Preoţi ÎN LUPTA PENTRU FĂURIREA ROMÂNIEI MARI 1916 – 1919

GHEORGHE NICOLESCU 
GHEORGHE DOBRESCU 
ANDREI NICOLESCU 


PREOȚI ÎN LUPTA PENTRU FĂURIREA 
ROMANIEI MARI 
1916 — 1919 


Editat de FUNDAȚIA “GENERAL ŞTEFAN GUŞĂ” 


GHEORGHE NICOLESCU 
GHEORGHE DOBRESCU 
ANDREI NICOLESCU 


PREOŢI ÎN LUPTA PENTRU FĂURIREA 
ROMANIEI MARI 
1916 — 1919 


Editura EUROPA NOVA 
- Bucureşti — 
2000 


Adresăm mulțumiri Fundaţiei General Ştefan Guşă pentru editarea 
prezentului volum, care reprezintă o pagină inedită din Istoria Armatei 
Române. 


Autorii 


Il 


PREFAŢĂ 


Izbucnirea primei conflagrații mondiale aşază în fata 
clasei politice româneşti, a diplomaţiei sale o problemă deosebit 
de dificilă, care ţinea nu atât de opțiune, cât de modalităţile 
concrete şi de momentul relizării ei. 

Perioada de “expectativa armată”, cum a rămas 
cunoscută în istorie (august 1914 — august 1916) a fost una 
dintre cele mai efervescente din punct de vedere politico- 
diplomatic şi militar. Angajarea ţării trebuia să se facă de 
partea acelor forte care să fie capabile să garanteze înfăptuirea 
dezideratului unităţii naţionale şi evitarea unor situații grave, 
cu consecințe periculoase asupra viitorului statului independent 
şi al națiunii române în ansamblul ei. 

Referindu-se la acele momente de grea cumpănă, în care 
se aflau conducătorii politicii româneşti si România însăşi, 
marele om politic, artizanul acelei lupte tenace care a dus 
poporul român pe drumul victoriei, consfintite în anul de graţie 
1918, Ion LC. Brătianu, scria: “Noi nu-i puteam urma (pe 
membrii alianței Puterilor Centrale n.n.) deoarece cauza pentru 
care ei se luptau nu era cauza noastră; nici a principiilor pe 
care era întemeiată situația statului şi a poporului nostru, nici a 
siguranței naţionale şi politice a întregii regiuni geografice în 
care ne gaseam. Ridicaseră Aliaţii, Antanta, două principii 
mari, acela al independenței statelor mici şi al libertăţii 
naționalităților. Când acest drapel se ridică într-o mare luptă, 
capabilă să schimbe situația anterioară a Europei, toate 
sentimentele, toate interesele, toate sufletele României nu 
puteau să nu fie în jurul ei. România nu putea să asiste la 
această luptă ca fiinţă neputincioasă care aşteaptă, când doi 
bărbaţi se luptă, ca să afle în urmă care va fi soarta ei. 

Prin urmare, din acele momente am tras drumul, nu ne 
întrebam cu cine mergem, ne întrebam numai cum şi când! Era 
tras drumul din primele zile ale războiului, rege fiind Carol I. 
Pomenesc numele său cu emoție in fata primului Parlament al 
României Mari şi vreau să fac o operă de dreptate pentru că 
memoria sa a fost învinuită şi nu a fost recunoscută pe destul 
adevărata iubire cu care el se legase de acest popor. 

Tin să declar că politica legăturilor noastre cu Aliaţii nu 
am făcut-o, cum s-a spus, în contra voinţei regelui Carol, nu am 
făcut-o în ascuns de dânsul. Tot ce am lucrat, am lucrat ca un 


servitor credincios al Țării şi al Tronului, cu încrederea şi cu 
ştiinţa Suveranului ide. 

Imediat după declanşarea conflictului, marile puteri 
grupate în cele două blocuri opuse au încercat să acționeze 
asupra guvernului român, asupra regelui, pentru a determina 
angajarea în luptă de partea lor. 

Declaraţia de război a Austro-Ungariei, din 15/28 iulie, 
împotriva Serbiei determină convocarea Consiliului de Miniştri 
la Sinaia, unde, în conformitate cu interesele naţionale, se 
hotărăşte că tara nu poate intra în război alături de Austro- 
Ungaria, de care era legată prin tratatul din 1883, luându-se în 
calcul atât situaţia românilor asupriti de către dubla monarhie, 
cât şi sentimentul general al opiniei publice, ostil Vienei. 

Şedinţa Consiliului de Coroană, convocată la 21 iulie/3 
august 1914, la Sinaia, a confirmat cu o majoritate covârșitoare 
hotărârea adoptată anterior în Consiliul de Miniştri. Primul 
ministru, L.L.C. Brătianu, a expus cu claritate poziția guvernului 
fata de tratatul de alianță cu Puterile Centrale, afirmând ca 
acesta devenise inoperant din vina marilor puteri aliate 
României. Cerând ca tara să rămână neutră, el sublinia că: 
“Tratatul, precum s-a arătat, nu ne obligă... Austria şi 
Germania au pregătit războiul şi l-au declarat. Nu ne-au făcut 
cinstea să ne comunice nici chiar intenţiile lor. Abia după ce 
războiul a fost un fapt împlinit, ne-au cerut să luăm armele 
alături de ele. Un stat ca al nostru, care a intrat în alianță ca 
stat suveran şi pe picior de egalitate, nu poate primi să fie tratat 
în aşa chip. Aceasta nu a fost concepția nici a celor ce acum 
treizeci de ani au legat soarta noastră de Tripla Alianţă şi nici 
nu poate fi gândul celor răspunzători azi de destinele regatului. 
Pe de altă parte, România nu ar putea admite să ia armele într- 
un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei naţiuni mici. 

Sentimentul public e aproape în unanimitate împotriva 
războiului. Chestiunea românilor din Ardeal domină întregul 
sentiment public. Ea e pururea punctul negru al alianţei. Soarta 
românilor de peste munți, idealul national al românismului sunt 
chestiuni pe care un guvern român nu le poate nesocoti. Dacă 
în lucrurile mici se poate trece peste simtämântul public, in 
ceasurile mari ale vieţii nationale oamenii de stat trebuie 
neapărat să tina seama de voința poporului. Nu se poate face un 
război în vremurile de azi când acest război nu este înţeles, nu 
este aprobat de conştiinţa naţională. Să rămânem, deci, 
neutri”! 


' “România în timpul primului război mondial. Mărturii documentare, 1914-1916”, 
vol.I, Editura Militară, Bucureşti, 1996, p.28-29. 
1 1.Gh.Duca, Amintiri Politice, vol.I, München, 1981, p.43. 


II 


În primul rând neutralitatea semnifica pentru România, 
afirmarea libertăţii de decizie si acţiune în ansamblul 
desfăşurării războiului şi, în al doilea rând, crea o soluţie 
proprie pentru angajarea potențialului militar al ţării in 
momentul socotit cel mai favorabil pentru realizarea  telului 
urmărit: reîntregirea. 

Odată stabilită poziția României şi depăşit momentul 
delicat al desprinderii țării din alianţa tradiţională, guvernul a 
desfăşurat una dintre cele mai tenace acțiuni politico- 
diplomatice, având drept obiective fundamentale: 

a) recunoaşterea  legitimităţii unirii cu patria mamă a 
provinciilor locuite de români, aflate sub dominație străină, şi 
garantarea pentru viitorime a acestei uniri; 

b) pregătirea armatei române, a ţării, în general, pentru 
intrarea în acțiune; 

c) alăturarea României la Antanta într-un moment care 
să asigure cu certitudine eficienţa sacrificiilor făcute şi care să 
elimine eventuale consecințe negative, generate de o angajare 
pripită în conflict. 

Pregătirea strict militară a războiului a fost însoţită de o 
“pregătire __ sufletească _a_ oștirii pe _ temeiul __religiunei ”, 
considerată de o însemnătate covârșitoare şi care atârna greu 
în cumpăna victoriei. 

Primele demersuri în scopul atingerii acestui obiectiv 
sunt efectuate încă din anul 1915. La 18 mai Sfântul Sinod al 
Bisericii Ortodoxe Române il alege în unanimitate “ca 
Protopop sau supervizor al preoților de armată în caz de 
mobilizare, pe iconomul Constantin Nazarie, profesor la 
Facultatea de Teologie din Bucuresti. 

Acesta, după numirea în funcţie, constată absența unor 
reglementări cu privire la activitatea preoților din armată în 
momentul decretării mobilizării şi pe parcursul desfăşurării 
operațiilor militare, atât în plan strict religios, cât şi în ceea ce 
priveşte educația moral-patriotică. În scopul unei organizări 
eficiente a Serviciului religios în campanie, încă din timp de 
pace, Constantin Nazarie propune şefului Marelui Stat Major 
permanentizarea funcţiei de Protopop al preoților din armată, 
recunoaşterea lui ca şef religios în armată şi emiterea ordinelor 
necesare în acest sens, numirea unui ajutor şi accesul la 
informaţiile privind preoții mobilizabili, elaborarea unor 
instrucțiuni care să reglementeze conduita din armată în vreme 
de pace şi în caz de război şi concentrarea preoților 
mobilizabili, pe corpuri de armată, pentru instruire. 
Propunerile de mai sus primesc în cea mai mare parte un 
răspuns favorabil, astfel că iconomul Constantin Nazarie începe 


Il 


acțiunea de pregătire în vederea campaniei ce se profila din ce 
în ce mai pregnant. El elaborează proiectul instrucțiunilor 
pentru preoți în campanie şi le înaintează atât preşedintelui 
Sfântului Sinod, cât şi şefului Marelui Stat Major, pentru 
completare şi aprobare, îşi alege şi numeşte ca ajutor pe 
iconomul Vasile Pocitan, fost superior al Capelei Române din 
Paris, profesor şi paroh al Bisericii Sfinţii Voievozi din 
Bucureşti. Elaborează, de asemenea, broşura  “Cuvântări 
pentru ostaşi şi rugăciuni pentru Oaste, Rege şi Popor în vreme 
de război”, care va fi aprobată de Sfântul Sinod, tipărită şi 
difuzată în unități militare. 

Instrucţiunile asupra atribuţiilor preoților la armată au 
fost definitivate şi au devenit ordinul 3451 din 28 octombrie 
1915 al Marelui Stat Major.! 

Ele subliniau importanța educaţiei religioase a trupei, 
considerându-se că ,,...mai mult ca oricând, perfecțiunea 
mijloacelor de război cere celor ce se războiesc mari jertfe 
pentru învingerea vrăjmaşului. Aceste jertfe cerute nu numai de 
la ostaşi, ci şi de la popoarele învrăjbite, nu vor fi făcute de 
bunăvoie, decât întemeiate pe conştiinţa fiecărui cetăţean în 
parte şi a tuturor la un loc, asupra înaltelor datorii sfinte ce are 
omul de îndeplinit în această viata trecătoare, fata de 
Dumnezeu fata de ai săi şi fata de neamul din care face parte. 
Din aceste datorii izvorăsc acele virtuţi care înalță sufletele 
deasupra grijilor de toate zilele si le hotărăsc la săvârşirea de 
fapte mari, până la jertfirea de sine. 

Una din aceste virtuţi este credința. Cu ea au învins 
strămoşii noştri şi cu ea vor învinge şi urmaşii, dacă cei chemaţi 
vor şti să o sădească şi să o întărească în sufletele viitorilor 
luptători ai dezrobirii noastre naţionale. 

Preotilor le revine această grea şi sfântă sarcină ca, cu 
cuvântul şi fapta să tie aprinsă făclia credinţei în popor, precum 
şi în inimile ostaşilor noştri, care în zile grele vor fi chemaţi să 
se jertfeasca pentru binele şi mărirea patriei şi a neamului”. 

Prin Instrucţiuni erau stabilite modalităţile de recrutare a 
preoților pentru armată, care urmau să provină, pe cât posibil, 
din rândul preoților titrati în teologie, fiind selectaţi cei cu 
aptitudini pastorale militare şi cu talentul de buni predicatori. 
Se recomanda numirea preoţilor de preferință din aceeaşi 
garnizoană în care se găseau dislocate regimentele, mai ales 
cele de infanterie, pentru că aceştia erau deja cunoscuți 
ostaşilor. 


! Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 110, filele 156-173 
IV 


Înainte de declanşarea  mobilizării, preotului si 
comandantului corpului de trupă pe lângă care acesta era 
repartizat le revenea datoria de a se cunoaşte reciproc şi de a 
strânge legăturile dintre ofițeri, trupă şi preot. Pentru 
realizarea scopului de mai sus, preotul era invitat la solemnitati 
organizate în unitatea la care era repartizat pentru mobilizare, 
la oficierea serviciului divin odată cu preotul titular al 
garnizoanei. 

Activitatea preoților în campanie era structurată pe două 
perioade distincte: perioada mobilizării şi cea a operaţiunilor. 
Pe parcursul celor două etape prestaţia preotului se desfăşura 
pe două planuri: activitatea religioasă şi activitatea pastorală. 

Prima consta în săvârşirea tuturor slujbelor religioase 
cerute de împrejurări, iar cea de-a doua - în menţinerea si 
ridicarea cât mai mult a moralului trupei, în mângâierea celor 
suferinzi etc. 

În perioada mobilizării preotul trebuia să asigure două 
servicii deosebite, constând din spoveditul şi împărtăşitul 
oamenilor şi binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană 
către locul destinat prin planul de acțiune operativă. 

Spoveditul se efectua, de regulă, individual, dar, dacă 
activitățile desfăşurate pe timpul mobilizării nu permiteau acest 
lucru, el se putea face şi pe grupe de oameni. Dacă timpul nu 
permitea desfăşurarea  spovedaniei până la părăsirea 
garnizoanei, acesta se continua ori de câte ori împrejurările o 
permiteau. 

La fel se proceda şi în cazul în care împărtăşirea nu se 
putea încheia până la punerea unităţii în mişcare pentru 
deplasarea în dispozitivul de luptă. În acest caz, preotul 
împărtăşea trupa pe rând, cu ocazia oficierii Sfintei Liturghii, 
iar pe cei aflați pe patul de moarte îi împărtășea în orice 
moment. 

Binecuvântarea trupei la părăsirea garnizoanei trebuia 
să devină un moment înălțător, o slujbă religioasă mişcătoare 
care să facă auzit cuvântul mângâietor si întăritor al lui 
Dumnezeu. Binecuvântarea se organiza la ora stabilită de 
comandant. În cadrul ceremoniei preotul sävârsea mai întâi 
sfințirea apei, unită cu ectenii de război, cu Tedeum şi cu o 
rugăciune anexată la Instrucţiunile Marelui Stat Major. 

După rugăciune, preotul trebuia să ţină o cuvântare care 
să sublinieze “...însemnătatea momentului, amintind vitejia 
strămoşilor întru apărarea moşiei şi a legii; să insufle 
soldaților dragostea nemărginită pentru îndeplinirea datoriei, 
supunere şi ascultare oarbă superiorilor, curaj în luptă pentru a 
fi vrednici urmaşi ai strămoşilor noştri. De asemenea, va arăta 


V 


că Dumnezeu pururea ajută celor ce luptă pentru dreptate şi 
sfințenie, cum e apărarea ţării şi mărirea neamului ”. 

Activitatea pastorală pe timpul mobilizarii se va 
desfăşura printr-o permanentă prezență a preotului în mijlocul 
ostașilor, căutând să-i îmbărbăteze să le arate măreţia jertfei ce 
se cere de la ei precum şi prețuirea de care se bucură în 
conştiinţa neamului cei ce se jertfesc pentru țară, insistându-se 
asupra faptului că “Nicăeri preotul nu e mai la locul lui decât 
în momentele de mare emoție si de fiori prin care trece tot 
neamul în zilele de mobilizare, preludiul zilelor de mari 
sacrificii”. 

În timpul operațiunilor militare preotul îşi organiza 
activitatea în raport de loc şi de timp. El se putea găsi cu 
unitatea în prima linie, la locul de prim ajutor pentru răniți, în 
rezervă cu unitatea sa la unităţile rămase în zona interioară ori 
în spitale. În ceea ce priveşte timpul, el se putea afla înaintea 
atacului, după executarea acestuia, în apărare sau cu trupa în 
deplasare sau staționare. 

În toate aceste situaţii el trebuia să desfăşoare atât 
activitatea religioasă cât şi pe cea pastorală. 

În plan religios trebuiau săvârşite Sfânta Liturghie, 
slujbele religioase ocazionale, înmormântarea celor morți si 
pomenirea lor. 

Sfânta Liturghie se sävârsea în zilele de duminică şi la 
marile sărbători într-o biserică, dacă ea se afla în apropierea 
locului de dislocare a unităţii, sau, în lipsa bisericii, în tabără 
sub un cort deschis adaptat pentru a sluji de Altar. În situaţia 
când nici cortul nu exista, slujba Sfintei Liturghii se putea 
săvârşi sub cerul liber, așezându-se la locul destinat două mese, 
una slujind ca Sfânta masă, iar cealaltă de Proscomidie, cele 
trei intrări marcându-se prin tärusi de lemn sau pietre. 

Dacă la această slujbă urma să asiste Regele sau un 
membru al familiei regale, preotul urma să desfăşoare slujba 
astfel ca la sosirea acestora serviciul să fie la Evanghelia de la 
Liturghie, spre a putea primi pe Rege cu Sfânta Cruce şi 
Evanghelia şi a începe apoi citirea ei. 

Serviciile religioase ocazionale constau în Sfinţirea apei 
la întâi ale lunii, Tedeum de mulțumire la patronul unităţii cu 
ocazia unor victorii, la Anul Nou, la sărbători naţionale şi la 
onomasticele membrilor familiei regale. Se mai săvârşea 
serviciul Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi al 
Paraclisului şi rugăciuni în caz de boli molipsitoare, sfințire de 
fântâni, curățirea bisericii pângărite etc. 

Înmormântarea morţilor era însoțită de serviciul religios 
adecvat situaţiei în care se afla unitatea: în cantomanent, după 


VI 


toată rânduiala şi cinstea cuvenite unui ostaş mort pentru tard; 
în marş după constatarea decesului, fără actul de deces, slujba 
se putea efectua numai în cazuri deosebite când lipsea medicul; 
după luptă, când numărul celor decedați era mare, preotul 
putea face slujba înmormântării pentru toți morţii, iar la ectenie 
şi rugăciune îi pomenea pe fiecare. 

Ostaşii de altă confesiune nu erau lipsiți de serviciul 
înmormântării, iar în cazuri de forță majoră ei puteau fi 
spovediti si impartasiti, fără a li se cere să treacă la ortodoxie. 
Sâmbăta sau în alte zile libere preoții trebuiau să facă 
pomenirea cu parastas pentru cei morţi în cursul unei 
săptămâni sau luni. 

Activitatea pastorală a preotului se desfăşura în timpul 
marşurilor, pe timpul luptei şi după aceea. 

Pe timpul marşului trebuia să fie în mijlocul ostașilor, să- 
i îmbărbăteze să meargă alături de ei, să le arate grijă şi 
interes, să acorde îngrijire sufletească prin mângâieri şi cuvinte 
de întărire. 

Înainte de începerea luptei se recomanda efectuarea unui 
serviciu religios şi binecuvântarea trupei, urmate de o 
cuvântare de încurajare, de credinţă şi nădejde în ajutorul lui 
Dumnezeu. “Dacă situatiunea impune ca, în atac, să contribuie 
încurajarea de fapt a preotului, chiar în luptă, el va porni cu 
regimentul, având Epitrahilul la piept, Crucea în mâna dreaptă, 
toiagul în cea stângă, iar geanta cu cele indispensabile, după 
gat”. El trebuia să stea în preajma drapelului de luptă pe timpul 
asaltului pentru a ridica sufleteste si a încuraja permanent 
trupa. 

După luptă, locul preotului era la postul regimentar 
pentru a alina, alături de medic, durerile răniților. “Aici el îi va 
mângâia şi întări în răbdare, va merge la fiecare, găsind 
cuvinte scurte şi dulci de mângâiere. Tuturor le va arăta că 
icoana durerilor şi suferințelor este însuşi Mântuitorul 


Hristos... Se va arăta că suferinţa si durerea unui om e nimic 
fata de durerea, jalea si robia unui neam întreg, dacă nu ne-am 
jertfi pentru binele lui. Semnele si rănile căpătate in război 
rămân cele mai frumoase podoabe ale unui ostaş. Înaintea lor 
se vor pleca cu respect si venerație ceilalți fii ai ţării, ca şi 
urmaşii lor, cărora prin jertfă li s-a pregătit o viaţă mai demnă 
şi mai frumoasă”. 

Instrucţiunile conțineau referiri la obiectele necesare 
preotului pentru săvârşirea diferitelor servicii religioase în timp 
de război. Aceste obiecte, procurate din timp de pace, trebuiau 
ca unele să se afle permanent asupra preotului, iar altele, 


VII 


destinate serviciilor importante, să fie transportate în trăsurile 
de bagaje ale unităţii. 

O geantă specială era destinată pentru transportul 
Epitrahilului, cutiutei de argint cu Sfânta Împărtășanie, Crucea, 
Aghiazmatarul şi Panichida, două Procovete mici, lingurita, o 
sticluta cu vin, o farfuriuta de metal, o sticluta cu spirt si 
chibrituri. Tot aici trebuiau să se mai găsească pachetul 
individual de pansament şi un carnet special pentru notarea 
deceselor. 

În trăsura cu bagaje, într-un cufăr mic prevăzut cu o 
cruce vizibilă se găseau Svita, Sfintele Vase, Sfântul Antemis, 
Acoperămintele, cărţile de ritual (Evanghelia, Apostolul, 
Liturghierul, Octoihul mic, cartea de Tedeum, Psaltirea) 
lumânări, tămâie, cädelnita, pamatuful de busuioc şi un 
castronel pentru aghiasmă. 

Obiectele de mai sus trebuiau procurate de la o biserică 
sau de la mai multe, de acolo de unde prisoseau, sau putând fi 
împrumutate de către unitatea pe lângă care preotul era 
mobilizat. 

Prevederile Instructiunilor referitoare la ținuta preoților 
în campanie stipulau că aceştia trebuiau să-şi asigure din timp 
de pace atât ținuta de vară cât şi pe cea de iarnă. În acest scop 
ei beneficiau de o primă de echipare. Fiind asimilați gradului 
de locotenent, ei aveau dreptul la ordonanță, soldă şi 
accesoriile cuvenite acestui grad. 

Îmbrăcămintea era de regulă cea obisnuitä, cu 
deosebirea că pentru marsuri preotul putea purta cizme, pălărie 
gri sau căciulă şi o pelerină de cauciuc similară celei ofiteresti. 

Semnul care deosebea un preot de altul îl constituia o 
bandă de culoarea armei căreia aparținea acesta, cusută pe 
haină la mâna stângă şi peste care se cosea şi o cruce albă, iar 
sub ea, numărul unităţii din care făcea parte respectivul slujitor 
al bisericii. 

Ultimul capitol al Instructiunilor conţinea prevederile 
referitoare la disciplina preoților în timp de război. Aici se 
stipula faptul că preotul făcea parte din statul major al unităţii 
pe lângă care era mobilizat, îşi exercita atributiunile in 
înțelegere cu comandantul unității, care era dator să-l sprijine, 
să-i întărească prestigiul şi să nu comită ingerinte în misiunea 
preotului, care ar fi putut atinge “ordinea canonică, ritualul 
stabilit şi săvârşirea ierurgiilor bisericeşti”. 

În privința modului de comportare în relaţiile cu ofiţerii, 
subofiterii şi trupa erau stabilite reguli stricte de natură să 
asigure o colaborare corectă între preot şi personalul militar. 
Abaterile disciplinare de natură militară se judecau după legile 


VIII 


militare, iar cele de natură religioasă cădeau în competența 
autorităților bisericeşti în urma cercetărilor efectuate in 
prealabil de către Protopopul preoților militari. 

O anexă a Instructiunilor conţinea “Rugăciuni pentru 
binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană şi înaintea 
unei lupte”. 

Prin conținutul lor, “Instrucţiunile asupra atribuţiilor 
preoților la armată ” au constituit îndreptarul permanent pentru 
preoți în campanie şi, în acelaşi timp, o sursă de inspiraţie 
pentru alte reglementări în domeniu, ce vor fi elaborate în 
perioada interbelică. 

Până la decretarea mobilizării şi intrarea României în 
război alături de Antanta va fi continuată pregătirea preoților 
în vederea înțelegerii rolului pe care aceştia urmau să-l aibe şi 
modalitätilor de acțiune, precum şi pregătirea bazei materiale a 
acestei activităţi noi atât pentru unităţile militare cât şi pentru 
preoți. 

În luna iunie 1916 este organizată o adunare a tuturor 
preoţilor mobilizabili din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungro- 
Vlahiei, la care participă şi Mitropolitul Primat. 

În cadrul convocării, ce a durat două zile, au fost 
dezbătute subiecte legate de rolul preotului înainte de 
mobilizare, ca oficiant, susținător al moralului trupei şi ca 
“mângâietor” al acesteia, s-au adus clarificări în privința 
rolului preotului în timpul luptei sau în diferite alte momente ale 
campaniei, a conținutului cuvântărilor, a modului de oficiere a 
slujbelor religioase, şi în ceea ce priveşte obiectele şi cărţile de 
cult trebuincioase. 

Concluziile convocării sunt raportate şi şefului Marelui 
Stat Major, căruia i se solicită să ordone măsurile necesare 
pentru eliminarea unor imperfectiuni apărute mai ales in 
probleme legate de asigurarea materială. 

La jumătatea lunii august 1916 factorii de decizie politică 
hotărăsc intrarea Armatei Române în război. Drumul parcurs 
de aceasta a fost marcat de primele victorii obținute mai ales în 
Transilvania, în august-septembrie 1916, de calvarul retragerii, 
de dificila si formidabila încordare de voință a poporului 
român în iarna şi primăvara anului 1917, soldată cu renaşterea 
armatei, cu refacerea moralului ei şi cu pregătirea pentru 
reluarea eforturilor pentru eliberarea teritoriului ocupat de 
inamic. La acestea se adaugă eroicele bătălii din vara anului 
1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, situația dramatică a 
României, generată de “defectiunea rusă”, care a condus la 
încheierea Păcii de la Bucureşti, în primăvara anului 1918, 
reintrarea în campanie şi luptele purtate de Armata Română 


IX 


pentru apărarea actelor de voință liber exprimate de către 
populaţia teritoriilor româneşti care s-au unit cu patria mumă 
în acelaşi an de graţie 1918. 

În desfăşurarea fiecăruia dintre aceste momente 
glorioase sau de deznădejde, sublime sau tragice, preoții 
militari s-au găsit la datorie. 

Prezenţa lor este remarcată în fiecare structură militară, 
de la formaţiuni până la unități, mari unități şi comandamente. 
Acţiunea lor s-a concretizat pe două mari planuri, în cel religios 
şi prin misiunile pastorale îndeplinite. 

Activitatea religioasă a atins o mare complexitate şi a 
îmbrăcat diferite aspecte relevate de mulțimea documentelor 
păstrate în arhivele militare. Rapoartele şi dările de seamă 
creionează un tablou realist şi impresionant al nevoilor 
sufleteşti din timpul de restriste al unei conflagrații de 
dimensiunile primului război mondial. Într-o lume sfâșiată de 
ură şi violenţă privirile şi speranţele oamenilor s-au îndreptat 
către Dumnezeu, către religie şi slujitorii ei. 

Ritualurile religioase au fost respectate cu sfinţenie fie că 
frontul era liniştit, fie că ploua cu obuze şi gloanțe inamice. 
Duhovnicii militari au încercat prin intermediul slujbelor să 
refacă puţin din normalitatea cu care ţăranii români, acum 
soldați, erau obişnuiţi în lumea satelor, să sădească încrederea 
şi speranța atunci când totul în jur se prăbuşea. Oficierea 
serviciilor divine s-a executat cu deosebită grijă. Dările de 
seamă reflectă în acelaşi timp impactul pe care acestea l-au 
avut asupra moralului trupei. Subliniind acest lucru într-o dare 
de seamă, confesorul Spitalului de Evacuare nr.10 menţiona la 
12 decembrie 1917 că ,,...starea sufletească în care se găsesc 
soldaţii, atât cei ai trupei cât şi bolnavii ce sunt în cura 
spitalului, din pricina situaţiei generale si a zvonurilor ce 
circulă, face ca religia, mai mult ca oricând să vină în ajutorul 
menținerii încrederii şi moralului între soldaţi”. 

Oficierea Sfintei Liturghii în toate duminicile şi cu ocazia 
marilor sărbători, atunci când situația frontului a permis, 
oficierea de Sfeştanii şi Tedeum-uri, spovedirea şi împărtăşirea 
trupei la plecarea în campanie şi de Sfintele sărbători ale 
Naşterii şi Învierii Domnului, slujbele de înmormântare şi 
parastasele, Serviciile divine organizate cu ocazia marilor 
sărbători nationale au constituit prilejuri permanente de 
apropiere a ostaşilor de Dumnezeu, de sporire a credinţei în 
prețuirea sacrificiilor făcute pentru realizarea idealurilor Marii 
Uniri. 

Activitatea religioasă desfăşurată de către preoți in 
campanie nu s-a limitat numai la cadrul strict al unităților 


X 


militare. Ei au oficiat slujbe împreună cu preoții localnici 
pentru populația din Moldova neocupată, apoi pentru cea din 
Basarabia, Bucovina sau Transilvania. O parte dintre preoți au 
primit misiunea de a rămâne în teritoriul ocupat de inamic, 
suportând calvarul ocupaţiei, achitându-se în mod lăudabil de 
misiunea încredințată, de a se îngriji de soarta răniților şi de 
populaţia civilă. 

A doua mare componentă a prestatiei preoților în 
Campania din 1916-1919 a constituit-o activitatea pastorală. În 
clipele de răgaz, în prima linie, în marş, în spatele frontului sau 
în spitale, soldații au primit lumina cunoaşterii. Educaţia 
moral-nationala a trupei a fost privită ca o latură de bază a 
pregătirii de luptă, ignoranta fiind considerată la fel de 
periculoasă ca şi duşmanul din faţa tranşeei. 

Aceasta a îmbrăcat multiple forme, constând in 
convorbiri individuale purtate cu soldaţii în momentele de 
respiro, sau cu cei bolnavi, aflaţi în spitale, în organizarea de 
cercuri culturale, de biblioteci volante, de şcoli de alfabetizare, 
de şezători şi serbări literare. 

Conferinţele abordau o tematică variată, axată în special 
pe momentele de referință din istoria națională. În acelaşi timp, 
ele abordau şi subiecte practice, de educație cetățenească, 
sanitară, menite să combată efectele dezastruoase ale 
condițiilor de trai din teritoriul rămas liber. Se încerca astfel ca 
prin educarea în vederea respectării unor reguli stricte de 
igienă, să se prevină sau să se reducă efectele unor epidemii 
care făceau ravagii în rândurile soldaţilor şi populaţiei civile. 
Nu puţine au fost cazurile când preoţii, sfidând pericolele 
generate de contactul permanent cu bolnavii din spitale, au 
căzut ei înşişi victime ale tifosului exantematic sau altor boli 
contagioase. 

În unități militare, în spitale sau în comunele în care se 
aflau dislocate trupele în vederea reorganizării, au fost 
înființate numeroase şcoli de alfabetizare, având ca profesori 
preoți mobilizați sau ofițeri. 

Iconomul N.Darângă de la Trenul Sanitar nr.6 semnala 
colaborarea fructuoasă în acest domeniu: ,,...în unire cu domnii 
ofițeri de la această formaţie, precum şi cu sergentul cu termen 
redus, C.Tomescu, licenţiat în teologie, am înfiinţat cu soldaţii 
Trenului o şcoală de ambulanţă la care predau zilnic cursuri”. 
Acestea nu erau simple cursuri de alfabetizare, căci „obiectele 
ce se predau sunt: religia, aritmetica, scris-citit, istoria, 
geografia şi higiena PA 


! Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.11 
XI 


Asemenea inițiative sunt raportate şi de către confesorii 
din numeroase alte unități, printre ei aflându-se preotul 
N.Mănescu de la Ambulanţa Diviziei 1 Infanterie”, preotul 
căpitan Mateiu Popescu din Ambulanţa Diviziei 5 Infanterie” 
etc. 

După unirea Basarabiei cu România aceste initiative au 
fost puse în practică şi aici, unde se simţea acut nevoia de şcoli 
cu predare în limba română. Iconomul George Crețu, preot 
militar din “Grupul General Răşcanu ” raportează despre faptul 
că iniţiativa sa de a înființa şcoală de adulți în Târgul Călăraşi 
din Basarabia s-a bucurat de un deosebit succes. “Școala de 
adulti-consemna el in raport-functioneaza regulat de la 1 
aprilie, în două săli cu peste 100 auditori: domni, doamne, 
militari etc. sub conducerea mea, iar cei între 14 şi 18 ani sub 
conducerea domnului căpitan Lefter. 

După două şedinţe numărul auditoriului tinde să se 
dubleze, întrucât azi mă văd pus în plăcuta situație de a mai 
deschide un alt curs pentru o nouă serie de auditori formată din 
funcționari de la poştă, gară, prefectură, primărie, spital etc. sui 

La recomandarea Serviciului religios din Marele Cartier 
General, preoții din diferite unităţi, dislocate în aceeaşi 
garnizoană sau zonă, şi-au unit eforturile înființând cercuri 
culturale menite să diversifice activitățile cultural-educative 
organizate. Printre cercurile culturale cu acțiuni deosebite se 
remarcă cel din Pufeşti- Putna, înfiinţat la 26 noiembrie 1917, si 
cel din Nicoreşti, al cărui act de constituire datează din 6 
ianuarie 1918. 

Activitățile culturale şi educative nu se puteau desfăşura 
fara existența unor biblioteci care să pună la îndemâna celor 
dornici cărțile necesare dezvoltării pe mai departe a eforturilor 
făcute de către preotii-învätätori în şcoli. 

De aceea, ei intervin cu numeroase rapoarte, solicitând 
repartizarea de cărți sau constituie din proprie inițiativă, prin 
donaţii şi cumpărare de cărţi pe cheltuiala lor, adevărate 
biblioteci de campanie. 

Atenţia clerului militar a fost îndreptată şi asupra 
populaţiei civile. Cei căzuţi pe fronturile de luptă lăsaseră în 
urmă familii nevoiaşe sau orfani a căror Situație devenea 
disperată în condiţiile războiului. Grija fata de aceştia devenise 
o obligaţie de onoare pentru preoți, reprezentând şi un mod de 
a cinsti memoria celor ce se sacrificaseră pentru binele patriei. 


? Ibidem, dosar 15, £.235 

3 Ibidem, dosar 5, f.13 

! Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.16 
XII 


Uzând de influenţa lor şi de respectul de care se bucurau 
în rândul ofițerilor şi trupei, ei au angrenat în opera de 
ajutorare a celor rămaşi fără sprijin toate structurile armatei. 
În acest sens, preotul M.Cârlănescu raporta şefului Serviciului 
religios următoarele: "După-amiază mă duc la şcoală unde 
predau învățământul religios şi am alcătuit un cor pe două voci 
cu copiii, începând a cânta răspunsurile Sfintei Liturghii, apoi 
asist la masa copiilor, căci de către domnul comandant al 
Regimentului 24 Artilerie, în urma consfătuirii ce am avut, s-a 
alcătuit o cantină şcolară unde iau masa de două ori pe zi 140 
copii. Asemenea hrană se dă la toți copiii orfani şi la familiile 
fără mijloace. 

S-a lua hotărârea ca din hainele uzate să se facă haine la 
copiii orfani; a început lucrul”. La rândul său preotul 
Ambulantei Diviziei 5 Infanterie, Mateiu Popescu, informa că a 
“împărţit ajutoare în natură şi în bani la 450 de suflete. La 24 
decembrie 1917, împreună cu tot corul format, am fost cu 
naşterea la ofiţerii şi trupa Spitalului Mobil nr.15, Ambulanţa 
Diviziei a S-a, Cartierul Diviziei a S-a, Brigada a 5-a Artilerie. 
Banii strânşi i-am depus la casierul diviziei pentru orfani” 

Acţiunile pastorale menționate mai sus au fost completate 
prin organizarea de serbări şi şezători literare, de coruri care 
nu numai că potentau eforturile educative ale preoților, dar 
contribuiau la buna desfăşurare a slujbelor religioase. 

De multe ori, în condițiile operațiunilor grele la care luau 
parte alături de unitățile pe lângă care erau atașați, sau în 
retragere, preoții au fost puşi în situația de a participa direct la 
lupte, evitând prin intervenţia lor situaţii disperate. 

Referindu-se la astfel de situaţii, preotul Buzescu 
P.Constantin din Regimentul “Argeş” nr.4 raporta: “N-am 
cruțat vreme şi împrejurări cât de critice de a nu-mi îndeplini 
datoria şi mai mult încă. Aşa, de pildă, în retragerea de la 
Predeluş la Plopeni-Prahova am făcut şi pe strângătorul şi 
aşezătorul în trăgători pe nişte soldați dintr-un batalion din 
Regimentul 45, ce fugeau prin păduri, de s-au putut scăpa multe 
căruțe sa fie capturate de inamic...". Într-un alt raport, preotul 
locotenent, Stefan Ionescu, din Regimentul 3 “Olt” informa pe 
aceeaşi temă: ”...pe când eram lângă Drapel, în ploaia de 
gloanţe şi ghiulele, în ziua de 3 septembrie 1916, şi căzând un 
obuz de calibru cel mai mare de la inamic, făcând explozie 
foarte mare, pe sergentul port-drapel, Mihăilescu Constantin, 
l-au amestecat cu pământul, îngropându-l, iară pe plutonierul 


! Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.14 

? Ibidem, dosar 5, f.25 

! Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Cleric Militar, dosar 15, f.86 
XIII 


Lămboiu Radu l-au vânturat şi căzându-i Drapelul din mână, eu 
imediat l-am luat şi am fugit cam la 6-7 km de Dobrogea, unde 
Lam scăpat”. 

În acelaşi raport preotul consemna faptul că a reuşit să 
salveze încă de două ori drapelul de luptă: cel al Regimentului 
3 “Olt” în acțiuni ulterioare celei descrise mai sus şi al 
Regimentului 66 Infanterie. 

Documentele descriu numeroase asemenea fapte de arme. 
Conform celor consemnate de către Protoiereul preoților 
militari, Constantin Nazarie, din totalul de 252 preoți mobilizați 
5 au decedat pe câmpul de luptă sau în spitale, iar multi dintre 
ei au suferit de tifos exantematic sau alte boli contagioase ca 
urmare a prezenţei lor permanente în mijlocul răniților si al 
bolnavilor. Printre cei căzuţi pe câmpul de onoare se aflau 
preoţii Armăşescu Nicolae, din Regimentul 2 Vânători, 
D.Bârlogeanu, din Regimentul 51/52 Infanterie, lonescu Ştefan, 
din Regimentul 3 Infanterie, Ratescu Ion, din Brigada 2 Roşiori, 
şi I.Cerbulescu, din Ambulanţa Diviziei 1 Infanterie. Alți 6 
preoți, aparținând diferitelor unităţi, au fost răniţi”. 

Comportarea slujitorilor Domnului pe tot parcursul 
campaniei, faptele de arme săvârşite de către aceştia au 
determinat acordarea de numeroase decoraţii, citarea lor prin 
ordine de zi şi exprimarea de aprecieri elogioase din partea 
comandanților de unităţi si mari unităţi. Faptele lor au fost 
onorate nu numai de către autorităţile superioare române ci şi 
de către Aliați. Pentru curajul său, pentru devotamentul 
deosebit care l-a determinat să evadeze din prizonierat, să 
pribegească luni de zile prin munţi, suportand un adevărat 
calvar numai pentru a se reîntoarce la unitatea sa, preotul 
Justin Șerbănescu, din Regimentul 4 Infanterie “Ilfov” nr.21 a 
fost citat prin ordin de zi de Armata Franceză. 

Tot ca o recunoaştere a meritelor lor deosebite, numai în 
perioada 15 iunie 1917 - 1 mai 1918, 147 preoți mobilizați au 
fost înaintați la gradul de căpitan asimilat. 

Documentele cuprinse în prezentul volum, extrase din 
tezaurul Arhivelor Militare Române”, stau mărturie despre 


* Ibidem, f.222-224 

3 Ibidem, fond Marele Stat Major, secţia 6 Istoric, dosar 59, filele 51-53 

* Documentele au fost astfel selectate, încât să ilustreze complexitatea atribuţiilor şi 
preocupărilor preoților în campanie. Ele au fost reproduse integral, respectându-se 
normele ortografice în vigoare. Cuvintele prescurtate în original au fost întregite fără a se 
marca acest lucru prin semne distinctive pentru asigurarea cursivitätii lecturii. De 
asemenea unele erori de redactare au fost îndreptate în mod tacit, iar pentru documentele 
nedatate a fost stabilită data emiterii lor pe baza adreselor de înaintare, aceasta fiind 
aşezată între paranteze drepte. 


XIV 


faptele şi bravura preoților participanţi la etapa care a încheiat 
îndelungata luptă a poporului român pentru Unitate Naţională. 

Ei s-au dovedit a fi, alături de întreaga Oştire română, 
bravi soldați, atât ai Țării cât şi ai Credinței. 


AUTORII 


XV 


Regatul României 

Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale 
Ortodoxe Române 

Bucureşti, nr.60 din 18 mai 1915 


Prea Cucernice Părinte, 


Sfântul Sinod, în solicitudinea sa despre bunul mers al preoților de armată pe 
toată tara, luând dispoziţii relativ la aceasta; 

Noi avem onoare a vă face cunoscut că în şedinţa sa din 15 mai curent, v-a ales, 
cu unanimitate, ca protopop sau supervizor al preoţilor de armată, în caz de mobilizare, 
ataşat pe lângă Marele Cartier General, ca delegat al Sf. Sinod în această însărcinare. 

Vi se trimite deci odată cu aceasta, în copie, şi decizia votată de Sf. Sinod în 
aceeaşi şedinţă, privitoare la preoții de armată, spre ştiinţă şi conformare. 


Primiti Prea Cucernice Părinte, Arhiereşti binecuvântări. 


+ Preşedinte, Konon 
Director, 
Iconom Ovidiu Musceleanu 


P.C. Iconom Constantin Nazarie, profesor la Facultatea de Teologie 


Copie 
Propunere 


În vederea timpurilor grele prin care trecem si în fata îndatoririlor ce biserica 
noastră are a da ţării, prin sprijinul şi binecuvântarea sa în îndeplinirea dorințelor şi 
apărarea ei, propunem: 

A. De către episcopiile si mitropoliile Ţării se vor da Armatei, după cererea 
Ministerului de Război, preoţii trebuincioşi în timp de pace şi în timp de război. 

Aceşti preoţi vor fi titrati în teologie, cu aptitudini pentru păstoria militară şi nu 
vor avea vârsta mai mare de 45 ani, nici mai mică de 30 ani. 

B. Numirea preoților de armată se face de către Ministerul de Război, după 
recomandatia episcopului sau mitropolitului în dieceza căruia se află unitatea de armată la 
care se numeşte preot. 

C. Odată făcută numirea unui preot în serviciul armatei, el intră sub regimul 
legilor militare, asimilându-se în corpul ofițeresc, având apuntamentele ofițerului 
locotenent. 

D. Preoţii de armată, în timpul mobilizării, însoțesc trupele oriunde vor merge, 
dând poveţe pastorale militare ce se impun de împrejurări, făcând serviciile religioase fără 
ezitare. 

E. În timpul mobilizării, toţi preoţii de armată primesc instructii din partea 
arhimandritului sau protopopului anume numit pe lângă Marele Cartier General al 
Armatei şi stau sub conducerea lui, în ceea ce priveşte serviciul preoţesc. 

Numirea acestuia se face de Ministerul de Război, după recomandarea Sfântului 
Sinod, prin preşedintele său. 

F. Abaterile ce s-ar produce din partea preoților de armată se fac cunoscute 
protopopului de la Marele Cartier General şi acesta, după gravitate, le va face cunoscute 
episcopului sau mitropolitului Diecezei căruia aparţine un preot, luând măsurile ce se 
impun. 

G. Această propunere, devenită decizie a Sfântului Sinod, se va urma până la 
facerea unei legi, în care scop se va înainta Onor Guvern şi Prea Sfinţilor episcopi şi 
mitropoliți. 


,, * Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei 
,, * Callist, Episcopul Argeşului 

,, * Nicodem, Episcopul Husilor 

,, + Meletie Constanteanu 

» + Teofil M. Ploiesteanu 

» ° Anthim P. Botoseneanu 


» * Alexie Craioveanu 

» * Vartolomei S. Bäcäoanul 

, * Theodosie, Episcopul Romanului 

„+ Sofronie, Episcopul Râmnicului-Noul Severin 


Pentru conformitate, 
Iconom Ovidiu Musceleanu 


Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f. 1-2 


2 


[Mai 1915] 
Înalt Prea Sfintite Stäpâne, 


Prin graiul I.P.S.V. am luat cunostintä de greaua, dar în acelaşi timp frumoasa 
chemare ce Sfântul Sinod în unanimitate voieşte a pune asupra mea, în scopul de a fi 
îndrumător al clerului armatei române. Pentru asemenea atentiune mulțumesc smerit şi 
călduros tuturor membrilor Sfântului Sinod. 

Vremea nemaiîngăduindu-ne a vorbi, ci a face mult, ţin să declar că, având 
asigurată dragostea părintească a Înaltilor Ierarhi ai Ţării, sub a căror adumbrire înţeleg să 
lucrez, consider misiunea mea pe trei sferturi uşurată ; de la sine se înţelege că am deplina 
nădejde că voi întâmpina aceeaşi dragoste şi din partea factorilor determinanti ai Armatei. 

Înarmat cu asemenea elemente hotărâtoare, sper să reuşim a face ca, pe de-o 
parte soldatul român să meargă la luptă pentru patrie încins cu arma neînvinsă a credinței, 
iar pe de alta să se întoarcă la vatră îmbunătăţit şi renăscut moraliceşte. 


C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.3 


3 


D - Sale 
Domnului Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 
Domnule General, 


3 Iunie 1915 


Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Autocefale Române, cu adresa nr.60 
din 16 mai a.c., îmi face cunoscut că, în unanimitate, am fost ales Protopop sau superior al 
preoților de armată. Acestei alegeri se datorează desigur ordinul domniei voastre nr.130 
din 28 mai a.c., prin care subsemnatul este ata“at, în caz de mobilizare, la Marele Cartier 
General al Armatei, ca “ef al Serviciului religios. 

Din acest din urmă ordin urmează că rolul meu de Protopop al preoţilor de 
armată ar începe îndată cu o eventuală mobilizare a ei, fără să am vreun rol, ca superior al 
preoţilor de armată în vreme de pace. 

În ce mă priveşte, mă mulţumesc cu orice rol şi, oricând mi se va da un rol în 
serviciul patriei va fi bine venit. 

Dacă se are însă în vedere scopul pe care l-a urmărit Sfântul Sinod prin alegerea 
mea ca superior al preoţilor de armată, scop care nu poate fi altul decât îndrumarea lor 
întru călăuzirea ostaşului în cele spirituale şi morale, cum şi reglementarea şi mai cu 
seamă unificarea şi armonizarea activității preoţilor de armată, atunci rolul conducătorului 
lor este tot aşa de mare în timp de pace, ca şi în timp de război. 

Într-adevăr, toate unităţile, ce compun armata, au nevoie, în timp de pace, de 
pregătire şi exercitare, în direcţia specialitätii lor, pregătire şi exercitare care se fac sub 
conducerea şi privegherea şefilor respectivi, specialişti şi ei în materie. Aceeaşi conducere 
şi exercitare este absolut necesară mai ales pentru preoţii de armată, care, până azi, n-au la 
dispoziţie nici o tradiţie şi nici un regulament de urmat. 

Prin urmare, în această direcţie, totul trebuie făcut de la început. 

Apoi, rolul preotului de armată, în vreme de pace, nu se mai poate reduce, ca 
până acum, numai la săvârşirea câtorva ierurghii ocazionale, ori la înmormântarea 
ostaşilor adormiti întru Domnul, mai ales acum, când în rândul preoţilor de garnizoane 


2 


încep să pătrundă elemente cu înalte studii teologice şi, deci, în măsură a răspunde 
inteligent misiunii lor. Armata este şi trebuie să fie o şcoală pentru îndeplinirea datoriei 
pentru patrie şi tron: nicăieri datoria nu-şi găseşte o sancţiune mai puternică (!) ca în 
religie, care este izvorul binelui, al virtuţii în genere şi al datoriei în special, şi nicăieri 
soldatul nu va găsi un avânt mai mare către luptă, răbdare şi abnegatie, ca în sentimentul 
religios, care trebuie cultivat prin activitatea preoțească. Pentru asemenea motive se dă 
atât de mare însemnătatea preotului în armatele tuturor statelor. 

Dar, în afară de acest mare folos, pe care trebuie să-l tragă ostaşul din armată, 
aceasta nu trebuie să fie numai o şcoală de vitejie şi de îndeplinire de datorie către Patrie 
şi Tron, ci şi o şcoală de luminare şi moralizare, din care soldatul să se întoarcă la cămin 
îmbunătăţit sufleteşte şi moralmente, ca, astfel, ostăşia să devină şi să fie privită ca o 
misiune vrednică de invidiat. O astfel de activitate cu caracter instructiv şi moralizator, 
nimeni nu o poate desfăşura cu mai multă competenţă si potriveală ca preotul, care prin 
chemarea lui este apostol al luminii şi moralității. Aici se deschide un câmp nemărginit de 
activitate pentru preotul de armată în vreme de pace şi ocaziuni minunate de îndrumare şi 
cercetare pentru un protopop de armată. 

În fine, domnule general, din nefericire, în timpul din urmă a început să se 
răspândească în ţară şi, deci, şi în armată, o sectă numită adventistă, ai cărei urmaşi, între 
altele, sunt contra jurământului şi contra serviciului militar. Împotriva acestei secte trebuie 
să se ia, pe de o parte, măsuri de a se converti cei rätäciti, iar pe de alta, de a se feri de 
contaminare ceilalți soldaţi. Contra acestei secte nu poate lupta decât preotul şi lupta 
aceasta trebuie organizată, condusă şi armonizată de la centru prin şeful serviciului 
religios. 

Faţă de cele expuse mai sus propun: 

1) Ca însărcinarea subsemnatului de Protopop al preoţilor de armată să înceapă 
imediat şi să fie cu caracter permanent. 

De fapt lucrul se şi prezintă astfel, întrucât Prea Sfintitii Chiriarhi, conform 
votului Sf. Sinod, au comunicat deja preoţilor de armată, ca ei să se adreseze mie, pentru 
ori ce instrucţiuni şi lămuriri, ceea ce au şi început să facă. 

2) Ca, pentru o bună rânduială şi din partea mea şi a celor care vor veni în 
contact cu mine pentru afaceri de serviciu, să fiu recunoscut ca şef al Serviciului religios 
al armatei, dându-se cuvenitele ordine în acest sens. 

3) Rog a mi se pune la dispoziţie, în vreme de pace, un secretar cum şi cele 
trebuitoare tinerii unei cancelarii. 

4) Rog a mi se da un tablou cu numele şi prenumele tuturor preoților 
mobilizabili, arătându-se locul unde urmează a servi fiecare pe timp de mobilizare şi în 
vreme de război. 

5) Rog a cere Onor Ministerului de Război să aprobe, pentru vreme de 
mobilizare, pe lângă subsemnatul la Marele Cartier General, un preot ajutor, pentru 
efectuarea diferitelor ierurghii, precum şi un cântăreţ, luat dintre studenţii în teologie 
aflători sub drapel, care va îndeplini şi însărcinarea de secretar. Preotul se va recomanda 
de subsemnatul imediat după aprobarea şi înțelegerea ce voi lua cu Chiriarhul respectiv, 
din eparhia cărui se va alege acest preot. De asemenea şi la vreme, voi recomanda şi pe 
cântăreț. 

6) Rog a se fixa, prin asimilare, situaţia Protoiereului de armată în ierarhia 
militară. 

7) Rog a mi se da însărcinarea să alcătuiesc instruchiunile, după care vor trebui 
să se conducă preopii din armată, în vreme de pace “i în vreme de război. Aceasta o voi 
face, după ce voi cunoa°te pe topi clericii armatei “i după ce voi lua act “i de feluritele 
propuneri ce îmi vor veni de la preopi. 

8) În fine, vă rog a dispune ca preoții de armată, în activitate şi mobilizabili, să 
fie concentrați pe corpuri de armată pe câte o zi sau două, spre a li se da de către 
subsemnatul lămuriri şi instrucţiuni cu privire la obligatiunile lor religioase, în vreme de 
pace şi în timp de mobilizare, precum şi la cuprinsul cuvântărilor ce se vor ţine soldaţilor 
în diferite împrejurări. Cu această ocazie voi putea să îmi dau seamă şi de starea fizică, 
intelectuală şi ţinuta fiecărui preot de armată. Aş dori ca preoţii să se întrunească în 
ordinea şi localitățile următoare: Iaşi, Galaţi, Constanţa, Bucureşti şi Craiova. 


Protoiereu, Iconom C. Nazarie, profesor universitar 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 1 -2 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Marele Stat Major 
Secţia I-a Biroul 2 
Nr.1716 din 6 iulie 1915 


Sfinţiei Sale Protoiereu Nazarie, profesor universitar 
Cucernice Părinte, 


Ca răspuns la cererea Sf. Voastre, înregistrată la nr.741 din 8 iunie, Ministerul de 
Război, având în vedere referatul Marelui Stat Major, nr.1305 din 9 iunie, a hotărât cele 
ce urmează: 

1. Însărcinarea Sf. Voastre ca superior al preoților mobilizabili nu poate să 
înceapă de pe acum şi să aibă caracter permanent, întrucât autoritatea Ministerului de 
Război asupra preoţilor militari începe odată cu decretarea mobilizării, Ministerul 
neavând căderea de a crea un organ bisericesc cu atribuţii în afară de acelea ale 
Chiriarhilor. 

Pentru aceleaşi motive nu poate aproba cererea Sf. Voastre de a fi recunoscut de 
pe acum ca şef al serviciului religios al armatei şi de a avea din timp de pace un secretar şi 
cele trebuincioase tinerii unei cancelarii. 

2. Se aprobă ca Sf. Voastră să aibă la mobilizare un preot ajutor şi un secretar. 

Acest personal va fi desemnat de Sf. Voastră şi comunicat Marelui Stat Major. 

3. Se aprobă întocmirea instrucţiunilor asupra modului cum să se conducă 
preoții, însă numai pentru starea de război, întrucât, pentru timp de pace un regulament al 
preoților militari e în studiu. 

4. Cererea Sf. Voastre de a se concentra preoți pe corpuri de armată pentru a li se 
da instrucţiuni, se amână pentru mai târziu. 

Odată cu acestea vi se aduce la cunoştinţă că Sf. Voastră va avea în caz de 
mobilizare aceeaşi situaţie ca şi consilieri juridici de pe lângă cartiere. 

Un tabel cu preoți de garnizoană si cei mobilizabili vi se va trimite îndată ce va fi 
completat. 


Pentru Şeful de Stat Major General al Armatei, 
Şeful Secţiei I, 
Lt.col. N.Alevra 


Pentru Şeful Biroului 2, 
Căpitan Sichitiu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.4 


31 iulie 1915 


Domniei Sale 
Domnului Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 


Domnule General, 


Potrivit însărcinării ce aţi binevoit a-mi da, cu onoare înaintez, aici anexat, 
„Instrucţiunile necesare preoţilor de armată în vreme de război”, cu rugămintea de a lua 
formă definitivă numai după ce se vor convoca preoţii pe corpuri de armată şi vom avea 
cu ei cuvenita consfătuire. 


În caz de urgenţă pot fi puse în aplicare imediat, însă, tot imediat trebuie 
comunicate şi preoţilor. 

Binevoiti, vă rog, domnule general a primi asigurarea deosebitei mele 
consideratiuni. 

Protoiereu, 


Iconom C.Nazarie, profesor universitar 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.5 


6 


[iulie 1915] 


Înalt Prea Sfinţiei Sale D.D. Dr. Konon, 
Arhiepiscop si Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Presedinte al Sf. Sinod 


Înalt Prea Sfintite Stăpâne, 


Potrivit însărcinării ce mi s-a dat de către Sf. Sinod de a fi protoiereu al preoților 
de armată şi după ce am fost aprobat şi de către Onor Minister de Război, m-am pus în 
relaţie cu Marele Stat Major, pe lângă care am fost ataşat în scopul de a-mi îndeplini 
misiunea. 

Spre a se vedea ceea ce eu am făcut, ca împuternicit al Sf. Sinod, în calitatea de 
mai sus, înaintez, aici anexat un dosar care cuprinde corespondenţa mea cu Marele Stat 
Major, precum şi instrucțiunile ce am formulat eu pentru preoţi în vreme de război, cu 
rugămintea de a se lua cunoştinţă de actele cuprinse în dosar şi a mi se înapoia spre 
cuvenită regulă. 

Ca ilustrare la instrucţiunile formulate cu privire la ţinerea de cuvântări, am 
alcătuit pentru fraţii preoți câteva modele intitulate: ,,Cuvantari pentru ostaşi”, tipărite în 
alăturata broşură, distribuită de mine tuturor membrilor Sf. Sinod. 

Lipsind o rugăciune specială pentru vreme de război, am retipărit, după o carte 
editată în Mănăstirea Neamţ, în 1862, rugăciunile cuprinse tot în pomenita broşură, care 
sper că va fi bine primită întrucât a fost deja în uz în biserica noastră. 

Toate aceste lucrări s-au înaintat Statului Major, care a dispus imprimarea 
instrucţiunilor într-un fel puţin diferit ca formă şi ca (!) cuprins de cele înaintate de mine. 

Eu am lucrat în vederea împrejurărilor prin care trecem şi de aceea m-am grăbit 
să fac ceea ce eram dator, rămânând ca la timpul oportun să dau seamă şi Sf. Sinod despre 
activitatea mea, ceea ce şi fac acum prin înaintarea dosarului pomenit şi a broşurii 
amintite. 

Plecat şi supus servitor, 


C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.6 


7 


Nr. 2397 — 4 Septembrie 1915 
Înalt Prea Sfintei Sale Mitropolitului Primat al Ungro-Vlahiei 
Înalt Prea Sfinte, 


În conformitate cu încheierea Sfântului Sinod, comunicată nouă cu adresa Nr.61 
din 18 mai a.c., s-a ordonat corpurilor de trupă dispozitiunile necesare, relative la 
repartiția preoţilor în armată, şi s-a şi desemnat nominal, după propunerile Sf. Chiriachi 
respectivi, preoţi la corpurile de trupă. 

Pentru noi sunt însă nelămurite următoarele chestiuni: 

1. Care trebuie să fie obiectele, sfintele cărți bisericeşti, veşmintele, etc. absolut 
necesare, de luat în campanie de către preoții repartizați la corpuri; 

2. De unde se vor lua aceste obiecte de către preot la prezentarea lui la corp, 
precum şi acelea care ar trebui procurate de către administrația militară. 


Pentru buna regulă a serviciului, aceste chestiuni trebuie hotărâte din timp şi 
date ordinele necesare, astfel ca, la mobilizare, toţi să ştie ce au de făcut, fără a mai fi 
nevoie de întrebări. 

În acest scop, Marele Stat Major vă roagă, Înalt Prea Sfinte, a decide asupra 
acestor chestiuni, cunoscut fiind că, mijloacele pentru transportul bagajelor la corpuri sunt 
foarte reduse (câte o trăsură pentru bagajele tuturor ofițerilor unui batalion), şi că, prin 
urmare, va trebui ca, dat fiind modul de oficiere a Sfintelor slujbe în război, şi obiectele de 
luat cu ei de către preoți să fie numai acele pe care Înalt Prea Sfintia Voastră le va judeca 
ca absolut necesare în astfel de împrejurări. 


Şeful de Stat Major General al Armatei, 
General de divizie V.Zottu 
Şeful Secţiei I, 
Lt.colonel (ss) indescifrabil 


A.M.R., fond M.St.M., Secţia 1 Organizare Mobilizare, dosar nr.175, fila 116. 


8 


Nr. 5218 —5 Septembrie1915 


Regimentul IV Ilfov nr. 21 
către 
Divizia a 4-a 


Am onoare a vă ruga să binevoiti a interveni locului în drept, ca în locul 
Preotului Ion Ionescu de la Mănăstirea Nămăeşti, care este destinat pentru mobilizare 
Regimentului 4 Ilfov Nr.21, conform ordinului Corpului 2 Armată Nr. 129, din 18/4/1914, 
să se aprobe ca Protosinghelul Justin Șerbănescu, iconom în Mănăstirea Cernica, să fie 
numit preot la mobilizare la acest regiment. 

Cerem această numire pentru următoarele motive: 

Protosinghelul Justin Serbänescu a servit ca militar 13 ani în acest regiment, apoi 
a intrat în ordinul monahal şi s-a preotit, păstrând în tot timpul un devotament nemărginit 
regimentului, căruia i-a oferit mai multe daruri: cruci, icoane, etc. şi oficiind în mod 
gratuit serviciul religios la regiment în diferite ocaziuni. 

Protosinghelul Justin Şerbănescu şi-a manifestat de mai multe ori dorinţa de a 
însoţi regimentul în campanie şi s-ar simţi mulțumit dacă i s-ar satisface dorința sa. 

Pentru dragostea şi devotamentul ce le arată Regimentului 4 Ilfov Nr.21, 
protosinghelul Justin Şerbănescu a ajuns să fie foarte iubit de trupa şi de ofițerii acestui 
corp, iar regimentul, ca o amintire, i-a oferit anul trecut un baston preoţesc în valoare de 
lei 120, conform aprobării Diviziei a 4-a Nr.9080 din 22.10.1914 


Comandantul Regimentului 4 Ilfov Nr.21, 
Colonel adjutant Berindei 


Ieşire nr. 630 — 15 Septembrie 1915 


Divizia a IV-a 
către 
Corpul II Armată 


Am onoare a înainta raportul de fata al Regimentului 4 Ilfov Nr.21, prin care se 
solicită înlocuirea preotului Ionescu Ion de la Mănăstirea Nămăeşti, repartizat în caz de 
mobilizare acelui corp, prin protosinghelul Justin Șerbănescu, iconom la Mănăstirea 
Cernica, rugându-vă să binevoiti a interveni locului în drept pentru aprobare, motivele 
arătate de regiment fiind bine justificate. 


Din ordin 
Şeful de stat major 
Lt.colonel Eremia 


A.M.R., fond M.St.M., Secţia 1 Organizare Mobilizare, dosar 175, f. 157. 


9 


29 septembrie 1915 
[ Iconomul C.Nazarie către Marele Stat Major ] 
Domnule General, 


Imprimând într-o broşură câteva cuvântări pentru ostaşi şi rugăciuni pentru Rege, 
oaste şi popor — recte Tedeum-ul pentru vreme de război — cred că ar urma să se procure 
câte un exemplar din numita broşură, anexată şi la aceasta, pentru fiecare preot de 
garnizoană mobilizabil, bineînţeles dacă găsiţi aceasta cu cale. 


C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.8 


10 


30 septembrie 1915 
D-lui Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 


Potrivit Oficiei dv. din 6 iunie a.c. nr.1716, Secţia I, Biroul 2 şi înțelegerii 
verbale cu I.P.S. Mitropolit Primat D.D.Konon, cu onoare vă aduc la cunoştinţă că 
desemnez prin aceasta ca preot ajutor al subsemnatului, în caz de mobilizare la Marele 
Cartier General al Armatei — Serviciul Religios, pe P.C. iconom Vasile Pocitan, fost 
superior al Capelei române din Paris, iar actualmente profesor şi paroh al Bisericii Sf. 
Voievozi din capitală, cu rugămintea de a fi, la timp, mobilizat. 

[C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.10 


11 


Regatul României 

Ministerul de Război 

Marele Stat Major 

Secţia a II-a Biroul III 

Nr.7261 din 15 octombrie 1915 


Sfinţiei Sale Protoiereu iconom C-tin Nazarie, profesor universitar 
Cucernice Părinte, 


Ca răspuns la petiția Sfinţiei Voastre din 29 IX a.c. cu onoare vă facem cunoscut 
că Ministerul a recomandat lucrarea ,,Cuvantari pentru ostaşi şi rugăciuni pentru rege, 
oaste şi popor în vreme de război” tuturor comandamentelor, corpurilor de trupă şi 
garnizoanelor fără nici o obligație. 

Conform normei stabilite pentru orice fel de publicaţii, Sfintia Voastră este 
rugată să binevoiască a trimite gratuit Bibliotecii Marelui Stat Major patru exemplare. 


Pentru Şeful de Stat Major General, 
Şeful Secţiei a II-a, 
Colonel Strătilescu Şeful Biroului III, 


Maior (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.9 


12 


Regatul României 
Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române 
Bucureşti, nr.198 din 24 octombrie 1915 


P.C. Iconom C. Nazarie, Protoiereu al preoților de armată 
Prea Cucernice Părinte, 


Cu onoare vi se comunică (!) că Sf. Sinod, în şedinţa din 19 octombrie curent, în 
vederea raportului Comisiei de petitiuni privitor la instrucţiunile ce ati formulat Prea 
Cucernicia Voastră pentru preoți în vreme de război şi broşura intitulată: ,,Cuvantari 
pentru ostaşi”, a aprobat concluziile raportului, care sunt: de a se aproba ambele lucrări, 
afară de punctele 36 şi 39 din instrucțiuni, care trebuie modificate în sensul că preoții 
militari pot fi puşi în disponibilitate de P.S. Kiriarh, care i-a desemnat în urma raportului 
P.C. Protoiereu al preoţilor militari. 

Odată cu aceasta vi se înapoiază actele primite cu raportul Prea Cucerniciei 
Voastre înregistrat la nr.153/1915, trimitandu-va şi raportul Comisiei în copie şi cu 
lămurirea că instrucţiunile formulate de Prea Cucernicia Voastră trebuiesc a fi publicate 
spre a putea să se împartă tuturor preoților din ţară, nu numai celor mobilizabili. 

Primiti, Prea Cucernice Părinte, arhiereşti binecuvântări. 


Preşedinte Konon, 


Mitropolit Primat Director, iconom Ovidiu Musceleanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.7 


13 


MINISTERUL DE RĂZBOI 
MARELE STAT MAJOR 
Nr. 3451 din 28 Octombrie 1915 


INSTRUCȚIUNI 


ASUPRA 
ATRIBUTIUNILOR PREOȚILOR LA ARMATĂ 


Introducere 


Între numeroasele învätäminte ce se pot scoate din războiul actual, e şi acela, că: 
pregătirea sufletească a oştirei pe temeiul religiunei, azi, ca şi în trecut, are o însemnătate 
hotărâtoare şi cântăreşte tot atât de greu în cumpăna victoriei, ca şi maşinile moderne care 
zguduie pământul. 

Cu toată perfecțiunea armelor şi a mijloacelor de distrugere, fata de un vräjmas 
bine pregătit, nu se poate ajunge la victorie, decât prin zdrobirea moralului său, adică: prin 
învingerea sufletească a oştirii vrăjmaşe, care învingere, presupune un suflet mai pregătit 
şi o credință mai tare decât acea a vrăjmaşului din luptă. 

Mai mult ca oricând, perfecțiunea mijloacelor de război, cere celor ce se 
razboiesc mari jertfe pentru învingerea vrăjmaşului. Aceste jertfe cerute nu numai de la 
ostaşi, ci şi de la popoarele învrăjbite, nu vor fi făcute de bună voie, decât întemeiate pe 
conştiinţa fiecărui cetăţean în parte şi a tuturor la un loc, asupra înaltelor datorii sfinte ce 
are omul de îndeplinit în această viata trecătoare, fata de Dumnezeu, fata de ai săi, şi fata 
de neamul din care face parte. 

Din aceste datorii izvorăsc acele virtuţi care înalță sufletele deasupra grijilor de 
toate zilele şi le hotărăsc la săvârşirea de fapte mari, până la jertfirea de sine. 


8 


Una din aceste virtuţi e credinţa. 

Cu ea a învins strămoşii noştri şi cu ea vor învinge şi urmaşii, dacă cei chemaţi 
vor şti să o sădească şi să o întărească în sufletele viitorilor luptători ai dezrobirii noastre 
naționale. 

Preotilor le revine această grea şi sfântă sarcină ca, cu cuvântul şi fapta să tie 
aprinsă făclia credinţei în popor, precum şi în inimile ostaşilor noştri, care în zile grele vor 
fi chemaţi să se jertfească pentru binele şi mărirea patriei şi a neamului. 

Astăzi toate armatele, pe de o parte, pentru a menţine ridicat moralul trupei, iar 
pe de alta pentru a întări credinţa naţiunii în victorie şi a o pregăti, ca fără şovăire să aducă 
sacrificii de sânge pentru Tara şi Neam, au dat serviciului preoţesc militar pentru 
pregătirea sufletească a oştirii, toată importanța ce i se cuvine într-o armată bine 
organizată. 

Dată fiind această înaltă chemare a preotului român în oştirea noastră, cum şi 
pentru îndeplinirea îndatoririlor creştineşti ale legii noastre strămoşeşti, Sfântul Sinod în 
grija ce are cu privire la îndeplinirea serviciului religios, de mare folos armatei, şi în fata 
datoriei ce Sfânta noastră Biserică are a da Ţării, prin sprijinul şi binecuvântarea Sa, întru 
îndeplinirea dorințelor şi apărarea ei, între altele a propus ca: 

1) Preoţii trebuinciosi armatei în timp de pace si de război, vor fi recomandati de 
către Mitropoliile şi Episcopiile Ţării. 

2) Aceşti preoţi vor fi aleşi dintre preoţii titrati în Teologie, cu aptitudini pentru 
păstoria militară şi nu vor avea vârstă mai mare de 45 ani, nici mai mică de 30 ani. 

3) Numirea preoţilor recomandati de Mitropoliti şi Episcopi, se va face de către 
Ministerul de Război. 

Această propunere fiind adoptată de Ministerul de Război, pentru călăuza 
preoților militari, în îndeplinirea sarcinii ce li se impune față de armată, s-au alcătuit 
următoarele instrucţiuni: 


TITLUL I 


RECRUTAREA PREOȚILOR LA ARMATĂ, DATORIILE LOR ÎNAINTE 
DE MOBILIZARE 


CAPITOLUL I. 


Recrutarea preoților de armată 


Preoţii necesari armatei se recrutează, pe cât e posibil, dintre preoții titrati în 
Teologie. Ei sunt recomandati, după cererea Marelui Stat Major, de către Mitropoliti şi 
Episcopi, dintre cei cu aptitudini pastorale militare şi buni predicatori, iar numirea se face 
de către Ministerul de Război. 

În urmă, preoții sunt repartizați corpurilor de trupă ori la servicii, în raport cu 
numărul stabilit prin tabelele de efective de război. 

Cunoscute fiind legăturile sufleteşti strânse ce unesc pe preot cu masa populaţiei 
noastre săteşti, este de recomandat, ca preotul să fie cât se poate mai cunoscut trupei, pe 
lângă care e orânduit. Ca consecinţă, preoţii de armată repartizaţi corpurilor de trupă, în 
special cei repartizați regimentelor de infanterie, să fie numiţi, pe cât posibil, dintre 
preoții din aceeaşi garnizoană cu reşedinţa corpului de trupă la care sunt dati. Aceasta 
pentru motivul ca, din timpul de pace să se stabilească o legătură sufletească între preot şi 
corpul la care e dat, ia la mobilizare el să poată fi la îndemâna regimentului, chiar din 
prima zi. 


CAPITOLUL II 


Datoriile preoților de armată înainte de mobilizare 


Preotul repartizat unui corp de trupă ori serviciu, este fncunostiintat despre 
aceasta printr-un ordin de serviciu, semnat de comandantul corpului respectiv. 

După primirea acestui ordin, preotul are îndatorirea ca, la cea dintâi ocazie să se 
prezinte comandantului acelui corp, cerându-i să cunoască şi pe ceilalți ofiţeri din corp. 


9 


Din acest moment, comandantul regimentului are obligatiunea de a considera pe 
preot ca făcând parte din corpul ofițeresc şi va profita de toate ocaziunile ce i se vor 
prezenta pentru a strânge legăturile sufleteşti între corpul ofițeresc şi preot, între acesta şi 
trupă. 

Pentru atingerea acestui scop, comandantul regimentului va invita pe preotul 
militar la toate solemnitätile ce vor avea loc în corp. Îl va primi cu bună voință si cu toată 
atentiunea demnităţii ce ocupă şi rolului înalt ce-i e încredințat în război. 

La solemnitätile precedate de serviciu religios prin orânduirea comandantului de 
regiment, preotul poate să fie invitat să participe la oficierea serviciului odată cu preotul 
titular al garnizoanei. 

În caz când acesta ar fi împiedicat să săvârşească o slujbă religioasă cerută de 
împrejurări, comandantul regimentului are îndatorirea să invite, de preferință, pe preotul 
regimentului ca să facă acea slujbă. 

Pentru ca legăturile sufleteşti să se clădească tot mai mult, comandantul 
regimentului, pe lângă îndatorirea de a invita pe preot, la toate solemnitätile oficiale, are şi 
pe aceea de a-l invita şi la toate serbările afară de corp, la mesele ofițerilor şi la alte 
solemnitäti în comun; iar când ofiţerii vor lua parte cu soțiile, preotul va fi invitat de 
asemenea să participe cu soţia. 

Preotul, la rândul său, are îndatorirea de a folosi toate aceste ocaziuni, pentru a se 
arăta vrednic de înalta misiune ce i s-a încredințat, atât prin purtarea demnă, cât şi prin 
încrederea ce va şti să inspire si prin virtuțile cu care este înzestrat. În aceste condițiuni 
preotul va pregăti bine ogorul pentru activitatea sa ulterioară şi cea mai importantă, pentru 
aceea din vreme de război. 


TITLUL Il 


ACTIVITATEA PREOTULUI ÎN VREME DE RĂZBOI 


Starea de război a unei armate se consideră din momentul decretarii mobilizärii “i 

se poate despärpi în două perioade: 

a) Perioada mobilizării şi 

b) Perioada operaţiunilor, în care se consideră marşurile, luptele, staționarea, etc. 

Aceste două perioade deosebindu-se prin activitatea ce va desfăşura trupa în 
fiecare din ele, logic e ca şi activitatea preotului, care e legată de aceea a trupei, să fie 
diferită, după cum se consideră una sau cealaltă din cele două perioade ale stării de război. 

În fiecare din aceste două perioade activitatea ce se va desfăşura preotul se poate 
de asemenea despărți în două parti: activitatea religioasă şi activitatea pastorală. 
Activitatea religioasă constă: în săvârşirea tuturor slujbelor religioase cerute de 
împrejurări, iar activitatea pastorală constă: în menţinerea şi ridicarea cât mai mult a 
moralului trupei, în mângâierea celor suferinzi, etc. 

În capitolul ce urmează, se va arăta activitatea ce va fi chemat să desfăşoare 
preotul în fiecare din cele două perioade arătate mai sus. 


CAPITOLUL III 


Activitatea preotului în perioada mobilizării armatei 


Activitatea preotului începe din prima zi de mobilizare, în care scop preotul se va 
prezenta la reşedinţa corpului de trupă unde a fost repartizat prin ordinul de serviciu, din 
chiar prima zi de mobilizare, aducând cu sine toate obiectele necesare serviciului său şi 
care se vor arăta la Capitolul V. În săvârşirea slujbelor religioase, preotul va fi ajutat de un 
cântăreţ. El va fi dat de corpul de trupă dintre ostaşii care cunosc această chemare. 


I. Activitatea religioasă a preotului pe timpul mobilizării 


10 


Deoarece mobilizarea este o operaţiune care durează câteva zile şi în timpul 
căreia toată lumea e ocupată, preotul nu va putea să săvârşească în acest timp decât acele 
slujbe religioase, care nu distrag trupa de la operaţiunile de căpetenie şi care se pot 
executa succesiv, cu oamenii, după cum va îngădui serviciul. 

Aceste servicii sunt: 

a) Spoveditul şi împărtăşitul oamenilor; 

b) Binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană, spre locul destinat. 

a) Spoveditul şi împărtăşitul oamenilor. 

Se vor face, pe cât posibil, în timpul când se face mobilizarea. Când însă 
mobilizarea sau alte împrejurări n-ar îngădui ca spoveditul să se facă individual, preotul 
va putea spovedui şi grupe întregi de oameni. 

În cazul acesta rugăciunile dinaintea celei de dezlegare ca şi cea din urmă, se 
citesc odată pentru grupa întreagă; bineînţeles lăsând la o parte întrebările. 

În cazul când nu topi oamenii s-au putut spovedi în timpul mobilizării, se va 
continua ori de câte ori împrejurările permit. E bine însă, ca preotul sä-°i dea 
toată osteneala, ca topi oamenii să fie spovedipi “i imparta°ipi, până la terminarea 
mobilizării corpului, mai târziu fiind foarte greu să găsească lini“tea necesară 
acestor Taine. Această datorie cre‘tineascä fiind îndeplinită mai înainte de 
intrarea în luptă, omul se va socoti cu sufletul curat înaintea lui Dumnezeu “i va 
căpăta mai multă nădejde °i curaj în faba primejdiei. 

Dacă împărtăşirea nu s-a putut face înainte de a se pune trupa în mişcare, atunci 
oamenii se vor împărtăşi rânduri, rânduri, ori de câte ori preotul va sluji Sfânta Liturghie; 
iar pe cei ce s-ar afla pe patul de moarte îi va împărtăşi în orice vreme. 

În ceea ce priveşte rugăciunile ce preced împărtăşirea, în astfel de împrejurări, se 
lasă la aprecierea preotului, ca el, potrivit cu timpul şi împrejurările, să citească toate 
rugăciunile de împărtăşire, sau numai acelea “când s-ar întâmpla foarte degrabă celui 
bolnav să i se dea împărtăşania” 

În cazuri grabnice preotul poate ceti numai rugăciunea de dezlegare celui aflat pe 

patul de moarte °i care prin împrejurări independente de voinpa lui, nu s-ar fi 

putut mărturisi la vreme. 

În cazuri de boli molipsitoare se va observa, la împărtăşanie, antisepsia cuvenită. 

Preotul va avea cu el tot ce-i trebuie pentru a spovedi şi împărtăşi în campanie. 

Va trebui să aibă Sfintele Taine pentru cei bolnavi. 

Ostaşul trebuie să intre în război curätit şi împăcat cu Dumnezeu, căci nu se ştie 
dacă îşi mai poate îndeplini aceste datorii. Aceasta e o bună pregătire sufletească, o 
asigurare morală pentru ostaşi şi o liniştire a conştiinţei, că chiar surprinşi de moarte, ei 
sunt pregătiți şi mor linistiti, că sufletele lor vor merge acolo unde cei drepți se odihnesc. 

b) Binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană spre locul destinat. 

Odată mobilizarea terminată şi trupa fiind gata de plecare, a sosit şi clipa pentru o 
slujbă religioasă mişcătoare săvârşită de preot. Momentul e înălțător, mintea oamenilor e 
plină de gânduri, ochii lor sunt atintiti în golul viitorului; fiecare se gândeşte la cele ce se 
va întâmpla cu el. Împrejurările acestea sunt mai puternice decât oamenii, ei se simt mici 
şi umiliti; niciodată nu s-au simțit mai strâns unul lângă altul; niciodată cuvântul lui 
Dumnezeu nu le va suna mai mângâietor şi mai întăritor. Omul simte nevoia să-l audă şi 
preotul e cel chemat să rostească acest cuvânt. 

Acesta e momentul psihologic cel mai favorabil pentru ca preotul să lucreze cu 
folos asupra sufletelor, care gândind la moarte, sunt doritoare să asculte cu umilinţă şi 
evlavie cuvântul şi învățătura lui Dumnezeu. 

Binecuvântarea trupei se va face cu toată cuviinta, la ora fixată de comandant şi 
după ce trupa a fost aşezată în careu pe locul indicat. În acest scop preotul săvârşeşte mai 
întâi sfinţirea apei pe scurt, unită cu ectenii pentru război, cu Tedeum şi rugăciunea 
anexată la aceste instrucțiuni. 

După rugăciune preotul, ridicându-se, ţine trupei cuvânt de îmbărbătare, al cărui 
răsunet să însoțească pe ostaşi în tot timpul războiului. 

În această cuvântare preotul să arate însemnătatea momentului, amintind vitejia 
strămoşilor întru apărarea moşiei şi a legii; să insufle soldaților dragoste nemărginită 
pentru îndeplinirea datoriei, supunere şi ascultare oarbă superiorilor şi curaj în luptă 
pentru a fi vrednici urmaşi ai strămoşilor noştri. De asemenea, va arăta că, Dumnezeu 
pururea ajută celor ce luptă pentru dreptate şi sfinţenie, cum e apărarea țării şi mărirea 
neamului. 


11 


Preotul se va feri să vorbească de lucruri care nu sunt în doctrina creştină. Să nu 
vorbească în aşa fel cum ar putea vorbi un ofiţer. El nu poate vorbi decât în numele ideilor 
de bine, de dreptate, de iubire şi adevăr. 

Războiul prin firea lui, înăspreşte până la ură de moarte inimile celor ce sunt în 
luptă, de aceea preotul va recomanda ostasilor milă, şi mărinimie către duşmanul bătut 
sau către acei care nu se pot apăra, cum sunt: femeile, copii, bătrânii, bolnavii, etc. De 
asemenea îi va sfătui să aibă respect către avutul dușmanului si blândete către soția si 
fetele lui şi, în genere, către tot ce el are sfânt, dând prin aceasta dovadă de ostaş aprig şi 
neîmblânzit cu duşmanul înarmat, cavaler şi civilizat cu duşmanul îngenunchiat. 

Aceste sfaturi morale, preotul le va repeta ori de câte ori va avea ocaziune, mai 
ales înainte de lupte. 

E bine ca această slujbă religioasă să fie făcută la orice corp de trupă care are 
preot, înainte de părăsirea garnizoanei. 

După cuvântare se stropeşte trupa cu apă sfinţită. 


II. Activitatea pastorală a preotului pe timpul mobilizării. 


Activitatea religioasă a preotului în perioada mobilizării fiind redusă, din cauza 
ocupapiunilor numeroase °i variate ale trupei, preotul fi va spori activitatea pastorală 
militară. 

Din prima zi de mobilizare, preotul va căuta să aibă cât mai mult contact cu 
trupa. Va străbate cu pasul cazarma sau tabăra trupei, va intra în vorbă cu multi, va fi 
vesel în cuvânt, şi demn în atitudine. Va găsi pe unii trişti, pe alții poate plângând, va intra 
în vorbă cu ei şi va căuta să-i îmbărbăteze, arătându-le măreţia jertfei ce se cere de la ei 
precum şi recunoştinţa şi cinstea ce se dă acelora cari se jertfesc pentru ţară. Le va spune 
că viața impune omului datorii cu mult mai mari decât acelea ale legăturilor pământeşti, 
oricât de sfinte şi de scumpe ar fi acestea . 

În scopul acesta preotul va aduce dovezi din Sfânta Scriptură, mai ales din 
învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. 

Nicăieri preotul nu e mai la locul lui decât în momentele de mare emoție si de 
fiori prin care trece tot neamul în zilele de mobilizare, preludiul zilelor de mari sacrificii. 

Cuvântul său nu va găsi o mai bună ascultare decât în aceste clipe. De aceea 
trebuie ca preotul să însoţească pe ostaşi, în zilele de mobilizare, în toate părțile vieţii de 
cazarmă. Să-i însoţească la masă, să le binecuvânteze masa. Seara când împrejurările 
permit, să ia parte la rugăciune, etc. 

Pentru toate acestea e bine ca preotul să aibă cu sine totdeauna Noul Testament; 
să citească dintr-însul pentru ca neîncetat să aibă la îndemână învățături pentru ocaziile ce 
i se vor prezenta. 

Va fi foarte potrivit, dacă preotul va avea cu el mici cărticele cu învățături 
creştineşti, cu rugăciuni pe care să le dea unora să le citească în momentele libere de 
aşteptare, cu îndemnul ca odată citite, aceia să le dea altora. 

Pentru atingerea acestui înalt scop moral e bine ca preotul să ia intelegare din 
vreme cu comandantul unităţii la care e repartizat, pentru procurarea acestor cărticele în 
număr mai mare, pentru trebuitele ostaşilor. 


CAPITOL IV 
Activitatea preotului în perioada operaţiunilor militare 


Odată încheiată perioada mobilizării să ştie că de aci înainte, munca sa va fi 
făcută având în vedere: locul şi timpul. Nu va avea o singură problemă, ci mai multe şi 
însemnate probleme, aşa că activitatea preotului va fi deosebită, după situaţii. 

Din punctul de vedere al locului, preotul se poate găsi: cu regimentul pe linia de 
foc; la locul de prim ajutor pentru răniţi; cu regimentul la rezervă; la unităţile rămase încă 
în tara; la spitale, etc. 

Din punctul de vedere al timpului, preotul se poate afla înaintea atacului, după 
atac, cu prupe în apărare, sau se poate găsi cu trupele în mişcare ori în staționare, etc. 

Sunt atâtea situatiuni după care preotul îşi va orândui activitatea sa, care am 
arătat că este de două feluri; activitatea religioasă şi activitate pastorală militară. 


I. Activitatea religioasă a preotului în timpul operaţiunilor militare 


12 


În timpul operaţiunilor, activitatea religioasă constă din: 
a) Săvârşirea Sfintei Liturghii; 

b) Săvârşirea slujbelor religioase ocazionale; 

c) Înmormântarea celor morţi şi pomenirea lor. 


a) Săvârşirea Sfintei Liturghii 


Slujba Sfintei Liturghii se va face în zilele de Duminică şi sărbători mari când 
împrejurările permit. 

Dacă trupa s-ar afla în cantonament lângă o biserică, Liturghia se va oficia în ea, 
cu insotirea preotului respectiv. 

Când în apropiere nu va fi biserică, Liturghia se va săvârşi în tabără, la un loc 
destinat mai dinainte şi sub un cort deschis adaptat aşa fel, ca să slujească de Altar, având 
indicate cele trei intrări prin bastoane ori jaloane de lemn. 

Când înjghebarea unui asemenea fel de cort ar fi cu neputinţă, Sfânta Liturghie se 
va săvârşi sub cerul liber, aşezându-se la locul destinat două mese, dintre care una va sluji 
ca Sfântă masă, iar alta de Proscomidie. Cele trei intrări se vor indica prin tärusi de lemn 
ori pietre. 

Preotul va trebui sä-°i facă singur în cortul sau serviciul Vecerniei, în seara zilei 

în care urmează a se face Sfânta Liturghie. 

Serviciul Utreniei cu accesoriile lui, se va face la locul ales pentru Liturghisire, 
însă asa fel, ca la ora când va sosi trupa şi şefii ei, să înceapă serviciul Sfintei Liturghii. 

Când la Sfânta Liturghie ar asista Majestatea Sa Regele ori un membru al 
Familiei Regale, preotul va potrivi aşa, ca la ora sosirei lui, serviciul să fie la Evanghelia 
de la Liturghie, spre a fi primit cu Sfânta Cruce şi Evanghelia şi a începe îndată după 
primire citirea ei. 

De altfel, ori de câte ori M. S. Regele sau un membru al Familiei Regale, asistă la 
un serviciu religios, este primit cu Sfânta Cruce şi Evanghelia, fiind îmbrăcat în odăjdii. 

Pentru săvârşirea Sfintei Liturghii, preotul va îngriji, din vreme, de vin şi de 
prescuri. Vinul putându-se păstra cât de mult în sticlă, preotul va avea grijă pentru 
procurarea prescurei. 

Dacă preotul n-ar găsi prescurea trebuincioasă, atunci poate întrebuința pâine 
dospită, din care va scoate Agnetul, va face cu copia o cruce, scriind tot cu copia, între 
unghiile formate de cruce, cuvintele: Is. Hr. Ni. Ca. 

Dacă s-ar isprăvi Sfintele pentru cei bolnavi, preotul, când va sluji Sfânta 
Liturghie, va scoate încă un Agnet, pe care la vreme îl sfinteste şi îl îmbibează cu Sfântul 
Sânge, ca în Joia cea mare şi după Liturghie îl usucă, îl sfărâmă în părticele, iar resturile le 
consumă, aşa va face ori de câte ori nevoia va cere. 

De regulă, preotul de câte ori slujeşte Sfânta Liturghie continuă să împărtăşească 
soldații rămaşi nefmpärtäsiti. 

Liturghia se termină de obicei cu Polihroniul de la sfârşitul Tedeumului, de la 
onomastica M. S. Regelui. 

Aici, ca şi în toate locurile indicate de ritualul bisericesc, se va pomeni Familia 
Regală şi Episcopul în Eparchia căruia se află trupa. Când trupa însă ar fi pe teritoriu 
străin, în toate serviciile se va pomeni, în afară de Familia Regală, Mitropolitul Primat al 
tärei. Alte nume nu se vor pomeni decât pe bază de ordin scris. 


b) Serviciile religioase ocazionale 


Serviciile religioase ocazionale pot fi: 

1) Sfinţirea apei la I-iu a lunei, dacă împrejurările permit aceasta. Ea se va 
săvârşi după orânduiala obişnuită. O cuvântare cu conţinutul moral asupra unor scăderi 
observate în viata ostaşilor insotind-o cu îndemnări de îndreptare sau o cuvântare relativă 
la împrejurările momentului cu învățături trase din ele, va fi bine venită. 

2) Tedeum de mulţumire la patronul corpului de trupă, la câştigarea de victorii şi 
alte împrejurări de bucurie duhovnicească. Tedeumul se săvârşeşte după orânduiala 
stabilită. O scurtă cuvântare se ţine de preot după ce el termină rugăciunea de mulțumire. 
După cuvântare se face Polihroniul. 

3) La anul nou, la sărbători naţionale şi la onomasticele Familiei Regale, se face 
Tedemul obişnuit, ținându-se scurte cuvântări, totdeauna mai înainte de Polihroniul. 

4) Serviciul Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi al Paraclisului. 
Acestea se fac pentru recreiere duhovnicească sau când trupa se află în cantonament, ori 
când ea are nevoie de mângâiere sufletească şi încurajare. 


13 


5) Rugăciuni la caz de boli molipsitoare: ciumă, holeră, etc. Se fac după 
rânduiala stabilită în Moliftelnic ori in Aghiazmatar se fac şi alte servicii ca: sfințire de 
fântâni, curățirea bisericii pângărite, etc. 


c) Înmormântarea celor morţi şi pomenirea lor 

Serviciul înmormântării poate să se facă: 

1) Când trupa este în cantonament şi are loc un deces . În acest caz serviciul 
înmormântării se va face după orânduiala şi cu cinstea cuvenită unui ostaş mort pentru 
tara. 

2) Cand se întâmplă un caz de moarte grabnică, fiind trupa in marş, atunci până 
se constată decesul, se dresează cuvenitul act, se sapă groapa şi preotul săvârşeşte slujba 
înmormântării. 

În cazul când nu poate avea asemenea formalitate şi preotul este invitat de 
comandant, ori forțat de împrejurări poate face înmormântarea, dacă va nota în carnetul 
său numele decedatului, pentru a se şti sau a se putea stabili, ziua şi ora când s-a făcut 
înmormântarea şi, la vreme, va comunica cazul celui însărcinat cu ţinerea actelor stării 
civile . În genere, preotul va tine să aibă, cel putin avizul de deces al doctorului si numai 
dacă doctorul lipseşte, iar trupa se află în marş grăbit, preotul poate face înmormântarea 
fără act, după ce se va fi convins, prin diferite mijloace că decedatul nu este în stare de 
lesin. 

3) Când după o luptă, ori altă împrejurare are de înmormântat mai multi soldaţi, 
preotul face slujba înmormântării deodată pentru toţi cei adormiti, iar la ectenie şi 
rugăciune îi pomeneşte astfel: “Încă ne mai rugăm pentru odihna sufletelor ostașilor 
noştri adormiti întru Domnul, cari au luptat jertfindu-se pentru Tron, Neam şi Biserică, 
etc.” La Sfârşit o scurtă cuvântare se impune, dacă timpul îngăduie. 

Ostaşii de alte confesiuni creştine nu vor fi lipsiţi de serviciul înmormântării 
Bisericii noastre. 

La cerere şi în cazuri grave, preotul poate spovădui şi împărtăşi pe un soldat de 
altă confesiune creştină, fără a-i cere să treacă la ortodoxie; când nu e caz de forță majoră 
şi când acesta sigur va cere aceasta, trecerea se va face după ritualul stabilit prin ungere cu 
Sfântul Mir, sau prin botez, la acei care nu sunt botezați în numele “Sfintei Treimi”. 

Sâmbăta sau în altă zi liberă când vor permite împrejurările, preotul va face 
pomenirea cu parastas pentru cei adormiti ori căzuţi în luptă în cursul unei săptămâni sau 
al unei luni. 


II. Activitatea pastorală a preotului în timpul operaţiunilor. 


În timpul operapiunilor activitatea pastorală a preotului se deosebe°te după cum 
trupa se gase°te în mar”, în stabionare sau în luptă. 

a) Activitatea pastorală a preotului militar în timpul marsurilor. 

În timpul marșului preotul va lua loc unde va crede mai nimerit pentru misiunea 
sa. 

De obicei locul său este la una din trăsurile de ambulanţă ale regimentului, cu 
medicul, iar cei de la ambulantele divizionare sau de la spitale, într-o trăsură de ambulanţă 
de la secţia pe care o va hotărî comandantul. 

Când trupa va fi în repaus, preotul va veni în mijlocul soldaţilor, va schimba cu 
ei cuvinte prietenesti de întărire în suportarea greutăților marşului. Să nu caute a sta izolat 
de soldați, afară în cazul când ar fi reținut de datorii în altă parte. 

Pentru a încuraja mai mul pe soldaţi în marş, preotul va face bine dacă va merge 
distanţe cât de mari pe jos, alături de trupă, purtând cu sine geanta indispensabilă. 

Contactul apropiat cu soldapii “i interesul ce preotul le va arâta, precum “i grija 
ce va avea de ei, sunt foarte folositoare °i u“urează sarcina, pe când stând izolat pierde 
încrederea “i iubirea lor. 

Dacă vreun soldat cade în marş, fie bolnav, fie accidental de prea multă oboseală, 
cel dintâi care trebuie să alerge în ajutorul lui, e medicul şi preotul. Medicul îi dă îngrijirea 
trupească, iar preotul îngrijirea sufletească, prin mângâieri şi cuvinte de întărire. 
Soldatului de altă confesiune îi va arăta aceeaşi dragoste şi aceeaşi îngrijire părintească. 


b) Activitatea pastorală a preotului pe timpul luptei şi după luptă. 


14 


În general, în timpul luptei preotul se găseşte la postul de ajutor regimentar, 
alături de medic. Înainte de începerea unei lupte, dacă împrejurările îngăduie, este bine ca 
să săvârşească un serviciu religios şi să binecuvânteze trupa, după cum s-a arătat la 
Capitolul III, punctul b. Preotul va rosti o cuvântare scurtă şi inimoasă întemeiată pe 
credința şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. 

Când acest serviciu nu se poate săvârşi, preotul militar având Epitrahiul şi Sfânta 
Cruce în mână, va binecuvânta trupa şi cu cuvinte potrivite momentului le va aprinde 
duhul vitejiei ostăşeşti. 

Dacă situatiunea impune ca, în atac, să contribuie încurajarea de fapt a preotului, 
Chiar în luptă, el va porni cu regimentul, având Epitrahilul la piept, Crucea în mâna 
dreaptă, toiagul în cea stângă, iar geanta cu cele indispensabile după gât. 

Locul preotului în asemenea împrejurări ar fi înapoi şi lângă trupă, îmbărbătând 
unitățile regimentului. Când trupa porneşte la asalt, preotul rămâne în preajma drapelului, 
căutând ca prin poziţia şi îndemnul său să ridice curajul şi să întărească puterea 
sufletească a trupei în cel mai înalt grad. 

În fine, sufletul preotului, încălzit de focul patriotismului şi al sarcinii sale de 
îndemnător la luptă cu vitejie ostăşească, până la jertfa de sânge, ca găsi din belşug putere 
şi mijloace cât mai potrivite spre a îndârji şi înflăcăra sufletul ostaşului luptător. 

El nu va uita să pună înaintea ostaşilor pilda şi tăria de voinţă de a învinge a 
Apostolilor şi Mucenicilor, care prin credință şi puterea lor de voinţă au învins omenirea 
întreagă, cum şi vitejia ostaşilor lui Ştefan cel Mare, ai lui Mihai şi ai lui Carol, care au 
biruit pe vrăjmaşii neamului nostru. 

După luptă, cea dintâi grijă a preotului e căutarea şi mângâierea răniților. 

Preotul va fi la postul de ajutor regimentar unde sunt adunaţi răniții, căutând ca 
prin cuvinte să le aline durerile sufleteşti pe când medicul va alina pe cele trupesti. 

Nicăieri preotul nu e mai bine văzut în rolul lui, decât la capul celor răniţi şi 
suferinzi. Aici el îi va mângâia şi întări în răbdare. Va merge la fiecare găsind cuvinte 
scurte şi dulci de mângâiere. Tuturor le va arăta că icoana durerilor şi suferințelor este 
însuşi Mântuitorul Hristos. Martirologia creştină dă preotului, în această privinţă, un 
material bogat şi preţios. Le va spune de asemenea celor răniţi că suferința şi durerea 
oteleste pe om şi-i arată valoarea şi că cel ce suferă pentru o cauză dreaptă şi sfântă, cum 
este apărarea Ţării şi Bisericii, au asigurate şi gloria pământească şi slava cerească, 
singurele bunuri netrecătoare la care poate râvni în această viață un bun patriot şi bun 
creştin. Le va arăta că suferința şi durerea unui om e nimic fata de durerea, jalea si robia 
unui neam întreg, dacă nu ne-am jertfi pentru binele lui. Semnele şi rănile căpătate în 
război rămân cele mai frumoase podoabe ale unui ostaş. Înaintea lor se vor pleca cu 
respect şi venerație ceilalți fii ai ţării, ca şi urmaşii lor, cărora prin jertfă li s-a pregătit o 
viata mai demnă şi mai frumoasă. 

Preobii repartizapi pe la spitale vor vizita pe bolnavi, printre care se vor găsi “i de 
aceia ce ar dori o îngrijire cu cele religioase, vor merge de la pat la pat, de la bolnav la 
bolnav, ascultând pe fiecare rânit “i spunându-le câte un cuvânt de mângâiere. 

După facerea pansamentelor preotul va profita de momentele de lini°te “i va face 
rugăciuni pentru bolnavi; va oficia dimineapa sfinpirea apei, seara Paraclis sau Acatist, 
alternativ cu citanii, va pune “i rugăciuni de însănăto“ire. 

În aşa caz, rugăciunile pot fi făcute cât mai pe larg si cu duiosie, căci ele aduc 
alinare durerilor, prin înălțarea sufletului şi a gândirii într-o lume ideală, depărtând mintea 
de la răni. Odată cu rugăciunile ar fi de mare folos să se citească răniților minunile şi 
suferințele Mucenicilor, care, mai mult decât orice cuvântare, au darul de a îndepărta 
gândurile răniților de la durerile de care sunt cuprinsi. 

În sfârşit un suflet iubitor, pururea va găsi în adâncul lui, apa cea vie a dragostei 
creştine, a compătimirii şi mângâierii pentru sufletele amărâte şi îndurerate. 


CAPITOLUL V 


Obiectele necesare preotului pentru săvârşirea diferitelor servicii religioase 
în timp de război. 


Cunoscând care sunt slujbele religioase pe care preotul este chemat a le săvârşi la 
trupe, în timp de război, el va şti şi care sunt obiectele necesare pentru săvârşirea lor. 


15 


Condiţiile în care se săvârşesc serviciile religioase în timp de război diferind de 
acelea în care se săvârşesc la parohie, preotul se va mulțumi numai cu obiectele strict 
necesare şi cu care se poate face faţă în toate împrejurările. 

Aceste obiecte preotul le va despărți în două: 

Unele absolut trebuincioase serviciilor de orice moment şi pe care le va purta cu 
sine; altele necesare serviciilor importante şi care se vor transporta cu trăsura de bagaje. 

Pentru transport se va proceda astfel: 

Într-o geantă specială, care se poate numi geantă indispensabilă, de piele, tapisată 
pe dinăuntru, prevăzută cu despärtäminte, iar pe laturile din afară câte o cruce vizibilă, 
preotul va purta în tot momentul Epitrahiul, cutiuta de argint cu Sfânta Împărtăşire, 
Crucea, Aghiazmatarul şi Panichida (în loc de Evhologiul care e prea greu), două 
Procovete mici, lingurita, o sticlutä cu vin, o farfuriutä de metal, o sticlutä cu spirt şi 
chibrituri; aceste trei articole din urmă, necesare dezinfectării linguritei, când va fi nevoie. 

Tot în geanta indispensabilă va avea şi pachetul individual de pansament, iar la 
sine va purta un carnet personal special pentru notarea deceselor, în orice împrejurări. 

La trăsura de bagaje, într-un cufăr mai mic au läditä portativă, prevăzută şi aceea 
cu o cruce vizibilă, preotul va avea celelalte veşminte sacerdotale complete, Sfita, Sfintele 
Vase, Sfântul Antemis, Acoperămintele, cărţile de ritual necesare pentru săvârşirea 
ierurgiilor şi a Dumnezeeştei Liturghii (dacă aceasta se va cere), şi care sunt: Evanghelia, 
Apostolul, Liturgiarul, Octoicul mic, Orologiul, cartea de Tedeum, Psaltirea format mic. 
Va mai avea: lumânare, tămâie, cädelnitä, pămătuful de busuioc şi un castronel mai mic 
(uşor din cele de fier cu smalţ) pentru Aghiasmă şi cädelnitä. 

Pe lângă acestea fiecare preot destinat mobilizării se va îngriji să-şi prepare 
Sfânta Împărtăşanie încă înainte de a se decreta mobilizarea. 

Aceasta o va face după instructiile din Liturgiar, pentru cazuri extraordinare. 

Preoții vor îngriji să-şi procure din vreme obiectele de care au nevoie şi care s-au 
arătat mai sus fie de la bisericile la care slujesc, fie de la acelea ce posedă un număr îndoit 
din aceste obiecte, fie de la biserici închise, fie de la biserici filiale cu poporeni puţini, sau 
de la mai multe biserici, după cum se va hotărî de autoritățile bisericeşti superioare, la 
care se va interveni pentru aprobare. 

Preotul se va adresa “i corpului de trupă la care este repartizat “i dacă acesta 
posedă o parte din obiecte, preotul va aduce restul. 

În cazul când pe aceste căi preotul nu-şi poate procura toate cele necesare, se va 
adresa prin Protoereul respectiv, Administraţiei Casei Bisericii pentru a hotărî de unde să 
se ia aceste obiecte. 


TITLUL Ill 


TINUTA, DREPTURILE SI DISCIPLINA PREOȚILOR ÎN TIMP DE 
RĂZBOI. 


CAPITOLUL VI 


a) Tinuta şi drepturile preoţilor. 

Odată cu prezentarea sa la unitatea la care a fost repartizat, preotul va avea grijă 
să aducă cu sine îmbrăcămintea şi fncältämintea necesare, atât pentru timp de vară cât si 
pentru timp de iarnă. Obiectele de îmbrăcăminte precum şi cele necesare serviciului şi pe 
care preotul nu le va purta cu dânsul, se vor împacheta într-o ladă identică cu lada de 
bagaje a ofițerilor şi se vor transporta la trăsura de bagaje a unităţii respective. 

În acest scop preotul are dreptul la primă de echipare şi la ordonanță personală, 
ca şi ofiţerii inferiori. 

Preoţii fiind asimilați gradului de locotenent, vor avea dreptul la solda şi 
accesoriile cuvenite acestui grad. 

Primirea drepturilor băneşti de către preot de la corpul de trupă se va face cu 
aceleaşi forme şi după aceleaşi norme ca şi pentru ofiţeri. 

Tinuta preotului atât ca îmbrăcăminte cât şi ca purtare va fi exemplară şi potrivită 
cu chemarea lui. 

Din această ţinută va trebui să iasă în relief seriozitatea, dragostea creştină, 
prudenta, blândetea şi bunătatea sufletească. Pentru aceasta, în primul loc toți preoţii de 
armată, totdeauna vor purta la piept peste îmbrăcăminte o cruce de metal argintat sau de 
argint; singur protopopul va purta o cruce aurită. 


16 


În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, de regulă va fi cea obişnuită, cu singura 
deosebire că pentru marş şi alte împrejurări excepţionale, preotul poate purta cizme, 
pălărie gri sau căciulă şi o pelerină de cauciuc asemenea celor ofiteresti. 

O bandă de culoarea armei la care aparține preotul, cusută pe haină la mâna 

stângă “i pe care se coase “i o cruce albă, iar sub ea °i numărul trupei din care face 

parte, e semnul prin care se deosebe°te un preot de altul. 

La bastonul negru, cu mânerul alb ori argintat, preotul va purta un dragon de fir, 
identic cu acel al ofiţerilor. 

Preotul are drept la salut din partea trupei şi a gradelor inferioare, 
condescendenta şi respect din partea ofiţerilor. 


CAPITOLUL VII 


b) Disciplina preoţilor în timp de război. 

De regulă preotul face parte din Statul Major al unităţii la care este repartizat, iar 
în ordinea de bătaie ia loc în träsura de ambulanpă indicată de comandantul unităbii, 
alături de medic “i care îi va servi “i ca mijloc de transport. Cântărepul va merge cu 
brancardierii ultimei companii, baterii sau escadron. 

Orice ar voi să facă preotul pentru îndeplinirea diferitelor sale atribupiuni, nu va 
putea face decât după o prealabilă înpelegere cu comandantul trupei, fără a cărui ‘tire nu 
se poate mi°ca nimic în unitatea încredinpată lui de drept. 

În schimb nici comandantul trupei nu va cere preotului nimic ce ar tinde să-i 
ştirbească prestigiul, sau ce ar atinge ordinea canonică, ritualul stabilit şi săvârşirea 
ierurgiilor bisericeşti. 

Preotul, pe cât este posibil, îşi ţine regulile sale preotesti în ce priveşte modul de 
trai; va putea asista, dar niciodată nu va putea lua parte, la distractiile trupei sau ale 
ofițerilor. Nici un fel de joc nu-i e îngăduit ca incompatibil cu seriozitatea misiunii 
preotesti. 

Toate serviciile, preotul le va săvârşi prompt, cu grăbită bunävointä şi în mod 
gratuit; tot în mod gratuit va oficia şi orice serviciu i s-ar cere dacă s-ar afla pe teritoriul 
țării sau pe cel inamic, fie că este vorba de ostaşi, fie chiar de persoane civile. 

Serviciile religioase vor fi săvârşite solemn şi cu fastul trebuitor, pentru ca să 
influenţeze asupra sufletului soldaţilor. Cântările şi citirile vor fi clare şi rostite aşa, ca să 
fie înţelese de cei de fata. 

La servicii, preotul va fi îmbrăcat în ţinuta de rigoare şi in odajdiile prevăzute de 
tipic şi rânduielile bisericeşti. 

Cuvântările ocazionale vor fi de obiceiu scurte şi în limbă curat românească. 

De regulă serviciile se fac în chip obişnuit. În cazul când împrejurările ar cere 
imperios a se lăsa unele din părţile pregătitoare ale unui serviciu, preotul va căuta să 
completeze, citind în taină, ceea ce a fost omis prin necesitate şi silit de cauză de forță 
majoră. 

La inspectiile ce se fac trupei de către comandant sau ofiţerii generali, asistă şi 
preotul în ţinuta de rigoare. 

Preotul va îngriji ca între soldaţi să nu pătrundă învățături mincinoase, 
combatând lipsurile morale, superstitiile şi învățăturile false. În caz de neînțelegere cu 
vreun superior, preotul va căuta să aibă o ţinută liniştitoare, împăciuitoare şi prudentă. 

În genere ori de câte ori comandantul trupei ar avea nevoie de preot pentru a 
stârpi o apucătură rea dintre soldaţi şi a-i aduce la căi bune şi moralitate şi-i va cere 
ajutorul, preotul îi va da imediat tot concursul şi cu toată inima. La rândul său şi 
comandantul va da preotului tot sprijinul, când iniţiativa pentru acelaşi scop ar pleca de la 
acesta. 

Când un preot lipseşte de la trupă pentru caz de forță majoră , ori locul este 
vacant prin deces sau altă împrejurare, preotul de la altă trupă îl suplineşte îndată ce are 
invitare scrisă de la comandantul trupei. 

Preotul va fi blând şi amabil cu inferiorii, cu superiorii demn şi prevenitor, fata 
de toţi însă va fi chibzuit în cuvânt şi faptă. 

În ce prive“te abaterile de la ordinea militară “i acte de trădare, dezertare, etc., 

preopii se judecă după legile militare. 

În ce priveşte abaterile de la disciplina bisericească, preoţii se judecă de 
autorităţile bisericeşti, în urma actelor dresate de protopopul de armată. 


17 


Protopopul de armată se alege de Sfântul Sinod şi se aprobă de Ministerul de 
Război. Situaţia lui va fi cea a consilierilor juridici. El este şeful preoţilor militari şi poate 
propune spre recompensare pe cei merituoşi. 

Protopopul are ca semn distinctiv la brat o bandă de culoare mov, cu o cruce 
cusută în fir de aur, iar la bastonul negru cu mânerul aurit, doi ciucuri tot din aur. 

Protopopul dă preopilor toate lămuririle de care ar avea nevoie °i care nu s-ar 

găsi în aceste instruchiuni “i tot el dezleagă nedumeririle ce ei ar avea într-o 

împrejurare ori altele. 

Abaterile ce s-ar produce din partea preoţilor de armată se fac cunoscute 
Protopopului şi acesta după gravitate, le va face cunoscute Episcopului sau Mitropolitului 
Diocesei căreia aparţine acel preot, luând măsurile ce se impun. Tot el va mijloci pentru 
completarea locurilor vacante. 

Despre cele denuntate, protopopul se convinge personal, dresând acte în regulă 
despre vinovăția sau nevinovăția celui reclamat. 

Protopopul studiind actele, pentru uşoare abateri, poate face celui vinovat o 
observaţie sau cel mult o dojană în scris pe a sa răspundere. 

Pentru abateri mai grele, actele dresate se vor înainta de către Protopop 
Chiriarchului respectiv, care va proceda conform legii şi canoanelor. 

Pentru abaterile de o excepțională gravitate, când prestigiul preotului este 
compromis şi el e în neputinţă de a mai fi în rândurile armatei, Protopopul în unire cu 
comandantul trupei, va putea dispune suspendarea temporară din serviciu a preotului 
vinovat, înaintând de urgență actele în chestiune, Chiriachului respectiv, care în unire cu 
Ministerul de Război, va decide asupra cazului. 


Pentru MINISTRU Protopop al preoților de Armată 

Secretar General, ICON.CONST.NAZARIE 

GENERAL D. ILIESCU Profesor universitar 
ANEXA 


Rugăciuni pentru binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană 
şi înaintea unei lupte. 


După “Că a Ta este împărăţia”, “Dumnezeu este Domnul”, “Cel ce te-ai înălțat 
pre Cruce de bună voie”, veseleşte cu puterea Ta pe Prea Înaltul Regele Nostru Ferdinand 
I, dăruindu-i lui biruintä asupra vrăjmaşilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită 
biruintä”, (A se vedea în Liturghie, la cererea pentru năvălirea barbarilor). Apostolul: 
“Fraţilor, Sfinţii toţi, prin credință au biruit împărații, au întors taberile duşmanilor în 
fugă”. (Vezi Duminica I-a după Pogorârea Duhului Sfânt, a Tuturor Sfinţilor). Evanghelia 
din Duminica după Înălțarea Cinstitei Cruci (14 Septembrie). Ectenia: “Cu pace, 
Domnului să ne rugăm”, adăugându-se după cele pentru sfinţirea apei, şi din ectenia 
pentru năvălirea barbarilor şi anume: 

“Pentru ca de grab să se prefacă în fugă îndrăzneala vrăjmaşilor noştri şi sub 
picioarele ostaşilor noştri să se supue, Domnului să ne rugăm”. 

“Pentru ca, frica, cutremurul, spaima si fmputinarea sufletului să intre în inima 
vrajmasilor nostri, iar oastei Prea Înältatului nostru Rege Ferdinand I-iu, să-i dea vitejie, 
Domnului să ne rugăm”. 

“Pentru ca să dea putere Prea Înältatului nostru Rege Ferdinand I, i să întărească 

cu vitejie oastea lui, iar pe vrăjmas“ii să-i spulbere cum se spulberă praful de faba 

vântului, Domnului să ne rugăm”. 

“Apără, Mântuieşte”... 

După aceea sfinţirea apei; afundarea Crucii cu cântarea troparului “Mântuieşte 
Doamne poporul Tău”, fără a stropi; în urmă, în genunchi citeşte rugăciunea, pentru 
pornire la război: 

“Doamne Dumnezeul nostru, păzitorul şi păstrătorul de veacuri al neamului 
nostru, la Tine alergăm şi căzând în genunchi ne rugăm: întăreşte cu puterea Ta pe Prea 
Înältatul nostru Rege Ferdinand I si binecuvântează ostirea lui. Şi precum pe sfinţii Tai 
apostoli şi mucenici i-ai umplut de duhul vitejiei, ca să lupte până la jertfă de sânge cu 
prigonitorii şi împilătorii Bisericii întemeiate pe Tine, aşa şi acum întovărăşeşte pe ostaşii 
noştri cu îngerii Tăi păzitori ti-i umple de duhul vitejiei, ca să pună pe fugă şi să 
zdrobească taberile vrăjmaşilor nostri. Întăreşte-i, ca să întâmpine cu răbdare neajunsurile 
războiului şi-i păzeşte cu puterea Ta de boale şi dureri, păstrându-i în deplină sănătate şi 
putere. Ajută-le, ca din luptă să se întoarcă biruitori, vrednici de ai marilor noştri voivozi 


18 


Ştefan, Mihai şi Carol, aducând mărirea patriei şi întregirea neamului nostru românesc, 
care totdeauna cu dragoste şi credință Te-a slăvit, acum şi pururea şi în veci Amin”. 


A.M.R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 110, filele 156 — 173. 


14 


Nr.1 din 10 Octombrie 1915 


D- Sale 
Domnului “ef al Marelui Stat Major Central al Armatei 


Domnule General, 


Deşi după hotărârea Onor Ministerului de Război eu nu sunt Protoiereu al 
preoților de armată decât în caz de mobilizare, totuşi sunt asediat şi nevoit să tin 
corespondența particulară cu aproape toți preoții mobilizabili, care îmi cer diferite 
lămuriri; ba zilele acestea am fost chemat şi la o consfătuire, unde preoții din Eparhia 
Ungro - Vlahiei şi-au arătat păsurile lor. Faţă cu acestea, îmi permit a vă ruga să hotărâți şi 
să dispuneti cele de cuviință asupra următoarelor chestiuni: 

a) unii preoți mobilizabili nici până astăzi nu ştiu de unde au de luat obiectele 
sacre şi Sf. Antemis, în caz de mobilizare; deci urmează a se scrie chiriarhilor, ca să ia 
măsuri în consecință, precum şi preoţilor mobilizabili, ca să se adreseze lor în scopul mai 
sus arătat; 

b) o parte dintre preoţii mobilizabili n-au şi nu cunosc instructiile preoților de 
armată, şi, deci, urmează să li se dea; 

c) instructiile cer preoților mobilizabili să aibă pălărie, manta şi geantă, dar până 
acum nu s-a dat modelul după care să se confectioneze zisele obiecte; prin urmare, trebuie 
să se dea cuvenitele modele. Dacă zisele efecte s-ar confectiona în atelierele armatei, 
bineînţeles în contul preoţilor mobilizabili, ar fi şi mai bine. De asemenea, ar trebui să se 
dea un model şi pentru crucea de purtat la piept. Nu mai puţin e nevoie a se indica şi 
dimensiunile crucii de pe mâneca mantalei; 

d) unii preoți nici până azi nu au primit certificatele necesare spre a face 
cuvenitele declaraţii, în ce priveşte salariul, în caz de mobilizare; deci şi aici urmează a se 
dispune în consecință; 

e) unii preoţi au primit prima de echipare, iar alţii nu şi cei care nu au primit-o 
sunt nedumeriti în această privință şi aşteaptă un cuvânt de lămurire; 

f) în ultimul timp s-a făcut o însemnată mişcare printre preoţii mobilizabili, unii 
înlocuindu-se cu alţii; printre înlocuiţi sunt unii care au primit prima de echipare şi cum se 
naşte întrebarea: preoții înlocuiţi vor restitui sau nu prima de echipare şi cui; apoi preoții 
numiți din nou vor primi prima de echipare şi de unde? Si la asemenea chestiuni preoții 
mobilizabili aşteaptă cuvânt de lămurire. 


Protoiereu, Iconom C. Nazarie, profesor universitar. 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 56, f. 3 


15 


11 noiembrie 1915 


19 


Marelui Stat Major Central al Armatei 


Ca urmare la adresa dv. nr.7261, Secţia a II-a, Biroul III, din 15 octombrie a.c., 
cu onoare înaintez dv., odată cu aceasta, 4 exemplare din lucrarea subsemnatului 
„Cuvântări pentru soldaţi şi rugăciuni pentru rege, oaste şi popor în vreme de război”. 

Totodată, vă comunic că Sf. Sinod a aprobat ca rugăciunile cuprinse în numita 
lucrare să se utilizeze în vreme de război şi, deci, ea ar trebui să se procure pentru toți 
preoții de garnizoană şi mobilizabili. 

[C.Nazarie] 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.11 


16 


Nr.5269 din 9 martie 1916 


MARELE STAT MAJOR 
către 
Corpurile 1 — 5 Armată, Diviziile 1 — 2 Cavalerie, Corpul Grănicerilor, 
Direcţia 6 Sanitară, Comandamentul Marinei 


Primindu-se la marele Stat Major rapoarte că unele corpuri şi servicii au plătit 
prima de echipare preoţilor, dintre care unii au fost înlocuiţi cu diferite ordine; 

Cu onoare vă rog să binevoiti a ne comunica de urgenţă: 

1. Numele preoţilor cărora li s-a plătit prima de echipare şi corpul la care au fost 
repartizați; 

2. Ordinul în baza căruia au făcut plata. 

Totodată, vă rog a comunica corpurilor şi serviciilor că, repartiţia preoților fiind 
supusă la dese modificări, această repartiție depinzând de autoritățile eclesiastice, în viitor 
să nu se mai plătească prime de echipare preoților decât în baza aprobărilor speciale. 


p.Şeful de Stat Major General al Armatei, 


Şeful Secţiei I, 
Lt.colonel 
Alevra Seful Biroului 2, 
Maior 
Eliade 


A.M.R., fond M.St.M., Secţia 1 Organizare Mobilizare, dosar 175, f.418 


17 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Marele Stat Major 

Secţia I, Biroul 2 

Nr.5340 din 14 martie 1916 


Prea Cuvioşiei Sale părintelui iconom C.Nazarie, 
Protoiereul preoţilor de armată, 
Prea Cuvioase Părinte, 


Ca răspuns adresei Cuvioşiei Voastre, înregistrată la acest serviciu la nr.3476 din 
10 ct. am onoare a vă comunica cele ce urmează: 

a. Instrucţiunile asupra atributiunilor preoţilor la armată în timp de război, la 
cap.V pag.24-25, arată modalitatea procurării de către preoţi a obiectelor necesare 
efectuării serviciului religios la trupe. 

b. Instrucţiunile citate mai sus au fost distribuite corpurilor de trupă şi 
Chiriarhiilor în proporție mult mai mare decât numărul preoților din fiecare eparhie, 
repartizați armatei şi la care se pot adresa. 


20 


c. Un model, după care să se echipeze preoţii pentru campanie, nu credem a fi în 
folosul preoților. 

În timp normal preoții poartă, în mod uniform, ţinuta prescrisă de regulamentele 
bisericeşti, aşa că fără nici un inconvenient, fiecare să se poată prezenta cu ce are, 
scutindu-i prin aceasta de sacrificii materiale. 

d. Pentru motivele arătate la punctul c, nu credem necesar a se da un model de 
cruce. 

La capit. VI al citatelor instructiuni(pagina 27) se arată cum se vor putea distinge 
preoţii după corpul de trupă la care sunt repartizați. 

Bandele şi crucea despre care se vorbeşte la pagina 27 se pot confectiona în 
atelierul corpului, în primele zile de mobilizare, sau din timp, prin înţelegerea preotului cu 
corpul la care este repartizat. Crucea va avea mărimea crucii ce se poartă de către medicii 
militari pe brațul stâng. 

e. Pentru certificatele necesare spre a face declaraţii cuvenite în privința 
salariului, preoţii se vor adresa direct corpului la care sunt repartizați. 

f. Prima de echipare se primeşte de către preoți numai la decretarea mobilizarii. 

Cât priveşte pe acei dintre preoții ce au primit prima de echipare şi au fost 
înlocuiţi, aceştia se vor repartiza din nou la cele dintâi vacanțe, dacă nu vor restitui prima 
corpurilor care le-au oferit plata. 

Aducând aceasta la cunoştinţa Cuvioşiei Voastre vă rugăm a le comunica celor 
interesați. 

Pentru Şeful de Stat Major General al Armatei, 

Şeful Secţiei I, Lt.col. N.Alevra Şeful Biroului 2, Maior C.Eliade 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.18 


18 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Marele Stat Major 

Secţia I, Biroul 2 

Nr.5535 din 29 martie 1916 


Părintelui Nazarie, Superiorul preoţilor de armată 
Prea Cuvioase Părinte, 


Repartiția preoților la corpuri şi servicii, pentru mobilizare, a suferit şi suferă 
neîncetat modificări cauzate de desele cereri pentru scutire, ce se adresează Marelui Stat 
Major, fie pentru motive de sănătate, fie pentru interese de familie sau ale poporenilor. În 
prezent se găsesc multe cereri de acestea şi se aşteaptă rezolvarea lor de către Chiriarhii. 

Aceasta fiind situaţia preoților, Marele Stat Major nu poate ordona să li se 
plătească celor repartizaţi miza de echipare, aşa cum a fost plătită ofiţerilor activi şi de 
rezervă, care nu se pot sustrage pe nici o cale obligațiilor militare impuse de o eventuală 
mobilizare. Nu tot astfel se prezintă situaţia preoților de la armată, cărora, acordându-le de 
pe acum prima de echipare, i-am expune la dificultăţi, în caz de eventuale schimbări, fără 
a considera situaţia corpurilor de trupă care ar fi efectuat plata unei sume ce nu s-ar putea 
justifica. 

Pentru aceste consideraţii, neputându-se plăti prima de echipare, credem că nu 
este în interesul material al preoţilor, obligaţia de a-şi confectiona o uniformă care în 
momentele actuale cere sacrificii mari băneşti, pe lângă dificultatea procurării materialelor 
necesare. 

Pe lângă acestea, după cum am arătat în adresa noastră anterioară, mantaua şi 
pălăria, ce se poartă în mod normal de preoți, fiind confecţionate după acelaşi model, 
uniformizează îmbrăcămintea preoţilor şi este suficient ca preotul să se prezinte la corpul 
său cu această îmbrăcăminte, adaptată după anotimpuri, fie la mobilizare, fie la exerciții şi 
concentrări, rămânând ca prima de echipare, ce i se va plăti în momentul mobilizării, să-i 
servească a suporta cheltuielile neprevăzute şi a acoperi pe cele făcute, eventual, cu 
îmbrăcămintea sa. 


21 


În ceea ce priveşte forma şi dimensiunile crucii ce urmează a purta preoții 
mobilizabili, cu onoare rugăm pe Cuvioşia Voastră să ne facă propunerile ce găseşte cu 
cale. 

Pentru Şeful de Stat Major General, 

Şeful Secţiei I, 

Lt.col. N.Alevra Şeful Biroului 2, 
Maior C.Eliade 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.19 


19 


30 aprilie 1916 
Domnului Şef al Marelui Stat Major General al Armatei 
Domnule General , 


Ca urmare la oficia d-voastră nr.5535/1916 din 29 martie, cu onoare vă aduc la 
cunoştinţă că crucea ce urmează să poarte preoţii de armată, ar trebui să aibă dimensiunile 
următoare: 

Lungimea lamei verticale 12 centimetri, lungimea lamei orizontale 8 centimetri, 
lăţimea lamelor 2 centimetri. 

În lungimea lamei orizontale de 8 centimetri intră şi lăţimea ei de 2 centimetri. 

Grosimea lamelor va fi de 4 milimetri. 

Grosimea alcalelor lanţului va fi de 2 milimetri. 

Crucea şi lanţul vor fi lucrate in metal argintat, sau din oricare alt metal alb, 
neavând nici un fel de ornamentatie. La partea de jos, în dosul lamei verticale, se pot pune 
inițialele preotului şi unitatea trupei din care face parte. 

Crucea Protoiereului va avea aceleaşi dimensiuni, cu singura deosebire că 
metalul va fi aurit. 

Lanţul va avea lungimea reclamată de statura fiecărui preot şi va fi tot argintat, 
iar al Protoiereului aurit. 

Alăturatul desen reprezintă crucea în forma descrisă şi în mărime naturală. 

Binevoiti vă rog, domnule general, a primi asigurarea deosebitei mele 
consideratiuni. 

Protoiereu, 


Iconom C.Nazarie, profesor universitar 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.20 


20 


22 mai 1916 


Înalt Prea Sfinţiei Sale 
D.D.Dr. Konon, Arhiepiscop “i Mitropolit al Ungro-Vlahiei, 
Pre“edinte al Sf. Sinod. 


Înalt Prea Sfintite Stăpâne. 


Prin votul Sf. Sinod, fiind desemnat ca protoiereu al preoţilor de armată, pe lângă 
Marele Cartier General, numai în vreme de mobilizare şi de război, după interpretarea 
celor în drept, mă văd pus, în timp de pace, în delicata situaţie de a nu cunoaşte pe preoții 
de armată şi de a nu mă cunoaşte nici ei, şi deci de a nu putea avea cu dânşii nici un 
contact şi nici un schimb de vederi. 

Răspunderea mea fata de Sf. Sinod şi Tara fiind mare, în împrejurările grele de 
azi, am ţinut, ca Sf. Sinod să cunoască cele de mai sus, ca nu cumva, surprinşi fiind de 
evenimente neaşteptate, preoțimea de armată să nu fie pregătită suficient şi eu să am vreo 
greutate pe cuget. 


22 


Protoiereu, 
Iconom C.Nazarie, profesor universitar 


A.M.R., fond M.St.M, Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 4. 


21 


22 mai 1916 


Înalt Prea Sfinţiei Sale 
D.D.Dr. Konon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei, 
Preşedinte al Sf. Sinod. 


Înalt Prea Sfintite Stăpâne, 


Chestiunea cărţilor speciale de ritual pentru preoții de armată nu s-a ridicat până 
acum, deşi e la ordinea zilei. Prin instrucţiunile preoților de armată s-a prevăzut ce anume 
cărți să aibă cu sine fiecare preot mobilizabil; numărul lor însă e destul de mare şi, deci, şi 
greu de purtat. Fata de acestea cred că ar fi bine să se adune într-un mânelnic toate acele 
rânduieli bisericeşti, pe care urmează să le efectueze preotul de armată. 

De asemenea, cred că ar fi bine să se reimprime vechile Minee, în care slujbele în 
cinstea Sfinţilor nu sunt rânduite după zilele lunilor, ci în ele se pune numai serviciul în 
cinstea unui Ierarh, Mucenic, Cuvios, Apostol, Evanghelist, etc., şi acest serviciu, 
schimbându-se numele, serveşte pentru toţi sfinții din aceeaşi categorie. 

Cu chipul acesta, în loc de a avea 12 Minee, vom avea numai unul, care va fi şi 
mic şi uşor de purtat, atât în vreme de pace, cât şi de mobilizare şi de război. 


Protoiereu, 
Iconom C. Nazarie, profesor universitar. 


A.M.R., fond M.St.M., Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 4. 


22 


Regatul României 

Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale 
Ortodoxe Române 

Bucureşti, nr.97 din 25 mai 1916 


Prea Cucernicului iconom C.Nazarie, Protoiereu al preoților de armată 
Prea Cucernice Părinte, 


Avem onoare a vă comunica că Sfântul Sinod, în şedinţa din 23 mai curent, a luat 
act de raportul Prea Cucerniciei Voastre şi a aprobat ca preoții mobilizabili să fie chemaţi 
la reşedinţa Chiriarhiei, după Eparhii, unde Prea Cucernicia Voasträ le veţi da 
instrucțiunile necesare, sub preşedinţia Prea Sfintitului Chiriarh eparhiot. 

Deci, Prea Cucernicia Voastră veţi lua cunoştinţă de la fiecare Prea Sfinţit 
Chiriarh în privinţa timpului când vor fi chemaţi preoţii la reşedinţa Chiriarhiei, spre a vă 
prezenta şi a le da instrucţiunile necesare, sub preşedinţia Prea Sfintitului Chiriarh 
eparhiot. 


23 


Primiti, Prea Cucernice Părinte, Arhiereşti binecuvântări, 
Preşedinte, Konon 


Director, iconom Ovidiu Musceleanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.22 


23 


România 
Sfânta Mitropolie a Ungro-Vlahiei 
Nr.2216 din 2 iunie 1916 


Prea Cucernicului iconom C.Nazarie, Protoiereul preoților mobilizabili 
Prea Cucernice Părinte, 


Facem cunoscut Prea Cucerniciei Voastre că Sf. Sinod, în şedinţa de la 23 mai 
a.c., luând act de raportul ce ati înaintat şi aprobând ca preoții să fie chemaţi la reşedinţa 
Chiriarhiei după Eparhii, unde Prea Cucernicia Voastră le veţi da instrucţiunile necesare, 
sub preşedinţia P.S. Chiriarh Eparhiot, noi vă poftim să chemaţi pe preoții mobilizabili din 
Eparhia Noastră, cât mai curând a le comunica dispozițiile şi îndatoririle ce-i privesc 
pentru serviciul armatei, care întrunire a preoţilor va avea loc întâi în Palatul Mitropolitan, 
iar după aceea va continua şedinţele necesare la Societatea Clerului „Ajutorul” fiind de 
față şi P.P.C.C. Protoierei ai Capitalei. Iar despre ziua convocării preoţilor mobilizabili, 
P.C. Voastră ne veţi raporta odată cu convocarea, spre ştiinţă şi orientarea noastră. 

Mitropolit Primat, Konon 


Director , iconom O.Musceleanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.23 


24 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Marele Stat Major 
Secţia I, Biroul 2 
Nr.781 din 8 iunie 1916 


Cuvioşiei Sale părintelui Nazarie Protoiereul preoţilor de armată 
Prea Cuvioase Părinte, 


Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că, prin rezoluţia ministerială pusă pe 
referatul Direcţiei a 7-a Intendentä, nr.5797/1916, s-a aprobat cumpărarea din comerț a 
crucilor prevăzute a se purta de către preoți pe piept, în campanie. Crucile vor fi de 
modelul celor recomandate de cuviosia voastră. 

Costul acestor cruci, pe care preoţii le vor obține prin corpurile de trupă sau 
serviciile la care sunt repartizaţi, se vor acoperi din prima de echipare cuvenită preoților la 
intrarea lor în campanie. 

Comunicându-vă aceste dispozitiuni, vă rog să binevoiti a le aduce la cunoştinţa 
preoţilor cu ocazia concentrărilor ce ati hotărât. 


Pentru Şeful de Stat Major General al Armatei, 


24 


Şeful Secţiei I, 
Colonel N.Alevra Pentru Şeful Biroului 2, 
Maior Sichitiu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.27 


25 


Protoieria Preotilor de Armată 
Bucureşti, 9 iunie 1916 


Domnului Ministru al Lucrărilor Publice 
Domnule Ministru, 


Sfântul Sinod hotărând a se concentra preoţii mobilizabili pe Eparhii, în interes 
de serviciu, ceea ce a aprobat şi Marele Stat Major Central al Armatei prin faptul că mi-a 
pus la dispoziţie cuvenitele foi de chemare, cu onoare vă rog a da ordin stațiilor căilor 
ferate ca preoţii care vor avea asupra lor ordinul de chemare semnat de subsemnatul, să 
poată călători la dus şi întors gratuit. 

Acest ordin rog a se da de urgență, întrucât chiar săptămâna viitoare vom 
concentra preoții din Eparhia Ungro-Vlahiei. 

Primiti, vă rog, domnule ministru, asigurarea deosebitei mele consideratiuni. 


Protoiereul preoţilor de armată, 
[C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.25 


26 


[21 iunie 1916) 


Dare de seamă 
asupra adunării preoţilor mobilizabili din Eparhia Sf. Mitropolii a 
Ungro-Vlahiei, în ziua de 20 iunie 1916, la Bucureşti 


La Sfânta Mitropolie 


La ora 9 a.m. toţi preoţii mobilizabili din Eparhia Sf. Mitropolii a Ungro-Vlahiei, 
s-au întrunit in sala palatului mitropolitan spre a fi prezentaţi I.P.S. Mitropolit cu care 
ocazie părintele C.Nazarie, profesor universitar şi protoiereu de armată, prin cuvinte alese 
şi bine simţite a cerut binecuvântarea şi canoniceasca învoire a Înaltului Prelat. 

I.P.S. Mitropolit Primat a primit cu o deosebită bunăvoință pe preoții mobilizabili 
şi printr-o caldă cuvântare, a arătat rolul cel mare, ce preotul are în aceste vremuri grele 
prin care trece omenirea, şi că, poate, în curând va fi chemat şi neamul românesc spre 
îndeplinirea idealului său aşteptat de atâtea veacuri. Îndeamnă apoi ca fiecare preot să-şi 
facă datoria, potrivit rolului său, pentru binele patriei şi al neamului, în urmă termină 
binecuvântând ca lucrările pentru care am fost chemaţi, să aducă roade depline. 

După aceea, preoţii mobilizabili sub conducerea părintelui C.Nazarie, protoiereu, 
au mers la Internatul Teologic spre a proceda la discuţiile pentru care au fost concentrați. 


La Internatul Teologic 


25 


Şedinţa se deschide în sala de lectură a internatului, la ora 10 % a.m., sub 
preşedinţia părintelui protoiereu C.Nazarie, având ca secretari pe preoții Ghiţă V. Călin şi 
Ioan D. Musätianu, din Bucureşti. 

Părintele Protoiereu C.Nazarie, înainte de deschiderea şedinţei, a ţinut o 
însuflețită cuvântare, arătând că împrejurările prin care trecem sunt excepționale pentru 
neamul românesc. Vremurile sunt grele, dar credem să vedem întregite aspiratiunile 
noastre de veacuri. Vom fi chemaţi şi noi, preoţii, la aceasta, căci noi avem o mare 
răspundere fata de Dumnezeu şi neamul nostru. Era necesar ca noi să ne adunăm si să 
punem la cale modul de cum trebuie să procedăm, uniform, în săvârşirea serviciilor 
religioase în faţa trupelor şi în toate împrejurările. După multe ezitări s-a ajuns la soluţia 
ca preoţii mobilizabili să fie chemaţi pe eparhii spre a primi instrucţiunile necesare. 
Mulțumită acestei hotărâri, noi preoţii mobilizabili din această eparhie ne vedem cu toții 
adunaţi — cei dintâi — la un loc. Declară şedinţa deschisă şi urează ca Dumnezeu să ne vină 
în ajutor. 

Şedinţa fiind deschisă, părintele protoiereu al armatei propune spre discutare, 
după ce se face apelul celor prezenţi, următoarele chestiuni: 

1. Rolul preotului înainte de război. 

2. Preotul ca oficiant. 

3. Preotul ca susţinător al moralului trupei. 

4. Preotul ca mângâietor al trupei. 

Luându-se în discuţie prima chestiune — rolul preotului înainte de război — 
părintele Nic.Vasilescu, din Ploieşti, spune că primul lucru ce trebuie să facem imediat 
după decretarea mobilizării, este să ne prezentăm comandantului unităţii trupei din care 
facem parte, cu ordinul de mobilizare. Apoi să facă cunoştinţă cu ofițerii şi întreg 
personalul unităţii, aranjând în acelaşi timp şi pentru trăsura în care va lua loc preotul cu 
toate obiectele necesare serviciului său. Apoi să se pogoare în mijlocul soldaţilor şi, dacă 
sunt la sanitari, să-i înveţe să fie miloşi cu cei răniţi ca şi samariteanul cel milostiv. După 
aceea să-i încerce în partea lor spirituală: să-i spovedească şi să-i împărtăşească. Părintele 
Nazarie spune că preotul va putea spovedi trupa în masă, citindu-le moliftele de dezlegare, 
spunându-şi fiecare numele şi apoi să întrebe că, cine are ceva mai deosebit de spus, să 
vină (la o parte) să se mărturisească individual. Preotul se va mărgini numai la rolul său 
duhovnicesc, înălțând moralul trupei prin cuvântări patriotice, iar pe cei abätuti îi va 
mângâia şi îmbărbăta. 

Acum vine chestiunea în timpul luptei şi se spune că preotul să fie întotdeauna 
alături de medic la sosirea răniților pe care trebuie să-i mângâie şi încurajeze. Ridicându- 
se chestiunea că ce va face preotul, dacă vreun soldat evreu sau mahomedan va cere să fie 
spovedit şi împărtăşit, părintele protoiereu spune că aceasta nu se va putea face sub nici un 
motiv decât trecând la creştinism prin botez, după rânduiala bisericii ortodoxe. Celorlalti 
creştini, ori de ce rit ar fi, li se îngăduie aceasta. 

În privinţa înmormântării evreilor şi turcilor se va citi numai un trisaghion 
constând din „Sfinte Dumnezeule” de trei ori şi apoi ,,Vesnica pomenire”. Dacă se 
întâmplă ca în marş să moară vreun soldat — vine imediat doctorul care constată moartea, 
după aceea ofițerul de stare civilă liberează actul de deces, iar preotul, în baza autorizaţiei 
de înmormântare, citeşte prohodul pentru cei morți, după timp şi împrejurări. În caz că 
lipseşte ofițerul stării civile, preotul va lua notă în carnetul său de numele soldatului şi 
regimentul din care face parte. 

În timpul marșului, locul preotului este în ambulanţă lângă doctor, iar la atac să 
fie în jurul drapelului îmbărbătând şi îndemnând pe soldaţi să-şi apere drapelul. Părintele 
protoiereu spune că la bolile molipsitoare să se conducă după prescriptiile sanitare, dictate 
de doctorul respectiv. 

De se va întâmpla ca preotul să vină în contact cu vreun bolnav de tifos sau 
holeric, ar fi bine Sf. Împărtăşire să se dea celui bolnav cu o lingură de lemn, care să fie 
arsă numaidecât — sau să se dea Sf. Împărtăşire în mâna celui bolnav pe o bucată de hârtie 
— pe care să o înghită singur şi să bea puţină apă din cana sa, preotul zicând numai 
cuvintele sacramentale. 

În cazuri grave de boli molipsitoare sau parazitare — preotul poate să-şi tundă 
părul şi barba mai mic — ca reguli igienice. 

Tot în această şedinţă se lămureşte chestiunea că preotul are pentru dormit în 
cantonament cortul său, precum şi ordonanța sa în tot timpul campaniei, afară de 
cântăreţul trebuincios serviciilor bisericeşti. 

Şedinţa se ridică la ora 12 a.m. 


26 


*edinpa de după-amiază 

Şedinţa se deschide la ora 4 p.m. 

Părintele protoiereu vorbeşte cel dintâi şi arată ce anume cuvântări trebuiesc 
ţinute în diferite ocazii. Spune că cuvântările să fie scurte, cel mult 10 minute, dar bine 
simţite, căci a fi lungi oboseşte trupa — care deja este obosită în urma luptei date — şi apoi 
au a vorbi chiar şi comandantul. Cuvântările să fie la nivelul celor ce ne ascultă — masa 
poporului — şi într-o curată limbă românească şi în spiritul militar. Cuvântările militare ce 
eventual s-ar compune de cineva, trebuie trimise părintelui protoiereu C.Nazarie, care 
după ce le va cerceta — găsindu-le bune — le va publica în revista Biserica Ortodoxă, într-o 
colecţie, promisă chiar de Înaltul Ierarh. 

În fine, este bine ca preotul să-şi înmulțească cunoştinţele, căci de multe ori poți 
să ai simtämântul, dar nu ai ideea. 

Serviciile bisericeşti, oricare vor fi, trebuie făcute cu o deosebită solemnitate. 

Se ia în discuţie obiectele sfinte ce trebuiesc preoţilor în campanie. 

Unde unele regimente au toate obiectele să-şi ia Sf. Antimis, Sf. Împărtăşire, 
preparată în cantitate mai mare ca la Joia Mare şi Sf. Mare Mir. În cazul când nu sunt 
obiecte, preotul se va adresa protoiereului respectiv ca să-i indice de unde să ia cele 
necesare cultului, lăsând chitantä de primire. 

Cărţile ce trebuie sunt: Mineiul pe Ianuarie, în care se găseşte slujba la orice 
sfânt, Octoihul mic, Tipicul, Liturghierul, Sf. Evanghelie, Apostolul, Psaltirea mică, 
Ceaslov mic, Carte de Tedeum, Panahidă, Agheasmatar, Evhologiu, Biblia şi Cazania, 
acestea două din urmă de se poate — în tot cazul Noul Testament să nu lipsească. 

Sf. Liturghie se va face după orânduiala bisericească, căutând ca trupa să vină 
când începem Sf. Liturghie. De vine M.Sa Regele, preotul va potrivi să fie la Evanghelie, 
iar când va sosi Suveranul, preotul să-l întâmpine cu Evanghelia şi Crucea — pe care le va 
săruta, după care va citi imediat Evanghelia şi va termina Sf. Liturghie cu un polihroniu 
pentru Rege. 

Pomenirea Ierarhului. Se va pomeni Chiriarhul eparhiei respective, unde ne 
găsim, iar pe pământ străin se va pomeni Mitropolitul Primat. Sf. Liturghie se poate 
săvârşi oriunde — în câmp ca şi în casă, ori biserică, numai să avem Sf. Antimis la noi. 

Cu privire la îmbrăcăminte, preotul trebuie să aibă un baston negru cu mâner alb 
şi cu dragon, cruce de metal alb argintat, atârnată de gât, cu numele său scris pe ea, iar la 
braţul stâng o cruce de postav de culoarea unităţii din care facem parte. 

Tinuta preotului să fie pe cât se poate de demnă. Se primeşte şi o moțiune din 
partea preoţilor mobilizați. 

Şedinţa se ridică la ora 6 % p.m. 


*edinpa de la 21 iunie 

În această şedinţă se propun următoarele deziderate: 

I. Carnetele pentru preoții mobilizabili să fie asemenea carnetelor ofiteresti. 

II. La unele regimente(Regimentul 61 Infanterie) se pretinde ca preotul să 
meargă călare, iar nu în trăsura ambulantei. 

III. Multe din unitățile de trupă nu au lädite pentru obiectele necesare serviciului 
divin şi pentru care trebuieşte intervenit ca unitățile să le procure. 

IV. Să se dea voie preoţilor ca ei să-şi aleagă pe cântăreţi când s-ar găsi mai multi 
într-o unitate de trupă. 

V. Preotul, în afară de cântăreţ, va avea o ordonanţă pentru serviciul său 
individual. 

VI. Preoţii mobilizabili neduhovnici să fie făcuți numaidecat duhovnici. 

VII. Preotilor care nu au primit cărţile de „Instrucţiuni”, să li se elibereze imediat 
de autoritățile în drept. 

VIII. Preoţii, care nu şi-au regulat chestiunea salariului pe timp de mobilizare, să 
ceară imediat certificate la Casa Bisericii. 

IX. Se va interveni la Ministerul de Război ca fiecare unitate de trupă să procure 
de la Atelierul de confecții al Armatei, pe seama unităţii însăşi, pentru preot, următoarele 
obiecte de îmbrăcăminte destinate acelei unităţi pe timpul campaniei: 1. o pereche 
pantaloni postav gri ori verzui, 2. o haină de culoare tot gri până la genunchi, 3. o manta 
militărească de aceeaşi culoare gri, vătuită pentru iarnă, tot până la genunchi, dolman 3 
sferturi, 4. o pelerină cu glugă de cauciuc ca cele milităreşti şi 5. o pălărie tot gri, de forma 
celor de la vânători. Aceste obiecte, după terminarea campaniei, se vor preda de preot 
unităților respective ce le-au procurat. 

Prima de echipare se va întrebuința de preoți pentru îmbrăcămintea noastră pur 
preoțească pe care neapărat trebuie să o avem în campanie. 


27 


X. Geanta indispensabilă — prevăzută în instrucțiuni, va fi procurată tot de unitate 
şi aceasta pentru a fi uniforme. 

XI. În caz de deces al preotului de armată trebuie ca pensia, acordată soției şi 
copiilor săi, să fie asemenea cu aceea a ofițerilor, gradului respectiv, cum e acum cu al 
locotenentului. 

XII. Se va interveni la Înalta Chiriarhie ca delegatul ce va tine locul preotului 
mobilizat la biserică, să dea jumătate din venitul epitrahilului soţiei preotului plecat la 
război. 

XIII. Părintele Iordänescu-Ploiesti — arată că are două ordine de mobilizare: unul 
la Regimentul IV Roşiori şi altul la Ambulanţa Diviziei a 16-a, Compania a II-a Sanitară 
şi întreabă că unde trebuie să se prezinte în caz de mobilizare. 

XIV. Se va interveni la Statul Major ori Ministerul de Război, ca preotul să se 
ducă în persoană la regimente sau unităţi, să vadă obiectele procurate de regiment, precum 
şi să facă [propuneri] comandantului şi personalului respectiv al unităţii şi pentru care se 
va da preotului foaie de drum, de dus şi întors, cl.I. 

XV. Să se intervină pentru ca (!) corpurile de trupă să procure cărțile necesare 
trupei conform „instrucţiunilor”, după recomandatia preotului respectiv al unității. 

Această şedinţă se încheie cu o caldă cuvântare a părintelui protoiereu C.Nazarie, 
urând ca aşa cum Dumnezeu ne-a ajutat ca să ne vedem şi să lucrăm cu folos în timp de 
pace, să ne ajute Dumnezeu ca şi în timp de război să fim la înălțimea rolului nostru şi să 


ne întoarcem cu bine. 
Protoiereul Armatei, 
[C.Nazarie] 


Secretari de şedinţă, 


Părintele Gh.V. Călin, Biserica Doamnei, Bucureşti. 


Preot loan D. Musätianu, Biserica Cărămidarii de Sus 
P.S. Preoţii care n-au instrucțiuni 


Preotul N. Vasilescu — Ploieşti 

Preotul Popescu M. Vasile — Letea Nouă — Vlasca 

Preotul Moisescu Gh. — Câmpu-Lungu 

Preotul Popescu Gr. Ion — Tânganu — Ilfov 

Preotul Popescu M. Ion — Curcani — Ilfov 

Preotul Deleanu Ilie — Zimnicea — Teleorman 

Preotul Ion M. Ionescu — Alexandria 

Preotul Stefan Ionescu — Biserica Sf.Nicolae-Alba — Postăvari, Bucuresti 
Preotul Niculae Mănescu — Câmpulung 


P.S. Preoţii care nu sunt duhovnici 

Preotul N. Vasilescu — Ploieşti 

Preotul Andreescu Lupaşcu — Buc. 

Preotul Deleanu Ilie — Zimnicea — Teleorman 
Preotul N.Mănescu — Câmpulung 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.29-31;72,73 


27 


[21 iunie 1916] 
Prea Cucernicului Protoiereu al preoţilor de armată 
Motiune 


Subsemnatii preoți mobilizabili, din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, 
concentrați pe ziua de 20 iunie a.c., văzând că unii din colegii nostri, rânduiti la diferite 
unități ca preoţi în timp de campanie, astăzi nu mai sunt trecuţi în numărul celor 
mobilizabili, ştiind că aceşti frați au umblat pe căi lăturalnice şi s-au sustras de la 
îndatorirea obştească, aducând prin asemenea acte asupra noastră a tuturor desconsiderare 
şi blam — ba unii au încasat şi primă de echipare, provocând în această chestie hotărâri ca 
cele ştiute şi îndepărtându-ne şi pe noi de la beneficiile leale ale oricărui mobilizabil — noi 


28 


subscrişii detestăm din tot sufletul conduita acestor frați, echivalentă cu o dezertare 
condamnabilă de la cea mai sfântă datorie, impusă până şi celui din urmă cetăţean şi vă 
rugăm să binevoiti a cerceta şi a face, pentru cinstea corpului preoţesc şi pentru a nu mai 
plana asupra noastră acest blam, să fie readuşi la locurile lor, după ce mai întâi le veţi da 
dojana duhovnicească cerută de asemenea rare împrejurări, spre a sluji de pildă şi altora. 

Tinem la acest lucru, P.C.P. Protoiereu, pentru că prin asemenea procedee se 
aduce cel mai mare prejudiciu forţei morale de care ţara trebuie să dea dovadă şi cu care 
trebuie să fie înarmaţi fii ei şi îndeosebi noi preoții. 


Preotul Ioan D. Petrescu — Brigada 5 Roşiori Bârlad 

Iconomul G. Creţu — Biserica Sf.Gh. Capra — Batalionul 6 Vânători 
Preotul I.G. Popescu — Spitalul Militar „Regina Elisabeta” 

Preot Tânganu — Ilfov 

Iconomul V.G. Alexe — Regimentul 62 Infanterie — Târgovişte 
Preotul Mănescu - Câmpulung 

Preotul I. Popescu — Regimentul 5 Roşiori 

Preotul T.M. Popescu — Regimentul I Grăniceri 

Preotul I. Florescu — Regimentul II Grăniceri 

Preotul Th. Leontescu — Cartierul Brigăzii a II-a Cavalerie 

Preot Al. Popescu — Regimentul 6 Mihai Viteazul 

Preotul N.Gr. Popescu — Regimentul 61 Rezervă 

Preotul L. Andreescu — Brigada 11 Artilerie 

Preotul I.N. Popescu — Letea Nouă — Regimentul 5 Vlaşca 

Preotul N. Vasilescu — Ploieşti 

Preotul I. Popescu Bärbulet — Târgovişte 

Preotul Ion N. Gheorghiu — Biserica Sf. Spiridon în etate de 59 ani 
Preotul Nic. V. Furnică — Regimentul 75 Infanterie — Urziceni 
Iconomul N. Popescu — Tata — Brigada 11 Roşiori Târgovişte 
Preotul Gh. Moisescu — Brigada a II-a Mixtă Muscel 

Preotul G. Georgescu — Biserica Silvestru 

Preotul N. Popescu-Glodeni — Regimentul 82 Infanterie 

Iconomul G.D. Şerban — Confesor garnizoana Bucureşti — Schitu Măgureanu 
Preotul Gh. Păunescu — Spitalul Militar „Regina Elisabeta” 

Preotul N. Runceanu — Brigada a IV-a Artilerie 

Preotul Nic. Proca — Regimentul 44 Infanterie Piteşti 

Preotul Gh. Ioanitescu — Brigada a III-a Mixtă Buzău 

Preotul Gh. Călin — Ambulanţa Diviziei a III-a Sanitară 

Preotul Ioan D. Musätianu — Regimentul 46 Infanterie 

Preotul M. Dumitrescu — Regimentul 23 Infanterie Călăraşi 

Preotul Iconom N. Rădulescu — Compania a II-a Sanitară Bucuresti 
Preotul Chiriţă Cernescu — Corp II Armată, Compania a II-a Sanitară, Etap. II Evacuare 
Preotul T. Antohe — Garnizoana Bucureşti, Spitalul „Regina Elisabeta” 
Preotul Iconom Vasile Popescu — Brigada a V-a Mixta 

Preotul I. Ionescu — Regimentul 60 Infanterie 

Preotul Ilie Deleanu — Regimentul 20 Teleorman 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.32,71 


28 


Domnului Şef al Marelui Stat Major 


Potrivit hotărârii Sf. Sinod pentru zilele de 20 şi 21 iunie a.c. am concentrat în 
Bucureşti pe toți preoții mobilizabili din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, toți 
în număr de 49, dintre care numai unul n-a răspuns la chemare. 

Cu această ocazie am făcut cunoştinţă de aproape cu sus-numitii preoți 
mobilizabili şi în acelaşi timp am discutat şi le-am dat instrucțiuni detaliate asupra 
atributiunilor lor în timp de mobilizare, în vreme de marş, în timp de cantonament, în 
vreme de luptă şi după luptă, precum şi asupra modului de a cuvânta trupei, de a îngriji pe 
bolnavi şi asupra modului cum trebuie să se poarte în orice împrejurări. 

I. Cu această ocazie am constatat că nu toţi preoții cunosc Instrucţiunile preoților 
de armată în timp de război şi că unii dintre ei nici nu le au; va trebui deci a-mi pune la 


29 


dispoziţie un număr oarecare de exemplare din zisele instrucţiuni spre a le distribui 
preoţilor care nu le au, atât din această eparhie cât şi din celelalte eparhii, atunci când voi 
face cuvenitele concentrări. 

IL. În Eparhia Ungro-Vlahiei, până acum preoții mobilizabili nu ştiu de unde îşi 
vor lua cele necesare cultului în vreme de mobilizare şi de aceea, tot acum, prin osebit 
raport am arătat lucrul acesta Înaltei Chiriarhii şi am cerut să se ia măsuri în consecință. 

III. Tot acum am mai constatat că foarte puţini dintre domnii comandanți s-au 
conformat instrucţiunilor preoților de armată de a chema pe preoţi la servicii religioase, 
serbări, mese ofiteresti etc., în scopul de a se strânge legăturile dintre trupă, preot şi 
ofițeri. Mai mult, după informaţiile luate, cea mai mare parte dintre comandanţi consideră 
instrucţiunilor mai sus pomenite ca bine de cunoscut numai pentru preoți, fără a şti că în 
ele sunt o mulțime de dispozitiuni care îi privesc direct. Asupra celor de mai sus cred că 
urmează să se atragă atenţia celor în drept. 

IV. Toţi preoţii mobilizabili mi s-au plâns că pentru cazul de mobilizare n-au 
echipamentul necesar şi ceea ce este încă şi mai ingrijitor e faptul că obiectele de 
echipament pe lângă că nu se mai găsesc în comerţ, dar sunt de o scumpete extraordinară, 
lucru de altfel cunoscut şi d-voastră. 

Faţă cu astfel de împrejurare preoții cer ca, în caz de mobilizare, toate obiectele 
necesare pentru îmbrăcăminte, geanta indispensabilă şi carnetul ofițeresc să fie procurate 
prin corpurile respective de care depind, iar prima de echipare să le servească pentru 
vestmintele curat preotesti. 

V. Tot cu această ocazie s-a mai constatat că nu toate unităţile au läditele 
necesare păstrării obiectelor trebuitoare la serviciul divin. 

VI. Tot cu această ocazie s-a mai constatat că nu este încă determinat cântăreţul 
cerut de instrucțiuni şi preoţii cer ca, atunci când într-o unitate s-ar afla mai multe 
persoane cu aptitudini de cântăreţi, să se lase alegerea pe seama preotului. 

VII. Preoţii mobilizabili cer ca, în caz de deces în vreme de război sau de 
infirmitate în timp de serviciu şi în interesul serviciului, să fie trataţi, în ceea ce priveşte 
pensia, la fel cu colegii lor din activitate. 

VIII. Preoţii mobilizabili cer apoi ca comandanții respectivi să le pună la 
dispoziţie cuvenitele foi de drum spre a se prezenta din când în când la trupă — fie in 
scopul de a se pune în contact cu ea şi cu ofițerii, fie în scopul de a se interesa personal de 
tot ce e referitor la nevoile cultului în timp de campanie. 

IX. S-a constatat că dispoziţia instructiunilor(pag.14 jos) de a se procura din 
vreme cărticele necesare trupei, nu s-a pus în aplicare şi cred că deocamdată ar trebui să se 
cumpere cel puţin la 20 inşi câte un exemplar din cartea Sf. Sinod intitulată: „Pâine spre 
ființă”, al cărui cost e 10 bani şi în care se cuprind rugăciunile obişnuite, rugăciuni la 
diferite împrejurări precum şi învățături relative la credința, speranța şi dragostea creştină 
şi la dragostea către aproapele. 

X. În fine, cu această ocazie am constatat că preotul I.Gheorghiu, repartizat la 
Regimentul 80 Infanterie, este bătrân şi, prin urmare, cel mult poate fi dat cu serviciul la 
vreun spital. Tot în această categorie se află preotul Stefan Ionescu, destinat Trenului 
Sanitar Nr.5, şi preotul Teodor Antohie, destinat Trenului Sanitar Nr.3, care pot fi 
mentinuti numai cu clauza de a fi cu serviciul la vreunul din spitalele stabile. 

Referând d-voastră despre cele de mai sus, vă rog a dispune cele de cuviinţă. 

Binevoiti, vă rog, d-le general, a primi asigurarea deosebitei mele consideratiuni. 

C.Nazarie 


23.VL.1916 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.35,68-69 


29 


LP.S.S. Mitropolit Primat 


Potrivit hotărârii Sf. Sinod şi binecuvântării I.P.S. Voastre dată şi înainte şi în 
dimineaţa zilei de 20 iunie a.c., când m-am prezentat I.P.S. Voastre împreună cu preoții 
mobilizabili din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, am avut cu ei conferinţe în 
zilele de 20 şi 21 iunie a.c. Din 49 preoți mobilizabili concentrați cu ordine de chemare în 
regulă, numai unul n-a răspuns la chemare şi anume părintele Lazăr M. Popescu de la 
Biserica Sf. Ilie din Găeşti, care până astăzi nu ne-a trimis nici o justificare. 


30 


În conferințele ce am avut cu preoții mobilizabili, am discutat pe larg modul cum 
trebuie să se poarte preoții mobilizabili imediat după mobilizare, în timp de marş, in 
vreme de cantonament, în timp de luptă, în spitale, precum şi în diferite împrejurări în care 
preotul s-ar afla. Pentru situaţiile de felul acesta am dat preoților toate instrucțiunile 
necesare şi desluşirile ce mi s-au cerut, astfel că din acest punct de vedere nădăjduiesc că 
preoții mobilizabili într-o eventuală campanie nu vor avea de întâmpinat nici o dificultate. 

Cu această ocazie am constatat că preoţii N.Vasilescu din Ploieşti, Andreeescu 
Lupaşcu din Bucureşti, Ilie Deleanu din Zimnicea şi N.Mănescu — C-lung, nu sunt încă 
duhovnici. Ştiu că la caz de nevoie pot duhovnici, cred însă că ar fi mai bine să fie făcuţi 
duhovnici. 

Tot cu această ocazie s-a mai constatat că cea mai mare parte dintre preoții 
mobilizabili, în caz de mobilizare, nu au indicat locul de unde să primească, sub luare de 
adeverinţă, cele necesare cultului, şi nici unităţile de trupă respective nu au posibilitate a 
le procura pe spezele lor. În consecință, smerit vă rog a da ordin ca prea cucernicii 
protoierei din vreme să arate preoţilor locul de unde îşi vor lua obiectele necesare cultului, 
aşa cum se arată în instrucțiunile preoților de armată la pagina 25. 

Tot cu această ocazie s-a constatat că nici un preot mobilizabil n-are nici 
Antemisul trebuitor şi nici n-are indicat locul de unde să-l ia în timp de mobilizare. Faţă 
cu aceasta eu cred, I.P. Sfintite Stăpâne, că ar fi bine ca I.P.S. Voastră să dati celor 49 
unități de trupă, la care servesc cei 49 de preoți mobilizabili, Antemisele necesare, ca 
astfel ele să rămână acolo cu numele I.P.S. Voastre, aşa cum se găsesc încă pe la unele 
unități de trupă, antemise de ale I.P.S.S. Mitropolit Nifon din timpul războiului de la 1877. 

Tot cu această ocazie preoții mobilizabili şi-au manifestat voinţa ca preoții colegi 
ce-i vor înlocui pe timp de mobilizare sau de război, să dea jumătate din venitul din 
biserică şi popor familiei celui mobilizat. 

În fine, preoţii mobilizabili şi-au arătat durerea lor sufletească că unii dintre 
preoți au căutat pe căi piezişe să se sustragă de la chemarea de preot mobilizabil, dintre 
care unii chiar după ce au încasat şi prima de echipare, aducând prin asemenea purtare un 
rău serviciu întregului cler. 

Comunicând cele de mai sus I.P.S. Voastre şi multumindu-vä pentru încrederea 
şi dragostea ce mi-ati arătat întotdeauna şi cu prisosintä, sunt, I.P.S. Voastra, prea plecat si 
devotat servitor. 

C.Nazarie 

23.VI.1916 
A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.37,66 


30 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Marele Stat Major 

Secţia I, Biroul 2 
Nr.1066 din 7 iulie 1916 


Cucerniciei Sale, 
Părintelui iconom Nazarie, Protoiereul preoţilor de armată 


Prea Cuvioase Părinte, 


Răspunzând adresei Cucerniciei Voastre din 27 iunie a.c.: 

Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că Marele Stat Major luând act de 
neajunsurile semnalate, vă rog să binevoiti ca, după ce veţi fi avut consfatuiri cu preoții 
din toate eparhiile, să centralizati toate observaţiile dumneavoastră, pentru a se putea aviza 
apoi la măsuri de luat pentru îndreptare. 

Pentru Şeful de Stat Major General al Armatei, 

Pentru Şeful Secţiei I, 

Lt.col. (ss) indescifrabil Seful Biroului 2, 
Maior C.Eliade 


31 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.40 


31 


LP.S. Mitropolit al Moldovei si Sucevei 


Sfântul Sinod hotărând a se concentra preoții mobilizabili pe eparhii, cu smerenie 
inaintez I.P.S. Voastre, aici anexat, cuvenitele ordine de chemare pentru preoții din 
eparhia I.P.S.V. cu rugămintea de a se fixa ziua de concentrare de către IP.S.V. şi a 
dispune să se înmâneze celor în drept prin Cancelaria Sf. Mitropolii, subsemnatul neavând 
cancelarie proprie, iar despre ziua fixată pentru concentrare, rog a dispune să fiu informat. 
S-au emis ordine de chemare tip militare ca preoţii să poată călători gratuit pe căile ferate. 

C.Nazarie 


1916, iulie, 7 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.39 


32 


8 iulie 1916 


D-lui Şef al Marelui Stat Major 


Îmbrăcămintea obişnuită a preoților pentru marșuri în vreme de război e 
improprie şi ca format şi culoare, de aceea am alcătuit aici alăturatele dispoziții cu privire 
la uniforma preoţilor în vreme de mobilizare şi de război, pe care le înaintez dv. cu 
rugămintea de a fi aprobate şi comunicate celor în drept, spre cuvenită regulă. 

[C.Nazarie] 


Dispozitiuni relative la îmbrăcămintea preoţilor 
în vreme de mobilizare şi de război 


1. Ori de câte ori împrejurările îngăduie preotul se îmbracă şi se prezintă în 
hainele obişnuite misiunii lui clericale şi reglementate de Sfântul Sinod. 

2. Pentru vreme de mobilizare şi de război preotul se îmbracă în haine speciale de 
vară sau de iarnă, potrivit anotimpului. 

3. Îmbrăcămintea preotului pe timp de vară se compune: a. din bocanci şi 
jambiere negre; b. din pantaloni de culoare verde cenuşiu; c. din o bluză de culoare verde 
cenuşiu, puţin ajustată şi lungă până la genunchi; d. din o pălărie de culoare verde cenuşiu, 
ca a vânătorilor, cu trese de locotenent si pajură in fata, dar fără turtitură. Bluza nu va avea 
epoleti, în schimb va avea pe mâneca stângă crucea prevăzută în instrucţiunile preoților de 
armată. 

4. Pentru vreme de iarnă îmbrăcămintea preotului va consta: 

a. din cisme; b. din pantaloni verzi-cenusii; c. dintr-un dolman verde-cenuşiu, 
blănit cu guler de blană lungă, cu zece centimetri peste genunchi, fără ceaprazuri şi dintr- 
o căciulă brumărie. Dolmanul va avea la mâneca stângă crucea reglementară, amintită la 
punctul 3. Atât peste hainele de vară cât şi peste cele de iarnă, preotul poartă la piept 
crucea reglementară. 

5. Fiecare preot va avea o pelerină ofitereascä; pe ea, în partea stângă, se va pune 
crucea cerută de instrucţiunile preoților de armată. Preoţii îşi vor comanda din vreme două 
sau trei benzi cu cruci în culorile respective, prevăzute de instrucţiuni, ca la trebuinta să 
fie ataşate la o îmbrăcăminte sau alta. 

6. Protoiereul preoților de armată poartă aceeaşi uniformă, cu singura deosebire 
că la pălărie n-are tresă, ci, în loc de cordea, o cruce de culoare neagră, având în fata 
steluța. 

Când împrejurările n-ar permite ca preoţii să se echipeze la vreme, atunci li se va 
da de către comandantul respectiv, din obiectele de rezervă, încălțăminte şi haine 
soldätesti de vară şi de iarnă, peste care va purta crucea de metal argintatä şi la care va 
pune, la mâneca stângă, crucea amintită la punctul 3. 


32 


8. În ce priveşte părul de pe cap şi de pe barbă, apoi el va fi ca în ținuta obişnuită; 
când însă trebuinte imperioase, igienice ar reclama scurtarea lui, aceasta se va face numai 
în măsura strictei necesități. 

9. Când împrejurările permit, preotul oficiază diferite ierurgii în haine preotesti. 
La orice fel de solemnitäti preotul se prezintă numai în ţinuta de rigoare, adică îmbrăcat în 
haine preotesti. 

10. Preoţii de la părţile sedentare, cei de la spitale şi în genere acei care nu iau 
parte la marşuri şi lupte, îşi păstrează costumul obişnuit; au drept însă să poarte bastonul 
reglementar, crucea pe piept şi crucea prevăzută la punctul 3 din prezentele dispozitiuni. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.41-42 


33 


România 
Sfânta Mitropolie a Ungro-Vlahiei 
Nr.2812 din 14 iulie 1916 


P.C. iconom C.Nazarie, Protoiereul preoților de armată 
Prea Cucernice Părinte, 


Luând act de cuprinsul raportului P.C. Voastre, ce s-a înregistrat la nr.2306/1916, 
referitor la preoții mobilizabili din Eparhia Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, din care se 
constată că în zilele de 20 şi 21 iunie a.c. cu ocazia conferinței ce ati ținut cu aceşti preoți 
— s-a discutat pe larg modul cum trebuie să se poarte cucerniciile lor imediat după 
mobilizare, în timp de marş, în timp de luptă, în spitale, precum şi în diferite împrejurări 
etc. — Noi vă facem cunoscut că, relativ de preoţii mobilizabili din Eparhia noastră, 
dispunem cele ce urmează: 

1. Cei patru preoți care nu sunt duhovnici, ei vor fi prohirisiti la vreme — adică 
imediat când se va decreta mobilizarea, ei vor veni la Sfânta Mitropolie şi li se vor citi 
cuvenitele rugăciuni ale duhovniciei. 

2. Preoţii mobilizabili, când vor pleca în campanie, îşi vor lua cele necesare ale 
preoţiei de la bisericile lor respective, dând o adeverinţă Epitropiei parohiale despre cele 
luate în caz de război şi care trebuiesc justificate la timp. 

3. În privinţa Sfintelor Antimise, ele se vor face la vreme, ca pentru trebuintele 
Catedralei Sf. Mitropolii, dar nu se vor putea da la armată, nefiind aprobate şi sancţionate 
Altarele Portative, despre care noi am mijlocit şi am repetat de mai multe ori mijlocirea 
noastră la Onor Minister de Război. 

4. Respectiv de împărţirea veniturilor de la biserică între preoţii mobilizabili şi 
cei rămaşi în parohie, ei se vor împăca între dânşii prin buna înţelegere — cum se cuvine — 
întrucât şi unii şi alții trebuie să lucreze pentru binele şi fericirea neamului. 

5. Regretând că unii dintre preoți s-au sustras de la chemarea lor de preoții 
mobilizabili — vă facem cunoscut că tot acum am intervenit la Onor Minister de Război, 
Marele Stat Major, ca preoţii: 1. Teodor Antohi, de la biserica Sf. Nicolae Şelari din 
Bucureşti; 2. Stefan Ionescu, de la biserica Sf. Nicolae-Albă — Postăvari, Bucuresti; 3. 
Joan Rătescu, de la parohia Sardanu, jud. Dâmboviţa; 4. loan Gheorghiu, de la biserica Sf. 
Spiridon-Nou, Bucureşti şi 5. Vasile Popescu, de la parohia Chioara, judeţul Ialomiţa, care 
fiind trecuţi cu vârsta, să fie scoşi de la unităţile militare unde au fost repartizați fără ştirea 
şi binecuvântarea noastră. Iar în locul acestora să se treacă următorii preoţi: 1. Vasile 
Pocitan, de la biserica Sf. Voievozi din Bucureşti; 2. Petre A. Popescu, de la biserica Olari 
din Bucuresti; 3. Marin B. Nicolau, de la biserica Sf. Dumitru — Colentina, Bucuresti; 4. 
Gh. Gheorghiu, de la Dobroteasa din Bucuresti şi 5. Ioan N. Popescu, de la biserica 
Schitul Slobozia, Câmpina, jud. Prahova — care figurează pe tabloul Sf. noastre Mitropolii, 
ce s-a înaintat la timp Marelui Stat Major, - şi totuşi au căutat pe căi piezise să se sustragă 
de la chemarea de preoți mobilizabili. 

6. Referitor la preoții care au luat prima de echipare şi, în urmă, s-au sustras de la 
mobilizare pe alte căi piezişe, după cum mi-ati comunicat Prea Cuvioşia Voasträ, noi 
necunoscând care sunt acei preoţi, am rugat pe Onor Minister de Război să ne comunice 


33 


numele lor spre a-i soma să restituie semnele ce au primit cu înşelăciune, pentru necinstea 
clerului. 
+Konon, Mitropolit Primat 


Director, iconom (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.43,61 


34 


Protoieria Preotilor de Armată 
Bucureşti, 27 iulie 1916 


Domnului Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 
Domnule General, 


Până acum am avut conferință cu preoţii mobilizabili din Eparhia Sf. Mitropolii a 
Ungro-Vlahiei, ai Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei si cu preoții din Sfânta 
Episcopie de Râmnic şi toți m-au rugat cu stäruintä a interveni către D-voastră spre a fi 
concentrați pe 15 zile la corpurile respective, în scopul de a se pune în contact cu ofiţerii şi 
trupa, pe care, cu această ocazie, ar putea chiar s-o şi grijească. 

Asemenea cerere a preoţilor, fiind absolut în interesul Armatei, vă rog a 
concentra pe 15 zile deocamdată preoții din eparhiile mai sus amintite. 

Binevoiti, vă rog, domnule general, a primi asigurarea deosebitei mele stime şi 
consideratiuni, 


Protoiereu, C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.46 


35 


Protoieria Preotilor de Armată 
Bucuresti, 27 iulie 1916 


Domnului Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 
Domnule General, 


De câteva ori am intervenit spre a se acorda preoţilor mobilizabili prima de 
echipare. Din nou vă rog a dispune acordarea acestei prime, căci toate obiectele necesare 
militarilor s-au scumpit enorm şi în momentul mobilizării se vor scumpi şi mai mult, dacă 
se vor mai găsi. 

În tot cazul, preoții aşteaptă cu nerăbdare să fie gata cu toate cele trebuitoare la 
momentul oportun. 

Binevoiti, vă rog, domnule general, a primi asigurarea deosebitei mele 
consideratiuni, 


Protoiereu, C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.48 


36 


Protoieria Preotilor de Armată 
Bucuresti, 9 august 1916 


Domnului Şef al Marelui Stat Major Central al Armatei 


Domnule General, 


34 


Subsemnatul, în calitate de protoiereu al preoților de armată, am o corespondență 
foarte întinsă cu preoții mobilizabili pe chestiuni referitoare la chemarea lor, dându-le 
diferite instrucțiuni şi lămuriri. În acest scop am făcut deja multe cheltuieli plătind din 
pungă costul corespondenţei. 

Faţă cu această împrejurare, vă rog a interveni de urgenţă pe lângă Direcția 
Generală a Poştelor spre a fi scutită de plata poştală orice corespondență ar avea pe plic 
antetul: „Ministerul de Război, Marele Stat Major, Protoieria Preotilor de Armată” şi 
pecetea respectivă. 

Dau un model de pecete cu rugămintea de a dispune să se confectioneze şi a mi 
se da odată cu aprobarea Direcției Poştelor. 

Binevoiti, vă rog, domnule general, a primi asigurarea prea deosebitei mele 
consideratiuni, 


Protoiereu, iconom C. Nazarie, profesor universitar 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 1, f.52 


37 


[Serviciul Religios] 
Nr.7 din 17 august 1916 


LP.S. Mitropolit Primat 


Cu smerenie vă rog a dispune să se dea de către Marele Ecleziarh al Sfintei 
Mitropolii 50 Antemise preoţilor de armată din Eparhia Sf. Mitropolii a Ungro-Vlahiei. 
Pentru cei plecaţi deja pe câmpul de luptă, rog a dispune să se dea subsemnatului spre a fi 
trimise celor în drept. 

Sunt al Înalt Prea Sfinţiei Voastre prea plecat şi devotat servitor, 


Protoiereu al preoților de armată, 
[Iconom C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.3 


38 


Copie de pe ordinul circular nr.8652 din 18 august 1916, 
dat tuturor comandamentelor 


Am onoare a vă incunostinta că, prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr.1809, 
din 17 august 1916, s-a aprobat a se plăti prima de echipare pentru intrarea în campanie, 
prevăzută în art.23 din legea asupra soldelor de armată, tuturor ofițerilor activi şi de 
rezervă ai armatei, mobilizați la partea activă sau cea sedentară. 

În privința acordării acestei prime funcționarilor civili, preoţilor, elevilor 
plutonieri şi celorlalte categorii de funcționari aflați în serviciul armatei, se vor da ulterior 
ordinele necesare. 

Plata acestor prime se va face de corpuri şi servicii din avansurile ce au asupra 
lor pentru nevoile mobilizării. 

Nu se va plăti această indemnizație celor înaintați la gradul de sublocotenent, în 
activitate sau rezervă, de la 1 aprilie a.c. până la data decretării mobilizării, dacă în acest 
timp ei au primit-o fie prin corpurile lor, fie de la minister, comandamente sau din orice 
altă parte. 

Cu această ocazie vă rugăm să binevoiti a lua măsuri ca pentru ofiţerii cărora li se 
va plăti prima de echipare pe timpul aflării lor la partea sedentară şi care în urmă sunt 
trimişi la armate de operaţiuni, corpul sau serviciul care a achitat prima sus-numită, să fie 
obligat a comunica plata primei prin comandamentul său Marelui Cartier, care îl va 
transmite apoi comandamentului sau formaţiunii de la partea activă la care ofiţerul a fost 


chemat. 
Directorul Contabilitätii, 


35 


Intendent colonel Mandrini Şeful Secţiei Contabilitätii, 


Intendent maior Fărcăşanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.34 


39 


Tinut de mine în ziua de 19 august 1916, 
în curtea Regimentului Argeş Nr.4 


Cuvânt pentru ostaşi” 
Dragi ostaşi ai țării noastre 


Până azi am avut vremuri de linişte în această de Dumnezeu hărăzită ţară, de 
când s-a început războiul între fmpärätiile cele mari ale Europei, care ţine de atâta amar de 
vreme. S-a păstrat până acum liniştea, pacea sfântă. Mersul de pe drumul apucat s-a 
zădărnicit acum. Liniştea voită şi-a găsit şi ghimpele turburării. 

Socoteau căpeteniile acestei tari ca prin înţelegeri de bunăvoie, dintr-o parte sau 
din alta a puterilor aflătoare în luptă, să ne aducă la îndeplinire cererile şi să ni se dea ceea 
ce altădată pe nedrept şi cu silnicie ni s-a luat. Au fost fără rezultat bun şi folositor 
sfortärile chibzuite, că vräjmasul n-a voit să ne recunoască dreptul la viata naţională, atât 
al nostru cât şi al celor de un sânge cu noi, ce stau sub a lui apăsare. 

În cazul acesta, când duşmanul e atât de duşman şi cu piatră la inima-i, a trebuit 
să scoatem sabia spre a ne apăra drepturile şi a ne dobândi ceea ce cu jale şi cu multă 
mâhnire sufletească au pierdut moşii şi strămoşii noştri. Mult s-au văicărit ei de dezlipirea 
acelor bucăţi de pământ din trupul moşiei străbune. Mai mare însă le-a fost văicăreala şi 
suspinul când s-a pus stăvilar de despărţire între fraţi de acelaşi sânge, aceeaşi limbă şi 
obiceiuri, pe care duşmanul cotropitor i-a legat în lanţuri de robie, dându-le altă formă de 
conducere, fie administrativă, şcolară ori bisericească. Mult au râvnit ei să-şi apropie 
fraţii, să fie alăturea de cei din patria mumă. Vremurile însă nu le-au dat prilej. S-a căutat 
şi în urma lor a se aduce la îndeplinire planul pus în lucrare. Au fost de prisos însă 
sfortärile făcute, fiindcă stăpânitorii fraților noştri, subjugati loru-şi, prin făgăduieli şi 
momeli, au cam amuţit gurile ce strigau după dreptate, făcându-i(pe românii subjugati) să 
îndure totul. 

Nemaimergând cu aceste şuguieli, iar dreptatea Celui Atotputernic arătându-se şi 
spre a nu mai fi cei de acelaşi sânge şi neam cu noi sub împilare, suntem chemaţi acum a 
ne face datoria față de tara şi neam, adică: „să ne apărăm căminul, moşia străbună şi să 
dezrobim pe fraţii puşi sub jug(apäsare) străin”. 

Ceasul a venit. Goarna sună spre a merge la luptă, ca prin gloanţe şi bubuiturile 
tunului să răpunem la pământ vrăjmaşul, care ne-a tulburat liniştea, călcându-ne în 
picioare dreptul national, recunoscut si de puterile...,” acum în luptă alături cu noi, tot 
pentru acelaşi gând curat şi sfânt. 

De vitejia voastră războinică, bravi ostaşi ai României, nici un pic de îndoială n- 
are nimeni. Trecutul țării ne arată acest adevăr. 

Istetimea şi curajul în luptă vă formează cununa nepieritoare. În jurul fruntii 
voastre, dragi ostaşi, este împletită coroana strălucitoare a viitorului. Cum cei dinainte-vă 
ne-au dat România de azi, liberă şi independentă, prin sângele vărsat pe câmpiile 
Bulgariei în 1877, sub fericitul întru pomenire veşnică Marele Căpitan, Voda Carol J; iar 
în 1913 voi ati mărit cu o bucată de pământ ținutul ţării, punând în uimire pe toată lumea. 
Repeziciunea( iuteala) cu care ati răspuns la chemarea patriei şi ati adus liniştea între cei 
care se războiau în Balcani, tot aşa şi acum faceți să fiţi întregitorii neamului românesc de 
pretutindeni. 

Către voi sunt îndreptate privirile şi atenţia tuturor celor rămași pe la cămine, ca 
să le apärati ..., ” avut, de a nu ajunge pradă pustiirilor inamice. 

Glasurile copiilor, soțiilor şi părinţilor voştri ajung până la voi rugătoare şi in 
suspine vă strigă: „apăraţi-ne”; iar fiii celor de sub jug străin vă cheamă, cuprinsi de atâta 
suferință şi necaz, întinzându-vă mâinişoarele „ca să-i scäpati”. 


* Cu prilejul mobilizării, preoții şi învățătorii au obligaţie a ţine câte o cuvântare la 
plecarea ostaşilor — Dau această cuvântare ca schiţă. 

* Aşa în text original. 

™ Original deteriorat 


36 


Să mergem la luptă cu piepturile deschise fără a gândi la moarte, căci, ori acum, 
ori altă dată, fiecare tot trebuie să ne dăm şi acest bir al vieţii pământeşti. Locul fericirii 
veşnice este gătit celor care mor pentru Tara, Neam şi Credinţă. 

Vouă v-a fost hărăzit să aduceţi la îndeplinire prin braţele voiniceşti înfăptuirea 
idealului(gândului) national: Unirea, sub sceptrul lui Vodă Ferdinand I, a românilor 
räzletiti pe câmpiile mănoase ale ...* şi să statorniciti pentru vecie hotarele vechi ale 
României mari. 

„Hora Unirii”, cântată de voi în şcoală, o veţi juca pe câmpiile Turdei. 

Izbânda de partea noastră este. Am această credință desăvârşită pe care s-o aveţi 
şi voi. Faptele din trecut dovedind cu prisosintä acest netăgăduit adevăr. 

Pe steagul fâlfâitor al țării şi al regimentului nostru îi înfiptă în vârf crucea, 
semnul biruintei. 

Acest semn, care arată puterea credinţei noastre, să-l faceţi pe piepturile voastre 
şi înainte cu Dumnezeu ! 

Veţi izbuti a răpune la pământ pe vrăjmaş. 

Aveţi încredere în voi şi-n ajutorul Celui de sus. 

Buna chibzuială a celor care vă comandă şi conduc la izbândă, ne e chezăşie 
sigură. Fiţi ascultători şi supuşi poruncilor, ca să puteţi dobândi roadele câstigului de 
glorie (slavă) nepieritoare a bunei noastre mame — România. 

Înainte deci, strigând cu toţii într-un glas: Trăiască România si ai ei viteji ostaşi ! 
Trăiască Măria Sa Regele Ferdinand I cu întreaga familie regală ! Trăiască ocârmuitorii 
țării ! 

Să trăiţi bravi ostaşi ai țării mele ! Domnul sfânt să vă ajute ca să veniţi sănătoşi 
la cămine şi să aduceţi pe umerii voştri fericirea ţării si a vlästarelor tinere ce ati lăsat în 
urmă. 

Dumnezeu prin mine, servul său şi al vostru povätuitor în aceste vremuri de 
restrişte, vă binecuvântează. Primiti-o cu multă dragoste şi închinându-vă ziceti: „Doamne 
ajută !”. 

Corbu-Olt 

Preot C.P. Buzescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.96-99 


40 


[Serviciul Religios] 
20 august 1916 
Nr.3 


Domnului Şef al Marelui Stat Major 
Ieri am primit mai multe telegrame prin care preoții de armată reclamă că nu li 
s-a dat prima de echipare; de asemenea, sunt informat că la unele unităţi nu li s-a făcut 
lädita pentru păstrarea obiectelor sacre despre care vorbesc Instrucţiunile pentru preoţii de 


armată, la pagina 25/sus/. Vă rog deci a lua măsuri în ambele privinţe, dacă este posibil. 


[Protoiereul preoţilor de armată, 


Prof. univ. iconom C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.4 


41 


Protoieria Preotilor de Armată 
Nr.l 


37 


Domnule General, 


Începând de la 20 iunie a.c. am observat treptat pe toți preoţii mobilizați din 
întreaga tara. 

Tin să vă aduc la cunoştinţă, cu deosebită mulțumire, pe de o parte faptul, că 
preoții au răspuns la chemare cu cea mai mare exactitate, iar pe de alta că ei se prezintă 
bine şi ca vârstă şi ca înfăţişare şi ca parte culturală. Câţiva preoţi neîndeplinind 
conditiunile necesare unui preot de armată, am cerut domniei voastre prin osebite referate 
să se ia măsurile cuvenite. 

1. Cu ocazia întrevederii dintre mine şi preoții mobilizați s-au lămurit o mulțime 
de chestiuni privitoare la serviciul preoţesc în vreme de mobilizare şi de război, astfel că, 
din acest punct de vedere, nădăjduiesc că ei au la îndemână tot ce le trebuie. 

Tot cu ocazia acestei întrevederi am constatat că foarte puțini dintre domnii 
comandanţi s-au conformat instrucţiunilor preoților de armată, care cer ca ei să fie poftiti 
la diferite solemnitäti ale unităților de trupă; ba unii dintre domnii comandanţi consideră 
numitele instrucţiuni ca necesare de ştiut numai de către preot şi de aceea, înmânându-le 
preoților, le-a zis: „Părinte, a venit o carte pentru Sfintia Ta” deşi, de fapt, aceste 
instrucţiuni trebuie cunoscute deopotrivă şi de preot şi de comandant, căci ele le impun 
obligaţiuni reciproce. 

În tot cazul am rămas cu impresia că preotul nu e încă încetățenit, nu e încă bine 
fixat în rândurile armatei. Aceasta se explică prin faptul că el nu face parte din cadrele 
armatei şi în vreme de pace cum e în alte armate. Răul acesta se poate măcar în parte 
remedia şi de aceea vă rog a da ordin celor în drept să poftească pe preoţi la solemnitäti şi 
să dea cuvenita atenţie instrucţiunilor pentru preoţii de armată, ca astfel să se facă legătura 
necesară între preot, comandant, ofiţeri şi trupă. Tot în acest scop, cu osebit referat, am 
cerut domniei voastre a se concentra preoții mobilizați la unităţile respective pe 15 zile. 

2. Ca urmare a necunoaşterii instrucţiunilor pentru preoții de armată este faptul 
că nici până azi multi dintre comandanţi n-au ordonat facerea läditei pentru păstrarea 
sfintelor vase, cărţi şi vestminte necesare cultului, şi nici mesele despre care se vorbeşte în 
instrucțiuni la pagina 16; ba unii dintre comandanți, la cererea preoților, au fost trimişi să 
le dau eu asemenea obiecte. Un ordin în consecință se impune. 

3. Tot ca o urmare a nerespectării instrucţiunilor preoților de armată, este şi 
faptul că la prea puţine unități s-au procurat câte ceva din cărțile despre care se vorbeşte în 
instrucţie la pagina 14 şi care la vreme vor fi de un folos de nepretuit. Eu am recomandat 
preoților să ceară a se cumpăra măcar cărticica Sfântului Sinod „Pâine spre ființă”, 
cărticică minunată şi ca cuprins şi ca preţ — costă 10 bani exemplarul. 

D-l P.Gârboviceanu, administratorul Casei Bisericei, a făgăduit că va da de la 
acea instituţie un însemnat număr de broşuri folositoare. Mă voi pune în corespondență cu 
D-sa spre a stabili modalitatea trimiterii broşurilor şi numărul lor pe unități. Voi căuta să 
mă pun în contact şi cu alte persoane care pot să ajute cauzei noastre. În tot cazul nu e rău 
să se atragă celor în drept atenția asupra faptului că, în afară de hrana trupească, trebuie să 
se mai îngrijească şi de hrana sufletească a soldatului, ceea ce se poate face între altele şi 
prin procurarea de broşurele morale, cărticele de rugăciuni etc. 

4. Fiindcă vine vorba despre hrana sufletească a soldaţilor, profit de ocazie spre a 
atinge o chestie ce stă în strânsă legătură cu moralitatea trupei şi despre care m-a sesizat o 
bună parte din preoţii mobilizabili: E vorba despre înjurături. Se ştie că limba altor 
popoare n-are termeni spre a insulta lucrurile sfinte, poporul nostru are obiceiul urât de a 
înjura de Dumnezeu, de Cruce, Evanghelie, Sfeştanie, Grijanie, Paşti etc. Această 
apucătură urâtă şi degradatoare a pătruns din nefericire şi în rândurile armatei. Asemenea 
apucătură însă nu poate fi tolerată în armată, căci este fundamental dăunătoare. În adevăr, 
preotul e chemat să înalțe moralul trupei şi s-o îmbărbăteze slujindu-se de numele lui 
Dumnezeu, al Mântuitorului şi arătându-i Crucea, Evanghelia etc. Ce respect pot avea însă 
acestea între ostaşi, când ei sunt lăsaţi ca să înjure aceea ce trebuie să le slujească drept 
pârghie de deturnare a duşmanilor, drept piedestal de înălţare la victorie. Pentru aceste 
motive, eu am cerut preoţilor să combată în armată urâtul obicei al injuraturilor; dar 
aceasta nu e destul si de aceea vă rog a da ordin, ca toate gradele de ofiţeri şi subofiteri să 
conlucreze sincer cu preotul şi fără preot la dezrădăcinarea obiceiului rău al înjurăturilor, 
care nu cinsteşte armata, ci îi ştirbeşte moralitatea şi, deci, nervul vital al puterii de a 
rezista şi de a învinge. 


38 


5. În legătură cu chestia de mai sus stă alta...” la respectul datorat preotului. 
Preotul are şi trebuie să aibă în armată o deosebită aureolă de respect din partea tuturor, ca 
influenţa lui să se resimtă asupra tuturor. E în obicei de a face glume şi de a spune fel de 
fel de istorii pe seama lui. Am fost informat de preoţii, care au făcut campania, că pe 
alocuri faptul acesta s-ar fi petrecut şi în ...,* neputând controla faptele, nici mi le 
însuşesc, nici le...,* cred că n-ar fi rău a se pune în vedere celor în drept...,* chiar când n- 
ar fi la înălțime, tot trebuie respectat...,* este reprezentantul religiei care nu pierde nimic 
din...,* mântuitoare şi morală, dacă Ministrul ei lasă de dorit. 

6. Tot cu ocazia concentrării preoților, ace...,* ca pentru însemnări necesitate de 
serviciu, să li se...,* asemenea celor ofiteresti, lucru care cred că este posibil, de aceea va 
rog a da ordin în consecinţă. 

7. Am cerut preoţilor să înveţe a citi hărţile, lucru important şi pentru ei personal 
şi pentru armată şi...*, pentru vreme de mobilizare şi de război, rog a dispune să se dea şi 
preoților hărţi cum se dau ofiţerilor. 

8. Am cerut şi încă mai cer ca pe timp de mobilizare preoţii să poată lua haine de 
vară şi de iarnă de la corpurile respective, haine care să fie ajustate şi adaptate aşa cum am 
arătat în dispoziţiile anexate referatului meu, adresat domniei voastre în ziua de 8 iulie a.c. 
Aceste veşminte, chiar de ar fi plătite, nu vor costa aşa scump şi o parte din prima de 
echipare va servi la acoperirea cheltuielilor pentru hainele curat preotesti, astăzi scumpe 
peste măsură. 

Şi cu această ocazie insist asupra necesităţii de a se acorda preoților mobilizabili 
imediat prima de echipare, pentru ca la vreme să fie pregătiţi cu tot ce e necesar. 

9. În ceea ce priveşte solda preoților, apoi sunt informat că ei vor fi tratați 
deosebit; aşa, unora li s-a spus că li se va plăti solda şi accesoriile cuvenite gradului de 
locotenent, cum cer instructiunile(pag.26) şi cum e drept; iar altora li s-a spus că li se va 
plăti solda fără accesorii, ceea ce nu e drept. Prin urmare, vă rog a dispune ca pe vreme de 
război şi de mobilizare preoților să li se acorde solda cu accesoriile cuvenite gradului de 
locotenent aşa cum cer instrucțiunile pentru preoții din armată. 

10. Mi s-a adus la cunoştinţă apoi, că la unele unități dispoziţia din instrucțiuni, 
relativă la ordonanța necesară preotilor(pagina 28), se interpretează în sensul că preotul 
n-are drept la ordonanţă, ci numai la un cântăreţ care să-i servească şi ca ordonanţă. Dar şi 
bunul simţ şi instrucţiunile se opun la o asemenea interpretare şi de aceea vă rog a se lua 
cuvenita dispoziţie şi în această privință. Profit de ocazie spre a vă aduce la cunoştinţă ca 
toți preoţii mobilizabili doresc ca alegerea cântăreţului să fie lăsată la aprecierea preotului 
fiecărei unităţi, singurul în drept şi în putinţă de a cunoaşte aptitudinile lui. 

11. Apoi nu s-au luat dispoziţii referitoare la un cort special al preotului, ci de 
unii i s-a cerut să doarmă sub acelaşi cort cu gradele inferioare. Nu e, de asemenea, nimic 
hotărât în ce priveşte adaptarea unui cort pentru serviciul Sfintei Liturghii, când s-ar face 
în ..., loc deschis. Un ordin şi în ceea ce priveşte nevoile de ...,* se impune. 

12. În fine, chestia pensiei celor rămaşi după cei ce ar rămânea infirmi în timp de 
serviciu şi în interes de serviciu, de asemenea a preocupat pe preoţii militari. Aceştia cer, 
pe drept cuvânt, ca pensia lor sau a urmaşilor în asemenea împrejurări să fie cea a gradului 
cu care au fost asimilați. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât preoții în marea lor 
majoritate s-au oferit să slujească patriei de bunăvoie. Sper că, la vrerea şi în urma 
intervenţiei domniei voastre,Corpurile Legiuitoare vor şti să dea fiecăruia ce este al său. 


Protoiereu, iconom C.Nazarie, profesor universitar 


24 august 1916 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f. 1-2, 21 


42 


Nr.4 din 6 septembrie 1916 


* Original deteriorat. 
* Original deteriorat. 


39 


Preotul mobilizabil Haralambie Baculescu 
către 
Prea Cucernicul Protopop al preoţilor la armată, Marele Cartier General 


Prin instrucţiunile asupra atributiunilor preoților la armată, titlul III, capitolul VI 
se prevede a se da preoților mobilizabili o primă de intrare în campanie de lei 400. 

Ministerul de Război, cu ordinul nr.8652, din 18 august 1916, către Marele 
Cartier General, la alineatul II, prevede că această primă să nu se dea preoților, urmând ca 
pentru aceştia să se dea ulterior ordine. Cum subsemnatul, în vederea intrării în campanie, 
mi-am cumpărat lucrurile de iarnă, ceea ce a necesitat cheltuieli mai mari decât mijloacele 
băneşti de care dispuneam, respectuos vă rog să binevoiti a interveni locului în drept ca 
să-mi dea această primă. 

Preotul Brigăzii I Călăraşi, 


Iconom Haralambie Baculescu 


[Rezolutie:] 
Nr.67 din 11 septembrie 1916 


Se va interveni. 
Iconom C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.26 


43 


Nr.1 din 14 septembrie 1916 


Preotul Regimentului Arges Nr.4 
catre 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoţilor de armată, Marele Stat Major 


Vremea nu mi-a îngăduit până în prezent a vă pune în cunoştinţă cu mersul 
treburilor ce atârnă de însărcinarea mea ca preot al Regimentului Argeş Nr.4. 

Astăzi, având prilej, am onoarea a vă raporta cele ce urmează, privitoare la 
răstimpul 15 august — 14 septembrie a.c. 

1. În zilele de mobilizare, pe cât a fost cu posibil fără a zădărnici lucrările de 
ordin militar, s-au îndeplinit cele prevăzute în capitolul III, punctul I, din Instrucţiunile 
P.C. Voastre, completându-se ceea ce mai rămăsese ulterior. Zilnic am fost în mijlocul 
ostaşilor, îmbărbătându-i neîncetat în această vreme de nelinişte sufletească, pe cei care de 
putin timp se despärtiserä de cămine. 

2. În ziua de 19 august, ora 4 p.m., întreaga garnizoană s-a adunat în grădina 
publică a oraşului Piteşti, unde s-a oficiat de către P.Sf. Episcop Calist, înconjurat de 
clerul local şi cel de la regimente, sfinţirea apei şi binecuvântarea trupelor. În dimineaţa 
acestei zile, ora 10, trupei noastre, fiind adunată în curtea regimentului, i s-a ţinut o scurtă 
dar înălțătoare cuvântare de către d-l comandant, colonel N.Urdăreanu, iar după-amiază, 
înainte de plecare la grădina publică, cu ingaduinta d-lui colonel, i-am tinut(trupei) 
alăturatul „Cuvânt pentru ostaşi”, pe care vi-l trimit. 

3. Trupa pornind pe câmpul de operaţie era prea voioasă şi manifesta pe tot 
drumul parcurs curatele sentimente naţionale, infiltrate cu mult prisos în inima lor de către 
comandanţi, însărcinaţi cu creşterea lor ostăşească. Şi, cum românul nostru este adânc 
pătruns de credința în Dumnezeu, am constatat că neîncetat cereau acest ajutor, fie în 
marş, fie în cantonament. 

4. S-a săvârşit de către mine, în duminicile şi sărbătorile intervalului arătat mai 
sus, Sf. Liturghie în câmp, cum a fost la Măgura lui Ceură şi în bisericile din Făgăraş, 
Comana de Jos şi Căciulata, citindu-se întotdeauna sublima rugăciune din instrucţiuni, iar 
sâmbăta s-a oficiat parastas pentru ostaşii adormiti întru Domnul. 

5. Am împărțit soldaţilor cărți de citit, din cele luate de mine de acasă. Aş avea 
nevoie de broşuri mai multe, însă aici n-am de unde le procura. Chibzuiti cum aş putea fi 
în posesia lor, căci constat că au o mare înrâurire asupra ostaşilor, producându-le multă 
mângâiere. 


40 


6. Mă bucură faptul că (!) comandantul trupei noastre este un om prea de ispravă 
— un adevărat părinte de copii — un chivernisitor al bunelor treburi ostăşeşti şi un iubitor de 
ostaşi; iar între corpul ofițeresc este curată frätie, purtându-se cu ostaşii ca nişte buni 
camarazi. Frăția şi camaraderia e pornită din dragoste, nu din necesitate. 

7. Ceea ce produce şi mai mare mândrie sufletească este şi faptul că 
necreştinescul obicei de a înjura de cele sfinte a cam dispărut, mulțumită sfaturilor date de 
mine, când mi s-au ivit cazuri şi — după cum sunt informat — măsurilor luate de energicul 
nostru comandant. 

8. Moralul trupei este cât se poate de fnältätor. Cu toată greutatea reclamatä de 
împrejurările războiului, ostaşii sunt voiosi, cinstiți, supuşi şi ascultători, fără räpstire” şi 
îndelung răbdători, mulțumită purtării frumoase a superiorilor cu ei şi a nedespärtitei mele 
persoane din mijlocu-le, fie când sunt la lucru, fie în vreme de repaus. 

Tocmai acum văd cât de necesară e prezenţa preotului între ostaşi şi cît de mult 
poate folosi în uşurarea sarcinii conducătorilor trupei. Ceea ce nu se poate îndeplini de 
unul se completează de celălalt şi aşa, mână în mână de ajutor, se atinge frumosul scop, 
„educaţia ostăşească-morală”, care e de mult folos, când ţara o cere de la fiii săi, cum sunt 
vremurile de acum. 


Acestea fiind în scurt cele ce aveam să vi le spun, rămân al P.C. Voastre supus, 
Preotul Regimentului, 
Sachelar C.P. Buzescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.23 


44 


Prea Cucernice Părinte, 


Se împlineşte o lună de zile de când prin ordinul Prea Cucerniciei Voastre, 
telegrafic, sunt mobilizat ca preot militar — să spun — pe frontul de nord. Prin lege — aşa 
ştiu şi aşa mi-ati şi spus verbal — că preotul se bucură de toate drepturile unui locotenent, 
în timp de campanie. Deci, pe lângă salariul respectiv, să primesc şi prima de echipare. 
Cum însă, în privinţa salariului întâmpin dificultăţi de a-l primi din cauza unor certificate, 
ar fi de drept să mi se dea prima de echipare ca să pot trăi. Pentru acest lucru am făcut un 
raport către Divizia a IV-a, la care îmi şi răspunde că, pentru a se da prima de echipare la 
preoți, trebuie să se decidă ulterior. Drept să vă spun, am rămas trăsnit de aşa răspuns: 1. 
Pentru că preoţii ce fac parte din această divizie, până acum, au primit prima lor de 
echipare; 2. Ştiu că era o măsură că preoţii vor lua prima de echipare în momentul ce se va 
declara mobilizarea. 

În fata neajunsurilor ce întâmpin pe front, precum şi în fata neajunsurilor ce 
întâmpină familia mea, n-aţi putea Prea Cucernicia Voastra a interveni pentru a mi se da 
drepturile mele cuvenite ? Până acum toate nevoile mele şi ale familiei mele le-am 
împlinit cu produsul muncii mele, încă de când eram nemobilizat. Acum ce să fac şi cu ce 
să trăiesc, decât de aici de unde muncesc ? 

În privinţa salariului, iarăşi întâmpin dificultăți. Nu mi se dă adevăratul salariu, 
după cum se dă la alti preoţi. Primesc în mână, absolut, 424,28 lei şi eu — după câte s-a 
făcut socoteala — nu primesc peste 350 lei. 

Acum, că mi-o dă mai putin şi oricând, nu mă importă, căci cu timpul mi se va 
recunoaşte dreptul şi-mi va restitui — să zic şi eu — ulterior. Aş vrea ca să mi se dea prima 
de echipare, din care, până la plătirea salariului, să pot trăi eu şi familia mea. Ştiu bine 
destinaţia primei, însă cele necesare mi le-am procurat pe banii mei. 

Faceţi, vă rog, Prea Cucernice Părinte, intervenirea necesară pe lângă Divizia a 
IV-a, pentru prima de echipare şi, dacă vreţi, şi pentru salariul cu care este retribuit un 
locotenent, pe timp de mobilizare, fără să-mi scadă ceva. 

Cât priveşte de activitatea mea de preot la o ambulanţă divizionară, cred că ştiţi 
care este. Nu mai vorbesc de pericolele la care am fost expus timp de peste 10 zile de 
retragere: cât pe aci să fim decimati sau luaţi prizonieri. 


* Aşa în text 
41 


In lipsă de timp, scurtez şi vă voi povesti multe verbal sau în scris, după încetarea 
războiului. 


Vă sărut mâna cu tot respectul, 
Preot Constantin Popescu-Vlădeni,. 
Ambulanţa Diviziei a IV-a 


4.X.1916, Băicoi. 
A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.37 


45 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 
Nr.130 

1916, octombrie, 10 


Marelui Stat Major P.S. 


Multi preoţi mi s-au plâns că nici până acum nu li s-a dat prima de echipare, alţii 
mi se plâng că nu li se dă solda cu accesoriile cuvenite gradului de locotenent cu care ei 
sunt asimilați; în fine, unii, cum este preotul Ilie Roşoga de Regimentul 1 Vânători si 
N.Mănescu, Armata I, unitatea colonel Scărlătescu, mi se plâng că nu li se plăteşte nici 
alocatia pentru hrană. După aproape două luni de război, cred, că asemenea lucruri nu mai 
pot avea loc şi de aceea mă adresez dvs. sub ale cărui auspicii s-au aprobat Instrucţiunile 
preoților de armată, ca ele să fie respectate. Ele, la pag.26, prevăd lămurit ceea ce urmează 
să se dea preoților de armată şi, deci, vă rog a dispune cele legale. 


[Protoiereul preoţilor de armată, 


Prof. univ. iconom C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.89 


46 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 
Nr.131 

1916, octombrie, 10 


Marele Cartier General, 
Esalon I, Serviciul Adjutanturii 


Cu telegrama nr.120 din octombrie a.c. am cerut un permis de liberă circulație în 
zonele de operaţie, care mi s-a refuzat. Nu caut să aflu motivele unui asemenea refuz, tin 
totuşi să lămuresc că asemenea cerere trebuia s-o fac, căci ordinea canonică şi 
Instrucţiunile preoților de armată la pag.30 îmi spun să mă conving personal despre 
vinovăția, ori nevinovăția preoților reclamati şi ca să dresez cuvenitele acte. 

Dacă nu mi se dă posibilitatea de a mă convinge personal de vinovăția sau 
nevinovăția preoților reclamati, atunci cei vinovaţi vor rămâne nepedepsiti, cum se va 
întâmpla cu preotul Regimentul 63 Infanterie, pe care l-am înlocuit după cererea dv., dar 
cu care nu s-a urmat potrivit procedurii din numitele instrucțiuni, pag.30. 

Vă înaintăm şi un exemplar din aceste instrucţiuni. 


[Protoiereul preoţilor de armată, 


42 


Prof. univ. iconom C.Nazarie] 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.90 


47 


Nr.3 
12 octombrie 1916 


Iconomul loan Gheorghiu, preot confesor al Regimentului 73 Infanterie 
către 
Prea Cucernicul Iconom Constantin Nazarie, 
Protopop al preoţilor de armată la Marele Stat Major 


La sunetul clopotelor şi al trâmbitelor am plecat şi eu, ca orice bun român, ca, în 
conformitate cu datoriile mele ecleziastice, să muncesc şi să ajut astfel la mărirea patriei. 

Nu mă aşteptam însă, ca din partea armatei, pe care am considerat-o şi o consider 
ca cea mai nobilă instituție a țării, să am neajunsuri care să mă pună în poziţie a face 
raportul de faţă. 

Este vorba de nedreptatea ce mi se face prin neachitarea primei de echipare, ce 
mi se cuvine ca preot asimilat gradului de locotenent. Dreptatea mi s-a recunoscut de către 
onor comandantul regimentului meu şi al Brigăzii 20, cărora le-am reclamat în două 
rânduri dreptul, însă, la intervenţia d-lor, onor Serviciul intendentei Diviziei a 10-a a 
răspuns că nu suntem ofiţeri şi că, conform unui ordin ministerial A8652/1916, să stau în 
adăstare. 

Să stau, dar suntem deja în a 3-a lună de război şi nu mai pot adăsta pentru 
următoarele motive: 

1. Sunt om sărac, am soţie şi 4 copii(trei fete), variind ca etate între 13-19 ani, 
care toţi aşteaptă de la mâna mea hrană şi îmbrăcăminte şi cărora, la plecare, nu le-am 
lăsat decât 30 lei, iar eu aveam abia 16 lei. 

2. Salariul meu bugetar ca preot paroh era de 109 lei şi 28 bani şi din această 
sumă a trebuit să economisesc ca să-mi fac două rânduri de haine, conform instrucțiunilor 
Ministerului de Război, Marele Stat Major, la care aţi colaborat şi Prea Cucernicia 
Voastră, în care, la pagina 26, se spune categoric: „În acest scop preotul are dreptul la 
prima de echipare şi la ordonanţă personală ca şi ofițerii inferiori. Preoţii fiind asimilați 
gradului de locotenent, vor avea dreptul la solda şi accesoriile cuvenite acestui grad”. 

Pentru confecţionarea acestor haine speciale: cizme, dulamă gală, manta de 
ploaie, cojoc, căciulă, pălărie etc. etc., toate foarte scumpe, am mai contractat şi datorii, 
lăsând soția şi pe sărmanii mei copii într-o situaţie destul de grea, având în vedere unde 
am domiciliul, transportul pe apă făcându-se foarte anevoie. 

Sunt sigur că Prea Cucernicia Voastră a primit această primă de echipare, după 
cum au primit chiar la decretarea mobilizării preoții Regimentelor 33 Infanterie şi 18 
Artilerie, tot din Divizia a 10-a. Aşadar, ordinul Ministerului de Război este pe nedrept şi 
rău aplicat de cei mai mici, căci nu se poate admite ca acel Onor Minister prin 
„Regulamente” să ne dea, iar prin ordine să ne ia, după cum nu se poate admite că avem 
numai „datorii şi drepturi nu”. 

Datoria mi-o îndeplinesc cu sfinţenie, căci stau la graniță în ploaie de gloanţe şi 
obuze, împărtăşind toate chinurile războiului cu toți ofițerii şi soldații regimentului în 
chiar linia de luptă. 

Domnii ofiţeri, de la începutul războiului european 1914, au luat deja de două ori 
prima de echipare şi noi să n-o luăm niciodată ? Dumnezeu ştie cum trăim şi cât vom trăi. 

Pe aceste motive şi pentru a-mi scăpa familia de mizerie, având în vedere că 
suntem în epoca în care toată lumea se aprovizionează cu alimente şi zarzavat pentru 
iarnă; cu cel mai profund respect, vă rog să binevoiti a interveni locului în drept spre a se 
ordona a mi se achita şi mie prima de echipare ce mi se cuvine de drept, conform 
„Regulamentului”. 

Cu profund respect, 


Iconom Gheorghiu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.44 


43 


48 


Venerabile Părinte, 


De sub groaznicul bubuit al tunurilor şi din răpăitul mitralierelor, tin să vă scriu 
rugându-vă să vă opriţi putin ochii asupra rândurilor de mai jos. 

Sunt mai bine de două luni, astăzi, de când stau sub muzica aceasta, regimentul 
meu fiind veşnic în lupte, probă că din 3763 oameni, astăzi nu mai avem decât 480, cu 11 
ofițeri din 72 — restul morţi, prizonieri şi răniți. 

Au fost lupte groaznice; am asistat la scene ce mintea omenească refuză să le 
amintească măcar. 

După nenorocita retragere de la Sibiu, pe defileu, au urmat lupte extrem de aprige 
pe munţi, în care s-a prăpădit foarte multă lume aproape degeaba, căci am fost siliți totuşi 
să ne retragem pierzând poziţii aproape inexpugnabile şi găsindu-ne astăzi pe ultima linie 
de rezistență Mănăstirea Cornet-Sălătruc pe valea Topologului, la 35 km sud Câineni şi 24 
km nord Curtea de Argeş. 

În răstimpul de două luni eu, împărtăşind viaţa comună, am fost extrem de 
încercat, pe lângă privatiunile inerente războiului. 

Aşa de pildă în Defileu, am trecut prin ploaia de gloanţe scăpând numai cu viata 
şi ceea ce am avut pe mine, restul ca: bagaje, haine, sf. vase, vestminte etc. mi s-au 
capturat de inamic. Am dormit adesea apoi pe munţi, în ploaie, zăpadă, noroi, în tranşee 
etc, mâncat sau nemâncat, cum a dat Dumnezeu. 

Toate acestea le-am îndurat până acum cu resemnare, oarecum dorind să 
contribui şi eu — ca român — la mărirea patriei mele. 

Starea fizică astăzi însă, nu-mi mai permite a mai suporta asemenea mizerii, 
întrucât maşina — stomacul — fiind stricată încă de pe când eram student, este aproape gata 
să mă lase. 

Nu mă hrănesc decât cu ceai şi boabe de porumb fiert şi rar cu brânză şi mere, 
căci, deşi carne avem din abundență, totuşi nu o pot mânca, făcându-mi rău. 

În asemenea situaţie găsindu-mă, m-am gândit la P.C. Voastră, ca fost al meu 
profesor şi acum şef şi am făcut plângerea de fata, rugându-vă deosebit de călduros să-mi 
acordati un concediu de cel putin 1 % - 2 luni sau să mă înlocuiți — spre a mă restabili, 
altfel înseamnă să mor ca un câine pe aici, nemaiputând fi de nici un folos oştirii, căci abia 
mai mă tin pe picioare. 

Afară de asta, sufleteşte sunt foarte deprimat: veşnic sunt veşti rele, nu văd decât 
răniți mutilati, morţi etc., nu aud decât bubuit de tunuri, răpăit de puşti, mitraliere, grenade 
etc. şi, ca culme, mergem din insucces în insucces(vorbesc de sectorul nostru). 

Fier să fii şi tot nu poţi să rezişti, necum eu un biet preot absolut străin şi 
neobişnuit cu rigorile şi asprimea vieţii militare. 

În rezumat, Venerabile Părinte, ca unul ce am primit prin sprijinul P.C.Voastre, 
foarte multe ajutoare de la Fundatie, putând astfel să-mi fac şi eu studiile universitare, 
absolvindu-le cu un deosebit succes — cum altfel bine ştiţi — nădăjduiesc că şi de data asta 
nu veţi distruge ceea ce ati clădit odinioară şi veţi dispune să fiu înlocuit pentru totdeauna 
de pe front — acceptând după restabilire — să fiu transferat la un spital în tara — unde pot să 
mai fac ceva şi unde pot să-mi îngrijesc şi de sănătate. 


Devotat şi mult recunoscător, 
Preot Nicolae Proca, 
Regimentul 44 Infanterie Comuna Sălătruc, judeţul Argeş 
18 octlombrie] 1916 


N.B. Tin să vă rog să-mi treceţi cu vederea faptul că scriu pe această hârtie, 
întrucât pe aici nu se găseşte hârtie de scrisori. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.67,71 


49 


România 
Semi-Spitalul de Evacuare Nr.4 din 


44 


Corpul al IV-lea de Armată 
Nr.2 din 18 octombrie 1916 


P.C. Protoiereu al preoţilor militari, Marele Cartier General al Armatei 
Prea Cucernice Părinte, 


Subsemnatul iconom V.Ursăchescu, confesor al Semi-Spitalului de Evacuare 
Nr.4 din Corpul 4 de Armată, am onoare a aduce la cunoştinţa P.C. Voastre următoarele: 

La această formaţie mi s-a dat însărcinarea de a îngriji de popota ofiţerilor, 
ocupaţie care mă face să-mi îndrept toată atenţia în această direcţie şi, ca urmare, mă 
îndepărtează de la îndeplinirea rostului meu de preot militar pentru care am fost trimis 
aici. 

Am plecat de acasă cu un frumos ideal în direcția militară, dar n-am întâmpinat 
decât amare deceptii în noua si neaşteptata mea însărcinare bucătărească în care n-am nici 
cea mai mică pregătire anterioară ! Sunt revoltat sufleteşte că în tot timpul campaniei 
trebuie să vegetez în fundul unei bucătării, pe cât timp alti colegi ai mei simt mulțumire 
sufletească că au putinţa de a-şi îndeplini marele lor rost şi de aceea respectuos vin a va 
ruga să binevoiti a mă elibera de această neplăcută şi nepotrivită însărcinare şi a-mi da 
putinţa să-mi îndeplinesc rostul meu de preot şi, ca urmare, dacă se poate ca prin 
intervenire oficială să fiu desărcinat de popotă, atunci să fiu permutat la o altă formaţie 
sanitară mai aproape de frontul de luptă sau chiar la un regiment. 

Aş roşi toată viaţa, când mi-aş aduce aminte că în acest război mare n-am putut 
face nimic de seamă în ramura pregătirii mele ! 

Mai îndeplinesc această însărcinare, numai din punct de vedere al ordinii, până 
când P.C. Voastre va binevoi a-mi regula şi neplăcuta mea situaţie şi asupra căreia 
respectuos vă rog a mă instiinta şi pe mine. 

Primiti, vă rog, P.C. Părinte, asigurarea înaltei mele stime ce vă pästrez. 


Confesor, iconom V.Ursăchescu 


[Rezolutie:] 
Nr.191 din 24 octombrie 1916 


Se va scrie d-lui comandant a lăsa pe preot în rolul său de persoană 


duhovnicească. 
Iconom C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.49 


50 


[Regimentul 52 Infanterie] 
Raport confidential 
către 
Prea Cucernicia Sa Părintele protoiereu al armatei 


Prea Cucernice, 


Din voinţa lui Dumnezeu şi alegerea Prea Sfinţiei Sale Episcopul meu canonic al 
Eparhiei Husilor, fost-am destinat pentru a servi de preot confesor al Regimentului 52 de 
Infanterie în tot timpul campaniei, pe care tot cu voia lui Dumnezeu am început-o în 
august 1916. 

M-am aruncat cu tot entuziasmul sufletului meu de preot tânăr în misiunea 
încredințată. Îmi făuream tot felul de planuri înalte cu privire la exercitarea misiunii 
încredințate. Şi în astfel de dispoziţie am început campania. 

Care nu mi-a fost însă durerea şi deziluzia, când chiar de la început am constatat 
că mi se pun în cale tot felul de piedici, în primul rând de ordin moral, unele dintr-însele 
chiar insuportabile. Nu vreau si nu doresc să vi le enunţ pe toate. Ar fi prea multe. Ci voi 


45 


alege numai pe cele mai importante, din care P.C. Voastră veţi putea trage concluzia pe 
care o veţi găsi de cuviinţă că ar fi cea mai dreaptă şi mai bună. 

De cum am început campania nu mi s-a dat nici o posibilitate de a-mi îndeplini 
misiunea mea de preot. Aşa, când am cerut ca să mi se dea voie a mărturisi şi împărtăşi 
oamenii, mi s-a răspuns că nu se poate din lipsă de timp. Ori de câte ori am vrut să 
săvârşesc o rugăciune, mi s-a răspuns că nu e timp pentru rugăciune şi toate acestea nu ar 
fi nimic, dacă mi s-ar fi dat măcar consideratia gradului şi misiunii ce eu ocup !... 

Dar, Prea Cucernice Părinte, părăsesc acest teren, care poate fi supus discuțiilor 
întrucâtva, pentru ca să abordez terenul faptelor absolut bine delimitate, pe care vin să vi 
le comunic mai jos — şi care fapte îmi fac absolut imposibilă rămânerea mea mai departe 
în calitatea de preot confesor al Regimentului 52. 

Încă din prima zi de campanie eu am ţinut ca să afirm sfintenia scopului 
campaniei noastre — susținând că Ardealul şi Bucovina ne sunt cele mai sigure chezăşii ale 
viitorului nostru de mai bine. Această afirmare a mea nu a convenit aproape tuturor celor 
de fata — printre care trebuie să-l mentionez în primul rand pe d-l dr. Ziirner, medicul şef 
al regimentului. Nu mi-am putut da seama că aceste convingeri ale mele, care sunt ale 
tuturor în aceste mari şi grele momente prin care trece iubita noastră Patrie, vor fi izvorul 
unui întreg lant de suferințe, pe care acum numai prin Prea Cucernicia Voastră pot aştepta 
să-l văd rupt. D-l dr. Zürner este german în sensul cel mai strict al cuvântului. Sufletul său 
tot este cu fiinţa şi destinele neamului său — şi prin urmare, în mod foarte firesc, împotriva 
scopului al însăşi campaniei noastre, care în timpul din urmă, fără de voia noastră, este şi 
o campanie împotriva Germaniei. Deşi aceasta nu ar fi nimic. Fapt însă este că acest domn 
doctor este cu tot sufletul duşman armatei noastre, pe care prin tot felul de cuvinte 
injurioase a căutat să o întunece şi să o scoboare. Toate aceste constatări atât de triste pe 
care vi le comunic, Prea Cucernice, sunt întemeiate pe fapte concrete, al căror martor am 
fost nu numai eu. Dar dintre toate aceste fapte îl aleg pe cel mai decisiv. 

În două rânduri acest domn doctor, care este şi locotenent în armata noastră, şi-a 
permis să insulte familia noastră regală şi în special pe Majestatea Sa Regina. Eu, Prea 
Cucernice, am rămas adânc revoltat împotriva acestui om din clipa în care am auzit aceste 
insulte, care mi-au lovit adânc conştiinţa şi onoarea mea de preot al armatei şi al neamului 
românesc, care trebuie să se fălească în faţa istoriei tuturor timpurilor cu nobila familie 
regală ce ne-a întemeiat şi ne va susține pentru vecie Dinastia şi Tronul regatului 
românesc. Mi-am exprimat revolta mea în fata acestui om. Eram hotărât ca să aduc cazul 
la cunoştinţa autorităţilor militare superioare. Dar iată că intervine încă un fapt, care 
accelerează din fericire acțiunea mea. Acest fapt însă mă priveşte exclusiv pe mine 
personal. Domnul dr. Ziirner a simţit de la început că între sufletul meu şi al domniei sale 
nu este şi nu poate fi niciodată vreo apropiere. Fiind stăpânit de pasiunea alcoolului şi 
mânat de o mânie oarbă împotriva mea, el mi-a făcut încă de la început tot felul de 
mizerii. Din momentul în care mi-a simţit dezaprobarea mea pe tema insultelor aduse 
familiei regale, mânia lui nu a mai cunoscut margini şi atunci a ajuns până şi la insultă 
personală. 

Despre toate acestea eu am făcut raport domnului comandant al regimentului 
meu — cerând repararea conştiinţei şi a onoarei mele ofensate. Dar în acelaşi timp am mai 
şi declarat, şi declar şi acum, că nu mai pot rămâne niciodată în acest regiment, atâta 
vreme cât eu voi rămâne ofensat, iar ofensa mea nesatisfăcută. 

În timpul din urmă, ca o culme a ironiei, eu am fost mutat la trenul regimentar — 
aşa că nu mai am nici putinţă de a-mi îndeplini misiunea. 

Fiindu-mi imposibil de a mai sta într-o situație morală atât de disperată, am venit 
la Prea Cucernicia Voastră, la Bucureşti, şi mă plâng de toate aceste mizerii morale, 
rugându-vă ca să faceţi tot ce vă stă în putință şi bunăvoință, pentru ca să mă scoateţi 
dintr-o situație atât de neconformă şi neconformabilă cu demnitatea şi misiunea unui 
preot. 


Rămân al Prea Cucerniciei Voastre cu tot sufletul şi devotamentul, 
Preot Toma Chiricutä, 


Confesor al Regimentului 52 Infanterie 
Bucuresti, 22 octombrie 1916 
[Rezolutie:] 
Nr.310 din 4 decembrie 1916 


La dosar, la vreme datele de fatä le voi utiliza. 


C.Nazarie 


46 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.61,75 


51 


Nr.4 din 22 octombrie 1916 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.1 
Secţia I, Corpul I Armată 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al armatei, 
Marele Cartier General, Eşalonul 3 


Respectuos comunic Prea Cucerniciei Voastre cele ce urmează, rugându-vă să 
binevoiti a dispune: 

1. Avem absolută nevoie de cărţi de rugăciuni, cărți cu conţinut moral şi icoane 
Mici, pentru a se da răniților să citească în timpul cât stau în spital. 

2. La ordonantarea salariului nostru, unele unităţi nu plătesc în întregime 
drepturile cuvenite gradului de locotenent cu care suntem mobilizați, ci mai puţin cu 62 
lei, mai puţin chiar ca unui sublocotenent. 

3. Ni s-a dat o primă de echipare, din care ne-am procurat şi cele necesare 
cultului religios şi, cum cei mai multi am pierdut tot în împrejurările ştiute, nu aveam 
aproape strictul necesar şi nici posibilitatea procurării, cred dar că s-ar putea da şi pentru 
noi, cum s-a dat tuturor ofiţerilor, a doua primă de echipare. 

Spre cele ce veţi binevoi a decide, am făcut cunoscut acestea. 

Preot J.Cerbulescu, 


Confesor Spitalul de Evacuare Nr.1, Secţia I, Corp I Armată 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.72 


52 


Nr.1693 
1916, luna octombrie, ziua 23 


Divizia I Cavalerie 
către 
Regimentul 9 Roşiori 


Am onoare a vă transmite mai jos, în copie, ordinul Grupului Apărării Dunării 
nr.1140/1916, Serviciului Intendentei, spre ştiinţă şi executare. 

Din ordin, 
Şeful Serviciului Intendentei, 

Intendent Maior Stanciovici 


Copie după ordinul Grupului Apărării Dunării nr.1140/1916 


Urmare a ordinului nr.94 din 27 august a.c., Marele Stat Major P.S., cu ordinul 
nr.4214 a.c., arată că protoiereul preoților din armată a raportat că mare parte din preoţi n- 
au primit salariile băneşti la care au dreptul. 

Pentru lămurirea corpurilor şi serviciilor în această privință, se face cunoscut că: 
preoţii mobilizați, care însoțesc armata afară de garnizoana de reşedinţă, au dreptul la 


47 


solda de locotenent fără (indemnizaţie de serviciu) mărită cu !4 plus alocatia de hrană 
pentru gradul de locotenent cu care sunt asimilați la soldă. 

Prima de echipare, după cum vi s-a comunicat cu ordinul nr.94 din a.c., nu li s-a 
aprobat încă; se vor aştepta ordinele superioare în această privinţă. 


Şeful Serviciului Intendentei, 
Intendent General Panteli Pentru conformitate, 


Int.căpitan Ştefănescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.95 


53 


Nr.24 
24 octombrie [1916] 


Confesorul Spitalului 3 de Evacuare, Corpul 3 de Armată 
către 
Protopopul preoţilor mobilizați 


Subsemnatul, preot confesor al Spitalului Militar din Galaţi, Corp 3 de Armată, 
mobilizat din oficiu pentru a 2-a companie, vin prin prezentul a vă raporta următoarele: 

Deşi, după regulamentul special al preoţilor mobilizați, sunt asimilat gradului de 
locotenent, în ceea ce priveşte salariul şi accesoriile lui la unitatea unde sunt repartizat, mi 
se refuză dreptul de alocaţie de hrană pe motiv că sunt mobilizat civil, deşi sunt confesor 
de 10 ani la garnizoana Galaţi. Ori noi preoţii, care cu familii grele şi cu 3 copii sub 
drapel, ne-am lăsat parohiile, am renunțat la salariul nostru şi venitul epitrahilului, de ce 
să ni se facă aşa nedreptäti. Chiar cu prima de echipare, noi preoții am primit una, iar 
ofițerii activi şi rezervişti au primit şi pe a 2-a. Faţă de aceste nereguli, respectuos, vă rog 
să interveniti locului competinte să se facă dreptatea, pentru că şi noi avem aceleaşi 
greutăţi şi poate şi mai multe decât domnii ofiţeri. 

Cu deosebit respect, 


P.C.S. Protoiereul preoților mobilizați de Armată, 
Cartierul General, Bucureşti 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.69 


54 


Memoriu 
de activitatea depusă de mine, ca preot de regiment, de la mobilizare şi până în 
prezent, adică după trecerea Carpaţilor şi a Dunării şi ca învingători şi ca învinşi 


Voi lua faptele în ordine cronologică şi aşa cum mi s-au prezentat mie. 

În primele 6 zile de mobilizare — deşi în instrucţiuni se spune să spovedim şi să 
împărtăşim trupa — nu se poate face nimic. Soldaţii, care cum vin, se îmbracă şi se aşează 
în cantonament prin oraş, aşa că strângerea lor la un loc constituie o imposibilitate. Afară 
de aceasta, împărtăşirea şi spovedirea trupei trebuie făcute tocmai în apropierea intrării în 
luptă, şi aceasta prin faptul că soldatul, fiind fără grijă de luptă, se dedă la tot felul de 
petreceri şi lucruri obscene — de nu-ţi vine — ca preot conştient — să săvârşeşti asemenea 
taine sfinte. 

Eu, înainte de îmbarcarea regimentului nostru, în înțelegere cu comandantul 
regimentului, am adunat toată trupa pe câmpia moşiei Bragadiru şi aici am oficiat o 
sfeştanie, vorbind trupei de felul cum se împacă războiul cu ideea de umanitate şi înfrățire 
creştinească — adică un fel de introducere în cele ce aveam să le vorbesc mai apoi despre 
datoriile lor ca soldați pentru apărarea patriei. 

Plecând în Transilvania, prin Braşov, ne-am stabilit în comuna Ghimbav, spre 
apus de Braşov. 


48 


Aici am şezut 10 zile şi în acest timp am oficiat o sfântă liturghie în câmp şi o 
sfeştanie la zi întâi de septembrie tot în câmp. La liturghie mi s-a permis a vorbi soldaților 
— spunându-le între altele că pe aici au mai luptat armate române conduse de voievozi 
români — dar că aceste armate erau de mercenari — oameni plătiți — pe când astăzi sunt 
români curati plecaţi pentru un ideal sfânt, întregirea neamului. La sfeştanie nu mi s-a 
permis a vorbi, spunându-mi-se: „că ce mai am a le mai spune”, deşi eu îmi pregătisem o 
cuvântare mai dinainte pentru această ocazie. 

De spovedit şi împărtăşit nici vorbă — deşi erau plecaţi la război — iar soldaţii 
petreceau într-un jaf şi orgie cum numai în tara Bârsei se poate găsi de toate bunurile dupa 
lume. 


Am fost chemaţi pe frontul de sud ca să trecem Dunărea, pe la Flămânda. Până la 
trecere, ne-am stabilit în comuna Izvoarele din judeţul Ilfov. Aici soldaţii şi-au desfăcut 
marfa luată ca pradă din Transilvania. Asemenea au început să petreacă ca la ei acasă. 
Totuşi, fiindcă se apropia trecerea Dunării, în ziua de 10 septembrie, duminică, slujind la 
biserica din sat, am ţinut o cuvântare, vorbind despre credinţa şi curăţenia sufletească a 
soldatului în război, fiind de fata toţi domnii ofițeri de la Regimentele 46 şi 61 precum şi 
domnul general de brigadă Petala. Pentru această cuvântare am fost felicitat de d-nul 
general şi însărcinat în acelaşi timp să vorbesc trupei în acelaşi sens, pe companii, ceea ce 
am şi facut în trei zile consecutive, iar miercuri, 14 septembrie — ziua Sf. Cruci — am 
săvârşit Sfânta Liturghie în câmp liber, când am spovedit întreaga trupă. De împărtăşit a 
fost imposibil, căci soldaţii încă petreceau în orgii — pe aici găsindu-se de toate. Iar în 
duminica următoare — când aveam intenţia să-i împărtăşesc — am trecut Dunărea — unii pe 
bărci, alţii pe pod. În Bulgaria însă nu a pierit decât un singur soldat, care înainte de a 
muri a fost împărtăşit de mine. Aici am mers imediat în apropierea trupei, deşi era să fiu 
ucis de bombardamentul unor monitoare austriece de pe Dunăre. Am fost însă de mare 
folos, căci am îngropat pe toţi morţii de la Regimentele 61 Infanterie şi 10 Vânători. La 
trecerea Dunării — în retragere — regimentul nostru a rămas cel din urmă şi, stricându-se 
podul prin mine plutitoare, toate ambulantele(3 la număr) precum şi chesoanele cu 
muniții, precum şi caii ofiterilor(in număr de peste 150) au rămas in Bulgaria şi au trecut 
numai soldaţii cu bărcile sub focul a trei tunuri, automobile blindate, a 3-4 monitoare 
austriece şi a 3-4 aeroplane străine. Panica produsă de zgomotul proiectilelor a fost foarte 
mare — pentru care îmbarcarea trupelor noastre s-a făcut cu mare greutate. N-a pierit nici 
un soldat, însă împreună cu 3 doctori am pierdut tot bagajul care se afla în ambulanță. Si, 
pe când la ceilalţi d-ni ofiţeri li s-au dat despăgubiri, mie nu mi s-a dat nimic. 

De atunci umblu numai cu un sac cu merinde si cu lada de vestminte, unde mi- 
am pus şi câteva lucruri ale mele. 

Cu trecerea pe frontul de nord, am voit din nou să împărtăşesc soldaţii — şi era 
timpul cel mai nimerit, dar peste noapte — sâmbătă la ora 9 — a venit ordin ca să înaintăm 
spre Braşov. A doua zi, duminică 2 octombrie, ne-am aflat pe linia întâi şi de atunci până 
la 15 octombrie tot pe linia întâi am fost. 

Eu, văzând că nu pot fi de nici un folos pe linia întâi, căci trebuia să stau 
imobilizat într-o groapă sau sant toată ziua fiind expus să fiu lovit în tot momentul de 
ghiulele duşmane ce cădeau ca ploaia, m-am retras în urma bombardamentului de artilerie, 
adică la cuibul de răniţi regimentar cu d-l maior medic al regimentului. 

Aici mă aflam în ziua de luni, 3 octombrie, când a început bombardarea 
localităţii Predeal, când era să fiu omorât de o bombă de 305, ce a explodat la 30 de paşi 
de mine, trântindu-mă la pământ şi acoperindu-mă cu bulgări. Cu această ocazie am fost 
rănit la piciorul stâng pentru care a trebuit apoi să stau în spitalul de la Sinaia două zile — 
după care, fiind evacuaţi cu toții din cauza invaziei armatei germane, m-am întors peste 
patru zile pe front, iscălindu-mi biletul de spital maiorul medic al regimentului nostru, de 
vindecare şi înapoiere la corp. 

Totuşi, după retragerea regimentului nostru în repaus, d-l comandant de brigadă 
Niculescu Dragomir, de la Brigada 33, pe când regimentul nostru face parte din Brigada 
34, mă apostrofează, cu cuvintele: „că am fost un laş şi am fugit după front şi că m-a dat 
dezertor”. Voind să mă explic, nu a voit să mă lase să vorbesc trimitandu-ma la plimbare. 

Jignit fiind de această atitudine a d-lui colonel Dragomir Niculescu, m-am dus la 
divizia noastră 21 din care face parte şi sus-numitul colonel şi am reclamat. 

D-1 general Lambru mi-a spus să scuz aceasta, căci d-l colonel, acum fiind venit 
după front, este puţin cam enervat şi să-i trec cu vederea insulta, ceea ce am şi făcut şi 
pentru care nu am nici o pretenţie. Dar, este greşit a se înţelege că noi preoții trebuie să 
stăm în tranşee imobilizati şi în orice moment expuşi a fi omorâţi, pe când la cuibul de 
răniţi putem să ajutăm la pansarea răniților, la mângâierea lor, precum şi la înmormântarea 
celor adunaţi de pe câmpul de luptă, ceea ce nu se poate face în tranşee, pentru care vă 


49 


rugăm a se lua măsuri în această privință pentru a nu se mai da loc la incidente regretabile 
cu domnii comandanți. 

Odată cu retragerea noastră în repaus începe o nouă activitate, pe care o voi 
expune într-un alt memoriu. 


Preot locotenent loan D.Musäteanu, 
Regimentul 46 - Brigada 34 - Divizia 21 


N.B. Toţi domnii ofițeri au fost propuşi pentru medaliere şi înaintare în grad, 
afară de preot — deşi eu sunt convins că am muncit şi mi-am expus viata ca şi domnii 
ofițeri pentru cauza comună — salvarea patriei. 

Preot Musäteanu 

25 octlombrie] 1916, Bucuresti 
[Rezolutie:] 
Nr.340 din 21 decembrie 1916 


La vreme se vor utiliza datele cuprinse aici. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.65-66,72 


55 


[Octombrie 1916] 


Confesorul Trenului Sanitar Nr.6 
către 
Protoieria preoților militari 


Prea cucernice Părinte, 


După două luni de dureroasă practicare în teribilul război ce ne cere virtute şi 
luptă, ca preot confesor la Trenul Sanitar Nr.6, pot să-mi dau bine seama de rolul nostru, 
în special al preoţilor de la trenurile sanitare. 

Dacă în vremurile normale au putut funcţiona unele servicii fără un folos real, 
cred că acum trebuie să fim foarte scrupuloşi, cerându-ne maximul de contribuţie 
națională să ne jalonăm lucrul nostru. 

a) Un prim rol absolut folositor si înălțător pentru răniții şi militarii noştri este 
serviciul religios, cu diferitele ierurgii după trebuintä, însoțit de cuvântarea ocazională. 

În timp de două luni de zile n-am putut oficia un asemenea serviciu, cu folosul 
real gustat şi ca artă externă şi ca piositate internă, decât de două ori: la 1 octombrie, în 
gara Ciulnita, când am oficiat în tovărăşia colegului Marin Popa de la Trenul Nr.8 Sanitar 
şi duminică, 16 octombrie a.c., în gara Costeşti, pentru că între răniții ce-i transportam de 
la Craiova la Galaţi, am găsit un bun cântăreţ. Celelalte servicii oficiate aproape în fiecare 
duminică şi sărbătoare, după cum mi-au permis împrejurările transportului, au fost cu totul 
reduse şi fără folos real din cauza lipsei de cântăreţ. 

b) În al doilea rând vine partea practică, neoficială a personalităţii noastre, care 
constă în contactul zilnic cu personalul superior şi inferior al trenului, plus partea specială, 
alinarea suferințelor prin contactul duhovnicesc şi părintesc cu răniții. 

Pentru realizarea ambelor puncte, cu un folos cât mai mare şi mai urgent pentru 
neamul nostru, se cere în primul loc personalitatea individuală a preotului; al doilea, 
mijloacele şi atenţia din partea autorităţilor respective. 

Pe lângă răspunderea ce ne-o asumăm în prima parte, respectuos vă rugăm a 
interveni pentru îndeplinirea părții a doua şi anume: 

a) La Compania a II-a Sanitară sunt recrutaţi peste una sută teologi şi seminaristi, 
până în prezent fără nici o repartizare. Câte 2-3 la fiecare tren sanitar ar îndeplini şi rolul 
formării lor şi al serviciului militar. 

b) Să se jaloneze prin ordin de zi vesnicul contact al preotului cu răniții şi atenţia 
din partea colegilor ofițeri a tuturor propunerilor de alinare trupească şi sufletească a 
răniților, precum şi a diferitelor discipline religioase, cerute chiar de vremurile grele prin 
care trecem. 


50 


Primiti, Prea Cucernice Părinte, asigurarea deosebitei mele consideratiuni. 
Preot Gh.Leu 


Prea Cucerniciei Sale, Părintelui Protoiereu al preoţilor militari 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.34 


56 


România 

Preotul Regimentului 20 Teleorman 
Nr.8 

2 noiembrie 1916 


Părintelui iconom Constantin Nazarie, Protoiereul preoţilor de armată 
Prea Cucernice Părinte Protoiereu, 


Una din observaţiile semnificative ale timpului mi se pare şi faptul că, pe de-o 
parte, se pretinde de la preoţi atât în timp de pace, cât şi în război, mai mult decât de la 
orice categorie de slujbaşi, iar, pe de alta, pare chiar a se căuta să se creeze dispoziţii, care 
anihilează şi drepturile legalmente precis recunoscute. 

Este chestiunea de prima de echipare, de indemnizaţia de serviciu şi de solda pe 
zilele din august. 

1. Cu privire la prima de campanie, deşi se determină categoric în Capitolul VI, 
aliniatul b. din „Instrucţiuni asupra atributiunilor preoților la armată” că: „În acest scop 
preotul are dreptul de echipare şi la ordonanță personală ca şi ofițerii inferiori”; deşi tot cu 
privire la aceasta subsemnatul am primit din partea Regimentului 20 Teleorman, cu 
ordinul nr.2858 din 14 iulie 1916, o „copie după ordinul Marelui Stat Major nr.918/1916” 
în care mi se face cunoscut că: ,,...Prima de echipare se va elibera preoţilor numai la 
intrarea în campanie”; deşi în conferinţa ce am avut la Bucureşti, la 20-21 iulie a.c., 
admițând argumentul ce se invoca pentru a nu ni se achita prima înainte de mobilizare, am 
plecat cu toții cu convingerea că la mobilizare vom fi satisfäcuti imediat, în care speranță 
ne-am procurat cele necesare chiar cu bani imprumutati; deşi toți ceilalţi au fost satisfacuti 
încă de la începutul campaniei; pentru noi, s-a primit la acest corp, deunăzi, 25 octombrie, 
ordinul circular nr.4214 al Marelui Stat Major P.S., in care se ordonă că: „Prima de 
echipare nu se va achita preoților conform ordinului nr.94 din 27 august, aşteptându-se 
ordine superioare în această privinţă”...! 

2. Cele mai multe corpuri nu achită „accesoriile” cuvenite, deşi după 
„Instrucţiuni” etc. ni se recunoaşte dreptul la „soldă şi accesoriile cuvenite acestui 
grad”(locotenent). 

Ce sunt aceste accesorii ? Nu sunt decât: „Indemnitatea de activitate în sumă de 
50 lei lunar”. 

În adevăr, „Legea asupra soldei în armată”(Monitorul Oficial Nr.284/1910) 
precizează la capitolul I: solda cu sporul ei de 1/5; la capitolul II: accesoriile şi anume 
indemnitatea de activitate de 50 lei lunar iar la capitolul III: prima de echipare şi alocatia 
de hrană. 

Nu există dar, după lege, alte accesorii pentru preoți decât indemnitatea de 50 lei 


lunar. 

O dispoziţie din 1915 nu acordă această sumă numai confesorilor de garnizoană 
şi de spitale, care rămân pe loc, nu intră în categoria noastră pentru care s-au aprobat şi 
„Instrucţiunile” ce formează legea noastră, care fiind şi de o dată recentă, ar anula chiar 
dispoziţia de mai sus dacă s-ar răstălmăci că aceasta ne vizează şi pe noi. 

Fără această singură ,,accesorie” avem o soldă mai mică decât de sublocotenent. 
De ce atunci am mai fi asimilați pe hârtie cu gradul de locotenent, când în realitate primim 
mai putin decât sublocotenentul ?! 

Nici cu privire la această chestiune nu există altă categorie de slujbasi, cărora să 
nu li se fi dat, şi încă de la început, acest drept. 

3. Pe jumătatea a doua a lunii august, subsemnatul n-am primit nimic de la 
regiment. Optând, cu începere de la 15 august, la salariul militar, socotesc că pentru 
această jumătate de lună ar trebui să mi se dea cel puţin diferența între salariul de preot şi 
cel de la armată. 


51 


Sunt chiar informat că unor preoți li s-a achitat suma întreagă din ziua 
prezentării. Nu mai vorbesc de alte feluri de slujbaşi, de care avem multi chiar în corp, şi 
care au fost trecuţi în state prompt, pe ziua prezentării, cu solda întreagă, nu cu diferența, 
deşi pe zilele până la sfârşitul lunii respective fuseseră plătiți şi ca funcţionari civili. 

Prea Cucernice Părinte Protoiereu, 

În total sau în partea cea mai mare şi mai importantă, aceste 3 feluri de chestiuni 
şi nu altele, formează obiectul de nemulţumire a preoţilor cu privire la partea materială, de 
care, oricum, tot trebuie să ne ocupăm. 

Nu avem alt organ şi altă speranță şi altă putință de a fi satisfacuti decât prin 
interesarea şi intervenţia insistentă a P.C. Voastre. Scriind acestea, mă fac ecoul şi al altor 
frați preoţi din campanie, rugându-vă călduros să binevoiti ca aducându-le înaintea 
autorităților respective, să faceţi a se rezolva favorabil, cum este şi drept. 

Primiti, vă rog, Prea Cucernice Părinte Protoiereu, asigurarea perfectei mele 
stime. 

Preot Ilie Deleanu, 


Regimentul 20 Teleorman 


N.B. 

Conform aceluiaşi deziderat, admis în conferinţa de la 20-21 iulie la Internatul Teologic, 
vă rog să binevoiti a ne înştiinţa şi pe noi, preoții, prin o circulară, de rezolvarea acestor 
chestiuni, precum şi altele privitoare la activitatea noastră. 


[Rezolutie:] 
Nr.290 din 8 noiembrie 1916 


Se va interveni la Onor Minister de Război în sensul cererii. 
Iconom C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.75 


57 


Nr.237 
1916, noiembrie, 11 


Marele Cartier General, Eşalonul III, Serviciul Religios 
către 
Onor Minister de Război 


Potrivit ordinului d-voastre circular nr.15069 din 25 octombrie a.c., publicat în 
Monitorul Oficial din 26 octombrie a.c., preoții mobilizați, deşi sunt asimilați cu 
locotenentii, n-au drept la indemnizare de chirie. 

Asemenea hotărâre s-a luat, cred eu, pe motivul că preoţii ar avea locuință la 
bisericile respective. Sunt, în adevăr, preoţi care au locuinţă la biserici, dar sunt şi preoți 
care n-au. Pentru această din urmă categorie de preoți, care n-au locuinţă la bisericile 
respective şi care au optat pentru leafa de militar şi care sunt, deci, întru totul asimilați 
gradului de locotenent, vă rog a face act de înaltă dreptate, acordându-le indemnitatea de 
chirie ca şi tuturor celorlalţi ofiţeri, de care preoţii prin nimic nu se deosebesc. 

Protoiereu, 


Iconom Const.Nazarie, profesor universitar 


Nr.19619 
24 decembrie 1916 
Marele Cartier General, 
Eşalonul III, Serviciul Religios 


Chestiunea despre care tratează nota dvs. de față, este tranşată prin ordinul 


circular nr.15069 din 25 octombrie a.c., publicat în Monitorul Oastei, partea 
regulamentară nr.26/1916, unde la punctul 2, aliniatul d., se prevede că preoții împreună 


52 


cu o întreagă serie de funcţionari, care nefăcând parte din vreun element al puterii armate 
sunt însă intrebuintati numai după data decretării mobilizării, nu au drept la indemnitatea 
de chirie. 
Directorul Contabilitätii, 
Int.colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.85 


58 


Confidential 
Nr.242 din 12 noiembrie 1916 


Marele Cartier General, Esalonul III, Serviciul Religios 
către 
Onor Minister de Război 


Zilele acestea a încetat din viata, în Spitalul Colțea, în urma rănilor căpătate pe 
câmpul de luptă, preotul N.Armäsescu, Regimentul 2 Vânători. Înmormântarea preoților, 
după ritul bisericii noastre, se face în mod deosebit. Pentru cazul de față, am luat măsuri 
ca totul să se facă cu bun chip şi cu rânduială. Dacă pentru acum această rânduială s-a 
făcut fără cheltuială pentru stat, rog a fi instiintat cui să mă adresez pentru cheltuielile ce 
reclamă asemenea cazuri. 


Protoiereu, 


Iconom Const.Nazarie, profesor universitar 
Nr.19621 din 24 decembrie 1916 


Ministerul de Război, 
Serviciul Controlului Contabilitatii, Contencios şi Pensii 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Intendentei 


Am onoare a vă înainta raportul de fata al şefului Serviciului Religios, de la 
Marele Cartier, rugându-vă să binevoiti a lua cunoştinţă de cele relatate. 

Părerea noastră este că trebuie să se înlesnească mijloacele necesare pentru ca 
înmormântarea preoţilor morți pe câmpul de luptă să se facă după regulile rituale impuse 
de cultul bisericesc. 


pentru Directorul Contabilitätii, 
Int.colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.87 


59 


Publicat în „Adevărul” si „Neamul Românesc” între 10-15 Noiembrie 


În ziua de 8 noiembrie a.c., a fost înmormântat preotul N.Armăşescu din 
Tomşani( Vâlcea), rănit mortal pe câmpul de luptă şi decedat în spitalul Colțea. I s-a făcut 
înmormântare ofitereascä, la care au luat parte, pe lângă preotul spitalului, iconom 
Gh.Şelaru — preot de garnizoană — şi iconom C.Nazarie — protoiereul preoţilor de armată — 
care, şi în calitate de fost director la seminar şi profesor de teologie al răposatului, a cinstit 
cu prezenţa sa şi cu cuvinte smulse din inimă prohodirea unuia dintre cei mai aleşi preoți 
ai noştri, după cum era între cei mai aleşi elevi şi studenți. 

După luarea licenţei în teologie, n-a râvnit să devină preot de oraş, situaţie la 
care-i dădeau dreptul eminentele sale însuşiri, ci s-a hirotonit preot de sat, cu hotărârea de 
a lucra pentru binele şi fericirea acelora, din mijlocul cărora ieşise. A dat examen şi a fost 
numit şi învăţător pentru ca să poată avea sub a lui oblăduire duhovnicească pe toți cei din 
satul lui, începând de la copii. 


53 


Bun păstor şi bun învăţător, preotul N.Armăşescu nu putea rămâne acasă, când 
voinicii formaţi de el, în vederea zilei celei mari a dezrobirii fraţilor, porneau să scrie cu 
vârful baionetei istoria viitorului nostru apropiat. Şi a căzut în fruntea lor, jertfă a datoriei 
şi idealului său de bun român. 

Un prieten, preotul C.Diaconescu, a acoperit corpul neînsuflețit al aceluia care, 
împrejurările neîngăduind, n-a avut parte de ultimul sărut al soţiei şi copiilor săi, cu flori 
albe, minunat simbol al conştiinţei curate ce a trăit într-însul. Biata soţie poate că nici n-a 
primit încă vestea crudei încercări şi, înconjurată de micuţii ei, va fi împletind de zor, cot 
la cot cu femeile din sat, ciorapi pentru vitejii care luptă pe crestele Carpaţilor... Nu ne 
putem închipui altfel pe gospodina preotului Armăşescu. Şi dacă un vis urât o va fi făcut 
să tresară în somn atunci, când bravul ei sot va fi respirat pentru ultima oară, sărmana 
femeie îşi va fi zis poate că soțul ei e pe-aproape şi va fi gândind să dea şi pe-acasă... Cu 
zâmbet pe buze va fi împărtăşit, dimineața, copilasilor şi tovaräselor ei de härnicie, nu atât 
visul însuşi cât dulcea lui tălmăcire. 

Dormi în pace, deopotrivă de vrednic ostaş şi martir al Patriei şi al lui Hristos, 
care luptând continuu în biserică, în şcoală şi în fruntea vitejilor pe câmpul de război, ţi-ai 
dat sufletul întru nădejdea vieţii veşnice şi răsplătirii neamurilor. Te vor răzbuna aceia, pe 
care tu i-ai format ! Sanguis martyrum, semen gentis romanae |! 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.162-164 


60 


21 noiembrie 1916 


Preotul Brigăzii a 5-a Artilerie 
către 
Protoiereul militar la Marele Cartier General, Esalonul 3 


Am onoare a vă raporta că de la începutul campaniei în curs nu mi s-a dat nici un 
mijloc de transport la Regimentul 7 Artilerie, unde am fost trecut cu subzistenta, din 
această cauză am îndurat foarte mult, neavând contact decât foarte anevoie cu bagajul, 
care era plasat pe la diverse trăsuri ale diferitelor baterii. 

În localitatea Musurat, din Dobrogea, personal am procurat o mică trăsură şi un 
cal de pripas, cumpărând un ham cu care m-am transportat împreună cu bagajul în tot 
cursul luptelor din Dobrogea până la retragerea la Brăila şi apoi la Buzău. 

Plecati din nou în ziua de 6 noiembrie curent, am debarcat la Piteşti, aici calul 
meu fiind reformat şi trăsura complet deteriorată au fost lăsate la Buzău, iar eu primul 
marş de la Piteşti l-am făcut în tren furgon. Făcând cunoscut d-lui colonel Prassa, 
comandantul Regimentului 7, acest tratament, mi-a declarat în fata tuturor ofiţerilor că 
ştie, că a mers la furgon şi expres a făcut-o, fiindcă mă are de ghinion şi că din cauza mea 
s-a oprit trenul 3 ore în stația Mizil şi ne-au ieşit aeroplanele inamice în staţia Chitila, 
unde au lansat bombe, incendiind câteva vagoane de petrol. 

Acestea toate le-am raportat verbal d-lui colonel Mironescu, comandantul 
brigăzii, care mi-a spus că a primit un raport al Regimentului 7 ca să fiu trecut la o unitate 
sanitară şi că, până la rezolvare, să merg cu ambulanta, ceea ce am şi făcut. În mersul 
dinspre Dobroteasa spre Costeşti, d-l colonel Prassa mi-a comunicat, prin medicul 
Divizionului I din Regimentul 7, că nu am voie să merg cu ambulanta şi să caut a trece la 
Regimentul 9/14 cu care s-a refăcut brigada după retragerea din Dobrogea, căci mă 
considera de ghinion. 

Cu acest mod de a vedea al d-lui colonel Prassa, care personal avea trei trăsuri 
pentru bagaj, iar pentru mine nu s-a găsit nimic pentru transport, socotesc prestigiul meu 
de preot cu totul ştirbit şi, deci, imposibil de a mai continua campania cu acest regiment 
şi, neavând calitatea de a mă impune la Regimentul 9/14 fără ordin formal, am plecat la 
Bucureşti spre a vă raporta atât Prea Cucerniciei Voastre cât şi Onor Ministru de Război. 
Acolo negăsindu-vă, m-a trimis cu plângerea la sediul Statului Major, unde d-l colonel 
Alevra m-a consiliat să vă raportez în scris cele prezente şi să aştept soluţia la reşedinţa 
mea, oraşul Buzău. 

Vă rog deci să binevoiti ca: având în vedere acest tratament insuportabil şi faptul 
că, artileria fiind o armă care prin forţa lucrurilor luptă separat, pe divizioane şi chiar 


54 


baterii, aşa că în cursul a trei luni de campanie eu nu am văzut niciodată brigada la un loc, 
şi deci preotul, abia poate fi la un divizion, este fără folos şi nu are nici un rol, având în 
vedere şi etatea mea de 46 ani să fiu trecut la o unitate sanitară unde a-şi putea fi mai de 
folos sau să fiu demobilizat şi lăsat la Episcopia mea Buzău, unde se resimte mult lipsa, 
fiind substituit cu unul din multii preoţi refugiaţi, fără ocupaţie. 

Preot D. Petrovici, 

Brigada 5 Artilerie, Buzău 
[Rezolutie:] 
Nr.318 din 6 decembrie 1916 


Se va întreba d-l comandant respectiv dacă reclamantul e la post sau dacă a fost 
permutat la Regimentul 9/14, în care caz se va cere lămuriri pentru ce motive şi cu a cui 


aprobare, noi nefiind sesizati prealabil. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.62,74 


61 


Confidential 
Nr.253 
1916, decembrie, 5 


Marele Cartier General, Esalonul III, Serviciul Religios 
către 
Onor Minister de Război 


Unele dintre unităţile în formaţie concediază pe preoții lor respectivi; preoții însă, 
fiind mobilizați după toate regulile militare, nu pot fi demobilizati decât odată cu încetarea 
campaniei şi, deci, în asemenea cazuri, urmează a fi värsati altor unități sau păstraţi la 
părţile sedentare până la noi dispoziții, bineînţeles cu păstrarea situaţiei militare în ceea ce 
priveşte solda şi alocatia de hrană, potrivit gradului cu care ei sunt asimilați. 

Nici ordinea militară şi nici cea firească neîngăduind altă soluţie, vă rog a 
dispune ca preoţii, odată mobilizați, să fie mentinuti în această situaţie până la încetarea 
campaniei şi totodată vă rog a da ordin în consecință. 

Protoiereu, 


Iconom C.Nazarie, profesor universitar 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.92 


62 


Marele Cartier General 


CĂTRE PREOȚII ARMATEI ROMÂNE 


Situaţia e aşa precum toţi o cunoaştem: am fost nevoiţi să ne retragem din fata 
inamicului, care s-a năpustit asupra noastră cu ultimele lui forte. Desigur că această 
retragere e dureroasă pentru noi; nu e însă de aşa natură încât să ne aducă micime de suflet 
şi scădere morală şi aceasta e principalul, căci partea morală s-a dovedit, în actualul 
război, că e unul din factorii care hotărăsc victoria. Iată pentru ce ridicarea şi susținerea 
moralului trupelor trebuie să fie o problemă de căpetenie pentru cei ce au asemenea 
menire. 

Rolul preotului în Armată nu se poate mărgini numai la efectuarea serviciilor 
religioase şi la mângâierea celor bolnavi şi fntristati; ci preotul trebuie să fie, în primul 
rând, susținător şi chiar formator al moralului ostaşilor. În această direcţie, se deschide 


55 


pentru preot un vast câmp de activitate mai ales acum, când trupele noastre sunt pe cale de 
a întreprinde în curând o nouă acţiune războinică. 

Astfel stând lucrul, fac un călduros apel la simtämântul preoţesc şi patriotic al 
tuturor preoților de Armată şi-i rog stăruitor să fie la înălțimea vremii şi a nevoilor 
Armatei, prin acte de devotament şi activitate spornică în direcţia indicată. Cultura aleasă 
ce posedă marea majoritate a preoţilor noştri de Armată, căldura credinţei de care sunt 
inflacarati, patriotismul ce-i fnsufleteste, cunoştinţa pildelor mari ale istoriei noastre şi ale 
celei universale, optimismul sfânt al creştinului care propovăduieşte renaşterea omenirii, 
cred că vor fi arme puternice, cu ajutorul cărora preotul va sădi în sufletul ostaşului român 
credința nestrămutată în victorie, în viitorul Patriei şi realizarea aspirațiilor sfinte ale 
Neamului. În acest scop lucraţi, cum zice Apostolul „cu timp si fără timp”; fiţi pururea 
între ostaşi, slujindu-le de pildă vie întru toate cele bune; mângâiati-i, imbarbatati-i, 
sfätuiti-i, cresteti-i în Duh şi în puterea de a rabda până la sfârşit, ca toți să indeplinim 
cuvântul scripturii: „Cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui”; în fine, nu lăsaţi să 
treacă o clipă fără a folosi spiritul de disciplină, devotament, abnegatie şi curaj desăvârşit 
al ostaşului român. 

Preotul lucrând astfel, în momentele de față, va binemerita de la Patrie, va sluji 
lui Dumnezeu şi dreptăţii şi — în acelaşi timp — va fi la înălțimea sfintei lui misiuni de 
păstor şi conducător sufletesc. 

Vă salut fräteste şi toți să mulțumim lui Dumnezeu că nouă ne-a fost dat să luăm 
parte la făurirea României Mari ! 

Protoiereu, iconom Const. Nazarie 
Nr.272 
1916, decembrie, 8 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.193 


63 


Regatul României 
Ministerul de Război 
Direcţia Contabilitätii 
Nr.19622 din 24 decembrie 1916 
Ministerul de Război 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Intendentei 


Am onoare a înainta raportul de fata al protoiereului Nazarie, şeful Serviciului 
Religios în armată, rugându-vă să binevoiti a lua cunoştinţă de propunerea ce face, pe care 
o găsim întrucâtva justificată. 

Suntem de părere ca să se menţină mobilizați preoţii ale căror parohii se găsesc 
în teritoriul ocupat şi care demobilizându-i ar rămâne fără vreun rost, lipsiţi de orice 
mijloc de existență. 

S-ar putea însă demobiliza dintre preoții din Moldova, înlocuindu-i pe măsura 
nevoilor cu cei de mai sus. 

Directorul Contabilitatii, 

Int. colonel (ss) indescifrabil 
[Rezolutie:] 
30 XII 1916 


Preoţii care şi-au părăsit locuinţele de pe teritoriul ocupat şi au urmat armata, 
trebuie numaidecat să fie mentinuti mobilizați, repartizându-i la unitățile actualmente 
existente. 

Dacă nu sunt vacanțe, e bine să rămână demobilizati preoţii din Moldova care pot 


merge la căminele lor. 
Intendent general (ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.93 


56 


64 


Nr.1 din 8 ianuarie 1917 
Brigada a II-a Artilerie, Divizia a Il-a 


Preotul Regimentului 9 Artilerie 
către 
Protoiereul preoţilor de armată de la 


Marele Cartier General al Armatei Române, Esalonul III 


Am onoarea a raporta Prea Cucerniciei Voastre că în intervalul de la 19 
decembrie 1916 şi până astăzi, 8 ianuarie anul 1917, s-au ţinut trupei Regimentului 9 
Artilerie următoarele conferinţe: 

1. Prezentul neamului românesc. 

2. Cum trebuie privită situaţia în raport cu legăturile politice ce avem cu aliaţii. 

3. Näzuintele ce trebuie să avem fata de viitor. 

Regimentul se reorganizează cu succes. Nivelul moral se ridică şi la aceasta 
contribuie nu numai conferințele religioase cât şi dragostea ce depune d-l comandant ca să 
se dea ostaşului pilde în toate. 

Regimentul acesta, ca şi în luptele pe front, se distinge astăzi prin felul cum 
munceşte — aşa fel încât la una din sărbători(Anul Nou) d-l comandant felicitându-ne a 
exprimat preotului şi comandanților de baterii mulțumiri, iar comandantul Diviziei a II-a, 
foarte mişcat, în vizita ce ne-a făcut-o cu un domn maior francez, a exprimat înalta sa 
satisfacţie. Bisericii i se dă o mare importanţă, iar d-l comandant al Diviziei a II-a, care a 
ascultat conferința ţinută, ne-a strâns mâna şi ne-a felicitat, arătându-şi multumirea de 
rolul bisericii. 


Preot Petru Pădureanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.81 


65 


România 

Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei 
Nr.112 

Anul 1917, luna ianuarie, ziua 16 


Prea Cucernice Pärinte, 


În temeiul consideratiunilor arătate prin adresa nr.333 a.c. am aprobat propunerea 
ce ne faceți, ca preoții din cuprinsul arhidiecezei acestei Sf. Mitropolii, să împrumute, la 
cerere şi din prisos, sub luare de dovadă, preoţilor de armată veşminte, cărţi şi alte obiecte 
sacre, rămânând, ca la vreme, lucrurile împrumutate să se înapoieze. 

Despre aceasta s-a scris părinților protopopi, să fnstiinteze pe toți preoţii din 
cuprinsul protopopiatul lor. 

Primiti, vă rugăm, Prea Cucernice Părinte, încredințarea deosebitei noastre 
consideratiuni şi arhiepiscopale binecuvântări. 


(ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.104 


57 


66 


Nr.1098 din 20 ianuarie 1917 


Regimentul 7 Călăraşi 
către 
către Protoiereul preoților militari 


Prea Cucernice Părinte, 


Am onoare a vă face cunoscut că preotul de armată Nicolae I. Mihail, parohul 
comunei Näruja-Puhia, repartizat pentru mobilizare Brigăzii a 4-a Călăraşi, a fost şi se 
găseşte detaşat pe lângă regimentul ce comand, ca unul ce face parte din brigadă. 

De la începutul mobilizării şi până în prezent, nu am putut să constat în sfânta sa 
persoană decât cele mai lăudabile şi demne de pildă, înalte sentimente morale şi sufleteşti. 

Conştiincios şi demn servitor în îndeplinirea cu sfinţenie în tot şi în toate a 
îndatoririlor sale preotesti. 

Înzestrat cu o educaţie aleasă, cu sentimente nobile şi blânde a fost şi este 
obiectul respectului, dragostei, încrederii şi recunostintei desăvârşite din partea şefilor si a 
trupei. 

Este mai presus decât curajos. 

În luptele din luna decembrie în sectorul Casin, la Cläbuc si Cläbucel, a luat parte 
activă, în chiar primele rânduri, îmbărbătând cu blânda-i vorbă pe cei ce luptau cu arma, 
pentru apărarea pământului strămoşesc. 

A pansat şi îngrijit răniții, pe chiar poziţia de luptă, sub ploaia de gloanţe şi 
obuze, stârnind admiraţia noastră a tuturor. 

În toate ocaziile, în luptă, marş sau staționare, cu bunăvoință şi de la sine imbold, 
şi-a pus la dispoziţie serviciile sale, chiar altor trupe, care adesea erau lipsite, datorită 
împrejurărilor, de mângâierea sufletească pe care o poate aduce singur preotul. 

Drept recunoştinţă pentru realele servicii aduse şi pentru multumirea noastră a 
tuturor, am intervenit cu raportul de propunere nr.948 din 5 ianuarie 1917 pe lângă M. S. 
Regele, cu rugămintea a se conferi sfintiei sale distincţia decorării, pentru fapte meritorii, 
în timpul campaniei. 

La a mea justă propunere s-a unit şi domnul colonel Alex. Gorski, comandantul 
Regimentului 8 Vânători şi comandantul Detaşamentului Caşin, cât şi domnul colonel 
Arion-Broibu, comandantul Brigăzii a 4-a Călăraşi, care au menţinut şi susținut întru totul 
propunerea. 

Îmi fac o sfântă şi plăcută datorie a aduce la cunoştinţa domniei-voastre cele de 
mai sus, prin care se constată, până la evidenţă, modul conştiincios cum P.S.S. preotul N. 
I. Mihail şi-a îndeplinit misiunea sa. 

Primiti vă rog, Prea Cucernice Părinte, respectul ce vă pästrez. 

Comandantul Regimentului 7 Călăraşi, 


Maior Fonequier 


Mânăstirea Cașin, 21.1.1917 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f. 43 


67 


România 

Corpul I Armată 
Divizia a II-a 
Regimentul 5 Vânători 
Nr.2 

1917, ianuarie, 24 


58 


Confesorul Regimentului 5 Vânători, 
Păun, laşi 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoţilor mobilizabili de pe lângă 
Marele Cartier General, Bârlad 


Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că la retragerea pe defileu, căzând în mâinile 
inamicului, la Boita, una din träsurile de bagaje ale ofițerilor, ne-au rămas şi nouă 
odăjdiile regimentului(stihar, brâu, mânecute şi felon) în afară de epitrahil, pe care-l 
aveam în geanta indispensabilă, precum şi cädelnita bisericii mele parohiale. Ori, pentru 
intrarea din nou în luptă a acestui regiment, îmi fac trebuintä toate acestea; aşa că vă rog a 
interveni unde credeți de cuviință spre a mi se da pentru a nu suferi serviciul divin in 
campanie. 

Cred că nu greşesc dacă adaug că la biserica filială Păun din comuna Bucium, 
jud. Iaşi, unde şi slujesc, fiind regimentul cantonat în acest sat, există mai multe rânduri de 
odăjdii şi două cädelnite. Din acestea ne-ar putea da şi nouă, făcând o faptă demnă de 
lăudat. Binevoiti vă rog, Prea Cucernice Părinte, a interveni la cei în drept pentru acest 
fapt sau cum veţi crede de cuviință. 

Al Prea Cucerniciei Voastre, cu respect şi devotament, 

Preot D.G. Elian, 
Confesorul Regimentului 5 Vânători 
Păun, laşi 


[Rezolutie:] 
Nr.457 din 29 ianuarie 1917 

I se va răspunde că s-a intervenit pe lângă P.S. Chiriahi în sensul cererii, iar 
I.P.S. Mitropolit al Moldovei, în eparhia căruia se găseşte, a şi răspuns că va da ordin 


protoiereului în consecință. 
Iconom C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.118 


68 


Onor Domn Ministru de Război, Iasi 
Domnule Ministru, 


Invazia turco-bulgară, cu barbariile ei, m-a silit să-mi părăsesc locuinţa din 
comuna Vlădeni, jud. Ialomiţa, pentru a-mi salva viaţa şi cinstea. 

Într-o pribegie de două luni, care a tras adânci brazde de durere în sufletul meu şi 
al copilaşilor, am consumat toate resursele materiale adunate de economiile noastre. 

Acum, împreună cu cei doi copilaşi, sunt completamente lipsită de existența 
zilnică. Soţul meu, preotul Constantin Popescu, este mobilizat la Ambulanţa Diviziei a 4- 
a. Orice încercare de a mă pune în contact cu el mi-a fost imposibilă. D-l maior de la 
biroul de informaţii din Comandamentul Bacău a refuzat să dea informaţii cumnatului 
meu despre locul ambulantei diviziei. 

Doamne, ce de sacrificii şi privatiuni îndurăm şi ni se cer fără ca în schimb să 
avem dreptul de a şti soțul de soţie şi copii !! 

Implor mărinimia Domniei Voastre, domnule ministru, ca sau să binevoiti a 
dispune să mi se dea şi mie jumătate din salariul soțului meu pentru existența zilnică, sau 
să binevoiti a ordona un mijloc de comunicaţie cu soțul meu pentru ca dânsul să-mi 
procure existența necesară. 

Primiti vă rog, domnule ministru, asigurarea celei mai adânci recunostinte. 


Aneta Preot Constantin Popescu, 


refugiată cu locuinţa la G.Şerban — Letea Nouă - Bacău 
26 ianuarie 1917 
Nr.22170 — 4 februarie 1917 


Ministerul de Război, 
Serviciul Controlului Contabilitatii Contencios şi Pensii 


59 


către 
Marele Cartier General, Eşalonul 2(Serviciul Religios) 


Am onoare a vă înainta prezenta petitiune, rugându-vă să binevoiti a lua măsurile 
cuvenite pentru ca în cazul când preotul Constantin Popescu ar fi mobilizat şi ar fi optat 
pentru solda militară, să dea declaraţie impusă de regulamentul legii măsurilor 
excepţionale şi să se întocmească avizul de plată pe cota legală în favoarea soţiei sale cu 2 
copii, iar în cazul când ar fi optat pentru leafa civilă, să interveniti pe de-o parte la Casa 
Bisericii să întocmească certificatul pe cota legală cuvenită soţiei cu 2 copii, vărsând la 
tezaur leafa civilă diminuată cu această cotă. 

Avizul sau certificatul ce se va întocmi, vă rugăm a dispune să fie înaintat 
petitionarei la domiciliul ei, arătat în petiție, sub luare de dovadă. 

Până la întocmirea certificatului sau avizului, vă rugăm a da ordin telegrafic 
corpului sau serviciului unde contează soţul petitionarei, ca, începând chiar din luna 
curentă, să i se reţină 2/3 din drepturile ce primeşte, pentru ca avizul sau certificatul să fie 


emis cu începere chiar din prezenta lună. 
Directorul Serviciului, 
Int.colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.123 


69 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 


CĂTRE PREOȚII ARMATEI ROMÂNE 


La 12 a lunii curente, vom intra în Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Cunoasteti, 
desigur, rolul de căpetenie, pe care acest Post îl joacă în viaţa creştină, din cele mai vechi 
timpuri; după cum, de asemenea, ştiţi că Paştile este sărbătoarea sărbătorilor şi că ea 
aminteşte cel mai mare eveniment din viaţa Mântuitorului, despre care eveniment 
Apostolul zice: „lar dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este propovăduirea noastră, 
zadarnică este şi credința voastră”(I, Corinteni XV, 14). Pentru aceste motive, Biserica a 
rânduit, ca sărbătoarea Învierii să fie întâmpinată de creştini cu sufletul curätit prin post, 
mărturisirea păcatelor şi împărtăşanie; mai mult, ea ne cere, obligator, a ne spovedi şi 
împărtăşi măcar odată pe an şi anume în Postul Mare. 

Vă este cunoscut că scopul, pe care-l urmăreşte Biserica prin spovedanie şi 
împărtăşire, nu este numai viata de veci, după cuvintele Mântuitorului: ,,Cela ce mănâncă 
Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia pre el în ziua cea de 
apoi’’(Ioan VI,54) ci mai ales ca, prin fapte şi îndreptarea vieţii de acum, să dobândim pe 
cea viitoare. Roadele acestei Sfinte Taine, din punct de vedere moral, sunt covârşitoare; 
căci ea aduce, pentru credincioşi, nădejde, mângâiere sufletească, luminare, inteleptire, 
sfințire minţii, sufletului şi inimii, tămăduire, curăţire, îndreptare în viata, adăugire de 
fapte bune, plinire de porunci, bucurie, sănătate, ea este izvor de bunätäti. 

Aveţi, deci, la îndemână, cea mai puternică armă de renaştere sufletească şi de 
ea, vă rog, să faceți uz mai ales acum, în vremea postului, spre a renaşte sufleteşte şi 
trupeşte ostaşul român. Ostaşii, spovedindu-se şi împărtăşindu-se, nu pot să-şi închipuie 
că fac aceasta în vederea unei apropiate morţi, cum şi-ar fi putut închipui în altă vreme, ci 
acum îşi îndeplinesc cea mai sfântă şi creştinească datorie, care le aduce înnoire 
sufletească şi trupească şi o viata curată, spre fapte märete aplecată. 

Prin urmare, binevoiti a profita de asemenea moment şi puneţi tot zelul, toată 
stăruința şi toată priceperea ca ostaşii, benevol şi cu bucurie, să se grijeasca. 

În acest scop, sunt sigur că veţi avea şi întreaga bunăvoință a comandantului 
unităţii Sfinţiei Voastre, cu atât mai mult cu cât Taina Pocäintei şi a Sfintei Împărtăşiri 
sunt cele mai sfinte şi mai desăvârşite mijloace, pe care Biserica le pune la dispoziţia 
creştinilor spre mântuire, înălțare şi curăţire de suflet, prin a căror practicare avem cei mai 
buni creştini şi deci şi cei mai buni ostaşi. 


Protoiereu, iconom Const. Nazarie 
Nr.431 
1 februarie 1917 


60 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.284 


70 


[Serviciul Religios] 
Nr.408 
1917, februarie, 2 


M.C.G., Eşalonul 1 Adjutantură 


Aproape toate cărțile de cuprins moral şi de rugăciuni — de altfel, puţine la număr 
— au rămas în teritoriul ocupat. 

Faţă cu această împrejurare eu şi cu ajutorul subsemnatului am alcătuit aici 
anexatul manuscris intitulat: “Înarmarea sufletească a ostașilor români” al cărui scop de 
cuprins se vede din scrisoarea ce-l precedă intitulată: „Iubite ostaş”. 

Înaintez dv. acest manuscris cu rugămintea de a se tipări şi distribui într-un 
număr cât mai mare de exemplare ostaşilor. 

În caz că imprimarea se aprobă, rugăm a dispune ca subsemnatul să facă ultima 
corectura; în caz contrar, binevoiti a dispune să se restituie manuscrisul în chestiune. 


[Protoiereu, iconom C.Nazarie] 


Aprobat imprimarea în 1300 exemplare cu ordinul nr.16806/1917 februarie 1. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.287 


71 


[Serviciul Religios] 
Nr.487 din 14 februarie 1917 


Domnului Şef al Stat-Majorului General al Armatei 


Sunt şef al Serviciului Religios. În asemenea calitate, inevitabil, vin în contact cu 
personalul diferitelor instituţii militare. În astfel de împrejurări, întâmpin mari dificultăți şi 
neplăceri, până ce ajung la persoanele dorite si, de multe ori, sunt tratat şi ținut în picioare, 
până şi de gradele inferioare, plus că nimeni, afară de cunoscuţi şi ruşi, nu salută pe stradă 
pe protoiereul preoților de armată. 

Acestea se explică prin faptul că, în armată, situaţia se măsoară, cel putin la 
prima vedere, de altfel cum e şi firesc, cu trese; eu, neavând trese, sunt tratat în 
consecință. Crucea de aur pe brat, bastonul cu ciucuri — însemne ale subsemnatului, 
necunoscute militarilor, n-au pentru ei nici o semnificație. 

De un astfel de tratament putin măgulitor se bucură, după cât sunt informat, şi 
preoții militari, care n-au semnele militare ale gradului de locotenent, purtate de unii prin 
necesitate. 

Faţă cu acestea şi nu pentru al meu folos, ci al serviciului, al instituţiei pe care o 
reprezint în armată — şi al bunei rânduieli, vă rog a dispune cele ce veţi crede de cuviință. 

Ca informatie, vă comunic că sunt asimilat cu ofițerii superiori şi că am cerut 
celor în drept, ca semn distinctiv steluța, la acoperământul capului; însă, împrejurările 
precipitându-se şi războiul declanşându-se, totul a rămas baltă. 


[Şeful Serviciului Religios, 
Iconom C.Nazarie] 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.345,356 


72 


Trenul Sanitar Permanent Nr.10 
Nr.519 din 16 februarie 1917 


61 


Prea Cucernice Părinte Protoiereu, 


Împlinindu-se 6 luni de la mobilizare, subscrisul am socotit de a mea datorie, de 
a înainta P.C. Voastre — în trăsături generale — prezentul raport, despre activitatea 
desfăşurată de mine ca preot mobilizat, la Trenul Sanitar Permanent Nr.10. 

1. După două săptămâni de la data mobilizärii şi până la 8 octombrie 1916, acest 
tren a transportat răniți români, ruşi şi sârbi, exclusiv numai de pe frontul dobrogean, pe 
care i-am debarcat în diferite oraşe din Moldova, după cum primeam indicaţiile de la cei 
în drept. 

2. De la 9 octombrie — 14 noiembrie 1916 — cu întrerupere de câteva zile, am 
făcut transporturi mari cu răniţi, de la Sinaia la Bucuresti şi de la Câmpulung la Bucuresti. 

3. De la 15 noiembrie — 16 decembrie, îmbarcări de răniţi de pe frontul de Nord, 
Tg.Ocna, Comăneşti, spre oraşele din Moldova, unde debarcam. 

4. În intervalul de la 17 — 20 decembrie am îmbarcat, din Galaţi, Spitalul Siret 
Nr.11, cu toţi răniții dintr-însul şi cu tot personalul cu care am pornit în oraşul Dorohoi, 
făcând pe drum 12 zile. 

5. De la 2 ianuarie 1917 — 12 ian. a.c. în drum spre Bârlad de unde am îmbarcat 
răniţi ruşi, pe care i-am dus la Reni în Basarabia. 

6. De la 13 — 22 ianuarie, am staționat în gara Bereşti, linia fiind înzăpezită. 

7. De la 23 ian. — 2 februarie, transporturi mai mici de bolnavi räciti şi degerati, 
pe care i-am dus la Iaşi. 

8. De la 3 —15 februarie, inclusiv, iarăşi îmbarcări de bolnavi degerati, tifos 
recurent, tifos exantematic, de la gările: Cäiuti, Tg.Ocna, Negri etc. şi pe care i-am 
debarcat în spitalele ruseşti din Iţcani. 

În ceea ce priveşte serviciile religioase efectuate la acest tren, am căutat a mă 
comporta timpului şi împrejurărilor în care m-am găsit. În formațiunea acestui tren, între 
cei 32 sanitari nefiind nici unul care să ştie dăscălia, am făcut serviciile singur, iar când 
am avut ocazia de a întâlni alti fraţi, fie de la alte trenuri, fie de la spitale, atunci am facut 
servicii împreună, după cum voi relata aici mai jos. 

La 2 octombrie 1916, în gara Feteşti, unde erau două spitale de evacuare, am 
oficiat împreună cu trei frați preoți de la alte trenuri şi cu doi de la cele două spitale, deci 
în total şase preoţi, pe o pajişte frumoasă din faţa spitalelor, un frumos serviciu religios, în 
prezenţa a 14 medici şi a unui număr de 300 răniţi, care puteau asista, de faţă fiind şi d-l 
colonel dr. Papiu, iar, după terminare, s-a ţinut o frumoasă şi mişcătoare cuvântare de 
către preotul Păunescu. 

La 26 oct., în stația B.M. Bucureşti, am oficiat un Tedeum la care am adăugat 
rugăciuni pentru izbândă. 

La 6 decembrie, în stația Galbeni, în prezența personalului de la tren, a 7 ofiţeri 
ruşi şi peste 150 soldaţi ruşi, am oficiat o sfeştanie şi apoi un Tedeum. 

La 25 decembrie, „Naşterea Domnului”, am oficiat serviciul Utreniei, Paraclisul 
al Il-a al M.Domnului şi Tedeum în staţia Zorleni, fiind ajutat de un seminarist şi de dl 
căpitan Busovici(rănit) care mi-au dat răspunsurile la întregul serviciu oficiat. 

Faptul că un căpitan român — de profesie avocat(dr. în drept) — cunoştea aşa de 
bine serviciul religios, a făcut o impresie profundă asupra sanitarilor şi asupra răniților. 

La 1 ianuarie a.c., împreună cu preotul de la Trenul Nr.9, am oficiat religios în 
stația Dorohoi, la care au asistat: personalul ambelor trenuri, personalul gării şi foarte 
multi recruți care s-au întâmplat în stație. 

La fiecare din aceste servicii am căutat să ţin câte o scurtă cuvântare, arătând 
importanţa zilei, a momentelor prin care trecem şi căutând a semăna în sufletul tuturor 
nădejdea în refacerea braţelor noastre şi a unei zile mari de victorie care va veni în curând, 
căci românul nu trebuie să piară, pentru aceasta însă trebuie să voiască şi să ceară ajutorul 
lui Dumnezeu cu credință fierbinte. 

La 6 ianuarie am oficiat în staţia Movileni serviciul Agheasmei celei Mari, dând 
tuturor să guste Sf. Agheasmă. 

Afară de cele arătate mai sus, la fiecare zi întâi a lunii am oficiat Sfeştania mică, 
stropind toate vagoanele, pe sanitari şi pe răniții ce se aflau în tren. 

Deoarece la un tren sanitar, atunci când trenul este în mers şi chiar când 
stationeaza, la slujba unui Paraclis sau la o rugăciune, nu pot lua parte toţi bolnavii, cum 
ar fi de exemplu într-un salon de spital, atunci am pus în practică lucrul următor: am mers 
din vagon în vagon — si pentru a putea satisface pe toţi şi a gusta cu toţii o mică rugăciune, 
de care sunt atât de dornici, mai ales în starea de rănit — şi în fiecare vagon m-am oprit 
câte 20 minute, citind câte două rugăciuni din cele de la Sf. Maslu, unde se invocă 


62 


vindecarea celor bolnavi şi, astfel, în timp de 3-4 ore le citeam rugăciuni şi în toate 
vagoanele sanitare ce sunt în număr de 16, adresându-le pe cât îmi era cu putință, la 
fiecare cuvinte de încurajare. 

Trebuie să mărturisesc, P.C. Părinte, că apariţia preotului în mijlocul răniților, în 
momentele când ei gem şi se vaită de durere, produce o impresie atât de bună şi o 
mulțumire sufletească atât de mare, cum nu-şi poate cineva închipui. Chiar cei mai greu 
bolnavi se ridică pe targă într-o rână şi-şi fac semnul Sf. Cruci. 

În intervalul acesta de 6 luni, am împărtăşit la acest tren 159 răniţi, din care 28 
(un căpitan şi 2 sublocotenenti) au murit în tren pe braţele mele şi ale d-lui dr. Chrisopol, 
şeful trenului sanitar, un medic distins care şi-a făcut şi-şi face datoria cum nu se poate 
mai conştiincios. Întotdeauna, de acord cu medicul şef, am căutat ca răniții să aibă la timp 
mâncare caldă şi suficientă, iar ajutorul medical şi cel spiritual, de asemeni li s-a dat, ori 
de câte ori a fost cerut şi la orice oră din zi şi din noapte. 

Ca la orişicare formațiune, de asemeni şi la un tren sanitar, rolul preotului este 
destul de important şi cât se poate de mare, iar datoria şi-o poate face cu prisosintä, mai 
ales când există armonie între personalul conducător al formaţiunii şi preot. 

În altă ordine de idei, dar ca chestiune de amănunt în legătură cu mersul acestui 
tren sanitar, respectuos vă aduc la cunoştinţă că în nenumărate rânduri, atât în Dobrogea, 
cât şi prin diferite puncte pe unde am parcurs, trenul a fost mereu bombardat de aeroplane, 
fără însă a putea fi lovit, iar tamponări şi accidente mai importante am avut 3, din care 
unul la stația Vamesi, unde s-au distrus complet 2 vagoane, rănind mai multi ruşi şi 
români. 

La 10 ianuarie a.c. trenul sanitar a fost vizitat, în stația Zorleni, de către 
Majestatea Sa Regina, care a rămas pe deplin mulţumită de tot ce a constatat şi a văzut la 
acest tren. 

Acestea, respectuos le aduc la cunoştinţă P.C.V., spre ştiinţă şi regulă. 


Primiti vă rog, Prea C. Părinte Protoiereu, stima şi respectul ce vă pästrez. 
Preot iconom Gh.Alexandrescu, 
Trenul Sanitar Permanent Nr.10 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.103-104 


73 


Marele Cartier General 
Nr.17368 din 16 februarie 1917 


I.P.S. Mitropolitul Moldovei, în dorinţa de a contribui cât mai mult la cultivarea 
şi înălțarea sentimentului religios, atât de necesar pentru ridicarea şi întărirea noastră 
sufletească, a cerut a i se îngădui, ca din când în când, să se poată pogorf în mijlocul 
trupelor aflate în reorganizare, luând astfel contact mai de aproape cu trupa. 

Propunerea făcută constituind un mijloc eficace în atingerea scopului urmărit de 
Marele Cartier General (a se vedea Ordinul Circular nr.15477 din 22 ianuarie a.c.), cu 
onoare vi se face cunoscut, că atât I.P.S. Mitropolitul Moldovei cât şi P.S. Episcopi au fost 
autorizați a veni în mijlocul trupelor, făcând din timp cunoscut aceasta comandamentului 
respectiv, corpul ce voieşte a vizita, pentru a putea fi primiţi cu toată cinstea cuvenită. 

Notat pe contra pagină, vi se înaintează Instrucţiunile de modul cum P.S. 
Chiriarhi urmează a fi primiţi. 


Din înalt ordin, 
Şeful Statului Major General al Armatei, 
General de Corp de Armată Adjutant Prezan. Şeful Secţiei a III-a Adjutantură, 
Colonel Ioanide 
Instrucţiuni 


Modul primirii P.S. Chiriarhi, în cazul când ar dori să aibă contact cu trupele, va 
fi astfel: 

1. Chiriarhul va fi întâmpinat de preotul sau preoţii unităţilor, îmbrăcaţi în felon 
şi epitrahil, cu Sf. Cruce şi Sf. Evanghelie. 

2. Imediat se va face polihroniu pentru Familia Regală şi Armată, cântându-se de 
cântăreţi sau de cor ,, Multi ani”. 


63 


3. Preotul sau unul din preoţi, fie prin bună înţelegere, fie cel mai vechi în 
hirotonie, va tine o foarte scurtă alocutiune de bună venire. 

4. În timpul când preoții fac primire Chiriarhului, la care iau parte şi comandantul 
sau comandanții cu statele lor majore, trupele aşezate în careu vor prezenta arma sau, de 
vor fi fără armă, vor sta „Drepţi”. 

5. Comandamentele vor lua dispoziţii pentru găzduirea şi hrana înaltului oaspete, 
în cazul când ar rămâne peste noapte, în localitatea unde trupele sunt cantonate. 


Şeful Statului Major General al Armatei, 
General de Corp de Armată Adjutant Prezan. Pentru Şeful Serviciului Religios, 
Protoiereu iconom V. Pocitan 
Pentru conformitate, 
Căpitan (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 3 ,f.75 


74 


Mitropolia Moldovei şi Sucevei 
Scrisoare Pastorală 
prin care se acordă dispensă de post 


Cucernici preoți şi iubiţi creştini, 


Trăim în vremurile cele mai grele. 

Nici în istoria neamurilor, nici în povestirea popoarelor nu se vorbeşte de un 
război mai grozav ca cel de azi. 

Se vede că Dumnezeu, în a sa iubire părintească şi economie mântuitoare, ca 
pedeapsă pentru îngâmfarea omenirii şi pentru chemarea ei la calea adevărului, a îngăduit 
războiul de azi cu grozăviile lui. 

Se pare că acum omenirea a fost oprită, în mersul ei, din calea rătăcită şi 
îndreptată către calea crucii şi suferinței, aşa că, din culmea desfătărilor — adesea fara 
margini — acum se ridică către culmea suferințelor şi durerilor de pe Golgota. 

Mai toate popoarele se află în război, luptând cu încredere în Dumnezeu pentru 
izbânda dreptăţii. 

Scurt zis, acum e vremea suferințelor si a jertfelor; acum e vremea când fiecare 
om e chemat să-şi poarte crucea sa. 

În această groaznică vâltoare, care învăluie lumea şi care va fi ca un foc curätitor 
de apucăturile rele, care o stăpânea, ne aflăm şi noi românii. 

Sunt şase luni de când ţara noastră e în război şi oştirea luptă împotriva 
duşmanilor. 

Sunt şase luni de când neamul nostru românesc s-a hotărât a-şi croi o nouă soartă, 
prin întruparea idealului nostru strămoşesc. 

În acest timp poporul nostru a avut mult de îndurat, iar oștirea noastră mult de 
luptat. 

S-au dat lupte înverşunate din partea duşmanului şi s-a răspuns cu multă vitejie 
din partea oştirii noastre, dar, oastea duşmană fiind mai numeroasă şi cu mijloace de 
război mai ucigătoare, era firesc lucru ca oştirea noastră să se retragă şi cu ea foarte mult 
popor — mai ales tineri şi bătrâni — care au venit şi s-au adăpostit în satele şi oraşele 
Moldovei. 

Cucernici părinți şi iubiţi creştini, 

Eu ştiu că voi toţi cunoaşteţi, ca şi mine, grozăviile vremii în care trăim şi ne 
zguduie aşa de puternic. 

Ştiu că simtiti greutăţile şi amäräciunile zilei şi vedeţi cu ochii voştri strădania 
tuturor de a ieşi cu bine din acest mare război. 

Ştiu că aveţi nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu şi în vitejia oştirii noastre şi a 
acelor ce sunt în unire cu noi. Dar, pentru ca armata şi poporul să poată purta cu mai multă 
tărie greutăţile războiului şi să răspundă nevoilor ţării, se cere să fie sănătos şi sufleteşte şi 
trupeste. 

Suntem însă la începutul marelui post în care, după orânduiala bisericii noastre, 
avem datoria a posti până în ziua sfintelor Paşti. 


64 


Şi cum anul acesta tara noastră e în război şi poporul nostru e necăjit, lipsit şi 
amărât, iar oştirea, din pricina greutăților războiului, e sufleteşte obosită, iar trupeste 
slăbită, aşa că şi pentru popor şi pentru oştire se impun măsuri de îndreptare şi mijloace de 
întărire: unora, pentru munca cu spor a câmpului, spre a produce hrana trebuitoare pentru 
armată şi popor, iar altora, adică oştirii, pentru ca intrând din nou în luptă, să aibă putere 
şi să gonească de la noi pe duşmani, dezrobind ţara şi biserica. 

În fata acestor îndatoriri sfinte de îndeplinit din partea fiecărui român, pentru tara 
şi biserica noastră, şi în vederea multor boli primejdioase, care au început a se ivi prin 
satele şi oraşele noastre, ucigând vieţi omeneşti mai mult decât războiul, noi, în deplină 
legătură cu spiritul doctrinei creştine şi cu blândetea disciplinei bisericeşti, care a înlesnit 
totdeauna alinarea durerilor şi asprimea măsurilor pentru bolnavi, pentru oştire şi 
muncitori, şi în conformitate cu hotărârea din 1907 a Sfântului Sinod asupra postului, vă 
facem cunoscut prin această a noastră scrisoare că aveţi învoirea, dezlegarea şi 
binecuvântarea noastră mitropolitană de a vă folosi în acest post de orice bucate mai 
îndestulătoare şi mai hrănitoare, până chiar şi carne, care să întărească trupurile voastre, 
ferindu-le de boli şi făcându-le mai puternice şi pentru muncă şi pentru luptă, căci şi 
munca în ogorul producător pentru hrană şi lupta în tranşee de apărare pentru ţară se fac 
spre slava lui Dumnezeu şi folosul ţării, căci nu mâncarea, ci faptele ni le va socoti 
Dumnezeu. 

Ingrijiti-va, deci, cu toată luarea aminte de sănătatea si hrana voastră şi nu vă 
temeti de grozăviile războiului, căci cu noi este Dumnezeu ! 

Aveţi curajul faptelor voastre celor bune şi, prin ajutorul Celui Atotputernic şi 
vitejia armatei, în curând vom vedea ţara noastră dezrobită, poporul liniştit şi neamul 
întregit. 

Aşa să ne ajute Dumnezeu. 

Dată în Iasi, azi 21 februarie 1917. 


Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei 
Nr.350 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 3, f.120-121 


75 


Voineşti 
1917, faur, 24 
Nr.10 


Preotul Ambulantei Diviziei a IV-a 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoților mobilizabili 


Conform ordinului P.C. Voastre nr.428 din 5 II 1917, am onoare a vă raporta că, 
în seara de 23 noiembrie 1916, atacându-ne inamicul pe neaşteptate pe Valea Teleajenului 
şi băgând spaimă în toţi conducătorii träsurilor de bagaje şi de ambulanţă, pe care, în 
majoritate, le-au părăsit, aproape întreaga formațiunea noastră a fost capturată. 

Printre cei ce au suferit pierderi sunt şi eu şi printre pierderile pe care le-am 
suferit sunt şi veşmintele bisericeşti şi sfintele vase anume: 1 felon, 1 stihar, 2 mânecute, o 
încingătoare, 1 Sf. Cruce, 1 Sf. Potir, 1 disc, una stelutä, o cupă şi trei acoperäminte 
(aere). Toate acestea au fost rechizitionate de la Biserica Spirea Veche din Bucureşti. 
Apoi un evhologiu, rechizitionat din Făgăraş, şi un agheasmatar ce a fost al meu. 

Preotul Ambulantei Diviziei a IV-a, 

Const.Oprescu, Vlădeşeni 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 2, f.141 


76 


65 


Ambulanţa Diviziei a 6-a 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Prea Cucernice Părinte Protoiereu, 


Împlinindu-se şase luni de campanie şi privind la activitatea desfăşurată de 
părintele iconom Gheorghe Ionescu, confesorul acestei formaţiuni, credem de a noastră 
datorie de a arăta Prea Cucerniciei Voastre zelul şi abnegatia cu care acest neobosit preot 
a căutat să-şi îndeplinească datoriile sufleteşti ce-i incumbă postul ce i-ati încredinţat. 

Trupa a fost mărturisită şi grijită la timp. În toate duminicile şi sărbătorile s-a 
săvârşit serviciul divin şi la timpuri potrivite s-au făcut „Rugăciuni pentru Rege, Oaste şi 
popor în timp de război”. 

La spital, întotdeauna între suferință, ca un adevărat părinte şi când nevoia a 
cerut, a vegheat noaptea întreagă la căpătâiul răniților, ajutând la pansarea lor, 
îmbărbătându-i şi făcând rugăciuni pentru însănătoşirea lor. 

Cuvântările ţinute la toate ocaziile în faţa trupei şi ofițerilor au fost la înălțimea 
unui distins teolog şi desăvârşit predicator. 

A arătat, în trăsături bine precizate, datoriile sufleteşti ale sanitarului pe câmpul 
de luptă, a combătut viciul betiei si al furtului ca degradatoare pentru militar, ajutorul Sf. 
Cruci în război, iubirea de neam şi jertfa la care ne-a chemat patria etc., toate de bogat 
cuprins creştin şi patriotic. 

Ca probă de vrednicia Cuviosiei Sale se anexează şi copia după actul nr.761 al 
Regimentului Putna Nr. 10, prin care în numele tuturor ofițerilor si trupei i se aduc elogii. 

În timpurile de grea încercare pentru Ambulantä întotdeauna rămânea ajutând 
până la evacuarea celor din urmă răniţi, ca la Nagy-Saros, şi a luat parte activă la trecerea 
Ambulantei pe sub focul inamic la Făgăraş. 

Trupa, ofițerii şi noi, comandantul acestei formaţii, privim cu admiraţie la 
păstorul nostru, care prin purtarea Sfinţiei Sale a câştigat încrederea, iubirea şi stima 
tuturor celor ce l-am cunoscut, făcând parte esenţială din sufletul acestei Ambulante. 

Ca o dreaptă şi prea meritată răsplată, credem de datoria noastră a vă aduce la 
cunoştinţă Prea Cucerniciei Voastre că preotul iconom Gheorghe Ionescu, confesorul 
acestei ambulante, merită să fie clasificat între cei dintâi preoţi militari, conştienţi de rolul 
lor pe câmpul de luptă. 

Aceasta ca un imbold la muncă şi altor camarazi ai Sf. Sale. 

Primiti vă rog, Prea Cucernice Părinte Protoiereu, asigurarea distinsului respect 
ce vă păstrez. 

Medic Şef al Ambulantei Diviziei a 6-a, 

Medic It.colonel dr. Penăscu Nr.1036 din 25 februarie 1917 


Prea Cucerniciei Sale, Părintelui Protoiereu al preoţilor militari 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


[Regimentul Putna Nr.10] 
Nr.761 
Copie 
[Sfinţiei Sale preotului Ionescu Gheorghe, 
Ambulanţa Diviziei a 6-a] 
Cucernice Părinte, 


Pentru modul cum ati oficiat parastasul, din ziua de 12 ianuarie a.c., întru odihna 
celor căzuți pe câmpul de onoare din acest corp, cum şi pentru pioasa, patriotica şi 
magistrala cuvântare ce ati pronunţat în fata ofiţerilor şi trupei după celebrarea serviciului 
divin, în numele regimentului ce comand, vă exprim admiraţia şi recunoştinţa noastră a 
tuturora. 

Binevoiti vă rog, Cucernice Părinte, a primi expresia deosebitei stime ce vă 
păstrez. 

Comandantul Regimentului Putna Nr.10, 1917, ianuarie, 12 


Locotenent-colonel Grigoriu 
Sfinţiei Sale 


66 


Preotului Ionescu Gheorghe, Ambulanţa Diviziei a 6-a 


Prezenta copie fiind întocmai cu originalul se certifică de noi. 


Medic şef al Ambulantei Diviziei a 6-a, 
Medic It.colonel dr. Penăscu 
25 februarie 1917 


[Rezolutie:] 
Nr.625 din 2 martie 1917 


Acest referat se va înainta în copie d-lui şef al Marelui Stat Major General al 
Armatei, cu raport special spre decorare. 


C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.114-115 


77 


Marele Cartier General 
Nr.18383 din 2 martie 1917 


Marele Cartier General 
către 
Serviciul Religios 


Am onoarea a vă înainta, notat pe contrapagină, copie după procesul verbal, 
încheiat de către Prea Sfinții membri ai Sfântului Sinod, intruniti la Iaşi în ziua de 18 
februarie 1917, prin care, în urma dorinţei exprimate de Maiestatea Sa Regele, s-a acordat 
armatei ca şi întregului popor, dispensă de post pentru anul acesta, rugându-vă să binevoiti 
a lua notă şi dispune în consecință. 

Din ordin, 
Şeful Secției a III-a Adjutantură, 

Colonel Ioanide Şeful Biroului de Personal, 

Căpitan I.Georgescu 


Proces-verbal 
Astăzi 18 februarie 1917 


Subsemnatii, membri ai Sfântului Sinod, în urma poftirii I.P.S. Mitropolit al 
Moldovei şi Sucevei, motivate de dorinţa exprimată de M.S. Regele, prin scrisoarea din 
12 februarie a.c. şi adresată [.P.S. Sale cu privire la acordarea unei dispense, prin care 
oştirea şi poporul să poată avea, în cursul postului mare, o hrană şi mai abundentă şi mai 
hrănitoare, după ce am săvârşit, în catedrala mitropolitană din Iaşi, parastasul de un an 
pentru pomenirea regretatei Regina Elisabeta, la care au asistat Maiestatea Sa Regele cu 
Familia Regală, domnii miniştrii şi toate autoritățile militare şi civile aflate în Iaşi, 
întrunindu-ne în palatul mitropolitan, fata fiind şi d-l ministru al Cultelor. Având în vedere 
dorinţa exprimată de M.S. Regele, prin citata scrisoare, considerând că, din cauza 
împrejurărilor războiului, parte din ţara noastră a fost ocupată de vrăjmaşi, şi că prin 
aceasta s-a pricinuit o mulțime de boli primejdioase şi de o foarte mare lipsă de alimente 
atât pentru armată, cât şi pentru populaţia din partea neocupată a ţării şi cea refugiată. 

Considerând că prin aceasta armata şi poporul sunt în foarte mare lipsă de 
alimente pentru hrană şi că se impune a se lua urgente măsuri ca oştirea şi populaţia să fie 
mai bine îngrijite, atât în ce priveşte starea de mângâiere, încurajare şi educaţie 
sufletească, cât şi în ce priveşte sănătatea, hrana şi curăţenia, ca astfel, în urma luptelor 
mari, avute până acum cu duşmanii şi a pierderilor suferite, armata refăcută sufleteşte şi 
trupeşte să poată reintra în primăvară cu forţe noi spre a câştiga ce s-a pierdut, iar 
populaţia să fie în stare de a lucra cu mai mult spor pentru munca agricolă, de care e 
nevoie în acest timp de lipsă. 

Considerând că în aşa împrejurări grele ale vieţii omeneşti biserica creştină a 
făcut pogorământ de la poruncile bisericeşti în ce priveşte postul nu numai pentru bolnavi, 
dar şi pentru popor şi oştire. 


67 


Având în vedere şi Decizia din 16 martie 1907 a Sfântului Sinod asupra 
posturilor. 

Pe aceste motive am hotărât ca fiecare Chiriarh din partea țării neocupate de 
vrăjmaş, cât şi mai curând dispensă canonică pentru ca armata şi tot poporul să se 
hrănească în cursul acestui post cu orice articole de nutriment mai hrănitoare şi chiar cu 
carne. 

Pentru ca această dispensă să fie cunoscută şi adusă la îndeplinire, dispunem ca 
acest proces-verbal să se alcătuiască în două exemplare, din care unul, de urgenţă, se va 
înainta Ministerului de Război spre a lua cunoştinţă şi a se comunica armatei, prin 
organele respective, iar altul, la timp, se va înainta Sfântului Sinod spre cunoştinţă şi 
regulă. 

Cât priveşte pentru prea Sfinţii Chiriarhi, acest proces-verbal se va trimite în 
copie spre a le servi ca temei la facerea scrisorii pastorale de dispensă, acordată poporului. 


Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei 
F. Teodosie al Romanului 

Nicodem, Episcop al Huşilor 

Anthim P. Botoşăneanu 


[Rezolutii:] 
25.11.1917 


Ordin circular. 
General Prezan Pentru conformitate, 


Seful Biroului V Personal, 


Căpitan(ss) indescifrabil 
Nr.628 din 3 martie 1917 


S-a trimis aproape tuturor preoților de armată enciclica I.P.S. Mitropolit al 


Moldovei, pentru cei la care n-a ajuns se va trimite înştiinţare specială. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 3, f.87 


78 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 
Nr.596 

1917, martie, 6 


Marelui Cartier General, 
Biroul Personalului 


Cu onoare se înaintează referatul de fata, nr.431/1917, al Ambulantei Diviziei I, 
relativ la activitatea preotului Mănescu N., cu rugămintea de a dispune să fie recompensat 
pentru această frumoasă activitate. 


Înregistrat la nr.631/1917 
Copie după raportul nr.431/1917 februarie 26 al Ambulantei Diviziei I, cu privire la 
activitatea preotului Mănescu N. de la acea ambulanță 
Către: 
Protoiereul preoților din armată, Marele Cartier General, Serviciului Religios 


La această Ambulantä serveşte cele religioase preotul Nicolae N.Mănescu în 
locul preotului Gibescu luat prizonier. Acest preot întotdeauna şi-a îndeplinit datoria sa cu 
dragoste, netinând seama de greutăţi şi de pericolele prin care a trecut. În Tg.Jiu, la 1 
noiembrie trecut, când inamicul era în apropiere, a fost singurul preot rămas în oraş şi nu 
l-a părăsit decât în ultimul moment şi numai după ce a condus creştineşte la locul de veci 
pe toți decedatii aflaţi prin spitale. În cursul retragerii si după retragere, prin predici şi 
frumoase cuvântări ocazionale a căutat să ridice moralul trupelor; adesea oficiind cele 


68 


religioase împreună cu preoții militari ruşi pentru a fnfräti aceste armate. Nu a pierdut nici 
o ocazie de a fi la înălţimea unui vrednic preot militar şi, în consecinţă, îl recomand 
atenţiei Prea Cucerniciei Voastre spre a fi recompensat după cum merită. 

Actualmente îşi îndeplineşte serviciul de confesor pe lângă posturile divizionare 
de pe front şi pe lângă Spitalul de evacuare al acestei formaţiuni. 


Medic-sef al Ambulantei Diviziei I, 
Medic maior dr.Ciocâlteu Pentru conformitate cu originalul, 
Secretarul serviciului, N.Georgescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f-410-411 


79 


ORDIN CIRCULAR 
Nr.19.001 din 9 martie 1917 


Prin „Instrucţiunile asupra atributiunilor preoţilor la armate în timp de răsboiu” 
(Marele Stat Major) nu există nici o prescripţie relativă la răsplata ce se cuvine a se da 
preoților care, în timpul războiului, au dat probe de bravură şi devotament ostăşesc. 

Având în vedere că, din diferite rapoarte primite de la comandamente, s-a 
constatat că foarte multi preoţi au dat dovezi de abnegatie şi dragoste creştinească, întru 
îndeplinirea datoriilor lor de conducători morali ai ostaşilor săvârşind uneori chiar acte de 
bravură şi servind prin aceasta drept pildă de curaj şi dispreţ de moarte; 

Ținând seama de emulatiunea ce trebuie să existe între aceşti susținători ai 
sufletelor soldaţilor şi de recompensa ce trebuie acordată celor care se disting pe această 
cale; 

Considerând că drepturile preoților trebuie respectate, în măsura datoriilor la care 
sunt impuşi, pe baza celor ce preced se ordonă următoarele: 

1. Preoţii de la regimente, sunt asimilați gradului de locotenent. 

Cei care, în diferite ocazii se vor distinge prin acte vădite de curaj si bärbätie în 
exercitarea misiunii lor, vor fi propuşi la înaintare, spre a fi asimilați gradului de căpitan. 
Aceste propuneri, cu părerea tuturor şefilor ierarhici, se vor înainta Marelui Cartier 
General(Sectia III Adjutantură) care va decide, după ce va lua părerea şefului serviciului 
religios. 

Ajutorul şefului serviciului religios este asimilat cu gradul de maior, iar şeful 
serviciului religios cu gradul de colonel. 

Drepturile preoţilor la soldă şi accesorii vor fi acelea ale gradelor ofiteresti cărora 
sunt asimilați. 

2. Tinuta preoţilor rămâne cea actuală. 

Pentru a deosebi preoții din punct de vedere al asimilării, sub banda de la mâna 
stângă se vor prinde 2 steluțe argintate pentru cei asimilați gradului de locotenent, 3 
steluțe argintate pentru cei asimilați gradului de căpitan, 1 steluță aurită pentru 
protoiereul-ajutor si 3 steluțe aurite pentru protoiereul armatei. 

3. Preoţii, fiind asimilați gradelor ofiteresti, vor avea dreptul la respectul cuvenit 
acestor grade. 

Ofițerii vor căuta să se asigure personal şi vor da tot concursul lor pentru 
respectarea acestei prescriptii. 


DIN ÎNALT ORDIN, 
Şeful de Stat Major General al Armatei, 


General de Corp de Armată Adjutant PREZAN Şeful Secţiei a III-a Adjutantură, 
Lt.colonel Ioanide 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.337 


80 


Episcopia Dunărei de Jos 


CIRCULARĂ 


69 


Adresată preoţilor din această eparhie, localnici şi refugiaţi, cu privire 
la sănătatea şi hrana populaţiei, în vreme de război 


Cucernice Părinte, 

Groaznicul război ce a cuprins lumea şi la care luăm şi noi parte, a făcut să 
pătrundă şi să trezească în toată suflarea românească marea şi patriotica datorie de a 
dovedi prin fapte tăria de voință si de jertfire pentru dobândirea aspiratiunilor noastre, ca 
neam. 

Despre soarta luptei aprige a ostaşilor români şi aliaţi, care luptă pentru dreptatea 
şi libertatea neamurilor, nu ne vom teme, pentru că: „Cu noi este Dumnezeu”. Cum însă 
războiul acesta năprasnic dezläntuieste în oştire ca şi în populaţie, o furtună şi mai 
groaznică şi un război şi mai cumplit: bolile molipsitoare şi foametea; o altă mare şi sfântă 
datorie se impune tuturor, cum şi fiecăruia în parte, şi anume, înarmarea pentru 
împiedicarea şi alungarea acestor vräjmasi, cu mult mai periculoși. 

Şi, cum aceşti duşmani fnfricosati s-au ivit pe alocurea şi au început deja să 
secere multe vieţi omeneşti, socotim că, acum mai mult ca oricând, preoțimea noastră 
românească trebuie să-şi îndeplinească apostolatul său de a fi lumina lumii, prin sfătuiri şi 
îndemnuri stăruitoare, pecetluite cu pilde şi fapte reale, şi de a fi sarea pământului, prin 
stăruința de a nu rămâne nici un petec de pământ nemuncit şi nesemănat, cum şi de a se 
îmbunătăţi şi îndulci traiul de astăzi, plin de atâtea suferinţe şi amărăciuni. 

Pentru aceasta, părinţilor şi fraţilor, am crezut de a noastră datorie, să chemăm 
pe toți preoţii din Galaţi — localnici şi refugiaţi - în conferinţa de la 28 februarie a.c., când 
consfătuindu-ne cu toții împreună spre a se putea organiza o acțiune preoțească, pentru 
preîntâmpinarea şi combaterea bolilor molipsitoare şi a lipsei de hrană în popor, s-a 
hotărât şi s-a ales o comisie preoțească, care, punându-se la dispoziția autorităţilor 
respective, să lucreze mână în mână şi în deplin acord cu şefii autorităţilor sanitare, 
agricole, militare şi civile, pentru rezolvarea cât mai repede şi mai eficace a acestor grele 
probleme, de care depinde viitorul nostru ca neam. 

Ca rezultat, noi aprobând concluziile ce ni s-au propus de către această comisie 
prin referatul său nr.2, din 6 martie a.c., ne grăbim a le împărtăși prin această circulară 
tuturor preoților din această păzită de Dumnezeu eparhie — localnici şi refugiaţi — spre 
ştiinţa şi îndrumarea fiecărui preot în activitatea ce trebuie să desfăşoare în cercul său 
parohial. 

1. Prin art.3 alin.Il din regulamentul privitor la îndatoririle consilierilor agricoli si 
comandanților militari, în vederea producţiei viitoare, sancționat prin Decretul Regal nr.60 
din 1917, şi publicat în Monitorul Oficial nr.253 din 30 ianuarie 1917, preoții fiind 
obligați să ajute organele instituite de Stat pentru executarea muncilor agricole, ei sunt 
datori, şi ca preoți şi ca români, să dea tot concursul necesar autorităţilor agricole, 
sanitare, militare şi civile, şi să lucreze în armonie cu agenţii însărcinaţi de ei, atât pentru 
combaterea bolilor molipsitoare, cât şi pentru muncile agricole şi cultura zarzavaturilor, 
dând ei înşişi pildă vie enoriaşilor, prin aplicarea acestor măsuri în casa sa, în curtea sa şi 
a bisericii, cum şi în cultura ogoarelor respective. 

2. Pentru înlesnirea acestei activităţi pastorale, am dispus ca preoții şi cântăreții 
refugiaţi în Galaţi şi în judeţul Covurlui, să fie repartizaţi şi atasati pe la parohiile urbane 
şi rurale, unde, împreună cu preoții titulari şi epitropii respectivi, vor împărți tot cuprinsul 
parohial în secțiuni, în care, fiecare preot cu cântăreții săi, îşi va avea sfera sa de acţiune şi 
de răspundere. Ei sunt obligaţi ca în toate duminicile şi sărbătorile să oficieze regulat în 
sobor, cu preoții titulari, atât la sfânta liturghie cât şi la alte servicii publice din biserica 
respectivă, ţinând predici pe rând, prin care vor îndemna pe enoriaşi, la aplicarea cu 
sfinţenie a povetelor ce li se dă pentru înlăturarea bolilor şi a foametei. 

Mai departe, preoţii vor îngriji, cu cele religioase, pe toți enoriasii din secţiunea 
ce li s-a repartizat, având grijă nu numai de starea lor religioasă — morală, dar şi de cea 
materială şi sanitară. 

3. În desfăşurarea acestei activităţi, toți preoții vor face vizite pastorale in 
secțiunile lor, umblând din casă în casă, sfătuind, cu timp şi fără timp, pe enoriaşi şi 
îndemnându-i să execute cu sfințenie, măsurile indicate de autorităţile sanitare, agricole, 
militare şi administrative. Cu acest prilej ei vor căuta şi desigur că vor găsi şi alte 
persoane, care să-i ajute, măcar ca agenţi informatori, pentru cazurile unde aplicarea 
măsurilor ce li se vor indica, ar necesita mai multă stäruintä şi supraveghere. 


70 


4. Pentru o mai bună rânduială în această activitate, fiecare preot va avea cu sine 
în vizitele pastorale, un caiet, în care va nota fiecare familie, proprietar sau chiriaş, strada 
şi numărul casei, a acelor locatari care n-au aplicat măsurile indicate de autorităţi, fie 
pentru combaterea bolilor, fie pentru cultivarea pământului, cum şi alte constatări şi 
anume: 

a. Natura necuräteniilor: la persoane, rufe, locuinţe, curți, latrine etc. şi măsurile 
indicate, ca: spălatul cât mai des a persoanelor, rufelor, văruitul şi aerisitul caselor, 
curățirea şi transportarea sau arderea gunoaielor din curți şi grădini. 

b. Măsurile pentru inoculări şi vaccinări. 

c. Denuntarea la autorităţile respective a cazurilor de boli molipsitoare sau 
suspecte, cum şi neaplicarea măsurilor cu privire la cultivarea zarzavaturilor şi a muncilor 
agricole. 

5. Cu prilejul vizitelor pastorale, preoții vor sfătui pe cei bolnavi şi neputincioşi 
că în interesul sănătății şi a întremării lor, au dezlegare de la sfântul nostru Sinod, ca în 
postul Paştelui să se îndulcească cu mâncăruri mai hrănitoare ca peşte, ouă, unt, lapte, 
brânză şi chiar carne, afară de săptămâna sfintelor Patimi, conform enciclicei sfântului 
Sinod al României, din 16 mai 1907; o asemenea dezlegare fiind dată şi în Rusia şi în 
Grecia, tari ortodoxe ca şi noi. 

6. Pentru a se garanta succesul acestei activități preotesti, comisia va avea grijă să 
intervină, spre a se obține de la autoritățile în drept seminţe de cultură şi orice material 
sanitar necesar pentru prevenirea şi combaterea bolilor. 

Tot în acest scop, comisia va delega în sânul său — cu aprobarea Chiriarhiei — 
anume delegaţi, care vor supraveghea şi controla activitatea fiecărui preot, în aceste 
directiuni. 

7. Orice abateri, neglijente sau abuzuri constatate, prin care s-ar înjosi demnitatea 
preoțească, mai ales în această ramură de activitate pastorală, vor fi pedepsite fără crutare, 
prin reținerea lefei şi oprirea de la slujba celor preotesti. 

Cucernice Părinte, 

Aducând la cunoştinţa sfintiei voastre, cum şi a întregii preotimi din această 
eparhie, aceste hotărâri şi îndrumări, vă rog şi vă poftesc ca, lucrând cu tact şi 
înțelepciune, fncälziti fiind de focul dragostei către Patrie, să päsiti de îndată la 
îndeplinirea acestei grele, dar frumoase sarcini, de care depinde existența țării şi rezistența 
neamului nostru. 

Fiţi incredintati că, aşa lucrând, veţi dobândi binecuvântarea lui Dumnezeu, 
încrederea şi dragostea noastră, cum şi recunoştinţa turmei cuvântătoare, ce vă este 
încredințată spre păstorire, şi care va şti să pretuiascä munca voastră, pe aceste vremuri de 
restrişte şi de grea cumpănă. ar pentru ca şi enoriaşii sfintiei voastre să ia cunoştinţă, cât 
mai repede şi cât mai multi, de măsurile luate de către Stăpânire pentru binele şi folosul 
lor, veţi citi prezenta circulară în biserică, de mai multe ori, după terminarea serviciului 
Divin. 

Nr. 250 
Galaţi, 15 martie 1917 
+ Nifon, Episcopul Dunărei de Jos 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 12, f. 10 


81 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 
Nr.662 
1917, martie, 19 
către 
Marele Cartier General 
Eşalonul 1, Biroul Personal 


Cu onoare se înaintează dvs., aici anexat, raportul Comandantului Trenului 
Sanitar Permanent Nr.1 si al d-nei şefă a echipei regale de la acelaşi tren, referitoare la 
activitatea preotului Vasilescu Nicolae, cu rugămintea călduroasă de a fi propus spre 
decorare, înşine cunoscând că merită o asemenea distincţie. 
[Protoereu, iconom C.Nazarie] 


71 


Nr.422 din 13 martie 1917 
Comandantul Trenului Sanitar Permanent Nr.1 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Sanitar 


Conform cererii înregistrate la nr.129 din 13 martie 1917, adresată nouă de 
preotul locotenent N.Vasilescu, prin care Sfintia Sa ne roagă să vă raportăm cele ce 
credem noi asupra activităţii sale la acest tren sanitar, avem onoare a vă raporta cele ce 
urmează: 

Sus-numitul preot încă din prima zi a numirii sale s-a identificat întru totul cu 
interesele trenului nostru. Înainte de a primi noi ordinul de a merge în imediata apropiere a 
frontului ca să ridicăm răniții, a căutat să cunoască personal pe fiecare din oamenii trupei 
şi în preziua chiar a plecării noastre la datorie a spovedit şi a împărtăşit trupa, tinându-le şi 
o cuvântare ocazională asupra îndatoririlor şi răspunderilor ce avem fiecare fata de eroii 
noştri răniți. 

De la prima vedere chiar, numitul preot a atras atenţia comandantului asupra 
modului admirabil cum înţelegea să-şi facă datoria. Activitatea preotului N.Vasilescu 
poate fi judecată din două puncte de vedere bine deosebite. O activitate pur bisericească şi 
extra-bisericească. 

Activitatea pur bisericească. 

În fiecare duminică şi sărbătoare, când timpul şi împrejurările permit, Sfintia Sa 
oficiază diferite servicii religioase. 

Este de notat că fiecare slujbă religioasă oficiată de Sfintia Sa este o adevărată 
sărbătoare înălțătoare de suflete şi a personalului trenului şi a celor ce întâmplător luau 
parte. 

În regulă generală, serviciile bisericeşti Sfintia Sa le oficiază fie pe peronul gării 
unde întâmplător ne găsim şi dacă timpul este favorabil, fie în sălile gărilor când timpul 
este nefavorabil. Atât peronul gărilor cât şi sălile lor sunt minunate pentru oficierea 
serviciilor bisericeşti pentru motivul că, în afară de ofiţerii şi trupa trenului, iau parte toți 
cei ce se găsesc în gări şi în majoritatea cazurilor auditorii sunt militari. 

La sfârşitul fiecărei slujbe, Sfintia Sa ţine mulţimii predici şi fiecare pleacă de la 
aceste slujbe cu sufletul mai înălțat şi cu nädejdi mai bune în viitor. 

Când trupele din gări erau formate din soldaţi ce ieşiseră din spitale şi mergeau la 
unitățile respective, prin predicile sale tintea întotdeauna să ridice pe cât posibil moralul 
lor, dându-le în acelaşi timp şi sfaturi de modul cum trebuie să ţină socoteală şi de regulile 
igienice. 

În trenul nostru, când se găseau grav răniți, îi spovedea şi-i împărtăşea cu Sf. 
Taine. Modul cum se introducea şi modul cum efectua această Sf. Taină, făcea chiar pe 
foarte multi ofiţeri să ceară ca să fie cuminecati, arătând fiecăruia folosul sufletesc şi 
uşurarea ce aduce în suferință însuşi trupul şi sângele Domnului. Dar oficiile bisericeşti 
Sfintia Sa le făcea nu numai suferinzilor şi decedatilor în tren, ci şi acelora care 
întâmplător mureau prin diferite gări. Multi dintre cei morți prin gări ar fi fost 
înmormântați fără preot — aceasta spre deprimarea sufletească a spectatorilor, dacă preotul 
nostru nu şi-ar fi oferit imediat serviciile, fnältând prin slujba sa şi prin mângâierile sale pe 
cei de fata. 

Tot aici trebuie să menţionăm şi faptul că în timp de 2(două) luni — ianuarie, 
februarie — cât trenul nostru a stat garat în stația Şoldana, preotul nostru, fără să-i impună 
nimeni aceasta, a oficiat toate slujbele de înmormântare la toţi soldaţii ce decedau din 
Regimentul 7 Vânători, ce se afla cantonat în comuna Buhăeni. E de observat că preotul 
trebuia să facă un drum de 10(zece) kilometri pe zi, prin zăpada până la brâu şi aceasta o 
făcea cu plăcerea unui apostolat, gata oricând să se sacrifice pentru datorie. Erau zile când 
înmormânta 10-12 soldaţi pe zi, căci localitatea era una din cele mai bântuite de diferite 
molime şi preotul nostru, cu un spirit de abnegatie fără seaman, sta şi slujea pe scumpii 
decedați ai ţării, ridicând cu chipul acesta moralul soldaţilor sănătoşi şi făcându-i să vadă 
că chiar dacă mor departe de cei scumpi lor, ţara şi biserica nu-i uită, ci le dă toate 
onorurile ce se cuvin acelora ce se sacrifică şi mor pentru ele. 

Dacă până aici pomenirăm câte ceva din activitatea pur bisericească a preotului 
N. Vasilescu, nu trebuie să trecem cu vederea pe cea extra-bisericeasca, ce are tot atât de 
mare însemnătate ca şi cea dintâi. Şi pe acest teren Sfintia Sa s-a distins şi merită toată 
lauda noastră. 

Chiar de la primele transporturi de răniți, Sfintia Sa, cu o uşurinţă demnă de 
remarcat, a învăţat să panseze răniții ca cel mai bun om de meserie. 


72 


Această îndemânare a Sfinţiei Sale a adus foloase netăgăduite trenului, căci, deşi 
numărul locurilor din tren se urcă la 124 de paturi şi deci tot pe atâţia bolnavi, au fost 
împrejurări când a trebuit să îmbarcăm 700-900 de răniți. În aceste împrejurări, preotul 
nostru era nu numai un bun doftor trupesc dar şi admirabil sufletesc. Vagoane întregi de 
răniți au fost şi sunt pansate de Sfintia Sa şi chiar în prezent are în trenul nostru anumite 
vagoane de care se interesează şi le pansează regulat. 

Dar spiritul de jertfă al preotului nostru se poate judeca mai bine din următoarea 
împrejurare: întotdeauna la trenul nostru primeam răniți aduşi de pe front cu automobilele 
sanitare. Preotul nostru se ducea cu automobilul până în apropierea imediată a frontului — 
la primul post de ajutor — şi acolo, sub ploaia de şrapnele pansa si îmbărbăta pe răniții ce 
veneau înspăimântați din linia de foc. 

Pentru toate foloasele reale aduse trenului şi pentru spiritul său de jertfă, 
comandantul şi întregul personal al trenului îşi exprimă şi pe această cale multumirile sale 
distinsului preot. 

Pentru motivele arătate mai sus atragem deosebita atentiune a Marelui Cartier 
General, Serviciul Sanitar, ca, pentru meritele sale, să-l recomande locurilor în drept, ca să 
fie avut în vedere atunci când preoţii merituoşi ai armatei noastre vor fi distinşi şi înaintați 
în grad. 

Comandantul Trenului Sanitar Nr.1, 


Locotenent farmacist Dragomirescu Ilie 


Copie Nr.49 din 13 martie 1917 


Echipa Regală a Trenului Sanitar Permanent Nr.1 „Regina Maria” 
către 
Protoieria Preotilor din Armată 


Avem onoarea a vă face cunoscut că am citit raportul nr.421 din 13 martie 1917 
al domnului comandant al Trenului nostru sanitar, asupra activităţii preotului locotenent 
N. Vasilescu. 

Ne asociem întru totul la părerile d-lui comandant şi ținem în acelaşi timp să mai 
adăugăm şi faptul că preotul nostru este un spirit împăciuitor şi drept şi totdeauna 
acuzator al acelora ce caută să-şi bată joc de datorie. 

Au fost împrejurări când echipa noastră, în lupta sa cu acei ce nu-şi pricepeau 
nici situația şi nici menirea, n-a fost susținută decât de preotul nostru. Şi la ancheta ce s-a 
ordonat şi care s-a făcut de către Marele Cartier General, cauza susținută de preotul nostru 
şi de echipa noastră, a fost cea dreaptă, căci s-a ordonat imediat permutarea acelora ce nu- 
şi pricepeau menirea. 

Sus-numitul preot, atât prin serviciile sale bisericeşti cât şi prin ajutorul eficace 
pe care-l dă răniților, s-a făcut indispensabil trenului nostru si subsemnata, în calitate de 
şefă a Echipei regale Nr.1, am intervenit la locurile în drept ca sub nici un motiv să nu mi 
se trimită alt preot, întrucât al nostru are deja o experiență bogată în trenul nostru şi s-a 
identificat întru totul cu interesele sale. 

fl recomandăm cu toată stăruința atentiunii Cucerniciei Voastre, pentru a fi 
distins la cea dintâi ocazie şi aceasta pentru motivul că preotul nostru face onoare breslei 
sale. 

Şefa Echipei Nr.1 „Regina Maria”, 

Maria Gh.Radu-Milian 

Subşefă, 

Nathalie Ghica 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 4, f.124-125;131-132;141;152 


82 


22 martie 1917 


73 


Preotul Gh.Leu, confesorul Trenului Sanitar Permanent Nr.6 
cu gradul de locotenent 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoţilor militari, colonel Const. Nazarie 


Numit preot militar cu ordinul Onor Minister de Război nr.3749 din 29 februarie 
1916, am primit această surpriză pentru îndeplinirea unei datorii cu entuziasm şi am stat 
neclintit şi fără murmur la postul meu până astăzi. După un an de funcţionare şi după 
şapte luni de campanie, profitând de faptul că suntem în repaus şi refacere pentru acțiunea 
de primăvară, cred o datorie a-mi da socoteala de rostul meu aici până în prezent şi a face 
noi propuneri pentru bunul sfârşit al sfintei noastre acţiuni. 

Deşi rolul nostru preoţesc în mijlocul militarilor a fost nehotărât, totuşi am putut 
să-mi jalonez cât de cât rostul meu şi să-l execut cu punctualitate fără reclamaţii şi 
impuneri oficiale. La lucru am fost chemaţi încă de la 5 august 1916 şi am plecat, după 
pregătiri încurajatoare şi înfrigurătoare pentru viitorul şi acțiunea necunoscută, la 28 
august cu următorii tovarăşi de suferință: 1. medic şef, sublocotenentul dr. Gh.Talamba; 2. 
medic ajutor, sublocotenentul dr. A.Crăiniceanu; 3. farmacist, sublocotenentul A.Popescu 
şi 4. ofițer administrator, Gh.Stănică, însoțiți de 31 sanitari - toți milițieni între 44 si 46 
ani ca vârstă. Prima grijă a fost să-mi mărturisesc şi să-mi împărtăşesc mica mea trupă, 
îndrumând-o spre lucru şi ascultare. Cu trenul nostru sanitar, compus din 31 vagoane, am 
operat pe frontul dobrogean până la 12 octombrie trecut. Am făcut 11 transporturi cu un 
număr total de 4781 răniți. Spinoasă îmi era calea şi dureros îmi era(la lucru) ogorul la 
începutul acţiunii mele de campanie. Mi-a trebuit mult tact şi multă răbdare ca să îndrum 
toate pe calea cea bună. 

a. Foarte greu îmi era să văd raportul de militărie crasă, cu înjurături, bătăi şi 
chiar amenințări cu revolverul, dintre ofiţeri şi trupă, adesea pentru chestiuni de foarte 
puţină importanță. 

b. Pe de altă parte, sutele şi miile de răniţi, în mijlocul cărora trebuia să stau zi şi 
noapte, îmi sângerau inima şi-mi îndurerau sufletul. Starea aceasta mi se părea un vis, nu 
o realitate şi veşnic aveam în mintea mea tabloul cu valea de oase — apropierea şi 
încarnarea lor din profetul Ezechiel. 

a. Partea întâi ca să restabilesc un raport de camaraderie mai părintesc, bazat mai 
mult pe exemplu şi îndrumare decât pe imoralitate şi impunere — cu oarecare riscuri de 
jignire personală — am putut realiza ceva după o lună-două de veşnică încordare. Lucrul 
meu moralizator şi împăciuitor mi l-a îngreunat mult de tot repartizarea echipelor de 
infirmiere. Clasa socială din care recrutase aceste femei, ca şi concepția de viata şi morală 
a lumii militare în genere, cu diferiţi medici, farmacişti-rezervişti şi activi, mă exasperase. 
Nu puteam înţelege, după cum nici astăzi nu pricep, cum poate cineva să chefuiască, şi 
încă într-un chip aşa de josnic, când ţara şi viaţa lui se află în pericol. Durerea mi-a fost cu 
atât mai mare şi zbuciumarea cu atât mai puternică, când am văzut că pe acest povârniş au 
alunecat şi o parte din fraţii preoţi. Atunci mi-am zis şi o repet: cu aşa moravuri nu se 
putea să ajungem la alte rezultate... 

M-am zbuciumat, m-am revoltat şi am obţinut destituirea primei echipe de la 
trenul meu sanitar, ceea ce pentru (trenul meu) formaţia mea a însemnat mult — însă pentru 
complexul tuturor unităților foarte puţin. Au urmat şi alte echipe până la fatala zi de 12 
noiembrie, când destinaţia noastră fiind foarte riscantă — Câmpulung — ne-au părăsit 
pentru totdeauna. 

Am mai avut cazuri sporadice de chefuri nocturne cu refugiate şi ofiţeri, în 
tovărăşia colegilor mai tineri, care măreau durerea nenorocitilor care gemeau aläturea, 
lipsiţi poate de îngrijirile necesare tocmai din cauza acestor stări de lucruri — însă nu 
roşesc a spune că am fost ca un îndreptar — ţinând făclia cât mai sus, ca să lumineze şi 
unghiurile cele mai dosite, gonind întunericul cu ai lui slujitori. 

b. Mângâierea şi alinarea suferințelor sutelor şi miilor de suferinzi ca şi totala lor 
îngrijire am îndeplinit-o cu regularitate şi cu multă mişcare sufletească. După fiecare 
îmbarcare, prima grijă era să trec din vagon în vagon, să stau de vorbă cu fiecare în parte — 
întrebându-l de trebuintele sufleteşti şi trupesti pe care le satisfăceam momentan după 
putință şi împrejurări. Cu această ocazie făceam şi înscrierea în condica de spitalizare. 

Cel mai mare rol îl are preotul şi fata de cei sănătoşi, gata de luptă pe front şi fata 
de suferinzi în trenuri şi spitale, ca (!) cu sufletul lui larg, plin de dragoste părintească şi 
creştinească să servească ca mijlocitor şi orânduitor. 

Sub povara rolului apăsător — mica noastră unitate a suferit descompletări şi 
schimbări — căci nu-i puţin lucru ca un tren compus din 31 vagoane, cu un personal de 36 


74 


ofiţeri şi trupă, să facă 26 transporturi şi să treacă pe sub a lor slabă îngrijire un număr de 
8642 răniţi şi bolnavi — afară de alte transporturi de evacuări, unde spitalele au fost cu 
întreaga lor organizaţie. 

Ei bine — am ajuns la finele lunii octombrie să facem transporturi şi fără medici şi 
fără sanitari. Medicul ajutor murise încă de la 23 ianuarie asfixiat de fum şi gaz în vagonul 


său, în noaptea cu gerul cumplit de — 21°C. Noul medic sef, căpitanul dr. C.Moldoveanu, 
care a înlocuit pe locotenentul dr. Gh.Talâmbă în primele zile ale lui februarie a.c., după 
un prim transport s-a bolnăvit de febră recurentă, în a cărei convalescenta se află şi astăzi. 
Sanitarii, în mare parte bolnavi tot de această boală, parte i-am lăsat la spitale, parte i-am 
spitalizat în tren. În asemenea împrejurări ofiţerul de administraţie se îngrijea cum putea 
de întreţinere, farmacistul, după indicaţiile medicului bolnav în pat, prepara 
medicamentele indispensabile, iar eu, cu buzunarele pline de prafuri şi buline, treceam cu 
rânduiala mea veche şi, după indicaţiile avute ca şi după biletele de bolnavi, le 
administram şi medicamentele. 

Îngrijind de trebuintele generale, niciodată n-am pierdut din vedere ca această 
operă..., s-o insufletesc cu...,* reprezentând sunt...* 

Până la februarie a.c. am dus lipsa de cântăreţ, acum am completat aceasta prin 
aprobarea repartizării vrednicului elev al Prea Cucerniciei Voastre, licenţiat în teologie, 
C.Tomescu. 

Am căpătat un bun colaborator şi nădăjduiesc ca...,* viitoare să-mi fie mult mai 
hotărâtoare. 

După aceste neînsemnate acțiuni îndrumătoare față de complexul moravurilor 
noastre sociale înrădăcinate „ante belum”, acum, când aşteptăm voințe româneşti mai 
hotărâtoare şi binecuvântări dumnezeiesti mai iertătoare, mult m-a mișcat şi entuziasmat 
recunoaşterea rolului nostru hotărâtor de către Marele Stat Major şi marii comandanți ai 
armatei române. Fixarea situaţiei şi a gradului Prea Cucerniciei Voastre, ca şi a părintelui 
ajutor de protoiereu Pocitan, e tot ce ne dă imbold mai hotărât la lucru în calea Domnului. 

Faţă de cum se prezintă repartizarea noastră în ansamblul tuturor formațiilor, îmi 
permit a face câteva propuneri: 

1. Mare parte din noi, preoții de armată, fiind lipsiţi de strictul necesar al 
îmbrăcămintei de vară — mai ales acei ce avem cuibul nostru gospodăresc în teritoriul 
ocupat — să ni se procure în cost stofe de la confectiunea armatei. Aparte am cercat şi nu 
am ajuns la rezultate satisfăcătoare. 

2. La formaţiile noastre mici unde se mai fac şi schimbări de comandament plus 
îmbolnăviri cu convalescente îndelungate, cum s-a întâmplat la unitatea mea, neavând 
cine face propunerile pentru înaintare, rog să vă luaţi asupra Prea Cucerniciei Voastre 
această nu uşoară îndatorire, dacă şi unde credeţi că rolul, expunerea ocupaţiei ca şi starea 
socială merită o astfel de atentiune. Dacă Prea Cucernicia Voastră nu veţi recomanda şi nu 
veţi avea cuvânt hotărâtor, înaintările se vor face neîncurajatoare şi nesatisfăcătoare ca 
masă. Preotul, poate mai slab şi ca voinţă şi ca fapt, dar care a avut un şef de unitate cu 
vederi mai largi şi conceptiuni mai înalte, va fi înaintat, pe când altul poate mai superior 
(sic!) — mai hotărât şi mai activ, însă lipsit de aşa ceva, va rămânea în inferioritate 
jignitoare şi deprimătoare. 

Acestea vă rog, pe lângă care îndrăznesc a mai adăuga şi executarea în privința 
îmbrăcămintei ca uniformă, multi dintre colegii preoţi încostumându-se neconform 
rânduielii, pentru care — ca corp — nu facem impresie bună. 

Rânduiala externă trebuie să dea la iveală pacea internă. 

Încredintat că veţi lua în nume de bine atât mica mea activitate cât şi justificatele 
cerințe — ambele parti jalonate în cât mai scurte şi precise cuvinte, acum când cu toții 
suntem în preajma şi aşteptarea patimilor şi apoi a Învierii Mântuitorului Christos — Cred 
că suntem indreptatiti să aşteptăm cu mare încredere şi reînvierea natiei româneşti într-un 
cuget şi într-o simtire ca şi moravurilor de întăritoare viata creştină. 

Să ne ajute Dumnezeu ! 


Confesor, 


Locotenent preot Gh.Leu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar15, f. 1-4 


* Tlizibil în original 
75 


83 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 


Apel către preoţii Armatei Române 


Primăvara vine cu paşi repezi , iar odată cu ea şi bolile molipsitoare se înmulțesc. 

Ştiu că nu sunteţi medici şi, deci, că nu aveți chemarea specială de a vă ocupa cu 
stârpirea bolilor trupeşti; mai ştiu însă, că Tara v-a dat o cultură generală proprie a servi 
oricărei nevoi obşteşti. Apoi, mai ştiu că Mântuitorul s-a îngrijit nu numai de sufletul 
următorilor Săi, ci şi de corpurile lor, dându-le hrană si vindecându-le neputintele şi 
bolile. 

Aşa să facem şi noi, care, deşi nu avem cuvântul autorizat al medicului, avem 
totuşi cuvântul autorizat necesar sufletului, care adesea stăpâneşte şi vindecă trupul. 

În astfel de momente dar, pogorâti-vä în mijlocul trupei, fie pe front, fie în orice 
loc si dovediti ostasilor că, corpurile noastre şi ale lor sunt templu al Duhului Sfânt, cum 
zice Scriptura: „Au nu ştiţi că sunteți Biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu 
locuieşte în voi ?"( Cor. 3,16). 

Aratati deci ostaşilor că corpurile noastre şi ale lor fiind Biserică, în care 
locuieşte Duhul Sfânt, şi suntem datori să ne îngrijim de ele, spălându-le şi ferindu-le de 
necurätenie şi boli molipsitoare. 

În această învățătură a Bisericii, care vede în corp un templu al Duhului Sfânt şi 
care că trebuie păstrat curat se cuprinde adevărata medicină, al cărei merit mare constă nu 
atât în a vindeca pe cât în a feri de boli, şi Biserica, prin cerința de a veni la Casa 
Domnului în fiecare duminică şi sărbătoare spälati, luminati şi curat îmbrăcaţi, urmăreşte 
pe de-o parte ideea ca adevăratul creştin să aibă corpul curat, ca unul ce este templu al 
Duhului Sfânt iar pe de alta, ca acest templu să fie întreținut bine şi deci sănătos. 

Prin urmare, fără a fi medici, puteți totuşi să fiți de cel mai mare folos, dacă veţi 
şti, prin cuvântul vostru de preoți, a feri pe ostaşi de boli molipsitoare. În acest scop, cred 
că veţi avea concursul deplin şi al comandanților şi al medicilor. 

Am convingerea şi ştiu că puteți face aceasta si de aceea sper că, pe lângă darul 
mare de a fi doctori sufleteşti, veţi binemerita şi pe acela de ajutoare sincere şi devotate 
ale doctorilor trupeşti. Mai departe nu spun nimic căci cunoaşteţi Scriptura care zice: 
„toate se vor adăuga voua’’(Mat. VI,33). 


Protoiereu, iconom Const.Nazarie 


Nr.774/34 
1917, aprilie, 6 
A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 7, f.444 


84 


Nr.7 din 8 aprilie 1917 


Confesorul Brigăzii 4 Roşiori 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, 
prin domnul comandant al Brigăzii 4 Roşiori 


Referindu-mă la ordinul Marelui Cartier General, Serviciul Religios, cu nr.431 
din a.c., am distinsa onoare a raporta că, în cursul Sfântului şi marelui post ce a trecut, toți 
oamenii, ofiţeri şi trupă din cele două Regimente 6 şi 11, ce compun Brigada 4 Roşiori, pe 
lângă care am cinstea de a fi ataşat confesor, s-au mărturisit şi s-au împărtăşit cu Sfintele 
Taine. 


76 


În vederea pregătirii duhovniceşti pentru îndeplinirea acestor sfinte datorii 
creştineşti, încă din luna ianuarie a.c. am început — cu aprobarea d-lui comandant al 
brigăzii — un ciclu de prelegeri cu caracter pastoral-militar. În aceste prelegeri, pe care le- 
am ţinut pe escadroane, am căutat în primul rând să lămuresc în sufletele camarazilor mei 
rostul, însemnătatea şi folosul pentru viata de ostaş luptător a celor două sfinte taine: 
mărturisirea şi grijirea, spre a destepta în toți dragostea şi dorinţa vie de a le primi; iar, în 
al doilea rând, prin aceste prelegeri am căutat să pun în evidenţă, că toate virtuțile 
ostăşeşti precum: patriotism, credință către drapel şi tron, încrederea în şefi, disciplină, 
curaj, dispreţ de moarte, avânt etc., toate îşi au izvorul în sfintele şi dumnezeieştile 
porunci cuprinse în legea noastră creştinească. 

Paralel cu aceste prelegeri am întreprins — în înţelegere cu domnii comandanţi de 
regimente — formarea a câte unui cor, studiind bucăţi, pe trei voci, atât religioase cât şi 
patriotice. Aceste coruri, alcătuite din ofiţeri şi soldaţi, dau şi răspunsurile la serviciile 
divine ce se oficiază pentru trupă în duminici şi sărbători, cum şi la alte ocazii din viaţa 
ostăşească. 

Corul Regimentului 6 a avut chiar înalta cinste de a cânta sub conducerea 
subsemnatului in fata M.S. Reginei, a A.S.R. Principelui Moştenitor cum si a inaltilor 
dregători ce îi însoțeau, în ziua de 18 martie a.c., cu ocazia inspecției făcute regimentului 
şi spitalului din satul Plopeni, jud. Botoşani, unde regimentul e cantonat. 

După ce oamenii au fost toți märturisiti şi după ce câteva zile i-am pregătit cu 
postire şi cu mergere la biserică — unde sub conducerea mea s-au închinat pe la sfintele 
icoane şi au făcut metanii — i-am împărtăşit în ultima săptămână a sfântului şi marelui 
post. 

Aceasta este a doua mărturisire şi împărtăşire ce am făcut-o trupei de la începutul 
războiului. Pentru prima dată — neavând putinţa a face lucrul acesta în garnizoană — căci 
brigada a pornit chiar din prima zi de mobilizare — m-am folosit de timpul de la 18 august 
— 2 septembrie 1916, cât am cantonat în satul Chezdi-Sarfalva din Ungaria şi acolo mi-am 
grijit oamenii în cele sufleteşti, distribuindu-le şi mici broşuri cu cuprins religios-moral 
precum şi cărți de rugăciuni, ce luasem cu mine la plecare şi de care oamenii s-au arătat 
foarte doritori, după care apoi brigada a pornit înainte spre linia de bătaie. 

Tot în timpul Sfântului şi marelui post şi anume în Sâmbăta lui Lazăr, am 
orânduit, în de comun acord cu d-l comandant, un serviciu divin cu parastas, ce s-a oficiat 
în biserica satului Plopeni, pentru toţi ostaşii noştri căzuţi pe câmpul de luptă. 
Răspunsurile au fost date de corul soldaților. A asistat trupa şi lumea din sat şi după 
terminare am mers în procesiune cu coliva la cimitirul satului, împreună cu trupa şi cu 
poporul, şi acolo am oficiat un trisaghion la mormintele a doi soldaţi din brigadă, 
îngropaţi aici. 

Acestea fiind cele ce subsemnatul s-a ostenit a face în spiritul sus mentionatului 
ordin, cu profund respect le supun la cunoştinţă spre cele de cuviință. 


Iconom Şt.lordănescu, 
Confesorul Brigăzii 4 Roşiori, 


Divizia a II-a Cavalerie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar15, f.10 


85 


[Ante 16 aprilie 1917] 


Spitalul Mobil Nr.7 (Galata) 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Avem onoarea a vă comunica (!) că Spitalul Militar de Contagioşi(holerici şi 
exantematici) Nr.7 Galata, de la infiintare(1 decembrie) şi până astăzi n-a avut preot numit 
oficial. Serviciul a fost efectuat aici cu multă dragoste şi devotament de părintele Dem. I. 


77 


Dumitrescu din comuna Poenarii-Burchi, jud. Prahova, în mod gratuit şi care fără nici o 
teamă şi-a făcut şi-şi face datoria, în mijlocul holericilor şi exantematicilor, de aproape 
cinci luni de zile. Pe lângă acestea Sf. Sa a adus şi un preţios serviciu în administraţia 
acestui spital, făcând pe subadministratorul şi şeful biroului şi al statisticii, fapte care i-au 
atras stima şi recunoştinţa întregului personal francez şi român. 

Pentru aceasta, ca o recompensă a faptelor sale demne de imitat si de alţii, no, 
administraţia acestui spital, vă rugăm să asimilați în grad şi salariu pe acest preot cu 
ceilalți preoţi militari, mobilizându-l la spitalul nostru, dându-i-se şi prima de echipare. 

Medicul şef al Spitalului Mobil Nr. 7 Administratorul Spitalului Mobil Nr.7 


(ss) indescifrabil (ss) indescifrabil 


[Rezolutie:] 
Nr. 97 din 16 aprilie 1917 


Se va räspunde cä, cu pläcere am consimti la mobilizarea pärintelui Dumitrescu, 


de îndată ce ar fi înscris pe tabelul de preoți mobilizați al vreunui P.S. Chiriarhii. 
C.Nazarie 


Copie 


către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


În conformitate cu ordinul circular nr.1400 din 6 noiembrie 1917, am onoare a 
înainta o dare de seamă asupra activității desfăşurate de preotul confesor Dumitrescu 
Dumitru din acest corp, de la 20 iulie, când a fost mutat în acest regiment, şi până în 
prezent. 

Venit în mijlocul nostru în vremuri de grea cumpănă, când Regimentul 38 
Infanterie pornise a se măsura din nou cu armatele nemtesti, a fost primit cu o bucurie 
generală de ofițeri şi trupă, cărora nu le mai lipsea în pregătirea lor de a lovi pe duşman 
decât dezlegarea creştinească pentru ca sufletele lor, dornice de răzbunare şi sacrificiu, să 
se poată înălța mai uşurat spre Dumnezeul dreptăţii noastre, pentru care vom lupta până la 
izbânda finală. 

Această dezlegare s-a făcut de preotul Dumitrescu, care de la început, prin figura 
sa blândă şi prin vorbele sale pline de înţelepciune şi-a tras dragostea şi simpatia tuturor. 

În luna august, când regimentul a luat parte la cele mai crâncene lupte de la 
Mărăşeşti, sfintia sa a fost zi şi noapte lângă trupă, îmbărbătându-i şi dându-i curaj la luptă 
şi la biruintä prin cuvântări patriotice pline de cel mai entuziast patriotism şi de cea mai 
puternică îndârjire. 

A înfruntat toate pericolele, mergând în prima linie de tranşee, propovăduind din 
om în om eroismul şi vitejia celor căzuţi în luptă, iubirea de neam şi moşie şi încrederea 
oarbă în tăria braţului ca vrednici urmaşi ai lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. 

La postul de prim ajutor a dat mult sprijin doctorilor, pansând răniții, mângâind 
cu vorbe blânde şi încurajând pe cei ce cu drag şi-au dat tributul de sânge. 

De multe ori sub ploaia de gloanţe şi obuze, a efectuat serviciul religios şi a 
arătat prin cuvinte populare si bine simţite, de ce luptăm şi care sunt näzuintele neamului 
nostru. 

În fiecare zi întâi ale lunii, a mers cu botezul din om în om, spunând fiecăruia 
cuvinte părinteşti, sădind în inima şi sufletul ostaşilor mult curaj şi avânt patriotic. 

Cât timp regimentul a stat în rezervă, sfintia sa a fost neobosit, a ţinut de trei ori 
pe săptămână cuvântări de educație morală şi patriotică şi pentru ca aceste cuvântări să fie 
bine pricepute şi înţelese de trupă, sfintia sa le-a ținut pe companii şi batalioane, iar 
tratarea subiectelor a făcut-o în mod absolut pedagogic, întrebând soldații şi punând pe 
câte unul din ei să povestească cele predate. Toate cuvântările sale au fost ascultate cu 
mare plăcere de ofiţeri şi trupă. 

A înfiinţat cor religios şi patriotic cu care a împodobit mult serviciul religios, 
inaltand sufletul tuturor. 

A fost iniţiatorul înființării unei biblioteci de tranşee cu statute şi comitet 
diriguitor. Această bibliotecă numără azi 415 volume. 


78 


Serviciile religioase le face cu multă dragoste si insufletire, iar predicile ce 
întotdeauna le ţine, sunt pline de vervă şi elocventä. 

La infirmerie mângâie bolnavii, îi îngrijeşte, le face diferite servicii religioase, le 
citeşte povestiri morale şi patriotice, încurajându-i şi îmbărbătându-i. 

De sfintele sărbători ale Naşterii Domnului a învăţat coriştii să cânte colindul şi 
împreună cu corul a mers cu Naşterea în tranşee, reamintind tuturor oamenilor frumoasele 
datini strămoşeşti. În cele trei zile ale Crăciunului ca şi la Bobotează a făcut slujba 
religioasă pe batalioane şi nu a rămas nici un soldat să nu guste din frumuseţile acestor 
zile mari. 

Sfintia sa a descris într-un volum de 40 pagini luptele şi toate faptele eroice ale 
acestui regiment şi la care sfintia sa a luat parte şi a colectat multe poezii populare din 
gura soldatului. 

Activitatea şi meritele părintelui Dumitrescu sunt apreciate în toată Divizia a X- 
a. La inspecția d-lui comandant al Armatei I a fost prezentat de către d-nul general 
Cihoscki cu cuvinte elogioase, la care d-nul general Grigorescu a răspuns <<mergi înainte 
pe calea ce îmi spune d-l general Cihoscki, căci cuvintele unui preot inimos valorează cât 
10 cuvinte de ale noastre>>. 

În felul acesta părintele Dumitrescu Dumitru lucrează neobosit, făcându-se 
pretutindeni stimat şi iubit. Are o cultură aleasă şi cunoaşte în toate amănuntele viata şi 
nevoile ţăranului român. 

Are darul vorbirii curente şi o dictiune deosebită. 

Este un excelent preot militar şi un foarte bun conferenţiar. 

Pentru toate meritele sale a fost propus la înaintarea excepțională, pentru 


asimilarea la gradul de căpitan. 
Pentru conformitate, Regimentul 38 Infanterie 
Adj. locot. (ss) indescifrabil 12 ianuarie 1918 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar15, f.440-441 


86 


România 

Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei 
Nr.1061 

Anul 1917, luna mai, ziua 3 


Prea Cuviosiei Sale Protoiereul preoţilor de armată 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Prea Cucernice Părinte, 


Domnul administrator al Spitalului de Contagioşi Mobil nr.7, instalat în localul 
Mănăstirii Galata, din judeţul Iaşi, prin raportul nr.738 a.c. arată că de cinci luni de zile 
serviciul de preot duhovnic la acel spital e îndeplinit în mod gratuit, cu multă dragoste şi 
devotament de către preotul Dem. I. Dumitrescu, paroh al bisericii din comuna Poenarii 
Burchi, jud. Prahova, care „pe lângă sarcina de duhovnic, ajută şi în administraţia 
spitalului şi roagă a se interveni locului în drept pentru ca acest preot să fie mobilizat ca 
preot duhovnic al acelui spital, fiind asimilat în grad şi salariu cu ceilalți preoți mobilizați 
şi dându-i-se şi prima de echipare. 

Având în vedere frumoasa recomandatie ce se face acestui preot de către 
administraţia Spitalului Mobil nr.7, şi considerând că cucernicia sa întruneşte condiţiile 
regulamentului preoților mobilizați, îl recomandăm P.C. Voastre, cu arătarea că noi îl 
socotim vrednic de aşa însărcinare. 

Primiti, Prea Cucernice Părinte, arhiepiscopale binecuvântări. 


79 


Pimen, [Mitropolitul Moldovei şi Sucevei] 


Director, 


(ss) indescifrabil 


[Rezolutie:] 
Nr. 237 din 3 mai 1917 


Mai întâi se va întreba după ce rânduială poartă titlul de Spital Mobil Nr.7, 
întrucât Spitalul Mobil Nr.7 militar se află în Bacău şi apoi dacă spitalul face parte din 


zona de operații sau din zona interioară spre a se putea tranşa chestia numirii. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.439 


87 


Nr.70 din 5 mai 1917 


Confesorul Regimentului 63/79 Infanterie 
către 
Protoieria Armatei, Marele Cartier General, Eşalonul II 


Am onoarea a aduce la cunoştinţa Prea Cucerniciei Voastre o dare de seamă a 
activității mele de la începutul mobilizării şi până azi. 

În tot timpul, de când sunt mobilizat, am arătat cea mai mare dragoste şi 
devotament în îndeplinirea misiunii mele de păstor ostăşesc. 

În luptele, la care am luat parte, am stat la postul meu, dând ajutor medicilor 
pentru pansarea şi mângâierea celor răniţi şi îngropând pe cei căzuți pe câmpul de onoare. 

Atunci când timpul a permis, nu mi-am pregetat de a face rugi către Cel 
Atotputernic pentru izbânda scumpei noastre oştiri, pentru odihna celor adormiti şi pentru 
însănătoşirea celor bolnavi, ţinând celor prezenţi cuvântări de încurajare şi de mângâiere. 

Cu retragerea armatelor noastre pentru refacere, serviciul meu intră într-o nouă 
fază. 

După stabilirea trupelor în cantonamentele de refacere, în fiecare sărbătoare şi 
duminica am făcut slujbă în biserică, conform ordinului circular nr.15477 al Marelui 
Cartier General, ţinând predici celor prezenţi, iar după terminarea Sf. Liturghii, conform 
dispoziţiilor luate de d-l comandant, am ţinut cuvântări, unite cu o mică slujbă, ostaşilor 
adunați pe batalioane în cantonamentele lor. N-am pregetat nici timpului, nici 
intemperiilor naturii şi am suferit orice, pentru a fi la locul cerut de îndatorirea mea, 
deplasându-mă zilnic, dar absolut zilnic, în satele Frănciugi, Căzăneşti şi Crăciuneşti, 
pentru a înmormânta pe cei räposati, trecând prin văi, ape şi dealuri pe câte o rază de la 7- 
8 km între sate. Probă e tabloul pe care-l anexez aici, din care se constată localitatea unde 
şi ziua când s-a oficiat serviciul, cum şi rapoartele mele zilnice către regiment, începând 
din ianuarie şi până în timpul de faţă. Aceasta e destulă proba de abnegatie, căci la toate 
regimentele aproape, prin fuzionarea lor, au fost câte doi preoți, fmpärtindu-si fiecare 
munca, la acest regiment am dus eu singur greul, nelăsând nimic în suferință, silit fiind 
prin unirea Regimentului 79 cu 63, să bat şi 15-18 km, pentru cerinţele sufleteşti ale 
acestui regiment. 

Cu apropierea sfintelor sărbători ale Învierii, serviciul meu s-a îngreunat mult. Pe 
lângă alte servicii de slujbe religioase ca denii, înmormântări ş.a., a trebuit să mai îngrijesc 
şi de partea sufletească a scumpilor noştri ostaşi, ca, curati şi sufleteşte şi trupeşte, să 
serbeze Sfânta Înviere. 


80 


Pentru aceasta, cu două săptămâni înainte de sfintele sărbători, am început cu 
spovedirea şi împărtăşirea soldaților, mergând din sat în sat prin cele 11 sate, unde e 
cantonat întregul regiment, adunând pe fiecare companie, citindu-le molitvele, tinându-le 
cuvântări şi ascultând pe fiecare în parte. Proba sunt rapoartele d-lor comandanți de 
unități, care s-au trimis regimentului. 

Slujba din Vinerea Patimilor şi a Sfintei Învieri am oficiat-o în satul Căzănești, 
căutând a fi veşnic în mijlocul ostaşilor. La ambele slujbe corul ofiţerilor a cântat, iar la 
fine am ţinut în Vinerea Patimilor o milie, iar la Înviere o predică de încurajare şi de noi 
speranţe ostăşeşti. 

Proba e raportul d-lui comandant al Batalionului I. După slujba Sfintei Învieri, 
am împărțit cu propria-mi mână Sfintele Paşti fiecărui soldat, în prezenţa d-lor ofițeri, 
încurajându-i asupra victoriei ce ne aşteaptă. 

Misiunea mea n-a fost şi nu este lipsită de neplăceri şi de primejdii. Ivindu-se 
urâcioasa boală de tifos exantematic, am căutat să-mi îndeplinesc misiunea mea întocmai 
ca păstorul cel bun, care-şi iubeşte turma şi, dispretuind moartea, m-am ataşat pe lângă 
corpul sanitar, contribuind la combaterea epidemiei. 

Pentru aceasta, prin diferite sfaturi am căutat să conving pe cei sănătoşi şi 
bolnavi, pentru a păstra curăţenia, singurul mijloc de combatere a bolii. Nu m-am sfiit de a 
pătrunde şi prin infirmerii, pentru a îndeplini cerinţele religioase celor muribunzi şi a 
mângâia pe cei suferinzi, arătându-le că toate trebuie să le îndurăm pentru scumpa noastră 
Patrie şi că numai prin suferință ne putem mântui. 

Nici pe cei care înainte de vreme ne-au părăsit, nu i-am dat uitării. Ci, ştiind că ei 
au murit pentru o cauză sfântă şi au murit eroic, am luat măsuri ca mormintele lor să fie 
împrejmuite cu brazde de iarbă verde, iar pe tärâna lor să fie plantate flori ca stânjenei, 
care se înmulţesc în fiecare an prin tuberculii lor, cum şi alte flori. La capul fiecăruia am 
aşezat o cruce de lemn, în care s-a săpat numele celui adormit. 

Iar, întrucât multe din cimitire sunt aşezate afară de sate şi expuse a fi călcate de 
vite, cu învoirea d-lui comandant am luat măsuri pentru împrejmuirea lor cu sant. 

Dar ca să se ştie pentru totdeauna şi oricând locul unde e îngropat un soldat, am 
luat măsuri ca să fac un plan al cimitirelor în care, prin mici pătrăţele, să se arate locul, iar 
planul aplicat pe carton şi pus în geam, să se afişeze pe pereţii bisericilor, unde sunt 
îngropați. 

Aşadar din cele raportate de mine reiese în mod clar destulă probă de abnegatie, 
de curaj, de dispreţ de moarte şi de dragoste creştinească în îndeplinirea mea de păstor 
moral al ostaşilor. 

Pe baza activităţii şi în conformitate cu ord. nr.19001 din 9 martie al Diviziei 15 
către acest regiment, am cerut să fiu propus pentru asimilarea gradului de căpitan, precum 
s-au mai propus şi la alte regimente. Dar fostul comandant al acestui regiment, deşi mă 
asigură că voi fi propus cu plăcere, la plecare îl pune la dosar. 

E de remarcat că munca noastră nu e recunoscută, evitând toți de a o recompensa. 

Confesor, 


Preot Sach. Ion Iamandi 


[Rezolutie:] 
Nr.284 din 9 mai 1917 


I se va răspunde că s-a luat act cu mulțumire de activitatea părintelui Iamandi, 
dar propunerea de avansare nu poate veni decât de la comandant. 


C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.18,25 


88 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


81 


ORDIN CIRCULAR 
Nr. 412 din 16 mai 1917 


1) Fiind informaţi că la unele unităţi ale armatei se alcătuiesc rugăciuni 
ocazionale şi că aceste rugăciuni , fiind aproape de comandanții respectivi, în urmă sunt 
învăţate şi recitate de soldați, am onoare a vă aduce la cunoştinţă că acest lucru nu se 
poate îngădui şi că, în ce priveşte cele religioase, nimic nu se poate introduce fără 
cenzurarea şi aprobarea subsemnatului. 

2) Am constatat că se fac schimbări în personalul clerical fără aprobarea noastră. 
Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că asemenea procedare nu se poate îngădui, întrucât, 
după comunicatul Marelui Stat Major, publicat în Monitorul Oficial Nr.152/1916, toate 
numirile, mutările şi orice chestiune religioasă se tranşează de subsemnatul. 

3) Suntem informaţi că pe la unele unităţi, cu voie sau fără voie, unii preoți o fac 
pe popotarii. Misiunea preotului fiind cu totul de altă natură, am onoare a vă aduce la 
cunoştinţă că, sub nici un motiv, nu este îngăduit preoților a fi popotari. 

4) Am constatat că, (!) cu ocazia unor incidente dintre ofiţeri şi preoți (din 
fericire, până astăzi nu avem decât două sau trei cazuri) nu suntem sesizati şi noi pentru a 
participa la cercetare, direct sau prin delegat. Aceasta o reclamă însă imperios 
instrucțiunile asupra atributiunilor preoților la armată, în timp de război, aprobate de Onor 
Minister de Război. 

5) Am constatat că unii preobi nu se conformeazä prescripbiunilor ordinului 
circular Nr.19001 din 9 martie a.c., în ce prive°te uniforma, mai ales când se prezintă la 
autorităpi “i umblă prin ora” fără semnul distinctiv, adică cele două stelupe argintate, 
cusute sub crucea de la brapul stâng. În consecinpă, vă rog a face să vină cele de mai sus 
la cuno*tinpa preotului unitäpii dumneavoastră. 

Tot acum bin să vă informez că, potrivit hotărârii Onor Minister de Război, 
Direcpia Echipamentului, Nr.4696 din 26 aprilie a.c., preopii au drept la bocanci “i la stofa 
necesară, deocamdată pentru un singur rând complet de haine, adică: giubea, anteriu *i 
pantaloni, bineînţeles contracost. Vă rugăm deci ca, la cerere, să inlesniti preotului 
respectiv, cu formele legale, posibilitatea procurării articolelor în chestiune, în cantitate 
suficientă. 

6) Cu onoare aducem la cuno*tinpă că ordinul circular al Marelui Cartier Genera, 
Nr.19001 din 9 martie a.c. trebuie să se aplice, în ce prive“te dreptul la avansarea tuturor 
preopilor asimilapi la gradul de locotenent, °i, deci, *i celor mobilizapi la formapiunile 
sanitare ale armatei. 

7) Avem dese reclamatiuni că preoţii, printr-o interpretare gre“ită a ordinelor în 
vigoare, nu primesc indemnizaţia de activitate. 

Cu onoare vă aducem la cuno*tinpă că ei au drept la această indemnitate, după 
cum se constată prin ordinele circulare Nr.14150 “i 14151 din 1917, ale Marelui Cartier 
General, Serviciul Intendenpă câtre Armata I “i Armata a II-a, comunicate “i nouă cu 
Nr.1961/1917. 

8) Cu începerea anului financiar curent, s-a acordat domnilor ofiberi 
indemnitatea de chirie. Această indemnitate urmează să se dea, de astă dată, “i preoților, 
după cum ne comunică Onor Minister de Război cu oficia Nr.3047/1917; ea se va acorda, 
bineînţeles, potrivit dispozitiunilor publicate în ordinul circular nr.1750 din 18 aprilie a.c. 
al Onor Minister de Război. 


“eful Serviciului Religios, 


Protoiereu, iconom C. Nazarie, profesor universitar 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 12 — 13 


89 


Nr.430 — 20 mai 1917 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


82 


Constatându-se că, ici - colea, a început să se ivească printre soldați secta 
adventistă, care e contra războiului şi deci a intereselor Ţării, vă rog a arăta cu bägare de 
seamă şi fără zgomot dispoziţia sufletească a trupelor unităţii Sf. Voastre şi a lua măsuri în 
consecință, împreună cu domnul comandant respectiv. 

Ne veţi ţine la curent şi pe noi de cele constatate şi despre măsurile luate. 

Totodată, am comunicat cazul şi Ministerului de Război, spre a feri centrele de 
instrucție şi părțile sedentare de contaminare, şi domnului General Prezan, care a dat 
ordinul circular Nr.6383 din 28 mai 1917, în cuprinderea următoare: 

“Marele Cartier General este informat, că secta adventistă, cunoscută prin ideile 
sale contra războiului, a început a face propagandă prin diferite corpuri şi servicii, 
deocamdată în prea mică măsură, spre a trece ca nebăgată în seamă, devenind prin aceasta 
şi mai periculoasă intereselor Ţării. Este de datoria fiecărui militar de a priveghea 
îndeaproape această mişcare şi de a lua măsuri contra celor ce fac asemenea propagandă. 

Sub acest raport veţi binevoi a da tot concursul necesar preoților militari, care au 
primit în acest sens ordinul circular Nr.430 din 20 Martie 1917 al serviciului religios de la 
Marele Cartier General”. 


Protoiereu, Iconom C. Nazarie 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 56, f. 15 — 16. 


90 


Nr.930 din 27 mai 1917 
Ghermăneşti — jud.Fălciu 


Preotul Regimentului 1 Grăniceri Activ 
către 
Prea Cucernicul Părinte Protoiereu al preoților de armată 


La ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.412 din 16 mai 1917, punctul I, am 
onoare a vă răspunde: 

În regimentul nostru, în luna februarie, s-au găsit fituici volante, strecurate de 
duşmanii noştri cu rugăciuni prin care se îndemnau soldaţii noştri să nu tragă focuri în 
inamic, atunci când se vor afla în faţa lui. Motivul că însăşi Maica Domnului s-ar fi 
coborât în mijlocul focurilor şi în primele rânduri de atac asupra inamicului şi că ar fi 
suspinat şi plâns, îndemnând să înceteze să nu mai tragă focuri. 

Cunoscând efectele dezastruoase ce ar putea să producă asupra sufletului 
soldatului, în aceste momente mari şi însemnate prin care trece neamul românesc, în cel 
mai perfect acord cu domnul comandant al regimentului, am căutat să prevenim răul încă 
de la început, chiar de la apariţia acestor foi şi iată cum: s-a ordonat adunarea întregului 
regiment în fata căruia a vorbit domnul It.colonel N.Dimitriu, oprind cu desăvârşire, sub 
pedeapsa de lovire, citirea, păstrarea şi răspândirea lor, ordonând distrugerea lor. În urmă 
am vorbit eu ca preot, arătându-le că aceste rugăciuni sunt răspândite de către duşmanii 
noştri, explicându-le dogmatic şi moral, că aceste rugăciuni sunt contra credinţei noastre 
strămoşeşti şi nu sunt nici conforme cu învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

Deoarece astfel de rugăciuni se răspândiseră şi printre populaţia civilă de la sate, 
tot în aceeaşi bună înţelegere şi în colaborare cu domnul comandant al regimentului, am 
făcut manifeste în sute de exemplare tipărite, care s-au afişat pe uşa bisericii, pe la diferite 
autorități civile şi s-au răspândit în foi volante nu numai la soldaţi, dar chiar în poporul 
civil de la sate pe unde am fost cantonati cu regimentul şi unde astfel de rugăciuni, cu 
conținutul scris mai sus, erau păstrate de săteni la icoane. Iar la serviciile divine care le 
făceam regimentului şi la care luau parte şi populația civilă, le-am ţinut predici, 
îndemnându-i la distrugerea lor. 

Astfel că în regimentul nostru, care îmi este încredințat pentru a păstra neştirbită 
credința strămoşilor noştri, nu numai că nu s-a aprobat de domnul comandant al 
regimentului(care are cu totul alte atribuţii) alte rugăciuni improvizate, dar a oprit cu 
desăvârşire, sub pedeapsă, introducerea altor rugăciuni decât acelea aprobate Sf. Sinod. 


83 


La ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.430 din 20 mai 1917, am onoarea a vă 
răspunde că, în urma diferitelor servicii religioase făcute cu regimentul şi a diferitelor 
convorbiri particulare avute cu soldații şi diferite grade inferioare, am putut constata nu 
numai că nu există nici unul care să fie nutrit de ideile adventiste, dar, acum mai mult ca 
oricând, am constatat printre ei o credință mai mare şi o încredere mai mult în ajutorul lui 
Dumnezeu, cerând în toate ocaziile ajutorul lui, făcând semnul Crucii. 

Aceste supunându-le la cunoştinţa Prea Cucerniciei Voastre, rămân prea supus şi 
prea plecat servitor. 

Preotul Regimentului 1 Grăniceri Activ, 


Preot V.Bejenaru 


Subsemnatul confirm că cele arătate mai sus de preotul regimentului sunt 
adevărate şi că în acest regiment nu se găsesc soldaţi cu idei adventiste şi nici de acei care 
să imbratiseze alte învățături religioase greşite, întrucât preotul Bejenaru Vasile îşi 
îndeplineşte cu multă bunăvoință şi pricepere sarcina ce i s-a încredinţat, fapt pentru care 
am cerut, drept recompensă, înaintarea la gradul de căitan şi decorarea cu ordinul Coroana 
României cu spade în gradul de cavaler. 

Comandantul Regimentului 1 Grăniceri, 

Lt.col.N.Dimitriu 

1917, mai, 27, Ghermanesti 


[Rezolutie: ] 
Nr.416 din | iunie 1917 


Se ia act cu multumire de cele cuprinse in acest raport. 
Pentru Seful Serviciului, 
Iconom V.Pocitan 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.9,19 


91 


Marele Cartier General 


Ordin Circular 
nr.6388 din 28 mai 1917 


Marele Cartier General este informat că secta adventistă, cunoscută prin ideile 
sale contra războiului, a început a face propagandă prin diferite corpuri sau servicii, 
deocamdată în prea mică măsură, spre a trece ca nebăgată în seamă, devenind prin aceasta 
şi mai periculoasă intereselor țării. 

Este de datoria fiecărui militar, de a supraveghea îndeaproape această mişcare şi 
a lua măsuri contra celor ce fac asemenea propagandă. 

Sub acest raport, veţi binevoi a da tot concursul necesar preoților militari, care au 
primit în acest sens ordinul circular nr.430 din 20 mai 1917, al Serviciului Religios de la 
Marele Cartier General. 

Din Înalt Ordin, 

Şeful Stat Majorului General al Armatei, 
General de Corp de Armată Adjutant Prezan Şeful Secţiei a III-a Adjutantură, 
Lt.col. Ioanide 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.4 


92 


Spitalul de Evacuare Nr.17 


84 


Comuna Dângeni, judeţul Botoşani 
Nr.13 din 30 mai 1917 


Preotul Georgescu George de la Spitalul de Evacuare Nr.17 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinul Reverentiei Voastre nr.774 din 16 martie 1917, cu adânc respect aduc 
la cunoştinţă că, fiind cu drag mereu printre soldați şi căutând să le cunosc toate päsurile 
lor, am văzut, după ce şi ei mi s-au plâns, că într-un timp(prin decembrie 1916) nu erau 
bine hräniti, pentru care atrăgând atentiunea fostului ajutor de corp, dl. medic maior dr-ul 
Cristeanu Corneliu, azi medicul Pirotehniei din Iasi. Imediat a cercetat şi a numit 
controlori ai cantităților date pentru hrană şi a înfiinţat o comisie pentru aprovizionare în 
frunte cu subsemnatul. Din acel moment totul s-a îndreptat în ce priveşte hrana şi 
aprovizionarea. 

Tot atunci — văzându-i pe soldaţi släbiti şi într-un hal cam urât de necurätenie — 
unii plini de paraziți, deşi de la început i-am sfătuit să aibă cea mai mare grijă de curăţenia 
rufelor, pentru care li se dădea o cantitate de săpun la fiecare 15 zile; o parte din ei mi s-a 
plâns că nu au timpul necesar să-şi spele rufele de pe ei din cauza ocupaţiei, căci toată 
ziua unii din ei erau pe drumuri pentru transporturile necesare formaţiunii şi mai cu seamă 
gräjdarii care nu au nici un moment de repaus iarna. Găsind legitimă această plângere a 
lor, am propus d-lui dr. Cristeanu înființarea unei spălătorii comune pentru tot personalul 
spitalului. D-sa, înțelegând importanţa propunerii mele şi pericolul ce ne ameninţa de a ne 
umple de insecte de la soldaţi, a destinat prin ordinul de zi nr.41 din 30 ianuarie 1917 pe 
doi dintre cei mai aplecati spre această gospodărie si de atunci şi până azi funcţionează 
această spălătorie, înfiinţată după îndemnul meu. În fiecare zi de sâmbătă sunt obligaţi toți 
soldaţii a-şi schimba rufele, depunând pe cele murdare la spălătorie. Din prima săptămână 
a înființării acelei spălătorii, prin acelaşi ordin de zi, s-a numit unul din teologi ca să se 
ocupe cu deparazitarea hainelor soldaţilor. Şi, cu etuva, cu lichid insecticid şi fierul cald a 
deparazitat hainele tuturor, aşa că în prezent nu se mai găseşte pe nici un soldat paraziți, 
ceea ce a făcut ca teribilul flagel al tifosului exantematic să nu atingă pe nici unul din 
această formaţie. Cât pentru populaţia civilă din satele prin care am cantonat — prin 
cuvântări în biserică şi cu convorbiri în particular, cu fiecare din poporeni — i-am sfătuit a- 
şi curăța casele cât şi pe ei, i-am îndemnat să privească cu bunăvoință pe toți soldaţii care 
vin să le ceară adăpost şi a veni în ajutorul bolnavilor cu bani sau în natură. În acest scop, 
am făcut o listă de subscripţie şi din capitalul strâns, păstrat de subsemnatul, hrănim cu 
supra-alimentatie — peste livretul de ordinar — pe convalescentii spitalului nostru, proveniți 
din soldaţii străini de formaţia noastră şi din populaţia acestui sat. 

În spital sunt în fiecare zi, făcând servicii religioase cât de des şi încurajând pe 
bolnavii de febră recurentă şi tifos exantematic, împărtăşindu-i pe toţi cu Sf. Taine, astfel 
că până în prezent nu a murit nici unul neîmpărtăşit în acest spital. 

Iconom G.Georgescu, 


Licenţiat în Teologie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.23 


93 


[mai 1917] 


Preotul Brigăzii a II-a Artilerie 
către 
Protoiereul preoţilor de armată, Marele Cartier General, 
Eşalonul II Religios 


Am onoare a vă face cunoscut că secta adventismului, atât de activă înainte de 


declararea războiului, îşi reînnoieşte această activitate, de data aceasta cu noi mijloace de 
luptă. 


85 


Profitând de faptul că sufletele, în aceste vremuri grele, sunt lesne plecate către 
tot ceea ce se poate referi la credință, adventiştii au răspândit printre soldaţii regimentelor 
o rugăciune în care se spune că Maica Domnului s-a pogorât din cer şi a poruncit să nu se 
mai audă trăgându-se cu arma ori tunul — că cine primeşte această rugăciune este dator s-o 
copieze şi s-o transmită la alte persoane(9 persoane), căci, de nu va face aceasta, va muri 
ori va întâmpina o mare nenorocire în familia sa. Cu această metodă, rugăciunea s-a putut 
întinde şi nu cred ca să fiu dezmintit, că, cercetându-se, se va afla în multe unităţi, dacă nu 
în mai toate, asemenea rugăciuni, căci un soldat care a primit o asemenea rugăciune a 
trimis-o într-o unitate deosebită şi de acolo a purces mai departe. 

Pentru că în aceste timpuri grele se cuvine să ferim sufletele, ce ne sunt 
încredințate spre păstrarea, de orice pervertire şi a le duce către victorie, am onoare a vă 
face cunoscut că în aceea ce priveşte regimentul meu, unde într-o mică măsură s-a putut 
strecura rugăciunea de mai sus(într-o baterie, venită din alte unități), în unire cu 
comandantul respectiv s-au luat măsurile necesare de supraveghere şi de stârpire a răului. 
Am început seria conferinţelor pe baterii, explicând soldaţilor de unde izvorăsc aceste 
rugăciuni, ce scop urmăresc ele şi dând soldatului o orientare pentru a nu fi speculate 
sentimentele lui morale. Este însă o mare lipsă de cărți de rugăciuni şi de cărţi cu cuprins 
moral — de care se simte nevoie în rândurile soldaților. Oare autoritatea noastră 
bisericească nemobilizată n-ar putea să-şi îndrepte activitatea spre a suplini această lipsă ? 
Hrană sufletească cer soldaţii şi trebuie să le-o dăm, altfel le-o dau sectele străine, iar noi 
numai semnalizăm şi căutăm să stingem un foc care copleşeşte de multe ori puterile ce se 
pun în curmarea răului. Prea C. Voastră, singura autoritate pe care rezemăm munca 
noastră, puteţi interveni pe de-o parte ca să se semnaleze tuturor unităţilor scopul ce se 
urmăreşte de adventisti, ferirea de răul ce se întinde şi de a se trimite unităților cărți de 
rugăciune şi cărți cu cuprins moral — cele mai bune mijloace de întreținere a dreptei 
credinţe a soldatului în refacere. 


Preot P.Pădureanu 


[Rezolutie:] 
Nr.335 din 19 mai 1917 


În copie d-lui Şef de Stat Major, cu rugămintea de a se lua măsuri în consecință. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.2 


94 


Spitalul de Evacuare Nr.17 
Comuna Dângeni, județul Botoşani 
Nr.14 din 3 iunie 1917 


Preotul Georgescu de la Spitalul de Evacuare Nr.17 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinul Reverentiei Voastre nr.430 din 20 mai 1917, respectuos am onoare a 
aduce la cunoştinţă că, în acest spital, atât personalul ofițeresc cât şi între soldaţi, nu am 
observat nici o mică abatere de la credința noastră strămoşească ortodoxă şi nici chiar 
cuvinte urâte la adresa celor sfinte nu prea se aud în această formațiune ce am norocul a 
supraveghea sufleteşte. 

Trupa acestui spital se compune din 98 oameni prezenți azi, din care 95 creştini 
ortodocşi şi numai 3 mahomedani, tătari din Dobrogea Veche. Din numărul de 98 oameni 
sunt 58 ştiutori de carte, din care: un domn elev de administraţie — comandantul trupei, doi 
licentiati în teologie — sergenti, cinci sergenti de trupă, unsprezece caporali şi 39 soldaţi, 
iar restul de 40 soldaţi sunt analfabeți. Cea mai mare parte din soldaţi se ocupă în viata 
civilă cu plugăria — şi anume 67 oameni, iar restul sunt: dl. elev militar de carieră, doi 
teologi, un agent sanitar — sergent, un agent de percepţie — caporal, un secretar comunal — 
soldat, un cantonier de telegraf — soldat, un funcţionar la tramvaie în Bucureşti — sergent, 
un funcţionar la Băile Pucioasa — caporal, un gardian silvic — caporal, un lucrător de 
manevră CFR — soldat şi un pădurar — caporal; mai sunt 6 cârciumari şi 13 meseriaşi din 


86 


care: doi frizeri, doi lăutari, un pantofar, doi curelari, un zidar, un brutar, un tăbăcar, un 
tinichigiu, un cojocar şi un potcovar. 

În vederea ordinului mai sus-citat — pentru înlesnirea unei toată trupa în 11 
căprării(grupe) de câte 7 oameni, cu câte un caporal în frunte. Şi, întrunind pe cei 7 
sergenti împreună cu cei 11 caporali, i-am sfătuit să aibă riguroasă supraveghere asupra 
fiecărui ostaş din grupa lor, studiindu-le orice mişcare şi orice discuţii dintre ei şi a-mi 
raporta. Iar eu, afară de cuvântările din fiecare duminică şi sărbătoare, la biserică, în fata 
d-lor ofiţeri şi a întregii trupe când nu scap nici o ocazie a atinge orice slăbiciune dintre 
noi — sunt tot timpul în mijlocul soldaţilor sfătuindu-i şi mai ales la mesele lor spre a le 
blagoslovi. În acest scop, de comun acord cu dl. şef al acestei formaţiuni, am stabilit şi am 
afişat în tabără orele de rugăciune precum urmează: 1. Dimineaţa la ceai, la ora 6, când se 
citeşte „Rugăciunea începerii lucrului” de la pagina 34 din cărticica „Pâine spre ființă”. 2. 
La ora 12 masa de prânz şi se zice: ,,Tatal nostru”. 3. La ora 18 !2 masa de seară, se zice 
rugăciunea ,,Manca-vor săracii”. Toate aceste rugăciuni se zic în prezența mea — toți 
soldaţii şi toate gradele inferioare fiind aşezaţi în front, cu fata spre răsărit, având în 
mijloc cazanele cu mâncare — când şi blagoslovesc masa şi observ apoi ca toți să-şi 
opărească mai întâi gamelele şi, după ce gust din mâncare, se împarte deopotrivă la 
fiecare. 4. Între orele 20 % şi 21 fac cerc cu toată trupa în fata cortului mare si, prin 
discuţii religioase, dau sfaturi şi explicaţii asupra întrebărilor lor, am explicat toate 
ordinele din biserică, insistând asupra Sfintei Cruci şi Sfintelor Icoane, am explicat 
mişcările serviciului religios şi i-am sfătuit cum să intre în biserică, cum şi când să se 
închine şi cum să stea în timpul sfintei slujbe, acum sunt în curs de explicare a 
rugăciunilor începând cu Tatăl Nostru. 5. La ora 21 se cântă de toată trupa, în cor, 
rugăciunea: „Doamne, Doamne Ceresc Tată, noi din inimă te rugăm, uită-te cu îndurare 
spre noi, cei ce te adorăm”, învăţaţi de mine; după care unul din ştiutorii de carte citeşte 
„Rugăciunea ostasului în timp de război” de la pagina 118 din “Pâine spre ființă” şi apoi 
trec toți la culcare. Aceasta fiind în prezent starea sufletească a personalului şi trupei a 
acestei formaţiuni şi măsurile luate de mine, respectuos le supun aprobării Reverentiei 
Voastre. 


Iconom G.Georgescu, 


Licenţiat în Teologie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.22 


95 


[Marina Militară] 
Prea Cuvioase Părinte, 


Sunt un apostol pribeag, care port în suflet jalea şi durerea îndepărtatului Ardeal. 
De pe frumoasele plaiuri ale Săcelelor(lângă Braşov) soarta m-a aruncat la gurile Dunării. 
Martor când armatele noastre au trecut Carpaţii, am avut rara fericire de a saluta în 
frumoasa noastră biserică pe domnul general Razu cu întreg statul său major...Am trăit 
clipe de înaltă elevare sufletească şi de atunci mi-am legat soarta mea de aceea a Armatei 
Române şi, când a urmat retragerea, a trebuit să îmi părăsesc satul — şi cu familia să iau 
drumul pribegiei. 

Lăudat fie Domnul, căci El mi-a îndreptat paşii spre Galaţi, unde prin Înalta 
bunăvoință a Prea Sfintitului Episcop, cu data de 15 octombrie să fiu numit în postul ce-l 
ocup. 

În cele următoare fie-mi permis a da seama despre modesta activitate dezvoltată 
de mine nu numai ca confesor pe Vasul Spital, ci şi ca preot al Marinei Militare. 

Ca confesor al Vasului Spital am mângâiat cu cuvântul si cu fapta bolnavii noştri, 
îndeplinind la timp toate dorințele lor sufleteşti. Pe cei räposati i-am înmormântat cu 
cinstea cuvenită, ţinând fiecăruia cuvântare. 

În 30 octombrie am oficiat Sf. Liturghie în biserica din Piua-Petrii, iar la sfârşitul 
serviciului am cuvântat poporului şi soldaților despre cele trei mari virtuţi: „Credinţa, 
nădejdea şi dragostea”. 

În 6 noiembrie am oficiat un serviciu religios pe monitorul „Brătianu” după care 
am cuvântat marinarilor despre ,,Indeplinirea cu sfințenie a datoriei lor de ostaşi”. 

În cuvinte pline de insufletire mi-a răspuns domnul comandor N.Negru. 


87 


În 8 noiembrie am oficiat serviciul religios pe monitorul „Mihail Kogălniceanu”, 
vorbind apoi marinarilor despre marele bărbat al cărui nume îl poartă monitorul, arătând 
rolul însemnat ce l-a avut Kogălniceanu la formarea României de azi. A răspuns amiral 
Negrescu şi d-l Oprişan, comandantul vasului. 

În timpul acesta transportam mereu cu vasul răniții la Galati de la Topalu, Măcin 
şi de la Hârşova. 

În 9 decembrie a urmat retragerea tuturor vaselor la Chilia unde am petrecut toată 


iarna. 

În 24 decembrie am vestit tuturor vaselor „Naşterea Domnului nostru lisus 
Christos”. 

În 25 decembrie am oficiat, încă cu trei preoți, Sf. Liturghie în biserica din Chilia 
Veche. La urma serviciului am cuvântat poporului şi soldaţilor despre ,,Nasterea 
Mântuitorului”. 

În 5 ianuarie am umblat pe la toate unităţile cu botezul, iar în ziua de Bobotează 
am săvârşit sfinţirea apei la malul Dunării, în faţa autorităţilor noastre civile şi militare. 

În 5 februarie am servit în biserica din Chilia şi am cuvântat despre ,,Credintä”. 

În 12 februarie am oficiat un serviciu religios la Arsenalul Marinei, după care am 
luat Jurământul recrutilor, tinându-le cuvântare „Despre însemnătatea jurământului şi 
îndeplinirea cu sfințenie a datoriei lor”. A vorbit cu mult avânt şi directorul Arsenalului, 
dl. comandor Ciuchi. 

În 19 februarie am ţinut o conferință la 400 de pontonieri, vorbindu-le despre 
„Suferințele românilor ardeleni pe terenul religios, politic şi social”. 

În 24 februarie am ţinut o conferință la Vasul Spital, vorbind tot despre 
„Suferințele românilor ardeleni”. 

În 5 martie am oficiat serviciul religios la „Batalionul de Debarcare”. Le-am 
vorbit despre ,,Indeplinirea cu sfințenie a datoriei si am combătut dezertarea”. 

În sfântul şi marele post am mărturisit şi am împărtăşit aproape 4000 de ostaşi- 
marinari, aflaţi pe Dunăre. 

În săptămâna patimilor am servit cu preotul local din Chilia, iar în ziua „Învierii 
Domnului” am cuvântat mulțimii despre însemnătatea zilei, infiltrând în toţi speranţa in 
reînvierea mult încercatului nostru neam românesc. 

De la Chilia ne-am mutat cu escadra la Ismail. 

În 23 aprilie, „Sf.Gheorghe”, am săvârşit , Agheasma” pe monitorul ,,Brätianu”, 
vorbindu-le marinarilor despre calităţile ostăşeşti ale marelui mucenic ,,Gheorghe”. 

În 21 mai, „Constantin şi Elena”, am oficiat ,,Agheasma” la monitorul 
„Kogălniceanu”, vorbindu-le despre „Credinţa în Sfânta Cruce a marelui Constantin”. 

În 22 mai am oficiat ,Agheasma” pe monitorul „Catargiu”, vorbindu-le despre 
„Pogorârea Duhului Sfânt”. 

Aflând că la Arsenalul Marinei noastre trăiesc în concubinaj mai mulți marinari 
şi civili, cu concursul domnului director, mi-a succes să cunun bisericeşte 11 perechi. 

Am botezat pe la diferite şlepuri vreo 10 băieți. 

Aceasta ar fi pe scurt modesta mea activitate dezvoltată ca preot al Marinei 
Militare. 

Am căutat la toate ocaziile să îmbărbătez, să tin cald patriotismul şi iubirea de 
tron şi tara, fără de care nu se poate înfăptui idealul măreț după care näzuim. 

Am credința neclintită că bunul Dumnezeu, care în decursul veacurilor ne-a 
ocrotit şi nu ne-a lăsat să pierim, nici acum, când luptăm pentru o cauză sfântă şi dreaptă, 
nu ne va părăsi, ci va întări braţul ostaşilor noştri şi va oteli piepturile lor, pentru ca să 
curețe tara de duşmanii cotropitori şi să putem în viitorul cel mai apropiat întemeia 
„România Mare”, visul de veacuri al tuturor românilor. 

Prea Cuvioase Părinte, 

Ar fi cea mai mare mângâiere sufletească pentru mine, dacă neînsemnata mea 
osteneală întru îndeplinirea datoriei mele de păstor ar afla, barem în parte, aprobarea Prea 
Cuvioşiei Voastre. 

Recomandându-mă Înaltei Voastre bunävointe, vă rog să primiţi încredințarea 
respectului şi devotamentului ce vă păstrează. 

Iconom Zenovie Popovici, 


Confesorul Marinei Militare 
Ismail, 4 iunie 1917 


[Rezolutie:] 
Nr.504 din 15 iunie 1917 


88 


Se ia act cu mulţumire. În acelaşi timp se vor face referinţe şi d-lui comandant al 


Vasului Spital spre a fi propus spre decorare. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar15, f.47,69 


96 


Nr.12 din 8 iunie 1917 


Preotul Centrului de Instructie al Armatei a II-a 
către 
Prea Cucernicul Protopop al preoţilor de armată 


La ordinul circular nr.430 din 20 mai 1917, cu profund respect vin a vă supune la 
cunoștință că la această unitate, care variază în prezent între 8-10.000 de oameni,şi tot prin 
această unitate de la 17 noiembrie 1916, de când mă găsesc aici, au venit pentru refacere 
mii de oameni, unde stăteau câteva zile şi în urmă se trimiteau unităţilor cărora aparțineau. 

De la această dată şi până astăzi pot afirma că nici un caz nu s-a ivit printre 
soldaţii cu secta adventistă, care ar putea fi contra războiului şi a interesului țării. 

Aceasta mulțumită în primul rând domnului colonel Alexiu Alexandru, precum şi 
întregului corp al domnilor ofiţeri inferiori şi superiori de la unităţile: artilerie, mitraliere, 
infanterie, convalescenti şi de la Spitalul Nr.368, care aparţin tot acestei unităţi, Centrului 
de Instrucție al Armatei a II-a, care mi-a dat toată libertatea ca în orele de repaus şi în 
zilele de sărbătoare, precum şi când era timpul defavorabil şi nu se putea face instrucţie cu 
soldaţii, făceam eu serviciul religios, precum şi conferințe şi citiri din vieţile sfinților 
marilor martiri, la care luau parte obligatoriu şi domnii ofițeri, precum şi d-sa cu întreaga 
trupă. 

Aceasta se poate vedea în ordinul dat la raport nr.15477 din 22 ianuarie, precum 
şi din ordinul, tot la raport, nr.162 din 1 aprilie 1917 etc., când îmi dă voie ca să infiintez 
corul bisericesc pentru ca Sfânta Slujbă să fie cât se poate mai frumoasă. 

Aşa că, subsemnatul fiind încazarmat, unde domiciliez într-o cameră anumită 
pentru mine şi unde am putut ca ziua şi noaptea să fiu în contact cu soldaţii, am putut 
constata şi vă pot afirma că nici un caz nu s-a semnalat la această unitate. 

Totuşi, vă pot afirma că din cât am putut constata atât prin spoveditul individual 
al fiecărui soldat, precum şi prin alte dispoziţii luate împreună cu domnul It.colonel 
Bălăcescu Const., noul comandant al acestui centru, reiese că toți sunt pentru continuarea 
războiului, apărând pe Rege şi interesele țării până la victoria finală. 

Cu stimă şi respect. 


Preot confesor Procopie Nitescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.18 


97 


Nr.905 din 8 iunie 1917 


Spitalul de Evacuare Nr.17 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Am onoare a înainta aici alăturat două rapoarte(nr.13 şi 14) ale Sfinţiei Sale, 
părintelui G.Georgescu, ca răspuns la ordinele personale nr.774 şi 430 şi care au fost 
înaintate nouă cu adresa nr.15 pentru a fi transmise. 

Luând cunoştinţă de conţinutul acestor rapoarte, am constatat că unul, nr.13, se 
referă la acte ale fostului Semi-Spital Evacuare Nr.6, cu care nu avem nimic a face, şi 
fapte petrecute în lunile septembrie-decembrie 1916, care scapă controlului nostru, dar 
ştiu că, pe lângă serviciile citate, la acel spital Sfintia Sa a avut bunăvoință de a fi fost şi 
ofițerul popotar al formației. 


89 


În ce priveşte raportul nr.14, el se referă la fapte cu totul recente, ale Spitalului 
Evacuare Nr.17 şi ale Sfinţiei Sale, părintele Georgescu, a cărui figură am avut onoare să 
o recomand pentru înaltele sale însuşiri profesionale, prezintă starea de lucruri cu un 
optimism lăudabil dar care mă obligă cu atât mai mult a completa acel raport pentru 
cunoaşterea perfectă a adevărului. 

Astfel, am avut regretul să constat la unii soldaţi o absolută emancipare în ceea 
ce priveşte chestiunea religioasă şi am fost nevoit să pedepsesc, prin ordinul de zi nr.6 din 
12 martie, pe unul care a refuzat a merge la biserică cu trupa, sub cuvânt că „are pe 
Dumnezeu cu el” şi fiindcă am găsit păduchi pe cămaşa acestuia, de a cărei schimbare era 
obligat. 

Trupa spitalului se compune din 50 de oameni vechi, bine echipați şi destul de 
bine stilati milităreşte, şi alti 48 oameni de toate categoriile, primiţi abia pe 15 mai 1917 si 
a căror stare lasă de dorit din toate punctele de vedere. Astfel fiind, trupa noastră s-a 
împărțit pe secții şi căprării, conform ordinului Comandamentului Etapelor din 29 aprilie, 
tocmai în vederea formării militare a acestor oameni din care unii nici nu au făcut stagiul 
militar. Unii dintre ei sunt chiar recalcitranti la frumoasele şi înaltele cuvântări pe care 
Sfintia Sa, părintele Georgescu, le tine duminica la biserică, încât am fost nevoit să 
pedepsesc prin ordinul de zi nr.58 din 2 iunie, pentru nesupunere şi insolenta, chiar în fata 
părintelui. 

Pentru atingerea mai grabnică a rezultatului aşteptat, ar fi de dorit a recomanda 
Sfinţiei Sale, părintelui, de a trece cât mai mult timp în contact cu trupa şi a fi cât mai des 
în apropierea lor, fiindcă a scrie este una şi a face este alta. 

Şef al Spitalului de Evacuare Nr.17, 

Medic căpitan (ss) indescifrabil 


[Rezolutie:] 
Nr.480 din 1 iunie 1917 


Se ia act cu mulțumire de activitatea preotului. I se va scrie a fi cât mai mult în 
mijlocul trupei. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 16, f.21 


98 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


ORDIN CIRCULAR 
Nr. 570 din 10 iunie 1917 


1) Când Majestatea Sa Regele, sau un membru al Familie Regale, viziteazä vreo 
unitate militară şi nu se face nici un serviciu divin, preotul ia loc în capul coloanei de la 
flancul drept, având epitrahilul pe grumaz şi Sf. Cruce în mână. 

2) Preoţii mutaţi, sau ai căror comandanţi sau schimbat, au dreptul la avansare. În 
acest scop dumneavoastră veţi face demersurile cuvenite la unităţile şi comandanții, care 
le cunosc activitatea, spre a le trimite foile calificative. 

3) Vârsta nu poate fi un impediment la avansare, cu atât mai mult cu cât aproape 
toţi preoţii de armată au peste 30 de ani. 

4) Propunerile pentru decorarea preoţilor veţi binevoi a le înainta nouă direct, ca 
apoi noi să le înaintăm locului în drept, potrivit dispozitiunilor din Instrucţiunile asupra 
preoţilor la armată, în timp de război. 

5) Preoţii pot corespunde direct cu subsemnatul, cu atât mai mult cu cât aproape 
toată corespondenţa dintre ei şi noi e referitoare la chestiuni duhovniceşti şi canonice. De 
altfel, după comunicatul Marelui Stat Major, publicat în Monitorul Oficial 152/1916, şi 
dumneavoastră puteți corespunde cu serviciul nostru tot direct, întrucât corespondenţa pe 


90 


cale ierarhică aduce întârziere, care în chestiuni bisericeşti, adeseori, este foarte 
dăunătoare, din punct de vedere moral şi al sentimentului creştinesc al ostaşului. 

6) Crucile distribuite preoților, prin acest serviciu sau printr-un alt mod oarecare, 
potrivit intervenţiei noastre şi ordinului Onor Ministerului de Război, Nr. 12981 din 3 ale 
lunii curente, sunt şi rămân proprietatea personală a preoţilor, ca semn distinctiv şi 
amintire din actualul război. 

7) Pentru îmbrăcăminte s-au acordat preoților câte 8 metri şi 25 cm. postav oliv, 
a 20 lei metrul. Potrivit ordinului Onor Ministerului de Război Nr. 15927 din 7 ale lunii 
curente, preoţii se vor prezenta în persoană, sau prin delegaţi, la Direcţia echipamentului 
din acest minister, pentru a primi ordine individuale de distribuire. Tabloul preoţilor 
mobilizați s-a trimis deja acolo. 

8) Pe cât este posibil se va pune la dispoziţia preotului o căruţă pentru transportul 
obiectelor religioase. De asemenea, se vor pune la dispoziţia preotului mijloace de 
transport, când e nevoit a face servicii la distanţe mari. 

9) Cheltuieli necesare cultului, pentru procurarea de prescuri, lumânări, vin, etc., 
vor fi suportate de formația dumneavoastră. 

10) Preoţii care vor trece la ortodoxism pe necreştini sau pe creştini de alte 
confesiuni, vor da noului convertit un certificat în cuprinderea următoare: 

Subsemnatul .......... preot al........ (se va indica unitatea ), certific prin 
aceasta, că în ziua de ........ anul ....am introdus în sânul Sf. Biserici Ortodoxe, prin 
(botez, sau Mir ungere) pe Domnul ....... ..... născut în ...... la anul.... .luna. .. 

„ziua. .. . . (aceste date se vor lua dupa livret), dându-i-se numele de. ....... Naş a 
fost Domnul ..... .. . .. (se va indica profesia şi domiciliul naşului). 
Drept care i s-a eliberat prezentul certificat. 
(Semnătura preotului şi sigiliul unităţii). 

Acest certificat, făcut pe hârtie simplă, se va înainta serviciului nostru, spre a fi 

vizat “i numerotat. 


cumpărarea de bonuri de tezaur ale Apărării Naţionale. 
12) În fine, veţi binevoi a pune prezentul ordin şi în vederea preotului unității 
dumneavoastră, spre cele cuvenite. 


Şeful Serviciului Religios, 
Protoiereu, 
Iconom C. Nazarie, profesor universitar 


A.M.R., fond M.St.M., Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 12 — 13 


99 


Nr.425 
1917, iunie, 19 


Preotul Regimentului 8 Vânători 
către 
Marele Cartier General (Serviciul Religios), 


Esalonul II 


La ordinul Prea Cucerniciei Voastre, nr.430/917, am onoare a vă raporta 
următoarele: 

În acest regiment n-au existat niciodată adventisti şi după constatările mele 
dinainte şi acum amănunţit, în timp de două săptămâni, nici semne sau urme nu se află. 
Înşişi comandanții regimentului s-au îngrijit de aceasta, căci în toamna anului 1915, când 
parte din preoții oraşului Botoşani îşi luaseră angajamentul să ţină conferințe tuturor 
regimentelor din garnizoana Botoşani şi eu am fost hotărât să încep aceste conferințe, 
când m-am prezentat comandantului acestui regiment, cu care şi începeam, cel dintâi lucru 
ce mi l-a cerut, a fost să le vorbesc şi despre adventism şi relele ce ni le poate cauza. Aşa 
încât eu am si făcut acest lucru şi am vorbit, în afară de subiectul hotărât şi introducere la 
aceste conferințe, şi despre adventism şi combaterea lui la toate regimentele. Avea 
dreptate d-l colonel de atunci, C.Constantinescu, să-mi ceară acest lucru, căci d-sa îşi 


91 


aduse aminte că în luna mai 1915, când trupele erau concentrate, a primit la regiment mai 
multe cărți reformate, cu tendinţe adventiste, iar unele chiar adventiste şi când a şi facut 
cunoscut Protoieriei, trimițând câte un exemplar din fiecare şi cerând avizul asupra lor. 

Aceste cărți fiind aduse şi la mine de către soldaţi din parohia mea şi 
examinându-le, am făcut şi eu un raport Onor Protoieriei, cu vreo două zile înainte, 
arătând pericolul şi cerând să se oprească imediat răspândirea lor şi citirea de către soldaţi. 
Acest lucru s-a şi făcut în urma unei conferințe a preoţilor din oraşul Botoşani împreună 
cu Protoiereul şi unde s-au examinat din nou cărțile. Regimentul 8 Vânători a ars aceste 
cărți în curtea cazărmii, în faţa tuturor soldaților. 

Când m-am prezentat acestui regiment, după mobilizare la serviciul religios ce 1- 
am făcut, după ce le-am arătat toate drepturile şi datoriile lor de împlinit, le-am spus că eu, 
care sunt trimis aici părinte sufletesc şi răspunzător înaintea lui Dumnezeu de sufletul lor 
şi înaintea ţării de faptele lor, voi observa cu cea mai mare băgare de seamă îndeplinirea 
datoriilor lor, fata de Tron, Rege şi de Dumnezeu. Le-am împărțit în urmă câte două cărți 
de rugăciune — “Pâinea spre ființă” — de fiecare companie. În tot timpul mi-au fost 
ascultători, respectuoşi pentru cele sfinte şi cu credință în Dumnezeu. La toate serviciile şi 
rugăciunile au luat parte, cu tot respectul şi evlavia cuvenite, ţinând ca fiecare să ia o 
bucăţică de naforă, când se servea Sf. Liturghie şi să fie stropiti şi să bea agheasmă — când 
se făcea numai agheasmă. S-au împărtăşit pe rând aproape toți soldaţii în cursul anului, iar 
în postul mare, toți împreună cu o parte din ofiţeri. Multi, care nu au putut să fie 
impartasiti la timp, au venit pe urmă la mine şi mi-au cerut iertare, rugându-mă să-i 
spovedesc şi împărtăşesc şi pe ei. Au postit din voinţa lor ajunurile ca: 29 august, Tăierea 
capului Sf. Ioan, 14 septembrie, „Ziua Sf. Cruci”, precum şi săptămânile prima şi ultima 
din postul mare. 

În luna lui ianuarie a.c., când s-au primit de ofiţeri şi soldaţi cărți postale cu 
câteva cuvinte, zise de rugăciune urme de bogomilism, cu condiţia de a scrie alte 9 — cu 
diferite adrese, pentru ca Dumnezeu să-i scape cu viaţă din război, îndată mi-au fost aduse 
la cunoştinţă. Am profitat şi eu de ziua de 30 ianuarie, când am putut să am amândouă 
batalioanele la dispoziţie şi când s-a citit şi decretul de decorare a regimentului cu Ordinul 
Mihai Viteazul; atunci, după serviciul religios şi cuvântarea de laudă a vitejilor, care, cu 
credința în Dumnezeu, prin curajul, disprețul de moarte şi sângele lor, au adus cea mai 
mare cinste regimentului lor şi lor înşişi, le-am arătat şi ce însemnează aceste petice de 
hârtie — comparându-le cu talismanul păgânilor şi spunându-le că acestea vin de la 
vrăjmaşii noştri, care prin aceasta voiesc să ne răpească credinţa în Dumnezeu şi ajutorul 
său şi să ne facă a ne pune nădejdea de scăpare în lucruri omeneşti. 

De atunci nu s-a mai văzut acest lucru. Cărţi nu se găsesc la ei altele decât 
„Pâinea spre fiinţă” şi unele asemănătoare ei, a Bisericii Ortodoxe din Bucovina, precum 
şi „Visul Maicii Domnului” şi mica epistolie. 

Dragostea către biserică şi cele sfinte şi-au arătat-o într-un mod deosebit în 
Vinerea Patimilor, când ofiţeri au cântat prohodul şi în ziua de Paşti, când ofițerii, 
împreună cu soldaţii cântăreţi, au dat răspunsurile de la Sf. Liturghie. La acest serviciu, pe 
lângă Regimentul 8 Vânători şi populaţia civilă, au mai luat parte toţi ofiţerii cartierului 
Diviziei a 8-a, afară de d-l general Pătraşcu, Batalionului 8 Pionieri şi un divizion de 
artilerie cu comandanții lor. Serviciul s-a făcut afară, în câmp, având pentru Sf. Liturghie 
improvizat ca altar un cort. N-a fost ocazie sau serviciu când să nu se vorbească trupei. 

Cât de mult tin soldaţii la datinile bisericii, se poate vedea şi din următoarele: 

În zilele de 7 şi 9 iunie am avut de înmormântat 2 soldaţi şi când, ca semn de 
deosebită cinste, li s-a dat ca paradă câte o companie, împreună cu ofiţerii. După serviciu, 
mă trezesc cu 3-4 soldaţi, care observară că s-a făcut prohodul fără lumânări şi-mi ceruse 
să rog pe d-nul colonel să le admită să se ducă acasă, pentru a aduce ei câte 4-5 kilograme 
de ceară şi astfel să avem, totdeauna la serviciu, lumânări. Alt caz: în ziua de 11 iunie a.c. 
am fost de am împărtăşit recrutii Regimentului 8 Vânători, la Gropi. Şi cum acolo se aflau 
recrutii întregii Divizii a 8-a, înainte de a şti că regimentul are să mă trimită pe mine 
acolo, s-a chemat de către comandantul tuturor recrutilor, un preot de la Divizia a 7-a, care 
e în apropierea pentru serviciu. Eu, având treabă cu spovedania recrutilor mei, pe care i- 
am şi împărtăşit, m-am dus la locul improvizat pentru serviciu, după ce preotul chemat 
făcuse Proscomidia şi începuse să primească liturghii; oprind primirea de liturghii, arătând 
că noi suntem datori a ne ruga pentru ostaşi şi familia lor şi după cum ei merg să-şi 
îndeplinească datoria — cu sacrificiul vieţii, aşa şi noi. După noi intervenţii din partea 
ofițerilor şi a trupei, am permis acest lucru numai cu condiţia ca aceşti bani să se dea 
pentru binefaceri. S-au adunat 65 lei, care s-au şi dat invalizilor de război, prin Divizia a 
8-a. 


92 


În acest regiment nu s-a făcut nimic nereglementar şi între mine şi ofițeri a fost 
întotdeauna cea mai bună armonie, dându-mi-se toate drepturile şi respectul cuvenit. 

Numai punctul 6 din ordinul circular al Prea Cucerniciei Voastre, nr.412, nu s-a 
îndeplinit, deoarece am crezut că nu e de demnitatea mea a interveni la comandanți pentru 
a fi propus, şi zic la comandanţi, căci de la început până acum am avut trei. Ca un mijloc 
de apărare, am căutat să dezvolt în soldaţi iubirea de Ţară, de Rege si Credinţă în 
Dumnezeu şi numai cu ajutorul lui vom ajunge să învingem pe duşmani, iubirea de tot ce 
este bun al nostru, tinându-le ca sfinte, iar, pe de altă parte, am dezvoltat ura şi disprețul 
pentru tot ce e străin şi caută să ne distrugă tara, credința, bunurile strămoşeşti şi libertatea 
noastră, precum şi dorul de răzbunare, pentru tot ce am suferit şi suferim de la inamicii 
noştri. 

Acestea aducându-vi-le la cunoştinţă, rămân al Prea Cucerniciei Voastre, supus 
la ordine. 

Preotul Regimentului 8 Vânători, 


Preot C.D.Possa, iconom stavrofor 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.66-67 


100 


Nr.3 din 24 iunie 1917 
Horleşti-Domnica 


Preotul Regimentului 21 Infanterie 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al armatei, Ic. C.Nazarie, profesor universitar 


Marele Cartier General, Esalon II, S.R. 


Cu respect înaintez, alăturat aici, un raport de constatările făcute de subsemnatul, 
ca preot confesor la Regimentul 21 Infanterie, în refacerea de la 7 martie — 24 iunie a.c., 
ca o icoană a nenorocirilor prin care a trecut armata noastră în lupta cu bolile. 

Însotesc expunerea şi cu câteva fotografii luate cu această ocazie de un ofiţer din 
regiment, cu învoirea comandantului. 


Sunt prea supus şi plecat servitor. 


Preot It I.Muşăţianu, licenţiat în Teologie 


Raport de constatările făcute în refacerea Regimentului 21 Infanterie 
Prea Cucernice Părinte, 


Am onoarea a supune la cunoştinţa Cucerniciei Voastre următoarele date cu 
privire la refacerea Regimentului 21 Infanterie cu începere de la 7 martie a.c. şi până la 24 
iunie acelaşi an, când regimentul este gata de plecare, insotind expunerea şi cu fotografiile 
luate cu acest prilej de un ofiter(cäpitan Manicatiu). 

Prezentându-mă la Regimentul 21 în ziua de 7 martie a.c., primele cuvinte cu 
care m-a întâmpinat comandantul, col.Gorski, au fost acestea: „Părinte, suntem într-o 
stare nenorocită, avem peste 600 bolnavi şi în fiecare zi ne mor câte 5-6 oameni, fii 
binevenit între noi şi te rugăm să ne dai tot concursul pentru combaterea bolilor 
contagioase”. 

Iată icoana stării nenorocite în care se găsea acest Regiment 21, cuprinsă în 
câteva cuvinte ! 

Peste câteva zile colonelul Gorski pleacă de la regiment şi atunci ce puteam face 
eu, când nu mai era iniţiativa nimănui, alăturea de care să pot lucra, căci doi din cei trei 
doctori ai regimentului erau bolnavi[mai târziu au murit amândoi, dr. Tache Magiari si dr. 
maior Mihail Dobrescu]; iar al treilea, un student în anul al IV-lea, dr.Enăchescu — abia 
putea vedea pe bolnavi, care erau răspândiţi în 3 sate: Recea, Tungujei si Tibänesti. 

Afară de aceasta, lipsa de cămăşi, de baie şi de curăţenie făcea ca soldaţii să fie 
într-o murdărie de nedescris. 


93 


Se dăduse chiar un ordin ca ofițerii să nu mai intre prin infirmerie, a nu se 
contagia, iar doctorul, care mai rămăsese sănătos, se înfăşura de credeai că e fantomă, 
menit mai mult să sperie pe bolnavi decât să-i încurajeze în suferința lor. Ajunsese 
credință că cine vine la infirmerie nu mai scapă cu viata ! Cei care se mai luptau cu ei, 
erau sanitarii, care şi aceştia zăceau cu rândul ! Vorbesc aici numai de infirmeria 
principală, care se afla instalată în clădirea şcolii, foarte mare şi spațioasă, încât putea 
cuprinde până la 150 bolnavi, iar în ce priveşte infirmeriile din sat, care şi acestea erau 
destule, acolo zăceau fiecare pe socoteala lui, dacă avea norocul să scape, bine, dacă nu, il 
aduceau pe targă la infirmerie, iar de aici la cimitir. 

Deci rolul meu în această împrejurare nu era altul decât să-i îngrop ! Căci cu 
mângâierile ce le puteam da — şi care nu au lipsit niciodată — nu le putea folosi mai la 
nimic, dacă nu le dădeam mâncare, ori îmbrăcăminte, ori baie. 

Ca slujbă religioasă, nu le făceam decât duminica câte un Tedeum sau Sfeştanie 
pe întreg regimentul, sub cerul liber, căci la biserica satului nu aveam voie şi aceasta 
pentru a se evita aglomeratiile, care — spuneau ordinele — ar putea să umple pe soldați de 
păduchi de la oamenii din sat — cu toate că soldaţii locuiau în casele oamenilor ! 

Bolile mai însemnate erau: febra recurentă, mizeria fiziologică, tifos exantematic, 
degerături şi diaree. 

Cu tot pericolul ce prezentau aceste boli, în săptămâna Patimilor Domnului, am 
spovedit individual şi împărtăşit întreg regimentul. 

Norocul face ca pe la jumătatea lunii lui aprilie să vină la acest regiment, ca 
doctor, un maior, I.Bejan, despre care am scris următoarele în memoriile mele: 

„Apr[ilie] 29. Sâmbătă. Am împărţit ceai bolnavilor la Recea. Am cules apoi 
mărgăritar de prin pădure pentru Regina. La acest regiment a venit de câtva timp doctorul 
Bejan, fiul profesorului Bejan din Iaşi. Este de o energie fără seamăn ! Om care să lucreze 
cu atâta calcul, mai rar. Se ilustrează mai mult prin măsurile de curăţenie ce ia, nu numai 
printre soldați, dar şi prin populaţia civilă, ceea ce dovedeşte că şi curăţenia joacă un rol 
important în împiedicarea bolilor contagioase. Afară de aceasta, se îngrijeşte de hrana 
celor bolnavi, având o inimă bună şi ajutându-i cu lucruri chiar de la sine personal. În 
urma unei scrisori adresate d-nei general Coandă, a făcut să vină Regina în sat pe 
neaşteptate şi să aducă cu sine, pentru bolnavi, un camion-automobil cu alimente şi 
rufărie. Felul cum distribuie aceste alimente este din cele mai raţionale. Am rămas cu cea 
mai bună impresie despre acest om. Aşa, astăzi a chemat soldaţii convalescenti ai Ba...,” 
şi le-a dat pe la orele 16 o supă cu carne în fata infirmeriei, iar muzica regimentului 
delecta pe soldați”. 

De la venirea acestui doctor începe cu adevărat îndreptarea regimentului. 
Luându-mă ca ajutor pe lângă dânsul, în lipsă de doctor — mă învață mai întâi cum să mă 
feresc de contagiune: să mă ung în fiecare zi cu gaz negru pe tot corpul, iar pe mâini să mă 
spăl cât mai des cu sublimat şi pe batistă să pun oleum camforat, asemenea mi-a dat un 
halat alb de doctor, cu care să mă învelesc peste haine. Apoi, împreună am vizitat tot satul 
Tungujei, umblând din casă în casă pentru a descoperi pe cei din populaţia civilă bolnavi 
de tifos exantematic, iar mai pe urmă am umblat timp de o lună singur, cu un sanitar şi 
patru soldaţi, care duceau un cazan cu supă sau ceai pentru populaţia civilă, care erau 
bolnavi şi aceasta din darurile M.S. Reginei. Cu chipul acesta, toţi bolnavii din sat au fost 
descoperiţi şi trimişi la spitalul din Negreşti, iar tifosul a încetat cu desăvârşire printre 
soldați. Durere a fost pentru noi că la plecarea din Tungujei, preotul satului, loan Popescu, 
student al Facultăţii din Cernăuţi, murea de tifos exantematic, contractat dintr-un sat 
vecin, cu ocazia facerii unui maslu. 


Articolul dr.I.Bejan din România”. 


„Fără a fi anunţată de nimeni, Regina noastră bună a sosit în satul îndepărtat şi 
copleşit de boli, unde se află Regimentul 21 Infanterie(din Ilfov). 

A aflat Regina tuturor Românilor că suferința e mare şi a venit fără a pregeta, să 
o aline. Nimic nu a oprit-o, nici îngrozitoarea boală, nici aspectul mizeriei. 

Din bolnav în bolnav, cu mâinile pline împărțea darul regesc; la fiecare le-a dat 
Ea însăşi să bea câte un cordial 

- De unde eşti tu ? 

- Din Bolintinul din Vale, Măria Voastră, lângă Bucureşti. 

- A fost şi rănit, Majestate, s-a luptat ca un brav, completează căpitanul 

companiei lui. 


* Tlizibil în original 
94 


- Ai curaj până la sfârşit, că ne vom întoarce curând acasă. 

- Să dea Domnul, Măria Voastră. 

Şi aşa, din bolnav în bolnav, zâna bunätätii îşi împarte sufletul Ei şi speranța 
apropiatei izbânzi, lăsând în urmă ochii umezi de bucurie. 

- Aici Majestate e camera celor cu tifos exantematic şi... 

- Trebuie să-i văd şi pe aceştia... 

- Dar... 

- Nu mi-e frică. Să intrăm. 

Şi cu mâna Ei le-a împărţit darurile, fără să se ferească un moment, fără să-şi 
întoarcă capul la priveliştea groaznicei boli. 

Si a spus tuturor câte o vorbă bună şi i-a îmbărbătat pe toți. 

- Dar în sat este boală ? 

- Da, Majestate, şi multă jale. 

- Vreau să văd totul. 

Şi a văzut sfânta noastră Regină, în casele tupilate cu grădini înflorite, unde 
primăvara reînnoieşte totul, fundul mizeriei omeneşti. 

- Aici cine e bolnav ? Toţi Majestate, şi tata şi mama şi doi copii. Toţi dorm în 

acelaşi pat. 

A intrat, a mângâiat copiii, lăsând în urma ei bucuri, şi întipărită adânc, bunătatea 
sufletească a Ei. 

Astfel, pe o zi caldă de primăvar, Majestatea Sa Regina a vizitat satele Tungujei 
şi Tibänesti, atingând de aproape rănile de care suferim, făcând să renască speranța în 
sufletul tuturor şi dând exemplul nesfârşitei mile pentru poporul Ei. 

Te binecuvântează, Majestate, toată suflarea de aici, pentru bunătatea sufletului 
Tău, pentru dragostea care o ai pentru cei mici şi umili, pentru darul regesc ce l-ai facut. 

Majestate ai răpit toate inimile şi în veci vei fi slăvită. 

Doctor I.Bejan” 


Cât priveşte infirmeria, totul se transformase: rufe din belşug, paturi individuale, 
cu pături, baie, curăţenie exemplară, mirosul urât dinăuntru dispăruse, se ştergea în fiecare 
zi cu gaz pe jos, gradina şcolii transformată în parc cu brazde de flori şi plantație, iar ca 
mâncare bolnavilor: dimineaţa, ceai ori lapte, la 10 cafea cu lapte şi cacao, la 12 supă cu 
şuncă, la 16 orez cu lapte şi cafea, seara supă cu carne, la culcare ceai. 

Acum eram toată ziua la infirmerie, iar duminica făceam parastas bolnavilor cu 
rugăciuni pentru însănătoşirea lor şi apoi imparteam anafură adusă de la biserică, unde 
oficiasem Sf. Liturghie. 

Acum trăiam cele mai fericite clipe din viaţa mea de campanie, că puteam ajuta 
cu toată puterea sufletului meu la însănătoşirea soldaţilor mei, fără să ţin seama de 
teribilul flagel al tifosului, care bântuia încă cu furie, am avut peste.. ., tratate...,* şi din 
acestea numai...* cazuri mortale. 

Cu totul am îngropat, în timpul de la 7 martie — 4 iunie a.c., 271 soldaţi. La 
plecarea din Tungujei am slujit un parastas cu liturghie pentru soldaţii morţi, după ce mai 
întâi s-au împrejmuit toate mormintele la un loc cu un gard de 1 !2 m înălțime şi s-a pus o 
cruce înaltă de 4 m lucrată dintr-un stejar în stil rustic, adică fără a fi fost curăţat stejarul 
de coajă. 

lată...*: 

„Iunie 3. Sâmbătă. Astăzi am făcut liturghie şi parastas pentru soldații morți în 
Tungujei. A slujit şi părintele Stăncescu din Tibänesti, care cu această ocazie a ţinut o 
cuvântare foarte frumoasă, vorbind despre „înstrăinarea omului de la legea creştină şi 
războiul actual”. A vorbit admirabil ! Excelează prin comparatiuni cu exemple din viata 
de toate zilele. Mi-am întărit şi mai mult convingerea că este cu adevărat apostol al...*, 
aşa cum ni-l închipuim noi în visurile noastre de români. După aceea s-a făcut procesiune 
cu prapore şi cruci la cimitir, unde s-au citit molitve de dezlegare. A fost o zi memorabilă: 
până când noi citeam molitvele, soldaţii, toți, puneau la fiecare mormânt — ce purta o 
cruce şi fusese de curând dres — câteva flori adunate de pe câmp sau din grădini. S-au 
împărțit după aceea colaci şi colivă la soldați, bătrâni şi copii, şi toți au plecat cu sufletul 
mulțumit că au putut face ceva pentru camarazii lor, morţi pentru patrie”. 

La 4 iunie am pornit cu toţii în tabără la Horleşti, unde mi-am făcut mai întâi o 
locuinţă (o surlă), apoi mi-am procurat Sfintele vase si vestminte de la partea sedentara a 
regimentului şi Sfântul Antimis de la Protoieria Armatei. 


* Tlizibil în original 
95 


În a doua săptămână mi-am făcut un altar din frunze de stejar, unde oficiez Sf. 
Liturghie duminica. 

Starea sanitară a trupei s-a îmbunătăţit simțitor. Luna aceasta n-am avut decât un 
singur soldat mort de tuberculoză. Foarte puţini avem bolnavi de râie şi ochi. Soldaţii zic 
rugăciuni dimineața, la masă, şi seara, la culcare, iar în fiecare duminică iau parte la Sf. 
Liturghie. 

Adventisti nu avem nici unul. Preotul este foarte respectat de trupă. 

În ziua de 2 aprilie 1917 am botezat pe soldatul israelit Griinberg Sigmund în 
râul din comuna Tibänesti. 


Concluziune 


Pentru ca preotul militar să ducă o viata liniştită într-un regiment şi să-şi tina în 
acelaşi timp prestigiul preoţesc față de ofiţeri şi trupă, trebuie să se poarte aşa: 

Cu soldaţii să vorbească prietenos şi cât mai des, intrând chiar în amănunte, în 
privinţa familiei lui, a felului de viata de acasă ş.a., niciodată să nu intrebuinteze cuvinte 
triviale sau înjurături la adresa dusmanilor..., “ produc impresia...,* şi al doilea nu 
cadrează cu misiunea de preot. 

Cu ofiţerii să nu aibă prea multe intimitäti, deoarece sunt foarte păgubitoare şi 
anume: un ofițer, când în intimitate cu preotul, nu-i dă respectul cuvenit, îl considera ca pe 
orişicare colegii lui, cu toate slăbiciunile şi lipsurile inerente firii omeneşti. 

Afară de aceasta, vrând nevrand, preotul trebuie să...,* se ivesc între ofițeri, 
creându-le antipatii, pe când preotul trebuieşte să fie bine cu toată lumea. 

Clevetirea şi vorbirea de rău nu trebuie să existe la preot. 

Jocurile de noroc şi petrecerile cu femei trebuie înlăturate fără discuţie, ca unele 
ce slăbesc foarte mult prestigiul preotului militar. 

Caracteristica preotului militar ar fi aceasta: 

„Sever, însă cu blândetea pe fata, o vorbire demnă şi mai mult scripturisticä, 
plină de dulceaţă şi mângâiere, grav în momentul luptei, dar nu fricos, plin de încredere 
chiar în clipele de şovăire, în fine, amabil şi binevoitor fata de toată lumea”. 


Scris astăzi 24 iunie 1917, 
Preot It. I.Musateanu, licenţiat în Teologie, 
Regimentul 21 Infanterie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.73-75,84-85 


101 


Nr.1 din 29 iunie 1917 


Preotul Buzescu P. Constantin din Regimentul Argeş Nr.4 
către 
P.C. Protoiereu al preoților de armată, 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoare a aduce la cunoştinţa P.C. Voastre, pe lângă cele arătate în raportul 
meu nr.1 din 16 septembrie 1916, următoarele: 

1. În răstimpul de la 15 septembrie 1916 şi până în prezent regimentul meu a 
trecut prin grele încercări. A avut numeroase lupte, după urma câtorva a suferit pierderi 
considerabile. În toate însă s-a distins ca un brav regiment al Diviziei a III-a. Acolo unde 
se simţea nevoie spre a tine piept dusmanului, ce ne urmărea, era trimis, deşi în ultima 
vreme nu număra 200 voinici cu câţiva ofiţeri. Izbânzile câştigate se datorează in mare 
parte şi faptului contribuirii mele cu cuvântul şi nedespärtirii din mijlocu-le. 

2. N-am cruțat vreme şi împrejurări cât de critice de a nu-mi îndeplini datoria şi 
mai mult încă. Aşa, de pildă, în retragerea de la Predeluş la Plopeni-Prahova, am făcut şi 
pe strângătorul şi aşezătorul în trăgători pe nişte soldaţi dintr-un batalion din Regimentul 
45 ce fugeau prin păduri, de s-au putut scăpa multe căruţe, ce erau să fie capturate de 


* Tlizibil în original 
96 


inamic, lucru ştiut şi de comandantul de atunci, care mi-a cerut decorarea şi înaintarea, 
respinse amândouă. Pe poziţie, în tranşee, soldații au fost cercetaţi şi nelipsiti de serviciul 
religios pentru ridicarea moralului. 

3. Când s-au ivit bolile molipsitoare — tot un vrăjmaş nästrusnic — a trebuit, fără 
ezitare, să fiu alinătorul suferințelor, de pe urma cărui fapt am contractat febra recurentă. 

4. Moralul trupei şi al ofiţerilor este inaltator, iar raporturile dintre ei sunt fratesti. 
Sunt dornici de a-şi îndeplini datoria ostăşească până la ultima picătură de sânge. 
Buruiana rea a „Adventismului” n-a otrăvit nici un suflet încredințat mie spre păstorire 
duhovnicească. Ca întărire şi mângâiere sufletească li s-a îndeplinit zilele acestea tuturor 
ofițerilor şi ostaşilor tainele „Mărturisiri şi Împărtăşiri”, pentru că de Sf. Paşti lipseau din 
pricina bolii şi zilei mari de ofensivă. 

5. Ca o satisfacere sufletească pentru mine şi recompensă a felului conştiincios 
cum mi-am îndeplinit datoria, atât de comandantul din trecut, cât şi de cel actual am fost 
propus pentru decorare şi înaintare asimilat gradului de căpitan, dar s-au respins pe motive 
nebinecuvântate. Este pentru a patra oară acum, făcută propunere — cerută chiar de divizie 
— a cărei soartă mă tem să n-o aibă ca şi celelalte. 

Simtindu-mä jignit de cele ce se petrec, aduc cazul la cunoştinţa Prea Cucerniciei 
Voastre, ca şef al nostru, să-mi daţi dreptatea cuvenită. Prin treptele ierarhice militare, cu 
greu să fim satisfacuti, căci „suntem preoţi...” !! 

Dacă in 1907 mi s-a dat pentru faptele mele medalia „Răsplata muncii pentru 
biserică”, cl. a III-a, cu atât mai mult acum ar trebui, ca încurajare şi uitare a mizeriilor, o 
recompensă de decorare şi înaintare ? 


Preot C.P. Buzescu, confesorul Regimentului Argeş Nr.4 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.86 


102 
[Ante 9 iulie 1917] 


Confesorul Regimentului 43/59 Infanterie 
către 
Marele Cartier General, Eşalon II Religios 


Am onoarea a vă comunica mersul activităților mele preotesti la regimentul în 
care am fost mobilizat: 

De la începutul campaniei până în prezent nu am părăsit regimentul nici o zi la 
toate ocaziile când oficiam, tineam trupei cuvântări, îmbărbătându-i si întărindu-le 
credința în Dumnezeu. 

La plecarea din cazarmă am spovedit şi împărtăşit pe toţi ofiţerii, precum şi 
trupa. Pe cei căzuţi în luptă i-am înmormântat creştineşte, iar în retragerea care a urmat 
am fost întotdeauna lângă regiment. După sosirea şi stabilirea noastră în satul Pocruia, a 
început teribilul flagel al tifosului, secerând peste 1375, pe care i-am spovedit, împărtăşit 
şi înmormântat creştineşte, greutatea cea mai mare pe care o întâmpinam era distanţa de la 
satele pe unde se găsea trupa cantonată. În această localitate mai aveam şi partea sedentară 
cu 3000 oameni, îngrijindu-i ca şi pe cei activi. 

Marşurile şi lipsurile le-am îndurat împreună cu trupa. 

La punctul Vama Veche, din Munţii Gorjului, am înmormântat ostaşi sub ploaia 
de proiectile ale inamicului, în fata statului major al Brigăzii 22, la Slatina şi la Titu, unde 
mi s-a capturat de inamic trăsura cu bagaje, în urma unei lupte sângeroase, susținute de 
Regimentul 43, s-au putut salva multi refugiați şi coloane de muniții. 

Cu adâncă smerenie supun în puţine cuvinte activitatea pe care am depus-o. 


Al Prea Cucerniciei Voastre, prea plecat şi supus, 


Preot D.Brumuşescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.90 


103 


97 


Nr.22 din 22 iulie 1917 


Preotul Regimentului 30 Infanterie 
către 
P.C. Iconom C.Nazarie, Protoiereul preoţilor de armată 


Subsemnatul preot al Regimentului 30 Infanterie şi al Garnizoanei Câmpulung de 
la anul 1908, singur cerând formal a-mi urma regimentul în actuala campanie, cu dragoste 
şi zel mi-am făcut şi imi fac datoria. De la început şi până acum am mers pe jos cu soldaţii 
şi am luat parte cu ei la lupte şi la toate încercările, sub gloanţe şi obuze inamice, iar nu la 
adăpost şi zeci de kilometri departe de front. 

Regimentul 30 Infanterie, pe care-l păstoresc, a fost şi este unul din cele mai 
distinse regimente, care fac fală armatei noastre, şi a avut poziţii şi lupte foarte grele, dar 
şi-a făcut cu cinste datoria şi în toate împrejurările subsemnatul am avut partea cuvenită, 
astfel că nu a rămas luptă, marşuri, tranşee sau locuri înaintate şi aproape de inamic, 
suferinţe sau bucurii, fără a cerceta, încuraja şi îmbărbăta soldaţii şi nu am lăsat ocazia sau 
serviciu fără a mă prezenta şi spune cuvânt potrivit chemării mele. 

Cercetând bolnavii m-am bolnăvit de febră şi tifos şi am fost aproape de a pieri. 
Cu străinii din regiment purtându-mă părinteşte, am botezat trei heterodoxi şi sunt pe cale 
de a mai converti patru. 

În genere, departe de mine de a face reclamă sau a mă lăuda întru nevointele 
mele, precum este cunoscut cu credință, nădejde şi dragoste în Dumnezeu şi în viitorul 
neamului românesc, am căutat şi caut din toate puterile a fi la înălțimea chemării mele de 
preot şi adevărat român. 

Recompense omeneşti nu am căutat, dar mi s-au adus mulțumiri prin ordin de zi 
pentru peste 500 cărți de rugăciuni şi de cuprins patriotic, pe care, din micile mele surse, 
le-am distribuit soldaților şi n-am fost propus la avansare la timp, precum nici la decorare 
din cauza rănirii şi morţii comandantului. Acum sunt informat că d-l comandant actual, 
prin rapoartele nr.396 şi 397 din iulie 18, m-ar fi propus pentru avansare şi decorare şi fata 
de sfidarea ce unii frați mai mici preoți, care deşi nu cunosc ce este frontul şi stau la 
kilometri departe de zona periculoasă de luptă, totuşi, speculând poate activitatea altora, 
caută a ne-o da prin rangurile, avansarea şi decoraţiile obţinute în felul lor. Vă rog cu tot 
respectul să binevoiti a se constata adevărul activității mele sau a vă arăta zi cu zi cele ce 
am făcut, pentru a fi susţinut de P.C. Voastră la decorarea şi avansarea propusă şi, dacă se 
poate a fi avansat pe data avansării şi celor dintâi preoți, întrucât am conştiinţa împăcată 
despre împlinirea cu cinste şi folos a chemării mele. 


Sunt cu tot respectul al P.C. Voastre supus la ordine, 
Preotul Regimentului 30 Infanterie, 
Iconom Stavrofor Ioan I. Bărbulescu, 


Fost protoiereu al jud. Muscel, paroh al Bisericii Domnească şi confesorul Garnizoanei Câmpulung 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.106 


104 


FERDINAND I, 

Prin gratia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, 

La toți de fata şi viitori, sănătate: 

Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la departamentul războiului 
sub Nr. 53347/1917, 

având în vedere şi jurnalul Consiliului de Miniştri, sub Nr. 281/1917, 

am decretat şi decretăm: 

Art. I. — Se aprobă de noi, sub rezerva ratificării ulterioare a corpurilor 
legiuitoare, următoarele dispozitiuni privitoare la situatiunea preoţilor mobilizați la partea 
activă a armatei: 

Art. 1 — Din punctul de vedere al soldelor şi al celorlalte prestatiuni, preoții 
mobilizați la trupele şi serviciile de la armata de operaţiuni si pe cât timp vor face efectiv 
serviciu la acele corpuri şi servicii, vor fi consideraţi ca asimilați gradului de locotenent, 
având dreptul la solda sporită cu 1/5 şi la toate celelalte indemnizări cuvenite acestui grad. 


98 


Şeful Serviciului Religios de la Marele Cartier General va fi asimilat, din acest 
punct de vedere, gradului de colonel, iar ajutorul său gradului de m aior. 

Art. 2 — Preoţii asimilați gradului de locotenent în conditiunile articolului 
precedent, daca se vor distinge prin vädite acte de curaj, barbatie, abnegatie şi devotament 
în exercitarea misiunei lor, vor putea fi înaintați la gradul asimilat de căpitan, având 
drepturile, de la data înaintării, la solda şi accesoriile cuvenite acestui grad. 

Înaintările în acest grad se vor face prin înalt ordin de zi, bazat pe propunerile 
tuturor şefilor ierarhici militari şi avizul conform al şefului Serviciului Religios de la 
Marele Cartier General. 

Art.3 —Preotii prevăzuţi la art. 1 şi 2 de mai sus, rămaşi infirmi din cauza 
evenimentelor războiului, precum şi urmaşii celor morţi din aceleaşi cauze, se vor bucura 
de dispozitiunile de sub art.4 din legea generală de pensiuni, privitoare la pensiunile 
ofițerilor şi asimilatilor acestora, morți sau rămaşi invalizi din cauza evenimentelor 
războiului. 

Art.4 —Modul în care se va executa serviciul religios în timp de război, la partea 
activă, determinarea semnelor distinctive ale acestor preoți, precum şi reglementarea 
raporturilor de serviciu cu autorităţile militare şi eclesiastice se vor stabili prin instrucţiuni 
emanate de la ministerul de război. 

Art. II şi cel din urmă — Ministrul nostru secretar de stat la departamentul 
războiului este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a decretului de fata. 

Dat la Iasi, la 25 Iulie 1917. 


FERDINAND 

Ministrul de război, 

General de divizie C. Iancovescu 

Raportul domnului ministru de război către M.S.Regele, 

Sire, 

Autorizat de Consiliul de Miniştri prin jurnalul Nr.281 din 1917, cu cel mai 
profund respect rog pe Maiestatea Voastră să binevoiască a semna alăturatul proiect de 
decret prin care, sub rezerva ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare, se 
reglementează situatiunea preoților de la partea activă a armatei. 

Atributiunile preoţilor mobilizați la partea activă a armatei sunt reglementate în 
prezent prin instrucţiunile ministeriale din anul 1915 care, din punctul de vedere al soldei 
şi celorlalte prestatiuni, sunt consideraţi ca asimilați gradului de locotenent. 

S-a omis însă a se prevedea în acele instrucțiuni răsplata pe care spiritul de 
dreptate şi necesitatea emulatiunii cereau să se prevadă pentru acei preoți care ar da 
dovezi netăgăduite că merită o astfel de răsplată. 

La Marele Cartier General s-au primit numeroase rapoarte din partea 
comandamentelor militare din care se constată că foarte multi preoți au dat dovezi de 
abnegatie şi dragoste creştinească în îndeplinirea datoriilor lor de conducători morali ai 
ostaşilor, săvârşind uneori acte de bravură şi servind prin aceasta drept pildă de curaj şi 
dispreţ de moarte. 

Sunt cu cel mai profund respect Sire, Al Maiestätei Voastre prea plecat şi prea 
supus servitor, Ministru de război 


General de divizie, C. Iancovescu 
Secretar general, General Gh. Burghele 
Nr. 53347 — 1917, lulie 24. 


“Monitorul Oficial” Nr. 92 din 27 iulie 1917 


105 


1917, august ,15 
Nr.8 


99 


Preotul V.Ursächescu, confesorul Spitalului de Evacuare Nr.7 
către 
P.C. Protoiereu al preoţilor militari, 
Marele Cartier General 


Mai sus-numitul am onoare a aduce la cunoştinţă P.C. Voastre cele ce urmează: 

Conformându-mă ordinului verbal ce mi-ati dat, de a oficia Sf. Liturghie în 
mijlocul bolnavilor, am făcut începutul azi, 15 august, oficiind în mijlocul unui grajd unde 
se află peste 250 răniţi, luând parte pe lângă aceştia şi alţii din alte pavilioane din acei care 
se pot mişca. 

Vecernia şi utrenia le-am făcut în camera mea, iar în mijlocul bolnavilor am 
început de la “Toată suflarea” în timpul cărei cântări am făcut proscomidia. La sfârşit, 
înainte de polihroniu, am cuvântat potrivit stării ascultătorilor. Celor care n-au putut veni, 
le-am dus naforă la posturile lor, în fiecare pavilion. Pe cei care şi-au exprimat dorinţa, i- 
am împărtăşit. 

Sf. Liturghie am oficiat-o de mai multe ori, dar nu în fata bolnavilor, ci a 
convalescentilor; în fata bolnavilor oficiind numai serviciul aghezmei, acatistului şi 
paraclisului. Am putut să mă conving că oficierea Sf. Liturghii în faţa bolnavilor, lângă 
patul lor de suferință, are un mare şi binefăcător efect sufletesc, fiecare ştiind că pentru 
sănătatea lui se oficiază Sf. Liturghie acolo lângă dânsul ! Dacă bolnavii au fost miscati 
sufleteşte, apoi tin să mărturisesc că nu mai putin am fost si eu, oficiind pentru prima dată 
in viata mea de preot în mijlocul a vreo 400 de răniţi, din care aproape jumătate au stat 
culcati, rănile nepermitându-le nici o mişcare. 

Convins în urma celor văzute, vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău dacă îmi 
permit a propune că ar fi bine ca ordinul dat mie să se generalizeze la toate spitalele 
armatei, unde, printr-o prealabilă înțelegere a preotului cu medicii, se poate amâna 
începerea pansamentelor cu un sfert sau chiar cu jumătate de oră în ziua fixată pentru 
oficierea Sf. Liturghii, care, începându-se la ora 5 ¥2, se poate termina cel mai târziu la ora 
7, nedurând mai mult de 1 oră şi jumătate. Sunt mai mult ca sigur că nedumerirea în care 
m-am găsit eu, dacă aş putea sau nu oficia acest serviciu în mijlocul bolnavilor, o au şi alti 
colegi de ai mei, confesori la spitale, lucrul fiind nou; în mijlocul bolnavilor neoficiindu- 
se decât serviciile mai mici, enumerate mai sus. 

Poate că numai în spitalele de boli contagioase nu se va putea oficia, dar acestea 
fiind puţine acum, se poate da ordinul lämuritor, căci, dacă eu sau alții n-am oficiat pana 
acum, am făcut aceasta din nedumerire şi ordinul pentru mine a fost binevenit, după cum 
va fi şi pentru ceilalți colegi ai mei. 


Iconom stagiar V.Ursăchescu , subprotoiereu în jud. Fălciu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.159. 


106 


Nr.43 


Preotul Hodoroaba Neculai 
catre 
Protoieria preotilor de armata 


Am onoarea a va înainta alăturat de acesta două memorii: unul de activitatea mea 
în prima parte a campaniei, la Regimentul de Infanterie 69, de la 15 august 1916 — 5 
martie 1917 şi al doilea de activitatea depusă la Brigada X Artilerie, de la 20 martie — 10 
august 1917. 

Cu acest prilej vă rugăm ca să binevoiti a lua act de ele pentru propunerea la 
avansare, în care scop, dacă comandanții noştri ezită, socotesc necesară intervenția P.C. 
Voastre pentru preoții care fac acum al doilea an de campanie la regimentele de infanterie 
şi artilerie, care şi-au făcut datoria, au suferit şi sufăr atâtea,fără ca să fi primit până în 
prezent nici cel mai slab stimulent de încurajare, ca atâția alții. 

Preot N.Hodoroabă, 


100 


Brigada a X-a Artilerie 
30 august 1917 


Memoriu 
De activitate a preotului N.Hodoroaba la Regimentul 69 Infanterie, 
în prima parte a campaniei, de la 15 august 1916 — 5 martie 1917 


Mobilizat la Regimentul 69 Infanterie Dorohoi, prin ordinul regimentului 
nr.1208 din 23/11 1916, pe care l-am primit la 27 februarie acel an, în interval de aproape 
jumătate de an, până la decretarea mobilizării deşi am fost numit preot de regiment 
neavând vârsta cerută de „Instrucţiunile asupra atributiunilor preoților de Armată în timp 
de război”, cu toate acestea, n-am căutat să scap de această înaltă datorie fata de Patrie in 
ajunul războiului nostru pentru îndeplinirea idealului naţional, ideal pe care l-am nutrit în 
seminar ca elev, la universitate ca student şi apoi ca preot la parohie, cultivându-l atât prin 
cuvânt cât şi prin scris. 

Articolele mele din diferite reviste dovedesc aceasta. Am fost pe la regiment în 
mai multe rânduri pentru a cunoaşte ofițerii şi trupa; prin mai multe rapoarte de la parohie 
am cerut regimentului să procure vestmintele şi obiectele necesare serviciului religios în 
campanie. Decretându-se mobilizarea, mi-am părăsit familia, ca orice ostaş — numai doi 
preoți din jud.Dorohoi am fost mobilizați — şi m-am prezentat la regiment chiar din prima 
zi. În zilele de continuă pregătire, până la plecarea regimentului, am mărturisit şi 
împărtăşit trupa, oficiind zilnic Sf. Liturghie în faţa trupei. Prin cuvântări le-am arătat 
însemnătatea zilelor ce le trăim şi rostul războiului nostru de eliberare, silindu-mă să le 
aprind în suflete simtämântul supremei datorii față de Patrie şi jertfei de sânge ce trebuie 
s-o aducă neamul nostru. Într-una din seri, dând un banchet în onoarea comandantului 
Brigăzii 37 Infanterie, d-l general Petala C., la timpul cuvântărilor, prin câteva cuvinte 
potrivite momentului, am căutat să fiu ca preot militar la înălțime, atrăgând asupra-mi 
atenţia şi multumirea personală în faţa tuturor ofițerilor din partea d-lui general. În ziua 
plecării, 21 august, după ce am oficiat sfeştania şi binecuvântarea trupei, împreună cu 
clerul oraşului, în fata autorităţilor civile, a unui numeros public si a întregului regiment — 
am stropit cu agheasmă pe luptătorii care stăteau gata de plecare, aşteptând semnalul. 
Trecând prin fata tuturor companiilor, le-am vorbit că trebuie să pornim cu nădejdea în 
Dumnezeu şi în dreptatea cauzei noastre. Când gorniştii au sunat prelung şi jalnic 
„părăsirea garnizoanei”, regimentul porneşte. Alături de medici, în fruntea primului 
batalion am pornit în marş spre gară. La Roman au debarcat, iar de aici, în marş spre 
frontieră, eram continuu în mijlocul trupei. 

În Ardeal. Trecând frontiera pe la Bicaz, arătam atât soldaţilor din jurul meu, cât 
şi populaţiei civile româneşti ce o întâlneam în cale, că trăim zile mari, că generaţii întregi 
s-au stins dorind să vadă căderea pietrelor nedrepte de hotar şi ivirea steagurilor din 
România liberă pe pământul Transilvaniei. 

Am fmbrätisat pe primii bătrâni cu plete sure, care la trecerea noastră se 
descopereau şi-şi făceau cruce, ridicând ochii umezi spre cer şi zicând: ,,Ajuta-le 
Doamne!”. Farmacistul sublocotenent Marino Gh. şi mai multi sanitari, miscati la aceste 
scene, băteau din palme şi strigau: „Bravo, părinte, să trăieşti !”. 

Făcând o haltă în satul Valea Jidanului, m-am dus să-l văd pe preotul satului. 
Întâlnindu-l în fata casei, instinctiv ne-am îmbrățișat ca doi fraţi ce nu se văzuseră demult 
şi lacrimile de bucurie nu ni le-am putut opri nici unul. Actualul comandant al Diviziei 14 
Infanterie, general Bunescu, era în curtea preotului gata să se suie în automobil şi mirat 
mă întreabă: „Sunteţi rude, părinte ?”. ,— Da, d-le colonel, demult, dar acum ne vedem 
pentru prima dată”. Am istorisit aceste scene pentru a se vedea de ce sentimente curate şi 
de cât entuziasm eram animat, văzându-mă cu dorobantii noştri pe pământul scump al 
Ardealului. 

a. Servicii religioase. Trecând Mureşul, în Munţii Lăpuşnei, am dat piept cu 
inamicul în ziua de 28 august, când regimentul a primit botezul de sânge. Am spovedit şi 
împărtăşit soldaţi răniți, iar la postul de prim ajutor le citeam rugăciuni pentru alinarea 
durerilor. La 1 septembrie am oficiat sfințirea apei, la Gura Meşterei, în faţa trupei şi 
ofițerilor Batalionului II. 

b. Înmormântările. Mi-am dat silinta, ca după încetarea luptelor să înmormânteze 
ostaşii căzuţi, umblând pe jos prin munți şi necrutând nici o osteneală. M-am îngrijit, ca la 
fiecare mormânt să se pună câte o cruce, coroane şi flori. Pe toate crucile scriam singur 
numele mortului, data, regimentul etc. De pildă: „În amintirea viteazului ostaş Ganea 
Teodor din Regimentul 69 Infanterie, Dorohoi, mort în lupta sfântă pentru dezrobirea 
Ardealului, la 30 aug. 1916. Fie-i tärâna uşoară !”. 


101 


Sublocotenentul Andrei C., fost primar al Dorohoiului — mort mai pe urmă şi 
înmormântat la Ditro — dimpreună cu alti ofiţeri, mi-au mulțumit pentru interesul ce-l 
purtam ca toate mormintele să aibă cruci scrise. Am lăsat mici cimitire la: Lăpuşna, Gura 
Mesterei, Valea Prislop, Alsofancsal, Ibăneşti, Orşova etc. Şi ungurii în urmă, citind pe 
crucile mormintelor de acolo, vor fi văzut credinţa tare cu care am pornit la luptă. Am 
înmormântat de asemenea şi ostaşii inamici. La Alsofancsal am înmormântat pe 
sublocotenentul Rivali Veniamin din Regimentul 27, iar în retragere, la Lăpuşna, pe 
locotenentul Olinescu Gh. şi Lepădatu Ilie, profesor. La toate serviciile religioase făceam 
pomenire pentru morți şi rugăciuni pentru biruinţa armatei noastre. 

c. Îmbărbătarea răniților. Atât îndărătul liniei de luptă, fie că veneau singuri ori îi 
aduceau brancardierii pe tărgi — cât şi la postul de ajutor regimentar, vorbeam cu fiecare 
din ei şi găseam cuvinte de încurajare, stăruind în îngrijirea lor şi dând ajutor de multe ori 
medicilor la pansat. 

d. Servicii religioase populaţiei civile. Acei care au scăpat de furia ungurilor, 
fugind şi ascunzându-se prin munţi, la ivirea noastră au venit la noi, stăteau în preajma 
noastră şi înaintau odată cu noi. Am oficiat mai multe botezuri la Alsofancsal şi Ibăneşti. 
La două din ele au fost nasi ofițerii Regimentelor 69 şi 77 şi am făcut colectă de mai multe 
sute de lei pentru mamele copiilor. Apoi sfeştanii, pomeniri pentru morţi şi diferite 
rugăciuni, pe toate le făceam gratis şi cu bunăvoință, la cerere. 

e. Cuvântările. După fiecare serviciu religios — oricât de scurt ar fi fost el — 
obişnuiam să ţin o scurtă cuvântare adaptată împrejurărilor arătând, între altele, care-i 
datoria ostaşului şi cât de mult cere tara de la fiecare azi, căci cu toții fii ei suntem şi pe 
noi toți se reazemă ea. Am crezut întotdeauna, de la parohie începând, dar mai ales azi, că 
e datoria preotului să cuvânteze. Şi cred că greşesc toți aceia care obişnuiesc să judece 
activitatea noastră la armată numai după numărul înmormântărilor sau al sfeştaniilor 
oficiate şi atât. 

Încurajam populaţia civilă să rabde cu tărie toate, căci ziua liberării aproape este, 
iar pe mormintele noastre să nu verse lacrimi, ci să arunce flori, căci ele sunt morminte de 
mucenici, din care izvorăşte credința şi nădejdea tare în dreptatea pentru care şi-au jertfit 
viata. 


Începând retragerea noastră din ziua de 22 septembrie, am intrat în ţară pe la 
Prisăcani la 28 septembrie — campania în Ardeal a fost terminată. 

În ţară. Plecând la 1 oct. din Bacău, am cantonat în satul Poiana 5 zile. În ziua în 
care hotărâsem cu d-nul comandant al regimentului şi al brigăzii, col.Nicolescu D., un 
serviciu religios, a venit ordin de plecare. Peste câteva zile am fost pe poziţii la Oituz, 
Herăstrău, Hârja şi Slănic. Am străbătut munţii pe jos, prin ploaie şi glod, rupt de 
oboseală, în căutarea şi înmormântarea ostaşilor căzuţi. Am înmormântat multi morţi din 
Regimentele 13 şi 80 Infanterie, cum şi multi bosniaci. Sublocotenentul Iorga cu 
Compania 8-a din Regimentul 13 aduna morţii, iar eu cu preotul Roşescu C., confesorul 
Regimentului 13, porneam în direcţii deosebite cu echipe de săpători. Am lăsat asemenea 
cimitire la: Dealul Vrânceanu, la Blochaus, în apropierea pichetului Cernica etc. În satul 
Grozeşti am oficiat un serviciu divin în fața Batalionului III, împreună cu preotul 
Constantinescu de la Regimentul 77, de fata fiind şi comandantul brigăzii, iar la biserica 
satului am săvârşit Sf. Liturghie în sobor cu preotul Constantinescu de la 77, preotul 
Moisiu C. de la 25 şi preotul Donosie N. de la Regimentul 65 — preotul paroh Tudorache 
dirija corul sătesc. Predica a tinut-o subsemnatul. Retras regimentul de pe poziţie, în ziua 
de 18 octombrie am fost în Tg.Ocna, iar de acolo am pornit în marş până în satul 
Ciuşlea(Putna) unde am stat în refacere 10 zile. În acest timp am oficiat mai multe 
botezuri, care aveau de nasi subofiteri — la ceremonie au luat parte şi ofițeri. Slujind la 
biserica preotului paroh Tuchel, eu am predicat în faţa mulţimii: civili şi ostaşi. În ziua de 
Sf. Dimitrie am oficiat la câmp Sfinţirea apei şi parastas în faţa întregului regiment şi a 
comandantului brigăzii. 

Ca o dreaptă răsplătire a activităţii mele, în ziua de 27 octombrie, de către 
răposatul comandant al regimentului, It.col.Popescu N., am fost propus pentru decorare. 
Lt. Popescu-Greaca, aghiotantul regimentului pe atunci — ştie de aceasta. S-au pierdut 
hârtiile în retragere sau ce a urmat nu pot şti — că nu m-am interesat, nici am făcut caz 
vreodată, dar n-am primit decorația. 

Îmbarcati de la Putna Seacă, la 3 aprilie am plecat pe front. Ajunşi în Argeş pe 
poziţii: Valea Babei, Runcu etc. şi regimentul intrând în luptă, am înmormântat parte din 
morţi. În ziua de 11 noiembrie a început retragerea. La Tigveni, d-l general Pătraşcu, 
comandantul Diviziei a 8-a, mă întreabă dacă am putut înmormânta toți morţii. l-am 
răspuns c-au rămas parte la inamic, neputându-i lua brancardierii. Regimentul nostru 
formând ariergarda diviziei, în luptele ce le-a dat nu s-au putut înmormânta morţii, 


102 


retragerea fiind grăbită. Ba chiar multi din ostaşii răniți cum şi ofițeri — au rămas în 
mâinile duşmanului, care în câteva rânduri ne tăiase retragerea. De servicii religioase în 
faţa trupei, nu poate fi vorba întrucât mergeam zi şi noapte. Ce-am îndurat în retragere şi 
de câte ori am fost ameninţat să cad prizonier — nu voi arăta în acest memoriu. 

La 6 decembrie am oficiat un serviciu religios la biserica unui sat din județul 
Râmnicu Sărat al cărui nume îmi scapă — preotul paroh Chiriţă slujind în alt cătun. 

În retragere. Ajunşi pe la finele lui decembrie în satul Văculeşti(Dorohoi), după o 
săptămâna de cantonare am plecat în satul Dorobanţi, din jud.Botoşani, unde am rămas. În 
ziua de Bobotează, în fata regimentului am oficiat Sfinţirea apei mari şi parastasul pentru 
morţi, iar în zilele de sărbători am făcut slujbă atât la biserica din Dorobanţi, cât şi la cea 
din Nicşeni. La 24 ianuarie am oficiat Tedeum în Nicşeni, cu preotul Constantinescu C. la 
Regimentul 77, la noi nefiind ordin. Am înmormântat soldaţii morţi de epidemii, în 
cimitirul satului şi am făcut şi alte servicii religioase. 

Conferinţe. Pentru ridicarea moralului trupei am ţinut mai multe cuvântări cu 
subiect patriotic şi religioso-moral, pe companii la ostaşii vechi, cum şi la batalionul de 
recruți. Acestea aveau loc atât în cuprinsul cantonamentului cât şi pe câmpul de instrucţie, 
în zăpadă şi ger, unde ieseam şi eu. Ştiu aceasta ofițerii: It. Butureanu N., Niculiu Vasile, 
Grosu Gavril etc. La infirmerie cercetam şi încurajam pe bolnavi. 

Fuzionând Regimentul 69 cu 77, în ziua de 5 februarie, în faţa ambelor 
regimente, am sfințit această unire printr-un serviciu divin, oficiat cu preotul 
Constantinescu, care a fost trecut în noua ordine de bătaie ca confesor al Regimentului 
69/77; totuşi am continuat a sluji împreună până în ziua de 5 martie, când am părăsit 
regimentul, fiind mutat la Brigada X-a de Artilerie. 

După cât au îngăduit împrejurările şi puterile mele mi-au ajutat, m-am străduit ca 
să-mi îndeplinesc datoria. Am credința că am fost de folos la acel regiment, că între 
cuvintele şi faptele mele n-a fost contrazicere, că n-am dat prilej ostaşilor să vadă în mine 
decât pe preotul militar — la locul lui. 

Deoarece primul comandant al Regimentului 69, lt.col. Piperescu Neculai, cu 
care am făcut prima parte a campaniei, a murit ca un erou în luptele de la Argeş, iar 
comandantul Brigăzii a 37-a, col. Niculescu Dimitrie, a căzut prizonier la Parepa- 
Rosani(lalomita) — oameni, care m-au apreciat şi ar fi putut da o mărturie bună şi 
adevărată despre purtarea şi activitatea mea — de aceea în lipsa acesteia, am crezut 
necesar, ca să alcătuiesc memoriul de față, în care am arătat pe scurt o parte din ceea ce 
am putut săvârşi în calitate de preot la Regimentul 69, pe care să-l înaintez P.C. Voastre, 
spre ştiinţă şi cele cuvenite. 

Preot N.Hodoroabă, 

Confesorul Brigăzii a X-a Artilerie 


Memoriu 
De activitatea preotului N.Hodoroaba la Brigada X-a de Artilerie, 
de la 20 martie — 10 august 1917 


Fiind mutat, după noua ordine de bătaie, în luna martie a.c. de la Regimentul 69 
Infanterie unde am făcut prima parte a campaniei, la Brigada X-a de Artilerie, în acest 
timp, potrivit „Instrucţiunilor asupra atributiunilor preoților de armată în timp de război”, 
am căutat de la început ca să mă achit în mod conştiincios — după slabele mele puteri — de 
datoria ce mi-o incumbă chemarea preoțească, de luminător şi părinte al ostaşilor. În 
trăsături generale voi face în acest memoriu o scurtă dare de seamă şi asupra activităţii 
mele la această unitate, de la 20 martie — 10 august 1917. 

1. Servicii religioase. 

a. La biserică. 

Am căutat să mă conformez în totul ordinului Marelui Cartier General, nr.15477, 
săvârşind Sf. Liturghie în zona de refacere, în fiecare duminică şi sărbătoare, la biserică. 
Mi-am pus toată silinta ca să fac ca atare servicii să fie cât mai inaltatoare pentru ca să 
influenţeze asupra sufletelor ostaşilor, stăruind de cei în drept, ca aceştia să fie aduşi la 
biserică în număr cât mai mare, pe serii. Am contribuit şi eu în parte, la reuşita corului ce 
se injghebase din inițiativa lăudabilă a d-lui colonel Bejulescu I., comandantul 
Regimentului 20 Obuziere şi care făcea serviciul divin mai atractiv. 

Convalescent după febră recurentă, al doilea acces, în săptămâna Sf. Patimi, 
slăbit cum eram, n-am ezitat de a-mi face datoria, mărturisind soldaţii şi dându-le în 
calitate de duhovnic toate sfaturile şi povetele necesare, după care i-am împărtăşit, 
săvârşind în zilele Învierii serviciul divin cu toată pompa. La fiecare slujbă am înălțat rugi 


103 


către Dumnezeu pentru biruința armatei noastre, vindecarea răniților şi bolnavilor cum şi 
pentru odihna sufletelor ostaşilor morţi pentru Tara şi Neam. 

b. Serviciul religios în tabără. Am oficiat în faţa trupei şi ofiţerilor sfeştanie, 
sfintind prin stropire bordeiele şi barăcile, iar apoi parastasul pentru ostaşii räposati. 
Asemenea servicii au avut loc atât la Regimentul 20 Obuziere P.A. cât şi la Regimentul 20 
Obuziere P.S.; apoi la Regimentul 3 Artilerie, în satele Vulturesti şi Glodeni — distante de 
kilometri. 

c. Servicii religioase la bolnavi. Am căutat să inalt prin rugăciuni şi sufletele 
soldaților bolnavi, care nu puteau veni la biserică, de aceea mă duceam în mijlocul lor 
după ieşirea de la slujbă, de le făceam rugăciuni pentru a le uşura sufletele şi a le alina 
durerile. 

d. Înmormântările. Deşi acestea sunt cele mai triste ceremonii religioase, totuşi 
am căutat ca, conducând la locasul de veci pe ostaşii secerati de bolile crude ce ne-au 
bântuit în refacere, să arăt camarazilor care le dădeau onorul, că fericiți sunt acei ce mor 
pentru Patrie şi că resemnarea celor ce mor departe de vatra lor iubită, să ne fie pildă, că 
zice Mântuitorul: „Mai mare dragoste decât aceasta nu are, ca cineva sufletul său să-şi 
pună pentru semenii săi”(loan, XV,13). 

2. Predicile. Am socotit de a mea datorie de a însoți fiecare serviciu divin şi de o 
predică, scoțând din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei şi din învățăturile bisericii 
balsamul alinător de suflete şi făcând aplicaţii morale potrivite zilelor prin care trecem şi 
datoriilor ce le avem astăzi, cu toţii. Am scos întotdeauna la iveală virtuțile crestinesti, 
care trebuie să împodobească sufletul fiecărui ostaş. La bolnavi le arătam de cât preţ este 
azi suferința şi răbdarea, punându-le dinainte icoana pururea vie a martirilor bisericii lui 
Hristos. 

3. Vizitarea bolnavilor. E ştiut că ostaşii bolnavi au nevoie nu numai de doctoria 
trupească, ci şi de cea sufletească; de aceea, m-am dus de multe ori în mijlocul lor pentru 
a-i mângâia şi îmbărbăta prin cuvinte bine alese. Nu m-am ferit de a cerceta în diferite 
rânduri chiar pe ostaşii izolați, bolnavi de tifos exantematic, pentru a-i încuraja. Şi când 
doctorul corpului mi-a spus ca să nu mă mai duc în baracă, că mă expun, că nu-i datoria 
mea acolo etc., i-am dovedit contrariul. Socotesc că aceasta se poate lua ca act de „curaj şi 
bärbätie” sau ca o „dovadă de abnegatie şi dragoste creştinească”. 

4. Cuvântări religioso-morale şi patriotice. Pentru ridicarea moralului ostaşilor, 
am crezut de a mea datorie de a mă îngriji să le luminez sufletele şi să le încălzesc inimile 
prin atare cuvântări, ţinând seamă că inamicul se poate birui nu numai prin arme, ci şi prin 
tăria sufletească a ostaşului ce luptă. În acest scop, am ţinut o serie de cuvântări. Iată cam 
despre ce le-am vorbit: despre credință, nădejde şi dragoste; despre puterea rugăciunii; 
războiul nostru şi urmările lui, datoria ostaşului către Patrie, Drapel şi superiori; datoria 
către cei rămaşi acasă; despre curăţenie, despre sudalmă; pentru ce luptă popoarele etc. 

Asemenea cuvântări am ţinut la Regimentul 20 P.A. şi Regimentul 20 Obuziere 
P.S., apoi la Regimentul 3 Artilerie, în satele Glodeni şi Vultureşti. N-am pierdut nici o 
ocazie potrivită de a le vorbi ostaşilor, iar cât priveşte despre mici convorbiri, acestea 
aveau loc des, de câte ori dam ochii cu ei, căutând ca şi din câteva cuvinte soldatul să 
poată prinde ceva. 

La ordinul Diviziei a X-a, ca să se înscrie ofiţerii care vor să tina conferinţe la 
diferite regimente, cel întâi am fost eu care m-am înscris şi la 2 iulie a.c. am ţinut această 
cuvântare la Batalionul 10 Pionieri: „Pentru a birui inamicul, e nevoie nu numai de 
armament ci şi de tăria sufletească a ostaşului, unită cu credință în Dumnezeu”. De modul 
cum m-am achitat, poate raporta oricând d-l comandant al unităţii respective. 

Am stăruit ca la mormântul fiecărui ostaş, din cimitirele satelor amintite, să se 
pună câte o cruce frumoasă de lemn, săpând pe ea numele celui răposat pentru Patrie, ca 
pildă pentru oricine, că şi de morţi se poartă grijă, oriunde ar muri ei pentru Neam şi Rege. 

5. Cărţi şi broşuri de citit 

Prin raportul nostru către Brigada Nr.10, din 27 martie a.c., am arătat că ostaşii n- 
au ce citi şi că simt lipsa unor cărți cu conţinut religioso-moral şi patriotic, pe care cu un 
ordin de serviciu al brigăzii, le-am procurat din Iaşi şi distribuit gratis la ostaşi, astfel: 95 
exemplare la Regimentul 20 Obuziere şi 148 exemplare la Regimentul 3 Artilerie, în total 
243 exemplare. D. general Cihoschi, comandantul Diviziei a X-a, în inspecția făcută la 
Parpanita, la Divizionul II, din Regimentul 20, în ziua de 22 iulie a.c., s-a interesat printre 
altele şi de ceea ce citesc soldaţii şi dacă au ce citi şi a găsit atare cărţi la ei, lăudându-i ca 
le citesc. 

Cartea pe care din întâmplare a scos-o d-l general din buzunarul unui soldat şi a 
răsfoit-o, era o broşură a subsemnatului „Învătături şi sfaturi”. 

6. Purtarea mea fata de ofițeri şi soldați. 


104 


În tot acest timp, în relațiile mele cu ofițerii, am dat după cuvintele Sf. Ap. Pavel 
„celui cu cinstea, cinste” — deci consideratia cuvenită. N-am avut cu nimeni nici un 
incident. 

Faţă de ostaşi am avut întotdeauna admiraţia pentru răbdarea lor de muncă şi de 
voință. M-am considerat tovaräsul lor de suferință, i-am mângâiat, încurajat şi sfătuit de 
bine. 


7. Purtarea mea fata de populaţia civilă. 

Am crezut că am o datorie şi față de populaţia civilă a satului în care am fost 
cantonati, în refacere. De aceea, fie la biserică, fie la alte servicii religioase, ca sfeştanii, 
Sf. maslu etc., am căutat să le vorbesc, arătându-le ce datorie au cei de la vetre către 
ostaşii de pe front, îndemnându-i la lucru şi combătând luxul şi uşurătatea moravurilor. 

8. După plecarea pe front. 

Înainte de a părăsi satul Parpanita, cu Brigada a X-a şi Regimentul 20 Obuziere, 
am oficiat Sfinţirea apei, stropind şi binecuvântând trupa, în ziua de 24 iulie a.c., rostind 
apoi un cuvânt de îmbărbătare. Acelaşi lucru l-am făcut în marş şi la Regimentul 3 
Artilerie, când eram în haltă mare, în apropiere de Zorleni. Pe front, în ziua de 6 august, 
am oficiat un serviciu divin la trenul de luptă al Regimentului 20, vorbind ostaşilor. 

Despre felul cum mă achit de datoria mea, d-l comandant al Regimentului 3 
Artilerie, lt.col. Lupaşcu Al., a înaintat un raport către brigadă încă din luna iunie a.c., în 
care-mi recunoaşte oarecare merite şi în care a cerut ca el să fie înaintat P.C. Voastre. 
Asemenea mărturii poate da oricând şi d-l col. Bejulescu Ioan, comandantul Regimentului 
20 Obuziere, care e un om bisericos. 

În cadrul atributiunilor mele n-am căutat să apar decât ca preot şi să mă achit, 
după putere, de datoria pentru care am fost trimis la această brigadă. 

Apropiindu-mă de încheierea acestui memoriu, vă rog să aveţi în vedere, c-am 
împlinit un an de campanie, că mi-am lăsat familia şi gospodăria în voia sorții, 
supunându-mă în acest timp, ca orice ostaş, tuturor greutăților, pericolelor, asprimilor şi 
privatiunilor ce le cuprinde în sine viata de campanie. Ordinul P.C. Voastre nr.570, din 10 
iunie a.c. spune lămurit: „Preoţii mutaţi sau al căror comandant s-a schimbat, au dreptul la 
avansare”. 

Cum subsemnatul cade în această categorie, urma ca să fi fost avansat cu seria 
din 15 iunie a.c. 

Am schiţat în acest memoriu activitatea mea la această brigadă, cu credinţa că 


cele arătate în el vor fi luate în considerare la avansarea noastră. 
Preot N.Hodoroabă, 
Confesorul Brigăzii a X-a Artilerie 


30 august 1917 


[Rezolutie:] 
Nr.1489 din 3 septembrie 1917 


Se va cere foaia calificativă şi de la Regimentul 69 si de la Brigada a X-a 
Artilerie. De e cazul, se va cere avansarea. 


C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.177-182 


107 


Regimentul Mircea 32 P.S. 
Preotul militar Dinescu Constantin 
[Copie] 
Foaie calificativă 
pe anul 1916 (de la 1 august 1916 până la 16 decembrie 1916) 


Nota comandantului corpului de trupă sau şefului de serviciu 
Preotul Dinescu Constantin. A fost repartizat acestui corp ca preot militar pe ziua 
de 1 august 1916 şi repartizat apoi la Regimentul 84 Infanterie, mobilizat de acest corp. 
La 15 august 1916 a fost mobilizat şi trecut pe picior de război la Regimentul 84 


Infanterie. Cu acest regiment a luat parte la luptele titanice de la Turtucaia, dând ajutorul 


105 


său sfânt la răniţi şi morți. După dezastrul de acolo a scăpat înot, trecând Dunărea înot 
până la Olteniţa, de unde a fost evacuat la spital din cauza surmenajului spiritual şi 
enervării cauzate de teribilele peripeții de la Turtucaia. Desfiintându-se Regimentul 84 
Infanterie a fost repartizat Regimentului Mircea 32 P.S., la 1 octombrie 1916, unde a 
rămas, la acest regiment îndeplinind sfintele servicii ca preot militar, a oficiat depunerea 
jurământului recrutilor contingentelor 1917 şi 1918. A dat concursul religios la diferite 
înmormântări de soldaţi. Preotul militar Dinescu Constantin are vlagă militară, preot 
foarte cult, integru şi-mi arăt cu această ocazie părerea de rău că acest preot militar a 
trebuit să părăsească acest regiment, la 16 decembrie 1916, din cauză de boală, pricinuită 
de enervarea peste măsură, a suferințelor cu ocazia luptelor de la Turtucaia. Pentru 
serviciile aduse armatei îl propun a fi decorat cu ordinul Coroana României cu spade, în 
gradul de cavaler pe care-l merită cu prisosintä. 
Comandantul Regimentului Mircea 32 P.S., 
Colonel Demetriade 


30 august 1917 — Durneşti, Botoşani 
A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.354 


108 


Nr. 1061 — 17 Septembrie 1917 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


Problema copiilor orfani trebuie să ne preocupe pe toți. La rezolvarea acestei 
probleme urmează să contribuie în primul rând preotul, ca întrupător şi propovaduitor al 
dragostei şi milei creştine şi ca unul ce este obligat, special prin Legea noastră, să poarte 
grijă de văduve şi de orfani. 

De la această sfântă datorie neputându-se sustrage nici preoții de armată, cu 
insistență vă rog a vă interesa de aproape de copii orfani din localităţile unde cantonati, 
din satele supuse evacuării, sau din cele reocupate de la inamic, şi a lua măsuri cu 
comitetele locale constituite în acest scop, pentru asigurarea existenței lor. 

Când într-o localitate n-aţi putea face nimic în sensul arătat, ne veţi instiinta 
imediat, trimițând un tablou de numele şi prenumele copiilor orfani, rămaşi neplasati. Prin 
copii orfani veţi înțelege numai pe acei care, în localitate, n-au nici rude şi nici un alt 
sprijin. 

Domnul Comandant al unităţii Cucerniciei Voastre este rugat a da tot concursul 
posibil unei asemenea activităţi creştineşti şi româneşti. 


Probiereu, Iconom C. Nazarie 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 13 


109 


Preotul Regimentului 9 Infanterie Râmnicu-Sărat 
către 
Reverendissimul Protoiereu de armată 


Reverende Părinte Protoiereu, 


Ca preot la regiment, socotind că pilda lucrează mai mult decât orice cu 
sacrificiul fiinţei mele trupesti, am stat în tot timpul în mijlocul soldaţilor, dati mie în grijă 
sufletească. 

Deşi am fost în greaua cumpănă a morţii de atâtea ori, ba chiar a fi şi în prinsoare 
la duşman, Dumnezeu a avut grijă de mine. 


106 


Acum în urmă, spre sfârşitul lunii iulie, divizia noastră având a se împotrivi 
duşmanului în regiunea Cosmeşti-Mărăşeşti, s-a făcut multă moarte şi prăpăd, căci oastea 
noastră îndârjindu-se a stat la luptă cu tot trupul şi sufletul ei. 

În seara zilei de 1 august, vrăjmaşul indoindu-si puterile şi aruncându-se asupră- 
ne cu foc, fier şi fumuri înăbuşitoare, a stropşit biata noastră oaste pe loc, îngropând-o în 
santurile dărâmate. 

Cu acea ocazie un capăt al santului în care mă adăposteam fiind atins, mi-a 
acoperit şi sfârtecat geanta cu Sf. Antimis, cutiuta cu Sf. Împărtăşanie şi carnetele de 
identitate ale soldaţilor şi corespondență. 

Deşi trupe proaspete au sosit izgonind pe duşman şi reocupând iarăşi poziția, n- 
am mai putut afla decât bucăţi răzlețe şi sfărâmate de obuz din ceea ce pierdusem. 

De aceea, Reverendissime Părinte Protoiereu, având neapărată trebuintä de un 
nou Sf. Antimis, vă rugăm să binevoiti a interveni spre a mi se transmite un altul. E mare 
lucru serviciul divin aici între ostaşi. Te crezi transportat cu duhul în vechile vremuri 
creştine, prin răcoarea catacombelor, iar ostaşii nu mai sunt nişte chipuri comune, ci sfinții 
neamurilor de glorie creştină. Aici şi acum, ca niciodată n-am fost mai buni creştini, căci 
providenta divină lucrează efectiv şi continuu. 

Fiţi pe deplin încredinţat, Reverendissime Părinte Protoiereu, că-mi voi face toată 
datoria, acea datorie izvorâtă din înțelegerea desăvârşită a înaltului principiu evanghelic — 
Iubirea aproapelui cu Jertfirea de sine. 


Prea supus şi plecat, 
Preot Spiridon Măndescu, 
Confesorul Regimentului 9 Infanterie Râmnicu-Sărat 
22 septembrie 1917 
A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.202 


110 


Nr.21 
1917, octombrie, 3 


Confesorul Regimentului 43/59 Infanterie 
către 
Prea Cucernicia Sa Părintele Ic. C.Nazarie, Protopopul preoţilor mobilizabili 


Referitor la ordinul nr.1 122 din 26 septembrie a.c. al P.C. Voastre, am onoarea a 
vă confirma cu adâncă smerenie primirea Sf. Cruci, pe care ati binevoit a mi-o trimite, 
servindu-mi ca un semn distinctiv în timpul campaniei şi în urmă ca aducere aminte de 
groaznicul război. 

Odată cu aceasta îmi permit a vă trimite, anexat aici, o dare de seamă anuală cu 
privire încă de la începutul activității mele ca preot militar, conform regulilor şi legilor 
bisericeşti şi militare. 

Primiti vă rog, Prea C. Protopop, asigurarea prea distinsei mele consideratiuni şi 
profundul devotament. 


Preot D.Brumusescu 
Dare de seamă anuală 


Dare de seamă asupra activităţii mele ca preot militar de la 1913 şi până în 
prezent. 

1. Anul 1913, luna iunie, ziua 22 am fost mobilizat pe lângă Regimentul 14 
Artilerie, cu care am trecut în Bulgaria, ajungând până la Arab-Canal(30 km de Sofia), la 
27-28 august am trecut Dunărea în ţară, făcând carantină 15 zile, astfel că abia la 15 
septembrie am putut să fiu demobilizat. 

În acest timp am îndurat cele mai grele mizerii şi am înfruntat cele mai groaznice 
pericole; ştiut fiind că, deşi glontul nu a existat, epidemiile au fost din belşug şi în caz de 
epidemii, medicii şi preoţii sunt cei dintâi luptători şi cei mai expuşi pericolului. 


107 


Nu mi-am limitat misiunea mea numai la înmormântarea decedatilor, ori la o 
slabă formă de ridicare a moralului pe calea abstractului, ci cu toată dragostea mea de 
omenire, putere de voință şi muncă, m-am pus în slujba binelui pe calea pozitivului, 
combătând epidemia prin cele mai eficace mijloace ce aveam la îndemână, astfel că nu cu 
puţin, cred eu, că am contribuit la stingerea ei. 

Chiar (d-l colonel Ion Bârsescu) comandantul regimentului la demobilizare, mi-a 
adus cele mai distinse laude şi mulțumiri. 

Tot în acest timp, întâmplându-se ca preotul Regimentului 3 Olt să se 
îmbolnăvească şi evacueze în ţară încă de la trecerea Dunării, tot mie mi s-a încredințat 
misiunea de a servi şi pe acest regiment şi este ştiut de toată lumea că şi de această sarcină 
m-am achitat cu mare laudă. 

2. De la 1913 şi până la 1916, august 15, întotdeauna, fără excepție, am fost 
chemat la Regimentele 14 Artilerie şi 43 Infanterie nu numai la depunerea jurământului 
trupei (semnătura din livret vorbeşte), dar am fost nelipsit la toate serbările naţionale şi 
cele mai însemnate serbări din acele regimente. 

Pot rezuma că am făcut serviciu complet de preot al acelor regimente. 

3. La 15 august 1915(sunt mai mult de 2 ani) am părăsit întreaga mea familie 
foarte numeroasă, plecând în război cu Regimentul 43 Infanterie. 

În luptele de la Jiu am fost absolut nedespärtit de regimentul meu, căutând ca în 
furia celor mai mari lupte să-mi fac complet datoria mea de preot, ba chiar am depăşit 
îndemnând şi încurajând ostaşii la datorie. 

Am servit nu numai regimentul meu, dar şi pe Regimentul 41 Infanterie al cărui 
preot nu era prezent. 

În retragerea de la Jiu şi până aici, cam de la 29 octombrie la 6 ianuarie, peste 
două luni de timp de iarnă, imposibil de rău, am îndurat cele mai grele mizerii, frig şi 
foame completă. 

Am pierdut din cauza peripetiilor retragerii, trăsura, doi cai şi tot bagajul meu 
propriu. 

De la 6 ianuarie am avut grozavă durere sufletească să asist la cea mai mare 
nenorocire a acestui regiment, bântuit de complexul mizeriilor şi epidemiilor nimicitoare. 

Am stat strajă neadormită la datorie; însumi eu epuizat complet de mizerii şi 
lipsuri de toate felurile, n-am încetat o zi măcar, de la înalta mea chemare în vârtejul 
valurilor nenorocirii. Sunt singurul care ziua, noaptea, prin cele mai imposibile noroaie şi 
vremuri am însoţit la locaşul de veci pe iubiții mei fii sufleteşti şi compatrioți, îngrijind a 
li se face toate formele înmormântării cerute de religie, obicei şi igienă. 

Activitatea mea nu se limita numai la îngrijirea trupei din satul Pocreaca, ci 
trebuia, ziuă şi noapte, să alerg frământând noroaiele şi frământat de vremuri, fiind chemat 
de nevoile serviciului, în satele: Slobozia-Milu, 8 km de Pocreaca, Poiana Câmpului şi 
Trestiana 4 km cel puţin, trupa fiind risipită în aceste localităţi, mai ales că eram obligat a 
servi şi Spitalul Mobil. Aşa că zilnic făceam ocoluri de câte 20 kilometri cel puţin. 

Afară de aceasta, în toate sărbătorile eram obligat, la ordinul Marelui Cartier 
General, să servesc Sf. Liturghie şi să tin cuvântări morale trupei ce se aduna la acest 
centru. 

Tar, de la 4 august a.c. şi până în prezent, sunt iar cu regimentul apărând moşia şi 
legea strămoşească. 

Las ca adevărurile arătate în această dare de seamă să vorbească, dacă am pus în 
joc toată puterea sufletească şi fizică de a mă achita de sarcina ce mi-au îngreunat-o 
împrejurările, dacă am reuşit să mi-o fac îndeajuns şi dacă s-ar fi putut face mai mult 


decât eu am reuşit să fac. 
Confesorul Regimentului 43/59 Infanterie, 
Preot D.Brumuşescu 


1917, octombrie, 3 
Scris în Valea Tisei-Putna 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.209-211 


108 


111 


Nr.34 
1917, octombrie, 5 


Preotul confesor al Regimentului Olt Nr.3 
către 
P.S. Părintele Protoiereu al preoţilor de armată 


Potrivit datinilor noastre crestinesti, am onoarea a supune cunoștinței Prea 
Sfinţiei Voastre cele următoare: 

La acest regiment s-au schimbat de la începutul campaniei 6 domni comandanţi 
şi la brigada din care facem parte, 4 domni comandanți, până în timpul de față. 

Obiectivul principal ce-l are această plângere a mea este că, din această cauză am 
fost neglijat sau trecut cu vederea la toate propunerile de avansare, pe când la alte corpuri 
toți fraţii preoţi au fost înaintați la gradul de căpitan, chiar şi acei de la formațiunile 
sanitare. Am fost propus de către d-l comandant al Regimentului Olt pentru a fi înaintat de 
două ori şi anume: 

1. La 27 iunie propunerea a fost înaintată Brigăzii a 4-a unde a stat până la 25 
iulie, când a fost înapoiată cu ordinul nr.793. 

2. Am fost din nou propus, după cererea mea, cu data de 12 septembrie şi care se 
găseşte la dosarul regimentului. Văd că şi această propunere a fost înapoiată de d-l 
comandant al Brigăzii a 4-a(d-l colonel Vlădescu Gh.) sub motiv că eu a-şi fi lipsit de la 
regiment, când Domnia Sa era comandant în trecuta perioadă a campaniei din Dobrogea. 

Onorate Părinte Protoiereu, 

Lăsând la o parte marea eroare ce se săvârşeşte, mă apasă cu atât mai mult pe 
mine când ştiu cu câtă conştiinciozitate am întovărăşit regimentul în toate acțiunile sale, 
pe de altă parte nu mi se recunoaşte nimic din faptele de eroism ce am făcut în decursul 
acestui război, după cum se vede şi din alăturata declaraţie ce o anexez, din care se pot 
vedea clar faptele făcute de mine şi care în nici un caz nu pot fi dezmintite. Pot proba şi 
susține cele arătate cu persoanele din declarație, precum şi cu fostul comandant de 
regiment, d-l colonel Poşulescu Alexandru, retras de la Vaslui, cu d-l It. Georgescu Vasile 
din Regimentul 21 Infanterie, cu d-l administrator It. Vernescu Oprişan, comandantul 
Etapei Armata I, sergentul Matei Ioan, Regimentul 3 Olt, elevul plutonier Călinescu Ion, 
medicul locotenent Frânculescu Gh. din Regimentul 3 Olt şi multi alţii care-i voi propune 
la ancheta ce veţi binevoi a face, când se va dovedi tot adevărul cu 3 regimente chiar,de va 
fi nevoie, precum şi cu acte ce eu posed. 


Terminând, rog pe P.S. Voastră a dispune în consecință. 
Confesorul Regimentului Olt Nr.3, 


Locotenent preot Ştefan Ionescu-Cazacu 
Declaraţie ! 


Subsemnatul preot Sach. Şt. Ionescu, confesorul Regimentului Olt Nr.3, pe când 
eram lângă Drapel în ploaia de gloanţe şi ghiulele, pe ziua de trei septembrie 1916, şi 
căzând un obuz de calibrul cel mai mare de la inamic, făcând explozie foarte mare, pe 
sergentul port-drapel, Mihăilescu Constantin, l-au amestecat cu pământul îngropându-l, 
iară pe plutonierul Lămboiu Radu l-au vânturat...”, şi căzându-i Drapelul din mână, eu 
imediat l-am luat şi am fugit cu el din acest atac crâncen, fugind până la satul Cochirleni, 
ca 6-7 km în Dobrogea, unde l-am scăpat. 

În zilele de 20, 21 şi 22 noiembrie, în luptele de la satele Drăgăneşti, Bălării, 
Epureşti şi Ruşii lui Asan, am fost tot lângă Drapel, unde chiar o schijă de obuz inamic a 
rupt vulturul de la Drapel, azvârlindu-l departe, unde abia l-am putut găsi. 

Apoi, pe ziua de 23 noiembrie am trecut râul Argeş, în dreptul fabricii d-lui 
Bragadiru, trecând noaptea cu coloanele prin Bucureşti, pe Calea Victoriei, am ajuns la 
satul Pantelimon în seara zilei de 24 noiembrie, căci abia s-au putut aduna ca o companie 
de ostaşi şi, venind ordin ca să mergem la luptă între Chitila şi Băneasa chiar pe la ora 8 
seara, noaptea am fost risipiţi, ce mai rămăseserăm, dimineaţa, am plecat cu toate 


* Tlizibil în original 
109 


coloanele şi trenul de luptă. Şi pe când mergeam pe lângă căruţe, căci eu mă suisem în 
căruţa părintelui Aristide Popescu de la Regimentul 19 Infanterie, unde pusesem bastonul 
înfipt la coviltirul cärutei Sfinţiei lui, aici am lăsat şi cele două genţi ale mele cu lucrurile 
preotesti, tot la părintele; căci eu nu am avut căruță. Si pe când mersesem aproape ca 4- 
500m înainte pe lângă căruţe, mă pomenesc cu două drapele şi cu gărzile lor, anume: 
Drapelul Regimentului Olt Nr.3 şi Drapelul Regimentului 66, rugându-mă şi zicându-mi 
că au ordin să fugim cu aceste drapele spre a le scăpa cum vom putea, căci inamicul ne 
urmăreşte, iar ghiulelele inamice cădeau asupra noastră ca ploaia. Eu atunci plec imediat 
cu aceste două drapele şi cu gărzile lor anume: port drapel al Regimentului Olt Nr.3, 
sergentul Mihăilescu Constantin, Mihalache Smarandache, Măruşcă Grigore, Stänculet 
Tudor, Secu Stancu şi Bâncă Constantin. 

Iară garda Drapelului 66: port drapel plutonier Semion Ioan, Tomulescu Jane, 
sergent, şi alţii din Regimentul 66. 

În timpul acesta eu am mers încins numai cu un binoclu, căci aşa apucasem. 
Mergând la linia ferată şi văzând că deja capturase inamicul un tren în urma noastră, iar 
cel dinaintea lui eu îl observasem cu binoclul pe care l-am luat din luptele din Dobrogea şi 
care este german, văz un cantonier pe care îl rog dacă poate să oprească trenul şi îmi 
răspunde că poate. Eu atunci îl pui cu fanionul în mână înaintea trenului nostru român şi, 
pe când el făcea semnale să oprească, trenul n-a oprit; eu atunci disperat când ajunge 
trenul în dreptul meu ridic binoclul cu care eram în mână şi strigând trenul au oprit. 
Imediat m-am suit cu aceste 2 drapele şi gărzile lor chiar pe maşină. Apoi am pornit înspre 
gară şi ajungând la gara Țăndărei, ca 7-8 kilometri de gară, am găsit trenul deraiat; atunci 
am plecat cu toţii pe jos până la gara următoare. Aici n-am găsit nici un tren, ci cercetând 
care şi când vor pleca vreun tren, dovedesc că pleacă trenul d-lui căpitan Lămotescu 
Christea de la cercul de instrucție al Diviziei I şi II, pe care îl rog cu mare stäruintä şi mă 
primeşte pe mine în vagon cu dânsul, unde avea foc pe nişte cărămizi în vagon deschis, iar 
drapelele cu gărzile lor le băgăm în vagonul dinaintea noastră şi mergem până ne 
despärtim. Când ne-am despărțit, i-am mulțumit, căci am scăpat aceste două drapele. Apoi 
am urmat drumul la Galaţi. Trecând prin Brăila, ne-am oprit aici pentru ca să cumpărăm 
ceva de ale mâncării, căci nu mâncasem de două zile, şi, fiind cu drapelele în fata gării 
Brăila unde aşteptam 2 ostaşi de-ai gărzilor drapelelor, pe care îi trimisesem să cumpere 
ceva pâine, mă pomenesc cu 2 domni generali ruşi, care mă întreabă despre aceste două 
drapele. Eu care nu ştiu ruseşte, am vorbit româneşte şi fiind de față un domn căpitan 
român care vorbeşte frantuzeste cu aceşti 2 d-ni generali ruşi, care aceşti 2 d-ni generali se 
închină înaintea acestor drapele şi la Sf. Cruce ce eu am purtat-o în toate luptele din 
Dobrogea şi i-am văzut ştergându-se cu batistele la ochi. 

Apoi am urmat drumul la Galaţi, unde ajungând la gara Barboşi, am dovedit că 
cercul de sediu al Regimentului 66 se găseşte la Râmnicu-Sărat, eu imediat am pornit pe 
Drapelul Regimentului 66, cu toată garda lui în regulă, ca să meargă acolo. 

Iară eu, cu Drapelul Regimentului Olt Nr.3, am plecat la Galaţi şi, ajungând, am 
colindat prin noroi, căutând partea sedentară a Regimentului Nr.3 Olt până la ceasurile 3 
dimineaţa, când zăresc o lumină; aici am cutezat şi am intrat, unde am găsit chiar 
Arsenalul Statului; la ziuă am vorbit cu d-nul inginer al Arsenalului, domnul Gheorghe 
Carachin, pe care l-am rugat cu mare stäruintä ca să repare Vulturul de la Drapel, pe care 
îl tineam legat cu o sfoară în capul Drapelului, în muşamaua lui; şi d-lui l-a reparat aşa 
cum se prezintă astăzi în stare foarte bună. Apoi l-am depus d-lui locotenent-colonel 
Gheorghe Caton la partea sedentară, pe care l-au primit cu mare bucurie în ziua de 29 
noiembrie 1916. 


Preot Sach. şi confesor al Regimentului Olt Nr.3, 
Ştefan Ionescu zis şi Cazacu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.222-224 


112 


Nr.20 din 31 octombrie 1917 

Corpul I Armată 

Divizia a II-a 

Regimentul 2 Romanați Nr.19 Infanterie 


110 


Preotul Regimentului 2 Romanați Nr.19 Infanterie 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoților de armată, 
Marele Cartier General 


Respectuos supunem la cunoştinţa Prea Cucerniciei Voastre că, prin ordinul 
nr.1828 din 3 octombrie 1917 al Diviziei a II-a fiind chemat de pe linia de front în tabăra 
Regimentului de Marş al Diviziei a II-a, aflat la rezerva Armatei, înapoia frontului, pentru 
a boteza pe soldatul evreu Ieroham Semo, din acel regiment, care ceruse trecerea la 
creştinism — în conformitate cu sus-mentionatul ordin, m-am transportat la timp în tabăra 
acelui regiment şi după ce am făcut numitului soldat toate ,,Catehizarile” prevăzute în 
„Rânduiala din Evhologiu”, însoțite de învăţarea ,,Simbolului Credinței — Tatăl Nostru” şi 
oarecare initieri în învăţătura creştină — în ziua de29 octombrie 1917, l-am introdus prin 
botez, în sânul Sfintei Biserici Ortodoxe, dându-i-se numele de Nicolae (Păunescu), sub 
care nume a şi fost înscris prin ordin de zi, în controalele Armatei. Serviciul Religios al 
botezului s-a făcut cu solemnitate în mijlocul regimentului, aşezat în careu, afară de 
afundarea în apă, ce s-a făcut în locul ferit de vederea publică, mai de înainte pregătit. 

Pentru acest act săvârşit s-a eliberat celui creştinat cuvenitul certificat, care, cu 
respect, vi se înaintează anexat la aceasta, spre a fi numerotat. 


Preotul Regimentului 19 Infanterie, 


Preot Arist.Popescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.248 


113 


Nr.38 1917, noiembrie, 5 


Confesorul Ambulantei Diviziei I 
către 
Protoiereul preoților din armată 


L Fiind cu formaţia în repaus, în spatele frontului, cantonati în satul Deleni, 
jud.Bacău şi observând că în acest sat, cu tot timpul înaintat, un învăţător nu s-a prezentat 
pentru a deschide şcoala, subscrisul am hotărât deschiderea şi începerea lecţiilor, ajutat de 
seminariştii de la această formaţie. 

Cursurile au început din ziua de 30 octombrie cu peste 40 elevi prezenţi din 
primele zile, mai toţi copii ai mobilizatilor şi dispärutilor în război. 

II. Din revistele şi cărțile găsite cu foile netăiate şi în neregulă pe la şcoală, am 
format o bibliotecă populară la îndemâna soldaţilor mei pe timpul cât vom cantona aici, 
pusă sub supravegherea unui seminarist. 

III. Conform ordinelor Prea Cucerniciei Voastre privitoare la orfani, s-a strâns 
prin cotizatii benevole de la ofițerii formaţiei un fond din care subscrisul procur şi 
distribui zilnic orfanilor din război, femeilor sărace şi elevilor şcolii un număr de pâini. De 
la 12 octombrie până la finele lunii am distribuit 332 pâini. 

Am avut tot concursul d-lui medic şef al acestei formații. 

Cred că aceste ocupaţii sunt de competenţa preotului militar şi a seminariştilor 
cărora, în acest chip, li s-a dat un rol propriu actualei lor misiuni. 

Confesorul Ambulantei Diviziei I, 


Preot N.Mănescu 


[Rezolutii:] 
Nr.1384 din 8 noiembrie 1917 


Se va răspunde că noi luăm act cu mulţumire de activitatea preotului în chestiune 
şi a seminariştilor care l-au secondat. 
Pentru Şef Serviciului, 


Iconom V.Pocitan 


[leşire] 
Nr.1407 din 8 noiembrie 1917 


111 


La nr.38 din 5 XI a.c. cu onoare se răspunde că am luat act cu mulțumire de 
activitatea C.V. întru luminarea şi educarea viitorilor ostași, activitate care vă onorează, 
atât pe C.V. cât şi pe d-l medic şef al formației şi pe seminariştii care v-au dat concursul. 

Pentru Şeful Serviciului Religios, 


[Iconom V.Pocitan] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.235 


114 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


ORDIN CIRCULAR 
Nr.1400 din 6 Noiembrie 1917 


Împrejurările par a sili pe iubiții noştri soldaţi să ducă viata în transee si în iarna 
aceasta. Viaţa de tranşee însă, pe lângă neajunsurile ce aduce fizicului, mai are şi partea 
că, fiind monotonă, predispune la melancolie şi gânduri de tot felul despre cei scumpi, 
deseori producând descurajare şi fmputinând răbdarea. Astfel stând lucrurile, se impune să 
se ia de către cei în drept măsuri ca viata de tranşee să varieze, când împrejurările 
îngăduie, cu fel de fel de îndeletniciri intelectuale, recreative şi hrănitoare de spirit. 

Sunt convins că domnii comandanți ai unităţilor armatei s-au gândit deja la lucrul 
acesta, ba poate vor fi luate şi măsuri în consecință. Totuşi, cred de a mea datorie a mă 
ocupa de această chestiune, ca una ce ne interesează în primul loc pe noi preoţii, chemaţi a 
îngriji special de partea sufletească a ostaşului. 

Niciodată preotul de armată nu poate fi mai în rol, ca în cazul de față. Scopul 
prezentului ordin este, deci, de a atrage atenţia Cucernicilor preoți asupra lucrului amintit 
mai sus şi a-i pofti să se gândească serios la mijloacele cele mai bune şi mai proprii, întru 
atingerea scopului urmărit. 

Preoţii noştri de armată, fiind un corp select, ştiu că vor găsi la îndemână 
mijloace nenumărate, pentru menţinerea moralului trupelor şi pentru odihnirea şi adăparea 
lor cu apa cea vie, despre care ne vorbeşte Mântuitorul. Totuşi, cred că serviciile divine 
efectuate cu fast şi în sobor de trei, cinci sau şapte preoţi, conferințele religioase morale, 
conferințe din istoria naţională, conferinţe referitoare la chestiuni de higienă şi chiar la 
ştiinţă, ce interesează viata practică a soldatului, şezători, recitări, povestiri, cântece 
patriotice vor fi, desigur, cele mai bune mijloace pentru hrana minţii soldatului. De ele vă 
rog, deci, să faceţi cel mai larg uz ori de câte ori împrejurările permit. 

În acest scop va trebui ca preoţii să nu lucreze izolaţi ci, unde se poate, să se 
unească mai mulţi la un loc formând mici centre culturale, ca, astfel, un preot să poată ţine 
conferința sa, la toate unităţile preoţilor cercului. Această perindare a unui preot, de la o 
formaţie la alta, pe lângă că va servi ca un excelent mijloc de emulatie între preoți, va 
deştepta şi un deosebit interes în auditor. 

Tot în scopul de mai sus, preoții vor alege elementele cele mai bune pentru cor şi, 
cu ajutorul lor, vor pune în studiu bucăţile dorite. Spitalele fiind un mediu foarte propriu 
dezvoltării unei astfel de activităţi, preoții vor lua măsuri în consecință. În toate vorbirile 
se va întrebuința scumpa noastră limbă a poporului, aşa de apropiată de aceea a cărților 
noastre sfinte. 

Despre activitatea desfăşurată în această direcție ne veţi face dare de seamă tri - 
lunar, fie individual, fie pe cercuri. De altfel ne vom interesa şi personal, dându-vă tot 
concursul necesar şi posibil. 

Domnii comandanţi sunt rugați a da tot sprijinul pentru reuşita acestei activități. 

La munca dar, cinstiți părinţi, căci secerişul e mult! Lucrati creştineşte şi 
româneşte şi atât Dumnezeu cât şi Tara vă vor binecuvânta pentru fapta voastră vrednicä 
de cinste şi de laudă, menită să aducă fericire întregului neam românesc. 


Şeful Serviciului Religios, 
Protoiereu, iconom C.Nazarie 


A.M.R., fond M. St. M. Serviciul 6 Istoric, dosar 59, f. 13 — 14 


112 


115 


Nr.11536 din 17 noiembrie 1917 


Inspectoratul General al Geniului 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Cu onoare înaintăm P.C. Voastre copie după ordinul ce am dat Cucernicilor preoți 
aflaţi la Serviciul Fortificatiilor spre a dv. cunoştinţă. 
Şeful Serviciului Fortificatiilor, 


General (ss) indescifrabil 
Cucernicilor preoți aflaţi la Serviciul Fortificatii 


Mentinerea moralului românilor, soldaţi sau rechizitionati din detaşamentul de 
fortificaţie, la înălțimea sufletească a timpurilor prin care trecem, precum şi dezvoltarea 
simțului patriotic al acestora, cere de la Cucernicia Voastră un contact de toate minutele 
cu aceşti oameni. 

Pentru alte motive, cu totul de alt ordin, ajungem la aceeaşi impunere a prezenţei 
Cucerniciei Voastre între prizonieri, aflați la lucrările de fortificație. 

Cucernicia Voastră, prin puterea duhovnicească de care dispuneti, prin sfaturile 
ce puteţi da, aveţi la îndemână mijloacele necesare pentru a ridica simțământul de 
recunoştinţă al acestor neinduplecati duşmani, căzuți în mâinile noastre şi la discretia 
noastră. 

Zilnic, stând de vorbă cu unii şi cu ceilalţi, ascultând durerile lor şi dându-le 
sfaturi, Cucernicia Voastră poate fi pentru aceşti oameni ceea ce numim în termeni 
militari, serviciul de siguranță al conştiinţei lor. 

Pentru prizonierii care se arată cu un sentiment recalcitrant, intervenția 
Cucerniciei Voastre le va înlătura asemenea sentimente. 

Inamicul, faţă de prizonierii români, nu crutä nici un mijloc pentru falsificarea 
conştiinţei lor; nu răspundem cu aceeaşi măsură, dar trebuie să le sensibilizăm conştiinţa 
lor la înălţimea nobletei noastre sufleteşti. 

Am dat ordin şefilor de sectoare să vă înlesnească transportul în diferite localități 
ale sectorului. 

Dorim să avem din partea Cucerniciei Voastre, rapoarte săptămânale ale 
rezultatelor la care ajungeţi. 


Şeful Serviciului Fortificatiilor Armatei, 
General Sc.Panaitescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.243-244 


116 
Nr.1460/1917, noiembrie, 19 
[Marele Cartier General, Serviciul Religios] 
către 
Preot Roşescu C. Regimentul 13 Infanterie P.A. 


La nr.9/1917, XI, 14, cu onoare se răspunde că chestiunea trecerii la ortodoxie a 
ostaşilor necreştini, sau de altă confesiune, e tranşată prin al.4 pag.19 din “Instrucţiunile 
preoților de armată” şi prin ordinul circular nr.570 din 10 iunie a.c., care vi se anexează 
aci. 

În consecință, după catehizare veţi proceda potrivit ritualului trimitându-ne 


certificatul spre vizare. 
[Pentru Şeful Serviciului Religios 
Iconom V.Pocitan] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.241 


113 


117 


România 

Regimentul 21 Infanterie 
Preotul confesor 

Nr.26 din 20 noiembrie 1917 


Preotul Musäteanu 1., 
confesorul Regimentului 21 Infanterie 


Memoriu 
Prea Cucernice Părinte, 


Cu respect înaintez acest memoriu de activitatea pastoral-militarä a 
subsemnatului pe timpul de la 15 august acest an şi până la 15 noiembrie curent, adică de 
la plecarea regimentului de pe zona de refacere şi până la ajungerea lui pe front, ca o 


icoană fidelă de ce poate face un preot militar în marşul trupei, în împrejurările actuale. 
* 


* ok 


În ziua de 15 august, Sfânta Maria, cu mare greutate am obţinut ca să săvârşesc 
sfânta liturghie, deoarece în această zi se aştepta inspecția generalului de corp de armată, 
care totuşi nu a avut loc. Slujba a început la ora 7 dimineaţa şi s-a terminat la 8.30. 
Soldaţii erau echipați ca de război, căci de aici plecau în tranşee. La sfârşit am ţinut o 
cuvântare ostăşească de îmbărbătare pentru luptă, iar după mine a vorbit comandantul 
regimentului de împlinirea unui an de război şi datoriile soldatului, şi în fine comandantul 
brigăzii a urat pentru aliații noştri şi pentru eroii de la Mărăşeşti, în uralele nesfârşite ale 
soldaţilor, care fluturau capelele în aer, şi în sunetul fanfarei, care cânta “Deşteaptă-te 
române” şi „„Marseilleza”. 

Inspecţia anunţată abia a avut loc în ziua de 21 august, când s-a făcut o luptă pe 
divizie, cu tragere de artilerie pe deasupra tranşeelor, unde ne aflam cu toţii pentru 
înaintare la un atac ce se ordonase, de asemenea, un aeroplan dirija lupta de sus prin 
telegrafia fără fir şi semnalizând cu fuzee. După luptă, care s-a executat după toate 
regulile tactice moderne, ne-am strâns toţi ofiţerii diviziei în pădurea Horleşti, unde am şi 
luat masa de la ora 12 şi cu această ocazie domnul general de corp Petala ne-a vorbit mai 
multe chestiuni militare din care amintesc următoarele: "În cantonamente prin sate să nu 
se ia cu japca alimente de la locuitori, asemenea să nu se batjocorească femeile ori fetele 
lor, ci să se pună în situaţia ca şi cum în casele lor ar cantona trupă şi cum le-ar veni, când 
soldaţii s-ar lega de familiile lor?! Apoi a spus că în luptă ofiţerii să fie curajoşi, iar dacă 
au frică să strângă din pumni şi din fălci şi să caute să zâmbească forțat către soldaţi ca să 
le ţină curajul. Să nu avem în minte decât datoria de a ne servi patria; frica şi simtämântul 
de conservare pentru eul nostru trebuiesc lăsate cu desăvârşire la o parte. Deviza noastră 
să fie: , Cum pot face inamicului cât mai multe pierderi cu cât mai puţine sacrificii pentru 
noi, şi în fine ne spune că timpurile, ce noi trăim, sunt cele mai hotărâtoare în viata 
regatului român şi de noi depinde viitorul a acestei tari. Dacă va fi să murim, atunci să 
murim nobil şi frumos, făcându-ne datoria cu cea mai mare conştiinciozitate”. 

Am amintit aceste lucruri, ca să se vadă de ce sentimentele patriotice este 
animată armata română în momentul de fata. 

În ziua de 24 august am primit ordin de plecare şi, la ora 3 după-amiaza, am 
pornit spre stația Grajduri, unde ne-am îmbarcat pentru Ghidigeni, sosind aici a doua zi, la 
ora 5 seara, şi apoi la Nărteşti am ajuns la ora 12 noaptea. lată deci un mars continuu de 
două nopţi şi o zi, care ne obosise mult. Cu această ocazie am întâmpinat două 
neajunsuri: 1) nu aveam unde să-mi pun bagajul meu şi lada cu veşminte, deşi cerusem 
în scris comandantului să mi se dea o căruţă cu doi cai, aşa că a trebuit să-l înghesui într-o 
ambulanță, unde stă şi până astăzi cu toate protestele doctorului, că nu are loc cu lăzile 
sale de medicamente. 2) tot drumul până la gară şi de aici până la Nărteşti - aproape 50 de 
km — l-am făcut pe jos, căci în ambulante nu era posibil să mă sui, aşa erau de încărcate! 

La Nărteşti am stat două săptămâni, în care timp am fost bolnav de icter, totuşi 
duminicile în care am putut trece la biserica satului, unde slujeşte părintele Ion Mândru şi 
preotul Regimentului 6 Mihai Viteazul, am oficiat Sfânta Liturghie în mai multe rânduri. 
Tot timpul cât am stat aici trupa a făcut exerciţii în pădurea domnului Constantin Mile, 
înspre Berheci. Slujba nu s-a putut face pe regiment din cauza aeroplanelor care umblau 
toată ziua în recunoaştere. 


114 


Iată una din cauzele de impiedicare de a strânge trupa pentru slujbă, iar a o doua 
este că, duminica fiind zi de repaus, soldaţii îşi fac în această zi curăţenia corporală şi 
spălatul rufelor şi, în fine, o a treia cauză este că de cele mai multe ori regimentul se afla 
împărțit prin mai multe sate, aşa că rareori îl poţi avea strâns la un loc. Totuşi activitatea 
unui preot de regiment nu se reduce câtusi de putin, când caută nu numai la slujbă să 
vorbească soldaţilor, dar şi în alte ocazii, chiar la mai puţini. 

În ziua de 8 septembrie am pornit spre front, trecând prin Tecuci şi ajungând 
după o noapte de marş în pădurea Chicera, unde ne-am aşezat tabăra în nişte bordeie 
ruseşti. Aici soldații au lucrat la amenajarea bordeielor, iar un batalion se ducea pe poziţie 
la lucrare de tranşee pe malul Siretului, la Cozmeşti. 

Din cauza aeroplanelor, cu mare greutate am putut obţine în ziua de 8 octombrie 
— duminică, să oficiez Sfânta Liturghie pe întregul regiment, ceea ce nu se mai întâmplase 
de la 15 august. 

Aici - ca la Horleşti -mi-am construit un altar, după schiţa alăturată, unde 
adusesem şi icoane de la biserica Sfântul Gheorghe din Tecuci, de la părintele protoiereu 
Nicolae Conduratu, care mi-a fost coleg de facultate. 

Ca locuinţă aveam un bordeiaş făcut la sosirea în tabără, foarte bine amenajat. 

Iată câteva amănunte asupra vieţii noastre din acest loc: Pădurea Chicera, unde 
avem tabără, este o pădure rară, de stejari, având mai mult de jumătate din copaci tăiaţi de 
ruşi, de la care ne-au rămas câteva bordeie bine făcute, dar pline de şoareci şi şobolani, ce 
ne fac la toți mari neajunsuri, ne rod hainele şi nu putem dormi noaptea, aşa că fiecare din 
noi avem câte un bat, cu care îi gonim. De asemenea, sunt foarte multe cucuvele şi ciori 
care toată ziua ţipă, de ţi-e lehamite de glasul lor sinistru şi cobitor. Mai ales când ai veşti 
rele de pe front, viata aceasta de pustietate iti apasă greu sufletul. 

În altarul de la pădurea Chicera am oficiat de trei ori Sfânta Liturghie şi o dată un 
parastas pentru soldaţii şi ofiţerii regimentului căzuți acum un an, la 19 octombrie, într-un 
atac ce au dat asupra Azugăi. 

În toate aceste ocazii am ținut cuvântări, ce se află scrise în caietul meu de 
predici. 

În ziua de 28 octombrie am plecat şi de aici, mergând în satul Griviţa, aparținând 
de comuna Călmățui, pentru lucrări de transee în a doua linie de fortificaţie a Siretului. 

Aci am slujit la biserica satului, unde am ţinut două cuvântări: una contra 
adventismului, căci în acest sat sunt vreo 15 familii de adventiști şi una contra desfrâului, 
populaţia de aici fiind foarte rea. De aceea şi soldaţii se dedau la o mulțime de 
destrăbălări, care le aduc mult rău, noroc că sunt puţini din aceştia. 

În ziua de 12 noiembrie am trecut în satul Iveşti — de unde şi scriu aceste rânduri 
— numai cu un batalion, căci celelalte două sunt prin alte sate. Aici am slujit în biserica din 
sat, una din cele mai frumoase biserici din Moldova, având şi un preot model de cinste şi 
hărnicie, părintele Alex. Cristea, fost protoiereu al judeţului Bacău în 1910. 


Concluzii 

În general preotul este văzut bine într-un regiment, însă considerat ca de puţină 
trebuintä şi aceasta prin faptul că el nu ia parte activă la o luptă cum sunt ceilalți ofițeri şi 
chiar doctorul, care ajută efectiv pe cei răniți. 

Eu socotesc că acest lucru se atribuie în mare parte faptului că multi din armată 
sunt puţin credincioşi şi, deci, pentru ei preotul este de prisos, cât şi faptului că soldatul nu 
a fost deprins din timp de pace cu ,,Mos Părintele” pe care să-l respecte şi să-l iubească şi 
în timpul războiului. 

Aşa, de multe ori, când vezi că eşti desconsiderat de către cineva, parcă te simţi 
jignit în sufletul tău şi te doare aceasta căci şi tu lupti pentru acelaşi ideal şi suferi alături 
cu el aceleaşi mizerii. 

În viitor ar trebui ca fiecare regiment să-şi aibă preotul său, care să predea 
învățătura de carte la soldaţii analfabeți şi cu chipul acesta devine trebuitor regimentului 
şi, deci, în mod implicit respectat de trupă şi ofiţerii. 

Şi, în fine, sunt 15 luni de când sunt plecat la război, fiind numai la infanterie şi 
luând parte la multe lupte, făcându-mi datoria în toată deplinătatea ei şi cu toate acestea 
nici o încurajare din partea regimentelor în care am servit. Totuşi deviza mea este: 
„„Datoria înainte de toate”. 


Preotul I. Musäteanu 


Ivesti, 20 noiembrie 1917 
A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f. 238-240;254-255 


115 


118 


[20 noiembrie 1917] 


Preotul Spitalului Mobil Nr.2 
către 
Protoieria preoților de armată, 
Marele Cartier General 


Am onoarea a raporta Prea Cucerniciei Voastre următoarele cu privire la 
activitatea noastră pastorală în cursul lunii noiembrie a.c. În ziua de 5 noiembrie 
subsemnatul, preotul Posmoşeanu de la Spitalul Mobil Nr.19, preotul Mitru de la trenul 
sanitar, Popescu Niculae şi Smeureanu de la Divizia 14, împreună cu parohul de la 
parohia Pufesti, am oficiat serviciul religios, de fata fiind trupe din unităţile unde 
funcţionează fiecare din noi. După terminarea serviciului religios s-a vorbit trupelor de 
subsemnatul, tratandu-se despre cele trei virtuţi teologice în legătură cu vremurile pe care 
le trăieşte neamul românesc astăzi. 

a. Răspunsurile le-a dat corul de la Spitalul Mobil Nr.2, înjghebat cu elemente 
bunicele, şi care a dat serviciului cu adevărat un fast deosebit. Duminică, 12 noiembrie, 
din cauza timpului nefavorabil, serviciul s-a oficiat la spital cu trupa spitalelor 2 şi 14 — 
trecându-se în salonul bolnavilor unde am tratat subiectul: ,,Räbdarea ca factor sufletesc 
pentru victoria ce se aşteaptă”. 

b. Duminică, 19 noiembrie, am oficiat serviciul tot la spital şi tot cu unităţile de 
la 2 şi 14 cărora li s-a vorbit despre datoriile ostaşului în legătură cu revendicările 
drepturilor neamului nostru. 

Toată această activitate nu stă în legătură cu ordinul Prea Cucerniciei Voastre 
nr.1400 care ne obligă a forma cercuri culturale. În privinţa acestui ordin, primit la 19 
noiembrie, am dispus a se forma cercul cultural al preoților militari Pufeşti, care va 
cuprinde: pe preoții Popescu Nicolae şi Smeureanu de la regimentele din Divizia a 19-a, 
Mitru de la Trenul Sanitar, Posmoşeanu de la Spitalul Mobil 14 şi subsemnatul de la 
Spitalul 2. Despre formarea acestui cerc se va dresa proces-verbal, fixându-se programul 
şi numărul de conferinţe ce trebuie ţinute în cursul lunii decembrie, precum şi numele 
celor ce le tratează. De asemenea, în vederea sfintelor sărbători, se va lua înţelegere cu 
comandamentele respective spre a injgheba si şezători despre care tratează ordinul Prea 
Cuvioşiei Voastre. După fiecare şedinţă se va întocmi proces-verbal, dare de seamă care 
se va înainta cancelariei Protoieriei. 


Preot P.Pădureanu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f. 12 


119 


Nr.31 
1917, noiembrie, 22 


Preotul Ambulantei Diviziei a 5-a 
catre 
Protoieria preotilor de armata 


La ordinul circular nr.1400, am onoarea a va raspunde urmatoarele: 

Împreună cu d-l medic şef al Diviziei a S-a am vizitat toate regimentele de 
infanterie de pe front, mergând până la prima linie, pentru a face o constatare „de visu” a 
stării sanitare a trupelor, cu care ocazie am avut mici convorbiri edificatoare. În curând 
vom face acelaşi lucru la artilerie şi celelalte unități. În Nicoreşti, am amenajat o biserică 
pentru soldaţi, unde servim sfânta liturghie trei preoți de armată (preotul Spitalului Mobil 
Nr.15 şi Preotul Brigăzii de Artilerie din Divizia 5). Imediat am făcut un cor, executând 
toate cântările Sf.Liturghii, după diferiţi autori. În fiecare duminică şi sărbătorile se tin 
predici religios-morale-patriotice. De coniventä cu d-l medic şef, am hotărât a înființa o 


116 


şcoală pentru a învăţa carte pe soldaţi şi a face lecții catihetice. Deja s-au împărțit câteva 
catehisme. 
Preot confesor, 


Preot căpitan Mateiu Popescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.13 


120 


Nr.22 
24 noiembrie 1917 


Confesorul Regimentului 7 Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Cu profund respect, am onoarea a vă aduce la cunoştinţă următoarele: 

În ziua de 23 noiembrie a.c., 1917, în biserica din satul Filipeşti, unde cantonăm 
cu regimentul, la ora 10 a.m., însoţit de preoții Ambulantei Diviziei a 6-a şi al Brigăzii de 
Artilerie, fiind de față comandantul Corpului, însoţit de mai multi ofiţeri şi compania I din 
regiment, am efectuat Taina Sf. Botez a evreului Reful Iancu şi Taina Mir-Ungerii a 
papistaşului Dan Amos, ale căror certificate le avansez aici, spre cele legale. 

1. Iudeul Reful Iancu a primit Botezul în urma unei îndelungate pregătiri, din 
care am constatat că din convingere a trecut la creştinism. În vederea Botezului i-am făcut 
la vreme cuvenitele catehizări, ajungând ca, catecumenul să înveţe pe de rost Simbolul 
Credinței şi alte multe rugăciuni. 

Sunt convins, din cele ce am constatat, că noul botezat: Gheorghe Grozeicu(de la 
Grozăşti, unde luptăm) va deveni un bun creştin. 

2. Papistaşul Dan Amos, care este un vrednic ostaş, fără nici o intenţie şi nesilit 
de nimeni, a cerut să treacă în sânul Bisericii noastre ortodoxe. 

Şi din partea acestui nou creştin am avut probe de cea mai vie dorință din parte-i 
de a se face ortodox. Şi acestuia i-am făcut o pregătire îndelungată, ajungând şi el să 
rostească Simbolul Credinței pe dinafară, cum şi alte rugăciuni folositoare. 

Socotesc că faptul aceasta este şi fructul ostenelilor mele duhovniceşti în acest 
regiment, fiindcă şi cu timp şi fără timp, am cerut de la toţi ostaşii incredintati mie — o 
iubire fräteascä, ajutându-se unul pe altul până la moarte în viata cea grea de tranşee, în 
fata inamicului, viata care i-a adus pe toţi să simtă şi să se închine la fel. 


Confesorul Regimentului 7 Vânători, 
Preot D.Muräretu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.264 


121 


Preotul Trenului Sanitar Permanent Nr.6 
către 
Prea Cucernicul Protopop al preoţilor de armată, 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinul circular al Prea Cucerniciei Voastre nr.1400 din 6 ale curentei, 
respectuos vă aduc la cunoştinţă cum că şi noi, având în vedere scopul de a ridica cat mai 
sus moralul soldatului român — ferindu-l astfel de la descurajare şi pierderea răbdării, în 
unire cu domnii ofiţeri de la această formaţie, precum şi d-l sergent cu termen redus 
C.Tomescu, licenţiat în teologie, am înființat cu soldații Trenului o şcoală de ambulanţă la 
care să predau zilnic cursuri. Această şcoală s-a început în ziua de 6 noiembrie. 

Numărul celor ce urmează la această şcoală e aproape 40. 


117 


Obiectele ce se predau sunt: religia, aritmetica, scris-citit, istoria, geografia şi 
higiena. În afară de acestea, după serviciile religioase ce li se fac — le mai ţinem si câte o 
cuvântare cu conținut religioso-moral, istoric etc. 

Cred că le vom face şi cor. 

Până în prezent roadele sunt destul de satisfăcătoare şi cred că, încetul cu încetul, 
vom face cât mai mari progrese. 

De mersul acestei şcoli vă vom raporta regulat. 

24.X1.1917 


Preotul Trenului Sanitar Nr.6, 


Iconom N.Daranga 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.11 


122 


Brigada a XIV-a Artilerie 
Serviciul Religios 
Nr.7 
[4-26 noiembrie 1917] 
Preotul Cârlănescu M. 
către 
P.C.S. Părintele Protoiereu al preoților din armată 


Răspunzând la ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.1400 din 4 noiembrie a.c., 
respectuos vin a vă supune la cunoştinţă următoarele: 

Convins de frumosul rol ce-l avem noi preoții din armată, mai ales în aceste 
vremuri, am căutat întotdeauna de a lumina şi întări sufleteşte pe iubiții noştri ostaşi. 

M-am simțit şi mă simt mulțumit în ziua când pot alina o suferință şi pot şterge o 
lacrimă. 

Aşa, fiind pe front, vizitez aproape zilnic bateriile de tragere, trenurile de luptă şi 
celelalte formaţiuni ale brigăzii. Duminicile şi sărbătorile fac Sfânta Liturghie sau numai 
Tedeum de război cu agheasmă, cu care ocazie le vorbesc şi ceva pentru întărirea lor 
sufletească. 

Stau de vorbă cu iubiții noştri ostaşi, le dau cărţi de citit, cele mai minunate din 
biblioteca Cercului „Deşteptarea Sătenilor” din Fălticeni, care cerc a scos o foaie pentru 
popor „Vestitorul Satelor” şi o bibliotecă populară. În calitate de membru în comitet şi 
redactor, am avut un număr însemnat din aceste broşuri: trei sute exemplare „Cărți de 
rugăciuni”, una sută exemplare, „Cuza-Vodă”, optzeci de exemplare „Patimile Domnului 
nostru lisus Christos”, două sute de exemplare ,,Calindarul Sătenilor” pe anii 1915 si 
1916. Una sută exemplare „Cântece Vitejeşti”. Două zeci exemplare ,,Doine din zile de 
luptă” de I.V.Soricu, şaptezeci şi cinci exemplare „Din Cărţile Sfinte” de părintele 
Tincoca. 

La acestea se mai adaugă şi un număr de două sute exemplare de felurite broşuri 
şi cărți, cu conţinut moralo-religios, istoric, snoave, basme etc., donate după mijlocirea 
mea spre a fi împărţite ostaşilor de d-l Mihai Lupescu, directorul orfelinatului 
„„Ferdinand” din Zorleni. 

De trei săptămâni suntem în rezervă, în comuna Poiana, jud.Tecuci, unde mi-am 
făcut următorul program de muncă: duminica şi sărbătorile oficiez Sf. Liturghie, pe rând 
în cele două sate, unde se află cantonate ambele regimente, cu care ocazie tin şi câte o 
predică. În fiecare zi până la amiază vizitez trupa în cantonamente, dând sfaturi morale şi 
higienice soldaților. După-amiază mă duc la şcoală, unde predau învățământul religios şi 
am alcătuit şi un cor pe două voci cu copii, începând a cânta răspunsurile Sf. Liturghii, 
apoi asist la masa copiilor, căci de către d-l comandant al Regimentului 24 Artilerie, în 
urma consfătuirii ce am avut, s-a alcătuit o cantină şcolară unde iau masa de două ori pe zi 
140 copii. Asemenea hrană se dă la toți copiii orfani şi familiile fără mijloace. S-a luat 
hotărârea ca din hainele uzate să se facă haine la copiii orfani, a început lucrul. În urma 
ordinului Prea Cucerniciei Voastre, am luat hotărârea ca în fiecare seară să facem în 
localul şcolii şezători, la care să asiste toată trupa, pe rând; aceste şezători încep a 
funcţiona chiar de astăzi. 


118 


Despre activitatea ce voi putea desfăşura în această direcţie şi despre tot ce voi 
mai face, vă voi relata la timp. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f. 14 


123 


Nr.6 
1917, noiembrie, 26 


Preotul confesor al Spitalului Mobil Nr.14 
către 
Onor Serviciul Religios, Eşalonul II 


La ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.1400 din 6 noiembrie 1917, cu onoare vă 
înaintăm, alăturat acestuia, Procesul-verbal nr.1 prin care se constată constituirea noastră 
în centrul cultural preoţesc militar, din ziua de 26 noiembrie 1917. 


Iconom Al.Posmoşanu 
Proces-verbal Nr.1 


Astăzi 26 noiembrie anul una mie nouă sute şaptesprezece. 

Noi preoţii Teodor Nicolau parohul parohiei Pufeşti, Alexandru Posmoşanu de la 
Spitalul Mobil Nr.14, P.Pădureanu de la Spitalul Mobil Nr.2, D.Smeureanu confesorul 
Regimentului 54/56, N.Popescu Ogretin de la Regimentul 55/67, adunaţi în localul 
bisericii parohiale din Pufeşti, am procedat după cum urmează, în ţinerea cercului cultural 
militar constituit ca urmare a ordinului circular nr.1400 din 6 noiembrie. 

1. Serviciul religios s-a oficiat în sobor de 5 preoţi, cei mai sus amintiţi, cu tot 
fastul cerut. 

2. Corul Spitalului Mobil Nr.2 a dat răspunsurile necesare. 

3. La acest serviciu au participat soldaţi din unităţile respective, care se aflau în 
număr mare. 

4. Serviciul religios s-a terminat la orele 11 şi 30 minute, după care preotul 
T.Nicolau a dezvoltat subiectul: „Războiul ca consecință a păcatelor omeneşti”. 

5. La orele 2.30 ne-am întâlnit în casele preotului paroh, unde am fixat subiectul 
ce trebuie să se trateze duminică, 3 decembrie, şi care este următorul: „Datoriile noastre, 
fata de viitorul neamului” ieşit din evenimentele de azi. Acest subiect se va trata de 
preotul P.Pădureanu de la Spitalul Mobil Nr.2. Cu această ocazie am hotărât a căuta să 
augmentäm, cu elemente din toate unitățile ce se află în cantonament, corul, şi a-i da o 
influenţă şi mai binefăcătoare. Tot în această şedinţă s-a discutat şi modalitatea tinerii de 
şezători de Sf. Sărbători şi conferinţe cu ofiţerii de la unităţile unde functionäm, căutându- 
se mijloace de a traduce în fapt aceste proiecte. S-a mai pus şi bazele unei modalităţi, ca în 
caz de intrare a trupelor pe front, cum trebuie să se urmeze programul de cei ce vin să le ia 
locul în cantonament. 

Pentru care s-a format prezentul proces-verbal care se va înainta onor Protoieriei 
Militare. 


Preoții 
P.Pădureanu 
Paroh Th.Nicolau 
Preot D.Pop Smeureanu 
Preot N.P.Ogretin 
Preot iconom Al.Posmoşanu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.15-16 


124 


30 noiembrie 1917 


119 


Nr.62 


Confesorul Spitalului Mobil Nr.6 
către 
Onor Protoieria preoților de armată 


Conform ordinului circular nr.1400/1917 al Prea Cucerniciei Voastre, 
subsemnatul am onoare a raporta cele ce urmează: 

Spitalul Mobil Nr.6 cuprinzând 9 saloane şi 10 barăci, împărţite în 2 secţiuni — la 
depărtare de 3 km — nu există avantajul de a avea pe toți răniții şi bolnavii adunaţi laolaltă 
spre a asculta o cuvântare fie a mea, fie a altui confrate preot; în schimb însă, avându-i în 
permanenţă, îi pot întreţine în tot timpul prin convorbiri cu aceeaşi ţintă, veşti din ziare şi 
articole inaltatoare etc. Acest avantaj e nepretuit de mare şi socotesc că rezultatele 
obținute prin astfel de contact sunt foarte satisfăcătoare. 

Prin bunăvoința găsită la cei cărora m-am adresat, am putut avea până acum, 
aproape în fiecare duminică pentru 1-2 ore, o muzică militară, care cântând în curte, între 
saloane şi barăci, a produs frumoase momente de delectare. 

Şi o serbare s-a dat, foarte reuşită din punct de vedere al selecţiei bucätilor şi 
executării lor, însă — natural — au luat parte la ea răniții din baraca unde s-a executat 
programul, iar de la alte pavilioane cei care au putut veni şi încăpea. Am avut concursul 
multor elemente din afară. 

Pipăind nevoia evidentă a răniților de a se hrăni sufleteşte, am căutat mijloacele 
de a înjgheba o bibliotecă pentru ei. Prin unele cumpărături, prin volume date de d-l şef al 
Spitalului, prin cărțile ce am avut eu şi le-am pus la dispoziţie s-au adunat 217 volume, 
care, schimbate din timp in timp, de la salon la salon, sunt citite cu nesat de toţi cei 
ştiutori. Şi cei neştiutori profită la fel. 

Toate sunt alese şi numai de specialitatea religioasă-morală, istoricä-nationalä, 
populară şi distractivă. „Înarmarea sufletească”, pe care fiecare ostaş care poate citi, o are 
în mână pe tot timpul cât este în spital, este cea mai dragă tuturor. 

Trecând prin saloane, mă interesez şi de mersul lecturii, stimulându-l; iar 
cuvântările — scurte şi chiar cu dialog — se rezumă la mângâieri în suferinţe, îmbărbătare 
pentru operaţiunile din viitor, stăruiri asupra formării unui caracter mai aplicat la 
moralitate, rezumate a cuprinsului câte unei broşuri, explicări asupra celor cuprinse în 
„Înarmarea sufletească” etc. 

Confesorul Spitalului Mobil Nr.6, 


Preot Ilie Deleanu 


A.M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.19 


125 


Cercul preoţilor militari — Pufeşti — Putna 
Şedinţa zilei de 3 decembrie 1917 


Cercul cultural s-a deschis prin săvârşirea sfintei slujbe de către preoții militari 
împreună cu parohul I.Nicolau, de la parohia Pufeşti. 

Au luat parte toate trupele din unităţile Spitalului Mobil Nr.2 şi Nr.14 ca şi cele 
din unităţile Diviziei a 14-a care se află cantonate în comuna Pufeşti. Corul religios al 
Spitalului Mobil Nr.2 a dat răspunsurile, contribuind într-o mare măsură, la atingerea 
scopului urmărit de cercurile culturale preotesti. După terminarea serviciului Divin, S.S. 
preotul P.Pădureanu de la Spitalul Mobil Nr.2 a dezvoltat conferința sa care a avut un 
caracter pur patriotic. Sfintia Sa a făcut o introducere în timpurile vechi ale trecutului 
neamului nostru, arătând greutățile imense în care s-a zbătut acest neam din cauza poziţiei 
geografice a pământului de care el şi-a legat soarta. A arătat care au fost duşmanii țării şi 
care poftele lor cuceritoare, apoi cum au putut românii să se strecoare prin aceste greutăți, 
scoțând în evidenţă rolul pe care l-a jucat în creşterea copiilor, familia şi biserica. 

A arătat că, dacă neamul nostru n-a pierit, este că la altarul casnic românesc 
mamele îşi creşteau odraslele în dragostea de tot ce este românesc — insuflându-le acel 
sentiment care mână la fapte de glorie şi la jertfă sublimă pentru vatră şi lege. Aceste 
sentimente s-au manifestat prin mame, de care ne putem mândri, şi viteji a căror tarana 


120 


trebuie s-o cinstim cu sfințenie. Face apoi o paralelă între trecut şi prezent din punct de 
vedere istoric, politic şi social. 

Din punct de vedere istoric, arată că popoarele cu care luptăm azi, sunt acele care 
erau vrăjmaşii neamului nostru de ieri, care în toate ocaziile au tins la supunerea noastră. 
Că singura deosebire ce se observă este că aceste neamuri hräpärete se află coalizate la un 
loc; iar poftele lor de cucerire s-au afişat a fi aceleaşi din trecut. 

Din punct de vedere politic, părintele Pădureanu arată uneltirile imperiilor 
centrale prin amestecul lor în nevoile statelor mici, cu scop de a le slăbi puterea şi a le 
subjuga economiceşte şi politiceşte. Face istoricul cauzei războiului general care a pornit 
de la un glonte de care națiunea sârbească n-a fost vinovată şi ajunge la concluzia că 
agresiunea pornită a fost subjugarea naţiunilor mici. 

Se descrie martiriul Serbiei şi Belgiei, cu exemple foarte duioase, ajungându-se 
la ziua când am pornit lupta. Istoricul luptei noastre, suferințele, jertfele, cauzele pentru 
care s-au făcut au fost atinse cu un deosebit interes de a influența inimile ascultătorilor, 
ceea ce s-a atins. 

A scos la iveală toate păcatele de care ne-am izbit şi a arătat că povara vremii 
pare mai grea azi, tocmai că păcatele în care am crescut ne-au slăbit în tăria sufletească. 

Dă vina pe familie, căci la temelia creşterii copiilor a ros viermele uitării de tot 
ce este românesc şi generaţia de azi a fost crescută sus de mamele străine, multe luate din 
straturile duşmanilor cu care luptăm; iar jos, ignoranta n-a putut fi împrăştiată de puţinele 
mijloace date şcolii rurale. 

Din cauzele acestea găsim în momentul actual filo-străini, lucru ce nu ne face 
cinste. 

Vaietele ce se scot astăzi, dându-se vina greutăților prin care trecem, pe soartă, 
care a fost vitregă, sunt semne de puțină credință în ideal şi de slăbiciune sufletească, 
semne că biserica a fost uitată zeci de ani şi de rolul ei nimeni nu şi-a aninat sufletul. 

Arată rolul sfânt al acestei instituţii în trecut, educaţia morală care a stat la baza 
generaţiilor trecute şi conchide că numai întorcându-ne la trecut şi luând pildele bune, 
vom putea să răzbatem şi să învingem greutăţile care se pun în calea aspirațiilor noastre ca 
neam. 

Conchide că, dându-se bisericii rostul ei adevărat şi precum şi şcolii, familia va 
da neamului oameni mari, capabili să stăpânească vremi mari. 

Modul cum a dezvoltat părintele Pădureanu teza sa a fost cât se poate de bine, 
căci limba în care a vorbit ostaşilor a făcut să se pipăie lucrurile cu mult interes — iar 
descrierea suferințelor a fost atât de vie, că a mişcat. 


Şedinţa după amiază-zi 
Cerc intim 


Subiectul discutat a fost: 

1. Raportul dintre clericii militari şi militari în timp de război. 

Iau parte la discuţie fiecare preot din cerc. Părintele Posmoşanu dă exemple 
scoase din activitatea unor preoţi militari, care constată că autorităţile militare socotesc pe 
preot ca o autoritate subordonată. 

Lucrului acestuia se datoresc, pe ici pe colo, incidentele ce se nasc din amestecul 
acestei autorităţi în exercițiul spiritual al preotului şi împiedicarea acestuia de a-şi 
îndeplini datoriile la care îl obligă misiunea sa. Astfel, duminica pe front, ca şi la odihnă 
în cantonamentele de repaus şi în refacere, trupa ar trebui să aibă repaus complet până la 
orele 12 a.m. şi, însoţită de ofiţeri, să asiste la serviciul Divin fie ocazional, fie că e facut 
în biserici. Ei bine, rare sunt cazurile când preotul a avut să nu se plângă. Serviciile depind 
de comandanţi, când ele ar trebui să-i oblige. Acesta ar fi mijlocul de a putea adăpa 
sufletele la educaţia morală când au nevoie de ea, nu când le convine altora. Părintele 
Pădureanu este de idee, că raportul dintre biserică şi stat trebuie să fie la baza acestuia. 
Preotul, prin situaţia sa, trebuie să aibă cointelegerea tuturor cu care el vine în contact la 
unitatea sa şi în exercitarea misiunii sale spirituale. 

El are un rol care nu se leagă de individualitatea lui şi, ca atare, rolul lui 
reprezentativ spiritual trebuie să oblige pe toți a-i da întâietatea. Comandanții sunt în 
materie militară şefii unităților respective, preoții militari în materie spirituală şefi ai 
aceloraşi unități. 

Raporturile dintre aceste două autorități să se dezvolte în marginile acestui 
adevăr constatat, iar preoții să caute mijloacele care să convingă pe cei ce ar căuta să 
judece altfel lucrurile. 

Preotul Smeureanu este de părere că se poate să se ajungă la o cunoaştere mai 
bună a rolului preotului şi, deci, a drepturilor şi prerogativelor sale, prin impunerea 


121 


acestuia şi prin a căuta să nu renunțe niciodată la exercitarea puterii sale spirituale, 
întrucât şeful preoților militari are puterea să oblige a se respecta atât drepturile preotului 
şi a-i susține puterea de autoritate când se caută a se subordona. 

Preotul N.Popescu Ogretin spune următoarele: pentru serviciile religioase, preoţii 
sunt datori să facă raport în scris şi verbal comandanților, arătându-le că e o datorie să dea 
lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. 

Dacă nu se execută ordinele, trebuie să se facă cunoscut şefului preoţilor militari 
care, prin autoritatea superioară, să oblige. 

Aceste exemple, acolo unde trebuie, vor dovedi care este puterea autorității 
preotului în unitate şi va risipi orice credință, că preotul într-o unitate este la ordinele 
comandantului. 

Concluzia 

1. Raportul dintre preot şi autoritatea militară este un raport de coordonare, nu de 
subordonare. 

2. Educaţia militară, tinde la ajungerea idealului fixat de tara. Educaţia religioasă 
îl desăvârşeşte îl face mai luminos şi îl întăreşte. Unitatea în timp de război este toată 
gospodăria în mic, a neamului pusă în serviciul țării, şi, ca atare, şefii unor activităţi 
trebuie să-şi aibă liberă autoritatea ca s-o exerciteze pentru atingerea scopului individual 
ce se cuprinde în scopul general. Să se tina seamă, că preoții vor purta vina, dacă vor da 
ocazia a se subordona autoritatea lor. 

În cele din urmă s-a stabilit ca pentru duminica viitoare, 10 decembrie 1917, să 
vorbească părintele D.Pop Smeureanu, dezvoltând subiectul: Scopul binecuvântat pentru 
care luptă ostaşul român. 

Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal care se va înainta de către 
părintele Alex.Posmoşanu la Serviciul Protoieriei Militare. 

Preot N.Popescu Ogretin 

Preot paroh I.Nicolau 

Iconom Al.Posmoşanu 

Preot D.Pop Smeureanu 

Preot P.Pădureanu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.3-4,21 


126 


Nr.25 


Preotul Toma Chiricutä, confesorul Sectorului de Fortificatie II 
către 
Şeful Serviciului Fortificaţiilor Armatei 


La ordinul domniei voastre cu nr.11376 din 9 noiembrie a.c. am onoare a vă 
răspunde următoarele: 

Încă de când mă aflam ca preot confesor al Sectorului I Tg.Neamt, de sub 
comanda d-lui colonel Mătăsaru, am avut onoarea de a avea o conversație personală cu 
domnia voastră, cu care prilej am luat la cunoştinţă de punctul dumneavoastră de vedere 
în chestiunea rolului unui preot de sector. De atunci, necontenit, am căutat să mă identific 
cu acest punct de vedere, prin toate cuvintele şi acțiunile mele. 

Conform acestui punct de vedere, am considerat întotdeauna un sector de 
fortificaţie ca pe o unitate sufletească distinctă, care având necesităţi de ordine morală şi 
religioasă, în mod firesc, deci are nevoie şi de activitatea misionară a unui preot. 

Un sector de fortificaţie, prin însăşi constituţia sa eterogenă, iese într-o anumită 
măsură din cadrul sufletesc obişnuit al celorlalte formaţiuni militare. El este compus din 
mai multe categorii de oameni, fiecare din aceste categorii cu o deosebită coloratură 
sufletească — şi de aici necesitatea unei activităţi cu totul caracteristică din partea 
preotului. Aceste categorii de oameni, luate din punctul de vedere al coloraturii lor 
sufleteşti, am putea să le fixăm în număr de trei(3) — şi anume: 


122 


1. Militieni 2. Prizonieri şi 3. Civili, fie rechizitionati, fie populaţia civilă din 
localitatea unde functioneazä sectorul. 

1. Militienii toți sunt oameni în vârstă, mai toți părinți de familie şi foarte multi 
dintre dânşii având chiar copii care luptă şi cad pe front. Din cauza condiţiilor sociale în 
care s-au dezvoltat, ei sunt în genere mai puţin rezistenți fiziceşte decât soldații obişnuiţi, 
şi, în acelaşi timp, mai putin pregătiți sufleteşte pentru a înţelege şi a purta, cu o ordine 
severă, ființa unui război îndelung şi plin de suferințe. Luând în considerare că ei, păzitorii 
de prizonieri, au înşişi copii care au căzut prizonieri în mâinile duşmanului, este uşor de 
înțeles că pentru a se putea lucra sufleteşte cu aceşti oameni, într-o unitate atât de 
importantă ca răspundere cum este un sector de fortificaţie, trebuie o muncă cu totul 
specială din partea factorilor comandamentului şi în special din partea preotului. 

Prin cuvântări, prin rugăciuni însoţite de predici, prin conversații particulare, prin 
raporturi de prietenie cu şefii lor şi chiar cu dânşii, subsemnatul a căutat să obțină de la 
dânşii, într-o măsură suficientă, acea voinţă întotdeauna trează, necesară unei bune şi 
netulburate discipline, care trebuie să domnească într-un lagăr de prizonieri. 

2. Prizonierii, prin însăşi situaţia lor, sunt suflete pline de multă amărăciune şi 
obidă sufletească. 

Ei vin din mijlocul unor neamuri stăpânite de adânci sentimente de duşmănie, pe 
care ni le purtau încă mai înainte de a intra în război cu noi. Ideile politice pe care le aduc 
cu dânşii din sânul împărăţiilor lor, precum şi conştiinţa unei pretinse superioritati fata de 
noi, le răpeşte aproape orice libertate de a reveni în mod sincer la o stare de spirit blândă 
şi credincioasă. 

Mai cu seamă luând în consideraţie şi condiţiile cu deosebire grele pe care 
războiul actual, parte din răutatea oamenilor, parte din greutatea împrejurărilor, le-a creat 
pentru starea de prizonier, cum sunt: hrana insuficientă, îmbrăcămintea proastă şi o 
îngrijire sanitară, care, cu oricâtă bunăvoință din partea medicului, niciodată nu va fi 
echivalentă cu aceea care vor fi avut-o când erau liberi, atunci nu va fi deloc greu să 
înțelegem vidul sufletesc care se formează în ființa acestor nenorociti. Şi deci şi greutatea 
extraordinară care este legată de misiunea preotului în faţa lor. 

Cu toate acestea şi față de prizonieri mi-am îndeplinit cu dragoste datoria mea de 
confesor. 

Chiar cum am venit la noul sector, domnul șef al sectorului mi-a adus la 
cunoştinţă cazul a cinci prizonieri care au fugit din lagăr în timpul nopții. 

Cazul era de aşa natură, încât se putea provoca o contagiune periculoasă. 

Atunci, cu permisiunea d-lui şef al sectorului, am adunat pe toţi prizonierii şi 
având un tălmaci de ungureşte şi altul de ruteneşte, le-am ţinut o cuvântare în limba 
germană în care le-am lămurit tuturor cum trebuie privită situaţia de prizonier, pentru ca 
să fie purtată cu mai multă uşurinţă. Le-am arătat că comandantul nostru e animat de 
sentimentele cele mai umanitare față de dânşii, dar că în acelaşi timp de la dânşii se 
aşteaptă supunerea desăvârşită la ordinele comandamentului. 

Totodată, le-am atras atenţia că orice act de nesupunere pe viitor numaidecât le 
va înăspri situația — nici într-un caz nu le-o va îmbunătăţi. M-am dus apoi zilnic în 
mijlocul lor, am legat conversații personale cu toţi cei care puteau vorbi limba germană 
sau franceză, am legat raporturi de încredere cu şefii lor, pe care i-am rugat să fie 
interpreţii sentimentelor de adevărată umanitate pe care le avem față de dânşii. 

Un punct periculos însă din chestiunea prizonierilor în regiunea aceasta este 
contactul pe care îl au ei, şi în special rutenii, cu soldaţii ruşi. Cu toate ordinele severe ale 
d-lui şef de sector şi cu toată supravegherea santinelelor, soldații ruşi vorbesc adeseori de 
la distanță cu prizonierii ruteni. Şi tare ni-i teamă ca spiritul de anarhie care domneşte 
între soldaţii ruşi să nu se amestece într-un mod inoportun şi în chestiunea prizonierilor 
noştri. 


3. Cel de-al treilea element care, dacă nu intră direct în formațiunea sectorului, 
dar are un puternic răsunet sufletesc în viaţa lui interioară, este elementul civil, populaţia 
localităţii unde se află fixat cantonamentul. 

Militienii vin într-un contact nemijlocit cu această populaţie civilă şi de aceea 
ideile şi sentimentele care circulă în masa acestei populaţii se pot repercuta şi asupra 
milițienilor şi, deci, şi asupra activităţii sectorului. 

Militienii şi prizonierii au deseori prilejul de a cumpăra alimente de la populația 
civilă — care nu în puţine rânduri a manifestat intenţia de a-i specula. 

Prin predici ţinute în biserică le-am arătat care este adevărata purtare creştinească 
pe care trebuie să o aibă faţă de unii şi fata de ceilalți. În acelaşi timp, le-am arătat si care 
este cea mai bună atitudine pe care noi ca creştini trebuie să o luăm în fata războiului — 
anume subordonarea tuturor energiilor ordinelor comandamentului şi încrederea în 


123 


providenta dumnezeiască, care nu va lăsa niciodată ca dreptatea şi sufletul să cadă învinse 
în lanţurile nedreptätii şi ale materiei. 

Toată activitatea aceasta am desfăşurat-o pornind de la principiul fixat de 
Domnia Voastră, că sectorul de fortificaţii trebuie considerat ca o unitate sufletească bine 
limitată şi ca atare îi trebuie o atmosferă morală omogenă, pentru a se putea dezvolta în 
funcție de scopul pe care i l-a dat Comandamentul Superior al Fortificatiilor. 

Acesta este, domnule general, modul în care am înțeles ordinul domniei voastre 
şi chipul în care l-am adus la îndeplinire. 

Rezultatele la care am ajuns sunt în general bune, dacă se iau îndeajuns în 
consideraţie greutăţile sufleteşti ce sunt de biruit. 

Cred că ar fi bine dacă s-ar îmbunătăţi condiţiile de hrană, îmbrăcăminte şi 
cantonament. 

Totodată am onoarea a vă ruga să binevoiti a lua în consideraţie toate 
complicațiile eventuale care s-ar putea naşte, în cazul unei eventuale retrageri a trupelor 
ruseşti, ori în cazul unui amestec anarhic al aceloraşi trupe în chestiunea prizonierilor 
noştri, şi în special a prizonierilor ruteni. 

Preot Toma A. Chiricuta, 


Confesorul Sectorului II de Fortificatii 
Comuna Oasele, judetul Covurlui 


6 decembrie 1917 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.309-310,322-323 


127 


Nr. 1590 — 12 Decembrie 1917 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


Împrejurările prin care trecem reclamă ca preoții militari să se găsească in 
permanenţă la corpurile şi serviciile lor respective. Niciodată prezenţa preotului n-a fost 
mai necesară şi influenţa lui mai binefăcătoare printre ostaşi ca acum, căci cuvântul lui 
poate aduce în inima soldatului duh nou şi viata noua. 

Apropierea märetelor sărbători, ale naşterii Mântuitorului, Anul Nou şi Botezul 
Domnului, pe lângă care sunt grupate atâtea traditiuni creştineşti şi româneşti, aducătoare 
aminte de atâtea clipe plăcute ale vieții, sunt un nou prilej binevenit pentru menţinerea, 
înălţarea şi înviorarea sufletului ostaşului. 

Astfel stând lucrurile, acum ca şi altă dată, fac un călduros apel la priceperea şi 
simtämântul crestinesc şi românesc al preoților de armată, ca să fie şi de asta dată la 
înălțimea frumoasei şi märetei lor chemări. 

De sfintele sărbători amintite, nici un preot de armată să nu lipsească de la 
datoria sfântă de a fi neîntrerupt mentorul şi încălzitorul inimilor ostaşilor noştri viteji, 
trecuți prin focul răbdării şi al abnegatiei de mari eroi. 

În scopul acesta, dorit nu numai de mine, ci şi de voi preoți ai armatei române, 
cred că veţi fi neadormiti şi că domnii comandanţi va vor da tot concursul lor inimos, întru 
atingerea unui tel aşa de frumos. 

Ca o răsplată binemeritatä, sper, domnii comandanţi că vor acorda permisii, în 


Profit de acest prilej ca să urez fraților mei preoți şi tuturor celor ce se nevoiesc 
pentru lucrul sfînt al neamului nostru, sărbători fericite şi un An Nou aducător de bucurie 
pentru Tron, Tara şi Neam. 


Protoiereu, Iconom C. Nazarie 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 14 — 15. 


128 


Nr.21 
124 


1917, decembrie, 14 


Ioan A. Parfenie, preot locotenent, 
confesorul Spitalul de Evacuare Nr.10 Nichiseni 
către 
Protoiereul Preotilor Militari, 

Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoarea a vă înainta, aici alăturat, raportul meu nr.20 din 13 a.c. către 
comandantul formaţiunii, împreună cu aprobarea pe el a comandantului formaţiunii şi 
referatul comandantului trupei formaţiunii. 

Spitalul de Evacuare nr.10 e destinat ca spital de chirurgie mare şi aşa a 
funcţionat, deservind pe eroii luptelor de la Nămoloasa şi Mărăşeşti. Pentru răniţi sunt 5 
barăci mari, în care încap între 100 şi 120 paturi în baracă. Rugăciunea în fiecare seară şi 
serviciile religioase le făceam în mijlocul fiecărei barăci. Trupa formaţiei mergea la 
biserica din Ghidigeni unde serveam şi subsemnatul. Erau cu toţii însă prea tare ocupați şi 
chiar subsemnatul, cu cântăreţul dat de cartier, făceam şi serviciul la triaj. Pentru munca 
depusă şi în afară de serviciul religios, subsemnatul am fost recomandat Protoieriei pentru 
căpitan şi cântărețul meu făcut sergent. 

Cu încetarea luptelor, spitalul nostru a rămas tot chirurgie mare, făcându-se 
operaţii la hernioşii frontului din împrejurime. Aşa că întotdeauna avem în 2 barăci între 
100 şi 200 de bolnavi operati. 

Faţă de împrejurările prin care trecem şi având în vedere că şi trupa e mai liberă, 
am căutat ca oficial, după program să se stabilească activitatea mea astfel: 

1. Serviciul religios la bolnavi îl vom face dis-de-dimineatä, înainte de a mă duce 
la biserica din Ghidigeni unde vom face serviciul divin pentru trupă. 

2. Conferinţe la bolnavi voi ţine, la bolnavi de două ori pe săptămână 1) joia 2) 
duminica, între 3-4 p.m. La trupă voi ţine conferinţă tot de două ori pe săptămână: 1) luni 
2) vineri, între 7-8 p.m. 

Acest program e stabilit oficial în urma înțelegerii cu comandantul trupei şi şeful 
formațiunii. 

Am onoarea de a aduce acest program şi la cunoştinţa Onor Protoieriei Preotilor 
Militari spre cuvenita regulă. 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.10, preot loan A.Parfenie 


Ieşire nr.1625, 
din 18 decembrie 1917 


Preotului Parfenie A. Ion, 
Spitalul Evacuare Nr.10 


La nr. 20 şi 21 din 14 XII a.c. cu onoare se răspunde că am luat act cu mulțumire 


de modul cum intelegeti a vă desfăşura activitatea la formaţie în timpurile actuale. 
[Iconom C.Nazarie] 


Ieşire nr.1626 
18 decembrie 1917 
Domnului medic şef al Spitalului de Evacuare Nr.10 


Cu onoare vă aduc la cunoştinţă că am luat act, cu o deosebită mulțumire, de 
concursul pe care intelegeti a-l da preotului Parfenie pentru executarea programului său de 


activitate schițat în rapoartele Sfinţiei Sale nr.20 şi 21 din 12 XII a.c. 
[Iconom C.Nazarie] 


[Spitalul de Evacuare Nr. 10] 
Nr.20 
1917, decembrie, 12 


Ioan A. Parfenie, preot locotenent, confesorul formaţiei 


către 
Comandantul Spitalului de Evacuare Nr.10 


125 


Am onoarea a vă raporta: starea sufletească în care se găsesc soldaţii, atât cei ai 
trupei, cât şi bolnavii ce sunt în cura spitalului, din pricina situaţiei generale şi a 
zvonurilor ce circulă, face ca religia, mai mult ca oricând, să vină în ajutorul menţinerii 
încrederii şi moralului între soldați. Din această pricină şi subsemnatul, ca confesor, am 
făcut servicii religioase mai numeroase şi între soldaţi şi între bolnavi. Pentru a întări 
sufleteşte, a mângâia, a se putea face după putinţă o educaţie în mod sistematic, fiindcă ne 
apropiem de marile sărbători creştineşti şi strămoşeşti, cred nimerit ca activitatea mea să 
fie orânduită după următorul program: 

1. În ceea ce priveşte serviciile religioase 

La bolnavi în barăci, afară de rugăciunea făcută de mine şi cântăreț în fiecare 
seară, înspre sărbătoare, seara şi în ziua sărbătorii, dis-de-dimineatä , să se facă ori o 
sfințire de apă, ori un paraclis, ori un acatist, ori din rugăciunile sfântului maslu. 

La soldaţii trupei şi sanitari, în afară de rugăciunea făcută de mine şi cântăreţ în 
fiecare seară în salonul de culcare în timpul culcării, duminicile, când sunt destinate ca 
zile de repaus pentru trupă, şi în zilele Naşterii, a Sf. Vasile, a Paştelui şi Sf.Ioan pe care vă 
rog a le ordona tot ca zile de repaos, soldaţii împărțiți în două serii, unii într-o zi, alţii în 
altă zi, pentru ca serviciul să nu sufere, atât la bolnavi cât şi la formaţie, să meargă la 
biserica din Ghidigeni în fiecare sărbătoare, între orele 9 şi 11 a.m., unde vom face 
serviciul divin. 

2. În ce priveşte conferințele: 

La bolnavi, în fiecare joi şi duminică între orele 3-4 p.m. în baracă, între ei, să le 
tin conferinţe de subiectele: 

1. Temerea de Dumnezeu, respectul de legi şi autoritate 

2. Din istoria naţională 

3. Din cele privitoare la gospodărie 

Subiectele toate, ce se vor trata, vor avea făcută mai înainte o schiță de plan. Se 
va citi în acele zile din Creangă, din Vlahuţă, ori din alt autor popular. 

La trupă. În zilele de repaus între 4-5 p.m. se va trata un subiect ca şi la bolnavi. 

Subsemnatul fiind învăţător, de e posibil mi-aş lua angajamentul, ca, seara între 
orele 6 şi 7, în fiecare zi să predau scrisul şi cititul la soldați. 

Formaţia fiind ca o familie, însă compusă din sute şi mii de membri, vom căuta 
ca de Anul Nou obiceiurile strămoşeşti să nu lipsească. 

Acest program de se aprobă de d-voastră, rog binevoiti a pune în vedere d-lui 
ofițer comandant al trupei, ca luând cunoştinţă de el, să aranjeze aşa fel serviciile 
oamenilor trupei, ca programul să se poată executa. 


Confesorul formaţiei, preot Ioan A.Parfenie 


[Rezolutie:] 
Comandantul trupei va refera asupra timpului convenabil pentru conferintele ce 
se vor face trupei de cätre preotul spitalului. 


Medic Şef al Spitalului de Evacuare Nr.10, 
Lt.colonel(ss) indescifrabil 


13 decembrie 1917 
Referat 


La raportul de faţă, am onoare a refera că cele arătate de părintele formaţiunii, 
confesorul acestei formaţii, sunt binevenite mai cu osebire în timpurile actuale stabilindu- 
se programul, după părerea subsemnatului, în legătură şi cu serviciile din formaţiune. 

1. În ceea ce priveşte răniții, preotul formaţiei poate executa programul său fără 
nici o dificultate, întrucât toți bolnavii sunt prezenţi în pavilion. 

2. În ceea ce priveşte trupa, relativ la serviciul religios de la biserică, în toate 
sărbătorile arătate se pot trimite şi se vor trimite în aşa fel ca toți oamenii să poată cel 
putin o dată să ia parte la slujba bisericească, întrucât prin felul serviciilor din formaţie 
este foarte greu de a se înlocui cu alti soldaţi cum sunt de exemplu pădurea, ordonanța, 
grajdul etc. 

3. În privinţa conferinţelor sunt de părere să se tind cursul săptămânal la trupă 
între orele 7-8 p.m. când toţi oamenii sunt adunaţi în camere, serviciul încetând. 

Zilele fixate vor fi lunea şi vinerea, rămânând pentru partea militară celelalte zile. 


Comandantul trupei, 


126 


(ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.5-6 


129 


Nr.23 
1917, decembrie, 15 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17 
către 
Protoieria Preotilor Militari, 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoarea a vă raporta la ordinul circular nr.1400 din 6 noiembrie că, de la 
aranjarea ambelor spitale de evacuare 10 şi 17 în jurul gării Nichişeni, activitatea 
religioasă a ambilor confesori a fost în strânsă legătură şi comună înţelegere asupra 
serviciilor solemne. Afară de serviciile individuale religioase, făcute de fiecare confesor 
aparte în formațiunea sa, în toate duminicile şi sărbătorile mari, în biserica satului 
Ghidigeni pentru trupele ambelor spitale, pentru soldaţii altor formațiuni, fără preoți, din 
împrejurimi, am slujit în sobor Sfânta Liturghie câte o dată şi cu preotul bătrân al satului, 
acompaniati de corul bisericesc înființat de preotul Gh.Georgescu, cu cuvântări morale şi 
patriotice, ţinute de ambii confesori. 

Între slujbele solemne putem număra: 1) slujba de la 6 august a.c. la care au 
asistat Altetele Lor Regale Principesele Maria şi Ileana, care la sfârşit au donat 110 lei, pe 
care preotul Georgescu i-a împărțit soldaţilor aflători în biserică; 2) slujba solemnă de la 3 
septembrie a.c. şi 3) instalarea crucii şi solemnitatea de la Cimitirul Spitalelor, pentru care 
înaintăm alăturatele procese verbale. 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17, iconom G.Georgescu 


Ieşire nr.1627 din 18 decembrie 1917 
Preot Georgescu Gh. 
Spitalul nr.17 


La nr.23 din 15 decembrie a.c. cu onoare se răspunde că am luat act, cu deosebită 
mulțumire sufletească de frumoasa activitate desfăşurată de Cuvioşia Voastră, în spiritul 
ordinului circular al nostru 1400. 


Proces-verbal 
anul una mie nouă sute șaptesprezece, septembrie 3 


Subsemnatii, iconom Gh.Georgescu, confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17 si 
preotul Ioan A.Parfenie, confesorul Spitalului de Evacuare nr.10, ambele în gara 
Nichişeni, în urma invitatiei d-nei proprietare I.Hrisoveloni, de a efectua duminică 3 
septembrie 1917, în biserica satului Ghidigeni, un serviciu divin pentru biruința armatei şi 
pomenirea eroilor căzuți, atât ai noştri cât şi ai aliaţilor noştri, la care slujbă şi-a exprimat 
dorinţa de a asista şi M.S. Regina Maria, am procedat precum urmează: 

Serviciul divin s-a început la orele 8 a.m. Sfânta Liturghie s-a săvârşit de Preotul 
I.Parfenie de la Evacuare Nr.10, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul înființat şi 
condus de preotul Gh.Georgescu de la Evacuare 17. 

După citirea Sf. Evanghelii, s-a ţinut de preotul Parfenie explicarea pericopei 
zilei. La ora 9 2 a.m. a sosit M.S. Regina cu suita, asistând la întreg serviciul religios. De 
către ambii preoți, după sfânta liturghie, s-a făcut parastas pentru odihna sufletelor eroilor 
noştri şi ai aliaţilor, după care imediat s-a început Tedeum pentru biruintä, citindu-se la 
sfârşit o rugăciune ad-hoc de către preotul Gh.Georgescu, care a impresionat adânc, atât 
pe M.S. Regina, cât şi pe întreaga asistență, compusă din ofiţerii şi soldații ambelor spitale 
de evacuare şi ofiţerii şi răniții spitalului Principelui Mircea. Suma oferită nouă de d-na 


127 


Hrisoveloni cu acea ocaziune a fost înapoiată de noi prin d-na de caritate ce ne-o 
prezentase, spre a se împărţi ori răniților, ori săracilor. 
Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal. 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17 Iconom G.Georgescu 
Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.10 Ioan Parfenie - preot 


Proces-verbal 
anul una mie nouă sute şaptesprezece, septembrie zece zile 


Subsemnatii, confesori ai Spitalelor de Evacuare Nr.17 şi 10 Nichişeni, în urma 
înțelegerii luate cu comandanții ambelor formaţiuni, am săvârşit o panachidă pentru 
pomenirea eroilor luptelor de la Mărăşeşti şi decedați în aceste spitale în cursul lunilor 
iulie şi august a.c. şi înmormântați în cimitirul militar nou, înfiinţat de noi, peste calea 
ferată la miazăzi de Spitalul de Evacuare Nr.17. Serbarea a decurs precum urmează: 

Comandanții, ofițerii, personalul şi trupa ambelor spitale, în echipă de paradă, la 
ora 10 a.m. s-au aranjat în procesiune în centrul Spitalului 17 astfel: în fruntea procesiunii 
mergeau soldaţii Spitalului , având la mijloc o cruce mare de lemn, dusă de doi sergenti, 
pe care cruce s-a imprimat următoarea inscripţie: << Eroilor căzuţi în cele mai groaznice 
lupte ale neamului românesc: Camarazi de luptă ! Cu viaţa voastră ati oprit inamicul 
cotropitor, Dumnezeu vă binecuvântează, iar patria vă păstrează recunoştinţă veşnică şi 
îngrijire familiilor voastre>>. Apoi veneau două colive mari, preoții şi corul, domnii 
comandanţi, ofițerii, personalul, trupa Spitalului 10 şi procesiunea se încheia cu sute de 
răniţi din ambele spitale, care puteau umbla. 

Procesiunea a plecat în cântecul corului <<Mergi la cer>>, ajungând în cimitir, 
unde mormintele eroilor erau împodobite cu ghirlande şi coroane de stejar şi flori şi în 
mijlocul cărora am oficiat parastasul cu răspunsurile date de cor. Înainte de vesnica 
pomenire, preotul Parfenie de la Evacuare Nr.10 a ţinut o cuvântare, în care, aducând 
mulțumiri eroilor pentru jertfa lor, promitea în numele camarazilor şi ţării veşnică 
recunoştinţă pentru ei şi familiile lor. În timpul cântării de către cor a veşnicei pomeniri, 
doamnele şi domnişoarele de la ambele spitale au acoperit zecile de morminte cu flori. 

Apoi preotul Georgescu, de la Evacuare 17, a ţinut o cuvântare, asemănând pe 
eroi cu mucenicii creştinismului si sfârsind cu cuvintele: „Acum, făcându-ne datoria 
strămoşească către sufletele lor, să-i rugăm să îngenunche împreună cu noi înaintea 
tronului dumnezeiesc, rugându-l să aibă în a Sa pază scumpa noastră țară”. Întreaga 
asistenţă, în genunchi, asculta aceeaşi rugăciune citită la 3 septembrie in fata M.S. Regina 
de preotul Gh.Georgescu. 

Întreaga serbare şi solemnitatea cu care a fost oficiată, a produs asupra ofițerilor, 
trupei şi mai ales a răniților o pioasă şi profundă impresie. 

Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal spre cuvenită regulă. 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17 iconom G.Georgescu 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.10 preot Ioan A.Parfenie - preot 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.7-9 


130 


Nr.3183 
1917, decembrie, 18 


Spitalul Mobil nr.7 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Am onoare a vă înainta foaia calificativă numărul 13057 a preotului confesor 
Teodor Maleş Arhire care a fost pus în retragere provizorie pe ziua de 1 decembrie 1917. 

Medic şef Spitalul Mobil nr.7, 

Medic maior dr. Vasiliu 


128 


Nr.13057 
Preotul Theodor Maleş Arhire 
Confesor la Spitalul Mobil Nr.7 


Foaie calificativă Seria B 
Pe anul 1917 (de la 28 mai 1917 până la 1 decembrie 1917) 


Nota comandantului corpului de trupă sau şefului de serviciu 


Prezentat la formaţie în ziua de 28/5 1917 în baza ordinului Marelui Cartier 
General, Eşalonul II, Serviciul Religios, nr.436/1917. Este debil — totuşi foarte activ şi cu 
dragoste de datorie. A fost tot timpul de o corectitudine ireproşabilă — fără absolut nici un 
viciu, cu foarte mult bun simţ şi demnitate. 

Deşi preot de tara, fără cultură deosebită, a fost tot timpul la înălțimea misiunii 
sale. De multe ori bolnav, a suportat intemperiile şi greutăţile serviciului de front făcându- 
şi cu multă tragere de inimă datoria. 

A respectat ordinele de serviciu ca orice militar, luând imediat măsuri de 
executare. A făcut, în urma ordinelor primite, ca cimitirul ostaşilor morți la această 
formaţie să fie în cea mai desăvârşită ordine, bine întreţinut şi în fiecare sâmbătă făcea 
slujba religioasă la mormintele celor căzuţi. La 30 august 1917 a făcut înmormântarea a 2 
ofițeri morţi în acest spital şi a dat dovadă de mult spirit de abnegatie în vederea datoriei 
sale, continuându-și serviciul sub bombardamentul unui tun inamic, deşi un obuz căzuse 
chiar în cimitir când preotul făcea înhumarea. Pentru aceste motive a fost propus de 
subsemnatul, către Comandamentul Etapelor Armatei, pentru a fi decorat cu Coroana 
României Cl. V-a. 

Fiind tot mai suferind, a fost trimis de noi Comisiei Medico-Militare care a 


opinat asupra punerii sale în retragere provizorie. 
Medic Şef al Spitalului Mobil Nr.7, 
Medic maior(ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.282 


131 


Nr.27 din 20 decembrie 1917 
Nichişeni 


Preotul Georgescu George de la Spitalului de Evacuare Nr.17 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoarea a raporta următoarele: 

Văzând duiosul apel al Majestății Sale Regina, ca toată suflarea românească să 
contribuie cu ce va putea pentru a veni în ajutorul scumpilor noştri prizonieri la natiile 
duşmane, de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, şi cum mai aveam asupră-mi un 
rest din colectă făcută de mine la Dângeni pentru supraalimentarea convalescentilor de 
tifos exantematic, în seara de 14 decembrie 1917, la masa popotei ofiteresti, am propus 
domnilor ofiţeri să facem şi noi o colectă în acel scop. 

Toţi domnii ofițeri prezenţi au depus sumele ce se văd în anexata copie de pe 
lista de subscripţie, la care s-a adăugat şi restul din colecta de la Dângeni, pe care în 
aceeaşi seară am înaintat-o d-lui comandant, cu raport, să dispună de ea cum va crede. D- 
sa a fost de părere că este nimerit a se da pentru prizonieri. 

Astfel că în total s-a strâns suma de lei opt sute treizeci şi cinci şi 15 bani 
(835,15) pe care i-am încredinţat, în ziua de 19 decembrie 1917, d-lui profesor dr. 
N.Gheorghiu, medicul şef al spitalului, care a fost la Iaşi, spre a-i depune la Banca 
Naţională. 

Pentru care aduc, respectuos, la cunoştinţa Reverentei Voastre. Anexez şi copie 
de pe raportul cu care am depus banii din Dângeni şi copie de pe acea listă. 


129 


Urând Reverentei Voastre Sărbători fericite, rog pe bunul Dumnezeu să vă ţină în 
deplină sănătate încă multi ani. 


Iconom G.Georgescu 


Listă 
de sumele încasate în Spitalul de Evacuare Nr.17 Nichişeni, pentru prizonierii de război 


Lei B. 

1 Profesor N.Gheorghiu — medic şef — lt.col. 100 
2 Doctor P.Nicolaescu — medic — lt.col. 50 
3 Arifeanu Virgil — căpitan 10 
4 Căpitan farmacist Catul Traian 100 
5 Preotul George Georgescu 20 
6 Sandu Mihail — farmacist — It. 30 
7  Colecta făcută de preotul G.Georgescu la Dängeni 295,15 
8 D-ra Solomonescu Natalia (asimilată medic It.) 20 
9 Leon Nissim (asimilat medic It.) 20 
10 C.Leontescu, ad-tor locot. 50 
11 D-ra Lucretia Zissu (asimilată medic It.) 20 
12  C.Duport, administratorul Spitalului Sinaia Nr.160 Nichiseni 100 
13 Leonida Georgescu, inginerul şantierului Nichişeni 20 
835,15 


Adică lei opt sute treizecisicinci şi 15 bani, care s-au depus de d-l colonel profesor dr. 
N.Gheorghiu, împreună cu copie de pe aceasta, la Banca Naţională, iar această listă se va 
ataşa la raportul privitor la colecta de la Dăngeni. 


Iconom G.Georgescu, confesorul Spital Evacuare Nr.17 
17 decembrie 1917 
Nichiseni 


A.M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15 , f.283-284 


132 


Prea Cucerniciei Sale 
Părintelui Protopop al preoţilor de armată, 
M.C.G., Serviciul Religios, Iasi 


Prea Cucernice Părinte, 


După cum prea bine ştiţi, sunt mobilizat chiar de la începutul campaniei, ceea ce 
face aproape un an şi jumătate. În acest timp, mi-am făcut datoria potrivit puterilor mele 
trupeşti şi sufleteşti — lucru ce se poate vedea din alăturatul memoriu. 

Din cauză că am devenit suferind, lucru ce vi l-am mai raportat încă o dată în 
scris şi chiar verbal, aşa că mi-e cu neputinţă a mai suporta încă o iarnă de campanie, din 
cauză că şi soția mea, de asemenea, e debilă şi suferindă şi, ca atare, nu poate să 
agonisească cele necesare pentru cei 5 copii ce-i are şi totodată să conducă o întreagă 
gospodărie, iar părinţii ei şi ai mei sunt prea departe ca să o poată ajuta: din cauză că în 
lipsa mea gospodăria ce o aveam a suferit multe pagube şi, dacă aş mai lipsi, s-ar ruina cu 
totul; mai având în vedere şi faptul că am fost destul timp mobilizat, în care timp am 
îndurat multe neajunsuri şi trecut prin multe pericole etc. de aceea respectuos vă rog să 
binevoiti a mă demobiliza pe data de 1 ianuarie, ori cel mult 1 februarie — dacă nu se poate 
mai curând. 

Dacă toate aceste motive ce le-am invocat nu mi se iau în consideraţie, dacă nici 
de data aceasta nu voi fi crezut pe cuvânt că-s suferind, atunci vă rog să binevoiti a mă 
recomanda unei comisii speciale de medici, care să mă examineze, acest drept de 
examinare neintrând în competenţa medicilor de la această formaţie. 


130 


Primiti vă rog, Prea Cuvioase, încredințarea distinsei mele stime. 
24.XII1.1917 Preotul N.Dărângă, 


Trenul Sanitar Permanent Nr.6 


Memoriu 
de activitatea depusă de preotul N.Dărângă în timpul campaniei din 1916/17 
(15 august 1916 — 1 ianuarie 1918) 


Ştiind bine că la sfârşitul războiului o să se ceară preoţilor mobilizați memorii de 
activitatea depusă de ei în timpul campaniei, iar pe de altă parte având speranța că, pe 
baza cererii ce am făcut-o, voi fi demobilizat, am alcătuit acest memoriu, care cuprinde 
două parti şi anume: 

Parcursul ce l-am făcut cu unităţile la care am fost repartizat şi 

Activitatea mea ca preot şi păstor sufletesc. 


Prima parte 
Parcursul ce l-am făcut cu unităţile la care am fost repartizat 


Ordinul prin care mi s-a făcut cunoscut că sunt mobilizabil, l-am primit în martie 
1916. Şi, deşi atunci eram greu bolnav, deşi împovărat cu o grea familie, totuşi, ca acel 
care necontenit am propovăduit idealul național, dorind în acelaşi timp înfăptuirea lui, nu 
m-am gândit măcar o clipă de a mă sustrage de la datoria ce o aveam de a lua parte alături 
de soldatul român la această înfăptuire. 

Imediat după primirea ordinului menţionat mai sus şi în aşteptarea sosirii 
ceasului hotărâtor, am şi început a mă pregăti cu cele necesare şi chiar a doua zi după 
sunarea mobilizării am şi plecat la Iaşi — prezentându-mă la Spitalul Militar, de unde mi s- 
a spus că sunt repartizat la Ambulanţa Diviziei a II-a de Cavalerie. 

Prima grijă a mea a fost ca să cunosc pe şeful ambulantei, pe ofiţerii şi pe 
sanitarii ei. Am cunoscut deocamdată pe şef şi pe ofiţeri — sanitarii nefiind încă chemaţi cu 
toţii. Ca şef s-a numit d-l colonel Stefänescu-Galati — profesor universitar, om integru, 
care în tot timpul cât a fost cu noi, ne-a condus cu multă pricepere şi destoinicie. 

După aceasta, timp de 7 zile cât a ţinut mobilizarea, pregătirea, am stat în Iasi — 
ducându-mă zilnic pe la numitul spital, unde, luând contact cu sanitarii ce se tot adunau, 
am căutat a intra în vorbă cu ei şi a afla astfel: numele fiecăruia, locul de unde era, 
rugăciunile ce le ştia şi cărţile ce le aveau cu ei, iar, după ce toţi s-au adunat, le-am 
împărțit câte o cărticică din broşurile: „Pâine spre fiinţă” şi ,,Tatal Nostru”. 

Ziua de 22 august fiind cea hotărâtă pentru plecare, m-am dus de dimineaţă la 
Spital unde, după ce totul a fost pregătit în înțelegere cu d-l şef, la orele 9 dimineaţa am 
făcut un serviciu religios în curtea spitalului — în faţa trupei aşezată în careu şi a mai 
multor ofițeri — iar la sfârşit am rostit o scurtă cuvântare în care, arătând marea 
însemnătate a momentului şi amintind de vitejia strămoşilor noştri pentru apărarea ţării şi 
a credinței, am căutat să insuflu soldaților sanitari dragostea pentru îndeplinirea rolului 
lor, încheind că Dumnezeu va fi cu noi şi ne va ajuta la ajungerea scopului urmărit. A 
urmat apoi cuvântarea d-lui comandant, cam tot în acelaşi sens, după care s-a făcut 
stropirea cu apă sfințită şi sărutarea Sf. Cruci. De aici plecăm la gară pentru îmbarcare. 
Îmbarcarea tine până la orele 5 p.m. când am plecat — luând direcţia Paşcani-Bacău- 
Tg.Ocna — unde debarcând în ziua de 23, ne-am întors spre Oneşti. Aici am rămas până în 
ziua de 25 când am plecat pe jos, spre graniţă, trecând prin satele: Filipeşti, Grozeşti şi 
Horja până ce, în sfârşit, am ajuns la vama Oituz. Cum am trecut vama, înainte de a intra 
în Poiana Sărată, sat de dincolo, locuit mai mult de români, am văzut înălțându-se mândru 
un arc de triumf pe care sta scris cuvintele: „Trăiască România Mare”, cuvinte ce mi-au 
umplut sufletul de mândrie naţională. 

Pe noapte am rămas în Oituzul unguresc, dormind cu toții în mijlocul unei 
păduri, iar a doua zi am pornit mai departe trecând prin Breţcu, sat compus din unguri şi 
români, până ce am dat în Secuieni, sat unguresc, unde am stat până la 2 septembrie. În 
acest timp, pe lângă alte servicii religioase şi pastorale ce am îndeplinit, am spovedit 
întreaga trupă, în laşi neavând posibilitatea de a face acest lucru. La 2 septembrie am 
plecat împreună cu acele trupe ce cantonaseră la un loc cu noi, mai departe, trecând prin 
diferite sate şi orăşele până când, în ziua de 5 septembrie, am ajuns la Cicsereda, orăşel cu 
edificii mari, cu împrejurimi frumoase, având în aproape nişte băi termale şi o şcoală 
model de agricultură, pe care le-am vizitat în câteva rânduri. În el am găsit multă armată 
românească. La spitalul de aici am văzut multi răniţi, români şi unguri, aduşi de pe front, 
precum şi primii morți ce s-au înmormântat în curtea spitalului de către părintele 


131 


Gavrilescu de la Ambulanţa Diviziei a VII-a şi pentru care morți am făcut şi eu într-una 
din zile un parastas. Tot aici, în Cicsereda, am împărtăşit pe soldații spovediti la Secuieni. 

În ziua de 15 am pornit spre Odorhei unde se dădeau lupte, dar când am ajuns la 
Olacfalva(Olafalău), sat distrus în parte de bombardamentul ce avusese loc aici cu câteva 
zile mai înainte, am primit ordin să apucăm direcţia sud-vestică, spre Braşov. Şi am mers 
în această direcție, paralel cu pârâul Homorod, până când am ajuns la Dalya, sat unguresc, 
de unde se auzeau bubuiturile de tunuri şi pârâiturile de mitraliere. Către seară au sosit aici 
5 răniţi din compania a II-a de biciclişti, care au fost examinati şi apoi pansati de către 
medicii ambulantei noastre, în localul şcolii ungureşti de acolo, transformată în spital. 

În acest sat am îngropat primul soldat român: D.Martiniuc, din Regimentul 8 
Roşiori, de loc din Bucecea-Botoşani, pe care-l împuşcase din imprudentä un camarad al 
lui. 

În ziua de 17 a venit ordin de plecare mai departe. Plecând de aici, am mers toată 
ziua trecând prin diferite sate săseşti şi româneşti, mari şi frumoase, între care citez pe 
Cata, până când, seara, pe la orele 7, am ajuns în Cobalum sau Cobalur, orăşel frumos ce 
avea în marginea sudică a lui o cetate, numită Cetatea Neagră. Ni s-a spus că în această 
cetate, în care se află construite un fel de cămări, saşii obişnuiesc a păstra în timpul verii 
alimentele. 

Înaintarea noastră a fost până aici, căci, inamicul venind cu mari forte, a trebuit 
ca armata noastră şi deci şi noi să ne retragem. Am plecat din Cobalur duminică seara, pe 
la orele 8, înapoi până la Homorod unde am poposit câteva ceasuri şi apoi am apucat pe 
drumul pe care venisem, mergând până la Cicsereda. În Cicsereda am stat vreo câteva 
ceasuri şi am pornit spre Vasarhely, trecând prin Niutod şi Secuieni până la Breţcu, unde 
am rămas până în noaptea de 26 septembrie, când, primind din nou ordin, am luat-o spre 
graniță. În Oituzul unguresc ne-am oprit vreo câteva zile şi apoi ne-am scoborât în jos spre 
Horja-Grozeşti pentru a face loc sus trupelor de artilerie şi infanterie ce tot mereu soseau 
spre apărare. La 20 septembrie am primit ordin să plecăm la Oneşti. Am plecat şi 
ajungând ne-am instalat aici. În acest timp se dădeau lupte crâncene pe Moghiorus si 
Oituz şi răniții curgeau mereu, aduşi fiind cu automobilele sanitare. 

Ambulanţa, transformându-se în spital de evacuare, primea şi îngrijea pe aceşti 
răniți al căror număr s-a urcat în timp de 14 zile — cât am stat aici — până la aproape 2000. 
Era concentrată aici, în Oneşti şi împrejurimi, foarte multă armată gata de luptă. 

În ziua de 14 octombrie, dimineaţă, a venit ordin ca toată Divizia a Il-a de 
Cavalerie să plece spre Dunăre — întrucât venise multă infanterie şi cavaleria nu prea avea 
rost în munți. Am plecat si noi pe jos, până la Adjud, unde, îmbarcându-ne, am mers pe 
calea ferată până la Budesti-Ilfov, nu departe de Olteniţa, orăşel bombardat atunci de 
inamic. Aici am stat aproape o lună în care timp am auzit mereu bubuituri de tunuri la 
Dunăre, am văzut cum reflectoarele inamice căutau în timpul nopţii să descopere armatele 
noastre şi cum, de asemenea, aeroplanele lor zburau zilnic spre Bucureşti pentru a-şi 
ajunge scopul lor criminal. 

În noaptea de 11 spre 12 noiembrie a venit ordin să plecăm din Budeşti, unde noi 
ne instalasem pentru mai mult timp. Ce se întâmplase ? Inamicul pătrunsese deja în tara şi 
înainta mereu. Am plecat de aici spre apus trecând prin satele: Hotarele, Izvoarele, 
Comana, Mihai Bravu până la Glavacioc, de unde ne-am întors spre răsărit, luând direcţia 
Bucureşti. Ne-am oprit o noapte în Bolentinul din Vale, unde se găseau foarte multe 
coloane în retragere. Aici ambulanta noastră a fost bombardată de inamic, producând în 
personalul ei o mare panică, fără a-i cauza stricăciuni însă. De la Bolentin am luat-o pe la 
nord de Bucureşti, trecând mai departe prin Ploieşti, Buzău, unde ne-am întâlnit cu fraţii 
ruşi, ce veneau să ne protejeze; apoi Făurei, Râmnicu-Sărat, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Iaşi, 
Botoşani, până ce, în fine, cu ajutorul lui Dumnezeu, la 22 decembrie, seara am ajuns la 
Burdujeni, localitate hotărâtă de mai înainte pentru refacerea noastră, a cartierului Diviziei 
a II-a de Cavalerie, a Companiei a II-a de biciclişti etc. 

În drumul acesta lung de retragere, am avut ocazia de a vedea multe lucruri triste, 
ce mi-au umplut sufletul de jale. În Burdujeni, eu am stat în cantonament la părintele 
iconom I.Popovici, un bun preot şi păstor de suflete, care m-a tratat ca pe un adevărat 
frate. Cu el împreună am servit Sf. Liturghie, cu el am servit parte din Sf. Taine şi diferite 
ierurgii în popor, cu el m-am mângâiat în suferințele mele morale de român si preot. În 
timpul cât am stat aici, în Burdujeni s-a schimbat vechiul şef şi în locul său a venit d-l 
colonel dr. C.Rusovici. 

La 15 mai am plecat din ordin la Alba, jud.Dorohoi, tot în retragere, unde am stat 
până la 6 iulie, când, fiind vorba de începerea ofensivei generale, am plecat şi noi spre 
gara Vorniceni, de unde, îmbarcându-ne, ne-am dat jos la gara Bălăbăneşti-Tutova, de 
unde am mers pe jos până la Mândreşti, jud. Tecuci. Aici, oprindu-ne, am stat mai multă 


132 


vreme. Se începuse ofensiva şi de aici se auzeau nenumărate bubuituri de tunuri, iar în 
timpul nopții vedeam reflectoare şi rachete, care cădeau ca o ploaie de foc pe frontul 
nostru. În acest timp, cam pe la 15 iulie, îmbolnăvindu-mă, am cerut şi obținut un 
concediu de 15 zile. La întoarcerea din concediu, formaţia mea se mutase la Barcea- 
Tecuci, unde se (mutase) stabilise şi cartierul diviziei. Aici n-am stat decât vreo lună şi 
ceva căci, pe ziua de 15 septembrie, am fost mutat la Trenul Sanitar Permanent Nr.6 în 
locul preotul Gh.Leu, mutat la Regimentul 53 Infanterie. 

Luându-mi rămas bun de la ofițeri şi soldați, am plecat în ziua de 17 în căutarea 
trenului. L-am găsit la Nicolina, Iaşi, în reparaţie. Prezentându-mă d-lui şef al trenului, d-l 
maior dr. Enăsescu, d-sa m-a primit cu toată bunăvoința şi dragostea. 

Terminându-se reparația trenului, în ziua de 1 octombrie am plecat spre Sascut, 
locul de garaj al trenului, unde am ajuns a doua zi. Luptele mai contenind prin retragerea 
ruşilor, trenul nostru a stat în neactivitate până în ziua de 10 decembrie, când am primit 
ordin ca să plecăm pentru evacuarea bolnavilor şi a răniților de la spitalele Bâlca şi Caiut. 
Am plecat chiar în acea zi şi, îmbarcând de la numitele spitale un număr de 288 bolnavi şi 
răniți, din care 11 ofiţeri, i-am transportat la spitalele din Roman. Acum stăm la Sascut. 


Partea a doua 

În ceea ce priveşte activitatea ce am depus-o atât în timpul perioadei de 
mobilizare, a operațiunilor militare, precum şi a refacerii, aceasta se poate despărţi în trei 
parti şi anume: 

Activitatea religioasă, activitatea pastorală şi extrapastorală, dacă pot s-o numesc 
aşa. 

I. Activitatea religioasă 

Aceasta a constat din: 

1. Săvârşirea Sf. Liturghii pe care am făcut-o întotdeauna în biserici, alături de 
preoții lor sau chiar singur, dar cu învoirea preoților respectivi. În câmp sau tabără n-am 
făcut niciodată Sf. Liturghie, injghebarea unui cort fiindu-mi cu neputinţă. Când nu 
puteam săvârşi Sf. Liturghie, mă mărgineam a citi în biserică, la care mă duceam cu trupa, 
un acatist sau a ţine o scurtă cuvântare. 

2. Servicii religioase ocazionale şi anume: 

a. Sfinţirea apei la o zi întâi a lunii, când împrejurările îmi permiteau, după 
rânduiala obişnuită. 

b. Tedeum de mulţumire, pe care-l făceam mai ales atunci când armatele noastre 
înaintau victorios în Transilvania. 

c. Serviciul Paraclisului, pe care-l făceam mai cu seamă în timpul retragerii şi a 
refacerii, când demobilizarea cuprinsese sufletele ostaşilor noştri. De foarte multe ori l-am 
făcut pentru bolnavii şi răniții de la spitalele din Oneşti şi Burdujeni, precum şi pentru acei 
din infirmeriile din Alba şi Borcea. 

d. De cele mai adesea ori făceam câte un serviciu religios, conducându-mă de 
formularul aflat la sfârşitul cărţii intitulată „Cuvântări către ostaşi”, tipărită de P.C. 
iconom C.Nazarie şi care mi s-a părut foarte potrivit cu împrejurările, mai ales că are la 
început stihurile „Cu noi este Dumnezeu”, ce sunt atât ca cuprins cât şi ca melodie foarte 
frumoase. 

Mai după fiecare Liturghie şi serviciu religios, rosteam câte o cuvântare prin care 
căutam să întăresc cât mai mult credința în Dumnezeu şi răbdarea în suferință, dând ca 
exemplu pe toți Sfinții Apostoli şi mucenici, care prin credinţă şi jertfă au învins toate 
piedicile ce li se punea în cale, sau să stârpesc apucăturile rele ce le observam printre 
soldaţi, ca furturi, înjurături etc.; uneori în loc de predică citeam bucăţi din Sf. Scriptură, 
cu mici explicaţii. Lucrul acesta l-am făcut mai ales cu sanitarii de la tren, unde efectuam 
rugăciunile într-un vagon. 

Adaug că orice serviciu l-am făcut după o prealabilă înţelegere cu şefii 
formațiilor, care toți au fost oameni de bună înțelegere. 

3. Înmormântarea celor morți şi pomenirea lor. Din fericire, n-am avut ocazia de 
a înmormânta decât puţini morţi. Cel dintâi soldat l-am înmormântat, după cum am arătat 
la început, în Ungaria şi anume la Dalya. Am mai înmormântat vreo 12 la Oneşti, din cei 
ce muriseră la spitalul de acolo, unul la Stâlpu-Buzău şi apoi câţiva la Burdujeni. Pe toți i- 
am înmormântat după toată regula cuvenită, având timpul necesar. Pomenire pentru cei 
morţi, făceam nu numai sâmbăta şi nu numai pentru oamenii ce-i înmormântam eu, ci ori 
de câte ori întâlneam morminte de ale ostaşilor noştri, cum de pildă am făcut la Cicsereda, 
Olacfalva etc. 

Toate aceste servicii le făceam întotdeauna cu toată bunăvoința si cu tot fastul, 
mai ales că am avut norocul de a avea în formaţia mea vreo 8 cântăreţi, aproape toți buni, 


133 


care mă ajutau mult la efectuarea serviciilor. Şi astfel de servicii le-am făcut nu numai 
unde eram obligat, ci şi la alte unităţi, care mă invitau, oriunde vedeam că se simte nevoia, 
neavând preot, cum de pildă la: Divizionul 2 de Artilerie Cäläreatä, Compania a II-a de 
biciclişti, Regimentul 2 Roşiori pe jos, care erau mai întotdeauna pe aproape de noi. 

Pe lângă serviciile enumerate mai sus, am mai săvârşit parte din Sf. Taine şi 
diferite ierurghii prin satele unde nu găseam preot sau care se găsea în neputinţă, cum a 
fost cazul în Budeşti(Ilfov), Burdujeni(Botoşani), Mândreşti( Tecuci) etc. 


IL. Activitatea pastorală 

După cum se ştie, ostaşii noştri au plecat la război cu sufletul destul de ridicat, 
convinşi fiind că scopul pentru care erau chemaţi să lupte, era sfânt şi cauza dreaptă. 
Împrejurările însă au făcut ca să batem în retragere de la o vreme, ba încă o parte din 
scumpa noastră tara era să fie cotropita de duşmani. Era firesc ca, din această cauză, 
sufletele multora să fie cuprinse de întristare. Ei bine, rolul nostru, al preoților şi deci şi al 
meu, era de a menţine, a ridica cât mai sus moralul trupei şi a mângâia pe cei suferinzi, de 
aceea în timpul marşului eu, deşi suferind, şi cu parte din ofiţerii formaţiei, mergeam pe 
jos alături de soldaţi, pe care-i încurajam schimbând cu ei vorbe prieteneşti şi părinteşti şi 
făcând cu ei de multe ori chiar glume. Şi imparteam, când aveam şi noi, tutun şi țigări, 
mâncam dintr-aceeaşi pâine cu ei şi dormeam alături de ei, fie în ambulanţă, fie în cort, 
cum a fost cazul la Sârbi( Vaslui). 

Uneori puneam şi umărul, dacă se simţea nevoia, cum am făcut aceasta pe 
drumul Buzău-Făurei, când s-au înnămolit vreo 3 ambulante şi nu mai speram a le scoate 
din nămol, izolat n-am stat nicicând. 

La spitalul din Oneşti, pe unde au trecut aproape 2000 răniţi aduşi din luptele de 
la Moghiorus(oct.1916), am stat aproape în permanență la primirea, pansarea şi operarea 
răniților. După ce aceştia erau puşi în saloane, mă duceam pe la ei, vorbeam cu fiecare 
aparte de se putea, apoi, după ce medicii plecau, spovedeam şi împărtăşeam pe cei slabi de 
tot, iar seara le făceam câte o mică rugăciune, ori paraclis, după care, apoi, prin câteva 
cuvinte căutam să le întăresc credinţa în ajutorul lui Dumnezeu de însănătoşire. Acelaşi 
lucru l-am făcut şi la spitalele din Burdujeni, în număr de 4, unde mergeam aproape zilnic, 
deşi erau pe acolo şi alti preoţi de armată, care aveau tot atâta, ba poate mai multă datorie 
de a le vizita. 

Aici am împărţit foarte multe cărți cu conţinut religioso-moral ca: „Credinţa in 
Dumnezeu” , „Cât poate rugăciunea”, ,,Tatal Nostru”, „Pâine spre ființă” din ale P.S. 
Nicodem şi Antim etc. pe care le procuram din vreme. Dovadă de toate acestea sunt 
medicii acelor spitale şi chiar d-l general al diviziei, care, auzind că împart cărticele de 
citit, mi-a cerut să-i dau şi d-sale câteva. I-am dat vreo 30 exemplare. La Paşti am 
spovedit şi împărtăşit pe toţi bolnavii de la toate spitalele, afară de acei din spitalul de la 
gară. 


Nu numai atât, dar am fost obligat prin ordinul nr.3333 din 22 februarie a.c., al d- 
lui general de divizie, de a căuta cu cele religioase şi spitalul rus din Iţcani, unde se aflau 
şi câţiva răniți români. Acolo mergeam de două ori pe săptămână de-mi făceam datoria. 


III. Activitatea extrareligioasă 

Pe lângă serviciile religioase şi pastorale ce le-am îndeplinit la formaţiile unde 
am fost repartizat, am mai făcut şi următoarele: 

1. Am asistat şi ajutat uneori la pansamentele făcute bolnavilor şi răniților din 
spitalele Burdujeni şi Oneşti. 

2. Am ajutat la îmbarcarea şi debarcarea bolnavilor şi răniților, evacuați cu 
Trenul Sanitar 6 de la spitalele din Bârlad şi Cäiuti, trecând într-un registru pe toți cei 
imbarcati şi debarcati. 

3. La Alba, jud. Dorohoi, fiind in refacere, sub a mea conducere s-a facut de 
sanitari o mică grădină de legume şi zarzavaturi pe care, la plecare, am lăsat-o în seama 
autorităților comunale. 

4. S-a înfiinţat la trenul sanitar o şcoală de adulţi, unde se predă sanitarilor: 
religia, scris-citit, aritmetică, igienă, istoria şi geografia, lucru de care deja am raportat 
P.C. Protopop al preoților de Armată şi la care iau şi eu parte activă. 

Asta e tot ce am putut spune în privința activităţii mele din timpul campaniei 
până în prezent (24 dec. 1917). 

Şi dacă am scris pe hârtie această activitate sub cele trei forme, am făcut-o fără să 
am vreo pretenţie de răsplată morală sau materială, ci ca să se cunoască de cei în drept 


munca ce am depus-o în folosul patriei ca mobilizat şi apoi să fiu demobilizat. 
Preot N.Dărângă, 


134 


Trenul Sanitar Permanent Nr.6 
Sascut, 
24 decembrie 1917 


[Rezolutie:] 
Nr.1819 din 27 decembrie 1917 


Dupä 6 ianuarie va fi chemat si se va trimite spre examinare comisiei medicale. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.289-292,304-306 


133 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


ORDIN CIRCULAR 
Nr. 1605 din 24 Decembrie 1917 


S-a observat că o parte dintre domnii comandanți ai diferitelor unități militare, la 
care după ordinea de bătaie există şi preoți, consideră pe aceştia ca un element de 
subordonare şi, deci, sunt supuşi la un tratament în consecință. După înţelesul dogmatic şi 
după prescriptiunile canonice însă, preotul, chiar servind în armată, nu-şi pierde calitatea 
sa de părinte duhovnicesc, precum în societate nu-şi pierde această calitate fata de nici 
unul din membrii ei, ori pe ce treaptă socială s-ar găsi. 

Am onoare a vă aduce la cunoştinţă, că în conformitate cu dispozitiunile 
canonice şi cu instrucțiunile preoţilor de armată, preotul domniei — voastre nu poate fi 
privit ca un element de subordonare, ci de coordonare în ce priveşte cele bisericeşti şi rog 
binevoiti a lua măsuri în consecință, pentru ca să se evite micile conflicte, ce ar putea să se 
nască dintr-o înțelegere neexactă a rostului preotului în creştinism şi în armată. 

Profit de ocazie spre a vă aduce la cunoştinţă că, încă înainte de război, s-au 
elaborat de către subsemnatul anumite instrucțiuni referitoare la ţinuta şi disciplina 
preoților de armată, în vreme de război. Aceste instrucţiuni au fost publicate de către 
M.St.M. încă din anul 1915, iar acum Onor Ministerul de Război, prin ordinul 
Nr.9414/1917, comunicat cu ordinul nostru circular Nr.1090 din 20 septembrie a.c. tuturor 
comandamentelor, a hotărât ca executarea serviciului religios în timpul de război, 
atribuţiile preoţilor de armată şi regularea raporturilor de serviciu cu autorităţile militare şi 
ecleziastice să se facă şi pe viitor tot după acele instrucțiuni, cu modificările aduse de 
Înaltul Decret Regal Nr.778 din 25 Iulie 1917. 

Prin urmare, vă rog binevoiti a cunoaşte că activitatea preoților în armată nu se 
poate mişca decât în cadrul acestor instrucțiuni, aprobate şi de către Sf. Sinod şi că toate 
cazurile neprevăzute în zisele instrucţiuni nu pot fi dezlegate decât de subsemnatul. Deci, 
abaterile disciplinare şi orice alte neajunsuri, venite de la preoţii de armată, urmează a fi 
aduse la cunoştinţa noastră, spre a ne convinge personal despre vinovăția sau nevinovăția 
celui reclamat. 

Pentru viitor va trebui ca preotul să nu mai fie asimilat, ci să i se lase situația de 
preot, plătindu-i-se un renumerar fix şi, în loc de înaintare, să i se dea un plus de 20 sau 30 
la sută ori de câte ori ar merita să fie propus la avansare pe baze de merit, rămânând ca 
mijloc de emulare între preoți numai acordare de distincţii. 


Şeful Serviciului Religios, 
Protoiereu, Iconom C. Nazarie 


A.M.R., fond M. St. M. Secţia 6 Istoric, dosar 59, f. 15 


134 


[26 decembrie 1917] 


135 


Preotul Spitalului Mobil Nr.2 
către 
Protoieria preoţilor de armată de la Marele Cartier General 


Am onoare a raporta Prea Cucerniciei Voastre următoarele cu privire la 
activitatea religioasă desfăşurată la această formaţiune, de la 6 decembrie până astăzi 26 
decembrie 1917. Din cauza deplasării unităţilor aflate în cantonament la comuna Pufeşti, 
cercul cultural al preoților n-a mai putut să-şi ţină şedinţele astfel că, până la o nouă 
constituire, ne-am mărginit fiecare în cadrul unităţii sale. În ziua de 10 decembrie s-a 
oficiat serviciul religios la spital, unde am vorbit răniților şi bolnavilor despre puterea 
credinţei în boli şi la neputinţă. 

2. În ziua de 17 decembrie serviciul religios s-a efectuat la salonul nr.2 al 
spitalului unde la fine am tratat subiectul Cum trebuie să privim armistițiul. 

3. Ziua de 25, Naşterea Domnului, am serbat-o împărțind timpul astfel: Serviciul 
religios s-a terminat la ora zece după care s-a vorbit răniților şi bolnavilor despre datoriile 
ce au toți românii fata de tara, dragostea M.S. fata de tara şi popor, actele care vorbesc de 
acest sentiment. 

La orele 11 am fost pe front la Regimentul 9 Artilerie, care este în apropiere, 
unde eram invitat de către domnul comandant şi ofițeri a sărbători această zi. Cu 
permisiunea şefului de la spital am primit invitarea, întrucât la acest regiment nu se găsea 
prezent preotul, fiind pe zona de organizare. Am oficiat în mijlocul trupei serviciul 
religios (compus din rugăciuni pentru ţară) şi am împărțit ostaşilor daruri. Subiectul 
cuvântării ce-am ţinut şi pentru care eram bine preparat a fost: „Care este drumul cel mai 
potrivit de la răspântia la care ne-au adus evenimentele”. Mărturisesc că actuala stare de 
lucruri a încordat nervii tuturor şi se observă o nedumerire asupra datoriei ce o are 
soldatul. Am căutat să vorbesc ajutat de intuiţie, arătând dincolo de tranşee ce se petrece, 
făcând pe soldați să-şi deschidă sufletul la glasul care ne spune ce avem de făcut, şi am 
terminat spunând că, dacă ziua naşterii Mântuitorului ne găseşte aşa de indurerati, trebuie 
să deznodăm lanţul durerii care tine sufletul încătuşat azi, ca acest suflet să se poată ruga 
lui Dumnezeu în toată voia şi-am invocat într-o rugăciune duioasă ajutorul divin, lăsând în 
sufletul soldaţilor impresia că Dumnezeu ne va scoate la liman. 


Preot P.Pădureanu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.24 


135 


Nr.2234 
1917, decembrie, 26 


Spitalul de Evacuare Nr.10 
către 
Comandamentul Etapelor Armatei L, Serviciul Adjutantură 


În conformitate cu ordinul Armatei I nr.9373/917, comunicat cu ordinul 
dumneavoastră nr.48287 din 23 decembrie 1917, am onoare a propune pentru avansare la 
gradul de preot căpitan, pe preotul locotenent Ioan A. Parfenie de la acest spital. 

Numitul preot are vechime ca preot al Armatei I de 1 an si 5 luni. La 25 iulie 
1916 e concentrat la Regimentul 16 Infanterie Suceava, partea activă — ca preot confesor- 
locotenent — luând parte şi în Ungaria şi în ţară la toate campaniile regimentului, până în 
februarie 1917, când, contractând pe front febră recurentă, a fost căutat în spitalele 
militare şi apoi, la 27 martie 1917, mutat la acest spital de Mare Cartier General(S.R.), 
unde funcționează şi acum ca preot confesor. 

Ca purtare, numitul preot este om cinstit, nevicios, bun camarad, supus la ordine 
şi modest. Se bucură de o foarte bună reputaţie, iubit şi respectat de şef, ofiţeri şi soldaţi. 

Ca activitate, numitul preot, când formaţia era în refacere la Olteneşti, a făcut 
slujbe religioase, cu cuvântări morale-patriotice, nu numai pentru trupa formaţiei, ci şi 
pentru toate trupele aflate acolo în refacere. La Larga, tot în refacere, a ţinut locul de 
casier-administrator până la venirea la post a ofiterului-administrator. Cu formaţia la front, 
a fost şi este un muncitor neobosit. 


136 


În timpul cât erau în spital răniţi de la luptele de pe frontul Mărăşeşti, numitul 
preot stătea veşnic între ei, mângâind şi fiind la căpătâiul mai ales celor grav răniți. Îşi 
petrecea tot timpul în barăcile spitalului, stimulând la muncă pe sanitari şi ajutând 
medicilor în greaua lor misiune. 

A făcut triajul bolnavilor intraţi în spital, ţinând condica celor ce intrau şi ieseau 
din spital şi a efectelor. 

Toate acestea pe lângă serviciile religioase ce le îndeplinea cu tot zelul. 

În ultimul timp, după un program aprobat de subsemnatul şi Marele Cartier 
General(Serviciul Religios), pe lângă serviciul religios făcut la bolnavi în barăci şi trupă, 
tine de 2 ori pe săptămână la bolnavi şi trupă conferinţe cu subiecte practice. 

În timpul sărbătorilor Naşterii Domnului a prefăcut Triajul în capelă, unde s-au 
făcut impunătoare servicii religioase pentru bolnavi şi trupe, şi ale spitalului şi ale 
formațiilor limitrofe. 

Ca o recompensă a vechimii sale ca preot de armată, a purtării sale şi a muncii 
depuse, cu onoare vă rugăm să binevoiti a interveni locului în drept, spre a fi avansat la 
gradul de preot căpitan, întrucât merită cu prisosintä a înainta. 

Comandantul Spitalului de Evacuare Nr.10, 

Colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.297 


136 


Cotnari 
30 decembrie 1917 


Preotul Nanu Ion de la Sectorul II Fortificatii 
către 
Domnul General Sc. Panaitescu, Şeful Serviciului Fortificatiilor Armatei 


Am onoare a vă raporta că în decursul acestei luni(decembrie) am continuat 
activitatea mea pastorală atât cu soldaţii noştri, cât şi cu prizonierii. 

În zilele premergătoare Sf. Sărbători ale Naşterii Domnului am mărturisit şi 
împărtăşit pe soldaţii noştri, cu care ocazie am căutat să constat sentimentele lor de care 
sunt conduşi în îndeplinirea serviciului şi care corespund cerinţelor disciplinei şi legilor 
militare. 

Referitor la prizonieri, observ apariţia unei dispoziţii agitate la cei din companiile 
a 3-a şi a 4-a prizonieri, manifestată prin diferite plângeri zilnice, cu deosebire asupra 
hranei, chiar şi în timpul cât lucrările au fost suspendate. 

Presupun că această dispoziţie ar porni de la prizonierul plutonier Blau, pe care îl 
supraveghez zilnic şi care, deşi se arată a fi mulțumit în ce priveşte persoana lui, nu 
întrelăsa a-mi spune că ceilalţi sunt nemulţumiţi. 

Acest caz am avut onoarea a-l comunica şi verbal domniei voastre, cu ocazia 
vizitării taberei, în ziua de 29 decembrie a.c. 


Cu profund respect, 


Preotul Nanu Ion 


[Rezolutie:] 
Nr.13702 din 4 ianuarie 1918 


Plutonierul Blau va fi mutat la direcția ... cu rugămintea de a fi întrebuințat la 
lucrări, fiindcă la fortificaţie este un instigator, pe care nu-l vom putea linişti altfel decât 
cu pedeapsa capitală. 

(ss) indescifrabil 


* Tlizibil în original 
137 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.317 


137 


Nr.3970 din 30 decembrie 1917 


Preotul Sectorului de Fortificatii Nr.3 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Fortificatiilor 


La ordinul domniei voastre cu nr.11376 — ce mi s-a încredinţat confidential — am 
onoarea să răspund astfel: 

Ostaşii români din această unitate militară n-au fost lipsiţi niciodată de sub 
privegherea mea de preot militar. Cunosc îndeajuns sufletul ostaşului român, cu inima lui 
răbdătoare în nevoi şi caracterul loial, cu sfânta-i credință şi iubire de Lege şi Neam. 

Am găsit deci vremea şi prilejul să le fiu pe rând prieten şi tovarăş în suferință, 
atât cu fapta cât şi cu cuvântul. Menţinerea moralului milițienilor din Batalionul 47 este 
dar „la înălţimea sufletească a timpurilor prin care trecem”. Am să văd cum e şi moralul 
pionierilor din Batalionului 17, pe care îi am de acum în păstorirea mea. 

Cu prizonierii a trebuit să fiu precum legiuieşte Mântuitorul Iisus: ,,Iubiti pe 
vrăjmaşii voştri”. Mai mult — am mers spre sacrificiu: prin contactul zilnic cu ei — ca 
împăciuitor şi sfătuitor — m-am îmbolnăvit de tifosul ce-i bântuia, apropiindu-mă de 
moarte. 

Totuşi sunt şi azi acelaşi, apropiat fata de ei. Din constatările făcute fntruna, mi- 
am întărit convingerea avută că nu li se poate ,,sensibiliza” conştiinţa „la înălțimea 
nobletei noastre sufleteşti”, orice mijloc sau sfat inteligent s-ar întrebuința. 

Caracterul aspru al rasei turanice — în oricâte alte veacuri vor mai veni — rămâne 
aceeaşi necioplită stană de piatră, în vastul atelier al naturii, unde s-au instruit „anumite 
popoare” în educaţia voinţei — prin fnteleaptä cultură şi totodată şi-au înnobilat 
sentimentele — prin artă. 

Stäruinta mea îşi urmează însă drumul către unicul scop: prizonierii de la acest 
sector să-şi îndeplinească muncile în linişte şi să vadă bine că au aceeaşi îngrijire ca şi 
ostaşii noştri, multumindu-se de-o soartă mai bună decât o au la ei martirii noştri 
prizonieri. 

Recalcitranti nu pot fi, prin faptul că ostaşul român — din felul firii — se poartă 
omeneşte cu vrăjmaşul lui. 

Îmi va fi îngăduit — cum sunt grupurile de lucru răspândite şi trebuie să le vizitez 
în de-a luna de zile — să refer lunar cercetările mele preotesti, potrivit ordinului dat. 

Preotul Sectorului, 


Preot Vasilescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.311 


138 


Copie după ordinul Marelui Stat Major, Partea Sedentară, nr.10784/1917 


Cu onoare vă rog să binevoiti a dispune să se aducă la cunoştinţa corpurilor şi 
serviciilor din comandamentul domniei voastre următorul ordin pentru executare. 

În toate vremurile şi la toate neamurile religia a fost temelia pe care s-a clădit 
educaţia, cultura şi dezvoltarea indivizilor. La noi religia a fost adăpostul în vremurile de 
cumplită furtună, aşa de numeroase în trecut, ea a fost susținătorul graiului nostru. În 
religie cel în nevoie găseşte sprijin, cel îndurerat linişte şi mângâiere, iar cel în pragul 
nehotărârii capătă puterea de a se învinge şi a birui. Dat fiind împrejurările prin care 
trecem, cultivarea acestui sentiment este de cea mai mare însemnătate şi Marele Stat 
Major recomandă că în fiecare regiment sau unitate să se tina slujbe religioase în fiecare 
duminică, la care să asiste toți ofițerii şi soldații. Pe cât este posibil, ar fi nimerit să se 
înfiinţeze şi coruri, fiindcă o slujbă religioasă ar avea mai mult farmec şi influenţă asupra 
oricărui suflet, când rugăciunea va fi făcută în cadrul armonios ce creează muzica. 


138 


Şeful Marelui Stat Major P.S., 


General Vasilescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 3, f. 108 


139 


Nr.10 din 2 ianuarie 1918 
Chişinău, str. Teodorova, 75 


Protoiereul preoţilor militari din Basarabia 
către 
Inspectoratul Sanitar din Basarabia 


Am onoare a vă face cunoscut că Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, cu 
nr.12 din ziua de 8 ianuarie a.c., ne-a comunicat următoarele: 

Nefiind la îndemână nici un preot potrivit pentru a fi numit la Spitalul Diviziei a 
IX-a din Orhei, Inspectoratul Sanitar să intervină la Marele Cartier General, Serviciul 
Religios. 

Aducând aceasta la cunoştinţa d-voastră, cu onoare vă rog, intervenind pentru 
numirea unui preot destoinic la Spitalul Diviziei a [X-a din Orhei, care va putea servi şi ca 
confesor al garnizoanei Orhei, să binevoiti deodată a interveni la Marele Cartier General, 
Serviciul Religios, ca să fie numiţi încă doi preoţi, unul la Spitalul Diviziei a X-a 
Infanterie din Bolgrad şi altul la Spitalul Diviziei I Cavalerie din Lipcani, unde nu sunt 
preoți, dar este nevoie de preoți militari, care vor putea servi şi ca preoți la garnizoanele 
respective. 

Vă rog respectuos, intervenind pentru numirea preoţilor la cele mai sus-numite 
spitale, să binevoiti a cere ca aceşti preoți, precum şi preoţii [de] la celelalte spitale 
militare în Basarabia(Chişinău, Balti, Bender, Gâncesti) să fie plătiți cu leafa de căpitan, 
fiind viaţa foarte scumpă în Basarabia. 

Se observă că Inspectoratul Sanitar al Basarabiei, cu raportul nr.124 bis, către 
Ministerul de Război — Direcţia Sanitară — a cerut ca cei 8 preoți destinati spitalelor 
militare din Basarabia să fie trecuţi în buget cu leafă echivalentă cel putin lefei de 
locotenent, dacă nu de căpitan. 

Ministerul de Război, Direcţia 6 Sanitară, cu ordinul nr.9518/1918 a hotărât şi a 
comunicat Inspectoratului Sanitar din Basarabia, că aceşti preoți să fie plătiţi cu leafa de 
locotenent. 

Dar fiind viaţa foarte scumpă în Basarabia şi având familii, preoţii nu pot trăi cu 
leafa de locotenent şi trebuie să fie plătiți cu leafa şi cu toate drepturile, nu mai putin de 
căpitan, având şi aceea în vedere, că dânşii vor îndeplini şi datorintele de preoți în 
garnizoanele respective. 

Altfel nu se vor găsi preoţi vrednici care se vor uni să slujească pentru totdeauna 
ca preoți militari la spitalele din Basarabia, servind şi ca preoţi de garnizoană în oraşe, 
unde sunt aceste spitale şi trupă. 

Protoiereul preoţilor militari din Basarabia, 


Constantin Partenie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.46 


140 


139 


Nr.1 
Proces-verbal 
Astazi 6 ianuarie 1918 


Subsemnatii preoţi militari, în conformitate cu ordinul M.C.G., Serviciul 
Religios, nr.1400, ne-am constituit pe ziua de 15 noiembrie 1917 într-un cerc cultural 
preoţesc cu sediul în Nicoreşti, cu scopul de a conlucra în spiritul ordinului citat, pentru 
unitățile cărora apartinem şi care se găsesc în raza acestei regiuni. 

Activitatea desfăşurată de noi în comun în acest interval, se rezumă în 
următoarele: 

1. În comuna Nicoreşti, fiind mai multe biserici, pe una din ele — cu hramul 
Adormirea Maicii Domnului, în înţelegere cu preotul paroh respectiv, am luat-o în primire 
şi am amenajat-o pentru nevoile religioase ale armatei. În fiecare sărbătoare am oficiat 
serviciul religios în sobor de trei, ţinând cuvântări cu caracter religios patriotic pentru 
edificarea şi încurajarea sufletească a ostaşului. 

2. Pentru promovarea şi mai mult a acestui scop, de la începutul constituirii 
cercului nostru, am alcătuit o grupare corală din ofiţeri şi soldați, care împreună cu noi — 
în număr total 10 — prin dese repetiţii, am ajuns foarte repede a forma un excelent cor, 
cântând întreaga slujbă a Sfintei Liturghii, după Muzicescu, Cost. Podoleanu etc. 

Prin modul cum s-a săvârşit serviciul religios s-a ajuns ca biserica să fie 
întotdeauna frecventată de foarte mulți ostaşi şi ofiţeri. D-l comandant al Diviziei a S-a, 
precum şi comandanții unităţilor noastre au apreciat această muncă, aducându-ne 
mulțumiri. 

3. În vederea Sfintelor Sărbători, preparând coruri speciale, am mers în 
procesiune de trei, cu icoana Naşterii şi Botezul Domnului, pe la fiecare din unităţile 
noastre, precum şi la ofițeri, cântând cu această ocazie, conform ordinului referitor la 
colectare pentru orfani, adunând astfel până azi suma de lei una mie(1000) pe care am 
depus-o — conform dorinței domnului comandant al Diviziei a S-a — la tezaurul Diviziei a 
S-a cu recipisa nr.2689/8/1/1918, care, cu originalele celor două liste de subscripţie 
semnate de toți trei, s-a hotărât a rămânea în păstrarea preotului Matei T. Popescu de la 
Ambulanţa Diviziei a S-a. 

4. În afară de aceasta, în sobor de trei am făcut diferite servicii pe front, în faţa 
trupei, acolo unde s-a putut aduna şi anume: în ziua de 27 decembrie 1917, la Cosmeştii 
din Vale: Regimentul 7 Artilerie, la 29 decembrie 1917, la Mărăşeşti: Regimentele 19 şi 7 
Artilerie; în ziua de 4 ianuarie 1918, la Hanul lui Cincu: Regimentul 7 Artilerie; în ziua de 
5 ianuarie, la Dobrineşti: Regimentele 7 şi 19 artilerie. După fiecare serviciu, s-au ţinut 
cuvântări cu caracter religios-patriotic. 

Azi, 6 ianuarie 1918, după săvârşirea solemnă a Sfintei Liturghii, în procesiune 
am mers la locul unde erau strânse trupe ale unităţilor noastre şi alte unităţi în frunte cu d-l 
comandant al Diviziei a 5-a — general Razu — săvârşind sfinţirea apei, după care s-au dat 
onorurile militare cuvenite. După-amiază am mers cu botezul la Cosmeştii din Deal, unde 
erau Regimentele 19 şi 7 Artilerie. În zilele ce urmează vom merge la fiecare din trupele 
mai răspândite ale unităţilor noastre. 

5. Împreună cu cele mai sus spuse, am crezut de o pioasă amintire şi datorie 
sufletească de a oficia un parastas obştesc în ziua de 27 decembrie 1917, pentru eroii 
căzuţi pe câmpul de onoare. Acelaşi lucru l-am făcut şi în biserica din Coasta Lupei, 
pentru morţii Batalionului 15 Pionieri. 

6. În timpul procesiunilor cu Naşterea şi Botezul am ținut în chip deosebit, ca o 
mângâiere pentru răniți şi bolnavii unităţilor noastre, să vizităm fiecare salon, cântând în 
cor bucatele ocazionale. 

Din prevederile ordinului circular nr.1400 al Marele Cartier General — Serviciul 
Religios — atât ne-a fost posibil a presta până în prezent. Despre rest ne vom îngriji, pe cât 
posibil, în viitor, raportând la timp despre aceasta. 

Pentru care s-a încheiat acest proces-verbal în 4 exemplare, rămânând câte unul 
de fiecare din noi, iar unul înaintându-se Onor Protoieriei Preotilor de Armată. 


Cercul preoților din Nicoresti 
Preot căpitan M.Popescu, Ambulanţa Diviziei a S-a 
Preot locotenent...,” Brigada a 5-a Artilerie 
Preot locotenent I.Tudorache, Spitalul Mobil 15 


* Semnătură indescifrabilă 
140 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.27-28 


141 


Nr.2 


Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.7 
către 
Marele Cartier, Eşalonul 2, Serviciul Religios 


Am onoarea a vă înainta, aici alăturat, un memoriu, rugându-vă să binevoiti a 
dispune să fiu avansat la gradul de căpitan confesor, conform dispoziţiilor şi ordinelor 
superioare date în această privință. 

Iconom Victor Gervescu, locotenent-confesor 
12 ianuarie 1918 


Memoriu 

Subsemnatul iconom Victor Gervescu, licenţiat în Teologie, fiind mobilizat pe 
ziua de 15 august 1916, în calitate de confesor militar cu gradul de locotenent, la 
Regimentul Războieni Nr.15 Infanterie, am servit cu conştiinciozitate acest corp. 

La începutul campaniei am însoţit regimentul în Transilvania, fiind veşnic în 
mijlocul trupei, săvârşind slujbe religioase şi alimentând curajul ostaşilor prin cuvântări 
patriotice. 

Înaintea luptelor cercetam unitățile, săvârşeam sfinţirea apei şi le îmbărbătam la 
luptă. În timpul luptelor mă aflam când la postul de comandă, când la primul post de 
ajutor, unde întâmpinam răniții pentru care găseam cuvinte de mângâiere, de laudă şi de 
încurajare, iar pe cei mai gravi îi împărtăşeam cu Sfintele Taine. Pe eroii morți îi 
înmormântam cu cinstea cuvenită, rostind cuvântări în faţa trupei ce asista, lăudându-i şi 
dându-i ca exemplu de abnegatie şi de dragoste nemărginită pentru vatra strămoşească, 
pentru Tron şi Rege. 

Au venit apoi zilele grele. La retragerea din Transilvania eram cu regimentul, 
întotdeauna îndeplinindu-mi misiunea mea de confesor militar. În Valea Uzului, unde ne 
aflam prin luna lui octombrie şi începutul lui noiembrie 1916, după ce bravul Regiment 
Nr.15 Infanterie împreună cu celelalte regimente din Divizia a 7-a au respins năvălirea 
austro-germanilor dincolo de frontieră, am ridicat o bisericuţă stabilă de lemn fasonat pe 
locul ce se cheamă „Sălătruc”, punându-i şi inscripția: „În memoria eroilor căzuţi în Valea 
Uzului din Regimentul Nr.15 Infanterie”. În această bisericuţă săvârşeam Sfânta Liturghie 
în faţa trupelor care veneau la rezervă pe câteva zile. 

Pe la jumătatea lui noiembrie 1916 am însoţit regimentul la Argeş pentru a opri 
invazia duşmanului în Muntenia. Trupele noastre, fiind copleşite de mulțimea trupelor 
inamice, au fost nevoite să se retragă, cedând cu lupte sângeroase fiecare palmă din 
pământul strämosesc. În tot timpul acestei retrageri, care a durat până la sfârşitul lui 
decembrie 1916, am urmat Regimentul Nr.15 pe jos, alături de trupă, mai bine de 250 
kilometri. Din dragostea cea mare ce aveam pentru trupă şi ofiţeri, nu luam în seamă 
oboseala care mai apoi mi-a adus multă suferință fizică. Căutam toate prilejurile pentru a 
întreţine armonie în corpul ofițeresc şi a inspira dragoste reciprocă între trupă şi ofiţeri. 

În lunile ianuarie şi februarie 1917 Regimentul Nr.15 Infanterie a luptat la Pralea, 
pe muntele Cârlan, unde a oprit puhoiul inamic de a năvăli la Cäiut în Valea Trotusului. 
Multe jertfe au fost făcute de acest regiment, pierzând atât soldaţi cât şi ofiţeri bravi şi 
vrednici. Tot timpul cât a stat regimentul la Pralea, am locuit în bordei pe vârful munților, 
în fiecare zi cercetând trupa si pe comandanții ei. Fiind expus ca şi ei la bombardamentul 
artileriei inamice, îi dădeam exemplu, nebăgând în seamă pericolul ce mă ameninţa. 

În lunile martie şi aprilie 1917, schimbându-ne poziția, am stat cu regimentul pe 
Fetisoara, în valea Caşinului, tot timpul locuind în bordei şi făcându-mi datoria, vizitând 
adesea frontul, făcând slujbe religioase, mărturisind şi împărtăşind întreaga trupă pentru a 
fi pregătită pentru ziua cea mare a Sfintei Învieri, pe care am sărbătorit-o cu mult fast, 
săvârşind slujba Sf. Invieri şi Sf. Liturghii noaptea la ora 12, fără a ne teme de inamicul ce 
sta la pândă. 

Către sfârşitul lui aprilie şi luna mai 1917 retrăgându-se regimentul la refacere în 
Valea Trotusului, am fost nelipsit de trupă, cercetând-o, făcând sfinte slujbe şi ţinând 
cuvântări patriotice. 


141 


În luna iunie şi începutul lui iulie 1917 am însoțit regimentul spre Tecuci-Ivesti, 
iar de acolo, simțind că inamicul a îngrămădit forte mari şi pe Valea Oituzului şi caută a 
tăia retragerea trupelor ce luptau la Mărăşti şi Mărăşeşti, s-a dat ordinul de întoarcere şi 
am urmat regimentul în Valea Slănicului- Moldovei. Tot timpul, atât la dus cât si la întors, 
am urmat trupa pe jos, lipsindu-mi mijloace de transport. De la 24 iulie şi până la sfârşitul 
lui august 1917 au fost lupte crâncene care s-au terminat cu oprirea definitivă a 
năvălitorilor şi respingerea lor. Aici iarăşi mi-am îndeplinit datoria de confesor militar cu 
constiinciozitate si cu mult devotament. 

Dar, încetul cu încetul, sufeream fiziceşte din ce în ce mai mult din cauza 
greutăților campaniei, iar în ziua de 6 septembrie 1917 „fiind grav bolnav, am fost evacuat 
la Spitalul Nr.237 din Piatra Neamţ. 

Pe ziua de 15 septembrie 1917 am fost permutat ca confesor militar la Spitalul de 
Evacuare Nr.20 Tutova, iar pe ziua de 15 noiembrie 1917 am fost permutat, prin bună 
învoială, în aceeaşi calitate, la Spitalul de Evacuare Nr.7 Bacău. Tot timpul cât am 
funcţionat până acum la aceste spitale, mi-am făcut datoria şi am îndeplinit toate ordinele 
superioare. 

La acest din urmă spital unde mă aflu, am organizat un cor religios format din 20 
seminarişti şi studenţi în Teologie care sunt atasati ca sanitari la spitalele de evacuare. 
Acest cor, condus chiar de subsemnatul, cântă la slujbele religioase ce se săvârşesc şi 
organizează sărbători muzicale pentru răniţi. 

După o asemenea activitate desfăşurată ca confesor militar, subsemnatul 
simtindu-ma nedreptăţit şi jignit în demnitatea mea, căci până în momentul de fata am fost 
trecut cu vederea şi n-am fost încă avansat la gradul de căpitan ca ceilalți colegi ai mei, 
am întocmit acest memoriu, totodată rugându-vă să binevoiti a dispune să fiu reabilitat şi 
avansat la gradul de căpitan pe aceeaşi dată în care au fost avansați şi ceilalți colegi preoți 
militari. 

Locotenent iconom Victor Gervescu, confesor militar 


Spitalul de Evacuare Nr.7 
12 ianuarie 1918 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.325-326,343 


142 


Preotul Gh.I.Păunescu 
către 
Regimentul 7 Rahova Nr.25 


23 ianuarie 1918 


Referindu-mă la ordinul dv. nr.7287/1917, sub care îmi înaintați în original 
ordinul M.C.G., Serviciul Religios, nr.1400/1917, am onoare a vă raporta că, pe de-o parte 
fiind lucru foarte greu a vorbi cineva de sine, iar pe de alta, întrucât întreaga mea activitate 
cu rezultatele ei s-a desfăşurat numai în unitatea, ce dv. cu onoare comandati, vă rog 
respectuos să arätati dv. M.C.G., Serviciul Religios, aceea ce modestele mele puteri mi-au 
îngăduit să îndeplinesc cu nepretuit de marele concurs din partea dv., al colegilor ofiţeri şi 
al multor soldaţi. Toţi, laolaltă, lucrând pe întrecute, am reuşit ca Centrul nostru cultural, 
înjghebat în sânul regimentului, să dea serbări din ce în ce mai frumoase, mai distractive 
şi mai folositoare din punct de vedere cultural, moral şi naţional. 

Sobor nu s-a putut face, căci nu ne-a ajutat situaţia sectoarelor. Numai în ziua de 
7 ianuarie, am oficiat Sf. Liturghie împreună cu părintele Roşescu din Regimentul 13 
Infanterie. 

Odată cu aceasta, vă rog să interveniti la cei în drept ca să se scoată în schiță 
bisericuţa noastră şi să ni se dea şi nouă câte un exemplar pe care îl vom păstra ca pe cea 
mai frumoasă amintire din acest război. 

Totodată, cred că toţi ofiţerii şi soldaţii întregului regiment s-ar simți mândri şi 
fericiţi, când, printre cei multi admiratori ai muncii şi răbdării lor, ar avea şi multumirile 
ca şi binecuvântările personale ale Prea Cucernicului Protoiereu al preoților militari. 


Preotul Gh.Păunescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.357 


142 


143 


[Copie] 


Comandantul Diviziei a 2-a P.A. 
Ordin de zi nr.192, 


În noapte de 18-19 decembrie 1917, Regimentul 3 Infanterie a făcut o incursiune 
în tranşeea inamicului. A luat parte la aceasta şi preotul regimentului, anume Ionescu 
Ştefan Cazacu, şi ca un adevărat părinte, a îmbărbătat ostaşii, făcându-i să lupte în 
credința lui Dumnezeu, pentru mântuirea neamului şi dezrobirea pământului strămoşesc. 
A fost rănit de obuzele inamicului care i-au cauzat moartea, dându-și sfârşitul în ziua de 1 
ianuarie 1918. 

A murit moarte de erou, acest stâlp al bisericii creştine, la postul şi lângă copiii 
sufleteşti pe care îi întreținea în credința către Dumnezeu, Tara şi Rege. 

Pentru calităţile sale sufleteşti şi frumoase însuşiri părinteşti. 

ÎL dau pildă de patriotism tuturor din divizie si cu toţi să-i jurăm „Răzbunare”. 

Acest ordin de zi se va citi ofițerilor şi trupei subordonate. 

Dat la Postul de comandă al Diviziei 2, astăzi 29 ianuarie 1918. 


Comandantul Diviziei a 2-a, 


General I.Vlădescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 12, f.11 


144 


Nr.24 
1918, ianuarie, 30 


Ioan A. Parfenie preot căpitan, confesorul Spitalului de Evacuare Nr.10 
către 
Protoieria preoţilor militari, 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoarea a vă raporta că în ziua de 24 ianuarie(Unirea Principatelor)... la 
orele 11 % a.m., în sala triajului de la Spitalul de Evacuare Nr.10, de către confesorul 
Spitalului Evacuare Nr.10 şi confesorul Trenului Sanitar Nr.12 s-a facut în fata ambelor 
trupe obişnuitul Tedeum. Seara, între orele 20-23, într-o baracă la Spitalul de Evacuare 
Nr.10, curatita, încălzită, luminată şi anume amenajată, s-a ţinut o şezătoare literară şi o 
conferinţă. 

Au asistat: ofițerii şi trupa, cum şi bolnavii de la Spitalul de Evacuare Nr.10, 
ofiţerii şi trupa de la Spitalul de Evacuare Nr.17, ofițerii şi trupa Trenul Sanitar Nr.4 şi un 
pluton pentru paza drumului spre gară. 

Conferinţa despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie a fost ținută de preotul 
Parfenie de la Evacuare Nr.10, care arată în scurt trecutul neamului nostru, cum de ne-am 
despărțit în atâtea parti, Unirea de la 1859 şi unirea ce o aşteptăm în viitor a tuturor 
românilor. Corul a fost condus de preotul Gr.Georgescu de la Evacuare Nr.17. 

Serbarea a avut o deplină reuşită, instruind, cultivând şi înălțând moralul 
soldaţilor în aceste timpuri prin care trecem. S-a luat hotărârea ca de 2 ori pe lună, sau cel 
putin o dată, să se mai tina asemenea şezători. 

Aduc aceasta la cunoştinţă Protoieriei, alăturând un program al serbării. 


Program 
Al serbării(şezătorii) din seara de 24 ianuarie 1918 la Spitalul de Evacuare Nr.10 


1. Trăiască Regele. Cor condus de preotul căpitan Gh.Georgescu, confesorul 
Spitalului de Evacuare Nr.17 şi compus din seminarişti de la Spitalul de Evacuare Nr.10 şi 
studenţii în teologie Spitalul de Evacuare Nr.17. 


143 


2. Cât de Mărit. Imn religios(cor). 

3. Solomon (solo). Cântat de absolvent de conservator Th. A. Bibi, convalescent 
la Spitalul de Evacuare Nr.17. 

4. Marşul sanitarilor (cor). 

5. Iubitul meu nu e print, (solo) de Chircan Vasile, chitarist convalescent la 
Spitalul Evacuare Nr.17. 

6. Conferinţă, de preotul căpitan loan A. Parfenie, confesorul Spitalului de 
Evacuare Nr.10, despre „Unirea Principatelor şi trecutul neamului românesc in 
concordanța cu prezentul şi viitorul”. 

7. Hora Unirii, orchestră şi cor. 

8. Pe al nostru steag (cor). 

9. Capela (cor). 

10. Rugămintea din urmă, (poezie) recitată de cercetaşul de la Spitalul Evacuare 
Nr.10, Al.Petrovici, elev gimnaziu. 

11. O doină (orchestră). 

12. Serenadă (mandolină), executată de sergentul Dumitrescu de la Trenul 
Sanitar permanent Nr. 12. 

13. Cântecul sträinätätii (solo), cântat de elevul seminarist, caporalul Vasile Ioan 
de la Spitalul Evacuare Nr.10. 

14. Doina Jiului, solo cu acompaniament de orchestră, cântat de Th. A. Bibi. 

15. Doină şi bătută(orchestră). 

16. Să-ţi mai cânt (solo) de Chircan Vasile. 

17. Floarea de crin (solo) de Th. A. Bibi. 

18. Deşteaptă-te Române, orchestra şi cor. Corul a fost condus de preotul 
Gh.Georgescu. 

19. Jocul Horei Unirii cu o cuvântare de mulțumire din partea părintelui 
I.Parfenie. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.35-36 


145 


Nr.95 
1918, ianuarie, 30 


Divizia a XI-a, Brigada a XXI-a Infanterie, 
Preotul Regimentului 42/66 Infanterie 
către 
Şeful Serviciului Religios de pe lângă Marele Cartier General 


Deşi prin raportul meu nr.92/1918 am raportat regimentului cele constatate de 
mine, în calitate de preot militar, de la intrarea Regimentului 42/66 în Basarabia, 
constatării în ceea ce priveşte sufletul şi trupul elementului românesc de prin aceste locuri, 
totuşi găsesc nimerit a vă pune şi pe Cucernicia Voastră în cunoştinţă direct şi, până la alt 
referat al meu mai complet, am onoare a raporta următoarele: 

Debarcând la Cosmesti, stație de drum de fier, am căutat prin toate mijloacele să 
mă pun în contact cu sufletul populaţiei, în majoritate moldovenească, de la sus-numita 
comună până la Chişinău, unde se află şi regimentul, cutreierând toate satele apropiate şi 
limitrofe cu calea ferată. Prin săvârşirea serviciului liturgic la 14 ianuarie în Călăraşi, la 21 
ianuarie în comuna Raciula-Orhei, la 28 ianuarie în Chişinău şi tot aici, prin conversații în 
masă ori în cercuri restrânse pe familii, mai mult introducându-mă în sufletul lor prin 
predici, conferinţe cu caracter religioso-national, drept tâlcuire a Sf. Evanghelii zilnic şi a 
faptelor Sf. Apostoli, am reuşit să-mi apropii simtirile româneşti aproape stinse şi să 
constat că poporul moldovenesc, vorbesc de popor, este cu totul inconştient din punct de 
vedere national, chiar şi preoțimea moldovenească este inconştientă. Ştiu şi au auzit ...; 
însă în multe împrejurări, mai ales la auzul cântărilor româneşti în Sfânta Biserică, la 
auzul cântecelor şi doinelor româneşti sub impresia povestirilor istorice de pe vremea lui 
Ştefan Vodă, ori Lupu, ori Petre al Răreşoaiei, bătrâni şi mai ales bătrâne, care singure 
după părerea mea au păstrat focul sacru al neamului, plângeau ca nişte copii, tinerii 
rămânând cu gura căscată ... neştiind ce să creadă... 


144 


Satele sunt lipsite cu desăvârşire de conducători mai luminati, care să fi arătat 
vreodată vreun semn în ceea ce priveşte îndrumarea poporului spre o viață mai buna, mai 
conștientă... 

Învăţământul naţional legiferat de curând este primit bine de populație, dar într- 
atât întrucât este moldovenesc, iar nu românesc şi, ca atare, este predat de elemente 
formate în pripă, fără o prealabilă pregătire, având ca rezultat consecinţe cosmopolite 
pentru interesul neamului. 

Preotimea, după cum mi se pare mie cel putin, nu s-a mărginit în trecutul ei decât 
a păstra prin instituţia Sfintei Biserici credinţa strămoşească în mod teoretic, pentru viata 
practică a credincioşilor neavând nici un rezultat real; ba ceea ce este mai mult, s-a făcut 
din această sfântă instituţie un mijloc de speculă nemaiauzit, ca rezultat având îmbogățirea 
conducătorilor vremelnici şi pentru care fapte multi şi multe Sfintei Biserici n-au fost 
crutate de urgia poporului, mai ales mănăstirile... Nemaiauzit ... 40-50-60-70 ruble, plata 
unei înmormântări îmbrăcată prin rânduială de serviciul bisericesc în haina celui mai mare 
bigotism şi aceasta din cauza ignoranței poporului. 

Mănăstirile au aceeaşi organizare similară celor din patria mamă înainte de 1864 
şi, deci, fără nici un folos practic pentru credincioşi, mărginindu-se, ca şi bisericile, la 
păstrarea credinței şi îmbogățirea materială a conducătorilor vremelnici. 

Am văzut cu ochii cum într-o mănăstire s-a adus un muribund, un bolnav de tifos 
exantematic şi l-au ţinut 3 ore în mijlocul Sfintei Biserici în timpul serviciului divin, când 
i s-a făcut rugăciuni de ajutor divin ... şi cu cât nu se va fi plătit aceste rugăciuni de 
credincioşi, dar în zadar, că a doua zi s-a stins...; de aceea zic bigotism jos..., element de 
spoliatiune sus... şi acestea prin credință. Toate satele sunt lipsite cu desăvârşire de 
localuri pentru cultura publică, afară de biserici, care par ca nişte grandioase palate în 
mijlocul unor grămezi de colibe ori gospodării prea sărăcăcioase față de pământul atât de 
bogat şi binecuvântat de natură al Basarabiei... La întrebările noastre, de ce sunt aşa de 
săraci în raport cu bogăția pământului, dădeau din umeri, ori răspundeau că ovreii..., nici 
ei nu ştiu bine care este cauza sărăciei lor..., dar mi se pare că sunt ignoranti şi leneşi... 
Au, în adevăr, mare ură pe ovrei şi faptul că aceştia nu au drepturi la noi în tara, formează 
un început de încredere în noi, românii, şi aceste simtäminte le are şi populaţia. 

Ideile maximaliste numai celor tineri le convin, probabil militarilor ce au venit în 
contact cu ruşii pe front, iar împrejurarea că li s-a făgăduit împărţirea pământurilor în mod 
gratis, chiar de Sfatul Republican, le convine tuturor celor nevoiaşi , de aceea bolşevismul 
a prins rădăcini şi în elementul românesc basarabean; totuşi gospodarii mai buni, mai 
harnici, de orice naţionalitate, ne privesc ca pe salvatorii lor, ba de prin sate depărtate 
aleargă la armata românească după ajutor, făgăduind sume mari de bani, armata făcându- 
şi datoria în mod corect şi cinstit, lăsând urme nesterse de ordine şi atitudine potrivit 
ordinelor date anticipat. În general privit, poporul românesc din Basarabia nu mai are 
încredere în nimeni, căci de toți a fost înşelat şi speculat... şi dreptatea n-a mai putut-o 
căpăta de nicăieri, decât prin nădejdea sfântă a sufletului creştin. 

De către cei care ne-au cunoscut întrucâtva organizarea trecutului nostru social, 
probabil evrei, basarabenilor li s-a sădit în suflete credința că noi, românii, într-o 
eventuală unire cu ei vom păstra aceeaşi organizare trecută şi autocrată, de aceea ei 
privesc cu răceală şi neîncredere aceea ce le spunem. 

Având in vedere felul de viata trecută al românilor din Basarabia, ignoranta în 
care zac, fertilitatea pământului lor, starea lor fizică, cu mult superioară nouă celor din 
România, spiritul de inteligență mai mare observat la copii, atentiunea lor încordată la 
sfaturile cele bune, într-un viitor nu prea mare, vindecându-i cu o bună chibzuială de 
rănile de care sufăr atât de grozav, pare-mi-se c-ar deveni elementul românesc cel mai bun 
sub toate raporturile, fără nici o exageratie. 

După alte constatări şi prin alte parti, probabil prin părțile Nistrului, vă voi 
raporta. 

Preotul Regimentului 42/66 Infanterie, 


Dem. Ionescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f. 1,44 


146 


145 


Preotul Regimentului „Vânători de Munte” 
către 
Prea Cucernicia Sa Protoiereul preoţilor militari 


Ca răspuns la ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.1400 din 6 XI 1917, asupra 
lucrului nostru pe trei luni, am onoarea a vă face următoarea dare de seamă: 

Luna noiembrie şi mare parte din decembrie, regimentul fiind în formaţie, 
recrutii sosind în rânduri, batalioanele nefiind constituite, nu s-a putut face serviciu 
religios pe regiment până la Sărbătorile Naşterii. Subsemnatul am slujit în acest timp la 
biserica, zisă Catedrală, din Tg.Neamt, unde veneau şi ofițerii şi soldaţii din regiment. 

I. În ajunul Naşterii Domnului am fost cu icoana Naşterii prin toate 
cantonamentele regimentului, atât în Tg.Neamt, la Oglinzi, cât şi la Mănăstirea Neamt, 
unde cantonează un batalion şi o companie de ardeleni. 

II. De Sf. Ştefan, patronul Regimentului Vânători de Munte, fiind adunate în faţa 
Cetăţii Neamţ, cele 3 batalioane din Tg.Neamt şi Compania de skiuri şi P.S. de la Oglinzi 
— batalionul de la mănăstire a serbat patronul acolo — am săvârşit pomenire pentru cei 
căzuţi în lupte şi pentru Ştefan cel Mare şi după panahidă am făcut Tedeum. Răspunsurile 
le-au dat pe rând un cor de ofiţeri şi un cor de soldați — pregătite din timp. În urmă am 
vorbit în legătură cu jertfa Sf. Stefan şi lupta pentru adevăr până în clipa morții, în 
legătură cu vrednicia lui Ştefan cel Mare pentru apărarea legii şi moşiei, cu lupta lui 
pentru Ardeal şi sfârşind cu îndemnuri la aceleaşi fapte ca şi vitejii căzuţi, ca şi Ştefan cel 
Mare ca şi Sfinţii Bisericii — Sf. Ştefan. 

III. În ajunul Bobotezei am botezat toate cantonamentele si toate unitățile 
regimentului. 

IV. De Bobotează am săvârşit , Agheasma Mare” la Mănăstirea Neamt, unde 
avem un batalion întreg şi o companie din Batalionul de Ardeleni. Serviciul sfânt l-am 
săvârşit odată cu soborul Sf. Mănăstiri. 

După Sfinţirea apei, am vorbit chemând întru amintirea soldaţilor glasul marilor 
strămoşi a ctitorilor mănăstirii, am reamintit toate jertfele celor infirmi şi că lupta trebuie 
dusă de noi la capăt şi am încheiat urând ca precum în trecut multă lumină a plecat pentru 
neam de aici, tot aşa mântuire şi veste bună să-i vestească cei ce au aici atâtea îndemnuri 
la lucru neîntrerupt. 

V. La 24 ianuarie în fata Cetăţii Neamt s-a aşezat în careu tot regimentul — peste 
4000 de oameni. 

Am săvârşit agheasmă împreună cu slujba de război şi într-un glas, ţinând crucea 
sus, iar recrutii ridicând mâna dreaptă în sus au depus cu toţii jurământul. A urmat apoi 
cuvântarea subsemnatului. Am arătat că fapt consfințit astăzi este unirea, care e 
sărbătoarea nu numai a țării vechi ci a neamului, că pe crezul unirii tuturor românilor 
juram noi astăzi. 

Am arătat cum unirea la 1859 au făcut-o o mână de oameni tari în credință; că 
astăzi pentru unirea desăvârşită nu numai câțiva inşi; ci M.S. Regele cu toată adevărata 
tara şi cu tot neamul — pildă regimentul nostru — unde sunt români din toate ținuturile 
româneşti, au sfințit această credinţă cu sângele jertfei şi suferinței tuturor. Că dacă câţiva 
luptători tari în credință au făcut unirea la 1859, astăzi când 14 milioane de români avem 
aceeaşi credință, credința noastră va birui. Am încheiat cu pilda de tărie în credinţă a 
plăieşilor Cetăţii, când cu Sobietski şi că aşa se sfinteste jurământul. 

VI. La Sf. Trei Ierarhi am făcut, împreună cu P.C. preoți ai Tg.Neamt, la biserica, 
zisă „Catedrală”, un parastas pentru eroii căzuți în lupte, din Regimentul 55 şi din 
Regimentul Vânători de Munte. Din partea regimentului nostru au fost delegaţii de ofiţeri 
şi soldaţi. Între alţii, am vorbit şi eu despre datoria noastră către cei căzuţi, de a-i preamări 
şi de a le urma dragostea lor de tara, jertfa lor să ne fie un neîntrerupt îndemn de muncă şi 
jertfă. 


Acestea sunt momentele mai de seamă, în care rolul nostru de întăritori de suflete 
s-a putut afirma. Am căutat să fiu cât mai des între ofiţeri şi în mijlocul trupei cercetându-i 
în timpul liber. Lucrul fiind mult şi pregătirea cât mai intensă şi în timp cât mai scurt, 
nouă pentru educaţie ne rămân mai ales sărbătorile. În marginile mijloacelor restrânse am 
căutat să dau şi cărți de citit soldaţilor, dar pentru a veni în ajutorul fiecăruia va fi prilej 
bun mărturisirea cu ocazia postului, dacă împrejurările vor îngădui. 


Cu deosebit respect, 


Preotul D.Nicolaescu, “Vânătorii de Munte” 


146 


31.1.1918, Tg.Neamt 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.37-38 


147 


Nr.1 din 1 februarie 1918 


Confesorul Regimentului 10 Vânători 
către 
Domnul comandant al Regimentului 


Domnule Colonel, 


Având în vedere misiunea sfântă ce avem de îndeplinit ca misionari în aceste 
locuri, ţinând seamă şi de felul de a vedea al poporului român, ştiind şi situaţia lor politică 
anterioară sub dominație străină, care căuta să înăbuşe orice simţ national, orice tendință 
de democratizare, văd necesar a le distribui cât mai multe cărţi de citit, atât de conţinut 
religios, cât şi de conţinut istoric; este de preferat a le da o hrană sufletească bună, care să 
depărteze ideile absolutiste de dominație, ideile de răzvrătire, de omor, de jaf etc. Trebuie 
infiltrate idei democratice, unde nu forța primează dreptului, ci egala fndreptätire la 
drepturi, dar si la datorinte. 

Pentru a putea avea un rezultat oaresicare, am nevoie cam de următoarele cărți: 

1. Istorioare biblice cu conţinut moral. 

2. Cărţi de rugăciuni. 

3. Istoria neamului românesc, în special istoria Moldovei. 

4. Cărţi de cântece patriotice, fie pe o voce, fie pe mai multe. 

5. Cărticele de cântece religioase, în special răspunsurile de la Sf. Liturghie. 

6. Piese de teatru, uşoare, preferabil patriotice. Pot să fie şi mai grele, care se vor 
cânta eventual de corpul ofițeresc. 

7. Poveşti de care se află destule în tara. 

8. Istorioare de conținut istoric. 

Vă rog, d-le colonel a interveni la forurile competente, pentru a putea obţine cât 
mai mult material de acest fel. 

Confesorul Regimentului, 


Preot Victor Ciapă 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.6 


148 


Nr.22 din 2 februarie 1918 


Confesorul Regimentului 38 Infanterie 
către 
M.C.G., Serviciul Religios, Esalonul II 


Conform ordinului circular al P.C. Voastre nr.1400 din 8 noiembrie 1917, am 
onoare a vă raporta că activitatea desfăşurată de subsemnatul în acest regiment e 
următoarea: 

1. Cuvântări patriotice de atac şi contraatac, ţinute trupei sub ploaia de gloanţe şi 
obuze. 

2. Diferite servicii religioase însoţite întotdeauna de predică şi efectuate în toate 
duminicile şi sărbătorile şi ori de câte ori d-l comandant al regimentului a cerut. 

3. În orice situaţie critică, am mers până în prima linie de tranşee şi, sub focul viu 
al inamicului, am îmbărbătat şi îndemnat la luptă pe vitejii noştri. 

4. La zi întâi ale fiecărei luni am făcut sfinţirea apei şi am mers cu botezul din 
om în om, mai întâi la tranşee şi apoi la celelalte unități. 


147 


5. Am luat parte la toate luptele date de acest regiment, la Mărăşeşti şi Panciu, si, 
înfruntând toate pericolele, am stat lângă ofiţeri şi soldaţi, îmbărbătându-i şi încurajându-i 
la luptă. 

6. Cât timp regimentul a stat în rezervă, am ţinut de trei ori pe săptămână 
cuvântări de educaţie morală si patrioticä-nationalä. 

7. Am înfiinţat cor religios şi patriotic, care e unicul pe divizie şi cu care am 
contribuit mult la menținerea moralului trupei şi am împodobit serviciile religioase. 

8. Am descris într-un volum de 50 file toate luptele şi faptele de bravură ale 
acestui regiment şi la care subsemnatul a luat parte. 

9. Am înfiinţat biblioteca de tranşee ,,Chicora” cu statute şi comitet diriguitor. 
Astăzi această bibliotecă numără 512 volume, aşezate pe secţii. 

10. Am cules din gura soldaţilor şi ofițerilor toate poeziile(eroice, lirice, erotice, 
melancolice etc.) compuse de ei în timpul acestui război. 

11. La postul de prim ajutor, am pansat răniții sub cel mai grozav bombardament 
şi am încurajat şi mângâiat pe aceşti mucenici ai neamului. 

12. De sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, am fost cu Naşterea prin tranşee 
şi pe la toate unităţile, împreună cu corul, amintind eroilor noştri frumoasele datini 
strămoşeşti. 

13. La infirmerie îngrijesc duhovniceşte de bolnavi, dându-le ca hrană 
sufletească slujbe şi povestiri morale şi naționale. 

14. Acum, în timpul armistiţiului, am înființat şedinţe literare între domnii ofițeri, 
unde subsemnatul citesc din lucrările mele şi din poeziile culese de la trupă; punem în 
discuţie diferite subiecte şi cu toții mai stăm de vorbă asupra ălor nevoi, star-ar pustii să 
stea, care se tin de capul nostru, întocmai după cum scaiul se tine de lâna oii. 

Aceste şedinţe sunt puse sub preşedinţia d-lui colonel şi rezultatul e foarte rodnic 
din toate punctele de vedere. 

Cam aceasta este activitatea mea în acest regiment, Prea Venerabile Părinte, şi 
sunt pe deplin mulțumit în sufletul meu, că aici, unde preoțimea era foarte rău apreciată de 
toți, astăzi e apreciată aşa cum trebuie şi cum se cuvine. 

Am căutat să desfăşor această activitate pe brigadă şi divizie, căci sunt pentru o 
cât mai mare coordonare a tuturor forțelor preotesti, dar mi-a fost imposibil şi din mai 
multe cauze. Distanţele, terenul, răspândirea trupei, mişcările etc. 

Dea Domnul ca preoțimea noastră să fie la înălțimea chemării sale, în aceste 
vremuri prea grele pentru Neam, Tara şi Biserică şi când vedem cu ochii că morala s-a 
transformat cu totul în imorală şi inconstiintä, pentru că de la preotime, mai mult ca de la 
oricare ramură a societăţii, se aşteaptă îndrumarea şi luminarea poporului, pe toate cărările 
şi din toate punctele de vedere. 

Preotimea să fie cea dintâi şi cea mai puternică pârghie, cu care să ridicăm la 
înălțimea vremurilor pe aceia, care la Mărăşeşti, Panciu, Mărăşti şi Oituz au fost faima 
lumii şi mândria neamului. Aşa ne vom menţine şi ridica, altfel nu. 


Confesorul Regimentului 38 Infanterie, 


Preot Dumitrescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.39-40 


149 


Divizia a IX-a 
Serviciul de Stat Major 


COPIE 
După ordinul Diviziei a 9-a, nr.2937 din 4 februarie 1918, 
dat Regimentelor 34, 35, 36 şi 40 Infanterie, 
Brigăzii 9 Artilerie şi Ambulantei Divizionare 


Pentru a se putea aprecia dacă printr-o nouă organizare este imperios necesar a se 
menţine sau a se reduce numărul preoţilor atasati la diferitele unităţi, cu onoare vă rog să 
binevoiti a dispune ca preotul ataşat a celui comandament sau corp, să redijeze un 
memoriu asupra activităţii desfăşurate de la începutul campaniei până în prezent, care va 
fi înaintat diviziei cel mai târziu până la 25 februarie, cu aprecierile şi observaţiile d- 
voastră. 


148 


Acest memoriu va cuprinde în rezumat activitatea desfăşurată de preotul 
respectiv, atingând următoarele puncte: 

I. În timpul luptelor: 

a) Care i-a fost locul şi ce servicii a adus, arătând aceasta prin cazuri concrete? 

b) A stat la postul de prim ajutor al batalionului sau al regimentului şi, în acest 
caz, cum s-a comportat ? 

c) Dacă n-a stat în nici unul din aceste locuri, unde se găsea şi ce a facut ? 

d) A avut prilejul să îngroape morți chiar pe câmpul de luptă ? 

e) Săvârşit-a serviciile religioase muribunzilor după datinile creştineşti ? 

f) Vizitat-a transeele, îmbărbătând trupele ? 

g) Înaintea atacurilor, s-a găsit în primele linii pentru a da binecuvântarea şi a 
ridica moralul ? 

IL. În timpul marşurilor, care i-a fost activitatea ? 

III. În staţionare: 

a) Săvârşit-a servicii religioase, ţinând predici şi care a fost — groso-modo — 
conținutul predicilor? 

b) În afară de slujbele ordonate de divizie — duminicile şi sărbătorile — fost-a 
printre soldaţi pentru a căuta să infiltreze cât mai adânc dragostea de biserică şi credințele 
strămoşeşti? 

Din ordin, 

Şeful Biroului Organizare, 

Lt.colonel Mihail Motaş 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.388 


150 


Nr.2 
[5 februarie 1918] 


Preotul Regimentului 21 Infanterie P.A. 
către 
Protoieria Armatei, M.C.G. Serviciul Religios 


Memoriu 
De activitatea depusă de subsemnatul la Regimentul 21 Infanterie, 
în intervalul de la 15 noiembrie până la 5 februarie 1918 


Prea Cucernice Părinte, 


În memoriul precedent vă spuneam că îndeletnicirea trupei în ultimul timp era să 
lucreze la a doua linie de apărare a Siretului, pe sectorul Calmatuiu-Ivesti, iar armistițiul 
ne găseşte cu lucrarea aproape terminată. Multe necazuri au mai îndurat soldaţii noştri la 
facerea acestor lucrări: aşa, timp de o lună şi mai bine se sculau dimineața la 5 şi apoi 
plecau spre lucrări, cale de 7-8 km, luau masa de prânz pe câmp, iar seara soseau la 7, 
istoviti de muncă şi de drum. Odată i-a prins in câmp o ploaie torențială — adevărată 
rupere de nori — încât tot câmpul era numai apă, iar văile se umpluseră până sus, încât cu 
greu au putut veni până-n satul Griviţa, unde le era cantonamentul. 

Încheierea armistițiului nu ne-a produs nici o bucurie, din contră, aveam acum un 
necaz şi mai mare, pe ruşi. lată ce scriam la 3 septembrie: „De la 21 suntem în armistițiu, 
aşa că stăm foarte linistiti. Circulă multe zvonuri, însă — noi armata — una ştim, să luptăm 
înainte oricâte jertfe ni s-ar cere...”. 

Soldaţii noştri aveau față de ruşi o atitudine foarte rezervată, dar şi îi priveau cu 
un ochi batjocoritor. Asemenea sunt foarte disciplinati, încât fac admiraţia noastră a 
tuturor ofiţerilor şi aceasta ne dă mari speranțe în victorie. 

Timp de o lună, cât am şezut la Iveşti, am slujit la biserica din târg, una din cele 
mai frumoase biserici din Moldova — făcută de proprietarul moşiei, P.Balş, prin anul 1910 
şi unde slujeşte părintele Alex.Cristea, licenţiat în teologie şi fost protoiereu la jud.Bacău, 
fiind un preot foarte bun, cu o activitate pastorală frumoasă, dar trist, căci singurul copil al 


149 


său, Octavian Cristea, student la Litere şi ofiţer de rezervă, a murit în luptele de la Mărăşti 
— după cum şi Sf. Voastră aveţi cunoştinţă de aceasta, de la preotul care l-a înmormântat. 

Eram la Iveşti, când am primit ordinul P.C.Voastre ca să facem şezători cu 
soldaţii noştri, ținând prima şezătoare la 12 decembrie. Ocupaţia soldaţilor, dupa 
încheierea armistiţiului, a fost patrularea pe stradă contra jafurilor făcute de ruşi, care şi 
începuseră a se manifesta pe ici pe colo. 

La 14 decembrie am primit ordin de plecare spre Galaţi, făcând acest drum de 40 
km într-o după-amiază şi o noapte întreagă. Comanda regimentului s-a stabilit în com. 
Fântânele, unde fiind o biserică neisprăvită am slujit şi eu cum am putut într-însa, în zilele 
de 24 şi 25 decembrie şi 1 ianuarie — Sf.Vasile. Ocupaţia soldaţilor era şi acum tot 
patrularea prin sat şi drumurile de la un sat la altul. Aici am ţinut trei şezători: 25,27 şi 31 
decembrie. 

De la 1 ianuarie situaţia se schimbă: ruşii încep să părăsească poziţia de pe front 
şi se adună cu toţii în satele de pe malul stâng al Siretului, ca să treacă în Rusia. Atunci se 
iau măsuri preventive, însă fără vreun rezultat, căci ei se strâng în număr mare 8.000 
oameni — o divizie şi jumătate, cu 2 regimente de artilerie şi 80 mitraliere. 

Ei au fost lăsaţi să vină pe şoseaua naţională Ivesti-Galati — până la Barboşi- 
Movileni, iar aici au fost înconjurați de regimentul nostru astfel: un batalion dinspre 
Galaţi, 2 companii dinspre Filesti, lacul Calica şi restul de 6 companii dinspre Sendreni- 
Sărdar spre apus. În a doua linie veneau Regimentul 6 Mihai Viteazul, Regimentul 50 
Putna, Regimentele 5 Călăraşi şi 11 Siret, iar, ca artilerie, aveam 4 tunuri(ruşii peste 100) 
de 75 de la Regimentul 2 Artilerie, câteva tunuri calibru mare, ale marinei, aşezate pe 
marginea de vest a oraşului, plus vedetele de pe Dunăre. 

Ruşii aveau in spate podul de pe Siret, de linie ferată, iar in fata dealurile de la 
Barboşi cu transee din linia a doua de apărare — fiind foarte bine adapostiti. 

Lupta a început în ziua de Sf. Ion, pe la orele 4 p.m. şi a ţinut toată noaptea şi 
toată ziua de 8 până seara la 7, când s-a terminat cu înfrângerea totală a ruşilor ce au 
început să treacă Siretul la nemți. 

Totuşi în ziua de 8, pe la orele 10 dimineaţa, noi am fost în mare pericol dinspre 
Galati, căci respinseseră trupa noastră până la 300 m de Tiglina, amenințând să intre în 
oraş, cu care ocazie ne-au luat două companii prizoniere cu comandanții lor. Dar, intrând 
în luptă şi vedetele de pe Dunăre şi ai noştri pornind din nou la atac, i-au pus pe fugă şi i- 
au respins până la linia ferată. 

În dimineaţa zilei de 9 trupele noastre victorioase se aflau la podul de pe Siret, 
dezarmând pe ruşii ce nu vruseseră să se predea la nemți — şi aceasta numai infanteria, 
căci artileria nu s-a mai întors. 

Regimentul nostru a avut în această luptă 12 răniți şi un mort, deşi a fost în linia 
întâi. 

La 12 ianuarie ne-am mutat în Galati, regimentul nostru ocupând sector în fata 
oraşului, în Dobrogea şi peste Siret, în fata Brăilei, la Vadeni. 

În această situaţie, vizitez din când în când trupele de pe front, 40 km, vorbindu- 
le şi imbarbatandu-i. 

Trupa care stă în repaus în Galaţi, un batalion merge în fiecare duminică la 
biserică. 

Asemenea, în zilele de 24 ianuarie şi 2 februarie s-a ţinut câte o şezătoare. 

Soldaţii sunt sănătoşi şi plini de voioşie. Au hrană din destul, mai ales că aici se 
găseşte mult peşte, afară de aceasta oraşul Galaţi ne dă carne de la abator pentru trupă, 
mai în fiecare zi. 

Adventisti sau socialişti nu avem în regiment. 

Soldaţii şi ofițerii dau mult respect preotului spre deosebire de ce era înainte, 
când o duceam foarte greu. 

Asemenea mulțumesc P.C.Voastre pentru avansarea ce mi-a venit. 

Postav şi căptuşeală pentru o giubea, dacă se aprobă de Onor Minister de Război 
— căci nu am — bine ar fi ! 


Dorindu-vă sănătate, rămân prea supus şi plecat al D-voastră, 
Căpitan preot Musäteanu, 
Regimentul 21 Infanterie 


Palatul Episcopal Galaţi 


[Rezolutie:] 
Nr.2128 din 19 februarie 1918 


150 


Se ia act cu mulţumire. Despre efectele cerute, i se va comunica după ce ne va 
răspunde Ministerul de Război că a aprobat a se da preoților postav din nou. 


Pentru Şeful Serviciului, 
Iconom V.Pocitan 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.43-44 


151 


Nr.100 
1918, februarie, 6 


Divizia a XI-a, Regimentul 42/66 Infanterie 
Preotul Corpului 
către 
Şeful Serviciului Religios de pe lângă Marele Cartier General 


Socotind că constatările mele vor fi mai de folos spre a fi cunoscute la Marele 
Cartier General şi, în consecință, vă rog a primi alăturatul raport dresat de mine 
comandantului respectiv, binevoind a ne fncunostiinta dacă este de folos a vă raporta 
despre tot ce pot constata. 

Preotul Regimentului 42/66 Infanterie, 


Dem. Ionescu 


Regimentul 42/66 Infanterie 
Nr.98 
1918, februarie, 5 


Preotul Corpului 
catre 
Domnul Comandant al Regimentului 42/66 Infanterie 


Conform ordinului domniei voastre în rezoluție pus pe raportul meu nr.97 din 31 
ianuarie 1918, am onoare a raporta că: 

În ziua de 2 februarie, zi de praznic creştin, Întâmpinarea Domnului, am săvârşit 
serviciul religios al Sf. Liturghii în biserica din satul Colonita, în prezența domnului 
comandant al Batalionului I din regimentul nostru, a d-lor ofiţeri prezenţi la acel post, a 
unui pluton din compania a II-a, cum şi a unui public foarte numeros de moldoveni, 
element ce formează întreaga populaţie din acel sat. După terminarea serviciului, prin 
predica naționalistă, drept tâlcuire a Evangheliei zilei, am aruncat în inimile sătenilor 
prima sămânță a conştiinţei de neam, ceea ce a făcut pe presidentul comitetului sătesc, 
după cum mi-a declarat personal, să comunice în scris Sfatului Republicii Moldoveneşti 
cum că ei, moldovenii din Basarabia, se vor uni cu românii, dacă este aşa după cum le-a 
vorbit şi li s-a spus de părintele Regimentului 42/66 Infanterie din armata românească şi 
că ar fi bine ca domnii din Sfatul Țării să orânduiască lucrurile în aşa fel, ca în fiecare sat 
să vină români cu inimă, să le vorbească luminându-i, să le vorbească româneşte, că-i 
încălzeşte, să-i înveţe, că cu drag îi va asculta..., fiind flămânzi de vorbe bune şi pe grai 
moldovenesc. 

Acelaşi serviciu religios, secondat de o predică — conferință potrivită rostului 
nostru şi idealului nostru ca neam, am săvârşit şi duminică, 4 februarie, în biserica din 
comuna Budeşti, centru de Voloste(cerc), în prezența domnului comandant al companiei a 
III-a, a unei secții din această unitate, cum şi a unui public atât de numeros, încât, 


151 


nemaiavand loc în biserică, cu tot frigul, stăteau ingramaditi pe la ferestre... numai să 
asculte... 

A fost o adevărată sărbătoare şi de multă înălțare sufletească ... şi, deci, 
consecinţele şi aici, de asemenea, au fost şi sunt mult salutare pentru neamul nostru şi, 
după cum mi se pare pentru elementul basarabean, doar scânteia naţională trebuie 
aruncată în mod inteligent şi focul se va aprinde de la sine, dar se cere o sinceră atentiune, 
bunăvoință în chibzuire şi mai ales multă dragoste de neam. 

Pentru o apropiere sufletească sinceră şi din toată inima, adică în mod desăvârşit, 
le trebuieşte ajutor real şi practic... Se tânguiesc de neregula împărțirii pământului (unii au 
luat, alţii nu) şi de netemeinicia formei de împărţire; de lipsa de instrumente agricole, de 
lipsa de lemne (prin aceste parti făcându-se focul cu paie), de legiuiri bune şi drepte. Ca 
organizaţie, de aceea până nu vor vedea cu ochii nu vor crede...; totuşi, se arată foarte 
supuşi şi umili, fără nici o demnitate, din cauza negurii vremurilor trecute, ce i-a 
îndobitocit de tot. Se tânguiesc, de asemenea, conducătorii satelor şi comunelor la o 
eventuală unire cu noi, ce vor face ei, că nu ştiu să scrie si să citească româneşte... şi 
poate că din această cauză vor fi înlăturați. 

În ceea ce priveşte starea culturală este egală cu zero; starea morală bazată pe 
bigotismul inconştient, iar din punct de vedere material, privit după exteriorul 
gospodăriilor, locuitorii din satele vizitate de mine stau destul de rău, chiar şi cei de 
naţionalitate rusă, ca cei din Valea Colonitei, ori Buga, în raport cu bogăţia solului; dar 
după cum mi s-a spus, spiritul de economie îl au dezvoltat, căci mulți gospodari au 
capitaluri mari, în raport cu gospodăria, depuse pe la băncile de credit. Cultura pământului 
se face in mod traditional, iar de cultura artificială a plantelor de nutreţ sunt lipsiţi cu 
desăvârşire. Viile le au în cea mai mare parte producătoare directe, iar altoite nu, care 
necesită mai multă muncă... şi de aceea nu se profită atât cât ar trebui de la un pământ aşa 
de fertil. 

De spiritul de gospodărie externă locuinţelor sunt lipsiţi cu desăvârşire, de aceea 
şi vitele sunt rău întreţinute; iar gospodăria internă a caselor de locuit este similară celei a 
moldovenilor noştri. 

În familiile fruntaşilor moldoveni de la sate se vorbeşte, sau se vorbea numai 
ruseşte şi pe copii îi fereau părinţii din faşă chiar să înveţe moldoveneste, deoarece în şcoli 
aveau nevoie numai de limba rusă şi trebuiau să-şi deprindă copii de mici numai cu 
ruseasca; deci caracterul moldovenesc curat s-a păstrat, ca la întreg neamul românesc, tot 
de poporul de jos, cei de sus înstrăinându-se prin contactul cu stăpânitorii. 

Bătrânii şi bătrânele sunt mai binevoitori nouă românilor, pe când tinerii, mai 
ales cei mobilizați sunt mai reci; dar în general, cum am zis, printr-o organizaţie patriotică 
şi bine chibzuită, Basarabia într-un viitor foarte scurt, ar deveni cea mai frumoasă grădină 
a românismului. 

Preotul Regimentului 42/66 Infanterie, 


Dem. Ionescu 


[Rezolutie: ] 
Nr.2127 
1918, februarie, 10 


Se va răspunde că luăm act cu mulţumire despre cele raportate de părintele 
D.Ionescu cu privire la situaţia românilor din Basarabia. Va continua cu trimiterea lor şi ar 
fi de dorit ca toți preoţii militari din Basarabia să ne comunice impresiile lor. Astfel de 
referate ne-ar infatisa oglinda reală a stării actuale din Basarabia şi ar forma un capitol 


nou de activitatea pastorală meritorie a preoților noştri de armată. 
Pentru Şeful Serviciului, 
Iconom V.Pocitan 


Ieşire nr.1881 
1918, februarie, 12 
Către preotul Ionescu D. 
Regimentul 42/66 Infanterie P.A. 


La nr.100 din 6 februarie a.c. avem onoarea a vă răspunde că am luat act cu 
deosebită mulțumire de cele raportate de C.V. cu privire la starea de lucruri din Basarabia; 


veţi continua cu trimiterea unor asemenea note, care la vreme pot fi de mult folos. 
Iconom V.Pocitan 


152 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.2, 3 


152 


Nr.26 din 12 februarie 1918 


Preoţii confesori ai formațiilor: 
Spitalul de Evacuare Nr.10 şi Trenul Sanitar Permanent Nr.4 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Avem onoarea a vă raporta că ieri, duminică 11 februarie, potrivit planului ce am 
făcut noi confesorii formațiilor din această localitate, am ţinut o şezătoare. Sezätoarea 
având de scop cultivarea sentimentelor cetăţeneşti şi ostăşeşti precum şi delectarea 
spiritului destul de împovărat de gânduri al soldatului, a avut două părți: una culturală şi 
alta artistică. 

1. Cea culturală a constat din două conferinţe: „Despre nevoia învățăturii” de 
părintele I.Parfenie şi „Despre febra palustră” de dr .Dem.Popescu. 

2. Partea artistică a constat din coruri, recitări, citiri din Creangă şi cântece din 
gură, vioară şi din fluier. Pe lângă soldaţii şi ofițerii de la formaţiile: Depozitul Mobil 
Nr.4, Depozitul Sanitar Nr.4 şi personalul Comandamentului şi al Statiei de la Nichişeni. 
Serbarea a avut loc, ca şi cea din 24 ianuarie, tot în unul din saloanele Spitalului de 
Evacuare Nr. 10, iar că a avut efectul dorit asupra trupei e faptul că mereu îşi arată dorința 
de a mai face asemenea şezători. 

Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.10, 

Preot căpitan Ioan A.Parfenie 

Confesor Tren Sanitar Nr.4, 


Preot D.Ionescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 5, f.41 


153 


[Confesorul Regimentului Matei Basarab Nr.35 
12 februarie 1918] 


Memoriu 
asupra activității depuse de subsemnatul 
de la începutul campaniei şi până astăzi 12.11.1918 


Rolul preotului în armată pe timpul războiului este de a menţine şi ridica nivelul 
moral al ostaşilor prin exemple şi probe luate din religia creştină, căci ştiut este că credinţa 
religioasă la soldat are o mare influență asupra moralului său şi acolo unde este morală se 
poate dobândi izbânda. 

Activitatea mea, ca preot, se poate rezuma în următoarele puncte: 

La începutul campaniei am fost mobilizat la o formaţie sanitară(Spitalul Mobil 
Nr.6) care făcea parte din Corpul 6 Armată. 

Aici, pe lângă îndatoririle mele părinteşti care îmi reveneau din regulile preotesti 
şi din obiceiurile creştine, m-am ocupat de aproape de starea morală a personalului 
spitalului, tinându-le mai întâi o predică la înființarea spitalului, tratând despre înființarea 
acestui spital, rolul ce-l are în război şi mai ales foloasele ce aduce o asemenea instituţie 
în timpul campaniei. 

La 14 noiembrie 1916, din cauza evenimentelor, acest spital a avut ordin să se 
transporte în oraşul Galaţi, consecinţă căreia întreaga formaţie a şi început deplasarea. 

Vremea rea, din cauza anotimpului ploios şi, mai cu seamă, influența întrucâtva 
dăunătoare soldatului din punct de vedere moral, căci inamicul începuse să pătrundă în 
tara, erau factorii care fndreptäteau ca chemarea preoțească să fie de folos în mijlocul 
unității din care făceau parte. 

Totdeauna în mijlocul lor, prin sfaturi şi exemple, le arătam că răbdarea este 
pentru noi oamenii, că trebuie să primim cu resemnare toate greutăţile vieţii, aşa cum 


153 


pilda cea mai puternică o avem chiar de la Mântuitorul nostru Iisus Cristos care a îndurat 
atâtea prigoniri pentru cauza creştină. 

În drum de la Bucureşti spre Galaţi, ne-am oprit în comuna Urziceni, judeţul 
Ialomiţa, unde am oficiat un serviciu religios cu sfinţirea apei, urmat de depunerea 
jurământului întregului personal de trupă şi ofițeri care formau acest spital. 

Cu această ocazie am rostit o predică scurtă, arătând importanța ce o are 
jurământul pentru un ostaş, ce este pe de-o parte legătura sfântă dintre soldat, Tara şi 
Rege, iar pe de altă parte, răspunderea sufletească fata de Atotputernicul. 

Cu regretul că nu mă găseam în acest moment cu un regiment care lupta pe front 
pentru cauza naţională, îmi plăcea să stau totdeauna lângă soldaţi, îndurând chiar unele 
privatiuni, mergând tot timpul cu ei, mâncând lângă ei, luând parte la bucuriile şi 
greutăţile lor, numai şi numai ca să-i câştig sufleteşte — să mă asculte — şi am obținut. 

În drum, trecând prin Buzău, am oficiat de asemenea un serviciu religios urmat 
de o cuvântare proprie situaţiei în care ne găseam. 

La Galati am staționat, aşteptând ordine de urmare. 

Spitalul nostru intră în adevărata lui misiune începând a primi răniţi de pe front, 
sosindu-ne primul transport de 1000 răniţi. Spitalul s-a deplasat în judeţul Fălciu, oprindu- 
se în comuna Carligati. 

În această localitate am stat în tot timpul iernii, ocupându-mă pe lângă 
îndatoririle mele preotesti, dar eram şi un veghetor al bunului mers fizic şi moral al 
acelora care se găseau sub îngrijirea noastră. 

S-a ivit epidemia de tifos exantematic şi febră recurentă care a costat vieţile 
atâtor ostaşi şi care ne-au atras atenţia asupra a lor noştri, îngrijindu-i conform cu regulile 
sanitare ce erau în vigoare. 

Prin traiul îngrijit şi cu un moral ridicat, am putut salva alături de personalul 
medical, ca în spitalul nostru să nu moară decât 4 ostaşi, deşi numărul celor bolnavi era 
foarte mare. 

Acestora(celor morți) in fata camarazilor lor, le-am făcut serviciul religios cerut 
de legea creştinească. 

La Cârligati, spitalul s-a transformat în Spital de Specialitäti de Evacuare Nr.20; 
de aici s-a transportat în gara Tutova, în barăcile construite pentru acest scop şi unde a 
început funcționarea. 

La inaugurare am oficiat un serviciu religios urmat, de asemenea, de o cuvântare 
cu arătarea insemnatatii spitalului si foloasele ce le au acei care vor fi îngrijiţi de 
personalul lui sanitar. 

Începând luptele din a doua parte a campaniei: Mărăşeşti, Muncelul şi celelalte, 
spitalul nostru a fost unul dintre cele mai aglomerate, prin aducerea răniților şi ostasilor 
bolnavi de pe front. 

Acum începe o nouă sarcină a subsemnatului, prin sfatul ce dădeam în orice 
moment bravilor luptători, supravegheam la transportul răniților din gară până în barăci, le 
spuneam pilde pentru alinarea suferințelor, făceam serviciul religios urmat aproape 
totdeauna de predici pentru a le menţine curajul şi moralul ridicat. 

Totdeauna mă îngrijeam de cei grav răniţi, asistând pe d-ni medici la operaţii şi 
intervenind cu autoritatea mea morală acolo unde era trebuintä. 

Cerând să fiu trecut la un regiment combatant, mi s-a aprobat numirea la 
Regimentul Matei Basarab Nr.35 unde m-am prezentat la 15.1X.1917. 

Aici activitatea ce am desfăşurat era în strânsă legătură cu situaţia regimentului. 
Trupa se găsea în refacere, în urma luptelor de la Mărăşeşti, Valea Zäbräutului şi Muncel. 

Zilnic m-am găsit în mijlocul soldaţilor, luând parte sufleteşte alături de ei, prin 
convorbiri şi sfaturi le arătam situația noastră, le insuflam sentimentul de credință şi 
dragoste pentru Ţară, Biserică şi Neam şi prin pilde din viaţa sfinţilor le arătam că datori 
suntem să depunem toată silinta şi sacrificiul nostru pentru binele şi fericirea ţării. 

În fiecare duminică şi sărbătoare am oficiat serviciul religios, urmat aproape 
totdeauna de predici cu caracter religios şi naţional. Am oficiat parastase pentru odihna 
eroilor morți pentru tara pe câmpul de onoare. 

Încheindu-se armistițiul, rolul meu de preot era ca alături de d-l comandant si 
ofițerii corpului să menţinem sentimentul războinic la oameni, lucru care l-am obţinut cu 
prisosintä, căci în toate acţiunile corpului s-a putut vedea sentimentul de datorie de care 
toți erau stäpâniti. 

În ultimul timp regimentul, având ordin să acţioneze la dezarmarea ruşilor, care 
nutreau sentimente potrivnice intereselor noastre, având conflict armat cu trupele 
maximaliste în sectorul Mihăileni-Gherbăuţi-Tg.Siret, Regimentul 35 a încercat pierderi 
în ofiţeri şi trupă, având morţi şi răniți. 


154 


Celor morţi le-am oficiat serviciul religios creştinesc, iar pe cei răniți i-am 
încurajat cu vorbe, arătându-le că trebuie să se simtă mulțumiți, căci au fost răniți la postul 
lor de onoare. 

Astăzi regimentul se găseşte pe front. Stau la postul de comandă al regimentului, 
luând parte la toate acţiunile ce mă privesc şi îndeplinindu-mi îndatoririle mele prevăzute 
de lege, morală şi patrie. 

În rezumat, atribuţiile mele le-am exercitat din dor şi dragoste totdeauna în 
mijlocul soldaţilor, cu scopul de a-i dobândi sufleteşte şi a le cere maximum de sfortäri 
atunci când se simte nevoia pentru binele ţării si conlucrând alături cu toți domnii ofițeri 
pentru realizarea scopului comun. 

Confesorul Regimentului Matei Basarab Nr.35, 

Preot Ioachim Vişan 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.397,412 


154 


Preot militar din Corpul 6 Armată 

Divizia I Vânători, Regimentul 6 Vânători 
14 februarie 1918 

Nr.26 


Iconomul George Creţu 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Pe ziua de 20 ianuarie 1918 Regimentul 6 Vânători a fost trecut peste Prut, în 
Basarabia, dându-i-se spre pază sectorul: Sculeni-Pârlita-Cornesti, ca punct principal 
având linia ferată Ungheni-Chişinău şi împiedicarea unui atac dinspre Bălţi, cum şi 
potolirea oricărei revolte. 

Activitatea pe care am desfăşurat-o atât în regiment cât şi în afară de regiment, 
cum şi observaţiile personale pe care le-am făcut, fac obiectul raportului de fata. 

Populaţia din satele care fac parte din sectorul regimentului, circa trei sferturi 
moldovenească, cu aceleaşi obiceiuri, cerinţe şi limbă ca şi a moldovenilor de dincoace de 
Prut. 

Restul, ca un sfert, sunt evrei şi ruşi. Ruşii au satele lor, sau dacă locuiesc în 
satele româneşti, pe la marginea lor. În ceea ce priveşte pe evrei, ei nu sunt amestecați cu 
moldovenii. Pe lângă fiecare sat moldovenesc mai mare, la o depărtare de câteva sute de 
metri, se află şi un mic târg evreiesc, ocupat de mici negutätori, care, pentru a putea să 
atragă producția săteanului, a înfiinţat în fiecare târgulet un mic bâlci, în una din zilele 
săptămânii, în afară de sâmbăta, pe care o tin cu sfinţenie. Cele mai multe zile de târg sunt 
duminicile dimineaţa, desigur cu scopul de a slăbi sentimentul religios al românului. Când 
Dumnezeu ne va ajuta să ne atingem idealului national aici, va trebui să desfiintäm 
bâlciurile din această zi. 

Limba, pe care o vorbesc cu toţii, e curat moldovenească, cu un mare amestec de 
cuvinte ruseşti, când e vorba de chestiuni administrative, juridice, bisericeşti, ... etc. 

Ruşii vorbesc putin moldoveneşte, iar evreii vorbesc la fel cu evreii de prin 
targuletele din Moldova. 

În biserică se slujeşte şi româneşte şi ruseşte. În general răspunsurile liturgice 
sunt date în cor pe ruseşte. Corul e format dintre țărani: bărbaţi şi femei şi sunt sate unde 
corul e foarte bine condus şi se cântă pe 3 şi 4 voci. Cărţile de ritual sunt tipărite la noi în 
tara cu caractere chirilice, la multe biserici sunt ediţii de la Mănăstirea Neamt. 

Biserici sunt aproape în fiecare sat, mari si foarte bine îngrijite. Preoţii sunt 
pătura cea mai cultă din Basarabia, după boieri, care au dispărut. Ştiu grăi bine 
moldoveneşte şi ruseşte şi-i socotesc elementul cel mai bun şi pregătit, pe care putem să-l 
punem în serviciul neamului. 


155 


Basarabenii sunt religioşi, vin în mare număr la biserică duminica şi sărbătorile şi 
ascultă serviciul divin cu multă evlavie. 

Şcolile sunt foarte rău întreținute. O singură sală de clasă, cu un singur învăţător, 
e mult când se găseşte într-un sat, de aceea ştiutorii de carte sunt foarte puţini. 

În şcoală se învaţă ruseste şi numai de la Revoluţie a început şi moldoveneste. 
Învätätorii însă nu au nici pregătirea necesară şi nici mijloace: cărți şi alte rechizite 
şcolare. 

Când armata română a intrat în Basarabia, în multe şcoli s-a întrerupt învățătura 
pe moldoveneste, ca o protestare contra trecerii noastre acolo. 

În adevăr, populaţia moldovenească a fost surprinsă de această trecere. Sfatul 
Țării nu-i anunţase, iar bolşevicii propagau prin sate că românii vin să întroneze iar pe 
boieri şi să le răpească libertăţile câştigate. Rezultatul a fost că în multe şcoli s-a oprit 
predarea limbii moldoveneşti, iar în multe sate trupele noastre au fost primite ostil. 

Tactul comandanților însă şi purtarea trupelor au făcut ca în câteva zile populaţia 
să se convingă că noi nu am venit nici să le aducem pe cap pe boierii, în slujba lor, ci să 
pomenească , Sfatul țării” până când va da Dumnezeu să pomenească pe iubitul nostru 
Rege. 


2. Preoţii basarabeni fiind elementul cel mai cult şi pregătit din Basarabia, să ni-i 
atragem şi să-i punem la muncă. Până azi ei se mărgineau numai la cele pur bisericeşti, 
fără nici un amestec în chestiunile economice, administrative şi şcolare ale satului. Preoţii 
aici nu au nici o legătură cu învățătorii, munca lor nu a fost unită şi nici nu a putut să 
aducă vreun folos. 

3. În Basarabia, pentru propagandă, s-au trimis multi învățători. Cum în 
Basarabia singurul loc de adunare al poporului nu e altul decât biserica, unde în orice 
sărbătoare ai foarte multi auditori şi cum între preoții militari, care sunt trecuți în 
Basarabia sunt, socotesc, mulți care pot face acest serviciu de propagandişti ai neamului, 
propun ca aceia pe care îi socotiți vrednici să îndeplinească acest oficiu, să-i propuneţi 
guvernului spre a li se pune la îndemână toate mijloacele materiale de care au nevoie. 

De asemenea, propun ca şi dintre preoții moldoveni de pe marginea Prutului, care 
pot grăi curat moldoveneşte şi pot îndeplini greaua misiune de apostoli ai neamului, să se 
aleagă cei destoinici şi să li se dea această însărcinare. 

La noi luminătorii satelor sunt preoții şi învățătorii. În actuala campanie şi-au dat 
tributul şi unii şi alții. 

Doresc ca şi în cucerirea sufletului fratelui basarabean să aibă merit şi preotul 
român, ca astfel mâine să se poată zice şi de preot şi de învățător, căci au fost Apostolii 
Neamului. 


Iconom G.Cretu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.4-5 


155 


[Nr.8350 
1918, februarie, 16] 


Memoriu 
de activitatea desfăşurată de subsemnatul, 
de la venirea mea în Regimentul Constanta Nr.34 P.A., 
până în prezent, cerut de ordinul Diviziei a IX-a, nr.2937/4/11/1918 


Fiind numit ca confesor al Regimentului 34 pe 1 aprilie 1917, găsesc nimerit a 
începe cu redijarea memoriului meu de la această dată. 

De la 1 aprilie 1917 până la 7 iunie 1917, trupa fiind în refacere, în acest timp am 
ţinut conferinţe şi mici servicii religioase de trei ori pe săptămână pe batalioane, conform 
programului stabilit. Subiectele au fost alese de subscrisul ca: îngrijirea şi curăţenia 
corpului, viata ostăşească, datoriile către superiori, disciplina, ţinuta şi atentiunea, ce au 
făcut strămoşii noştri şi ce suntem datori să facem noi pentru patrie şi neam, bazati pe 
iubirea de patrie şi pe credinţa în Dumnezeu. În zilele de duminică şi sărbători, am 
săvârşit serviciul divin, după împrejurări, vorbind ostaşilor despre viețile sfinților, dând 
exemple din viaţa lor ostăşească. Ziua de 10 mai s-a sărbătorit cu depunerea jurământului 
de parte din ostaşii Regimentului 34 şi Regimentului 40. Cu această ocazie am vorbit 


156 


despre însemnătatea jurământului şi despre faptele moşilor şi părinţilor noştri ce ne-au 
făurit această zi şi ce suntem noi datori față de ei şi de urmaşii noştri. 

Zilnic am secondat pe domnii medici în cercetarea bolnavilor, dându-le sfaturi 
sufleteşti. De cele mai multe ori am luat parte la temele de luptă ziua şi chiar noaptea. 

De la 7 iunie până la 17 iunie 1917, trupa fiind în marş către front, am mers în 
capul coloanei alături de ostaşi. 

Înainte ca trupa să intre în tranşee, am săvârşit serviciul divin însoțit de cuvântare 
şi am binecuvântat oastea. La serviciu a asistat d-l general, comandantul corpului de 
armată, aducându-mi mulțumiri prin d-l colonel respectiv, trimitandu-ma a face serviciu şi 
la Regimentul 36. 

Cât timp a stat trupa în tranşee şi eu am fost alături de ea, am făcut serviciu şi în 
prima linie, îngropând şi morţi, conform datinilor strămoşeşti, fără a mă sustrage de la 
datorie, chiar în timpul barajului de artilerie inamică. 

În timpul luptelor de la Mărăşeşti şi Muncelul, din ordinul d-lui comandant al 
regimentului, am rămas împreună cu domnii medici la postul de prim ajutor, dând ajutor 
la pansarea răniților, mângâindu-i şi încurajându-i sufleteşte, eliberând biletele de 
evacuare şi dând ultima binecuvântare celor morți. 

Fiind retraşi pe zona de reorganizare, am căutat să-mi urmez datoria de părinte 
sufletesc, săvârşind servicii ca: parastas pentru morţi şi alte servicii religioase însoțite de 
cuvântări patriotice, la care a luat parte şi d-l general comandant al diviziei. 

În luna decembrie, cât a ținut urmărirea şi dezarmarea rău voitorilor nostri 
tovarăşi (ruşi), am urmat neîntrerupt batalioanele 1 şi 3, săvârşind serviciu unde am dispus 
de timp; marşurile, ziua şi noaptea în aceste împrejurări, le-am făcut călare şi pe jos, 
alături de ostaşi. 

Sositi aici, unde ne găsim astăzi, după instalarea ostaşilor în tranșee, am însoțit 
pe domnii comandanţi de batalioane în inspectiile pe care le făceau trupei, când profitam 
de ocazie a arăta ostaşilor cum trebuie să-şi facă datoria ce au de îndeplinit şi cum să se 
poarte fata de inamic şi de cei ce ar căuta să-i spioneze. 

Am săvârşit serviciu religios la biserica din satul Terebeşti(Bucovina) la care a 
luat parte şi trupa. 

Am căutat pe căi directe şi indirecte să aflu informaţii de la populaţie şi a le 
comunica celor în drept. 

Confesorul Regimentului Constanta Nr.34 P.A., 


Iconom Bănică Roşescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.390 


156 


Nr.104 
1918, februarie, 19 
Divizia a XI-a 
Regimentul 42/66 Infanterie. 
Preotul corpului 
către 
Şeful Serviciului Religios de pe lângă Marele Cartier General 


Am onoare a comunica (!) că, (!) conform programului întocmit de mine anterior 
şi aprobat de domnul comandant respectiv, duminică, 11 februarie a.c., am săvârşit 
serviciul religios al Sf. Liturghii în biserica din satul Vadul lui Vodă din marginea 
Nistrului, 20 verste est de Chişinău. Asistenţa, formată din unitatea respectivă ca 
garnizoană militară, cum şi a unui număr mare de credincioşi moldoveni ce formează 
exclusiv populația locală, a ascultat cu mare râvnă serviciul în româneşte, dând mai ales 
osebită atentiune predicii al cărei subiect a fost: Dreptatea dumnezeiască în lupta cu 
mândria şi puterea inventată de despotismul omenesc, având drept consecinţă în vremurile 
noastre, libertatea neamurilor, deci şi a neamului nostru; aceasta, drept tâlcuire a Sf. 
Evanghelii din Duminica Vameşului şi a Fariseilor. Rezultatul, după cum mi s-a 
comunicat în urmă de domnul comandant al acelui sector, a fost potrivit intentiilor noastre 
naționale. 


157 


Duminică, 18 februarie, am săvârşit serviciul divin în biserica, numită sobor şi 
singura românească şi rusească, Sf. Dimitrie din Orhei, distanță de 42 verste nord 
Chişinău. Biserica zidită de Vodă-Lupul în prima jumătate a veacului al XVII-lea, după 
cum ce constata din pisania în slavoneşte de la intrare, în mijlocul căreia se păstrează încă 
în bună stare marca țării moldoveneşti, un cap de bou, singura caracteristică, pe lângă 
stilul de construcţie, din toate punctele de vedere, de biserică națională. 

Serviciul, făcut în asistența domnului comandant al Batalionului III din 
Regimentul 42/66 Infanterie, comandant al garnizoanei, a corpului ofițeresc, a unui pluton 
de ostaşi din compania a X-a, cum şi a unui public drept credincios şi format din 
moldoveni în majoritate, a fost onorat cu multă atentiune şi mai ales predica al cărei 
subiect a fost: Risipa bunurilor strămoşeşti din cauza înstrăinării noastre naționale, drept 
analiză şi combatere, dând ca soluţie reîntoarcerea la sânul mamei, ca şi fiul cel pierdut. 

Rezultatul nu-l ştiu, deoarece imediat am părăsit oraşul, dar atâta ştiu că în timpul 
predicii, câteva doamne, probabil moldovence de inimă, plângeau fără să se ruşineze. 

De altfel, după cum mi s-a părut în contactul cât l-am avut în scurtul timp, cele 
câteva mii de moldoveni din Orhei fata de populaţia jidoveasca de 16.000 din cea totală a 
oraşului de 20.000 aproape, aproape fnsträinati total; totuşi cu oarecare râvnă de muncă 
națională, unită, bineînţeles, cu dragoste, o inteligență vie românească îi va redeştepta. 

Starea culturală, materială, igienică, sufletească fata de noi, aceeaşi ca cea 
raportată în rapoartele precedente. 


Preotul Regimentului 42/66 Infanterie, 


Dem.lonescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.384 


157 


Iaşi, 21 februarie 1918 


Protosingelul Iustin Șerbănescu 
către 
Prea Cucernicul Nazarie, protopopul militar 


Cu cel mai profund respect înaintez P.C. Voastre alăturatul meu memoriu, 
rugându-vă să binevoiti a dispune ca el să se păstreze la dosarul cauzei mele. 


Protosingel lustin Serbanescu 


MEMORIU 

Subsemnatul protosingel Iustin Serbanescu, de ani 47, de fel din Sfânta 
Mănăstire Cernica, jud. Ilfov, în anul 1916, august, 15, am plecat cu Regimentul 4 Ilfov 
Nr.21 în război, fiind numit ca preot militar de către Marele Stat Major al Armatei, după 
propunerea Înalt Prea Sfintitului Mitropolit Primat. Am luat parte la luptele ce s-au dat în 
Transilvania, de la Arpaşul de Jos, Porumbacu, Perşani şi Braşov. În retragere am luat 
iarăşi parte la luptele ce s-au dat la Predeal, Muntele Susaiul, Unghia Mare, Clăbucetul 
Taurului, Valea Azugii, Cerbului, Clăbucetul Baiului şi Clăbucetul Dihamului, sub 
comanda marelui erou maior Marinescu, comandantul Regimentului 4 Ilfov Nr.21. 

Poziţia ocupată de acest regiment era pe muntele Sorica. În timpul când nu se dau 
lupte, mă ocupam cu tinere de cuvântări prin tranşee şi diferite servicii religioase, pentru a 
întări sufletul soldatului si mări entuziasmul. 

În ziua de 20 noiembrie 1916, fiind duminică, am săvârşit un parastas in fata 
domnilor ofiţeri şi a trupei pentru eroii adormiti pe câmpul de luptă, apoi am cotizat de la 
cei de fata suma de lei 450 care au fost trimişi de d-l maior Marinescu cu raport „Familiei 
Luptătorilor”. Luni, 21 noiembrie 1916, am oficiat Sfânta Liturghie în Biserica 
Domnească din Buşteni, după terminare am plecat la regiment, sus pe munte, am ajuns la 
ora 12 amiază. La ora 8 p.m. d-l maior Marinescu a auzit convorbiri la telefon între 
Brigăzile Feldioara şi a 8 Infanterie, de o retragere a întregului sector cerând explicații 
Brigăzii Feldioara în această privință, nu i s-a răspuns, telefonul fiind rupt şi brigada 
plecată. În acest interval a sosit şi d-l colonel Verescu, comandantul regimentului, 
deoarece fusese bolnav în spital, i s-a comunicat ştirea retragerii şi s-a raportat Brigăzii 8 
Infanterie, cerând ordin în această privinţă. La ora 10 noaptea s-a primit ordin de retragere 
imediată a regimentului, arătând şi itinerarul de scurgere a trupei. La primirea acestui 
ordin s-au dat ordine în consecinţă d-lor comandanţi de batalioane şi la ora 3 noaptea, pe 


158 


un vifor mare, am pornit pe muntele Cazacu, Unghia Mare şi Poiana Hoţilor. Seara, 22 
noiembrie, am ajuns la Săcăria, aici am cantonat. A doua zi, 23 noiembrie, ora 8 a.m., am 
plecat spre Brebu, seara am cantonat la Telega. La 24 noiembrie, la ora 8 a.m., am pornit 
cu regimentul spre Cocorăşti Mislea. Trecând prin Buştenari, s-a primit ordin de la d-l 
colonel Berendei, comandantul Brigăzii a 8-a, ca să traversăm muntele Cosmina; s-a 
executat ordinul şi am ajuns la poalele muntelui şi vine ordin a ne înapoia tot pe şoseaua 
Cocorăşti Mislea, am trecut satul Recea şi iarăşi s-a ordonat trecerea muntelui Cosmina şi 
apa Sarata. Era ora 4 p.m. când aud strigând pe d-l maior Marinescu: „nu vă predati, ci să 
ne luptăm până la unul”, deoarece inamicul la număr de vreo 60 bosniaci ne înconjurase şi 
soldaţii pusese cârpe albe la baionete. Subsemnatul eram suferind din cauza rănii ce 
căpătasem pe muntele Sorica, la atacul dat în ziua de 17 noiembrie, şi văzând ce se 
petrece, am imputat soldaţilor fapta nu patriotică, nici creştinească şi cu lacrimile în ochi 
am făcut o rugăciune către bunul Dumnezeu. În acest timp, m-am pomenit cu doi turci 
care mă loveau cu paturile armelor în piept, mă trântesc la pământ şi îmi spun „predai”. 
M-a ridicat ordonanța mea şi, sprijinit de el, m-a dus între convoiul soldaților prizonieri, 
ofițerii erau înaintea mea. Pornit pe jos, am pornit spre Telega unde am şi dormit noaptea, 
apoi în ziua de 25 noiembrie ne-a pornit spre Târgovişte. Am ajuns aici în ziua de 27 
noiembrie seara, ne-au închis la Şcoala de Cavalerie, am dormit jos pe scândurile goale, 
nu am mâncat 5 zile, soldaţii rodeau fân şi scânduri şi răcneau ca fiarele sălbatice din 
cauza foamei. Aici am stat 3 zile, apoi am fost dat la spitalele: Teiş, Sala de arme şi 
Foişorul pentru îngrijirea răniților români. Ofițerii, în ziua de 12 decembrie, au fost trimişi 
în lagărul de la Slatina apoi în Germania. 

Pe cât am putut, am dat ajutorul meu moral şi material vitejilor răniţi, făcând şi 
propagandă printre familiile din oraşul Târgovişte, spre a veni în ajutorul suferinzilor care 
şi-au făcut datoria către patrie. Printre răniţi erau si 6 ofițeri, doi din aceştia au murit din 
cauza rănilor, ei se numeau locotenentii Vlad Nicolae şi Constantin...”, ambii din 
Regimentul 2 Crişan. l-am înmormântat în ziua de 22 decembrie 1916, cu toată cinstea 
cuvenită unor eroi. Lipsa de medicamente, pansamente şi hrană se simţea mult. Domnii 
doctori Georgescu, Atanasiu şi Dreslea şi-au făcut datoria cu căutarea şi îngrijirea 
răniților, de asemenea şi d-nele Elena Stamatiu Tălăngescu şi Georgescu au îngrijit ca 
nişte mame pe fii lor, cu tot ce au putut. 

Mortalitatea a fost mare atât printre răniți cât şi prizonieri, până la 1 mai 1917 am 
avut 450 morţi la cimitirul Teiş, cărora le-am ridicat un frumos şi modest monument spre 
a lor memorie si pe care l-am inaugurat la aceeaşi dată cu parastas şi în fata tuturor 
târgoviştenilor şi şcolilor de copii. 

Pe ziua de 30 iunie 1917 am fugit din lagăr cu gândul şi inima a trece frontul la 
fii patriei. Am pornit dimineață prin Munţii Câmpina şi am parcurs judeţele Prahova, 
Buzău, Râmnicu-Sărat şi Putna, am stat în muntele Coza cu mai mulți prizonieri, 
aşteptând timpul de a ne putea strecura prin frontul german. Singur, am plecat spre Oituz, 
prin munţii Tina Golaşu şi Neagra, dar am fost prins de unguri, legat şi bătut şi m-au dus 
la Braşov pe jos. În ziua de 19 septembrie, de aici m-au pornit la Feldioara cu destinaţia 
pentru Budapesta ca acolo să mă judece şi condamne la moarte pentru spionaj şi pentru 
motivul că am comandat un regiment. Am scăpat de aici prin mijlocirea comandantului de 
lagăr şi după aceasta am fost ascuns într-o groapă de un sas. Am stat două săptămâni sub 
îngrijirea acestui om până ce a încetat urmărirea mea, apoi m-a scos prin munți şi am ieşit 
la Zabala, Munţii Vrancei, Lapoşul şi Cozei. Prizonierii de pe aici, în număr de 70, m-au 
înconjurat şi eu i-am întreţinut cu cele de hrană pe spezele mele. Alimentele ni le procura 
un prizonier de fel din comuna Negrileşti care s-a predat la nemți şi care avea o moară pe 
râul Putna; el se numea Dumitru Botea. Aici am stat în aşteptare pe munte, iarăşi cu 
dorinţa de a trece frontul, până în ziua de 19 noiembrie 1917 când a venit prin munţi 
căpitanul Deculescu Gorschi şi sublocotenentul Lazăr şi care şi-au exprimat dorinţa de a 
trece frontul. M-am oferit şi eu împreună cu alti 4 prizonieri şi în ziua de 21 noiembrie, 
ora 4 p.m., am trecut râul Putna, am urcat muntele şi noaptea am dormit puţin pe Tiua 
Golaşu. Dimineaţa, 22 noiembrie, am stat în observaţie asupra frontului german si seara, 
la ora 6, am pornit pe râul Sărata. În drum am întâlnit 4 baterii grele, de la a patra baterie 
ne-a ieşit înainte dintr-o odaie un soldat german; era ora 10 noaptea, am fugit cu toții sus 
pe munte, pe o zăpadă mare şi vânt, am stat puţin şi apoi, văzând că răsare luna şi ca să nu 
fim descoperiţi la trecere prin dosul Sovejei şi pe râul Susita, am renunţat şi m-am 
înapoiat iarăşi în muntele Coza, ofițerii au trecut. În ziua de 26 noiembrie am fost atacat 
într-o odaie de către primarul comunei Coza care m-a bătut şi mi-a fracturat un picior, 
asemenea a bătut şi pe cei 4 prizonieri ce erau cu mine. Din cauza durerilor şi neavând 


* Lipsă în original 
159 


unde sta, timpul fiind de iarnă, am pornit cu soldaţii la Schitul Gavanul, unde mi s-a oferit 
de către părinţi toată ospitalitatea. Aici am stat două luni până ce m-am vindecat şi pe ziua 
de 1 februarie 1918 m-am hotărât a pleca iarăşi spre a-mi ajunge scopul dorit, împreună cu 
cei 4 prizonieri şi pe un vifor tare şi pe un ger cumplit din munţii Gavanul spre munții 
Furul Mare şi Mic. La 2 februarie, noaptea „am stat în munţi, sub cerul liber, la 3 februarie 
am făcut repaus şi la 4 februarie am plecat şi trecut râul Zăbala, am urcat muntele Lapoşul 
şi trecut râul Neruja, am urcat muntele Nistoreştilor şi am parcurs toată creasta până în 
dreptul odăilor Păuleştilor şi de aici am luat-o spre stânga pe muntele Alunişul. Am 
poposit la odaia de pe acest munte, iar la ora 6 seara am mâncat puţin şi la ora 8 am 
coborât jos, pe plai, între satele Coza şi Păuleşti, am luat şoseaua naţională Coza-Focsani 
şi am mers până în dreptul a două mori de pe râul Putna. Cunoscând pe proprietarul unei 
mori am tras la el, era ora 12 noaptea. I-am cerut oareşicare informaţii asupra poziţiilor 
frontului german, deoarece acest om era din comuna Negrileşti, şi ni le-au dat cu multă 
plăcere, iar la ora două noaptea am plecat şi am mers până sus în munţi, unde am stat ziua 
ferindu-mă a nu fi văzut de nimenea. În ziua de 6 februarie, noaptea, am luat-o prin munții 
din dosul satului Negrileşti, prin pădurea satului Peştera, având în stânga munţii Răchitaşu 
Mare şi Gergheleu, până am dat de frontul german şi care nu era păzit decât de santinele, 
s-a zărit însă câteva lumini în stânga şi dreapta muntelui, pare-mi-se că erau baterii de 
artilerie, tranşeele erau proaste, înguste şi pline cu zăpadă, gardurile de sârmă prost 
împletite şi câteva abatize pe partea dreaptă lângă rețele. Urcând iarăşi un munte, pe 
stânga am dat peste un bordei, era ora 12 noaptea, aici am făcut putin foc, ne-am uscat, 
încălzit şi dormit puţin, iar dimineaţă, 7 februarie, am ieşit pe munte în observare şi am 
constatat că în fata noastră aveam frontul român. La ora 10 noaptea am coborât muntele, 
am trecut printr-o vale, am urcat iarăşi muntele unde am dat peste reţele de sârmă pe care 
le-am trecut apoi tranşeea şi un alt rand de reţele din dosul tranşeei, toate acestea erau mai 
solide şi superioare celor germane. Era 12 noaptea. Simtindu-mä scăpat din toate aceste 
peripeții şi crize, plin de bucurie, atât eu cât şi cei împreună cu mine 4 prizonieri, am ieşit 
în dreptul satului Câmpurile. Un caporal pe care l-am întâlnit, ne-a condus până la un 
pluton din Regimentul 22 Artilerie unde am şi dormit, iar dimineaţa am fost chemat de d-l 
comandant al Regimentului 22 Artilerie şi ne-a întrebat, cerându-ne explicaţii asupra 
punctului de trecere, pe care i le-am dat cu multă bunăvoință. Încheind actele cuvenite, m- 
a înaintat, atât pe mine cât si pe cei 4 prizonieri ce mă însoțeau, la Divizia a XII-a 
Infanterie. 


Protosingelul Iustin Serbänescu, 
din Sfânta Mănăstire Cernica, jud. Ilfov 


9 februarie 1918 


P.S. Pentru faptele mele curajoase şi îndemnul la luptă al ostaşilor din regimentul 
meu, cum şi pentru rănile căpătate, am fost propus de către d-l colonel Verescu, la 
Floreşti, pentru a fi decorat cu Coroana României; pe muntele Sorica, în luna octombrie 
1916, de către d-l maior Marinescu, cu Ordinul Mihai Viteazul şi în luna noiembrie 1916, 
de către d-l maior Georgescu D-tru, comandantul Batalionului I, pentru Steaua României; 
pentru toate aceste decorații am fost menţionat de cei în drept, însă din cauza 


evenimentelor s-au dat uitării. 
Protosingel lustin Serbanescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.381-382,383,386 


158 


România 
Marele Cartier General 
Secţia I 
Biroul Informaţiilor 
Nr.887-S 
Data 21 februarie 1918 
Marele Cartier General 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, 
Serviciul Religios 


160 


La nr.1898, 

Am onoarea a înainta în copie referatul Serviciului de Informaţii, cuprinzând 
concluzia asupra cercetării protosinghelului Iustin Serbänescu, rugându-vă să binevoiti a 
satisface cererea Cuvioşiei Sale de a fi trimis iarăşi ca preot al Regimentul IV Ilfov Nr.21, 
precum şi de a avea în vedere propunerile de înaintare. 


Din ordin, 
Şeful Biroului Informaţiilor, 
Colonel Condeescu Maior (ss) indescifrabil 


[Rezolutii:] 
Nr.2257 din 21 februarie 1918 


Se va trimite la Regimentul 21 Infanterie în locul părintelui Museteanu permutat 


la Trenul Sanitar Nr.8. 
C.Nazarie 


29 februarie 1918 


Se va interveni pentru înaintare şi decorare cu Steaua României în gradul de 


cavaler. 
C.Nazarie 


Marele Cartier General 
Serviciul Informaţiilor 
Nr.886-s din 17 februarie 1918 
Referat 


Protosinghelul Iustin Şerbănescu, preotul militar al Regimentului 4 Ilfov Nr.21, a 
fost prizonier la inamic din 1916, a reuşit să evadeze şi a trecut frontul. 

Din cercetarea Cuvioşiei Sale, precum şi din cercetarea ce s-a făcut de către acest 
serviciu când s-au prezentat căpitanii Gorski şi Deculescu şi sublocotenentul Lazăr, 
împreună cu care preotul a încercat să treacă liniile încă din luna noiembrie 1917, rezultă 
că protosinghelul Iustin Şerbănescu a dat dovadă de un sentiment de înalt patriotism şi 
dragoste de ţară. Fiind prizonier, a evadat de la inamic şi a urmărit cu voință nestrămutată 
planul de a trece liniile pentru a ajunge din nou la drapelul regimentului său, 4 Ilfov 
Nr.21, sub care a servit ca grad inferior; cu toată vârsta sa înaintată a suportat timp de 8 
luni rigorile vieţii de pribegie în munţi; a înfruntat cu curaj primejdia şi, expunându-şi 
viaţa, a reuşit să treacă în rândurile noastre. 

Având în vedere sentimentele înalte şi purtarea merituoasă, cu onoare propun: 

Să se intervină pentru a se acorda preotului Iustin Șerbănescu, care este asimilat 
gradului de locotenent, o decorație de război, pentru a răsplăti purtarea sa vitejeasca. 

Să fie citat prin ordin de zi ca să servească de pildă. 

Să fie recomandat pentru înaintare în serviciul armatei şi al bisericii. 

Şi să i se dea totodată un ajutor bănesc, deoarece este lipsit de îmbrăcăminte, iar 
bagajele sale au fost capturate de inamic. 

Şeful Serviciului Informaţiilor, 

Maior Täranu 

Pentru conformitate, 

Căpitan Bădescu Constantin 
[Rezolutie:] 
20 februarie 1918 


Aprob propunerile. 


General Prezan 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.379-380 


159 


161 


Memoriu 
De activitatea desfăşurată de preotul iconom Ioan G. Popescu, 
confesorul Regimentului Călugăreni Nr.40, în campania anilor 1916-1918 


Încă de la numirea mea — 1 septembrie 1914 — ca (!) confesor al garnizoanei 
Bazargic — Regimentele 40 Infanterie şi 5 Roşiori — am dorit să mă ocup îndeaproape de 
îmbogățirea sufletească a ostaşilor incredintati mie, cu principiile crestino-evanghelice- 
dogmatice şi morale, întocmindu-mi în acelaşi timp un plan de muncă. 

Evenimentele externe m-au împiedicat pentru moment, iar situaţia noastră 
geografică, precum şi idealul nostru national — întregirea neamului — aruncându-ne şi pe 
noi în vâltoarea războiului mondial, mi-au călăuzit dorința mea de muncă spre noi şi reale 
orizonturi în serviciul patriei astfel că, la decretarea mobilizării fiind şi eu mobilizat ca 
confesor al Regimentului 40 Infanterie, am primit această însărcinare ca pe o investiţie 
sacră şi îndatorire de onoare, simtindu-mä mândru că am vietuit printre generaţia care are 
putinţa de a-şi întrebuința serviciul, precum şi de a-şi da tributul pentru mărirea patriei şi 
întregirea neamului. 

În prima zi de mobilizare m-am şi prezentat în curtea regimentului, complet cu 
toate cele necesare serviciului preoţesc, începându-mi activitatea care se divide în două 
parti: activitatea religioase şi activitatea pastorală — militară. 


I. Activitatea religioasă 
Perioada I de campanie 


a. Oficierea Sfintei Liturghii. În aproape toate duminicile şi sărbătorile mari, 
când situația frontului a permis, am oficiat serviciul Sf. Liturghii secondat de cântăreţul 
regimentului, Mondea Simion, atât în bisericile din satele sectorului în care ne aflam — 
Bazargic, Peclarovo, Cara-Omar, Topraisar, Murfatlar, Ostrov, Satul Nou, Brăila, Plopi, 
Mârşa, Bălării, Gorneni etc. precum şi, în lipsă de biserici, sub cerul liber, în altare 
improvizate. Aproape la toate aceste Sf. Liturghii, după terminare, când împrejurările au 
permis să asiste şi trupa sau o parte din trupă, am căutat a explica pe scurt fie însemnătatea 
sărbătorii, fie textul evanghelic, făcând tranziţia, ca parte aplicativă, să-şi ţină jurământul 
ostăşesc, să imite în bärbätie şi credință pe Sf. Apostoli şi Martiri care au luptat pentru 
idealul creştinesc, să-şi memoreze vitejia strămoşească a oştenilor şi pandurilor marilor 
noştri voievozi, fiind hotărâți, dacă împrejurările vor cere, să-şi jertfească chiar viata 
pentru tara şi lege căci altfel jalea şi robia neamului ne aşteaptă. 

b. Oficieri de Sfeştanii şi Tedeum-uri, pentru ridicarea moralului ostaşilor atunci 
când am crezut că era necesar. Unele din aceste servicii le-am făcut chiar în adăposturile 
de rezervă din spatele primei linii de tranşee, în fata trupei care se afla în repaus, după 
terminarea cărora am botezat atât pe cei prezenţi la serviciul divin, cât şi pe toate celelalte 
companii care se aflau inlantuite în transee, botezând pe fiecare în parte — Cara-Omer, 
Topraisar. 

c. Spoveditul şi împărtăşitul trupei. 

1. Am spovedit şi am împărtăşit tot regimentul, în primele zile ale mobilizării, la 
Bazargic. Amintindu-mi că câteva companii, fiind trimise deja pe graniţă şi, deci, nefiind 
în cazarmă spre a le împărtăşi, m-am dus pe front — Opancea, Bogdanovo — în câteva 
dimineti consecutive, explicând trupei, bineînţeles, atât însemnătatea tainei Sf. Euharisti, 
cât şi rolul ce-l vor avea în viitor ca ostaşi români si ca ostaşi creștini. 

2. Am spovedit şi împărtăşit regimentul iarăşi, după ce regimentul a fost refăcut 
la Satul Nou (Tulcea), pentru ca să-i am iarăşi pregătiţi în vederea luptelor de pe văile 
Neajlovului şi Argeşului. 

3. Am spovedit şi împărtăşit tot regimentul de Sf. Sărbători ale Naşterii 
Domnului (Crăciunul, la Hârsoveni) şi ale Învierii Domnului (Paştele, la Bălteni), pentru a 
fi pregătiți creştineşte pentru prăznuirea acestor sărbători mari ale creştinismului. 

d. Oficierea acatistului şi paraclisului 

În toate miercurile şi vinerile seara, eu împreună cu cântăreţul respectiv, am 
oficiat aproape tainic acatistul şi paraclisul împreună cu rugăciunile lor, invocând ajutorul 
divin pentru izbânda armatei noastre în grele împrejurări ce se află. 

e. Oficierea serviciului înmormântării 

Înmormântările le-am făcut fie în spatele tranşeelor, când luptele erau în curs, fie 
în curtea cimitirelor bisericilor respective, când era linişte pe front. Când regimentul era 
angajat în luptă, am înmormântat ostaşi pe câmpiile de la: Balagea, Opancea, Bogdanovo, 
Bazargic, Ghelengic, Carachioi, Amzacea, Topraisar, Ostrov, Mârşa, Stâlpu etc. Când 
regimentul era în rezervă sau când, deşi era în lupte, însă a fost posibil a se efectua 


162 


înmormântările în mod mai pompos — am înmormântat pe regretatii ostaşi şi ofițeri în 
cimitirele din satele unde au fost luptele şi anume: la Opancea, Bazargic, Cara-Omer, 
Topraisar, Murfatlar, Ostrov, Satul Nou, Mârşa, Bălării, Gorneni etc. Tin să mentionez că, 
atât muribunzilor cât şi celor morţi, le-am oficiat serviciul divin după toate datinile şi 
obiceiurile noastre creştineşti, ofiţerii în special i-am înmormântat în gropi aparte, în sicrie 
de lemn, la care înmormântare au luat parte şi delegaţi din partea regimentului, spre 
exemplu la Topraisar a asistat la serviciul înmormântării maiorul Ionescu Mihail, 
sublocotenentii Mareş, Mateescu etc. însuşi d-l comandant al regimentului, maior 
Marcovici, şi ajutorul comandantului, căpitan Chitescu, şi alti ofițeri ai regimentului, unde 
d-l comandant şi eu am ţinut câte o cuvântare. La mormântul tuturor ofițerilor decedați, ai 
Regimentului 40 Infanterie, am avut grijă să le pun câte o cruce şi la mormântul soldaţilor, 
fie la cei înmormântați pe câmpul de luptă, fie la cei înmormântați în cimitir, însemnând: 
numele, compania şi regimentul şi data morţii. În timpul refacerii (Hârşoveni-Bălteni, 
jud. Vaslui), pentru că era în perioada de linişte, am înmormântat pe cei räpusi de tifos 
exantematic şi febră recurentă în cimitirele bisericilor din satele: Poeneşti Străjescu, 
Poeneşti Mănăstirea, Coşca şi Bălteni. De asemenea, am căutat de a-mi pune serviciul 
meu, la nevoie, în afară de regiment şi anume: în populaţia satelor, pe unde am cantonat, 
oficiind în special serviciul înmormântării celor morţi de boli contagioase, spre exemplu: 
la satul Ostrov — după ce am oficiat slujba înmormântării regretatului căpitan Turceanu, 
comandantul Companiei 11, mort de holeră, găsind satul într-o stare îngrozitoare; preotul 
satului, mort de trei zile şi neînmormântat, precum şi în sat vreo 20 persoane moarte de 
holeră. După ce am înmormântat pe preot, cu câțiva soldaţi ruşi şi câţiva localnici, i-am 
adunat de prin case şi i-am înmormântat în cimitirul satului după datinile noastre 
creştineşti, pentru care serviciu am zabovit în acel sat 3 zile, pentru care am incunostiintat 
la timp atât Episcopia Dunării de Jos, de decesul preotului paroh al acelei parohii, 
declarând parohia vacantă, cât şi pe d-l general Scărişoreanu, comandantul Diviziei a 9-a. 
De asemenea, în drumul retragerii din Dobrogea(Hârşova, Ostrov, Măcin, Brăila) am 
întâlnit convoaie de populaţie civilă fugind de groaza duşmanului şi în drum morţi — copii, 
femei şi bătrâni — care de mila lor m-am oprit la toţi pe care i-am întâlnit şi i-am 
înmormântat în toată regula. Asemenea, am înmormântat şi pe ostaşii morți atât din 
regimentele ce compun divizia noastră (a 9-a) cât şi pe ceilalți din regimentele diviziilor 
ce împrejurările i-au adus în vecinătatea regimentului nostru, spre exemplu: la Topraisar, 
am înmormântat în cimitirul bisericii ofițeri şi soldați din Regimentul 9 Vânători, 
Regimentele 74, 20 Artilerie etc. La Stâlpu, pe văile Neajlovului, am înmormântat pe toți 
ostaşii căzuți pe acel câmp de bătălie în care erau din diferite regimente (9 Vânători, 23 
Infanterie, 63 Infanterie, bavarezi etc.). 

f. Slujba parastasului. 

Pe lângă parastasele oficiale ce au fost hotărâte de comandant, am mai oficiat 
slujba Sf. Parastas ori de câte ori am crezut momentul binevenit, în bisericile ce am servit 
Sf. Liturghie, precum şi la Regimentele 34, 35, 36 [Infanterie], Regimentul de Marş, 
împreună cu preoții regimentelor respective, în memoria fraților noştri ostaşi care şi-au 
jertfit viata pentru Tara şi Tron. 


Activitatea religioasa 
Perioada a II-a de campanie 


Ca şi în prima campanie, în această a II-a perioadă de campanie, am desfăşurat 
activitatea mea după aceleaşi norme, având înainte experienţa primei campanii, oficiind 
serviciul Sf. Liturghii, duminicile şi sărbătorile, atât în satele sectorului în care ne aflam — 
Cosmesti, Mărăşeşti, Schitul Sihastru, Domnesti, Tălpigi, Dorohoi, Târnăuca, dar mai ales 
sub cerul liber, anotimpul fiind călduros şi, deci, putând asista întreg regimentul în careu 
spre exemplu: în pădurea de lângă Fundeni, de lângă Serbänesti, la Trotuş, în pădurea 
Ciricul etc. am oficiat sfeştanii, Tedeum-uri, am spovedit şi împărtăşit tot regimentul, 
pregătindu-le sufletele pentru începerea ofensivei. Şi cum Compania a 9-a, a regretatului 
It.col.Popescu şi Compania a 10-a It. Traian Dobrescu erau deja in tranşeele din Fundeni, 
m-am transportat de am împărtăşit în două dimineti consecutive, Compania a 9-a în satul 
Fundeni, iar Compania 10 în tranşeele de pe albia râului Siret, explicând cu această ocazie 
atât însemnătatea tainei Sf. Euharistii, cât şi apelul ce-l făcea Tara şi Regele ei la braţele 
fiilor săi pentru a o salva. Asemenea, am făcut acatiste şi paraclise, am oficiat serviciul 
înmormântării eroilor căzuți pe câmpul de bătălie de la Mărăşeşti, înmormântând o parte 
în cimitirul satului, iar majoritatea fiind înmormântați de trupă chiar în fata transeelor, 
situaţia fiind de aşa natură încât nu a permis de a-i înmormânta cu toată [cinstirea] în 


163 


cimitirul satului. Asemenea, am mai înmormântat pe cei căzuţi în curtea bisericii din satul 
Fundeni, precum şi la Muncel. De asemenea, am oficiat slujba parastasului, atât oficial, 
când s-a hotărât de comandament, cât şi în particular pe la diferitele biserici ce am servit. 


II. Activitatea pastorală — militară 
Perioada I şi a Il-a de campanie 


Am ţinut din când în când predici militare, când am crezut că este momentul 
binevenit, pentru ridicarea moralului, când am constatat că moralul trupei era slăbit şi 
pentru a întreţine în sufletul fiecărui soldat credința în dreptul de viaţă şi de întregire a 
neamului nostru românesc. Îmi aduc aminte, ca o paranteză, că înainte de luptele de la 
Carachioi, soldaţii fiind peste măsură de obosiţi şi istoviti, deoarece, după tactica ce se 
executa de cu seară, regimentul se retrăgea — 15 kilometri din poziţia pe care o câştigase şi 
spre ziuă parcurgea alti 15 kilometri spre a ajunge la poziţiile anterioare, iar ziua de a 
începe ofensiva, regimente fiind prea puţine fata cu întinderea sectorului şi deci nefiind 
schimbat regimentul cu liniile, d-l comandant de atunci al regimentului, maior Dervescu, 
cerând concursul şi sfatul meu, am strâns regimentul pe batalioane în trei parti, 
pronuntând câte un discurs, reamintindu-le vitejia strămoşilor noştri oşteni pe care nu i-a 
învins nici foamea, nici cruzimea şi mulţimea duşmanului, apărând cu sângele lor această 
binecuvântată ţară, apelând la conştiinţa lor de soldaţi români ca să nu se lase biruiti de 
oboseală şi de mulțimea dusmanului; scăparea ţării stă în piepturile lor vitejeşti. Aceasta 
era înainte de plecarea în ofensivă, după care au pornit regimentul în frunte cu 
comandantul său. Atât în marşuri cât şi în staționare, când mi se prezenta ocazie, am 
căutat să stau de vorbă cu fiecare ostaş, pentru a-i sonda starea sufletească, încurajând pe 
cei timizi, sfătuindu-i să fie disciplinati şi exacti în împlinirea ordinelor date de superiorii 
lor. 

Întrucât în timpul luptelor am fost întotdeauna la postul de ajutor regimentar, 
nedezlipit de doctorii regimentului şi, în special, de regretatul maior dr. C.Andreescu, de 
care mă lega atât comunitatea serviciului cât şi simpatia reciprocă, aşa că în tot timpul 
luptelor din prima perioadă de campanie am pansat împreună cu ei toţi răniții care curgeau 
cu sutele, mângâindu-i în suferinţele lor şi asemănându-i în durere cu martirii religiei 
creştine, după preceptul evanghelic: „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele 
voastre”. În staționare şi în refacere, am vizitat aproape zilnic infirmeriile regimentului de 
bolnavi, fie chiar şi de boli contagioase ca: tifos exantematic, febră recurentă, influențând 
chiar personal asupra medicului şef al corpului spre o mai bună îngrijire şi spre un mai 
bun tratament. Nu pot să nu mentionez că, datorită împlinirii datoriei sale de 
medic(părinte trupesc), cu mare zel şi abnegatia de sine, fericitul şi regretatul medic maior 
C.Andreescu şi-a periclitat viata, murind în spitalul de contagioşi Vaslui, de tifos 
exantematic; doctorul care a dat viață la sute de bolnavi exantematici şi recurenti din 
Regimentul 40 Infanterie, la a cărui înmormântare, ce a avut loc în cimitirul oraşului 
Vaslui, am fost şi eu, oficiind serviciul înmormântării cu toată pompa ce se cuvenea 
acestui bărbat al datoriei şi al ştiinţei — asistând la această ceremonie atât eu cât şi căpitan 
Chitulescu Aurelian şi locotenentul Casian Pantaleon, ca delegaţi din partea regimentului, 
precum şi fostul comandant al regimentului, d-l colonel Marcovici, împreună cu numeroşi 
ofiţeri, trupă şi public al oraşului. Când regimentul era în cazarmă (Bălteni) am dat 
instructii pastorale comandanților de companie cum să se poarte cu soldaţii lor şi ce sfaturi 
creştineşti trebuie să le dea, insistând ca rugăciunile, ce se fac înaintea meselor, să se facă 
cu toată evlavia şi respectul cuvenit, căutând a lua parte şi subsemnatul la toate rugile de 
seară ce se făceau după apel pe regiment. Cu ocazia vizitei mele din companie în 
companie, observând (îndeosebi convorbiri şi sfaturi pastorale), că unii dintre ostaşii evrei 
şi turci, crescuţi în întuneric de religia lor, ar dori să fie luminati de legea noastră 
creştinească, m-am ocupat îndeaproape de toți, iar ca rezultat am convertit şi trecut la 
creştinism prin botez pe 12 ostaşi evrei şi un turc, ai căror naşi au fost însuşi d-l general 
Poetaş, comandant al Brigăzii a 17-a, d-l comandant de regiment, colonel Georgescu, 
ajutorul comandantului, maior Chitescu şi alti ofiţeri al căror gest creştinesc a avut mare 
influență asupra ostaşilor de sub a dumnealor comandă, a căror acte le-am întocmit şi 
înaintat la timp Marelui Cartier General, Serviciul Religios, spre cele legale. 

Tot în prima perioadă, cu pretiosul concurs al d-lui colonel Georgescu, 
comandantul regimentului, care mi-a dat toată latitudinea, am înfiinţat cor bisericesc pe 
regiment, sub conducerea regretatului locotenent C.Popescu şi locotenent T.Dobrescu, la 
care a contribuit şi concursul d-lui maior D.Chitescu, comandantul Batalionului III. Am 
combătut, atât printre soldaţi, în mod particular, cât şi în faţa regimentului, în mod oficial, 


164 


diversele sisteme de corupere asupra soldaţilor noştri din partea germanilor prin aruncarea 
de manifeste şi de cărți, spunând că sunt trimise de către Mitropolitul nostru primat de la 
Bucureşti sau din cer, prin care sfătuiau pe ostaşii noştri să nu mai lupte şi să nu mai facă 
vărsări de sânge şi nici să se retragă în Rusia. Am procurat şi câteva cărți de rugăciuni de 
la Marele Cartier General, Serviciul Religios, pe care le-am dat la o parte din soldați 
pentru a le purta şi citi între ei spre edificarea creştinească. 

În ceea ce priveşte pe mine personal, atât în viața mea publică, cât şi în cea 
particulară, am căutat, pe cât mi-a fost posibil prin modestie şi supunere fata de superiorii 
mei şi bunăvoință şi amabilitate fata de inferiorii mei, să corespund vocației şi rolului meu 
ca preot militar pentru înălțarea prestigiului preoţiei căreia m-am dedicat. 


Propuneri 


Ca încheiere a acestui memoriu, ca unul care am fost martor ocular si m-am izbit 
de multe greutăți în îndeplinirea serviciului meu preoţesc, care, deşi introdus şi înființat, 
dar nereglementat pe regiment, propun următoarele pentru viitor: 

I. Să se convoace într-o şedinţă intimă toți preoții militari de front spre a discuta 
şi elabora un program şi un regulament pentru serviciul preoţesc în campanie, deoarece 
Instrucţiunile asupra atributiunilor preoților de campanie, aprobate de Marele Stat Major 
general al armatei — sunt insuficiente şi confuze. 

IL. Să se creeze un personal al serviciului cultului, preotul şeful serviciului, iar ca 
ajutor având pe cântăreţul regimentului cu gradul militar de cel puţin sergent, având sub a 
sa comandă 4 sanitari, 2 brancarde, care vor merge pe câmpul de luptă pentru strângerea 
morţilor, facerea gropilor şi a crucilor etc., când vor fi morţi, iar când nu, să se dea ajutor 
la pansarea răniților cu sanitarii ambulantei. 

III. Actele stării civile de înmormântare, cuminecati etc., să fie în sarcina 
preotului pentru dresare, iar nu în sarcina casierului, căci preotul, fiind mai aproape de 
câmpul de luptă, este mai în măsură să ştie cine a murit spre a dresa extractele legale. 

IV. Preotul să fie cenzuratorul scrisorilor. 

V. Spoveditul şi împărtăşitul, care trebuie să se facă de două ori pe an, în ajunul 
Crăciunului şi al Paştilor, precum şi în ajunul vreunei eventuale campanii, să fie 
obligatorii pentru toți ostaşii, de la soldat şi până la comandant, preotul dând notă în foaia 
calificativă la moralitate. 

VI. Destinarea unei trăsuri a cultului, unde să se poarte lăzile cu toate obiectele şi 
vasele sfinte necesare oficierii serviciului Sfintei Liturghii şi-a improvizării Sfântului 
Altar în câmp liber, uneltele pentru facerea gropilor şi crucile ce trebuie puse la căpătâiul 
mormintelor celor căzuţi pentru patrie. 

VII. Locul preotului în timpul luptelor să fie fixat la postul de ajutor regimentar, 
cu medicul şef al corpului, iar în staționare şi în refacere, lângă infirmeria regimentului, 
raportul dintre serviciul preoţesc şi serviciul medical fiind identic cu raportul dintre suflet 
şi corp, preotul fiind doctorul sufletesc, iar medicul fiind doctorul trupesc al ostaşilor. 

Confesorul Regimentului 40 Infanterie, 

Iconom I.G.Popescu 
21 februarie 1918, Târnăuca, jud.Dorohoi 


[Regimentul Călugăreni Nr.40] 
22 februarie 1918 


Aprecieri şi observatiuni asupra activității 
confesorului Regimentului 40 Infanterie, preotul iconom I.G.Popescu 


Asupra primei parti a campaniei nu mă pot pronunța, deoarece eu am luat 
comanda acestui regiment de la 1 februarie 1917; astfel că asupra faptelor, ce preotul arată 
în memoriul de față din prima parte a campaniei, sunt nevoit să dau crezare celor spuse în 
memoriu, neavând nici de la cine să pot lua informaţii. 

Asupra părţii a [l-a a campaniei(1 februarie 1917 — 22 februarie 1918), activitatea 
preotului se poate rezuma în următoarele puncte: 

Pentru a se vedea clar activitatea desfăşurată în acest interval de timp, o voi 
împărți în patru perioade: 

Perioada I, de la 1 februarie 1917 la 7 iunie 1917, în zona de refacere la 
Hârşoveni şi Bălteni. 

În această perioadă preotul şi-a făcut datoriile sale obligatorii de canoanele 
bisericeşti, pe la bisericile din satele apropiate la care trupa nu putea asista decât în foarte 


165 


mic număr. În câmp deschis nu s-au făcut slujbe religioase decât de două-trei ori la 
Hârşoveni, pentru că timpul de iarnă friguros nu îngăduia mai mult. 

La Bălteni, regimentul fiind în tabără şi satul fiind contaminat, am oprit chiar şi 
pe preot de a merge în biserică, în schimb însă i-am construit în tabără un altar, unde s-a 
făcut slujbă religioasă duminica sau sărbători de 4-5 ori. Aici s-a oficiat şi creştinarea 
evreilor despre care face menţiune preotul în memoriul său. 

Cu ocazia slujbelor religioase, într-adevăr, preotul ţinea câte o mică predică 
relativă la însemnătatea zilei cu care ocazie atingea şi chestiunea patriotismului şi 
datoriilor. 

Atât la Hârşoveni cât şi la Bălteni a oficiat serviciul religios pentru cei ce au 
murit victimă a epidemiilor. 

În ce priveşte ajutorul moral şi sfaturi izolate date ofițerilor şi trupei nu prea am 
văzut. 

Perioada a II-a, de la 7 iunie la 25 august, pe front şi în timpul luptelor. 

În timpul de acalmie de la Fundeni, pe frontul Siretului, într-adevăr preotul a 
mers prin tranşee de două ori, a vorbit cu câțiva oameni imbarbatandu-i. 

Cât am stat pe frontul Fundeni nu s-a oficiat nici un serviciu religios în câmp, 
fiind primejdioase aglomerările de trupe din cauză că erau descoperiți de aeroplane. În 
marşul de la Fundeni la Cosmeşti-Mărăşeşti n-a avut nici un rol, a mers la trenul 
regimentar. 

În luptele de la Cosmeşti-Mărăşeşti-Muncelul etc. spune că a stat la postul de 
ajutor regimentar, poate; eu nu l-am văzut pe front nicăieri, posibil să fi ajutat pe medic la 
pansamente, o fi îngropat morţii ce se puteau aduce până la postul de ajutor. Dar erau cam 
5-6 km căci aproape era prea expus, aşa că cei ce erau socotiți morți, prea puţini mai 
ajungeau până acolo. 

O singură dată, întâmplător, l-am văzut la vreo 3-4 km înapoia liniei I, la Valea 
Marcului, unde, un batalion fiind în rezervă, a mers de a luat masa cu comandantul 
batalionului. Pe front, în apropierea liniei I şi nici chiar a rezervelor regimentului n-a avut 
ocazia să îngroape nici un mort, de altfel este drept că expunerea era extrem de mare şi 
nici slujba nu şi-ar fi putut-o îndeplini după datini. 

Perioada a III-a, de la 26 august la 10 decembrie 1917, a doua epocă de refacere 
a regimentului. 

În această perioadă activitatea preotului se limitează la slujbele obişnuite şi 
obligatorii de canoane, în fiecare duminică la biserica din Tălpigi şi la un parastas făcut în 
câmp în asistenţa întregului regiment, la 8 noiembrie. 

Perioada a IV-a, de la 11 decembrie 1917 la 22 februarie 1918. Regimentul este 
trimis pentru paza ordinii contra tulburărilor trupelor ruse şi, în ultimul timp, pe frontul 
Dorohoi-Bucovina. 

Situaţia, împrejurările, serviciul şi împrăştierea unităţilor au făcut ca şi în această 
epocă preotul să se limiteze la îndeplinirea prescriptiilor canonice. În plus, în ziua de 6 
ianuarie, la Dorohoi, a luat parte la sfințirea apelor, la care a asistat şi parte din trupa 
regimentului. 


Concluzie. 


Având în vedere activitatea descrisă mai sus, care, de altfel, nu mai poate fi în 
altfel în timpul actual, când perfecționarea armamentului, mijloacele de luptă şi cerințele 
războiului modern nu mai corespund cu cele ce erau acum câteva secole, găsesc că oricâtă 
dragoste şi bunăvoință ar avea un preot, nu mai poate fi la înălțimea chemării sale. 

Or, dacă împrejurările îl împiedică de a-şi îndeplini datoria, cred că funcţia de 
confesor de regiment este inutilă. 

Şi pentru ca obiceiurile strămoşeşti religioase să nu se înstrăineze, este de ajuns, 
cred, ca la plecarea în campanie a trupelor să se oficieze un serviciu religios în garnizoana 
de plecare, să se spovedească şi să se împărtăşească oamenii, iar preotul chemat, printr-o 
predică, să le arate menirea şi rostul, binecuvantandu-i. 

Moralul trupelor combatante azi nu va putea fi menţinut şi ridicat decât de ofițeri 


care sunt veşnic lângă ei şi între ei. 
Comandantul Regimentului Călugăreni Nr.40, 
Colonel (ss) indescifrabil 


Rezumat 


Comandantul Regimentului 40 Infanterie este de părere că prezenţa preoților la 
regiment, în felul cum ei şi-au executat serviciul, este inutilă. 


166 


Lt.col. (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.392-395;413 


160 


Nr.5579 din 23 februarie 1918 


Regimentul V.Lupu 36 P.A. 
către 
Divizia a 9-a P.A. 


La ordinul d-voastră nr.2937 din 4 februarie 1918, am onoare a înainta alăturatul 
raport al preotului T.Simedrea din acest corp, din care reiese activitatea sa. 

În tot timpul de când comand acest regiment, am fost foarte mulțumit de purtarea 
demnă, inteligența şi activitatea acestui preot pentru care l-am propus a fi înaintat asimilat 
gradului de căpitan. 

În timpul luptelor de la Muncel, venea pe front, stătea de vorbă cu ofiţerii şi trupa 
găsind cuvinte blajine de îmbărbătare la luptă, contribuind mult la ridicarea moralului 
trupei şi ofiţerilor, întrucât prin poziția sa de preot are multă ascendență morală asupra 
credincioşilor. Şi-a îndeplinit cu multă bunătate serviciul său, binecuvântând şi 
împărtăşind pe cei grav răniți, iar pe cei căzuţi înmormântându-i după toate datinile 
creştineşti, chiar pe câmpul de luptă. 

În timpul refacerii, pe lângă serviciile religioase săvârşite duminicile şi 
sărbătorile, ținea predici morale, contribuind mult la ridicarea moralului. 

În celelalte zile mergea printre soldaţi atât în bivuac cât şi în cantonament, 
povätuindu-i la fapte bune şi crestinesti. 

Din toată activitatea acestui preot mi-am făcut convingerea că preoţii sunt un 
element foarte bun care pot contribui în o măsură largă la educarea morală a ostaşilor şi 


care ar putea chiar în timp de pace fi mentinuti, contribuind la ridicarea moralului trupei. 
Comandantul Regimentului V.Lupu 36 P.A., 
Colonel Iliescu 


22 februarie 1918 


Preotul confesor al Regimentului 36 V.Lupu P.A. 
către 
Domnul comandant al regimentului 


La ordinul Diviziei a 9-a nr.2937 am onoare a raporta: 

Sunt mobilizat din ziua de 14 octombrie 1916 ca preot pe lângă Regimentul 85 
Infanterie. La 1 ianuarie 1917 am fost trecut la acest regiment. 

Cu Regimentul 85 am făcut prima partea a campaniei. Am luat parte la toate 
luptele date de acest regiment în Munţii Arefului şi în retragere. Tot timpul în această 
parte am stat la postul de comandă al regimentului cu d-l colonel Cornescu Gh. 
comandantul regimentului. Am luat parte la asaltul munţilor Frunti şi am făcut toate 
serviciile religioase permise de zona de luptă. 

Am luat parte cu Regimentul 36 la întreaga refacere şi la toate luptele date de 
acest regiment în vara trecută. În timpul luptelor am stat la postul de prim ajutor, făcând 
toate serviciile religioase cerute de împrejurări, adică: am înmormântat pe cei căzuţi chiar 
pe câmpul de luptă; am spovedit şi împărtăşit pe cei grav răniţi, am ajutat la îngrijirea şi 
evacuarea răniților, ajutând medicilor. Când n-au fost lupte am vizitat primele linii şi 
tranşeele, făcând serviciile necesare. 

În refacere, afară de serviciile divine obişnuite din duminici şi sărbători, am 
îngrijit de bolnavi vizitând toate infirmeriile. La toate serviciile religioase, cum şi în 
diverse împrejurări, am vorbit în faţa frontului pentru a ridica moralul trupei şi îmbărbăta. 

N-am luat parte la nici un marş mai lung. 

Pentru activitatea mea am fost propus şi decorat cu Ordinul „Coroana României” 
în gradul de Cavaler şi cu Ordinul rusesc „Sf. Ana” cl. a III-a. Şi tot pentru activitatea 
mea am fost înaintat la gradul de căpitan asimilat. 

Preotul Regimentului 36 „Vasile Lupu” P.A., 


167 


Preot T.Simedrea 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.398 


161 


Nr.3074 din 24 februarie 1918 


Ambulanţa Diviziei a 9-a 
către 
Divizia a 9-a, Biroul Organizare 


Conform ordinului dvs. nr.2937 din 4 februarie 1918, am onoare a vă înainta 
alăturat un memoriu întocmit de preotul confesor al acestei formaţiuni, Voicu Gh., asupra 
activităţii sale, memoriu asupra căruia avem de apreciat următoarele: 

Cu temperamentul unui adevărat preot confesor, bine pregătit şi cu o experiență 
îndelungată, preotul asimilat căpitan Voicu Gh. a reuşit în mod admirabil să unifice 
sufletele noastre, să le înlănțuiască de aşa manieră ca împreună să nu crutäm nici o rezervă 
de energie pentru a face tot ce trebuie ca totul să meargă bine. E om admirabil şi preot 
ales, care păşeşte pe urmele fondatorului credinţei creştine. 

Cu deosebit curaj a mers până la cele mai avansate posturi de brancardieri, 
făcându-şi datoria către cei căzuți. A insuflat ofițerilor şi trupei noastre frumoasele 
precepte creştine şi a ajuns să domine sufletele tuturor prin purtarea adevărat creştină ce 
are. În slujbele religioase ce face, exteriorizează în mod splendid credinţa creştină şi 
cuvântările sale — foarte dese — îmbărbătează şi mişcă. 

Departe de a mai fi repulsivi la tot ce e de domeniul credinţei, ofițerii şi trupa 
noastră imbratiseaza şi înfăptuiesc cu drag, sfaturile sale. 

Într-un cuvânt n-am decât cuvinte de laudă pentru preotul Voicu Gh. căruia îi 
mulțumesc că în orice moment mi-a fost ajutor nepretuit în conducerea şi educarea 
ostaşilor acestei ambulante. 

Medic Şef al Ambulantei Diviziei a IX-a, 

Medic lt.col. (ss) indescifrabil 


Memoriu 
asupra activităţii subsemnatului desfăşurată ca preot confesor, 
mobilizat de la 4 noiembrie 1916 şi până la 24 februarie 1918 


I. Brigada a II-a Cavalerie 


Vârsta înaintată — motiv puternic pentru cei ce cu vrere se sustrag de la chemarea 
sfântă a țării — ca şi condițiile mele familiale şi sociale m-ar fi obligat să rămân a-mi sluji 
biserica mea, fără să intru atât de direct în iureşul ametitor al războiului nostru, cu atât mai 
mult cu cât fiul meu mai mare, astăzi ofiţer în armata română, era trimisul micii mele 
familii pentru a-şi da viaţa în scopul realizării visului nostru secular. 

Cu toate acestea, numai cu scopul de a traduce personal în fapt ceea ce de pe 
catedra de ştiinţe religioase am predicat, spre a îmbărbăta pe alţii până la supremul 
sacrificiu de sine şi de ai săi, făcut patriei, atunci când momentul venise, n-am şovăit nici 
o clipă, ci dimpotrivă am rugat personal pe şeful Serviciului Religios de la Marele Cartier 
General să nu mă omită de pe tabloul preoților mobilizați şi să-mi dea orice loc, l-am 
convins că n-aş putea eu să dezertez de la strigătul sfânt de redeşteptare națională şi că în 
curentul acela trebuie să-mi am locul meu; m-am condus de rândurile din cântecul celor 
doi grenadiri: “Ce-i la om femeie şi copii, când doruri mai înalte are el. Umble ei cerşind, 
de vor fi flămânzi: Patria să nu cadă!” Şi în slujba acestei sublime idei m-am pus din 
vârsta cea mai fragedă până la cea prezentă, necrutând nimic pentru ea. 

Datorită largii bunävointe a şefului Serviciului Religios primesc ordinul de 
mobilizare nr.192 la 28 octombrie 1916, tocmai în împrejurările cele mai critice, când 
nesiguranța zilei de mâine îmi punea familia în situaţii dificile. N-am şovăit. Cu tot dorul 
ce aveam, mi-am luat toiagul meu de pastor şi cu sufletul voios, după mici peripeții, 
sosesc la Brigada a II-a Cavalerie (Regimentul de Escortă Regală şi Regimentul 4 
Călăraşi) unde am fost repartizat, în ziua de 4 noiembrie 1916. M-am prezentat domnului 


168 


colonel Călinescu, comandantul Brigăzii, căruia i-am arătat dorința mea şi ce mă mâna pe 
mine în mijlocul acestor ostaşi, pe care i-am respectat şi iubit atât de mult; mi s-a făgăduit 
un sprijin efectiv în tot ce voi întreprinde, sprijin pe care cu drag mi l-au dat ofiţerii, cerut 
ori necerut de mine. Brigada era la Albesti(Câmpulung). 

În dimineaţa zilei următoare, când un schimb de trupe se făcea în tranşee, cea 
dintâi grijă îmi fu de a sta de vorbă cu trupa ce pleca şi, în prezența comandantului 
regimentului şi a ofiţerilor, le-am ţinut o scurtă cuvântare din care redau numai cele ce 
urmează: 

„Iubiţii mei ostaşi ! Voi sunteţi cinstea şi fala neamului românesc, de acest război 
este legat prezentul şi viitorul neamului românesc şi al copiilor noştri. Privirile tuturor se 
îndreaptă asupra voastră. La voi priveşte acum întreg neamul românesc, la voi privesc 
acum femeile, copiii şi părinţii voştri, la voi priveşte acum bunul Dumnezeu care e 
nădejdea tuturor. Tara aşteaptă de la voi biruinte, în voi curge sânge de viteji. Sunteţi 
voinici, aveţi cu voi pilda strămoşească, aveţi binecuvântarea părinţilor voştri, aveţi 
îndemnul soțiilor şi copiilor voştri, aveţi priceperea comandanților voştri, aveţi şi ajutorul 
lui Dumnezeu. Privirile voastre să fie tot înainte, căci a da înapoi va fi o mare ruşine 
pentru voi, va fi plângere şi jale şi vom fi dispretuiti în primul rând chiar de duşmanii 
noştri. 

Deci, înainte cu Dumnezeu, căci mâna Lui cea tare şi puternică e cu voi şi va 
face din duşmani aşternut picioarelor voastre. Binecuvântarea Domnului să fie cu voi. Să 
trăiţi iubiții mei !”. 

Zi de zi m-am găsit în mijlocul ostaşilor, cărora cu vorbe bune le-am dat 
binecuvântarea mea păstorească înainte de a intra în tranşee, semănând şi sporind în 
inimile lor ura de moarte pentru vräjmas şi dorul de apărare, cu orice pret, a sfintei moşii 
strămoşeşti, inlantuind inimile lor aşa fel ca zid neînfrânt de apărare — să nu se sfărâme de 
faima trufaşelor trupe inamice. Şi constatările altora că bunele mele gânduri reuşeau, mă 
întăriră a persevera în această direcţie. 

Chiar în ziua sosirii mele cercetai pe cei căzuţi şi, aşa cum am făcut atâtea ori 
mai înainte de război — mi-am făcut datoria către cei morţi — români sau vrăjmaşi — datorie 
pe care nu voi s-o intitulez ,,ultima”, căci nu aceasta poate fi răsplata meritelor celor 
căzuţi vitejeşte pe câmpul morţii. I-am îngropat în rugăciunile mele pe toţi, români şi 
nemți, i-am îngropat în sunetul obuzelor duşmane ce zburau pe deasupra noastră; am 
îngrijit ca cruci împletite din crengi să rămână, cel puţin pasager, stavilă privirii 
trecătorilor, să vorbească în taină de vitejia lor. Altfel nici că se putea ! Am rugat pe cei 
prezenţi la îngropare — brancardieri şi ofiţeri — martori în persoană a dragostei ce le poartă 
cei rămaşi, să nu-i mâhnească pierderile acelea trecătoare, ci să fie mândri că, cu atâta 
nepăsare de viata, românii ştiu să se sacrifice pentru patria lor. 

„Ştiu că lacrimă lângă lacrimă alină; dar mai ştiu că din sângele acestor eroi va 
ieşi libertatea copiilor şi nepoților noştri” le-am spus-o adesea şi „pentru acest scop 
lacrimile n-au pret, preţul va fi al sângelui vărsat”. 

N-am intenţia să expun cronologic activitatea mea la acea brigadă, aceasta mi-o 
rezerv pe altă vreme mai liniştită în singurătatea mea senină. Dar voi expune în treacăt 
doar momente din ea, ca să satisfac ordinul ce am. 

De multe ori am făcut parastas pentru cei căzuţi pe câmpul de luptă şi acest lucru 
l-am făcut chiar la 2-3 zile după prezentare — în ziua de 8 noiembrie 1916 (Sf. Mihail şi 
Gavril) — în biserica din Albeşti-Muscel. Am făcut slujba. Am oficiat în prezența trupei şi 
ofițerilor corpului parastas pentru morţii căzuți la Albeşti, în acele lupte crude, şi am spus 
cele ce urmează: 

„Iubiţi ostaşi ! Astăzi ne-am îndeplinit o datorie fräteascä. Astăzi am înălțat 
rugăciunea către cel Atotputernic pentru sufletele camarazilor noştri căzuţi pe câmpul de 
luptă pentru întregirea neamului românesc. Ei au îndeplinit cea mai mare poruncă 
Dumnezeiască: din dragoste şi-au dat viata pentru fraţi. 

Tubitii mei ! De moarte nimeni nu scapă, căci moare săracul, bogatul, împăratul, 
ostaşul, tânărul, bătrânul, cel fericit şi amărât. Cei ce mor la vetrele lor, mor mulțumiți că 
în ceasul morții nu sunt singuri, ci înconjurați de rude şi prieteni, sau nemulțumiți ori 
plângând după bunätätile pe care le lasă în urmă şi neavând fapte mari; odată cu ducerea 
lor se stinge şi pomenirea lor. Nu tot aşa e cu ostaşul, el e plâns de întreaga tara, numele 
lui e scris în istoria ţării şi pomenit la sfintele slujbe şi sărbători naţionale între 
binefăcătorii neamului. Datori suntem cu toţii să ne plecăm fruntile în faţa acestei pilde a 
camarazilor noştri. Să le făgăduim aici, în sfânta biserică (!) că le vom urma bravura şi că 
vom duce mai departe lucrul început de ei, îl vom duce până la victorie. Onoare lor ! 
Ferice de sufletele lor ! Cu toții să zicem: Dumnezeu să-i ierte, iar noi cu Dumnezeu 
înainte până la victorie”. 


169 


Tot la Albeşti-Muscel am ţinut o scurtă cuvântare ostaşilor care mergeau în 
tranşee: 

„Iubiţii mei ! Multe suferinţe au îndurat strămoşii noştri pentru unirea Moldovei 
cu Muntenia într-o singură tara şi pentru libertatea pe care o avem astăzi. Multi au trecut 
din această viaţă cu inima sfâşiată de durere că n-au avut fericirea să vadă şi ei ziua 
sărbătorii celei mari, dar au murit cu credinţa în Dumnezeu şi în dreptatea lui, că cel puţin 
urmaşii lor vor avea parte de acea zi. Noi suntem urmaşii lor. Nouă ni se cere să scăpăm 
pe fraţii noştri de jugul sclaviei. Deci, mergeţi cu credință în Dumnezeu şi cu curaj la 
postul de onoare. Stati neclintiti la postul vostru şi observați orice mişcare a duşmanului. 
A noastră va fi izbânda, căci nu mergem să luăm dreptul altuia, ci să luptăm pentru 
apărarea pământului nostru strămoşesc şi pentru dezrobirea fraţilor noştri şi să facem o 
Românie Mare, aşa cum au dorit-o părinţii noştri şi cum o dorim şi noi. Dumnezeu e cu 
noi. Şi acum, cu mine ridicând ochii spre cer, să ne rugăm: Doamne, Doamne auzi-ne în 
ceasul acesta. Ascultă glasul nostru de ajutor şi strigătul de suferință al fraţilor noştri 
subjugati. Noi nu cerem, Doamne, decât ceea ce e al nostru, iar ei cer de la tine, Părinte al 
îndurărilor, liberarea lor de sub jugul străin. Ajută-ne Doamne să dobândim. Dumnezeu să 
vă binecuvânteze şi să fie cu voi. Să trăiţi iubiții mei !”. 

A venit vremea dureroasă a retragerii. La 14 noiembrie 1916 am luat calea cea 
lungă spre Moldova. Cât e de grea situaţia penibilă a retragerii. Lupte cu inamicul şi lupte 
interne sufleteşti colaborau să ne umple cu supra de măsură sufletul de amar. În acele 
împrejurări, în mijlocul celor care i-am iubit părinteşte, am căutat în tot momentul să le 
ridic inima, să-i conving că după furtună vine totdeauna un soare cu mult mai strălucitor 
ca altădată şi că nu trebuie să ne surprindă relele actuale, căci ce mare n-a avut furtuna ei ? 
Şi ce miere n-a lăsat un dezgust. Cu tot greul luptelor continue, am sosit în Moldova. La 
29 decembrie 1916 am ajuns la Häbäsesti-Strunga, județul Roman, zonă fixată pentru 
refacerea corpului nostru. 

Rezultatele unor marşuri atât de lungi şi obositoare, prin intemperii grozave, nu 
întârziară a se evidenția. Aici începură bolile să bântuie. Aici puteam să fac mai mult ca 
oriunde si aici îmi reluai cu mai multă râvnă activitatea mea. 

În ziua de Anul Nou 1917 am oficiat serviciul liturgic în biserica din satul 
Hăbăşeşti, în prezenţa enoriasilor şi a ostasilor, la sfârşitul serviciului am ţinut o cuvântare 
din care redau cele ce urmează: 

„Iubiţilor ! Azi avem un an nou. Tot astăzi serbăm pe Sf. Vasile şi Tăierea 
împrejur a D-lui Iisus Hristos. 

Ajunşi pe pragul noului an fiecare se întreabă: oare ce-mi va aduce şi anul 
acesta? Desigur, fiecare îşi doreşte binele. Dar să ştiţi, iubiții mei, că nu anul e acela care 
ne aduce împlinirea dorințelor şi buna întrebuințare a zilelor lui, adică a duce o viata 
creştinească, a fi religios. Căci omul religios e bun, cinstit, milos şi mai credincios; înainte 
de a începe un lucru, se gândeşte la Dumnezeu şi face semnul crucii şi-n urmă îşi începe 
lucrul. Ce religioşi erau creştinii din secolele primare. Astăzi nu mai există iubire curată, 
nu mai este credință adevărată. 

Astăzi ne facem urări de bine, ne dorim ani multi de viata, funcțiuni înalte, 
reuşită la întreprindere ş.a. Dacă ne dorim bunuri pământeşti numai pentru satisfacerea 
plăcerilor noastre, iar nu pentru mărirea lui Dumnezeu, amare vor fi bucuriile care nu vor 
fi morale. De voim ca felicitările noastre de astăzi să se realizeze, să ne schimbăm felul de 
viata de până acum. Să înlăturăm ura, mândria şi toată răutatea. Să ne iubim ca fraţii; 
făcând aşa, vom găsi pace, mulţumire şi fericire sufletelor noastre. Aceste să le aveţi in 
minte, iubiții mei, toată viaţa voastră. Iar eu ca preot vă urez sănătate vouă şi familiilor 
voastre. Dumnezeu să ne ajute ca să ne îndeplinim visul nostru cel atât de mult dorit, adică 
liberarea fraţilor noştri. Să trăiţi, iubiții mei !”. 

A doua zi de Anul Nou, ducându-mă printre soldaţi, deoarece-mi plăcea să stau 
de vorbă cu ei, am observat oarecare descurajare şi, deci, pe lângă că le-am spus cuvinte 
de încurajare, în ziua de Botezul Domnului, după serviciul liturgic, făcând sfinţirea apei 
mari în curtea bisericii, am vorbit trupei, în prezenţa ofiţerilor şi a enoriaşilor, despre 
înfrângerea oştirii noastre. 

„Iubiţilor ! Pe feţele voastre observ o descurajare din cauză că am suferit o 
înfrângere. Într-adevăr, ne doare rău această lovitură a sorții. Dar asta nu înseamnă să ne 
pierdem curajul. Acolo unde e câştig trebuie să fie şi pagubă. Dacă în timpuri liniştite 
orice om cuminte poate să piardă, dar în război, unde este cu neputinţă să se descopere 
toate cursele şi vicleniile duşmanului?! A pierde nu înseamnă a muri, ci a te reculege, ati 
face socotelile din nou, a te lumina la minte şi a începe lucrul cu puteri înmiite. Această 
retragere, în loc de a ne descuraja, ne dă ocazia a ne reculege, a ne încorda puterile, a ne 
ascuti mintea şi, deci, ne dă putinţa de a merge la biruintä. Multe lupte pierdute s-au 


170 


prefăcut, prin muncă şi stäruintä, în biruinte strălucite. N-avem decât să ne gândim la 
părinții noştri din 1877; n-au fost respinşi de trei ori la Griviţa şi a patra oară au intrat 
victoriosi în ea ? Să luăm exemplu de la ei. Noi ne vom da socoteală de soarta țării noastre 
strămoşilor, care ne cer să luptăm cum s-au luptat şi ei, şi urmaşilor noştri, care cer să le 
adăugăm din ce am pierdut. Deci, cu curaj, răbdare, încredere în comandanții voştri, vom 
merge la izbândă. Dar, mai presus de toate, gândul să ne fie la Dumnezeu, să avem 
credinţă în el şi nădejde în ajutorul lui şi vom învinge pe duşman”. 

Din ziua de 6 ianuarie 1917 am servit în toate duminicile şi sărbătorile în biserica 
din Hăbăşeşti, unde era cantonat Regimentul de Escortă Regală — până la 29 iunie, când 
regimentul a plecat la Iaşi, iar părintele paroh la biserica din Brătuleşti-Fedeleşeni, care 
tinea tot de această parohie, aceste două sate din urmă aveau peste 300 enoriaşi, iar în 
Hăbăşeşti peste 100; şi acest serviciu l-am făcut cu buna învoire a preotului paroh; 
distanţa între Häbäsesti şi Brătuleşti de 3 !£ kilometri. 

În ziua de 29 ianuarie am oficiat pentru ostaşii morţi de la Regimentul 4 Călăraşi, 
cantonat în satul Brätulesti, distanță de 3 12 km de Häbäsesti, în prezenţa It.col. Negulescu, 
a ofiţerilor si a trupei, tinându-le şi o cuvântare despre datoriile ce aveam de îndeplinit fata 
de cei morţi; am arătat eroismul celor morți şi pilda ce trebuie să luăm noi, îndemnându-i 
la luptă până ce vom supune pe vrăjmaş, căci aceasta ne cer lacrimile şi suferințele 
văduvelor şi orfanilor. 

Pe ziua de 1 februarie 1917 ni s-a schimbat colonelul şi la Regimentul de Escortă 
Regală a venit d-l lt.col. I.Prodan, iar la Regimentul 4 Călăraşi a venit d-l col. Cociu şi tot 
pe ziua de 1 februarie Regimentul de Escortă Regală a fost scos afară din linia de bătaie şi 
despărțit de Regimentul 4 Călăraşi. Cu toate acestea am continuat a face servicii religioase 
la Regimentul 4 Călăraşi, deşi eu rămăsesem ataşat Regimentului de Escortă Regală, 
potrivit ordinului Marelui Cartier General. 

Pe ziua de 1 februarie 1917 am făcut Sfinţirea apei mici la Regimentul 4 
Călăraşi, cantonat în satul Brătuleşti, în prezenţa noului colonel, a ofițerilor şi a trupei, 
rostind cuvântare de încurajare: 

„Iubiţi ostaşi ! În curând tara o să vă cheme ca să vă arätati bărbaţi, deci fiți 
mândri. Ea are nevoie de brațul vostru şi vă priveşte ca pe temeiul şi tăria ei. Iisus Hristos 
ne recomandă dragoste pentru prieteni. În iubire omul îşi arată cea mai mare înălțime a 
sufletului său şi de aceea,murind din iubire către ai tăi, către ţara care te cheamă, te afli la 
cea mai mare înălțime a măreției omeneşti. Deci, puneţi pieptul vostru pentru a păstra 
sfânt numele României. Ascultati de superiorii voştri care vă vor duce la biruintä. Nu dati 
crezământ vrajmasilor țării noastre, care vă ademenesc cu promisiuni diabolice. Căci cei 
care au fost creduli şi au părăsit frontul trecând la duşmani, astăzi îşi blestemă soarta, sunt 
puşi la munci grele, schingiuiti şi torturați în fata celor scumpi ai lor. Aveţi credință în 
Dumnezeu şi în curând vom alunga pe duşman din tara, căci Dumnezeu e bun şi tine cu 
noi”. Aceasta în vederea ofensivei. 

În ziua de 15 februarie 1917 am făcut Sfinţirea apei mici, la Regimentul de 
Escortă Regală, în prezența noului colonel I.Prodan, a ofițerilor şi a trupei, rostind o mica 
cuvântare de încurajare şi la urmă am vorbit şi despre cei căzuţi în luptă, după dorinţa d- 
lui colonel, arătând faptele mari de vitejie şi îndemnându-i să-i urmăm şi noi în vitejia lor, 
ducând lupta mai departe, căci aceasta o cer ei, o cer strămoşii nostri, o cer soțiile şi copiii 
noştri care gem sub jugul străin şi la urmă am încheiat cu o rugăciune pentru M.S. Regele 
si Regina noastră, mama răniților. 

În ziua de 26 februarie, după serviciul liturgic, în biserică am ținut cuvântare în 
prezența soldaţilor şi a enoriaşilor despre creşterea copiilor. Să-i crească în spiritul 
bisericii noastre, să-i facă să iubească ţara, biserica şi familia Regală. Exemplu de putere 
să le fie, în primul rând, părinţii lor, crescându-i aşa vor fi folositori familiei, societății şi 
țării. În timpul războiului, toţi cei ce au părăsit frontul şi au dezertat la vräjmas au adus 
necinstea şi disprețul în familia lor; ei vor fi consideraţi ca criminali şi vânzători de tara. 
Deci toată atentiunea în privinţa creşterii şi educaţiei copiilor şi atunci veți avea 
mulțumire sufletească, biserica buni credincioşi, iar tara vrednici luptători. 

În ziua de 1 martie 1917. Am oficiat Sfinţirea apei mici în prezenţa d-lui colonel 
şi a trupei, în satul Hăbăşeşti, am rostit cuvântare de pe front. 

„Iubiţilor ! Printre păcatele cele mai mari se numără şi furtul, care e pedepsit nu 
numai de oameni, dar şi de Dumnezeu. Furtul e un păcat strigător la cer. Şi cum să nu fie 
aşa, când îţi însuşeşti un lucru care nu e al tău. Aproape toți sunteţi căsătoriți, aveţi 
gospodăria voastră şi care acum e la bunul plac al duşmanilor voştri. Nu vă gândiţi la 
lacrimile scumpilor voştri, care zi şi noapte blestemă pe vrăjmaşi pentru că le-a luat ultima 
bucăţică de pâine, oare şi voi voiti să vă asemänati lor? Când ştiţi că intrarea noastră in 
război n-a avut de scop furtul, ci apărarea binelui, dreptului şi adevărului? Voi nu gândiţi 


171 


că luând avutul altuia, lacrimile văduvelor şi al copilaşilor, ai căror soți şi părinți luptă 
pentru tara şi poate unii din ei nu mai sunt în viata, lacrimile lor cer pedepsirea voastră de 
la Dumnezeu ? Gândiţi-vă că „ceea ce tie nu-ţi place, altuia nu-i face”. 

În fiecare dimineaţă şi seară, fiecare e dator să (rostească) ceară de la Dumnezeu: 
„ŞI nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăveşte de cel rău”. 

La 5 martie, la Regimentul 4 Călăraşi din satul Brătuleşti, după serviciul liturgic, 
am făcut şi pomenire pentru morţi, pentru care am mulţumit ofiţerilor pentru fapta lor 
creştinească, neuitând pe eroii căzuţi jertfă pentru ţară. 

La 25 martie, în biserica din satul Hăbăşeşti, după serviciul liturgic, am vorbit 
ostaşilor şi enoriaşilor despre omenie, din care răsar tot felul de bunätäti ca: multumirea, 
răbdarea, îndestularea, pacea, bunătatea, facerea de bine, toate acestea pe pământul 
smereniei înfloresc. Să ne ferim de mândrie. Smerenia nu este o înjosire, cum o cred 
multi, dimpotrivă, smerenia are ca răsplată înălțarea, pe când mândria are ca pedeapsă 
înjosirea şi căderea. Să ne învăţăm de la Domnul Hristos care a fost blând şi smerit cu 
inima. Să luăm exemplu si de la Fecioara Maria. Să ne smerim înaintea Domnului si El ne 
va înălța pe noi. 

26 martie — Floriile. În biserica din satul Hăbăşeşti, după serviciul liturgic, am 
dat sfaturi ostașilor şi enoriașilor. 

„Iubiţilor ! Mântuitorul a intrat triumfător în Ierusalim şi, după cum mulţimea i-a 
ieşit înainte cu ramuri verzi de finic şi au aşternut pe cale vestmintele lor, tot aşa şi noi, de 
vom păstra credinţa în Dumnezeu şi vom asculta de cei mari, vom intra triumfatori în tara 
unde au rămas cei atât de scumpi nouă, ne vor întâmpina cu flori şi vor aşterne calea, în 
loc de vestminte, lacrimile lor de bucurie”. 

I-am sfătuit să se mărturisească şi cei ce vor fi vrednici să se împărtăşească. 

Din ziua de Florii şi până a doua zi de Paşti, seara şi dimineaţa, am oficiat în 
biserică. 

2 aprilie. Ziua Învierii Domnului. Am oficiat în biserica din Hăbăşeşti serviciul 
liturgic în prezenţa trupei, ofiţerilor; tot în acea zi m-am dus la spitalul din Strunga, însoţit 
de d-l colonel şi ofițeri şi, după o mică rugăciune. am împărţit la bolnavi cozonaci, ouă şi 
țigări. 

În ziua de 3 aprilie, a doua zi de Paşti, am oficiat în biserica din Brătuleşti în 
prezenţa d-lui colonel, ofițerilor şi a trupei din Regimentul 4 Călăraşi, unde le-am spus că 
primele cuvinte rostite(adresate) de Mântuitor ucenicilor săi, după învierea sa, au fost: 
“Pace vouă!” Credem în Hristos şi în învățătura sa, însă nu facem ce ne învață 
Mântuitorul. Credem că Mântuitorul a zis să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine, însă 
cu fapta-l vrăjmăşuim. Credem că Mântuitorul a zis: “Cum vom ierta noi altora greşelile, 
aşa ne va ierta şi pe noi Tatăl ceresc”, iar cu fapta căutăm să ne răzbunăm. Aceasta însă nu 
ne poate mântui. Trebuie să unim credința noastră cu faptele bune. Şi numai atunci ne 
vom face părtaşi de pacea, pe care ne-a lăsat-o moştenire, zicându-ne: „Pacea mea las 

În ziua de 16 aprilie am fost la Regimentul 4 Argeş P.S. unde am făcut Sfinţirea 
apei şi, în faţa ofițerilor şi a trupei şi a sătenilor chemaţi anume, le-am dat sfaturi sătenilor 
să văruiască casele, să păstreze curăţenia, să vină la baie, anume înființată de acel 
regiment, să aducă pe bolnavi la doctor şi să asculte sfaturile date de dv., căci numai aşa 
vom putea să stingem acest flagel care seceră viețile tinerilor şi bătrânilor. 

23 aprilie. Sf. Gheorghe, Patronul Regimentului 4 Călăraşi din sat Brătuleşti. Am 
oficiat serviciul liturgic în prezenţa d-lui col. Cociu, ofiţerilor şi-a trupei şi la sfârşit le-am 
istorisit viata Sf. Gheorghe, despre credinţa care a avut-o în Dumnezeu, ca ostaş, exemplu 
pe care trebuie să-l ia şi ostaşii noştri, să fie gata în tot momentul căci în curând tara va 
avea nevoie de braţul nostru şi, cu credinţa în Dumnezeu şi în conducătorii noştri, vom 
birui pe vrăjmaş şi în urmă am încheiat cu sfaturi despre bunacuviintä pe care trebuie să o 
aibă în biserică fiecare creştin; dacă într-un salon trebuie să aibă o purtare şi o ţinută 
frumoasă cu atât mai mult în casa Domnului. 

1 mai. La spitalul din Strunga am efectuat sfinţirea apei mici în prezența d-lui 
colonel dr. D.Manolescu, familiei dr.Manolescu, domnului doctor, col. I.Prodan, ofiţerilor 
de la Escortă, precum şi bolnavilor convalescenti. Le-am vorbit bolnavilor cam acestea: 
„Dragii mei ! Datoria mea de preot mă face să vin în mijlocul vostru. Pe câmpul de luptă 
ati înfruntat moartea cu eroism, acum înarmaţi-vă cu credința în Dumnezeu şi în ajutorul 
lui şi vă veţi tămădui. În acest spital, anume făcut pentru ostasii țării de generoasa familie 
dr.Manolescu, veţi fi îngrijiţi părinteşte, după cum pot permite mijloacele în astfel de 
împrejurări. Vă veţi vindeca şi din nou veţi pleca pe câmpul de luptă. Nimic nu se cruta 
pentru voi spre a putea fi făcuţi sănătoşi. Priviţi în jurul vostru şi veţi vedea pe 
binefăcătorii, pe salvatorii voştri. Suportati durerile cu bärbätie şi inarmati-va cu credință 


172 


în Dumnezeu care nu părăseşte pe cel credincios. Vă doresc sănătate şi Dumnezeu să fie 
cu voi”. 

11 mai. Înălțarea Domnului. În biserica din Häbäsesti, după serviciul liturgic, am 
(ţinut) vorbit credincioşilor despre Înălţarea Mântuitorului la cer în fata apostolilor, cum 
Mântuitorul a binecuvântat pe ucenicii săi, cum ucenicii săi s-au închinat şi s-au întors cu 
bucurie la Ierusalim, aşteptând trimiterea Mângâietorului pornit de Mântuitorul. Câţi nu 
zic că lisus n-a fost pentru ucenicii lui decât un moralist, un mare prooroc, un model 
perfect de virtute omenească, un ideal de devotament. Mulţi din cei ce se numesc creştini, 
refuză să-şi plece capul în fata Dumnezeirii sale. Totuşi va veni o vreme, când tot ceea ce 
este în cer, pe pământ şi sub pământ îşi va pleca capul şi genunchii la numele lui lisus. 

21 mai. Sf. Împărați Constantin şi Elena. Am oficiat serviciul liturgic în biserica 
din satul Häbäsesti. 

„Fraţilor ! Din Evanghelia, ce s-a citit astăzi, am auzit cum Mântuitorul a zis 
despre sine, că El este păstorul cel bun, că El este uşa oilor şi că, numai prin această uşă 
intrând şi ieşind, oile vor afla adevărata păşune. 

Oile sunt cei ce cred, staulul e biserica, iar păşunea adevărată este credinţa şi 
faptele ei. Prin cuvintele: “Eu sunt păstorul cel bun” voieste să ne arate că mai sunt şi alti 
păstori, dintre care El este păstorul cel bun, păstorul păstorilor. Păstori numeşte nu numai 
pe clerici în biserică, urmaşii lui, ci şi pe împărați, regi, magistrați, funcţionarii în 
societate, pe profesori în şcoli, pe tată şi mamă în familie. Dacă aceşti păstori nu cred în 
Hristos şi nu conduc sufletele la bunătate, răbdare, iertare, dreptate şi adevăr nu se pot 
numi păstori. Sfinţii Împărați Constantin şi Elena ca păstori au scăpat sufletele de lupii 
sfâşietori, conducându-le la păşunea credinței. Deci şi noi fiind păstori, unii în biserică, 
alții în societate, iar alţii în familie, se cuvine să ne încredem în păstorul cel bun(lisus 
Hristos) pentru ca şi mai mult să-l iubim şi, iubindu-l, să-l urmăm, după exemplul 
Sfinţilor Împărați, căci, într-o zi, El ne va cere socoteală de sufletele ce ni le-a încredinţat. 

1 iunie. La spitalul din Strunga am efectuat Sfinţirea apei mici şi am făcut şi 
acatist Maicii Domnului, în urmă am dat sfaturi bolnavilor. 

„Iubiţilor ! Mari sunt durerile voastre şi să mă credeţi, iubiții mei, că sufăr 
împreună cu voi. Cu prețul vieţii voastre ati trecut prin foc şi prin sabie, uitând de voi şi de 
ai voştri numai pentru a mântui tara şi neamul. Deci acum vă recomand răbdare, căci şi 
Mântuitorul ne-a dat exemplu de răbdare. Aici nimic nu se crutä pentru însănătoşirea 
voastră. Aveţi încredere în binefăcătorii voştri şi înarmaţi-vă cu credinţa în Dumnezeu şi 
vă va ajuta ca unora care ati umblat în voia sa şi în nevoie nu v-aţi pierdut nădejdea, ci ati 
alergat la ajutorul Lui. Dumnezeu să vă binecuvânteze, sănătate să vă dăruiască şi să vă 
întărească”. 

Dacă pentru a face tot ce am relatat mai sus eram oarecum obligat de 
Regulamentul mobilizării preoţilor din armată — obligație formală căreia nu i-am satisface 
niciodată suficient dacă o altă obligaţie mai mare, incomparabil de mare, nu ne-ar obliga 
la aceasta, obligația sufletească, de la care nu te poți eschiva când eşti omul datoriei — apoi 
ca să mă pun în slujba medicului corpului pentru combaterea epidemiilor era o chestiune 
absolut benevolă, deci n-am stat nepăsător la ceea ce aş fi putut face pentru obligaţiile ce- 
mi reveneau mie. M-am ataşat medicului corpului, bun, inteligent şi cult, m-a înţeles ce 
doream eu şi împreună am conlucrat la combaterea bolilor. Cantonând corpul în satul 
Hăbăşeşti-Strunga, în scurt timp se făcură patru infirmerii după numărul celor patru 
escadroane, care aproape erau pline cu bolnavi; în fiecare dimineaţă îi vizităm împreună 
cu doctorul, spunându-le cuvinte de încurajare. Adresându-mă d-lor ofițeri, prin 
contribuţii benevole am cumpărat lapte şi l-am dat bolnavilor; în cumpărarea laptelui am 
fost ajutat de patru plutonieri, distribuţia se făcea în prezența mea, aceasta a durat o lună 
de zile, când d-l colonel mi-a mulțumit şi mi-a spus să continui înainte, însă plata se va 
face de regiment. 

Însă, la 12 martie apare primul caz de tifos exantematic în corpul nostru. Era 
preludiul vieţii nenorocite de iarnă grea. Flagel monstruos, care pe aiurea se dezläntuise 
cu furie, se întindea şi aici. La sfârşitul lunii martie aveam peste 50 exantematici, iar alții 
de febră recurentă şi febră tifoidă, în total peste 110, toți duşi la spitalul din Strunga, iar în 
infirmerii n-au rămas decât cei uşori şi cei în observaţie. 

În cursul lunii aprilie se îmbolnăveşte şi doctorul nostru de tifos exantematic şi e 
internat la spitalul din Strunga, iar la corp ne vizita acum bolnavii doctorul de la 
Tg.Frumos şi, când nu putea veni, ne vizita câte un doctorand de la spitalul Strunga. De 
aici eu n-am lipsit din mijlocul bolnavilor, în fiecare zi dau raport d-lui colonel de mersul 
bolnavilor. Cele patru infirmerii le-am adunat la şcoală şi în o altă sală am făcut sală 
pentru convalescenti care ieşeau de la spitale. Asistam la distribuţia laptelui ce se da 
bolnavilor dimineaţa, la 11% la darea mesei şi a vinului la bolnavi, iar după masă mă 


173 


duceam la spitalul din Strunga; aici d-l colonel dr. D.Manolescu, profesor universitar şi 
şeful spitalului, un om foarte bun, mi-a arătat cum pot să cunosc pe cei bolnavi de tifos 
exantematic. Îmbolnăvindu-se preotul satului, am îngrijit de enoriaşi şi pe cei bolnavi îi 
trimiteam la spital; am umblat din casă în casă pentru despăduchere, tunzând băieții şi 
fetiţele şi chiar femei şi cu modul acesta am ajuns că la sfârşitul lui mai nu se mai găsea 
nici un bolnav, nici în trupă şi nici în sat. 

Am stăruit printre domnii ofiţeri de au împodobit biserica cu lumânări în ziua de 
Paşti si la Pogorârea Duhului Sfânt. Am făcut pe multi ofiţeri, în frunte cu d-l colonel, de 
au făcut pomeni pentru familiile lor şi, dând vin la soldaţi în ziua când se făcea pomenirea, 
plătind costul vinului. 

Am mărturisit trupa şi ofiţerii, împărtăşind pe cei care erau vrednici. Am stăruit 
de s-au arat grădinile, împărțind eu seminţe de zarzavat date de regiment. Am efectuat 
servicii religioase şi pe la alte corpuri ca: Regimentul 4 Argeş P.S., în Fedeleşeni, distanță 
3 % km, Regimentul 1 Artilerie, comuna Cucora, distanță 4 km şi servicii de înmormântări 
şi rugăciuni la spitalul din Strunga de la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui iunie, când 
am plecat la Iaşi. 

Moralul trupei era foarte ridicat şi cred că nu exagerez că cunoşteam aproape toți 
soldații din Regimentul de Escortă Regală, dovadă e că îndată ce Regimentul de Escortă 
Regală a fost scos din linia de bătaie şi urmând să se verse parte din oameni la diferite 
regimente, din cei ce nu erau trecuţi pe tablou, în frunte cu doi plutonieri, au ieşit la raport 
şi au cerut să fie daţi la grăniceri şi — dorinţa lor nu a fost refuzată. 

La plecare lor le-am ţinut o mică cuvântare de încurajare şi de mulțumire şi, în 
fruntea lor cu ofiţerii, i-am condus până la spitalul din Strunga — drum pe care trebuia să 
meargă — şi aici au făcut manifestații de mulțumire familiei dr. Manolescu pentru buna 
îngrijire avută în spital, deoarece majoritatea din ei trecuse prin acest spital. 


II. Ambulanţa Diviziei a IX-a 


La 10 iulie 1917 primesc ordinul M.C.G., Serviciul Religios, că sunt mutat la 
Ambulanţa Diviziei a IX-a. Mărturisesc că am regretat mult că trebuia să plec, să mă 
despart de aceia pe care i-am ocrotit cu sfaturile mele părinteşti, atât de binevoitoare şi 
dezinteresate. Şi nu teama că în altă parte n-aş fi avut aceeaşi putere de muncă şi că n-aş fi 
putut atinge rezultatele care să mă mulțumească pe mine în primul rând — nu aceasta mă 
chinuia, ci mai mult faptul că mă aşteptam să întâlnesc în altă parte rele, care ar fi putut fi 
mai mari ca cele ce le îndurasem şi la care bucuros aş fi renunţat ca să-mi conserv pe cele 
deja existente. E teama aceasta de necunoscut, care te domină şi te hotărăşte — oricât de 
om ai fi — să rabzi mai bine un rău existent, o situaţie dată, decât s-o schimbi pe alta, 
foarte nesigură în privința consecințelor — deseori deprimante — ce aduce cu sine. Ei bine, 
mărturisesc că m-a înduioşat gândul acesta. Dar cu curajul pe care mi l-a format mintea, 
nu inima, am plecat la ambulanţă, unde m-am prezentat la 14 iulie 1917. Nu era cazul la 
care mă aşteptam. La ambulanță am găsit sănătate, ordine şi disciplină, am constatat cu 
plăcere că se întreţine bine spiritul războinic şi că activitatea mea va fi mult înlesnită, 
având în vedere personalul ofițeresc, toți oameni de ştiinţă înaltă — în care am avut 
întotdeauna încredere desăvârşită şi care au răspuns cu prisosinta aşteptărilor mele. 

Dar aici o mică neplăcere avui: era faptul că a trebuit să-mi încep munca mea cu 
o înmormântare, care nu m-a bucurat deloc, mai ales că ştiam ce grozave sacrificii 
omeneşti aveau să urmeze, căci ofensiva trebuia să aibă în curând loc. 

Peste 2 zile, în ziua 16 iulie, aici în pădurea..." am oficiat Sfinţirea apei mici în 
asistența ofițerilor formaţiei şi a trupei, cu care ocazie am ţinut o mică cuvântare în care 
spuneam: „lubiţilor ! Ştiţi cu toţii victoria ce am avut-o când am trecut Carpaţii, cum 
duşmanul fugea din fata noastră, însă, căpătând forte noi şi fiind de 3 şi chiar de 4 ori mai 
numeroşi ca noi, a fost firesc ca să ne retragem, căci altfel ar fi fost o îndărătnicie din 
parte-ne care ne-ar fi costat mari pierderi. E mai înţelept lucru să-ţi recunosti slăbiciunea, 
decât să te avanti în lupte nesigure, care-ţi pot crea piedici neîngăduite. În refacere ne-am 
recules, ne-am otelit şi astăzi, slavă Domnului, suntem bine instruiți, bine echipați, 
aşteptăm doar momentul ca să dăm piept cu duşmanul. Fiţi atenţi la comanda superiorilor 
şi, când va sosi ora, să plecaţi cu curaj şi cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, căci a 
noastră va fi victoria. Voi aveţi de îndeplinit o misiune cu totul înaltă, aveţi ocazia de a 
face ceea ce a facut samariteanul, adică de a îngriji de răniţi, netinand cont de lege şi nație, 
cum veți îngriji pe fraţii voştri, aşa să îngrijiţi şi pe cei de alt neam. Să nu vă temeti de 
moarte, căci, dacă Dumnezeu va voi să ne cheme la sine prin moarte de glonţ, oriunde ne 


* Lipsă în text 
174 


vom ascunde tot ne va găsi. Va voi să ne mai lase, atunci, deşi păşim înainte, deşi ne 
deschidem drum prin plumb, totuşi din ploaia de gloanţe nici unul nu ne va ajunge. Şi 
chiar de ne va atinge, moartea vitează e mult frumoasă. Deci, înainte cu încredere în 
Dumnezeu şi cu noi înşine. Să trăiţi iubiții mei !”. 

E neînsemnat, însă trebuie relevat faptul; e vorba de o înmormântare pe care am 
făcut-o la Serbänesti. Doi copii refugiaţi, frați de sânge, frați de mizerie, muriseră într-un 
bordei din pădurea Hanu-Conachi. Chemat la înmormântare, îi duceam la locul odihnei de 
veci — în satul Şerbăneşti(jud.Tecuci). La ieşirea cortegiului din pădure, două proiectile 
inamice cad la 50 metri de noi. Poate intenționau să distrugă şi putinul rămas din nişte 
vieţi amărâte. Dumnezeu a voit să nu fie aşa. Proiectilele s-au îngropat în nisip fără a le da 
rezultatul dorit (ziua de 18 iulie). 

Nu mult după aceasta, pe la 22 iulie 1917, s-a primit ordinul de a trece spre 
Mărăşeşti. M-a uimit cu câtă bucurie s-a primit vestea aceasta de ofițeri şi trupă. ŞI nici că 
gândeau la sacrificiile ce aveau să vină la Mărăşeşti. Am sosit la 25 iulie la podul de peste 
Siret. Se ştia cu precizie şi ora când va începe lupta şi lucrul era curios, toți soldaţii 
aşteptau începutul furtunii. Şi-l aşteptau pentru a arăta a nu ştiu câta oară, dar în mod 
solemn şi definitiv că, „pe aici nu se trece”. Era epilogul întreprinderii ce luase asupră-şi 
oastea românească de a arăta lumii întregi în mod magistral nu dreptul la viata chinuită, ci 
sfântul drept la o viata liberă şi mândră ca cea a leului, care era urmarea logică şi firească 
a suferințelor şi muncii îndurate de veacuri de a tine cu mâini proprii cheia fericirii noastre 
viitoare. 

Cu furie violentă începură luptele înspre seara zilei de 26 iulie. De cu ziuă se 
formaseră posturi avansate de brancardieri pentru a veni imediat în ajutorul celor răniţi, 
posturi care erau dincolo de Mărăşeşti chiar. Noaptea începură a sosi răniți, mai rar la 
început, mai deşi mai târziu, până ce formară lant pe şoseaua ce trecea pe lângă 
ambulanţă. S-au aşezat toți medicii la posturile lor şi, pe tacute, munciră zi şi noapte, dând 
îngrijirile lor răniților. 

Ce puteam face eu în acel timp ? Am trecut între răniți, i-am încurajat cu vorbe 
blânde şi i-am încredinţat că de aici va ieşi salvarea țării, am împărtăşit şi am îngropat pe 
cei ce muriseră în bivuacul nostru, îngrijind ca să se pună fiecăruia crucea creştinească la 
cap şi, cu toate proiectilele ce cădeau în jurul bivuacul nostru, nici unul din noi n-avea 
vreme să gândească a şovăi sau a mai cugeta la moarte. Am plecat la posturile avansate de 
brancardieri, unde am îngropat pe cei care fuseseră prea crud loviți ca să mai poată rezista 
până la ambulanță, cărora de asemenea le-am făcut serviciul creştinesc în prezența 
brancardierilor şi am luat măsuri să se însemne locul, ce deţine pe eroii căzuţi, cu cruci de 
lemn, care vor străjui multă vreme trupurile pline de vitejie şi sufletele mari, care ştiură să 
cadă, lovind în cotropitorii tärisoarei noastre. Nu şi-ar fi avut loc discursurile funebre la 
Mărăşeşti. În zgomotul lugubru al canonadelor şi a fel de fel de arme, glasul, oricât de 
puternic ar fi fost el, n-ar fi adăugat nimic la curajul ostaşilor. Curajul îl da dorul lor 
neinfrant de a scoate pe vrăjmaş din tara noastră. Nu mi-au lipsit însă caldele mele sfaturi, 
date la vreme soldaţilor. Trei zile întregi şi trei nopţi, cât a durat măcelul de la Mărăşeşti, 
am petrecut la fel timpul şi atunci când ambulanta s-a retras la cota 68, în pădurea Lunca 
Greci, din cauza bombardării podului de la Ionäseni, unde lucrase până acum, luptele se 
reluară tot atât de violente. La Mărăşeşti, în trei zile şi trei nopţi, am îngropat 26 morţi, iar 
la pădurea Lunca Greci, într-o seară am avut 10 morţi, dintre care 2 ofiţeri. 

Când inamicul încearcă să rupă frontul la Muncel, ambulanta a primit ordin să 
meargă dincolo de satul Păunești, în pădurea Păunești. În timpul marșului, stând în 
Domnesti în ziua de 14 august, am făcut acatistul Maicii Domnului în prezenţa trupei si a 
ofițerilor, dând sfaturi ostaşilor şi îndemnându-i a se purta ca şi la Mărăşeşti, iar în ziua de 
15 august am fost chemat la Corpul V Armată, în satul Pufeşti, unde, în prezenţa d-lui 
general Istrate şi a multor ofițeri superiori şi a trupei, am oficiat sfinţirea apei mici 
botezând pe toţi cei de fata şi după serviciu le-am vorbit că astăzi am făcut rugăciuni 
pentru sănătatea M.S. Regelui şi a întregii armate. Ca creştini datori suntem să ne rugăm 
lui Dumnezeu în tot momentul, căci rugăciunea ne mângâie şi ne întăreşte în suferințe. 
Când plecăm la lucru, la drum etc. ne facem semnul crucii şi înainte cu Dumnezeu. 

Să dovedim încă o dată că suntem vrednici urmași ai vitejilor de la 1877. 
Doamne, dă Regelui nostru norocul de o zi al lui Mihai Viteazul, ca să poată uni pe veci 
neamul nostru din cele patru unghiuri ale pământului şi apoi dă-i norocul unei domnii 
lungi şi înțelepte. 

În ziua de 16 august am ajuns în pădurea Päunesti şi aici începură să curgă 
răniții. Am repetat ce făcusem la Mărăşeşti şi, atunci când timpul îmi permitea, am dat 
ajutorul meu pentru o mai grabnică evacuare, înregistrând şi eu, alături de un alt bun 
ofițer, răniții. 


175 


În Valea Zäbräuti — post înaintat — unde se găseau posturi din coloana de 
brancardieri, am mers de multe ori şi am îngropat pe cei care muriseră în cale spre 
ambulanță şi n-am şovăit nici o clipă a merge în locurile acelea atât de accidentale şi 
periculoase. 

De la pădurea Päunesti ambulanta a trecut în valea Caregnei, unde şi aici mi-am 
făcut datoria, mergând până la posturi destul de înaintate. 

La 29 august, epuizată de atâtea lupte, divizia primeşte ordin de retragere, iar 
nouă ni se fixează satul Tălpigi. Aici mi-am reluat activitatea mea. Am făcut în bivuacul 
nostru servicii religioase, iar serviciul liturgic în biserica Tälpigi, ţinând cuvântări. Luând 
înțelegere cu d-l It.colonel, şeful ambulantei, în fiecare duminică şi sărbători asistau 
soldaţi la serviciul liturgic în biserica din satul Tălpigi. 

3 septembrie. Am oficiat sfinţirea apei mici, precum şi rugăciuni de mulțumire, 
în prezenţa d-lui dr. It.colonel, a ofițerilor şi a trupei şi la urmă o mică cuvântare, în care le 
spuneam că astăzi am înaintat rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru biruința 
armatei noastre; căci datori suntem să ne adresăm celui Atotputernic şi când suntem în 
suferință şi când suntem în bucurii şi să-i mulţumim şi pentru una şi pentru alta. Le-am 
arătat că şi-au îndeplinit datoria față de răniți întocmai ca şi samariteanul dat ca pildă de 
Mântuitorul. $i voi ati îngrijit şi pe fraţii voştri răniți şi pe cei străini, pentru care va 
mulțumesc. “Să vă faceţi şi de aici înainte datoria cu sfințenie, căci duşmanul încă stă în 
calea datoriilor noastre sfinte. Şi precum strămoşii noştri se rugau lui Dumnezeu şi în 
vremuri bune şi în vremurile rele, tot aşa să facem şi noi astăzi”. 

10 septembrie, sat Tălpigi. Am făcut parastas pentru ostaşii morți de la 
ambulanță, în prezența d-lui It.colonel dr., a ofițerilor şi a trupei şi la urmă le-am spus că e 
o datorie creştinească de a face rugăciuni pentru cei morți şi mai ales pentru cei căzuţi pe 
câmpul de onoare şi de la dânşii să luăm pilde de eroism. Numele lor va fi scris în cartea 
neamului şi pomeniti de biserică, după cum se pomenesc şi cei căzuţi la 1877. Să nu dăm 
un pas înapoi până când nu vom zdrobi cu desăvârşire puterea duşmanului. Iar acum cu 
toții să zicem: Dumnezeu să-i ierte şi în ceata drepţilor să-i aşeze. 

14 septembrie, sat Tălpigi. Am vorbit ostaşilor despre Înălţarea Sfintei Cruci şi în 
urmă am plecat la biserică, unde am săvârşit serviciul liturgic. Sărbătoarea de astăzi, 
Înălțarea Sfintei Cruci, este una din sărbătorile cele mai mari din viaţa noastră 
creştinească, Sfânta Biserică a hotărât ca această sărbătoare s-o prăznuim cu rugăciuni şi 
cu post, căci ea ne aduce aminte de înfricoşatele patimi ale Domnului Hristos, pe care le-a 
suferit pentru mântuirea noastră. Sf. Împărat Constantin Cel Mare, fiind în luptă cu 
duşmanul şi mai înainte de a începe lupta, vedea moartea supuşilor săi, căci duşmanul era 
mult mai numeros şi din nici o parte nu vedea nici un ajutor. În culmea disperării, ridică 
ochii spre cer şi, privind sus, vede Sfânta Cruce şi inscripția: „Prin aceasta vei învinge”. 
Într-adevăr că prin ea a învins. Dar oare noi nu suntem astăzi în luptă cu duşmanul ? Ei 
bine, şi nouă biserica inaltand Sfânta Cruce, ne zice: “Prin aceasta veţi birui”. Şi după cum 
autoritatea forței publice, punând mâna pe făcătorul de rele, îi zice “în numele legii te 
arestez” şi făcătorul de rele se supune, tot aşa şi omul, când face semnul Sfintei Cruci, de 
multe räutäti scapă, pe multi vrăjmaşi va birui. De ea să ne folosim, fraților, la ajutorul ei 
să alergăm, de câte ori avem nevoie. Crucea s-o facem cu credinţă în cel ce s-a răstignit pe 
ea, s-o facem numai pentru lucruri folositoare, drepte şi cinstite, dacă voim ca prin ea să 
învingem. 

1 octombrie, sat Tălpigi. După efectuarea sfințirii apei mici, în prezenţa d-lui 
It.colonel, a ofițerilor şi a trupei, am arătat cum trebuie să se poarte fata de răniţi si 
populaţia vrăjmaşă. “lubitilor ! Ati văzut biruința noastră de la Mărăşeşti, ei bine, eu am 
ferma convingere că de azi înainte vom merge din biruinta in biruintä şi nu numai că vom 
alunga pe vrăjmaş din ţara noastră, dar îl vom urmări şi în ţara lui şi nu ne vom lăsa până 
când nu vom dezrobi pe fraţii noştri şi vom face o Românie Mare. Aţi auzit de suferințele 
îndurate de părinţii, soțiile şi copilaşii voştri din tara ocupată, ati auzit cum ne-au pângärit 
bisericile noastre, ati auzit ce au pätit cei laşi care au părăsit frontul. Ei bine, voi să nu 
faceţi aşa, cum face vrăjmaşul. Când vom fi pe pământul lor, să arătăm lumii că românul 
are suflet nobil şi e bun creştin. Să nu ne atingem de avutul lui, să nu facem rău bătrânilor, 
copiilor şi femeilor, căci nu cu aceştia ne războim. Cât nu au blestemat strămoşii noştri pe 
părinţii vrăjmaşilor noştri de astăzi. Noi să nu facem ca ei. Noi luptăm astăzi pentru 
libertate, dreptate şi adevăr şi vom învinge. Să ne păstrăm numele de buni creştini: 
vrăjmaşului să-i dăm să mănânce, să bea şi, de e bolnav, să-l îngrijim şi, de e rănit, să-i 
legăm rănile şi atunci Dumnezeu va fi cu noi”. 

26 octombrie, Sf. Dumitru. După serviciul liturgic, am rostit în biserica din 
Tălpigi, am ţinut următoarea cuvântare: „lubiţilor ! Mântuitorul spune ucenicilor săi că 
vor avea necazuri în lume, vor fi persecutați, vor fi luaţi în râs pentru numele Lui. Le 


176 


spune că şi El a suferit şi deci şi ei vor suferi. Mai departe le zice: <<Veti plânge şi lumea 
se va bucura; vă veţi întrista, însă întristarea voastră în bucurie se va schimba>>. Într- 
adevăr şi noi, iubitilor, suntem trişti, căci duşmanul e încă pe pământul nostru; dar din 
aceasta nu înseamnă să ne pierdem curajul şi nădejdea în ajutorul Domnului, nu; ci mai 
tare să ne înarmăm cu credința în El şi vom învinge şi atunci întristarea noastră se va 
schimba în bucurie şi bucuria va fi mare. În lume întâmpinăm suferinţe şi necazuri, dar 
necazurile şi suferinţele sunt mijloace în mâna lui Dumnezeu prin care ne încearcă spre a 
ne îndrepta şi a ne întări în credință; căci, când suntem în fericire, uităm cu totul pe 
Dumnezeu. Să luăm exemplu de la Sf. Dumitru, căci pentru credință a părăsit demnitätile, 
onoarea şi averea şi nu s-a ruşinat de a spune că e creştin. De la el să luăm exemplu şi să 
luptăm pentru scăparea fraților noştri. Şi la judecată şi nouă ne va zice: <<Bine, slugă 
bună şi credincioasă>>”. 

1 noiembrie. După sfințirea apei mici, în prezenţa d-lui colonel, a ofiţerilor şi a 
trupei, i-am sfătuit cum trebuie să se păzească de agenți, duşmanii țării noastre şi de se va 
furisa cineva printre voi cu idei contra țării să le aduceţi la cunoştinţa şefilor voştri. 

8 noiembrie. Am fost chemat la Regimentul 40. Patronul regimentului — unde am 
oficiat Sf. Liturghie împreună cu preotul regimentului. 

21 noiembrie. În biserica din Tălpigi, după seviciul liturgic, am ţinut cuvântare 
despre educaţia copiilor. Părinții, dacă doresc ca (!) copii lor să fie buni, cinstiți şi patrioți, 
apoi prin ajutorul religiei vor reuşi să facă lucrul acesta. Iar de vor fi crescuţi în afară de 
biserică, vor deveni răi pentru familiile lor, pentru societate şi pentru tara; exemple ati 
avut în timpul campaniei, deci numai cei răi au părăsit frontul şi au trecut la vrăjmaşi. 
Luaţi aminte la cele ce v-am spus şi, întorcându-vă la vetrele voastre, puneţi în practică 
sfaturile mele şi veţi avea bucurie la bătrâneţe. 

1 decembrie. După sfințirea apei mici, în prezenţa d-lui colonel, a ofițerilor şi a 
trupei am vorbit ostaşilor despre răul ce aduce beţia. Din cauza betiei toate bolile atacă 
corpul nostru ca boala de stomac, de rinichi şi oftica, (!) care seceră mai rău ca holera. Ne 
ruinează averea, ne face să fim dispretuiti de lume, iar copii se nasc tâmpiţi şi schilozi. 
Din cauza betiei multi îşi pun capăt vieţii, iar închisorile gem cu nebuni. 

Ostaşul trebuie să fie tot momentul cu mintea limpede, veghetor la postul lui ca 
santinelă. Şi în caz de abatere va fi considerat ca criminal şi trădător de tara. 

6 decembrie, Sf. Nicolae. După serviciul liturgic, făcut în biserica din Tălpigi, am 
ţinut cuvântare enoriaşilor şi ostaşilor asistenţi. Le-am făcut istoricul Sf. Nicolae, unde s-a 
născut, cum a ajuns arhiepiscop şi că era bun, blând, milos față de săraci şi cum uşile lui 
erau deschise tuturor. Cum pe toți îi îndemna la credință în Dumnezeu: ,,Rämâneti tari în 
credință”, zicea el tuturor. Pentru credință a fost închis şi a suferit chinuri. Cum e patronat 
de ruşi, italieni, de germani şi chiar respectat de turci. El e patronul pescarilor si al fetelor 
sărace. Sfinţii sunt mijlocitorii noştri către Dumnezeu. Ne plângem că nu suntem ascultați 
în rugăciunile noastre de sfinți. Cum o să ne asculte când noi, în loc să cerem iertare de 
greşeli, sănătate, ajutor întru necazuri şi nevoi, noi cerem alte lucruri nedrepte. Sfinții 
cunosc inima noastră şi nu vor interveni decât atunci când ne vom ruga cu inima curată şi 
vom cere lucruri drepte şi folositoare. Să imităm pe Sf. Nicolae care era plin de bunătate, 
blândete şi dragoste către aproapele şi numai atunci vom ajunge acolo unde a ajuns Sf. 
Nicolae şi cu el ne vom bucura în vecii vecilor. 

La 11 decembrie ambulanta a primit ordin de plecare la Iaşi, aici am stat 3 zile şi 
în urmă alt ordin de plecare pentru Botoşani. 

25 decembrie. În prezenţa d-lui It.colonel, a ofițerilor şi a trupei am vorbit despre 
Naşterea Domnului şi în urmă am plecat la biserică oficiind Sf. Liturghie(Botosani). 

Le-am spus că Naşterea Domnului ne-a adus pe pământ pace şi bună învoire între 
oameni, ne-a adus lumina şi prin această lumină omul ştie ce este bine şi ce este rău, ştie 
pe ce drumuri să apuce, ştie ce să facă, (!) ca să ajungă fericirea adevărată. Dar de ce oare 
se invrajbesc şi astăzi frații, familiile şi popoarele ? Pentru că nu ne luăm după lumină, ci 
umblăm întru întuneric. În loc să ne iubim, ne urâm. Ne înşelăm şi în fapte şi în vorbe, ne 
insultăm şi ne batjocorim. Căutăm să ne distrugem unii pe alţii. Deci suntem cu totul 
departe de învățătura Mântuitorului şi ne mai mirăm de ce nu este pace şi bună învoire 
între oameni. Să alungăm din sufletele noastre orice răutate, căci răutatea este de la 
diavolul, care caută să abată pe om de pe calea binelui, a păcii şi a luminii, pe calea 
pierzaniei; să mergem deci pe calea arătată de Sf. Evanghelie şi atunci vom câştiga pacea 
după care aspiră sufletele noastre. Să luptăm pentru dezrobirea fraţilor noştri şi numai 
atunci când vom fi cu toții împreună, numai atunci vom avea pacea sufletelor noastre. 

1 ianuarie 1918. În prezenţa d-lui colonel, a ofițerilor şi trupei, unde într-o scurtă 
cuvântare le-am spus: “Iubiţii mei ! Astăzi avem un an nou. Astăzi cu toții ne felicităm şi 
ne facem urări de bine, deci şi eu vă zic: mulţi ani cu sănătate şi nu numai vouă doresc 


177 


aceasta, dar şi familiilor voastre. Astăzi e ziua când trebuie să înlăturăm dintre noi ura, 
mândria şi toată răutatea. Să ne iubim ca fraţii, făcând aşa vom avea pace, mulțumire şi 
fericire în sufletele noastre. Dumnezeu să ne ajute ca anul acesta să ne îndeplinim visul 
nostru cel atât de mult dorit — adică de a face o Românie Mare. Să trăiţi copii mei”. 

6_ianuarie. Botezul Domnului. După serviciul liturgic, în mijlocul trupei, 
ofițerilor şi în prezenţa d-lui It.colonel, şeful ambulantei, am oficiat sfințirea apei mari, 
botezând toată trupa şi dându-le sfaturi de încurajare şi recomandându-le ca toată nădejdea 
s-o îndrepte către Dumnezeu. 

24 ianuarie. Am oficiat Tedeum de mulțumire pentru sănătatea M.S. Regelui şi 
pentru întreaga armată, în prezenţa d-lui It.colonel, ofițerilor şi a trupei. Le-am spus câte 
sacrificii au făcut strămoşii până ne-au dat această tärisoarä. De aici, din Moldova, a 
pornit dorinţa de a uni pe cele două surori; le-am spus că multe hoarde barbare au năvălit 
în aceste tärisoare şi moşii noştri au luptat cu credinţa în Dumnezeu. Acum e rândul nostru 
să luptăm pentru înfăptuirea unei Românii Mari. Moşii noştri ne spun: „Noi am făcut ce 
am putut, faceți şi voi şi veţi avea binecuvântarea noastră şi veţi deveni urmaşi ai noştri”. 
Să trăiască M.S. Regele nostru dimpreună cu soţia sa, Regina Maria, mama răniților, să 
trăiască Altetele lor Pricipele Carol etc. Să trăiască armata noastră română. Să dea 
Dumnezeu ca la anul să serbăm o Românie Mare”. 

Botoşani, 1 februarie. Sfinţirea apei şi dând sfaturi trupei cum trebuie să 
îngrijească de bolnavi şi cum trebuie să se păzească prin curăţenie continuă. 

11 februarie, Botoşani. S-au dat decorații ofițerilor, în prezenţa trupei şi a d-lui 
colonel. Luând cuvântul, după d-l colonel, le-am spus că orice muncă e răsplătită şi că 
astăzi ne-am adunat ca să sărbătorim pe cei care s-au distins prin munca lor fără preget, 
dând ajutor bolnavilor, netinând cont de viata lor, numai ca să poată reda ţării braţe 
puternice, iar familiilor pe sprijinitorii lor. Le-am spus să fie mândri şi să o poarte sănătoşi 
şi cu cinste. 

18 februarie. Dorohoi. După oficierea serviciului religios, în curtea cazărmii, în 
prezenţa d-lui colonel, a ofițerilor şi a trupei, le-am ţinut o scurtă cuvântare, arătându-le 
care e datoria lor ca sanitari, le-am spus că la sate toţi fug de doctori, ascunzând bolnavii, 
i-am sfătuit să pună chiar ei în practică şi să-i convingă pe săteni că atunci când sunt 
bolnavi să cheme doctori şi numai în cazul când doctorul nu mai poate să facă nimic să 
cheme preoţii bisericii, căci aşa scrie la cartea bisericească, iar în urmă am felicitat pe 
domnii cărora li s-au dat decoraţii. 

Cât am stat în Tălpigi, cu bunavointa d-lui It.colonel ce-l caracterizează, am 
umblat din casă în casă, am scris pe săracii refugiaţi, femei şi copii, şi i-am pus în 
subzistenta ambulantei şi la 6 copii de şcoală, tot refugiați, li s-au făcut încălțăminte şi 
îmbrăcăminte, la timp am făcut cunoscut celor în drept; s-ar fi îmbrăcat mai multi, însă 
starea noastră era nesigură în Tälpigi. 

Am schiţat în treacăt cam ce am făcut eu de când am fost mobilizat până în 
prezent, împărțind în două activitatea mea: la Brigada a II-a Cavalerie — în mare parte la 
Regimentul Escortă Regală — şi la Ambulanţa Diviziei a IX-a, unde mă găsesc în prezent. 

Mărturisesc că în tot ce am întreprins la această formaţie, am fost susţinut cu o 
bunăvoință prea deosebită de domnul medic şef al ambulantei, medic It.colonel dr. 
Metzulescu A., sprijin de care un preot are mare nevoie, mai ales în armată, cunoscută 
fiind repulsia publicului în vremurile prezente, de anarhii morale, pentru tot ce e fata şi 
instituţie bisericească. Suflet bun, domnul It.colonel Metzulescu îmi înlesneşte în prezent 
înființarea unui cor bisericesc al formației, care să ridice alături de mine rugi fierbinți 
pentru sănătatea bolnavilor şi pentru tot bunul ce dorim şi intentionäm a face în tara 
aceasta. 

Am intenţia să infiintez o capelă în cazarma Regimentului 29 [Infanterie], unde 
vom face rugăciunea noastră în fiecare sărbătoare, oricât de mică, şi sper că vom reuşi în 
aceasta. 

Nu pot închide această expunere a activității mele, fără a arăta că şi de corpul 
ofițeresc al formației am fost mult secundat şi mărturisesc că în lumea noastră bisericească 
— cel putin — unde glasul unui preot în vârstă, ca mine, este mai des ascultat, vom face 
cunoscute numele tuturor acestor oameni cu cultură si suflete înalte, atât de frumos 
conduşi de medicul lt.col. A.Metzulescu. 


Preot asimilat căpitan, confesor Gh. Voicu 


Ambulanţa Diviziei a IX-a 


24 februarie 1918, Dorohoi 


178 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.400-405;407-410 


162 


Comandamentul Diviziei a 2-a 
Ordin de Zi nr.214 


În ziua de 1 ianuarie 1918 după o scurtă suferință, preotul Ionescu Ştefan Cazacu 
a încetat din viață, trecând în lumea eroilor alături cu acei din judeţul Olt pe care i-a uns 
cu mir în pruncia lor, în calitate de preot, în acelaşi județ cu ei, pentru ca apoi să îi şi 
păstorească pe timpul războiului. 

I-a fost scris, săracu, să moară tocmai atunci când se credea mai fericit şi când şi 
copii lui sufleteşti aveau mai multă nevoie de el, de sfaturile şi rugăciunile lui. 

A murit însă frumos, căci a murit ucis de o schijă de obuz, prin urmare a murit de 
aceeaşi moarte de care mor numai eroii. 

În noaptea de 18/19 noiembrie 1917, pe când o parte din copii regimentului său 
se azvârliseră asupra neamtului, care de frică înnebuneşte pământul cu artileria sa, preotul 
Ionescu Ştefan ce se găsea în satul Mănăstioara, a fost lovit de o schijă, care i-a produs 
pierderea. 

Moartea sa m-a îndurerat adânc şi adânc trebuie să-i rămână memoria în sufletele 
tuturor din Regimentul Olt Nr.3. 

Aduceti-vä aminte de el cu toată evlavia, iar când vă inchinati, rugati-va lui 
Dumnezeu pentru el. 

Dumnezeu să-l ierte. 


Dat la Postul de Comandă al Diviziei a 2-a, azi la 27 februarie 1918. 
Comandantul Diviziei a 2-a 
General I.Vlädescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.424 


163 


Nr.27 din 27 tebruarie 1918 
Preotul Militar din Corpul VI Armată 
Divizia I Vânători, Regimentul 6 Vânători 


Preotul George Creţu din Regimentul 6 Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Ca urmare la raportul nostru nr.26 din a.c., am onoare a vă aduce la cunoştinţă 
activitatea pe care am desfăşurat-o în Basarabia de la 18-25 februarie 1918. 

18 februarie. La orele 9 dimineața mă duc la Batalionul I, care e cantonat în satul 
Pârlita(sat curat moldovenesc) unde, după sfințirea apei, vorbesc trupei dându-i sfaturi 
cum trebuie să se poarte cu populația moldovenească, ca să se facă şi iubiţi de ei şi pentru 
ca să-i şi atragem de partea noastră. 

După aceasta, împreună cu ofiţerii batalionului, mergem la biserica din sat unde 
auzim, spre uimirea noastră, un prea frumos cor pe 4 voci, format de țărani. La sfârşitul 
Sf. Liturghii vorbesc poporului despre „Fiul risipitor” şi termin cuvântarea spunând că şi 
ei, fără voie, au fost îndepărtați de la sânul părintesc, dar azi noi venim la ei cu brațele 
deschise, ca nişte părinți adevăraţi, gata de a face orice sacrificiu pentru ei. N-au decât şi 
ei să ne primească cu dragoste şi atunci vom întemeia o gospodărie curat românească, 
unde să domnească unirea, pacea şi dragostea pe care duşmanii nu o vor mai putea-o 
dărâma. 

De la biserică pornesc la localul cooperativei din sat unde găsesc comitetul. Aici, 
după ce mă informez că obştea lor e numai un început de obşte, îi îndemn să o facă cât 
mai mare şi să intre in ea, de se poate, toţi ţăranii, întrucât obştea va fi cea mai bună 
organizaţie la tara, atât ca prin ea să se dea pământul la țărani, cât şi ca să-şi poată procura 


179 


cele necesare ca: gaz, sare, scânduri etc. Mai mult încă, ea va fi un mijloc puternic de 
luptă contra speculei evreieşti. 

Le recomand ca pentru gaz, sare etc. să se adreseze la Chişinău, la Cooperativa 
Centrală. 

20 februarie. Mă duc la şcoala din Pârlita şi învăţ pe copii să cânte „Deşteaptă-te 
române” şi le scriu pe tablă „Hora Unirii” spre a o învăţa pe de rost. 

21 februarie. Se împlinesc 40 de ani de la răpirea celor trei judeţe din Basarabia, 
în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878. 

Cu ocazia aceasta, având la îndemână o hartă a ţărilor locuite de români, explic 
copiilor cât de mare e neamul românesc şi cum ruşii au căutat de ne-au răpit Basarabia la 
1812. Cum la 1856 ni s-au dat înapoi trei judeţe şi cum la 1878, drept mulțumire că i-am 
ajutat să nu-i bată turcii, ni le-au răpit din nou. Le explic unirea de la 1859 şi-i învăţ să 
cânte „Hora Unirii”. În urmă, cu învățătorul şcolii, care e un tânăr cu multă bunăvoință de 
munca şi cu multă dragoste de neam, hotărâm să deschidem o şcoală de adulţi, unde 
moldovenii să înveţe să scrie şi să citească în graiul neamului. 

Pentru aducerea la îndeplinire a acestei şcoli, iau înțelegere cu dl. locotenent- 
colonel Al.Dobre şi organizăm pentru duminică 25 curent o mică şezătoare la şcoala din 
Pârlita. Programul era următorul: Serviciul liturgic şi predica de subsemnatul, răspunsurile 
cântate de corul ofiţerilor din regiment, iar la ora 11,30, la şcoală, cântece de soldaţi, 
recitări de poezii, solo de vioară, cuvântarea d-lui locotenent-colonel Dobre şi jocuri. 

23 februarie. Revista d-lui general comandant al Diviziei I Vânători, Răşcanu, 
căruia, raportându-i-se ce am organizat în sat, a rămas foarte mulțumit. 

24 februarie. Mă duc la şcoală. Repet cântecele învăţate şi aleg un elev, care să 
recite ,,Noi” de Goga. 

Seara încep să treacă trenurile care duceau misiunea franceză şi pe aliaţii noştri. 

Duminică, 25 februarie. În armată şi în timp de război niciodată nu eşti stăpân 
nici pe viaţă şi nici pe acţiunile tale. Evenimentele şi ordinele se succed cu o repeziciune 
uimitoare, iar execuţia lor trebuie făcută la timp şi cu multă precizie, căci altfel această 
maşină care se numeşte armată nu-şi îndeplineşte rolul. Aşa ni s-a întâmplat şi nouă. Cu 
tot ordinul la raport asupra modului cum are să decurgă serbarea zilei şi cu toată 
preparatia făcută, lucrurile au ieşit altfel. La orele 1 dimineaţa se primeşte ordin ca trupa 
să iasă la gară de la ora 10 dimineaţa si să fie în aşteptarea trecerii trenului în care era 
generalul Berthelot, iar 8 ofiţeri au primit ordin ca să plece în recunoaşterea unor sate, 
unde trebuie să ne mutăm peste câteva zile. În această situaţie nici dl. locotenent-colonel 
Dobre nu mai putea tine cuvântarea şi nici ceea ce trebuia să facă trupa şi ofiţerii nu se 
mai putea executa. Atunci am procedat astfel: am oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu 
preotul satului, iar la urmă am vorbit despre „Ultima judecată”, insistând asupra cugetelor 
curate şi faptelor bune făcute în viata, care singure vor hotărî de soarta noastră viitoare. 

La ora 11,30, împreună cu tot poporul din biserică, am trecut la şcoală. Aici am 
pus copiii şcolii şi au cântat „Deşteaptă-te române”, iar unul a recitat „Nor de Goga. 
Motivând apoi lipsa ofiţerilor şi a trupei şi servindu-mă de o hartă a ţărilor locuite de 
români, le vorbesc de „originea neamului românesc şi de greutăţile ce a avut de învins în 
decursul vremurilor”. Pentru frumuseţea şi bogăţia pământului nostru, în nici unul din 
vecini nu am avut prieteni ci numai duşmani, care ori de câte ori au găsit ocazie au căutat 
să fure câte o bucăţică din el. Dar, deşi duşmanii au fost multi, vitejia poporului român a 
fost mare şi a fost în stare să păstreze o parte din moşia strămoşească liberă şi 
independentă şi gata oricând să lupte pentru dezrobirea celor asupriti şi robiti. Insist 
asupra faptului că românii oriunde sunt au acelaşi grai şi aceeaşi credință. 

Nu mai lipseşte neamului românesc decât unirea politică pe care trebuie cu toții 
s-o dorim şi pentru realizarea ei să luptăm. 

„Ceea ce vă face pe voi basarabenii să nu puteţi gusta frumuseţile limbii 
româneşti, pe care voi o gräiti, e că voi aveţi alte buchii decât noi”. Îi îndemn să vină la 
şcoala de adulţi de două ori pe săptămână şi-i asigur ca în două luni, vor putea scrie şi citi 
româneşte. Le dau ca exemplu pe copii din şcoală, care de la 10 ianuarie şi până azi au 
ajuns să scrie şi să citească româneşte. Mai cântă copii „Hora Unirii” şi adunarea se 
împrăştie. 

Impresia mea e: pe cei mari printr-o administraţie dreaptă şi omenească îi putem 


atrage. 

Pe adevărații români să-i căutăm în micii copii moldoveni, care învață cu mult 
drag limba strămoşească. Cei mari mai au prejudecățile lor; cei mici sunt cei curati la 
suflet. 


Iconom G.Cretu 


180 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.7,42 


164 


Armata de Operaţiuni 

Divizia VII 

Brigada a 7-a Artilerie (Serviciul Religios) 
Regimentul 4 Artilerie 

Nr.59 din 2 martie 1918 


Preotul Gh. N. Niţu 
către 
Şeful Serviciului Religios, Marele Cartier General, 
Protoiereu C.Nazarie, profesor universitar 


Pe lângă aceasta, respectuos vă înaintez un exemplar din raportul d-lui It.colonel 
Petru Georgescu din Regimentul 4 Artilerie, pe baza căruia Marele Cartier General, cu 
ordinul nr.36576 a admis avansarea subsemnatului la gradul de căpitan asimilat. 

Întrucât acest raport sintetizează oarecum, întâi felul cum subsemnatul a înțeles 
voinţa Prea Sfintitului Episcop Eparhiot de a mă trimite ca preot în campanie şi al doilea 
exprimă, cred, întrucâtva dorința din ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.230 din 5 
noiembrie 1916: ,,Nevoiti-va a satisface toate nevoile” — vă rog respectuos să binevoiti a 
dispune trimiterea acestui raport, în original sau copie, Prea Sfintitului meu Episcop 
Eparhiot D.D. Theodosie al Romanului. 

Preot Gh.N. Niţu 


Nr.725 din 21 septembrie 1917 


Grupul III 
către 
Regimentul 4 Artilerie 


Am onoare a raporta că preotul Niţu Gh. de la mutarea Grupului III în regiment, 
a fost ataşat pe lângă acest grup. 

Cum de atunci şi până în prezent, subsemnatul am fost zilnic în legături de 
serviciu cu acest preot, mă cred dator să intervin ca să binevoiti a-i face propunere de 
înaintare, întrucât merită cu prisosintä. 

Este un preot distins prin cultură, muncă şi devotamentul său. 

fl cunosc la serviciu chiar de la începutul campaniei şi veşnic a fost în mijlocul 
trupei, povatuind pe toţi la muncă. 

Serviciile religioase oficiate de acest preot vor rămâne pentru grup adevărate 
pilde pentru devotamentul ce fiecare trebuie să-l aibă în cariera sa. 

Foarte curajos. Au fost cazuri când a făcut înmormântări în timpul acţiunilor. L- 
am văzut pe acest preot la Caşin stând în mijlocul proiectilelor inamice, încurajând 
personalul bateriei. A pus multă muncă pentru combaterea bolilor între locuitori şi nu i-a 
scăpat nici o împrejurare pentru a da ajutor tuturor bolnavilor, intervenind fără preget pe 
lângă medici. 

Atent peste măsură în ordinele ce primea, a ştiut să se achite fata de toți ofițerii 
de toate serviciile care cădeau în sarcina sa, subsemnatul aducându-i întotdeauna elogii. 

Nu a căutat să tragă nici un profit, nici chiar ca trai, preferind să stea în cort, 
lângă trupă, până când boala l-a doborât în ultimul grad. 

În sfârşit, este un preot eminent sub toate raporturile. 


Comandantul Grupului III, 
Lt.colonel Georgescu 


[Rezolutie:] 
Nr. 2343 din 5 martie 1918 


181 


Se ia act cu plăcere de referatul alăturat şi la nevoie i se va da copie legalizată 
după el. 


C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.414-415 


165 


Nr.3 din 4 martie 1918 


Confesorul Regimentului 2 Alba Iulia 
către 
Marele Cartier General, Eşalon II, Serviciul Religios 


Dare de seamă despre activitatea pastorală a preotului Andrei Gâlea, 
îndeplinită de la 25 ianuarie 1918 până la 1 martie 1918 


Cu ordinul nr.1763 din 16 ianuarie 1918, al Marelui Cartier General, Eşalon II 
Serviciul Religios, fiind numit preot — confesor pentru românii ortodocşi de la cele două 
regimente ardelene ,,Turda” şi „Alba Iulia”; după ce mi-am procurat obiectele religioase 
pentru serviciul divin, m-am prezentat în 24 ianuarie a.c. la Corpul Voluntarilor Români 
ardeleni şi bucovineni, cu sediul la Hârlău, de unde am fost repartizat cu ordinul de zi 
nr.174 la Regimentul 2 Alba Iulia. 

De la 25-31 ianuarie, am făcut cunoştinţa ofiţerilor şi trupei, în mijlocul căreia 
mi-am petrecut timpul în fiecare zi şi înainte de masă şi după masă. 

La 1 februarie — amăsurat obiceiului local — am săvârşit sfinţirea apei la popota I 
a ofiţerilor, cu care ocazie am ţinut o cuvântare, în care pornind de la iubirea către 
aproape, am îndemnat pe ofiţeri (atât din Regat, cât şi din Ardeal) la cea mai desăvârşită 
dragoste de fraţi. 

La 2 februarie, în ziua sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”, am săvârşit Sfânta 
Liturghie în tabără, în cort improvizat, la care, pe lângă ofiţerii şi trupa Regimentului 2 
Alba Iulia, au asistat şi d-l general Tanoviceanu şi d-l colonel M.Olteanu, comandantul 
Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni. Cu această ocazie am ţinut o 
cuvântare, în care, în legătură cu aşteptarea bătrânului Simeon, căruia i-a fost dat de la 
Dumnezeu să vadă pe Mântuitorul lumii, am scos în relief aşteptarea neamului românesc, 
ca să vadă pe dezrobitorul lui, pe armata română, care trebuie să fie călăuzită în acțiunea 
ei de cele trei virtuţi: de dragoste, credinţă şi nădejde. 

Tot la 2 februarie — după serviciul divin — m-am dus la satul Ceplenita, unde am 
săvârşit sfinţirea apei la popota II a ofiţerilor din Regimentul 2 Alba Julia, în decursul 
căreia am ţinut o cuvântare, de conținut la fel cu cea de la popota I. 

La 4 februarie am săvârşit sfinţirea apei în tabără, ținând trupei o cuvântare de 
conținut moral-patriotic şi stropind întreaga trupă cu apă sfinţită. 

La 5 februarie am săvârşit sfinţirea apei la infirmeria regimentului din şcoala 
Buhalnita, in care se aflau cam 20-25 bolnavi, pe care i-am cercetat aproape zilnic, 
mângâindu-i şi îmbărbătându-i pe cei bolnavi de boli lumesti, chiar şi mustrându-i . 

La 18 februarie am săvârşit Sf. Liturghie în tabără, în altarul construit anume spre 
acest scop, însoțită de o cuvântare cu conținut moral-patriotic, în legătură cu istoria fiului 
risipitor(rătăcit). 

La 26 februarie am mărturisit cei 180 soldaţi şi 28 ofiţeri din regiment, care s-au 
decis să meargă în Franţa, dimpreună cu misiunea franceză. Cu această ocazie le-am 
vorbit despre Sf. Taină a pocäintei şi iertarea păcatelor a celor care luptă pentru credință, 
neam şi rege, iar la 27 februarie i-am împărtăşit cu Sf. Taină a cuminecăturii, în biserica 
din Buhalnita, cu care ocazie am săvârşit şi Sf. Liturghie şi le-am ţinut o cuvântare, în care 
i-am îndemnat — că acum impacati fiind cu Hristos — să se ferească de a mai păcătui. 


182 


În fiecare zi am vizitat trupa în tabără şi de nenumărate ori i-am însoțit chiar si pe 
câmpul de exerciţii, unde, în timpul de repaus — m-am întreţinut cu fiecare în parte, în 
vorbă, ținând astfel aprins în ei focul credinței şi al dragostei de neam şi rege, iar cu 
ofițerii ţinând chiar şi conferinţe religioase. 

Pe lângă cele sus arătate, care sunt numai mici crâmpeie din activitatea mea 
pastorală, în scurtul timp, care mi-a fost dat să-l petrec ca preot-confesor al Regimentului 
2 Alba Julia, n-am uitat nici de cei rămaşi invalizi sau orfani pe urma războiului şi în seara 
zilei de 13 februarie, ziua în care A.S. Regală Principele Moştenitor a inspectat 
Regimentul 2 Alba Iulia, după o cuvântare ţinută ofiţerilor acestui regiment, am pus baza 
Fondului de ajutor Alba Iulia, cu sumele donate de ofiţeri, fond care numără astăzi 4500 
(zis patru mii cinci sute) lei. 


Buhalnita, 4 martie 1918 


Preot Andrei Gâlea, confesorul Regimentului 2 Alba Iulia 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.422-423 


166 


Nr.6888 din 4 martie 1918 


Ambulanţa Diviziei I Vânători 
către 
Divizia I Vânători 


Am onoare a vă înainta raportul confesorului acestei ambulante sub nr.066/1918. 

După cât ştiu, Sfatul Republicii Moldoveneşti a ordonat să se facă slujba 
bisericească în româneşte. 

Este deci o călcare de lege ceea ce a făcut preotul Vasile Cazacu din Sculeni. 
Aceasta cu atât mai mult, că acum câteva zile fiind bolnav, a fost căutat de noi cu cea mai 
mare solicitudine şi am trimis pe confesorul nostru, preotul Ion Ionescu, să-i tina locul la 
toate slujbele religioase în tot timpul bolii sale. Ar fi deci foarte dureros ca preoții 
moldoveni să răspundă astfel la felul nostru de procedare şi să nu respecte ordinele date de 
Sfatul Republicii Moldoveneşti. 

Iată de ce vă rog să binevoiti a da acestui raport cursul cuvenit. 


Medicul şef al Ambulantei Diviziei I Vânători, 
Medic colonel Dr. Miron 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.7 


167 


Nr.66 — 4 martie 1918 


Confesorul Ion Ionescu 
către 
Ambulanţa Diviziei I Vânători 


Cu ocazia serviciului divin pe care l-am oficiat în sobor cu Părintele Vasile 
Cazacu, parohul bisericii cu hramul Sf. Nicolae din comuna Sculeni-Basarabia, în ziua de 
25 februarie 1918, am onoare a vă raporta următoarele: cu toate că credincioşii veniţi 
pentru a asculta sfânta slujbă erau compuşi din români basarabeni, soldați de la 
formațiunea noastră şi de la Coloana 14 Artilerie de muniții care nu ştiau ruseşte, preotul 
sus-citat a oficiat numai în limba rusă. 

La observaţia mea, că, întrucât în biserică sunt credincioşi ce nu ştiu ruseşte, dacă 
are un pic de simtämânt românesc, ar fi de dorit ca slujba să se facă în dulcea limbă 


183 


românească, pentru păstrarea şi apărarea căreia strămoşii noştri au luptat până la ultima 
picătură de sânge, Sfintia Sa n-a ţinut de nimic cont şi a continuat tot în ruseşte. 

După cât ştiu, Sfatul Republicii Moldoveneşti a ordonat să se facă slujba 
religioasă în româneşte şi fapta părintelui Cazacu este o călcare de lege. 

Vă rog să binevoiti a interveni locului în drept spre a-mi da ordine în acest sens şi 
cum trebuie procedat în asemenea cazuri. 

Confesorul Ambulantei Diviziei I Vânători, 


Preot I. Ionescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.6 


168 


Preot militar din Corpul VI Armata 
Divizia I Vanatori 

Regimentul 6 Vanatori 

Nr.28 

5 martie 1918 


Preotul George Cretu din Regimentul 6 Vanatori 
catre 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoare a vă raporta activitatea mea de la 26 februarie şi până la 1 martie, 
când am schimbat cantonamentul din satul Pârlita în târgul Călăraşi. 

Luni 26 februarie. Este adunarea preoţilor din Cercul Pârlita pentru alegerea unui 
reprezentant în soborul bisericesc, care să prepare materialul şi chestiunile ce se vor 
discuta în Constituantă. Iau parte preoți din 28 sate. 

Înainte de a se intra în ordinea de zi, sunt rugat să le explic de ce noi în biserică 
avem alfabetul latin şi nu pe cel chirilic. 

Întrebarea a fost binevenită, căci mi-a dat prilej să le fac o lecţie de istorie 
bisericească românească. Le-am arătat originea noastră latină, modul cum s-a introdus 
apoi limba slavonă în biserică şi administraţie; cum a venit curentul românesc începând 
din timpul lui Matei Basarab; cum s-a născut curentul latinist în Transilvania şi apoi la 
noi. Am ţinut să accentuez tot ce am avut să suferim de la ruşi, începând cu 1812, cu 
1828, cu Regulamentul Organic, în 1878 şi, în fine, cu trădarea din ultimul timp, arătând 
că poporul rus ne-a fost totdeauna duşman, deşi se da de multe ori ca protectorul nostru. În 
viitor să avem încredere numai în noi. Întoarcerea la litera latină, dar, a fost naturală, era 
întoarcerea fiului la sânul mamei. Procedându-se la alegere şi văzând că (!) candidaţii nu 
sunt nici anunțați şi nici nu le ştiu părerile, am provocat desemnarea candidaților şi 
discuţii asupra chestiunilor pe care le vor susține. Din discuţii a reieşit că ei vor susține 
autonomia bisericii cu un mitropolit şi 2 episcopi. Am luat cuvântul apoi şi am insistat ca 
în sobor reprezentanţii preoților să ceară cu tărie pentru preoți: leafă, pământ pentru 
muncă şi casă parohială, iar colegiul țărănesc să fie reprezentat prin învăţători, preoți sau 
țărani. 

Propunerile mele au fost aprobate de toţi. După alegere, care s-a făcut în 
persoana unui bun român, fac un apel călduros la toţi preoţii ca să fie la înălțimea 
chemärii lor şi a împrejurărilor şi a vremii. Cine nu merge cu vremea, le zic, rămâne în 
urma ei. Cine nu e folositor societăţii dispare, căci societatea are nevoie de elemente care 
să contribuie la prosperarea ei. Cine stă în calea progresului societăţii se azvârle la o parte. 

Preoții fiind singura pătura cultă, după boieri, care au dispărut în Basarabia, e de 
datoria Sf. Voastre, le zic, de a vă pune în fruntea oricărei mişcări, care vine în folosul 
societății şi neamului. Aşa, în orice împrejurare preotul să simtă nevoia vremii şi a locului 
şi la orice faptă mare el să fie promotorul. E nevoie de bancă în sat, preotul să ceară întâi; 
nu e şcoală, nu e obşte, preotul să ceară; e nevoie de vreun ajutor la cei nevoiaşi, tot 
preotul să ceară ajutor pentru ei. Lucrând astfel, preotul va fi o necesitate socială şi 
autoritatea lui creşte. Biserica e templul unde ne rugăm şi predicăm; societatea, ogorul 
unde să practicăm cele predicate acolo. 

Marti 27 februarie. Preotul ales a invitat la un ospăț la Sfintia Sa, în satul Petresti, 
mai multi preoți între care şi pe mine. 


184 


Această masă a fost pentru mine cel mai bun mijloc de a-mi face o părere mai 
exactă asupra stării preoților. 

Aşa am constatat: 

1. Preoţii din Basarabia stau foarte bine din punct de vedere material. 

2. Aproape toate bisericile au case parohiale foarte încăpătoare, făcute de către 
săteni. 

3. Preoţii de aici fac o mare alegere la căsătorie. Aproape toate preotesele au 
absolvit cursul complet al Gimnaziului din Chişinău(8 clase). 

4. Muzica rusească a fost cea mai puternică armă de cucerire a sufletelor 
româneşti. 

Pentru aceasta au coruri religioase pe care le învaţă toate toți elevii din orice 
şcoală, ceea ce-i pun în frumoasa poziţie ca, ori de câte ori vor fi adunaţi 4-5 insi la un loc, 
să fie în stare să facă un cor plăcut. 

Am adunat corul făcut de preoţi şi cu preotesele şi neamurile lor, care deşi veniţi 
din diferite sate, când i-am rugat să cânte ceva, au cântat în cor — dar Doamne ce cor! — o 
oră şi mai bine tot felul de cântece religioase şi patriotice ruseşti. 

Supun aceste constatări Prea Cucerniciei Voastre şi cred că în vreme de pace ele 
ne vor fi de folos şi nouă, căci cred că multe avem de învăţat din ele. 

5. Aici în Basarabia ogorul este mare, dar semănătorii sunt foarte puţini. Depinde 
de stăpânul ogorului, dacă va şti să aleagă semănători harnici şi pricepuţi, care să semene 
grâu. 

De se va urma să se trimită şi aici semănătorii de căpătuială, spre a-i procopsi, 
rezultatul va fi că în loc de grâu, vom secera furtună. 


Iconom G.Cretu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.8,41 


169 


7 martie 1918 
Gara Pufeşti, Conacul “Moşia Sebăreanu” 


Preotul locotenent Comănescu Iosif de la Spitalul Mobil Nr.13 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Tlustre Domnule Profesor, 


Armata noastră vitează, vărsând cu dărnicie sângele său, a arătat lumii voinţa sa. 
Rând pe rând, eroii noştri vor pleca la căminele lor, urmând ca şi formaţia mea, la care am 
servit ca preot-confesor, să fie demobilizată. Cu profund respect, îmi iau voie a vă 
prezenta, pe scurt, activitatea dezvoltată de mine în războiul cel mai sfânt şi mai 
îndreptățit al neamului românesc. 

Din ziua Sf. Marii a anului 1916, de când armata română pătrundea fulgerător 
peste culmile Carpaţilor, am simţit că se acumulează în inima mea toate dorurile cu care 
moşii şi strămoşii mei s-au dus în pământ, şi m-am hotărât să pun în slujba neamului 
românesc tot ce aparţine fiinţei mele. 

Vineri, în 19 august 1916, îmbrăcat în odăjdii, cu Sf. Evanghelie şi Crucea, cu 
întreg poporul, bătrâni şi tineri, în frunte cu praporii, întâmpinăm pe căpitanul Şefănescu 
din 30 Muscel, care, înaintea unui batalion, ocupă comuna mea. 

Imediat procedând la organizarea Consiliului comunal, am fost ales primar, în 
care calitate am stat la dispoziţia armatei cu toate bogăţiile acestei comune, ca cereale, 
vite, vinuri, alimente, transporturi etc. până în momentul din urmă. 

La 23 septembrie 1916 soarta noastră devenise crudă şi astfel am fost nevoit a-mi 
lega viaţa de soarta armatei. În cea mai grozavă durere şi în potopul de lacrimi al familiei 
şi copiilor mei, în miez de noapte, am părăsit căminul meu şi, refugiindu-mă din un loc în 
altul, am poposit la Ploieşti. 

La 24 octombrie 1916 am fost numit contabil la Spitalul „Binecuvântarea” 
Nr.147 (fost internatul, “Gottes Segen”) din Ploieşti. 


185 


La 24 noiembrie 1916, conform ordinului telegrafic al prefecturii, neavând cine 
să evacueze acest Spital, am luat asupra-mi această sarcină şi pe un drum necunoscut, cu 
un tren sanitar în cea mai neagră mizerie, am ajuns pe ziua de 29 noiembrie la Botoşani. 
La 30 noiembrie am reînfiinţat Spitalul în „Casele Arapu”, din str. Eminescu, punându-l 
în funcţiune. Cu această ocazie am renunțat la supuşenia străină. Am servit la acest spital 
până la 31 martie 1917, când, bolnăvindu-mă de tifos exantematic, am fost nevoit să mă 
retrag. 

În 2 mai 1917 am fost numit preot-confesor la Spitalul Mobil Nr.13, în locul 
iubitului meu tată, protoiereul Iosif Comănescu. La acest spital am servit până în prezent, 
cu întrerupere de o lună(septembrie), pe care am petrecut-o ca bolnav de icter cataral în 
Spitalul Sf. Sava din Iaşi. 

Activitatea dezvoltată la această formaţie o rezum în următoarele: 

I. Am ţinut 27 de cuvântări de conţinut: a. national-patriotic; b. religios-moral; c. 
ocazionale, dezvoltând următoarele subiecte: 


a) National-patriotice 

1. Originea românilor şi continuitatea lor în Dacia. 

2. Forma simetrică şi firească ce o reprezintă teritoriul locuit de români, privită 
din punct de vedere geografic. 

3. Hotarele Ţării Româneşti, care se întind până unde răsună graiul limbii 
româneşti. 

4. Limba, credinţa, datinile, obiceiurile tradiţiile româneşti mărturisesc în mod 
real unitatea neamului românesc. 

5. Intrarea României în război, privită ca un rezultat al evoluţiei istorice a 
neamului românesc. 

6. Regele Ferdinand I. Cel dintâi rege al tuturor românilor, care a înțeles 
aspiraţiile neamului românesc de pretutindeni şi a îndrumat destinul acestui neam pe calea 
cea firească. Regina Maria, acea împărăteasă a gândirii şi simtirii neamului românesc. 

7. Declararea de război împotriva Austro-Ungariei. Clopotele de alarmă ale Sf. 
Mitropolii şi ale tuturor bisericilor din ţară. Pornirea drapelelor spre culmile Carpaţilor. 

8. Atacurile fulgerătoare la granite. Pătrunderea armiei române printre codrii 
verzi de brad spre câmpiile de mătase ale Transilvaniei. Ocuparea în 20 zile a 15.000 


km? până la Mureş. Măsurarea vitejiei româneşti cu cele mai de elită armate 
dusmane(prusieni şi bavarezi). 

9. Soarta crudă. Trădarea ruşilor şi descompunerea lor. 

10. Refacerea. Închinarea şi cele 44 de biserici ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. 
Moldova - cetatea nebiruită a neamului românesc. Siretul - şarpele uriaş cu solzii de 
argint, apără la sân Moldova. Atacurile şi luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti, Muncel, Oituz. 
Distrugerea diviziilor prusiene şi bavareze. Biruinta armiei române împotriva lui 
Mackensen. 

11. Loviturile sângeroase date de armata română întâi în Transilvania, apoi la 
Siret — ca pregătitoare de armistițiu şi pace. 

12. Alungarea bandelor de ruşi din tara. Ocrotirea Basarabiei, stabilirea ordinii şi 
deşteptarea naţională. 

13. Disciplina militară. Supunerea la legi este cea mai bună pază a cetăţeanului. 

14. Armistițiul. Tinuta demnă a soldaţilor. 


b) Religioase-morale. 

15. Neamul românesc numai prin credinţa strămoşească în Dumnezeu s-a mântuit 
— şi acum prin această credință se va mântui. 

16. Cauza pentru care România a intrat în război este sfântă şi dreaptă. 

17. Altarul bisericii este altarul neamului românesc, pentru că în el se săvârşeşte 
Naşterea, Viaţa, Patimile şi Învierea lui lisus Christos, întocmai ca Naşterea, Viaţa, 
Patimile şi Învierea Neamului românesc. 

18. Pe cât de indreptatita ne este durerea pentru iubiții noştri morți pentru patrie, 
tot atât de indreptatita ne este şi mândria că am putut da țării astfel de viteji. 

19. Bunul Dumnezeu să ne mângâie sufletele, să ne întărească voinţa şi să ne 
deschidă inimile pentru a primi duhul vitejiei şi duhul dragostei de neam. 

20. Cel ce seamănă cu lacrimi va secera cu bucurie. Am fost flămânzi, dar ne-am 
chinuit cu duhul credinței şi al vitejiei, am fost goi, dar ne-am îmbrăcat în cinste şi cu 
glorie. 


186 


21. Sutele de mii de cruci de la căpătâiul soldaților noştri ne cer eterna noastră 
recunoştinţă, iar părinții, soțiile, văduvele şi copilaşii noştri, cu mâinile împreunate în 
semn de rugăciune, care ne-au urmărit cu gândurile lor paşii noştri, ziua şi noaptea ne cer 
îndreptarea moravurilor noastre. 


c) Ocazionale 

22. O bombă de aeroplan cade în mijlocul unei turme de boi, schijele trec prin 
corturile răniților noştri — omoară 20 de boi. Ochiul lui Dumnezeu veghează asupra 
noastră, ne fereşte de primejdii — vedem în acest semn degetul lui Dumnezeu. 

23. Maiestatea Sa Regele şi Regina îngroapă plângând pe fiul lor, prințul Mircea, 
părăsesc totul şi cu întreaga Familie suferă împreună cu noi chinurile bolilor şi ale 
refugiului. 

24. M. Sa Regele făgăduieşte cu graiul său regal şi viu, pământ de hrană țăranilor 
români — şi ca Ştefan cel Mare, dăruieşte vitejilor săi ostaşi pământul lui. M. Sa Regina cu 
mâna fermecătoare alină durerile şi suferinţele vitejilor în spitale şi la front. Alteța Sa 
Principele moştenitor Carol înfruntă în tranşee, alăturea cu ostaşii, vijeliile războiului. 

25. M. Sa Regina Maria trimite în Anglia şi America scrisori cu lacrimi de sânge 
pentru îndulcirea vieții noastre. 

26. Cei care nu şi-au făcut datoria către patrie şi neam în vremea de primejdie, nu 
vor fi primiţi la praznicul de bucurie al Neamului românesc, decât după ce vor fi suferit 
pedeapsa lui Dumnezeu, ca fiind fiul cel rătăcit din Evanghelie. 

27. Cel ce seamănă cu vrednicie moşia sa — säturase-va de pâine — cel ce întru 
dezmierdări şi desertäciuni va trăi — întru sărăcie va fi. 


II. Am servit Sf. Liturghie în bisericile din Stroeşti, Hârlău (Biserica Ştefan cel 
Mare şi Sfânt) şi Adjud, in fata poporului, a soldaţilor şi ofiţerilor, uneori singur, alteori în 
sobor. 

III. Am făcut serviciul divin la înmormântarea a 302 ostaşi, între care ofițeri şi 
subofiteri. 

IV. Am sfintit 4(patru) fantani facute de trupa formatiei noastre. 

V. Cu credință strămoşească şi cu dragoste de neam, m-am silit prin tot felul de 
slujbe dumnezeiesti să deschid inimile luptătorilor bolnavilor şi răniților, pentru a primi 
mângâiere şi îmbărbătare, sădind credința în Dumnezeu, nădejdea în venirea unor zile de 
mai bine şi dragoste de neam. 

VI. În contact cu ofiţeri, subofiteri şi soldaţi — în mod conştient — mi-am dat 
seama de menirea mea. 

VII. Am ajutat diferitele secții de formaţiuni lipsite de preot, precum şi populaţia 
civilă. 

Ilustre Domnule Profesor ! 


Mulţumesc întâi lui Dumnezeu că mi-a fost hărăzit să trăiesc aceste zile mari şi 
grele pentru izbăvirea şi întregirea neamului românesc. 

În al doilea rând mulţumesc Înalt Prea Sfintitului şi Înalt Prea Vrednicului nostru 
arhiepiscop şi mitropolit Pimen, precum si Ilustritatii Voastre că mi-ati dat prilej să-mi fac 
datoria când Neamul şi Tara Românească trecea prin cea mai sângeroasă şi cea mai 
glorioasă epocă a istoriei sale. 

Cu profund respect, 


Preot locotenent Iosif Comănescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.425-427;442-443 


170 


Regimentul 4 Ilfov Nr.21 P.A. [Copie 
Protosinghelul Justin Şerbănescu 8 martie 1918] 
Nr.7996 


Foaie calificativă pe anul 1916 
(de la 1 septembrie 1916 până la 24 noiembrie 1916) 
NOTA COMANDANTULUI NOTELE ŞEFILOR IERARHICI 
CORPULUI DE TRUPĂ SUPERIORI 


187 


SAU 
ŞEFULUI DE SERVICIU 


Pe timpul cât am avut comanda 
provizorie a Regimentului Ilfov Nr.21, 
am avut în serviciul regimentului pe 
protosinghelul Justin Șerbănescu. 

Este unul din preoții care şi-au 
făcut datoria cu suflet şi conştiinţă. A 
luat parte la cele mai grele acţiuni şi 
întotdeauna a dat dovezi de spirit de 
sacrificiu al vieţii sale. 

Întotdeauna a fost în primele 
linii de tranşee şi a locuit la un loc cu 
soldaţii; unde era bombardament mai 
mare, acolo era şi preotul Justin 
Şerbănescu şi încuraja soldații. 

În valea Prahovei, pe muntele 
Sorica, a fost rănit de o schijă de obuz şi 
a refuzat să fie evacuat. 

La finele lunii octombrie 1916, 
se găsea în satul Azuga, lângă postul de 
comandă al Brigăzii Feldioara, când 
Regimentul Feldioara fusese respins şi 
inamicul înainta în sat. Acest preot, 
împreună cu medicul locotenent Popp, a 
adunat o parte din oamenii coloanei de 
brancardieri şi câţiva gornişti, 1-a pus să 
sune atacul şi [să strige] ura, prin acest 
gest inamicul crezând că este 
contraatacat de trupele noastre în flanc 
şi-a oprit înaintarea sa şi Regimentul 
Feldioara a putut să ocupe o nouă 
poziţie. 

Pentru modul cum a ştiut să se 
achite de misiunea sa, l-am propus de 
două ori ca să fie decorat şi o dată 


pentru avansare în gradul imediat 
superior bisericesc. 
Din solda ce primea 


întotdeauna cumpăra alimente, tutun, 
ciocolată etc. pe care le distribuia 
soldaţilor din regiment. 

Pentru a răsplăti purtarea 
vitejească şi fnaltele sentimente ale 
acestui preot îl propun: 

1. Să fie înaintat la gradul de 
căpitan asimilat. 

2. Să fie înaintat în ierarhia 
bisericească. 

3. Să fie decorat cu Steaua 
României în gradul de ofițer. 

Aceste propuneri le fac ca o 
datorie de conştiinţă fata de acest preot 
şi bun român. 


Comandantul Regimentului 44/66 Infanterie 
(ss) indescifrabil 


Protosinghelul Justin Şerbănescu, 
fost copil de trupă la Regimentul 21 
Infanterie, apoi soldat, caporal şi sergent. 

În această calitate din urmă a 
servit un timp mai îndelungat. În urmă a 
trecut de la serviciul armatei în serviciul 
Bisericii, călugărindu-se. 

Fiind învestit cu darul preoţiei, a 
ținut să slujească ca duhovnic în acelaşi 
regiment în care îşi primise educația şi 
instructia. Când, în anul 1914, am luat 
comanda Regimentului 21 Infanterie, am 
găsit pe Sfintia Sa în slujba ce şi-o 
alesese. 

Nu pot aduce destule laude 
modului conştiincios şi smerit în care, cu 
adâncă credință, a căutat să îndrumeze 
spre bine ostasii săi. Se ocupă cu 
deosebită râvnă de îndreptarea morală a 
celor mai nevrednici. 

Când a sunat ceasul intrării în 
luptă, protosinghelul Justin, căruia vârsta 
i-ar fi dat dreptul la odihnă, a cerut cu 
insistență, ca o favoare, să fie lăsat să 
meargă la război cu regimentul pe care nu 
vroia să-l părăsească. Mărturisesc că, cu 
toată siguranța ce o aveam de purtarea 
morală ce o dă credința acestui preot, n-aş 
fi crezut să poată îndura oboselile şi 
privatiunile astfel precum le-a suportat. Si 
într-adevăr că protosinghelul Șerbănescu 
a fost nu numai cu numele în luptă, ci 
trup şi suflet nedespärtit de oamenii săi, a 
împărțit cu ei aceleaşi primejdii şi 
aceleaşi suferinţe. 

A fost cu noi în luptele de la 
Făgăraş, Porumbacu, Perşani, Braşov, 
Azuga, Şorica etc. 

În fine, tot parcursul urmărit de 
regiment şi cu o seninătate demnă de cea 
mai mare laudă, a fost tuturor şi 
pretutindeni izvor de putere sufletească. 

În fata focului de baraj, cu 
patrafirul pe dânsul şi crucea în mână, 
binecuvânta trupele ce mergeau la asalt. 
Pe câmpul de luptă îmbărbăta răniții şi 
zicea slujba cea din urmă a morţilor. 
Referindu-mă la nota colonelului 
Marinescu si la mărturia lt.colonel 
Vizanti, comandantul Regimentului 4 
Vânători, care a fost uimit de curajul şi 
insufletirea patriotică a acestui preot, pot 
spune că a depăşit cu mult însărcinarea ce 
o avea. 

Rănit, şi în urmă acoperit de 
pământ din explozia unui obuz, nu s-a 
abătut niciodată de la seninătatea sa. 

Căzut prizonier atunci când 
regimentul său, coplesit de forte 
superioare, a fost împresurat, după o 
şedere de câteva luni în captivitate, 


188 


reuşeşte să scape şi a ajuns, rătăcind prin 
munţi, până aproape de liniile noastre. 
Prins din nou şi dus la Făgăraş, scapă şi 
fuge iarăşi în munţii judeţului Putna. 
Acolo a pustnicit pe iarnă grea până scapă 
în rândurile noastre. 

Călăuzit de o credință neclintită 
si de încrederea  nestrămutată că 
„Dumnezeu” va face dreptate ţării lui, a 
venit, servitor credincios al regimentului 
său, să-şi reia slujba de duhovnic pe lângă 
acei rămaşi în viata din camarazii săi de 
arme. 

Cer cu tărie ca acestui demn 
preot să i se dea distincția „Mihai 
Viteazul clasa III” pentru care a fost 
propus, pentru vitejie pe câmpul de luptă, 
încă din 1916. 

Cer să i se dea „Steaua 
României” în gradul de ofițer, pentru 
pilda fnältätoare cu care şi-a îndeplinit 
sarcina. 

Cer totodată să i se confere 
gradul de căpitan asimilat şi înaintarea în 
ierarhia bisericească, cu vechimea la care 
are drept. 

Dându-i-se aceste distinctiuni nu 
se face decât un act de dreptate pentru 
care a insista o consider pentru mine o 
datorie. 


Fost comandant al Brigăzii a 8-a Infanterie, 
Colonel Adjutant Berindei 


A. M. R., fond Ministerul de Război — D.P., dosar 1162, f.41 


171 


[Ante 15 martie 1918] 
Preotul P. Pădureanu, 
Spitalul Mobil Nr.14, Divizia a 14-a 
către 
Protoieria Preotilor Militari, Marele Cartier General 


Am onoare a supune la cunoştinţa Prea Cucerniciei Voastre următoarele: 

Războiul terminându-se şi preoţii, urmând să fie demobilizati, se vor reîntoarce la 
vetrele lor în scurtă vreme. Multi, ba chiar toți, au avut să îndure greutăți de ordin moral şi 
material cum n-a fost dat să cunoască cei rămaşi la vatră. Toate suferinţele lor, toată 
povara acestor vremi au purtat-o pentru îndeplinirea datoriei pe care şi-au îndeplinit-o 
după cum vă este cunoscut. 

În această îndeplinire a datoriei au fost răsplătiți cu înaintarea la gradul de 
căpitan care le-a adus încurajare şi mândrie în timpul cât a durat războiul. 

După război însă, trebuie să se păstreze un semn, prin care să se arate meritul de 
a fi luat parte la lupta cea grea şi botezul cel amar al durerilor şi nefericirilor. 

Întru acest semn se va vorbi tuturor şi va fi cunoscut preotul care a urmat armata. 

Ar trebui ca preoţii să fie propuşi pe un tablou de P.C. Voastră spre decorarea 
M.S. Regelui, a cărui dragoste sublimă am propovăduit-o ostaşilor. Aceste decoraţii vor fi 
legătură sufletelor noastre de un trecut sfânt şi măreț în jertfa sângelui care s-a vărsat şi va 
veni să înlocuiască pe acea răsplată care nu se poate învedera decât în prezent. 


189 


Ar fi rău să nu se dea preoților o distincţie când ea s-a acordat acum în urmă 
tuturor. 


Preot P.Pădureanu 


[Rezolutie:] 
Nr. 2407 din 15 martie 1918 


Se va lua mai întâi înţelegere verbală cu biroul decoratiilor. 
C.Nazarie. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.428 


172 


Preotul Ion Agârbiceanu, confesorul Regimentului I Turda 
din Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, Iaşi 


Ordonându-se pe ziua de 1 martie 1918 demobilizarea Corpului Voluntarilor 
Ardeleni şi Bucovineni, am onoarea a raporta despre activitatea mea pe lângă Regimentul 
I Turda, următoarele: 

În ziua Naşterii Domnului, aflându-mă singur preot la corp, am servit în [aer] 
liber Sf. Liturghie, asistând trupele de la întregul corp. Cu această ocazie am ţinut trupei o 
cuvântare. 

A treia zi de Crăciun am servit în tabăra Regimentului I Turda, ţinând o 
cuvântare despre pilda Sf. Martir Ştefan. 

La Botezul Domnului am servit Sf. Liturghie în faţa bisericii Ştefan cel Mare din 
Hârlău, săvârşind şi sfinţirea apei şi stropind cu agheasmă trupa întregului corp; la sfârşit 
am predicat despre Botezul Domnului. 

La Sf. Ion am servit în tabăra Regimentului I Turda cuvântând soldaţilor despre 
soarta proorocilor. La 24 ianuarie am oficiat un Tedeum în [aer] liber pentru amândouă 
regimentele, arătând într-o cuvântare importanța Unirii Principatelor. 

De la această dată am oficiat diferite slujbe (Sf. Apei etc.) în tabăra Regimentului 
I Turda, cuvântând trupei cu fiecare prilej. 

Soldatilor le-am ţinut cuvântări lămuritoare asupra situaţiei şi datoriei lor, afară 
de cadrul serviciilor religioase. 

Am fost zilnic în contact cu ei, ţinând să nu le slăbească moralul prin situaţiile 
tragice ce s-au succedat. Asemenea am spovedit şi împărtăşit pe unii dintre ei. 

Pentru ofiţeri am început o serie de conferințe din care însă numai patru au putut 
fi ţinute în urma schimbării fundamentale a împrejurărilor. 

Toate efectele sacre — cărți, odăjdii, vase — au fost restituite de mine bisericii din 
Scobinti şi Sf. Mitropolii din laşi, despre ce cuvântează alăturatele două adeverinte. 
Multumind din toată inima conducerii Serviciului Religios pentru încrederea ce au pus-o 
în mine, mâhnit în suflet că misiunea mea a fost de o asa scurtă durată, am rămas cu tot 
respectul, 

Preotul Ion Agârbiceanu, 17 martie 1918 


Confesorul Regimentului I Turda 


Adeverintä 
Subscrisul oficiu parohial adevereste prin aceasta cä toate efectele sacre, odäjdii, 
vase, cărți, împrumutate părintelui I.Agârbiceanu, preotul Regimentului I Turda, de la 
Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni, pentru serviciul religios pe lângă acel 
regiment, au fost restituite, fără nici o deteriorare, acestui oficiu parohial. 
Scobinti la 17 martie 1918, 
Preotul C.Bogdan 


Adeverintä 
Rândul de odäjdii şi Sf. potir împrumutate de părintele I.Agârbiceanu pentru 
serviciul religios de pe lângă Regimentul I Turda al Corpului Voluntarilor Ardeleni şi 
Bucovineni, precum şi Sf. Antimis s-au restituit în bună stare Sf. Mitropolii a Iaşilor. 


190 


Iaşi, 18 martie 1918, 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 15, f.434-436 


173 


Nr.38 — 1918, martie, 31 


Preotul Ambulantei Diviziei a II-a Vânători 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: Prin hotărârea luată de 
conducătorii noştri, prin făgăduinţa dată de M.S. Regele în cuvântarea ce ne-a ţinut la 
Divizia I, în martie 1917, cu ocazia inspecției, cum dealtfel era drept, ni s-a spus ca 
pământul în mare parte va fi împărțit țăranilor şi în special celor mobilizați. 

Cum cea mai mare parte dintre noi, preoţii, suntem fii de țăran, locuim la tara şi 
ne ocupăm cu agricultura, cum în seminarii ni se predă: geologia, fizica, chimia, 
agricultura, zoologia, economia, contabilitatea etc. şi scopul lor nu este altul decât că, 
ieşiţi după băncile şcolii, ajunşi în mijlocul sătenilor, pe lângă datoria ce avem de a le da 
sfaturi pentru o cultură rațională a pământului şi îngrijirea vitelor, singura resursă de 
avutie a ţăranului nostru, eminamente agricultor, apoi este absolută nevoie de exemple 
vădite pentru o mai bună îndrumare, întrucât ţăranul nostru, din nenorocire, cam întunecat 
la minte, mult mai uşor poate fi convins când vede cu ochii, decât ascultând discursuri 
kilometrice, sfaturi vagi, pe care nu le înțelege. 

Acest lucru, cred că l-a avut în vedere domnitorul Cuza şi sfetnicii săi la 1864, 
când fiecărei biserici i s-au dat câte 8 ¥2 hectare pământ, cu toate că prin felul cum s-a 
făcut atunci, nu este tocmai echitabil, căci pământul rămânea în proprietatea bisericii, fără 
ca urmaşii preotului să mai aibă vreun drept de moştenire asupra acelui pământ, apoi mai 
era încă o nedreptate prin faptul că s-a dat pământ numai bisericilor care se aflau pe o 
moşie ce se expropria, dându-se ca (!) compensaţii preoţilor a căror biserică n-avea 
pământ, un spor de 25% asupra salariului, ceea ce revine anual abia 275 lei la leafa de 
90%, fata de un venit de cel putin 3-5000 lei anual, ce aduceau cele 8 2 hectare. 

Că toţi românii şi în special țăranii au drepturi necontestate asupra pământului pe 
care din strămoşi şi l-au apărat cu sângele lor şi l-au udat cu lacrimile şi sudoarea feţei lor, 
o ştie toată lumea, dar dorim să se ştie că noi preoţii suntem țărani şi totdeauna am fost 
părtaşi cu ei la bucurii şi la dureri, deci ne revine şi nouă, preoților, aceleaşi drepturi la 
împărțirea pământurilor. 

Pentru aceasta, Prea Cucernice Părinte, îmi permit a vă ruga, ca la momentul 
oportun, să binevoiti a interveni către legiuitorii noştri, ca la împroprietăririle ce se vor 
face să nu fim trecuţi cu vederea, nici noi, preoţii, cel puţin cei de armată, care, alături de 
ostaşul român, ne-am făcut datoria către ţară şi rege. 

Vă asigurăm că, precum în timp de luptă am fost un imbold pentru împlinirea 
datoriei, cu atât mai mult în timp de pace, văzând că truda noastră nu a fost în zadar, 
fiindu-ne recunoscută de mai marii noştri, va fi mai mult decât o încurajare şi un îndemn 
întru împlinirea datoriilor pe viitor. 

Bucätica de pământ ce ni se va da, o vom transforma într-o adevărată fermă, un 
tezaur preţios urmaşilor nostri, de la care pepinieră ţăranul se va adăpa ca de la un izvor 
limpede şi nesecat, luând exemplu şi directive de o cultură sistematică şi inteligentă, 
servind ca o făclie pe calea progresului, spre fericirea scumpei noastre patrii. 

Preot I.Stoicescu, 


Confesorul Ambulantei Diviziei a Il-a Vânători 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.2 


191 


174 


Nr.30 — 1 aprilie 1918 
Trenul Sanitar Permanent Nr.8 


Memoriu 
Prea Cucernice Părinte, 


Fiind mutat la Trenul Sanitar Nr.8 pe ziua de 1 martie a.c. — deşi se părea că nu 
am nimic de lucru — totuşi am făcut foarte multe. 

Mai întâi — după câteva zile de la prezentarea mea la tren, am strâns pe sanitari 
pentru a-i cunoaşte şi a le vorbi de îndeplinirea datoriilor ca militari şi buni creştini. 

Mărturisesc că am găsit aici un teren foarte bun pentru primirea învățăturilor date 
de mine. 

Apoi, în prima duminică după cea de 11 martie şi în celelalte duminici 
următoare, 18 şi 25 martie şi 1 aprilie a.c., le-am făcut câte o slujbă dimineaţa — vorbindu- 
le în câteşipatru aceste zile numai despre Mântuitorul nostru Iisus Christos — de la naşterea 
Sa şi până la Învierea Sa — stăruind mult asupra învăţăturii Domnului, iar după prânz le- 
am ţinut câte o şezătoare cu povestiri şi conferințe instructive, care au ridicat foarte mult 
moralul soldaţilor. 

Asemenea, în zilele de 5, 6 şi 7 martie, am spovedit şi împărtăşit toți oamenii de 
la tren. 

Toate aceste lucruri au fost comunicate în scris d-lui comandant al Trenului 
Sanitar, fiind trecute şi în jurnal. 

Dar activitatea mea nu s-a mărginit numai la Tren, ci am făcut slujbe şi la Centrul 
de Triaj Gârleni, fiind rugat de dl. administrator al centrului prin adresa nr.5081/ 
15.03.1918. 

Aşa, aici, în ziua de 17 martie(sâmbăta), am oficiat parastas cu liturghie la 
biserica satului împreună cu preotul localnic şi apoi serviciul înmormântării la peste 300 
soldaţi îngropaţi la acest cimitir fără preot. 

De ce ? 

Preotul satului spune cä nu a fost chemat. 

Administratorul Triajului spune că preotul a refuzat să vină — pentru care a şi fost 
reclamat la Episcopia din Roman. 

Cimitirul este fără împrejmuire şi dacă am rugat pe cei de la Triaj, au spus că nu 
au material ! 

Dacă credeţi că intervenind — veți putea face ceva, bine ar fi să se facă acest mare 
şi frumos act patriotic pentru soldaţii morţi eroic din cauza rănilor căpătate în luptă. 


De asemenea, în zilele de 23 şi 30 martie am mai îngropat 2 soldați. 
[Confesor Radu V.] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.1 


175 


Preot militar din Grupul G-ral Răşcanu 
Regimentul 6 Vânători 
3 aprilie 1918 
Nr.31 
Iconomul George Cretu 
catre 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Una din dorinţele mele de când am păşit pe pământul frumoasei Basarabii a fost 
ca să contribui şi eu cu ceva la deşteptarea simțului national aici. Pentru aceasta, pe lângă 


192 


cuvântările pe care le-am rostit la orice ocazie prielnică, am socotit că aş contribui mult 
mai eficace prin înființarea şcolilor de adulți. Prima încercare am făcut-o în comuna 
Pârlita, deplasarea trupei însă a făcut ca totul să fie numai un început. 

Astăzi însă dorința mea a devenit o realitate în Târgul Călărași. Mai întâi, pentru 
a putea avea auditor, am organizat, cu concursul d-lor comandanţi locotenenti-colonei 
Dabert şi Al.Dobre, o şezătoare artistico-literară în ziua de 25 martie(conform ordinului de 
zi). 

Serbarea a avut un efect minunat căci la propunerea d-lui locotenent-colonel 
Dobre ca cei ce doresc să înveţe limba românească s-o scrie şi s-o citească, să se înscrie la 
şcoala de adulți pusă sub direcţia părintelui G.Cretu, am avut peste 100 de înscrieri. 

Şcoala de adulți funcţionează regulat de la 1 aprilie, în două săli cu peste 100 
auditori: domni, doamne, militari etc. sub conducerea mea, iar cei între 14-18 ani sub 
conducerea d-lui căpitan Lefter. 

După două şedinţe numărul auditoriului tinde să se dubleze, întrucât azi mă văd 
pus în plăcuta situaţie de a mai deschide un alt curs pentru o nouă serie de auditori 
formată din funcționarii de la poştă, gară, prefectură, primărie, spital etc. 

Cursurile se fac zilnic la ora 5 p.m. şi sunt audiate cu interes, toți silindu-se să 
ajungă cât mai repede să poată citi şi scrie româneşte. 

Unirea a făcut ca cunoaşterea limbii române să fie o necesitate şi mai mare. 

Înființarea a cât mai multe şcoli de adulţi în Basarabia este unul din primele 
mijloace, prin care am putea face pe pătura cultă şi pe funcţionari ca să ne cunoască şi să 
nu li se pară greu a se pune în serviciul nostru şi al neamului nostru. 


Iconom G.Cretu 


[Rezolutie:] 
Nr.31 din 4 aprilie 1918 
In original Onor Minister de Culte şi Instructie spre a lua cunostintä de cuprinsul 


acestui referat, după care ni se va înapoia spre a fi păstrat la dosarul respectiv. 
Pentru Şeful Serviciului, 
Iconom V.Pocitan 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.16 


176 


Preot militar din Grupul G-ral Răşcanu 
Regimentul 6 Vânători 

3 aprilie 1918 

Nr.32 


Iconomul George Creţu 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Cele ce am onoare a vă raporta mai jos, nu vi le-aş comunica, dar, întrucât 
evenimentul la care am avut fericirea să iau parte va intra în domeniul istoriei neamului, 
de aceea îmi permit să vi-l comunic. 

Pe ziua de 27 martie a.c. mă dusesem la Chişinău ca să cumpăr abecedare pentru 
şcoala de adulți. 

Pe la orele 4 p.m. se observa pe stradă o mare fierbere. Trupele erau consemnate 
în curtea Comandamentului Corpului 6 Armată. Toţi vorbeau de o şedinţă importantă, 
care are loc la Sfatul Ţării şi din care putea ieşi Unirea. 

Pe la orele 5 încep trupele să sosească în curtea marii biserici a soborului. Pe la 
orele 6 încep să vireze aeroplanele româneşti pe deasupra Chişinăului şi îndeosebi pe 
deasupra armatei. Lume multă, ofiţeri superiori, toți sosiți în grabă. Toţi vorbesc de un 
Tedeum, dar nici biserica nu era deschisă şi nici o preparatie, totuşi lumea se îngrămădeşte 
şi aşteaptă sosirea autorităţilor la Tedeum. La ora 6,30 soseşte dl. colonel I.Mihăilescu, 
comandantul Brigăzii I Vânători, care, văzând cum stă lucrul, mă autoriză să organizez 
Tedeum-ul, fiind sigurul preot din Regat prezent aici. Trimit după o carte de Tedeum la 
preoţii de la regimentele române, dar nu soseşte. 


193 


În vremea aceasta soseşte un protoiereu, care fusese de rând, şi câţiva preoți 
veniţi de curiozitate şi cu toţii recunosc că nu avem nici o carte moldovenească în biserică, 
fiind azvarlite cine ştie în ce dulap pe la Arhiepiscopie. 

La orele 7 fără un sfert soseşte dl. comandant al Pieței şi din nou mă autoriză şi 
roagă să organizez Tedeum-ul pe româneşte. Atunci iau pe părintele arhidiacon al 
soborului şi-i dictez cele 3 ectenii din polihroniu şi cele 3 de la sfârşitul Tedeum-ului. Mai 
soseşte în fine şi o carte pe moldoveneşte, cum zic pe aici, şi din ea luăm rugăciunea de 
mulțumire. 

În ultimul moment, când eram toţi îmbrăcaţi si gata de a ieşi în mijlocul bisericii, 
căci sosiseră toate autoritățile, vine şi părintele arhimandrit Gurie, care numai se îmbracă 
şi a ieşit la Tedeum, citind rugăciunea de mulțumire şi rostind o scurtă cuvântare 
patriotică. 

Astfel am avut fericirea de a fi singurul preot din Regat care am oficiat la acest 
mare act istoric, dictând pe româneşte ecteniile ce trebuiau zise cu această ocazie. 

Mai mult, cu de la mine putere, am pus să se pomenească I.P.S. Mitropolit Pimen 
şi apoi Arhiepiscopul locului. Preoţii de aici susțineau să se pomenească Sinodul şi 
Patriarhul Rusiei, dar la obiectia mea, că într-o zi aşa de mare şi de istorică trebuie să 
lepädäm tot ce e străin, toți au primit să se facă pomenirea aşa, deşi ştiau bine că, (!) 
canonic trebuia numai episcopul locului. 

Numele I.P.S. Mitropolit Pimen pomenit alături de al iubitului nostru Rege a 
făcut o frumoasă impresie în public, lucru pe care şi ziarele l-au relevat. 


Iconom G.Cretu 


[Rezolutie:] 
Nr.30 din 4 aprilie 1918 


Se ia act cu mulțumire că un preot militar a putut fi de un aşa de preţios folos la 


un act aşa de însemnat: Unirea Basarabiei cu România. 
pentru Şeful Serviciului, 
Iconom V.Pocitan 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.9,40 


177 


Nr.1 din 5 aprilie 1918 


Confesorul Ambulantei Detaşamentului General Räscanu 
către 
Marele Cartier General, Eşalonul II, Serviciul Religios 


Am onoare a vă înainta alăturat de acesta, un memoriu de activitatea ce am 
desfăşurat-o în Basarabia din ziua de 13 februarie până la 8 martie 1918, împreună cu 
raportul meu nr.66/1918 către Ambulanţa Diviziei I Vânători. 

2. Una copie după raportul nr.6888/1918 al Ambulantei Diviziei I Vânători către 
Divizia I Vânători. 

3. Una copie după ordinul nr.1844/1918 al Detaşamentului General Răşcanu, 
către Ambulanţa Detaşamentului. 

Confesorul Ambulantei Detaşament G-ral Răşcanu, 


Preot Ion Ionescu 


Memoriu 
asupra activităţii desfăşurate în Basarabia 
din ziua de 13 februarie până la 8 martie 1918 


Asupra activității pe care am desfăşurat-o din ziua de 13 februarie 1918, dată la 
care am trecut în Basarabia, şi până în ziua de 8 martie 1918, am onoare a vă raporta cele 
ce urmează: 

Sositi în comuna Sculeni (Basarabia) în ziua de 13 februarie, a doua zi, 14 
februarie, am primit ordinul domnului medic al Diviziei I Vânători, cu data de 14 martie 
1918, înregistrat la formaţia noastră sub nr.5500 din 15 martie 1918, prin care sunt 


194 


însărcinat a face orice serviciu religios de care vor avea nevoie locuitorii din sus citata 
comună pe tot timpul, până se va însănătoşi preotul titular Vasile Caz[acu]. 

Am servit pe toți fără deosebire şi cu multă dragoste. Am intrat în vorbă cu ei, 
explicându-le şi arătând în adevărata lumină lucruri asupra cărora nu erau bine edificati. 

Mare mulțumire sufletească am avut, când am văzut cu câtă dragoste primeau 
slujba făcută în limba românească, care, după mărturisirea lor, nu li se făcea decât în 
ruseşte. Impresia pe care mi-am făcut-o, din convorbirile pe care le-am avut aproape cu 
toată populaţia curat basarabeană, este că: ei au privit şi privesc cu dragoste venirea 
fraţilor lor aici, că de aici înainte, după expresia lor: ,, Va da Dumnezeu” să se stabilească 
drepturile şi datoriile fiecăruia, să fie stăpâni pe multul sau putinul agonisit prin muncă 
cinstită şi au scăpat de stăpânirea arbitrară rusească. Vor putea manifesta în voie 
sentimentele lor curat româneşti, după cum multi mi-o repetau: „Moldoveni suntem”. 

Populaţia evreiască stă în restantä, îşi manifestă oarecum neîncrederea, dar după 
cum am putut constata, ne sunt foarte räuvoitori. 

Un lucru ce m-a impresionat este că clerul basarabean, în loc să fie un factor de 
lumină, care să întrețină în sufletul şi inima pästoritilor lor focul sacru al iubirii de neam, 
limbă şi credință, în loc de a fi adevăratul păstor arătat de Domnul şi Mântuitorul nostru 
Iisus Hristos, care sufletul şi-l pune pentru oi, stând în strânsă legătură cu poporul, pentru 
a se bucura şi a suferi împreună cu el, din contră au căutat să facă să-şi uite obârşia lor, 
căci slujba religioasă atât în biserică cât şi în particular, le-au făcut-o şi le-o fac, chiar de 
la venirea noastră, numai în ruseşte. I-au speculat neomeneste şi, după cum personal am 
putut constata din conversațiile cu poporenii, ei au fost instrumente ale dominaţiei ruseşti, 
că la o întrebare a mea: “De ce preoții nu s-au pus în capul mişcării de liberare a poporului 
?” Ei într-un glas mi-au răspuns: „Cei dintâi care ne-ar fi vândut ar fi fost preoții”. 

Împotriva faptului că slujba religioasă se face în limba rusească am înaintat 
Ambulantei Diviziei I Vânători raportul meu cu nr.66 din 4 martie ...." Ambulantei 
Diviziei, nr.6888 din 4/3/1918 cu care sus-zisul raport a fost înaintat diviziei. 

În ziua de 18 februarie 1918 am oficiat singur în biserica parohială din Sculeni, 
întrucât preotul deservent era bolnav, slujba religioasă după ritualul ortodox, răspunsurile 
fiind date de corul formaţiei noastre, compus din seminarişti şi teologi, sub conducerea 
caporalului Popescu Gh.(teolog). 

În fata marelui număr de români basarabeni, care veniseră pentru a asculta slujba 
făcută de un preot român, după terminare le-am ţinut o cuvântare în care le-am arătat rolul 
venirii noastre la ei, le-am reamintit obârşia lor moldovenească, sfătuindu-i să privească 
cu multă dragoste venirea fraților lor, că noi nu am venit într-o ţară cucerită, ci am venit la 
ei ca la frați pentru a le vindeca rănile si a le garanta toate drepturile şi libertăţile ce şi le- 
au dobândit. Le-am dat sfaturi să nu asculte de cuvintele cele amăgitoare ale duşmanilor 
noştri şi ai lor, care vor să ne denatureze intenţiile, ci să ne dea cu toată bunăvoința 
dragostea şi ajutorul sincer de frate pentru fericirea lor. 

În ziua de 20 februarie am oficiat slujba înmormântării a doi soldaţi (Oprea Ion şi 
Antone Gheorghe) din Regimentul 2 Vânători. Aici e locul a aminti că, în urma 
intervenţiei mele la divizie, s-a stabilit ca fiecare soldat decedat să fie condus la locul de 
veci cu o gardă de onoare, compusă dintr-un pluton sub comanda unui ofiţer, pentru a da 
adevărata cinste aceluia ce şi-a dat viaţa pentru salvarea patriei. 

După terminarea serviciului, in fata soldaţilor şi a numerosului public ce se 
adunase, am ţinut o cuvântare funebră, în care am arătat rolul cel mare al soldatului care-şi 
dă viaţa şi se aduce jertfă pe altarul patriei. Numele lor sunt scrise în cartea vieţii printre 
salvatorii neamului, fiind pomeniti la toate slujbele religioase şi modul lor de jertfă 
serveşte ca învăţătură pentru urmaşi. 

În intervalul de la 21 februarie la 4 martie 1918 am căutat a fi continuu printre 
soldați, când celelalte obligaţii îmi permiteau, pentru a-i îmbărbăta, sfătuindu-i să aibă 
răbdare şi încredere, că, deşi văd pe camarazi de-ai lor că se demobilizează şi se duc la 
vetrele lor lângă cei iubiţi, care cu dor îi aşteaptă, le va veni şi lor rândul. 

Le-am amintit rolul cel mare ce-l au de îndeplinit aici, în Basarabia, unde sunt 
veniți pentru a scăpa de jug şi de robie pe fraţii lor şi să-şi înece durerea în suflet, că 
datorită vecinilor noştri ruşi, care ne-au trădat, nu am putut culege răsplata meritată a 
jertfelor noastre. Gândul lor de răzbunare să fie asupra duşmanilor care de secole ţin 
subjugati pe frații noştri, şi vecinii de la Dunăre(bulgarii) care ne-au răsplătit aşa de rău 
binefacerea ce le-am făcut în 1877-78, când după urmele sângelui strămoşilor noştri vărsat 
pe câmpiile Bulgariei şi-au căpătat libertatea. 


* Original deteriorat 
195 


Să aibă încredere în Dumnezeu, care veşnic a ajutat pe cei ce s-au luptat pentru o 
cauză sfântă, că ne va ajuta, ca mai curând sau mai târziu, să ne putem vedea visul 
împlinit, dezrobirea fraților noştri, că: „Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare şi cei 
ce se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu”. 

În ziua de 4 martie(duminică), dimineaţa, am oficiat Sfânta Liturghie în capela 
rusească din tabăra formaţiei, unde după terminare am ţinut o ..." asupra Sf. Evanghelii 
citite. 

La ora 4 p.m. a avut loc şezătoarea săptămânală dată sub preşedinţia 
subsemnatului. 

Într-o sală bine amenajată am strâns pe toţi soldaţii cu poporul venit şi corul sub 
conducerea caporalului Popescu Gheorghe (teolog). 

Nu pot să nu amintesc marele ajutor pe care mi l-a dat în organizarea şezătorii 
medicul sublocotenent Vlădescu Ovidiu, care, deşi tânăr, însă înzestrat cu un suflet şi o 
inimă de adevărat român şi doritor pentru binele comun. 

La ora 4 % p.m. a venit şi domnul medic şef al ambulantei însoțit de întreg corpul 
ofițeresc. 

Şezătoarea. 

Declarând şezătoarea deschisă, am dat cuvântul medicului sublocotenent 
Vlădescu Ovidiu care, în cuvinte bine simțite, a arătat scopul pe care l-a avut divizia când 
a ordonat aceste şezători. 


Corul: Trăiască regele 
II 
Conferinţa: Iubirea de Patrie ţinută de subsemnatul, în care am arătat ce este 
patria şi care sunt datoriile noastre şi motivele care ne îndeamnă a iubi patria şi la vreme 
de nevoie să ne dăm cu bucurie viata. 
III 
Corul: Pui de lei — Eu mă duc codrul rămâne 
IV 
Plutonierul Ionescu C-tin a declamat, într-un mod mai presus de toată lauda, 
patriotica poezie Furtuna, de Zaharia Băr...* 


V 
Caporalul Alfandarii — vioară — Serenada de Braga - Houmosesque 
VI 
Corul: Marşul Vânătorilor — Vraja 
VII 
Sold. Niţă Ion — (singur) a jucat jocurile nationale — Brâuletul şi Sârba 
VIII 
Caporalul Ponova Alex.(teolog) solo. Cântec moldovenesc 
IX 


Corul: Deşteaptă-te române 

După aceasta am ieşit afară, s-a făcut o horă mare şi la ora ..." şezătoarea a luat 
sfârşit. Cu această ocazie am putut constata efectul binefăcător ce-l au aceste şezători 
asupra populaţiei basarabene şi efectul colosal de mare. Cea mai mare parte erau cu ochii 
plini de lacrimi, auzind atâtea lucruri frumoase spuse în dulcea limbă românească, până 
ieri proscrisă. Aici este locul să amintesc că, deşi am invitat pe preotul satului Sculeni, nu 
a voit să vină. 

Zilele care au urmat, până în ziua de 8 martie, au fost zile în care s-a aranjat totul 
pentru deplasarea Ambulantei în orașul Chişinău; plecaţi în ziua de 8 martie 1918 am sosit 
în Chişinău la 10 martie 1918. 

Activitatea desfăşurată de la această dată până la demobilizarea mea va face 
subiectul unui alt memoriu, pe care îl voi înainta la timp, întrucât sunt lucruri în curs de 
executare. 

Acest memoriu a fost înaintat şi Diviziei I Vânători (actualmente Detaşamentul 
General Räscanu) cu raportul nr.69 din 5 martie 1918, la care s-a primit ordinul domnului 
comandant al detaşamentului cu nr.1844 din 12 martie 1918, pe care vi-l înaintez alăturat 
aici în copie. 

Confesorul Ambulantei Detaşamentului General Räscanu, 

Preot Ion Ionescu 


* Original deteriorat 
* Original deteriorat 


196 


Copie după ordinul nr.1844/1918 al Detaşamentului General Răşcan 
către 

Ambulanţa Detaşamentului 

Nr.1844 din 12 martie 1918 


Detaşamentul General Räscanu 
către 
Ambulanţa Detaşamentului 


La nr.6916. 

Am onoare a vă face cunoscut că d-l comandant al detaşamentului găseşte 
activitatea desfăşurată de Sfintia Sa, preotul Ion Ionescu, demnă de toată lauda şi aduce 
viile sale mulțumiri pentru modul creştinesc românesc cum înțelege să servească atât ceea 
ce priveşte obligaţiile ce-i revin faţă de formaţia din care face parte, cât şi datoria ce avem 
fata de scopul ce urmărim în Basarabia. 

DI. general comandant al detaşamentului îndeamnă tot personalul ambulantei să 
ia parte la activitatea Sfinţiei Sale, preotul Ion Ionescu, şi să contribuie, fiecare în sfera sa 
de acţiune, la atingerea scopului ce urmărim, scop care a fost arătat în directivele date de 
Divizia I Vânători la trecerea trupelor în Basarabia. 

Din ordin 


Şef de Stat Major 
Lt.colonel Stefan Ionescu 


Ieşire 
Nr.168 din 28 aprilie 1918 
D-lui Ministru al Cultelor şi Instructiunii(Casa Bisericii) 


Am onoarea a vă înainta, aici anexat, copie după ordinul nr.1844/1918 al 
Detaşamentului G-ral Răşcanu către Ambulanţa Detaşamentului, relativ la activitatea 
preot I.lonescu de la acea formaţie. 

Cunosc personal activitatea bisericească şi românească desfăşurată din belşug de 
preotul în chestie. Eminent element cultural bisericesc. 

Având în vedere activitatea lui, rog călduros a i se acorda ca semn de încurajare 


x»? 


“Răsplata muncii pentru biserică”, cls.]. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.4,5,20 


178 


Nr.390 din 7 aprilie 1918 


Maiorul Pastia Alexandru 
către 
Armata I, Serviciul de Stat Major 


Am onoarea a vă raporta următoarele: 

În ziua de 25 ianuarie 1918, primind ordin de a mă prezenta la Corpul 5 Armată 
spre a însoţi pe Prea Cuvioşia Sa Arhimandritul Galaction Gordun, în vizita ce o făcea pe 
frontul trupelor Armatei I, însărcinat fiind de M.C.G., cu tinere de cuvântări soldaților din 
tranşee; m-am prezentat în ziua de 25 ianuarie 1918, în satul Domnesti, la comandamentul 
Corpului 5 Armată. 

De aici am însoţit pe Prea Cuvioşia Sa, pe front şi cu această ocazie, a vizitat tot 
frontul Corpului 5, începând din Valea Caregna(Zäbräuti) şi până la Ungureni(Tecuci). 

Cu ocazia acestor conferințe, Prea Cuvioşia Sa, după ce aduce elogii vitejiei 
soldaților români, care au ştiut la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Muncel, Varcuta etc., să 
învingă îndârjirea unui inamic cu mult superior, dând dovadă armatelor aliate că pot conta 
pe vitejia soldatului român, Prea Cuvioşia Sa îşi continuă conferințele, arătând soldaţilor 
suferințele ce le îndură cei rămaşi în teritoriul ocupat, viata ticăloasă ce o trăiesc 
prizonierii noştri şi, prin căldura şi puterea de convingere ce o arată, entuziasmează şi 


197 


înflăcărează pe soldați, făcând să li se întărească în suflet ura contra duşmanului 
cotropitor. 

Toate aceste conferinţe, de un mare şi netăgăduit folos, mai ales atunci când nu 
se ştia ce evenimente au să survină, au fost primite cu mult interes, atât de domnii 
comandanţi superiori, cât şi de soldaţi. Prea Cuviosia Sa, punându-și tot sufletul în aceste 
conferinţe, a ştiut să trezească în sufletul fiecăruia un sentiment pe care poate armistițiul 
în care ne găseam, l-ar fi putut adormi. 

După o săptămână de mers pe front, din unitate în unitate, Prea Cuvioşia Sa şi-a 
terminat ciclul conferințelor, rămânând două zile în Tecuci, din cauza unei gripe ce o 
căpătase, datorită timpului rece şi a lungului voiaj, ce a trebuit să-l facă. 

Aceasta este activitatea pe care Prea Cuvioşia Sa, Arhimandritul Galaction 
Gordun, a desfăşurat-o cu ocazia vizitei sale pe front. 

Delegatul Armatei I, 

Maior Pastia 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.9 


179 


Marele Cartier General 
Eşalonul II Serviciul Religios 


Proces-verbal 


În ziua de 10 aprilie, ora 16,35, domnul general adjutant Prezan, şef Statului 
Major General al Armatei şi însărcinat cu comanda Armatei Române, însoțit de domnul 
maior Petrescu, aghiotantul Domniei Sale, a vizitat spre a-şi lua „rămas bun”, Serviciul 
Religios, M.C.G. 

Şeful serviciului, P.C. Sa Iconom C.Nazarie, îi prezintă raportul. 

Domnul general, foarte emoţionat, îl ascultă până la sfârşit; îl impresionează în 
chip deosebit faptul că avem preoți morţi şi prizonieri: 

„Aceasta înseamnă, P.S. Ta, că preoții şi-au facut mai mult decât datoria si este o 
cinste pentru clerul, care, alături de ostaşi, a făcut mai mult decât le-am cerut noi pentru 
tara şi neam. Desigur, aceasta mulțumită şi imboldului pe care P.S.V. ati ştiut să li-l dati în 
tot timpul. Eu vă mulţumesc cu recunoştinţă şi vă sunt mult multumitor pentru felul cum 
ati conlucrat cu mine la apărarea Patriei. De aceea cu durere mă despart de d-voastră”. 

P.C. Sa Iconom C.Nazarie: 

„Domnule general, în numele meu şi al clerului de armată, vă mulţumesc pentru 
înalta solicitudine şi dragoste părintească ce întotdeauna ati arătat preoţilor de armată. Şi 
fiindcă arma noastră este rugăciunea, vă asigur că atât eu, cât şi clerul de armată vă vor 
pomeni în sfintele lor rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să vă păstreze încă mult în 
viata, cu bine şi sănătate spre fericirea Țării şi a Neamului. Ati fost o glorie a Ţării şi veţi 
rămânea glorios şi în viitor”. 

“Încă o dată vă mulțumesc”, zice domnul general Prezan, „şi rugati-vä lui 
Dumnezeu ca să ne dea cât mai multi patrioți de care tara are mare nevoie. Transmiteti 
tuturor preoților de armată multumirile calde pentru inimosul lor concurs ce mi-ati dat 
pentru apărarea Ţării”. 

Cu aceste vorbe, foarte emoționat, domnul general pleacă din bivuacul 
Serviciului Religios. 

Pentru ca să se ştie, s-a încheiat prezentul proces-verbal, azi 10 aprilie 1918. 


Şeful Serviciului Religios M.C.G., 


Iconom C. Nazarie, profesor universitar Secretari: N.T.Georgescu, Diacon C.V.Dănău, 


Cercetaş Em.Sc.Dumitrescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.3 


180 


Preot militar din Detaşamentul G-ral Răşcanu 
Regimentul 6 Vânători 


198 


24 aprilie 1918 
Nr.40 


Iconomul George Creţu 
către 
Protoiereul preoţilor de armată 


În privinţa activităţii desfăşurate de subsemnatul în Basarabia de la 3 aprilie şi 
până azi am onoare a vă raporta următoarele: 

1. Şcolile de adulţi înființate în târgul Călăraşi şi puse sub direcția subsemnatului, 
de la 1 aprilie, data înființării lor, şi până la 18 aprilie, când au fost închise, au dat 
următoarele rezultate: 

Cu prima serie de adulți, formată în majoritate din funcţionari, s-a ajuns în ultima 
lecţie la predarea ultimelor lecţii din Abecedarul Moldovenesc, partea I, iar cu a doua 
serie la litera R. 

La ambele serii cursul s-a predat de subsemnatul în fiecare zi, de la orele 15-17, 
17-19, predând deodată cu scrisul, cititul şi ortografia şi puţină gramatică. 

În ambele serii am avut 86 auditori regulati. O a doua şcoală de adulți a 
funcţionat în localul şcolii israelite, având ca profesor pe dl. căpitan G.Lefter. Aici audiau 
numai evrei şi s-a ajuns cu scris-cititul la literele mari. Numărul regulat al auditorilor a 
fost de 60. 

Sper că la 1 mai, cu primele serii, să încep abecedarul partea a doua. 

2. În acest interval am ţinut cuvântări trupei şi sătenilor în satele: Siliştea, 
Vorniceni, Pituşca, Vărzăreşti, Găleşti, Corneşti şi Călăraşi. 

În satele Pituşca şi Vărzăreşti am avut mult de lucrat, întrucât răuvoitorii 
neamului îi îndemnau să nu asiste la Tedeum-ul ce se făcea pentru Unire, sub cuvânt că ei 
nu au fost întrebaţi când s-a făcut unirea, că noi îi punem să jure credință Regelui 
Ferdinand şi apoi îi înrolăm şi îi trimitem să elibereze Dobrogea; iar ofiţerii ruşi, de care e 
plină Basarabia, le spuneau să nu depună jurământ căci în curând armatele ruseşti îşi vor 
face apariţia, căci ei de aceea nu pleacă în Rusia. 

În aceste sate preoţii, din ce motive nu s-a stabilit, încă aveau sentimente mai 
mult ruseşti decât româneşti, deşi erau moldoveni. 

Cu astfel de minciuni se întreține în toată populaţia română din Basarabia o 
răceală semnificativă faţă de noi. Ea e alimentată de evrei şi de ofițerii ruşi. 

3. În sectorul Regimentului 6 Vânători se găsesc 4 mănăstiri foarte aproape una 
de alta. Mănăstirea Rociula(de maici) şi Frumoasa, Herbovătz şi Hârjanca, de călugări. 

Toate sunt populate numai cu moldoveni. Fiecare îşi are averea sa proprie din 
care se întreţine. 

În fiecare mănăstire se găseşte şi câte o şcoală eparhială(şcoală primară) cu câte 
20-30 elevi, în majoritate orfani, fntretinuti de mănăstiri. Elevii sunt toți moldoveni. 

În biserică se cântă la strana dreaptă în ruseste şi în cor(foarte bine condus); iar în 
strana stângă se cântă româneşte de câte un monah, cum dă Dumnezeu. 

În altar se slujeşte mai numai în ruseşte. Până la data când scriu aceste rânduri, 
nu am primit ordin de a pomeni Familia Regală şi pe M.S. Regele Ferdinand. 

În şcolile din mănăstiri în afară de Rociula şi Hârjanca, unde s-a început acum de 
curând o frumoasă mişcare în şcoală, cu cursuri de adulți chiar pentru monahi şi monahii, 
la Frumoasa şi Herbovătz cursurile se predau în ruseşte de nişte învățători ruşi (cel de la 
Herbovătz e un ucrainian pensionar). 

Cum mănăstirile acestea sunt de obicei stabilite în sate, locuite în majoritate de 
ucrainini, dar care vorbesc moldoveneşte şi cum aici la mănăstire toți vin pentru orice 
trebuintä religioasă, socotesc că prima grijă a noastră ar fi ca să se ordoneze ca serviciul 
liturgic, corul şi şcolile din aceste mănăstiri — cum şi din celelalte mănăstiri — să se facă pe 
româneşte, trimitandu-se aici, în locul învăţătorilor ruşi, învăţători români, cum şi buni 
cântăreţi, care să organizeze corurile bisericeşti şi să tina bine strana pe româneşte. 

Sunt sigur că mănăstirile, care au destule mijloace, ar suporta orice cheltuieli în 
acest sens, dacă s-ar face apel la ele, deşi pentru o asemenea propagandă ar trebui să nu 
crutäm nimic. 


Iconom G.Cretu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.10,39 


199 


181 


Nr.l 
1918, aprilie, 25 
Akkerman(Cetatea Albă) 


Ioan A. Parfenie, preot căpitan, confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17 
către 
Marele Cartier General (Serviciul Religios) 


Am onoare a vă raporta: 

Fiind cu formaţia în orașul Akkerman, vechea Cetate Albă, pentru stăpânirea 
cărei localități Ştefan cel Mare şi alti domni români au luptat, gândul meu, ca preot, a fost 
să mă interesez de viata religioasă a localităţii. 

Oraşul are foarte multă populaţie evreiască, care însă vorbeşte ruseste. Pentru 
populaţia creştină este o biserică armeană, pentru armenii din oraş, iar 4 biserici parohiale 
ortodoxe deservesc populaţia rusă. 

1. Biserica Catedrală cu 3 altare, zisă Sobor, cu un protoiereu (rus), un diacon 
moldovean şi un preot ce ştie moldoveneşte. Celelalte trei sunt tot ruseşti, dar afară de a 
cimitirului, două poartă numele originii lor, de biserică bulgărească şi grecească — 
deservite de preoți ruşi. Limba oficială în toate, pentru slujbă, este limba rusă. 

Gândul subsemnatului, ca şi al celorlalți colegi preoți militari din garnizoana 
Cetăţii Albe, este de a introduce şi limba română, ca limbă de slujbă la una din bisericile 
din oraş. 

Pentru acest scop şi pentru Tedeum-urile oficiale, s-a ales biserica Catedrală 
(Sobor). 

În înţelegere cu autorităţile militare, cu prefectul judeţului şi cu protoiereul 
oraşului, care deserveşte catedrala, noi preoții români din garnizoană am făcut serviciul 
Prohodului şi al Învierii împreună cu preoții ruşi. Jumătate din slujbă în limba rusă, 
jumătate în limba română. Am constatat că preoții ruşi tin mult la limba lor rusească şi ca 
ei cu ea să aibă protia, iar preoții de originea moldovenească, deşi pot vorbi, însă nu ştiu 
citi şi scrie moldoveneste. 

După multe discuţii, am ajuns la înţelegere cu protoiereul şi de ziua Învierii 
slujba a decurs astfel: 

Am slujit: 3 preoți români(preotul I.Parfenie, preotul Papadima N. şi I.lonescu) si 
cu clerul rus al catedralei. 

Protia a avut-o protoiereul, dar începutul slujbei, ca şi al citirii Sf. Evanghelii, s-a 
făcut de preot român în limba română. Slujba a decurs jumătate româneşte, jumătate în 
ruseşte. Răspunsul dat de cor, idem, dat de corul românesc militar şi de corul rus. 

Predica de preotul Papadima în româneşte. 

Aducem aceasta la cunoştinţa Protoieriei Preotilor Militari, ca să se ştie de 
procedura urmată şi că noi, preoții români, am reuşit, prin bună înţelegere, ca jumătate din 
slujbă să fie în româneşte şi la orice rugăciune locul de întâietate să se dea limbii române. 

Acest procedeu, credem nimerit a se urma si de alti preoţi ce vor mai veni în 
Garnizoana Akkerman. 

Confesorul Spitalului de Evacuare Nr.17, 

Preot căpitan Ioan A. Parfenie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.14,36 


182 


Brigada a III-a de Roşiori 
Serviciul Religios 
Nr.18 
1918, aprilie, 26 
Prea Cucernice Părinte, 


Cu osebită onoare aduc la cunoştinţă că la Regimentul 5 de Roşiori, pendinte de 
această brigadă, a venit ordinul nr.1362 din 21/1V 1918, în următoarea cuprindere: 


200 


„Conform ordinului Corpului 6 Armată nr.4485, am onoare a vă aduce la 
cunoștință că P.S.S. Episcopul Chişinăului a dat ordinele necesare, încă imediat după 
Unire, ca preoții să facă slujba în moldoveneste. Binevoiti a aducea aceasta la cunoştinţa 
tuturor preoţilor de la bisericile din satele afectate zonei dv. şi în acelaşi timp a se arata 
anume comunele unde preoţii nu s-au conformat ordinelor date spre a se arăta cauza şi a 
se lua măsură. 

Şeful Statului Major, 

Lt.colonel A.Marinescu”. 

Motivat de sus-citatul ordin, pe care l-am cerut şi obţinut în copie, m-am găsit 
dator a vi-l face cunoscut cu următoarele deslusiri lămuritoare: 

Încă înainte de sosirea ordinului sus-citat, rugat fiind de către un slujbaş superior 
de la aşa-numita miliţie sau prefectură de poliţie, le-am făcut un concept de formular, aici 
alăturat, pentru pomenirea familiei noastre regale, pe care formular ziceau că-l vor 
imprima şi-l vor răspândi pe la toți preoții din cuprinsul ținutului Soroca; deşi în urmă 
m-am încredințat că poliția locală n-are drepturi şi afară din oraş. Urmărind soarta acestui 
formular l-am descoperit, după multă căutare, amestecat cu multe hârtii într-un fund din 
sertarul unei mäsute pentru maşina de scris, fără nici un gând de a fi imprimat. 

Pe cale particulară, de la preoţi, am aflat că pentru pomenirea familiei regale 
române se mai dăduse un ordin circular, însă de un cuprins foarte ciudat, aşa că Regele era 
numit Elisaveta, cu un adaos — fără sens — de Caroli şi o sumă de alte cuvinte şi fraze 
schimonosite. Dintre cele patru biserici din Soroca, una Capela Gimnaziului de fete şi alta 
a cimitirului, numai două — adică cea din centru numită Soboru si a doua din mahala 
numită Bujorăuca, au câteva cărți româneşti vechi pe care de mult le-au scos din orice 
întrebuințare, toată slujba făcându-se numai în ruseşte. 

Cântäretii grupaţi în aşa-zise coruri cu două-trei voci, cântă tot, absolut tot, 
numai în ruseşte, cu nişte melodii monotone, care seamănă perfect cu cântecele 
lipovenilor, care se reintorc chefuiti de la târguri, după ce-şi desfac produsele grădinăriei 
lor. 

De la venirea mea în Soroca am căutat pe toate căile să leg prietenii cu preoții 
locali, cu care, în toate bisericile, am săvârşit, absolut în toate duminicile şi sărbătorile 
alese, Liturghii şi Tedeum-uri ocazionale. Cu toată silinta şi cu toată râvna de a le destepta 
măcar o scânteie de conştiinţă națională, şi totuşi în aparență par câştigaţi cauzei 
româneşti, apoi foarte curând revin la ruginitele lor practici curat ruseşti. 

Mi-am format convingerea nestrămutată că chiar acei ce poartă nume româneşti, 
chiar acei ce par a simți româneşte, sunt absolut refractari oricărei culturi româneşti şi că 
numai străşnicia unor ordine întregi, nu jumătăţi şi nu cu actualii blagocim, vor începe a 
asculta şi a executa toate ordinele ce li se dau. 

Acestea le supun cunostintei Prea Cucerniciei Voastre, cu rugămintea a aviza la 
mijloacele nimerite pentru atingerea scopului. 

Notez că tipografiile din Soroca n-au deloc litere latine. 


Preot Räutescu, confesor 


Formular 
pentru pomenirea familiei regale la diferite servicii religioase 


La Vecernie 
Ectenia mare 

A cincea cerere se rosteşte aşa: 

5. „Pentru prea Sfinţitul Episcopul nostru (numele) şi pentru cinstita preotime şi 
întru Hristos diaconie şi pentru tot clerul şi poporul „Domnului să ne rugăm”. 

6. „Pentru prea inaltatul şi de Hristos iubitorul Regele nostru Ferdinand I, pentru 
soţia sa Regina Maria, pentru binecredinciosii lor fii: Principele Carol, moștenitorul 
Tronului, pentru principii şi principesele Elisaveta, Maria, Nicolae şi Ileana, pentru toată 
curtea şi ostaşii lor „Domnului să ne rugăm”. 


După Lumina lină şi prochimen 
La a 4-a cerere se zice: 
„Încă ne rugăm pentru Prea Sfinţitul Episcopul Nostru (numele) şi pentru toți 
fraţii noştri cei întru Hristos”. 
La a S-a cerere se zice: 
„Încă ne rugăm pentru Prea Înältatul si de Hristos iubitorul Regele nostru 
Ferdinand I, pentru soţia sa Regina Maria, pentru binecredincioşii lor fii Principele Carol, 


201 


moştenitorul Tronului, pentru principii şi principesele Elisaveta, Maria, Nicolae şi Ileana, 
pentru sănătatea şi mântuirea lor”. 
Aceste formulare se aplică la toate ecteniile de seară şi dimineață. 


Sfânta Liturghie 
La ieşirea cu Sfintele daruri 

1. „Pe Prea Sfinţitul Episcopul nostru(numele) să-l pomenească Domnul 
Dumnezeu întru Împărăţia Sa”. 

2. „Pe prea fnältatul si de Hristos iubitorul Regele nostru Ferdinand I, pe soția sa 
Regina Maria şi pe binecredinciosii lor fii Principele Carol, moştenitorul Tronului, pe 
principii şi principesele: Elisabeta, Maria, Nicolae şi Ileana să-i pomenească Domnul 
Dumnezeu întru Împărăţia Sa”. 

La molitva Amvonului se pomeneşte numai Regele Ferdinand I, fără Familia 
Regală. 


La Tedeum (molebiu) 

1. „Prea Înältatului si de Hristos iubitorului Regelui nostru Ferrdinand I, sotiei 
sale Regina Maria si binecredinciosilor fii Principele Carol, mostenitorul Tronului, 
principelui si principeselor Elisaveta, Maria, Nicolae şi Ileana, dă-le Doamne zile 
îndelungate, viață paşnică, întru toate bună sporire, iar asupra vrăjmaşilor biruinta şi îi 
păzeşte întru multi ani”. 

2. „Prea Sfintitului şi de Dumnezeu iubitorului Episcopului nostru (numele) şi la 
tot clerul bisericesc, dă-le Doamne zile îndelungate, viață paşnică, sporire întru predicarea 
cuvântului adevărului şi-l păzeşte întru multi ani”. 

3. „Binecredinciosului guvern, căpeteniilor oştilor, oraşelor şi ale ținuturilor, dă- 
le Doamne zile îndelungate, viata paşnică, întru toate bună sporire, iar asupra vrăjmaşilor 
biruinti şi-i păzeşte întru multi ani”. 

La fiecare din aceste trei rugăciuni rostite cu glas înalt, corul cântăreților 
răspunde cântând: ,,multi ani trăiască” — de câte trei ori. 

La începerea anului şcolar, ca şi la alte serbări şcolare se mai adaugă a patra 
cerere pentru: profesori, profesoare, elevi şi eleve: ,,Da-le Doamne zile îndelungate, viata 
paşnică şi spor întru predarea şi câştigarea cunoştinţelor folositoare şi îi păzeşte întru 
multi ani”. 

Pentru 150 exemplare de tipärit. 

P.S. Cărţile de Tedeum ar trebui imprimate,dacă lipsesc, şi trimise tuturor 
bisericilor. Tot astfel să se facă şi cu toate cărțile de ritual. Dacă mi se va da ordin special, 
eu, cu propriile mijloace de transport, mă oblig a străbate judeţul Soroca, pentru a face un 
inventar cu toate cărțile de ritual ce voi găsi pe la biserici cum şi a culege date şi 
inscriptiuni diferite ce ... 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.11,12,38 


183 


Nr.11 
26 aprilie 1918 


Preotul iconom N.I. Rădulescu de la Ambulanţa Diviziei I de Cavalerie 
către 
P.C.Protoiereu al preoților de armată 


Acum, când pacea s-a încheiat, cred de a mea datorie a aduce la cunoştinţa P.C. 
Voastre cele ce urmează, spre a se vedea rolul ce l-am îndeplinit în acest război. 

Mobilizat de la începutul campaniei(15 august 1916) la Ambulanţa Diviziei I de 
Cavalerie, unde am rămas în tot timpul războiului, am căutat în orice moment şi în orice 
împrejurare să-mi fac în conştiinţă datoria de preot şi român. 

Nu am avut alt gând decât a servi ţara, insuflând credinţă în Cel de Sus, speranță 
în viitorul neamului şi dragoste către tot ce e românesc. 

În fiecare duminică şi sărbătoare, oriunde m-am aflat am slujit la biserica unde 
mă găseam — afară, bineînţeles, de zilele când eram în marş — şi întotdeauna am ţinut 
predici şi cuvântări ocazionale, explicând datoriile noastre religioase şi patriotice. Slujbele 
religioase în diferite ocazii (sfeştanii, acatiste, Tedeum etc), cum şi conferințele ce le-am 


202 


ţinut la diferite trupe din Divizia I de Cavalerie, m-au făcut să văd cât de necesar este 
preotul în mijlocul trupei, mai ales atunci când singurul sprijin este Dumnezeu. 

Legătura sufletească între preot şi ostaş este cu atât mai mare, cu cât preotul stă 
mai în contact cu ostaşul, sfătuindu-l şi îndemnându-l, ca şi un părinte pe fiul său. 
Ambulanţa fiind mai mult un punct de trecere a bolnavilor şi răniților, care se panseazä şi 
trimit la alte formaţii, nu am avut decât 84 decedați, care au fost înmormântați cu toată 
cinstea cuvenită unor eroi ai patriei; printre cei repausati am avut durerea de a înmormânta 
şi un frate al nostru, preotul Ioan Rătescu de la Brigada a Il-a Roşiori, mort de tifos 
exantematic. La fiecare decedat, după oficierea serviciului religios, am ţinut câte o 
cuvântare. În timpul retragerii din toamna anului 1916 şi anume de la Olt până în comuna 
Dumbrăveni, jud. Botoşani, care a ținut o lună şi jumătate, de la 5 noiembrie la 18 
decembrie, am fost nedezlipit de formație, făcându-mi datoria, cum împrejurările îmi 
dictau. În iarna anului 1916 şi primăvara anului 1917, am îngrijit cu cele religioase pe 
bolnavii de tifos exantematic şi febră recurentă de la spitalul din Veresti, jud. Botoşani si 
cel de convalescenti din Hanca, jud. Botoşani — spitale înfiinţate de Ambulanţa Diviziei I 
de Cavalerie cu ajutorul Crucii Roşii de Câmpulung şi spitalelor regionale din 
Câmpulung; de asemenea am mai îngrijit cu cele religioase şi bolnavii de le spitalul din 
comuna Dumbrăveni judeţul Botoşani, înfiinţat de Crucea Roşie din Râmnicu-Sărat. 

Ambulanţa a mai avut spitale şi în Alexandria, Teleorman şi Drägänesti-Vlasca, 
în toamna anului 1916; apoi în Podu Turcului, în toamna anului 1917 şi în judeţul Balti, 
Basarabia, unde am stat de la 23 ianuarie 1918 până acum. Bolnavii din toate aceste 
spitale au fost serviţi cu cele religioase de subsemnatul. La 15 ianuarie 1917, am trecut la 
ortodoxism pe soldatul evreu, Max Schwartz, din Regimentul 1 Roşiori. 

La Flămânda-llfov în toamna anului 1916, când am fost bombardati de aeroplane 
inamice, la Oituz în 1917(de la 30 iunie până la 12 septembrie), cât timp trupele au luptat, 
iar ambulanta şi-a îndeplinit datoria, fiind aşezată în comuna Târgu-Trotuşului, de 
asemenea la Siret, unde trupele au stat în tranşee, iar ambulanta în comuna Barcea Veche, 
județul Tecuci(de la 15 noiembrie 1917 până la 13 ianuarie 1918) când am plecat la Balti 
în Basarabia, unde am rămas până acum, am fost pururea cu ostaşii, îngrijindu-i cu cele 
religioase şi insuflându-le spiritul de jertfă şi dragoste de neam, pe care trebuie să le aibă 
orice bun român. 

Unul din momentele cele mai înältätoare pe care le-am simțit în acest război, a 
fost în ziua de 4 martie 1918, când, strânşi în oraşul Bălţi, la o masă fräteascä, peste 200 
(două sute) cetăţeni din oraşul şi ţinutul Bältilor şi-au exprimat dorinţa că voiesc cu toată 
dragostea să se reîntoarcă la sânul mamei. La această masă a luat parte şi domnul general 
Schina, comandantul Diviziei I de Cavalerie şi multi ofițeri. Eu am avut fericirea a da 
binecuvântarea acestei mese şi a arăta cât de frumos este ca frații să stea împreună. Acest 
deziderat s-a îndeplinit în ziua de 27 martie 1918, când Sfatul Ţării din Basarabia a cerut 
alipirea la patria mumă, ceea ce s-a aprobat şi din nou am avut fericirea ca în ziua de 30 
martie să oficiez Tedeum în Catedrala din Balti, împreună cu zece preoți şi trei diaconi, la 
care serbare au luat parte autoritățile militare şi civile de aici. 

În ziua de 23 septembrie 1917, împreună cu preoții de armată ai diviziei, am 
oficiat parastas în comuna Podu Turcului pentru ostașii din Divizia I de Cavalerie, morți 
la Oituz pentru patrie — la acest parastas au asistat trupele întregii divizii cu domnul 
comandant general Schina şi domnul general Eremia Grigorescu, comandantul Armatei I. 
La 4 aprilie 1918, cu preoţii diviziei, am oficiat un parastas în Bălţi, pentru soldații 
diviziei morți în Basarabia, la care parastas au asistat domnul comandant al diviziei, 
ofiţerii, soldaţii cum şi populaţia civilă din oraş. S-au mai făcut şi alte parastase de 
ambulanță. Şefii respectivi apreciind munca şi felul cum mi-am făcut datoria, m-au propus 
şi am fost decorat cu Steaua României cu spade în gradul de Cavaler; iar în luna iunie 
1917, am fost asimilat gradului de căpitan. 

Din toate cele ce am constatat, am rămas cu convingerea că preotul este nu numai 
necesar, dar absolut trebuincios în armată şi ar fi de dorit, ca fiecare regiment şi în timp de 
pace să-şi aibă preotul său, care preot să se ocupe cu partea morală a trupei. 

Am mai constatat că în decursul acestui război ostaşului român şi-a făcut datoria 
cu tot devotamentul şi prin tăria, vitejia şi dragostea cu care a luptat, a adăugat noi ramuri 
la coroana sfântă a neamului nostru. 

Dumnezeu, care a ocrotit întotdeauna acest neam încercat, nu ne îndoim că şi de 
acum înainte ne va avea în sfânta sa pază şi să-L rugăm ca sângele vărsat de atâţia eroi, să 
fie sămânță din care să iasă mărirea şi întregirea neamului românesc. 

Şi acum, când ne întoarcem la căminele noastre, gândul ne zboară către cei care 
s-au dus dintre noi şi ale căror nume stau scrise cu litere de aur în cartea neamului. 


203 


Avem credință în Dumnezeu şi speranță în viitor şi cu ele vom trăi şi noi şi 
urmașii nostri. 


Preot iconom N.Rădulescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.13,37 


184 


Nr.7 din 30 aprilie 1918 


Confesorul Regimentului VIII Dragoş Nr.29 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Dare de seamă despre activitatea pastorală şi religioasă a preotului Andrei Gâlea, 
îndeplinită de la 1 martie 1918 până la 16 aprilie, la Regimentul 2 Alba Iulia 
şi de la 20 aprilie 1918 până la 1 mai, la Regimentul VIII Dragoş Nr.29 


În duminica lăsatului de brânză, martie 4, la serviciul liturgic, oficiat în capela 
din tabăra Regimentului 2 Alba Julia, am ţinut o cuvântare de conținutul: „Însemnătatea 
Sf. Taine, îndeosebi Sf. Taină a pocäintei şi a cuminecăturii şi datorinta creştinilor de a se 
mărturisi şi împărtăşi cu Sf. Taine în postul cel mare”. Ca urmare a acestei cuvântări, am 
mărturisit şi împărtăşit cu Sf. Taine trupa Regimentului 2 Alba Iulia, după orarul următor: 

Luni, 5 martie 1918, de la ora 8-12 şi 2-6, Compania I. 


Marţi, 6 se Compania II. 
Miercuri, 7 = Compania III. 
Joi, 8 - Compania IV. 
Vineri, 9 = Compania V. 
Sâmbătă, 10 = 557 Compania VI. 


Duminică, în 11 martie 1918, la Sf. Liturghie, am împărtăşit cu Sf. Taină a 
Cuminecăturii Companiile I-VI. 
Luni 12 martie 1918 de la ora 8-12 şi 2-6 Compania VII. 


Marţi, 13 = Compania VIII. 
Miercuri, 14 = Compania IX. 
Joi, 15 = Compania X. 
Vineri, 16 = Compania XI. 
Sâmbătă, 17 = Compania XII. 


Duminică, în 18 martie 1918, la Sf. Liturghie, am împărtăşit cu Sf. Taină a 
Cuminecăturii Companiile VII-XI. 

Din 19-24 martie 1918, am mărturisit ofiţerii Regimentului 2 Alba Iulia şi în ziua 
de 25 martie, la Sf. Liturghie, i-am împărtăşit cu Sf. Taină a Cuminecăturii. 

De la 26 martie — 15 aprilie 1918 — rămânând la regiment numai ofițerii — am 
ţinut cu ei săptămânal câte o conferință de conținut patriotic şi religios-moral. 

Pe ziua de 15 aprilie 1918, fiind mutat — cu ordinul Marelui Cartier General, 
Serviciul Religios, nr.1301/1918 — în Regimentul 29 Infanterie, în ziua de 20 aprilie m-am 
prezentat la acest regiment, unde aflând de la d-l comandant al regimentului, că trupa încă 
nu este mărturisită şi împărtăşită cu Sf. Taine, în consecință, în ziua de 21 aprilie, înainte 
de amiază, am mărturisit Batalionul al II-lea, cu cantonamentul în satul Fundu-Răcăciuni 
şi după-amiază Batalionul al III-lea, cu cantonamentul în Satul Nou; Batalionul I, 
neputându-l mărturisi, din cauză că era în satul Boiştea, la o distanţă de vreo 50 km de 
sediul regimentului. 

Duminică, în 22 aprilie 1918, la ora 1 noaptea, am săvârşit slujba „Învierii 
Domnului” şi Sf. Liturghie, la care, pe lângă trupă şi dl. colonel Gheorghiu C-tin, 
comandantul regimentului, a asistat şi d-l general Zadic Iacob, comandantul Diviziei a 
VIII-a. 

Cu această ocazie, am ţinut o cuvântare cu subiectul: „Pentru ce se bucură 
biserica creştină în ziua Învierii Domnului nostru lisus Hristos ?”. La sfârşitul serviciului 
liturgic, am împărtăşit trupa cu Sf. Taină a Cuminecăturii. 

La 24 aprilie — cu ocazia plecării gradatilor şi soldaţilor la şcoala de specializări a 
Diviziei a VIII-a — am oficiat sfinţirea apei(după tipicul din săptămâna cea luminată) şi am 


204 


ţinut o cuvântare, în care am arătat datorinta ce o au de a asculta şi a învăţa la şcoala de 
specializări, spre binele lor, al camarazilor şi al patriei. 

La 25 aprilie am plecat la satul Boiştea(Valea Trotusului), unde se află în 
cantonament Batalionul I şi joi, în 26 aprilie, am oficiat şi la acest batalion, sfinţirea apei 
(tot după tipicul din săptămâna cea luminată), i-am stropit cu apă sfinţită şi le-am ţinut o 
cuvântare cu subiectul: „Ce ne-a adus Hristos prin moartea Lui şi ce sperăm să ne aducă 
ostaşii români căzuţi în lupta pentru apărarea patriei şi întregirea neamului !”. 

Serviciile religioase le-am săvârşit în altarul făcut la front de regiment, deoarece 
în satele în care cantonează regimentul nu sunt biserici ortodoxe, ci numai catolice. 

Preot Andrei Gâlea, 


Confesorul Regimentului 29 Infanterie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.14,19 


185 


[2 mai 1918] 


Dare de seamă 
de cuvântările ţinute în comunele din raionul Regimentului 10 Vânători P.A. în 
Basarabia, judeţul Orhei, de la 1 februarie până la 29 aprilie 1918 


În 4 februarie. Predică ţinută în biserica din comuna Criuleni, după săvârşirea 
Sfintei Liturghii, pentru prima dată în limba românească. 

Conţinutul: Scopul venirii noastre în Basarabia, cum am fost chemaţi de Sfatul 
Țării pentru îndeplinirea unui sfânt si creştinesc fapt: salvarea sufletelor si a trupurilor 
drepţilor şi nevinovatilor de asuprirea nelegiuitilor si a oamenilor fără teamă de 
Dumnezeu, care oameni setea lor de bani, de băutură şi de jaf şi-o astâmpără cu ridicarea 
vieților celor care îşi văd de treabă, a bunurilor drepţilor şi paşnicilor locuitori ai satelor şi 
oraşelor din Basarabia. 

„Strigătul de ajutor, vaietele copiilor, mamelor şi ale moşnegilor, ale fraţilor 
moldoveni din Basarabia s-au auzit peste Prut la noi şi noi am venit. Am venit să scăpăm 
datina strămoşească, glia, pământul, legea, limba şi credința veche de acum 106 ani, când 
fiica cea de mijloc a fost răpită de un balaur de la sânul mamei, de la ,, Moldova” frumoasă 
şi puternică a Sfântului şi Marelui Ştefan; această Moldovă a fost ruptă în două de o ţară 
vecină, care astăzi şi-a luat pedeapsa, adeverind şi întărind Sf. Scriptura: ,,Ce-ti foloseşte 
tie de vei câştiga lumea întreagă, dar în schimb iti vei pierde sufletul tău”. O veche si 
măreață Rusie, care astăzi gemi, ca cel ce moare sub apăsarea unui călcâi străin, care a 
venit să te ocupe şi pe tine, pedeapsa lui Dumnezeu te-a ajuns, că „nimic nu trăieşte în 
fata lui Dumnezeu, ce nu este pe dreptate, că ochiul lui Dumnezeu toate le vede şi 
dreptatea lui toate le cântăreşte şi dă fiecăruia după faptele lui”. 

Le-am cerut încredere şi bună primire nouă, care am venit să facem bine, care am 
venit la fraţii noştri şi să nu aibă teamă, că n-am venit să le luăm pământul şi să-l dăm 
boierilor, ci am venit să facem rânduială. Şi pentru a putea îndepărta orice teamă şi 
ultimul nour ce le acoperea minţile, le-am vorbit de felul cum s-a procedat la noi cu 
împărțirea pământului la ţărani, scoțând in relief gestul unic în istoria neamului românesc 
al Majestății Sale Regelui Ferdinand al României, care a fost primul de şi-a împărțit 
averile sale acelora care au luptat cu credință pentru apărarea ţării şi a neamului. 

În 11 februarie. Predica ţinută în biserica din comuna Ustie după săvârşirea Sf. 
Liturghii şi aici pentru prima oară în limba românească. 

Motto: “Desteptati-va fraţi moldoveni, că ziua slobodei pentru voi a răsărit”. 

S-a făcut asemănare între anii 1918 şi 1848, când A.Mureşanu rupând lanţul 
sclaviei a strigat: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte, în care te-adânciră 
barbarii de tirani”. 

Anul 1918 pentru ei este şi trebuie să fie, ca pentru A.Mureşanu şi întreaga 
Transilvanie, o zi mare, ziua sfântă a slobodei. Le-am arătat ce bucurie mare simt eu în 
sufletul meu, când eu, ca transilvănean, am fost învrednicit de Dumnezeu a sluji într-o 
biserică din Basarabia, unde pentru prima oară de 106 ani se serveşte în limba 
strămoşească. Le-am arătat ce mare e bucuria tärii-mumä de fiica ei, care de 106 [ani] a 


205 


fost smulsă de la sânul mamei, care tarä-mumä astăzi, cu lacrimi în ochi de bucurie, ne 
trimite pe noi, apostoli ai neamului, pentru să le zicem fraților moldoveni în numele ei: 
„Bine v-am găsit sănătoşi, frați moldoveni”. 

Le-am arătat scopul venirii noastre aici, cum am fost chemaţi de Sfatul Ţării 
pentru a scăpa norodul de ticăloşi, care periclitau chiar şi viaţa paşnicilor locuitori. Le 
ceream bună primire, încredere, iar, pentru a le îndepărta gândul că suntem chemaţi de 
boieri să le redăm averile pierdute, pe lângă demonstrarea scopului venirii noastre, le-am 
arătat situația din România, întărind spusele cu märetul exemplu dat de către Majestatea 
Sa Regele Ferdinand al României, care însuşi a dispus să se imparteasca întreg pământul 
său ţăranilor, care sunt talpa ţării. Le ceream şi puţină răbdare până ce să se facă toate 
hârtiile la Sfatul Ţării şi apoi li se va face şi lor dreptate. Am terminat cu limba 
strămoşească, arătându-le că şi noi, care venim de peste Prut, vorbim aceeaşi limbă ca şi 
ei, afară de câteva cuvinte care se scriu în cărți. Limba ţăranului este aceeaşi, cântecul 
acelaşi, pe care maicile noastre ni l-au cântat la leagăn, cei de dincoace de Prut şi dincolo 
de Carpaţi cântându-ne-o încet şi jalnic, iar ceilalți voioşi în ţara liberă, terminând cu 
vorbele lui Sion: ,,Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, altă limbă armonioasă ca 


ea nu găsim”. 

18 februarie. Predică ţinută în biserica din comuna Joureni, după terminarea Sf. 
Liturghii. 

Motto: ,,Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, altă limbă armonioasă ca ea 
nu găsim”. 


Conţinutul: Am vorbit de datina veche strămoşească să nu-ţi lepezi limba şi 
legea, că este ruşine şi este un păcat de moarte că părinții noştri cu limbă de moarte ne-au 
lăsat aceste: „Las vouă moştenire creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”, să 
păstrăm limba, legea, glia, chiar cu preţul vieţii noastre, după cum şi Sf. Scriptură ne da 
porunca: ,,Tineti Scripturile”. 

Istoricul Moldovei pe scurt, cum a fost răpită de la sânul maicii scumpa fiică, 
Basarabia, la anul 1812, iar, după atâta suferință, cum a răsplătit Dumnezeu credința in 
vechile obiceiuri ca lui Iov din Scriptură, ca drept răsplată alipirea sufletească la Tara 
Mumă, declarându-se „Republica Moldovenească liberă”, iar ca îngeri păzitori ne-a trimis 
pe noi, fraţii de peste Prut, ca astfel să putem pecetlui marea răsplată dumnezeiască, 
bucurându-ne şi noi împreună cu ei de bucuria lor, scăpând şi noi din ochii nostri de frați 
iubitori, lacrimi de bucurie pe altarul jertfei de mulţumire, aducându-le vestea că 
străvechiul pământ al lui Traian pe toţi fiii lui ne cheamă la cina cea mare, pentru a pune 
bază unei clădiri unde va fi numai o limbă, o lege, unde va fi pentru toți fiii ei aceeaşi 
dreptate, când de la Nistru până la mare, până la Tisa şi Dunăre va fi un singur popor cu 
limba moldovenească. Îndemn de a tine cu sfinţenie la limba străveche, acasă, în şcoală şi 
în biserică, că aşa-i place şi lui Dumnezeu. Iubirea fräteascä am cerut-o, că Dumnezeu 
iubeşte pe cei ce se iubesc şi răsplăteşte pe cei ce fac bine. Îndemn să trimită copiii la 
şcoală, că şcoala este o a doua biserică şi precum vei îngriji de mläditele tinere şi slabe ale 
viței de vie, aşa vei lua şi rodul, iar deşteptăciunea copiilor este fala părinților. Am atins 
chestiunea pământului, amintind de gestul sublim al Majestății Sale Regelui Ferdinand I al 
României, pentru a le putea câştiga încrederea, cum am fost chemaţi de Sfatul Ţării, ca noi 
să facem rânduială în tara, până ce Sfatul Ţării va hotărî soarta ţării, care este a ţăranilor. 

25 februarie. Predică ţinută în biserica din comuna Ohrincea după săvârşirea Sf. 
Liturghii, unde corul a dat răspunsurile în româneşte. 

Motto: „Noi suntem gata să murim, decât să părăsim legea strămoşească”. 

Conţinutul: Dragostea ce ne-a cuprins, când am fost trimişi aici pentru salvarea 
fraţilor noştri, mai ales acum când în acea biserică se cântă numai româneşte, când pe 
lângă toată asuprirea străinilor de limba şi legea noastră, am găsit un altar al Dreptăţii 
Dumnezeieşti, unde s-a păstrat neatins „Sf. Altar” al limbii noastre strămoşeşti, vorba, 
graiul, de parcă vorbim cu falnicii arcași ai lui Stefan cel Mare, din ţinutul Orheiului. 
Originea noastră pe scurt şi apoi istoria lui Ştefan cel Mare, lupta de la Vadul lui Vodă, 
unde au luat parte la acea luptă şi vitejii din acea comună. Aceşti arcaşi au lăsat cu limbă 
de moarte urmaşilor ca să-şi apere limba, neamul şi glia strămoşească. Dar dacă duşmanul 
a reuşit să cuprindă glia, nu a reuşit să facă să se uite graiul „care astăzi în această biserică 
atât de inaltator a răsunat”. Ce luptă sufletească a trebuit să poarte strămoşii pentru limba 
lor, nu o putem şti, dar se vede că limba au dat-o urmaşilor aşa cum au primit-o şi ei şi 
care limbă se grăieşte astăzi de toată suflarea moldovenească. 

„Nu vă temeti ! Dumnezeu însuşi îi va zdrobi înaintea ochilor noştri” aplicate la 
zilele de robie, care a ţinut 106 ani, făcând trecere la ziua de azi, cum Dumnezeu a 
prăbuşit în abis marea dar putreda Rusie, eliberând micile popoare încătuşate de secole. 


206 


„lată mielul lui Dumnezeu care a venit să răscumpere neamul omenesc, aducând 
cu sine dreptatea dumnezeiască şi răsplata celor drepţi, iar celor care au făcut strâmbătate, 
pedeapsă meritată, că fericiți sunt cei prigoniti pentru dreptate, căci a acelora este 
împărăţia cerurilor”. 

Se face asemănare între Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Majestatea Sa Regele 
Ferdinand I al României: Precum vouă Ştefan după fiecare bătălie ridica câte o biserică, 
astfel şi Majestatea sa Regele Ferdinand I al României a ridicat o sfântă biserică în inima 
fiecărui țăran român prin gestul frumos a împărțirii pământurilor sale arcaşilor săi plugari, 
făcându-i răzeşi. Aceasta pentru îndepărtarea oricărui gând rău, că noi am venit aici ca(!) 
cotropitori sau ca părtinitori ai boierilor. 

4 martie. Predică ţinută în biserica din comuna Slobozia-Duşca după săvârşirea 
Sfintei Liturghii. 

Motto: „Vorbiţi, scrieți moldoveneste, pentru Dumnezeu”. 

Conţinutul. Observând că nu prea vin copii la şcoală, le-am făcut cunoscut ce 
este „şcoala”, făcând istoria învățământului primitiv, încă din cele mai vechi timpuri. 
Credinţa despre şcoală a grecilor, obiceiul vechi al lor, că dacă părinții nu se îngrijeau să 
dea creştere copiilor, copiii nu erau obligaţi a le da îngrijire la bătrâneţe, că au lăsat să 
cadă sămânţa bună pe drum, neaducând nici un folos familiei, satului, țării şi neamului. 
Asemănarea cu vita de vie, din Sf. Scriptură, a copiilor, că precum vei îngriji vita, aşa va 
creşte şi precum vei creşte copilul, aşa îl vei folosi. A nu trimite copiii la şcoală este un 
păcat de moarte, care nu se iartă, acel părinte este omorâtorul copilului său, şi-şi va primi 
pedeapsa dumnezeiască. A învăţa este cam greu, dar tot lucrul ce se face cu greu, tine mai 
mult. Nu uitaţi că unul din neamul nostru a zis aşa: „Scrieţi băieți, oricum, numai scrieți”, 
iar lisus Cristos a zis: „Lăsaţi copii să vină la mine”, la izvorul cunoştinţelor, să se adape 
din izvorul nesecat al adevărului, al cinstei, al dreptăţii, al fricii de Dumnezeu. Acest izvor 
este prima dată „şcoala” şi apoi ,,biserica”. Precum merge omul la biserică în haine 
luxoase împodobindu-şi corpul, tot aşa este de imperios a-şi podobi omul sufletul său cu 
haina curată a adevărurilor dumnezeieşti. Acestea nu se învaţă nici la coasă, nici la plug, 
nici la vite, ci se învață în „şcoală”. Încredere în cei care am venit ca apostoli ai neamului, 
pentru a îndeplini Sfintele Scripturi: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după mine 
nicicând va umbla în întuneric” sau mandatul dat Sfinţilor Apostoli: „Mergând, învățați 
toate popoarele!”. 

Li se istoriseşte viata Sfântului şi Marelui Vodă Stefan şi sunt chemaţi la 
primirea fmbrätisärilor, ce le aduceam de la mama noastră a tuturora. Li se pune în vedere 
cum se va împărți pământul, cerându-le încredere pentru ce a fost adus ca pildă gestul 
Majestății Sale Regelui Ferdinand I al României, care, ca Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-a 
împărțit averea cu apărătorii hotarelor Neamului şi Tronului. 

4 martie. Cuvântare ţinută în şcoala din comuna Criuleni la prima şezătoare 
şcolară făcută cu băieţii de şcoală. 

„Legătura dintre biserică şi şcoală”. 

Conţinutul. Ce este biserica în înţeles general şi ce este şcoala ? Raportul dintre 
biserică şi şcoală şi viceversa; că nici biserica nu este altceva decât o şcoală. Care este 
ținta finală a şcolii şi modul cum pregăteşte mläditele tinere ale viei pentru a putea fi 
plantate după placul lui Dumnezeu. Îndemn pentru a trimite copiii la şcoală, fiindcă este 
un lucru frumos şi măreț. Le-am istorisit cum o întreagă familie a învăţat de la copilul de 
şcoală cântarea: „Hai să dăm mână cu mână”, pentru a-l glăsui toți ca pe o rugăciune 
sfântă. 

Dezvoltarea şcolii, cum şi-au bătut capul cei mari ca să facă şcoala să fie cât mai 
uşoară. Şi Mântuitorul a zis: „Lăsaţi copiii să vină la mine” şi de aici încolo „cine are 
carte are parte”. Le-am făcut cunoscut că, în urma raportului meu către regiment, toți 
ofițerii învățători de la regiment vor fi dati la şcoli, fiecare unde cantonează, pentru a 
propune ei, întrucât posedă limba şi au cunoştinţe mai multe, mai mult, prezenţa unui 
ofițer va tine la respect şi pe copii şi pe părinţii lor. Fiecare zi va trebui să trimită copiii la 
şcoală, explicându-le de ce nu pot să lipsească nici o zi de la şcoală. 

Şi aici s-a vorbit de chestiunea [pământului], spunându-le cum are să fie, când 
însuşi Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României şi-a împărţit întreg pământul său 
țăranilor, care au luptat pentru ţară, aceasta pentru a îndepărta ideea de neîncredere 
exprimată prin cuvintele: ,,Toate-s bune şi frumoase, noi ştim că avem acelaşi grai, dar 
cum rămânem cu pământul?”. 

11 martie. Predică ţinută în biserica din comuna Criuleni după săvârşirea Sfintei 
Liturghii. 

Motto: „Poruncit-a îngerilor săi, ca să te păzească în toate căile tale”. 


207 


Conţinutul. Fiecare om are îngerul său păzitor care încearcă a-l feri pe om de a 
săvârşi lucruri rele şi neplăcute lui Dumnezeu. Să nu se lase să fie duşi la credinţa rea în 
ce priveşte venirea noastră aici, să nu ocrotească păcatele şi greşelile unora că ar fi de 
generalizat la toți, că „nu este pădure fără uscătură”. Este grea calea dreptätilor, dar dupa 
ce a-i început-o, nimeni nu-ţi poate sta în cale, iar ,,in fiecare seară adaugi la faptele cele 
bune încă una”. Îndemn să nu desconsidere văduvele şi orfanii, ci mai mult încă, să-i 
ajute, că „de ai două haine, dă una celuia ce nu are”. 

Se aduce ca exemplu ca mamă iubitoare de orfani şi de văduve, de săraci şi de 
bolnavi, Majestatea Sa Regina Maria a României, uşa căreia pentru săraci e veşnic 
deschisă şi cercetează şi pe cei mai greu bolnavi în spitale, pe front, în tranşee, fiecăruia 
dându-i un cuvânt de îmbărbătare, iar săracilor, orfanilor şi văduvelor sărace se îngrijeşte 
să li se dea haine şi de mâncare şi adăpost. 

Când micul Principe Mircea a murit, Maiestatea Sa Regina Maria, fiind chemată 
la bolnavi, l-a lăsat şi a plecat, să vadă pe fiii ţării, care sufăr, întărind prin aceasta cele 
spuse în Sf. Scriptură „Lasă morţii să-şi îngroape morții săi, că morţii cu morții, iar viii cu 
vii”. Maiestatea Sa Regina Maria, Regina noastră, Maica noastră cea bună a fost, este şi 
nu va înceta a fi în viitor ,,Aparatoarea noastră Doamnă” pe pământ, precum în cer este 
Apărătoare Doamnă Preacurata Fecioara Maria. Pe aceasta o avem noi pe pământ de 
îngerul păzitor al tuturora, celor de o limbă, de o lege şi de o credință, înger păzitor pe 
care unii, care îşi dădeau sufletul la capul cărora veghea, ca ultimă dorință a lor, punându- 
şi ca această bună Maică să ajungă să fie Maica ocrotitoare a tuturor celor de o limbă, de o 
lege şi de un sânge. Acest înger păzitor, dat nouă din mila lui Dumnezeu îl pomenim noi 
la Sfânta Liturghie şi la altă slujbă dumnezeiască, cerând de la Tatăl ceresc să-i dea zile 
multe cu sănătate, putere de a putea învinge greutăţile, învrednicind-o de a putea alina 
durerile şi suspinele a multora, ce gem sub greutatea lipsei şi a bolilor, că vrednică este, 
iar roadele muncii bunei noastre Mame să aducă îndeplinirea sfântului ideal al lui 
Eminescu: „De la Nistru până la Tisa”. 

18 martie. Predică ţinută în biserica din comuna Ustia, după săvârşirea Sfintei 
Liturghii. 

Conţinutul. Ca la predica din 11 martie, ce am ţinut în comuna Criuleni. 

18 martie. Cuvântare ţinută în şcoală din comuna Ustia, cu ocazia serbării 
şcolare, aranjată de mine cu concursul d-lui sublocotenent Muşat, adjutantul Batalionului 
I, delegat la acea şcoală, şi cu concursul doamnelor învățătoare din localitate. 

Motto: „Învăţaţi-vă a cunoaşte binele şi a-l face”. 

Conţinutul. Bucuria o simte fiecare dintre noi, când, cu ocazia acestei serbări 
şcolare, norodul s-a adunat în aşa număr mare, dând dovadă că le place să vadă cum copii 
lor, adäpati din lumina ştiinţelor, merg falnici pe calea cea bună, imbogatind astfel cercul 
de cunostint, câştigate acasă în mod atât de primitiv, multumindu-se părinţii a-i învăţa câte 
o rugăciune sau a-i pune să facă vreo treabă, pe care mai mult o încearcă decât o fac. 

Le-am arătat ce se învaţă la şcoală şi cum se învaţă, amintindu-le în liniamente 
generale, ce s-a învățat până acum în şcoală, de când am luat noi sub îngrijire şcoala. 
Modul cum am încercat a înlocui buchiile ruseşti cu cele româneşti şi modul cum se poate 
face un cuvânt din mai multe buchii, dându-le drept rezultat un cuvânt neaoş 
moldovenesc. Dragostea de limbă şi lege, pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri prin 
testament cu limbă de moarte, zicându-ne: „Vă las vouă moştenire creşterea limbii 
moldoveneşti şi a Patriei cinstire”, aceste două mari lucruri trebuie să le păstrăm neatinse 
de glodul străinismului, pentru ca atunci când la judecătorul cel sfânt vom fi chemaţi şi 
întrebaţi, pe lumea aceasta ce-am făcut, să zicem: „Doamne, pe tine te-am reprezentat”. 

Cum poţi să cunoşti binele ? ... „Ce tie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, iar ce crezi 
că tie ti-ar plăcea de ti-ar face altul, fă şi tu altuia, pentru că şi lisus Cristos zice: “Invatati 
popoarele adevărul şi a-l face”. 

Poti face binele fără să te împiedice în lucrul tău. Fiecare om, în fiecare zi poate 
face un lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor. Trebuie să fie omul condus de 
buna credință, de iubirea deaproapelui, să cunoască ce e bine, ce e rău, când sufletul îl 
întreabă ce are să facă şi cum are să facă. 

Învätäturä cum trebuie crescut sufletul ca să înțeleagă ce este bine si ce este rău, 
şi unde se învaţă toate acestea, dacă nu în şcoală ? Fără îndoială că în şcoală copilul micut 
găseşte această hrană sau această învățătură, toate acestea pentru ca mai târziu să poată 
înțelege şi cele dumnezeieşti, spuse lui de la Sf. Altar. 

Îndemn să trimită copiii la şcoală, unde învaţă a stima pe părinţi, unde devin un 
stâlp adevărat şi neclintit al credinței, al limbii şi al legii strămoşeşti, când apoi: „nici 
porțile iadului nu ne vor putea birui”. 


208 


8 aprilie. Predică ţinută în biserica din comuna Criuleni, după săvârşirea Sfintei 
Liturghii. 

Motto: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”. 

Unirea din 27 martie 1918; în asemănare cu unirea Principatelor Munteniei şi 
Moldovei sub Cuza Vodă, aceasta de acum fiind completarea, dar nu desăvârşirea celei 
dintâi uniri, care este unirea Basarabiei cu România, Basarabiei smulsă şi răpită din „casa 
Tatălui” de avaritia unei minți bolnave din marele imperiu rusesc, dărăburit azi în atâtea 
bucăți. 

Însemnătatea unirii din punct de vedere economic, financiar strict şi mai ales din 
punct de vedere politico-national, că se spune: „Casa Tatălui, casă de rugăciune este”, 
unde toţi fiii se adună ca aducând bucurie mare Tatălui, să-i poată mulțumi că le-a dat 
viata şi le-a ajutat, ca, deşi trecând prin mari suferințe, să ajungă la liman teferi, sănătoşi, 
voinici, cu o putere şi dorință de viata mai mare ca atunci când au fost smulşi, dornici de a 
se găsi din nou în casa Tatălui „la ospatul împărătesc din Sfânta Scriptură, ca aici după 
hora sfântă a unirii când feciorii de împărat împreună cu opincarul, „talpa ţării”, dau 
mâna, jucând hora sfântă a celor de un cuget şi o simtire, să poată mulțumi lui Dumnezeu, 
că le-a găsit liniştea sufletească, dându-le drept răsplată a credinţei nestrămutate ziua 
sfântă a unirii, ca vindecătoare a durerilor şi suspinelor, precum spune un poet „de la 
Nistru până la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a”. 

Mai rămâne ca şi Tisa să fie apa care să fie adăpătoarea ostaşilor noştri, 
aducătoare de linişte acelora care dincolo de Munţii Carpaţi au gemut şi gem încă sub 
loviturile străinilor. 

„Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim” este o rugăciune din 
Sfânta Liturghie, după care urmează Crezul, simbolul credinței creştine în asemănare cu 
„crezul național”, urmat de marele eveniment din 27 martie 1918, la care se adaugă 
„aşteptăm unirea tuturor fraţilor de un sânge şi o lege, aşteptând unirea tuturor sufletelor 
doritoare de înfrățire cu noi. Amin”. 

15 aprilie. Predică ţinută în comuna Criuleni, după săvârşirea Sfintei Liturghii. 

Iubirea creştinească” 
Motto: Ziceti fiicei, Sionului: „Iată Împăratul tău vine la tine blând si şezând pe 


asin” 

Conţinutul. Cum a intrat lisus Christos în Ierusalim, cum a fost primit de iudei 
Împăratul păcii, pentru ca mai târziu să-l prindă, să-l judece la moarte, după ce l-au 
scuipat, bătut, să-l răstignească. Trecerea la venirea noastră în aceste locuri din Basarabia, 
scopul venirii noastre, îndeplinirea îndemnului dragostei de frate, ceea ce ne-a atras pe noi 
pe aceste locuri, ca să-i salväm şi, imbratisandu-ne, să putem cânta împreună cu ce-i de pe 
timpul lui lisus Christos în Ierusalim: “Osana, bine este cuvântat cel ce vine în numele 
Domnului”. 

Demonstrarea identităţii limbii româneşti cu cea moldovenească, roadele 
învățământului. Mă ...” la iubirea de frate de aceeaşi limbă şi lege, pentru a-i ruga să ne 
considere drept fraţi de aceeaşi mumă. 

Porunca I este: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar a doua: “Să iubeşti pe 
aproapele tău ca însuţi pe tine”, dar mai cu seamă fraţii cum să se iubească ? 

„Iată Împăratul tău vine” pentru a scoate le iveală că, precum copilul are nevoie 
de mângâierea părinţilor, tot aşa avem nevoie şi noi de un Părinte, un cap mai luminat, 
care să ne conducă pe calea cea lungă. Copilul nu-şi poate câştiga traiul, îmbrăcămintea, 
adăpost, că nu are putere şi nici judecată, tot aşa şi noi, nu am avea viata, avutul nostru 
asigurat, nu ni s-ar face dreptate, alții mai tari ne-ar sugruma, dacă nu am avea un cap mai 
luminat, care să ne aibă grijă de toate. Cum trebuie să ne purtăm cu aceia, care ne îngrijesc 
pe noi, ne apără avutul nostru, pentru a putea îndeplini porunca a doua întocmai: “să 
iubeşti pe aproapele ca însuţi pe tine”, mai cu seamă pe tara-mumä, care are ca un cap 
încoronat pe Împăratul țăranilor, după cum a fost numit Majestatea Sa Regele Ferdinand I 
al României. Iubirea şi dragostea ce i-o păstrăm pentru faptele atât de bune încât suntem 
gata orişicând, chiar cu preţul sângelui să-l apărăm, că apărându-l ne apărăm pe noi si 
moşia noastră, glia stramoseasca. Iubirea creştinească să fie mână în mână cu dragostea de 
neam că şi aceasta tot iubire se cheamă, că pe cât vei iubi tara în care sunt frații tăi, pe atât 
de mult îi iubeşti pe fraţii care locuiesc în ţara aceea; iar în cele zece porunci se spune: 
„Cinsteşte pe Mama şi pe Tatăl tău”. 

Amintindu-le patimile lui Iisus Christos, îi îndemnam să uite şi să ierte păcatele 
şi greşelile unora sau altora, pentru ca astfel iertându-i, să putem ajunge cu suflet curat 


* Original deteriorat 
209 


ziua mare a Învierii sufletelor noastre, zicând celor ce ne fac rele: „Iartă-le Doamne, că nu 
ştiu ce fac. Amin.” 

22 aprilie. Predică ţinută în biserica din comuna Onişcani, în ziua de 22 aprilie, 
prima zi de Paşti după săvârşirea Sfintei Liturghii. 

Motto: „Aceasta este cea mai mare poruncă: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul 
tău”... iar a doua: “Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuţi pe tine”. 

Conţinutul. După explicarea Învierii Domnului nostru Iisus Christos, s-a făcut 
trecere la poruncile întâi şi a doua: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, având de 
exemplu pe cel ce le-a dat, precum se zice în Sfânta Scriptură: “Aşa a iubit Dumnezeu 
lumea, încât şi pe unul născut fiul său l-a dat lumii”, ...*, a doua poruncă: “Să iubeşti pe 
aproapele tău ca însuţi pe tine”, ne dă mai ales în Sfânta zi a Învierii Domnului directiva 
pe care avem să mergem voioşi în toate faptele noastre cele bune, iertând pe unii, miluind 
pe alţii, asemenea orbului cerşetor, care şi în drumul său spre biserică nu-şi uita pe 
binefăcătoarea călăuză, pe cätelusul său; acest orb şi când l-a dus la o prăpastie şi a căzut 
în adâncime şi atunci murind îşi chema cätelusul, parcă voia să-l ducă să-i dea dreapta 
răsplată, acolo unde merg cei ce în viata au suferit. 

Iisus Christos binecuvânta pe cei care îl băteau rugându-se „Doamne iartă-le lor, 
că nu ştiu ce fac”. Asemenea şi mucenicii şi apostolii mureau cu o mulțumire, cu o linişte 
a celor necăjiţi, obijduiti de alţii. Sufereau cu toţii fiindcă ,,Fericiti sunt cei goniti pentru 
dreptate...”. 

Avem şi noi pe mama noastră, buna noastră mamă, a plâns cu noi, s-a bucurat cu 
noi, a jelit cu noi şi a jucat cu noi, care avere întreagă a cheltuit cu săracii, cu orfanii, cu 
văduvele, cu bolnavii şi cu vitejii arcaşi, veghind la capul celor care îşi dădeau sufletul în 
mâinile creatorului, pentru Tara şi Neam, aceasta este Majestatea Sa Regina Maria, 
domnita din poveste, care se coboară jos la izvor să stea de vorbă cu täräncile ce spală, iar 
copiii, ca tot atâţia feti frumoşi şi cosânzene din basme, adevăraţi păstori, păstori ai 
neamului, care au învăţat de la buna lor mamă, cum să facă bine oropsitilor tärani-cläcasi, 
ştiu să păstorească neamul, precum Iisus Christos omenirea. 

Îndemn să urmeze şi ei aceste porunci, mai ales în sfintele sărbători ale Învierii 
Domnului pentru a putea cânta cu toții cu inima curată „Christos a înviat din morți. 
Amin”. 

23 aprilie. Predică ţinută în biserica din comuna Slobozia-Dusca după săvârşirea 
Sfintei Liturghii. 

“Motto”: Aceasta este ziua, care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne 
veselim într-însa. 

Conţinutul. Însemnătatea sărbătorii Învierii Domnului. „Pace vouă” a zis. Pace a 
adus, pacea sufletească, (!) că ,,Fericiti sunt cei blânzi şi răbdători” şi cei ce au nădejdea 
întru viaţa viitoare bună, împreună cu aceia vom putea să fim după cântarea „Să ne 
veselim şi să ne bucurăm într-însa”. Învierea sufletească, trezirea la cunoştinţa adevărului, 
a dreptăţii şi dragostei de limbă, lege şi datină strămoşească. Pentru identitatea limbii şi a 
credinței am enumerat punctele comune scoțând la iveală chestiunea etnică, (!) că 
Basarabia a fost Moldova veche a lui Ştefan cel Mare, că suntem acelaşi popor, cu aceeaşi 
limbă, cu aceleaşi datini, cu aceeaşi obârşie, ce am păstrat cu sfinţenie de la Nistru până la 
Tisa, nu numai în tara mumă, dar şi în Basarabia şi în Transilvania, deşi de veacuri s-au 
încercat alte popoare să ne răpească testamentul sfânt lăsat de strămoşi „Vă las vouă 
moştenire, creşterea limbii moldoveneşti şi a Patriei cinstire”. Am sângerat, ne-am 
martirizat, bătăi, chinuri, răbdând unii, chiar şi moarte au răbdat, dar nu ne-am lepădat. 

Bucuria de fraţi trebuie să fie mare, mai ales că în acea comună de 17 ani nu s-a 
serbat cu preot, fiind el ocupat în altă comună, până ce a venit preotul cel românesc să 
slujească, vestindu-le ziua Învierii prin cântare românească în loc de cea rusească. 

Fiindcă nici acum nu se pot împăca cu unele chestiuni — pământul — răbdare le 
ceream, făcându-le asemănare cu omul care clădeşte casa în grabă pe nisip, cu omul care o 
clădeşte pe piatra solidă... cum trebuie să se aşeze fundamentul, apoi cărămidă, până ce 
ajunge să lase urmaşilor o casă tare. 

Să uite greşelile unora că „pădure fără uscătură nu este”, ca astfel cu suflet curat 
să putem cânta — iertând păcatele fraţilor — „Aceasta este ziua care a făcut-o Domnul, să 
ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. 

Dând sărutarea fräteascä tuturor de o limbă şi o lege cu voi, zicând „Christos a 
înviat” şi răspunzând: „Adevărat a înviat. Amin”. 

29 aprilie. Predica ţinută în biserica din comuna Slobozia-Dusca, după Sfânta 
Liturghie. 

Motto: „Pace vouă”. 


210 


Conţinutul. În legătura cu evenimentul biblic din Duminica Tomii, după 
explicarea textului biblic, am făcut trecerea la însemnătatea cuvintelor „Pace vouă”, 
aplicate pentru zilele actuale în aceste locuri. 

Unora, care mai sunt încrezători în noi, unora care sunt contrari principiilor 
naționale şi de stat, le-am dat sfatul, să-şi îndrepte gândurile, vorbele şi faptele, că dacă nu 
este omul dreptei şi bunei înțelegeri şi se va împotrivi poruncilor legii lumeşti, atunci 
fiecare îşi va primi răsplata faptelor sale, că „cine se joacă cu foc se arde” şi cine strică 
liniştea satului, acela va fi canonisit de locuitori şi pedepsit de lege, tocmai aşa cum se 
pedepseşte cu canoane, acela care păcătuieşte contra lui Dumnezeu. 

Iubirea este acea putere sufletească care te îndeamnă a nu face altuia aceea ce tie 
nu ti-ar plăcea, cand ti-ar făcea altul. Din iubire urmează deci datoriile morale fata de 
aproapele. 

Iubire a semănat Mântuitorul contra urii, blândete contra räutätii, înțelegere 
contra acelora care se ceartă, credință contra celor ce nu cred, zicând „Fericit cel ce nu a 
văzut şi a crezut”. 

„Pace vouă” a zis, adică înţelegere, dragoste, ajutorul celor tari şi sănătoşi pentru 
cei slabi, lipsiți, nevoiaşi şi bolnavi, lăsând la o parte egoismul care nu te lasă să ieşi din 
casă când îi arde ceva vecinului, sau când auzi că strigă ajutor contra tâlharilor, sau îi 
moare cineva şi nu alergi la doctor sau preot. 

„Pune Doamne pază gurii mele”. Îndemn pentru a nu vorbi lucruri neadevărate, 
fleacuri ce se aud prin sat sau la târguri, ci „Să fie urechile tale luând aminte la glasul 
rugăciunii noastre, mai mult că vorba poate să aibă urmări rele, că se află şi îndată se 
croieşte pedeapsă aceluia care umblă cu neadevăruri. 

Pe cel rău să-l chemăm la sobor, să-l certăm noi, între noi şi dacă nu se va 
îndrepta, atunci să-l dăm judecății, că acela nu a înţeles şi nu va mai înţelege cuvintele 
Mântuitorului: „Pace vouă. Amin.”. 


Preot locotenent N.Ciapă 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.25-27; 31-34 


186 


Nr.28 
2 mai 1918 


Confesorul Regimentului 10 Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Cu onoare vă raportez de activitatea pastorală culturalä-nationalä, ca trimis 
pentru a lumina o mică parte din poporul moldovean din Basarabia, pentru a pune o mică 
cărămidă la clădirea națională — pentru a lumina lumea după deviza: „Eu sunt lumina 
lumii, cel ce vine după mine nicicând nu va fi în întuneric”, pentru a ajunge mai curând la 
îndeplinirea, cel putin pe jumătate a idealului national, dacă nu se poate în întregime. 

Primele zile ale lunii februarie 1918 le-am folosit pentru a cunoaşte trupa şi 
starea ei sufletească şi pentru a mă iniţia în chestiunile cele mai însemnate ale poporului 
moldovean, pentru ca, observând golurile şi plângerile, să pot lucra pentru a le umple şi a 
le asana, devenind astfel un propagandist între locuitorii de pe aici, fiind chestiunea cea 
mai urgentă şi mai arzătoare — trezirea sentimentelor nationale, din care avea să urmeze: 
dorinţa lor de a se uni cu noi. 

Cu ocazia raziilor prin comune, adunând trupa şi, pe cât se poate, şi locuitorii, 
săvârşind un ,,Tedeum” sau o „Agheasmă”, urmată de o scurtă vorbire de îmbărbătare 
pentru trupă, arătându-le rolul märet ce avem în Basarabia de îndeplinit, provocându-mă 
la vitejiile regimentului, le ceream punctualitate în executarea ordinelor, tărie în curăţenia 
faptelor, cinste şi dragoste fata de fraţii noştri basarabeni. Aici le aminteam ținuta 
Majestății Sale Regelui nostru, care a răsplătit pe ţărani prin hotărârea împărțirii 
pământului între apărătorii ţării şi ai neamului. 


211 


În partea a doua a acestor cuvântări aveam cuvinte de trezire la cunoaşterea 
adevăratelor scopuri a venirii noastre în Basarabia; cum am fost chemaţi de Sfatul Ţării, 
pentru ca să apărăm norodul de bolşevici, care pe lângă că iti răpesc averea, iti ridică şi 
viaţa; cum a ajuns glasul, tipätul de ajutor peste Prut şi noi am auzit şi am venit să apărăm 
viata şi glia fraților noştri moldoveni; tocmai fiindcă dragoste de frate ne-a adus pe aici, le 
ceream încredere în noi. Încercam a le depărta norii negri de pe judecata lor în chestiunea 
venirii noastre şi în chestiunea pământului. Aceasta am făcut-o în peste zece comune, cât 
era raionul regimentului. 

După terminarea acestor razii am început adevărata propagandă, scoborându-mă 
jos la ei, întrebând pe fiecare de jalba ce o are, de nemulțumirile, durerile, nevoile şi 
dorinţele fiecăruia, mergând din casă în casă, din om în om, pentru a şti ce am să fac şi 
cum am să fac. Toate mijloacele paşnice, posibile, le-am întrebuințat, pentru a depărta 
orice idee rea despre venirea noastră, insistând asupra dorinţei de frate de a ne revedea 
după 106 ani(una sută şi şase ani). 

Tata ideile care erau în populaţie: Noi ne-am sculat cu armie contra împărăției lor; 
am fost chemaţi de boieri, ca, luând pământul de la boieri, să li-l dăm iarăşi lor; noi 
suntem nişte tâlhari şi orice ne cade în mână, s-a dus; noi suntem oamenii banului şi ai 
afacerilor; la noi boierii sunt mari şi tari şi am fost trimişi şi de boieri pentru apărarea 
celor de aici şi altele. 

Era deci de o mare necesitate ca să se risipească aceşti nori, care ne împiedicau 
de a ne putea apropia de populaţie, că vedeam cum, după fiecare convorbire, plecau cu 
capul în jos, neîncrezători, blestemându-şi poate ceasul în care s-au născut, că vedeau că a 
fost rău până acum de norod, dar acum o să fie de tot rău. Cu fiecare ocazie când slujeam 
în vreo biserică, le vorbeam în aşa fel, ca să le procur o mică mângâiere, barem până ce 
erau în biserică, depărtându-le gândul de la cele lumeşti, făcând să trăiască în cele sfinte 
„în Duhul Sfânt”. 

Ca mijloc de propagandă am ţinut şi şcoala, că, dacă ai câştigat copilul, uşor se 
poate câştiga prin copil şi tatăl lui. Pentru aceea am cercetat şi şcolile, ca un focar puternic 
de redeşteptare naţională. Atât copiii cât şi învățătorii şi, mai ales învățătorii, vorbeau 
foarte stricat moldoveneşte. Politica Rusiei era ca să înceteze şcolile naționalităților, 
punea preoţi pe biserică, unde, orbindu-i cu pompă, să le câştige dragostea pentru limba 
statului. De aceea constat că, deşi moldoveni, intelectualii s-au rusificat. 

Acest fapt atât de dureros m-a îndemnat ca, în 6 februarie 1918, să cer prin 
raportul nr.1 de la regiment, să intervină la forurile superioare, să ni se pună la dispoziţie 
cărți româneşti, manuale de şcoală, ceea ce lipseau cu desăvârşire, de lectură pentru corpul 
didactic, cât din fondul şcolar, cât contra plată. Iar fiindcă (!) corpul didactic din 
Basarabia şi în special cei din raionul regimentului nu posedau limba românească — foarte 
puţin — nici citit, nici scris, cu raportul nr.4 din 27 februarie 1918, am cerut regimentului 
să detaseze fie toți ofiţerii învăţători la şcolile din raionul regimentului; pe lângă că posedă 
limba şi au o cultură pedagogică superioară, mai este şi faptul că prezenţa în şcoală a unui 
ofițer român va determina pe copii să respecte şcoala, iar pe părinți să trimită copiii la 
şcoală, ceea ce nu putem face prin fortare. 

Tata şi textul raportului: 

„Totodată, cred că ar fi foarte folositor, ba chiar necesar, pentru educaţia 
poporului, să se propună în şcoală ofițeri învățători, fiecare în comuna unde cantonează, 
fiindcă aproape toţi învățătorii localnici posedă limba românească în măsură foarte mică, 
ceea ce împiedică deocamdată de a propune în româneşte, mai mult chiar, este imperios că 
în unele şcoli şi acum se propune exclusiv în ruseşte”. 

După acest raport, regimentul a repartizat 9 învățători pe la şcolile din raionul 
regimentului, dintre care unul în Orhei. 

Constienti de marea chemare ce o avem pe aceste plaiuri, ofițerii învățători 
detaşaţi — sub controlul meu — şi-au dat toată silinta în a propune şi apoi a face şcoala 
plăcută copiilor. Astfel, în 4 martie a.c. am putut tine prima şezătoare şcolară cu băieții 
din comuna Criuleni, unde am vorbit şi eu despre „Legătura între biserică şi şcoală”, după 
ce am distribuit cărticelele de rugăciuni primite. A doua şezătoare a fost pe 18 martie a.c, 
în comuna Ustie, când am vorbit „Despre însemnătatea şi necesitatea şcolii”. Şi aici am 
distribuit din cărticelele rămase. 

Iată succesul obținut cu şcoala: un părinte tinea pe genunchi pe odrasla sa şi au 
fost surprinşi tocmai când cântau împreună, tata cu băiatul, cântecul învăţat la şcoală şi 
cântat la şezătoarea şcolară: „Hai să dăm mână cu mână”. 

După aceasta s-au ţinut şezătorile şcolare în şir. Fiecare învățător detaşat trebuia 
să aranjeze şezători şcolare, pentru a ne arăta roadele muncii sale. 


212 


În 18 martie am deschis o listă de subscriere, unde am adunat 149 lei de la ofițerii 
prezenţi, din care sumă am cumpărat cărți necesare învățământului. 

Nu se putea împăca poporul cu chestiunea pământului. Toate celelalte zvonuri s- 
au depărtat, dar asta nu. Felul cum s-a distribuit pământul nu-i împacă pe ţărani. Sunt unii 
care nici acum nu au căpătat pământ şi pentru aceasta tot noi eram de vină, deşi pământul 
s-a distribuit cu câteva luni înainte. 

Curentul revoluţionar bolşevist, unde nu vrea să mai ştie nimeni de domnitor, 
trebuia îndepărtat. Pentru aceasta am început cu istoria Moldovei, chestiunea pământului 
în România, ţinuta Maiestăţii Sale Regelui nostru, mărinimia Maiestatii Sale Reginei 
noastre, pentru a ajunge la concluzia că este nevoie de un cap încoronat, care să ne 
conducă, precum copilul micut are nevoie de îngrijirea părinţilor săi. 

Multe sunt durerile lumii şi de a-i fi chiar Christos, totuşi nu vei putea face pe 
voia tuturor, aşa ca să nu mai dorească nimic şi să fie toți mulțumiți. Lucrul este în curs şi 
când toți fiii neamului vor munci pentru binele ţării, atunci vom putea mulțumi — pe cât se 
poate — setea omenească, care din cât îi dai, din aceea iti mai cere. 

Şi întrucât dragostea de neam şi iubirea de frate ne dau direcţia activităţii noastre, 
unde cinstea şi dreptatea domnesc, aşa îi vom putea avea, că se cer nu numai vorbe, dar şi 
fapte şi încă fapte izvorâte din principiile marelui poet Alecsandri: „Doamne pe tine te-am 
reprezentat”. 

Confesorul Regimentului 10 Vânători, 


Preot locotenent N.Ciapă 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.21,22,23,35 


187 


D-Sale domnului Ministru de Război 
Domnule Ministru, 


Cu cel mai profund respect vin a vă supune la cunoştinţă următoarele: 

Sunt român, dar străin în ţara mea, uitat chiar şi de aceia care-mi erau dragi şi cu 
care am îndurat toate mizeriile acestui crâncen şi dezastruos război, la care cu mult drag, 
zel şi devotament m-am oferit a urma, ca preot, Regimentului 4 Ilfov Nr.21 de la prima 
perioadă a campaniei, 15 august 1916. Am luat parte la toate luptele ce s-au dat în 
Transilvania, ca: Arpaşu, Porumbacu, unde am fost rănit; la Perşani am fost acoperit cu 
pământ, la Vlădeni şi Braşov, apoi la Predeal, Valea Azuga şi Valea Cerbului şi 
Clăbucetul Taurului, unde, în lipsă de ofiţeri şi de comandant al Regimentului Feldioara, 
pe ziua de 18 octombrie 1916, am luat eu comanda şi am putut salva întreaga Brigadă a 8- 
a Infanterie şi satul Azuga de a nu fi ocupat de inamic, pe care l-am respins pe muntele 
Susaiu prin îndemnul şi încurajarea ostaşilor Regimentului Feldioara, lucru ce s-a ştiut de 
către însuşi d-l general Boureanu şi de căpitanul dr. Popp, cu care am petrecut o noapte 
întreagă pe muntele şi valea Azugăi. 

La atacul dat în ziua de 17 noiembrie 1916, pe muntele Soricu şi valea Azugăi 
am fost iarăşi rănit la picior, însă am refuzat a fi evacuat, ci am stat lângă viteaza mea 
turmulitä pe care o îngrijeam şi o îmbărbătam la lupte şi-i întăream sufletul cu credinţa că 
Dumnezeu este cu noi. Nimic nu m-a putut despărţi de fiii mei sufleteşti, nici foamea, nici 
gerul cel cumplit, nici păduchii, nici înfricoşarea de miile de obuze ce se spărgeau printre 
noi, şi nici ploaia de gloanţe de mitraliere ce curgea asupra noastră. Toate acestea îmi erau 
ca ceva teatral şi întotdeauna am fost voios şi vesel că mă aflam în mijlocul alor mei ostaşi 
şi fraţi de luptă, cu care imparteam necazurile sau bucuriile vreunui succes. A venit însă 
ca un trăsnet şi ziua fatală a retragerii de pe poziţii — 21 noiembrie 1916 — şi pe o noapte 
cu vifor mare şi ger cumplit am urcat muntele Cazacu şi am luat-o spre Secăria, apoi spre 
Telega şi în ziua de 24 noiembrie 1916 am căzut în mâna inamicului, deoarece mă 
îmbolnăvisem şi rana de la picior mă durea grozav. Cu inima plină de durere şi cu 
lacrimile în ochi, bătut de inamic, jefuit de tot ce am avut, fiind lăsat gol pe o ploaie şi un 
noroi mare, am fost dus pe jos la Târgovişte, împreună cu toți acei ostaşi ce fuseseră luaţi 
prizonieri. În Târgovişte am fost internat în spital şi după ce m-am făcut bine, am rămas ca 
preot confesor al spitalului românesc Teis, pentru căutarea ostaşilor români răniți şi 
bolnavi, ca la 1200. Cu gândul şi inima tot la ai mei şi la datorie, am reuşit să fug din lagăr 
pe ziua de 30 iunie 1917 şi am luat-o, ca un pribeag, prin munţi, făcând două eforturi de a 
trece liniile inamice pe la Oituz şi Soveja, în septembrie şi noiembrie 1917, dar nu am 
avut şansă, căci întâi am fost prins de unguri, bătut şi trimis în lagărul de la Braşov, unde 


213 


am fost judecat şi condamnat la moarte pentru spionagiu. Reuşind să fug şi de aici, am 
încercat din nou a trece, dar am fost descoperit de inamic şi fugărit prin munţi, până mi-au 
pierdut urma. Am stat prin munţi hrănindu-mă numai cu bureti şi pädurete, dormind prin 
stânci, pe frunze de copaci, sub cerul liber, expunându-mi de multe ori viata, fără să-mi 
pierd credința. Numai îndurând toate acestea am reuşit ca a treia oară să trec frontul pe la 
Răchitaşul Mare, în ziua de 8 februarie 1918, cu ajutorul bunului Dumnezeu, care m-a 
ajutat la toate luptele şi a dat putere ostaşilor de a ţine piept vrăjmaşului. 

Mare mi-a fost bucuria când m-am văzut iarăşi în mijlocul alor mei iubiți ostaşi 
şi la datoria scumpei mele Ţări. După ce mi s-a aranjat poziţia militară, am fost trimis 
iarăşi la regimentul meu scump, pe ziua de 1 martie 1918. 

Marele Cartier General a binevoit ca după informatiunile luate să mă propună la 
decorare, la avansarea de căpitan şi ridicarea la un rang bisericesc care ar fi cel de 
arhimandrit, precum şi la o despăgubire bănească, fiind lipsit de haine, deoarece bagajele 
mele au fost capturate de inamic, după cum se poate vedea din alăturata copie cu 
nr.866/918 a Marelui Cartier General. Deşi s-au cerut de la regiment multe informaţii 
despre mine şi care s-au trimis cu raportul nr.585 din 17 aprilie 1918 Marelui Cartier 
General şi cu nr.584 din 17 aprilie 1918 M.C.Re., însă de atunci şi până în prezent nu s-a 
primit nici un rezultat, ceea ce mă face să cred că au rămas toate pe hârtie. De aceea vin a 
vă ruga, cu cel mai profund respect, să binevoiti a dispoza să mi se dea gradul de căpitan 
odată cu vechimea celorlalți preoți de armată, să mi se confere decoraţiile cu care am fost 
propus de şefii mei în campanie, şi anume: 

I. Coroana României în gradul de cavaler cu spade, pentru încurajarea şi 
îndemnul ostaşilor la luptele din Transilvania. 

II. Mihai Viteazul, pentru fapte mari vitejeşti, când am luat comanda 
Regimentului Feldioara pe muntele Clăbucetul Taurului. 

III. Steaua României în gradul de ofițer cu spade, pentru îmbărbătarea şi 
îndemnul la lupte a ostaşilor pe valea Azuga, Cerbului şi muntele Dihamul. 

Le-am scris în ordinea cum am fost propus. 

Aceste distinctiuni le reclam deoarece sunt meritele mele şi câştigate pe câmpul 
de luptă cu sudorile şi sângele meu. Aceasta se ştie de toți ostaşii şi şefii mei. 

Să mi se dea, de asemenea, solda pe tot timpul captivitatii de la 1 decembrie 1916 
la 1 martie 1918, deoarece nu am primit nimic de la inamic, refuzând şi hrana. Am trăit 
din mila poporului şi din economiile mele, având astfel ambiția de a nu fi cu nimic la 
cheremul inamicului meu. Să mi se dea o sumă bănească pentru haine, fiindcă şi acum 
sunt gol. Pentru solda din captivitate am intervenit la regiment şi regimentul cu nr.12539 
din 26.111.918 la Divizia IV, unde cred că se află şi acum raportul. 

Toate acestea le reclam ca fiind drepturi ale mele şi pe domnia voastră, prin 
înțelepciunea ce v-a dat-o Dumnezeu, vă rog să binevoiti a le aprecia şi să le aprobati ca 
fiind juste, pentru că, pe lângă datoria mea de preot, am muncit şi în alte directiuni pentru 
gloria şi fericirea neamului nostru. 

Anexez la aceasta şi copii după foile mele calificative, cu notele şi propunerile 
foştilor mei şefi de corp. 


Cu tot respectul, 


Protosinghelul Justin, 
Confesorul Regimentului 4 Ilfov Nr.21 6 mai 1918 


A. M. R, fond Ministerul de Războ, Direcţia Personal, dosar 1162, f.29,34 


188 


[Copie 
6 mai 1918] 


Nota 
protosinghelului Justin Șerbănescu, dată de comandantul său de regiment si 
brigadă, colonelul adjutant Berindei, 
după 2 ani cât a servit în calitate de duhovnic credincios, demn, conştiincios 
şi curajos la Regimentul 4 Ilfov Nr.21, de la 1914 până la 1916 inclusiv 


Protosinghelul Justin Șerbănescu, fost copil de trupă la Regimentul 21 Infanterie, 
apoi soldat, caporal şi sergent. 


214 


În această calitate din urmă a servit un timp mai îndelungat. În urmă a trecut de la 
serviciul armatei în serviciul Bisericii, călugărindu-se. 

Fiind învestit cu darul preoţiei, a ţinut să slujească ca duhovnic în acelaşi 
regiment în care îşi primise educația şi instructia. Când în anul 1914 am luat comanda 
Regimentului 21 Infanterie, am găsit pe Sfintia Sa în slujba ce şi-o alesese. 

Nu pot aduce destule laude modului conştiincios şi smerit în care cu adâncă 
credință a căutat să îndrume spre bine ostaşii săi. Se ocupă cu deosebită râvnă de 
îndreptarea morală a celor mai nevrednici. 

Când a sunat ceasul intrării în luptă, protosinghelul Justin, căruia vârsta i-ar fi dat 
dreptul la odihnă, a cerut cu insistență, ca o favoare, să fie lăsat să meargă la război cu 
regimentul pe care nu vroia să-l părăsească. Mărturisesc că, cu toată siguranţa ce o aveam 
de purtarea morală ce o dă credinţa acestui preot, n-aş fi crezut să poată îndura oboselile şi 
privatiunile astfel precum le-a suportat. Şi într-adevăr că protosinghelul Serbänescu a fost 
nu numai cu numele în luptă, ci trup şi suflet nedespärtit de oamenii săi, a împărțit cu ei 
aceleaşi primejdii şi aceleaşi suferinţe. 

A fost cu noi în luptele de la Făgăraş, Porumbacu, Perşani, Braşov, Azuga, 
Sorica etc. 

În fine, tot parcursul urmărit de regiment şi cu o seninătate demnă de cea mai 
mare laudă, a fost tuturor şi pretutindeni izvor de putere sufletească. 

În fata focului de baraj cu patrafirul pe dânsul şi crucea în mână, binecuvânta 
trupele ce mergeau la asalt. Pe câmpul de luptă îmbărbăta răniții şi zicea slujba cea din 
urmă a morţilor. Referindu-ma la nota colonelului Marinescu şi la mărturia It.colonel 
Vizanti, comandantul Regimentului 4 Vânători, care a fost uimit de curajul şi insufletirea 
patriotică a acestui preot, pot spune că a depăşit cu mult însărcinarea ce o avea. 

Rănit, şi în urmă acoperit de pământ din explozia unui obuz, nu s-a abătut 
niciodată de la seninătatea sa. 

Căzut prizonier atunci când regimentul său, coplesit de forte superioare, a fost 
împresurat, după o şedere de câteva luni în captivitate, reuşeşte să scape şi a ajuns rătăcind 
prin munţi, până aproape de liniile noastre. Prins din nou şi dus la Făgăraş, scapă şi fuge 
iarăşi în munţii județului Putna. Acolo a pustnicit pe iarnă grea până scapă în rândurile 
noastre. 

Călăuzit de o credință neclintită şi de încrederea nestramutata că ,,Dumnezeu” va 
face dreptate țării lui, a venit, servitor credincios al regimentului său, să-şi reia slujba de 
duhovnic pe lângă acei rămaşi în viata din camarazii săi de arme. 

Cer cu tărie ca acestui demn preot să i se dea distincția „Mihai Viteazul clasa IIT” 
pentru care a fost propus pentru vitejie pe câmpul de luptă încă din 1916. 

Cer să i se dea „Steaua României” în gradul de ofițer, pentru pilda inaltatoare cu 
care şi-a îndeplinit sarcina. 

Cer totodată să i se confere gradul de căpitan asimilat şi înaintarea în ierarhia 
bisericească, cu vechimea la care are drept. 

Dându-i-se aceste distinctiuni nu se face decât un act de dreptate pentru care a 


insista o consider pentru mine o datorie. 
Fost comandant al Brigăzii a 8-a Infanterie, 
Colonel Adjutant Berindei 
Pentru conformitate, 
Protosinghelul Justin, confesor 


A. M. R., fond Ministerul de Război — D.P., dosar 1162, f.31 


189 


1918, mai, 9 
Preotul Regimentului 3 Vânätori 


către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios. 


215 


Am onoare a vă înainta, aici alăturat, um “Memoriu, asupra celor ce am putut observa în 
Basarabia, în timpul de la 24 ianuarie 1918 — 10 mai 1918, timp cât am fost cu Regimentul 3 
Vânători în Basarabia. 

Preotul Regimentului 3 Vânători, 

Petru Pieptu 


Memoriu 


Fiind preot la un regiment ce a operat în Basarabia contra bolşevismului, găsesc 
nimerit lucru şi de a mea datorie ca să arăt în puţine cuvinte, ce am putut observa în 
timpul de aproape 4(patru) luni cât am stat în Basarabia, această parte trup din trupul 
nostru, răşluită acum 106 ani de către ruşi. 

Regimentul nostru 3 Vânători a intrat în Basarabia la 24 ianuarie, tocmai atunci 
când bolşevismul bântuia cu mai multă furie această populaţie atât de blajină. De la 
Bender,unde a debarcat, regimentul a luat direcția nord spre Orhei, trecând prin multe sate 
şi atingând punctul cel mai nordic, satul Izbeşti, din ţinutul Orheiului. De acolo ne-am 
reîntors la Bender, de unde am plecat spre Akkerman, căci regimentul nostru avea ordin să 
opereze cu Divizia a XIII-a. Spre sud, regimentul cu operaţiile s-a luat până la Palanca, 
lângă lacul Liman, ţinutul Akkerman. 

Prin toate localităţile pe unde am trecut, am căutat, atât cât mi-au îngăduit 
împrejurările în acele vremuri, să mă pun în contact cu intelectualii satelor, preoţii şi 
învățătorii, în acelaşi timp însă am căutat să observ ce cred şi gândesc despre venirea 
noastră. 

La început nu se uitau deloc cu ochi buni la noi. Se uitau la noi ca la unii ce am 
venit să le răpim libertăţile dobândite prin revoluţie, căci bolşevicii avuseseră grijă să ne 
prezinte ca apărători ai „burjuilor” şi că armata noastră a venit în Basarabia chemată de 
boieri şi că un soldat de-al nostru este plătit de boieri cu 40 ruble zilnic. Mai târziu însă, 
când s-au încredinţat că bolşevicii i-au înşelat şi au văzut iarăşi rânduială şi „zacon”, după 
cum foarte des repetau acest cuvânt, au început să ne simpatizeze să se bucure de venirea 
noastră, dar nu ca de venirea unor frați, ci ca pentru venirea unora ce au oprit jafurile, 
crimele, aşezând iarăşi rânduială şi regulă. Că suntem frați cu ei, aceasta n-o prea ştiu căci 
nimeni nu le-a spus-o. Când îi întrebam dacă ştiu româneşte, răspundeau că nu, dar că 
moldoveneşte pot vorbi. Unde şi unde întâlneai câte un moşneag de 80-90 ani care spunea 
că-i povestea mama lui, că ei au trăit odată la un loc cu noi, dar muscalii au întins hotarul 
până la Prut. Populaţiei moldoveneşti din Basarabia orice educaţie naţională îi lipseşte, 
orice conştiinţă de neam îi e străină. Ce e dreptul, vorbesc o limbă curată şi frumoasă, 
poate cea mai frumoasă dintre dialectele noastre. Această comoară, limba, au păstrat-o 
aproape neatinsă. 

Încolo, ei ne privesc ca stăpâni, îi auzi foarte des exprimându-și bucuria că s-au 
făcut rânduială, dacă li s-ar da şi pământul atunci, zic ei, c-ar fi tare bine. Aduc rugăciuni 
de mulțumire că şi-au găsit un stăpân. Aşa ne vede poporul. 

Am stat de vorbă cu multi învățători din Basarabia. Unii din ei fuseseră la 
cursurile de vară pentru limba română ce s-au organizat anul trecut la Chişinău. Mirarea 
lor — povesteau ei — n-a fost mică, (!) când au văzut lectorii ţinând cursuri în acea limbă, 
care până atunci în şcolile ruseşti era prezentată ca o limbă barbară, ce o vorbeşte un neam 
de ţigani, dincolo de Prut. Li se părea curios cum oamenii învăţaţi vorbesc limba 
mujicilor. Aşa fuseseră crescuţi prin şcoli. 

În multe şcoli începuse să se înveţe abecedarul pe limba moldovenească şi 
învățătorii arătau o mare tragere de inimă în predarea limbii române, mai ales că Sfatul 
Ţării le fmbunätätise starea materială. De unde sub regimul țarist un învăţător avea 30-40 
ruble lunar, sfatul țării le făcuse un salar de 150 ruble pe lună. Şi munceau cu drag 
învățătorii, că vedeau că munca le e răsplătită. Copiilor în şcoală le plăcea să înveţe a citi 
şi scrie moldoveneste. Se întreceau care mai de care să citească şi să scrie mai bine şi mai 
frumos. S-a zis de multi că preoțimea basarabeană n-ar privi cu ochi buni alipirea 
Basarabiei la patria mumă. Li s-au adus învinuiri că-s putin patrioţi. Mult adevăr în aceste 
afirmaţii nu e; sunt şi de acei rätäciti care au gândul şi inima în alta parte. Dar sunt puţini. 
În majoritate, preoțimea basarabeană altă teamă manifestă. Pentru neam ar lucra, dar ei 
cunosc starea nu tocmai înfloritoare a bisericii din Regat, ştiu şi cărui fapt se datoreşte 
aceasta, aşa că teamă le e ca şi biserica lor să nu fie aservită statului, amestecându-se 
politica cea aducătoare de toate nenorocirile. 

Se cutremură — zic ei — la gândul că şi în chestiunile bisericeşti din Basarabia se 
va proceda ca şi cu biserica din patria mumă, adică cu grabă, uşurinţă, necunostintä de 
lucruri şi fără respectul drepturilor şi tradiţiilor, procedeu ce ar arunca atâtea încurcături şi 


216 


atâta discreditare asupra instituţiei. Astfel gândesc preoții basarabeni în marea majoritate. 
Cu preoțimea basarabeană s-ar putea face multă treabă cu condiţia să i se dea directive şi 
căutând să i se menţină prestigiul. 

Acestea am putut observa, în trăsături generale, în tulburile vremi ce le-am trăit 
cu Regimentul 3 Vânători în Basarabia. 

Petru E. Pieptu, 

Preotul Regimentului 3 Vânători 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 23, f.29-30 


190 


România 
Anul 1918, luna aprilie 29, mai 12 


Confesorii Garnizoanei Bucureşti către Ministerul de Război 


Domnule Ministru, 

Subsemnatii, confesori ai Garnizoanei Bucureşti, mobilizați pentru a fi la 
dispoziţia Comenduirei Pieței Bucureşti, de către Marele Cartier General, Esalonul II, 
Serviciul Religios, cu ordinul nr.81 şi 82/916 şi rămaşi în Bucureşti, cu ordinul nr.11557 
al Comenduirii Pieței Bucureşti — în aceleași condiţii, pentru îngrijirea religioasă a 
bolnavilor din spitale şi pentru înmormântarea celor decedați, avem onoare a vă raporta în 
cele ce urmează, care a fost activitatea noastră în decursul acestor din urmă 17 luni de la 
evacuarea oraşului Bucureşti. 

I. Îngrijiri religioase s-au dat bolnavilor din spitalele ostäsesti, principalmente 
ostaşilor bolnavi din Spitalul „Regina Elisabeta”, până la evacuarea acestuia şi luarea în 
stăpânire de către administraţia militară ocupantă, adică până la 25 decembrie [stil vechi] 
1916. Celelalte spitale fuseseră evacuate treptat de soldaţii români înainte, şi după această 
dată, ocupate de administraţia militară, iar parte desființate. Am oficiat serviciul Sfintirii 
apei, am spovedit şi împărtăşit pe cea mai mare parte din bolnavii acestui spital în preajma 
sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului/916 şi le-am împărțit broşuri din biblioteca 
Cercului de publicaţii religioase ,,Ia şi Citeşte”. 

În măsura ocupării de către Administraţia Militară, accesul nostru la aceste 
spitale a încetat. 

IL. În ceea ce priveşte înmormântarea ostaşilor decedați, la Cimitirul de Onoare 
„Ghencea”, destinat spre aceasta de Comenduire, în înțelegere cu Primăria Bucuresti, 
oficiile de înmormântare au fost făcute ca şi înainte de evacuarea orașului si în 
conformitate cu ordinele anterioare. 

Până la 23 noiembrie [stil vechi] 1916 au fost înmormântați la „Ghencea” 993 
ostaşi decedați, dintre care 11 ofiţeri şi un preot mobilizat (Armäsescu Nicolae). De la 
această dată serviciul nostru este unit cu nespuse greutăţi din cauza împrejurărilor în 
legătură cu ocuparea oraşului, a lipsei de vehicule şi a timpului rău care a început atunci şi 
a continuat toată iarna. Totuşi serviciul a fost continuat. 

De la 23 noiembrie 1916 până la 18 septembrie [stil nou] 1917, am oficiat tot 
acolo serviciul înmormântării la 802 ostaşi decedați, dintre care 10 ofițeri. 

De la această dată Administraţia Militară, în unire cu Societatea de Cruce Roşie 
Română, a luat dispoziţia ca toţi ostaşii decedați, fără deosebire de naţionalitate sau rit, să 
fie înmormântați la un cimitir comun, înfiinţat la Bellu, pe locul vechiului cimitir catolic. 
La Ghencea se înmormântau numai cei decedați în Lagărul de prizonieri Cotroceni şi în 
Sanatoriul de tuberculoşi (principalmente ruşi). Am făcut întâmpinare în sensul ca ostaşii 
români să fie aduşi spre înmormântare tot la „Ghencea” şi am înaintat memorii Sfintei 
Mitropolii, Ministerului Cultelor C.B., Societăţii de Crucea Roşie Română şi d-lui prefect 
de Ilfov. Ca rezultat, s-a revenit asupra dispozitiei menţionate şi de la 30 septembrie [stil 
nou] 1917, au fost aduşi spre înmormântare tot la Ghencea, până la 18 decembrie [stil 
nou] 1917, când dispoziția de mai sus a fost reluată şi decedatii au fost înmormântați la 
cimitirul comun Bellu. Şi de astă dată am făcut intervenire la locurile competente fără 
rezultat. 


217 


Am cerut d-lui director al Institutului Medico-Legal să ne incuviinteze a oficia 
serviciul înmormântării ostaşilor decedați prin spitale, care, înainte de a fi transportaţi la 
cimitirul comun Bellu, sunt aduşi la acest institut, în însăşi capela institutului, ceea ce ni 
s-a încuviințat. 

Astfel, din ianuarie 1918 şi până în prezent, am oficiat la capela Institutului 
Medico-Legal oficiul înmormântării ostaşilor care se înmormântează la cimitirul comun 
Bellu şi la cimitirul „Ghencea”, pentru decedatii ce se aduc din lagărul Cotroceni şi de la 
Sanatoriul de tuberculoşi. 

Acum, cu ocazia încheierii păcii, am cerut şi am obţinut ca şi decedatii ce se aduc 
la Institutul Medico-Legal să fie înmormântați tot la „Ghencea”. 

În total am oficiat serviciul înmormântării la aproape 2000 ostaşi decedați, 
soldați şi ofiţeri, români şi aliați. 

III. După statornicia lagărelor de prizonieri în Bucureşti am încercat a obţine voia 
să intrăm pentru a da îngrijiri spirituale prizonierilor. Calitatea noastră de preoți de 
garnizoană a îngreunat reuşita noastră. Totuşi am obţinut la început bilete de intrare 
provizorii, pentru câte o lună, apoi permanente, începând de la 17 noiembrie 1917 [stil 
nou] 

Serviciul nostru constă în vizitarea lagărelor înființate în Bucureşti, cele mai 
principale fiind la Cotroceni, Saint Frères, Tonolla şi Colentina, în fiecare duminică şi 
sărbătoare, de la ora 3 p.m. Am oficiat, pentru prizonieri, serviciul sfințirii apei şi diferite 
rugăciuni întăritoare de suflete, potrivite pentru situaţia lor, de asemenea, rugăciuni pentru 
bolnavii din infirmeriile lagărelor. În preajma sărbătorilor Naşterii Domnului şi Sf. Paşti, 
parte din prizonieri au fost spovediti, iar tuturor li s-au citit rugăciunile de dezlegare. În 
preajma Anului Nou li s-a citit rugăciunea Sf. Vasile, iar în preajma Bobotezei au fost 
stropiti cu agheasmă. 

Cu concursul material al Cercului de publicaţii „Ia şi citeşte” şi cu aprobarea 
Comandamentului lagărelor din Bucureşti, am distribuit peste 2000 broşuri, personal, 
prizonierilor şi pentru bibliotecile lagărelor, cum şi 14 exemplare Biblii. 

În ce priveşte posturile Companiei Pompieri Bucureşti, singura trupă română 
rămasă liberă aici, ele au fost obiectul îngrijirilor noastre deosebite şi, fiind în oraş, 
cercetată foarte des. 

Am oficiat parastas pentru defunctul general Dragalina şi pentru victimele 
catastrofei de la Dudești. 

Astfel s-a desfăşurat şi distribuit activitatea noastră în decursul acestor 17 luni, 
activitate care continuă şi în prezent şi va continua atâta vreme cât necesitatea o va cere şi 
cât ordinele dvs. ne-o vor hotărî. 

Greutățile ce le-am întâmpinat au fost multe şi variate şi au împovărat serviciul 
nostru. Cea mai mare şi mai simțită din ele a fost lipsa de mijloace de transport şi de 
comunicaţie repede. 

Am fost însă susținuți şi ajutaţi de domnul locotenent P.Pancu, comandantul 
Companiei de Pompieri Bucureşti, care ne-a dat tot concursul şi care, între altele, ne-a 
înlesnit transportul la cimitir şi lagăre. De asemenea, am fost susținuți de către domnul 
prefect Răceanu, delegatul ministrului de Război, care ne-a ascultat şi ne-a sprijinit. 

Cele de mai sus aducându-le la cunoştinţa domniei voastre, vă rugăm a primi 


asigurarea consideratiunii noastre deosebite. 
Confesori, 
Iconom G.D. Şerban 
Iconom N. Marinescu Frăsinei 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 20, f.16,17,18 


191 


Majestății Sale Regelui Ferdinand I al României 
Majestate, 


Cu cel mai profund respect, vă rog să binevoiti a-mi permite să vă supun la 
cunoştinţă următoarele: 


218 


Sunt preotul militar Justin Șerbănescu, confesorul Regimentului 4 Ilfov Nr.21, 
cel care am servit în regiment ca (!) confesor în mod onorific în timp de pace, 6 ani, apoi 
m-am oferit a-l urma şi în actualul război, cu drag, mult zel şi devotament, avântându-mă 
cu agerii şi vitejii mei vulturi de pe crestele Carpaţilor, peste inamicul nostru ungur din 
Transilvania, la luptele cele mai crâncene de la Arpaşu, Porumbacu, Perşani, Vlădeni şi 
Braşov, din care lupte am rămas cu două semne de rănit ca amintire. 

De asemenea, în retragere, din cauza nesucceselor si a neputinței să ne apărăm 
cel puţin teritoriul, nu m-am lăsat învins, ci cu fapta şi cu cuvântul, ziua şi noaptea, la 
luptă şi in tranşee, am fost neobosit pentru îmbărbătarea şi insufletirea la luptă a ostaşului, 
mângâierea şi alinarea durerilor vitejilor răniți şi îngroparea celor morți. Nici ploaia de 
obuze, nici gloantele mitralierelor şi gerul cel tare al iernii, nu m-au oprit de la nici una 
din operele mele, de gest patriotic, credință şi dragoste pentru tara, tron şi rege. Citez 
atacurile de la Predeal, Valea Azugăi, Clăbucetul Taurului, unde, în lipsă de comandant, 
care fiind rănit el şi ajutorul său, am luat comanda Regimentului „Feldioara” în luna 
octombrie 1916 şi, cu vitejii ostaşi ai acestui regiment, am luptat o zi şi o noapte, 
respingând pe inamic de pe acest munte pe un alt versant, dinapoia muntelui Susai. Cu 
acest prilej am putut salva toate trupele Diviziei a 4-a ce se găseau în lupte pe Clăbucetul 
Azugăi, precum şi satul Azuga, de a nu fi capturate. Domnul general Boureanu şi d-l 
căpitan dr. Popp sunt martori oculari ai acestui gest patriotic şi fapte vitejeşti din partea 
smereniei mele, apoi atacurile de pe valea Cerbului, Clăbucetul Dihamului şi Baiului, 
Azuga, şi muntele Sorica, la toate am dat aceleaşi dovezi de fapte strălucite de vitejie şi 
eroism cu ofițerii şi vitejii mei ostaşi ai regimentului şi ca semn de scumpă amintire de la 
ultimul atac, 17 noiembrie 1916, de la Azuga, port iar un semn de rănit la piciorul drept şi 
alte mici împuşcări pe corpul meu, de schije de obuz şi pietre când obuzul a explodat 
lângă mine şi m-a acoperit cu pământ. Am scăpat ca prin minune şi am refuzat de a fi 
evacuat. 

Pentru toate aceste fapte vitejeşti, comandanții mei de regiment, când ne-am 
înapoiat din Transilvania la Floreşti, m-au propus a fi decorat cu „Coroana României în 
gradul de cavaler” cu spade, cu “Mihai Viteazul” pe muntele Sorica şi „Steaua 
României”, menținute de cei în drept. Căzut captiv la inamic, în retragere, pe ziua de 24 
noiembrie 1916, cu un grup de soldați şi ofiţeri din regimentul meu şi aceasta din cauză că 
eram istovit de puterile fizice, rănit, nemâncat, neodihnit de 3 zile, pe jos, pe ploaie şi 
noroi, am căzut bolnav într-o căruță de la trenul de luptă căruia-i tăiase retragerea mai 
dinainte la Cocorăşti-Mislea. 

Luat ca prizonier, am fost jefuit de germani de tot ce am avut: 2000 lei, baston, 
ceasornic şi chiar şi haina, m-au lăsat gol; la Târgovişte, m-a internat în spital şi m-au 
lăsat confesor al spitalului Teiş, Sala de arme şi Foişor. Şi aici mi-am făcut datoria cu 
prisosintä pentru alinarea suferințelor ostaşilor viteji ai Țării, lăsaţi de ai nostri în 
retragere, gândul şi inima însă la datorie şi cu dorul de a-mi vedea fiii luptători ai 
regimentului meu, de care nu mai ştiam unde sunt. Pe ziua de 30 iunie 1917 am reuşit să 
fug de la inamic şi am pribegit prin munţi 8 luni de zile, hrănindu-mă numai cu bureti şi 
mere pädurete. Am făcut două sfortäri să trec frontul în lunile septembrie şi noiembrie 
1917, dar nu am avut fericirea, ci am fost prins de unguri la Oituz. Am scăpat iar din 
mâinile lor şi Dumnezeu mi-a ajutat ca pe ziua de 8 februarie 1918 să pot trece liniile 
inamicului pe la Răchitaşu şi să vin iarăşi în mijlocul ostaşilor mei. 

Ca răsplată a acestor fapte vitejeşti şi de înalt patriotism, M.C.G. m-a propus a fi 
decorat şi avansat la gradul de căpitan. S-au cerut relaţii la acest regiment şi s-au trimis cu 
nr.585 din 17 aprilie 1918, dar până în prezent văd că nu s-a luat nici o dispoziţie. Mâhnit 
sufleteşte de aceste nedreptäti, vin cu cel mai profund respect a vă ruga să binevoiti ca, 
luându-se în considerație faptele mele, să mi se răsplătească meritele câştigate pe câmpul 
de luptă, cu sângele şi sudoarea mea. 


Sunt al Majestății Voastre, cu cel mai profund şi devotat respect servitor, 
Protosinghelul Justin, 
Confesorul Regimentului 4 Ilfov Nr.21 


1918, iunie, 15 
[Rezolutie:] 


Serviciul Personalului, 


Cercetare şi raport pentru înaintare. 
General Gorski 


219 


A. M. R, fond Ministerul de Război — D.P., dosar 1162, f.45,55 


192 


Memoriul 
Preotului Emanuil C. Marculescu, 
Regimentul 59 Infanterie 


Conform ordinului circular nr.2543 din 26 martie 1918, alcătuiesc memoriul meu 
după cum urmează: 

Subsemnatul am devenit prizonier în ziua de 12 octombrie 1916 în comuna 
Vaideeni, jud.Gorj. 

Am fost făcut prizonier de trupele bavareze — jăgeri — din Regimentul 22, 
dimineaţă la orele 8 34, în momentul când mă înapoiam de la biserica satului, unde 
înmormântasem 2 soldaţi şi un copil din acel sat, mort din cauza unei granate găsită pe 
poiana lui Mihaiu, pe unde păştea vitele şi care fusese aruncată de soldați. 

În sat m-au ţinut închis de miercuri până sâmbătă la ora 10 a.m., când am fost 
transportat la Vulcana prin Vama Buliga. Din cauza greutăţii drumului, a noroiului şi 
ploii, abia duminică seara orele 6 am ajuns cu picioarele goale şi umflate, incaltamintea 
fiind putrezită. 

De la Vulcana am fost dus la Petroşani, unde am stat 6 zile, instalându-mă într-o 
cameră în care parazitii clocoteau peste tot, devenind obiectul lor de distracţie toate 
nopțile. De aici am fost dus la spitalul din Sasvaros-Orăştia, fiind bolnav de reumatism, 
contractat în timpul fnsotirii trupelor pe câmpul de luptă. Din Sasvaros, unde am stat două 
luni, am fost transportat în Germania, „Stralzund”, pe ziua de 4 ianuarie 1917. Printr-un 
ordin al Administrației Germane, pe ziua de 7 martie am fost trimis la lagărul de trupă 
română ,,Lamsdorf” ce număra 22.000 prizonieri români, pentru îndeplinirea serviciilor 
religioase şi consolatiunea morală. 

Câmpul Lamsdorf număra 80.000 prizonieri cu 6 lagăre şi două lazarete. La 7 
decembrie 1917, am fost trimis în Stralzund pentru a fi retrimis în Moldova, schimb de 
prizonieri. După o aşteptare de 4 luni, în ziua de 22 aprilie am fost trimis în lagărul 
„Neisse”, unde se aflau 7 ofiţeri români invalizi pentru a fi trimis cu primul transport în 
tara. 

Tratamentul dat de inamic pe timpul captivitatii a variat. A fost barbar în 
„Lamsdorf”, unde am fost despăducheat. Cu maşina numărul zero am fost tuns şi 
bărbierit. La protestul meu am fost ameninţat cu închisoarea. Un doctor iudeu avea o ură 
înverşunată asupra românilor. 

În lagărul de la Stralzund eram tratat rece şi cu indiferenţă. În lagărul de trupă cu 
o deosebită atentiune. Şi aceasta datorită muncii ce depuneam. Zilnic fiind în mijlocul 
soldaților şi bolnavilor, sfătuindu-i şi dându-le tot sprijinul moral pentru a putea rezista 
situaţiei nenorocite în care se aflau, ajutând pe cei în lipsă şi debili prin procurarea de 
reconstituante(hemoglobina, vin, hrană) redând viata la multi ce era să fie pradă morții; 
acestea cumpărate din salariul meu. 

Din cauza actului barbar săvârşit asupra-mi în cursul transportului spre lagărul 
indicat, fiind transportat în vagoane fără foc şi frigul fiind simţitor, am răcit la cap 
amenintându-mi pierderea vederii. M-am ales cu durerea ochilor, de atunci nemaiputând 
citi şi scrie fără ochelari. 

Locuinta era în barăci de lemn. Trebuia mult combustibil pentru a putea fi 


încălzite. Iarna temperatura era înăuntru de 4° C sub zero, de frig. În multe camere igrasia 
era mare, mucegăind saltele şi celelalte acoperăminte. 

Hrana era de neînchipuit şi anume: supă de gulii, mâncare de gulii, cartofi, un fel 
de mâncare <<allerlei>> de toate, carne de două ori pe săptămână 100 grame şi pâine 
neagră 210 grame. Pâinea era compoziţie de făină de paie, coajă de copac şi ceva făină. 

Îmbrăcăminte nu am primit nimic. Se putea cumpăra din cantinele ce există în 
lagăre: cămăşi, izmene şi alte articole, toate cu preţul fixat pentru prizonieri şi care zilnic 
varia în creştere. 

Solda am primit-o regulat la începutul fiecărei luni. Ea a variat. În lagărul de 
trupă masa mi se servea de la cazanul administraţiei germane. Acolo plăteam locuinţa şi 


220 


usagiul obiectelor. Aceasta a determinat urcarea soldei şi plata indemnizaţiei de chirie 
pentru a putea trăi, viaţa fiind scumpă. Solda am primit-o de 250 mărci şi 52,50 chirie. 

În lagărul ,,Neisse”, în ajunul trimiterii în tara, cu începutul lunii iunie, făcând o 
economie de 900 mărci pentru a putea preîntâmpina micile cheltuieli în tara, au găsit de 
cuviință a mi se reţine sub cuvânt că mi s-a plătit prea mult, contându-mă cu solda de 105 
mărci lunar. Posed chitanta de reținere a sumei. 

Îngrijirea medicală, multumitoare. Toate medicamentele erau numai “erzaturi”, 
din cauza lipsei de medicamente şi dezinfectante, cu greu şi aproape nici unul nu-şi putea 
căpăta sănătatea, când avea să sufere vreo operaţiune. De tuberculoşi nici vorbă. Acestea 
le cunosc din lagărul de trupă unde numărul morților este mare. Şi dacă se mai înapoiază 
dintre soldaţi prizonieri în sânul familiei, datorită numai „Crucii Roşii”, care, ca o mamă 
iubitoare, a trimis alimente şi îndeosebi bolnavilor care sufereau mai mult. 

Timpul cât am stat în prizonierat, îndeosebi în lagărul de trupă îl petreceam cu 
vizitarea bolnavilor, cu serviciile religioase reclamate de suferinzi, restul cu citirea şi 
învăţarea limbii germane şi ruse. Duminica şi sărbătoarea cu oficierea serviciului liturgic, 
la care luau parte toţi ofiţerii din lagăr. 

De remarcat că o deosebită atentiune se dă cultului, punându-mi la dispoziţie tot 
ce aveam nevoie. 

În seara zilei de 31 mai ora 9, cu vagon clasa a II-a, am pornit din ,,Neisse” spre 
România. Vagonul a mers direct până la Bucureşti. Călătoria a fost multumitoare. La 
trecerea prin Austria şi Ungaria, în gările destinate pentru mâncare, am fost hräniti 
substanţial. O mare diferenţă de tratamentul din Germania. În cursul drumului de călătorie 
se observa că recolta era slabă din cauza secetei ce domnea. 

În ziua de 5 iunie p.m. am sosit în Bucureşti. O comisiune din ofiţeri români şi 
germani ne aştepta. După ce am fost chemat după lista dată de ofițerul german ce ne-a 
însoţit până aici, luând “Ausweis” pentru 8 zile, am stat în Bucureşti pentru a-mi vedea 
copiii. Un ce fenomenal s-a petrecut în sufletul meu când am auzit pe ofițerul neamt: 
„Acum sunteţi liberi”. Plecând spre locuință mă uitai în urmă, nu cumva să mai zăresc 
vreo santinelă, atât m-a îngrozit timp de aproape 2 ani. 

În timpul prizonieratului am putut constata următoarele: 

Germanii urau de moarte pe englezi. Lozinca lor era: „Dumnezeu pedepsească 
Anglia”. Urau şi pe iubita noastră Regină, zicând că ea este cauza că România a intrat în 
război cu Germania. Regretau războiul cu noi. 

Moralul soldatului german constă: o încredere oarbă în izbândă pe calea armelor, 
dar o îngrijorare mare în ce priveşte alimentarea, foametea resimtindu-se foarte mult, ceea 
ce făcea să scadă avântul de luptă al soldatului ce mergea pe front, din cauză că lăsau 
acasă soțiile şi copiii flămânzi. Aceasta rezultă şi din cuvintele Keiser-ului: ,,Cultivati 
cartofi şi ajutați la împrumut”. 

Aprecierile inamicului asupra armatei române la început erau slabe. Ei ziceau: 
„soldaţii luptă bine, dar nu au munitiuni, iar ofiţerii nu sunt bine pregătiți”. 

Vorbeau cu oarecare admiratiune de vânători, că sunt buni luptători. Aceste 
aprecieri au durat până la luptele de la Mărăşeşti. Acum vorbeau cu admiratiune: armata 
s-a refăcut, luptă bine, în luptele de baionetă neintrecuti, ofiţerii sunt buni, accentuând 
tactica generalului Averescu; că dacă românii luptau cu germanii demult ar fi cucerit 
Petrogradul. 

În ce priveşte evenimentele din România, germanii nu urmăreau distrugerea țării 
de care au nevoie, ci pedepsirea pentru ruperea tratatului de alianță; ei urmăresc alipirea 
pentru totdeauna a României la politica germană, asigurarea cerealelor şi deschiderea 
drumului spre triumf. 

Bogăția ţării noastre pe care au cunoscut-o cu această ocazie, au facut să aibă o 
atenţie deosebită, multi spunând că, după pace, vor căuta ocupatiuni în tara noastră. 

Situaţia materială sub raportul aprovizionării cu hrană pentru trupă e mai bună, 
s-a prezentat mult mai greu pentru populaţie care suferă din greu. Cu începutul lui 15 
iunie s-a micşorat ratia de pâine pentru populaţie. Foametea care domneşte în Germania a 
produs revolte în diferite oraşe, cunosc Neisse şi Hindemburg, unde femei şi copii au fost 
împuşcaţi. Au fost reprimati prin împuşcături şi închisori; chiar soldaţii s-au revoltat în 
număr mare. Aceştia sunt închişi în diferite fortărețe pentru a nu veni in contact cu ceilalți. 
Ni se spuneau acestea de către soldaţii amärâti de atâtea suferințe şi alte scene sfâsietoare. 

Sub raportul îmbrăcămintei şi încălțămintei soldaţii stau bine, dar populaţia 
suferă. Copiii umblă în sandale cu talpă de lemn, femeile asemenea, datorită lipsei mare 
de încălțăminte. 

Starea sanitară — excelentă. Nu bântuie nici o boală. Slăbiciunea generală provine 
din insuficienţa hranei. 


221 


Cu privire la modul cum am căzut prizonier nu acuz pe nimeni, ci numai 
împrejurările îndatoririlor mele de preot. În dimineaţa aceea am avut la biserică 
înmormântări. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viata, căci glontele care mi-a 
distrus bastonul, mi-a scăpat viata. 

Faţă cu îndeplinirea datoriilor mele pe front, fiind expus în orice moment a fi 
prada glontului, cum şi a muncii şi silintei faţă de nenorocitii prizonieri, îndurând tot felul 
de mizerii, cer a mi se da toate avantajele colegilor mei, fiind avansat pe aceeaşi dată cu 
ei. 

Preotul locotenent Emanuel C.Mărculescu, 


Regimentul 59 Infanterie 


21 iunie 1918 
Dumitresti-Gäläteni, Vaslui 


A. M. R., fond Ministerul de Război, dosar 1162, f.9-11 


193 


[24.08.1918] 


Domniei Sale domnului Ministru de Război al României 
Memoriu 
locotenent de rezervă Ilie Roşoga, preot confesor din Regimentul 1 Vânători 


Am însoţit viteazul regiment în marea luptă de la Alion, deasupra Orşovei. Am 
oficiat serviciul religios pentru räposatii noştri 32 şi pentru inamici peste 140. S-au luat 
mii de prizonieri, tunuri, arme etc. graţie vitejilor noştri. Am însoţit regimentul peste 
Carpaţi. Am oficiat serviciu pentru morți la sute de inamici, omorâți de mitralierele 
noastre mânuite de ofițerii: Tenovici, Procopiescu, Săulescu, vitejii vitejilor, colonei şi 
maior Căciulescu, în ziua de 12 septembrie [st.v.] 1916. Apoi, am suit în Munţii 
Hațegului, Oboroca unde s-au dat grele lupte. Am servit şi pe cei din regimentul nostru şi 
pe cei de la alte regimente. Am servit şi Sf. Liturghie în comunele limitrofe. Apoi în 
retragere, în grelele lupte din Munţii Gorjului, la Straja, Muncel etc. De aici, la Munţii 
Argeşului, Boişoara, Mormântu, Telesti-Clocotici, Sălătruc, Şuici etc. Apoi la Ploieşti, în 
zilele de 19 şi 20 noiembrie 1916, am servit regimentul meu, reconstituit sub comanda d- 
lui maior Paşalega. În seara de duminică 20 am plecat spre direcția Titu-Periş. În seara de 
23-24 noiembrie 1916, am fost surprinşi eu şi regimentul pe podul de la Tâncăbeşti şi în 
şoseaua satului bifurcată, am fost, zic, surprinşi de inamic cu focuri de tunuri, puşti şi 
mitraliere. 

Lupta a durat şi a doua zi pe şoseaua spre Ploieşti. În toiul surprinderii, când şi 
cavaleria şi artileria da năvală pe pod, se fugea înapoi, focurile şi rachetele nu încetau. Cu 
greu şi favorizați de soartă şi noapte, eu şi ordonanța mea, ca necombatanti, am intrat în 
pădurea de alături şi, conduşi de muşchii copacilor, am căutat şoseaua spre Mănăstirea 
Tigänesti, spre răsărit — drumul către Buzău. Inamicul însă ne ocolise, astfel joi, 24 
noiembrie, ora 1 p.m., ne-am întâlnit cu patrula germană călare şi ne-a făcut prizonieri. A 
trecut cu noi pe acelaşi pod, unde am văzut cadavrele alor noştri şi ale cailor omorâţi. Am 
fost duşi la satul Cocioc, iar vineri 25 noiembrie, deoarece pornise grosul de prizonieri în 
alte părţi, d-l Masov, comandantul Regimentului 111 Dragoni „Regele Albert de 
Saxonia”, a binevoit şi m-a concediat ca bătrân, trecut de 60 ani. Am mers în Bucureşti, 
unde am avut onoarea să fiu oaspetele I.P.S. Mitropolit Primat D.D.Konon. De aici am 
venit acasă. În aprilie 1917 am fost arestat la Tg.Jiu şi anchetat ca periculos şi cel mai 
periculos naționalist. Am fost dus la puşcăria locală până la 22 aprilie. Am fost dus la 
cazarma Regimentului 5 Artilerie şi arestat sub titlul de Ilie Roşoga oberleutenant. Am 
fost transportat cu escortă la Schitul Peştera Ialomicioara fără să am măcar hrana. 
Mănăstire mică şi cu desăvârşire săracă. 

Am fost însă aici ajutat de Sfântul Staret al Sf. Mănăstiri Sinaia, superiorul 
mănăstirii, cu hrana, iar tot prin îngrijirea sa am fost intretinuti cu haine. Tot prin înalta sa 
bunăvoință a mijlocit personal şi obţinut de la d-l guvernator general, permutarea mea şi a 


222 


episcopului meu de atunci, Sofronie, la Sf. Mănăstire Căldăruşani şi puşi sub paza şi 
răspunderea I.P.S. Mitropolit fost Primat D.D.Ghenadie. Aici am stat în închisoarea 
mănăstirii, care nu e alta decât cuprinsul său, până la 6 iulie st.n. 1918, când obtinui 
permisul să-mi revăd căminul, soţia şi proprietatea mea în comuna Turburea, județul Gorj, 
unde sunt paroh. De la 1916 noiembrie şi până azi n-am primit nici salariu de locotenent 
pentru care am optat, nici măcar de paroh sau pensia de fost învățător de peste 30 de ani. 

Numai în cazarmă la Regimentul 5 Artilerie Gorj, cât am stat, am fost bine tratat 
cu hrană, dar interzisă conversaţia cu oricine, până chiar şi cu soţia şi copii mei. Aici fu 
culmea durerii şi apoi dus fără să se ştie unde !!! de către ai mei şi particulari. Aici, în 
cazarmă, soldaţii erau mulți şi zilnic puşi la osebite munci pe care le făceau voioşi, dorind 
ziua păcii. Tot aici am văzut şi pe sublocotenentul Găvănescu Gr., învăţător de la 
Rovinari, care era liber în oraş. 

Ca să pot să mă întreţin aproape omeneste, m-am îndatorat şi plătit de 
moştenitori. 

Acesta fiind prea scurt arătat, modul meu nenorocit de a cădea prizonier, rog 
pentru mărirea iubitei mele patrii, pe care am şi propovăduit-o cu cuvântul şi deşi bătrân, 
am părăsit altarul meu şi ca [un] tânăr zburam pe picioare, peste Carpaţi, însoţit de viteji 
generali, ca eroul Dragalina, eroi colonel Scărlătescu, Rădescu, Canciulescu, Tenovici etc. 
etc. 

Locotenent confesor al Regimentului 1 de Vânători, 

Preotul Ilie Rosoga, iconom stavrofor 
Turburea — Gorj 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.99 


194 


Memoriu 


Am fost numit de către Sfânta Mitropolie în anul 1912 ca (!) confesor onorific al 
Regimentului 4 Ilfov Nr.21, după cererea regimentului, şi am servit până la decretarea 
mobilizării în 1916, când Marele Stat Major al Armatei m-a numit ca preot militar, 
mobilizabil. Pe ziua de 15 august 1916 am plecat la regiment în baza ordinului de 
mobilizare, unde am început opera datoriei pastorale, conform instrucţiunilor primite. 

Pe ziua de 19 august, ora 8 dimineaţa, am pornit voios cu întreg regimentul, din 
gara Filaret, spre Predeal. În staţia Câmpina am făcut frumoasă oratiune de către şcoală cu 
învățătorii şi invatatoarele prahovene; în fruntea regimentului era d-l colonel adjutant 
Berindei. Am ajuns la Predeal pe ziua de 20 august, noaptea, şi am cantonat în gara 
Predeal. Dimineaţa, ora 8, am făcut o scurtă rugăciune către bunul Dumnezeu şi am pornit 
cu regimentul pe frumoasa vale a Temeşului, unde am întâlnit, la distanţe, morminte de 
ale eroilor nostri, morți pentru patrie. Seara, la 472 p.m., am intrat în Braşov cu muzică şi 
cu un entuziasm de nedescris. Am cantonat aici noaptea. 

Pe ziua de 21 am pornit şi seara am ajuns în satul Bodu, aici după un repaus de 2 
oră, toți d-ni ofiţeri cu o companie, muzica şi drapelul am pornit la biserica satului, unde 
am făcut un Tedeum şi apoi ne-am înapoiat la cantonament. 

Pe ziua de 22 august am pornit şi seara am ajuns în Feldioara, cetatea lui Petru 
Rareş, dimineaţa 23 am pornit şi seara am ajuns în Bukfald, aici am stat 4 zile. 

Pe ziua de 27 august am pornit pe la ora 1 p.m. şi pe la 5 seara am fost în satul 
Crisband. 

29 duminica am oficiat Sfânta Liturghie, asistat de preotul satului, 30 august 
fiind sărbătoare naţională, de asemenea un parastas şi Tedeum. 

Pe ziua de 2 septembrie 1916, am pornit spre Făgăraş, am bivuacat în satul 
Vlădeni, dimineaţa 3 am pornit trecând prin satele Mărgineni, Tudorita. În Mândra am 
cantonat; dimineaţa, 4 septembrie, am pornit şi seara la ora 4 p.m. am intrat în oraşul 
Făgăraş, Tara Voievozilor Basarabi, am trecut Oltul şi am cantonat în satul Galaţi, care 
este legat de Făgăraş printr-un pod de fier distrus la un capăt de unguri, în fuga şi spaima 
lor; am şi pornit noaptea la atac cu 2 batalioane, unul pe muntele Făgăraş spre Cohalm şi 
altul spre Crucea, s-a şi început lupta, inamicul a fost fugărit până în pădurea şi munţii 
Mureşului, lupta a ţinut 3 zile, apoi trupa în recunoaştere. 8 septembrie 1916, fiind 
sărbătoare, naşterea Maicii Domnului, am venit în Făgăraş şi am oficiat Sfânta Liturghie 
cu Tedeum şi parastas, seara s-a adunat trupa şi am pornit înapoi; era ora 4 p.m. am 


223 


cantonat în satul Şincai, dimineaţa am pornit şi am ajuns la ora 12 a.m. în satul Perşani, 
aici am cantonat o săptămână. Trupa lucra la tranşee, eu făceam sfinte rugăciuni 
dimineaţa, iar după-amiază mă duceam unde lucrau ostaşii, le imparteam ţigări şi altele, 
îmbărbătându-i la lucru. 15 septembrie am plecat seara, am trecut prin Făgăraș, Betleam si 
Ileu, trecând prin satul Sâmbăta, ne-am odihnit putin, dimineața am plecat, trecând prin 
Voila, noaptea de 16 septembrie am făcut-o prin munţi, urmând trupele. Dimineaţa 17 
septembrie am fost în satul Arpaşu; aici ne-am odihnit putin, apoi am făcut sfinţirea apei, 
am botezat ostaşii şi am luat o mică gustare şi la ora 10 % dimineaţa ne-am pus la luptă cu 
inamicul care ne bombarda cu artileria grea, aici a fost rănit d-l general Simionescu, 
maiorul Dona şi sublocotenentul Väleanu — morţi 7. 

Ne-am retras seara pe la ora 4 p.m. tot prin munţi şi păduri, a nu fi văzuţi de 
inamic. Noaptea inaintam şi dimineaţa am fost în dosul satului Porumbacu. La ora 5 2 
ne-am şi angajat în luptă. A fost din cele mai märete deoarece ostaşul român lupta voios şi 
cu drag. În această zi am avut morți pe colonelul Iacobini, şeful Diviziei a 4-a, 
locotenentul Buruiană şi sublocotenentul Vlăsănescu. Maiorul Porumbaru din 6 Vânători, 
fiind grav rănit pe câmpul de luptă, a murit. În satul Porumbacu, seara, fiind ordin de 
retragere forțată, am părăsit poziţia, în această luptă am fost rănit uşor la cap. Toată 
noaptea într-o fugă, cam spre ziuă am ajuns în satul Vişina, unde ne-am odihnit puţin într- 
o casă plină cu porumb şi răniți. Dimineaţa, 19, fiindcă era duminică, după ce mi-am făcut 
rugăciunile cuvenite, m-am împărtăşit cu sfintele taine, apoi şi pe răniți, cărora le-am 
cumpărat lapte dulce şi le-am dat de băut, am plecat la drum, însoţit de ordonanța mea pe 
la ora 12 a.m. am ajuns în satul Voila, aici am dat peste regiment, am stat 2 zile şi pe ziua 
de 21 am plecat. Seara am ajuns la Perşani, 22 septembrie, lupta cu inamicul şi iarăşi 
atacuri crâncene, bombardament intens de artilerie şi gaze , am avut multi morți şi răniți. 
Morți: locotenentul Paroşanu şi sublocotenentul Tänäsiu Laurenţiu; aici am fost îngropat 
cu pământul din explozia unui obuz. 23 septembrie 1916, ne-am retras, seara am ajuns în 
satul Tântaru, noaptea am odihnit putin şi am pornit la drum. 24 sept spre Vlădeni, apoi 
seara în Codlea, fără a mai sta tot la drum, luând direcţia Predeal; inamicul ne urmărea din 
toate părțile ne băteau cu artileria grea; la Vlădeni lupte mari, la Braşov asemenea trecând 
dimineaţa, iarăşi pe Valea Temeşului nu ni se mai părea frumoasă ca întâi, ci tristă; 
mormintele eroilor pe ale căror cruci se aflau coroanele cu flori şi care încă nu se 
veştejiseră, păreau de asemenea jalnice; plin de durere am îngenuncheat şi le-am citit 
sfinte rugăciuni salutându-le cu respect, am pornit la drum, am ajuns în satul Predeal, iar 
trist am cantonat la Mănăstirea Predeal. 25 septembrie 1916, m-am bolnăvit de dizenterie, 
cu toate că eram bolnav şi am rănile pe mine, nu m-am lăsat învins, ci am îngropat pe toți 
eroii ce-i aduseseră ambulantele de pe câmpul de luptă, am făcut Sfânta Liturghie, 
Tedeum-uri şi parastas. Pe ziua de 26, luni seara, am plecat la gara Predeal pentru a ne 
îmbarca spre Băicoi, aici inamicul ne-a trimis 3 obuze mari şi maşinile toate au părăsit 
staţia, trupa, ofiţerii în fugă pe jos, până în satul Azuga, unde noaptea am îmbarcat şi am 
ajuns dimineaţa 27 în staţia Băicoi, Regimentul 21 Infanterie a luat-o spre Floreşti, aici am 
bivuacat şi ne-am refăcut timp de o săptămână. La 3 octombrie am îmbarcat în staţia 
Băicoi şi am pornit noaptea, am ajuns dimineaţa în satul Azuga. 4 octombrie 1916. 
Batalionul 2 s-a urcat pe muntele Sorica, Cazacu şi Unghia Mare, era ger şi vifor tare, 
Batalionul I a rămas în Azuga; două companii s-au trimis la Predeal pe care le-am urmat, 
de aici nu s-a mai ştiut de regiment, era dislocat nu ştiam unde să mă duc mai întâi, morți 
şi răniţi destui; spitalele din Azuga erau neîncăpătoare pentru acei viteji ce cu drag şi-au 
vărsat sângele pentru patrie. 

Pe ziua de 9 octombrie 1916 din ordinul d-lui general Lambru — comandantul 
Diviziei a 4-a, am făcut un parastas pentru eroii patriei, în biserica Azuga cu 5 preoți 
militari, la care a asistat d-nul general cu întreg corpul ofițeresc al Diviziei a 4-a. 

Pe când se dau luptele pe Valea Azugăi, Clăbucetul Azugăi şi Taurului de către 
trupele Diviziei a 4-a mă duceam după regimentul meu, era ora 8 dimineaţa, inamicul 
începuse bombardarea dinspre Predeal, pe toate aceste variante am luat-o pe muntele 
Clăbucetul Taurului, am urcat pe sub ploaia de schije, în drum am întâlnit brancardieri 
ducând în targa pe căpitanul Ionescu, din Regimentul Feldioara, rănit grav cu piciorul 
fracturat, mergând mai înainte am dat peste maiorul Castană, comandantul Regimentului 
Feldioara, iarăşi rănit. Văzând că regimentul nu mai avea nici măcar un ofiţer şi cu trupa 
să părăsească poziţia, am chemat toți sergentii şi trupa, spunându-le că din lipsă de ofiţeri 
iau comanda eu şi pe Dumnezeu de ajutor, am fost ascultat şi după ce i-am aranjat pe 
poziţii, am luat contact cu inamicul, care apăruse la creasta muntelui. Toată ziua în luptă, 
noaptea de asemenea, până l-am respins tocmai pe muntele Susai. D-l general Boureanu şi 
căpitanul dr. Pop sunt martorii acestui frumos gest, pentru care m-au felicitat şi propus la 
decorare. 


224 


Adunând trupa, multumindu-le şi binecuvântându-i, am plecat spre Buşteni, 
deoarece Regimentul 21 Infanterie se reträgea de pe poziţii. I-am găsit în fata hotelului 
Caraiman a doua zi iarăşi la luptă pe Valea Cerbului şi Muntele Diham, aici au fost multi 
morţi şi răniţi; după o luptă de o zi şi o noapte, am venit iarăşi la Buşteni, eu am plecat la 
Batalionul I pe muntele Sorica, pe care-l comanda maiorul Rădulescu; pe ziua de 18 
octombrie 1916, s-a dat un atac în satul Azuga, maiorul Rădulescu şi sublocotenentul 
Victor Manoliu au rămas morţi în satul Azuga. 

La 19 octombrie m-am înapoiat în Buşteni unde era Batalionul 2 sub comanda 
maiorului Marinescu Ilie, trecând pe Valea Cerbului si voind a ma duce pe Muntele 
Dihamului după morți şi răniți, am întâlnit un batalion de dispersati în dezordine;, 
întrebându-i de comandant, mi-au răspuns că nu au, atunci iarăşi am luat comanda pentru 
că deja inamicul se găsea pe Muntele Baiului, aici ne-a bombardat mult cu artileria, dar nu 
am pierdut nici un soldat. 

Pe ziua de 20 octombrie 1916 am plecat din Buşteni cu Batalionul 2 pe Muntele 
Sorica, noaptea am ajuns şi am ocupat poziţia dinspre nord, deasupra Azugăi; atacuri am 
avut în fiecare zi pe ziua de 17 noiembrie ultimul atac la care am fost rănit la picior de o 
schijă de obuz, pe ziua de 22 noiembrie 1916 ne-am retras de pe poziţii, am cantonat în 
Secăria şi dimineaţa 23 noiembrie am pornit la drum pe ploaie şi noroi mare, trecând prin 
satele Brebu şi Telega, seara am înnoptat şi odihnit la marginea satului Telega; trupa era 
obosită şi istovită de puteri, dimineaţa, 24 noiembrie 1916, am pornit la drum tot pe ploaie 
şi ninsoare, am trecut prin satul Buştenari şi ne-a venit ordin să o luăm de-a costişa pe 
muntele Cosmina; trecând muntele iarăşi ne-am înapoiat, am ieşit la şosea, am trecut prin 
satul Recea, era ora 12 a.m., foamea, oboseala ne ajunseseră pe toţi, inamicul era înaintea 
şi înapoia noastră; aici întâlnind trenul de luptă al nostru cu locotenentul Grosceanu, d-l 
maior Marinescu văzându-mă că nu mai pot merge, mi-a zis să mă urc într-o căruță 
deoarece d-lor cu trupa merg înainte, pentru a opune rezistenţă şi salva trenul. Aşa am 
făcut pentru că rana de la picior se agravase, oboseala mă ajunsese şi nu mai puteam 
merge. Nu a trecut mult şi văd că se opresc căruțele. Întrebând pe d-l locotenent 
Grosceanu ce este, mi-a răspuns că inamicul ne-a cuprins; îngrozit de acest răspuns, sar 
din căruţă, trec râul Doftana şi urc pe munte, dar, fatalitate când mă uit înapoi, toată valea 
era în dezordine, strigăte, plânsete, caii nechezau şi fugeau toţi în toate părțile, artileristii 
de la 22 chesoane săreau cu caii peste soldaţi, era ca un iad; în acest timp m-am pomenit 
cu 4 turci care mă înconjoară, mă lovesc cu paturile de armă şi trântesc jos, spunându-mi 
„predai”. Cu multă greutate am fost ridicat de jos plângând, m-au luat sub arme şi dus in 
convoiul trupei. Era ora 4 p.m. ne-au pornit la drum şi seara ne-au închis în Telega, într-o 
cafenea, dimineaţa ne-au pornit la Târgovişte, am ajuns la 27, seara, tot pe noroi. Pe ofiţeri 
ne-au închis în Şcoala de Cavalerie, trupa pe la cazarmă, pe mine pentru că eram rănit şi 
bolnav, m-au instalat în spitalul Sala de Arme şi apoi la Teiş; după ce m-am făcut bine, 
mi-am început activitatea mea pastorală în căutarea răniților noştri de prin spitale şi 
îngroparea celor morţi care zilnic ne părăseau între 10 şi 12 pe zi. 

Timp de 7 luni mi-am făcut datoria, atât ca preot, cât şi ca doctor în lipsă, inima 
şi gândul îmi erau tot la ai mei, pe front şi căutam vreme cu prilej de a fugi. Dumnezeu 
ascultându-mi rugăciunile, nu m-a lăsat că pe ziua de 30 iunie 1917 am părăsit spitalul 
Teiş, luând Munţii Câmpinei şi tot mână până în Munţii Vrancei, 14 iulie, când, obosit de 
puteri, m-am bolnăvit şi am rămas la Schitul Găvanul din jud. Buzău. După ce m-am făcut 
bine pe ziua de 27 iulie 1917 am plecat mai întâi după ce am săvârşit Sfânta Liturghie cu 
parastas pentru eroii căzuți pe câmpul de onoare şi Tedeum pentru izbânda ostirii noastre. 
Urcând muntele Curcubeta am coborât pe valea râului Râmnicul şi tot pe râu în sus printre 
munți am ajuns la Muntele Furul Mic şi tot pe el in sus până am dat peste Furul Mare. 
Munţi frumoşi şi plini cu brazi, mă feream a nu fi văzut de ciobani, hrana îmi erau bureti 
şi mure, am dormit prin stânci. 

28 iulie dimineaţa am trecut râul Zăbala, care vine din Transilvania şi trece pe 
lângă satul Nereju, am urcat muntele Alunişul, noaptea am dormit în acest munte, 
dimineaţa, 29 iulie, am trecut râul Neruja pe lângă Schitul Valea Neagră şi satul 
Nistoreşti, am urcat muntele şi m-am îndreptat sus pe creste; aici am întâlnit mulți 
prizonieri, care îmi spuneau de ofensiva luată de armata noastră şi cum a respins pe 
inamic până în satul Spinesti. Cu aceşti 6 prizonieri am început a face recunoasteri pe 
unde am putea trece frontul mai bine. 

În noaptea de 30 iulie am coborât munții şi tot prin locuri ascunse am ieşit la 
Măgura Odobeştilor; aici am dat peste nemți, ca prin minune de nu ne-au prins, ne-am 
înapoiat iarăşi în munţi. 


225 


31 iulie, am luat-o pe Munţii Cozei, înalți şi frumoşi, noaptea ne uitam cum se 
aruncau rachete din ambele parti, din tranşee, mi se sfârşea inima de durere că nu sunt şi 
eu acolo. 

Pe 1 august armata noastră părăseşte poziţia ocupată şi ocupă alta în dosul satului 
Soveja, în fiecare zi şi noapte făceam recunoasteri prin munţi ca să trecem, aveam adunați 
pe lângă mine 70 prizonieri, toți cu un gând şi suflet de a trece frontul. În fiecare zi le 
făceam sfinte rugăciuni şi împărtăşanii cu Sfintele Taine şi-i întăream cu credință. 
Foamea, arsita soarelui si frigul nu-l mai spun, ştie bunul Dumnezeu. 3 luni de zile m-am 
hrănit numai cu bureti şi mere pädurete, văzând că nu se mai face nici o respingere a 
nemților. Pe ziua de 9 septembrie 1917 m-am hotărât să trec singur frontul. Cu alții, mă 
temeam a nu fi descoperit. Am coborât muntele, am trecut râul Putna şi pe la Schitul 
Lepşa am urcat muntele Tina Golaşu, Neagra şi pe muntele Zboina; trei zile de parcurs şi 
în noaptea de 12 septembrie voind a trece linia prin tranşeele ungurilor santinelele m-au 
prins, m-au bătut cumplit şi m-au dus la comandant; declarându-mă că sunt spion au voit 
să mă împuşte, eu le spuneam că am rătăcit sunt de la schitul Casin, am fost legat cu 
mâinile la spate şi cu 4 unguri escortat m-au dus pe jos prin munţi la Braşov. Aici Curtea 
Marţială două zile m-a interogat şi tot aşa că sunt spion m-a condamnat la moarte; cu 
aceeaşi escortă, bătut şi plin de sânge ca Hristos de jidani, nemâncat de 8 zile, m-au pornit 
spre Buda Pesta; ajuns în Feldioara aici am căzut şi m-am bolnăvit; jandarmii m-au băgat 
într-o casă de arest, după două nopți de închisoare, făcând fierbinți rugăciuni către bunul 
Dumnezeu ca să mă scape din necaz ca pe apostolul Petru din temniță, am fost ascultat şi 
ca prin minune funia cu care eram legat de mâini mi s-a dezlegat şi o mână nevăzută pare 
că m-a luat şi m-a scos afară în ograda arestului. Jandarmul de pază dormea, era pe la 12 
noaptea; văzându-mă liber, tiptil am luat-o prin grădină şi am ieşit în sat pe care îl 
cunoşteam de la trecerea în Transilvania unde şi cantonasem. Aici am fost atunci găzduit 
la un sas bogat şi aducându-mi aminte de el, m-am dus noaptea, am sărit în ograda lui, am 
venit la uşa casei şi, bătând, a ieşit deodată înspăimântat şi după ce i-am spus cine sunt, m- 
a recunoscut şi băgat în casă. Le-am povestit toată situația mea şi el bucuros mi-a răspuns 
că face bine la mine, o săptămână m-a ţinut ascuns într-o groapă în ograda şi după ce 
ungurii au încetat urmărirea mi-a spus că pot merge în patrie. L-am rugat să mă conducă 
până la granița noastră prin munţi şi bucuros a primit. Două zile şi nopți a mers şi după ce 
m-am văzut stăpân pe situație, multumindu-i ne-am despărțit. 

Am dat peste râul Zăbala, tot pe acest râu am ieşit aproape de Nereju şi am luat-o 
iarăşi prin munţi spre Coza de unde plecasem; am ajuns prin octombrie 1917 nu am mai 
găsit prizonieri decât vreo 20, din aceştia mi-am ales 4 ostaşi credincioşi şi mi-am făcut cu 
ei o colibă în munţi. În această lună a venit la noi sublocotenentul Mihai Vasile din 
Regimentul 56, prizonier fugit din lagăr, l-am ţinut pe lângă mine, tot cu gândul şi inima 
de a putea trece la ai noştri. În fiecare zi şi noapte căutam a ne strecura, dar nu s-a putut. 
Ofiţerul a plecat singur, am rămas tot cu cei 4 ai mei. La 14 noiembrie 1917 ne-am 
pomenit într-o seară cu 4 indivizi că vin la noi, i-am primit şi întrebat cine sunt, mi-au 
răspuns că sunt: căpitanii Gorschi şi Deculescu, sublocotenent Petre Lazăr şi soldatul 
Gheorghe, toţi prizonieri fugiți de la Bucuresti,din spital, cu rănile încă nevindecate. Mare 
mi-a fost bucuria de noii oaspeți, i-am ospătat cu ce am avut şi a doua zi, fiindcă era 
duminică, am făcut Sfânta Liturghie cu sfinţirea apei, am cinat şi apoi am luat în discuţie 
trecerea frontului. Ne-am hotărât pentru 31 noiembrie. În această zi fiind sărbătoare, iarăşi 
am făcut slujba bisericească, ne-am împărtăşit cu Sfintele mistere şi după-amiază, la ora 4 
p.m., pe un vifor mare, am coborât muntele Coza, am trecut râul Putna şi am urcat pe 
munte. Noaptea am dormit sub cerul liber, în zăpadă; s-a făcut foc. Dimineaţa, tot pe 
vifor, am luat-o pe Tina Golaşă şi am stat sus pe creastă în observare. Urcam aproape de 
front, auzeam şi vorbele ungurilor de pe jos. Seara ne-am hotărât să trecem pârâul Susita 
pe la Soveja. Coborând muntele am trecut râul Sărata şi pe zăpadă până la genunchi am 
mers. Aici am dat peste linia artileriei inamice: erau bateriile cu tunuri, santinelele pazeau. 
Ne-am furişat şi le-am trecut. La a 4-a baterie ne-au simţit şi ne-au luat la goană în fuga 
mare pe munte. Ne-am rătăcit. Ofițerii nu ştiu unde au luat-o, am rămas tot cu ostaşii mei 
si cu ordonanța lor. leşise luna, lumina ca ziua. Ne-am hotărât a ne înapoia la coliba de 
unde am plecat. Tot prin munţi, am ajuns dimineaţa, pe un ger groaznic. Nu mai aveam de 
ale mâncării. Obositi am căzut ca morţi şi, făcând foc, ne-am odihnit. Mai aveam putin 
mălai, am făcut terci şi ne-am mai potolit foamea. Pe ziua de 26 noiembrie 1917, pe când 
stăteam în colibă, ne-am pomenit cu doi indivizi şi o femeie că intră la noi. Am rămas 
înmărmuriți. Cum intra ne ia “la bătaie”, cu un cuţit s-a repezit la soldatul Vasile, îl 
înjunghie. Altul cu un furcoi la soldatul Nicolae Mihai, spărgându-i capul, apoi s-a repezit 
la soldatul Dumitru şi acestuia i-a fracturat o coastă. M-a luat pe mine, m-a bătut cu un 
ciomag, m-a dezbrăcat de tot şi ne-a spus să plecăm de acolo că vin germanii şi ne vor 


226 


ridica. Ger mare, zăpadă. Goi, am plecat noaptea prin munți la Schitul Gavan din judeţul 
Buzău, numai Dumnezeu ştie. De frig m-am bolnăvit rău şi bătut crud, am ajuns la părinți. 
N-au primit şi i-am rugat să aibă grijă şi de cei 4 prizonieri ai mei cu de-ale hranei. 

Am zăcut aici toată luna decembrie 1917 şi ianuarie 1918. Pe la 26 din această 
lună, simtindu-ma bine, am anunțat pe cei 4 ai mei, care erau în munți, să vină la mine 
spre a le comunica locul pe unde să mergem la front. Pe ziua de 1 februarie, noaptea, pe 
un vifor mare şi ger, am pornit-o tot prin munţi şi mergând cu inimile pline de focul sacru 
al iubirii de Patrie şi Neam, după 7 zile am ajuns la punctul dorit, în dosul satului 
Negrileşti. Am luat-o pe Valea Peştera, lăsând muntele Ghergheleu la stânga. Pe o zăpadă 
mare, am mers noaptea până ce am dat peste tranşeele inamicului şi bordeiele lor. Era ora 
12. Prin zăpadă, ca şoarecii-santinelele dormeau-ne-am apropiat de sârme, le-am trecut ca 
prin minune. Văzându-ne liberi, am luat-o la fugă pe o vale. În dreapta şi pe stânga 
munţilor, baterii de artilerie. Ne-au simţit câinii! Am luat-o în stânga muntelui şi costis am 
mers cam până la jumătate din munte Nereju. Voci. Erau posturile înaintate inamice, se 
schimbau. Ne-am trântit la pământ în zăpadă, a nu fi văzuţi. Pe burtă ne-am târât o bucată 
bună şi apoi la fugă, sus pe creastă. Putin la coasta muntelui dăm peste un bordei. Vedem 
că nu este locuit. Rămânem în el, facem putin foc, ne încălzim şi adormim cu toţii până 
dimineaţa 8 februarie 1918. 

În această zi am făcut recunoaştere asupra poziţiei transeelor noastre. Mă 
dezorientasem. Am văzut în fata noastră pe un munte şanţuri şi reţele de sârmă, pe o vale 
se auzeau voci cu dialect românesc. Ne-am încredințat că avem în față frontul românesc, 
de asemenea şi bordeiul în care dormisem, încredințat că e al nostru, deoarece am găsit 
deasupra uşii pe o scândură că acest bordei este făcut de ostaşii români: caporalul Nicolae 
şi doi soldaţi din Regimentul Dâmboviţa Nr.22, în ziua de 25 noiembrie 1917. Am mai 
zărit şi alte 3 bordeie mai înainte. Erau bordeiele posturilor înaintate ale noastre. Cu 
lacrimi de bucurie, că suntem aproape scäpati din gheara vrăjmaşului, seara am coborât 
muntele, la ora 10 p.m.. Am trecut un râu şi am urcat pe muntele din fata noastră printr-o 
pădure de fag, am ajuns la sârmele noastre, le-am trecut, apoi tranşeea. Era ora 12 
noaptea, santinelele se schimbau. Ne-am ferit a nu fi văzuţi. După ce ne-am văzut liberi şi 
pe pământul scumpei noastre patrii, am îngenuncheat către bunul Dumnezeu, am făcut 
rugăciune, i-am mulțumit că mi-a ajutat de m-a adus iarăşi la datoria scumpei mele țări şi 
a-mi vedea pe cei iubiţi fii ai mei sufleteşti. Am coborât muntele, am trecut râul Susita şi 
am intrat în satul Câmpurile. lesind la şosea am întâlnit pe un călăreț, l-am oprit şi l-am 
rugat să ne ducă unde putem a ne odihni până dimineaţa. Bucuros, ostaşul ne-a condus la 
un plutonier din Regimentul 22 Artilerie şi acesta ne-a primit cu dragoste, ne-a făcut ceai 
şi ne-am odihnit până dimineaţa când d-l colonel al regimentului ne-a chemat şi, după ce 
ne-a chestionat, încheind formele legale, ne-a trimis la Divizia 12. De aici, tot aşa, până la 
Marele Cartier General căruia i-am făcut memoriul cuvenit, şi după ce am fost scos de sub 
urmărire, aprobat de d-l general, m-a numit pe 1 martie 1918 iarăşi confesorul 
Regimentului 4 Ilfov Nr.21, cu care chiar pe aceeaşi zi am plecat în Basarabia. 

Pentru faptele mele vitejeşti săvârşite, pe câmpul de luptă, şefii mei ierarhici m- 
au propus a fi decorat cu “Coroana României”, la luptele din Transilvania; pentru “Mihai 
Viteazul” la atacul de pe Clăbucetul Taurului, când au luat comanda regimentului 
Feldioara, şi “Steaua României” pe muntele Sorica, susținut pe cale ierarhică. 


1918, august, 30, Iaşi 
Arhimandritul Justin Șerbănescu, 


Confesorul onorific al Regimentului 4 Ilfov Nr.21 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.46-53 


195 


Preotul Lazăr Popescu 
din 

Regimentul 68 Infanterie 

[Septembrie 1918] 


227 


Memoriu (prizonier) 


Declaraţie 


Conform ordinului Ministerului de Război, transmis nouă prin Cercul de 
recrutare din Găieşti, subsemnatul preot Lazăr Popescu, ataşat în timpul campaniei la 
Regimentul 68 Infanterie ca preot, iar în timpul retragerii făcut prizonier de armatele 
austro-germane, semnalez aici împrejurările acestei întâmplări: 

În noaptea de 15-16 noiembrie, când s-a dat ordinul de retragere, mă aflam 
împreună cu Regimentul 68 Infanterie pe poziţie, în Muntele Mateias, sub cota 889 şi 
deasupra Văii Mateiaş. 

Împreună cu doctorul regimentului, locotenent dr. Băcăoanul, peste văi şi munți, 
iar mai apoi cu d-l dr. locotenent Rosenzwig, de la Coloana a II-a Volantă (Coloana 
Sanitară), ne-am retras în cea mai deplină ordine. 

De la hotarul judeţului Dâmboviţa, cum regimentul meu era aeriergardă, trupele 
se formau pe companii, pe batalioane şi alte formaţii şi erau trimise ici şi colo, contra 
inamicului, care era în imediata apropiere; spre a nu pierde contactul cu unitatea mea, 
m-am alipit definitiv de Coloana a II-a Volantă (Sanitară) care era detaşată Regimentului 
68 şi cu care lucrasem toată vremea. 

Astfel, am făcut pe jos drumul până la Priseaca, 4 km nord Târgovişte, sâmbătă 
19 noiembrie. Ajunşi aici o parte din trupe, foarte puţine dealtfel, am trecut prin oraş; noi 
însă, pentru că inamicul trăgea focuri de artilerie asupra oraşului şi în special asupra 
podului de pe Ialomiţa, am trecut râul acesta mai sus de oraş, pe podul de fier al C.F.R. şi 
ni s-a dat direcţia Pucioasa. 

Ordinul de a merge la Pucioasa s-a dat, după câte mi-aduc aminte, de d-l maior 
dr. Suciu. 

De aici, mai departe, unităţile au mers amestecate; se vedeau soldați din toate 
regimentele în retragere şi mai ales căruţe ale refugiaților, care se încrucişau cu trenul de 
luptă. 

Cum mâncare nu mai aveam nici eu, nici alții, grăbeam spre a ajunge la un sat, 
pentru aprovizionare; Coloana a Il-a Volantă era în urmă însă cu 4-5 kilometri. 
Rămânerea în urmă le-a fost fatală, căci, prin dreptul satelor Şotânga, Doiceşti, au fost 
prinşi, împreună cu d-l locotenent dr. Rosenzwig. 

Cum soldaţii au văzut că inamicul a prins pe toți cei din urmă, s-au împrăştiat toți 
şi lăsând şoseaua Târgovişte-Pucioasa, am luat-o spre dreapta, peste dealuri, mai ales că 
pe acolo vedeam scurgându-se trupele noastre. Am trecut prin Glodeni, Valea Lungă mai 
mult pe poteci şi drumuri foarte rele, iar marti, 22 noiembrie, ne aflam în apropierea 
comunei Ederele, judeţul Prahova, pe unde trecuse cu putin înainte Batalionul III din 
Regimentul 68, sub comanda căpitanului Pantelimon. 

Dinspre sat se auzeau împuşcături dese — satul era înaintea noastră — iar în spate 
ştiam cu siguranță că se află inamicul. Pe la orele 4 p.m., spre surprinderea noastră, vedem 
coloane inamice, care băgau în sat soldaţi din acest batalion. Cum însă n-aveam decât vreo 
10 soldaţi şi aceia sanitari, iar la vreo 20 m patrulele inamice, am căutat să ne împrăştiem. 
Câteva bombe de mână fac ca aproape toți să fim răniţi; eu căpătasem o rană în piciorul 
stâng. 

Acesta însemna sfârşitul. În adevăr, pe soldaţii neräniti i-au băgat în biserică în 
comuna Edera, iar cei atinşi de proiectile au rămas sub paza lui Dumnezeu, până miercuri 
pe seară. 

Vineri mă aflam în Târgovişte, închis în Şcoala de Cavalerie de pe Bulevardul 
Carol I, împreună cu alti ofițeri, ale căror nume nu le mai ştiu. Îmi aduc aminte de domnii 
locotenent-colonel Basarabescu şi colonel Niculcea, cu care imparteam mâncarea ce-mi 
aducea o cunoştinţă din oraş. 

Între timp aflu că sunt cinci preoți militari prinşi; unul, un călugăr, căruia i-au dat 
drumul imediat — era îmbrăcat ca şi mine în haine preotesti, nu militare; altul, de la o 
biserică de la Obor din Bucureşti, căruia i-au dat drumul în preziua de Sf. Neculae (5 
decembrie). De ceilalţi nu ştiu nimic. 

Rana mea de la picior, deşi nu gravă la început, dar nefiind îngrijită s-a infectat. 
Urmând să mă bage în spital, după cererea mea, am fost lăsat să mă caut singur şi în 
libertate, sub supravegherea lor. Aceasta s-a întâmplat în ziua de 23 decembrie 1916, când 
am fost pus în libertate. 

Acestea sunt împrejurările nenorocite în care şi eu şi alții am fost capturați. 


Preot Lazăr Popescu 


228 


Licenţiat în teologie, parohul Bisericii Sf. Ilie din Găieşti, Dâmboviţa 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.256 


196 


Marele Cartier General Este bine ca ofițerii să ia la cunoştinţă şi să se 
Serviciul Religios conducă după aceleaşi principii. 
General Prezan 


ORDIN CIRCULAR 
Nr.20 din 7 noiembrie 1918 A 
CĂTRE COMANDAMENTELE ŞI PREOȚII ARMATEI ROMANE 


Tara, prin Înaltul ei comandament, iarăşi v-a chemat în mijlocul iubitilor noştri 
ostași. 

În campania trecută, rolul preotului a fost mare, fiind chemat să întărească braţul 
şi să oteleascä sufletul ostasilor în lupta cu vräjmasii neamului. În actuala campanie, rolul 
preotului de armată nu numai că nu este mai puțin important, dar este şi mai înalt şi mai 
delicat şi mai sublim. 

Acum e vorba nu numai de a întări braţul şi sufletul ostaşilor, ci de a făuri, de a 
strânge şi uni la un loc sufletele ostaşilor noştri cu ale fraţilor din celelalte ţinuturi locuite 
de români. Asemenea misiune concade de drept cu însăşi misiunea preoțească de a 
propovădui dragostea si infratirea tuturor şi mai cu seamă a celor de un sânge, ca să se 
împlinească cuvântul Bisericii, care zice: „Lată acum ce este bun sau ce este frumos, fără 
numai a locui fraţii împreună”. 

Ştiţi din istoria trecutului nostru că Biserica este aceea care a întreținut, împotriva 
vitregiei politice şi a vremurilor, legătura duhovnicească şi de limbă cu fraţii nostri de 
pretutindeni. Tot Bisericii îi este dat şi acum să ducă o asemenea operă sfântă către 
desăvârşire şi ea nu se poate sluji în acest scop decât de voi, apostolii ei şi ai neamului. 
Fiţi deci la înălțimea vremurilor mari, prin care trecem şi la înălțimea sfintei voastre 
chemări ! 

Veţi intra în ţinuturi locuite de frați de ai noştri, doritori să ne fmbrätiseze; veţi 
intra într-un mediu plin de religiozitate şi unde veţi găsi şi multe lucruri frumoase şi 
vrednice de cercetat. Faţă cu asemenea situație şi stare de lucruri, vă rog a tine seamă şi a 
lucra inimos şi fără preget, în direcția celor ce urmează: 

a) Veţi binevoi a vă pogori în mijlocul soldaţilor si le veţi arăta legăturile de 
sânge dintre noi şi toți ceilalți români şi datoria sfântă ce avem de a-i îmbrăţişa, cu toată 
căldura şi sinceritatea de frați. 

b) Veţi arăta ostaşilor că tot ce aparţine fraților noştri de pretutindeni este avut al 
nostru comun şi Că, prin urmare, suntem datori să ocrotim şi să respectäm tot ce le 
aparţine lor, adică cinstea, averea şi demnitatea şi că tot ce se atinge de asemenea lucruri 
sfinte este fur de frate. 

c) Veţi insista ca urâtul obicei al înjurăturilor să dispară, producând rea 
impresie, mai ales printre fraţii noştri, care sunt de o religiozitate şi de o curăţenie 
patriarhală în viaţă. Nobletea, delicatetea, purtarea exemplară sub toate raporturile şi 
cavalerismul strămoşesc trebuie să ne împodobească acum mai mult ca oricând. 

d) Serviciile divine, oficiate după ritualul Bisericii noastre, sunt inaltatoare şi au o 
influență mare asupra asistentilor. Prin urmare, ori de câte ori se va prezenta o ocazie 
potrivită, serviciile religioase se vor face cu tot fastul şi evlavia cuvenite; în acest scop, 
este de dorit să formaţi coruri, utilizând atât oamenii proprii din trupă, cât şi corpul 
ofițeresc. Când va fi nevoie a se oficia un serviciu sau altul în Biserică, vă veţi înţelege, 
din vreme, cu preotul respectiv, pentru a nu se da prilej la acte de violentări, cedându-se 
întâietatea preotului din localitate. 


229 


Cuvântările vor fi scurte, în limba poporului, împăciuitoare, alinătoare şi de 
linişte aducătoare. 

e) Biserica ortodoxă, prin doctrina şi practica ei, a dat pururea dovezi de cea mai 
mare toleranţă fata cu alte rituri şi religii. Acest duh trebuie să fnsufleteascä armata şi pe 
preoți în relaţiile lor cu credincioşii şi reprezentanții altor rituri şi religii, căci Dumnezeu 
răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei răi, ca toți să vină la cunoştinţa adevărului. Prin 
urmare, avutul lor, căminele lor, cinstea lor cetäteneascä şi familială să găsească în noi un 
scut puternic de apărare, ca ei văzând faptele noastre cele bune să mărească pe Tatăl 
nostru cel din ceruri. 

f) Veţi întâlni în cale şi foşti duşmani ai noştri, bineînţeles pocäiti şi veniţi la 
calea adevărului; ocrotiti-i şi sustineti-i în duh spre bine şi pe toţi indemnati-i către idealul 
înalt de iubire crestineasca. 

Actuala stare de lucruri ne-a arătat din destul, mai ales nouă, românilor, că nu e 
de ajuns ca cineva să fie învingător şi să aibă forța cu sine, ci meşteşugul cel mai mare 
este de a sti să te foloseşti inteligent de victorie şi de împrejurări, făcându-ți prieten chiar 
pe duşmanul tău. 

g) În trecere, bivuacuri şi ocupări de teritorii, intoarceti atenţia ostașilor asupra a 
tot ce-i poate interesa ca chestie de gospodărie, cultură, viata familială etc., în scopul de a 
învăţa chiar de la duşmani, dar mai cu seamă de la fraţi, tot ce le poate folosi în viata. 

h) În fine, a vă da o schiţă amănunțită despre activitatea din actuala campanie 
este şi imposibil şi inutil pentru spirite luminate, care singure au duhul de inițiativă 
potrivit cu împrejurările. Ştiu bine că veți întâmpina greutăți, asperitäti, caractere 
recalcitrante, rea voinţă, situaţii delicate şi chiar duşmănie pe alocurea. Faţă cu asemenea 
fapte ieşite dintr-o situaţie tulbure şi în schimbare de la o stare trecută la alta viitoare, tin 
să vă amintiţi că actuala campanie este o campanie de înfrățire şi de dragoste, o campanie 
de reciproce concesiuni şi de trecere cu vederea a multor slăbiciuni şi obiceiuri şi că deci e 
nevoie a zice cu Apostolul: „Tuturor toate m-am făcut ca măcar pe unii să-i dobândesc”. 

Astfel stând lucrul, toate să le faceţi cu bun chip şi cu rânduială şi toate să le 
vindecati cu alifia sfântă a dragostei, care, după cuvântul Apostolului, „îndelung rabdă, se 
milostiveşte, nu pizmuieşte, nu se înalță, nu se trufeste, nu se poartă cu necuviintä, nu 
caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate: toate le suferă, 
toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”(I, Cor.XIII). 

Şeful Serviciului Religios, M.C.G., 


Protoiereu iconom Const. Nazarie, profesor universitar 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 43, f.11 


197 


Nr.148 
25 noiembrie 1918 


Protopopul preoţilor militari din Basarabia 
către 
Ministerul de Război, Serviciul Personalului 


La ordinul d-voastre nr.15851 a.c., cu care se cere avizul Episcopiei pentru a va 
comunica dacă intentionäm ca preoții militari din Basarabia, care nu sunt ardeleni, 
bucovineni sau refugiați din Dobrogea, să fie inapoiati la parohiile lor şi înlocuiţi cu preoți 
din cei mai sus-numiti, am onoare — în urma rezoluţiei P.S.S. Nicodim, Arhiepiscopul 
Chişinăului şi Hotinului, cu nr.13138, din 14 noiembrie a.c., pusă pe raportul meu din 17 
septembrie a.c., nr.101 — a vă raporta că Arhiepiscopul Nicodim, luând înţelegere cu 
autoritățile superioare bisericeşti ale României şi având în vedere împrejurările şi starea 
lucrurilor în Basarabia, aprobă părerea mea următoare: 


230 


- A se menţine în Basarabia cât mai multi preoți militari, pe de o parte fiind 
multe unități militare, răspândite prin diferite centre, afară de unde se află bisericile 
militare speciale, pe de altă parte preoţii militari vor avea aici în Basarabia să dezvolte şi o 
activitate deosebită extramilitară: ca purtători şi propovăduitori ai culturii naționale, pe 
lângă simţul religios-moral — va trebui să devină nişte apostoli religios-moral-nationali, 
aprinzând flacăra dragostei de Neam şi Tara, Patrie şi Rege prin toate ungherele 
Basarabiei, pe unde vor străbate cu unităţile lor militare: prin conferinţe, prin predici, prin 
înființarea de şcoli pentru adulţi etc. 

Se vor lăsa la locurile lor toți preoții militari care sunt vrednici ca preoți şi au 
tragere de inimă pentru răspândirea culturii româneşti — că deci s-a dovedit că Basarabia 
este o provincie din Tara Românească cea mai înstrăinată, rusificată, unde este nevoie de 
cultură şi propagandă naţională cât mai intensivă, cu mai multi propagandisti şi purtători 
de cultură şi educaţie națională românească. 

De curând vor fi trimise propunerile pentru organizarea serviciului divin, al 
preoților de garnizoană şi datorintelor lor — cerute de Ministerul de Război, Serviciul 
Personalului cu nr.15965 din 4 septembrie 1918. 

Protopopul preoţilor militari din Basarabia, 


Constantin Partenie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.1 1-12 


198 


[Bucuresti, 28 noiembrie 1918] 


Memoriul 
adresat 
Onor Minister de Război 
de către 
locotenentul confesor preot Sadeanu Constantin 
din Regimentul 74 Infanterie 


Am trecut Dunărea la Turtucaia în dimineaţa zilei de 23 august 1916, cu un 
batalion din Regimentul 74 de Infanterie din Constanta şi ne-am oprit în piaţa de sus a 
oraşului în dosul cazărmilor spre miazăzi — apus. În acest timp în partea de miazăzi se 
zărea un balon captiv inamic, iar în partea de sud-est era o canonadă foarte intensă de 
artilerie. În interval de două ore în care timp s-a dat ceaiul trupei, am mers printre soldaţi, 
cărora şi în seara de mai înainte, după ce cantonasem în lunca Dunării, lângă Olteniţa, le 
vorbisem despre datoriile ce aveam ca români şi ostaşi — şi mergând de astă dată la fiecare 
companie şi plecând de la faptul că astăzi, poate chiar peste câteva momente, va trebui să 
dăm piept cu duşmanii, am căutat prin cuvinte bine simţite să fac cât mai vie în conştiinţa 
lor de apărători ai țării, datoria de luptă cu curaj contra inamicilor, pentru a asigura 
înfăptuirea näzuintelor noastre nationale, pentru a ne uni deocamdată cu frații noştri din 
Ardeal şi Bucovina care aşteaptă biruința noastră liberatoare din robia în care se află de 
sute de ani, numai astfel făcându-ne şi noi vrednici de jertfele moşilor şi strămoşilor, care 
cu gândul şi la urmaşii lor, la noi cei de azi, au apărat legea şi pământul străbun, numai 
astfel vom fi vrednici de binecuvântarea Bisericii, care va pomeni cu laude pe cei ce se 
vor jertfi pe altarul patriei, aşa cum pomeneşte pe sfinţi, pe toți mucenicii care şi-au jertfit 
viata pentru biruinţa adevărului şi a dreptăţii, numai astfel vom fi vrednici de recunoştinţa 
țării care nu a uitat niciodată şi nu va uita pe fiii săi vrednici şi nici pe urmaşii acelora care 
cu prețul vieţii lor i-au apărat ființa şi i-au asigurat izbânda şi numai astfel vom pregăti un 
viitor mai bun şi mare urmaşilor noştri, neamului nostru românesc... 

Înainte chiar de a sosi întreg regimentul, pe la orele 10 şi jumătate, s-a dat ordin 
de a porni, pe şoseaua Turtucaia-Silistra, spre frontul de luptă. Eu am fost cu ambulanta 
batalionului, condusă de d-l dr. Popescu, la anumită distanţă înapoia frontului de luptă, 
lângă şosea, în dreptul unei păduri mărunte, unde se mai afla o ambulanță dintr-un alt 


231 


regiment. Loviturile artileriei inamice veneau din direcţia răsărit-miazăzi şi cădeau la 
început la aproximativ 800 metri de noi. Curând au început să fie aduşi răniți la 
ambulante. Dintre aceştia, împărtăşeam cu Sf. Taine pe cei ce, după afirmaţiile domnilor 
doctori, erau mai greu răniți. Cam după două ore, observându-se că obuzele inamicului 
cădeau la distanţă din ce în ce mai aproape, atunci ambulantele s-au retras cu vreo 200 
metri mai în urmă, tot în dreptul pădurii şi lângă şosea. Dar după încă o jumătate de oră 
obuzele au început să cadă la mai putin de 100 metri de ambulante. Atunci domnii doctori 
au dispus ca ambulantele să fie retrase spre cazărmi. După putin timp artileria inamică 
încadrase şoseaua şi bombarda ambele ei parti, pe lăţime de câteva sute de metri şi 
ajungea până la aproximativ un kilometru, aproape de cazărmile de la Turtucaia. În acelaşi 
timp, pe şosea a început să vină, spre oraş, în debandadă şi în goană disperată cirezi de 
vite, cai, oameni răniţi, chesoane, căruțe cu răniţi etc. Atunci m-am dus şi eu la ambulante, 
care acum erau în număr de patru, unde erau aduşi răniții şi unde am continuat să 
împărtăşesc cu Sf. Taine pe cei greu răniți şi să adresez cuvinte de îmbărbătare tuturor 
care se arătau îngrijoraţi de situație. 

În starea de descurajare din cauza insuccesului provenit mai mult de la 
superioritatea mijloacelor de observare şi recunoaştere pe care inamicul le avea fata de 
noi, am căutat — atât marti seara, când s-a dat ordin să fie adunaţi toţi cei retrasi de pe 
câmpul de luptă, spre a se forma trupe de rezistenţă din diferite regimente, cât şi miercuri 
dimineaţa, către cei trimişi a ocupa diferite puncte — ca să le ridic moralul, spunându-le că 
soarta noastră rămâne a fi hotărâtă tot de noi, că biruința după care aleargă în acelaşi timp 
şi duşmanul, nu poate fi câştigată decât de acela care arată mai mult curaj, care se expune 
mai mult ..., că înțelepciunea strămoşilor noştri romani, oamenii vestiți în meşteşugul 
războiului, spune că norocul ajută pe cei curajoşi. Şi după cum în istoria faptelor 
strămoşilor ni se povesteşte că pe Ştefan cel Mare, după ce odată un duşman mult mai 
numeros îl dovedise, mama sa nu voieşte a-l primi în cetate ca învins, ci îl îndeamnă să 
caute îndată în biruintä scăparea sa şi a țării din robie, iar el a ascultat şi a izbândit, tot 
astfel şi acum ţara — mama noastră a tuturor — ne îndeamnă a nu slăbi cugetul şi braţul 
nostru de ostaşi, ci a găsi, în hotărârea noastră supremă, în avântul nostru de luptători, pe 
care să nu-l întunece acum nici dorul de viata şi nici un alt gând străin, acea armă, fata de 
care duşmanul, care urmăreşte robia şi moartea neamului nostru, nu va putea rezista, 
oricare i-ar fi numărul şi mijloacele de luptă... 

Această preocupare am avut-o mai ales miercuri dimineaţa, când vedeam că 
suntem într-o situaţie foarte serioasă, când vedeam tunuri şi infanterie rânduită în trăgători 
aproape de oraş. Adăugam la îndemnurile mele zvonul care circula, pe care-l credeam şi 
de care, în împrejurări aşa de tragice m-am folosit, anuntându-l ca un fapt sigur, şi anume, 
că două divizii de armată rusească venind din direcția Silistrei au lovit pe inamic din 
spate, au luat mai multe mii ca prizonieri, şi că armata inamică, deşi ne spărsese frontul 
totuşi e aproape să fie prinsă între două focuri ..., şi noi nu trebuie să lăsăm ca biruinţa ce 
se va obține contra inamicului, să se atribuie mai mult armatei ruseşti, ci mai mult 
curajului şi vitejiei noastre... Pe de altă parte, atunci când observasem că soldaţi valizi 
căutau sub diferite pretexte să se eschiveze, sau căruţe cu muniții care fără comandă 
căutau să se retragă şi să se pună la adăpost, am simţit ca o datorie să-i opresc şi să-i trimit 
acolo unde-i chema pe fiecare datoria. Miercuri către amiază, am văzut că rezistenţa 
noastră este în mare parte nimicită, că eram strânşi într-un spaţiu care nu permitea 
refacerea şi o nouă desfăşurare, că numai o intervenţie, o lovitură din afară de acest cerc, 
contra inamicului, ar fi schimbat în bine situaţia, care altfel s-ar fi putut numai prelungi 
câtva timp, printr-un gest de eroică şi disperată rezistență, fără şanse. În acel timp, pe când 
mă aflam cu o grupă de vreo 40 soldaţi fugiți de la front, din diferite regimente, pe care îi 
dădusem sub comanda unui plutonier şi mergeam împreună cu ei spre cea mai apropiată 
grupă de infanterişti aşezaţi în trăgători, am fost încadraţi de artileria duşmană, care a 
început să bată şoseaua ce mergea pe lângă cazărmi şi se coboară printre vii spre oraş, 
precum şi coastele malului Dunării şi chiar Dunărea însăşi. Atunci şi eu am scăpat ca prin 
minune de a fi zdrobit de un obuz care a căzut la doi metri de mine, dar nu m-au lovit 
decât bolovanii din pământul răscolit de obuz. Pe la amiază ni s-a comunicat de pe o 
vedetă ordinul verbal de a ne retrage pe sub malul Dunării spre Silistra sub protecția 
vaselor de război române. Cu speranţa că situaţia ar putea fi salvată cel putin în parte, am 
pornit spre debarcader împreună cu d-l colonel Petrescu Ioan. Şi pe soldaţii care îşi 
aruncau armele şi munitiile îi îndemnam să le păstreze, căci poate să aibă nevoie de ele şi 
acestea nu trebuiesc lăsate jos, decât în urma unui ordin superior. Când am văzut însă că 
retragerea spre Silistra era tăiată de cavaleria bulgară şi toți ai noştri erau ingramaditi sub 
mal, la pontonul de debarcare, atunci am spus tuturor soldaților cu care veneam în contact, 
să arunce armele şi munitiile în Dunăre sau să le facă de neintrebuintat. Putin mai târziu, 


232 


când am văzut că bulgarii împuşcau în ai noştri cu puşti şi mitraliere, deşi se ridicaseră 
semne de predare, atunci temându-mă de un măcel în masă din partea inamicului, am 
plecat, cu orice risc, spre oraş, cu gândul să las în păstrarea cuiva o parte din obiectele 
sacre ce le aveam asupra mea. Şi când, după o oră, ai noştri, formaţi în convoi, au fost 
aduşi în oraş, am intrat în rândurile lor. Eram între cei din urmă şi aveam Sf. Cruce în 
mână. La un colt de stradă, un călăreț bulgar s-a repezit la mine si plecându-se de pe cal, a 
căutat să mă lovească în două rânduri cu sabia. Am scăpat nelovit, făcând o mişcare 
repede îndărăt. După aceea mi-a cerut banii şi ceasul pe care i le-am dat şi am scăpat cu 
acestea. Dusi la localul brigăzii, am fost deosebiți din convoi toți ofițerii şi am fost ţinuţi 
acolo în noaptea de 24 august. După ce ni s-au luat acolo diferite obiecte necesare — până 
şi cel mai mic briceag şi foarfecele de unghii — ni s-a cerut să predăm banii şi ceasurile ce 
aveam; dar s-a renunţat apoi la această cerere în urma protestării d-lui colonel Grigorescu 
de la Regimentul 5 Obuziere. A doua zi, am fost duşi sus la cazărmi, iar după două zile 
am fost porniţi toţi ofiţerii în convoi prin Balbunar spre Razgrad, unde am ajuns după trei 
zile de drum în care timp am suferit mai ales de sete. După două zile apoi am fost trimişi 
spre Stara.Zagora în vagoane de marfă, îngrămădiți câte 50-60 într-un vagon, cu uşile 
zăvorâte, aşa că nu aveam nici ziua lumină şi aerul era foarte viciat şi am suferit de toate. 
De la Stara Zagora o parte din domnii ofiţeri au fost trimişi la Gorni-Panicerevo, iar un 
grup de 126 ofiţeri, între care eram şi eu, am fost duşi la Sliven. 

Deşi există credinţa că situaţia militară a țării noastre se va schimba în favoarea 
noastră şi că războiul nu va ţine mult, totuşi starea sufletească a d-lor ofiţeri era foarte 
deprimată. Toţi căutau să învinuiască pe unii sau pe alţii, mai mici sau mai mari, de la 
soldat până la... Dumnezeu. Acest lucru m-a îndemnat ca în prima duminică după ce am 
ajuns la Sliven şi după ce am făcut în mod intim, în asistenţa tuturor d-lor ofițeri, un mic 
serviciu religios „pentru odihna sufletelor tuturor celor morți în război”, la care serviciu se 
dădeau răspunsurile de un cor format din ofițeri, să tin o cuvântare în care, în esență, am 
spus că dacă am avut un nesucces, mai înainte de a învinui pe alţii că nu şi-au făcut 
datoria, sau pe Dumnezeu că nu ne-a ajutat, să vedem mai întâi dacă propria şi intima 
noastră conştiinţă nu ne arată cumva si pe noi vinovaţi. Că anumite lucruri ne arată că 
luaţi laolaltă — soldaţi şi căpetenii — nu am avut toţi pregătirea sufletească trebuitoare, că 
dorul de viata se pare că a facut pe multi să şovăiască în a-şi face, conştiincios, întreaga 
datorie, că oricine, în sufletul căruia s-a oprit o clipă măcar gândul de a se eschiva de la 
datorie, de a se cruța, trebuie să se recunoască vinovat; că Dumnezeu ajută potrivit muncii 
şi jertfei fiecăruia..., că, deci, plecând de la constatările conştiinţei noastre scrupuloase în 
privinţa faptelor ce au avut ca urmare starea noastră aici, să ne reculegem cu credinţa că 
orice rău serveşte şi pentru a se face în viitor mai bine; că dacă noi cei de la Turtucaia am 
fost învinşi, armata ţării nu este şi nu va fi biruită; că din orice stare omul se poate ridica; 
că hotărâri noi şi alt spirit trebuie să ne călăuzească în viitor pentru ca, prin muncă 
serioasă şi devotament statornic în îndeplinirea datoriilor noastre multiple, să 
răscumpărăm şi timpul pierdut pe aici şi să contribuim, direct şi indirect, la înfăptuirea 
scopurilor noastre naționale. 

La câteva zile după sosirea noastră la Sliven, au fost aduşi în lagărul de acolo 
aproape 8000 de prizonieri de la Turtucaia. De la ei am auzit că după ce au fost porniţi de 
la Turtucaia spre Razgrad, pe drum, din ordinul unui ofiţer bulgar, au fost perchezitionati 
şi li s-au luat toți banii spunându-li-se că trebuie să-i schimbe. Dar acel ofiţer bulgar, dupa 
ce a luat în modul acesta zeci de mii de lei, s-a făcut nevăzut, iar ai noştri au rămas în cea 
mai extremă lipsă. În ziua când a sosit acest convoi la Sliven, s-a pornit o ploaie 
torențială, însoţită de un vânt rece şi puternic, care a ținut trei zile neîntrerupt, care a găsit 
pe ai noştri fără adăpost, i-a udat până la piele, iar în timpul acesta nu li s-a dat nici de 
mâncare. Din cauza aceasta, s-au găsit morți de frig şi foame cincisprezece inşi, mureau 
zilnic 3-5 inşi şi atunci s-a încuibat dizenteria între prizonierii români. Atunci am cerut 
voie de la comandantul lagărului ca să oficiez serviciul înmormântării la toţi românii 
decedați si cât am fost ţinuţi acolo, timp de o lună şi jumătate, am făcut serviciul 
înmormântării la aproape 50 de decedați (numele şi regimentul fiecăruia le am notate). Tot 
în acel timp am auzit că între aceste mii de români, chinuiti de foame şi lipsă, au început 
să se comită furturi şi jafuri prin violență, din care cauză se expuneau să fie omorâți în 
bătaie sau împuşcaţi de santinelele bulgare, care adesea şi fără vreun motiv plauzibil 
împuşcau în grămadă în ai noştri, numai ca să-şi satisfacă instinctul de răzbunare şi ura de 
rasă. Şi fiindcă ne era interzis orice contact cu trupa, am solicitat comandantului lagărului 
permisiunea de a merge printre prizonierii români şi de a le vorbi. M-am dus printre ei de 
câteva ori, le-am vorbit la toți, pe grupe, îndemnându-i să păstreze între ei bunele raporturi 
de camaraderie în suferința care trebuie să ne fnfräteascä şi mai mult şi să nu ne 
îngreunăm situaţia dedându-ne la fapte ce înjosesc pe un militar şi ne compromite numele 


233 


de român şi de creştin, expunându-ne astfel pedepsei supreme, pe când interesul nostru cel 
mare este acum să ne crutäm viaţa... Şi am avut multumirea să constat că astfel de fapte 
nu s-au mai întâmplat. 

Am cerut şi mi s-a incuviintat să pot vizita şi pe ofiţerii şi soldaţii bolnavi din 
infirmeria lagărului. După 25 zile toţi domnii ofiţeri au fost trimişi în alte lagăre (Hascovo 
şi Kardjali). Pe mine nu au voit să mă ţină, deşi am arătat că sunt asimilat gradului de 
locotenent. La 25 octombrie 1916 am fost trimis la lagărul din Orhania, într-un grup de 17 
prizonieri români, subofiteri şi soldaţi, în majoritate intelectuali. Acolo am fost puşi la 
diferite munci şi eram tratați cu multă duşmănie. După o lună de zile, la 24 noiembrie 
1916, am fost trimişi în lagărul de la Mina Pernik, unde am stat până la finele lunii mai 
1918. 

În acel lagăr se mai aflau între alţii si 300 de prizonieri români care lucrau la o 
mină de cărbuni. Am fost şi eu socotit ca lucrător şi trimis la lucru ca supraveghetor. 
Tratamentul era aspru, iar întreţinerea era mizerabilă. Luni de zile ni s-a dat ciorbă de 
cartofi necurätati de coajă şi murdari, fără ceapă sau alt zarzavat, ci numai cu foarte mult 
ardei iute pisat. Din luna mai 1917 am făcut serviciu de sanitar fata de prizonierii români. 
În această calitate, aveam posibilitatea de a veni în contact cu directorul şi mai ales cu 
doctorul minei, fata de care am intervenit întotdeauna pentru a se interesa mai deaproape 
de bolnavi, pentru a ni se îmbunătăţi locuinţa şi mai ales hrana. Şi din toamna anului 1917 
hrana a fost mai bună, iar mortalitatea a fost foarte mică: în timp de 1 an şi 6 luni au 
decedat patru din ai noştri. 

Pe lângă serviciul pe care am căutat să-l fac ca sanitar pentru camarazii cu care 
duceam viață comună, întotdeauna şi tot atât de mult m-a interesat şi starea lor sufletească 
şi am căutat şi în această privință să fiu pe cât mi-a fost posibil în rolul meu. Am obţinut 
permisiunea de a putea merge la biserica din acea localitate — la 3 kilometri şi jumătate 
departe de lagăr. Aduceam de la biserică anafură, lumânări şi tămâie şi în toate duminicile 
şi sărbătorile, când ai noştri nu erau scoşi la muncă, făceam câte un mic serviciu religios. 
Şi făceam acest lucru mai mult cu scopul de a le putea vorbi cu autoritatea cuvântului 
evanghelic pe care îl tâlcuiam întotdeauna cu aplicaţie la starea noastră ca prizonieri, cu 
privire la datoriile noastre ca români şi creştini şi cu îndemnul de a da fiecare copiilor săi 
înaintea averii materiale, care se poate pierde şi distruge foarte lesne, acea pregătire pentru 
viata şi acea bună creştere care să facă din urmaşii noştri oameni capabili să se ridice prin 
munca lor cinstită şi prin o inteleapta întrebuințare a averii; care să ştie să păstreze şi să 
mărească moştenirea părintească si care insufletiti mai mult decât noi pentru näzuintele 
noastre, să fie în stare când mâine, vreodată va bate iarăşi ceasul şi pentru națiunea noastră 
să poată da şi face mai mult decât am dat şi făcut noi... Şi cred că mulțimea de români cu 
care am fost împreună tot timpul acesta s-a înapoiat la casele lor cu o conştiinţă de român 
pe care mai înainte nu au avut-o. La sfârşitul lui mai 1918 am fost porniţi de acolo la 
Rusciuc pentru a fi repatriați. Acolo însă am fost oprit, ca dobrogean, împreună cu alti 
camarazi, opriți din diferite grupe tot ca dobrogeni şi am fost ţinuţi în lagărul din Rusciuc, 
unde, timp de 4 luni, am suferit tratamentul cel mai mizerabil, cel mai duşmănos. Am fost 
de multe ori insultat şi ameninţat pentru că nu am putut răbda să văd pe ai noştri că erau 
bătuți fără milă cu ciomagul de către santinelele bulgare pentru vinovatii de cele mai 
multe ori închipuite. Cu o hrană absolut insuficientă, şi cantitativ şi calitativ, şi siliți să 
muncească din zi până în noapte şi adesea siliți la muncă prin lovituri de ciomag, de mai 
multe ori am intervenit prin rapoarte confidentiale către Onor Minister de Război, în 
numele celor 1200 de prizonieri pentru a se interveni şi a fi repatriați mai curând şi noi. 

La 1 octombrie st.n., în urma defectiunii armatei bulgare, am fost şi eu repatriat. 

Tot timpul cât am fost prizonier nu am primit nici o soldă. 

Odată cu căderea cetății Turtucaia, am pierdut acolo toate obiectele bisericeşti 
necesare serviciului, dintre care unele erau proprietatea regimentului, iar cele mai multe 
erau averea bisericii din comuna Anadolchioi, judeţul Constanţa. 


Locotenent confesor, preot Constantin I. Sädeanu 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.128-133 


199 


Nr.153 din 2 decembrie 1918 
Chişinău, str. Teodorova 75 


234 


Protopopul preoţilor militari din Basarabia şi 
confesorul Garnizoanei Chişinău 
către 
P.C.S. Protoiereul preoţilor militari 
al Armatei României, iconomului Constantin Nazarie 


Cu onoare supun cunostintei P.C. Voastre următoarele: 

1. La unităţile militare şi garnizoanele din Basarabia sunt în prezent preoți 
militari, de care eu am ştiinţă. 

a. În Chişinău: 1. Subsemnatul ca protopopul preoților militari din Basarabia şi 
ca (!) confesorul Garnizoanei Chişinău (fost preot supervizor al trupelor teritoriale 
Basarabia); 2. Preotul N. Papadima — la Regimentul 63 Infanterie; 3. Preotul C. Proca — la 
Brigada a XV-a Artilerie; 4. Preotul I.Nanu la Batalionul 3 Vânători; 5. Preotul 
I.Comănescu la Batalionul 2 Vânători; 6. Preotul I.Reit la Spitalul Corpului de Vânători. 

b. În Tighina(Bender): 7. Preotul D.Muräretu, la Regimentul 39 Infanterie; 8. 
Preotul LIvanov, la Spitalul Diviziei a X-a; 9. Preotul N. Sârbu — suplinitor preotul 
Garnizoanei Bender. 

c. În oraş Bălţi: 10. Preotul Voicu Gh., la Spitalul Garnizoanei Bălţi; 11. Preotul 
Voinea C. la Regimentul 13 Artilerie; 12. Preotul Moroianu H. — confesorul Garnizoanei 
Balti. 

d. in oraş Soroca: 13. Preotul Bănică-Roşescu, la Regimentul 34 Infanterie; 14. 
Preotul Radu V., la Regimentul 74 Infanterie; 15. Preotul Raut Melfetie], la Garnizoana 
Soroca. 

e. În oraş Orhei: 16. Preotul Teodor Mitrea, la Regimentul 36 Infanterie. 

f. În oraş Ismail: 17. Preotul Blănaru Gherman, la Brigada a X-a Artilerie. 

g. În oraş Reni: 18. Preotul Ceapă V., la Batalionul X Vânători. 

h. În comuna Mendic: 19. Preotul Brezoianu M., la Regimentul 40 Infanterie. 

i. În comuna Purcari: 20. Preotul Cotenescu Gh, la Batalionul 9 Vânători. 

k. În comuna Călăraşi: 21. Preotul Gheorghiu I., la Batalionul 6 Vânători. 

1. În comuna Leova: 22. Preotul Galea A., la Brigada 6 Roşiori. 

m. În comuna Sânceşti: 23. Preotul Alexe V., la spitalul Garnizoanei Sânceşti. 

2. Prin ordinul Ministerului de Război, cu nr.9516 din 5 septembrie a.c. sunt 
prevăzuţi preoţi militari, fără parohii, cu soldă de locotenent, cu drepturile de gradatie — la 
formaţiuni sanitare — spitale militare în Basarabia: la Chişinău, Balti, Orhei, Bender, 
Bolgrad, Sculeni, Gânceşti. 

3. Conform ordinului Ministerului de Război, cu nr.15965 din 4 septembrie a.c., 
către Comisariatul General al Basarabiei, se fac propuneri ca preoții militari, fără parohie, 
să fie [numiţi] în Basarabia: în Chişinău — subsemnatul, ca protopopul preoților militari 
din Basarabia şi confesorul Garnizoanei Chişinău — şi încă doi preoţi; în Buiucani — un 
preot; la Bender şi Balti câte doi preoţi; la Orhei, Akkerman, Hotin, Ismail, Soroca, 
Atacki, Reni, Bolgrad, Chilia, Leova, Comrat, Sculeni, Gânceşti şi în alte centre, unde vor 
stationa unități militare numai putin ca un regiment — va fi câte un preot de garnizoană, cu 
dreptul de soldă nu mai putin de locotenent si cu dreptul la gradatie. 

4. Actualmente nu sunt şi se cer să fie numiţi preoții militari la Bolgrad, 
Akkerman, Sculeni, Hotin. 

Comunicând aceasta, cu onoare vă rog, P.C. Voastră, să binevoiti a dispune: 

- ca preoții din sus-numitii, cerându-se a fi demobilizati şi înapoiaţi la parohiile 
lor, să prezinte P.C. Voastre adeverinţă de la subsemnatul că dânşii au predat în regulă 
toate lucrurile Sf. şi bisericile militare, ce le-au avut în primire; 

- tot aşa să fie fndatoriti a prezenta adeverinte de la subsemnatul că au dreptul la 
concediu sau la demobilizare, fiind înlocuiţi cu loctiitori; 

- ca toți preoţii demobilizati să fie înlocuiţi cu preoţii vrednici, evlaviosi, 
disciplinati, cu preferință din teologii români din ţară, având în vedere că preoţii militari 
din Basarabia vor avea, pe lângă datorintele sale acele religioase-morale, a îndeplini 
deosebite datorinte ca purtători şi propovăduitori de cultură şi sentimente nationale în 
Basarabia, care este o provincie a României Mari, cea mai înstrăinată şi rusificată. 

Observ cu scârbă că nu toți preoții militari din cei prezenţi sunt la înălțimea 
datorintelor lor. 

Cu aceasta vă rog, P.C. Voastră, să binevoiti a rechema la parohia sa pe preotul 
D.Muräretu de la Regimentul 39 Infanterie(din Cetatea Bender), care nu corespunde 
datorintelor sale şi a numi în locul lui alt preot vrednic. 


235 


Încă vă rog să binevoiti a numi un preot militar la garnizoana Akkerman, unde nu 
este nici un preot militar şi unde este nevoie de un preot, care va servi pentru unităţile 
militare ce sunt în acest oraş mare. 

Cu tot respectul şi supunere la P.C. Voastră, am onoare a fi protopopul preoților 
militari din Basarabia, iconomul Constantin Partenie. 


[Rezolutii:] 


Serviciul nostru n-are amestec în afacerile preoţilor de garnizoană. 
C. Nazarie 


1918 decembrie 17 


Preoţii de la unităţile mobilizate ale Armatei sunt sub jurisdicția Serviciului 
Religios. Despre preoţii de garnizoane amintiţi ni se va trimite un tablou cu numele şi 
prenumele lor, localitatea şi ordinul în baza căruia funcţionează, apoi se va hotărî şi 
situaţia lor. Ni se vor trimite copii după ordinele menţionate, asemenea şi ştiinţa despre 
ordinul de numire al P.C. protoiereu, arătându-se şi cărui grad este P.C.S. asimilat. Despre 


preotul Muräretu se vor cere lămuriri confidentiale la unitate. 
C. Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.8-9 


200 


Nr.158 din 8 decembrie 1918 
Chişinău 


3 Protoiereul preoţilor militari din Basarabia 
Inalt Prea Sfinţiei Sale Nicodim, Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului 


La rezoluţia Înalt P.S. Voastre cu nr.12229 a.c. pusă pe adresa Corpului V 
Armată, din 20 octombrie a.c., nr.13307, pentru a da desluşiri relativ la numirea şi 
datorintele ofiţerilor — epitropi la bisericile militare din Basarabia, am onoare a raporta 
următoarele: 

Conform regulamentelor şi rânduielilor ce au existat în Basarabia la fiecare 
biserică militară, precum şi la cele parohiale — era câte un militar — epitrop, din ofiţerii 
superiori, ales sau numit de comandantul unităţii sau garnizoanei respective. 

Datorintele epitropilor — ofiţeri sunt pur morale — bisericeşti, considerând 
unitățile militare ca parohii pentru bisericile şi preoții militari şi pe domnii epitropi ca 
reprezentanţi ai acestor unităţi — parohii militare. 

Epitropii, împreună cu preoţii militari, iau în primire bisericile militare cu averea 
lor, după inventare, care se fac în două exemplare — unul pentru biserică, supunându-l 
aprobării comandantului unităţii respective şi altul înaintându-l protoiereului preoților 
militari pentru a raporta spre cunoştinţa şi binecuvântarea arhiepiscopului respectiv. 

Epitropul, împreună cu preotul militar, poartă în regulă inventarele averilor 
bisericeşti, ţine contabilitatea veniturilor(din vânzarea lumânărilor, din donaţii şi alt.) şi 
cheltuielilor bisericeşti, întocmesc bugetele şi conturile necesare pentru întreţinerea 
bisericilor militare, bibliotecă, cor, pentru încălzit şi luminat etc., supunându-le aprobării 
autorităților militare respective şi înaintându-le protoiereului preoților militari pentru a 
raporta spre cunoştinţa şi binecuvântarea arhiepiscopului respectiv. 

Epitropii sunt numiţi pe timp de un an până la trei ani, având şi câte un candidat 
pentru a înlocui epitropul în caz de demisie, de concediu sau moarte. 

Cu aceasta, respectuos vă rog să binevoiti, Înalt Prea Sfintite Stăpâne, a aproba şi 
susține acest raport privitor la numirea epitropilor la fiecare biserică militară, considerând 
această funcţie — epitropia, ca una din cele necesare pentru buna organizare a serviciului 
divin în armata noastră română — spre mărirea Domnului, sporirea credinței în folosul 
scumpei noastre patrii — România. 

Protoiereul preoţilor militari din Basarabia, 


Constantin Partenie 


236 


[Rezolutie:] 
Nr.13399 


În original Comandamentului Corpului V Armatä, ca räspuns la adresa nr.18307 
a.c. 
Nicodim 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.36-37 


201 


Romania 

Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului Chişinău 15 decembrie 1918 
Nr.14636 

Secţiunea administrativă 


Domniei Sale, domnului comandant al Corpului V Armată — Chişinău 
Domnule General, 


La adresa domniei voastre nr.18307, avem onoare a răspunde că împărtăşim în 
totul vederea Părintelui Protoiereu al preoţilor militari din Basarabia, expusă în raportul 


său nr.158 a.c. şi vă rugăm a lua măsuri pentru traducerea lor în fapt. 
Arhiepiscop Nicodim 
Director Teodor Pădureanu 
Secretar general 
Protoiereu (ss) indescifrabil 


[Rezolutie:] 


Se va interveni la Ministerul de Război, cerându-se aprobare să se numească (!) 
ca epitropi domnii maiori, şefii cercurilor de recrutare, care în orice împrejurări rămân în 


garnizoană la partea sedentară. 
Comandantul Corpului 5 Armată 
General (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27 , f.38 


202 


Nr.165 din 16 decembrie 1918 
Chişinău 
Str. Teodorova 75 


Protopopul preoţilor militari din Basarabia 
către 
Protoieria preoţilor militari ai Armatei Române 


Am onoare a supune conştiinţei P.C. Voastre, spre rezolvare în drept, 
următoarele: 

Preoţii militari din Basarabia — de la Brigada a XV-a de Artilerie, preot 
Constantin Proca (din Ardeal) — şi de la spitalul Corpului V Armată, preot Ilarie Reit (din 
Ardeal), luând concediu, au plecat la Bucureşti ca să ceară demobilizarea. 

Părerea mea este şi vă rog ca dânşii, preoţii C.Proca şi LReit, să fie demobilizati 
şi în locul preotului C.Proca la Brigada a XV-a de Artilerie(în comuna Buiucani, aproape 
2 kilometri de Chişinău) să fie numit alt preot. Observ că la această brigadă este biserică 
militară în clădirea specială şi este lângă biserică (!) casă — locuință bună pentru preot, 
fără plată de chirie. Este dorit că la acest post să fie numit un preot destoinic, care va putea 
să rămână pentru totdeauna ca preot la această garnizoană. 


237 


Iar în locul lui preot Ilarie Reit este deja candidat, care îi tine locul, preotul 
Nicolae Vlad, licenţiat în teologie din Universitatea Cernăuţilor, acest preot, cu 
binecuvântarea I.P.S. Arhiepiscopului Nicodim, este propus să fie numit în locul preotului 
LReit, când va fi el demobilizat. 

Am onoare a vă comunica, (!) că este nevoie încă de un preot militar la spitalul 
Diviziei a IX-a Infanterie şi pentru garnizoană — în oraşul Orhei. Observ că prin ordinul 
Ministerului de Război, Direcţia Sanitară, nr.9518/918, către Inspectoratul Sanitar al 
Basarabiei, s-a aprobat să fie câte un preot militar, fără parohie, la opt spitale militare în 
Basarabia; preoţii aceştia vor fi numiţi cu preferință din afară, având o misie şi ca 
propovăduitori de cultură română-naţională. 

Pentru numirea unui preot la acest spital din Orhei se va face cuvenita intervenţie 
în curând de la Arhiepiscopia Basarabiei către P.C. Voastră. 

Totodată, am onoare a vă aduce la cunoştinţă P.C. Voastre că, după cererea mea, 
s-a dat de la Corpul V Armată ordin special cu nr.21921, din 11 decembrie a.c. către toate 
diviziile, brigăzile şi alte corpuri, care stau în Basarabia, ca să se ţină la fiecare regiment 
conferinţe cu teme religios-morale de preoți militari, să se organizeze coruri bisericeşti din 
domnii ofițeri şi soldaţi şi să fie trimişi seara şi dimineaţa, în fiecare duminică şi 
sărbătoare, la biserici militare, unde vor sluji preoții militari şi la alte biserici parohiale, 
sub comanda unui ofițer de fiecare companie şi un ofiţer superior pe regiment. Deosebit 
de aceasta, preoții militari sunt chemaţi să fie activi lucrători, întrucât se poate, la 
răspândirea ştiinţelor şi sentimentelor nationale-patriotice, la ce se simte în Basarabia 
mare şi multă nevoie. 

În Basarabia sunt biserici militare: în Chişinău două, în Bender trei, în Bălţi una, 
în comuna Buiucani una, în comuna Sculeni una, în Chilia una, în Hotin una; se va face 
curând o capelă în cazarmă, în Akkerman. Sunt cimitire militare cu paraclisuri şi locuință 
pentru servitori in Chişinău şi în Balti. Bisericile au averea lor necesară, care se păstrează 
în regulă, după inventare, de preoții militari şi de epitropi, sub conducerea protopopului 
preoţilor militari. 


Cu tot respectul, 
Protopopul preoţilor militari, 
Constantin Partenie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.17 


203 


Nr.14 din14 ianuarie 1919 
Chişinău, str. Teodorova, 75 


Protoiereul preoţilor militari din Basarabia 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 
P.C.S. Șefului Serviciului Religios, 
Părintele iconom Constantin Nazarie, profesor universitar 


Conform ordinului P.C. Voastre, nr.244/1918-19 decembrie, am onoare a vă 
înainta: 1. Un tablou cu numele şi prenumele preoților militari la garnizoane, spitale şi alte 
unități militare în Basarabia. 2. În copie ordinele ministeriale şi corespondenţa 
autorităților militare despre drepturile preoţilor militari la spitale în Basarabia, despre 
drepturile mele ca protoiereul preoților militari şi confesorul Garnizoanei Chişinău. 3. 
Date despre activitatea mea şi propuneri pentru organizarea serviciului religios la 
garnizoane, biserici militare şi spitale în Basarabia şi 4. Copie de pe ordinul Corpului V 
Armată privitor la conferințe, slujbe bisericeşti, coruri şi altele şi copie de pe adresa 
LP.S.S. Arhiepiscop Nicodim către dl. general Pătraşcu — comandantul Corpului V 
Armată. 


238 


Din alăturata corespondenţă se vede că de Ministerul de Război sunt aprobati 8 
preoți militari, fără parohie, cu solda de locotenent, la 8 spitale militare din Basarabia. 
Ceilalţi preoți sunt dintre cei mobilizati(din tara, din Basarabia, Transilvania, Dobrogea) 
care au venit să rămână pentru totdeauna ca preoți militari, fără parohii, la garnizoane şi 
biserici militare în Basarabia. 

Eu, subsemnatul — basarabean moldovean — sunt preot militar de mai multi ani, 
fără parohie, după cum au fost preoții militari în armata rusă şi în armata basarabeană — 
am cu totul aproape 30 ani slujbă (49 ani 3 luni de viaţă) ca profesor în şcolile 
duhovniceşti, ca preot de parohie şi ca preot militar fără parohie. În timpul războiului 
1914-1918 am fost preot militar în garnizoana Odessa, la spitale militare ruse şi la două 
spitale române, ce erau în Odessa, şi cu alte însărcinări speciale ca ajutor al preotului 
superior pe frontul român. 

De la martie 1917 am luat cea mai mare parte la organizarea armatei teritoriale 
basarabene — cohortelor şi regimentelor moldoveneşti, mutându-ne cu slujba la Chişinău; 
am luat parte la lucrările comitetelor militare şi naționale moldoveneşti, care înfăptuind 
idealul neamului românesc — au declarat autonomia Basarabiei, au organizat Sfatul Ţării 
(Dieta) — au declarat independența Bisericii Republicii Moldoveneşti şi la 27 martie 1918 
— Unirea cu România — Tara Mumă, păstrând oarecare drepturi de autonomie, şi la 27 
noiembrie 1918 — Unirea pentru vecie fără condiţii, păstrând slujbaşii toate drepturile ce 
le-au avut. 

De fostul Guvern basarabean, de Ministerul de Război al Republicii 
Moldoveneşti am fost numit ca preot superior al armatei teritoriale basarabene — cu 
drepturile de a numi preoți militari la unităţile militare în Basarabia, la garnizoane şi la 
bisericile militare, şi spre a rezolva toate chestiunile bisericeşti ale armatei, conform 
canoanelor bisericeşti, cu binecuvântarea Chiriarhului respectiv şi cu aprobarea 
Ministerului de Război. 

Ca preot superior am avut drepturile la salariu şi pensie asimilat gradului de 
colonel. 

Făcându-se unirea şi desfiintandu-se Ministerul de Război al Basarabiei — 
Republicii Moldoveneşti — comisia pentru dezlegarea chestiunilor militare în Basarabia, 
compusă din delegaţii Ministerului de Război al României şi ai Guvernului basarabean, 
hotărând asupra situaţiei tuturor domnilor generali, ofițeri şi a mea, care aparţineau 
Ministerului de Război al Republicii Moldoveneşti — a hotărât asupra situaţiei mele prin 
ordinul nr.2675 din 14 aprilie 1918, publicat în nr.3 al Monitorului Oficial din 22/4-918 al 
Comandamentului Trupelor Teritoriale Basarabene — că eu, subsemnatul, protoiereul 
Constantin Partenie — preot supervizor pe lângă fostul Minister de Război al Republicii 
Moldoveneşti peste toți preoții militari ai fostei armate a Republicii Moldoveneşti — pe 
viitor sunt întărit în acelaşi serviciu pe lângă Comandamentul Trupelor Teritoriale 
Basarabene, pentru rezolvarea tuturor chestiunilor bisericeşti în legătură cu trupele 
basarabene. 

Până la 1 mai 1918 am fost plătit din fondurile militare basarabene cu solda 
asimilată gradului de colonel, iar de la 1 mai, trecut fiind la soldă din fondurile 
Ministerului de Război al României, mi se plăteşte şi până acum solda asimilată gradului 
de maior. 

Intervenind comisia militară, prin Comisariatul General al Basarabiei, cu avizul 
Arhiepiscopiei Chişinău, către Ministerul de Război pentru rezolvarea situaţiei preoților 
militari, confesori de garnizoană, Ministerul de Război, aprobând ca eu, subsemnatul, să 
fiu ca protoiereul preoților militari din Basarabia şi ca (!) confesorul Garnizoanei Chişinău 
şi preotul I.Sârbu — ca (!) confesor al Garnizoanei Bender — cu ordinul nr.15966 din 4/IX 
1918 a cerut de la Comisariatul General al Basarabiei să facă împreună cu Arhiepiscopia 
propuneri pentru numirea confesorilor şi la alte garnizoane, pentru datorintele lor si soldă. 

Ca răspuns la aceasta, intervenind către Ministerul de Război — cu nr.13581 din 
20/X 1918 — Comisariatul General al Basarabiei, arătând că deocamdată nu se pot face 
propuneri pentru numirea preoților militari la toate garnizoanele în Basarabia, fiind prin 
mai multe oraşe şi sate, unde stationeaza trupele, preoți militari din cei mobilizați, a cerut 
ca eu subsemnatul, ca protoiereul preoţilor militari din Basarabia şi confesorul 
Garnizoanei Chişinău să fiu trecut pe statele Diviziei a XV-a, ce stationeazä în Chişinău şi 
să hotărască dacă am eu drepturile la soldă asimilat gradului de colonel. 

Ministerul de Război a hotărât asupra aceasteia cu referatul nr.796 din 29/X- 
1918, aprobat cu rezoluția ministerială din 31/X-1918 şi cu ordinul nr.22060 din 31/X 
1918 către Comandamentul General al Basarabiei — ca să fiu eu trecut pe statele Diviziei a 
XV-a — plătindu-mi-se ca şi până acum, solda de maior, până se vor primi propunerile ce 
s-au cerut cu nr.14965 din 4 septembrie 1918. 


239 


Propunerile acestea sunt în lucrare şi degrabă vor fi înaintate Ministerului de 
Război. Cred că voi avea putinţa, persona, să le prezint, venind la Bucureşti, când s-a mai 
încălzit vremea. 

Comunicând aceasta, respectuos vă rog să binevoiti a hotărî să mi se plătească 
solda de colonel, cu toate drepturile ce am avut eu în armata basarabeană, având în vedere 
şi anii mei serviţi în slujbă şi lucrările pe teren national, şi să binevoiti a interveni către 
Direcția Contabilitätii Ministerului de Război ca să mi se plătească prima de echipare şi 
1/5 adaos de salariu ca [şi] la toți preoţii militari mobilizați, şi să mi se plătească 
scumpetea traiului conform Deciziei ministeriale nr.37 din 1 iulie 1918, câte 30 lei la zi şi 
diferenţa de la 1 iulie 1918 (sunt plătit cu 20 lei la zi), ca detaşat la Divizia a XV-a şi ca 
izolat, fiind fără trupă — la ce a intervenit deja Divizia a XV-a cu nr.5047 din 22 noiembrie 
1918 şi cu nr.5257 din 28 noiembrie 1918 — neavând la aceasta încă răspuns de la Direcţia 
Contabilitatii şi Controlului 

Eu cred, că am dreptul să mă bucur de acestea toate, ca preot militar fără parohie, 
cetățean al României Mari, ca şi toți alti preoți militari. 

Sunt cu tot respectul al P.C. Voastre supus şi devotat servitor, 

Protoiereul preoţilor militari din Basarabia, 


Constantin Partenie 


Copie de pe raportul nr.124 bis al Inspectoratului Sanitar al Basarabiei 
către 
Ministerul de Război(Direcţia 6 Sanitară) 


În organizarea spitalelor din Basarabia s-a prevăzut câte un preot de spital; 
scopul a fost ca aceşti preoţi, aleşi dintre cei mai buni, să fie propovăduitori ai 
românismului, servind în acelaşi timp şi nevoile religioase ale spitalelor. 

Or, aceşti preoți nu pot fi plătiţi cu 60 lei lunar, cum aflu că se înscriu în buget pe 
normă, că înainte de campanie erau plătiți cu această sumă preoții de la vreo biserică din 
localitate însărcinați a fi şi preoţi de garnizoană ori de spitale. 

Preoţii destinati spitalelor din Basarabia se vor aduce din tara, nu au şi nu li se 
pot da parohii acolo, de altfel spitalele sunt mobile. Preoții ruşi nu pot fi angajaţi pentru 
motivul că în Basarabia ei nu sunt plătiți cu lefuri, ci de enoriaşi, după târguială, şi pentru 
motivul superior că nu ajungeam prin ei la scopul urmărit. 

Pentru aceste motive am onoare a vă ruga să aprobati şi să ordonati ca cei 8 
preoți destinati spitalelor să fie trecuți în buget cu diurnă sau leafa echivalentă cel putin de 


locotenent dacă nu de căpitan. 
Inspector sanitar al Basarabiei, 
Medic general dr. Vicol 
Pentru conformitate, protoiereu C.Partenie 


Copie 
de pe ordinul Ministerului de Război, Direcţia 6 Sanitară, nr.9518/1918 
La nr.1506/1918 


Am onoare a înainta aici alăturat copie de pe raportul d-voastră nr.124bis/1918, 
rugându-vă să binevoiti a lua la cunoştinţă de aprobarea ministerială pusă asupra-i şi a 
dispune în consecință. 

S-a intervenit pentru a fi prevăzuţi în buget în aceste condiţii opt preoți pentru 


spitalele din Basarabia. 
Director medic colonel Dr. Dumitriu 
Pentru conformitate protoiereu C.Partenie 


[Rezolutii:] 
26 iunie 1918 


Motivele invocate în raportul de fata fiind întemeiate, cu onoare rugăm a se 
aproba ca preoţii angajaţi la unităţile şi formațiunile din Basarabia să fie plătiţi cu o diurna 
echivalată soldei de locotenent. 


Inspector General al Armatei, 
Medic general Antoniu 


240 


Nr.2/15 iulie 1918 


1. Va trece în buget solda echivalentă gradului de locotenent. 

Direcția Contabilitatii. 

Până la punerea în aplicare a bugetului se vor plăti diurnele echivalente gradului 
de locotenent. 


Pentru Ministru, 
General Razu 


Copie de pe ordinul nr.2675 din 14 aprilie 1918, publicat în Monitorul Oficial 
Nr.3 din 22/4/1918, al Comandamentului Trupelor Teritoriale Basarabene 


Protoiereul Constantin Partenie a fost numit, prin nr.76 din 17 martie, preot 
superior pe lângă fostul Minister de Război al Republicii Moldoveneşti, peste preoții 
militari ai fostei armate a Republicii Moldoveneşti. 

Pe viitor Sfintia Sa este întărit în acelaşi serviciu pe lângă Comandamentul 
Trupelor Teritoriale Basarabene pentru rezolvarea tuturor chestiunilor bisericeşti în 


legătură cu trupele teritoriale basarabene. 
Comandantul trupelor teritoriale basarabene, 
General Brăescu 
Şef de stat-major, 
Col. Cojocaru 
Pentru conformitate, protoiereu C.Parfenie 


Instituită de Ministerul de Război al României — Comisiunea pentru dezlegarea 
chestiunilor militare în Basarabia, rezolvând situaţia preoţilor militari din Basarabia, care 
au fost preoți numai militari, fără parohie, a constatat că dintre foştii preoţi militari din 
Basarabia se găsesc în prezent numai 3 moldoveni: preotul superior, protoiereul 
Constantin Partenie in Chişinău, preotul Iacob Sârbu la Bender si preotul Mitrofan Ignat 
în Chişinău. 

Aranjând situaţia acestor preoți, comisia, în raportul său cu nr.363, din 10 iulie 
1918 către Comisariatul General al Basarabiei, a arătat părerea sa următoare: 

„Părerea Comisiunii este ca să se numească P.C.S. Protoiereul C.Partenie ca 
preot superior militar în Basarabia, preotul Iacob Sârbu ca preot al Garnizoanei Bender şi 
preotul Mitrofan Ignat ca preot al Garnizoanei Chişinău. 

Dacă acest mod este împărtăşit si de d-voastră, cu onoare vă rog să binevoiti a 
ordona să se facă intervenţia necesară la Arhiepiscopat. Preşedintele Comisiunii pentru 
delezlegarea chestiunilor militare în Basarabia. 

General adjutant Angelescu”. 

De la Comisariatul General al Basarabiei s-a cerut cu nr.1783, din 15 iulie/1918 — 
avizul I.P.S.S. Arhiepiscopului Nicodim al Chişinăului şi al Hotinului. 

I.P.S.S. Arhiepiscopul Nicodim, cu nr.8851 din 25 iulie 1918, pe numele 
Comisariatului General al Basarabiei a dat avizul său următoar: 

„Consimt ca protoiereul Constantin Partenie să fie numit ca protoiereul preoţilor 
militari din Basarabia şi confesorul Garnizoanei Chişinău, şi preotul Iacob Sârbu ca(!) 
confesor al Garnizoanei Bender”. 

Comisariatul General al Basarabiei, cu nr.3303 din 30 iulie 1918, a intervenit 
către Ministerul de Război: „Am onoare a înainta prezenta propunere cu avizul 
Arhiepiscopiei Chişinău, rugându-vă să binevoiti a aproba. 

Comisar general al Basarabiei, 

General Văitoianu”. 


Din august 21/1918 cu nr.5487, Comisariatul General a revenit la Ministerul de 
Război ca să aprobe raportul nr.3303 din 30 iulie, cu adresa nr.8851 din 26 iulie/1918 a 
Arhiepiscopiei Chişinău. 

Direcţia Personalului a Ministerului de Război, cu ordinul nr.15966 din 4 
septembrie 1918, către Comisariatul General al Basarabiei, a înaintat referatul acestei 
direcţii nr.681 din 8 septembrie 1918, în care se arată că, propunerile ca să fie numiţi 
protoiereul Constantin Partenie ca protoiereul preoților militari din Basarabia şi confesor 
al Garnizoanei Chişinău, şi preotul I.Sârbu ca (!) confesor al Garnizoanei Bender, „în 
principiu propunerile acestea au fost aprobate de domnul ministru şi a cerut a se face 
propuneri pentru numirea de confesori şi în celelalte garnizoane din Basarabia”. Cu 
ordinul Ministerului de Război, Serviciul personalului, nr.15966 din 14 septembrie 1918, 
s-a cerut ca (!) Comisariatul General, dimpreună cu Episcopia de Chişinău şi Hotin, să 


241 


facă următoarele propuneri: 1. Atributiunile preoților militari, 2. Solda. 3. Propuneri 
pentru numirea ca (!) confesori de garnizoane şi în celelalte garnizoane. 

Comisariatul General al Basarabiei, cu nr.8577 din 8 septembrie 1918, a cerut la 
aceste propuneri părerea I.P.S.S. Arhiepiscopului Nicodim, care, cu rezoluţia cu nr.9784 
pusă pe adresa Comisariatului General, a instituit o comisie din subsemnatul, din secretar 
general al Administrației Eparhiale, protoiereu I.Tincoca, şi din directorul Direcţiei de 
Administraţie Eparhială, protoiereul C.Ursa, cu însărcinare a prelucra un memoriu privitor 
la organizarea serviciului divin la trupele, spitalele şi bisericile militare din Basarabia, 
conform acelor existente până acum în Basarabia şi conform ordinelor Ministerului de 
Război ce s-au dat până acum relativ la această organizare în Basarabia. 

Punându-se comisia pe lucru în urma rezoluţiei LP.S.S. Arhiepiscopului 
Nicodim, eu, subsemnatul, în urma ordinelor primite pe numele meu direct de la 
Ministerul de Război, cu nr.15851 din 4/1X/1918 şi cu nr.16739 din 11/1X/1918, am cerut, 
cu raportul nr.100 din 17/1X/1918, de la Corpul V Armată Chişinău a ne comunica numele 
şi prenumele confesorilor ce avem astăzi la toate unitățile şi serviciile în Basarabia, 
precum şi datele relativ la locul unde au funcţionat ei ca preoți înainte, de ce au fost 
numiți în postul de preot militar şi dacă voiesc şi în viitor să fie ca preoți militari de 
garnizoane în Basarabia fără parohie. 

La cererea mea, Corpul V Armată, cu nr.18105 din 18/X/1918, a înaintat mie, 
subsemnatului, un tablou de preoţii ce fac serviciu la corpurile şi serviciile acestui 
comandament, arătând că, din toți preoţii care sunt în prezent, numai preotul Mihail N. de 
la Regimentul 38 Infanterie nu voieşte să rămână şi înainte ca (!) confesor militar la 
garnizoanele din Basarabia. 

Schimbându-se, cu mila Domnului, situaţia războiului în favoarea noastră şi a 
aliaţilor, după învingerea inamicului, şi având după aceasta putinţa a se întoarce la locurile 
sale unii din preoții militari din Basarabia au raportat că se vor întoarce la parohiile lor, 
cerând demisia de la posturile de preoţi militari. Astfel propunerile de preoți de 
garnizoană în Basarabia, definitiv, deocamdată nu se pot face. 

Întrucât priveşte situația subsemnatului, Comisariatului General al Basarabiei a 
intervenit către Ministerul de Război — Direcţia Personalului cu nr.13581 din 20/X/1918 — 
cu următoarea adresă: 

„La nr.15966 din 4/IX cu care înaintați referatul privitor la numirea confesorilor 
de garnizoană cu onoare vă rog să binevoiti a hotărî cum şi cine trebuieşte să achite în 
prezent drepturile de soldă a S.S. preotului Partenie, care din referat se vede că este 
destinat ca protoiereu al preoţilor militari din Basarabia. 

Că numirea de protoiereu a fost considerată de propunerile cerute cu acelaşi 
ordin, relative la atributiuni, solde şi numirea confesorilor şi pentru celelalte garnizoane, 
reiese că S.S. preotul Partenie are tot dreptul a conta că va îndeplini serviciul de 
protoiereu şi deci a reclama şi solda, întrucât aceste propuneri sunt în studiu şi se vor 
trimite în curând. 

Până acum Sfintia Sa a îndeplinit necontenit serviciul de protoiereu al preoților 
militari din Basarabia, care a fost investit de fostul guvern basarabean şi şi-a primit 
drepturile din fondurile puse la dispoziția comisiei pentru dezlegarea chestiunilor militare 
în Basarabia, spre a se plăti ofițerii basarabeni admişi atunci. 

În prezent comisia nu mai are fonduri, iar ofiţerii basarabeni sunt duşi la 
corpurile lor, aşa că Sfintia Sa n-are de unde lua solda. 

Până la aranjarea situației, Comisariatul este de părere că să se aprobe a fi trecut 
pe statele garnizoanei Chişinău, iar în cazul când nu se aprobă aceasta vă rog să binevoiti 
a da o altă soluţie acestei chestiuni, care pentru S.S. este de un interes vital. 

D.O., 

Seful de stat major, 
Colonel Manolescu”. 


La această întrebare a Comisariatului General al Basarabiei, cu nr.13581 si la alta 
cu nr.14561 relativ la drepturile de soldă ale subsemnatului, Ministerul de Război — 
Direcţia Personalului a hotărât cu următoarele acte, care se dau mai jos în copie: 


Copie 

Regatul României 
Ministerul de Război 
Direcţia Personalului 


Referat nr.796 din 29 octombrie 1918 


242 


“Comisia pentru dezlegarea chestiunilor militare în Basarabia, de comun acord 
cu Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, am propus ca preoții militari basarabeni, rămaşi 
fără biserică, să fie numiţi ca (!) confesori de garnizoane şi anume: 

1. Protoiereul Partenie, confesor al Garnizoanei Chişinău şi protoiereu al 
preoţilor militari din Basarabia. 

2. Preotul Iacob Sârbu, confesor al Garnizoanei Bender. 

Aceste numiri fiind aprobate în principiu de domnul ministru de război Hârjeu, 
s-a cerut Comisariatului General al Basarabiei ca, dimpreună cu protoiereul Partenie, să 
facă propuneri cu privire la numirea de confesori şi la celelalte garnizoane militare, la 
atributiunile şi la solda ce li se cuvine. 

Comisariatul General al Basarabia, cu raportul nr.13581 din 20 octombrie a.c., 
arată că propunerile pentru numirea de confesori la celelalte garnizoane nu se pot face 
deocamdată din cauza situaţiei actuale, întrucât preoții unităţilor din Basarabia sunt 
aproape toți din fostul teritoriu ocupat, din Dobrogea, dintre ardeleni, bucovineni şi nu se 
ştie care dintre ei vor rămâne fata de situaţia actuală, cerând ca protoiereul Partenie, care 
până în prezent a fost plătit din fondurile comisiei pentru dezlegarea chestiunilor militare 
din Basarabia, să fie adăugat în statele de plată ale Diviziei a 15-a, deoarece comisia nu 
mai are fonduri, iar toţi ofițerii basarabeni sunt trimişi la corpuri pentru a li se achita 
solda. 

Având în vedere că protoiereul Partenie a fost învestit ca protoiereu al preoților 
militari din Basarabia atât de fostul guvern basarabean(Monitorul Oficial Nr.3 din 
22/4/1918 al Comandamentului Trupelor Teritoriale Basarabene), cât şi de domnul 
ministru de război şi că Sfintia Sa continuă şi în prezent a avea această însărcinare, sunt de 
părere a se aproba propunerile ca să fie trecut pe statele de plată ale Diviziei a 15-a, 
Sfintia Sa neavând altă avere decât solda militară. 

Cu raportul nr.117 din 23 octombrie a.c., protoiereul Partenie cere ca solda ce i 
se va plăti să fie solda gradului de colonel, astfel cum a fost asimilat în armata 
basarabeană (preoții asimilați gradului de căpitan, protoiereii-gradului de It.colonel, iar 
protoiereul preoţilor militari-gradului de colonel) şi pe care a primit-o până la 1 mai a.c., 
după care dată i s-a plătit solda de asimilat maior. 

În armata noastră, în timpul mobilizării, preoţii mobilizați sunt asimilați gradului 
de locotenent, ajutorul protoiereului preoților militari, gradului de maior, iar protoiereul 


preoților militari, gradului de colonel, cu drept la înaintare. 
Pentru Directorul Personalului, 
Maior D.Georgescu 
Pentru conformitate, căpitan C.Bădescu” 
Pentru conformitate, copia de pe copie, protoiereul Constantin Partenie. 


Copie de pe Ordinul Ministerului de Război Serviciul Personalului, 
nr.22060 din 31/X/1918, către Comisariatul General al Basarabiei, la 
nr.14561 


“Am onoare a vă face cunoscut că prin rezoluția Ministerului, s-a aprobat ca 
protoiereul Partenie C., protoiereul preoților militari din Basarabia, să fie trecut pe statele 
de soldă ale Diviziei a 15-a, plătindu-i-se aceleaşi drepturi ca şi până acum, până se vor 
primi propunerile ce vi s-au cerut cu nr.15965 din 4 septembrie a.c. 

Pentru Directorul Personalului, 


Maior Georgescu 
Pentru conformitate, protoiereu C.Partenie 


În urma acestui ordin, eu, subsemnatul, sunt plătit pe statele Diviziei a XV-a, de 
la 1 octombrie 1918, asimilat gradului de maior până la 1 octombrie, de la 1 mai 1918 — 
din sumele Comisiei pentru dezlegarea chestiunilor militare basarabene, asimilat gradului 
de maior, iar de la 1 octombrie 1918 — din sumele militare basarabene — asimilat gradului 
de colonel. 

Cu nr.137 din 17 noiembrie 1918 eu, subsemnatul, am adresat către Divizia a 
XV-a o cerere prin care, conform deciziei ministeriale nr.37 din iulie 1918, alocatia de 
scumpetea traiului în Basarabia, pentru ofițerii fără trupă, izolaţi sau în comisii, este 
pentru ofițerii superiori de lei 30 la zi — am cerut ca mie, ca detaşat pe lângă divizie şi 
fiind fără de trupă, având a inspecta bisericile militare, averea lor, activitatea preoților 
militari în toată Basarabia — să mi se plătească alocatia de mai sus de lei 30 la zi — precum 
şi diferenţa ce mi se compete din iulie până la 1 noiembrie a.c. 

Cererea aceasta, Divizia a XV-a, cu nr.5047 din 22 noiembrie 1918, a înaintat-o 
către Ministerul de Război, Secţia Contabilitate spre rezolvare. 


243 


Cu nr.151 din 28 noiembrie 1918 eu, subsemnatul, am adresat către Divizia a 
XV-a o cerere ca să mi se plătească solda de mobilizat. Divizia, cu nr.5257 din 28 
noiembrie 1918, a înaintat cererea către Ministerul de Război, Secţia Contabilitätii, cerând 
lămuriri dacă preoții militari din Basarabia, cei repartizaţi la unităţi şi confesori de 
garnizoană, au drept la sporul de 1/5 la soldă, alocatia zilnică de hrană, cum şi prima de 
echipare. 

La aceste cereri, nr.137 şi 151, până acum n-am răspuns; cunosc dar că am aceste 
drepturi, precum şi alti ofițeri superiori şi mai multi preoți, care au primit şi primesc leafa 
de mobilizați. 


Măsurile luate de subsemnatul pentru paza bisericilor militare, pentru păstrarea 
averilor bisericeşti(vase, vestminte, icoane, sfeşnice, clopote, arhiva, biblioteci şi altele) şi 
pentru ocârmuirea lor în prezent. 

Măsurile acestea între indatorintele protoiereului preoților de armată din 
Basarabia, precum aceste datorii, erau impuse preotului superior al trupelor teritoriale 
basarabene. În Basarabia erau şi există biserici pur militare,în clădiri speciale, cu averea 
lor destul de bogată, cu lucruri foarte scumpe şi frumoase. Biserici militare erau şi sunt: în 
Chişinău — trei(una într-o casă particulară), în Buiucani — una, în Bender — trei, în Balti — 
una, în Sculeni — una, în Reni — una(acum nu există), în Chilia, Ismail şi Hotin câte una, 
Deosebit de aceste biserici, în timpul războiului fiecare regiment de infanterie şi cavalerie 
şi fiecare brigadă de artilerie avea câte o biserică (adică — lucruri necesare) de campanie. 

Toate bisericile aveau cărți — inventare pentru inventarierea averilor bisericeşti, 
registre — cărți pentru scrierea veniturilor şi cheltuielilor bisericilor lor, precum şi registre 
(cărți matricole) pentru scrierea actelor de botezuri, cununii şi înmormântări — pentru 
militari, şi ofiţeri şi soldaţi. Toate bisericile şi toate unităţile, unde erau preoți militari, 
aveau câte un epitrop — din domnii ofiţeri superiori, care, împreună cu preotul militar, să 
îngrijească de afacerile bisericeşti. Toate bisericile cu averile lor, precum şi activitatea 
preoților, toate cărțile, registrele erau sub controlul preotului superior, care era dator să 
inspecteze, nu mai putin trei ori pe an, bisericile şi activitatea preoților la locul lor. 

În vremea trecutului război — începând a se retrage de pe front trupele ruse 
(bandele bolşevice) şi având deja formate! în Basarabia unități militare din soldaţi şi 
ofițeri basarabeni (regimente, cohorte şi altele), subsemnatul, luând înțelegere şi 
dezlegarea preotului superior al armatei ruse de pe frontul fost român, am luat măsuri 
pentru paza bisericilor militare şi averii lor, predând bisericile în oblăduirea (îngrijirea) 
preoţilor basarabeni militari ce erau la formaţiuni sanitare şi la unităţile militare 
basarabene. S-au dat înseşi ordine ca să fie centralizate pe la biserici din oraşe, în 
mănăstiri şi în sate, sfintele lucruri bisericeşti ce erau siliţi să lase preoţii militari de frica 
bolşevicilor, temându-se să nu fie prădate de răufăcători. Aşa s-au păstrat averile 
bisericeşti care acum se centralizează la Chişinău într-un depozit central”, îngrijindu-se de 
aceasta, având sub privirea sa şi purtând corespondenţa necesară, subsemnatul. 

Când au venit în Basarabia trupele armatei române, având preoții săi mobilizați 
din tara, eu, subsemnatul, am început a preda după inventar bisericile militare cu averea 
lor sub îngrijirea acestor preoți, de la care fiind mutaţi dânşii în alte locuri sau fiind 
demobilizati, trebuie iară să iau bisericile în primire şi să mă îngrijesc cu predarea lor altor 
preoţi militari de garnizoane — in regulă. 


Instrucţiuni pentru paza bisericilor, pentru epitropi şi altele 

Eu, subsemnatul, am cerut şi după cererea mea s-a dat de la Corpul V Armată, 
din 11 decembrie 1918, ordin către comandamentele unităţilor militare din Basarabia 
pentru ţinerea la fiecare regiment a conferinţelor cu subiect religios, igienic şi educativ, de 
către preotul regimentului (garnizoanei), de medic şi de către ofițeri; pentru întocmirea 
programelor acestor conferinţe şi înaintarea lor prin divizii la corp; pentru trimiterea 
soldaților în fiecare duminică şi sărbătoare, seara şi dimineaţa, la biserici unde slujesc 
preoți militari; pentru organizarea corurilor bisericeşti, care vor lua parte în mod regulat la 
slujbele religioase la biserici unde va merge trupa. 

Cu binecuvântarea şi aprobarea I.P.S.S. Arhiepiscopului Nicodim, eu am înaintat 
către Corpul V Armată, rugând a se aproba şi a introduce în fapt următoarele propuneri — 
instrucţiuni: 


' La formarea cohortelor din soldaţi basarabeni am luat şi eu parte, ca preotul acestor 
cohorte şi membrul comitetelor naționale... 

2 În depozitul acesta sunt lucruri sfinte bisericeşti(vase, veşminte, sfeşnice, clopote şi 
altele) de o sumă nu mai puţin de 200.000 lei. 


244 


1. Conform regulamentului şi rânduielilor ce au existat în Basarabia, la fiecare 
biserică militară să fie câte un domn ofiţer — epitrop, din ofiţerii superiori, ales şi numit de 
comandantul unităţii sau garnizoanei respective. 

2. Datorintele epitropilor — ofiţeri sunt pur morale — bisericeşti, considerând 
unitățile militare ca parohii pentru bisericile şi preoții militari şi pe domnii epitropi ca 
reprezentanții acestor unităţi parohii militare. 

3. Epitropii împreună cu preoții militari iau în primire bisericile militare cu 
averile lor, după inventar, care se face în două exemplare — unul pentru biserică, 
supunându-l aprobării comandantului unităţii respective, şi altul înaintându-l protoiereului 
preoților militari pentru a raporta spre cunoştinţa şi binecuvântarea Arhiepiscopului 
respectiv. 

4. Epitropul, împreună cu preotul militar, poartă în regulă inventarul averilor 
bisericeşti, tin contabilitatea veniturilor(din vânzarea lumânărilor, donaţii şi altele) şi 
cheltuielilor bisericeşti, întocmesc bugetele şi conturile necesare pentru întreţinerea 
bisericilor militare, bibliotecă, cor, pentru încălzit şi luminat etc., supunându-le aprobării 
autorităților militare respective şi înaintându-le protoiereului preoților militari pentru a 
raporta spre cunoştinţa şi binecuvântarea arhiepiscopului respectiv. 

Aceste propuneri s-au înaintat către Corpul V Armată, cu nr.14636 din 
15/X11/1918, cu adresa I.P.S.S. Arhiepiscopului Nicodim următoarea: „Împărtăşim în 
totul vederea părintelui protoiereu al preoților militari din Basarabia, expuse în raportul 
său nr.158 a.c. şi vă rugăm a lua măsuri pentru traducerea în fapt”. 

În adaos la aceste propuneri, eu, subsemnatul, cu nr.168 din 19/XII/1918, am 
înaintat către Corpul V Armată, cu binecuvântarea arhiepiscopului respectiv, următoarele 
propuneri, rugând introducerea lor în fapt: 

1. Ca epitropii să fie numiţi în toate garnizoanele şi spitalele unde sunt preoți 
militari (şi dacă nu sunt) pentru îngrijirea, împreună cu preoții, de toate afacerile 
bisericeşti pentru trupă, pentru slujbele bisericeşti, pentru coruri, biblioteci, conferințe şi 
altele. 

2. Epitropii să fie numiţi pe timp de un an până la trei ani, având şi câte un 
candidat pentru a înlocui epitropul în caz de demisie, de concediu sau de moarte. 

3. Cărţi pentru înregistrarea botezurilor, cununiilor şi înmormântărilor, precum şi 
pentru inventar şi pentru scrierea veniturilor şi cheltuielilor bisericeşti, se vor primi de la 
Arhiepiscopie prin protoiereul preoţilor militari din Basarabia. 

4. Toate bisericile militare vor avea din unitatea respectivă câte un cântăreț şi un 
ecleziarh(servitor), care vor fi scutiţi de gărzi şi vor fi întotdeauna la dispoziţia preotului 
militar, aşa şi fiecărui preot militar să-i fie dat câte un soldat ordonanță. 

5. Fiecare biserică militară să fie păzită de santinele — soldaţi din unitatea sau 
garnizoana respectivă. 

Nota: Nefiind păzite de gărzi, bisericile militare din Bender au fost prădate în 
lunile trecute de mai multe ori. 


Propuneri pentru preoţi militari — solda şi drepturile lor şi de numirea preoților de 
garnizoană. 


Comisia instituită de I.P.S.S. Arhiepiscopul Nicodim, din subsemnatul, din 
protoiereu I.Tincoca şi din preot C.Ursu, a făcut următoarele propuneri: 

1. Preoții trupelor de garnizoană să fie numai ca preoți militari, fără parohii, 
împlinindu-şi datorintele lor conform canoanelor bisericeşti şi instrucţiunilor ce se vor da 
de către autorităţile bisericeşti în înțelegere cu cele militare. 

2. Preoţii militari vor fi primiţi în armată cu gradul de căpitan şi vor avea toate 
drepturile cuvenite acestui grad şi anume: a. Solda şi accesoriile gradului de căpitan; b. La 
avansare, fixându-se ca stagiu pentru fiecare grad câte 5 ani, după care stagiu se va 
pronunţa Arhiepiscopul dacă preotul avansează; orice preot militar poate avansa numai 
până la gradul de It.colonel. Protoiereul preoţilor militari are gradul de colonel; c. Pentru 
pensie se vor avea în vedere şi anii serviţi ca preoţi de parohie şi se vor continua aceşti ani 
cu cei serviţi în armată. Un preot militar poate fi scos la pensie ori din cauza vreunei 
infirmitäti fizice sau psihice, ori din limită de vârstă, ori după împlinirea anilor de 
serviciu, toate conform regulamentelor militare. 

3. Preoții militari şi protoiereul preoților militari să fie numiţi la fel ca ofiţerii, 
prin decret regal. 

4. Preoţii militari vor fi la toate bisericile militare existente câte unul, în celelalte 
oraşe şi locuri, pe unde vor stationa trupe şi se va înființa câte o capelă, va fi nu mai putin 
un preot de garnizoană(fără parohie). 


245 


5. Prin ordinul Ministerului de Război — Direcţia Sanitară, pe numele 
Inspectoratului Sanitar al Basarabiei, nr.9518 din 5 septembrie 1918, sunt prevăzuţi deja 
în Basarabia opt preoți militari, fără parohie, cu solda de locotenent, la formaţiuni 
sanitare, spitale militare: în Chişinău, Bălţi, Orhei, Bender, Bolgrad, Sculeni, Gânceşti şi 
Bugaz. 

6. Vor fi preoti militari, având în vedere unitätile militare si spitalele: la Chisinäu 
— doi preoți şi protopopul — sau protoiereul preoților militari din Basarabia, care este şi 
confesorul Garnizoanei Chişinău; la Buiucani — un preot; la Bender şi Bălţi — câte doi 
preoți. Câte un preot de garnizoană va fi şi la: Orhei, Akkerman, Hotin, Ismail, Soroca, 
Atacki, Reni, Bolgrad, Chilia, Leova, Sculeni, Gânceşti şi în alte centre câte un preot, 
unde vor stationa nu mai putin ca un regiment. 

7. Actualmente se află pe la toate numitele centre preoți militari fără parohie; 
între care trei din Basarabia: 1. Subsemnatul — ca protoiereu(protopopul) preoților militari 
din Basarabia si confesorul Garnizoanei Chişinău; 2. În Bender — preotul N.Sârbu şi 
protoiereul I.Ivanov. Ceilalți preoți militari sunt dintre preoţii refugiaţi din Transilvania, 
Bucovina şi Dobrogea, precum şi dintre cei mobilizați din Muntenia şi Moldova, care 
voiesc şi vor urma a-şi îndeplini şi mai departe indatorintele de preoți militari la unitățile 
lor şi la toate trupele aflătoare în garnizoana respectivă, urmând ca în caz de rechemare 
sau demobilizare să fie înlocuiți cu confesori de garnizoană din preoţii vrednici, evlavioşi, 
serioşi şi disciplinati — buni români — din tara şi din basarabeni, având în vedere la 
numirea candidaților de preoți datorintele preoţilor militari, pe lângă acele religioase- 
morale şi sentimente nationale. 

8. Importanţa religiei creştineşti, a serviciului divin a predicării Sf. Evanghelii a 
lui Chistos, pentru înălțarea şi educaţia sufletească a soldatului român în sentimente 
religioase morale, naționale şi patriotice, cer păstrarea şi organizarea statului preoţesc 
militar aşa cum există în Basarabia şi cum e arătat în propunerile acestea. 

Datoriile preoților militari sunt: 

1. Sävârsirea serviciului divin în duminici şi sărbători bisericeşti şi nationale, 
pentru ofițerii şi soldaţii unităţii sau garnizoanei respective. 

2. Predici şi catehizare în legea şi morala creştină cu soldaţii în anumite zile şi 
ore, însemnate prin ordin de zi, la fiecare regiment, după batalioane şi companii. 

3. Mărturisirea şi cuminecarea cu Sfintele Taine a tuturor soldaților din 
garnizoana respectivă. 

4. Tinerea registrelor de botezați, cununati şi înmormântați militari. 

5. Luarea, împreună cu epitropii, în primire după inventar a bisericilor militare cu 
averea lor, îngrijirea pentru organizarea corurilor, bibliotecii şi altele în garnizoana 
respectivă. 

6. Împreună cu epitropul vor tine contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor 
bisericeşti şi vor întocmi bugetele şi conturile necesare, supunându-le aprobării 
arhiepiscopului respectiv, prin protoieria preoţilor militari şi autorităţii militare respective. 

7. Conferinţe publice cu conţinut religios-moral, naţional şi cultural. 

Datoriile protoiereului sau protopopului preoţilor militari din Basarabia sunt: 

1. Protoiereul preoților militari din Basarabia se numeşte dintre cei mai vechi şi 
mai valoroşi preoți militari, după propunerea arhiepiscopului, în cointelegere cu 
comandantul armatei, de către Ministerul de Război, prin decret regal. 

În datoriile protoiereului militar intră: 

2. Propunerea pentru numirea, înaintarea în grad, mutarea şi demisia preoților 
militari, alcătuirea instrucţiunilor pentru aceşti preoți şi povätuirea în activitatea lor. 

3. Anchetarea învinuirilor aduse preoților militari şi pentru abaterile de la datorii, 
observaţiile şi aplicarea pedepselor, propuneri pentru mutarea celor vinovaţi; înaintarea 
cercetărilor autorităţilor bisericeşti. 

4. Îngrijirea de clădire, renovare şi sfinţirea de biserici militare, supravegherea 
bisericilor existente militare ca să fie întreţinute bine şi curat, să aibă vasele şi cărțile 
trebuincioase — condicile să fie ţinute in bună regula — veniturile şi cheltuielile să fie 
trecute cu exactitate, dispunerea pentru strângerea de bani în biserici cu anumite scopuri, 
păstrarea şi distribuirea de ajutoare văduvelor şi orfanilor preoților militari. 

5. Protoiereului militar se adresează toate rapoartele privitoare la afacerile 
bisericeşti şi preoții militari, spre rezolvare conform canoanelor bisericeşti. 

6. Vizitarea bisericilor, a arhivei şi a averilor bisericilor militare, inspectarea 
activității preoților militari; convocarea în congres din timp în timp a preoților militari 
pentru rezolvarea chestiunilor bisericeşti, gospodăreşti, religioase-morale şi culturale. 

7. Organizarea, prin instituirea unui comitet special, a tipăririi şi răspândirii între 
soldați de cărţi, broşuri, reviste, foi volante şi gazete cu teme şi conţinut moral-religios şi 


246 


patriotic, pentru datoria soldatului creştin — neintrebuintarea cuvintelor (proaste) 
necuviincioase etc., deschiderea de biblioteci în fiecare regiment, lecții şi convorbiri 
religioase-morale. 

8. Pentru ţinerea cancelariei, protopopia militară va avea un furier, sergent ori 
caporal, o ordonanță şi spesele necesare. 

9. Pentru orice deplasare protoiereul militar va primi diurnă conform 
regulamentelor militare, asimilat gradului de colonel, numindu-se ca izolat, fără de trupă. 

10. Protoiereul preoților militari are sigiliul său cu stema Regatului şi cu 
inscripţia: Protoieria Militară a Basarabiei. 


Aceste propuneri, cu aprobarea I.P.S.S. Arhiepiscopului Nicodim, vor fi curând 
înaintate prin Inspectoratul Armatei din Basarabia, către Ministerul de Război. 

Eu subsemnatul, având experiență de preot militar in mai multi ani, sunt de 
părere, ca să fie înființată în capitala Țării României — în Bucureşti, o organizație centrală 
în frunte cu un protopresfiter sau episcop pentru conducerea serviciului religios si 
preoților militari în Armata României Mari — pentru totdeauna — precum în timp de război, 
aşa şi în timp de pace. 

Protoiereul preoţilor militari din Basarabia, 

Constantin Partenie 


27 decembrie 1918, Chişinău. 


Copie de pe ordinul nr.21921 din 11 decembrie 1918 


“Corpul V Armată 
către 
Diviziile 9,10,15 Infanterie, I si II Cavalerie, Brigada V Călăraşi si 
Comenduirea Pieței Chişinău 


Pentru executarea ordinului domnului general comandant al Corpului 5 Armată, 
am onoare a vă ruga să binevoiti a lua următoarele dispoziţii: 

1. În fiecare regiment se vor ţine o dată pe săptămână conferințe cu subiect 
religios, igienic şi educativ, de către preotul regimentului( garnizoanei), de către medic şi 
de către ofiţeri. 

Programul conferinţelor, centralizat pe divizii, se va înainta comandamentului, 
arătându-se subiectele alese, ziua când urmează a se ţine şi numele conferentiarului. 

2. În fiecare duminică şi sărbătoare, trupa disponibilă în cazarmă — combatanți şi 
necombatanti — va fi trimisă la biserică sub comandă, un ofiţer de fiecare companie şi un 
ofițer superior pe regiment. În garnizoanele mari, trupa se va repartiza pe biserici prin 
îngrijirea garnizoanei respective. 

La Chişinău corpurile vor trimite oameni la bisericile unde slujesc preoții 
militari. Vor trimite însă pe rând şi la Sobor şi Mitropolie, în ordinea ce se va fixa de 
Comenduirea Pieței: duminică la Sobor, iar sâmbăta, între orele 17-19, la Mitropolie unde 
se face serviciul şi predici. 

Tinuta trupei trimisă la biserică trebuie să fie cât se poate de îngrijită. Oamenii să 
fie curat îmbrăcaţi, raşi şi tunşi. Fiecare soldat să aibă batistă şi să li se atragă atenţia 
asupra purtării lor în biserică. Domnii şefi de corpuri sunt rugați a da toată atenția acestei 
chestiuni, rămânând direct răspunzători de întocmai executare a prezentului ordin. 

3. Domnii comandanți de regimente sau de garnizoană vor însărcina pe preoții de 
regiment ca, în unire cu şefii de muzică, să formeze coruri bisericeşti. Aceste coruri vor 
lua parte în mod regulat la slujbele religioase de duminică, la biserica unde merge trupa şi 
unde nu se găseşte un cor civil. 

Diviziile vor raporta numărul oamenilor ce intră în compunerea corului în fiecare 
garnizoană. 

Este, de asemenea, de mare importanță ca, pe lângă corul bisericesc, să se 
formeze coruri în companii sau regiment care să ştie să cânte Imnul Regal şi diferite 
cântece patriotice — un cor al domnilor ofițeri ar da multă stimulare. 

Din ordin 
Şeful de Stat major, colonel Turaş” 

Pentru conformitate, protoiereul Const. Partenie 


247 


Copie de pe adresa I.P.S.S. Arhiepiscop Nicodim către domnul general 
Pătraşcu, comandantul Corpului V Armată, Chişinău 


“P.C. Protoiereu al preoților militari din Basarabia ne-a prezentata cu un raport 
copia ordinului nr.21921/1918 ce ati binevoit a trimite tuturor unităţilor militare din 
Basarabia. Aţi hotărât conferințe săptămânale de care preotul să se ocupe îndeosebi, 
trupele să se îmbisericească duminica şi sărbătorile şi, în fine, fiecare regiment şi 
garnizoană să formeze coruri bisericeşti şi patriotice. 

Aceste măsuri ne bucură deoarece vedem că puneţi adevărată bază unei educatii 
ostăşeşti şi civice a soldatului nostru. Şi cu cât va fi înțeles mai adânc ordinul d-voastră, 
cu atât mai serios se va ridica moralul şi se va inmulti sănătatea sufletului ostaşului român. 
Nu ne îndoim că ofiţerii sunt gata să înţeleagă datoriile lor, tot aşa vă asigurăm că şi 
preoții sunt pătrunşi de această datorie a lor. 

Aducându-vă multumirile noastre călduroase, vă rugăm să primiți, domnule 


general, asigurarea deosebitei consideratiuni şi arhiereşti binecuvântări. 
Arhiepiscop Nicodim” 
Pentru conformitate, protoiereu C.Partenie 


Tabel 


de confesorii militari la garnizoane, unități şi spitale militare în Basarabia, de pe 
datele Corpului V Armată, în luna octombrie 1918 


Nr | Numele şi Divizia Garnizoana şi corpul | Locul unde a Fiind întrebaţi 
lor | prenumele preoților unde face serviciul funcţionat ca preot | de Corpul V 
militari în prezent înainte de a fi Armată în luna 
numit confesor octombrie 1918 
militar în armata — a dat răspuns 
română — dacă voieste a 
servi înainte ca 
confesor militar 
la garnizoanele 
din Basarabia 
1 Protoiereul Protoiereul preoţilor | Preot militar în Da 
Constantin Partenie militari din armata rusă şi 
Basarabia şi preotul superior al 
confesor al trupelor teritoriale 
garnizoanei basarabene 
Chişinău 
2 Protoiereul Divizia X | Spitalul Diviziei X Preot militar in Da 
Ioan Ivanov in Cetatea Bender armata rusa 
3 Preotul Nicandru Preotul suplinitor Preot militar in Da 
Sarbu garnizoanei Bender armata rusă 
4 Preotul Corpul V | Preotul(suplinitor) Preot parohial din | Da 
Nicolae Vlad Armată Spitalului Corpului Bucovina 
V Armată Chişinău 
5 Preotul Diviziaa | Preotul garnizoanei Preot parohial din | Da 
Gheorghe Voicu 9-a şi spitalului Balti Bucureşti 
6 Preotul Diviziaa | Regimentul 34 Preot parohial din | Da 
Bănică Roşescu 9-a Infanterie(Soroca) comuna Rasova, 
jud.Constanta 
7 Preotul Diviziaa | Regimentul 40 Nu 
M. Brezoianu 9-a Infanterie = 
(Mendic, 
maramureşean) 
8 Preotul Diviziaa | Regimentul 13 Preot parohial din | Doreşte până la 
Carol Voinea 9-a Artilerie(Balti) oraşul Silistra rechemarea de 
Marele Cartier 
9 Preotul Diviziaa | Regimentul 36 Seminarul Nifon Da 
Teodor Mitrea 9-a Infanterie (Bucureşti) 
10 | Preotul Diviziaa | Regimentul 9 Preot parohial din | Da-— pana la 
Gh. Cotenescu 10-a Vânätori(Purcari) comuna Stoenesti, | limpezirea 
jud.Muscel situației 
11 | Preotul Diviziaa | Regimentul Preot parohial — Da 
Victor Ceapa 10-a Vânători (Reni) comuna Todiresti, 
jud. Vaslui 
12 | Preotul Diviziaa | Regimentul 23 Profesor de religie | Detaşat la 
Ilarie Reit 10-a Infanterie(Chişinău) | în liceul din Spitalul Corpul 
Turda, V Armată 
Transilvania (demisionat) 


248 


13 | Preotul Diviziaa | Regimentul 39 Preot parohial din | Da 
Dumitru Muräretu 10-a Infanterie(Bender) comuna Cludari 
de Sus, jud. Gorj 
14 | Preotul Diviziaa | Regimentul 38 Preot parohial din | Nu — este numit 
Nicolae Mihail 10-a Infanterie comuna Odobeşti, | protopop de 
(Akkerman) jud.Putna judeţ Akkerman 
15 | Preotul Diviziaa | Brigada 10 Artilerie | Preot parohial din | Da — este mutat 
Gherman Blănaru 10-a (Ismail) com. Jugureanu, la Regimentul 
jud.Braila 38 Infanterie - 
Akkerman 
16 | Preotul Diviziaa | Regimentul 74 Venit din Da 
Vasile Radu 15-a Infanterie(Soroca) Regimentul 7 
Vânători 
17 | Preotul Diviziaa | Regimentul 63 Preot parohial din | Da 
Nicolai Papadima 15-a Infnterie(Chişinău) oraşul Tulcea 
18 | Preotul Diviziaa | Regimentul 73 Confesor militar Nu — este numit 
Dumitru Lungulescu | 15-a Infanterie(Ismail) al Garnizoanei protopop de 
Craiova jud.Bälti 
19 | Preotul Diviziaa | Batalionul 3 Preot parohial din | Da -— a plecat cu 
Ioan Nanu 15-a Vânători (Chilia com. Râşnov — batalionul în 
Nouă) jud.Braşov, Transilvania 
Transilvania 
20 | Preotul Diviziaa | Batalionul 6 Preot parohial din | Da -— este 
Ioan Gheorghiu 15-a Vânători (Călăraşi) oraşul Sulina suplinitor preot 
la Brigada a 
XV-a Artilerie, 
com.Buiucani 
21 | Preotul Diviziaa | Batalionul 2 Preot paroh. din Da — a plecat cu 
Cumănescu Iosif 15-a Vânători (Chişinău) Transilvania batalionul în 
Transilvania 
22 | Preotul Diviziaa | Brigada a XV-a Preot paroh. din Da — şi-a dat 
Constantin Proca 15-a Artilerie(Chişinău) comuna Râşnov, demisia 
Transilvania 
23 | Preotul Divizia 2 | Regimentul 6 Preot paroh. din Da 
Andrei Gâlea Cavalerie | Roşiori Sibiu — 
(Romanovca, Transilvania 
Leova) 
24 | Preotul Divizia2 | Regimentul 5 Nu s-a prezentat - 
LBädascu Cavalerie | Rosiori la serviciu 
25 | Preotul Divizia2 | Spitalul garnizoanei | Preot paroh din Da 
Vasile Gh. Alexe Cavalerie | Gâncesti com. Târgoviste 
26 | Preotul Divizia | | Preotul garnizoanei Preot paroh din Da 
Meletie Räut Cavalerie | Soroca Argeş 
27 | Preotul ieromonah Preotul Sanatoriilor Ieromonah din Da 
Anastasie Murza maritime din Buhat mänästirea Neamt 
— jud.Akkerman 


Protopopul preotilor militari, 


C. Partenie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.18-31 


Nr.22 din 27 ianuarie 1919 


204 


10 ianuarie 1919 


Preotul Ilarie Reit, confesorul Regimentului 4 Vânători 


către 


Marele Cartier General, Serviciul Religios, Bucureşti 


Cu tot respectul vin a vă ruga din nou să binevoiti a dispune să mi se trimită 
rezoluţia la petitiile mele, înaintate cu data de 22 decembrie 1918 şi 15 ianuarie 1919, prin 
care ceream să fiu numit ca preot de garnizoană în unul din oraşele Braşov, Sibiu sau 
Făgăraş sau la un spital din acele oraşe. 
Cererea mi-o bazez pe motivul că, fiind bolnav, la un oraş mi-e dată mai mare 
posibilitate de a-mi căuta de sănătate decât la regiment şi aceasta şi pe motivul că probabil 
va trebui să mă supun unei operaţii. 


249 


Pe lângă aceste motive cred că poate servi drept motiv serios şi faptul că, prin 
numirea mea în unul din acele oraşe, mi s-ar da posibilitatea să fiu mai aproape de familia 
mea, de care timp de mai bine de doi ani şi jumătate am fost departe. Cred că este just 
chiar să mi se facă şi mie o înlesnire chiar de s-ar face o mutare oarecare cu un alt preot 
militar cu sediul în unul din aceste oraşe, căruia trebuie să-i fie indiferent că face serviciul 
la Arad, Braşov sau Cluj, după cum şi mie îmi era indiferent când eram în refugiu în Tara 
Românească, unde eram trimis să-mi fac serviciul. 

Şi cu ocazia aceasta vin din nou a vă ruga să binevoiti a interveni la locurile în 
drept pentru recunoaşterea gradului de preot căpitan avut în armata ungurească şi în 
consecință şi vechimea. Aceasta, de altfel, am reclamat-o în două rânduri direct la 
Ministerul de Război şi, deşi în principiu mi s-a recunoscut drept bazată cererea prin 
referatul nr.683 din 1 septembrie 1918, de către personalul din acele vremuri al 
ministerului, totuşi până azi nu am prim nici un răspuns la acele cereri. 

Servesc în armata română de doi ani şi jumătate, cu începere de la 19 noiembrie 
1916 şi până astăzi, dar, din nerecunoaşterea gradului, lunar sunt persecutat în soldă şi 
aceasta tocmai în timpurile aceste extrem de grele. 

Cum că este evidentă nedreptätirea ce mi se face prin nerecunoaşterea gradului, 
amintesc faptul că după informaţiile mele ambilor preoţi care au fost mobilizați pentru 
Regimentul Voluntarilor Transilvăneni, la intervenţia funcționarilor de la biroul Corpului 
Voluntarilor Români, li s-a recunoscut gradul de căpitan, deşi suntem în aceeaşi categorie. 

Pe lângă aceasta cred că sunt singurul preot cu grad de locotenent şi acesta ar fi 
un motiv destul de serios să cer egalarea in grad cu ceilalți preoți militari şi aceasta mai 
ales după un timp de doi ani şi jumătate serviţi în armata română. 

La caz că nu mi se va putea satisface favorabil cererea, voi căuta toate 
posibilităţile să fiu demobilizat. 

În speranţa că voi primi un rezultat favorabil rămân stimător, 


Confesorul Ilarie Reit, 


Regimentul 4 Vânători. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f. 23-24 


205 


[ianuarie 1919] 
Prizonieratul meu 


Căderea. În satul Mozac, în seara zilei de 19 noiembrie 1916, st.v., ni s-a spus să 
ne căutăm cartier. Cu mare greutate am găsit o casă unde, rupt de oboseală, m-am culcat. 
Ordonanţa şi un bäietas din satul meu, lăsați de gardă, obosiţi si ei, au adormit, şi când 
mai era un ceas până la ziuă, m-am deşteptat şi n-am mai găsit pe nimeni în sat. Ne 
indreptaram spre Găieşti. Trecem Mozăcenii. Când ajungem la Ionesti, ni se comunică că 
podul de peste Argeș e ocupat de inamic. O luăm pe Argeş în jos, pe unde se vedeau urme 
de trăsură şi de trupă. Căutăm o spărtură să scăpăm la ai noştri. 

În cercul în care ne învârteam mai găsim convoaiele de cai cu provizii pentru 
regimentul meu. Erau ca 100 de soldați şi vreo 40-50 cai cu provizii cărora se comunicase 
să vie în satul unde cantonasem eu, căci acolo e trupa. Dând de mine, se bucurară căci 
sperau să le pot da desluşiri să găsească companiile, care îi aşteptau flămânzi. Nădejdea 
era zadarnică. 

Se făcuse ora 12 din zi. Pe sub o coastă, la vreo 3-4 kilometri, se zăreau trupe 
înaintând în coloană de marş. „Sunt ai nostri ?” — ziceau unii. „E inamicul, domnule, nu 
vezi bine”, răspund alţii. 

Batalionul ne văzuse. Se apropia de noi. 

Aveau cu ei drapelul regimentului. Era un batalion din Regimentul 56 Fălticeni, 
comandat de locotenent şi trei sublocotenenti. Prinseserăm curaj. 

Mai dau şi dintr-ai mei vreo câţiva soldaţi. Rămâne un om cu doi cai. Cu ofiţerii 
facem un plan; să dăm o lovitură spre a sparge cercul înconjurător. Propusesem să trecem 
Argeşul, dar locotenentul susține că înspre un sat pendinte de Vişina. Se înţelege, că într- 
acolo ne-am îndreptat. Plutonul nostru de înaintare, după ce se depărtează puţin, deschide 
foc viu. 


250 


Începe inamicul cu mitraliere, cu artilerie, cu arme şi cu tot ce mai avea; era bine 
întărit în acel sat. Se începe retragerea. În capul satului unde găsisem convoaiele noastre, 
ne aşteptau germanii cu mitraliere, puse peste tot locul. S-au făcut oamenii ca pământul. 
„Suntem prizonieri, domnilor, s-a isprăvit cu noi”. 

Scăpasem în multe rânduri şi de robie şi de moarte: de două ori am fost sub foc 
de mitraliere: la Porceni, Gorj si la Branesti-Gorj; o dată sub gloanţe, Costeşti-Argeş; de 7 
ori sub foc de artilerie; pe munte la Bumbesti-Gorj, Porceni-Gorj, Sâmbăteni-Gorj, Filiaşi- 
Gorj, Bals-Romanati, Costeşti-Argeş şi Greci-Dambovita. O dată între patrula noastră şi 
cea inamică, Baia-Gorj, dar în ziua de 20 noiembrie 1916, pe teritoriul comunei Greci, au 
pus nemţii mâna pe mine. 

Drumul spre robie 

Ne-au condus nemții tocmai într-acolo unde voiam noi să le rupem şirul. În satul 
Vişina am fost o noapte, iar în Uliesti-Dâmbovita 7 zile. Aici îmi comunică un ofițer 
italian din armata austriacă, (!) că: Împăratul Franz losef a murit, Mackensen e la 10 
kilometri de Bucureşti, venind dinspre Dobrogea, ca M.S.R. Ferdinand şi Ionel Brătianu s- 
au împuşcat etc. 

Au pornit cu noi spre Gäiesti. Convoiul creştea mereu, se adunase la vreo mie de 
prizonieri. Ajuns la Piteşti, am fost dus într-o casă, club politic pe vremuri bune, unde se 
mai găseau vreo 50-60 de ofițeri. După opt zile am fost duşi la Sibiu, peste Piatra Olt- 
Câineni. În Sibiu am stat 3 săptămâni, de unde am fost deportaţi prin Buda-Pesta- 
Oderberg, în Germania. În Opelu am scăpat de paraziți, care ne mâncaseră de vii, dar 
odată ce am pus piciorul pe pământ german, am început să simțim lipsa de mâncare. 
Credeam însă că e vorba de călătorie şi la călătorie trăieşte omul şi cu lipsă. 

Când am ajuns în Stralsund, la 27 decembrie 1917, nemții ne-au culcat pe jos, 
cam multi la un loc, în barăci friguroase, nişte magazii de scânduri. Şi toate ca toate, 
mâncarea nu ne da speranţe de viata. „Aşa o fi poate aici în carantină” ne ziceam făcându- 
ne unul altuia curaj, „dar când om trece în lagărul adevărat, trebuie să fie altă regulă”. 

Robia din Stralsund 

În carantină, la Sf. Ştefan al nostru, cu părintele Jugureanu, am oficiat un serviciu 
religios. Răspunsurile au fost date de corul ofițeresc condus de locotenentul activ 
Paraschivescu. A fost un delir. Toţi ofițerii plângeau. Ne povesteau inferiorii de felul cum 
i-au înduioşat plânsul şi lacrimile superiorilor. 

Trecut în lagăr, am întâlnit şi pe cei patru ofiţeri din Batalionul 56 Fălticeni, care 
mi-au povestit că după 3 zile au fost prinşi şi ei peste Argeş. M-am liniştit sufleteşte, căci 
eram mâhnit că n-am fugit şi eu spre Argeş, căci poate aş fi scăpat de suferinţele ce le-am 
îndurat. 

Mâncarea era proastă. Rea ca şi în carantină. Temperatura se schimba în 
camerele de scânduri ca si afară. 

Am luat măsuri, mergând din baracă în baracă, să facem un cor bisericesc. Cu 
multă greutate (nu veneau la repetiție, ofiţerii obiectând că sunt flămânzi), am reuşit să 
formăm un cor care rivaliza cu cel rusesc. Am scris liturghia cu mâna, rugăciunile neştiute 
pe de rost le-am tradus din limba slavă cu ajutorul unui preot basarabean şi, când corul a 
fost gata şi noi preoții câteşitrei, am oficiat Sfânta Liturghie în capela rusească, în prima 
sâmbătă a postului cel mare. 

Am făcut slujba în toate sărbătorile şi duminicile, fie singur, fie cu părintele 
Jugureanu ori Mărculescu, împreună prizonieri cu mine. În ianuarie am oficiat serviciul 
funebru la înmormântarea ofițerului Anghelescu. Corul a fost condus de profesorul 
Simionescu de la Conservatorul din Bucureşti. 

Am săvârşit parastasele pentru sublocotenentul Anghelescu în capela rusească. 

La finele lunii februarie am fost transportat în lagărul Tuchel, părintele 
Mărculescu în Lamsdorf, iar Jugureanu a rămas acolo. 

Robia neagră în Tuchel. W.p. 

Era tare ger când s-a întâmplat călătoria mea spre Tuchel. 

Frig şi foame. Mi se dăduse 10 mărci pentru drum, din care 5 dădusem pentru 
cufărul şi lucrurile mele şi vestmintele ce-mi dăruise preotul rus din Stralsund. Mai 
rămăseseră 5 mărci. Neamtul se uita să mănânce si el tot din cele 5 mărci ale mele. În 
Kreutz am aşteptat câteva ore. Mi-era foame de nu vedeam pământul. Santinela comandă 
două supe, una pentru mine, alta pentru el. O doamnă pricepuse, după gesturile şi maniera 
cum mâncam supa, că mi-e foame. Îi spune neamtului să comande ceva mai bun, cu carne 
ori cu cartofi, ca să mănânc. Farrerul mă cunoştea că sunt preot, căci purtam crucea pe 
piept, cu toate că neamtul nici la masă n-a scos baioneta de la armă. La răspunsul 
santinelei că nu am bani să plătesc, ea mi-a oferit două felii de pâine pe care le-am mâncat 
repede, multumindu-i din adâncul inimii. 


251 


Ajuns târziu noaptea în Tuchel, am dormit într-o baracă de carton cu 3 doctori 
ruşi şi 2 români, dr. Rosemblatt-Iasi şi Diaconescu. 

Mâncarea noastră era ceva mai bună. Am fost asigurat că nu voi muri de foame, 
dar prizonierii români mureau pe capete, câte 50-60-70-80 pe zi. Am găsit oameni din 
regimentul meu, din comuna mea, fini şi nepoți, şi mă durea inima când îi vedeam în 
marginea prăpastiei. O săptămână i-am spovedit şi i-am grijit pe toți. Îndată am găsit 
printre ei patimi ca: fumatul, specula cu tutunul, cu pâinea, cu mâncarea, neimpartirea 
dreaptă a alimentelor în barăci de către personal şi ajutorul lui, bătaia bolnavilor care se 
adunau pe lângă sobă etc. Multă vreme m-am ocupat numai cu combaterea tuturor acestor 
rele, prin sfaturi, cu amenințări, cu predicile ţinute după terminarea serviciului religios. 

Ajunseseră sărmanii oameni nişte schelete mişcătoare, ca preot am avut ocazia să 
văd multi bolnavi înainte de obştescul sfârşit. Am văzut multi morţi, niciodată însă n-am 
văzut un corp atât de slăbit ca acel al celor peste 2500 prizonieri din Tuchel. Erau umbre. 
Erau adevărate stafii. Pe corpul lor se putea învăţa anatomia. Cădeau jos şi nu se mai 
puteau ridica. Dacă îl ajutau 3-4 pe cel căzut putea merge încetişor mai departe. 
Picioruşele lor erau ca 2 degete de subțiri. La autopsie se găseau consumati toți muşchii. 
Cei din urmă se topeau muşchii inimii. Acest organ se găsea transformat într-un cartilagiu 
gălbui format din ligatiunile muschiulare. Am simţit şi eu foamea. Când se topeau 
rezervele mă apuca un fior (curent cald) de la picioare până la cap, care se cobora prin 
mâini. Cât e în stare să facă omul înainte de moartea de foame ! În Stralsund îmi 
vândusem şi eu o pereche de bocanci pe o pâine K.K. În Stralsund mulţi ofițeri şi-au 
vândut bijuteriile, lucrurile preţioase oferite de logodnică, de soții, de mame etc., în 
timpurile dulci. 

Dr. Rosemblatt îmi comunica odată că un român îşi rădea derma de pe picioare 
pe care o mânca. Operația va avea loc în pat; lua pătura peste cap şi lucra. Era urmărit, un 
altul bănuit că-şi mânca excrementele. 

Mulţi români îşi dau ultima suflare, cântând. Alţii chemau un nume scump. Toţi 
erau foarte cuminţi în ultimul moment. De multe ori vorbeam cu câte unul şi începea să 
caşte gura grozav de deschisă şi apoi nu mai mişca. Între cei 2500 de bolnavi nu se găseau 
câteva zeci care să poată fugi. După fugă îi constata dr. neamt ca buni de transport, 
invalizi spre tara. 

In Tuchel mizeria ajunsese în ultimul grad, ultima fază. 

Românii vânduseră tot. Ceea ce era de vândut nu se căuta. Ceea ce era de 
cumpărat-pâine, tutun, cărți poştale-erau nemaipomenit de scumpe. Oasele aruncate de 
ruşi erau căutate de români şi ziulica întreagă erau supte, prăjite pe foc şi iarăşi supte. Li 
se dăduseră bietilor ostaşi români, ochii în fundul capului, le secaseră obrajii, rumeni 
altădată, sugând oase bătrâne. Unii se ocupau cu strângerea rădăcinilor de pir. Le legau în 
buchetele mici, care se vindeau cu 30/50 fenici unul. Era mâncat fir cu fir, întins în sare. 
Făceau supă, apă cu sare, în care dumicau pâinea. 

De ce mureau românii ? Nemţii inventaseră o boală specifică rasei latine: lipsa de 
rezistență; alţii spuneau: clima insuportabilă ori slăbirea de pe front, prin lipsa de 
alimentaţie şi alte. Primul dr. rus care a scris diagnosticul cel adevărat: inanitia, a fost 
imediat expulzat din Tuchel. 

Eram intrigat însă de ideea: cum se poate ca nemții să dea mâncare atât de puţină, 
ca să moară românii de foame, ruşii primeau lebesgaben” în vremea aceea şi nu mureau. 
Dacă aş spune că 1/3 din ceea ce era prescris de regulamente să primească prizonierul, 
ajungea la gura soldaților români, ar crede cineva că e o exagerare. Dar din putinul acesta 
se fura foarte mult. Cine fura ? Personalul german-rus-român. Nemţii aveau vina capitală, 
căci ei acaparau prin speculă totul. Transformau viaţa prizonierilor în parale, cu care îşi 
umpleau pungile. 

Chestiunea trebuia dată pe față. Trebuia demascate şi reclamate abuzurile. Cine 
avea însă curajul ? Planul îl făcuseră doctorii: Rosemblatt şi Diaconescu, eu şi sergentul 
sanitar D.Vişan. Să reclamăm odată. Cine însă ? Te jucai cu viata. 

M-am hotărât eu cu sergentul D.Vişan să înaintăm. Rău, bine, e păcat să stăm cu 
mâinile la piept. Doctorul Diaconescu spune unui neamt că eu şi sergentul Vişan vom 
reclama abuzurile din Lazaret. A doua zi suntem chemaţi de ofițerul judecător. Vine însuşi 
generalul. Ne era frică: „Puteam muri pe front”, ne ziceam eu şi Vişan. Eu prezint 
chestiunea. 

„Venit ca de o lună şi jumătate în lagărul dvs., am văzut că românii mor pe 
capete, dvs. dati mâncare de ajuns, dar această mâncare se fură şi până la gura 
prizonierului abia ajunge 1/3. Fură personalul rus care prepară mâncarea. Baraca 19, 


* Lebensgaben - ratie 
252 


locuită numai de personal, primeşte suplimente groase. Un om din personal primeşte de 8 
ori mâncare, decât un om bolnav. 

Lucrătorii de la dezinfectie şi spălătorie primesc fiecare câte un kilogram de 
carne pe zi. Personalul rus vinde mâncarea bolnavilor”. 

„Noi avem oameni acolo, ce fac ei ?”, zice generalul. „Ori nu bagă de seamă, ori 
au prea multă încredere”, răspund eu. „Vom cerceta”. Le dau indicații precise de modul si 
locul unde să facă cercetările. 

Vine ofițerul judecător în Lazaret la ora indicată de noi. Se convinge de adevăr, 
adică de o parte din adevăr, căci pe nemţii care furau din gros noi nu i-am putut denunța. 
Nici n-avea vreun scop să le facem un proces. Ne-am mulțumit să-i băgăm cu nasul în 
cercetări. Majoritatea personalului de la proviant e înlocuită. Câţiva nemți la închisoare. 
Observaţii celor mari, chiar dr. şef Berkow. Rezultatele reale care ne interesau pe noi: s-a 
îmbunătăţit mâncarea bolnavilor, iar a personalului s-a scăzut după regulament, sub a unui 
bolnav. Mortalitatea scade. Când ne-au venit “lenensgabele”* în mai 1917, mureau mai 
puţini pe zi, până la maximum 12. 

Personalul ruso-român era înfometat ca şi bolnavii. Ne ura mult pe mine şi 
Vişan. Ne înjurau, ne amenințau „să tragă popa român în baterie”, „să spele singur 
rufele”, „nici nu mai putem lucra”, „Popa e ăsta când ne face să murim de foame”, „ce 
omenie e asta să lucrezi şi nici mâncare să nu-ți dea”. Un plutonier cult din personal mi-a 
zis: „Făcuşi pe dracu, părinte. Era mai bine să-ţi vezi de treabă. Vezi doctorii ruşi, 25 la 
număr, şi doctorii români îşi caută de treaba lor, nu se amestecă ca d-ta în afacerile de 
felul acesta !”. 

Bolnavii îmi erau dragi. Ei mă iubeau. Erau foarte mulţi, dar nu căpătaseră încă 
putere să mă reazem pe simpatia lor. 

Pe mine, personal, m-au ponegrit cu câte în lună şi soare. Pe Vişan l-au 
persecutat direct. A fost pus la munci grele, a căpătat hernie, a fost dat afară din Lazaret 
nevindecat de rana căpătată la operație şi apoi expediat la lucru. 

Nemţii nu mă iubeau de asemenea. Pusesem eu destul de bine chestiunea că pe 
ei nu-i acuzasem, cu toate acestea bine nu le-a părut când câţiva de ai lor au fost puşi la 
închisoare şi cei mai mari au primit observaţiile la generalul V.Kalkreuth, comandantul 
lagărului. 

Clica aceasta de inferiori mi-au făcut-o însă în chestiunea salariului. În Stralsund 
primeam 250 mărci lunari, pe baza gradului meu, locotenent confesor. La Tuchel au 
interpretat aşa fel regulamentele că ne-au dat numai 105 mărci lunar. Din 105 mărci 
plăteam mâncarea, cam 60 mărci lunar, uzajul patului 5 mărci, lumina 5 mărci, spălatul 4- 
5 mărci şi chiria magaziei în care locuiam o plăteam la metru cub. Îmi vine şi acum să râd 
de neamtul care venise s-o măsoare, căci în loc să ia 3 dimensiuni a luat numai 2. 

Cum nu puteam face cubajul cu lărgimea şi lăţimea, a venit a doua oară să ia şi 
înălțimea. Plăteam în total 80 mărci, noroc că n-am fumat, că nu ne da voie în oraş să mai 
cheltuim pe diverse, căci aş fi ajuns şi mai rău cu sănătatea. Din 25 mărci mai cumpăram 
vreo gazetă câteodată şi zahăr şi cărți. Mi-am făcut cu minima sumă o bibliotecă de vreo 
200,00 mărci. 

Formarea primului comitet 

Pe ziua de 1 mai 1917, un ,,ura” a răsunat în toate barăcile cu românii. Un 
eveniment mare se întâmplase. Foametea, acest teribil duşman, era amenințată cu moartea. 
Ne venise un vagon cu pesmeti şi conserve. 

După ce au aflat românii şi au strigat “Trăiască Franţa”, îi vedeai în tufli de 
lemn, păşind rar, încetişor dar cu veselia pe fata şi mergând ca furnicile de la baracă, [la 
baracă] spre a vizita pe cunoscuţi şi a se bucura împreună de primirea ajutoarelor. Era o 
bucurie ca şi pe front, când trupa vedea venindu-i ajutoare de la spate. 

Am format primul comitet. Am fost ales preşedintele lui, iar cei doi doctori 
vicepreşedinţi. Trebuie să amintesc că a trebuit să merg eu din baracă în baracă, cu lista de 
alegeri, căci personalul care făcea de obicei totul în numele românilor, nu mă aveau la 
stomac, de când cu scăderea mâncării. Să nu credeţi că în personal erau multi: numai 50 
oameni, şi să nu credeţi că bolnavii erau puţini: aproape 2000 de suflete, căci încă nu-i 
puteam numi oameni, căci puţini de tot erau care în afară de suflet mai posedau un corp 
omenesc. 

Am început la 2 mai 1917 distribuirea. Se da o cutie la trei oameni şi câte unul 
ori doi pesmeti pe zi. Lucrurile mergeau cu o desăvârşită stricteţe. Personalul făcea 
corvezi şi avea pretenţia să primească mai mult. Mie nu-mi convenea lucrul, căci se da 
naştere la susceptibilitäti din partea bolnavilor. Văzând că n-o scot la capăt, au început cu 
fel de fel de ponegriri şi intrigi contra mea. Nemţii erau deja puşi în gardă. Înainte puteam 
să mă duc de la Lazaret în lagăr când voiam, bineînţeles cu un post. Încetul cu încetul, 


253 


începu să nu mi se mai dea santinela, cu răspunsurile: „Nu e post”, , Este, dar trebuie să se 
ducă în altă parte”. Cu multă greutate mai puteam obţine un post. Nu mai puteam să 
îndeplinesc atributiunile la Comitet. Am prins odată pe cei din Lazaretul 3 cu bestanduri’, 
efective false. Am făcut mare caz. Consecințele au fost că politaiul mi-a pus în vedere ca 
nu mai pot să ies în lagăr şi la Lazaretul 3, eu locuiam în Lazaretul 2, decât numai în urma 
unei cereri scrise la comandatură pe motivul că trebuie să fac slujbă. I-am obiectat că sunt 
în comitet şi că trebuie să controlez distribuirea. 

, Da, da, asta se poate, D-ta te poți duce la magazie cu postul care aduce 
alimente pentru Lazaret”. 

,, Da, dar postul vine imediat înapoi şi eu trebuie să mai merg pentru control în 
lagăr şi în Lazaretul III şi să observ distribuţia, să primesc reclamaţii etc”. 

“Aşa e ordin”, zice el, “şi d-ta n-ai voie să mergi în lagăr şi lazaret decât în 
prezenţa unui Dolmetscher de la cenzură, care trebuie să audă tot ce trebuie, vorbeşti d-ta 
cu prizonierii”. 

Mai târziu am aflat că comandatura primise scrisori anonime care spuneau că eu 
aş invita pe români la nesupuneri etc. 

Scrisorile adresate Comitetului nu ni se dau. Pentru control nu puteam ieşi, 
nemții singuri descărcau, încărcau şi expediau la comenzi. Personalul umbla cu minciuni, 
intrigi, ponegriri, anonime contra mea. Au înscenat contra-mi abuzuri ruşinoase. Era 
imposibil să lucrez cu scrupulozitatea care se cerea. Tot ce ne sfătuisem noi să facem 
pentru salvarea Lebensgaben, era tradus vrăjmaşilor, sau ca uneltiri ale mele, sau ca 
dispozitiuni luate de mine, pe care nu le aprobă, dar trebuie să le execute, căci am gradul 
cel mai mare. 

Pe la 25 iulie 1917 am demisionat din comitet. 

Colegii mei căutau o formulă să mă expedieze din lagăr. Am avut teamă că 
abuzuri ca: efective false, favorizarea unora la împărțeală, înregistrarea falsă a 
operaţiunilor şi alimentelor sosite, se vor repeta şi vor lua proporţii mari. Şi aceasta ar 
avea ca urmare ori moartea românilor, ori aducerea unei necontenite nelinişti lăuntrice, 
atât de necesare prizonierului. 

Nu m-au expediat la vreo închisoare, cum intenționau. 

Continuă luptă am dus cu cei abuzivi din comitet. Am raportat cu multe fapte 
scrise. 

Odată raportez pe un sergent sanitar care specula bolnavii cu cărțile de joc. Îşi 
făcuse o masă, masa verde, şi cumpărase câteva perechi de cărţi, pe care le dădea cu 
chirie. Cine ridica stocul trebuia să plătească 50 fenici. Jucătorii câştigau, nu câstigau, lui 
îi mergea. Unde mai pui că era şeful barăcii. Avea puterea să dea afară, cum se şi 
întâmpla, pe cei ce nu-i umblau în mână. 

A fost prins furând lebensgabe şi oprind alimentele date pentru slabi. 

Era o poamă sergentul. Oprea pâinea bolnavului în timpurile negre. Îşi făcea 
partea mai mare din lebensgabe. Tot el a fost cel ce a făcut propagandă contra 
basarabenilor şi mi-a desființat şcoala. 

Pentru toate acestea l-am raportat în scris. 

Am fost chemaţi la judecată şi el şi eu. Deşi eu raportasem lucruri văzute, totuşi 
mi s-a cerut să dovedesc. Am adus martori care au afirmat faptele. Să vedeţi judecata 
neamtului când nu vrea el ! I se admite şi lui proba cu martori. A adus câţiva bolnavi care 
au declarat că nu ştiu nimic. L-au achitat. Eu m-am ales cu aspre observații: să las 
prizonierii în pace, căci comandatura va fi nevoită să ia măsuri aspre contra intrigăriilor. 

Pricepeti cum vine cazul, pe mine ca ofiţer, ca preot nu mă cred. Pe declaraţiile 
celor ce afirmau că au văzut nu au pus bază. lar martorii lor, care nu au văzut, nici pe 
acolo nu au trecut, li se tin în seamă declaratiuni. Dacă aşa s-ar judeca toţi criminalii, n-ai 
vedea unul spânzurat, căci ar aduce cei din America martori din Europa, cei din Asia, din 
Australia şi aşa mai departe. 

Mai dau o probă. 

A doua oară, a treia zi de Paşti, 6-7 mai 1918, onorabilul Comitet din lagăr şi 
lazaret se adună să mai facă şi ei o petrecanie. Cumpără vin, [şi] coniac, căci alimente 
aveau la dispoziţie. Se aşează la chef cu lăutari. Unde? În baraca a 1 l-a de Canton, baracă 
ce conţinea vreo 20 bolnavi, unii erau suferinzi de gripă spaniolă. Stricau liniştea 
bolnavilor. Le amărau sufletul, ştiindu-se de toţi că băutura o cumpărau nu cu banii de pe 
muncă, ci cu bani de acasă şi după bietele lebensgabe. 


* Bestand — situaţie contabilă de distribuire de alimente în acest context 
254 


Mi se comunică imediat. Alerg la directorul polițienesc Lehmann; se duce acolo, 
îi găseşte la chef, lăutarii cântau; sticle cu băuturi, parte goale, parte jumătate, stau după 
cinste, unele pe masă altele pe sub masă şi domnii roşii la față. I-a prins asupra faptului. 

„„„ Bogdaproste Doamne”. 

„Îi bagă şi pe ei la închisoare”. 

„Să vadă şi ei cum este acolo, unde au băgat pe alţii”, vorbeau bolnavii între ei. 
Mie îmi părea bine că am ocazie, una să scap comitetul de ei, alta să arăt Comandaturii că 
nu sunt oameni cinstiţi, lucru ce-l raportasem de atâtea ori, scris şi verbal. 

Toţi erau siguri că s-a terminat comedia cu aceste secături. Inchipuiti-va şi d- 
voastră, inspectorul Lehman mă cheamă. Îmi declară că i-a găsit beti, dar e mai bine să 
raportez eu, iar el ca martor; zis şi făcut. Raportez: băuturile spirtoase erau cu totul oprite. 
Nimeni din lagăr nu are voie să vie în Lazaret decât în interes de serviciu. Nimeni nu avea 
voie decât cu prealabila învoire de a vizita pe bolnavi, ce mai spunem de chef, de lăutari. 

Vreti să ştiţi rezultatul ? 

Postul care adusese pe cei cinci membri ai comitetului, se alege cu 10 zile 
închisoare, iar comitetul a declarat că vinul şi coniacul care le-a găsit inspectorul, erau 
pentru bolnavi şi de beţie n-a fost vorba. 

lar eu m-am ales cu observația din partea unui dolmetscher rus de la 
Comandatură, cu mare trecere, care îmi zicea în ruseşte: “Ai făcut o frumoasă poveste. Ce 
popă eşti d-ta ? Aşa ştii să te faci iubit de poporani ?” O mică lecție de morală. 

Ati crede poate că aşa procedează cu toții. Aş, de unde ! Un exemplu: un ofițer 
foarte compromis, tot prizonier, prin minciuni şi escrocherii ia o scrisoare de la un alt 
prizonier să i-o ducă în tara. E prins. I se ia scrisoarea. Prizonierul declară că i-a lăsat-o în 
mână. El zice că a găsit-o în buzunar. Căpitanul neamt V.Masov îi spune: 

- “Ştiu că eşti vinovat şi noi avem mijloace să dovedim adevărul, dar fiindcă eşti 
ofiţer (chiar prizonier) te cred pe cuvânt şi nu te pedepsim”. Aşa e când vrea neamtul. 

Pe un ofițer îl crede pe cuvânt, chiar când spune neadevăruri, iar pe altul nu-l 
crede nici chiar când dovedeşte cu martori adevărul. 

Povatuiam pe comitet să fie cu luare aminte că, de or pierde nemţii războiul, v-aţi 
pierdut şi voi norocul. Glasul meu însă era al celui ce strigă în pustiu. 

Îşi făceau oamenii de cap. Chefuri peste chefuri. Îşi cumpăraseră ceasuri de aur, 
inele de aur şi pietre scumpe, cred că s-or mira şi ei de norocul ce l-au avut. Sunt singur că 
n-or mai mânui, cum nici n-au mai mânuit în viaţa lor, aşa fonduri mari. 

Nu vreau să zic că toți cei ce au fost în comitet, au fost necorecti. Au fost şi 
oameni de treabă care în teribila atmosferă de neregulă şi samavolnicie din Tuchel, merită 
mai mult decât cuvinte de laudă. 

Am susținut totdeauna să se dea portie egală tuturor. Eu am primit totdeauna 
aceeaşi portie ca soldaţii, de la început până la sfârşit. 

În decembrie 1917, robii revoltați de abuzurile comitetului au ales încă 2 membri 
designati de mine şi recunoscuţi de buni în comitet. N-au rezistat mai mult ca 5-6 zile. 
Comandatura i-a dat afară telefonic. Văzând că aşa merge, spiritele s-au nemulțumit şi 
mai mult. Mi-au propus să încerc eu iarăşi. Le-am spus că nu mă lasă Comandatura, dar 
am fost ales în ianuarie 1918. Mi s-a dat preşedinţia. Peste câteva zile, căpitanul V.Madov 
comunică unui sergent că generalul nu mă admite în Comitet. Ce era asta, Doamne ? 
Pentru ce ? 

Nu mai văzusem condicile de mai bine de 6 luni. Nu era nimic în regulă. 
Comitetul m-a rugat să aduc contabilitatea la curent. 

N-am lucrat însă decât din decembrie până în martie, căci schimbându-se 
Comitetul, ajungând lucrurile pe mâna unor caporali şi soldaţi, chiar simpli ciobani, s-au 
simţit capabili ca ei să tina şi registrele la curent. Numai când ar controla cineva registrele 
istorice, s-ar convinge de priceperea şi capacitatea acestor conducători. 

Se apropie revoluţia. Nemţii lăsară nasul mai jos. Un plutonier cu T.R., înainte de 
a pleca spre tara, face, în octombrie 1918, caz de faptul că eu sunt ţinut departe de 
conducerea Comitetului. Iar persoane incapabile conduc lucruri care nu le pricep. Dacă i 
s-ar fi răspuns c-am săvârşit vreo neregulă, ar fi fost cum ar fi fost, dar nu. I s-a spus că nu 
pot să fiu primit din pricina rapoartelor pe care le-am făcut contra comitetelor anterioare. 
În fine, la 29 octombrie, pe la ora 12 din zi, mi se comunică (!) că generalul mă primeşte 
şi să iau conducerea Comitetului. 

De la 30 octombrie 1918 până la 20 noiembrie am fost preşedintele Comitetului. 
La 10 noiembrie are loc revoluţia. Magazia conţinea lebensgabe, în valoare de aproape un 
milion. Teama mea era mare. Alerg în aceeaşi seară la domnii americani, la Comitetul 
Francez, să vedem ce măsuri se impun ? Ne temeam că ori nemţii ori ruşii vor devasta 
totul. Fel de fel de păreri. Să formăm o gardă româno-franceză, care, cu pari (arme n-ar fi 


255 


putut obţine), să apere la nevoie. Nu ştiam nici încotro să îndreptăm frontul. Ne era frică 
de nemți, ne era teamă de ruşi. Nimeni nu vedea cu ochi buni lebensgabe din magazie. Mă 
duceam necontenit pe la magazie. Vorbeam cu toate posturile ce aveau să păzească şi îi 
rugam să fie cu băgare de seamă. Intenţia mea era să-i fac mai conştienţi şi să le arăt că-i 
cunosc şi că va fi ruşine când se va întâmpla ceva în timpul serviciului lor. Dimineaţa 
când ne duceam la magazie, căci cheile le-a avut întotdeauna Comandatura, mă aşteptam 
să găsesc un jaf. La 18 noiembrie 1918 am încărcat alimentele şi efectele în trei vagoane, 
iar pe români în două şi am pornit cu bucurie mare spre tara. Am ajuns la Lamsdorf, unde 
trebuia să ne oprim. Oprirea durând cam mult, am predat alimentele şi efectele de la 
Tuchel, comitetului condus de căpitan Păun şi astfel am încheiat povestea. 

Dacă n-am fost devastat la 'Tuchel, aceasta se datoreşte de bună seamă nu atât 
prevederii mele, cât şi ajutorului de Sus. 

Scoala cu basarabeni şi români 

De îndată ce am găsit basarabeni printre prizonierii ruşi din Tuchel, m-am 
interesat de aproape de ei. În iunie 1917, fiind preşedintele Comitetului şi având ajutoare 
de la Crucea Roşie, le-am dat şi lor. 

„Mă bucur — ziceam membrilor din Comitet — că aceşti basarabeni, reîntorşi în 
patrie, vor fi apostoli ai românismului. Când ei vor pleca din Chişinău spre satele lor, 
tuturor pe unde vor trece, le vor povesti că fraţii din regat i-au scăpat de la moarte. Aş dori 
să nu fie numai 50-60, ci câteva sute. Ei vor îndrepta privirile tuturor spre ţara mamă”. Eu 
le-am dat ajutoare în iulie 1917, când nici vorbă nu era de unirea Basarabiei cu România. 
Odată cu ieşirea mea din Comitet şi a studentului Iorgulescu, n-au mai primit basarabenii 
ajutoare de la Comitet. Glasul meu a sunat după aceea nu în inimile acelora din Comitet, 
ci în pustie. Prin noiembrie 1917 vine în Tuchel dr. Isăcescu, care are aceleaşi vederi fata 
de basarabeni. „Aveţi grijă de ei”, ne zice la ieşirea pe poartă. Basarabenii încep din nou 
să primească alimente, dar cam 1/5 din ceea ce primeam noi, cei din regat. 

În Lazaretul nr.2, unde locuiam eu, era o mulțime de români uşor bolnavi sau 
sănătoşi, ţinuţi ca bolnavi de doctorii curanti, ruşi şi români. Printre ei se găseau multi 
analfabeți. Pentru ca să le treacă plăcut timpul, am înfiinţat o şcoală pentru analfabeți, la 
care erau obligați să vie şi toți basarabenii care primeau ajutoare. 

Basarabenii care veneau la şcoală, primeau două galeți pe zi(0,100 gr) şi câte o 
jumătate de cutie de conservă) câte o dată, aceasta din urmă nu regulat. La această şcoală 
s-au adunat şi românii, dintre personalul lazaretului. Am avut între 70-90 şcolari. Le-am 
cumpărat tăblițe. Preotul protestant din Danemarca, Hansen, le-a trimis caiete, creioane şi 
bani să le facem bănci. Şcoala a funcţionat din noiembrie 1917 până în aprilie 1918. Ar fi 
continuat şi mai mult, dar nişte sergenti români a făcut o vie propagandă contra 
basarabenilor şi Comitetul condus de un caporal semianalfabet, le-a tăiat portia. Bietii 
basarabeni au fost loviți în existenţă şi nici n-au mai venit la şcoală. Românii erau, iarăşi, 
foarte puţini, aşa că şcoala s-a închis, spre marea mea durere sufletească. 

Au învăţat basarabenii, care ştiau carte rusească, să scrie şi să citească perfect 
româneşte. Multi analfabeți basarabeni şi din regat au învăţat carte. „Nu credeam părinte 
să mă poţi învăţa pe mine să scriu şi să citesc. Acum mi-am scris singur scrisoarea acasă”. 
Cu seria cea mai înaintată am ajuns la literele mari de mână şi tipar. Îmi era mai mare 
dragul să le predau. 

Cu această ocazie am constatat că analfabetii adulţi pot învăţa carte foarte repede. 

Ce nu s-ar putea face la regimentele noastre ? Curând am scăpa de ruşinea 
marelui număr de analfabeți. 

Mult gustate erau orele de religie: rolul împărtăşirii cu Sfintele Taine, rostul 
spovedaniei, foloasele credinţei etc. Era poate şi situația tristă. Apostolul Pavel, spune 
„„Puterea lui Dumnezeu în nenorocire se arată”. 

Nu aceeaşi înrâurire aveau orele de istorie. Îndeosebi la basarabeni sentimentul 
național stă foarte în urmă. Colosul rusesc, ca o piatră inertă, nu are nici un merit în 
oblăduirea naţiunilor ce subjugä, dar le atrage în mod neînțeles. Le era teamă 
basarabenilor că cu România nu o duc aşa bine: ,,Noi am dus-o tare ghine. Părinte, nu stim 
acum ce va hi”. 

Are slavismul o mare putere de asimilare. În Tuchel se adunaseră prizonieri din 
toate naţiunile. Odată voia un american să facă comerț cu un francez. În ce limbă se 
înțelegeau ? În ruseste. Au învățat nu numai prizonierii ruşi nemteste, dar si posturile, dar 
şi populaţia civilă. 

Vizitarea Czerskului, Danzigului şi a Gradentului 

Pastorul August Wagner din Dorpat, Rusia, predica prizonierilor livlandezi, 
kurlandezi şi estonti. Odată pe lună venea şi la Tuchel. Trimisese evanghelii româneşti 
multor prizonieri. Când a auzit că am venit eu în Tuchel, m-a vizitat. Era un om în vârstă, 


256 


mic la statură. Purta barbă mare. Citea cu ochelari. Mă vizita în fiecare lună. Mâncam 
câteodată împreună. Prin el am procurat evanghelii pentru prizonieri şi diferite cărți de 
studiu pentru mine. 

„Grele timpuri pentru prizonieri”, îi zic eu odată. „Şi eu aş voi să-mi vizitez 
conationalii mei din alte lagăre şi comenzi de lucru. Am cerut voie, dar nu mi s-a admis. 
Predica mea n-ar avea nici o urmare rea”. 

M-a aprobat. Mi-a făgăduit că va raporta el la generalul comandant în Danzig. 

Şi astfel de la 1 septembrie 1917 am căpătat permisiunea de a vizita lagărele 
Czersk şi Danzig, o dată pe lună. Am predicat de 6 ori Czersckului, până la februarie 
1918, iar Danzigului până în octombrie 1918. Plângeau prizonierii cum făceam slujbe, 
oftau şi se uşurau. 

Nu aveam voie să vorbesc cu prizonierii. Trebuia să ţin slujba, o predică şi atât. 
Un dolmetscher militar german de la cenzură mă însoțea peste tot locul. El mă lua din 
Lazaretul II din Tuchel şi el trebuia să mă aducă înapoi. Nu aveam voie să intrăm nici în 
sălile de aşteptare la gări. Nu puteam să procur nimic de mâncare. Nu aveam voie să 
vorbesc cu nimeni. La Danzig, ca şi la Czersk, am găsit ocazia să şoptesc comitetelor 
respective că, dacă vor avea lipsă de alimente ori efecte, să se adreseze la Tuchel, unde 
sunt rezerve mari. 

A cerut şi Czerskul, dar Danzigul a primit mai mult, căci acolo şi nevoia a fost 
mai mare. Şi astfel n-au suferit soldaţii români în Danzig. 

În luna februarie 1917 eram în Graudez pentru tratarea dinţilor. Acolo se găseau 
două comenzi: una la gară, vreo 20 români, şi alta la o fabrică [de] aruncătoare de mine, 
vreo 120 români. l-am vizitat pe aceştia grație naivitatii postului care mă însoțea şi a 
posturilor care păzeau pe prizonieri. Am aflat multe mizerii ce le îndura mai ales comanda 
cea mare, dar n-am putut face nimic pentru ei, decât să-i îndemn la resemnare. Dacă am 
scăpat nepedepsit este că cei de la Tuchel n-au aflat de această vizită fără permisiune. 

În Lamsdorf 

După ce am predat alimentele şi efectele de la Tuchel, la 24 noiembrie 1918, 
sfatul soldaţilor mi-a propus să-mi dea hârtiile necesare, spre a continua drumul spre tara. 
Plecarea acasă era grea şi problematică. Revoluţia din Austro-Ungaria îmi împiedica 
drumul. Se povestea că pentru a putea călători trebuie parale şi eu tocmai de ele aveam 
lipsă. Pe de altă parte în lagăr erau peste 1200 români foarte nelinistiti şi amärâti. 

Am răspuns la propunere că dacă mi se dă permisiune să predic prizonierilor din 
lagăr, lazaret şi comenzile de lucru, rămân bucuros aici, să plec odată cu frații. Voia mi s-a 
dat. Şi aşa încep în Lamsdorf prizonieratul de bunăvoie. 

Lagărul era în mare fierbere. Mi se comunică mie celui dintâi că românii prepară 
o revoluţie. Ce ne facem ? Mă sfătuiam cu doctorul Arhiri. O să-i împuşte nemţii ca pe 
nişte câini. O să piară oamenii fără nici o vină. Propun căpitanului Păun care avea 
influență mare acolo, să scoată imediat din lagăr spiritele revoluţionare. Era prea târziu. 

Purtaseră şarlatanii steag roşu, strigaseră jos Regele, trăiască republica, moarte 
boierilor, capitaliştilor etc. 

Într-o dimineaţă dr. Arhiri e întrebat la poarta Lagărului 3: „Eşti de-ai noştri ?”, 
un plutonier îmi comunică: „Părinte, mie mi-e frică să mai stau în lagăr”. Sfinţiei voastre 
au zis că au să vă pună pătura în cap. 

Căpitanul Păun n-a mai dat multă vreme pe la lagăr. Eu ma duc cu d-l dr. Arhiri 
şi adunäm pe şefii de barăci şi soldații cu T.R. Cu uşurinţă, după două ore, i-am convins 
că trebuie să lucrăm cu toții şi să liniştim spiritele ce începuseră a prinde din bolsevism. 

Am adunat apoi pe sergenti şi caporali, până la 100 la număr. I-am liniştit şi pe 
aceştia. „Vorbeşte cu lumea, părinte. Să vezi ce zic ei” — strigă un gradat. Băieți nu pot 
vorbi cu 1200 oameni odată, dar trimiteti-mi după masă la ora 3, pe toți cei mai 
nemulțumiți, pe toți atâtätorii, câte 5-6 de baracă, să parlamentäm cu ei. 

Se adună. 

Le vorbeşte dr. Arhiri, calm, liniştit, cu multă convingere sufletească, 
îndemnându-i la linişte. 

Încep şi eu convorbirea; le arăt situaţia clară. 

1. Ei ripostau că boierii noştri care i-au trimis la război, au îngrijit numai de ai 
lor, de cei bogaţi. Au fost repatriați, pe cale de reclamaţie individuală, toți avutii. De ei nu 
se ingrijeste nimeni. De un an de zile s-a facut pace, dar ei sunt vânduți să robească 
germanilor. 

2. Veşnic nemulțumiți cu lebensgabe. Peste tot vedeau numai hoţi. Cereau pur şi 
simplu să se împartă între cei 1200 de români toată magazia care era pentru vreo 
20-30.000 prizonieri români, detaşaţi la lucru. Unde mai pui exagerările şarlatanilor că 


257 


magazia conţine mult, mult de tot, care purtau pe bietul prizonier numai cu vorbe 
omorâtoare de suflet. 

3. Cine i-ar putea împăca pe frații noştri când se supără ? Cine va putea stăpâni 
acest uriaş popor ? Cereau nici mai mult nici mai puţin decât să-i trimită nemții acasă 
imediat, fără nici o zăbavă. 

N-au cărbuni, le explicam. 

„„- Ne ducem noi la mine să scoatem cărbuni”. 

„„— Să ne dea nouă vagoane, maşini, căci noi vom pleca, căci avem printre noi şi 
maşini”. „N-au maşini şi vagoane”. ,,Plecam pe picioare”. 

4. Suntem vânduți şi pace. Nu ne rămâne altă cale decât revoluţia. 

5. Dacă n-am murit pe front, dacă nu dormi somnul cel veşnic alături de fraţii 
morţi de foame a fost o întâmplare. Când am plecat la război, am plecat cu siguranța 
morţii. Suntem gata să murim. Pentru ce să îndurăm astfel de suferințe ? 

,- Da”, le răspundeam. „Noi, care am plecat la război, am plecat la moarte. Viaţa 
pentru noi nu a avut nici un pret. Pentru noi însă s-au rugat acasă cei scumpi nouă. Tati şi 
mame, surori şi fraţi, soţii şi copii au aprins o lumânare ori putin unt de lemn în candelă, 
înaintea icoanei şi s-au rugat pentru noi. Dacă nouă viaţa ne este indiferentă, trebuie să o 
păstrăm pentru aceia. Să nu le rupem inima de durere. Să nu întristăm, să nu ducem în 
mormânt pe cei bătrâni ai noştri, taţi cu părul alb şi mame cu genunchile slăbănogite. 
Dacă am fi murit pe front, muream cu numele de eroi, acum vom fi împuşcaţi ca nişte 
revoluționari ordinari”. 

„Lumea se ocupă de noi. Antanta a pus între condiţiile de armistițiu repatrierea 
prizonierilor”. Nu puteam să calific pacea de la Bucureşti, căci eram şi eu tot prizonier. 
Stăpânirea social-democraticä actuală a Germaniei are toată solicitudinea să ne repatrieze. 
Cu zâmbet spuneam maşiniştilor. „Bine, măi băieţi, cine v-ar da vouă maşini şi trenuri să 
plecaţi pe căile ferate şi să rästurnati toate vagoanele, să vă loviți de toate trenurile ? 
Lucrurile merg cu socoteală”. 

„Să facem o socoteală negustorească”, le spuneam. În lagăr se găsesc vreo 7-8 
mii de prizonieri care nici nu lucrează, nici nu mai sunt trimişi la lucru. E ordin ca să se 
aducă de la lucru prizonierii şi să nu se mai trimită din nou. Cer oameni care au avut 
locuri bune, unde au trăit bine, să fie trimişi înapoi. Comandatura răspunde că nu e ordin. 
Trebuie să aştepte repatrierea. 

Aceşti 7-8 mii trebuie să mănânce. Mult, puţin, nemţii sunt datori să le dea 
mâncare neplătită. Posturile le vedeţi. Ei înşişi duc lipsă. Vor şi ei să plece acasă. 

Cine dintre voi ar tine de bunăvoie aceşti 7-8 mii de mâncäciosi, de gälägiosi, de 
revoluționari. Cred că oricare ar căuta să se scape de noi. Ce mai zicem că armistițiul 
impune repatrierea ? 

Pentru a combate ideile anarhice, trecem pe terenul naţional. 

Descriam durerea basarabenilor, durerea transilvănenilor, care jeleau pe cei ce 
sufereau de zeci de ani şi veacuri de-a rândul, cântând duios şi plângător pentru 
închisoarea din Segedine: ,,Segedine, Segedine — Dumnezeu cum te mai ţine”. 

N-am ştiut că scoţi ura cu ură, ura ce aveau contra stăpânilor şi boierilor o 
îndreptam contra ruşilor şi ungurilor. Se strângeau rândurile. Erau momente de delir. Să 
murim noi, dar să nu mai sufere neamul nostru. Cel ce se jertfeşte pentru familia lui este 
stimat, cel ce se sacrifică pentru satul ori judeţul lui e demn de onoarea tuturor, iar cel ce 
moare pentru neamul său, pentru a şterge lacrimile de pe fata conationalilor săi, e erou, e 
sfânt, e fericit, rămâne nemuritor. Cu ce fală vom povesti noi că am luptat pentru unirea 
neamului. Cu câtă stimă se vor uita copiii şi nepoţii noştri la noi. Să trăim, să ne bucurăm 
de suferințele îndurate, Dumnezeu să ne dea sănătate ! 

Ori alte ori în glumă: De ce s-a înecat tiganul la margine ? Să nu pierdem 
răbdarea, căci ne vom îneca şi noi. 

Pentru a arăta necesitatea stăpânirii, le explicam cap.13 din Epistola către 
Romani a Sf. Apostol Pavel, combinat cu cap.12 din Epistola către Corinteni a aceluiaşi. 

Ceea ce capul este între membri, aceeaşi e stăpânirea între cetăţeni. Le naram 
parabola clasică, „Greva contra stomacului”. Descriam o bătălie, nu grevă, a membrelor 
între ele ori contra capului. Ce s-ar alege de acel om, al cărui cap ar fi ţinta de lovire a 
membrelor. Când mâinile ar scoate ochii, ori ar jumuli părul, ori ar lungi urechile, când 
dinţii şi-ar arăta tăişul cu limba ori cu buzele, când pumnii şi-ar arăta puterea şi iuteala 
lovind nasul etc. 

Când picioarele s-ar călca pe bătături, când mâinile ar da ghionturi stomacului şi 
felurite glume de felul acesta, fiecare cu tâlcul lor. 

Mă ascultau, mă înțelegeau, căpătau bună dispoziţie. Ce n-am fi putut face, dacă 
n-ar fi fost şi oameni de nimic! 


258 


Doamne, eşti prea milos! Prea multă răbdare şi bunăvoință. Pierde odată pe 
nelegiuiti. Va trăi poporul tău viata bună şi fara gâlceavă. 

Vreti să ştiţi rezultatul nelinistii acesteia grozave ? 

Eram în vizită la comenzi de lucru. Când vin înapoi, cel dintâi lucru întreb ce mai 
e prin lagăr. Ordonanţa îmi comunică că i-au liniştit nemții. Alaltăieri seara trăgeau cu 
mitraliera de ziceai: Doamne, ce-i asta ? A împuşcat vreunul ? Doi români şi doi italieni. 
Acum s-au liniştit. Să-i fi văzut cum fugeau şi se culcau pe burtă în barăci. Nimeni nu 
îndrăznea să mai iasă afară. 

Care era motivul revoluţiei ? Căpitanul Păun scosese din lagăr pe la 12, 13 ori 14 
decembrie, pe corifeii revoluționari. Aceşti şarlatani se aruncaseră în ultimul moment să 
adune parale de la oameni, ca să le dea şi lor Ausweisuri să plece în tara, căci ei spre tara 
erau trimişi. De la unul parale şi de la altul cutii cu conserve etc. Ei voiau să adune bani şi 
lucruri şi să plece în ascuns. Oamenii care le dăduseră câte ceva, cei care se încrezuseră în 
ei au dovedit. 

S-au adunat, au făcut gălăgie, au voit să-i reţină, nemţii auzind vuiet, au crezut că 
revoluţia începe şi au început şi ei. 

De la 24 noiembrie până la 30 decembrie am vizitat ...” comenzi de lucru cu un 
total de prizonieri de: ...* In viata mea n-am avut până acum un rol mai înältätor ca 
acesta. Inchipuieste-ti un grup de români aruncaţi într-o mare de duşmani. Nu ştiau nimic 
ce va fi cu ei. Nemţii îi întrebau pe ei de ce nu-i pornesc acasă ? Ei povesteau că 7 ani în 
urma războiului de la 77 au fost ţinuţi mulţi de-ai lor la turci. Nu primeau lebensgabe. Nu 
primeau scrisori. Erau flămânzi şi murdari. Negri la fata, de nedumerire. Când mă duceam 
la ei, mă întrebau: “Sie sind din România ? Sie român “! Nu le venea să creadă. Nu mai 
puteau vorbi româneşte. În Kitelvitz am găsit unul cu care am vorbit amestecat româneşte, 
nemteste şi ruseşte. De 2 ani nu vorbise o vorbă românească. Multi mă întrebau unde am 
învăţat româneşte ? Asta se întâmpla mai ales la comenzi mici. După ce făceam slujba 
(care nu era slujbă, ci numai un plâns şi suspin, îmi era imposibil în multe locuri a 
funcţiona serviciul de plâns) le arătam situația, care se poate rezuma: 

1. În lagăre e mizerie mare, deci să stea la lucru. 

2. Să nu se pună în grevă, căci se expun la pedepse ori vor fi trimişi în lagăr şi, 
afară de aceasta, au şi lefuri bune; după 11 noiembrie trebuia să se plătească prizonierilor 
ca civililor. 

3. Vor fi repatriați „căci armistițiul cere ca până la 16 decembrie prizonierii să fie 
repatriați. 

4. Greutățile repatrierii pentru Austro-Ungaria, unde era revoluţie, lipsă de 
vagoane, maşini, cărbuni. 

5. Dumnezeu i-a scăpat până acum, El nu-i va uita. 

6. Ţara nu i-a uitat, căci ni s-a trimis lebensgabele, mai înainte, fără să le ceară. 
Eu am venit nechemat să-i vizitez. 

7. Să se ducă la Lamsdorf să primească alimente şi efecte. 

8. Să nu fugă căci e timp rău şi răcesc pe drum ori vor fi prinşi şi bägati la 
închisoare. 

Din comenzile în grevă numai mina Silezia n-a reluat lucrul. Dacă se întâmplă ca 
secăturile (căci cu aceştia au avut prizonierii de luptat mai mult decât cu toate relele) să 
pună identitatea mea la îndoială, că nu sunt român, că sunt agent neamt (lucru ce lasă să se 
vadă, căci ca prizonier nu-mi permiteam a spune nimic rău pentru nemți) atunci le tineam 
o cuvântare pur religioasă, în multe cazuri numai şi numai dogmatică, ca nu cumva 
îndemnurile practice la ordine să le servească şarlatanilor de argument contra mea şi apoi 
le comunicam să se ducă la Lamsdorf să primească daruri. 

Am avut plăceri deosebite: la Hohenzolerngrube (mina Hohenzolern) între cei 33 
români am găsit 31 din regimentul meu. 

Am avut şi dureri mari. La Elania-Werke, în Ratibor, am găsit 16 români care de 
6 zile nu primiseră nimic de mâncare. Când românii îmi reclamau că posturile îi bat ori că 
îi tratează rău etc., va inchipuiti ce ruşine le era nemților... rugam pe posturi să aibă milă 
de ei, nenorocitii, să se poarte cu ei cat de bine. „Dacă ei in acest ultim timp vor fi tratați 
mai bine, vor uita tot ce a fost rău în trecut. Timpul şterge multe rele şi păstrează ce e 
frumos şi dulce. Multi români au scăpat de moarte la aceste fabrici şi mine. Multi vor veni 
cu sotii[le] ori copiii să revadă culcuşurile de odinioară”. 

Au avut efecte mari vorbele acestea. Într-o declaraţie scrie unul că ziceau, “fraţi 
robi, dacă ar veni părintele, ne-ar da nemţii şi cozonaci”; le dăduse libertate să se plimbe 
şi se îndulcise radical tratamentul, mâncarea se făcuse mai bună. 


* Aşa în original 
259 


Multe feţe a înveselit vizita mea, multe inimi a luminat cuvântul meu. Dumnezeu 
să-mi dea ocazie ca în toată viata să schimb suferința în bine, să alin durerile celor in 
nevoi. M-am convins că religia are putere mare. Fără să le dau decât cuvinte, li se schimba 
starea sufletească şi apoi cea trupească. Ca parte materială, pentru suportarea acestui 
voiaj, pe timpuri atât de critice pentru existență, trebuie să amintesc că n-am mâncat 
niciodată mâncare caldă. Am avut conserve, am mâncat cu prizonierii. 


Scăparea din robie 
Pe ziua de 28 decembrie 1918 era hotărât să plece românii din lagăr spre ţară. 


Rămâneau acolo numai căpitanul Păun cu alimentele (pentru că mai erau la lucru) şi dr. 
Arghiri cu 14 bolnavi. 

Eu aveam să fiu comandantul transportului. Veniseră vagoane din tara. Facusera 
românii drapele tricolore, invatasera cântece nationale spre a le cânta în Transilvania. Le 
impartise ratia de drum. Le dăduse portia de alimente germane. Totul, totul era gata. 

În momentul când transportul se îmbarca, vine incunostintare telegrafică de la 
Viena că ungurii nu admit trecerea prizonierilor români pe teritoriul lor, deci transportul 
să rămână în Lamsdorf. Nu ştiu ce ar fi putut întrista mai mult pe prizonieri ? Nu voiau să 
se mai ducă înapoi. Se răzbunaseră pe lagăr. Stricaserä sobele, spărseseră uşile şi 
ferestrele, arseseră paturile etc. şi acum soarta ironică ! Trebuiau să se întoarcă iară acolo. 
Numai nemţii cu baionetele puse şi cu armele încărcate i-au adus înapoi. 

Căpitanul Păun nu mai cuteza să vină în lagăr, că se vorbea că el dăduse povata 
nemților să tragă chiar, dacă după a treia somaţie nu vor vrea să se întoarcă în lagăr. 

A doua zi eu mă duc în lagăr. Nu pot descrie critica stare psihică. Era o jale. 

În fata mea şi a dr. Arghiri se prezentă vreo 30-40 de stafii, erau români din 
ținutul ocupat, foşti condamnaţi la moarte şi gratiati, ori la închisoare pe termen mai 
îndelungat. Veniseră de câteva zile din închisoarea Gross Strelitz. Picau jos de slabi. Ei ne 
raportează că pe ziua de 28 n-au primit pâinea. Eu cu dr. Arghiri cercetăm. Găsim pâinea 
pentru vreo 600 oameni ascunsă de secretarul căpitanului Păun, pe care, cu învălmăşeala 
plecării, vrea să o transforme în mărci şi să o pună la buzunar. 

Dr. Arghiri rămâne uimit. 

Eu fac gălăgie. 

„Cum, domnule, eu trebuie să calmez oamenii cu vorbe, iar dvs. nu le dati nici 
pâinea cea de toate zilele ?”. 

Căpitanul Păun se supără. Consecințele ? 

La 30 decembrie 1918, ora 8 seara, primesc ordin să părăsesc a doua zi 
Lamsdorf, o santinelă să mă treacă graniţa. 

A doua zi, 31 decembrie, ora 6 şi 7 minute, dimineaţa, plec din Lamsdorf, la 1 
ianuarie seara ajung în Viena. 

Îmi părea rău că părăsisem pe fraţii de suferință tocmai în momentul când aveau 
cea mai mare nevoie de mine, cu toate că doream de atâta vreme să capăt libertatea şi să 
îmi vad tara. 

Căpitan Păun i-a tratat cam cu vitregie. Îi înjura adeseori. Putin sta de vorbă cu 
ei. Dr. Arghiri era iubit, dar viaţa de prizonier îi luase puţin din energie. 

Ocupatiuni particulare 

În timpul liber, cât am fost prizonier, m-am ocupat cu studiul. Am învăţat 
ruseşte, nemteste şi putin frantuzeste. 

Am tradus Noul Testament din greceste. Cu rabinii ruşi am tradus şi interpretat o 
bună parte din Biblie, comparativ cu traduceri greceşti, latineşti, ruseşti şi româneşti. 

Aceste ocupaţii mi-au făcut cinste nu numai mie, dar şi intelectualilor români. Ce 
frumos ar fi dacă toţi s-ar fi ocupat cu studiul. Amintesc bunăoară rugămintea ce mi-a 
făcut-o un comandant de lagăr ofițeresc, spre a combate jocul de cărți. 

Nu aveam voie să mă plimb singur, ci numai în grupuri, escortati de santinelele 
germane, pe drumurile permise din pădure ce era aproape de lagăr, neavând voie a vorbi 
cu nici o persoană civilă. Eu spre a varia munca intelectuală, am întrebuințat restul 
timpului de muncă în atelierul de tâmplărie. 

Concluziunea 

Că a fost o nenorocire să cad prizonier, să fie tuturor cunoscut. Nici n-aş 
blestema pe nimeni să ajungă a suferi în viata ce am suferit eu. 

Faţă de serviciile aduse de mine soldaților prizonieri, declar că ţara trebuia să 
trimită preoți spre a mângâia şi ajuta pe nenorocitii ce au căzut în mâinile inamicilor. 
Unde trebuie adăugat că dacă s-ar fi trimis, ar fi avut altă trecere decât ca prizonier. Cu 
toate că am fost prizonier, însă multi au scăpat cu viata, grație demersurilor făcute de mine 
pe lângă administratiile lagărului. 


260 


Mulţi, fără să ştiu, mi-au adus mulţumiri prin publicitate. 
Am găsit acasă multe scrisori de mulțumire. 


Preotul iconom Ionescu V., 
Confesor al Regimentului Gorj Nr.18, căzut prizonier la 20 noiembrie 1916 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.269-281 


206 


République Française 
Ministère de la Guerre 
Cabinet du Ministre 
Paris le 7 fevrier 1919 


Le president du Conseil Ministre de la Guerre 
cite à l’Ordre de l’Armée: 


M. SERBANESCU, Justin, Aumônier Militaire du grade de Lieutenant, 
Régiment d' Infanterie, IV ILFOV, no.21(Armée Roumanie): 

„A été fait prisonnier, s’est évadé au prix des plus grands efforts et des plus 
grands dangers, et ayant rejoint son Régiment, y a servi comme simple soldat, faisant 
preuve d’un courage et d’un dévoument à tout épreuve. Deux fois blessé, une fois le 6 
Octobre dans l’exercise de son Ministère, une deuxième fois au combat d' AZUGA, le 17 
Novembre 1916”. 

Pour le Président du Conseil Ministre de la Guerre et par son ordre Le Général 
Chef du Cabinet, 

MORDACQ 


Pour copie conform, 
Le Sous Directeur 
A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 12, f.13 


207 


Nr.29 din 2/15 februarie 1919 
Chişinău 


Protoiereul preoţilor militari din Basarabia 
şi confesorul garnizoanei Chişinău 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, 
P.C.S. şefului Serviciului Religios, iconom C.Nazarie, profesor universitar 


Cu onoare supun cunostintei P.C. Voastre, rugându-vă să binevoiti a aproba 
următoarele: 

Pentru executarea ordinului Corpului V Armată nr.21921 din 11 decembrie 1918, 
comunicat în copie de către noi P.C. Voastre cu nr.14 din 14 ianuarie a.c. — repetat prin 
ordinele din 23 ianuarie a.c. cu nr.26589 pe numele Diviziilor 9, 10, 15 Infanterie — 2 
Cavalerie şi Brigada V Călăraşi — cu nr.26585 din 23 ianuarie a.c. către Garnizoana 
Chişinău şi altor oraşe din Basarabia şi cu nr.26583 din 23 ianuarie a.c. pe numele 
Comenduirii Pieței Chişinău — pentru a îndeplini Serviciul Religios, pentru ţinerea 
conferințelor, pentru a se îngriji cu formarea corurilor bisericeşti — propun ca să fie 
rânduiti la unităţile şi corpurile militare din Garnizoana Chişinău şi Buiucani: 

1. Subsemnatul la: Corpul V Armată; Inspectoratul Armatei; Comenduirea Pieței 
Chişinău; Comisia pentru dezlegarea chestiunilor militare din Basarabia; Regimentul 6 


261 


Jandarmi; Regimentul 2 Roşiori; Compania jandarmi rurală; Plutonul călăraşi jandarmi 
rural. Subsemnatul are în supravegherea sa biserica militară (a fostului Regimentul 53 
Infanterie Volinsc rus), care slujeşte acum ca depozit lucrurilor sfinte rămase pe teritoriul 
Basarabiei de la unităţile basarabene şi ruse; în curând lucrurile sfinte se vor repartiza, 
dându-se, conform ordinelor Corpului V Armată, unele pe la bisericile militare existente 
în Basarabia — înființându-se nouă capele în cazărmi la Akkerman, Soroca şi altele — pe la 
regimente şi garnizoane, şi altele vor rămâne depozitate în aceeaşi biserică, urmând a fi 
distribuite pe la unităţile militare ale armatei României, unde se va trebui. 

2. Preotul loan Gheorghiu la: Divizia a XV-a; Brigada a XV-a Artilerie; 
Regimentul 25 Artilerie; Regimentul 30/4 Obuziere şi Batalioanele 9, 10, 15 Pionieri. 
Preotul Ioan Gheorghiu are în supravegherea sa biserica militară a Brigăzii a XV-a 
Artilerie din Buiucani. 

3. Preotul Nicolae Papadima la: Regimentul 63 Infanterie(care are foarte puţini 
soldați); la Regimentul 23 Infanterie; Cercul de recrutare; Atelierul de confecţii şi atelierul 
de reparat; Divizionul V Tren; Închisoarea garnizoanei şi Şcoala de Tragere. Preotul 
N.Papadima are în supravegherea sa, biserica militară a fostului Regimentul 54 Minsk 
Infanterie rus în care se face slujbă de dânsul, de preot N.Vlad şi de subsemnatul. 

4. Preotul Nicolae Vlad la: Spitalul Corpului V Armată; Spitalul de ochi; 
Depozitul mixt manutantä şi Secţia tractiuni automobile; Compania V sanitară; Compania 
V subzistență şi batalioanele Regimentului 33 Infanterie. 

Aceşti preoţi prezentându-se, vor lua înţelegere cu domnii ofiţeri comandanţi de 
zilele şi orele pentru ţinerea (săptămânal) conferinţelor, săvârşirea slujbelor bisericeşti, 
pentru formarea corurilor bisericeşti şi altele. 

Conform ordinelor Corpului V Armată, la dispoziţia preoților militari în toată 
Basarabia se vor pune câte un cântăreţ, iar pentru paza bisericilor se va detaşa câte un 
planton, care se va schimba zilnic. 

Preoţii militari din garnizoana Chişinău şi alții din Basarabia — dacă P.C. Voastră 
aprobati — propun — să fie obligaţi lunar, în zilele 1-5 ale fiecărei luni (aşa era în armata 
basarabeană şi rusă) — a raporta despre slujbele bisericeşti, despre conferințe ţinute în luna 
trecută, despre formarea corurilor bisericeşti şi despre altele din activitatea ca preoți 
militari — subsemnatului, iar subsemnatul fiind obligat, dacă aprobati, a raporta P.C. 
Voastre — şeful Serviciului Religios în toată armata română. 

Scopul este ca să fie puşi toți preoții militari pe lucru, activ, centralizându-se 
ocârmuirea tuturor preoţilor militari la P.C. Voastră. 

Se observă că unii din preoţii militari neglijează pentru a îndeplini datorintele lor; 
unii fiind numiţi pe la regimente, unde sunt puţini soldaţi, nu cunosc datoria(nu voiesc) a 
îndeplini serviciul religios şi la alte unităţi din garnizoana respectivă, unde nu sunt preoți, 
preferând a se ocupa cu lecţii în şcoli şi altele. 

În postul mare viitor(17 februarie — 6 aprilie) toţi soldaţii din Garnizoana 
Chişinău vor fi de sus-numitii preoți militari märturisiti şi cuminecati cu Sf. Taine — pe 
rând în bisericile militare şi în catedrală după ordin, ce se va da de comandantul 
garnizoanei, luând înţelegere cu subsemnatul de zilele de slujbă, de mărturisire, de 
cuminecare cu Sf. Taine. 

Cu onoare supunând cunostintei P.C. Voastre şi aprobării acest raport, sunt supus 
şi devotat servitor. 


Protoiereul Constantin Partenie 


[Rezolutii:] 

Telegramä 

Ieşire nr.459/21 februarie 1919 [stil nou] 
Corpului 5 Armată 


Rog a da ordinele dv. ca preoții mobilizați, care se găsesc în diferite centre 
militare ale Basarabiei, să îngrijească nu numai de nevoile sufleteşti ale unităților pe lângă 
care sunt atasati, ci, la caz de nevoie, să-şi ofere serviciile lor întregii garnizoane 


respective. 
[C.Nazarie] 


Telegramă 


Ieşire nr.460/21 februarie 1919 [stil nou] 
Protoiereului C.Partenie, str. Teodorova, 75, Chişinău 


262 


Pentru tranşarea tuturor chestiunilor despre care tratează diferitele rapoarte ce ne- 
ati înaintat, vom sosi, în curând, la Chişinău. 
[C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.41-42 


208 


[Marele Cartier General — Serviciul Religios] 
Nr.469 din 22 februarie 1919 [stil nou] 


Domnului Ministru al Domeniilor 


Preoţii de armată, în campania trecută, chiar după cuvântul M. S. Regelui, şi-au 
făcut datoria cu prisosintä. Tot astfel şi-o fac şi în actuala campanie. Celor ce au luptat 
pentru lege şi moşie li s-a recunoscut dreptul la împroprietărire. Aceeaşi măsură cred că se 
impune a se aplica şi preoţilor, fie din oraşe, fie de la sate, care au conlucrat în acelaşi 
scop. 

După războiul de la 1877, preoţii de armată au fost împroprietăriți. Vă rog deci, 
în înalta D-voastră solicitudine, să aveţi ochiu binevoitor către preoți, care şi-au facut 
datoria în grelele împrejurări prin care am trecut şi care au fost mobilizați, 
împroprietărindu-i. 

[C.Nazarie] 


A.M.R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42 „f.13 


209 


Nr.34 din 24 februarie 1919 
Chişinău, str.Teodorova, 75 


Protoiereul preoţilor militari din Basarabia 
şi confesorul garnizoanei Chişinău 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, 
P.C.S. Sefului Serviciului Religios, iconom C.Nazarie, profesor universitar 


Cu onoare supun cunostintei P.C. Voastre următoarele: 

Conform ordinelor guvernului fostei Republicii Moldoveneşti(Basarabiei) şi ale 
Ministerului de Război al României, în depozitul central al lucrurilor bisericeşti din 
Chişinău — în biserica fostului Regiment 53 Volynsk(rus), str. Smidt, care este în 
supravegherea mea — sunt depozitate, dupa inventare în regulă, mai multe lucruri 
bisericeşti — odăjdii, icoane, vase, clopote, sfeşnice, candele şi altele — lăsate pe teritoriul 
Basarabiei de la unităţile armatei ruse şi basarabene. Aceste lucruri bisericeşti, conform 
ordinului Corpului V Armată, din 14 noiembrie 1918 — nr.20457, urmează a fi clasate şi 
repartizate pe la bisericile militare şi prin garnizoane din Basarabia, unde va fi nevoie de 
aceste lucruri; cu aceasta se va îngriji o comisie instituită şi aprobată de dl. comandant al 
Corpului V Armată, compusă din: subsemnatul, din It.colonel Aritonovici(din 
Comenduirea Pieței Chisinau) şi încă din doi preoți militari din garnizoana Chişinău. 

În numita biserică — depozitul central al lucrurilor bisericeşti — încă sunt 
depozitate toate lucrurile bisericeşti ale unei biserici militare — fostă a Regimentului 8 de 
Husari „Lubensk”(rus) — predată Regimentului de Husari Basarabeni, iar după 
desfiinţarea acestui regiment, fiind biserica într-o clădire particulară, lucrurile sfinte au 
fost ridicate şi depozitate în acest depozit. Lucrurile bisericeşti depozitate sunt: un 
iconostas complet — foarte frumos — mai multe icoane în chioturi, odăjdii preotesti(vreo 12 


263 


rânduri complete) — frumoase, scumpe şi mai toate noi — alte odăjdii bisericeşti, clopote, 
candele, sfesnice, vase şi altele. 

Eu, subsemnatul, sunt de părere şi cu aceasta vă rog să binevoiti a aproba din 
principiu, că în oraşul Cetatea Albă, în apropierea oraşului, pe malul lacului — limanul 
Nistrului, unde sunt clădiri mari pentru trupă — să fie înfiinţată o capelă militară în aceste 
clădiri, ocupând două camere potrivite, una mai mică pentru Sf. Altar şi alta mai mare 
unde vor sta soldaţii la rugăciuni. Această capelă se va înzestra complet cu toate lucrurile 
sfinte necesare din lucrurile numitei biserici — depozitul central al lucrurilor bisericeşti 
Chişinău. 

Cu onoare mai aduc cunoștinței P.C. Voastre că în comuna Sculeni, județul Balti, 
lângă Prut(fosta graniță a Rusiei), este în cazarmă o capelă; cred că în această comună nu 
va mai stationa trupa; aşa că se va putea lucrurile sfinte să fie ridicate din această capelă şi 
întrebuințate pentru capelă într-o garnizoană, unde va stationa trupa(Soroca sau Rezina, 
sau alta). 

Cu onoare, supun cunostintei P.C. Voastre că, precum v-am raportat, după 
ordinele Corpului V Armată, preoţii militari sunt obligați să tina săptămânal conferinţe cu 
teme religioase-morale pe la regimente şi la alte unități militare, să organizeze coruri 
bisericeşti, să facă slujbe şi curând, în postul mare viitor să mărturisească şi să comunice 
cu Sf. Taine pe soldați. Dar, din rapoartele domnilor comandanţi de regimente, ce vin la 
Corpul V Armată, se vede că nu se ţin conferințe la toate regimentele, neavând preoți 
militari. Eu, subsemnatul, sunt de părere că preoții militari sunt datori să tina conferinţe şi 
să facă slujbe bisericeşti nu numai la regimentele lor, dar şi la toate unităţile militare, unde 
nu sunt preoți militari — precum şi la spitale şi la închisorile militare — la ce respectuos vă 
rog să binevoiti a da ordin preoților militari spre îndeplinire. 

Este nevoie mare la deschiderea unor biblioteci cu cărți de citire — la spitalele 
militare, la închisorile militare, precum şi la regimente. 

Cu aceasta, respectuos vă rog, să binevoiti a ne trimite, dacă aveţi la îndemână 
cărticele de rugăciuni, evanghelie şi alte cărţi, broşuri, foi volante cu conținut religios- 
moral, national-patriotic, pentru răspândirea între soldați, care doresc a citi aceste cărți şi 
cer totdeauna când tin preoţii conferinţe cu dânşii. 

Sunt cu dragoste supus P.C. Voastre, 


Protoiereul Constantin Partenie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 27, f.43-44 


210 


25 februarie 1919 


Iconom G.Cretu, confesor la Lagărul de Prizonieri Repatriati 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Prin ordinul P.C. Voastre, urmat de al Corpului II de Armată cu nr.11539/1919, 
am fost numit predicator la Lagărul de Prizonieri Repatriati. 

Ca urmare a acestor ordine am onoare a vă raporta următoarele: 

1. Toţi prizonierii din Germania, cum şi cei ce au scăpat la francezi şi italieni, vor 
trece prin acest lagăr făcând o carantină de 10 zile. 

Până în prezent au venit trei serii de câte 400 oameni. Prima serie au fost 
concediati vineri 15 februarie [stil vechi] iar a doua va fi la 27 curent. 

2. Starea lor sanitară e foarte bună, căci aliaţii, atât pe cei care au fost în 
Germania ca prizonieri, cât şi pe cei ce au fugit la ei, i-au tratat ca pe proprii lor soldaţi, 
îngrijind şi de hrana cât si de îmbrăcămintea lor. Pentru aceste fapte toți sunt 
recunoscători în cel mai mare grad aliaților şi îndeosebi francezilor. 

3. Ca moral, ei vin cu el ridicat. Dar, în nestiintä de prefacerile făcute in 
organizarea noastră socială, ei par la început ca revoluționari. Eu cred că nu s-a putut lua o 


264 


dispoziţie mai fericită pentru luminarea minţii lor şi pentru punerea lor în cunoştinţă de 
cele ce se petrec aici, decât alegerea unui preot fost pe front. 

Au primit serviciile religioase cu cea mai mare bucurie. Ascultă slujba cu evlavia 
omului care revede ceea ce era lui scump. Ascultă şi aprobă toate conferințele, sfaturi sau 
convorbiri ce le am cu ei. 

Prima serie, pentru că am intervenit direct la d-l general, comandantul Corpului 
II Armată, ca să le dea drumul acasă de vineri, în loc de sâmbătă, spre a putea fi şi ei acasă 
de ,,Lasatul secului”, mi-au mulțumit călduros. 

Din cele văzute şi constatate, ei erau cu dor de muncă şi cum ei au văzut multe, 
au suferit şi mai mult, cred că au învăţat şi mai mult şi au câştigat şi experiență pentru 
viata. 

Găsind că aici e un teren bun de munca, merg in fiecare zi la lagăr, petrecând 
câteva ore în mijlocul lor. 

4. Cu ordinul Corpului II Armată nr.1272, s-a zis să mi se pună la dispoziţie 
pentru transport trăsura comandantului lagărului. Oricum d-l comandant nu are nici un 
mijloc de transport, merg şi fac acest drum pe jos, ceea ce e foarte greu. 

În ce priveşte remuneraţia nu a venit un ordin precis până în prezent. 


Iconom G.Cretu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f.48-49 


211 


[Ante 3 martie 1919] 
Către 
Ministerul de Război, Serviciul Religios 


Subsemnatul, student în anul I al Facultăţii de Teologie, în timpul campaniei din 
1916, 1917, 1918 luând parte ca sublocotenent în Regimentul 11 Siret în luptele de la 
Mărăşti şi Oituz, lupte în care mi-am dat obolul de sânge, fiind rănit la picior, în acest 
timp am cerut de a fi trecut în cadrele active ale armatei. 

Deşi recomandările făcute de şefii mei ierarhici au fost demne de un ofiţer, nu mi 
s-a aprobat cererea sub motivul că sunt de proveniență seminarist. 

(Ministerul Cultelor, Administraţia Casei Bisericii, au intervenit pe lângă 
Ministerul de Război de a nu primi activarea seminariştilor şi normaliştilor fiindcă ţara are 
nevoie de preoți şi învăţători). 

Voind acum să mă preoţesc, nu mi se aprobă cererea, spunând că am făcut 
vărsare de sânge pe front şi conform canoanelor bisericeşti nu mi se cuvine să fiu făcut 
preot. Dar în astfel de momente critice, când duşmanii ne călcau pământul strămoşesc 
pângărindu-ne tot ce aveam mai scump, trebuia să stăm cu braţele deschise sau trebuia să 
punem crucea lângă sabie şi cu nădejdea în Ea să luptăm pentru a ne apăra pământul 
țării ? 

Cu cel mai profund respect rog să binevoiti a lua act spre a se clarifica situația 
mea şi a celor în categoria mea. 

Hanganu C. Titus, 

Student al Facultăţii de Teologie 


Ieşire nr.623 din 12 martie 1919 [stil nou] 
Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei 


Tânărul Hanganu C. Titus, student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi care 
a făcut campania trecută ca sublocotenent în Regimentul 11 Siret, se plânge că, 
adresându-se acelei Sf. Mitropolii pentru a-l hirotonisi în preot, nu i s-a aprobat cererea 
pentru motivul că a făcut vărsare de sânge şi deci hirotonia sa ar fi contra canoanelor 
bisericeşti. 


265 


În această chestiune, am onoarea a vă transmite, în copie, pe contrapagina 
prezentei, părerea Sf. Mitropolii a Moldovei şi Sucevei, pe baza căreia s-a emis ordinul 
circular nr.14650/1917 al M.C.G., Serviciul Sanitar, relativ la situaţia seminariştilor, 
studenților teologi şi licentiatilor în teologie, rugându-vă să binevoiti a decide, dacă şi 
tânărul Hanganu nu se poate prevala de dispoziţia luată de Sf. Mitropolie a Moldovei unde 


pe vremea războiului pentru întregirea neamului era legală. 
[Serviciul Religios, 
C.Nazarie] 


Copie după adresa Mitropoliei Moldovei şi Sucevei 
Nr.2651 din 1 decembrie 1917 


„Dacă sunt seminarişti sau teologi, care doresc să rămână ca (!) combatanți, fără 
a renunţa prin aceasta la preoţie sau sunt de aceia care doresc să rămână definitiv în 
armată, această dorință o aprobăm şi le face cinste, căci ştiu a-şi face datoria când ţara e în 
primejdie. 

Nu rămâne îndoială că, după terminarea războiului, aceia dintre seminarişti şi 
teologi, care şi-au făcut datoria ca (!) combatanți şi ar voi să îmbrăţişeze chemarea 
preoțească, vor fi primiţi în cler şi hirotonisiti preoți. 

Declaraţii că renunţă la preoţie nu mai este nevoie a se lua, căci nici un text de 


lege nu prevede aceasta, ci totul trebuie să se lase la libera lor voință”. 
Pimen, Mitropolitul Moldovei 
Pentru conformitate, sublt. Georgescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f.28 


212 


Regimentul 1 Vânători „Regele Ferdinand” 
Preotul Ilie Rosoga 


Foaie calificativă pe anul 1918-1919 


NOTA COMANDANTULUI CORPULUI DE 
CORP SAU SERVICIU 
3 martie 1919 

Sfintia Sa, părintele Ilie Roşoga, fost preot 
confesor al Regimentului 1 Vânători „Regele 
Ferdinand”, a fost mobilizat în această funcţiune la 
14 august 1916, asimilat gradului de locotenent. 

A însoțit regimentul în luptele grele de la 
Cerna, Valea Jiului şi Valea Oltului, precum şi în 
munţii Argeşului, făcându-şi datoria în mod lăudabil. 

Fiind înaintat în vârstă, s-a resimţit de 
greutăţile campaniei, totuşi şi-a urmat regimentul 
până la Tâncăbeşti, oficiind slujbe religioase morţilor 
şi încurajând soldaţii prin cuvântări înălțătoare, caută 
să le ridice moralul şi să le întărească credinţa în 
Dumnezeu şi în izbânda armatelor noastre. 

Sfintia Sa fiind în vârstă de peste 60 de ani, 
cred că ar fi cazul să fie scutit a mai face parte din 
elementele armatei şi să fie lăsat a-şi exercita 
profesiunea în parohia Sfinţiei Sale. 

Căderea ca prizonier nu se poate şti decât 
din declaraţia Sfinţiei Sale, întrucât nimeni nu 
cunoaşte împrejurările în care se afla Sfintia Sa în 
acel moment. 

Atribuiesc aceasta istovirii, căci bătrân fiind, 
nu a putut să se ţină de regiment în retragerea 
precipitată după lupta de la Tâncăbeşti. 


266 


Comandantul Batalionului I, 
Lt.colonel (ss) indescifrabil 


Se certifică de noi prezenta foaie calificativă 
Comandantul Regimentului 1 Vânători „Regele Ferdinand” 
Colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.98 


213 


Nr.21 din 24 martie 1919 


Arhimandritul Justin Confesorul Diviziei II Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


În conformitate cu ordinul circular al Prea C. Voastre nr. 540/1919, comunicat cu 
al Diviziei II Vânători, nr.388, din martie curent, cu cel mai profund respect, înaintez 
alăturatul memoriu asupra activității ce am depus-o şi voi depune după ordinul circular 
nr.20/1919, asupra mersului de progres ce îmi incumbă înalta misiune ca preot militar în 


actuala campanie, conformându-mă în totul spiritului ordinului de mai sus. 
Arhimandrit Justin 


Memoriu 
asupra activităţii depuse în cursul lunilor decembrie 1918, ianuarie si 
februarie 1919, ca (!) confesor al Ambulantei Diviziei II Vânători - 
Transilvania 


Mobilizat pentru a doua oară ca (!) confesor militar, am ţinut de datoria mea, ca 
frumoasa misiune ce mi s-a încredințat de către Marele Cartier General, Serviciul 
Religios, prin ordinul circular nr.20/1918, să fie pusă în practică şi executată întocmai 

Pe ziua de 18 decembrie 1918 am fost invitat de către P.C. Arhimandrit Roşca, 
vicarul Sf. Mitropolii Sibiu şi am oficiat Sf. Liturghie cu sobor de preoţi, iar după opust 
am săvârşit un polihronion pentru M.S. Regele, Regina şi Armată, apoi mi s-a dat ordin să 
sfintesc un drapel al legiunii ardelene, la predare am ţinut o mică cuvântare comandantului 
căruia l-am încredințat. 

24 decembrie 1919, am făcut un mic serviciu bisericesc în Spitalul Sibiu în fața 
bolnavilor ostaşi români şi a doamnelor din societatea sibiană, venite pentru a împărți 
daruri bolnavilor cu ocazia pomului de Crăciun, am ţinut o scurtă cuvântare ocazională 
ostașilor suferinzi. 

1 ianuarie 1919, am oficiat Sf. Liturghie cu Tedeum în biserica Spitalului Sibiu, 
fata fiind toţi bolnavii. 

6 ianuarie 1919, am oficiat Sf. Liturghie în biserica catedrala Sibiu cu P.C. 
Arhimandrit Roşca şi sobor de preoți, apoi sfinţirea apei celei mari, în piață, în fata d-lor 
miniştri, a d-lor generali şi a ostaşilor noştri, apoi am procedat la stropirea tuturor. 

7 ianuarie 1919, am făcut înmormântarea plutonierului Dordea Ion, din armata 
noastră, mort în satul său din Sălişte, căruia i-am ţinut o cuvântare ostäseascä. A participat 
la serviciul înmormântării P.C. protopop Lupaşcu şi alti 3 preoţi locali. 

La 20 ianuarie 1919, am oficiat Sf. Liturghie în biserica din groapa Sibiu, asistat 
de preotul respectiv, la care au fost invitaţi ofițerii şi trupa din garnizoană cărora le-am 
ţinut o cuvântare, după care alătur o copie. 

2 februarie 1919, am oficiat Sf. Liturghie în biserica Sass Sebeş, cu parohul local 
şi P.C. protopop Medeanu, am terminat cu Tedeum şi cuvântarea poporană, ocazională. 

3 februarie 1919, m-am transportat oficial cu o delegaţie de ofiţeri din divizie şi 
profesorii din Sebeş, la Alba Iulia, unde am oficiat un Tedeum cu părintele protopop 
Teculescu, apoi am vorbit poporului şi ostaşilor de bun găsit şi dragostea ce o simțim 


267 


pentru realizarea simtämintelor noastre nationale şi de infratirea cu care Dumnezeu ne-a 
binecuvântat. 

10 februarie, idem, în oraşul Deva cu P.C. protopop Dobra Ion, cu parastas 
pentru eroii ţării, la care a vorbit părintele protopop, apoi s-a depus jurământul de credință 
M.S.Regelui de către jandarmii ardeleni, cărora le-am vorbit despre însemnătatea 
jurământului, dragostea de Tara, Rege şi şefi. 

La 17 februarie, idem, în oraşul Orăştie, cu P.C. protopop Domsa si alti preoți, cu 
parastas pentru eroi, s-a făcut procesiune frumoasă până la cimitir, unde se găseau 300 
morţi, ostaşi români şi ofițeri, în a căror amintire, corpul ofițeresc al Diviziei a II-a 
Vânători, în frunte cu dl. general Dabija, a dăruit bisericii o frumoasă icoană bine 
încadrată şi o candelă de argint. 

28 februarie. S-a oficiat sfințirea apei şi s-a depus jurământul de către un 
regiment ardelenesc în Piaţa Mare din Orăştie, în fata d-lui general Dabija. 

M-am silit şi mă silesc a face progrese cât se poate de mari şi pe cât îmi va sta în 
putință, atât printre ostaşii noştri, cât şi a poporului, care până în prezent se prezintă foarte 
bine şi cu drag primeşte învățăturile sfintei noastre biserici. 

Cărţi folositoare de suflet ne lipsesc, acestea le-ar trebui foarte mult prin spitale 
bolnavilor. 

Ca dificultăți asupra mersului în opera ce urmărim, nu am întâmpinat şi chiar de 
s-a ivit vreo neplăcere, am ţinut să nu fiu observat luând de maximă cuvintele de la 
Paremii: ,,Nu da o pricină inteleptului ca să nu te urască”. 

Aici în oraşul Deva, am fost huiduit pe stradă de către elevii unui liceu unguresc, 
dar fără să mă clatin, mi-am urmat drumul, însă am supus cazul şefului meu şi s-au luat 
măsuri contra lor, eu însă i-am iertat pe toţi, când i-am văzut că vin cu directorul şi şi-au 
cerut scuze. 

Ca (!) convingere cred că (!) cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea rezultate 
frumoase. 

Prin bisericile de aici lipseşte fastul, muzica nu corespunde serviciilor, tipicul nu 
se aplică şi au multe inovaţii în serviciul liturgic, toate aceste, cu timpul si cu bunăvoință, 
credem ca vor dispare, trimitându-se însă oameni rutinati şi dascăli buni de către 
chiriarhul nostru respectiv ca propagandă de îndreptare. 

Termin cu SĂ TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE. 


Arhimandrit Justin, 
Confesorul Diviziei II Vânători, 


24 martie 1919 Deva 


P.S. Celălalt timp l-am întrebuințat cu căutarea bolnavilor prin spitale, a diferitelor servicii 
religioase pe la unităţile diviziei şi îngroparea celor morți. 
Arhimandrit Justin 


FRAȚILOR ! 
IUBIȚI ŞI VITEJI OSTAȘI ! 


Zile mari sărbătorim, o mare bucurie se vede pe feţele tuturor, pricina acestor 
bucurii generale nu este şi nu poate fi alta în aceste frumoase timpuri de glorie decât 
strălucita victorie a aliaţilor noştri. Oteliti sufleteste pe eroismul ce le-a dovedit viteaza 
noastră oştire în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. 

Aliata noastră Franța, sora cea mare, a fost cea mai aprigă şi cea mai devotată 
nouă, deoarece ea şi-a trimis pe ai săi fii viteji, a rupt şi tăiat lanţul gordian, pe frontul 
occidental şi oriental, prăbuşind pe vrăjmaşii noştri şi curätind teritoriile ocupate 
mişeleşte, îndeosebi o parte din scumpa noastră patrie. 

Bunul şi milostivul Dumnezeu nu s-a îndurat ca poporul său binecredincios, să 
rămână asuprit până la sfârşit, ci văzându-i suferințele şi răbdarea cea multă, l-a miluit 
întocmai ca pe dreptul Iov; ne-a dat ceea ce au dorit străbunii şi părinţii noştri, visul lor de 
aur s-a împlinit şi înfăptuit sub ochii noştri, că de la Nistru până la Tisa un hotar 
pusu-mi-s-a. Nu mai este durere, nu mai este suferință, legăturile vechiului Adam s-au 
rupt, vrăjmaşul s-a omorât şi fraţii noştri care de veacuri gemeau sub jugul tiraniei, astăzi 
s-au eliberat şi au reînviat. 

Dumnezeu, ca să smerească pe vrăjmaşii noştri, a infiltrat în inimile salvatorilor 
noştri duhul iubirii şi v-a ales pe voi, viteji ostaşi, ca să päsiti iarăşi peste Carpaţi şi ca 
porumbul lui Noe, să aduceţi pacea între frați, să curăţaţi ogoarele de neghinä şi sa 
semänati sămânța cea bună, a infratirii şi a dragostei, fraților de un neam şi de o lege cu 
noi. 


268 


Fiţi mândri, dar de misiunea ce vi s-a încredinţat şi demni de marele nume ce 
purtați, OSTASI ROMÂNI, eroi, urmaşi ai Marelui Voievod Mihai. Ca să vă păstraţi 
această înaltă demnitate, trebuie să fiți cinstiţi, credincioşi şi devotați Regelui vostru, 
şefilor voştri şi fraților noştri; ordinea se impune fiecăruia. 

Prin acestea veţi da exemple de buni creştini şi buni ostaşi ai României civilizate. 
Pe Dumnezeu să nu-l uitaţi niciodată; după cum l-aţi chemat în ajutor când erati prin 
tranşee şi în lupte, tot aşa şi acum în aceste zile mari, trebuie să-i mulțumiți cu toată inima, 
pentru că numai El şi prin ajutorul Lui am luat ceea ce avem astăzi. 

Aşadar tara e mândră şi se reazemă pe braţele voastre vitejeşti, avutul şi tot ce 
este mai scump populaţiei, sunt sub scutul şi paza voastră, lucraţi cu drag în via ce ne-a 
dat-o Domnul şi vrednică va fi sluga de plata sa. 

Vitejia voastră glorioasă va forma cea mai frumoasă pagină din Istoria țării 
noastre şi a aliaţilor nostri din războiul actual. Termin cu cuvintele de: 

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ! 

TRĂIASCĂ FRAŢII NOŞTRI TRANSILVĂNENI ! 

TRĂIASCĂ DL. GENERAL DABIJA, COMANDANTUL DIVIZIEI a II-a 
VÂNĂTORI. 


Arhimandrit Justin, 


Confesorul Diviziei a II-a Vânători 
Cuvântare ţinută pe ziua de 20 ianuarie 1919 ostaşilor în biserica din groapa Sibiu. 


Ieşire nr. 1 din 1 aprilie 1919 
[Serviciul Religios către] 
[Ambulanţa Diviziei a II-a Vânători] 


Ca urmare la raportul arhimandritului Şerbănescu Justin, preotul militar al acelei 
ambulante, prin care se semnalează lipsa de cărți cu conţinut religios şi de rugăciuni 
pentru ostaşi, cu onoare vă rog a dispune să se trimită un delegat pentru a primi asemenea 


cărți, de la serviciul nostru. 
[Şeful Serviciului Religios] 
[C.Nazarie] 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.100-103 


214 


Zam, 27 martie 1919 


Preotul confesor Comănescu Iosif 
de la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Ilustre Domnule Profesor ! 


În conformitate cu ordinele Ilustrităţii Voastre, cum şi în firul raportului despre 
activitatea dezvoltată de mine de la începutul războiului până în martie 1918, raport 
înaintat Marelui Cartier General, Serviciul Religios, în acea lună, când totodată am fost 
trecut de la Spitalul Mobil al Diviziei a 13-a, la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” 
— cu profund respect îmi iau voie a vă înainta în cele ce urmează un raport sumar despre 
activitatea desfăşurată de mine la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta”, la care 
servesc şi în prezent. 

Tin să accentuez că mutarea mea de la Spitalul Mobil Nr.13 la Regimentul 2 
Vânători „Regina Elisabeta”, la acest regiment de elită, am socotit-o ca o distincție, 
totodată rolul pe care îl aveam la Spitalul Mobil în zona de operaţii de pe Siret ia cu totul 
o altă înfăţişare la regiment, în Basarabia. Una e psihologia soldatului rănit în spital şi alta 
a soldatului combatant, deci şi tratamentul diferit. La început m-am silit să înțeleg 
sufletele ostaşilor, mediul în care opera şi scopul operaţiunilor, pentru ca lucrarea mea să 


269 


fie cât mai folositoare. Nu voi uita niciodată în viață privirile pline de suferință ale 
răniților şi bolnavilor întinşi la rand pe paturi în marile barăci de scânduri, care îmi cereau 
cuvântul dumnezeiesc pentru alinarea durerilor şi întărirea nădejdilor zdruncinate de 
slăbiciune, cum nu voi uita nici privirile întrebătoare şi scrutătoare în a afla adevărul 
dumnezeiesc ale voinicilor de la regiment, care, trecând prin atâtea ispite, voiau să 
înțeleagă rostul pentru care trebuiesc să tina strâns încă prăselele armelor. 


Ilustre Domnule Profesor ! 


Misiunea mea la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” o împart în două 
perioade. 

Periodul întâi durează de la 10 martie 1918, data când m-am prezentat la 
regiment, până la 10 decembrie 1918, când am plecat cu regimentul în Transilvania. 

Periodul al doilea, de la sosirea regimentului în Transilvania(Sibiu), 16 
decembrie 1918, până în prezent. 

Activitatea mea o împart iarăşi în două: 

a) La regiment. 

b) Afară de regiment. 

a) Periodul întâi. La regiment. 

În acest period tineam dese convorbiri cu soldaţii şi cu domnii ofiţeri. Ori de câte 
ori gäseam pe soldaţi liberi, grupaţi mai multi laolaltă, le tineam scurte conferințe prin 
saloane, la infirmerie, în ateliere, la bucătărie etc. Lucrările regimentului însă erau atât de 
intensive, încât într-adevăr rar ne puteam întâlni toţi la serviciile religioase impuse de 
biserică, (!) când se făceau acestea însă, se făceau cu tot ceremonialul si cu toată 
solemnitatea impusă de religie şi de momentele în care ne găseam. Am spovedit şi 
provăzut cu Sf. Cuminecătură în postul mare, amândouă batalioanele. Am făcut servicii 
religioase regimentului în curtea şi în salonul cel mare al cazărmii din str. Bulgărească 
(Bolgarskaia, Chişinău) unde stationa, ţinând cuvântări de cuprins religios-moral şi 
patriotic. Aproape în toate duminicile şi sărbătorile am servit la Catedrala din Chişinău 
sau alte biserici. La început am servit cu episcopii ruşi, Gavriil, Anastasie şi Dionisie, în 
sobor cu preoții ruşi şi moldoveni. Slujba se făcea toată în ruseste, ici colea abia, când îmi 
venea rândul la câte o ectenie, eu sau un preot moldovean mai conştient o spuneam în 
româneşte. După ce Sf. Sinod al Mitropoliei din Iaşi a trimis pe P.S.S. Episcopul Nicodim 
spre a cârmui Biserica din Basarabia, spre mângâierea noastră a tuturora, serviciul divin se 
făcea la Catedrală în româneşte. Sfânta Liturghie servită în Catedrală de P.S.S. Episcopul 
Nicodim, înconjurat de cler românesc, era suflul unui duh national dătător de viata vie 
românească în tot cuprinsul Basarabiei. Tineam mult ca la aceste sărbători bisericeşti şi 
nationale să fie reprezentaţi preoți din toate provinciile româneşti. Mai târziu am cerut şi 
ne-a reuşit a primi o biserică militară, fosta biserică a Regimentului Volynski, unde 
întruneam pe toți soldații aflători în garnizoana Chişinău, făcând slujbe în sobor, împreună 
cu preoții militari Papadima, Proca şi Reit. Am satisfăcut trebuintele religioase la Spitalul 
garnizoanei din Chişinău cât timp acesta nu avea preot. Observ că nicicând nu am făcut 
trupei vreo slujbă fără a tine cuvântare, afară de cazul când cineva şi-a arătat expres 
dorinţa de a cuvânta, fie că a fost Sf. Liturghie, fie că a fost o înmormântare, fie că a fost o 
altă solemnitate. 

Subiectele conferințelor, cuvântărilor şi convorbirilor mele au fost religioase, 
morale şi patriotice, întărirea credinței şi nădejdii în Dumnezeu, care cârmuieşte soarta 
omului şi a popoarelor, triumful adevărului şi dreptăţii, formarea caracterului religios 
moral, manifestarea demnităţii naționale. Am combătut cu toată energia diferite apucături 
şi moravuri rele, tot asemenea ideile otrăvitoare şi distrugătoare ale bolşevismului, fără să 
pomenesc vreodată acest cuvânt soldaţilor. 

Am inventariat, împreună cu părintele Const. Partenie, preot moldovean, cu 
preotul rus al bisericii militare din str. Schmidt(Schmitskaia) şi cu sublocotenentul 
N.Ionescu de la divizia din Chişinău, conform unui ordin al acestei divizii, bogatele efecte 
bisericeşti a vreo douăzeci de unităţi ruse în valoarea de vreo sută de mii de ruble, efecte 
părăsite de ruşii bolşevici în retragere şi depozitate în biserica sus-numită, despre care s-a 
înaintat diviziei inventar specificat în regulă, lucrare care a durat vreo 6 săptămâni. 

b) Afară de regiment. 

Timpul liber îl foloseam în jurul redacţiei România Nouă şi în cercul 
intelectualilor refugiați din Transilvania şi Bucovina, care făceau propagandă culturală şi 
națională în Basarabia. Am sfinţit Tipografia România Nouă împreună cu preoţii din toate 
unghiurile românismului; din Regatul vechi părintele Tincova, din Basarabia părintele 
Ursu, din Bucovina părintele Morariu, din Macedonia părintele Papadima şi din Ardeal 


270 


eu. Am ţinut toţi câte o cuvântare in fata asistenţei civile şi militare originare din toate 
regiunile româneşti, apoi, pe rând, preoții am învârtit roțile maşinii, îmbrăcaţi in odăjdii, 
scoțând din teascuri întâiul număr, unde propovăduiam triumful biruintei noastre ca 
triumful unui adevăr şi dreptăţii, care este una cu realizarea „dealului nostru national”, pe 
când nemţii în teritoriul ocupat cântau în apogeu triumful sabiei germane şi al pumnului 
de fier. 

Am imbarbatat şi am hrănit nădejdea în izbânda cauzei noastre a miilor de țărani 
transilvăneni refugiați. Am înmormântat cu cinste pe fruntaşii refugiați din Braşov, d-l 
Dumitru Stinghe şi pe soţia sa, asemenea şi pe avocatul dr. Ghilezeanu din Banat, 
aşezându-le trupurile lor spre veşnică odihnă şi, ca un simbol al vremurilor prin care am 
trecut, în cimitirul cel mare al oraşului Chişinău. 

Tot în Chişinău am discutat problemele de propagandă religioasă, culturală şi 
națională, cu domnişoara Sanda Ulubeanu, astăzi soţia d-lui dr. I.Matei, fostă directoare a 
Şcolii eparhiale de fete din Chişinău, una dintre cele mai distinse inteligente dintre femeile 
române şi poate cea mai desăvârşită conferentiarä română. Fiind d-sa ca misionară în 
Basarabia, a cunoaşte de visu împrejurările — am stabilit criterii de activitate prin care 
Evangheliile şi învățăturile Domnului nostru Iisus Christos să fie mai intelegatoare pentru 
popor. 

Am ţinut des contact cu deputaţii țărani din „Sfatul Ţării”, cărora le dam 
informaţii despre starea religioasă, culturală şi naţională a românilor din Transilvania, 
despre luptele noastre seculare, despre doririle noastre, despre bogăția materială a 
Transilvaniei, despre spiritul de jertfă şi despre sacrificiile făcute de transilvăneni şi de 
Regatul Român pentru unirea tuturor românilor într-o singură ţară şi sub ocârmuirea unui 
singur rege. Am arătat gloria şi cinstea în care s-a îmbrăcat Armata Regală Română, pe 
care o văd atât de necăjită şi lipsită. 

Luând cunoştinţă că în judeţul Orhei, la Cucuruzeni, se află o şcoală de 
agricultură pe un pământ mănăstiresc — moldovenesc de cinci sute deseatine, că la această 
şcoală sunt peste o sută de elevi curati moldoveni, din acest judeţ, că aici sunt numai 
profesori ruşi sau rusificati, am cerut Ministerului de Agricultură din Basarabia să-mi dea 
autorizaţia de a cerceta această şcoală. Obtinand cu multă bunăvoință de la d-l comandant 
al regimentului un concediu de 10 zile, m-am şi transportat la fata locului, pe cheltuiala 
mea, unde am stat o săptămână. Într-adevăr această frumoasă şi bogată moşie era dăruită 
de călugării moldoveni, lucrată de peste o sută de elevi între 14-20 ani, toți moldoveni 
afară de 2-3 care erau ruşi. Pe moşie, şcoală cu etaj, locuinta-palat a directorului 
Buhăescu, moldovean fără conştiinţă naţională, locuinţe pentru profesori, toți ruşi, 
administrator, contabil, agronom, pomicultor, viticultor, capelmaistru, felcer(medic), pe 
lângă acestea se mai afla moară, crame cu vinuri, tot felul de vite de rasă, cai, boi, oi, 
porci, lăptărie sistematică, ateliere de lemnărie şi fierărie ş.a. şi cu toate că pământul şi 
munca, căci elevii munceau această moşie, erau moldoveneşti, totuşi asupra tuturora 
stăpânea un spirit cras de rusism nemaipomenit. Rezultatul acestei şcoli era că scoteau an 
de an câte un număr de elevi moldoveni rusificati, cu puţine deprinderi de economie 
rațională — care în satele acestui județ nu da nici un rod, din contră vedeam aceeaşi 
primitivitate, în schimb personalul superior, care propunea numai ruseşte şi care interzicea 
şi elevilor să vorbească moldoveneşte, fiind limba lor o limbă proastă, trăiau ca-n vremuri 
de pace din toate bunätätile cu care dăruise Dumnezeu această moşie. Şapte zile cât am 
stat aici am ţinut elevilor câteva conferinţe în stilul cronicarilor, arătându-le originea 
neamului românesc, rostul lor la această şcoală, rostul armatei române în Basarabia şi 
rostul României Mari. La despărţire elevii mi-au mulțumit, spunându-mi că pare că le-am 
luat o pânză de pe ochii lor, şi rugându-mă să mai merg pe la ei sau să rămân cu ei. Întors 
la Chişinău după şapte zile, am făcut un raport amănunțit către Ministerul de Agricultură, 
în urma căruia s-au luat măsuri de a româniza instituţia acestei şcoli, de a sili pe profesori 
a preda instructia în limba românească, de a ţine conferinţe în româneşte, de a introduce 
limba protocolară românească şi în acest scop, la recomandarea mea, a şi numit ca 
profesor la această şcoală pe un profesor de la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, d-l 
Otoiu, care a şi ocupat postul, pe care mi-l oferise mie şi mă şi numise, si pe care eu nu l- 
am putut ocupa deoarece tineam mortis să mă întorc cu regimentul în Transilvania. 

Periodul al II-lea. La regiment. 

Ordinul de plecare a Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta” în Transilvania 
a stârnit în sufletele ofițerilor şi soldaţilor un entuziasm cu mult mai puternic ca la primul 
avânt peste Carpaţi. Deşi în plină iarnă, trenul nostru de peste 50 de vagoane ducea peste 
codrii verzi de brad spre câmpiile Transilvaniei, într-un continuu elan de insufletire, pe 
unul din cele mai viteze regimente, care de la începutul războiului a fost între cele dintâi 
care au pus piciorul pe pământul Ardealului. În cursul călătoriei, în convorbirile cu domnii 


271 


ofițeri le arătam luptele noastre împotriva ungurilor, de câte ori ne-au trădat habsburgii, 
dorinţele şi suferinţele acestui neam, cum îşi închipuie armata mântuitoare a visurilor lor; 
iar soldaţilor despre modul cum voiau să ne maghiarizeze, despre introducerea limbii 
ungureşti în şcoli şi biserici, despre umilirile suferite, despre martirii noştri morți şi 
întemnițați, despre multa lume românească ce o vor întâlni în calea lor până la Tisa, 
despre dorul de frate cu care sunt aşteptaţi, despre bogăţia acestei tari cu munţi de cărbuni, 
de fier, aramă şi aur, care se scurgea prin osteneala noastră în mâinile ungurilor, iar de- 
acum va fi a noastră, a tuturora şi de care fiecare vom avea a ne bucura. 

Stabilindu-se regimentul în Transilvania(Sibiu), am prezentat d-lui comandant al 
regimentului un program, pe care îl anexez în copie, după care mă conformez întrucât 
permite serviciul şi operațiunile militare. 

Am servit Sf. Liturghie, cum şi diferite servicii religioase şi ocazionale în Deva, 
Dobra, Orăştie, cum şi aici la linia cea mai înaintată de operaţiuni. Serviciile le-am făcut 
în sobor şi singur, ținând şi cuvântări în prezenţa autorităților militare şi a trupei. 

În postul Sf. Paşti, în care ne aflăm, am ţinut conferințe de cuprins religios-moral 
şi patriotic pe companii, tot în această ordine spovedesc şi cuminec. 

Împreună cu câte un domn ofițer am însoţit pe soldați la exerciţii de tragere si la 
posturi spunându-le cuvinte de îmbărbătare şi îndemnându-i la îndeplinirea cu tragere de 
inimă a poruncilor, la ordine şi la disciplină. 

b) Afară de regiment. 

Cunoscut fiind în Transilvania, am căutat să stabilesc cât mai multă încredere 
între societatea românească şi armată. Am arătat sacrificiile făcute de România şi Armata 
Regală Română. Am arătat sacrificiile făcute de Familia Regală în marele război, 
contopindu-se în suferințele şi aspiraţiile noastre. Am arătat vitejia şi tenacitatea ofițerilor 
şi soldaţilor în proba de foc a războiului. 

Tin să amintesc că, obținând prin bunăvoința d-lui comandant al regimentului un 
concediu de Sărbătoarea Naşterii Domnului — am avut fericirea să fac aceste sărbători 
împreună cu parohienii mei, de care într-o noapte grozavă, m-am despărţit cu lacrimi de 
durere — şi după 2 ani şi 3 luni ne-am întâlnit cu lacrimi de bucurie, întâmpinându-mă la 
hotar cu o pompoasă primire triumfală. 

Evenimentele mai importante din viata regimentului, care le-am socotit că 
interesează şi publicul mare românesc şi-l edifică, le-am publicat şi prin ziare. 


Ilustre Domnule Profesor ! 


Mulţumesc din tot sufletul meu lui Dumnezeu, că mi-a dat putere să-mi pot face 
datoria de preot al armatei noastre române şi creştine în Marele Război pentru întregirea 
neamului românesc. 

Mulţumesc Înalt Prea Sfintitului şi Înalt Prea Vrednicului Arhiepiscop. şi 
Mitropolit al Moldovei şi Sucevei — Pimen, cum şi Ilustritätii Voastre, că m-ati socotit 
vrednic de această dregătorie. 

Totodată mulţumesc şi d-lor comandanţi şi ofiţeri ai Regimentului 2 Vânători 
„Regina Elisabeta”, care, cu cea mai binevoitoare atenţie, mi-au dat tot concursul la 
împlinirea misiunii mele, păstrând şi înălțând nimbul religios şi moral al acestui viteaz 
regiment de elită, pe care în fruntea poporului meu l-am întâmpinat în mod sărbătoresc în 
primele zile ale războiului cu pâine şi sare şi cu care printr-o fericită coincidență, pornind 
de la Nistru, m-am înapoiat iarăşi în Transilvania, urmând a ajunge până la hotarul până 
unde răsună graiul limbii româneşti. 

De încheiere rog pe bunul Dumnezeu, care prin sângele şi vitejia ostaşilor 
adevărului şi dreptăţii, ne-a dat România noastră Mare, bogată în toate frumuseţile şi 
darurile dumnezeieşti — să trimită pe plaiurile noastre pe Unsul Său, M.S. Regele 
Ferdinand I şi pe Slăvita Crăiasă a sufletelor noastre, M.S. Regina Maria, împreună cu 
Domnestile Vlăstare, Zânele şi Feti-Frumosii nostri şi drept recunoştinţă pentru ,,Jertfirea 
de sine” să-i încununăm cu cununa glorioasă de Domni şi Stăpânitori a Toată Tara 
Românească. 


Cu profund respect, 


Preot-căpitan Iosif Comănescu 


Copie 
Sibiu 15 ianuarie 1919 


Preotul Comănescu Iosif de la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” 


272 


către 
Domnul comandant al Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta” 


Domnule comandant ! 


Am onoarea a vă comunica (!) că am întocmit o serie de conferinţe pe care le voi 
tine soldaţilor de la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” în timpul când vor fi liberi, 
voi trata următoarele subiecte: 

1. Religie: Explicäri din Testamentul vechi şi nou. 

2. Morală: Explicarea diferitelor principii de viata cum şi explicarea de proverbe 
şi maxime, ca creaţii a filosofiei poporului. 

3. Româna: Originea limbii române. Scriitorii bisericeşti, cronicarii. Poeţii şi 
scriitorii mai însemnați. Literatura poporană. Frumusețea limbii româneşti. 

4. Istoria românilor: Originea neamului românesc, Dacia Traiană. Descălecarea 
Moldovei şi Munteniei. Războaiele românilor. Faptele de vitejie. Războiul cu turcii la 
1877/1878. România Mare. Viitorul României Mari şi al Neamului Românesc în Europa. 

4. Dinasticismul: Cultivarea sentimentului dinastiei. Însemnătatea ce au avut-o 
voievozii români în Istoria Neamului. Faptele lor. M. Sa Regele Ferdinand I. Sacrificiile 
Familiei Regale. Devotamentul nostru pentru dinastie. 

5. Buna orânduială: Cultivarea spiritului de ordine şi disciplină. Raportul dintre 
ofiţeri şi soldați. Camaraderia între soldați. Raportul dintre civili şi militari. Atitudinea 
faţă de străini. Demnitatea militară. 

6. Combaterea viciilor şi a moravurilor rele: fumatul, alcoolul, abuzul şi urmările 
acestor vicii. Desfrâul şi urmările: vicleşugul, furtul, minciuna ş.a. 

7. Povete igienice. Hrană, îmbrăcăminte, curăţenie, aer, mişcare, odihnă. 


Cu tot respectul, 
Preot căpitan Iosif Comănescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.26-30 


215 


Nr.7 din 28 martie 1919 


Preotului Regimentului 7 Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinele circulare nr.470/22 februarie 1919 şi 540/28 februarie 1919 am 
onoare a vă răspunde: 


Subsemnatul, fiind transferat din Regimentul 33 Infanterie în 7 Vânători, m-am 
prezentat la acest corp în chiar ajunul Crăciunului. 

Aici în laşi am săvârşit serviciul divin înaintea trupei, predicându-le după slujbă 
conținutul Evangheliei zilei; cu aplicaţii la situaţia noastră ca militari, scoțând în evidență 
dragostea de neam, legea şi moşia strămoşească. Totdeauna am predicat în acest sens. 

Pe ziua de 11 ianuarie [stil vechi] am pornit cu regimentul în nordul Basarabiei, 
contra bandelor bolşevice. Tocmai în ziua de 25 ianuarie [stil vechi] după alungarea 
bolşevicilor peste Nistru, regimentul s-a stabilit într-un sat — Vârticäuti — vreo 12 km de 
Nistru. Aici cât am stat, în tot timpul am avut convorbiri cu ostaşii mei, îndemnându-i ca 
totdeauna să fie treji şi la datorie. Aici, într-o duminică, căci am stat puţin, am oficiat 
serviciul divin la biserica din sat unde a asistat trupa şi ofiţerii. 

În ziua de 1 faur am botezat companiile ce se găseau aici şi le-am dat câteva 
sfaturi în ce priveşte felul de a se purta cu populaţia. 

În ziua de 2/15 faur, fiindcă era sărbătoare( Întâmpinarea Domnului), am plecat în 
satul Babin, pe malul Nistrului, unde aveam Compania 7, pentru a oficia serviciul religios 
la biserica din sat. 

N-am săvârşit slujba căci în noaptea aceea ne-am aşteptat la un atac de 
surprindere de peste Nistru. 


273 


Pe ziua de 5/18 faur m-am stabilit cu regimentul în satul Chelmenţi, aici şi azi îşi 
are regimentul reşedinţa. 

În două duminici consecutive am oficiat slujba la biserică, când şi locuitorii au 
depus jurământ de credinţă fata de tara noastră. 

După slujbă am săvârşit Tedeum şi am vorbit sătenilor — prin interpret — căci aici 
ca şi tot sectorul Regimentului 7 Vânători este numai populaţie absolut rusă; aşa că pe aici 
rar se aude graiul nostru moldovenesc. 

În ziua de 2 martie [stil nou] am fost invitat de căpitanul Nisipeanu, comandantul 
Companiei 7, pentru a oficia slujba liturgică la biserica din comuna Resteu, pe malul 
Nistrului. Aici am oficiat şi serviciul Tainei Sfântului Botez al unui prunc, pe care l-a 
botezat ca naş sus-numitul căpitan. 

La această serbare au participat ofițerii Batalionului 2 cu comandantul respectiv. 
Serbarea a fost plină de fnsufletire — participând multi poporeni — aşa că — acest sat s-a 
cucerit sufleteşte mai ales că are şi un preot forte cu sentimente româneşti. 

În ziua de 4 martie [stil nou] am fost în comuna Negoreni tot pe Nistru, unde 
locuitorii au depus jurământul. 

În ziua de 7 martie [stil nou], în com. Grusevita, iar s-a depus jurământul de către 
locuitori. Am procedat la fel ca şi în celelalte părți. Tedeum săvârşit împreună cu preotul 
localitatii(moldovean) şi apoi am vorbit locuitorilor, arătându-le dragostea ce le poartă 
M.S. Regele, dispoziţia de a li se da pământ, libertatea cultului, grija ce statul poartă de 
şcoli şi alte îndemnuri către linişte şi lucru gospodăresc. 

Duminică, 23 martie [stil nou], am oficiat Sf. Liturghie într-un sat Lencäuti — 
reşedinţa Batalionului al 2-lea, unde au asistat trupa şi ofiţerii. 

Duminică — 30 martie, încep cu spoveditul soldaţilor în vederea Sf. Sărbători ale 
Învierii. Vă voi raporta la timp felul cum am procedat şi starea sufletească a trupei cum 
voi constata-o; căci voi cerceta duhovniceşte amănunţit de tot. 


În trăsături generale astfel am lucrat şi voi căuta să lucrez. 
Preotul Regimentului 7 Vânători, 


Preot Sachelarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.2-3 


216 


Confesorul Regimentului Călugăreni 40 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoarea a raporta următoarele: 

Subsemnatul în tot timpul cât am fost mobilizat, cu începere de la 1 august 1918 
până în prezent, pe lângă că mi-am făcut cu prisosintä şi dragoste toate datoriile de 
confesor, am găsit de cuviință a vizita toate bisericile din sectorul Regimentului 
Călugăreni Nr.40, timp de 4 luni cât am stat în judeţul Soroca, precum şi de la 1 noiembrie 
1918 până la 1 aprilie 1919 în jud. Hotin, unde ne găsim în prezent, unde în toate 
bisericile pe unde am vizitat, am oficiat slujbe religioase în toate duminicile, praznice şi 
sărbători, ținând şi cuvântări moralizatoare şi patriotice in peste 100 comune din sus- 
numitele judeţe. 

In prezent chiar avem ordin de la d-l colonel comandant al regimentului de a 
inspecta toate bisericile ce au rămas nevizitate şi a le ţine cuvântări, adunând pe locuitori, 
prin primarii comunelor, la biserică şi chiar în locuri virane în mijlocul satelor. Le-am 
arătat locuitorilor de prin toate comunele, atât la basarabeni, ruşi, lipoveni şi evrei, că de 
acum Basarabia este alipită pe vecie de România, Patria Mumă, fiind furată de ruşi de 107 
ani din pământul lui Ştefan cel Mare, să divulge autorităților române pe bolşevicii şi 
revoluționarii ce-i au prin sate. 


274 


Să nu mai fraternizeze cu bandele de bolşevici, care din când în când trec Nistru, 
căci sunt nişte tâlhari ce vin numai să-i jefuiască şi că nu le vor binele, căci pe urmă, când 
se „retrag sătenii ştiu foarte bine ce pătimesc satele care s-au răsculat. 

I-am povätuit să predea tot felul de arme ce posedă, să-şi dea copii la şcolile 
româneşti pentru a deveni buni funcționari. Să se supună autorităților româneşti şi să 
anunţe la timp atunci când bande ar vroi să treacă Nistru sau s-ar ivi în satele lor. Iar 
locuitorii cu toţii se jurau în biserică după Sfânta Liturghie, când eram îmbrăcat în sfintele 
veşminte şi cu crucea în mână, că de acum înainte ei vor păzi mai mult graniţa Nistrului şi 
satele lor ca soldaţi români, zicând căci când se vor mai ivi ceva bolşevici în satele lor, ei 
cu coasele şi cu topoarele îi vor tăia pe toţi, căci vedem noi, ziceau ei, ce-am pătimit pe 
urma bolşevicilor după 7 ianuarie 1919. 

Le-am arătat locuitorilor că românii sunt foarte indulgenti şi cinstiţi, şi că nu fac 
deosebire de naţionalitate sau religie, numai fiecare să fie om cinstit, să-şi vadă de 
gospodărie şi comerțul său. Pacea are să fie în curând, toate au să se ieftinească şi viata va 
deveni normală. 

Le-am arătat că Prea Înältatul Nostru Rege este un Rege democrat, iubeşte foarte 
mult pe țăran şi că la toţi le va da pământ. Ei cu toţii strigau: „Ura, trăiască Împăratul 
nostru Ferdinand cu toată Familia Regală! Trăiască România Mare! Trăiască fraţii noştri 
români care ne-au scăpat viaţa de bolşevici!” 

Am socotit o datorie de conştiinţă a observa de aproape cum preoții de aici îşi fac 
serviciu şi de ce sentimente sunt animați în relaţiile cu enoriaşii, cu atât mai mult cu cât 
din informaţiile culese m-am convins că aceşti preoți nu numai că nu servesc cauza 
românismului, dar sunt şi dăunători. 

Afară de aceasta, exercită o autoritate netolerabilă şi în contrazicere cu 
obligatiunile canonice ce le incumbă menirea lor, urmărind cu aviditate profituri personale 
după spinarea bunilor creştini. Observațiile şi insistenţele mele în scopul îndreptării lor au 
rămas infructuoase. În sprijinul afirmațiilor ce fac în acest raport, vă rog să binevoiti a-mi 
da voie a enumera câteva cazuri, rugându-vă a le aprecia şi a interveni către autoritățile 
superioare militare şi bisericeşti care cred că vor lua măsurile potrivite intereselor ce 
urmărim ca români şi buni creştini în ţinutul Basarabiei, unde am credința că numai 
energia cu care vom alege şi înfiera pe cei răi, va contribui la liniştea necesară în interesul 
aspiratiunilor noastre. 

Aceşti preoți deşi posedă limba română suficient pentru a oficia(satele fiind 
populate numai de români), totuşi nu fac aceasta ori de câte ori cred că sunt neobservati. 
Refuză a sluji dacă anticipat nu li se plătesc exageratele sume, de exemplu: pentru un 
botez 20 carboave, pentru înmormântare şi cununii 50-60 şi chiar 100 carboave. 

Mai mulţi locuitori mi s-au plâns împotriva purtării lor, adeseori chiar brutală. 
Manifestă sentimente bolşevice sub o formă meşteşugită ori de câte ori li se prezintă 
ocazia. Arată nesocotinta fata de autoritățile noastre, declarând chiar că nu se tem şi că ce 
ştiu tot aceea fac. 

În vizitele ce am făcut pe la biserici, am constatat că o mulțime de sate, unde in 
întregime sunt populate numai de români, de exemplu: comuna Mândâc, Lipnic, Ghizdita, 
Măcăreanca etc. din județul Soroca, precum şi comunele: Märcäuti, Clocusna etc. cele mai 
mari sate din judeţul Hotin, care numără până la 750 familii, toţi preoții sunt ruşi, nestiind 
româneşte şi nu zic nici o ectenie românească în biserică, precum nu ştiu să pomenească 
în româneşte nici Familia Regală, nici pe P.S.Episcop Nicodim şeful lor religios. Am găsit 
preoți care pomeneau ca şef religios pe Patriarhul Tihon al Moscovei. 

În multe sate româneşti sunt preoți ruşi şi deşi se găseşte câte un cântăreț român, 
preotul îi interzice atât lui cât şi corului de a cânta pe româneşte. La alte biserici preotul, 
deşi este român şi ar vroi să slujească româneşte, cântăreţul fiind rus refuză a cânta 
româneşte. 

După cât am constatat, mai toți preoții de prin aceste locuri sunt rauvoitori fata de 
noi şi duşmani, mai cu osebire de când li s-au luat pământurile bisericilor şi vor trece încă 
multe decenii [de ani] până a începe a se româniza şi biserica. Dintre aceşti preoți, dacă se 
găsesc 10% ca să slujească în biserică jumătate româneşte, iar jumătate ruseşte, restul cu 
toată familia lor sunt rusificati complet. 

1. Eu aş propune, dacă se poate, ca de urgență să se trimită cărți româneşti 
complet la bisericile din satele româneşti şi să se înlocuiască cele ruseşti, iar cele ruseşti să 
se ridice cu totul de autorități din biserici, iar la bisericile ruseşti să se lase cărţile ruseşti, 
dar să se trimită şi româneşti, iar preoţii ruşi să fie obligați să înveţe a citi şi litera 
românească, fie slavonă, fie latină, deoarece aproape în toate comunele se găsesc autorități 
şi armată română. 


275 


2. De asemenea, toți preoții, diaconii şi cântăreții ruşi să se scoată din bisericile 
româneşti şi să se trimită la sate ruseşti, înlocuindu-se cu preoți şi cântăreți basarabeni sau 
trimişi din ţară. 

3. Să se înainteze formulare la toate satele, fixându-se taxele ce trebuie încasate 
de la credincioşi de către preoți pentru orişice serviciu, fiindcă în orice sat mergem, toți 
locuitorii mi se plâng contra preoţilor care le ia nişte taxe exagerate şi că multi au părăsit 
biserica din cauza aceasta, ba chiar multi dintre locuitori s-au făcut adventişti. 

Mai mulţi locuitori de prin mai multe comune au intervenit rugând pe d-l 
comandant al regimentului a-mi da voie spre a înmormânta şi cununa în mod gratuit pe cei 
săraci, fiindcă preoții lor le cereau taxe prea mari şi ei neputând a le plăti acele sume, 
preoții refuzau a le face orişice serviciu. 

Am găsit preoţii care se opuneau a ne lăsa să oficiem, să cântăm şi să ţinem 
cuvântări în biserici, chiar pe un domn maior Popescu Gheorghe din acest regiment a fost 
oprit, în comuna Româncăuţi, jud. Hotin, de către preotul acelei biserici, de a citi o 
ordonanţă de la Divizia a IX-a, şi preotul, fiind ameninţat că-l arestează, a cedat. 

Am întâmpinat în timpul acesta greutăţi, caractere recalcitrante, rea-vointa şi 
chiar duşmănie de multe ori. 

Iar noi, pe cât am putut, ne-am silit a-i convinge la înfrățire şi dragoste. 

În schimb mi-au făcut o frumoasă impresie şcolile pe care le-am vizitat, care cu 
toții îşi dau silinta, atât învățători cât şi elevi, fie români sau ruşi, de a învăţa cât mai în 
grabă româneşte, iar elevii în prezenţa mea se întreceau care mai de care să citească şi să 
scrie româneşte. Eu îi povätuiam să fie silitori căci le va fi de mare folos învăţătura; până 
în Paşti tot abecedarul l-au terminat si înţeleg tot ce scrie în el. În multe alte comune mi 
s-au plâns învățătorii şi elevii că, deşi au trimis taxele cerute pe abecedare, până în prezent 
nu le-au primit şi aşa elevii erau nevoiţi ca pe un singur abecedar să înveţe câte 50-60 
copii. 

Prin luna ianuarie 1919 când revoluţia era în toiul ei, atunci de comun acord cu 
d-l colonel Georgescu Nicolae, comandantul regimentului, am găsit de cuviință a chema 
pe toţi praestaşii, preoţii, diaconii, primarii, ajutorii, notarii şi învățătorii din 60 de comune 
din judeţul Hotin, spre a se prezenta în orăşelul Briceni, unde era garnizoana regimentului, 
unde le-am ţinut cuvântări. 

Atunci i-am povätuit ca fiecare să adune sătenii de prin sate şi să-i îndemne la 
linişte, să nu se răscoale contra autorităților şi armatei române, căci acele zile aproape mai 
toate satele se molipsiseră de boala bolşevismului şi eram amenințați toţi din toate părţile. 

Atunci m-am îmbrăcat în sfintele veşminte şi cu Crucea şi Evanghelia în mână 
le-am compus jurământul care sună astfel: 

„În numele lui Dumnezeu cel Atotputernic noi jurăm credință şi supunere 
Împăratului României Ferdinand I, supunere legilor şi autorităţilor române. Noi, înaintea 
Prea Cuviosului Arhimandrit Martinian Brezoianu, fiind îmbrăcat în sfintele odăjdii cu 
Cruce şi Evanghelie, declaram pe cinstea noastră ca preoți, primari şi învăţători, că vom 
sfătui poporenii noştri a fi linistiti şi paşnici şi că vom denunța pe orice cap de revoltă sau 
bolşevism sau oricare vor încerca să turbure ordinea, liniştea şi siguranța Ţării Româneşti 
şi că la caz contrar vom răspunde cu viata noastră şi că dorim alipirea pe vecie cu 
România Mare Patria noastră Mumă. Aşa să ne ajute Dumnezeu !”. 

Urmează sărutarea Crucii şi a Evangheliei şi iscăliturile, care sunt de peste 300 
şi, ce-i drept, s-au ţinut de angajamentul luat şi fiecare cum a sosit în comuna lui a adunat 
locuitorii povätuind locuitorii a fi linistiti şi a nu se räscula contra autorităților şi armatei 
române. 

În comuna Culiscäuti, jud. Hotin, sat românesc, mai mult de jumătate din 
populaţie deveniseră adventişti şi părăsiseră cu toţii biserica, unde în mai multe rânduri 
s-au încercat misionari ruşi şi preoți a-i convinge de a se lăsa de acea sectă şi nu au putut 
reuşi. lar mie când mi s-a adus la cunoştinţă m-am transportat în acea comună, i-am 
povatuit şi pe care nu i-am putut convinge am mai întrebuințat şi forța şi acum cu toţii s- 
au făcut cei mai buni creștini. 

Am mers la biserică, am chemat pe toţi adventiştii bărbaţi, femei, băieţi şi fete si 
pe toţi credincioşii din sat, i-am pus pe adventişti de au îngenuncheat şi au blestemat 
credinţa lor, le-am citit nişte molifte de dezlegare, i-am miruit cu nişte untdelemn dintr-o 
candelă şi i-am primit în biserică, pe care i-am pus de au mărturisit astfel: 

Mărturisirea 

“Cred şi mărturisesc că biserica ortodoxă a räsäritului este una sfântă 
sobornicească şi apostolească biserică a lui Iisus Hristos, care a păstrat fără de schimbare 
toate cele învăţate de Hristos şi de Apostoli spre mântuirea oamenilor. 


276 


Cred şi mărturisesc că sfintita ierarhie a bisericii ortodoxe îşi are începutul ei de 
la sfinţii apostoli prin neîntrerupta săvârşire a hirotoniei, de la ei până în ziua de astăzi şi 
ca prin 0 curgere nesecată se revarsă asupra credincioşilor, harul sfântului Duh, care le 
luminează şi sfinteste pe aceia cărora li se comunică prin săvârşirea Tainelor ce sunt 
încredințate de Dumnezeu acestei sfintite ierarhii. 

În fine, cred şi mărturisesc toate cele ce învaţă a crede şi a mărturisi sfânta 
biserică ortodoxă şi declar prin aceasta că voi păzi această credinţă în toată viața mea şi o 
voi preda şi fiilor mei, ca o moştenire nepieritoare, pentru care şi adeverim prin propriile 
noastre iscălituri”. 

Urmează iscăliturile. 

Chiar conducătorul lor, anume Anton Lupolov, care îl socoteau de drept ca popă 
adventist înfocat, care trăia cu femeia lui în concubinaj, i-am convins de s-au cununat la 
biserică legitim, iar acum toţi locuitorii din sat şi toți adventiştii îmi mulțumesc că i-am 
povätuit la calea cea bună şi i-am luminat din orbirea în care zăceau, acum sunt informat 
că urmează regulat cu toţi la biserică. 

De asemenea şi în alte vreo trei sate ca: Cotugeni, Trebisäuti etc. unde se găseau 
câte unul sau doi adventisti, am mers de i-am povätuit şi s-au îndreptat. 

Unde am aflat că trăiesc familii în concubinaj, i-am povätuit de s-au cununat 
religios. 

Pe cei ce vroiau a divorța mergeam şi îi împăcam. 

Am mers prin mai multe iarmaroace de la orăşele unde erau adunați oameni din 
nenumărate sate şi făceam propagandă îndemnându-i pe toţi la înfrățire, căci de acum 
suntem un trup, o ţară, de acelaşi sânge, naţionalitate şi credinţă. 

Am intervenit şi am rugat pe preoți a lua taxe mai mici de la credincioşi căci 
altfel părăsesc biserica, iar dânşii nici nu vroiau să asculte. 

Am stăruit de s-au dat jos firmele ruseşti, pe unde am trecut, înlocuindu-le cu 
cele româneşti. 

Pe la toate bisericile pe unde am trecut, atât româneşti cât şi ruseşti, am stăruit pe 
lângă preoţi şi dirijori ca (!) corurile ce cântă numai ruseşte să-i înveţe a cânta şi pe 
româneşte pe melodia rusească. Mulţi dintre dirijori m-au ascultat şi acum în mai multe 
biserici de la orăşele şi sate se cântă româneşte. 

Ori pe unde am fost, atât eu cât şi cântăreţul meu, soldatul Popescu Stan, 
ctg.1917, am avut grijă a învăţa pe locuitorii Basarabiei cântece naţionale româneşti, 
îndemnându-i a nu mai cânta în limba cea proastă şi străină rusească cântece de-ale lor. 
Foarte multi au învăţat cântece nationale româneşti care le cântă cu mare drag. 

Pe unde am trecut, ca să pierdem orice urmă rusească, puneam în vedere 
locuitorilor că oricine are pozele familiei ţarului Rusiei să le bage în foc, căci altfel vor fi 
amendaţi, iar ei toţi mă ascultau, le rupeau şi le bagau în foc şi aveau dorința ca să le 
înlocuiască cu poze ale ţarului şi țarinei noastre(cum zic ei) care le vor da pământ. 

Tarismul rusesc atât a vrut să rusifice pe bietii basarabeni, încât şi crucile de prin 
biserici le-a rusificat cu pajura rusească. Astfel că mai în toate bisericile se găseşte câte o 
cruce sau două cu înălțimea de 2 metri, iar de-a curmezisul de 1 metru, sub rästignire, sub 
picioarele Mântuitorului, se vede o mare pajură rusească tăiată tot în lemn, aceeaşi 
grosime ca a crucii — un vultur mare cu două capete şi două aripi care strică tot formatul 
crucii, aceste cruci mari de lemn le scoate numai la Paşti şi ori de câte ori face litanie. 

Eu, pe unde am dat de ele, am ciuntit capul şi aripile vulturului şi au rămas nişte 
cruci frumoase; forma Crucii Mântuitorului fără nici un adaos. 

Eu din parte-mi propun şi vă rog a interveni către cei în drept, a face să dispară 
acest vultur din sfintele biserici, care parcă ne ameninţă cu capetele şi cu aripile lui şi a 
rămâne sfintele cruci drepte şi frumoase şi a se închina orişice creştin cu drag la ele când 
le va vedea, fără vulturul rusesc cel răpitor şi trădător. 

Am vizitat şi malul Nistrului de la comuna Cormani, jud. Hotin, până la comuna 
Naslavcea, jud. Soroca, unde am oficiat şi sfânta liturghie, povätuind pe grăniceri şi 
patrule a fi credincioşi țării şi a nu se lăsa a fi mituiti de răuvoitori şi spioni. 

Acesta este raportul meu despre activitatea ce am desfăşurat cu începere de la 1 
august 1918 şi până la 1 aprilie 1919. 

Făcut la 31 martie 1919, 

Confesorul Regimentului Călugăreni Nr.40, 
Arhimandrit M.Brezoianu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.42-45 


277 


217 


Preotul confesor al Regimentului 36 P.A. 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinul circular nr.540/1919, am onoare a vă raporta activitatea desfăşurată în 
cursul lunii martie 1919. 

O activitate deosebită în această lună şi încă de la începutul lunii decembrie 1918 
n-am putut desfăşura din pricină că regimentul fiind de pază la Nistru a fost şi foarte 
răspândit pe un front de aproape 400 km în sectorul Criuleni-Ocnita, aşa că legătura 
continuă cu subunitățile ce compun regimentul n-am avut. Dar în măsura în care a fost cu 
putință contactul cu trupa, am executat obişnuitul program: slujbe religioase, predici, 
sfaturi moral-religioase, formarea de cor vocal la Batalionul I şi două conferințe ţinute la 
Batalioanele I şi al II-lea. 

În nevoile cerute de situaţia de la Nistru, de o activitate intensă şi mai ales 
continuă nu poate fi vorba întrucât regimentul e răspândit potrivit dispoziţiilor tactice, iar 
comunicarea cu subunitățile regimentului se face cu greutate datorită completei lipse de 
şosele şi drumuri practicabile. 

Rezultatele obţinute din activitatea noastră sunt, propriu vorbind, rodul muncii 
continue ce am depus în acest regiment, fiind cu el neîntrerupt de la începutul campaniei 
şi până azi, constând mai ales într-o excelentă dispoziţie morală a trupei şi ofiţerilor, gata 
oricând de a face supremul sacrificiu de care aici e nevoie în fiece moment. 

În ceea ce priveşte activitatea noastră în masa poporului basarabean, a constat din 
oficiere de servicii religioase în fiecare duminică şi sărbători, întotdeauna însoţite de 
predică cu cuprins moral-patriotic. Greutățile de aprovizionare, cumplita secetă din vara 
trecută, lipsa de cele necesare pentru îmbrăcăminte şi mai ales o propagandă ascunsă 
făcută îndeosebi de populaţia evreiască, au produs în sufletul moldovenilor o oarecare 
răceală fata de noi. Pornit din această constatare, vederile mele sunt îndreptate pentru 
corijarea acestei stări de lucruri. În biserică, la şcoală, în adunări mai mari sau mai mici, 
chiar prin familii, nu pierd niciodată ocazia de a face o întinsă propagandă românească. 

În îndeplinirea activităţii, afară de piedicile inerente situaţiei expuse, n-am a mă 
plânge de nimic din partea domnului comandant al regimentului. Întotdeauna, în 
îndeplinirea datoriei mi-a dat tot concursul şi mai mult decât atât, m-a ajutat cu experiența 
domniei sale acolo unde a fost nevoie. 

Confesorul Regimentului 36 Infanterie P.A., 

Preot T.Simedrea 1919, martie, 31 [stil nou] 


Cotiugenii Mari, Soroca 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.6 


218 


Nr.527 din 31 martie 1919 


Regimentul 2 Gräniceri 
către 
Divizia a 3-a 


Am onoare a înainta, aici alăturat, memoriul preotului confesor Florescu I. 
Dâmboviţa, fost prizonier de război la Turtucaia, împreună cu foaia calificativă pe timpul 
campaniei, dată de fostul său comandant de regiment, d-l colonel Şeinescu Radu şi din 
care se vede că sus-numitul preot, pe tot timpul luptelor de la Turtucaia şi-a făcut pe 
deplin datoria, fiind alături de soldați, încurajându-i la luptă şi dând toate îngrijirile 
sufleteşti muribunzilor şi răniților. 

A ajutat cu fapta şi cu vorba pe medicii regimentului, stând sub ploaia de gloanţe 
inamice, pansând şi îngrijind pe răniţi, alături de medici. 

În ziua de 24 august 1916, când toţi căutau să fugă cum puteau peste Dunăre, 
preotul Florescu sta neclintit la postul său, dând continuu ultimele îngrijiri muribunzilor şi 
răniților, din orice regiment erau, lăsând să plece sub ochii Sf. Sale pontoanele cu soldați 


278 


şi cu fugari, rămânând în învălmăşeala aceea, preferând să fie răsturnat şi călcat în 
picioare, dar să-şi facă datoria. 

Pe timpul captivitatii a avut o purtare demnă, căutând să aducă alinare 
suferințelor ofițerilor prizonieri prin serviciile religioase ce făcea, predicile si povetele 
nenorocitilor de prizonieri în Bulgaria. 

A suferit cu bärbätie, ca un martir, toate maltratările bulgarilor, a fost lovit, jefuit, 
ameninţat să fie omorât şi înecat, mai ales când i s-au răpit Sfânta Cruce şi Evanghelia. 

Dânsul le-a suferit toate cu resemnare, dând dovada unui foarte bun creştin şi 
patriot român, dotat cu multă inteligență şi cu o vastă cultură generală şi profesională. 

Faţă de felul cum s-a purtat, atât pe timpul luptelor cât şi în captivitate, şi bazat 
pe nota fostului său comandant de regiment, îl propun a fi decorat cu ordinul „Steaua 
României” CLa V-a de război şi cu panglică de ..Virtutea Militară”. 


Comandantul Regimentului II Grăniceri, 
Colonel (ss) indescifrabil 


Regimentul II Grăniceri 
Preotul locotenent Florescu I. Dâmboviţa 


Memoriu 


Subsemnatul preot I.Florescu, mobilizat în calitate de confesor al Regimentului 
2 Grăniceri şi asimilat gradului de locotenent, conformându-mă ordinului dat de Onor 
Minister de Război, prin publicaţii apărute în ziarele din Capitală şi prin avizul afişat în 
localul acelui minister, am onoare a referi următoarele în privinţa împrejurărilor în care 
am căzut prizonier şi a modului cum am fost tratat în lagărul unde am petrecut timpul 
captivitatii. 

Am raspuns ordinului de mobilizare in ziua de 17 august 1916, cand am plecat 
din Bucureşti şi m-am dus în comuna Hodivoaia, județul Vlaşca, unde era cantonat 
Batalionul 3 al Regimentului 2 Grăniceri, Batalionul I fiind la Predeal, iar al II-lea în 
comuna Malu, județul Vlasca. 

După ce m-am prezentat d-lui comandant al regimentului, locotenent-colonelul 
Radu Şeinescu, am stabilit împreună cu d-sa ca a doua zi chiar să încep a spovedi şi a 
împărtăşi pe soldaţi, în vederea apropiatei lor intrări în luptă, ceea ce am şi făcut în zilele 
de 18,19 şi 20 august, chemând pe soldaţi, pe plutoane, la biserica satului unde, înainte de 
spovedire şi împărtăşire, le-am ţinut câte o cuvântare prin care le-am explicat importanţa 
acestor taine, mai ales pentru cei care merg la război. 

În ziua de 21 august am oficiat un serviciu divin în mijlocul trupei aşezate în 
careu, după care am ţinut o cuvântare de îmbărbătare, ca pentru apropierea momentului de 
a porni pe câmpul de luptă. În noaptea de 21 spre 22 august, în urma ordinului dat de 
domnul general Referendaru, am făcut pregătiri pentru a pleca la Turtucaia, iar în 
dimineaţa de 22 august am pornit la gara Băneasa, pe jos, unde m-am îmbarcat pe la orele 
4 şi am pornit spre Bucureşti, unde am rămas la gara Obor, până în dimineaţa zilei de 23 
august, când am pornit spre Olteniţa, de unde, îmbarcându-ne pe şlepuri, am trecut 
Dunărea pe la ora 4, debarcând la pontonul din mijloc, din jos de Turtucaia. 

După binecuvântarea trupei, am urcat în grabă drumul ce dă în şoseaua 
Turtucaia-Silistra şi ne-am apropiat de linia de luptă, dincolo de cantonul nr.4. După ce 
trupa s-a desfăşurat şi a luat formațiunea de luptă, eu, din ordinul d-lui comandant al 
regimentului, m-am retras la ambulanță, care se oprise sub nişte stejari, în apropierea 
cantonului, în stânga şoselei Turtucaia-Silistra. Aici am rămas până ce s-a înnoptat, 
împreună cu d-l maior dr. Enăşescu şi farmacist Petrescu, ferindu-ne cum puteam de 
proiectilele care veneau până la noi. 

După încetarea focurilor, ne-am retras cu ambulanta într-un loc mai adăpostit, 
sub nişte nuci, pe drumul pe care urcasem de la Dunăre spre şoseaua Turtucaia-Silistra şi 
aici am trecut toată noaptea de 23-24 august, ajutând d-lui dr. Enăşescu, împreună cu d-l 
farmacist Petrescu, la pansarea răniților şi împărtăşind pe cei mai grav răniţi. 

În dimineaţa zilei de 24 august, pe la orele 5, am luat măsuri ca să se sape o 
groapă pentru înmormântarea răniților care muriseră peste noapte. Din cauză însă ca 
focurile începuseră în mod violent şi proiectilele cădeau asupra noastră, am fost nevoiţi, 
pe la orele 8, să mutăm ambulanta mai în josul drumului, în loc mai adăpostit. 

Încetând de a mai veni răniți la ambulanţă, eu am încercat să mă apropii de linia 
de luptă, urcând pe şosea, dar mi-a fost imposibil, din cauza focurilor care veneau din ce 


279 


în ce mai dese. Atunci m-am mărginit să intervin cu sufletul meu pe lângă soldaţii din 
diferite regimente, care părăsiseră poziţiile şi se retrăgeau către Dunăre, rugându-l să se 
întoarcă la datoria lor şi să moară mai bine luptând decât fugind mişeleşte, ceea ce am 
izbutit în parte. 

Întorcându-mă la ambulanță, am găsit-o gata de a se retrage şi de acolo, de unde 
o läsasem, din cauză că toată şoseaua era bătută de proiectile. Întâlnind o echipă de 
brancardieri, care transportau răniții la ponton, am recunoscut printre răniţi pe d-l căpitan 
Gheorghiu din regimentul nostru, care avea o mână zdrobită din umăr şi se zbătea în cele 
mai cumplite chinuri; am văzut că e nevoie să-l însoțesc, dându-i mângâierile necesare, 
până la ponton, unde l-am aşezat cu îngrijire pe şlep, după care m-am întors spre 
ambulanță. La o mică depărtare de ponton, am dat de un sir de răniți, aşezaţi pe pământ, 
care aşteptau să fie imbarcati pe şlepuri. Unii dintre ei erau în agonie, alții se plângeau de 
dureri groaznice şi îşi chemau singuri moartea. Am socotit că e absolută nevoie să mă 
opresc în mijlocul acestor nenorociti, care n-aveau pe nimeni să-i mângâie şi să le dau 
mângâierile de care aveau trebuintä, spunând o vorbă bună unuia, recomandând răbdare 
altuia şi administrând mai la toţi Taina Sf. Împărtăşanii, pe care o primeau cu multă 
bunăvoință ca pe o doctorie vindecătoare. 

Nu pot să precizez cât timp am stat aici, între răniți, fiind prea mult absorbit de 
lucrul ce-l aveam de făcut aici, nu mai luasem seama ce se petrece de jur-împrejur. Când 
am terminat de împărtăşit pe toți răniții şi mă pregăteam să ies din mijlocul lor ca să merg 
la ambulanţă, am văzut cu inima sfâşiată de durere că întregul mal al Dunării, cât vedeam 
cu ochii, mişuna de soldaţi teferi, cu sau fără arme, căruţe în dezordine, chesoane 
răsturnate, ambulante alergând în goana cailor, cai alergând slobozi în dreapta şi în stânga. 
La un moment dat, un grup de soldaţi a năvălit spre ponton şi m-au apucat în mijlocul lor, 
târându-mă pe puntea pontonului şi călcându-mă în picioare. În învălmăşeala grozavă ce 
era pe punte, mulți s-au prăvălit în Dunăre. De trei ori am fost în pericol de a cădea în apă, 
dar m-am salvat cățărându-mă, când de unul, când de altul, până ce am izbutit să scap din 
mijlocul lor şi m-am retras iarăşi pe mal. Văzând că ceata celor ce alergau spre ponton se 
îngroşa din ce în ce mai mult, am scos din ghiozdan Crucea şi ridicând-o în sus, 
îndemnam pe toţi să vină spre mine şi să nu se mai urce pe ponton, unde începuse să cadă 
proiectilele. Însoţit de sublocotenentul Ioan Georgescu din Grăniceri, pe care, fiind rănit la 
picior, îl duceam la braţ, şi urmat de o ceată de soldaţi, ne-am îndreptat spre pontonul al 
III-lea, în josul Dunării, spre Silistra. În timpul acesta, un ofițer de pe un monitor ce trecea 
cu mare iutealä în josul Dunării, strigând printr-o trâmbitä să ne salvăm fiecare cum 
putem, retrăgându-ne pe sub mal, spre Silistra, sub protecția tunurilor şi a mitralierelor de 
pe monitor. Am mers pe sub mal până aproape de o vâlcea (pare-mi-se Valea Cusiului) 
peste care trecea drumul spre Silistra. Aici bulgarii, încrucişând cu mitralierele drumul 
retragerii, secerau pe toți câţi ajungeau în dreptul lor, căzând grămadă, unii peste alţii, 
oameni, cai, chesoane, căruţe răsturnate etc. În faţa acestei privelişti grozave, mulţimea s- 
a oprit şi s-a întors iarăşi pe sub mal, în susul Dunării, spre Turtucaia. Deodată vedem însă 
că şi într-acolo drumul ne era închis de bulgari, care ajunseseră pe mal şi secerau 
mulțimea cu focuri de puşcă şi mitralieră. Atunci multi din ai noştri s-au aruncat în 
Dunăre, încercând s-o treacă, unii înotând, alţii plutind pe cai, pe bivoli, pe scânduri, pe 
buturugi şi pe ce întâlnea fiecare. Puţini dintre aceştia au putut însă să se salveze, căci 
bulgarii îi împuşcau în apă. Inconjurati de trei parti de bulgari, iar în faţă având Dunărea, 
mulțimea soldaţilor şi ofițerii a trebuit să stea pe loc, sub mal. Apelul făcut de mine, 
împreună cu câţiva ofiţeri, către soldați de a pune mâna pe arme şi a încerca încă o dată să 
se salveze în mod eroic, a rămas fără rezultat. De pe mal, bulgarii împuşcau mereu şi pe 
cei care încercau să treacă înot şi pe cei care erau pe marginea apei. Atunci a început să se 
audă printre soldaţii noştri strigăte de ,,predare”. Multi ridicau în vârful baionetelor batiste 
albe si de pretutindeni se auzeau strigăte de a arunca jos armele. Bulgarii, sosiți pe toată 
întinderea malului, au făcut semn să lase toți armele jos şi să ridice mâinile în sus, în semn 
de predare, ceea ce s-a şi făcut. Au ordonat apoi ca toți ofiţerii să se aleagă dintre soldaţi şi 
să se urce pe mal, unde ni s-au luat numele în scris şi ni s-au cerut carnetele, hărţile, 
binoclurile, revolverele, săbiile etc., care au fost predate câtorva ofiţeri bulgari. Am trecut 
apoi pe mâna santinelelor bulgare, care după ce ne-au jefuit de tot ce aveam la noi: 
ceasuri, inele, bani, jambiere etc., ne-au pornit pe înserate, un grup de vreo 150 ofițeri, 
după care se înşirau soldaţii, spre frontieră, pe şoseaua Turtucaia-Razgrad. În noaptea de 
24 august am poposit în apropiere de frontieră, în câmp deschis. În dimineaţa de 25 august 
am continuat drumul, iar în noaptea de 25-26 am poposit la Balbunar, unde ni s-a dat câte 
o bucată de pâine şi o bucăţică de brânză. În ziua de 26 august, pe la orele 12, am sosit în 
Razgrad şi am fost instalaţi în nişte bordeie la marginea oraşului. Aici, ca şi pe tot drumul 
ce l-am făcut de la Turtucaia la Razgrad, ni s-a refuzat cererea de a ni se da apă să ne 


280 


potolim setea şi am fost jefuiti şi maltratati în modul cel mai barbar de santinele şi de 
populaţia ce întâlneam în cale. Soldaţii fripti de sete, care încercau să adune pere pädurete 
de sub pomii de pe marginea şoselei, erau împuşcaţi sau străpunşi cu baioneta. În ziua de 
28 august am fost porniţi cu trenul din gara Razgrad spre interiorul Bulgariei. Închişi în 
vagoane de vite, câte 70-80 într-un vagon, cu uşile şi ferestrele închise, eram expuşi să ne 
sufocăm. Cu multă greutate ni s-au deschis ventilatiile vagoanelor. În tunelurile din 
Munţii Balcani s-au lăsat în mod intenționat uşile şi ferestrele vagoanelor deschise, spre a 
ne îneca fumul locomotivelor. În ziua de 30 august, la orele 12, am sosit în gara Tulova, 
de unde am fost duşi în lagărul de la Gorne-Pancierovo. Aici am locuit în barăci de 
scânduri, fără paturi şi fără aşternut. Ca hrană ni se da câte o pâine de 7-800 grame pe zi şi 
ciorbă de ardei verzi, la care ni s-a îngăduit să adăugăm, din când în când, carne de oaie, 
pe care o cumpăram dintr-o comună din apropiere, cu banii noştri. Brutalitatea 
santinelelor şi insultele comandantului lagărului erau nelipsite în tot momentul. Eram 
speculati în mod îngrozitor la cumpărarea putinelor lucruri de mâncare ce se aflau la 
cantina lagărului şi la schimbul banilor — pentru 100 lei româneşti mi se da 50 lei 
bulgăreşti. La începutul lui octombrie 1916 am fost mutaţi, în grupe de câte 150 ofițeri 
(soldaţii au fost împărţiţi în grupe la Razgrad şi trimişi la muncă în diferite localități din 
Bulgaria), în lagărul de la Kardjali. Până la gara Rakovschi am fost duşi cu trenul, unii în 
vagoane deschise, alţii în vagoane de vite, iar de la Rakovschi până la Kardjali am mers pe 
jos 60 kilometri, cu bagajele în spinare. În gara Rakovschi, unul din grupuri a fost jefuit 
noaptea de santinele, care sub amenințarea de a fi împuşcaţi sau străpunşi de baionetă, 
ofițerii au trebuit să dea tot ce aveau: bani, ceasornic, inele, jambiere etc. 

În Kardjali am fost adäpostiti în case părăsite, cu uşile şi ferestrele sparte, tot fără 
paturi şi aşternuturi, înotând în cea mai mare murdărie. Ca hrană ni se dădea bulgur şi de 
două ori pe săptămână, ciorbă de oaie, foarte slabă, foarte murdară şi prost gătită, fără 
zarzavat şi fără sare. Brutalitatea santinelelor şi a comandantului lagărului ne însoțea 
pretutindeni. După o lună, la începutul lui noiembrie 1916, am fost duşi în localitățile 
Seremetli, Ustovo, Paşmachi şi Vlachovo, la depărtare de 80, 90 şi 100 de kilometri, cu 
bagajele în spinare, prin prăpăstiile Munţilor Rodopi, fără şosele, împinşi de la spate cu 
baioneta şi loviți de santinele cu patul armelor. Ajunşi în localităţile de mai sus, am fost 
împărțiți în echipe de câte 100 şi puşi să lucrăm la şosea. Refuzând să lucrăm, am fost 
închişi în case şi ţinuţi 5 zile fără mâncare si fără apa, dupa care am fost scoşi afară — puşi 
pe două rânduri şi bătuţi sistematic, pe pielea goală, lungiti la pământ, cu pari verzi, aduşi 
atunci din pădure, aplicându-ne câte 25 lovituri la fiecare şi apoi călcându-ne cu cizmele 
peste tot corpul. A trebuit să treacă luni de zile până ce să se vindece la unii din noi rănile 
căpătate din această bătaie. 

Amenintandu-ne apoi că dacă nu lucrăm vom fi împuşcaţi, a trebuit să cedăm şi 
am ieşit la lucrul şoselei. După o săptămână ni s-a făcut cunoscut că lucrul va fi suspendat 
şi ne vom întoarce iarăşi la Kardjali. Am făcut iarăşi drumul de 100 km pe jos, prin 
prăpăstiile Rodopilor. Santinelele deveniseră acum şi mai brutale. Mulţi dintre noi au fost 
siliți, sub amenințarea de a fi străpunşi cu baioneta, să ducă în spinare, pe lângă bagajul 
lor şi pe al santinelelor. Înainte de a pleca din Ustovo, eu am fost chemat în camera unui 
hotel de locotenentul Stoicicov, comandantul prizonierilor din această localitate şi în urma 
perchezitiei ce mi s-a făcut, mi s-a luat o cruce, în valoare cam de 200 lei. Întorşi la 
Kardjali, am fost supuşi aceluiaşi tratament, locuințe mizerabile, hrană cât se poate de 
proastă şi absolut insuficientă, purtare brutală din partea soldaţilor şi ofiţerilor bulgari. 
Iarna anului 1917 am petrecut-o fără foc şi noaptea fără nici o lumină. La 14 ianuarie 
1917 a fost pornit un grup de 150 ofiţeri la Haskovo, pe un viscol şi ger cumplit. Multi 
dintre ei erau dezbräcati şi cu încălțămintea ruptă. Câţiva dintre ei au ajuns bolnavi din 
cauza gerului în lagărul Haskovo, unde au şi murit, cum a fost sublocotenentul Schultz, 
sublocotenentul Dinu Christescu, sublocotenentul Cernăianu. La 28 martie 1917 a fost 
mutat din Kardjali la Haskovo un alt grup de 200 ofițeri. Eu am rămas în grupul de 100 
ofiţeri care a fost reţinut la Kardjali, până în martie 1918, când am fost mutați toţi în 
lagărul de la Haskovo, de unde am fost repatriați la finele lui martie 1918. 

Ca preot eu am oficiat în mijlocul ofiţerilor prizonieri, în lagărele de la Kardjali 
şi Haskovo, în mod regulat, servicii religioase în duminici şi sărbători şi căutam prin 
cuvântări să le susţin moralul, destul de scăzut, din cauza mizeriei şi a tratamentului rău 
din partea bulgarilor. Adeseori eram suspectat şi spionat de comandantul lagărului prin 
santinele, mai ales atunci când tineam cuvântări. La Ustovo, unde am fost duşi la lucrul 
şoselei, am muncit la rând cu toți ofițerii şi am fost ameninţat să fiu aruncat în râul Arda, 
din cauză că purtam crucea atârnată la gât. Calitatea mea de preot nu a fost luată 
nicidecum în seamă de bulgari, aşa că am fost tratat absolut la fel cu ofiţerii, ba poate şi 
mai aspru. Totusi, eu n-am încetat de a-mi face datoria de preot, consolând, încurajând şi 


281 


recomandând răbdare tovarășilor mei de suferințe. În lagărele unde am stat, am făcut 
parastase şi am stăruit să se ridice cruci de piatră ofițerilor morți acolo. Prin liste de 
subscripţie am adunat de multe ori ajutoare pentru soldaţii care erau cu noi, îndulcindu-le, 
pe cât se putea, traiul destul de aspru. 

Dacă cei mai multi dintre noi au scăpat cu viață în urma tratamentului aşa de 
vitreg din partea bulgarilor, apoi aceasta se datoreşte în mare parte Crucii Roşii care, 
începând din primăvara anului 1917, ne-a trimis alimente, rufărie, bani şi cărți de citit. 
Toate acestea au făcut ca moralul ofițerilor să se menţină ceva mai ridicat şi să fim scäpati 
de la moarte sigură. 


19 septembrie 1918 


Preotul I.Florescu, 


Confesorul Regimentului 2 Grăniceri, asimilat gradului de locotenent 


Bucureşti 
Str.Radu Vodă - 24 


Foaie calificativă pe anul 1916 
(de la 1 septembrie 1916 până la 24 noiembrie 1916) 


NOTA COMANDANTULUI CORPULUI DE NOTELE SEFILOR 
TRUPĂ IERARHICI SUPERIORI 
SAU 
ŞEFULUI DE SERVICIU 


Preotul Florescu I. Dâmboviţa, încă de la 
mutarea sa în corp, a început a face serviciul în 
regiment, mai ales pe timpul concentrărilor, când prin 
serviciile religioase ce făcea şi predicile ce ţinea 
ofițerilor şi trupei, căuta a le inspira atât sentimentul 
religios, cel de camaraderie şi de iubire între ostaşi, 
cum şi mai ales sentimentul de iubire de Patrie şi 
Tron. 

Înainte de plecarea în război a spovedit şi 
împărtăşit toți oamenii regimentului, cu care ocazie 
le-a ţinut cuvântări înältätoare, ridicându-le tot mai 
mult moralul în vederea celor ce aveau să urmeze. 

Pe timpul luptelor de la Turtucaia, 23-24 
august 1916, a fost, pot zice, alături de soldaţi, 
încurajându-i la luptă şi dând toate îngrijirile 
sufleteşti muribunzilor cât şi răniților. 

A ajutat cu fapta şi vorba pe medicii 
regimentului, stând sub focul de srapnele şi gloanţe 
inamice şi pansând si ingrijind pe răniţi alături cu 
medicii. 

În ziua de 24 august 1916, când toţi căutau 
să fugă cum puteau peste Dunăre, părintele Florescu 
sta neclintit la postul său, dând continuu ultimele 
îngrijiri muribunzilor şi răniților din orice regiment 
erau, lăsând să plece sub ochii Sfinţiei Sale, 
pontoanele cu soldaţi şi fugari, rămânând în 
învălmăşeala aceea şi preferând să fie răsturnat şi 
călcat în picioare, dar să-şi facă datoria. 

Pe timpul captivitatii a avut o purtare 
demnă, căutând să aducă alinare suferințelor ofiţerilor 
prizonieri prin serviciile religioase ce făcea, predicile 
si povetele nenorocitilor de prizonieri în Bulgaria. 

A suferit cu bärbätie, ca un martir, toate 
maltratările bulgarilor, a fost lovit, jefuit, amenințat 
să fie omorât şi înecat, mai ales când i s-au răpit 
Sfânta Cruce şi Evanghelia. 


282 


Dânsul le-a suferit toate cu resemnare, dând 
dovada unui foarte bun creştin şi patriot român. Dotat 
cu multă inteligență şi cu o vastă cultură generală şi 
profesională şi având în vedere serviciile aduse pe 
timpuri foarte grele, propun cu toată convingerea a fi 
avansat la grad şi decorat cu „Steaua României” Cl.a 
V-a de război cu panglică de „Virtutea Militară” 
pentru bravura arătată în timpul luptelor. 


Fostul comandant al Regimentului II Grăniceri, 
Lt.colonel R.Seinescu 

Pentru conformitate, 
Colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.79, 81, 84, 88 


219 


[Brigada 1 Roşiori] 
Nr.9 din 19/2 aprilie 1919 
Lipcani 


Preotul Brigăzii 1 Roşiori 
către 
Onor Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Conformându-mă ordinului circular nr.540 din 28 februarie [stil nou] 1919, am 
onoarea a vă comunica cele ce urmează, cu privire la activitatea ce am desfăşurat la 
Brigada I de Roşiori, de la venirea mea până astăzi. 

1. Am sosit la această brigadă în ziua de 1 ianuarie 1919. Brigada şi Regimentul 
3 Călăraşi se aflau în comuna Chelmenţi, jud. Hotin, iar Regimentul 1 Roşiori la Noua 
Suliţă. 

În aceeaşi zi au fost strânşi soldaţii diferitelor escadroane aflate acolo şi le-am 
vorbit de însemnătatea zilei respective, de Anul Nou care a venit şi pe care ostaşii trebuie 
să-l ilustreze prin fapte creştineşti şi patriotice, de pericolul ce amenință vatra fiecărui 
ostaş şi pământul strămoşesc din partea bolşevicilor ruşi, cine şi ce sunt bolşevicii, ce 
voiesc ei etc. 

Efectul făcut asupra ostaşilor a fost răsărirea unei uri groaznice împotriva acestor 
răzvrătiți ai societăţii şi în momentul de fata fiecare ostaş din Brigada I Roşiori ştie că, 
dacă nu poate merge acasă spre a-şi munci ogorul şi dacă încă mai durează războiul, nu 
vine decât de la bolşevici. 

2. Fiind în satul Chelmenţi (sat pur rusesc) am primit din partea d-lui comandant 
al Regimentului 3 Călăraşi însărcinarea de a mă pune în contact cu preotul rus de acolo 
spre a afla mormintele mai noi(din anul 1918), căci d-l comandant avea indicii serioase că 
în cimitir ar fi fost ascunse arme, cu prilejul retragerii austriecilor. 

Am slujit cu preotul rus de Bobotează şi mi-am împlinit sarcina dată cu multă 
grijă şi prevedere, pentru ca să nu dau nimic de bănuit. Nu s-au putut face însă cercetări în 
cimitir, deoarece în ziua fixată(10 ianuarie) noaptea, bolşevici au trecut Nistrul, iar 
regimentul cu brigada au trebuit să părăsească satul, luând direcţia Lipcani. 

Ajunşi în Lipcani, unde se afla şi Divizia I de Cavalerie, am voit să cercetez şi 
Regimentul I de Roşiori, de la Noua Suliţă. Tocmai în acest timp însă, Regimentul I 
Roşiori a plecat spre refacere în oraşul Dorohoi, urmat fiind şi de brigadă. Eu rugat fiind 
atât de d-l comandant al Regimentului 3 Călăraşi, cât şi de onorata divizie, care nu avea 
preot, am rămas în Lipcani şi aici am desfăşurat următoarea activitate. 

1. Am slujit în toate duminicile şi sărbătorile bisericeşti şi nationale, la biserica 
târgului, ţinând întotdeauna cuvântări pe înţelesul ostaşilor. 

2. Am înfiinţat cor românesc la această biserică, unde se slujea numai ruseşte. 

3. Prin faptul că am căutat să-mi însuşesc limba slavă şi să zic câte ceva în 
biserică în această limbă, am obligat indirect pe preotul rus să înveţe şi el româneşte, ceea 
ce a şi făcut, luându-mä de profesor chiar pe mine. 


283 


4. Am înfiinţat în luna ianuarie o şcoală de adulţi, întreținută de divizie şi după 
patru luni am multumirea de a vedea că toți aceşti oameni care nu ştiau un cuvânt 
românesc, vorbesc acum bine româneşte, citesc şi scriu, predându-le chiar lecţii de 
gramatică, geografie, istorie şi aritmetică. 

Alătur aici şi două procese-verbale ale revizorilor şcolari, de felul cum au găsit 
şcoala şi un al treilea, original, al d-lui C. Istrate. 

La această şcoală urmează şi profesorii şcolilor evreieşti şi ruseşti. Deoarece nu 
aveau nici un abecedar românesc, ei predau elevilor după metoda învățată de la mine şi 
am avut o nespusă satisfacție, când, cercetând şcolile evreieşti şi ruseşti, elevii vorbeau, 
citeau şi scriau româneşte, perfect de bine. 

5. Ivindu-se o mulțime de certuri între preoţii din judeţ şi populaţie, ori între 
preot şi personalul inferior, pe chestie bănească ori națională şi fiind nevoie de luat 
urgente măsuri spre liniştirea populaţiei, d-l general Schina mi-a dat ordin de a dezlega eu 
asemenea diferende în conformitate cu legile şi canoanele bisericeşti şi apoi a raporta. 

Am multumirea că în toate cazurile, şi unele chiar foarte grele, am adus pace 
desăvârşită şi trainică între preot şi poporeni. 

6. Fiind însărcinați mai mulți d-ni ofiţeri cu strângerea a tot felul de obiecte şi 
documente vechi româneşti, privitoare la trecutul Basarabiei şi al neamului românesc din 
acest ținut, eu le-am dat cel mai larg concurs în descifrarea celor mai multe documente şi 
a tuturor cărţilor vechi, bisericeşti. 

Am fost autorizat, prin ordin, să slujesc adesea în satele unde populaţia voia preot 
român în locul celui rus şi mi-am îndeplinit aceasta cu toată conştiinciozitatea. 

8. La 18 februarie, 2 şi 9 martie a.c. am luat jurământul de supunere al mai 
multor comune din jud. Hotin, slujind şi cuvântând înaintea a mii de oameni. 

Impresia făcută asupra lor a fost aşa de mare că poporul m-a invitat să cercetez 
mai des satele şi bisericile lor, ceea ce am şi făcut pe alocuri. 

9. Am cercetat totdeauna pe ostaşii bolnavi de la regiment şi ambulanta diviziei, 
cum şi pe cei civili, citindu-le diferite slujbe, mângâindu-i duhovniceşte şi întărindu-i întru 
răbdare. 

De asemenea, nu au fost lipsiţi de mângâierile evanghelice şi cei întemnițați 
pentru osebite pricini. 

10. Am oficiat până acum patru înmormântări de ostaşi, cu tot ritualul cuvenit, 
cuvântând la îngroparea lor despre datoria ce o avem de a ne pregăti sufleteşte şi a fi gata, 
oricând ne va cere Dumnezeu sufletul. 

11. De sfintele Paşte am spovedit şi împărtăşit pe bolnavi, pe ostaşii din 
Regimentul 3 Călăraşi(divizia mutându-se la Hotin) şi pe ostaşii şi domnii ofițeri din 
Regimentul I Roşiori care au venit din Dorohoi şi s-au stabilit la Levinti. 


Proces-verbal 
Astăzi 29 aprilie 1919 


În târgul Lipcani, acţiunea culturală românească a fost ajutată, de vreo 4 luni, de 
activitatea părintelui Calinic Şerboianu, preot al Diviziei I Cavalerie, ci care mai degrabă 
putem zice e sufletul propagandei de cultură românească în localitate. S-a impus 
localnicilor, indiferent de religie şi naţionalitate, din prima zi a sosirii în Lipcani, ca 
urmare imediată având o bună frecvenţă la cursurile de adulți. 

Aceste cursuri în Lipcani sunt cele mai serioase şi competente ce s-au făcut în 
judeţul Hotin. Vom dresa un proces-verbal special pentru şcoala de adulți. Părintele 
Şerboianu se foloseşte de orice prilej spre a oficia serviciu divin după rânduiala 
românească, cu care ocazie propovăduieşte norodului pe lângă cuvântul evanghelic şi 
acela al învățăturilor practice de toată ziua. Nu crutä nici o osteneală pentru a merge si pe 
la sate unde socoate că îi este necesară prezenţa şi, în adevăr, că în urma acestui semănător 
al lui Hristos vedem roade îmbelşugate — împăcări de buclucuri, sfaturi, sprijinind 
acțiunea şcolilor etc. 

Îi aducem multumirile noastre şi vom raporta ministerului. 

Instructor pentru activitatea extraşcolară în jud. Hotin, 


(ss) indescifrabil 


Copie 
Proces-verbal 


Astăzi ora 7 seara, 7 martie 1919, am asistat la cursurile şcolii de adulți condusă 
de către părintele Calinic Şerboianu şi am constatat progrese foarte mari în timp de o lună. 


284 


Adulții, în număr de peste 40, vorbesc, citesc şi scriu tot felul de propoziţii cu subiecte din 
viaţa de toate zilele, precum şi cu subiecte din geografia şi istoria patriei. 

Părintele Serboianu, pe lângă serviciul ce şi-l îndeplineşte la Divizia I de 
Cavalerie, poartă o deosebită grijă şi acestei şcoli de adulți, parcurgând o distanţă foarte 
mare prin noroi şi frig, pentru a preda lecţii adulţilor. 

E de prevăzut că în curând adulţii acestei şcoli vor putea începe lecții regulate şi 
cu manualele şcolii de adulți. 

Dacă primăvara va sosi şi noroaiele se vor mai imputina, e speranță că numărul 
adulţilor de la această şcoală să se înmulțească în mod simţitor. 

Revizor şcolar Taşcă, 

Pentru conformitate, 


Instructor Şcolar, 
(ss) indescifrabil 


Copie 
Proces-verbal 


Astăzi 11 martie, 1919, am inspectat şcoala şi târgul Lipcani. 
La această şcoală se predau cursuri serale pentru adulți. Cursurile le predă 
părintele Calinic Serboianu, de la Divizia I Cavalerie. Adulții ce urmează scoala sunt 


peste 40. Rezultatele foarte îmbucurătoare. 
Instructorul activităţii extraşcolare Halaicu 
Pentru conformitate (ss) indescifrabil 


Aceasta este, în rezumat, activitatea mea de patru luni la această brigadă. 


Am onoarea a raporta că ţinând — în totul — seama de sfaturile date prin ordinul 
circular nr.20 din 7 noiembrie 1918, nu am scăpat şi nu scap nici un prilej fără a vorbi 
ostașilor de unele urâte obiceiuri ale lor, îndemnându-i să-şi însuşească şi ei ceea ce văd 
bun şi folositor la aceşti fraţi ai nostri şi părăsind unele apucături rele. 

M-am coborât în mijlocul lor, le-am căpătat încrederea şi am putut să aflu şi 
oarecare nevoi ale lor, de care se tânguiesc mai mult. Sunt mulțumiți toţi de felul cum sunt 
hraniti şi tratați de domnii ofițeri; îşi iubesc superiorii, urăsc pe bolşevici; se tânguiesc 
însă că nu prea sunt îmbrăcați şi că nu se pot duce în permisie pe la casele lor, unii nefiind 
acasă de patru ani de zile. 

Acestea sunt singurele lor păsuri, care însă au început să fie alinate, prin 
acordarea de permisii pe reprize. 

O altă nevoie, de ordin pur sufletesc, este dorința ce au de a citi cărți de 
rugăciuni, ori cu conţinut religios şi pentru care cuvânt, respectuos, mi-aş permite să rog 
pe onoratul Mare Cartier General — Serviciul Religios — să îndeplinească această dorință a 
ostasilor, trimițând fie „Noul Testament”, fie „Pâinea spre ființă”, fie în sfârşit orice alte 
cărți de rugăciuni. 

Eu însumi aş avea o lucrare pe înțelesul poporului, intitulată „Viaţa Domnului 
nostru lisus Chistos” şi alte compuneri religioase, dacă mi s-ar da putinţa să le tipăresc, 
fără să mă bucur personal de nici un câştig, ori dacă mi s-ar acorda gratuit cel puţin hârtia 
de tipar. 


Cu cea mai distinsă stimă şi înaltă consideratiune. 
Preotul Brigăzii I Roşiori, 
Calinic I. Popp Şerboianu 


[Rezolutii:] 
Nr. 280 din 13 mai 1919 


Se ia act cu mulțumire. I se va comunica despre aceasta şi se va ruga Divizia să 


trimită delegat spre a lua cartea „Pâinea spre fiinţă”. 
C.Nazarie 


Ieşire nr. 237 din 14 mai 1919 
Preotului Calinic I. Popp Şerboianu 
(Brigada I Roşiori) 


Ca urmare la raportul nr.9 din 19/2 aprilie a.c., am onoare a vă aduce la 


cunoştinţă că am luat act cu mulțumire de frumoasa activitate desfăşurată în Basarabia, 
pentru cauza națională. 


285 


Relativ la cărţile de care spuneţi că ostaşii ar avea nevoie, s-au dat ordine, pe 
divizii, să se trimită delegaţi, pentru a ridica, de la serviciul nostru, cărți ca „Pâinea spre 
ființă”, prin preoţii militari respectivi. 

[Şef Serviciu Religios] 

[C.Nazarie] 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.51-55 


220 


Nr.2 
1919, aprilie, 2 


Preotul Ilarion Dodu, confesorul Regimentului VI Tecuci Nr.24 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, Bucureşti 


Conform ordinului circular al Prea Cucerniciei Voastre nr.540 din 28/11 1919 
primit cu ordinul Diviziei 6 nr.1251 din 19/III 1919, relativ la activitatea desfăşurată de 
preoții militari în actualele împrejurări, am onoarea a vă raporta cele ce urmează. 

Subsemnatul, confesor al acestui corp, am fost mobilizat în actualul război pe 
ziua de 1 noiembrie 1918 şi în ziua de 17 decembrie 1918 am plecat cu sus-numitul 
regiment în Transilvania. 

În tot timpul şederii mele cu regimentul în garnizoană, în tara, prima mea grijă a 
fost ca prin tot felul de mijloace să cunosc pe fiecare soldat în parte, cum şi care e starea 
lui sufletească. În fiecare duminică şi sărbători, în careul din curtea cazărmii le făceam 
servicii religioase după care urmau cuvântările atât de necesare, ţinute de subsemnatul 
cum şi de dl. comandant sau de un ofiţer delegat încă din ajun. Apoi, profitând de ocazia 
„Postului Crăciunului”, am căutat de i-am mărturisit şi împărtăşit. Astfel că soldaţii 
plecând în Transilvania îmi erau pregătiți din toate punctele de vedere pentru marea 
misiune ce aveau. 

În ziua de 23 decembrie [stil vechi] ajungem în localitatea Alba-Iulia, unde toți 
au arătat cea mai mare dragoste fata de armata română şi conform datinilor, au oferit chiar 
un pom de Crăciun în seara aceea atât soldaţilor din regimentul meu cât şi soldaţilor din 
Regimentul 5 Vânători ce era de mai înainte acolo. 

În ziua de 24 decembrie, subsemnatul profitând de ocazia „Ajunul Crăciunului”, 
am căutat să nu lipsesc pe soldat de vechiul nostru obicei, Sfânta Icoană a Naşterii 
Domnului şi astfel strânşi în careul din cazarma Albei-lulii, am putut să le vorbesc despre 
însemnătatea zilei şi să le reamintesc despre frumoasa misiune ce o aveau în cetatea 
Marelui Mihai Viteazul, pentru care lucru noi trebuie să ne arătăm demni. 

Tot în această zi am hotărât, împreună cu dl. comandant al regimentului, ca în 
fiecare zi din acestea trei zile ale Crăciunului întreaga trupă despărțită în serii, cu ofițerii 
respectivi, să meargă la ambele biserici greco-orientale din localitate, unde şi subsemnatul 
am servit treptat împreună cu preotul respectiv. După fiecare slujbă am ţinut, cu invoirea 
preotului, cuvântările obişnuite şi potrivite timpului. 

În ziua de 29 decembrie, profitând de ocazie că trupa nu e ocupată, am strans-o 
iarăşi în careu, unde le-am vorbit despre felul de purtare ce trebuie să-l aibă în special fata 
de foştii noştri duşmani, cum şi despre alte observaţii ce le-am putut face asupra purtării 
lor în cursul săptămânii. 

În ziua de 30 decembrie am servit la biserica preotului Rusan, unde s-a făcut şi 
un parastas pentru împlinirea a 40 de zile de la moartea stegarului Arion, care a fost 
omorât de unguri în ziua de 18 noiembrie — ziua Marii Întruniri din Alba-Iulia. Cu această 
ocazie, tot subsemnatul am ţinut o cuvântare potrivit timpului. 

De la această dată trupa primeşte ordin să meargă prin diferite localităţi pentru 
pază, cum de exemplu pe la Băile de Aur, cum şi prin diferite localităţi ungureşti pentru a 
le dezarma. De la această dată nu mai pot avea toată trupa grămadă, pentru câtva timp. 

În ziua de 29 ianuarie trupa e strânsă din nou grămadă şi plecăm la Cluj, unde din 
nou am ocazia de două ori să vorbesc trupei făcând diferite observaţii relative la purtarea 
lor ce nu corespunde cu legile morale, având în vedere mai ales că pe aici eram în 
localitate pur ungurească. 


286 


În ziua de 24 ianuarie s-a oficiat Tedeum în amintirea Unirii Principatelor la 
biserica greco-catolică, aşa a hotărât divizia, unde protopopul de la acea biserică a vorbit 
adunării. 

În ziua de 27 ianuarie am făcut serviciu religios în curtea cazărmii, iar în ziua de 
2 februarie [stil vechi] la biserica greco-orientală, vorbind poporului despre însemnătatea 
zilei. 

În ziua de 10 februarie [stil vechi] întreg regimentul pleacă din Cluj şi ocupă 
sector pe linia de demarcație, din cauză că ungurii şi secuii au început a ne ataca cu forte 
armate. 

De la această dată şi până în ziua de 23 martie [stil nou] nu am mai putut face 
nici un serviciu religios, ci numai mi-am cercetat soldaţii pe front şi mângâindu-i pe cei ce 
erau cam bolnavi sau prea obosiţi. 

În ziua de 23 martie vin în localitatea Bamffi-Hunyad, unde Batalionul I a venit 
în repaus pentru şapte zile. În acest timp am cercetat pe fiecare soldat în parte, 
mărturisindu-i. 

Starea sufletească în general e cât se poate de bună, fără să găsesc cel puţin un 
soldat cu idei contrare bunului simţ, legilor morale şi legilor țării şi aceasta din cauză că 
atât d-l comandant cât şi subsemnatul, împreună cu domnii ofițeri îi cercetăm veşnic, îi 
ascultăm şi căutăm cât mai mult posibil să le alinăm toate necazurile ce le îndură. Singura 
nemulțumire care e în regimentul meu şi cred că în toate, dar încă nu cu tendinţe 
periculoase, e prea putina cantitate de alimente ce li se dă şi în special mămăliga, căci li se 
dă numai 500 gr. pe zi. 

În general în tot timpul campaniei am fost veşnic în mijlocul soldaţilor, 
cercetându-i indiferent [de] locul unde erau, pe front sau în repaus, astfel că am ajuns 
astăzi că-mi dau perfect seama de fiecare soldat. Înainte de a pleca din garnizoană în 
Transilvania, simțind încotro o să ne deplasim, am căutat a-mi pregăti sufleteste pe 
soldați, astfel că în toate cuvântările din duminici şi sărbători, căutam şi le arătam 
legăturile de sânge dintre noi şi transilvăneni, apoi despre datoriile către aproapele şi ca 
atare datoria ce o avem de a apăra de tot ce e rău pe transilvăneni, căci ne sunt frați. 

Despre o parte din acestea le-am atras atenţia de mai multe ori şi pe aici când 
vedeam oarecare abateri de la legile morale în general şi am căpătat până în prezent 
rezultate frumoase. 

În privinţa urâtului obicei de a înjura am avut şi în campania trecută o muncă 
foarte mare căpătând în cele din urmă rezultate bunişoare; în prezent însă rezultatele 
muncii în această direcție îmi dau rezultate cu mult mai bune, întrucât îmi am oamenii 
formaţi în majoritate din trecut. 

În privinţa serviciilor divine oficiate în biserică am de remarcat că, întrucât am 
stat mai mult prin localități pur ungureşti unde nu erau biserici ortodoxe, nu am putut 
servi. În localităţile cu biserici ortodoxe la care am servit, am fost foarte bine primit de 
toți, iar coruri n-am putut avea întrucât trupa cât şi ofiţerii erau prea imprastiati pe front. 

Relativ la foştii duşmani pot să vă raportez că atât cât ei erau oameni la locul lor 
şi nu abuzau de libertatea ce li se îngăduia, toţi din regimentul meu ne-am purtat foarte 
bine, astfel că sunt localităţile care regretau plecarea noastră de acolo. 

Greutäti mari în desfăşurarea activităţii mele pastorale, în cursul acestui al doilea 
război, nu am întâmpinat, nici din partea din afară şi cu atât mai mult nici din partea 
comandantului sau a ofiţerilor acestui corp, întrucât nu am căutat să-mi îndeplinesc 
îndatoririle mele de confesor mai mult decât mi se cereau, după cum au recunoscut-o 
comandanții ce i-am avut în primul război şi o recunoaşte d-l comandant de astăzi şi apoi 
purtarea mea fata de toți a fost ireproşabilă. 

Aceasta-mi este activitatea mea în cursul acestui al doilea război până la 1 aprilie 
[stil nou] a.c. 

Confesorul Regimentului VI Tecuci Nr.24, 

Ilarie Dodu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.15-17 


287 


221 


Nr.4 din 3 aprilie 1919 
Confidential 


Confesorul Regimentului 10 Infanterie 
către 
M.C.G., Serviciul Religios 


Am onoare a vă raporta felul cum mi-am desfăşurat activitatea mea confesorală 
în cursul lunii martie 1919. 

Regimentul Putna Nr.10 al cărui confesor sunt de la intrarea în Transilvania, a 
fost cel dintâi care a dat piept cu inamicul „aşa că (!) continuu a fost pe poziţie ceea ce a 
făcut ca trupa să nu poată lua parte decât în mic la serviciul divin ce am oficiat prin satele 
imediat vecine, în fiece duminică şi sărbători. 

Putina trupă ce se află în rezervă are de îndeplinit multe corvezi ca: gărzi, 
santinele, poliţie etc. 

Totuşi, ce-i ce se aflau în repaus au luat parte şi au putut asculta împreună cu 
populaţia civilă, care ia parte la serviciul divin în număr considerabil, cuvântările ce am 
ţinut în cursul lunii acesteia, despre: post şi rugăciune, datoriile fata de suflet, paralel cu 
datoriile fata de Patrie; recunoştinţa Patriei fata de vitejii ei fii, în legătură cu împărţirea 
pământului şi votul unic — cu îndemnul ca tinerii ardeleni să se înroleze ca voluntari în 
armatele noastre ca împreună să înfăptuim idealul naţional; pregătirea sufletului pentru 
Învierea Domnului — paralel cu pregătirea sentimentului național — pentru învierea 
neamului românesc. 

Despre acestea în mic şi în parte, pe cât ne-a fost posibil, am vorbit şi trupei ce se 
află pe poziţie şi pe care am vizitat-o şi în cursul lunii acesteia. 

Afară de aceasta am făcut şi fac continuu numeroase servicii zilnice fără plată la 
trei comune ce se află în zona de operaţii şi neutrală şi anume: Bologa, Poeni şi Sebeşul 
Mare ai căror preoți s-au refugiat din cauza operațiunilor armatelor. 

Totodată am început mărturisirea trupei şi a populaţiei civile care tine foarte mult 
la această datorie creştinească. 

Acesta îmi este activitatea mea confesorală din luna martie şi pe care, cu onoare, 
o supun cunostintei. 

Confesor al Regimentului Putna Nr.10, 

Preot M.Brăescu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.10 


222 


Nr.17 din 4 aprilie 1919 


Iconomul Ioan Gheorghiu căpitan-confesor Brigada 15 Artilerie Chisinau 
către 
Prea Cucernicul Iconom Constantin Nazarie, Protoiereul preoţilor militari 
M.C.G., Eşalonul II, Serviciul Religios, Bucuresti 


288 


Primind târziu ordinele Prea C. Voastre nr.540/1919 şi nr.20/1918, am onoare a 
vă raporta în scurt activitatea mea ca preot militar în curs de 11 luni de când sunt în 
Chişinău-Basarabia. 

După ce cu ordinul nr.812/1919 am fost permutat la Regimentul I Vânători, am 
sosit la Chişinău la 12 aprilie 1918 şi am şi fost numit de comandantul Corpului V Armată 
ca (!) confesor al garnizoanei Chişinău, având locuinţa chiar în casele Arhiepiscopiei, ca 
să fac serviciul religios la catedrala oraşului să observ de aproape toate mişcările 
călugărilor şi preoților ruşi ce să agitau. 

Am stăruit în scris şi LP.S.S. Anastasie, Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, a 
admis a se pomeni la slujbe familia noastră regală, fără a admite pomenirea I.P.S.S. Pimen 
Mitropolitul Moldovei; eu încă am fost admis a servi româneşte în săptămâna patimilor şi 
în cea luminată. 

La 18 aprilie am luat parte la potolirea mişcării de rebeliune a țăranilor din satul 
Budeşti lângă Chişinău şi în urma cuvântărilor ţinute, țăranii au cerut iertare în genunchi 
şi nu s-a vărsat sânge. 

La 25 aprilie am însoţit pe I.P.S.S. Anastasie în călătoria la Iasi, unde a refuzat să 
se supună Sf. Sinod român — cu toată stăruința pusă — şi deci a recunoaşte unirea bisericii 
basarabene cu biserica regatului — cum recunoscuse politiceşte. 

LP.S.S. pleacă la Moscova la 3 mai 1918. 

La 8 iunie am dat lămuriri I.P.S.S. membri ai Sf. Sinod în sala de şedinţe din 
palatul mitropolitan din Iaşi, fiind față domnii miniştri S.Mehedinti şi Inculeţ şi am 
insistat a se grăbi cu rezolvarea crizei bisericeşti din Basarabia, căci ruşii şi chiar 
moldovenii vedeau în această stagnare o slăbiciune a noastră; părere la care s-au aliat şi 
I.P.S.S. Mitropolitul Primat şi P.S.S. Episcopul Teodosie al Romanului, care până aici 
sustinuserä amânare: „pe la toamnă”. 

Dovadă că aşa era, a fost mișcarea cu caracter revoluționar a peste 800 femei din 
Chişinău, care ziceau că: „trebuie a se dezveli cu forţa statuia ţarului Alexandru II (ce 
fusese acoperită cu rogojini de bolşevici) ca să trimită Dumnezeu ploaie”, mişcare pusă la 
cale de preoții ruşi, care au dispărut. 

La 16 iunie opresc cu forța plecarea la Odessa a protosinghelului Ghenadie 
Robeja, iconomul Mitropoliei, şi-l oblig a da în primire călugărilor români averea 
Mitropoliei. 

Ataşat temporar pe lângă persoana d-lui general Văitoianu, comisar general al 
Basarabiei, duminică, 17 iunie, îl asist la luarea declaraţiilor scrise a P.S.S. Arhierei ruşi 
Gavril şi Dionisie: „Că credincioşi jurământului către Sf. Sinod rus, ei pleacă din 
Basarabia”; iar eu şi P.C. Arhimandrit Gurie ţinem locul de vicari până la venirea 
arhiepiscopului român. În această calitate şi cu ordinul nr.7554/1918 al Comisariatului 
General Basarabean, în zilele de 20, 21 şi 22 iunie merg personal, însoțit de părintele 
Gherontie Guţu, Arhidiaconul Mitropoliei — un bun român — şi de un plutonier major de 
jandarmi — înarmat — şi înlocuiesc staretii ruşi din mănăstirile: Căpriana, Tigänesti şi 
Dobruşa, cu comisiuni compuse din călugări români. 

Sâmbătă, 23 iunie, primim şi instalăm în scaun pe I.P.S.S. Nicodim, când 
încetează şi vicariatul nostru. 

Vineri, 29 iunie se hirotoniseşte preot arhidiaconul Gherontie Guţu şi se întăreşte 
stareț la Mănăstirea Căpriana, cu gradul de protosinghel, aceasta şi ca o recompensă 
pentru serviciile aduse cauzei române, găzduindu-mă şi ajutându-mă în greaua mea 
muncă. 

Formez apoi un cor (cu propriile mele mijloace) compus din 11 domnişoare 
îmbrăcate în frumoase costume naționale şi am cântat în sala eparhială din Chişinău, la 
matineurile Universităţii Populare, diferite imnuri religioase şi naţionale, stârnind furtuni 
de aplauze şi făcând chiar pe ruşi să ne privească altfel şi să ne simpatizeze. Prin îngrijirea 
Comisariatului General, am mers cu acest cor şi în satele: Căpriana, Străşeni, Năpădeni şi 
Buicani, unde pe lângă imnurile Sf. Liturghii la biserici, am cântat şi la şezătorile literare; 
iar țăranii: bătrâni, tineri, femei şi copii nu mai puteau de bucurie, ne luau cu drag pe la 
casele lor, ne ospătau şi găzduiau şi admirând costumele naţionale ale fetelor ne spuneau: 
„N-am crezut noi vreodată că românii cântă aşa de frumos şi au aşa frumoase haine pe 
care noi nu le-am mai văzut”, iar la plecare ne petreceau până afară de sat şi cu bucurie ne 
rugau să mai venim pe acolo. 

Dacă se urma aşa înainte, poate alta era azi situaţia din Basarabia unde tot suntem 
priviţi cu neîncredere şi chiar cu dusmänie. 

Fiind mutat de la 6 Vânători la Brigada 15 Artilerie, am servit regulat la biserica 
militară din Buicani de la 25 decembrie 1918 şi până azi şi prin felul servirii şi prin 
cuvântări de înfrățire, am reuşit a face să vină la biserică şi sătenii din Buicani, făcându-i 


289 


să se apropie de noi, iar unii chiar şi-au măritat fetele după plutonieri majori din 
regimente, fapt ce m-a înveselit foarte mult, căci aceşti locuitori moldoveni rusificati nici 
că voiau să se audă de noi. 

Am luat parte, chemat special de d-l It.colonel Brătescu, prefectul poliţiei, la 
depunerea jurământului gardiştilor basarabeni şi, prin cuvântările ţinute, i-am făcut să fie 
mereu cu gândul la datorie, păzind averea, liniştea şi viata cetăţenilor fraţi cu ei; şi de 
unde erau molâi, au devenit foarte energici, plătind vreo patru cu viata lor prinderea atâtor 
bandiți ce operau în oraşul Chişinău. 

Confesorul Brigăzii 15 Artilerie, 


Iconom loan Gheorghiu 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.8-9 


223 


Nr.29 din 6 aprilie 1919 


Divizia a II-a Cavalerie 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: 

Preotul V.G.Alexe, mutat la Ambulanţa Diviziei a 2-a Cavalerie în luna mai 
1918, a desfăşurat, de la prezentarea lui la acea formaţie şi până acum, una din cele mai 
läudabile şi rodnice activități. 

Ca activitate bisericească, în tot acest timp a făcut în mod gratuit diferite servicii 
religioase populaţiei din comuna Hânceşti (Basarabia) — reşedinţa ambulantei şi a 
comandamentului diviziei —în lipsa preotului local. 

De asemenea, în fața trupei ambulantei şi bolnavilor din divizie a oficiat 
numeroase servicii divine, urmate de predici morale şi patriotice, pline de sfaturi frumoase 
şi cuvinte de îmbărbătare, cu care a ridicat mult moralul soldatului, slăbit de împrejurările 
şi evenimentele din anul trecut şi de lipsurile numeroase ce au avut de îndurat trupele 
noastre. 

Ca activitate extra-bisericească, s-a distins printr-o râvnă deosebită pusă în 
serviciul propagandei naţionale în Basarabia. 

Astfel, după cererea sa şi cu aprobarea diviziei, a deschis în comuna Hănceşti o 
şcoală de adulți, unde timp de mai bine de şase luni a învăţat a scrie şi citi româneşte peste 
300 de elevi de toate vârstele si nationalitätile. 

Rezultatele cursurilor ţinute — mai mult decât multumitoare — au fost constatate 
de subsemnatul în mai multe rânduri când mi s-a oferit frumosul prilej de a asculta 
recitări, monologuri şi mici piese patriotice jucate în limba română de către copii care 
înainte abia puteau pricepe câteva cuvinte în limba noastră. 

Pentru copiii basarabenilor lipsiți de mijloace, care au urmat cursurile şcolii, a 
arătat o solicitudine de părinte, făcându-le înlesniri ca să depună examen pentru şcolile 
secundare din tarä(Seminarul Veniamin Costache şi Şcoala Normală de Fete) unde 
candidaţii ce a prezentat — în număr de patru — au reuşit bursieri. 

Tot pe tărâmul activităţii de propagandă naţională mentionez înființarea unui 
teatru sătesc cu repertoriu românesc(piesele ,,Dacia”, „Unirea”, „Se face ziuă”, 
„Năpasta”) executate cu personal recrutat dintre elevii care au frecventat cursurile şcolii 
de adulți, apoi injghebarea — împreună cu alti ofițeri — a unei bibliotecii populare de peste 
300 de volume şi a unui ciclu de conferinţe pentru săteni. 

Nu pot avea decât cele mai frumose cuvinte de laudă pentru activitatea demnă de 
imitat a acestui preot, care cu trup şi suflet s-a pus în serviciul armatei şi țării şi îl 
recomand dv. spre a-i da o recompensă, ce se cuvine acelora care în momente grele îşi iau 
rolul de apostoli ai ideilor mari şi de pioni ai înfăptuirii aspirațiilor neamului. 


General (ss) indescifrabil, 


290 


Comandantul Diviziei a Il-a Cavalerie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f. 41 


224 


Nr.8 din 6 aprilie 1919 


Iconomul B I. Roşescu, confesorul Regimentului Constanţa Nr.34 Infanterie 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios, Bucureşti 


Alături aici, am respectul a vă înainta un memoriu sumar de activitate pe timpul 
cât am fost cu regimentul în Basarabia până la 6 aprilie, rămânând dator ca de aici înainte 
să mă conformez ordinului circular nr.540/919. 


Memoriu 


Zi vrednicä de ţinut minte va fi pentru mine 7 mai 1919, când pentru prima dată 
am pus piciorul pe pământul Basarabiei. Inima mea era în mare palpitatie de bucurie, că 
Dumnezeu m-a învrednicit ca şi eu să iau parte la înfăptuirea unei parti din visul dorit de 
străbunii noştri. Păşesc cu încredere în fruntea vitejilor mei fii sufleteşti. În satele unde 
treceam, un neastâmpăr nu-mi da pace de a vorbi cu fraţii noştri basarabeni, care de drept 
erau cam supăraţi de multele neajunsuri ce li se făceau din partea armatei noastre. Îmi era 
mai mare dragul să stau de vorbă cu sătenii, dar de multe ori nu putem să-mi astâmpăr 
oftatul la multele neajunsuri, pe care mi le povesteau că le patisera din partea armatei 
noastre şi de aceea ne priveau şi pe noi ce eram în trecere, cu mare neîncredere. Ajunşi în 
satul Camenca la ora 2 p.m.. unde am şi poposit până a doua zi, pe la ora 5, se prezintă 
la mine o femeie şi mă roagă să-i cunun pe fiul său, căci preotul local îi cere prea 
mult(100 ruble). Am rugat pe toți ofițerii să facem o faptă caritabilă şi să cununăm noi pe 
fiul văduvei sărace. Toţi domnii ofițeri au primit cu dragoste propunerea, asistând toți ca 
nuni, făcând tinerei perechi nu cadou de 1000 lei. Cununia am oficiat-o eu, căci deşi satul 
era moldovenesc, însă preotul era rus şi nu citea moldoveneste. Cu mare bucurie au 
asistat la oficierea cununiei sătenii şi sătencele, rugându-l pe domnul general să mă lase 
preot la ei. În ziua de 9 mai, când toţi basarabenii au obiceiul de a serba pe Sfântul 
Nicolae de primăvară, am luat parte la serviciul divin în biserica din satul Iablona; dupa 
serviciul divin, am oficiat în fata trupei şi a sătenilor un Tedeum, după care prin o 
cuvântare am amintit tot trecutul şi legăturile noastre de neam şi modul de purtare ce 
trebuie să avem unii către alţii ca fraţi de sânge. După masă, domnii ofițeri şi trupa au luat 
parte la petrecerile sătenilor. 

A doua zi am pornit spre oraşul Balti, unde am cantonat o noapte; de aici 
pornind, am ajuns în satul moldovenesc Rădoaia, unde iarăşi am poposit. În satul Rădoaia, 
am vizita pe domnul preot şi şcoala, aici am constatat mai multă dragoste din partea 
sătenilor fata de noi, căci mare parte din sătence dau pâine şi brânză soldaţilor si la plecare 
ne-au petrecut cu dragoste. Pornind înainte am ajuns în orăşelul Căpreşti, locuit numai de 
evrei fără să fie un suflet creştinesc, în el am poposit o noapte. Pe ziua de 12 am ajuns în 
satul Şioldăneşti, lângă gara cu acelaşi nume, unde era locul de stabilire al regimentului. 
Trupa a fost plasată prin diferite sate şi pe marginea Nistrului. Sosind domnul comandant 
colonel Dumbravă, ce fusese la Iaşi, am stabilit şi programul meu, aşa că timp de trei luni 
cât am stat aici, zilnic am vizitat satele ce le ocupa trupa şi unde am făcut serviciu cu 
preoții locali, după fiecare serviciu şi Tedeum urmat de cuvântări şi sfaturi. Servicii am 
făcut în satele: Sioldänesti, Olişcani, Parcani, Tereuca, Glingeni, Şipca, Mihuleni, Sistaci, 
Räspopeni, Tipordeni şi Cobâlca. Împreună cu domnul comandant am vizitat mânästirile 
Jupca, Cuşilovca, Dobruşa. Cu mare părere de rău am putut constata că majoritatea 
preoților ne privesc foarte rău şi, deşi moldoveni, serveau tot ruseşte. Deşi sunt 
moldoveni, sunt cu totul rusificati, din cauza avantajelor ce aveau, aşa că la înmormântări 
au câte 50-60 şi 100 de ruble şi la cununii tot la fel, bisericile au câte 40-50 şi 100 desetine 
de pământ de cultură de care se folosesc tot preoţii. Preoţii nu stau de vorbă cu sătenii, ci 
sunt priviți ca burjoi (boieri). Se mirau că eu le vorbeam şi le dau sfaturi. În vara trecută 
fiind lipsă de ploi şi plantele păioase fiind puţine, am sfătuit sătenii să semene în locul 
păioaselor, päpusoi des pentru nutreţ, care a reuşit foarte bine. Mai toți sătenii priveau rău 


291 


armata noastră, pe motiv că (!) cavaleria ce fusese înaintea noastră îi fura şi îi înşela; am 
găsit pe la săteni mai multe bonuri false date pentru orz, ovăz porumb, şi neplătite. 
Văzând că trupa noastră este disciplinată şi-i ajută la munca câmpului forte mult, se 
bucurau şi-i iubea pe soldați. 

În multe parti se rugau să nu plece trupa, că ei singuri o întreţin. Sătenii priveau 
armata ca apărători ai boierilor, spunând că n-au venit pentru înfrățire, ci pentru apărarea 
boierilor şi acesta o ziceau pe bază că multi din domnii ofiţeri de la cavalerie, căutând să 
servească pe boierii cărora bolşevicii le fărâmaseră curțile, îi apäsau pe săteni să le 
plătească stricăciunea. Am întâlnit propagandişti, dar întrebând pe săteni dacă le-a vorbit 
cineva, ei mi-au spus că nu le-a vorbit nimeni. Domnul comandant al nostru a şi făcut 
raport pentru propagandişti, că nu fac nimic, ci se plimbă în multe parti de prisos. 

Pe ziua de 19 iulie am plecat cu tot regimentul la oraşul Soroca unde trebuia să 
ne stabilim garnizoana. Ajunşi la Soroca pe ziua de 20, aici am stabilit programul ca, de 
trei ori pe săptămână, să ţin conferințe la trupă, pe batalioane, iar duminica şi sărbătorile 
oficiam serviciul divin în biserica din satul Bujoranca, unde aveam două batalioane ca să 
poată asista şi trupa la serviciu. Am mai avut în îngrijire spitalul de boli molipsitoare din 
Soroca. Şi aici, în Soroca, preoţii erau contra noastră, invocând ca motiv că au copii care 
au învăţat în ruseşte şi nu pot sta în România, şi că noi suntem un stat sărac şi că ne 
hrănim în tara lor, dar în curând o să plecăm, căci tine la luptă cu ruşii. 

Cu toate că populaţia este moldovenească în satul Bujoranca, preotul nu voia să 
servească moldoveneşte, numai eu le serveam moldoveneşte şi le părea foarte bine. Pe 
ziua de 6 decembrie, formându-se ordinea de bătaie, am plecat cu două batalioane la 
oraşul Otaci, ce este față în faţă cu Movarovul, oraş în Ucraina. În timpul cit am fost în 
concediu s-au întâmplat luptele cu bandele bolşevice. Pe ziua de 27 ianuarie, sosind din 
concediu, am găsit un mai mare câmp de a-mi desfăşura activitatea, mai ales că multe din 
sate au luat parte la lupte alături de bolşevici, în contra armatei noastre. Am început 
activitatea mea cu oraşul Otaci, în asistența domnului general comandant al Diviziei a IX- 
a şi a unui numeros public în biserică şi afară din biserică, am oficiat Tedeum, în urmă am 
ţinut o cuvântare şi am rugat publicul să depună jurământ de credință M. S. Regelui si 
supunere legilor țării. 

În Otaci am înfiinţat o societate culturală românească. Societatea are ca scop de a 
înființa cursuri de adulți, o bibliotecă cu cărţi morale şi literatură romantica şi 
filantropică, de a ajuta pe cei sârguitori şi pe copiii săraci ce se vor distinge la învățătură, 
fără deosebire de naționalitate. Am fost prin câteva sate ca: Volocinet, Cäläräsenca, 
Unguri, Arioneşti, Lipnic şi Sauca unde am oficiat Tedeum şi am ţinut cuvântări şi 
sfaturi. 

Pentru a-mi putea desfăşura o activitate mai mare, am cerut de la regiment să-mi 
pună la dispoziţie o căruţă, ca să pot mai cu înlesnire să mă transport din sat în sat. Cäruta 
mi s-a pus la dispoziţie, aşa că acum vreau să încep fără preget semănarea cuvântului 
fratesc, prin toate satele din sectorul regimentului meu, care numără peste 30 de sate. 
Modul de procedare îl cunosc destul de bine, mai cu seamă că sunt de aproape un an în 
Basarabia. De munca şi roadele ce voi putea aduce la timp voi raporta. Până acum domnii 
ofiţeri şi trupa din Regimentul Constanta Nr.34, au fost de laudă în purtarea fata de săteni. 

Este nimerit a se interveni către P.S. Arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului 
să impună preoţilor să tina conferințe în graiul moldovenesc, la care să luăm parte şi noi, 
preoții militari, să li se interzică de a se mai tocmi pentru servicii. Seminariştii ce vor să 
fie hirotonisiti, să le dea parohii în ţară, iar celor din ţară să le dea parohii în Basarabia. 
Învätätorii, iarăşi trebuie trimişi cel putin un an sau doi în ţară şi în urmă să li se dea 
catedre în Basarabia. Ca protoiereii şi subprotoiereii să fie aduşi preoţi din tara. La 
resedintele de voluste sa fie puşi învăţători din tara, care, ca şi subprotoiereii şi învățătorii, 
să ţină conferinţe. Ca funcţionari în Basarabia este bine a se trimite pe la sate mai mult 
moldoveni, căci se împacă mult mai bine cu spiritul basarabean. O vizită de plăcere a P.S. 
Episcopi din tara nu strică să se facă, căci ar aduce multe roade de mai mare înfrățire, căci 
poporul basarabean este foarte primitor şi o socotesc ca o mare băgare în seamă din 
partea patriei mume. În multe parti mi s-a spus că de ce nu vin oameni mai de seamă care 
să le grăiască şi să stea de vorbă cu ei, multi mi-au spus că, mai marii noştri vin numai la 
Chişinău, dar nu se coboară la sate, în mijlocul poporului. Cu cinste şi cu dreptate se 
câştigă foarte lesne sufletul poporului. 

Este necesar să se trimită funcţionari buni cu duhul lepădării de sine, căci numai 
aşa se poate face fnfrätirea mai bine, căci ei cunosc pe funcţionarii ruşi ca pe nişte satrapi, 
care nu făceau dreptate decât celor ce dau ruble mai multe, aşa că să vadă că la noi se dă 
dreptate celui ce o are, nu celui ce dă bani. În ţinuturile ce au fost ocupate de trupele 
austriece boierii au fost foarte protejaţi, aşa că şi-au arendat moşiile la săteni, fortandu-i a 


292 


plăti câte 150 da ruble deseatina, care mai înainte se arenda cu 10-15 ruble, e bine a le 
impune să le restituie banii sătenilor. Orice propuneri voi raporta la timp. 

Iconom B. I. Roşescu, 

Regimentul Constanţa Nr.34 Infanterie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f. 11-14 


225 


[Regimentul 11 „Siret”] 
Nr.6 din 10 aprilie 1919 [stil nou] 


Preotul Regimentului 11 Infanterie 
către 
Serviciul Religios al Marelui Cartier General 


În conformitate cu ordinul Prea Cucerniciei Voastre nr.540/1919, am onoare a vă 
înainta raportul de activitatea liturgică-pastorală ce am desfăşurat la unitatea pe lângă care 
sunt alăturat, în cursul lunii martie a.c. Raportul întârzie cu câteva zile din motivul că 
ordinul circular nr.20/1918 neavându-l, a trebuit să-l cer de la autorităţile superioare şi 
astfel mi-a parvenit mai târziu. 

În tot cursul lunii regimentul fiind în rezerva diviziei, a fost cantonat cu 
batalioanele în trei sate care au avut fiecare biserică ortodoxă. În fiecare duminică am 
săvârşit Sf. Liturghie în biserica satului, în tovărăşia preotului satului, iar vinerea fiind 
postul mare am săvârşit Liturghia mai înainte sfințită. S-a luat hotărârea ca fiecare 
batalion să-şi trimită câte o companie duminica la biserică, astfel ca orice soldat să ia parte 
la slujbă măcar o dată pe lună. În duminica a treia din post predica zilei a fost rostită de 
subsemnatul, tratând despre steag şi cruce, în care s-a arătat cum crucea a fost în trecut 
steagul oştilor creştine biruitoare şi al voievozilor români luptători. 

În zilele de lucru, oamenii fiind mai toată ziua ocupați cu instructia şi exerciţiile 
militare, putinul timp liber am căutat să-l folosesc după împrejurări, dându-le sfaturi de 
supunere către superiori, de dragoste camaraderească, de îndelungă răbdare creştinească 
faţă de toate lipsurile şi suferințele ce le îndură. 

Cunoaşterea mai de aproape şi legătura sufletească cu fraţii transilvăneni încă am 
avut-o în vedere. În acest scop am luat parte la serbările populare câmpenesti cu jocuri si 
cântece româneşti, organizate de regiment pentru soldaţii şi locuitorii satului, în după- 
amiaza zilelor de sărbătoare, serbări care au avut un neînchipuit de mare succes moral. 

Tot ce constituie un exemplu de viata morală şi gospodărească în viata românilor 
ardeleni, atunci când ocazia s-a ivit, am căutat să scot în evidență soldaților mei. 

Din cauză că nu sunt încă duhovnic, nu am putut, cu părere de rău, să mărturisesc 
întreaga trupă — cum ar fi trebuit în marele post. 

Cărţile de rugăciune lipsind peste tot, am cumpărat câteva editate de tipografia 
arhidiecezană din Sibiu, pe care le-am distribuit la câţiva soldaţi. Acestea fiind cu totul 
insuficiente, aş fi de părere ca autoritățile superioare să procure şi să trimită cărți din 
acelea care s-au împărțit în prima jumătate a campaniei. 

În legătură cu aceasta aş mai fi de părere că dacă întreaga Sf. Scriptură sau Noul 
Testament nu se pot tipări într-o limbă populară românească, pe înţelesul tuturor, să se 
aleagă părți din Noul Testament cum ar fi de exemplu acelea despre patimile 
Mântuitorului, după cei patru Evanghelişti, care ar fi de un netăgăduit folos pentru 
îmbărbătarea şi rezistarea la atâtea suferinţe care le îndură, mai ales soldaţii, în vremuri ca 
acestea. Căci oricât s-ar pretinde că faptele dau naştere la idei, tot mai mult cred că faptele 
sunt născute din idei. 

Acesta fiind, în linii generale, lucrul meu în cursul lunii trecute şi ceea ce cred că 
ar fi de folos să se facă, vi le supun la cunoştinţa Prea Cucerniciei Voastre. 


Preot Const. Cârlan din Regimentul 11 Siret 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.34 


293 


226 


Vata de Jos 
14 aprilie 1919 


Preotul Nanu loan, confesorul Regimentului 3 Vânători 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


În provocare la ordinul dumneavoastră nr.540 din 28 februarie a.c., am onoare a 
vă înainta prezentul raport despre activitatea pastorală desfăşurată de subsemnatul în 
ultimul timp. 

Convins de importanța serviciilor ostăşeşti şi de efectul binefăcător ce produc 
asupra sufletului ostasului, cu unele excepţii independente de voința mea, am oficiat în 
toate sfintele duminici şi sărbători servicii bisericeşti urmate de cuvântări cu conţinut 
moral, cărora am căutat să le dau şi o notă patriotică conform împrejurărilor şi timpului ce 
trăim, combătând consecinţele sociale nesănătoase ivite în urma războiului mondial şi 
arătând urmările lor nefaste, ce ar rezulta îndeosebi pentru noi românii ca popor. 

Nu am uitat însă nici dezvoltarea ideilor cuprinse în ordinul circular nr.20 /918. 

Am crezut a obține însă mai mult succes făcând aceasta în afară de oficialitate 
prin conversații cu grupuri sau singuratic. 

În săptămânile a 2-a şi a 3-a ale marelui post, am procedat la mărturisirea 
ostaşilor şi la împărtăşirea lor cu Sfintele Taine, cu care ocazie am insistat cât se poate de 
mult asupra urmărilor grave atrase de încălcarea poruncii a 7-a din Decalog, observând că 
printre bolnavii corpului multi poartă urmările acestui păcat. Asupra acestei patimi şi a 
consecinţelor ei am vorbit fiecăruia în parte, iar, în general, asupra urâtului obicei al 
lăcomiei la bunul altuia şi al înjurăturilor. 

Constat cu bucurie sentimentele frumoase ale ostaşului nostru, calitățile lui 
sufleteşti ca ostaş şi ca om, care cer din partea celor chemaţi o îngrijire aleasă, o 
îndrumare spre tot ce este bun, nobil şi frumos. 

Avem un pământ bun în sufletul ostaşului nostru, pe care cultivându-l şi 
aruncând sămânţa cea bună, vom putea privi cu încredere în viitor. 

Preotul I. Nanu, 


Regimentul 3 Vânători. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f. 62 


227 


Nr.31 1919, aprilie, 14 [stil nou] 
Arhimandritul Justin 


către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


294 


Conform ordinului circular al P.C. Voastre nr.540/1919, comunicat cu al Diviziei 
a 2-a Vânători nr.388 din martie a.c., cu cel mai profund respect viu a vă raporta că 
dispozițiile ordinului circular nr.20/1918 se execută după împrejurări şi în marginile 
din spitalele noastre militare, am mai facut şi alte servicii bisericeşti cu frații noştri preoți 
ardeleni cărora am să le arăt toată dragostea şi frumoasele mele sentimente patriotice. Am 
ţinut mult de am spovedit toate unităţile din acest comandament şi cu această ocazie am 
stat mult de vorbă cu fiecare ostaş în parte, despre care m-am încredințat asupra moralului 
si a sentimentului de care sunt insufletiti. Putem să ne mândrim cu ostaşii noştri viteji, 
buni şi credincioşi patriei, Regelui nostru şi şefilor, şi a conta pe cinstea lor. 

Cu ocazia parastasului ce am făcut în Orăştie, trimit alăturata cuvântare; de 
asemenea şi la depunerea jurământului de către ofițerii ardeleni din acest comandament 
trimit rugăciunea ce am alcătuit-o negăsind alta. 

Pe ziua de 31 martie [stil vechi] am săvârşit botezul a doi soldați din Bateria 4/2 
Munte, anume Chiva Moise şi Herşcovici Lupu, de confesiune mozaică, pe care i-am 
catehizat mai întâi conform sfintelor canoane şi apoi i-am luminat cu sfântul botez, mir, 
ungerea şi cuminecat, dându-le numele din botez de Ştefan şi Grigore, naşi au fost dl. 
medic It.colonel Georgescu Stefan şi căpitan Stavrache Grigore, pentru care alătur câte un 
certificat. 

Poporul român de aici e foarte fnsufletit şi plin de entuziasm, pe ostaşi îi 
onorează şi li se închină că i-au scăpat din lanțul robiei. 

Totul merge bine şi cu progrese. 


Arhimandrit Justin, 


Confesorul Diviziei a 2-a Vânători 


RUGĂCIUNEA 
Ce s-a citit ofițerilor ardeleni în ziua de 25 martie [stil nou] 1919, 
când au depus jurământul de credință Majestății Sale Regelui 


Doamne Dumnezeul nostru cela ce din început ai zidit pre om şi l-ai pus pre el 
mai presus de toate făpturile Tale cele pământeşti şi i-ai dat crucea Ta, ca armă de apărare 
împotriva neväzutilor vrăjmaşi şi precum ai într-armat cu acest semn pe Sfinții Tăi 
mucenici şi apostoli, aşa într-armează-i şi întăreşte-i şi pe aceşti ostaşi, robii Tăi, în buna 
credință, iubire de patrie, neam şi Rege şi fă-i pre ei a fi demni de înalta misiune 
ostăşească ce li s-a încredințat cu harul Tău cel Sfânt. 

Şi acum Doamne Dumnezeule Cel Mare, Cel Puternic, Cel ce păzeşti legământul 
Tău, Cel ce stäpânesti peste viata şi moarte înaintea Ta cădem, ducând rugăciunile noastre 
nu pentru dreptätile noastre, ci pentru multele Tale îndurări; ajută-ne nouă şi fă ca să se 
sălăşuiască pacea şi sfânta libertate în întreg pământul nostru românesc, iar pre poporul 
Tău drept măritor bine îl păzeşte şi îl fortifică, spre tot lucrul bun, ca prin el să se 
proslăvească Prea Sfânt numele Tău împreună cu cel fără de început Fiul Tău şi cu Prea 
Sfântul şi de viata duhul Tau, acum şi în veci, Amin. 


Alcătuită de P.C. Arhimandrit Justin, 
Confesorul Diviziei a 2-a Vânători 


Văzut, 
Comandantul Diviziei a 2-a Vânători 
G-ral Dabija 


SUFLETELE LOR ÎNTRU BUNATATI SE VOR SALASUI 
ŞI SEMINTIA LOR VA MOŞTENI PĂMÂNTUL 


FRAŢILOR, 


Nimic mai frumos şi mai nobil decât a ne aduce aminte de cei mai iubiţi şi de cei 
care ne-au fost dragi în această viata pământească; părinţii, fraţii, soțiile cu copii îşi aduc 
aminte şi venerează pe iubiții lor, iar noi, ostaşii şi tara, venim şi aducem prinoase de 
recunoştinţă eroilor patriei şi alor noştri camarazi, care, ca nişte vulturi cu aripile întinse, 
în campania din 1916 au zburat peste Carpaţi, setoşi de dorul pentru a dezrobi pe ai noştri 
frați. Nu i-au putut opri din cale nici iuteala aeroplanelor, nici ploaia de obuze şi gloantele 
de mitralieră, nici foamea şi nici oboseala, toate le erau ca o nimica, înaintau voioşi pe sub 


295 


focul artileriei şi cu cuvintele pe buze „Înainte fraților să punem tricolorul pe cetatea lui 
Mihai, Alba Iulia”. 

Cu aceste cuvinte sublime au adormit aceşti eroi, pentru a căror pomenire ne-am 
adunat astăzi înaintea acestui Sfânt altar, unde am înălțat sfinte rugăciuni, către 
atotputernicul, pentru fericirea lor cerească, căci ei s-au luptat pe cât au putut, credinţa şi- 
au păzit şi s-au sacrificat ca nişte mieluşei pe altarul sfânt al patriei. 

Tara le este recunoscătoare, numele lor s-a înscris cu slove de aur în cartea vieţii 
neamului nostru, pentru că pe mormintele lor s-a cimentat gloria armatei şi înălțarea 
României Mari, biserica în veac îi va pomeni la sfintele slujbe şi îi va preamări ca pe 
Sfinţii mucenici. 

Şi noi dar, Fraţilor, cu sufletele curate şi genunchii plecați, cu dreapta să le 
depunem câte o floare şi din ochi pice câte o lacrimă pe aceste reci morminte sfinte şi să le 
zicem din adâncul inimii ,,Vesnica Voasträ Pomenire” vrednicilor de fericire şi de-a 
pururea pomenire lor, eroi camarazi ai noştri şi luptători ai țării. 

Dumnezeu să vă ierte şi să vă odihnească. 

AMIN 


Arhimandrit Justin, 
Confesorul Diviziei a 2-a Vânători 


17 februarie 1919 Orăştie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.20-22 


228 


Nr.1 
1919, aprilie, 15 [stil nou] 


Confesorul Regimentului 25 Vaslui P.A. 
catre 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Am onoare a vă comunica următoarele relativ la activitatea mea: 

a) Duminicile şi sărbătorile am oficiat serviciul religios alternativ la cele trei 
batalioane ale regimentului, în biserică, împreună cu parohul local, eu în româneşte, iar 
dânsul în limba ucraineană, sau sub cerul liber. Au luat parte la oficierea serviciului trupa 
împreună cu domnii ofiţeri. La finele serviciului am ţinut câte o cuvântare. În ziua de 
Sfântul Ştefan, cu ocazia parastasului pentru pomenirea lui Ştefan cel Mare, am vorbit 
despre Ştefan cel Mare, evidentiindu-i eroismul şi sentimentul său de religiozitate... în 
duminici şi sărbători despre o virtute creştinească, credință, fapte bune, religiozitate... am 
arătat însemnătatea sărbătorii. În duminica ortodoxiei am vorbit despre lupta dusă 
împotriva icoanelor. 

La acest serviciu religios făcut sub cerul liber, deoarece în biserică oficia 
serviciul religios preotul ucrainean, a executat şi muzica regimentului câteva(cântece), 
bucăţi religioase. 

b) După finirea serviciului am făcut cu trupa o şezătoare cu subiect religios — 
vorbindu-le despre Ecleziast — arătând conţinutul şi citind versetele cele mai frumoase şi 
mai potrivite pentru trupă. La urmă am citit şi câteva parti din Evanghelia după Matei şi 
Ioan. Cu altă ocazie, mai înainte, le-am vorbit despre Cartea lui Iov: viata, suferinţele şi 
răsplata lui Iov. Am arătat necesitatea ca fiecare creştin să aibă Noul Testament în casa 
lui. 

c) În postul mare am mărturisit şi împărtăşit trupa — mergând la batalioanele si 
companiile regimentului. 

În toate localităţile, cu ocazia märturisirii am vorbit despre taina mărturisiri, iar 
când i-am împărtăşit, le-am vorbit despre taina Sf. Împărtăşanii. La mărturisire, în 
convorbirea intimă, am insistat asupra îndeplinirii datoriei militare, asupra datoriei ce au 
de a se purta bine cu populaţia localnică, a trăi bine cu camarazii... a nu-şi fura efectele 
unii altora, a nu fura nimic de la populaţie. 

Am avut şi trei cununii(soldati români s-au căsătorit cu fete localnice) si la toate, 
după efectuarea cununiei, am ţinut câte o cuvântare în care am arătat soldaților căsătoriți 
că datoria lor în primul rând e de a fi sträjeri neadormiti ai neamului românesc în 
Bucovina. 


296 


d) Afară de acestea am înființat in Lujan o şcoală de adulţi unde au urmat 
funcţionarii gării şi poştei. La această şcoală zilnic am predat câte două ore limba 
românească. Am reuşit ca să le dau acestor funcţionari ai fostei administrații noțiunile 
indispensabile pentru a vorbi limba română. 

e) Finind aceste rânduri, am onoare a vă face următoarea propunere urmată de 
rugămintea de a-i da satisfacţie: în convorbirile ce le-am avut în mijlocul soldaţilor, am 
observat că majoritatea soldaţilor au dorinţa de a citi câte o broşurică în orele libere. De 
aici, din Bucovina, nu am de unde le procura broşuri româneşti. Costul l-aş achita eu, 
personal, din banii mei pentru a le da gratuit trupei. 

Confesor Gh. Ciuchi, 


Regimentul 25 Infanterie 


[Rezolutii:] 
29 aprilie 1919 


Se ia act cu multumire. Va trimite delegati spre a i se da cärti. 
C.Nazarie 


Ieşire nr.185 din 2 mai 1919 
Preot Ciuchi Gh. 
Regimentul 25 Infanterie 


Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că am luat act, cu mulțumire, de activitatea 
ce desfäsurati, în Bucovina, ca preot militar. 
Pentru cărţile de lectură — cerute de ostaşi, am dat ordine, pe divizii, să se trimită 


delegaţi pentru a lua de la serviciul nostru. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.39 


229 


Memoriu 


În ziua de 23 noiembrie 1916, în retragere, la orele 6 p.m., pe când ieşeam din 
satul Cocorăşti, judeţul Prahova, deodată am fost atacați cu focuri de armă, iar în fata, la 
oarecare distanță, se auzeau strigătele inamicului, care probabil striga să ne predăm. 
Graţie întunericului, am reuşit să scap, întorcând trăsura în care eram, şi să revin în sat, 
ducându-mă direct la primărie, unde ştiam că se află întreg statul major al Diviziei a IV-a 
căruia am început a relata cele întâmplate. 

Surprinşi cu toții, că inamicul a apărut în fata noastră, d-lor au început să-şi strige 
ordonantele cu caii. Până să încalece însă, patrulele inamice, urmărindu-mă, şi sosesc şi, 
pe neaşteptate, prind pe la spate între alții pe domnul colonel Munteanu, şeful Statului 
Major al Diviziei a IV-a. Domnul colonel Lupescu, comandantul diviziei, a fugit în 
primărie, a stins lampa să nu fie observat, a sărit pe o fereastră şi s-a făcut nevăzut. 
Domnul colonel Paianu şi alti domni ofiţeri au fugit calari. 

Domnul colonel Paianu, în graba sa, atât a apucat să ne spună: „Fiţi linistiti, au să 
vină trupele din urmă şi au să vă scape”. 

Eu, rămânând singur, am reuşit să mă strecor binişor din fata patrulei, fugind în 
partea opusă a satului, unde credeam că voi găsi pe domnii ofițeri scäpati, luând măsurile 
cerute şi posibile în asemenea împrejurări. La marginea satului, am întâlnit pe 
locotenentul Zimmer, care ne-a spus că domnia sa s-a întâlnit cu d-l colonel Paianu şi cu 
ceilalți ofițeri călări, ducându-se spre Telega şi că d-lor le-a spus tot aceleaşi cuvinte ca şi 
nouă: „să fim linistiti” căci ne vor trimite ajutor să ne scape. Am intrat atunci într-o casă 
unde era instalat un spital mobil, condus de domnii Alfandari, Popovici şi alţii, hotărâți să 
aşteptăm acolo ajutorul promis. Inamicul în timpul acesta a înconjurat satul, a instalat 
mitraliere în diferite puncte, iar una a fost suită în turnul bisericii. Panica produsă de 
inamic a fost aşa de grozavă, că satul era într-o completă mişcare, fugind toţi de colo până 
colo. Am aşteptat până la orele 10 noaptea ajutorul promis. Văzând că nu ne mai soseşte şi 
că nici în casă siguranță nu mai putem avea, deoarece gloantele mitralierelor începuseră să 


297 


vină şi acolo, am propus celor din casă să fugim. Mi s-a obiectat că d-lor nu-şi pot părăsi 
unitățile, orice s-ar întâmpla şi deci să mai avem răbdare. Necunoscând poziţia, neştiind 
încotro s-o iau, am propus gazdei să-mi servească de ghid, promitându-i o recompensă 
bănească. A fost în zadar, la orele 12 noaptea am ieşit din casă, spunându-le: „Eu plec”. 
Unde !? Nici eu nu ştiam. Am fost urmat de cei doi doctori şi un plutonier. În mijlocul 
satului am dat peste resturile unui batalion de milițieni, sub comanda unui locotenent. Am 
intrat în casă la d-sa şi l-am rugat ca să ne ajute să putem scăpa. N-a voit, spunând că 
soldaţii n-au arme. 

Am plecat şi aproape la ieşirea din sat am dat peste un batalion din Regimentul 
102 Feldioara, sub comanda unui căpitan Teodoru. l-am făcut aceeaşi rugăciune. 
Răspunsul dat a fost acesta: ,,Mergeti înapoi şi aşteptaţi. Cu toate că eu am alt obiectiv, 
totuşi voi face ce voi putea”. Ne-am întors din nou la casa-spital, iar d-sa a şi luat imediat 
contact cu inamicul. A luptat până pe la orele 10 a doua zi, când am primit vestea că a fost 
capturat. Pe la orele 12 inamicul a început să bombardeze satul şi cu tunul. 

Atunci ne-am hotărât cu toții să încercăm o spărtură, ca să ieşim cu orice pret din 
sat. Am ieşit, la marginea satului, însă patrulele inamice ne-au întâmpinat cu focuri de 
armă. Ne-au prins, au dezarmat trupa şi ne-au închis în biserica satului. De acolo ne-au 
pornit la Târgovişte, unde ofițerii am fost internaţi în Şcoala de cavalerie, trupa în cazarma 
Regimentului 22 Infanterie, iar eu pentru că am cerut să fiu dus la comandamentul 
etapelor, ca să spun că nu pot fi făcut prizonier, deoarece după convențiile internaţionale, 
făcând parte din Crucea Roşie, nu pot fi luat ca prizonier, ci urmează ca prin ţările neutre 
să fiu trimis la unitatea mea la front, am fost socotit ca un instigator şi răzvrătitor şi pentru 
aceasta am fost internat — spre mai marea siguranță — în spitalul nemtesc Nr.101, de unde, 
totuşi, prin fugă am reuşit să scap, cu gând ca să mă duc la unitatea mea de care 
împrejurările mă despärtiserä. Acest lucru mi-a fost imposibil de făcut. Am căzut deci 
prizonier. În Moldova, nestiindu-se împrejurările, am fost condamnat la moarte. După 
cererea mea, judecându-se din nou procesul, fata de probele aduse, Curtea Martialä a 
Corpului II Armată, prin decizia nr.4, m-a achitat de pedeapsa ce fusese pronunțată prin 
decizia nr.147 din 26 septembrie 1917, atunci când eu eram prizonier, iar după aceea am 
fost demobilizat pe ziua de 22 iulie 1918. 


Preot Alexandru N.Popescu 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.118-119 


230 


Secţia organizării 6-7 
Serviciul religios 
Nr.8963 


Serviciul Religios 
către 
Serviciul Religios al Marelui Cartier General, în Bucureşti 
Sibiu, la 29 aprilie 1919 


La 16 aprilie a.c., sub numărul de mai sus, am avut onoarea de a vă remite 
informaţiile privitoare la preoțimea militară din fosta armată austro-ungară, pe care însă se 
vede că nu le-aţi primit, ceea ce reiese din telegrama nr. 10522 din 25 aprilie a.c. 

Grăbesc a le trimite din nou; ele sunt următoarele: 

Drepturile şi datoriile preoților militari din fosta armată austro-ungară consună în 
genere cu cele prevăzute în „Instrucţiuni asupra atribuţiilor preoţilor militari la armată în 
timp de război” în România. 

Preoţii militari intrau la armată cu rangul IX (căpitan). Mai demult-înteleg 
înainte cu 15-20 ani — promovarea lor în grad era foarte anevoioasă, aşa că a abvenit cazul 
că un preot a stat mai mult de 25 ani în gradul de căpitan. În timpul din urmă însă 
promoţia lor s-a ameliorat, aşa că s-a stabilit următorul normativ: 


298 


După 15 ani de serviciu activ, promovarea la rangul VIII (maior) după 18 ani, la 
gradul VII (locotenent-colonel), iar cel mai bătrân era „ad personam” promovat la gradul 
VI (colonel). 

Pentru cazul că şi în armata română se va înfiinţa preotime militară activă, va fi 
necesar a se face regulamente speciale atât privitoare la atribuţiile preoţilor, repartizarea 
lor etc., cât şi cele privitoare la uniformă. 

În comisia care va pregăti regulamentele, propun să fie luaţi şi doi preoți militari 
activi, cu experiență. 

Pentru orientare, că ce s-a făcut în timpurile grele care le trăim, pentru păstorirea 
sufletească a ostaşilor, vă comunic următoarele: 

La fiecare regiment s-au repartizat câte doi preoți, unul la partea activă şi unul la 
partea sedentară a regimentului. Aceasta numai pe durata mobilizării, altcum rămâne la 
fiecare regiment numai un preot. Tot aşa s-a instituit câte un preot la fiecare brigadă de 
artilerie şi la fiecare coloană sanitară. 

Preotilor li s-au dat îndrumările necesare la păstorirea sufletească în genere, în 
special a fi adevăraţi păstori şi mângâietori ostasilor concrezuti lor. 

Cu deosebită atenţie vor fi preoții la spiritul nou care tinde a distruge orice ordine 
şi produce anarhie, înţeleg bolşevismul, care, deşi la noi nu a intrat, dar pentru că(!) 
constituie un pericol pentru lumea întreagă, trebuie luate toate măsurile pentru combaterea 
lui. Cărţile de rugăciuni şi de lectură despre care ne avizaţi că le-aţi destinat pentru ostașii 
noştri, ne sunt binevenite şi vă rog să primiţi multumirea mea pentru interesul dovedit. 
După primirea telegramei sus menţionate, observ că atribuţiile preoţilor militari din fosta 
armată sunt cuprinse în Cartea de serviciu, A-1b, c, pe care — la cerere — o pot trimite 
imediat. 

Iosif Serafim, 


Protoiereu militar 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 43 ,f.60 


231 


Anul 1919, aprilie, 30 
Nr.16 din 30 aprilie 1919 


Confesorul Regimentului 13 Infanterie 
către 
P.C. Protoiereu al preoţilor de armată 


Cu deosebit respect vin a supune cunostintei următoarele: 

Chemat prin ordinul M.C.G. Serviciul Religios pentru a-mi face una din datoriile 
cele mai sfinte către neam şi patrie, m-am prezentat în ziua de 30 decembrie(1918) în 
oraşul Cotzman(Bucovina) unde se afla aşezat regimentul, luând în primire marea şi 
greaua misiune de confesor al Regimentului 13 Infanterie, având ca comandant pe dl. 
colonel P.Cănciulescu. 

Odată cu acesta cred a vă face o dare de seamă asupra activităţii mele de la 30 
decembrie 1918 şi până la 1 mai 1919. 

În calitate de confesor al regimentului, am căutat mai întâi să fiu în bune relații 
cu d-l comandant, cu ofiţerii şi chiar cu soldaţii, pentru a câştiga respectul din partea 
tuturor, apoi în al 2-lea loc cu fruntaşii şi chiar cu populaţia civilă, care era compusă din: 
poloni, evrei şi majoritatea ucraineană, avându-și fiecare bisericile lor. 

Astfel fiind lucrul, la o serbare dată de regiment am făcut cunoştinţă cu tot 
personalul, în special cu preoţii din localitate, cerând totodată permisiunea de la preotul 
ucrainean de a face serviciul la biserică, lucrul ce mi-a şi fost îngăduit. 

Asa în ziua de 6 ianuarie, am făcut serviciul la numita biserică, iar Iordanul l-am 
făcut afară în fata regimentului, fiind d-l comandant al Brigăzii, d-l colonel al 
Regimentului, toți domnii ofițeri şi trupa şi după terminare a urmat stropirea cu Sf. 
Agheasmă a drapelului, a tuturor celor prezenţi şi a localului cazărmii. 

2. În ziua de 24 ianuarie am efectuat serviciul la biserica ucraineană, fiind de fata 
intreg regimentul si autoritatile civile; dupa terminarea Tedeum-ului, am vorbit publicului 
asupra insemnatatii acestei zile, îndemnându-i pe toţi la unire pace şi linişte. 


299 


3. În zilele de 9, 18 şi 21 ianuarie am vizitat spitalul împreună cu d-l medic şef al 
spitalului, interesându-mă de fiecare în parte, ce fel de boală are; aşa am constatat că erau 
20 bolnavi, dintre care 7 sufereau de ochi şi alte boli, iar restul de scabie. 

4. Idem în ziua de 24 februarie(9 martie) am făcut slujbă la biserica ucraineană 
împreună cu preotul respectiv(al bisericii); a luat parte toată trupa, explicându-le soldaţilor 
conținutul Evangheliei din acea zi(Duminica I din post). 

5. În ziua de 21 martie am vizitat spitalul şi chiar am asistat la vizita medicală a 
soldaților. 

6. Idem la 30 martie, am efectuat serviciul la biserică, fiind de față trupa şi 
domnii ofiţeri. 

7. La 2 aprilie, împreună cu d-l medic, am vizitat spitalul şi am găsit în el 8 
bolnavi de tifos exantematic, şi militari şi civili. 

Populaţia de aici(Cotzman) se arăta la început cam dusmänoasä, dar mai pe 
urmă, văzând bunătatea soldatului român, au devenit cei mai buni amici. 

În tot timpul cât am stat aici, am sfătuit pe fiecare soldat aproape în parte să se 
poarte bine cu populaţia şi să nu-i fure sau să-i bată şi din această cauză am câştigat 
iubirea lor, căci la plecarea noastră din Cotzman multă lume ne-a petrecut până la gară. 

În ziua de 22 martie am descoperit că unii dintre soldați împărtăşeau ideile 
adventiste, am făcut cercetarea în amänuntime şi am raportat d-lui comandant al 
regimentului şi, ca măsuri, a dispus arestarea lor. 

Asupra acestei chestiuni voi vorbi mai pe larg în capitolul despre părerile mele 
personale. 

Pe ziua de 2 aprilie, ora 2 p.m., am plecat cu întreg regimentul din oraşul 
Cotzman spre a ne stabili în Cernăuţi. Aici aşezaţi, a fost nevoie de o mică reparaţie a 
cazărmii, ceea ce s-a şi făcut. 

În acest timp s-a prezentat preotul garnizoanei la regiment, spunând că are 
ordinul diviziei spre a mărturisi soldaţii şi, ca atare, trebuie să se prezinte în serii la 
biserica Trei Ierarhi, spre a fi märturisiti de însuşi preotul garnizoanei, lucrul ce s-a şi 
făcut, märturisiti fiind toți soldaţii din regiment, la care subsemnatul nu m-am putut opune 
faţă de ordinul diviziei. 

În ziua de 16 aprilie am făcut sfințirea localului regimentului, fiind de faţă toată 
trupa, stropind toate odăile, iar după terminare le-am vorbit soldaţilor asupra datoriilor lor 
faţă de patrie. 

Tot în această zi am făcut înmormântarea soldatului Vizilianu Aurel din 
Regimentul 12 Artilerie. 

În ziua de 17 aprilie am efectuat serviciu dumnezeiesc la biserica Trei Ierarhi din 
Cernăuţi, cuminecând cu Sf. Taine o parte din soldaţii regimentului, apoi, după terminarea 
Sf. Liturghii, s-a făcut parastas pentru toți soldaţii morți pe câmpul de război, fiind de fata 
d-l comandant al Regimentului 13 împreună cu domnii ofițeri şi trupa şi o companie din 
regimentul de grăniceri. 

De la 18 aprilie am plecat în concediu, în familie, cu aprobarea Marelui Cartier 
General, unde, în localitate ajungând, am mărturisit şi cuminecat cu Sf. Taine pe soldaţii 
din Regimentul 43 Infanterie, ce se aflau cantonati în satul Poeni de mai bine de 8 luni. 

Aceasta este activitatea mea de la 30 decembrie 1918 până la 1 mai 1919; 
rămânând pentru timpul viitor a aranja o serie de conferințe cu soldaţii şi despre care vă 
voi raporta la timp. 

Gh. Gheorghiu preot, 

Confesorul Regimentului 13 Infanterie 

Cernăuţi 


N.B. Asupra instrucțiunilor din ordinul 20, an 1918, nu am nici o cunoştinţă, deoarece în 
acest timp nu eram numit la regiment ca confesor. 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f.229-230 


232 


România Mare 
Solnok-Kenghel-Pusta 
Duminică 4 mai [stil nou] 1919 


300 


Preotul Comănescu Iosif de la Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Ilustre Domnule Profesor ! 


Astăzi, duminică în 4 mai [stil nou] 1919, am făcut Sfinţirea apei pe ţărmul Tisei 
în prezenţa ofițerilor şi trupei — cu apă din Tisa. 

Am înălțat inimile spre rugăciuni pentru bravii ofițeri şi ostaşi căzuţi pe câmpul 
de luptă, am binecuvântat tärâna ce acoperă trupurile lor. 

Am mulțumit lui Dumnezeu pentru Duhul Vitejiei şi al Dragostei de Neam, cu 
care a dăruit Oştirea Românească. 

Am sfinţit şi răcorit cu stropi de apă sfinţită feţele biciuite de vânturi şi arse de 
năduşeala marşurilor fulgerătoare ale ofițerilor şi ostaşilor şi ne-am cuminecat cu apă din 
Tisa. 

Înmuind Sf. Cruce ortodoxă în Tisa, am sfinţit acest fluviu şi l-am aşezat, după 
un mileniu de suferințe şi după lupte sângeroase, de hotar de veci al Ţării Româneşti. 

Ne-am rugat pentru Prea Înältatul şi Prea Luminatul de Christos şi de Popor 
Iubitorul nostru Domn a Toată Tara Românească, Ferdinand I, pentru Prea Slăvita noastră 
Doamnă Regina Maria, pentru augusta Casă Domnitoare, pentru căpeteniile cu Înalt Duh 
Militar ale Oştilor noastre şi pentru Luminatii Cârmuitori ai Neamului Românesc. 

Ne-am rugat pentru Înalt Prea Sfinţitul şi Înalt Prea Vrednicul Mitropolit Pimen, 
pentru Prea Sfintitii Episcopi şi Arhierei Români, drept cârmuitori ai Sf. noastre Biserici, 
pentru tot clerul cuvântător al Dragostei de Neam şi de Lege. 

Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru bunăstarea şi înălțarea mult necăjitului nostru 
Neam Românesc în de Dumnezeu Binecuvântata noastră Românie Mare. 

Multumind lui Dumnezeu că după o mie de ani de robie si de despărțire de Tisa, 
mi-a fost dat ca preot al altarului Legii Româneşti, ca împreună cu viteazul Regiment 2 
Vânători „Regina Elisabeta” să înfăptuiesc cel dintâi această slujbă românească — Vă rog 
să binevoiti a primi acest raport. 

Cu profund respect, 


Preotul Iosif Comănescu 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.57 


233 


Frontul de Est 
Grupul ,,Rezina” 


Preotul Regiment 36 Infanterie P.A. 
către 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


La ordinul circular nr.540/1919 relativ la activitatea lunară am onoare a vă 
raporta aici mai jos activitatea desfăşurată în cursul lunii aprilie [stil nou] 

În general, în cursul acestei luni, activitatea noastră, ca şi în luna precedentă, a 
fost condiţionată de mişcarea regimentului impusă de necesităţile strategice. O activitate 
intensă şi mai ales continuă n-a fost posibilă din aceleaşi motive expuse în raportul de 
activitate pe luna martie. 

În cursul lunii aprilie, căzând Postul Mare şi Sărbătorile Sf. Paşti, am mărturisit 
trupa şi ofițerii şi împărtăşit pe cei ce au dorit. În fiecare duminică şi sărbătoare, cum şi în 
toate zilele din săptămâna Sf. Patimi am servit Sf. Liturghie în biserica locală la care au 
asistat trupa şi ofiţerii şi am ţinut predici morale-religioase şi cu conţinut patriotic. 

Cu ocazia zilei de 27 martie [stil vechi] - 9 aprilie [stil nou] - unirea Basarabiei — 
am servit în dimineaţa acelei zile Tedeum la biserică, în unire cu preoţii din sat, şi domnul 
comandant al regimentului a vorbit trupei, ofiţerilor şi asistenţei despre însemnătatea 


301 


acestei zile în istoria neamului românesc, accentuând partea de merit ce revine armatei. 
După-amiază, în înțelegere cu şcolile din sat, s-a sărbătorit în mod deosebit, luând parte 
corul soldaţilor, iar eu am ţinut o conferință despre „Ce însemnează şi ce trebuie să fie o 
unire”. 

În îndeplinirea activității n-am avut a întâmpina nici un fel de piedică afară de 
continua deplasare a unităţilor şi extraordinar de numeroase necesități impuse de situaţia 
sectorului ce păzim pe Nistru. Moralul trupei şi ofiţerilor este excelent. Cu ocazia 
mărturisirii am avut ocazie să mă conving şi de starea morală a foştilor prizonieri la 
Mamic şi am constatat că este bună. Idei subversive în contra ordinii sociale şi bisericii nu 
există în regimentul nostru. 

Preotul Regimentului 36 Inf. P.A., 

P.Simedrea 
1919 mai 4 [stil nou] 
Cotiugenii Mari - Soroca 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.47 


234 


Nr.4 din 5 mai 1919 


Preotul capitan Ioan A. Partenie 
Confesorul Regimentului 15 Razboieni 
catre 
Marele Cartier General(Serviciul Religios) 


Asupra luării mele ca prizonier de către unguri şi tratarea mea, am onoare a va 
raporta: 

Îmi făceam regulat serviciul de confesor la regiment, ajutat de comandant si 
ofițeri. Pe batalioane, tineam regulat conferinţe trupei, după programul stabilit de regiment 
şi înaintat diviziei. Toate aveau drept scop, prevenirea de bolşevism. Fiind armata venită 
pentru ordine, în toate ocaziile îndemnam trupa a se purta cât mai civilizat cu populaţia 
ungurească, ferindu-se de a o jigni cu ceva, în gospodărie sau sentimente. În numele 
civilizației, al umanităţii şi al religiei, interveneam direct pentru apărarea populaţiei 
ungureşti, chiar când era vinovată. Comandantul regimentului asemenea veşnic îndemna 
pentru tratarea civilizată a populaţiei ungureşti. Eram în oraşul Zalău, oraş cu populaţie 
ungurească foarte şovină. Eram de 7 zile cu un batalion şi statul major al regimentului. 
Deşi Zalăul era chiar pe linia de demarcaţie, ordine superioare militare ordonau ca statul 
major, cu comandant, drapel şi serviciile lui, să stea chiar acolo, nu la batalionul de 
rezervă. Eu, ca preot, nu mă pot amesteca şi nici n-am putinţa a mă amesteca în cele 
militare. 

Ca întotdeauna, am luat şi în Zalău şederea la statul major al regimentului, 
împreună cu comandantul regimentului. Cartier mi-am luat în casa dată personal de 
ofițerul comandant al pieţei. Pe acea stradă şedeau cei mai mulți ofiţeri şi casa îmi era 
cunoscută de mai multi ofițeri. Înainte cu populaţia civilă, nu eu, dar afară de un caz sau 
două de pedepse meritate, nici un ofiţer n-a avut cu nimeni conflicte. E drept însă că 
vedeam că populaţia oraşului ne priveşte şi primeşte dusmäneste. În ziua de 22 februarie, 
în urma ordinului comandantului regimentului, am luat măsuri pentru slujba religioasă de 
duminică 23 februarie. 

Seara, la popotă, comandantul regimentului a reînnoit ordinul pentru ofițeri şi 
trupa ce trebuia să asiste a doua zi la slujbă. Era şi hotărâtă cuvântarea: „Respectul de legi 
şi autorități”. 

La popotă atunci, seara n-a fost vin, masa s-a mântuit curând şi fiecare s-a dus la 
cartierul său, fiind timpul ploios. 


302 


Acesta-i adevărul. Versiunile ce au circulat prin unele părți: 1. Că ofiţerii şi 
soldaţii au benchetuit şi de aceea au fost prinşi; 2. Că ofițerii prinşi au fost prinşi că şi-au 
mutat locuinţa în case neştiute de nimeni. Nu sunt adevărate. Băutură n-a fost, căci de era, 
nu cădea nici un ofițer prins, era să fie treji şi instiintati. Au locuit toţi în cartierele date de 
comenduire şi, ca pildă, au căzut cei ce au locuit la centru. E o mişelie ca cei 6 ofiţeri şi 49 
soldați, ce am căzut prinşi şi am îndurat atâtea suferinţe, să fim insultati prin asemenea 
versiuni. Cu toată mândria mea, să văd scris de cineva un asemenea neadevăr, l-aş da 
judecății. 

Dimineaţa, 23 februarie, când mă trezesc în zorii zilei, aud împuşcături de 
deasupra casei, trase de populaţia civilă a oraşului, ce luase armele. Am fost făcut 
prizonier de soldaţii unguri, legat cu mâinile la spate şi dus cu alţii spre închisoare. În 
piaţa oraşului de două ori era să fiu împuşcat de populaţia civilă. Am fost bătut groaznic 
cu armele şi toți ofiţerii am fost duşi în o altă piață să ne execute. Am scăpat cu toţii, afară 
de un locotenent ardelean, ca prin minune. Mie mi-au luat civilii banii, ceasul şi tot 
bagajul şi toate lucrurile, şi preotesti şi bisericeşti. 

Parte din lucrurile bisericeşti au fost găsite de ostaşii noştri în o privată din 
Zalău. Am încheiat un proces-verbal de acest fapt preotul din Vartelec cu ofițerii de 
artilerie. Din bagajul şi lucrurile mele, haine, tot, nu s-a găsit nimic. Zalăul a fost atacat de 
peste 2000 ostaşi unguri şi 1000 civili înarmaţi. Ai noştri în număr mic au căzut numai doi 
ofițeri din posturile înaintate, iar încolo toți acei ofiţeri fără trupă, ce erau în oraş; ofiţerul 
cu popota, un ofiţer bolnav, subsemnatul, ca preot, un ofițer informator al M.C.G. şi 
soldaţii de la stat major şi posturi înaintate. Am fost conduşi în interior de unguri, pe jos, 
veşnic ameninţaţi cu moartea; în special ca preot, am suferit injuriile cele mai mari şi 
bătăi. Ura ce este în Ardeal, la unguri, contra preoţilor români, se revarsă contra mea. 

În Tuşnad, am fost ţinut la celulă pe gerul din februarie. În Sătmar, la secui, am 
fost supus tuturor injuriilor. 

Ni se aduceau apoi acuzaţiile cele mai absurde şi populaţia refugiată din Zalău 
cerea să ne dea pe mâna ei, să ne sfâsie. Eu a trebuit să-mi distrug hainele preotesti, să mă 
rad şi tund mărunt cu maşina şi îmbrac soldäteste, ca să scap de a fi spânzurat. Nici un 
ban, o singură cămaşă, în închisoare, fără să ieşi afară şi veşnic amenințarea cu moartea, 
aşa a fost prizonieratul meu. Când Ungaria a trecut sub conducerea bolşevică şi armata lor 
s-a bolşevizat şi noi prizonierii am ajuns pe mâna bolşevicilor. Bolşevicii nu admit ofiţeri, 
nici grade, sunt contra religiei şi în special a preoților. Situaţia noastră, a ofiţerilor, şi în 
special a mea era groaznică, ne aşteptam din moment în moment ca fiece nemernic să ne 
ucidă. Putea să o facă, căci nu era nici o autoritate, nici o regulă, nici o justiţie. Fiecare ce 
voia făcea şi putea şi să ne ucidă fără răspundere. 

Vedeam că nu avem altă scăpare, decât de vom fi scäpati de armata română sau 
să intrăm în garda roşie, lucru ce nu admiteam nici ofițerii, nici soldații, la toate 
propunerile lor. Spuneam să ne împuşte, dar în garda roşie nu intrăm. Ne-au venit în 
închisoare propagandistii români ai lui Racovschi să ne îndemne şi amenințe a intra in 
garda roşie. Când armata română s-a apropiat de Sătmar, garda albă ne-a furat din mâinile 
bolşevicilor şi am fost ţinuţi de ea arestați, ascunşi 24 ore şi apoi, ca garanţie, am fost 
primii ce la amiază 19 aprilie, am primit trupele de cavalerie română şi scäpati din cele 56 
zile de suferință de prizonierat ca prin minune. 

Preot L.A.Parfenie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f. 190,192 


235 


Nr.5 din 5 mai 1919 


303 


Preotul căpitan loan A. Partenie 
Confesorul Regimentului 15 Infanterie Războieni 
către 
Marele Cartier General(Serviciul Religios) 


Am onoare a vă raporta: 

În orăşelul Tisa Tiired, pe malul Tisei, duminică 4 mai, în prezenţa întregului 
regiment, a unui batalion de ardeleni, a artileriei şi a comandantului Brigăzii 13, am 
oficiat un parastas pentru cei 12 eroi, căzuți din regiment la ofensivă şi un Tedeum de 
mulțumire pentru biruintele căpătate, idealul ajuns şi ajungerea armatelor române la Tisa. 

Subsemnatul, sufleteşte mă simt mulţumit şi întărit, dar cele 56 zile ce le-am 
făcut ca prizonier la secuii şi bolşevicii unguri, mi-au zdruncinat sănătatea. De la 23 
februarie la 19 aprilie am suferit bătăi groaznice, foame, ger, ameninţarea veşnică cu 
moartea şi acum, fără să am o boală definită, mă simt slab trupeşte. Sunt gol şi dezbrăcat, 
căci am fost de toate prădat. Am nevoie de repaus şi îngrijire mare trupească. Pentru 
aceasta rog să binevoiti a mă demobiliza pe 1 iunie a.c. Rog să faceţi din timp cunoscută 
demobilizarea mea Protoieriei şi Revizoratului şcolar din jud. Suceava spre a intra de la 1 
iunie stil nou în drepturile mele de preot paroh şi învățător titular. 

Preot I.A.Partenie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f.189 


236 


Nr.12 din 7 mai 1919 [stil nou] 


Preotul Regimentului 11 Infanterie 
către 
Serviciul Religios al Marele Cartier General 


Am onoarea a vă înainta raportul despre activitatea mea la Regimentul 11 Siret în 
cursul lunii aprilie a.c. 

În jumătatea dintâi a lunii, regimentul aflându-se în repaus şi pe poziţii în fata 
inamicului, am săvârşit slujba dumnezeiască, în prezenţa ofiţerilor şi a oamenilor, cărora 
serviciul le permitea a lua parte, în bisericile satelor unde eram cantonati. În ziua de 4 
aprilie [stil nou] subsemnatul a ţinut o cuvântare trupei adunată laolaltă — în care s-a arătat 
cui datorăm România Mare şi ce fnvätäminte putem scoate pentru viitor spre a o putea 
păstra. 

În afară de aceasta, am făcut serviciile religioase necesare sătenilor, în locul 
preoților titulari refugiaţi de frica secuilor. 

În a doua jumătate a lunii, luându-se ofensiva în contra inamicului, grija mea a 
fost de a îndruma pe soldaţi la vitejie şi ascultare de mai marii lor, arătându-le că este o 
sfântă datorie pentru dânşii de a scăpa de suferință pe frații rămaşi încă sub silnicia 
duşmanului. 

Răniţii au fost toți cercetaţi şi încurajați, iar morţilor li s-a făcut slujba 
înmormântării creştineşti, după care s-a arătat camarazilor prezenți jertfa făcută de dânşii 
pentru binele fraţilor lor şi fapta vitejeasca care trebuie să fie pildă-ne pentru toţi. Cei mai 
multi au fost înmormântați în cimitirul satelor, iar câţiva, care erau căzuţi prin munţi şi nu 
s-au putut aduce în sat, s-au îngropat pe locul jertfei, iar slujba li s-a făcut odată cu a 
celorlalți. 

Am atras atenţia soldaților mei asupra nelegiuirilor săvârşite de duşman, care a 
chinuit populaţia, a omorât şi prădat totul, batjocorind şi distrugând şi bisericile. 

Chinurile şi mutilările oribile ale răniților căzuți în mâinile lui şi găsiți morți de 
noi au fost dovada cea mai evidentă a sufletului lipsit de orice simtäminte omeneşti. 

În legătură cu îngroparea eroilor căzuţi în război, cred că ar fi bine ca preoții 
unităților să aibă o condică din care să elibereze sub iscăliturile lor bilete de îngropare şi 
apoi acestea să se trimită parohului comunei de unde este cel căzut, pentru a aduce la 
cunoştinţă familiei sale, care ar simţi o mare uşurare sufletească; văzând că cel iubit al lor 
a fost înmormântat după toate datinile creştineşti. 

Cu destulă părere de rău mentionez că nu s-a putut săvârşi slujba Învierii 
Mântuitorului, regimentul fiind în marş forțat. 


304 


În lunea Paştilor am luat parte la serviciul divin în catedrala greco-catolică din 
Oradea Mare, unde Armata care era reprezentată la slujbă, cum şi Familia Regală, a fost 
salutată cu insufletire şi căldură de P.C. Vicar al locului. Cuvântării P.C. Sale i s-a răspuns 
de către subsemnatul prin o predică religioasă națională ţinută în Duminica Tomii, la 
aceeaşi catedrală şi în care, pe lângă multumirile aduse la cuvintele de salutare, s-a tratat 
despre condiţiile de dreptate şi tărie a credinței în legătură cu Evanghelia zilei şi cu 
aplicaţie la viaţa naţională a românilor. Regimentul a mers de aici mai departe, despre cele 
ce s-au lucrat se va arăta în raportul pe luna viitoare. 

Confesorul Regimentului 11 Infanterie, 


Preotul Constantin Cârlan. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.50 


237 


Nr.2 din 26 mai 1919 


Preotul Gh. Ciosu, confesorul Regimentului 14 Infanterie 
către 
Prea Cucernicul Protoiereu al preoților de armată, 
Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Potrivit ordinului Prea Cucerniciei Voastre, nr.540 din 28 februarie 1919 — 
privitor la activitatea desfăşurată ca (!) confesor al Regimentului 14 Infanterie la care sunt 
mobilizat de la 1 decembrie 1918 — cu onoare vă supun la cunoştinţă următoarele: 

Am căutat pe cât posibil de a fi în mijlocul soldaţilor întotdeauna, ridicându-le 
moralul atât prin cuvântările săptămânale cât şi în altele ocazionale. 

Le-am arătat vremurile mari prin care trece neamul nostru şi datoria noastră de a 
corespunde în totul, fiind cu toții la înălțimea acestor înalte timpuri. 

În toate cuvântările am căutat să le sădesc credinţa în Dumnezeu, îndemnându-i 
să se înarmeze cu răbdare creştinească, căci numai aşa vom putea învinge — putând astfel 
să ne realizăm idealul pentru care părinţii şi strămoşii noştri au îndurat atâtea suferințe, 
necruténd nici viata lor pentru realizarea visului nostru milenar „Unitatea tuturor 
Românilor într-un singur mănunchi” şi tot pentru acest ideal eroii de la Mărăşti-Oituz şi 
Mărăşeşti şi-au vărsat cu drag sângele — murind cu zâmbetul pe buze — satisfäcuti că mor 
pentru mărirea neamului — arătându-le deci înalta lor chemare de a duce la bun sfârşit 
opera începută. 

Întotdeauna am urmărit, ca (!) cuvântările rostite să fie adecvate cu împrejurările 
în care ne aflam şi totodată am ţinut să ating toate chestiunile pe care Prea Cucernicia 
Voastră ni le-aţi enumerat prin ordinul nr.20 din 7 noiembrie 1918. 

În cursul Sfântului şi Marelui Post am mărturisit trupa; căutând pe cât mi-a fost 
posibil de a combate toate relele pe care le-am observat, insistând mult asupra urâtului 
obicei de a fura şi a înjurăturilor. 

Am căutat de a le da sfaturi sănătoase, îndemnându-i a suferi cu plăcere şi 
mulțumire greutăţile războiului, arătându-le că bunul Dumnezeu pe noi ne-a destinat de a 
aduce la îndeplinire unirea neamului nostru. Am insistat mult asupra faptului de a nu da 
ascultare acelor şoapte diavoleşti, pe care străinii caută să le strecoare în sufletele ostaşilor 
noştri de a-şi lăsa arma jos, arătându-le că aceşti duşmani urmăresc de a cuceri prin fel de 
fel de tentaţii aceea ce n-au putut cuceri cu arma. 

În privinţa serviciilor religioase am căutat după împrejurări să le oficiez „variind 
când Sfinţirea Apei — Tedeum şi oficierea Sf. Liturghii, când împrejurările au permis. 

Întrucât regimentul n-a fost la un loc, fiind împărţit câte un batalion în altă 
localitate — de aceea pe rând am fost la fiecare, unde le oficiam un serviciu religios şi 
vorbindu-le aceeaşi cuvântare la fiecare batalion. 

Subiectele cuvântărilor sunt următoarele: 

1. Ce însemnează a fi soldat ? 

2. Modul cum trebuie să se poarte soldatul în actualele împrejurări. 

3. Însemnătatea zilei cu aplicări la actualele împrejurări. Această cuvântare am 
rostit-o în zilele Naşterii Domnului, a Botezului Domnului şi a Anului Nou — bineînţeles 
vorbindu-le despre însemnătatea fiecărei zile. 

4. Despre furt. 

5. Credinţă. 


305 


6. Datoria soldatului de a fi la înălțimea vremurilor mari prin care trece neamul 
nostru. 

7. Dragostea creştină. 

8. Nu este de ajuns a şti legea, ci şi de a o urma. 

9. Caracterul adevăratului creştin. 

10. La ce foloseşte ajutorul lui Dumnezeu ? 

11. Cultul icoanelor. 

12. Însemnătatea drapelului şi datoria ostaşului de a se jertfi pentru el potrivit 
jurământului depus. Această cuvântare am rostit-o cu ocazia depunerii jurământului 
contingentului 1919 şi compania recrutată dintre soldații ardeleni. 

13. Despre înfrânare şi răbdare. 

14. Importanţa Tainei Märturisirii şi sfaturi morale de felul cum trebuie să se 
poarte în viata creştinul şi cu deosebire ostaşul. 

15. Învățăturile morale ce putem scoate din viata Cuvioasei Maria Egipteanca. 

16. Suferințele Mântuitorului puse în asemănare cu cele ale neamului nostru. 

17. Învierea Domnului şi reînvierea neamului nostru. 

18. Datoria creştinului de a se purta potrivit Invataturii Mântuitorului. 

19. Combaterea relelor care înjosesc demnitatea soldatului român. 

20. Datoria soldatului de a fi la înălțimea chemării sale. 


În trăsături generale v-am expus felul cum mi-am desfăşurat activitatea pastorală 
de la 1 decembrie 1918 şi până la 22 mai 1919, data plecării Regimentului din 
Transilvania, enumerând totodată şi subiectele cuvântărilor rostite, pe care le-am crezut 
mai potrivite pentru împrejurările în care ne-am aflat. 

În privinţa rezultatului acestor cuvântări, pot spune într-un cuvânt că au avut o 
mare înrâurire asupra trupei — deoarece moralul trupei până în prezent e cât se poate de 
ridicat — apoi şi din convorbirile avute cu ei şi, cu deosebire, de la Taina Mărturisirii am 
constatat cu mulțumire că au ţinut seamă de cele vorbite şi totodată acum pricep bine 
marile vremuri prin care trecem. 

Preot Gh.Ciosu, 

Regimentul 14 Infanterie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f.95-96 


238 


[Marele Cartier General - Serviciul Religios] 
[20-27 mai 1919] 
Nr.2283, 2384, 2385, 2386, 2387, 2388 şi 1389 


către 
Corpurile 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 Armată 


În conformitate cu Instrucţiunile date de Marele Cartier General, Secţia 3 
Adjutantură, prin ordinul nr.28638 relativ la demobilizarea armatei, cu onoare vă aducem 
la cunoştinţă că, cu privire la preoţi, se vor menţine mobilizați numai cei de la trupele 
dislocate care fac parte din comandamentele operative. În acest sens vă rugăm să binevoiti 
a da cuvenitele ordine unităţilor de sub comanda dv. care se vor conforma întocmai 
prezentului ordin, raportând acestui serviciu, care pe ziua de 1 aprilie 1920 este trecut la 
Direcţia Personalului, Ministerul de Război, datele acestor demobilizări spre a se efectua 
cuvenitele mutații în controalele noastre. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 43, f.73 


239 


Nr.308 din 27 mai 1919 


306 


Marele Cartier General, Serviciul Religios 
către 
Marele Cartier General, Secţia III Adjutantură 


La nr.4690 de fata. 

Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că se poate cere Înalt Prea Sfintitului 
Mitropolit al Moldovei, din eparhia căruia preotul Parfenie Ioan, de la Regimentul 15 
Infanterie, face parte, un alt preot care să fie mobilizat în locul celui ce solicită 
demobilizarea. 

În ce priveşte utilitatea preoţilor în armată — credem că nu mai este nevoie a o 
dovedi şi cu acest prilej, întrucât a fost unanim recunoscută — în frunte cu însuşi d-l 


general Prezan. 
Pentru Şeful Serviciului Religios M.C.G., 
Iconom V.Pocitan 


Serviciul Religios M.C.G. 
Nr.363 din 28 mai 1919 


Se aprobă demobilizarea şi mobilizarea altui preot în loc. 
Sub Şef de Stat Major General al Armatei 
Colonel (ss) indescifrabil 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f.189 


240 


Declaraţie 


La reclamatia făcută asupra mea de câţiva locuitori din Găieşti, județul 
Dâmboviţa, subsemnatul declar următoarele: 

1. În chestiunea militară 

Chestiunea aranjării situației mele militare este încă în studiu ca şi a altor ofiţeri 
din Regimentul 68 Infanterie. Mi s-a cerut numai o declarație de împrejurările în care am 
fost făcut prizonier, rămânând ca să se clarifice lucrul odată cu al celorlalți ofiţeri din 
regimentul meu. 

Totuşi, ataşez aici declaraţia d-lui colonel G.Meleca, sub ordinele căruia am 
funcţionat ca preot de garnizoană şi ca preot al Regimentului 68 Infanterie în timpul 
campaniei, precum şi pe a d-lui maior Negulescu, fost în Regimentul 68, în timpul 
campaniei. Voi căuta să-mi procur şi alte acte, pe care le voi înainta Onor Curţii Marţiale, 
dacă va fi nevoie. 

Dacă lucrul este posibil, propun să fie ascultați prin comisie rogatorie, date fiind 
enormele greutăţi de transport, domnii căpitani Angelescu şi Dobrescu din Regimentul 68 
Infanterie, d-nul jude Pantelimon, comuna Bereşti, județul Covurlui şi d-l colonel 
G.Meleca. 

2. În chestiunea clopotelor 

În afacerea aceasta, lucrul stă astfel: 

Într-una din zile am fost chemat la comandament cu inventarul bisericilor din 
parohie — într-o vreme când nu se pomenea de ridicarea clopotelor — sub motivul ca să se 
vadă stricăciunile suferite de biserici în timpul invaziei oştirilor inamice. Atunci s-a luat 
notă de toată zestrea bisericilor. Mai târziu, când s-a zvonit că se vor ridica clopotele de la 
biserici, preotul meu ajutător, Florea Dinu, a îngropat un clopot, fără ştirea mea. 

Or la îngroparea clopotului, preotul s-a servit de alti oameni străini şi faptul 
acesta a fost cunoscut imediat în oraş şi prin urmare şi de comandament, care avea mulți 
spioni în oraş. Şi atunci, m-am temut. Am spus preotului Florea Dinu să dezgroape 
clopotul, pentru că eu räspundeam în calitate de paroh, nu Sfintia Sa, ceea ce a şi făcut. 
Greşeala a fost că a fost lăsat jos în clopotniță, deşi eu spusesem să-l pună în amvonul 
bisericii, sub nişte vechi covoare. Acolo era la adăpost, dacă nu ne lua după inventar şi în 
acelaşi timp scăpam de răspundere, pentru că nu părea a fi ascuns. Clopotul însă a rămas 
jos în clopotniţă şi a fost ridicat de germani. 


307 


Că lucru stă aşa, ştie şi d-l D.Henteş, fost primar al oraşului, cu ajutorul căruia 
am scăpat pe celelalte (din patru s-a luat unu) şi pe care chiar îl propun ca martor. 

Acest clopot a fost cumpărat din economiile făcute de mine din întreținerea 
bisericii şi de enoriaşi. După cât îmi reamintesc, am dat 250 lei, iar restul, până la 600 lei, 
oamenii. 

Şi acum se pune întrebarea: eu care răspundeam de întreaga avere a bisericilor, 
trebuia să nu fiu în toate minţile, ca să mă duc la inamicii neamului meu să le spun să ia 
clopotul, cum încearcă să însceneze câţiva, fără frica lui Dumnezeu. 

3. Se mai înscenează contra mea o calomnie odioasă: că am petrecut cu nemții 
incartiruiti la mine. Pentru folosinţa mea personală şi a familiei mele nu mai aveam decât 
două mici camere, restul era complet rechizitionat. Ofițerii inamici făceau ce voiau; eu nu 
puteam să-i împiedic cu nimic. Muzică sau petrecere cu ei n-am făcut niciodată. Lucrul 
acesta îl poate mărturisi un vecin de-al meu, d-l Ştefan Michăilescu, pensionar, fost multă 
vreme director şi institutor la şcoala din Găieşti, pe care-l propun ca martor, cu rugămintea 
de a fi ascultat tot prin comisie rogatorie, fiind om bătrân şi suferind, iar transportul la 
Bucureşti şi greu şi costisitor. 

4. Mi se mai aduce acuzarea că am fost băgat în învățământ de nemți. Iarăşi 
inexact, întrucât în învățământ sunt din 1914. Am fost directorul Şcolii de fete, pus de 
revizoratul de Dâmboviţa, iar acum sunt institutor la Scoala de băieţi, în urma ordinului 
autorităților noastre româneşti, nu nemtesti, care nici nu mi-au dat vreun ordin, nici nu 
m-au pus în vreo funcţie. 

Interesul autorităţilor militare este să facă dreptate deplină. Îmi este greu să pot 
transporta aici multi martori în descărcarea mea, spre a putea dovedi netemeinicia 
acuzărilor aduse mie. 

Fac smerita rugăminte de a fi ascultați prin comisie rogatorie, la Găieşti, 
următorii: 

D-1 colonel G.Meleca 

D-1 D.Henteş, fost primar 

D-1 Iosif Hubu, actual primar 

D-l Petre Constantinescu, proprietar 

D-1 St.Michăilescu, pensionar, fost director şi institutor 

D-1 D.Stănescu, proprietar, str.Gării 

D-1 G.Cretoiu, arendas 

D-1 G.Serbuta, comerciant şi alţii, toţi din Găieşti. 


Dându-se comisiei rogatorii puterea să mai asculte şi alţii, pentru ca lumină 
deplină să se facă. 


Aceasta este declaraţia mea, pe care o subscriu. 


Preot Lazăr Popescu 
1919, mai, 29 


Anexe: Două declaraţii, una a d-lui colonel Meleca şi alta a d-lui maior 
Negulescu. 


În fata noastră, astăzi 29 mai a.c. în ... Bucureşti 
(ss) indescifrabil 


A. M. R, fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.151,156 


241 


Nr.30 din 31 mai 1919 
Confesorul Regimentului 25 Infanterie P.A. 
către 


Marele Cartier General, Serviciul Religios 


Conform ordinelor am încercat a vă comunica următoarele: 


308 


Serviciul divin de Sfintele Paşti, în cele trei zile, l-am oficiat la Batalionul 2 
Şipeniţ. Învierea am oficiat-o la ora patru dimineaţa, deoarece preoții bucovineni la acea 
oră au trebuit a o oficia conform ordinelor primite. Ofițerii în cor au cântat “Hristos a 
înviat”. Am servit împreună cu preoţii bucovineni, dânşii în limba slavonă, iar eu 
româneşte. 

De Paşti am ţinut două predici relative la Învierea Domnului. 

În Duminica Tomii am oficiat Sfânta Liturghie. Tot la acest batalion, împreună 
cu cei doi preoţi localnici. Am ţinut o predică făcând pe scurt istoricul sărbătorii şi 
vorbind şi despre necredintä. 

Am mai oficiat şi cununia unui ofițer român cu o localnică, împreună cu preotul 
ucrainean din Lujeni. 

Tot la acest batalion am mai ţinut o conferință: "Răpirea Bucovinei şi starea ei 
sub austrieci până în prezent “.La fine am făcut câteva întrebări asupra punctelor 
esenţiale pe care dupa ce le-au fixat soldaţii -am citit câteva bucăţi de lectură alese, cu 
conținut moral. Totul a durat o oră. 

Am avut apoi opt zile concediu. Reîntorcându-mă, am mers la Batalionul 1 
Cotzman. Acolo sărbătoarea am oficiat serviciul divin împreună cu preoții localnici. În 
Duminica Samarinencei am ţinut o predică. În cursul celor două săptămâni cât am stat, am 
ținut cinci conferinţe, tratând istoria Bucovinei, Basarabiei şi a Ardealului. După 
conferință, prin întrebări, fixam punctele esenţiale ale subiectului şi după aceea citeam 
câteva bucăţi alese cu conţinut moral. Expunând multe episoade frumoase şi eroice, am 
constatat dezvoltarea unei adevărate simpatii fata de aceste lecţii de istorie romana. 

In ziua de 24 mai, trecând în Pocuția, am mers în mijlocul soldaților, împărtăşind 
aceleaşi greutăţi şi veselii ale călătoriei. În ziua de Înălţarea Domnului am oficiat Sfânta 
Liturghie într-o biserică greco-catolică, iar la fine am vorbit despre Înălțarea Domnului. 
Imediat ce Regimentul îşi va concentra oamenii, afară de serviciul religios, voi vorbi 
despre Pocuția şi relaţiile moldo-polone trupei, deoarece suntem în Pocuția şi avem 
graniță comună cu polonii. Despre convorbirile individuale cu soldaţii în care le răspund 
la diferite întrebări şi chestiuni...,in care îi sfătuiesc a se purta bine cu populaţia, a le 
respecta persoana şi avutul, despre evidenţierea cum cresc şi îngrijesc vitele, nu mai 
amintesc. 

Confesorul Gh. Ciuchi, 

Regimentul 25 Infanterie P.A. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f. 92-93 


242 


Nr.13 din 3 iunie 1919 


Preotul Prejbeanu Gr. 
către 
M.C.G., Serviciul Religios 


În executarea ordinului circular nr.540/1919 al Marelui Cartier General, Serviciul 
Religios, am onoare a raporta, pentru luna mai, cele ce urmează: 

Luna aceasta ne găseşte în campanie şi de la început chiar ne sosesc bolnavi. 
Fiecare om din formațiunile noastre îşi ia locul său de mai înainte hotărât, domnii ofițeri, 
fiecare cu specialitatea să, trec la posturile lor şi spitalul începe a funcţiona. Şi rostul 
subsemnatului este acum, în primul rând, altul: grija nevoilor sufleteşti ale bolnavilor. Fac 
rugăciunile trebuinciose, le adresez cuvinte de îmbărbătare, îi vizitez spre bucuria lor. Dar, 
cum aceasta nu înseamnă că trupa este neglijată din punct de vedere religios şi nici 
propovăduirea instrucțiunilor ordinului circular nr.20/918 n-a încetat. 

Dacă în luna precedentă, când ne aflam la Iaşi, am făcut o expunere teoretică a 
acestor instrucțiuni, acum este timpul pentru o expunere practică, ca să fntrebuintäm 
termenul acesta. 

Legăturile de sânge cu frații dezrobiti nu se mai predică, ci se constată de chiar 
trupă, fiindcă vorbesc o limbă, au aceeaşi lege. Le recomand soldaților respectul cinstei, 
respectul avutului fratelui nostru basarabean (ne aflăm în Basarabia cu serviciul ). Soldații 


309 


înşişi au prilej de a vedea religiozitatea, omenia şi buna primire ce ne fac fraţii noştri ceea 
ce — le spun — reclamă de la noi o purtare exemplară fata de dânşii. 

Constat cu bucurie că soldatul nostru îşi cunoaşte frații şi ştie să-i respecte. 

Serviciul divin se oficiază aici în cort şi la bisericile din localitate, două la număr. 
Unde merg la serviciu, trupa acolo mă însoţeşte. Am ţinut întotdeauna scurte cuvântări 
ocazionale, moralizatoare, cu efect binefăcător asupra trupei şi restului poporenilor, căci 
trebuie ştiut lucrul acesta: când servim în cort, pe lângă trupă, vin poporeni zeci. Negreşit 
trebuie accentuat acest lucru, pentru că învederează legăturile ce se stabilesc între fraţii de 
acelaşi sânge. 

Piedici în propovăduirea cuvântului, piedici în executarea instrucțiunilor primite 
nu întâmpinăm din partea nimănui. Trebuie spus însă un lucru: tocmai buna funcţionare a 
spitalului nu-mi dă prilejul a avea contact cu întregul personal sanitar deodată. 
Propovăduirea totuşi se face neîncetat, chiar cu mici grupe. 

Rezultatele obţinute sunt multumitoare şi, după cum am mai spus, punctele 
indicate în instrucțiunile amintite sunt pe cale de bună îndeplinire, altele chiar îndeplinite. 
Este greu a forma un cor, tocmai pentru motivul că buna funcţionare a spitalului reclamă 
tot personalul. Totuşi, nu deznădăjduiesc. 

Am socotit ca o chestiune importantă faptul de a fi aici, între frații basarabeni, 
propovăduitor al ideii de unire perfectă, documentându-se asemănările şi înlăturându-se 
nepotrivirile, mai mult închipuite, ce ar fi între fraţii de pe ambele maluri ale Prutului. 

În consecință, mi-am ales partea culturală a chestiunii. Sunt în bune relaţii cu 
preoţii locali şi cu toţi învățătorii. Dacă şcolile s-au închis acum, odată cu vacanţa de vara 
— puteam preda cursurile religioase — am totuşi prilej de convorbiri cu preoții respectivi în 
dese rânduri. Adesea am avut prilej să servesc şi singur la una din biserici (parohul fiind 
protoiereu al judeţului Soroca, fiind ocupat) şi oficiind serviciul cât se poate de frumos, 
am constatat multumirea marelui număr de credincioşi, care erau foarte plăcut 
impresionați de claritatea limbii româneşti, de dulceata şi frumuseţea cântării bisericeşti. 

Le-am predicat totdeauna, stăruind asupra legăturilor de sânge, asupra dragostei 
ce trebuie să aibă fata de frații de pretutindeni, asupra ascultării ce trebuie să dea ordinelor 
primite, totul fiind rânduit pentru fericirea comună. Am stăruit totdeauna asupra 
asemănării credinţei şi a serviciului, punct important, fiindcă eram informat de cineva, 
încă de la Iaşi, că basarabenii nu ne socotesc “pravoslavnici”. 

Împrejurările îmi aduc prilej de activitate în toate direcţiile. Voi trudi cu toată 
râvna, pentru ca serviciul meu pe lângă această ambulanţă să fie cât mai rodnic. 

Preotul Gr.Prejbeanu, 

Ambulanţa Spitalului Diviziei a IV-a Infanterie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 40, f. 88-89 


243 


19 iunie 1919 
Memoriu 
asupra activităţii mele ca preot militar în războiul nostru 
pentru întregirea neamului 


Am fost mobilizat pe ziua de 15 august 1916, cu gradul de preot locotenent, la 
Spitalul de Contagioşi Nr.3. 

Aici am căutat, ca prin orice mijloc şi pe orice cale am crezut mai nimerit, să-mi 
aduc la îndeplinirea greaua şi marea sarcină ce mi s-a încredințat, făcând serviciul religios 
şi îngrijind şi de bolnavii de tifos exantematic. În această nobilă misiune, m-am ajutat cu 
succes de sanitarii pe care singur i-am format în vederile mele prin sfaturi, istorioare şi 
predici ținute aproape în fiecare zi. 


310 


Cu acest spital am urmat trupele în luptele din Transilvania mai întâi, când s-a 
primit ordin ca spitalul să meargă la Predeal din cauză că Braşovul, unde erau stabiliți, se 
evacua, mi s-au încredinţat mie personal 3 furgoane cu material sanitar pe care l-am dus în 
perfectă stare. 

Cu această ocazie domnul şef al Spitalului de Contagiosi, d-nul doctor maior 
M.Mirinescu, mi-a adus mulțumiri şi m-a asigurat că mă va avea în vedere pentru 
avansare. 

De la Predeal, am trecut apoi la Câmpina, de la Câmpina mi s-a încredințat 
conducerea spitalului până la Ploieşti, unde mi-am făcut serviciul meu preoţesc la Spitalul 
Liceul Sf.Petru şi Pavel. 

Aici am avut durerea să primesc pe fratele meu, sublocotenentul Emanoil Filiutä 
din Regimentul 73 Infanterie, rănit grav pe front la 18 octombrie 1916 şi care, după o grea 
suferință de 12 zile şi 12 nopți, a încetat din viata pe braţele mele, la 30 octombrie 1916, 
lăsând în urma lui renumele de Panduru Clăbucetului şi al pasului Bratocea, unde luptase 
pentru oprirea vrăjmaşului de a ne invada ţara. 

În timpul acesta, pentru că se ivise epidemie de holeră, am fost trimis la Brăila 
pentru combaterea acestei boli periculoase. Aici, afară de spitalul meu de contagioşi Nr.3, 
mi-am făcut datoria şi fata de trupele ce treceau spre front, care n-aveau preoți, raspunzind 
la chemările ce-mi veneau din toate părțile de la şefii acelor unități. 

La evacuarea Brăilei, mi s-a dat direcţia Bălinteşti-Covurlui, de unde am fost 
trimis la Roman unde tifosul exantematic făcea ravagii. Astfel că sub a mea supraveghere 
am mers până la Roman, încredințându-mi coloana spitalului, unde am ajuns la 1 ianuarie 
1917, pe un timp geros, cu zăpadă. Peripetiile prin care am trecut sunt prea dureroase şi nu 
se pot descrie, având în vedere acel timp geros cu zăpadă, noroi şi fără cantonamente de 
cele mai multe ori. 

Din această cauză şi astăzi sufăr de reumatismul ce l-am căpătat cu acea ocazie. 

La început, la Roman, mortalitatea era foarte mare; din 100 bolnavi mureau 50. 
Graţie măsurilor luate în grabă şi muncii depuse din zi şi până în noapte a reuşit să scadă 
mortalitatea mai întâi la 20 şi în ultimul timp la 5. 

Cu această ocazie cade bolnav administratorul spitalului şi atunci, prin ordin de 
zi, mi s-a încredinţat, efectiv, supravegherea şi administraţia spitalului. În timpul de la 12 
februarie 1917, cad şi eu bolnav şi mă restabilesc pe la 10 martie 1917 când îmi iau din 
nou serviciul în primire. 

De la Roman am plecat la Cudalbi, jud. Covurlui, unde ne-am instalat în şcoala 
primară de băieți şi apoi de aici am trecut la Tecuci. 

În oraşul "Tecuci, de asemenea, am făcut serviciul şi la alte unităţi, ducându-mă 
oriunde eram chemat pentru serviciu. În acest oraş m-am îmbolnăvit de icter cu o 
complicatie internă; după trei săptămâni de suferință m-am restabilit, cerând de la Marele 
Cartier General, Serviciul Religios, să-mi dea orice regiment. Ordinul l-am primit pentru a 
mă prezenta la Regimentul 14 Roman. 

La Regimentul 14 Roman, toate serviciile mele divine săvârşite erau însoţite 
regulat de câte o predică. Zilnic vizitam pe soldaţi prin cantonamente, vorbind cu ei şi 
sfătuindu-i a se feri de boli şi să aibă încredere în viitorul țării noastre, căci Dumnezeu nu 
ne va lăsa. 

În acest regiment am convins pe un evreu să treacă la creştinism. În consecință, 
la 12 ianuarie 1918 l-am botezat. 

Acestea sunt faptele săvârşite de mine în timpul campaniei noastre şi le-am expus 
aici să se vadă mai bine misiunile pe care le-am îndeplinit în tot timpul, spre a putea 
revendica dreptul ce mi se cuvine şi mie după cum s-a dat tuturor preoţilor militari, adică 
de a fi avansat la gradul de preot căpitan, mai ales că şi astăzi sunt mobilizat la Brigada 3 
Artilerie. 

După cum se poate vedea, am muncit şi eu în limitele puterilor mele pentru ţară 
şi însuşi Mântuitorul nostru recunoaşte dreptul celui ce a lucrat zicând: ,,Vrednic este 
lucrătorul de plata sa”. Este adevărat, am primit plata de locotenent, pe care şi azi o 
primesc; n-am primit însă până în prezent răsplata muncii, după cum au primit-o toți fraţii 
mei, adică înaintarea la gradul de căpitan şi decorația potrivită poziţiei mele. 

Confesor Brigada a 9-a Artilerie, 

Preot Sachelar D. Filiuta 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f.66-67 


311 


244 


[9 iulie 1919] 


Copie după propunerea la decorare cu Ordinul “Coroana României” 
în gradul de Cavaler, clasa a V-a, 
a preotului Ioan P. Voinescu, fost confesor al Brigăzii a 2-a Roşiori 


Pentru că a dat probă, în toate ocaziile acestui război, de un zel şi devotament 
foarte mare. 

Atâta timp cât trupele au luptat la Oituz a fost în continuu la postul de prim 
ajutor, dând sprijinul moral şi material muribunzilor 

A urmat în toate marşurile regimentul, de multe ori călare, căutând ocaziile de a 
se face folositor şi dând totdeauna pildă bună tuturor cu purtarea sa exemplar de corectă. 

A stat cu brigada în tranşele de la Movileni şi nu a lipsit o clipă de la locul său în 
cursul campaniei din Basarabia. 

Când împrejurările l-au chemat la căpătâiul bolnavilor în cursul epidemiilor, a 
fost nelipsit din infirmerii, încurajând cu vorba şi ajutând cu fapta. 

Pentru toate calităţile sale şi pentru modul demn şi conştiincios cu care şi le 
întrebuinţează în serviciul de preot şi pentru purtarea sa bravă în timpul luptelor, îl propun 
a fi decorat. 

Pentru conformitate, 

Maior V. Cernea, 
Adjutantul Brigăzii a 2-a Roşiori. 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f. 74 


245 


17 iulie 1919 
Cernăuţi 


Confesorul Garnizoanei Cernăuţi, Adrian Lupaştian 
către 
Înalt Prea Venerabilitatea Sa, domnul prof. univ. d-nul Nazarie, 
Şeful Serviciului Religios de la Marele Cartier General din Bucureşti 


Alăturat supun cu onoare o schiță de organizaţie a preotimii militare active ca 
bază fundamentală după organizația preotimii militare active din fosta armată austriacă. 

Rog cu onoare să binevoiti a mă instiinta dacă doriţi colaborarea mea la 
organizaţia preotimii militare a țării noastre, România Mare. 


Cu toată veneratia mea şi respectul, 
Adrian Lupaştian, 


Confesorul garnizoanei Cernăuţi 
Schița de organizaţie a preotimii militare [active] 


În războiul mondial s-a dovedit cum că educaţia morală izvorâtă din credința, 
dragostea şi speranţa soldaţilor în Dumnezeu a biruit toate celelalte arme de război şi pe 
toți inamicii ordinii morale din lume. Toate puterile întemeiate în primul rând numai pe 
iscodirile minţii omeneşti fără credința, nădejdea şi dragostea adevărată în Dumnezeu, 
s-au prăbuşit ca şi o casă clădită pe nisip. În tot timpul acestor clătinări îngrozitoare au 
apelat toată puterea şi autoritatea omenească la ajutorul preotului militar, care 
împlinindu-şi misiunea sa apostolică cu abnegatie de sine şi în cele mai multe cazuri cu 
pericolul vieţii sale, a răcorit şi întărit în mod eminent sufletul soldaţilor disperaţi. Meritul 
acesta l-au recunoscut pe deplin autorităţile militare prin observarea cea mai riguroasă a 
ordinelor preotesti. Numărul distinctiilor care le-au primit preoții militari în războiul 
mondial, pentru serviciul lor greu şi atât de responsabil, sunt şi vor rămâne mărturisiri vii 
şi vizibile pentru meritele păstoriei sufleteşti militare. 


312 


Orişice stat organizat pe temelia credinţei, dragostei, speranței creştine şi a 
moralei creştineşti a biruit în război. 

Biruinta este şi un merit deosebit al preotimii militare, prin urmare al bisericii 
creştineşti. În urma experienţelor făcute în războiul mondial şi considerând serviciul 
religios împlinit de preoţii militari cu atâta zel, abnegatie şi nenumărate pericole de viata 
precum şi necesitatea şi ponderea educaţiei religioase-morale a soldatului, trebuie un stat 
bine organizat să sporească şi să susțină cu toate mijloacele starea preotimii militare 
active. În orişice stat militar bine organizat trebuie să existe numaidecât şi o stare activă a 
preotimii militare, căci numai aşa se poate susține educația morală a soldatului şi, prin 
urmare, îşi poate asigura starea militară scopul său fundamental, ordinea şi disciplina 
adevărată. 

Schița de organizaţie a preotimii militare active ar fi cam următoarea: 

A. 

Consistoriul apostolic militar. Acesta constă din: 

1. Arhiereul militar cu gradul unui general de corp. El este şeful suprem al 
serviciului religios pentru întreaga armată a României Mari şi totodată şi şef de secţie în 
treburile religioase în Ministerul de Război. 

2. Un director ca substitut al Arhiereului la cancelaria serviciului religios pe 
lângă Ministerul de Război cu gradul unui general de divizie sau de brigadă. 

3. Trei secretari ai cancelariei serviciului religios pe lângă Ministerul de Război 
şi arme, primul secretar cu gradul de colonel, al doilea cu gradul de locotenent-colonel şi 
al treilea cu gradul de maior. 

4. Protoiereul militar pentru garnizoana capitalei, cu preoții militari (trei sau mai 
multi), cu gradul de colonel, iar preoţii supuşi cu gradul de maior şi căpitan. 

Directorul şi secretarii serviciului religios de cancelarie şi protoiereul capitalei 
sunt totodată referentii consistoriului apostolic militar în toate afacerile religioase pentru 
întreaga armată română. 

Consistoriului apostolic militar îi substau: 

B. 

Protopresviteratele militare numite şi superiorate. 

Protopresviteratele militare sunt ataşate comandamentelor de corp. Numărul 
protopresviteratelor militare se îndreaptă după numărul corpurilor de armată. Fiecare 
protopresviterat e condus de un protoiereu cu gradul de colonel. Protoiereul este totodată 
referentul treburilor religioase la comandamentul unui corp de armată. Acesta posedă 
preoţii necesari pentru fiecare divizie, pentru fiecare brigadă şi pentru fiecare regiment. El 
este, aşadar, şeful preoţilor de divizie. 

Protoiereul unui corp de armată posedă doi sau mai multi referenti, după raportul 
confesiunilor în armată, cu grad de maior şi căpitan. 

Fiecare divizie are un preot ca referent la comandamentul diviziei, cu gradul de 
locotenent-colonel sau cu gradul de maior. El este şeful preoților de brigadă. 

Fiecare brigadă are un preot ca referent la comandamentul brigăzii, cu gradul de 
maior sau căpitan. 

Fiecare regiment are preotul său cu gradul de locotenent sau căpitan. El este şeful 
preoţilor de regiment. 

Fiecare academie militară are câte un preot pentru învăţământul religios şi 
educaţia religioasă-morală a ofiţerilor, cu gradul de maior, locotenent-colonel şi colonel. 
Aceştia sunt direct supuşi consistoriului apostolic militar. 

Fiecare şcoală de ofițeri are preotul său propriu pentru învățătura religiei şi 
educaţia religios-morală a candidaţilor de ofiţeri, cu gradul de căpitan etc. Aceştia sunt 
direct supuşi consistoriului apostolic militar. 

Fiecare garnizoană cu toate spitalele militare are câte un preot propriu, cu gradul 
de căpitan, maior etc. Aceştia sunt direct supuşi protopresviteratelor militare. Drepturile, 
atribuţiile şi toate îndatoririle preoților militari activi sunt detailat expuse în regulamentul 
organic pentru preoții militari, care-l am în lucrare. Înființându-se şi organizându-se odată 
consistoriul apostolic militar şi activându-se protoiereii de corp, preoții de divizie, de 
brigadă, de regimente, de garnizoane, precum şi preoții academiei militare şi şcolilor de 
ofițeri vor lucra toţi la organizarea temeinică a stării preotesti militare. 

Aceasta ar fi în general schiţa de organizaţie a preotimii militare active. 


Cu deosebită veneratiune, 
Adrian Lupaştian, 
Confesorul garnizoanei Cernăuţi 


313 


[Rezolutie:] 
Nr.722 din 25 iulie 1919 


I se va răspunde că s-a şi primit proiectul şi că i se mulţumeşte. Un regulament 


mai detaliat am prezentat noi deja Marelui Stat Major al Armatei. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f. 172-174 


246 


Bucureşti, 21 iulie 1919 [stil nou] 
Referat 


Am onoare a referi că din actele înaintate de Administraţia Casei Bisericii, cu 
adresa nr.13315 din 17 aprilie 1919, precum şi din cercetările făcute atât la Bucureşti cât 
şi la Gäiesti de subsemnatul, ca şi din actele primite de la Cabinetul 18 de Instrucție al 
acestei Curți şi din actele aflate în dosarele ambelor cabinete, privitoare la preotul teolog 
asimilat locotenent de rezervă, Popescu Lazăr, se constată următoarele fapte: 

Preotul Popescu Lazăr este învinuit de către d-l Niţă Tănăsescu şi alti 12 locuitori 
din oraşul Gäiesti, judeţul Dâmboviţa, de faptele enumerate mai jos: 

a. Că a dezertat la inamic cu ocazia retragerii armatei române din teritoriul fost 
ocupat. 

b. Că a denunţat inamicului locul unde fusese îngropat un clopot de la biserica 
filială Sf. Nicolae din Găieşti, pendinte de parohia sa, ridicându-se clopotul de către 
vrăjmaş. 

c. Că fraterniza cu ofițerii inamici pe care îi avea în gazdă. 

d. Că, fiind numit învățător după evacuare, a neglijat datoriile sale de preot atât la 
biserică cât şi fata de populaţie. 

e. Că a căutat să răstoarne Consiliul Comunal spre a fi ales în Comisia 
Interimară. 

f. Că a fost în Consiliul de Administraţie al Băncii Populare din Găieşti, de unde 
însă a fost eliminat de către societarii băncii. 

Punctele de la d, e şi f nu constituie nici un delict şi dacă s-ar fi dovedit că sunt 
întemeiate, ar putea face cel mult obiectul unei cercetări din partea autorităţilor 
ecleziastice superioare, care ar fi singure în drept a examina dacă preotul Popescu Lazăr 
s-a făcut vinovat de vreo abatere de la regulile bisericeşti şi dacă este posibil de a da 
pedeapsă edictatä de canoanele care guvernează preoțimea noastră, însă nici măcar 
învinuirile de la sus-numitele puncte nu se constată a fi adevărate: într-adevăr, martorii 
ascultați la faţa locului arată că preotul Popescu Lazăr şi-a îndeplinit foarte bine şi foarte 
conştiincios atât îndatoririle sale de preot, cât şi acele de învăţător; după invazia inamică 
nu funcționează nici o şcoală în Găieşti şi numai graţie concursului binevoitor dat de doi 
învățători pensionari şi de preotul Popescu Lazăr s-a putut redeschide şcoala, aducându-se 
un serviciu însemnat atât copiilor, cât şi părinților lor; cu privire la îndatoririle de preot i 
se aduce numai învinuirea de a refuza a tolera plimbarea morților cu cosciugul descoperit 
prin oraş, conform datinii locale, atunci când mortul sucombase după o boală infecțioasă 
molipsitoare, ori aceasta, departe de a constitui o vină, nu era decât respectarea măsurilor 
luate de autorităţile superioare cu privire la igiena şi salubritatea publică în acele timpuri 
de epidemii de tot soiul. 

De asemenea, punctele de la b şi c sunt neîntemeiate. Într-adevăr, din declaraţiile 
martorilor ascultați la Găieşti se dovedeşte că preotul de la biserica Sf. Nicolae, după ce a 
îngropat clopotul cel mare al bisericii sale, obosind la această muncă, s-a dus să se 
reconforteze la cârciumă şi acolo, lăudându-se de fapta sa, a fost auzit de toată lumea şi s- 
a făcut zvon repede în oraş despre îngroparea clopotului, astfel că lucrul s-a aflat şi de 
nemți; preotul Popescu Lazăr, în calitatea sa de paroh, fiind răspunzător de inventarul 
averii bisericeşti, despre care nemții luaseră cunoştinţă, a spus preotului de la Sf. Nicolae 
că, dacă n-a putut păstra secretul, să dezgroape clopotul şi să-l pună în biserică, ferit de 
vedere, căci astfel era în risc să fie amendat şi închis, fără a putea scăpa clopotul, Părintele 
de la biserica Sf. Nicolae, înfricoşându-se, a dezgropat clopotul şi l-a pus în clopotniţă Jos, 
expus la prima vedere, sub cuvânt că nu a mai avut putere şi nici ajutor ca să-l ducă în 


314 


amvonul bisericii şi să-l pună mai la o parte sub nişte covoare vechi; astfel, când mai 
târziu nemţii au rechizitionat clopotele bisericilor din Găieşti, au luat acest clopot, precum 
şi cel mic rămas sus în clopotniţa bisericii Sf. Nicolae. Cu privire la fraternizarea cu 
ofițerii inamici, gäzduiti în casa sa, denuntätorii nu au putut preciza nici un fapt concret, 
iar martorii ascultați la Găieşti au declarat că preotul Popescu Lazăr a avut o atitudine 
foarte demnă fata de inamic, în tot timpul ocupaţiei şi, departe de a întreţine bune 
raporturi cu inamicul, era foarte rezervat fata de dânsul şi nu ştia cum să scape mai repede 
de musafirii nepoftiti ce i se dădeau în cartier. 

Cu ocazia cercetărilor făcute la Găieşti, a ieşit la iveală că denuntätorii au fost 
puşi la cale de d-l Niţă Tănăsescu, care are o ură personală în contra preotului Popescu 
Lazăr şi este în conflict cu dânsul de mai multă vreme pentru următoarele motive: preotul 
Popescu Lazăr, aflând că parte din obiectele devastate din casa lui se aflau la d-l Niţă 
Tănăsescu, l-a reclamat Comandaturii inamice din Găieşti şi, făcându-se perchezitie, s-au 
găsit diferite obiecte şi in special o jubea pe care fetele d-lui Tănăsescu o tăiaseră, 
făcându-şi sorturi din ea: la judecată, d-l Tănăsescu a fost obligat a plăti o amendă de 250 
lei, 200 lei despăgubiri preotului şi mai pretinde că a dat bacşiş fostului ajutor de primar 
de pe vremuri, de 200 lei, pentru a interveni ca judecata să nu-l condamne mai aspru. În 
urma acestora, enoriaşii alegând ca epitrop al bisericii parohiale Sf. Ilie pe d-l Niţă 
Tănăsescu în trei rânduri consecutiv, după retragerea nemților din tara, preotul Popescu 
Lazăr i-a contestat în fiecare dată alegerea, arătând Ministerului de Culte că nu poate 
primi să stea aproape (alături) cu un epitrop care fusese condamnat pentru că-i luase 
jubeaua din casă, iar Ministerul, ţinând seamă de opunerea preotului, n-a confirmat pe d-l 
Niţă Tănăsescu, numind ca epitrop pe d-l Dumitru Henteş, cu toate că acesta avusese mai 
puţine voturi la alegeri. 

Dovedindu-se astfel pornirea pătimaşă a denuntätorilor, dintre care unii sunt rude 
de aproape cu d-l Niţă Tănăsescu, iar alţii sunt prieteni sau oameni de casă ai lui, mai toți 
fără greutate şi unii chiar certati cu Justiţia, ca individul P.Mihäilescu, pe de-o parte, iar pe 
de altă parte stabilindu-se cu prisosintä netemeinicia învinuirilor aduse preotului Popescu 
Lazăr la punctele b, c, d, e şi f, rămâne să examinăm învinuirea mai serioasă ce i se aduce 
că ar fi dezertat la inamic. 

Din dosarul nr.2185/919, primit de la Cabinetul 18 de Instrucție al acestei Curți 
spre conexare cu denuntul repartizat cabinetului nostru, rezultă că preotul Popescu Lazăr a 
fost trimis în cercetarea acestei curți de către Comisia Diviziei a 12-a, instituită conform 
I.D. nr.783/9138, pe baza raportului cu nr.244/0919 al Regimentului 68 Infanterie. 

În contra preotului Popescu Lazăr nu există decât învinuirea ce i se aduce de d-l 
colonel Budeanu, că preotul acesta nu-şi făcea datoria, era fricos şi profitând de o 
permisie, a rămas acasă, predându-se inamicului, precum şi o declaraţie a căpitanului 
Trestioreanu, prin care arată că preotul era fricos şi nu-şi făcea datoria în conştiinţă. 

D-1 colonel Budeanu nu a avut sub ordinele sale pe preotul Popescu Lazăr nici 
trei săptămâni, iar căpitanul Trestioreanu nu dă amănunte asupra împrejurărilor în care şi- 
a putut forma opinia de mai sus asupra acestui preot. 

Din declaraţiile d-lui colonel Meleca G., care a avut pe preot ca (!) confesor al 
Regimentului 68 Infanterie, de la înființarea acestui regiment şi până la 30 octombrie 
1916, d-lui căpitan Dobrescu G., d-lui M.Pantilimon, judecător şi căpitan în rezervă, d-lui 
maior Negulescu, d-lui Anghelescu Virgil, căpitan de rezervă, şi a celorlalți martori 
ascultați la Găieşti asupra acestui cap de acuzare, rezultă că preotul Popescu Lazăr a avut 
o purtare exemplară înainte şi după mobilizare, fiind un naţionalist convins, înflăcărând 
oamenii prin cuvântările sale patriotice, expunându-se în fata inamicului şi în timpul 
luptelor pentru a-şi face datoria de preot, fiind rănit în luptele din Dobrogea, precum şi 
mai târziu, în luptele din Carpaţi; în timpul retragerii nu a avut nici o permisie. În ziua de 
19 noiembrie 1916 a părăsit oraşul Târgovişte, unde venise cu coloana volantă şi a mers 
după trenul regimentar în direcţia Pucioasa, când a fost surprins de inamic cu alte trupe de 
ale noastre, căzând prizonier fără voia sa şi fiind dus în lagărul din Târgovişte, de unde 
apoi a fost eliberat, din cauza calității sale de preot, permitandu-i-se să se stabilească în 
Găieşti, la biserica sa. 

Dovedindu-se că nici această învinuire nu este întemeiată, sunt de părere că nu 
este cazul ca preotul teolog asimilat locotenent în rezervă, confesorul Regimentului 68 
Infanterie, Popescu Lazăr să fie trimis în judecata Curţii Marţiale pentru învinuirile 
enunțate la punctele a, b, c, d, e şi f şi rog să binevoiti a interveni la locul în drept pentru 
clasarea afacerii. 


Substitut de comisar regal raportor, 


Maior Cornea Scarlat 


315 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Direcţia Personal, dosar 1162, f.263-264 


247 


22 iulie 1919 [stil nou] 
Prea Cucernice Părinte Protoiereu, 


În luna noiembrie 1918, când se ordonase o nouă mobilizare, ati luat dispoziţia ca 
să fiu mobilizat, deşi numai câteva luni mă despärtise de ea. 

Cu acea ocazie ati binevoit ca să ţineţi socoteală de intemeiatele mele obiectiuni 
şi ati ordonat demobilizarea mea. 

Astăzi însă situaţia este schimbată fundamental. 

În noiembrie trecut, armatele noastre înaintau în Ardeal fără să întâlnească vreo 
rezistenţă şi pretutindeni erau primite cu flori şi cu banchete. 

Am crezut, şi cu drept cuvânt, că în astfel de împrejurări, rolul preotului nu este 
aşa de însemnat, căci la banchete pot să ia parte cu succes şi preoți fără experiența 
frontului. De aceea v-am rugat atunci ca să fiu înlocuit cu un coleg ce nu luase parte la 
campania din Moldova. 

Comunicatul M.C.G. de azi, 21 iulie 1919, spune lucruri foarte îngrijorătoare şi 
care trebuie să ne pună pe gânduri, dar şi pe fapte. „Ungurii atacă cu înverşunare. Lupte 
crâncene se dau la Tymar, Rekanaz, Tisa Dob, Gura Mureşului etc.”, iar comunicatul din 
22 iulie spune precis: „Luptele continuă cu înverşunare pe tot frontul Tisei”. 

Astăzi, prin urmare, nu mai este vorba de banchete ca în noiembrie trecut, ci de 
bombe şi şrapnele. 

Fata de o astfel de situație gravă în care se găseşte tara, nu înțeleg să vă mai rog 
ca să mă ştergeţi din numărul celor ce se vor mobiliza, ci din contra, prin rândurile acestea 
îmi permit ca să vă rog, cu cea mai caldă stäruintä, ca de urgenţă să dati ordin ca să fiu 
mobilizat. 

Şi vă rog să mă mobilizați la unul din regimentele de infanterie sau la brigäzile 
care azi luptă la Tisa, căci acolo este pericolul mai mare. 

Ştiu precis că în acele unități care luptă la Tisa, sunt preoţi care — cu foarte multă 
dreptate — cer să fie demobilizati pe motiv că au depăşit vârsta reglementară. 

Şi au mare dreptate. Subsemnatul n-a împlinit încă 40 de ani. 

Vă asigur, Prea Cucernice Părinte Protoiereu, că voi şti să-mi fac datoria 
intretinand în sufletele soldaţilor mei focul cel sacru al dragostei de tara, al spiritului de 
sacrificiu şi al disciplinei severe, elemente sufleteşti fără de care nu s-a pomenit în Istorie 
nici o victorie. 

Armamente perfecţionate putem să avem berechet, dacă nu vom avea suflete bine 
preparate pentru sublimul sacrificiu, nimic nu vom valora. 

Şi am ceva experiență din trecut, în a ridica sufletele. 

Scriind aceste rânduri şi hotărându-mă în sensul arătat sub impresia citirii 
comunicatului M.C.G. de azi, 21 iulie [stil nou], mi-e teamă de un singur lucru: să nu fiu 
acuzat că cer să fiu imediat mobilizat, numai dintr-un sentiment de vanitate sau cine ştie 
ce sentiment de Don Quichot ! 

Trecutul meu din acest război, însă, cred că mă apără cu succes de astfel de 
nimicuri. 

Nu dintr-un sentiment de vanitate stă cineva nouă luni de zile în faţa inamicului, 
în primele rânduri, de tranşee, când regulamentul militar îmi permitea să stau la trenul 
regimentar al unităţii, adică la 10-15 km de front ! 

Fapta şi atitudinea mea tin să arate că preoțimea română, conform poruncii 
Mântuitorului că „Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema”, tine să arate şi azi 
ca şi în trecutul nostru istoric, nu cu vorba, ci cu fapta, cum se apără un neam, o lege, o 
tara. 

Singurul lucru ce voiesc să dovedesc acelora ce nu cunosc încă — sau se fac că nu 
cunosc rolul cel mare al preotimii în viaţa sufletească a unui neam, să le dovedesc, zic, că 
preoțimea română aleargă acolo cu fapta, nu cu vorba numai, acolo unde pericolul este 
mai mare. 


316 


De altfel, vorbele şi numai vorbele de mult au început să nu mai aibă nici o 
trecere. 
Faptele, asta e totul şi în viaţa indivizilor şi în viaţa popoarelor. 
Nădăjduind că-mi veți împlini cererea, rămân al Sf. Voastre mai mic frate în 
Domnul, supus la ordine, 
Preot N. Vasilescu, căpitan în rezervă, 


Biserica Catedrală Ploieşti 


[Rezolutie:] 
Nr.713 din 26 iulie 1919 


Se va mobiliza la Regimentul Vânători de Munte în locul preotului Diaconescu, 


care se va demobiliza. 
C.Nazarie 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 36, f.458,460 


248 


Marele Cartier General 
Serviciul Religios 


Circulară nr.950/17 august 1919 
către 
Preoţii Armatei Române 


Împrejurările prin care am trecut şi trecem, au arătat lumii întregi, din destul, 
vrednicia ostaşului român. Cu toată vitregia împrejurărilor de acum, soldatul şi-a ţinut 
sufletul la înălțimea chemării lui şi, ca urmare, am obținut ceea ce strămoşii au dorit din 
veacuri. 

A câştiga, desigur, e lucru greu; a păstra e lucru şi mai greu şi e piatra de 
încercare a cuminteniei omului. Iată pentru ce toată atentiunea noastră trebuie îndreptată 
către atingerea acestui scop. 

Nici prin gând nu-mi trece că soldatul nostru ar putea fi influențat de curentele 
care au trântit la pământ şi în mizerie popoare întregi. Nu trebuie însă să uităm că omul e 
om şi că poate fi influențat. De aceea noi cei tari, cum zice apostolul, datori suntem să 
purtăm neputintele celor slabi. Cei tari sunteţi voi preoţii, care aveţi în suflet Evanghelia 
lui Christos şi deci aveţi sfânta datorie de a vă îngriji, zi şi noapte, de spiritul şi moralul 
ostasului. 

Pentru a întreține la înălțime duhul ostaşilor si a-i feri de bolile sufleteşti, în care 
se zvârcolesc celelalte popoare ce ne înconjoară, cred că nu e nevoie de anumite 
conferinţe oficiale, care să descrie, în amänuntime, curentele periculoase. 

Meşteşugul cel mare nu este atât de a vindeca o boală — mai cu seamă că la noi 
nici nu există — pe cât de a preveni ivirea şi întinderea ei. Prin urmare, fiți veşnic printre 
soldați, convorbiti cu ei pärinteste, pipäiti-le mişcările sufleteşti şi, fără zgomot, turnati 
balsam duhovnicesc pe rănile ce, eventual, ati descoperi. A intra în detalii şi a da instructii 
amănunțite e de prisos, căci ele depind de persoane şi alte circumstanţe. 

De aceea, vă rămâne, în această direcţie, toată libertatea de iniţiativă şi acţiune, 
fiind convins că veţi pune, întru atingerea celor urmările, toată râvna şi iscusinta voastră 
sufletească. 

Momentele sunt mari si de o frumuseţe rară; fiți dar la înălțimea lor şi 
Dumnezeu, autorul ordinii, al binelui şi al frumosului, vă va binecuvânta, iar biserica şi 
tara va vor fi recunoscatoare. 

Şeful Serviciului Religios, M.C.G., 


Protoiereu iconom Const. Nazarie, profesor universitar 


A. M. R, fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 43, f.97 


249 


317 


Preşedinţia Consiliului Dirigent 
Sibiu, la 13 septembrie 1919 
Nr.3603 din 1919 


Către Marele Cartier General, Bucureşti 


Onorat Cartier General ! 


Episcopul romano-catolic , episcopul reformat şi cel unitar, precum şi curatorul 
bisericii luterane ni se adresează cu o plângere, arătând că organele serviciilor publice, de 
regulă de rang mai inferior, dau preoţilor ordine directe, care taie în chestiunile de cult, 
dispun ţinerea de slujbe dumnezeieşti, pretind cuprinderea anumitor părți în serviciul 
bisericesc şi când preoții se împotrivesc şi invocă (!) că în chestiuni de cult numai capii 
bisericeşti le pot da ordine, sunt arestați şi uneori şi maltratati. 

Vă rugăm să dati urgent ordin organelor subalterne ca, pentru buna noastră 
reputaţie, să evite cu stricteţe a se adresa de-a dreptul preoților cu ordine care privesc viaţa 
bisericească, ci să se adreseze episcopilor, ori, când biserica nu are episcop, organului 
suprem bisericesc, mai departe să se evite conflicte cu singuraticii preoţi, ţinându-se 


seama de prescriptiile legilor. 
Pentru Preşedinte (ss) indescifrabil 
Secretar general 


[Rezolutie:] 
Nr.965 din 22 septembrie 1919 


Ordin telegrafic, ca preoții militari să nu se amestece nici într-un fel în viata 
bisericească a diferitelor culte. Servicii nu se vor efectua decât în biserici ortodoxe şi aici 


numai cu învoirea celor în drept. 
C.Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f.315 


250 


Nr.230 din 14 septembrie 1919 
Roma 


Legația României la Roma, 
Biroul Atasatului Militar 
către 
Ministerul de Război, Secretariatul General 


La nr.1995 din 13 iulie 1919. 

Am onoarea a raporta următoarele asupra preoţilor şi medicilor trimişi în Italia: 

După 10 zile destinate pregătirii lor asupra modului cum urmează a-şi îndeplini 
serviciul în Italia şi echiparii, am ales pe cei mai apți pentru servicii mai îndelungate, iar 
pe acei care nu se arătau apți a face serviciu, i-am repartizat la Grottaglie în vederea 
repatrierii. 

Urmează mai jos aprecierea şi expunerea purtării fiecăruia; rugându-vă să 
binevoiti a dispune să se ia măsuri împotriva acelor ce au avut o purtare rea: 


Preoţii 

Preotul Felea Joan. Prin modul impunător cu care face serviciul divin şi 
frumoasele predici ce tine, face cu adevărat cinste clerului nostru. 

Acest preot se mai distinge prin sentimentele sale patriotice şi prin dragostea ce 
are de soldați. El este o adevărată pildă camarazilor săi, reprezintă aici cu cea mai 
lăudabilă demnitate clerul român. 

Preotul căpitan Munteanu Leon are o foarte bună purtare, însărcinat cu spitalul 
din Casale di Altamura îşi îndeplineşte foarte bine serviciul, îngrijeşte foarte mult de 
oameni. 


318 


Face rapoarte din care rezultă grija ce are pentru îndeplinirea misiunii sale. S-a 
distins prin propaganda inteligentă şi patriotică ce a făcut printre legionari. 

Preoţii Şerban Victor, Raceu Ioan, Plotogea Victor — împărțiți la Câmpul din 
Avezzano, au avut şi continuă a avea purtarea cea mai demnă de laudă, muncind fără 
preget la ridicarea moralului oamenilor şi la întărirea credinței lor. 

Prin modul impunător şi inteligent cu care fac serviciul divin şi frumoase predici 
au produs cea mai bună impresie nu numai asupra trupei, dar şi asupra camarazilor 
italieni. 

Din nefericire nu pot spune tot astfel despre preoții Bob Gheorghe şi Fireza 
Gheorghe. 

Preotul Bob Gheorghe, cum a venit la Depozitul Legiunii din Albano Laziale, a 
început a vorbi prin cârciumi cu persoane de rea condiţie, împotriva religiei ortodoxe, 
taxând-o eretică şi schismatică, lucru care a stârnit îndată indignarea ofiţerilor, care în 
mare majoritate sunt ortodocşi. A emis criticile cele mai nesocotite asupra măsurilor luate 
aici, fără a le cunoaşte măcar, ceea ce a adus adânci nemulțumiri printre români şi printre 
italieni. 

A refuzat să vie la Taranto pentru a face serviciu divin cu prilejul onomasticei 
M.S. Regelui. 

A fost repatriat cu vaporul ,, Nippon” la 2 septembrie 1919. 

Preotul Fireza Gheorghe a refuzat să îngroape un mort, cu tot ordinul formal 
primit de la căpitanul Ivaşcu, comandantul Etapei Taranto, pe motiv că ar fi bolnav; 
trimitându-se medicul ca să constate boala, acesta a declarat că boala de care suferă 
preotul Fireza nu-l poate împiedica de a face serviciu, nici nu-i dă dreptul la scutire. 

A plecat în tara fără a fi autorizat. 

Preotul Rachitan Nicolai. Acest preot a plecat aproape cum a sosit la Grottaglie, 
astfel că nu am avut timp a-l aprecia[...]. 


Ataşatul militar, 
Colonel adjutant M.Florescu 


A. M. R., fond Ministerul de Război, Secretariat, dosar 208, f.53-56 


251 


Marele Stat Major 
Biroul de Asistenţă şi Educaţie Naţională 
Nr.1149 din 20 octombrie 1919 


Marele Stat Major 
către 
Părintele Nazarie, Serviciul Religios, 
Marele Cartier General 


Marele Stat Major organizând un birou de educaţie naţională, cu menirea de a 
lucra pentru dezvoltarea simtamantului patriotic şi conştiinţei nationale în populaţia 
României Mari, găseşte necesară o strânsă colaborare cu toate instituţiile de educaţie din 
tara şi cu toate personalităţile care s-au afirmat pe tărâmul cultural şi educativ national. 

În acest scop s-a hotărât înființarea unui comitet în care să figureze organele 
autorizate ale şcolii, bisericii şi armatei, precum şi ale tuturor instituţiilor şi societăţilor de 
educaţie din tara. 

Ca urmare, am onoare a vă ruga să binevoiti a accepta să faceţi parte din acest 
comitet, care va fi organul central al tuturor forțelor țării, pentru opera de îndrumare a 
educaţiei naţionale şi pentru propăşirea poporului întregit al României Mari. 

În speranța acceptării invitatiei noastre, aşteptăm răspunsul dumneavoastră 
favorabil. 

Comitetul se va întruni de câte ori va fi nevoie la Marele Stat Major, Secţia a III- 


D.O. 
Şeful Secţiei a III-a, 
Colonel Amza 
Şeful Biroului 4 , 
Maior (ss) indescifrabil 


319 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42 , f.337 


252 


Nr.1341 din 7 noiembrie 1919 


Serviciul Religios 
către 
Onor Minister de Război 


Preoții de la partea activă a armatei nu pot fi avansați fiindcă Înaltul Decret Lege 
Nr... din 1917 nu prevede înaintarea decât până la gradul de căpitan asimilat, grad cu 
care îşi încep cariera preoții militari din toate celelalte provincii alipite, unde avansarea nu 
este limitată. 

Preoţii noştri şi în campania trecută şi în cea actuală şi-au făcut cu prisosintä 
datoria, în schimb actualmente sunt într-un mare grad de inferioritate cu colegii lor din 
țările surori, în marea lor majoritate maiori, locotenent-coloneii şi chiar generali. 

Am făcut la M.C.G. mai multe intervenţii spre a obţine dreptatea, dar nici una nu 
a avut efectul dorit. 

Acum se fac propuneri de avansare pe toate armele, preoții însă rămân pe 
dinafară din cauza pomenitului decret lege. Sacrificiile, jertfa şi actele de devotament, 
simţul de dreptate, imboldul şi emulatia cer recompensare, pe care o solicit de la Domnia 
Voastră cu toată urgenţa şi căldura pentru preoţii care şi-au dat puterea sufletească şi 
tinereţea Ţării şi Tronului. 

În numele acestor fii de elită ai neamului, vă rog a solicita de la M. Sa Regele un 
decret lege prin care să se specifice că preoţii mobilizați pot fi avansați la merit şi treptat, 
în urma recomandatiilor şefilor ierarhici, cu avizul conform al Sefului Serviciului Religios 
de la M.C.G., până la gradul de general de brigadă. 

Vremurile nu sunt limpezi şi e de dorit ca trecutul glorios să fie în timpuri grele 
şi mai glorios. Cu restricţii şi precupetiri de drepturi spiritul nu se înalță spre acte de 
eroism, căci litera omoară; unde este viață curată, cinstită, plină de devotament şi 
dezinteresată, rog turnati prin legi duh de viaţă ca ea să prisoseascä. 

Şeful Serviciului Religios M.C.G., 


Protoiereu, iconom Const. Nazarie, profesor universitar 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f.146 


253 


[15 noiembrie 1919] 
Regimentul 7 Vânători 
Preotul Brezeanu Ion 


Foaie calificativă 
Pe anul 1919, de la 1 februarie 1919 până la 15 noiembrie 1919 


Nu a avut pedepse. 


Nota comandantului Corpului 

Sănătos, rezistent, fizic plăcut, cultură teologică şi enciclopedică superioare, cu 
apreciabile aptitudini oratorice. Preot adevărat, naționalist convins, cu idei militariste 
întemeiate, care l-au format un confesor militar superior. Educaţia morală religioasă 
profundă, cu însuşirile rare la un cleric de a fi cucernic fără a fi ipocrit, modest fără a fi 
nedemn, sincer şi comunicativ, suflet deschis evitând recreatiile ofiteresti dar rămânând 


* Lipsă în text 
320 


un excelent camarad şi posedând acea credinţă tare şi comunicativă care insuflă respect şi 
se impune. 

Îşi îndeplineşte serviciul conştiincios, vizitând necontenit şi pretutindeni 
detaşamentele şi răspândirile lor, vizite însoţite de servicii religioase, cuvântări cu 
subiecte comunicate nou sau date de noi şi fntretineri duhovniceşti cu soldații pentru 
alinarea suferințelor unora şi ridicarea moralului tuturor. Rezultatele au fost că în corp, în 
afară de ordine şi disciplină, domneşte şi o moralitate care poate servi de pildă altor 
unități. 

Preotul Brezeanu are un rol dominant în conducerea sufletească a regimentului. 

Pentru aceste calități şi pentru serviciile frumoase aduse corpului, propun cu 
toată solicitudinea să fie înaintat la gradul de căpitan asimilat, iar dacă se va generaliza 
dispoziţia de a se activa confesori militari pe unităţi, să fie ales şi preferat acest preot. 

Merită a fi avansat. 

Pentru conformitate, 


Locotenent-colonel (ss) indescifrabil 
Comandantul Regimentul 7 Infanterie 


(ss) indescifrabil 


Nota şefilor ierarhici 
Cunosc pe cel recomandat, merită să fie avansat şi susțin cu căldură 
propunerea, 


Sef Serviciu Religios, Marele Cartier General, 


Protoiereu C. Nazarie 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 38, f. 164 


254 


Nr.2292 din 17 martie 1920 


[Marele Cartier General, Serviciul Religios] 
către 
Ministerul Cultelor si Instructiei Publice, 
Direcţia Învăţământ Secundar Superior 


Spre a dv. ştiinţă, vă comunic că subsemnatul în unanimitate a fost ales de Sf. 
Sinod ca protoiereu al preoților în vreme de mobilizare încă din anul 1915. Pe baza acestei 
alegeri am fost mobilizat la serviciul activ al armatei de front încă de la 16 august 1916 şi 
potrivit alegerii sunt şi voi fi mobilizat până la demobilizarea generală a armatei, neputând 
fi înlocuit cu altcineva. Despre mobilizarea mea vi s-a făcut cunoscut şi în 1916 şi 1918 ca 
fiind indispensabil serviciului. 

Totodată, tin să vă aduc la cunoştinţă că fiind mobilizat şi lipsind de acasă, 
bulgarii m-au sărăcit complet, luându-mi biblioteca şi tot ce am avut în casă, astfel că 
n-am ieşit îmbogăţit din Armată şi nici am avut gândul acesta. În același timp, mai tin să 
vă aduc la cunoştinţă că din primul moment al mobilizării am optat pentru leafa civilă, 
potrivit ordinelor în vigoare în vreme de mobilizare şi că de la Armată n-am încasat leafa 
gradului de colonel, cu care sunt asimilat, nici pe o zi. 

Am ţinut să comunic dv. cele de mai sus spre liniştea unora care şi-au închipuit, 
poate, că m-am pricopsit, încasând şi leafa civilă şi cea militară. 

Şeful Serviciului Religios, M.C.G. 


Protoiereu iconom C.Nazarie, profesor universitar 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 41, f.166 


321 


255 


[Marele Cartier General 
Serviciul Religios] 
Nr.23 12 din 20 martie 1920 


Către 
D-l Sef de Stat Major General al Armatei 


Cu ocazia trecerii Marelui Cartier General sub jurisdicţia dv. 

Am onoare să vă raportez că acest serviciu în cursul campaniei actuale ca şi în 
campania trecută, s-a compus din subsemnatul ca şef al serviciului, cu gradul de colonel 
asimilat, încă din 15 august 1916, din iconom V.Pocitan ajutor al subsemnatului, asimilat 
cu gradul de maior, tot din 15 august 1916, din un secretar şi o ordonanţă de birou, 
ordonantele personale ni s-au luat cu începere de la 1 martie a.c. 

Actualmente avem mobilizați la unităţile din întreaga Românie întregită un 
număr de 96 preoţi. Dintre aceştia un număr de 36 au gradul de căpitan, restul au gradul 
de locotenent. 

În Transilvania mai avem un preot cu gradul de It.colonel şi unul de maior. 

În Basarabia avem un protoiereu cu gradul de maior care însă cere a fi asimilat cu 
gradul de colonel pe care pretinde a-l fi avut în fosta armată rusă. 

Mai avem vacante şi în curs de mobilizare la diferite unităţi un număr de opt 
preoți, potrivit dispoziţiilor luate de a se demobiliza preoții după şase luni de serviciu 
efectiv la armată. 

În cursul actualei campanii ca şi în cea trecută s-au dat preoților de armată 
instrucţiuni verbale şi în scris asupra cât mai bunei îndepliniri a serviciului lor. 

Tin să vă aduc la cunoştinţă că numai în cursul actualei campanii s-au distribuit 
trupelor din întregul cuprins al României Mari un număr de 29070 cărți de rugăciuni, 
evanghelii şi alte broşuri moralizatoare, procurate toate prin sârguinta serviciului nostru, 
fără a se face apel la banul statului. 

Am avut la dispoziţia serviciului şi o maşină pentru o singură persoană care pe 
ziua de ieri a fost pusă la dispoziţia Marelui Stat Major. 

Cu aceste explicaţii aşteptăm ordinele dv. 


Şef Serviciu Religios, Marele Cartier General 


Iconom C.Nazarie 
Localul pentru serviciu şi luminatul au fost puse la dispoziţie gratuit de mine. 


A.M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f.455 


256 


Serviciul Religios 
Spitalul Diviziei 17 Oradea Mare 
Nr.4 din martie 1920 


322 


[către ] 
[Marele Cartier General, Serviciul Religios] 


Respectabile Părinte, 


În conformitate cu ordinul Marelui Cartier General, Serviciul Religios, nr.2050, 
prin care sunt mobilizat ca preot militar la Centrul sanitar Oradea Mare, am onoare a vă 
raporta următoarele: 

Prezentându-mă de urgență la post, am luat în primire şi am constatat 
următoarele: 

Până la 1 martie a.c. spitalul funcţiona, de bună seamă, în nişte barăci făcute 
anume de foştii stăpânitori în vederea războiului, încă din anul 1915 şi care erau bine 
amenajate şi chiar o instalaţie modernă. 

De la 1 martie a.c. centrul serviciului sanitar s-a mutat în oraş, la spital fost 
divizionar, rămânând barăcile numai ca o sucursală pentru anumite specialități. 

Cum actuala clădire a spitalului, deşi foarte veche, datând de peste (400) patru 
sute de ani, totuşi prin măreţia şi soliditatea sa prezintă multă importanţă, rămânând 
spitalul cel mai de seamă din centrul Oradea Mare, având un număr de peste 500 de 
paturi, care împreună cu spitalul barăcii trece peste un număr de 1000 de paturi, are în 
sânul său o sală care a servit şi serveşte de capelă a spitalului, fiind însă aranjată după 
formatul Bisericii Romano-Catolice şi în care să găsesc şi acum obiectele necesare 
serviciului religios catolic. 

Cum însă, faţă de un asemenea spital de o viitoare importanță, părerea mea este 
că actuala capelă ar trebui transformată în capela ortodoxă. 

Bineînţeles că nu s-ar putea face acum în pripă catapeteasma, în condițiuni aşa 
cum ar trebui să fie, totuşi s-ar improviza pentru a putea săvârşi Sf. Liturghie. 

Pentru facerea catapetesmei provizorie, mi-aş lua eu angajamentul să intervin 
imediat la domnii doctori, şeful diviziei şi şeful spitalului, la care am constatat multă 
dragoste şi atenție pentru cele religioase, ca să-mi pună la dispoziție fonduri şi să fac 
catapeteasmă provizoriu din pânză. 

Ceea ce este mai important însă este că ne lipsesc absolut toate celelalte obiecte 
necesare serviciului religios ca: antimis, veşminte şi toate cărţile necesare serviciului 
religios. 

Pentru aceste motive, eu opiniez că în interesul dezvoltării sentimentului religios 
creştin ortodox, Prea Cucernicia Voastră veți fi cel mai în măsură să luaţi toate măsurile 
necesare pentru realizarea acestei păreri, intervenind unde veţi crede de cuviință pentru a 
satisface aceste nevoi urgente, trimitandu-ne obiectele necesare serviciului religios(Sf. 
Liturghie). 


Cu deosebit respect, 
Preot militar Ion Corläteanu, 


Cercul Sanitar Oradea Mare 


Sfinţiei Sale, Părintelui protopop C. Nazarie, 
Şeful Serviciul Religios, Marele Cartier General 


A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 42, f.457 


257 


PROTIERIA PREOȚILOR DE ARMATA 


REFERAT 
asupra activităţii preoţilor de armată în campania din 1916 — 1918 


CCELELELE EEE EEE CEE EEE TEE EE TELE CEE EEE EEE SEE ............... ...................... Dă 


C. ACTIVITATEA PREOȚILOR 

În actuala campanie au fost mobilizați în total 252 preoţi, dintre care doi n-au 
funcţionat efectiv. Dintre aceştia, 46 au fost demobilizati, pentru diferite motive; 25 au 
fost dati ca dispăruţi şi prizonieri, dintre care 5 morți. Au fost 6 răniţi. S-au avansat 147 la 


323 


gradul de căpitan asimilat; 5 au fost propuşi spre avansare. O bună parte dintre cei 
neavansati ar fi meritat aceasta, dar schimbarea comandanților a făcut, ca multi preoți să 
nu obţină la vreme foile calificative şi deci să-i apuce demobilizarea neavansati. 

La trupele din Basarabia au rămas mobilizați 40 de preoți. 

Din numărul total de 252 preoţi mobilizați, 135 sunt licentiati în teologie, 10 sunt 
absolvenţi ai facultăţii de teologie, 70 sunt cu seminarul complet, 10 cu 4 clase 
seminariale, 11 cu câte 2 şi 3 clase secundare. Restul de 6 preoți până la totalul de 252 nu 
i-am putut clasifica exact, fie din cauză că n-am avut datele statistice trebuitoare, fie că 
preoții n-au putut să mi le dea fiind prizonieri. 

La finele prezentului dau liste de numărul preoților mobilizați, demobilizati, 
avansați, propusi la avansare, şi de cei dispăruţi, morți şi răniți. 

* 


* * 


Acum trec la activitatea preoților de armată: 

În expunerea acestei materii, voi căuta să dau, cât se poate de pe scurt, aprecierile 
militarilor asupra activității preoţilor şi foarte rar pe ale mele. Am crezut că e bine să 
procedez astfel, fiindcă doresc să iasă la iveală activitatea preoților aşa cum o văd alţii 
străini de misiunea noastră şi pentru ca să nu se zică că înşine ne lăudăm. 

Pentru ca să evit orice bănuială de părtinire, spicuirile despre activitatea preoţilor 
le voi face în ordinea în care ei au fost avansați şi apoi voi vorbi şi despre cei neavansati 


într-atât întrucât voi avea la dispoziţie datele necesare. 
* 


Ei *# 


Iată acum şi modul cum preoții au înţeles să-şi facă datoria la armată: 

1. PREOTUL VASILESCU GH. — de la Sectorul de fortificaţii, nu s-a dat un 
moment înapoi de la orice serviciu dat; aleargă la fiecare grup şi îşi face datoria de preot, 
a primit serviciul de intendent al Spitalului cu un curaj şi devotament demn de laudă. Se 
recomandă excepţional. 

Acest preot entuziast a stăruit mult de a fi mobilizat şi m-am bucurat că a fost 
vrednic. Referatele lui despre activitatea desfăşurată printre prizonieri au fost foarte bine 
apreciate de şeful serviciului, domnul general Panaitescu. A zăcut greu de tifos 
exantematic. 

2. PREOTUL VOINEA CAROL. — de la Regimentul 35 Infanterie, în timpul 
luptelor celor mai grele, ce le-a susținut regimentul în Dobrogea, a fost de un devotament 
şi curaj de admirat, dând îngrijiri răniților, dând binecuvântare morţilor chiar pe linia de 
luptă. În luptele din Muntenia a dat dovezi noi de abnegatie si curaj nevoind a rămâne la 
trenul regimentar, ci între linii de front încurajând trupa cu vorbe frumoase şi cu exemplul 
său, contribuind în mare măsură la menţinerea curajului soldaţilor. 

3. PREOTUL IAMANDII IOAN. — de la Regimentul 63/79 Infanterie, este 
energic şi devotat misiunii sale. În lupte se găsea în orice moment la postul de ajutor, dând 
îngrijire răniților. În refacerea Regimentului şi-a arătat destul destoinicia în combaterea 
epidemiilor, încurajând trupa. Îşi face întotdeauna datoria cu prisosintä. Cât timp 
regimentul a ocupat şi luptat in tranşeele Mäsäsesti, a stat neclintit la datorie, inaltand 
moralul trupei, dând pildă de virtute militară, mergând prin tranşee cu crucea în mână, şi 
înfruntând pericolul sub bombardamentul inamic. 

4. PREOTUL POPESCU I. BARBULET. — de la Regimentul 22 Infanterie, e 
rezistent, preot serios şi moral, care inspiră foarte multă încredere şi dragoste trupei. 
Posedă darul vorbirii şi are puterea de a înflăcăra pe auditor. Oficiază foarte frumos. A 
însoţit regimentul în tot cursul campaniei. Este un caracter ales, om destul de cult, 
cumpătat, chiar sobru, poate fi luat ca model în corpul preoţesc. 

5. PREOTUL NICOLAESCU D. — de la Regimentul 3 Vânători, e cetăţean 
convins şi conştient, pătruns de credința în izbânda neamului. Mai toţi oamenii 
Regimentului 3 Vânători fiind din Prahova, erau indreptati către adventism. Graţie muncii 
neobosite a acestui distins preot şi nenumăratelor sale predici explicative, ţinute soldaților 
în chiar vâltoarea luptei, cum a fost cazul în luptele din Transilvania, în care ocazie cu 
crucea în mână dădea binecuvântare ostaşilor, a putut înlătura această delăsare de la 
credință şi datorie. După intrarea în ţară m-a secondat excelent şi a contribuit la 
reculegerea soldaților. 

Pe lângă că este un preot desăvârşit, este şi un prea bun cunoscător al istoriei 
neamului. În predicile bisericeşti a pus întotdeauna, cu o mare măiestrie, legătură între 
chestiunile bisericeşti şi cele ale istoriei neamului, dând ostaşilor o dulce si sănătoasă 
hrană sufletească (col. Epure). Este un preot distins din toate punctele de vedere (maior 
Bădulescu). 


324 


6. PREOTUL RĂDULESCU LN. — de la începutul campaniei, a fost totdeauna la 
înălţimea misiunii sale preoțești. În tot momentul şi-a îndeplinit cu toată abnegatia si 
dragostea creştinească datoria de educator moral, îndemnând cu cuvântul şi cu fapta. În 
împrejurări grele cum a fost ziua de 18 septembrie 1916 la Flămânda, a încurajat pe 
soldați în timpul bombardării aeroplanelor inamice, fiind pildă de curaj şi dispreţ de 
moarte. În timpul epidemiei de febră recurentă şi tifos exantematic, vizitează pe bolnavi şi 
îi îndeamnă la răbdare şi curaj şi oriunde e trebuinta iti face datoria cu tot devotamentul 
fiind astfel tipul preotului pe care I-a dorit Mântuitorul Iisus Hristos. (Doctor Miron). 

7. PREOTUL PETRESCU IOAN. — de la Brigada 5 Roşiori, fiind zilnic în 
mijlocul trupei, prin convorbirile şi sfaturile sale, a făcut ca spiritul religios şi credința 
Sfântă în sacrificare pentru tara să se dezvolte pe o treaptă foarte ridicată. A luat parte în 
primele rânduri de luptă ale Regimentului 2, încurajând şi stimulând trupa şi ofițerii. 
Preotul Petrescu a fost totdeauna în apropierea trupelor, dând ajutorul său răniților, 
precum şi cuvenita iertăciune tuturor eroilor căzuţi şi căpitanului T. Carp. În luptele de la 
Cămineasa a ajutat şi încurajat pe locotenentul Nicolau, rănit de moarte, rămânând în 
mijlocul oamenilor şi secțiilor de mitraliere ale brigăzii până la ultimul moment. Preotul 
Petrescu merită cu prisosintä a fi avansat. (general Sinescu). 

8. PREOTUL POPESCU N. TATA. — de la Brigada 1 Roşiori, a dat un continuu 
concurs medicului în îngrijirea bolnavilor cu mult devotament, curaj şi energie. Ca un bun 
părinte caută a insufleti şi îmbărbăta pe soldaţi, ridicându-le moralul. De când acest 
regiment e bântuit de boli grave şi molipsitoare este continuu printre soldaţi. (colonel 
Bălăşescu). Acest preot este la înălțimea misiunii sale. Îşi face datoria în mod conştiincios 
şi merită a fi răsplătit. (colonel Arion). 

9. PREOTUL CUNESCU D. — de la Ambulanţa Diviziei a 10-a, are o cultură 
aleasă, s-a distins totdeauna prin cuvântările sale morale şi pline de un cald patriotism. 
Foarte curajos. În timpul luptelor din Transilvania era în mijlocul brancardierilor 
îndemnându-i a aduna răniții sub gloantele inamicului. (Dr. Popişteanu). E un spirit 
luminat şi conştient , în mijlocul trupelor, pe asemenea vremuri, servind mult a ridica 
moralul oamenilor. (colonel Broşteanu). Preot de o moralitate desăvârşită, şi-a îndeplinit 
misiunea cu zel, abnegatie şi mult devotament. Din octombrie 1917, îngrijeşte orfanii şi 
populaţia din Păuneşti Putna. Această populaţie de mici copilaşi a găsit un adevărat 
părinte în preotul Cunescu care, departe de familia sa proprie, şi-a făcut o a doua familie 
din cei nenorociti. A fost propus pentru avansare la gradul de maior. 

10. PREOTUL TUDORACHE GH. — de la [Regimentul] 55/69 Infanterie, e 
foarte bun confesor. Au fost timpuri când s-a dus în linia întâi de luptă pentru a îmbărbăta 
ofițerii şi trupa. A făcut campania din 1913, fiind decorat cu VIRTUTEA MILITARA de 
aur, pentru devotamentul cu care a îngrijit soldaţii bolnavi de holeră la Zimnicea. De când 
s-a ivit boala în regiment, în prezent având 1000 oameni bolnavi, s-a stabilit aşa legătură 
sufletească între acest preot şi soldați încât ei îl numesc tătucul nostru, pentru că părintele 
Tudorache este în tot momentul printre ei, în infirmerie; îi împărtăşeşte, îi îngrijeşte, îi 
încurajează, în fine, îi vindecă pe jumătate. (colonel Dragu). 

11. PREOTUL BEJENARU V. — de la [Regimentul] 1 Grăniceri, s-a prezentat la 
regiment cu un patriotism pe care nu-l discută ci îl pune în aplicare printre soldați. 
Sfaturile sale aveau efect imediat, el ştia să apară sub impresia faptelor, pentru că le 
simţea. În fata greselilor, era dojenitor, aspru, şi expunea gravitatea aşa de bine, că 
pedeapsa morală era hotărâtoare, insuflând virtutea. În luptele cele mai grele trupa şi 
ofițerii l-au văzut în mijlocul lor. În momente critice a dat ajutor medicilor regimentului; 
cu vorba lui uşura durerile răniților. Dacă regimentul şi-a căpătat renume, desigur în mare 
parte se datorează preotului Băjenaru, şi dacă ceea ce el a făcut pentru trupă este comun, 
cred însă, că influența ce a avut asupra ofiţerilor caracterizează cu totul superioritatea lui. 
Datorită felului nostru de viaţă trebuie să recunoaştem, că în general ofițerul nu este prea 
mult ataşat de biserică; preotul însă pe nesimţite ne-a apropiat de biserică şi acolo prin 
slujba splendidă ce oficia ne îngenunchea. Prin predici făcea educaţia virtuţii ofițerilor, 
reuşind cu mult succes a îndrepta obiceiuri şi a înlocui principii care, desigur, nu datorită 
lor erau contrarii principiilor morale. (maior Dimitriu). Preotul a fost lângă mine în 
gloanțe, în obuze, pretutindeni. 

Este un om extraordinar, adevărat apostol al tuturor frumoaselor credinţe. 
Niciodată n-am făcut mai senin o aşa propunere, care tinde ca preotul Regimentului 1 să 
fie avansat în mod excepţional. (colonel Cantacuzino). 

12. PREOTUL GHEORGHIU I. — de la Regimentul 73/78 Infanterie, a avut o 
activitate vrednică de laudă; cuvintele sale morale şi de îmbărbătare schimbau în totul 
starea soldaţilor. În spital şi-a făcut datoria, atrăgându-şi lauda domnului general 
Văitoianu. În toiul luptei, sub ploaia de obuze, se ducea la datorie, unde era chemat spre a 


325 


face înmormântarea camarazilor căzuți. În luptele de la Cleşte, Cläbucet, Dihamu şi Peris, 
a fost un adevărat apostol religios. În zona de refacere a alergat dintr-un sat în altul fără 
preget. (colonel Sachelarie), dând dovezi de abnegatie, dragoste creştinească, şi servind 
drept pildă de curaj şi dispreţ de moarte, prin rândurile soldaților, printre care se mişca. 
Merită a fi recompensat pentru curaj şi bune servicii. (general Istrate). 

13. PREOTUL RUNCANU I. — de la Spitalul de Evacuare 11, şi-a îndeplinit 
serviciul şi atribuţiile sale cu un zel şi abnegatie demnă de imitat de oricine, neavând 
decât motive de laudă pentru inițiativa şi ridicarea moralului trupei. 

14. PREOTUL CONSTANTINESCU C. — de la Regimentul 69/77 Infanterie, a 
făcut şi campania din 1913, iar în campania actuală a urmat pas cu pas regimentul. Prin 
cuvântul blând demn, prin exemplu, a fost lângă regiment înfruntând toate pericolele. 
(colonel Cosmita). Cunosc pe acest preot încă din campania din 1913, şi-a făcut foarte 
bine datoria atunci şi văd că a continuat să şi-o facă şi în timpul acestui război. (colonel 
Bunescu). 

15. PREOTUL ALEXANDRESCU GH. — de la Trenul sanitar 10, e perfect 
sănătos, plin de dragoste creştinească adevărată, patriot şi conştient, stă zi şi noapte între 
răniți şi aceştia au fost peste 10 mii, îmbărbătându-i cum numai Sfintia Sa putea, lucru ce 
l-a facut de neuitat printre răniţi şi de admirat printre ceilalți. Neobosit, blând şi gata 
oricând la a face orice sacrificiu. Pentru abnegatia desăvârşită, ce a dovedit-o, mergând 
alături de medici în vagoanele cu bolnavi de exantematic, îi fac propunerea de a fi 
avansat. A zăcut greu de tifos (dr. Păcuraru). 

16. PREOTUL MARINESCU N. — de la [Regimentul] 74/80 Infanterie, în toate 
ocaziile cele mai critice a putut să reuşească, ca prin pildă să îmbărbăteze soldații şi să-i 
încurajeze la luptă. În timpul diferitelor lupte, personal, cu carabina în mână, a luptat 
alături de trupă, dând dovezi de mare curaj. În tranşee a stat nopți întregi, încurajând 
trupa, chiar în nopţile cele mai aspre. E un eminent preot sub toate raporturile. (locotenent 
colonel Iordăchescu). 

17. PREOTUL IORDĂCHESCU CICERONE. — de la [Regimentul] 4 Vânători, 
a luat parte la toate luptele, fiind întotdeauna în prima linie, ingrijind răniții si,prin 
exemplul ,mbarbatand oamenii. Deseori trecea prin tranşeele ocupate de regiment, pe sub 
gloantele şi şrapnelele trase de inamic (maior Diamandi). Pentru curajul şi modul cum îşi 
îndeplineşte serviciul îl propun a fi înaintat excepțional. (colonel Rujinschi). Acest preot a 
contribuit mult la pregătirea sufletească a ostaşilor acestui regiment. Cinsteşte si 
preoțimea şi corpul. (locotenent colonel Gherculescu). Model de preot, predicile militare 
ţinute de acest preot sunt pilda celei mai frumoase concepţii de rolul preotului la armată. 
(maior Diamandi). 

18. PREOTUL LUNGULESCU D. — de la Cartierul Armatei a 2-a, a dat 
totdeauna dovezi de abnegatie, devotament şi curaj; şi-a îndeplinit totdeauna misiunea în 
mod conştiincios, vizitând spitalele, încurajând pe bolnavi şi orânduind servicii religioase. 
(general dr. Antoniu). 

Duhovnic inimos, care este de un fericit exemplu pentru preoții armatei şi un 
puternic mânuitor al cuvântului duhovnicesc. În multe si grele împrejurări, a fost trimis în 
primele rânduri pentru a îmbărbăta trupa cu cuvântul său. (general Mardarescu). În ziarul 
România din 20 aprilie 1917, domnul Beldiceanu are un frumos portret, intitulat părintele 
Lungulescu, e un omagiu deosebit ce se aduce clerului prin descrierea activităţii părintelui 
Lungulescu. 

19. PĂRINTELE ELIAN D. - de la [Regimentul] 5 Vânători, s-a purtat pe 
timpul luptelor, ca un adevărat părinte sufletesc al soldaţilor şi al ofiţerilor, încurajându-i 
şi legându-le rănile în imediata apropiere a frontului. În grelele lupte ce a dus regimentul, 
în ziua de 9 septembrie, la Ghimboc şi Dealul Mucului, unde Secţia de mitraliere 
sublocotenent Chiriacescu, într-un moment dat rămăsese fără cartuşe, a fost remarcat 
părintele Elian, care a îmbărbătat pe soldaţii de la eşalonul de tragere, care, din cauza ploii 
de gloanţe, nu mai îndrăzneau să înainteze; însuşi în spinare având două cutii cu cartuşe a 
mers în fruntea soldaţilor. 

În grelele lupte ce a susținut regimentul, tot în imediata apropiere a frontului, 
încuraja şi îmbărbăta oamenii, care mergeau la atac, fiind amenințat să fie luat prizonier, 
căci făcea slujba morţilor şi îngropa acolo unde îi găsea, de multe ori în ploaie de gloanțe. 
În timpul refacerii, când regimentul a fost şi este foarte încercat de tifosul exantematic, 
părintele Elian zi şi noapte a alergat din casă în casă, să vadă pe soldaţi, să-i îmbărbăteze, 
până când dânsul a căzut victimă. Este un adevărat om de muncă şi un neîntrecut român 
(maior Popescu). Faţă de modul cum acest stâlp al bisericii, şi-a îndeplinit serviciul şi 
curajul cu care a luptat sufleteşte atât în luptele contra inamicului, cât şi în luptele contra 
epidemiilor, îi susţin propunerea. (colonel Vlădescu). În luptele cu bolsevistii, în 


326 


Basarabia,a mers cu patrulele. Tot aici a luat parte activă la propaganda limbii române în 
biserici şi şcoli. Roadele s-au văzut mai târziu. (locotenent colonel Diamandi). 

20. PREOTUL POPESCU ALEX. - de la [Spitalul de] Contagios Nr.2 s-a 
distins, în mod excepţional, îndeplinindu-şi şi funcţiile sale de preot şi în acelaşi timp fiind 
un ajutor preţios şi devotat al corpului medical. În Ploieşti, Sinaia şi Câmpulung, a ajutat 
în mod foarte activ la facerea pansamentelor, când numărul de răniți era foarte mare. La 
Ploieşti a fost ajutor de medic în Spitalul de Contagiosi Movila. În Dorohoi a funcţionat ca 
ajutor de medic patru luni, în Spitalele de holerici şi tifos exantematic, fiind un exemplu 
de muncă, şi dând zilnic probe de abnegatie, devotament şi dispreţ de moarte. (dr. 
Iacobsohn). A fost un exemplu viu de înalt devotament şi sacrificiu, atât cu ocazia 
îngrijirii răniților, cât şi a bolnavilor de febră recurentă, exantematic şi holeră. Nu este 
bolnav care să nu fi văzut în el pe mântuitorul său. A înlocuit pe internul spitalului, dând 
bolnavilor ajutoare medicale, mergând până la sacrificiul persoanei sale. Veşnic neobosit, 
controla cu toată atenția dacă bolnavii primeau medicamente şi alimentele prescrise. (dr. 
Ciucă). În Ajudul Nou, a înființat o cantină pentru 150 copii orfani, strângând cu liste de 
subscripţie 10 mii de lei şi învățând pe copii rugăciuni, cântece patriotice şi reguli de buna 
purtare. 

21. PREOTUL MOISIU C. — de la Regimentul 7 Rahova Nr.25, insotind 
regimentul şi în 1913, a ţinut predici fără seaman de înălțătoare, care au ridicat covârşitor 
moralul ofițerilor şi trupei. L-am văzut mereu printre noi, a venit în mijlocul ostaşilor de 
pe front şi i-a îmbărbătat cu puterea de convingere, pe care o stăpâneşte şi cu oficiile sale 
religioase, cărora le dă o manifestare sublimă. (maior Jipa). S-a distins prin abnegatia şi 
dragostea creştinească ce a arătat, aflându-se necontenit în mijlocul trupei şi ofițerilor, 
chiar în momentele grele ale luptelor, dându-le pildă de curaj şi îmbărbătându-i. (colonel 
indescifrabil). 

22. PREOTUL PĂDUREANU P. — de la Brigada a 2-a Artilerie, pentru înălțarea 
moralului ostaşilor, a desfăşurat o activitate deosebită, întemeiată totdeauna pe un zel şi 
devotament rar, pe un spirit de abnegatie înalt, dând exemplu de curaj şi îmbărbătare a 
ostaşilor pe front, luând parte la lupte, sub ploaie de foc, distingându-se mai ales în luptele 
din Dobrogea, în jurul Rasovei, unde în ziua de 3 septembrie, prin retragerea infanteriei, 
situaţia artileriei devenise critică, fiind descoperită de inamic şi unde Sfintia Sa a stat în 
mijlocul soldaţilor, îndemnându-i la luptă şi încurajându-i să stea la post, fapt care a țintuit 
pe duşman pe loc până la restabilirea şi întărirea poziţiei . În combaterea epidemiilor a 
arătat un zel deosebit şi a desfăşurat o activitate în care a pus tot devotamentul. (colonel 
Mironescu). 

23. PREOTUL STEFĂNESCU PL. — de la Spitalul 5 Evacuare, deşi în etate 
înaintată, totuşi se arată neobosit în susținerea moralului religios al trupei, şi poate fi dat 
ca exemplu printre preoţii, care îşi înțeleg rolul la trupă. (dr. colonel Grozeanu). Este 
neobosit ziua şi noaptea, dând ajutor bolnavilor şi susținând moralul trupei. (Dr.colonel 
Popescu). 

24. PREOTUL PĂUNESCU GH. — de la Spitalul 106, “Regina Elisabeta”, nu 
numai că şi-a îndeplinit serviciul cu o conştiinciozitate rară, dar a dat probe de un 
devotament fără margini, fata de bolnavii şi răniții spitalului. Ziua şi noaptea, ca veghetor, 
a fost întotdeauna la căpătâiul lor, spre a le da nu numai îngrijire sufletească, dar şi 
ajutorul trupesc ca cel mai bun infirmier. N-a lipsit duminică să nu slujească şi să nu 
predice bolnavilor. N-a fost mort în spital care să nu fi fost slujit şi condus pe orice vreme, 
bună sau rea, fără să cunoască oboseala, până la ultimul locaş, făcându-şi cu sfinţenie 
datoria. În spital, purtarea sa cu toţi este exemplară şi demnă, încât de toți este iubit şi 
respectat (maior Mihăilescu). La Regimentul 7 Rahova, a stat pe front, împărtăşind viaţa 
de ostaş. În timpul celor mai grele lupte, a urmărit cu bärbätie operaţiunile si a fost 
neobosit, îndemnând la avânt, consolând pe cei răniţi şi dând ultimul ajutor celor căzuţi: 
Este un adevărat apostol al datoriei. 

25. N-am note de pe foaia calificativă a preotului BRUDIU I. de la [Spitalu]6 
Evacuare, însă vizitând acest spital am găsit pe numitul preot bolnav de tifos, jertfă a 
datoriei; iar referintele luate de la şefii spitalului şi personal sunt excelente. Avizul meu la 
înaintare constată că a dat dovezi de o frumoasă activitate la toate unităţile unde a fost. 

26. PREOTUL MANDESCU SP. — de la Brigada 10 Infanterie, în toate ocaziile 
a dat dovezi de un Înalt spirit de abnegatie şi superioare calităţi. În timpul acestei ierni, 
când diferite epidemii bântuiau cu furie, printre oameni, sus-zisul preot era neobosit în 
mijlocul lor, trecând în fiecare zi din sat în sat, în cele patru sate în care era cantonat 
regimentul, ştiind să aline durerile şi să înalțe moral de care era atâta nevoie. Cuvintele 
sale patriotice expuse în mod limpede şi apropiat sufletului tuturor, au fost un stimulent de 
speranţe şi un suflu de energie pentru trupă. (colonel Grigorescu). 


327 


Afirmările comandantului regimentului am avut ocazie să le constat şi personal. 
(colonel Liscu). În perioada de reorganizare a contribuit mult la ridicarea moralului trupei. 
Veşnic în mijlocul soldaţilor. În perioada de pregătire a ofensivei, la Nămoloasa, a fost în 
linia întâi îmbărbătând soldaţii şi ofiţerii. A stat tot timpul sub focul artileriei, în luptele de 
la Doaga, 29 iulie, 1 — 3 august 1917 îngrijind, pansând, mângâind răniții. Decorat de 
Majestatea Sa Regele. (colonel Todiceanu). 

27. PREOTUL LASCU GR. - de la [Spitalul]3 Evacuare, îşi îndeplineşte cu 
prisosintä nu numai îndatoririle sale preotesti, încurajând şi ridicând moralul răniților şi 
bolnavilor de diferite boli contagioase, ci devotamentul său pentru îngrijirea aproapelui a 
mers până acolo că deasupra rasei sacerdotale a îmbrăcat bluza de sanitar, şi ne-a ajutat la 
ridicarea şi transportarea răniților, în timpul retragerilor, precum şi la facerea 
pansamentelor cu dexteritate. În Sascut, cu multă râvnă şi destoinicie ne-a dat concursul 
său la îngrijirea bolnavilor de tifos exantematic, expunându-se. Prin conferințele ce a ţinut 
a menţinut credința trupei si a bolnavilor în Dumnezeu. (colonel Dr. Butoianu). 

28. PREOTUL CREŢU GH. — de la [Regimentul] 6 Vânători, a urmat regimentul 
de la începutul campaniei, încurajând oamenii în timpul luptelor, dând dovadă de mult 
curaj şi fiind prezent la datorie. În timpul bolilor intra, fără teamă, în toate casele 
bolnavilor, dând alinare suferințelor şi încurajându-i, citindu-le rugăciuni şi învățături 
religioase. A ţinut predici sătenilor şi trupei. A fost decorat în timpul campaniei. 
(It.colonel Berindei). În Basarabia a desfăşurat o activitate pastorală şi culturală 
remarcabilă, fiind mult stimat şi iubit. 

29. PREOTUL GEORGESCU TH. — Tren Sanitar 5 şi-a îndeplinit serviciul cu 
conştiinţă, cu devotament, cu voie bună (Dr. State). Deşi cu părul alb, n-a ezitat un 
moment a-şi pune serviciile în folosul patriei. E o fire blândă, din care transpiră duhul 
preoţesc şi crestinesc, atât de folositor suferinzilor de care el a îngrijit. 

30. PREOTUL POPESCU GH. N. — de la Regimentul 46/61 Infanterie şi-a 
dezvoltat activitatea cu mult devotament şi dragoste de muncă, contribuind mult la 
ridicarea moralului trupei. S-a arătat că este un bun ostaş al Bisericii lui Hristos, precum şi 
un bun român. În luptele de la Dunăre etc., în timpul atacurilor violente şi 
bombardamentelor de artilerie inamică, a stat alături de luptători. (colonel Voiculescu). Cu 
prisosintä duhovnicească şi-a îndeplinit datoria; a fost nelipsit dintre soldaţi, până în 
primele linii de luptă. Cuvântările sale ţinute trupei sunt ascultate cu smerenie şi înalță 
moralul. A fost un adevărat brav. (colonel Ştefănescu). 

31. PREOTUL MATEESCU D. — de la Brigada 3 Artilerie, a îndurat greutățile 
campaniei cu multă resemnare. Sfătuitor nepretuit. În lupte a stat în apropierea trupei. 
Aduc toată lauda binemeritată acestui distins preot, cu care clerul se poate făli, pentru 
alesele sale calități sufleteşti, pentru curajul şi devotamentul de care a dat dovadă (colonel 
Tomoroveanu). Este un element distins din toate punctele de vedere. În cele mai grele 
situaţii, el a făcut continuu dovada înaltelor însuşiri spirituale ce posedă şi care fac din el 
un apostol de valoare si cu un ascendent ridicat asupra trupei. În timpul luptelor înältând 
moralul şi sufletul soldaţilor, la punctele de adunare a răniților îi pansa cot la cot cu 
medicii. Poate fi în totul pildă de muncă cinstită şi devotament fără margini fata de 
misiunea sa. Are o capacitate profesională cu totul excepţională. (general Mărgineanu). 

32. PREOTUL LEU GH. — de la Tren Sanitar 5, ca (!) confesor n-a dezmintit 
întru nimic situaţia sa. În felul de a fi a servit ca exemplu și altor confesori.. În rostul de 
preot a fost la înălțimea chemării. 

Grija de mângâierea, întărirea şi entuziasmarea sanitarilor şi suferinzilor îl 
preocupa într-una. Zelul ajungea adesea la rigorism, nedând îndărăt de la contactul cu 
bolnavii, chiar in fata pericolului de contagiune. Neavând personal medical suficient, 
concursul său mi-a fost preţios. Nu se dădea înapoi de la nici o oboseală, pentru căutarea 
bolnavilor deplasându-se chiar si pe la alte spitale. 

Adesea am admirat curajul şi lipsa fricii de moarte în transportarea bolnavilor. 
(Dr. Mladoveanu). Fără rezervă de conservare personală, a fost totdeauna în contact intim 
cu bolnavii. A împărțit gratuit sute de broşuri, icoane şi cruciulite. La Spitalul Mobil 1, 
murind un preot tată a 9 copii, s-a zbuciumat de l-a înmormântat ca în vremurile normale, 
iar de soarta copiilor, pe care i-a pus în subzistenta acelui spital, continuă a se interesa ca 
un adevărat părinte. (Dr. Enăşescu). La Regimentul 53/65 Infanterie. A fost un apostol. 
Este dintre rarele exemple de preoți ce am întâlnit, cinstit, suflet curat, milos, fără 
slăbiciuni sufleteşti, plini de moralitate, cu adâncă pătrundere a menirii sale. Ne-a infatisat 
un preot model, un apostol. (General Anastasiu). 

33. PREOTUL POPESCU ARISTIDE - de la Regimentul 19 Infanterie. În prima 
perioadă a campaniei şi-a îndeplinit misiunea de preot militar pe zona de operaţie, cu mult 
zel, curaj şi abnegatie, pentru care a fost decorat. Este cult, are mult avânt patriotic, şi este 


328 


dotat cu claritate de exprimare. Prin predici şi conferințe a contribuit foarte mult la 
ridicarea moralului trupei şi ofițerilor, în momentele grele, când toți eram deprimati din 
cauza epidemiilor. (Colonel Ionescu). Acest preot este cult, plin de avânt patriotic şi cu 
darul de a vorbi foarte frumos. Este plin de inimă şi curaj, pe care l-a probat pe câmpul de 
luptă. (Colonel Bădescu). Faţă de modul cum acest preot cult, curajos şi plin de inimă şi-a 
îndeplinit datoria atât în fata inamicului cât şi pe zona de reorganizare, mă indreptatesc a-i 
susţine propunerea. Demn, sârguitor, tipul confesorului militar. (General Vlădescu). Are 
sânge rece şi pune cu adevărat mai presus de orice interesele ţării. Nu am decât cuvinte de 
laudă pentru acest preot cu care Sf. Biserică se poate mândri. (Lt.colonel Ionescu). 

34. PREOTUL ENACHESCU BEJAN - de la [Regimentul] 75/76 Infanterie este 
foarte conştiincios şi, prin predicile ținute, a ridicat foarte mult moralul trupei, bun 
predicator, are destulă putere de a cultiva sufletul şi a întări iubirea de patrie. (Colonel 
Pruşanu). Munceşte cu mult zel şi dragoste pentru a ridica trupei moralul. (Colonel 
Ghinescu). 

35. PREOTUL TURCU ILIE - de la [Regimentul] 41/71 Infanterie, în luptele de 
pe valea Jiului şi Oltului a dat dovezi de curaj, îmbărbătând pe soldați sub ploaia de obuze 
şi gloanţe. În timpul luptelor da si ajutor răniților, mângâindu-i şi încurajându-i. A fost un 
preţios ajutor când regimentul era bântuit de boli. (Colonel Constantinov). Şi-a facut 
serviciul distins, în prima parte a campaniei şi în prezent. (General Broşteanu). 

36. PREOTUL DICU P. — de la [Regimentul] 26 Infanterie, a fost uşor rănit la 
piept, în tot timpul el a fost în capul regimentului în marşuri şi la postul de prim ajutor în 
luptă, încurajând prin prezenţa şi vorba sa trupa, la luptă şi la răbdare. A contribuit cu 
prisosintä la menţinerea moralului ridicat al regimentului. (Colonel Arbore). Este 
inteligent şi are destulă influență morală asupra trupei. A luat parte cu regimentul 45 la 
toate luptele, dând sfat şi îngrijire răniților chiar pe front. Este curajos şi conştiincios. 
(Colonel Hagi Nicolau). 

Este un preot bine pregătit pentru misiunea sa. Insuflă trupei cu multă ardoare şi 
convingere cultul religios. (Colonel Epure). 

37. PREOTUL POPESCU TH. MATEI — de la Ambulanţa Diviziei a S-a, este un 
preot cu prestantä, de o moralitate perfectă, ştie să facă atmosferă morală în jurul său. 
Asociază cu multă pricepere spiritul religios la cel militar: Ordonat în toate actele. Îşi 
îndeplineşte serviciul cu scrupulozitate şi conştiinţă. Bun predicator, are o mare putere de 
convingere. A făcut coruri religioase şi naționale cu ofițerii şi trupa. A cerut să muncească 
şi în alte direcţii. Natură blândă, sociabilă, este tipul preotului modern, cult şi conştient de 
menirea sa moralizatoare. (Lt.colonel indescifrabil). Posedă calităţi alese. M-a întovărăşit 
pe front în inspectarea regimentului, nesocotind pericolul. La Nicoreşti a făcut chete 
pentru orfani. A căutat şi alte unităţi, care n-aveau preot. Mă unesc în totul cu părerile 
şefului Ambulantei Diviziei a 5-a, relative la preotul Popescu Matei. (General Razu). 

38. PREOTUL BOCĂNESCU C. — de la [Regimentul] 8 Infanterie, este rezistent 
şi sănătos, fizic plăcut. Serviciul religios îl face cu multă evlavie. Posedä distinctiunea, 
claritatea şi cucerniciea, calității atât de rare şi necesare unui preot. Posedă o vastă 
cunoştinţă a ştiinţelor morale şi psihologice, grație cărora poate da o adevărată impulsie 
morală celor demoralizati. În lupte a fost tot timpul la postul de prim ajutor, dând astfel 
dovadă destul de vie de înaltul său simț patriotic şi al datoriei. Pe timpul reorganizării, cu 
ocazia epidemiei de tifos exantematic, a fost nedezlipit de bolnavi, contribuind într-o 
măsură foarte largă la restabilirea moralului bolnavilor. ÎL calific de confesor distins si 
eminent, cu calități morale demne de imitat şi laudă pentru întregul cler bisericesc. 
(Colonel Voicescu). Mentin în totul părerile comandantului său. (Colonel Liscu, General 
Razu). A dat probe de un devotament nesfârşit. A ridicat tot timpul moralul trupei prin 
exemplul şi vorba sa. Devotat, curajos şi energic, se pune în evidență, fiind exemplu de 
datorie şi de devotament. (Lt.colonel Cibuchi). A fost propus a fi avansat maior. 

39. PREOTUL VASILESCU N. - de la Tren Sanitar 1, din prima zi s-a 
identificat cu interesele trenului. Fiecare slujbă oficiată de Sf.Sa este o sărbătoare 
înălțătoare de suflete. În gări, la servicii lua parte personalul gării si public, cărora le tinea 
cuvântări. A dat îngrijire şi a înmormântat decedatii tuturor unităţilor fără preot. În 
Buhäieni umbla 10 până la 12 km pe zi prin zăpadă până la brâu. A învăţat să panseze 
răniții ca cel mai bun om de meserie, fiind nu numai un bun doctor sufletesc, dar şi 
trupesc. Vagoane întregi de răniți au fost pansati de el şi chiar acum are vagoane de care 
se interesează şi pe ai căror răniți îi pansează. Preotul nostru se ducea cu automobilul până 
la front, primul post de ajutor şi acolo, sun ploaia de şrapnele, pansa şi îmbărbăta pe răniți. 
(Locotenent Dragomirescu). 


329 


40.PREOTUL PETROVANU GH. - de la [Regimentul] 53/65 Infanterie, în 
prima parte a campaniei, a dat dovadă de multă pricepere şi curaj, fiind totdeauna în 
mijlocul ostaşilor, dând exemplu de devotament şi jertfă de sine. 

A ridicat moralul trupei în mod deosebit. În timpuri grele a fost nelipsit de lângă 
trupă şi cu pericolul vieţii a stat pe zona de bătaie, mângâind răniții şi îmbărbătând 
luptătorii. De câte ori am fost în inspecţie, l-am găsit în tranşee, convorbind cu ostaşii şi 
sfătuindu-i ca un adevărat părinte. În refacere a fost un ajutor prețios medicilor în 
combaterea epidemiilor de tifos exantematic. 

Vizita pe bolnavi, vorbea cu ei şi-i încuraja. Îşi pune în serviciul ţării toată forţa 
morală de care dispune, pentru a îmbărbăta pe soldaţii noştri. (Colonel Mihăilescu). 

41. PREOTUL DONOSĂ N. - de la [Regimentul] 1 Vânători a fost de la 
începutul campaniei la [Regimentul]65 Infanterie, nedeslipit de el în toate împrejurările. 
Prin servicii şi cuvântări scurte şi simţite, a încurajat şi îmbărbătat trupa. În sărbători 
nationale, prin cuvinte patriotice a insufletit pe ostaşi, trezindu-le conştiinţa națională. Cu 
crucea în mână, cuvântând, sfătuind şi încurajând pe ostaşi, şi-a atras stima trupei şi a 
ofițerilor. În momentele grele, cu pericolul vieţii a mers înainte. Am constatat că a lucrat 
cu mult drag şi cu bunăvoință, contribuind într-o bună măsură la gloria acestui regiment. 
(Colonel Mihăilescu). Calitäti sufleteşti deosebit de frumoase. A uşurat mult sarcina 
ofițerilor, cu privire la pregătirea sufletească a ostaşilor, în timpul luptelor. Veşnic în 
mijlocul trupei. Nu i se pot aduce decât laude şi mulţumiri. (Colonel Măicănescu). Mă 
unesc cu părerea comandantului de regiment. (General Bunescu). 

42. PREOTUL POPILIAN VICTOR - de la Spitalul Mobil Nr.2, e capabil, 
oficiază foarte frumos, cu multă distinctiune şi demnitate. A format cor bisericesc cu 
seminariştii şi parte din trupă, ceea ce a atras admiraţia tuturor. A ţinut predici foarte bine 
simţite. În timpul epidemiei de tifos exantematic, a arătat mult curaj, căzând şi dânsul 
bolnav (Lt.colonel indescifrabil). Faţă de modul, cum acest stâlp al bisericii şi-a îndeplinit 
atât în trecut, cât şi în prezent, serviciul său de preot, încurajând sufleteşte şi moraliceşte 
pe toți in îndeplinirea datoriei, mă fndreptäteste a-i susține propunerea. (General 
Vlădescu). 

43. PREOTUL STOICESCU C. — de la [Regimentul] 28 Infanterie, A însoțit 
regimentul în toate mişcările lui. Un adevărat părinte sufletesc, a îmbărbătat veşnic pe 
soldaţi. Când timpul a permis, el a ţinut trupei frumoase conferințe, pentru otelirea 
sufletelor şi ridicarea moralului. Suflet larg, iubitor de aproape, s-a arătat neobosit în 
îngrijirea răniților, alinarea durerilor lor corporale şi sufleteşti. De când o boală crudă s-a 
abătut asupra armatei şi populaţiei noastre civile, el nu cunoaşte ce e odihna, zi şi noapte. 
Nu face deosebire între soldaţii regimentului şi ai altor corpuri şi populaţia civilă. Cu tot 
sufletul devotat înaltei sale misiuni, el arată curajul inimilor alese, prin înfruntarea 
pericolului ce-l pândeste, în fiecare moment, în mijlocul bolnavilor. Cu o frumoasă 
cultură, înțelege într-un chip înalt şi deosebit sacrificiul cerut de destin acestui neam. 
(Colonel Stănescu Em.). În timpul operaţiilor recente (9 — 16 iulie 1917) personal am 
constatat că preotul Stoicescu, împins de conştiinţa misiunii sale, a mers până aproape de 
liniile de luptă, sub gloantele şi proiectilele inamicului. A dat un preţios ajutor medicilor 
corpului în căutarea răniților, pe care întruna îi încuraja cu cuvântul său. (Colonel 
Constantinescu). Pildă pentru ofițeri şi soldaţi, era în linia întâi fără să aibă teamă, fără 
să-l impresioneze obuzele ce cădeau împrejurul lui. În 1917, a fost singurul preot din 
divizie care a însoţit regimentul şi a îngropat vitejii chiar pe poziţie, sub ploaia de obuze şi 
gloanțe (Lt.colonel Zvoranu). Tot aşa de elogios se exprimă şi divizia prin glasul 
domnului general Mărgineanu. 

44. PREOTUL CĂLIN GH. — de la Ambulanţa Diviziei a 3-a, bucurându-se de o 
constituţie robustă a suportat fără preget toate greutăţile campaniei. Prin conduita şi 
atitudinea sa, şi-a păstrat totdeauna ascendentul moral atât asupra trupei cât şi a 
camarazilor, cu care a trăit în cea mai perfectă armonie. A fost la înălțimea misiunii sale; 
s-a relevat ca bun predicator. A dat ajutorul său spiritual nu numai soldaţilor răniţi şi 
bolnavi, ci şi populaţiei civile. A dat concursul său devotat în combaterea epidemiilor. 
(Colonel Ionescu). Pe tot timpul campaniei acest distins preot a făcut dovada reală a 
frumoaselor şi înaltelor sale însuşiri spirituale. Preotul Călin a adus cel mai real serviciu 
unității. A oficiat adesea chiar sub bubuitul tunului duşman. Din propria sa iniţiativă, a dat 
totdeauna cel mai prețios concurs medicilor in pansarea răniților. (General Mărgineanu). 

45. PREOTUL BUZESCU C. — de la [Regimentul] 4 Infanterie. A însoțit trupa, 
pe care n-a părăsit-o nici într-o împrejurare. N-a scăpat nici un moment prielnic de a 
contribui cu fapta şi vorba la ajungerea scopului dorit. Sfătuitor nepretuit. În tot timpul 
luptelor a ştiut să sădească în inima ostaşilor încredere în şefi, în sine şi în victorie, 
ridicând sufletele lor. A contribuit la alinarea suferințelor celor răniți în luptă, iar eroilor 


330 


căzuţi, li s-au făcut toate serviciile, după datoriile noastre creştineşti. Datorită felului de 
a-şi face datoria printre ostaşi a contractat febra recurentă. (Colonel Calotescu). Munceşte 
fără preget, fiind şi un auxiliar folositor medicilor din corp, în căutarea răniților şi 
bolnavilor. (Colonel Constantinescu). Element distins ce face cinste corpului clerical. În 
cele mai grele situații a fost în mijlocul soldaţilor, sub ploaia de gloanţe, a săvârşit la timp 
servicii religioase celor căzuți şi a dat un preţios concurs medicilor, pansând răniții şi 
ingrijindu-i. (General Mărgineanu). În împrejurările cele mai grele, de multe ori sub focul 
duşmanului, era în mijlocul trupei, încurajând-o cu fapta şi cu vorba. A construit o capelă 
în dosul frontului, a fost înaintat şi decorat. (Colonel Calotescu). 

46. PREOTUL TĂNĂSESCU DOBROTA - de la [Spitalul] 4 Contagioşi, a 
depus toată sârguinta în îndeplinirea datoriei sale şi mai ales la bolnavii de tifos 
exantematic, şi-a îndeplinit serviciul cu dragoste şi abnegatie. (Dr. Gălăşescu). 

47. PREOTUL BĂRBULESCU I. IOAN - de la [Regimentul] 30 Infanterie, a 
depus zel, activitate şi curaj deosebit prin cuvânt şi faptă, ţinând totdeauna sus moralul 
trupei, până la sacrificiu şi fără şovăire în toate luptele prea frumoase ce le-a dat acest 
regiment, îmbărbătând şi întărind pe ostaşi, chiar sub plaoia de gloanţe şi obuze inamice. 
În ziua de 11 iulie, la Răcoasa, a stat sub cutele drapelului la reduta nr.1, sub ploaia de 
gloanţe şi obuze inamice, binecuvântând pe bravii noştri soldaţi care plecau voioşi la luptă 
şi care au cucerit 3 redute duşmane, înverşunat apărate. (Colonel Capeleanu). A fost 
nelipsit de pe front şi în lupte. A fost nelipsit din mijlocul trupei, chiar pe poziţiile de 
pregătire a asaltului. Nu pot să am pentru acest venerabil preot decât cele mai frumoase 
cuvinte de laudă, pentru modul cum şi-a exercitat datoriile sale pe tot timpul campaniei, 
fata de trupă şi ofițeri. (General Alexiu). 

48. PREOTUL POPESCU C. VLADENI - de la Ambulanţa Diviziei a 4-a, a 
urmat formația în tot timpul, în marșuri si pe câmpul de luptă. În Transilvania şi-a 
îndeplinit datoria de confesor la patul bolnavilor şi muribunzilor. La Sinaia, timp de 
aproape 40 zile, preotul era nelipsit de sala de pansamente, consolând pe răniți. În 
perioada de reorganizare a ridicat moralul trupei, fiind mult apreciat de ofiţeri şi trupă, ca 
preot cult. De la izbucnirea epidemiei de tifos exantematic, în timpul iernii şi pe toate 
intemperiile a condus pe mulţi la locul de veci, slujind şi alte spitale. Şi-a îndeplinit 
serviciul cu mult zel, devotament şi fără preget, până când a căzut bolnav de tifos 
exantematic, destul de grav. <Restabilit, continuă a-şi îndeplini datoria cu aceeaşi ardoare, 
iubire de tara şi armată. (Dr. Marian). 

49. PREOTUL CERBULESCU [.- de la [Spitalul] 1 Evacuare, cu un devotament 
de toată lauda şi-a făcut întru totul nu numai datoria de preot, dar a depus şi o activitate 
neobosită în îngrijirea răniților, nesustrăgându-se de la nici o obligaţie, ce necesitățile 
serviciului mă făceau să le cer de la Sf. Sa. În Piteşti a alergat în toate părţile adunând 
diferite donaţii pentru spital, ca: perne, saltele, lenjerie etc. A supravegheat deparazitarea 
de tifos exantematic şi febră recurentă, dând tuturor exemplu de abnegatie şi devotament. 
Este foarte instruit, cu o educaţie aleasă, blând, împăciuitor şi disciplinat, făcându-se astfel 
să fie iubit şi stimat de soldaţi şi ofiţeri. (Dr. Plăvănescu). 

50. PREOTUL POPOVICI ZENOVIE - de la Vasul Spital Carol, n-a pregetat un 
moment a se ocupa în parte de fiecare rănit şi bolnav, mângâindu-i şi îmbărbătându-i. Prin 
cultura si scânteietoarea lui inteligență a putut tine mai la toate unităţile cuvântări 
patriotice foarte apreciate de ofițeri şi soldați. Copiii, femeile, bărbaţii de pe slepurile 
rechizitionate, sau de prin satele de pe malul Dunării, ca şi refugiații, găseau la preotul 
spitalului nostru nu numai servicii religioase, dar şi cuvinte inaltatoare de patriotism. (Dr. 
Astea). Prin devotamentul ce pune în îndeplinirea frumoasei sale misiuni şi curajul ce a 
avut în diferite ocazii, merită să fie înaintat. (Amiral Bălescu). 

51. PREOTUL POPESCU GH. IOAN - de la [Regimentul] 40 Infanterie, în 
prima parte a campaniei, a căutat să fie cât mai aproape de trupe şi a îmbărbătat pe soldați. 
În a doua parte a campaniei, pe lângă serviciile religioase ce a făcut în timpul luptelor, la 
care a luat parte regimentul, mai tot timpul a stat lângă medici la postul de ajutor, ajutând 
la pansarea răniților. În câteva rânduri, a venit în apropierea rândurilor de luptă şi a căutat 
a propaga credinţa în victorie, ridicând moralul oamenilor. (Lt.colonel Georgescu). 

52. PREOTUL POPESCU MI. — de la Spitalul Mobil nr.3. Atât în timpul 
epidemiei de tifos exantematic, cât şi în timpul din urmă, s-a arătat ca un apostol neobosit, 
în exercitarea misiunii sale. În mijlocul exantematicilor şi răniților a păstrat neatinsă 
credința în sufletele ostaşilor, dând dovezi de vädite acte de abnegatie şi devotament. 
(Medic indescifrabil). 

53. PREOTUL TOMESCU ŞT. — de la Ambulanţa Diviziei a 12-a, în toate 
împrejurările a desfăşurat o activitate religioasă şi pastorală mai presus de orice laudă. Cu 
cuvântul şi cu fapta a căutat să sădească în sufletul ostaşilor credința strămoşească, 


331 


ridicându-le moralul, a dat dovadă de curaj şi abnegatie, căci în timpul epidemiei de tifos 
exantematic, fără nici o teamă şi expunându-se la contaminare cutreiera satele bolnavilor. 
Este foarte destoinic şi are o ţinută potrivită chemării sale. (Medic indescifrabil). 

54. PREOTUL GÂDEI I. — de la 19 Evacuare, a căutat a-şi îndeplini îndatoririle 
sale cu cea mai deplină conştiinciozitate. A format cor cu seminariştii şi studenţii teologi; 
prin conferinţe religioase a căutat a ridica şi întări moralul soldaților suferinzi. A dat 
dovezi suficiente de un slujitor demn şi îndeajuns cunoscător al misiunii sale. (Colonel Dr. 
Gheorghiu). 

55. PREOTUL IONESCU DUMINICĂ - de la [Regimentul] 2 Vânători, a fost 
nedespärtit de soldaţii acestui regiment, în marş, în luptă şi mai ales la postul de prim 
ajutor. În toate părţile a dat un sprijin real nu numai din punct de vedere moral, dar şi 
material, ajutând în persoană pe medici la pansări şi evacuări. Pentru intensa sa activitate a 
devenit iubit de toți în regiment. (Lt.colonel Butescu). A dat probe reale de multă 
destoinicie, de frumoase calități spirituale, mult devotament şi patriotism. (General 
Mărgineanu). A luat parte la lupte în Dobrogea, de la 7 — 30 septembrie, Pravät de la 3 
octombrie la 16 noiembrie 1916, Mărăşeşti de la 1 ianuarie la 17 februarie, Momâia - 15 
martie la 15 aprilie, Răchitosul Mic 18 iulie 1917. În tot timpul acestor grele lupte a stat 
neclintit la postul său, încurajând luptătorii în primele linii şi mângâind pe răniţi. (Colonel 
Grecescu). A fost rănit în prima parte a campaniei, deşi nu complet vindecat, a cerut să fie 
retrimis pe front. 

56. PREOTUL STROIAN N. GH. — de la [Regimentul] 62/72 Infanterie, de la 
început a însoțit regimentul, chiar pe frontul de luptă şi a dat dovadă de abnegatie, 
devotament şi conştiinciozitate. Prin prezenţa şi însuşirile sale morale a contribuit mult la 
înălţarea sufletelor şi la ridicarea moralului ofițerilor şi soldaţilor, chiar în momentele cele 
mai grele ale luptelor. A luat parte la lupte în Dobrogea, la Mărăşeşti în 1917 şi în tot 
timpul a stat neclintit la datorie. (Colonel Grecescu). 

57. PREOTUL NANU I. — de la Sectorul 1 Fortificatii. Pe lângă apostolatul său 
de preot, ne-a servit ca medic, în sectorul Tecuci, plin de tifos exantematic şi febră 
recurentă, călătorind zilnic de la 50 la 55 km, aducând bolnavilor consolare. Foarte frumos 
caracter şi un bun român, plin de energie, supus şi folositor, cere de lucru când i se pare că 
a rămas putin. A fost un colaborator preţios. (Lt.colonel Șeicaru). Este un preot distins, 
învăţat, cucernic şi foarte devotat serviciului. (General Panaitescu). 

58. PREOTUL CHIRICUTA TOMA- de la Sectorul de Fortificatii Tg.Neamt. A 
fost repartizat la început la [Regimentul] 12 Infanterie şi a luat parte la toate luptele, 
îmbărbătând pe soldaţi de cele mai multe ori sub ploaia de gloanţe şi şrapnele. La sector a 
continuat a-şi îndeplini serviciul în mod cu totul distins. Preot inteligent şi foarte instruit, 
foarte conştiincios în îndeplinirea datoriilor sale. (Colonel Mătăsaru). A contribuit foarte 
mult la înălțarea sufletească a oamenilor. În timpul luptelor din Dobrogea a mers în linia 
întâi. Serviciul religios l-a efectuat cu bravură, zic bravură, căci nu voi uita niciodată 
tabloul pios, serviciul religios, pe care-l făcea zilnic la înmormântarea oamenilor 
regimentului, în zilele de 18 la 26 septembrie 1916, sub foc năprasnic de artilerie, stând 
neclintit la datorie, se ruga pentru odihna sufletelor vitejilor, acoperiţi atât de tärâna 
aruncată de camarazi, cât şi de proiectilele duşmanilor. (Maior Aricescu). Se achită în 
mod elogios de însărcinările ce-i revin. (General Panaitescu). 

59. PREOTUL BACULESCU H. — de la Brigada 1 de Călăraşi, a urmat trupa în 
luptele din Transilvania şi din ţară, îmbărbătând-o cu prezenţa sa. În timpul epidemiei, a 
arătat cât de frumos ştie să-şi împlinească misiunea. La bolnavii militari şi populaţiei 
civilă dădea ajutorul moral şi asistența religioasă, suportând cu resemnare intemperiile şi 
greutăţile drumului, până la cimitir, situat în depărtare. La Cucuteni au rămas numai 
exantematici, împreună cu preotul, care şi-a continuat misiunea, cu aceeaşi conştiinţă şi 
devotament. A contribuit în mod preţios la ridicarea moralului trupei. Înzestrat cu 
frumoase calități sufleteşti, a păstrat raporturi amicale cu corpul ofițeresc, ştiind ca, prin 
atitudinea sa demnă, să inspire respect. (Colonel Romano). Prin sprijinul său moral a 
contribuit să imbarbateze pe ofiţeri şi trupa, a ajutat pe medic şi comandanții de unităţi la 
combaterea epidemii. (Colonel I.Florescu). 

60. PREOTUL GEORGESCU I. — de la 15 Evacuare, prin dragoste creştinească, 
devotamentul, patriotismul şi curajul ce a arătat, prin cuvântările patriotice ţinute răniților 
şi trupei a ştiut să le insufle dragostea de tara şi să le ridice moralul. În timpul bombardării 
spitalului de către aeroplanele inamice, la Cerna — Vodă (1916), şi la Tecuci (1917), unde 
spitalul a fost bombardat de artileria inamică, de pe front, a fost nelipsit de la datorie, 
menținând la nivelul trebuincios moralul trupei şi răniților (Dr. Beznea). 

61. PREOTUL BAZILESCU ŞT. — de la Spitalul Mobil 11, deşi în vârstă de 60 
ani, a făcut serviciul pe front la Regimentul 66, în Dobrogea, unde a fost propus spre 


332 


decorare şi înaintare. La acest spital făcea zilnic serviciul la morţii de exantematic, fără a 
căuta pretexte spre a se sustrage, până ce a contactat această gravă boală. După o 
convalescentä de o lună, şi-a reluat serviciul cu un zel şi devotament de adevărat apostol, 
deşi încă foarte debil. (Dr. Pomponiu). 

62. PREOTUL ANDREESCU LUPASCU - de la Brigada 11 Artilerie, posedă o 
instrucţie superioară, cu prestantä în serviciu, fapte ce i-au atras respectul şi dragostea 
corpului ofițeresc. (Colonel Mironescu). Posedă o educaţie şi o cultură aleasă, blând dar 
hotărât. N-am avut decât cuvinte elogioase de adresat şi ne felicităm că avem în mijlocul 
nostru un reprezentant bisericesc de talia preotului Andreescu. (Lt.colonel Gabibur). Este 
foarte cult, cu calităţi sufleteşti care-l disting, iubit foarte mult de ofițeri. A însoţit 
regimentul în toate acţiunile sale, atât pe front cât şi în Basarabia, în luptele cu bolşevicii, 
la Bender. (Colonel Mărculescu). 

63. PREOTUL VOICU GH. — de la Ambulanţa Diviziei a 9-a, s-a distins în chip 
deosebit prin atenţia, omenia, devotamentul şi abnegatia pusă în cultivarea sufletelor celor 
răniți. Cu adevărată smerenie a condus la căsuţa de moarte pe cei căzuţi, a mers în ciuda 
obuzelor şi şrapnelelor inamice până dincolo de primele posturi de ajutor să-şi facă datoria 
fata de ofiţerii şi trupa căzută. Cu admirabilă putere morală, întreţine in noi focul sacru 
pentru Patrie şi Biserică, îndeplineşte însărcinări ce nu-i aparţin, cu o bunăvoință larga. 
Este venit de la Regimentul de Escortă Regală, unde a fost propus la înaintare 
excepţională, luând parte la luptele de la Albeşti — Muscel. (Dr. Metulescu). 

64. PREOTUL IORDANESCU ŞT. — de la Brigada a 4-a Roşiori, este erudit şi 
dominat de un sentiment național foarte mare, care se răsfrânge şi asupra celor ce îl 
înconjoară. În tot timpul stă în mijlocul trupei şi prin cuvântările sale îmbărbătează 
sufletul soldatului. În prima perioadă a campaniei a dat probe şi de curaj, venind pe linia 
întâi de luptă, alături de subsemnatul. (Colonel Rusescu). 

65. PREOTUL MOISESCU GH. — de la [Regimentul] 39 Infanterie, are o cultură 
generală aleasă, are mult bun simţ. În luptele la care a luat parte, a dovedit un curaj care 
i-a adus întotdeauna admiraţie şi laudă. La Prunaru, era întotdeauna pe linia trăgătorilor 
îmbărbătând pe ostaşi cu crucea în mână, cu mult sânge rece înfruntând pericolul. 
(Căpitan indescifrabil). Tinuta preoțească îngrijită, fizic plăcut şi robust, demn şi cu o 
purtare exemplară. A dat dovezi suficiente de râvnă şi devotament. În timp de repaus 
totdeauna în mijlocul ostaşilor. Iubeste pe soldaţi şi are mult suflet de român. Stă în prima 
linie de luptă. Şi-a făcut datoria neobosit. Prin fapte şi vorbe, a fost exemplu viu de 
patriotism. Continuu în mijlocul trupelor, a întreţinut moralul trupei prin predicile şi prin 
exemplul de abnegatie ce a dat. (Lt.colonel Jippa). Este un model de preot militar, care 
poate servi de pildă. Suportă greutăţile campaniei cot la cot cu soldații în tranşee. La 2 
septembrie 1917, fiind surprinşi de vrăjmaşi, am întâlnit un preot în linia de susținere, 
stând alături de soldaţi, încurajându-i să-şi facă datoria; în rezumat, este un vrednic preot 
militar. (Colonel Mihăescu). 

66. PREOTUL ROSESCU C. — de la [Regimentul] 13 Infanterie, a dat dovezi 
puternice de înalte calităţi, căci nesocotind cu prețul vieţii pericolul, a mers în primele 
linii, insuflând soldaţilor dragostea de moşie şi credință strămoşească. Cult, inteligent, este 
o mândrie pentru corpul preoţesc militar. (Lt.colonel Calmuschi). A adus mari servicii 
pentru educaţia morală a trupei. (Colonel Gh. Liciu). 

67. PREOTUL PIETROSANU C. PETRE -— de la [Regimentul] 2 Grăniceri, s-a 
achitat în mod destul de elogios în serviciul ce incumbă. L-am văzut în mijlocul soldaţilor, 
în împrejurări destul de grele de trai, înfruntând ca şi ei lipsa de hrană şi oboseala 
frontului, îmbărbătându-i şi căutând a le ridica moralul. L-am văzut mergând în tranşee, 
unde dădea sfaturi soldaţilor, ca să se prefere a muri decât să dea înapoi. Prin cuvântări 
readucea la sentimente frumoase pe cel din urmă soldat. Pe zona de refacere, a dat dovada 
unui spirit de jertfă cu adevărat creştinesc. S-a pus la dispoziția medicilor în tot timpul cât 
trupa a fost bântuită de exantematic, ajutandu-i. În cele trei infirmerii, sute de bolnavi au 
găsit la Sfintia Sa, pe lângă un alinător al suferințelor fizice, şi un cuvânt de îmbărbătare. 
Când ambii medici au căzut pradă bolii, preotul a rămas singur, ca prin cunoştinţele ce 
căpătase alături de medici, să îngrijească de bolnavi. Puterea sa de muncă, devotamentul şi 
abnegatia de care a dat dovadă în aceste zile grele, au făcut din Sfintia Sa o adevărată 
icoană de nădejde pentru soldaţi. A adus servicii reale şi are frumoase calități morale şi 
sufleteşti. (Maior Buricescu). Domnul colonel Cantacuzino se exprimă că a dobândit în 
Sfintia Sa un preţios prieten a cărui prietenie o va cultiva. 

68. PREOTUL RUNCEANU N. — de la [Regimentul] 2 Artilerie, de la începutul 
campaniei şi până azi, s-a ţinut în permanenţă lângă soldaţii şi ofițerii regimentului, 
îmbărbătându-i cu cuvântul şi cu pilda sa. Pe Valea Prahovei, sub bombardamentul cel 
mai viu al artileriei inamice, zilnic venea prin baterii, grijea şi sfătuia soldaţii şi arăta că, 


333 


deşi menirea sa nu era de a intra pe linia de luptă, totuşi sta să dispretuiascä pericolul. 
Preot în adevărat înţeles al cuvântului, a ştiut să se facă iubit şi respectat de toți. În 
momentele cele mai grele, a fost un sprijin de înalt ordin. Demn, conştiincios, regimentul 
se simte mândru că l-a avut în mijlocul său. În perioada de refacere, tifosul făcea ravagii; 
aceasta nu l-a împiedicat a vizita mereu bolnavii, a-i ajuta, a-i îmbărbăta. Rămânând 
singurul preot al garnizoanei, deoarece ceilalți s-au îmbolnăvit de tifos, Sfintia Sa, de 
multe ori bolnav, extrem de obosit, nu a lipsit o singură dată de la datorie. În Transilvania, 
în ţară, în fiecare zi de sărbătoare, prin predicile sale a ridicat inimile şi a făcut să tacă 
dorul de casă şi nenorocirea prin care trece ţara. Pentru această muncă cinstită, cu plăcere 
şi admiraţie propun pe acest distins servitor al altarului să fie înaintat. (Colonel Negrei). 
Rog a i se da recompensa cerută, meritând-o şi fiind o bună răsplată a omului de bine şi 
muncitor. (Colonel Filiti). 

69. PREOTUL BADASCA I. — de la Brigada 15 Artilerie, este un preot militar 
foarte destoinic, şi de o înaltă moralitate, aduce prea bune servicii regimentelor 
brigăzii.(Colonel Răşcanu). A dat probe pe zona de reorganizare, că posedă calități 
morale, care-i dau dreptul să aspire la avansare. (General Angelescu). 

70. PREOTUL ROSESCU BĂNICĂ - de la [Regimentul]36 Infanterie, a căutat 
toate împrejurările posibile şi chiar imposibile, să dea sfatul bun şi înălțător oamenilor. 
Bun patriot, în vremea luptelor a stat la postul de prim ajutor, dând ultima îngrijire 
creştinească celor morți, îmbărbătând pe cei răniţi, ajutând. Bun cu oamenii, iubit şi stimat 
de toţi, s-a arătat un vrednic apostol al credinţei noastre. (Colonel Dumbravă). Pentru 
educarea morală, totdeauna propovăduitor al datoriei şi jertfei şi în orice timp, şi sub 
ploaia de obuze, în mijlocul soldaţilor, propun a fi înaintat. (Colonel Poetaşu). 

71. PREOTUL VASILESCU VASILE - de la Spitalul Mobil 9, are calități de 
vrednicie şi devotament, alături de virtuţi de adevărat ostaş, care cinstesc deopotrivă pe 
preot şi înalță pe ostaşi. A trecut totdeauna peste datorie şi n-a fost numai purtător de 
cuvânt al bisericii, ci a fost în mijlocul oştenilor, oştean el însuşi cu fapta şi cu cuvântul. 
Când spitalul nostru avea zilnic 800 bolnavi, el a stat totdeauna în mijlocul lor, dând 
exantematicilor chiar ajutor medical, în mijlocul dezastrului care ocupa pe medici în toate 
părţile. Când spitalul a fost lipsit de căpitanul comandant, el, cu sufletul ostăşesc de care a 
dat totdeauna dovadă, a luat cu bärbätie conducerea trupei. În această calitate, a adus 
formaţiei servicii nepretuite. Când spitalul a trecut pe front, el, cel dintâi, primea răniții la 
sosirea în spital. Vrednicia cu care a îndeplinit această sarcină, a încurajat pe subsemnatul 
să-i dea prin ordin de serviciu rolul de a primi răniții şi de a le face îndrumare către 
diferite categorii de răniţi în spital. A fost de un ajutor imens medicilor, care, faţă cu valul 
nesfârşit al răniților, aveau în preotul Vasilescu un ajutor inimos şi priceput. Am văzut la 
preotul Vasilescu calităţi de vrednicie şi devotament, care fac cinste Bisericii. Totdeauna 
în mijlocul răniților, preotul Vasilescu este pentru noi pilda adevăratei înțelegeri a 
misiunii preotesti şi care dorim să poată oricând fi arătată, ca atare, pentru binele Bisericii 
şi al ţării. (Dr. Ştefănescu Galati). 

72. PREOTUL POPESCU GR.I. — de la [Regimentul] 6 Mihai Viteazul, a 
desfăşurat o activitate duhovnicească printre soldaţi demnă de toată lauda. A secondat pe 
medicii corpului în îngrijirea bolnavilor, mai ales pe timpul cât a bântuit tifosul 
exantematic. Se bucură de mare stimă, datorită conduitei sale, care este mai mult ca 
exemplară, printre ofițeri şi trupă. (Iorgulescu). A contribuit in mare măsură la ridicarea 
moralului trupei; în Vîlcov, Zebriceni, Stolcov etc., a săvârşit slujbe aşa de frumoase şi a 
ținut predici aşa cu inimă, că populația l-a poftit din nou spre a-i asculta sfaturile, 
căpătând încredere în tot ce este român. 

73. PREOTUL DINESCU C. — de la Spitalul Mobil 10, este disciplinat şi 
inteligent. Are toate însuşirile a fi înaintat. (Dr.lurist). este un element foarte bun. 
(Dr.Popescu). La Turtucaia a trecut Dunărea înot, cu care ocazie a şi fost rănit. 

74. PREOTUL IONESCU D. — de la [Regimentul] 42/66 Infanterie, de la 
începutul campaniei şi-a îndeplinit îndatoririle cu cea mai mare credință, adânc 
devotament si abnegatie, fiind nelipsit în timpul luptelor la postul său, îmbărbătând prin 
cuvânt şi exemplu. Pe zona de refacere şi-a îndeplinit de asemenea îndatoririle cu cea mai 
mare abnegatie, fiind totdeauna în mijlocul bolnavilor. Îmbolnăvindu-se de exantematic şi 
dându-i-se un concediu de convalescenta, a renunțat la el. A improvizat un altar chiar în 
tabără. (Colonel Ionescu). Se achita cu distinctiune de toate serviciile apostolatului său. 
(Colonel Anastasiu). Prin sentimentele sale, prin asistenţa ce a dat soldaților bolnavi şi 
prin întărirea credinţei în victorie şi Dumnezeu, merită avansarea. (General Broşteanu). A 
influenţat în mod foarte folositor moraliceşte asupra ofițerilor şi trupei. În Basarabia a 
dezvoltat o activitate remarcabilă din punctul de vedere al dezvoltării, în popor, a 
spiritului patriotic. 


334 


75. PREOTUL BOTEZ V. — de la Brigada a 6-a Roşiori, prin rugăciuni şi predici 
ținute de multe ori chiar în fata inamicului, a dat multă insufletire trupelor. În timpul 
refacerii a lucrat alături de medici şi ajutorul dat a fost destul de remarcabil. De la 2 
august, de când brigada este în tranşee, menţine prin predici şi ajutoare date celor răniți 
moralul şi buna dispoziţie a soldaţilor noştri. (Colonel Davidoglu). 

76. PREOTUL COTENESCU GH. — de la [Spitalul de] Evacuare nr. 2, e preot 
distins, instruit, cultură generală aleasă, e o podoabă a clerului nostru. Suflet bun, blajin, 
acest preot îşi îndeplineşte înalta chemare cu un devotament netärmurit. Tot timpul şi-l 
petrece în mijlocul soldaţilor răniţi sau bolnavi. A colectat cărți de citit, pe care le-a 
împărțit bolnavilor şi se străduieşte, cu fapta ca şi cu vorba, să facă şederea în spital cât 
mai plăcută vitejilor ţării. E înzestrat cu calităţi rare. (Dr. Bărbulescu). 

77. PREOTUL CHIRITA CERNESCU - de la [Spitalul de] Evacuare nr.12, în 
tot timpul a căutat prin cuvânt şi prin faptă a fi la înălţimea situaţiei sale de părinte 
duhovnicesc. A făcut servicii divine, în mod regulat, ținând cuvântări de îmbărbătare 
răniților şi suferinzilor din spital. N-a pregetat în timp de epidemie grea de a fi lângă 
căpătâiul celor ce aveau nevoie de ajutorul lui spiritual şi moral. (Dr. Veniamin 
Gheorghiu). 

78. PREOTUL POPOVICI GH. RUGINOASA - de la Trenul Sanitar nr.14, e 
robust şi sănătos, posedă cultură generală. Serviciul ce incumbă îl îndeplineşte cu 
devotament. Şi-a făcut datoria cu zel, devotament şi abnegatie demnă de toată lauda. Prea 
mulțumit de serviciile reale preotesti şi sufleteşti date ofițerilor şi trupei. (Dr. Dimitriu). 

79. PREOTUL POPESCU ILIE — de la Trenul Sanitar nr.11, a dat dovadă de 
curaj, mergând în mijlocul bolnavilor, îmbărbătându-i prin cuvântări insufletite şi 
menținând în inima soldaților vie şi nestrămutată credința strămoşească. (Dr. 
indescifrabil). 

80. PREOTUL PIEPTU PETREA - de la [Regimentul] 3 Vânători, posedă o 
cultură generală desăvârşită, fiind dotat şi cu calități sufleteşti. Când tifosul exantematic 
făcea ravagii a intrat imediat în mijlocul soldaţilor, îmbărbătându-i cu vorba şi fapta, 
ajutând în mod activ pe medici. A contribuit mult la ridicarea morală atât de necesară în 
timpurile, în care ne găsim. În timpul grelelor lupte, preotul Pieptu s-a găsit totdeauna 
amestecat când printre luptători, când printre răniţi, căutând ca pe cei sănătoşi să-i 
întărească, iar celor răniţi să le uşureze suferinţele. Prea merituos preot. Bun cunoscător de 
suflete. Mi-a dat totdeauna un preţios concurs. În momentele cele mai grele a intrat în 
välmäsagul luptelor: citez zilele de 24, 25, 26, 27 şi 28 iulie 1917. Activitatea sa ne-a 
făcut să fim neclintiti în credința că Dumnezeu e cu noi. Mă felicit şi mă fericesc că am 
avut norocul să am în Regimentul 3 Vânători un auxiliar ca preotul Pieptu. A fost decorat 
şi avansat. Merita şi mai mult. (Colonel Jujescu). Mă unesc în totul cu bunele aprecieri ale 
comandantului. (Colonel Lişcu). 

81. PREOTUL SIMEDREA T. — de la [Regimentul] 36 Infanterie, în timpul 
epidemiilor a dat dovadă de un devotament remarcabil, ingrijind alături de medici 
numeroşi bolnavi şi ţinându-le cuvântări, care au servit foarte mult la ridicarea moralului 
trupei. Nu mai putin activ a fost de când regimentul e pe front. A cuvântat în primele linii, 
îmbărbătând soldaţii la luptă. A secondat foarte activ pe medici la pansarea răniților, cu 
care ocazie s-a arătat demn de admirat. (Maior Cociş). Înaintarea e prea bine meritată. 
(Colonel Iliescu). De unde o muncă neobosită, dând cel mai apropiat ajutor răniților la un 
loc cu medicii corpului. (Colonel Scărlătescu). 

82. POPESCU I. GORGOTA -— de la [Regimentul] 7 Infanterie, are o activitate 
plină de devotament, bravură şi dispreț de moarte, de care a dat dovadă în luptele de la 
Mărăşeşti de la 24 iulie — 2 august, fiind aproape în permanenţă în mijlocul trupelor, 
înfruntând cu seninătate pericolele, îndeplinind cele sfinte pentru morţi, sub cel mai 
violent bombardament de artilerie, fiind astfel un exemplu viu de îmbărbătare alături de 
ofițeri. (Lt.colonel Cornea). Împărtăşesc în totul bunele aprecieri ale comandantului. 
(Colonel Neagu). 

83. PREOTUL HODOROABA N. — de la Brigada 10 Artilerie, e preot cult, 
având scrieri de morală pe care le-a distribuit trupei în mod gratuit, insotindu-le de 
cuvântări şi îndemnându-i a lupta pentru ţară şi tron. Fiecare slujbă o termina prin 
cuvântări patriotice, religioase şi igienice. (Colonel N.Condeescu). Este un prea bun preot 
militar, serios în toate acțiunile sale. Patriot convins, ajută mult pe comandantul 
regimentului pentru a tine ridicat moralul trupei. (General Cihoschi). 

84. PREOTUL NICOLAU I. — de la [Spitalul deJEvacuare Nr.13, a dezvoltat o 
frumoasă activitate, oficiind în toate Duminicile şi sărbătorile, ținând predici şi mângâind 
cu vorba şi fapta pe bolnavi. Este un element neobosit. (Dr. Diamandescu). La Regimentul 
79 Infanterie, s-a achitat foarte conştiincios de sfintele datorii, ducându-se în tranşee pe 


335 


malul Dunării, ajutând răniții şi încurajând soldaţii la luptă, care ziceau: “Eu am sărutat 
Sfânta Cruce, încât merg fără grijă”. (Colonel Vrabie). 

85. PREOTUL GEORGESCU GH. SILIVESTRU -— de la [Spitalul de] Evacuare 
Nr.17, şi-a îndeplinit datoria nu numai de formă, dar în mod efectiv şi cu devotament, 
nelipsind nici un moment, fie din mijlocul trupei, fie din mijlocul răniților, inaltand starea 
lor sufletească. A lucrat alături de noi, ofiţerii sanitari, fie la scripte, la deparazitare şi mai 
cu seamă în sala de operaţie şi pansamente, unde ajutorul Sfinţiei sale era foarte binevenit. 
prin faptul că personalul era foarte restrâns, în raport cu numărul de 1000 răniţi de îngrijit. 
In nici un moment şi la nici o oră din zi şi noapte n-a pregetat şi nu s-a eschivat de la 
muncă, făcută numai din dragostea pe care o are către soldați şi tara. (Dr.N.Gheorghiu). 
Şi-a îndeplinit datoriile cu multă pricepere şi dragoste. În rezumat, n-am putut decât să-i 
mulțumesc pentru realele servicii aduse formațiunii. (Dr. Cristeanu). Fiind un foarte bun 
element. (Dr. Gh.Popescu). La unitate a format un cor. 

86. PARFENIE A. IOAN - de la [Spitalul de]Evacuare Nr.10, a fost pe front si, 
în urma bolii contractată acolo, a fost mutat aici, unde s-a distins şi se distinge nu numai 
prin îndeplinirea conştiincioasă a serviciului său religios, dar ca preot adevărat se 
interesează de starea sufletească şi trupească a răniților, fiind la căpătâiul tuturor, 
îndemnând, stimulând şi ajutându-ne la bunul mers al formaţiei prin munca depusă. A 
ridicat nivelul cultural al trupei şi al bolnavilor prin şezători literare, ținute în fiecare 
săptămână, foarte mult gustate de soldați. (Dr. Poenaru). Este foarte activ în îndeplinirea 
datoriilor sale. (Dr. Popescu). 

87. PREOTUL IOANITESCU GH. — de la Brigada 13 Artilerie. A arătat o 
cultură generală şi profesională superioară, fiind un preot deosebit, cu un spirit de 
devotament şi abnegatie dus până la sacrificiu. Acest preot se află veşnic printre soldaţi, 
încurajându-i cu sfatul şi chiar cu fapta, expunându-se şi el la acelaşi pericol, căci 
proiectilele duşmane cădeau necontenit, ziua ca şi noaptea. În special la Călugăreni, pe 
front, a stat la postul de comandă neclintit şi hotărât a înfrunta soarta trupei pe lângă care 
se afla, dând cu aceasta exemplu sublim de sacrificiu personal. (Colonel Lupan). Este 
devotat misiunii sale, îngrijind pe soldaţi de boli molipsitoare, ținând predici. Este un 
preot mult conştiincios. (Colonel Glodeanu). 

88. PREOTUL STĂTESCU C. — de la Ambulanţa Diviziei a 13-a, cât a 
funcţionat pe front a îngrijit răniții cu cea mai mare ardoare, stând printre ei totdeauna, 
vorbindu-le şi îmbărbătându-i. Pe zona de reconstituire, pe lângă îndatoririle avute ca 
preot al Ambulantei, a mai servit şi la cele 14 spitale ale garnizoanei, dintre care 6 cu 
exantematici, unde a desfăşurat o activitate rodnică. A fost nelipsit din spitalele de 
contagioşi. A fost totdeauna expus de a contracta teribila boală, deoarece propovăduia 
oriunde, nu numai unde era spălat şi dezinfectat. (Dr. indescifrabil) 

Cu ocazia luptei de la Mărăşeşti, a dovedit curaj, dispreţ de moarte, şi mare 
dragoste de tara. A înfruntat focul violent al artileriei inamice, îmbărbătând şi ingrijind pe 
răniți. În toate luptele a fost la postul de prim ajutor, făcându-și datoria cu sfinţenie, 
netinand seamă de nici un pericol; adevărat apostol. Şi-a îndeplinit îndatoririle cu toată 
râvna şi devotamentul. (Dr. Constantinescu). Mentin în totul bunele aprecieri. (General I. 
Popescu). 

89. PREOTUL CÂRLĂNESCU M. - de la Brigada 14 Artilerie, a luat parte la 
înaintarea acestei brigăzi, vizitând frontul în fiecare zi şi încurajând pe soldaţii din tranşee. 
În ziua de 14 septembrie 1916, a fost detaşat la Regimentul 86 Infanterie, în care a luat 
parte la toate luptele, fiind de foarte multe ori sub focul artileriei şi infanteriei inamice. La 
Sălătruc, găsindu-se la postul de prim ajutor, unde pansa şi mângâia pe răniţi, a fost atins 
de o schijă la piciorul drept. Fiind în cele mai grele situaţii, nu a dat un pas înapoi de la 
postul său, arătând mult curaj şi bunăvoință, săvârşind complet activitatea sa pastorală. Pe 
zona de refacere, a ţinut multe predici, ridicând moralul soldaţilor şi pregătindu-i pentru 
noi lupte. La Nămoloasa a fost foarte devotat, vizitând frontul şi ţinând predici soldaților, 
sub bombardament intens al inamicului a oficiat înhumarea ofițerilor şi soldaților căzuți în 
luptele de acolo. (Colonel Gheorghiu). 

90. PREOTUL MUSETEANU I. — de la [Regimentul] 21 Infanterie, prima parte 
a campaniei a făcut-o cu Regimentul 40 Infanterie, de unde nu s-a primit foaia calificativă. 
La Regimentul 21, în refacere, a cooperat într-o largă măsură la combaterea tifosului 
exantematic şi prin conduita şi activitatea sa a întărit credinţa, a ridicat moralul şi vindecat 
sufletul soldaților regimentului. Plin de patriotism şi smerenie, lucrează din convingere la 
alinarea suferințelor şi la îmbărbătarea ostăşească. (Lt.colonel Maxim). 

91. PREOTUL ULESCU V. — de la [Regimentul] 57/58 Infanterie, în tot timpul a 
întovărăşit trupa de aproape. A fost totdeauna o pildă vie de curaj şi vitejie pentru ostaşi, 
în mijlocul cărora se găsea veşnic. Se comportă în mod inteligent în orice împrejurare. 


336 


Este iubit şi ascultat cu smerenie de trupă şi ofițeri. Posedă frumoase calităţi retorice. Prin 
predicile sale ştie totdeauna să-şi ajungă scopul dorit. (Lt.colonel Băileanu). Preot cu 
multă cultură, a contribuit prin cuvântările sale la ridicarea moralului trupei. (Colonel 
Meleca). Om neobosit, cu suflet de adevărat apostol. N-a ezitat a-şi face datoria chiar în 
situaţiile cele mai critice. S-a purtat întotdeauna ca un erou, în mijlocul eroilor. A fost 
propus a fi decorat cu Mihai Viteazul clasa a III-a, în urma luptelor ce au avut loc la 
Bender, când a fost înconjurat de bolşevişti 12 zile, luptând alături de trupă, cu arma în 
mână: A fost un erou. (Colonel Mlădinescu). 

92. PREOTUL DELEANU ILIE — de la [Regimentul] 20 Infanterie, cu abnegatie 
şi dragoste creştinească a încurajat soldaţii pe timpul maladiei, e şi astăzi printre ei, 
încălzindu-le sufletele cu cele mai curate sfaturi morale. A depus multă muncă în 
îngrijirea celor morţi, amenajând cimitirul celor morți de exantematic. Are frumoase 
sentimente patriotice. Foarte bun camarad şi într-o înfrățire curată cu ofițerii din corp. 
(Lt.colonel Budeanu). În diferite ocazii am constatat că se ocupă de partea sufletească a 
soldaţilor. Zilnic, în mijlocul lor caută a le dezvolta sentimentele morale şi naţionale. 
(Colonel Panaitescu). 

93. PREOTUL STOICESCU I. — de la Spitalul Mobil Nr.1, fost la Brigada 1 
Infanterie, este robust şi a îndurat cu putere greutăţile campaniei. Inteligent, pătruns de 
sentimentele patriotice, curajos şi cu spirit de sacrificiu. A luat parte la luptele din 
Transilvania şi de pe valea Jiului. În cea mai mare parte din lupte l-am văzut în mijlocul 
trupei pe linia întâi cu arma in mână, încurajând pe soldați. L-am văzut chiar făcând-o pe 
comandantul de pluton, reînviind timpurile de glorie străbună ale eroilor naţionali, popa 
Şapcă şi popa Stoica. (Colonel Obogeanu). A arătat multă dragoste pentru ofițeri şi trupă, 
încurajându-i la luptă. Am avut ocazia să-l văd umblând prin tranşee, îmbărbătând pe 
soldați, în serviciul său de preot, a fost la locul său. (Lt.colonel Ionescu Iustinian). S-a 
relevat ca înzestrat cu frumoase sentimente patriotice, pe care a ştiut să le insufle trupei şi 
răniților din spitale. Stă de vorbă cu răniții, incurajandu-i şi explicându-le pe înţelesul 
fiecăruia datoriile către patrie, legând toate acestea cu religia, ceea ce influențează foarte 
mult pe răniți. Ca (!) confesor îşi face datoria foarte conştiincios. Nu are nici un viciu. 
Este modest şi citeşte mult, ceea ce face să posede o întinsă cultură generală. A organizat 
coruri, dirijându-le. Tine conferințe, pune în scenă piese potrivite, care influenţează 
sufletul soldaţilor. Numai din serbarea de la 24 ianuarie a strâns 811 lei, pentru invalizii 
de război. (Dr. lovitz). 

94. PREOTUL SACHELARIE GH. DRAGĂŞANI — de la [Spitalul] Mobil Nr.5, 
fost la [Regimentul] 2 Călăraşi, a luat parte la campanie, fiind în tot timpul lângă partea 
activă şi în cea mai strânsă legătură cu trupa. Prin predici şi conferinţe a câştigat dragostea 
soldaților şi ofițerilor, dând rezultate foarte frumoase. A mărit în adevăr şi a dezvoltat în 
oameni sentimentele de datorie si respect către cele sfinte, le-a usurat sufletul. În timpul 
acțiunilor, a stat lângă trupă, încurajând-o. În timpul refacerii, a dat un mare concurs la 
îngrijirea bolnavilor, toți văzând în el un mare sprijin moral. Este un adevărat preot de 
război, inteligent, înzestrat cu darul de a vorbi, de a fi ascultat. A fost de mare folos 
regimentului. Are un caracter foarte frumos şi întrupează cele mai frumoase sentimente. 
Mutarea lui a fost regretată de întreg corpul ofițeresc şi trupă. Este un element de valoare, 
devotat ţării şi tronului. (Colonel I.Popp). S-a distins prin zelul cu care îndeamnă pe 
soldați să-şi facă datoria. Tine predici alese, face slujbe înălțătoare. (It.colonel 
indescifrabil). 

95. PREOTUL GEORGESCU G. — de la [Regimentul] 44 /68 Infanterie, a luat 
parte cu regimentul la toate luptele, dând întotdeauna probe de curaj şi abnegatie, 
îmbărbătând pe soldați. În timpul reconstituirii a căutat a ridica moralul soldatului, de care 
este foarte iubit şi apreciat. (Lt.colonel Marinescu). Şi-a îndeplinit misiunea, dând 
întotdeauna probe de abnegatie, îmbărbătând trupa atât cu vorba cât şi cu fapta. (General 
Mosoiu). 

96. PREOTUL OPRESCU H. — de la Brigada a S-a Artilerie, a desfăşurat o 
activitate elogioasă, afirmându-se totdeauna ca un excelent păstor sufletesc. A înălțat şi 
întărit sufletele ostasilor, prin cuvântări. În luptele de la Mărăşeşti, când oboseala şi 
nesiguranța cuprindeau pe soldaţi, a stat în mijlocul lor, sfătuindu-i şi îmbărbătându-i. S-a 
interesat de soldaţii bolnavi. Prin dragostea şi zelul desfăşurat a contribuit în mare măsură 
la partea de glorie ce regimentele brigăzii au câştigat în această perioadă a campaniei. 
(Colonel Borşescu). S-a distins în mod vădit prin acte de abnegatie şi devotament, şi prin 
cuvântări patriotice. Efectul s-a resimţit, căci brigada n-a avut nici un netrebnic sau 
dezertor, iar în luptele crâncene de la Cosmesti şi Mărăşeşti toţi au rezistat pe poziţie, 
până în ultimul moment. În cursul luptelor de la 24 iulie, cu inima rece şi sânge rece, a 
mers sub focul inamicului, de la unitate la unitate, îmbărbătând-o la luptă. În luptele de la 


337 


1 şi 2 august, sub bombardamentul artileriei inamice, a stat neclintit, oficiind la 
înmormântarea celor căzuţi pe câmpul de onoare. (Colonel Costin). Pentru orfani a strâns 
lei 1000. La Bolgrad a lucrat cu hotărârea misionarului convins, formând şi un cor la 
catedrala oraşului. E preot cucernic, cu multă conştiinciozitate, seriozitate, tenacitate în 
lucrări, brav în lupte. (Colonel Gavriliu). 

97. PREOTUL URSACHESCU V. — de la [Spitalul de] Evacuare nr.7, a dat 
dovadă de mult curaj, devotament şi spirit creştinesc, ținând cuvântări răniților şi 
bolnavilor şi înmormântând pe exantematici, holerici etc. A servit, fără a fi obligat, la 
toate spitalele din localitate. Este un bun român, cu mulțumire deplină îl propun la 
înaintare. (Dr. Iacobovici). În tot timpul campaniei a dovedit devotament, abnegatie si 
multă bunăvoință. (Dr. Mihăescu). 

98. PREOTUL TUDORACHE IORDACHE - de la [Regimentul] 10 Vânători, a 
luat parte cu regimentul la toate operaţiile şi pe timpul refacerii, nepărăsindu-l un singur 
moment. Deşi în vârstă, a fost totdeauna neobosit. Cu ocazia epidemiilor a dat un frumos 
exemplu de devotament, îngrijind bolnavii, căzând bolnav prin contaminare. Cu ocazia 
ultimelor lupte a urmat regimentul, cu aceeaşi activitate, aducându-i frumoase servicii. A 
luat parte şi la luptele de la Mărăşeşti, unde şi-a făcut îndeajuns datoria, stând veşnic 
printre soldați, îndemnându-i cu fapta şi cuvântul. E cinstit şi demn. Regimentul a contat 
întotdeauna pe serviciile sale. (Lt.colonel Oprescu). Este un neobosit preot militar 
conştiincios. A ajutat mult pe comandantul regimentului la înălţarea sentimentelor morale 
ale ostaşilor. (General Cihoschi). 

99. PREOTUL MOROIANU A. - de la Brigada a 2-a Călăraşi, îndeplineşte 
neîncetat, de la intrarea în război, cu multă pricepere, serviciul de susţinător sufletesc, iar 
prin predicile sale dă adevărat curaj oamenilor. Combate documentat tendințele ce 
inamicul a căutat a le infiltra în sufletul soldaţilor, spre a nu se face uz de armele ce 
poartă. A stat neclintit la postul de prim ajutor, unde a dat mult ajutor răniților. Este un 
ajutor sufletesc, bine evidenţiat, iubit de trupă si de ofițeri, iubire pe care a ştiut să şi-o 
atragă prin modestia sa, prin îngrijirea ce a dat trupei în toate ocaziile şi prin frumoasele 
sale cunoştinţe de ordin general şi religios. (Colonel Scărişoreanu). 

100. PREOTUL DUMITRESCU LD. — de la [Regimentul] 38 Infanterie, cât a 
fost la Spitalul Nr.7 Galata, a căpătat nota, că şi-a îndeplinit însărcinarea cu conştiinţă şi 
devotament. La 27 iulie a fost mutat la acest regiment, luând parte la luptele din august, 
rămânând la postul său, fngrijind şi îmbărbătând pe cei bolnavi. Atât în timpul cât 
regimentul a stat pe front, cât şi în rezervă, a contribuit la educația oamenilor tinându-le 
predici, şedinţe morale, etc. A mers prin tranşee, din unitate în unitate, vorbind cu multă 
insufletire şi făcându-se peste tot locul ascultat cu sfințenie. Are multă energie şi dragoste 
pentru misiunea sa, iar roadele muncii sale se remarcă. Are o educație aleasă şi o cultură 
care corespunde cu misiunea sa. Judecată matură şi perspicace. Bun confesor. Cu un curaj 
demn s-a dus în primele linii. Este foarte mult iubit de soldaţi şi căutat de ofiţeri. A 
organizat un cor. A fost iniţiatorul unei biblioteci de tranşee, care a fost foarte căutată. A 
colectionat poezii din gura soldatului. A descris luptele din luna august, cum şi diferite 
episoade ale ofițerilor şi trupei, căzuți eroic. (Colonel Cornescu). Îşi îndeplineşte serviciul 
în mod ireproşabil, contribuind într-o măsură largă la ridicarea moralului trupei. (Colonel 
Şerbescu). Preot cult care-şi face serviciul cu dragoste şi pricepere. (General Cihoschi). 

101. PREOTUL DOBRESCU VICTOR - de la Brigada 1 Artilerie, îşi 
îndeplineşte serviciul cu mult zel, fiind totdeauna în mijlocul soldaţilor. A mai fost propus 
la avansare cu raportul nr.16 din 17 mai, unde i s-a arătat toată activitatea. (Maior 
indescifrabil). A mai fost propus de două ori la avansare. Sub raportul modului de a se 
comporta în toate împrejurările, în adevăr merită a înainta. (Colonel Buzescu). Merită a 
înainta. (General Stratilescu, General Văitoianu). Cât regimentul a fost în refacere, şi-a 
îndeplinit cu dragoste şi căldură datoria. Nu s-a dat înapoi de la nimic, expunându-si şi 
viaţa, până la jertfa de sine, umblând din infirmerie în infirmerie, care erau între 24 şi 30 
km cu 600 — 700 bolnavi de febră recurentă şi exantematic, mângâindu-i în suferințele lor 
şi distribuindu-le medicamente, neavând nici un medic, până când dânsul a căzut bolnav 
de tifos exantematic. (Maior Gh. Constantinescu). A urmat trupa pe front. În timpul 
acţiunilor s-a aflat pururea între soldaţi. Cea mai mică neînțelegere între camarazi 
dispărea, căci are un dar deosebit de a propovădui dragostea. N-am avut decât admiraţie 
pentru Sfintia Sa. (Colonel Barca). Este iubit şi stimat de toți pentru calităţile sale 
frumoase de om şi preot. Cult, modest, corectitudine exemplară. A servit de pildă 
ofițerilor şi trupei, în toate împrejurările. Patriot fanatic, admirator al instituţiei militare. ÎL 
iubesc şi-l stimez. (Colonel Tănăsescu C.). N-am avut decât admiraţie pentru părintele 
Dobrescu. Sentimentele frumoase ce posedă au fost balsam pentru trupă şi ofiţeri, 
vorbindu-le şi fiind o pârghie puternică în susținerea moralului trupei. (Colonel Paşalega). 


338 


102. PREOTUL MĂNESCU N. — de la Ambulanţa Diviziei 1, în tot timpul 
campaniei a fost în mijlocul trupei şi a răniților, căutând să le ridice moralul şi să-i 
îmbărbăteze la luptă. În perioada refacerii, pe lângă slujba de confesor, a adus mari si utile 
servicii bolnavilor. În timpul epidemiei de febră recurentă şi tifos exantematic a ajutat pe 
medici, cu riscul de a contacta această boală. Nu a pierdut niciodată ocazia de a face 
trupei servicii religioase, de a ţine predici şi de a da sfaturi, dovedind că e la înălțimea 
unui bun şi vrednic preot militar. (Dr. Ciaparu, dr. Bădescu). 

103. PREOTUL CERNĂIANU_V. — de la Regimentul Gorj nr.18, de la 
decretarea mobilizării şi până astăzi, a stat necontenit în mijlocul ostaşilor, pe care i-a 
îmbărbătat cu vorba şi cu pilda, în toate ocaziile. Şi-a îndeplinit datoria preoțească cu 
toată abnegatia şi dragostea creştinească, necrutându-si persoana în nici o ocazie. A urmat 
statornic regimentul pe orice teren şi toate intemperiile. Înzestrat cu darul vorbirii, 
cunoscător profund al sufletului ţăranului şi pătruns de o dragoste nemărginită pentru 
acest element de nădejde al neamului nostru, părintele Cernăianu a întărit prin cuvântul 
său multe firi clătinate de nostalgie şi suferințe. Model de cinste şi de muncă, acest preot 
face onoare instituţiei bisericeşti şi regimentului pe care-l serveşte. Demn în toate 
manifestatiile ființei sale, preotul Cernăianu şi-a căpătat un ascendent moral asupra 
tuturor, ascendent care a dat roadele cele mai bogate. Consider ca o datorie de a afirma că 
în izbânzile de la Mărăşti şi de la Muncel, preotul Cernăianu îşi are partea sa dreaptă, o 
largă parte sufletească. (Colonel Stănescu). Mă unesc întocmai cu aprecierile 
comandantului de regiment (Colonel Obogeanu). 

104. PREOTUL MIHAIL N. — de la [Regimentul] 4 Vânători, e veşnic în 
mijlocul trupei, totdeauna în linia întâi, pe tranşee, îmbărbătează trupa şi o sfătuieşte în 
orice ocazie. Curajul ce-l insuflă soldaților îl ilustrează prin exemplul său personal, 
împărtăşind alăturea cu ei toate riscurile şi pericolele războiului. (Lt.colonel Beloiu). Între 
amintirile profunde, care mi-au rămas din luptele de la Clăbucetul, este şi imaginea unui 
preot necunoscut, care, la 200 metri înapoia lanţului de trăgători, pansa cu mânecile 
sumese numărul enorm de răniți, ce nu puteau fi prididiti de puţinii sanitari şi brancardieri 
ce mai rămăseseră în picioare din acel vârtej îngrozitor. Mai spre seară, când duşmanul ne 
tăiase şi linia de comunicaţie din spate, încercuindu-ne aproape complet, am văzut pe 
acelaşi servitor al Bisericii cu arma în mână încurajând cele două sau trei plutoane, care 
mai rămăseseră ca ultime rezerve. N-am ştiut niciodată cine a fost acest preot, de unde 
venise şi ce căuta acolo. Preocupările luptei m-au împiedicat să mă interesez. Am povestit 
însă întotdeauna cu admiraţie înaltele sale pilde de datorie şi de eroism. Abia astăzi, 
întâmplător, aflu numele preotului erou şi necunoscut de atunci şi mai aflu încă cu durere, 
că propunerile elogioase şi cu prisosintä meritate de acest servitor bisericesc n-au avut nici 
un rezultat, înmormântându-se probabil prin dosarele complicatelor noastre formalitäti 
administrative. Îmi fac o datorie de soldat cinstit, relevându-vă aceste fapte care, la un loc 
cu altele ale multor eroi anonimi, zidesc edificiul actual al mândriei noastre naţionale, 
invocat de fiecare clipă mai ales de acei care n-au contribuit măcar cu gândul la el, şi izvor 
de rasplatiri mai ales acelora pe care vremurile şi obiceiurile i-au ținut departe de zona 
morţii si a suferinţei. Vă rog să cereti acestui erou să arate numerele şi datele propunerilor 
ce i-au făcut şefii săi direcţi de atunci, să urmăriți cursul lor şi să stäruiti să se facă 
dreptate, pe care încă din nenorocire n-a putut să o asigure imensitatea sângelui vărsat de 
atâţia martiri cunoscuţi şi necunoscuţi. (Lt.colonel Stănescu). Toţi comandanții au văzut în 
acest preot un erou şi totuşi “Mihai Viteazul” nu străluceşte pe pieptul lui după cum nu 
străluceşte nici pe ale altor multi preoţi eroi. 

105. PREOTUL DODU ILARION - de la Regimentul 6 Tecuci Nr.24, 
îndeplineşte serviciul de confesor de la începutul campaniei. Tot timpul în mijlocul 
soldaţilor şi ofiţerilor, ştie prin cuvântul său plin de duh să ridice sufletele deasupra vieții 
trecătoare de pe pământ. În timpul luptei de la pasul Încărcătoarea a stat neclintit la postul 
de prim ajutor şi, sub bombardamentul inamic, a dat un sprijin preţios medicilor, pansând 
la cot cu ei sutele de răniţi pe care nu-i puteau dovedi. Faptul acesta l-a repetat pe valea 
Guritei, cu acelaşi spirit de sacrificiu. Pe front mai mult decât cere datoria sa, el este un 
exemplu de virtute sufletească si de jertfă, în fata trupelor. În timpul liber se pune cu toată 
voioşia la dispoziţia corpului, dirijând lucrări de băi, infirmerii, etc., ce sunt în legătură cu 
curăţenia trupului, pe lângă cea a sufletului. Ca dreaptă răsplată a virtuții sale, a 
devotamentului şi a spiritului său de sacrificiu, solicit să fie avansat. (Lt.colobel Bădescu). 
Merită cu prisosintä notele elogioase ce i se dau. Nu se dă înapoi de la nici un pericol, 
pentru a-şi face datoria. În tot timpul cât a stat la postul de prim ajutor a înfruntat un 
bombardament intens şi continuu, făcându-și datoria cu seninătate şi calm. Posedă 
însuşirile înalte ale unui adevărat apostol, şi o dictiune de adevărat predicator. Am asistat 


339 


la una din predicile sale şi am văzut, cu mulțumire, influenţa ce a avut asupra ofiţerilor şi 
trupei, care îl ascultau. (Colonel Botea). 

106. PREOTUL STĂNESCU PETRE - de la [Spitalul] nr.8 Evacuare, îşi 
îndeplineşte cu multă pricepere serviciul, vine zilnic în spital, îmbărbătând pe bolnavi, 
ridicându-le moralul prin slujbe şi conferinţe. Este rezistent şi cu multă putere de muncă. 
(Dr. Urzăreanu), fiind un element bun şi animat de frumoase sentimente. (Dr. Mihăescu). 
Este un preot foarte cult, foarte inteligent, cu mult tact, cu multă elocventa naturală, a ţinut 
cuvântări perfecte ca formă si ca fond. (Dr.A.Teohari). 

107. ARHIMANDRIT POPESCU DAMASCHIN — de la Regimentul Calafat 
nr.31, şi-a îndeplinit misiunea cu toată dragostea şi conştiinţa, în timpul luptelor ce acest 
regiment a avut. Dezinteresat de viaţă a fost pe câmpul de luptă, slujind morţii chiar în 
timpul acţiunii. Este un preot distins, curajos, şi un prea bun patriot. (Lt.colonel 
indescifrabil). Mă unesc în totul cu aprecierile comandantului asupra calităților deosebite 
ale acestui distins preot, care îşi îndeplineşte îndatoririle cu toată credinţa şi evlavia, în 
orice împrejurări. (Colonel I. Dimitriu). 

108. PREOTUL STOIAN SANDU - de la Regimentul 27 Infanterie, a luat parte 
cu regimentul în campanie de la mobilizare. A ţinut numeroase cuvântări morale trupei. 
Pe zona de refacere s-a achitat foarte conştiincios, de toate îndatoririle sale duhovniceşti. 
Din iniţiativa lui s-a ridicat un frumos monument, la Comăneşti, pentru căpitanul 
Câmpeanu, mort în luptele de la Uz. A făcut serviciul frumos pe front şi chiar sub 
bombardamentul artileriei. Toate sumele culese le-a donat la fondul luptătorilor, pentru 
care a primit mulțumiri. (Lt.colonel Ganea). Preot distins, a contribuit mult prin cuvântări 
şi exemplu dat, a ridicat moralul trupei. (Colonel Darvari). 

109. PREOTUL STĂNESCU R.N. — de la Ambulanţa Diviziei a 8-a, este activ şi 
conştiincios. A dat mângâiere şi întărire sufletească celor peste 12000 răniţi şi 3000 
bolnavi, care au trecut prin această ambulanță, dând dovadă de abnegatie fata de cei atinşi 
de tifos exantematic şi febră recurentă. (Lt.colonel indescifrabil). Este un bun confesor, 
foarte activ şi devotat neobosit în îndeplinirea misiunii sale, nepăsător de primejdie, 
conştiincios şi corect, inteligent, cu multă prestantä şi spirit creştinesc duhovnicesc, are 
mare influență asupra sufletelor. (Lt.colonel Stănculescu) 

110. PREOTUL BUJOR GH. - de la Brigada a 8-a Artilerie, şi-a îndeplinit cu 
cea mai mare constiinciozitate, abnegatie si devotament misiunea sa de confesor. În 
fiecare sărbătoare şi în special în ajunul luptelor a oficiat pe rând la toate bateriile, 
tragerile inamicului neîmpiedicându-l a oficia şi de a ţine predici de îmbărbătare, ridicând 
sentimentele şi moralul trupei. (Lt.colonel Velescu). Prin conştiinciozitatea şi dragostea cu 
care îşi îndeplineşte serviciul, merită această distincție (avansare). (Lt.colonel Nisipeanu). 

111. PREOTUL DIACONESCU I. — de la Ambulanţa Diviziei a 2-a, şi-a 
îndeplinit greaua misiune de sfătuitor sufletesc, în toate ocaziile, cu mare râvnă 
creştinească şi cu mare dor pentru soldaţii noştri luptători. A ţinut trupei diferite 
dizertatiuni morale şi patriotice. A fost duhovnicul bolnavilor de tifos exantematic al 
Centrului Socola. În Păuneşti s-a oferit a fi dascălul copiilor orfani, fapte care i-au adus 
laudele domnului comandant al Corpului 1 de Armată. (Dr. Maldarescu). Este un preot 
cult, se impune când oficiază. În timpul flagelului de tifos exantematic, mereu era printre 
soldaţi, îmbărbătându-i cu poveţe şi sfaturi folositoare. În comunele unde preoții erau 
refugiaţi, el a îndeplinit serviciile religioase. Pentru activitatea desfăşurată şi, pentru 
calitățile frumoase ce posedă, îl propun, “Merită a înainta”. (General I. Vlădescu). 

112. PREOTUL MURĂREŢU D. - de la [Regimentul] 7 Vânători, a însoţit 
regimentul tot timpul cât a stat pe poziţie şi în lupte, făcându-şi slujbă religioasă chiar în 
linia întâi de transee, căutând în toate ocaziile să ridice şi să înalțe sufletul oamenilor. La 
postul de prim ajutor a ajutat pe medic la facerea pansamentelor şi a mângâiat pe răniți. 
(Maior D. Gheorghiu). *) Vezi mai jos. 

113. PREOTUL IONESCU MI. — de la Spitalul Mobil nr.4, e sănătos şi 
rezistent, poate suporta greutăţile războiului. Inteligent şi foarte capabil. Bun predicator, 
având putere de convingere în cuvântările şi predicile ce tine trupei. A luat parte cu 


* lubeste pe soldaţi. Tot timpul în mijlocul lor, dându-le bune sfaturi. Am fost mulțumit de 
modul cum şi-a îndeplinit misiunea. (Dr. colonel Rădulescu). A dat dovadă de curaj, căci 
în luna aprilie a însoțit în mod voluntar recunoaşterile executate de ofiţeri şi patrule până 
la rețelele de sârmă ale inamicului, aducând şi o scrisoare, şi alte materiale găsite în 
apropierea reţelelor. În luptele de la Hârja (Oituz) a dat dovadă de mult curaj. Poate 
nservi ca exemplu de curaj sub focuri. (Lt.colonel Paulian). Fără nici o frică, dispretuind 
moartea, dând bune exemple. La Oituz a stat numai aproape de front, şi de postul de 
comandă şi prim ajutor. (Lt.colonel Rădulescu). 


340 


Regimentul 60 la toate luptele din Dobrogea şi Dragoslavele. Îndeplineşte serviciul în 
mod foarte conştiincios. Are prea bune calităţi. (Lt.colonel Hagi Nicolae). 

114. PREOTUL ANGHELESCU A. — de la [Regimentul] 48/49 Infanterie, a 
plecat împreună cu regimentul la Brad, în Transilvania. La 8 septembrie, în vederea luptei 
din ziua de 9 septembrie, oficiază Tedeum la fiecare batalion. La Batalionul III inamicul a 
tras cu obuze asupra poziţiei noastre şi, deşi obuzele cădeau în jurul Sfinţiei sale, arată 
mult curaj şi sânge rece, continuând serviciul, ceea ce inspiră soldaţilor mult curaj. La 
toate luptele Sfintia sa se găseşte în apropiere, dând ajutorul său spiritual răniților. În zona 
de refacere, când tifosul exantematic făcea ravagii, Sfintia sa, fără grijă de moarte, mergea 
din infirmerie în infirmerie, împărtăşind şi căutând a îndulci ultimele momente ale 
bolnavilor. (Lt.colonel Iliescu). A luat parte la toate luptele şi greutăţile. Zilnic în mijlocul 
soldaţilor, a contribuit mult la ridicarea moralului trupei. A desfăşurat o activitate rodnică 
şi de toată lauda. (Lt.colonel Popescu, Negreanu). L-am văzut întotdeauna la datorie în 
tranşeele cele mai înaintate şi sub bombardamentul vrăjmaş. Munceste sufleteşte asupra 
întregului regiment. (Colonel Nedeianu). 

115. PREOTUL DARANGA N. — de la Ambulanţa Diviziei a 2-a Cavalerie, este 
cu o conduită exemplară, cu o concepție morală cu totul superioară cu adevărat 
creştinească şi cu o activitate fără preget. Activitatea sa a fost apreciată nu numai in 
timpul operaţiunilor din Transilvania, unde şi-a exercitat misiunea, mângâind şi ridicând 
moralul celor bolnavi şi răniți, ci şi în timpul refacerii, când, neclintit, a dat ajutor 
bolnavilor de exantematic, împărțindu-le mângâieri şi cărți morale. Pe front se arată 
neobosit, în activitatea sa. (Lt.colonel indescifrabil). 

Prin modul cum înţelege a-şi îndeplini datoria, concursul efectiv ce ne dă, în 
atribuţiile noastre ştiinţifice, când se prezintă cazuri, graba cu care a primit ideea de a face 
şcoala de adulţi, dându-şi cea mai mare osteneală a face dintr-o trupă analfabetă, o trupă 
cu ştiinţă de carte, mă fac să fiu absolut de acord, că merită a fi avansat. (maior 
indescifrabil). 

116. PREOTUL RÂUT MELENTIE - de la Spitalul de contagiosi Nr.1, şi-a 
îndeplinit în mod cu totul conştiincios toate îndatoririle ce comportă serviciul religios, atât 
la bolnavii acestui spital, cât şi la celelalte spitale şi formaţiuni fără preoți. În cursul 
retragerii, a însoțit formaţia, înfruntând cu linişte si barbatie, toate privatiunile şi toate 
zdruncinările fizice şi morale, cu toată vârsta de 59 ani. 

În toate împrejurările anevoioase a găsit întotdeauna cuvinte de încurajare, 
deşteptând în toți simțul datoriei spre sacrificiu. Cu sfatul, îndemnul si autoritatea sa 
morală, ne-a dat nouă, corpului medical, un preţios concurs, făcând pe toţi să vadă un 
păcat de moarte in necurätenia corpului şi să vadă toți sanitarii cea mai creştinească 


Dar cel mai anevoios serviciu a fost cel al îngropării morţilor, pe care i-a însoţit la 
cimitirele respective — civile şi militare — situate la distante enorme, pe timp de ploaie, ca 
şi pe viscole, pe noroi ca şi pe troiene, de multe ori pe jos, alteori având drept vehicul 
furgonul dric, şi drept scaun sicriul celor morţi de tot felul de boli contagioase. Tot astfel 
a făcut şi cu morții de la spitalele 213 şi 472. Demn de toată lauda încă este construcția, 
din iniţiativa lui, a unei biserici de scânduri, în vecinătatea spitalului, înzestrată cu odoare, 
odăjdii, cărți de ritual, pe spesele sale personale. Tot pe a lui cheltuială, procură toate cele 
necesare cultului. Voi adăuga şi calitățile sufleteşti: blând şi afabil cu toţi inferiorii, 
prietenos si îndatoritor cu egalii, de o modestie exemplară, iti îndeplineşte însărcinările 
fără ca să se facă văzut de cineva. Pentru aceste calităţi de bun preot şi bun român, propun 
înaintarea şi acordarea unei distincţii, drept pildă şi emulatie pentru ceilalți. 
(Dr.Bruchner). A cerut să fie trimis în Basarabia, unde am informaţii că aduce excelente 
servicii pastorale şi naţionale. 

117. PREOTUL POPESCU M.V. — de la [Spitalul] nr.16 Evacuare, a dat dovadă 
de multă bunăvoință în toate ocaziile, atât în ce priveşte chemarea sa, cât şi în afară de 
aceasta. A luat inițiativa înființării unei şcoli pentru sanitarii noştri, care nu ştiau carte, 
aducându-se foloase reale formaţiei. S-a ocupat foarte mult şi de starea sufletească a 
bolnavilor, ţinându-se discursuri cu conţinut national, moral şi higienic. (Dr. Tahn). 

118. PREOTUL IONESCU GH. — de la Ambulanţa Diviziei a 6-a, are calități 
alese, instrucţie solidă şi este un predicator distins. A ridicat moralul trupelor. A înfruntat 
toate pericolele formaţiei, nedându-se la o parte. A mers pe câmpul de luptă, la ridicarea şi 
pansarea răniților. Ia parte, alături de medici, la căutarea bolnavilor, ajutându-i şi 
sustinându-i. E foarte harnic, stăruitor şi ordonat. A ştiut să capete stima şi încrederea 
tuturor. (Dr. Pătraşcu). Înzestrat cu calități sufleteşti deosebite, a fost totdeauna în mijlocul 
bolnavilor, luând parte activă la îngrijirea lor. A fost bolnav de tifos exantematic. (Dr. 
Marosin). Trupa, ofiţerii şi noi, comandantul formaţiei, privim cu admiraţie la păstorul 


341 


nostru, care prin purtarea Sfinţiei sale a câştigat încrederea, iubirea şi stima tuturor, făcând 
parte esențială din sufletul acestei ambulante. Este născut pentru viata de apostolat, foarte 
grabnic în îndeplinirea datoriei de preot şi de om al binelui. Este patriot. Totdeauna 
împăciuitor. (Lt.colonel Theodorescu). Pentru acest preot nu am decât cuvinte de laudă. 
(General Arghirescu). 

119. PREOTUL CIOSU GH. -de la [Spitalul de] Evacuare Nr.19, fost la 
[Regimentul] 55/67 Infanterie, a luat parte la toate operaţiunile regimentului în 
Transilvania, de la Tulgheş şi până la Ratosnita, după aceea pe valea Prahovei la Buşteni, 
apoi la retragerea de la Sinaia, Ploieşti, Buzău, Râmnic, Vedea. În toate ocaziile s-a 
achitat foarte bine de însărcinările sale. (Lt.colonel Gh. Dragu). Cât a servit la această 
formaţie am constatat mult zel şi devotament. (Dr. Ciomac). 

120. PREOTUL ALEXE D. — de la Brigada 12 Artilerie, e sănătos şi rezistent, 
preot distins prin sentimentele şi cultura sa. A luat parte la toate operaţiunile, dând dovezi 
de abnegatie şi dragoste creştinească şi conducător moral al ostaşului. Pe câmpul de luptă 
a dat dovezi de bravură şi spirit de sacrificiu, servind ofiţerilor şi trupei ca pildă de curaj şi 
dispreţ de moarte. Întrupează cu prisosintä toate calităţile morale si sufleteşti. (Lt.colonel 
indescifrabil). A urmat regimentul pe front, în toate acțiunile. Instruit şi foarte devotat, ca 
prin cuvântări să insufle dragoste şi curaj ostaşilor. (Lt.colonel Gh.Petrescu). 

Citez prin ordin de zi pe regiment pe preotul Iconom D.Alexe. În toate ocaziile, 
cu toate luptele, n-a lipsit un moment de lângă trupă; îmbărbătând-o continuu. A mers 
până acolo cu devotamentul, încât însuşi s-a dus pe câmpul de bătaie, între tranşeele 
noastre şi cele duşmane, adunând pe cei ce-şi făcuseră datoria pentru patrie, sub focul 
năprasnic al inamicului, spre a le da ultima binecuvântare. (Lt.colonel Budeanu). 

121. PREOTUL BÂRLIBA GH. - de la [Regimentul]31 Infanterie, şi-a 
îndeplinit serviciul cu cea mai mare conştiinciozitate, dând probe de un adevărat duhovnic 
bisericesc care-şi iubeşte misiunea şi patria, venind adesea în ajutorul higienii prin predici 
şi dese vizite făcute soldaţilor în bivuac şi tranşee. Este un preot cult. (Lt.colonel 
indescifrabil). În timpul luptelor a dat ajutor sanitar, pansând pe răniţi şi îngropând pe cei 
căzuţi. Foarte conştiincios şi foarte corect. Preot demn şi foarte muncitor, inteligent şi 
cult. (Lt.colonel Gagiu). Mă unesc cu aprecierile comandantului asupra calităților acestui 
distins preot, care-şi îndeplineşte misiunea în mod cu totul elogios, căutând să întărească 
trupa şi ofițerii în credința strămoşească şi să le ridice moralul. (Colonel Dimitriu). Mă 
unesc în totul cu aprecierile şefilor săi ierarhici. (General Stratilescu). 

122. PREOTUL IONESCU ST. CAZACU - de la [Regimentul] 3 Infanterie, ca 
preot al regimentului de refacere, precum şi aici de când suntem pe front, am constatat că 
este activ şi conştiincios în serviciul său, merge prin tranşee şi dă sfaturi sănătoase 
soldaţilor. (Lt.colonel indescifrabil). Îl cunosc de mult, a avut o conduită exemplară în 
război, perioada I. Este un preot dintre cei mai merituosi, a stat lângă soldați atât în 
perioada refacerii precum stă şi acum cu ei alăturea în tranşee, dându-le sfaturi şi poveţe. 
(General I. Vlădescu). 

123. PREOTUL ROSCULET I. — de la [Spitalul] 9 Evacuare, este sănătos, 
rezistent şi disciplinat, preot cult şi pătruns de chemarea sa. A ținut numeroase predici. 
Totdeauna a fost lângă bolnavi şi răniți, încurajându-i în suferinţele lor. A ţinut în cea mai 
mare regula registrul celor morți. A îngrijit de cimitirul spitalului, din Feteşti, 
transformându-l într-un locaş demn pentru eroii ce odihnesc în el. Îi aduc laude 
binemeritate. (Dr.Papiu). Îşi îndeplineşte serviciul cu multă conştiinciozitate. Se ocupă 
foarte mult de bolnavii şi răniții spitalului, pentru buna sa conduită îl propun a înainta. 
(Dr.Mayer). 

124. PREOTUL POPESCU ST.I. — de la [Regimentul]5 1/52 Infanterie, şi-a făcut 
datoria în tot timpul luptelor, la care a luat parte acest corp, căci în toate împrejurările a 
mers totdeauna pe linia de luptă, pentru a mângâia pe cei răniți şi a da îngrijire 
creştinească celor adormiti. (Colonel Cristoforeanu). În vederea devotamentului si felului 
ce a arătat în îndeplinirea datoriei, susțin avansarea ca prea binemeritatä. (Colonel 
Constantinescu). 

125. PREOTUL BELDIE I. — de la Trenul Sanitar Nr.9, de la începutul 
campaniei a fost mobilizat la 51 Infanterie. La 14 februarie 1917, a fost trecut la formaţia 
noastră. De la acea dată până în prezent, şi-a îndeplinit întotdeauna şi în toate 
împrejurările datoriile ce incumbă, cu multă pricepere şi conştiinciozitate, dând dovadă de 
alese calități sufleteşti şi de înaltă cultură, atât bisericească cât şi laică. (Maior Nedelcu). 
Este un bun element. (Dr. Preda). 

126. PREOTUL RADU V. — de la Trenul Sanitar Nr.8, şi-a îndeplinit datoria cu 
prisosintä, trecând chiar peste datoria sa, cum de exemplu la îmbarcările de răniți, la 
Mărăşeşti. Tg.Ocna, Oneşti etc., sub plin bombardament. (Dr.Putureanu). 


342 


127. PREOTUL DIACONESCU M. - de la [Regimentul] 11 Infanterie, face 
cinste clerului ortodox român, posedând şi cultură superioară. Un moment n-a pregetat 
făcându-şi datoria, atât pe timpul cât regimentul s-a găsit pe front, cât şi mai ales atunci 
când regimentul s-a grupat pentru refacere. Predicile sale au prins şi au avut efect moral 
asupra trupei. Cu multă căldură îl propun pentru înaintare. (Lt.colonel Botez). Mentin în 
totul bunele note şi aprecieri ale comandantului, fiind un element care face fală preoților, 
din toate punctele de vedere. 

128. PREOTUL COMĂNESCU IOSIF — de la Spitalul Mobil Nr.13, originar din 
Transilvania, a urmat oştile române în retragere. Şi-a făcut datoria în mod absolut 
conştiincios, bun predicator. (Dr. Popescu Telega). Este un element bun. (Dr.N.Popescu). 
S-a devotat cu trup şi suflet, armatei române pe care a servit-o cu devotament. Este foarte 
cult şi patriot. (Colonel Constantinescu). 

129. TOMESCU GH. PREOT - de la Brigada a 6-a Artilerie, se achită foarte 
bine de toate însărcinările, este inteligent, cult şi cu multă tragere de inimă la serviciu. 
(Colonel Cornäteanu). A luat parte la toate luptele de la Pralea — Mărăşti, la Soveja — 
Oituz, unde a dovedit pe lângă cultura sa sufletească şi ştiinţa de a insufla trupa sub focul 
violent al duşmanului. Este un preot de valoare. (Colonel Cardaş). 

130 PREOTUL MITRU C. — de la Trenul Sanitar Nr.18, îşi îndeplineşte 
misiunea cu mult zel şi dragoste; uşor şi-a apropiat şi unele calităţi militare. În timpuri 
grele a avut curaj desăvârşit, pentru care a şi fost propus spre decorare. (Dr.Popovici). 
Cunosc personal pe acest preot şi m-am convins că se achită conştiincios de îndatoririle 
sale. (Dr. Preda). 

131. PREOTUL POPESCU C. ILIE — de la [Regimentul] 8 Vânători, a fost la 
înălțimea chemării, a avut o conduită ireproşabilă sub toate raporturile. Soldaţii şi ofițerii 
îl iubesc. Totdeauna gata să-şi facă datoria, de la care nu-l oprea nici un obstacol. Nu ştie 
ce este frica de moarte, curajos ca un ostaş desăvârşit, blând şi bun, drept povätuitor, 
patriot desăvârşit, având dotatia de a vorbi şi convinge. Poate servi ca exemplu semenilor 
săi sub raportul executării ordinelor şi tuturor legilor. A fost de cel mai mare folos 
regimentului. (Dr. Colonel Rădulescu). A dat totdeauna dovadă de multă râvnă, dragoste 
şi conştiinţă. (Colonel Guräu). 

132. PREOTUL MIHĂILESCU GR. - de la Spital Mobil Nr.12. Preot bun si 
inimos, şi-a îndeplinit serviciul cu sârguintä şi multă dragoste de soldat, cât timp a urmat 
regimentul. (Colonel Genonianu). A desfăşurat o activitate neîncetată, atât în ce priveşte 
serviciul divin cât şi ca activitate pastorală. A influențat mult în bine starea sufletească a 
soldatului, dezvoltând spiritul de abnegatie şi sacrificiu pentru patrie. Este un exemplu 
moral şi un demn ostaş al creştinismului. Este cult, inteligent, harnic, aplicând prin muncă 
continuă cunoştinţele facultății de teologie. (Dr. Băculescu). Este în adevăr un preot cult, 
este perfect conştient de misiunea sa şi în mijlocul populaţiei şi al trupei. Judecă sănătos şi 
despicat. (Colonel Buzătescu). În tot timpul a fost o călăuză sufletească atât pentru ofițeri 
cât şi pentru trupă, fiind veşnic în mijlocul ei (Maior Damian) 

133. PREOTUL EUFROSIN GH. — de la Trenul Sanitar 15, a dovedit o purtare 
exemplară şi o activitate neobosită. Bun camarad, milos părinte, neadormit păstor, care 
prin cuvântările sale luminate pătrunse de înflăcărat patriotism, evlavie profundă, pline de 
sfaturi practice, a ştiut să trezească în sufletul celor sănătoşi, ori numeroşilor bolnavi, 
adâncă credință în Dumnezeu, nestinsă dragoste de neam, patrie şi rege, neclintită 
speranţă într-un viitor mai bun. A ştiut să aducă linişte şi mângâiere în sufletele încercate 
şi să pregătească trupa la lupta grea ce aşteaptă. (Dr. Câmpeanu). E un confesor model, 
care şi-a îndeplinit misiunea cu tot devotamentul. (Dr.Belciugäteanu). 

134. PREOTUL ONICEANU N. - de la [Regimentul] 32 “Mircea”, e cult, 
inteligent, pătruns de toată măreția creştinismului, adevărat apostol. A luat parte, cu 
regimentul, la toate acţiunile lui, în special la marile lupte de la Mărăşeşti, cu Crucea în 
mână, a adunat şi îmbărbătat räzletele cete ale diferitelor unităţi, împingându-le din nou în 
focul luptei, foc din mijlocul căruia n-a lipsit un moment. Atunci însă când, răpuşi de 
număr, trupele au fost nevoite a ceda terenul, cel din urmă cu acelaşi curaj şi cu aceleaşi 
nestrămutat spirit de sacrificiu, a trecut înot Siretul, spre a nu cădea în mâinile inamicului, 
ca după o scurtă durată în fruntea trupei, să treacă din nou pe malul părăsit. (Colonel 
Penescu). Cunoscând de aproape serviciile aduse de acest preot şi foloasele morale 
inspirate trupei, mă unesc în totul cu părerile şefului de corp. (Colonel Caracaş Lazăr). 

135. PREOTUL IONESCU GH. - de la [Regimentul] 16 Infanterie, a înțeles 
foarte bine misiunea sa, şi-a făcut pe deplin datoria, sfătuind ostaşii în momente grele, a 
adus destulă mângâiere mai ales răniților şi bolnavilor, a contribuit mult la menţinerea 
moralului ostaşilor, nelipsind dintre ei chiar în împrejurări critice. Prin fapta şi conduita sa 
demnă a fost cel mai bun exemplu. (Maior Popovici). Sustin bunele aprecieri, acest preot 


343 


şi-a înțeles misiunea sa. (Colonel Mihail). Merită a înainta. (General Macri, General 
Petala). 

136. PREOTUL POPESCU ANASTASIE - de la [Regimentul] 12 Infanterie, si- 
a făcut tot timpul datoria, stând pe front cu regimentul. Prin cuvântări şi îndemnări, a 
insufletit trupa. A fost în mijlocul soldaţilor în tranşee din linia întâi, în tot timpul. 
(Colonel Voiculescu). Sunt de acord cu părerea comandantului. (General Pătraşcu). A fost 
un preţios concurs la îmbărbătarea trupei acestui regiment. În tot timpul printre soldaţi, 
ducându-se până la posturile cele mai înaintate, unde cu sfatul său a otelit inimile. Nu am 
decât cuvinte de laudă pentru Sfintia sa. (Colonel Voiculescu). 

137. PREOT POPESCU STAN - de la [Regimentul] 2 Vâlcea, în tot timpul a 
căutat să se achite în mod desăvârşit, de înalta sa chemare, făcându-se iubit de trupă şi 
ofițeri. În toate ocaziile a ţinut frumoase predici trupei. De când regimentul este pe front, 
vizitează trupa atât la rezervă cât şi în tranşee, sfătuind şi îmbărbătând pe soldaţi cu 
cuvântul său. Îl apreciez ca un preot de valoare, care ştie să-şi îmbărbăteze trupa şi ştie să 
se facă iubit şi ascultat de ea. (Lt.colonel Pestritu). 

138. PREOT GAVRILESCU ILIE — de la Ambulanţa Diviziei a 7-a, rezistent, a 
făcut campania, fiind în vârstă trecut de 60 ani. Tot timpul campaniei a avut o purtare 
demnă. Bine educat ca preot, a fost iubit de şefi şi de trupă. A executat toate ordinele fără 
reclamaţie (Colonel Dr. Tinta). A făcut serviciul de confesor al ambulantei, tot timpul 
campaniei cu multă tragere de inimă şi bunăvoință. Cu toată vârsta înaintată a suportat 
fără murmur toate greutăţile, fiind totdeauna la post. (Colonel Dr. Mihăilescu). 

139. PREOT DONESCU N. — de la [Regimentul] 45/60 Infanterie, e sănătos şi 
rezistent. Este un ajutor real al ofițerilor pentru partea educativă a trupei. La cele două 
capele, făcute chiar pe front, a oficiat, nu arareori, sub focul duşmanului, influențând în 
mod palpabil sufletele soldaţilor. Face un adevărat apostolat din însărcinarea sa. (Maior 
Dobre). 

140. PREOTUL POPESCU N. — de la [Regimentul] 5 Vlaşca, a depus multă 
bunăvoință tot timpul cât a servit in acest corp. Bun sfetnic şi propovăduitor. A luat parte 
pe front, la Siret (Nămoloasa). În tot timpul a fost la postul de onoare, mergând până la 
tranşeele cele înaintate, fntretinând şi ridicând moralul soldaţilor. A fost însărcinat cu 
constituirea unei societăți pentru ajutorarea orfanilor de război, s-a achitat destul de bine. 
În Basarabia a slujit în bisericile ruseşti, contribuind foarte mult la stabilirea legăturilor de 
apropiere între soldați şi populaţia basarabeană. Îl caracterizez ca pe un prea bun preot de 
regiment. (Lt.colonel N. Dumitrescu). 

141. PREOTUL PAPADIMA N. — de la Ambulanţa Diviziei a 11-a, a servit la 
Regimentul 33 până la 1 aprilie 1917, unde s-a achitat bine de însărcinările sale în 
campanie (Colonel Pascu). Foarte capabil, foarte conştiincios şi foarte devotat. Prin 
predicile sale, bine simţite şi bine alese, a făcut pe multi să läcrimeze şi să se înarmeze cu 
curajul unui bun ostaş. (Dr.Popişteanu). Foarte muncitor şi săritor pentru a da sfaturi 
oamenilor şi bolnavilor. Este omul perfect în ceea ce priveşte exactitatea şi îndeplinirea 
rolului său de om al bisericii. (Dr. Dobrotescu). 

142. PREOTUL BRAESCU MIRCEA - de la Ambulanţa Diviziei a 14-a, a fost 
tot timpul prezent şi şi-a făcut cu conştiinciozitate datoriile sale de preot. A executat 
ordinele, ţinând adesea prelegeri şi sfătuiri duhovniceşti trupei. A făcut slujbe cu smerenie 
şi abnegatie. (Colonel Toiescu). 

143. ICONOM V. POCITAN -— ajutor la Serviciul Religios de la Marele Cartier 
General, mobilizat pe ziua de 15 august 1916, când s-a şi prezentat la post. Robust şi 
rezistent. Licenţiat în teologie, profesor în Bucureşti şi autor de cărți, fost superior la 
Capela Română din Paris. Are o cultură specială şi generală remarcabilă. Coleg apropiat şi 
sincer. Dispune de o putere de muncă excelentă. În tot timpul campaniei, a fost totdeauna 
la post cu abnegatie şi devotament. Priceput şi abil consfătuitor, subsemnatul a avut 
întotdeauna în el un adevărat ajutor. A îndurat pururea soarta războiului nostru, cu 
adevărat curaj creştinesc. Răzbătător şi priceput, întru îndeplinirea tuturor sarcinilor ce i s- 
au dat. Discret şi credincios serviciului, subsemnatul se felicită de a fi avut un astfel de 
ajutor, inteligent şi propriu, sub toate raporturile, serviciului. A funcţionat tot timpul cu 
gradul de maior asimilat. A fost decorat cu Sf.Stanislas cl.a 4-a, e un cleric care face 
cinste preotimii de armată şi clerului românesc. )Iconom C. Nazarie). 

144. DIACONUL DĂNĂU C. — secretar al II — lea al Serviciului Religios de la 
Marele Cartier General, licenţiat în teologie şi profesor suplinitor la Gimnaziul din Tg.Jiu, 
rezistent şi sănătos, are o frumoasă cultură. A fost mobilizat la 15 iunie 1917, ca ajutor la 
preotul de la Armata a 2-a. În toiul luptelor de la Mărăşeşti a fost aproape neîntrerupt pe 
front, îmbărbătând şi sfătuind la luptă şi rezistenţă unitățile armatei, cu care a venit în 
contact. Indraznet şi dispretuitor de moarte, ca orice bun român. În Bacău a ţinut în 


344 


diferite împrejurări cuvântări mult gustate după cum m-am convins personal din atestările 
autorităților militare în drept. A fost transferat ca al II-lea secretar la acest serviciu, pe 1 
noiembrie 1917. Şi aici s-a arătat pe deoparte la înălțimea capacităţii, iar pe de alta la a 
chemării sale. Harnic, priceput şi punctual în îndeplinirea serviciului. M-a întovărăşit în 
diferite inspecții şi pretutindeni a dat dovadă de om prudent, devotat, priceput şi 
îndemânatic. A îndeplinit acurat şi inteligent orice însărcinare ce i s-a dat. E un cleric care 
face cinste armatei. 

Din graba lucrărilor nu s-a luat notă de pe foile calificative ale celor cinci preoți 
care lipsesc până la totalul de 147 avansați şi nici nu am primit la cerere foile lor 
calificative. Astfel stând lucrurile, mă simt nevoit să trec la spicuiri din activitatea 
preoților neavansati. 

145. PREOTUL MUSETESCU GH. — de la Regimentul 1 Mehedinţi nr.17, şi-a 
îndeplinit totdeauna datoria, în mod foarte conştiincios. În toate sărbătorile a ţinut 
conferinţe trupei. Nu a ezitat de a merge întotdeauna şi pe front. Este animat de frumoase 
sentimente naţionale. Are cultură generală întinsă, având şi facultatea de teologie. Este un 
prea bun preot sub toate raporturile. (Colonel Ionescu Iustin). Părintele Muşetescu s-a 
achitat foarte bine de misiunea sa. Şi-a îndeplinit datoria cu multă conştiinciozitate şi a 
contribuit mult la ridicarea moralului ostaşului. (General Obogeanu). 

146. PREOTUL CHIRILESCU V. — de la [Regimentul] 23 Infanterie, a facut 
serviciul la acest corp de la 23 februarie până la 1 septembrie 1917. În acest timp pe zona 
de refacere şi-a îndeplinit serviciul său bine, fiind la post în timpul crudei maladii ce 
bântuia în acel timp. Cât a fost în corp a avut concediu agricol, lipsind două luni. Găsindu- 
se în concediu la plecarea corpului, pe front, nu l-am avut în timpul luptelor. 

147. PREOTUL MIRONESCU PJ. — de la [Regimentul] 48 Infanterie, bun 
preot, îşi exercită cu multă conştiinţă serviciul. În timpul când regimentul pe zona de 
refacere a suferit de tifos exantematic, acest preot şi-a dat toate silintele a corespunde 
grelelor însărcinări, ce era chemat să execute. Pe front a stat la trenul regimentar, fiind şi 
cam debil, ceea ce l-a făcut să solicite şi să i se aprobe demobilizarea pe 1 noiembrie 
1917, înainte de vreme. (Colonel Rotaru). 

148. PREOTUL POPESCU N.OGRETIN - de la [Regimentul] 55 Infanterie, 
foarte sănătos şi foarte rezistent, putând suporta toate greutățile campaniei. Şi-a îndeplinit 
serviciul foarte bine, cu dragoste şi devotament, ceea ce a ajutat mult la ridicarea 
moralului soldaţilor. Foarte disciplinat, bun camarad, moral, nu are absolut nici un viciu. 
Şi-a îndeplinit serviciul cu deosebită râvnă şi cu toată inima. (Colonel Dragu). 

149. PREOTUL CEAPA VICTOR” — de la [Regimentul] 10 Vânători, venit în 
corp la 1 februarie 1918, a luat parte cu regimentul la intrarea în Basarabia, stând veşnic 
între soldaţi, pe care îi îmbărbăta cu cuvântul şi chiar prin fapte de curaj. Este cinstit şi 
demn. Prin puterea sa de muncă şi prin calităţile sale preotesti şi ostäsesti a adus foloase 
mari populaţiei basarabene, cu care a fost în contact. A contribuit prin pilde şi predicile 
sale la apropierea sufletească a basarabenilor din numeroase sate unde a fost trimis de 
regiment să ţină conferinţe şi predici. Regimentul a contat şi contează mult pe serviciile 
sale şi nu poate să-l recomande mai bine decât să-i aducă laude. În rezumat acest preot 
întrupează în sine, toate calităţile bune, care-l pun mai presus de orice laudă. (Colonel 
Oprescu). 

150. PREOTUL VISAN IOACHIM - de la [Regimentul] “Matei Basarab” 
Nr.35. rezistă la muncă şi privatiuni. Bun preot, cunoaşte bine misiunea sa şi o 
îndeplineşte cu multă dragoste. Din lipsă de viata militară nu este în contact permanent cu 
soldaţii şi mai ales cu bolnavii. Bun element, dacă este condus. (Lt.colonel Dr. Daniel). 
S-a afirmat conştiincios, totdeauna în mijlocul soldaţilor, face regulat servicii, tine predici. 
În lupta de la Gherbäuti (Mihăileni), Bucovina, ce regimentul a avut cu trupele 
maximaliste, a îngrijit răniții, iar celor morți le-a oficiat serviciu prevăzut de legi. Este un 
preot care se ocupă, însă are nevoie de a-şi apropia încă multe cunoştinţe. (Colonel 
Constantinescu). 

151. PREOTUL IONESCU IOAN - de la Regimentul Teleorman Nr.20, e dotat 
cu o foarte frumoasă cultură generală, cu foarte frumoase sentimente patriotice. Cu mult 
drag şi multă insufletire a urmat regimentul în toate împrejurările. Venit în regiment în 
septembrie 1917, a trecut pe frontul Nämoloasa. Sub mângâierea sa preoțească a încălzit 
cu totul pe soldaţi, cu diferite convorbiri, pe front, dându-le cele mai folositoare sfaturi. 
Şi-a îndeplinit serviciul cu multă conştiinţă şi mult zel, dragoste şi devotament. În 
Basarabia, a luptat prin toate mijloacele frumoase şi din tot sufletul pentru naţionalizarea 
populaţiei, pentru răspândirea graiului românesc şi a cultului creştin. A ţinut săptămânal 


* Avansat 
345 


slujbă religioasă în satele din zona regimentului unde a ţinut şi foarte frumoase şi 
insufletite predici, apropiidu-şi populaţia. A fost veşnic neobosit, pentru îndeplinirea 
frumosului scop ce urmăream şi pentru care a primit viile mulţumiri ale subsemnatului. 
Este un preot distins şi face cinste clerului român, pentru care merită toată lauda. 
(Lt.colonel Bărbulescu). 

152. PREOTUL POPOVICI GH. TRIFESTI — de la [Regimentul] 3 Dâmboviţa 
nr.22. Prezentabil, inteligent, fire blândă, îşi îndeplineşte în mod conştiincios toate 
îndatoririle sale ca preot şi ca duhovnic. Educaţia sa nu lasă nimic de dorit. Prin firea sa 
blândă prin puterea sa de muncă, prin sfaturile şi predicile ţinute ostaşilor în grele 
împrejurări, se remarcă ( !) ca un adevărat părinte sufletesc al ostaşilor. Nu s-a sustras nici 
un moment de la îndatoririle sale de preot. Deşi bolnav, de multe ori, sănătatea fiindu-i 
cam şubredă, totuşi a pus toată dragostea şi buna voinţă în a se achita de toate îndatoririle 
sale. Bun preot sub toate raporturile nelipsindu-i nimic din calităţile alese ce trebui să 
împodobească pe un preot cucernic. (Lt.colonel indescifrabil). 

153. PREOTUL MĂRCULESCU EMANOIL - de la [Regimentul] 59 Infanterie, 
a venit în regiment pe ziua întâi a mobilizării. A luat parte cu regimentul la toate operaţiile 
de campanie. În luptele de la 12 septembrie de la pasul Vulcan, a ajutat pe medici la 
pansarea răniților, la posturile de prim ajutor, nu putin expus proiectilelor artileriei. Cu 
sentimente omeneşti şi româneşti frumoase, mângâia răniții şi îmbărbăta soldații ce 
treceau la luptă. La 12 octombrie a căzut prizonier la postul meu alături de mine şi numai 
întâmplarea a făcut că nu a fost mort sau rănit, căci toţi ceilalți au fost morţi sau răniți. În 
captivitate, a stat cu mine în spitalul german din Orăştie, aproape trei luni de zile. M-a 
îngrijit şi pe mine şi a îngrijit şi a mângâiat 900 răniți români, ce erau în spital. Merită a i 
se da recompensă de război, înaintându-se şi decorându-se. (Lt.colonel Homoriceanu). 

154. PREOTUL JUGUREANU GH. — de la [Regimentul] 72 Infanterie. A însoțit 
regimentul în campanie până la 23 noiembrie 1916 pe ziua căderii Bucureştilor, când a 
căzut prizonier în satul Tâncăbeşti. Neclintit de la datorie, îndeplinind cu cel mai mare 
devotament două servicii: pe cel de duhovnic sufletesc al fiecărui bolnav şi pe cel de 
medic al fiecărui rănit, fiindcă n-a fost luptă în care să nu însoţească pe medici până la cea 
mai înaintată linie de foc şi n-a fost acţiune tactică, fără ca el să nu se găsească la postul 
de prim ajutor, lucrând laolaltă cu medicii regimentului pentru pansarea numeroşilor 
răniți. 


Este un preot plin de sănătate şi belşug de inteligență, ştiind ca prin desele sale 
cuvântări să insufleteasca tineretul nostru ofițeresc de care este aşa de iubit. Este cult şi 
înzestrat cu cele mai frumoase calități patriotice, dând dovezi multiple de abnegatie şi 
sacrificiu. (Colonel Färcäsanu). 

155. PREOTUL STOICESCU N. — de la [Regimentul] 1 Mehedinţi Nr.17, venit 
de la 10 februarie 1917 din Regimentul 41 Infanterie, s-a achitat în mod cât se poate de 
demn. În tot timpul a fost pe front, lângă regiment, făcând serviciul religios în zile de 
sărbătoare, mergând până şi în tranşee pentru a vorbi soldaţilor. Nu a ezitat un moment a- 
şi face datoria. Este animat de frumoase sentimente naţionale. Este un confesor bun. 
(Colonel Ionescu Iustin). Părintele Stoicescu, şi-a îndeplinit misiunea ca un adevărat 
păstor sufletesc. A contribuit mult la ridicarea moralului ostaşilor săi, în timp de grea 
cumpănă. (General Obogeanu). 

156. PREOTUL POPESCU P. DUMITRU - de la [Regimentul] 47 Infanterie, 
este sănătos şi foarte rezistent. Este preot destoinic şi cu aptitudini deosebite ca preot 
militar. A căpătat încrederea corpului ofițeresc şi trupei prin felul cum slujeşte şi predică 
în faţa ei. (Colonel C.Dragu). 

157. PREOTUL MAINESCU I. — de la [Regimentul] 23 Infanterie, face serviciul 
la acest corp de la 1 noiembrie 1917, în care timp şi-a făcut îndatoririle sale de preot cu 
prea mult zel, fiind nelipsit din mijlocul trupei si fiind un bun sfătuitor al oamenilor. In 
acest timp n-a fost preocupat decât de a-şi face datoria, fata cu împrejurările in care ne 
găseam. A fost un bun preot şi este şi un bun român. (Colonel indescifrabil). 

158. POPESCU CONSTANTIN - de la [Regimentul] 2 Vânători, şi-a îndeplinit 
cu multă conştiinţă serviciul său religios. Cu cultură aleasă preoțească. Regimentul n-a 
avut decât sprijin inteligent moral din partea sa. A urmat regimentul în Basarabia. 
(Colonel Constantinescu). 

159. PREOTUL BRUMUSESCU DUMITRU" - de la [Regimentul] 43/59 
Infanterie. S-a oferit de bunăvoie să meargă în campanie cu Regimentul 43, în prima parte 
a campaniei şi cu Regimentul 43/59 în a doua parte a campaniei. În februarie 1917, am 
găsit acest regiment în Pocreaca, unde acest preot a avut mult de îndurat şi de lucru foarte 


* 
Avansat 


346 


mult, regimentul fiind bântuit de tifos exantematic, în care timp şi-a făcut datoria cu mult 
zel. Pe front a fost totdeauna la datorie, ducându-se până la prima tranşee, pentru a 
mângâia pe cei răniţi, şi a îngropa pe cei căzuţi pe câmpul de onoare. Totdeauna şi-a facut 
datoria în conştiinţă. Am fost foarte mulțumit de serviciile aduse corpului pentru care a 
fost propus la înaintare şi înaintat. Un preot foarte serios, s-a purtat cu multă demnitate 
atât în mijlocul trupei cât şi între ofiţerii corpului. (Colonel Pomponiu). 

160. PREOTUL SERBANESCU IUSTIN - de la [Regimentul] 4 Ilfov Nr.21, a 
luat parte cu regimentul la toate luptele ce au avut loc în Transilvania. La 17 septembrie a 
fost uşor rănit, la 24 noiembrie a căzut prizonier, în mijlocul trupei ce nu se mai putea 
apăra. La 29 iunie 1917, a evadat şi a rătăcit prin munţi căutând regimentul. La 24 
februarie 1918 s-a prezentat la corp în Galaţi de la care dată n-a mai lipsit căutând a-şi 
face datoria cu toată constiinciozitatea. (Maior indescifrabil). A fost decorat cu “Mihai 
Viteazul” cls.a III-a. Serviciul Informaţiilor din Marele Cartier General zice despre el: “A 
dat dovadă de un înalt patriotism şi dragoste de tara. Cu toată vârsta sa înaintată, a 
suportat timp de 8 luni rigorile vieţii de pribegie în munți, a înfruntat cu curaj primejdia 
expunându-şi viata a reuşit să treacă în rândurile noastre. Mihai Viteazul i s-a dat pentru 
vitejia, destoinicia şi iubirea de patrie ce a arătat pe câmpul de onoare în 1916. Pe lângă că 
şi-a îndeplinit cu mare devotament îndatoririle ce avea ca (!) confesor al regimentului, a 
mai luat parte la toate luptele, mergând cu Sf. Cruce în mână în fruntea luptătorilor 
regimentului. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că Regimentul Feldioara a pierdut în 
lupte aproape pe toţi ofițerii şi că comandantul căzuse rănit pe muntele Clăbucetul 
Taurului, a luat comanda acestui corp şi, luptând ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe 
inamic până pe muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe muntele 
Dihamului a condus un batalion din dispensati, iar la 17 noiembrie 1916, fiind pentru a 
doua oară rănit pe muntele Sorica, în timpul unui atac al Azugăi, a refuzat evacuarea 
pentru a nu se despărți de vitejii regimentului”. (Monitorul oficial nr.96/1918). 

161. PREOTUL SACHELARIE GH. OLTENIȚA - de la [Regimentul] 33 
Infanterie, a venit in regiment la 15 iunie 1917. A însoțit regimentul în luptele de pe 
frontul Mărăşeşti de la 1 august -—10 septembrie 1917. Preot cu cultură generală 
suficientă, s-a achitat bine de însărcinările sale. În luna aprilie 1918 s-a îmbolnăvit dar 
totuşi a continuat a mai servi până la 29 iunie 1918, când a fost evacuat la spital, la Galaţi 
unde se află şi în prezent. (11 august 1918). A trăit în regiment în raporturi de bună 
camaraderie cu corpul ofițeresc. În timpul luptelor a stat la trenul regimentar, apoi la 
postul de prim ajutor. (Colonel Pascu). 

162. PREOTUL NITU GH." — Brigada a 7-a Artilerie, a intrat în campanie cu 
Regimentul 8 Artilerie. În zilele de 15, 16, 17 si 18 septembrie 1916 a luat parte la luptele 
din jurul Odorheiului, stând tot timpul lângă tunurile Bateriei a 6-a. În cursul lunii 
octombrie ia parte la luptele de la Goioasa — Agaş şi acele de pe valea Uzului, unde 
activitatea sa se manifestă, prin administrarea celor religioase răniților din arma infanteriei 
mai ales şi la ajutorul dat serviciului medical. În cursul lunii noiembrie ia parte la luptele 
de la Călugăreni. Cât timp a fost ataşat lângă Regimentul 8 Artilerie, a ţinut 65 cuvântări 
patriotice trupei. Cât timp a fost ataşat la Regimentul 4 Artilerie activitatea sa se manifestă 
pe lângă serviciile religioase şi la secondarea medicilor de la toate regimentele, aflate în 
sectorul Mănăstirea Caşin, la căutarea populaţiei civile. Tot astfel şi în timpul ocupării 
sectorului Halos şi în perioada de instrucţie la Jevreni. Îmbolnăvindu-se fu evacuat la 10 
iulie 1917 la Roman şi se întoarce la 8 septembrie 1917 când regimentul se găsea în 
sectorul Cireşoaia. Aici se manifestă, pe lângă serviciile religioase săvârşite regulat in 
biserica din Poeni şi la completarea serviciilor religioase la mormintele celor căzuţi în 
luptă din regimentele 4 şi 8 artilerie. De la 4 decembrie 1917 până la 18 ianuarie 1918 este 
evacuat ca bolnav de pleurezie. În Bucovina activitatea sa s-a mărginit la săvârşirea 
serviciului strict religios şi la ţinerea de cuvântări trupei. În Dolhesti pe lângă serviciul 
religios ajută efectiv pe medicii divizioanelor la căutarea bolnavilor din regiment precum 
şi a populaţiei civile. Ţine în regimentul 4 Artilerie 52 cuvântări patriotice. Preotul Niţu a 
adus reale servicii, în tot timpul detaşării sale. Cultură superioară, caracter distins, 
excelent camarad.(Colonel Hentescu). 

163. PREOTUL REIT ILARIE - de la Brigada a 8-a Artilerie. S-a achitat cum nu 
se poate mai bine de atribuţiile functiunilor sale. Foarte activ, continu era pe front, printre 
soldați, pe care prin cuvântări, predici, etc, îi îmbărbăta. Preot foarte cult şi foarte 
conştiincios. (Colonel Nisipeanu). 

164. PREOTUL GH. MARCU - Regimentul 14 Infanterie. Cunoaste foarte bine 
serviciul religios, servind frumos şi reprezentând bine cele sfinte, fiind impunător. 


* 
Avansat 


347 


Inteligent şi cult, vorbeşte convingător oamenilor. A răspuns totdeauna când a fost chemat 
pentru a îngropa şi a face serviciul religios în imediata apropiere a frontului, fapt ce a 
probat că nu-i lipseşte curajul. (Colonel Ioan). 


165. PREOTUL DORAS STELIAN - de la [Regimentul] 15 Infanterie, cât a stat 


în acest corp s-a ocupat foarte mult de serviciul religios, ţinând adesea ori predici pentru 
îmbărbătare. După orice luptă se interesa să îngroape morţii; preot cu suflet curat, foarte 
patriot, şi bun povätuitor pentru soldaţi. (Colonel Pirici). Preot demn şi cu multă inimă. 


(General Darvari). 


In fine, trebuie să amintesc şi faptul că sunt câţiva preoți care, după foile 
calificative, n-au fost la înălțimea chemării lor. Acesta însă nu atât din rea voință pe cât 


din lipsă de cultură. De altfel ei, în bună parte, au fost la vreme demobilizati, aşa că 
interesele armatei n-au avut când suferi, de pe urma incapacității lor. Regret că nu pot 
vorbi nimic aproape despre toți preoţii căzuţi prizonieri, lipsindu-mi foile calificative. 
Faptul că n-au fost avansați toți preoţii se explică, pe de o parte, cum am observat şi mai 
sus, prin împrejurarea că s-au schimbat des comandanții unităților respective şi n-au putut 
da la vreme foile calificative, iar pe de alta, că unii au fost mobilizați târziu spre a înlocui 


pe cei demobilizati, şi deci n-au avut vechime de cel putin 6 luni. 


LISTA 


de preoţi mobilizați în campania din 1916 — 1918. 


1. Armăşescu N. 

2. Andronescu Traian 
3. Agârbiceanu I. 

4. Andreescu Lupaşcu. 
5. Atanasiu N. 

6. Anghelescu A. 

7. Alexe D. 

8. Alexandrescu Gh. 
9. Brumuşescu D. 

10. Beldie I. 

11. Bârlogeanu D. 

12. Băjenaru V. 

13. Bodnărescu Fabian 
14. Bărbulescu I. 

15. Balanici Ghedeon 
16. Botez V. 

17. Băculescu H. 

18. Bazgan St. 

19. Bujor Gh. 

20. Blănariu Gh. 

21. Bădaşcă I. 

22. Basilescu Şt. 

23. Brudiu |. 

24. Barliba Gh. 

25. Buzescu C. 

26. Bocănescu C. 

27. Brăescu Mircea 
28. Comănescu Iosif 
29. Creţu gh. 

30. Casian Damaschin 
31. Gheorpec I. 

32. Cotenescu Gh. 
33. Ceapă V. 

34. Coadă N. 

35. Cerbulescu I. 

36. Cernescu Chiritä 
37. Cureleanu Iacob 
38. Călin Gh. 

39. Comănescu Manea 
40. Cunescu D. 

41. Cozma Ludovic 
42. Ciocârlan D. 

43. Chiricutä Toma 
44. Constantinescu C. 
45. Ciosu Gh. 

46. Cernäianu V. 

47. Chirilescu V. 

48. Cârlänescu M. 
49. Dimitrescu D. 

50. Danalachi I. 

51. Dicu P. 


52. Dodu Ilarion 

53. Dimitrescu M. 

54. Deleanu Ilie 

55. Doras Stel. 

56. Dinescu C. 

57. Donescu N. 

58. Dobrescu Victor 

59. Darângä N. 

60. Donosä N. 

61. Diaconescu M. 

62. Dolinescu A. 

63. Danäu C. 

64. Diaconescu I. 

65. Elian D. 

66. Eufrosin Gh. 

67. Enächescu bejan 

68. Florescu I. Dâmbovita 

69. Filiutä D. 

70. Florescu Antipa 

71. Georgescu Gh. 
Mavrogheni 

72. Gâlea Andrei 

73. Goicea I. 

74. Gheorghiu Matei 

75. Georgescu LOltina 

76. Grigorescu C. 

77. Gibescu C. 

78. Gavrilescu Ilie 

79. Gheorghiu LSulina 

80. Gâdei I. 

81. Gervescu Victor 

82. Georgescu D. 

83. Georgescu Gh. Silvestru 

84. Hodoroagä N. 

85. Iliescu C. 

86. Ionescu St. 

87. Iordachescu Cicerone 

88. Ionescu Duminica 

89. Ionescu Gh. Cernatesti 

90. Iordachescu St. 

91. Ionescu M. 

92. Ionescu I. 

93. Ionescu Gh.V. 

94. Ionescu Gh. Roman 

95. Ionescu I. Alexandria 

96. Ionescu D. 

97. Ionescu Gh.Buzeu 

98. Ioanitescu Gh. 

99. lacomi C. 

100. Iamandi I. 

101. Jugureanu Gh. 


348 


102. 
103. 
104. 
105. 
106. 
107. 
108. 
109. 
110. 
111. 
112. 
113. 
114. 
. Musetescu Gh. 
. Museteanu I. 
117. 
118. 
119. 
120. 
121. 
122. 
. Mandescu Spir. 
124. 
125. 
126. 
127. 
128. 
129. 
130. 
131. 
. Nitescu Procopie 

. Negoescu I. 

. Nitu Gh. 

. Negulescu Galaction 
136. 
. Oprescu Haral. 
138. 
139. 
140. 
. Popescu Lazär 
142. 


115 
116 


123 


132 
133 
134 
135 


137 


141 


143 
144 


146 


Lungulescu D. 
Luntraru C. 
Leontescu T. 
Lascu Gr. 
Lascu Gh. 

Leu Gh. 
Mihail N. 
Moisescu Gh. 
Mărculescu em. 
Mironescu I. 
Mihăilescu Gr. 
Marinescu N. 
Mănescu N. 


Mainescu I. 
Moisiu C. 
Males T. 
Milcoveanu C. 
Moroianu A. 
Muräret D. 


Mitru C. 
Marcu Gh. 
Mateescu V. 
Nanu I. 
Nichifor M. 
Nicolaescu Gh. 
Nicolau Ilie. 
Nicolau I. 


Nazarie C. 

Oniceanu N. 

Popescu Gh.I.Bazargic 
Proca N. 


Popescu Gh.N.Bucureşti 


. Popescu P. Dima 

. Popescu I. Târgoviştea 
145. 
. Popescu Smeureanu 
147. 
148. 
149. 
150. 
151. 
152. 


Petrovanu Gh. 


Popescu Ogretin 
Popescu I. Curcani 
Pietrosanu P. 
Popescu V. Cheoara 
Popescu N.Tâta 
Parfenie I. 


153. Pârligras St. 185. Popescu Anastasie 216. Stătescu C. 
154. Popescu Aristide 186. Popovici V. Tutova 217. Stănescu P. 
155. Popescu I. Barbulet 187. Pavel T. 218. Stoicescu I. 


156. 


Popovici Gh. 


188. 


Popovici Sava 


. Ştefănescu [Galati 


157. Popescu D. Lăcusteni 189. Popescu Damaschin 220. Sădeanu C. 

158. Pană Nicodim Harabagi 221. Stoicescu A. 

159. Papadima N. 190. Popescu M.V. letca 222. Șerbănescu Iustin 
160. Popescu Belizarie 191. Popescu O.A. 223. Stoian Sandu 

161. Popovici D. 192. Popescu I.Vlaşca 224. Stoicescu Gh.C. 
162. Petrescu D. 193. Petrescu D.I. 225. Sachelarie M.Gh. 
163. Popescu I. Tângani 194. Popescu T.Mat. 226. Simedrea T. 

164. Popa Marin 195. Popilian Victor 227. Sbârnea C. 

165. Popescu Ilie 196. Popovici Gh.Ruginoasa 228. Stroian Gh. 

166. Palade Anastasie 197. Petrovici D. 229. Stănescu N.R. 

167. Popovici Zenovia 198. Popescu C. Vladeni 230. Tomescu Gh. 

168. Popescu C. Beceni 199. Posmoşanu A. 231. Tebeica D. 

169. Pieptu P. 200. Popescu I. Mătăsaru 232. Furnică N. 

170. Posa C. 201. Pădureanu P. 233. Tudorache I. 

171. Popescu C.Ilie 202. Popovici Gh.Trifeşti 234. Tudorache Gh. 

172. Paunin I. 203. Pocitan V. 235. Tudorache Iordache 
173. Popescu Damaschin 204. Rădulescu N. 236. Tărâlă Zosima 

174. Panaitescu I. 205. Roşescu Bănică 237. Tănăsescu I.Dobrota 


175. Păunescu Gh. 206. Runceanu N. 238. Theodorescu Benedict 
176. Popescu Stan 207. Roşoga Ilie 239. Tomescu St. 

177. Popescu M.V. 208. Radu V. 240. Turcu Ilie 

178. Popovici V. 209. Roşescu C. 241. Ursăchescu V. 

179. Popescu I.N. 210. Rosculet I. 242. Ulescu V. 

180. Popescu LA. 211. Runcanu I. 243. Vasilescu Gh. Malu 
181. Popescu Gr... 212. Raut meletie 244. Voda I. 

182. Popescu I. Gorgota 213. Ratescu I. 245. Vasilescu St. 

183. Paulescu C. 214. Reit Ilarie 246. Vasilescu V. 

184. Patrichi C. 215. Sachelarie Gh. 24 

7. Vârtosu A. 249. Voicu gh. 251. Voinea Carol 

248. Voinescu I. 250. Vasilescu N. 252. Vişan Ioachim 


LISTA 


de preoți dispăruți (prizonieri sau morți) 


. Florescu I. Dâmboviţa — Regimentul 2 Grăniceri 
. Armăşescu N. — Regimentul 2 Vânători (mort) 


. Popescu A. — Regimentul 6 Infanterie 
. Jugureanu Gh. — Regimentul 72 Infanterie 


1 

2 

3. Popescu Belizarie — Regimentul 34 Infanterie 

4. Dumitrescu Marin — Regimentul 23 Infanterie 

5. Şerbănescu Iustin — Regimentul 21 Infanterie 

6. Popescu Lazăr — Regimentul 68 Infanterie — 
rămas teritoriul ocupat 

7. Mărculescu Em. — Regimentul 59 Infanterie 

8. Furnicä V.N. — Regimentul 75 Infanterie 

9. Stoicescu A. — Regimentul 76 Infanterie 

10. Sădeanu C. — Regimentul 74 Infanterie 

11. Pârligras T. — Regimentul 17 Infanterie 

12. Paunin I. — Regimentul 1 Infanterie 


1. Cârlänescu M. — Brigada 4 Artilerie 
2. Bäculescu Haral. — Brigada 1 Călăraşi 


15. Popescu D. — Regimentul 26 Infanterie 

16. Ionescu Gh.V. — Regimentul 18 Infanterie 

17. Bârlogeanu D. — Regimentul 51/52 Infanterie 
(mort) 

18. Ionescu St. — Regimentul 3 Infanterie (mort) 

19. Roşoga Ilie — Regimentul 1 Vânători 

20. Blănariu Gh. — Brigada 10 Artilerie 

21. Ratescu I. — Brigada 2 Roşiori (Mort) 

22. Popa Marin — Tren Sanitar Nr.8 

23. Cerbulescu I. — Spitalul Evacuare Nr.1 (mort) 

24. Gibescu C. — Ambulanţa Diviziei I 


RĂNIȚI 


3. Grigorescu I. — Brigada 9 Artilerie 
4. Dicu P. — Regimentul 45 Infanterie 


349 


5. Ionescu Duminică — Regimentul 28 Infanterie 


LISTA 


6. Mironescu I. — Regimentul 48 Infanterie 


de preoţi avansați la gradul de căpitan asimilat 


Pe ziua de 15 iunie 1917 
Vasilescu Gh. 
Voinea Carol 
Iamandi I. 

Popescu I. Bärbulet 
Nicolaescu D. 
Rădulescu LN. 
Petrescu I. 

Popescu N. Tata 

9. Cunescu D. 

10. Tudorache Gh. 

11. Băjenaru D. 

12. Gheorghiu I. 

13. Runcanu I. 

14. Constantinescu C. 
15. Alexandrescu Gh. 
16. Marinescu N. 

17. Iordachescu Cicerone 
18. Lungulescu D. 

19. Elian D. 

20. Popescu A. 

21. Moisiu C. 

22. Padureanu P. 

23. Stefanescu I. 


DOSY ONT za ANL e, li 


Pe ziua de 1 iulie 1917 


24. Păunescu Gh. 
25. Brudiu I. 

26. Măndescu Sp. 
27. Lascu Gr. 

28. Creţu Gh. 

29. Georgescu T. 


Pe ziua de 15 iulie 1917 


30. Popescu Gh.N. 
31. Mateescu V. 

32. Leu Gh. 

33. Popescu Arist. 
34. Enăchescu Bejan 
35. Turcu [lie 


Pe ziua de 1 august 1917 


36. Dicu P. 

37. Popescu Mat. 
38. Bocpnescu T. 
39. Vasilescu N. 


Pe ziua de 15 august 1917 


40. Petrovanu Gh. 
41.Donosä N. 
42.Popilian Victor 


43. Stoicescu C. 

44. Călin Gh. 

45. Buzescu C. 

46. Tănăsescu I.Dobrota 


Pe ziua de 1 septembrie 1917 


47. Bărbulescu I. 
48.Popescu C. Vladeni 
49. Cerbulescu I. 

50. Popovici Zenovie 


Pe ziua de 1 ianuarie 1918 


51. Popescu MI. 
52. Popescu Gh.I. 
53. Tomescu St. 
54. Popescu St. 
55. Stroian Gh. 
56. Iordănescu St. 
57. Diaconescu I. 
58. Ionescu M.I. 
59. Popescu St.I. 
60. Bazilescu St. 
61. Nanu I. 

62. Ionescu Gh. 
63. Raut Meletie 
64. Partenie A.I. 


65. Georgescu Gh. Silvestru 


66. Statescu C. 

67. Carlanescu M. 

68. Dinescu C. 

69. Darângă N. 

70. Ciosu Gh. 

71. Gâdei I. 

72. loaniţescu Gh. 

73. Andreescu Lupaşcu 
74. georgescu I. 

75. Bäculescu H. 

76. Popescu I.Gorgota 
77. Voicu Gh. 

78. Simedrea T. 

79. Ulescu V. 

80. Botez V. 

81. Popescu Gr.I. 

82. Badasca I. 

83. Roşescu Bănică 
84. Museteanu I. 

85. Deleanu Ilie 

86. Ionescu D. 

87. Ionescu Duminica 
88. Beldie I. 

89. Chiricutä Toma 
90. Pieptu P. 


91. Vasilescu V. 

92. Nicolau I. 

93. Hodoroagă N. 

94. Ursăchescu V. 
95. Muräretu D. 

96. Brumusescu D. 
97. Anghelescu A. 
98. Popescu I.N. 

99. Moisescu Gh. 
100. Stanescu R.N. 
101. Rosescu C. 

102. Bujor Gh. 

103. Moroianu A. 
104. Cernăianu V. 
105. Popescu Damaschin 
106. Stănescu P. 

107. Dobrescu Victor 
108. Oprescu H. 

109. Popescu Ilie 


110. Popovici Gh. Ruginoasa 


111. Stoicescu I. 

112. Cotenescu Gh. 

113. Sachelarie Gh. 
Drăgăşani 

114. Gavrilescu Ilie 

115. Popovici Sava 

116. Cernescu Chiriţă 

117. Runceanu N. 

118. Coadă N. 

119. Mănescu N. 

120. Donescu N. 

121. Ionescu St. 

122. Dodu Ilarion 

123. Dimitrescu I.D. 

124. Niţu Gh. 

125. PopescuM.V. 

126. Georgescu Gh. 
Mavrogheni 

127. Petrosanu P. 

128. Iordache Tudorache 

129. Alexe V. 

130. Radu V. 

131. Brăescu Mircea 

132. Bârliba Gh. 

133. Rosculet [.. 

134. Mihail N. 

135. Stoian Sandu 


Pe ziua de 1 martie 1918 
136. Popescu C. Ilie 
137. Tudorache I. 

138. Tomescu Gh. 


139. Mitru C. 

140. Eufrosin Gh. 
141. Papadima N. 
142. Diaconescu M. 


Pe ziua de 1 aprilie 1918 
143. Mihăilescu Gr. 
144. Comănescu Iosif 


Pe ziua de 15 aprilie 1918 
145. Popescu Anastasie 
146. Ionescu Gh. 


Pe ziua de 1 mai 1918 
147. Oniceanu N. 


Propuşi la avansare în martie 
şi aprilie 1918 

1. Şerbănescu Iustin 

2. Vişan Ioachim 

3. Atanasiu N. 

4. Pocitan V. 


18 mai 1915 


[mai 1915] 


3 iunie 1915 


6 iulie 1915 


31 iulie 1915 


5. Danau C. 


A.M.R., M.St.M.,fond Secţia 6 
Istoric ,dosar 59, filele 21-54 


Rezumatul documentelor 


Înstiintarea transmisă de Sfântul Sinod al Bisericii 
Ortodoxe Române iconomului Constantin Nazarie prin 
care i se comunică decizia de numire în funcţia de 
Protopop al preoților de armată la mobilizare. 


Adresă a iconomului Constantin Nazarie prin care îşi 
exprimă recunoştinţa pentru numirea sa în funcția de 
Protoiereu al preoţilor de armată şi speranța îndeplinirii 
atribuţiilor ce îi revin în condiții optime. 


Raport al Protoiereului iconom Constantin Nazarie, 
transmis şefului Marelui Stat Major al armatei, în care 
face unele considerații asupra rolului preoţilor şi 
religiei în armată şi propune unele principii de 
organizare a activităţii religioase în unităţile militare. 


Răspunsul Marelui Stat Major la propunerile făcute de 
către Protoiereul iconom Constantin Nazarie privind 
organizarea activităţii religioase în armată. 


Raportul Protoiereului iconom Constantin Nazarie de 


înaintare la Marele Stat Major a proiectului 
“Instructiunilor necesare preotilo 


463 


Nr. 
doc. 
1 


[iulie 1915] 


4 septembrie 1915 


5 septembrie 1915 


29 septembrie 
1915 


30 septembrie 
1915 


15 octombrie 
1915 


24 octombrie 
1915 


28 octombrie 
1915 


10 octombrie 
1915 


11 noiembrie 
1915 


Adresa  Protoiereului iconom  C.Nazarie către 
preşedintele Sfântului Sinod, prin care înaintează 
dosarul cu proiectul “Instructiunilor privind activitatea 
preoților în armat㔺i corespondența purtată de la 
numirea sa în funcţia de Protoiereu al preoților de 
armată. 


Adresa Marelui Stat Major către Mitropolitul Primat al 
Ungro-Vlahiei, prin care solicită lămuriri privind 
obiectele de cult necesare preoților în campanie şi 
modalitatea de procurare a lor 


Raportul comandantului Regimentului 4 “Ilfov” nr.21 
către Divizia 4, prin care solicită numirea preotului 
Justin Şerbănescu în calitate de confesor al unităţii. 


Raportul iconomului C.Nazarie către Marele Stat 
Major, prin care oferă spre difuzare o broşură cu 
rugăciuni şi cuvântări pentru ostaşi. 


Raport al iconomului C.Nazarie prin care aduce la 
cunoştinţă şefului Marelui Stat Major alegerea 
iconomului V.Pocitan în funcţia de ajutor al său în 
cadrul Serviciului Religios din Marele Cartier General. 


Adresă a Marelui Stat Major, Secţia a Il-a către 
C.Nazarie, prin care îi aduce la cunoştinţă că a 
recomandat lucrarea “Cuvântări pentru ostaşi şi 
rugăciuni pentru Rege, oaste şi popor în vreme de 
război” spre a fi cumpărată de către unităţile militare. 


Adresă a Sfântului Sinod prin care aduce la cunoştinţă 
iconomului Constantin Nazarie că au fost aprobate 
“Instrucţiunile privind activitatea preoților în armată” 
şi broşura “Cuvântări pentru ostaşi”. 


“Instrucţiuni asupra atribuţiilor preoților la armată”. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie, adresat 
şefului Marelui Stat Major, referitor la greutăţile 
întâmpinate de către preoţii mobilizabili pentru 
procurarea de echipament şi primirea primei de 
echipare. 


Raport al iconomului C.Nazarie, prin care înaintează 
Marelui Stat Major 4 exemplare din lucrarea 


465 


10 


11 


12 


13 


14 


15 


9 martie 1916 


14 martie 1916 


29 martie 1916 


30 aprilie 1916 


22 mai 1916 


22 mai 1916 


25 mai 1916 


2 iunie 1916 


8 iunie 1916 


9 iunie 1916 


“Cuvântări pentru soldați şi rugăciuni pentru Rege, 
oaste şi popor în vreme de război”. 


Ordin al Marelui Stat Major către corpurile 1-5 armată, 
diviziile 1-2 cavalerie, Corpul Grănicerilor, Direcţia 6 
Sanitară, Comandamentul Marinei, prin care solicită 
numele preoţilor care au primit prima de echipare. 


Ordin al M.St.M., Secţia 1, prin care comunică 
iconomului C.Nazarie modificările efectuate în textul 
proiectului instrucţiunilor privind preoţii de armată. 


Ordin al Marelui Stat Major, Secţia 1, prin care sunt 
comunicate unele hotărâri privind prima de echipare şi 
uniforma preoţilor în campanie. 


Raport al iconomului C.Nazarie către şeful Marelui 
Stat Major, referitor la forma crucii care urma să fie 
purtată de preoți în campanie. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie, adresat 
preşedintelui Sfântului Sinod, prin care atrage atenţia 
asupra faptului că nu poate cunoaşte preoții 
mobilizabili înainte de declanşarea acestei operaţiuni. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie către 
preşedintele Sfântului Sinod, prin care propune editarea 
concentrată a unor cărţi bisericeşti. 


Adresă a preşedintelui Sfântului Sinod, prin care aduce 
la cunoştinţa iconomului C.Nazarie aprobarea de a 
convoca preoții mobilizabili la Chiriarhii. 


Adresă a Mitropoliei Ungro-Vlahiei către Protoiereul 
Constantin Nazarie, prin care se aprobă convocarea 
preoților mobilizabili pentru a le aduce la cunoştinţă 
atribuţiile ce le revin în serviciul armatei. 


Ordinul Marelui Stat Major, Secţia 1, dat iconomului 
Constantin Nazarie, Protoiereul preoților de armată, 
prin care se aprobă cumpărarea crucilor ce urmau să fie 
purtate de preoți în campanie. 


Adresă a Protoieriei Preotilor de Armată către 
Ministerul Lucrărilor Publice, prin care solicită 
aprobarea pentru călătoria gratuită a preoților 
mobilizabili, convocați pentru instruire. 


466 


16 


17 


18 


19 


20 


21 


22 


23 


24 


25 


[21 iunie 1916] 


[21 iunie 1916] 


23 iunie 1916 


23 iunie 1916 


7 iulie 1916 


7 iulie 1916 


8 iulie 1916 


14 iulie 1916 


27 iulie 1916 


27 iulie 1916 


Dare de seamă asupra desfăşurării convocării pentru 
instruire organizată cu preoţii mobilizabili din Eparhia 
Mitropoliei Ungro-Vlahiei în zilele de 20 şi 21 iunie 
1916. 


Moţiunea adoptată de către preoţii mobilizabili din 
Eparhia Mitropoliei Ungro-Vlahiei în adunarea din 20 
iunie 1916, prin care sunt condamnaţi preoții care 
încearcă să se sustragă de la mobilizare. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie, prin care 
aduce la cunoştinţă şefului Marelui Stat Major modul 
de organizare şi desfăşurare a convocării de instrucţie a 
preoţilor mobilizabili şi problemele discutate. 


Raport adresat de către iconomul Constantin Nazarie 
Mitropolitului Primat al Mitropoliei Ungro-Vlahiei 
asupra desfăşurării convocärii de instrucție, cu preoții 
mobilizabili efectuată la 20-21 iunie 1916. 


Ordin al Marelui Stat Major dat Protoiereului preoților 
de armată pentru centralizarea tuturor observaţiilor şi 
sugestiilor rezultate în urma convocărilor organizate 
pentru instruirea preoților mobilizabili. 


Adresă prin care iconomul Constantin Nazarie 
înaintează Mitropoliei Modovei şi Sucevei ordinele de 
chemare la concentrare a preoților din Eparhia 
respectivă. 


Dispoziţiile elaborate de către Protoiereul preoţilor 
militari, iconomul Constantin Nazarie, privind 
echipamentul preoţilor la mobilizare şi război. 


Adresă a Mitropoliei Ungro-Vlahiei, prin care 
stabileşte măsurile de luat pentru remedierea unor 
neajunsuri semnalate la convocarea de instruire a 
preoţilor mobilizabili din Eparhia respectivă. 


Raportul Protoiereului preoților militari, înaintat 
şefului Marelui Stat Major, prin care solicită 
concentrarea pe o perioadă de 15 zile a preoților 
mobilizabili în unităţile militare la care erau repartizați. 


Raport al Protoiereului C.Nazarie, prin care solicită 
şefului Marelui Stat Major să ordone achitarea primei 


467 


26 


27 


28 


29 


30 


31 


32 


33 


34 


35 


9 august 1916 


17 august 1916 


18 august 1916 


19 august 1916 


20 august 1916 


24 august 1916 


6 septembrie 1916 


14 septembrie 
1916 


4 octombrie 1916 


10 octombrie 
1916 


10 octombrie 
1916 


de echipare preoților mobilizabili. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie, Protoiereul 
preoților de armată, prin care solicită şefului Marelui 
Stat Major să intervină la Direcţia Generală a Poştelor 
pentru scutirea de plată a corespondenței Protoieriei. 


Adresă prin care iconomul Constantin Nazarie solicită 
50 de Antemise de la Mitropolia Ungro-Vlahiei, pentru 
preoții militari. 


Ordinul circular 8652 dat tuturor comandamentelor 
militare prin care se aduce la cunoştinţă modalitatea de 
plată a primei de echipare. 


Cuvântarea ţinută în curtea Regimentului 4 “Argeş” de 
către preotul C.P.Buzescu in momentul plecării 
efectivelor pe front. 


Raport al Protoiereului preoților de armată, prin care 
aduce la cunoştinţa şefului Marelui Stat Major 
greutăţile întâmpinate de preoți cu procurarea 
echipamentului şi obiectelor de cult şi solicită măsuri 
în consecinţă. 


Raportul Protoiereului preoților militari, înaintat 
şefului Marelui Stat Major, prin care expune 
concluziile rezultate în urma convocărilor organizate 
pentru instruirea preoţilor mobilizabili. 


Raport al preotului Haralambie Baculescu înaintat 
iconomului C.Nazarie, prin care solicită prima de 
echipare. 


Raportul preotului Regimentului 4 “Argeş” către 
Protoiereul preoţilor de armată, referitor la activitatea 
desfăşurată în perioada 15 august-14 septembrie 1916. 


Raport al preotului Ambulantei Diviziei 4 Infanterie 
prin care aduce la cunoştinţă Protoiereului preoților de 
armată greutăţile materiale cu care se confruntă. 


Raport al iconomului Constantin Nazarie către Marele 
Stat Major, Partea sedentarä, privind neacordarea 


drepturilor cuvenite unor preoți mobilizabili. 


Raportul iconomului Constantin Nazarie prin care 
reclamă şefului Marelui Cartier General faptul că i s-a 


468 


36 


37 


38 


39 


40 


41 


42 


43 


44 


45 


46 


12 octombrie 
1916 


18 octombrie 
1916 


18 octombrie 
1916 


22 octombrie 
1916 


22 octombrie 
1916 


23 octombrie 
1916 


24 octombrie 
1916 


24 octombrie 
1916 


[octombrie 1916] 


2 noiembrie 1916 


refuzat libera circulaţie în zonele de operaţii 


Raport al confesorului Regimentului 73 Infanterie, prin 
care reclamă Protoiereului preoţilor de armată faptul că 
nu i s-a achitat prima de echipare. 


Raport al preotului Nicolae Proca, adresat Protoiereului 
preoților de armată, privind participarea la campanie şi 
prin care solicită şi să fie înlocuit din funcţie. 


Raport al preotului V.Ursăchescu, adresat Protoiereului 
preoților militari, prin care aduce la cunoştinţă faptul că 
în cadrul Semi-Spitalului de Evacuare nr.4 nu este 
întrebuințat în conformitate cu atribuţiile sale stabilite 
prin instrucţiuni. 


Raportul confidential al preotului Toma Chiricutä, din 
Regimentul 52 Infanterie, adresat Protoiereului 
preoților militari, privind greutăţile întâmpinate in 
îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin. 


Raport al confesorului Spitalului de Evacuare nr.1 
adresat iconomului Constantin Nazarie, prin care aduce 
la cunoştinţă lipsa unor cărți de rugăciuni, icoane, 
neacordarea drepturilor cuvenite preoților. 


Ordinul Diviziei 1 Cavalerie către Regimentul 9 
Roşiori, prin care înaintează copia ordinului Corpului 
Apărării Dunării nr.1140/1916, privind acordarea unor 
drepturi preoților mobilizabili. 


Raport al confesorului Spitalului de Evacuare nr.3, 
înaintat Protoiereului preoţilor militari, referitor la 
unele greutăţi financiare. 


Raport de activitate al preotului D.Musäteanu din 
Regimentul 46 Infanterie, privind participarea sa la 
prima parte a campaniei din 1916. 


Raport al confesorului Trenului Sanitar nr.6, înaintat 
Protoierului Constantin Nazarie, referitor la 
îndeplinirea unor atribuţii în perioada de campanie. 


Raportul preotului Ilie Deleanu din Regimentul 20 
Infanterie, prin care reclamă greutăţile privind plata 
soldei, primei de echipare şi a indemnizaţiei de 
serviciu. 


469 


47 


48 


49 


50 


51 


92 


53 


54 


55 


56 


11 noiembrie 
1916 


12 noiembrie 
1916 


10-15 noiembrie 
1916 


21 noiembrie 
1916 


5 decembrie 1916 


8 decembrie 1916 


24 decembrie 
1916 


8 ianuarie 1917 


16 ianuarie 1917 


20 ianuarie 1917 


24 ianuarie 1917 


Raport al iconomului Constantin Nazarie, prin care 
solicită aprobarea Ministerului de Război pentru plata 
indemnizaţiei de chirie preoţilor militari. 


Raport prin care Protoiereul preoților militari aduce la 
cunoştinţă ministrului de Război decesul preotului 
N.Armăşescu, în urma rănilor căpătate pe câmpul de 
luptă şi solicită recuperarea cheltuielilor făcute pentru 
înmormântare. 


Articol publicat în ziarele “Adevărul” şi “Neamul 
Românesc”, dedicat preotului N.Armăşescu, rănit pe 
câmpul de luptă şi ulterior decedat. 


Raportul preotului Brigăzii 5 Artilerie, înaintat 
Protoiereului preoților militari, referitor la greutățile 
întâmpinate în executarea misiunii sale. 


Raport al şefului Serviciului Religios din Marele 
Cartier General, înaintat Ministerului de Război prin 
care solicită menținerea la unități a unor preoți 
mobilizați. 


Ordin al Marelui Cartier General, Serviciul Religios, 
către preoţii Armatei Române, pentru creşterea 
contribuţiei lor la menţinerea moralului ridicat al trupei 
în condiţiile retragerii sub presiunea inamicului. 


Ordin al Ministerului de Război către M.C.G., 
Serviciul Intendentei, prin care aprobă menţinerea sub 
arme a preoților ale căror parohii au rămas sub ocupația 
inamicului. 


Raportul preotului Regimentului 9 Artilerie către 
M.C.G., Serviciul Religios, referitor la activitatea 
desfăşurată în perioada 19 decembrie 1916-8 ianuarie 
1917. 


Adresă prin care se aprobă împrumutul de veşminte şi 
cărți de cult de la Sfânta Mitropolie a Moldovei şi 
Sucevei, pentru preoții militari. 

Adresă privind detaşarea la Regimentul 7 Călăraşi a 
preotului de armată Nicolae I.Mihail, mobilizat la 


Brigada a 4-a Călăraşi. 


Raport al preotului D.G.Elian, confesorul Regimentului 


470 


57 


58 


59 


60 


61 


62 


63 


64 


65 


66 


67 


26 ianuarie 1917 


1 februarie 1917 


2 februarie 1917 


14 februarie 1917 


16 februarie 1917 


16 februarie 1917 


21 februarie 1917 


24 februarie 1917 


25 februarie 1917 


2 martie 1917 


5 Vânători, despre pierderea în timpul retragerii a 
obiectelor de cult. 


Scrisoarea soției preotului Constantin Popescu, către 
Ministrul de Război, prin care solicită informaţii despre 
soțul ei, mobilizat la Ambulanţa Diviziei I Infanterie şi 
un ajutor financiar. 


Ordin către preoții armatei române, emis de către 
iconom Constantin Nazarie, privind modul de 
organizare a asistenței religioase în perioada Postului şi 
Sfintelor Paşti. 


Raport către Marele Cartier General, al Protoiereului 
C.Nazarie, pentru publicarea a 1300 de cărți cu 
conţinut religios. 


Raportul şefului Serviciului Religios către şeful 
Statului Major General, privind acordarea unor grade 
militare preoţilor din armată. 


Raport de activitate al preotului iconom 
Gh.Alexandrescu,  confesorul  Trenului Sanitar 
Permanent nr.10, după şase luni de mobilizare. 


Adresă a Statului Major General către 
I.P.S.Mitropolitul Moldovei, prin care se autorizează 
deplasarea acestuia în mijlocul trupelor pentru 
propovăduirea sentimentelor religioase şi morale, şi 
Instrucţiunile privind ceremonia de primire a acestuia. 


Scrisoare Pastorală prin care Mitropolitul Moldovei şi 
Sucevei acordă dispensă de post pe perioada 
războiului. 


Raport al preotului Constantin Oprescu, de la 
Ambulanţa Diviziei 4 Infanterie, despre pierderea în 
timpul luptelor a obiectelor de cult. 


Raport al medicului locotenent-colonel dr.Penăscu, 
medicul şef al Ambulantei Diviziei 6 Infanterie, despre 
activitatea părintelui iconom Gheorghe Ionescu, 
confesorul acestei formaţiuni. 


Copie după procesul verbal încheiat de către Prea 
Sfinții membri ai Sfântului Sinod, întrunit la Iaşi în 
ziua de 18 februarie 1917, prin care se acordă armatei 
şi întregului popor dispensă de post pentru anul 1917. 


471 


68 


69 


70 


71 


72 


73 


74 


75 


76 


77 


6 martie 1917 


9 martie 1917 


15 martie 1917 


19 martie 1917 


22 martie 1917 


6 aprilie 1917 


8 aprilie 1917 


[Ante 16 aprilie 
1917] 


3 mai 1917 


5 mai 1917 


16 mai 1917 


Referat al medicului şef al Ambulantei Diviziei I 
Infanterie, medic maior dr.Ciocâlteu, despre activitatea 
preotului Mănescu N., cu rugămintea, adresată şefului 
Serviciului Religios de a dispune să fie recompensat. 


Ordin circular nr.19001, privind asimilarea preoţilor în 
diverse grade din armată, însemnele ce se vor purta de 
către aceştia şi drepturile ce li se cuvin. 


Circulară a Episcopului Dunării de Jos, Nifon, adresată 
preoților din această Eparhie, localnici şi refugiaţi, cu 
privire la sănătatea şi hrana populației, în vreme de 
război. 


Raportul comandantului Trenului Sanitar Permanent 
nr.] şi al şefei Echipei regale, referitor la activitatea 
preotului Vasilescu Nicolae precum şi propunerea la 
decorare a acestuia. 


Raport de activitate al preotului Gh.Leu, confesorul 
Trenului Sanitar Permanent nr.6, pe perioada martie 
1916-martie 1917. 


Apel către preoţii Armatei Române, al şefului 
Serviciului Religios, iconom C.Nazarie, pentru luarea 
unor măsuri în vederea prevenirii bolilor infecțioase. 


Raport despre activitatea iconomului Şt.lordănescu, 
confesorul Brigăzii 4 Roşiori, pe perioada Sfintelor 
Paşti. 


Cerere adresată şefului Serviciului Religios de către 
medicul şef al Spitalului Mobil nr.7, pentru mobilizarea 
la această unitate a preotului Dem. I.Dumitrescu din 
comuna Poenarii-Burchi, judeţul Prahova. 


Adresă către şeful Serviciului Religios, din partea 
Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, pentru mobilizarea la 
Spitalul de  Contagiosi nr.7 a preotului 
Dem.I.Dumitrescu. 


Dare de seamă a preotului sachelar Ion Iamandi, 
confesorul Regimentului 63/79 Infanterie, pe perioada: 


a doua, jumătatea anului 1916-mai 1917. 


Ordin circular nr.412 al şefului Serviciului Religios, 
despre activitatea preoților din armată şi îmbunătăţirea 


472 


78 


79 


80 


81 


82 


83 


84 


85 


86 


87 


88 


20 mai 1917 


27 mai 1917 


28 mai 1917 


30 mai 1917 


[mai 1917] 


3 iunie 1917 


4 iunie 1917 


8 iunie 1917 


8 iunie 1917 


10 iunie 1917 


19 iunie 1917 


24 iunie 1917 


acesteia. 


Ordin nr.430 al şefului Serviciului Religios, privitor la 
contracararea propagandei adventiste în armată. 


Raport al preotului  V.Bejenaru,  confesorul 
Regimentului 1 Grăniceri, privitor la propaganda 
adventistă în această unitate. 


Ordin circular nr.6388 al şefului Statului Major 
General al Armatei, general de corp de armată adjutant 
Prezan, privitor la combaterea cu strictețe a 
propagandei adventiste. 


Raport al preotului Georgescu George, confesorul 
Spitalului de Evacuare nr.17, despre hrana şi condiţiile 
de trai ale soldaţilor. 

Raport al preotului P.Pădureanu, confesorul Brigăzii a 
II-a Artilerie, despre propaganda adventistă din aceasta 
unitate. 


Raport al preotului Georgescu, de la Spitalul de 
Evacuare nr.17, despre starea culturală a soldaţilor 
aflaţi în unitate şi măsurile luate pentru combaterea 
influenţei unor secte religioase. 


Raport de activitate al preotului Zenovie Popovici, 
confesorul Marinei Militare, pe perioada 15 octombrie 
1916-4 iunie 1917. 


Raport al preotului Pricopie Nitescu, confesorul 
Centrului de Instrucție al Armatei a Il-a, despre 
propaganda adventistă şi activitatea religioasă 
desfăşurată în unitate. 


Raport al şefului Spitalului de Evacuare nr.17, despre 
activitatea preotului Georgescu, confesorul unităţii. 


Ordinul circular nr.570 al şefului Serviciului Religios 
din Armată, iconom C.Nazarie, privitor la organizarea 
activităţii religioase în unităţile mil 

Raport al preotului C.D.Possa,  confesorul 
Regimentului 8 Vânători, despre propaganda adventistă 


şi contracararea ei în această unitate, pre 


Raport cu constatările făcute în perioada de refacere a 
Regimentului 21 Infanterie, de către preot-locotenent 


473 


89 


90 


91 


92 


93 


94 


95 


96 


97 


98 


99 


100 


29 iunie 1917 


[Ante 9 iulie 
1917] 


22 iulie 1917 


25 iulie 1917 


15 august 1917 


30 august 1917 


30 august 1917 


17 septembrie 


1917 


22 septembrie 
1917 


3 octombrie 1917 


5 octombrie 1917 


I.Muşăţianu, confesorul unităţii şi activitatea moral 
religioasă desfăşurată de el. 


Raport de activitate al preotului Buzescu P.Constantin, 
confesorul Regimentului nr.4 “Argeş”, pe perioada 16 
septembrie 1916-29 iunie 1917. 


Raport de activitate al preotului D.Brumusescu, 
confesorul Regimentului 43/59 Infanterie, de la 
începutul campaniei până la 9 iulie 1917. 


Raportul preotului Regimentului 30 Infanterie către 
şeful Serviciului Religios din Marele Cartier General, 
privind activitatea sa în campanie. 

Inalt decret al Regelui Ferdinand I, prin care se 
reglementează situaţia preoţilor militari, a celor 
mobilizați, drepturile şi recompensarea acestora pentru 
fapte deosebite. 


Raportul preotului V.Ursăchescu, confesorul Spitalului 
de Evacuare nr.7, către Protoiereul preoților militari 
privind activitatea sa în cadrul spitalului. 


Adresa de înaintare şi memoriile de activitate ale 
preotului N.Hodoroabă la Regimentul 69 Infanterie, pe 
perioada 15 august 1916 — 5 martie 1917 şi în cadrul 
Brigăzii X Artilerie, între 20 martie şi 10 august 1917. 

Dinescu 


Foaia calificativä a militar 


Constantin, pe anul 1916. 


preotului 


Ordin al Marelui Cartier General, Serviciul Religios, 
către preoţii din armată, privind grija pe care aceştia 
trebuie să o manifeste față de copiii orfani din 
localităţile în care erau cantonate unitățile militare. 


Raportul preotului Spiridon Mändescu, confesorul 
Regimentului 9 Infanterie, “Râmnicu-Sărat”, prin care 
solicită repartizarea unui Antimis în locul celui pierdut 
pe timpul luptei. 


Raport de înaintare şi darea de seamă a preotului 
D.Brumuşescu asupra activităţii desfăşurate ca preot 
militar în perioada 1913 — 1917, în cadrul regimentelor 
14 Artilerie şi 43 Infanterie. 


Raportul confesorului Regimentului “Olt” nr.3, preotul 
Stefan Ionescu-Cazacu, către Protoiereul preoților de 


474 


101 


102 


103 


104 


105 


106 


107 


108 


109 


110 


111 


31 octombrie 
1917 


5 noiembrie 1917 


6 noiembrie 1917 


17 noiembrie 
1917 


19 noiembrie 
1917 


20 noiembrie 
1917 


[20 noiembrie 
1917] 


22 noiembrie 
1917 


24 noiembrie 
1917 


24 noiembrie 


armată, prin care reclamă faptul că a fost omis de la 
înaintarea în grad, şi declaraţia asupra activităţii sale în 
toamna anului 1916. 


Raportul preotului Aristide Popescu, din Regimentul II 
“Romanați” nr.19 Infanterie, referitor la trecerea la 
religia ortodoxă a soldatului evreu Ieroham Semo. 


Raportul preotului N.Mănescu, confesorul Ambulantei 
Diviziei I privind deschiderea cursurilor unei şcoli în 
satul Deleni-Bacäu, constituirea unei biblioteci 
populare şi îngrijirea orfanilor de război. 


Ordinul circular nr.1400 al Marelui Cartier General, 
serviciul Religios, privind educaţia moral-religioasă a 
efectivelor prin constituirea de mici centre culturale şi 
coruri. 

Adresa de înaintare la Marele Cartier General, 
Serviciul Religios, şi copia ordinului dat de către 
generalul Panaitescu, şeful Serviciului Fortificatiilor 
Armatei, preoţilor din cadrul acelui serviciu, privind 
asistența religioasă în rândul soldaţilor români şi al 
prizonierilor. 


Ordin al M.C.G., Serviciul Religios către preotul 
C.Roşescu din Regimentul 13 Infanterie prin care îi 
indică modul de procedare în cazul solicitărilor de 
trecere la ortodoxie a unor militari de altă confesiune. 


Memoriul preotului Musäteanu I,  confesorul 
Regimentului 21 Infanterie asupra activității 
desfăşurate în perioada 15 august — 15 noiembrie 1917. 


Raportul preotului Spitalului Mobil nr.2, N.Pădureanu, 
către Protoieria preoților de armată, asupra activităţii 
desfăşurate în cursul lunii noiembrie 1917. 


Raportul preotului căpitan Mateiu Popescu din 
Ambulanţa Diviziei 5 Infanterie, privind înființarea 
unei biserici pentru soldați, organizarea unui cor 
religios şi a unei şcoli de alfabetizare. 


Raportul confesorului Regimentului 7 Vânători către 
M.C.G., Serviciul Religios, privind botezul evreului 
Reful Iancu şi trecerea la religia ortodoxă a catolicului 
Dan Amos. 

Trenului Sanitar nr.6 către 


Raportul preotului 


475 


112 


113 


114 


115 


116 


117 


118 


119 


120 


121 


1917 


[4-26 noiembrie 
1917] 


26 noiembrie 
1917 


30 noiembrie 
1917 


3 decembrie 1917 


6 decembrie 1917 


12 decembrie 
1917 


14 decembrie 
1917 


15 decembrie 
1917 


18 decembrie 
1917 


20 decembrie 
1917 


Protopopul preoţilor de armată, privind înfiinţarea unei 
şcoli de alfabetizare pentru soldați. 


Raportul preotului M.Cârlănescu, adresat Protoiereului 
preoților de armată, referitor la activitatea desfăşurată 
în rândul trupei, înființarea unei cantine şcolare şi 
îngrijirea copiilor orfani. 


Proces verbal referitor la constituirea unui Centru 
cultural preoţesc militar de către preoţii mai multor 
unităţi în comuna Pufeşti. 


Raportul confesorului Spitalului Mobil nr.6 către 
Protoieria preoților de armată, privind activitatea de 
educaţie moral-religioasă şi constituirea unei biblioteci. 
Proces verbal încheiat în cadrul Cercului preoţilor 
militari-Pufeşti-Putna, referitor la manifestările 
organizate de către preoţii din compunerea cercului. 


Raportul preotului Toma  Chiricuţă, confesorul 
Sectorului de Fortificatii nr.2, către şeful Serviciului 
Fortificatii, referitor la activitatea desfăşurată în rândul 
militarilor români şi printre prizonieri. 


Mesajul şefului Serviciului Religios de la Marele 
Cartier General, adresat preoților militari în preajma 
sărbătorilor din iarna anului 1917. 


Rapoarte ale preotului locotenent  A.Parfenie, 
confesorul Spitalului de Evacuare nr.10, adresate 
M.C.G., Serviciul Religios, şi comandantului spitalului, 
privind programul activităţilor şi desfăşurarea acestora 
în spital. 


Raport al confesorului Spitalului de Evacuare nr.17 
către Protoieria preoţilor militari şi în anexă două 
procese verbale referitoare la desfăşurarea activităţii 
religioase şi organizarea unui serviciu divin în prezența 
Reginei Maria a României, în ziua de 3 septembrie 
1917. 


Foaia calificativă a preotului Theodor Maleş Arhire pe 
perioada 28 mai 1917 — 1 decembrie 1917. 


Raportul preotului George Georgescu, din Spitalul de 
Evacuare nr.17, către M.C.G., Serviciul Religios, 
privind colectarea unor sume de bani din donaţii 
destinate alimentaţiei prizonierilor. 


476 


122 


123 


124 


125 


126 


127 


128 


129 


130 


131 


24 decembrie 


24 decembrie 
1917 


[26 decembrie 
1917] 


26 decembrie 


1917 


30 decembrie 


1917 


30 decembrie 


1917 


1917 


2 ianuarie 1918 


6 ianuarie 1918 


12 ianuarie 1918 


23 ianuarie 1918 


Raport al preotului N.Dărângă, confesorul Trenului 
Sanitar Permanent nr.6, prin care solicită demobilizarea 
sa, şi memoriul anexat, referitor la activitatea 
desfăşurată în perioada 15 august 1916 — decembrie 
1918. 


Ordin circular nr.1605 al Marelui Cartier General, 
Serviciul Religios, privind statutul preoților în unităţile 
militare. 


Raportul preotului Spitalului Mobil nr.2, adresat 
M.C.G., Serviciul Religios, cu privire la activitatea 
religioasă desfăşurată în perioada 6-26 decembrie 
1917. 

Propunerea comandantului Spitalului de Evacuare 
nr.10, adresată Comandamentului Etapelor Armatei I, 
pentru avansarea la gradul de preot căpitan a preotului 
Ioan A.Parfenie şi motivarea acestei propuneri. 


Raportul preotului Nanu Ion din Sectorul II Fortificatii 
„adresat şefului Serviciului Fortificatii al Armatei, 
referitor la starea de spirit din rândul prizonierilor. 


Raport al preotului Sectorului III Fortificatii, adresat 
M.C.G., Serviciul Fortificatiilor, referitor la activitatea 
desfăşurată în rândul soldaţilor români şi prizonierilor 
din Sector. 


Copia ordinului nr.10784 al Marelui Stat Major, Partea 
sedentară, privind cultivarea sentimentului religios în 
rândul ofițerilor, subofiterilor şi soldaţilor. 


Adresa Protoiereului preoților militari din Basarabia 
către Inspectoratul Sanitar din Basarabia, cu privire la 
numirea unor preoți la diferite unități militare şi 
remunerarea acestora. 


Proces verbal încheiat în cadrul Cercului cultural 
preoţesc din Nicoresti privind activitatea comună 
desfăşurată în cadrul Cercului. 


Adresă de înaintare şi memoriul întocmit de preotul 
Victor Gervescu asupra activității desfăşurate în 
campanie şi solicitarea acestuia de a fi înaintat la 
gradul de căpitan. 

Gh.I.Păunescu, adresat 


Raportul preotului 


477 


132 


133 


134 


135 


136 


137 


138 


139 


140 


141 


142 


29 ianuarie 1918 


30 ianuarie 1918 


30 ianuarie 1918 


31 ianuarie 1918 


1 februarie 1918 


2 februarie 1918 


4 februarie 1918 


[5 februarie 1918] 


6 februarie 1918 


comandantului Regimentului 7 Rahova nr.25, cu 
privire la activitatea desfăşurată şi la sprijinul primit 
din partea ofițerilor şi comenzii unității. 


Ordinul de zi nr.192 al comandantului Diviziei 2 
Infanterie, referitor la decesul preotului Ionescu Stefan 
Cazacu, survenit în urma participării la o incursiune în 
tranşeele inamice. 


Raportul preotului căpitan Ioan A.Parfenie. confesorul 
Spitalului de Evacuare nr.10, privind organizarea 
sărbătoririi zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii 
Principatelor. 


Raportul preotului Regimentului 42/66 Infanterie 
adresat M.C.G., Serviciul Religios, prin care descrie 
starea de spirit a populaţiei din Basarabia şi 
comportarea unor preoți. 


Raportul preotului D.Nicolaescu către Protoiereul 
preoților militari, cu privire la activitatea desfăşurată în 
perioada noiembrie 1917-ianuarie 1918 în cadrul 
Regimentului de Vânători de Munte. 


Raportul confesorului Regimentului 10 Vânători către 
comandant, privind necesarul de cărți pentru 
desfăşurarea activităţilor culturale. 


Raportul confesorului Regimentului 38 Infanterie, 
preotul Dumitrescu, adresat Marelui Cartier General, 
Serviciul Religios, în care descrie activitatea religioasă 
şi educativă desfăşurată în cadrul regimentului. 


Copia ordinului Diviziei 9 Infanterie, dat unităţilor 
subordonate, prin care solicită rapoarte asupra 
prestatiei preoţilor militari din aceste unități. 


Memoriu privind modul de îndeplinire a misiunii de 
către preotul Regimentului 21 Infanterie în perioada 15 
noiembrie 1917-5 februarie 1918. 


Raportul de înaintare către M.C.G., Serviciul Religios, 
a copiei raportului preotului Regimentului 42/66, 
adresat comandantului regimentului, cu privire la 
activitatea desfăşurată într-o serie de localităţi din 
Basarabia şi aprecieri privind situația populaţiei şi 
starea de spirit a acesteia. 


478 


143 


144 


145 


146 


147 


148 


149 


150 


151 


12 februarie 1918 


12 februarie 1918 


14 februarie 1918 


[16 februarie 
1918] 


21 februarie 1918 


21 februarie 1918 


21 februarie 1918 


23 februarie 1918 


24 februarie 1918 


Raportul preoților din Spitalul de Evacuare nr.10 şi 
Trenul Sanitar permanent nr.4, adresat M.C.G., 
Serviciul Religios, prin care informează despre 
organizarea unei şezători cultural-artistice. 


Memoriu asupra activităţii confesorului Regimentului 
35 Infanterie, “Matei Basarab”, de la 15 august 1916 
până la 12 februarie 1918. 


Raport al preotului George Crețu către M.C.G. 
Serviciul Religios, conţinând consideraţii asupra 
situaţiei din Basarabia. 


Memoriu de activitate al confesorului Regimentului 34 
Infanterie, de la 1 aprilie 1917 până în februarie 1918. 
Raportul preotului Regimentului 42/66 Infanterie 
adresat M.C.G., Serviciul Religios, privind serviciile 
religioase săvârşite în biserica din garnizoana Orhei şi 
satul Vadul lui Vodă. 


Memoriul protosinghelului Iustin Serbänescu, referitor 
la participarea sa la campania din toamna anului 1916, 
căderea în prizonierat, evadarea lui şi reîntoarcerea în 
liniile ocupate de Armata Română. 


Ordin al Secției 1 din Marele Cartier General, prin care 
înaintează referatul Serviciului Informaţiilor, privind 
cercetarea efectuată asupra protosinghelului Iustin 
Şerbănescu, fost prizonier la inamic. 


Memoriu cuprinzând activitatea religioasă şi pastorală 
a preotului iconom loan G. Popescu, confesorul 
Regimentului 40 Infanterie “Călugăreni” în campaniile 
din anii 1916-1918 şi aprecierile comandantului 
regimentului asupra acestei activități. 


Raport al comandantului Regimentului 36 Infanterie 
“Vasile Lupu”, privind modul de îndeplinire a 
atribuţiilor de către preotul unităţii, T.Simedrea şi 
raportul acestuia asupra misiunilor sale. 


Raport al medicului Ambulantei Diviziei 9 Infanterie 
conținând aprecierea asupra preotului Voicu Gheorghe 
şi memoriul întocmit de preot referitor la îndeplinirea 
misiunii de confesor al Brigăzii 2 Cavalerie şi al 
Ambulantei Diviziei 9 Infanterie. 


479 


152 


153 


154 


155 


156 


157 


158 


159 


160 


161 


27 februarie 1918 


27 februarie 1918 


2 martie 1918 


4 martie 1918 


4 martie 1918 


4 martie 1918 


5 martie 1918 


7 martie 1918 


[8 martie 1918] 


[Ante 15 martie 
1918] 


17 martie 1918 


Ordin de zi nr.214 al Diviziei 2 Infanterie, prin care 
este citat preotul Ionescu Ştefan Cazacu, decedat pe 
câmpul de onoare. 


Raportul preotului George Creţu din Regimentul 6 
Vânători către M.C.G., Serviciul Religios, privind 
activitatea desfă 


Raport al preotului Gh.N.Nitu din Regimentul 4 
Artilerie,prin care înaintează propunerea de avansare a 
sa la gradul de căpitan, făcută de către locotenentul 
colonel Petru Georgescu din acel regiment. 


Dare de seamă a preotului Andrei Gâlea asupra 
activităţii pastorale îndeplinite în perioada 25 ianuarie 
1918-1 martie 1918. 

Raportul medicului şef al Ambulantei Diviziei 1 
Vânători către divizie, privind încălcarea, de către 
preotul Vasile Cazacu din Sculeni, a hotărârii Sfatului 
Țării din Republica Moldova de a se oficia slujbele în 
limba română. 


Raportul preotului Ion Ionescu din Ambulanţa Diviziei 
1 Vânători,privind abaterea săvârşită de către preotul 
Vasile Cazacu din Sculeni-Basarabia. 


Raportul preotului George Creţu din Regimentul 6 
Vânători către M.C.G., Serviciul Religios, asupra 
activităţii desfăşurate în perioada 26 februarie-1 martie 
1918. 


Raportul preotului locotenent Comănescu Iosif din 
Spitalul Mobil nr.13 către Marele Cartier General, 
Serviciul Religios, privitor la participarea sa la 
campaniile din toamna anului 1916 şi din 1917. 


Copia foii calificative a protosinghelului Justin 
Serbänescu, pe perioada 1 septembrie 1916-24 
noiembrie 1916. 


Raportul preotului Spitalului Mobil nr.14, P.Pădureanu 
„prin care propune Protoiereului preoţilor militari din 
M.C.G. ca toți preoții care au participat la campanie să 
fie răsplătiți prin acordarea de decoraţii. 


Raportul preotului Ion Agârbiceanu, confesorul 
Regimentului 1 “Turda” din cadrul Corpului 


480 


162 


163 


164 


165 


166 


167 


168 


169 


170 


171 


172 


31 martie 1918 


1 aprilie 1918 


3 aprilie 1918 


3 aprilie 1918 


5 aprilie 1918 


7 aprilie 1918 


10 aprilie 1918 


24 aprilie 1918 


25 aprilie 1918 


Voluntarilor Români, Ardeleni şi Bucovineni, adresat 
M.C.G., Serviciul Religios, asupra prestatiei sale în 
cadrul regimentului. 


Raportul preotului Ambulantei Diviziei 2 Vânători 
către M.C.G., Serviciul Religios, prin care solicită 
împroprietărirea cu pământ a preoților ce au luat parte 
la campanie. 


Memoriu al preotului Trenului Sanitar Permanent nr.8 
către şeful Serviciului Religios din Marele Cartier 
General prin care îi solicită să intervină pentru 
realizarea împrejmuirii cimitirului eroilor din Centrul 
de Triaj Gârleni. 


Raportul preotului George Creţu din Regimentul 6 
Vânători către M.C.G., Serviciul Religios, privind 
acțiunile desfăşurate în Basarabia pentru propagarea 
culturii române şi pentru organizarea de şcoli cu 
predarea în limba română. 


Raportul iconomului George Creţu, preotul 
Regimentului 6 Vânători, către Marele Cartier General, 
Serviciul Religios, privind participarea sa la slujba 
organizată la 27 martie 1918, la Chişinău, cu ocazia 
Unirii Basarabiei cu România. 


Adresă de înaintare şi Memoriul preotului Ambulantei 
Detaşamentului “General Răşcanu”, prin care aduce la 
cunoştinţă şefului Serviciului Religios din M.C.G. 
activitatea pe care a desfăşurat-o de la data de 13 
februarie până la 8 martie 1918. 


Raportul maiorului Pastia Alexandru către Armata 1, 
Serviciul de Stat Major, referitor la conferințele moral- 
patriotice ţinute de către arhimandritul Galaction 
Gordun în diferite localităţi din zona frontului Corpului 
5 Armată. 


Proces-verbal încheiat la Serviciul Religios din Marele 
Cartier General cu ocazia vizitei de “rămas bun” a 
generalului C.Prezan. 

Raport al preotului George Creţu, din Regimentul 6 
Vânători, cu privire la activitatea desfăşurată în 


Basarabia de la 1 la 18 aprilie 1918. 


Raportul preotului Ioan A. Parfenie, confesorul 


481 


173 


174 


175 


176 


177 


178 


179 


180 


181 


26 aprilie 1918 


26 aprilie 1918 


30 aprilie 1918 


[2 mai 1918] 


2 mai 1918 


6 mai 1918 


[6 mai 1918] 


9 mai 1918 


12 mai 1918 


Spitalului de Evacuare nr.17, către M.C.G., Serviciul 
Religios referitor la organizarea unor servicii divine în 
Cetatea Albă. 


Raport al preotului Räutescu din Brigada 3 Roşiori, 
privind organizarea serviciilor religioase în limba 
română în Basarabia şi pomenirea familiei regale 
române în cadrul serviciilor divine. 


Raportul preotului iconom  N.I.Rădulescu de la 
Ambulanţa Diviziei 1 Cavalerie, adresat Protoiereului 
preoților de armată, prin care prezintă contribuţia sa la 
desfăşurarea activităţii religioase pe timpul Campaniei 
din 1916-1918. 


Confesorul Regimentului VIII “Dragos”  nr.29 
raportează  M.C.G., Serviciul Religios, despre 
activitatea pastorală şi religioasă desfăşurată în 
perioada 20 aprilie-1 mai 1918. 


Dare de seamă şi extrase din cuvântările ţinute de către 
preotul locotenent N.Ceapă în comunele din Basarabia, 
judeţul Orhei, în perioada 1 februarie-29aprilie 1918. 


Raport al confesorului Regimentului 10 Vânători către 
M.C.G., Serviciul Religios despre activitatea pastorală 
şi cultural-nationalä pe care a desfăşurat-o. 


Memoriu al preotului Justin Serbänescu din 
Regimentul 4 “Ilfov” nr.21, privind calvarul suportat 
de acesta pe timpul campaniei din 1916-1917, 
solicitarea acordării unor decoraţii la care a fost propus 
şi plata unor drepturi băneşti. 


Nota protosinghelului Justin Şerbănescu, dată de 
comandantul său de regiment şi de către comandantul 
Brigăzii, colonelul adjutant Berindei, pentru cei doi ani 
de serviciu din perioada 1914-1916 inclusiv. 


Memoriul preotului Petru Pieptu din Regimentul 3 
Vânători, privind situaţia din Basarabia din perioada 24 
ianuarie-10 mai 1918. 


Raportul confesorilor Garnizoanei Bucureşti adresat 
ministrului de Război, privind serviciile religioase 
organizate şi vizitarea lagărelor de prizonieri, din 
Bucureşti. 


482 


182 


183 


184 


185 


186 


187 


188 


189 


190 


15 iunie 1918 


21 iunie 1918 


[24 august 1918] 


30 august 1918 


[septembrie 1918] 


7 noiembrie 1918 


25 noiembrie 
1918 


28 noiembrie 
1918 


2 decembrie 1918 


8 decembrie 1918 


Memoriul protosinghelului Justin Șerbănescu adresat 
Regelui Ferdinand I, privind faptele sale în campanie şi 
solicitarea acordării unor decoraţii şi avansarea la 
gradul de căpitan. 


Memoriul preotului Emanuil C. Mărculescu, din 
Regimentul 59 Infanterie, privind tratamentul la care a 
fost supus în timpul prizonieratului. 


Memoriul locotenentului de rezervă Ilie Roşoga, preot 
confesor din Regimentul 1 Vânători, înaintat 
ministrului de Război, referitor la condiţiile căderii sale 
în prizonierat. 


Memoriul arhimandritului Justin Șerbănescu referitor 
la participarea sa la campania din 1916, la căderea în 
prizonierat şi la condiţiile evadării şi înapoierii sale în 
teritoriul neocupat de inamic. 


Memoriu-declaratie al preotului 
Infanterie, Lazar Popescu, 
prizonierat şi eliberarea sa. 


Regimentului 68 
privind căderea în 


Ordin circular nr.20 al şefului Serviciului Religios, 
Protoiereu iconom Constantin Nazarie, prin care 
stabileşte regulile de comportare şi modul de executare 
a serviciilor divine de către preoții militari în teritoriile 
eliberate, locuite de români. 


Raportul Protopopului preoților militari din Basarabia, 
adresat Ministerului de Război, Serviciul personalului, 
prin care solicită menţinerea a cât mai multi preoți 
militari în Basarabia pentru desfăşurarea unei activități 
deosebite extramilitare, propovăduirea culturii natio- 
nale. 


Memoriul preotului Sădeanu Constantin, confesor al 
Regimentului 74 Infanterie, adresat Ministerului de 
Război, în care descrie momentul căderii în prizonierat 
şi calvarul prizonieratului său în Bulgaria. 


Raportul Protopopului preoţilor militari din Basarabia 
adresat Protoiereului preoților militari din Armata 
României, prin care nominalizează preoţii mobilizați, 
existenți în unităţi şi garnizoane din Basarabia şi 
propune modalitatea de demobilizare a lor. 


Raport al Protoiereului preoţilor militari din Basarabia, 


483 


191 


192 


193 


194 


195 


196 


197 


198 


199 


200 


15 decembrie 
1918 


16 decembrie 
1918 


14 ianuarie 1919 


27 ianuarie 1919 


[ianuarie 1919] 


7 februarie 1919 


15 februarie 1919 


[22 februarie 
1919] 


24 februarie 1919 


înaintat Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului, prin 
care solicită numirea epitropilor la fiecare biserică 
militară şi descrie atribuţiile acestora. 


Adresa Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului, 
Nicodim, prin care avizează favorabil propunerea de 
numire de episcopi la bisericile militare din Basarabia. 


Raport al Protopopului preoților militari din Basarabia 
către Protoieria preoților militari ai Armatei Române, 
privind demobilizarea unor preoți militari, numirea 
altora la diferite unități şi organizarea unor conferințe 
pe teme morale, religioase şi patriotice. 


Raportul Protoiereului preoţilor militari din Basarabia 
către M.C.G., Serviciul Religios, prin care înaintează 
copiile unor documente privind: drepturile preoților 
militari din Basarabia, activitatea desfăşurată de el, 
organizarea serviciului religios în unităţi militare şi 
spitale din Basarabia, conferințele, slujbele şi corurile 
organizate, precum şi tabelul confesorilor militari din 
garnizoane, unități şi spitale militare. 


Raportul preotului Ilarie Reit, confesorul Regimentului 
4 Vânători către M.C.G., Serviciul Religios, prin care 
solicită numirea sa ca preot de garnizoană în unul din 
oraşele Brasov, Sibiu sau Făgăraş, precum şi 
recunoaşterea gradului de căpitan pe care l-a avut în 
armata austro-ungară. 


Memoriul preotului V.Ionescu din Regimentul 18 
Infanterie “Gorj” privitor la căderea în prizonierat, 
tratamentul la care a fost supus, precum şi la activitatea 
desfăşurată în această perioadă. 


Citarea prin ordin pe Armata Franceză a preotului 
militar Justin Şerbănescu din Regimentul 4 Infanterie 
“Ilfov” nr.21 al Armatei Române. 


Raport al Protoiereului preoților militari din Basarabia 
înaintat M.C.G., Serviciul Religios, prin care propune 
repartizarea pe unităţi şi comandamente a preoţilor 


militari şi organizarea activităţii acestora. 


Adresa lui C.Nazarie către ministrul Domeniilor, prin 
care solicită împroprietărirea preoților mobilizați. 


Raportul Protoiereului preoţilor militari din Basarabia 


484 


201 


202 


203 


204 


205 


206 


207 


208 


209 


25 februarie 1919 


[Ante 3 martie 
1919] 


3 martie 1919 


24 martie 1919 


27 martie 1919 


28 martie 1919 


31 martie 1919 


31 martie 1919 


31 martie 1919 


2 aprilie 1919 


2 aprilie 1919 


către Marele Cartier General, Serviciul Religios, 
privind activitatea preoţilor în unităţile militare 
dislocate în zonă. 


Raportul iconomului Gh.Cretu, confesor la Lagărul de 
Prizonieri Repatriati către Marele Cartier General, 
Serviciul Religios, asupra situației şi moralului 
prizonierilor repatriați. 


Memoriu al studentului Hanganu C.Titus către 
Ministerul de Război, Serviciul Religios, prin care 
solicită aprobarea  hirotonirii sale, şi recomandarea 
şefului Serviciului Religios. 


Foaie calificativă pe anii 1918-1919, a preotului Ilie 
Roşoga din Regimentul 1 Vânători, “Regele 
Ferdinand”. 

Memoriu asupra activităţii depuse în cursul lunilor 
decembrie 1918 şi ianuarie şi februarie 1919, de către 
Arhimandritul Justin, confesor al Ambulantei Diviziei 
II Vânători- Transilvania. 


Raport despre activitatea preotului  confesor 
Comănescu Iosif de la Regimentul 2 Vânători “Regina 
Elisabeta”, pe perioada 10 martie 1918 — martie 1919. 


Raport de activitate al preotului Sachelarie, de la 
Regimentul 7 Vânători. 


Raport de activitate al arhimandritului M.Brezoianu, 
confesorul Regimentului nr.40 “Călugăreni”. 


Raport de activitate al preotului T.Simedrea, confesorul 
Regimentului 36 Infanterie P.A., pe luna martie 1919. 


Memoriul preotului confesor Florescu I.Dambovita, 
fost prizonier de război la Turtucaia şi Foaia 
calificativă a acestuia, de la 1 septembrie 1916 până la 
24 noiembrie 1916. 


Raport de activitate al preotului Calinic I.Popp 
Şerboianu, confesorul Brigăzii 1 Roşiori, de la 1 
ianuarie 1919 până în aprilie 1919. 


Raport de activitate al preotului Ilarie Dodu, confesorul 


Regimentului VI “Tecuci” nr.24, pe perioada 
decembrie 1918 — martie 1919. 


485 


210 


211 


212 


213 


214 


215 


216 


217 


218 


219 


220 


3 aprilie 1919 


4 aprilie 1919 


6 aprilie 1919 


6 aprilie 1919 


10 aprilie 1919 


14 aprilie 1919 


14 aprilie 1919 


15 aprilie 1919 


29 aprilie 1919 


30 aprilie 1919 


4 mai 1919 


4 mai 1919 


Raport de activitate al preotului M.Brăescu, confesor al 
Regimentului “Putna” nr.10, pe luna martie 1919. 


Raport de activitate al iconomului Ioan Gheorghiu, 
căpitan-confesor la Brigada 15 Artilerie “Chişinău”, în 
a doua jumătate a anului 1918 şi începutul anului 1919. 


Propunere de recompensare pentru activitatea depusă 
de către preotul V.G.Alexe, de la Ambulanţa Diviziei II 
Cavalerie, făcută de către comandantul Diviziei II 
Cavalerie. 


Memoriu de activitate al iconomului B.I.Roşescu, 
confesorul Regimentului “Constanţa” nr.34 Infanterie, 
până la 6 aprilie 1919. 


Raport de activitate religioasă şi pastorală a preotului 
Constantin Cârlan din Regimentul 11 “Siret”, în cursul 


lunii martie 1919. 


Raport despre activitatea pastorală desfăşurată de către 
preotul Nanu loan, confesorul Regimentului 3 
Vânători. 


Raport al arhimandritului Justin despre aplicarea 
dispoziţiilor ordinului 20/1918. 


Raport de activitate al preotului Gh.Ciuchi, de la 
Regimentul 25 Infanterie. 


Memoriu al preotului Alexandru N.Popescu, despre 
capturarea sa de către inamic la 23 noiembrie 1916. 


Raport al Serviciului Religios al Secţiei Organizare 6-7 
din Transilvania, adresat M.C.G., despre preoțimea 
militară din fosta armată austro-ungară. 


Dare de seamă a preotului Gh.Gheorghiu, confesorul 
Regimentului 13 Infanterie, pentru perioada decembrie 
1918-1 mai 1919. 


Raport al preotului Iosif Comănescu, de la Regimentul 
2 Vânători “Regina Elisabeta”, privind slujba religioasă 


organizată pe malul Tisei. 


Raport de activitate al preotului T.Simedrea, confesorul 
Regimentului 36 Infanterie P.A., pe luna aprilie 1919. 


486 


221 


222 


223 


224 


225 


226 


227 


228 


229 


230 


231 


232 


233 


5 mai 1919 


5 mai 1919 


7 mai 1919 


26 mai 1919 


20-27 mai 1919 


27 mai 1919 


29 mai 1919 


31 mai 1919 


3 iunie 1919 


19 iunie 1919 


[9 iulie 1919] 


17 iulie 1919 


21 iulie 1919 


Raport al preotului căpitan Ioan A.Partenie, confesorul 
Regimentului 15 “Războieni”, privitor la capturarea sa 
de către armata maghiară şi tratamentul suferit ca 
prizonier. 


Raport al preotului căpitan Ioan A.Partenie, confesorul 
Regimentului 15 Infanterie “Războieni” prin care 
solicită demobilizarea sa. 


Raport de activitate al preotului Constantin Cârlan, 
confesorul Regimentului 11 Infanterie, pe luna aprilie. 


Raport de activitate al preotului Gh.Ciosu, confesorul 
Regimentului 14 Infanterie, de la 1 decembrie 1918 
până la 22 mai 1919. 


Notificare a Serviciului Religios, privitoare la 
menţinerea sub arme a unor preoţi din unități operative. 


Notificare a Serviciului Religios, privitoare la situaţia 
militară a preotului Parfenie Ioan. 


Declaraţie a preotului Lazăr Popescu, privitoare la o 
reclamaţie făcută lui de câţiva locuitori ai oraşului 
Găieşti, județul Dâmboviţa. 


Raport de activitate al preotului Gh.Ciuchi, confesorul 
Regimentului 25 Infanterie P.A. 


Raport de activitate al preotului Prejbeanu Gr., de la 
Ambulanţa Spitalului Diviziei 4 Infanterie, pe luna mai 
1919. 


Memoriu asupra activităţii preotului sachelar D. 
Filiutä, confesor al Brigăzii 9 Artilerie, în războiul 
pentru întregirea neamului. 


Copie după propunerea la decorare cu Ordinul 
“Coroana României” în gradul de Cavaler, clasa a V-a, 
a preotului Ioan P.Voinescu, fost confesor al Brigăzii a 
2-a Roşiori. 


Schita de organizare a preoțimii militare active, 
întocmită de confesorul garnizoanei Cernăuţi, Adrian 


Lupastian. 


Referat privitor la preotul teolog asimilat locotenent în 


487 


234 


235 


236 


237 


238 


239 


240 


241 


242 


243 


244 


245 


246 


22 iulie 1919 


17 august 1919 


13 septembrie 
1919 


14 septembrie 
1919 


20 octombrie 
1919 


7 noiembrie 1919 


[15 noiembrie 


1919] 


17 martie 1920 


20 martie 1920 


4 martie 1920 


rezervă Popescu Lazăr, trimis Serviciului Religios de 
către substitutul de comisar regal raportor, maior 
Cornea Scarlat, cu privire la acuzaţiile aduse preotului 
de către un grup de locuitori din Găieşti. 


Cerere de  remobilizare pentru campania din 
Transilvania şi Ungaria a preotului căpitan în rezervă 
N. Vasilescu din Ploieşti. 


Ordin circular către preoții militari din Armata 
Română, privitor la tendințele de demobilizare, sau 
unele curente periculoase apărute în unele unităţi. 


Adresă de la Preşedinţia Consiliului Dirigent din Sibiu 
către Marele Cartier General, privitoare la amestecul 
organelor militare şi serviciilor publice în problemele 
de cult. 


Raport al ataşatului militar la Roma, colonel adjutant 
M.Florescu, despre activitatea preoților şi medicilor 
români trimişi în Italia. 


Invitaţie a Marelui Stat Major, adresată lui C.Nazarie 
pentru a accepta calitatea de membru în Comitetul de 
Educaţie Naţională. 


Raport al Serviciului Religios către Ministerul de 
Război, privitor la avansarea în grad a preoților 
militari. 


Foaie calificativă pe anul 1919, de la 1 februarie 1919 
până la 15 noiembrie 1919, a preotului Brezeanu Ion 
confesorul Regimentului 7 Vânători. 


Adresă către Ministerul Cultelor şi Instructiei Publice, 
Direcţia de Învăţământ Secundar Superior, privitoare la 
salarizarea Protoiereului iconom C.Nazarie, profesor 
universitar. 


Raport despre activitatea Serviciului Religios, întocmit 
de către şeful acestuia, iconom C.Nazarie, cu ocazia 
trecerii Marelui Cartier General sub juridictia Statului 
Major General al Armatei. 


Raport despre situaţia de la Centrul Sanitar Oradea 


Mare, al preotului Ion Corläteanu şi propuneri pentru 
îmbunătăţirea asistenţei religioase. 


488 


247 


248 


249 


250 


251 


252 


253 


254 


255 


256 


[1920] Referat asupra activității preoților de armată în 257 
campania din 1916-1918 întocmit de către şeful 
Serviciului Religios din Marele Cartier General, 
iconomul Constantin Nazarie. 


489