Dimitrie Bejan — Bucuriile suferintei

Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


PREOT DIMITRIE BEJAN 


BUCURIILE 

SUFERINŢEI 

/ 


EVOCĂRI DIN TRECUT 
I 


CARTEA MOLDOVEI 
CHIŞINĂU 
1995 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


CUPRINS 

în loc de prefaţă.3 

De vorbă cu un grup de părinţi.5 

Raporturile Bisericii Ortodoxe cu 

lumea Catolică şi Greco-Catolică.49 

De vorbă cu un grup de monahi.60 

De vorbă cu câţiva preoţi misionari.67 

O seară de veghe cu Părintele Dumitru.85 

De vorbă cu un grup de preoţi.111 

De vorbă cu un grup de studenţi.133 

Alte sfaturi pastorale.147 

De vorbă cu câţiva intelectuali.158 

/ 

De vorbă cu câţiva studenţi teologi.176 

De vorbă cu un grup de credincioşi. 202 

La spovedanie.211 

Cuvânt al Părintelui Dumitru către părinţii din 

Mănăstirea Sihăstria.215 

Răspunsul Părintelui Cleopa către Părintele 

Dumitru.218 

Cmcea de la Oranki.221 


2 


















Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ÎN LOC DE PREFAŢĂ 

/ 

Această carte de familie, intitulată, pe drept cuvânt, 
Bucuriile Suferinţei, este izvorâtă din inima curată şi smerită, 
dar greu încercată, a preotului şi unchiului nostru, Dimitrie 
Bejan, din Hârlău, ca o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru 
toţi cei ce iubesc pe Hristos şi vor să se mântuiască prin sufe¬ 
rinţă. 

/ 

în calitatea sa de preot militar pe frontul de Răsărit, la vârsta 
de numai de 32 de ani, a suferit peste şapte ani ca prizonier în 
lagărele din Rusia şi Siberia, până în toamna anului 1948. Apoi, 
fiind scăpat prin minune de condamnare la moarte, pentru că 
susţinea că Basarabia este pământ românesc, a fost trimis în ţară 
şi condamnat la închisoare pe viaţă în puşcăriile de tristă 
amintire din România. 

Eliberat de la Aiud în 1964, primeşte cu multă greutate o 
mică parohie în satul Ghindăoani - Neamţ, unde slujeşte ca preot 
peste cinci ani, cu multă vocaţie şi suflet. 

Afluenţa tot mai mare de credincioşi, care îl căutau de peste 
tot, invidia şi ura diabolică ateistă, au făcut să fie judecat pe plan 
local, pensionat şi trimis cu domiciliul obligatoriu la casa 
părintească din Hârlău, în octombrie, 1970. 

Aici a trăit în continuare frica şi umilinţa de la Aiud, timp de 
încă 20 de ani, fiindu-i interzis să slujească ca preot la Altar şi să 
se bucure de libertatea dată de Dumnezeu fiecărui om 


3 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Părăsit de colegi, ocolit de preoţi, cenzurat şi urmărit de 
autorităţi, Părintele Dimitrie nu s-a deznădăjduit, nici nu s-a 
întristat, ci a primit toate cu bucurie, ca din mâna Domnului, 
asemenea lui Iov. 

Singurii săi prieteni adevăraţi în aceşti ani erau credincioşii 
din satele din jur şi unii preoţi şi călugări, care îl vizitau în mare 
discreţie şi-i cereau staturi. 

In ultimii ani, părintele, deşi are mai multă libertate, este tot 
mai bolnav. După aproape 50 de ani de suferinţă, la cei peste 84 
de ani, stă mai mult la pat în camera sa, ca într-o chilie 
călugărească. Ziua dă sfaturi la credincioşi şi mângâie pe cei 
care vin, iar noaptea se roagă singur la lumina candelei şi se 
bucură în Hristos. 

Cu binecuvântarea Sfinţiei Sale, am adunat în această carte 
un număr de cuvinte de suflet, înregistrate ocazional pe bandă 
magnetică, pe care le dăm la tipar, spre folos celor ce le vor citi. 

Dacă Părintele Dimitrie va mai trăi şi se vor înregistra şi alte 
cuvinte ziditoare de suflet, vom scoate şi al doilea volum. 

Fie ca Bunul Dumnezeu să-i dea Părintelui Dimitrie răbdare, 
sănătate şi bucurie în Hristos, până la capătul vieţii. 

Hârlău- 1994 
în numele familiei, 
Cornelia Anichitei 


4 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ 

CU UN GRUP DE PĂRINŢI 

/ 

Iubite Părinte Dumitru, în numele lui Iisus Hristos 
şi spre lauda lui Dumnezeu, un grup de părinţi din 
împrejurimi, vă rugăm să ne daţi câteva cuvinte de 
folos şi sfaturi duhovniceşti, să ne fie tuturor un 
îndemn pe calea mântuirii. 

- Spuneti-ne ce ati învătat mai mult în viată din 
marea şcoală a suferinţei, din care aţi gustat atât de 
mult? 

Problema este, că, dacă eşti în suferinţă, să 
accepţi suferinţa ca mântuitoare, fiind rânduită de 
Hristos. în felul acesta suferinţa este uşor de acceptat şi 
chiar simplă şi-ţi aduce bucurie. 

Cum poate creştinul să rabde mai cu folos 
suferinţa, boala, sărăcia, închisoarea, nedreptatea de tot 
felul şi necazurile vieţii? 

- Noi ştim că dintre toţi oamenii de pe pământ, 
Mântuitorul nostm a fost cel mai drept, tară de păcat, şi 
totuşi a acceptat suferinţa cea mai grea şi răstignirea. Şi 
aceasta a adus mântuirea întregului neam omenesc. 
Apostolii şi toţi sfinţii, urmându-L pe Mântuitoml, au 
trecut prin moarte şi suferinţe amare; apoi li s-a deschis 
uşa Raiului în mod sigur. 


5 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Ce virtuţi de bază îi trebuie creştinului, să poată 
trece cu folos povara vieţii pe pământ? 

- întâi, să fie creştin ortodox; al doilea, să ştie că 
suferinţa este indisolubil legată de viaţa omului pe 
pământ; al treilea, să ştie că la capătul suferinţei, prin 
care trece biruitor totdeauna cu ajutorul lui Hristos, i se 
deschide mântuitor, Raiul. 

- Ce rol hotărâtor are rugăciunea în viaţă şi mai ales 
în suferinţă, în închisoare? 

- Rugăciunea reprezintă legătura noastră per¬ 
manentă cu Dumnezeu. Plecăm de la "Doamne, ajută- 
ne!“, până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai 
grele sau mai uşoare, să fie apartenenţa inimii în 
totalitate la ceea ce spune graiul. 

- Cum vă rugaţi în cei peste 20 de ani de puşcărie, 
dacă acceptaţi să ne spuneţi această mare taină a 
inimii? 

- Rugăciunea noastră în puşcărie, ca şi în viaţa de 
mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-i 
spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simţeai 
totdeauna că Dumnezeu aude şi te ajută să suporţi 
greutatea. 

- Aţi cunoscut oameni în închisoare care se mgau 
mult, cu lacrimi? 

- Da. Doi ţărani: Tudor Popescu de lângă Podu 
Iloaei, Iaşi şi Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le 


6 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


strălucea faţa când se rugau. De ce? Se predau total 
rugăciunii şi prin ea lui Dumnezeu. 

- Ca preot militar pe frontul de Est, ce misiune 

ortodoxă mai deosebită ati făcut? 

/ 

- Am botezat foarte mulţi ruşi în urma frontului - 
sute de mii, începând de la Pmt până la Stalingrad într- 
o singură zi, intr-un sat de cazaci, aproape de Kiev, am 
botezat peste 300 de mşi intr-un iaz, fără mirungere, că 
nu aveam atunci la mine Sfântul şi marele Mir. 

- Cum spovedeaţi şi împărtăşeaţi soldaţii şi răniţii 
pe front? 

- Răniţii, totdeauna individual; soldaţii, o singură 
dată în masă; restul individual. în spatele frontului 
ofiţerii şi soldaţii îşi spuneau cu multă încredere toate 
păcatele, căci se temeau de moarte, fiind la ora aceea în 
faţa morţii. Când eram în spatele frontului, slujeam 
Sfânta Liturghie, căci eram dotaţi de Episcopia Militară 
cu Altar portabil, o măsuţă cu vasele de slujbă, antimis, 
vin, o pâine soldăţească şi cărţi. Cântăreţi erau destui. 
Eram foarte bine dotaţi pentru slujbe. 

Pe front, când era linişte, le duceam soldaţilor, chiar 
în tranşee, agheasmă şi anaforă. Le primeau cu mare 
atenţie şi bucurie, căci erau la un pas de moarte. Era 
pregătirea lor să accepte moartea. Asta, de la general în 
jos. 

în Crimeea l-am împărtăşit pe Regele Mihai şi 


7 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


altădată pe Mareşalul Antonescu. Şi ei erau în buza 
tunului. Eu însumi am fost rănit la Vadul Nistrului, în 
dreptul Chişinăului şi, având împărtăşania în buzunar, 
imediat m-am împărtăşit. Apoi am leşinat şi m-am 
trezit la spital. 

- Cum puteaţi săvârşi Sfânta Liturghie pe câmp, 
fiind stare de război? 

- Numai când eram în rezervă, în spatele frontului, 
pe cât se putea în pădure sau la un loc cât mai ferit de 
aviaţia inamică, căci altfel era prăpăd 

Dar pe cei ucişi pe front îi puteaţi îngropa 
creştineşte? 

Da. în gropi comune, dacă erau mai mulţi, 
punându-le o cmce la cap. în spatele frontului se afla o 
companie sanitară cu doctori şi sanitari, care culegeau 
răniţii şi morţii. Răniţii erau duşi la spitalul de 
campanie ori în ţară, iar morţii erau înmormântaţi, fie 
pe câmp la răscmce de drumuri, fie în cimitirele satelor 
din apropiere, cu slujbele de rigoare. Uneori chiar cu 
fast militar, chiar cu discursuri pentm cei ce asistau la 
înmormântare. 

- Cum pregăteaţi ostaşii creştineşte, înainte de a 
merge pe front? 

A 

- In spatele frontului în fiecare Duminică se făcea 
slujbă. Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă, cu 
predică şi cu împărţire de anaforă şi agheasmă şi cu 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


broşuri religioase date nouă de Episcopia Militară. Mai 
aproape de front făceam numai agheasmă şi aceasta 
foarte prescurtată. 

Ce amintiri deosebite v-au rămas din marea 
închisoare militară de la Mănăstirea Qranki? Ce mo¬ 
mente unice v-au rămas în memorie? 

- Nu era închisoare militară, ci lagăr internaţional de 
prizonieri, în acest lagăr situat în pădurile de pe Volga, 
nu departe de oraşul Gorki, azi Nijni Novgorod, erau 
adunaţi în trei lagăre 10-15000 de ofiţeri din toate 
naţiile Europei, ba şi din Japonia. Eram organizaţi în 
formaţii militare pentru muncă şi încartiruiţi în clădiri 
şi bordeie, în Oranki a fost o mănăstire de călugări, toţi 
de viţă nobilă, toţi intelectuali, cu bibliotecă, tipografie 
şi viaţă de obşte. Tipăreau numai cărţi de mare preţ în 
serviciul Bisericii. 

Sovieticii au desfiinţat mănăstirea. Pe călugării şi 
preoţii adunaţi de la mai multe mănăstiri şi schituri, în 
număr de 11000, în fruntea cărora era un episcop, i-au 
împuşcat mortal prin anii 1919-1920, şi i-au amncat 
unii peste alţii într-o văgăună din curtea mănăstirii, 
acoperindu-i cu pământ. 

Când am venit noi, românii, la Oranki, făcând nişte 
săpături necesare lagărului, am dat peste nişte cadavre 
descărnate - ca-n Profetul Ezechiel. Un lung şanţ plin 
de moaşte. Toţi erau împuşcaţi în cap, pentm că, la 


9 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sfatul episcopului, n-au vrut să colaboreze cu ateii, în 
mijlocul lor stătea pe un scaun, neputrezit, un arhiereu 
ce purta la piept engolpion şi icoana Maicii Domnului. 
Cu aprobarea conducerii lagărului i-am acoperit din 
nou cu pământ, stropindu-i cu agheasmă sfinţită de 
mine. 

Apoi, cu aprobarea comandantului lagărului de la 
Oranki, am scos moaştele întregi ale sfântului episcop 
dintre miile de călugări martiri, le-am aşezat într-un 
sicriu făcut de noi românii şi l-am îngropat lâng-o 
fântână din incinta acelei mănăstiri, un izbuc; adică o 
fântână unde izbucneşte apa în sus, după cum este de 
curată viaţa aceluia ce vine să scoată apă, unde sunt şi 
astăzi. Am văzut atunci o mare minune, că trupul 
sfântului, s-a întins cu uşurinţă, ca şi cum abia ar fi 
murit! 

- Pot fi consideraţi sfinţi acei călugări martirizaţi 
pentru Hristos? Dar ceilalţi creştini ucişi în diferite 
feluri de atei, în timpul comunismului, pot fi socotiţi 
sfinţi şi martiri? 

- Da! Toţi, în masă! Cum sunt Sfinţii martiri, preoţi 
şi călugări, de la Oranki“. Căci ei au preferat moartea, 
decât să cadă de la credinţă. Şi la noi, prin păduri şi 
prin munţi au fost împuşcaţi preoţi, iar numele lor au 
fost amintite prin diferite articole din ziare. Şi aceştia 
pot fi socotiţi martiri naţionali şi martiri creştini. 


io 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


De curând doi cercetători moscoviţi, îndrumaţi de 
mine, au făcut scurte cercetări şi au constatat adevăml 
spus de mine. Dar autorităţile actuale nu le-au permis 
mai mult, că mănăstirea Qranki este acum închisoare 
de femei. 

Un călugăr de la această mănăstire, numit Teodot, 

devenit morar la o moară de apă în pădurile acelea, mi- 

a dat toate aceste informaţii. Cercetătorii moscoviţi mi- 

/ / 

au spus că au stat şi ei de vorbă cu acest călugăr şi au 
confirmat spusele mele. 

în lagăr la început slujeam numai Sfânta Agheasmă, 
cu plantoane puse la uşi, că nu era voie să ne mgăm 
public. în rest fiecare se ruga la culcare şi la sculare, 
cum ştia de la mama de acasă, dar toţi se mgau. 
Moartea era în bordei: păduchi, ploşniţe, tifos, iar 
dincolo de uşă era un ger cumplit şi munci neomeneşti. 

Aceeaşi atmosferă a fost şi în lagărele din Siberia- 
Karaganda, Arhanghelsk, de la Marea Albă, Borcuta şi 
alte lagăre de pe tot cuprinsul rusesc. După ce s-a 
terminat războiul, încet, mşii de la comandă au devenit 
concesivi. Ne-au lăsat să slujim după voia noastră în 
bordeie. Mai târziu, vara, ieşeam pe un platou din 
curtea mănăstirii, unde făceam rugăciuni publice şi, în 
sărbători. Sfânta Liturghie. 

Am reuşit să ne adunăm până la 23 de preoţi 
ortodocşi români la Oranki, slujind toţi un fel de 


11 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


liturghie fără epicleză, la început fără vase de slujbă ori 
procoveţe. Ne confecţionaserăm toţi epitrahile din foi 
de cort nemţeşti, cu desene de păduri sau de copaci. 
Chiar la început am avut un epitrahil scăpat din război 
şi adus în lagăr de preotul căpitan Constantin Popescu. 
De la Piteşti. 

La serviciile religioase făcute de noi, preoţii or¬ 
todocşi, asistau şi celelalte naţionalităţi în frunte cu 
preoţii lor. Aceştia erau încântaţi de psalmodierea 
ortodoxă şi de corul bărbătesc - circa 100 de corişti - 
sub bagheta profesomlui de muzică Sima din 
Bucureşti, de la biserica Sfântul Anton. * 

* A se vedea pe larg în cartea mea de amintiri “Oranki“, 
care apare la Editura Tehnică din Bucureşti. 

- Cum va rugaţi Duminica la Qranki, împreună cu 

ceilalţi români? 

/ 

- Aşa cum am spus mai sus. Ne adunam toţi pe acel 
platou la Oranki, săvârşeam împreună Sfânta Liturghie, 
ne împărtăşeam cu toţii, rosteam o predică vie, de 
îmbărbătare, dădeam slavă lui Dumnezeu pentru toate 
şi ne retrăgeam la masă şi în dormitoare. 

Prizonierii de alte confesiuni apreciau cultul 
ortodox? 

- Foarte mult. Luau parte în masă, împreună cu 


12 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


preoţii lor catolici sau protestanţi la Liturghia noastră. 
Erau vizibil încântaţi că slujba noastră era în totalitate 
cântată şi nu recitată, ca la catolici sau protestanţi, şi 
totdeauna cu predică. 

- Am înţeles că tipăriţi câteva cărţi cu amintirile din 

lagăre. Este adevărat că omul se roagă mai puternic în 

suferinţă? 

/ 

- Da. în condiţiile de acolo, omul nu a avut alt 
sprijin decât pe Dumnezeu; iar contactul cu El, Căruia- 
I ceri sprijin, se face prin “Doamne, ajută-mi!“. 

Şi Dumnezeu ne auzea. Altfel n-am trăi şi astăzi! 

- Aţi cunoscut români în lagăre care se mgau foarte 
mult? 

- Toţi. Se mgau excepţional de mult seara sau 
noaptea, chiar şi în paturile lor. 

Ce amintiri mai frumoase v-au rămas de la 
popoml ms şi cum aţi caracteriza acest mare popor 
creştin ortodox, chinuit mereu de extreme? 

- Ruşii, în marea lor majoritate - cu toate per¬ 
secuţiile la care au fost supuşi arhiereii, preoţii şi 
călugării rămaşi fără biserici şi fără preoţi -, au rămas 
credincioşi Bisericii pravoslavnice, iar femeile au dus 
mai departe tradiţia acestei mari Biserici. Acum Or¬ 
todoxia renaşte în Rusia, în Ucraina, în Belorusia, în 
Siberia şi Caucaz. Apar preoţi, se redeschid biserici şi 
se construiesc altele. 


13 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Apar episcopi eparhioţi şi mănăstiri de călugări şi 
călugăriţe. Dar lucrătorii în via lui Dumnezeu încă sunt 
puţini, pentru milioanele de creştini din Rusia şi pentru 
imensele spaţii pravoslavnice. Dar vor trece încă ani 
buni până ce această Biserică, care a dat atâţia martiri 
din ierarhia bisericească, va renaşte total şi vom spune 
răspicat: "Biserica Pravoslavnică a renăscut total, ca şi 
pasărea Phoenix din propria cenuşă“. 

Biserica Rusă este o Biserică în totalitate martiră, de 
la Patriarh până la ultimul dascăl. Noi am regretat 
totdeauna că în puşcăriile româneşti sau în lagăre n-am 
avut nici un ierarh român ortodox. 

Toate păcatele se vor ierta oamenilor - dacă oamenii 
se pocăiesc din inimă dar hula împotriva Duhului 
Sfânt nu se va ierta, nici în veacul de acum, nici în cel 
viitor. 

- Credeţi că persecuţia ateistă, care a chinuit ţările 
ortodoxe atâţia ani, a fost o pedeapsă de la Dumnezeu 
pentm păcatele noastre sau o încercare de sus pentm a 
ne întări şi a face milioane de sfinţi noi? 

- Eu cred că a fost o încercare de la Dumnezeu. 
Dacă mă gândesc la ţăranul român cinstit şi bun 
creştin, nu concep ca Dumnezeu să-i fi pedepsit de 
dragul pedepsei. La noi, mănăstirile şi femeile credin¬ 
cioase au salvat credinţa ortodoxă! Tot meritul este al 

/ 

lor. 


14 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Ce minuni deosebite aţi văzut şi aţi trăit în cei 
peste 20 de ani de închisoare? 

- Oamenii credincioşi, sătui de foame, de păduchi şi 
tifos, şi condamnaţi la moarte, au supravieţuit ieşind la 
timp din puşcărie cu fruntea sus, străluminaţi de 
Dumnezeu. Au fost din toate păturile sociale cu preoţii 
şi călugării umili în frunte. Cel mai bun între noi a 
strălucit însă un ţăran, Tudor Popescu, de pe lângă 
Podu Iloaei. 

- în ce măsură puşcăria poate fi considerată un 
canon de pocăinţă pentru păcatele fiecăruia şi ale 
Neamului nostru? 

- Sunt două probleme aici. Pentru păcatele mele şi 
ale altora s-a dovedit a fi mântuitoare. Pentm păcatele 
Neamului, jertfa noastră a fost insuficientă, căci n-a 
rodit deplin. Popoml nostm încă orbecăie în întuneric 
şi încă nu sesizează lumina, care pleacă către noi de la 
Ierusalim. De altfel toată creştinătatea a uitat că 
Mântuitoml nostm acolo a vietuit, acolo a învătat 
oamenii, acolo ne-a mântuit prin jertfa de pe Golgota, 
acolo a înviat a treia zi şi S-a înălţat la cer de pe 
Muntele Eleonului. 

Nu la Roma, nici la Londra, nici la New York. 
Centml întregului creştinism este la Ierusalim şi nu în 
altă parte! Acest lucm trebuie afirmat şi în viitor. 
Acolo trebuie să se întâlnească toate formele de 


15 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


creştinism şi să-şi dea mâna frăţească, anume la 
Mormântul lui Iisus şi nu în altă parte. 

- Cum vi s-au părut închisorile din România, faţă de 
cele din Rusia? 

- Mult mai grele erau închisorile de la noi, decât 
cele din Rusia! Eu am stat un an de zile într-o 
închisoare, din Moscova şi era mai dulce regimul, mult 
mai omenesc decât cel de la Aiud sau Jilava. 

- Cu ce mari personalităţi ati stat la închisorile din 

tară? 

/ 

- Cu profesorul Nichifor Crainic, cu care am stat în 
celulă singuri, izolaţi şase luni. El făcea poezii în gând, 
căci nu avea pe ce să le scrie, iar eu mă închinam sau 
meditam. Ar fi foarte multe de spus aici. 

Am stat şi cu profesorul Ioan Petrovici - la secţia a 
Il-a, unde el, o iarnă întreagă ne-a ţinut, la cei 40 de 
deţinuţi din celulă, un curs de filosofic. Eram la zarea 
cu toţi generalii, miniştrii lui Antonescu, socialiştii lui 
Titel Petrescu şi diverse organizaţii paramilitare, cu 
Gabriel Ţepelea şi cu alţii. 

- In ce împrejurări aţi fost trimis din Rusia în ţară, 
în anul 1949? 

- Mi-au găsit ruşii un manuscris copiat pe coajă de 
mesteacăn la Qranki, numit Hotaml cu cetăti. * 

* Cartea, Hotarul cu cetăţi", apare la Bucureşti. 


16 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Adică cetăţile Basarabiei de pe Nistru. Pentru acesta 
am fost condamnat la moarte de un tribunal militar din 
Moscova. Dar înainte de a mă împuşca, am strigat în 
instanţă: "Sunt cetăţean român! Conform legilor 
internaţionale, trebuie să fiu judecat în România!“ 

Intre ultimii prizonieri români am venit şi eu cu un 
dosar penal din care reieşea că eu am susţinut tot 
timpul că Basarabia şi Bucovina de Nord sunt ţinuturi 
româneşti. Chiar şi în scris susţineam aceste adevăruri. 
Şi-am fost judecat în ţară, punându-mi-se în seamă alte 
probleme minore. Doar Tribunalul Militar din 
Bucureşti nu putea să se facă de râs şi să afirme că 
Basarabia şi Bucovina sunt provincii ruseşti. Nici n-au 
deschis vorba despre aceste probleme, care i-au usturat 
atât de mult pe ruşi. Şi cei de la Bucureşti m-au 
condamnat la închisoare la Jilava, apoi la Aiud şi în 
lagărele de muncă, până în august, 1964. 

Putem considera numărul mare de oameni 
nevinovaţi închişi la noi de comunişti, ca o jertfă de 
iertare şi ispăşire naţională? 

- Da. Am spus mai sus că jertfa noastră nu a fost 

suficientă şi n-a rodit. Altfel cum s-ar putea explica 

ameţeala de astăzi din societatea românească? 

/ 

- Cum se mgau cei închişi prin puşcării pentm 
Hristos? Puteaţi face în celule ceva slujbe ca preot, 


17 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


cum ar fi Sfânta Liturghie, Spovedania sau să primiţi 
Sfânta împărtăşanie? 

- Nu. Aici în puşcăriile româneşti, nici 
pomeneală. Părintele Calciu din America susţine că a 
făcut Sfânta Liturghie cu Sfânta împărtăşanie în Aiud. 
Eu nu cred. Făceam toţi rugăciuni comune, agheasmă 
mică şi spovedanie. De altfel cu o spovedanie 
completă, cu fonnula ei spusă corect, cu punerea 
mâinilor pe capul penitentului credeam că Raiul ne este 
deschis. Eu cred şi acum acelaşi lucru. Căci Sfânta 
împărtăşanie este coroana Hamlui pe care-i poate primi 
creştinul, dacă merită s-o primească. Acolo în puşcărie 
n-a fost posibil. 

Ce mari personalităţi au rezistat mai bine în 
puşcării şi au fost modele de urmat pentm toţi? 

- Prea mulţi au fost. Şi buni şi corecţi. Aş greşi dacă 
aş nominaliza pe cineva. Repet, totuşi, că eu m-am 
minunat de puterea de credinţă a ţăranului Tudor 
Popescu. Mai sus decât el nu cunosc să fi fost altul. Au 
fost şi câţiva călugări buni şi credincioşi. 

- Ce aţi învăţat, ca preot misionar, spre slava lui 
Hristos, în cei aproape 24 de ani de închisoare şi 
tortură? 

- Cred că nu am învătat nimic. Eu fusesem crescut 

/ 

şi educat de părinţi, care se mgau puternic; de 
profesorii de la Seminar şi de la teologie, care mi-au 


18 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


crescut spaţiul credinţei şi simţeam o mare bucurie 
sufletească, ca o îmbăiere, când puteam pune de acord 
ceea ce spunea gura cu apartenenţa inimii la rugăciune. 
Atât. Simţeam cum îngerul meu de lumină mă atingea 
aprobativ cu aripa pe umărul drept. 

- Când v-aţi eliberat şi cum aţi ajuns preot la 
Ghindăoani, Neamţ, după eliberare? 

- M-am eliberat în preajma zilei de 23 august, 
1964, în urma unui decret de amnistie generală pentru 
politici. Mai aveam de executat încă 18 ani de detenţie! 
Am ieşit între ultimii cinci deţinuţi. Un miliţian ne-a 
dus până la gară, ne-a scos bilete şi ni le-a dat la fiecare 
în mână; ne-a salutat frumos, chiar prieteneşte, şi s-a 
dus în treburile lui. Din gară am întors privirile spre 
masiva închisoare de la Aiud. Era pustie, cum pustie 
este şi astăzi. 

Erau acolo părintele Ioan, profesorul Simionescu de 
la Iaşi, ţăranul Tudor Popescu de la Podu Iloaei, un 
băiat tânăr, Georgică, şi eu, subsemnatul. Ne-am 
închinat frumos spre Răsărit şi am plecat cu toţii în 
Moldova, cu trenul Cluj-Iaşi. Ne părea rău că am 
părăsit puşcăria; ne învăţasem cu ea. Ne părea normală 
viaţa de puşcăriaş cu greutăţile ei, dar şi cu bucuria 
îmbăierilor spirituale pe care le-am cunoscut în 
lagărele ruseşti şi puşcăriile româneşti. 

Am fost numit, la cererea Ministerului de Interne 


19 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


adresată Mitropoliei din Iaşi, ca preot paroh la biserica 
din Ghindăoani, judeţul Neamţ. La 1 mai 1965 m-am 
prezentat la parohie şi am rămas acolo timp de cinci ani 
şi jumătate. La 6 octombrie, 1970, am fost scos din 
serviciu de către securitate, partid şi mitropolie, 
pensionat în 24 de ore şi trimis la Hârlău, unde stau şi 
astăzi, în propria mea casă. Am stat aici cu domiciliul 
obligatoriu până la 22 decembrie, 1989, când un trimis 
al securităţii de la Iaşi mi-a comunicat că sunt liber ca 
orice cetăţean din republică, şi-n această stare mă 
găsesc şi acum. 

- Ca preot misionar la Ghindăoani, ce momente 
deosebite v-au rămas în memorie şi la inimă? 

- Oamenii din Ghindăoani m-au primit cu mare 
teamă. Au evitat orice contact cu mine. Numai preotul 
pensionar Costică Ghiorghiescu m-a primit în casa lui 
timp de o săptămână. După aceea am găsit o casă cu 
chirie în apropiere de biserică, unde m-am şi instalat. 
Aveam un pat, o masă, 2 scaune; la răsărit câteva 
icoane şi o candelă dintr-un pahar. Pentm mine era tot 
ce-mi doream. Masa o luam la moşul Gheorghe 
Amariei, epitropul bisericii. Acolo am şi stat până ce 
m-au scos din sat. 

Oamenii m-au condus până deasupra Bălţăteştilor, 
bocindu-mă ca pe un mort. Când am ajuns la şoseaua 
Piatra Neamţ - Târgu Neamţ, trecea o maşină-cursă în 


20 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


care m-am şi urcat, luându-mi rămas bun de la oamenii 
care mă conduseseră; ne-am despărţit, făcându-le doar 
din mână. Femeile şi bărbaţii plângeau. Eram mort 
pentm ei. Am ajuns la Paşcani, cu altă cursă până la 
Hârlău şi a doua zi la securitatea din Hârlău mi s-a 
comunicat că rămân sub supravegherea politică a lor, 
cu domiciliul obligatoriu, în casa mea şi a surorii mele. 
Aşa am rămas până la revoluţia din 1989. 

- Ce program de slujbe aveaţi la Ghindăoani şi de ce 
vă căutau oamenii? 

- Eu, neavând familie şi fiind dornic să slujesc lui 
Hristos, mai întâi am săpat grădina şi am pus câteva 
straturi de zarzavaturi. Apoi, liber de alte probleme, am 
deschis biserica şi deschisă a fost tot timpul cât am stat 
eu în Ghindăoani. Acasă n-aveam ce face. 

Am chemat câteva femei la biserică, am scos din 
biserică toate covoarele şi preşurile, veşmintele, 
steagurile, cărţile, dulapurile, şervetele şi perdelele şi, 
venind şi alţi credincioşi, s-au apucat de spălat şi călcat 
cu multă tragere de inimă. 

/y 

In Altar am făcut eu curăţenie, ajutat de moşul 
Haralambie, care era paracliser şi cu alţi credincioşi. 
Am chemat un meşter, care, ajutat de oameni, a şters 
de fum şi de praf toată biserica, Altaml şi toate 
icoanele. Duminica următoare, la 8 mai, 1965, când au 
venit oamenii în masă la biserică, au rămas miraţi şi nu 


21 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


le venea să creadă. Biserica strălucea de curăţenie, iar 
în ogradă mai fumegau resturile de vechituri găsite prin 
biserică. 

Am început cu emoţie. Le-am spus oamenilor să nu 
se teamă de mine că, deşi sunt de meserie puşcăriaş, 
totuşi sunt şi preot; şi chiar am slujit prima Liturghie. 
Ei s-au uitat la mine; m-au cântărit în tăcere. Aveam 
bocancii peticiţi, pantalonii la fel, un pardesiu vechi, 
dat de pomană de un preot din Bucureşti, iar pe cap o 
bască. Când am ieşit din biserică prin dos, ei se uitau 
ca la o altă arătare. Tăceau şi nu mi-au arătat nici o 
simpatie. Mi-am văzut de treabă, în săptămâna 
următoare am deschis uşa bisericii şi aşa a rămas până 
la plecarea mea forţată. 

Mi se făcuse un proces ţinut la Protoieria din Târgu 
Neamţ, la care au participat aproape toţi preoţii din 
judeţul Neamţ. Au vorbit împotriva mea profesoml 
Risipeanu, secretar de partid al judeţului Neamţ, apoi 
colonelul Popa, comandantul securităţii Neamţ, 
consilierul administrativ de la Mitropolia din Iaşi, doi 
protopopi un inspector bisericesc. 

Dintre colegii mei de la Piatra Neamţ şi Târgu 
Neamţ au vorbit în număr de 16. Toţi erau împotriva 
mea, cerând să fiu dat afară pentru că eram creanga 
uscată a Ortodoxiei româneşti, vaca băligată care 
făcusem de râs cireada arătoasă a Ortodoxiei şi alte 


22 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


cuvinte foarte apropiate de trivialitate. Eu stăteam în 

fruntea lor pe un scaun, în spate un căpitan de 

securitate iar în lateral alţi doi ofiţeri. Aveam un caiet 

/ / 

şi ceva de scris şi, fiind bun la desen, cât vorbeau, le- 
am făcut portretul fiecăruia dintre ei. 

în spatele meu stăteau stareţii, stareţele, secretarii 
mănăstirilor de la Neamţ, ba chiar şi unii din prietenii 
mei; dar nimeni nu mi-a luat apărarea. 

Am fost acuzat că îi aştept pe americani şi că am 
ţinut tot timpul deschisă biserica din Ghindăoani, nu 
numai în zilele de sărbătoare. Nimeni, dar absolut 
nimeni nu mi-a luat apărarea. Absolut toţi au tăcut! Nu 
m-au dus la Aiud; şi eu ştiam acest lucm, căci nu pot fi 
arestaţi politic cei ce au vârsta peste 60 de ani. N-au 
avut încotro şi, cum am spus mai sus, mi-au fixat 
domiciliu obligatoriu la Hârlău Mi s-a pus în vedere că 
n-am voie să intru în nici un Altar. Eu, însă, fusesem 
coleg cu mitropolitul Iustin şi am stat în bancă unul 
lângă altul. El avea să devină Patriarh la Bucureşti, iar 
eu, colegul lui, fără biserică, la Hârlău însă oamenii, 
care, la Ghindăoani, veneau puhoi zilnic la biserică, m- 
au căutat şi la Hârlău şi mă caută şi astăzi. 

Acuzaţiile aduse la proces erau perfect întemeiate. 
Eu făceam misiune în biserica din Ghindăoani, iar 
oamenii veneau la mine şi, vorba consilierului de la 
mitropolia din Iaşi, “la biserica din Ghindăoani se face 


23 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


pelerinaj 44 . Neavând altceva de lucru, fără nici un fel de 
gospodărie şi obligaţii, îi primeam acasă sau la biserică 
pe toţi creştinii - fără alegere -, căci aveau nevoie de 
preot. Se pare că la acea dată numai la Ghindăoani era 
biserica deschisă în permanenţă şi preotul în Altar. 

- Deci acesta a fost motivul că v-a scos din parohie! 

- Da. Pentm că biserica din Ghindăoani era per¬ 
manent deschisă, iar oamenii mă căutau, ştiind, spre 
surpriza lor plăcută, că aici este un preot care "mai-mai 
s-ar culca în biserică". Chiar mă gândeam să-mi pun 
vara un pat în clopotniţă. 

Securitatea era permanent în biserică. Oameni 
necunoscuţi, bine îmbrăcaţi, foarte atenţi la ce spun şi 
la ce predic. Eu, însă, acolo făceam religie, spre 
neplăcerea lor. Nu era nici o referire politică în ceea ce 
predicam eu. Ştiam că sunt urmărit, însă nu mă feream 
să mă întorc din nou la puşcărie. Simţeam chiar o 
bucurie, aducându-mi aminte de Jilava, de Aiud şi de 
alte locuri sfinţite prin suferinţă. 

Ce ispite mari aţi avut aici, ca preot? Este 

adevărat că două femei rele au încercat să vă 

otrăvească? Cum v-ati vindecat atunci? 

/ 

- Da, la uşa Altarului, într-o Duminică două temei 
străine mi-au dat un pomelnic, o prescură şi un sfert de 
vin cu care am făcut slujba în ziua aceea. Au spus că 
sunt de la Suceava şi că au un proces a doua zi. De 


24 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


aceea au plecat imediat. Eu însă voiam să le găzduiesc 
la un credincios din apropiere. Ele au refuzat şi au 
plecat. Unii spuneau că ele erau vrăjitoare şi voiau să 
se răzbune pe mine, că femeile care veneau aici refuzau 
farmecele lor. Alţii spuneau că erau trimise de 
securitate ca să mă omoare. 

Eu însă i-am iertat pe toţi. După slujbă, mi-am dat 
seama că am fost otrăvit. Am căzut în Altar, bolnav. 
Eram verde la fată. Oamenii m-au dus acasă, m-au 
întins pe pat iar femeile mă boceau M-am închinat: 
“Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne... “. Am văzut 
ca o lumină puternică în faţa mea, am zâmbit căci mă 
simţeam fericit. Şi atât. 

M-am trezit la spitalul din Piatra Neamţ cu câţiva 
doctori în juml meu. Mi-au spus că în sticla de vin au 
găsit unne de sodă caustică. Eram slăbit căci trecusem 
prin moarte, însă faţa mea lumina. Mi-au spus câţiva 
bolnavi din salon. Mă salvase Dumnezeu, căci El mai 
avea treabă cu mine. 

Cum ar trebui să fie un preot bun astăzi în 
parohie? 

- Când eram mai tânăr am scris un articol cu titlul 

Preotul care ne trebuie. Acest articol-conferintă a fost 

/ 

imediat publicat în presă. A fost găsit bun, căci 
răspundea la întrebarea aceasta. Un preot bun trebuie 
să fie mai întâi un om de rugăciune. Apoi să 


25 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


săvârşească sfintele slujbe cu evlavie, să aibă o familie 
model, să-şi iubească enoriaşii, să respecte cu sfinţenie 
rânduiala şi canoanele Bisericii, să trăiască cu Hdstos 
în inimă şi să se jertfească pentru poporul lui 
Dumnezeu. 

- Poţi fi preot bun, în alte condiţii? 

- în nici un caz. Prietenul meu Neculai Opriş, din 
strana stângă, susţinea în celulă la Aiud, unde eram 12 
preoţi, că este de ajuns să fii un bun profesionist al 
Altarului; că aşa a învăţat el în “Mica Romă“, adică la 
Blaj. Eu n-am putut suferi această părere eronată şi, cu 
voia lor, am abordat problema ca la Pastorală, 
susţinând, cum o susţin şi astăzi, că preoţia este o 
misiune, nu o funcţie. Alt răspuns nu cunosc. 

- Cum v-aţi simţit duhovniceşte cu domiciliul forţat 
acasă, în cei douăzeci de ani de urmărire? Cine vă 
urmărea mai mult şi ce voia? 

- Securitatea din Iaşi avea la Hârlău un maior, 
Zaharia, care făcea politică de duplicitate. Ce raporta el 
la Iaşi, nu puteam să ştiu. Nu ştiu de ce striga la mine, 
mă înjura; dar tot el îmi făcea cu ochiul. Juca teatru N- 
am avut de suferit nimic de pe urma lui. Informatorii 
de pe aici dădeau infonnaţii scrise. Au fost un preot şi 
zece mireni. 

M-am ferit de probleme politice, primind în casa 
mea foarte mulţi creştini care mă căutau. Acelaşi lucm 


26 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


îl fac şi astăzi. Opreliştea făcută de a sluji nu mi-a fost 
ridicată nici astăzi. Mă închin în casa mea, iar pe 
creştinii care vin în casa mea îi primesc şi cu ajutorul 
lui Dumnezeu, îi ascult. Dar Bunul Dumnezeu îmi 
şopteşte mereu: Unde sunt adunaţi doi sau trei în 
numele Meu, acolo sunt şi Eu. 

- Cum vă puteaţi ruga acasă singur, când toţi vă 
evitau? 

- Nu mă evitau decât preoţii. Creştinii veneau din 
30 de sate cu nevoile lor. A fost un preot tânăr de la 
Bivolari care nu s-a temut. Cinste lui. Este şi un teolog, 
care, la fel, m-a vizitat foarte des şi mă vizitează şi 
acum. 

După revoluţie, mai ales în ultimul timp, sunt foarte 

asaltat de părinţi călugări şi fraţi din mănăstiri, care mă 

întreabă câte ceva. Sunt foarte mulţumit de vizitele lor. 

/ 

într-o vară, în două rânduri, a fost şi părintele 
Constantin Galeriu de la biserica Sfântul Silvestm din 
Bucureşti, iar dintre ierarhi, Prea Sfinţitul Serafim de la 
Sibiu a venit la mine de câteva ori. Acesta este cel mai 
pur ierarh din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române de 
astăzi! 

Apoi vin mulţi, foarte mulţi monahi şi fraţi de 
mănăstiri, care, în modestia lor, strălucesc de credinţă; 
caută cea mai bună cărare care-i poate duce în Rai. Noi 
ştim că aceste cărări sunt foarte multe, dar toate, târâş- 


27 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


grăpiş, suind muntele Golgotei, sfârşesc prin a bate 
puternic la uşa milostivirii lui Dumnezeu. 

- Ce aţi învăţat în cei 20 de ani de “puşcărie“ şi 
urmărire la domiciliu, cât aţi stat în casa părintească?; 

- Corect, n-am învăţat nimic. Se pare că am destulă 
experienţă de viaţă, nu de preoţie şi nici de activitate 
pastorală. Mie şi acum mi se pare că, fără suferinţă 
fizică sau morală, nu se poate ajunge la Rai. Aud că 
sunt oameni care au credinţă curată şi dreaptă şi prin 
fapte de milostenie, la capătul vieţii, sunt primiţi în 
Rai. Aşa şi trebuie să fie, după judecăţile lui 
Dumnezeu. 

Creştinul pe care l-am numit de vreo două ori în 
această anchetă, nu este altul decât Tudor Popescu, 
care strălucea prin credinţă şi prin fapte bune. Cu o 
firimitură de pâine din porţia lui, dar mai ales prin 
răspunsurile de neaşteptat de la el, vindeca şi însenina 
pe cei din celulă. Cunosc un preot de la Aiud care în 
fiecare zi trimitea la un detinut bătrân, de la secţia a II- 
a, porţia lui de turtoi, iar el se hrănea numai cu ceaiul 
din gamelă. Turtoiul îl trimitea, cum am spus, în 
fiecare zi basarabeanului Gherman Pântea, fost 
“sfătulist" de la Chişinău. 

Aţi urât vreodată pe cei care vă păzeau, vă 
persecutau sau vă umnăreau pe ascuns? 

Nu i-am urât niciodată. Dimpotrivă, ştiindu-i 


28 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


căzuţi, i-am ajutat. Chiar şi astăzi foştilor informatori ai 
securităţii le adresez cuvinte frumoase, căci eu nu pot 
să urăsc decât păcatul, nu pe oameni. 

- Acum, la capătul vieţii pământeşti, ce sfaturi ne 

daţi nouă celor care n-am fost în suferinţă pentru 

credinţă, pentru Hristos? Ne putem noi mântui fără 

suferinţă? 

/ 

- Da. Am spus întotdeauna că suferinţa este 
mântuitoare, numai dacă o accepţi fără munnur. Dar 
căile care duc la mântuire sunt multiple şi sunt arătate 
în toate cărţile noastre sfinte, faptele milei trupeşti şi 
faptele milei sufleteşti. Dacă nu 1 alungi de la poarta ta 
pe cel sărac şi-i dai o bucată de pâine sau bani şi dacă îl 
înveţi pe cel căzut dmmul cel bun, ca să se ridice din 
mocirlă, încet-încet unii ajung până acolo să-şi 
iubească şi vrăjmaşii. 

Mai mult decât aceasta nu i se poate cere bietului 
om. Iar cea mai puternică dovadă a iubirii stă în faptul 
că îţi pui viaţa ta în primejdie, pentm salvarea vieţii 
fratelui tău 

Asta am încercat noi să facem, uneori cu opinteli şi 
cu murmurare de protest, pentm care astăzi îmi dau 
seama la capătul efortului meu, că jertfa noastră nu a 
rodit pentm că a fost insuficientă. Vor mai fi necesare 
şi alte jertfe pe viitor, ştiind noi toţi, că o cetate poate fi 
mântuită, dacă în mijlocul ei se află 50 de drepţi. Dar, 


29 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


atunci la Sodoma unul a fost găsit drept - Lot. De aceea 
cetatea a pierit în flăcări. 

Mă întreb: “Oare câţi drepţi se găsesc în mijlocul 
poporului român? Şi cât atârnă în cumpăna dreptăţii 
divine comportarea lor morală şi omenia? Poate fi 
salvat oare poporul român de la nimicire prin numărul 
de drepţi din mijlocul mulţimii de strâmbi? 
Deocamdată observ că Bunul Dumnezeu stă în 
cumpănă! Până când? 

- Ce virtuţi principale ne trebuie astăzi, ca să ne 
putem mântui? 

- Aceleaşi, tuturor. Se văd în orice tratat de morală 
creştină. Călugării au, însă, avantajul că se izolează de 
lume şi că sunt mai apăraţi de ispite, în schimb, 
artileria grea a satanei trage necontenit în mănăstiri cu 
obuze de calibm greu. 

Cred şi acum că ierarhi, monahi sau simpli credin¬ 
cioşi se pot mântui prin credinţă dreaptă şi prin 
bunătate faptică. în timp de pace, asta este singura cale 
arătată de Dumnezeu 

- De ce anume au mai multă nevoie mănăstirile 
noastre azi, ca să poată slăvi pe Dumnezeu şi să ajute la 
mântuirea oamenilor? 

- Mănăstirile să se întoarcă total la observarea 
integrală a canoanelor Sfântului Vasile cel Mare. Toţi 
monahii merg la desăvârşire, lăsând în urma lor toate 


30 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


problemele din viaţa socială. Au o singură lucrare şi un 
singur drum: stăruinţa de a ajunge luminoşi la poarta 
Raiului. 

Ceilalţi se luptă cu nevoile şi cu poftele din greu. Şi 
aceştia pot ajunge în Rai prin credinţă bună şi cât mai 
multă omenie. 

Este nevoie de pus ordine în viaţa monahală, în 
ultimul timp au bătut şi bat la poarta mănăstirilor tineri 
şi tinere, buni în credinţă dar total nepregătiţi pentm 
viaţa monahală, care înseamnă mpere de lume şi de 
ispitele ei. 

Aici, în mănăstire omul - cioban sau profesor -, 
devine frate cu celălalt. La fel ciobanul ca şi înţeleptul 
pot bate la poarta Raiului, să intre şi să stea pe scaun de 
egalitate, căci alta este judecata şi aprecierea lui 
Dumnezeu. Noi aşteptăm de la mănăstiri o foarte 
puternică trezire de credinţă faptică. 

Mănăstirile au fost, sunt şi vor fi principalele focare 
pentm renaşterea spiritului creştin ortodox, în spatele 
lor se orânduiesc preoţii de mir şi creştinii. Dar, 
deasupra tuturor este Dumnezeu, Care nu doarme 
niciodată şi le poartă de. grijă, popoarelor creştine mai 
ales. 

De cele mai multe ori, ca în Vechiul Testament, 
apare un om trimis de sus, care arde pentm credinţă şi 
lumea se ia după el. Sunt mulţi călugări buni, ştiuţi mai 


31 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ales de Dumnezeu, ştiuţi chiar şi de mine. Aş nota aici 
pe Părinţii Cleopa şi Paisie de la Sfânta Mănăstire 
Sihăstria. Au strălucit şi strălucesc în credinţă, dar 
păcătuiesc fiindcă nu au creat în jurul lor o armată de 
ucenici. Ce se va întâmpla oare? Oare se va pustii 
Sihăstria după moartea lor? "Să nu fie!“, zic ca Sfântul 
Apostol Pavel. Eu ştiu că Bunul Dumnezeu poate 
ridica şi din pietre ucenici. 

Mănăstirea Sihăstria rămâne mănăstire bună şi la 
locul ei pe cât se poate omeneşte de curată. Dar părinţii 
de la conducere să se hotărască, până nu-i târziu, să 
organizeze o Sihăstrie reală cu câţiva monahi sihastri, 
mai în fundul pădurilor; mai netulburaţi de pelerini. 
Poate că greşesc în aprecieri, dar nu văd altă ieşire. 
Căci la drept vorbind, ce sihăstrie este asta de la 
Sihăstria? 

Este o mănăstire vizitată, poate cea mai vizitată, dar 
şi cea mai tulburată de pelerini, care vin aici cu 
moravuri şi cu goliciune, smintind cu tmpurile lor 
golaşe mai ales pe tinerii călugări. Ce-i de făcut? Poate 
ştiţi voi vreo altă ieşire! Căci transformarea 
duhovnicească în credinţă şi morală pleacă de la noi, 
preoţii, şi de la călugări, cu condiţia să ardem păcatele, 
să aprindem candele fecioarelor înţelepte. Se pare ca-n 
Oltenia, la Mănăstirea Frăsinei, lucrurile stau altfel. 
Femeile, ca şi la Sfântul Munte, n-au acces deloc acolo 


32 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


în mănăstire. 

Cum ar putea ajuta mai mult mănăstirile la 
întărirea credinţei ortodoxe în sate şi oraşe, împotriva 
prozelitismului sectar? 

- Este foarte simplu din cuvânt, dar greu de realizat 
faptic. Renaşterea în Duh a creştinismului ortodox se 
face mai întâi prin mănăstirile vii, al doilea prin preoţii 
de vocaţie, al treilea prin credincioşii buni. Mai ales la 
sate şi la periferiile oraşelor. 

Eu cred că este foarte necesar ca în fiecare centru 
universitar să se creeze câte o catedră despre Iisus 
Hristos şi învăţăturile Lui, mai ales astăzi când tinerii îl 
caută pe Hristos. 

Pentru intelectualul român, care merge de la 
învăţător până la academician, sunt necesari preoţi 
foarte culţi, pătrunşi de credinţă, dar şi de cunoştinţe 
laice. 

Prozelitismul este de suprafaţă şi nu lasă urme de 
nevindecat, ştiind noi, că orice preot de mănăstire sau 
de mir caută să fie misionar în Altaml sau în obştea pe 
care o conduce. Este necesar ca cei ce fac parte din 
conducerea bisericească să organizeze un corp 
misionar, care să lucreze mai ales în parohiile 
contaminate de microbi. Misionari de talia părinţilor 
Toma Gherasimescu, Toma Chiricuţă de la Zlătari şi 
Petm Chirica din Iaşi nu mai sunt acum în ţara noastră. 


33 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Insă este absolut sigur că se vor mai găsi monahi şi 
preoţi de mir care să-şi asume această misiune. 

Care este rolul major al duhovnicilor din 
mănăstiri, mai ales astăzi? 

- A fost dat ca exemplu de duhovnic priceput 
Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria, despre care au 
vorbit foarte frumos poetul Ioan Alexandm şi toată 
lumea. 

Duhovnici buni până acum de curând au fost şi încă 
mai sunt: Părintele Cleopa, cei de la Mănăstirea Antim 
din Bucureşti, părintele Ilarion Argatu de la Cemica, 
Arsenic Papacioc de la Techirghiol şi alţii foarte 
pricepuţi pe care eu nu-i cunosc. în genere, mai toţi 
preoţii în vârstă sunt buni duhovnici şi sunt căutaţi de 
credincioşi, care se folosesc de ei. 

- Ce să facem, că ne lipsesc duhovnicii şi monahii 

de mgăciune în majoritatea mănăstirilor din ţară? Cum 

vedeţi o reînnoire a monahismului românesc astăzi? 

/ 

- Am vorbit mai sus că, cea mai mare nădejde a 
noastră stă în puritatea sufletească a credincioşilor şi în 
mănăstiri. 

A 

însuşi prin faptul că părinţii monahi au renunţat la 
viaţă, la poftele ei, iradiind în alt sistem de viaţă, ei 
sunt exemple vii în care omul se poate realiza. Este un 
dmm greu care te duce la Rai. însă, dacă noi, oamenii 
Bisericii, am recomanda tuturor monahismul mântuitor 


34 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


şi dacă oamenii ne-ar asculta, s-ar pustii pământul şi 
am putea face - matematic vorbind calculul 
sfârşitului vieţii pe pământ. 

Mântuitorul a spus doar: Cine vrea, să vină după 
Mine. Nu poţi să fii monah fără triplu jurământ; nu poţi 
să fii preot fără har şi fără călcătură de preot, adică fără 
trăire în Hristos. Este necesar să ne întoarcem cu traiul 
la exemplul monahilor din pustia Tebaidei, de la Stanţa 
Ecaterina de pe Muntele Sinai, de la Sfântul Munte şi 
de la Sihăstria veche şi înţeleaptă. 

- Ce amintiri sfinte aveţi de la Mănăstirea 
Sihăstria? 

- Două amintiri sfinte. 

Am văzut acolo, într-o vară, prin anul 1966-67, 
după slujba de noapte, după ce s-au stins lumânările, că 
a rămas în pridvor numai călugărul de rând, care citea 
în gând Psaltirea. Alţi doi călugări foarte bătrâni, au 
rămas în biserică, adânciţi în rugăciune până au ieşit 
toţi creştinii de la Utrenie şi se închinau cu mâinile 
până la pământ. Ardea o candelă în Altar iar alta la 
strana Maicii Domnului. Ei au îngenunchiat şi s-au 
lungit cu faţa la pământ, cap lângă cap şi picioare lângă 
picioare, mgându-se uşor, şoptit. 

Eu eram în ultima strană, în semiîntuneric, neob¬ 
servat de ei sau neglijat, cu capul în mâini, spunându-i 
Bunului Dumnezeu ce mă doare. Printre degete am 


35 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


văzut o lumină care izvora din capul celor doi călugări 
bătrâni, ce se găseau lungiţi pe pământ unul lângă altul 
aproape de mine. Ştiau ei sau nu ştiau? 

Deasupra capetelor lor, la o înălţime de 10 cm 
pâlpâia o lumină verzuie care juca. Se stingea şi iar se 
aprindea, într-o tăcere totală mă uitam la ei şi nu-mi 
venea să cred. M-am închinat uşor ca în faţa unei 
minuni. Apoi cei doi călugări s-au ridicat în! acelaşi 
timp, s-au închinat, au trecut pe lângă mine, parcă mă 
mustrau, şi s-au dus la chiliile lor; stăteau lângă 
trapeză. 

A doua amintire sfântă. Era cu o zi înainte de 
Sfântul Dumitm. Venisem la Mănăstirea Sihăstria de 
cu seară. Dimineaţă, înainte de a pleca acasă, aşteptând 
cursa de şase care duce la Târgu Neamţ, am intrat în 
biserică şi m-am închinat uşurel. Apoi m-am retras în 
ultimul rând de străni şi mă gândeam. Afară era 
semiîntuneric şi ploua urât ca la munte, toamna târziu. 

-în Altar, Părintele Cleopa - fiind de rând -, 
pregătea Sfânta Proscomidie. în faţa lui ardea o candelă 
şi pe masa proscomidiei era cartea şi sfeşnicul cu o 
singură lumânare, în biserică, la Maica Domnului, o 
candelă aprinsă cu lumina roşiatică. 

Eu, cum am spus, fiind în ultima strană, în 
semiîntuneric cu capul în mâini, mă rugam liniştit. La 
un moment dat am auzit că a intrat cineva în biserică. 


36 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


M-am uitat fără interes. Intrase o femeie. Slujba încă 
nu începuse; Părintele Cleopa îşi vedea liniştit de 
proscomidie. 

Femeia care intrase, mergea încet-încet, având un 
suman şi broboadă neagră şi opinci în picioare. A 
îngenunchiat şi a sămtat liniştită icoanele, stând mai 
mult la strana Maicii Domnului, căreia i-a sămtat 
mâna. Apoi a venit în mijlocul bisericii şi se mga: 
“Doamne, ajută-mă!", "Doamne nu mă lăsa!". Mai 
tăcea, mai repeta această rugăciune de talia Sfântului 
Petm. Când tăcea cred că se mga profund, că la un 
moment dat a apărut deasupra capului ei, la o distanţă 
tot de 10 cm, o coroană ca arama la culoare care juca în 
jurul capului. Eu m-am temut, tot aşa cum mă temusem 
când văzusem lumina în juml capului celor doi călugări 
pe care o văzusem de trei ori. 

La un moment dat părintele Cleopa, întorcându-se 
cu faţa spre biserică, a văzut lumina. Nu-i venea să 
creadă. S-a închinat adânc, dând din cap Ia vederea 
luminii sub formă de coroană şi a început să plângă... 
în acest timp femeia s-a ridicat, s-a înclinat şi, uşor, 
fără să supere sfinţii, a ieşit afară din biserică. Am mers 
în acelaşi autobuz. Era femeie în vârstă, şi ofta mereu. 
Cine ştie ce necazuri avea. Mai târziu, părintele 
Ioanichie a scris într-o carte această întâmplare 
povestită de Părintele Cleopa şi văzută de mine, la care 


37 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


a exclamat: “Ai văzut. Părinte Ioanichie, că sunt mireni 
care se roagă mai adânc şi mai frumos decât 
călugării?". 

Eu cred acum că femeia de pe valea Bistriţei era 
egală în credinţă cu călugării bătrâni ca vremea. Toţi 
trei urcau acelaşi munte, dar mimiţi de Duhul Sfânt. 

- Ce doriţi astăzi mănăstirilor noastre? 

/ 

- Mănăstirile sunt toate bune şi harnice şi lucrative. 
Cred că sunt suprapopulate, iar tinerii ucenici nu au 
unde să se adăpostească, nu au unde să facă ucenicie, 
pentm că sunt puţini duhovnici bătrâni, şi nu are cine-i 
forma. Socotesc că noul contingent de ucenici trebuie 
şcolit duhovniceşte, să cunoască bine ce înseamnă 
voturile călugăreşti şi să fie primiţi în tagma 
călugărească mult mai târziu, la 30 de ani. Nu-i o 
treabă bună cu călugări la 20 de ani şi ieromonahi la 
vârstă fragedă. Mănăstirile să se întoarcă la canoane, pe 
care să le respecte cu foarte multă stricteţe. 

Cu cât sunt mai mulţi monahi într-o mănăstire, cu 

atât scade viata duhovnicească. Celor ce cresc le 
/ 

trebuie cunoştinţe dogmatice, morale şi cunoştinţe 
despre viaţa îmbunătăţită a marilor monahi din toată 
istoria, cu profunde exemplificări, cu foarte multe 
îngenuncheri, care omoară poftele, şi cu cât mai multe 
rugăciuni de taină. Cei nou veniţi au căpătat 
cunoştinţele de la cursuri, dar viaţa monahală în sine o 


38 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


deprind de la duhovnicii pe lângă care convieţuiesc. 

Aşa se cunosc canoanele şi se practică viaţa 
călugărească. 

Cât despre viaţa din Mănăstirea Sihăstria ce pot să 
spun? Doar că aici se încearcă mai mult decât în altă 
parte. Se încearcă să se trăiască faptic comunitarismul 
creştin şi acesta-i mare lucm. 

Toate mănăstirile din ţara noastră şi din toată 
Ortodoxia se află în profundă renaştere morală. Noi 
ştim că monahismul este armata de geniu a creştinis¬ 
mului, a bisericii lui Hristos. Dacă mănăstirile 
strălucesc de viaţă curată şi de credinţă nepătată, 
străluceşte şi ţara. 

Binele şi virtutea se exemplifică prin puterea de a 
trăi creştineşte. Una este să crezi puternic, alta este să 
trăieşti profund şi faptic creştinismul, Evanghelia lui 
Hristos. Drumul este greu, dar posibil de realizat. Mă 
gândesc şi la Biserica msă şi la monahismul msesc. 
Acolo-i greu războiul, dar Mântuitorul nostru Iisus 
Hristos este prezent şi la noi şi acolo. El ne-a spus 
tuturor: îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea! 

Fiecare în dreptul său să lucreze chiar mai mult 
decât i se cere, şi intr-un veac de om lumea creştină - 
mai ales cea ortodoxă -, va lumina puternic şi pentm 
ceilalţi care lenevesc spiritual sau care n-au auzit până 
acum de Iisus Hristos, căci totuşi, nu oricum, lumina 


39 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


lui Hristos vine de la Răsărit! De la Sfântul Mormânt, 

cel dătător de viată. 

/ 

- Ce cuvânt duhovnicesc transmiteţi Părintelui 
Cleopa? 

- E greu să lauzi pe un călugăr îmbunătăţit, fără să-i 
ştirbeşti modestia. Multă lume I-a căutat şi-i caută pe 
Părintele Cleopa. El a învăţat creştinismul şi 
duhovnicia, ciobănind la oile mănăstirii. Se vede cât 
colo că a citit mult, fără dascăli. Cunoaşte mai mult 
decât toţi călugării viaţa marilor monahi, iar credinţa o 
trăieşte sentimental. 

Este sigur că la Dumnezeu ajung mai uşor cei curaţi 
la inimă. Se bucură de mult har şi de o vădită putere de 
convingere. Aceste damri îl apropie foarte mult de cei 
care pun întrebări. La Dumnezeu este mult, ca un talant 
să-i faci doi; ca cinci talanti să-i faci zece. Părintele 
Cleopa îi întoarce Bunului Dumnezeu, la capătul vieţii 
sale, cei unsprezece talanţi! 

Părintele Ioanichie are de la Dumnezeu darul 
vorbirii, dar mai ales al scrisului bisericesc. Să scrie 
mereu, cât mai corect posibil şi să nu se oprească din 
scris, decât când va avea vârsta mea, 86 de ani! Scrisul, 
ca şi vorbitul, sunt în slujba lui Dumnezeu. 

Cred eu, în nepriceperea mea, că-i necesar să-şi 
aleagă organizat 50 sau 100 de subiecte puse în ordine: 
învăţătură, morală, exemplificare de viaţă creştină şi la 


40 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


capătul acestei munci duhovniceşti să se trezească cu o 
bibliotecă de 100 de subiecte care să lămurească toată 
viaţa creştină. Este foarte necesară organizarea 
scriiturii. Bunul Dumnezeu i-a dat haml de a scrie 
cursiv şi uşor pe înţelesul tuturor şi acest talent este 
obligat să-i urmeze neabătut toată viaţa. 

Căci scrisul este o lumină care pleacă din altă 
lumină; de la o inimă creştină la mai multe inimi 
creştine. Şi aşa lucrează harismele Sfântului Duh. 

- Ce doriţi să rânduiască Dumnezeu României 

/ 

Ortodoxe, popomlui nostm binecredincios şi smerit şi 
lumii creştine în general? 

- Ţara noastră este, prin excelenţă, ţară de credinţă 
creştin-ortodoxă. Noi aşa am apămt în istorie, în 
aceeaşi viziune născuţi ca români şi botezaţi drept 
creştini. Sămânţa creştinismului a fost adusă la noi de 
Sfântul Apostol Andrei, în Dobrogea, în sudul 
Moldovei, în sudul Basarabiei şi în ţinuturile Sciţilor 
de la nordul Mării Negre. 

Creştinismul a fost apoi adus prin ostaşii romani şi 
prin călătorii şi negustorii greci. Mai târziu, din părţile 
munteneşti, pleacă la Sinodul I ecumenic un episcop de 
la Tomis. Urmează în toată istoria răsăritului Europei 
un veac de frământări în care istoria nu a adus încă 
lumină. 

Când ne-am organizat în cele trei state româneşti 


41 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


noi eram toţi buni români şi buni creştini. Se vorbeşte 
de Sfântul Nichita - episcop de Remesiana că a fost 
apostol dacic. Sigur că aşa a fost. Se găseşte şi o poezie 
a episcopului Paulin de Nola, care era prieten cu 
Sfântul Nichita şi face aprecieri laudative la adresa 
Sfântului Niceta de Remesiana, numindu-1 “Apostol al 
Dacilor“. Dar el nu a predicat la Nord de Dunăre, ci 
dacilor aduşi de împăratul Aurelian, la 271 după 
Hristos, când şi-a retras legiunile la sud de Dunăre. 
Atunci au trecut Dunărea şi o parte din dacii mai 
bogaţi, punându-se la adăpostul legiunilor romane 
dincolo de graniţa Dunării. 

Dacii sărăciţi în marea lor masă, au rămas în toată 
Ţara Românească şi s-au bătut cum au putut cu hunii şi 
cu goţii şi cu toate popoarele barbare pentm existenţa 
lor. Trebuie să recunoaştem că s-au bătut frumos, 
neorganizat, însă pe căprarii, 1000 de ani. 

Când apar popoarele slave la sud de Dunăre, ei 
împing mai la sud, în Munţii Balcani, pe dacii 
romanizaţi, care vor apare în istorie mai târziu sub 
numele de aromâni în Balcani şi în Pind. Ei sunt 
aromânii de azi. 

Iugoslavii se aşează în Sudul Dunării în veacul al 
Vl-lea şi bulgarii în veacul al IX-lea, acceptaţi de 
împăraţii de la Constantinopol ca buni agricultori, 
crescători de vite şi buni legumicultori, între noi cei 


42 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


rămaşi în Dacia, şi românii din Munţii Balcani şi Pind 
se interpun două popoare slave - iugoslavii şi bulgarii. 

La întemeierea Ţărilor Române, odată cu noi apar în 
istorie cehoslovacii, polonii şi ruşii. Noi la ora aceea 
eram români, toţi creştinaţi. Tot atunci se creştinează 
cehoslovacii, polonii, Ţările Baltice, Finlanda şi 
cnezatele mseşti. Toate aceste popoare au apostolii lor. 
Se ştie anul creştinării şi cine anume i-a creştinat. Noi, 
corect vorbind, în afară de Sfântul Andrei nu ştim pe 
altcineva care să ne fi creştinat. Clar! Apărem în istorie 
în aceeaşi zi de întemeiere ca stat, ca români şi creştini 
ortodocşi, ţinând spiritual de Patriarhia din 
Constantinopol. Şi aşa am rămas până astăzi. N-avem 
nici un motiv să ne schimbăm identitatea. 

Sectanţilor care, acum după revoluţia din ţară, au 
venit puhoi să ne creştineze, socotindu-ne păgâni, le- 
am arătat bisericile şi mănăstirile noastre pline de 
creştini, închinându-se. Şi toţi “apostolii Apusului“: 
evanghelişti, iehovişti, baptişti etc, au dat înapoi. Căci 
noi stăm adânc zidiţi, de 2000 de ani, pe credinţa în 
Iisus Hristos, pe care o ţinem de la Sfântul Apostol 
Andrei. Iar centml religios al tuturor creştinilor este 
Ierusalimul, unde a trăit, a activat, a fost crucificat şi 
îngropat şi de unde a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul 
nostm. 

Mormântul lui Hristos se află în biserica cea mare 


43 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


din Ierusalim, nu la Roma, nu în America de unde au 
venit şi vin peste noi sectele, ca o ploaie acidă care a 
încercat să ne usuce sufletele de creştini ortodocşi. 

După 2000 de ani de viaţă creştină, sfânta noastră 
credinţă dăinuie şi mereu l-am biruit pe satana. 
Vânturile pustiitoare de suflete ale amărâţilor de 
“evanghelişti“ sau sectanţi ai veacului XX n-au avut şi 
nu au ce căuta la un popor care trăieşte de 2000 de ani 
în lumina Ierusalimului şi a învierii. 

Acolo este locul care i-a plăcut lui IXtmnezeu, acolo 
a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, acolo a trăit şi a 
activat 33 ani. Acolo a fost răstignit pentru păcatele 
“evangheliştilor“ de azi şi de acolo S-a înălţat la cer. 
Iar la sfârşitul veacurilor tot acolo va veni să judece 
toate popoarele, nu numai pe cel evreiesc, ci toate 
popoarele creştinate şi necreştinate, având mandat de la 
Tatăl ceresc, să ne judece pe noi pământenii, pe toţi 
creştinii din toată lumea, indiferent cât de corect cred 
sau cât au strâmbat credinţa. Creştinismul acolo este, 
nu în Munţii Cordilieri, nici în Alpi, nici pe Himalaia, 
ci la Ierusalim. Nouă ne-ar plăcea ca judecata 
obştească să fie în România, iar Domnul nostm Iisus 
Hristos să-Şi aşeze scaunul de judecată pe Ceahlău. Şi 
eu îi spuneam unui preot catolic într-un lagăr din 
Rusia, că aş fi fost încântat dacă Blândul Copil Iisus 
Hristos S-ar fi născut la Hârlău Insă Bunul Dumnezeu 


44 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


a decis cu mii de ani înainte, că Pruncul Iisus se va 
naşte din Sfânta Fecioară Măria într-o peşteră din 
Betleem. Şi aşa a fost. Poporul român să rămână în 
veac bun şi creştin ortodox. 

- Speraţi într-o unire ortodoxă a tuturor 
Bisericilor creştine? 

- Pe cât se pare, după schisma creştină din 1054, şi 
creştinii din Răsărit şi cei din Apus au tânjit, nu le-a 
priit această ruptură, şi în decurs de aproape o mie de 
ani s-au făcut multe încercări de reunire. Apoi, apare în 
secolul XVI reforma dintre creştinismul mediteranean 
şi creştinismul nordic. In acest timp creştinismul 
răsăritean ortodox străluceşte în Rusia pravoslavnică 
până la revoluţia din 1918, iar Ortodoxia din Balcani, 
Asia Mică, Nordul Africii intră sub crunta dominaţie 
turcească. 

După 1918, tot Răsăritul Europei trece prin per¬ 
secuţia ateistă, în 1988 - 1989, popoarele se scutură de 
sub tutela comunistă şi se organizează sub forma de 
democraţie apuseană. Creştinismul devine liber şi se 
organizează încet, dar sigur pe vechile dogme şi 
canoane statornicite şi experimentate în aproape două 
mii de ani. In această lume dezrobită, creştinismul se 
găseşte intr-un mare reviriment moral-creştin, mai cu 
seamă ortodox. 

Ortodoxia martiră prinde aripi noi şi, deocamdată. 


45 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


se reorganizează pe vechile temelii. Nimic nu-i stă în 
cale. Şi în viitor, în decurs de zece ani, Ortodoxia va 
străluci în fruntea creştinătăţii cu nişte creştini care şi- 
au dovedit credinţa, au suferit material şi tot felul de 
greutăţi politice, dar cu ajutorul lui Iisus Hristos se văd 
triumfători. 

Mai departe depinde de noi, de lucrul nostm, căci 
Sfântul Apostol Pavel ne spune: Lucrul tău fă-ţi-1 
deplin. Şi dacă noi, oamenii Bisericii, vom pricepe 
acest îndemn, toată Ortodoxia va triumfa, va străluci 
prin trăire ortodoxă. 

Cei din Apus de pe acum întrevăd o renaştere 
răsăriteană care-i va trezi şi pe ei din marasmul în care 
se complac, şi îi va sili să se gândească, să se întoarcă 
la creştinismul primar, care a predicat credinţa prin 
faptă, prin suferinţă, prin închisori şi moarte şi nu prin 
enciclici. Va trebui să ne informăm despre viaţa celor 
martirizaţi şi a celor care au trecut prin suferinţă, ca, 
după cum spune Sfântul Apostol Pavel, dacă se va 
simţi nevoia, să ne urmăm credinţa stăruitoare, care a 
mers până la închisoare şi chiar până la moarte. 

în această luptă epocală. Ortodoxia a dus un război 
foarte greu, cu mulţi morţi şi răniţi, dar a triumfat. 

Oricine poate să vadă că Ortodoxia este de două ori 
martiră: sub turci, 500 de ani, iar sub comunişti, 70 de 
ani. însă a renăscut curată şi luminoasă precum pasărea 


46 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Phoenix din propria-i cenuşă. 

In istoria creştinismului au fost zece persecuţii mari 
anticreştine. Sub ochii noştri şi-a manifestat satana 
vrăjmăşia tot în Răsăritul Europei pentm a unsprezecea 
oară pe Altarul Mănăstirii Qranki, unde se află 11000 
preoţi şi călugări ucişi prin împuşcare de ateismul 
comunist rusesc, prin anul 1920. în mijlocul lor era un 
arhiereu care n-a intrat în putrefacţie. Se poate oare 
aşeza pe acelaşi piedestal moral şi de luptă eroică 
Apusul cu Răsăritul, cu Biserica martiră a Răsăritului? 
Niciodată! 

Vine vremea să se umple calendarele cu numele 
celor morţi pentm credinţa creştină, în acest timp cele 
două Biserici ale Apusului, catolici şi protestanţi, n-au 
ridicat nici un deget în sprijinul celor închişi sau 
omorâţi pentm credinţă. Au trăit lumeşte, îmbrăcaţi în 
vison şi purpură, mâncând la mese bogate şi, din când 
în când, jelindu-ne pe noi. 

Bine ar fi fost dacă cei din Apus ar fi strigat tare în 
apărarea Ortodoxiei! Dar n-au făcut-o. S-au făcut că n- 
aud gemetele celor din închisori şi a celor ce-au fost 
siliţi să-şi pună capul pe butuc. Au predicat tot timpul 
mila şi dragostea, dar ei n-au întins nici o mână de 
ajutor celor flămânzi, celor zilnic bătuţi, celor 
împuşcaţi. Pe toţi ne va judeca Bunul Dumnezeu după 
credinţă şi după faptă. 


47 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Noi toţi să nu ne temeni decât de judecata lui 
Dumnezeu. Căci El este Cel care ne va răsplăti 
fiecăruia la arătare. Căci lucrătorul trebuie să fie 
vrednic de plata Lui. Amin. 

Aşa să fie! Amin. Amin. Amin. 


48 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


RAPORTURILE BISERICII 
ORTODOXE 

CU LUMEA CATOLICĂ ŞI 
GRECO - CATOLICĂ 

RAPORTUL CU CATOLICII 

Am intrat prea repede în “Mişcarea Ecumenică 44 . Nu 
s-a studiat problema în fond. Mişcarea Ecumenică este 
iniţiată de lumea protestantă, care, şi pentm noi şi 
pentru catolici, constituie erezia lumii germanice 
ridicată împotriva Papalităţii şi a Catolicismului dar, în 
fond, şi împotriva Ortodoxiei, care reprezintă tradiţia, 
prin excelenţă, a Bisericii creştine condusă în lume. 
astăzi, fără de nici o alterare. Şi am greşit când, la 
chemarea lor, am întins o mână şi binevoitoare şi 
protectoare. 

Reformaţii reprezintă perimetrul nordic al Europei 
şi al Nordului Americii. Catolicii, nici până astăzi, n-au 
aderat la această Mişcare Ecumenică. Trimit la diverse 
congrese ecumenice doar observatori. Noi ne-am 
predat cu arme şi muniţii lumii germanice. Şi stăm aşa: 
Ortodocşii în Răsărit, Catolicii în bazinul apusean al 
Mării Mediterane şi-n America de Sud. Reformaţii tin 


49 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


de popoarele germanice şi anglo-saxone şi se plasează 
în Nordul Europei, al S.U.A. şi Canada. 

în genere, creştinii sunt împărţiţi aşa: Răsăritul este 
ortodox, de la Triest până la Vladivostok, cu centrul la 
Constantinopol; Catolicismul se întinde din Italia până 
la Oceanul Atlantic, iar în America, din Mexic până la 
Ţara de Foc. Nordul Europei şi al Americii este 
protestant. 

Ortodoxia şi Catolicismul se sprijină pe Sfânta 
Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, primită de la Domnul 
nostru Iisus Hristos şi de la Apostoli. Ortodoxia ţine 
direct de Ierusalim, unde a activat Mântuitorul nostru 
Iisus Hristos, unde a murit şi a înviat. Iar Mormântul 
Lui nu este la Roma, nici în Anglia sau Germania, nici 
în America de Nord, ci la Ierusalim. Noi toţi creştinii 
ne mântuim prin Harul care vine de la Iisus Hristos. 
Catolicii ţin de Roma, unde a predicat Sfântul Apostol 
Petm. 

Catolicii au lăcut-o pe Maica Domnului părtaşă la 
mântuire, iar pe Sfântul Petm un vicar al lui Iisus. Papa 
de la Roma nu poate greşi când emite un adevăr - “Ex 
cathedra“ iar sinodul episcopilor catolici este fără 
putere dogmatică şi morală. Tot Haml divin este 
concentrat în mâinile “marelui preot“ de la Vatican. 

Ortodoxia ţine de Constantinopol şi păstrează cu 
sfinţenie Dogmele, Tradiţia şi Canoanele. In cuprinsul 


50 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ei are ca zestre Sfântul Mormânt. Catolicismul are ca 
zestre moaştele Sfântului Petru. 

Protestanţii, nerecunoscând Tradiţia, admit 
numai Sfânta Scriptură, pe care o interpretează de cele 
mai multe ori foarte personal şi tot pe atât de arbitrar. 

într-o discuţie cu doctorul Costi, pastor calvin, eu 
am făcut unnătoarea reclamă: Ortodoxia reprezintă 
laptele proaspăt, muls de la vaci; Catolicismul îl pune 
la prins şi-l declară chişleag; Reformaţii, zic ei, aleg 
untul şi merg la esenţă. Eu le-am spus la Aiud puţinilor 
preoţi greco-catolici, care au fost în puşcărie, că ei sunt 
“chişleag“ şi s-au supărat foarte tare pe mine. Adevărul 
totdeauna ustură. 

Cât despre protestanţi, ei sunt 103 fonnaţii, care 
străbat ţari şi mări ca să facă un prozelit. Acesta nu se 
mântuieşte, după cum toţi protestanţii nu se mântuiesc, 
deoarece au călcat în picioare toate hotărârile 
Sinoadelor Ecumenice şi toată Tradiţia a două milenii 
de viaţă creştină, în învăţătura lor afirmă că omul se 
mântuieşte “Sola fide“, numai prin credinţă. 

în general, te duci în Rai dacă eşti destinat de 
Dumnezeu să ajungi acolo. Dacă nu, orice ai face, tot 
în iad ajungi. Aşa zic protestanţii. Au fost virulenţi şi 
chiar violenţi. Cât despre neoprotestanţi, cultivă, fie 
ignoranţa, fie interpretarea personală a Sfintei 
Scripturi. 


51 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Aşa că s-au înmulţit sectele ca ciupercile după 
ploaie. Chiar şi în ultimii ani s-au repezit în ţările din 
Răsărit cu surle şi cărţi să ne “creştineze 44 pe noi 
ortodocşii, pe care ne-au socotit “ţări misionare". Nici 
până astăzi n-au aflat cum că Creştinismul a început de 
la Ierusalim şi a tot mers spre Apus. Abia acum şi-au 
dat seama că Biserica Ortodoxă reprezintă tot 
Creştinismul bimilenar. Şi s-au mai potolit, renunţând 
la întâlnirile de pe stadioane şi la apariţia de noi 
“evanghelişti 44 . 

Noi ortodocşii, ca şi catolicii, ştim că în- lumea 
noastră sunt patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi 
Ioan. Pe ceilalţi "evanghelişti 44 apămţi după revoluţie, 
n-avem nici un motiv să-i cultivăm şi să-i acceptăm. 
Pot să se ducă cu misiune în Africa, la popoarele 
primitive, la popoarele mahomedane, la evreii din 
Israel, la indieni, chinezi şi japonezi. 

Cât despre noi românii, apărem în istorie 
totodată născuţi români şi creştini. Şi anume, 
creştinismul îl avem de la Sfântul Apostol Andrei, de la 
negustorii greci şi de la colonii latini veniţi în Dacia. 
Totdeauna am ţinut de capitala imperiului Bizantin, 
Constantinopol. Izvorul nostm însă este la Ierusalim 
Adevăratul centru al întregii creştinătăţi acolo 
trebuie instaurat. Acolo a trăit, a învăţat, a pătimit şi 
murit pentru noi Iisus Hristos. Tot de acolo S-a înălţat 


52 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


la cer, de pe Muntele Eleonului, şi credem că El va 
veni şi va judeca popoarele, stând pe scaun de 
judecător suprem în Valea lui Iosafat. 

Toate popoarele creştine sunt nevoite să se întoarcă 
la izvoml vieţii din Ierusalim, unde se află în Biserica 
cea mare Mormântul Domnului. Cei 12 Apostoli, ca şi 
Sfântul Apostol Pavel şi ucenicii lor, au plecat în 
călătorii misionare; împărţindu-şi în douăsprezece felii 
pământul şi, prin tragere la sorti, fiecare din cei 12 
Apostoli au plecat în misiune la popoarele de pe 
porţiunea lor de teren Să se ştie că Evanghelia lui 
Hristos a plecat de la Ierusalim, a trecut prin Bizanţ, 
apoi până la Roma, în Spania şi în toată lumea. 

în Nordul Europei popoarele s-au creştinat mai 
târziu, iar în America, după ce aceste pământuri noi au 
fost descoperite. 

Ochii tuturor creştinilor, ca şi inimile lor, să 
înţeleagă că Soarele vieţii răsare pentru toţi de la 
Ierusalim. 

Când se va ajunge la unitate între ţările creştine, 
marele Sinod al Creştinismului îşi va aşeza scaunele 
lângă Momnântul Mântuitomlui. Nici la Londra, nici la 
New York. Aşa cum mozaismul îşi are vatra tot la 
Ierusalim, iar mahomedanismul, la mormântul lui 
Mahomed de la Mecca. 

Aşa că, să stăm bine, să stăm cu frică şi să strigăm 


53 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


în cor: “Bucură-te, Noule Ierasalime, că toată 
sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos va veni şi a 
doua oară, izvorând din Mormântul Domnului 44 . 

Altfel nu se poate. Amin! 

RAPORTUL CU GRECO-CATOLICII 

Cât despre greco-catolicii din România, fraţii noştri 
din strana stângă, ne acuză că noi i-am silit să se treacă 
la Ortodoxie. Nu-i aşa. Stalin i-a silit pe greco-catolicii 
din Ucraina să treacă la Ortodoxie şi când a ajuns cu 
politica la Bucureşti, i-au silit şi pe greco-catolicii de 
aici. să treacă la Ortodoxie, ca o luptă împotriva 
Papalităţii din partea comunismului. Iar ei au trecut 
masiv la Ortodoxie, căci nu era nici o deosebire între 
greco-catolici şi ortodocşi. 

Se ştie doar că la 1700, o parte din românii or¬ 
todocşi din Ardeal au trecut la un fel de catolicism, la 
pomnca împăratului Leopold de la Viena. Noi i-am 
protejat, iar greco-catolicii au trecut în totalitate a 
Ortodoxie. Episcopii greco-catolici au trăit şi au murit, 
fiind exilaţi de securitatea comunistă. Singurii din toată 
Biserica greco-catolică care şi-au păstrat credinţa lor 
sunt episcopii. Preoţii lor au trecut în masă la 
Ortodoxie, slujind mai departe Biserica şi enoriaşii lor. 

Foarte puţini preoţi dintre ei au ajuns la Aiud şi 


54 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


unul la Sighet. Oameni modeşti care au suferit alături 
de noi, mâncând la fel aceeaşi pită. Şi dacă în 1948 au 
venit la Ortodoxie un milion jumătate de credincioşi, 
după revoluţie - după cum se vede din 
recensământul populaţiei făcut în anul 1991 -, în toată 
libertatea s-au întors înapoi la bisericile lor în jur de 
200000 de credincioşi cu o mică parte din preoţii 
greco-catolici, cu episcopatele pe care le-au avut mai 
înainte, iar restul de 87% au rămas ca ortodocşi. 

Părintele Alexandru Todea, onorat de Scaunul Papal 
cu titlul de cardinal, făcea propuneri ca Biserica 
Ortodoxă să treacă în totalitate la greco-catolicism, iar 
Patriarhul Teoctist să fie Cardinal al Bisericilor 
Ortodoxe. 

Slabă gândire şi simţire românească! Ortodoxia nu 

are nici un motiv să renunţe la 2000 de ani de viată 

/ / 

creştină, să părăsească Ierusalimul şi să sămte pantoful 
Papei de la Roma. Să nu fie! Părintele Alexandru 
Toader, este drept că a fost măturător pe la uşile 
deţinuţilor de la Sighet. 

Tot acolo se afla încarcerat şi Iuliu Maniu. Pe acest 
bărbat de stat român, cel mai aspm pedepsit şi mort la 
Sighet, eu, preotul Dumitm Bejan din Hârlău, ortodox 
100%, l-aş propune spre canonizare, ca martir, 
Părintelui Papă de la Roma. Căci Iuliu 

Maniu - “Domnul Preşedinte“, cum îi spuneau ar- 


55 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


delenii a trăit ca un puritan şi a murit chinuit ca un 
martir. Nu i se cunoaşte precis mormântul la Sighet. 
Ştiu că a fost de o moralitate excesivă. Eu l-am auzit 
vorbind adesea în Parlament. Era foarte precis şi la 
obiect, cu problema discutată acolo; fără ifose şi fără 
grandilocinţă. 

Când se supăra pe regele Carol al Il-lea, pleca la 
Bădăcini şi trăia acolo, ducând o viaţă 
semicălugărească lângă surorile lui. Nu putea să nu 
ajungă în puşcărie sub comunişti. Nu I-au iertat ei, 
pentru că a fost un bun român şi un bun creştin. 

Cât despre părintele cardinal Alexandru Todea, n- 
am văzut un prelat creştin să-şi manifeste sentimentele 
duşmănoase mai circumscen faţă de Biserica Ortodoxă. 
Când s-a publicat rezultatul recensământului din 1991 
din populaţia existentă şi a citit că s-au declarat greco- 
catolici numai un procent aşa de mic, s-a îmbolnăvit de 
nervi şi acum este bolnav în satul lui. Căci el nu cultiva 
respectul şi credinţa; ci ura care vine de la necuratul. 

Nu-i de mirare că s-a îmbolnăvit. Numai Bunul 
Dumnezeu are dreptul să judece popoarele şi credinţa 
lor. Ne pare rău, absolut rău pentru că a suferit în 
puşcărie la fel ca noi, dar n-a ieşit de acolo cu inima 
curată sau fruntea curată. S-au întors în satele lor 
preoţii greco-catolici în frunte cu Nicolae Opriş şi cu 
Părintele Ioan Mereu de la Răchitele de pe valea 


56 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Bârgăului - de sub gheţarul Scărişoara. 

Alături de mine, stând în aceeaşi casă, intr-un sat 
părăsit de bănăţenii deportaţi, duminica am cântat 
amândoi la aceeaşi strană în rit bizantin - eu, făcându- 
mi cmce cu trei degete şi el făcându-şi cruce, cu toată 
mâna dreaptă, mare cât o lopată. Când m-am întors de 
la puşcărie, el mă bocea şi plângea pe umăml meu şi 
spunea mereu: “Măi frate peline, oare ne vom mai 
vedea pe această lume?" Şi nu ne-am mai văzut. A 
murit. 

In timp ce părintele cardinal Alexandru este 
duşmănos pe noi preoţii ortodocşi, că i-am păstorit 
credincioşii şi i-am păstrat bisericile frumoase şi i le- 
am dat înapoi, mai bine de un milion n-au vmt să se 
întoarcă la uniaţie şi au rămas lipiţi de Ortodoxie. 

Credincioşii n-au văzut nici o deosebire între or¬ 
todoxia românească şi greco-catolicism. Doar că noi 
spuneam Sfântul Duh şi ei spuneau Sfântul Spirit. Nici 
un preot de-al lor nu-i pomenea pe Părintele Papa, ci 
doar mitropolitul de la Blaj îl pomenea la slujbe pe 
Papa de Ia Roma, precum preoţii ortodocşi îl pomenesc 
pe episcopul locului, iar Patriarhul de la Bucureşti, pe 
Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. 

Părintele cardinal Alexandru Todea a uitat total că 
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a poruncit să ne iubim 
unul pe altul ca fraţii, ba chiar să iubim şi pe vrăjmaşii 


57 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


noştri. Doar nu care cumva ierarhia superioară greco- 
catolică L-a corijat pe Iisus Hristos? “Să nu fie!", 
spune Sfântul Apostol Pavel şi cu asta am încheiat. 

Personal îmi pare rău pentru suferinţele părintelui 

cardinal Todea şi cred că a măturat coridoarele de la 

Sighet, după cum eu şi Nichifor Crainic şi alţii am 

curătat closetele de la Aiud! 

/ 

Eu făcusem practică în Rusia Sovietică, curăţind 
alături de alţi preoţi ortodocşi closetele de prin lagăr şi 
chiar din canalele de scurgere de la Moscova. Dar, 
mulţumim lui Dumnezeu, am stat tot timpul cu fruntea 
sus şi am ieşit din puşcărie tot cu fruntea sus. Părintele 
cardinal, din măturător de puşcărie, a ajuns cardinal. 
Eu, măturător de la Aiud, n-am putut să mă menţin nici 
ca preot paroh la Ghindăoani, judeţul Neamţ. 

Aceasta este principala deosebire între mine şi un 
cardinal. Mie nu mi s-a permis să slujesc în vreun Altar 
ortodox, iar părintele Todea a slujit şi-n marea biserică 
a Sfântului Petm de la Roma. Şi atunci mă întreb: Cine 
a suferit mai mult? Părintele cardinal, ori preotul Bejan 
de la Hârlău? Şi, ca mine au suferit încă 1200 preoţi 
ortodocşi. 

Eu, în toată lunga mea detenţie, nu am întâlnit în 
puşcărie decât 36 preoţi greco-catolici şi un episcop 
foarte tânăr, de 23 de ani, hirotonisit în clandestinitate, 
şi care, fiind prea cmd şi fără opinie, n-a suferit cu 


58 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


nimic mai mult decât preoţii greco-catolici, Ion Mereu 
sau Neculai Opriş. Nu-i necesar să aşteptăm gloria de 
la oameni, ci să aşteptăm răsplata de la Dumnezeu. 
Părintelui Cardinal Alexandru Todea îi lipseşte tiara de 
la Papă. Eu nu mă laud, dar 25 de ani, din 1970, n-am 
liturghisit nici într-o biserică. M-am închinat lui 
Dumnezeu privind spre răsărit, doar în casa mea din 
Hârlău Şi la uşa mea au bătut mulţi, foarte mulţi 
creştini care aveau nevoie de mângâiere. Şi cu asta, o 
problemă care pare dificilă socot că-i lămurită. Mai 
mult, nu se poate. 

Aş putea să vorbesc de 12 preoţi ortodocşi omorâţi 
prin împuşcare de securitate. Nu cunosc nici un preot 
greco-catolic sau catolic să fi fost omorât prin 
împuşcare. Toţi preoţii catolici au fost în puşcării, în 
frunte cu Mitropolitul Martin Aron, pentm spionaj în 
favoarea Sfântului Scaun, a Italiei. Dar s-au purtat 
foarte corect în puşcărie. 

Şi atunci, în timp ce catolicii tac şi-şi văd de oficiile 
lor, un român ajuns la grad arhieresc foarte sus, critică 
pe ortodocşi. Mă întreb: “De unde şi-a însuşit 
vrăjmăşia cu care atacă duşmănos pe ortodocşi? înclin 
a crede că vrăjmăşia vine de acolo că greco-catolicii, în 
număr de un milion jumătate, au devenit, şi au declarat 
şi se menţin membri buni şi credincioşi ai Bisericii 
Ortodoxe. Un alt motiv nu se poate. 


59 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ CU UN GRUP DE MONAHI 

- Cum vedeţi o reînnoire duhovnicească a 

/ 

monahismului ortodox astăzi? 

- Se începe totdeauna lucrul cu rugăciunea, ştiind 
noi toţi că Dumnezeu a spus: Fără de Muie nu puteţi f 
ace nimic. 

Toate mănăstirile ortodoxe din întreaga ţară, toate 
mănăstirile şi Bisericile din Rusia, Balcani, Grecia, 
Constantinopolul şi Ierusalimul, se găsesc în plină şi 
normală evoluţie înspre mai bine. Mănăstirilor, din tot 
Răsăritul ortodox nu li se poate pune în cârcă nici un 
impediment. Toate sunt lucrative. 

Un monah chiar dacă ar spune numai Tatăl nostru 
ori Psalmul 50 înseamnă lucru de adâncime în sufletele 
credincioşilor. Căci noi slugile lui Dumnezeu arăm şi 
semănăm, dar ploaia care rodeşte holdele este Duhul 
lui Dumnezeu şi rezultatele se văd. Dacă un creştin 
vizitează o mănăstire, îşi începe pelerinajul cu 
îngenuncherea de la poarta mănăstirii, iar inima-i 
psalmodiază Psalmul 50 şi alte rugăciuni. Cu drept 
cuvânt, cine deschide poarta unei mănăstiri, lasă 
părăsită afară toată grija cea lumească şi ajunge ca la 
miez de noapte, chiar cel mai aspm dintre suflete să se 


60 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


înmoaie în lacrimile pocăinţei şi să se bată în piept ca 
vameşul, implorând mila lui Dumnezeu. Aşa lucrează 
Duhul lui Dumnezeu prin intermediul Mănăstirilor. 

Dar nu numai prin mănăstiri ci şi prin bisericile de 
mir, prin preoţii satelor şi ai cartierelor şi mai ales prin 
îngenuncherile creştinilor. 

Nu le putem pretinde mănăstirilor şi bisericilor de la 

tară mai mult. Iar Duhul lui Dumnezeu bate de unde 

/ 

voieşte şi sporeşte credinţa acolo unde omul face 
începutul mântuirii. 

Mănăstirile să nu renunţe sub nici o fonnă la 

/ 

întreaga rânduiala a slujbelor, de la binecuvântări până 
la otpust. Să nu scurteze pe temeiul: "Cum vrea cel mai 
mare“; căci peste mănăstiri şi biserici Bunul Dumnezeu 
este cel mai mare. 

Să nu se uite că chinezii bogaţi îşi pun pe crestele 
caselor câte o morişcă, care vâjâie necontenit - zic ei -, 
în rugăciuni şi cereri din lovirea vântului. La noi, să 
simtă inima tot ce spune gura. Abia atunci ne aude 
Dumnezeu! 

Mănăstirile să observe întru totul canoanele litur¬ 
gice. 

Fiecărui credincios să i se acorde cu largheţe 
asistenţă spirituală. Creştinul vine la mănăstire, ştiind 
că locul de închinare este mai curat decât în altă parte; 
a pământului. Una este să te închini în Ierusalim, la, 


61 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Mormântul Sfânt, şi alta, la altarul unei mănăstiri. 
Sfinţirea locului vine de la Cel Care a sângerat pe 
dealul Golgotei şi de la Mormântul din care S-a ridicat 
la viată, Iisus, Biruitorul morţii. 

Desigur, lui Dumnezeu trebuie să te închini în duh 
şi în adevăr. Dar nu-i tot una să-ţi razemi fruntea de 
Mormântul Mântuitorului şi de icoana Maicii Dom¬ 
nului. Mulţi, foarte mulţi au sărutat urmele paşilor lui 
Iisus, ştiind că Iisus este Fiul Iui Dumnezeu. 

Eu am dat mâna în viaţă cu doi regi şi un mareşal. 
Tatăl meu, care era " ţăran plouat", mi-a spus că-i bine 
să nu mă mai spăl pe mâini, că m-am atins de unsul lui 
Dumnezeu. Iar un preot din Basarabia, în ziua în care 
am fost decorat de rege, mi-a spus că nici să nu-mi ud 
mâinile, după ce am atins mâna regelui. 

Dar dacă te atinge Dumnezeu pe umărul drept, ce 
atitudine vei lua? 

- Cum se pot împăca Marta cu Măria în viaţa 
monahală, ştiind că tinerii care intră în mănăstiri doresc 
să se roage mai mult? 

- Trebuie ca în mănăstiri să se pună mai mare accent 
pe sfintele slujbe de zi şi de noapte şi pe neîncetata 
rugăciune personală. Sunt mănăstiri unde călugării se 
roagă mai mult şi sunt nelipsiţi de la Utrenie şi Sfânta 
Liturghie şi sunt mănăstiri mai slab organizate, unde 
călugării se roagă mai puţin. Asta depinde în special de 


62 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


stareţii şi duhovnicii mănăstirilor respective. Cu cât 
aceştia vor fi mai duhovniceşti, cu atât viaţa monahală 
va fi mai înaltă şi călugării mai uniţi cu Hristos. 

Mănăstirile cu foarte puţine bunuri materiale pe 
vremuri erau înzestrate de voievozi şi de boieri. Acum 
câmpul s-a împuţinat şi vitele trebuiesc hrănite, ca să te 
foloseşti de ele. 

Tuturor monahilor, şi mai ales celor tineri, li se cere 
să poarte pe umăr coasa şi sapa, căci vieţuitorii 
mănăstirilor s-au înmulţit în ultimul timp şi toţi trebuie 
să mănânce măcar de două ori pe zi. Ofrandele pe care 
le aduc acum credincioşii sunt puţine în comparaţie cu 
monahii, care, ca să dea rezultate în munca lor, trebuie 
să mănânce. Dar de unde să iei suficiente alimente? 
Din donaţii benevole şi din pieţe? 

Prin rugăciune şi prin muncă activă se pot înmulţi 
pâinile şi îmbogăţi oalele cu fasole, iar monahii, fie din 
Apus, fie din Răsărit, trebuie să se conducă în 
rugăciune şi ascultare. Altfel nu se poate! Apoi prin 
munca activă se potolesc instinctele oarbe şi se st㬠
pânesc ispitele. 

Pe deasupra tuturor lucrurilor stă Duhul lui Dum¬ 
nezeu, Care pe toate le împlineşte! 

Peste tot este o mare lipsă de duhovnici cu 
experienţă. Cum se poate fornia o nouă generaţie de 
duhovnici buni pentm viitor? 


63 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Eu am întâlnit chiar la Sihăstria preoţi foarte tineri, 
având şi duhovnicia pe umerii lor. Desigur, duhovnicia 
în plinul ei se câştigă cu timpul. 

Este absolut necesar ca duhovnicii în vârstă, cei mai 
căutaţi, să-şi facă ucenici, pe care să-i înveţe şi să-i 
pună în faţa Canoanelor! Numai aşa să se urmeze 
creşterea duhovnicilor. Iar duhovnicul tânăr să înveţe 
de la cel mai în vârstă. Apoi să ştie că Bunul 
Dumnezeu scoate duhovnici buni şi bine lucrativi 
dintre oameni şi chiar din pietre, cum spune Hristos. 
Duhovnicia este o artă pin care cântă Sfântul Duh. 

Ce relaţii duhovniceşti trebuie să existe între 
mănăstiri şi parohii? 

Dacă credincioşii au nemulţumiri cu preoţii 
parohi, mănăstirile sunt datoare să-i primească şi să le 
asculte păsurile. Cu toate că, canonul spune: " Creştinul 
să nu umble din duhovnic în duhovnic“. 

în general, vine un timp când oamenii îmbătrânesc 
şi se pregătesc de moarte. Abia atunci îşi mărturisesc 
cele mai intime dintre păcate şi aşteaptă iertarea lui 
Dumnezeu. 

Duhovnicul de la mănăstire are mai multă pactică 
duhovnicească şi credincioşii au mai mare încredere în 
aceşti părinţi călugări. Mănăstirile n-au dreptul să-i 
refuze. Trebuie să-i asculte cu mare atenţie şi să le 
prescrie medicaţia cea mai aspă, căci cei mai mulţi 


64 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


credincioşi se împărtăşesc cu nevrednicie. 

Vine un ceas când omul îşi spune sieşi: “Până când 
să-mi amăgesc conştiinţa? Până când voi încerca să-L 
duc în eroare chiar pe Bunul Dumnezeu?“. Şi-şi zice: 
“A venit timpul să nu-L mai supăr pe Dumnezeu! A 
venit ceasul când trebuie să-mi curăţ conştiinţa!“. 

Abia atunci mărturisirea este corectă şi vei simţi 
amândouă mâinile lui Dumnezeu pe capul tău 

- Cum vedeţi o reînnoire duhovnicească a 

/ 

teologiei româneşti? 

- Teologia este susţinută de Duhul Sfânt, Care 
dirijează Biserica, şi de preoţii cucernici care 
aprofundează cunoştinţele teologale. După cum se 
înţelege, este o perfectă colaborare între Duhul Sfânt şi 
Biserica conducătoare. 

în aceste condiţii. Biserica nu poate greşi. Deoarece 
în veci Biserica, în totalitatea ei, este condusă în timp 
de puterea lui Dumnezeu, “Care pretutindeni este şi 
toate le împlineşte 4 ? Totdeauna teologia este activă, 
cunoştinţele rămân aceleaşi şi nealterate în esenţa lor. 

Când omul se suprapune Duhului Sfânt şi o ia după 
capul său, neascultând de Biserică şi de Sfinţii Părinţi, 
apar sectele, care, la început sunt foarte violente. Apoi 
se cuminţesc şi se numără printre cele 103 feluri de 
grupări creştine. 

în Ortodoxie toate problemele de credinţă şi de 


65 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


morală sunt aşezate cu timpul şi nu se mai simte nevoia 
de vreo inovaţie. De 2000 de ani noi stăm pe aceleaşi 
principii de doctrină şi de morală şi nu simţim nevoia 

de inovaţii. 

/ 

Noi stăm tari şi neclintiţi pe cele 20 de veacuri, care 
înseamnă în permanenţă hrana nealterată a Ortodoxiei 
universale, în aceasta stă tăria Bisericii Ortodoxe! 

Nu se simte nevoia de dogme noi. Se simte nevoia 
să-i cântăm lui Dumnezeu, recitativ. Simbolul Cre¬ 
dinţei şi psalmodierea mgăciunii Tatăl Nostm. Iar 
versul Bisericii Ortodoxe este rectiliniu şi ne duce 
hotărât la poarta Raiului, însăşi închinarea noastră 
seara şi dimineaţa, la mese, când plecăm la drum, este 
cea mai activă predică spre lauda Bunului Dumnezeu. 

Sfântul Petm a scăpat de înec, strigând către 
Dumnezeu: “Doamne, ajută-mă!". Iar mâna lui Dum¬ 
nezeu l-a scos din valuri şi l-a ajutat să călătorească pe 
fruntea încreţită a unui val. Şi atunci este îndreptăţită 
apostrofa lui Hristos: “Fricosule, pentm ce te-ai îndoit? 

Oare nu ti-a întins Bunul Dumnezeu o mână 
/ 

salvatoare? Iar tu ce-ai făcut? Cobori rapid, surd şi 
orb!“ 

Nu se află alt drum spre Hristos, decât să te arunci 
cu Petm la picioarele Lui! 


66 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ CU CÂŢIVA PREOŢI MISIONARI 

/ / 

- Ce măsuri de contracarare a prozelitismului sectar 

din zilele noastre le consideraţi mai utile? 

/ 

- Este necesar să se înfiinţeze de mare urgenţă un 
corp de misionari interni, foarte bine informaţi, buni 
vorbitori şi să strălucească de credinţă. 

Rostul lor va fi misiunea internă. Perfect organizaţi 
în frunte cu un Episcop misionar şi foarte activi în 
parohiile contaminate de sectari, în fruntea lor să stea 
un tânăr peot foarte activ care să ajute pe episcop. 

Aceşti misionari e bine să fie celibi sau monahi. 
Bine instruiţi şi buni cunoscători în felul cum sectanţii 
pun problemele de dogmă şi de viaţă creştină. Printre 
ei, o mână de monahi tineri organizaţi şi patronaţi de 
Sfântul Vasile cel Mare, vor fi trimişi pe o perioadă 
mai lungă de timp în parohiile contaminate. 

în locul preoţilor modeşti, să fie avansaţi preoţi 
adevăraţi misionari - buni pentm misiunea internă şi să 
stea în parohia bolnavă până când o vor vindeca de 
lepră. 

Vor trece din casă în casă, având asupra lor sufi¬ 
cient material misionar. Vor antrena în lucrarea lor 
parohii locale. Iar dacă va fi cazul, vor fi aduşi chiar 
preoţi misionari în parohiile contaminate şi vor activa 


67 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


până când parohia respectivă se va însănătoşi. 

Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe 
Române trebuie să înfiinţeze acest corp de preoţi 
pricepuţi pentru misiunea internă. Acestora li se vor 
asigura mijloacele materiale necesare acestei lucrări, 
care trebuie făcută cu timp şi fără timp - numaidecât. 

S-a încercat la noi acest sistem, între cele două 
războaie mondiale, în Ardealul de vest şi în Basarabia. 
Cu bune rezultate, îl dăm ca exemplu pe preotul Toma 
Gherasimescu, care prin activitatea sa voluntară a 
acoperit toată ţara. 

- Acum în ultima vreme se constmiesc un număr 
mare de case de adunare, în timp ce noi ortodocşii, din 
lipsă de fonduri, cu greu zidim lăcaşurile de cult. Ce 
părere aveţi în această privinţă? 

- Noi ştim că în ţara noastră, în ultimii 50 de ani s- 
au constmit oraşe noi sau cartiere noi, însă lipsite de 
biserici. Este mai simplu să construieşti o casă de 
adunare baptistă decât o biserică ortodoxă rezistentă în 
materiale şi plină de artă arhitectonică picturală şi 
intimă. 

Pentm o biserică ortodoxă sunt necesare multe 
materiale rezistente, dar foarte costisitoare. De aceea în 
cea mai mare parte se constmiesc din daml creştinilor, 
a credincioşilor din parohii. 

Sectarii vin cu fonduri materiale şi propagandistice 


68 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


de peste ocean. Centrala lor este în America de Nord, 
iar în Europa, în Apusul protestant, între ortodocşi 
aceşti misionari străini nu se bucură de credit. 

Propaganda lor este respinsă pe temeiul credinţei pe 
care o cultivăm noi românii aici la noi de 2000 de ani. 
Este un fel de vârtej de moment cu multă ameţeală, 
care însă se duce pe locuri pustii, iar noi, românii 
rămânem tari pe temeiul că "aşa au trăit părinţii şi 
bunicii noştri şi noi mergem pe urmele lor“. 

înclin a crede că teama noastră de sectanţi este 

/ 

exagerată. Şi apoi să nu-i excludem pe Dumnezeu şi 
ajutoml Lui pe care ni-1 dă cu prisosinţă de 2000 de 
ani. 

- Cum am putea evita participarea copiilor ortodocşi 
la şcolile neoprotestante, prin care se vânează tineretul 
nostm? 

- Este o modă a timpului. Neoprotestanţii, 
evangheliştii de astăzi au plecat la drum bine plătiţi şi 
bine echipaţi cu material didactic de către cei din 
America care doresc să împrăştie creştinii şi în felul 
acesta să-i domine. Ţăranul român însă trăieşte după 
tradiţie, aşa cum am apucat de la mama şi de la tata! 
Credinţa ortodoxă nu şi-o schimbă cum şi-ar schimba 
Duminica dimineaţa cămaşa. Orice român nu poate să 
fie decât ortodox. Aceasta este confesiunea noastră 
naţională; după cum spaniolii sunt catolici prin 


69 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


excelentă. 

/ 

Doar ici-colo câte un suflet slab de înger sau plin de 
păcate îşi vinde sufletul pe 100 de dolari. 

- Cum putem izbăvi tineretul şi intelectualii noştri 
de practicile budiste asiatice, ca yoga şi altele, care 
amăgesc pe cei slabi în credinţă? 

- Noi, cei care am stat mulţi ani în detenţie, am 
constatat că sunt foarte credincioşi şi sunt puternic în 
tradiţie ţăranii, apoi masele intelectualilor care au 
priceput că noi, românii, reprezentăm cu multă onoare 
şi devotament Ortodoxia de 2000 de ani, nu avem nici 
un temei ca să o părăsim De la asiatici am împrumutat 
gimnastica şi unele exerciţii. Dar aceste exerciţii 
aparţin de 2000 de ani Bisericii Ortodoxe, în această 
atitudine stă toată tăria Ortodoxiei. 

Noi nu teoretizăm învăţătura creştină, ci o trăim 
realmente. Ea ne este proprie nouă şi pentm viaţa 
aceasta sentimental creştină; sectele nu ne pot oferi 
nimic. Oricând şi oriunde ar fi, le refuzăm ispitele. Am 
observat din contactul cu şefii sectari că sunt foarte 
slabi pregătiţi scripturistic şi ne urăsc foarte tare pentru 
statornicia în credinţa strămoşească. 

Succesul lor de prin mahalale nu lasă urare. De la o 
vreme termină banii care sunt trimişi din America. 
Ispitele sunt foarte scumpe şi tac. Sectele nu pot ajunge 
la izvorul nesecat al credinţei Ortodoxe româneşti. 


70 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Chiar la ultimul recensământ al populaţiei, 87% s-a 
declarat ortodoxă, nesilită de nimeni. Se pare că 
aceasta-i un vânt străin care trece şi peste ţara noastră 
şi mpe câteva frunze din stejaml românesc. Dar 
stejaml, primăvara îşi înnoieşte total frunzele. 

- Cum putem atrage elevii şi studenţii la o trăire 
ortodoxă autentică? 

- Foarte curând se va introduce studiul religiei şi în 

cursul liceal, iar spre cinstea lui, Părintele Galeriu din 

Bucureşti ţine un curs de creştinism studenţilor de la 

politehnică. Trebuiesc înmulţite catedrele despre Iisus 

Hristos şi învăţătura Lui, iar în centrele universitare, 

Sfântul Sinod să le dea studenţilor biserica lor cu preoţi 

tineri, pregătiţi, ca să facă misiune locală. Această 

situaţie a fost până la al doilea război mondial şi s-a 

dovedit foarte eficace. Aş merge cu propunerea ca la 

orice facultate din tară să existe o catedră intitulată 

/ 

“Iisus Hristos“ şi acolo să predea un preot valoros şi 
drept. 

- O bună parte din tineretul nostru este decepţionat 

în fata realităţilor cmde ale societăţii de astăzi. Cum 
/ / / 

pot fi vindecaţi? 

Această problemă este general umană; este 
obligatorie pentm toate popoarele care trec prin 
războaie sau revoluţii, de la un regim la altul. 

Tineretul este generos şi el este acela care a făcut 


71 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


revoluţia, ieşind în stradă, aşteptând mai binele, care, 

dacă n-a venit, tinerii se găsesc obligaţi să se retragă. 

Să înveţe şi să tacă. Să părăsească scena politică. 

Nu au ce aştepta de la conducerea ţării. Tineretul 

devine blazat şi-şi găseşte satisfacţii la învăţătură, fie în 

amor liber, în bani, destrăbălări, desfrâu, beţii, din 

care-1 poate trezi numai Biserica. Nu există altă cale, 

altă instituţie mai bună ca Biserica. Să se creeze în 
/ 

facultăţi catedra "Iisus Hristos". Nu despre Moise şi 
mozaism, cum făceau în trecut unii, la propunerea 
Cahalului. 

- Ce măsuri trebuie luate împotriva prostituţiei, 
pornografiei, filmelor şi muzicii decadente de astăzi? 

- Este o problemă general umană; aceeaşi la New 

York, ca şi la Iaşi. In spatele propagandei despre 

sexualitate stă bine organizat Cahalul, cu intenţia lui 

fermă de a-i întoarce pe creştini la animalitate. Toate 

actele de cultură contemporană sunt încărcate de 

sexualitate. Biserica are dreptul şi obligaţia să intervină 

la stat, la guvern pentm reducerea izvoarelor 

pornografice (filme, cărţi, muzică etc.) Acestea pot fi 

atacate din faţa Sfintelor Altare; se cere doar ca preoţii 

să fie foarte activi în combaterea acestor infecţii. 

/ 

Bineînţeles că această luptă se dă şi la catedră de 
religie, în tot timpul, şi în tot locul trebuie combătută 
puternic sexualitatea. 


72 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Ce măsuri mai potrivite se pot lua de Biserică 
împotriva alcoolismului, desfrâului şi divorţului care 
îmbolnăvesc societatea creştină? 

- Această problemă este de domeniul public, dar 
mai ales particular. De oriunde să se combată beţia şi 
desfrâul, dar mai ales de către preotul de parohie, care 
este misionarul parohiei lui. Să îndrăznească să meargă 
la familiile cu probleme de beţie şi desfrâu însoţit 
totdeauna de unul sau doi consilieri bisericeşti şi să 
încerce prin orice mijloace împăcarea între soţi. 

Să nu uităm totuşi că Mântuitorul aprobă divorţul 
pe tema de desfrâu sau bătăi. 

- Ce sfaturi daţi tinerilor care nu pot realiza o 
căsnicie creştină? 

- Căsătoria este pornită de instinctul de conservare a 

fiinţei umane, lăsată de Dumnezeu. Există o vârstă 

când băieţii şi fetele amorezaţi unii de alţii pun la cale 

cununia lor. Acesta este un fenomen foarte natural şi 

bun. Se întâmplă că după războaie sau după revoluţii să 

se producă deficit numeric între băieţi şi fete. După 

recensământul din 1991-1992 s-a constatat că în 

România fetele sunt cu 600000 mai multe decât băieţii. 

/ 

Aceste fete nu se pot căsători legal niciodată. Un 
număr infim se călugăresc, celelalte îmbătrânesc pe 
prispa casei părinteşti. Până când şi în China a fost 
desfiinţată de foarte curând poligamia. Echilibrul între 


73 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sexe, după sociologi, se stabilizează din 25 în 25 de 
ani. Asta-i aşa de la Adam şi Eva. 

Cum vedeţi o înduhovnicire mai profundă a 
mănăstirilor noastre? 

- întâi de toate monahul, chiar prin faptul că apare 
în uniformă de preot, face misiune. Toată lumea i se dă 
din cale şi-i sărută mâna. în al doilea rând toţi creştinii 
sunt curioşi să vadă cum trăiesc şi cum se închină 
monahii din mănăstiri. Deci constituie un exemplu plin 
de veneraţie, în al treilea rând monahii se roagă în faţa 
altarului şi mărturisesc pe Hristos prin predicile pe care 
le fac. 

Ar mai fi un mijloc foarte puternic de propagandă 
creştină. Un gmp unit de tineri călugări studioşi să 
scoată o revistă săptămânală, cam cum era pe vremuri 
Glasul monahilor, care se vindeau prin toate locurile: 
pieţe, tramvaie, tren, magazine chiar de călugării tineri. 
Era o treabă foarte bună şi toată lumea o cumpăra din 
zbor. Era şi foarte ieftină. Aceste ziare cuprindeau texte 
din Evanghelii şi sfaturi creştine. Toată lumea le citea. 

Toţi monahii din Mănăstirea Sihăstria să se adune şi 
să aleagă o sută de subiecte de creştinism. Să 
alcătuiască broşuri cu preţ minim şi să fie difuzate 
peste tot de fraţii călugări, în afară de acest săptămânal 
să se tipărească pe patm pagini Evanghelia 
săptămânală cu explicaţia ei şi pe pagina a patra 


74 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


diferite pilde din viaţa creştină. 

- Biserica are o mare lipsă de duhovnici iscusiţi şi în 
special mănăstirile. Cum pot fi fonnaţi în condiţiile de 
azi? 

- Da. A fost o scăpare din vedere a mănăstirilor. 
Toţi pelerinii doresc o spovedanie la un călugăr bătrân 
cu experienţă, însă nimeni nu a avut grijă să-i formeze 
duhovnici. Numai pe ici, pe colo apare câte un călugăr 
bătrân înduhovnicit. Dar este prea puţin. Eu recunosc 
că adesea am spus părinţilor Cleopa şi Ioanichie: “Să 
vă faceţi ucenici, că dacă dispăreţi amândoi se pustieşte 
Mănăstirea Sihăstria!" Acum, vedeţi că chiar Sihăstria 
n-are duhovnici destui şi poate le vine în ajutor 
Dumnezeu acum în ceasul al 12-lea. Altfel, se vor găsi 
călugări să pască vacile şi oile, să cosească, să 
zidească, să se roage frumos personal, dar fără putere 
de convingere în masa pelerinilor. Mănăstire fără 
duhovnici nu poate fi mănăstire! 

Omul vine să se limpezească de păcate şi are totală 
încredere în călugări. Se spovedeşte şi la preotul din sat 
dar se sfieşte să-i spună lucruri, păcate foarte intime, 
să-i divulge păcatele grele. Dar la duhovnicii călugări 
este mai simplu - se mărturiseşte şi trebuie să i se dea 
canon şi apoi să-i împărtăşească. 

In toată literatura mare rusească întâlneşti câte un 
vestit duhovnic, pe care îl caută până în Siberia şi nu 


75 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


pleacă de la casa duhovnicului până nu-i spovedeşte. Şi 
la noi, la Mănăstirea Neamţ, strălucea Cuviosul Paisie 
Stareţul, iar la Mănăstirea Sihăstria era până acum 
recent Părintele Paisie Olani 

Oamenii zic: “Mergem la Mănăstirea Sihăstria, dar 
degeaba căci părintele Cleopa nu mai poate sluji este 
bătrân şi bolnav; iar părintele Ioanichie este până peste 
cap ocupat! 

Şi atunci unde să se ducă? Tocmai la Cemica la 

părintele Ilarion Argatu, Şi cam atât! 

Ce cărţi sfinte mai deosebite recomandaţi 
/ / 

credincioşilor noştri? 

- întâi, “Mica Biblie“. Apoi, un catehism clar şi, 
mai presus de toate, “Vieţile Sfinţilor", începând cu 

sfinţii români. 

/ 

- Cum putem împăca pe cei învrăjbiţi, mai ales în 

viata de familie? 

/ 

- Este foarte simplu; Mântuitorul a spus: “Dacă 
cineva ţi-a greşit, mergi şi te împacă“. Dacă ai reuşit 
acest fapt ai câştigat un suflet. Dacă n-ai reuşit, acel 
cineva să-ţi fie ţie ca un "păgân şi ca un vameş“. Adică 
te fereşti din calea lui. 

- Ce măsuri mai potrivite pot fi luate împotriva 

decadentei morale de astăzi? 

/ 

- Totdeauna la o anumită vârstă a tinereţii, băieţi şi 
fete trec prin prefaceri hormonale care-i tulbură şi 


76 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


socotesc că prin contactul sexual starea de lucru se 
îmbunătăţeşte. Medical lucrurile aşa stau. Numai că 
Biserica socoteşte că libertatea sexuală trebuie 
precedată de căsătorie cu cununie religioasă. 

Asta, bineînţeles, în afară de părinţii monahi care 
depun un jurământ de castitate. Pe tânăr - orice creştin 
mai în vârstă, orice preot îl va sfătui să se cunune - 
chiar de tânăr. Regula este aşa: Orice bărbat să-şi aibă 
soţia lui şi orice femeie să-şi aibă soţul ei. Dar cum am 
spus mai sus rămâne jumătate de milion de fete fără să 
aibă parte de cununie. Rămân cele urâte, sacrificate. 

Alt sfat nu există, decât numai prin legalitate şi 
sfinţirea dragostei. 

- De ce ne temem de moarte? Frica de moarte este 
un păcat sau umiarea firească a nepocăinţei? 

- Eu cred că toată lumea se teme de moarte, deşi 
este un fenomen tot atât de natural ca şi naşterea. Chiar 
Mântuitorul, umanizându-Se, a trebuit să moară, chiar 
dacă Dumnezeu Tatăl L-a înviat, El a murit real şi a 
fost înmormântat. S-a constatat că a fost mort 
înfigându-i-Se suliţa în inimă de către un militar 
roman. Când moare omul se despart elementele - apă şi 
sânge. 

- Ce cuvinte testament doriţi să lăsaţi după moarte 
celor ce vă iubesc? 

- Sfântul Ioan Teologul la bătrâneţile sale atât le 


77 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


spunea ucenicilor lui: “Fiilor, iubiţi-vă unul pe altul, 
căci iubirea poate totul!“ Amin. 

Cum putem folosi mai mult pe aproapele şi 
totodată să ne zidim sufleteşte şi pe noi? 

- Tocmai această golire sufletească de sine, spre 
folosul altora, înseamnă fapta cea mai bună pe care o 
poate face un preot sau un călugăr. Se dăruieşte 
complet lui Dumnezeu - se goleşte. Se dămieşte fără 
economie aproapelui său din dragoste. Un astfel de om 
devine sărac cu duhul şi desigur cetăţean al Raiului, 
pentm că este fiu al iubirii şi al lui Dumnezeu. 

- Ce recomandaţi între viaţa de linişte şi cea 
misionară? 

- Perfect egal, în amândouă cazurile. Cei care 
doresc singurătatea, vor fi mereu în ucenicie lui 
Dumnezeu. Cei care fac lucrare creştinească în popor, 
prin această activitate sunt ucenicii Mântuitomlui. Noi 
însă ne naştem cu calităţi şi defecte moştenite de la 
părinţi şi strămoşi şi ne urmăm senini destinul pe care 
ni l-a trasat Milostivul Dumnezeu. Iar pentm partea 
personală vom da seamă lui Dumnezeu la scaunul de 
judecată. 

- Cum ar trebui să fie un preot ideal astăzi? Dar un 
călugăr? Dar un duhovnic? 

Preotul de astăzi şi de totdeauna este sluga 
credincioasă lui Dumnezeu, îmbrăcată haric pentm a-i 


78 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sluji Lui, în numele unui grup de creştini. Are puterea 
harică de a conduce, de a învăţa turma şi de a o sfinţi în 
toate activităţile mari omeneşti, generale sau de 
familie. Preotul tuturor timpurilor se cade să fie om de 
vocaţie şi nu un profesionist în slujba lui Dumnezeu. 
Mai ales în preoţie se cade să fie total dăruit în slujba 
lui Dumnezeu şi pentm creştinii încredinţaţi de episcop 
preotului ca să fie conduşi la mântuire. Plenitudinea 
harului preoţesc o are Episcopul prin filiaţie de la 
Sfinţii Apostoli, iar preotul este un delegat al 
Episcopului şi nu are toată plenitudinea hamlui 
preoţesc. 

In totalitatea sa haml divin curge în Biserică prin 
Episcopii săi. în principiu multiple unităţi - parohii - 
primesc prin Episcopii locului delegaţi ai săi pentm 
serviciile divine şi pentru conducerea parohiilor, ca 
unităţi religioase. 

Ca atare, preoţii sunt delegaţi ai Episcopilor locului 
şi fără îngăduinţa lui nu pot săvârşi cele sfinte, deci 
preoţii parohiilor se cade să rămână supuşi la 
unitatea conducătoare a Bisericii. Este vorba aici de o 
hotărâre sinodală veche de când este creştinismul pe 
pământ. Cine iese din ordinea canonică a Bisericii se 
exclude singur din preoţie. Cine rămâne ascultător în 
ordinea Bisericii va, fi socotit slugă bună şi 
credincioasă Mântuitorului Hristos. Căci împărăţia 


79 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


cerurilor este împărăţia ordinii divine, iar noi, creştinii 
ne luptăm pe pământ să vină ordinea lui Dumnezeu, 
Precum în cer, aşa şi pe pământ. 

Cândva se va instaura şi pe pământ împărăţia lui 
Dumnezeu. Oricum am fi noi, oamenii, toţi suntem fiii 
Tatălui Ceresc, Care se întristează pentru păcatele 
omeneşti şi Care se bucură pentm virtuţile omeneşti. 
Iar noi, oamenii, care năzuim la ceruri ne rugăm 
necontenit: “Să vie împărăţia Ta, Doamne! Precum în 
cer, aşa şi pe pământ“. 

Acum însă satana îşi face de cap! Până când? Până 
când va fi legat de Bunul Dumnezeu pe o mie de ani. 
Abia în acele timpuri va triumfa credinţa pe pământ. 
Iar noi suntem datori să păstrăm puritatea credinţei şi 
să luptăm victorioşi cu păcatul şi cu stăpânul veacului 
acestuia - satana. 

Duhovnicul este egal - fie preot de mir, fie călugăr 

ca viată îmbunătăţită. Mai întâi să fie dotat cu bunătate 
/ / 

sufletească. Şi foarte atent, dar fără răutate 
la păcatele omeneşti, căci acela care îl iartă pe penitent 
este Bunul Dumnezeu. Duhovnicul consfinţeşte 
bunătatea lui Dumnezeu, iertându-1 pe cel păcătos, iar 
pe cel greşit, îndreptându-1 la Sfânta împărtăşanie. 

Haml iertător vine de la Bunul Dumnezeu atunci 
când părintele duhovnic pronunţă fomrula de iertare. 
De spovedanie poate uza orice creştin şi cât mai des. 


80 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Sfânta împărtăşanie, care este cununa harului divin, 
se acordă creştinului mai rar - de obicei în cele patru 
posturi, la boală, ori pe patul de moarte - când i se 
acordă ultima împărtăşanie, după o totală şi sinceră 
mărturisire. 

Acest creştin în clipa morţii este sigur că va deveni 
cetăţean al Raiului. Pentru marii păcătoşi, ca o 
mângâiere, este sfânta aghiasmă de la Bobotează. Pe 
patul de moarte duhovnicul îl va împărtăşi chiar şi pe 
cel mai mare păcătos, căci pe tot omul îl va judeca 
numai Bunul Dumnezeu, în cazul acesta, ca şi în alte 
cazuri, duhovnicul este instmmentul prin care lucrează 
Bunul Dumnezeu în sufletul omului. Iar preotul este, în 
toate actele cultice, instmmentul prin care vorbeşte 
omului sau oamenilor Bunul Dumnezeu. 

Haml lui Dumnezeu se coboară la om direct şi 
iertător, fiind la voinţa lui Dumnezeu Harul divin se 
coboară la om prin slujbele divine şi prin Sfintele 
Taine îngăduite de Dumnezeu omului dotat cu harul 
preoţiei. 

Aşteptăm smeriţi şi credincioşi victoria totală a lui 
Dumnezeu împotriva diavolului şi a ispitelor lui. Căci 
Mântuitorul nostm Iisus Hristos ne spune nouă cum le- 
a spus mai întâi Apostolilor: îndrăzniţi, căci Eu am 
biruit lumea! 

- Spuneţi-mi şi mie un cuvânt, Părinte Dumitru, şi 


81 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


dati-mi o binecuvântare! 

/ 

- Părinte, eu pun mare nădejde în preacuvioşia ta, că 
văd că L-ai găsit pe Hristos şi-L cauţi şi vrei mai mult. 
Cu cât ştii mai mult, cu atât vei fi bătut mai mult. Cine 
ştie puţin, se bate puţin. Adică vreau să spun că cine 
caută şi cunoaşte mult, este egal cu acela care este 
călugăr la oi, la Mănăstirea Sihăstria. 

Părintele Cleopa a fost întâi cioban! Nu? Şi a ajuns 
să vorbească la societatea "Anastasia" din Bucureşti. 

Fostul cioban de la Sihăstria a ajuns să ţină un fel de 
conferinţe duhovniceşti. Şi-s bune. Sunt foarte înţelese. 
Nu le ştie el pe toate. Dar pe multe le ştie cu adâncime 
şi are experienţă şi o raţiune nativă cu care judecă 
faptele. El a crescut ucenici buni şi a călăuzit spre 
Hristos multe mii de suflete. Eu l-am ascultat adesea 
cum vorbeşte la popor, la oameni, pe înţelesul lor. Pune 
câte o problemă pe înţelesul oamenilor şi oamenii 
pleacă foarte mulţumiţi: "L-am ascultat pe Părintele 
Cleopa“. Vezi! Au şi girul unui 
bărbat care L-a căutat şi L-a găsit pe Dumnezeu Au 
girul ăsta! 

Părintele Cleopa, după părerea mea, poate exagerez 
şi cred că sigur exagerez, este cel mai bun călugăr din 
ţara noastră. Dar eu v-am spus: am văzut doi călugări 
bătrâni, închinându-se noaptea la Mănăstirea Sihăstria 
şi deasupra capetelor lor a apămt la fiecare câte o rază 


82 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


de lumină verzuie. Care-i mai bun? Părintele Cleopa 
sau aceia? Aceia! 

- Mai trăiesc astăzi? Nu ştiţi cumva cum îi chema? 

- Nu mai trăiesc. Mă uitam numai la dânşii. De 
două, trei ori am surprins lucrul acesta. Nu sufereau să 
rămână cineva după Utrenie în biserică. Tot se 
uitau întrebător la mine de ce stau Mă închinam! 

- în ce an a fost asta? 

- Păi, dacă a fost de mai multe ori! în orice caz sunt 
cel puţin 20 ani de atunci. Am mai fost, dar nu i-am 
mai văzut. Veneau amândoi, plecau odată. 
Parcă erau conjugaţi. Lucrul ăsta nu l-am văzut la 
părintele Cleopa, nici la părintele Ioanichie, cu atât mai 
puţin la mine. Dar l-am văzut la aceşti doi 
călugări! Ei, care erau mai buni? Vezi? Stai tu unul în 
strană şi vezi cum apare lumina asta divină, care joacă 
deasupra capului lor! Nu-i Dumnezeu acolo? Nu le era 
primită rugăciunea? 

Aşa de frumos se închinau, cum se închină 
călugării, frumos, în patm părţi şi plecau amândoi 
încet-încet... Plecau la chiliile lor. Erau foarte bătrâni 
amândoi, albi la păr şi la barbă, înalţi şi slabi. Eu m-am 
temut! N-am întrebat nimic. M-am uitat şi cu 
curiozitate şi cu teamă. Asta era noaptea, la Utrenie. 

Dar după ce se termina Utrenia, rămâneau în urma 
altora şi eu rămâneam la urmă, că-i foarte plăcut să te 


83 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


închini la miezul nopţii, ori la Sihăstria, 
ori la altă biserică. Adică simţeam că-s plin, că mă pot 
mga. Da! De asta rămâneam. Ei nici nu mă observau 
Ştii că la biserică rămâne aprinsă numai o candelă şi în 
pridvor era o altă candelă şi o lumânare şi un călugăr 
care citea Psaltirea, în gând, încet. Acolo, Psaltirea se 
citeşte permanent. 

Am văzut lumina aceasta şi la femeia aceea de care 
ţi-am povestit data trecută. La aceea lumina era încă 
mai puternică. Ca o coroană de sfinţi. Ca o 
coroană de sfinţi, care-i juca deasupra capului. Cu 
drept cuvânt a spus părintele Cleopa lui părintele 
Ioanichie: “Iată creştini care se roagă tot aşa de 
frumos ca un călugăr!" Dar poate şi mai mult, mai din 
inimă. Eu am văzut lumina şi la femeia aceea şi am 
văzut şi la călugări. Erau egali. Adică era apartenenţa 
inimii la rugăciune. 

Nu spunea rugăciunea numai din gură, cum spun eu 
la miezul nopţii. Ea atât spunea: “Doamne, nu mă 
lăsa!" Atât auzeam eu. Dar Dumnezeu ştia de ce 
spunea femeia: “Doamne, nu mă lăsa!" Ştia. Mai mult 
n-a spus. Tot timpul atâta spunea. Cred că şi plângea 
atunci! 


84 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


O SEARĂ DE VEGHE 
CU PĂRINTELE DUMITRU 

- Binecuvântaţi-ne, iubite Părinte Dumitru, că din 
nou vă v izi tăm! 

- Părinţilor, am ştiut că veniţi! Mă miram de ce nu 
mai ajungeţi! De aceea am ieşit la portiţă să vă 
întâmpin. 

- Dăm slavă lui Dumnezeu că vă găsim mai bine! 

- Vă mulţumesc pentru noaptea aceea, pe care aţi 
pierdut-o pentm mine. Eu sunt absolut sigur că 
rugăciunile sfinţiilor voastre şi ale celor trei măicuţe 
m-au mpt din gura morţii. Chiar doctoriţa mi-a spus: 
“Părinte, n-am văzut în viaţa mea trei maici, în trei 
colţuri de cameră, făcând rugăciune! N-am văzut!". 

- Ea este credincioasă. Stă cu bolnavii. N-a mai fost 
prin mănăstiri să vadă cum se roagă. 

- Maica Măria s-a mgat şi ea, sau nu? 

- S-a mgat, că am văzut-o chiar asupra mea. Din 
când în când eram conştient. 

- Vă durea ceva? 

- Totul. Totul. După părerea mea, trebuia să mor 
atunci şi eram fericit. Se pare curios că spun asta. 

- Ba nu. De ce? Sunt şi călugări care se bucură mult 
în ceasul morţii. Am apucat şi eu un călugăr la 
Sihăstria şi când să moară a început să cânte 


85 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Apărătoare Doamnă şi cântând, şi-a dat duhul! 

- Şi eu am cântat Apărătoare Doamnă de trei ori şi 
Tatăl nostru de trei ori în noaptea aceea. Nu dovedeam 
să spun Tatăl nostru. Mă oprisem la " ...şi ne iartă nouă 
greşalele noastre...“ Aşa eram de tulburat de durere, 
încât atât spuneam şi nu mai ajungeam la capăt. Şi iar o 
luam de la început, şi iar o luam de la capăt. 

- Aşa este. Este greu când vine durerea. Boala este 
grea! 

- Eram epuizat şi uneori nu mă durea nimic. Nu mă 
durea nimic, părinte. Stai să-ţi spun, omule! Aş fi murit 
foarte uşor, că am mare nădejde în Dumnezeu! 

- însă este mare taina aceasta, a despărţirii sufletului 
de tmp! 

- Nu simţeam că se mpe ceva din mine. Simţeam 
aşa, ca o căldură. Atât. Din când în când îmi fulgera pe 
dinainte o lumină. Şi mă tot uitam: De unde vine 
lumina aceasta? 

- îngerul păzitor nu a avut poruncă să vă ia. 

- Nu, îngerul morţii! 

- Eu cred că îngerul păzitor! Vine şi al morţii, dar 
vine şi îngerul păzitor trimis de Dumnezeu, care zice: 
“Mai trimite vreo doi îngeri să-i ajute pe el“. 

- A mai venit cineva. Au venit trei măicuţe. 

/ 

Puternice rugăciuni au avut cele trei măicuţe. Puternice 
rugăciuni! Am stat până în zori şi m-am gândit: Mult 


86 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


poate rugăciunea dreptului care se face. Mult poate 
rugăciunea dreptului care se face cu credinţă, din 
inimă! 

Sunt şi ele suflete smerite, care au intrat în 
nevoinţa aceasta duhovnicească. Dacă ei, călugării, au 
ceva mai bun pentru Hristos, poate atât: cât îşi pot păzi 
mintea nerobită de gânduri, trupul curat de patimi şi 
inima plină de iubire pentru Hristos şi pentru toată 
zidirea. 

- Eu cred că cel mai greu este să-ţi păzeşti mintea! 
Mintea este mai greu de păzit decât firea! Fuge aiurea... 

- Dar şi firea contează foarte mult. 

- Firea călugărului trebuie să fie educată până la ora 
actuală şi stăpânită. Am să-ţi spun un secret, părinte: eu 
n-am nici un merit că sunt lipsit acum de 
păcatul desfrânăm! 

- Nu ştim noi ce faptă bună este mai grea sau mai 
uşoară la Dumnezeu! 

- Dar nu am nici un merit. Nu mai am pasiunea asta. 
Vine o vreme când ori te laşi de păcate, ori te lasă 
păcatele! 

- Era Părintele Nicodim Sachelarie. Un om cu viată 

/ 

sfântă, profesor şi diriginte la Seminaml de la Neamţ, 
prin anii 1950-1956. El zicea elevilor: “Măi, 
eu nu ştiu ce înseamnă războiul ăsta tmpesc! Aşa m-a 
făcut Dumnezeu Dar îl înţeleg. Mă chinuiesc să-i 


87 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


înţeleg şi să-i înţeleg pe băieţii aceştia!“ 

- Ei! De ce nu scrii despre ei? 

- Am scris cât am putut. L-am întâlnit odată la 
Patriarhie, la Căminul Preoţesc şi-i puneam întrebări. 
Iar el mi-a răspuns foarte frumos. Acest dialog este 
scris în Convorbiri duhovniceşti, volumul I. Atât am 
salvat, cât am putut culege atunci! Pe urmă s-a dus ca 
preot în satul natal din judeţul Bacău, comuna Dealu 
Morii. Iar când s-a îmbolnăvit, rudele voiau să-i ducă 
la spital şi el a zis: “Ajunge! Am trăit destul! Lăsaţi-mă 
în drumul meu! Mă duc la Hdstos!" A mai trăit puţin şi 
s-a dus la Domnul. 

- Aşa i-am spus şi eu doctoriţei aseară: “Mi-e 
destul, doamnă!" "Mai trăieşti!“ zicea ea. “Simt că mi- 
e destul“. Simţeam, părinte, că tare ar fi bine ca în 
momentul acela să plec. 

Un moment de pace interioară... Te simţi în braţele 
lui Hristos, că El te ocroteşte. Ţi-aduce o pace cerească 
în gânduri... Aşa vine o linişte asupra omului! 
Vezi totul frumos, totul în roz; câmpii frumoase, munţi 
frumoşi, păduri şi munţi până în vârful cerului; nori, 
zăpezi albe, frumoase şi tu eşti singur, fericit cu 
Hristos! 

- în Paradis. 

- Nu ştiu dacă în Paradis este zăpadă! Paradisul, 
cred eu după părerea mea, că este o grădină. 


88 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Aşa se şi tâlcuieşte. 

- De două ori am văzut o grădină a Raiului. Odată 
am văzut-o pe mama, care era habotnică. Măria o 
chema. Da. Era o femeie, ţi-am spus şi o repet acum, îi 
sfârâia gâtul când se mga! Sfârâia! Noi, copiii, în jurul 
ei, ne temeam când se mga mama! 

- Vedeţi că ati semănat mamei mai mult? 

/ / 

- Mamele creştine! Mamele ajung în Rai crescând 

/\ 

copii buni! Ce mare rol au mamele! Insă acum s-a luat 
moda asta cu un copil, doi. Văd că în China s-a luat 
măsura asta de stat. Nu mai încap. Ei sunt bucuroşi că 
le-au asigurat hrana în fiecare zi. Nouă în fiecare zi ne 
dădea o pâine, de un kg. Deci dacă chinezii scot la 
luptă 10 milioane de chinezi, este nimic pe lângă un 
popor de un miliard! Dar de unde să iei 10 milioane de 
pâini? Ei nu pot ieşi din ţara lor, pentm că nu au ce 
mânca, n-au ce pune în raniţă! Aşa că graniţa dinspre 
dânşii este perfect asigurată! 

Tata era şi el foarte credincios. Ah! Ce om! Tata era 
considerat aici la Hârlău, prost de cinstit ce era! Dar 
mama se mga mai frumos!. 

- Cu mai multă afecţiune. 

/ 

- Aşa ridica mâinile, se uita într-o parte, punea 
mâinile pe capetele a doi copii şi spunea ce avea de 
spus lui Dumnezeu, în afară de rugăciunile obişnuite 
spunea: “Doamne, băiatul ăsta al meu este cam bolnav. 


89 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Ai grijă de el. ăstălalt este cam obraznic. Doamne! Ce 
mă fac cu el?" Spunea aşa, ca şi cum ar fi stat de vorbă 
cu un bunic, cu cineva! Şi dădea din cap şi spunea. Eu 
sunt sigur că Dumnezeu o asculta şi-i răspundea! 

- Ea vorbea. Era în dialog cu Domnul! 

- Şi mie mi s-a întâmplat, părinte, să nu-mi fie a mă 
lăuda decât în Cmcea Domnului, să stau de vorbă cu 
Dumnezeu. Mi s-a întâmplat să stau direct de 
vorbă cu Dumnezeu. Mi s-a întâmplat şi m-am speriat. 
Mi s-a întâmplat să stau direct de vorbă cu Dumnezeu 
şi să primesc răspuns. 

- Mare lucru! 

- Numai noaptea, când eram singur. O trimit pe 
nepoata la culcare şi mai rămân o oră. Apoi vin să mă 
culc aici, că este mai mult aer. Am stat destul de des cu 
Dumnezeu! Dar după aceea mă tem, părinte. Aşa mă 
tem şi cad în genunchi, cu capul la pământ şi-i cer 
iertare că am îndrăznit să-i pun probleme direct. 

- Lui Dumnezeu! 

- Ca şi cum ar fi o ispitire a lui Dumnezeu. Dar 
după aceea, după ce îmi revărs părerea de rău, simt o 

bucurie interioară. Este bine să tii minte aceasta! 

/ 

- Acesta este semnul de la Dumnezeu. Bucuria care 
rămâne! 

- Simt o bucurie, care nu ştiu de unde vine şi cât 

tine! 

/ 


90 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Acesta este semnul că-i de la Dumnezeu. Când 
simţi frică, este de la demon! 

Şi de câte ori am simţit o lumină! Eu am o 
candelă noaptea... 

- O rază de lumină, sau cum? 

- Raze de lumină puternice, foarte puternice. 
Aproape că-mi luau ochii, încât tresar în faţa ei şi stă 
lumina. Stă. Vreau să spun ceva: să ştii că se poate lua 
contact cu Dumnezeu. Noi,, preoţii, luăm contact cu 
Dumnezeu prin toate rugăciunile pe care le facem, mai 
ales la Sfântul Altar. Mai ales! Dar şi în chilia ta. Cele 
mai pline rugăciuni ale unui preot sau 
călugăr sau creştin le simţi când eşti singur cu 
Dumnezeu, la miezul nopţii, când este linişte totală şi 
simţi că eşti tu cu Dumnezeu. 

- Vine o pace şi o bucurie de sus. 

- Tot timpul eşti intr-un fel de îmbăiere. Tot timpul 
simt un fel de căldură, care trece prin sufletul meu 
Simt o îmbăiere. 

- Asta-i mâna Domnului. 

- Seara când nepoata se duce la culcare, eu rămân în 
cealaltă cameră, oleacă mai întunecoasă, mai spaţioasă, 
şi apoi vin aici. Acolo îmi fac rugăciunile... îl simt... 

- Mare lucru. Domnul vă mângâie! 

- Da. Mă culc cu inima plină. Aici trebuie să 
ajungem totuşi fiecare creştin, în afară de pravilă, zic 


91 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


rugăciunea inimii. Trebuie să prinzi un pic de curaj s-o 

spui. Pe urmă te obişnuieşti s-o spui mereu. Apoi vezi 

că te ascultă Dumnezeu Simţi că te ascultă Dumnezeu 

/ 

Eu am o grămadă de pomelnice. Noaptea le pomenesc. 
Simt că-s primite. Simt. Când am pronunţat: "Doamne, 
mâine ăsta are un proces cu o soră. Eu nu ştiu care-i 
adevărul, care-i nedreptatea. Adă pace între ei şi fa 
dreptate! Apoi las capul în jos şi mă închin până la 
pământ. 

- Şi Dumnezeu hotărăşte. 

- Asta El hotărăşte. Este aşa de frumos să te închini 
direct lui Dumnezeu! Este aşa de apropiat! Atunci eşti 
exact fiu al lui Dumnezeu! Eşti ca omul dezbrăcat în 

fata lui Dumnezeu. 

/ 

- Gol de toate grijile lumii! 

- Absolut. Eu, când termin rugăciunea şi vin aici, 
simt că-s total schimbat. Umblu, beau apă, mă uit pe 
geam, mă uit pe-afară, fac cmce în patm părţi în 
cameră aici; închin perna, închin pătura şi după aceea 
mă bag dedesubt şi mai stau o oră sau două în gând. 
Astă-noapte am adormit pe la ora patm. Nici n-am 
simţit, părinte. Am avut ce gândi. 

- Ati avut o lucrare duhovnicească! 

/ 

- Şi nici nu m-am simţit obosit a doua zi, când m- 
am sculat. 

- Aşa-i când te uneşti cu Hristos! 


92 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Şi eram perfect sănătos, perfect echilibrat. 

- Cine se roagă din interior nu mai are nevoie de 
somn mult. Are odihnă interioară... 

- Nu-i de mirare că sunt călugări, care donn numai 
două ore. Nu-i de mirare deloc, îi înţeleg perfect. Adică 
este atât de dulce şi de profund somnul acela de două 
sau trei ore după rugăciune, încât compensează 

mulţimea orelor. 

/ 

- Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

- Să n-o faci pe fudulul în rugăciune... Tot timpul să 
te umileşti. “Ăsta sunt, Doamne!“ Gol. Eu tot timpul îi 
spun lui Dumnezeu. Abia astăzi I-am spus ceva 
deosebit: “Doamne, traista mea este goală". Azi, de 
faţă cu nepoata mea, am umplut-o. Nu total, dar am 
umplut-o. 

- Cu rugăciuni. 

- Şi fapte. Că nu poţi, când vine cineva şi-ţi spune la 
uşă: “Mi-e foame, părinte!", tusă-i zici: “Du-te, frate şi 
mănâncă!" 

- Trebuie să-i dai. Mai aveţi ce da la săraci? 

/ 

- Este frumos îndemnul. Să zicem că din cinci 
femei bătrâne una dă câte zece lei. Nu asta-i problema. 
Eu am ajuns la capătul efortului material. Ai 
să ajungi, când ai să fii de 85 de ani. 

- Este bine că nu vă încurcă materia. 

- Nu. Mulţumesc lui Dumnezeu! 

/ 


93 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Asta vă eliberează. 

- Mie mi-a dat Dumnezeu şi ajutor în viaţă. Nu te 
uita că am făcut puşcărie. Vezi casa asta? Este 
frumoasă, mare. Nu mă costat nici un leu Când am 
venit din puşcărie, îmi spunea sora mea care stătea aici: 
“Noi suntem oameni săraci". Tata avea 90 de ani, sora 
mea era bătrână, o vacă chioară, un purcel şchiop, un 
câine ribigit şi eu cu 30 de petice la pantaloni! 

- Moldovean, ca Ion Creangă. 

- Da, absolut! 

- L-aţi apucat pe tata în viaţă când aţi venit? 

- Da. A mai trăit trei ani. Iar mama era plecată la 
Dumnezeu. Ea murise. Tata a murit în 1968. A fost un 
creştin bun. 

- Bine că v-a mai văzut o dată în viată. 

/ 

- Nu m-a cunoscut când am venit acasă! 

- Ce-o fi zis: “De unde-i străinul acesta?". 

- Eu i-am zis: “Eu sunt, tată, feciorul matale!". El 
stătea într-o cameră mai mare ca asta şi desfăcea nişte 
grăunţe pentru moară. Venisem de la Aiud Eu am 
umplut o găleată cu apă, am încălzit-o, am pus-o intr- 
un poloboc, şi m-am spălat. Ce să fac? Venisem de la 
Aiud! 

- Şi el nu vă cunoştea? 

- Nu. Tot se uita la mine şi mă întreba: “Ce străin 
eşti?“ Eu i-am zis că sunt feciorul lui. "Nu, nu 


94 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Feciorul meu îi mort!“ Am văzut că nu mă recunoaşte, 
am tăcut, m-arn spălat frumos, m-am îmbrăcat, mi-am 
tăiat unghiile. El a zis: "Eşti străin. Uite, am fasole“. 
Era într-o vineri. “Mănânci fasole?“ Şi am mâncat 
amândoi. A făcut el o mămăligă. Credea că sunt un 
străin pe care îl primeşti la masă. 

Să vă spun un secret, părinţilor. Tatăl meu în fiecare 
zi ieşea la poartă şi oprea câte un ţăran, care îi părea 
mai sărac şi-i spunea: “Stai oleacă". "Dace-i, bădie?". 
“Hai şi-i mânca!“. Totdeauna era unul sau doi la masă. 
Mama uneori se mai oţăra. Trebuia să mai pună câte o 
cană de apă clocotită în borş. Eram copii mulţi. 

- Câţi fraţi ati fost? 

/ / / 

- Şase. Tata chema oameni de pe diurn la masă, ca 
patriarhul Avraam! Totdeauna. Stătea la poartă, se uita 
frumos şi chema. Nu pe oricine. Care avea boii mai 
slabi, caml mai ponosit. Şi zicea: “Stai oleacă! Trage 
colea“. El întreba: “Ce vrei, bădie?". "Ti-e foame?“ 
“Mai întrebi? 44 . Venea, mânca fmmos, zice; 
bogdaproste şi se ducea în treburile lui. 

- Deci v-a luat ca străin, când aţi mâncat în vinerea 
aceea? 

- Da, eram străin! Am mâncat fasole cu dânsul, am 
discutat o grămadă de lucruri. Tot se uita întrebător la 
mine. Şi a venit sora mea de la Iaşi şi ea m-a 
recunoscut. Eleonora o chema. Şi s-a convins tata că 


95 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sunt eu. Şi aşa m-a bocit! Tata m-a bocit! 

- Dar Eleonora, a plâns şi ea? 

- Da, a plâns. Ea a plâns şi că o arestaseră în ziua 
aceea. 

- De ce? 

- Au fost nişte alegeri în ţară, în vara anului 1964, şi 
ea a scris pe buletin: “Duceţi-vă dracului de 
comunişti!“. O lună de zile au căutat, până au găsit că a 
scris sora mea. Şi când eu am venit acasă, ea era luată 
la securitate la Iaşi. Tocmai se dăduse decretul acela de 
amnistie generală. Şi au bătut-o, au suduit-o şi i-au dat 
drumul acasă. A venit cu o pâine subsuoară. 

Săraca, ce mai plângea! 

- După câţi ani v-aţi întors în casa părintească? 

După 25 de ani. Casa era ponosită. Fusese 
bombardată de ruşi, căci aici era frontul. Ruşii erau la 
Flămânzi, iar nemţii şi cu românii la Cotnari. Dar 
am refăcut-o noi. Pe urmă m-am dus la Iaşi să-mi dea o 
parohie pe undeva. Era Mitropolitul Iustin Moisescu, 
care îmi fusese coleg de bancă. 

Mitropolitul mi-a spus: “Ţie nu am voie să-ţi dau 
parohie! Du-te prin Ardeal, pe undeva“. Şi eram gata 
să mă duc în Ardeal. 

Pe urmă m-a trimis la o parohie mică, Msipitu, la 
graniţa cu Rusia, în Bucovina. M-am dus până acolo. 
Ce mi-e Nistm, ce mi-e Nisipitu! Eram singur. M-am 


96 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


dus acolo. Graniţa trecea chiar prin mijlocul satului. M- 
am prezentat la comandamentul grănicerilor. Mi-au 
cemt actele şi mi-au spus: “Nu te putem primi. Trebuie 
să-ţi pună o viză". 

Am stat iama aceea la Hârlău cu sora mea şi cu tata. 
Nu-mi dădea nicăieri parohie. M-am dus iar la 
Bucureşti, la Patriarhul Iustinian, care mi-a spus prin 
consilierul lui: “Dacă eşti din Moldova, du-te acolo!“ 

M-am întors acasă frumos şi-am stat toată iama aici. 
Iar preoţii din Hârlău toţi mi-au spus: “Am primit ordin 
să nu te primim în Altar“. “Dacă nu mă primiţi în 
Altar, unde mă primiţi?" "Te primim ca pe orice 
creştin, în biserică“. 

M-am dus de vreo două-trei ori într-una din biserici, 
Duminica, şi mai era acolo un preot bun, de la 
Mitropolie, care venise şi el de la puşcărie, 
Arhimandritul Vartolomeu Dolhan. Un om minunat. 
Stăteam mai în spatele bisericii şi cântam şi noi 
cântările Sfintei Liturghii. Cântam cu toată lumea. 
Cântau frumos şi câteva călugăriţe date afară din 
mănăstire. Făceau curăţenie în biserică. Era o plăcere 
să faci slujbă în astfel de biserici. Un preot bătrân, 
foarte bun, m-a sărutat când m-a văzut şi mi-a spus: 
“Iartă-mă, dar nu te pot primi în Altar. Aşa am primit 
ordin“. “Nu-i nimic. Stau în biserică". 

De la o vreme mi-a dat o mână de ajutor un preot de 


97 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


la Bucureşti, Dumitru Manta. Era preotul bisericii 
Caşin din Bucureşti. Cu banii daţi de el m-am 
îmbrăcat. 

Am iernat la Hârlău Mergeam la biserică şi stăteam 
cu credincioşii. Partea proastă era că mereu mă 
întrebau: “Ce-aţi făcut? De ce v-au condamnat?“ Ce să 
justifici? Ai făcut? Ai făcut. Gata! 

Pastele anului 1965 l-am făcut la Patriarhie. Pe 
urmă am intrat într-o echipă de zugravi de bloc în 
Bucureşti. Toţi eram puşcăriaşi. Eu stăteam la sora mea 
din Colentina. Plecam dimineaţa la şase, mă întorceam 
seara la şase; aveam unde să mă spăl, unde să mănânc. 
Sora mea era foarte bună gospodină. Nicăieri în viaţă 
n-am mâncat mai bine ca la sora mea. 

Mă trezesc într-o zi cu doi miliţieni: "Căutăm pe 
preotul Dumitm Bejan!“ “Eu sunt, domnilor!“ Stăteam 
pe scaun afară sub un copac. "Avem ordin de la 
Ministeml de Interne să te ducem la Iaşi!“ “Dar ce-am 
mai făcut, domnule?" "N-ai făcut nimic. Citeşte 44 . Şi- 
mi dă un ordin în care se spunea: “Preotul Dumitm 
Bejan trebuie ridicat din brigada de vopsitori şi trimis 
la Iaşi să primească un post de preot! 44 Iar mai jos scria: 
“Cetăţeanul Bejan Dumitm va fi imediat încadrat ca 
preot în Mitropolia Moldovei, dacă se poate chiar în 
Hârlău!". 

Peste o săptămână, adică la 1 mai, 1965, am fost 


98 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


numit preot paroh la Ghindăoani, un sat din judeţul 
Neamţ. Asta a fost epopeea mea. 

Când m-am dus, oamenii erau să nu mă primească. 
Cineva le-a spus dinainte că sunt un fost puşcăriaş şi 
altele. 

- Şi v-a primit frumos lumea? 

Am sosit la biserică într-o zi de Duminică 
dimineaţă. Era un preot ieşit la pensie, foarte bun, 
foarte cuminte. M-am dus la uşa Altarului, i-am 
sărutat mâna frumos şi i-am spus: “Bine v-am găsit, 
părinte! Eu sunt preotul nou venit în locul sfinţiei 
voastre“. “Te aştept de trei luni, a zis el. Vei sta la 
mine până ce-ţi voi găsi gazdă!" 

M-a luat la dânsul; era numai el şi preoteasa. 
Oameni peste 70 de ani. Mi-a dat o cameră acolo, 
curată, cu de toate. La dânsul am mâncat, la dânsul 
am dormit o săptămână, până când am pus la punct o 
casă foarte bună, ca o chilie, cu două camere. 

- Este un sat bun acolo, cu lume evlavioasă şi 

oameni smeriţi. 

/ 

- Foarte bună! 

- Eu nu ştiam altă parohie, pentm că asta mi-a fost 
singura parohie în viaţă. Toţi erau creştini buni. 

La Ghindăoani am făcut slujbă Duminica aceea. M- 
am prezentat singur. M-a recomandat preotul locului. 
Lumea s-a uitat cam întrebător la mine. M-a 


99 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


măsurat, m-a cântărit în toate felurile. Nu făceam de ei. 
Era plină biserica. 

A fost un preot al locului, al satului. Foarte bun 
părinte, legat de popor. Şi tatăl lui şi străbunicul lui au 
fost preoţi în Ghindăoani, din neamul lui Conta. 

- Mai trăieşte bătrânul? 

/\ 

- Nu, a murit. II chema Constantin Gheorghiescu. 
Am plâns mult la moartea lui şi a plâns tot satul. 

- A fost tata vreodată la Ghindăoani să vă vadă 
preot? 

- A fost. Şi soră-mea. A plâns tata! 

- De ce a plâns? De dor că v-a văzut? 

- Mort am fost şi-am înviat. Şi oamenii aşa l-au 
îmbrăţişat! N-a plecat din sat o săptămână. Nu dovedea 
să stea de vorbă cu oamenii fiindcă era sfătos, tata. 

- Aţi scris o carte cu lagărul de la Mănăstirea 
Oranki? 

- Am scris; este sub tipar. Se va chema Oranki. 

- Va fi o noutate duhovnicească. Suferinţele de 

/ 

acolo au transformat iadul în bucurie! 

- A fost crucea bucuriei! Asta vreau să scriu. 
Cine primeşte suferinţa ca din mâna lui Dumnezeu, 
cmcea vieţii se transformă în bucurie. Bucuria 
mântuirii! 

O să vă trimit nişte Sfinte Vase cu care slujeam pe 
front şi în lagăr. Toate vi le trimit, părinţilor. O să vă 


100 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


miraţi în ce-am făcut noi Sfintele Taine. Ceva ca-n 
/ 

biserica primară. 

- Mi-a plăcut de politrucul evreu care v-aducea la 
Oranki vin de Tokay pentru Sfânta Liturghie! 

- Ce vin încă! Mi-a fost coleg de şcoală primară la 
Hârlău 

- L-a pus Dumnezeu în slujba creştinilor. 

- Ai văzut ce frumos lucra evreul? Dar el lucra 
politic. 

- El politic, noi ecleziastic. Asta-i taina! 

- Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe 
Dumnezeu. 

- Şi cum înţelegeţi “curat cu inima“? Că n-are 
vicleşug, n-are răutate, n-are invidie, n-are în el nici o 
patimă? 

- Ai şi spus! 

- Fără gânduri pătimaşe, fără cugete pătimaşe. 

- Cei mai eremiti dintre eremiti nu-s scutiti de 

/ r / 

gânduri păcătoase. 

Luptăm Pe pământ suntem pe front! Aici 
neîncetat luptăm cu gândurile, cu imaginaţia, cu 
simţurile, cu trapul şi cu diavolii. Chiar părinţii 
schivnici. Ei n-au lupte omeneşti; au lupte cu diavolul, 
prin gânduri de hulă cel mai tare. 

- Şi crezi că-i puţin? Este mai greu Nu-i vorba de 
gândurile trupeşti. Este vorba de lupta cu săgeţile de 


101 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


geniu ale satanei. îţi dă gândul chiar că nu există 
Dumnezeu. Eu nu ştiam, părinţilor, de aceste ispite, că 
eram tânăr. Dar părintele Teodot de la moară, de pe 

Volga inferioară, mi-a spus: “Părinte, războiul 

/\ 

diavolilor este cu noi călugării mai întâi. In permanenţă 
bate artileria în noi!“ Părintele Teodot stătea în plină 
pădure, mai sus de Qranki. 

- Vorbiţi de părintele Teodot, care v-a spus cum au 
omorât ateii pe cei 11000 de călugări? 

- Da, de el. 

- Cum o fi scăpat el din Mănăstirea Qranki, în 
timpul măcelului acela? 

- A scăpat rănit. Au tras intr-insul şi n-a murit şi 
până să-i acopere cu pământ, el a fugit. Aşa a rânduit 
pronia divină! 

Dumnezeu I-a scăpat ca să spună taina 
martiriului. Altfel se uita definitiv! 

- Da. A fost lumea de pe lume, adusă anume, şi a 
asistat la această ucidere în masă! Călugărul s-a 
şumbuit, să zicem aşa, s-a ascuns, că era pădurea 
aproape. 

- Era departe moara lui Teodot de mănăstire? 

- Cel puţin 20 de kilometri mai jos. Totdeauna 
trebuie să fie unul care să scape şi să le spună celorlalţi 
ce a fost acolo! 

- Şi eu cred că de asta a scăpat. 


102 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Părinte, încă acum când am fost prizonier în 
Rusia, prin păduri erau sihastri ascunşi. Odată, trecând 
printr-o parcelă, am dat peste un schit de călugări. Se 
chema Schitul Serghei. Ei nu ştiau ce-i în lume, în 
Siberia. Nu ştiau că s-a schimbat ţara. Fără nici un tel 
de publicitate, cu cărţile de slujbă. Atâta făceau se 
mgau! 

- Se mgau şi mâncau bureţi de pădure. 

- Nu ajungeau oamenii pe acolo. Mâncau bureţi, da. 

- Ani crezut că erau rupţi total de lume. 

- Am să-ţi spun ceva, părinte. Partea de sud a 
Siberiei îi foarte bogată. Se face grâu cât lumea şi 
pommb. E cald ca la noi. 

- Sfinţia voastră ati salvat taina martirilor de la 

/ / 

Oranki împreună cu Teodot. A fost o pronie divină. 

- Am simţit nevoia, părinţilor. Tot am plâns pe 
capul episcopului sau mitropolitului aceluia! Ce vrei? 
Era ger cumplit, era viscol şi eu plângeam pe umerele 
mitropolitului al cărui trap era întreg. Sfinte moaşte! 
Parcă era viu! Aici în frunte avea o gaură până dincolo. 
Toţi fuseseră împuşcaţi în cap. Şi mă gândeam: ce aş fi 
făcut eu în locul lui? 

- Ai văzut? Atâţia călugări martiri ucişi pentm 
Hristos în Rusia! Mare jertfă! 

- Toţi eraucufaţa-n jos în acel şanţ! 

- Nu mai există în lumea întreagă, în secolul nostru, 


103 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


un martiriu aşa de mare ca la Oranki -11000 de martiri 
odată. 

- Părinţilor, nu vă daţi seama ce înseamnă Rusia! 

/ ' / 

Au mai fost, aşa, în timpul persecuţiilor romane. Ştim 
despre cei 20000 de mucenici de la Nicomidia, pe care 
i-au ars de vii în biserică la începutul secolului IV, 
păgânul împărat Maximian 

- Sunt foarte rare cazurile acestea. De la romani, 
până la ateii comunişti din zilele noastre, n-a mai fost 
un asemenea martiraj. 

- Au fost foarte mulţi martiri în istoria 

/ 

creştinismului, dar nu aşa în masă. Părinţilor, vă rog să 
ţineţi minte, eu mă duc la Dumnezeu şi nu mai are cine 
să spună lucrurile acestea: la Oranki au adus pe toţi 
oamenii de valoare ai Bisericii Ruse şi i-au ucis! Eu 
sunt sigur că au mai fost şi alţi arhierei în lungul gropii 
aceleia. Doar noi n-am dezgropat-o toată, că era 
imposibil. Iţi trebuia un regiment de oameni ca să sape 
acolo! 

Era o râpă întreagă plină cu martiri, acoperiţi cu 
puţin pământ. Iar pe mal, sus, era casa ţarului Nicolae 
al II-lea. Şi el venea acolo. Era mănăstire de nobili. La 
Paşti ţaml mşilor, de la Petm I încoace, făcea Paştile la 
Oranki, între nobili. Şi Dimitrie Cantemir a făcut de 
câteva ori Paştile acolo. Şi a stat ostracizat în mănăstire 
acolo. Şi fata lui Dimitrie Cantemir, Măria, amanta lui 


104 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Petru cel Mare, a stat într-un turn hexagonal tot acolo 
şi i-a făcut şi un copil lui Petru cel Mare. Dar adevărata 
împărăteasă l-a omorât. L-a drăgostit prea tare şi l-a 
omorât! Acela trebuia să fie viitorul tar al ruşilor. Dar 
împărăteasa legitimă era şi ea gravidă şi era un pericol 
pentm băiatul ei. De aceea l-a strâns cu atâta dragoste 
la piept, de i-a ieşit sufletul! 

- Legendă sau istorie? 

- Istorie. Şi prinţesa Măria Cantemir, care era foarte 

deşteaptă, stătuse la Istambul 20 de ani; şi nu numai 

atât. Dar Cantemir era în relaţie cu toti. Era 

/ / 

un mare învăţat al Europei, la ora aceea. Academician 
recunoscut. 

Astfel, fata lui Cantemir îl depăşea din punct de 
vedere cultural pe Petm I. Avea şi el şcoala de marină 
din Haga, Olanda. Dar Măria Cantemir a şi trăit tot 
timpul cu dânsul şi, foarte curios, au murit toţi în 
acelaşi an: Petm I, Dimitrie Cantemir şi fiica lui, Măria 
Cantemirovna. Petm I a fost înmormântat într-o 
mănăstire la Petrograd, iar Dimitrie Cantemir a murit la 
Moscova, care avea pe timpul lui de 400 ori câte patm 
mănăstiri şi schituri, adică 1600 de biserici şi mănăstiri. 

împăratul, care îl luase pe Cantemir cu el, îi 
garantase ereditatea asupra tronului Moldovei. Dimitrie 
Cantemir şi cu fiica lui Măria Cantemirovna au fost 
îngropaţi în aceeaşi biserică din Moscova. 


105 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Iar în anul 1935, Nicolae Iorga s-a dus acolo cu un 
profesor de teologie de la Chişinău, Ciobanu, care ştia 
foarte bine ruseşte, dar bun român şi bun 
profesor de Istoria Bisericii, şi s-au dus într-o comisie 
oarecare. Şi întâi s-au oprit la Kiev şi au căutat 
mormântul mitropolitului Petru Movilă, principalul 
mitropolit pe care l-au avut kieviţii, frate cu domnul 
Moldovei, Ieremia Movilă - şi nu l-au găsit. Apoi s-au 
dus la Moscova şi au găsit intacte, neumblate, sigilate 
frumos, mormintele tuturor Cantemirilor. 

Cantemir a avut copii. A avut şi un nepot, Antioh, 
care a fost primul poet satiric ms şi ministrul ruşilor la 
Paris. Şi el tot acolo este înmormântat. Pe Antioh, l-a 
lăsat Iorga la Moscova şi a luat numai pe Dimitrie 
Cantemir şi l-au înmormântat la biserica Trei Ierarhi, la 
Iaşi. Trebuie să-i aprindeţi o lumânare când vă duceţi 
pe acolo. A fost un uriaş, Dimitrie Cantemir. A fost 
singuml moldovean academician de drept, la Academia 
din Berlin. 

- L-am avut şi pe Milescu. 

Nicolae Milescu a întemeiat Universitatea şi 
Academia msească de la Moscova, dar nu era de 
mărimea lui Dimitrie Cantemir. 

- La Zlătari Bucureşti era un preot foarte bun, Toma 
Chiricuţă, de la Iaşi, botoşănean, care predica foarte 
frumos. Predica numai pentm intelectuali. 


106 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


A deşteptat Bucureştiul, cum face Părintele 
Galeriu acum. 

- Atunci avea nişte preoţi misionari care-i ajutau. El 
era un mare predicator. Eu n-am auzit în viaţa mea un 
predicator mai desăvârşit decât părintele Toma 
Chiricuţă. Şi cânta foarte frumos. Cânta desăvârşit de 
frumos. Era un adevărat artist. Toată intelectualitatea 
era acolo. Se oprea circulaţia pe Calea Victoriei 
Duminica. 

El a scos şi o revistă lunară, numită “Fântâna 
damrilor“. Era cea mai bună revistă religioasă. Cât a 
trăit, n-a lipsit nici un număr. 

Preotul Toma Gherasimescu din Bacău era şi el 
misionar unic. Mergea din sat în sat, din oraş în oraş. 
Stătea până lămurea problema. Avea maşina lui, 
tipografia lui, câţiva ucenici după el. El tipărea cărţi şi 
era uns şi pe barbă şi pe faţă cu cerneală. Eu eram 
foarte bun prieten cu el şi i-am luat şi în închisoare 
apărarea, că îl atacau greco-catolicii şi aşa l-am apărat 
de i-am pus la punct: “Acestui părinte nu sunteţi 
vrednici să-i legaţi cureaua sandalelor, voi, ăştia, 
patrupezii. Acesta este cel mai mare misionar pe care 
l-a dat Biserica Ortodoxă Română până la ora actuală, 
aici la noi. Până şi pe voi v-a furat şi v-a dus la 
Ortodoxie 44 . Pe la Arad a făcut multă misiune printre 
greco-catolici. 


107 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Şi Părintele Nicodim Măndiţă a făcut o misiune 
ortodoxă foarte frumoasă şi unică, prin spovedanie şi 
prin sutele de cărţi scrise de el. 

- Foarte frumoasă, dar între ei era distantă mare. 

- Părintele Nicodim era cu poporul şi Părintele 
Toma era cu intelectualii. Era om de mare cultură 
teologică şi filosofică. Era doctor în teologie şi 
filosofic, nu era un intms. 

Acum pentm popor ar trebui tipărită cartea 
“Mântuirea păcătoşilor 44 . Cred că nici un milion de 
exemplare n-ar fi suficiente. 

- Este scrisă de un călugăr atoni t, grec, Agapie 
Criteanul, în secolul XVIII. 

- La dânşii s-a dus mai întâi Sfântul Apostol Pavel. 
Acolo a deşertat întâi primele damri. Din filieră 
macedoneană noi suntem creştinaţi. Nu erau greci la 
Tesalonic acum două mii de ani. Erau macedoneni. 

Părinţilor, grecii au născut cultura omenească şi 
arta. Roma ne-a dat numai agricultura şi dreptul. Şi 
toate celelalte ştiinţe, de la medicină, la arta picturală, 
ţin de greci. 

Romanii au născut justiţia şi persecuţiile 
creştinilor. 

- Grecii n-au avut persecuţii. Ei au fost un popor 
filosofic, fiindcă ei au acceptat religia Dumnezeului 
necunoscut. “O fi ceva şi cu ăsta! Ia să-i lăsăm în 


108 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


pace!“ şi i-au spus Sfântului Pavel: Lasă, că te 
ascultăm data viitoare! 

Socrate a spus unui ucenic înainte de moarte: “Ştiu 
că nu ştiu nimic“. A venit pe urmă Plotin şi a spus: 
“Dar nici asta n-o ştiu“. A mers cu negaţia până la 
capăt. 

- Noi, ca neam, ca români, de la cine am luat mai 
mult: de la romani sau de la greci? 

- Sinteza românească este la Atena! Mă refer la 
comportament. Românii nu sunt totuşi aşa de 
sangvini ca grecii. Credinţa în Hristos am primit-o de 
la Sfinţii Apostoli Andrei şi Pavel şi de la ucenicii lor; 
iar cultura veche am luat-o de la greci şi Bizanţ. 

- Nu confundăm Bizanţul cu Grecia. 

/ 

- Noi suntem principalii moştenitori ai Bizanţului, 
cum spune Iorga: Bysance apres Bysance. 

Bulgarii şi sârbii au altă amprentă. Ei, ca şi ruşii, 
sunt slavi şi au ceva semisălbatic în ei. Sunt mai cmzi, 
mai violenţi. Noi însă, când am apărut în istorie, eram 
oameni cuminţi. Aveam casele noastre, făceam 
mămăligile noastre. 

- Carpaţii noştri erau ca o catedrală! 

- Carpaţii noştri, vitele noastre, ne refugiam în 
pădure. 

- Românii au fost dintotdeauna un popor mai astral! 
Le plăceau înălţimile, singurătatea. De aici şi vocaţia 


109 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


monahală la noi nu este întâmplătoare. 

- Aveam chiar cultul acesta al înălţimilor şi al 
unicităţii lui Dumnezeu Mare lucm ca un popor să 
ajungă la conştiinţa monoteismului! 

- Necunoscând încă pe Hristos! 

- Nici nu auziseră de mozaici. Când au auzit de 

Hristos, atunci au şi crezut în El... Părinţilor, am avut 

un foarte bun profesor de istorie universală, pe Tudor 

Popescu. Şi lucrurile astea le-am făcut cu mare 

amănunţime. 

/ 

/V 

- In Istorie Bisericească îl întrecea pe Iorga. 

- Nu numai că îl întrecea, dar când era o problemă 
de istorie a Bizanţului, Iorga venea şi îl lua la braţ pe 
Tudor Popescu şi mergeau la Academie: “Mai vino şi 
tu şi vorbeşte", zicea el. Iorga făcea asta şi Iorga era 
uriaşul uriaşilor! 


no 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ CU UN GRUP DE PREOŢI 

/ 

- Binecuvântaţi, Părinte Dumitru! Hristos a înviat! 
A venit primăvara! 

- Eu sunt mâncat de frig. 

- Da. Prin atâtea mine şi atâtea închisori unde v-au 
îngropat ateii! 

- Ce frumos am trăit, părinte! Dacă aş trăi a doua 
oară viaţa, tot pe acolo aş vrea să trec! Părinte, am fost 
mai mult decât un călugăr! Păi, acolo, pe sub 
pământ şi în mine, ce vrei? Dar, interesant. Dacă ai 
întreba un călugăr: " Ai vrea să trăieşti în puşcărie până 
la moarte?“. “Vai, Doamne fereşte!“, ar zice el. 

- Au fost buni călugării în puşcărie? 

- Modeşti şi foarte buni! Era şi un părinte de la 
Schitul Rarău, foarte bun Insă nimeni n-a zis c-a fost 
fericit în puşcărie! Nici Nichifor Crainic n-a zis vorba 

asta! Sfinţii martiri nu erau fericiţi când îi mâncau leii? 

/ / 

Aceia n-au fost oameni, părinte? 

- Da, bine, au fost sfinţi! Aseară am terminat de citit 
viata Sfântului Andrei, din ultima zi a lui noiembrie. 

Păi el n-a trăit în Dobrogea noastră? Este o 
peşteră în Dobrogea, peştera Sfântul Andrei, în comuna 
Ion Corvin. 

- Să ştii că a stat câţiva ani de zile acolo. Făcea 
ucenici mai întâi, înainte de a pleca. Pe urmă mergeau 


111 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


mai departe. Şi la ruşi a fost. Numai că atunci nu erau 
ruşi. Erau sciţii. 

- Da, sciţii mari şi sciţii mici. 

- La noi erau cei mici, iar în sudul Rusiei erau cei 
mari. Ei sunt europeni. 

- Ce frumos este sfârşitul Sfântului Apostol Andrei, 
părinte Dumitre! 

Este scris în Vieţile Sfinţilor, tradusă după 
Metafrast. Era un judecător, Eghiat, în Peloponez, la 
Patras. Şi s-a supărat Eghiat pe dânsul pentm că a 
făcut pe ascuns creştină pe soţia lui, Maximila, şi pe un 
cumnat de-al lui, Stratonic, l-a făcut episcop. Iar Eghiat 
nu ştia nimic. Şi s-a dus la împărat, la Roma; iar când 
s-a întors, i-au şoptit ai lui: “Uite, soţia ta s-a făcut 
creştină!“. 

A refuzat toate legăturile familiale. Pentm aceea 
ostaşii lui Eghiat l-au spânzurat, condamnându-1 la 
moarte, prin răstignire pe cmce. "Tot te lauzi tu cu 
cmcea! Pe cmce ai să mori!". L-au legat pe cmce, dar 
nu i-au bătut cuie. L-au legat cu funii. 

La un moment dat s-a revoltat popoml. Sfântul 
Andrei a făcut la atâta lume bine! Vindeca bolnavii. Şi 
s-a pornit mulţimea asupra lui Eghiat. "Aici te 
omoram! Dă-ni-1 pe Andrei, părintele nostru!" 

Ighemonul a fost prins de frică. Şi s-a dus cu ai lui 
să-i dezlege. “Nu cumva să mă dezlegi", a zis Sfântul 


112 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Andrei. “Dar iată că mă omoară poporul! 11 a zis Eghiat. 
Şi s-a mgat lui Dumnezeu Sfântul Apostol Andrei: 
“Doamne, Iisuse Hristoase, Ţi-am slujit cu credinţă, cel 
dintâi chemat la apostolic! Nu lăsa să mă dezlege 
aceştia. Vreau să mor pe Cmce! Vreau să mor pe 
Cmcea pe care ai murit Tu! Ia-mă în clipa asta, ca să 
nu mor dezlegat de pe Cmce“! 

în clipa aceea i s-a arătat Hristos şi i-a luat sufletul! 

- Părinţilor, atunci era altă lume! Aceia erau sfinţi 
mari! 

/V 

- îngeri în tmp! 

- Apostolii au mâncat din acelaşi blid cu 
Mântuitorul! 

- I-a ascultat Dumnezeu rugăciunea Sfântului 

Apostol Andrei! “Doamne, primeşte-mi duhul meu aici 

cât sunt pe Cmce! Vreau să mor pe Cmce, că 

tare mult am iubit Cmcea în viată!" Exact ca în 

/ 

puşcărie! Aţi zis o vorbă mare părinte, Dumitru: “Ce 
viaţă frumoasă am trăit în puşcărie!“ 

- Eroică! 

- Dar numai să ai bucurie în suferinţa asta, care-i 
peste puterile umane, peste normal... 

- Foarte frumos am trăit, părinţilor, în puşcărie! 
Regret că am ieşit din închisoare! Tot timpul îmi pare 
rău Aş fi vmt să mor acolo!... O să aveţi în curând 
răspunsurile mele. Numai să vă placă. Filosofii n-o să 


113 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


le citească. Numai aceştia care trăiesc, ţăranii! 

- Vedeţi cum s-a legat ideea cu Sfântul Apostol 
Andrei şi cu ce aţi spus Sfinţia Voastră? 

- Am scris aici şi am făcut distincţie între martirajul 
ms şi lipsa de martiri de la noi. Şi noi am fost chinuiţi, 
dar nu au fost împuşcaţi decât 12 preoţi. La 

noi au fost împuşcaţi numai cei care au făcut parte 
dintr-o organizaţie de munte. Părinte, nu conta că te-a 
împuşcat. Conta, de ce te împuşcă! Care-i 
motivul? Că, dacă ai murit, ajungi la Dumnezeu! 

Unul a furat ceva; altul a făcut o crimă... Dar, dacă 
mori pentm Hristos, atunci eşti grâu curat! 

- Eu cred că Dumnezeu tine cu noi! Nu ne va lăsa! 

/ 

- Acum eu aştept moartea. Toţi părinţii noştri mari 
doreau să ajungă la această sărbătoare a despărţirii de 
tmp, la acest praznic! Doreau eliberarea! 
Parcă nu mă simt bine c-am întârziat. 

- întârzierea nu-i a noastră, ci a Duhului Sfânt. 

Amână Duhul Sfânt ceasul morţii. 

/ 

- Dacă vrea Dumnezeu, mă ia şi mâine; dacă nu... 

- Dacă poporul se foloseşte, vă mai lasă aici. Mai 
ţine Dumnezeu cu noi! încă avem un popor foarte bun 

- Poporul nu-i numai bun. Este foarte bun! Mai bun 
decât mine! Uite fata asta necăjită! Foarte bună 
creştină! I-a murit bărbatul. Astea-s tainele lui 
Dumnezeu. Este mai bună decât mine. Are inima 


114 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


curată. Asta-i, inima curată. 

Părinţilor, eu am fost în ţara unde se culege tămâie, 
în Siria, în anul 1934. Am fost cu profesorii mei. Am 
umblat două luni pe acolo. 

Mi-amintesc de un părinte ardelean ce spunea 
ucenicilor: “Măi unde ţi-e gândul? Ce macini în mintea 
ta?“. Totul este ce cugetă mintea! Asta-i mântuirea 
noastră! 

- Noi nu spunem gândul, ci inima. Când mintea se 
uneşte cu inima atunci ne simţim uniţi cu Hristos. 

- Numai dacă o simte. Eu când mă rog, după 
miezul nopţii, mai simt că este cineva cu mine!... 

- Vă sărutăm mâinile amândouă. Părinte Dumitru, 
că aţi acceptat să ne daţi câteva sfaturi. Acesta a fost un 
moment providenţial. Unii au mai încercat să vă ceară 
cuvânt de folos, dar n-aţi acceptat. 

- Nu voiam să fiu printre sfinţi! Ce însemnam eu? 

- Este bine să rămână măcar ceva din trăirea 
bătrânilor pentm un tineret lipsit de povăţuitori 
duhovniceşti. 

Sunteţi încă tânăr, aveţi timp să vă tomnaţi 

ucenici. Vedeţi ce suflete lăsaţi în urmă! Când nu ai 
/ / 

alţii mai buni, te mulţumeşti şi cu cei pe care ţi-i dă 
Dumnezeu. N-ai văzut că ucenicii părinţilor din Pateric 
făceau greşeli? Ucenicul Sfântului Antonie avea ispite; 

dar îl tolera. Fraţii Sfântului Pimen se băteau Sfântul 

/ 


115 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Pimen nu zicea nimic fraţilor săi. Le vorbea cu icoana 

/ 

vieţii lui. S-au bătut şi s-au umplut de sânge. El nu le 
zicea nimic; îi aştepta să crească. Nu-i de mirare deloc. 
Părintele Cleopa s-a dus pe 

Sinai cu cojocul şi la adus înapoi. Trebuia să-i lase 
acolo! Nu găsea altul? Dar îşi iubea cojocul. Ucenicii 
tăi trebuie să simtă că-i iubeşti; trebuie să vadă cum te 
rogi tu, cum te nevoieşti, cum posteşti. Nu numai să-i 
spovedeşti. Să te rogi şi să fii aproape de ei. 

- Avem tineri buni la mănăstiri. Sunt nevinovaţi la 

/ 

suflet, încă n-au intrat în ispite. Vorbesc ca aşezare 
firească deocamdată. 

Părinte, eu am scris asta. Eram într-o zi de 
sărbătoare la Sihăstria, în ultima strană, ca să nu mă 
împingă lumea în faţă. Călugării cei bătrâni stau tot pe 
acolo, însă biserica este mică şi oamenii te împing până 
ajungi la Altar şi te tulbură din gândurile tale. 

V-am povestit de cei doi călugări bătrâni care se 
mgau noaptea cu faţa la pământ. De trei ori i-am văzut 
mgându-se şi pe capetele lor se vedea o flacără albă de 
lumină! Şi am scris şi aici să se ştie. 

Dacă am văzut, am scris. Da. Era lumina Duhului 
Sfânt. Eu vreau să termin ce m-aţi mgat că nu se ştiu 
zilele omului. Poate mai fac ceva între timp, până mă 
cheamă Hdstos! 

- Ne pare rău că v-am împovărat, dar scopul este 


116 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


bun. 

- Eu am trăit altfel, părinţilor! 

- Anii de suferinţă, v-au călit, v-au învătat să vă 
rugaţi, v-au apropiat mai mult de Hristos. 

- Părinte, pare curios, dar anii de închisoare au fost 

cei mai fericiţi ani din viata mea! 

/ / 

- Tocmai asta este antinomia. Toată lumea fuge de 
suferinţă şi alţii găsesc în ea alinare. Găsesc pe Hristos! 
Firescul lui este în suferinţă. Aceşti creştini 
sunt foarte rari, dar toţi avem nevoie de rugăciunea şi 
experienţa lor. 

- Când am plecat de la Aiud, la 21 august, 1964, ne- 
a dus un miliţian până la gară. Ne-a scos bilete şi ne-a 
spus: “La revedere, părinţilor!". Eram doi preoţi şi trei 
mireni. Noi eram ultimii care ieşeam. M-am uitat în 
urmă la poarta puşcăriei şi am început a plânge! Aş fi 
voit să mor acolo! 

- Părinte Dumitru, ne-aţi dat o idee interesantă: 
martirajul ms şi lipsa de martiri la români. Care-i 
motivul? Suntem fricoşi sau alta-i vocaţia noastră, a 
românilor? 

- Am scris asta. Acolo a fost revoluţie. Aici suntem 

/ 

sub influenţa marilor puteri. 

- Este bine că la ei, în timpul revoluţiei ateiste şi 
călugării şi episcopii au pus mâna pe arme? Este voie? 
Noi n-am apucat asta în istorie! 


117 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Un singur război este permis: de apărare. Un preot 
a tras cu puşca de pe fereastră şi a omorât un hoţ. Apoi 
n-a mai putut sluji, nu l-au caterisit, dar i-au interzis 
preoţia. 

- La Pateric scrie că dacă veneau hoţii, îi ajuta şi 
părintele la furat. 

- Ruşii nu pot gândi prea mult. Ei lucrează 
sentimental. Merg până în pânzele albe. Sunt 
extremişti. Şi noi copiii eram uimiţi de câtă credinţă 
avea mama. 

- Totuşi nu cred că noi suntem aşa de sentimentali 
ca ei. 

- După ce am ieşit de la Aiud, m-am închinat la 
moaştele Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, apoi m-am 
dus la casa părintească din Hârlău De aici peste puţin 
timp, m-am dus în audienţă la Mitropolitul Moldovei, 
Iustin Moisescu, colegul meu de studii, şi i-am cemt 
trei lucmri: ori să-mi dea o parohie, că eram în putere; 
ori să mă dea cântăreţ la o biserică, ori să-mi aprobe 
intrarea într-o mănăstire. 

La început nu mi-a aprobat nici una din cererile 
mele. Pe urmă m-a numit preot în satul Ghindăoanii de 
jos, din judeţul Neamţ. Acolo am făcut misiune 
frumoasă. Oamenii sunt foarte credincioşi şi eu le 
slujeam ziua şi noaptea. Făceam Utrenia la miezul 
nopţii şi Sfânta Liturghie în fiecare zi. Veneau 


118 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


oameni din toate părţile. 

Asta i-a supărat pe securişti. De aceea, în 
octombrie, 1970, m-au judecat la Protoieria Tg. Neamţ, 
m-au pensionat obligatoriu şi m-au trimis cu domiciliul 
forţat aici la Hârlău Aici am fost păzit de un ofiţer de 
securitate până la 22 decembrie, 1989. Deci aproape 50 
de ani am fost lipsit de libertate. Dar eu dau slavă lui 
Dumnezeu pentm toate! 

Acestea sunt părerile mele foarte controlate. N-am 
scris ca pentm doctori în teologie. S-au publicat cărţi în 
care sunt scrise răspunsurile unor oameni. Acum aveţi 
răspunsurile unui om care a trăit altfel. 

- Ati trăit din interior, nu din afară! 

- Aşa am trăit şi am simţit eu. Sunt lucmri 
extraordinare. Eu spun că am o mare admiraţie pentm 
Sihăstria. După ce am ieşit de la Aiud am făcut trei 
cereri pentm a intra în mănăstire. Mi s-a răspuns 
negativ. M-a chemat mitropolitul Iustin Moisescu, care 
mi-a fost coleg de bancă şi mi-a zis: “Nu putem să-ţi 
aprobăm intrarea în mănăstire!" Securitatea de aici nu¬ 
mi dădea voie. 

Măi, oameni buni, se temeau de mine că nu le-am 
făcut nici o concesie în puşcărie. 

Părinte, ai fost la procesul meu de la Tg. Neamţ. Tot 
atunci a fost dat un decret, că nu se mai arestează 
oameni de la 60 de ani în sus. Eu am căzut exact cu 


119 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


vreo două zile peste 60 de ani. 

- Ştiţi, printre altele, ce aţi răspuns atunci? 

- Ştiu. Eraţi în spatele meu. 

- Eram aşezaţi de ei. Iar cei care au vorbit erau puşi 
pe listă dinainte. 

- Când aţi intrat în sală, m-au aşezat pe mine în 
băncile acelea şi am auzit pe colonelul de securitate 
cine şi ce trebuie să vorbească şi eu ascultam că era uşa 
deschisă la ei. 

- Eu mă gândeam: uite cum se reeditează procesul 
lui Hristos, procesul unor preoţi care îşi fac datoria! 
Cum se repetă istoria! De la mănăstiri n-a vorbit 
nimeni. Ne-au chemat pe unii din noi ca să ne 
înfricoşeze: “Veţi vedea ce veţi ajunge, dacă nu vă veţi 
îndrepta! Sunteţi trecuţi ca mistici agitatori". 

Maicile au fost numai de ornament, ca să bage frica 
în ele. Mi-a plăcut cum aţi răspuns! Printre altele reţin 
mai bine o idee: “Eu, dacă vreţi, mă duc 
pe jos la Aiud. Ştiu toate camerele, nu mă tem, mă. duc 
singur. Nu-i nevoie să mergeţi cu mine! însă o să 
vedeţi dumneavoastră unde o să ajungeţi cu tineretul 
acesta, aşa cum îi creşteţi acum! Veţi vedea unde o să 
ajungeţi cu dânşii!“. 

A fost ca o previziune. V-aţi înroşit puţin la faţă, 
dar aveaţi vocea potolită şi deloc nu v-aţi enervat. Eraţi 
înaintea mea şi nu v-am putut privi la faţă, dar 


120 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


mă rugam pentru sfinţia voastră să vă scoată din 
mâinile lor. Pentru două ore am trăit teroarea şi 
imaginea Aiudului! Eram foarte conştient că nu puteai 
spune nimic în faţa celor de la securitate. Dar ei pentru 
ce vă acuzau? 

- întâi mă acuzau că-i aştept pe americani. Al 
doilea, că de ce ţin biserica deschisă zi şi noapte şi de 
ce vine atâta lume la mine? Eu le-am răspuns: "Am 
ascultat capetele de acuzaţie pe care mi le aduceţi, şi 
iată răspunsul meu: Eu ştiu Aiudul pe de rost, mă duc 
pe jos înapoi. Nu-i nevoie să mergeţi cu mine. Dacă 

vreţi mă duc acum!"... 

/ 

Ei să pice jos. “Uite, măi, ăsta are curaj!". Ei 
apelează la frică, la intimidare. Când văd că nu ţine 
aceasta, sunt demoralizaţi. Sunt aproape 25 de ani de 
atunci. Era în toamna anului 1970. 

M-a dumt tare cum s-a purtat mitropolitul cu mine! 
Un alt temperament. Eram mai bun decât el la carte. 
Mie nu mi-a fost greu să învăţ. Părinţilor, ca 
student n-am ieşit din Biblioteca Academiei patm ani 
de zile, decât la Institut. Aveai masa ta rezervată. Ai 
cemt zece cărţi? Acolo rămâneau pe masa ta. 

- Tot de la Biblioteca Academiei am scos şi eu date 
pentm licenţa în teologie. 

- Părinte, Patericul Românesc este lucrarea matale 
cea mai importantă. N-am avut un Pateric Românesc. 


121 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Ştiam numai de Patericul egiptean. 

- Care erau raporturile sfinţiei voastre cu securiştii 
care v-au păzit la casa părintească douăzeci de ani! 

- Am scris ceva, nu prea amănunţit. Mă băteau 
uneori la poartă şi în casă, dar eu nu mă temeam. 
Trebuie iertaţi! Hdstos ne va judeca pe toţi. Am mai 
spus că nu simţeam durerile. La Jilava au fost uimiţi. 
Ne băteau organizat, pe o scară specială de tortură şi eu 

n-am simtit deloc durere. Ceilalţi din celulă 

/ / 

strigau toţi la mine şi ziceau: 

- Strigă, părinte, că te lasă mai repede! 

- Dar nu mă doare! Eram tot vânăt, dar nu mă durea 
deloc. Le-am spus: “Cum să strig, dacă nu mă doare!" 

- Dar nu vezi că eşti umflat tot şi vânăt? 

Ne băteau cu ciomege pe toţi la rând, ca barbarii. 
Pare curios, părinţilor, dar n-am strănutat 22 de ani! 
Am fost tot timpul activ. 

- Aţi fost optimist, curajos şi cu îndrăzneală către 
Dumnezeu. 

- La a treia bătaie am simţit pe cineva, ca o mână 
nevăzută pe umăr. Era un înger, îngeml meu de pază pe 
care l-am primit la Botez. Da. Bătăi, păduchi, râie, 
munci supraomeneşti, dar eu eram fericit cu ajutoml 
Mântuitorului Hristos. 

- Şi în atâtea necazuri n-aţi fost bolnav deloc. V-a 
întărit harul lui Dumnezeu şi sfânta mgăciune! 


122 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Am ieşit cu fruntea sus. Mă rugam permanent lui 
Dumnezeu şi îi iubeam pe toţi! 

- V-a acoperit Dumnezeu! 

- Când am ajuns la Iaşi, ne-am dus la Mitropolie la 
şase dimineaţa şi am citit un acatist. Eu am spus 
primele icoase, în genunchi la racla Cuvioasei 
Parascheva. însă ţăranul Tudor Popescu strălucea. Măi 
omule, el strălucea, nu eu! 

Eram de toţi cinci: Profesorul Simionescu, noi doi 
preoţi, un ceferist foarte bun şi Tudor Popescu. Am 
citit toţi acatistul în genunchi. Ce-i de mirare, nu era 
nimeni în biserică atunci, în dimineaţa zilei de 24 
august, 1964. Am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

Părinţilor, am plecat fericiţi acasă! Mecanicul de 
tren s-a uitat la mine cu oarecare mşine că aveam vreo 
33 de petice la pantaloni şi haine murdare. “De unde 
vii?“, m-a întrebat. “Vin din rai! - i-am răspuns. Nu 
vezi că strălucesc?" Eram aşa de fericit! 

Măi omule, nu pricepi că acolo am fost puri? Ne 
mgam şi răbdam cu nădejde în Dumnezeu! 

- N-aveaţi pe conştiinţă nimic! 

- Toţi eram curaţi în puşcărie. Dacă aş fi murit 
acolo, ce fericit aş fi fost! 

Dar câtă lume s-a folosit de sfaturile şi de 
misiunea pastorală pe care aţi făcut-o la parohie şi 
acasă după ce v-aţi liberat! 


123 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Eu am fost la Sihăstria şi înainte de război, când 

eram copil. Ce sfântă era Mănăstirea Sihăstria atunci! 

Staret era Părintele Ioanichie Moroi. Dar de ce nu 1-ati 
/ / 

propus pentru canonizare? Ce aşteptaţi? Au trecut 50 
de ani! 

- Mai sunt câţiva care încă n-au fost canonizaţi, 
printre care şi Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, 
mitropoliţii Dosoftei şi Iosif Naniescu şi alţii. Sfântul 
Sinod aşteaptă un moment potrivit. 

- Da, aşteaptă un moment. Vecinii noştri zic: “Noi 
am canonizat numai câţiva sfinţi, iar voi faceţi câte 
douăzeci odată?" Dar noi n-am făcut atâtea canonizări 
câte au făcut ei! Ruşii au dat mii de martiri! Ce vrei? I- 
au întrebat dacă merg cu dânşii sau nu. Ei au spus că 
rămân cu Hristos, şi i-au împuşcat! Dar în Siberia câţi 
or fi ucis? 

- Va să zică, aşa aţi zis, că veniţi din rai! 

- Eu chiar veneam din rai! Tare-mi părea rău că ies 
şi din gară priveam spre închisoarea din Aiud, şi cu 
lacrimi ziceam: “Măi, ce frumos a fost!" 

- Acolo te rogi din inimă, fără să vrei! 

- Mă rog şi aici. La ora 12 noaptea, când se culcă 
toţi, eu rămân abia atunci singur cu Dumnezeu. Cât 
sunt de necesare slujbele de noapte! Atunci te simţi 
sfânt! Parcă cei doi călugări bătrâni, care stăteau cu 
faţa la pământ, încât strălucea ca o flacără de foc 


124 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


deasupra capetelor lor, nu se rugau tot la miezul nopţii? 
Sfinţi! La fel strălucea aceeaşi lumină şi deasupra 
capului acelei femei, de pe Valea Bistriţei, pe care a 
văzut-o Părintele Cleopa rugându-se în biserică. Era 
lumina Duhului Sfânt. Apoi lumina s-a făcut tot mai 
mică şi când femeia s-a ridicat de la rugăciune, a 
dispărut şi lumina. 

Eu eram în fundul bisericii, dar Părintele Cleopa nu 
mă vedea, că era în Altar. Era întuneric şi ploua afară 
urât, iar eu stăteam în genunchi şi mă mgam. Părintele 
Cleopa, când a văzut lumina a tresărit. A început să 
plângă: "Uite, sunt şi mireni care se roagă chiar mai 
bine decât călugării sau se roagă tot aşa de profund ca 
şi călugării!“. 

Eu sunt martor al acestor trei rugători din inimă - 
doi călugări bătrâni şi o ţărancă. Aşa este; căci am 
văzut lumina aceea dumnezeiască în trei rânduri 
deasupra capului lor. 

- Părinte, mie mi-aţi spus, după ce v-a fost rău, că 
aţi avut o vedenie, aici în uşă. Era o femeie îmbrăcată 
în alb, atât de frumoasă! Stătea în uşă la ora două 
noaptea. 

- Nu o frumuseţe, ci un chip dumnezeiesc. Cineva 
care radia lumină de sus. A întins mâna spre mine. 
Cred că era Maica Domnului! A stat în uşă, m-a privit 
blând şi m-a binecuvântat cu mâna întinsă!... 


125 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Da. Lucrează Dumnezeu, părinte, cum ştie El! Noi 
sperăm că mai staţi cu noi! 

- Eu oricând m-aş duce! Mă gândeam, poate a venit 
moartea. Dar fiinţa aceea cerească zâmbea aşa frumos 
şi a întins mâna spre mine! 

- Acum se constmiesc multe biserici şi mănăstiri în 
ţară. Vă întrebăm, mai este timpul bisericilor noi 
acum? 

- Da. Este timp pentru biserici noi! Ne gândim la 
timpul pe care-i rânduieşte Dumnezeu nouă, tuturor. 
Oricum, Dumnezeu este bimitor aici! Nu-s creştini toţi 
100%, dar 60-70% sunt ţăranii, mai ales femeile, copiii 
şi bătrânii. Avem un popor foarte bun! 

Am scris despre aceasta. Biserica msească a fost 
salvată de mănăstiri; iar Biserica românească este 
salvată de mănăstiri şi de femeile credincioase! 

Biserica conducătoare n-a fost însă la înălţime! Şi 

cine venea la mănăstire? Bărbaţii se cam temeau să 

/ 

vină la biserică. Dar femeile făceau toate slujbele: 
“Botezul, Spovedania, Cununia, parastasele“; toate 
slujbele, ca înainte. Cei de sus scriau pastorale, ziceau 
să trăiască cutare, nu ştiu cine... 

- Da. Toată tradiţia sfântă au păstrat-o femeile. Tot 
ele ne-au dat şi copii la mănăstiri şi la seminarii. 

- Dumneavoastră, călugării, dintr-o dată aveţi un 
picior în Rai! 


126 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Trebuie să tragem şi celălalt picior în Rai, prin 
nevoinţa şi smerenie! 

- Trebuie şi osteneală! Noi suntem mântuiţi prin har 
şi harul a venit prin Iisus Hristos pentm a şterge 
păcatul strămoşesc; dar trebuie să punem şi noi umăml. 
Nu toţi călugării îşi dau seama de asta! 

- Cum se poate mântui preotul? 

- Principalele fapte ale preotului sunt: rugăciunea, 
slujba la biserică, milostenia şi predica. Aici intră şi 
scrisul. Asta este fapta preotului misionar. Fapta bună a 
călugărului este rugăciunea; iar principala faptă bună a 
părintelui Ioanichie este scrisul. Un altul are darul de a 
izgoni diavoli. Părintele Ioanichie are fapta asta care nu 
se va lua de la dânsul. Scrii 
frumos exact cum vorbeşti şi asta merge la inima 
omului. Ce? Este puţin asta? 

- Eu o iau totuşi ca o mgăciune! 

- Noi ce facem aici este mgăciune! Rugăciunea nu 
este doar când rosteşti Tatăl nostm. Unde sunt doi sau 
trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu între ei. Noi 
discutăm probleme religioase. Alţii se adună pentm 
lucmri rele; acolo este diavolul în mijlocul lor. Cu noi 
însă este Dumnezeu! Ce, nu-L simţi? 

Pe mine când m-a făcut preot Mitropolitul Tit 
Simedrea, la Cernăuţi şi când mi-a pus mâinile pe cap 
în Sfântul Altar, mi-a zis: “In clipa aceasta să ceri de la 


127 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Dumnezeu o harismă. Darul de a vorbi frumos, de a 
predica, de a scrie, darul de-a vindeca bolnavii... 

“Sunt la un moment cmcial din viata mea. Dă-mi, 
Doamne să slujesc frumos cu credinţă şi cu lacrimi, ca 
să câştig cât mai multe suflete“. 

-Acesta este şi rostul preotului. Cere şi li se va da. 
Nu spune aşa Mântuitorul? 

Prima faptă a unui preot este predica: Mergând, 
învăţaţi toate neamurile... 

- Ca să faci ucenici la mănăstire, trebuie ca ei să 

vadă cum vă rugaţi. Pe vremuri şcoala de călugărie se 

făcea la chilie. Ucenicul era dat pe lângă un bătrân şi 

învăţa de la el toate. 

/ 

Noi sperăm că suntem între ei, ne rugăm 
împreună, mâncăm împreună, ne sfătuim, îi spovedim 
săptămânal, facem cât putem, că ne asaltează şi lumea. 

- Este foarte bună şcoala. Să facă toţi seminar şi 
facultate, cei mai buni dintre ei. Dar călugăria se învaţă 
unul de la altul, cei tineri de la cei mai bătrâni. Aşa 
făcea şi Sfântul Antonie. Ucenicul se uita ce face el. 

Eu vă pomenesc la rugăciune. Spre deosebire de 
dumneavoastră, am timp. N-avem idee cât de aproape 
este Dumnezeu de noi la miezul nopţii! Vine să vadă ce 
faci: te rogi, ori sforăi! 

- Ce voiaţi să spuneţi în legătură cu protestanţii şi 
catolicii? 


128 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Cred că s-a făcut o greşeală, că am intrat în 
mişcarea ecumenică. Ne-am lăsat tutelaţi de 
protestanţi, care-s mai numeroşi. “Fiindcă nu putem să- 
i câştigăm pe catolici - zic ei îi luăm pe ortodocşi, că- 
s proşti“. 

Noi suntem rădăcina Bisericii, părinţilor! Nu Roma 
este centml creştinismului, ci Ierusalimul! 

Acolo a trăit Hristos, acolo a pătimit şi a înviat. Ce- 
am scris sunt răspunsuri cu totul originale, dar sunt 
creştineşti. 

Eu am fost în prizonierat, legat şi de protestanţi şi 
de catolici. în Rusia n-aveau preot. Noi eram 23 preoţi 
români ortodocşi, circa 1200 preoţi catolici şi circa 
1000 de pastori protestanţi. Noi ortodocşii am făcut 
faţă. Cel mai bun prieten al meu era un preot catolic, 
doctor în teologie şi fdosofic, profesor la Viena. Mai 
târziu a ajuns cardinal la Bonn. 

- Ce zicea neamţul? 

/ 

- Neamţul plângea şi spunea: “N-am ştiut ce cult 
frumos are Biserica Ortodoxă! 11 

La Paşti eu şi cu cei 22 preoţi români am împărtăşit, 
cu un litm de vin şi o căldare de apă 10000 de 
prizonieri ortodocşi, toţi ofiţeri! 

- Unde? în lagărul de la Qranki? 

- Da. Şi toţi erau ca un cor. Asistau la strana dreaptă 
catolicii, la strana stângă, protestanţii, iar noi ortodocşii 


129 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


slujeam. Ceilalţi preoţi s-au temut. Ce ne împiedica? 
Aveam vin, aveam pâine făcută la brutărie. Vin îmi 
aducea un evreu politruc, colegul meu de şcoală din 
Hârlău El îmi aducea cel mai bun vin din Europa, vin 
de Tokay, care-i tata Cotnarului. 

-Acesta este ecumenism! Evreul aduce pâine şi vin, 
preoţii ortodocşi fac Liturghie, protestanţii şi catolicii 
ascultă, iar cei zece mii de ofiţeri se împărtăşesc! Ce 
frumos! Iată model de ecumenism! 

- Douăzeci şi trei de preoţi ortodocşi liturghisesc pe 
o estradă în aer liber la Oranki ca să vadă toată lumea! 

- Dar veşminte aveaţi? 

- Le-am făcut epitrahile din foi de cort, acolo la 

croitoria nemţească din Oranki. Am avut fericirea că 
/ 

un preot a salvat un epitrafir de pe front, că noi nu mai 

aveam nici unul. El ţinea să-i ducă acasă, la biserică. 

Era în inventar! Parcă mai conta acum! Şi l-a adus în 

ţară înapoi. Eu l-am luat, l-am pus pe piept şi cu el am 

sfinţit celelalte epitrafire, cu agheasmă făcută din 

aducere aminte. Doar n-aveam cărţi. Ziceam fonnula. 

/ 

Apoi am găsit la un ungur un liturghier greco-catolic, 
care-i ca şi al nostru. L-am tradus în româneşte şi am 
avut liturghier. Aveam şi antimis. 

- Era ca în epoca primară, ca pe timpul Apostolilor! 

- Absolut, părinte! La început mşii ne persecutau. 
Pe urmă venea şi comandantul ms şi asista la slujbă 


130 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


împreună cu toţi ruşii. 

Mi-aduc aminte la Paştile din 1948, colonelul ne-a 
făcut la toţi câte un cozonăcel şi câte un ou roş, ce nu 
văzuseră ruşii de 30-40 de ani. La fiecare ne-a dat 
comandantul câte un ou roş. El avea bune amintiri din 
război, când fusese la Piatra Neamţ, cu nemţii şi 
rămăsese fără un picior. Vorbea puţin româneşte, că 
stătuse în spitalele noastre. S-a îmbunătăţit, părinte. 

Atunci la Paşti, pe platoul acela de la Oranki, s-a 
nimerit să fie şi o lună plină, frumoasă, caldă. La 
începutul lui mai a fost Pastile. Am făcut lampadare 
pentm noaptea de înviere. Un inginer român le-a 
instalat frumos. Le improvizase un motor la un curs de 
apă. Nemţii erau foarte disciplinaţi. Noi eram şi 
inventivi şi opozanţi. Noi am fost primii care am făcut 
grevă de vreo două ori şi am reuşit. 

- Mă bucur şi de felul cum aţi pus problema când 

era să vă omoare: "Eu sunt cetăţeanromân!“. Dar de ce 

/ 

v-au condamnat la moarte mşii, în anul 1949? 

- Pentru că mi-au găsit manuscrisul scris de mine la 

Oranki, în puşcărie, pe coajă de mesteacăn, intitulat 

“Hotaml cu cetăti". Acolo eu vorbesc că Basarabia este 
/ 

pământ românesc! De asta s-au supărat ruşii, şi am 
fost condamnat la moarte, de un tribunal din Moscova. 

Am procedat exact ca Sfântul Apostol Pavel: “Eu 
sunt cetăţean român. Nu puteţi să mă condamnaţi la 


131 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


moarte, fiind cetăţean străin!" Şi comandantul a spus: 
“Da, domnule, te duci în ţară, să te judece ţara ta!". 
Aşa am scăpat cu viaţă din lagărul de la Oranki şi am 
ajuns în ţară. De la Moscova până la Focşani, unde era 
un tribunal militar, m-au însoţit câţiva gardieni ruşi. 

Apoi tribunalul militar din Bucureşti m-a judecat 
din nou şi m-a condamnat la Aiud, unde am stat încă 
16 ani. Altfel mă împuşcau. N-aveai când şi cum să te 
aperi. Pe toţi îi executau imediat. 

A 

In lagăre mulţi prizonieri erau împuşcaţi la început. 
Apoi Stalin a zis: “Din momentul acesta nu mai moare 
nimeni în închisoare 44 . Nemţii aveau şi ei prizonieri. 
Era o reciprocitate în felul de a se purta cu prizonierii. 

- Deci aţi fost prieten cu protestanţii şi catolicii. 

- Da, am avut un bun prieten, îl chema doctorul 
Costi, care a stat şi în România vreo cinci ani, la 
Câmpina. Ungurii sunt mulţi calvini, mai ales în 
Ardeal. Toţi aceştia zic că ei sunt mari şi tari, iar 
ortodoxia este undeva la periferie, ceva din Evul 
Mediu. 

La noi tocmai asta-i mântuirea, că suntem plecaţi 
exact de la Răsărit şi stăm pe temelie apostolică. Eu 
spun aici în cărţi, că adevăratul centru al creştinismului 
este Ierusalimul, nu Roma. Am avut multe discuţii în 
închisori. Ei ziceau: “Petru, Petru! 44 Şi le-am spus: 
“Petru a fost căpetenia apostolilor, pe care şi l-au 


132 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


asumat catolicii, dar nu-i Hristos“. Prin Hristos suntem 
mântuiţi, nu prin Petru. “Este vicar“, dar nu dă el 
mântuirea. Legea a venit prin Moise, iar harul şi 
mântuirea, prin Iisus Hristos. El în Ierusalim a predicat, 
a fost răstignit, a murit şi a înviat. In Ierusalim, nu la 
Roma! 


DE VORBA CU UN GRUP DE 

STUDENŢI 

/ 

- în ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult în lume 
de un guvern mondial, de o Europă unită, de o monedă 
unică, de secte satanice de tot felul şi de număml 666, 
care apare tot mai frecvent. Toate acestea sunt semne 
înainte mergătoare venirii lui Antihrist? Cum trebuie să 
ne raportăm noi faţă de lucrurile astea care se văd acum 
şi pentm care nu putem face mai nimic? 

-Fraţilor, despre sfârşitul lumii nu ştiu nici îngerii 
din cer, nici Fiul lui Dumnezeu în ipostasul Lui de om, 
cum citim în Sfânta Evanghelie. 

- Dar se văd semnele sfârşitului lumii! Ce sunt 
sectele acestea satanice, ura şi tulburarea din lume, 
crimele, desfrâul şi războaiele? 

- Nu este al vostru a şti vremile şi anii, când va fi 
sfârşitul - zice Hristos. Eu îmi aduc aminte, din istorie 
că pe la anul 1000, era o mare propagandă în Europa de 


133 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Apus, pentru că se împlineau o mie de ani de la 
întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi cum 
noi nu existam ca neam organizat, în Apus se zicea, că 
la Crăciunul anului 1000 vine Mântuitorul pe faţa 
pământului pentm judecata obştească. Cei mai mulţi 
dintre oameni şi-au înstrăinat averile şi casele, iar cei 
care au fost şmecheri, au cumpărat. 

La Crăciun, oamenii de prin toate oraşele şi satele s- 
au îmbrăcat cu cămăşi albe şi s-au suit pe vârfurile 
dealurilor şi munţilor, să fie în întâmpinarea 
Mântuitorului; să fie cât mai prezenţi când vine 
Domnul. Dar n-a venit. Mântuitorul avea alte treburi de 
făcut şi n-a venit atunci pe pământ, la anul 1000. 

Ia gândiţi-vă câte încurcături materiale au ramat şi 
cât zbucium pe toată Europa de Apus până când 
oamenii aceştia s-au liniştit. 

A mai fost odată, când Miller al adventiştilor a 
prevăzut sfârşitul lumii în America, pentm anul 1843 şi 
n-a venit! Atunci, credincioşii lui din America s-au 
îmbrăcat în cămăşi albe, s-au suit pe dealuri şi l-au 
aşteptat pe Mântuitoml, să fie cât mai prezenţi la 
venirea Lui. 

Văzând că i-a amăgit şi că Hristos n-a venit, l-au 
bătut bine pe şeful lor, Miller de l-au băgat în spital. 
Făcând din nou un calcul, a zis: “Nu-i aşa. Am greşit 
calculul!“ Şi a anunţat o altă dată. Oamenii fiind din 


134 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


natură, nu proşti, dar creduli, s-au îmbrăcat din nou în 
cămăşi albe, s-au suit iar pe dealuri şi l-au aşteptat pe 
Mântuitorul. Dar nici acum n-a venit. Pe urmă Miller a 
venit şi a ţinut un discurs în care a spus: “Hristos a 
venit în mod spiritual şi a întemeiat împărăţia Lui de o 
mie de ani“. Dar ce fel de împărăţie de o mie de ani, 
când războaiele sunt fără sfârşit, permanente pe 
pământ? 

Da, sunt mari tulburări chiar în rândul popoarelor 

/V 

mai civilizate decât noi. Insă, să ştiţi că sunt 
douăsprezece semne premergătoare venirii Domnului. 
Ultimele două sunt: creştinarea evreilor şi semnul 
Fiului Omului, adică Cmcea, care se va arăta un an şi 
jumătate pe cer. Cmcea! Ai văzut-o? Evreii sunt 
creştinaţi? Ai auzit? 

- Am auzit că s-a creştinat unul şi, după botez, i-a 
apărut o cmce pe frunte! 

- Unul, da. Ca şi părintele Nicolae Steinhardt. Dar 
astea sunt cazuri rare, însă nu un popor întreg a trecut 
la credinţa creştină. Deci, al Il-lea semn este 
creştinarea evreilor. Cine va trăi să vadă acest semn? 

Primele semne sunt războaiele, ciumele, foametea, 
cutremurele, semnele de tot felul. Doar a zis 
Mântuitorul: Acestea sunt începutul durerilor, însă de 
2000 de ani sunt războaie, cutremure, ciume, secte şi 
greutăţi peste popoare, dar încă nu a venit sfârşitul. 


135 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Cele trei Evanghelii sinoptice sunt de acord. Semnele 
venirii Mântuitorului se găsesc la Evanghelia după 
Matei capitolele 24 şi 25 şi la Luca, 21. Nu ne 
conducem după altceva. Acolo sunt date clar semnele 
venirii Mântuitorului. 

Sfinţii Apostoli au întrebat: Doamne, când vor fi 
toate acestea? Şi Mântuitorul a conchis: Nu este al 
vostru a şti ani şi semnele. Dacă Mântuitorul spune să 
nu căutăm acest răspuns, să-L ascultăm, pentru că nu 
este dat să-i ştim. Aici, de fapt, mă conduc după 
Evanghelie. Oricine ar spune: “Părinte, mâine este 
sfârşitul lumii“, să nu credem. Poate să fie sfârşitul 
lumii în cataclism pe o parte a Europei. Mor oamenii 
sub ape, sub dărâmături, dar sfârşitul lumii înseamnă 
cele douăsprezece semne premergătoare. Nu s-a ivit 
nici unul din acele mari semne, decât războaie, 
răzmeriţe, foamete şi secte. Atât. Dar astea sunt de 
2000 de ani. Nu-s un fenomen care-i numai acum. 
Războaiele? Totdeauna au fost războaie, ca urniare a 
păcatelor noastre. Dar sfârşitul lumii nu este acum. însă 
se apropie! 

- Există vreo legătură între psihologie şi 
duhovnicie? 

- Psihologia încearcă să ia locul duhovnicului. Sunt 
doctori care fac un fel de duhovnicie fără har. Nu-i 
interesează dezlegarea. Nu oricine se poate face doctor 


136 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


de aşa ceva. înlocuieşte pe preoţi, dar fără har. Nici n- 
are pretenţii să dea iertare. Psihologul intră în inima 
omului cu întrebările. 

- Şi în ce măsură îl poate ajuta, dacă nu are har? 

- Nu-i poate ajuta decât ca un doctor, adică îi dă un 
sfat medical. Prin spitale, armată şi şcoli vezi astfel de 
doctori. Noi însă, spre deosebire de dânşii, lucrăm cu 
harul Duhului Sfânt. Ei ne copie pe noi, preoţii, 
întrebările pe care le pun ei clienţilor lor sunt aceleaşi 
cu cele pe care le punem noi ca duhovnici, la 
spovedanie ca lucrare paralelă, fără har, a doctorului 
psiholog. Noi avem ceva care nu au ei. Avem harul 
preoţiei prin care dăm iertarea păcatelor. Suntem 
îndreptăţiţi prin har să dăm această iertare şi 
prin cuvânt şi prin punerea mâinilor pe capul lor. 

- Spuneţi-ne, am putea noi face ceva ca să oprim 
procesul de secularizare a lumii azi? Pentru că am 
văzut în ultimul timp că suntem cam secularizaţi cu 
totul şi ne îndepărtăm de Dumnezeu! 

Este vorba întâi, dacă putem să schimbăm 
slujitorii Bisericii. Ne trebuie slujitori devotaţi pentru 
Hristos. Altfel mergem la secularizare şi atunci cine să 
facă ceva cu poporul aceasta? Cine, părinte? 

Totuşi, este bine deocamdată că Sfântul Sinod a 
oprit politica preoţilor. Este o primă măsură. Aud că 
sunt preoţi tineri, unii foarte buni. Aud Aici la mine 


137 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sunt trei preoţi, model, părinte. Tineri, dar model. 

Sigur, sunt tineri, nu ştiu prea multe, dar sunt foarte 
morali şi curaţi. Cu aceştia se începe. 

La noi cred că ar fi bine să se fonneze un ordin 
călugăresc misionar, un grup de preoţi călugări în 
frunte cu un episcop care să se ocupe cu această 
creştere morală a popomlui român. Sau, dacă nu se 
poate călugări, atunci preoţi buni cu vocaţie. Zece 
preoţi celibi, cărora să li se dea condiţii optime de 
activitate: tipografie, maşini, cărţi şi material misionar, 
şi să umble prin sate şi oraşe. Satul încă nu-i complet 
alterat. Satul are fericirea să mai aibă bătrâni şi bătrânii 
încă se duc toţi la biserică şi-i sfătuiesc pe cei tineri. 
Dar trebuie să avem şi o misiune internă la noi! Mai 
ales acum când ne asaltează sectele. Aceasta este o 
mare lipsă a noastră. 

Dacă noi, românii, nu facem misiune ortodoxă 
externă, că n-avem cu cine, dar misiune internă trebuie 
să facem şi noi şi ruşii şi bulgarii şi toţi ortodocşii. 
Realitatea este că cei 50 de ani de comunism au lăsat 
urme puternice în rândul credincioşilor noştri. De la 50 
de ani în jos toţi sunt alteraţi. Adică ceva, ceva le-a mai 
rămas din educaţia asta materialistă, pe care trebuie să 
o treacă. 

Ei, aici trebuie lucrat în mod misionar. Nu aşa 
numai cât lucrează preotul în parohie. Este foarte 


138 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


plăcut când vezi vreun misionar din altă parte, să-i 
vadă oamenii că-i străin şi că le spune ceva. Dar să fie 
bun vorbitor şi credincios şi să vie cu foarte mult 
material misionar, pe care să-i împartă, pe cât se poate, 
gratuit. Să facă Biserica un efort mare şi cum strânge 
bani la Duminica Ortodoxiei, să mai strângă într-o 
Duminică pentru misiunea internă. 

Toţi ortodocşii din Apus, începând de la Tisa şi 
până la Oceanul Pacific, vor să întemeieze o Ortodoxie, 
fără apartenenţă la o mitropolie sau episcopie. Toţi vor 
să ţină de Biserica Autocefală şi să aparţină de 
Constantinopol numai doctrinar. Atât! Asta este! Şi 
preoţii pe care îi are în subordine Prea- sfinţitul 
Serafim aşa fac! 

Eu am făcut următorul lucru, părinţilor. Cum m-am 
preoţit, încă cu trei preoţi am scos o foaie duminicală. 
Se numea “Ziua Domnului“. Am scos-o numai pentm 
biserica unde, ca profesor, mă îmbisericeam şi făceam 
slujba. Am publicat-o întâi în 2000 de exemplare. Avea 
patm pagini: Evanghelia, explicarea Evangheliei şi pe a 
patra pagină câteva pilde 

creştine. Era o foaie populară. Costa 14 bani, cheltuieli 
de tipografie şi hârtia. Venea omul şi lua foaia şi dădea 
un leu. Când dădea un leu, plătea 7-8 bucăţi şi pentm 
cei care n-aveau leul respectiv. Se acoperea totdeauna 
fără să cerşesc banii de tipografie şi hârtie. Se 


139 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


acoperea. 

Aşa de bine a fost primită această foaie, încât cu o 
săptămână înainte de război tipăream foaia până în 
30.000 de exemplare. 

- Cum să luptăm împotriva ispitei cunoaşterii, a 
acumulării de cunoştinţe, fără să le punem în practică, 
şi mai ales Spuneţi-ne cum să identificăm această 
mândrie şi să luptăm împotriva ei? 

Mântuitoml spune: Cercetaţi Scripturile! Nu 
spune, nu le cercetaţi. Ci aşa spune cuvânt cu cuvânt: 
Cercetaţi Scripturile, că ele vorbesc despre Mine. Este, 
fraţilor? Cercetarea nu este o ispită, deloc. Este o 
necesitate pur umană. Prin cercetare progresează 
omenirea. Prin rezultatele cercetării se progresează în 
toate domeniile. Unul este psiholog, altul filosof, altul 
tehnician, altul doctor şi toţi cercetează esenţa 
lucmrilor, după profesiunea fiecăruia. 

Nu-i păcat, părinte, să cercetezi! Nu-i păcat! N-ar 
exista progres fără cercetare. N-ar exista. Şi noi nu 
putem să ne îndobitocim. N-avem cum. Nu mai putem. 
Noi mergem înainte, tot înainte, nu înapoi. De unde 
ştiu eu că mata nu ai să născoceşti o frază numai. Sunt 
unii filosofi care au rămas în istorie, în cultură pentru o 
frază. Nu? "Evrika! Evrika!". Poftim. 

Şi îndată te gândeşti: cine a spus “Evrika?“. Nu? 
Atât a spus, atât a rămas de la el. 


140 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Socrate a spus: “Eu ştiu că nu ştiu nimic!“. Modest. 
Şi vine altul care spune: “Dar nici asta n-o ştiu“. Şi a 
rămas în istoria gândirii omeneşti. Vezi, îndoiala? “Ştiu 
că nu ştiu nimic“. Şi vine celălalt peste două secole şi 
spune: “Dar nici asta n-o ştiu“! Dacă este adevărată, 
vrea să spună. 

Ia gândeşte-te la Kant: “Văd cerul înstelat şi legea 

morală din om“. Asta este esenţa kantianismului! Mă 

/ 

minunez de ceml înstelat de deasupra mea şi de legea 

conştiinţei din mine. Ce vrei? Pe urmă Kant le 

argumentează, le creşte, le dezvoltă, dar asta este 

esenţa unei filosofii. 

/ 

- Dar filosofii aceştia nu prea au fost credincioşi. 

- Da. însă Kant a fost! Eu vorbesc de Kant. O parte 
au fost credincioşi. De exemplu, Ioan Petrovici de la 
Iaşi era foarte credincios. La fel şi doctoml Paulescu de 
la Bucureşti, care era să ia premiul Nobel, era foarte 
credincios. La fel şi Iorga era foarte credincios. Se 
închina foarte frumos. 

- Iorga a fost francmason? 

- N-a fost niciodată. El a fost luptător împotriva 
francmasoneriei. I-am fost elev. Nu. Iorga a fost uriaş! 
Un bun român! Apostolul neamului românesc. Nu erau 
nebuni românii, să-i facă dintr-un bun profesor, apostol 
al neamului românesc! Da! Avea cinci copii, toţi 
botezaţi, toţi erau cununaţi în toată regula. 


141 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Eu am fost în Bucureşti la templul francmason, 
când s-a desfiinţat. Atunci conduceam studenţimea şi 
am preluat materialele didactice de acolo. Eu am avut 
un profesor bun la Teologia din Bucureşti, părintele 
Ioan Mi hale eseu, decanul facultăţii. 

Manualele lui încă circulă şi azi. A ajuns mai târziu 

mitropolit la Iaşi. El a intrat în rândul francmasonilor în 

tinereţe. Ca student s-a dus să studieze această ocultă 
/ 

sectă şi a fost simţit de ceilalţi că nu este sincer cu ei şi 
l-au dat afară. 

- Francmasoneria luptă împotriva Bisericii? 

- Ei zic că nu! Pe masa lor se găseşte echerul, 
compasul şi Biblia. Biblia! Toţi jură pe Biblie. Când 
începeau şedinţele, francmasonii se ridicau toţi în 
picioare şi unul din ei spunea “Tatăl nostm“. Dar aveau 
alte scopuri. Francmasoneria era asociaţia celor mai 
bogaţi sau mai talentaţi sau mai înţelepţi oameni din 
ţară, care se ajutau reciproc să parcurgă drumul până la 
ministere, până la deputăţie şi senat, până la Academie. 

Nu era om intelectual, începând cu Carol al II-lea, 
care să nu facă parte din această asociaţie şi se 
susţineau Era o asociaţie ocultă, care, dacă dădea peste 
un om ce credeau ei că va creşte, îl luau sub tutela lor 
şi-i promovau până ajungea la capătul efortului. După 
aceea făcea ceea ce-i comanda această asociaţie, 
această francmasonerie. Nu-L înlocuiau pe Dumnezeu. 


142 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


De Iisus Hristos şi de Maica Domnului vorbeau foarte 
frumos. Nu-L înlocuiau pe Dumnezeu. Dar ei 
ajunseseră la convingerea că numai oamenii aceştia, 
asociaţi în această societate, trebuie să ajungă la 
conducerea unei ţări să guverneze şi că 
trebuie promovaţi toţi acei buni din societate pe care-i 
cresc ei. 

La un moment dat era să fiu şi eu atras la 
francmasonerie, cu un avocat şi cu un doctor. Era un 
fel de şcoală premergătoare a francmasoneriei. Au vmt 
să mă capteze şi pe mine pentm că făceam o activitate 
bună şi înaltă, însă am refuzat şi au refuzat şi doctorul 
şi avocatul respectiv. Nu! Trebuia să facem multă 
ucenicie şi nu vedeam de ce să mă încurc acolo. Ştiam 
ce-i francmasoneria. Eu nu puteam ajunge decât ori 
preot ori profesor. Asta o puteam face şi fără 
concursul lor, prin examene. 

Am fost un băiat studios, fecior de ţăran Când am 
plecat la seminar, tata a pus în faţa mea aici pe prag - 
că aveam cerdac frumos construit, cum se făceau 
înainte casele cu cerdac -, a pus o sapă şi o carte şi a 
spus: “Alege!“ Şi am ales cartea, la 11 ani! Tata a 
spus: “îţi dau toate posibilităţile să înveţi. Dacă alegeai 
sapa, sigur îţi dădeam nişte pământ, când te însurai“. Şi 
am învătat; am învătat. 

M-am dus la examen la seminarul din Iaşi, 


143 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


“Veniamin Costache“, în costum naţional frumos, cu 
brâu tricolor, pe cap cu pălăriuţă, cu o pană de cucoş 
sau de păun. Şi am reuşit şi acolo. M-am dus singur, la 
11 ani. Nu m-a dus nimeni. Am reuşit şi am învăţat, 
domnule. Trebuia să am tot timpul bursă, ca să nu fiu o 
sarcină pentru tata. 

Când am început seminaml, a mers tata ca să mă 
conducă şi să plătească taxele. Eram bursier, dar tot 
aveam o taxă. Când s-a apropiat de casier, care era un 
preot, a spus: “Moş Ioane, băiatul matale are bursă. 
Poftim din partea şcolii 500 de lei. în fiecare lună ai să 
primeşti 500 lei! Restul primeşte băiatul pentru 
întreţinere în şcoală“. Adică bursa era aşa de mare, 
încât mai revenea familiei o parte de bani. Tata în loc 
să cheltuiască cu mine, el beneficia în fiecare lună de o 
jumătate din bursa mea, încât a mers foarte bine. N-a 
avut cheltuieli cu mine! 

- Câţi ani ati făcut seminarul? 

/ / 

- Opt ani. Atât se făcea. Am început în 1922 şi am 
terminat în 1931. Atunci m-am dus la Bucureşti, pentm 
că Facultatea de Teologie din Bucureşti dădea 3 burse 
la primii trei cu examene de diplomă care erau mai 
buni. Toţi trei ne-am dus de la Iaşi la Bucureşti. Adică 
dintr-o dată am intrat la cămin şi la masă. 

Când eram eu student, studenţii şi oamenii, în 
general, mergeau toţi la biserică, în afară de o 


144 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


minoritate care aparţinea socialiştilor şi comu¬ 
niştilor; şi elevii mergeau la biserică aduşi de 
profesorii lor. Nu încăpeau toţi. Dar câte o grupă 
mergea la câte o biserică. Poate nu erau aşa de activi 
preoţii atunci, dar îşi făceau datoria. Şi ca să spun aşa, 
creşterea morală a poporului român, între cele două 
războaie mondiale, a beneficiat şi de un mare entu¬ 
ziasm naţional. 

/ 

Ajunsesem toţi românii să fim în aceleaşi graniţe şi 
se mergea de la unirea statală la unirea sufletească. S-a 
lucrat foarte mult. S-a lucrat foarte mult şi în Biserică 
şi s-a făcut un mare progres duhovnicesc. A fost puţin 
timp, 20 de ani, dar s-a făcut. S-a ajuns la un fel de 
numitor comun. 

Acum suntem prea aproape de revoluţie. Şi nu de 
revoluţie, că revoluţia n-a fost aşa de crâncenă. Suntem 
prea aproape de fostul regim totalitar şi încă urmele se 
cunosc la toţi care au trecut prin şcoală şi prin viaţă sub 
acest regim. Trebuie crescută o generaţie nouă şi în 10- 
20 de ani ajungem unde am fost noi în anii 1930-1940. 
Ajungem. Asta este tot. Biserica, în primul rând, 
trebuie să fie antrenată în problema aceasta şi şcoala. 
Şcoala încă nu este. Şcoala încă are atei! Şcoala încă 
stă între Dumnezeu şi om, încă nu-i bine dirijată! Toţi 
oamenii care sunt în învăţământ au trecut prin şcoala 
comunistă! 


145 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Cum vedeţi viitori Bisericii de mâine? 

/ 

- In Biserica de mâine trebuie să ajungă nişte 
arhierei pricepuţi şi cu duh creştin şi să fie numit un 
episcop pentru tineret. Aşa era când eram eu student. 
Era un episcop pentru armată, unul pentru tineret, unul 
pentru ştiu eu ce alte instituţii care cu asta se ocupau 
Şi atunci, dacă ai pe cineva care te dirijează pe tine, 
preot care te-ai înscris în această asociaţie ortodoxă, 
faci treabă Şi slujeşti Biserica lui Hristos şi neamul tău. 
îţi plăteşte salar, că trebuie şi să mănânci. Nu-i de 
mirare. Este vrednic lucrătorul să mănânce întâi el din 
laptele oilor, adică ciobanul; ţăranul să mănânce din 
grâu. El I-a lucrat, el trebuie să mănânce întâi. Dar 
scopul vieţii nu este să mănânci. Scopul vieţii este 
să dai din tine umanitatea, să te jertfeşti pentm 
Hristos şi pentm aproape. 

Noi avem şi partea asta animalică: mâncăm, ne 
împreunăm, facem copii, care-s lucruri foarte naturale 
şi lăsate de Dumnezeu şi binecuvântate. Dar avem şi 
spiritul acesta, raţiunea aceasta. Duhul Sfânt de la 
Botez, care urcă pe om deasupra animalităţii. Şi cu cât 
acest spirit domină carnea, cu atât este mai bine. Şi 
mata ai să ajungi acolo! Ai să ajungi sigur şi de 
întâmplările de acum ai să zâmbeşti, nu ai să râzi. Ai să 
spui, cum am putut face eu o treabă ca asta? 


146 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ALTE SFATURI PASTORALE 

- Părinte Dumitru, ca preoţi cum să spovedim cei 
care vin la noi şi ce canon să le dăm? 

- Pe noi ne-a lăsat Sfântul Vasile şi cu atitudine 
personală în aceste pedagogice canoane pe care le dăm 
Că-s pedagogice. Eu şi mata, ca preoţi, când am pus 
mâna pe cap şi am dat iertare la spovedanie, este iertat. 
Atunci este iertat omul, când duhovnicul i-a spus că 
este iertat în numele lui Hristos. Numai dacă nu se 
căieşte, dacă nu vrea să părăsească păcatul şi dacă nu 
primeşte canon, atunci nu-i putem dezlega de păcate şi 
el nu este iertat. Canonul care-i dăm are rost 
pedagogic, ca omul să-şi aducă aminte că a fost păcătos 
şi pe viitor să se păzească de a mai păcătui. 

- Credeţi că ar fi bine să citim molitfele Sfântului 

/ 

Ioan Gură de Aur? Dar ale Sfântului Vasile cel Mare? 

- Eu le citesc pe amândouă, cu post! Dacă nu te 
ispiteşti în tmp, sunt bune, foarte bune. Eu am făcut 
greşeala că m-am hirotonit la 31 ani. Vezi cât de târziu 

a. 

am intrat în preoţie? In prima zi când am fost hirotonit 
preot, am citit molitfele Sfântului Vasile, într-o 
biserică, la Cernăuţi, în Mitropolie. La toţi oamenii 
care au rămas la urmă le-am citit molitfele Sfântului 
Vasile. Era în prima zi a mea de preoţie! 

- Şi aţi avut ispite mari pentm asta, că le citeaţi? 


147 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


N-am avut, că am intrat în război peste o 
săptămână şi nu m-am mai întors acasă decât la 60 de 
ani. N-am avut nici o ispită! Cel mai curat am fost când 
am fost în război, în puşcărie şi în lagăr. Curat! Curat! 

Mă spovedeam la preot, dar n-aveam împărtăşanie 
până am făcut rost de împărtăşanie. Mă simţeam înger 
în tmp că slujeam lui Hristos! Sigur că era şi oleacă de 
mândrie! Eram tânăr, nu-mi dădeam seama. Dar asta-i 
adevărul! Vezi, Doamne, eram exagerat. N-aveam 
ispite! Deloc! N-avea nimeni. Să fi fost un concurs 
pentm ca unul să poată greşi cu vreo femeie, nu putea, 
înţelegeţi? Atât de slabi eram; şi nemâncaţi şi chinuiţi 
şi bătuţi şi urgisiţi! Vă pare curios, dar uite, asta-i 
viaţa! Puşcăriaş care să facă păcate? N-are cum. 

Este mai greu cu soţia ta, hrănit, domnit şi odihnit, 
să posteşti. De aceea Sfântul Apostol Pavel spune: “Să 
postiţi atât cât puteţi!" Să nu depăşiţi limitele 
posibilităţilor fizice... Da! Femeia n-are voie să-i 
respingă pe bărbatul ei. Trebuie să-i accepte. Ce să 
facem! Dar nici el să nu abuzeze. "Până la un timp", 
spune Sfântul Apostol Pavel. 

Eu vorbesc acum, fiindcă sunt deasupra nevoilor. 

Un părinte tânăr nu ar putea spune lucrurile astea 
pentm că el este ispitit. Ştiu că-i ispitit şi chiar dacă nu 
mi-ar spune, ştiu că-i ispitit. Nici nu se poate altfel. 
Sigur că femeia trebuie să fie frumoasă, că aşa a facut- 


148 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


o Dumnezeu, pe Eva mai frumoasă decât pe Adam. Pe 
Adam I-a făcut bărbat, ciolănos. Dar nu se poate altfel. 
Perpetuarea vieţii pe pământ să se facă prin tine, prin 
copii, care duc mai departe viaţa. Că dacă am intra toţi 
la mănăstire, s-ar termina viaţa pe pământ într-o 
generaţie! Ori Dumnezeu a zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi 
şi umpleţi pământul şi-i stăpâniţi! Chiar când suntem 
prea mulţi tot trebuie să ne înmulţim. 

- Până când? 

Până când se va arăta Sfânta Cmce pe cer. 
Acesta-i ultimul semn, înainte de sfârşitul lumii -Sfânta 
Cmce! întâi de toate trebuie să se boteze marea 
majoritate a evreilor. Este al unsprezecelea semn. 

Spune Istoria Bisericii Universale că atunci când s- 
au împlinit 1000 de ani de la Hristos, mai toţi cei din 
Apus erau creştini dar nu ştiu ce fel de creştini, când 
ţineau de Apus, când de Răsărit. Atunci cei mai mulţi 
au vândut averile la şmecheri, s-au îmbrăcat în cămăşi 
albe şi în noaptea de Crăciun s-au suit pe dealuri, pe 
munţi şi au aşteptat pe Mântuitorul, cântând psalmi! Ei 
credeau că atunci trebuia să fie Judecata de apoi. Dar 
Hristos n-a venit! S-au înşelat oamenii. Pe urmă au 
cemt averile înapoi, s-au împăcat, s-au sfădit, s-au 
judecat pentm pământ. 

Adventiştii au făcut acelaşi lucru. Miller le-a spus: 
“în 1843, la data cutare apare Iisus Hristos pe pământ 


149 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


să înfiinţeze împărăţia de o mie de ani". Dar şi ei s-au 
înşelat, împărăţia asta de o mie de ani o au şi iehoviştii, 
dar ei au apărut mai târziu decât adventiştii. 

Noi trebuie să ne conducem după Mântuitorul. 
După Mântuitoml, care a spus: Nu este al vostm a şti 
anii şi vremile. Acestea le păstrează Tatăl ceresc, în 
atotştiinţa Lui! El spune că şi Fiul, în umanitatea Lui, 
nu le ştie! 

Poate că ştia; nu pot să spun. Dar aşa a spus El, şi 
eu trebuie să cred Numai Bunul Dumnezeu ştie când 
va veni sfârşitul lumii! Poate să treacă şi 5-6 milenii, 
însă când vei auzi că evreii îşi construiesc templul, şi ai 
să vezi mata, că eşti om tânăr, că încep iar tăierile de 
capre roşii, de iepuri, de viţei, atunci este aproape! Da. 
Ei au un partid al lor foarte aplecat spre a pune 
mozaismul total în funcţie. Şi vor face şi templul. Nu-i 
poate opri nimeni! 

- Este semnul sfârşitului acesta? 

- Nu! Semnul sfârşitului este când se vor creştina ei. 
Toate popoarele întâi vor fi creştinate. Nu în totalitate. 
Va fi dusă Evanghelia, învăţăturile Evangheliei, la 
toate popoarele şi la evrei. Acum la Ierusalim sunt 
două parohii de evrei creştinaţi. Şi în Bucureşti era prin 
1940-1960 o parohie cu un preot evreu creştinat! 

- Preotul tânăr poate să spovedească sau nu? 

- Să urmeze porunca episcopului lui. însă este grea 


150 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


situaţia lui. Doctore, vindecă-te pe tine singur mai 
întâi! Cum poate un bolnav să vindece pe alt bolnav? 
Apoi credincioşii nu prea se spovedesc la preoţii tineri, 
ca să nu-i smintească. 

- Tinerii care termină seminarul pot ajunge imediat 
preoţi? 

- Eu m-am făcut preot la 31 de ani. Pe vremea mea 
se hirotonea diaconul la 25 de ani şi preotul de la 27 de 
ani în sus. Era un ordin dat de Sfântul Sinod. Acum am 
văzut călugări de 20-22 de ani hirotoniţi preoţi, însă 
duhovnici să nu fie făcuţi până la 35-40 de ani. Harul 
lucrează, părinte, şi prin preoţi de 20 sau de 22 de ani. 
Dar Harului îi place să fluiere, adică să lucreze şi să 
cânte prin fluiere perfecte. Aşa-i place. Sfinţenia este 
foarte rară! Fluieră prin mine, prin sfinţia ta, prin 
părintele Dionisie, prin orice preot hirotonit canonic, îi 
pare rău lui Dumnezeu că nu are fluiere bune. 

Am avut un preot bun, frate de suferinţă la Aiud şi 
în Bărăgan, unde am fost cu domiciliu obligatoriu, într- 
o colonie de muncă. Era moţ, greco-catolic, din Munţii 
Apuseni. Şi era împătimit de doinele şi cântecele de la 
dânşii, din satele de moţi de la munte. 

Odată a venit o ţigancă cu fluiere de vânzare la 
colonia, unde erau şi deţinuţi de drept comun, care 
stăteau în puşcărie. Şi şi-a cumpărat zece fluiere, 
preotul Ion Marcu. A murit, Dumnezeu să-i ierte! Era 


151 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


bun ca o pâine caldă. Eu, ortodox; el, greco-catolic. 
Cântam amândoi la strană în biserica ortodoxă din 
colonie. Nu predica. Se sfia, dar cânta, învăţase 
răspunsurile noastre psaltice, că ei cântă altfel; nişte 
doine de-acolo din Ardeal, în loc de “Doamne 
miluieşte!“. Şi le-a luat, le-a probat pe toate, îmi cânta 
mie câte o doină în fiecare seară; stăteam amândoi în 
aceeaşi locuinţă. 

Eu eram ortodox şi el era greco-catolic, în 
închinare era greoi. Făcea cu toată palma cmce şi avea 
o palmă mare cât o lopată, încât îi stătea rău, dar dacă 
aşa era el! 

Eu pregăteam alimentele pentm făcut, el era meşter 
şi le fierbea sau le frigea. Niciodată n-am trăit mai în 
unison cu credinţa creştină decât cu acest preot Ion 
Marcu. El era greco-catolic, dar nu făcea caz de greco- 
catolicia lui. 

- Ce păcate vi s-au părut cele mai grele în scaunul 
de spovedanie? 

- Mândriile, curviile, uciderile şi beţia, pentru mine 
sunt cele mai grele. Auzi şi nu-ţi vine să crezi atâta 
cădere. 

- Ce făceaţi cu cei împietriţi şi răi, care veneau la 
spovedanie? Cum procedaţi cu ei? 

- Le dădeam canon, binecuvântare şi dezlegare iar 
după canon îi împărtăşeam. După pocăinţă şi Sfânta 


152 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


împărtăşanie se schimbau mult, căci Sfânta 
împărtăşanie este cununa Tainelor. 

Prin împărtăşanie omul devenea altul. Nu devenea 
sfânt, dar altul, începea a judeca altfel. Adică lucrează 
Duhul lui Dumnezeu puternic. Noi suntem numai 
intermediari. 

- Dacă cineva avea păcate grele, îl împărtăşeaţi? 

- Nu. Nu-i împărtăşeam un timp, dacă avea păcate 
grele, îi aplicam canoanele. Consideram oprelişte de la 
data în care a făcut păcatul şi nu I-a mai comis. Dar 
canonul, părinte, să fie clar, canonul are rost 
pedagogic. Iertarea se produce atunci când îi pun 
mâinile pe cap şi pronunţ formula de iertare. Canonul 
nu are putere harică, ci numai una de aducere aminte 
că-i pedepsit pentm anumite păcate şi să se gândească 
să-şi schimbe viaţa. Alţii însă uită tot atunci. 

- Daţi-mi un sfat. Ce să fac când se ceartă ucenicii şi 
nu se împacă între ei? 

- Bate-i! 

-Cum? 

- Cu toiagul vorbei. Ai putere asupra lor, părinte! Ai 
putere! Te ascultă! Sunt oameni buni. Le faci un semn 
cu mâna, dar nu te atingi de capul lor. îi dojeneşti. Nu-i 
de mirare, părinte. Mata ai o creştere, ei au altă 
creştere. Mata ai o poziţie socială, care-ţi impune 
linişte; ei au altă poziţie. Se mai sfădeşte omul cu 


153 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


femeia. El mai spune o vorbă proastă şi femeia îl mai 
blestemă, îl mai dă la necuratul. Nu-i tot una! Alte 
grade, altă viaţă! Şi, nu-i umili! Nu-i umili! Noi avem 
ceva de care uzăm: sfatul. Numai dacă nu te ascultă pe 
tine şi Biserica, atunci te desparţi de el şi-i trimiţi la alt 
duhovnic. 

Părinte Dumitru, vreţi să ne spuneţi câteva 
cuvinte despre rugăciune? 

- Eu spun aşa, părinte: eu să nu spun nici un cuvânt 
despre rugăciune, iar sfinţia voastră să faceţi rugăciune. 
Nu trebuie judecată rugăciunea. O faci. Dacă ajungi 
matale să faci rugăciunea cu participarea inimii, atunci 
eşti pe drumul cel bun. Dacă-ţi faci canonul seara aşa, 
ca o morişcă, inutil efortul! Ajungi să spui “Miluieşte- 
mă" lui Eiumnezeu şi nu ştii dacă l-ai spus. Mie mi s-a 
întâmplat să termin "Tatăl nostru" şi am uitat că l-am 
spus. Vine vrăjmaşul şi-ţi fură rugăciunea, ţi-o fură pur 
şi simplu. Şi o iei de la capăt. Când ţi se întâmplă aşa, o 
iei de la capăt. 

- Credeţi că este bine să avem un program de 
rugăciune sau să ne rugăm când credem şi cum putem 
numai să participe inima? 

- Călugării au program. Şi noi avem program: de 
şapte ori în zi trebuie lăudat Dumnezeu. Nu-i aşa, 
părinte? De şapte ori în zi. Dar nimeni nu te opreşte pe 
mata, ducându-te împrejurul bisericii, să spui în gând 


154 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


rugăciunea inimii. Nu te opreşte! Aceasta nu intră în 
programul de rugăciune. Sau să spui ca Petru; Doamne, 
ajută-mă! Nu-i oprit! Dimpotrivă, ajungi să te 
obişnuieşti aşa. 

Eu am ajuns să spun nişte mgăciuni, încet, cu gura. 
Şi-mi dau seama că nu este ora când trebuie să fac 
rugăciune, dar nu mă opresc, o zic până la urmă. Sau 
îmi văd de alte treburi, că mai am şi alte treburi. 

Acum, dacă mata ai fi un călugăr care să faci numai 
canonul, ai avea timp mult de rugăciune. Dar aşa eşti 
ocupat cu oamenii care vin acolo. Foarte greu. 
Oboseşti, când vii seara aproape că nu eşti în stare să-ţi 
faci canonul. 

- Când vă rugaţi în mod obişnuit? 

- Eu mă rog între 12 şi unu noaptea. Numai după 
aceea mă culc. între 12 şi unu noaptea, nu se aude 
nimic, nici ţipenie. Nimic. Aici este Dumnezeu şi aici 
sunt eu. Mata eşti în chilie, eşti cu icoana şi cu Dum¬ 
nezeu. Părintele, la fel. Atunci? Nu ştiu cum să vă 
spun, că doar sunteţi mai buni decât mine, că sunteţi pe 
dmm mai aproape de mântuire decât sunt eu. Când mă 
rog, simt că Dumnezeu mă ascultă. Simt o mână. Simt 
că în inima mea a pătruns Dumnezeu, sau măcar 
îngerul acela de lumină. Simt prezenţa lui Dumnezeu 
O simt că mă bate pe umăr, când îi place. Când nu, 
parcă mă mustră. Asta-i conştiinţa! Asta-i conştiinţa! 


155 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Aţi mai spus că şi în puşcărie şi în prizonierat aţi 
simţit tot timpul pe umăr degetul lui Dumnezeu Prin 
asta înţelegeţi îngeml lui Dumnezeu? 

- îngeml, da. Mă apăsa pe umăr. 

- Aţi simţit fizic sau duhovniceşte? 

- Fizic. Apoi duhovniceşte poţi simţi prezenţa lui 
Dumnezeu tot timpul. Tot timpul. Nu există clipă în 
care Dumnezeu să te părăsească, în genere prin înger. 

Ştii de ce? Pentm că Dumnezeu, când stăm noi 
acum de vorbă, mai are de făcut nişte pământuri, nişte 
stele ceva! El este veşnic creator. El S-a odihnit după 
ce a făcut pământul şi frumuseţea pământului. Dar a 
avut alte corpuri cereşti şi alte galaxii pe care trebuia să 
le întocmească. Sigur, El a spus. Dar, totuşi, 
deocamdată are plan mental. 

Uite cum trebuie să arate galaxia aceasta de zece 
miliarde de stele. Face un bolid enorm şi pe urmă-1 
sparge şi dă naştere la o altă galaxie, îl sparge. Apoi 
bucăţelele acelea se învârt, se învârt şi se rotunjesc, se 
rotunjesc în milioane de ani. Asta-i galaxia. Unele au 
condiţii de viaţă ca pe Pământ, altele n-au condiţii de 
viaţă. Rămân însă mereu nişte bolovani mari care se 
învârt pe sus. 

- Şi credeţi că se mai naşte viaţă şi pe alte corpuri 
cereşti? 

- în galaxia noastră sunt cea. 60000 de stele care 


156 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


sunt apte de a primi oameni, în galaxia noastră, asta pe 
care-o vedem noi seara, sunt cea. 60000 de stele şi 
pământuri care sunt bune. Numai că-ţi trebuie atâta 
timp, că mori până ajungi acolo. Noi ne gândim 

să ne ducem pe planeta Marte. O s-o populăm, întâi 
o să meargă oamenii cu nişte bolizi din ăştia mari şi o 
să semene troscoţel, care rezistă la Polul Nord, sau 
ierburi cum este la Polul Nord la noi. Când Dumnezeu 
va vrea s-o populăm, o populăm. E şi cea mai aproape, 
are şi atmosferă, are apă. Dacă va fi nevoie! Dacă n-o 
fi nevoie... 

- Dar credeţi că Dumnezeu a mai făcut oameni şi pe 
alte planete? 

- Nu, n-am spus că a făcut oameni! Deocamdată, 
părinte, noi, cât am putut să luăm contact cu alte stele, 
n-am dat de fiinţe raţionale. Cel puţin în sistemul 
nostru solar. Este numai un satelit al lui Saturn, dacă nu 
mă înşel, care are exact atmosfera de pe Pământ. Poate 
fi locuit, îţi trebuie trei ani ca să ajungi acolo. 


157 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ CU CÂŢIVA INTELECTUALI 

/ 

- Spuneţi-ne şi nouă ceva despre lagărul de la 
Mănăstirea Qranki şi despre călugării care au fost 
martirizaţi de comunişti acolo! 

- Oranki era mănăstirea nobililor ruşi, în centrul 
Rusiei, aproape de Volga, în anul 1918 comuniştii au 
desfiinţat-o . şi au făcut acolo lagăr de călugări, 
închizând în ea peste 11000 de călugări din toate 
mănăstirile Rusiei. Erau printre ei şi preoţi călugări şi 
preoţi de mir, şi aveau în frunte un episcop. 

în anul 1918 a venit de la Moscova o delegaţie 
militară comunistă şi i-a întrebat: 

- “Mergeţi cu noi, sau nu? Aveţi 24 de ore timp de 
gândire!“ Iar episcopul le-a zis: 

- Este prea mult până mâine! Vă dăm răspunsul în 

10 minute!“ Atunci episcopul s-a întors spre călugări şi 

i-a întrebat: “Fraţilor, acum aveţi ocazia să vă faceţi 

mucenici pentm Hristos! Vreţi să vă uniţi cu 

comuniştii? Sau vreţi să vă daţi viaţa pentm Hristos şi 

să vă număraţi în ceata sfinţilor mucenici? Să nu vă 
/ / 

temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheamă la El!" 

/ 

Atunci au strigat toţi intr-un glas: “Vrem să murim 
pentm Hristos!“ 

Şi aşa au fost împuşcaţi toţi cu mitraliera în cap, 
timp de o lună de zile, câte 300-500 în fiecare zi, fiind 


158 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


îngropaţi într-o văgăună mare din curtea mănăstirii. 
Unii săpau şanţul, apoi erau împuşcaţi, iar alţii îi 
acopereau cu pământ şi săpau mai departe şanţul; apoi 
şi ei, la rândul lor, erau împuşcaţi, până i-au îngropat 
pe toţi. Iar pe episcop l-au împuşcat la urmă şi l-au 
îngropat, aşezat pe un mic scăunel, între călugării ucişi. 

A fost un adevărat masacru în masă al călugărilor 
mşi sub comunişti, unic în Istoria Bisericii contem¬ 
porane, despre care nu se vorbeşte nimic şi nu s-a scris 
nimic până acum. Eu sunt singuml preot ortodox care 
mai sunt în viaţă, martor ocular la descoperirea 
moaştelor acestor sfinţi martiri de la Oranki, unde am 
stat în lagăr ca preot militar între anii 1942-1948. Am 
scris şi o carte despre acest fenomen, aflată sub tipar la 
Bucureşti, care se cheamă "Oranki". 

în lagăr la Oranki erau vreo 14000 de prizonieri de 
război de la Stalingrad, români, nemţi şi alte naţii 
europene, şi ne trebuiau closete. 

Atunci comandantul a pus nişte soldaţi să sape o 
groapă mare în spatele bisericii, deasupra unei văgăuni. 
Săpând acolo s-a dat de osemintele acestor călugări 
împuşcaţi. 

Atunci câţiva soldaţi români au venit la mine şi mi- 
au spus: 

- Părinte, Bejan, am găsit un şanţ plin cu tmpuri de 
călugări, împuşcaţi în cap, căzuţi unul peste altul, 


159 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


îmbrăcaţi în haine negre călugăreşti! Ce să facem? 

- Săpaţi în continuare cu atenţie şi vedeţi ce mai 
găsiţi! După un timp iar au venit la mine. 

- Părinte Bejan, am găsit un preot bătrân 
neputred, aşezat pe un scăunel între ceilalţi călugări. Se 
cunoaşte bine cum a fost împuşcat în cap; are la gât un 
lanţ cu cmce şi o icoană de metal cu chipul maicii 
Domnului! 

- Fraţilor - le-am spus mergeţi la comandantul 
lagărului şi-i raportaţi. Aici este o mare minune. Toţi 
călugării aceştia, în frunte cu episcopul neputred sunt 
sfinţi, sunt mucenici ucişi de comunişti prin anul 1918- 
1920. Nu mai facem closet aici! 

Pe un scaun mic şedea aşezat un arhiereu, ori poate 
stareţ de mănăstire, sau episcop. După ce l-am 
cunoscut? Avea engolpion pe piept şi o cmce alături de 
engolpion, cum poartă episcopii. 

Cmcea aceea i-au furat-o cei care săpau la closet. 
Au tăiat-o bucăţi şi au împărţit-o. Engolpionul l-am 
salvat eu, dar I-a luat comandantul lagărului. L-am 
chemat eu acolo. Iar el a zis: “Dar acesta ce se 
chinuieşte pe scaun? Scoateţi-1 de aici şi îngropaţi-1 
undeva, ca oamenii!“ Şi m-a delegat pe mine să fac 
acest lucm. 

Am vorbit la atelieml lagărului şi s-a făcut un scaun 
puternic de stejar. L-am aşezat şi l-am legat aici pe 


160 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


piept în cruciş, ca să stea drept. M-am dus, l-am stropit 
cu aghiasmă de la cap până la picioare, stropind şi toate 
celelalte schelete care erau acolo. Apoi am 
înmormântat din nou arhiereşte pe acei episcop, lângă 
o fântână din incinta Mănăstirii Qranki, pe acel scaun 

Acela este un sfânt în toată puterea cuvântului. 

în fântâna aceea izbucneşte uneori apa în sus, după 
vrednicia celui care ia apă de acolo. Vara, la 6 august, 
vin la această fântână preoţi bătrâni foşti prin puşcării, 
unii infirmi, care au scăpat cu viaţă din puşcăriile 
Siberiei şi fac Sfânta Liturghie acolo; apoi se reîntorc 
la casele lor. Am asistat şi noi, cei din lagăr la Sfânta 
Liturghie. 

Cu porunca comandantului de lagăr i-am făcut o 
carcasă puternică din lemn de stejar, ca să nu fie turtit 
şi a rămas închis în acea carcasă de stejar. Dar am 
văzut la el o minune. Era împuşcat în cap. Când l-am 
scos dintre ceilalţi călugări trupul lui neputred s-a 
întins ca şi cum atunci ar fi murit. 

Aceasta am povestit-o la doi tineri intelectuali mşi, 
unul de origine română, şi lucrul acesta i-a impresionat 
pe amândoi. Pe urmă aceşti cercetători s-au dus acolo 
la Oranki să constate dacă cei 11000 de călugări martiri 
se află în acel loc. Dar n-au putut, pentm că la Qranki, 
unde am fost noi prizonieri, s-a făcut o puşcărie de 
femei şi nu le-a dat voie să se apropie. Au încercat să 


161 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


capete aprobare pentru deshumarea lor, dar asta este o 
treabă mare, grea, ca să deshumezi 11000 de schelete şi 
să le înmormântezi creştineşte; nu este lucrare de doi 
oameni. Asta-i lucrarea unui sat întreg şi mai mult. 
Gândiţi-vă 11000 de trupuri de călugări f ornează o 
armată întreagă! Aceasta-i oastea împăratului ceresc! 
Sfinţi ai lui Hdstos! Noi, când i-am descoperit, i-am 
acoperit cu pământ din nou. N-am mai făcut closet 
acolo. Am făcut în altă parte. A rămas aşa în mila lui 
Dumnezeu şi în ştiinţa Lui. S-au dus cei doi studenţi, 
au făcut o săpătură şi au constatat exact ce-am spus eu 
şi ei au căpătat încredere. Au găsit osemintele, nu l-au 
găsit pe arhiereu, că n-au săpat în dreptul lui, cum le- 
am dat eu schiţa acelei văiugi în care erau răsturnaţi 
unul peste altul călugării şi preoţii împuşcaţi. Nu l-au 
găsit pe episcop pentru că au săpat numai 2 metri, cu 
voia autorităţilor. Au astupat la loc după ce au găsit 
schelete unul peste altul. Au căpătat mare încredere şi 
au venit din nou la mine să confirme spusele mele. La 
dânşii nu-i atâta libertate religioasă ca la noi, este mai 
puţină, încă spiritul comunist este foarte puternic şi 
atunci au amânat treaba aceasta sine die. 

- în ce an aţi găsit moaştele? 

- I-am descoperit în 1942, toamna, dar au fost 
executaţi în 1918. Atunci la preoţii şi călugării din 
Rusia li s-a pus întrebarea de către comunişti: 'Mergeţi 


162 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


cu noi sau nu?“. Toţi aceştia au răspuns: 

Nu! Rămânem cu Hristos!“. Atunci au fost 
împuşcaţi acolo la faţa locului, cum v-am spus mai sus. 

- Osemintele acestea înseamnă că sunt moaşte de 

oameni sfinţi! 

/ 

- Sigur că da! Martiri adevăraţi, ca în timpul 
persecuţiilor romane. Unsprezece mii de martiri toţi. 

Numai călugări şi preoţi, în frunte cu acel episcop 
sfânt. Nici un om din sat. Din secolele MII n-au mai 
fost ucişi aşa de mulţi martiri ca sub comunişti. 

Era obiceiul la Mănăstirea Qranki unde ne aflam în 
lagăr că, în fiecare an, pe 6 august, la “Schimbarea 
Domnului la Faţă", se adunau preoţi ruşi veterani, 
bătrâni şi unii infirmi, care fuseseră închişi prin 
Siberia, şi făceau o Sfântă Liturghie la acea fântână, la 
care asistam şi noi. Erau unii preoţi cu viaţă sfântă. 
Lângă această fântână am îngropat moaştele acelui 
episcop sfânt, pe care l-am găsit întreg între cei 11000 
de călugări mucenici, îmi pare rău că i-am uitat 
numele. 

- Au dat voie autorităţile celor doi tineri să ia din 

/ 

osemintele martirilor de Oranki? 

- Nu, nimic! Doar atât, să constate că sunt. 
Autorităţile se făceau că nu ştiu nimic. Ce-i interesa? 

Eu i-am trimis la un martor ocular de acolo, nu ştiu 
dacă mai trăieşte, căci în 1918 reuşise să scape un 


163 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


călugăr rasofor de la Qranki, care devenise morar într-o 
pădure în taiga, acolo pe o apă. Avea moară şi toţi 
oamenii se duceau şi-şi măcinau ovăzul acolo; pommb 
doar nu era, nici mei. II chema părintele Teodot. Cu el 
am intrat în legătură prin 1944-1945, şi datele despre 
această ucidere în masă el mi le-a furnizat, după ce noi 
am constatat existenţa acestor oseminte. El singur a 
reuşit să scape de acolo, singur! Cum a reuşit, nu ştiu. 
Era din partea locului. S-o fi ascuns pe undeva. 

- Cum l-aţi întâlnit pe acest călugăr Teodot? 

- Intr-o iarnă grea ne-a scos să tăiem lemne de foc 
într-o pădure mare la nord de lagăr. Ne păzeau 
ceasovoii mşi, gardieni civili înarmaţi. Cum mergeam 
eu singur prin pădure, am dat de o casă mică pe valea 
unui pârâu. Am bătut la poartă. A ieşit un ms bătrân cu 
barbă şi m-a întrebat cine sunt şi ce doresc. 

I-am spus că sunt prizonier la Qranki şi că sunt 
preot ortodox român. De treizeci de ani nu mai văzuse 
preot ortodox. Era în mijlocul pădurii. El trăia foarte 
bine creştinismul acolo la moară. Eram un străin pentm 
el, însă a căpătat încredere în mine. S-a convins că sunt 
preot ortodox. Era simplu călugăr; nu putea face nimic 
ca preot. Ştia toată rânduiala. Avea o carte de pe care-şi 
făcea canonul, seara după ce termina lucrul. 

Era foarte credincios. Nu prea cred să mai trăiască. 
Cădea în genunchi totdeauna când mergeam eu acolo 


164 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


şi-mi spunea şi mie: “Stai în genunchi!“. Când stăteam 
în genunchi, ne închinam amândoi. El spunea ce ştia, 
ce-şi mai aducea aminte; eu eram mai bine dotat ca el. 
Am reuşit noi să punem mâna pe un ceaslov de la un 
rus. 

Avea un fel de magazie cu de toate, unde era moara. 
Era o moară de apă cu două pietre care măcinau, prin 
căderea apei. 

Prima dată când ne-am întâlnit, m-a întrebat: 

- Eşti preot ortodox? şi a început a plânge. 

- Da, i-am răspuns. 

- Atunci să-ţi spun şi eu o taină: Sunt călugăr din 
Mănăstirea Qranki. Mă cheamă Teodot şi în 1918, când 
eram tânăr, am fugit noaptea, ca să nu mă ucidă. Mi- 
am făcut apoi o căsuţă şi o moară de apă în această 
pădure. N-am mai întâlnit un preot ortodox de când am 
plecat de la Oranki! 

Eu i-am spus cum am descoperit acel şanţ cu 
călugări împuşcaţi şi apoi l-am întrebat: 

- Ce s-a întâmplat acolo în mănăstire, căci am găsit 
un şanţ mare plin cu călugări? 

El, plângând, mi-a spus: 

- Comuniştii atei, când au intrat la putere, au prins 
11000 de călugări şi preoţi din toate mănăstirile şi i-au 
închis acolo, printre care eram şi eu. Au venit nişte 
militari călări şi ne-au întrebat: “Vreţi să mergeţi cu 


165 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


noi?“ Iar episcopul şi cu toţi călugării au răspuns: “Nu 
mergem cu voi, că sunteţi atei! Vrem să murim pentru 
Hristos!“. 

Eu am reuşit să scap. Şi aşa i-au pus să sape un şanţ 
mare şi lung de sute de metri şi i-au împuşcat într-o 
lună pe toţi, iar la unnă pe episcop. Ei singuri îşi săpau 
şanţul şi singuri îl astupau. Dar erau plini de credinţă în 
Hristos şi trăiau numai în post şi mgăciune până i-au 
ucis ateii. 

- Când v-au arestat pentm prima dată şi care au fost 
motivele? 

- Acolo n-am fost ca arestat. Acolo am fost ca 
prizonier de război între anii 1942-1948. Am stat destul 
de mult în lagărul de la Qranki şi pe mine m-au 
pasionat lucmrile astea, cum v-ar fi pasionat şi pe 
dumneavoastră. 

- Spovedeaţi şi botezaţi, acolo în lagăr? 

- Nu era voie nici să te închini, însă am ajuns până 
la urmă să botez nişte mşi şi nişte copii. Cu mare pază, 
cu mare frică, dar am ajuns. 

- Şi cum îi botezaţi? 

- Prin turnare. Erau maturi. Unde să-i bagi? Le 
turnam apă pe cap! Preoţii noştri “în Ardeal, sub 
influenţa catolicilor, fac botezul prin turnare, toarnă 
agheasmă pe capul copilului, chiar a copiilor, nu numai 
a maturilor, şi-i botează. Dar ştiţi că prin Asia Mică, 


166 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


uneori foarte rar, se botezau cu nisip, îl bagi în nisip, 
căci orice pietricică conţine un bob de apă. Orice 
stâncă are apă. Şi cu nisip se face botezul din lipsă de 
apă. 

- Dar cred că nu le mai făceaţi Mirungerea şi toate 
celelalte. Rămâneau doar cu formula Botezului prin 
turnare! 

- Le spuneam: “Când se clarifică viaţa creştină în 
ţara voastră, mergeţi la un preot care va apare între voi 
acolo, şi spuneţi-i că sunteţi botezaţi, dar că nu sunteţi 
miruiti!" De unde mir? Mă mulţumeam să-i botez şi 
era perfect de valabil Botezul. Deocamdată, 
Mântuitorul, pe mine şi pe sfinţia ta, ne-a trimis la 
predicare şi la botez. 

Nu ştim dacă totodată a apămt şi taina Mimngerii 
sau mai târziu, pe la 12-14 ani. Dar noi o aplicăm 
imediat şi nu este altceva decât înscrierea creştinilor în 
oastea Domnului. 

Eu am avut ocazia de la începutul războiului să 
botez mulţi ruşi,- de la Nistm până în Siberia. Ne cerea 
episcopul armatei, Partenie Ciopron, să-i înregistrăm 
pe cei botezaţi. Absurd! Trebuia să faci cancelarie. Era 
absurd! Veneau oamenii: “Părinte, uite, noi nu suntem 
botezaţi! Uite, avem apă!" Era cald, vara. "Hai până la 
râu şi ne botează“, şi-i botezam şi-i miruiam. Atunci 
aveam şi Sfântul Mir cu mine. 


167 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Odată am botezat într-o singură zi, intr-un sat, 300 
de inşi. Crezi că-i uşor să-i bagi pe toţi în apă, să-i 
botezi după rânduiala? I-am băgat în apă, i-am 
scufundat, că aveam loc, şi i-am scos aşa ca la Iordan. 
Buni, foarte bucuroşi oamenii! Iar soldaţii noştri toţi, 
cu ofiţerii, s-au tocmit naşi pentm Botez. 

Crezi că a fost o operă uşoară? în faţă băteau 
tunurile şi eu făceam misionarism, că ştiam bine 
mseşte încă înainte de a mă duce la război şi în 
prizonierat. Am lucrat în Basarabia la Consiliul Social 
timp de 5 ani, câte 3 luni de zile. Pur şi simplu am 
făcut limba rusă cu un învăţător şi un preot. O ştiam, 
dar nu perfect. O limbă rusă imperfectă, dar mă 
înţelegeam cu oamenii. 

- Pe Regele Mihai unde l-aţi cunoscut? 

/\ 

- In ţară l-am întâlnit. Eram elev în Bucureşti, în 
clasa marelui voievod Mihai, şi după aceea în război. A 
venit regele în Crimeea, cu Antonescu şi ne-au decorat 
acolo la Sevastopol pe cei care meritam să ne 
decoreze. Regele Mihai mi-a pus pe piept “Coroana 
României“ cu panglică de cavaler; Antonescu mi-a dat 
altceva, nu mai ţin minte că aşa de multe medalii am 
primit încât nu-mi mai amintesc. 

Eu mă duceam în fiecare zi în linia I-a. Era foarte 
riscant! Mă duceam prin tranşee şi le duceam anaforă 
la soldaţi. Ba într-o bună dimineaţă, înaintea unui atac, 


168 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ostaşii mâncau în compania respectivă. Compania avea 

200 de soldaţi şi 40 de ofiţeri. Mâncau. Am aşteptat şi 

i-am împărtăşit după mâncare, cu împărtăşanie 

adevărată. Plecau la război! Au murit jumătate din ei în 

acea dimineaţă! 

/ 

- De unde aveaţi Sfânta împărtăşanie? 

- Eram foarte bine organizaţi. Episcopia militară ne 
dăduse la toţi un altar portativ, un altar de campanie. Şi 
ce căutam? Căutam o pâine, că nu aveam prescuri! 
Apoi căutam un pahar cu vin îmi pregăteam pentm 
multă vreme Sfintele Taine, aşa cum se fac la noi la 
Sfintele Paşti. Aveam cutiuţe întregi cu Sfinte pentm 
mare nevoie. 

Odată la un Paşti, într-o zi am împărtăşit un regi¬ 
ment întreg în Basarabia, într-un sat răzăşesc. Erau 
3600 de oameni. Toţi, cu colonelul în frunte, până la 
ultimul soldat. Am avut timp pentru toţi aceşti oameni. 

- îi spovedeaţi înainte de a-i împărtăşi pe toţi 
ostaşii, sau îi dezlegaţi în comun? 

- îi spovedeam cu spovedanie de obşte, adică în 
comun, pe toţi, căci stăteam pe front, ca orice soldat. 
Eu le spuneam: “Acum ziceţi după mine!" Şi după ce 
le citeam rugăciunea de spovedanie îi întrebam: “Aţi 
furat?“ Şi toţi răspundeau: “Am furat!“Aţi curvit?“, 
“Am curvit!“; “Aţi spus minciuni?", "Am spus min¬ 
ciuni!“ Şi-i întrebam în public toate păcatele mari, pe 


169 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


care le aveam notate într-o hârtie la mine. Apoi le 
făceam dezlegarea. O singură dezlegare mare. 

înainte de împărtăşanie îi dezlegam şi pe capetele 
lor cu formula Sfintei Spovedanii. După aceea îi 
împărtăşeam, împărtăşania a durat cam cinci ore. A 
doua zi plecau în linia I-a pe front. Mureau care erau 
îngăduiţi de Dumnezeu de murit, alţii cădeau răniţi, 
care erau rânduiţi de sus să fie răniţi, iar unii scăpau 
sănătoşi. 

- Erau ortodocşi toţi ostaşii pe care-i spovedeaţi şi-i 
împărtăşeaţi? 

- Erau toţi români, erau soldaţii noştri. Toţi români. 
Poate printre ei să fi fost şi vreun adventist sau de altă 
credinţă; dar mergeau la spovedanie căci erau cu 
moartea în faţă. N-am găsit nici unul care să zică: 11 Nu, 
eu sunt adventist sau baptist şi nu mă spovedesc la 

sfinţia ta!" N-am avut cazuri. 

/ 

Un singur ofiţer a avut o reţinere, dar până la unnă 
l-am convins să se spovedească; şi a doua zi a fost 
rănit. Curvise cu o rusoaică în noaptea respectivă. 

Mata nu i-ai fi dat voie! Nici eu, în timpuri normale, 
nu i-aş fi dat voie să se împărtăşească. Dar a doua zi a 
fost muribund, fiind grav rănit. N-a murit. A murit în 
închisoare la Gherla mai târziu. 

Adică am făcut nişte lucmri care nu sunt înscrise 
nicăieri, sunt la latitudinea episcopului anulatei şi a 


170 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


noastră, a preoţilor militari. Te-a trimis să ai grijă 
sufleteşte de 3-4 mii de ostaşi, trebuia să le porţi de 
grijă. Mă duceam în linia I-a şi le duceam anaforă şi 
aghiasmă. Asta o făceam sub formă de litie, că doar nu 
făceam Liturghie în fiecare zi. Nu făceam decât 
Duminica. 

- Ce alte greutăţi aţi mai întâmpinat în perioada de 
prizonierat? 

- Nici o greutate! Eu am plutit! N-am strănutat, n- 
am fost răcit, n-am contactat nici o boală. Am trecut şi 
prin închisori şi prin păduchi, prin frig, prin gemri, dar 
am fost perfect sănătos; cu mintea limpede. Parcă 
pluteam; parcă nu eram eu! A fost mila lui Dumnezeu 
cu mine. 

Simţeam degetul lui Dumnezeu pe umărul meu 
drept. II simţeam că mă apăsa. Simţeam ca o greutate 
foarte dulce, foarte mângâietoare. Şi am slujit prin 
lagăre. La început cu pază la uşa lagărului. După aceea 
ne-am luptat cu politmcele din lagăr şi am căpătat 
aprobare de la Moscova să facem slujbă în lagăr. Şi 
politrucul de la Oranki, care era evreu, de loc chiar din 
Hârlău, ne aducea în lagăr prescuri şi vin de Tokay 
pentm Liturghie. 

Eu sunt acela care a reuşit să facă prima Liturghie 
acolo în lagărele acelea cumplite. Şi după mine s-au 
luat şi catolicii şi protestanţii şi toţi preoţii ortodocşi. 


171 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Noi făceam sluj ba în sobor. Era foarte frumoasă. Un 
profesor de muzică de la Bucureşti, Sima, a făcut un 
cor bărbătesc de 100-150 de oameni. Vara făceam 
Liturghie pe un platou, unde se făcea dimineaţa 
adunarea generală, când ne numărau Şi veneau toţi 
soldaţii. Absolut! Nu era unul să spună: "Eu sunt 
bolnav şi mă întind pe pat şi mă odihnesc“, în jurul 
nostm veneau toţi preoţii catolici şi protestanţi şi foarte 
mulţi nemţi, spanioli, italieni, ce erau pe acolo. Veneau 
şi-i vedeai cu lacrimile în ochi. 

Liturghia noastră, părinte, este, nu numai sfântă, ci 
şi frumoasă şi plină. Este mult mai frumoasă. Mi-a 
spus o nemţoaică de aici din Hârlău, care-i catolică: 
“Părinte, cu plăcere mă duc la dumneavoastră la 
biserică, pentru că slujba este frumoasă. Se cântă, nu se 
recită. Mă duc şi la biserica mea catolică, dar nu simt 
nimic. Slujba ortodoxă este plină şi de bucurie şi de 
cântări frumoase". Am reuşit s-o trec la ortodocşi. 
Acum! Aici! Am şi împărtăşit-o zilele astea, că-i 
bolnavă. 

- înainte de a fi prizonier, în 1942, cu ce v-aţi 
ocupat? 

- Este greu de explicat. Este foarte mult. Am fost 
profesor. Este greu de explicat cum am ajuns la preoţie, 
în 1940 eram la Hotin, în cetate, cu regimentul 
respectiv şi eram sublocotenent de vânători. Şi a venit 


172 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


un ordin de la regele Carol, nu de la guvern, care 
spunea: “Toţi teologii sau seminariştii care vor să se 
hirotonisească sunt liberi două luni. Vă duceţi acasă, vă 
duceţi unde ştiti, vă însuraţi, faceţi ce doriţi, veniţi cu 
hârtiile la noi să ne arătaţi că v-aţi preoţit şi aţi scăpat 
de război". 

Printre aceştia eram şi eu. în 1940, cu puţin timp, cu 
vreo 6 luni înainte de război, am venit la Bucureşti şi în 
două ore m-am căsătorit civil şi religios. Se putea 
atunci şi nu era nevoie decât de o procură. Am găsit o 
colegă cu care m-am întâlnit pe stradă şi ea a spus: 
“Hai să ne căsătorim". N-am cemt-o eu. Ne-am 
căsătorit. N-a durat această căsătorie, că era făcută 
pripit. Dar nu-mi venise mie în minte să mă fac preot 
celibatar. Era mai bine. Am mai încurcat o femeie! 

Bineînţeles că dacă am ajuns în puşcărie, a divorţat 
şi s-a recăsătorit, încât nu a mai fost o problemă. Dar 
nu trebuia să fac gestul acesta. Totdeauna l-am regretat. 
Am venit la Cernăuţi, unde era mitropolit Tit Simedrea 
care mi-era foarte bun prieten şi un mitropolit foarte 
cult. Un muntean şi un bun creştin, care a ajuns 
mitropolit la Cernăuţi. El m-a hirotonit preot aici. 

Când m-am dus la regiment, în cetate la Hotin, cu 
forme că sunt hirotonit, ştiind că-mi dă drumul acasă 
şi-mi face formele, m-am prezentat la ofiţerul de stat 
major şi i-am pus pe masă hârtiile de hirotonie şi de 


173 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


căsătorie. S-a uitat zâmbitor la mine şi mi-a spus: 
“Domnule sublocotenent, te duci la atelierul de - 
croitorie şi spune-i şefului croitorilor să-ţi mai pună 
două trese pe umăr". Ca sublocotenent aveam o tresă şi 
mi-a mai pus două şi am devenit căpitan. 

M-am întors înapoi la ofiţerul de stat major şi mi-a 
spus: “Din momentul acesta eşti preotul nostm 
militar“. N-am scăpat! De atunci n-am mai fost liber 
până în 1964! Asta este. Aşa a fost voia lui Dumnezeu! 

- Aţi spus că aţi fost în prizonierat până la 1948, şi 
pe urmă? 

- Am venit în 1948 în ţară şi în loc să-mi dea 
dmmul acasă, m-au băgat în închisoarea militară. De 
acolo am fugit acasă. Păi, unde să fug decât acasă? Dar 
m-au găsit aici la Hârlău Chiar aici. Şi m-au dus înapoi 
acolo. Nu m-au pedepsit, decât că am făcut vreo 10 zile 
de carceră. Şi am aşteptat să fiu judecat. Eu veneam din 
Rusia, cu un dosar. Acolo a fost o propagandă prin 
lagărele de ofiţeri, poate şi de soldaţi, ca să se înscrie în 
diviziile de voluntari, să lupte alături de arniata rusă 
împotriva lui Antonescu, a regelui şi împotriva 
nemţilor. Eu am fost printre cei care n-am acceptat, 
pentm că depusesem un jurământ de credinţă regelui 
Mihai. 

Nu eram dezlegat de acest jurământ. Chiar am fost 
luat şi dus prin lagărele de soldaţi să-i dezleg de 


174 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


jurământul faţă de rege şi faţă de popoml român. N-am 
acceptat! 

- Dar ce jurământ era? 

- S-a făcut un jurământ cu toţi funcţionarii publici, 
când s-a suit regele pe tron! Când regele Carol a fost 
alungat în Apus, fiul lui, Mihai, a acceptat să fie rege al 
României în locul lui. Eu eram atunci în Bucureşti şi 
am fost de faţă în momentul în care patriarhul Nicodim 
i-a luat lui Mihai jurământul de rege în Catedrala 
Patriarhiei. Era într-o dimineaţă de marţi. 

In 6 septembrie, 1940. Să fi fost vreo 20 de oameni. 
Era Antonescu, era regele, era Patriarhul şi vreo câţiva 
miniştri şi ofiţeri superiori. 

Era o formulare specială, că devine rege al 
Românilor şi o să facă şi o să dreagă cutare şi cutare 
lucm. Era un jurământ dat cu mâna pe Sfânta Evan¬ 
ghelie şi pe Sfânta Cmce, în faţa Sfântului Altar şi a lui 
Dumnezeu, că va sluji Ţara şi Biserica Ortodoxă cu 
credinţă până la sfârşitul vieţii lui. 

Apoi noi pe loc am depus jurământul de credinţă 
faţă de rege, în frunte cu patriarhul. Era logic. Şi pe 
urmă toţi miniştrii şi funcţionarii. Funcţionarii numai şi 
toată armata au depus jurământul. Chiar pe cmcea mea 
a depus jurământul un regiment din Bucureşti. Am 
depus jurământul şi eu, ca preot militar. 

- Cu cmcea pe care aţi găsit-o la pieptul epis- 


175 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


copului ce-aţi făcut? 

- Crucea au furat-o soldaţii. Era de aur şi au tăiat-o 
în bucăţi şi au luat-o ei, cei care săpau closetul. Nu am 
putut s-o scap. Era acolo o sălbăticie! Se mânca om pe 
om. Nu puteam. N-am putut. 

Atât am putut să-i fac episcopului, o carcasă de 
stejar, să-i facem un scaun nou, că era putred celălalt şi 
să-i aşez pe scaun, intr-un mormânt nou, lângă fântâna 
din curtea Mănăstirii Qranki, aşa cum se 
înmormântează arhiereii. Acolo l-am acoperit cu 
carcasa de stejar şi l-am învelit cu pământ. 


DE VORBĂ CU CÂŢIVA STUDENŢI TEOLOGI 

/ / 

- între ce ani aţi făcut facultatea de Teologie şi cea 
de Istorie? 

-între 1931-1935 şi 1931-1936. 

- Le-aţi făcut în paralel? 

- în paralel. Se putea. La Teologie înainte vreme 
puteai să faci încă o facultate. 

- între 1931 şi 1936 aţi terminat şi Istoria şi 
Teologia. Ce profesori v-au impresionat mai mult? 

- Iorga. El dădea în fiecare lună pe la Hârlău şi eu 
mă duceam pe la el. Avea un preot în Hârlău cu care 
era foarte bun prieten, îl chema Constantinescu. Iar 


176 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Iorga aprecia lucrul acesta. El stătea foarte mult pe la 
Hârlău Şi eu, fiindcă eram unul din elevii lui, mă 
duceam adesea acolo şi asistam şi eu la discuţii. 
Rareori mă băgăm în discuţii, că nu eram de 
competenţa lor. Preotul era foarte cult. Era protopop de 
Hârlău, oleacă de neam cu Iorga şi erau în foarte bune 

relaţii cei doi. 

/ 

La facultate, când venea la ora de istorie, Iorga 
începea a povesti, încât nu mai ştiai când trece timpul. 
Când se termina ora şi venea profesoml de la ora 
următoare, el zicea: "Numai puţin mai staţi, că termin 
imediat! 44 . Se termina şi ora aceia şi venea şi următorul 
profesor. Tot la fel proceda: “Mai am puţin şi termin! 44 . 
Aşa făcea cu toţi profesorii. Toţi asistau la ora lui, fiind 
foarte impresionaţi. Era o plăcere să-i asculţi; nu te mai 
saturai. Parcă vreai să nu se mai termine ora de istorie. 
A fost o somitate! 

- Şi la facultatea de Teologie ce profesori v-au 
impresionat? 

- Nichifor Crainic, cu care am făcut Istoria 
literaturii religioase universale, intr-un an l-am făcut pe 
Dostoievski, iar în anii trei şi patm am făcut mistica 
germană. L-am întâlnit la puşcărie la Aiud pe Nichifor 
Crainic şi am stat în aceeaşi celulă cu el. Au fost şi 
discuţii între noi, dar am şi bune amintiri! 

- Intre ce ani ati stat la Aiud? 

/ 


177 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Nu se poate spune un an, că am fost şi pe la 
colonii. Nu se poate spune un an. Te trimitea la colonii 
de muncă. La canal, la mină... Te muta la alte puşcării. 

- Când l-aţi cunoscut pe Crainic? 

- Păi, pe Crainic l-am avut profesor şi după aceea în 
puşcărie l-am întâlnit. El a fost condamnat cu toţi 
miniştrii şi generalii lui Antonescu, care făceau 
puşcărie la Aiud. El fusese ministm intr-un guvern sub 
Antonescu. Pe toţi i-au băgat la puşcărie comuniştii. 

Totuşi, a ieşit afară în '64, a ieşit afară şi a mai trăit 
încă 2-3 ani de zile la Bucureşti, fiind înconjurat de 
intelectualitatea românească. Se fereau scriitorii, dar 
totuşi noaptea se duceau la dânsul acasă şi-i întrebau 
multe. Cum să vă spun, părinţilor, era o minte 
extraordinară, era un talent literar mare! 

El a scos revista “Gândirea“, el a redactat-o 20 de 

ani de zile. “Gândirea“ era cel mai mare şi cel mai bun 

cenaclu literar din tara românească. Iar revista era 

/ 

absolut o revistă apuseană. Tot ce a fost bun în cultura 
românească, în perioada interbelică, făcea parte din 
acest cerc, “Gândirea“. El i-a adunat în juml lui pe cei 
mai buni intelectuali. Este marele lui merit. Acum am 
văzut că apare "Gândirea“, dar nu mai este ce era 
odată! 

- Cum făceaţi cu spovedania când eraţi la Aiud? 

- Foarte uşor. îi spovedeam în celula respectivă sau 


178 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


la perete. Să ştii că dacă mă aşez cu gura la perete, 
dincolo mă aude foarte bine, punând urechea. 
Faceţi această experienţă! 

- Şi cum, spovedeaţi prin perete? 

- întâi puneam eu urechea la perete şi le ascultam 
spovedania păcatelor. Pe unmă puneau ei urechea şi le 
dădeam sfaturi. 

- Dezlegarea cum o făceaţi? 

- Tot prin perete! Numai la cei din cameră făceam 
spovedania normală cu punerea mâinilor pe cap. Doar 
asta o ştiam pe de rost. Iar ca epitrahil foloseam un 
prosop sau puneam mâinile pe ei în timpul 
spovedaniei, că aşa am primit şi noi preoţii haml 
Duhului Sfânt, prin punerea mâinilor pe cap. 

- Aţi spovedit mulţi prin perete? 

- Poate sute. 

- Dar pe Nichifor Crainic l-aţi spovedit vreodată? 

- Nu accepta să se spovedească la mine, care i-am 
fost student! Am stat cu el în aceeaşi celulă. Am avut o 
discuţie foarte frumoasă. El a spus aşa: “Eu am scris 
poezie religioasă". S-a şi publicat. Părintele Stăniloae 
acum, după moartea lui Crainic, a publicat vreo 10-20 
din poeziile lui scrise. E tot ce s-a putut da mai bun în 
materie de poezie religioasă. Crainic n-a fost un 
puritan, un mistic.Uneori spunea: “Eu voi sta în faţa 
lui Hristos cu poezia creştină, Unde sunt cei care nu 


179 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


mai sunt“ şi cu celelalte. Avea trei volume de poezii 
religioase scrise la Aiud. Le ştiau pe de rost mulţi şi se 
mângâiau cu ele. 

Spuneaţi că l-aţi spovedit odată pe Nichifor 
Crainic! 

- Ei, l-am spovedit! Este mai încurcată treaba. Uite 

cum: l-am spovedit odată în sala de reeducare, unde 

încercau să ne convertească voinţa. El a cerut. Nu era 

/ 

mărturisit de mulţi ani, că stătuse prin puşcării. 
Stăteam alături şi mi-a zis: “Părinte Dumitre, 
spovedeşte-mă! 11 Cu ochii priveam la tribună, iar el 
şi-a spus păcatele. Apoi l-am dezlegat acolo şi era 
mulţumit sufleteşte. 

Altădată am stat la o discuţie. Cine merge la Rai? El 
sau eu? Eu posteam şi autorităţile dădeau mâncare de 
dulce în Vinerea Mare. Dar eu nu mâncăm mâncarea 
aceea şi i-o dădeam lui Nichifor Crainic. El zicea: "Dă- 
mi-o mie, că eu o mănânc. Eu nu sunt ca tine, postitor 
şi puritan 4 ? Şi i-o dădeam cu plăcere. Când îmi era 
foame, mâncăm turtoiul. Tur-toiul era un fel de mălai 
copt în cuptor, îl mâncăm şi-mi era destul. 

Mie niciodată nu mi-a fost foame la puşcărie. Nu 
mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra 
acestor greutăţi din lagăr sau din puşcărie, cu ajutorul 
lui Dumnezeu! 

- Ce făceaţi cu posturile? 


180 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Nu puteam. Mâncăm. Pe cât puteam, miercurea şi 
vinerea mă feream. Miercurea şi vinerea dădeam la 
ceilalţi. Eu am avut odată un gurmand la " zarea". Este 
o secţie foarte grea din Aiud, unde erau închişi cei ce 
nu voiau să facă nici un compromis. Am avut un 
gurmand la zarea. Un învăţător, care nu se sătura 
niciodată. Ii dădeam o jumătate din porţia mea şi eu mă 
simţeam sătul. El mânca o porţie şi jumătate şi nu era 
sătul. Eu mâncăm jumătate de porţie şi eram sătul. Ce 
te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine 
să suplinească lipsurile astea! 

- Vă ajuta darul Duhului Sfânt! 

- Şi am ieşit din puşcărie perfect sănătos. Şi din 
lagăr, din Rusia, am venit tot perfect sănătos. N-am 
avut nici o boală. 

- în ce oraşe aţi făcut puşcărie, după ce aţi venit din 
Rusia? 

- întâi în Bucureşti, la închisoarea militară. După 
proces, la Jilava; după Jilava, la Văcăreşti; de la 
Văcăreşti, la Aiud; de la Aiud, la canal; de la canal, iar 
la Jilava, apoi la mină la Cavnic, în Maramureş. Apoi 
iar la Aiud, unde am terminat puşcăria în august 1964*. 

* A se vedea volumul: Viforniţa cea mare, în curs de 
apariţie. 


181 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Ce alte personalităţi aţi cunoscut în puşcărie? 

- Pe Radu Gyr. Acesta-i cel mai mare baladist al 
nostru. S-a publicat nu de mult un volum de balade de 
Radu Gyr. Era un om pur. Acesta trebuie sanctificat la 
un moment dat. El era în puşcărie încă din 1940, după 
revenirea legionară. Nu este un condamnat al 
comuniştilor. El a fost condamnat de regimul lui 
Antonescu. Un om curat la suflet ca o fată mare, deşi 
era căsătorit. Avea o soţie bună şi cuminte de la Piatra 
Neamţ, care I-a aşteptat 22 de ani. El a făcut fără pauză 
22 de ani la Aiud şi poate pe la închisoarea militară şi 
Jilava un an. Alte personalităţi: Petrovici. Ion Petrovici, 
profesor de filosofie la Universitatea din Iaşi şi 
Bucureşti, şi mulţi alţii. 

- Spuneţi-ne ceva despre locul natal. 

- Sunt născut în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, din 
părinţi ortodocşi răzeşi: Ioan şi Măria. Născut în 1909, 
octombrie 26, de ziua Sfântului Mare Mucenic 
Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la ora 3 d.a. Domiciliul: 
oraşul Hârlău, strada Nicolae Iorga nr.43. 

Eu cred că oricine mă întreabă pe mine lucrul ăsta, 
eu tot aşa spun: stau aici de 2000 de ani! Sau poate mai 
de mult! Am această conştiinţă că aparţin acestui loc şi 
acestui neam. Aici l-am prins pe strămoşul meu, pe 
bunicul meu şi pe tata! Aici! Uite! Numai că erau alte 


182 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


case, care s-au dărâmat şi s-au tot înnoit. Fiecare rând 
de oameni şi-a făcut câte o locuinţă nouă. 

Locuinţa tatei a fost bombardată de ruşi, în 1944. A 
stat cum a putut într-o cameră. Şi eu, când am venit de 
la Aiud, am adunat bani, că nu aveam femeie, n-aveam 
copii, n-aveam greutăţi, şi venitul tot l-am băgat în casa 
asta. Casa asta nu m-a costat prea mult atunci, în 1970, 
că-i din chirpici, cât este de mare. Erau materiale din 
belşug şi ieftine. Aşa era atunci. Asta a fost în 1970, 
când a fost gata. 

în 1970, când am fost amncat din postul de preot de 
la Ghindăoani-Neamţ şi am fost trimis la Hârlău cu 
domiciliu obligatoriu, am intrat în camera asta în care 
stau şi acum. Asta am s-o explic mai târziu, cu procesul 
pe care l-am avut la Târgu Neamţ, proces în care au 
fost antrenaţi numai preoţii din Judeţul Neamţ, câte 3 
delegaţi de fiecare episcopie, toţi preoţii din 
protopopiatul Neamţ şi delegaţi de la celelalte 
protopopii din judeţul Neamţ şi Roman. 

- Cum am putea să-i atragem mai mult pe studenţi 
spre Biserică şi spre Dumnezeu? Ce sfat aţi da tinerilor 
studenţi de astăzi, ca să se poată apropia de Dumnezeu 
mai mult? 

- Eu nu văd o întoarcere a tineretului decât la Iisus 
Hristos; o întoarcere religioasă creştină, totală. Este o 
problemă foarte simplă: "ori cu Dumnezeu, ori cu 


183 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


dracu“. Nu se poate altfel! Această poruncă a pus-o 
Iisus Hristos, nu noi! Nu este altă alternativă! Ce va da 
omul în schimb pentru sufletul său? 

Prin 1940, toţi erau creştini. Atunci! în afară de o 
minoritate care ţinea de partidul comunist. Aceştia erau 
izolaţi; nu în s emnau nimic. Şi chiar frontal se afirma 
creştinismul în lumea studenţească, în Bucureşti aveam 
o biserică a studenţilor, fostă rusească. Şi acum este 
dată Universităţii. Corul era fonnat din studenţi şi 
preoţi şi era o .frumoasă activitate religioasă 

studenţească. Studenţii se duceau Duminica la biserică. 

/ / 

Iar elevii veneau în şimri, cu profesorii de religie sau 
cu un diriginte. Totdeauna. 

- Cum pot fi atraşi tinerii de astăzi la Dumnezeu şi 
cum îi putem izbăvi de practicile budiste, păgâne, 
orientale? 

îi mănâncă aceste influente străine, dar îi 
mănâncă şi rockul. Asta-i mănâncă. Sunt dezbrăcaţi, 
zburdă, se strâmbă, caută scene obscene. Ţi-i scârbă, 
absolut! Parcă-s îndrăciţi, când joacă. Uitaţi-vă odată, 
că-i dă şi la televiziune. 

- Sunteti de acord cu televizorul în casă, care fură 
atâta timp liber, alungă sfânta rugăciune şi ucide 
sufleteşte atâtea suflete, mai ales tineretul? 

- Este adevărat că pentru cei slabi, televizorul are un 
rol diabolic, că sminteşte pe mulţi şi-i împinge la 


184 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


desfrâu şi la crimă. Apoi alungă frica de Dumnezeu şi 
duhul rugăciunii din inimă şi din casă. Pentm aceasta 
televizorul trebuie pus sub interdicţie. Dar se pun 
probleme şi frumoase de instmcţie religioasă, cum este 
“Lumină din lumină" şi “Credo“. Sunt bune că se 
discută lucrurile astea actuale. 

Păcat că preoţii nu-s antrenaţi mai mult la lucrul 
acesta. Preoţii de valoare din Bucureşti. Ori sunt 
obosiţi, ori sunt prea ocupaţi, cum ar fi părintele 
Galeriu. El este foarte bun, crede puternic, adesea îl 
vezi, că îi dau lacrimile când vorbeşte şi face un curs 
foarte frumos despre Domnul nostru Iisus Hristos la 
Politehnică în Capitală. De ce n-ar face câte un preot 
consilier de la Bucureşti cursuri despre Iisus Hristos la 
fiecare facultate? Studenţii de la Politehnică, care devin 
ingineri, se duc la lecţiile Părintelui Galeriu De ce nu 
s-ar duce şi ceilalţi? Nu toţi! Dar măcar de curiozitate 
s-ar duce, să vadă cine a fost Iisus Hristos şi ce cere de 
la noi. Altfel, ce facem pentm acest tineret care caută 
pe Hristos? Vom da socoteală de toate! 

- Ce alte personalităţi aţi cunoscut la Aiud? 

- Da... Radu Gyr. Era un creştin desăvârşit. A intrat 
în puşcărie cu fruntea sus şi a ieşit din puşcărie cu 
fruntea sus. Moral. 

- Deci, n-a murit în puşcărie? 

- Nu, a murit acasă, acum câţiva ani de zile. La 


185 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Bucureşti. Am fost la înmormântarea lui. Şi la 
înmormântarea lui Crainic am fost. Au fost mari 
festivităţi când au murit aceşti doi mari scriitori. A fost 
şi Părintele Stăniloae la puşcărie, dar n-am stat în 
aceeaşi celulă. 

Părintele Stăniloae a intrat în închisoare în 1958 cu 
Tudor Popescu, profesor de Istoria Bisericii 
Universale; cu părintele Benedict Ghiuş, care era 
arhimandrit la Patriarhie şi cu încă vreo doi. Ei făceau 
parte dintr-un fel de microasociaţie religioasă, numită 
“Rugul aprins“. I-au prins şi i-au dus pe toţi la 
puşcărie. 

Am făcut odată o distincţie care nu-mi aparţine: 

există în orice profesie buni profesionişti, dar sunt şi 

oameni de vocaţie. Oamenii de vocaţie sfinţesc locul 
/ / / 

pe care-i ocupă în societate. Profesioniştii sunt foarte 
necesari, iar alţii fac simplă profesiune. Un preot din 
munţii Apuseni îmi spunea: “în definitiv şi preoţia este 
o meserie“. Gata! Ce să-i mai răspund? Era greco- 
catolic! 

- Spuneţi-ne ceva despre episcopul Nicolae 
Popovici. 

- A fost episcop la Oradea. Dar a murit repede. Nu 
ştiu când a murit. Eram în puşcărie. A fost foarte demn. 
N-a cedat sub nici o formă. Din tot Sinodul nostru 
numai episcopul Nicolae Popovici n-a cedat. El s-a 


186 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


opus la scoaterea religiei din şcoli şi a icoanelor. A 
fost depus din scaunul de episcop la Oradea şi l-au dat 
de canon la Mănăstirea Cheia - Prahova. După mai 
mulţi ani s-a retras în familie şi a murit acolo. Era din 
judeţul Braşov. Era singurul episcop care a suferit 
pentm Ortodoxie şi pentru Hristos de la comunişti. 

- Ce părere aveţi de Părintele Constantin Galeriu? 

- Eu ştiu că Părintele Galeriu este foarte credincios. 
Crede, în mod real crede. Nu se poate pune la îndoială 
sub nici o formă. Ştiu că are o catedră despre Domnul 
nostm Iisus Hristos, pe care o face onorabil la 
Politehnică în Bucureşti şi este foarte înconjurat de 
studenţi. Un bun profesor, care cred că putea să iasă la 
pensie, dar se menţine încă la facultate. Probabil că n- 
are cine-1 înlocui deocamdată. Eu am fost prieten cu 
dânsul înainte de a ajunge la Bucureşti. Era preot la 
Ploieşti şi făcea foarte bună treabă în popor. Foarte 
bună. Era un bun misionar local, mai ales de cartier. 

A atras multă lume la creştinism, mai ales din 
dezaxaţii societăţii. Foarte bun. Se ocupa şi se ocupă cu 
mare atenţie de oamenii aceştia. 

A doua latură era că se ocupa de tineret, înainte de a 
ajunge în Bucureşti, era veşnic ocupat şi înconjurat de 
tinerii din Ploieşti şi din altă parte care-i căutau şi era 
bun. Am o părere foarte bună şi acum de Părintele 
Galeriu, în Bucureşti este un spital şi o asociaţie mare 


187 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


pe care a înfiinţat-o. Se cheamă "Chdstiana". Este un 
spital creştin! Acolo a murit Petre Ţuţea, care era 
creştin desăvârşit şi acolo-s creştini şi doctori. 

Dacă ar fi zece în ţară ca Părintele Galeriu, s-ar 
putea face treabă foarte bună în Biserică. 

- Părinte Dumitru, dar despre Părintele Cleopa ne 
puteţi spune ceva? 

- Părintele Cleopa este cel mai vestit călugăr din 
România. I-a dat Dumnezeu un dar puternic. Din 
cioban I-a făcut un mare duhovnic şi un mare 
predicator şi cunoscător al vechilor eremiţi, pe care-i 
cunoaşte şi în vorbe şi în atitudine şi în faptele lor. El a 
făcut mult pentru Biserică şi sub comunişti şi acum. 

Par a fi nişte glume predicile lui, pe care le ţine 
zilnic la oamenii care vin acolo. Dar au mers, 
părinţilor, au mers la inimă şi când era în putere, 
predica frumos în biserică. Spunea lucruri pe înţelesul 
poporului. Nu este un intelectual, nu, Nu are cum. Este 
un om simplu, un autodidact. Dar care a fost dus să 
vorbească şi la Bucureşti şi a vorbit frumos şi I-a 
înţeles toată lumea. Şi la Patriarhie a vorbit şi eu am 
asistat la câteva predici ale lui, care au mers la inimă şi 
sporeau credinţa. 

Pe părintele Cleopa, la un moment dat, câteva feţe 
bisericeşti s-au gândit, cu vreo câţiva teologi, să-i 
propună de patriarh Şi eu am greşit când m-au întrebat 


188 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


şi le-am spus: “Nu-i bun de patriarh! Este bun, intr- 
adevăr, din punct de vedere duhovnicesc de patriarh. 
Dar acolo trebuie un om care să cunoască şi teologie şi 
politică. Acolo, patriarhul reprezintă Biserica în stat. 
Părintele Cleopa nu are preocupări de natură politică, 
nici nu citeşte ziarul să ştie cine-i prim ministru, sau 
alte treburi, cu rosturile lor; nu-i introdus în problemele 
acestea. Ori când cineva este şef de instituţie, cum este 
Biserica, el trebuie să cunoască acestea foarte bine, nu 
bine. 

Ceea ce face el, se face numai la Sihăstria sau la 
orice altă mănăstire. Te porţi călugăreşte, ca Sfântul 
Ioan Botezătorul, cu curea şi sandale. Asta este 
uniforma călugărească. Nu? 

- Pe Părintele Paisie duhovnicul, 1-ati cunoscut? Ce 
impresie v-a lăsat? 

- Da. M-am şi spovedit de vreo câteva ori la el. 
Părintele Paisie va trebui sanctificat! Un om bun, un 
mare duhovnic al secolului nostm. M-am dus odată la 
Sihăstria, mi-a spus careva de acolo, poate părintele 
Ioanichie, care mi-e foarte drag, ca un copil al meu, şi- 
mi spune: “Părintele Paisie s-a mutat la Sihla“. 

Mă duc eu la Sihla, că nu-i departe; vreo trei km. la 
deal. Eram cu paracliserul de la biserică de la mine. 
Totdeauna plecam la dmm cu paracliserul de la 
biserică şi îmbrăcat civil. Nu aveam voie să mă duc la 


189 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


mănăstiri. Eram oprit de securitate. De aceea mă 
duceam civil. Şi-i găsesc pe Părintele Paisie aranjând 
nişte bolovani acolo, îşi făcuse o locuinţă sus. 

Este o bisericuţă de lemn şi acolo sub stânca aceea 
mare este şi o chilie. Şi nu ştiu ce căuta prin bolovanii 
aceia cu un călugăr. Mişca bolovanii de ici până 
dincolo. 

Eu am stat, m-am uitat. Sigur că am dat bună ziua, 

am cemt iertare. Mă întreabă: "Ce cauţi aici la noi? 1 . 

/ 

“Părinte Paisie, am venit să văd un om cu viata 
îmbunătăţită, un călugăr cu viaţă îmbunătăţită". Până 
seara m-am întors la Sihăstria. 

Părintele Cleopa nu-i gelos pe unul care face treabă 
bună ca el. Nu Nu suferă de această mândrie. El ar fi 
bucuros dacă Sihăstria, la trecerea lui din viaţă, n-ar 
rămâne pustie. Părintele Cleopa este foarte bun şi 
părintele Ioanichie este bun şi părintele 

Paisie a fost foarte bun, dar nu şi-au făcut ucenici 
mai mulţi. N-au suferit! Au avut ucenici printre ei, care 
le duceau mâncare de la bucătărie, sau le curăţau 
hainele. Asta era ascultarea lor. Nu s-au ocupat mai de 
aproape cu creşterea duhovnicească a ucenicilor, care 
ar trebui să fie tot timpul lângă dânşii. Nu! 

- Da. Credeţi că-i un dar special de la Dumnezeu ca 
cineva să-şi crească ucenici? 

- Da! Şi sfinţia ta să-ţi creşti ucenici. Mântuitorul a 


190 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


avut ucenici: 12 apostoli şi 70 de ucenici. Apoi nişte 
femei mironosiţe care le spălau rufele şi le făceau de 
mâncare. Era, cum am spune, un nucleu puternic în 
jurul Mântuitorului. 

- Dar depinde de duhovnic asta? Sau depinde de 
darul Duhului Sfânt, care-i aduce în jurul duhov¬ 
nicului? 

- Duhul Sfânt nu lucrează chiar direct. Tot prin . 
cineva lucrează! Şi prin sfinţia ta! Eu să fiu la 
Mitropolie sau la mănăstire, m-aş ocupa de unul sau de 
altul. Trebuie să-i controlezi, să-i verifici, să-i 
mărturiseşti, şi, dacă are atracţie spre monahism, să te 
ocupi de el, chiar dacă n-ar intra în monahism, dar să te 
ocupi duhovniceşte de el. 

- Ce înseamnă să mă ocup de el? 

- Educaţia! El a auzit de canoane. Dar a văzut 

/ 

vreodată cum se aplică canoanele? 

Eu şi cu mata le aplicăm canonul, că ştim; dar celor 
pe care îi formăm ca ucenici nu le arătăm Parcă-i un 
fel de gelozie, să ştim numai noi doi. Eu n-am ucenici. 
De mine se legaseră nişte fete care se spovedeau la 
mine şi voiau să devină ucenice şi sigur că le-am 
refuzat. Cum să umblu eu cu nişte femei după mine? 
Asta şi-a permis-o numai Mântuitorul! 

Chiar dacă te păstrai oricât de curat, dar lumea 
putea să născocească lucruri destul de grele. Insă 


191 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ucenici, da. Ucenicii Părintelui Cleopa, ucenicii 
Părintelui Paisie sau Ioanichie! 

N-am spus? Ia-ţi un ucenic, doi, să te ajute în 
publicare. Ia-ţi-i cu studii teologice sau măcar cu 
seminar. Dă-le voie să citească manuscrise, să ştie 
gramatica bine, să pună la loc punctele şi virgulele. 

în general autorii sunt foarte orgolioşi şi 
ranchiunoşi. Ajung la un fel de supracredinţă că sunt 
cineva, că sunt suspuşi, că sunt dotaţi şi te dispreţuiesc 
pe tine şi refuză orice sfat. 

- Mare pericol pentru mântuire este mândria! 

Cel mai mare. Doar cu mândria începe 
dezastrul! 

- Cum putem lupta cu demonul mândriei? Am 
observat că, de exemplu, cu cât se luptă cineva şi se 
apropie mai mult de Dumnezeu, îl luptă cel mai mult 
mândria şi slava deşartă. Părerea despre tine că eşti 
cineva. Cum putem lupta împotriva gândurilor astea 
diabolice de mândrie şi slavă deşartă? 

- Numai cu rugăciunea inimii, cu post, cu metanii, 
spovedanie deasă şi îngenuncheri. Asta-i cea mai mare 
ispită. Şi îngerii au căzut din mândrie, în mândrie este 
prezent satana cel mare. Un om poate să aibă în spatele 
lui - eu, sfinţiile voastre -, un drac sau o sută sau o mie 
sau un legheon. Dar dacă vede că unui om începe a-i 
plăcea de sine şi se crede mai sus decât vecinii şi se 


192 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


compară cu vecinii, atunci vine satana şi-i împinge din 
spate! Şarpele cel mare! 

- Spuneţi-mi cum să deprindem rugăciunea inimii? 

- Şi eu o fac, noaptea, când sunt singur! N-o aplici 
deloc, ci o spui mereu, cu smerită cugetare. Da. Dar să 
fii atent cu mintea. Să fie gura egală cu inima! Nu poţi 
repeta rugăciunea aceasta dacă n-ai apartenenţa inimii. 
Rugăciunea atunci este valabilă când şi sufletul tău este 
o rugăciune, nu numai buzele. Abia atunci are putere la 
Dumnezeu. 

- Dar până atunci? 

- Până atunci începi cu forma! Cu rugăciunea citită, 
întotdeauna cu forma. Şi la un moment dat vine direct 
Dumnezeu şi schimbă inima! Vine! Vine Dumnezeu! 
Poate nu direct, dar printr-un înger. Mata ai un înger pe 
umărul drept. Şi îngerul nu stă degeaba. Are un rost! El 
duce bătălia cu satana şi te protejează şi te conduce. 
Cazi şi-ţi pare rău că ai căzut. După aceea ai o 
mângâiere, când vezi că ai putut să te ridici din cădere. 

Eu simt aşa o mare bucurie! Am bruscat ieri o 

bătrână, bolnavă de nervi, dar tare mi-a părut rău! Pe 

urmă mi-au dat lacrimile. Şi dacă mi-au dat lacrimile, 

am simtit că Dumnezeu m-a iertat. Dar am bmscat-o! 
/ 

Femeia a făcut opt copii, toţi bolnavi. Şi a venit să-i fac 
o rugăciune pentru fata ei, care se află la închisoare la 
Iaşi. “Spune-mi, părinte, ce să fac?" Este foarte greu! 


193 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Eu totuşi, îi fac o rugăciune. Dar ea n-are conştiinţa 
păcatului... 

- Ce să facem cu tinerii teologi, care vor să devină 
preoţi, dar au păcate opritoare de preoţie? 

- Eu la aceştia le spun: “Binecuvântare pentm 
casator ie „îţi dau Dar pentm ca să fii preot, nu pot să- 
ţi dau eu dezlegare, pentm că nu dau voie canoanele 
Bisericii 44 , îi trimit la episcopul lor să se mărturisească. 
Şi cum hotărăşte el. Nu te poţi amesteca. Este de 
responsabilitatea episcopului. 

- Mă întreba odată cineva la spovedanie, cum poate 
şti care este voia lui Dumnezeu cu el? Este vorba de un 
băiat. Dacă să meargă la mănăstire sau nu N-are 
căderi, dar pentm că nu-i cunosc, mi-e foarte greu să- 
mi dau seama dacă are chemare j pentm căsătorie sau 
pentm viaţa monahală. Cum să j procedăm în acest 
caz? 

- Nu-i nimic! Roagă-te mai mult lui Dumnezeu, 

aşteaptă şi mai vii! Vom mai sta de vorbă şi Dumnezeu 

va hotărî sau îti va da un semn 
/ 

- Ce facem, Părinte Dumitru, că vin oamenii la noi 
cu multe păcate şi nu ştim cum să-i îndreptăm? 

- Adică iadul trebuie lărgit oleacă. Că stau cam 
înghesuiţi oamenii acolo! Da! Eu însă sunt bucuros că 
vă văd Şi am tânjit o viaţă întreagă şi n-am fost 
vrednic să intru în călugărie! Am greşit! Când am ieşit 


194 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


din puşcărie am făcut cerere la Mitropolie să mă 
primească în călugărie sau să-mi dea o parohie cât de 
mică, sau să-mi aprobe să fiu cântăreţ la o biserică Ei 
au spus: “Este de competenţa Sfântului Sinod 
Aşteptaţi! 44 . Am făcut de trei ori cerere. Mi-ai răspuns: 
“Nu! Nu! Nu!“ Gata! Nu m-au primit. De a nu m-au 
primit? Nu ştiu. Fără motivare. Dar cred c; era bine 
dacă intram în călugărie atunci! Mult mai bine! 
Dumneavoastră sunteţi pe drumul cel bun. Sunteţi cu 
un picior în Rai! 

- Dar când aţi ieşit din închisoare? 

- în august, 1964. Sunt aproape 30 de ani de atunci. 
Puteam să-mi îmbunătăţesc viaţa! Aşa, am trăit aiurea! 
Am trăit... 

- Din 1964 aţi fost preot paroh aici în Hârlău? 

- Nu, niciodată! Nici nu am slujit. Aveau ordin să 
nu mă primească preoţii de aici. Fostul mitropolit. 
Iustin, a primit ordin, de faţă cu mine, să nu mă 
primească în Altar, că eu stricam bunele relaţii între 
Biserică şi stat. M-au judecat şi m-au scos afară după 
aceea, tot pe tema aceasta că-i aştept pe americani şi 
stric bunele relaţii statornicite între România şi Rusia. 
Astea-s motivele. Negm pe alb. Sigur. 

M-au scos din motive politice şi de acolo, din 
parohia Ghindăoani, unde am slujit ca preot între anii 
1965-1970, m-au pensionat şi m-au trimis cu domiciliu 


195 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


obligatoriu la Hârlău Cu greu rni-au dat voie să 
primesc oameni aici acasă, că un maior de securitate 
stătea în permanenţă la uşă de parcă îmi făcea de pază. 
Dar mulţumesc lui Dumnezeu, oamenii nu s-au uitat la 
asta, treceau peste el. Şi au venit tot timpul. 

- Dar când v-a luat la închisoare eraţi preot? 

- Preot. Este o viaţă, părinţilor, mai deosebită a mea. 
N-aş putea spune că m-au luat. N-aş putea spune. Este 
o viaţă foarte încurcată, dar nădăjduiesc să o descurc. 
Că m-am hirotonisit la 31 de ani, în 1940, şi am făcut 
războiul ca preot militar şi am fost la garnizoana laşi, 
cu regimentul 13 Dorobanţi şi cu Divizia am făcut 
războiul din Răsărit şi am fost avansat la gradul de 
maior. Acum sunt avansat la gradul de colonel plin, la 
pensie. 

Aşa este din punct de vedere militar. Războiul a 

avut o motivaţie. Motivaţia stă în aceea că Mântuitorul 
/ / 

a spus: Nimeni nu dăruieşte mai multă dragoste, decât 
acela care-şi sacrifică viaţa pentm aproapele. Pentm 
mine, la ora aceea, bucovinenii şi basarabenii erau 
“omul căzut între tâlhari“, care trebuia miluit şi dus la 
casa aceea de oaspeţi, la bolniţă, la spital. Şi ştiu că 
fraţii de peste Prut ne-au primit cu flori, plângând. Atât 
ştiu. Eram eliberatori. Şi ruşii, că am mers până la 
Stalingrad, tot ca eliberatori ne-au primit. N-am avut 
nici un fel de dificultăţi. Nu-i vorba de mine ca preot. 


196 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Ca preot eram chemat şi-i botezam pe cei 

nebotezaţi. V-am spus şi repet acum ca să ştii şi mata, 

numai într-o zi am botezat vreo 300 de ruşi. Aveam 

obligaţia de la episcopul armatei să scriu în condică pe 

toţi cei pe care-i botezam. Era un episcop cu grad de 

general, episcop al armatei, Partenie Ciopron. Mai 

târziu a ajuns episcop la Roman şi acolo a şi murit. 

Eram obligaţi să ţinem aceste condici, să scriem pe cei 

botezări. 

/ 

De la un timp am renunţat. Erau prea mulţi. Trebuia 
să ai un secretar, care să scrie pe cine l-ai botezat. Era 
absurd! Oamenii nu cereau nici un fel de acte. Erau 
buni şi bucuroşi că-i botezam fără să-i ungem cu 
Sfântul şi Marele Mir. Am avut Mir la început, dar mi- 
a ajuns la 300 de oameni. Numai într-o zi. V-am dat 
acest exemplu. Cred că am ajuns de am botezat peste 
100000 de mşi. Am renunţat şi la scripte. Trebuia să 
stau toată noaptea să scriu acolo numele acestor 
oameni. N-avea nici un rost. L-ai botezat, îl laşi în 
seama lui Dumnezeu. Aşa! 

Cum am ajuns la puşcărie? întâi de toate am ajuns 
prizonier în Rusia în iama lui 1942 unde am stat şase 
ani de zile. M-am simţit foarte bine în prizonierat. Nici 
măcar n-am strănutat. N-am avut nici o boală. 

Nimic. Am lucrat la pădure, la drumuri, la căi ferate 
şi la mine de cărbuni în Siberia. Ce era de lucru pe 


197 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


acolo. Mai mult la pădure. Şi între unsprezece ofiţeri 
români am fost trimis eu în ţară, în 1948, într-un lagăr 
de la Focşani şi am stat acolo vreo două - trei luni. Pe 
urmă m-au dus la închisoarea militară din Bucureşti. 
Astea sunt lucruri de amănunţime, dar poate este bine 
să le ştie cineva. 

Acolo am stat o iarnă întreagă la închisoarea 
militară, aşteptând un proces. Am venit cu condamnare 
din Rusia. Şi iată pricina. 

în lagăr noi eram stăpâni, iar ruşii erau numai pe 
dinafară stăpâni şi la numărătoare, dar restul noi 
guvernam. Acolo m-am apucat de scris pe foi de 
mesteacăn un fel de istorie a Basarabiei şi Bucovinei 
de Nord, care a circulat. A circulat şi în lagăre şi în 
puşcărie, dar au fost destui turnători. Unul sigur m-a 
reclamat la ofiţerul politic care era evreu de la 
Cernăuţi, Tezlovschi. 

M-a chemat şi mi-a făcut proces pe tema aceasta, că 
fiind sub guvernarea lor şi acolo în lagăr, mi-am permis 
să spun că Basarabia este românească şi că noi aveam 
drepturi asupra ei şi n-aveau mşii. Şi m-au trimis la o 
închisoare din Moscova, Liublianka se chema, unde am 
stat vreun an de zile. M-au judecat şi m-au condamnat 
la moarte. 

Nu m-au executat, că eu am strigat că sunt cetăţean 
român şi mă supun legilor româneşti. Au stat şi s-au 


198 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


gândit judecătorii şi au aprobat lucrul acesta. Mi-au 
încheiat dosarul, nu m-au rejudecat, dar m-au trimis cu 
dosarul în România. Când au trimis ultimii prizonieri 
în ţară, între ultimii unsprezece am venit şi eu în ţară. 

La Focşani era lagăr rusesc. M-au predat cu toate 
actele la tribunal, la închisoarea militară din Bucureşti. 
După aceea am făcut puşcărie până în 1964. 

- Şi din anul 1964 până acum? 

- Am stat cinci ani jumătate preot în satul 
Ghindăoani, lângă Bălţăteşti. Cinci ani jumătate şi nu 
m-au putut suferi, că veneau oamenii valuri, valuri, din 
toate satele. Eu pe vremea aceea, când nu era voie să 
faci propagandă religioasă, ţineam biserica deschisă 
permanent. Şi eu, nefiind familist, stăteam tot timpul la 
biserică, stăteam într-o strană. Iama făceam foc şi 
stăteam la foc şi primeam pe cine venea. Şi veneau 
oamenii. Se tăcuse un fel de vad acolo. Veneau tot felul 
de oameni de la munte, de prin toate satele. 

Asta, sigur, nu a plăcut securităţii. M-au judecat, am 
avut un proces numai între preoţi la Protopopiatul Tg. 
Neamţ şi cu delegaţi din judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău, 
câte trei delegaţi din fiecare protopopiat. Preoţii au 
cemt excluderea mea din preoţie. Au vorbit 16 preoţi. 
Toţi, absolut toţi. au cemt excluderea mea, pe motivul 
că eu am declarat cândva că îi aştept pe americani să 
elibereze România şi pentm că ţineam biserica 


199 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


deschisă. Să ai creştini tot timpul la biserică, colegilor 
mei li s-a părut că este absurd! 

Am avut bucuria că am avut în satul acela vreo doi 
preoţi pensionari foarte buni. Cam fricoşi ei, dar nu 
răspundeau şi i-am avut întotdeauna la slujbă ajutoare, 
că venea prea multă lume. Să zicem aşa, cum este 
mâine Sfânta Vineri, aveam cel puţin 1000 de credin¬ 
cioşi din sat şi străini în biserică. Ceea ce pentm 
vremea aceea era un dezastm pentm comunişti şi 
pentru securitate. 

M-a judecat securitatea împreună cu Biserica. 
Amândouă, în mod egal! Şi au cemt excluderea mea 
din parohie şi am fost exclus. Nu căzut de la preoţie, ci 
exclus din serviciu ca preot. Apoi un colonel din 
Ministeml de Interne, a venit aici la Hârlău şi mi-a dat 
voie să primesc creştini. Au spus numai câţiva, dar pe 
urmă creştinii au venit năvală, întâi au venit de prin 
satele de la munte. Pe urmă au văzut că intră lumea la 
mine, au îndrăznit şi au venit şi cei de aproape. 

Aşa am terminat în 22 decembrie, 1989. Am ter¬ 
minat, că eram cu domiciliu obligatoriu aici. Iar când 
plecam la mănăstire la Sihăstria, plecam civil. Fugeam 
pur şi simplu de aici. Dacă plecam la Mitropolie la Iaşi 
pentm slujbă, că preoţii de aici nu mă primeau, tot civil 
plecam, că nu puteam altfel. Da, eram destul de urmărit 
totdeauna... 


200 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- La Mitropolie vă primeau? 

- Mă închinam în mijlocul bisericii. Atât! Sigur că 
nu, cum să mă primească tocmai acolo unde era Iustin 
mitropolit? Mitropolitul Iustin primise ordin să nu mă 
primească! Eram acuzat că stric bunele relaţii dintre 
Biserică şi partid. Şi aşa este! Aşa era! Aveau dreptate. 
Pentm asta m-au judecat, pentm asta m-au condamnat. 

Ieşise atunci o lege că nu poate să bage pe nimeni la 
puşcărie, care are 60 de ani. Şi eu tocmai împlinisem 
60 de ani şi nu m-au băgat la puşcărie. M-au lăsat la 
domiciliu. Asta-i viaţa mea foarte pe scurt. 

Ce-am făcut? Am făcut, ce poţi să faci. M-am 
închinat şi eu cum am putut în puşcărie. Cineva ne 
aducea din când în când şi împărtăşanie, printr-un 
miliţian. Mai împărtăşeam, mai spovedeam pe câte 
cineva, dar puţine persoane, că era foarte strict la Aiud 
cu problemele religioase. Iar în august, 1964, am ieşit 
între ultimii cinci. Am venit de la Aiud direct la Iaşi şi 
ne-am dus la racla Sfintei Parascheva, la 6 dimineaţa. 
Am cemt de la un părinte călugăr acatistul Sfintei 
Parascheva şi l-am citit ca mulţumire, că Dumnezeu 
ne-a salvat cu viaţă din puşcărie, şi ne-a dat putere şi 
răbdare. 


201 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


DE VORBĂ CU CÂŢIVA CREDINCIOŞI 

- Ce ne puteţi spune despre părintele Daniil Tudor, 

stareţul schitului Rarău? 

/ 

- în lume se chema Sandu Tudor. El avea o revistă a 
lui, numită "Credinţa". Am scris şi eu la revista lui 
când eram student. Revista lui apărea în o sută de mii 
de exemplare. Era destul de mult. Avea buni 
gazetari. Apoi a fost închis la Aiud. Acolo a murit în 
infnrnerie, prin 1961. 

- Unii spun că a murit neîmpărtăşit la Aiud. L-aţi 
întrebat dacă vrea să se împărtăşească şi nu a vmt să 
primească? 

- Da. A spus că el mai are de trăit. Chiar dacă mai ai 
de trăit, ce-ţi strică Sfânta împărtăşanie? “Dar de unde 
ştiu eu că-i Sfânta împărtăşanie? 44 - zicea el. Era Sfânta 
împărtăşanie. O primeam de la un miliţian. Greu, dar 
aducea. Pe miliţieni nu-i controla. 

- Unde slujeaţi? Afară? 

- Nu. în lagăr slujeam afară. La Aiud, numai în 
celulă. Sfânta împărtăşanie o puteam da numai la cei 
din celulă cu mine. Erau Sfinte uscate, ca pentm cei 
bolnavi. Eu am avut un buzunar întreg cu Sfânta 
împărtăşanie. Miliţianul îmi aducea Sfânta împărt㬠
şanie împachetată frumos. O punea la piept. I-o dădea 
un preot din oraş. 


202 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- îmi pare rău că nu s-a împărtăşit, săracul. 

- Nu, nu s-a împărtăşit, a plecat aşa. Dar Dumnezeu 
are milă de fiecare. 

însă în domeniul religios, cu poeziile sale era în 
fruntea celor care au producţie literară cu caracter 
creştin. El a compus şi un frumos acatist al rugului 
aprins. Fără discuţie erau bune. în tot ce a scris, a atins 
probleme religioase creştine, dar a spus că nu I-a 
răsplătit Biserica. Acum ce să facem? Nune răsplăteşte 
Biserica, dar să ne învrednicim să ne răsplătească 
Dumnezeu. Uneori spunea că este bun de episcop. Eu 
dădeam din cap! 

- Teologia aţi făcut-o numai la Bucureşti? 

- Da. Am făcut-o la Bucureşti, secţia istorică. Exista 
o secţie istorică unde era profesor Iorga. El venea la 
Hârlău la o rudă de-a lui care era preot. Mai mult am 
învăţat când venea aici, decât la şcoală. Am învăţat şi 
la şcoală, dar aici mai cu temei. El era foarte tacticos, 
îmi zicea: “Măi, Mitică, uite cum stătea problema 
aceasta în Evul Mediu; uite ce înseamnă bătălia de la 
Rovine sau de la Călugăreni". îmi spunea esenţialul, 
pentm că restul ştiam eu de la examene, încât am 
câştigat foarte mult venind în contact cu dânsul. 

- Era şi credincios? 

- Era. Nu era desfrânat. Era ortodox curat, avea 
cinci copii buni, soţia o ardeleancă bună. Nu poate fi 


203 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


acuzat de nici un păcat, părinţilor. Ţinea la Biserică şi 
la neamul românesc! 

- Cum putem dobândi mântuirea sufletului? 

- Sunt două condiţii să ajungi în Rai: ori te faci 
prost pentru Hristos, ori eşti înţelept. Nu prost în sensul 
prostiei, ci al nevinovăţiei. 

- Aşa deci: ori prost şi duhovnicesc, ori înţelept şi 
sfânt. 

- Eu scriu amintirile tuturor din prizonierat, pentru 
că îi reprezint pe toţi; nu sunt numai eu Eu vorbesc la 
persoana întâi, dar vorbesc în numele a 10000 de 
oameni care erau în lagăr. Cartea mea, care va apărea 
în curând, reprezintă acea unitate de prăpădiţi. 

Eu m-am simţit bine şi în Rusia şi în puşcăriile 
româneşti. Am plutit, mă simţeam mai sus cu o palmă 
de la pământ. Odată ne-au bătut în gmp în celulă la 
Jilava cu parii. Pe mine nu m-a dumt deloc. Era 
organizată bătaia. M-am învineţit şi eu ca ceilalţi, dar 
nu m-a dumt. Eu i-am pansat pe ceilalţi. 

- V-a mângâiat Dumnezeu, părinte Dumitre! 

- Părinţilor, adesea am simţit o palmă pe umărul 
meu! 

- Mâna lui Dumnezeu. 

- Şi la Timişoara am simţit. Eu nu zic că este mâna 
lui Dumnezeu; dar am şi eu un înger, cum ai şi sfinţia 
ta şi părintele şi toţi cei botezaţi. 


204 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Acesta-i mare lucru, părinte, în marea suferinţă să 

simţi mâna lui Dumnezeu cu tine. Să nu te simţi 

/ / 

părăsit. 

- Am simţit-o, părinte, tot timpul. 

în lagărul din Rusia, de la Qranki, eu am făcut, 
părinţilor, al optulea "sinod ecumenic", cu catolicii şi 
cu protestanţii. O vară întreagă a ţinut. 

- Eraţi mulţi? 

/ / 

- Noi ortodocşii eram 25 de preoţi; catolicii 1200 de 
preoţi, iar protestanţii 1000-1200. Te copleşeau. 
Protestanţii erau de origine germană şi suedeză. Eu 
eram purtător de cuvânt al ortodocşilor. Catolicii nu se 
întâlneau cu protestanţii şi nu au vmt să ia parte la 
“sinod“. Mă interesa problema unirii creştinilor şi mai 
ales unirea bisericilor. 

Noi i-am reprezentat pe catolici la “sinod“ şi luam 
partea catolicilor. Catolicii nu admiteau discuţii după 
ortodocşi. “Cu protestanţii este exclusă discuţia“. Noi 
stăteam de vorbă cu oricine, că doar nu obligi Biserica 
ta; tu nu eşti reprezentantul Bisericii, decât că eşti preot 
ortodox. 

Nimeni nu-şi calcă învăţătura sa. Să ne cunoaştem. 
Fiecare rămâne la confesiunea lui. Când am ajuns să 
începem discuţiile - era vară, frumos - a venit Dr. 
Ludwig şi a spus: 

- Nu ne putem aduna cu dânşii. 


205 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- Dar ce aveţi? 

/ 

- Este un ordin să nu avem contact cu protestanţii. 

- Şi ce să facem? 

- Trebuie să cerem aprobare de la "Sfântul Părinte"! 

- Cum să ceri, domnule, aprobare de aici din lagăr? 
Discutăm doar noi cu voi. Pe unnă discutaţi voi cu ei, 
că voi aveţi dreptul. 

- Nu avem nici un drept. 

- Dar nu văd cine vă interzice vouă aici în lagăr! O 
mie de pastori protestanţi când îi pot eu aduna la Iaşi 
sau Bucureşti? Dumnezeu ne-a pus aici faţă în faţă, pe 
atâţia reprezentanţi ai confesiunilor creştine, cu scopul 
de a ne cunoaşte. Şi dacă ne vom cunoaşte mai bine, s- 
ar putea ca gândul cel bun al unirii noastre să nu mai 
sperie pe nimeni. Această discuţie se află mai pe larg în 
cartea numită Qranki, care o să apară cât de curând. 

Se vorbea mult atunci prin gazetele mseşti despre 
apariţia unei internaţionale creştine, -un fel de 
apropiere între toţi creştinii de diferite confesiuni. Şi 
mşii ne-au urmărit să vadă la ce rezultat am ajuns. Pe 
urmă ne-au împrăştiat pe toţi prin lagăr, aproape de 
3000 de preoţi. Când ne-au izolat, ne-au izolat ca să 
scape de influenţa noastră. Şi în puşcărie la Aiud au 
greşit, pentm că ne-au pus pe profesiuni. Era o secţie 
unde erau numai preoţi. Pe urniă au văzut că aşa nu 
este bine, pentru că noi discutam, răcneam unul la altul. 


206 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


eram amestecaţi, de toate nuanţele până la baptişti, 
iehovişti şi cu aceştia trebuia să duci o luptă foarte 

susţinută că erau obraznici. 

/ 

Când au văzut că discuţiile sunt în toi, ne-au 
împrăştiat printre ceilalţi. Câştigau ceilalţi că eram 
printre ei şi îi spovedeam. De împărtăşit nu puteam să-i 
împărtăşim, dar de spovedit îi spovedeam. Era frumos 
când ne-au pus pe categorii de câte zece în celulă. Nu 
ne scotea nici la lucru, nici la aer. Şi atunci făceam 
conferinţe. 

- Vă lăsau să vorbiţi? 

/ 

- Da, numai să nu răcneşti. Mai cântai, pe urmă te 
opreau. Vorbeam din celulă în celulă prin alfabetul 
Morse. Eu aveam bune legături cu miliţianul de la 
Aiud, care până şi ziarul mi-1 aducea. Acela nu a bătut 
niciodată pe nimeni. Era om de omenie. Fusese dascăl 
la o biserică. Aceluia îi păstrez o foarte bună amintire, 
era foarte corect, în general miliţienii de puşcărie sunt 
fiare, sunt aleşi anume. L-am întrebat: “De ce ai părăsit 
slujba de dascăl?" "Aceştia mă plătesc mai bine!“ Dar 
nu a dat nici o palmă, nici nu a suduit. 

- Au fost mai severi gardienii de la Oranki? 

- Nu, ei erau afară de lagăr. Administraţia interioară 
a lagărului o deţineau cei care erau mai mulţi în lagăr. 

- Cine erau majoritari la Oranki? 

- La Oranki noi românii am fost majoritari. Şi noi 


207 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


am avut tot timpul conducerea lagărului. Românii se 
purtau frumos cu toată lumea, au fost numai români 
buni. Ruşii de la lagăr nu erau răi. 

- Paza lagărului cum se făcea? 

- Ca pază erau câteva rânduri de sârmă cu curent 

electric. Eu cu un învăţător de la Râmnicu Sărat am 

/ 

încercat să fugim Am mers până la Volga, dar muream 
de foame! Cum să vii tocmai din Ural până la Hârlău? 
Am făcut şi isprava aceasta, într-o zi ne-au găsit. 
Dormeam sub o căpiţă. Nu ne-au bătut, ne-au dus 
înapoi la lagăr şi ne-au dat o lună de zile carceră. 
Dădeau o dată pe zi mâncare, un ceai cu sare în el! 

- Ceai cu sare? 

- Nu era rău, fraţilor! Eu parcă mă jenez să vă spun, 
nu-i de crezut. 

- Dar totuşi mureau mulţi. 

- Mureau, dar nu din cauza lipsei de hrană. Mureau 
din cauza frigului, a păduchilor, a tifosului. Din cauza 

inanitiei au murit cei mai mulţi dintre străini. Dintre 

/ / 

ofiţeri au murit cam 60 %, din trapă, 90 %. Din 
spanioli, dintr-o divizie au rămas 17! Dintr-o divizie de 
italieni au rămas 170. Noi am fost cei mai rezistenţi, 
pentru că noi, de la sublocotenenţi până la generali, 
eram feciori de ţărani, învăţaţi cu gerul. Acasă mănânci 
mămăligă cu ceapă. Noi am supravieţuit foarte frumos, 
dar datorită şi credinţei în Dumnezeu. Toţi eram 


208 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ortodocşi. 

Am ajuns să facem slujbă foarte frumoasă, vara, pe 
un platou. Acolo am aranjat un fel de altar, înalt de 1 - 
1,5 metri şi acolo făceam Liturghia. 

- Şi vă lăsau mşii? 

- La început nu făceam slujbă, decât cu pază la uşa 
bordeiului. La început nu era Liturghie, era un fel de 
bolmojeală. Aghiasmă o ştiam pe de rost. Aceasta era 
salvarea noastră: rugăciunea şi nădejdea în Dumnezeu. 
La început ne cereau să le dăm predicile pe care le vom 
ţine în scris. Noi, nimic! Până la unnă răcneam pe 
platoul acela. Erau mii de oameni, care ascultau, 
veneau şi nemţii toţi. Veneau toţi catolicii, toţi 
protestanţii, plângeau că nu au văzut o Liturghie aşa de 
frumoasă, ca la ortodocşi. Un profesor din Bucureşti a 
făcut un cor bărbătesc de răsunau pădurile! 

- Dar vin de unde aveaţi. Prea Cucernice? N-ai vin, 
ce să faci? 

- La început nu făceam liturghie. Mai târziu am 
ajuns la un fel de tocmeală, într-un lagăr am întâlnit un 
evreu de la Hârlău, fusesem colegi în şcoala primară. 
Era securist la Oranki, dar s-a purtat frumos cu toată 
lumea. M-au chemat acolo şi eu le-am spus: 
“Domnilor, ducem lipsă de cutare". Ne-a mai 
îmbunătăţit el, dar nu avea mare putere. I-am zis: Noi 
am face Liturghie Duminica, dar nu avem vin. “Vă 


209 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


aduc eu“. Ne aducea în fiecare săptămână câte un litm 
de vin de Tokay. Vin unguresc. 

- Important este faptul că evreul aducea vin pentru 
Liturghie la ortodocşi. 

- A dat ordin la brutărie să ne facă prescuri, şi i-am 
arătat cum să le facă. Ne-a dat voie la atelier şi ne-am 
făcut potir, disc şi copie, din tablă şi lemn, ca în epoca 
primară a catacombelor! 

Sunt foarte interesante. Ştii ce mă gândeam eu, 
atunci când le făceam, la atelier? Sfântul Ioan Gură de 
Aur a spus: că a fost o vreme când vasele Bisericii erau 
de lemn şi sufletele slujitorilor erau de argint. Acum 
vasele Bisericii sunt de aur, iar sufletele noastre sunt de 
lut! 

Le-am adus în tară în 1948, când m-am întors din 
Rusia. 


210 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


LA SPOVEDANIE 

- Părinte Dumitre, noi suntem o generaţie de mijloc, 

60-65 de ani. Dati-ne un sfat duhovnicesc. Ce să 

/ 

facem? Iată, Părintele Cleopa se grăbeşte sa ne lase şi 
toţi bătrânii noştri mari pleacă la Domnul, iar noi 
rămânem lipsiţi de părinţi. 

- Nu! Ai avut o mare fericire că ai trăit odată cu 
Părintele Cleopa. A fost şi este un timp în care cel mai 
îmbunătăţit în viaţa spirituală este Părintele Cleopa. 
Părintele Paisie era mai modest, mai duhovnic. 
Spovedea, împărtăşea, dădea sfaturi. Şi eu m-am 
spovedit de doua ori la dânsul. Nici n-a ştiut că sunt 
preot. 

- Dormeati la arhondaricul Mănăstirii Sihastri i cu 

/ 

paracliserul. Noi ne întrebam, oare nu este preot? 

- Nu puteam să vin îmbrăcat. Securitatea nu-mi 
dădea voie! O noapte întreagă am discutat eu Părintele 
Cleopa, până la 10, a doua zi. Era de serviciu la 
biserică şi nu s-a putut duce. Pe la ora 10, după ce s-a 
terminat slujba, ne-am dus şi noi şi ne-am închinat. Dar 
nu a ştiut cu cine a stat de vorbă. 

- Nu v-a ghicit. Duhul lui nu v-a descoperit! 

- Deloc. 

- Nici nu i-aţi pus vreo problemă de preoţie, ca el să 
vă cunoască? 


211 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


- I-am spus numele şi a început să mă spovedească. 
Şi nu a terminat să mă spovedească, decât a doua zi la 
10, că şi uitase că sunt venit la spovedanie. A luat 
patrafirul, s-a aşezat pe scaun şi eu m-am aşezat pe 
patul lui şi am stat de vorbă. 

- Discutaţi probleme duhovniceşti. 

- Avea nişte ucenici care s-au culcat. Noi ne-am 
văzut de treburi. Nu puteam temnina discuţiile, aşa de 
antrenante erau. Nici nu am căscat, deşi n-am dormit o 
noapte întreagă. Aşa ne-a păzit Dumnezeu Apoi am 
mers împreună în biserică, după ce s-a terminat slujba. 

- Cu Părintele Cleopa? 

- Cu Părintele Cleopa. Ne-am închinat frumos, am 
intrat şi în Altar. Ce să-i mai spun? Am sărutat Sfânta 
Masă, ca orice preot. 

- El nu a observat? 

-Nu. 

- Da. Părintele Cleopa nu-i atent la acestea. 

- Pe urmă, când a aflat că sunt preot, s-a plâns la 
Părintele Benedict Ghiuş că nu m-a cunoscut. Dacă 
Dumnezeu a vmt să păstreze o taină ca aceasta... 

- O taină a fost. 

- întrebaţi-1, că doar trăieşte şi acum. Nu m-a 
cunoscut. Eu ştiam la cine mă duc! Eu ştiam. Şi i-am 
pus nişte probleme destul de grave, pe care le 
întâlneam eu în duhovnicia mea, la parohia 


212 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Ghindăoani - Neamţ, unde eram paroh... 

- Ce vreau să vă întreb? Este vorba de bătrânii 
noştri; de Părintele Paisie care a fost mare, el ne-a 
crescut pe noi. 

- Aş vrea să te gândeşti la sfinţirea lui. 

- ...şi la Părintele Cleopa care se pregăteşte mereu 
de plecare. Cum să umplem noi acest mare gol 
duhovnicesc care va rămâne după plecarea acestor mari 
părinţi? 

Niciodată nu se poate umple un gol ca al 

Părinţilor. 

/ 

- Aceştia doi nu au egal în toată ţara. Eu îţi dau un 
exemplu. Pe Iorga nu-i poate înlocui nimeni! Pe 
Părintele Stăniloae nu-i poate înlocui nimeni! Sunt 
fenomene care apar la o sută de ani. 

- Aşa este. 

- Dau tot ce este mai bun din ei. Şi noi suntem 
moştenitorii comorilor lăsate de ei. 

- Aşa şi Părintele Cleopa, la noi. 

- Eu am plâns, aici în pat, când a murit Părintele 
Paisie. Acesta a fost un sfânt. 

- El era mai înalt duhovniceşte decât Părintele 
Cleopa. Avea lucrare interioară, vorbea puţin şi era 
harismatic. Veneau oamenii de departe şi le spunea: 
“Ce necaz ai avut pe dmm?“ Simţea oamenii cu duhul! 
Sau la spovedanie, când cineva uita un păcat. Părintele 


213 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Paisie îi zicea: “Dar vezi că mai ai un păcat de spus! 11 . 
Şi după aceea spunea omul: “Da, părinte, am mai făcut 
cutare“. Cunoştea cu duhul viaţa omului. 

- Avea şi răbdarea să-i cureţe de păcate. 

Extraordinară răbdare. Toţi botoşănenii care 
veneau din zona aceea îl căutau Această zonă a 
Moldovei a dat oameni mari. Istorici, poeţi, muzicieni, 
ierarhi, monahi, mame, pictori... 

- Părinte, noi nu avem pe aici secte. Sunt numai 
creştini ortodocşi. Creştini blânzi, buni. Şi preoţii sunt 
buni, şi tinerii şi cei în vârstă. Au vocaţie de preoţi. Şi 
popoml. Părinte, iertaţi-ne, dar este bun poporul! 

- Da. Popoml este blând, afară de unele excepţii. 

- Sunt moşteni de-ai lui Ştefan cel Mare. Tatăl meu 
a păstrat actele de răzeşie, scrise pe pergament. Le-am 
predat la Academia Română în păstrare. 

- De la Ştefan cel Mare? 

- De la Ştefan cel Mare. Da. Păi, cum altfel? Ştefan 
cel Mare, pe care-i făcea răzeşi, le dădea un document 
la mână, scris pe piele de viţel sau de oaie. 

Tata l-a păstrat pe ultimul. Eu l-am depus la 
Academie, că eu sunt ultimul din familia noastră. 

- Şi este la Academie? 

- La Academie. L-am predat cu acte în regulă. 

- Eu nu am văzut cum arată un asemenea act. 

- Este şi tradus. Acolo sunt mii de documente, de la 


214 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


toţi voievozii Moldovei şi Munteniei. Sunt mii, părinte. 
Sunt săli întregi cu asemenea documente. 

- Un mic Bizanţ a fost aici, părinte! Moldova şi 
Muntenia. Un fel de copie a marelui Bizanţ. 

- Iorga a scris o carte: “Bizanţ după Bizanţ". Dacă o 
scria numai pe aceasta şi rămânea în istorie. Noi am 
moştenit Bizanţul... 


CUVÂNT AL PĂRINTELUI DUMITRU, 
CĂTRE PĂRINŢII DIN MĂNĂSTIREA 
SIHĂSTRIA* 

* Trimis la sfârşitul anului 1993 

Părinte Cleopa şi Părinte Ioanichie, vă sămt mâna la 
amândoi. Mâinile drepte. Mi-aţi fost totdeauna foarte 
dragi şi foarte apropiaţi pentm că ştiţi ce vreţi de la 
Dumnezeu. Să mă ierte Părintele Cleopa, aşa a fost în 
conştiinţa mea, de când l-am văzut şi până astăzi când 
fac această declaraţie, că este cel mai curat călugăr la 
ora actuală din Ortodoxia românească. Poate pe la 
Sfântul Munte să se găsească oameni superiori 
călugărilor noştri. Iar Părintele Ioanichie, el încă II 
caută pe Dumnezeu. Este supraocupat cu cărţi. Scrie! 
Are daml de a scrie şi de a răspândi cuvântul lui 


215 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Dumnezeu, mai ales în partea practică a creştinismului 
nostru. Să-i ajute Dumnezeu să-şi facă ucenici! 

Dacă Părintele Cleopa şi Părintele Ioanichie n lasă 
ucenici în urma lor, pustia se instalează 1 Sihăstria, şi-i 
păcat! Atâta duh: Paisie, Cleopa Ioanichie şi a mai fost 
stareţul lor, Părintele Ioanichi Moroi. Părintele 
Ioanichie îi poartă numele. 

Acolo a fost un duh bun încă de la înfiinţare; acestui 
schit care a devenit mănăstire acum Aş fi vm să mor 
acolo, dar cred că Dumnezeu a hotărât să mor aici. Nu- 
s supărat. Noi rămânem cu tmp, Părintele Cleopa şi 
Părintele Ioanichie, aici, până când... d trupul se dă firii 
de Dumnezeu zidite. Până când? Poate o mie de ani, 
poate mai puţin Ne prefacem Răsar flori din noi; răsar 
copaci, urzici şi spini! 

Dacă sufletul nostru este bun la Dumnezeu, răsare 
la căpătâiul nostm un pmn sau un măr, sau un pom 
roditor; dacă nu, urzici şi spini. Peste 1000 de ani 
nimeni nu va şti de Cleopa şi de Ioanichie. Veţi fi în 
Rai! Să vă uitaţi de acolo, fără binoclu, la călugării de 
la Sihăstria; viitorii călugări. Să veniţi şi cu ajutoml lui 
Dumnezeu să-i îndrumaţi. Este singura noastră obşte 
călugărească care a găsit drumul direct la mântuire! 
Poate. Poate să fie şi călugării de la Frăsinei! Poate 
acolo să fie şi mai sporiţi, pentm că nu pătmnd femei 
în mănăstire... 


216 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Părinte Cleopa şi Părinte Ioanichie, să faceţi 
călugări; dar mai târziu, pe la 30 de ani. Să treacă întâi 
prin foc. îl iei de pe băncile şcolii şi-i faci preot la 18 
ani? Sunt preoţi chiar aici; sunt foarte tineri, care nu 
ştiu şi nici n-au auzit de canoane. Trebuie crescuţi ani 
de zile la umbra unui duhovnic, şi încă un duhovnic 
bun, care să fie bun, perfect şi cu cunoştinţe depline. 

Sunt unii copii; sunt tineri. Nu ştiu că au intrat cu 
un picior în Rai! Nu ştiu. Nici nu ştiu ce-i acela Rai! 
Nu! N-au cum să ştie. Să li se spună! Copiii să se ducă 
acasă câte 3-4 ani de zile, şi dacă vor avea chemare de 
la Dumnezeu, atunci să vină. Nu-i obligatoriu să fie 
multă lume în mănăstire. Iar mănăstirile să rămână, ca 
totdeauna, locul în care mergem noi ceilalţi să ne 
împărtăşim. 

Vă sărut mâna, Părinte Cleopa şi Părinte Ioanichie, 
şi când o să mor, o să mă duc la Dumnezeu şi am să 
spun că faceţi treabă bună şi vă aştept în Rai! Dacă 
suferinţele noastre pe pământ vor trage 51% în 
cumpăna lui Dumnezeu şi păcatele noastre vor fi numai 
49%, atunci intrăm în Rai! Adică Bunul Dumnezeu 
apasă pe cumpăna aceea a faptelor bune şi rele, apasă 
cu un deget şi zice: “Hai să fie! Intră în bunătatea 
Mea!“. 

Asta o spun şi pentm mata, Părinte Cleopa şi 
Părinte Ioanichie, care îmi sunteţi şi dragi şi superiori 


217 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


ca formaţie şi ca duh. Nu putem intra la Dumnezeu, 
decât cu dragoste! Aşa se spune în Sfânta Carte. Cu 
bunătate, zic eu Numai cu asta. Trebuie să fii bun nu 
numai cu cel care îţi dă mâncare şi haine. Să fii bun cu 
cel necăjit! 

Eu am trimis la mănăstire la Sihăstria zilele astea 
trei oameni bolnavi de epilepsie, foarte grav bolnavi, 
foarte grav, toţi trei. Doi fraţi şi un om, tot din sat, de la 
Şipote. Au să vină acolo. Să-i primiţi. Părinte Cleopa, 
ştiu că nu faceţi slujbă, dar măcar să-i binecuvântaţi pe 
creştet. Iar Părintele Ioanichie să-i primească la Sfântul 
Maslu. 

Eu vă sărut mâna şi vă mulţumesc şi vă zic: Să trăiţi 
încă pe pământ pentm că sunteţi necesari. Amin 


RĂSPUNSUL PĂRINTELUI CLEOPA CĂTRE 
PĂRINTELE DUMITRU 

Iubite Părinte Dumitru, vă mulţumim în numele lui 
Iisus Hristos, Mântuitoml lumii, pentm cuvântul 
duhovnicesc ce ni l-aţi trimis acum, la început de an 
nou. începutul unui nou an de viaţă însemnează, pentm 
noi toţi, şi începutul unei vieţi noi în Hristos. Rugaţi-vă 
pentm noi, iubite Părinte Dumitru, să ne dea 
Dumnezeu, în restul vieţii, mai multă râvnă pentm 


218 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


rugăciune, pentru Biserică şi lacrimi de pocăinţă, ca să 
ne putem mântui. 

Rugaţi-vă pentru noi să fim umbriţi de Harul 
Sfântului Duh, în această viaţă trecătoare, ca să putem 
mângâia şi noi pe cei care vin pentm sfat şi mgăciune, 
cu mângâierea pe care o primim de la Dumnezeu. 

Rugaţi-vă pentm ţara noastră. România, să fie 
ocrotită, prin mâna lui Dumnezeu, de toate primejdiile 
şi ispitele ce ne împresoară din toate părţile. 

Rugaţi-vă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentm 
preoţi şi ierarhi, pentm credincioşi şi mănăstiri, ca să 
putem face voia Lui şi să dobândim mântuirea 
sufletelor noastre, care sunt mai scumpe decât toată 
lumea. 

Rugaţi-vă pentm Biserica Ortodoxă să iasă birui¬ 
toare din lupta aceasta cumplită cu satana, cu sectele, 
cu ateismul şi să putem creşte fii duhovniceşti vrednici 
pentru Biserica lui Hristos. 

Vă ştiu de atâţia ani. V-am fost cu nevrednicie un 
timp duhovnic şi vă preţuim mult pentm bărbăţia, 
statornicia şi credinţa cu care va întărit Dumnezeu, ca 
să ieşiţi biruitor din atâtea necazuri, bătăi şi închisori, 
câte aţi suferit pentm Hristos. Că zice Domnul: Cel ce 
va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. 

Sfinţia Voastră aţi împlinit cu prisosinţă acest 
cuvânt al lui Hristos. De aceea puteţi zice, ca şi Sfântul 


219 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Ioan Gură de Aur: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

Mâine şi eu şi sfinţia voastră şi toţi oamenii vom 
pleca din tmp şi vom sta la judecată înaintea Dreptului 
Judecător, Iisus Hdstos. 

Să ne rugăm unii pentru alţii ca să dobândim 
împreună mila lui Dumnezeu, şi în această viaţă şi în 
cea viitoare. 

Şi dacă nu ne vom mai vedea aici în tmp, pentm că 
amândoi suntem bolnavi şi bătrâni, nădăjduim în Rai să 
ne învrednicim a fi, ca împreună cu toţi sfinţii şi drepţii 
să-L slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Amin. 

Iertaţi-mă, iubite părinte Dumitre, pe mine 
păcătosul. 

Arhimandrit Cleopa Ilie 


220 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


CRUCEA DE LA ORANKI 

Mănăstirea Oranki din Rusia a fost înfiinţată în 

/ 

secolul al XVIII-lea, pe un afluent al Volgăi, fiind 
destinată nobililor ruşi. A fost în funcţiune până la 
revoluţia din 1918, când a fost închisă de atei şi 
prefăcută în puşcărie. 

în biserica propriu-zisă pereţii au fost daţi cu var şi 
astfel sfinţii au dispărut sub var. A devenit puşcărie 
pentru femei. Apoi lagăr de prizonieri de război, din 
anul 1942; iar la ora actuală este din nou puşcărie 
pentru femei. De pe cele cinci turle crucile au fost 
aruncate la pământ, crescând în locul lor cinci plopi. 

Două cruci lucrate în rădăcină de măr sălbatic le-am 
adus eu în tară - una am donat-o Mănăstirii Sihăstria, 
iar a doua va sta pe pieptul meu, la moartea mea. 

Chipul acestei cmci se poate reproduce de un 
sculptor în lemn. 

Sperăm ca Bunul Dumnezeu să-i ajute pe credin¬ 
cioşii ruşi să refacă aici şi-n alte mănăstiri toată viaţa 
monahală, care a strălucit în Rusia până în 1918, şi 
lume de pe lume să vină la Oranki şi să se închine, 
transfiguraţi, în faţa icoanei învierii Domnului nostm 
Iisus Hristos de deasupra catapetezmei bisericii de 
vară. 

Această icoană este tot ce-a putut da spiritul msesc 


221 


Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


iconografiei pravoslavnice. Acolo Hristos n-a fost lovit 
cu suliţa în inimă, ci i s-a tras un glonţ de plumb drept 
în frunte, care se găseşte şi acum înfipt adânc. Şi-i bine 
aşa, să rămână icoana lui Iisus Cel împuşcat şi ucis a 
doua oară la Qranki, ca o mărturie vie a însălbăticirii 
omului, pentm toţi cei care vor trăi în veacurile 
viitoare. 

Noi toţi, prizonierii ofiţeri români, ne-am închinat 

suspinând înaintea icoanei învierii Domnului din 

Sfânta Mănăstire Qranki. De câte ori vedeam icoana, 

ne creştea sufletul şi ne lumina mintea. Totdeauna 

eram ca în fata unei minuni unice. 

/ 

Eu am adus în ţară o copie după această icoană, în 
timp ce eu eram la puşcărie nu ştiu cine şi-a însuşit-o 
prin furt. Era icoana învierii lui Iisus Hristos 
transfigurat, împuşcat în frunte, dar măreţ în zborul Lui 
de întoarcere la Tatăl Ceresc. 

Pierderea acestei icoane a însemnat mari amărăciuni 
pentm mine, care am adus-o în ţară, şi jale adâncă 
pentm cei care au cunoscut acolo această unică şi 
splendidă şi cu totul originală icoană a învierii. 

Nicăieri prin lume nu s-a putut realiza o mai des㬠
vârşită transfigurare în lumină a lui Iisus Hristos. 

Pierderea acestei icoane nu poate fi compensată şi 
făcută cunoscută de noi, pentm cei care vor citi 
rândurile de mai sus. 


222 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Nicăieri pe lume nu-i Iisus mai Iisus transfigurat, 
ca-n icoana învierii de la Oranki. 

în faţa acestei icoane au îngenuncheat toţi ţarii 
Rusiei, începând cu Petm cel Mare; iar dintre români, 
cel mare învăţat al timpurilor, Dimitrie Cantemir, 
voievod, a îngenuncheat aici în faţa icoanei cu toată 
familia sa şi cu toţi boierii şi ostaşii care l-au urmat pe 
voievod în surghiunul msesc. 

Tot aici a trăit în incinta mănăstirii, într-o clădire 
hexagonală supraetajată Măria Cantemirovna - fiica 
voievodului moldovean -, numită în cronicile ruseşti 
“Măria Cantemirovna, împărăteasa neîncoronată a 
tuturor ruşilor“. 

Tot aici îşi îndrepta paşii de pocăinţă marele scriitor 
Lev Tolstoi, care într-o noapte de iarnă grea a murit 
bătrân şi umilit într-o gară periferică în apropiere de 
“Iasnaia Poliana“. 

De cele mai multe ori ţarii Rusiei veneau la Paşti să 
sărbătorească Sfânta înviere la Oranki. Şi acum există 
casa, destul de modestă, în care locuiau aici ţarii, în 
faţa căreia se afla un izvor şi o fântână, “izbuc“, din 
care adesea am băut şi eu apă. 

Era obiceiul să îngenunchez! în faţa fântânii şi, dacă 
erai bun la Dumnezeu, apa se ridica din fundul 
pământului, gâlgâind şuvoi până la gura ta. Dacă erai 
om păcătos, izvorul rămânea în fundul pământului mut 


223 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


şi surd. 

Eu dau mărturie şi acum la bătrâneţe, pentru această 
realitate. Aici la acest izbuc am făcut slujbă pentru 
ploaie împreună cu un preot bătrân rus fără un ochi şi 
fără o mână. Erau de faţă zeci de mii de ruşi 
pravoslavnici. 

De îndată ce am temninat rugăciunea, s-a pornit 
imediat ploaie. Acest fenomen s-a petrecut tot atunci 
când seceta a cuprins toată Rusia, de la Volga până la 
Pmt şi toată România până la Olt, în vara anului 1946. 

Tot acolo, într-o văiugă din dosul Altarului am aflat 
tmpul neputrezit al unui mitropolit ms împuşcat în 
frunte, pentm că n-a mers în pas cu ateismul. Căci dacă 
în România se cunosc numele a circa 20 de preoţi 
ortodocşi împuşcaţi, în spatele altarului de la Oranki, 
într-o vale, grămădiţi unul peste altul, stau scheletele a 
11000 de preoţi şi călugări care au răspuns NU la 
chemarea guvernului ateu. 

Toţi aceşti călugări sfinţi, ucişi pentm credinţa în 
Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica 
Rusă în acest secol zbuciumat... 

Subsemnatul acestor rânduri dau mărturie despre 
cele afirmate mai sus că aşa stau lucrurile la noi. Şi 
acum la sfârşitul vieţii mele pământeşti dau mărturie 
scrisă pentm cele afumate mai sus şi semnez pentm 
adeverire cu propria-mi mână. 


224 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Căci Bcinul Dumnezeu m-a 
puşcărie şi să ies din puşcărie 
iluminat. Amin! 

Preot Dimitrie Bejan - Hârlău 


ajutat să intru în 
cu fruntea sus şi 


225 



Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei I 


Bucuriile suferinţei 

Evocări din trecut I 
de 

Preot Dimitrie Bejan 


FOLOSIŢI TEXTUL DOAR DACA AVEŢI CERTITU-DINEA CA ESTE 
CONFORM CU ORIGINALUL ROMANESC APARUT LA EDITURA 
CARTEA MOLDOVEI, CHISINAU, 1995. PENTRU ACEASTA 
PROCURATIVA LUCRAREA DOAR DE LA PERSOANE DE ÎNCRE¬ 
DERE CARE AU VERIFICAT INTEGRITATEA TEXTULUI, SAU 
DESCARCATI-O DE PE SITEUL 

http://www.angelfire.com/blues2/carti/ 


Rugati-va pentru cei ce au trudit la realizarea 
acestei versiuni digitale. 


APOLOGETICUM 

2003 


226