ceva. 

— Amprentele tale au rămas pe tuburi? Ai pus cartușe în 
încărcător? 

— Nu. 

— Și ai lăsat tuburile acolo. 

— Da. 

l-a întins pistolul lui Benito. 

— Cari, îți mulțumesc. 

Marco i-a dat alt pistol Sig Sauer din biroul navei și o cutie de 
cartușe. Arma avea calibrul .357. Era în regulă. 

Marco i-a spus la ureche: 

— Cari, vrei să lucrezi cu noi? 

Ea a scuturat din cap. 

— N-o să mă mai vedeţi. 

Din întuneric a răsunat un fluierat. Căpitanul Marco și ceilalţi 
au devenit alerţi când l-au auzit. 

e 

Sergentul detectiv Terry Robles a coborât din maşină. A văzut 
scânteile scoase de incinerator ridicându-se deasupra portului. A 
intrat în port printre stivele înalte de capcane pentru crabi. A 
auzit un șuierat ascuțit purtat de vânt, și punctul roșu ca 
sângele al unei raze laser a apărut pe pieptul cămășii lui. Robles 


56 Pistol Smith & Wesson. 
57 Sef (Ib. sp.). 
VP - 92 


s-a oprit. A ridicat portofelul deschis pentru a se vedea 
legitimaţia și insigna. 

Un glas din întuneric: 

— Alto! Oprește-te. 

— Terry Robles, departamentul de poliţie Miami. la laserul 
ăsta de pe mine. Stinge-l imediat. 

Căpitanul Marco a ridicat mâna, iar punctul roșiatic al 
laserului s-a deplasat de pe pieptul lui Robles și s-a oprit pe 
insigna ţinută deasupra capului. 

Căpitanul Marco a ajuns faţă în faţă cu Robles pe aleea creată 
între cuștile stivuite. 

— Nu trebuie să predai insigna când ești în concediu medical? 
a întrebat Marco. 

— Nu, i-a răspuns Robles. Rămâne la tine ca un tatuaj Zece 
Clopote. 

— La o adică, sunt încântat să te văd, a spus Marco. Banu, 
încântat e un cuvânt prea puternic, te rog să-mi scuzi engleza. 
Vreau să spun că nu-mi pare rău că te întâlnesc. Cel puţin 
deocamdată. Vrei să bei ceva? 

— Da, a spus Robles. 

Stând sub șopronul deschis, căpitanul Marco a turnat două 
porţii de rom. Niciunul nu s-a deranjat să își pună zeamă de 
limetă. 

Robles nu-l putea vedea decât pe căpitanul Marco, însă putea 
intui prezenţa celorlalți în întuneric. Apoi a simţit o mâncărime 
între omoplați. 

— Am un cadavru care prezintă un tatuaj cu Zece Clopote. S- 
ar putea să știi cine este, a spus Robles. 

Căpitanul Marco și-a desfăcut brațele în lături. Un alt cargou a 
trecut pe râu cu remorchere la prova și pupa. Duduitul 
motoarelor i-a silit să ridice vocile. 

— Un tânăr latino, peste douăzeci de ani, a spus Robles, în 
formă fizică bună, cu labe de înot în picioare. Nu deţinem capul 
și nici degetele. Tatuajul e pe talpă. Și mai avem grupa lui 
sanguină, scrisă drept G.S. - grupo sanguineo -, O pozitiv. 

— Cum a murit? 

— O săgeată simplă sau una de arbaletă drept prin inimă. A 
murit imediat, dacă asta te preocupă. N-a avut loc un 
interogatoriu. A murit înainte de a i se tăia degetele. 

Robles nu a reușit să vadă nicio reacţie pe fața lui Marco. 


VP - 93 


— Unul dintre gloanţele găsite în el corespunde cu cel 
descoperit în casa mea, a spus Robles. 

— Ai-ai-ai! Chiar așa? 

— Chiar așa, a spus Robles. 

Un fluture de noapte a zburat în jurul becului, iar umbra lui a 
traversat fețele amândurora. 

— Ţin să știi ceva, a spus Marco. Pe sufletul mamei mele, nu l- 
am cunoscut pe cel care a tras asupra casei tale. Nu aș trage în 
casa ta, așa cum nici tu n-ai de ce să tragi în casa mea. Toţi 
regretă ce i s-a întâmplat señorei tale. 

— Mulţi oameni sunt în stare să tragă într-o casă. Și tot ei ucid 
oameni tineri care poartă labe de înot. Îţi lipsește vreun om din 
echipaj? 

Un duduit dinspre incinerator, unde creierul lui Antonio 
fierbea. Un vârtej de scântei ieșit pe coș. 

— Echipajul meu e complet, a spus căpitanul Marco. 

— Îl vreau pe cel care l-a ucis pe tânăr și mai vreau și arma și 
locul din care a provenit ea. Acum noi doi suntem în relaţii bune. 
Dacă descopăr că știai și nu mi-ai spus, nu mai suntem în relaţii 
bune. 

— Ştii că n-am încălcat legea de multă vreme. Dar am văzut 
pe cineva important la o întrunire de familie, o primă 
împărtășanie la Cartagena, acum o lună. 

— Don Ernesto. 

— Să zicem că e vorba de o persoană importantă. 

— Și el știe de unde provine arma? 

— Nu, și vrea să-ţi spună asta direct. Dacă acea persoană ar 
veni la Miami, ai întâlni-o faţă în față? a întrebat Marco. 

— Faţă-n faţă. Oricând, oriunde. 

Robles a dat din cap în semn de mulțumire pentru băutură și 
a plecat pe aleea întunecată dintre stivele de capcane și lăzi. 
Punctul roșu al laserului a alunecat pe alee în urma lui. 

— Asta va fi cam marțea viitoare, așa cred, a spus Marco 
pentru sine. 

Un pufnet dinspre incinerator. Capul lui Antonio a explodat, 
iar din coș s-a ridicat un inel de fum punctat de scântei, ca un 
halo întunecat. 

Marco a sperat că polițiștii n-aveau să identifice prea curând 
cadavrul lui Antonio, pentru că după aceea aveau să înceapă să 
analizeze ruta lui spre clienţii cu piscine din zonă. 


VP - 94 


CAPITOLUL DOUĂZECI 


În cea de-a treia zi a absenței lui Antonio de la locul de 
muncă, și cum camioneta lui nu apărea, compania de servicii 
pentru piscine a raportat dispariţia lui. Alerta BOLO”? fusese 
dată doar de două ore când camioneta a fost găsită în parcarea 
unui mall. 

Ținând un pachet cu gheaţă lipit de gât, o colegă de serviciu a 
privit imaginile video de la morgă și a identificat tatuajele lui 
Antonio. 

Când a văzut la știri că Antonio fusese identificat, Hans-Peter 
Schneider și-a dat seama că nu mai avea mult timp la dispoziţie. 
Urma ca poliţia să analizeze lista lui Antonio de clienţi. ` 

Hans-Peter urmărise știrile și așteptase vreme de două zile. Işi 
petrecuse timpul înlocuind oamenii pe care îi pierduse. Îi lipseau 
doi oameni, fără a-l mai pune la socoteală pe Felix. li mai 
rămăsese doar Mateo. 

Hans-Peter prefera ca în echipele lui de lucru să existe un 
amestec etnic și lingvistic. Socotea că acest lucru făcea ca 
uneltirile împotriva lui să fie mai puţin probabile. 

La un bordel și la un magazin de cadouri din apropiere de 
șoseaua Interstate 95 l-a căutat pe Finn Carter, care mai lucrase 
pentru el. Finn Carter a tresărit puţin când l-a văzut pe Hans- 
Peter, dar abia ieșise din penitenciarul Union Correctional 
Raiford, după o condamnare, astfel că era dispus să accepte 
orice propunere. Celălalt nou membru al echipei era Flaco 
Nuñez din Immokalee, mecanic specializat în caroserii și bare de 
protecţie, precum și în dezmembrări auto, având la activ două 
condamnări pentru violență domestică. Flaco fusese paznic la 
intrare la barurile lui Hans-Peter, înainte ca Ministerul Sănătăţii 
să le închidă. 

Cum poliţia nu a ajuns la casa Escobar, Hans-Peter a reluat 
activitatea. 

Carter găurea cot la cot cu Flaco. 


58 BOLO (Be on the lookout) - acronim din jargonul poliției americane care înseamnă 
„dat în urmărire”, pentru persoane sau vehicule. 


VP - 95 


Hans-Peter Schneider urmărea totul de pe scara care dădea în 
subsol. Purta cercelul negru, cu cruce gotică al lui Antonio, și 
avea impresia că asta îi dădea un aer mai tineresc. 

Nu le-a zis nimic noilor angajaţi în legătură cu posibilitatea 
existenţei unor explozibili. Era posibil ca Jesus să fi minţit, de 
unde putea să știe? 

In Miami Beach nu este posibil să ai un subsol subteran, 
deoarece nivelul apei freatice este prea înalt. Un subsol 
adevărat se va umple cu apă sau va face casa să plutească. 
Pentru a rămâne deasupra valurilor mareice în timpul unui 
uragan, casa Escobar era susținută de piloni, la fel ca terasa, și 
totul era înconjurat de pământ adus special. Prin urmare, 
camera din subsol, deși înconjurată de pământ, era suficient de 
înaltă faţă de nivelul apei freatice, astfel că nu putea fi inundată 
decât în cazul unor maree excepţional de înalte. 

Carter și Flaco decopertaseră cimentul de pe peretele din 
subsol și scoseseră la iveală faţa dinspre uscat a cubului din 
oțel. Acesta avea o ușă, iar întreaga latură era pictată, 
prezentând o imagine impresionantă, mai mare decât în mod 
obișnuit, a Doamnei Noastre a Carităţii, Nuestra Señora de la 
Caridad del Cobre, patroana Cubei și a marinarilor. Pe ușa 
seifului nu exista niciun cadran sau vreo gaură pentru cheie, ci 
doar un mâner mic, care nu se mișca în nicio parte. 

Carter a pus un burghiu care conţinea opt la sută cobalt în 
bormașina masivă, și a acoperit vârful de găurire cu oxid negru, 
pentru o penetrare mai ușoară. Pentru a avea curent de 220 de 
volţi, s-au văzut siliţi să urce cablul de alimentare pe scară, 
până în spatele mașinii de gătit. 

Inainte de a așeza burghiul pe pieptul imaginii și de a apăsa 
pe butonul de pornire, Carter și-a făcut cruce. A rezultat mult 
zgomot ascuţit și doar o bucată de șpan metalic. 

Hans-Peter a rămas pe gânduri. S-a crispat auzind sunetul 
scos de bormașină. Pleoapele lipsite de păr îi erau pe jumătate 
închise. A auzit în minte vocea lui Jesus Villarreal: Doamna are 
un temperament exploziv. 

A trebuit să urle ca să îl facă pe Carter să se oprească. A 
plecat în grădină ca să dea un telefon. A așteptat trei minute ca 
să i se răspundă. Hans-Peter a auzit gâfâitul respiratorului 
înainte de a auzi vocea subţire a lui Jesus Villarreal venind din 
Barranquilla, Columbia. 


VP - 96 


— Jesus, ar fi timpul să-ţi meriţi banii pe care ţi i-am trimis, a 
spus Schneider. 

— Señor Schneider, ar fi momentul să-mi trimiţi restul de bani 
pe care îi merit, a spus Jesus. 

— Am ușa seifului. 

— Spre care te-am dirijat. 

— Nu e niciun cadran, ci doar un mic mâner. Să-l deschid? 

Un gâfâit și o pauză, apoi vocea piţigăiată a revenit. 

— E blocat. 

— Să forțez deschiderea? 

— Nu, dacă vrei să mai rămâi pe lumea asta. 

— Atunci, dă-mi un sfat, bunul și vechiul meu amic Jesus. 

— Primirea de fonduri îmi va stimula memoria. 

— Pericolele sunt peste tot, iar timpul e scurt, a spus 
Schneider. Vrei să-ţi asiguri familia. Eu vreau să-mi protejez 
oamenii. Ceea ce îl ameninţă pe unul îl ameninţă și pe celălalt... 
Ai mintea suficient de limpede ca să înţelegi asta? 

— Mintea mea e suficient de limpede ca să număr bani. E o 
chestie simplă: plătește-mi cât ai spus, și fă-o imediat. Jesus a 
trebuit să tacă preţ de câteva secunde ca să respire oxigen. S-ar 
putea ca alţii să fie mai generoși. Până una-alta, eu n-aș 
deranja-o pe Nuestra Señora de la Caridad del Cobre, bunul meu 
prieten señor Schneider. 

Convorbirea s-a întrerupt. 

Hans-Peter a dus mâna în spatele mașinii de gătit din 
bucătărie și a tras din priză ștecherul care alimenta bormașina 
de mare putere. A coborât scara și le-a spus oamenilor lui: 

— Trebuie să așteptăm, ori să-l luăm așa cum e. Trebuie să-l 
ducem într-un loc în care să putem lucra la el. Carter, e un bloc 
uriaș din oțel. Avem nevoie de un loc sigur. 

Știrile TV de la amiază au prezentat din nou identitatea lui 
Antonio și au difuzat pe ecran numărul de telefon la care puteau 
suna cei care dețineau informaţii referitoare la caz. 

Schneider l-a sunat pe Clyde Hopper la Fort Lauderdale. 
Hopper se ocupa de construcții marine și, pe de altă parte, avea 
alte combinaţii, între care distrugerea de case cu valoare 
istorică pentru dezvoltatorii din Miami. 

Se știe cât de dificilă este obţinerea de aprobări pentru 
demolarea caselor istorice din Miami și Miami Beach. 
Dezvoltatorul poate aștepta săptămâni sau luni până să 


VP - 97 


primească aprobarea pentru a tăia un stejar bătrân de pe o 
proprietate, pentru ca apoi să demoleze o casă veche, istorică. 

Mașinăria de demolare cu front dublu, marca Hitachi, pe care 
o avea Clyde Hopper, putea transforma o casă într-un morman 
de moloz în câteva ore într-o duminică, atunci când inspectorul 
din construcţii se afla acasă, alături de soţie și copii. 

Alături de scaunul manipulantului, mașinăria avea o serie de 
saci de gunoi pentru cuiburi și păsări, dar și pentru orice 
adăposturi de animale care dispar odată cu copacul. 

Când se descoperea distrugerea, societatea istorică făcea 
scandal, iar contractorul era amendat, probabil cu 125 000 de 
dolari - sumă ce era considerată bani de buzunar în comparaţie 
cu cheltuielile legate de așteptarea aprobării, mai ales că 
bancherii stăteau ca niște vulturi, anticipând prada. 

Cu toate acestea, Hans-Peter dorea să vadă acolo, montate 
pe o barjă, vinciul și macaraua de cincizeci de tone a lui Hopper. 
l-a spus o sumă lui Clyde Hopper. Apoi a spus o altă sumă, și 
amândoi au stabilit o întâlnire. 

— Scoatem seiful duminică, pe timpul zilei, le-a spus 
Schneider oamenilor lui, care transpirau de zor în subsol, 
purtând doar maiouri. 


VP - 98 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU 


Barranquilla, Columbia 

Un taxi și-a croit drum spre trotuarul aglomerat din fața 
Clinica Angeles de la Misericordia. Un vânzător ambulant care 
împingea un cărucior s-a certat câteva clipe cu taximetristul 
pentru locul de parcare, dar când a văzut o măicuţă pe 
bancheta din spate a mașinii, și-a făcut cruce și s-a retras. 

In rezerva de la parter, care duhnea a dezinfectant, un preot a 
tras parţial perdelele din jurul unui bărbat scheletic și a început 
maslul pentru bolnavi. O muscă s-a ridicat de pe o chiuvetă cu 
emailul ciobit și a încercat să coboare pe uleiul sfinţit. Preotul a 
văzut veșmântul negru al unei surori-asistente și a chemat-o ca 
să alunge musca în locul lui. Ea nu i-a răspuns, ci și-a văzut de 
drum, distribuind dulciuri copiilor din drumul ei, refuzând să le 
dea fructe din coșul plin vârf. 

Sora a dus coșul într-una dintre camerele private de la 
capătul rezervei. 

Jesus Villarreal stătea întins în pat. Era fericit că vede o 
femeie, de aceea și-a scos masca de oxigen ca să îi zâmbească 
generos. g 

— Gracias, soră, a spus Jesús cu glas pierit. In coş e vreun 
bilet? Vreun plic, o înștiințare de la DHL? 

Măicuța a zâmbit, a scos un plic de sub bonetă și i l-a 
strecurat în mână. Apoi a făcut un semn spre cer. S-a apropiat 
de patul lui și a mutat câteva lucruri de pe noptieră ca să așeze 
coșul cu fructe astfel încât el să poată ajunge la ele. Măicuţa 
mirosea a parfum și fum de ţigară. Gândul că o măicuţă fuma pe 
furiș l-a amuzat pe Jesus. Ea l-a bătut ușor pe mână și și-a 
aplecat capul ca pentru a se ruga. Jesus a sărutat medalionul cu 
Sfântul Dismas prins de perna lui. 

— Dios se la pague?, a spus el. 

Plicul conţinea un ordin de plată pentru două mii de dolari. 

Range Roverul lui Don Ernesto a oprit în faţa spitalului. 
Bodyguardul Isidro Gomez a coborât de pe scaunul pasagerului 
din faţă și a deschis portiera din spate pentru Don Ernesto. 


5% Dumnezeu să te binecuvânteze (lb. sp.). 
VP - 99 


Şoferul taxiului din spatele lor a desfăcut tabloidul La Libertad 
și l-a ridicat pentru a-și ascunde fața. 

În rezervă, pacienţii l-au recunoscut imediat pe Don Ernesto și 
i-au strigat numele când a trecut printre ei împreună cu Gomez. 

Măicuţa tocmai pleca, împărțind dulciuri copiilor. A aruncat o 
privire spre Don Ernesto pe sub marginea bonetei și a zâmbit 
spre podea în timp ce se îndepărta. 

Don Ernesto a bătut în ușa deschisă a rezervei lui Jesus. 

— Bienvenido, a șoptit Jesus prin masca de oxigen. Și-a tras-o 
de pe faţă ca să poată vorbi. Sunt onorat să te primesc fără să 
te caut eu. 

— O să fii încântat de ceea ce am să-ți spun, a zis Don 
Ernesto. Ești pregătit să auzi? 

Drept invitaţie, Jesus a făcut un gest cu o mână stafidită. „Mor 
de curiozitate. Cel puţin cred că de-asta mor”. 

Don Ernesto a scos dintr-un buzunar niște hârtii și o 
fotografie. 

— Le pot da soţiei tale și fiului tau casa din poză. Lupita i-a 
arătat-o doamnei și surorii ei. Nu vreau să fiu nepoliticos, dar 
cumnata ta este din cale-afară de critică și slobodă la gură, 
Jesus. 

— Nici nu-ţi închipui, a spus Jesus. Niciodată nu m-a apreciat 
la adevărata mea valoare. 

— Cu toate astea, împotriva voinței ei, a fost foarte 
impresionată de casă. lar señora ta e îndrăgostită de casă. | se 
pare mai încântătoare decât casa surorii ei atât de severe. 
Señora a dus actul la un judecător. Are un act judecătoresc prin 
care se autentifică cedarea. In plus, voi asigura o sumă de bani, 
suficientă pentru ca nevasta și fiul tău să păstreze casa pentru 
totdeauna. Banii sunt deja în custodia unei terțe persoane. Se 
află deja în bancă. În schimb, vreau să-mi spui totul: ce ai dus în 
Miami pentru Pablo și cum pot să ajung la ce e acolo. 

— Metoda e complexă. 

— Jesus, nu trage de timp. Schneider a descoperit deja cubul 
acela. Nu-mi poţi vinde locul, pentru că-l știu deja. l-ai vândut 
asta lui Schneider. 

— Ce-ar fi să-ţi spun că dacă nu e deschis cum trebuie, 
urmările se vor auzi pe o rază de câţiva kilometri? Am nevoie de 
asigurări. 

— Ai încredere în avocatul tău? 


VP - 100 


— Dacă am încredere în avocatul meu? a făcut Jesus. Sigur că 
nu. Ce întrebare-i asta? 

— Dar ești genul de om care poate avea încredere în soţie, a 
spus Don Ernesto. 

A bătut în ușă, iar soţia și fiul adolescent au intrat în încăpere. 
A intrat și cumnata cu aspect sever a lui Jesus, pășind ca un 
bâtlan, și s-a uitat dezaprobator la ambii bărbaţi și la cameră, ba 
chiar și la fructe, despre care credea că sunt vopsite și ceruite. 

— Vă las să staţi de vorbă, a spus Don Ernesto. 

Împreună cu Gomez și cu șoferul lui, până la ieşirea din spital 
a soţiei lui Jesus, a cumnatei lui și a băiatului, Don Ernesto a 
fumat pe terasa din faţa clădirii aproape un trabuc subţire. Don 
Ernesto și-a scos parţial pălăria în faţa doamnelor. A dat mâna 
cu băiatul. Gomez le-a ajutat să urce într-o mașină care aștepta. 

Pe trotuar, taxiul a rămas în așteptare, iar șoferul a rămas 
ascuns în spatele ziarului desfăcut. Gomez s-a apropiat de taxi 
și a dat deoparte ziarul cu un deget arătător ca să se uite la 
șofer. A aruncat o privire spre bancheta din spate, pe care 
stătea măicuţa. A dus un deget la pălărie în semn de salut. 
Şoferul asculta un cântec bachata“ trist, interpretat de Monchy 
și Alexandra. Şoferul a mirosit aroma lui Gomez, un amestec de 
apă de colonie de calitate și ulei de uns arme de foc. A rămas 
nemișcat până când Gomez s-a îndepărtat. 

Însoţit de Gomez, Don Ernesto a reintrat în spital. 

Din taxi, măicuţa și-a aprins o ţigară și a scos un telefon 
mobil. 

— Dă-mi-l pe señor Schneider. Hombre, grăbește-te! 

O așteptare de aproape cinci bătăi de inimă. Legătura nu era 
bună. 

— Alo, a spus ea. Prietenul nostru s-a întors în spital. Acum e 
cu acel gură-mare. 

— Mulţumesc, Paloma, a spus Hans-Peter Schneider. Trebuie 
să-ți spun că nu a mers treaba cu Karla. Nu, păstrează banii și 
trimite-mi altceva. Ar fi bună o rusoaică. 

În rezervă, un pacient care mergea cu o cârjă l-a tras de 
mânecă pe Don Ernesto, când acesta se îndrepta spre camera 
lui Jesús. Gomez era cât pe ce să îndepărteze violent mâna 
omului, dar Don Ernesto a spus: 


50 Gen de muzică latino-americană care își are originea în Republica Dominicană, 
având elemente indigene, africane și europene, provenind din bolero și son. 


VP - 101 


— Dă-i pace. 

Bărbatul avea lacrimi în ochi și a început să bâiguie ceva 
despre suferințele lui. A încercat să îi arate lui Don Ernesto 
rănile de pe spinare. 

— Dă-i niște bani, a spus Don către Gomez. 

— Dios se la pague, a spus bolnavul, și a încercat să îi sărute 
mâna lui Don Ernesto. 

În camera lui, Jesus se uita la coșul cu fructe fără nicio 
dorinţă. Îi ocupa cea mai mare parte a noptierei. Din coș s-a 
auzit o melodie. Chemarea de trâmbiță mexicană „El 
Deguello”S!. Jesús a încercat să se uite în coș, dar tuburile la 
care era conectat l-au încurcat, iar câteva dintre ele s-au 
rostogolit pe podea. Într-un târziu, pipăind, a găsit telefonul 
mobil pe fundul coșului. 

— Dígame. 

A auzit vocea lui Hans-Peter Schneider. 

— Jesús, ai avut un vizitator. l-ai spus ceva? l-ai zis ceva ce 
mi-ai zis mie pentru bani? 

— Nimic, jur. Trimite-mi restul banilor, nu mărunţișul pe care 
mi l-ai trimis până acum, señor Hans-Pedro. Ceea ce-ţi pot 
spune eu poate salva viața ta și a oamenilor tăi. 

— Sunt Hans-Peter, nu Hans-Pedro. Și pentru tine sunt señor 
Schneider, patron al tău. Su eminencia pentru tine. ȚI-AM 
PLĂTIT. Spune-mi cum să-l deschid. 

— Su eminencia reverendisima, ai nevoie de o diagramă. Am 
desenat ceea ce-ţi trebuie. Trimite-mi un plic cu restul banilor 
prin DHL. Aştept până mâine, su beatituof?. 

La 1 725 de kilometri distanță, pleoapele fără gene ale lui 
Schneider s-au ridicat brusc, iar ochii lui au fost gata să îi sară 
din orbite. 

— Don Ernesto e acolo, lângă tine, nu-i așa? Rădeţi amândoi. 
Dă-mi voie să vorbesc cu el, dă-i telefonul, a spus Schneider. 

Avea puţină spumă într-un colţ al gurii. În același timp, a 
format un număr pe alt telefon mobil. 


6l Chemare la luptă lansată de trâmbiţașii armatei mexicane înaintea Bătăliei de la 


Alamo (1836) împotriva americanilor. Cuvântul în sine înseamnă „fără îndurare”. 
62 Binecuvântatule (Ib. sp.). 


VP - 102 


— Nu, sunt singur, așa cum suntem toţi, a spus Jesus. Trimite- 
mi banii, piche gilipollas, tu PEPA PELONA®, ori dă-mi de știre 
când boașele tale o să treacă pe lângă Marte. 

Explozia telefonului a azvârlit fragmente din capul lui Jesus în 
toată încăperea, și a aruncat ușa camerei prin salon. Don 
Ernesto avea mâna pe clanţa ușii când aceasta a fost proiectată 
de suflul exploziei, iar un fragment metalic l-a rănit deasupra 
unui ochi. 

Don Ernesto a intrat în camera plină de fum. Corpul lui Jesus 
încă zvâcnea și sângera abundent. O bucată din țeasta lui se 
lipise de tavan și a căzut peste Don Ernesto. A îndepărtat-o. 
Părea întristat, dar calm. O picătură de sânge i s-a scurs pe 
obraz ca o lacrimă. A verificat noptiera, dar nu a găsit nimic. 

— Dios se la pague, a spus el. 


63 Aprox.: ticălos nenorocit, fofoloancă cheală (Ib. sp.). 
VP - 103 


CAPITOLUL DOUĂUZECI ȘI DOI 


Academia de Baile Alfredo din Barranquilla, Columbia, se află 
pe o stradă plină de baruri și cafenele. La intrare se găsește 
imaginea unui cuplu dansând tangou, deși învățarea mișcărilor 
de tangou nu face parte din programa de studiu. 

Academia este de fapt sediul școlii Zece Clopote pentru hoţia 
de buzunare, furturi și jafuri. Școala și-a căpătat numele după 
testul în care zece clopoței atârnă de hainele victimei unui hoţ 
de buzunare care învață cum să fure fără să fie simţit. 
Buzunarele sunt câteodată prevăzute cu cârlige de pescuit sau 
lame de ras, pentru a spori dificultatea exerciţiului. 

Studioul de la etaj are un podium spaţios de dans. La mijlocul 
dimineții, o adiere plăcută pătrundea prin ferestrele înalte, 
aducând totodată și sunetele străzii. 

Un colț al podelei de dans era aranjat ca o cafenea dintr-un 
aeroport, cu o tejghea și mese la care se stă în picioare, plus o 
masă pe care se aflau condimente. Vreo doisprezece 
adolescenţi și câţiva cursanţi trecuţi de douăzeci de ani stăteau 
în picioare pe podea, în haine de stradă. Proveneau din șase ţări 
diferite din Europa și Americi. 

Instructorul avea în jur de patruzeci de ani. Purta echipament 
marca Puma și își ţinea ochelarii de soare pe vârful capului. Se 
socotea coregraf și arăta ca atare, asta când purta un tricou 
peste tatuajele din închisoare. Fotografia lui trona pe avizierele 
posturilor de poliţie din aproape toate orașele din lume. 

Echipele  exersau ceea ce se numea „șervetelul cu 
condimente”. Instructorul tocmai spunea: 

— Într-un șerveţel cu condimente trebuie să porniţi devreme 
și să vedeţi ţinta venind în sala de mese, ca să știți în ce mână 
ține lucrul pe care vreţi să i-l furaţi. Să spunem că are un laptop 
în husă în mâna stângă. Aţintiţi-vă atenţia asupra lui. Mâna 
stângă. Trebuie să-l mânjiţi cu muștar sau maioneză pe 
omoplatul drept, astfel încât să nu ajungă acolo decât cu mâna 
stângă. Și, doamnelor, când îi arătaţi pata de muștar de pe 
spate, cât timp el se află în mers, trebuie să îi daţi imediat un 
șerveţel în mâna dreaptă, care e liberă, ca să nu poată trece 


VP - 104 


laptopul dintr-o mână în cealaltă înainte de a se șterge pe umăr. 
Va trebui să lase jos geanta. Trebuie să o pună pe podea și să-și 
întoarcă privirea spre umăr, departe de geantă. Apăsaţi-vă sânii 
pe brațul lui cât îl ajutaţi. Un sutien cu suport din sârmă vă va 
ajuta să îi transmiteţi senzaţia prin haina de la costum. În acel 
moment, partenerul vostru înșfacă obiectul. Veţi fi uimiţi cât de 
mulţi oameni mânjesc umărul greșit sau întârzie cu șervețelul. 
lar cei care greşesc stau într-o cămăruţă fără fereastră în 
aeroport, așteptând pe cineva să vină cu bani pentru cauţiune și 
gata să facă pe ei. In fine, să-i dăm drumul. Vincent și Carlita, 
sus. Ocupaţi-vă locurile! Așa, să alegem ţinta. Și porniţi! 
Regizorul spectacolului a dus palmele pâlnie la gură și a spus pe 
un ton nazal: Zborul optzeci și opt spre Houston se îmbarcă la 
poarta unsprezece. Cu legături în Laredo, Midland și El Paso. 

Aflat în biroul lui departe de podiumul de dans, Don Ernesto 
Ibarra a auzit voci agitate, zgomot de picioare în alergare, 
indicaţii intenţionat greșite - Carlita, arătând în direcţia greșită, 
răcnind: „A fugit într-acolo, l-am văzut eu!” 

In calitate de șef al școlii Zece Clopote și al activităţilor 
infracţionale ale absolvenţilor ei, Don Ernesto scria o scrisoare 
neplăcută către părinţii defunctului Antonio, prin care le trimitea 
și un cec. A socotit că acel cec, deși conţinea o sumă generoasă, 
i-ar fi putut jigni. Asta și spera. După aceea, părinţii vor fi furioși 
pe el cât vor cheltui banii, iar asta îl va scuti pe el de a se arăta 
compătimitor. 

O ciocănitură în ușă, și secretara lui i-a adus un telefon de 
unică folosinţă. Îl ţinea înfășurat într-un șervet, iar Don Ernesto 
s-a folosit de el. 

— Va suna peste aproximativ cinci minute. E cineva pe care îl 
cunoașteţi, a spus ea. 

(J 

La Tour de Rêve, în aglomerata Piață de Fiare din Port-au- 
Prince se vând ieftin multe biciclete vechi. Cele mai multe sunt 
procurate din Miami, noaptea. Toate sunt modificate și au 
garanție de cel puțin o lună. Ceva mai devreme, proprietarul 
Jean-Christophe fixase lanțul gros care proteja modelele expuse 
în fața magazinului și își luase laptopul la Café Internet, de unde 
trimisese un e-mail la Barranquilla. Acesta suna astfel: 


VP - 105 


Mi senior, puteţi să-mi trimiteţi un număr de telefon 
convenabil? 


Răspunsul i-a sosit după câteva minute: „+57 JK5 1795”. 

În Barranquilla, la Academia de Dans a lui Alfredo, telefonul 
din mâna lui Don Ernesto a început să băzâie și să vibreze. 

— Sunt Jean-Christophe, domnule. 

— Bonjour, Jean-Christophe! Cum merge trupa? 

— V-aţi amintit de asta? Cântăm la Oloffson când avem noroc, 
în serile în care Boogaloo au spectacole în afara orașului. 

— Când apare DVD-ul vostru? 

— Încă lucrăm la el, mulţumesc de întrebare. Avem nevoie de 
timp de studio. Don Ernesto, v-am sunat din cauza tipului din 
Miami care îmi trimite biciclete. A primit telefon de la o 
persoană cu glas gutural din Paraguay. O persoană fără păr. 
Acea persoană voia să primească ajutor în portul nostru din 
Gonaives. 

— Ce fel de ajutor, Jean-Christophe? 

— Vrea să transbordeze ceva foarte greu care pleacă din 
Miami. Ultrasecret. Trebuie trecut de pe o navă pe un trauler la 
Gonaives. M-am gândit că v-ar interesa. Vă e cunoscută 
persoana? 

— Da. 

— Cargoul /ezi Leve pleacă de la Miami peste o săptămână. 
Am un morman de biciclete care vine cu el. Prietenul meu cu 
biciclete o să mă sune după întâlnirea pe care o s-o avem pe 
navă mâine-seară. Să fac vânt telefonului ăstuia? 

— Ar fi cel mai bine, Jean-Christophe. Spune-i amicului tău din 
Miami că ar fi preferabil să poarte o eșarfă la gât. Portocaliu- 
aprins ar merge. Vrei să-i dai secretarei mele numărul contului 
tău? Mulţumesc, și noroc cu muzica. 

O ciocănitură în ușă. Era Paolo, asistentul lui Don Ernesto, un 
bărbat taciturn, în vârstă de peste treizeci de ani, cu o chelie în 
formă de V. 

Don Ernesto a ridicat din sprâncene ca să pună o întrebare, și 
a simţit o înţepătură din cauza copcilor de deasupra pleoapei. 

— Paolo, pe cine avem acum în sudul Floridei? Acum, în 
momentul ăsta. 

— O echipă bună, care lucrează la expoziţia de bijuterii din 
Tampa. Victor, Cholo, Paco și Candy. 


VP - 106 


Don Ernesto a examinat documentele de pe birou. S-a lovit 
ușor peste dinţi cu scrisoarea de condoleanţe. 

— Victor și echipa lui s-au ocupat vreodată de matrășirea 
cuiva? a întrebat el fără să ridice ochii. 

Paolo i-a răspuns după un moment. 

— Nu sunt lipsiţi de experiență. 

e 

Aflat în portul din Miami, Marco a răspuns la telefon. 

— Hola, Marco. 

— Don Ernesto! Buenos, señor. 

— Marco, de când n-ai mai fost la biserică? 

— Nu-mi aduc aminte, patrón. 

— Atunci ar fi cazul să faci ceva în privința vieţii tale 
spirituale. Du-te la mesă mâine-seară. Știu un loc frumos în 
Boca. Du-te la mesa de la ora șase. la-ți ajutoare și rugați-vă 
pentru Antonio. Să staţi în faţă, ca să vă vadă toată lumea. 
Fotografiaţi-vă la biserică. 

— Unii dintre ei, nu spun cine, nu pot primi cuminecătura. 

— Atunci, să iasă pe furiș, sau să stea cu capetele plecate în 
timpul împărtășaniei. Apoi, când se termină deranjul, duceţi-vă 
la un restaurant bun, la o oră de mers, la nord de Miami. Trimite 
înapoi la bucătărie o farfurie cu mâncare ca să-i iriţi, și după 
aceea dă-le un bacșiș gras ca să te ţină minte. Și Marco, vezi ce 
mai face prietenul tău, Favorito. 


VP - 107 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI TREI 


Automobilul break a ieșit din Tampa după traficul aglomerat 
de dimineaţă și s-a îndreptat spre est, pe Alligator Alley, către 
Miami. 

Candy stătea pe bancheta din spate. Avea treizeci și cinci de 
ani și era atrăgătoare, dar se vedea că e puţin uzată. Ceilalţi trei 
erau bărbaţi trecuţi de treizeci de ani: Victor, Cholo și Paco, toți 
îmbrăcaţi elegant. 

Curierul de bijuterii pe care puseseră ochii va trebui să 
aștepte. 

— İl prindem noi la Los Angeles, a spus Victor. 

— Acum, când știm ce-i place..., a spus Paco, urmărind-o avid 
pe Candy, care își dădea buzele cu balsam. 

Candy i-a aruncat o privire dezgustată și a băgat cu atenţie 
balsamul în buzunarul pentru telefon al poșetei, pentru ca 
acesta să nu ajungă cumva în garda trăgaciului de la pistolul ei. 

Depozitul din vestul orașului Miami era o clădire uriașă, cu 
pereţi verde-deschis și fără ferestre. 

După părerea lui Paco, un tânăr care încerca să compună 
cântece, depozitul arăta ca un abator. 

— Depozit, a spus el, abatorul viselor. 

Candy a rămas la volanul automobilului, în vreme ce Victor, 
Paco și Cholo au intrat. Cum bărbatul care i-a întâmpinat nu s-a 
prezentat, Victor a spus: 

— O să-ţi zic Bud. 

l-a arătat omului o monedă pe care o avea în palmă. Bud i-a 
condus pe un coridor slab luminat, cu uși de o parte și de alta. 
Aerul mirosea a pantofi împuţiţi, cearșafuri vechi, cuverturi 
pătate și stivuite. Aer de planuri eșuate - mobilier ajuns acolo 
după divorțuri, un scaun de mașină pentru copii. Pe Paco l-au 
trecut fiori. 

Spațiile de depozitare aveau tavane deschise, acoperite cu 
plasă de sârmă, ca încăperile de la azilurile de noapte. Bud s-a 
oprit în faţa unei uși și l-a privit fix pe Victor până când acesta a 
scos două teancuri de bani, fiecare prins cu bandă elastică. 


VP - 108 


— Juma’ și juma’, Bud. Arată-mi ceva interesant, a spus Victor 
și i-a dat jumătate din bani. 

In acel compartiment de depozitare se aflau un pian mai mic 
decât cele de concert, un bar portabil și un dulap construit ceva 
mai solid decât alte piese de mobilier. Bud a ridicat șezutul 
scaunului pentru pian și a scos o cheie dintre paginile unei 
partituri muzicale. 

— Ai grijă la coridor, i-a spus lui Paco. 

— Liber, a spus Paco. 

Bud a descuiat dulapul și a scos două pistoale automate MAC- 
10, un AK-47 și o pușcă de asalt AR-15. 

— Foc selectiv, complet automat? a întrebat Victor. 

Bud i-a dat pușca AR-15 cu maneta de declanșare care o 
transforma în mitralieră. 

— Astea sunt garantat inocentes, sinpasadosf* - pistoale 
nemarcate - fiecare dintre ele? a întrebat Victor. 

— Poţi paria pe viaţa ta. 

— Ba nu. Pariază pe ata, Bud. 

Bud a pus pistoalele într-o cutie pentru acordeon, împreună 
cu încărcătoare pline și amortizoare. A pus o pușcă într-o cutie 
pentru saxofon bas. 

Victor s-a uitat la Paco. 

— E măcar un instrument la care știi să cânți. 

În acea după-amiază au făcut cumpărături la Mall of the 
Americas, iar Candy și-a vopsit părul. 


64 Nevinovate, fără trecut (lb. sp.). 
VP - 109 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI PATRU 


Învăţată cu suferința, Cari și-a făcut de lucru. 

A doua zi după ce au ars capul lui Antonio, a avut treabă cu 
verișoara ei Julieta - au servit mâncare făcută de ele pe un 
vaporaș turistic care pleca din Centrul pentru Păsări Marine 
Pelican Harbor spre colonia de păsări de pe Bird Key, o sursă 
lunară de venit pentru ele. Ce să le ofere oamenilor de la bord? 
Mâncare care putea fi ţinută în mână fără să picure ceva din ea. 

Empanadasf5, sandvișuri de ceai, chorizo pe scobitori. 
jumătăţi de avocado umplute cu ceviche“, dacă permitea 
bugetul. Oferă-le băuturi dulci, rom, votcă și bere. 

Încercaseră scăricică la un moment dat, dar sosul de grătar 
scurs din ele făcuse ca puntea vasului să devină lipicioasă și 
trebuiseră să o spele. Nu puteau face foc deschis pe vas, dar 
existau grătare pe care portul de agrement le permitea să le 
folosească, și au încălzit empanadas și au fiert colțunașii în 
aparatul de sterilizare de la clinică. 

Vasul de agrement era destul de mare, fără cabină pentru 
pasageri, având o prelată drept acoperiș și un grup sanitar 
alături de timonerie. Avea patruzeci de veste de salvare. Lângă 
balustrade erau aliniate bănci. 

Treizeci de persoane, majoritatea din Miami, cu eternul 
musafir pe care trebuiau să îl distreze, se înscriseseră la acel 
tur, și nu plătiseră degeaba. Scopul turului era să încurajeze 
sprijinul financiar pentru Centrul pentru Păsări Marine, care 
funcționa pe baza contribuţiilor. Ruta obișnuită a vasului era în 
jurul coloniei de păsări de la Bird Key, iar apoi, pe măsură ce se 
întuneca, urca puţin pe râul Miami, printre zgârie-norii care 
populau peisajul nocturn spectaculos. În acea seară, vasul avea 
să oprească pentru vizionarea focurilor de artificii de la parcul 
Bayfront. 

Doamna doctor Lilibet Blanco, medic veterinar și directoare a 
Centrului pentru Păsări Marine Pelican Harbor, era gazda acelei 


6 pateuri (Ib. sp.). 
56 Cârnaţi (Ib. sp.). 
S pește marinat (Ib. sp.). 
VP - 110 


seri. Venise din Cuba în SUA singură, la vârsta de șapte ani, în 
cursul Operation Pedro Pan. 

Doamna doctor Blanco o lăsa deseori pe Cari să o ajute la 
îngrijirea animalelor. In acea seară arăta altfel, purtând un taior 
cu pantaloni și perle. Venise cu soțul ei. El deținea o parte a unei 
săli pentru partide de jai alaise. 

Doctorița Blanco a rostit câteva cuvinte de bun venit în timp 
ce nava ridica ancora. 

Vasul a trecut pe sub podul de pe Seventy-Ninth Street, și s-a 
îndreptat spre sud, către Bird Key, două insule cu vegetaţia 
foarte densă, una naturală, iar a doua creată prin depuneri de 
pământ, care aveau împreună aproximativ un hectar și 
jumătate. Bird Key era deţinută de o persoană privată, astfel că 
nu existau fonduri de la stat pentru întreținere. 

Păsările se întorceau la cuiburi - ibiși, egrete, pelicani, vulturi 
pescari, bâtlani, care roiau spre casă, egretele albe și ibișii 
sclipind în soare pe fundalul cerului care se întuneca spre 
răsărit. 

La fiecare asemenea croazieră, angajaţii centrului încercau să 
organizeze o eliberare în mediul natural, readucând în sălbăticie 
o pasăre vindecată, pentru a ilustra misiunea staţiei și pentru a 
stimula contribuţiile. In acea seară aveau un bâtlan de noapte 
adolescent într-o cușcă acoperită cu un prosop pentru a ţine 
pasărea în întuneric, cât mai liniștită posibil. 

Puiul destul de mare ieșise din cuib în timpul uraganului Irma 
și își dislocase o articulaţie a unei aripi. Rehidratat, articulaţia se 
vindecase în aviarul de la staţie, iar pasărea era pregătită să 
plece de acolo. 

In apa de mică adâncime, căpitanul a adus vasul cât de 
aproape a putut de Bird Key. 

Cari a dus cușca spre pupa vasului și a așezat-o pe 
balustradă. 

Un cunoscut prezentator de televiziune al unei emisiuni 
meteo, filmat de echipa lui, a ţinut o scurtă cuvântare despre 
mediu. S-a așezat lângă balustradă, iar Cari a ţinut cușca, 
rămânând în afara cadrului de filmare. A ridicat prosopul și a 
deschis cușca. Pasărea era cu spatele spre ușă, astfel că toată 


68 Considerat cel mai rapid joc din lume, jai alai amintește de squash, dar jucătorii nu 
folosesc rachete, ci niște palete scobite (cesta) pentru a arunca mingea sau pentru a 
o reţine. 


VP - 111 


lumea i-a putut vedea doar coada. Meteorologul nu știa ce să 
facă. 

— Gâdilaţi-i penele, și se va întoarce, i-a spus Cari. 

Tânăra pasăre era încă pufoasă. Simţindu-și coada trasă, s-a 
răsucit imediat și a scos capul pe ușă, a văzut ceilalţi bâtlani 
rotindu-se pe deasupra zonei Bird Key și a pornit ca din pușcă 
pentru a li se alătura. 

Starea de spirit a lui Cari s-a îmbunătăţit datorită acelui 
bâtlan de noapte, iar senzaţia de ușurare a durat până când nu 
a mai reușit să deosebească pasărea de celelalte care se 
învârteau deasupra insulei. 

Vasul a dat roată coloniei de păsări de pe mica insulă, după 
care a pornit spre sud, către focurile de artificii din parc. 

Unii pasageri aveau binocluri. Unul dintre ei tocmai îi vorbea 
căpitanului și făcea semne cu o empanada. 

Cari a lăsat jos o tavă de sandvișuri, iar căpitanul i-a oferit 
binoclul lui. 

Un vultur pescar atârna cu capul în jos, prins în cârligul cu 
momeală falsă de la capătul unui fir de pescuit, iar firul se 
încâlcise în jurul unei crengi de copac, și peștele aproape uscat 
încă se legăna în cârlig alături de pasărea suspendată. Pasărea 
a dat dintr-o aripă, dar era slăbită. Avea ciocul deschis, și limba 
negricioasă îi ieșea din cioc. Ghearele mari băteau aerul. 

Pasagerii s-au îngrămădit lângă balustradă. 

— la te uită ce gheare are nenorocita! 

— Uitaţi-vă, voia să-i fure cuiva peștele. 

— Gata, n-o să mai fure de-acum înainte. 

— Putem face ceva? 

Nivelul apei era prea scăzut pentru ca vasul să se apropie mai 
mult de mal. Erau la cincizeci de metri de desișurile de 
mangrove roșii care mărgineau insula, îndeajuns de aproape ca 
să vadă gunoaiele risipite printre tufișuri care acopereau solul 
dintre copaci. 

Gunoaiele erau o pacoste folositoare pentru Bird Key. Țineau 
amatorii de picnicuri departe de rezervaţie, însă animalele 
rămâneau câteodată prizoniere printre ele. 

Privind prin binoclu, Cari a văzut pasărea legată uitându-se 
spre cer cu ochi fioroși, încercând să se agate de aer cu 
ghearele mari. Un șir sclipitor de ibiși a început să coboare 


VP - 112 


pentru a se așeza în copacii în care avea să își petreacă 
noaptea. 

Cari s-a simţit copleșită de imaginea păsării captive. Legată. 
Copii, în apă, legați. Nu puteau decât să își lipească tâmplele de 
cel de alături, cât timp siguranţele puștilor erau eliberate, după 
care urma ploaia de gloanțe. Impușcați, și plutind în aval, duși 
de apă cu un văl de sânge în jurul lor. 

— O scot eu de acolo, i-a spus ea căpitanului. Dacă mai 
rămâneţi puţin aici, o să salvez pasărea. 

Căpitanul s-a uitat la ceas. 

— Trebuie să ajungem la focurile de artificii. Poate vine cineva 
de la centru cu o barcă să te ia de aici. 

— La centru nu mai e nimeni, a spus Cari. Abia mâine vine 
cineva. 

Câteodată, pe insulă veneau voluntari ca să descâlcească 
păsările, dar nu exista un program bine stabilit. Unii chiar ar fi 
fost speriaţi de pasărea feroce. 

— Cari, ai o treabă de făcut la bordul vasului. 

— Mă puteţi lăsa aici, și mă recuperaţi la întoarcere. Vă rog, 
domnule căpitan. Julieta se poate ocupa de mâncare. 

Căpitanul a văzut expresia de pe faţa ei și și-a dat seama că 
oricum avea de gând să salveze pasărea. Nu a vrut să o pună în 
situaţia de a-l irita, deoarece asta ar fi însemnat ca ea să își 
piardă slujba. Peste umărul lui Cari, căpitanul a văzut-o pe 
doctorița Blanco uitându-se la el. Medicul veterinar a încuviințat 
ușor din cap către el. 

— Fă-o cât de repede posibil, i-a spus căpitanul. Dacă durează 
mai mult de douăzeci de minute, chem patrula marină să vină 
aici. 

Apa era destul de limpede, adâncă de aproape un metru și 
douăzeci de centimetri în apropierea navei. Pe fundul nisipos 
iarba se unduia în curentul slab. 

Căpitanul a deschis mica trusă de scule a navei. 

— la ce-ţi trebuie. 

Cari a luat câţiva clești și niște bandă adezivă. Și, slavă 
Cerului, erau niște mănuși acolo, care se foloseau pentru 
intervenţii la motorul vasului când se încingea. Mai era o mică 
trusă de prim ajutor, în care nu mai erau multe lucruri - o rolă 
de bandaj din tifon, niște plasturi și un tub de neomicină. 


VP - 113 


A pus sculele și trusa de prim ajutor într-o ladă frigorifică, 
împreună cu un prosop pe care i l-a dat un pasager din geanta 
lui de plajă. Și-a scos șorțul și a îmbrăcat o vestă de salvare. Și-a 
păstrat adidașii în picioare și a sărit de pe vas cu spatele. Apa 
avea temperatura de aproape 23°C, dar a simţit-o răcoroasă 
când i-a pătruns îmbrăcămintea. Cu tălpile a găsit fundul, iar 
iarba unduitoare i-a gâdilat gleznele. Aflat alături de ea, vasul, 
care se înălța și cobora pe apă, părea foarte înalt. 

Căpitanul i-a coborât lada frigorifică legată cu o frânghie de 
capac. 

De la nivelul apei și mangrovele cu rădăcini multiple i s-au 
părut înalte în timp ce a urcat din apă spre insulă. 

Golful Biscayne este brăzdat de canale ca niște șanțuri pe 
fund, din pricina vaselor care trec pe acolo, astfel încât Cari a 
trebuit să înoate peste unul dintre ele, împingând lada 
frigorifică, dând din picioare, fericită că încă avea în picioare 
pantofii sport. 

A descoperit din nou fundul la mică adâncime. A tras lada 
înapoia ei, apoi a trebuit să o ridice, mișcându-se în lateral ca să 
găsească un drum spre insulă prin încâlcitura de mangrove. 

Ajunsă sub copaci, nu a mai fost sigură privind locul în care se 
afla pasărea. S-a uitat în spate, spre vas, iar căpitanul i-a făcut 
semn să se deplaseze spre sud. Nu era ușor. Solul era acoperit 
de gunoaie - lăzi frigorifice, canistre pentru gaz, fire de pescuit, 
un scaun de copil, un scaun de mașină, perne îmbibate de sare, 
un cauciuc de bicicletă, o saltea pentru un pat de o singură 
persoană. Multe dintre acele lucruri fuseseră aduse de maree, 
deșeuri și tot felul de resturi, care veneau dinspre râul Little, ce 
se vărsa în golf la mică distanţă de acolo. 

În timp ce mergea spre gunoaie și resturi a avut impresia că 
așa arăta viaţa ei, sau aproape întreaga ei viață - din lucrurile 
aruncate acolo lipseau bucăţile de oameni. 

Pasărea atârna de o creangă la aproape un metru și jumătate 
deasupra solului, picioarele și ghearele ei fiind încâlcite într-un 
fir foarte rezistent din fluoro-carbon. Dădea slab dintr-o aripă și 
încercând să se agate cu ghearele de aer. Avea ciocul deschis, 
iar limba scurtă, de culoare închisă îi ieșea din căptușeala gurii 
de culoarea levănţicii. Peștele era scofâlcit, cu ochii adânciţi. Era 
mort de câteva zile, iar Cari i-a simţit duhoarea, chiar dacă 
stătea dedesubtul păsării. 


VP - 114 


A înaintat cât a putut de aproape de ea, cât să nu poată fi 
atinsă de ciocul ei. A strâns câteva frunze și rămurele sub 
pasăre și a desfăcut prosopul de plajă peste frunziș. 

A întins braţele deasupra păsării și cu o mână a apucat firul și 
l-a înfășurat în jurul a două degete, timp în care cu cealaltă 
mână a încercat să îl taie pe dedesubtul crengii cu cleștele de 
tăiat sârmă. Unealta nu a reușit decât să cresteze firul rezistent 
din nailon, dar nu l-a retezat. Și-a scos imediat briceagul și a 
deschis lama cu degetul mare, fără să se uite la el. Lama 
briceagului ei era foarte ascuţită. 

Cu partea zimţată a tăișului a retezat firul, iar pasărea, deși 
cântărea doar un kilogram și jumătate, i s-a părut a fi grea în 
mână, greutatea ei pulsând pe când dădea dintr-o aripă, lovind- 
o ușor peste picioare în timp ce o cobora spre prosop și o 
înfășură larg în el, momente în care ghearele ei se înfigeau în 
țesătură. 

A auzit un piuit strident când a așezat pasărea în lada 
frigorifică și i-a pus capacul. Pășind larg prin desișuri și ţinând 
lada deasupra capului ca să vadă pe unde calcă în timp ce 
înainta printre gunoaie, a ajuns în apă. Făcând lada să plutească 
în faţa ei, a ţinut-o dreaptă în timp ce mergea prin apa puţin 
adâncă. 

O rândunică de mare, deranjată din locul ei de pe fundul apei, 
a fluturat din înotătoare și s-a îndepărtat. Un pâlc de delfini a 
trecut pe lângă ea, și le-a auzit răsuflările, oarecum acoperite de 
strigătele oamenilor de pe vas. Acum era în apă și Julieta, care 
înota spre ea ca să o ajute, iar un turist german, văzând cele 
două femei în apă, și-a scos pantalonii cu o mișcare frenetică și 
a sărit peste bord doar în chiloţi ca să le ajute. Era suficient de 
înalt ca să așeze lada frigorifică pe copastia vasului. 

În sunet de aplauze răzlețe, au așezat lada cu pasărea pe 
masa barului. 

Doamna doctor Blanco a urmărit totul. Cari s-a uitat spre 
medicul veterinar. 

— Cari, ce trebuie să faci acum? a întrebat doctorita Blanco. 
Să zicem că eu n-aș fi aici. 

l-a dat un cot soțului ei. 

— E deshidratată grav, doamnă doctor, a spus Cari. Aș 
hidrata-o, i-aș imobiliza aripa, și aș ţine-o în întuneric și la 
căldură până ajungem înapoi la staţie. 


VP - 115 


— Așa să faci. 

Doctorița Blanco s-a așezat pe prima bancă pe care a văzut-o 
liberă. 

Pipăind prosopul, Cari a prins bine pasărea, având picioarele 
ei într-o mână, apoi ea și Julieta au făcut un bandaj în opt din 
tifon pentru a imobiliza aripa rănită a păsării. În timp ce vasul se 
îndrepta spre sud, Cari a intubat-o cu un pai plin de grăsime de 
la bar, descoperindu-i esofagul și strecurând paiul în jos. 

— Nu-i faci rău? a întrebat un pasager. 

Cari nu i-a răspuns. Purtând ochelarii altcuiva, a picurat apă 
din gură prin pai, simțind pe faţă răsuflarea fierbinte și mirosind 
a pește a păsării, și având inelele enorme ale ochilor ei foarte 
aproape de propriii ochi. 

Au strecurat pasărea în cușca pe care o folosiseră pentru a 
aduce bâtlanul de noapte recuperat și au acoperit-o cu un 
prosop găsit la bar. 

— Nu-mi pare rău pentru ea așa cum mi-ar părea rău pentru 
un căţel sau alt animal, cum să zic... păsările astea ucid alte 
animale, a zis un pasager. 

— Nu cumva mâncaţi o aripă de pui? l-a întrebat doctorița 
Blanco. 

Apoi a căutat-o din ochi pe Cari, care ștergea masa de la bar 
și se ferea de germanul care o ajutase, dornic să o asiste și la 
curăţenie și la orice altceva ce i-ar fi permis ea. 

— Cari, să vii la mine luni. Am ceva pentru tine, a spus 
doctorita Blanco. Soţul meu spune că plătește o groază de 
avocaţi, să vedem dacă se poate - așa spun ei mereu -, să 
vedem dacă se poate face ceva în legătură cu documentele tale. 
E de părere că le-ar fi utile câteva fotografii cu braţele tale ca 
dovadă suplimentară pentru justificarea temerii credibile. 

Când și-a dat seama că echipa de reporteri de televiziune 
filma, Cari și-a întors faţa de la cameră și a refuzat să dea un 
interviu. 

e 

Hans-Peter a recunoscut brațele pline de cicatrice ale lui Cari 
când a urmărit ştirile de seară. Nu a înțeles de ce ea avea 
nevoie de amândouă brațele. Era preferabilă o asimetrie 
fermecătoare în acea privință. Și-a deschis blocul de desen și s-a 
apucat să schițeze. 


VP - 116 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI 


Cargoul Jezi Leve, sub pavilion haitian, stătea ancorat la un 
cheu aflat la aproape șase kilometri și jumătate în susul râului 
Miami. Omul de veghe de pe punte putea vedea arcada de la Tri 
Rail și curcubeul acesteia de peste râu. Avea niște reviste 
pornografice alături și o pușcă scurtă, dar legală; ţeava ei avea 
aproape 46 de centimetri lungime, măsurată de la închizător 
până la gură. Avea o eșarfă portocalie legată în jurul gâtului. Era 
un om care se respecta în toate privinţele, de aceea, 
pregătindu-se pentru misiunea pe care o avea, mâncase două 
fructe de avocado drept masă de prânz. 

Flaco, omul lui Hans-Peter, stătea alături de el, înarmat cu o 
pușcă de asalt AR-15 și cu un pistol la centură. 

Pe măsură ce cobora întunericul, amândoi urmăreau cum 
luminile se aprindeau în susul și în josul răului. 

Flaco a auzit crâmpeie slabe de muzică venind dinspre 
restaurantele din josul râului. Era cântecul „Traversuras”, 
interpretat de Nicky Jam**: probabil că acolo se dansa, iar sânii 
fetelor tresăltau, întâi unul, apoi celălalt, în ritmul muzicii. 
Cântecul acela se dădea la Club Chica atunci când el dansa cu 
fata care avea tatuată o mierlă albastră pe un sân, și apoi se 
ducea cu ea la mașină și mai dansau puţin în ritmul muzicii, 
ajungeau să se pipăie și... mamă, Doamne! Flaco își dorea să ia 
cina cu o fată la un restaurant din port în loc să stea acolo, 
alături de acel supraveghetor nenorocit, care scăpa câte un vânt 
la câteva minute. 

Sub punte, în cabina sărăcăcioasă a cargoului Jezi Leve, Hans- 
Peter Schneider discuta cu Clyde Hopper din Fort Lauderdale și 
cu secundul navei, un haitian tânăr care avea epoleți la cămașă. 
Secundul l-a chemat pe Tommy, șeful de echipaj”, care se 
ocupa de macaraua vasului. Lui Tommy îi plăcea să i se spună 
„Tommy Șeful de Echipaj”, datorită unei expresii în argoul din 
Jamaica. Insemna „Tommy cu scula sculată”. 


fa Aprox.: „Ștrengărița”. Cântecul, gen raggaeton, a fost lansat de portoricanul Nicky 
Jam în 2014, și a ajuns pe locul cinci în topul latino în clasificarea făcută de revista 
Billboard. 


70 în original, Tommy the Bosun. 
VP - 117 


Ca să nu fie implicat în niciun fel, căpitanul coborâse pe uscat. 
Având o pușcă de calibrul 18,5 mm, Mateo, omul lui Hans-Peter, 
stătea la poalele scării de tambuchi. 

— Unde-i Felix? a vrut să știe Hopper. 

— Puștiul lui e operat de amigdalită, a spus Schneider. 
Nevastă-sa i-a cerut să stea cu ea la spital. 

Schneider avea planurile de construcţie ale casei Escobar 
întinse pe masă, împreună cu fotografii făcute în gaura de sub 
digul de protecţie recuperate de pe camera lui Antonio. 

Hopper avea fotografii cu echipamentele lui. 

— Asta e cupa de demolare care ajunge la mare distanță, cu o 
haveză hidraulică conectată la barjă. Nu trebuie s-o întoarcem 
ca să putem folosi macaraua. Și avem un vinci hidraulic de 
cincizeci de tone. Scoatem blocul acela de acolo. 

— La flux. 

— O facem la flux. Eşti sigur că nu vrei să îl încărcăm pe vas? 

— Vreau să faci exact cum ţi-am spus. Îl pui pe barjă. Și îl 
acoperi cu mărfuri. Adu-l aici. 

Schneider s-a întors către secund. 

— Să ai pregătit palanul de ridicare. Și să-mi arăţi unde îl pui. 

S-au dus cu șeful de echipaj în cala vasului. 

— Acolo, a spus tânărul ofițer de cart. Îl băgăm prin intrarea 
principală în cală și îl acoperim cu biciclete. lar pe punte 
acoperim intrarea magaziei cu un morman de biciclete. 

e 

Afară, pe puntea vasului, omul de veghe a văzut o furgonetă 
care vindea mâncare apropiindu-se pe drumul paralel cu râul. 
Din  difuzorul ei se  revărsau acordurile cântecului „La 
Cucaracha””!. 

Omul de pază a scăpat un vânt care duhnea a avocado. 

— Trebuie să mă ușurez, a spus el. Mă-ntorc repede. 

L-a lăsat pe Flaco singur pe punte cu reveriile romanţioase 
spulberate, fluturându-și mâinile în dreptul nasului. 

Candy a condus furgoneta până pe cheu. A oprit și a coborât. 
Purta un șort și o bluză înnodată în jurul taliei. Arăta bine. 

A strigat către Flaco, aflat pe puntea vasului: 

— Hei, am empanada caldă. 

— Foarte bine, a spus Flaco pentru sine. 


71 La cucaracha (lb. sp.), la propriu însemnând gândac de bucătărie, este un cântec 
mexican, devenit foarte cunoscut în interpretarea trupei Gipsy Kings. 


VP - 118 


— Un dolar juma' cu o bere Presidente. Mai sunt oameni 
acolo? Știu că vor și ei. Un dolar juma’. Poţi să-mi cumperi și mie 
una. 

A așteptat câteva momente, a ridicat din umeri și a dat să 
revină la camionetă. 

— Cum cumperi bere de la tine însăți? a întrebat Flaco în timp 
ce cobora schela de acces pe navă. 

— Cu banii tăi, sper, i-a răspuns Candy. 

l-a văzut umflătura făcută de pistolul bărbatului sub cămașă. 
Paco lăsase pușca pe punte. 

Candy a deschis ușa din spate a furgonetei. Era pe jumătate 
goală. In două lăzi frigorifice erau empanada calde și bere rece. 
Tot acolo erau o ladă frigorifică mare și un grătar cu gaz. 

Candy a desfăcut o sticlă de Presidente și i-a dat-o lui Paco. 

— Vrei să stăm puţin pe bancă? O să aduc plăcintele. 

Și-a atârnat poșeta pe umăr și a luat mâncarea. 

S-au așezat pe o bancă de pe cheu, cu spatele spre navă. 

L-a bătut pe Flaco pe picior. 

— Sunt tare bune, nu? 

Flaco mesteca. 

— Am auzit „La Cucaracha”, mi se pare caraghios, a spus el 
cu gura plină. 

Cum stătea cu capul întors ca să se uite în decolteul ei, îi era 
greu să mestece. 

In spatele lor, Victor, Cholo și Paco s-au strecurat pe schela de 
acces și au urcat pe navă. 

— Ești tare frumoasă, a spus Flaco. Ce altceva mai vinzi? Am 
putea merge în furgonetă. 

Candy a așteptat trecerea unei bărci prin dreptul lor. A privit 
în lungul râului pentru a vedea dacă se mai apropia vreo 
ambarcaţiune, dar nu a văzut niciuna. 

— iți dau una scurtă mai întâi și o sută după, a spus Flaco. 

l-a arătat o bancnotă de o sută de dolari. 

Candy a apăsat butonul de blocare a ușilor de pe cheia de 
pornire și luminile furgonetei s-au aprins scurt. 

Zgomotul pătrunzător produs de focul declanșat cu cele două 
MAC-10 pe navă a fost urmat de fulgerături de lumină la 
hublouri. 


VP - 119 


Candy l-a împușcat pe Flaco prin poșetă, nimerindu-l în 
coaste. Apoi a folosit pistolul lui de sub cămașă și a tras de două 
ori. 

S-a uitat la fața lui și a constatat că era mort. A aruncat în râu 
sticlele și empanada mâncată pe jumătate, împreună cu 
șerveţelul de hârtie. 

Un pește a înșfăcat plăcinta cu carne. De dincolo de râu, 
dinspre restaurante, răzbăteau zvonuri slabe de muzică. In 
tăcere, o femelă de lamantin a ieșit la suprafaţă cu puiul ei 
pentru a respira. 

În cargou, Hopper, tânărul ofiţer de cart, și șeful de echipaj 
erau morţi. Nici urmă de Mateo. 

Hans-Peter Schneider era sub masă, cu capul însângerat. 
Victor l-a împușcat din nou, iar gloanţele i-au mușcat haina și 
cămașa, făcând să sară praful din ele. Documentele erau încă 
pe masă. Cholo a căutat portofelul lui Schneider. 

— Plecăm! a spus Victor. Hai! Mișcă-ţi curul! 

Victor și Paco au pornit în fugă spre scara de tambuchi care 
ducea spre punte. Cholo a mai întârziat, pentru că voia să îi ia 
ceasul lui Schneider. Tocmai trăgea de el, când Hans-Peter l-a 
împușcat. Schneider s-a ridicat în picioare și a fugit spre pupa, 
către scara de tambuchi din spate. Victor și Paco au tras înspre 
el, iar gloanţele au scrâșnit lovindu-se de pereţii din metal. 

Ajuns pe punte, Schneider a căzut pe spate peste balustradă 
și a picat în apă în latura dinspre râu a cargoului. Paco a tras în 
el în timp ce se scufunda. Au coborât în cală după Cholo. 

Victor a pus o mână pe gâtul lui Cholo. 

— E mort. la-i actele. 

Au coborât în goană schela de acces pe navă, au ajuns pe 
cheu și au azvârilit pistoalele automate în lada frigorifică mare. 

Mateo pleca deja cu mașina lui Schneider. 

— Documentele, a spus Candy. Unde-s documentele? 

Tocmai arunca tuburile în poșetă și punea cartușe în 
încărcător cu ajutorul unui dispozitiv special pentru încărcare 
rapidă. 

— Documentele, dă-le dracului... să plecăm, a spus Paco. 

— Mama dracului. Aduceţi hârtiile. Sunteţi siguri că Cholo a 
murit? 

— Du-te-n mă-ta dacă-ţi închipui că îl lăsam acolo dacă era în 
viaţă, a spus Victor. 


VP - 120 


Candy a închis cilindrul revolverului ei. 

— Haideti. 

Reveniți în cală, au îndesat planurile casei în poșeta lui 
Candy. 

Ochii fără viaţă ai lui Cholo începeau să se usuce. Nu s-au mai 
uitat la el. 

Pe cheu, Paco a alergat spre automobilul break parcat pe 
drum, iar Candy și Victor au urcat în furgonetă. Au pornit în 
trombă. În depărtare se auzeau sirenele mașinilor de poliţie. 

Peștii de sub pod au simţit apropierea trenului suspendat. Tri 
Rail”? a traversat râul, cutremurând gândacii de pe structura 
metalică și făcându-i să cadă în apă. Peștii care așteptau în apă 
i-au aspirat imediat, făcând cerculețe pe suprafaţa netedă a 
râului. 


72 Tri Rail, tren pentru navetiști, numit astfel pentru că leagă trei comitate: Palm 
Beach, Broward și Miami Dade, având un traseu cu lungimea de 114 kilometri. 


VP - 121 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE 


Candy conducea furgoneta cu mâncare. A văzut luminile 
aeroportului și balizele de ghidare. Pentru că pe deasupra lor, la 
mică înălţime, a trecut un avion, a trebuit să i se adreseze cu 
voce ridicată lui Victor, care stătea pe scaunul din dreapta ei. 

— Ce scrie pe hârtia aia, care garaj? 

— Vizavi de parcarea D, i-a răspuns Victor. Chiar vizavi de 
zona de plecări zboruri internaţionale. Avionul nostru o să 
decoleze peste patruzeci de minute. 

Se apropiau de o trecere la nivel cu calea ferată. Semaforul 
acesteia s-a făcut roșu, iar sirena de avertizare a început să 
sune. 

— Mierda, a spus Candy. 

A frânat și a oprit mașina, timp în care un tren mărfar lent a 
defilat prin fața lor. Candy a întors spre ea oglinda retrovizoare 
din centru pentru a-și examina machiajul. Faţa ei a explodat 
când o rafală de armă automată, venind din spate, a măturat 
mașina. Alături de ea, Victor a fost ucis. Corpul lui Candy s-a 
prăbușit peste volan, declanșând claxonul. „La Cucaracha” a 
răsunat fără încetare, odată cu sirena trecerii la nivel cu calea 
ferată și cu uruitul trenului de marfa. Piciorul i-a alunecat de pe 
frână, iar furgoneta a început să se apropie de vagoanele în 
mișcare ale trenului. 

Haionul  furgonetei s-a ridicat. Însângerat, Hans-Peter 
Schneider a ieșit din portbagaj, pe sub cămașa pe jumătate 
zdrențuită zărindu-i-se vesta antiglonț. Avea la el un pistol 
automat. Din spate s-a apropiat o altă mașină, un taxi. Şoferul a 
încercat să ocolească mașina oprită și să meargă mai departe, 
însă Schneider l-a împușcat prin geamul lateral, l-a scos din 
mașină și l-a lăsat în drum. S-a urcat pe scaunul șoferului și a 
tras o rafală scurtă în rezervorul cu gaz aflat în partea din spate 
a furgonetei. Aceasta a explodat și a zgâlţâit taxiul, care a luat-o 
din loc. 

e 

Schneider a anulat contorul taxiului și a condus mai departe, 

în timp ce radioul acestuia a continuat să bolborosească. In 


VP - 122 


partea pe unde trăsese geamul fusese coborât, însă cel din 
dreptul pasagerului era găurit. A reușit să îl coboare. Scaunul și 
volanul deveniseră lipicioase și pline de mici fragmente de os. 

Probabil că taxiul nu avea instalat un Lojack”, însă compania 
de taxiuri putea vedea prin satelit locul în care se afla. Incă nu 
se declanșase alarma, dar foarte curând taxiul va deveni un 
BOLO. Era plin de sânge, și cămașa lui era ferfeniţă. A început 
să cânte cu o voce înaltă, nazală în timp ce conducea. Din când 
în când striga: „Jawohl!” 

Se apropia de o staţie de autobuz. Un bătrân aștepta pe o 
bancă. Purta o pălărie din pai cu boruri ajustabile și o cămașă cu 
model floral cu mânecă scurtă, iar într-o mână avea o sticlă 
aburită de bere Corona, pe care o ţinea într-o pungă din hârtie. 

Schneider a ascuns pistolul între picior și ușă. S-a aplecat spre 
scaunul din dreapta. 

— Alo! Hei, tu! 

În cele din urmă, bătrânul a deschis ochii. 

— Hei. Îţi dau o sută de dolari pe cămașa aia. 

— Despre ce cămașă e vorba? 

— Cămașa aceea pe care o porți. Vino-ncoa'. 

Schneider a ridicat bancnota și s-a aplecat spre geamul din 
dreapta lui. Bătrânul s-a ridicat și s-a apropiat de mașină. 
Șchiopăta. S-a uitat la Schneider cu ochi lăcrimoși. 

— AȘ vrea două sute juma’ pe ea. 

Într-un colț al gurii lui Schneider s-au format câteva picături 
de spumă. A scos arma Mac-10 și a îndreptat-o spre bătrân. 

— Dă-mi cămașa aia, altfel îți zbor creierii! 

Și-a dat totuși seama că nu putea trage fără să distrugă și 
cămașa. 

— Pe de altă parte, e bine și-o sută, a spus bătrânul. Și-a scos 
cămașa și i-a întins-o prin geam. A smuls apoi suta de dolari 
dintre degetele lui Schneider. Am pe mine și niște blugi care te- 
ar putea intere..., a adăugat, moment în care Schneider a 
apăsat pe pedala de acceleraţie. 

Bătrânul, rămas în pantaloni și maiou, s-a așezat pe bancă și 
a luat o gură sănătoasă din sticla băgată în pungă. 


73 Lojack, mai precis Lojack Stolen Vehicle Recovery System, este un sistem de 
localizare a autovehiculelor care permite urmărirea prin satelit și recuperarea lor de 
către poliție. 


VP - 123 


Schneider a condus taxiul până la cea mai apropiată staţie a 
trenului interurban. 

Apoi l-a sunat pe Mateo. 

— Am plecat cu mașina ta, a spus Mateo. lartă-mă. Am crezut 
că erai... înţelegi tu... am crezut că te-au dat gata. 

Hans-Peter a înfășurat arma într-un covoraș de mașină pe 
care l-a ținut sub braţ cât a așteptat ca Mateo să-l recupereze. 

e 

Hans-Peter avea două camere personale lângă studioul lui 
care transmitea spectacole erotice online dintr-un depozit din 
zona golfului, pe care îl deţinea de asemenea. Una dintre 
camere avea tapet matlasat și multă catifea, totul fiind de 
culoare roșu de Burgundia, cu pete gri, de culoarea blănii de 
șinșila. 

Cealaltă era o cameră acoperită în întregime cu gresie și cu o 
scurgere în centru. Conţinea un duș și o saună cu duze peste 
tot, un frigider și mașina de cremare lichidă, o mască și două 
bisturie din obsidian”* - de șase și de doisprezece milimetri - 
care costaseră fiecare câte optzeci și patru de dolari și erau 
mult mai ascuțite decât cele din oțel. 

S-a așezat pe podeaua dușului fără să se dezbrace și a lăsat 
apa fierbinte să spele sângele de pe el. După ce apa i-a pătruns 
sub vesta antiglont, și-a scos-o și a aruncat-o în colţul dușului, 
împreună cu cămașa bătrânului. 

In cameră răsuna muzică. Schneider avea telecomanda cu el 
la duș, băgată într-un prezervativ, capătul ei ieșind în afară ca o 
mică antenă rotunjită. O păstra într-o savonieră. A pus cvintetul 
„Păstrăvul” de Schubert. Era muzica pe care o ascultau acasă, în 
Paraguay, părinţii lui. Muzica pe care o puneau duminică după- 
amiază, atunci când el aștepta să fie pedepsit. 

Treptat, întâi încet, apoi dând muzica din ce în ce mai tare în 
dușul placat cu gresie, Schneider a rămas într-un colţ, în timp ce 
apa spăla sângele din hainele lui. Cu o mișcare rapidă, dar cu 
corpul complet relaxat, a dus la buze fluierul lui aztec al morții, 
și a suflat, a suflat cât a putut de tare, acoperind muzica, iar 
fluierul a răsunat ca zece mii de victime care răcneau, iar 
muzica încoronării lui Montezuma a acoperit muzica din 
cvintetul „Păstrăvul”. A suflat în fluier până s-a prăbușit, cu fața 


74 Rocă vulcanică, amorfă, sticloasă, formată prin răcirea rapidă a lavei. 
VP - 124 


aproape de gura de scurgere, cu ochii larg deschiși, văzând doar 
apa rotindu-se în jurul scurgerii. 


VP - 125 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE 


Hans-Peter era acum uscat și curat și stătea întins pe pat, iar 
sângele se scursese cu totul din hainele care zăceau pe 
podeaua din camera de duș. 

Căutând un loc în care mintea să îi adoarmă, a rătăcit prin 
încăperi din ce în ce mai vechi ale memoriei lui pentru a ajunge 
în cele din urmă la camera frigorifică din tinerețea lui din 
Paraguay. 

Părinţii lui erau în camera frigorifică și le-a auzit vocile 
răzbătând prin ușă. Nu puteau ieși de acolo pentru că ușa 
congelatorului era legată cu un lanţ pe care Hans-Peter îl 
ferecase cu un nod excelent, așa cum îl învățase tatăl lui să 
înnoade un lanţ, scuturându-l până când zalele se blocau. 

Întins în patul lui din Miami, Hans-Peter a dat glas imaginilor 
care se învârtejeau pe tavan. Vocile tatălui și mamei lui au 
izbucnit din faţa lui, un amestec al trăsăturilor lor. 


Tata: Glumește, o să ne dea drumul. Și după aceea, 
o să-l bat până se cacă pe el. 

Mama, strigând de dincolo de ușă: Hans, 
dragule. Gata cu joaca, o să răcim, și va trebui să ne 
aștepți cu șervețele și ceai. Ha-ha. 


Vocea lui Hans-Peter era acum înfundată, pentru că își ţinea o 
mână peste gură în timp ce repeta ceea ce auzise prin ușa 
camerei frigorifice, rugăminţi slabe pe tot timpul nopții, cu multă 
vreme în urmă. 

— Puff, puf, puf, a făcut Hans-Peter, la fel ca furtunul legat la 
eșapamentul mașinii, pe care îl conectase la aerisirea camerei 
frigorifice. 

După patru nopţi, când a deschis ușa congelatorului, părinţii 
lui erau așezați, dar nu îmbrăţișaţi. Se uitau la el cu ochii lucind 
îngheţaţi. Când i-a lovit cu securea, s-au spart în bucăţi. 

Apoi bucăţile s-au oprit; formele au rămas necilintite, ca o 
pictură murală pe tavanul de deasupra patului cald din Miami al 
lui Hans-Peter. 


VP - 126 


S-a întors pe o parte și a adormit ca o pisică sătulă, aciuată la 
un abator. 

e 

Hans-Peter s-a trezit în întuneric deplin. I se făcuse foame. 

Desculț, a lipăit până la frigider și a deschis ușa, apărând 
brusc în încăperea cotropită de întuneric, alb și despuiat în 
lumina radiată de becul dinăuntrul frigiderului. 

Rinichii Karlei erau într-o pungă cu gheaţă aflată pe raftul cel 
mai de jos, rozalii și perfecţi, perfuzaţi cu o soluţie salină și 
pregătiţi pentru a fi preluaţi de vânzătorul de organe. Hans- 
Peter dădea acea pereche de rinichi cu doar 20 000 de dolari. S- 
ar fi oferit să o ducă pe Karla acasă, în Ucraina, unde ar fi 
căpătat pentru rinichii ei în jur de 200 000 de dolari, asta dacă 
nu ar fi fost atât de prins cu activitatea de la casa Escobar. 

Hans-Peter detesta orele de masă și ceremoniile legate de 
mâncare, dar îi era foame. A umezit un capăt al unui prosop de 
bucătărie și l-a atârnat de mânerul frigiderului. Apoi a întins un 
alt prosop pe jos. A luat în mâini un pui întreg, fript, și a rostit 
binecuvântarea pe care o purta în suflet, cea pentru care primea 
bătaie când o spunea la masa familiei: 

— La dracu' cu tot rahatu' ăsta. 

Stând în fața frigiderului deschis, a mușcat din puiul fript de 
parcă ar fi fost un măr copt, smulgând bucăţi de carne și 
înghiţindu-le cu mișcări smucite. S-a oprit pentru a imita 
papagalul lui Cari Mora: „Ce dracu', Carmen?” A luat lapte din 
frigider, a băut puţin din el, după care și-a turnat restul pe cap, 
iar lichidul i s-a scurs pe picioare, dispărând în gaura de 
scurgere. 

Și-a șters faţa și capul cu prosopul, după care s-a dus la duș 
cântând: 

— Kraut und Ruben haben mich vertrieben; hätt mein, Mutter 
fleisch gekoht, so wär'ich länger blieben. 

Asta i-a plăcut atât de mult, încât a mai spus-o o dată în 
engleză: „Cârnaţii și sfecla m-au făcut să bolesc; dacă mama ar 
fi gătit carne, aș mai fi rămas acolo să trăiesc”. 

Tot cântând, Hans-Peter și-a pus în sterilizator bisturiele din 
obsidian, care erau foarte apreciate în chirurgia cosmetică din 
Miami. Se purta atent cu acele lame din sticlă vulcanică. De 
zece ori mai ascuţite decât un aparat de ras, tăișul lor de zece 
angstromi putea despica și o celulă pe din două fără să o rupă. 


VP - 127 


Cu așa ceva te puteai tăia fără să-ţi dai seama, până ce sângele 
scurs îţi atrăgea atenţia. 

Din gura lui Hans-Peter a răsunat vocea lui Cari Mora: 

- Chuletas bune se găsesc la Publix. Chu/etas bune se găsesc 
la Publix. Chuletas bune se găsesc la Publix. Și-a șters mâinile 
cu prosopul umed din bucătărie și a continuat: Există furgonete 
care aduc mâncare, a spus el cu vocea lui Cari Mora. Cel mai 
mult îmi place mâncarea celor de la Comidas Distinguidas. 

Și din nou pasărea aceea: „Ce dracu', Carmen?” 

A ridicat fluierul aztec al morţii și a suflat și a tot suflat în el în 
încăperea placată cu gresie, cu podeaua ușor înclinată spre 
scurgere, în timp ce mașina lui de cremare lichidă se legăna 
într-o parte și în alta ca brațul unui metronom mai lent. 


VP - 128 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI OPT 


Domnul Imran a sosit la clădirea lui Hans-Peter puţin după ora 
unsprezece dimineaţa. Stătea pe rândul al treilea de scaune al 
unui microbuz. Pe podeaua de pe care se scosese scaunul din 
mijloc era o movilă acoperită cu o pătură. Movila s-a mișcat vag 
după ce microbuzul a oprit. 

Domnul Imran făcea cumpărături pentru patronul lui extrem 
de bogat, un anume domn Gnis din Mauritania, pe care Hans- 
Peter nu îl văzuse niciodată. 

Şoferul a coborât și a deschis ușa glisantă pentru ca domnul 
Imran să coboare. Şoferul era un bărbat mătăhălos și impasibil, 
cu urechi de boxer”. Hans-Peter a observat că pe sub mânecile 
cămășii șoferul purta manșoane de protecție folosite de arcași. 
Nu s-a apropiat prea mult de microbuz. Nu s-a apropiat mult nici 
de domnul Imran, deoarece știa că acesta obișnuia să muște și 
că nu se putea controla întotdeauna. 

Hans-Peter avea în buzunar un pistol cu electroșocuri. 

S-au așezat pe scăunele în camera de duș a lui Hans-Peter. 

— Te deranjează dacă fumez din ţigara electronică? 

— Nu, deloc. 

Când domnul Imran a pornit-o, în aer s-au ridicat vapori 
parfumati. 

Maşina de cremare lichidă s-a legănat slab şi a scos un 
gâlgâit, înmuind corpul Karlei cu soluție de leșie. 

Hans-Peter purta cerceii ei, precum și un medalion în care se 
afla o fotografie a tatălui ei. Se prefăcea că în medalionul plin cu 
monoxid de carbon era tatăl lui. 

Domnul Imran și Hans-Peter au urmărit mașina câteva minute 
fără să spună nimic, ca niște oameni concentrați asupra unui joc 
cu mingea. Hans-Peter a adăugat puţină culoare fluorescentă în 
lichid, iar în mișcarea în sus a mașinii a apărut Karla, craniul și 
ce mai rămăsese din faţa ei strălucind umed. 

— Asta e o nuanţă deosebit de plăcută, a spus domnul Imran. 


75 în original, cauliflower ear, o deformare a părții superioare a pavilionului urechii ca 
urmare a unui traumatism. 


VP - 129 


S-au privit drept în ochi, fiecare gândindu-se cât de amuzant 
ar fi fost să îl dizolve de viu pe celălalt. 

— Ai pus-o acolo de vie? a întrebat domnul Imran pe un ton 
confidenţial. 

— Nu, din păcate. A suferit o rană fatală când, la miezul 
nopţii, a încercat să fugă. Chiar și moarte, se mișcă distractiv 
când le atinge căldura, a spus Hans-Peter. 

— Poţi procura un asemenea aparat pentru bârlogul domnului 
Gnis și să ne faci o demonstraţie privind funcţionarea lui în cazul 
unui subiect conștient? Ce părere ai? 

— Bine. 

— Voiai să-mi arăţi ceva. 

Hans-Peter i-a întins domnului Imran o mapă mare din piele, 
având pe copertă un model floral. În ea se aflau instantanee cu 
Cari Mora făcute cu un teleobiectiv în timp ce ea lucra în casa și 
grădina Escobar, împreună cu sugestii făcute de Hans-Peter. 

— Hmm! a făcut domnul Imran. Da, domnul Gnis a fost 
entuziasmat de ele și-ți mulțumește că i le-ai trimis. Remarcabil. 
De unde s-a ales cu cicatricile? 

— Nu știu. Probabil că vă va spune pe măsură ce se 
desfășoară lucrarea... Cred că se va lucra la ea, da? 

— A, desigur, a spus domnul Imran. Sper să am privilegiul să 
urmăresc și să aud acea conversaţie... Conversaţiile sunt partea 
cea mai plăcută. 

A zâmbit. Dinţii domnului Imran erau înclinați spre interior, ca 
ai unui şobolan, dar culoarea lor, portocaliu murdar, amintea 
mai mult de aceea a dinţilor unui castor, care au o concentrație 
mare de fier în dentină. La colţurile gurii avea niște pete 
întunecate. 

— Lucrarea principală trebuie făcută acolo, domnule Imran, 
deoarece după aceea ea va fi prea dificil de deplasat. Nu e chiar 
atât de ușor ca a recolta un rinichi pe un aeroport. 

— Asta e un proiect în care domnul Gnis se va implica 
personal, a spus domnul Imran. Vrea să participe direct la 
fiecare fază. Trebuie să-și îmbunătăţească cunoștințele de limbă 
spaniolă? 

— N-ar strica. Ea vorbește perfect ambele limbi. Însă, într-o 
situaţie-limită, probabil că va alege spaniola... asta se întâmplă 
adesea. 


VP - 130 


— Domnul Gnis are nevoie de serviciile lui Karen Keefe pentru 
un portret tatuat al mamei lui, Mama Gnis. Ar dori ca el să fie 
executat pe subiect în locurile lucrării originale când treaba este 
terminată și vindecarea încheiată. 

— Din păcate Karen este în închisoare și mai are de executat 
un an. 

— Se poate face și mai târziu, pe parcursul proiectului; ziua 
de naștere a Mamei Gnis este în fiecare an. Karen va putea 
călători după eliberarea din închisoare? 

— Da, o infracţiune nu anulează dreptul cuiva să dețină 
pașaport dacă persoana nu are amenzi neplătite, a spus Hans- 
Peter. 

— Domnul Gnis apreciază felul în care realizează umbre și 
nuanţe la portrete. 

— Karen e superbă, a spus Hans-Peter. 

— Ar fi de folos să îi punem la dispoziţie doamnei Keefe 
fotografii-portret ale Mamei Gnis pentru a le studia cât timp mai 
este închisă? 

— O voi întreba. 

— Când o poți livra pe această domnișoară...? 

— Mora, a spus Hans-Peter. O cheamă Cari Mora. Dacă 
domnul Gnis trimite vasul aici, am putea coordona acţiunea. Și 
ar mai fi ceva ce aș dori să trimit. Mic, dar greu. 

— Va avea nevoie de gavaj'$, a spus domnul Imran. Am putea 
începe pe vas. 

Domnul Imran și-a notat ceva în agenda îmbrăcată în piele de 
murenă. 

În mișcarea ei de legănare, mașina de cremare lichidă a 
început să scoată clinchete, trăgând-o pe Karla mai încolo. 

— Ce auzi e un bikini din zale, a explicat Hans-Peter. Începe 
să scoată clinchete lovindu-se de oase pe măsură ce carnea se 
dizolvă. 

— O să luăm și noi una, a spus domnul Imran. E greu de 
modificat ca dimensiune? 

— Nicidecum, a spus Hans-Peter. Vine la pachet cu inele care 
pot fi montate foarte simplu, fără costuri suplimentare. 

— Pot vedea rinichii? 

Hans-Peter a scos rinichii Karlei din frigider. 


79 Alimentaţie artificială prin sondă gastrică introdusă prin cavitatea nazală. 
VP - 131 


Domnul Imran a atins plasticul transparent care-i păstra 
protejați în apa cu bucăţi de gheață. 

— Au uretrele cam scurte, ambii. 

— Domnule Imran, intră în pelvis, la doi centimetri și jumătate 
de vezică, nu sus, în poziţie renală. Nimeni nu mai plasează 
rinichii sus de ani de zile. Puneţi-vă la curent. Uretrele sunt 
suficient de lungi. 

Domnul Imran a plecat având la el perechea de rinichi roz 
perfuzaţi în baia salină. Ținând seama că beneficiarul putea trăi 
și cu un rinichi și că, trezindu-se cu două incizii, nu avea să-și 
dea niciodată seama de lipsa unuia, odată ajuns în mașină, 
domnul Imran a mâncat unul. 

A ridicat din sprâncene. 

— Vânzare anticipată! a spus el. 


VP - 132 


CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI NOUĂ 


Oro del Mar este o micuță fabrică de conserve de pește aflată 
pe malul portului Barranquilla din Columbia. Lincolnul din 1963 
al lui Don Ernesto, cu portiere care se deschideau spre spate, 
era parcat alături de camionetele prăpădite ale pescarilor. 

La masa de conferinţe de la etaj, Don Ernesto stătea de vorbă 
cu J.B. Clarke din Houston, Texas, și cu directorul fabricii, señor 
Valdez. Donul tocmai ajuta la așezarea apetitivelor. Pe masă 
erau două farfurii cu melci și o sticlă de vin. Gomez, prea masiv 
pentru a se așeza pe vreun scaun, stătea într-un loc din care 
putea vedea ușa și își făcea vânt cu pălăria. Rolul lui era de 
pază de corp, însă Don Ernesto tolera și recomandările lui. 

Clark era specialist în publicitate. Și-a deschis portofoliul. 

— Imi spui că vrei reclame care să sugereze exclusivitate și 
prestigiu. Cuvinte precum prestigiosos. 

— Caracoles finos y prestigiosos”, a spus Don Ernesto. Asta 
ar încăpea pe o etichetă, ori e prea lung? 

— Ar merge. Am avut grijă de asta. Clark a scos mai multe 
desene cu etichete de conserve. Pe una dintre ele apăreau 
turnul Eiffel și cuvintele Caracoles Finos, pe alta, Fine Escagots 
și un motiv franțuzesc. O alta avea un castel în fundal, iar în 
prim plan un melc pe o tulpină. Pe toate etichetele scria: 
„Ambalat în Columbia”. 

— De ce scrie „Ambalat în Columbia?” De ce nu scrie 
„Ambalat în Franța”? a întrebat Gomez. 

— Pentru că-i împotriva legii, a spus Clarke. Le ambalaţi aici, 
corect? Motivul franțuzesc este un artificiu de vânzări. 

— Da, Gomez, ar fi lipsit de etică, a spus Don Ernesto. 

— Aţi putea folosi cântecul hondurian „Sopa de caracol”*, a 
sugerat Gomez. 

— Dar nu-i în franceză, a spus Clarke. 

— Etichetele sunt lipite cu adeziv făcut din oase de animale. 
Va trebui să le lingem? a întrebat directorul fabricii. 


77 Fructe de mare fine și prestigioase. 
78 Supă de melci. 
VP - 133 


— Nu, señor Valdez. După ce testăm piaţa, vom cumpăra o 
mașină de aplicat etichete, a spus Don Ernesto. Tu te ocupi doar 
de ambalare. Arată-mi cochiliile. 

Valdez a pus o cutie pe masă. A scos o mână de cochilii de 
melc și le-a așezat pe masă. Gomez le-a mirosit și a strâmbat 
din nas. 

— Miros a unt rânced și a usturoi. Restaurantele nu le spală 
înainte de a le arunca, doar golesc farfuriile. 

— Am încercat să le spălăm, dar Cloroxul”* le șterge culoarea, 
a spus Valdez. 

— Incercaţi Fab cu borax împrospătat cu lămâie, a spus 
Gomez, care se pricepea la asta. 

Don Ernesto a împins deoparte desenele. 

— Señor Clarke, aș vreau să găsești ceva simplu și elegant de 
pus pe etichetă. O lumânare, mâna unei femei pe piciorul unui 
pahar de vin. Vreau să transmită ideea că... dacă servești acești 
melci de calitate unei doamne, ea va vedea ce bărbat ești. 

— Și poate ea îţi va oferi ceva gatita dulce imediat ce termină 
de mâncat melcii. Asta însemna „păsărică”, a explicat Gomez. 

— Ştie ce înseamnă, a spus Don Ernesto. Ascultă, Valdez, care 
dintre melcii ăștia sunt cu adevărat franţuzești? 

— Cei din farfuria verde. 

— Aha, deci pe o farfurie avem cei mai buni melci franţuzești, 
iar pe cealaltă avem melci din producţia proprie. Se poate vedea 
că arată la fel. Și cred că nu există nicio deosebire în ce privește 
gustul. Facem o încercare? a propus Don Ernesto. 

Toţi au părut temători. 

— Permiso, Don Ernesto, a spus Valdez, dacă se poate... 

— Tocmai de asta l-am chemat pe Alejandro. Gomez, adu-l 
aici. 

Don Ernesto a ales un melc franțuzesc din farfuria verde și a 
făcut un spectacol din mestecarea și înghiţirea lui, timp în care 
Gomez a revenit cu Alejandro, un bărbat în vârstă de aproape 
treizeci și cinci de ani. Acesta purta o pălărie Borsalino% din pai, 
cravată Ascot și o batistă de buzunar cu un colţ la vedere. 

Don Ernesto a așezat cochilia melcului pe farfuria albastră. 


7? Clor de uz casnic produs de compania Clorox din Oakland, California. 
80 Cea mai veche companie italiană specializată în fabricarea de pălării de lux. 
VP - 134 


— Alejandro e un om de lume și un distins gurmand și critic în 
domeniul gastronomiei. Și, domnule Clarke, Alejandro are 
prieteni la toate revistele de specialitate. 

Alejandro s-a așezat și a dat mâna cu Clarke. 

— Domnul Ernesto este prea amabil. Mie îmi place să mănânc 
bine, iar unii oameni consideră că sunt nebun după vin. 

Don Ernesto i-a turnat vin într-un pahar. 

— Clătește-ţi cerul gurii, amice. Dar mai înainte încearcă 
melcii care cresc pe coasta sudică din Provența, în Franţa. 

Don Ernesto i-a împins în față farfuria cu melci franțuzești. 

Alejandro a plimbat unul prin gură. A luat o gură de vin, apoi a 
scuturat din cap cu hotărâre. 

După aceea, Don Ernesto i-a oferit o mostră din producţia 
proprie. 

— lar acum, cei din Bretania, tot din Franţa. 

Alejandro a scos carnea din cochilie și a tot mestecat-o. 

— Aroma este asemănătoare, Don Ernesto, însă cea de-a 
doua mostră are mai... mai multă textură, iar aroma este ceva 
mai persistentă. 

Pe Gomez l-a cuprins un acces de strănut, astfel că a trebuit 
să își acopere fața cu capătul lat al cravatei. 

— l-ai cumpăra? a întrebat Don Ernesto. 

— Ca să fiu sincer, aș cumpăra din prima mostră, dar dacă nu 
aș găsi acest sortiment, da, aș cumpăra din a doua. Melcii din al 
doilea grup au fost curăţaţi în apă cu clor, așa cred - există un 
slab gust de clor care rămâne în gură, lucru care mi se pare 
foarte supărător în privinţa apei distribuite în orașe. Poţi discuta 
despre acest lucru cu oamenii dumitale din Bretania. 

— Ai spune că textura este senzuală, dacă punem accent pe 
ceea ce voi, experții în vinuri, numiţi „senzaţia de plinătate a 
gurii”? 

— Evident, a spus Alejandro. Senzaţia de plinătate a gurii, 
textura senzuală și aroma persistentă. 

— Conceptual, asta este direcţia pe care o urmăm, a spus 
Clarke. Mă gândeam la un fluturaș de reclamă în rafturile 
magazinelor. Ceva de genul: C'est si bon - get it on!®t 

— Domnule Clarke, Alejandro, turnaţi-vă câte un pahar de vin 
pe care să-l luați cu voi, și ne întâlnim la mașini. 

Gomez și-a umplut paharul. 


ŞI Aprox.: „Extrem de bun - cine ratează-i nebun”. 
VP - 135 


— Vinul ăsta putea fi mai persistent, a spus el. 

Valdez a descuiat ușa care ducea spre birouri și a încuiat-o în 
urma lui, după ce Don Ernesto și Gomez au trecut de ea. 

Don Ernesto i-a șoptit la ureche. 

— În Gonaive s-ar putea să am nevoie să transbordez ceva 
greu. Vinciul tău de punte trebuie să poată ridica în jur de opt 
sute de kilograme. Ridici marfa de pe vas și o pui într-un 
camion. O duci la Cap-Haitien, după care o pui într-un avion. La 
aeroport o să ai nevoie de un stivuitor. 

— Un avion mare. 

Don Ernesto a dat afirmativ din cap. 

— Un DC-6A. 

— Are un lift bun la ușa de încărcare? 

— Da. 

— Căruciorul de transport e înăuntru, ori va trebui să aducem 
noi unul? 

— Are cărucior. Avionul va fi încărcat cu mașini de spălat vase 
și frigidere, având un spaţiu liber între ele, în care va încăpea 
ceea ce avem noi. Important este să se afle în poziţia exactă 
între acele mărfuri. Îţi pot da probabil o înştiinţare în termen de 
opt zile. E probabil ca marfa să fie transferată de pe avion pe 
vreun vas, nu e sigur. 

— En su serviciot?, Don Ernesto. Și documentele? 

— Lasă treaba cu vama în seama mea. 

În partea cealaltă a încăperii era o linie de producţie 
asemănătoare cu una de prelucrare a găinilor. Prinși de coadă, 
șobolani morţi atârnau într-un șir care se deplasa. Între șobolani 
se afla și câte un oposum. Mai multe femei jupuiau animalele și 
tăiau fileuri. O mașină acționată manual, ornată și placată cu 
nichel, decupa câte trei melci falși din fiecare bucată de file. 

— Am plătit douăsprezece mii de euro la Paris pentru mașina 
asta, a spus Don Ernesto. Produce melci încă de pe vremea lui 
Escoffier. A venit la pachet cu un șablon pentru carne de 
pisică, fără costuri suplimentare. După părerea unora, pisica 
seamănă la gust cu melcii chiar mai mult decât aceste rozătoare 
organice. 

Don Ernesto a luat un dosar și a șters ceva. 


82 Vă stau la dispoziţie (Ib. sp.). 
33 George Auguste Escoffier (1846-1935), bucătar-șef și autor care a popularizat 
metodele de gătit tipic franțuzești. 


VP - 136 


Gomez fredona o melodie celebră care făcea reclamă la o 
supă instant: 

— Gato to gatita, yum, yum, yum!8* 

În timp ce părăseau clădirea, Gomez i-a întins lui Don Ernesto 
o cravată neagră și o banderolă neagră pentru a și-o pune pe 
brat. 

— E mai ușor să le puneţi aici decât în mașină, a spus el. 

Au lăsat Lincolnul la fabrica de conserve și au călătorit cu un 
SUV condus de Paolo. Mergeau la înmormântarea lui Jesús 
Villarreal. 

e 

Stând în mașină, Don Ernesto a primit două apeluri 
securizate, unul dintre ele de la Paco, aflat la Medellin. După 
episodul de pe râul Miami care se lăsase cu împușcături, Paco se 
suise singur în avion și călătorise spre casă având trei locuri 
libere alături de el. 

Murise Hans-Peter Schneider? Paco nu știa. Văzuse cadavrele 
a doi dintre oamenii lui Hans-Peter și doi despre care credea că 
erau membri ai echipajului. 

Don Ernesto a vorbit cu el cu glas scăzut, apoi s-a uitat pe 
fereastră o vreme, fără să spună nimic. Candy. Și-a amintit de 
vremurile când el și Candy făceau amor, gâfâind din greu într-un 
hotel elegant de pe insula San Andrés. 

e 

Don Ernesto a ajuns la cimitir cu jumătate de oră mai 
devreme și a urmărit din mașina de teren cu geamuri fumurii 
cum sosea cortegiul funerar al lui Jesus Villarreal. Don Ernesto a 
despăturit biletul pe care îl primise de la văduva lui Jesus 
Villarreal și l-a recitit: 


Estimado señor, 


Jesus ar fi onorat dacă ati putea participa la slujbă. 
Ar putea fi o alinare pentru dumneavoastră, așa cum 
ne-ati adus alinare nouă, familia. 


Văduva și fiul ei au sosit într-un Chrysler, însoţiţi de un bărbat 
de vârstă mijlocie care avea o frizură deosebită. 
Gomez a examinat grupurile prin binoclu. 


84 Aprox.: „Pisoiul către pisică, miam, miam, miam” (lb. sp.). 
VP - 137 


— Omul cu sacou negru e înarmat, a spus Gomez. Toc de 
buzunar în partea din față dreapta a pantalonilor. Așteaptă până 
când se întoarce. Toc de umăr pe partea dreaptă. E stângaci. 
Şoferul stă lângă portbagajul mașinii. Are pistol și ţine cheia 
mașinii în mână. Probabil că are o pușcă în portbagaj. Poartă 
vestă antiglont pe sub haina de șofer. În spatele lor îi avem pe 
Ognisanti și Cuevas. Patrón, ce-ar fi să mă duc eu la văduvă și 
să-i duc un bilet de la tine? 

— Nu, Gomez. Paolo, cine-i tipul cu freza aia? 

— Un căcăcios de avocat, Diego Riva din Barranquilla. El l-a 
apărat pe Holland Viera când a răpit autobuzul, a spus Paolo. 

În timp ce priveau, Diego Riva i-a strecurat văduvei un plic 
negru din piele. Ea l-a ţinut ascuns de poșetă. La mormântul lui 
Jesus Villarreal se strânseseră în jur de treizeci de persoane. 
Mormântul era doar o groapă între monumentele elegante din 
marmură din cimitirul Barranquilla. În cimitirul din Cartagena 
exista un înger frumos din marmură pe care Don Ernesto 
plănuia să îl ofere văduvei Villarreal după ce era îndepărtată 
inscripţia cu numele posesorului de drept. ` 

Señora Villarreal purta haine sobre de văduvă. Il avea alături 
pe fiul ei, care arăta solemn în costumul pentru Prima 
Împărtășanie. 

Don Ernesto s-a apropiat de ei. Întâi a strâns mâna fiului. 

— Acum tu ești capul familiei, a spus Don Ernesto. Să mă 
cauţi dacă mama ta are nevoie de ceva. 

S-a întors către señora. 

— Jesus a fost un om admirabil în multe privinţe. A fost om de 
cuvânt. Sper ca și despre mine să se spună la fel. 

Señora Villarreal și-a ridicat vălul pentru a se uita la el. 

— Casa e foarte confortabilă, Don Ernesto. Banii sunt în 
bancă. Vă mulţumesc. Jesus mi-a cerut ca după ce primesc ce 
ați promis, să vă dau plicul acesta. l-a întins plicul negru lui Don 
Ernesto. A spus că trebuie să citiți foarte atent ce e înăuntru 
înainte de a face orice altceva, a spus ea. 

— Señora, pot întreba de ce plicul a fost la Diego Riva? a spus 
Don Ernesto. 

— El s-a ocupat de toate problemele în numele lui Jesus. L-a 
păstrat în seiful lui. Don Ernesto, vă mulțumesc pentru tot. Și, 
Don Ernesto... Dios se la pague. 


VP - 138 


Pe aeroportul internaţional „Ernesto Cortissoz” pe Don 
Ernesto îl aștepta un avion Gulfstream IV. La douăzeci de minute 
după înmormântare, Don Ernesto și oamenii lui erau în zbor spre 
Miami. 

Don Ernesto avea documentele de la Jesus Villarreal pe 
măsuţa din faţa lui. Le-a citit cu mare atenţie, apoi l-a sunat pe 
căpitanul Marco, aflat la Miami. 

— Știi dacă Hans-Peter Schneider a murit? 

— Nu știu, patrón. N-am văzut nicio mișcare în casă. Nici 
poliție. 

— Vin acolo. Ocupăm casa. Vreau să afli ce mai face prietenul 
tău Favorito. Poţi lua legătura cu el? 

— Da, patron. 

— Fata aceea, Cari, mai e acolo? Ne poate fi de folos? 

— Da, dar spune că vrea să stea deoparte, patrón. 

— Înţeleg. Spune-mi ce vrea, Marco. 


VP - 139 


CAPITOLUL TREIZECI 


liana Spraggs, specialistă de clasa patru din armata Statelor 
Unite, primise în sfârșit o rezervă privată la spitalul VA din 
Miami. Stătea în pat, cu un picior în ghips ridicat, susținut de un 
scripete. Era o femeie masivă și avea pielea palidă și pistruiată. 
Avea faţa foarte tânără, dar trasă și obosită de suferinţă. Avea 
mâncărimi de piele la piciorul în ghips, iar după-amiaza i se 
părea interminabilă. Părinţii ei veneau din lowa cât de des 
puteau. 

Avea la ea un căţel din pluș și câteva bilete cu urări de 
însănătoșire pe care le prinsese sub rama oglinzii. 

Heliul se scursese de mult din balonul lipit de perete. Atârna 
ca o ţâţă scofâlcită. Mai avea un ceas cu cuc. Nu funcţiona, și 
toată lumea știa asta. Socotea că ceasul avea probabil dreptate 
- timpul nu se scurgea deloc acolo. 

Favorito, colegul ei de suferință cu față rumenă, în vârstă de 
treizeci și cinci de ani, nu avea cameră personală, și stătea într- 
o rezervă în care câţiva pușcași marini se uitau la un serial ieftin 
de la televizorul care mergea într-un colț, cu sonorul oprit, și 
vorbeau în numele personajelor, creând dialoguri obscene. 

Un sergent de artilerie inventa replici pentru fata inocentă din 
film: 

— Vai, Raoul, a spus sergentul cu glas ascuţit, acela e un 
cârnat vienez, sau cârnăciorul tău? 

Favorito se plictisise. Și-a deplasat scaunul cu rotile spre 
camera llianei și s-a prezentat drept doctorul Favorito, doctor de 
ceasuri cu cuc. l-a cerut permisiunea de a examina ceasul. L-a 
luat de pe raft și și-a împins scaunul până aproape de pat. A 
așezat ceasul pe tava pentru mâncare de deasupra patului, 
stând cu spatele către lliana pentru ca ea să poată vedea 
mecanismul. 

— Câteva întrebări, a spus el. Ești reprezentata în chestiuni de 
sănătate pentru cuc, am dreptate? 

— Da. 

— Nu e nevoie să-mi arăţi documentele chiar acum, dar 
pasărea asta are asigurare? 


VP - 140 


— Nu cred, nu, a spus lliana. 

— De când refuză cucul să iasă? 

— Am observat asta acum două săptămâni, a spus lliana. La 
început avea reţineri. 

— Dar înainte de asta ieșea cu regularitate, ca să zicem așa? 

— Da, ieșea din oră în oră. 

— Mamă, asta e ceva, a spus el. Acum, din câte îţi amintești, 
ultimele dăți când a ieșit, cânta răgușit, ori părea răvășit sau 
obosit? 

— Niciodată, a spus ea. 

— lliana, judecând după unghiile tale îngrijite, ai la tine o 
trusă de manichiură. 

Ea a făcut semn din cap spre masa de lângă pat. Favorito a 
scos trusa mică din sertar. A luat o pensetă și o pilă din metal, și 
s-a arătat încântat descoperind adeziv pentru unghii. 

Favorito a făcut câteva reglaje la mecanism, care a scos un 
clinchet slab. 

— Aha! Asta căutam. Ai auzit clic-clic, dacă-mi permiţi să 
folosesc un termen științific. La ceasurile mai proaste ar face 
clang-clang. 

Și-a dus mâinile pâlnie la gură și s-a aplecat spre ceas, 
adresându-se cucului: 

— lartă-mă că-ţi vorbesc din spate, dar ar trebui să știi că e 
aproape amiază, și te dai absent de două săptămâni. Iliana e 
îngrijorată. A vârât penseta în mecanism și s-a auzit un 
zăngănit. Asta e zăngănitul de cântec, a spus el, întorcându-se 
către lliana, sau mai oficial vorbind beatos sono, ceea ce e un 
semn foarte încurajator. 

A învârtit resortul ceasului și l-a întors cu faţa spre Iliana. 
Consultându-și ceasul de mână, a așezat limbile la ora corectă, 
apoi și-a mutat privirea de câteva ori de la cadranul ceasului de 
mână la ceasul cu cuc și înapoi, trebuind să împingă limba mare 
de fiecare dată și părând nedumerit că ceasul lui funcţiona, iar 
cel cu cuc stătea. Apoi, spre amuzamentul lui, a descoperit că 
uitase să pună pendula în mișcare. 

Minutarul s-a mutat de la 11:59 la 12:00. A început o 
numărătoare inversă, iar lliana i s-a alăturat: 

— Cinci, patru, trei, doi, unu. 


VP - 141 


Cucul a ieșit și a cântat o dată, după care s-a retras, iar ușița 
s-a trântit în urma lui. Au râs împreună. Iliana și-a simţit fața 
rigidă, pentru că nu râsese de multă vreme. 

— Dar n-a cântat decât o dată, a spus ea. 

— Dar câte vrei pentru ora asta? 

— Douăsprezece, a zis ea. 

— Mi se pare excesiv, a spus Favorito. Trebuie să lași cucul să 
se încălzească pentru un asemenea efort. 

O ciocănitură ușoară în ușă. 

— Intră, a spus lliana, regretând întreruperea. 

Căpitanul Marco a băgat capul pe ușă. 

— Hola, Favorito! 

— Marco! Como anda? l-a întrebat Favorito. 

— lertaţi-mă că vă deranjez. Aș putea schimba câteva cuvinte 
cu domnul? Doar câteva clipe, vă promit, domnișoară. 

— Un moment, Marco, a spus Favorito. 

A mai făcut un mic reglaj în interiorul ceasului și a suflat 
praful. 

Ajuns pe coridor cu Marco, Favorito a dus un deget la gură 
pentru a-i sugera căpitanului să păstreze tăcerea, în timp ce a 
numărat de la cinci la unu. Din rezervă s-au auzit douăsprezece 
cântece de cuc. Favorito a dat din cap în semn de satisfacţie și 
s-a întors spre căpitanul Marco. 

— Te ascult, a spus el. 

— Poţi ieși de aici în cursul zilei? l-a întrebat Marco. 

— Vreo două ore, între tratamente, da. 

— Am un ceas pe care aș vrea să-l reglezi, a spus Marco. 


85 Cum merge treaba (Ib. sp.). 
VP - 142 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI UNU 


Limuzina lui Don Ernesto a oprit într-o parcare plină cu mașini 
ieftine cu tapițeria uzată, plus câteva camionete vechi și o 
Impala cu garda foarte joasă, având zeul aztec al infidelităţii, 
Tlazolteotl, pictat pe capotă. 

Gomez a coborât și, înainte de a-i deschide portiera lui Don 
Ernesto, s-a uitat în jur. Un cocoș a cântat undeva departe. 

Don Ernesto i-a spus lui Gomez să rămână în mașină. 

Purtând un costum tropical și pălărie Panama, Don Ernesto a 
urcat scara unui bloc de locuinţe, uitându-se la numerele de pe 
uși. 

Cea pe care voia să o găsească era deschisă, iar un ventilator 
oscilant aflat dincolo de ușă bloca trecerea. Pe balustradă era 
pusă o pilotă la uscat. Un Cacadu mare, de culoare albă, stătea 
la aer într-o colivie așezată alături de pilotă. 

Cocoșul a cântat din nou. 

— Ce dracu', Carmen? a răspuns papagalul. 

Dintr-un dormitor s-a auzit vocea puternică a lui Cari, care și-a 
strigat verișoara: 

— Julieta, vino să mă ajuţi s-o întorc pe mama ta. 

Julieta a apărut din bucătărie ștergându-se pe mâini. 

L-a văzut pe Don Ernesto în dreptul ușii. 

— Ce doriți? 

| s-a părut prea bine îmbrăcat ca să fie cineva de la impozite 
și taxe. 

Don Ernesto și-a scos pălăria. 

— Vreau să discut cu Cari despre o slujbă. 

Cari a strigat din dormitor: 

— Julieta, adu-i lucruri curate, te rog. 

— Nu vă cunosc, i-a spus Julieta lui Don Ernesto. 

Cari a apărut pe hol și s-a uitat în camera de zi. 

Tinea o mână la spate. 

Don Ernesto i-a zâmbit. 

— Cari, l-am cunoscut pe Antonio. Vreau să discut cu tine. 
Văd că am nimerit într-un moment nepotrivit. Te rog să-ți 


VP - 143 


continui treaba. Te aștept câteva minute. Am văzut o masă de 
picnic alături de clădire. Poţi veni acolo după ce termini? 

Ea a dat afirmativ din cap, s-a retras cu spatele și a lăsat jos 
ceva greu. 

e 

Câţiva puștani plimbau o minge de fotbal prin parcare. 

Pe o porţiune cu iarbă și copaci dintre clădirile complexului 
exista o masă din beton pe care era desenată o tablă cu 
pătrăţele albe și negre alături de care se afla un pahar pentru 
cafea plin cu capace de bere pentru a fi folosite drept piese 
pentru jocul de dame. Aproape de masă exista un grătar ca vai 
de el. O cioară care culegea fărâme de carne rămase pe grătara 
zburat într-un copac din apropiere, cârâind furioasă, în timp ce 
Don Ernesto a șters șezutul băncii cu batista, după care s-a 
așezat. Don Ernesto s-a ridicat când Cari i s-a alăturat. 

— O îngrijești pe mătușa ta? 

— Da, eu și verișoara mea. Când lucrăm amândouă, plătim pe 
cineva să stea cu ea. Don Ernesto, știu cine ești. 

— lar eu știu ce ţi s-a întâmplat în Columbia, și-mi pare foarte 
rău pentru asta, a spus el. Cari, sunt aici ca prieten al lui Antonio 
și vreau să-ţi fiu prieten. Ai muncit ani de zile în casa lui Pablo. 
Sigur o cunoști bine și știi sistemele de acolo. 

— O cunosc bine. 

— Şi-i știi pe oamenii lui Hans-Peter Schneider din vedere? 

— Da. 

— lar vecinii s-au obișnuit să te vadă acolo? 

— li cunosc pe unii, dar și pe cei care lucrează în casele lor. 

— Oamenii de serviciu, care sosesc acolo și s-au învăţat cu 
saluturile tale? 

— Da. 

— Îţi ofer o slujbă care îţi va oferi beneficii mari pentru 
mătușa ta. Care e cea mai bună instituţie pentru îngrijirea 
bătrânilor din Miami? 

— Palmyra Gardens, a spus ea. 

— Vreau să socotești ceea ce îţi ofer drept un cadou din 
partea lui Antonio, dar și o ocazie pentru tine. Ofer o pensie 
pentru mătușa ta la Palmyra Gardens, pentru cât timp va fi 
nevoie, și îţi ofer o parte din ceea ce am putea recupera din 
casă. 


VP - 144 


Bătrân și viguros, un frangipani în floare atrăsese albine. 
Acestea bâzâiau slab deasupra capetelor celor doi. 

Cari îi ducea dorul tatălui ei, și simţea lipsa bătrânului 
naturalist pe care îl păzise în pădure. Işi dorea un loc stabil 
pentru a primi sfaturi. Ispitită să îl urmeze, s-a uitat la Don 
Ernesto. 

Însă nu l-a văzut pe tatăl ei în faţa lui Don Ernesto, și nici pe 
bătrânul naturalist. Deasupra capului, a auzit bâzâitul albinelor. 

— Ce trebuie să fac? a întrebat ea. 

— Pe de o parte, să mă protejezi, a spus Don Ernesto. O 
femeie l-a ucis pe Jesus Villarreal cu o bombă. Cea mai bună 
apărare împotriva unei femei este tot o femeie. Am nevoie de 
ochii tăi care să-mi apere spatele. Am nevoie de cunoștințele 
tale despre casă. 

Neliniștită, cioara aștepta, plimbându-se încoace și încolo pe 
creanga pe care era. Lui Cari i s-a părut că ochii lui Don Ernesto 
semănau foarte mult cu ai ciorii. 

Lui Don Ernesto îi era limpede că ea nu avea documente prea 
grozave, că probabil șederea ei în Statele Unite atârna de un fir 
de păr, în baza unui Statut de Protecţie Temporară. Președintele 
SUA putea anula acest statut în orice clipă, dacă îl apuca 
ranchiuna, asta dacă președintele știa ce era acela STP. 

Cari îl putea trăda în orice moment pe Don Ernesto, povestind 
despre aurul de acolo celor de la imigrări, pentru a primi 
documente valabile și o recompensă bună. Nu o făcuse până 
acum... deci, era preferabil să o aducă sub aripa lui. 

Don Ernesto a zâmbit când cioara a cârâit spre el. S-a gândit 
la ceea ce urma, îndelungata suferință provocată de încordare, 
mirosul spaimei într-un loc închis și primejdios. Ce dracu’, 
Carmen, a gândit în sinea lui. Îmi va fi de folos. 

— Cari, vrei să-ţi aduci papagalul? a întrebat-o el. 


VP - 145 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI DOI 


În casa Escobar era liniște. Manechinele folosite în filme se 
priveau unele pe altele dintr-o parte în alta a încăperilor în care 
mobilierul era acoperit de huse. 

În absenţa lui Cari Mora, storurile automatizate, care în mod 
normal se ridicau dimineaţa și coborau când după-amiezile erau 
caniculare, nu mai fuseseră reglate și rămăseseră în cea mai 
mare parte în poziție coborâtă, urcând și coborând la întâmplare 
din cauza temporizatoarelor care o luaseră razna. Asta făcea ca 
în casă să existe mai toată ziua o atmosferă crepusculară. 
Sistemul de irigare pornea și se oprea de câteva ori pe oră. 

Cu puţin înainte de zori, un șobolan de copac a deschis din 
interior ușa dulapului de sub chiuvetă și, rămânând aproape de 
perete, a găsit și a mâncat seminţele împrăștiate de papagalul 
care acum nu se mai afla acolo. 

După prima geană de lumină, Cari Mora a coborât din 
camioneta unor specialiști în peisagistică și a tastat codul de 
acces. Poarta s-a deschis, iar Marco a condus mașina cu echipa 
lui, Ignacio și Esteban, împreună cu Benito și Cari. 

Împreună cu Don Ernesto, Gomez se afla în a doua mașină, 
parcată pe o stradă alăturată. 

— Gomez, ai face bine să ţii gura întredeschisă, în caz că se 
aude un zgomot puternic și apare un val de presiune, a spus 
Don Ernesto. 

Camioneta lui Bobby Joe rămăsese pe alee, aproape de ușa 
din faţă a casei. 

Geamurile camionetei rămăseseră deschise, precum și o 
portieră, ca și cum încă l-ar fi așteptat pe Bobby Joe. In cursul 
nopţii plouase, astfel că platforma de încărcare a camionetei era 
udă. 

Cari s-a uitat la camionetă. Cum stătea acolo umedă, avea 
cam aceeași culoare ca și creierii lui Bobby Joe. 

Înarmaţi, și având buzunarele pline de opritoare de ușă, s-au 
strâns cu toţii la intrare. Așezaţi de o parte și de alta a ușii 
principale, au încercat clanța. Ușa era încuiată. Cari avea cheia. 
Au deschis ușa și au acoperit-o pe Cari, în timp ce ea a verificat 


VP - 146 


panoul alarmei. Totul era blocat. Apoi ea a activat senzorii de 
mișcare de la etaj. 

— Fiţi atenţi la uși ca să nu vă prindeți în vreo capcană cu fir, 
a spus ea. 

Esteban a ridicat un atomizor cu pudră contra 
dermatofitelors$. 

Cari a clătinat din cap. 

— Aici nu sunt fascicule. 

S-au deplasat spre o latură a casei, ghemuindu-se în trecere 
prin dreptul ferestrelor. O ușă laterală stătea deschisă. 
Șobolanul de copac i-a auzit venind și a dispărut din nou sub 
chiuvetă, lăsând ușa dulapului întredeschisă. 

Au trecut prin camerele de la parter strigând: „Liber!” pentru 
că fiecare era goală. 

Au auzit ceva răzbătând de la etaj, o voce. Au urmărit luminile 
senzorilor de mișcare, dar la etaj nu era nimeni. Cari a oprit 
alarma, iar Esteban a asigurat acoperirea scării mari. Marco și 
Cari au urcat în fugă, ea cu pușca AK-47 cu ţeava în jos, gata de 
tragere, folosind cureaua petrecută pe după gât. 

Într-un dormitor mic de la etaj au descoperit urmele unei 
plecări precipitate. Niște haine abandonate și televizorul pornit. 
O viespe pătrunsese prin fereastra deschisă, iar acum se izbea 
de tavan. 

Singurele dormitoare pustii erau cele principale, unul în care 
dormise Hans-Peter, și cel folosit de Mateo. In celelalte camere 
zăceau lucrurile celor morţi: o trusă de bărbierit, o pereche de 
încălțăminte folosită de spărgători, având un detector de metale 
lipit de bombeul unuia dintre pantofi. 

Într-un colţ al încăperii, rezemată de un perete, era pușca de 
asalt AR-15 a defunctului Umberto, cel care pusese capul lui 
Antonio în cușca pentru prins crabi și încercase să o înece pe 
Cari. 

În cabana de lângă piscină, Marco a găsit hamul pe care îl 
purtase Felix când coborâse în groapă. Baretele lui erau pline de 
sânge uscat și de nisip. Marco s-a uitat la el vreme de câteva 
minute. Dârele de sânge rezultate în urma târârii corpului 
conduceau spre doc. L-a trimis pe Esteban să curețe sângele din 
cabana de lângă piscină, folosind un furtun cu apă sub presiune. 


86 Ciuperci ce parazitează pielea, părul și unghiile. 
VP - 147 


Marco a coborât în subsol și a rămas pe scară, cu ochii aţintiţi 
la cub. Primise instrucţiuni să nu se atingă de el. 

Imaginea în mărime naturală a Nuestra Señora de la Caridad 
del Cobre, în culori vii pe ușa seifului, făcea încăperea să 
semene cu o capelă. În fața ei erau pictaţi barcagiii care trăgeau 
la vâsle. O bucată răsucită de șpan atârna dintr-o gaură 
superficială într-o latură a sfintei. Bormașina de mari dimensiuni 
zăcea pe podea. 

Căpitanul Marco s-a uitat la vâăslașii disperaţi aflaţi în grija 
Fecioarei și și-a făcut cruce. 

Don Ernesto aștepta în mașină. Telefonul lui a sunat. Era 
numărul lui Antonio. Înainte de a răspunde, s-a uitat la ecranul 
telefonului. 

— Deci ai pus stăpânire pe casă, a spus Hans-Peter Schneider. 
Îmi pot trimite oamenii în cinci minute. 

— În caz că nu fac ce? a spus Don Ernesto. 

— Dă-mi o treime, e foarte rezonabil. 

— Ai un cumpărător? 

— Da. 

— Și cumpărătorul tău îmi va arăta niște bani peșin? 

— Ori un transfer oriunde dorești. 

— În regulă. 

— Dar mai vreau ceva. 

Și Hans-Peter și-a rostit în șoaptă dorinţa inimii. 

Ascultându-l, Don Ernesto a închis ochii. 

— Nu pot face asta, a spus el. Nu pot face așa ceva. 

— Cred că nu te cunoști, Don Ernesto. Pentru două treimi din 
douăzeci și cinci de milioane de dolari ai fi în stare de orice. 

Convorbirea s-a întrerupt. 


VP - 148 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI 


Aflat în subsolul casei Escobar în scaunul lui cu rotile, Favorito 
stătea în fața unei măsuţe de joc de cărți și studia cópii ale 
documentelor și desenelor pe care văduva lui Jesus Villarreal i le 
dăduse lui Don Ernesto. Unul dintre ele era o schiță adnotată a 
cubului. Favorito avea un stetoscop prins pe după gat și o cutie 
cu scule. Câteva reflectoare pentru fotografii de studio iluminau 
imaginea în mărime naturală a Nuestra Señora de la Caridad del 
Cobre de pe partea din față a seifului. 

În încăperea mică, alături de Favorito erau Marco și secundul 
lui, Esteban. 

A urmat o ușoară agitaţie - pălării ridicate de pe capete și 
salutări murmurate - când Don Ernesto a apărut pe scară. A 
ridicat o mână în semn de binecuvântare și i-a salutat pe toți. 
Alături de el erau Gomez și Cari. 

Cari a făcut un semn din cap spre Marco și Esteban. 

Don Ernesto a rămas în picioare lângă masă și a pus o mână 
pe umărul lui Favorito. 

— Hola, patrón, a spus Favorito. Asta e tot ce ai primit de la 
señora Villarreal? Jesus nu ţi-a dat amănunte? 

— Favorito, am primit documentele doar după ce a murit. 
După care le-am scanat pentru tine. Uite originalele. Nu arată cu 
mult mai bine decât copia. 

Au desfășurat documentele pe masă. 

— În fotografii, cubul arată ca un frigider de 340 de litri, din 
oțel inox, așa că pereţii sunt mai groși de doisprezece 
centimetri, a spus Favorito. Și-a plimbat un deget peste 
diagrama desenată. Aici e încărcătura explozivă, aici cred că eo 
celulă fotoelectrică, probabil difuză, astfel că orice rază de 
lumină o va declanșa în clipa în care pătrunzi prin blindaj. Nu e 
nevoie să îndrepţi un fascicul de lumină spre ea ca să declanșezi 
explozia. 

— Dar o asemenea celulă n-are nevoie de baterii? Doar a 
trecut destulă vreme de când a fost instalat aici, a spus Marco. 

Favorito a lovit documentele cu palma. 


VP - 149 


— Probabil că vom găsi o sursă de alimentare, poate sub 
luminile din terasă, și acumulatori în seif. Luminile de pe terasă 
au un temporizator, corect? 

Aflată pe scară, Cari a spus: 

— Da, există un temporizator. Sistemul funcţionează pe baza 
unui întrerupător dublu de douăzeci de amperi, care e în 
bucătărie. Luminile stau aprinse de la ora șapte până la 
unsprezece. Au rămas stinse doar patru zile în timpul uraganului 
Wilma. 

Favorito s-a uitat în jur, pentru că a fost puţin mirat să audă 
vocea unei femei tinere. 

— Ea e Cari. E de-a noastră, a spus Don Ernesto. 

— Cari, a spus Favorito. A arătat spre imaginea de pe ușa 
seifului. Caridad del Cobre, să sper că e vreo legătură? 

— Nu-i de ajuns, i-a răspuns Cari. 

— Asta arată ca un desen făcut din auzite, a spus Favorito. Nu 
există detalii. Nici vreo diagramă privind cablajul. Avem un 
desen făcut prost. Cu câteva puncte marcate drept imán. 

— Imán înseamnă magnet, a explicat Don Ernesto. 

— Cred că trebuie să ne uităm la partea din spate, să vedem 
dacă nu există vreun punct slab, a spus Favorito. 

— N-am putea străpunge din partea asta, ca să ajungem pe 
latura seifului? a întrebat Esteban. 

— Nu cred că e o idee bună să-l zgâlțâim înainte de a afla mai 
multe, a spus Favorito. lar ca să trecem prin betonul și fierul 
beton de pe laturi ne-ar trebui cam cât timp? 

— Două zile, dacă lucrăm și noaptea, a spus Esteban. 

— Trebuie să vedem ce este jos. Mă duc eu, a spus căpitanul 
Marco. 

Marco trăia cu sentimentul că el îl trimisese pe Antonio la 
moarte. Era încântat să se pună la încercare. 

e 

Telefonul lui Don Ernesto a vibrat. S-a uitat la ecran și a ieșit 
afară. S-a dus în cabana de lângă piscină. Sângele lui Antonio 
fusese curățat cu apă, dar încă persistau urme pe beton. Acum, 
suprafața lui era oarecum maronie. Nişte furnici mici se foiau pe 
ea. 
Il suna Diego Riva, avocatul lui Jesus Villarreal, prin 
intermediul biroului lui Don Ernesto din Cartagena. 


VP - 150 


— Don Ernesto, a spus Riva cu glasul cel mai prietenos de 
care era capabil. A fost o plăcere să te cunosc ieri după-amiază, 
în ciuda circumstanțelor. Am încercat să te găsesc la birou. Ești 
în Cartagena? Trebuie să stăm de vorbă. 

— Sunt plecat cu afaceri. Cu ce te pot ajuta, señor Riva? 

— Vreau să-ţi fac o favoare, señor. Cred că în viitorul apropiat 
vei folosi informaţiile pe care ţi le-am dat, periclitându-ţi viața 
foarte mult. 

— Da, așa cred, a spus Don Ernesto, împungându-se cu limba 
în obraz. 

— Am făcut o descoperire tulburătoare. Sunt informat că, în 
timp ce examina în treacăt materialul, unul dintre competitorii 
tăi a făcut o modificare în document. Asta ar putea afecta 
siguranţa ta, și asta mă îngrijorează. Este vital ca, pentru 
siguranţa ta, materialul să fie refăcut, pentru a fi perfect exact. 

— Apreciez că m-ai contactat atât de curând, a spus Don 
Ernesto. Și care este modificarea? Îţi pot da un număr de fax de 
aici, ori poţi scana documentul ca să mi-l trimiţi prin telefon. 

— Aș prefera să ne întâlnim faţă în faţă, a spus Riva. Aș fi 
încântat să vin până la Cartagena. Don Ernesto, acest proiect m- 
a pus într-o situaţie foarte periculoasă, fără a mai vorbi de 
problemele de a trata cu señora și cu sora ei, care este o 
persoană dificilă, ca să nu spunem mai multe. Și sper că îmi vei 
oferi un bacșiș. Cred că un milion de dolari ar fi suficient. 

— Caramba!*' a spus Don Ernesto. Un milion de dolari e un 
bacșiș pe cinste, señor Riva. 

— Ai nevoie de informaţia asta. Vieţile oamenilor tăi depind 
de ea, a spus Riva. Mulţi oameni mai puţin onorabili decât mine 
se gândesc la o recompensă din partea autorităţilor. 

— Și ce se întâmplă dacă nu-ţi plătesc banii ăștia? 

— După ce vei avea timp să te gândești, peste câteva luni în 
viitorul nesigur, după ce vor profita alţi oameni, o privire 
retrospectivă te va ajuta să vezi ce greșeală ai făcut. 

— Señor Riva, ești dispus să primești 750 000 de dolari? 

— Regret, dar prețul meu este fix. 

— O să te contactez cât de curând. 

Don Ernesto a pus capăt convorbirii. 

L-a chemat pe Gomez și au discutat împreună despre Diego 
Riva și despre ce spusese acesta la telefon. 


87 Fugi de-aici! (Ib. sp.). 
VP -151 


— Mă avertizează privind tristeţea care mă va cuprinde când 
voi privi retrospectiv, a spus Don Ernesto. 

— Da, privire retrospectivă, a repetat Gomez. Retrospectivă. 

— Gomez, dacă îi dau cât a cerut, ne va vinde către ICE după 
ce capătă banii. Aș vrea să aranjăm o întâlnire la mormântul lui 
Jesus. Aș vrea ca tu să-l ajuţi să-și îmbunătăţească ideea de 
privire retrospectivă. Mai ţii minte cum Dracula i-a răsucit capul 
lui Renfeld la spate? 

— Da, a spus Gomez, dar aș vrea să revăd asta pe On 
Demand®. Eşti de acord să-l folosesc pe unchiul meu ca să mă 
ajute? Încă e foarte capabil. 

— Da. Pleacă imediat ce facem asta, a spus Don Ernesto. 

— Si, patrón, dar protecţia ta... 

— O să ţin pe cineva pe aproape. 

— Din grupul ăsta? Señor, dacă-ţi pot face o recomandare, 
indiferent pe cine iei dintre bărbaţi, să o iei și pe fată. Mă pricep 
la asemenea chestiuni. Nu uita, o femeie l-a ucis pe Jesus. 

Don Ernesto nu i-a spus lui Gomez că ar fi putut exista 
modificări fatale în diagramele seifului. Și nu i-a spus asta nici 
lui Favorito sau altcuiva. 

Dacă Diego Riva îi denunța, asta avea să strice piaţa de aur 
din Miami, care era un loc în care se putea plasa aur căpătat pe 
căi ilicite. Organele federale și SEC® aveau să fie alertate și să 
verifice toţi topitorii locali. Jesus spusese că unele lingouri erau 
numerotate. Aurul trebuia să plece din Statele Unite pentru a fi 
turnat din nou în lingouri. Nu putea fi transportat în seif dacă 
acesta avea senzori de mișcare. 

Care era cel mai rău lucru care se putea întâmpla dacă seiful 
exploda? Nu ar fi existat martori, nici dovezi, ci doar o mulțime 
de pagube colaterale de-a lungul străzii. Va pierde câţiva 
oameni buni, însă în afară de asta nu era vorba de ceva foarte 
grav. 

Așadar, trebuiau să deschidă seiful acolo, și cât mai curând. 
Trebuiau să plece cu aurul înainte ca Diego să ia hotărârea dea 
informa poliţia. 


58 VOD, video la cerere, serviciu de televiziune care pune la dispoziția 
telespectatorilor filme sau alte programe care au fost deja difuzate. 

39 SEC, Securities and Exchange Commission, Comisia pentru valori mobiliare. și 
burse, instituţie guvernamentală americană. 


VP - 152 


Don Ernesto a telefonat cuiva din Haiti. La aeroportul Port-de- 
Paix, un bărbat îmbrăcat cu o salopetă cafenie i-a răspuns la 
apel. Tocmai curăța filtrele unui avion vechi de șaizeci de ani. A 
vorbit scurt cu Don Ernesto, după care acesta din urmă a 
comandat două sute douăzeci și cinci de kilograme de flori și 


trei mașini de spălat. 


VP - 153 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI PATRU 


O umbrelă mare fusese amplasată deasupra găurii pentru ca 
patrulele de poliţie și elicopterele Pazei de Coastă să nu poată 
vedea ce se întâmpla, dar și pentru a asigura adăpost faţă de 
soare. 

La scurt timp după prima geană de lumină, căpitanul Marco a 
ieșit din cabana de lângă piscină purtând un ham de ridicare 
nou. Avea într-o mână hamul lui Felix, îmbibat de sânge și 
nămol uscat, și l-a lăsat să cadă pe dalele din jurul piscinei. 

Don Ernesto a pus o mână pe umărul lui Marco. 

— Nu-i nevoie să faci asta. Pot aduce un scufundător. 

— Eu l-am trimis pe Antonio acolo. O să cobor eu, a spus 
Marco. 

— Si, capitán, a spus Don Ernesto. 

Ignacio a ieșit din casă cu o valiză mică și un rucsac. Le-a golit 
pe sol. 

— Boarfele tipului mort, a spus el. Niște iarbă, mai mult 
seminţe și tulpini, în valiză, un briceag multifuncțional, material 
de labă - Ignacio și-a adus aminte că o avea pe Cari în spatele 
lui - aăă... revista asta, Juggs Triple DDD, și niște zaruri măsluite 
și - vă vine să credeți? - o cupă tivită cu velur pentru dat cu 
zarurile. Nu era pregătit pentru Miami. Chestia asta i-ar fi adus 
moartea în oraș. O să mă descotorosesc de ele. 

— Scapă și de hamul ăsta, a spus Marco. 

Marco a pășit sub umbrelă, pentru că pe deasupra trecea un 
elicopter al Pazei de Coastă. 

Benito i s-a alăturat sub umbrelă. Bătrânul a deschis cutia 
pentru pistol pe care o avea la el. 

l-a întins lui Marco un baston contra rechinilor, lung de 
aproape un metru și jumătate. 

— În caz că trebuie să faci puţin zgomot, a spus Benito. 
Nepotul meu l-a făcut pentru tine. Benito avea în palmă un 
încărcător sigilat cu ceară. Asta-i un cartuș .30-.30, încărcat cu 
un cartuș de .037 la gât, unde e de obicei glonţul. Uite așa. Cred 
că vrei să încarci chiar tu. 


VP - 154 


Marco a verificat siguranţa bastonului, apoi a băgat glonţul în 
capătul armei. 

Muniția de calibrul .037 propulsa toate cartușele .30-.30 ca pe 
un glonţ lung cu propria încărcătură arzătoare în orice ar fi 
împuns Marco cu arma. 

Benito și Marco și-au ciocnit antebraţele. 

— Să mergem, a spus Marco. Simt că iau foc în costumul ăsta. 

Și-a pus o mască de scufundător, cu două filtre cu mangal și 
cameră video. Marco s-a uitat la Favorito care verifica imaginea 
pe laptopul lui. A făcut semn cu degetul mare ridicat că totul era 
în regulă. Apoi și-au ciocnit și ei antebraţele. 

Marco a fost coborât în peștera întunecoasă cu vinciul 
manual. A simţit câteva zguduituri. A luminat în jur cu lanterna 
ca să vadă. Simţea aerul cald și apăsător pe obraji. 

— Încă puţin, încă. A întins picioarele. Mai jos, mai. 

A atins fundul. Apa era înaltă până la talie, iar nivelul ei 
creștea și scădea cu aproape treizeci de centimetri. A îndreptat 
fasciculul lanternei spre cub, spre craniul uman, apoi spre 
candelabrul alcătuit de rădăcinile care pătrundeau prin tavanul 
peșterii. A simțit curentul dinspre intrarea submarină 
împingându-i gleznele. A făcut o măsurătoare aproximativă cu 
bastonul contra rechinilor. 

— Pilonii sunt suficient de depărtaţi ca să putem târî cubul 
printre ei dacă avem un vinci potrivit. A înaintat fornăind în 
mască, trebuind să se aplece și aproape scufundându-se ca să 
poată trece pe sub unele rădăcini. Barja pentru pietriș iese din 
apă, dar nu stă în drum. _ 

A ajuns la cubul cu craniul aflat alături. In apa mică din 
apropierea cubului era o bucată cam cât o optime dintr-un 
câine. 

Marco a scos un magnet din buzunar. Acesta s-a lipit de cub. 

— Oțel inox, ca și în cealaltă parte, a spus el. Nu descopăr 
puncte moi. 

— Vezi îmbinări? a întrebat Favorito, examinând imaginea de 
pe ecranul laptopului. 

— Suduri curate. Aproape perfecte. Sudură cu tungsten și gaz 
inert, la fel ca și în faţă. N-au făcut chestia asta aici, în apă. 

— Palpează cubul, i-a zis Favorito. 

Dinspre spărtura făcută în digul de protecţie s-a auzit un 
sunet ca de supt. La suprafaţa apei au apărut câteva bule. 


VP - 155 


Căpitanul Marco a scos de la centură un ciocan mic și a lovit 
ușor cubul. Sunetul s-a schimbat puţin când a bătut dinspre 
centru către un colț. 

— La fel ca și în faţă. Grosimea probabilă paisprezece 
centimetri. Mă uit pe după marginea flanșei. E bună imaginea? 

— Șterge obiectivul, Marco. 

Marco a scos o cârpă dintr-o pungă de plastic și a șters întâi 
obiectivul camerei, apoi ochelarii măștii. 

— Hei. Am găsit un punct aici, îl vezi? A pus un deget pe cub. 
De mărimea unui creion. Asta nu-i bine. les. 

Dinspre gaura de sub apă au răzbătut din nou sunete de supt. 

Marco a mers prin apă spre dâra de lumină care pătrundea 
prin gaura de deasupra lui. S-a împiedicat de ceva, iar partea 
superioară a lui Felix a ieșit la suprafață, umflată și sfâșiată, cu 
organele interne atârnând. 

Disperat să iasă cât mai repede, Marco a călcat pe cadavrul 
lui Felix. Ochii au plesnit, iar duhoarea l-a făcut pe Marco să se 
înece, în ciuda măștii prevăzute cu filtre de aer. Jumătatea de 
cadavru a început să se miște, apoi a fost smulsă în clipa în care 
Marco a ridicat bastonul contra rechinilor. 

Un sunet ca de supt venind de sub digul de protecţie. Marco 
s-a deplasat cât a putut de repede prin apă, iar cablul a dispărut 
rapid prin gaura din solul grădinii. 

— Trageti! Trageți! a răcnit Marco, dar vocea i-a fost înăbușită 
de mască. 

S-a legănat și a strâns picioarele sub el, a urcat spre lumină, 
iar dedesubtul lui, din apă au apărut bule de aer sub forma unui 
sicriu. În timp ce Esteban și Ignacio roteau manivela vinciului, 
Marco a auzit un pocnet produs de fălci care se închid brusc, iar 
apoi a ajuns la lumină. 

Gâfâind șuierat, și cu costumul de scufundător dezbrăcat 
până la talie, căpitanul Marco a rămas în șezut pe pământ. | s-a 
oferit apă, a reușit cu greu să ia câteva înghiţituri, după care a 
vărsat peste un strat de flori. Cari i-a adus apă rece ca să își 
clătească gura și un păhărel de rom. 

Don Ernesto i-a atins capul ca un episcop care acordă o 
binecuvântare. 

S-au uitat pe laptop la imaginile surprinse de camera lui 
Marco. 


VP - 156 


— Probabil că barja scufundată în nămol, care e din metal, i-a 
păcălit pe cei de la FBI când au căutat cu detectoare de metal, a 
spus Don Ernesto. 

— Pesemne că au perforat și au lovit-o de câteva ori, a spus 
Favorito. 

Don Ernesto a arătat spre perforaţiile spaţiate de pe cadavrul 
lui Felix. 

— Mușcături de crocodil de apă sărată. Gomez, mai ţii minte? 
Cesâr n-a fost ucis de un crocodil din ăsta după ce el și 
partenerul lui n-au înapoiat împrumutul? 

— Da, a murit în Lago Enriquillo, sub pod, în apropiere de 
biroul lui, a spus Gomez. Vorbea măsurat, la fel ca Donul. 
Crocodilul l-a cărat de acolo și se pare că l-a mâncat. 

— Crocodilii nu pot mesteca, a spus Don Ernesto. De aceea au 
sub apă un soi de cămară, în care își lasă prada să putrezească, 
să se înmoaie și să devină gustoasă. Crocodilul de aici l-a dus pe 
omul ăsta în larg, și după aceea l-a adus înapoi ca să se 
frăgezească. 

Favorito a arătat spre ecran. 

— E bine că ne-am uitat la cub. Vedeţi punctul pe care l-a 
văzut Marco? 

— E un comutator cu mercur, așa că nu-l puteţi mișca de 
acolo, a spus Cari. 

— Asta a fost o gaură, acoperită cu o lipitură și apoi șlefuită, a 
spus Favorito. După ce sigilezi ceva sub care există o 
încărcătură explozibilă, poţi băga un fir într-o gaură prin partea 
laterală a unei cutii ca asta pentru a arma un declanșator cu 
mercur. Când cineva încearcă să miște obiectul, buum! Asta ţine 
de vechea școală a IRA”. 

Cari a dat aprobator din cap. 

— Un irlandez ne-a învăţat cum să facem mortiere din cilindri 
de Kosan Gas și ne-a arătat și așa ceva. Işi semna numele pe 
fiecare dintre mortiere. Era „Hugh G. Rection”!. 

— Probabil era o poreclă, a spus Gomez, vorbind din nou 
cumpănit. 


% IRA, /rish Republican Army - Armata Republicană Irlandeză, organizaţie paramilitară 
înfiinţată în 1919, care și-a propus cucerirea independenţei Irlandei față de dominaţia 
britanică. 
91 Pronunţia este identică în engleză cu a expresiei huge erection, o erecţie uriașă. 

VP - 157 


— Am putea tăia cubul din spate cu o lampă cu plasmă? a 
întrebat Don Ernesto. 

Favorito a clătinat din cap. 

— Dacă aș fi pregătit eu capcana, aș fi plasat senzori cu raze 
infraroșii înăuntru ca să te prind făcând asta. A inspirat adânc. 
Avem nevoie de persoana care a făcut treaba. Pentru a mișca 
obiectul am putea îngheţa întrerupătorul cu mercur cu azot 
lichid. Dar cubul trebuie menţinut rece - la minus treizeci și opt 
de grade Celsius. Nu mă pricep la chestia optică. 

— Pablo nu voia să își ascundă banii pentru vecie. Voia să 
ajungă la ei. Așadar, trebuie să existe o cale de a pătrunde în 
seif. Vrei să încerci? a întrebat Don Ernesto. 

— Să mă gândesc, a spus Favorito. A coborât ochii spre 
picioarele amorţite. Câteodată, nu gândesc îndeajuns. 

— Îţi lăsăm jumătate de oră ca să te gândești, a spus Don 
Ernesto. 

Au studiat imaginile de pe ecranul computerului. Favorito și-a 
plimbat un deget de-a lungul unei suduri. 

— Nu oricine poate face asemenea sudură. Vedeţi, e cu 
tungsten în gaz inert. Uitaţi ce a făcut aici, uitaţi-vă acolo, 
plimbând cupa de-a lungul cusăturii. O treabă de toată lauda. 
Sunt puţini cei care reușesc așa ceva. Să ne uităm la aprobarea 
de construcţie pentru lucrările de la terasă, pentru că atunci au 
pus cubul acolo. 

Favorito a plasat imaginile cubului, realizate de Marco, într-o 
aplicaţie de editare a fotografiilor, Photo Plus, și a apăsat pe 
butonul de mărire. 

— A, da, mulţumesc, Marco! 

În partea de jos a cubului, în umbra lăsată de flash, se vedeau 
trei litere scrise cu un marker care rezista la apă. „T-A-B” - 
Thunder Alley Boats. Don Ernesto, știu unde trebuie să mă 
interesez, dar am nevoie de niște dulces”. 

— Bani sau /ello”?? 

— Ar fi bine și una, și alta. 


% Dulciuri, bomboane (Ib. sp.). 
93 Termen de argou pentru cocaină (Ib. sp.). 
VP - 158 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI CINCI 


Sătul și simțindu-se bine, crocodilul-femelă a înotat spre sud, 
scufundându-se de fiecare dată când se apropia vreo 
ambarcaţiune. Era un crocodil de apă sărată, lung de patru 
metri și douăzeci, și își petrecea o parte din timp în Everglades, 
mâncând pitoni birmanezi tineri și câte un bizam sau o nutrie, 
dar prefera apa sărată a oceanului de la Country Club din South 
Bay, unde stătea la soare pe pământ, în apropierea pistei 
principale a terenului de golf. 

Mai existau și alți crocodili în zonă, lângă terenul de golf, un 
crocodil de Nil și doi sau mai mulţi aligatori din apropierea 
izvoarelor de apă dulce, toți bucurându-se de razele de soare 
care le încălzeau plăcile armurilor. 

Ceea ce le plăcea cel mai mult era că, prin măsurile de 
control al insectelor de pe terenul de golf, scăpau de fluturii care 
le gâdilau canalele lacrimale cu piciorușele lor ascuţite când se 
așezau pe ochii crocodililor pentru a le sorbi lacrimile. 

Crocodilul a ațipit și apoi i-a urmărit pe jucătorii de golf cu 
șorturi tip bermude. 

Din păcate, accesul câinilor nu era admis pe terenul de golf. 
Câteodată, vecinii - deseori nemembri ai clubului - se furișau pe 
teren seara, având la ei culegătoare de excremente și pungi din 
plastic, lăsându-și căţeii să zburde până la marginea apei. 

Incapabili să mestece, crocodilii trebuie să mănânce hălci 
mari din creaturile pe care le ucid, dar după ce cadavrele lor se 
descompun și se înmoaie. Însă câini precum chihuahua pot fi 
înghiţiţi întregi, la fel ca și câinii corgi, Lhasa apso și shih tzu. 
Pot fi mâncaţi proaspeți fără a mai fi nevoie să fie lăsaţi să 
fezandeze, așa cum proceda crocodilul care își făcea veacul sub 
casa Escobar. 

În afară de Felix, crocodilul mai mâncase o singură fiinţă 
umană, un beţiv care căzuse dintr-o ambarcaţiune plină de 
beţivi, care nu fusese dat dispărut la acea dată și nici nu fusese 
jelit. După ce îl mâncase, reptila avusese o ușoară ameţeală 
vreme de vreo oră. 


VP - 159 


Crocodilul nu se obișnuise să mănânce oameni, însă având o 
memorie prodigioasă în ceea ce privea locurile în care se găsea 
hrană, își amintea cât de plăcută era carnea oamenilor, pentru 
că nu aveau blană sau pene, piele tare, coarne, ciocuri și 
gheare. Spre deosebire de un pelican, care îi oferea mai multe 
necazuri decât merita carnea lui. 

Deţinătorii de câini, în șorturi și cu picioare groase, furișându- 
se rapid la asfinţit, urmându-și animalele de companie, erau o 
atracţie pentru crocodil. Oamenii nu vedeau prea bine atunci 
când lumina zilei scădea. Asta însemna că trebuia să aibă 
răbdare. 

Crocodilul suferise un ușor disconfort în noaptea precedentă, 
când eliminase lanterna de pe casca lui Felix, și o lăsase pe 
terenul de golf, spre uimirea îngrijitorilor de acolo. 


VP - 160 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘASE 


Diego Riva era un bărbat atrăgător care susținea, în mod 
mincinos, că era nepotul lui Cesar Romero”. Avea expresia plină 
de resentimente a unui om al cărui statut social este mai prejos 
decât înfățișarea lui. 

Socotea că ideea de a împărţi ceva era aproape imposibil de 
acceptat, și suferea când vedea că alţii se bucură de lucruri 
frumoase. 

Era plin de resentimente în legătură cu frumoasa casă pe care 
Don Ernesto i-o dăruise văduvei lui Jesus Villarreal. Casa și 
fondurile puse la dispoziţia doamnei Villarreal nu trecuseră prin 
firma lui, astfel că nu avusese șansa de a-și trage și el o parte 
din bani. 

O vizită făcută sefiorei Villarreal după moartea lui Jesus se 
dovedise neprofitabilă. Spusese că se cuvenea ca el să 
primească un onorariu, dar ea rămăsese necilintită în acel cadru 
elegant, în timp ce era răsfăţată de servitoare, iar sora ei 
fioroasă a sprijinit-o cu comentarii acide dintr-un fotoliu aflat 
într-un colț al încăperii. 

Revenit la biroul lui după acea vizită, Diego Rivera a rămas în 
fierbere mai toată după-amiaza, plimbându-și ochii de la un colț 
al încăperii la altul. 

Modificase diagrama și instrucțiunile pe care le lăsase Jesus 
privind modul de deschidere a seifului din Miami, dar nu era 
convins că Don Ernesto avea să-l plătească pentru a le primi așa 
cum fuseseră iniţial. lar dacă Don Ernesto nu plătea ca să obţină 
corecţiile, în Miami Beach avea să se producă un mare zgomot, 
astfel că nu mai avea cine să îi plătească vreun ban. 

O scurtă verificare pe Internet l-a lămurit că cea mai mare 
recompensă oferită de guvernul SUA în anul precedent era de 
104 milioane de dolari. Recompensele pentru valorile 
recuperate erau între treizeci și patruzeci la sută. Făcând calcule 
cu un pix folosit pentru notarea punctelor la golf, a constatat că 
din cele 25 de milioane de dolari, cât valora aurul de acolo, 


%4 Actor, dansator și cântăreț american (1907-1994). 
VP - 161 


recompensa lui va fi de cel puţin 2,5 milioane, care vor intra 
direct în buzunarul lui. 

A hotărât să îl denunțe pe Don Ernesto. 

Apelul lui către Biroul Avertizorilor de la SEC, în Washington, 
D.C., a fost pasat de la o operatoare la alta, după care a ajuns la 
o femeie cu voce prietenoasă de la Departamentul de Securitate 
Internă. 

Aceasta l-a testat pentru a descoperi eventuale resentimente, 
pentru că era obișnuită să trateze cu angajaţi nemulțumiți ai 
băncilor și cu oameni care lucrau în cadrul corporațiilor. L-a 
asigurat pe Riva că făcea lucrul cel mai drept și corect din lume. 
Cuvintele ei au fost de fapt „îndreptarea unei situaţii grave” și 
„grija de a vedea că se face dreptate”. Se referea la denunţători 
ca fiind „avertizori”. 

Convorbirea cu Diego Rivera era înregistrată fără bipurile de 
avertizare de rigoare. Înregistratorul stătea alături de un mic 
anunţ de pe biroul ei, pe care scria: BING BAM, QUI TAM!” 

Există o oarecare cooperare între programele privind 
denunţătorii derulate de Fisc, de SEC, de Departamentul de 
Justiţie și de Departamentul de Securitate Internă. Obiceiul este 
ca instituţia care primește reclamaţia să îl încurajeze și să îl 
stoarcă de informaţii pe denunţător, iar chestiunea este ulterior 
transmisă autorităţii corespunzătoare. 

Agenta l-a asigurat pe Diego Riva că, indiferent dacă a 
furnizat deja informaţia unei alte instituții, SEC va plăti la 120 de 
zile după denunţ. 

Diego Riva a spus că voia o confirmare în scris privind 
recompensa și că informaţiile oferite de el vor duce la 
descoperirea unor explozibili și a unei mari cantităţi de aur pe 
teritoriul Statelor Unite. 

Agenta i-a spus că asta ar putea dura câteva ore. Diego Riva 
a spus că nu putea furniza informaţii suplimentare decât după 
ce primea documentul respectiv. S-a așezat lângă telefon și fax. 

Un agent realocat în regim de urgenţă de la serviciul 
Container Security Initiative? din Cartagena al Securităţii 


35 în cadrul unei acţiuni Qui tam, după un denunț, instituția guvernamentală este 
reclamanta, iar în situaţia unei reușite în instanță, denunțătorul primește o parte din 
recompensă. 

36 serviciu american înființat pentru a asigura securitatea în porturile cu containere. 


VP - 162 


Interne a început să urmărească domiciliul lui Riva până când a 
fost înlocuit de un agent ICE din Bogota. 


VP - 163 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘAPTE 


Favorito s-a uitat la Nuestra Señora de la Caridad del Cobre 
pictată pe ușa seifului, iar imaginea s-a uitat înapoi la el, în 
căruciorul lui cu rotile. Vâslașii pe care îi proteja ea se zbăteau 
pe valurile pictate. 

Favorito stătea la masa lui pentru jocuri de cărţi. Pe tăblie se 
aflau un aparat pentru măsurarea inducției magnetice, un 
voltmetru, vreo șase magneţi puternici și un stetoscop. 

Don Ernesto, Gomez, Marco, Esteban și Cari îl urmăreau, iar 
Cari și Esteban se aflau pe scară, pentru a curăța podeaua din 
subsol. Don Ernesto îl avea pe Gomez alături; Gomez îl putea 
ridica pe Favorito, cu scaun cu tot, ca să îl ducă repede în susul 
scării. 

Imaginea sfintei era inundată de lumină, sclipind în subsolul 
altfel slab iluminat. 

— Acum știm că sudurile s-au făcut la Thunder Alley Boatyard, 
a spus Favorito. Oamenii cu care am discutat au spus că 
lucrările au fost supravegheate chiar de Pablo. Au adus cubul pe 
șantierul de construcție cu un camion și l-au coborât cu o 
macara în pământ. Nimeni de la Thunder Alley nu a văzut 
cablarea. Probabil că Pablo a adus pe cineva de la Cali ca să 
facă asta. Alimentarea de la reţeaua de gaz care vine dinspre 
stradă e întreruptă, da? 

— Da, a spus Cari. Eu am întrerupt alimentarea cu gaz. 

Benito a telefonat de la aeroportul internaţional Miami, unde îl 
trimisese Don Ernesto pentru a se întâlni cu echipajul unui avion 
DC-6A și ca să verifice echipamentele de încărcare de pe 
bătrânul avion; la vremea lui, Benito încărcase zeci de 
asemenea DC-6. Avionul era realimentat și pregătit, iar 
echipamentele de încărcare erau bune, a anunţat el. 

Nu mai era cazul să aștepte. Era o chestiune de a acţiona sau 
nu. 

Favorito și-a testat magneţii. Documentele și desenele de la 
Jesus Villarreal erau împrăștiate în faţa lui. Favorito și-a aprins o 
țigară. 


VP - 164 


— Crezi că e bine să fumezi în spaţiul ăsta? l-a întrebat 
Gomez. 

— Sigur că da, a spus Favorito. În fine. Potrivit acestei 
diagrame, magneţii merg pe rondele, alături de barcagii, aici și 
dincolo. Cu al treilea magnet mergi spre legenda de la baza 
picturii, YO SOY LA VIRGEN DE LA CARIDAD DEL COBRE, vedeţi, 
cuvântul „virgină” e scris cu E. Trebuie să lovești cu magnetul 
ca să scrii „A-V-E”. 

Favorito și-a șters mâinile cu un șerveţel. 

— Don Ernesto, dacă vrea cineva sau toată lumea să plece, 
acum e momentul să o facă. Vă cer un singur lucru. Din acest 
moment și până terminăm în încăperea asta, toți trebuie să 
faceți ce vă zic. Cu tot respectul, dar asta te privește și pe tine, 
Don Ernesto. 

— A sus ordenes”, a spus Don Ernesto. 

Favorito a tras un fum lung din ţigară, a aruncat-o pe podea și 
a trecut cu roțile scaunului peste ea ca să o stingă. Apoi a ridicat 
ochii spre pictura sclipitoare care o înfățișa pe Nuestra Señora 
de la Caridad del Cobre și și-a făcut cruce. 

A atins barcagiii din partea de jos a picturii. 

— Fraţilor, suntem în aceeași barcă, a spus Favorito. 

kd 

În același moment, la 1760 de kilometri depărtare, în biroul lui 
Diego Riva a sunat telefonul, iar din fax a ieșit un document. 

În subsolul casei Escobar, aflat în scaunul lui cu rotile, 
Favorito s-a apropiat de ușa seifului și a fixat frânele roţilor. 

Favorito a plasat primul magnet pe rondelul din partea 
stângă. A ascultat cu stetoscopul. A așezat al doilea magnet pe 
rondelul din dreapta. A auzit un declic dinăuntrul seifului. 
Favorito a clipit de câteva ori. Și-a auzit și sunetele produse de 
clipit. 

— Acum, lovește ușor A-V-E, a spus pentru sine. Ave, iar când 
spun ave, Nuestra Señora, spun ave. 

A lovit A-ul. Apoi, V-ul. A găsit E-ul și a lovit ușor în literă. O 
clipoceală. Un clic. 

A încercat mânerul. Nu s-a răsucit. Însă, slab, cu stetoscopul, 
a auzit un ticăit, care a crescut ca intensitate, ajungând să fie 
auzit în toată încăperea. Tic și TIC. 


?7 La ordinele tale (Ib. sp.). 
VP - 165 


— Plecaţi din cameră, a spus Favorito. Nu și-a ridicat ochii de 
la hârtii. Duceţi-vă și nu vă opriţi, ieșiți pe stradă și ghemuiţi-vă 
dincolo de zid. 

— Te scoatem de aici, a spus Don Ernesto. Gomez! 

Bărbatul masiv a înaintat și s-a aplecat pentru a-l ridica pe 
Favorito. 

— Nu! Ţi-ai dat cuvântul, señor, a spus Favorito. 

— Plecaţi de aici, a spus Don Ernesto. Imediat. Fugiţi. 

Oamenii au ieșit repede din casă, rușinaţi că trebuiau să facă 
asta, dar dorind să rămână în viaţă, după care au rupt-o la fugă 
pe peluză. Din bucătărie, papagalul a spus: „Ce dracu’, 
Carmen?” Cari l-a auzit, a fugit în bucătărie și a deschis ușa 
coliviei. 

În subsol, Favorito avea un magnet în mână. L-a mișcat în 
susul și în josul scrisului. Ticăituri, ticăituri, ceva mai rapide, 
ceva mai puternice, iar inima lui era în sincopă cu acele ticăituri. 
A ridicat hârtia și s-a uitat la desen și la pictura iluminată în 
același timp. Lumina radiată de pictură a strălucit prin hârtie, un 
punct deschis, în care hârtia era subţiată după ce fusese 
ștearsă. Punctul aflat puţin la stânga faţă de ora doisprezece în 
haloul frunzos din jurul capului lui Caridad din pictură lipsea din 
schiță. A luat un magnet și, din scaunul cu rotile, a încercat să 
ajungă la el. Nu a reușit să ajungă până la halo. A blocat roţile și 
s-a chinuit să se împingă în sus cu un braţ. Ticăitul suna ca un 
tunet, ca un foc de armă și, privind spre faţa sfintei, a strigat: 

— CARIDAD! 

Aflată la etaj, Cari l-a auzit. A aruncat pasărea, care a fluturat 
din aripi, așezându-se pe o canapea. A coborât treptele în fugă 
și a ajuns în zarva de ticăituri și în lumină. 

Favorito i-a aruncat magnetul. 

— Punctul negru de pe halo, la ora doisprezece! 

Cu trei pași mari, Cari a alergat spre pictură, a sărit ca un 
baschetbalist care vâră mingea în coș și se agaţă de el, șia 
așezat magnetul exact pe punctul aflat deasupra Fecioarei. 

TIC. Tic. Ticăitul s-a oprit, mânerul seifului s-a răsucit singur 
cu un pocnet. Favorito și Cari gâfâiau. Cari s-a aplecat deasupra 
lui Favorito și s-au îmbrățișat așa cum au putut, rămânând astfel 
până când răsuflările lor s-au transformat în hohote de râs. 


VP - 166 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI OPT 


Preţ de un sfert de minut, ticăitul a părut să se oprească în 
întreaga lume. Cari și Favorito au tresărit când seiful a scos încă 
un ticăit, după care amândoi au avut de lucru. 

Favorito nu putea ajunge la tot ce exista în seif. Cari l-a ajutat 
și, împreună, au îndepărtat colacii de cabluri viu colorate ai 
sistemului de detonare și detonatoarele de culoare cenușie și le- 
au pus pe masă, lăsând Semtexul în seif, unde în jurul 
explozivului erau pachete cu cuie, care în cazul exploziei ar fi 
devenit șrapnele. 

Nu au vrut să folosească un telefon mobil în apropierea 
seifului, de aceea, după ce au scos detonatoarele, Cari l-a lăsat 
pe Favorito în subsol și a plecat să îi anunţe pe ceilalţi că totul 
era în regulă, fluturând deasupra capului papagalul pe care îl 
ținea pe încheietura mâinii. 

După aceea, lucrurile s-au precipitat. 

Precum membrii unei echipe de pompieri, au trecut din mână 
în mână lingourile Good Delivery, lingourile de un kilogram, 
lingourile brute turnate ilegal în minele lInirida și sacii cu mici 
lingouri tola, o idee mai mari decât o brichetă Zippo. În 
furgonetă erau trei mașini de spălat rufe cu încărcare pe sus, 
ancorate bine cu ajutorul unor bare sudate într-un atelier din 
port. 

Gomez a venit în spatele lui Favorito și l-a ridicat cu tot cu 
scaun, cu trusa de scule și cu ce mai avea și l-a dus în susul 
scării. 

După câteva minute, pe o ploaie ușoară, furgoneta rula spre 
aeroport. Ajunși pe șoseaua* Julia Tuttle, au trecut prin dreptul 
unui convoi care se deplasa cu viteză în cealaltă direcţie, spre 
Miami Beach. 


% În original, causeway, drum construit pe un dig. 
VP - 167 


CAPITOLUL TREIZECI ȘI NOUĂ 


Două furgonete ale ICE, în fiecare aflându-se șase agenţi ICE, 
patru agenți FBI și agenţi operativi de la Miami-Dade, plus o 
unitate de artificieri cu robotul lor, au rulat pe șoseaua Julia 
Tuttle folosind sirenele până la jumătatea drumului, apoi o 
singură ambulanţă a cărei sirenă a fost pornită de acolo până la 
destinaţie. 

Agenţii SWAT din Miami Beach și o mașină de pompieri au 
sosit primii la casa Escobar din golf. Patrula Maritimă din Miami- 
Dade a trimis două bărci, fără lumini sau sirene. Luptătorii SWAT 
au pătruns în curte în același timp, din faţa și din spatele casei. 

Un elicopter al poliţiei se afla la mică înălțime deasupra 
clădirii, făcând să fluture indicatorul de vânt învechit de pe 
heliportul casei. 

Programat să evite complicațiile, robotul a cam refuzat să 
coboare scara îngustă, dar, cu puţină încurajare din partea 
operatorului, a coborât treptele până în camera de la subsol. 
Ţeava puștii de 18,5 mm cu care era dotat robotul era plină cu 
apă, pentru a întrerupe circuitul de declanșare a unei bombe. 
Pușca era prevăzută cu o capsă electrică în locul detonatorului. 

Imaginile captate de camera video montată pe robot au 
prezentat seiful deschis, cu rafturile de sus goale și pachete de 
câte un kilogram de Semtex pe raftul de jos. Oamenii echipei de 
artificieri s-au bucurat văzând pe ecranul unui laptop un colac 
de cablu de detonare, deconectat de la explozivi, așezat pe 
tăblia mesei pentru jocul de cărți, iar alături de cablu era un 
declanșator cu mercur, acum inofensiv. Acesta era un act de 
curtoazie pe care artificierii l-au apreciat. 

Magneţii puternici și sculele lui Favorito, unse cu ulei, erau 
așezate grămadă sub scară. 

În casă, în afară de manechine, monștri din ipsos și jucării, nu 
au găsit pe nimeni. 

Poliţiștii provenind de la diverse servicii forfoteau prin casă. 
Spaima a dispărut după ce explozivii au fost încărcaţi în 
camionul blindat, care a plecat de la casă. 


VP - 168 


Artificierii s-au strâns în jurul anticului scaun electric din 
camera de zi și s-au întrebat dacă putea fi folosit pentru a încălzi 
pizza. Așezat pe scaunul electric, sergentul lor a spus că ar fi 
putut fi folosit pentru a fierbe ceva la foc mic, dar nu pentru un 
sote, și tocmai de aceea nu mai era la Sing Sing. După ce 
explozivii fuseseră îndepărtați, totul li se părea amuzant. 

Cele două bărci ale Patrulei Maritime au blocat șoseaua 
Seventy-Ninth și șoseaua Julia Tuttle și au percheziționat toate 
ambarcaţiunile care au trecut pe acolo. 

Terry Robles a strâns armele aflate în casă, un AK și o pușcă 
de asalt AR-15, care erau în camera folosită de defunctul 
Umberto. Purtând mănuși, a desfăcut pușca și a extras 
declanșatorul, o piesă mică din aluminiu, ca o cutie, care 
permitea trecerea puștii pe foc automat. Le-a arătat piesa 
ofiţerilor de la Biroul Federal pentru Alcool, Tutun și Arme de Foc 
(ATF) care erau acolo. 

Un agent s-a uitat la componentă. A ridicat din sprâncene. 

— E făcută recent, a spus el. 

Toate componentele legale pentru puști AR-15 fuseseră 
produse înainte de anul 1986. Un asemenea dispozitiv costa 
cincisprezece mii de dolari, dacă găseai un chilipir și dacă aveai 
licenţă clasa trei. 

O asemenea piesă confecţionată ilegal costa până la două 
sute cincizeci de mii de dolari în amenzi și douăzeci de ani de 
petrecuți în penitenciarul federal Coleman, fără posibilitatea de 
eliberare condiționată. 

— Fă-mi o favoare, i-a spus Robles agentului ATF. Vezi dacă 
poţi examina piesa în laborator în regim de urgenţă. 

În camera lui Hans-Peter au găsit un dosar, și desene care 
puteau da fiori oricărui privitor. 

Două zile mai târziu, împreună cu agenți ATF, detectivul 
Robles s-a dus ca un civil oarecare la depozitul fără ferestre, 
care arăta ca un abator, de unde închiriau arme echipele lui Don 
Ernesto și Hans-Peter. 

Proprietarul i-a spus lui Robles că îl cheamă Bud. Numele lui 
adevărat, scris pe mandatul din buzunarul detectivului Robles, 
era David Vaughn Weber, WM 48, cu două arestări la activ, una 
pentru deținere de cocaină și una pentru conducere sub 
influenţa alcoolului. 


VP - 169 


Detectivul Robles și agenţii ATF îl găsiseră deoarece lăsase 
amprente pe componenta din pușca lui Umberto. 


VP - 170 


CAPITOLUL PATRUZECI 


La aeroport, furgoneta a tras aproape de avionul vechi și, cu 
un cărucior, echipa lui Don Ernesto a dus mașinile de spălat pe 
elevatorul de încărcare. Mașinile de spălat încărcate cu aur au 
dispărut în avion, reluându-și locul în șirul de mașini de spălat 
obișnuite care plecau spre America de Sud. 

Ploaie pe pistă. Reflexe ale cerului cenușiu presărat cu nori de 
ploaie. Un Boeing 707 vechi a rulat pe lângă ei, acoperind 
discuţiile. După ce a trecut, Don Ernesto a spus: 

— Cari, vino cu mine. Vino să lucrezi cu mine. Aici vei avea 
numai necazuri. 

— Îţi mulțumesc, Don Ernesto, dar aici e căminul meu acum. 

— Te sfătuiesc serios să vii. 

Cari a clătinat din cap. În ploaie, chipul ei arăta mai tânăr 
decât cei doi douăzeci cinci de ani pe care îi avea. 

Don Ernesto a dat din cap. 

— După ce vând aurul, o să auzi de mine din nou. Găsește un 
loc în care să păstrezi bani în numerar. Inchiriază o cutie de 
depozitare. După ce primești banii, îi depui treptat într-un cont, 
în sume mici, până când poţi investi într-o afacere prin care să îi 
rulezi. La vremea potrivită o să-ţi recomand un contabil. 

— Și mătușa mea? 

— O să mă îngrijesc de asta, îţi promit. 

Hans-Peter Schneider urmărea avionul de pe acostamentul 
șoselei de dincolo de gardul aeroportului. Avea telefonul în 
poală. Pe o bucată de hârtie avea numerele de telefon de la 
controlul traficului, de la secţia de poliţie aeroportuară Miami- 
Dade, de la Administraţia pentru Securitatea Transporturilor și 
de la ICE. 

Don Ernesto s-a grăbit să ajungă la toaletă. Formase un 
număr de telefon și vorbea în timp ce a intrat. Și-a amintit să se 
uite pe sub ușile cabinelor și nu a văzut picioare. 

A vorbit în timp ce stătea în faţa pisoarului. 

— Lucrează la Centrul pentru Păsări Marine de pe șoseaua 
Seventy-Ninth, a spus el. 


VP - 171 


Sirene în depărtare, poate vreun incendiu sau poate veneau 
după ei. Don Ernesto a alergat spre avion și a urcat la bord. 

După ce ușa toaletei s-a închis cu zgomot, Benito, aflat pe 
scaunul de toaletă, a coborât. 

e 

Aflat în mașina lui de teren, Hans-Peter a închis telefonul, l-a 
băgat într-un buzunar și a mototolit foaia de hârtie pe care avea 
lista cu numere. A urmărit piloții dând roată în jurul aparatului 
DC-6A, apoi a plecat de acolo. 

Avionul a rulat și a tot rulat pe pistă, iar cele patru elice s-au 
agăţat de aer și curentul stârnit de ele a culcat la pământ iarba 
de pe marginea pistei. Încărcat până la refuz cu mașini de spălat 
haine plus câteva de spălat vase - doar trei fiind mai grele 
aparatul a reușit să urce pe cer, descriind o curbă lungă și ieșind 
din trafic, apoi s-a îndreptat pe deasupra oceanului spre Haiti. 

Don Ernesto a închis ochii și s-a gândit la Candy și la 
frumoasele vremuri apuse, apoi la vremurile bune care veneau. 
Indrumat de membrii echipajului, Gomez s-a așezat în spatele 
avionului și a citit anunţurile de masaje din New Times. 

Cele două nume pe care le cunoștea Diego Riva erau ale lui 
Don Ernesto și Isidro Gomez. 

S-au emis mandatele de arestare, după cum prevedea legea, 
dar bătrânul avion gemea deja peste strâmtoarea Florida, 
îndepărtându-se fără nicio opreliște. 


VP - 172 


CAPITOLUL PATRUZECI ȘI UNU 


Au trecut două săptămâni și nimeni nu a primit nicio știre de 
la Don Ernesto. 

Marco a cumpărat o cartelă de telefon și, folosind un telefon 
ce urma să fie aruncat, a telefonat la Academia de Dans a lui 
Alfredo. | s-a spus că acolo nu lucra nimeni pe nume Don 
Ernesto, ori era vorba de Ernest? 

e 

O dimineaţă plăcută în Miami Beach, în parcul Greynolds, aflat 
alături de lac. Perechi vâsleau pe apa liniștită în bărci închiriate. 
Sub copaci erau amatori de picnic, care întindeau feţe de masă, 
iar cineva cânta ceva la acordeon. Dinspre grătare, fumul 
albăstrui era purtat spre ocean. 

Cari Mora s-a uitat la ceas și s-a așezat pe marginea docului. 
Purta o pălărie din pai pentru grădinărit, care avea o panglică 
albă. 

Un schif cu botul plat s-a apropiat de doc. 

Favorito vâslea la pupa, având scaunul cu rotile pliat în faţa 
lui, pe fundul ambarcaţiunii. Cari nu îl mai văzuse din ziua în 
care deschiseseră seiful. Vorbiseră o dată la telefon vreme de 
cincisprezece secunde. 

La prova schifului se afla Illiana Spraggs, vâslind și ea, cu un 
picior într-o orteză. Amândoi purtau veste de salvare. Faţa 
llianei era deja puţin înroșită din cauza soarelui. 

Favorito i-a zâmbit lui Cari. 

— Bună, a spus el. Tic-tac. Ea e lliana. 

Illiana Spraggs nu a vrut să se uite spre Cari și nu i-a răspuns 
la salut. 

— Cari, nimeni n-a mai auzit de prietenul nostru din sud, a 
spus Favorito. S-ar putea să nu mai avem nicio veste de la el. A 
plecat cu totul, așa cred. Apoi, Favorito i-a întins un coș pentru 
picnic. Uită-te sub sandvișuri, a spus el. 

Cari a dat mâncarea deoparte și a văzut sclipirea gălbuie de 
dedesubt. 

A privit în jur. Cei mai apropiaţi oameni ieșiţi la picnic stăteau 
sub copaci. A scotocit în coș. Într-un săculeț larg din pânză se 


VP - 173 


aflau nouă lingouri tola mici, inscripţionate ca având fiecare câte 
106 grame. 

— Optsprezece dintr-astea au căzut în trusa mea de scule, a 
spus Favorito. Nouă pentru tine, nouă pentru noi. A continuat să 
vorbească, adresându-se atât llianei, cât și lui Cari. 

— Cari, dacă n-ai fi fost tu, dacă n-ai fi coborât în subsol, 
acum aș fi fost carne de hamburgeri. Am mai avut parte de 
explozii. Cele nouă lingouri valorează în jur de patruzeci și patru 
de mii de dolari. Sunt marcate de Credit Suisse și nu sunt 
numerotate. Cu vremea, va fi ușor să le vinzi. Fă-o încet, și bagă 
banii puţin câte puţin în ceea ce faci. Fă depuneri mai mici de 
cinci mii de dolari. Și să-ţi plătești impozitele. 

— Îți mulțumesc, Favorito, a spus Cari. A luat punga cu tola și 
a pus coșul de picnic în barcă, deasupra scaunului cu rotile. 
Cineva are parte de prea mult soare, a adăugat ea. 

l-a oferit llianei pălăria ei de grădină. Iliana nu a făcut niciun 
gest pentru a o lua. 

Cari a privit-o în faţă pe Iliana, care era încruntată. 

— Rămâi alături de Favorito. E băiat bun. 

Apoi a așezat pălăria în barcă, peste coș. 

Cei doi s-au îndepărtat vâslind. Cari a pus micile lingouri în 
geantă, alături de manuale și de un pachet de îngrășământ 
Vigoro, pentru pomi fructiferi. 

Când au ajuns destul de departe pentru a fi auzită, fără să își 
miște prea mult buzele, Iliana a spus: 

— E al naibii de atrăgătoare. 

— Da, așa e. Dar și tu ești atrăgătoare, a spus Favorito. 

După un moment, lliana și-a pus pălăria pe cap și a făcut un 
semn de salut cu mâna spre Cari. E posibil ca Iliana să fi zâmbit. 

Cari a luat autobuzul ca să lucreze puţin la casa de pe strada 
Snake Canal, ce avea să fie curând a ei. 


VP - 174 


CAPITOLUL PATRUZECI ȘI DOI 


O zi caldă în preajma Crăciunului. Arbuștii de frangipani își 
lepădau frunzele pentru a înfrunta iarna, care aducea 
temperaturi în jur de 24*C. Frunzele mari erau împinse de vânt 
spre picioarele lui Cari, care mergea de la staţia de autobuz spre 
casa ei din apropiere de canalul Snake Creek. 

Avea două sacoșe din pânză. In una dintre ele avea o plantă 
de Justicia înflorită, de culoare roz intens, iar manualele erau în 
cealaltă, alături de un exemplar din Span Tables for Joists and 
Rafters*, editată de Consiliul American al Pădurilor. 

Niște copii din vecini, în vârstă de aproape opt ani, creau o 
scenă a Nașterii Domnului în curtea din faţă a casei lor. 

Aveau figurina Mariei și a lui losif, precum și a copilului lisus în 
iesle, împreună cu animalele care trăiau în staul: o capră, un 
măgar, o oaie și trei țestoase. Un cort portabil fusese instalat pe 
pământ, în mijlocul scenei. Două fetițe și un băiat legau sfori 
deasupra stâlpului principal și le întindeau ca frânghii ale 
cortului pentru a alcătui un pom de Crăciun colorat, deasupra 
scenei cu ieslea. 

Mama lor îi urmărea de pe verandă. Avea în grijă 
transformatorul pentru voltaj mic, iar cablul acestuia era 
încolăcit sub scaunul ei. 

Cari i-a zâmbit femeii de pe verandă. 

— Frumoasă nacimiento!%, le-a spus ea copiilor. 

— Vă mulțumim, a spus fata cea mai mare. Doar la Kmart se 
poate găsi o nacimiento de plăstico rezistentă la ploaie. Cele din 
ipsos se topesc. 

— Văd că aveți țestoase în staulul în care sunt Iosif, Maria și 
copilul lisus. 

— Păi, cei de la Kmart nu mai aveau înţelepţi sau crai de la 
răsărit, și noi deja aveam ţestoasele. Sunt din lemn, dar le-am 
dat cu lac Future pentru cazul că va ploua peste ele. 

— Deci, ţestoasele sunt... 


%9 Tabele privind distanţa între stâlpi și căpriori. 
100 Nașterea Domnului (lb. sp.). 
VP - 175 


— Claro, sunt cele trei țestoase înțelepte, a spus băieţelul. 
Dacă găsim niște magi, atunci ţestoasele vor rămâne niște 
țestoase obișnuite care trăiesc tot în staul. Prieteni cu măgarul 
și cu oaia. 

— O să le dichisim ca să arate ca acelea din Snake Creek, a 
spus fata. 

— Grozavă nacimiento, a spus Cari. Vă mulţumesc pentru că 
mi-aţi arătat scena. 

— N-aveţi de ce. Veniţi să o vedeţi luminată când mama bagă 
aparatul în priză. Feliz Navidad!!® 

În timp ce se apropia de casa ei, acoperită cu o prelată, Cari a 
auzit fluierături. Acestea au început ca un ţiuit sau două, și au 
crescut în intensitate și au devenit mai precipitate, până când 
au început să semene cu sunete scoase de două calliope? mici 
cu aburi. Și-a dat seama că Silbo și Gomero discutau prin 
fluierături. 

A bănuit că discuţia lor se referea la un bărbat care stătea pe 
treptele din faţa casei ei. 

Cari a trecut sacoșa cu planta grea, în ghiveci, în mâna 
dreaptă. Acum atârna liber alături de ea. 

Când a văzut-o apropiindu-se, bărbatul s-a ridicat. 

Cari s-a oprit în colțul grădinii ei și a verificat o plantă care 
dădea să se usuce. 

A observat că vizitatorul ei avea o umilătură în partea dreaptă 
a centurii - patul pistolului împungea prin haină. In loc să 
meargă pe alee, s-a apropiat prin iarbă, ca bărbatul să aibă 
soarele în ochi. 

— Domnișoara Mora, sunt detectiv Terry Robles, de la 
Departamentul de Poliţie Miami-Dade. 

Din politeţe, i-a arătat actul de identitate, nu insigna. 

Ea nu s-a apropiat îndeajuns pentru a putea citi ceea ce scria 
pe document. S-a întrebat dacă avea la brâu cătușe de tipul 
șoriceilor din plastic. 

Terry și-a dat seama că figura lui Cari corespundea cu cea 
desenată pe foile pe care le avea într-o mapă, sub braţ. 
Desenele i se păreau acum niște lucruri mizere și rușinoase, nu 
probe; le simţea lipite de corpul lui, fierbinţi și îngrozitoare. 


101 Crăciun fericit! (Ib. sp.). 
102 Un fel de flașnetă care produce sunete cu ajutorul unor fluiere, în care original se 
suflau aburi, apoi aer comprimat. 

VP - 176 


Cari nu îl voia pe Terry Robles în casa ei, în care își aranja 
cele trei piese de mobilier de câteva ori pe săptămână. Omul 
era poliţist, ca și cei de la ICE. Nu îl voia nicidecum înăuntru. 

De aceea, l-a invitat să se așeze la o masă din grădină, nu în 
casă. 

Aflat pe veranda din spate, papagalul, o femelă, îi răspundea 
doamnei Silbo Gomero, care fluiera de la casa vecină. Pasărea 
șuiera și țipa în engleză și spaniolă. 

— Înţelegi limbajul fluierat? a întrebat-o Robles. 

— Nu. Vecinele mele economisesc minutele vorbite la telefon 
în felul acesta. Și nu sunt interceptate niciodată. Te rog să scuzi 
limbajul păsării, pentru că întotdeauna trage cu urechea și 
intervine în conversații - dacă îţi spune ceva, nu e nimic 
personal. 

— Domnișoară Mora, la casa în care ai lucrat s-au întâmplat 
multe lucruri. Cunoști vreun om care a stat acolo? 

— Am fost cu ei doar două zile, a spus Cari. 

— Cine te-a angajat pentru acele două zile? 

— Au spus că sunt de la o companie care făcea filme, exista și 
un nume pe aprobare. Mulţi oameni au făcut filme acolo în 
ultimii doi ani, reclame TV, folosind recuzita din casă. 

— Ai cunoscut pe vreunul din echipa asta? 

— Șeful lor era un bărbat căruia i se adresau cu Hans-Peter. 

— Ştii ce au găsit în casă? 

— Nu. Nu mi-au plăcut oamenii aceia, de aceea am plecat de 
acolo a doua zi. 

— De ce? 

— Erau foști infractori. Nu mi-a plăcut felul în care se purtau. 

— Ai făcut plângere undeva? 

— Mi-am prezentat plângerea faţă de ei înainte de a pleca. 

Robles a dat aprobator din cap. 

— Unii dintre ei au murit, iar alţii sunt daţi dispăruți. 

Nu a văzut nicio reacție la Cari. 

— Am aflat că studiezi. 

— La Miami Dade. Abia am început. 

— Ce vrei să faci? 

— Vreau să devin medic veterinar. Urmez un curs pregătitor. 

— Recent, ai primit Statutul Protecţie Temporară, și ţi s-a 
prelungit dreptul de muncă. Felicitări pentru asta. 

— Mulţumesc. 


VP - 177 


Apoi, Cari a înţeles încotro mergea discuţia. 

— Eşti pe cale de a obţine cetăţenia. Ai o diplomă pentru 
îngrijire la domiciliu, ai îngrijit bătrâni, ai făcut curăţenie în case. 
Oamenii aceia au luat mult aur din casa în care ai lucrat. 
Domnișoară Mora, ai primit ceva din el? 

— Aur? Abia dacă am scos bani pentru cumpărături de la ei, și 
nici aceia prea multi. 

În pod, în cuibul de oposum, existau trei lingouri tola. 

— Anul trecut ai prezentat o declaraţie de venit modest către 
Fisc, dar recent ai putut cumpăra casa asta. 

— E mai mult a băncii. De fapt, e a cumnatului verișoarei 
mele din Quito. Eu doar mă ocup de ea. O repar. 

Acel lucru era adevărat, măcar pe hârtie. li putea demonstra 
asta acelui nemernic. 

În grădina din spatele casei ei, privind faţa lui Robles și ochii 
negri, ca ai ei, Cari a simţit cum se înfurie. 

Nu credea că necazul va apărea aici. Nu credea că va apărea 
în grădina ei, în casa ei, construită pe o lespede din beton, sub 
care niciun copil nu putea păţi ceva. 

Faţa lui Robles i s-a părut mai clară decât grădina din jurul ei. 
Câmpul ei vizual era limpede în centru, așa cum se întâmplase 
când îl văzuse pe comanaante în Columbia, când acesta trăgea 
spre copilul de sub casă. 

A ridicat ochii spre arborele de mango, i-a ascultat răsuflarea 
în vânt și a inspirat adânc, apoi a făcut asta încă o dată. 

O albină, dornică să mai culeagă ceva polen pentru iarnă, a 
venit la planta din sacoșa ei și a pătruns pe rând în florile ei. 
Cari și-a amintit scurt de bătrânul naturalist pe care îl îngrijise în 
Columbia, așa cum stătea cu ochelarii pliaţi în buzunar și având 
pălăria cu plasă peste cap. 

Furia ei faţă de Robles era iraţională, și știa asta. 

Cari s-a ridicat în picioare. 

— Detectiv Robles, vreau să-ţi ofer un pahar cu ceai rece și să 
te rog să-mi spui ce treabă ai cu mine. 

Pe când era pușcaș marin, Terry Robles fusese vreme de șase 
săptămâni incredibile campion la box al Flotei din Pacific la 
categoria semigrea; a văzut pe faţa lui Cari ceva ce a 
recunoscut. 

Bine. În regulă. Momentul adevărului. 


VP - 178 


— În regulă, a spus el, după ce a auzit același lucru răsunând 
de zece ori în mintea lui. Ai idee ce a intenţionat să facă Hans- 
Peter Schneider cu tine? 

— Nu. 

— Hans-Peter Schneider pune la dispoziţie femei pentru 
minerii din minele ilegale din Columbia și Peru. Multe dintre ele 
se otrăvesc cu mercur, pentru că minele poluează apa. Asta 
face ca organele lor să fie greu de vândut atunci când mor. Se 
ocupă de vânzarea de organe care nu sunt afectate de mercur. 
Le culege de prin moteluri. Vinde femei mutilate unor cluburi 
specializate din diferite părţi ale lumii. Aduce modificări 
femeilor, așa cum i se cere. Ce vreau să spun? Dacă nu te 
prinde pe tine, va face altă femeie să sufere. 

Nicio reacție vizibilă din partea lui Cari. 

— Am aici niște schiţe de proiect în ce te privește. Repet, îmi 
cer scuze pentru asta, dar trebuie să vorbim serios. 

Robles i-a pus în faţă un teanc de desene, toate cu faţa în jos. 

Cari le-a întors unul după altul. Din punct de vedere artistic, 
erau desene foarte bune. În primul, era înfățișată cu un singur 
membru - un braţ, o mână, cu care să ofere plăceri stăpânilor ei 
- și avea pe corp un tatuaj cu portretul Mamei Gnis. Nu exista 
nicio urmă a celorlalte membre ale ei. Era ca un buștean, fără 
nicio creangă. O mică notație din colț spunea: „Boston Butt”. 

Desenele erau din ce în ce mai deviante. S-a uitat la toate, le- 
a așezat la loc în teanc, apoi le-a împins peste masă spre 
Robles. 

— Ne-ai putea ajuta să-l prindem pe Hans-Peter, a spus el. 

— Cum? 

— E obsedat de tine. Vreau să-l prind, și Interpolul la fel. 
Trebuie să-i aruncăm pe el și pe clienţii lui bogaţi în închisoare 
sau în vreun azil, acolo unde le este locul. Vreau ca Hans-Peter 
să înceteze să mai sfârtece femei pentru asemenea oameni. ÎI 
poţi atrage. 

— Ştii unde este acum Hans-Peter Schneider? 

— Cărţile lui de credit au fost folosite în Bogota, Columbia și în 
Barranquilla în ultimele două zile, iar de pe telefonul lui s-au 
făcut câteva apeluri din Bogota. Dar se va întoarce. Dacă nu, 
trebuie să acţionăm și să călătorim cu cei de la Interpol. Un 
informator i-a identificat pe câţiva dintre clienţii lui. Unul dintre 
ei are o vilă în Sardinia. Iți pot motiva absenţele de la școală și 


VP - 179 


de la slujbă. Vrei să faci asta? Mergi alături de mine ca să îl 
prindem? 

— Da. 

— După aceea, vreau să îi bag în închisoare pe oamenii care 
au închiriat armele, a spus Robles. 

Robles efectuase arestări în cazul închirierilor de arme, dar 
voia să demonstreze în faţa juriului că ajunseseră în mâinile 
unor răufăcători. 

— Una dintre acele arme a tras în soţia mea, a spus el. Și m-a 
nimerit și pe mine, mi-a ciuruit casa, care arată foarte mult ca 
asta. Vreau să am o casă la fel de mult cum vrei și tu - adică 
așa cum arată casa cumnatului fratelui tău. Hans-Peter 
Schneider a avut arme pe care le-ai putut vedea? 

— Da. 

— Ce-ai văzut? Le-ai putea descrie? 

— Să descriu armele? 

— Am citit cererea de prelungire a statutului tău. Îţi cunosc 
trecutul. Ai putea afirma cu certitudine că nu erau arme de 
recuzită? 

— Au avut două AK-uri cu foc selectiv, cu amortizoare, și două 
puști de asalt AR-15, una dintre ele cu patul rabatabil. Aveau 
încărcătoare tip banană cu treizeci de cartușe pentru fiecare 
dintre ele, și unul tip tobiţă pentru una dintre puștile AK. Hans- 
Peter Schneider, individul cel înalt, avea un Glock de 9 milimetri 
într-un toc gen Jackass, prins la spate. Vrei lămâie? 

— Nu beau ceai, domnişoară Mora. Nu-ţi pot asigura o echipă 
de securitate douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru aici, 
dar îţi pot oferi un program de protecţie a martorilor, un loc în 
care ai putea locui, și unde nu te poate găsi nimeni. Ai putea 
rămâne acolo până când... 

— Nu. Aici locuiesc. 

— Vrei să-mi faci un serviciu și să vezi câteva case 
conspirative? 

— Nu, domnule detectiv, le-am văzut pe cele de la Krome. 

— Ai asupra ta un telefon mobil pe care să te pot contacta 
oricând? 

— Da. 

— O să le cer celor de la Departamentul de Poliţie Miami 
Beach Nord să treacă mai des pe aici. 

— În regulă. 


VP - 180 


Detectivului Terry Robles i s-a părut că domnișoara Cari era o 
prezență foarte plăcută în acea după-amiază aurie, chiar dacă 
ea nu îl agrea defel. Fusese singur multă vreme. S-a gândit la 
soţia lui, aflată la Palmyra, având raze de soare în păr. Trebuia 
să plece. 

— Există un BOLO în privinţa lui Hans-Peter, a spus el. Imediat 
ce îl vedem, îţi voi telefona. Să stai cu ușa încuiată, a adăugat 
el. 

— Crăciun fericit, domnule detectiv Robles. 

— Feliz navidad, a spus el. 

Ei, poate că nu mă urăște - deși asta nu are nicio importanță 
în meseria mea, a gândit Terry Robles în timp ce se îndrepta 
spre mașina lui. 


VP - 181 


CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI 


În acele momente, Hans-Peter Schneider avea tot ce îi 
trebuia: primise jumătate din suma de două sute de mii de 
dolari pe care avea să o primească după ce o preda pe Cari 
domnului Gnis și se ocupa de modificarea ei. Avea la dispoziţie 
sediul din Miami, care nu era înregistrat pe numele lui, plus 
ambarcaţiunea, înregistrată pe numele unei companii din 
Delaware. 

Și o avea pe Paloma, în Columbia, care se ocupa de cărțile lui 
de credit și de telefon. 

Primise un bilet de la Karen Keefe, artista în tatuaje încă în 
detenţie, care era de acord să meargă în Mauritania după 
executarea sentinţei pentru a o decora pe Cari - Hans-Peter îi 
trimisese artistei un desen cu figura Mamei Gnis cu ajutorul 
căruia să poată exersa. 

S-a echipat cu o pușcă de injectare JM Standard CO; care 
trăgea cu săgeți ce conţineau suficientă azaperonă!% ca să 
imobilizeze un mamifer de 62 de kilograme. lar la spate, sub 
betelia pantalonilor, avea un pistol calibrul 9 mm. 

Hans-Peter descoperise că era mai ușor să deplaseze o 
persoană legată dacă aceasta era într-un sac pentru cadavre cu 
aerisire și cu mânere. In general, astfel de saci sunt etanși, 
pentru a reține mirosurile și fluidele, iar ocupantul, dacă nu este 
deja mort, se va sufoca. Sacul din trusa lui Hans-Peter era bine 
aerisit și era căptușit cu pânză. 

Avea la el coliere din plastic foarte rezistente, cloroform și 
dischete demachiante. Pe vas avea suplimente alimentare 
pentru gavaj și bisturie din obsidian pentru cazul în care cineva 
dorea să o lucreze pe Cari pe masa din bucătărie de pe vasul 
domnului Gnis, în timp ce acesta se deplasa spre Mauritania. 

Spre sfârșitul după-amiezii, Hans-Peter a făcut ordine în 
camerele lui și a turnat-o pe Karla la toaletă. 

Folosind acte false, închiriase o mini-furgonetă și scosese 
scaunul din mijloc ca să aibă loc pe podea pentru Cari. Apoi a 


193 Medicament folosit ca tranchilizant în medicina veterinară. 
VP - 182 


extras siguranţa pentru luminile din cabina mașinii ca să poată 
ține deschisă portiera pe întuneric. 
e 

Cobora noaptea. Stolurile de grauri s-au aşezat pe gardul viu 
din jurul Centrului pentru Păsări Marine Pelican Harbor. Două 
familii de papagali, într-o ceartă dinaintea culcării, acopereau 
muzica răzbătând dinspre ambarcațiunile din portul de 
agrement. Pe deasupra apei pluteau mirosuri de mâncare la 
grătar și un firicel de fum albăstrui. 

În parcarea de lângă centrul Pelican Harbor, Benito o aştepta 
pe Cari în camioneta lui veche ca să o ducă la casa verișoarei ei, 
unde avea să doarmă. Instalaţia de aer condiționat a camionetei 
nu mai funcționa de ani buni, de aceea Benito coborâse 
geamurile și se arăta recunoscător pentru orice adiere ce venea 
dinspre golf. 

Terenul era plin de copaci mai întunecați decât crepusculul. 

Cari a terminat ce avea de făcut în sala de tratamente, a 
sterilizat instrumentele și a dus bufniței un şobolan dezghețat. 

A închis ochii și a simțit curentul de aer mângâindu-i fața când 
bufnița a coborât ca să înșface hrana. 

Benito nu voia să fumeze când Cari era în cabină, de aceea și- 
a rulat o ţigară pe care să o fumeze înainte de sosirea ei. Pe 
întuneric, a pipăit cu degetele lui butucănoase pachetul cu tutun 
marca Bugler. A luat tutun, a rulat hârtia, a lins-o și a răsucit 
capătul ţigării. Apoi a aprins un chibrit. 

Flacăra acestuia a luminat în portocaliu cabina camionetei, și 
săgeata l-a lovit într-o parte a gâtului. A prins-o cu mâna ca să o 
extragă, iar ţigara i-a căzut în poală într-o jerbă de scântei. A 
dus mâna sub salopetă ca să își scoată pistolul, a prins patul 
armei între degete, timp în care a avut impresia că volanul se 
umflă și se mișcă. A pus mâna pe mânerul de deschidere a ușii, 
dar a fost lovit de a doua săgeată în gât, iar întunericul a 
coborât cu repeziciune. 

În timp ce reîncărca pușca, în mintea lui Hans-Peter s-a 
petrecut un conflict. Ar fi vrut tare mult să îl dizolve pe Benito 
de viu în faţa lui Cari, pentru a-i da un exemplu - AR FI 
AMUZANT SAU NU? 

însă îl presa timpul. Trebuia să urmeze iahtul mare al 
domnului Gnis și să iasă în larg prin canalul Government Cut 
pentru a o preda pe Cari în afara apelor teritoriale ale Statelor 


VP - 183 


Unite. Era preferabil să îi taie beregata lui Benito când se 
stingea și ultima lumină de la centrul pentru păsări marine. 
Hans-Peter a desfăcut șișul. A dat să traverseze parcarea spre 
camioneta lui Benito, moment în care s-a stins ultima lumină din 
centru și a auzit zgomotul făcut de închiderea ușii și clinchetul 
cheilor. Trebuia să-l lase pe Benito. 

Cari venea. 

În timp ce se apropia de camionetă, ea fredona o melodie a 
Shakirei din filmul Mi Verdad. Benito era la volan, prăbușit, 
având bărbia în piept. Cari avea o cola cu tamarind pentru el. 
Benito insista să o ducă acasă, și deseori dormea când ea ieșea 
din staţie. 

— Hola, mi señor. 

A văzut săgeata înfiptă în gâtul lui Benito în aceeași clipă în 
care a auzit în spatele ei un pocnet ca acela produs de ruperea 
unei crengi de palmier și a simţit o arsură într-o fesă. S-a 
aplecat pe geamul camionetei și a apucat pistolul lui Benito, s-a 
rasucit, a ridicat arma, dar asfaltul s-a năpustit spre ea și a lovit- 
o, după care a avut senzaţia că asfaltul o înfășoară și o sufocă, 
și a coborât întunericul. 

e 

Întuneric. Miros de motorină, sudoare și pantofi. O pulsație, o 
vibrație în podeaua metalică, mai rapidă decât pulsul uman, un 
bâzâit. 

Demaroarele au scheunat. Două motoare diesel care porneau, 
un ralanti brutal, apoi ambarcațiunea a început să se deplaseze. 
Motoarele au ajuns să scoată un uruit gros, vibraţiile secundare 
producându-se când desincronizat, când sincronizat. Bruum 
bruum. 

Cari a întredeschis ochii și a văzut puntea metalică. A deschis 
ochii mai mult. 

Era singură într-o cabină din prova bărcii și zăcea pe podea. 
Deasupra ei, în mijlocul tavanului era ceva ca o gură de magazie 
din plexiglas transparent, atât gură de magazie, cât și 
luminator. Prin plexiglas a pătruns puţină lumină, iar sunetul s-a 
schimbat puţin când, prin întuneric, ambarcaţiunea a trecut prin 
dreptul unui hangar pentru ambarcaţiuni. 

În luminator a apărut o faţă, cineva aflat pe punte care se uita 
la ea. Hans-Peter Schneider. Purta cercelul lui Antonio, crucea 
gotică. 


VP - 184 


Cari a închis ochii, a așteptat un moment și apoi i-a deschis 
din nou. Deasupra ei era o cușetă. O unghie smulsă și 
însângerată, nu a ei, se prinsese în locul în care scara se prindea 
de tăblia de dormit. Așa cum stătea strivită de podeaua 
metalică, o dureau braţele și un umăr. Incheieturile îi erau 
prinse cu șoricei din plastic la spate, la fel și gleznele. Și-a văzut 
gleznele. Erau legate cu patru coliere rezistente. 

Nu avea habar de câtă vreme se afla pe barcă. Nu se deplasa 
cu viteză prea mare. A auzit apa fâșâind de-a lungul corpului 
bărcii. Cu cât mai repede evadezi după ce ai fost capturat cu 
atât mai multe șanse de supraviețuire ai, așa fusese instruită. 

Pe puntea ambarcaţiunii lungi de culoare neagră, avându-l pe 
Mateo la timonă, Hans-Peter i-a telefonat domnului Imran, care 
era la bordul iahtului lung de șaizeci de metri. Ambarcațiunea 
ancora pentru întâlnirea pe mare. 

— Sunt pe drum, a spus Hans-Peter. 

A auzit pe cineva ţipând aproape de domnul Imran. 

— Pregătesc o baie, a spus acesta. 

— Bună idee, a spus Hans-Peter. Probabil că se va scăpa pe 
ea. 

Cei doi au schimbat chicoteli ca între colegi. 

În cabina din prova, Cari și-a mișcat cu grijă tot ce putea fi 
mișcat. Nu credea că suferise vreo fractură, însă pe fruntea 
lipicioasă avea o umflătură. 

Zăcând pe o parte, și-a încălzit mușchii, mișcându-se atât cât 
îi îngăduiau legăturile. 

Veghind luminatorul de deasupra capului, s-a rostogolit, 
ajungând în șezut, rezemându-se cu spatele de cușetă. A trebuit 
să se întindă, făcând cinci încercări până a reușit să își ridice 
încheieturile mâinilor pe sub fese și să le aducă înapoia 
genunchilor. Și-a tras apoi genunchii până la piept și, cu efort 
maxim, și-a trecut încheieturile mâinilor pe sub labele 
picioarelor. Acum avea mâinile în faţă. A văzut că cele patru 
coliere din plastic erau la fel ca și cele care îi legau gleznele. Tot 
mari și acelea. Capetele lor libere ieșeau mult în afară față de 
încheieturile mâinilor. 

Copiii legați în apă. Capetele colierelor ieșeau mult în afară 
față de încheieturile lor. Și-au lipit capetele. Și... Bum! 

Amintindu-și asta, a simţit trecând prin ea un val fierbinte, iar 
o parte din acel val era energie. 


VP-185 


Cum scapi din strânsoarea colierelor din plastic? Foarte greu. 
Ai putea rupe unul sau două care sunt normale aplicând forță 
printr-o împingere din coapse, dar acelea erau foarte rezistente, 
și erau patru. Trebuia să le roadă sau să le taie. Nu putea ajunge 
la legăturile de la încheieturile mâinilor, dar le-ar fi putut tăia pe 
cele de la glezne dacă ar fi avut ceva potrivit pentru asta. 
Crucea cu Sfântul Petru, care avea un mic pumnal în ea, 
dispăruse de la gâtul ei. S-a uitat cercetător spre podea, 
dorindu-și să vadă orice unealtă, un ac de păr, orice. 

S-a zvârcolit ca să caute din ochi spre capătul cabinei, în 
speranţa că va găsi un ac de păr pe podea. Nimic. O toaletă, o 
oglindă, un raft și un duș. Un cântar de baie. S-a uitat sub 
cușetă, a pipăit toată podeaua. Nimic altceva decât o pereche 
de ghete de punte. Ce avea asupra ei care să fie metalic și să 
poată fi folosit ca unealtă de tăiat? Pumnalul ei minuscul 
dispăruse. Buzunarele blugilor ei erau întoarse pe dos. Fusese 
percheziţionată la sânge. A simţit o arsură pe pielea unui sân. 
Arș. Ceea ce e plat și metalic este CAPATUL CURSORULUI DE LA 
FERMOARUL BLUGILOR MEI. 

Cari și-a tras fermoarul blugilor. l-a fost greu să își tragă 
pantalonii în josul picioarelor, târând partea de sus în jos peste 
picioarele îndoite și având încheieturile mâinilor legate. 

Preţ de un moment, a încercat să vâre capătul fermoarului în 
zimţii de blocare de la încheieturi, dar nu putea controla capătul 
fără să își folosească degetele. Acesta se legăna într-o parte și 
în alta. A încercat să facă ceva în privința gleznelor. Două 
coliere erau închise în față. S-a străduit să vâre capătul metalic 
în închizătoarea colierului de deasupra. Nu. Nu. Limba capătului 
aluneca mereu. Nu. Nu. Nu. A, da. Dinţii unuia au cedat, iar 
bucata suplimentară de plastic a alunecat prin sistemul de 
blocare și s-a desprins. A împins banda colierului sub cușetă ca 
să nu fie văzută de deasupra. 

Și-a masat adâncitura roșiatică din piele și a început să 
acţioneze asupra următoarei legături. Era îndărătnică, și a fost 
nevoie să facă douăsprezece încercări până să reușească. 
Celelalte două erau închise înapoia labelor picioarelor, și a 
trebuit să lucreze totul doar pe pipăite. A avut nevoie de zece 
minute, timp în care ambarcaţiunea înainta. Ultimul colier era 
prins destul de larg, astfel că a putut să îl deplaseze spre partea 
din faţă a piciorului și a reușit să îl scoată după trei încercări. 


VP - 186 


Dar încă era legată de încheieturile mâinilor. Nu putea 
manevra capătul fără ajutorul degetelor. Acesta doar cădea pe 
legătura cu dinți. 

Așezată pe podea, și-a rezemat capul pe marginea cușetei. A 
auzit sunete de pași pe scara tambuchiului. 

Putea lupta dacă avea picioarele libere, chiar dacă avea 
mâinile legate. Să își ascundă picioarele sub cușetă, să facă pe 
moarta și să câștige timp? Nu, trebuia să lupte. 

A luat cântarul din cada dușului. 

S-a ridicat în picioare cu grijă, ţinând cântarul deasupra 
capului cu mâinile încă legate. Ușa cabinei s-a deschis și l-a lovit 
pe Mateo în boașe atât de puternic, încât el a făcut un salt. O 
altă lovitură în plexul solar l-a împiedicat să strige, astfel că el s- 
a ghemuit, după care ea l-a lovit cu cântarul în ceafă cu toată 
puterea. Mateo s-a prăbușit cu fața în jos pe podeaua metalică, 
iar Cari a întors cântarul și l-a izbit cu marginea în cap de două 
ori. Când a lovit a doua oară, bufnetul a sunat mai slab. Dinspre 
el s-a înălțat un puternic damf de urină, iar sub trupul lui s-a 
format o baltă care s-a extins. 

Se auziseră doar câteva bufnituri și gemete, care nu 
răsunaseră mai puternic decât zgomotul motorului și micile 
izbituri ale valurilor de bordul bărcii. Probabil că Hans-Peter, 
aflat la timonă, nu le auzise. Dar peste câteva minute își va da 
seama de dispariţia lui Mateo. 

Mâinile, mâinile, nu putea înota fără mâini decât dacă ar fi 
avut o plută sau o vestă de salvare. L-a percheziţionat pe Mateo, 
sperând să găsească un briceag sau o armă. Hans-Peter era 
prea inteligent ca să trimită un temnicer cu o armă asupra lui. 
Nimic de folos în buzunarele lui în afară de câteva pastile de 
gumă de mestecat Chiclets. 

Cum altfel să desfacă un colier? Dacă avea mâinile legate, nu 
putea înota prea departe. Respirând adânc de câteva ori, a 
simţit mirosurile de pe ambarcaţiune. Mirosuri de cearșafuri 
murdare și sânge. Mirosul de urină eliminată de bărbatul mort 
de lângă ea. Mirosuri de picioare emanate de ghetele de punte 
care aveau ȘIRETURI DIN PIELE CARE PUTEAU FI FOLOSITE CA 
FERĂSTRĂU. 

Cât timp mai avea la dispoziţie? Nu prea mult. 

Hans-Peter a răcnit spre scara de tambuchi. 


VP - 187 


— Mateo, verifică-i legăturile și întoarce-te. Dacă o violezi, te 
ucid, Mateo. Noi vindem carne proaspătă. 

Cari a luat ghetele de punte și, cu degetele și dinţii, a scos 
șireturile din piele. A legat șireturile ca să facă un fir lung. A 
trecut firul pe sub legăturile de la încheieturi și a legat capetele 
libere. 

Și-a vârât labele picioarelor prin buclele ca niște scări de șa și 
a început să dea din picioare ca și cum ar fi mers pe bicicletă, 
iar șiretul din piele a început să sfârâie peste colierul din plastic 
de pe brațe, făcând să se ridice un fum slab din șiret și legături, 
degajând o căldură pe care a simţit-o pe brate. 

Hans-Peter tocmai răcnea: 

— Mateo, adu-o aici, nenorocitule! Nu trebuia să te las să-i 
lingi ţâțele! 

Cari a continuat să pedaleze, iar șiretul din piele a scos 
sfârâituri din legăturile din plastic. Fum, căldură și... POC! 
Colierul cel mai de sus a cedat, iar șiretul s-a întins peste 
următorul, sfârâind și scoțând fum, și, POC! s-a rupt și al doilea 
colier, iar bucla a alunecat în josul labei piciorului. l-a luat o 
secundă înnebunitoare ca să pună șiretul la loc și a dat din 
picioare intens, după care s-a auzit încă un pocnet. 

A continuat să pedaleze până a auzit un nou pocnet. Avea 
mâinile libere, cam amorțite și cu mâncărimi, până când 
circulația sângelui a revenit la normal. 

A ridicat capul spre luminatorul din plexiglas în momentul în 
care a putut vedea o lumină trecând pe deasupra, un fascicul de 
culoarea levănţicii, ca aceea din interiorul gurii unui șoim. Era 
partea de jos a unei șosele pe dig. Pe cer, luminile avertizoare 
pentru avioane, ca o stea roșie și una albă! Luminile sclipeau de 
pe antenele înalte aflate alături de Centrul pentru Păsări Marine, 
unde se aflau manualele ei, unde se găsea și sacoșa ei cu 
îngrășământ. În timp ce ambarcaţiunea se deplasa spre sud, a 
văzut luminile farurilor mașinilor de pe dig mișcându-se rapid, 
fascicule de lumină precum cele lăsate de trasoarele unei 
mitraliere grele. 

Stând în picioare pe cușetă, Cari putea deschide luminatorul. 
Însă acesta se afla pe puntea prova. Aflat la timonă, Hans-Peter 
putea să îl vadă deschizându-se. Acum se aflau la sud de drumul 
de pe dig, și navigau în ritm constant. Nu putea să mai aștepte. 


VP - 188 


Motoarele au încetinit și s-au oprit. Cari a pus piedica slabă de 
la ușa cabinei. Hans-Peter răcnea în timp ce cobora scara spre 
cabină. 

Zgomote de pași care coborau. 

Cari a deschis bocaportul și s-a tras pe punte, în timp ce, în 
urma ei, Hans-Peter a deschis ușa cabinei cu lovituri de picior. 

Avea într-o mână arma cu săgeți tranchilizante. 

Hans-Peter a văzut bocaportul deschis și a urcat scara în fugă 
spre punte, moment în care Cari a plonjat elegant de pe 
ambarcaţiune și a pornit înot spre conturul întunecat și neclar al 
Bird Key. 

Hans-Peter, aflat pe punte cu pușca lui, privind intens. A rotit 
reflectorul bărcii și a surprins-o în fasciculul de lumină, apoi a 
ridicat pușca. 

Când fasciculul de lumină a găsit-o, Cari s-a scufundat, 
atingând aproape imediat fundul oceanului, unde apa era 
îndeajuns de scăzută pentru a-și vedea umbra pe nisipul de 
dedesubt. Trebuia să respire, să expire în apă, să iasă la 
suprafață ca să inspire și să coboare, moment în care din pușcă 
a pornit o săgeată, care i-a trecut prin părul care plutea la 
suprafață în timp ce înota. 

Era ultima săgeată. Trebuia să coboare sub punte pentru a 
lua altele. 

Hans-Peter a aruncat pușca pe punte și s-a întors la timonă. 
Putea dirija reflectorul de acolo, astfel că fasciculul lui a măturat 
suprafaţa apei, găsind-o din nou pe Cari. Hans-Peter a accelerat 
motorul, urmărind-o. O va lovi cu ambarcaţiunea, chiar dacă o 
va ucide. 

Cari era o înotătoare rapidă. Nu înotase niciodată mai repede 
ca acum. Două motoare diesel care urlau înapoia ei, din ce în ce 
mai aproape, iar Bird Key era aproape, la cincizeci de metri de 
ea. 

Zgomotul făcut de motoarele ambarcaţiunii a părut să vină 
exact de deasupra ei, aspirând-o, iar reflectorul nu putea fi 
aplecat îndeajuns pentru a o păstra în lumina fasciculului, dar 
iahtul venea peste ea. Ambarcaţiunea a atins fundul apei. Un 
scrâșnet lung și alte sunete s-au auzit până când barca s-a oprit 
scrâșnind pe un banc de nisip din apropiere de Bird Key. Hans- 
Peter a fost propulsat spre timonă și a căzut pe punte. S-a 
ridicat aproape imediat în picioare. 


VP - 189 


Cari a înotat, găsind fundul cu mâinile, după care s-a ridicat în 
picioare și a alergat prin apă spre Bird Key, unde nu era nicio 
lumină. A alergat și a tot alergat. Ar fi fost mai bine să lupte cu 
el în apă? Întoarce-te și luptă cu el imediat. Ba nu, nu pot lovi cu 
picioarele în apă, iar el are un pistol asupra lui. 

A ajuns între mangrove, spre Bird Key. Merse împleticindu-se 
printre gunoaiele de pe sol, printre resturile aruncate de pe 
ambarcaţiunile de agrement și aduse de apă pe insulă, printre 
mizeriile venite de pe râu - răcitoare stricate, sticle și căni din 
plastic -, alergând și văzând toate acele obiecte albicioase în 
lumina scăzută de sub copaci, împiedicându-se de lucruri 
întunecate, în mirosul puternic de guano. A auzit bolboroseli 
scoase de păsările aflate în cuiburi și a simţit agitația celor care 
dormeau în copaci și o frământare puternică între ibiși. 

Nu existau cărări, ci doar câteva poteci cotropite de 
vegetație. 

Lui Hans-Peter i-a trebuit puţin timp ca să își ia câteva săgeți 
și să coboare ancora, pentru că venea mareea. A ajuns și el în 
apă, a băgat o săgeată în armă și, cu picioarele lui lungi, a 
pornit spre mangrovele dese de la marginea insulei Bird Key, 
având pistolul la centură, iar arma cu săgeți tranchilizante și 
lanterna în mâini. 

Trebuia să acţioneze foarte repede, pentru că se putea 
întâmpla ca Patrula Maritimă să îi verifice ambarcaţiunea, îi era 
greu să meargă printre rădăcinile de mangrove pentru a ajunge 
pe un teren solid, mai ales că avea la el pușca și lanterna. 

Împiedicându-se mereu, Cari a alergat spre locul în care 
salvase vulturul pescar. Orice armă era bună. Orice, o bâtă, 
ajută-mă, Doamne, o suliță pentru prins pești, absolut orice. 

Pe sol, a călcat peste una sau două păsări moarte, încâlcite în 
fire de pescuit. Peste o undiţă ruptă. Peste o cutie de bere 
goală, marca Miller Lite. 

Norii cutreierau pe sub luna palidă, iar lumina ei slabă apărea 
și dispărea pe măsură ce norii treceau mai departe. 

O mie de păsări care murmurau și se foiau, ţipete stridente 
ale unor pui, care se potoleau după ce li se dădea niște pește 
regurgitat. 

Un stârc de noapte avea treabă la marginea mangrovelor, 
pășind și încremenind, întinzându-și gâtul foarte mobil, pregătit 
să înșface prada. Noaptea era plină de viaţă. 


VP - 190 


Cari a căutat pe sol ceva care să îi slujească drept armă, după 
care l-a auzit pe Hans-Peter făcând mangrovele să foșnească 
atunci când a ajuns pe mal, apoi a păstrat tăcerea, lipindu-se de 
desișuri și urmărind lumina lunii care îi făcea capul să lucească. 
Trecea prin apropiere și avea pistolul în partea din spate a 
beteliei pantalonilor. Păstrase cercelul lui Antonio. Avea să 
treacă prin dreptul ei în micul luminiș unde nu de mult rămăsese 
agăţat vulturul de mare. 

S-a retras în desișuri; poate reușea să îl atace din spate și să îi 
ia pistolul. Te retragi, îti așezi picioarele în lateral ca să verifici 
terenul înainte de a-ti lăsa greutatea pe fiecare. Să nu scoti 
niciun sunet. 

Un papagal s-a agitat exact deasupra ei și a scos un țipăt 
puternic, după care a plecat în zbor, iar Hans-Peter s-a răsucit, a 
îndreptat arma cu săgeți tranchilizante spre ea și a tras, iar 
proiectilul i-a trecut pe lângă ureche. Imediat după aceea, Hans- 
Peter s-a aruncat asupra ei, iar Cari l-a lovit puternic cu piciorul 
în coapsă, după care el a ajuns peste ea, trântind-o pe spate în 
desiș, cu mâinile prinse aproape de piept. Hans-Peter era foarte 
puternic, și ţinea un antebraţ peste gâtul lui Cari, căutând într- 
un buzunar o altă săgeată pentru a o înfige în ea. Ceva a atins 
fața lui Cari, ceva ce îi atârna lui la gât, și ea a văzut că el purta 
crucea Sfântului Petru. Hans-Peter a schimbat mâinile ca să se 
pipăie în celălalt buzunar de la spatele pantalonilor, iar în acel 
moment ea a putut lovi, și a făcut-o de câteva ori. Cu o mână a 
găsit crucea care se legăna și a smuls partea cu lamă. Era 
scurtă, dar nu chiar foarte scurtă. L-a înjunghiat în punctul 
moale de sub bărbie, a împuns insistent sub falcă, rotind și 
mișcând lama într-o parte și în alta. Lama i-a pătruns în gură șia 
tăiat vasele mari de sânge de sub limbă, așa cum fusese 
conceput acel mic pumnal. Hans-Peter s-a ridicat în șezut și s-a 
înecat cu sânge, și-a prins fața cu palmele, apoi a tușit 
răspândind șiroaie de sânge. Cari s-a zvârcolit și a scăpat de sub 
el, iar Hans-Peter a dus mâna la spate pentru a scoate pistolul, 
însă s-a prins din nou de gât, a vărsat sânge pe nas, iar acesta, 
întunecat în lumina lunii, i s-a scurs peste piept. S-a încovoiat, 
îndepărtându-se de Cari. Ea a smuls pistolul de sub betelia 
pantalonilor lui și l-a împușcat în șira spinării. Hans-Peter s-a 
prăbușit lângă copacul de care atârnase vulturul de mare. In 
lumina lunii, stând cu spatele rezemat de trunchi, Hans-Peter a 


VP-191 


rămas cu privirea spre ea. Cari s-a uitat la el. L-a privit direct în 
față, fără să clipească, până când el a murit, după care s-a 
întors lângă cadavru pentru a-și recupera crucea. 

e 

Și acolo îl vor găsi autoritățile într-una din zilele următoare, 
alertate de câtiva pasionati de păsări aflati într-o barcă. Îl vor 
găsi rezemat cu spatele de un copac, având șorecari pe ambii 
umeri, ca îngerii întunecați ai naturii lui, înveșmântându-l cu 
aripile lor negre în timp ce îi mănâncă părțile moi ale feței, și 
caninii lui argintați sclipina, primind acum tot timpul lumină. 

Se lumina de zi. Păsările din rezervaţie începeau să se 
frământe. Cu plescăituri puternice pe sol, păsările urcau pe cer 
și dădeau roată insulei, iar ibișii albi pluteau în primele raze ale 
soarelui. Cuiburile mari vibrau și se trezeau viaţă. 

Lumina sporea înspre est. Cari a văzut șoseaua de pe dig din 
Bird Key și luminile de avertizare de deasupra Centrului pentru 
Păsări Marine scăzând, așa cum zorii făceau stelele să apună. 
Centrul unde se aflau manualele ei, sacoșa cu îngrășământ 
Vigoro, legitimaţia de studentă pentru Colegiul Miami Dade. 

Și-a încropit plutitoare pentru braţe din două bidoane de un 
galon!%, unul care avea capac, iar celălalt un capac improvizat 
dintr-o bucată de plastic, legat cu fir de pescuit. Cu plutitoarele 
prinse de braţe, Cari a intrat în apa golfului fără să privească în 
urmă și a înotat spre dimineață. 


Miami Beach, Florida 
2018 


104 Unitate de măsură pentru lichide, un galon = 3,78 litri. 
VP - 192 


virtual-project.eu