ZILE TRAITE — Roman R.Ciorogariu, Episcopul Oradei (1926)

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

ZILE TRAITE

ROMAN R. CIOROGARIU

EPISCOPUL ORĂZII

www.dacoromanica.ro

Sin SOSI eme SS) De NO

De Introducere.

La alegerea mea de episcop, în anul 1920, din toate părțile
am fost solicitat în scris sin vorbă: Uncheașule ! acum să iei peana
și să scrii. Un academician din garda veche a „Tribunei“ îmi cânta
cântecul lui Gruia lui Novac: „Ca s'arați la bătrâneţe ce erai în
tinerețe ...“ Chemarea aceasta la scris isi avea fâlcul său.

Dela 1884 când a apărut „Tribuna“ ,pifigoilor“ din Sibiiu,
până la 1912, când a fost sugrumată continuarea ei, „Tribuna“
»ofelifilor“ din Arad, am scris la aceste ziare, care au revoluționat
ideia naţională în Ardeal. Această „Tribună“ dispărută odată în
Sibiiu si reapărută in Arad ca un meteor, a atras ca un om întreagă
românimea în luptele naționale. A pus în picioare sute de ţărani,
cari sub conducerea comitetului national, prezidat de Ioan Rațiu, au
bătut cu memorandul la poarta Burgului; a făcut din procesul me-
morandului chestiune mondială; a fost steaua conducătoare a con-
gresului naționalităților din Budapesta; a umplut cu redacția sa
temnifele ungurești; într'un elan de însuflețire a făcut educația po-
liticà și apostolia culturei românești în Ardeal. Aici și-au dat întâl-
nire generaţia scriitorilor dela loan Slavici până la Octavian Goga,

Coșbuc, Ilarie Chendi, losif şi întreaga tinerime literară a Ardealu-
lui în frunte cu Octavian Goga, aici au unificat efectiv Ardealul cu
România în cultură şi limbă. Răsboiului i-a rămas numai sancţiunea
unirii teritoriale.

Ce să zic, în lupta aceasta de idei scrisul meu a avut darul
de a intra la inima mulfimei, mai ales a tinerimei, Aici am luat
numele de „Uncheașul“ și „Uncheașul“ am rămas până în ziua de
astăzi și ca vlădică. Tinerii aceia înflăcărați de odinioară, grupaţi
în Jurul „Tribunei“ astăzi fruntaşi ai neamului, mă chiamă acum
la rampă...

Era in intenfiunile mele să scot într'un mănunchiu tot ce am
scris de 30 ani în „Tribuna“. In acest scris se reoglindesc valurile

www.dacoromanica.ro

lupielor noastre naționale, întreg procesul politic din acea epocă
trăită de mine... O palpitare a vremurilor trecute totdeauna își are
farmecul său educativ pentru generațiile viitoare.

Soarta nu mi-a hărăzit norocul să-mi realizez această dorință,
căci au intrevenit evenimente cari mi-au demobilizat putinţa intoar-
cerii la trecut. Mi-a ieșit în cale Max Goldstein cu bomba dela senat,
si mi-a frânt în două chiar mâna dreaptă.

Și pe lângă acesta provară a trebuit să organizez noua epis-
copie a Orăzii, cetatea sfântă a sufletului românesc depe vulcanul
graniței de vest a ţării, care mă aşteptă fără casă, fără masă, fără
instituții culturale, pe scurt cu vatra goală; iar de altă parte să fiu
cu Scrisul şi cu cuvântul meu pretutindeni, unde se cerea astampdrarea
patimilor si înălțarea sufletelor la ideal. Si mare era cererea, și lumea
părea întoarsă pe dos din fifini.

Asa mi-a mai rămas atâta răgaz ca pe lângă aceste îndatoriri
ale zilei să-mi îndemn mâna la scrierea zilelor trăite în războiu şi
revoluţie, dela 1914 până la 1919, să dau în mâna cetitorului în loc
de avântul tinereţelor crucea bătrânețelor. O dare de seamă cum
ne-am răscumpărat zilele de dezrobire. Mulţumesc lui Dumnezeu că
mi-a mai dat atâta putere.

M’am servit la acest scris de un jurnal în care am trecut zi
de zi evenimentele si emoțiile trăite în acele zile furtunoase. Elementul
psihologic din aceste însemnări cred a fi util pentru cel ce caută
adevărul în zbuciumul nostru din timpul războiului și revoluției.

Mi-am spus cuvântul si la actualitate, — cum cred eu să ne
răscumpărăm zilele de astăzi . .. Căci va veni vremea când se vor
scula morții să ne ceară seamă pentru ce au murit ei?

Oradea, 1926.
Episcop ROMAN CIOROGARIU.

www.dacoromanica.ro

PARTEA I.

Răsboiul mondial până la armistițiu.

www.dacoromanica.ro

RAM în Tekirghiol la declararea răsboiului mon-

dial. Prinsi pe neașteptate în clestele pu-
terilor centrale simțeam catastrofa ce ne aşteaptă,
Nu așa mi-am închipuit desnodământul eliberării
noastre de sub robia milenară,

Lumea alerga ca pe vreme de bejenie să prindă trenul. Eu
am mai rămas 4 zile în Tekirghiol se văd desvoltarea lucrurilor,
Cei plecaţi isi luau rămas bun dela mine cu „la revedere în Alba-
Iulia“. Parcă era o prorocie, pentrucă intradevär la Alba-lulia
ne-am revăzut peste patru ani. Mi-am apropiat urechea la cei din
straturile de jos: „Dar tu Vasile ce faci“, întrebai pe un bäias din
Regat? — Am economisifi 400 Lei îi voiu lua cu mine să moară
si ei dacă o să mor eu, că așa am făcut şi în anul trecut la
Bulgaria. Acum isprävim şi cu Ungurii“. — „Dar tu Lae?“ Si el
pleacă contra Ungurilor, şi toți dearândul pe câți i-am întrebat.
Stiau ei, că au o datorie mare: să desrobească Ardealul. Aşa erau
sufletele pregătite până în straturile de jos. N'au fost însă pregătite
şi arsenalele de răsboiu si acesta este tragicul răsboiului de desrobire,

www.dacoromanica.ro

Erau şi ardeleni pe la lucru. Si întrebai şi pe aceştia ce fac?
Si strivifi de durere toți îmi răspundeau la fel: „Am rămânea
aici dacă am sti că ăştia vin în Ardeal, dar nu e nici un semn
că pleacă și nimeni nu ştie să ne spună ce va fi; acasă avem,
care casă, care mamă bătrână şi alte legături; dacă rămânem aici
nu ne mai putem întoarce căci ne aşteaptă spânzurătorile“,

Cu aceasta povară în suflet plecară şi ei la abator. Sărmanii
Ardeleni, erau lăsaţi în grija sorții în clipele hotärîtoare, pentrucă
noi nu eram pregătiți de revoluţie; Partidul național era o organi-
zafie de acţiune politică constituțională. Idea unirii tuturor Româ-
nilor a fost o evoluţie a sufletului românesc de pretutindeni din
realitatea originei comune. Ea a trăit şi s'a desvoltat de sine în
conştiinţa poporului românesc ca o parte integrantă a sufletului
său. Nu politicianii sunt reprezentanții iredentei române, ci dascălii
neamului românesc cari au făcut mesianitatea acestei conştiinţe
naționale. Era o idee a cărei realizare nimeni dintre noi nu credea
să o ajungă.

Rămăsesem numai cu Sever Bocu in Tekirghiol. Dâusul se
mai ducea pe la Constanţa se afle ceva despre cele ce se petrec.
Nimic pozitiv, decât că se aşteaptă rezultatul consiliului de coro-
ană din Sinaia. A cincea zi plecai la Sinaia. Ne-am despărțit ca
cei pregătiți a nu se mai vedea, și nu ne era atât de noi cât de
soartea neamului ajuns nepregătit în cataclismul răsboiului mondial.
De perdem acum trenul, perdut rămâne pe vecie.

E ciudată psihologia Ardeleanului. De pildă Bocu era căsă-
torit în România unde își avea casa şi pe mama sa cu dânsul;
„în Ardeal nu mai avea pe nimeni din familia mai strânsă. Şi ce
greu îi era să renunţe pe vecie de a mai vedea locul naşterii şi
oamenii între cari a crescut. Zicea mereu: „Totuşi mare lucru să
nu-mi mai văd eu fara mea, tara în care atât de mult am suferit“,
Stia însă ce-l aşteaptă dacă vine în ţara lui“. „Dar dacă mergem
cu armata“ ne întrerupe Doamna casei,... un gând la care tresăream
de câte ori ni se ivea. |

Armata ! Dar unde era armata Ardealului ? Pe drumurile sân-
geroase ale Galiției să moară după tradiționalul obiceiu pentru
împărat, care însă acum şi-a schimbat chivara împăjurată de vul-
turul bichefal cu căciula roșie „a dracului unguresc“ cum îşi po-
recli-se Ungurii honvezii lor legendarizafi apriori, — înainte de a
se bate, — iar cei rămași acasă, strânşi în obezi de mâna de fier
a lui Tisza, care pregătea terenul — pentru eventualitatea cedării

www.dacoromanica.ro

„Ardealului fără Ardeleni“ prin evacuarea lor din sate şi aruncarea
lor în focul pierzării din Galiţia.

Plecai sfâsiat de aceste gânduri grele la
Constanța. Constanţa ca o tabăra de răsboiu.
Consulatele streine asediate de supusii lor. M’am dus si eu la con-
sulatul monarhiei de pe vremuri, pentrucă se svonise că granițele
ungare sunt închise. Ştiam că nu-i adevărat, dar voiam să aud câte
ceva de acolo si să-mi constitui alibi. Oamenii consulatului însă erau
rezervaţi, tot ce am putut scoate dela ei eră, că nu sunt închise graniţele.

Pe tren o gălăgie infernală din care răsuna strident cuvântul
de ordine; acasă, e răsboiu. Toată lumea tolănită în îngustele com-
partimente trebuie să sufere a fi călcată în picioare şi îmbrâncită,
pentrucă vezi Doamne e răsboiu . . . Eu dusei pe genunchi toată
noaptea doi copii până la Bucureşti cari mă încălecară sărmanii
în strâmtoarea lor să nu ajungă sub picioarele oamenilor. Vecina
mea, o venerabilă matronă, a umblat mai rău, pentrucă o încălecă
o corpolentă amazonă și ajunseseră la ghionturi. Amazona nu slăbea,
că doar e răsboiu şi cine a mai văzut să ocupi un loc întreg. —
„Dar ce va fi dincolo, unde e adevăratul răsboiu“, gândii în mine
cu resemnare |

La Constanţa.

Gara Bucureşti tixitä, de trenuri mili-
tare. Ofițerii discută aprins: toată lumea să
răsboeşte numai noi stăm cu mânile în san? Altmintrelca părea că
ești într'o gară germană. Nemţii umpleau văzduhul cu. „Nah Heimat“
»Wacht am Rhein“. Gardiştii si toată lumea se ferea din calea lor,
era o demonstraţie de dispreț fafa de blajinii Români. Nu m'am dus
în oraş ca să sosesc mai curând acolo unde se decidea soartea țării.

Pe tren aproape nu mai auzeam vorbă românească, si câți Români
erau, stăteau: cu gurile înfundate de vuetul german, fmpistritat şi
de alte limbi streine. Numai la acest esod s'a putut vedea câtă
lume streină a trăit din săul Românilor: şi toți erau bine îmbră-
cati şi hrăniţi, în vreme ce bietul țăran român se stingea de pe-
lagră si alte mizerii, iar intelectuaiii rodeau cojile mai mult ori mai
putin uscate ale bugetului. Până când nu se va industrializa şi
comercializa țara, Românul tot salahorul streinului va fi, iar fara
teren de exploatare pentru dușmani. Eu care umblam des prin
România, simțeam durere de multe ori, văzându-o ca un feliu de
dominion al industriei şi comerțului strein, dar nicicând n'am simțit
în întreaga grozăvia ei, jalea invaziunei streine in țară ca în aceste
zile de migrafiune.

In Bucuresti.

www.dacoromanica.ro

Dinadins m'am asezaf înţr'un vagon de cl. Il. intre ei. Erau
plini de bani şi se lăudau cu câstigul frumos ce lsau avut în fara
orbilor, despre care vorbiau cu un dispreţ revoltätor. Decâteori
vedeau soldați români pe la gări începea haloul cu caricatura ofis
terului care comandează „ura“ ! si soldaţii aclamă la poruncă „ura“.
Astasi insuflefirea gunoiului de armaţă română, și nu ne slăbea
din „țigani“ şi cu amenințări de strivire, dacă nu va merge fara
cu ei. Toți plecau cu gândul că se vor fnfoarce cu arma în mână
să pună sub călcâiu pe puturosii de valahi, căci vezi Doamne, ei
priveau fara românească de o efapä germană in Orient. Misa costat
mul{a sfäpânire ca säsmi înäbus revolta, dar fără aceasta nu luam
invafatura de care aveam nevoie.

La Şinaia i a ga sțăţui Li zile la pärins

şi Braşov. tele ar iman rit Dionisie. Sinaia era un cras

ter clocotitor din care a iesit deocamdata
hotärirea atitudinei espectativä a ţării: Q formulă impusă de forța
majoră a împrejurărilor, fondul îl stiam. Legenda că politica ţării
o face regele s'a distrus de grabă, chiar fiind vorbă de politica
unui rege cum era Carol. Qpinia publică se agitase şi cerea Ara
dealul, iar lumea din afară de granite privea ca vitelul la poarta
nouă la „Sphinxul“ din Bucuresti, domnul Ion Brätianu.

Discret am aflaf toate cate s'au petrecut la palatul regal si
am plecaf cu convingerea, că noi eram condamnaţi să acoperim
planurile României, să fim adecă elementul de sacrificiu; şi că
a bätuf ciasul eliberării noastre. Am adus cu mine cuvânţul de ordine:
voi să Vă faceţi daforia de cefäteni şi să mânfuiti vieţi cate veţi
putea mantui, până se va clarifica situatia. Cu fiorii acestor indrus
mări plecai acasă. Stiam ce ne asfeap{ä.

Pe tren aceiaşi nesfârsifä aglomeratie impefuoasä germană,
iar biefii nostrii țărani ardeleni, tolänifi in vagoane de vite şi pe
acoperișul vagoanelor înfățișau o furmä risipifä fara de pastor,
care merge la moarte sigură. Gara Predealului era albă de acești
țărani cari asteptau să se agate de tren, care cum putea. Li era
grabă să nu înţârzie cumva dela moarte. Se începe „Sacrificiul“.
Cine sar fi gândit atunci că va dura doi ani.

-M’am oprif in Braşov la profesorul loan Petroviciu, se aflu
dispoziţiile de aici. Vesti triste. In safe ma mai rămas decâf
bäfrâni, femei şi copii, bărbaţii toţi sunt concentrafi la oaste. Secuii
sunt agresivi şi amenință cu măcel pe Români. Nici o direcţivă.
„Numai România să rămână — zicea suspinând Peţroviciu „— că noi

www.dacoromanica.ro

suntem perdufi de nu se va întâmpla o minune cu noi“. In fata gro-
zăviei de a-ți vegea poporul dus la măcel, nu era altă mântuire
decâţ in cer. O minune din cer! Credinţa în această minune ne
era toată nădejdea. Eu mam pierdut-o nici când.

Două zile mi-a ținut calea dela Braşov
până la Arad, în vuetul nesfârşitelor trenuri
militare cari duceau primele contingente, floarea nafiunei, în gura
tunurilor ruseşti. Pe toate trenurile militare fâlfâiau steaguri un-
guresti și răsunau cântece răsboinice ungureşti, părea ca şi cum
numai unguri s’ar duce la răsboi întrun deliriu de insufletire
patriotică. De fapt cea mai mare parte erau regimente românești
în cari abia dacă erau zece la sută maghiari. Pe aceștia însă
îi repartizau in companii si cu steagurile şi cântecele lor ungu-
resti, dădeau aspect unguresc regimentului. Ai noştri stăteau duşi cu
gândurile la soartea celor rămaşi acasă, până ajungeau pe front
unde se schimbau rolurile, lor li se dădea întâietatea în hora morții.
Cu aceste impresii teribile am sosit frânt sufletește și trupeste la Arad.

„Pacea lui Stere“ a distrus in 1911 „Tribuna“ întemeiată de
vechii luptători naționali din Arad, în jurul căreia erau grupați în
vremea din urmă Octavian Goga cu toată generaţia tinără literară,
De atunci a luat conducerea politică Vasilie Goldis, în ziarul oficios
al partidului național „Românul“ inființat în Arad contra „Tribunei“.
„Acum să-l mai doară capul si pe Goldiș“, ziceam atunci, că pe
mine destul m'a durut să susțin neamului românesc cel mai bun
ziar şi să stau în bătaia sägetilor veninoase. Primejdia iar ne-a adus
laolaltă cu vechii adversari. Colaboratorii Tribunei se strecurau
mereu după Goga în Regat, In Arad aflai toată lumea convinsă,
că puterile centrale vor ieşi învingătoare si se va forma blocul
central care va tinea cumpăna în Europa Centrală, de unde urma
concluzia, că trebuie să ne împlinim datoria patriotică ca să avem
drept la răsplată. Dar dedesubtul acestei platforme ardea în suflete
o candelă mistică: nădăjduiam o minune a lui Dumnezeu. In cafe-
nele și restaurante orchestrele cântau alternativ „Gotterhalte“ şi
„Heil dir in Siegeskranz“ „Wacht am Rheinf cu „Kossuth Lajos
azt {jzentef „Isten ăldd meg a magyart“ și „Hazădnak“ cari erau
ascultate de public în picioare.

Erau 'manifestaţii patriotice pretutindeni unde te intorceai şi
ochi deschişi ne urmăreau tot pasul, tot gestul ce-l făceam ba chiar şi
răsuflarea din somn. Cine nu voia să joace cum cântă lăutarii pa-
triotismului, sta acasă şi număra zilele surghiunului.

Acasă,

www.dacoromanica.ro

Toate aceste manifestații le suportam cu calmul cuvenit, dar
nu puteam suporta infinitul sir de ţărani cari veniau la oaste cu
clocotul mâniei în suflet că nu înţeleg pentru cine să moară. De
unde, mă întrebam, atâta om? Aveam şase sute mii Români pe
front. Cu aceste sute de mii de Români puteam să ne instăpânim
noi asupra Ardealului, dacă eram pregătiţi şi pentru soluția cu arme
a chestiunei naționale. Acum era târziu, floarea nafiunei era dusă
brusc în topitoarea de pe front, noi am rămas acasă cu bătrânii
şi femeile. Nici nu s'a gândit nimeni la o revoluţie a bătrânilor,
femeilor şi a copiilor. Schimbarea trebuia să se producă pe front.
Credeam în o atare schimbare. Când esiau trupele ‘din cetate la ins-
trucfie sub comandă, cântăreţi unguri puşi în fruntea companiilor ro-
măneşti umpleau văzduhul de cântece ungureşti, dar ai noştri cu
sbuciumul în suflete adeseori înşişi se doreau mai bucuros pe front,
decât să fie purtați ca ursii dealungul oraşului.

A mers până a mers tot aşa, dela o
vreme însă ne pomenirăm Că țăranii nostri
încep si ei, şi muzicele, să cânte cântece româneşti. Apoi nu mai
vor să plece sub steag unguresc şi comandanții de unități fură
nevoiți să le dea voie să-și procure steaguri românești. Părintele
Cornel Lazar directorul libräriei diecezane nu ajungea să le facă
steaguri româneşti. De atunci plecau batalioanele cu „Marşul
lui lancu“, „La arme“ etc. „Să murim sub steag românesc” dacă
e să murim“, spuneau biefii noştri țărani. A fost prima manifes-
tare a conştiinţei nationale, o schintea care nu s'a mai stins
până la descompunerea frontului la Piave în 1918 si proclamarea
unirii cu patria mamă la Alba-lulia, unde s'au rupt pecetile robiei
noastre.

E caracteristică alipirea poporului nostru de tricolorul românesc.
Mărturie sunt arhivele adminisrafiei şi a tribunalelor ungurești. Si
dacă ar putea vorbi vânătăile şi oasele sdrobite de Jandarmi ale
flăcăilor noștri, de pe cele vremuri ale ideii de stat maghiar trăite
înainte de răsboi, am avea icoana suferințelor pentru simbolul na-
tional, tricolorul românesc.

Sub teroarea jandarmilor tinerimea purta apoi insignele româ-
nesti ascunse sub haina lor, îndată ce trecea însă primejdia le scoteau
ca pe nişte odoare sfinte. Ori le invârstau aşa fel ca să fie com-
binate cele trei culori naţionale din diferite obiecte de port.

Odată insofisem în vizitatie canonică pe episcopul Ioan Papp
în lunca Aradului. După obiceiu eram intimpinati la hotarul comu-

Tricolorul.

www.dacoromanica.ro

nelor cu alai de călăreţi şi căruțe. Steagurile erau înlocuite cu ramuri
verzi împletite-discret cu panglici tricolore . .. Mergeam dela Socodor
la Chisineu. Chişineenii abia au ajuns să ne primească la marginea
comunei. „Să ne iertafi Preasfintite, că am întârziat, dar ne-au opäcit
jandarmii pentru pantlicile astea greco-orientale“. „Şi cum ati scă-
pat“? „D-apoi celea ce le aveam le-au luat dela noi, însă mai aveam
în buzunar rezerve si le-am pus acestea; acum nu ne mai opresc ei
dacă suntem cu Preasfintia Voastră“. Ce să facă administraţia și jan-
darmii ? Au dat onorurile episcopului gardat de flăcăii impodobiti
cu tricolorul românesc. Logica ţăranului e simplă: dacă biserica
greco-orientală -e naţională şi națiunea e greco-orientală, adecă
biserica si națiunea sunt una în concepţia poporului, sfântă dar
şi națiunea precum întradevăr sfântă i-a fost în toate vremurile.

După obiceiu în vremea de pace flăcăii veneau la recrutare,
sat de sat, între cântece şi jocuri naţionale, fmpänafi si cu insignii
românești ; drumurile si străzile orașelor erau ale lor. In cazuri
de aceste bineînțeles erau mai îngăduitori si jandarmii. La o re-
crutare Micălăcenii și-au făcut un steag mare combinat, românesc-
imperial, anume: roșu, galben, negru si albastru. Mijlocul cu galben
si negru închipuia steagul.împărătesc tot atât de odios ungurilor ca şi
steagul românesc închipuit la marginele ciudatului steag cu culo-
rile roşu şi albastru. Culorile galben şi negru sunt inviolabile, isi ziceau
ei şi apoi tot trecem în combinație cu ele steagul românesc. Po-
litia din Arad le-a ieşit în cale înaintea Primăriei, ca să leia stea-
gul si s'a dat o luptă înverşunată între poliţie si flăcăi, curmată numai
de armata ieșită din cetate, să despartă părţile beligerante si să
ridice răniții.

„De ce nu luaţi şi de pe cer curcubeul“, — ziceau oamenii
noștri, — „că şi în acela e roşu, galben, albastru? Atunci ne-om
lăsa de culorile noastre când nu va mai fi curcubeul pe cer“.

Răsboiul a curmat prigonirea tricolorului românesc. Admini-
strafia a trebuit să închidă ochii înaintea culorilor româneşti purtate
ostentativ de lumea românească până în Octomvrie 1914, când o
ordonanță ministerială, post festa, ridică oprelistea culorilor şi in-
signiilor naţionale ale tuturor naționalităților. Asa s'a terminat pro-
cesul lung şi sângeros al luptei pentru tricolorul românesc. A
învins sufletul poporului.

Stăpânirea, când era în strâmtorare, devenia dintr'odată mai
îngăduitoare pentruca apoi să-şi facă cu atât mai simțită forța
brutală, În 1919 s'a reînoit martiriul tricolorului.

www.dacoromanica.ro

In vremuri de pace regele-împärat
Francisc Iosif I. se adresa către '„Naţiune“.
Națiunea era după dreptul constituțional! „na-
țiunea politică ungară“, sub care se înțelegeau cetățenii de toată
limba. Ungurii însă înțelegeau națiunea etnică, maghiară. De câteori
însă fara era în primejdie, regele — împărat se adresa către „po-
poarele sale“, adecă la sacrificii nationalitatile încă erau recu-
noscute de popoarele imperului Habsburgic.

„Am încredere în popoarele mele“-zice Francisc losif în pro-
clamatia sa datată la 28 Iulie 1914 în Ischl, cu signatura contelui
Tisza — „cari în toate vremile viforoase s'au adunat în unire şi cre-
dinfa în jurul tronului meu si cari au fost gata totdeauna să aducă
jertfele cele mai grele pentru onoarea, mărirea şi gloria patriei“.
Era vechiul clişeu habsburgic de care nimeni nu se emotiona.

După acest manifest au urmat cucernicile circulare ale epi-
scopilor cu accentul credinţei cătră patrie şi tron, cu rugăciuni pentru
armată şi îndemnuri la împlinirea datoriei crestinesti, la opera de
caritate şi bune moravuri. Era o mângăere a poporului cu provi-
denta divină, care ne va mântui si de sub urgia acestui crâncen
răsboiu. In definitiv o datorie a misiunei pastorale de a ţinea sus
sufletele credincioşilor în cataclismul cel mare. In partea lor poli-
tică circularele erau ecoul: tradifionalei loialitäti în nădejdea că va
urma răsplata credinței după răsboiu.

In numele partidului naţional a lansat prezidentul Teodor
Mihali un manifest de loialitate. Stefan C. Pop a facut apoi în par-
lament declaraţia, că partidul naţional îşi suspendă activitatea sub
durata răsboiului, dar nu renunță la revendicările naţionale, la cari
va reveni după terminarea răsboiului. Vaida Voivod si toți politi-
cianii cari au rămas acasă cu toate ocaziile, în scris şi cu cuvântul
în reprezentanfele comunale și orășenești, se trudeau să convingă
cercurile maghiare de credința cătră patrie și tron. Dar n'au lipsit
nici excesele de zel. Asa au înțeles oamenii cuvântul de ordine
dela Bucuresti: ,Mântuiti, ce puteţi mântui“.

„Românul“, ziarul partidului naţional de
sub direcfiunea dlui Vasile Goldiș, trebuia
să treacă prin vergile cenzurei, ale celei militare si civile din
localitate şi pe deasupra ale secţiei politice din Budapesta. Mult
n’aveau de censurat, pentrucă ştirile militare le căpătau de-a gata,
fireşte umflate de învingeri fictive, iar rapoartele politice reliefau
atitudinea patriotică a poporului românesc; insistența de a fi

Proclamaţia
Impăratului.

Cenzura în Ardeal.

www.dacoromanica.ro

recunoscut patriotismul partidului national si a delătura prin
dreptate controversa româno-maghiară. Nu se poate tăgădui justi-
ficarea acestei atitudini în epoca neutralității. Tisza încă a început
să facă declaraţii de dragoste pentru purtarea patriotică a Românilor
şi a lansa concesiuni cum vom vedea mai la vale. Aşa era supra-
fata, dedesubturile însă erau pline de neîncredere si de o parte şi
de alta. Goldiș îşi va scrie însuși Calvarul său, în care a manevrat
cu noroc schimbăcios.

Ce minunate sunt misterele sorții! Plângeam după „Tribuna“
în care tinera generație a ,ofelifilor“ grupaţi în jurul poetului
Octavian Goga militau pentru primenirea comitetului national cu
forțe tinere şi mai energice. Păcatul, pentru care a trebuit să su-
combe, dar nu să moară, căci „tribunismul“ e viu şi astăzi. , Tara
Noastră“ de astăzi e continuarea Tribunei din Arad. „Tribuna“,
care sintetiza intransigenfa, mi-ar fi fost peirea, dacă nu o suprima
„pacea lui Stere“. Mi-a rămas însă revista „Biserica si Scoala“, or-
ganul de îndrumare a preofimei si învätätorimei. Dintre scriitorii Tri-
bunisti, câți au mai rămas acasă, mi-au venit intrajutor părintele
Lupaş şi Ghibu din Sibiu ; în Arad aveam pe părintele Ciuhandu si
pe „fiul meu cel iubit“, nedespărțitul colaborator Victor Stanciu.
Onisifor Ghibu însă ne-a părăsit curând, luând frunza ’n buză peste
vama cucului, ca să se inroleze în armata de propagandă pentru
răsboiul de întregire al neamului. Ultimul sfat ce-l dă preofimei
pentru suplinirea învăţătorilor duși în răsboiu, apare pe la sfâr-
şitul lunei Noemvrie în „Biserica şi Şcoala“, când era și trecut
peste hotare, dar cenzura n’a observat nexul cauzal.

Norocul, că „Biserica şi Școala“ în lipsa caufiei prescrise
de lege mavea voe să facă politică. Nu eram dar obligat la pub-
licarea mincinoaselor comunicate militare şi politice. Mă învârtiam
în figuri in jurul temelor de religiozitate, moralitate, culturale, de
caritate si de jertfa ce o aduce poporul românesc în acest răsboiu.
O inglobare a conştiinţei naţionale în nucleul unei reviste săptă-
mânale.

Ziarele ungureşti făceau orgiile şovinismului. Notau şi de-
nunfau unul câte unul dintre noi. Cu cinismul propriu rasei lor,
făcură din honvedul-maghiar legenda „diavolului roşu“, de care se
cutremură dușmanii.

Chiar murise pe câmpul de luptă neuitafii profesori Dr.
Alexandru Bogdan din Braşov şi Dr. Avram Sddean din Arad,
ofițeri de honvezi si ei, „diavoli roșii“ dar si ei in limba răsboiului.

2%
www.dacoromanica.ro

In revolta mea de atâta cinism le-am răspuns în „Biserica şi
Scoala“: „Par'că aceşti draci roşii, ce vrea se zică honvezi, au
răsărit din fara dracilor şi mar fi fiii noştri îmbrăcați în uniformă
de honvezi, dacă odată e vorba că draci roșii trebue să fie în
ansamblul acestui crud răsboi. Si câte n’ar mai fi de înşirat aci,
dacă nam avea alte consideraţii. Acesta este sufletul cel rău al
ziaristicei streine, care nu se ştie înălța nici în aceste momente
mari din cătuşele sovinismului la idealul la care s'a înălțat cel din
urmă flăcău român. Vezi, e] toate le-a uitat si-si cere numai un
steguleț românesc să meagă cu el pentru patrie; iar voi cari staţi
la adăpostul acelor arme n’afi uitat nimic. Gum stăm atunci cu
patriotismul, domnilor reprezentanţi ai civilizaţiei ?“

La început s'a mai putut vorbi așa, mai târziu însă cenzura
deveni tot mai severă. .Şe-căutau înţelesuri tainice printre sire. La
Pastile din 1916, scrisesem un articol de Paști sub titlul de
„Invierea“. In Vinerea mare a trebuit să-l înlocuesc cu altul, căci
procurorul afla în titlu aluzie la învierea cea românească și m'a
prevenit să nu apară chiar numărul de Paşti cenzurat. Şe vede, îi
gena ferestrele albe din ziare. l-am cerut să-mi spuie că ce anume
nu pot scrie? „Să nu scrieţi în ton tânguitor“, (siränkozé hangon)
îmi răspunse procurorul, Am înțeles. Publicul de altă parte ajunse
a ne controla şi fafa ce o făceam la ştirile bune şi rele de răsboi,
ca după gestul fefelor noastre să ne afle sentimentele. Asa dar ni
se impunea fasonul infelepciunei stoice: idem velle atque idem
nolle sapientia est.

Situafia mea era însă îngreunată, că nu eram singur. Aveam
sub conducere cele două școli mari, şcoala teologică şi scoala
normală pentru cari aveam räspurdere, şi era mai uşor să pă-
zeşti o turmă de iepuri decât pe aceşti băieţi, cari nu filozofau,
ci aveau aerul caşi cum ar fi deja în România-mare. Dintre ei
vine Ja mine prefectul seminarului Ioan Neacșa să-mi spuie că
pleacă să intre în armata română, că nu mai poate aștepta venirea
ei. Il cunoşteam prea bine decât să nu știu că nu-l mai văd.
Nici nu l-am mai văzut. A murit moarte eroică ca dorobanţ in
lupta sângeroasă din Braşov,

Seminarul: şcoala teologică şi normală, era prefăcut în spital
militar şi elevii erau incartiruifi în case particulare, unde erau
spionafi şi increstati, Comisarul guvernulul ne vizita mereu şi nu
eram sigur de ciasul când vine lovitura şi ne închid unicele noastre
școale, ce ar fi mai avut şi consecinţa, că pe toți elevii fisduceau

www.dacoromanica.ro

pe front, având repercusiune și asupra celorlalte seminare. A
trebuit însă să stau la postul meu, ca cu autoritatea ce o aveam în
școală si afară de şcoală să acopăr aceste mari așezăminte româ-
nesti. De maveam însă nervi tari, mă cutropeam de povara ce era
pe umerii mei.

Credincioşii nostri se mărturiseau si cuminecau înainte de a
pleca din satul lor la oaste. Profesorul martir Sădean îmi scrie
de pe front: „atâta religiozitate, atâtea cruci“ la oamenii noştri
indreptati cu sufletul către Dumnezeu. Cercurile militare cunoscând
sufletul poporului nostru, cereau necontenit preoți pe front, iar
acasă îi trimiteau la biserică. Toate batalioanele erau aduse la
biserică înainte de a pleca pe front. Ni se cereau predici.

Am luat asupra mea îngrijirea de cele sufleteşti a batalioa-
nelor de marş. Ajutat de preoţii bisericei catedrale și seminariali,
mărturiseam și cuminecam fiecare batalion de plecare şi îi întăream
în credința cătră Dumnezeu şi ei îşi depuneau tot sufletul în
acele sfinte mărturisiri. Ce curat suflet. Nici odată nu mi s'a dat
să pătrund atât de adânc în sufletul poporului nostru și să-i admir
curăţenia lui, şi nici odată n'am înţeles mai mult puterea religiunei
de a tinea sufletul în oameni. Plângeam în sufletul meu când îi
vedeam în nesfârşitele batalioane de marş, dar eu trebuia să fiu
tare, să le inspir încredere în Dumnezeu.

In sfârşit am mântuit toţi din toate părțile ce am putut si
cum am putut, precum ne mânau conștiința şi îndrumările dela
Bucureşti. Mântuirea sufletului de desnădejde nu e lucrul cel din
urmă. Poporul ne-a înţeles.

Aceasta era starea din Arad, centrul politic al Ardealului si
în tot cuprinsul lui la începutul răsboiului.

www.dacoromanica.ro

OURS x
Oe, DR ae
:

A ”

A
CR)

A
>

- E =:

va
ume

ELEGRAMA laconică a biuroului de presă

din Budapesta: ,,Regele Carol
a murit“ (în 10 Octomvrie) a produs o impresie in-
descriptibilă. Pentru noi a murit un rege înțelept,
care a făurit România modernă si cu autoritatea lui i-a înălțat
prestigiul în Europa, iar pentru puterile Centrale un aliat convins
până la moarte.

Ştiam despre agravarea boalei regelui Carol. Gravitatea situa-
ției cum era văzută în Budapesta sub impresia înfrângerilor de pe
câmpul de luptă si a eventualitäfii de a pierde pe unicul razim în
regatul român, o caracterizează adresa contelui Tisza către loan
Mefianu, mitropolitul Sibiiului. lată adresa si răspunsul mitropolitului:

Excelența Voastră !
Ilustrisime Domnule Arhiepiscop- Mitropolit!

Aparițiile înălțătoare cari la isbucnirea
răsboiului ce ni s'a octroat, au dat o dovadă atât de splendidă despre
solidaritatea Românilor din Ungaria cu interesele vitale ale Monarhiei
şi ale nafiunei ungare, primesc continuarea lor îmbucurătoare atât pe
câmpul de luptă precum si în ţinuturile patriei noastre locuite de
Români. Sângele compatriotilor noştri români curge împreună cu
sângele nostru pe câmpiile de luptă. Vitejia şi-a fraţilor noştri români
se manifestă în faptele strălucite de arme ale armatei noastre. Românii
rămaşi acasă suportă în armonie fräfeascä cu Ungurii încercările ră-

www.dacoromanica.ro

Scrisoarea lui Tisza.
Budapesta 22 Sept. 1914,

sboiului — Contrastele trec pe planul al doilea, frecările dispar si ne
simțim una în sentimentele sfinte ale iubirei de patrie şi ale jertfei
patriotice de bună voie. — Aceasta oferă un tablou îmbucurător pentru
fiecare patriot de bună credință si cu atât mai îmbucurător cu
deosebire pentru acei, cari de lungi decenii încoace au fost pro-
povăduitorii comunității de interese a rassei maghiare și române
şi cari au lucrat pentru obținerea unei înţelegeri căutând să pro-
moveze iubirea şi încrederea reciprocă. — Excelenţa Voasträ nu
sunteţi numai nestorul clerului român înalt, nu sunteți numai capul
bisericei române greco-ortodoxe ci, în urma înaltului Vostru post,
Excelența Voastră sunteţi si profet al dragostei, păcii si al concor-
diei. Ştiu, că expresiunea bucuriei mele, a speranței mele si încrederii
mele va evoca în sufletul Excelenței Voastre un ecou și în conse-
cinta o pricepere corectă. Excelenţa Voastră n’a urmărit numai cu
simpatie näzuintele mele desfășurate în interesul unei încrederi de-
pline si al unei armonii şi concordii complete, ci în decursul ni-
zuințelor mele am putut observa adeseori mâna gata de ajutor a
Excelenței Voastre. Şi când a trebuit să întrerup acţiunea mea, fără
a fi ajuns ţinta atât de mult dorită de mine, am fost împărtăşit
de Excelenţa Voasträ nu numai de multämitä și recunoştinţă, ci
Excelența Voastră m'a încurajat să lupt neclintit mai departe pentru
această țintă superioară. Am sentimentul, că în atmosfera mai puri-
ficată şi nobilitată a vremurilor mari actuale a sosit momentul fa-
vorabil. — Serbările de înfrățire, cari au împreunat în numeroase
localități ale ţării inimile Maghiarilor si Românilor într'o rugă cu-
cernică si intro hotărâre bărbătească, nu sunt apariţii izolate. Aceste
sunt simptomele evolutiunei sufletului, simptomele marelui adevăr,
că atunci când suntem puşi în fata problemei existenței, conștiința
identității intereselor noastre de viață şi ca o urmare firească a
acesteia, sentimentul de camaraderie al dragostei şi al încrederii,
trecând peste orice divergență, va ajunge să-și facă drum cu putere
elementară. — S'a născut acea stare sufletească, care este prima
condiţie de viaţă a unui viitor mai frumos si mai bun. Inainte de
toate este doar necesar să considerăm pe Români ca pe camarazii,
tovarășii şi fraţii noştri, ale căror progrese să ne umple cu
bucurie şi cărora să le stăm întrajutor în dragoste fräfeascä
în toate greutăţile vieţii. Acum în ceasurile crizei si ale pericolului
Românimea s'a dovedit ca frate al nostru adevărat. — Noi, Ma-
ghiarii stim să răspundem la această atitudine, iar acest fapt clar
și lămurit trebuie să aducă pe toate terenele fructele sale, atâ tîn

www.dacoromanica.ro

ce priveşte interesele materiale şi culturale ca si în genere ajuinge-
rea la prețuirea Românilor. — Acestea sunt consecințele automa-
tice ale atitudinei actuale a Românilor. In ele zace, asa zicând,
gajul unui viitor mai bun. Ele sunt garanfa, că Românii pot să
conteze în exercițiul liber al drepturilor lor la bunăvoința întregei
societăți maghiare, iar în nizuintele lor etnice la sprijinul statului
şi să se simtă într “adevăr bine în patria comună. — Aceleaşi apariţii
jie încurajează însă la măsuri și mai estinse. Ținând cont de fap-
tele actuale ale Românilor, pot fi luate în mai mare considerafiune
şi dorințele lor referitoare la institufiunile statului. In convorbirile
avute nu de mult s'a dat expresiune acestor dorințe cu deosebire
în trei direcţii. S'a cerut o revizuire a legilor şcolare într'o direcție
mai favorabilă pentru scoalele confesionale, precum şi un anumit
uz al limbei româneşti în fața autorităţilor statului şi in fine o
atare revizuire a legei electorale, care ar deschide un câmp mai
larg pentru activitatea politică a concetäfenilor noștri români. —
Granița trasă în cele mai multe declaraţii publice a fost considerată
de prea îngustă şi înţelegerea dorită în mod cinstit de ambele
părți nu s'a putut înfăptui, fiindcă în situaţia de atunci n'am putut
trece peste această graniţă. Simt, că astăzi putem merge cu un
pas mai departe, fără a atinge întru nimic punctele de vedere
maghiare de stat şi naționale. Poate fi luată în vedere o reformă
a legii şcolare, care ia în considerare dorințele cetățenilor noştri
nemaghiari în ce priveşte şcoalele lor confesionale. Mai departe
putem asigura prin dispoziții de legi folosirea limbei materne în
contactul nemijlocit cu autoritățile statului si în fine poate fi su-
pusă unei revizuiri legea electorală care să aşeze reprezentanța
politică a Românilor pe o bază mai echitabilă. Astfel s'ar regula
chestiile principale, cari au stat în calea unui deplin acord. Să
iasă însă numai la iveală aceiaşi simpatie şi aceiaşi prevenire şi
din cealaltă parte, pentru ca astfel să se delăture din drum ulti-
mele piedici ale unei armonii depline.

Excelența Voasträ, Hustrisime domnule Arhiepiscop-Mitro-
polit! Am sentimentul, că acum, când fapte publice implinite si’
absolut incontestabile au dovedit colaborarea credincioasă a Ro-
mânilor în zilele mari ale luptei şi pericolului, că acum, când
nimeni nu va putea vedea în cuvintele mele premisele sau chiar
prețul de cumpărare al jertfelor patriotice deja aduse, că acum
când fiecare prevenienfa poate fi luată drept o recunoștință meri-
tată ulterior, că acum a sosit timpul faptelor pentru noi, ante-

www.dacoromanica.ro

juptătorii păcii şi ai concordiei între naţionalităţi. Mie mi se impune
inițiativa şi răspunderea. Le i-au asupră-mi în conștiința, că trăim
momente istorice, a căror atmosferă înfierbântată topește metale
reci şi tari făurind din ele un element nou, puternic şi mai nobil,
care să braveze orice proces de descompunere. Mă îndrept către
Excelenţa Voastră cu rugarea, a binevoi să sprijinească acest lucru
sfânt cu toată greutatea cuvântului său și cu toată puterea perso-
nalitatii sale. Cu expresiunea consideratiunei mele distinse rămân
al Excelenței Voastre devotat, Tisza m. p.

Răspunsul Excelența Voasträ!
Mitropolitului Hustre Domnule Conte!
Mefianu. In posesiunea scrisorii prețioase a Exce-

Sibiu, 23 Septembrie 1914. Jenfei Voastre mă grăbesc să dau expresiune
bucuriei mele sincere, că Excelenţa Voastră şi guvernul ungar sunt
dispuşi a împlini dorințele vechi echitabile ale poporului român,
cari formează condiţiile prealabile ale binelui și progresului cultu-
ral al său. Recunoaşterea şi simpatia Excelenței Voastre pentru
poporul român, care a dat în zilele de grea încercare dovezi atât
de strălucite despre credința sa cătră rege si patrie, stârnește un
ecou viu în sufletul meu. La opera nobilă, care doreşte să cultive
şi să asigure concordia si armonia sufletelor, întind bucuros mâna
mea de ajutor în speranța, că această operă va aduce roade bo-
gate si va pune cu ajutorul Domnului fundamentul unui viitor mai
frumos si mai fericit. Cu sinceră stimă al Excelen\es Voastre de-
votat, Metianu m. p.

Lumea însă nu era emotionatä de ace-
ste declaraţii de dragoste întârziate. Privirele
erau îndreptate spre Bucureşti de unde se
aştepta mântuirea. Regele Carol nu mai putea schimba conștiința
țării. Cu toate acestea moartea lui a produs o adâncă sguduire.
Lumea știa că-și iubeşte fara si nu o poate trăda. Infelepciunea si
autoritatea lui în fața Europei erau un capital la care se putea
conta între toate împrejurările. Si el avea idealul fntregirei nea-
mului, dar pe altă cale. In testamentul său politic o spune expres:
„Mi-a succes să creez la gurile Dunării şi Marea-Neagră, un stat
cu o armată bună și provăzut cu toate mijloacele cu cari îşi poate
menţine frumoasa poziție si într'o zi îşi va putea realiza aspira-
file lui mari.“ In 26 Septemvrie declarase lui Virgil Arion:
„Regret că n'am putut tinea al doilea Consiliu de coroană. Vroiam
să declar în acel consiliu, că sunt cu trup cu suflet pentru între-

După moartea
- Regelui Carol I.

www.dacoromanica.ro

girea României cu Ardealul. Dar chestiunea Ardealului e o che=
stiune europeană, ea poate fi greu deslegată fără bunăvoința Ger-
maniei şi a puterilor apusene“. El visa despre o evoluţie de
federalizare din care să cadă Ardealul în poala României, dar
lumea românească nu voia să-şi bizue soartea pe un plan înde-
părtat şi problematic, când o cataclismă i-a deschis brusc poarta
în Ardeal. Cel mai bun cunoscător al chestiei românești, publicistul
şi consilierul secţiei politice din Budapesta, secuiul Jancso Benedek
desveleste acest iredentism al regelui Carol, în extrem de intere-
santa lui carte: „A român irredentista mozgalmak târtenete“.
(Istoria mişcărilor iredentiste ale Românilor) ed. Budapesta 1920.

In fierberea situaţiei schimbată, creată de moartea regelui Ca-
rol, îmi arată dl. Vasile Goldiș o depesä dată în Viena de dl.
Vaida-Voivod, în care îl invită să-l aştepte la gara din Arad cu
di. Stefan C. Pop gata de a pleca împreună la înmormântarea re-
gelui Carol.

— Ce să fac?

— Să te duci nesmintit ca 'să ştim odată ceva pozitiv.

Goldiş ezita şi mă mâna pe mine.

— Dacă mă chema pe mine sigur m’as duce, dar aşa cum
să mă duc nechemat?

Ne-am dat noi seama că Vaida e trimis din Viena cu misiune,
dar aceasta n'are d'a face, noi trebue să ne folosim de ocaziunea
captatiilor benevolente ale regimului unguresc pentru ajungerea
țintei de a veni în contact direct cu cei ce dirijau destinele rega-
tului. In sfârşit s'a hotărît dl. Goldiş să plece.

DI Goldiş s'a înapoiat îngrijorat, ca să nu zic deprimat. Ne-a
chemat pe cei ce credea că le poate confia rezultatul misiunei şi
ne-a expus situația gravă din regat. In rezumat ni s'a spus: mi-
nistrul preşedinte lon Brătianu nu s'a desvălit, precum nici nu
putea din locul lui de răspundere. Le-a vorbit de nevoile ţării, vor
face ce le va dicta interesele ţării, noi să ne vedem de treabă si
să ne împlinim datoria de cetăţeni loiali, să mântuim ce putem,
că nu se ştie cum se desvoltă răsboiut si ce ne îngădue a face.
Şefii opoziţiei Nicu Filipescu, Tache Ionescu și Istrati le-au spus
deschis şi cu toată hotărîrea, că vor intra în Ardeal. Goga, Lucaciu
nu mai contează la stările de acasă, ei fac propagandă de răsboi
pentru eliberarea Ardealului. Marghiloman e pentru puterile centrale.
dar dacă ar fi să fie altfel, „ne-om acoperi obrazul cu poalele şi
yom merge cu antanta“. Singuri P. Carp si Stere sunt ireductibili

www.dacoromanica.ro

centralisti. Beldiman, ministrul din Berlin solicitează intrarea. în
răsboi alături de puterile centrale şi ne asigură că împăratul Wil-
helm va sili pe Tisza să satisfacă dorințele românilor din Ardeal
ca cetățeni ungari. S’a facut și vizită de politeță ministrului
austriac Czernin fără a intra în discuţii politice. Din loc compe-
tent a mai aflat că afară de nesiguranța politică fara nu e pregä-
tită milităreşte decât cel mult pentru un răsboiu de trei luni şi
cum se prevede un răsboiu lung, este eschisă posibilitatea să intre
în curând în răsboiu,.în urmare e incalculabilă durata neutralității
si hotărârea de care parte are să treacă România.

Eram dar condamnaţi să aducem mai departe jertfa sufle-
tească si jertfa sângelui. Noi eram armata sacrificiului care are o
singură răsplată: conştiinţa datoriei împlinite. Nu e cea din urmă
această răsplată.

Când a venit la mine un preot de frunte să se orienteze
asupra situaţiei, i-am deschis evanghelia lui Matei unde se zice:
„Şi aveţi să auziti de răsboaie, căutați să nu vă înspăimântați. Că
se cuvine toate acestea să fie ....... nu va fi atunci sfârşitul,
că se va scula neam peste neam si împărăție peste împărăție. Si
pentru înmulţirea fără de legilor,.va răci dragostea multora. Dar
cela ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“. ,Infeleg.
Asa dar ne închinăm si îngerilor si dracilor, că nu ştim ai cui,
vom fi“ Oamenii se dădeau și la galgenhumoruri de acestea, dar
dragostea de neam nu le-a răcit în acele zile de grea cumpănă.

Guvernul a mai încercat să schimbe dispozitiiie din Bucu-
resti prin amicala întrevenire a simpaticului episcop din Gherla
regretatul Vasilie Hossu, dar misiunea episcopului din „Gherla n’a
contribuit nimic la dumiriri. Agreatul guvernului ungar si de ro-
mâni, episcop Vasile Hossu, s'a înapoiat, cum s'a dus la Bucu-
rești. Sfinxul din Bucureşti nu i-a soptit nici lui nimic.
Tragedia Sârbilor . Ni s'a dat să vedem prima furie des-

cărcată asupra Sârbilor din Banat, more
patrio, mai ales asupra preoţilor şi învăţătorilor. Soldaţii unguïi
aduceau fotografii cu preoţi şi învățători sârbi spânzurați dealun-
gul şoselelor pe copaci, ca pildă de înspăimântare. Am văzut o
fotografie, cum sub spânzurători cetea un preot roman rugăciunea
de deslegare asupra unui venerabil preot bătrân sârb, care stătea
sub spânzurători „ca o oaie adusă spre junghiare“. Procedeul obiş-
nuit era, că unde prindeau pe preot ori învățător le aruncau sol-
dafii căpăstrul în cap şi-i trăgeau pe creanga copacului mai apro-

www.dacoromanica.ro

piat. Cu această vitejie se lăudau ungurii si mai ales jidanii din
dosul frontului. Dar tot aşa ne spuneau si ai nostri ingroziti de
această bestialitate. Fotografiile acelea date din mână în mână
aveau menirea să ne arate, că ce ne așteaptă şi pe noi dacă
intră România în răsboiu.

Ororile acestea ne reaminteau evenimentele din 1848, când
honvezii spânzurau pe preoții români din Ardeal, unde-i prindeau.
Jandarmii, unde vedeau preot român, isi schimbau privirile cu un
rânjet diabolic, ce însemna „al meu ești şi tu“, Unul dintre ai
noștri a ascultat la gara din Sovärsin, următorul dialog dintre doi
jandarmi:

— Ştii tu ce este cel mai mare deliciu?

— Ce?

— Să spinteci cu baioneta pe o valahă gravidă.

Era aluzie la o biată färancä româncă gravidă, care se afla
pe peron. Acesta era jandarmul ungur. -

Guvernul a designat Aradul de așa numitul lagăr al Sârbilor
internați din Bănat cu vădita intenție de terorizare. Zi de zi adu-
ceau sute și mii de Sârbi din toate clasele, preoți, intelectuali si
țărani. Îi aduceau la orele de amiazi şi după amiazi, când lumea
era pe stradă, în stare ca vai de ei si insultafi de public. Intre
ei erau si români de pe granițele sârbești.

Odată la gară un preot din transport salută pe preotul nostru
militar V. Fizeșan, acesta îl resalută milităreşte, fiind cu chipiu.
„Asta-i tradare de patrie să salute duşmanul“, vocifera cocoana
unui ofițer de honvezi și haid cu denunţul la Colonel. De alta
dată insulta publicul de pe terasa unei cafenele convoiul. „Ce mă
insulfi, pentrucă îmi iubesc neamul, precum si D-ta îţi iubesti pe
al D-tale“ fu răspunsul pe nemfeste al unui intelectual, ce puse
în respect pe patriotii de pe terasă. In cetate lucra tribunalul mar-
tial şi se operau executări,

Cetatea Aradului are după sistemul ve-
chiu al cetăților un labirint de beciuri. Nimeni
nu-şi aduce aminte să fi locuit cândva cineva
în ele afară de vreme de räsboiu. Acesta era lagărul Sârbilor. Un muce-
gaiu pestilent. Când era vreme senină, era bine că oamenii stăteau pe
şanţuri la aer curat, în vreme rea si noaptea trebuia însă să stea
înlăuntru. Pe lângă aceasta li se da hrană imposibilă din mă-
runtae stricate de vită. Fatalmente a urmat boala, tifosul exante-
matic si mureau câte 60—70 la zi. Cei vii răcneau la porţile

www.dacoromanica.ro

Tifosul exantematic
în lagărul sârbesc.

beciurilor, ,impuscafi-ne dar nu ne omorifi mişeleşte“. Numărul
celor morţi se taxa peste 3000 victime. Un mormânt al Sârbilor
pe care nu-l vor uita nici când.

In sfârşit s'au trezit autorităţile, că boala se poate estinde
asupra garnizoanei din cetate şi prea se poate să fie transmisă în oraș,
așa s'au luat măsuri sanitare pentru suprimarea boalei. Sarcina
apărării Sârbilor întemnițați la parchet a luat-o asupra sa St. C.
Pop. Acesta şi-a estins activitatea și asupra victimelor din cetate
si s'a constatat judecătoreşte vinovăția colonelului Hegediis Ede
comandantul pieței, in intentionata surghiunire a internafilor și
otrăvirea cu alimente stricate. A fost şi o hotie la mijloc. Colone-
lul bestial a şi fost destituit din postul său de comandant. Era un
jidan. Dar nu s'a terminat cu atâta calvarul Sârbilor. Odată pe un
ger grozav două mii de prizonieri militari Sârbi dela Timişoara,
au pornit pedestru şi nemâncafi. Care a căzut pe drum, a rămas
acolo îngheţat. Era anunţată sosirea lor în Arad. Am așteptat până
la miezul nopții într'o cafenea. Lanceziti de oboseală şi foame, cei
mai voinici aduceau câte doi de subtiori pe cei ce nu mai puteau
veni pe picioarele lor. O scenă sfâsietoare care desprindea groază
în cei ce-i vedeau. Mâine morți cu grămada, sectionarii le-au aflat
stomacul gol. Au murit de foame.

l-am vizitat întrun spital unde aveam intrare. Erau români
din Timoc între ei. Vorbeau o românească curată. „De şapte ani
suntem în răsboi si ni se präpädeste moşia, că nu-i cine să o
lucre“. l-am mângâiat cum am știut și le-am dat cărți de rugă-
ciuni. Nu cunoşteau litera latină, căci şcoala lor e sârbească, dar
vorbesc româneşte în casă.

In o piață a Aradului e un monument al martirilor revoluţiei
ungare din 1848. Intre ei sârbul Damjanich. In istoria revoluţiei
maghiare sunt trecute cuvintele lui, că va lupta împotriva sârbilor
resvratiti până la extirparea lor. Atunci se va sinucide ca nici să-
manta de sârb să nu mai rămână. Credeam că tipul e o legendă
a fantaziei. M’am înşelat. In răsboiul actual am aflat în realitate
un atare monstru.

Un colonel medic, șeful serviciului sanitar din garnizoană,
Sârb de origine, întrucât îmi aduc bine aminte se numea Todo-
rovics, nu mai slăbea din blasfemii asupra Sârbilor. „Trebuie estir-
pati de pe fața pământului cânii aceştia de Sârbi, că până atunci
nu-i pace în Europa“. Norocul bietilor sârbi, că mai era ca me-

www.dacoromanica.ro

dic militar şi inimosul român Dr’ Mariu Sturza cu mâna lui ocro-
titoare asupra nenorocitilor prizonieri.

A fost o vreme când noi erain în răsboi ierarhic cu Sârbii.
Politica Habsburgică, divide et impera, le-a dat privilegii ierarhice
asupra noastră. O mână de Sârbi să stăpânească bisericeste milioa-
nele de români din Bănat şi Ardeal. Lupta ierarhică dintre noi şi
Sârbi a fost crâncenă, dar noi am învins. Marele Șaguna ne-a
emancipat de sub ierarhia sârbească prin restaurarea Mitropoliei
române. De atunci s'a încheiat alianţa politică între noi şi sârbi,
ce s'a lărgit în urmă cu alianța Slovacă din nordul Ungariei. Con-
ducătorii acestei alianțe eram noi, cei mai numeroşi şi mai bine
organizaţi. De sar scula din morți Miletici şi Polit, Hurban şi
Mudron ar mărturisi de ceeace am fost noi pentru Sârbi si Slo-
vaci dela 1868 până la 1918.

Răsboiul ne-a aflat în această alianță, care ne-a dus la bi-
ruință. Sârbii par a uita trecutul si pe lângă că ne-au răpit o parte
din Banat, mai și violentează libertăţile cetățenești ale românilor
după vechia lor metodă, în loc de a intra pe vecie în alianță de-
fensivă şi ofensivă pentru menținerea mostenirei răsboiului, pe
care noi vom susfine-o. şi singuri, sârbii însă nu. Tragedia Sâr-
bească încă nu s'a terminat.

www.dacoromanica.ro

cu neputinţă să scrii despre răsboi fără amintirea
urzitorilor răsboiului. Două caractere deosebite, fa-
natizate de ideia egemoniei universale germano-
maghiară. Personalităţi extraordinare, asupra cărora
istoria își va spune verdictul, după ce vor fi cunoscute toate arca-
nele urzirei răsboiului, Eu le dau fotografia recipiată din cercul meu
de cunoștință despre ei. Amintiri din tinerețe cu tragicul sfârşit al
bätrânetelor.

A fost crescut în atmosfera gloriei ger-
mane, ușor câștigată in 1870 într'o vreme
când imperialismul german era o dogmă profesată ex catedra. Ca
să concrească cu sufletul şcoalei germane a fost trimis la un liceu
de provincie iar după terminarea liceului la universitatea din Bonn,
unde eram şi eu în anul şcolar 1878/9.

Era de 18 ani, de statură mică, cu umeri adunaţi, mâna stângă
nedesvoltată seacă, cap futuiat și cu o privire neastâmpărată din
care transpira energie. Fire agitată cu gesturi nervoase. Pe unde
umbla îi auziai glasul înainte de a-l vedea. Nu era în el nimic
din figura impozantă a tatălui său, peste tot a Hohenzolernilor.
Moştenise tipul englez al mamei sale.

Pentru matriculare nu s'a prezentat la Universitate ci s'a sta-
bilit ziua şi ora de matriculare în palatul princiar de pe Koblenzer-
strasse. Rectorul Universităţii, savantul Kekiile s'a şi prezentat cu
tot fastul unui rector magnificus la palat. Dar cine nu era acasă?
Prinţul distrat in alte părți. Multă vreme s’a vorbit despre această
“ sfidare a autorităţii universitare.

Impăratul Wilhelm

www.dacoromanica.ro

La prelegeri nu se prea arăta dar lua parte la viaţa burschen-
schaftă, cerceta „Kneipele“ lor, se îndeletnicea în scrimă; tot ce cădea
în deprinderile Burschenschafturilor, fiind si el membru al , Borusiei“,
Prezent la toate festivalele acestora îi complăcea a se prezenta în
culorile de Bursch cu un cuvânt să pozeze și să învârtă lumea
în jurul său. Nu era în el numai veselul Bursch bätäus ci ceva
din spiritul propriu 'neastâmpărat dela care numai un pas e până
la anormitate. Paraliza corporală şi ominoasa afecțiune de urechi
e în nex cauzal cu creerii lui neastamparati.

Universitatea din Bonn era alma mater a aristrocatiei germane,
atât a celei de naştere cât şi a celei băneşti. Cât fast era în mani-
festatiile lor prezidate de prințul Wilhelm! De pildă, la o serbare
aniversală a „Hansiaţilor“ prinţul într'o trăsură de gală cu chipiu si
eşarpă, înainte cu muzica militară a cavaleriei îmbrăcată în colo-
rile societăţii iubilante, îndărăt cu marele convoi al . veteranilor si
activilor societari, părea a prevesti pe viitorul Cesar. Fireşte lumea
vedea prin prisma educaţiei nationale aceste vii manifestații de
temperament, dar mulți se gândeau şi la primejdia acestui temper
rament pe tron.

Altă dată ne pomenirăm cu el în trenul special ce ne ducea
mascaţi la carnevalul celebru din Kôln. Nu era democraţie ci po-
zarea eului său imperial, aclamat în sunetul trambifelor si al lăutelor
carnavaleşti.

Când discutam cu colegii temperamentul exaltat al prințului
lor, cu oarecare mâhnire accentuau degenerarea Hohenzolernilor
prin încrucișarea cu sângele englez. Ştiut este, că nemţii nu simpa-
tizau pe englezi şi prințesa moștenitoare Victoria era rău văzută
în Berlin, se zice c’a fost chiar persecutată de către Bismarck, —
pe nedreptul. Se mângăiau însă, că tatăl său, Mostenitorul tro-
nului, Friedrich, idolul poporului german, răsfățatul „Unser Fritz“
va preveni eventualele poticniri ale prințului pornit spre grando-
manie. Dar ciasul cel rău al Germaniei si al omenirei nu a îngăduit,
ca acest om cu calități mari de domnitor să trăiască mult. După
o scurtă domnie de abia şase luni împăratul Friedrich III sucombă
în cancer de gât si cu el se înmormântează nădejdile incoltite ale
înțelegerii cu Franţa.

Wilhelm intră în domnie, cum s’ar zice pe la noi, cu ușa ’n
casă. Cel dintâi lucru îi este să alunge pe Bismarck și sfetnicii
probaţi din jurul său și-și ia poză de Cesar. Un actor pe scena
imperialismului, mare beliduce, geniu diplomat, orator, măestru

www.dacoromanica.ro

de ceremonii, în curând bagă lumea în răcori cu provocările sale
imperialiste. Răzimat pe militarismul desvoltat la omnipotentä, îşi
sdrângănea sabia și declama cu vreme şi fără de vreme, să-l audă
toată lumea, că numai de Dumnezeu se teme. Era un Caligula în
ediţie germană, eternizat plastic în „Caligula“, o broşură scrisă de
un anonim, din care în anii nouăzeci eu aveam a 60-a ediţie
germană. Nu ştiu câte vor mai fi ajuns în ciuda oprelistei de ră-
spândire. Mulţi germani prevedeau acum, că acest om va aduce
primejdie asupra ţării şi criticele sporeau.

A intrat în răsboi ca o vijelie să se bată cu toată lumea şi
să întunece pe marele Napoleon, trăgând după sine si Monarhia
Austro-Ungară în nebunia „Weltherrschaftului“ său. Dela o vreme
declama mai rar, până nu i-se mai auzi graiul. Simfeam că
aceasta înseamnă apusul „victoriilor germane“ si sfârşitul răsboiului.
A răsărit soarele libertăţii popoarelor si fără îngäduinfa Cesarului
din Potsdam.

Pentru el însă întreg răsboiul cu consecințele lui pare a fi
fost numai un episod. Pe ruinele ţării sale și ale tuturor popoarelor
beligerante uitând de memoria bunei lui soţii și de sentimentele
numeroșilor săi fii, la vârstă de 60 ani își face din exil edenul
căsniciei noui din Olanda şi sfidează lumea îndoliată de nebunia
lui prin nunta mare din Dorn, ca să nu rămână nici o îndoială
asupra insaniei lui morale.

Ce deosebire între Wilhelm și Napoleon!

Dimpotrivă, Tisza e incarnatia tipului
de bărbat integru, puritan în moravuri, de
o inteligență scăpărătoare şi o voinţă de fer.

E fiul fostului ministru Coloman Tisza care a tras cu bure-
tele peste politica de naţionalitate depusă în legea naționalităților
de către marii patrioți Deâk și Eôtvôs și inaugurează politica
»Sdrobitoare de naționalități“. Supt el se deslänfuie furia de
maghiarizare pentru a crea cu forța din Ungaria poliglotă un stat
naţional maghiar unitar. Așa a devenit dogma „ideei de stat na-
tional maghiar“ din care au derivat toate legile și actele de guvern
dela Coloman Tisza încoace, — crezul politic al Ungurilor. Contele
Ştefan Tisza a întrat în arema politică cu acest patrimoniu.

Studiile universitare şi le-a făcut în lena, pe vremea când
eu eram în Lipsca. Transpirase $i la noi vestea prin colegii din
lena asupra seriozităţii, cu care și-le făcea. Coloman Tisza era
delegatul Ungariei la Congresul din Beriin ţinut în Primăvara

Contele Tisza.

www.dacoromanica.ro

anului 1878, unde s'a aranjat Balcanul după răsboiul ruso-turc.
Ştefan Tisza, studentul, stă toată vremea cu tatăl său în Berlin.
Mai are dar norocul ori nenorocul să facă şi această şcoală diplo-
matică. Nu se opreşte însă numai la Germania ci merge și în
Anglia cu aceeaşi râvnă de a învăţa şi a se pregăti pentru cariera
politică.

Ajunge foarte tiner parlamentar şi face senzație prin temei-
nicia discursurilor sale. Se zice că tatăl său însuşi ar fi spus, că
dacă ajunge fara pe mâna lui Pista, uşor o poate duce în pră-
pastie cu firea lui fncäpätinatä.

Tiszaeştii erau fiii Bihariei, unde se urzeau planurile mari
ale politicei din fara. Si ce ironie a sorții, ... contele Stefan Tisza
s'a născut în casa unde astăzi „Siguranța“ română din Oradea
păzeşte granițele române.

In 1899 s'a serbat cu mare fast instalarea fostului vicar din
Oradea şi deputat guvernamental Iosif Goldiş în scaunul episcopal
din Arad, unde a venit şi Tisza cu întreagă garda sa vestită de
deputaţi din Biharia. La banchet a rostit un mare discurs politic,
în care regretă, că nu poate vorbi în limba română, dar e irele-
vant — zicea oratorul — în ce limbă vorbesc cei ce-şi iubesc patria.
Națiunea maghiară numai asa şi-a putut serba mileniul, că n’a
suprimat limba naționalităților, numai dacă v'a face tot aşa va
avea şi viitor. Națiunea maghiară are mari probleme, pe cari numai
cu ajutorul Românilor le poate îndeplini. Totasa pentru Români
nu e altă cale de fericire decât buna înțelegere cu Maghiarii.
Inchină pentru această înfrățire.

Toastul lui Tisza a produs mare impresie. Marele naţionalist,
Episcopul Popea din Caransebeş răspunde, că în sfârşit a sosit
omul providential, care arată calea înțelegerii între Români şi
Unguri. De ne vom înţelege, nici porțile iadului nu ne vor birui.
Mangra, intransigentul de ieri, întră in hora infrafirei. Aici începe
tragicul acestui om, la care voiu reveni.

Lumea românească alarmată de această „înfrățire“ credea
într'o schimbare de front în Arad. Nu era așa. Aradul politic a
rămas acelaş intransigent. Mangra însuşi ales episcop în Arad la
anul 1902 în luptă crâncenă contra candidatului guvernamental nu
este confirmat de guvern. El se guvernamentalizează în Oradea
abia la anul 1910, când candidează de deputat la Ceica cu program
guvernamental, atras de puterea fascinatoare a lui Tisza. Tisza,
care se vede şi-a pus ochii pe el la instalarea din Arad, credea

www.dacoromanica.ro

a-şi fi aflat omul potrivit pentru înființarea unui partid român gu-
vernamentalizat, dar s'a înşelat amar. Nu cunoștea destul de bine
pe Români.

Dualismul schimbase situaţia în Monarhie. Dibăcia diploma-
tiei ungare a reuşit să aservească Viena imperialismului ungar si
treptat Budapesta devine centrul Monarhiei, cu asentimentul îm-
păratului Francisc Iosif. Politica pacifistă a lui Tisza tindea să
schimbe politica tradiţională a Românilor räzimafi pe Viena si să
o lege de Budapesta; de aceea şi-a dat el toată silinta să-i câştige si
reprobă „călcările pe bătătură“, cum numea şicanele mărunte ale
administraţiei ungare. li trebuiau Românii la realizarea planurilor
mari ungureşti semnalate în discursul din Arad. Nu călcâiul, ci
capul Românilor îi trebuia lui.

Mostenitorul tronului Francisc Ferdinand însă își pregătea
calea spre a emancipa Monarhia de sub eghemonia -ungară şi in
această politică se răzima tot pe naţionalităţi. Era vorba de a de-
sface dualismul şi a da Monarhiei o formă federativă prin auto-
nomia naționalităților sub sceptrul habsburgic. Idea aceasta a
Grossôsterreichului a fost prelucrată cu mare aparat ştiinţific de
de către autorul „Replicei“ Aurel C. Popovici în cartea sa „Die
vereinigten Staaten von Grossâsterreich“ edată în 1906. Vizita mo-
ştenitorului Franz Ferdinand la Sinaia în 1909 a fost o demonstra-
ție pentru această politică federalistă.

Răsboiul mondial se apropia inexorabil. Ungurii aveau nevoie
de prietenia Românilor. Guvernele Kuen-Hedervâry, Lukâcs Gyôrgy,
Tisza tăbărâseră formal asupra partidului naţional direct şi indirect
prin loan Mihu fruntasul national din Vinerea si episcopii ambe-
lor biserici române agreati de partidul national. Mihu şi episco-
patul s'au achitat cinstit de misiunea lor intermediatoare, au primit
ad referendum oferta guvernului, căci numai ‘oficialitatea partidu-
lui, comitetul național respective „conferința națională“, parlamentul
nostru național avea drept să încheie un pact cu Ungurii în nu-
mele natiunei române. Caracteristic e, că puţinii deputați guverna-
mentali români nu contau în aceste tratative, ci erau simple su-
biecte de inventar ale tuturor guvernelor, agenţi electorali, încolo
- vorba neamtului: Maul halten und weiter dienen.

Preludiul răsboiului mondial, răsboiul balcanic din 1913 a
relevat importanța primară a României în constelația politicei uni-
versale. Intrarea cutropitoare în Bulgaria i-a pus in lumină forța

3%
www.dacoromanica.ro

militară, iar desarmarea diplomaţiei Austro-Ungare, care vroia să
mântuiască pe adevăratul ei aliat, Bulgaria, i-a pus în lumină di-
băcia diplomatică. Pacea din București a adus României Cadrila-
terul şi un prestigiu real, de care trebuia să se tind seamă în vii-
toarea complicatie europeană. Aceasta o simțiau mai ales Ungurii
fascinati de succesele României, care şi-a pus piciorul şi în Albania
prin prințul de Wied, nepotul reginei Elisabeta.

Nu mai era timp de pierdut. Comisia
de 10 a Comitetului naţional era în perma-
nente tratative cu guvernul din Budapesta.
In sfârşit în Octomvrie 1913 Tisza, atunci ministru preşedinte, se
adresează Comitetului naţional pentru încheiarea unui pact formal
între guvernul maghiar şi Comitetul national. Tratativele decurg
toată iarna între Tisza şi comisiunea de zece. După aceste lucrări
preliminare am fost chemat la şedinţa plenară a Comitetului natio-
nal, al cărui membru eram, ce s'a ținut în Budapesta la 20 Ia-
nuarie 1914. Trei zile s'au desbătut condiţiile de pact cuprinse în
adresa lui Tisza către Comitetul naţional.

In teză Tisza nu admitea schimbare de drept public, cerea
desființarea partidului naţional, recunoştea nedreptatiri, cum e de
ex.: catehizarea in limba maghiară la şcolile de stat, a căror sa-
nare o făgăduia, episcopia maghiară — unită de Hajdudorog se re-
vizuieşte, în administraţie şi magistratură se admite loc şi limbei
române, libertatea presei, dacă nu agită, cenzul cultural va dispare
de sine în măsura adaptării la cultura maghiară. Colonizările sunt
măsuri de defensivă contra noastră, va tinde ajutor mai larg bise-
ricei şi şcoalei confesionale şi va deschide limbei româneşti loc
în şcoalele de stat, se va spori numărul funcționarilor români, ad-
mite asociaţii culturale dar nu susține instituții româneşti. Condi-
fia sine qua non a acestor concesiuni era să înceteze agitafiile na-
tionale între popor şi în afară de hotare.

Acest proiect de pact nu acoperea revendicările Comitetului na-
tional. Nici Mihu nu le aflase acceptabile în raportul său trimis
comisiunii de zece.

Comitetul național cu vot unanim încă îl află neaccep-
tabil în forma prezentată, dar după lungi discufiuni de a intre-
rupe brusc tratativele ori a continua, se deleagă o comisie de
trei să mai parlamenteze cu Tisza. Această comisie raportează în
ședința din 20 Ianuarie, că ma ajuns la un acord, însă Tisza
nu consideră de ultimat proiectul său deși mari speranţe nu tinde,

Tratativele lui Tisza
cu Românii.

www.dacoromanica.ro

À rămas să se reia tratativele după 27 lanuarie când iar ne stă
la dispoziție Tisza, Cu aceste am încheiat tratativele de trei zile,
pentru a fi convocați de nou în şedinţă plenară întregită cu o sută
de fruntași pe 17 Februarie 1914 tot la Budapesta, Aici e originea
Comitetului de o sută ce a reînviat in România-Mare, La această
şedinţă ne pomenirăm și cu mosafiri nevägufi mai înainte in lup-
tele noastre politice, cunoscuţi plutitori în apele maghiare, aspiranti
la prefecturi şi funcţiile ce aveau să le cadă în poală, pentrucă
vezi Doamne, cine alții să fie prefectii concesionafi de Tisza, decât
ei patentafii patrioți de mai înainte, De fapt aceştia au ocupat te-
renul funcţiilor înalte si in România-Mare, Pe de laturi se mai
socotea, că trebuie să se facă pacea, pentruca să se poată încheia
convenţia militară cu România și alianţa cu Puterile centrale, Toată
lumea aştepta cu resuflarea sufocată rezultatul acestui mare sfat
național de o sută,

Și-a spus şi înaltul cler cuvântul: să se accepte proectul lui
Tisza, dacă se poate fără abdicare, fără umilire și fără restricţii
politice, iar dacă nu s’ar ajunge la această solufiune echitabilă,
înaltul cler declinä dela sine răspunderea și față de guvern si fata
de partidul national ; însă între toate împrejurările contra partidu-
lui național nu va lucra, declară vrednicul cler înalt al celor două
biserici româneşti, Nici nu li s'a cerut mai mult, Cu aceasta s'a
exhauriat opinia tuturor factoritor cu „răspundere pentru soartea popo-
rului român, Insuşi poporul s'a pronunțat în adunări poporale pentru
revendicările integrale,

Ultimatul lui Tisza era: să recunoaștem idea de stat maghiar
Şi să renunfäm pentru totdeauna la alte drepturi afară de cele cu-
prinse în proiectul de pact de sub desbatere, din care Tisza nu
cedează nimic, Va se zică, Tisza nu consideră de un modus vi-
vendi temporal rezolvirea actuală a chestiei, ci de definitivă, A re-
cunoaște idea de stat și a renunța la revendicările naţionale, Da
sau ba, la mai mult nu avem drept să ne aşteptăm pentru cate-
goricul imperativ al condiţiilor lui Tisza, Cu alte cuvinte, ne cerea
renunțare la politica naţională pe vecie. Firește că răspunsul unanim
a fost negativ, Acest răspuns negativ a fost primit de Tisza cu
regret. Comitetul national s'a simţit uşurat, că a scăpat de o ispitä
si a hotărât în acord cu gei o sută premenirea organizației natio-
nale şi deschiderea agitatiei intensive în presă si în masele po-
pulare.

www.dacoromanica.ro

Atmosfera primăverii anului 1914 era încărcată de explosive,
cari s'au descărcat în atentatul dela Seraievo.

Czernin în cartea sa „Im Weltkriege“ relevă lupta ce o avea
cu Tisza în politica externă. „EI nu cunoştea alt patriotism decât
cel maghiar“ . . . zice Czernin, — „mar fi cedat nici când un metru
pătrat din Ungaria, dar de cedarea Galiției nu-i păsa. El mai bu-
curos ar fi lăsat să se cotropească lumea, decât să cedeze Ardea-
lul, dar de Tirol nu se interesa. N’a avut nimic contra concesiuni-
lor acordate în Austria, dar nu admitea nici cea mai mică schim-
bare în referintele interne ale Ungariei. Nu-i trebuia România,
pentrucă aceasta ar slăbi elementul unguresc, dar nu admitea
estinderea Austriei, căci aceea ar fi însemnat superioritatea Austriei
- în Monarhie. Faţă de România cerea numai o rectificare de granițe
din roadele răsboiului“.

Czernin scrie despre conflicte acute între dânsul si acest
extraordinar om din cauza fanatismului, cu care apără maghia-
rismul. Tragicul acestui erou național a fost, că tocmai inflexibili-
tatea lui a pricinuit prăbuşirea Ungariei. S'a prăbuşit Tisza cu
iubirea lui sălbatecă de neam şi a murit cel mai mare ungur de
gloantele neamului său revoltat, cu cuvântul ultim pe buze: „acea-
sta aşa a trebuit să se întâmple“. Nimeni nu-i poate denega
personalitatea mare, eroică. Sângele turanic nu l-a lăsat să fie
eroul omenirei. Insuşi a mărturisit înaintea lui Czernin, că gresala
lui cea mai mare e, că s'a născut maghiar. El a fost incarnafia
maghiaro-centrismului. Cu amărăciune scrie Czernin: „Ungaria a
fost strâns legată de noi, dar ca o piatră atârnată de gâtul omului
care se ’neacä“.

„Din pricina Ungurilor nu s'a putut face nimic în Viena şi
Berlin pentru împăcarea naționalităților şi dacă învingeau puterile
centrale“, — zice Czernin, — „nu era acea închipuire omenească,
ce ar fi putut concorda cu constelația europeană aspirațiile şi
imperialismul maghiar“. La acest paroxism a dus dualismul pe
Unguri. Un memento pentru cei ce visează de dualismul româno-
maghiar în ori ce fomă s’ar oferi el în situația schimbată.

Eu sunt condus numai de reliefarea fenomenelor psihice ale
eroilor unei sguduitoare tragedii. Aceste fenomene explică totul.
„Bietul om“ câți duşmani văzuţi și neväzuti are în lupta lui pentru
existenţă.

www.dacoromanica.ro

M yg

Ny
"%

gi
CĂ

ree

ML OSE.

ATELE rămaseră cu copiii, femeile si bătrânii

2 dela 45 ani în sus. Aceştia trebuiau să

facă față lucrului de câmp si să câştige pâinea cea
de toate zilele.

Femeile noastre bune, harnice întotdeauna, în ale căror case
nu s'a stins candela credinţei, s'au întrecut pe sine. Cele bogätase
dela câmpie deopotrivă cu cele sărace dela munte iau rolul de
bărbat în casă, îngrijesc vitele, ară, sapă, treeră, poartă saci, mână
caii la căruță, vând și cumpără: cu un cuvânt împlinesc toate
lucrurile bărbăteşti fără murmur. Inaintea administraţiei curagioase,
constii de dreptul de a fi respectate.

Durerile lor le cuprindeau în prinosul slujbelor dumnezeeşti,
solicitate la părinţii mângăietori.

Librăria diecezană nu mai află atâtea evanghelii, odăjdii,
peste tot obiecte bisericeşti, câte i se cereau de evlavioasele creştine
pentru prinoase, cărți de rugăciuni şi icoane sfinte pentru casele
lor. Atâta jertfä a izvorât din evlavia creştinească a acestor femei,

www.dacoromanica.ro

Când lucrul de acasă le da răgaz, se întovărășeâu câte două-
trei şi câte cu un bătrân plecau până pe la front, să-şi vadă şi
să ducă bani şi bunätäti de acasă bărbaţilor de prin spitale si
locurile de serviciu, unde se aflau. Streinii, cari nu mai văzuseră
românce, admirau figurile lor simpatice, învălite în frumosul cos-
tum românesc. Ce popor frumos, — se auzea pretutindeni pe
unde umblau.

Dar mai era un tip de femei trudite, coborâte din părţile
muntoase cu desagii şi banul sudorii muncii lor, ca să ducă de
pe câmpie porumb pentru mălai copilaşilor lăsați acasă în grija
vecinilor. Se frângeau sărmanele sub povara sarcinei grele cu frica
în sân, că jandarmii le iau bucătura dusă în contrabandă, să-și
scape copiii de peire. O jale sfäsietoare te cuprindea la această
luptă cu moartea îndărătul frontului. Sunt moafele, cari ne-au dat
pe Horia, Cloşca şi Crișan si pe regele munţilor lancu cu toată
„oastea lor creştină“. |

Femeile din Ardeal au păstrat românismul în familie. Cu
drag îmi aduc aminte de episoade din vremea de pace. Eu um-
blam cu vreme şi fără de vreme prin sate. Odată îmi spunea un
țăran fruntaş din comuna mea natală, cum şi-a pus la probă soția.

— Acum Sultano, am putea mântui pe Romulus dela cătănie,
dacă as vota cu Ungurii. Așa mi-a spus notarul, că-l scuteste de
serviciul militar activ, dacă votez cu ei. Era pe vremea alegerilor
parlamentare. |

— Cum să-ți mânânci tu omenia Todore, las mai bine
meargă să sufere el, decât să nu mai fii tu, ce ai fost totdeauna
între oameni.

Imi spunea de altă dată un notar român, cum umbla pretorul
să solicite votul unui fruntaş, fost primar şi care aspira să mai fie.

— Nu pot domnule, că am fată mare la casă, care-i mare
naționalistă şi nu mă lasă să o fac de ocară înaintea satului,
înaintea feciorilor cari nu joacă la horă pe fetele trădătorilor.
Acesta era votul indirect al femeilor noastre în politică.

In sufletul acestor femei s'au păstrat virtuțile femeii romane
cultivate de spiritul creştin al bisericei și al scoalei bisericeşti.

Cea mai înaltă expresie a caracterului ideal al femeii o aflăm
în femeile biblice, prototipul femeii creştine, atât de clasic eterni-
zat de Sienkievicz în „Quo vadis“. Biblia e o comoară a educației
femenine, de aceea educaţia religioasă a femeilor noastre a dat
atâtea Ligi.

www.dacoromanica.ro

În procesul psihologic al generațiilor
recente școala bisericească a fost farul lu-
minos, din care au luat lumină satele, Şcoa-
lele acestea sunt concrescute cu sufletul neamului românesc din
Ardeal, Țăranul îşi dă copilul la şcoală să înveţe religie, în care
rezidă adevărata moralitate, să cetească apostolul şi să cânte în
strană și în cor, că aceasta era desfătarea sufletului țărănesc,

Un țăran plătise odată o sumă considerabilă girată unui
preot, care murise fără veste înainte de a-şi fi putut achita datoria,
La divan îl tachinau prietenii cu „popa“ lui,

— „Ce vă doare pe voi capul meu, că bucuros a-și plăti
înc'odată, să mai aud slujba şi predicile lui frumoase în biserică,
Eu toată săptămâna sunt la lucru şi cu merindea sufletească ce o
duc din biserică mă hrănesc toată săptămâna, Eu nu umblu prin
cârciume, Toată desfätarea mea o aflu în biserică şi mulfumirea
sufletească în lucru“,

lată omul sfântului Ambrosie, „ora et labora“, în ediţie ar-
delenească, Element de ordine şi productiv în vreme de pace, vi-
teaz in războiu, Pe jurământul credinciosului se poate bizui fara.

$coajele bisericeşti
si rolul lor.

Clericalismul nu e propriu bisericii ortodoxe, pentrucă clerul
nostru nu are interese deosebite de ale credincioşilor lor, cum le are
biserica papală, El este una cu credincioșii săi şi în raportul social.
Nu din interes clerical ţinem dar noi cu atâta suflet la scoala bi-
sericească, ci din principiul dreptului de a învăţa, hărăzit de Mântuito-
rul Hristos şi practicat dela întemeiarea bisericii în şcolile bisericeşti
întocmite lângă fiecare biserică. La aceasta se adaoge pietatea către
şcoala, ce a susținut şi pregătit sufletele pentru ziua Învierii na-
tionale ; mai presus de toate însă convingerea, că menirea şcoalei
bisericeşti de a face religie din nationalism n’a încetat în statul,
care vrea să-și mențină caracterul naţional, Nici un popor nu poate
trăi fără religie, — zice Plutarh, dacă-şi perde una, din necesitate
psihologică trebue să adopte alta, Oare mai românească să fie re-
ligia panteistă a modernismului ?

Am mers până la această ultimă rațiune, pentrucă sunt şi
de aceia cari vor să separe biserica de stat şi să scoată cu totul
religia din şcoală. De aci numai un pas e până la cădere,

România a făcut o mare greșală, când prin secularizare nu
s'a mărginit numai la defensiva față de incursiunile streine, Nu
sa mărginit anume să curețe fara de uluci, ci a tăiat din rădăcini si
pomul vieţii românești, biserica română îndrumătoare a gloriei trecu-

www.dacoromanica.ro

tului şi a lăsat-o cu un cler, fara instituții culturale, să-şi tân-
jească viaţa de pe o zi pe alta. Acum ar cădea în a doua gresalä
mare, dacă ar face acelaş lucru, prin privarea bisericei de școală,
ori ce e şi mai rău, prin scoaterea sau neglijarea religiei în şco-
lile de stat. Statul român pe temeliile bisericei s'a înființat și nu-
mai pe aceste temelii poate avea viață națională durabilă. Aceasta
este credința mea și a tuturor adevärafilor bărbaţi de stat.

Se zicea, că susținerea şcoalelor bisericeşti e o consecință a
temerii de stat, înrădăcinată în noi din luptele contra statului ungar.
Nu este aşa. Noi ne-am achitat cu cinste de rolul politic, ce ni l-a
impus datoria pastorală de a salva neamul de cutropire.

Astăzi s'a schimbat situația, este cine să facă politica mili-
tanta a țării; noi preoții nu o mai facem. Rolul nostru în România
este: o renaştere religioasă din amorfeala produsă de cataclismul
răsboiului. Intru ajungerea acestui scop cerem pentru noi loc în
şcoala română şi în viața socială, ca să pregătim sufletele pentru
aceasta renaştere religioasă, pentrucă religiunea e isvorul patrio-
tismului. Vrem să dăm putere de viață acestui patriotism, să fa-
cem religiune din. patriotism, precum am făcut religiune din nafio-
nalism când nu aveam patrie, prin şcoala bisericească care este
din fire naţională.

Şcoala nu e un laborator politic ci un sanctuar al sufletului.
Cine se apropie de ca „să-şi deslege curelele încălțămintelor,
pentrucă sfânt este locul pe care päseste“.

Poate e fără de vreme sa aduc în discufiune aici litigiul
asupra școlii, dar divinul Pavel îndrumă pe urmaşii săi, să stărue
„cu vreme și fără de vreme“ în apostolie. Sunt în exerciţiul acestei
îndrumări apostolesti, când stärui pentru educaţia religioasă a tine-
rimei în şcoala nouă română. Socotesc a împlini şi un act patrio-
tic. Poate pe când vor vedea lumina aceste şire, soarta scoalelor
va fi decisă. Socotesc, că pici în acest caz principiie aici desvoltate
nu-și vor pierde actualitatea la aplicarea legii. Dela feliul aplicării
legilor depinde în mare parte utilitatea lor. Şi poate că ce n’a
înțeles lumea de astăzi, va înțelege lumea de mâine şi va reda
bisericii rolul ei binecuvântat în şcoală.

Cu conștiința datoriei îjpplinite faţă de şcoala care astăzi stă
la răspântie, mă întorc la satele noastre sub răsboiu. Rușii lăsa-
seră în Ardeal bune amintiri din 1848, când Paskievici veni în
Ungaria cu 200.000 oșteni să suprime revoluția lui Kossuth. Ei

www.dacoromanica.ro

veneau cit prapori bisericeşti cântând tropare religioase si închi-
nându-se în bisericile noastre; iar generalii si ofițerii lor, ne mai
vorbind de soldații de rând, sărutau crucea și mânile preoților
noștri uimifi de atâta evlavie. Pe popor nu-l trata ca pe dușman
ci ca pe prieten. Când Ungurii speriau pe ai noștri, că vin Ruşii,
aceştia ziceau, să vină, că-i cunoaştem din patruzeci si opt; noi
ştim, că sunt oameni buni și doar se sfârșește odată răsboiul; ştim
noi dela cei veniți acasă de pe front, că nici acum nu fac nici un
rău, pe unde ajung. E vorba de adevărații Ruși, cari încă nu se
bolşevizaseră. Ce deosebire între „barbarii“ Ruși şi „civilizaţii“
Germani, cari făceau grajduri din biserici şi din casele oamenilor.
In Arad doctorii germani au făcut morgă din capela scoalei noastre
civile de fete și își făceau foc cu mobila din casă, deşi erau lemne
în curte. De noi ca de noi, pentru că noi eram „vogelfrei,“ dar
Ungurii stăteau incremenifi de atâta barbarie, chiar fata de aliaţi,
fiindcă nu-și crufau nici aliaţii. Părea că a reînviat vremea Raub-
ritterilor. Nici pe aceştia nu-i vor uita oamenii, dar cu alte senti-
mente decât pe Rușii din 1848. „Aţi pierdut nu numai răsboiul,
ci și toate simpatiile popoarelor,“ spuneam unui ofițer german la
retragerea lui Mackensen pe la noi. „Da, vedem, dar așa e răsbo-
iul: el distruge tot.“ Aici încape vorba de distincție între cultură
si civilizatiune.

Satele se împopulară cu prizonieri ruşi,
pe cari îi duceau din lagărele de prizonieri
micii și marii proprietari deopotrivă. Aproape nu era casă de gos-
podar fără rus ori fără ruşi, după mărimea gospodăriei. Oameni
buni, cari curând se familiarizară în satele noastre. Evlavia lor în
biserică si cântarea armonioasă în cor impresiona pe ai noştri. Aveau
însă și cusururi. Când se îmbătau, se băteau ca orbii, de rămâneau
lati pe teren. Altmintrelea toţi credeau in invincibilitatea Rusiei.

Graţie acestor braţe de muncă pământurile au putut fi lucrate,
dar rodul era amenințat de läcustele rechizifionärilor. Insă si pe
acest front economic erau tranşee: gropi, în cari îşi ascundeau
oamenii cerealele de rezervă, peste cari apoi arau şi sămănau. În
camera caritatii se mărturiseau, că ascund tot ce pot, ca să n’aiba
ce da de mâncat soldaţilor şi atunci se gată „bătaia,“ pe sub geană
mai trăgeau însă din coada ochiului către răsărit si şopteau tainic,
„să aibă ai nostri, când vor veni.“

Era o gospodărie trudită, care totuși ar fi fost rentabilă, dacă
câştigul nu l-ar fi scos din pungi împrumuturile de răsboiu. Pe front

Prizonierii Ruși.

www.dacoromanica.ro

se da concediu tuturora, cari seninau actii de ale împrumutului de
răsboiu, în măsura sumei semnate. Bietii oameni, să mai scape
din iadul răsboiului, veneau acasă şi dădeau tot ce aflau în nu-
merar, că banul iarăşi poate fi câştigat, ziceau ei, viața pierdută
însă nu. Erau țărani, cari își răscumpărau concediile cu zeci de
mii de coroane. Asupra bătrânilor, cari nu mai puteau fi mânafi
la front, presionau cu aceea, că-i trimit la corvadă îndărătul
frontului, în Albania malarică, de unde nu mai era întoarcere. Pe
cel ce avea căruță îl duceau cu căruța cu tot. Aşa storceau și
ultimul ban dela ţăran, pentrucă notarul ştia cine are parale, şi isi
alegea victimele pe sprinceană. Băncile își vărsară o parte bună
din capitaiul societar în acest sac spart al împrumutului de răs-
boi. (consiliile eparhiale subscriau din fondurile lor. Tot banul
trecea în topitoarea împrumutului de răsboi, pentrucă de, cel ce
nu da, se pomenea cu sancțiuni, ce-i luau totul. Aşa s'a finanțat
răsboiul tot de către cei ce muriau, iar speculantii streini îngră-
mădeau bogății fabuloase şi-şi băteau joc de bietul popor.

Când s'a făcut ofensiva cutropitoare contra Sârbiei, a trebuit
să meargă fiecare țăran, care dispunea de două căruțe, cu una pe
front, să formeze trenul armatei. Așa s'au format trenuri de zeci
de mii de căruțe, cari mergeau ca o nesfârşită caravană mânată
spre Sârbia. Plecară dară şi bătrânii la front. Caii şi căruțele
scumpe au pierit toate acolo, biefii bătrâni s'au strecurat cum au
putut acasă cu sumanul în spate. Emoragia aceasta economică au
simtit-o satele multă vreme. Erau si scene induiosetoare. De pildă:
vede primpretorul, român, un băiat cu o fata inteligentă intr’una
din aceste căruţe. Era băiatul unui țăran din S...., elev de liceu,
care a venit în locul tatălui său bătrân. Primpretorul emoţionat de
nobilul gest al băiatului fl înlocui cu alt om şi-l trimise îndărăt
„să înveselească pe tatăl său“, precum este scris în sfânta carte
despre fiul cel bun, dar spre şi mai marea lui nenorocire, căci întors
în şcoala ungurească şi-a pierdut sufletul şi când mai târziu, la
sfârşitul răsboiului, a ajuns ca soldat pe front şi a căzut prizonier
la Ruși, a refuzat să între în Legiunea română. Nu e de mirat în
haosul, ce ne-a ajuns! Câţi s’ar fi pierdut aşa cu totul, dacă nu se
schimba situația.

Şufletele erau cernite de vestea morţii, ce venea zi de zi de
pe front. Suspinele si plânsetul văduvelor si ale. orfanilor umpleau
văzduhul. Era o jale să auzi și să vezi invalizii ciungäriti. Stefan
Capra, harnicul învăţător din Sicläu, din plata lui de 300 florini

www.dacoromanica.ro

la an, numai Dumnezeu îl ştie, cum a crescut trei băieţi, doi
avocaţi şi unul stagiar. l-a rămas din ei numai stagiarul si o fată
cu doi orfani de răsboi. Durerea i-a dus în mormânt si sofia. Si
nu era el unicul rămas aşa!

Școlile abia mai funcționau în lipsă de
învățători, preoții îi suplineau cum puteau,
dar grosul satelor rămânea fără școală, pradă însălbătecirii. Veniau
oamenii pe la Consiliile eparhiale, să ceară învățători, că „ce-o fi de
copiii nostri?“ ziceau ei întristaţi de însălbătecirea copiilor, dar nimeni
nu-i putea ajuta, în -lipsa de învățători. Generaţia de mâine şi
analfabetă şi imorală! Atunci ce ne mai rămâne pentru ziua de
mâine? Singur mormântul unui popor, care a purtat crucea sufe-
rintelor, să moară cu zile, pentrucä nu de sabie mor popoarele
ci de corupția sufletului lor. Corupţia ne bătea la ușă înspăi-
mântätor.

Lipsa de învățători.

Nici groaza de viitorul generației noui
nu ne-a fost destul. Sectarii organizaţi de
oculta streină intonează strunele apocaliptice
despre sfârşitul lumei, să buimăcească lumea cu propaganda lor
destructivă. Rândurile rărite ale preoțimei de decese şi de lipsa
de elevi seminaristi, se sbat sub vergile opresorilor şi abia ajun-
ge la 2—3 uneori şi la 2—6 sate câte un preot. În chipul acesta
„armata mântuirei“ află porți deschise în satele cutreerate cu fan-
farele lor si cu dolarii americani. S’a făcut spărtura si în unica
cetate, ce ne-a mai rămas, în biserică. Nu pentru sfârşitul lumei
se făcea această propagandă, ci pentru sfârşitul neamulul româ-
nesc politic, pentrucă se prevedea intrarea României în răsboi şi
sfârşitul răsboiului cu o revoluţie, să nu fie cu noi poporul când
vor urma aceste zile de răsbunare a unei robii milenare. Secta-
rismul dela noi nu are origine religioasă ci politică. Aceasta nu
vor să o înţeleagă nici astăzi politicianii noştri.

A fost o eroică muncă a preotimei noastre, să tind sus su-
fletul poporului în ciuda atâtor greutăţi, ce i se făceau din toate păr-
tile. La adunarea națională dela Alba Iulia, ca un val năpraznic
s'au ridicat satele, să proclame unirea naţională, plătită şi această
manifestare cu mucenici de sub teroarea secuiască şi bolşevică
ce a urmat în 1919. După aceea, când imperiul român era înfăp-
tuit si nu mai era primejdie a sta în fruntea poporului, au răsărit
ca ciupercile cei tupilafi mai înainte și aceia, despre Cari nu-

Propaganda
sectelor.

www.dacoromanica.ro

mai acum aflasem, că sunt români. La „marele sfat național“ din
Sibiu dela 1919, care ce e drept avea înfățișarea unui congres
national bisericesc, mai ales acești parvenifi se uitau cordis la
mulțimea de preoţi si se auzeau apostrofari, că acum s'a isprăvit
cu „politica popilor“, aici sunt ei cari aplaudează pe divii diri-
genţi. Sic igitur ad astra. Nu ca părere de rău după un paradis pier-
dut o spun aceasta, pentrucă politica a adus preotimei numai
parte de durere, ci pentru caracterizarea psihologiei parveniţilor,
cari dau din coate, când le miroasă oala permiselor şi a bugetu-
lui, dar o tuleau la fugă când venea strâmtoarea, de pildă pe la
Crăciunul din 1922 când miroseau praful de puşcă dela graniţele
ungurești, iar „popii“ insuflefeau pe cei chemaţi la arme să-și
apere moşia. Aşa a fost şi aşa va fi preotul român întotdeauna,
deci mai încet cu surghiunirea lui!

Legenda cu sfârșitul lumii turbură sufletele, dar conștiința
națională tot iese biruitoare. Când vin? Nu sfârșitul lumii ci do-
robantii, întrebau tainic. Nu se îndoia nimeni, că au să vie. Această
aşteptare devenia tot mai pronunțată după primirea știrilor de pe
front dela ostașii veniți acasă, defaitisti toți, şi mai ales a agita-
țiilor din Regat, cari străbăteau si la ei. Noi stăteam in perma-
nență pregătiți, că ne vor interna stăpânii, când ver veni ai nostri
dar rămânea sufletul satelor pregătit pentru România nouă. Biata
„misera plebs contribuens“ se svârculea să se sustragă dela im-
pozite, „las că le-om plăti Românului“, ziceau în confiden{a, ,,nu-
mai de ar veni cat de curând să scăpăm odată de ăştia“, Ici colea
- se mai scăpa câte unul cu vorba şi ajungea pe mâna jandarmilor
şi în cele temnițe.

Sedinta Comitetului In atmosfera aceasta am fost chemat
“naţional din 28. X. de preşedintele comitetului national T. Mi-
1915. hali la Budapesta pe 28 Noemvrie 1915, să

i-au parte la ședința comitetului executiv de zece al partidului na-
tional. Eu nu eram membrul acelui comitet executiv de zece, dar
m'a chemat preşedintele Comitetului naţional să înlocuesc pe V.
Lucaciu si Octavian Goga, cari îşi dăduseră dimisia din acel co-
mitet. De față erau: 7. Mihali, V. Goldiș St. C. Pop, V. Braniște,
N. Vecerdea, protopop V. Damian, N. Șerban şi eu. Era vorba să
facă președintele T. Mihali o declaraţie în numele partidului na-
tional la proiectul de indemnizare prezentat de guvern în sesiunea
parlamentară, ce avea să se deschidă în 30 Noemvrie. Proiectul
de declaraţie a fost formulat de V. Goldiș. S'a căzut de acord

www.dacoromanica.ro

asupra declarației 1. politică: Guvernul nu dă drepturile poporului
român nici după jertfa ce o aduce neamul românesc, politiceste
deci n'avem în el încredere. Ne menţinem neştirbit programul, 2.
patriotică : patrionismul nostru e dovedit prin lupta eroică a sol-
datilor noştri, 3. era vorba şi de o declarație externă în sensul că:
de România ne leagă unitatea culturală şi etnică, dar politiceşte
nici ei nu dispun de noi, nici noi de ei. In proiectul lui Goldiş
ar fi însă de dorit să se aducă în armonie interesele Monarhiei
cu ale țării românești; rămânem însă între toate împrejurările ne-
clintiti în credința noastră tradițională către patrie şi tron. Dar s'a
renunțat la această declaraţie din motivul, că programul nostru nu
cuprindea în sine relaţiile externe şi sulevarea lor ar fi dat anză
la diferite interpretări, între cari desavuarea ,actiunei nationale“
agitată de Lucaciu-Goga în România şi anticiparea luptei noastre
contra României, dacă ar ataca Ungaria. Declaraţia s'a rostit în
şedinţa parlamentară dela 7 Decemvrie 1915. Era un act tactic
cerut de împrejurări. O manifestare, că suspendarea agitafiilor noastre
politice sub durata răsboiului nu înseamnă renunțarea la politica
națională. Soartea noastră nu avea doar să se rezolve prin poli-
tica internă ci prin politica externă, determinată de soartea răsboiului.

www.dacoromanica.ro

Raportul

dintre cele două biserici române.

In Ardealul de odinioară erau recunoscute, de legi numai
cele trei națiuni minoritare, Maghiarii, Secuii si Saşii. Poporul român,

care constitue majoritatea covârşitoare, era o
turmă de iobagi fără drepturi cetăţeneşti, cari în
vreme de pace munceau în robotă pământul
domnilor de pământ, iar în vreme de răsboiu
serveau de umpluturi de tunuri. Eschis astfel
dela drepturile elementare omeneşti, în baza
dreptului divin al sufletului, poporul românesc
s'a concetrat în biserică. Asa s'a desvoltat un
fel de teocratie în viața poporului românesc,
care a făcut o din iubirea de neam religie, ce se
numea „Legea Românească“.

El îşi făcea bisericutele sale de lemn si-si
impartia mälaiul şi suferințele cu preotul lui. Cu
sufletul trăia în această împărăție cerească, cu
trupul în împărăția celor trei națiuni privilegiate.
De nu era aşa, poate n'am fi astăzi Români,
pentrucă ne absorbea binele. Dovadă Românii
nobilizati, cari toţi s'au maghiarizat. Din starea
aceasta a „prostimei“ (paraszt) în care a fost
ținut poporul român s'a născut reflexul: sufletului
său năcăjit: „proşti dar, multi.“ Ca să nu fie dar
multi laolaltă, a trebuit divizați in lăuntrul țării,
iar în afară rupte legăturile cu Principatele ro-
mâne ortodoxe. Ei înțelegeau deplin importanța

religie! in viata poporului românesc. Doar văzură cu ochii, că bi-
serica e cetatea sufletului românesc, peste care nu se poate trece,

www.dacoromanica.ro

Politica Habsburgilor, „divide et impera,“ şi-a aflat instrument
abil în biserica papală. Apostasia lui Atanasie ne-a divizat în două
biserici. După sciziunea dela Alba-lulia am fost puși sub curatela
ierarhiei streine si unii si alții. Unitii sub curatela ierarhiei cato-
lice ungare, iar ortodocşii sub curatela ierarhiei ortodoxe sârbești,
ambele cu tendință de desnationalizare. O sută de ani ne-am sbă-
tut si unii şi alții sub belciugul zugrumätor al acestor ierarhii
streine.

: Din luptele cu catolicismul răsare tria-
Solidaritatea na- sul unit, Șincai, Maior, Micu-Clain cu teoria
țională între cele latinitätii noastre, cultivată ex catedra în $co-

două biserici. jie din Blaj; iar din luptele cu Sârbii apar
Paul lorgovici şi Țichindeal, Moise Nicoară și Gheorghe Lazăr,
inspirați de ideile libertăţii omeneşti proclamate de revoluţia franceză.
Din idea naţională adusă de ei răsare la 1812 școala normală
mai apoi cea teologică din Arad, de unde se revolufioneazä idea
națională în Bănat si părţile ungurene. Aceștia erau după apos-
tolul Pavel „nebuni întru Hristos.“ Nebunii unei idei mari, gene-
roase. Au răsărit aceşti trimişi ai lui Dumnezeu din Banat, păr-
tile ungurene și Ardeal deodată ca la o vrajă dându-și mâna
fräfeascä peste barierele confesionale. Toate ideile noui îşi au
eroii lor.

Ce a despărțit dogma primatului papal, a împreunat dogma
nouă a unității naționale, din care s'a zămislit idea nafiunei politice.
Tactica austriacă „getrennt marschiren und vereinigt schlagen,“ adecă
să ne bată prin biserica catolică si sârbă, s'a întors împotriva lor.
Acum ordinea noastră de bătaie era, „getrennt marschiren — în
cele două biserici — și vereinigt schlagen,“ pentru recunoașterea
nafiunei române, una și indivizibilă. Frământările confesionale dintre
uniți și ortodocşi au rămas în familie.

Primul pas îndreptat si hotărît pentru recunoașterea „naţiunei
române“ de a patra națiune în Ardeal îl fac episcopii Ardeleni.
In anul 1791 Gerasim Adamovici, episcopul ortodox al Sibiiului
cu Joan Bob, episcopul unit al Blajului cuprind revendicările na-
ționale in „Suplex libellum Valahorum“ adresat dietei Transilva-
niei. După aceea la anul 1841 Vasilie Moga, episcopul ortodox
din Sibiu cu Joan Lemeni, episcopul unit din Blaj prezintă dietei
din Cluj petiția pentru recunoaşterea drepturilor politice şi religioase
ale Românilor din „fondul regiu,“ iar la 1848 episcopul ortodox
Șaguna prezidează asistat de episcopul unit Lemeni adunarea

www.dacoromanica.ro

națională de pe Câmpul libertății, unde în mod revoluţionar neamul
românesc se proclamă „națiunea română.“ lată cum preoții „cu
" crucea în frunte“ pregătesc si fac revoluția din 1848. Acestea sunt
tradițiile mari ale „solidarității naționale“ dintre cele două biserici,
până la 1848.

Tradițiile aceste de solidaritate națională între cele două bise-
rici s'a manifestat mai târziu în acțiunea comună a celor două
episcopate în toate chestiile naționale prin memorii si deputätii la
împărat. Solidaritatea națională întruneşte pe toți Românii în cele
două organizații mari, în „Asociaţia culturală“ din Sibiiu şi în
partidul național înființat tot în Sibiiu sub puternica influență a
Mitropolitului Șaguna. Tot în Sibiu infiinţează, dascălul ortodox
Visarion Roman „Albina“, centrul economic al tuturor Românilor
din Ardeal. Toate lucrurile mari câte s'au făcut au la baza lor,
solidaritatea natioala.

La sărbătorile culturale, ale „Astrei“ eram toți ; la conferințele
nationale, — dieta noastră din Sibiiu, — eram toţi; în pelerinagiul
memorandului la Viena eram toți; şi toți eram şi in temnifele de
stat din Seghedin si Vat — solidari în lupta şi suferințele pentru
neam, cu preoții ambelor biserici în frunte — şi la serbători şi la
temnifi.

„Astra“ pentru simbolizarea solidarităţii nationale a celor
două biserici la 1848, şi-a serbat semicentenarul la 1911 pe
Câmpul libertăţii din Blaj. Au fost de față toți episcopii orto-
docsi si uniți. Când trecură din reşedinţa mitropolitană cei doi
mitropoliți români Joan Mefianu al Sibiiului şi Victor Mihali al
Blajului însoţiţi de cei cinci episcopi ortodocşi şi uniţi la catedrala
unită, zecile de mii de Români aclamau într'un delir această mă-
reafä clipă a solidarităţii nationale dintre cele două biserici. „Şi
lui Dumnezeu trebuie să-i placă această înfrățire,“ oftă un țăran
de lângă mine în biserică. Altul zicea: asta-i ca în 1848, iar altul
că „aşa trebuie să fie aceasta totdeauna“ şi toți simtiau fiorii zilei
mari de înfrățire a celor două biserici.

Pe lângă toate controversele de „unit“ şi „neunit,“ în gene-
ral preoții ortodocși şi uniţi se substituiau unii pe alţii la funcțiuni,
când lipsea unul ori altul din comună și slujiau împreună la anu-
mite ocazii. Aceste raporturi amicale din partea bisericii unite erau
proprii mai ales clerului din arhidieceza Blajului, unde s'au susținut
tradiţiile vechi de solidaritate naţională. Ultimul reprezentant al ace-
lor tradiții era çanonicul Joan Moldovan, „Moldovănuț“ cel iubit de

www.dacoromanica.ro

toată lumea, care trăia încă la 1911 ca un simbol al Blajului
istoric. Nu lipseau însă nici apariţii bizare de catolicism aromâ-
nesc mai ales în părţile ungurene cum e cazul respingător din
Oradea.

Anume Legea regnicolară a pus sarcini
atât de grele asupra şcoalei confesionale că
bisericile nu le .mai puteau suporta. Ajun-

sese contribuţia şcolară la 100—200 şi mai bine procente după
impozitele directe de stat si poporul murmura, iar în unele locuri
se iveau mişcări de trecere dela biserica ortodoxă la cea unită, de
groaza sarcinelor şcolare culturale. In chipul acesta, rămași mai
puţini în biserică ne abziceau credincioşii serviciul si noi ne pier-
deam şcoala românească, iar pe ruinele ei se ridica scoala de stat.

Stăteam dar in fața dilemei de a sacrifica biserica pentru
şcoală ori şcoala pentru biserică.

Sub fericitul episcop Josif Goldiș eram încredinţat şi cu con-
ducerea resortului şcolar dela consiliul eparhial din Arad. Ca să
previu descompunerea bisericii si a scoalei sub povara sarcinilor
şcolare, am luat inițiativa pentru un compromis între biserica or-
todoxă şi cea unită după pilda cea bună dată de Blaj şi Sibiu.
Consiliul eparhial arădan s'a adresat cătră capitlul gr. cat. din
Oradea şi Lugoj cu cari eram pe teritor comun, cu următoarea
propunere :

1. Având în vedere interesele comune religioase, fafa de cu-
rentul socialist şi ireligios, ce amenință credința creștinilor şi aşe-
zămintele sfinte bisericeşti ;

2. interesele pedagogice, ca copiii de ambele confesiuni să
fie facilitati în progresul lor, prin propunerea in limba maternă,
prin ce şi poporul își păstrează caracterul său genuin şi alipirea

de aşezămintele sträbune :

Să se învoiască Onoratul Ordinariat la compromisul, ca în
comunele în cari sunt credincioși de ambele confesiuni, dar există
numai o singură școală confesională, confesiunea din minoritate
Şi fără şcoală, să-şi deie concursul colectiv la susținerea. şcolii
existente, cu abatere dela rigoarea executivei §-ului 45 al articolului
XXXVIII. de lege din 1868, reclamată de preoțimea gr. cat. la or-
ganele administrative, cum bunăoară s'a întâmplat in Galsa, Baia,
şi a .. . unde-chiar contra uzului de pe vremuri, până la margi-
nele aducerilor aminte, care este de altmintrelea susținut prin or-
dinațiunea ministerului de interne Nr, 32024/1881, — preoțimea

Susținerea scoalelor
confesionale.

www.dacoromanica.ro

gr. cat. preferă a face imposibilă susținerea scoalelor noastre con-
fesionale, prin denegerea concursului colectiv al credincioşilor gr.
cat. la suportarea cheltuelilor de cult si prin restrângerea la un
concurs particular al părinţilor, cari își trimit copiii la şcoală.

Consecința logică a acestei greve a unei confesiuni față de
ceealaltă este: înființarea scoalelor de stat, la cari apoi ar fi de
silă obligaţi și credincioșii gr. catolici a contribui colectiv ceea ce
deneagă şcoalelor noastre şi prin ce — fără a-şi scuti credincioșii
de spesele culturale — biserica gr. cat. însaşi ridică indirect $coa-
lele de stat în comunele confesionalminte mixte. Venerabilul Ordi-
nariat, sigur, va şti aprecia din punct de vedere moral-religios
această fatală consecință pentru ambele biserici, si răspunderea
înaintea lui Dumnezeu ...

Arad, din şedinţa consistorialä dela 24 Februarie (8 Mar-
tie) 1900.

Iosif Goldiș, m. p.
Episcop.

Consistorul unit din Lugoj a întrat la această învoială numai
târziu, iar cel, din Oradea a răspuns precum urmează:

1318—1900.%

Ilustrisime Domnule Episcop !

Scrisoarea oficioasă a Ilustritatii Voastre de la 8 Martiu a.
c. Nr. 757 îndreptata cătră acestu Ordinariatu Episcopescu, mi-
servește de ocaziune binevenită, spre a rectifica, cu toată reverinti
a, acea presupunere a Ilustratii Voastre, ca si cum acestu Ordi-
nariatu Episcopescu ar fi capace a comite ceva, ce ar involva macar
şi numai umbra indiferentismului religiosu. Şi așa veţi binevoi a
vede şi Jlustritatea Voasträ, ca postulatulu dintr acea, ca adeca
credincioşii greco-catolici din unele locuri se se îndemne ori chiar
constrenga prin acestu Ordinariatu Episcopescu, a contribui în
mod colectivu la spesele cultuali ale unei confesiuni acatolice, e
identicu cu postulatulu negarei Sântei Uniri, aici, nu numai că
n’a potutu fi salutatu cu îndestulire, ci a produsu uimire și resensu.

Incâtu înse oficioasa de mai sus, din partea Ilustrații Voastre,
ar vre se fie preambolul aproprierii atâtu de dorite a celoru doue
baserice; apropiarea acesta numai aşa ar fi posibilă, salutaria si

* Păstrăm si ortografia adresei,

www.dacoromanica.ro

ww)

binecuventata de Dumnediu, deca toti Romani de sub Sacra
Coréna a Ungariei se-ar detiermuri a îmbracisia érasi ace a Reli-
giune carea au profesatu-o unu S. Athanasiu unu S. Vasiliu cel
Mare, unu S. Gregoriu Nazianzeanu, unu S. loan Gură de auru
şi toti S. S. Parinti orientali, cari, precum Vi este binecunoscutu
Ilustritatii Vôstre, pona la nefericit'a desbinare inceputa pre la finea
vécului şi consumata numai în véculu XV toti pona într'unulu au
pestrat cu scumpetate legatura credintiei şi a comuniunei cu Ponti-
ficele Roman, ca mosténu al Catedrei S. Petru si asia ca Capu-
vediutu alu Basericei lui Christosu şi Centru al Unitatii Catolice.

Se se derime dara paretele despartitoriu, să ne unimu toti
in credinti a si dragoste cu Roma, léganulu originei Nôstre, înca
si pentru ce’a, pentru ca si însusi S. Pavelu Apostolulu îu epistâla
s'a catra Romani, că inspiratu de Spiritulu Santu, a constatatu,
că credinti, a Romaniloru, deja pre acele tempuri se vestise în
tôta lumea: „Inteiu dreptu ace’a — zice Apostolulu — Multiamescu
Dumnedieului meu prin Isusu Christosu pentru voi toti: căci cre-
dinti’a vâstra se vestesce in tôta lumea (Rom. J. 8), încătu e una
adeverata enigma, cum de atunci, cându intr'atâta ni place a ne
fali, cu tot dreptulu, cu originea nôstra dela Romani, unei parti
conspicue acea credintia a Romaniloru, carea cucerindu lumea
civilisatiunei adevărate a fostu totdeauna si pretutindenea vehi-
cululu culturei formali.

Alcum binevoiti Ilustritatea Vôstra a primi gratiosu asecuarea
deosebitei mele veneratiuni, cu care sum

Al Ilustritafii Vôstre

Oradea-Mare, din Siedintia Consistoriala, tienuta la 28

Martiu 1900
Servu umilitu

Dr. Augustin Lauranu, m. p.
vicariu gen. episcopescu.

Uimit de aceasta atitudine a Consistorului din Oradea am
infierat pe aceia cari nu înţeleg rostul unităţii noastre culturale şi
speculează greutăţile noastre la susținerea scoalelor în interes
proselitic.

Prin această faptă românească am ajuns eu în vestea rea a
antiunitismului. Se înţelege că celor îndepărtați nu li-se spunea,
că pentru ce mi-am ridicat glasul de protestare, ci numai că am
atacat pe uniţi din orbia patimei confesionale,

www.dacoromanica.ro

; i ss “i i ; ds à
Vasilie Lucaciu şi -. „Vasilie Lucaciu era mate catolic. Intre
ai săi însă era tratat maşter şi făcut aproape
reunirea bisericilor . sep > A
imposibil. Dacă Oradea avu pe Lauranul său
şi Gherla avu pe Szabo al său. . Szabo episcopul din Gherla
cu desăvârşire ungurit, îl poartă pe la icoanele din Roma cu fel
de insinuări pentru intransigenta lui naţională. La noi era primit cu
braţe deschise ca frate de cruce în apostolia naţională. Și cântecul lui.

„Cântă mierla prin păduri“.
„Robu-i Lucaci la unguri“

e făcut de dascălul. ortodox .Bocu.

Odată, între cele multe, convocasem la Arad o adunare po-
porală de protestare contra legilor civile bisericeşti de maghiari-
zare. Pe vremea aceea Vasilie Mangra sta în fruntea mişcărilor
nationale. Invitasem si pe Vasile Lucaciu. Ştiam că nu ni se admite
ținerea adunării de aceea am anunţat-o. numai cu 24 ore înainte,
să nu fie vreme de contramandare. Au venit peste trei mii ţărani
cu preoţii în frunte. Fireşte că adunarea nn era admisă, iar poporul
era extrem de agitat. Poliţia ne face răspunzători pentru ordine.

Ni s'a dat voie să ieşim între popor. pentru liniştire, dar fara
a ne constitui în adunare. Cu această îngăduință am plecat în
ftuntea poporului cătră reşedinţa episcopeascä. :A intrat toată lu-
mea în curtea rescdintei episcopale aclamând pe episcopul loan
Metianu,: care apare pe coridor. Vasile Lucaciu tălmăceşte protestul
poporului contra noului proiect de lege cu rugarea pentru inter-
ventia înaltului cler. Isi rosteşte discursul menit pentru adunare.
Episcopul surpins de această invaziune ce-l punea in fata guver-
nului, nu s'a dat îndărăt, ci a răspuns calm dar cu demnitate
că va apăra interesele natiunei. De aici pleacă convoiul şi se po-
meşte poliția inmărmurită de grandioasa manifestare, că ajunşi în
fata catedralei intrăm în ea. Protopopul Butenilor, Constantin Gur-
ban vaşnic orator poporal urcă amvonul, lângă el Lucaciu ca o
statue vie. Gurban îşi începe sguduitoarea cuvântare: „Aşa grăeşte
Domnul: Läsati-mi mie răsbunarea“, pentrucă ne temeam de des-
ordini, (ce nu cădea în interesele noastre, ci educaţia politică.)
Urmează apoi „Apărătoare Doamne“ cântată de obşte cu lacrimi
de înduioşare. lată cum.era Lucaciu primit între noi şi cum el
intra în bisericile ortodoxe, fără să-şi renege catolicismul său,

Vorbiam cu el de reunirea bisericilor române. Da, spunea el,
dar încă nu i-a venit vremea. Acum se căutăm ce ne împreună şi

www.dacoromanica.ro

tiu ce ne desparte. Ciudată coincidență cu părerile lui Moise Ni-
coară în chestia despärtirei noastre de Sârbi. Da, zicea Moise Ni-
coară, vrem episcopie română pentru Români dar nu despărțire
ierarhică, pentrucă fără ocrotirea bisericii sârbeşti privilegiată rămâ-
nem o biserică „vogelfrei“, fără drepturi publice. Șaguna însă a
îndrăznit şi a dat bisericii naţionale române mai mult de cât graţia
împărătească a privilegiilor sârbeşti, autonomia disericei nationale
române. Aşa şi V. Lucaciu credea, că reunirea bisericilor române
sub regimul autonomiei nationale a bisericii ortodoxe n’ar echivala
cu pierderea privilegiilor catolice pe cari le credea de protectoare
existenţei noastre nationale. Infiitarea bisericii unite maghiară de
Hajdudorog însa a dovedit contrarul. Catolicismul era un constant
şi consecvent instrument al politicei de maghiarizare, duşman de-
clarat al Românilor. Aceasta n'a vroit, să o înţeleagă Lucaci, căci
dacă o înţelegea nu esita un moment de a reveni la biserica mamă.

La anul 1871 un congres catolic ţinut în Budapesta a for-
mulat autonomia bisericii catolice, care preconiza absobirea bise-
ricii unite în autonomia regnicolară catolică. Pe la anii nouăzeci
ai secolului trecut, când s'a reluat în discuţie chestia autonomiei
catolice adoptată odată în 1871 elementul laic-unit în frunte cu
Al. Vaida ameninţa Scaunul papal cu revenire la biserica ortodoxă
cum însă a fost suspendată de nou chestia autonomiei catolice s'a
potolit şi agitarea lui Vaida pentru reunire cu biserica ortodoxă. La
înființarea episcopiei de Haidudorog s'a mai vorbit, însă timid, de
o părăsire a catolicismului maghiarizator. Aşa a rămas şi acest foc
de paie sub spuză. Cine ştie până când. Politica maghiară inevi-
tabil ne împingea la ruperea pecetilor de unire.

La proclamarea unirei naţionale în Alba-lulia, după sfintele
tradiţii naţionale, înaltul cler ortodox şi unit e cu crucea în frun-
tea adunării naţionale dela 1 Decemvrie 1918. Doi erolzi ai lor,
episcopul ortodox Miron Cristea şi unitul Iuliu Hossu publică ho-
tărârea unirei naţionale la o sută de mii de Români adunaţi pe noul
câmp al libertăţii, simbolizând astfel solidaritatea celor două bi-
serici. Cu acest act märet însă a amuţit cântecul bătrânesc de so-
lidaritate naţională a celor două biserici. „Când dobândim lumea
în groapă ne säläsluim".

La actul religios al încoronării, celeb-
rat de înaltul cler ortodox, după rânduiala
constituţiei ţării, înaltul cler unit rupe tradiţiile
seculare și refuză de a intra în biserica ortodoxă, sub cuvânt de

Episcopatul unit
si Incoronarea

www.dacoromanica.ro

56:

erezie a bisericii ortodoxe, si se face vinovat de erezia dogmei
de unitate naţională.

Erau unii cari aduceau demonstraţia episcopilor uniţi în legă-
tură cu partidul naţional, în care unitii Maniu, Vaida, St. C. Pop
aveau rol conducător. Ar fi fost dar:o mică înțepătură. Gresit.
Oamenii de seamă din comitetul național ar fi vroit să participe
la încoronare, căci simtiau răspunderea mare şi bătaia inimei lor
româneşti, dar i-a majorat tinera generaţie şi conducătorii nu aveau
tăria sufletească să se ridice peste instinctele inferioare ale tinerii
generații. Ca să iasă din dilemă au încercat amânarea încoronării.
La această amânare s'a cerut şi concursul nostru. Domnul Vaida mă
credea pe mine chemat a face intervenții în virtutea rolului meu
politic din trecut. Era târziu, învitările statelor amice se făcuseră,
Toate stäruintele noastre de a mântui situația au rămas zädarnice,
Au rămas biruitoare patimile politice. Episcopii uniți erau hotariti
a lua parte şi la actul religios al încoronării. Pe drumul la în-
coronare, cel mai papă decât papa episcop, Frențiu, mă asigură
despre aceasta. La îndoiala mea îmi spunea animat: „vei vedea,
voiu fi acolo.“ In sinele lor a învins dar sufletul românesc pe
cel catolic, dar a venit Marmaggi cu porunca oprelistei papale şi
sufletul românesc sa supus acestei monstruoase oprelisti. Aşa a
pierdut Si partidul național şi clerul unit momentul de a prăznui
cu noi în ziua cea mai mare a neamului românesc.

Rigoarea disciplinei papale fata de biserica ortodoxă își ia
de temei Canonul 45 apostolesc în care se zice: „Dacă episcopul
ori presbiterul, ori diaconul se va ruga cu ereticii, să se suspindă
numai, iar de va da lor voie a lucra ca slujitori ai bisericii, să se
depună.“ Era vorba de referinfele primelor secte creştine, când
trebuia trasă linia demarcativă între cultul ortodox şi eretic şi
acum în veacul al douăzecilea aplică papa can. 45 apostolesc
tocmai la biserica ortodoxă, — în vreme ce Marmaggi — pleacă
dela Alba-lulia la Constantinopol unde nu l’a mai împiedecat can.
45 apostolic, a întra la o solemnitate religioasă din moscheea ma-
homedană. Asistă dar la cultul păgân, dar la cel ortodox cu care
e identic cultul greco-catolic nu. Bifurcarea aceasta a disciplinei
papale are un tâlc. i

s'a facut numai în patru puncte dogmatice:
recunoşterea primatului papal, purcederea Du-
hului sfânt şi dela Fiul, purgatorul şi azima la împărtăşanie. Sub-
tilititi scolastice la cari nu pătrunde înţelegerea mărginită a multimii,

Unirea lui Atanasie

www.dacoromanica.ro

Încolo noua biserică unită îşi menţine ritul oriental şi întreaga dis-
ciplină canonică a bisericei orientale şi caracterul de biserică natio-
nală. Dacă nu va respecta această limită, zice actul unirei, vom rupe
pecetile unirei, adecă se vor întoarce la biserica ortodoxă

Papii de pe vremuri vroiau să adâncească pe nesimţite ca-
tolicismul internaţional în biserica unită, dar în totdeauna li s'a
răspuns cu „rupem pecetile“. Ce n’a succes prin presiune externă,
a succes prin schimbarea sufletului generaţiei mai noui crescută în
Roma, prin „Doctorii“ de Roma, cari adâncesc tot mai mult catoli-
cismul nu numai în cele dogmatice ci şi în cele disciplinare. Sunt deja
si iezuiţi români şi se introduc ordurile călugăreşti catolice în bi-
serica unită. Aşa s'a ridicat solidaritatea catolică „între catolicii de
ori ce neam“ peste solidaritatea naţională şi pe teren social. Con-
ferinta episcopatului român-unit ţinută în Bucureşti la 29 Noemvrie
1922, va se zică după încoronare, emite circulara publicată sub
No. 351—1923 şi iscălită de Mitropolitul V. Suciu al Blajului şi
episcopii V. Frențiu, Hossu și Niculescu în care pe „dreptul na-
tural şi cel dumnezesc“ se interzice clerului unit ,concelebrarea şi
împărtăşirea activă cu personalul acatolic,“ si sub pedeapsa ur-
mărilor canonice zice: „Nu este de loc îngăduit credincioşilor
(uniţi) să asiste în ori ce chip în mod activ sau să aibă parte în
slujbele sfinte ale acatolicilor“. lată cum atât s'a tot adâncit ca-
tolicismul ultramontan în biserica greco-catolică din Ardeal până
când s'au rupt pecetile depe actul ,Unirei“, dar nu spre întoarce-
rea la biserica mamă, ci spre contopirea desăvârşită în biserica
catolică ultramontanä. De s'ar scula marii dascăli ai neamului ro-
mânesc din Blaj, Șincai, Maior, Clain şi toţi cari luptau în Blaj
contra jugului strein bisericesc, mar mai cunoaşte Blajul ultramon-
tan de astăzi.

Ajunşi la această prăpastie a adâncimei catolicismului în bi-
serica unită mai rămâne sancţionarea ei prin concordat, ca prăpas-
tia dintre noi să fie desăvârşită. Dar aceasta ar însemna o Croatie
românească, un stat catolic în Ardeal cu tendinţe centrifugale, cum
e Croaţia catolică, care nu vrea să rămână încorporată în statul
sârb. E departe de mine a contesta sentimentul românesc al epis-
copilor uniţi de astăzi, dar îndată ce-şi pierd libertatea actiunei
prin disciplina catolică, fatalminte se înstreinează de noi. O mare
primejdie pentru unitatea noastră naţională în zilele clădirei Româ-
niei noui şi mai ales ale apărării patriei, la care trebuie să fim
gata în tot momentul,

www.dacoromanica.ro

Vraja puterii papale a atins şi pe profesorul universitar Oni-
sifor Ghibu. Formula lui e să se reunească toţi românii în bise-
rica mamă, cu menţinerea aşezămintelor ei, ca biserică naţională
română autochefalä, într'o nedefinită legătură ierarhică cu Roma,
care să-i îngădue însă bisericei române absoluta independenţă, în
cele interne. Un fel de legătură morală ce ar cuprinde şi biserica
ortodoxă în prerogativele lor politice papale. O formulă imposibilă.
In concepţia bisericii papale nu există biserici naţionale indepen-
dente. Din vorbele lui O. Ghibu am desprins, că dacă nu există
atunci trebuie să vină unifii fără papă îndărăt, că aşa desbinati nu
mai putem rămânea.

Mai simplă şi clară e formula ţăranului: acum de ce să mai
fim împărţiţi în două biserici, că Ungurii cari ne-au despărțit nu
mai sunt între noi. Un sat românesc din secuime trecuse la cato-
lici cam cu patruzeci de ani înainte de înfăptuirea idealului natio-
nal. A rămas credincios numai un om. Acesta mergea în fiecare
Duminecă şi serbătoare la vatra unde era ordinioară biserica orto-
doxă in marginea satului, acolo aprindea o luminitä şi tămâie
pe o lespede de piatră, altarul lui la care se închina. Sătenii pier-
duti îşi băteau joc de el. Vai de voi, le răspundea el şi cu limbă
de moarte lăsă fiilor săi să susţină tradiţia legii: sträbune. Acest
sat a fost cel dintâi, care s'a întors la biserica strămoşească între
lacrimi de bucurie, Tradiţia legii străbune e vie între poporul ca-
tolic, numai clericalii lui mai stau în cale dela manifestarea ei în
reunire. Eu aştept cu calmul convingerii aprinderea luminitelor tra-
ditiei religioase a neamului românesc.

Formula mea de apropiere este: autonomia bisericii unite cu
susceperea elementului laic în corporatiunile bisericeşti. Când vor
avea cuvânt şi laicii în biserică, Vaida, Maniu, Sf. C. Pop, atunci
pecât îi cunosc, ei se vor înţelege cu ai noştri, că precum suntem
un neam aşa să fim şi o biserică, Să vină cu toţii şi nu divizați,
că aşa e mai creştinesc şi mai românesc actul reunirei. Să se rupă
odată pecetii ce ne-au ținut divizați două sute de ani.

. Nu prin cucerire ci prin libera determinatiune a celor des-
binati. Intru sfinţenie să se facă reunirea, cum sfanta este restator-
nicirea unităţii noastre desävârsite.

www.dacoromanica.ro

CR]
=
zile
=

A
+

cele insirate până aici reiese importanța mare

ce i-se da Mitropolitului din Sibiu, în crecurile
ungurești. Decorat cu ordinul „Coroana de fier“, ce-l
. indreptafea la titlul de baron, şi cu „Francisc losif“ cl.
I. De Francisc losif era simpatizat personal, erau doar născuţi intr’un
an şi se încurajau reciproc când se vedeau. Intre Români avea
nimbul arhieriei de 42 ani, 24 ani episcop al Aradului şi 18 ani
mitropolit al Sibiului, ani plini de activitate rodnică în ridicarea
instituțiilor culturale. Un om făcut dintro bucată. Figura patri-
arhală impozantă, mintea ageră, temperamentul viu, graiul sonor,
energia voinței şi un escesiv simț practic ce îl predestinau de
conducător. In fruntea unei mişcări populare, el putea duce lumea
orbiş după sine. De aceea erau fintite privirile la el.

Efectele acestei energii însă le-am simțit mai mult noi tinerii
cari cutezam să cugetăm cu capul nostru, iar idealismul nostru să
lovea de practicismul lui. Erau două lumi cari se ciocneau. Dar
numai în mijloacele de luptă difeream, ținta era aceeas. In politica
militantă el era moderatul, noi intransigentii, dar în fond nimenea
nu era mai bun român decât el. Suum cuique.

Moderaţii Generaţia viitoare care va ceti ziarele

ue româneşti dela anii 1860 până la înfăptuirea

şi naționaliștii. României : : ak
omâniei mari se va speria de polemicile
violente dintre „moderați“ şi ,nationalisti“. Nu va fi de prisos o
lämurite asupra ,moderafilor“ ici colea timbrati si de „trădători“,

www.dacoromanica.ro

Sa începem cu mitropolitul Șaguna. Si el a ajuns pe indexul
odioşilor moderați, ca să nu zic trădători, pentrucă după unirea
Ardealului cu Ungaria a fost pentru întrarea Ardealului în Parla-
mentul din Budapesta, ca acolo să ia lupta parlamentară pentru
revendicările nationale. Vremea, după tristele experinte ale politicei
de pasivitate, a justificat politica de activitate a lui Şaguna.

Mai violent era însă atacât ca renegat şi trădător marele
Mecenat al tinerimei, fiiul Orăzii-mari, Emanuil Gojdu, prietenul
intim a lui Şaguna. Politica lui Gojdu era îndreptată contra Ca-
marilei perfide din Viena, care a înşelat pe Români în 1848 şi
veșnic a intrigat între Români și Unguri, ca să nu ajungă la
înţelegere. Era însă şi duşmanul panmaghiarului Kossuth. El credea
în sinceritatea lui Francisc Dedk despre care susținea că e de
origine macedo-român şi numele lui originar ar fi fost „Pescar“
Obiectivul politicei lui de a obține pe cale constituțională drepturi
pentru Români, este exprimat în testamentul său unde visează de
o corporatiune organică, autonomă, naţională, adunare sau congres-
național, pentru „națiunea română“ adecă autonomia naţională.
Dar se îngrijește şi de creşterea unei generații intelectuale ca să
aibă poporul povätuitor luminat. Mintea să şi-o lumineze, strälucita
nație daco-romană, ca să nu fie neam mai ales decât neamul
românesc, cum este scris la prorocia naţională a lui Țichindeal.
Fundafiunea Gojdu astăzi e evaluată la zece milioane coroane în
aur, în moneda noastră de azi cam trei sute de milioane de lei. Cea
mai mare fundaţie a tinerimei ardelene. lată” opera odiosului rene-
gat de odinioară.

Cu toată autoritatea morală a moderatilor un partid guverna-
mental nu s': putut injgheba între Români. In anul 1884, s'a în-
cercat un grup de notabili-zemflemizati „ilustrisimii din tufă“ să in-
jghebeze un partid moderat. Cine erau acei moderați ? Miron Romanul
metropolitul Sibiiului fiul Bihariei cu simțul lui fin diplomatic şi
râvna iubirei lui de neam în suflet. Caracteristic e cum a stricat
acest metropolit serbările milenare maghiare din 1896, prin o celebră
circulară, un splendid rechizitor la adresa iubilanfilor meghiari, ce
a avut de consecință admonitia regală și descărcarea furiei puterni-
cului ministru Bânffy Dezs6, amenințările cu boicot din cercurile
maghiare şi detronarea din scaunul metropolitan. Vigilenta lui a
mântuit şi liceul din Braşov prin formula „rentei“ bunurilor din
România din care se susținea liceul. — Dr. Josif Gal membrul
casei magnafilor, care isi tinea de onoare să fie epitropul bisericei

www.dacoromanica.ro

române din Budapesta si se cetească „credeul“ în biserică. Pe ur-
mele lui Gojdu şi el şi-a lăsat frumoasa avere tinerimei române.
Moderat şi el în politică, neadormit însă în zelul de a-și întări
neamul si biserica. — Episcopul Ioan Mefianu şi alţii, cari în poziţia
lor cu răspundere pentru instituţiile pe cari le prezideau nu puteau
face politică intransigentă. Au şi întemeiat un ziar intitulat „Viito-
rul“ din Budapesta sub Direcţia lui Cornel Diaconovici. Moderatia
lor sta în omiterea autonomiei Transilvaniei şi a sufragiului uni-
versal din programul partidului national dela 1881. Conştiinţa na-
țională însă n’a admis nici această concesiune şi „Viitorul“ trebuie
să moară după o scurtă viață de doi ani, ca o încercare nereușită
de a injgheba un partid moderat între Români, căci Românii per-
horescau orice politică oportunistă, iar Ungurii nu admiteau nici
un colorit de partid propriu românesc ci numai contopire în careva
din partidele parlamentare maghiare. Locul de întâlnire al tuturor
fără deosebire de profesiuni politice erau sinoadele şi congresele
noastre bisericeşti, acolo, unde în fräfeascä înțelegere se lucra
pentru întărirea bisericei şi a şcoalei. Aceştia erau moderatii câr-
titi în luptele politice. Trädätori de neam noi n'am avut.

In Septembrie 1915 am văzut ultima dată pe Metropolitul
Metian în Sibiiu, la vârstă de 88 ani în plină putere fizică şi
psihică. Era vorba de intrarea armatei române în Ardeal. Se spune
că şi regele Carol vroia Ardealul, — zicea mitropolitul, — dar nu-mi
pot închipui cum. Eu n’o să-mi părăsesc reședința dacă vor veni,
căci canoanele mă obligă a nu-mi părăsi credincioșii în strâmtoare“.
Au fost uitate toate câte ne despärteau, tensiunea de până atunci,
şi ne-am cencentrat în aceea ce ne unea în ciasul când am ajuns
la frângerea pânilor.

Atmosfera era încărcată de pregătirile ofensivei din primăvara
anului 1916, care se credea că va fi decisivă. Mitropolitul Mefian a
murit la 21 Ianuarie (3 Februarie) 1916. Toţi simt fierul situaţiei
ce se crează prin pierderea cârmaciului care simboliza pe „preotul
cu crucea în frunte“ în mijlocul furtunei desläntuite. Condoleante
si delegaţii dela rege, guvern, parlament, biserici, societăți, — toate
privirile erau îndreptate spre Sibiiu.

Funerariile se desfăşoară întro proporție neînchipuită. Sute
de preoți din întreaga mitropolie cum n'am mai văzut la un loc,
deschid cortegiul funebral, urmat de înaltul cler, de autoritățile
bisericeşti, militare, civile şi de imensa mulțime a poporului din
tot cuprinsul mitropoliei. Fără a fi fost plănuită o demonstrație a

www.dacoromanica.ro

legăturii vii dintre cler si massele populare, sportan s'a reliefat la
mormântul Mitropolitului Mefianu, că biserica e cetatea sfântă în
‘care trăeşte si moare neamul românesc, după vechile lui tradiţii.
A fost unica adunare populară mult grăitoare sub durata răsboiu-
lui. S’a färämätit comitetul national, toți si toate, numai biserica
a rămas în picioare în viitorul ispitelor.

A căzut coroana depe capul bisericei şi s'a deschis prăpastia
greutăților la îndeplinirea scaunului mitropolitan vacant, cu toate
consecinţele ei incalculabile.

Dispozitia statutului organic e clar precizată în $. 156 unde
se zice „Congresul pentru alegerea de mitropolit se convoacă
prin Consistorul mitropolitan, în termen cel mult de trei luni după
reposarea mitropolitului“.

După înmormântare s'au deschis graiu-
rile. Graiuri sinistre. „Nu vă jucaţi cu focul“,
îmi spunea un om aproape de guvern. De
astă dată guvernul are să aleagă mitropolit
că în mâna lui sunt telefoanele, poșta și celelalte mijloace, censura,
rechiziționări, trimiteri pe front etc., urmai eu. Da, da, toate, asa
e în răsboiu:

— Dacă vom alege.

— Trebue să alegeţi, dacă nu de voie bună, constrânşi de
guvern a respecta chiar legea bisericii.

Am lăsat să înțeleagă cum a voit acel „dacă“, însă mi s'a
confirmat temerea, că „biegen oder brechen“. Alegem ori ni se
suspinde autonomia si ni se numește administrator metropolitan.
Imi aduceam aminte de îngenuncherea mitropoliei sârbești din
Carlovet. De epoca metropolitului Anghelici şi de tragedia lui
Brancovici. In feliul cum era pusă chestia din partea guvernului
aveam se alegem din două rele.

Din dilema aceasta nu mi se părea altă scăpare decât cu o
formulă de inflație a celor trei luni statutare de vacanță, dar
nu eram strein de orice solutiune ce ne-ar scoate din dilemă.

Consistorul mitropolitan s'a intrunit în ziua după înmormântare
sub preşedinţia episcopului Joan Papp cel mai vechiu episcop.
Vasilie Goldiș cu amicii lui erau pentru suspendarea alegerei
până după răsboiu. După lungi şi serioase desbateri a învins pă-
rerea să nu expunem autonomia bisericei prin neobservarea statu-
tului organic, dar se dăm interpretarea, că nu faptica alegere de
mitropolit e absolut obligatoare în termen de trei luni ci numai

Preparative
în vederea alege-
rilor congresuale.

www.dacoromanica.ro

convocarea congresului electoral. Ziua alegerii de mitropolit s'a
fixat pe 23 Iulie (3 August), va să zică cu inflația celor trei luni
la şase. Supozitia era, că ofensiva de primăvară va decide
soartea răsboiului înainte de a ajunge la alegere de mitropolit.
Până la alegere girează afacerile mitropolitului episcopul din Arad.
Guvernul n’a ridicat obiectiuni contra acestei hotărâri. Erau alte
chestii cari îl ardeau, situația depe front.

A fost o vreme când numele lui Vasilie
Mangra profesor de teologie în Arad însemna
erou naţional. Atunci era cinste să fii „mangrist“ si mulți umblau
după această cinste. Mangra si Lucaciu sintetizau apostolia nati-
onală a preotului român de ambele strane. După aceea a urmat
la 1910 renegarea principiilor sale naționale ce l’a schimbat în
cel mai odios nume. A fi „mangrist“ în această ipostază, însemna
o desonoare politică în opinia publică.

Era destul să pui pe cineva pecetea magrismului ca să-l
anihilezi moraliceste. Tactica adversarilor grupei noastre tribuniste,
a exploatat fără scrupul relaţiile mele politice de mai înainte cu
Mangra şi conexiunile inerente bisericeşti ce le aveam în corpo-
rațiile si slujbele bisericeşti. Chiar opera mea de mântuire când
preoțimea și intelectualii noştrii stăteau sub teroarea spânzurătorilor,
era intrigată de suspiciunea „mangrismului“ meu.

N’a lipsit nici nota confesională, ori chiar a avut parte din
puterile motrice, îndreptate contra mea. Un prelat al unei anumite
confesiuni care sub stăpânirea ungurească stătea sub tufă până
când eu mă jucam cu capul în luptele naționale, iar sub stăpâ-
nirea românească ameninţa cu liga naţiunilor dăcă nu i-se respectă
privilegiile ungurești, indignat că serbările naționale oficiale se fac
în catedrala ortodoxă din Oradea-Mare, într'o adresă oficială, scrie,
că „în baza legilor ungare neabrogate sau nemodificate dincoace
de Carpaţi nu există religiune de stat, ci toate confesiunile sunt
egal îndreptăţite, asa nu înțelegem cum în biserica unde a slujit
şi a fost sfințit de episcop Mangra şi azi slujeşte urmaşul si
sfetnicul lui de odinioară se fac exclusiv serbările naționale“. Adică
el, care sta pe o rogojină cu Mangra sub stăpânirea ungurească,
află catedrala ortodoxă din Oradea pângărită de Mangra și de
urmașul lui care sunt eu. lată de ce trebue să clarific mangrismul
meu debitat de Românii noui cu atâta lăcomie, ca să afle un punct
vulnerabil în trecutul meu. Povestea e instructivă si se vor edifica
mulți din ea. lată-o:

Mangrism.

www.dacoromanica.ro

Mangra mi-a fost profesor la institutul
teologic din Arad. După aceea coleg de ca-
tedră şi frate de cruce în frământările mari
politice şi în suferințele de douăzeci ani cât a stat cu mine în
Arad. Împreună am mâncat pânea amară a persecuțiilor; impreună
am întemeiat „Tribuna“ din Arad, împreună am fost ridicați din
catedră eu ca să revin, el să nu mai revină; împreună am trecut
peste luptele de stradă ce s'au descărcat asupra noastră în 1893
pentru Memorandul dela Viena; împreună am organizat congresul
naționalităților la Budapesta în 1895; împreună am suferit dripirile
fraților imbuibati în grațiile de sus; împreună am făcut din Arad
un centru cultural şi politic în care clocotea viața românească;
împreună am dus conştiinţa naţională la înălțimea de unde si pe
el l-a măturat când mai târziu a încercat se o supună oportuni-
tatii. Intre noi nu mai era eu si fu ci eram noi, una în cugete şi
simțiri,

El era bihorean. De când a venit la 1900 ca vicar episco-
pesc în Qradea-Mare vedea cu ochii cum se stinge sufletul
românesc din Biharia în lipsa de şcoli românești, şi sub bătaia
prozelitismului catolic nu află altă mântuire, decât reinfiintarea
vechei episcopii ortodoxe din Qradea-mare. Ştia că aceasta nu o
poate face fără învoiala şi sprijinul material al guvernului. Aceasta
Pa determinat la hotărîrea fatală de a intra în partidul „muncii“
de sub şefia lui Tisza şi a candida la mandatul cercului Geica cu
program guvernamental în alegerile parlamentare din 1910, prezi-
date de guvernul Kuhen Héderväry, venit la putere cu programul
de împăciuire a naționalităților.

Cand a venit la Arad să ne anunțe această intentiune s'a
petrecut o sfâşietoare scenă între mine si Mangra in presenta co-
proprietarilor „Tribunei“. Nicolae Oncu, Sava Raicu si Sever Bocu,
care s'a terminat cu cuvintele mele „Tu eşti mort din clipa
candidării“ la cari mi-a ripostat „Mor ca iarăş să înviu“. După
această rupere cu noi, a mai mers să consulte pe Joan Suciu, care
ținea la el. Dela Suciu a venit cu impresia, că alții nu văd în
colori atât de negre hotărîrea lui, însă îi recomandă a candida cu
program independent, un lucru ce cu considerație la poziția mea
de director seminarial, mi l-a oferit şi mie comitetul naţional prin
Ioan Suciu şi la ce mă îndemna şi Vaida Voivod. Eu am refuzat
această propunere pentrucă nu mă puteam despărți de şcoala cu
care mi-am identificat viața. Sguduit totus de tragedia ce il

Raporturile mele
cu V. Mangra.

www.dacoromanica.ro

aşteaptă, a plecat la Budapesta să renunţe la candidatură, dar s'a
înapoiat cu rezultatul că „e prea târziu“. Tisza nu şi-a mai lăsat
victima din mani.

După alegeri, în luna lunie 1910, mă chiamă Mangra telegrafic
la Budapesta, unde venise Eugen Brote şi loan Slavici, să înfiin-
teze un birou de presă. I-am răspuns că nu pot merge, nu voi să
am nimic cu halul în care a intrat. La acest refuz Mangra îmi
răspunde supărat următoarele: |

„Imi fin de datorinfa si demnitatea mea să declar si să te asigur, că
asupra „situaţiei fatale“'— cum ziceam eu în scrisoare — nici în minte nu mi-a
trecut să cer sfatul sau ajutorul, „patriotic“, ci să vă spun că calea
voastră duce la faliment sigur moral şi material, — am vrut să-ți spun lucruri
spre a preveni dacă este cu putință catastrofa care fatalmente vă va ajunse,
persistând în calea voastră. Vă va convinge pe deplin trista realitate. Atâta
pot să-ți spun, că amar vă inselati crezând că mă veţi putea strivi sau izola
în opinia publică românească. Până aici am tăcut şi răbdat toate atacurile
miselesti, dar şi răbdarea mea are margini. Un partid national, cu conducerea
din urmă, este o rușine pentru neamul românesc. Veţi vedea că opinia publică,
care nu se poate emancipa de sub influința celor mai competenți factori si
cercuri politice, se va întoarce cu înverşunare contra voastră, precum bărbaţii
serioşi politici privesc deja cu dispreţ la comedia politică ce o jucaţi. Bănatul
vă va întoarce mai întâi spatele. Nicäiri nu veți mai avea credit. Ce veţi face
atunci ? lerusalime, lerusalime ! „Dat în Budapesta la 5 Iulie nou 1910. Mangra“

Răspunsul meu a fost: „Mă ameninfi că voi fi strivit. N'ai spus nimic
nou, — amenințarea aceasta de 30 de ani, de când ţi-am fost Waffentraeger,
a atârnat ca sabia lui Damocle asupra mea si a căzut de multe ori asupra
mea — ştii tu cum — numai tonul în care vorbeşti cu mine e nou. Eu numai
câştig pot avea de aici, că acum fiind sabia în mâna care ştie unde da, va fi
lovitura mai sigură si eu mă voi sfârşi mai curând. Suprema mea dorință s’ar
împlini, căci ce mai am eu de căutat cu crucea’n sân aici intre atâtea infamii.
Asa dară sunt pregătit pentru sfârşit crestinesc. Te înșeli însă dacă crezi, că
pe tine te vor justifica înaintea istoriei birourile de presă, — nici cel de din-
coace nici cel de dincolo — cu care ameninfi şi nici strivirea ce ni-o pui în
prospect, dar nici nemernicia conducerii politice de astăzi. Toate acestea sunt
numai scurgeri ale luptei ce se desfäsurä în politica de naţionalitate din Un-
garia. Pe tine te poate justifica un singur fapt: reale concesiuni din partea
guvernului și inaugurarea unei noui politice de naţionalitate în favorul nostru.
Fără de acest câștig in sus, ne puteţi strivi pe noi, cei ce aveţi puterea in
mână, ne pot dispretui si huidui frații de dincolo, cu un cuvânt noi putem
sucomba si moraliceste si materialiceşte dar toate aceste nu vor fi fie si
cauzei româneşti de folos și tu fatalmente vei rămânea un tip de trădător
în fata istoriei, dacă vei persista în actele de răsbunare“. Dat în Arad la 26
Iunie (9 Iulie) 1910. Ciorogariu.

Mangra-Brote-Slavici au rămas însă singuri în cutia guver-
nului. Guvernul Khuen-Herdervăry şi-a inaugurat politica de împă-

5
www.dacoromanica.ro

ciuire prin omul de încredere al comitetului national, Joan Mihu,
puritanul fruntaş dela Vinerea, care a tratat ad referendum plaforma
unui modus vivendi între Români şi Unguri, fără rezultat, din pri-
cina guvernului prea îngust în concesiuni,

,Tribunaf a rupt brusc legăturile cu întemeietorul ei Mangra
si cu cei mai de seamă si vechi colaboratori ai ei, Brote si Sla-
vici, descărcând ca un uragan asupra lor tunetele de trădători,
Locul lor la ,Tribunaf îl ocupă Goga cu întreaga generaţie tineră
si îi decapitează unul câte unul şi pe toți laolaltă, Deschid însă
focul si contra inertiei Comitetului Naţional si cer primenirea lui cu
elemente tinere, Eu am dat curs liber asaltului contra celor desertati
dar am încercat înzadar împăcuirea între ,bätrâniif din comitetul
national și tinerii ,ofelitif grupaţi în jurul Tribunei, Urmează ca tot
eu să port si ponosul acestei ciocniri interne din partidul naţional,

La Dumineca Tomii s'a întrunit conform statutului Organic
sinodul eparhial din Arad, când s'a descărat întreagă furia sen-
timentului public contra lui Mangra, Intre huidueli si loviri cu
ouă clocite e petrecut dela catedrală până la seminar unde s'a
ținut sinodul, chiar acolo de unde în 1903 a trebuit să se retragă cu
capetele sparte demonstraţii unguri dinaintea studenţilor seminariali
si a industriasilor români cari apărau seminarul asaltat și ameninţat
cu prăbuşirea pentru că era cuibul lui Mangra, Demonstrația ace-
asta era însoţită de rănjetele celor atacați mai'nainte de el ca mo-
derati, O lume intoarsă pe dos, :

Ca om nu puteam rămâne indiferent față de nenorocirea lui,
l-am dat adăpost în cancelaria directiunei seminariale până s'au
împrăștiat demonstrantii, Acest gest de sentiment omenesc a fost
exploatat impotriva mea, Le-am răspuns; s'au despărțit cărările
mele cu Mangra dar dela mine nu aşteptaţi să dau cu pietre în el, sunt
si sentimente omeneşti, nu numai politice, E o trăsătură a carac-
terului meu de a respecta sentimentele ce le-am avut odată, Sen-
timentul aceasta de durere pentru tragica soarte a unui fost prieten
îl am şi astăzi faţă de memoria lui, si mă simt mai liniștit în con-
ştiinţă decât aceia cari nu tin seamă de sentimentele bune ale
oamenilor, Eu cuget cu capul meu şi simt cu inima mea, nu m'am
lăsat terorizat nici când, nici din dreapta nici din stânga și soco-
tesc că asa ar trebui să fie tot omul care se onoreaază pe sine,

Vaida Voivod a scris o broșură sub titlul „Tribuna-Mangra-
Tiszaf în care eu figurez ca fapul ispăşitor pentru păcatul lui
Mangra, Cică aș fi un deghizat mangrist, am ‘Sami urmez. pentrucă

www.dacoromanica.ro

vezi Doamne, bate capul Tribunei şi se va risipi turma. Era o
tactică de luptă contra Tribunei. I-am răspuns în altă broșură sub
titlul „Spre prăpastie“. Interesante ‘ contribuţii la istoria partidulni
național. Voi lega aceste broşuri laolaltă, îmi spunea odată Vaida
Voivod după împăcare, ca să vadă şi copiii mei ce a fost. Dar
nici Octavian Goga n’a fost cruțat. Si el a fost acuzat că s'a oferit
ministrului Kristofy pentru un mandat de deputat. Infeleg că eu
care aveam contact cu Sigescu, comisarul guvernial, care sta ca
un munte asupra scoalei mele, şi cu Mangra în cele bisericești,
ca aparținător a aceleaşi eparhii. Dar să fie si poetul suferințelor
noastre bănuit de duplicitate e o notă a sălbăticiei politice. Insă
aşa-i politica, desparte pe frate de frate şi pe tată de fiu. Norocul :
că despărțirea aceasta e vremelnică.

Calvarul acesta ,mangrist“ al meu de abia s'a potolit prin
„pacea lui Stere“ prin care a fuzionat „Tribuna“ cu „Românul“,
iar eu am intrat în comitetul național, pe formula păcii de a nu
fi nici învinși nici învingători. Alegerea de mitropolit iar a renoit
legenda mangrismului meu. Şi aceasta nouă ofensivă avea un tâlc.

De când m'am despărțit de Mangra nu ne-am mai văzut
decât în fugă la sinoadele eparhiale şi în consistoarele mitropolitane.
In 1914 ori 1915 nu-mi aduc bine aminte, cu ocaziunea şedinţelor
comitetului național, Pam văzut în Budapesta pe strada Väci în
societatea protopopului militar Joan Pap, care intenţionat ne-a lasat
singuri, căci mereu spunea, că dânsul nu înțelege ca doi prieteni
cum eram noi nici să nu se mai vadă.

Mangra nu mai era cel de odinioară. Apatic, dus, mistuit de
luptele interne sufleteşti peste cari a trecut. Frânt şi trupeste si
sufletește, dar convins de corectitatea politicei lui.

Revine la vechea lui imputare, ai minte dar mai înțelepciune
Şi tot izolat vei rămâne. — „Va fi, îi ripostai, dar eu mă simt
foarte bine cum sunt, — tu însă nu cred să poți spune la fel“.
— Da da, acum sufăr eu, dar tot acolo trebuie să veniţi toți unde
sunt eu. Nu noi suntem peste vremuri, ci vremurile sunt preste
noi, sfârși el cu glasul stins“. Această întâlnire a mai desghefat
relaţiile personale dintre noi, dar pe teren am rămas aceeași ad-
versari politici. Asa ne-a aflat alegerea de mitropolit.

— „Ce facem acum?“ mă întrebă nedespärtitul meu prieten
Dr. G. Popovici protopopul Lugojului, după înmormântarea lui
Metian. „Ce ne va învăţa Dumnezeu, la Mangra însă nu ne putem
gândi. E o_imposibilitate morală“,

5*
www.dacoromanica.ro

Nici Mangra nu se gândea să-şi pună candidatura. El sta pe
lângă aspiraţiile lui de a reinfiinfa episcopia din Oradea-Mare. El
înclina spre Eusebie Rosca, directorul seminarului din Sibiiu.
Acesta s'a si prezentat în curând la Tisza, care l-a primit bine şi
Sa contat de acceptabil în condica candidaţilor agreati guvernului.
A urmat însă altă întorsătură. Opinia publică românească sa re-
voltat de vizita lui Roşca la Tisza, iar de alta parte Tisza nu
renunfase la obligamentul moral ce-l avea fafa de Mangra. Ori
cât era de mare dorința de sus, mai trebuia să se țină însă seamă
şi de alegerile congresuale.
s'au ţinut in Martie 1916. In pragul alege-
rilor la 26 Februarie (10 Martie), guvernul
suprimă apariția „Românului“, pe motivul
declarat de echivocitate, dar evident că voia să ia şi arma de agi-
tatie electorală. In jurul „Românului“ erau însă și alte frământări.
Anume Goldis criticase separatismul Blajului în chestia orfeli-
natului. Le trebuia orfelinat deosebit cofesional în Blaj. „Unirea“
din Blaj răspunde la nota redacției unui nedumirit: Aveţi răbdare,
Sau luat demersuri să se clarifice situația, că a cui e „Românul“,
a lui Goldiș ori a Comitetului National, iar „Az Est“ din Budapesta
în numărul din 27 Februarie (11 Martie) aducând ştirea, că Românul
e sistat, comentează această sistare astfel, că e vorba numai de
schimbarea Comitetului redacțional, adecä liberarea „Românului“
de sub direcția lui Goldiş şi apariţia lui sub nou comitet redacțional.
De fapt Sever Dan secretarul Comitetului Naţional sosise la Arad
cu o zi mai înainte de sistarea „Românului“, adecă în 25 Februarie
(9 Martie) si a pus în discufiune mutarea „Românului“ din Arad,
dar a fost refuzat de Aradani. In strâmtoarea aceasta Vasile Goldiș
săvârşeşte un act desperat, în care imbracă patriotismul şi înalta
sa consideraţie față de Tisza profesate în nişte articoli apärufi mai
de mult în Tribuna si atribuifi de campania antitribunistă mie,
cerând dela guvern aprobarea reaparitiei „Românului“. Insă fără
rezultat.

Alegerile
congresuale

Astfel sau făcut alegerile congresuale fără controlul publici-
tatii sub influinfa externă a administraţiei, mai mult ori mai putin
simțită, după variata forță de rezistență a locului. De pildă în
arhidieceza Sibiului care alegea şasezeci de membri, adecă jumă-
tate din totalul membrilor congresului electoral, numai unsprezece
au fost membri noi cari mau mai fost aleși în corporatiile biseri-

www.dacoromanica.ro

ceşti, Congres, Sinod ori Consistor. Dintre aceşti noi membri trei
funcționari de stat, anume: Alexandru Belle subprefectul judeţului
Făgăraş, Valeriu Candrea vicepreşedintele scaunului orfanal din
Deva, şi Valeriu Petcu consilierul directiunei financiare din Deva,
toţi trei buni români, ceilalţi profesori dela școlile noastre con-
fesionale, directori de bancă și protodiaconul metropoliei Dr. O.
Costea. Cei şasezeci erau impestritati cu guvernamentali orien-
taţi mai mult spre Roșca. Eparhia Caransebeşului alege treizeci,
Burdea a scos două-zeci adicti ai lui, guvernamentali. Districtul
Oradea-Mare, nouă, cari contau la Mangra; districtul Aradului
două zeci si unu, impestritati și aceştia cu nou aleşii guverna-
mentali în locul vechilor sinodalnici, cum e V. Goldiș, Emanuil
Ungureanu, Aurel Cosma, etc. Alegerile s'au ţinut cu bătrânii,
căci tinerimea era dusă pe front. De aici provine slaba rezistenţă.

Era un congres compus din elemente eterogene în care pre-
ponderau oficiantii şi sovditorii, dar multi dintre ei în sufletul lor
erau streini şi de Mangra și de Burdea exponentul guvernului
care înclina spre Rosca, asa că nu era imposibil a obține si ma-
joritatea pentru candidatul național dacă alegerea de mitropolit nu
cădea pe zilele critice ale declarării răsboiului românesc.

Mult aşteptata ofensivă de primăvară s'a desfășurat în 1916.
La începutul lui lunie Brusilow înaintează victorios spre granițele
ungurești. Succesul acela a intetit agitatiile răsboiului din Bucu-
resti până la parocsism. Dar ofensiva lui Brusilow dă de greutăţi
și armele si munifa promise dela antantă tot nu sosesc la Bucu-
reşti. Pe la începutul lui August Brătianu încă tot se târgueste cu
Czernin asupra preţului neutralității. După mărturisirea lui Czernin
Germania face presiune asupra monarhiei să cedeze Bucovina și
Ardealul în. prețul neutralității. Czernin- incă îi cere lui Tisza ce-
darea, dar acesta îi răspunde, că „cine se încumetă a lua măcar
un metru pătrat din teritoriul ungar, primeşte glonţ“. Nimic nu era
sigur în 5 August când s'a făcut alegerea de metropolit, dar mă-
surile de evacuare a Sibiiului erau luate pentru toate eventuali-
tätile. Contractul de räsboiu cu antanta e încheiat numai la 17
August 1916. Am greşit dar calcului cu 12 zile respective cu 23
până la data întrării faptice în stare de război.

In vreme ce lumea era preocupată de
ofensivele militare şi diplomatice noi ne sbă-
team ca peştele pe uscat cu alegerea de
mitropolit. Joan Papp episcopul Aradului, îndreptăţit în ordinea

Tratative în vede-
rea candidarilor.

www.dacoromanica.ro

ierarhică la candidare, ca cei mai vechiu episcop şi-a fixat punctul
de vedere: nici nu mă obtrud nici nu renunţ la candidare.
Episcopul Miron Cristea nu conta la majoritate în congres, mai
ales din pricina Caransebesenilor cari erau impotriva lui, astfel nu
era dispus să se expună căderii. Asesorul din Sibiiu, Nicolae Ivan
era viceprezidentul partidului național, lansat odată de Szăsz pre-
fectul Făgărașului, fără insă a prinde la guvern dar nici nu avea
suficiente legături în eparhia Aradului şi Caransebeşului, nici
Arhidieceza nu o- avea intreagă. Eu încă eram membrul comitetului
național şi aveam „memoriu“ foarte rău la guvern, în jos eram
luat în combinare la o candidare pentru onoarea drapelului si
provocarea unui balotagiu dacă candidează şi Mangra şi Roşca.
Aurel Vlad era pentru facerea unui protest şi depunerea manda-
telor, aceasta insă era identic cu cedarea terenului, ce nu convenia
nici episcopului Cristea, nici Sibienilor cari să temeau de Roşca
de când şi-a aprins paiele în cap cu poclonirea la Tisza, deși om
onorabil, dar cu o mentalitate deosebită de a celorlalți Sibieni,
cari preferau chiar pe Mangra lui Rosca. Cu Goldiș nu mă puteam
înțelege din pricina prejuditiilor cu cari privea alegerea de mitropolit.
In tabăra cealaltă se frământau mode-
“ ratii de voe de nevoe între Mangra şi Rosca
cu mai multă orientare spre Roșca. Petru
Ionescu consilier în Ministerul cultelor, al cărui cuvânt” apăsa la
guvern și avea în buzunar douăzeci congresişti din eparhia Ca-
ransebeșului şi avea influinté și în celelalte eparhii era pentru
Roșca, dar totul depindea dela hotărîrea lui Tisza. El avea să
aleagă între Mangra si Rosca şi nu era omul care să se lase con-
dus de jos.

In 8 Mai primesc informaţia absolut sigură dela un aderent
a lui Mangra, că Tisza se consideră obligat moraliceste de a spri-
jini pe Mangra cu toată hotărîrea, va se zică Roşca rămâne izolat.
Acum aveam icoana clară a situaţiei, a sosit momentul pentru o
nouă grupare.

Inainte de a lua contactul cu Sibiul şi Caransebesul mă po-
menesc cu Mangra la mine. A venit să-mi comunice, că l-a chemat
Tisza la sine și îndinte de a se prezenta la Tisza vrea se ştie ce
gânduri am eu. l-am spus, că se ducem pe Ignatie al nostru, episco-
pul loan Pap la Sibiiu, iar el să-şi facă episcopia din Oradea-
Mare, ce era decis, deja de Congres. Cu aceasta tactică cre-
deam să pot canaliza candidatura lui Mangra dela mitropolie. Mangra

Candidatura lui
Roșca.

www.dacoromanica.ro

conştiu de conflictul său cu sétitimentul public românesc, a primit
soluția cu alegerea lui loan Pap de mitropolit, dar cerea pentru
sine scaunul ce va veni vacant în Arad prin alegerea episcopului
Pap, iar pe mine mă mână la episcopia ce se va înființa în Oradea-
Mare, în caz contrar el se retrage şi ajută pe Roşca la Sibiiu.
l-am spus imposibilitatea morală de a fi el ales în Arad, şi că
nici întrun caz nu mă pot angaja pentru aceasta ci voi candida
şi eu, ca să ies din bănuiala duplicitätii cu care mă gratificä
duşmanii. Aleagă sinodul între noi. Mi-a dat răgaz să mă mai
cuget si să-i dau mai în urmă răspuns definitiv, pentrucă sfârșește
„eu pot face să nu fiu mitropolit, dar au pot face să nu fie altul,
dacă nu ne înţelegem.“ Aluzia era la Roşca, sperietoarea lor.

„In 25 Mai mi-a trimis un sol pentru răspuns. Am dat:
acelaş răspuns: loan Pap la Sibiiu, el la Oradea-Mare, la Arad
încerce-și norocul pe propriile puteri. Mi s'a pus totodată în ve-
dere, că poate voi fi învitat de Tisza la o audienţă. l-am răspuns
că aceasta ar. avea sens -numai între marginile propoziției mele
dela care eu nu pot renunța. Fireşte audiența a rămas neefectuată.
In 31 Mai îmi vine solul dela Budapesta cu vestea, că Tisza a
prevenit pe Mangra, care se dusese la el cu propunerea pentru
loan Pap la Sibiiu şi el la: Arad, şi i-a declarat categoric că vrea
neapărat ca să fie el mitropolit la Sibiiu. Majoritatea îi este asi-
gurată prin frunctionarii săi și cei ce „rivalizează“ să se grupeze
pe lângă Mangra, aşa că e nădejde nici să nu se mai voteze pe
altul, căci intransigentii vor da bile albe. Tisza se gândeşte numai
la aceea cum să-i usureze poziția lui Mangra în scaunul mitro-
politan şi l-a încredinţat să-i prezinte postulatele de revendicări cu
care să se prezinte autorizat de Tisza în scaunul mitropolitan.
Adică programul păstorirei sale, ce i-ar servi de bază morală pentru
împăcarea Românilor cu alegerea lui de mitropolit. Mangra credea
orbiş în Tisza şi s'a dus la Oradea să-şi redacteze memoriul lăsând
în baltă combinaţia cu loan Pap, mai ales că nu se încredea în
alegerea lui la Arad, iar reînființarea episcopiei din Oradea-Mare
era problematică.

' — Ce faci acum? mă întreabă solul. — Ce a făcut fostul
meu colonel Velican, — Ce a făcut Velican? Când l-a înfruntat
comandantul de corp Edelstein Gyulai înaintea frontului, a pre-
zentat arma și a dat pinten calului. Unde mergi Domnule Colonel?
In pensiune. Şi a s'a dus în pensiune. Aşa fac şi eu front şi merg
în pensiune, dar numai după manevre, spune-i lui Mangra.

www.dacoromanica.ro

In 21 lunie am plecat la Sibiu pentru consistorul metropoli-
tan convocat pe 22 Junie. La Orăştie urcă în tren Aurel Vlad. Dânsul
e de părerea că Mangra mare majoritate dacă se aliază toate
grupele contra lui. Las să vedem ce-i în Sibiiu şi apoi.

In Sibiiu am aflat lumea pregătită pentru alegerea lui Mangra.
Ioan Lupaș avea temerea că se va încunjura de prietenii săi
politici, de cari se temeau mai mult de cât de el, care în cele
bisericeşti era riguros păzitor al legii. Episcopul Cristea era resem-
nat, el e tinăr si are vreme de așteptat, Mangra şi aşa nu o duce
mult. Protopopul Lugojului Gheorghe Popovici, înclina spre Rosca.
Toţi erau în espectativă. Nimeni nu ştia ce aduce ziua de mâne. Mangra
se învoeşte și acum la combinația cu episcopul loan Pap, dar dânsul
-nu mai poate schimba situația odată declarată pentru el, ci să
meargă episcopul loan Pap la Tisza, să tocmească treaba şi el îl
va sprijini, totodată mă autorizează a spune aceste Episcopului
loan Pap.

Eu mai încercasem odată în Arad, prima propunere ce am
făcut-o lui Mangra pentru compromisul cu episcopul Pap, să-i
aduc la olaltă, însă episcopul Pap îmi spunea să meargă Mangra
la el iar Mangra să-l cheme episcopul. Nici unul nu voia să ia
inițiativa până nu se ştie ce zic şi. alții la acest compromis.
M’am dus din nou cu vorba lui Mangra la episcopul Pap, acesta
insă nu cuteza să se prezinte la Tisza cu această propunere ci
aştepta să-l cheme Tisza. Dar mam lăsat treaba întru atâta. Pla-
nul cu Ignatie l-am comunicat şi cu Ivan şi Vlad şi ei sub prima im-
presie sunt accesibili pentru combinaţia cu episcopul Pap, să sca-
pe de Mangra. Da, mă aliez şi cu dracu numai să nu iasă Mangra, ne
spunea Vlad. Mangra își continua acţiunea. Ca să satisfacă unele
dorințe amice lui Roşca, îi oferă acestuia vicariatul dacă va fi
ales din mitropolit. Roşca însă nu vrea să-și lege mânile şi îi răs-
punde, că aşteaptă alegerea, atunci va vedea ce face, prin ce
Mangra e desărcinat de obligamentul să-l facă vicar. A căzut dar
teama adversarilor lui Roşca din Sibiiu şi le-a mai îmblânzit teama
de Mangra. Ă

Consistorul mitropolitan cenzurând actele electorale constată,
ingerinfa guvernului în alegerile congresuale şi decide înaintarea
unui protest la guvern. Cu acestea s'au terminat preliminarele ofi-
ciale ale congresului la 24 lunie, iar noi ne-am despărțit că vom
lua hotărârea definitivă la congresul ce avea să se întrunească în
5 August, — dacă se va întruni.

www.dacoromanica.ro

In 30 Iulie s'a deschis congresul ordinar in Sibiu, care şi-a
ținut şedinţele până în ziua alegerii, adecă 5 August. Congresul
avea o înfățișare deosebită. Funcţionarii, cu pufina excepție a unor
tipi mai indraznefi, erau jenati de rolul lor de alegători biseri-
ceşti. Notarul din Crocna, Joan Lazar îmi spunea: „să fi bătut
Dumnezeu pe cine m-a trimis pe mine aici“. Intre cei cu libere
profesiuni remarchez oameni cu copii ori înşişi amenințați de tri-
miterea pe front. Intre ei vedeam inversunafi dușmani de mai
"nainte a lui Mangra. Unul îmi spune: nafia nu piere dacă va fi
ales Mangra dar eu pier dacă mă trimite in Albania şi-mi rămân
copiii orfani. Altul se mângâia că nu e Mangra așa rău. Cei mai
mulți rezonau, vă avem nevoie de scut pentru vremurile ce au să
vie, iar dacă se vor schimba cei ce vor veni mâne îl vor lăsa ori
nu-l vor lăsa în tron pe Mangra, după cum vor afla de bine. Au
fost şi răi cari ameniafau cu räsbunare pe cei ce vor fi contra lui
Mangra. Fireşte toți eram urmăriţi de detectivi. Fără sfială întrau
între noi. Vasile Lucaci încă era urmărit de detectivi pe vremea
proceselor din Cluj. El se făcea că își chiamă cätelusul, ce
nu-l avea, şi îi fluera pocnind din degete. Aceștia sau plâns
procurorului leszenszki, care a întreabat apoi pe Lucaci ce face
cu detectivii lui. Ce să le fac dacă sunt atât de proşti că se nă-
pustesc asupră-mi fu răspunsul lui Lucaci, alegeți detectivi mai
inteligenţi. Să le fluer? întreba-i pe prietenul meu Sava Raicu care
ştia povestea. Flueră când vei fi singur si adio. — N'am fluerat
şi s'a dus ruşinat, dar l-am întrebat că unde-i mitropolia. Eram în
singuranță personală.

Oraşul un furnicar de ofițeri germani. Era statul major care
făcea recunoașterea trecătoarelor dela granița României. Se evacuau
spitalele militare şi bolnavii erau transportaţi în interior, împachetau
cazarmele, magaziile, administraţia financiară, băncile, şi parcuri
de căruţe cärau tot ce era de carat la gară. — Priveam la acest
exod si numäram ciasurile primei bombe. Nu ne îndoiam că era
vorba de ciasuri ori puţine zile. Detectivii urmăriau prinderea
şoaptelor despre munți pe cari îi chemam să vie. Alegerea de
mitropolit a rămas pe al doilea plan. Guvernul știa că alianța
română-antantă e făcută. Czernin spune în față lui Brătianu la 28
lulie 1916, adecă cu două zile înainte de a se întruni congresul,
„Ştiu că intenţionat agifi opinia publică, încât Bucureștii e aproape
o casă de nebuni“.

Ce facem dară? Aurel Vlad şi ceilalți sunt de părerea că

www.dacoromanica.ro

încercarea cu Ioan Pap nu fai are înțeles, dâr erâ de părerea să
ne depunem mandatele şi să mergem acasă. Când sa făcut
numărarea celor ce s'ar hotări la acest gest s'a constatat blamajul
ce ar urma. Episcopul: Cristea declină hotărît dela sine candidarea
dar insistă să candidez eu. După el insistă si Joan Lupaș, Aurel
Vlad, Dr. Comșa să candidez eu. După ce eu refuz insistă şi pe
lângă bătrânul arhimandrit vicar episcopesc Dr. Ilarion Pușcariu
dar refuză şi el. — Nimeni nu vrea să-şi ia răspunderea pentru
incalculabila consecință a unui act demonstrativ în aceste clipe ale
morții şi vieţii, căci numai despre demonstraţie putea fi vorba.

Pe când partea aceasta voia să se acopere față de furia
maghiară, Mangra îngrozit de exodul din Sibiu încă şi-a dat seamă
că se poate întoarce roata sorții si atunci el e nicovala. Mi se
adresează de nou cu cuvintele „aflați om în jurul căruia să gru-
pează toţi şi eu mă retrag“. Era indirect aviz să ne grupăm pe
lângă episcopul Ioan Pap căci ştia ce-l aşteaptă in Sibiu. Asa
am revenit si în clipele hotărâtoare la combinaţia iniţială cu episcopul
loan Pap dar mi se răspunde: decât aşa mai bine aleagă-se
Mangra, iar Vlad în ultimul moment sileşte moraliceste pe episco-
pul Cristea să primească candidatura sau mai bine zis peste voia
lui îi pune candidatura, ca să nu fie Mangra ales cu unanimitate.
loan Papp rămâne consevent; „nici nu mă obtrud nici nu mă
retrag“. — Roşca se alătură la Mangra şi alegerea lui Mangra
era pecetluitä.

Acum predomina grija de viitor. Eu nu pot vota pe Mangra,
îmi spune Ivan, în preziua alegerii pentrucă sunt vice-presedintele
Comitetului Naţional, dar toată nădejdea ne-o punem în tine, că
nu-l vei lăsa să ne aducă pe cap lichelele cari îl înconjoară. Nu
rupe legăturile cu el îmi spune Lupaş în preseara alegerii, că vezi
ce ne aşteaptă. Numai politică de nu ar face, îmi spunea Dr.
Comşa, şi să nu ne aducă oameni streini. Era aluzie la Arseniu
Vlaicu şi Sulica din Braşov. Dar si eu şi protopolul Logojului,
Gheorghe Popovici suntem membrii Comitetului naţional, noi încă
trebuia să ținem seamă de aceasta calitate a noastră. Cu acest
prieten am mers cot la cot viaţa întreagă şi în cele bisericeşti şi
în cele politice. Mă duc la el. După îndelungate frământări che-
mam pe Mangra în camera dela hotel, să aflăm pe ce cale por-
neste. „Să salvez ce e de salvat“ ne spune. In cele politice ne-a
prevenit cetindu-ne discursul ce avea să-l ţină în congres dupa
alegere. In acest discurs face mărturisire de răspunderea grea ce

www.dacoromanica.ro

O ia asuprd sa în aceste împrejurări grele, declaraţie de devota-
ment către așezămintele bisericeşti şi nici o declaraţie politică.
După aceste lămuriri, la chestia vieţii înterne bisericeşti pusă de
noi, în feliul lui împlusiv declară: „Ori rup eu corupţia. din bise-
rică ori mă rup eu în această luptă contra Satanei. Voi scoate
spiritul negustoresc din biserică și voi întroduce spiritul ei ade-
vărat creştinesc moral şi cultural.“ Ne uitam unul la altul cu prota
Gheorghe. Rămaşi singuri ne-am zis: treacă si acest păhar de la
noi, să ne punem la adapostul primei furii a războiului, celelalte
le va intocmi soartea războiului, şi ne-am resemnat, — voteze
care cum îi va dicta conștiința răspunderii.

In ziua următoare 5 August n. se face
alegerea într'o atmosferă împăengenită, să
prezintă 114 votanfi din 120 cât face numărul total al membrilor
congresuali. Vasile Mangra primeşte 71 voturi, Miron Cristea 24,
loan Pap 12 şi 7 bile albe. Aşa s'a consumat actul alegerii şi se
începe aşezarea nouă a lucrurilor.

In ziua următoare îmi spune Mangra, că .vrea să înceapă
prin organizarea Consistorului metropolitan cu asesori titulari, căci
nu avea decât un secretar, pe regretatul de pie memorie, românul
bun şi priceputul cunoscător al constituției bisericeşti, Nicolae
Zigre. La senatul bisericesc vrea se aducă pe Lupaş și cerea să-i
recomand pe cineva pentru senatul şcolar; iar seminarul îl ridică la
rangul de academie, vechiul lui ideal susținut în congresele de
mai înainte. Apoi purificarea moravurilor. Voia să vadă pe Ivan
ca să-i ceară concursul.

Ivan îi promite concursul, Lupaș, Dr. Comşa, Aurel Vlad, a
declarat, că dacă el să fine de acest program şi nu face politică,
sunt ai lui-tofi. Ne-am despărţit apoi împăcaţi cu situația nouă in
biserică, dar cu grija de mâine a declaraţiei de războiu românesc.
„Dacă nu vom cădea în prima îmbulzeală nu uita de noi“ îmi
spunea Lupaş, care credea că pot face ceva pentru ei. Nici nu
i-am uitat. Despărțirea noastră era ca a celor ce pleacă pe front,
„cine ştie dacă ne mai vedem.“

„Dar tu ce crezi“? întrebai pe Mangra arătând spre munți.
„Cred că ne-ar aduce nenorocire. Puterile centrale au să iasă în-
vingătoare.“ Să mai credem şi în Dumnezeu, încheiai eu discuţia.

Congresul electoral.

www.dacoromanica.ro

Răsboiul de întregire.

In 14/27 August 1916 soseşte Mangra dela Budapesta la
Arad, să se prezinte Episcopului Ioan Papp în chestia instalării
sale în scaunul mitropolitan. A venit cu vestea că România n'are
să intre în răsboiu contra monarhiei şi că Consiliul de coroană
convocat chiar pe ziua de astăzi în Bucureşti probabil va hotări
alăturarea la puterile centrale. Această comunicare ne-o făcea la
orele de amiazi în deplina convingere, că e bine informat. Eu
aveam însă alte orientări; circulația militară depe trenuri încă îmi
spunea alt ceva, — apropiata declarare de răsboiu.

In ziua de Sfânta Marie 15/28 August 1916 oficiasem sfânta
liturghie în catedrală. Până la amiazi nu s'a știut nimic. După
amiazi ajunge și la mine în seminar ştirea despre declararea
răsboiului român. Ce-l dintâi lucru mi-a fost să-mi fac bagajul
gata pentru toate eventualitätile. După aceea mi-am adus o birjä
închisă să mă strecur până la Mangra în hotel. Strada era agitată.
In hotel aflai pe Gheorghe Popa la Mangra. M'a întimpinat cu
„Vezi ce a-ţi făcut“. „Nu e vremea de recriminări, îi răspunsei,
ci de a face“. Formula jertfei euharistice l-a impresionat. Am ținut
apoi sfat, că ce e de făcut. Eu am insistat să plece imediat la
Budapesta, să afle de intentiunile guvernului faţă de noi, si să

www.dacoromanica.ro

opreascä eventualele mäsuri de räzbunare pânä ce dânsul va merge
la Sibiu ca să acopere preoțimea si populaţia faţă de furia ungu-
rească, chiar luând garanţii pentru paşnica purtare a oamenilor
nostri; dar oamenii stăteau ca sub spânzurători la discretia arma-
tei ungurești. Dânsul mai avea planul de a emite împreună
cu episcopii dela Arad şi Caransebeş o pastorală de îndemnare
la pace și ordine a clerului și poporului, ca să nu cadă jertfe
inutile, Am încheiat sfatul cu cuvintele: „Acum nu mai e vorba
de ce va fi cu mitra arhipăstorească şi peste tot cu persoanele
noastre, ci numai de a mântui vieți, gândeste-te la soartea celor
dela margini“. Incă în seară aceea de S. Mărie a plecat la Buda-
pesta, dar la Sibiu n-a cutezat să meargă.

După ce am expediat pe Mangra la Budapesta, am luat contact
cu Goldiş. Cu un lucru eram încurat, anume, că la o mișcare popu-
lară nu ne putem gândi. Eram doar ca intr’o temniță paziti, iar
pe sate numai bătrâni, femei și invalizi. Rolul nostru a rămas
tot cel de mai ’nainte: a mântui ce putem mântui dinaintea furiei
Ungurilor, ca să nu se împlinească amenințarea lui Tisza, că Ro-
mânia va putea dobândi numai un Ardeal fără Români. Realitatea
era că noi contam ca cetățeni ungari supuși legilor marţiale
ungare.

Am căzut cu Goldiș de acord să facem formele de declaraţii
vagi, că nu purtăm noi vina răsboiului, și rămânem între margi-
nile legii supuşi patriei şi tronului. Inainte de stabilirea definitivă
a programului de apărare am mai chemat la sfat pe Ștefan C.
Pop şi Sava Raicu, acesta din urmă însă a fost împiedecat să
vină. Ne-am înțeles: Episcopul să dea pastorală vagă preotimei
de a respecta legile și ordinea publică, se aducă aceasta la cu-
nostinfa prefectului si să ceară ocrotirea populaţiei de prigoniri şi
să se ducă la ședința casei magnafilor convocată pe 2 Septemvrie
în Budapesta, iar Stefan C. Pop la şedinţa dietei convocată pe
5 Septemvrie, ca să ia cuvânt în sensul circumscris mai sus. Mai
era vorba şi de o delegaţie la prefect pentru asigurare de fideli-
tatea noastră cătră patrie si tron, dar am convenit să renuntäm la
acest hiperzel. — S’a convocat însă Consistorul plenar pe 6
Septemvrie pentru luarea dispoziţiilor de asigurare a averilor bise-
ricesti si punerea la adăpost a preotimei prin o declarare de
fidelitate. Declaraţia aceasta, unica ce s'a făcut în Arad, e ținută
în termeni generali fără o infierare a României. Cu aceste îngră-
diri aşteptam desvoltarea evenimentelor.

www.dacoromanica.ro

78:

Guvernul care se aştepta la o surectiune în spatele frontului
unguresc era mulțumit de aceasta atitudine şi a stat pe loc până
la intrezărirea sorții ce se creiază României prin încrestarea ei in
spate din spre Bulgaria, în faţă de formidabila incursiune a armatei
germane si cu defectiunea ajutorului rus prevăzut în planul de
răsboi românesc. In zece zile dela declararea răshoiului Turtucaia
pierdută, frontul românesc clătinat. Aradul era locul de refacere al
armatei aliatului german de unde se desfășurase înaintea ochilor
nostri formidabile eforţuri duse pe front. „In două săptămâni ispră-
vim cu perfida Românie, — răcneau Germanii — si soarfea ei va
fi mai grozavă de cât a Şârbiei.“

In primele zile se mai gândeau Ungurii, că vor avea nevoie
de ocrotirea noastră dacă ajunge armata română până la noi și
işi mai înfrânau patimile, dar ziarele erau pară si foc contra noastră
stimulând instinctele la răsbunare şi extirparea a tot ce este româ-
nesc. „Aradi Hirad6“ vrea să lanseze apel la publicul maghiar să
nu mai permită vorbă românească pe stradă, dar cenzura suprimă
apelul, iar când am scris eu în „Biserica şi Şcoala“ arficolul „In
fața răsboiului“ cenzura suprimă şi dela mine pasagiile în cari mă
plângeam că pentru acest răsboiu suntem priviți cu ochi răi de
către societatea maghiară. PDomnul procuror nu admitea dar că
suntem priviți cu dușmănie și părea că temperează agresiunea contra
noastră. Un ziar. „Arad és Vidéke“ s'a oferit chiar, că ne pune
la dispoziție coloanele sale dacă îi plătim 300 abonamente, ce
făceau peste 8000 lei, însă n'am putut face această sumă dar nici
nu ne convenea a ne obliga față de ei.:

E indescriptibilă îngrămădirea lumei streine în Arad. Parcă
aici şi-au dat întâlnirea parcurile de tunuri germane cari înaintau
spre România cu parcurile infinite ale refugiaților: din interiorul
Ardealului, Sasi şi Şăcui, cari sugerau intuiţia cântecului din 1848
„fug domnii fără de papuci“ di'naintea oastei lui Iancu.

N’a fost lipsită această babilonie nici de scene tragicomice.
In una din aceste zile pleca un batalion al regimentului românesc
din Arad la frontul italian, căci regimentele românești erau dirigiate
pe frontul Jtalian să nu ajungă în contact! cu frontul românesc.
In fruntea batalionului, cânta muzica militară cântece ungurești,
dar soldaţii încă aveau instrumentele lor muzicale, clarinete şi
trâmbite în cari cântau din mijlocul batalionului marşul lui Iancu
iar un sergent ungur juca pe marşul lui lancu ciardașul lui. Eu
priveam dintrun balcon această ironie a sorții,

www.dacoromanica.ro

Pe intelectualii români dela margini,
Hunedoara, Sibiiu, Brașov i-a adunat ad-
ministratia şi i-a trimis la internare în părțile unguresti. O bună parte
din ei a fost adusă la Arad, dar de aici curând dirigiată mai de-
parte. Un ordin ministerial decretează Oradea-Mare de sediul mitro-
poliei ortodoxe din Sibiu şi a celei unite din Blaj. Aşa se mută
ori mai bine zis este escortat Consistorul şi seminarul din Sibiiu
precum şi mitropolitul Victor Mihali cu Consistorul şi seminarul
lui din Blaj la Ora.:za-Mare, Scoala normală ortodoxă din Sibiiu
cu corpul didactic neaflând loc în Oradea-Mare s'a mutat la
Arad, unde a întrat sub directiunea mea contopită în școala nor-
mală din Arad.

Cu toate declaraţiile de fidelitate in circularele episcopilor
de ambele confesiuni, declarafiunile din casa magnatilor şi din
cameră şi sgomotoasele declaraţii de fidelitate din reprezentantele
municipale in care duceau tonul tocmai conducătorii nationalisti,
de pildă în Hunedoara. După căderea Turtucaei, va să zică în primele
zece zile după declararea răsboiului încep internările şi din judeţul
Arad şi din Banat, numai Biharia a rămas neatinsă de internări,
fiind însaşi Oradea-Mare decretată de loc de refugiu a celor două
mitropolii române, Internärile se făceau mai ales dintre intelectualii
din provincie ca să nu fie între popor elemente dubioase. Aşa au
ajuns internat advocatul Dr. lon Suciu din Ineu şi Dr. Aurel
Grozda din Buteni, apoi preoți, învățători si țărani cunoscuţi de
agitatori dela alegerile dietale, cum e Nicolae Lăzărescu din Siria
Leric din Ilteu şi alții. Aflasem prin informatorii nostri, că la în-
ceput eram luaţi pe tabloul internafilor două sute de intelectuali
din județul Arad. Numărul aceasta s'a redus apoi la 30, dar s'a re-
nunfat si la aceasta listă când s'au simțit în siguranţă față de inva-
ziunea română,

In curând sa selecționat trei categorii de lovitii de soarte:
1, refugiați cu liberă mişcare în oraşele ungurene cum erau Sibienii
şi Blăjenii în Oradea-Mare si Arad etc.; 2. internaţi, legaţi de o
localitate cum erau cei din Sopron si; 3. intemnifafi pentru pre-
tinsa tradare de patrie prin spionaj etc, Soartea celor dintâi era
neplăcută dar suportabilă. Internatii din Sopron aveau 1 coroană
la zi pentru întreţinere din care trebuia să trăiască, căci cea mai
mare parte era tăiată de casa şi familia lor care i-ar fi putut ajuta,
Unicul lor noroc a fost, că populaţia germană din Sopron îi privea
drept refugiați şi pe internați, ceeace le-a uşurat în câteva condiţiile

Internările.

www.dacoromanica.ro

de trai. Dar intemniţații din Aiud, Cluj, Seghedin etc. îndurau
groaza temnitelor grele şi a judecății la moarte.

După căderea Turtucaiei înaintarea armatei române a devenit
lentă, nesigură, pe la 20 Septemvrie se și opreşte. Formidabila
armată germană i-a ofensiva şi sileşte armata română să se retragă
cu mari pierderi de pe teritoriul Ardealului. Cu ei sunt nevoiți a
pleca şi intelectualii preoţi si învăţători ,compromitati“ înaintea
Ungurilor, pe cari îi aşteptau spânzurătorile ungurești. Jancsd
Benedek taxează aceşti preoți şi învățători ,,desertati la 50% din
intelectualii judeţelor mărginașe Braşov, Făgăraș şi Sibiiu. In partea
a doua a lunei Octomvrie s'a sfârşit catastrofal primul act al
răsboiului român prin evacuarea Ardealului.

Noi iarăși am ajuns unde eram mai înainte, cu urgia pri-
gonirilor în spinare pentru atitudinea noastră socotită de dubioasă,
mai ales prin faptul, că din 13 profesori ai liceului din Braşov
11 au trecut în România împreună cu 80 învăţători ortodoxi și 14
uniți, apoi circa 60 preoți. Se ivesc tendințe de reparări din partea
noastră şi tendințe de desmostenirea noastră în graniţele ardelene
din partea Ungurilor prin nouă zonă etnică ungurească dealungul
granițelor româneşti. Eu nu mi-am pierdut încrederea nici în aceste
zile critice.

Aceea ce nu credeam mai înainte, că se va ajunge întronarea
lui Mangra în scaunul mitropotitan, s'a întâmplat. In 29 Octomvrie
a fost hirotonisit si introdus în scaunul metropolitan la Oradea-
Mare unde era mitropolia în refugiu.

Actul hirotonisirei şi a introducerii l-a săvârşit episcopii loan
Papp și Miron Cristea în Catedrala Orăzii-Mari. Mitropolitul V.
Mihali şi episcopii Radu şi Szécsenyi ca catolici cari nu întră în
biserică ortodoxă n’au luat parte la ceremonia din biserică. Pentru
autoritățile civile si "militare a fost canon ascultarea. serviciului
românesc. Mangra nu acceptase oferta primăriei de a primi sala
festivă a primăriei pentru recepții ci le-a ținut în umila casă
consistorială. Faptul acesta şi, că toastele dela banchet, unde erau
îngăduiți de canoane și episcopii gr. şi rom. catolici, au fost ţinute
pe de-a ’ntregul românești ori începute românește și terminate
ungureşte, a indispus pe Unguri. Se auzia „Kolcsânăs csalddas“,
„desamăgire reciprocă“.

Seara mă plimbäm cu părintele arhimandrit Musta atrăgând
atenția publicului cu fasonul nostru ortodox „tt a két vén tolvaj“,
„iată doi tâlhari bătrâni“ ne aruncă în față doi pasanţi. Nu-mi era

www.dacoromanica.ro

de mine căci eu eram obișnuit din Arad, la aceste gratiozitati dar
mă temeam, Că înțelege adresa părintele Musta și pripit cum e
dela fire se încaeră cu ei. Repede îl iau cu vorba pânăce nu se
mai văzură cavalerii insultători. — „Auzişi de „doi tâlhari“ întrebai
pe Musta“. — Da. „Dar ştii cine sunt cei doi tâlhari?“ „Cine?“
„Domniamea şi Domniata“. Ca mușcat de şarpe întreabă, unde-s
etc. ,Parä-fi bine că am scăpat atât de ieftin „haide acasă“, si l-am
tras după mine. Asa s'a petrecut ospäful nostru la instalarea lui
Mangra. Dar nici matadorilor guvernamentali nu le-a mers mai
bine. Miskolczy, prefectul judeţului n'a primit în audienţă pe depu-
tatul guvernamental, consilier aulic Burdea cu ai săi. Nu mai făcea
adeziunea politică, se cerea lepădarea totală de neam. Aceasta era
legea nouă a invingătorilor.

Lumea strâmtorată alerga la scutul lui Mangra. Intre ei şi de
cei ce-l băteau cu pietri mai înainte. Câtă vreme a stat Tisza la
putere în zilele cele mai critice a făcut multora bine, dar mai
târziu i-se dete să înțeleagă că intervenţiile lui nu sunt bine
văzute, iar după căderea lui urmând ministerul Eszferhdzy-
Apponyi, să plângea că aceştia nu mai au încedere nici în el. Sic
transit gloria mundi.

Eu promisesem părintelui Lupaș, că de voi fi pe picior liber
voi mişca toate pietrile pentru eliberarea lui dacă va fi internat.
Rebega din Sibiiu mi-a adus vestea că Lupaș a fost dus la Poşon,
de fapt el era internat întrun sat, Rust, lângă Sopron, unde
d'abia l-am aflat. Ştiam că pentru Lupaș e genantă intervenția lui
Mangra dar cu fizicul debil cum îl ştiam nu-l puteam lăsa să
piară cu zile prin temnițe si aşa m'am adresat lui Mangra pentru
intervenţie. Sdndor Jänos ministrul de interne ştia, că Lupaş după
alegerea de mitropolit, a scris un violent articol! contra lui Mangra
în „Telegraful Român“ şi se mira de această intervenție. „Vin
pentru omul de știință nu pentru omul politic“ replică Mangra.
Altmintreni pentru Lupas au intervenit şi alți oameni de științe,
unguri din Budapesta, dată fiind reputaţia lui de istorician şi la
universitatea din Budapesta. Pentru această intervenție neplăcută
părintelui Lupaș, iau eu răspunderea. Poate fi liniştit părintele Lupaș,
nu-l desonorează.

E propriu sufletelor căzute în păcatul rătăcirei, că nu-şi pierd
vechile afecțiuni de prietenie. Dr. Jon Suciu era odinioară cel mai
strâns legat de Mangra în luptele politice, iar după ruptura politică
cel mai înverșunat adversar a lui. „Când îi va merge lui Suciu

www.dacoromanica.ro

de tot rău să-mi scrii“ spune Mangra: lui G. Popa, ca să intervin
pentru el. Fireşte că G. Popa a grăbit să-i scrie că Suciu e în o
stare insuportabilă la Rust. Asa i-a urmat eliberarea, — şi aici
fără vina clientului.

Aceste fireşte erau numai intervenţii particulare pentru foştii
săi pieteni și mai ales pentru cei mulți ce se lepădau de partidul
național, ca să scape de front şi internări. Nu l-am putut insă de-
termina să ia răspunderea în intregime pentru preotime ca să o
scutească de internări. „Să-mi facă careva vre-o trangresiune si
atunci mi-am mâncat increderea la guvern perzând totul“. N'avea
incredere în preotime că-și va păstra cumpătul, nici curajul să se
expună pentru totalitate, ori cât îl strimtoream eu. Ce nu mi-a
succes mie ma succes nici Sibienilor, cari îl asigurau că i se vor
ierta toate dacă va face acest gest. A rămas refractar față de toate
incercările făcute în direcția aceasta. Nu voia să se facă impo-
sibil pentru lucruri mai mari, — în gândirea lui obsedată da mre-
jile lui Tisza, în care credea orb ca întrun idol.

Cei ce aveau parale să se provadă cu cele trebuincioase
erau mai scutiți în internare decât cei rămași acasă între şicanele
zilnice, văzând cu ochii uraganul ce se descarcă asupra României
si laturile ce se pregătesc Ardealului. Doctorului Comsa din Seliste
de pildă îi mergea foarte bine în Rust unde își câştigase o bună
clientelă dar cei avizaţi a trăi dintro coroană la zi, cât li se dădea,
o duceau greu de tot şi trebuia să se bage slugi. Mai bine erau
însă cei din generaţia obligată la armată ajunși prin protectii şi
mituiri în locurile sedentare dindărătul frontului, pe cari i-a şi
apostrofat Tisza într'o replică din cameră, că stau ascunși prin
spitale şi alte servicii sedentare.

In 19 Noembrie străpung Germanii frontul românesc la
Targul-Jiu, ce are de consecință şi ajungerea trupelor germane la
Călimăneşti, pierderea luptei dela Arges, ce deschide calea la
București. In 6 Decemvrie 1916 amata germană întră orgoloiasă
in Bucureşti şi după ea duläii Austro-Ungari. Un ordin obliga
să se tragă toate clopotele din ţară de bucuria evenimentului.
Burgul din Wiena — de Unguri nu mai vorbim — era cuprins de
spasmuri, singur micul Clironom Otto — se spune — că era abătut
când i sa spus că regimentul lui n'a putut fi la întrarea triumfală
în Bucuresti. Peste doi ani regele Carol IV. cu soția lui Zitta popo-
sesc in București ca prisonierii aliaților. Nu doresc nici dusma-
nului meu acele clipe petrecute de ei în Bucureşti,

’ www.dacoromanica.ro

La două zile după înfrângerea dela
Targul-Jiu moare împăratul Francisc Iosif I.
după o domnie de 68 ani. A venit şi îm-
păratul Wilhelm şi Ferdinand al Bulgariei la Wiena să se închine
la mormântul lui si sigur să ia înțelegere cu noul rege asupra
celor ce au să urmeze. Corpul lui neînsufleţit a fost aşezat în
cripta Capucinilor de lângă Burg după ceremonialul tradițional.
Anume mareșalul curţii bate la ușă criptei si cere intrare.

— Cine e acolo? înțreabă gardianul dinlăuntrul uşilor în-
cuiate ale criptei.

— Maj. Sa milostivul împărat si rege Francisc Iosif I.

— Ignosco, nu-l cunosc, răspunde guardianul.

— Impäratul Austriei și regele apostolic al Ungariei.

— Ignosco, nu-l cunosc, e noul răspuns.

După a treia ciocnire în uşa criptei, iar urmează întrebarea
dinlăuntru.

— Cine voieşte să între ?

— Un om păcătos, fratele Francisc Iosif.

La acest răspuns se deschid apoi ușile pentru împăratul mort.

Lumea nu mai vorbeşte despre el de atunci, parcă i-a înghiţit
pământul și memoria depe pământ. A voit să moară în domnie paş-
nică, chiar cu sacrificarea popoarelor sale credincioase şi a murit
în răsboiul in care a fost împins de alții. Nici soartea domnitorilor
nu e de invidiat. i

Moartea Impăratului
Francisc Josif I.

La şase zile după căderea Bucureştilor
guvernele puterilor centrale anunță deodată
parlamentele lor despre nota ofertei de pace
remisă puterilor antantei, prin statele neutrale si scaunul-papal din
Roma. Parlamentele puterilor centrale au primit întrun delir de în-
sufletire primul pas spre pace, căci credeau că pacea ce se va încheia
va fi dictată de ei. Propunerea se zicea, ar fi venit dela Carol al IV.
care voia să se încoroneze în acest semn al păcii. S'a încoronat
la 30 Decemvrie 1916. Czernin în „Im Weltkriege“ pg. 190 ne
- destăinueşte, că oferta de pace a fost făcută de Burian ministrul
de externe al monarhiei și Bethman cancelarul Germaniei. De sine
- înțeles, că în aceste propuneri Tisza isi are rolul său hotärîtor, am
putea zice iniţiator. Tisza şi-a ales bine momentul păcii, când era
cu genunchele pe pieptul României. El a bătut fierul până e cald
să-l înfingă în inima României muribunde. O pace pe ruinele
României era interes specific maghiar,

Prima oferta de
pace.

; 6*
www.dacoromanica.ro

In 26 Decemvrie 1916. patru zile după schimbarea lui Burian
cu Czernin în scaunul ministerului de externe austriac, Tisza scrie
lui Czernin asupra tacticei de urmat în chestia tratativelor noui de
pace, după eșuarea propunerilor Burian-Bethmann, ne luate in
serios de antantă. In această epistolă, zice Tisza, „evenimentele
din Grecia și România etc. precum gi tirănia comercială a Angliei,
trebuie să sufle vânt în pânzele noastre.“ „Idea conducătoare a
tratativelor de pace, — zice tot acolo — este împiedecarea domi-
nantei rusești pe continent şi a celei engleze pe mare“ (Czernin
„Im Weltkriege“ pg. 189). lar. guvernele antantei declară în nota
lor colectivă adresată în lanuarie 1917, lui Wilson preşedintele
Statelor Unite, că unul din scopurile principale ale răsboiului lor
este eliberarea deosebitelor naţionalităţi, deci şi a Românilor de
sub stăpânire streinä Aceasta însemna desființarea monarhiei
Austro-Ungare.

Declaraţii de fiden
litate.

Ajuns la această etapă a tratativelor de
pace, Tisza s'a năpustit asupra Românilor
din Ardeal să le stoarcă o declarație mon-
struoasă de protestare contra adnexării Ardealului la România, pe
care să o opună notei puterilor aliate.

Prima declaraţie o face episcopul Dimitrie Radu în ședința
casei magnatilor ținută la 1 Februarie 1917, cu următorul cuprins:

„Românii din Ungaria (resp. Ardeal) care luptă cu credinţă
în 'răsboiu, aşteaptă pacea mult dorită. In declaraţiile lor, dușmanii
noştri au accentuat, că ei consideră ca un scop al räsboiului
mondial liberarea naționalităților de sub jugul străin. Aceste decla-
rațiuni cum e bine cunoscut fiecăruia, se îndreaptă împotriva inte-
gritatii monarhiei austro-ungare," mai cu seamă însă a Ungariei,
In faţa acestor declaratiuni urmez numai îndemnul inimei mele când
în numele Românilor de aici protestez cu revoltă împotriva lor.

Poporul român din Ungaria e legat de veacuri de pământul
patriei fiilor săi şi de tronul maghiar; credința și iubirea către
țară şi tron e tradiţia veche şi sfântă a acestui popor. Strămoșii
noştri împreună au luptat în trecut întru apărarea integrităţii
teritoriale a Sfintei Coroane și nepoţii lor acelaş lucru-îl fac acum
cu eroismul lor departe pe câmpurile de luptă ori acasă cu simţul
lor de jertfă sincer şi însufleţit. Nouă nu ni-e streină stăpânirea
sfintei Coroane ungare, noi nu dorim liberarea trâmbifatä ci sus-
ținem integritatea patriei, pentrucă și asupra noastră se revarsă
lucirea coroanei și căldura ei e chemată să promoveze împreună

www.dacoromanica.ro

cu întărirea Ungarirei desvoltarea Românilor de aici. Dorim pacea,
dar acceptăm numai o atare pace, care va garanta integritatea.
monarhiei, îndeosebi integritatea iubitei patrii maghiare“.

Casa magnatilor a primit declaraţia episcopului Demetriu
Radu cu aplauze insuflefite si sincere zice comunicatul telegrafic
din Budapesta. Dar Tisza n'a fost mulțumit cu atâta, lui îi trebuia
ceva mai mult, o împuternicire a natiunei române cu care să
dezarmeze puterile aliate cari cereau desrobirea naționalităților din
Monarhia Austro-Ungară. De aceea declarația cerută de el, trebuie
să fie iscălită de toţi episcopii şi dignitarii ambelor biserici, de T.
Mihali preşedintele comitetului national si de toţi fruntasii vieţii
româneşti, ca să aibă valoarea reprezentativă a natiunei române
din Ardeal și Banat. Declaraţia aceasta prevăzută cu 180 iscălituri
şi imanuată în 12 Februarie 1917 ministrului Tisza cu rugămintea
de a o înainta împăratului era analoagă cu funia de matasă ce o
trimeteau sultanii celor osânditi la moarte ca să se stranguleze ei
înşişi cu ea. lată cuprinsul ei:

„După răspunsul guvernelor statelor antantei către prese-
dintele Statelor-Unite, unul dintre scopurile răsboiului duşmanilor
noștri este eliberarea diferitelor naţionalităţi şi astfel şi a Românilor
de syb jygul străin. Cu aceasta declaratiune inimicii noștri aten-
teazä de-adreptul la integritatea patriei noastre. Ca reprezentanții
bisericești si lumești si ca conducătorii chemaţi ai Românilor din
țările Sfintei Coroane yngare respingem cu hotărîre în numele
Românilor de aici afirmaţia, că pe noi cineva să ne considere ca
trăind sub jug străin. Noi Românii suntem cetăţeni cu drepturi
egale ai patriei maghiare. Nu există în Ungaria nici o lege, care
în privința drepturilor şi libertăţilor să facă deosebire între cetățeni
de origine maghiară și de altă naţionalitate. De veacuri se alipeşte
poporul român din Ungaria cu cea mai mare credinţă si iubire de
pământul patriei noastre udat de atâtea ori cu sângele fiilor săi.
Credința către persoana înaltă a Domnitorului şi către înalta casa
Domnitoare e o tradiţie străveche, sfântă şi nobilă a poporului
nostru. Pătrunşi de aceste sublime sentimente, au luptat strămoşii
noştrii împreună cu frații lor maghiari prin o mie de ani pentru
apărarea și gloria sfintei coroane maghiare; sângele lor ce se varsă
potop pe câmpurile de luptă și insuflefirea gata de orice jertfă a
celor de acasă sunt mărturii, că şi azi nutresc, aceleași sentimente.
Nouă deci nu ni-e străină domnia sfintei coroane maghiare. Noi
nu vrem eliberarea trâmbițată, noi susţinem întegritatea patriei

www.dacoromanica.ro

noastre maghiare. Această atitudine hotäritä și neşovăitoare a Ro-
mânilor de aici n’a fost şi nu este dictată de consideratiuni
oportuniste, ci ea isvorăşte din convingerea, adâncă politică înte-
meiată pe experienţe seculare si tradiția istorică, pentrucă stim, că
şi în viitor splendoarea şi căldura sfintei coroane maghiare e che-
mată să garanteze desvoltarea culturală, economică şi politică a
Românilor din Ungaria. Noi Românii din Ungaria ţinem să rămâ-
nem sub domnia sfintei coroane maghiare. In apărarea acestei
voinfi neînfrânte a noastră sângerează mii de fii ai noştri si pentru
asigurarea acestei vointi sfinte a noastre, poporul român de aici,
va lupta cu toate armele spirituale şi fizice“.

Declarația e acoperită de cei doi mitropoliți, toți episcopii
cu canonicii, asesorii şi profesorii lor de ambele biserici, Dr.
Teodor Mihali preşedintele comitetului national si — afară de
aradani — de alți membrii marcanţi ai Comitetului Naţional, fatal-
mente ajunşi într'o căldare cu Constantin Burdea si Petru Mihali.

Declaraţia aceasta unii n’au fnfeles-o și au iscălit-o auto-
matic ca celelalte, alţii au infeles-o dar nu voiau să fie martiri și
să ia pe sufletul lor victimele cu cari amenințau de sus, alții cum
era arhimandritul Dr. Ilarion Pușcariu şi Andrei Bârsan din Sibiu,
au iscălit-o cu rezerva omisiunei acelei părți din declarație care
susținea, că nici când nu s'a făcut deosebire între cetățenii români
şi unguri. Cei internaţi si de sub arme au scăpat teferi. Dintre
cei pe picior liber au rezistat puţini, aproape numai aradanii. A
fost un laf disperat aruncat de Tisza Românilor, dar antanta n’a
luat 'act de el pentrucă ştia de teroarea cu care a fost stors dela
bietii Români.

Era o formală vânătoare de iscălituri dirigiată din Budapesta
prin zăvozii guvernului trimişi în oraşele provinciale cu declaraţiile
multiplicate, pe provincii, căci era mare graba să nu întârzie cu
ele dela ofensiva diplomatică. Mai agil era deputatul Petru Mihali,
un nepot al mitropolitului Mihali din Blaj, carele se zice ar fi
terorizat şi pe unchiul său, cu toată Oradea-Mare şi Blajul, peste
tot pe uniți. In Banat deputatul Constantin Burdea teroristul
Banatului. De noi Aradanii s'au apropiat mai timizi, pe pipăite şi
adecă precum urmează:

Intr'o zi din Februarie 1917 îmi comunică profesorii şcoalei
mele, că m'a căutat consilierul tribunalului Dr. Gheorghe Popa,
dar nu să mulfumirä cu luarea la cunoştinţă a vizitei în care nu
aflai nimic, ci îmi atrag atentiunea că vine cu declarația, despre

www.dacoromanica.ro

care se scrie de câteva zile la ziare, fără a-i preciza cuprinsul.
Cel putin eu, nu Pam aflat. Erau si profesorii din Sibiu, Dr. Silviu
Dragomir, Victor Pacală şi Ascaniu Crişan în corpul meu profe-
soral. „Aceea ce voi face eu nu obligă pe nimeni, sunteţi liberi
de a vă urma glasul conştiinţei fu răspunsul meu“. Aveam motive
să vorbesc aşa. Când am ieşit din şcoală întâlnesc pe G. Popa
venind dela episcopul loan Pap. Imi spune că Mangra i-a trimis
declarația să o circuleze în Arad, a fost la episcopul carele a
iscălit-o fără vorbă şi are însărcinare să mi-o prezinte şi mie. Am
cetit-o. „Gheorghe, eu declaraţia aceasta nu o iscălesc, să ştiu că
mă trag în țeapă, dar dacă pofteşti aici sunt profesorii nu te împe-
dec a încerca la ei“, — ştiam că fără iscălitura mea nu iscălesc
nici ei. „Da ce să mai caut la nenorocifii aceştia, doar fără iscälitura
P. C. Tale nu are importanţă nici o iscălitură din Arad, ştiu că
nici Goldiş şi nici Cicio Pop nu o iscäleste. Eu o trimit îndărăt
lui Mangra cu iscălitura mea şi a episcopului ca să mă scap de
beleaua aceasta“. Aşa a şi făcut. Mangra turburat de acest refuz
scrie expres lui Popa: Spune nenorocitului aceluia — adecä mie
— că mai are vreme să-şi dea adesiunea telegrafic, căci altcum e
pierdut. In zăpăceala lui îmi adresează mie plicul cu scrisoarea
adresată lui Popa. „Pierdut să fiu, dacă-i pierdută România“, şi
cu aceasta m'am dat sorții ce mă aşteaptă. Ce e drept am plătit
scump acest act de rezistență, dar tot nu m'am prăvălit în conse-
cintele acestui refuz precum îmi croncäneau corbii räsboiului.

Eu îmi atrăsesem încă mai înainte odiul înaintea lui Tisza
din pricina refuzului de a intra în partidul guvernamental si a
candida la mandatul de deputat din Ceica. Anume să făcuse tra-
ditie ca cercul electoral Ceica să fie rezervat pentru vicarii episco-
peşti ortodocşi din Oradea-Mare, fireşte cu program guvernamental.
Aşa a urmat după vicarul Goldiș vicarul Mangra, care devenind
ca mitropolit membru de drept a casei magnafilor, în locul lui din
cameră, urma să se aleagă viitorul vicar al Orăzii-Mari, care
era să fiu eu după poziţia ce o ocupam în biserică. Mangra îmi
comunică după instalarea sa de mitropolit, că Tisza mi-a rezervat
mie cercul Ceica, dupăce voi fi ales de vicar în sinodul ordinar
din primăvara anului 1917 când dânsul îşi va depune mandatul
de deputat. Eu am declinat dela mine această onoare, căci eu, fi
spuneam, nu mă guvernamentalizez, ci am să rămân numai în
serviciul bisericesc de vicar. Toate încercările lui de a mă îndup-
leca au rămas zadarnice. După ce a transpirat refuzul meu fje

www.dacoromanica.ro

iertatul episcop Radu, solicita spriginirea fratelui său canonic Dr.
lacob Radu la Tisza. Mangra să evite o succesiune nedorită de
el, şi-a menținut mandatul de deputat. Așa s'a întâmplat că un
mitropolit cu dreptul în casa magnafilor să fie deputat. S'au pe-
trecut scene violente între mine şi Mangra pentru impasul în care
l-am adus, dar capul tot nu mi l-am dat. Impace-se el cu Tisza.
cum va şti dar nu pe capul meu.

: Alegerea de vicar episcopesc in Oradea-
Tendinfele guvernu- Mare avea să se întâmple in sesiunea sino-
lui de a lovi în auto- gală convocată pe Dumineca Tomei 9—22
nomia bisericească. Aprilie 1917. In Arad se lätise vestea că nu
se va fine alegerea în această sesiune. In 23 Martie, 5 Aprilie am
aflat dela episcopul loan Pap, că guvernul i-a cerut lămuriri despre
feliul cum s'a îndeplinit scaunul vicarial din Oradea-Mare dela
întroducerea legii Saguniane până acum. Somafia aceasta era por-
tifa prin care voia guvernul să dea lovitură autonomiei bisericeşti,
si victima era să fiu eu, ori dacă vreți zădărnicirea alegerei mele
de vicar avea să se întâmple prin o lovitură de autonomie. Somatia
guvernului avea un tâlc.

Prin întroducerea statutului organic în 1870, toate posturile
bisericeşti, dela vlădică până la paraclisier, aveau să se îndepli-
neascä pe cale constituțională. In consecința acestui principiu
sinodul eparhial arădan din 1870 decide: „In privinţa vicarului din
Oradea-Mare s'a decis, ca vicarul episcopesc ocupând post siste-
mizat si salarizat ordinar, (spre deosebire de vicarul episcopesc
locţiitor al său la scaunul episcopal numit de episcop), vicarul are
să fie ales prin sinod, urmând ca alesul să fie prezentat episco-
pului spre întărire. Despre confirmarea guvernului nu a fost vorba
nici când, ci toți vicarii aleşi de sinod si confirmaţi de episcopi
dela 1870 până la 1917, ipso iure întrau în funcție. Alegerile erau
anunțate guvernului pentru a lua notă de noul vicar cu care sta în
directă corespondenţă, fiind Consistorul din Oradea-Mare coordonat
celui din Arad.

Inţeleapta aplicaţie a Statutului organic de către sinodul din
1870 a scutit până la 1917 alegerile de vicari din Oradea-Mare
de ingerinfa guvernelor si era interesul nostru naţional să nu se
deschidă o nouă portiță în autonomia noastră bisericească, prin
estinderea guvernului si asupra alegerilor de vicari din Oradea-
Mare. Insă spre nenorocire episcopul Aradului, Joan Pap, susținut
de Goldiș prin deductii din dreptul episcopului de a-și numi pe

www.dacoromanica.ro

vicatul personal dela scaunul episcopal din Arad ridică incidentul,
că alegerile vicarilor de către sinod au isvorât din concesiunea
episcopilor de pe vremuri, care concesiune actualul episcop nu o
mai acordă, ci reclamă pentru sine dreptul de a numi pe vicarul
din Qradea-Mare. Guvernul profită de această portifä deschisă de
episcop, pentru a întra în chestiile înterne ale bisericei pe motivul
supremei inspectiuni garantată de lege Coroanei. De aici purcezând,
cere actele relativ la instituirea vicarilor din Qradea-Mare, sub era
constituţională cu scopul de 4 se face el arbitru în litigiul Vicaria-
tului, şi a împiedeca astfel alegerea mea de vicar în Qradea-Mare
prin o lovitură de constituţie. Toate încercările mele de a convinge
pe episcopul meu și pe Goldiș despre netemeinicia incidentului
ridicat și de primejdia ce ne amenință prin deschiderea portifei
pentru guvern au rămas zadarnice şi aşa a trebuit să iau lupta
pe două fronturi. Sinodul era cu mine.

In preseara deschiderei sinodului vine la episcopul Pap pre-
fectul judeţului, Kinczig, cu ordin în scris dela Tisza, să împiedece
cu orice pret alegerea mea de vicar căci în caz contrar dânsul
dispune de recerutele mijloace ca să nu ajungă în fruntea guverna-
mentului bisericesc (egyhäzi Kormânyzat élére) un om politiceste
neadmisibil, cum sunt eu. Sub ,,mijloacelef sale înțelegea inter-
narea. Episcopul a asigurat pe prefect că nu va admite alegerea
de vicar; jar mie îmi spunea, că nu vrea să mă nimicească prin
conflictul cu guvernul, carele se va răsbuna asupra mea. l-am
răspuns: nu mă cruța. In definitiv nu era vorba de mine, ci de
apărarea autonomiei bisericești. Eram în joc si nu sunt omul, care
poate fi luat depe picioare cu terorizare.

Sinodul a desbătut două zile chestia alegerei de vicar. Episco-
pul cerea amânarea alegerei pe sesiunea următoare, după ce se va
pronunța congresul naţional bisericesc asupra litigiului. Sinodul a
convenit să fie chestia susternutä congresului care va decide pentru
viitor, însă nu se depărtează până nu face alegerea de vicar. In
sfârşit a cedat episcopul. „Mai bine cedez eu de cât să între calul
Troian în biserică si să se facă arbitru peste noi.f Așa s'a purces
la alegere şi eu am întrunit totalitatea voturilor, afară de trei bile
albe. Dar chestia nu s'a sfârşit cu atâta.

Episcopul nu mi-a împărtăşit binecuvântarea canonică ci mi-a
spus mai târziu să mă duc la Tisza ca să delătur obstacolul poljtic,
căci dânsul nu mai poate face nimic până nu vine răspunsul
guvernului la raportul cu care a înaintat actele cerute de guvern.

www.dacoromanica.ro

M'am dus la Budapesta cu scopul să mă prezint la Tisza,
dar nu mam prezentat deoarece aflai dela Mangra care s'a inte-
resat de chestia vicariatului, că nu vrea să mă admită la condu-
cerea diecezei orădane si în momentul când voiu fi confirmat
canoniceşte, mă înternează la Sopron. Dacă vreau să previu această
stare, să renunţ la vicariat, este avizul lui Tisza. „Această plăcere
nu i-o fac, eu sunt bun ales, dee lovitura constituției direct.“ Mangra
insista să mă duc la Tisza, căci dânsul va lua răspunderea pentru
mine cum a luat pe vremuri episcopul Goldiş pentru dânsul. La
această ofertă am plecat cu proximul tren acasă lăsându-i în ştirea
Domnului să facä ce vor cu mine, dar eu nici nu renunţ nici nu
fac ispäsenii nici nu primesc graţii. După aceste Ministrul Cultelor
Jankovics mi-a mai trimis vorbă prin Consilierul ministerial Dr.
Petru lonescu, venit la Arad în calitate de comisar de examene, să
renunţ la vicariat. Paşte murgule, am zis la această nouă solicitare
de renunțare la vicariat.

Eram în Budapesta când s'a făcut marea demonstrație contra
lui Tisza. Demonstrau ca la 40.000 oameni. In fruntea cortegiului
purtau patru demostranti pe umeri un mic sicriu negru, cu inscrip-
tia „Tisza Istvan.“ Era înmormântarea în efigie a urzitorului răsbo-
iului, căci aceasta era vina lui cea mare înaintea Ungurilor cari
simțiau, că răsboiul e pierdut. Demonstrația aceasta în proportii
revoluționare m’a întărit în credința, că răsboiul are să se termine
cu revoluţie. Sicriul negru preînchipuia tragedia lui Tisza. Ori cât
simțiam mâna de fier a acestui om, am rămas zguduit de sicriul
ce-i sta pregătit în sufletul revoltat al mulțimei. După demonstraţie
a urmat căderea lui Tisza.

www.dacoromanica.ro

Zona Culturală.

i Le ANGELE turanic şi legea calvină a imprimat in

Nés

tă caracterul lui Tisza linii drepte. După
căderea guvernului său a atârnat în cui politica și a
plecat în transee unde în calitatea sa de colonel de
rezervă a luat comanda unui regiment de husari. Era „cameradul“
cel mai bătrân în regiment care asculta nevoile husarilor săi şi per-
sonal scria în interesul lor la forurile competente, iar seara îi aduna
în jurul său ca un preot cântând cu dânşii psalmii după ritul
calvin, adecă făcea biserică din tranşee spre edificarea husarilor
săi. Un „ştie toate“ din Bucureşti spunea odată: Eu mă pricep
la orice, numai popă nu ştiu să fiu. Tisza ştia să fie si popă.

Contele Apponyi e creafiunea lezuitilor.
Lunga sa carieră politică parlamentară dela
1872, — e o linie curbă trecută prin toate
partidele. Crescut în sferele înaltei aristocra-
fii, se bucură de eminente legături familiare în streinätate. Orator
care zgudue auditorul cu volumul baritonului său și captiveazä'
minţile cu strălucita sa dialectică, debitată cu aceiaşi facilitate în
limba engleză, franceză, italiană şi germană. Vorbeşte fiecăruia
pe limba sa, insinuator demonic, rabulistic şi fără scrupul în ale-
gerea mijloacelor. O primadonă a tribunei politice.

Ungurii au o- veche şcoală de propagandă. — Kossuth cu-
treerä streinătatea după capitularea dela Siria și câştiga simpatiile
streinätäfii pentru Unguri. Apponyi pe urmele lui cutreeră lumea
dincoace şi dincolo de Ocean cu propaganda sa maghiară dar

Contele Apponyi
si propaganda
maghiară.

www.dacoromanica.ro

cauza ce a fost apărată de dânsul era atât de nedreaptă încât nici
extraordinarele sale eforturi de propagandă n'au putut-o salva.
Ungaria trebuia să se năruiască irezistibil în nedreptätile sale.
Lupta se continuă acum cu vechile arme contra noastră pentru
redobândirea Aredealului. Duelul acesta pare a dăinui până va trăi un
român şi ungur. Se vede aşa ne-a fost ursita, să ne purtăm
această cruce şi noi şi ei. De n’ar fi acest abiz politic între noi,
am fi pildă de nărăveală între două popoare.

Apponyi are un acces atât de mare în lupta de existenţă
dintre Români şi Unguri încât fără cunoașterea personalităţii sale
n'am înţelege vigoarea netăgăduită a ofensivei maghiare din trecut
şi de astăzi.

Astăzi când i-se contestă competinta morală de a vorbi in
numele libertăţii, tot el e de către păduri. Zona sa culturală — zice
dumnealui — când i-se pune în față ca o oglindă, — a fosto
dispoziţie temporală pe durata răsboiului, urmând să se desființeze
după terminarea răsboiului şi să se reintegreze şcolile confesionale
în cadrele autonomiei bisericeşti.

Las că nu-i crede nimeni această scuză
postumă. O întâmplare mi-a dat pe mână
tocmai dovada contrară, o carte mare peste
900 pagini scrisă de Huszar Adolf, funcţionarul secţiei politice
din Minister si tipărită înainte de răsboiu în număr restrâns numai
pentru uzul rezervat al şefilor din ministerele budapestane. De
cartea aceasta ținută sub lacăte nu ştia nimenea afară de cei ini-
fiati din ministere. Ea conţinea planurile strategice pentru des-
ființarea neamului românesc. In mâna mea a ajuns după ocuparea
Budapestei., Acum se află la Ministerul Cultelor unde am depus-o
pentru cunoaşterea sistemului unguresc de a manua chestia nafio-
nalitäfilor.

Când am cetit-o m’au cuprins fiori de lafurile cari ni s'au
aruncat din Budapesta. In această carte am aflat izvorul de unde
au emanat toate legile și ordonantele ministeriale care dădeau
concentric asaltul contra instituţiilor noastre bisericeşti, şcolare,
economice, peste tot contra întregii noastre ființe naționale. Aşa
să explică acea admirabilă unitate de acţiune îndreptată împotriva
noastră pe toate terenele vieţii publice şi particulare.

Obiectivul acestui plan strategic al unei politici bine definită
era maghiarizarea ceriului şi pământului unguresc cu toate câte se
află întrânsul şi prin toate mijloacele corupției şi a forței brutale.

Cartea neagră
dela Budapesta.

www.dacoromanica.ro

Cartea se prezintă mai înainte cu un inventar material și
personal al tuturor instituțiilor noastre bisericeşti, — şcolare, eco-
nomice, etc. alcătuit pe baza unei statistici căreia nu i-a scăpat
mici o slovă din organizația noastră scrisă, nici un cui din avutul
nostru şi nici o funcțiune a organismului nostru național. O sta-
tistică a noastră cum nu avem nici noi pentru noi, va să zică ne
cunoșteau mai bine ei în ministerele lor decum ne cunoaşteam noi
în comitetul nostru naţional, lipsit de serviciu statistic,

"Fiecare tractat întrun complex propriu. De pildă băncile
româneşti, fiecare cu capitalul societar, consiliile de administraţie,
statutele -lor, operaţiile, rolul lor în finanțarea cumpărărilor de
pământ țărănesc, cu cât pământ s'a îmbogăţit poporul prin bănci
etc. După expunerea situației urmează program de imunizare a
băncilor româneşti prin detragerea creditelor, restrictii şi aducerea
în imposibilitate a unei expanziuni economice. Așa se stabileşte la
biserică, scoala, asociaţii culturale etc. programe de guvernament
pe cari trebuia să le execute ministerele din toate vremurile ce vor
urma până la definitiva desființare a natiunei române şi transfu-
ziunea ei în națiunea dominantă maghiară.

Programul acesta care avea să fie complectat în un nou volum
dacă nu se năruia monarhia Austro-Ungară, e opera lui Apponyi
si legiuirile ori mai bine zis nelegiuirile sale din 1907 si 1917,
sunt numai etape în aplicarea acelui program de desființare a
unui neam, iar nu dispoziții temporale de răsboiu, cum vrea să
prezinte Apponyi legile sale lumei pe care vrea să o seducă. Car-
tea aceasta este un șah-matt a jocului fals debitat de Apponyi
înaintea areopagului ligei naţiunilor.

Dar dacă ar fi fost tocmai așa: Zona culturală o dispoziție
excepțională, aceasta ne-ar îndreptăţi si pe noi a proceda la fel
față de minoritarii noştrii, câtă vreme stăm în fața unei iredente
maghiare, Nu-i așa domnule Apponyi? Si uite că tot n'o facem,
Firea noasțră omenească nu ne îngădue acest gest.

Programa aceasta de prefacere etnică a neamului românesc
cu toată economia legilor ungurești e numai o soluție dată de
politicianii contimporani ideii fundamentale de stat maghiar, a
privilegiilor feudale. Isvorul dreptului maghiar e aceasta doctrină
de stăpân şi slugă. Jurisprudenta lui Verbôczy e clasica dovadă
a mentalităţii specifice maghiare, E o însărcinare atavică in carac-
terul politic unguresc, pe care nu o mai poate schimba civilizația,
Europeanul Tisza și Apponyi avea mentalitatea din Decretum Tripar-

www.dacoromanica.ro

titumul lui Werbăcy din veacul al XIV şi a Aprobatelor şi Com-
pilatelor din veacul al XVII. Toată legiferarea modernă a Ungariei,
e o continuitate a acestei mentalități inerente rassei maghiare.
Ungaria lui Horty e tot o fara a privilegiilor cum a fost Ungaria
lui Verbăzy si cum ar fi dacă s’ar mai restaura vechea Ungarie.
Era singura soluție: Restrangerea Ungariei la hotarele ei etnice
unde poate trăi după legea firei ei.

Schimbarea guvernului ne-a adus pe
Apponyi la departamentul cultelor Şi a
instrucției publice cu secretarul de stat
Toth Jänos. Cu aceştia stăteam in proces de pe vremea ministeria-
tului lor de mai înainte, când apăram în coloanele Tribunei auto-
nomia bisericei față de agresiunea dela Caransebeş, îndreptată
contra episcopului Popea şi a consistorului său. In mânile lor era
ca corpus delicti şi acum manuscrisul meu furat din redacția
Tribunei de unii eroi ai naţionalismului de astăzi. Culpa aceea
pentru care mi s'a oprit salarul din buget nu era ştearsă și acum
era dublată cu refuzul meu de a iscăli protestul contra României.
Insărcinat cu această dublă culpă, aveam să urc scările ministeriale
din Budapesta ca să clarific situația de drept la scaunul vicarial
din Oradea şi să delătur marea primejdie a autonomiei bisericești.
Am fost primit cu manierele sale elegante ca vechiu delicvent, Acel
„ne cunoaştem“ dela prezentare prevestea furtună, dar furtuna nu s'a
descărcat, dimpotrivă audiența s'a sfârşit cu o invitare la dans.

Fără a reflecta la cazul autonomiei noastre lezate prin înge-
rința în actul alegerii de vicar îmi spune Apponyi: „Chestiunea
dvoastră e cu mult mai gravă decât a fi tratată cazuistic. Faptul
că aproape toată preoțimea si invafatorimea română din granite a
desertat la România şi toată agitația de dincolo au făcut-o arde-
lenii e dovada că în organismul autonomiei Dvoastre zace acest
spirit antipatriotic. Statul trebue să revidieze întreagă organizaţia
D-Voastră bisericească și școlară şi să ia măsuri de siguranță
pentru viitor“.

— „Intre două focuri, dle ministru, preoții şi învățătorii s'au
refugiat care unde au putut, unii dincolo, alții dincoace de front. Au
fost stări excepționale din cari nu se poate conclude la păcătoșenia
instituțiilor noastre. Atâtia Români au murit pe câmpul de luptă“.

— „Ba da, acele sunt isvorul tuturor relelor, le vom regle-
menta. Altmintreni să mai dai pe la mine când vei mai veni pe
la Budapesta, acum sunt ocuput cu noua organizare“.

O vizită la Apponyi
în timpul răsboiului.

www.dacoromanica.ro

La ameninţări eram aşteptat dar la invitare nu. Mă întrebam
că ce rost va avea această invitare neobicinuită? In curând i-am
aflat explicația si nu m'am mai dus la dânsul.

După statutul organic alegerile episcopale erau supuse apro-
bării Domnitorului, alegerile vicarului episcopesc şi a asesorilor
consistoriali numai aprobării episcopului eparhial. Năpustirea
guvernului asupra actelor electorale ale sinodului eparhial indica
răpirea dreptului autonom al bisericii de a-și alege vicarul epis-
copesc din Oradea-Mare şi întroducerea numirei vicarului din partea
guvernului adecă estinderea dreptului de aprobare dela alegerile
episcopale si asupra alegerilor vicariale. Lovitura aceasta „cazuis-
tică“ a constituţiei bisericești a ajuns pe plan subordonat în mâ-
nile lui Apponyi. Lui îi trebuia anularea însuşi a statului organic
cu ce cădeau de sine toate drepturile autonome. Dreptacea pentru
el cazul era indiferent si după ce sfântul sinod episcopesc din
Sibiu s'a pronunțat pentru instalarea mea în scaunul vicarial din
Oradea, a dat curs întroducerii mele, însă sub rezerva de a se pro-
nunța definitiv numai după hotărîrea Congresului naţional biseri-
cesc asupra litigiului dintre sinodul eparhial şi episcopul din Arad.
Pe atunci numai bine era anulat tot statutul organic dacă nu-l îm-
piedeca prăbuşirea Ungariei.

Asa s'a isprăvit in 3 Octomvrie 1917 când am fost introdus
în scaunul vicarial din Oradea un proces iniciat și susținut de cei
ce vedeau în alegerea mea dela Oradea primejdia de a ajunge în
combinațiile apropiatei alegeri de mitropolit in Sibiu, numărate
fiind zilele bolnăviciosului Mangra. De desubt Burdea mai ales să
interesa de chestia aceasta, ca să profite de ia la o eventuală
nouă alegere de mitropolit, că nu-i colacul al aceluia care-l coace
ci al aceluia care îl mânâncă.

Intre aceste iese la iveală planul infernal al zonei culturale.
Episcopii purtaţi pe la icoanele ministeriale spre a fi câştigaţi
pentru înghițirea hapului. Consistoarele si sinoadele spunea Apponyi,
sunt numai corporații consultative, episcopii sunt reprezentanții
legitimi ai eparhiilor, dânsul numai cu episcopii stă de vorbă.
Acum infelesei si eu de ce mă poftea Apponyi la sine. Vicariatul
Orăzii era coordonat cu episcopiile în cele adminstrative. Episcopii
fireşte declină dela sine întroducerea zonei culturale ce era iden-
tică cu trădarea, fireşte şi Mangra cu firea lui agitată împutându-ne
mereu noua catastrofă. „Vedeţi — fipa — ce afi făcut? Voi afi
mâncat școlile cu politica voastră si acum nu mai au încredere

www.dacoromanica.ro

nici in mine.“ Toată lumea era cuprinsă de panică in fața primej-
diei ce ne amenința. „Mântueşte-ne dacă poți — îi răspunsei —
nu-i acum vremea recriminărilor.“ „Da sunt eu Hristos să vă mân-
tuesc“? îi fu răspunsul dârz.
După încoronarea regelui, săvârșită în
Biserica ortodoxă 30 Decemvrie 1916, ar fi fost să prezinte
română la Regele bisericile omagiile noului încoronat. Biserica
Carol IV. română si sârbă a fost admisă la această
solemnitate numai în săptămâna mare a sfintelor Paşti orto-
doxe din luna Aprilie 1917. Noi în Joia mare, Sârbii în Vi-
nerea mare, Mangra a refuzat să ducă episcopatul în săptămâna
patimilor, sârbii s'au dus. Am fost apoi chemaţi pe 20 August la
reședința din Buda. Delegaţia s'a compus din mitropolitul Mangra,
episcopii loan Pap si Miron Cristea, arhimandrifii F. Musta, E.
Roșca şi smerenia mea. Regele ne primește în uniformă de cam-
panie ca un tinăr locotenent zimbitor, care fine raport cu noi. In
grafiosul răspuns la cuvântul de felicitare a metropolitului se cup-
rind cuvintele:“ Doresc ca religia D-Voastră şi drepturile bisericii
D-Voastră să fie totdeauna respectate“. La cercle mă întreabă după
şablonul lor, câți elevi am. Profit de ocazie să-i spun, că abia am
rămas cu 20 elevi ordinari la şcoala normală căci ceilalți își fac
datoria pe front. La curtea regală se observă strict formele: răs-
„punzi la ce te întreabă si când te întreabă. Episcopul Aradului,
comite erezia etichetei spaniole, se bagă în vorba mea, ci că până
acum a fost bine cu școlile cari au crescut oameni religioși si
buni cetățeni dar acum ni le ia guvernul. „Vom indrepta lucrurile“
(cât mi-aduc aminte de vorbe „majd teszünk r6la“) zice regele.
Ruptä ghiafa odată, ia cuvântul episcopul Cristea şi spune cât de
mult iubesc românii frumosul Ardeal. Laudă si regele frumuseţile
Ardealului şi ne dimite în plină graţie, cu nădejdi că toate se vor
întoarce spre bine. „Nu mai e ca sub Francisc losif, zise la
eșire părintele arhimandrit Musta. Şi ăştia s'au democratizat“.

Dar gura zice, gura minte. Prima
ordonanţă de statificare pe loc a şcoalelor
noastre era deja iscălită la 2 August. Re-
gele Carol şi-a bătut joc de noi. In prima
fază e atinsă numai zona arhidiecezei Sibiiului, Caransebeșul și
Aradul urmează mai târziu. Reproduc aici acel ucaz învălit în
formă cernită, ca stâlp pe care se ridică celelalte dispoziții cari
succesiv extind şi adâncesc tot mai mult ştergerea şcolilor româ-

Comisari guverniali
în şcoală, etatizarea
şcoalelor confesionale

www.dacoromanica.ro

neşti depe fata Ungariei. Organele statului fără incunostinfarea
prealabilă a Consistorului, convoacă comitele parohiale în şedinţe
şi pretind predarea edificiilor noastre şcoiare pe seama şcoa-
lelor de stat; unde nu mergea așa, le rechizitiona. Anul şcolar
1917,18 să deschide sub regim politial. La scoalele noastre nor-
male din Sibiiu, Arad şi Caransebeș sunt numiți comisari guver-
niali stabili cu puteri discrectionare. Lectiile se tin în prezenţa
acestor inspectori omnipotenti. Cu un cuvânt s'a introdus un regim
politial cum n’a existat de când e scoala în lume, Norocul meu
că am scăpat de această umilință prin trecerea la scaunul vicarial
din Oradea-Mare. lată ordonanța:

Nr. 13619/1917.

Excelenţa Voastră, Dle arhiepiscop si mitropolit !

Evenimentele dureroase împreunate cu invaziunea armatei române,
asupra cărora mi-am ţinut de datorintä a Vă atrage atentiunea prin ordinul!
meu de sub Nr. 12409,*) sub raportul siguranței statului, mă silesc să iau si
alte dispoziţii. Anume fin de necesar, ca fara (az orszâg) să fie pe deplin
asigurată în contra strecutării ori-cărui spirit de atragere cătră statul vecin,
mai ales în comitatele mărginaşe. După experiențele făcute, aceasta numai
aşa se poate ajunge cu siguranță, dacă instrucțiunea poporală din graniță o
ia statul în mâna sa. In intentiunile patriotice ale Excelenței Tale nici înainte,
nici acum nu mă îndoiesc. Insă, durere, purtarea celor mai multi învățători
confesionali cu prilejul invaziunei române, ne dovedeşte, că rcalizarea acestor
intenții patriotice în școalele de pe teritoriile amintite, n’a succes şi între
împrejurările date, probabil, că nici nu poate succede.

lar mie nu-mi este permis a face experimentări într'o chestiune atat
de vitală (6letbevâg6) pentru interesele de vieatä ale natiunei, ci am datorinta
să recurg la modalitatea, care neapărat duce la rezolvarea sigură a
chestiunei.

Din acest punct de vedere pornește acţiunea de statificare a şcoalelor,
pe care o initiez pentru a crea patriei o puternică graniță culturală şi pentru
întruparea căreia în primul rând mi-se ofer acele comune, din cari învățătorul
confesional sau comunal de bunăvoie s'a îndepărtat cu duşmanul, sau a căror
învățători confesionali sau comunali stau sub cercetare penală. In aceste
parohii trebue să presupun o astfel de zguduire (clätinare) (megrendülés) a
spiritului patriotic, care nu se poate îndreptă prin schimbarea de persoane,
ci numai prin înființarea scoalelor de stat.

In scopul de a completă granița culturală, vor fi atrase în cercul de
“ acţiune şi alte comune, dar in cele amintite luarea de măsuri se impune de
urgenţă,

In astfel de cazuri, când ulterior s'ar dovedi nevinovăția învățătorului,
natural, față cu unul ca acesta, în sensul legii aş aplică procedura cea mai

*) Acest ordin n'a fost comunicat Consistorului, Aut.
7
www.dacoromanica.ro

loială. Infiintarea şcoalelor de stat însă o dispun independent de aceasta,
pentrucă înființarea scoalelor de stat mare caracterul de pedeapsă, ci are singur
caracterul unei dispoziţii pretinse de siguranța patriei.

Din scopul urmărit prin aceasta dispozitiune rezultă, că în temeiul
§-lui 12 art. de lege XXVII/1917, alinea a treia, detrag întregirea dată la
salarul învățătoresc în comunele gr.-cat. şi gr.-or. din locurile indicate şi nici
în viitor nu voiu încuviință o astfel de întregire. Dispozitia finală a §-lui de
lege citat, în sensul căreia autoritatea școlară superioară prin delăturarea
exceptiunilor ridicate ar putea preveni detragerea intregirei, în cazul de faţă
e fără obiect, pentrucă motivul detragerii nu e de asa natură, ca deläturarea
lui să depindă dela autoritatea superioară bisericească, căci dacă ar fi așa,
acest motiv nici nu sar fi ivit,

In şcoalele de stat astfel înființate am de gând să aplic numai învăţători,
cari cunosc limba maternă a poporului (a nép anyanyelvét), şi să asigur în
măsură mare folosirea limbei materne în instrucțiune, — fără vătămarea
limbei statului, ca limbă de propunere, — asemenea voiu să susțin neatinsă
influinta bisericii cu privire la educaţia religioasă-morală.

Vroiu să stabilesc o înțelegere loială cu privire la edificiile şcolare şi
la apartinentele lor, fie prin cumpărare cu drept de proprietate, fie prin
închiriare, şi voiu face tot posibilul, ca sarcinele şcolare ale poporului să se
reducă la minimul pretins de lege.

Când aduc aceste la pretioasa cunoştinţă a Excelenței Tale şi când
Te rog de prea pretiosul sprijin întru executarea excepțional de grea a acestei
hotäriri, inspirate de datorintä, folosesc aceasta ocaziune pentru exprimarea
deosebitului meu respect.

Budapesta, la 2 August 1917.

Apponyi m. p.

: Consistorul din Sibiu in frunte cu Mangra
Consistorul arhi- „e monstrează. Apponyi e inexorabil. Baronul
diecezan gi zona Horvath Petricsevich, în calitate de comisar
culturală, guvernial se incumetă a întra volnic în sala
consistorială din Sibiu unde așteptau asesorii deschiderea ședinței
plenare din 6/19 Noemvrie 1917 şi face următoarea declaraţie
teroristă: |
Infiinfarea „zonei culturale“ e un fapt împlinit, care nu se
mai poate reface. Nu-i stă în putere să amâne începerea acțiunii,
căci în 22 Noemvrie 1917 sosesc dejă funcţionarii trimişii în scopul
acesta din minister. In 23 Noemvrie se încep lucrările. Tehnica
procedurii consistă în redactarea unui act scurt și asupra celor ce
s'au pierdut odată, nu se mai poate reveni. D-l ministru e decis
să exproprieze clădirile școlare. A declarat, că pasul acesta al
dânsului să se considere, ca un ultimat. A declarat mai departe,
că „zona culturală“ se înființează la cererea comandamentului de
armată (hadvezetôség) cu aprobarea prealabilă a Maj. Sale. In fine,

www.dacoromanica.ro

că statificarea gcoalelor primare e numai începutul unei acțiuni
mai complexe; în curând va urmă revizuirea Statutului organic,
revizuirea legii de congruă, revizuirea instructiunei din seminariile
teologice ; luarea unor măsuri esceptionale față cu şcoalele medii
si față cu pedagogiile confesionale şi altele.

In această atmosteră Consistorul deleagă e comisie constă-
tătoare din asesorii consistoriali: Andreiu Bârsan, Nicolae Ivan,
Dr. Lucian Borcea, Sergiu Medean, Lazar Triteanu, Vasile Stan si
Arseniu Vlaicu, pentru studiarea afacerii şi prezentarea unui proiect
de rezoluţie la o nouă şedinţă plenară convocată pe 9/22 Noembrie.
La această şedinţă ținută sub prezidiul mitropolitului Mangra au
luat parte asesorii: Dr. Eusebiu Roșca arhimandrit. Matei Voilean
Nicolae Ivan, Lazar Tritean, Dr. Gheorghe Proca, Demetriu Mol-
dovan, Sergiu Medean, Dr. Vasile Bologa, Dr. loan Lupaș, Dr.
Vasile Stan, Andrei Bârsan, Dr. Lucian Borcea, Arseniu Vlaicu,
Teodor Herman, Nicolae Borzea, Pantilimon Lucufa, loan Lapedatu
și Dumitru Vulcu. Andreiu Bârsan secondat de Ioan Lupaș ridică
chestia de competență cerând relegarea la sinodul eparhial, dar
după aprinse desbateri la cari iau parte: Arseniu Vlaicu, Teodor
Herman, Dr. Vasile Bologa, Nicolae Ivan, Dr. Eusebiu Rosca si
Dr. loan Lupaș să primeşte în unanimitate propunerea comisiei
cu următorul cuprins:

1. Consistorul cu mare durere a luat act de răspunsul
Excelenței Sale, domnului ministru de culte şi instrucțiune publică,
de datul 19 Octomvrie a. c. Nr. 17,381/1917, dat la reprezenta-
tiunea consistorială de sub Nr. 6250/917, din care rezultă, că
domnul ministru din considerații de stat mai înalte nu poate
abstă dela înființanrea graniței culturale, prin statificarea învă-
țământului poporal confesional din comitatele märginase. Con-
sistorul si în fata acestui răspuns își fine ca deplin întemeiate
motivele din reprezentatiunea înaintată sub Nr. 6250/917 şi nu
consideră de îndreptăţită înființarea unei asemenea granite
culturale.

2. Consistorul cu adâncă durere constată, că în scopul
întrupării granifei culturale, dl. ministru de culte si instrucțiune
publică până la data de față a detras dela 80 comune bisericești
ajutorul de stat avut la salarele invd{dtoresti, prin care măsură
şcoalelor noastre confesionale din respectivele comune li s'a dat
lovitura de moarte. Din rapoartele oficiilor parohiale și proto-

- presbiterale se vede că organele administrative de stat, voind să

7
www.dacoromanica.ro

100

organizeze de pe acum scoalele de stat, au si întrodus procedura
pentru preluarea edificiilor şcolare din cele 80 comune bisericești,
cu desconsiderarea constituției noastre autonome.

3. Din hârtia Ilustrității Sale, d-lui comisar guvernial Dr.
baron Petricsevich Horvath Emil, prezentată consistorului in 17
Noemvrie a. c., se constată, că pentru înființarea graniței culturale
dl. ministru de culte si instrucțiune publică a decretat deja si în
zilele proxime se va efeptui detragerea ajutorului de stat dela
toate şcoalele confesionale aflätoare pe teritorul comitatelor :
Sibiiu, Făgăraş, Brasov, Târnava-mare, Treiscaune si din comin
tatul Hunedoarei dela scoalele confesionale aparținătoare tractelor
protopresbiterale: Hafeg, Hunedoara şi Orăştie, fără ca după a
noastră știință şi conștiință aceste comune bisericeşti sau organ
nele lor să se fi făcut cu ceva vinovate față cu patria noastră
și legile ei.

4. Constatând această stare a lucrurilor, Consistorul, ca organ
executiv al sinodului arhidiecezan declară, că biserica română
greco-orientală nu renunță la dreptul său de a înființă si susținea
școale elementare confesionale, drept care iss'a garantat prin
legile școlare în vigoare. (Art. de lege XXXVIII din 1868, si art.
de lege XXVII dia 1907).

Dar ajunși in urma stării de răsboi prin forță majoră in
această situafiune strâmlorată si prin declarafiunile categorice ale
d-lui comisar guvernial fiind puși in fața unei necesități inexon
rabile, desi nu putem recunoaște procedura Înaltului guvern ca
dreaptă și motivată, așteptăm cu toată hotărirea, ca să se înden
plinească, în cadrele propozifiilor făcute în numele guvernului
din partea dului comisar în actul înaintat consistorului la 17
Noemvrie, a. c., cel puțin următoarele:

1. Dreptul singuraticelor comune bisericești garantat prin
legile în vigoare de uși înființă si susținea scoala confesională
din mijloacele proprii, rămâne nealterat si pe teritorul pe cate
este contemplată a se ridică granița culturală.

2. In scoalele de stat din comunele bisericești aparținătoare
zonei culturale, în afară de studiul religiunii se introduce limba
română, ca obiect obligător, cel puţin în câte 6 ore la săptămână
pentru fiecare despărțământ, mm garantânduuniuse si inspecțiunea
în privința modului cum se propun aceste obiecte.

3. Toţi învățătorii aplicaţi în prezent la şcoalele confesion
nale, întrucât nu sunt condamnați în cale criminală sau discipliu

www.dacoromanica.ro

101

hard, să fie acceptați si lăsaţi în posturile lor la şcoalele de stat,
— natural, întrucât respesctivii încă ar dori aceasta.

4. In viitor ministrul de culte si instrucțiune publică ia
angajamentul, ca în posturile vacante la scoalele de stat, cercetate
de elevi români greco-orientali. să numească exclusiv învățători
români de confesiunea greco-orientală, Dacă învățătorii aplicaţi
la şcoalele de stat din astfel de comune nu vor puted îndeplini
funcțiunile cantorale, si comunele bisericeşti vor fi silite a-și
angajă cantori speciali, domnul ministru va aveă să acoarde
consistorului ajutor în sume corespunzătoare pentru remunerarea
cantorilor bisericești.

5. Edificiile scoalelor confesionale rămân și pe mai departe
proprietatea comunelor bisericeşti. Dacă însă comunele bisericești
mar reflectă la folosința edificiilor spre scopuri proprii bisericesti-
culturale, acelea se pot da numai în folosința scoalei de stat, pe
lângă anumită chirie. Contractele încheiate vor aveă să se aproabe
de cătră consistorul arhidiecezan.

6. Fondurile şi fundafiunile şcolare, precum şi venitele
acestora, rămân în proprietatea exclusivă a comunelor bisericești
si vor aveă să se administreze după normele bisericești în vigoare,

7. Credincioșii bisericii noastre din acele comune, în cari
școala confesională a fost înlocuită cu şcoală de stat, la susfi-
nerea acestei scoale nu vor aveă să contribae decât cu cele 5°/o
prescrise după darea directă.

8. In interiorul plănuitei granite culturale, pe lângă scoalele,
cari în prezent nu beneficiază de ajutor de stat, vor rămânea cu
caracterul lor confesional toate acele scoale, de cari se leagă vechi
tradiții bisericesti-culturale. Pentru susținerea si desvoltarea tutu-
ror acestor şcoale confesionale statul este obligat a contribui cu
ajutoarele necesare. Numărul acestor scoale se va statori din
partea Consistorului, în confelegere cu comisarul guvernial.

9. Guvernul fării, cel de acum și cel din viitor, se obligă
a acordă ajutoare la salarele învățătoreşti dela școalele confesio-
nale, cari cad afară de zona culturală contemplată, dacă acele
scoale si învățătorii lor vor corespunde cerințelor fixate de legile
școlare.

10. Guvernul țării, în conformitate cu spiritul articolului de
lege XX. din 1848 si în proporție dreaptă cu numărul credincio-
șilor români de confesiunea greco-orientală, va acordă bisericii
noastre ajutorul necesar pentru susținerea organismului central

www.dacoromanica.ro

102

pentru întărirea şi desvoltarea institufiunilor bisericeşti culturale
în viață, si pentru crearea altor institute confesionale de inväfà-
mânt cu limba de propunere românească, menite a promovă
interese culturale si economice ale credincioșilor nostri. Astfel va
acordă ajutoare fără restrictiuni la salarele profesorilor dela scoa-
lele medii şi seminariale; la completarea liceului inferior din Brad
si a scoalei reale inferioare din Brasov; la zidirea scoalei co-
merciale superioare din Brașov, la înființarea unei pedagogii de
fete, la înființarea de scoale civile si medii de băieţi si de fete,
la înființarea unei scoale agronomice și a unei scoale industriale ;
ajutoare pentru organizarea scoalelor de adulți; la îmbunătățirea
dotatiunei de stat pe seama preofimei noastre, prin revizuirea in
mod drept si loial a legii de congruă, și altele.

In fine, având. în vedere credința tradițională a poporului
nostru față de Inaltul Tron si glorioasa Casă domnitoare ;

având în vedere patriotismul strălucit şi jertfele enorme în
sânge și avere, pe cari poporul românesc le-a adus toldeauna
pentru patrie, dar cu deosebire în cursul acestui crâncen răsboiu;

având în vedere consolidarea în viitor a patriei prin egala
îndreptățire a tuturor popoarelor din această fară;

având in vedere faptul incontestabil, că spiritul vremii de
azi a scos la suprafață, atât în viața statelor, cât si a popoa-
relor, un complex întreg de probleme democratice, între cari la
locul prim libertatea fiecărui popor de a se desvoltă în cele culturale
după facultățile sale sufletești specifice, căci numai în acest chip
e posibilă o contribuție la opera cea mare a culturii si a păcii
generale si statornice;

în vederea acestor considerante:

Consistorul așteaptă dela Inaltul guvern, ca după încheierea
răsboiului, revenind asupra acestor măsuri escepfionale, se dee
chestiunei învățământului nostru confesional din patrie soluția
cea mai norocoasă, reclamată de spiritul timpului, de principiile
adevăratei pedagogii si de interesele binepricepute ale credincio-
șilor bisericii noastre.

Sibiu, la 9/22 Noemvrie 1919.

Nicolae Ivan Dr. Lucian Borcia
Andreiu Barseanu Lasar Triteanu
Dr. Vasile Stan Sergiu Medean

www.dacoromanica.ro

103

Această hotärire adusă sub teroarea co-
misarului guvernial a provocat violente atacuri
în opinia publică românească care să descarcă
cu furie asupra consistorului arhidiecezan, stig-
matizat de trădător. Şi ca ironia sorții, insuşi mitropolitul Mangra
spunea după şedinţă secretarului mitropolitan Nicolae Zigre, că nu
credea să fie sibienii atât de slabi. Apponyi fireşte nu primeşte
nici o conditiune rezervată ci consideră decisul de un acord pentru
cedarea scoalelor. Consistorul desperat neagă, că ar fi acord dacă
nu se primesc condiţiunile. Oameni ca Nicolae Ivan, Andrei Bârsân,
Lucian Borcea şi lon Lupaş se văd puşi la părete alături de
Arsenie Vlaicu exponentul politicei oportuniste, socotit de duhul
cel rău al instituţiilor noastre nationale bisericești. E o jale si fipet
în tot Ardealul, numai Baronul Horvât Petricsevich îşi freacă mânile
mulțumit de isprava sa.

In sfârşit la insistența noastră cari priviam indurerati tragedia
din Sibiiu, mitropolitul convoacă consistorul mitropolitan la Sibiiu
pe 25 lanuarie 7 Februarie 1918. Eu m'am dus cu o zi mai
înainte d'a dreptul la::Nicolae Ivan să-i anunț, că voiu propune
anularea concluzului consistorial din 9/22 Noemvrie. „Bine faci
— îmi răspunse, — noi nu puteam face altceva în situaţia în care eram,
Consistorul mitropolitan să ia în mâna sa afacerea“. M’am dus
apoi la Andrei Bârsan, şi acesta isi aştepta usurarea dela anu-
larea decisului consistorial împricinat de opinia publică românească.

Înainte de şedinţă mam dus apoi si la metropolitul Mangra
să-i anunț intenția de a propune anularea decisului. — Mi-a
răspuns calm: Eu le-am dat liber curs să decidă cum vor, dela
mine care sunt angajat cu ei (cu guvernul) nu poate nimeni
aştepta mai mult. Fă dar propunerea însă fiți domoli în formă ca
să nu ajungeţi internați.

Din această şedinţă ţinută la 25 Ianuarie (7 Februarie) s'a
delegat o comisiune constătătoare din Episcopii loan Pap și Dr.
Miron Cristea, apoi din asesorii: Roman Ciorogariu, Dr. George
Popoviciu, Dr. Iosif Bădescu, Dominic Raţiu și Nicolae Zigre,
pentru studiarea dosarului şi propunere în meritul zonei culturale.

La şedinţa in care s'a luat sub desbatere propunerea acestei
comisiuni n’au luat parte mitropolitul Mangra, împreună cu ase-
sorii: Eusebiu Roşca, Lazar Triteanu, Matei Voileanu, Arsenie
Vlaicu, Vasile Bologa, în temeiul normativului congresual, fiindcă
au luat parte la desbaterea acestui obiect în forul prim. Sedinfa a

Hotărîrea Consisto-
rului arhidiecezan
și opinia publică.

www.dacoromanica.ro

104

fost prezidată de Joan Pap episcopul Aradului, secretar referent .
Nicolae Zigre. Votanti: Dr. Miron Cristea episcop, Filaret Musta,
Dr. losif Bădescu, Roman Ciorogariu, Dr. George Popoviciu, Pro-
copiu Givulescu, Vasilie Damian, Dr. Ioan Stroia, Dominic Raf,
Victor Tordosanu și Nicolae Zigre. |n această ședință s'a adus
următoarea hotärîre :

Concluzul luat în merit de Consistorul arhidiecezan la 9/22 Noemvrie
1917 No. 8544/61 în afacerea şcolilor confesionale submanuate, nefiind valabil
nu se poate privi de definitiv, şi ca atare fără sancţiune competentă nu se
poate executa. Consistorul ca organ administrativ al arhidiecezei va urma
procedura normată in art. 129 al Statutului Organic, înaintând afacerea la
sinodul eparhial arhidiecezan ; iar concluzul ce-l va lua sinodul eparhial a-l
comunica acestui Consistor mitropolitan spre a putea promova afacerea şi
congresului național bisericesc în temeiul articolului 154 din Statutul organic.

După-ce concluzul luat a fost prezentat în scris şi sa stabilit definitiv
în şedinţă, protocolul, conform regulamentului afacerilor interne, se declară
verificat şi cu aceste prezidentul încheie respective ridică şedinţa,

Motive:

La pertractarea si deliberarea acestei afaceri de deosebită importanfa
pentru desvoltarea vieţii culturale bisericeşti, Consistorul arhidiecezan, ca organ
executiv alunecând pe un teren greşit cu privire la ființa şi susținerea scoa-
lelor poporale confesionale, înființate şi susținute de comunele bisericeşti
autonome, a trecut peste limitele competintei sale.

Legile pozitive ale statului, art. XXXVIII din 1868 şi art. XXVII din
1907, care sunt în plină vigoare, recunosc şi garantează dreptul cardinal al
bisericii de a înființa şi susținea şcoli confesionale. Acest drept nu poate forma
obiect de controversă între biserică şi stat.

In meritul înființării şi susţinerii şcolilor poporale confesionale, ca
instituțiuni culturale sunt chemate a se pronunța înseşi comunele bisericeşti
autonome, ca susținătoare de şcoli. Iara deliberarea meritorică în astfel de
afaceri aparține competintei sinodului eparhial si a congresului national-
bisericesc.

Această hotarire se comunică Consistorului arhidiecezan pentru con-
formare.“

In urma acestei hotărîri Consistorul arhidiecezan a anunţat
guvernul, că nu poate executa concluzul său din 9/22 Noemvrie
1917, adecă pretinsul acord până ce se va pronunța sinodul epar-
hial. Guvernul refuză ingernita „necompetentă“ a consistorului
mitropolitan şi continuă a adânci cu forță brutală zona culturală
împotriva rezistenței pasive acum definită de Consistorul mitropo-
litan. Așa se curmă tocmelile cu guvernul, la cari fatalminte era
împins consistorul arhidiecezan prin concluzul dela 9/22 Noemvrie
şi legenda acordului e scoasă din cauză.

www.dacoromanica.ro

105

Post tot discrimina rerum, urmează tim-
pul statutar pentru convocarea sinoadelor
eparhiale pe Dumineca Tomii care în 1918
cădea la 22 Maiu. In aceste sinoade avea
să fie desbătută zona culturală şi comisariatul politial asupra şcoa-
lelor noastre normale. Guvernul ştia ce întimpinare i-se va face
în acele sinoade.

Eu m'am dus cu două zile mai înainte la Arad, de a cărui
sinod se ținea districtul consistorului din Oradea. Acolo am aflat
de sosirea unui nou ucaz prin care se exmite comisar ministe-
rial pentru ședințele sinodului, în persoana leaderului partidului
Kossuthist Dr. Barabâs Bela. Acest ucaz s'a trimis deodată tuturor
episcopilor eparhioti. Redau aici pe cel de la Sibiu, pars pro toto:

Comisari ministe-
riali în Sinoadele
eparhiale.

Nr. 4919/918 Pers. Strict confidential.

Excelența Voastră, Dle arhiepiscop şi mitropolit!

Evenimentele timpului din urmă au provocat necesitatea, ca
sfatul ungar Să-și exercieze dreptul de supremă inspecfiune in
adunările bisericești greco-orientale române, într'o măsură mai
intensivă. In scopul acesta am onoare a Vă aduce la cunoștință,
că pentru reprezentarea mea în sinodul eparhial, ce se va fineà
anul acesta în 12 Maiu (eventual gi in alte zile) am încredințat
pe comisarul meu guvernial, Baronul Petricsevich Horvath Emil.

Pe când Vă rog Excelenţă, ca să binevoifi a da repre-
zentantului meu numit, în activitatea sa, sprijinul cel mai larg,
totodată îmi fin de datorință a comunică Excelenței Voastre şi
aceea, că comisarului meu guvernial i-am dat imputernicirea, ca
întrucât purtarea celor prezenți în sinod ar cădeă sub excepfiune
sub raportul fidelității față de stat, mai întâiu să-l facă atent
pe respectivul, apoi în caz de necesitate se poate lua și măsuri
pentru disolvarea sinodului.

Primiti etc.

Budapesta la 7 Maiu 1918.
Apponyi.

Guvernele s’au incercat in mai multe randuri a pune sinoa-
dele eparhiale si congresul național bisericesc sub călcâiul unui
comisar guvernial pe motivul „supremei inspectiuni“ rezervată in
clauzula statutului organic numai regelui. Corporatiile noastre

www.dacoromanica.ro

106

bisericești însă au contestat guvernelor îndreptăţirea de a exercita
ele drepturile regale si asa a trebuit în totdeauna să bată în retra-
gere. Acum n’a mai ținut seamă de nimic, ne-a trimis comisari
polifiali pe cap cu drepturi discrefionare asupra sinoadelor. Statutul
Organic a rămas un petec de hârtie în ochii lor.

Timp fizic nu mai era să stabilească eparhiile o normă de
procedură comună împotriva noului atentat. Astfel fiecare eparhie
a întrat în lupta de apărare cum a crezut că e mai bine şi cum
mai ales li-a permis situația locală. Aceasta ă fost ultima ciocnire
cu guvernul ungar, un act istoric cu care să încheie procesul
luptelor bisericii naționale române. E vrednic să se cunoască de
posteritate în toate amănuntele ei.

Încep cu sinodul din Caransebeș de
sub prezidiul episcopului Dr. Miron Cristea.
Aici s'a procedat sumar, nu s'au prezentat deputaţii în număr
recerut de lege pentru hotărîri valide. Această tactică a convenit
si deputaţilor genafi de a lua poziţie față de guvern şi celor inde-
pendenfi cari voiau să prevină o eventuală notă disonantă în soli-
daritatea întregei biserici. Şi între împrejurările date în Caranse-
beşul lui Burdea, bine s'a făcut cum s'a făcut.

L Noi în Arad bizuiti pe absoluta noastră

a Arad. ee SRS Pe Sea aa

solidaritate, experienţă si iscusință militantă

am hotărît să întrăm în luptă. În cele două zile ne-am făcut ordinea

de bătălie până în amănunte distribuind rolurile şi precizând ho-

tărîrea ce avea să se aducă în unanimitate. Din toate pregătirile

noastre n’a transpirat nici o iotă la urechile comisarului, încât
credea că ne-am resemnat şi dat plainici.

Comisarul asistă la slujba religioasă din catedrală după aceea
vine cu episcopul loan Papp în sinod, într'o tăcere mormântală.
Episcopul deschide şedinţa cu următoarea codita de discurs:

In Caransebeş.

Hristos a înviat,
Domnilor Deputaţi.

Mulfumindu-vä pentru ascultarea ce aţi dat si de astădată de a vă
întruni aici la centrul reședinței noastre cu scopul, ca luând cunoștință de
starea afacerilor eparhiei noastre să ne eserciem dreptul garantat prin Statutul
nostru organic, să ne consultăm asupra modului și a mijloacelor recerute la
promovarea intereselor bisericei noastre si a institutiunilor ei religioase-morale
si culturale economice și prin aceasta, adecă prin biserică si prin institutiunile
ei la prosperarea si întărirea statului nostru ungar, ai cărei cetățeni credin-
cioși suntem, declar sesiunea sinodului nostru eparhial ordinar, convocată pe
ziua de azi de deschisă.

www.dacoromanica.ro

107

Se aleg apoi comisiile de verificare şi proxima ședință se
anunţă pe ora 6. d. m. Prezenţa comisarului fiu s'a luat la cunoş-
tinfä, a ieşit cum a venit cu episcopul.

În şedinţa de după amiazi se constituie sinodul şi se prezintă
actele întrate la Sinod. Mai la urmă prezintă episcopul „intimatul“
ministrului cultelor relativ la delegarea comisarului ministerial.
Protopopul Nicolae Roxin vecinul şi conşcolarul lui Ştefan Tisza,
înfrigurat de acest rol, propune alegerea unei comisiuni speciale
pentru studiare şi referadă asupra ordinului ministerial si tot la
propunerea lui se aleg in comisiune: Roman Ciorogariu, Dr.
George Ciuhandu, Mihaiu Păcăţian și Gherasim Serb din cler, iar
dintre mireni Vasile Goldiș, Nicolae Zigre. Dr. loan Suciu, Dr.
George Popa, Dr. Aurel Lazar, Sava Raicu, Petru lonaş și Dr.
George Adam. "Totodată se decide ca raportul acestei comisiuni
să se pună ca primul obiect la ordinea de zi în proxima şedinţă
care se anunță pe Marti 1—14 Mai ora 10 a. m. Luni luc-
rează comisia care mă alege pe mine de preşedinte iar pe Nicolae
Zigre de raportor. In comisie se stabilesc principiile, Dr. Aurel
Lazar formulează proectul de concluz în textul prezentat sinodului.

Marti în l-—-14 Mai se prezintă episcopul în şedinţă iarăşi
însoţit de comisarul ministerial, deschide şedinţa şi dă cuvântul
raportorului comisiunei speciale Nicolae Zigre, carele ceteste în
atenția încordată a sinodului şi comisarului următorul proiect de
concluz:

„Faţă cu actul din 7 Maiu 1918 de sub No. 4919/1918.
prez. al D-lui Ministru de culte şi instrucțiune publică, prin
care se comunică P. S. Sale d-lui Episcop, că „evenimentele
din timpul din urmă au provocat trebuinfa, ca statul ungar
să-şi exerciteze mai intensiv dreptul de suprema inspectiune
în adunările bisericii gr. or. române,“ spre care scop a în-
credinfat cu reprezentarea dânsului la şedinţele sinodului
întrunit la 12 Maiu a. c. pe domnul comite suprem al ora-
şului liber reg. Arad, învestindu-l chiar şi cu drept de dispo-
zitie asupra sinodului eparhiul ;

In considerarea faptului, că acest act al D-lui Ministru
este fără precedenta în viaţa constituțională a bisericii noastre;

Sinodul eparhial, ca reprezentanta legală şi statutară a
eparhiei, în temeiul §-lui 96 punctul 1 al Statutului Organic,
atât din punctul de vedere al dreptului canonic, cât şi din
cel al dreptului public de stat, face următoarele constatări:

1. Din punctul de vedere al dreptului canonic, recunoscut
prin punctul prim al dispoziţiilor generale din Statutul Or-
ganic, cu provocare și la articolul de lege IX din 1868,

www.dacoromanica.ro

108

autonomia noastră bisericească se întemeiază pe dreptul divin,
din care rezultă originea şi menifiunea dumnezeiască a acestei
biserici: de a promova binele sufletesc al credincioşilor săi
şi de a fi în cadrele doctrinelor sale, de folos si la realizarea
misiunei sociale a statului politic.

Raportul dintre biserică şi stat se întemeiază pe porunca
Mântoitorului de a da Impäratului ce este a Împăratului si
lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu Aceasta învățătură.
demarcă absoluta îndependenţă in cele duhovnicești a bise-
ricei faţă de stat şi absoluta independenta în cele lumesti a
statului faţă de biserică. Aceste două institufiuni, conform
învățăturilor creştine se unesc numai în comunul izvor al
Dumnezeirii, căci nu este stăpânire fără numai dela Dumnezeu
şi astfel raportul lor se concretizează în ajutorul împrumutat
de a împlini poruncile lui Dumnezeu.

In acest înțeles biserica ortodoxă universală a acceptat
totdeauna pentru sine sprijinul puterii supreme lumesti în
chipul de „supremus ecclesiae tutor et custos canonum“ sub
forma de suprema inspectiune în scopul apărării sale. Astfel
şi biserica ortodoxă română din statul ungar, ca parte inte-
grantă a bisericei ortodoxe ecumenice de Răsărit, stăpânită
de puterea tradiţiilor obligătoare și pentru dânsa, a recunoscut
şi pururea va recunoaşte indreptatirea şi chemarea supremei
puteri lumești din acest stat, a regelui apostolic ungar, de a
da bisericei noastre sprijinul său şi ocrotirea sa controlatoare
în împlinirea chemärii divine a acestei biserici; deci dreptul
de suprema inspecfiune a regelul în acest înțeles. Dar după
cum biserica peste tot, astiel şi biserica ortodoxa română din
patrie, credincioasă doctrinei sale, că „trebuie a asculta pe
Dumnezeu mai mult decât pe oameni“ nu a admis şi nicio-
dată nu va admite un astfel de raport între sine si stat, care
i-ar creia piedeci în dreptul său autonom de a-şi împlini
misiunea sa divină pe pământ. Biserica nu caută niciodată
conflict cu statul, dar dacă din partea acestuia s'ar încerca
stângenirea ei întru împlinirea misiunei sale, ea se va înarma
cu rezistența pasivă şi orice jertfă i-s’ar cere, ea va da acea
jertfă si va aştepta cu răbdare învingerea adevărului.

II. Sub raportul dreptului public ungar, sinodul eparhial
al diecezei Aradului constată, că autonomia bisericii gr. or.
române din regatul ungar a fost înarticolată în art. de lege
IX. din 1868 prin care consitutia ei a devenit parte integranta
a constituției statului ungar. Această lege la §-ul 3 statoreşte
situația de drept public a bisericii noastre şi pe baza acestui
§ s'a alcătuit statutul organic al nostru.

Acest statut se întemeiază pe următoarele două principii
cardinale :

1. libertatea autonomică a bisericii şi

2. rezervarea dreptului de supremă inspectiune.

www.dacoromanica.ro

109

Dreptul supremei inspectiuni a regelui, conform dreptului
public ungar, învolvă în sine, că Regele este supremul ins-
pector al confesiunilor recepte, le apără situația de drept
constituțional, supraveghiază libertatea și drepturile bisericilor
si ca să nu depășească drepturile şi sfera lor de competenţă.
Prin urmare Regele este în drept, ca ori și când să ceară
lămuriri cu privire la chestiunile bisericii.

Acest drept de supremă inspectiune se exercită numai
cu privire la confesiunile recepte și exclusiv din partea Re-
gelui, fapt, care rezultă atât din articolul de lege, IX dela
1868, cât şi din deosebirea dintre situația de drept a confe-
siunilor recepte față de confesiunile numai recunoscute (art.
de lege LIII. din 1895.)

Deosebirea aceasta se marchează mai vârtos prin urmă-
toarele :

Situația de drept a unei confesiuni recepte se creiază
prin înarticolarea în lege, iar cea a unei confesiuni recu-
noscute — numai prin ordinatiune ministerială ; confesiunile
recepte stau exclusiv sub suprema inspectiune a Regelui, pe
când confesiunile recunoscute stau numai sub inspectiunea
ministerială ori a organelor subalterne de stat; publicitatea
adunărilor bisericeşti ale confesiunilor recepte nu este obli-
gătoare.

Dreptul supremei inspectiuni, ca drept majestatic, după
cum se vede din cele de mai sus, nu are caracter preventiv,
dar nici nu poate fi de acest caracter, de oarece în aseme-
nea caz ar sta în contrazicere ideologică cu noțiunea autono-
miei bisericeşti.

In virtutea dreptului de supremă inspectiune se pot
controla ulterior dispozifiunile luate, dar libertatea de acțiune
a bisericii nu poate fi fncätusatä și nu se poate cere intro-
ducerea si ingerinfa altor factori externi, afară de cei pre-
văzuţi în Statutul organic.

Privind din acest punct de vedere raportul dintre stat
şi biserica noastră ortodoxă română din patrie, sinodul
eparhial e convins, că biserica ortodoxă română din regatul
ungar e învestită cu deplina libertate autonomică, si religio-
nară si că pe bază legală nu este modru de a se luă împotriva
acestei biserici dispoziții preventive.

După cele premise, faţă cu actul ministerial Sinodul
eparhial află, că actul ministerial de sub întrebare nu poate
fi considerat ca bazat pe §-ul 3 al articolului de lege IX
din 1868 de oarece nu e emanat de Majestatea Sa.

Sinodul eparhia! află mai departe, că la adunările bise-
ricesti nu poate participa activ nici un alt organ, care nu
e prevăzut în Statutul organic. Statutul organic nu conține
nici o dispoziție, pe urma căreia un" comisar regal ori gu-
vernial să poată avea sferă de activitate în „cadrele lucrărilor

www.dacoromanica.ro

110

noastre autonome. Nici chiar forma exercierii dreptului de
suprema inspectiune prin comisar regal, cum s'a sistemizat
în constituţia bisericească coreligionarilor sârbi nu e întrodusă
în Statutul nostru organic. Având în vedere, că ambele mit-
ropolii ortodoxe din patrie sunt organizate pe baza aceluiaș
articol de lege, după normele de înterpretare a legilor ure
mează, că intenția Majestății Sale si a legislatiunii a fost,
ca dreptul supremei inspectiuni față cu biserica noastră să
nu se exercite prin comisari. De altfel chiar și în &rul 8 al
Statutului organic sârbesc se statoreste numai condiţionat:
„Pentru cazul. dacă Majestatea Sa ar dori, ca dreptul său de
supremă ispectiune să-l exercie prin comisar regal‘. Acesta
însă nu se poate ingeră în pertractările şi în concluzele cons
gresului și nuri poate împiedeca activitatea legală.

Această dispoziție concretă tocmai confirmă principiul
exprimat mai sus, că dreptul de supremă inspectiune nu poate
aveă intenția să stângenească libertatea gutonoma, acest drept
nu poate avea tendință nici preventivă, nici politialä. Comis
sariatul regal învolvă numai un act de prezență, neavând
altă facultate decât să promoveze concluzele la locul mai înalt.

Astfel actul ministerial pomenit nu numai că jigneste
libertatea autonomă a bisericii noastre făcând acest drept
cu desăvârşire iluzoric, ci totodată prejudecă şi faţă cu un
drept majestatic prin aceea că DI Ministru nu numai uzează
de un drept rezervat excluziv Majestății Sale, ci pe un Con
misar ministerial îl investeste prin dela sine putere cu atri-
butii mai mari, decât cele rezervate unui comisar regesc,

III. Dar nu numai însuşi actul exmiterii unui comisar
ministerial, ci şi motivarea acestei măsuri este jignitoare, lips
sinduri orice bază legală şi etică, Qrdonatiunea ministerială
ridică împotriva bisericii noastre ca institufiune o gravă ins
vinuire fără de a concretiză şi dovedi fapte. Acuză condamnă
si execută pedeapsa fără de ascultare și fără de a da posi-
bilitatea de apărare.

Amăsurat doctrinei divinului säy Întemeietor biserica
noastră pururea a propagat cu zel nestins între credincioşii
săi supunerea cetäfeneascä, neclintită iubire de patrie şi crem
dință cătră Înaltul Tron moştenită din moşi-strămoși.

In restimpul de aproape jumătate de veac de viata
constituțională a bisericii noastre, niciodată nu sa ridicat
asupra corporatiunilor noastre bisericeşti învinuire ca aceasta,
care să le timbreze fără nici un temeiu si nici măsuri de
retorziune nu S'au luat până acum niciodată fafa de aceste
corporafiuni.

Rezonul guvernamentului de stat si principiile etice nu
numai că nu justifică, ci dinpotrivă exclud un astfel de pros
cedeu lipsit de orice fel de premise şi aplicat fără sări fi
premerș candya țmăcar vrero admoniere,

www.dacoromanica.ro

111

De altmintrelea această pedepsire ministerială pare a
fi rezultatul unei confuzii de noţiuni, pentrucă viata,” activi-
tatea si manifestarea bisericei insasi ca înstitutiune (morală
si de drept, nu se poate confunda ca atitudinea ori”porni-
rile eventual greşite ale unor credincioşi singuratici de ai ei.
lar întrucât învinuirea, cuprinsă în motivarea ordinafiunii mi-
nisteriale ar intentiona să vizeze astfel de caz, sau cazuri,
când unul ori mai mulți reprezentanți din sânul corporațiilor
noastre bisericeşti ar fi manifestat ținută ostilă intereselor
statului, ori ar fi agitat, Sinodul eparhial se simte indatorat
ca asemenea suspiciuni si învinuiri lipsite de temeiu să le
respingă cu toate demnitatea si să protesteze contra lor cu
toată energia. În întreg decursul vieții noastre constituționale
nu a fost caz, că un vre-un membru al corporatiunilor noa-
stre bisericeşti să fi deviat dela linia de conduita patriotică,
ce se dovedeşteşi prin faptul, că nu a fost tras la răspundere
nici nu singur deputat sinodal ori congresual, deși aceștia
nu se bucură de dreptul de imunitate.

Dar chiar presupunând asemenea cazuri, nu se poate ca
să fie pedepsite institutiuni şi corporatiuni pentru eventualele
păcătuiri ale singuraticilor indivizi astăzi când, drept ideie
conducătoare a vremii, se fixează principiul responzabilitäfii
individuale şi nu cel al responzabilitätii colective,

IV. În considerarea tuturor celor premerse, Sinodul epar-
hial având convingerea, că actul ministerial pomenit violează
drepturile autonome ale bisericii noastre garantate prin sfin-
tele ei canoane şi prin constituția patriei ;

a) amâna şedinţele sale şi decretează a se nainta o
reprezentatiune cătră „Înaltul Guvern la Coroană, cerând re-
vocarea acestei dispoziții jignitoare ;

b) Autorizează Prezidiul, ca pentru continuarea sedin-
țelor acestei sesiuni să convoace membrii Sinodului, când
va afla pentru aceasta momentul potrivit ;

c) sinodul dă ambelor consistorii îndemnizare, ca până
la votarea bugetelor, trebuinfele materiale să şi le acopere
în cadrele bugetelor anterioare, autorizându-se tot atunci am-
bele consistorii, ca din şedinţe plenare să provadă si even-
tualele trebuințe extraordinare ivite peste cadrele bugetelor
de acum.

Terminându-şi referentul propunerea, Prezidiul provoacă
sinodul să se declare, dacă primeşte acest proiect de concluz :

La ce Sinodul cu unanimitate declară, că primeşte pro-
punerea în întreg cuprinsul ei.

In temeiul acestui concluz episcopul încheie sesiunea sinodală
cu următoarea declaraţie :

„Primindu-se raportul şi propunerea comisiunei cu

www.dacoromanica.ro

112

unanimitate, o enunţ prin aceasta ca conluz, iară în înțelesul

acestui concluz anunț Veneratul Sinod, că?proxima şedinţă o

voiu convoca la termenul, când voiu afla de cuviință, care

termen se va aduce la cunoştinţă domnilor deputați în scris
şi anunfänd totodată și aceea, că pentru autenticarea proto-
colului şedinţei de azi se designează biroul şi deputații cu
sediul în Arad, prin aceasta închid ședința.

Şedinţa se ridică la orele 11!/2.

Atunci a erupt sinodul în aplauze frenetice. Comisarul întreabă
pe episcopul, ce este aceasta? Episcopul îi spune: s'a terminat
sesiunea sinodală şi ia pe comisar la braţ îl conduce afară din
sinod în aplauzele multimei la adresa episcopului. Comedia s'a
terminat.

Sinodul eparhial din Sibiu a tărăgănat

La Sibiiu, întrarea în desbaterea procesului cu guvernul
până va afla, ce a făcut Aradul, în care scop a şi trimis un
curier. Marti a si plecat curierul împreună cu curierul nostru special
protopopul Giuvulescu, pe care l-am trimis direct la Mangra să-l
înduplece în numele nostru a accepta concluzul nostru.

La Sibiiu era altă situația, n’aveau oamenii încredere unul
în altul. Întro vreme chiar Mangra mi se plângea, că trebue să
se păzească de denunturi. El ştia că şi guvernamentalii de pe o
rogogină cu el îl urăsc. Cu toate acestea în primele zile ale si-
nodului se părea să sa pogorit pacea între oameni. Atitudinea
Mitropolitului Mangra apropie pe Aurel Vlad de dânsul. Incep
oamenii a nădăjdui că s'a trezit vechiul 'Mangra din somnul pier-
zării. Aurel Vlad îi primeşte invitarea la masă şi se strâng mânile
încleştate mai înainte în pumni. Explicația acestei taine era, că
Tisza nu aproba impunerea comisarului ministerial asupra sinoa-
delor, şi Mangra totuşi ma cutezat să rupă legăturile cu guvernul
care nu mai era a lui Tisza. Bag-seamă după frământare de trei
zile tot a învins credinţa lui, că numai prin o politică oportunistă
se poate trăi în Ungaria si a renunțat la intenţia de a-şi depune
mitra, prin ce i-se ertau toate. După ce în primele ședințe nici n'a
luat cunoștință de prezența comisarului în ceasul hotăritor pleacă
capul înaintea päsirei provocatoare a comisarului şi refuză a exe-
cuta concluzul adus în sinod. Fostul asesor acum episcop-Lazar
Triteanu face istoricul acelor şedinţe sinodale în broşura sa „Zona
culturală“. Reproduc textual :

Vineri în 27 Aprilie (10 Maiu) chiamă metropolitul Mangra pe asesorii
din senatul bisericesc şi le dă să citească, actul ministerial relativ la dele-

www.dacoromanica.ro

113

gatia comisarului ministerial în şedinţele sinodele, primit în dimineața acelei
zile. Fireşte comisarul era Baronul Horvath Petricsevich.

Părintele Triteanu nu spune ce s'a discutat în acel cerc re-
strâns ci continuă a scrie la pg. 123.

Arhiepiscopul in aceeaşi zi a dat ministrului prezident
Alexandru Wekerle şi ministrului de culte următoarea telegramă:

» RO revocarea comisarului guvernial delegat pentru sinodul eparhial, ce
se va finea Duminecä. Pentru susfinerea ordinei sunt räspunzätor subscrisul;
primesc răspunderea si față cu statul.“

Tot atunci a dat o depesä si contelui Stefan Tisza, șeful
partidului majorității, din care făcea parte şi arhiepiscopul. Textul
acestei depese însă nu se află la acte, deci nu-l pot reda.

In zilele acele resortul cultelor își schimbă stăpânul. Locul
lui Apponyi îl ia Zichy. Sâmbătă, în preziua sinodului soseşte
următoarea depesä :

„La telegrama trimisă Vă incunostiinfez Excelenţă, că ordinul de sub
N-rul 4919/918, dat de antecesorul meu în oficiu cu privire la reprezentarea
sa in sinodul eparhial, ce este a sc ţinea in Sibiiu, i! susțin în întregime. Zichy.“

Intre deputaţii sinodali fierbere mare. Unii erau de păre-
rea, că prezența comisarului ministerial constitue o interpretare
volnică a dreptului de supremă inspectiune, garantat exclusiv
Maj. Sale; în urmare să protestăm în contra acestei dispoziţii
şi să plecăm imediat acasă. Alţii ziceau: Să protestăm în contra
acestei vădite ilegalităţi, dar fiind puse la ordinea zilei chestiuni
de mare importanţă pentru biserică a. d. e. Chestiunea școalelor
primare, restaurarea Consistorului, votarea bugetului, statutele
fondului de pensiune etc. etc. să stăm să le pertractăm şi numai
în cazul acela să părăsim şedinţele sinodului când comisarul
s’ar ingera în modul de resolvire al chestiunilor.

In ziua deschiderii sinodului, după ameazi, o depeșă din
Caransebeş ne-a adus ştirea, că acolo deputații sinodali nu s'au
prezentat în numărul recerut de lege si astfel şedinţele sinodului
s'au amânat pe timp nehotarit. Ce se va fi întâmplat la Arad?
Se deleagă un curier,

Arhiepiscopul şi mitropolitul din arhidieceză a recurs la o
apucătură diplomatică, al cărei rost înaintea multora până azi a
rămas neînțeles. Deoarece pe ordinul ministerial erau imprimate
cuvintele : „strict confidenfial = szigoruam bizalmas“ n'a notificat
sinodului afacerea. A crezut pe semne, că poate să împace și
capra şi varza. Duminecă, după serviciul divin, deschide sinodul,
în biserica catedrală fiind de fafa si comisarul ministerial, fără
a face despre el vre-o amintire. In vorbirea de deschidere se găseşte
însă zicerea: „noi nu Suntem competenți a defini sau prescrie
forma în care Majestatea Sa află de bine a-și exercită dreptul
supremei inspecfiuni.“ Prezidiul deschide Luni a doua şedinţă,
în edificiul Scoalei centrale, tot în prezența comisarului fără să
facă amintire de el. Atunci se ridică comisarul şi fără a-şi cere
voie dela prezidiu ceteste in limba maghiară ordinul ministerial

8
www.dacoromanica.ro

114

priri care se explică rostul său în şedinţele sinodului arhidiece-:
zan. Cuvintele comisarului sunt învăluite intr’o tăcere de mor-
mânt și ședința se continuă. Se verifică mandatele deputaţilor ;
se aleg comisiunile obicinuite; pentru chestiunea scoalelor pri-
mare din plănuita „zonă culturală“ se alege o comisiune spe
ciald;’) notarul general prezintă actele distribuindu-se după ca-
racterul lor comisiunilor alese. Şedinţa proximä se anunță pe
Mercuri la 9 ore a. m. Ziua de Marţi s'a lăsat liberă pentru-ca
referentii comisiunilor să poată studiă actele.

Mercuri dimineaţa sosește curierul dela Arad cu ştirea, că
sinodul eparhial de acolo, după constituire, a pus la ordinea
- Zilei ca primul obiect chestiunea comisarului ministerial şi a
decis ajurnarea ședinfelor sinodale. Solia aceasta a fost hotări-
toare şi pentru ţinuta deputaţilor sinodali din arhidieceză.

Mercuri, în 2/16 Maiu 1918, la 9 ore a. m. se deschide
şedinţa a III-a. Comisarul ministerial prezent. Prezidiul, înainte
de a întră în ordinea de zi, ceteşte o hârtie adresată sinodului
arhidiecezan despre esmiterea comisarului ministerial spunând
între altele, că esmiterea comisarului „s'a referit exclusiv la sfera
mea de activitate, ca președinte al sinodului“?) şi fiind act mi-
nisterial strict confidential „nu m'am simțit îndreptățit a-l pub-
lică în sinod“. După-ce însă comisarul prin declaraţia sa a rupt
pecetea grozavului secret, transpune dosarul afacerii în compe-
tenta sinodului „pentru orientare şi conformare în procedurile
şi desbaterile sale.“

Chestiunea se dă spre studiare si raportare comisiunei or-
ganizätoare.

Iar desbaterile continuă, ‘natural, în prezența comisarului.
Intrând în ordinea de zi se percurge raportul general al Con-
sistorului plenar, apoi raportul senatului strict bisericesc. Cu
aceste şedinţa a 3-a se încheie anunfându-se şedinţa proximă
pe d. a. la orele 4, având ca primul obiect la ordinea zilei: re-
ferada comisiunii organizătoare asupra actului ministeria].

După ameazi şcoala centrală aveă aspectul unei fortărețe
care trebuiă luată cu asalt. Oamenii siguranței publice păziau
întrarea în curte şi în edificiul şcoalei, iar curtea eră plină de
„poliţişti“. La orele 4 d. a. se începe ședința a IV-a. Comi-
sarul se prezintă însoţit de mai multi detectivi înarmați.

Comisiunea organizătoare n’a putut conveni asupra unui
proiect de rezolutiune, în unanimitate. Deputatul Dr. Aurel Vlad
în numele maioritäfi din comisiune a prezentat următoarea
moţiune:

„Având în vedere, că prin denumire de comisar se intro-
duce un nou mod de exerciare al dreptului de supremă inspec-

1 La propunerea mea. Aut.
3 Adecă numai activitatea dânsului aveă şo inspectioneze!? Aut,

www.dacoromanica.ro

115

țiune al Majestății Sale Regelui, neuzitat până acuma în viata
noastră constituțională bisericească; având în vedere, că biserica
noastră până în prezent nu a dat nici o anză serioasă, care să
justifice aceasta inovaţie jignitoare şi în consecinţele sale dezas-
truoasă autonomiei bisericii noastre;

având în vedere, că cu toate-că însuşi scrisoarea d-lui conte
Apponyi accentuiază neştirbirea autonomiei noastre, totuși însuşi
Dsa dă comisarului guvernial o atare indreptafire, care conform
Statului organic compete numai președinților sinodului şi autori-
zează pe comisarul guvernial să exercite drepturile prezidenţiale,
de a îndrumă la ordine şi de a disolvă sinodul fără considerare
la aceea, că arhiepiscopul președinte făcutu-şi-a, sau ba, dato-
rinta sa;

având in vedere, că prin acest drept autonomia bisericii
se violează în mod simțitor si se subminează autoritatea si vaza
capilor bisericeşti, comisiunea organizătoare propune:

I. Să se ia cu plăcere act de pașii întreprinși de Excelența
Sa mitropolitul întru susținerea neștirbită a drepturilor noastre
autonome bisericești.

II. Sinodul să remonstreze la înaltul guvern în contra mă-
surilor luate de fostul ministru de culte Apponyi prin scisoarea
sa cu datul 7 Maiu 1918, No. 4919 Pres., cerând revocarea
acestei dispoziţii.

Remonstrațiunea să se facă direct din sinod şi în caz că
reprezentațiunea înaintată la guvern nu ar avea rezultatul dorit,
afacerea să se prezinte si Maj. Sale.

III. Până la sosirea răspunsului la aceasta reprezentatiune,
sinodul arhidiecezan se declară în permanență, însă isi suspinde
ședințele și autorizează pe Excelența Sa Mitropolitul să convoace
pe membrii Sinodului când va află momentul potrivit. Totodată
Sinodul dă Consistorului arhidiecezan îndemnizarea, ca până la
votarea bugetului, trebuinfele materiale să le acopere în cadrele
bugetului anterior, autorizându-se Consistorul, ca din ședințele
sale plenare .să provadă și eventualete trebuinte extraordinare
ivite peste cadrul bugetului de acum.“

Pe când deputatul Dr. A. Vlad isi motivă propunerea,
comisarul ministerial se ridică şi cu glas de stentor îl întrerupe
zicându-i :

— Te fac atent, că dacă mai continui în tonul acesta agitând
în contra guvernului si a statului maghiar, îţi voi detrage cuvântul.

Prezidiul a tăcut; deputatul Vlad ceteşte mai departe pro-
punerea cu o liniște desăvârşită.

Comisarul se ridică din nou și enunţă:

— Incheiu protocolul sedinfelor și sinodul îl declar disolvat.

Prezidiul tace: nimenea nu se mișcă; deafară se aude o
mişcare mai sgomotoasă; a venit o patrulă de jandarmi, care
eră ascunsă în casele comitatului; jandarmii în sala de ședințe
mau intrat,

8*
www.dacoromanica.ro

116

' Deputatul Vlad continuă a-și ceti propunerea cu aceeași
linişte, până la sfârşit.

Ca şi când nu Sar fi întâmplat nimica, deputatul Arseniu
Vlaicu în numele minorității din comisiune propune, ca punctele
I şi If din moţiunea majorității să se primească întocmai, iar
punctul a III-lea să se omită.

Se cere votare nominală şi se constată, că din 48 deputaţi
prezenţi pentru propunerea majorităţii au votat 36, iar pentru a
minorităţii 12.

Prezidiul declară, că nu consimte cu aceasta hotărire;
membrii sinodului părăsesc sala de ședințe. Incercarea arhie-
piscopului de a-i înduplecă să participe la şedinţa de Joi, la
care i-a învitat prin coale de subscripţie, n'a succes şi astfel
şedinţele sinodului arhidiecezan s'au ajurnat.

Chestiunea scoalelor confesionale române, pentru a cărei
deslegare sa pus atâta stăruință propunându-se convocarea
sinodului încă în Decemvrie 1917, a rămas iarăși nerezolvată.

După aceste Consistorul arhidiecezan s'a pus pe rezistență
mai pronunţată în măsura ce se apropia biruinţa antantei şi pră-
buşirea monarhiei.

Infrângerea armatei austro-ungare la
Piavea dat pe povârniş ordinea publică din
țară. Numai atunci in 24 Octombrie (6 Noembrie) 1918 soseşte te-
legrama ministrului de culte Lovassi:

„Dispoziţiile făcute cu privire la statificarea şcolilor din gra-
nitä la revoc, respective le scot din vigoare, In privinţa aceasta
am dat indrumări corespunzătoare comisarului guvernial. Lovassi,
ministru de culte și instrucțiune publică“.

Dar noi ne pregăteam atunci de Alba Julia. Telegrama a
rămas un act istoric al sfârșitului,

După desrobire au reintrat în funcțiune normală corporafiu~
nile noastre bisericești. Chestia „Zonei culturale“ a ajus insfarsit
în desbaterea liberă a sinodului eparhial din Sibiiu ţinut în luna
Aprilie 1919. Intre violente descărcări de invinuiri Sinodul „reprobă“
cu toată hotărîrea atitudinea Consistorului, ridică acuză împotriva
membrilor lui şi cere dela Consistorul Mitropolitan a introduce
cercetare disciplinară „urgentă“ împotriva lor. O comisie sinodală
contase partea politică a chestiunei în domeniul istoriei, — istoria
să judece dacă a fost tradare la mijloc ori ba; lar partea admi-
nistrativă în domeniul răspunderii materiale şi morale. Călcat-a
Consistorul procedura regulamentară ori ba? Cu această filozofie
a ajuns dosarul la Consistorul mitropolitan. Consistorul mitropolitan
îmi dă mie delegație să studiez actele și se fac referada asupra

O reparaţie tardivă

www.dacoromanica.ro

117

lor, dar dosarul ce mi s'a remis nu .era complect si l-am restituit.
După aceasta deleagă în 1920 Consistorul din Arad să facă in-
structia, restitue și acesta actele cu opinia să se remită Congre-
sului ori să se dea în instrucție unei comisii speciale din Consis-
torul æhidicezan. Nu s'a mai remis nici Consistorului nici Sinodu-
lui arhidiecezan ci s'a stins toată chestia „Zonei Culturale“ în ar-
hiva Consistorului Mitropolitan.

A fost o năpastă care a venit peste capul Consistorului intr’o
vreme infrigurată când şi celor mai buni le-a stat mintea în loc,
neştiind să afle firul desnodământului. Să descindem dela forma-
lităţile rigide ale regulamentelor la sufletele bune ajunse in strâm-
toare, doar psihologia ne va aduce mai aproape de adevăr, căci
scopul nostru nu poate fi vânătoarea după victime ci cercetarea
constienfioasä a adevărului.

Dr. Lucian Borcea, unul dintre mem-
brii Consistorului impricinat, bărbatul in-
tegru în accepţia cea mai nobilă a cuvân-
tului, intransigentul membru al partidului
național şi credincios fiu al bisericii, se pune în fața judecătorilor
şi îşi ia răspunderea pentru hotărirea impricinată, întrun memo-
riu adresat comisiunei sinodale. In acest memoriu aflăm sintenti-
zată psihologia tragediei din Sibiu. E un document care nu poate
rămânea stins în arhiva Consistorului Mitropolitan din Sibiu ci tre-
bue trecut în domeniul istoriei, care m'ar fi ințeleasă fără psiholo-
gia stărilor excepţionale din Sibiu. Cu invoirea D-lui Dr. Lucian
Borcea îl dau aici publicității:

Memoriul D-lui Dr.
L. Borcea în chestia
„Zonei culturale“

Onorată Comisiune !

Cadrele discutiunei sinodale nu au îngăduit tratarea mai pe
larg şi în amănunte a chestiunei aşa zisei „zone culturale“, Si altcum,
sinodul nu putea să se ocupe decât de răspunderea politică a
Consistorului; în scopul lămurirei vinovăţiei, deci a räspunderei
morale şi materiale, a trebuit să se deschidă ancheta, singura cale
potrivită, ca să se facă deplină lumină în această chestiune, Mă
folosesc de acest prilegiu, ca prin

memoriul

ce Vi-l prezint să mă degajez de o .îndatorire înaintea
acelor organe, înaintea cărora sunt dator să dau seamă de
cele ce am făcut şi ce s'au petrecut în acele zile zbuciumate.

www.dacoromanica.ro

118

Tin însă să declar dela început, precum am făcut-o şi
până acum, de câte-ori împrejurările m-au silit să mă pronunt
asupra acestei chestiuni, că pentru rezolutiunea No. 8544 dela
9/22 Noemvrie 1917, iau toată răspunderea. O iau nu numai
ca asesor care am participat la acea şedinţă plenară a Con-
sistorului, ci şi ca membru al comisiunei de şapte, exmisă
din şedinţa dela 5/19 Noemvrie 1917 pentru studiarea che-
stiunei şi pentru redactarea unui proiect de rezolutiune.
Fiindcă am asistat la şedinţa în care s'a votat rezolutiunea,
afirm că poate cei mai mulţi asesori cari nu au luat parte
la şedinţele comisiunei, în deosebi asesorii cari au sosit din
afară numai pentru şedinţa de Joi 9/22 Noemvrie, nu au fost
în stare să ştie ce se petrece şi auzind o singură dată textul
lung al rezolutiunei, votat cu unanimitate înainte de a se
putea desmeteci, nici nu l-au putut bine înţelege. — Răspun-
derea mare este a noastră, a celor şapte, care am format
comisiunea.

Tin mai departe să declar, că nu pot împărtăşi vederile
acelor domni asesori, — colegi pe banca acuzaților, — cari
după ce au votat rezolufiunea, au numit-o şi o numesc, o
»rezolutiune nenorocită“, precum de pildă a numit-o dl. ase-
sor Nicolae Ivan în şedinţa sinodală dela 1 Mai a. c. Rezo-
lutiunea este monstruoasă ca forma, lipsită de demnitate ca
cuprins, o alunecare pe teren greşit, precum se exprimă
Consistorul Mitropolitan, şi cuprinde şi greşeli mari materiale,
— cu toate aceste mânecând din situatiunea internă a Consisto-
rului şi din împrejurările de atuncea, susţin, că rezolutiunea
a fost uu noroc pentru Consistor, — nu pentru asesorii
singuratici care l-au compus, dar pentru Consistorul Arhidie-
cezan ca înaltă autoritate centrală a primei eparhii din
mitropolia noastră,

In rugarea, pe care împreună cu dl. Andreiu Bârsanu,
am îndreptat-o a doua zi după votarea rezolutiunei, în ziua
de 11/12 Noembrie 1917, arhiepiscopului de atuncea Vasilie
Mangra, cerindu-i ca în virtutea §-lui 90 al statutului organic
să convoace imediat sinodul fie în sesiune ordinară, fie în
sesiune extraordinară, am zis între altcele, că mandatul co-
misiunei a însemnat să se salveze însaş situaţiunea consisto-
rului. Această petiție nu se află la dosarul „zonei culturale“,
sub A) alătur copia ei. Atuncea mi-am întemeiat această
afirmare pe momentele pe care le-am experiat în cele patru
zile critice ale lunei Noembrie. Alte momente care s'au ivit
de abia mai târziu, confirmă în toate judecata mea de atuncea,
(Petitia este înregistrată sub No. 8767 dela 13/26 Noemvrie
1917).

www.dacoromanica.ro

Î19

i : 7 Nici rezolutiunea nici cele ce s'au în-
Situafiunea internă tâmplat peste tot în jurul chestiunei „zonei
a Consistorului, cu culturale“, nu se pot înțelege, fără a ţinea
un excurs despre He de situatiunea internă a Consistorului

« rhidiecezan, |
amangrsm Concluzul sinodal dela 1 Mai n. a. c.
dat în această chestiune, constată că rezolutiunea cu pricina
a sdrucinat autoritatea Consistorului,

Constatarea ar fi dreaptă, dacă s'ar fi făcut cu anumite
restrictiuni. Rezolutiunea a putut potenta a putut confirma lipsa
de autoritate şi de încredere în Consistor. Dar nu ea a produs
scăderea aceasta, ci aceasta exista de mai înainte, din neno-
rocire prea de mult.

Nu este trebuinta să înşir plângerile şi învinuirile multe
la adresa Consistorului, Sunt prea cunoscute; în parte se
discutau şi se discută în deplină publicitate, în parte ceeace
este mai rău, — se colportează în şapte, fără ca cineva să fi
îndrăznit, a le concretiza, a le formula ca acuze şi a cere să
se facă lumină asupra lor. Trebuie însă să stărui asupra alor
două momente, cărora — dupe părerea mea modestă, — li
se dă prea puţină importanţă, deşi nu există mijloace mai
sigure de subminare ca tocmai aceste, Unul este otrava ce
se strecoară în sufletele oamenilor, cari ajung în contact
cu Consistorul, prin invinuirile şi bârfelile ia adresa asesorilor
referenti şi la adresa altor fete bisericeşti, pe care necontenit
trebuie să le audă. — Isi poate oricine închipui ce efect are
această procedare, Chiar văzând că invinuirile sunt didacte
de patimă ori că sunt exagerări, rămâne îndoiala, care însă
se resfrânge asupra întregului Consistor şi asupra bisericei
întregi, care sufere invinuiri de aceste, fără să facă lumină
asupra lor, trăgând la răspundere ori pe cel invinuit, ori pe
bârfitor, Se produce o atmosferă grea, încărcată de miasme
asupra Consistorului întreg. Un vrednic preot dela sate mi-a
mărturisit odată cu adâncă măhnire, că i-a fost dat să audă
dela superiori de ai săi astfel de critici reciproce, care dacă
ar fi adevărate, Te-ar face să desperezi de soartea bisericei.

Al doilea moment este nota arbitrară pe care măsurile
luate de Consistor le au atât de adeseori, Lumea este foarte
simtitoare când este vorba de drepturile şi interesele ei, şi
este totdeauna dispusă a se considera pe sine în drept,
Trebue o înaltă autoritate morală, o aplicare severă şi nepărti-
nitoare a unor principii bine stabilite şi constant aplicate
pentru a împăca şi linişti pe cel interesat când nu i-se poate
împlini o cerere ori trebue să se ia măsuri împotriva lui. Şi
aplicarea dreptului trebue să se facă în forme care nu jignesc
simțul de demnitate, care lasă deschisă calea remediilor de drept,
care încearcă să convingă pe cel interesat că nu are dreptate ori,
că interese mai înalte reclamă alte dispoziţii, fiindcă încre-

www.dacoromanica.ro

120

derea se sdryncină nu numai prin nedreptate şi arbitrarism
material, ci şi prin forma care produce impresia judecății
arbitrare,

Toate aceste au săpat de un lung şir de ani autoritatea
Consistorului şi au avut efectul de a nu se bucura de qcea
încredere, de care are trebuintä ca omul de aerul curat. Ar-
hipăstorirea octroată a arhiepiscopului Vasilie Mangra a aflat
situațiunea aceasta în ființă în așa măsură, încât este fapt că
ori cât de mare a fost neîncrederea politică în acest om, și
oricât de umilitoare venirea lui la cârmă, totuși mulți au con-
siderat alegerea sa ca o scăpare, o esire din această stare
insuportabilă. Acum putem constata, că aşteptarea acestora a
fost o sinamăgire. Păstorirea arhiepiscopului Mangra nu a
dres nimic, ci a introdus o nouă notă discordantă, neîncre-
derea politică.

Să-mi fie îngăduit, ca la acest loc să deschid o paran-
teză şi să mă ocup în căteva cuvinte cu noțiunea ,mangrist*
de care astăzi se face atâta abuz si cu care se face atâta
nedreptate. Sigur, că la congresul din 1916 şi mai târziu,
Vasile Mangra a avut sprijinitori ,mangristi în acel înţeles
al cuvântului, că erau adepți declarați ai politicei sale pe
care o sprijineau din răsputeri, poate din convingere, cu si-
guranță însă multi şi din ură şi patimă fafa de alții, poate
şi din interes. Au fost însă între spriginitorii lui și alţii, care
au crezut că alegerea sa, va putea să scutească încâtva bise-
rica de furtuna îngrozitoare, ce se prevedea în vremile acele.
— Pe cât de adevărat este mai departe că au existat oameni
cari — indiferent că la alegerea din 1916 au votat pentru
altul, mm au voit să-și facă jocul propriu cu ajutorul lui, pe
atât de adevărat este, că — iară indiferent că la alegere i-au
dat votul ori nu, mm alții au avut atitudine deamnă față de
arhiereul sfințit şi au avut curagiul să-și susțină independenţa
față de el şi să-şi apere vederile lor. mm Mai sus am amintit,
că mulți, mm mai mulți, decât s'ar crede, mm așteptau dela
arhiereu măcar in parte curățirea atmosferei interne a bise-
ricei în arhidieceză şi stavilirea acelui sistem, pe care unul
îl poreclise „mironism“, iar alții ,metianism*, dupe cum
amintirile lor îl legau de timpul păstoriei unuia sau altuia
din inaintasii în mitropolie ai lui Vasile Mangra. Sunt aces-
tia „Mangrişti“? toată lumea se joacă cu cuvântul si dupe
cum cere intereseul unui ori altuia care trage sforile, botează
de „mangristft pe aceia cari ori au votat la congres cu Va-
sile Mangra, ori l-au sprijinit când-va pe faţă. Eu cred că
trebue să se facă deosebire. Sunt diferite soiuri de „man-
gristif. Gunosc pe unul, pe dl, Victor Tordäsianu. care a
fost „mangrist cu trup şi suflet fiindcă pentru el care-l cu-
noscuse pe Mangra în tinereţe, când era adorat de toți Ro-
mânii, istoria se oprise acum 15 ani. D-sa era indiferent fafa

www.dacoromanica.ro

121

de saltul politic al lui Mangra şi vedea în el pe mântuitorul
bisericei de „mironismf, cu care se răsboise decenii întregi.
DI. Tordäsianu este prototipul „mangristulului“ care aştepta
dela această alegere o desvoltare internă a vietei bisericeşti
înspre bine. Ş'a înşelat, fiindcă Vasile Mangra din 1916 nu
mai era cel din deceniul ultim al veacului trecut, dar în
orice caz mangrismul lui nu se poate subsuma acelui „man-
grism“ care trebuie reprobat şi exterminat, ci merită respect.

Adeväratii „mangrişti“ sunt acei ce s'au înrolat şi s'au
făcut protagonişti ai politicei lui. Lumea îi știe, nu trebue
să-i înşir.

Dar nu numai între ,mangristi® și ,mangrist? trebue
să se facă deosebire, ci și între ,mangrism“ și „mangrism“.
„Mangriştii“ adevăraţi sunt acei ce au suferit și de „man-
grism“, cei din categoria a doua, fiindcă „mangrismul“ nu
poate avea alt înţeles decât politicismul în biserică, o boală
a cărei simptome sau manifestat la mai mulți, indiferent că
că erau „mangrişti“ ori nu. Eu socot ca acela sufere de „man-
grism“ care profitând de împrejurări, încearcă să parvină
fără să se sinchisească de anumite principii, în schimb însă
nu este ,mangrism“ când preotul se pleacă față de arhiereul
său, fiindcă-i este arhiereu.

Inchid paranteza și reiau firul.

Mitropolitul Mangra a venit strein intre streini în arhi-
dieceză. Nu avea încredere în asesorii consistoriali, afară de
unul singur, dl. Arseniu Vlaicu, Dar nici asesorii nu aveau
încredere îl el şi se simțeau despărțiți de el prin atitudinea
sa politică. Asesorii ordinari, sfetnicii lui, vor ști mai bine
să povestească cum era contactul cu el. Au făcut încercări,
unii chiar stăruitoare, să spargă ghiafa. Dar nu le-a succes.
In schimb dl. Arseniu Vlaicu avea mulți prieteni încă
din vremile vechi. Bărbat de mare inteligență, dialectic bun
spirit viu şi plăcut în contactul social, isi câştigase multe
simpatii, pe cari nici atitudinea mai mult ca condamnabilă a
ziarului său din Braşov nu le-a putut zdruncina. De greșe-
lile vieţii interne a Consistorului, de actele cu notă arbitrară,
de starea încordată între diferitii asesori ştia să profite apă-
rand pe cei jigniti ori neîndreptăţiți. Atitudinea aceasta a sa,
care despärtea cu multă dibăcie nota politică de nota bise-
ricească, avu drept resultat paralizarea efectului rău, pe care-l
avea atitudinea sa politică.

Dacă pe lângă aceste momente, vom mai consigera
spiritul de completă obedienfä fafa de arhiereu care-i carac-
terizează pe cei mai mulți preoți, dacă voiu mai considera
că în întreg Çonsistorul arhidicezean exista un singur bărbat
politic, şi acesta era arhiepiscopul, pe când toţi asesorii erau
ori cu totul laici, ori diletanti în politică, astfel că desorien-
tarea era desăvârșită ; si în fine dacă vom mai tinea seamă

www.dacoromanica.ro

122

Cele patru zile

de depresiunea care apăsa atuncea sufletele Românilor, cred
că am adunat totul de ce avem trebuinfa, pentru a face o
judecată reală asupra stărilor de atuncea, stări din care în mod
aproape fatal au rezultat salvarea — nu a şcolilor — ci a
situatiunei Consistorului prin rezolufiunea cu pricină.

Raportorul comisiunei sinodale, di. Dr.
: Pavel Roşca, a remarcat în expozeul său
critice, dela 1 Mai a. c. deosebirea între faza întâia
a chestiunei, zonei culturale“, (remonstrarea Nr. 6250—1917,)
dată din sedinfa senatului şcolar deci fără aparatul mare al
şedinţei plenare (si între faza a doua, inaugurată prin şe-
dinfa plenară ordinară dela 6/19 Noembrie 1917) — prima
şedinţă plenară ordinară care s'a ţinut sub preşedinţia arhi-
episcopului Vasile Mangra în conformitate cu $$. 5 și 6 din
regulamentul pentru afacerile interne ale Consistorului arhi-
dicezean, pe cari acest arhipiscop nu voia să le recunoască,
declarând că stau în contrazicere cu statulul organic. Intr’
adevăr este de interes, să se constate că în anul 1917 dino
şedinţă plenară, ţinută în Oradea şi cinci şedinţe plenare
ținute în Sibiiu, numai două au fost ordinare, cea dela 6/19
Noembrie si dela 4/17 Decembrie, deci acea şedinţă care a
inaugurat faza a doua şi acea şedinţă pe care subscrisul si
di. Andreiu Bârseanu am trebuit să o forțăm cu ajutorul
d-lui asesor Ioan J. Lepedatu. Jar în anul 1918 din cinci șe-
dinte câte s'au ţinut până la moartea arhiepiscopului Vasile
Mangra, numai cea dela 2/15 Iulie şi cea dela 3/16 Septem-
brie au fost ordinare prezidând la cea dintâi vicarul loctiilor,
fiind arhiepiscopul absent.
Ce s'a întâmplat în răstimpul care desparte aceste două
faze, nu ştiu. |
Asesorii onorari după firea lucrului ajung să cunoască
chestiunile bisericești şi să se rostească asupra lor când se
țin şedinţe. Ca în oricare dicasteriu colegial asa şi în Con-
sistoriu sunt referentii care cunosc chestiunile in amânunte:
la noi deci dupe regulă asesorii ordinari din senatul bisericesc,
Mi-a fost însă foarte înteresantă descoperirea pe care
părintele asesor Nicolae Ivan a făcut-o la 1 Maiu n. a. c. în
Sinod cu privire la întâlnirile pe care le-a avut cu comisarul, .
baron Emil Petrichevich Horvath, in acest răstimp. Este de
fapt de interes cum acest apologet al democratismului con-
telui Apponyi făcea pe binevoitorul spriginitor al Românilor
față de Sasi! Dacă se va face întrebare părintelui protopop
al Sighişoarei, D-lui Moldovan, se va afla că acest baron,
atuncea fispanul comitatului Târnava mare, a avut exact aceias
atitudine si față de d-sa cu deosebirea că aci nu a speculat
chestiunea „Universităţii săsești“ care în compoziţia ei de
astăzi este un gravamen al Românilor din fostul fundus regius
și asupra celor impetuoşi are efectul unui puternic excitans,

www.dacoromanica.ro

123

ci i-a dat toate onorurile cuvenite capului bisericei ortodoxe
române din localitate şi s'a dus şi la biserică ca să asculte
sfânta liturghie.

Asesorii onorari din Sibiu au aflat de abia Duminecă
în ziua de 5—18 Noemvrie 1917 despre ofensiva guvernului
din Budapesta care avea să se înceapă în ziua următoare.
Au fost chemaţi pe orele 4 p. m. în camera de ședințe a
Consistorului ca comisarul să le comunice scopul pentru care
a venit. Arhiepiscopul Vasile Mangra mai târziu a afirmat
că nu a avut cunoştinţă despre această convenire; să-mi fie
îngăduit să mă indoesc de exactitatea acestei afirmatiuni.

In motivarea propunerii mele pentru convocarea Sino-
dului — act care se află la dosar — am amintit care au fost
„declaraţiunile categorice“ pe care le-a făcut comisarul în
această Duminecă, precum şi în ziua următoare. Este de
prisos să le mai repet.

La şedinţa plenară din ziua următoare au sosit din afară
dnii asesori Nicolae Borzea, Sergiu Medean, Dumitru Mol-
dovan şi Arseniu Vlaicu.

Obiectul „zona culturală“ a fost cel din urmă în ordinea
de zi. Incidentul a fost actul n-rul 1 dela 17 Noemvrie n.
1917 al comisarului guvernial, înregistrat la Consistor sub
n-rul 8544/1917. Referentul d-l. asesor Lazar Triteanu a scos
în relief însemnătatea istorică a momentului. D-l. Arseniu
Vlaicu a cerut exmiterea unei comisiuni. D-l. Andreiu Bâr-
seanu a cerut ca pentru desbaterea acestui obiect, să se con-
voace o şedinţă plenară extraordinară pe termin de cel putin
8—15 zile, la care să se invite toți asesorii pe lângă indi-
carea obiectului. D-l. asesor Nicolae Ivan a primit propunerea
pentru chemarea tuturor asesorilor în şedinţa extraordinară,
dar a declarat că terminul de 8—15 zile e prea lung, ședința
să se convoace pe Joia următoare, iar asesorii să se învite
prin depesä. Mitropolitul a primit soluția aceasta iar Consisto-
rul dându-și asentimentul a esmis pentru studiarea chestiunei
şi redactarea unui proect de rezolutiune o comisiune con-
stătătoare din d-nii asesori Andreiu Bârseanu, Dr. Lucian
Borcia, Nicolae Ivan, Sergiu Medean, Dr. Vasile Stan, Lazar
Triteanu, Arseniu Vlaicu. Asesorii consistoriali au plecat cu
inimă grea de'a ședință şi se auzeau oftări că nu vom avea
încotr'o va trebui să primim.

Mitropolitul a chemat întreg Consistorul la masă, la
care a luat parte şi comisarul, precum şi defunctul secretar
mitropolitan dl. Nicolae Zigre. Comisarul drept revanş a invitat
pe mitropolit şi Consistor la cină în hotelul „Europa“. Mitro-
politul s'a scuzat. P. C. Sa Dr. Eusebiu Roşca l-a salutat cu
câteva cuvinte, dnpä cum mi-am notat atuncea, scurt şi sec.
Comisarul a vorbit cu multă vervă pentru democraţie, miş-
cându-se pe sine însuşi şi între altele a cerut ori duşmănie

www.dacoromanica.ro

pe faţă, ori prietenie pe faţă. Un toast mai lung a ţinut di.
asesor Nicolae Ivan, ceea ce l-a îndemnat şi pe di. Dr.
Vasile Baloga să toasteze. D-lor vor putea comunica mai
bine, ce au zis.

Comisiunea de şapte s'a întrunit pentru întâia dată Marti
în 7/20 Noembrie 1917 la orele 3 p. m. Dl. asesor Ivan, care
plecase la Vinerea să-l asculte şi cheme la şedinţă pe dl.
asesor Dr. loan Mihu, şi-a scuzat absenţa cu boală. Accen-
tuând şi acum ca trăim momente istorice, referentul di. Lazar
Triteanu a prezentat un proiect de moţiune, I-a însoţit cu
declaratiunea că d-sa s'a cugetat mult asupra chestiunei, că
nu a putut ajunge la o hatărîre, că doreşte să cunoască
părerile comisiunei, că proiectul prezentat este elaborat, ținând
seama de „ultimat“ dar că d-sa încă nu este decis pentru el,
că nu ori şi care om este făcut din stofă de erou etc.

Proiectul însemna completa cedare în faţa ultimatului şi
primirea lui pe de a întregul. Este acel proiect pe care l-a
amintit în şedinţa sinodului dl. Dr. Nicolae Bălan. Reconstruirea
lui este uşoară dupe textul resolutiunei 8544/1917. Incepe cu
punctul 4 al rezolutiunei, cu motto:

„Biserica greco-orientală română nu renunţă la dreptul
său de a înființa şi susţinea şcoale elementare confesionale,
drept care i-s'a garantat prin legile şcolare în vigoare“. Apoi
urmau punctele 1—3 din rezolutiune; mai departe ca punct
4, alineatul al doilea din punctul 4 ai rezolutiunei, însă cu
altă textare mai scurtă şi mai difuză, concluzia fiind că
„desiderăm“ acele şapte puncte pe care le cetim ca concesiuni
în actul citat al comisarului şi care în textul prezentat erau
o traducere aproape din cuvânt în cuvânt al actului comisa-
rului. Proiectul lăsa latitudine comisiunei, să se pronunţe
privitor la concesiunile în legătură cu cele cuprinse în alineatul
penultim şi antepenultim ale actului comisarial; referentul ne-a
amintit că este vorbă de circa 15 şcoale primare, de comple-
tarea gimnaziului din Brad etc.

Mitropolitul Mangra în tot timpul acestor zile critice,
nu S'a arătat. — Comisiunea se frământa în parterul reşedinţei
mitropolitane, în camera de şedinţă a Consistorului, iar mitro-
politul, — precum mi-a comunicat di. Nicolae Zigre, — tuna
şi fulgera din etagi împotriva Consistorului său. Refrenul era:
„cu asemenea oameni să apăr şcolile 2% °

In comisiune însă singurul asesor în care avea încredere,
di. Arseniu Vlaicu, exponentul său politic, încă în prima
şedinţă a întrerupt adânca tăcere care a urmat cetirei proiec-
tului de rezolutiune cu cuvintele: Tot eu trebuie să fiu acela
care fac începutul. Cu o dialectă remarcabilă a făcut analiza
situatiunei desolate, creată prin răsboiu, necesitatea de a sta
de vorbă cu trimisul guvernului şi de a primi ultimatul, pentru
a salva ce se mai poate salva, şi a nu da pradă furiei gu-

www.dacoromanica.ro

125

vernului toate institutiunile bisericeşti. — A amintit situatiunea
întradevăr extrem de precară a gimnaziului din Braşov. A
arătat că deputatiuni pe la monarh şi guvern nu au nici un
rost practic şi că asemenea proteste sunt lipsite de rezultatele
practice; până atuncea totul este perdut, şi ceea-ce astăzi
se poate salva A cerut însă sancțiuni şi garanţii; guvernul
să asigure ceeace ne lasă prin lege ori în formă de
contract.

Eu nu vreau să-i fac d-lui Arseniu Vlaicu proces de
intenţii. Nu am văzut scrisorile compromiţătoare pe care
di. Dr. Pavel Roșca le-a amintit în expozeul său din sinod
şi aceste vor trebui examinate cu multă minutiositate pentru
a se constata dacă se referă la „zona culturală“ ori se referă
la politica sa, căci eu așa ştiu că di. Vlaicu a cerut subven-
tiuni pe seama ziarului său în care preconiza politica man-
gristă şi purta o luptă detestabilă împotriva celor ce erau de
altă părere. In definitiv părerea d-sale a putut fi o convin-
gere şi salvarea „a tout prix“ a celor se mai pot salva, se
putea susținea pe motive pur obiective.

Dar echivocul bătător la ochi exista, că pe când mitro-
politul Mangra vocifera la adresa Consistorului în care nu
vedea oameni cu cari să apere şcolile, tot atuncea exponentul
său politic pleda cu toată hotărîrea pentru încheerea unui
pact formal, pe lângă primirea integrală a ultimatului.

Concluziile fireşti ale acestei situatiuni erau:

Este cu neputinţă o rezistenţă activă prin proteste și inter-
ventii la coroană si guvern, fiindcă nu era cine să le execute;

este foarte apropiată presupunerea că mitropolitul Mangra
lasă anume Consistorul să se frământe singur, ca ori-ce ho-
tărîre s’ar da, odiul si răspunderea să fie a acestuia;

mitropolitului Mangra îi convine o solutiune prin acord cu
guvernul, dar nu vrea ca ea să se lege de numele său, ci
vrea să fie acoperit prin hotărîrea Consistorului.

In comisiune s'a pus în discutiune şi chestiunea compe-
tentei Era limpede că Consistorul nu poate face nici un acord
nici un pact nici nu este în drept să facă nici un act de renun-
fare. Era limpede că chestiunea, „zonei culturale“, desi pri-
vea atuncea de a dreptul numai arhidieceza, trecea prin în-
semnătatea ei mult peste cadrele arhidiecezane şi era o ches-
tiune a mitropoliei întregi, deci nu se putea rezolvi definitiv
decât în congresul national-bisericesc. Precum am accentuat
aceasta în petiția mea dela 11—24 Noembrie 1917 către
mitropolit, asemenea am făcut-o şi în şedinţa comisiunei. Si
cu toate acestea precum să prezentat atunci această chestiune
a trebuit să-i dau deplină dreptate d-lui Arsenie Vlaicu,
care foarte nimerit a caracterizat situafiunea, „când arde casa
nu mai întrebi cine este în drept să stingă focul, ci este da-
lor șă se apuce de stins care este mai la îndemână“.

www.dacoromanica.ro

126

Atât numai, că dela sine se ivește întrebarea, cum s'a
produs focul, şi cum a putut lua proporții atât de mari și
de amenințătoare ? Constituţia noastră bisericească ne oferă
un sistem admirabil de apărare. — Acolo sunt arhiereii, acolo
sunt sfetnicii lor cei mai de aproape care pentru biserică
sunt primii ei păzitori. — Nu cumva au întrelăsat grija tre-
buincioasă, nu cumva s'a jucat cineva cu focul.

Dar ca să revenim la istoricul sedintelor comisiunei,
amintesc că din situafiunea pe care o vedeam atunci, mi s'a
format părarea, pe care în ședința dela 7/20 Noembrie 1917
am cuprins-o în formula: Nu putem recunoaște, nu putem
renunța, nu putem face pact, ceeace mi-a atras din partea
d-lui Arsenie Vlaicu reprosul că mă opresc la jumătate cale
Şi că aceea ce vreau, nu are sancțiune.

Critica aceasta a fost justă în înțelesul că formula mea
însemna a rămânea între două scaune, fără rezistență activă
şi fără înțelegere cu guvernul. Avea însă partea bună de a
feri Consistorul și biserica de urmările incalculabile și după
sentimentul meu dezastruoase ale acordului şi de a scăpa din
încurcătură prin tangentă, dacă nu era posibil a scăpa pe
tema incompetinfei.

Nu voiesc să mă fac mai bun şi cuminte decât sunt.
Diletant politic şi fără a cunoaște legislatiunea școlară în
toate amănuntele şi tainele ei împărtăşiam soartea tuturor
colegilor mei asesori, de a fi desorientat. Dar după ce învă-
fasem, că începutul oricărei înțelepciuni este a şti ce nu vrei,
iar aceasta o ştiam, mam stat nici o clipă la îndoială ce am
să fac, ci am lucrat intr’ acolo ca să nu se ’ntâmple ce nu
voiam, să nu se facă acord ori pact, să nu fim cu mânile
legate. Ceeace o să urmeze, era chestia viitorului cu care
atuncea nu mi-am bătut capul.

lar primejdia pactului părea iminentă. Aceasta rezultă
din atitudinea mitropolitului, și din atitudinea d-lui Vlaicu
si din proiectul de rezolutiune prezentat comisiunei, care
dacă nu era părerea formată după matură chibzuială a refe-
rentului, nu putea fi altceva decât ecoul părerilor care se
cristalizaseră în anturajul mitropolitului în urma pourparler-
urilor din timpul din urmă cu comisarul, căci acum am aflat
că acesta a umblat şi tratat chestiunea în Sibiiu și înainte
de a fi venit la Sibiiu pentru a începe atacul, tocmai în preziua
termenului reglementar al şedinţei ordinare plenare.

Pentru caracterizarea depresiunei care stăpânea atuncea
sufletele, amintesc că dl. asesor protopop Sergiu Medean,
înflăcărat român şi luptător pentru biserică şi şcoală care la
isbucnirea răsboiului cu România a fost ridicat de jandarmi,
transportat ca un rău făcător la Sibiu şi de aici la Sopron
pentru a fi ținut în internare, a declarat, că decât să expună
sute de preoţi, învăţători şi oameni vrednici, mizeriilor pe

www.dacoromanica.ro

127

care le-a văzut cu ochii şi le-a îndurat însuşi, mai bine alege
o soluţie pacinică cu guvernul maghiar. — lar în aceeaşi zi
seară s'a întâmplat cam întălnit pe un domn asesor care nu
făcea parte din comisiune, acesta m'a luat la o parte, şi m'a
întrebat şoptindu-mi la ureche:

„Aşa e că să face pactul ?*

Pentru a fi complect amintesc că în şedinţa de Marti
a Comisiunei dl. Dr. V. Stan a declarat că nu poate jertfi
şcoala română.

Pentru a putea lucra în directiunea amintită m'am adre-
sat d-lui asesor Andreiu Bârseanu, despre care ştiam că nu
consimte nici cum cu cedarea şcolilor şi care în acea după
amiază avea o atitudine rezervată, văzindu-se că intenționează
o amânare a rezolvirei chestiunei în comisiune. Dela D-sa
am aflat încă în aceeaşi seară mai multe amnunte care-mi
scăpaseră din vedere şi am ştiut despre călătoria d-lui ase-
sor Ivan.

Miercuri în ziua următoare l-am căutat pe di. asesor
Bârseanu pentru a-i arăta părerea mea. Am convenit să pre-
zentăm în şedinţa comisiunei din după amiază aceleaşi zile
un proiect propriu de moţiune pe care l-am lucrat după
modelul proiectului d-lui referent în chipul următor: am
împrumutat din proiectul d-sale punctele: 2, 3 şi 4, care
corespund punctelor 1—3 din rezolutiunea cu pricina, iar
declaratiunea — motto din proiectul referentului am trecut-o
drept concluzie în proiectul nostru de moţiune. Sub punctele
care precizează răspunsul la singuraticele propuneri ale comi-
Sarului, împreună cu fraza care face trecerea, li-am omis cu
totul. La acest text am adaus o frază de încheere.

Frământându-se în ziua premergătoare textul prezentat
de dl. referent, s'au făcut mai multe observări, pe care dl.
referent le-a utilizat prezentând o nouă redactiune, care însă
în esență totuși însemna acord şi pact, si de astă dată dl.
referent a accentuat că încă nu a putut să-și formeze o pă-
rere, redactarea nouă este ecoul părerilor auzite în ziua pre-
mergătoare în comisiune. |

Am prezentat proiectul meu si al d-lui Bârseanu, cäruia
i-s'a alăturat si dl. Dr. Stan. DI. Vlaicu i-a făcut critica, l-a
declarat de neacceptabil, și a cerut să se constate, că comi-
siunea nu s'a putut uni întrun text şi să se prezinte. şe-
dintei plenare din ziua următoare amândouă proiectele. In
fine s'a convenit să se țină în ziua următoare la 8 dimineaţa
încă o şedinţă a comisiunei.

Seara târziu am mers la locuința d-lui asesor Ivan unde
l-am aşteptat împreună cu dl. asesor Bârseanu”si Triteanu,
să sosească dela Vinerea. Ne-a adus părerea d-lui D. Mihu
formulată ca propunere. Vă este cunoscută, a prezentat-o
sinodului. DI, Ivan ne-a mai comunicat că precum a spus

www.dacoromanica.ro

128

şi dl. Mihu este cu neputinţă ca Consistorul s'a facă infele-
sul cu guvernul. Am citit moţiunea mea şi a d-lui Bârseanu,
di. Tritean a prezentat o a treia redactare a proiectului său.
Aceasta se deosibea esențial de cele două anterioare. Punc-
tele 1—4 urmau în ordinea din rezolufiune, astfel că punc-
tul 4 nu mai era motto fără rost, ci concluziune. In partea
a doua cuprinsese la locul întâi sub punctul 1 de astăzi
care pretindea și în zona culturală menţinerea școlii și a
dreptului de a înființa şcoli. Este exactă afirmarea făcută de
di. Triteanu în sinod, că la auzul acestei redactări am zis,
că acum sunt aplicat să o primesc, dacă se vor face încă
unele modificări în celelalte părţi critice. Ne-am despărțit
cu declarația d-lui Mihu, DI. Ivan a mai întrebat că poate
comunica propunerea d-lui Mihu mitropolitului; i-s'a răs-
puns că da. A mai întrebat“ dar comisarului?“ „răspunsul
a fost“ „în nici un caz“!

Ce s'a întâmplat în ziua următoare până după orele 10 a.
m. nu știu; reţinut prin alte afaceri, am sosit de abia atuncea
în odaia referentului din clădirea strada Măcelarilor 45 unde
se întrunise dimineața la orele 8 comisiunea. Ce s'a întâm-
plat cu propunerea d-lui D. Mihu, asemenea nu știu. Când
am sosit, nu se mai discuta ci se peria şi frământa din nou
textul celei de a treia redacfiuni a proiectului referentului în
care se mai făcuse şi noui schimbări, afară de acele din
seara premergătoare, toate de natură, de a o transforma în
negafiunea planului guvernului. Timpul înainta dl. comisar
se vede că era impacient şi îngrijorat, că ne-a făcut o vizită.
Era acolo şi părintele protopop Dr. loan Lupaş, sosit la in-
vitarea telegrafică la şedinţa extraordinară, cu care a început
o discufiune foarte interesantă asupra Sinodului şi asupra
competenţei. Comisarul a repetat că, convocarea Sinodului
inseamnă periculum in mora. Dacă este trebuinfa de sinod se
poate convoca ulterior. Pentru liniştirea sufletelor ingrijorate a
comunicat, că nici unifii nu sunt tratați mai altcum decât or-
todocsii. Văzând că argumentul nu prinde, a scos din buzu-
nar o hârtie si a cetit-o, zicând să nu creadă cineva că
aceasta vrea să fie amenințare. Hârtia era un avertisment al
Ministrului către Capitlul din Blaj, în chestiunea comisaru-
lui dela institutul pedagogic de acolo, de cuprinsul, că, îm-
potrivirea de a-l recunoaşte va trebui ministru să o considere
drept „az âllamhatalom elleni ellenszegiiles“. Discutând ches-
tiunea competinfei a făcut dintâi aluziune, apoi a spus-o pe
față, că în chestiunea aceasta nu trebuie să fim atât de scru-
puloşi, doar nici mitropolitul Mangra nu a fost ales de bi-
serică ci impus de guvernul Tisza. A zis: Az alkotmânyos
életnek is vannak furcsasägai.

După plecarea comisarului s'a început din nou frămân-
tarea textului motiunei Triteanu. DI. Bârseanu cerea mereu

www.dacoromanica.ro

129

schimbări, di, Vlaicu ceda mereu acestor cereri, dl. Ivan stă-
ruia pentru vot unanim şi pentru o singură propunere, ca să
se împartă răspunderea. Asesorii se adunaseră pentru şedinţa
extraordinară, stafetele cari chemau comisiunea la şedinţă nu
conteneau, dl. Vlaicu si alţii subscriseră propunerea, resta
numai di. Bârseanu: „Andreiu dacă nu subscrii si tu, nu mă
învoiesc la nici o schimbare, m'am învoit la ele numai pentru
tine“. La cuvintele acestea m'am adresat d-lui Bârseanu zi-
cându-i să subscrie. Am subscris amândoi împreună cu dl.
Stan. Comisia a plecat cu o propunere unanimă la şedinţă.

Fiindcă brosura D-lui Triteanu face amintire de această
împrejurare şi fiindcă si D-l Ivan a amintit-o în şedinţa
sinodală dela 1 Mai a. c. observ la acest loc, că după ce
membrii comisiunei au părăsit — cu propunerea unanimă,
subscrisă de toți membrii comisiunei, — biroul referentului, d-l
asesosor [van a reținut pe D-l. Barseanu si pe mine şi ne-a
comunicat, că ducându-se dimineaţa la Mitropolit pentru a-i
arăta propunerea D-lui Mihu, Mitropolitul I-a amenințat că,
împreună cu Bârseanu şi cu Borcea vei fi şi d-ta internat
în Sopron, la ceeace i-am răspuns că regretăm că nu ne-a
spus-o mai înainte căci atuncea nu am fi subscris pro-
punerea. ,

De altcum Marti în 13—28 Noembrie ne-a comunicat
Mitropolitul Mangra nouă, D-lui Bârseanu si mie, acelaș
lucru. Ne chemase la sine pentru petiția în chestia convocării
Sinodului. Cu glas blând ni-a zis, că ne expunem să fim
internaţi. D-l Bârseanu i-a răspuns, că nu este vorbă de
persoane, iar eu i-am atras atentiunea, că pe mine nu trebue
să mă interneze, putând guvernul să mă cheme ori când la
serviciu militar fără arme, care se introdusese pentru cei
neapti pentru serviciul cu arma.

In şedinţa dela 9—22 Noembrie D-l referent Triteanu
a prezentat proiectul de rezolufiune întroducându-l cu un
expozeu larg, în care a accentuat din nou, acum în fata
tuturor asesorilor intruniti, însemnătatea istorică a momen-
tului. Cu citate din biblie a arătat că capul plecat nu-l taie
sabia şi a accentuat că dsa nu s'a putut decide decât în
momentul din urmă.

D-l Bârseanu a ridicat chestiunea competintei, făcând
propunerea cunoscută. Intelesul propunerii era trecerea obiec-
tului în competinţa altui for, deci luarea lui dela ordinea zilei.
Situaţiunea nu admitea această solutiune si propunătorul a
rămas singur. Poate dacă D-l. Bârseanu s’ar fi acomodat
părerii d-lor asesori Dr. loan Lupaş şi loan Lepadatu şi
propunerea d-sale ar fi avut sensul propunerii din aceeași
şedinţă a D-lui Lupaş, anume ca rezolutiunea să se prezinte
imediat Sinodului ca organ reprezentantiv al arhiedecezei, ea
ar fi întrunit la începutul ședinței majoritatea voturilor.

9
www.dacoromanica.ro

130

Nrul 19544/1917.

Așa însă a căzut si Mitropolitul s'a grăbit să constate că
rezolufiunea propusă de comisiune s'a primit cu vot unanim
ca bază pentru discufiunea specială. Discutiunea specială
apoi a dat prilegiul ca subpunctele 1—10 să se încarce şi
modifice aşa încât uneori fac impresia unui mic program
şcolar național, şi care nu au putut avea alt efect decât să-l
facă pe D-I. Apponyi ca după cetirea rezoluţiunei să rostească
cuvântul puțin mägulitor de „paraszt furfang.“

Mitropolitul s'a identificat cu rezolutiunea şi a făcut
declaratiunea că ia răspunderea în faţa lui Dumnezeu şi a
oamenilor că nu cuprinde renunțare la drepturile bisericeşti.

De abia acum a ajuns să se desbată propunerea d-lui
Lupaş pentru convocarea imediată a Sinodului „ca această
singură reprezentanță legală să se pronunțe asupra aranja-
mentului impus de guvern în cauza şcoalelor poporale din
plănuita graniţă culturală“. In învălmăşeala de atuncea, pro-
punerea aceasta a întrunit numai votul meu, care şedeam
lângă dl. Lupaş, şi astfel Mitropolitul a enunțat că s'a primit
contra-propunerea d-lui asesor Voileanu ca propunerea să se
dea în calea sa referentului ordinar spre studiare şi rezolvare, pe
lângă care d-nii asesori referenti s'au întrepus invocând mo-
mentul că nu este pregătit materialul pentru sinod.

Di. Lupaş întrebuinţează în propunerea
sa cuvintele „aranjamentul impus de guvernul“
şi de fapt asesorii în cea mai mare parte au
trebuit să rămână cu impresia că rezolutiunea însemnează un
înțeles în chestiunea şcolilor. Antiteza pe care sa clădit
expozeul dlui referent între „opoziţie“ ori „rezistenţă pasivă“
şi „Salvarea acelora» ce se pot salva“ precum şi citatul din
biblie, mai departe mânia publicului care începuse să clocote
împotriva Consistorului încă în cursul acelor patru zile critice,
au trebuit să le producă această impresie. De fapt s'a întâmplat
că un domn asesor a rămas desamăgit, când mai târziu a
aflat că nu s'a ajuns la nici un acord. De altcum trebue să
coustat în interesul adevărului, că dnii asesori care nu au
făcut parte din comisiune şi în deosebi asesorii care au sosit
abia pentru şedinţa dela 9/22 Noembrie 1917, nu au putut
nici cum să cunoască chestiunea aceasta atât de complicată
şi nu au putut să-şi facă o icoană clară asupra materialului
cuprins în rezolutiune.

De fapt însă rezolutiunea însemna tocmai contrarul dela
pact şi înţeles şi nici cum nu putea să aibe darul să salveze
măcar o singură şcoală. Ea era aceea ce numise dl Vlaicu
a se opri în jumătate cale. Consistorul rămase între două
Scaune.

Rog ca Onorata Comisiune să-şi ia osteneala a ceti
actul comisarului şi partea a doua a rezolutiunei dela alineatul
al doilea din punctul 4% pand la sfârşitul subpunctului 10,

Rezolutiunea

www.dacoromanica.ro

131

Deosebirea este bătătoare la ochi, şi dacă Consistorului într
adevăr i-ar fi succes să „oblige“ guvernul şi prin el statul
să împlinească sub punctele 1, 4, 8, 9 şi 10, obligamente pe
cari nu dl. Apponyi, dar nici un guvern maghiar nu le-ar fi
putut lua asupră-şi şi nu le-ar fi putut împlini, — poate şi-ar
fi câştigat un titlu de laudă in loc de ocară. DI. raportor al
comisiunei sinodale a făcut tocmai la punctul 10 cea mai aspră
critică. Din punctul de vedere, din care a plecat, cu toată
dreptatea. Dar să nu se uite, că tocmai elasticitatea acestui
punct a îngăduit să se încarce de aşa încât făcea întreg
„minimul aşteptat cu toată hotărîrea“ imposibil. Am avut
momente când m'am căit că m'am împotrivit dorinţei mitro-
politului Mangra, exprimată în şedinţa dela 9/22 Noembrie
în cursul aşa zisei desbateri speciale, să se cuprindă în acest
punct şi noile episcopii. Atuncea însă ni s'a părut că amintirea
acestora ar fi curată batjocură.

lar dupăce aţi făcut această comparatiune, Vă rog să
consideraţi următoarele momente juridice, pe cari le-am amintit
în motivarea propunerei mele pentru convocarea sinodului,
apoi în materialul lucrat pentru sinodul din 1918 şi predat
la acest sinod d-lui protopop Jovian Mureşian ca membru în
comisiunea exmisă pentru chestiunea „zonei culturale, şi în
fine în proiectul de remonstrare, redactat ca material pentru
orientarea referentului asupra chestiunilor de drept în vederea
remonstrării protest Nrul 8126 dela 10/23 August 1918 pe
care le alătur în copie sub B) şi C).

Intâia consideratiune este:

Acord, înţeles, pact, există atuncea, când părțile care
tratează, fac declaratiuni congruente. Oferta şi declaratiunea
de acceptare trebue să se acopere. In şedinţa dela 10/23
August 1918 am întrebuințat pentru luminarea mitropolitului
şi a Veneratului Consistor următoarea pildă: dacă mă duc
să cumpăr o vacă şi mă învoiesc cu vânzătorul atât asupra
vitei, cât şi asupra prețului am ajuns cu el la înțelegere, sunt
cu el de acord, am contract cu el, deci am făcut pact. Nu
există acest pact, acord sau înţeles, în momentul când ori nu
ne ajungem cu preţul, ori în loc de vacă îmi oferă un vițel.

Ceeace „aştept ca minim cu toată hotărîrea“ este un
întreg organic care trebue să mi se dea integral, altcum s'a
spart tărgul, s'a spart cu atât mai vârtos, fiindcă există o
demnitate şi a târgovetului care nu-i îngădue să treacă subt
limita, pe care a fixat-o însuşi ca minimum. Altcum îşi
pierde creditul. Formula aceasta eschide licitatiunea minuendä.
De aceea după ce sau strecurat aceste două cuvinte „cel
putin“ în textul proiectului de rezolutiune şi în însaşi rezo-
lutiunea, le-am păzit ca lumina ochilor şi arätându-mi mitro-
politul Mangra Duminecă în 12/25 Noembrie 1917, când i-am
predat petiția mea şi a d-lui Bârseanu pentru convocarea

9*
www.dacoromanica.ro

132

Sinodului, textul maghiar al rezolutiunei care urma să se
trimită guvernului, am stăruit cu aceste cuvinte, rămase din
traducere, să se întroducă ulterior în text, ceeace mitropolitul
a făcut-o cu mâna proprie.

A doua consideratiune este:

Sistemul corporativ a constitutiunei bisericei noastre
însemnează că pentru biserică este indiferent ce vrea şi ce
zice singuraticul, ori cât de înalt i-ar fi rangul bisericesc.
Biserica este legată prin voinţa corporatiunei turnată în formă
de hotärîre. Intentiunile şi declaratiunile singuraticelor persoane
le privesc pe aceste şi au cel mult caracterul unei interpretări.
Dar interpretarea autentică aparţine tot numal corporatiunei.

Fixând rezolutiunea Consistorului un minim neacceptabil
pentru guvern, si făcânduși Consistorul prin fixarea minimu-
lui cu neputinţă de a ceda subt acest minim, Consistorul „a
alunecat pe un teren greşit“, precum se exprimă Consistorul
Mitropolitan în hotărîrea sa m. 18 M. din 1918, căci în loc
să protesteze, în loc să se împotriveescă guvernului şi să
facă o rezistență activă, a intrat în tratative cu guvernul, fă-
când totodată o greşeală mare materială în chestiunea ajuto-
rului de stat pe seama școlilor primare, asupra căreia voi
mai reveni. Dar a evitat o greşală — după părerea și con-
vingerea mea, — neasemănat mai mare, care precum am
arătat amenința biserica; a evitat şi a zădărnicit încheerea
unui acord, unui pact prin care o înaltă corporatiune biseri-
cească renunță la școala sa confesională și la dreptul de a
o susținea.

Rezolufiunea se născuse prin frământarea şi petecirea
unui text care avea înțelesul opus. Nimenea nu a avut timp
să toarne rezolufiunea în forma potrivită. Acele momente is-
torice nu îngăduiau să cauţi frumuseți stilare. A rămas or-
dinea subpunctelor din actul comisarului, aşa încât de pildă
subpunctul 8 stă cât se poate de departe de subpunctul 1,
după care în mod logic trebuia să urmeze imediat, iar tex-
tul singuraticelor subpuncte nu s'au putut peria, ci de pildă
înțelesul subpunctului 8 s'a schimbat prin intercalarea cu-
vintelor „pe lângă şcoalele cari în prezent nu beneficiază de
ajutor de stat“.

Astfel textul se prezenta confus şi în orice cas era
potrivit să producă confuziune în publicul mare, și la toți
aceia, care nu cunoşteau antecedenfele, nu cunoşteau actul
comisarului, nu au răgaz să cetească rumegând fiecare cu-
vânt si fiecare frază,

Rezolutiunea reclama o comentare care să facă ordine
în ideile pe care rezolufiunea le cuprindea pe cum a dat
Dumnezeu si comentarea”se părea necesară şi din ‘acel mo-
tiv, ca să nu se iveascä din nou tendinţele pe care a
voit să le delăture,

www.dacoromanica.ro

133

Privitor la necesitatea din urmă, care era mult mai
actuală decât cea dintâie, invoc „Cazeta Transilvaniei“ din
Braşov, în acea vreme ziarul d-lui Arseniu Vlaicu: aceasta a
publicat rezolutiunea cu titlul sugestiv „Acordul cu guvernul,
roadele politicei mitropolitului Vasile Mangra“.

Invoc mai departe atitudinea d-lui Arsenie Vlaicu în
şedinţa dela 7/20 Decembrie 1917, când a apostrofat pe ase-
sorii care militau pentru convocarea sinodului, că vreau să
facă intrând pe fereastră, ceeace nu au putut face întrând
pe uşă. Invoc mai departe propunerea sa din şedinţa plenară
de 7 Februariei 26 lanuarie 1918, expediția 775/1918 plen.
precum şi comunicatul oficios „Un acord care nu există“
din No. 65 eela 19 lunie/2 lulie 1918, în care cetim, tipărit
cu litere cursive, „un acord presupune o înțelegere de
bundvoe şi ajunge a fi perfect, când conditiunile stipulate
se respectează din ambele părţi, în mod loial“ etc. şi în fine
intervievul mitropolitului Vasile Mangra, publicat în Nrul
dela 17 August 1918 al ziarului „Az Est“ în care cetim:

„Odată cu decisiunea guvernului referitoare la etatizarea
scoalelor din regiunea de frontieră, s'a inființat in Sibiiu şi
o expozitură a Ministerului pentru realizarea tehnică a pla-
nului. Concomitent cu aceasta s'a numit si un comisar gu-
vernial pe lângă sau în fruntea acestei expozituri. Această
expozitură a luat în seamnă şcolile confesionale din teritorul
din chestiune și a luat în primul rând măsuri pentru luarea
în primire a clădirilor si amenajamentului intern al şcoalelor,
In baza unor tratative prealabile intre expozitura ministerială
şi Consistorul arhidiecezan, în privința predării clădirilor s'a
şi făcut o tranzacfiune care nu s'a executat. Anume Consis-
torul mitropolitan, care este autoritatea superioară a Consis-
torului arhidiecezan, în şedinţa din 3 Februarie a declarat
nulă tranzacfiunea incheiată de Consistorul arhidiecezan, enun-
fand că, acesta nu a avut competința de a se ocupa de
această chestiune, si că singura autoritate competentă pentru
a încheea astfel de tranzactiuni este Sinodul eparhial“.

După ce împreună cu dl. Bârseanu aveam încă din
ziua de 27 Noembrie n. 1917 promisiunea mitropolitului că
cererea noastră pentru convocarea sinodului va fi supusă
proximei şedinţe plenare a Consistorului, am pregătit moti-
tivarea acestei propuneri şi am prezentat-o în scris în şe-
dinfa dela 4/17 Decembrie 1917.

Partea principală a acestor motive este o parafrazare si
comentare a rezolufiunei dela 9/22 Noembrie menită să aducă
ordine în haos şi profitând de viforul de revoltă pe care
Consistorul îl stârnise în public, să fixeze atitudinea Consisto-
rului in direcfiunea pe care o reprezentasem în comisiune.

Efectul intenționat se resimte în raportul No. 2568 dela
22 Martie 1918, pe care Consistorul îl adresează Sinodului

www.dacoromanica.ro

134

în chestiunea şcolară, când resumează cuprinsul rezolutiunel
împricinate aproape cu cuvintele din motivarea mea.
Răspunderea Asupra desfășurării de mai târziu a
A acestei chestiuni este inutil să mai stärui.
Consistorului. Incă în ședința sinodală dela 1 Maiu 1918
s'a constatat că răspunderea pentru expediția 775/1918 nu
este a Consistorului, deoarece aceasta nu corespunde hotărirei
Consistorului plenar.

Asemenea nu poate fi Consistorul întreg făcut răspun-
zător pentru întrelăsări ori întârzieri în acţiunea de apărare
care trebuia desvoltată în legătură cu statificarea şcolilor,
fiindcă corporatiunea pote delibera si hotärî dar nu poate
desvolta adevărată activitate care totdeauna este individulă.

Pentru caracterizarea situațiunei de atuncea, voiesc
numai să mai amintesc, că deși ziua de 4—17 Decembrie
1917 era ziua reglementară pentru ţinerea şedinţei plenare
ordinare şi desi era termenul cel mai înaintat în care s’ar
mai fi putut din motive tehnice decide convocarea sinodului
în sesiune ordinară, fără a mai ajunge în discutiuni pe temă
calendaristică, ţinerea acestei şedinţe era aproape să se ză-
dărnicească, fiindcă tocmai atunci un asesor ordinar, refe-
rentul chestiunei convocării sinodului a trebuit să plece la
Brașov ca comisar al şcolilor medii, iar altul a trebuit să
călătorească nu ştiu în ce parohie de pe fara Oltului, pentru
o şedinţă de comitet ori sinod parohial. Un singur bărbat s'a
aflat, care să ne dea tot sprijinul ca şedinţa să se ţină, D-l.
loan I. Lepadatu, care a pus chestiunea pe tapet în ședința
'epitropească dela 2—15 Decemvrie 1918.

Si iarăş este caracteristic, că pe când mitropolitul în
şedinţa dela 4—17 Decemvrie a fost cât se poate de afabil,
obiectiv, cumpătat si cuminte in atitudine şi argumentare,
până la sfârşitul şedinţei când a declarat că nu execută con-
cluzul privitor la convocarea sinodului, același mitropolit în
şedinţa plenară extraordinară dela 7—20 Decemvrie a fost
cât se poate de impetuos şi agresiv, nu-și mai amintea ce
spusese cu trei zile mai înainte, seconda în toate pe D-l.
Arsenie Vlaicu care ne-a apostrofat cu cuvintele într'aripate
că vrem să întrăm pe fereastră, după ce nu am putut întra
pe uşă şi a aflat deosebit de justă observarea altui asesor
care a riscat afirmafiunea, că nefiind D-l Dr. loan Lupas
de fafa, este dovadă că nu-și susține propunerea.

Dar se reviu la chestiunea responsabilităţi.

Constatat fiind că rezolutiunea consistorială dela 9—22
Noembrie 1917 nu a fost acord, înțeles, pact cu guvernul ci
un pas de tratative, fixat imediat ca un minim de pretensiuni
„aşteptate cu toată hotărîrea,“ minim pe care Ministerul 1-a
refuzat întrun mod destul de insolant, este fapt, că tratativele
au eşuat la primul moment şi orice înțelegere s'a zădărnicit,

www.dacoromanica.ro

135

Astfel nu poate fi vorbă că această rezolutiune ar fi
salvat o singură şcoală, si un singur învățător: nu a salvat
nici măcar atâta cât s'ar fi putut salva prin pact. Un singur
lucru s'a salvat; existența morală a Consistorul arhiedecezan.

Dacă totuşi urgiei guvernului nu i-au căzut pradă
şcolile ci numai învățătorii, aceasta trebuie atribuită altor
împrejurări, independente de rezolufiune, iar rezolutiunea
„nenorocită“ a putut avea numai indirect o influintä bine-
făcătoare creând o situatiune tulbure care eventual a avut un
efect retardiv asupra actiunei guvernului,

Pentru creearea acestei zapăceli, cauzată prin o rezolutiune
lipsită de demnitate, Consistorul este răspunzător si efectul bine-
făcător, compensează această răspundere precum după cum
conform un unui principiu de drept, paguba făcută prin o acţiune,
nu se poate compensa cu folosul adus prin altă acțiune.

Al doilea : Consistorul este răspunzător, fiind-că a depăşit
sfera sa de competintä. Chestiunea a fost adeseaori desbä-
tută si în Consistor îndeosebi în ședința dela 7—20 Decemvrie
1917 şi merită să fie în câteva cuvinte luminată,

Qrganul reprezentativ este Sinodul iar pentru Mitropolie
Congresul, Consistoarele sunt numai „organe permanente
administrative şi justitiare.“ Sigur, că în afară aceste repre-
zintă părțile constitutive ale bisericei — prin președinții lor.
Sigur că Consistoarele sunt chemate și au datorinta să pre-
gătească pentru corpurile reprezentative toate chestiunile cari
ating biserica, Dar nu sunt în drept să ia deciziuni care
implică pierderea ori restrângerea oricărui drept al bisericei,
ori înseamnă un act de legiferare. Consistoarele aplică legile
si apără drepturile. Altă cădere nu au,

Nu este nevoie să accentuez că acțiunea Guvernulni a
însemnat restrângerea, ba chiar cassarea unui drept al bi-
sericii. Consistorul a „alunecat pe un teren greşit“, când a
dat rezolutiunea sa, Este adevărat că unii membrii ai Con-
sistorului au făcut alunecarea aceasta cu un anumit scop
tactic, Dar scopul acesta al lor, chiar ajuns, nu-i scapă de
răspunderea politică pentru săvârşirea actului, lipsind din re-
zolutiune un pasagiu clar şi neindoelnic care fixează limita
de competenţă,

Al treiea: Consistorul este răspunzător pentru grese-
lile materiale ale rezolutiunei. Le-am scos la iveală în mo-
tivarea propunerei mele pentru convocarea sinodului. Alta
este atinsă în materialul lucrat pe seama sinodului din 1918
şi în materialul pentru remonstratiunea Nr, 8126/1918 scol,
şi cele remarcate în motivare sunt: greşeli mari ; greşeala cu
limba de propunere în şcolile statului este deadreptul o erezie
politică. Privitor la impozitul şcolar de 5% mi-am cuprins
părerea mea juridică în o cerere de revizuire, îndreptată jur
decătoriei supreme administrative împotriva mai multor hotäriri

www.dacoromanica.ro

136

ale adunării municipiale din comitatul Sibiiului ; copia sces-
tei cereri am prezentat-o Consistorului ca material.

Mai gravă însă mi-se pare a treia greşeală, fiindcă
aceasta nu mai este o greșeală politică si nu este consfin-
firea tacită a unei asemenea interpretări a legii apponyiane
școlare care în ultima analiză îl îndreptățește pe ministru ca
în baza §-ului 12 al acestei legi să casseze, dacă-i convine,
cu o singură trăsătură de pană, ajutorul pentru toate şcolile
primare din mitropolile. Ca să fiu bine înțeles, nu afirm că
rezolutiunea Consistorului admite per absolutum interpretarea
aceasta periculoasă. Introducerea şi sfârșitul rezolutiunei con-
trazic acestei interpretări dar mijlocul ei, partea a doua poate
fi oricând invocată ca o recunoaştere tactică a acestei inter-
pretări ilegale a legii de către făuritorul ei, si putea între-
buintat ca un precedent primejdios.

In amănuntelele acestei chestiuni invoc anexele de sub
B) şi C) precum şi textul legii.

Pentru aceste scăderi alc rezolutiunei este Consistorul
întreg răspunzător în înțeles politic, şi această răspundere
trebuia să o fixeze sinodul.

Răspunderea morală Răspunderea politică este independentă
? materială. de răspunderea morală şi materială a fie-
$ căruia, care nu poate fi decât individuală,
amăsurat datorintelor si rolului diferit pe care fiecare I-a ju-
cat şi care nu se poate constata decât în temeiul unei an-
chete amănunțite şi minufioase. Este chestiunea vinovatei,
asupra căreia ve avea să se rostească forul judiciar.
In cele premerse am încercat să dau o icoană limpede
a împrejurărilor din timpul cel mai critic al cestiunei aşa
zisei „zone culturale“ încât le cunosc din experiență proprie.
Forurile bisericești vor avea să-şi facă si rostească judecata
asupra rolului pe care l-am jucat.

Sibiiu la 20 Maiu 1919.
cu totrespectul :

(ss) Dr. Lucian Borcea.

Afară de această „Zonă culturală“ ni se
mai săpa o groapă. Zona etnică. Se dispară
depe granițele Ardealului populaţia română şi să fie înlocuită cu
populaţia maghiară ca zid viu de apărare în viitor contra României,
mai puternic de cât Carpaţii se zicea. In realitate zona aceasta nu
avea caracter defenitiv ci ofensiv. Planul acestei zone etnice era
făcut aşa feliu, că populaţia română din Ardeal în o adâncime
chibzuită de interesele strategice şi economice unguresti să fie
împrăştiată în interiorul Ungariei şi înlocuită cu populaţie maghiară.
Energiile solului ardelenesc industrializate şi valorate pe piaţa

Zona etnică,

www.dacoromanica.ro

137

orientului. Era un plan mare cuceritor, scăpărat din amnarul
învingătorului. Preludiul acestui plan de risipire a neamului româ-
nesc depe vetrele lui strămoşeşti din Ardeal şi subjugarea economică
a României piticită, era noua lege care oprea libera transactiune a
imobilelor. Orice contract de cumpărare şi vânzare de imobil tre-
buia supus statului, care avea dreptul să-şi rezerve sie-şi imobilul,
ca prim-cumpărător proteguit de lege. — Menirea acestei legi era să
taie posibilitatea de a mai ajunge pământ în posesiunea-färanului
român, iar de altă parte formarea rezervelor de stat necesare la ope-
ratia evacuării Ardealului de Români. Acel esod din Ardeal aştepta
pe ardelenii scäpati din focul tramblan dela Isonso, potopul dela Piave
şi secera mitralierelor de pe frontul rusesc, precum a văduvelor şi
orfanilor rămaşi după cei ce acolo şi-au aflat năprasnica moarte.

Nu din ură şi sentiment de rdsbunare reinoiesc politica de
estirpare a Ungurilor, căci ei au fost jertfa unei mari greșeli a con-
cepfiei de stat, ci ca învățătură pentru noi să nu cădem în greșelile
lot. — Un popor mic să nu se avânte la imperialisme, cari îi aduc
răsboaie și nenorociri. Nu prin răpiri ci prin muncă productivă să
poate susținea un popor între hotarele lui fireşti. , Justitia regnorum
fundamentum“ — firește nu cea Habsburpicä.

Mai avem să stăm la gândul, că ce ar fi de noi astăzi dacă
n'am fi în România-mare ? Nu fugiți de aceste gânduri căci ele
trezesc din beţia lor pe cei ce cârtesc împotriva ei. Gândirile acele
sunt izvorul de îndemn a ne consacra întreaga viață României, ca
să nu mai ajungem în robie. Gândul acela trebue să fie cuprins
si în rugăciunile de toate zilele ale copiilor noștri, ca în pietatea
cătră patria mamă să crească apărători de fară.

Câtă vreme ne-a fost dusă floarea neamului să-și sape mor-
mântul pe câmpul de luptă, am suferit cei de acasă toate umilinfele.
Poate am fost prea slabi de înger, nu știu cum ar fi fost alții in
locul nostru. Hristoși n'am fost, dar am răbdat și suferit cât poate
răbda și suferi un român. Și noi am avut Golgota noastră. Ne-am
învins pe noi inșine ca că mântuim ce puteam. Și aceasta e un
eroism. La tot cazul e o morală și în această obidă. N'am fost eroi
în sensul bellic al cuvântului, dar nici trădători n'am fost. Tot ce
am facut, si bine si rău, am făcut în nădejdea învierii.

Dar eând a bătut și ceasul nostru după căderea Monarhiei,
am intrat si noi în acțiune și ne-am luat partea noasiră de luptă
pentru desrobire. În cele următoare dau curs de desvălire a zilelor
trăite în ultima fază a eliberării noastre, în revoluție.

www.dacoromanica.ro

PARTEA IL

Revoluția.

www.dacoromanica.ro

eram om nou în Oradea-Mare, dar nu strein. In

Arad am stat ca profesor şi director 38 ani la
scoala normală si teologică. Preotimea și fnvätäto-
ir rimea din Biharia era crescută în această școală, în
consecință toți preoții şi invafatorii îmi erau elevi, legați de mine
sufletește încă din scoala. Ca ,Unchiasul“ Tribunei eram cetit de
sus până jos în colibele ţărăneşti: o cunoștință prețioasă ce mă
ținea în legătură sufletească cu toată suflarea din Biharia fără
deosebire de confesiune. Episcopul Radu, care încetase sub du-
rata răsboiului mesele sale renumite, m'a primit cu o masă dată
în onoarea mea la care a invitat pe toți intelectuatii ortodocşi si
uniți. Era masa înfrățirei tuturora în fața necunoscutului ce ne
sta inainte.

Cu atât mai grea îmi era situația față de Unguri, venind în
succesiunea lui Mangra. Acesta mă întreba inainte de a veni la
Oradea: „Cum crezi că te vei putea susține în Oradea dacă nu te
dai cu Ungurii“? — „Aşa că nu voiu face politică“. — „Dar vor face
ei îmi replică Mangra, o să vezi ce te aşteaptă acolo“. In curând
mi s'a dat să si văd,

www.dacoromanica.ro

142

Publicasem concurs pentru protopopiatul din Beiuş. Erau
doi candidaţi, amândoi elevii mei. N’asi fi avut motiv să protejez
pe unul faţă de altul. Dar spre nenorocirea unuia, fostul candidat
a lui Mangra, cu toate că avea electorii naționaliști, — căci viata
constituțională încă își are curiozitätile sale, — au căzut în raza
ingerinţei organelor administrative politice. Streinii cari täbärau
asupra bisericii făceau cap de impediment politic pentrucă, candida-
tul potrivnic Petru E. Papp, a avut odată un proces de tradare de
patrie în spinare, deşi a ieşit achitat din el. Fireşte eu nu puteam
sta cu mânile în sân, ca să-mi aleagă protopop primpretorul
Wertheimstein, judecătorul de ocol Zih şi advocatul Politzer fie ei
în alianţă chiar cu anumite cercuri naţionale din Beiuş. A reuşit
„trădătorul de patrie“ Pettu E. Papp. Atunci acei streini au mo-
bilizat judeţul pe capul meu. Prefectul Malatinski cerea confirma-
rea candidatului rămas în minoritate, amenințând că în caz con-
trar îşi va trage consecințele. Am confirmat pe alesul bisericii
Petru E. Papp, iar prefectul şi-a tras consecinţele aşafel, că a in-
tervenit la guvern să nu ni se mai pună în curgere ajutorul de
de stat de 40.000 lei din care se acopereă bugetul Consistorului
din Oradea. De nu întreveneau evenimentele din vara anului 1918
rămâneam cu tot Consistorul pe uscat, adecă eu trebuia să plec,
ori să se desființeze Consistorul din Oradea. Cu autonomia bise-
ricii s'a isprăvit, dacă nici crâsnici nu ne mai puteam alege liber
de acum inainte. Solgăbirăul şi notarul comunal îşi asumau dic-
tatură asupra parohiilor noastre. Statutul organic era să rămână
numai pe hârtie. Mangra isi cunoştea bine oamenii.

Primăvara anului 1918 ne-a adus în Ardeal pacostea zonei
culturale şi a comisarilor sinodali, României i-a adus în aceeaş
vreme robia păcii dela Bucuresti. Eram striviti deodată pe toată
linia.

In vremea neutralității române ne agitam de ce nu întră
România în acţiune. Dacă întra tot acea soarte o avea, dar poate
pe vecie, căci răsboiul putea lua altă întorsătură. Acum ne agitam
de ce a încheiat pacea robiei. Mai bine o moarte eroică în triun-
ghiul morţii decât moarte mişelească. Eroul învie si din morţi. Ei,
dar dacă ne sacrificam şi ultimul soldat cu ce întram de nou în
răsboiul de eliberare a Ardealului ? Cu ce forfam trecerea Carpa-
tilor, a Muräsului şi Tisei, stavilite la un moment dat chiar de
mare Înţelegere ? Provedinfa divină a fost cu noi. Fie numele

www.dacoromanica.ro

143

Domnului binecuvântat, că el a îndreptat cărările eşirei noastre
din labirintul primejdilor de moarte.

a Eram sigur că după pacea de Brest

Zile de nădejde, Litowsk şi Bucureşti au se urmeze luptele
decisive pe frontul Italian şi Francez şi ne puneam toată nădejdea
în biruința Antantei. In scurtă vreme s'a verificat această nădejde.

Germania e înfrântă pe frontul de Vest. Monarhia pe frontul
de sud, Turcia și Bulgaria pe frontul oriental. Se încep acțiunile
disperate de salvare a Monarhiei Austro-Ungare şi a Germaniei,
zorile păcii Wilsoniene şi clocotele revoluțiilor interne. La noi
procesul de înviere, la duşmanii nostrii procesul de disolufie.

Furia răsboiului, din primăvara anului 1918 şi răsturnările
interne din Germania și monarhia AustrosUngară erau înteţite de
programa de pace lansată de Wilson în lanuarie. Dar nimic nu
mai poate împiedeca lichidarea monarhiei.

După ce Germania a primit cele 14 puncte Wilsoniene ca
bază la tratativele de pace şi monarhia AustrosUngară după ea,
rând pe rând se formează unitățile autonome: Cehoslovacia, a
slavilor de sud, Croaţia, Dalmatia, BosniasHertegovina, apoi Basas
rabia şi Bucovina. Am rămas numai noi, Ardealul să ne smulgem
din brafale de fier ce ne strângeau si nu-i era „zău nimănui în piept
inima rece.“ Oameni a căror casă a devenit ungurească, din care
a fost gonită limba și legea românească, Saulii, prigonitorii de eri,
se schimbau la faţă. i

Aveam un vecin funcționar de frunte la oraş cu numele
Csereszny6s, ungur ca toți Uugurii, sovinisti. Mă prinde cu vorba:
Dacă se va atinge chestia teritorială, — zice Cseresznyés, ww pârău
de sânge va curge aici, se va ucide om pe om. De ce, îi spusei,
treaba noastră e să susţinem ordinea, .conferința de pace va
hotărî soartea noastră. Aceasta lua înfuriat. O istorie milenară nu
poate fi stearsä cu buretele de un nimenea de Wilson. Pentru
teritor murim toți până la unul. In ziua următoare ridicaseră
bastoanele unul la altul, cu insuflețitul nostru advocat român Dr.
Joan Buna, dar Cseresznyés era schiop şi Buna trecut de 70 ani, prea
neapfi de bătaie si conflictul s'a terminat cu abundente înjurături.

Intâlnesc pe celalalt vecin, pe directorul poştelor Siket Traian,
stegarul tuturor manifestafiilor patriotice. Acesta a fost crescut
in internatul unit sub numele adevărat de Traian Surdu. ma „Bună
ziua, — Suntem dară în revoluţie m“ îi zic pe ungureşte: „Am
onoare ilustrisme“, fu răspunsul pe româneşte. Eu o dau mai de-

www.dacoromanica.ro

144

parte pe ungureşte, el nu slăbeşte din românească si se desparte
de mine cu româneasca vorbă: „Dumnezeu să ne ajute“.

Consilieri din magistratură si de toate resoartele, liberii pro-
fesionişti învaţă în ruptul capului româneşte cu instructori bine
plătiți. Gramaticile se epuizează în librării, Se tin chiar cursuri
de limba românească, că de acum înainte tot funcţionarul trebue
să știe limba poporului, dupa noua evangelie Wilsoniană. Toate
le făceau numai la chestia teritorială stăteau incremeniti în gândul
imposibilității să se realizeze.

Pregătirea aceasta pentru regimul nou de viață naţională a
străbătut până jos. Un împiegat dela căile ferate care avea ro-
mâncă de soție era foc si pară să nu se vorbească în casa lui
româneşte. Acum foc si pară să-l învețe soția româneşte, ca să
nu-şi piardă slujba, că vine stăpânirea românească.

Ce nu ne-ar fi dat atunci dacă ceream? atară de tentor.
Pentrucă vorba aceea: merg, cuscri rămâne mireasa. Comitatele
acelea oferite, tot județe ungurești rămâneau ele în ediție si
mai ferecată decât cele vechi.

Izolati aici în cetatea lui Tisza aşteptam zi de zi o mişcare
si la noi, Inse parcă a înghițit pământul Comitetul National, nici
un semn de viață. Ne-am înţeles cu Aurel Lazar să scrie preşe-
dintelui Todor Mihali că perdem trenul dacă nu întrăm si noi în
acțiune. Aurel Lazar propune să fie chiar în Oradea convocat Co-
mitetul național. Mihali convoacă comitetul executiv al partidului
național la Oradea pe 12 Octombrie. Memorabila ședință să
ține în casa lui Aurel Lazar în prezența prezidentului Teodor
Mihali, Nicolae Ivan atunci asesor consistorial în Sibiiu, Alexandru
Vaida, Aurel Vlad, Sever Dan, Vasile Goldiș, loan Suciu, Stefan
C. Pop, loan Ciordas și Aurel Lazar. Au fost invitaţi si episcopii
Ortodoși si uniţi împreună cu vicarul metropoliei din Blaj, cano-
nicul Vasile Suciu, fiind atunci sedisacantä în Blaj. Episcopii au
anticipat aderarea la hotăririle ce se vor aduce, dar mau venit în
persoană afară de canonicul Suciu, actualul mitropolit carele a
făcut act de prezență dar n’a rămas la şedinţă.

Si s'a adus următoarea hotărîre ‘epo-

O hotărîre epocală. cală prin care se proclamă independenţa na-

tiunei Române.

„Comitetul executiv al partidului național român din Ardeal
și Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal si

www.dacoromanica.ro

145

Ungaria, constată că urmările răsboiului indrepțățesc pretentiunile
de veacuri ale națiunii române la deplina libertate națională.

„Pe temeiul dreptului firesc că fiecare naţiune poate hotări
liber de soartea ei, un drept care este acum recunoscut şi de
către națiunea ungară prin propunerea de armistițiu a monarhiei,
națiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte acum să se folo-
sească de acest drept ca, liberă de orice inrâurire streină, să
hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum
si stabilirea legăturilor de coordonare a ei cu celelalte naţiuni
libere“.

„Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal
nu recunoaște indreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern, să
se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată
reprezenta la congresul general de pace interesele națiunii române
din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei, națiunea română
o poate incredinfa numai unor factori designaţi de propria lor
adunare generală“.

„Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese
din mijlocul ei, aşa dar afară de comitetul executiv al partidului
naţional roman, nimenea nu poate fi indreptățit să trateze şi să
hotărească în treburi care se raportă la situaţia politică a nafiunei
române. Toate deciziunile şi invoielile cari s’ar lua şi s'ar face
fără aprobarea acestor organe, le declarăm nule şi fără valoare,
care nu leagă întru nimic națiunea română. Națiunea română care
trăieşte în monarhia austro-ungară, așteaptă şi cere, după multe
suferințe de veacuri, afirmarea şi valorizarea drepturilor nestrămu-
tate şi inalienabile, la deplina viaţă națională“.

Acesta era răspunsul dat la manifestul împăratului-rege Carol
al IV-lea prin care proclamă federalizarea Austro-Ungariei pe baze
cantonale, şi declararea desfacerei de Ungaria. Prin această hotä-
rire categorică s'a tăiat firul tentativelor de portofolii în guvernele
dela Budapesta, cu cari erau ispitifi cei dela conducere.

Pentru conducerea afacerilor până la adunarea naţională s'a
ales un directoriu de şase cu sediul permanent în Arad anume:
Teodor Mihali, Alexandru Vaida, Aurel Vlad, Vasilie Goldiș, S. C.
Pop şi Aurel Lazar. Cu cetirea declarației în parlamentul ungar
convocat pe 16 Octomvrie a fost încredințat Alexandru Vaida. Di-
rectoriul are să fie în 15 Octomvrie în Budapesta, pentru a asista
la cetirea declaraţiei,

. 10
www.dacoromanica.ro

146

Incă în aceeaşi zi a venit la mine cu hotărîrea Teodor Mi-
hali, Alexandru Vaida si Aurel Vlad. Mi-au cetit-o şi mi-au cerut
intrarea în luptă. Alea iacta, am răspuns. Dumnezeu să fie cu noi.
Eu voiu fi la datoria mea. Totaşa s'a făcut comunicarea cu epis-
copul Radu.

Ungurii ştiau de hotărîrea ce s'a luat dar se mângăiau că
libera determinare încă nu inseamnă desfacere teritorială. In defini-
nitiv vor fi decapitafi agitatorii și un plebiscit sub baioneta jan-
darmului va determina situația nouă. Särmanii nu ştiau că „demo-
crația“ poartă sub caftan, tăciunele bolsevismului, adus de „tova-
răşii“ din Rusia. Au visat de un imperialism maghiar şi nu mai
erau stăpâni pa ţara lor. O tragedie cum numai zguduirile mari
sociale pot produce.

Pe când se întruneşte directoriul în Bu-
dapesta să asiste la declaraţia de indepen-
dentä națională în parlament, Mangra era
mort în Budapesta, de apoplexia inimei. lar în Consistorul din
Sibiu, după lungi desbateri a invins părerea să nu fie adus la
Sibiiu, ci să fie înmormântat între cei cu cari s'a însoțit. A exmis
o delegaţie la înmormântare și s'au avizat Consistoarele sufragane
despre înmormântare. In Budapesta aflarăm la Jăgerhorn directoriul.
Episcopul Aradului loan Papp văzând situația, şi ținând seamă de
dorinţa directoriului, să înapoiază înainte de înmormântare la reşe-
dinta sa, iar episcopul Caransebeşului Miron Cristea s'a pus în pat.

Când plecai la înmormântare trecui pe lângă fostul Hotel
Central depe strada Vâczi. In acest hotel s'a ținut congresul na-
fionalitätilor din 1895, pe vremea când Comitetul National își făcea
temnifa in Vat şi Seghedin, pentru Memorand. Eu cu Rusu Șirianul,
inginerul Diaconovici şi tinerimea din jurul nostru fineam piept cu
invazia Sârbilor renegati aduşi de guvern de prin Bacica pentru a
produce turburări în congres, iar Mangra cu preşedintele partidului
național G. Pop de Băseşti atunci esit din temnifa Vafului, cu
Polit conducătorul Sârbilor, cu Mudron conducătorul Slovacilor la
tribună, de unde Mangra fulgera contra opresorilor. Erau în deli-
rul de aclamații a celor trei naționalități unite în lupta de apărare
națională,

Sub vraja figurei stăpânitoare de suflet a lui Mangra, scria
atunci Jancs6 Benedek fascinat de fanatismul agitatorului călugăr :
Mangra, Mangra, nu e locul tău acolo, vino la noi! Cine ar fi zis
atunci că va merge la ei?

O coincidență
zguditoare.

www.dacoromanica.ro

147

Cu această răscolire a amintirilor mari în suflet, am aflat cor-
pul neinsuflefit a lui Mangra „trădătorul“ în morga din cimitirul
Kerepes. La înmormântare eram noi delegaţii eparhiilor, episcopul
romano-catolic Majlath din Alba Iulia, ministrul a latere Zichy, con-
silierul Petru Ionescu în reprezentanța ministerului Cultelor si câ-
fiva aderenfi ai lui din Budapesta. Tisza al cărui victimă a fost,
ma venit la înmormântare deși era în Budapesta. L'a prohodit
după dispoziţia testamentară asesorul Mateiu Voileanu din Sibiiu.
Intre capetele plecate înaintea acestui tragic sfârşit a idolului de
odinioară, este redat pământului cel mai nenorocit om să-şi doarmă
somnul veșnic la câţiva paşi de Kossuth.

Si a dus cu sine în mormânt: sinamăgire, ștergerea din dip-
ticonul Metropoliei si urgia trădării de neam. Numai preoții din Bi-
haria foştii lui elevi şi conliturgisitori nu credeau in tradarea lui.
Preotul Malița din iniţiativă proprie ofere Consistorului 10.000 lei
pentru cumpărarea bibliotecei lui Mangra, după el preotul Domo-
cos alte 10.000 Lei: Ce înseamnă aceasta?

Am cumpărat biblioteca dela erezi cu 30.000 Lei, dar manu-
scrisele istorice adunate de el cu mari sacrificii, nu se mai află.
Aceea ce un om a adunat o viaţă întreagă de prin arhivele comi-
tatelor şi de stat din Budapesta, pentru a scrie o istorie docu-
mentată a bisericii ortodoxe româneşti din Ardeal, documente la
cari de acum inainte cu greu vom mai ajunge, sunt pierdute din
pagina istoriei române. Cu ele s'a pierdut şi corespondența lui de
circa 40 ani păstrată cu mare grijă. Corespondenţa aceasta ar fi
făcut lumină asupra istoriei noastre politice de 40 ani. Sa dus și
acest material cu el în mormânt, pentru că aşa i-a fost ursita să
piară tot ce ar evoca o parte bună din viaţa lui.

A rămas după el numai un testament scris cu trei luni şi
jumătate înainte de moarte, oglinda cugetării sale din urmă. Să
rămână cel puţin atâta document istoric după el.

„In numele Tatălui Și a Fiului și a Sfântului Duh.

Implinind anul al 68-lea si pdsind acum, din darul lui
Dumnezeu, cătră anul al 69 al vieții mele, după porunca Domnu-
ui dată prin prorocul Isaia împăralului Ezechia: , Rândueste-fi
casa ta că vei muri si nu vei trăi“ (Isaia c. 38 v. 1), şi eu sme-
ritul si păcătosul așteptându-mi sfârşitul din aceasta lume, rân-
duesc următoarele:

1. Ingroparea mea să se facă după rânduiala bisericei orto-
doxe, simplu, fără nici o pompă servind un singur preot, (protoie-

10*
www.dacoromanica.ro

148

reul, asesor consistorial Matei Voileanu), fără predică, numai cu
rugăciunile si cântările prescrise, care le vor executa cei mai buni
2—4 cântăreți dintre preoți ori învățători.

2. Partea mea din moșia părintească în comuna S. Săldăbaj
(acum Kôürüsszäldobägy) o las copiilor fratelui meu George, res-
pective aceluia, care va rămânea econom (plugar) la vatra părin-
tească.

3. Polifa de asigurare Nr. 266,405 dela societatea Anker o
las fondului episcopiei ortodoxe române de Oradea-mare, în valoare
de 10,000 coroane.

4. Polita de asigurare Nr. 268,823 dela societatea Anker
despre 5000 coroane o las surorei mele văd. Ana Blaga.

5. Poliția de asigurare Nr. 656,111 dela societatea Gresham
despre 5000 coroane o las Consistorului gr.-ort. român din Oradea-
mare cu îndatorirea, ca suma aceasta să o administreze ca fond
pentru zidirea bisericei din S. Săldăbaj, locul nasterei mele, pe lo-
cul unde se află biserica azi.

6. Polita de asigurare “Nr. 70,059 dela societatea Hollanda
despre 5000 coroane o las în părți egale nepoatelor mele Veturia
Mangra, orfană de tată și Aurelia Mangra, orfană de mamă.

7. 4000, adecă patru mii coroane împrumut de răsboi în ob-
ligafii de stat le las fond înalienabil în administrarea Consistorului
arhidiecezan, până va spori la suma de 20,000 coroane. Atunci
venitul acestui capital din timp în limp se va da ca premiu pentru
cea mai bună lucrare apologetică, dogmatică, ori istorică a bisericei
ortodoxe române din Ungaria și Transilvania, manual pentru tine-
rimea școlară dela școalele medii, ori pentru seminariile teologice.
Premiul îl va vota senatul bisericesc.

8 Mobilele care le-am adus și procurat eu cu cheltuiala mea,
după cum sunt expuse în inventarul desprc averea mea privată, le
las în proprietatea fondului instruct arhiepiscopesc sub îngrijirea
Consistorului. |

9. Biblioteca mea care se află așezată în trei dulape si în
odaia de lângă capelă, după inventariarea ei și sortarea cărților
care ar putea servi pentru augmentarea bibliotecei Mitropolitului
Andrei, se vor adauge la această bibliotecă, iar exemplarele duple
și cărțile menite mai ales pentru tinerimea studioasă, se vor dărui
bibliotecei societății de lectură a studenţiilor în teologie dela semi-
narul din Arad, unde am făcut începutul studiilor mele și am pus
temelie modestei mele culturi teologice.

www.dacoromanica.ro

149

In sfârșit las si iert pe toți cei ce mă urăsc și m'au nedrep-
tätit, rugând pe milostivul Dumnezeu să-mi ierte si mie cu îndu-
rare păcatele mele cele de voie si cele fără de voie, cele întru ştiinţă
si cele întru nestiinfà, si să mă învrednicească și pe mine nevred-
nicul să laud si să măresc numele său, acum și pururea si în
veci vecilor amin! Sibiu, 17/30 Iunie 1918.

Vasilie Mangra m. p.
arhiepiscop şi mitropolit.

După ce a fost distruns omul politic a urmat să fie distrus
şi omul creştin. Dela moartea sa rapidă fantezia a născocit legenda
sinuciderii sale. Kirițescu in pretioasa sa carte „Istoria Rasboiului“
verifică această legendă: Vasile Mangra etc. îşi pune singur capăt
vieţii inghifind o puternică doză de veronal într'o cameră de hotel“.

Procesul verbal despre moarte sigur se va afla în arhiva
mitropoliei din Sibiu. Dr. Gheorghe Popa, care i-a ţinut lumina
mi-a istorisit astfel cazul de moarte:

„In 13 Octomvrie după cină s'a plimbat împreună cu mine
Si Dr. Aurel Demian din Arad pe malul Dunării. Obosit de
plimbare si sigur enervat de intorsătura răsboiului ce însemna
căderea sa, se desparte pe la ora 10 de noi şi să retrage în camera
sa. Dimineaţa după ora 6 şi ceva mă chiamă servitorul hotelului
la mitropolitul, 'că-i e rău. — Servitorul îl frictiona pe braţe, iar
un medic din hotel chemat i-a dat injecții cari l-au mai usurat
şi i-a comandat două ouă pe cari însă nu le-a consumat. A cerut
apoi să trimită după preotul Bogoeviciu ca să-l cuminece şi după
ce a văzut că nu mai vine a rostit rugăciunea cuminecării: „Cred
Doamne şi mărturisesc . . . . etc.“ A cerut să-i tin lumina şi mi-a
zis: continuaţi lupta pentru biserică cu lăpădare de sine, și și-a
dat sufletul în 14 Octomvrie ora 9 dimineaţa“.

Va fi fost veninul propriu ce: l-a turburat în fata căderii
politicei sale, pe care nu l-a mai putut suporta inima sa slăbită
în crâncenile sale lupte sufleteşti, dar nu veronal. Sinucigasul nu
moare aşa.

Vaida Voevod provocase odată mânia
camerei ungare printrun discurs. Atunci a
scăpat teafăr din tumultul care-l ameninţa
cu strivire pentru cutezanta de a fi ofenzat
națiunea maghiară, dar a rămas postav roșu în ochii Ungurilor.
Când a început cetirea declaraţiei în 18 Octomvrie, s'a descărcat

Declarația Comite-
tului naţional. 18
Octomvrie 1918.

www.dacoromanica.ro

150

o furtună infernală cum erâ de prevăzut, dar Vaida tot îşi putu
termina declaraţia. După aceea camera s'a constituit în şedinţă
secretă la care deputații Români n’au mai luat parte. In ședința
secretă s'a tratat asupra apărării nationale faţă de Sârbia. Belgra-
dul ocupat de puterile centrale, era deja sub focul Antantei, iar
România reculeasă se pregătia de nouă ofenzivă în Ardeal. Ungurii
incep din nou să se refugieze din Ardeal, toata lumea stă pache-
tată pentru migrafiune. Afirmativ Săcuii ezitau pentrucä, — spuneau
ei — Românii nu le-a făcut nici un rău numai Nemţii să nu vină.
S'a luat hotărîrea că toți articlii aiimentari din Ardeal și Banat să
fie aduşi înlăuntrul ţării, ca ungurimea să poată purta războiul de
apărare a integrității Ungariei vechi.

Dar soartea monarhiei era pecetluitä. In tratativele de pace
Wilson pusese monarhiei condiţia, că toți Românii să fie intrunifi
întrun stat naţional. Andrässy vine din Elveţia cu mâinile goale.
Ambasadorul englez şi francez nu l-au primit, iar ajuns în fafa
ambasadorului italian prin surprinză, aceasta refuză să discute cu
el politică şi-i vorbeşte de frumoasa vreme de toamnă.

In Berlin se discuta chestia renunțării Kaiserului şi se vor-
beşte de aceiași soarte a Habsburgului Carol. Manifestul Regelui
Carol declară federalizarea Austriei. Același lucru se cere şi dela
Unguri dar aceştia nu vor să audă de federalizare. Apponyi dec-
lară in camera ungară că Ungurii isi vor apăra integritatea statu-
lui si caracterul naţional a acestui stat până la ultimul ungur. Vor
lucra dar furcile, notez eu în ziarul meu. Dar precum de pe lem-
nul crucii a răsărit libertatea omenirei, tot aşa de pe lemnul furcilor
va răsări libertatea naţiunilor. Era doar hotărit în sfatul lor că
Ardealul să rămână fără Români dacă ar fi să i-se deie României.
Eram pregătit pentru toate.

In 21 Octomvrie moare in preunomie
Nicolae’ Zigre, tatăl fostului subsecretar de
stat Dr. Nicolae Zigre. Lui nu-i va ridica
monument nimeni deși a fost o figură marcantă în viața noastră
bisericească şi naţională. Toţi aceia cari luptau cu lăpădare de
sine pentru drepturile neamului şi a bisericii lor strămoşeşti, în
vremuri grele când era primejdie să te afirmi ca român, caracterele
de bronz ale vremurilor apuse, sunt figuri venerabile în istoria
luptei noastre de resistenfä naţională, dela care trebuie să se inspire
generaţia de aztăzi intrată în pământul făgăduinţei pregătit de virtutea
romană: ef facere et pati intrupată in ei. Nicolae Zigre e vrednic a fi

Moartea lui
Nicolae Zigre.

www.dacoromanica.ro

151

fi luat in pomenicul oamenilor de bine din Biharia oropsită de
odinioară.

Fiul de țăran din Lupoaia căsătorit in familia marelui filantrop
Gojdu, cumnat cu puternicul ministru de justiție Szilăgyi Dezsô
nu optează la funcţii înalte ce i-se ofereau, ci a rămas advocatul
şi secretarul Consistorului din Oradea, strajă credincioasă poporului
său. Din această poziție modestă dar independentă, inzestrat cu
bogate cunoştinţe juridice a luptat in rândul intâi a luptelor nafio-
nale, in adunările naţionale şi in adunările bisericești. Sunt dator
memoriei lui să relev impresiile mari ce le-am avut ca tiner in
Sinoadele şi Congresele noastre bisericeşti unde clocotind in el
iubirea de biserică şi neam, îl vedeam impreună cu Parienie
Cosma, Deseanu, Stănescu, Oncu, Veliciu şi ceilalţi purtători de
cuvânt în soboare. Când m'am dus să-l informez despre starea
lucrurilor din zilele acele am aflat consiliul medical la el. A trebuit
să mă retrag. El aflând de vizita mea spunea la ai săi: „Las că
vine €l mâine să-mi povestească ce-i nou“. Pe când am sosit
acasă era mort. Aşa am perdut în Oradea pe omul de valoare care
se bucură de mare autoritate in Biharia, tocmai atunci când aveam
mai mare nevoie de experiența şi de curajul său. Dar a văzut cu
ochii mântuirea ca dreptul Simion si a murit in credinţa invierii
neamului românesc. Pecum dispar aceste figuri anteluptătoare odi-
nioară, mă simt tot mai solitar în aceasta lume nouă egocentrică.

www.dacoromanica.ro

A ct pl iale al 1

“rr E HS AT A

| Ml G Vi à fc Vin a Ÿ MCMC Ie.

aw A = E
DR

TR
a N |

Revoluţia ţărănească.

Pe la sfârşitul lui lunie 1918 s'a declarat greva generală
pe toată ţara. Câteva zile n'au apărut nici ziarele. In Budapesta
erau în grevă 60.000 muncitori; în urma ciocnirilor cu poliţia
au fost morţi şi răniţi. Capitala avea aspectul revoluţiei. In Viena
mureau oamenii de foame iar pe fronturi armata se prăvălea fără
de cap pe povârnișul revoluției. Tara era plină de desertori. Se
răspândește bolsevismul adus de prisonerii eliberați din Rusia. In
armată disciplina se mai susținea numai cu teroarea glontului si
a spânzurătorilor. Pârăe casa ţării in toate incheeturile ei. De-
zastrele depe frontul de sud şi vest adâncesc tot mai mult anarchia.
Acest clocot infernal caracterizează situația până în Octomvrie. Era
freamätul revoluției. ,

Încercarea patriotilor de a salva Ungaria a rămas zadarnică.
În sus li s’au închis uşile, în jos sa deschis prăpastia revoluţiei.
In situaţia aceasta se aruncă în val vârtejul râului de foc contele
Karolyi Mihaly, unul dintre cei mai mari latifundiari ai ţării, depu-
tatul din extrema stângă kosuthistă de unde ajunge în declinul
democraţiei revoluţionare. Acest Kärolyi devenit celebru prin decla-
rafia lui din dieta ungară, că Ungurii vor lupta ca tigrii dacă
România va ataca Ungaria, — ia si rămas porecla de tigru — a întrat

www.dacoromanica.ro

153

în acţiunea de salvare cu gândul bun de a fi folositor patriei sale,
şi l-a măturat şi pe el revoluția cum a măturat și pe Miliukov în
Rusia şi pe urzitorii revoluţiei franceze de odinioară, pentru că
revoluția nu cugetă. Inzădar îi dai în mănă cartea evoluţiei, ea nu
ştie carte. Ei îi trebue capul societăţii de eri, ca să-l înlocuiască
cu capul societății de mâine prin sânge.

În noaptea de 25 Octomvrie se con-
stitue în Hotelul Astoria consiliul naţional
ungar sub prezidiul lui Kărolyi Mihâly. Cu
el e tinerimea universitară şi toată democra-
fia Galileilor, francmasoneria şi soldaţii drepturilor omului.

Primul asalt l-a dat asupra palatului regal din Buda. Tine-
rimea universitară rupe cordonul dela podul Catenar, întră în palatul
regal din Buda să prezinte regelui un memorand. Regele însă era
refugiat atunci la Güdüllé reşedinţa sa de vară de lângă Budapesta.
În pripă arborează un steag unguresc într'o fereastră din etajul
prim a palatului, dar poliţia şi garda palatului îi spulberă lăsând
răniți pe teren. In 28 Octomvrie se repeteste. asaltul asupra pala-
tului, dar pe podul Catenar, îi intimpină poliţiştii şi jandarmii
lăsând 4 morți si 30 de răniţi pe teren. 3

Dieta proclamă independenfa Ungariei. Cabinetul Wekerle
dimisionează. Noul guvern va oferi pacea separată a Ungariei. Con-
tele Andrâssy socrul lui Kärolyi Mihâly e ministru de externe.

Pe când se petreceau prefacerile din lumea mare Ungurii
mai trăiau în iluzia că vor putea fine sub arme trupele depe
frontul de vest, ca să apere cu ele tara în contra României si a
Sârbiei înviate din morţi, si asfel nu mă mai uimea miopia celor
mici, când primeam ştiri din provincie, că notarii comunali chiamă
oamenii la primărie să stoarcă dela ei declaraţii că nu vor să fie
adnexafi la România. In Beiuş se bate toba ca toți Românii să
meargă la primărie ca să iscălească declaraţia de fidelitate către
Ungaria şi protest contra adnexării la România.

Tactica lor era să facă un truc peste capul nostru acelor din
centru. Fireşte cu ademenirea că Ungaria se va preface în republică
şi republica nu tine armată; se va impärti tot pământul între țărani
în vreme ce din colo e iobăjia boierilor. Paralel cu aceasta acţiune
oficială de subminare, Kärolyistii revoluționari ofer comitetului exe-
cutiv al nostru, autonomie naţională în cadrele integrităţii statului ungar,
şi un portofoliu ministerial în noul guvern ce are să se constitue. Co-
mitetul executiv din Arad refuză a intra în cursa acestor ademeniri.

Constituirea Con-
siliului Naţional
maghiar.

www.dacoromanica.ro

154

In 30 Octomvrie tot în hotelul Astoria sa format consiliui
naţional ungar căruia s'a dat puterea de stat în mână numind pe Kärolyi
de ministru prezident. Acesta îşi formează ministerul din fosta
stângă extremă a camerei ungare şi socialiştii radicali, Jâszi, Garami,
Kunfi. In acest minister sunt 4 ovrei,

Poliția din Budapesta, impiegații căilor ferate si aproape
toate asociaţiile civile se pun la dispoziţia consiliului naţional
ungar. Antanta nu recunoaşte pe noul ministru de externe, con-
tele Andrässy Gyula, deoarece Monarhia nu mai există. Arhidu-
cele Iosif cheamă in deliberare pe şefii partidelor intre cari şefii
socialiștilor şi a nationalistilor. Pentru noi a fost A. Vaida Voevod
la arhiduce. Acesta ia spus cum am fost ignorafi şi nedreptatiti
pe vremuri şi că până acum guvernele ungare n'au lăsat să se
apropie oficios nici un român de un Habsburg. Acum e târziu,

Rezultatul negativ al misiunei arhiducelui Iosif a fost numi-
rea guvernului Hadik, de 2 zile şi revocarea armatei de pe frontul
italian. Karolyi insă tine puterea in mână şi guvernează din As-
toria. La vestea că Carol a renunțat la tronul din Austria unde
s'a proclamat republica se republicanizează şi Ungaria ori mai
bine zis se bolşevizează, pentrucă Kärolyi nu era un prezident al
unei republici organice, ci un şef al mişcării revoluţionare.

Revoluţia lui Kărolyi proclamată în 30 Octomvrie aduce în
delir stradele. Publicul, bărbaţi şi mai ales femei, smulg pajura
impărătească depe chipiul soldaţilor şi infig în locul lor cocarda
ungurească, Soldaţii revoluţiei pleacă dela Astoria în automobile
la casarme ca să câştige soldaţii pentru revoluţie. Casarma matro-
zilor din Buda arborează treicolorul unguresc, înaintea Astoriei ac-
lamă revoluţia 30.000 (treizecimii) oameni. Se pomenesc însă cu
jandarmii de pe toate părţile şi se începe lupta de stradă în care
cad mulţi morţi şi răniţi. Sfârşitul e că intreagă garnizoana se ală-
tură la revoluţie şi se pune la dispoziţia consiliului naţional,

Kärolyi somează toate oraşele şi comitatele să se alăture la
Consiliul national. Oradea pavoazată şi în delirul proclamării in-
dependenţei ungare. Pe străzi mulţimea sub steaguri ungureşti cântă
cântecul lui Kossuth şi marsilesa. Unii dintre ofiţeri îşi lapădă
de bună voie pajurile impărăteşti şi poartă cocardă ungurească.
Cei ce ies la stradă cu pajura impărătească sunt fncunjurati de
public, care le smulge şi-le pune cocarda ungurească. Femeile de
societate, mai delicate, poartă foarfeci cu cari taie pajura şi stelele
de pe cavalerul imperial. Eram dar în plină revoluţie, dispar gra-

www.dacoromanica.ro

155

datiile militare, comandanții trupelor se sfätuiau la comenduire dar
ei nu mai dispuneau de trupele cu desăvârşire democratizate. Dacă
se mai incumeta câte un ofiţer să le solicite eşirea la exerciţii i-se
răspundea ; ,,tine-ti gura mucosule, atunci vom merge când vom vrea“.

M’am dus la episcopul Radu să văz ce face el în fata si-
tuatiei schimbate. Era tocmai gata să plece la episcopul Szécsenyi
să vază ce face acela. Ne-am inteles să stăm în expectativä. Am
discutat apoi chestia pomenirei puterii de stat în biserică. Eu m'am
fixat punctul de vedere că pomenesc „stăpânirea noastră“ care e
cea naţională.

Pe regele Ferdinand nu-l puteam pomeni pentrucă eram
controlati în biserici şi ni se răspundea cu glonţ. Oraşul fierbea
în sărbătorirea independenţei Ungariei. Era destul o schintea de
provocare ca să fim distruşi. Am omis dar pomenirea domnitoru-
lui dela daruri şi din ectenii.

Lui Tisza i-s’a dat în Budapesta o gardă de jandarmi de
pază. In 13 Octomvrie spre seara intră 3 soldaţi şi un civil în casa
lui Tisza şi-l împuşcă, fără a fi impiedecaţi de jandarmi. Stiri fan-
tastice, groază şi spaimă peste toată ţara.

În Arad comitetul executiv ia numele
de Consiliul national român sub presedinta
lui Stefan C. Pop având ca membri pe
Teodor Mihali, Vaida Voivod, Vasilie Goldiș,
Aurel Vlad, și Aurel Lazar. Acest consiliu se intregeşte cu so-
cialiştii Flueras si Jumanca. In Wiena se constitue sfatul soldaţilor
români, Aceştia primesc soldaţii români veniţi în grupuri de pe
front îi organizează şi-i trimite acasă cu instructii.

Din Arad se organizează toate centrele celor 26 comitate ro-
mâneşti în consilii naţionale comitatense, iar acestea organizează
plasele şi comunele in sfaturi comunale sub conducerea preotimei
şi a invätätorimei. Numai Clujul face excepţie unde Amos Frâncu
organizează „Senatul Ardealului intreg“. Consiliul naţional din Arad
însă reduce sfera de competintä a Clujului asupra comitetului Co-
jocna şi aşa salvează unitatea actiunei nationale.

Soldaţii o iau razna de pe front care cum poate, fireşte fiecare
provăzut cu armă şi explozivele in ranitä. Călăreţii veniau călare,
cei dela trenuri cu furgoane incărcate, peste tot cine a putut pune
mâna pe un vehicul a dat sbiciu la cai şi a plecat acasă. Multi-
mea însă a năvălit asupra trenurilor şi a plecat toläniti grămadă ©
cu foştii lor ofiţeri pe coperişul vagoanelor cäfärati pe scări, care

Organizarea consi-
liilor naţionale
românești.

www.dacoromanica.ro

156

cum a putut, numai să scape cu viaţa din iadul frontului italian.
La gări jefuiau vagoanele de mărfuri, peste tot distrugeau ce aflau
în calea lor. Orice inpotrivire ar fi fost identică cu moartea.

In 2 Noemvrie işi părăsesc soldaţii din garnizoană casarmele,
grupuri cu sacul în spate. Deslegaţi de sub fidelitatea regală fără
a fi legal proclamată republica, fara e fără de stăpân. Jafurile
devin tot mai amenințătoare. Incercai să mă duc la Arad dar nu
se mai putea, soldaţii jefuiau nu numai gări și magazii ci și pe
călători. La curtea episcopală unită din Oradea străbat vești sinistre,
în momentul când va intra armata română în acțiune va fi ucidere
de români aici. Cei mai slabi de înger dintr” ai nostri încep a purta
cocarda ungurească. Episcopul Radu pleacă la moşia sa din Holod.

Regele Carol n'a renunțat la tron, dar a absolvat guvernul
Karolyi de sub jurământ, iar inputernicitul său arhiducele Iosif
împreună cu fiul său depune jurământul de fidelitate către Consi-
liul national revoluționar. Soldaţii sunt momifi să rămână cu soldă
mare în serviciul statului, dar nu rămâne nimeni. Se hotăreşte dar
să fie inlocuită armata cu garda naţională (nemzeti 6rség) verbu-
vata din liberii cetăţeni.

Situaţia era asa fel că noi în Oradea
eram în mâna Ungurilor dar în schimb la
țară Ungurii erau în mâna Românilor. Timp
nu mai era de pierdut, pentrucă țăranii incepură să se mişte.
După prealabile tratative cu consiliul ungar, Aurel Lazar convoacă
în 3 Noemvrie la casa sa — pentru constituirea consiliului şi a
gardei nationale — pe toți intelectualii români. Casa lui Aurel .
Lazar e chiar în fata subprefecturei şi înaintea ochilor cari priveau
de sus, se desfäsurä steagul românesc.

Consiliul naţional se constitue la început din 16 membri,
după cari mai târziu la cerere au fost intregiti la 25. Deodată cu
aceasta s'a ales comitete executive pentru fiecare circumscripție
electorală din judeţ cu insărcinarea de a organiza sfaturile comu-
nale lar ofiţerii — 25 la număr — se constitue în gardă naţională
cu indrumarea, să ia contaet cu comanda supremă a gărzilor cons.
tituită în Timişoara sub comanda colonelului Miron Serb. Se aduce
la cunoştinţa consiliului maghiar constituirea independentă a Ro-
mânilor în consiliu naţional care stă sub dispoziţiile Consiliului
Naţional central din Arad. Acest consiliu fără a se contopi cu con-
siliul ungar va coopera cu acesta pentru a menţine siguranţa pub-
lică în oraş şi judeţ prin organele sale executive.

Consiliul national
din Bihor.

www.dacoromanica.ro

157

Era timpul suprem să ne constituim
pentrucă se declarase revoluţia satelor. Par'că
oamenii erau vorbiti de pe front cum să facă
aceasta revoluţie, pentrucă pretutindeni se manifestă în aceiaşi formă:
alungă pe notari din sate, pradă prăvăliile jidoveşti, întră în fer-
mele domneşti şi duc de acolo tot ce află în cereale, unelte eco-
nomice şi vite; trag santurile domeniilor pentrucă a venit vremea
să li se implinescă vechea dorinţă, să tragă sanfurile domneşti şi
să se impartă pe pământurile uzurpate de ei; îşi taie din păduri
lemne de construcţie şi foc. Domnii fug în oraş şi imploră apă-
rarea dela consiliile nationale că jandarmi şi soldaţi nu mai erau:

Primele mișcări de
revoltă la sate.

Caracteristica acestei revoluţii este, că oamenii îşi fac drep-
tate prin alungarea celorce i-au nedreptăţit, dar nu ucid. Dreptate şi
pământ le-a trebuit, nu viață de om. Dacă puneau mâna pe câte
un notar, ori funcţionar care făcea sub războiu rechiziţiile, ori îi
trimitea cu rea voinţă pe front, ori nu disfribuia cu dreptate aju-
toarele de războiu, peste tot acelora cari le-a tratat neomenos fa-
miliile, se răsbunau şi ei, dar fără să-i ucidă. Pe un notar care
atunci când femeile cereau ajutor pentru hrana copiilor, avea obiceiul
să le trimită la câmp să pască dacă mau ce mânca, lau legat cu
căpăstru de o căruţă şi aşa l-au dus de minunea 'lumii la câmp să
pască acuma el iarbă, ca să vadă cum poate trăi omul cu iarba verde.

Rolul principal aici în aceste acte de răsbunare l-au avut fe-
meile, cari se plângeau bărbaţilor veniţi de pe front asupra ne-
dreptatilor ce li-sa facut în absenţa lor, Si bărbaţii infuriati de
cele auzite de la femei căutau să puie mâna pe nedreptatitori.
In aceiaşi vreme mergeau să mulţumească acelora cari le-au oc-
rotit familiile şi au intins mână de ajutor în vremea cât ei erau
duşi în războiu. De pildă marele proprietar din Răpsig cu numele
Cristian originar Vienez a tratat şi în vreme de pace omenos po-
porul şi pe conducătorii lui. Preotului nostru îi lucra sesia paro-
hială şi îi dădea rodul intreg de-a gata, celor ce aveau nevoie de
lemne de construcţii le da lemne de construcţii, celor neputincioşi
făină de pâine, celor apți de lucru intotdeuna plată mai mare de-
cât alte domenii, cu un cuvânt un altruist nobil. Când s'a declarat
revoluţia ţărănească sătenii din Räpsig, fără să aştepte formarea
gardelor, au făcut straja tuturor olatelor sale, ca să nu fie supărat
de satele vecine. Și nu i-s'a mişcat nici un cuiu din casă în tot
timpul revoluţiei. Aceasta i-a fost răsplata omeniei din partea popo-
rului recunoscător,

www.dacoromanica.ro

158

E caracteristică simpatia streinilor față de poporul nostru.
De pildă contele Latour un membru marcant a aristocrației din
Wiena avea o moșie pe valea Mureşului unde s'a indrăgostit de
poporul nostru. Prin testament a obligat pe fiul său, că atunci
când va voi să vânză moşia de 7000 jugăre să o parceleze între
țăranii români. Aceasta este moșia cumpărată de consorțiul D-lui
Stefan C. Pop. Insisi Ungurii ziceau: ce admirabil popor muncitor
şi ştiutor de omenie, numai agitatorii lor, advocafii, preoții si
învățătorii îl strică prin infiltrarea ideiei naţionale în ei.

Cei intorsi dela front, si sub durata revo-
lutiei, incunjurau cu toată cinstea pe preoți.
Dar în prima furie şi dintre aceștia au alungat
pe acei câţiva, cari vrând nevrând erau amestecați încooperative şi în
distribuirea ajutoarelor; însă in curând i-a rechemat convingându-se
de nevinovăția lor, şi nevoia de a avea preot în sat. Legăturile
aceste sufleteşti între popor şi preot s'au strâns şi mai mult atunci
când s'a declarat teroarea comunistă, care vâna după preoți. „Nu
ne lăsăm preoţii nostri“ şi agresorii trebuiau să fugă cu capetele
sparte din comunele cari işi apărau avutul si pe părinţii lor sufletești.

Invätätorii au umblat ceva mai rău. Ei erau din oficiu ordo-
nati să facă rechiziţiile. Unii dintre ei au făcut aceste rechizitii
silnice fără răutate, dar a fost. între ei, anume învățătorii de stat
răutăcioşi. Pe aceştia i-a alungat poporul de nici urmă n’a rămas
de ei. In Cheresig dupăce a alungat pe învățătorul de stat, a
smuls și geamurile din päreti, ca să nu poată rămânea nici fami-
lia învățătorului în comună. Acest învățător care pe vremea ungu-
rească brutaliza tot ce este românesc, schinguia copii de școală
cari să scăpau să vorbească românește, insulta preoții români şi
îşi denunța colegii „dacoromâni“ acum este atletul şcoalelor domnu-
lui ministru Anghelescu, pe care ca mâne îl va trada. Dificile est
satiram non scribere.

Situaţia preoţilor și
a învăţătorilor.

Se înţelege nu s'a oprit numai la bunu-
rile proprietarilor Unguri, ci s'a estins, mai
mult ori mai putin delicat, şi asupra putini-
lor proprietari români si chiar ţărani instăriţi. Şi nu se ştia unde
se va opri lavina pornită odată.

In 4 Noemvrie ne sosesc ştiri alarmante din comitatul Arad,
în cea mai mare Comună, Pecica, comuna mea natală — notarul
Momac abia scapă cu viata. I-se aducea de vină că i-a prea trimis
pe front si sicanat pe cei de acasă, deși în timp de pace făcuse

Impărțirea
bunurilor.

www.dacoromanica.ro

159

mult pentru ridicarea bunei stări în comună. Mânia poporului nu
cunoaște iertare. In Pâncota sunt jefuite prăvăliile. Toaţă podgoria
e resturnată de revoluţie. V. Goldiş pleacă pe sate să liniştească
poporul. In Biharia la fel. Ne vin ştiri de grave excese. Fostul
prefect Malatinszki, insotit de mai mulţi Orădani unguri, venind
dela înmormântarea lui Tisza în Geszt, abia a scăpat teferi din
comuna Les, pe unde trecea și numai ocolind a putut sosi în
Oradea. In Oradea era zi de târg săptămânal. Un funcționar îmi
vine enervat că a erupt revoluţia în oraş şi se dau impuscäturi.
Nişte țărani ridicaseră adică fără bani cioboate şi haine din setri.
Norocul că a fost poliţia repede la loc că altmintreni nu mai ră-
mânea pe piață cioboată şi haină.

Nici în aceasta situație primejdioasă n'au încetat iesirile sovi-
niste. Pecând mă duceam la casa comitatului îmi vine în față un
domn cu tricolor unguresc la buton şi ca din senin: „Magyarul
beszélni,“ către mine răstit, deşi eu nu vorbisem nimic fiind singur.
Omul acesta era intelectual, schimbat la faţă si el, însă lupul îşi
schimbă părul dar năravul nu.

Incă în aceiaşi zi după amiazi s'au
întrunit în localul prefecturei delegaţii con-
siliilor naționale române şi ungare, câte 6 din
fiecare parte şi 2 socialişti, ca comitete executive ale celor 2 con-
silii. In comitetul executiv român era Aurel Lazar, canonicul Jacob
Radu, Coriolan Pap, Nicolae Zigre, Sever Erdelyi şi smerenia mea.
Acest comitet executiv organizează întreg comitatul pe baza auto-
nomiei naționale. Toate comunele româneşti, peste tot ce este
românesc aparţine jurisdicției autonome a consiliului national român
si viceversa tot ce este unguresc consiliului naţional ungar. Legă-
tura se susține prin acești 14 delegați ai consiliilor naţionale. In
cele viitoare vom numi acest organ comitetul executiv mixt.

Organizarea pe comitete sau consilii de plasă și comunale
se face la fel la Unguri ca la Români. Comitetul executiv mixt lasă
în funcțiune administrația comitatensă dar o supune sub controlul
comitetului executiv mixt şi nu-i dă dreptul de dispoziţie; toate
ordonantele trebuie să fie supuse aprobării comitetului executiv.

Pentru menţinerea ordinei publice se organizează gardă na-
țională pentru comunele românești şi gardă ungurească pentru
comunele ungurești, sub comandanţi deosebiți coordonafi în funcţiile
lor executive. Solda gardistilor se ordonanfteazä la administraţia
financiară peste care s'au făcut consiliile naţionale stăpâne. Ofițerii

Şedinţe comune cu
Ungurii.

www.dacoromanica.ro

160

români vor fi insofiti de delegaţii consiliului national român pentru
organizarea gardelor comunale în comunele româneşti, tot asa se
purcede şi în comunele ungurești. Arme li se va da din magazi-
nele statului. Localul prefecturei se împarte între ambele consilii
intro aripă consiliul ungar, în ceialaltă consiliul român. Şedinţele
comitetului executiv mixt sunt prezidate de prezidentii ambelor părți.

După aceasta constituire ne-am intrunit
în casa lui Aurel Lazar, unde am redactat un
manifest către poporul român, şi-i aducem la cunoştinţă constituirea
consiliului naţional, chemând lumea românească la respectarea
ordinei publice. Manifestul Pam iscälit cei 6 din comitetul executiv.

Deodată cu aceasta ni se semnalează intinderea revoluţiei.
Din plasa Beliu, Tinca, Salonta şi din comunele invecinate Gepiu
şi celelalte vin stiri alarmante. Ofițerii de gardă și delegaţii consi-
liului pleacă la fafa locului pentru potolirea focului ce se intinde.

Deodată cu manifestul consiliului naţional am dat următorul
ordin circular preotimei si învățătormimei:

După constituire.

Nr. 2350 Pr. 1918.
CIRCULARĂ

cătră onorata preofime si înväfätorime de sub jurisdictiunea
Consistorului gr. or. român din Oradea-mare.

Pe fronturi s'a încheiat armistițiu pentru a deschide calea
tratativelor de pace, pe baza principiilor de egală indreptatire a
tuturor națiunilor, enunțate de marele apostol al libertăţii popoarelor,
Wilson. Vestiti poporului aceasta bucurie mare.

Ne-a venit însă la cunoştinţă, că în unele parti s'au desläntuit
patimile. Cete de oameni veniți de pe câmpul de luptă primejduesc
siguranța personală și a averii paşnicilor cetățeni, mai adaugând prin
aceasta la mizeriile răsboiului de cinci ani şi răsboiului intern, care
va să nimicească ce ne-a mai rămas în avere și vieafä din focul
mistuitor al crâncenului răsboiu.

Păstorul cel bun, sufletul şi-l pune pentru turma sa, şi dascălul
român este credinciosul lui tovăraş în aceasta sfântă apostolie.
Să se arate vrednici de misiunea lor în aceste zile de grea încercare!

Ori-ce omisiune dela datoria de-a lumina poporul asupra
adevăratei stări a lucrurilor, poate avea de urmare pierderi de
vieţi si averi, pentru cari noi suntem răspunzători în prima linie
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

www.dacoromanica.ro

161

Dreptaceea mă adresez cătră onorata preotime şi învăţătorime
să-şi facă datoria deplină. Preotimea de pe amvon să vestească
poporului evenimentul mare al zorilor păcii definitive și a datoriei
cetăţeneşti de a susținea pacea şi bunăvoința între oameni. După
aceea împreună cu învățătorimea să lumineze om de om asupra
datoriei cetăţeneşti de-a respecta ordinea publică.

Pe lângă antistia comunală în fie-care comună se va institui
câte un comitet poporal şi o gardă a siguranței publice; în comu-
nele româneşti dirigează aceste întocmiri naţionale ale vremilor de
astăzi excepţionale, Consiliul Naţional Român din Oradea-mare.
Vă fac de datorie să sprijiniți acțiunea acestui Consiliu Naţional,
care îşi va trimite bărbaţii săi de încredere si ofițerii de nafiona-
litate română, să organizeze garda păcii publice, dintre oamenii
aleşi din comuna respectivă. Să fntrafi înşi-vă în aceste comitete
locale, cari nu sunt comitete revoluționare, ci sfaturi de pacificare
şi îndrumare în alvia ordinei publice.

Dreptul de liberă dispoziţie a naţiunilor nu înseamnă anarhie,
înstăpânirea volnică a räsvrätitilor peste vieata şi averea concetä-
tenilor pașnici, ci dreptul de a trăi liber vieață națională, între
marginile legii, respectând acest drept şi celorlalţi concetäteni.

Linistiti poporul, că se vor lua demersuri pentru lecuirea
tuturor ranelor pricinuite de răsboiu, anume se vor sana doleantele
agrare şi se vor şterge lacrimile văduvelor şi a orfanilor. Să se
usureze aceste stăruințe a oamenilor de bine prin încredere împru-
mutată şi păzirea ordinei publice.

Toată stăpânirea este dela Dumnezeu dată; rămâneţi între
marginele legii, răscumpărând vremea, că zilele grele sunt.

Oradea-mare, la 23 Oct. (5. Noemvrie) 1918.

Roman R. Ciorogariu m. p.
vicar episcopesc,

Pe când noi ne organizam astiel, s'a încheiat așa zisul ar-
mistitiu cu Italia, de fapt însă nu mai exista armată de-a monarhiei, de
cât trupe rămase räslefe cari mau ajuns să vie acasă. Conform
armistițiului, armata monarhiei trebuia să evacueze toate teritoriile
ocupate şi să deschidă calea pentru armatele antantei, ca să ocupe
localitățile pe cari le vor afla de bine si să facă ordine în ţară.
Karolyi să pregăteşte la Padua să încheie pacea cu Italienii. Ziarele
agitează contra regelui Carol şi a dinastiei, cerând republică ungară,

: 11
www.dacoromanica.ro

162

căci se vorbea de tentativa unui puciu a regelui. Poate aceasta
determină pe Karolyi să stea acasă şi să trimită la Padua pe
Jäszi și Hatvanyi, un redactor dela „Pesti Napl6.“ Cât se bucurau
Ungurii de pacea dela Brest-Litovsk şi iată Brest-Litovskul lor
din Padua. Ce a putut fi în sufletul adevăraţilor Unguri văzând
reprezentantä streină de sufletul lor la așa numita pace.

In 5 Noemvrie ne vin rapoarte mai lămurite. Sătenii sunt
proväzuti cu arme aduse de pe front, puşti, granate, în unele locuri
cum e Sânnicolaul românesc, Cefa si cu mitraliere, dar pe unde
ajung delegaţii si gărzile noastre să mulcomesc spiritele si să face
ordine. Sfaturile săteşti în frunte cu preoții guvernează comunele
după ordinile noastre, câte odată şi peste aceste ordine, dar tot
ordine era. Guvernul Kărolyi îşi organizează noua armată de volun-
tari. Ziarele ungureşti vizează, că e cineva la spatele acestei revolte
țărănești, adecă Consiliul Naţional român. In Consiliul Naţional
ungar se observă o cotitură.

In 6 Noembrie isi anunță Dr. Rigo
presedintele comitetului executiv ungar ple-
carea la Budapesta, să-şi ieie instructii dela
consiliul național regnicolar din Budapesta.
Anume acest Rig6 avea nedumeriri asupra organizației autonome
naționale a Românilor, cari mite prin acest fapt s-ar putea prezenta
la conferinţa de pace ca naţiune de sine stătătoare. E o tendință
de a reveni la organizaţia colaborării, în sensul de a-ne considera
numai ca un surogat al consiliului ungar, pendent de Budapesta.
Eram hotărîţi să rupem cu ei legăturile dacă fac politică.

Acţiunea din Budapesta de a reconstrui o armată de voluntari
nu prinde între săteni, în oraş însă se anunţă elemente dubioase
în gardă cu soldă de 30 coroane la zi. Ofițerii cu 40 coroane.

In 7 Novembrie am fost nevoiţi să întrerupem şedinţele
comune, pentru că am văzut cărţile lor şi că joacă fals. Nu ne
denegau pronunţat arme pentru gărzi, dar nici nu ne mai deteră
în vreme ce ei isi sporeau garda şi o provedeau cu arme din
belşug, tot aşa cu solda. Era evident că tind la o disproportie Şi
la dezarmarea noastră întrun moment dat.

Diferentiati astfel, se suspind ședințele comune, până când
va aduce Rig6 instrucţii dela Budapesta, iar Aurel Lazar pleacă la
Arad unde este chemat pe 9 Noembrie la Consiliul Naţional Central
pentru stabilirea definitivă a atitudinei noaste,

Diferentierea cu
Consiliul national
maghiar.

www.dacoromanica.ro

163

In 26 Octombrie, 8 Noembrie ne trezim cu comunicatul
oficial a lui Wilson adresat guvernului român, în care recunoaşte
aspiraţiile unirii tuturor Românilor într'un stat. E ziua mare de mult
aşteptată. Să înţelege că atunci nu serbam cu banchete zilele mari
ci cu rugăciuni. Am adus sfântului Dimitrie prinoasele sufletelor
noastre ca să se roage pentru noi nevrednicii de marea indurare
dumnezeiască. Insă nu-i soare fără umbră. Armistițiul fatal din
Belgrad trage linia demarcativă la Mureș din lipsa de orientare
a generalului D’Esperey. Asa rămânem noi iarăș pradă Ungurilor,
cari își verbuvează armată mercenarä de jaf şi ucidere.

Suntem chemaţi la ședință comună cu Ungurii. Surprindere.
Acolo aflăm pe vicecomite, protonotar si fiscul comitatului împreună
cu 2 vicecoloneli, Birta şi Lôcsey. Ni se aduce la cunoștință, că
din ordinul dela Budapesta regimentul 4 de honvezi, adecă foştii
ofițerii ai acestui regiment, sunt incredinfafi cu organizarea gar-
delor. Lécsey ia comanda gardelor din oraș si Birta a gardelor
din comitat. Le-am răspuns că așteptăm ce ne va aduce prezi-
dentul nostru din Arad, iar a lor din Budapesta, până atunci gar-
dele noastre ţin legătura cu Birta, dar nu sunt cu el în raport de
ascultare, ci numai cu delegaţii Consiliului român sub a căror crdin
direct stau,

In 10 Noembrie ni se telefonează din Arad, că Consiliul Cen-
tral a luat administraţia politică asupra comitatului Arad. „Pe Marţi
adecă 12 Noemvrie toate sunt sfârşite, de seară sosește Lazar,“ ni
se comunică telefonic din Arad.

In sinul Consiliului nostru se ivesc rivalități şi staruinti de a
mai coopta membri. Nu ştiau ce-i aşteaptă. Nu ne mai sporim
bagajul, zisei eu atunci, că si așa singur voiu rămânea eu când
vom ajunge la frângerea pâinilor. Aşa s'a si intâmplat.

In 11 Noembrie sosesc deodată Lazar din Arad și Rig6 din
Budapesta. Lazar ne convoacă la şedinţă si ne comunică: Con-
siliul naţional central a somat guvernul din Budapesta să predea
administrația comitatelor româneşti Românilor şi arme pentru legiu-
nile române de sine stătătoare. Somatia s'a făcut în formă de ultimat
pentru răspuns până în 12 Noembrie seara la ora 6. Kărolyi le
cere prelungirea termenului până în 13 Noembrie ora 6 seara, pe
când va aduce răspunsul la Arad ministrul naționalităților Jăszi.
Deodată cu aceasta s'a luat contact cu D'Esperey. Maniu e la
Wiena unde face pe ministrul de externe si întră în tratative cu
Germanii Austriaci si cu Cehii, Pentru Budapesta e numit repre-

11
www.dacoromanica.ro

164

zentant diplomatic advocatul din Budapesta Erdéli, o rudă a lui
|. Maniu. Sibiul e declarat sediul guvernului român. Generalul
Boeriu e numit comandantul legiunei române în Viena, unde s'a
instalat cu soldaţii săi în 2 cazarme, oameni din regimentele româ-
nesti cari vin acasă si se supun comandei române. lară-i soare
la noi.

Având astfel constituit guvernul român ardelenesc, pe ziua
de 12 Noemvrie Aurel Lazar convoacă plenul consiliului naţional
şi ofițerii de gardă să facă jurământul de fidelitate noului guvern
roman. In aceiaşi zi după masă se întrunește si consiliul mixt
unde Rig6 raportează că guvernul ungar recunoaște organizaţia
civilă şi militară a Românilor. In temeiul acestui cuvânt de ordine
sosit din Budapesta, colonelul Birta ia comanda gardei ungurești
şi se decide, că de acum inainte şi banii şi armele trebuincioase
la susținerea ordinei publice să fie impärtite în părți egale intre
garda română şi maghiară. Fireşte toate acestea până la finalizarea
tratativelor din Arad.

Pe când noi eram în aceste tratative, în Cheresig se iveste
pe surpriză o patrulă de husari, condusă de un ofițer, deţine si
maltratează pe invätätorul nostru confesional Gheorghe Papp, insultă
pe preotul Petru Popa, obligă comuna ca în 24 de ore să restitue
paguba de 95.000 coroane făcută la un proprietar ungur. Erau
rândunelele armatei noui ungureşti venite depe pustă, pe cari incă
mai aveam putere să le alungăm cu gardele noastre româneşti.

In 12 Noemvrie de fapt s'a intrunit in
casa lui Aurel Lazar consiliul naţional şi
ofiţerii români, ca să facă jurământul pe
stăpânirea românească, tot in casa unde co-
mitetul national a proclamat independefa natio-
nală a Românilor din Ardeal la 12 Oct. Jurământul s'a făcut pe
drapelul românesc, ridicat falnic in fața vicecomitelui, care privea
din casa de peste drum, marea solemnitate. Dumnezeu numai care
vede în inimile oamenilor, ştie la ce s'a putut gândi în aceea tristă
clipă pentru el.

12 Noemvrie 1918.
Jurământul Consi-

liului si a ofiterilor
gărzii naţionale.

In alte 24 ore dela comunicatul lui
Rigo ne ajunge la urechi vestea, că un nou
aviz dela Budapesta le interzice a ne maj
da arme şi bani, dinpotrivă să ni se ia și aceea ce avem. Intrigati de
acest svon am provocat ţinerea unei ședințe mixte dar aici nu ni
sa spus nimic despre noul ordin. Când însă am insistat pentru

Nesinceritatea
guvernului maghiar.

www.dacoromanica.ro

165

arme şi solda gardelor ni s'a răspuns, că nu mai sunt nici arme
nici fonduri. De fapt însă ei continuau a-şi forma gărzi puternice
în casarmele din Oradea si pe sate. Erau adeca în curat cu aceea,
că tratativele din Arad nu vor duce la infelegere şi voiau să ne
afle acel eșec pe noi dezarmati iar pe ei inarmati până în dinţi.
Adevărat că oamenii nostri aduseseră cu sine arme de pe front,
văzând insă că a trecut revoluţia, le-a cam vândut agenţilor jido-
vești cari umblau după ele. Așa nu ne puteam bizui pe pustile
particulare.

Armata lui Mackensen se retrăgea prin Ungaria. Toate şoselele
pline de infinitele automobile şi furgoane, incărcate cu lucruri
furate din România. Afară de acestea vehicule incărcate, vindeau
tot ce aveau, caii de prisos, căruţe, arme de tot soiul; ofereau chiar
şi tunuri pe câteva sute de coroane. In urma lor înaintau aliaţii,
Sârbii şi Românii, dar Românii abia prin Carpaţi. Sârbii au umblat
mai bine, căci cu ajutorul lui D’Esperey se apropiau de Mureș
şi Tisa.

In situația aceasta aşteptam infrigurati rezultatul tratativelor
din Arad cu Jâszi. Dela Jâszi a transpirat aici un interviev în care
ne pune în vedere administrația celor 26 comitate româneşti, dar
numai în legături ungureşti, recunoscând integritatea statului ungar
la conferința de pace. Fără de dânşii, în lipsa de mijloace, spune
Jăszi mar putea să aibă viață noul guvern ardelenesc nici 24
ceasuri.

Când a transpirat din tratativele Arădane vestea, că Românii
cer şi Oradea-mare, a început lumea să se agite şi să răcnească
la vederea unui român. Dar aceasta mânie a rămas deocamdată
fără explozie. Pentru incurajarea publicului unguresc ziarele locale
lansau știri false despre o pretinsă revoluţie în Franţa si Italia,
precum şi o revoluţie țărănească în România. Ci că mobilizarea
armatei române se face pentru suprimarea acelei pretinse revoluții
ţărăneşti,

Guvernele din Budapesta au pus la
cale în oraşele provinciale manifestații pentru
republica ungară, ce avea să se declare în
Budapesta la 15 ori 16 Noemvrie. Intrunirea
se face la primărie la ora 6 după amiazi. Mii şi mii de oameni
sub steaguri unguresti şi cu muzici, poliţia în ţinută mare si garda
ungară stau in jurul multimei. In vreme ce in sala mare se aduce
hotărîrea pentru proclamarea republicei, afară şefii de partide tin

Preparative
pentru proclamarea
republicei maghiare.

www.dacoromanica.ro

166

discursuri incendiare. Muzicele întoneăză imnul thâghiar si marsel-
leza. Socialistii întrun ison cu naționaliștii cântă imnul maghiar
cu capetele descoperite. Eu le priveam toate acestea de la margini.
lată viitoarea armată formată contra noastră sub steagul democra-
ției. Noua formaţie se face încă sub numele lui Karolyi, dar Kä-
rolyi nu mai conduce ci este impins de democrații internaționali în
prăpastia Ungariei. Acestea s'au intâmplat în 13 Noemvrie.

In 14 Noemvrie am eşit la stradă să văd republica şi să
sondez dispoziţia față de noi. Oraşul e acelaş si în republică,
dar pe unde trec mă fixează priviri ucigătoare și în urma mea
răsunau înjurături la adresa Românilor, ca să le aud. Chiar și
depe acoperișul unei case injurau niște măestri zidari România.
Edificat de spiritul republicei imi grăbii paşii acasă.

In 14 Noemvrie sosește si Maniu la
Arad unde erau concentrați şi profesorul
Apathy din Cluj si sasul Neugeboren şi
delegaţii şvabilor. Eu cred ca a fost o greşală de a trata deodată
şi cu aceştia din urmă, doar se tratează dela guvern la guvern,
iar Jâszi reprezenta numai guvernul ungar din Budapesta. Cu na-
tionalitäfile avea să se trateze separat. Jâszi îşi da tot mai mult pe
față arama intransigentei în chestia teritorială. In definitiv pentru ei
e indiferent dacă au și 26 comitate româneşti în imperiul democra-
tiei lor. Poate chiar le convenia situaţia de divide et impera, cum
a fost sub imperialismul Habsburgic.

Sălbatice atrocități . In 15 Noemvrie ne sosesc ştiri infio-
ungureşti. rătoare dela Giurcufa (6zsikafalva), din co-
mitatul Clujului. Deputatul Urmdnczi inarmează

o ceată numeroasă de Săcui cu cari inscenează un măcel între
bietii ţărani români din Giurcuta, cari pe semne au cutezat să între
în pădurile lui, iar cadavrele celor ucişi, 45 la număr, le arde pe
un rug. Ancheta consiliului mixt din Cluj află cadavrele carbonifi-
cate pe rugul încă arzând. La Beiuş merge locotenentul Jénds cu
o companie de 100 gardişti unguri din Oradea să facă ordine,
fără avizul nostru. A şi făcut aşa fel că în toate părţile a impuscat
oameni sub diferite pretexte, a făcut o formală vânătoare de oameni
cu soldaţii săi beti. Dintr'un sat au furat toţi porcii sub pretext că
au pierit porcii popotei lor. Ciordaș ne relatează cazul şi la in-
terventia noastră colonelul Birta revoacă compania Jénds din Beiuş.
Se ordonă anchetarea banditismului la faţa locului prin un dele-
gat al nostru. Un ofiţer se laudă cum au adus cu trenul lor spe-

Tratativele
dela Arad.

www.dacoromanica.ro

167

cial pe românii prinşi şi apoi aşa din pasiune au legat 4 întrun mă.
nunchiu şi i-au aruncat în goana trenului pe câmp. La noua in-
sistenta de a ni se da arme, ni se răspunde din nou că nu sunt,
însă pe sub mână inarmează tot mai multi de ai lor si trimit arme
în afară la oamenii lor de incredere, In Beiuş aveau o magazie
intreagă de arme, O ştire telefonică din Arad ne vesteşte că gu-
vernul din Budapesta a dat ordin de concentrare. Evident pentru
a sustrage pe ai nostri din legiunile române. Aradul deliberază şi
noi pierim cu zile în noua inforsătură a lucrurilor,

Jăszi face în Arad declaraţii ziarelor ungureşti. Nu Foch va
dicta pacea, zice el, ci pacea o vor incheia consiliile naţionale şi
militare. El se intemeia pe faptul, că în Anglia, Franţa şi Italia,
internationala lucra din răsputeri, ca să le democratizeze după chi-
pul Rusiei şi a Ungariei. Consiliile democratice se infelege făceau
altă pace decât aceea ce s'a făcut pe baza principiului naţional a
lui Wilson,

Presupunerea lui nu era tocmai llpsită de temeiu, pentrucă
Italia intr'adevăr „se democratiza“ dacă mai târziu nu o salva Mu-
solini din ghiarele lor. Ca culmea cinismului, Jăszi mai atribuia
condescendentei faţă de români şi faptul că guvernul democrat al
Ungariei a acreditat pe un român de reprezentant al Rusiei în Bu-
dapesta, pe Rakovszki.

Esuarea tratativelor Teza romana in aceste tratative a fost:
lui Jâszi. recunoasterea suveranităţii poporului roman
din Ardeal de a se constitui in stat national
independent pe teritoriul celor 26 comitate româneşti. Teza ungurească
susținută de Jaszi: se recunoaşte poporului român din Ardeal dreptul
de liberă dispoziţie pe teritorul celor 26 comitate româneşti după
sistemul cantonal in cadrele suveranităţii statului ungar. Pe lângă
recunoaşterea acestei suveranita{i ungare să se menţină statusquo ante,
pentru menţinerea ordinei publice, până când va judeca definitiv
conferința de pace asupra chestiei teritoriale. Teza ungară era o
simplă chestie de nomenclatură: zice comitatului canton, încolo
rămân toate cum au fost mai inainte. Când Românii au refuzat pri-
mirea tezei ungare, Jăszi intrebä: atunci dece nu sustineti teza
unirei cu România ce e mai logic? La aceasta intrebare a răspuns
Alba-lulia. De răspundeam atunci, nu ajungeam la Alba-lulia.

Astfel au eşuat tratativele şi Bir6 Lajos publicistul reprezen-
tativ al ,democratilor“, care în „Vilăg“ atâta ungea mai inainte pe
Români cu mirul captatiilor benevolente acum îşi schimbă tonul în

www.dacoromanica.ro

168

violență, ridică toporul la mir, amenințând cu revoluţia Ungurilor
şi a Saşilor dacă s’ar constitui un stat român în Ardeal. lar eu
primesc în 16 Noemvrie adresa ce urmează:

Dela Consiliul Central Naţional Român.

Consiliul Central Naţional Român în vederea meritelor ne-
peritoare ale Bisericilor noastre natfionate câștigate în decursul
veacurilor în serviciul salvării ființei noastre etnice și totodată ca
recunoastere a legăturei sfinie dintre poporul credincios și slujitorii
cei credincioși ai Bisericilor Sale: a decis să învite la Marea
Adunare Naţională Română, care se va convocă în cel mai scurt
limp, pe toți Arhiereii noştri si respective pe locţiitorii de Archierei
personal și pe lângă PP. SS. Lor:

a) pe Consistoarele și Capitlurile noastre, ca să participe
prin un esmis al Lor;

b) pe toți Vicarii episcopeșii personal ;

c) pe toți protopopii tractuali aflători în funcție, personal;

d) pe toate reuniunile învățătorești confesionale române, ca
să participe prin un esmis al lor și

e) pe toate colegiile profesorali ale instilutelor noastre su-
perioare și medii de învățământ, cari asemenea au să participe
prin câte un esmis al lor.

In urmare ne adresăm PP. SS. Voastre cu rugarea, să bi-
nevoiți a aviză cu posibila urgență pe susatinsele corporafiuni si
susalinşii domni din dieceză ca să binevoiască a luă spre știre
învitarea noastră si respective, ca corporafiunile sus atinse să grà-
bească a-și numi cu urgență pe esmisii lor.

Esmisi au a fi provdzufi cu un credenfional din partea cor-
poratiunei lor.

Terminul si locul Adunărei Naţionale Române se va statori
in cel mai scurt timp.

Vă rugăm să primiți mulfumita noastrà pentru aceste inter-
medieri:

Arad, 2/15 Noemvrie 1918.

Consiliul Central National Român.

www.dacoromanica.ro

169

Din Pesta soseşte ştirea că regele cedând
forţei majore a împrejurărilor se.retrage dela
afacerile statului pe lângă menţinerea dreptului
său la tron, iar consiliul ungar cu foştii parla-
mentari proclamă în sala cupolei partamentare
independența Ungariei şi republica ungară. Pe stradă aşteptau acest
rezultat 200.000 de oameni.

In 17 Noemvrie soseşte acasă regimentul 4 de honvezi ori
mai bine zis rämäsitele lui ţinute la olaltă de mâna de fier a co-
lonelului Kratohwill. Acest colonel Kratohwill era un ofiţer de elită,
care a avut mai târziu ca comandantul trupelor de la Ciucea, mare
rol în bătăliile dela Ciucea şi depe Tisza, Omul acesta cu privirea
sa intunecată imi făcea impresia unui vifor ce vine peste noi.

Regimentul a fost primit la gară oficios de către autorităţi.
Pe peron dame cu flori şi mese de gustare aştemute. Am eşit in
calea lor şi noi cu steag national. Ungurii frapati de tricolorul ro-
mânesc murmură : „Cum, ei primesc separat“ ? „Da, le-am răspuns
noi, şi dacă vorfi discursuri din partea d-voastră vor fi şi din
partea noastră, fiindcă sunt şi români între soldaţi“. In numele Un-
gurilor vorbeşte noul comisar .guvernial Agoston Péter, în numele
românilor Aurel Lazar. Intre soldaţi erau puţini români şi nici un
ofițer român, deşi regimentul era în majoritate românesc. Pe semne
Românii şi-au ales altă cale să vină acasă. Când ne-am apropiat
de ei, şi de unguri şi de români, se păreau străini de noi, par'că
nu ne priveau cu ochi buni. Ne-am amestecat apoi între ei şi am
distribuit manifestul consiliului nostru naţional indemnându-i să
răspândească acel manifest în satele lor, tot atunci însă socialiştii
distribuiau manifestele lor, ungureşti şi româneşti, după cum era
soldatul. Dela gară întra regimentul în oraş sub comandă militară
în sunete de cântece ungureşti şi româneşti comandate şi acelea
după obiceiul ostăşesc. Iri casarme îşi depun oamenii caştele şi o
tulesc toţi la vetrele lor.

Renuntarea Regelui
Carol IV. si procla-
marea republicei
Ungare.

Guvernul din Budapesta a numit comi-
sari în fiecare comitat. Comitii supremi (pre-
fectii) sunt suprimaţi. Noul nostru comisar
era profesorul dela Academia de drept din Oradea, Agoston Peter,
un sociolog erudit, care se bucura de mare autoritate nu numai
în Oradea, ci şi în Budapesta. Omul acesta a putut ajunge la rol
conducător numai după ce şi-a ispăşit păcatul, că scrisese mai
inainte o broşură contra evreilor El a avut mare rol in statul co-

Comisarul Âgoston
Péter.

www.dacoromanica.ro

170

munist a lui Kun Bela. După infrângerea comunismului a trecut
şi el cu ceialalti la Wiena şi în Rusia sovietică unde de asemeni
a avut un rol insemnat. In stăinătate a şi murit infrânt de zgudui-
rile peste cari a trecut acest convins revoluţionar ungur. La ins-
talarea lui de comisar numai eu am luat parte dintre biserici şi
nu am regretat, pentrucă în discursul său de inaugurare a declarat:
deacum inainte numai sunt naţionalităţi, ci naţiuni aşa şi națiunea
română e egală cu cea maghiară. Publicul care nu cunoştea ros-
tul acestei declaraţii a ascultat incremenit doctrina nouă. Era aţa
mieroasă cu care voiesc cei din Budapesta să indulcească zilele di-
naintea Alba-luliei.

După instalare ne-a convocat Agoston Péter la o şedinţă a
consiliului mixt. Au fost numai Aurel Lazar şi eu. Aici am adus
gravamenele contra jandarmariei pentru ultrajul contra preotului
Bejan. S'a hotărît, că jandarmii şi gardiştii să nu mai facă judecăţi
şi arestari fără mandat dela consiliu. Mai departe că tricolorul
român pentru care erau cele mai multe conflicte, este inviolabil,
fie la purtător fie arborat la case. Justiţia nu mai funcţiona de când
nu mai era rege. In aceeaşi zi fac judecătorii jurământ republicei
ungare şi justiţia reintră în activitate. Va să zică ar fi fost să in-
trăm în legalitate.

Episcopul Caransebeşului Cristea când
s'a simţit în siguranţă a dat scrisoare circu-
lară să se pomenească în biserici, Consiliul
National. După convocarea adunării nationale la Alba Iulia loctiitorul
mitropolitan, episcopul Ioan Papp, convoacă la Arad sinod episco-
pesc pe 23 Noemvrie invitând pe toţi dignitarii şi „teologii“ din
mitropolie, Acest sinod episcopesc emite circulara prin care se
ordonă omiterea pomenirei regelui Carol şi noua formulă de pome-
nire: „pentru înalta noastră stăpânire naţională şi pentru marele sfat
al natiunei române — Domnului să ne rugăm. „lar după rugăciunea
amvonului să se cetească următoarea rugăciune de îngenunchiare:

Noua evanghelie
românească.

Iară si iară — plecând genunchii nostri — Domnului să
he rugăm.

Doamne Dumnezeul nostru! Păcătuit-am Tie si noi si părinții
nostri; rătăcit-am dela calea adevărului și lumina dreptății nu
ni-a strălucit nouă, si soarele nu ni-a răsărit nouă. $i iată robi
suntem în pământul, ce ai dat părinților nostri, spre a mâncă
rodul lui si bunätäfile lui.

www.dacoromanica.ro

171

Drept esti, Doamne, si drepte sunt judecdtile Tale. Drept
esti Doamne, si toate lucrurile Tale, si toate cdile Tale sunt
milă și adevăr și judecată adevărată, si drept judeci în veac.

Cutremurat-ai pământul, Doamne ! Cine este asemenea Tie
mărit întru sfinți, minunat întru mărire, făcător de minuni! ?

lată, noi venim la Tine, că Tu ești Dumnezeul nostru, căci
Tu ai zis: „O, poporul meu! Rana ta este dureroasă; pedeapsa
fărădelegii tale implinitu-s’a; scoală-te. Eu sunt Domnul Dumne-
zeul vostru, Eu sunt cu tine; de voiu și nimici toate popoarele,
între care Te-am împrăștiat, pe tine nu te voiu nimici. Sfărma-
voiu jugul de pe line și voiu rumpe cătușile tale; lărgi-voiu
hotarele tale; aduna-vă-voiu dintre popoare și vă voiu strânge
din fările, în cari sunteți împrăștiați; restatori-voiu judecătorii
tăi, ca mai nainte, si sfetnicii tăi, ca la început“.

Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, cel mare, cel puternic
cel-ce päzesti legământul si îndurarea; Dumnezeul cel mare în
sfaturi, puternic în lucruri, ai căruia ochi pururea sunt deschişi
asupra tuturor faptelor fiilor oamenilor; Cel ce înalți pe cei smerifi
și ridici la mântuire pe cei ce plâng, care zădărnicești sfaturile
celor vicleni, pentrucă mânile lor să nu împlinească cugetele lor:
— să nu se pară mică înaintea Ta toată stâmtoarea, ce a venit
asupra noastră, a părinţilor noştri si asupra întreg poporul Tău.

Doamne, Tu stăpânești peste vieatä si peste moarte, si
pogori la porțile iadului şi iarăși ridici: — înaintea Ta aducem
rugăciunile noastre, nu pentru dreptäfile noasire, ci pentru multele
Tale îndurări. Scoală-Te întru ajutorul nostru si mântueste-ne
pentru mila Ta. Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din strâmtorare.
Dumnezeule Mântuitorul nostru, ajută-ne nouă pentru mărirea
Numelui. Tău, ca să se sălășluiască mărire în pământul nostru
acum și pururea si în vecii vecilor. Amin.

Aici s'a stabilit dar pomenirea stăpânirei româneşti.

Restul zilelor până la 28 Noembrie le-am petrecut în pregä-
tirea pentru adunarea naţională. In lucrarea aceasta n'am fost stân-
geniţi pe faţă de Unguri, ca să nu-și atragă mânia puterilor do-
minante în acele zile critice, însă toate le puneau la răboj; toată
cocarda, tot steagul, toate cuvântările din adunări, din biserici şi
mai ales cine merge la Alba-lulia, ca elemente de tradare de
patrie, pentru ziua judecății ce avea să vie. Vorba lui Cicero:
notant et designant unumquem que nostrum. Intre Alba-lulia s1
ocupație era tocmai timp destul pentru a doua revoluţie.

www.dacoromanica.ro

Alba-lulia.

Toate circumscripțiile electorale aleg câte 5 delegați provazuti
cu mandate în regulă, după practica delegaților dela conferenfele
naţionale. Mai departe protopopii, delegaţii centrelor culturale, după
norma circularei dată mai înainte. Din toți aceştia s'au făcut cam
două sute delegaţi din Biharia.

Statul major, episcopul Radu venit dela
P lecarea la Beiuş, membrii consiliului cu câţi au încăput,
Alba-lulia. am plecat în 28 Noembrie în vagon special

peste Arad, fmpodobifi cu tricolor românesc şi între cântece natio-
nale. La Ciaba dăm deja de bocluc. Andreiu Popoviciu actualul
secretar la legatiunea română din Washington, era în uniformă de
ofițer de artilerie cu cocardă de a noastră. Garda ungurească din
Ciaba îl prinde şi deţine, dar Aurel Lazar avea depline puteri si
dela consiliul ungar din Oradea asupra tuturora si aşa întrevine
pentru liberarea lui. Până aici ne-a fost mai greu să străbatem
prin Salonta, Sarkad, Giula, Ciaba de aici treceam imediat pe
teritoriul aradan populat de români. Eu şi Lazar am rămas peste
noapte în Arad, ceilalți şi-au continuat calea spre Alba-lulia.

Dela Arad am plecat a doua zi dimineața cu mare alaiu, eu
modest uspătoiu între atâtea celebrități răsărite sub soarele liber-
tăţii. Trenul împodobit cu tricolor si tixit de imensa lume ce s'a

www.dacoromanica.ro

173

adunat. In definitiv am plecat câți am încăput in tren. Un ofiţer
. de gardă, nepotul meu Eugen Ciorogariu cu un pluton însoţeşte
trenul, podurile și linia ferată păzită de gardele noastre. La gările
pavoazate ovationeazä satele venite să facă onorurile, șoselele de-
alungul trenului traversate de parcurile vehiculelor lui Mackensen.
Cu un cuvânt mers triumfal la Alba-lulia. La Simeria prind ai
noştri nişte socialişti cu teancuri de scrieri agitatorice menite pentru
a turbura prin ele adunarea națională din Alba-lulia eventual a
a produce atentate. Descärcati de acest periculos bagaj sosirăm la
Alba-Iulia.

Primire regală cu discursuri, onoruri
militare date de o companie de legionari
comandafi de căpitanul Medrea purtând esarpä tricoloră. Tot ora-
sul pavoazat, am putea zice îmbrăcat în tricolor. Valuri de oameni
frământă sub picioarele lor noroiul zăpezii topite, aclamări şi ro-
potul goanei de automobile si trăsuri umplu väzduhul. Intrăm pe
poarta cetății pe care a întrat odinioară Mihai Viteazul sub bolti-
tura temnifei fioroase de unde a fost Horia, Cloșca si Crişan duşi
la roată, iar acum stau de gardă mofii cu priviri aprinse în su-
mane mofesti, cu pușca la umăr şi căciula de miel împănată cu
tricolor, iar sus pe bastioane aceleași figuri vii ale legionarilor
moti evocă vedenii din epopeea romană. Tu esti Dumnezeu ca-
rele faci minuni.

După noi, ziua noaptea,. până în dimineața din 1 Decemvrie
aduc trenurile tixite, miile de Români dela Dunărea bănățeană până
în Solnoc Dobâca şi din creștetul Bihorului până în creştetul Car-
patilor într'o pitorească variantă de porturi țărănești. Bänätenii de
sub ocupaţia sârbească până la Mureş, trecuți prin şicanele bru-
tale sârbeşti vin năvalnic să scuture depe ei ocupația sârbească și
să se unească cu fara mamă. Dar massa poporului din centrul
Ardealului vine călare, în căruțe şi pedestru cu desagii în spate
din depărtări mari, la vestea minunată ce s'a arătat în Alba-lulia.
Noaptea e luminată de focuri de bucurie jur împrejurul Alba-luliei,
iar în dimineața zilei de 1 Decemvrie când mă duceam la bise-
rică a crescut lavina la mai bine de o sută de mii suflete cari
îşi aşteptau mântuirea.

Două zile a ţinut sfatul pregătitor pentru precizarea hotăririlor,
In acest sfat a luat parte consiliul naţional întregit cu reprezen-
tantii socialiștilor români, delegaţii basarabeni şi bucovineni şi o
pleiadă din generația mai tinără,

Sosirea.

www.dacoromanica.ro

174

Chemarea armatei române n’a fost numai pentru mântuirea
scumpei noastre piei, ci pentru unirea Ardealului cu fara mamă.
Misiunea dela laşi a avut acest sens. In acele zile mari când Ar-
dealul a văzut deschise porţile unirei cu fara mamă, nu s'a mai
gândit nici la pielea sa nici la condițiuni, decât la unirea nepri-
hănită de gânduri lăturalnice. Consiliul central din Arad cu această
hotarire a venit la Alba-lulia şi suta de mii de Români din toate
colțurile Ardealului şi Banatului la această unire a venit la Alba
lulia, să o încheie prin actul plebescitului. Adunarea avea numai
să ratifice această voință, această poruncă a Ardealului. Cu toate
acestea sfatul pregătitor a fost furtunos,

In tratativele din Arad s'a observat oarecare lipsă de concen-
trare a consiliului nostru. Jäszi le şi face observarea malițioasă că
şovăesc (tétovaznak) nici ei nu ştiu ce vor să facă. In discuţiu-
nile din Alba-lulia aceiaş lipsă de concentrare şi vagi câmpuri de
discufiuni. Când o parte susține că unirea să se facă pe baza
autonomiei Ardealului, se aprinde tinerimea care vede „condițiuni“
în acest fel de unire în principiu. Revolta tinerimei trece ca un
fir electric prin inimile strânse cari băteau la intrările şi esirile
sfatului pregătit si sboară din gură în gură cuvântul de ordine „fără
condițiuni“ ! In acest cuvânt era şi o ameninţare la anumite adrese,
In zadar explica Maniu, că pe baza autonomică nu înseamnă con-
difiuni, ci timp de transitie dela starea actuală la deplina unificare
a legilor şi instituţiilor țării peste tot. Acum sufletul mulfimei spe-
riat de fantoma autonomiei a luat pe buze, imperativul categoric:
„Unire fără condițiuni“. Insfârşit s'a ajuns la soluţia să se decre-
teze unirea necondiționată, iar autonomia temporală să reduce la
procedeul de executivă până la întrunirea constituantei în care se
va legifera unirea tuturor provinciilor româre cu fara mamă, —
unirea desăvârşită. Socialiştii cari stăteau sub impresia oroarei de
România feudală, sugerată de „democraţii“ din Budapesta, dumi-
riti prin garanţiile democratice cuprinse în actul unirei, renunță la
republica solicitată de dânşii la început şi ziua de 30 Noemvrie se
încheie cu unanima hotärîire de unire necondiționată.

Unii credeau că de acum înainte nu va mai fi nevoie de
preoți în conducerea naţională şi se scăpau cu vorba, că popii de
acum înainte să-şi caute de biserică, că de oala țării se vor îngriji
ei. Episcopul Radu nu-şi ascundea nemulțumirea pentru preterarea
episcopilor dela rolul lor istoric de conducători şi aga li-s’a cerut
consensul la hotărîri pentru a avea şi sancţiunea bisericilor române,

www.dacoromanica.ro

175

Ziua unirii naţionale se începi cu ser-
viciu divin în ambele biserici. La noi corul
intonează marşul legionarilor în loc de priceasnă și Deşteaptă-te
Române. La „murim mai bine în luptă“ se înalță mânile spre
jurământ şi joară toţi cu lacrimi în ochi. Sub vraja acestui moment
încheie episcopul Ioan Pap sfânta liturghie cu: „Cel ce-ai înviat
din morţi şi ai dat înviere neamului românesc,“ şi lumea fascinată
de sfintenia religiei nationale pleacă după „preoţii cu crucea in
frunte“ cum este scris la imnul libertăţii sub care a luptat „oastea
creștină“ în 1848 şi acum urcă Golgota să prăvălească piatra
milenară de pe mormântul libertății noastre naționale. Oamenii
dealungul drumului se descopăr și-și pleacă genunchii înaintea
vlădicilor cari trec prin cordonul mofilor de gardă. Un tablou viu
al istoriei neamului românesc.

Serviciul divin.

La ora 10 se deschide adunarea în
sala casinoului militar din cetate. La masa
prezidială pe un podiu ocupă loc consiliul național cu episcopii
si socialiştii Flueras şi Jumanca, în frunte cu preşedintele partidu-
lui naţional, George Pop de Băseşti, badea George al Ardealului,
trecut prin temnifile Vaţului, carele de:a moartea lui loan Rat, pre-
zidează conferințele nationale şi acum îşi ia cununa räspläfii pentru
credința cu care şi-a slugit neamul. In sală cei 1200 delegaţi ai
bisericilor, instituţiilor culturale şi ai poporului. Pe galerii sclipi-
cioase femei şi afară pe câmpul lui Horia 100.000 ţărani cu
preoții şi dascălii lor în frunte sub drapele naţionale aşteptând
evangelia nouă a libertății. — Si Duhul Domnului era asupra
tuturor.

Intr'o atmosferă încordată cu lacrimi în ochi deschide adu-
narea bătrânul preşedinte. Intâiul vorbitor Ştefan C. Pop descrie
în culori vii suferințele neamului si desvălue chipul României mari,
Goldiş cu glas puternic ridică în fata adunării tablele legii cei noui,
hotărîrile din Alba-lulia, Maniu motivează aceste hotărîri intr’o
parafrază luminoasă. Un prisnel de tipograf, Jumanca, surprinde
lumea cu glasul lui sonor, argintiu și cu o dictie românească
curată. Declaraţia lui făcută în numele socialiştilor români, că
aderă la actul de unire cetit de Goldiş, pentrucă ei sunt mai înainte
români şi numai după aceea socialişti, e acoperită de un orcan de
aplauze, ce a întrecut pe toate cele de mai nainte. In numele bise-
ricilor române face declaraţia de aderare episcopul Ioan Pap si D.
Radu, Deasupra acestor discursuri răsună din galerii și din grosul

Adunarea naţională.

www.dacoromanica.ro

176

salei cuvântul de ordin „fără condiţii.“ Era glasul extremei stângi,
care nu mai cugeta ci avea un singur simţ, unirea să fie desă-
vârşită. Si în acea clipă toată adunarea, şi cei dinlăuntru si cei
din afară era cu trup cu suflet în extrema stângă.

Pe platoul de lângă cetatea Alba-lulia unde cu 134 ani mai
în urmă au fost frânti în roată Horia, Cloşca şi Crişan, în prezenţa
a 2000 ţărani aduşi de învingătorii răscoalei ţărăneşti să asiste la
înfricoşatul act şi de unde au fost aruncate bucăţile trupurilor sfâ-
şiate în cele patru regiuni ale lumei ca pildă de îngrozire rebelilor
iobagi, aşteptau acum 100.000 de ţărani liberi. In loc de roată
erau patru podiuri în cele 4 regiuni, depe care doi vlădici, Miron
Cristea şi Iuliu Hosu şi alti doi herolzi vesteau în cele patru re-
giuni ale lumii hotärîrile unirei. Unirea tuturor Românilor intr’o
Românie mare trup sa facut. |

Dacă în atmosfera în care s'a săvârşit actul unirei dela 1918
se ridica un singur glas pentru reunirea bisericilor române, atunci
se rupeau şi pecetile Atanasiene dela 1700 cum s'au rupt lanţurile
robiei politice si iarăş am fi o biserică şi un neam cum am fost
dela începutul nostru şi n'am fi avut durerea să vedem vlädicii unei
biserici stând zävorâti de nunțiul papal până când să sävârseste
actul religios al încoronării, nici sfidarea celor 12 milioane orto-
doxi cu „condiţia“ unirii intru papa, nici celelalte dureroase
sfăşieri între fraţii de acelaş sânge. Dumnezeu ştie câte nenoro-
ciri mai poate aduce asupra noastră această sciziune, acest blestem
Habsburgic. Istoria nu va intelege această eclipsă a adunării na-
tionale dela 1 Decemvrie 1918.

In 2 Decembrie se întruneşte Sfatul
Naţiunei Române, ales de adunarea generală
ca reprezentanfä naţională până la unificarea
definitivă. — Acest mare sfat de 250 fruntași şi dignitarii biseri-
cilor române aleg Consiliul Dirigent cu sediul în Sibiiu. Acest
Consiliu Dirigent deţine puterea executivă în Ardeal pe timpul
transifiei. Sunt 15 la număr si au atribuții de miniştri.

Două zile s'au oprit armatele lui Mackensen în drum ca să
nu vie în contact cu aglomeraţia de popor din Alba-lulia. In 2
Decemvrie pe când noi sfarsisem cu toate si ne pregäteam de
drum se iveşte infinitul parc pe vehicule cu trufasii invingätori de
eri stropiti de noroiul drumurilor desfundate ca nişte mogândete
ducând acasă bolsevismul în suflete. Nici pe acestia nu-i vor
primi cu „Heil dir in Siegeskrantz“ ziceam eu.

Intrunirea Marelui
Sfat.

www.dacoromanica.ro

177

Patru soli: episcopii Miron Cristea, luliu Hossu și miniştrii
Al. Vaida si V. Goldiș duc actul unirei Regelui. Solii sunt oaspeţii
Curţii Regale si sărbătoriţi în Bucuresti. Acolo, departe, departe, la
Bucureşti soare, — iar la noi se arată nori grei, veniți depe pusta
Ungariei.

www.dacoromanica.ro

A doua revoluţie.

M'am înapoiat prin Arad. Aici se organizează cu zor noua
armată ungară. Sârbii sunt în fortăreața de peste Murăş si tin
Banatul în cleşte, purtându-se dusmänos față de Români pentru
litigiul asupra Banatului. Ungurii din Arad profită de această por-
nire sârbească contra noastră şi fraternizează cu ei. Conducătorii
nostri răzimaţi pe gardele cu puține puşti si mai puțină muniție,
privesc îngrijorați la rugul ce li se ridică dacă întârzie trupele de
ocupație române ori franceze. Cu aceste presimtiri sinistre m'am

întors la Oradea.

In Oradea aceiaş situaţie afară de mo-
Situaţia din Oradea safirii sârbi. Dar Oradea prin situaţia ei
geografică era cheia Ardealului. Aici îşi avea cele mai puternice
rădăcini şi imperialismul lui Tisza şi democraţia Galileilor. Ade-
vărat că a murit Tisza, dar n'a murit, ideia lui: Ardealul numai
fără români poate fi a Românilor, pe care au mostenit-o şi de-
mocratii. Kun Béla dictatorul bolşevic al Ungariei aici şi-a facut
şcoala politică ca ziarist şi de aici a mers la Budapesta menti-
nându-şi strânsele legături cu „democraţii“ din Oradea. Tovaräsul
său până în Rusia sovietică, profesorul Agoston Péter, aici îşi avea
catedra. Colonelul Kratochwill organizatorul armatei noui de apă-
rare era comandantul regimentului 4 de honvezi din Oradea, om
concrescut cu Oradea; lângă el căpitanul de stat major Halâsz
Sändor mai târziu directorul domeniilor prințului Windischgrätz,

www.dacoromanica.ro

179

Tocmai când scriu aceste rânduri este deţinut directorul do-
meniilor prințului Windischgrätz, va se zică acum organiza ofensiva
falşificării de franci contra Franţei şi aliaţilor ei. Imperialiştii şi
comuniştii erau una împotriva noastră, şi această unitate aici la
cheia Ardealului era mai stringentă.

Oradea românească nu avea o subrafaţă politică. Tot ce avea
era episcopia unită şi vicariatul ortodox.

In cele culturale şi politice se inspiră din celelalte centre cul-
turale şi politice, căci Oradea nu avea nici măcar o tipografie, o
librărie şi un ziar, indispensabile unui centru. Mai avea însă acea-
stă Oradie inimă românească legată prin biserică de sufletul Ar-
dealului românesc cu toată influinţa culturei streine asupra ei. O
licărire care se stingea văzând cu ochii.

Episcopul Radu s'a dus la Blaj după adunarea din Alba-lulia
de unde nu s'a mai înapoiat până după întrarea armatei române
în Oradea. Aurel Lazar s'a dus la Sibiu unde în 12 Decembrie
sa înstalat Consiliul Dirigent al cărui ministru era. Am rămas eu
cu Coriolan Pop directorul băncii „Bihoreana“ la conducerea Con-
siliului naţional constituit aproape din toți intelectualii de atunci.
Acest Coriolan Pop era un om admirabil. Infelept şi inimos, real
în chivernisirea bunului comun, om de înțelegere și hotărît în voința
sa. Pentru aceste eminente calități e stimat de toți şi de streini.
Cum e mai bun omul de acţiune. Era însă atacat în sănătate,
permanent în temperatură si trebuia eu să-l rog, câteodată să-l
silesc să se] mai odihnească, căci vedeam cum se topeşte de
agitaţiile prin cari treceam. Eram un suflet şi un om.

. In 5 Decembrie se intrunea Comitetul
Tribuna Bihorului. executiv. Aurel Lazar nu plecase încă la
Sibiiu. Grăbiam să paralizăm propaganda guvernului din Buda-
pesta îndreptată împotriva preoțimei, învățătorimei şi advocatilor
români, cari vezi Doamne, vor să ducă poporul în robia boerilor
din regat și sub stăpănirea regelui monstruos Ferdinand. Să întro-
ducă iarăş cătănia si să ne ducă din nou în răsboiu. Am organizat
si noi echipe cari să descindă în sate şi să publice hotăririle dela
Alba-lulia cu explicaţiile cuvenite, în adunări poporale, instituind
organizațiile comunale de propagandă. Alături de această propa-
ganda prin adunări s'a hotărît si scoaterea unui ziar de propa-
gandă și a unei broșuri. Cu redactarea ziarului „Tribuna Bihorului“
şi a broșurei a fost încredințat Gheorghe Tulbure asesorul nostru
consistorial în înțelegere cu mine. La această operă de propagandă

12*
www.dacoromanica.ro

180

am angajat preoțimea şi învăţătorimea de sub jurisdicţia mea prin
următoarea circulară :

Nr. 1454/Pres. 1918.

Prin circulara dd. Oct. 5 Noemvrie Nr. 2350 Pres. am indi-
gitat onoratei preofimi şi inväfätorimi datoria ce are să o împline-
ască în situația schimbată de încetarea ostilităţilor de pe front, din
care a răsărit stăpânirea națională a popoarelor.

De atunci s'a finut la 18 (Noemvrie) 1 Decemvrie in Alba-
Iulia, marea adunare națională, care a decretat unirea tuturor Ro-
mânilor, iar peniru conducerea mai departe a afacerilor nafiunet
Române din Transilvania, Banat si Tara Ungurească a ales Ma-
rele Sfat Nafional Român, carele corăspunde unui parlament
român constituit din 250 membri. Acest Mare Sfat a ales din sinul
său un Consiliu Dirigent din 15 membri, înzestrat cu puterea
executivă a nafiunei române, ce cordspunde unui guvern a Românilor
din Transilvania, Banat şi Tara Ungurească. Sediul acestui Con-
siliu Dirigent este Sibiiul. Toţi Românii din aceste părți stau sub
stăpânirea autonomă a acestui Consiliu Dirigent, până la întrunirea
constituantei ce se va alege prin votul universal al poporului.

Și până când vor urma dispozițiile acestui Consiliu Dirigent
în toate ramurile vieții sociale, simț trebuinfa de a da directivă
onoratei preofimi si învățătorimi în vâltoarea evenimentelor ce se
desfăşură în jurul nostru cu iuțimea fulgerului.

S'a organizat anume o propagandă de agitatori streini cu
scopul de a smulge poporul nostru de sub influinfa tradițională a
preotimei si a inväfätorimei sale şi a-i infecta sufletul cu idei anar-
hice si antinafionale. O mână neagră lucră între popor să-l insti-
geze contra preofimei, inväfätorimei si a intelectualilor, să-i bată
păstorul, ca turma să se risipească. Păstorii să nu se lase bătuţi,
că a lor este moștenirea.

Pentru desarmarea acestor agitafiuni streine între poporul nostru
și pentru edificarea conștiinței naţionale, P. On. D-ta vei chema
fără amânare preoțimea si inväfätorimea după grupele de comune,
cari laolaltă fac un cerc firesc de comunicație uşoară şi vei orga-
niza acțiunea de propagandă a misiunei noastre bisericești școlare.
În aceste cercuri de propagandă să fie contrasi toți intelectualii şi
fruntașii, cari au influinfà asupra poporului si într'o conferință pre-
alabilă să se discute modalitatea dată de împrejurările locale, pentru
popularizarea hotdririlor din Alba-Julia,

www.dacoromanica.ro

181

Mai nainte de toate însă să se niveleze toate împărecherile
ce ar exista între dânșii si poporeni, toată diferenfiarea de partid
ce ar exista între oamenii noștri, ca un rost să fie tuturor. Să se
proclame deviza : unul pentru toți si toți pentru unul. Aici să se
lapede preoțimea si învățătorimea de sine și să premeargă cu exem-
plul viu al insuflefirei, ca pe toți să-i câștige si adune in jurul
Sionului românesc primejduit de spiritul vremilor. Falnica Biharie
de odinioară trebue renăscută.

Pregătiți astfel sufletește să se înceapă propaganda om de om
și în adunări poporale, — să se răspândească ziare naţionale, cărți
de popularizare, cântece naționale, cum sunt „Cântările naționale“
edate în tipografia diecezand din Arad sub Nr. 40, al căror preț
e 80 fil. şi până se va putea edita in Oradea un organ de popu-
larizare.

În adunările poporale să se spună poporului, că:

1. Răsboiul l-au urzit imperialistii fără saf, cari au voit să
asuprească si mai tare popoarele mici şi să le chiar șteargă depe
fața pământului, ca numai popoarele privilegiate să se fericeascä.
Pentru acești nesafiosi imperialişti am sângerat noi si toate popo-
arele. Imperialismul acesta s'a prabusit.

2. Acum e vorba să se facă astfel de legături între popoare
ca să nu mai fie posibil răsboiul. Marile puteri învingătoare ale
înțelegerei au principiul lui Wilson, ca toate popoarele mici să
fie liberate de sub jug strein și toţi cei de o limbă să formeze o
națiune politica sub ocârmuire proprie naţională. Să nu mai fie
asuprit și asupritor, ci tot omul să fie om după chipul si asămă-
narea lui Dumnezeu, cum a fost el creat, egal îndreptățit la toate
drepturile din fara lui.

3. Popoarele astfel grupate în state naționale vor forma apoi
-0 mare alianță a popoarelor, care va ținea echilibrul între popoare
si va judeca asupra lor în caz de litigiu, ca să nu se mai decidă
soartea lor prin răsboiu, ci pe cale pașnică.

4. In această nouă formaţiune politică nu vor mai fi armate
în senzul de mai nainte, ci numai de câtă va fi nevoie pentru sus-
ținerea ordinei publice.

5. Adunarea națională din Alba-lulia a decretat unirea tu-
tuturor Românilor în temeiul principiilor lui Wilson acceptate de
toate puterile Infelegerei. Hotdririle ei să fie cetite si esplicate po-
porului ca o nouă evanghelie a libertății popoarelor,

www.dacoromanica.ro

182

6. În deosebi să se remarcheze din acele hotăriri, democraţia
curată, care împărtășește pe popor de toate drepturile politice, dând
vot universal si egal întreg poporului fără deosebire de stare şi clasă
începând dela alegerile comunale până la cele parlamentare si pământ
după cheia ce se va stabili, ca tot omul să aibă parte din pămân-
tul țării.

7. Întocmai astfel să se remarcheze, că noi nu râvnim la
asuprirea popoarelor streine cari ar cădea sub stăpânirea româ-
nească, ci mai vârtos vrem să le respectăm toate drepturile la limba
și averea lor, să trăim pașnic împreună, desvoltându-se fiecare spre
fericirea sa.

8. Noi nu voim să ducem poporul nostru în robia boierilor
din fara românească, precum o vestesc aceasta agilatorii streini
între poporul nostru, pentrucă și acolo a încetat lipitoarea ciocoiască
și toate drepturile „politice și pământurile vin în mâna poporului.
Până acum s’a decretat deja să se dea poporului cam 6 milioane
de jugăre pământ arător. România e pe cale a fi cel mai democrat
stat. Însuși regele Ferdinand de bună voie a predat toate moșiile
ce le-a dat fara regelui Carol, când l-a făcut rege. Singure aceste
moșii fac sute de mii de jughere. El este regele care a mers cu
poporul său în bine şi în rău supunându-se voinței poporului, care
voia unirea tuturor Românilar, iar regina Maria e mama bună a
făranului român pe care îl cercetează în coliba lui să-l mângăie în
zilele lui grele. Avem datoria să apărăm cinstea acelora cari pentru
noi, au sângerat în acest crâncen răsboiu. Ferdinand al României
nu şi-a tradat fara ca și Ferdinand al Bulgariei si Constantin al
Greciei, ci s’a pus în fruntea armatei sale contra sângelui său din
Germania, când Tara i-a cerut să împlinească opera începută de
Mihaiu Viteazul. Aruncarea agitafiei contra celor din România e
numai o apucătură, ca să ne sperie poporul dela o stăpânire
românească.

9. Intre toate primejdiile câte ne incunjurd mai mare este
primejdia bolsevismului adus din Rusia si aici alimentat de dus-
manii neamului românesc, cari prin el vor să ucidă simțul național
din poporul nostru. Pentrucă bolsevismul e un element destructiv,
care n'are nici naționalitate nici patrie, ci poartă răsboiu între om
si om. Bolsevismul a nimicit Rusia, acum unii vor sd nimicească
poporul nostru prin bolsevism, chiar când Rusia a scăpat de ei
prin învingerea lor desăvârșită. Nu prin răsboiu intern ci prin dra-
goste împrumutată vom clădi noua societate fericită.

www.dacoromanica.ro

183

10. Eliberarea popoarelor de sub jugul politic și economic
din trecut a deschis pentru fiecare om teren de a se validita după
vredniciile lui. In viitor nu va mai fi piedecă la inaintare originea
românească a fiilor nostri, ci cel mai harnic va fi cel dintâiu. Ca
să putem răspunde dară exigențelor vieții de mâne și să ocupăm
noi locurile conducătoare in procesul civilizafiunei, trebue să ur-
măm două cărări: 1. Învățătura. 2. Munca. Să îndemnăm dară
poporul la învățătură și la muncă.

11. Inainte dar la școală unde se pregătește sufletul pentru
tot ce este bun, frumos si folosilor, atelierul din care ies harnicii
lucrători de mâne. Să se facă propagandă în adunările poporale
și depe amvon pentru învățătură și muncă cinstită. Din şcoli să se
delătureze emblemele fostului regat şi să se întroducă limba română,
ca limbă de propunere : unde sunt şi elevi de limbă străină, ori de
ai nostri, cari nu ştiu românește, cum e Jaca și Darvasul, limba
maghiară să se folosească ca limbă auxiliară, ca elevii să nu fie
împedecaţi în progresul ştiinţelor lor, din pricina limbei.

In“ detailurile planului de învățământ nu putem intra, până
ne vor sosi dispozițiile concrete dele șeful serviciului de culte si
instrucțiune publică.

Oradea, la 24 Noemvrie (7 Decemvrie) 1918.

Roman Ciorogariu
vicar episcopesc.

In 15 Decemvrie apare si broşura scrisă de Gh. Tulbure tipă-
rită în 10.000 exemplare. Aceasta broșură a avut darul să pătrundă
cu slova ei românească la inţelesul tuturor. Incepe lupta de ziare și
broşuri propagandiste. Iată prima broşură adresată „Către poporul
românesc“, |

Fraților români !

Am auzit, că în vremea din urmă niște nădrăgari streini
au început să cutreere satele noastre românești. Prin părţile
unde ajung ţin poporului cuvântări şi-i impärtesc nişte hârtii
tipărite cu fel de vorbe mincinoase.

lată ce spun ei!

Spun, că noi Românii facem rău, că ne deslipim de
țara ungurească. Pentrucă în fara românească — zic ei —
sunt mulţi boieri bogați, cari asupresc poporul. Adecă dece
să vă faceţi slugi la boierii români? — spun dumnealor —
rämânefi mai bine ceea ce aţi fost: slugi la Unguri. Rostesc
apoi vorbe de hulă față de Majestatea Sa Regele Ferdinand

www.dacoromanica.ro

184

al României si fata de familia Lui domnitoare, ca să nu né
dorim sub stăpânirea Inälfiei Sale. Lăţesc tot felul de bârfeli
la adresa noastră, a cărturarilor români, ca să-şi peardă po-
porul dragostea şi increderea față de noi. In sfârşit ca să
îmbete pe oameni cu apă rece, le făgăduesc toate bunätätile
lumii, numai să-și scrie numele, că nu vreau să se alăture
la tara românească. Le făgăduiesc pământuri, imasuri, păşuni
și păduri intregi, toate fireşte în cinste şi fără nici un ban.

Poporenii paşnici îi ascultă şi clatină din cap. lar unora
le vine’n minte vorba cântecului:

„Cine-au indrägit streinii
Mânca-le-ar inima cânii“.

Oameni buni!

Fata de poveştile acestor streini, aduşi de vânturi, vrem:
să vă spunem şi noi două vorbe. Vorbe curate si räspicate,
din inimă românească. |

Din bătaia cea groaznică sfârşită de curând, a ieşit o
lege nouă. Legea aceasta rânduieşte, ca toate limbile şi toate
neamurile, cari au fost până acuma invăluite la olaltă — să
se desfacă. Popoarele, cari nu mai vreau să trăiască ameste-
cate să se despărțească. După cum omul care nu poate să
mai trăiască cu femeia lui, este lege care-l despärteste. Legea
aceasta nouă pentru popoarele lumii a făcut-o Wilson căpe-
tenia Americei, cel mai luminat om din lume şi cel mai bun

prietin al neamurilor asuprite. Wilson zice, că toți cei de o

limbă şi de un sânge să se impreune, avându-și tara lor şi
stăpânirea lor naţională. Să nu mai fie nici un popor stăpân
asupra altuia. Să nu mai fie unii domni şi poruncitori cum au
fost Ungurii iar alţii sluji şi robotaşi, cum am fost noi Românii.
Legea lui Wilson au primit-o impăraţii şi toate căpeteniile
puterilor mari. Au văzut toți că este o lege bună şi dreaptă.
Numai Nemţii şi Ungurii n’au vrut să ştie de ea. Din pricina
aceasta Wilson a trimis toată oştirea Americei asupra lor şi
i-a zdrobit.

Popoarele sărace şi năcăjite, cari erau până aci sub
stăpânire streină, au primit legea lui Wilson cu bucuria, cu
care au primit păstorii din Vifleim vestea îngerului despre
naşterea Domnului Hristos. Toate neamurile acestea şi-au
ridicat fruntea şi au hotărît să-şi rupă lanţurile robiei, în cari
zăceau ferecate. Să ne uităm numai imprejurul nostru!

.. Croaţii au hotărît că se rup de fara ungurească şi se
impreună cu frații lor de o limbă din Slavonia, Bosnia şi
Herţegovina. Slovacii sau Täufii asemenea s'au deslipit de
Ungaria şi s'au unit cu Cehii, formând o fara a lor. Rutenii
tot aşa au făcut. Nemţii de peste Dunăre tot aşa. Sârbii au
intrat cu armată în ţară ungurească, au luat în stăpânire pe
fraţii lor, ca să-i alipească la fara sârbească.

www.dacoromanica.ro

185

Toţi să rup de fara ungurească. Toţi o părăsesc ca pe
o moară stricată. Toate neamurile s'au săturat până peste
cap de toväräsia cu Ungurii.

Numai noi să mai rămânem sub călcâiul lor? Numai
noj Românii să fim de râsul lumii? Nu, fraților, soartea
noastră încă s'a hotărit.

Cum veţi fi înțeles, Românii de pretutindeni s'au adunat
zilele trecute în Bălgradul Ardealului şi au hotărît, că ne rupem
si noi de țara ungurească. Ardeleni, Bihoreni, Bänäfeni si
Ungureni, vlädici, domni și plugari, s'au strâns ca la o sută
de mii. Şi au jurat în fafa lui Dumnezeu şi în numele nea-
mului întreg, că nu vrem să mai trăim cu Ungurii nici un ceas.

Destul ne-a fost o mie de ani de robie. O mie de ani
le-am arat, le-am sămănat pământurile şi le-am secerat grâ-
nele, pentru ca ei să mânânce pâne albă ca colacul, iar noi
o coaje de mălai. Nimenea ma pătimit așa mult, nimenea nu
sa trudit aşa greu în fara aceasta, ca noi Românii. Noi
mam fost socotiți de oameni după chipul si asemănarea lui
Dumnezeu. Noi am tras în jug alăturea de vite. Si totuși
mam putut ajunge la creangă verde, totuşi n'am putut scăpa
de amar si de sărăcie. Că toată munca şi sudoarea noastră,
tot rodul trudei noastre îl mâncau streinii cu dările şi cu
portiile cele grele. Aşa a fost traiul nostru de când ne-am
pomenit în țara aceasta. Noi n'am avut nici soare, nici zile
de sărbătoare.

Înainte cu o sută de ani și mai bine strămoşii nostrii
s'au hotărît odată să-şi scuture jugul de pe grumazi. Trei
Români zdraveni si inimosi, Horia, Cloşca și Crișan, s'au
luat şi s'au dus la împăratul în Viena să ceară drepturi si
pământ pe seama poporului. Împăratul i-a ascultat şi le-a
făgăduit, că le dă. Dar nemesii unguri au prins atunci pe
cei trei Români şi i-au zdrobit pe roată. Aceasta s'a întâmplat
la anul Domnului 1784.

lată, care a fost răsplata domnilor pentru munca si
răbdarea de veacuri a neamului nostru. Drepturile şi bună-
tatile țării au știut să le țină numai pe sama lor $i a copiilor
lor. Pentru noi făceau totdeauna legi aspre, prin cari ne
lipseau de drepturi şi ne lăsau în prada lor.

Sute de ani pruncii Românilor au fost opriţi să umble
la şcoală. Nemeşii ne-au ţinut în prostie, căci asa eram mai .
buni de slugi. lar când ne-au lăsat copiii la şcoală, atunci
nu le-a fost iertat să invete în limba românească. Au poruncit
dascălilor să ni-i chinuiască într'o limbă streină si ne ’nte-
leasă de bietii prunci. Din pricina aceasta numai cu mare
trudă si cu multă cheltuială au putut răsări si din neamul
nostru câțiva domni cu învățătură. Daca ati ceti şi afi cunoaşte
istoria neamului nostru ati rămânea ingroziti, fraților, de pa-
timile şi suferințele, câte le-au indurat moșii şi părinţii noștri

www.dacoromanica.ro

186

din partea stăpânitorilor şi a altor lifte streine. Nu vi-le mai
inşirăm aici pe toate, pentrucă nu vrem să vă amărâm sufletul.
Să lăsăm trecutul şi să vedem cum se poartă față de noi în
zilele de astăzi.

Românii au fost totdeauna cei mai viteji apărători de
țară. In răsboiul de acum aproape cinci ani de zile ați apărat
cu viața voastră averile şi moşiile lor cele intinse. Pe ale lor
şi nu pe ale voastre, pentrucă la petecul vostru de pământ
n'a lăcomit nimeni. Sute de mii de Români au rămas morţi
prin ţări streine. Si vai! Câţi s'au întors acasă schilavi şi
cerşitori. In vremea cât bietii Români îşi prădau viata şi
sănătatea peste ţări si mări, acasă femeile si pruncii lor
flămânzeau şi se prăpădeau de sărăcie.

Și ştiţi ce a fost răsplata? Ştiţi ce a făcut cârmuirea
ungurească până când voi vă värsati sângele pentru ea?
Școlile românești ni le-au închis. Pe învățătorii i-au pus cu
deasila să invete în şcoli ungureşte. Pe mulți preoți şi domni
de-ai nostri i-au aruncat în temniţă şi i-au judecat la moarte
prin Streang. Sute de țărani, chiar părinți şi frați de ai fecio-
rilor, cari luptau pentru țară, i-au dus jandarmii intre baio-
nete şi i-au ţinut închişi în locuri depărtate, până ce au pierit
unii de foame. Au adus o lege nouă, care zice, că Românul
să nu mai poată cumpără în fara aceasta nici o palmă de
loc. Cum vedeţi, fraţilor, au vrut să ne prăpădească cu totul.
Și-au pus de gând să ne silească să luăm lumea în cap.

Acum, că bătaia s'a sfârşit şi a venit altă stăpânire, ei
zic, că se începe o lume nouă. Zic, că vreau să ne dea şi
nouă drepturi şi vreau să trăiască cu noi în frätie sin dra-
goste. Să vă spunem numai câteva fapte mai proaspete, ca
să vedeţi cum e dragostea lor. Gazetele lor şi astăzi ne bat-
jocuresc în tot chipul. Steagul nostru românesc nu sufere să-l
purtăm nici astăzi, când e slobod să-l poarte toate neamurile.
Pe mai mulţi ostaşi şi ofiţeri români, cari şi-au pus pe chipiu
pantlică cu feţele steagului nostru în trei colori, i-au bătut
unde i-au apucat. S'a întâmplat în unele locuri, că feciorii
întorşi din räsboiu, näcäjiti şi flămânzi, au pus mâna pe
bucatele domnilor de pământ, cari se îmbuibaseră în toate
bunătăţile. Si cum s'au răsbunat domnii? De bună seamă ati
auzit. Intrun sat din părţile Clujului nemeşul a cerut jan-
darmi şi cătane dela stăpânire. Jandarmii înarmaţi până în
dinţi au dat năvală în sat şi au prins pe cine au putut apuca:
bărbaţi, femei, fete şi oameni bătrâni. l-au luat la ţintă şi i-au
puscat pe toţi grămadă. Apoi au făcut un foc mare dintr’o
jireadă de lemne şi i-au aruncat in foc. Unii erau încă vii,
pentrucă nu le-au lăsat vreme nici să moară. Și aşa au ars
sărmanii oameni nevinovaţi 5 zile dearândul până ce s'au
făcut scrum. Intr'alt sat, aici la noi în Bihor, pe nişte ostaşi,
cari au înstreinat câte ceva, i-au silit mai întâiu să-şi sape

www.dacoromanica.ro

187

mormântul, apoi i-au puşcat pe toţi de a căzut fiecare în groapa
sa. Si câte şi mai câte miselii de acestea am putea înşira
aici. Dar nu le mai pomenim, că ni-se rupe inima. Si ar trebui
să scriem o carte mai groasă, decât cazania cea bătrână.

Puneti faţă în faţă vorbele lor cele frumoase cu faptele
acestea îngrozitor de urâte. Si nu uitaţi, fraţilor, că nu vorbele,
ci faptele vădesc inima omului. Inzădar zic ei că din vrăş-
masi ni s'au făcut prieteni aşa peste noapte. Românul are o
vorbă veche: lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba! Cum
credeţi să ne dea ei drepturi şi libertăţi, când inima lor de
năpârcă nu rabdă nici o pantlicä tricoloră, un mic semn, că
suntem şi noi un neam de oameni alăturea de alţii? Gân-
diţi-vă oameni buni, ce soarte ne-ar fi aşteptat pe noi Românii,
dacă Ungurii ar fi câştigat acest răsboiu? Ce ar fi făcut cu
noi, când acum că sunt bătuţi şi umiliti, sunt gata să ridice
arma asupra voastră şi să vă impuște ca pe câini ?

Toate aceste şi alte multe suferinţe indurate de neamul
nostru le-a cumpănit bine adunarea cea mare a Românilor
dela Alba-lulia. Şi cu o gură şi cu o inimă au hotărît atunci,
că de ţara ungurească nu vrem să ne mai ţinem. Ne alipim
la fraţii nostri din ţara românească. Vrem să dăm mâna cu
frații nostri din Basarabia, cari au robit sub muscali. Vrem
să dăm mâna cu fraţii nostri din Bucovina, cari au snspinat
mai mult de o sută de ani sub stăpânire nemteascä. Le in-
tindem mâna şi zicem:

Eu ti-s frate, tu-mi eşti frate.
In noi doi un suflet bate.

Si toţi, cari am fost până acum räsfirati, ne alipim de
sânul maicei noastre dulci, ne alipim de Tara Românească.
Vrem să formăm o ţară mare a tuturor Românilor, o ţară
mândră şi frumoasă cu 14 milioane de Români.

In ţara noastră românească nu vom mai trăi din mila
altora. Noi vom fi stăpâni şi gazde. Toate legile şi toate
judecatile vor ieşi pe limba noastră românească, ca să le
înţeleagă tot omul. Săteanul şi omul sărac va avea tot atâta
omenie şi ascultare înaintea legii ca şi domnii. Diregătorii
din toate cancelariile vor fi cei mai multi Români, feciori de
plugari dela sate, cari şi-au câstigat învăţătură. Pruncii vostri
vor fi domni şi judecători asupra voastră, nu streinii de altă
lege. lar domnii români, ori cum ar fi, vor fi totuşi cu mai
multă inimă faţă de popor, pentrucă „sângele apă nu se face.“

Se vor aduce legi nouă pentru folosul muncitorilor şi al
plugarilor. Săracul va avea totatâta drept de vot, ca cel bogat.
Poporul îşi va alege antistia satului, pe notar, pe solgăbirău
şi pe deputaţii din casa ţării, după bunul său plac. Glasul
poporului va fi ascultat pretutindeni până sus la Rege, care
ştie bine, că poporul e talpa ţării sale.

www.dacoromanica.ro

188

Pământ va fi destul pentru toţi, fraţilor. Tara românească
va fi mare, pe averea şi pe pământurile ei nu se vor mai
împărți streinii. Fiecare sărac va căpăta atâta pământ, ca să
poată trăi cu familia sa cinstit. Pământurile şi arânzile vor fi
ieftine. Portiile şi birurile nu vor fi aşa de mari, pentrucă
țara românească .nu e înglodată în datorii. Se ştie, că grâul
din România e ca aurul de frumos. In anii buni şi roditori
țara câştigă sute de milioane numai din grâu şi din cucuruz.
Locuri de păşune, la munte şi la şes, fiind destule, vitele
româneşti se prăsesc şi se cresc uşor şi ieftin. Intrebati pe
jidovi: câte sute de trenuri de grâu, cucuruz, ovăs, linte,
fasole, oi şi vite cu coarne au adus din România în cursul
acestui räsboi? Intrebati-i cu ce preţuri le-au cumpărat şi
câte milioane au câştigat? Poate nicăiri nu s'a pomenit aşa
o ieftinătate, ca în tara românească, pe care Dumnezeu a
binecuvântat-o cu toate cele de lipsă. Isvoarele ei de petrol
sunt cele mai bogate din lume. Băile de aur, de sare şi de
cărbuni din Ardeal deacum nu vor mai fi în mâna streinilor.
Bogăţiile, cari le-a revărsat mâna lui Dumnezeu în pământul
cel scump al Ardealului nostru, deacum vor întra în vistieria
țării româneşti şi în punga muncitorilor dela băi. Plata mun
citorilor şi a zilerilor va fi astiel cu mult mai mare, decât
ori şi unde, pentru că lipsă de muncitori va fi mare şi bani
vor fi destui.

Tara ungurească numai pentru alții a fost mamă, pentru
noi românii a fost ciumă. Tara românească va fi mamă pentru
toți, pentrucd nu va fi fara domnilor, ci fara plugarilor.

Fraţilor! Noi nu vrem să vă amăgim cu vorbe frumoase.
Noi nu vă făgăduim marea cu sarea. Noi nu zicem, că ţara
românească va fi raiul pe pământ, în care fiecine va putea
duce o lume albă fără nici un lucru. Omul slab şi netrebnic,
ori unde l-ai aşaza şi ori câte drepturi i-ai da, tot calic ră-
mâne. Numai omul harnic şi muncitor poate să înainteze în
avere şi bunăstare. Noi vrem numai să vă deschidem ochii.
Vrem numai să vă spunem, că în ţara românească mai rău
decât aici nici de cum nu poate fi, dar mai bine de bună-
seamă. In casa sa şi în fara sa omul, ori cum ar fi, este mai
slobod şi mai stăpân pe al său, decât în casa şi in tara
altuia. Lumină, şcoală, muncă harnică şi traiu cinstit, iată ce
vă aşteaptă în ţara românească ! |

Să nu daţi aşa dar nici un crezământ scorniturilor şi
minciunilor cu cari vreau. să vă inspăimânte şi să vă amă-
gească nişte oameni fără căpătâiu şi fără suflet. De boierii
români să nu aveţi nici o teamă, pentrucă cea fost a trecut.
Nu ştim dacă în ţara ungurească se va fi gătat cu domnia
grofilor şi a baronilor. Ştim însă că în ţara românească steaua
ciocoilor a căzut pentru totdeuna. Chiar acum s'a hotărît în
lege, ca 6 milioane de holde de pământ să se taie din mo-

www.dacoromanica.ro

189

şiile boierilor şi să se fmpärteascä la sătenii lipsiţi. Boierii
toți şi-au dat invoirea, chiar ei au adus legea cea nouă în
sfatul ţării. Intrebaţi-vă acum: când vor veni grofii şi vlădicii
păpistaşi să-şi fmpärteascä moşiile la Români ?

Nici în trecut n’au fost toţi boierii români oameni răi
şi asupritori. Au fost între ei foarte mulţi oameni cu dreptate
şi cu tragere de inimă către popor. Din multe familii boiereşti
au eşit cei mai harnici şi mai luminati ministrii şi cei mai
cinstiți cârmuitori de ţară. Toţi aceştia au adus legi bune
pentru săteni. Adevdrafii jefuitori ai poporului au fost si acolo
tot streinii, grecii, jidovii şi armenii. Aceştia au luat moşiile
boiereşti în arândă şi le-au lucrat cu ţăranii pentru o plată
de nimic, ca ei să-şi poată scoate arânda înzecită.

Și apoi să nu gândiţi, fraţilor, că boierii din România
vor veni acum la noi, vor cumpăra aci moşii și vă vor pune
să li-le lucraţi. Nici unul nu-şi va lăsa casa şi averea lui,
ca să vină la noi. Dupăcum nici noi cei deaici, alipindu-ne
la fara românească, nu ne lăsăm casa si masa noastră. Ni-
menea nu va fi silit să treacă munţii și să între slugă la
boieri. Tot omul rămâne unde a fost si unde-i place. Numai
țara românească isi va lărgi hotarăle până aici la noi şi in
loc să avem cârmuire ungurească la Budapesta vom avea
stăpânirea noastră românească la Bucureşti.

Acum când văd, că vă scapă din mânile lor, vin să vă
sparie cu boierii si să vă făgăduiască pământ. Intrebati-i
fraților, până când mureati voi în șanțuri pentru fara aceasta
masterä, cine a adus legea, care oprea pe Români să-și
cumpere un petec de pământ? Întrebaţi: pentruce n’au îmbiat
poporului drepturi şi pământuri mai de mult, înainte de
bătaie? Pentru-ce chiar acum, când văd că ne rupem de ei?
Si apoi au ei pământ, de unde să vă dea? În mâna lore
numai cârciuma și taraba. Pământul este al nemeşilor Unguri
şi băncilor celor mari. Acestora de bună seamă nu le trece
prin minte să-l fmpärteascä la Români. Tot la ai lor vor da,
dacă vor da, iar nu vouă, fraților Români. Chiar acum cetim
în gazetele ungurești, că dacă s'ar împărți pământul domniilor
din Biharia, atunci ungurilor dela ses li-se va da câte 10—12
jughere, iar Românilor dela păduri câte două sau trei iughere
de pământ sterp, dar poate nici atât. Asta-i dreptatea, ce ne
așteaptă în țara ungurească! Dar dela ei nici nu mai aşteptăm
vreun bine. Din päfania trecutului am învăţat, că dela streini
să nu mai aşteptăm nimic.

Destul v’au indopat cu făgăduieli. Uitaţi-vă bine în ochii
lor şi veţi vedea că nădrăgarii acestia, cari acum vă omoară
cu dragostea, vă sunt vechi cunoscuţi. Sunt aceiași „huligani“,
cari vă făceau ochi dulci inaintea tuturor alegerilor de deputaţi,
Vă ţineau cuvântări frumoase şi vă făgăduiau ceriul şi pă-
mântul, numai să votaţi pe domnu Häzifarkas sau pe altă

www.dacoromanica.ro

190

venitură. După alegere fireşte domnişorii piereau ca camforul
şi nu-i mai vedeati. lar voi rămâneaţi cu făgăduielile si cu
sarcinile în spinare.

Despre Regele ţării româneşti vă spun aceşti näimiti, că
ar fi om aşa şi asa că nu-i vrednic să ne alăturăm sub
coroana Lui. La bârfelile acestea să le raspundeti, că dacă
le place să desvălească greşelile impäratilor, atunci să rămână
la ai lor. Să rămână la Viena şi la Budapesta, pentrucă acolo
a fost cuibul tuturor păcatelor. Acolo în casa țării şi în pala-
tele strălucitoare ale nemesilor, zidite din sudoarea şi din
dările voastre în vreme ce voi sătenii n’aveati drumuri, n'a-
veati şcoli si de multe ori n’aveati un codru de pâine.

Regele românesc n’a păcătuit nimic față de poporul
său. Bătaia de acum cu tot prăpădul ei, cine a pus-o la
cale? Impăratul nemțesc şi cu grofii unguri, cari i-s’au facut
coadă de topor. Ei au aprins lumea în flacäri. Ei au făcut
vărsarea de sânge cea ne mai pomenită. Ei au jefuit ţări şi
neamuri ca nişte bande de tâlhari. Ei s'au năpustit asupra!
țării româneşti şi au prădat'o, ca o haită de lupi. lar când
nemții au intrat cu oastea în Bucureşti, cârmuirea ne-a dat
poruncă să tragem clopotele şi noi dela toate bisericile
româneşti. S'au ingrijit să ne sfäsie inima, silindu-ne să
prohodim căderea oraşului şi a ţării, unde ne aveam toate
nădejdiile de mai bine. Cisma nemteascä cu pinteni unguresti
s'au pus să ne strivească, ca pe nişte viermi. Dar iată unde
i-a dus lăcomia si păcatele lor. Tronul şi l-au perdut. Tara
şi-au dus-o la sapă de lemn. Ei au fost siliți să i-a lumea
în cap. l-a pedepsit Dumnezeu şi i-a ajuns blestemele noastre !

Regii, cari au fost cinstiţi şi au ţinut cu poporul lor și
astăzi sunt în domnie. Regele României n’a voit să fie bătaie
Dar atunci când armata şi întreg poporul a poftit să între în
Ardeal ca să ne scoatä din robie, atunci regele Ferdinand chiar
contra sângelui său contra neamurilor sale din tara nemteascä,
a scos sabia şi a ascultat de glasul poporului. Astăzi nu este
rege mai iubit de poporul său, ca Regele României, care doi ani
a luat parte la toate suferinţele ţării sale. Jar moșiile sale dom-
nesli le-a împărţit pe toate la săteni, ca să le hăsnuiască ei.
Intrebati în toată lumea : care împărat a mai făcut treaba asta?

Acum doi ani ţara românească, ajunsă în strâmtoare, a
fost silită să facă cu Nemţii o pace umilitoare, Văzându-se
ajunşi şi ei la pradă, Ungurii au luat atunci dela România
munţi întregi cu multe sate şi le-au lipit de tara lor. Atunci
regina Maria ce a făcut? S'a îmbrăcat în haine ţărăneşti şi
s'a dus în toate satele, pe cari le pierdea, a umblat din casă, în
casă, din colibă în colibă. Cu lacrimi în ochi şi-a luat rămas
bun dela oameni şi dela femei. A luat în braţe şi a sărutat pe
toţi copiii săracilor şi le-a împărţit haine, ca o mamă dulce,

www.dacoromanica.ro

191

Noaptea sfintelor Paşti din anul acesta regina Maria a
petrecut-o în cimiterul din satul Mărăşeşti, unde au căzut în
luptă cu Nemţii mulţi ostaşi români şi unde Nemţii au mâncat
o bătaie straşnică. "Toată noaptea Sfintei Invieri regina Ro-
mânilor, îmbrăcată în haină neagră, a mers dela mormânt la
mormânt, a aprins luminite de ceară la crucile ostaşilor căzuţi
şi s'a rugat lui Dumnezeu pentru sufletele lor.

Pe o astfel de regină, pe o astfel de femee, pe o astiel
de mamă a poporului indrăsnesc nişte vagabonzi s'o hulească
şi s'o ponegrească fraţilor!

„Mânca-le-ar casa pustia
Și neamul nemernicia !*

Fraţilor !

Ostaşii Regelui românesc s'apropie de hotarele Bihorului,
Avem nădejde, că pe Maiestatea Sa Regele Ferdinand îl vom
vedea cât de curând incoronat de rege al nostru, al tuturor
Românilor.

A mai fost odată un voivod românesc care a venit cu
oaste să cuprinză Ardealul şi să-l impreune cu ţările româ-
neşti. Mihaiu Viteazul i-a fost numele, pentrucă era atât de
brav şi de năprasnic la luptă, incât băgase spaima în Turci.
Mihaiu a luat Ardealul şi s'a aşezat cu ostirea lui pe câm-
pia dela Turda. Dar într'o noapte, când durmia în cortul lui
de general, duşmanii lui au trimis nişte cătane plătite, cari au
întrat pe furiş şi l-au omorît cu săcurile. Aceasta s'a intâm-
plat la anul Domnului 1601.

De atunci noi tot aşteptăm să vină un alt „crai dela
răsărit“, care să implinească gândul lui Mihaiu Viteazul. Cu
voia lui Dumnezeu acest crai mântuitor va fi regele Ferdinand
al României. El vine să 'nfăptuiască dorinţa viteazului Mihaiu
şi să pedepsească pe ucigaşii lui. El vine să izbândească
visul cel de aur, cu care părinţii nostri s'au coborit în mormânt,
Atunci, în ziua aceea mare şi luminată, aveţi să vedeţi
şi voi pe regele Românilor şi pe regina Maria cea bună şi
frumoasă, ca o zină din povestile voastre. Are să vină la
voi, fraţilor să vă mângăie. Are să vă strângă la piept şi să
vă sărute pruncutii vostri, pe cari îi iubeşte ca pe pruncii
săi, Ochii vostri cari atâtea lacrimi amare au vărsat, cât e
apa Crişurilor, vor vărsa atunci lacrimi de fericire, fraţilor.
La poalele munţilor noştri vom încinge atunci o horă mare şi
frumoasă şi vom cânta din toată inima:

„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română
Să'nvârtim hora fratiei

Pe pământul României“ . . .

www.dacoromanica.ro

192

Aceasta va fi ziua, care a făcut-o Domnul să ne bucurăm
si să ne veselim într'ânsa. Aceasta va fi ziua de Paști a neamului
nostru românesc. Sărbătoarea aceasta a sufletului vostru vreau
să v'o răpească aceia, cari vin acum să vă otrăvească sufletul
cu vorbe înşelătoare. Vreau să vă arunce nisip în ochi, ca să
nu vedeţi soarele, care răsare pentru voi. Voi vă zidiți casă
nouă, iar ei vin pe îuriş să vă pună tăciune sub stresinä.

Prieteni şi binevoitori vă sunt ei, fraţilor? Staţi $i jude-
cafi si veţi vedea, că aceștia sunt lupii de ieri, cari astăzi
vi-s’aratä în piele de oaie. Nu prieteni, ci vrășmași de moarte
vă sunt ei, cari vreau să vă fure norocul. Toţi acești nădrăgari
streini, cari umblă pe sate, împărțesc hârtii si iau iscälituri
dela oameni să știți că sunt slugi plătite de cârmuirea, așa
numită „socialistă“ din Budapesta.

. Cu astfel de misei Românul adevărat știe ce-i de facut.
li ia de guler şi le arată drumul: afară din sat! Am auzit,
că în satele din partea Vaşcăului voinicoşii prieteni ai popo-
rului mau cutezat să calce. Au simţit ce îi aşteaptă şi — au
șters-o îndărăpt de nu-și aflau drumul. Aşa să-i primiţi,
oameni buni, pretutindeni. Acesta e sfatul, care vi-l dăm noi,
fruntașii români din Oradea-mare. Noi avem răspundere pentru
voi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Noi vă cunoaștem
năcazurile si vă dorim numai binele. Pentrucă si noi ne
tragem din opincă. Si noi avem părinți și neamuri pe la
sate. Poporul nostru totdeauna a mers alături de conducătorii
săi. Decând ne-am pomenit, domni şi ţărani, noi am fost una, şi
la bine şi la rău. Dragostea aceasta dintre noi a fost tăria nea-
mului nostru. Dragostea aceasta a fost stânca de care s'au frânt
valurile ispitelor vräsmase. Din pricina aceasta streinii totdeuna
au avut teamă de noi. In vremurile acestea mari si minunate să
ne arătăm fraţilor că suntem ca totdeauna, un trup şi un suflet.

Streinii, în robia cărora am fost ferecati, ne-au luat toate
drepturile şi toate bunurile. Am rămas numai cu sufletul din
noi. Sufletul însă ni l-am păstrat curat şi cinstit. Glasul suf-
letului deşteptat din somnul cel de moarte, ne chiamă acum
pe toţi să frangem zăvoarele şi să ieşim din intunerecul temnitei.
Nu mai stăm pe gânduri, nu mai ascultăm de nimeni! Numai
un gând avem şi o dorinţă mare să ne unim cu fratii nostri de
dincolo. Aşa vrea şi Dumnezeu sfântul, aşa spune şi sfânta
Scriptură, că „bine şi frumos este ca fraţii să locuiască împreună“.

Aşa să ne ajute Dumnezeu pe cum vă dăm aceste sfa-
turi şi poveţe din inimă curată. Aşa să avem parte de mân-
tuirea sufletului precum vă dorim binele vostru.

Trăiască Poporul Românesc !
Trăiască România cea mare, ţara tuturor Românilor.

Oradea, la 2/15 Decemvrie 1918.
Sfatul Naţional Românesc din Oradea și Bihor,

www.dacoromanica.ro

193

Pe când noi ne armam astfel cu ziar şi broşuri socialiştii slo-
bozeau pe satele noastre roiuri de anarhişti cu ziarele lor de pro-
pagandă „Steagul roşu" şi „Foaia Ţăranului“ cari afâfau focul revo-
lutiei de clasă şi împrăştiau între popor afişe ca aceste:

Frafi români !

Pe regele ungar l-am alungat, dar domnii români voiesc
din nou să ne aducă pe cap regele din Romäânia, însă toți
regii sunt pe o formă de răi. Noi ne-am scăpat de grofii si
domnii nostri mari, dar advocatii si fiscalii voiesc să ne deie
pe mâna boierilor din România, cari sunt si mai răi asupri-
tori, decât cum au fost grofii și domnii mari ai noştri. Re-
publica sociald-democraticd si radicală voiește să deie popo-
rului românesc din Ardeal pământ și voeste ca în Ardeal
să nu domnească familia urâtă şi mârsavä a Hohenzolernilor,
fără însuşi poporul plugar şi muncitor. După cum noi am
alungat pe grofii si domnii noștri mari aşa alungați și îi arun-
cafi in iad și voi pe domnii voștri mari cari vă asupresc, ca
numai al vostru să fie pământul pe care îl lucraţi.

Noi n'avem lipsă nici de rege, nici de ofițeri, cari fac
numai lux şi fură vremea înzădar, nici de boieri și de domni
mari, cari sug numai sângele nostru ca lipitorile.

Nouă ne trebuie pământ și libertate !

Să trăiască republica social democrată și radicală !

Comitetul Plugarilor şi al
muncitorilor.

In Alba-lulia se vorbia de o încercare
a câştiga sub anumite condițiuni arme dela
Mackensen. Ne pomenirăm cu el în Oradea
găzduit cu statul său major în palatul epis-
copului romano-catolic Szécsenyi. Acest episcop e descendentul ma-
relui patriot, contele Szécsenyi din 1848. Pe lângă ilustrul nume
mai stăpânea câteva sute de mii de jughere în judeţ. E de înţeles
autoritatea de care se bucura între patriotii maghiari şi axa pe care
rulau evenimentele din partea locului. El împlinea o misiune pa-
triotică aci, demnă de un Szécsenyi, trecând şi el prin teroarea co-
munismului şi prin obida ocupaţiei române până la moarte pentru
a salva ce a putut salva. Sub comunişti trăia şi el din raţiunea
îngăduită de tovaräsi în colțul de cas4 Ja care a fost restrâns,
13

Tratative cu Mac-
kensen în scopul
înarmării noastre,

www.dacoromanica.ro

194

Compartimentele aşa numite princiare unde mai nainte găzduiau
regi şi arhiduci, erau ocupate de bizare tipuri de tovarăşi cari
nu despretuiau nici elegantele calese comunizate in cari se că-
rutau cu vădită satisfacţie. După intrarea armatei române m'am
dus să văd de el, ca să nu sufere ceva neajunsuri. Dar n'a avut
nevoie de protecţie, dinpotrivă i-s'au dat toate onorurile şi chiar
voia să treacă în Ungaria nu numai odoarele sale ci şi toate co-
morile cari formau patrimoniul episcopiei din Oradea. Un lucru
la care nu avea drept, însă dacă i-s'a pus la dispoziţie vagoanele
şi ofiţerii de onoare să-i gardeze salvus conductusul dela frontieră,
nu el de vină că şi-a făcut datoria de bun maghiar, deşi nici eno-
riaşilor lui nu le-a fost pe plac, că le pradă episcopia. Dar şi aşa
le-a rămas destulă bogăţie. Era de unde se împărţi şi să mai şi
rămână din atâta comoară adunată de multe veacuri.

Ministrul de răsboiu Ştefan C. Pop ne avizează să luăm
contact cu Mackensen şi să-i cerem arme, Mackensen ne răspunde
prin adjutantul său, că în sensul armistiţiului, el numai cu guvernul
ungar tratează ; aşteaptă pe şeful statului major Schwartzkopen din
Budapesta. Impresia noastră era că el e înțeles cu guvernul ungar:
si pregăteşte ceva contra noastră. Temerile aceste le aducem la
cunoștința Consiliului Dirigent şi reprezentantului nostru din Buda-
pesta ca să ceară o misiune a Antantei la Oradea.

Ziarele maghiare din Oradea până acum mult-putin rezervate
deschid o straşnică agitaţie contra noastră. Erdéli reprezentantul
nostru din Budapesta ne răspunde că şi dânsul are ştire prin Viena
despre complotarea lui Mackensen cu guvernul ungar şi a luat
demersuri în consecință pentru informarea Antantei. Simpatia ce se
manifesta în oraş față de Mackensen şi contactul viu al fruntașilor
unguri cu palatul episcopal, unde era incartiruit Mackensen cu
statul său major, nu lăsa la indoială presupunerile noastre. Mac-
kensen stătea în Oradea cu mari forțe. Armele ce le ceream noi
dela el se strecurau în magazinele adversarilor nostri. Demersul
nostru însă a avut rezultat, pentrucă în 15 Decemvrie pleacă
Mackensen fără veste la Budapesta unde la porunca Antantei e
internat în Foth aproape de Budapesta. SI:

In această atmosferă se anunță pe 7
Decemvrie ora 6 d. a. mare adunare socia-
listă, pentru a lua poziție contra hotäririlor
dela. Alba-lulia. Circulează veşti de o noapte
de Bartolomei. Dela iscoadele noastre. aflăm intemeiată vestea rea,

Adunarea
socialistă din 7
Decemvrie 1918.

www.dacoromanica.ro

195

La ora 7 îmi aduce Nerva Cosma ştirea, că la Coriolan Pop
au intrat 30 de gardisti unguri trimiși de poliție pentru a-l apăra
contra eventualului atac din partea socialiștilor. Tot asa la Aurel
Lazar şi în palatul Episcopiei unite, unde însă nu era decât perso-
nalul de casă. Eu stăteam singur acasă blocat de garda aşa numită
a studenţilor unguri din casa vecină a cälugäritelor. In adunare
şeful organizaţiei socialiste Katz Béla prietenul intim a lui Kun
Bela atinge chestia, că sunt de aceia cari vor să rezolve problema
mare socială prin spargeri de fereşti, dar el apelează la auditor să
nu se dimită la atrocitățile intenţionate contra Românilor. Adunarea
se pronunţă atât contra naţionalismului românesc cât si a celui
unguresc. Ei nu vor să schimbe domnia feudalilor unguri cu domnia
boierilor români. Nu mai vor 'regat nici românesc nici unguresc,
ci un stat social în sensul Marxist. Adunarea s'a terminat cu atâta
şi noi scăparăm ca prin pene.

In Cluj profesorul universitar Apâthy
™, constitue un comisariat adecă guvern arde-
Apathy la Cluj şi jean ungar sub protecția legiunilor säcuesti,
guvernul central. pine inarmaţi cu arme dela Mackensen.
Apathy fanaticul Săcui naţionalist cu 3000 săcui strânși pe lângă
dânsul stăpâneşte Clujul şi Căile ferate. Ucid pe unde ajung cum
a fost cazul dela Cucerdea, Teiuş şi altele. Se pregătea o bătălie
la Mureş. De venea armata română înainte de formarea acestei
armate, putea înainta între sunetele muzicelor în Oradea. Nu o spun
aceasta ca şi împutare pentrucă ştiu piedicile cari le stăteau înainte
ci numai o constatare, că în acea epoca mar fi întimpinat nici o
rezistenţă.

Guvernul democrat din Budapesta vedea o primejdie în or-
-ganizarea naţională a Săcuilor şi trimite pe agitatorul ziarist Fényes
Läszlé în Ardeal să bage în teacă sabia Săcuilor, care la un mo-
ment dat se puteau întoarce şi contra lor. Fireşte fără rezultat.
Apäthy nu dă sabia din mână şi grupul săcuesc se îngroașă în
cetatea Clujului.

Aurel Lazar prin conexiunile sale cu socialiştii tacticos îm-
blânzia furia socialiştilor contra noastră, a preoților mai ales. In

16 Decembrie pleacă însă definitiv la Sibiiu să ocupe resortul
justiției din Consiliul Dirigent şi noi rămâneam cu Consiliul naţional,
care avea asemănarea unui Consistor eparhial mixt al ortodocșilor
şi unitilor. Cu acest caracter clerical al Consiliului national nu se
puteau împăca nici cum socialiștii. Noi preoții eram postav roşu în
13*

Organizaţia lui

www.dacoromanica.ro

196

ochii lor pentrucă ştiau că la spatele noastre sunt satele şi preoții
cu crucea în frunte.

In sfârşit s'a ordonat trecerea armatei
române peste linia demacrationalä a lui
D’Esperey de pe Mureș după ce s’au”clarificat
pe cale diplomatică greșala lui D'Esperey. Ziarele maghiare
răspândesc vestea că Vix reprezentantul Antantei în Budapesta ar
fi contramandat trecerea Mureşului. Vix turburat de această apucă-
tură sileşte pe Unguri să declare că au minţit când au afirmat că
a oprit armata română să treacă linia demarcationalä dela Mureș.
Linie demarcaţională la Mureş nu există. Armata română are ordin
să ocupe tot teritorul la care aspiră românii. La această intervenţie
armata de rezistență ungurească după mici ciocniri la Branicica şi
alte puncte depe Mureş se retrage şi în noaptea de 18 Decembrie
începe evacuarea Clujului. In 19 Decembrie era Oradea plină de
Săcui indrumati spre Budapesta. In urma lor întră armata română
în Cluj.

Inaintarea armatei
române,

ia Locotenent colonelul Birta comandan-
Atrocitäfi ungureşti. ty) gardelor ungurești ridică jalbă la Con-
siliul nostru naţional că Românii atacă trenurile Săcuilor în retra-
gere, cari au adus cu sine 57 răniți în parcursul lor dela Cluj
până la Oradea. De altă parte ni se raportează nouă din Bratca,
că Säcuii au eșit din tren şi au jefuit în sat omorând un om.
Fapt e că Săcuii alungați din Cluj au căutat să se răsbune pe
Românii aflați în calea lor, iar aceștia le-au răspuns cu focuri.
De acestea focuri au fost răniţi cei 57 de Săcui. Săcuii afirmă, că
din focul dat de Români între Bratca și Aleșd au scăpat numai
prin viteza accelerată dată trenului. Ne-am înțeles cu Consiliul
unguresc, să luăm reciproc dispoziţii, ca nici ai nostri să nu se
arate pe linia unde trec trenurile Săcuilor, nici Săcuii să nu se dea
jos la gări. Cât se poate nici să nu stea la gări trenurile, ci să-și
țină calea directă la Budapesta. Retragerea Săcuilor cu capetele
sparte a produs mare depresiune în Oradea care resemnată aştepta
să fie ocupată în decurs de 2—3 zile de către armata română.
Garda ungurească din Arad află într'un tren ce trecea dela
Budapesta spre Ardeal 4 milioane coroane în valize. Proprietarii
valizelor sunt doi funcţionari din Ministerul din Budapesta, după
spusa lor cu destinaţie pentru Deva... Li-se sechestrează banii
şi depun la administraţia financiară, Acelaş lucru s'a întâmplat şi
în Oradea cu g valiză de două milioane, adusă tot de funcționari

www.dacoromanica.ro

197

din ministerul dela Budapesta cu destinaţie pentru Cluj, şi aici au
fost sechestrate milioanele, afirmativ să nu ajungă în mânile Ro-
mânilor. A rămas un mister rularea acestor imilioane, cari sigur
vor mai fi avut soate.

In 21 Decemvrie oraşul încă tot plin de Săcui beti, cari răc-
nesc contra Românilor. La ora 9 seara întră o bandă în palatul
episcopiei unite unde au mirosit vin. In ziua următoare, zi de Du-
minecă, ies la plimbare, îmi aud „akaszt6favirâg“ (floare de spân-
zurătoare) şi altele de aceste. Am venit acasă edificat de spiritul
ce domneşte în oraş.

In 26 Decemvrie mă avizează. S. Ispravnic din Arad că Berthelot
soseşte acolo în 27 ori 28 Decemvre, iar în 29 va fi în Oradea.
In aceeaşi zi soseşte din Blaj şi canonicul Iacob Radu, fratele epis-
copului Radu, care vine la mine să-mi spună, că mâne ori poimâne
soseşte şi episcopul Radu cu tren special peste Cluj, însoţit de
ofițeri din armata română. Dânsul a venit să facă pregătiri pentru
găzduirea generalului Berthelot, care Luni în 30 Decemvrie are să
fie oaspele lor. Şi-au făcut socoteala fără birtaş, căci linia ferată
dela Cluj până la Oradea era primejduită, iar Oradea ţinută în
ferbere de Săcui. Întrarea triumfală cu trenul special şi marele
ospăț din palatul episcopal a rămas o iluzie, pentrucă iată ce s'a
întâmplat în Arad.

In 29 Decemvrie a sosit generalul Bert-
helot în Arad. I-s’a făcut o primire gran-
dioasă cum ştiu Aradanii cu mândrul lor
popor. Fireşte lumea a venit ca la sărbători cu flori şi cântece sub
steaguri naţionale. La plecarea lui Berthelot dela hotelul Crucea
Albă, au năvălit din toate străzile laterale şi din casele de pe bu-
levard soldaţi unguri inarmati trăgând focuri în mulţimea care ple-
case după Berthelot la gară. Au rămas morţi şi răniţi pe teren. Mă-
reafa sărbare a fost inecată mişeleşte în sânge înaintea ochilor lui
Berthelot. Cine n'a scăpat cu fuga a fost împuşcat în ziua mare
pe stradă. După aceea s'a început vânătoarea asupra Românilor din
oraş, şi în cursul nopții.

Decemvrie 29 era zi de Duminecă. Din Arad ne soseşte ves-
tea despre vărsarea de sânge de acolo şi avizul că generalul con-
trar programului de a sosi la ora 8 seara şi de-a sta 3 ceasuri în
Oradea, va sosi la ora 4 d. a. şi va sta un cias. Urmarea a fost că
ne-am prezentat cu puţinii ţărani cari sosiseră pe la ora 4. Peste
tot eram cam 2—300.

Ciocniri sângeroase
la Arad.

www.dacoromanica.ro

198

Trenul soseşte fix la ora 4. Colonelul
Generalul Berthelot posetti primeşte raportul majorului E, Herbai,
la Oradea. comandantul gardei noastre şi stabileşte or-
dinea primirei în vagon: delegaţia damelor române, consiliul şi bi-
sericile române, apoi autorităţile orăşeneşti şi ale comitatului. Tu-
turor le-a răspuns că dânsul nu vine ca diplomat să facă declaraţii
politice, să aşteptăm în pace conferinţa de pace, care va face drep-
tate tuturor popoarelor după principiile Wilsoniane. Coborând apoi
în sala de aşteptare se întreţine afabil cu noi, se opreşte la portul
țărănesc din Biharia, căci zicea numai acest port nu-l cunoaşte
până acum, In interval informez pe colonelul Rosetti despre situaţia
de aici, iar dânsul îmi spunea că mâne va fi deja cavaleria fran-
ceză în Arad. Va sosi în proximele zile un oficer francez să ia
informatii la fata locului pentru Antantă, să-i pregătim materialul, In
curând va sosi armata română care e pe cale. După acest popas
de o oră a plecat între uralele noastre spre Sătmar. Gara era tixită
de poliţie dar străzile nu erau sigure. Ne-am strecurat pe un potop
de ploaie care cum a putut. Pe mine m'a adus colonelul Bardoşi
în automobil acasă.
In Arad au sosit trupe franceze, dar
Trupe franceze , : A 3
la Arad. n au umblat bine cu ei. Erau trupe coloniale.
Aristocrafia maghiară cu marii comercianți
jidani, îi primesc în somptuoasele lor saloane, curge champagne şi
răsună oraşul de benchetuirile lor. Ai noştri câțiva advocati cu
modestele lor case rămaseră ca nişte cenuşotce. Din această îmbră-
tisare a francezilor cu familiile ungurești şi jidoveşti s'a facut sistem,
până când s'a atras atenfiunea celor dela Paris de unde s'au
schimbat comandanții indulcifi de familiile iudeo-maghiare. La
urmă s'a dovedit că nu erau adevărați francezi la comenduire ci
oameni de afaceri cari au si fost delaturati.

La noi oficialitatea maghiară tinea seamă de apropierea armatei
române, și-și dădea aere de ordine, dar pentru persecuția noastră
aveau destui bandiți fără răspundere. De pildă într'o seară, la ora
8 mă pomenesc cu clopotelul brusc agitat si un sgomot sub
feresti. N'am deschis poarta, nici la fereastră nu m'am dus, căci
mă temeam de glonţ. Dimineaţa am aflat, că erau soldaţi cari forfau
deschiderea porții şi linisteau lumea ce se adunase înaintea casei,
să nu se teamă, că ei nu fac nimărui nimic numai pe Vlădica
acesta valah voia să-l ucidă. Eu scriam sub durata acestei scene
un articol pentru „Tribuna Bihorului“. De altă dată numai vigi-

www.dacoromanica.ro

199

lenta servitorului meu m'a mântuit de un Säcui care voia să între se
ucidă pe „ursul alb“ carele eram eu. Dar nu era vremea să ne gan»
dim la noi, mergeam cu capu-n mână înainte, despretuind moartea.

După ce adunările poporale şi brosura
de propagandă au pregătit calea intre popor,
de Crăciun apare primul număr al „Tribunei
Bihorului“ cu articolii „Luaţi lumină“ de Tulbure, şi „O ce veste
minunată“ de mine. „Legea Sângelui“ de Mageru „Un cuvânt
către popor“ de Vasile Popoviciu, cu tot cuprinsul palpitant a
primei gazete politice în Oradea. Ca o făclie e purtată din casă
în casă şi preoții cetesc articolii ei cu caracter religios si istoric
de pe amvon. Se angajază la colaborare toți purtătorii de condeiu
din Biharia. Vin abonamente, preoții şi intelectualii pe lângă abo-
namente ofer sume mai mari pentru întemeierea unui fond al
„Tribunei Bihorului“. Unde nu le sosia noua lumină din pricina
poştarilor cari le nimiciau, veniau țăranii la Oradea după gazetă.
Nici când ma fost primită o gazetă cu atâta entusiasm. A şi
meritat-o, că a fost suflet în ea. Numai suflet. . ..

Pentru numărul de Crăciun scriam în Tribuna Bihorului:
„Armata română e la Huedin. N’avem ştire hotărită pe când va
sosi în Oradea. Dar dacă pe Crăciun nu, nădăjduim, că seara de
Săn-Vasii avem să primim pe dorobanții lui Ferdinand“,

In vederea acestor scumpi mosafiri, am
adunat dela săteni vaci, viței, porci, oi, făină,
vin. Ne-am comandat cu 3000 Cor. o mare
tribună de pe care să se rostească discursurile în piaţa dintre cele
două biserici româneşti. Cu canonicul lacob Radu conferam asupra
ordinei bisericeşti. Ei cereau întâietate căci sunt episcopie, eu căci
şi a noastră este episcopie vacantă, suntem în majoritate covârşi-
toare şi cei ce vin sunt ortodocşi. Dar dacă vine episcopul Radu
acasă, îi cedez de bună voie întâietatea. Vroiam pe acest pret să-l
aduc acasă. In sfârşit era treaba noastră internă ce n’avea reper-
cursiune asupra enoriaşilor.

In Oradea se constitue societatea tinerimei academice ;, Dacia
Traină“. Invätätorii confesionali de ambe rituri fin o adunare gene-
rală pentru îndrumarea învățământului nou. La sate se sfinfesc
steaguri nationale în biserici si se fac jurăminte pe ele. Manifestări
pretutindeni în zilele creştineştilor sărbători.

Dorobantii n’au venit de Crăciun şi nau venit nici de anul
nou. La Bobotează când făceam sfințirea apei în faţa bisericei,

Apariţia „Tribunei
Bihorului“.

Pregătiri pentru
primirea armatei.

www.dacoromanica.ro

200

îmi şopteşte doamna Buna: „surit soldaţi cu bombe împrejur, si
întradevăr imi vin soldați cu ţigara în gură rânjind, asupra apei
ce o sfințiam. Ei cu granate, eu cu crucea în mână, ei înjurând,
eu chemând numele lui Dumnezeu. Femeile plângeau, bărbații
incremenifi nu ştiau ce să facă. Eu calm sfârșesc actul sfânt si
botez poporul. Scena aceasta penibilă s'a întâmplat în ziua când
„Tribuna Bihorului“ aducea în numărul de boboteză ştirea urmă-
toare:

S'apropie dorobanţii !

Îi aşteptăm de mult, îi aşteptăm cu tot sufletul., Cu
Ardelenii şi cu Bänätenii de mult s'au imbratisat. Noi Biho-
renii şi la praznicul acesta am rămas cei din urmă. Dar
nădejdea si dragostea noastră n’a scăzut. Acum în sfârşit vin.
Telefonul ne aduce solia, că dorobantii s'apropie cu pași
grăbiţi de hotarele Bihorului. Când scriem rândurile acestea
ei sunt intrati în munţii nostrii, la Ciucea şi la Fechetău.
Se poate, că pe când gazeta noastră va ajunge în mânile
cetitorilor oştirea românească va fi între zidurile Orăzii. Să
fim deci pregătiţi, că nu ştim ziua nici ceasul!

Consiliul nostru național a făcut toate pregătirile, pentruca
fraților nostri, cari ne aduc solia desrobirii şi începătura
libertăţii, să li-se facă o primire sărbătorească.

La ceasul sosirii vom ieşi cu toți la gară să-i întâm-
pinăm si să-i îmbrätisäm.

Garda națională şi toți membrii consiliului vor fi de
faţă. Dirigentul Consiliului va rosti vorbirea de bineventare.
Trupele armate şi convoiul publicului, în frunte cu’n ban-
deriu de călăreți din țărani, vor intra în oraş pe strada prin-
cipală. Adevăratul act sărbătoresc de primire se va desfăşura
în piața mică, în fața băncii „Bihoreana“ şi între zidirile
sfinte ale celor două biserici româneşti. Aici se vor rosti mai
multe discursuri, va câta corul „Hilaria“ şi la urmă, după
obiceiul străbun, se va încinge hora mare. In cinstea coman-
dantilor se va da banchet. Pentru ostașii de rând se va
aranja prânz bogat în cazarme. Seara următoare va fi concert
şi dans, cu concursul reuniunei de muzică „Lira“ din Beiuş.

Intelectualii şi poporul din comitat vor fi avizaţi despre
toate prin gardisti şi prin telefon.

Gätiti-vä fraților, îmbrăcați haină de sărbătoare şi aler-
gati la praznicul acesta de obştească înfrățire si de negrăită
bucurie, la praznicul cel mai frumos, care l’a avut neamul
românesc de optsprezece sute de ani!

A scri aşa când eram cu cuțitul la gât dovedeşte că aveam
convingeri mai tari decât instinctul vieţii. In răsboiu îşi pierde viaţa
preţul.

www.dacoromanica.ro

20i

Aşa ne-aih petrecut noi sărbătorile cu
hora morţii, în vremea când cei din Sibiiu
cu hora unirii. Din această situaţie ni se părea nouă că în Sibiiu
prea des dau cu paharele şi prea rar cu poruncile. Omul năcăjit
din Oradea se gândea tot la porunca aia ce nu mai venea.

In 24 lanuarie ziarele ungare jubelează, că trupele româneşti
S'au retras dela Ciucea şi Ungurii au chiar intrat în Huedin, iar
Clujul se pregăteşte de evacuare. larăşi pusă pe tapet linia demar-
cationalä dela Mureş. In Consiliul nostru panică, Coriolan Pop
desnădăjduit. Trimitem curier la Sibiiu şi Bucuresti.

Chemat la Arad, am plecat cu un automobil insotit de cäpi-
tanul Munteanu şi încă un locotenent al cărui nume îmi scapă. La
rampă ne-a lăsat să trecem, norocul nostru însă că locotenentul
sta cu faţa îndărăt şi opreşte bursc automobilul. Trei soldaţi din
biroul vămei ne i-au la ţină, noi ridicăm mânile, inainte de a-şi
descărca armele. Ne-au sechestrat automobilul şi ne-au dat drumul.
A rămas călătoria la Arad. Eram închis în Oradea.

In ziua următoare comandantul Ungurilor la ordin din Buda-
pesta ne cere subordonarea gardelor noastre, ori le sistează solda
şi dezarmează. Eram hotärîti a renunţa la soldă şi a injgheba
garda de voluntari fără soldă. Le-am răspuns că ne vom conforma
numai ordinelor dela Sibiiu, pe cari le-am cerut prin curier, cerând
totodată şi dela Arad informaţii, că ce fac ei.

Ziarele ungureşti aduc ştirea că în 27 lanuarie s'au ciocnit
între Huedin şi Ciucea cele două armate. Românii sunt în ofensivă,
sunt răniți şi morţi. Se scrie în culori vii despre pretinsele atroci-
täti româneşti, despre Unguri beliti de vii şi săraţi ca heringii adică
punea în cârca noastră faptele lor, ca să atâte populaţia maghiară
contra noastră. Când am întrebat pe unul dintre cei mai de seamă
ziarişti, că ce este aceasta ? Mi-a răspuns că aşa îi vin comunicatele
oficiale şi el trebue să le dea. Treisute Săcui pleacă la Beiuş cu tren
blindat să intâmpine pe morţii cari s'ar fi ivit în părţile Beiuşului,
Noi ştiam că sunt pe acolo deoarece Nicolae Bogdan, ucis si el
mai târziu, venise la Oradea să ne ceară arme pentru ei. Avizarăm
„ Beiuşul şi Vaşcăul, despre sosirea lor. ca să nu-i surprindă.

In mijlocul acestor agitatii suntem avizaţi noi de către Erdeli,
ministrul nostru la Budapesta, că la înmormântarea soldatului Săcui,
rănit la Ciucea şi mort în spitalul din Oradea, să fim pregătiţi la
atacul Ungurilor cntra noastră. Eram la 29 Ianuarie. Comisarul
Âgoston Peter plecase la Budapesta să-şi ocupe postul de secretar

Hora morții.

www.dacoromanica.ro

202

de stat, fără a fi înlocuit cu altul. Aşa se fac aceste, ca să nu fie
omul cu răspunderea acasă. |

Zonta primul mort al bătăliei dela Ciucea, e declarat de mor-
tul natiuuei. La înmormântarea lui se prezintă toate autorităţile civile
şi militare, toate societăţile cu steaguri roşii şi tricolor maghiar. In
fruntea cortegiului muzici cântă marşuri funebrale, tot oraşul în pi-
cioare. Pe la ora 8 d. a. trece cortegiul la capul străzii mele. Să
fug ? Unde? Era primejdios să ies în stradă. Am aşteptat desvol-
tarea lucrurilor cu poarta închisă. Nu s'a întâmplat nimic. Mâne-zi
am aflat explicaţia. La ordinul mai înalt a plecat din Arad un că-
pitan francez însoţit de advocatul Chiroiu, să fie de faţă la înmor-
mântare. La Giula a fost oprit sub pretext că n’are legitimatia au-
tomobilului în ordine, până a trecut înmormântarea. Fireşte a rămas
în baltă şi masacrarea noastră.

Defileul Ciucea e o formidabilă întăritură a naturei. O stavilă
a frontului românesc dela Ciucea. Dar nu această stavilă a oprit
armata română în inaintarea ei spre Oradea, ci cealaltă — dip-
lomatica.

Până când aliaţii noştri intrigati din
toate părţile, necunoscând pericolul de bol-
şevizare al Ungariei şi formarea unui nou
front bolşevic, deliberau asupra liniilor demarcative şi a zonelor
neutre elastice, se formează noua armată ungară. Râd pe rând se
ivesc: săcuii cu deviza „Pentru Ardeal“ la chipiu, „Legiunea morţii“
cu craniu la chipiu, „gărzile de oţel“, „gărzile nationale“, „gărzile
roşiik, „jandarmii“, „marinarii“, „honvezii“, „poliţia de graniţă“ unii
mai turbati decât alţii şi totonati cu feliu de feliu de pe ne ca nişte
indieni. Intre sine duşmani de moarte, mai ales secuii şi roşii, faţă
de noi o falangă insătoşată de sânge românesc. Noi eram aria sân-
geroasă a acestei tabere ce ţinea defileul Crişului repede. Cu tre-
nurile blindate tin sub foc toate liniile ferate până la Vaşcău. Noi
în mijlocul lor la Oradea.

Plata acestor trupe era de 30, mai târziu şi 50 cor. la zi şi
liber jaf în satele româneşti. Era drojdia societăţii. Nu stăteau în
poziţii stabile pe front, ci făceau incursiuni pe sate, unde ucideau
şi jefuiau satele de alimente şi de ultima cămaşă ori perină ce o
aflau în case. „Vârăs Lobog6“ în ungurește, „Steagul roşu“ în
româneşte, aruncată pe piaţa Orăzii si pe sate provoacă la măcel:
„Săriţi, prindefi arma, să dărâmăm până jos tot ce a clădit burghe-
zimea, să punem călcâiul pe grumazii lor. Inarmati-va și omorifi

Formarea noii ar-
mate Ungare.

www.dacoromanica.ro

203

pè toți âceia cari păzesc averea, viata si buna rânduială, jos patria,
jos biserica, jos proprietatea, adică nimenea să n’aibä nimic, toate
să fie pradă tuturora. „Foaia Ţăranului“ are în frunte deviza:
„Pace colibelor şi răsboiu curților domneşti“ iar în practică fac
moarte de om şi jefuesc colibele. Nu e mirare dar că se pângă-
reau biserici ca în Fughiu-Oşorheiu şi se prefăceau în magazii de
cărnuri ca în Bulz şi pretutindeni. Auerbach și basarabeanul
Kronştein, cu tovarășii lor de un rit cu nume românesc, Avra-
mescu si Crețulescu vărsau lavă bolsevismului în focul apărăto-
rilor de ţară unguri. Oradea era plină de pânzeturi şi obiecte furate,
cari se vindeau pe piață si in colportagiu. Sub durata cât stăteau
în Oradea, umblau beti în trăsuri cu pustile, tragând necontenit
din ele. Vai de Românul ce ie-ar fi venit în cale, mort rămânea
pe loc. Copiii puneau cartușe pe sinele tramvaiului, cari se descăr-
cau sub roti. Detunături de granate și tir de tunuri țineau oraşul
sub teroare. Eram ca întrun iad.

Am läpädat reverenda și am scurtat
barba. Aşa în civil am încercat odată să
merg cătră gară. Am avut noroc că o ceată de soldaţi beti cari
veneau dela gară împuşcând mereu m'au aflat înaintea palatului
administraţiei financiare unde m'am ascuns în stufisuri până au
trecut bestiile. Altă dată eram cu G. Popa, de sub tramvaiu suera
un glonţ între noi. Aidem acasă.

Intr'o zi sar la mine 4 soldaţi înaintea băncii „Bihoreana.“

— Unde-i popa din Bratca ?

Intelesei că aceştia sunt dintre hoţii cari au prădat casa
preotului Stefan Domocos din Bratca, despre care știau că s'a
refugiat la Oradea (întrun car cu paie acoperit) şi-a facut denunt
contra lor. Am scăpat de sub pumnii lor ridicaţi și înjurături gro-
zave, spunând să-l caute la comitat că acolo-i Consiliul Naţional
şi acolo trebuie să fie dacă-i în Oradea. Ştiam că la Consiliu e
numai garda. Abia făcură câţiva pași până la colț şi se întorc
îndărăt, aflând că cine sunt. Eu întrai repede pe poartă și sus în
etagiu. Acolo cu groază observai că banca e închisă fiind după
amiazi şi eu strimtorat în coridor unde nu era un suflet de om.
In credința că am întrat în bancă unde sunt multi funcționari s'au
indepărtat injurand, iar eu am aşteptat până s'a inserat si prinzând
o birjä am venit acasă. De loc am avizat pe Domocos care era
ascuns la protopopul Gentu, că-l caută soldaţii, să-și radă barba,
că barba mai creşte, capul însă nu şi să părăsească imediat Oradea.

Stările din Oradea.

www.dacoromanica.ro

204

Ma ascultat, şi a ajuns chiar la Budapesta unde a rămas până
după întrarea armatei române, răbdând foame şi sete şi toate gro-
ăviile comunismului din Budapesta, cu sofia bolnavă în spital,
care în curând l-a şi lăsat în văduvie. Din ziua aceea n'am mai
ieşit la stradă până la 24 Maiu, când am fost citat de comunişti.
Am voit să ilustrez stările din Oradea cu cazul meu. Aceeași
soarte mult putin variată o aveau toţi câți nu-şi ascundeau roma-
nitatea, deşi nici aceia nu prea aflau crezare. Pe casele noastre a
proscrisilor consemnele: „Kâsa“ (malai ferbinte) ce insemna:
arde-l şi „paszuly“ (fasole) adecă valah. Toate erau pregătite pentru
o noapte de Bartolomeiu, la care asmutiau ziarele cu pretinsele
atrocități săvârşite de Români la fara împotriva Ungurilor. Carac-
teristic, că ,Szabadsäg“ organul clerical catolic nu era mai domol
decât organele „democrate.“ Noi prindeam loviturile în „Tribuna
Bihorului“ cum poate prinde unul loviturile celor patru cotidiane
şi o gramadă de reviste şi broşuri ungurești si a lumii înverşunare
contra noastră.
Katz Bela 7 Locul de comisar a lui Agoston Péter
îl ia Katz Béla, un tinăr advocat jidan marxist
convins, Era timpul suprem să scăpăm de Agoston, pentrucă era
pară şi foc pe noi cari vroim să aducem Rege şi boieri în ţară.
Katz este acum stăpân peste moarte şi viaţă în Biharia. Ce e drept
nu s’a dat la maltratări personale contra noastră şi n’a încercat
vărsarea de sânge, nici n’a putut-o impedeca, pentrucă marxismul
nu se opreşte la doctrina revoluţiei de idei, ci trece în revoluţia
sângeroasă când îi vine vremea. Katz Bela a aflat sosită vremea
revoluţiei sociale pentru intronarea comunismului mondial şi a mers
cu curentul treptat dela Karolyi la Kun Béla şi dela Kun Béla la
Moscova. Răspunderea pentru cele întâmplate sub comisariatul său
cade asupra sa oricâte motive atenuante se aduc din anumite părţi
pentru reabilitarea sa.

Până când eram numai cu garde şi noi
şi ei, mai puteam face anchete la faţa locului
şi aşa am putut dresa şi procese verbale despre
unele furturi şi omoruri cu cari îi strâmtoream să-şi disciplineze
oamenii, Anchetele le făceau advocatii mai tineri, jurisconsultul Con-
siliului Gelu Egri şi secretarul Sever Andru, Teodor Popa şi cei-
lalti, împreună cu delegaţii unguri. Oameni noi cari încep a crede
în o Românie mare. Numai ei ştiu in ce atmosferă şi frică să nu-i
prindă noaptea pe acolo. Dar de la o vreme ni-se cerea din partea

Anchete și
anchetat ori

www.dacoromanica.ro

205

Consiliului unguresc anunţarea prealabilă a cazurilor cu toate de-
tailele evident ca să delăture ori ce corpus delicti şi să terorizeze
poporul de a nu depune pe când iesă ancheta în faţa lacului,
Aşa ne zădarniciră şi anchetările. Când s'a format apoi divizia
Kratochwil din Săcuii alungaţi din Cluj si din regimentele succesiv
reorganizate, au fost desființate gardele dela sate, după aceea dela
oraş şi am ajuns la discretia comandantului garnizoanei, vicecolonel
Nebovitzki, un alcoolizat de cea mai rea specie. Un om pe care
nu cred să-l fi văzut cineva treaz în Oradea. Adjutantul său era
Haldsz Sdndor, căpitanul de honvezi, împlicat şi el în falşificarea
de bancnote a prințului Windischgrătz. Nebovitzki lucra cu nervii,
Halăsz cu capul.

i La biserici abia au mai rămas câţiva
preoţi bătrâni în surghiun. Ceialalti şi-au ras
barbele şi au îmbrăcat haine ţărăneşti pe-
trecând — vorba părintelui Domocoş — cu vulturii prin stânci.
Altă parte s'a strecurat prin munţi pe teritorul ocupat. Eu aveam
în Oradea 40 preoți refugiaţi, în nădejdea că aici vor fi mai oc-
rotiti. Fireşte aici stăteau prin ascunzişurile Jor, fără bani. După
putință i-am ajutat din micile noasre fonduri. Ai unitilor tot aşa, că
inzădar ne-am deosebit noi unii de alţii în două biserici, duşmanii
noştri nu făceau deosebire între noi.

Cu grija celor de afară şi cu a celor
dinlăuntru Comitetul executiv se sbătea în
gura leilor şi mereu reclama la ministrul nostru din Budapesta şi
Consiliul Dirigent din Sibiiu ajutor. Dintre curieri, unii se mai
inapoiau dela Sibiiu peste Banat cu mâna goală, alţii nu se mai pu-
teau inapoia, ori erau ucişi în trenuri. Mica noastră ceată din Con-
siliul National încă se clătină în fata cruzimilor şi se aud voci
apreciabile că ei nu vor să fie martiri, să acceptăm compromisuri,
retrageri etc. Lucru de înţeles dela oameni cu familie, Nici n'am
insistat să rămână în situaţia expusă, pentrucă mă gândiam la fa-
miliile lor. Dar nu m'am invoit, să disolvăm Consiliul şi între vreme
am rămas aproape singur, încunjurat de puţini dar inimosi co-
laboratori.

Secretarul de atunci al Consistorului, acum arhiereul Andrei
Mageru, scria cu noi la „Tribuna Bihorului“ şi implinia rolul de
interpret dibace în contactul cu misiunile streine trimise la tipetul
nostru de cătră Aliați. Nu voiu uita nici când concursul preţios ce
ni l-a dat în zilele cele mai grele preotul Vasilie Popovici, depe

Surghiunul
preotimei.

Clipe de desnădejde.

www.dacoromanica.ro

206

amvon inspirând credinţă celor desnädäjduiti, iar în „Tribuna Bi-
horului“ scriind articoli tăioşi până în măduva călăilor noştri. Si
fireşte Gh. Tulbure redactorul ,Tribunei Bihorului“. Aceasta n'a
fost lileratară, ci luptă de front unde moariea se împărția din plin.

Pe frontul acesta au rămas mulţi ră-
niti şi morţi, despre cari ştiam Din cazurile
relatate la Consiliu până la începutul lui Martie am dres un tab-
lou documentat cu acte şi l-am cuprins întrun memoriu lung în
care am zugrăvit icoana trecutului şi a prezentului sângeros din
Biharia. Acest memoriu Pam tipărit şi trimis prin curieri la Sibiu,
Bucureşti şi Budapesta să fie inaintat Conferinţei dela Paris ca ma-
erial la deliberarea asupra noastră. Vorbească de sine aceste cazuri,

Martiriul Crişanei

Cheresig (Kôrüsszeg) la 11 Noemvrie 1918, o patrulă
de husari sub conducerea unui locotenent si doi subofiteri
au deţinut pe învățătorul confesional român Gheorghe Papp.
L-au pus in trăsură până afară de comună, acolo Yau dat
pe mâna alor doi husari călări, care l-au escortat între lo-
vituri până la domeniul din apropiere (2 Km.) de unde în 9
Nov. S'au furat mai multi porci şi oi. Aici închis intr’o odaie
şi maltratat de soldaţii beti, l-au constrâns să numiască pe
50 dintre făptuitori, da că nu ştie pe alţii, să-şi pună femeia
şi părinţii pe listă. La intervenirea antistiei comunale, preotul
şi judele au fost bruscati cu „Valah puturos „mocan puturos“
etc. şi ameninţaţi că vor fi deţinuţi şi escortati şi ei. L-au
eliberat dupăce au aruncat o pedeapsă de 95.000 cor. ca
despăgubire pe comună. (Vezi actul No. 17—1918).

Olcea (Olcsa) la 11 Noemvrie 1918, 56 soldaţi maghiari
sub conducerea unui sublocotenent au puşcat pe un român
nevinovat. Apoi numiții s'au dus la Siad (Sajäd), aici au in-
conjurat comuna, au puşcat din mitraliere. Urmarea: un mort
şi mai multi răniţi. Au aprins fânul şi paiele oamenilor, la
lumină au poruncit să nu iasă nimeni din casă, iară ei au
jefuit satul până seara la 10 ore. Paguba 30—40.000 cor.
(Vezi actele No. 22/1918).

Bănlaca (K6résbanlaka) în Noembrie 1918, Garda mag-
hiară sub conducerea locotenentului Molnär Jen6 a prins
mai mulți ţărani români, i-a „silit - să-şi sape groapa şi po-
stându-i lângă groapă i-a pușcat. (Vezi act, No, 24—1918).

www.dacoromanica.ro

207

Lugaşul de jos (Alsdlugos) în Noembrie 1818, doi soldaţi
maghiari au dat noaptea peste familia română Ille, au luat
dela ea 240 coroane, pe bărbaţi i-au legat, iar ei s'au pus la
chef. (Vezi actul No. 24—1918).

Cefa (Cséffa) în 27 Decembrie 1918, comandantul secției
Cefa, locotenent Dimitrie Abrudan pălmuit şi brutalizat de
soldaţii săcui reg. 82 sub conducerea si asistența unui sub-
locotenent şi a unui stegar săcui si în prezența gardei mag-
hiare din gara Cefa. (Vezi actele No. 35—1919.)

Bratca (Barâtka) in 20 Ianuarie 1919, soldați säcui din
reg. 21 au jefuit cârcima consumului din Bratca, ducând cu
sine 100 cor. bani in numärar, zăhar și țigarete, au spart
pivinfa consumului, furând de acolo cca 200 litre vin. Au
intrat cu forța în casa preotului Stefan Domocos, au maltratat
pe jinerele lui, profesorul Petru Fodor, dupa aceasta au jefuit
după plac toată casa. Au spart toate mesele, dulapurile, furând
hârtii de valoare si albituri si toate alimentele ce le-au găsit
în casă si în pod, înjurând şi strigând: „Astăzi bem sânge
de valah! Unde-i popa valah să-i bem sângele“ ?! Vina le-a
fost atât preotului cât şi ginerului lui, că sunt români si de
atunci sunt refugiați in Oradea-Mare, deoarece săcuii i-au
amenințat, că unde îi vor găsi o să sfârseascä cu ei. (Vezi
actul No. 293/C. pres. 1919

Birtin (Bertény) în 19 Ianuarie 1919 st. n., soldaţi säcui
din reg. 21. div. 2 au împuşcat pe judele comunal Dimitrie
Bolojan, care a murit momentan. Cazul s'a întâmplat în ur-
mătorul mod: S'au prezentat în comuna Birtin în ziua susa-
mintită soldați maghiari pentru paie şi l-au găsit pe judele
în curtea lui Teodor Sala. Judele a răspuns, că el îi va con-
duce într'un loc, unde isi vor căpăta. Ei nu s'au mulfämit
cu acest răspuns, ci au încărcat din paiele lui Teodor Sala
si sau depărtat. Peste putin timp au venit mai mulți soldați
înarmaţi sub conducerea unui sergent-major și au pretins
dela jude arme. Judele nici nu a avut timp să răspundă
pentrucă unul dintre soldaţi şi-a ridicat arma la umăr și l-a
împuşcat, judele momentan a şi murit. (Vezi actul No. 342/C
pres. 1919).

Mădăras (Madarâsz) în 2 lanuarie 1919, 12 gardisti
maghiari din Salonta sub conducerea alor 3 ofițeri au puşcat

www.dacoromanica.ro

208

asupra cärufelor ce duceau lemne de foc din domeniul
Sternthâl. Urmarea: Teodor Silaghi rănit la picior, la mână
şi subsuoară. (Vezi actul No. 142—1919).

Gara din Oradea. În 20 Ianuarie 1919, între înjură-
turi nereproducabile au pălmuit săcuii pe elevul liceului din
Beiuș în așa mod, întrucât și maghiarii s'au scandalizat de
barbaria aceasta. Vina i-a fost, că la întrebarea lor s'a de-
clarat, că este român şi a avut la chipiu tricolor românesc.
(Vezi actul No. 365/C. pres. 1919).

10.

Săcal (Kérésszakal). Maghiarul Szabé Antal din Homorog
a sdrobit cu baioneta capul preotului roman din Săcal,
Vasile Bodor, pentru steagul national român, in 13 lanua-
rie 1919. Respectivul e incapabil de muncă pe 3 luni după
constatarea medicului cercual din Komädi. (Vezi actele No.
386—1919).

11.

In 4 (Faur) Februarie 1919, soldaţii săcui au dat glonţ
româncei Maria Bara din Haieu. Glonţul i-a trecut prin gât.
(Vezi actul 168—1919 şi 488—1919).

12.

In noaptea zilei de 2 Februarie n. la orele 11 °/s, cam
8—10 soldaţi înarmaţi cu bombe, au pretins să le des-
chidă poarta reședinței episcopiei gr. cat. Aveau cu ei si 3
trăsuri. Maior-domul curții a alarmat imediat poliția (la
telefon), care n'a mai găsit pe nimeni. (Vezi actul No. 460/C.
pres. 1919).

13.

Marghita. Pe advocatul Dr. luliu Chiş l-au deţinut doi
soldaţi, cari l-au adus maltratându-l și înjurându-l între su-
life la Oradea. Aici l-au amenințat cu moarte de ar îndrăzni
să se reîntoarcă. (Vezi actul 484;C. pres. 1919).

14,

Osorheiu (Väsärhely) 16 soldați maghiari înarmaţi cu
bombe conduşi de un locotenent s'au prezentat la 2 Feb-
ruarie 1919 în Oşorheiu la casa advocatului Dr. Dimitrie
Mangra si sub pretextul, că ar căuta arme au răscolit lucuinta
întreagă, au spart 2 dulapuri, care le-au devastat. In grajd
au impuns un cal care de-atunci șchioapă. (Vezi actul No,

www.dacoromanica.ro

209

15.

Oşorheiu. La 2 Februarie n. au întrat în comuna Oşor-
heiu (Fugyivăsârhely) trupe bolşevice maghiare sub condu-
cerea unui locotenent, au desarmat garda românească şi
prezentându-se la locuința sublocotenentului-comandant de
secție loan Gherlan, au pretins să-i ospăteze, ceeace negându-
li-se, au furat toate alimentele. Înjurând Dumnezeul valahilor
au plecat fără de nici o despăgubire.

În 5 Februarie 1919 mai mulți soldaţi din armata ma-
ghiară sub conducerea lui Kurtân Jozsef înjurând pe Dum-
nezeul valahilor şi amenințând Românii cu spânzurătoare au
împuşcat asupra casei preotului George Pap. Gloantele au
trecut prin geamuri în odaie. Glonful aflat este ,dum-dum“.
(Vezi actul Nr. 509/C. 1919).

16.

Măgeşti. La 26 lanuarie 1919 la orele 11 noaptea au
întrat în casa notarului Stupariu 30 de Săcui înarmați. Au
găsit în casă numai pe mama notarului. Au jefuit toată casa,
cauzându-i pagubă de cca 50.000 cor. (Vezi actul 519—1919).

17.

Aleşd. In 4 Februarie n. o patrulă de Săcui s'a prezentat
la casa lui loan Sfurlea, prezidentul Consiliul National român
din cercul Alesd, ca să-l dețină ca pe o persoană conducä-
toare a Românilor de acolo. Nefiind loan Sfurlea acasă, au
întrat pe geamuri în locuință, care au devastat-o. Alarmată
fiind jandarmeria din sat, Säcuii mau voit să se legitimeze
şi au declarat că n’au autorizaţie dela comandă, ci dela Con-
siliul militar (Katonatanăcs) pentru deținerea numitului pre-
şedinte. (Vezi actul No. 530/C. pres. 1919).

18.

Bratca. La 4 Faur 1919 seara au întrat în curtea lui
Alexa Cormos 2 soldaţi Săcui înjurând. Au voit să între in
casă, însă usa a fost închisă. Neputând întră au spart gea-
murile şi au svârlit o granată de mână în camera unde eră
Alexa Cormoş si soția lui. Granata a explodat şi au vulnerat
pe soţia lui Cormoş născută Mina Popa. Ea a fost trans-
portată în spital în Oradea, unde i-a amputat piciorul vul-
nerat. (Vezi actul 534/C. pres. 1919).

19,

Bojeiu (Bozsaj). La 8 Faur 1910 soldaţii Săcui pe învă-
țătorul şi absolventul de teologie Vasile Filip din comuna
Bojeiu în Marghita l-au deținut, l-au dus cu forța în localul
lor de vartă, unde l-au chinuit, bătut și maltratat pânăce a

14
www.dacoromanica.ro

210

murit sângerând intern. Autopsia medicală constată omorul.
(Vezi actul No. 535/C. pres. 1919).

20.

Căvaşd si Gurbediu. La 14 Faur 1919 un pluton de
soldați maghiari sub conducerea alor 2 locotenenți şi 2 sub-
locotenenti au intrat în comuna Căvașd si sub pretext că
vor desarmă garda natională română au întrat din casă in
casă, au furat, au jefuit şi au maltratat locuitorii. Steagul na-
tional l-au sfăşiat şi l-au dus cu ei. De aici au plecat la co-
muna Gurbediu, au purces tot la fel, deţinând pe invätätorul
George Matea, (Vezi actul 568) C. pres. 1919).

21.

Pe părintele din comuna Bulz Petru Lascu l-au ame-
nintat la 5/18 Ianuarie Säcuii depe frontul Ciucea, în urma
cărora a fost silit a se refugia lăsându-şi casa în prada străi-
nilor. Săcuii s'au şi folosit de aceasta ocaziune, au intrat în
casa lui i-au jefuit toată locuinţa, făcându-i pagube enorme.
Nu s'au mulţumit cu aceasta ci au profanat chiar şi sfânta
biserică, intrând în ea cu forţa. In turn au aşezat o mitralieră
iar în biserică au aşezat arme declarând, că dacă vor fi

siliți să părăsească comuna vor da în aier turnul bisericei
(Vezi actul Nr. 458/C. pres. 1919).

22.

La 28 lanuarie 1919 soldaţi Săcui au jefuit incältäminte,
haine şi alte lucruri dela Românii din Sărsig. (Vezi actul Nr.
421/1919) A

23.

La 1/14 Faur 1919, soldaţii Săcui sub conducerea ofite-
rilor l-au bătut şi impuşcat pe preotul gr. cat. din Dijer:
Mihaiu Dănilă şi după aceia i-au devastat casa. (Vezi actul
Nr. 581/C. pres. 1919).

24.

La 13 Faur 1919, soldaţii Săcui au impuşcat cu mitra-
liere pe ţăranul român Teodor Corb din Tetche (Cecke)
totatunci pe mama acestuia: Gui Rusanda măritată Constantin
Corb, precum şi pe fiul ei de 14 ani cu numele Gaşpar i-au
străpuns cu baioneta (Vezi actul 590/C. pres. 1919.

25.

La 1/14 Faur 1919, soldaţii Maghiari au bătut grav pe
Petru Bertea senior, pe Petru Bertea iunior şi pe Maria Bosco
țărani români din Căvaşd şi tot atunci dela acestia precum
si dela Gheorghe lies, Teodor Ardelean, Gavril Sănila şi

www.dacoromanica.ro

211

dela alţii au îurat haine, alimente diferite şi bani. (Vezi actul
602/1919).

26.

La 15/28 Ianuarie 1919, soldaţii Săcui au bătut cu patul
pustii pe Petru Jencir şi pe mai multi gardisti români din
Deda, după aceea i-au desbrăcat de tot şi i-au lăsat în pielea
goală. Tot aşa au făcut în comuna română Almaş, unde au
şi chefuit pe conta ţăranilor. In Suiugd au spurcat steagul
român. Dela preotul român din Margine au dus doi cai fără
plată, iar dela ţărani haine şi alimente şi pe Ilie Negru şi
soţia lui i-au bătut,

In 3/16 Faur 1919, soldaţii Săcui inarmati au intrat în
biserica română din Margine şi pe preot l-au desbrăcat de
ornatele preotesti şi l-au dus cu ei silindu-l să le deie de
mâncat, beutură şi bani. Pe preotul român şi pe mai mulţi ţărani
români din comuna Popeşti, apoi pe comandantul gardei
române din Citelec: loan Mircea soldaţii Săcui i-au bătut şi
jefuit. (Vezi actul 613/1919).

27.

In 18 Faur 1919, soldaţii Săcui la gara din Oradea-mare
şi pe tren cătră Vaşcău au bătut pe cadetul român Petru
Bäruta. (Vezi actul Nr. 624—1919).

28.

La sfârsitul lunei lanuarie 1919, soldatii Säcui în gara
din Tileagd au bätut pânä în sânge pe preotul român din
Monoştor: Păltineanu şi pe soţia acestuia care de bătăi a
rămas leşinată. Tot atunci preotesei acestuia i-au îurat colierul
dela gât. (Vezi actul 627/C. pres. 1919).

29.

In 16 Faur 1919, noaptea pe fruntaşii români din Vaşcău
Dr Augustin Ciurdariu, Mihail Popa, locot. Petru Popovici,
Vasile Sala şi cad. asp. Petru Bäruta sculându-i din pat
soldaţii Săcui, i-au deţinut şi transportat la Oradea, unde
comandantul i-a eliberat cu mângăierea, că nu dă garantä
pentru viata lor dacă se reintorc la Vascäu. Din casa lui
Popa Mihaiu au furat tot ce le-a căzut în mână în pret de
70— 80.000 coroane.

Pe protopopul Adrian Desean numai pentru aceea nu
l-au escortat, pentrucă era grav bolnav, îusă l-au declarat de
deținut. (Vezi actul 633/C pres. 1919).

30.

In 20 Faur 1919, pe preotul gr. cat. din Borodul-Mare
Emil Perényi, soldaţii Maghiari l-au deţinut şi transportat la
14%
www.dacoromanica.ro

212

Fechetău, iar steagul român din Borodul-Mare l-au spintecat.
(Vezi actul No. 642/C. pres. 1919).

31.

La începutul lunei Faur 1919, soldaţii Săcui au dat mai
multe focuri de pușcă asupra locuinței preotului din Săcădat:
losif Tărău. A fost silit să se refugieze la Oradea-Mare în
urma acestei ameninţări. Tot cam în timpul acesta soldaţii
Săcui l-au bătut până la sânge pe țăranul român din Săcădat
Teodor Gaidoş.

La 27 Faur 1919, au întrat în comuna Săcădat 50 de
Săcui înarmaţi din regimentul 21 sub comanda alor 4 ofițeri
şi sub pretextul, că caută arme, s'au dus la casa preotului
Teodor Tărău de unde a furat 20.000 coroane bani în numărar,
albituri şi alimente diferite. (Vezi actul No. 649/1919).

32.

In 23 Februarie 1919, 12 Săcui sub conducerea unui
stegar voind a-l detineà pe Petru Cipleu, au pălmuit pe tata
şi două surori ai lui, jefuindu-i şi cauzându-i astfel pagubă
de peste 10.000 coroane. (Vezi actul No. 683/C. pres. 1919).

33.

Soldaţii Säcui incvartirati în Lugasul de sus în decursul
lunei Făurar au jefuit dela judele din Lugaşul de jos 24.000
coroane. Vezi actul No. 707/C. pres. 1919.

34.

La sfârşitul lunei Februarie a. c. Săcui din regimentul
21 au recvirat în comuna Tilecuş fân, gâini, porci, vaci scl.
rescumpărându-le în preţuri bagatele. (Vezi actul 715/1919).

35.

In 3 Martie a. c. s'a prezentat în comuna Săcădat o
ceată de Säcui şi a recvirat dela ţăranul Pavel lovan un
bou în pret de 3600 cor. lăsând pentru el 1200 cor. Dela
Nicolae Stoie un bou în pret de 3600 cor. răscumpărându-l
cu 1200 cor. Dela Nut Musca a Dochii o vacă in pret de
2800 coroane, plătindu-o cu 1100 coroane iar dela preotul
Teodor Tărău un bou în pret de 4400 cor. lăsând pentru el
1700 cor. (Vezi actul 726/1919).

36.

Sighistel. Dintre soldaţii Maghiari postați în Vașcău si
jur 4 insi după un chef de o noapte întreagă, la 2 Martie
1919, pentru a rechizitionà au întrat în comuna Sighistel,
unde au voit să între în casa proprietarului Toader Atanasiu.
Deoarece poarta a fost încuiată și servitorul nu a putut repede .

www.dacoromanica.ro

213

deschide poarta, unul dintre ei sărind din trăsură, din nepre-
cautiunea lui a explodat granata de mână atârnată de brâu,
omorînd dintre ei 3 al 4-lea a alarmat pe soldații Maghiari
din Bäitä şi Luncă, cu cari reîntorcându-se au încunjurat
comuna şi au dat foc caselor şi între oamenii înspăimântați
şi înturburafi au tras cu mitraliera puşcând 9 persoane. Focul
a mistuit 15 case si 16 grajduri. In casă au ars 8 persoane.
(Vezi actul No. 735/1919).

37.

In 25 Faur 1919, pe elevul de liceu Mircea loan Non
numai intervenirea domnului advocat Dr. Ciordaş l-a scăpat
să nu fie străpuns cu baioneta pentrucă tricolorul ce-l aveă
la chipiu n’a voit să-l calce în picioare. (Vezi actul 736/C.
pres. 1919).

38.

Hotar. La 5 Faur 1919, plecând preotul din Hotar Teodor
Borha dela Oradea acasă spre Hotar, la gara Tetche s'a dat
jos din tren şi a mers pedestru spre comuña Hotar. Abia se
depărtă 4—500 paşi de gară odată aude, că mai multe
gloanțe suierä asupra capului lui. El s'a culcat la pământ
stând asa câteva minute, iar a pornit şi s'a repetat cazul de
mai sus. Soldaţii Maghiari au fost cari au puscat după el,
cari au trimis vorbă, că îl caută de moarte. El s'a refugiat
servitorul lui a fost deținut şi maltratat, pentrucă n'a știut să
deie seamă de dânsul, iar casa a fost jefuită. (Vezi actul
630 1919).

39.

Tileagd. Casa protopopului Alexandru Munteanu a fost
jefuită de soldaţii Maghiari postați în comuna Tileagd, iar el
a fost silit a se refugia pentrucă soldaţii de acolo l-au ame-
ninfat că-l vor omori, unde-l vor găsi. (Vezi actul Nr.
746/1919).

40.

Remet. La 7 Faur 1919, soldaţii Săcui au dat 3 focuri
asupra ţăranului loan Pit din Remeţ, Glontul a trecut pe
sub coasta dreaptă. Zace grav bolnav în spitalul central. (Vezi
actul 699/1919).

41.

La 3 Martie 1919 pe trenul care pleca din Pocei spre
Oradea, Mihaiu Ferut, locuitor în Pocei a vorbit cu un ro-
man în tren româneşte. Soldaţii Maghiari intelegand că el
vorbeşte româneşte l-au atacat şi bătut cu patul pustii, în urmă
au deschis fereastra şi la comandă l-au dat pe fereastră afară
din tren când mergea trenul cu cea mai mare celeritate. Nu
se ştie ce s'a intâmplat cu el. (Vezi actul 772/C. pres. 1919).

www.dacoromanica.ro

214

Aceasta insă este numai o intimă parte a cruzimilor si a Ja-
furilor dela început. „N'avem unde să ne plângem, — ne scrie

un țăran maltratat, — vai de noi, ce zile grele am ajuns, dupăce
patru ani şi mai bine ne-am vărsat sângele pentru patrie“.

Oradea se umple de refugiați intelectuali dinaintea bandelor
de hoți şi ucigasi dela sate.

Refugiații, iepurii de câmp, cum îi numia protopopul Deseanu,
ne spuneau că Săcuii vorbesc pe față, că poartă cu sine lista în
care sunt scrişi toţii Românii cari au să fie omoriti. După iepurii
de câmp au să urmeze iepurii de casă, adecă Orădanii cu musa-
firii lor refugiaţi. In fruntea acelor liste erau scrişi preoții, ceice au
sfințit steaguri naţionale şi au agitat poporul pentru Romania-mare,

Am convocat Consiliul National în se-
dinfä plenară. Consiliul a hotărît, să trimită
o delegaţie la comisarul Katz Béla, ca să
pună chestia răspunderii pentru sălbăticiile cu cari se jefuiesc şi
ucid Românii. Delegaţia e condusă de mine, insotit de canonicul
lacob Radu, Nicolae Zigre al patrulea îl scap din memorie. Ca să
nu rămână numai la vorbe am cuprins în scris rechizitorul nostru
scurt şi indesat. lată acel rechizitor:

Stabilirea
răspunderilor.

Domnule Comisar !

Consiliul Naţional român din Oradea si Bihor, plin de
uimire constată, că dupăce armata republicei ungare a des-
armat cu forța gardele nationale, locuitorii români ai comita-
tului au ajuns pradă jafurilor si omorurilor.

La început am recomandat Consiliului National unguresc,
ca toate cazurile de atrocități, să fie cercetate prin o co-
misie mixtă.

Comisiunea aceasta s'a si constituit dar comisiunea un-
gurească sub felurite pretexte, știe să zădărnicească dovedirea
atrocităților si rezultatul cercetării. In restimpul acesta si-
guranța persoanei si averii noastre din zi în zi e tot mai
primejduită. Cruzimile le săvârșesc ostașii Unguri inarmati.

Domnia Ta, Domnule Comisar, ești reprezentantul gu-
vernului republican pe teritoriul oraşului Oradea si al comi-
fatului Bihor.

Consiliul Naţional român vine deci, să te intrebe cu
toată stima :

lai asupra D-Tale răspunderea pentru aceasta anarchie,
ori asupra cui cade răspunderea ?

Incât nu vom primi răspuns hotărit vom fi siliți sd
căutăm scut si ocrotire în altă parte.

www.dacoromanica.ro

215

Katz spune că nu ai săi sävârsesc crimele, ci sălbaticii aceia
de Săcui (vad székelyek).

l-am ripostat că noi cunoaștem mai bine sălbătăcia Săcuilor.
Dar Săcuii aceia au arme și stau sub comandă militară. Vrem să
stim că e stăpân în ţară guvernul republican, ori bandele de uci-
gaşi. „Apoi e stăpân guvernul“ răspunde Katz agitat, să-i dăm
răgaz până va aduce jalba noastră la cunoştinţa guvernului şi a
comandantului trupelor Ardeleneşti Kratochwill şi va cere energice
orânduieli pentru asigurarea vieţii şi averii cetăţenilor români. Pro-
mite că va merge insusi in fafa locului să se convingă cu ochii
despre starea lucrurilor.

Imediat a adus la cunoștința guvernului jalba noastră şi
guvernul a trimis pe Kratochwill la Oradea ca impreună cu Katz
să-şi inspecteze trupele şi să facă ordine. Ce vor fi făcut ei prin
Mărghita şi în defileul Ciucea pe unde au umblat nu ştiu, Katz însă
mi-a comunicat că s'a făcut ordine şi ia răspunderea pentru părțile
inspectate, pentru cele de pe linia Oradea—Ceica, Beius—Vascäu
nu poate lua cam deodată, dar se va face și acolo ordine.

Drept semn de bune intenfiuni ne-a invitat pe noi ca impreună
cu comandamentul din Oradea, să stabilim un mod de procedeu
comun față de anarhia dela sate. La aceasta consfätuire dela
primărie a luat parte colonelul Nebowitzki şi căpitanul Haläsz
Sândor, iar din partea noastră s'a sculat din pat Coriolan Pop cu
temperatură de 39° grade C. şi am mers impreună insofifi de
jurisconsultul nostru Gelu Egri.

Am avut un violent conflict cu Nebowitzki. Da, spunea el,
agitatorii de preoți şi învăţători sunt de vină, ei instigă poporul.
A trecut lumea persecuției agitatorilor i-am ripostat. Astăzi fiecare
are drept să agite pentru ideile sale. Şi dl. comisar Katz e agi-
tator, cu acelaş drept agităm şi noi pentru ideile noastre. După
această violentă scenă, am reintrat în calmul discuţiei, graţie intorsă-
turei date de tacticosul Coriolan Pop şi căzurăm de acord: să
constituim o comisie permanentă din doi delegaţi din partea noastră
şi 2 ofițeri din partea lor, care să ancheteze toate jalbele venite și
de o parte şi de alta. Totodată comandamentul ia asupra sa răs-
punderea, că-și va disciplina soldaţii si vai de celce se va mai
atinge de un român. Egri triumfător imi făcu observaţia, că numai
prin tactul lui Coriolan Pop am putut ajunge la acest rezultat,
Bine zisei lui Egri, vei vedea Domnia-Ta ce iasă de aici. Eu nu
credeam in sinceritatea lor. — De fapt comisia aceasta nici nu s'a

www.dacoromanica.ro

216

intrunit, din pricina, că fu le dădea mâna să se constate -bestia-
litäfile soldaţilor Unguri şi nu veniau la anchete.

Am adresat şi contelui Kärolyi Mihâly,
carele tocmai a vizitat frontul să-şi insufle-
fiascä oastea, următoarea epistolă deschisă
în „Tribuna Bihorului“.

Scrisoare deschisă
Contelui Kârolyi.

Două măsuri.
Domnule Președinte !

Domnia-Ta, domnule președinte al republicei maghiare
Grôf Karolyi Mihâly, la începutul răsboiului erai un grof boier
ca şi ceialalți grofi de pildă ca si socrul Dtale, groful numit
negru, Andrâssy Gyula. Şi D-Ta visai de imperialismul ma-
ghiar peste răsăritul Europei.

Când a isbucnit răsboiul, şi D-Ta erai ametit de gloria
armatei maghiare şi ziceai lui Tisza să nu ingăduie Români-
lor, că lei veţi fi toți în lupta contra lor, în vremea când
doar se putea face înțelegere cu Românii. Cu un cuvânt şi
D-Ta erai răsboinic şi te bucurai de pacea zdrobitoare de
neamuri mici din Bucuresti in care fură luaţi munții României,
toate izvoarele de viata şi sutele de milioane despăgubire pe
deasupra.

Ai fost însă cel dintâi care ai simțit că Puterile Cent-
rale pierd răsboiul. Legăturile D-Tale din Franţa ti-au dat
firu! acestui punct. Si ai avut curajul să strigi în dietă: ,Stafi
pe loc, punem pace că pierdem răsboiul.“ Fireşte să mântuesti
Ungaria veche, asupritoare de neamuri, nu să se infăptuiască
o Ungarie nouă dreaptă pentru toți.

Când a erupt revoluţia, Te-ai pus în fruntea ei. Foarte
bine, ai mers treptat inainte, şi în fața Conferinţei de pace
din Paris märturisesti, că vrei să faci din Ungaria o Sviferä,
înpărțită după cantoane, adecă ţinuturi nationale, in cari fie-
care naţiune să-şi aibă autonomia, adecă ocărmuirea ei na-
tionala.

Când au bătut poliţiştii pe comunistul Kun Béla, care
a afatat mulțimea la uciderea poliţiştilor, ai osândit cruzimea
poliţiştilor, pentru că zici, nu-i voe să îneci cu puterea lupta
de idei, aşadar nici pentru ideile comuniste, numai față de
cei ce cu armă vor să răstoarne republica trebuie să răspunzi
cu arma.

Bine. Noi Românii n'am prins arma contra republicei,
preoţii nostri au propăvăduit numai ideia Statului National
Român. Dece laşi dară goana contra lor. Ce-i slobod unui co-
munist, nu-i slobod unui naționalist ?

www.dacoromanica.ro

217

Uite, Domnule Preşedinte, la horcăiturile de moarte din
Biharia, şi la preoții fugari din Oradea. Uite, la bestialitatea
din Arad. De pildă, în Șiria la uciderea Doamnei Hotăran si
fiul ei bolnav Dr. Gheorghe Hotăran în casa lor ziua la amiazi,
pentrucă părintele familiei, advocatul Dr. Iacob Hotăran a stat
pe punctul de vedere al ideii nationale în fruntea Çonsiliului
National din Siria.

Vino şi vezi ce se întâmplă în Biharia şi în Arad cu cei
ce au cutezat să-și pună cocarda națională, şi steag național
român. Vino şi vezi pe martirii ideii naţionale recunoscuţi de
D-Ta la Paris.

Noi vedem că şi acum se măsură cu două măsuri. Toţi
au drept să agite pentru idealul lor, numai Românii sunt to-
cati în ziua mare pe drum, pe ulite şi în casele lor dacă
cutează numai să vorbească româneşte, necum să agite,

Mergi la Arad, unde nici cu francezii în oraș nu sunt siguri
Românii si fruntaşii a trebuit să ia bätul pribegiei din naintea
urgiei administrației ungureşti şi a bandelor săcuieşti. Şi vino
la Oradea, să vezi orgiile soldaților şi nenorocitii refugiaţi.

Un om care are curagiul să susțină în faţa Çonferentei
de pace că recunoaşte dreptul ocârmuirei de sine a națiunilor,
să aibă si curagiul de a lua arma din mânile ridicate asupra
națiunilor. Dacă vrea să dea dovadă că e sincer supus legei lui
Wilson. In doi peri ny poţi rămâne, Domnule Preşedinte, mai
ales D-Ta care ai răspunderea pentru toate câte se întâmplă
în ţară sub teroarea organelor administrative și a miliției.

Cazul lui Kun Béla la care mă refeream e caracteristic. Kun
Bela organiza comuniştii din Budapesta și provincie. In Oradea,
vechiul său cuib, încă a fost zilele acelea şi tremură Oradea de el,
dar tot ne-a cruțat. El ne-a adus pe cap pe comuniştii Auerbach
si Kronstein, cel dintâiu jidan din Bucureşti, acest din urmă din
Basarabia, să verbuveze comuniști români pentru revoluţia ce o
pregăteau. In Salg6-Tarjân şi Budapesta însă a înscenat o vărsare
de sânge între comunistii agitaţi la agresiune contra polițiștilor.
Văzându-se chiar guvernul republican primejduit de contra revo-
lutia inscenată de Kun Béla, l’a arestat. Poliţistii inversunati de
uciderea camarazilor lor în lupta de stradă, au sărit asupra lui
Şi înaintea ochilor căpitanului lor l-au bătut până ce au crezut că
e mort. Dar n’a fost mort şi şi-a perdut urma, $e zice că ar fi
rămas ascuns de Katz în Oradea, până la declararea dictaturei co-
muniste din 21 Martie. Va să zică îl avem şi pe el în coastă.

La cele multe demersuri insfarsit au
început să se miște si Aliaţii nostri. Prima
anchetă a făcut-o căpitanul englez Pomerol. Dar cum? A descăle-

Ancheta Pomergl,

www.dacoromanica.ro

518

cat la episcopul Szécsenyi unde fireste a fost informat unilateral
în defavorul nostru. A fost dus şi la Bratca, de unde preotul
Domocoș fugise la Oradea. Biefii oameni spăriați de noua pacoste
pe capul, lor nu cutezau să acuze pentrucă ştiau, că cel ce acuză
astăzi merge mâine după ceilalți, astrucat sub farina. Așa fel am
fost noi scoşi de păcătoşi și s'a îndepărtat cu promisiunea goală
a comisarului Katz, că va fi respectat dreptul de dispoziție a nafiu-
nilor în republica lui Kărolyi şi cu sacul plin de minciunile un-
gureşti, că noi suntem cei ce belim pe unguri de vii. Noi am aflat
despre toate acestea numai după ce a plecat Pomerol.

In 28 Februarie îmi aduce un curier o epistolă dela doamna
Lazar din Sibiiu, că Luni va sosi la Oradea un mare domn Francez
insofit de Aurel. Să pregătim toate actele asupra atrocităților, fără
să ştie cineva despre aceasta, ca să nu se strice toată treaba. Îmi
mai scria să grijesc de Aurel, să nu umble singur pe stradă. Dânsa
îşi amintea momentele dinaintea plecării din Oradea, când umblau
soldații să afle pe Aurel.

A sosit colonelul francez Trousseau, dar
Refugiații în fața ny însoţit de A. Lazar ci de colonelul
colonelului francez Kiatochwill si dus si el pe neobservate la

Trousseau. episcopul Szécsenyi. Aflu însă de sosirea
lui si pe când a venit în ziua următoare la casa comitatensä unde
era Katz, după multă alergare am reuşit să străbatem la el prin
secretarii Consiliului A. Magieru și S. Andru cari îi spun de existența
Consiliului nostru și-l roagă să primească pe refugiați. Surprins,
că în Oradea sunt refugiați români ne-a dat ora 4 după masă în
sala comitatensă. Atâta mi-a trebuit.

Până la ora 4 am adunat pe refugiați. Erau preoți şi inte-
lectualii, învățători, advocafi de prin sate şi centrele de plasă, 60
la număr din câți am putut aduna în pripă. Acestora le-am spus
însemnătatea depunerii lor şi i-am incurajat să depună fără frică
obiectiv tot ce li s'a întâmplat lor şi ce au văzut cu ochii că s'a
întâmplat altora. Dr. A. Mageru se prezintă în fruntea acestor refu-
giati în sala comitatensă unde îi aşteaptă colonelul Trousseau cu
comisarul Katz şi comandantul Kratochwill. Mageru se adresează
cătră colonel cu următoarea vorbire în frantuzeste :

Domnule Colonel!

Vă prezint o deputafiune de preoți, invafatori si alti inte-
lectuali români, cari au fost siliți să se refugieze din satele lor
dinaintea urei soldaților maghiari, veniți să apere linia demarca-

www.dacoromanica.ro

219

tionald. Ei sunt jertfele unei agitatiuni care vede ’n fiecare inte-
lectual și conducător român câte un dușman al natiunei maghiare.

Noi nu venim azi Să incriminăm venim numai să Vă
arătăm victimele unei stări bolnave, care nu mai poate dura muit.

In acest comitat locuim aproape treisute mii de Români
și singura noastră vină e că voim să fim un trup cu frații
nostri de pretutindeni.

Azi, când e permis fiecăruia să-și mărturisească ideile,
nu poate fi păcal nici pentru noi de a ne spune gândul inimii.

Suntem recunoscători D-lui comisar care ne-a ascultat
jalbele si impreună cu comanda militară a făgăduit că vor
lua măsuri pentru incetarea măcelurilor. Noi însă vedem că
aceste cruzimi și azi urmează inainte, pe semne soldaţii nu
ascultă porunca comnndantilor lor.

Știm D-le colonel că D-Voastre Vă stă în putere să ne
ajutați. De acea Vă rugăm să mijlocifi în favoarea noastră
la factorii chemaţi ca să ni se garanteze siguranța persoanei
și avutului nostru.

După această alocutie a urmat ascultarea refugiaților pe rând.
Fiecare refugiat și-a spus cu indrăzneală patimile sale și ale po-
porului de unde s'a refugiat. Secretarul Dr. A. Magieru tâlmăcea pe
frantuzeste, iar colonelul isi făcea insemnări despre cele auzite
din gura refugiatilor, vădit uimit de cele ce aude.

Tactica mea a fost să nu fie Consiliul grăitor, ca apoi Un-
gurii să poată tăgădui si faptul, că ar fi refugiați Români in Oradea,
ci cu ochii să-i vază cu urechile să-i auză. Ne cunosteam oamenii.

Toate acestea s'au petrecut în prezența comisarului Katz
Bela, a colonelului Kratochwill și a adjutantului acestuia, a unui
căpitan ungur. Va să zică față cu cei ce au răspunderea pentru
faptele soldaţilor lor, — cum se cuvine bărbaţilor, cari mărturisesc
adevărul — și nu la uși incuiate cum informează D-lor pe cei ce vin
în numele Antantei să afle adevărul. Onoare preotimei și tuturora
împreună mergători cu dânșii, pentru ţinuta lor bărbătească în fata
primejdiei ce-i ameninţă pentru mărturisirea adevărului. Kratochwill
schimba fete şi o singură dată a intrerupt nervos pe Mageru, că
nu-i adevărat să fie treisutemii Români în Biharia.

După terminarea acestei anchete colonelul Trousseau invită pe
Dr. A. Magieru să-l caute la ora 7 seara în palatul episcopului
Szécsenyi. Magieru Sa dus la aceea audienţă bine pregătit, anume cu
o hartă a comitatului în care erau subliniate cu roșu toate localităţile
românești şi cu toate procesele verbale despre atrocitățile cons-
tatate oficial, pe cari le pregătisem înainte în vederea acestei
vizite. Trousseau îl întreabă că pe unde crede dânsul să se tragă

www.dacoromanica.ro

220

graniţele românești. Magieru cu harta în mână îi arată până unde
se estind Românii la vest de Oradea şi imploară abandonarea planului
de a sacrifica Oradea cu acel teritor românesc dela vest ce ar fi
în contrazicere cu principiul national a lui Wilson si ar cutropi
un colt de ţară românească. Intreabă apoi Trousseau că ce are de
spus la plebiscitul pe care îl cer Ungurii şi pentru care insistă şi
episcopul Szécsenyi. Mageru i’a răspuns că Adunarea Naţională dela
Alba-lulia în care a luat parte și Biharia prin delegaţii ei pe co-
mune aleşi, are valoarea plebescitului. Un plebiscit sub administraţia
ungară, chiar gardat de armata Aliată nu oferă garanţia libertăți
plebiscitului, fiindcă tot sub teroarea administraţiei ungare s'ar face.
Trousseau pleacă în ziua următoare de-a dreptul la Paris cu aceste
informafiuni $i cu actele ce i-sa prezentat. Fericit de aceasta în-
torsătură norocoasă i-am spus un servus lui Pomerol.

In loc de ameliorare a urmat desfiinţarea
formală a gardei române la 8 Martie în ur-
mătorul chip: La ora 10 a. m. sa umplut
curtea casei comitatense, — unde era comenduirea gardei române,
— de soldați Unguri şi au cuprins toate intrările şi esirile. Un
maior insofit de soldați Unguri provoacă pe maiorul Herbay coman-
dantul gardei noastre să le predea toate armele. După desarmarea
gardei noastre a declarat desființate gardele româneşti.

Isprăvind cu aceasta desarmare, patrule tari săcuieşti pleacă
în oraş după arme. Răscolesc toate pivnițele şi podurile Episco-
piei unite, de aici se duc la Seminar unde scocioresc şi läditele
bietilor copii, băgând groază în elevi şi profesori; fireşte fără a
afla vre-o armă. Intr’o răsuflare ne luară şi cele două automobile
de persoane si 2 de povară cele aveam. Adio dar si cu contactul
nostru în afară. Aceiasi soartă au avut şi gărzile de prin centrele
provinciale. Asa sa pregătit calea orgiilor ne mai pomenite și sa
putut intâmpla măcelul dela Sighistel.

Măcelul dela 7 _Sighistelul e un mic sätulef în plasa

Sighistel. aşcăului. Acest nenoricit sat a fost de 3 ori

atăcat de bandele săcuieşti şi tustrele ori au
rămas morţi. Ultimul atac din 2 Martie a întrecut pe toate. Ziarele
ungureşti din Oradea şi Budapesta sunt pline de pretinsele orori co-
mise de Români. In Seghistel, spun ele, au atacat sătenii cu granate
pe soldaţii Săcui, ucizând doi şi al treilea rănit de moarte. Cadavrele
au fost aduse la Oradea şi inmormântați ca morţii nafiunei cu onoru-
rile date de autorităţile civile şi militare cum se euvine unor eroi.

Desființarea gardei
naționale.

www.dacoromanica.ro

221

S'a repetit groaza zilei când au înmormântat pe Zonta eroul
dela (iucea. De fapt o patrulă de 4 Säcui a rechiziționat adecă
a jefuit Sighiştelul. In beţia lor şi-au lovit o granată purtată la
brâu de loitra căruței. Granata a omorit caii şi oamenii de lângă
trăsură. Cel scăpat a alarmat pe Săcuii din Băița cari înconjură
satul cu mitraliere şi puşti. Dau foc caselor si se începe mäcelul.
După ştirile noastre ar fi 60 morţi şi 40 case arse. |Jngurii recunosc
în ziarele lor 9 morţi si mai multe case arse. Firește nimenea
n’a putut străbate de cătră Săcui să vadă ce-i acolo. Mai târziu s'a
aflat sub cenuse mâini şi picioare tăiate din trunchiu. Î-au chinuit
si aruncat în focul casei lor.

Intre aceste sosește la Oradea maiorul francez Dauphont,
carele nu mai descalecă la episcopul Szécsenyi ci la Hotelul Ri-
mandéczy. Imediat ce aflu de aceasta, trimit pe Magieru să-l vază.
Magieru îi descoperă situația nouă în care ne aflăm, pârjolul de la
Sighistel unde nu putem străbate să ştim ce s'a întâmplat fiind că
comuna e încunjurată cu mitraliere de soldați şi plăteşte cu viață
cel ce se apropie de sat. L-a învitat să ancheteze acelea orori ofe-
rindu-se să-l insofiascä din partea noastră.

Dauphont prinde simpatie pentru Magieru, ia relaţii despre
toate. Pleacă însă mai "nainte peste frontul dela Çiucea la Cluj
să confere cu generalul Holban, atunci în vremea aceea comandant
al Glujului. Se înapoiază cu autorizația de a ancheta cazul din
Seghistel, cu indicaţia să ia lângă sine pe Magieru pe care îl cu-
noastea Holban din rolul ce l’a avut la vizita lui Trousseau. Auto-
ritatile militare din Oradea au încercat să determine pe Dauphont
să nu meargă la Sighiştel. După aceea văzând că acesta insistă, i-a
spus că n’au automobil să-i dea, ceară dela noi automobil, bine-
ştiind, că după ce ne-au luat automobilele n'avem de unde să-l dăm.
Çu toate acestea ne-am injghebat un automobil şi când era gata
să plece i-s'a spus categoric că nu-i garantează viața. Douphont
sa inapoiat ca să raporteze cele experiate în Oradea.

Guvernul din Budapesta a desființat gardele noastre şi
soldaţii săi jefuiesc și ucid pe unde ajung. Dar ca să nu mai
"rămână acasă Român apt de impotrivire, ordonează concentrarea
Românilor de pe teritoriul neocupat de armata română. Çonsiliul
Dirigent răspunde la aceasta concentrare prin ruperea legăturilor
diplomatice cu Budapesta și-și revoacă reprezentantul de pe lângă
guvernul republicei ungare,

www.dacoromanica.ro

222

A | . Numai „Tribuna Bihorului“ mai ţinea

Gâtuirea „Tribunei sufetul în noi. Reproduc articolul din No.

Bihorului“. 10—11 a lui Vasilie Popovici despre felul
cum ne-a luat şi aceasta armă din mână.

Cum ne-au zugrumat.

Ne-au zugrumat și această gazetă, pentrucă vestea ade-
vărul. Ungurii cred, că au amuţit dreptatea noastră. Ei cred,
că dacă noi nu vom vesti în lume cruzimile lor, lumea nu
va ști ce fac, cum ne jefuesc satele și ne omoară sătenii.
Amar se înşeală, adevărul nu se poate ascunde. Adevărul
străbate la lumină si din mormânt, noi vom tăcea putin
pentrucă ne-au strâns de beregată. — Dar faptele lor vorbesc,
sângele vărsat de ei srigă în lume după răsbunare.

Numai odată pe săptămână am grăit cătră fraţii noştri
năcăjiți dela sate, dar graiul nostru respicat a băgat groază
în sufletele păcătoase ale Ungurilor, mai ales numerii noştri
în cari scriam despre sălbăticiile ostäsimei lor, i-au turbat.

Foile lor aveau poruncă să nu pomenească de cruzimi
de ale lor. Ei își acopereau urmele sângeroase. Pe trimisii
antantei îi ascundeau de noi; ca să nu străbată vaietele
noastre până la urechile lor. lar noi pe săptămână numai
odată îi desveleam la lume: şi lumea le vedea mânile si
baionetele pline de sânge. Vedea satele românești aprinse,
Românii ciungäriti şi arşi de vii.

Si nau avut bärbätia cei dela cârmă să ne oprească
pe fafa si cu vorba oablă. — Ci cu uneltiri miselesti au
asmufat dela întuneric muncitorimea asupra noastră. [ar ei
se prefac că nu știu de cele intâmplate. Fafaresc părere de
rău că nu se pot amesteca în afacerea muncitorimei jignite,
Si vestesc în lume că libertate de gândire de vorbă și de
presă ca la ei nu mai este. :

Joi în 6 curinte, lucrătorii tipografi ne-au anunțat că
nu mai culeg foaia, pentrucă ea, după cum au fost informaţi
(fiindcă ei nu ştiu româneşte) atacă pe socialişti şi pe
muncitori.

Ne-am dus la comisarul Dr. Katz, care este căpetenia
muncitorimei. D-sa recunoaşte că hotărîrea muncitorilor e
contrară spiritului libertăţii de presă. Nu se poate însă ames-
teca în afacerea muncitorilor organizaţi şi ne-a indrumat la
sfatul muncitoresc,

Secretarul sfatului muncitoresc spunea că afacerea n’a
ajuns la sfat. Se vede că foaia e oprită din hotărîrea breslei
tipografilor.

Ne-am dus la Tipografia Sonnenfeld unde ni se tipărea
foaia. Bărbaţii de încredere ai tipografiei ne-au repetat că ei
sunt informaţi că foaia noastră a atacat grav pe socialiști. l-am

www.dacoromanica.ro

223

lămurit că noi nu vrem răsboiu cu muncitorimea. Bărbaţii de
incredere ne-au promis că deseară vor reveni asupra hotarirei.

Seara muncitorii tipografi au ţinut adunare. Si ne-au
avizat prin telefon prin graiul redactorului foii „Munkăs Ujsag“,
că afacerea s'a tranşat, lucrătorii vor culege foaia sub con-
ditia că nu vom ataca muncitorimea, incolo putem să scriem
în orice ton şi despre ce ne place.

Vineri dimineața insă ,Munkäs Ujsâg“ ne surprinde cu
un articol intitulat: „Să se sisteze Tribuna Bihorului“, în care
ne invinueste că prin faptul că noi publicăm cruzimele ostașilor
maghiari cari omoară, jefuesc, aprind şi ne pângăresc bise-
ricile, prezintăm lumii natia ungurească ca pe un neam cu
porniri sălbatice şi cu moravuri medievale. „Prin asemenea
calomnii mincinoase“ noi luptăm „împotriva republicei şi a
muncitorimei ungurești“. „Asta este cea mai periculoasă contra
revoluţie“. „Consiliul muncitoresc recunoaște — spune ar-
ticolul — că au fost şi sunt frecări teribile, acestea sunt insă
rezultatul astorfel de agitatii nationaliste“. Pe urmă stăruie, ca
muncitorii să denege tipăriea foii.

Adecă ce se întâmplase?

Duhul viclean care purta şurubăria afacerii fiind in-
format prea târziu despre sfatul tipografilor credea să nimi-
cească în felul aceasta hotărîrea lor. Şi a isbutit.

Muncitorii ne-au vestit că articolul citat a răsturnat toată
treaba. Personalul iarăşi s'a pus în grevă. La prânz au ţinut
de nou sfat. Si la 2 ore după masă ne-au vestit că nu ti-
păresc foaia.

lar numărul de azi Sâmbătă, „Munkâs Ujsâg“ publică
următoarele : Hotärîrea în afacerea foii „Tribuna Bihorului“.
leri scriam despre expediția calomnioasă si faptele revolu-
tionare ale „Tribunei Bihorului“, Tovaräsii noștri tipografi au
dus în această afacere următoarea hotărîre :

„Personalul tipografic al societăţii pe acţii“ Sonnenfeld
în conferința ţinută astăzi în 7 curent, a decis unanim să
‘ denege culegerea foii româneşti „Tribuna Bihorului“ deoarece
ca, organ antirevolutionar e mai ales acomodată pentru amă-
girea şi infectarea poporului românesc ţinut în nestiintä.
„Foaia citată în fiecare număr al său a publicat cele
mai alese şi mai tendentioase neadevăruri şi falsificäri atât
faţă cu muncitorimea cat si față cu țărănimea dela sate“.
„Aceste motive grave au indemnat personalul tipografic să
aducă această hotärîre sprijinită din partea sfatului muncitoresc“.
Asta este povestea sugrumării foii noastre.

Dar n'am desarmat nici in fata acestei greve a comuniştilor.
Numărul refuzat Pam trimis printr'un curier lui Cornel Lazar director
la tipografia diecezană din Arad, unde erau francezii stăpâni peste
Oras cu următorul articol scris de mine în frunte:

www.dacoromanica.ro

224

Cătră cetitori!

Până acum ni se pierdea foaia pe drum. Deabia primiafi
câte un număr și voi ne scriafi năcăjiți că afi plătit foaia si
n'o primiți, iar pe noi ne prindeau frigurile de năcaz, cd ne
trudim să vă facem foaia bine si toată truda noastră cădea
în balta urei care ni-o inghifia.

Nici atâta nu le-a fost destul.

Acum și-au dat arama pe față. Ni-au spus-o rupt-
ales, că nu ne lasă să o tipărim în Oradea și basta.

Ne-am dus cu plânsoare la D. prefect-comisar Katz
Bela. Dânsul ne-a trimis la Consiliul muncitorilor, iar acest
Consiliu la culegători. Aceştia iar ne-au trimis la cei de mai
nainte.

Am umblat calea mânzului pe la toți si s‘Grsitul e că
nu se află gazdă la opreliste, iar foaia nu se tipăreşte.

Ne bagă de vină că noi agităm pentru alăturarea la
România-mare și scriem despre cruzimile soldaţilor unguri.

Cu alte cuvinte pentru noi nu există libertatea cuvântului
nici după desrobirea neamurilor. Nu ni-e slobod să cerem mäcar
unirea cu frații nostri de un sânge ca să scăpăm de urgia
asuprirei străine. Nici măcar fipetul de durere, că ne prăpă-
desc soldații unguri satele noastre, rămân pustii, poporul ascuns
prin vizuini din naintea hordelor barbare și snopi de morți
zac pretutindenea.

Se tem de judecata lumei, dar vorba aceea, de ce te temi
nu Scapi. Mai sunt ele si alte căi pe cari vor ajunge aceste
cruzimi la masa verde din Paris.

lată dece nu mai poate apare „Tribuna Bihorului“ si
nu vă mai putem trimite la vreme unica mângăiere ce o mai
aveati în aceste zile de restriște, voi dragi ţărani români la
cari acum pe horn va intra „sleagul roșu“ si „Foaia {dra-
nului“, scrisă cu limbă de foc, ca să arză din voi tot simțul
național.

Ne-am luat dar si noi bäful pribegiei si ne vom scoate
foaia unde vom putea, măcar sub fundul pământului până
va răsări soarele și pentru noi.

Puțin nu ne vedeți si iar ne veți vedea. Pe noi intru
prea mărire, iar pe atentatorii libertății de presă la judecata
obștească a culturii.

Absolventul de teologie Georghe Dudulescu care aducea cu

valiză numărul Tribunei tipărită în Arad a fost mai nainte deţinut
în gara din Arad. Eliberat de acolo soseşte la Orade unde e

dus

la comänduirea pietii. Il scoatem şi de acolo cu valiza dar

posta ne nimiceşte numerii trimişi şi aşa abia au fost desfăcute în
Arad 200 exemplare şi ce am desfăcut în Oradea pe sub mână.
Cu aceste s'a terminat și lupta noastră publicistă. Asteptam cu

www.dacoromanica.ro

225

mânile legate ce ne aduce ziua de mâine. N'a trebuit să aşteptăm
mult. Nouă surpriză.

In 12 Martie suntem citați la comendui-
rea pietii: Coriolan Pop, secretarul Sever
Andru, redactorul „Tribunei Bihorului“, Gh.
Tulbure şi eu. Colonelul de honvezi Raics ne primeşte încruntat
şi ne aduce la cunoştinţă că suntem puşi sub pază militară pentru
spionaj. La cea mai mică mişcare vom fi arestaţi şi judecaţi 'după
legea marţială. Dacă-i numai atâta, mă gândii, e bine. Coriolan
Pop însă, atins in ambiția lui de felul cum eram tratați ca delic-
venfii şi ținuți în picioare, a riscat să-i reflecteze: Cum n'am spionat
până acum, nu vom spiona nici de acum înainte. Colonelul ca
muşcat de şarpe a dat cu pumnul în masă şi aprins ni-a räcnit:
„Mai cutezati să vorbiti? Aici sunt dovezile“ şi arăta nişte scrisori.
Erau probabil rapoarte de ale noastre cătră comandamentul românesc,
pentrucă de, eu trebuia să iscălesc şi unele rapoarte militare. De sine
înţeles că nu eram curios să mi-le arate, ci ca să stâmpăr mânia colone-
lului îl intreb, că în ce constă aceasta pază militară? Mi-a spus
că Suntem internaţi pe teritoriul oraşului de unde nu putem esi
şi-e supraveghiat tot pasul nostru în oraş. Cu aceasta lecţie ne-am
recomandat. Tulbure era la Budapesta atunci şi aşa n'a gustat din
plăcerea aceasta.

In ziua următoare regretatul Coriolan Pop a convocat Consiliul.
S'au prezentat 12 membri. Coriolan Pop era zdrobit de temperatura
mare ce-l maltrata şi între regretele tutorora, declară că starea sanitară
nu-i mai permite a participa la agendele Consiliului, drept ce se
retrage dela conducere. După el secretarul Sever Andru şi juris-
consultul Gelu Egri cu nervii distrusi de atâtea agitatii şi zdrobiţi
de atâtea emoţii. Am rămas dar singur la conducere şi mi-am ales
de secretari pe Nerva Cosma şi pe inginerul silvic Aurel Mureşan, două
puteri tinere, indräsnete şi agile. Cu aceasta nouă constituire am
continuat şedinţa.

Se vorbea şi mai nainte de desfiinţarea Consiliului, care nu
mai avea nici o putere în mână afară de cea morală.

Canonicul Florian Stan propune între aprobarea majorităţii
- pe semne pregătită, desființarea Consiliului. „Până imi port eu
capul — cu un gest nervos la ceată — nu mă duc de aici, să știu
că rămân singur“. După acest gest n’a mai insistat nimeni la auto-
desființare, dar canonicul Stan ridică alt incident. Dânsul vrea să
se Clarifice chestia spionajului pentrucă dânsul nu poate sta la o
15

Sub pazä militarä
pentru spionaj.

www.dacoromanica.ro

226

masă cu oameni cari stau sub bănuiala spionajului. Să mergem la
comisarul Katz să ne justificăm. — „Ori nu suntem în revoluție 2“
am zis „E difamant să facem tot ce putem în interesul cauzei
noastre ?“ Eu nu mă duc la Katz ori ce veţi hotărî. Pusă la vot
chestia cu poclonirea inaintea lui Katz am rămas în minoritate cn
5 voturi față de 7. După rezultatul acestei votări le-am declarat că
eu nu mă umilesc înaintea lui Katz şi nu execut hotărîrea, să se
ducă vicepresedintii cu delegaţia la Katz. Vicepresedintii işi dau
demisia. Mi s'a împlinit dar prorocia dela constituire, am rămas singur.

La şedinţa din ziua următoare mi s'a recunoscut dreptatea
că nu ma'm dus la Katz şi mi-s'a incredintat mie demersurile ulte-
rioare după buna mea chibzuială şi votul separat anunţat în şedinţa
cu pricina a lămurit lumea asupra notiunei „spionajului“ facut de
noi. Dăm textual acest vot separat unicul document păstrat intâmpă-
tor la părintele Vasilie Popovici: |

„In sedinfa din 28 Februarie (13 Martie) a. c. domnul
Dr. Sever Erdélyi a făcut propunerea, ca Consiliul, să facă
un protest adresat comisarului guvernial Dr. Katz, în care să
se ceară scut impotriva comenduirü, care a pus sub pază po-
lițială patru membrii ai Consiliului şi să i-se pună in vedere
comisarului, că de nu ne scuteste, dizolvăm Consiliul. lar până
la răspunsul favorabil al comisarului, şedinţele să se suspen-
deze si prezidiul să provadă afacerile. Dr. Vasilie Kirvai a pro-
pus, ca protestul să se adreseze ministerului maghiar de interne.

Ilustritatea Sa dl. Dr. Florian Stan constată, că învinuirea
cu spionaj a onor. membri din Consiliu constituie o însultă la
adresa Consiliului întreg, contra căreia pretinde să se pro-
testeze la ministrul maghiar. Faţă cu reflexiunea, că spionajul
ce ni-se impută e o cinste națională, dl. Dr. Stan declară, că
în fața opiniei publice maghiare este o timbrare şi o calom-
nie gravă.

Față cu aceste propuneri, care cu majoritate de două
voturi au fost declarate de hotărire a Consiliului, — primesc
întru toate propunerea dlui Dr. Aurelian I. Magieru de a nu
protesta nicäiri şi în termen legal, votul separat anunțat ieri
am onoare a-l motiva prin următoarele :

Ce înseamnă noțiunea spion ? înseamnă a conspira cu
străinul impotriva Statului, al cărui supus ești.

In cazul concret komânul din Bihor e spion înaintea
Ungurului pentrucd dă mănă de ajutor acelora, cari vreau
să descopcie pământul Bihorului de Tara Ungurească şi să-l
unească cu Tara Românească.

In senzul idealului național, care pe urma hotăririi dela
Alba-lulia e pe calea infăpluirii, e o datorie a fiecărui Român
cinstit să facă acest „spionaj“, |

www.dacoromanica.ro

227

In consecință celce se simte inzultat prin bănuiala de a
fi făcut spionaj României, dă o flagrantă dovadă, că nu e
pătruns de idealul național. lar celce, ca si dl. Dr. Stan,
spune, că simte trebuinfa de a se spăla înaintea opiniei publice
ungurești de aceasta bănuială, evident, că vrea să apară ca
un bun patriot ungur. DI. Dr. F. Stan o face aceasta și mai
evidentă când spune, că nu mai stă la o masă cu aceia, cari
sufăr calomnia de a fi spionii idealului național al României
mari, |

Un om care e pătruns de asemenea sentimente, nu poate
să-și câștige echilibrul sufletesc în alt chip, decât trăgăndu-și
consecvenfele si anume: să abzică din Consiliu. (lar în scopul
de a se fi justificat înaintea opiniei publice maghiare il
sfătuesc să publice dimisia sa în o foaie ungurească de. ex.
, Nagyväradi Naplô“). Dar realizându-se idealul nostru național
un asemenea român să-și caute cămin în Kecskemet. Asta
înseamnă a fi consecvent.

Spioni au fost în răsboiul mondial Cehii ? Patru ani au
răbdat huiduieli si calomnii. Dreptatea națiunilor însă i-a
rehabilitat. Astăzi purtarea din răsboiu a Cehilor e idealul de
“ conduită a unui popor conștient de idealurile sale.

Tar noi din lasitate ne inzultăm bărbaţii inimosi cari
iși espun vieafa chiar, declarând, că nu stăm la o masă cu ei
pentrucă au fost declaraţi de spioni din partea dușmanului.

Sute si zeci de mii de bărbați ai nostri în rdsboiu au
fost închiși si osändifi la streang pentru spionaj. Astăzi poartă
aureola mucenicilor neamului. lar acuma intelectualii satelor
noastre alungați de sălbătăcia trupelor maghiare, cedinciosii
idealului nostru, au preferit toiagul pribegiei, îndurând insulte,
jaf, bătăi, murind de vii decât ca umilindu-se, să cerseascà
scutul străinilor. lar noi nu putem Suporta „calomnia“ unui
comandant ungur, care ne-a spus în fafà cuvântul de cinste,
că spionăm în favoarea României Mari. ?

Suntem noi credincioși jurământului depus si mai avem
dreptul de a pretinde dela toată suflarea românească să lupte,
să se espună, să moară pentru realizarea idealului României
Mari? Niciodată !

Consiliul și-a spus vorba. Prin votul dlor Ștefan Do-
mocos, Dr Grigorie Egri Dr. Sever Erdélyi, Andrei Horvat,
Dr. Vasilie Kirvai, Dr. Dimitrie Mangra, loan Sfurlea si Dr.
Florian Stan a hotărit să ceară Consiliul scutul străinilor
contra acestei grozave calomnii de a fi spionul României Mari
pe teritorul azi încă a Ungariei.

Fac apel cătră domnii aceștia, cari sper, că dintr’o jude-
cată pripită au admis, că ar fi o inzultă pentru un Român
bănuiala de spionaj pentru România-Mare, aruncată din partea
unui soldat al republicei maghiare, să-și cerceteze conștiința
națională și să mai judece asupra votului dat,

: 15*
www.dacoromanica.ro

228

Trăim cele mai grele, dar sfinte momente din viata
Neamului românesc și în special noi, unicul Consiliu Naţional
Român existent în teritoriile încă neocupate de armata elibe-
ratoare a României mărite, avem indoită răspundere pentru
faptele noastre. Nu numai istoricii, ci mai ales generațiile
viifoare vor căuta spre ținuta si faptele noastre în clipa unirii
tuturor Românilor.

Dar in special eu reprezentantul tinerimei universitare
Române din Bihor, organizată în Liga culturală „Dacia
Traiană“, am datoria si răspundere a morală de a protesta prin
acest vot separat contra hotărirei atât de umilitoare pentru
demnitatea noastră naţională.

Oradea, la 1/14 Martie 1919.
cu stimă :
Nerva Traian Cosma m. p.

Aceasta a fost ultima şedinţă a Consiliului Naţional. Din

textul „votului separat“ de mai sus se poate conclude la lupta
internă a oamenilor din Consiliu, şi la starea lor de spirit.

După accidentul dela „Bihoreana“ unde am fost acostat de

soldați în 17 Martie n'am mai esit afară din casă, pentrucă esirea
ar fi fost dentică cu sinuciderea.

www.dacoromanica.ro

Teroarea comunistă.

In 18 Martie îmi vine plângând subinspectorul şcolar Karâ-
csonyi, că fiul său este deținut în Sibiiu si statarial e judecat la
moarte. Să-l scap. Karâcsonyi acesta era Crăciun din botez si
fost elev în Şcoala Normală din Arad, unde a crescut cu pâinea
bisericii. In viață şi-a schimbat numele din Crăciun în Karäcsonyi,
a trecut la legea calvină si a devenit groaza învăţătorilor nostri
confesionali. Fiul său Karâcsonyi Jens a ucis țărani români pe
unde a ajuns. S'a dus la Sibiiu după sare, recte spionaj, în loc de
sare a ajuns în temniţă, pentrucă l’a recunoscut Coroiu, fostul în-
vätätor din Vașcău. Plângea şi amenința Karâcsonyi tatăl, că se va
răsbuna dacă-i va muri acolo copilul. Amenințarea aceasta era
identică cu sentința mea de moarte. Am trimis pe curierul Petru
Popa fost elev al meu, la Sibiiu cu scrisoare cătră Aurel Lazar,
Șeful de resort al Justiţiei, să-l libereze căci altmintrelea plătesc eu
şi Coriolan Pop cu viata deținerea lui.

In 19 Martie mă pomenesc cu locote-
nentul Thury din garda Noţională Ungu-
rească care în numele acestei garde cere
aducerea cameradului lor Karăcsonyi în termen de 48 ore, în lipsă
va urma retorsiunea. Curierul Popa nu plecase, i-am mai dat 9

Sub teroarea gardei
Ungureşti.

www.dacoromanica.ro

230

scrisoare deschisă priri mâna lui Thury, lămurindu-l pe acesta că
în 48 de ore curierul nu poate ajunge nici la Sibiiu. Asta va fi
nenorocirea: D-Tale îmi răspunse Thury. A voit să meargă şi la
Coriolan Pop, i-am spus că e greu bolnav, nici scrie nu poate,
aici sunt eu, isprăvească cu mine ce are de isprăvit. Deodată cu
aceasta trimit şi la Arad pe fostul ofițer de gardă Malița, cu
scrisoare pentru Romul Veliciu prefectul Aradului. In aceasta scri-
soare îi descriu situaţia din Oradea şi îi cer întervenţie pentru
trimiterea unui detaşament din trupele franceze dela Arad, căci
altmintreni murim toți aici. Malița soseşte în 21 Martie cu răspun-
sul lui Veliciu că în 22 Martie vor fi trupele franceze în Oradea.

Au intervenit însă alte lucruri mari cari au împiedecat exe-
cutarea acestei expediţii franceze. Anume Consiliul Militar aliat a
admis mutarea liniei de demarcaţie spre vest, fixând ca limită a
ocupaţiunei române linia ferată Sătmar, Carei, Oradea, Arad, însă fără
dreptul de a intra în aceste oraşe. Teritorul dela linia aceasta
ferată până la 5 km. dincolo de linia revendicărilor noastre se va
declara de zonă neuntră şi va fi ocupată de armatele Aliate. Retra-
gerea trupelor maghiare trebuia să se efeptuiască în termen de 10
zile începând dela 23 Martie.

Contele Kdrolyi Mihdly in loc să se
supună acestui ordin înalt ce i-s’a comunicat
în 19 Martie prin colonelul francez Vix,
depune puterea Statului în mâinile comu-
nistilor în ziua de 21 Martie. Aşa credea el să-și incendieze fara
şi să o arunce în brațele comuniștilor, spre a face noul front
comunist contra Aliaților nostri. Noul guvern de comisari ai popo-
rului Garbai, Kun Bela si ceialalfi decretează teroarea comunistă
inlăuntru, alianța cu guvernul sovietic din Moscova în afară şi
intronarea dominatiunei proletariatului international. Mândra Ungarie
zace sângerată la picioarele lui Kun Bela. Şi-a plătit scump, ingro-
zitor de scump, politica nenorocită de a se ridica prin alţii si nu
prin sine însăşi cum fac popoarele cari vor să fie stăpâne pe
țara lor.

Francezii lui Veliciu au si plecat din Arad în 22 Martie,
dar în situația schimbată, trupele lui Kun Bela îi desarmează la
Ciaba şi noi rămânem: izolați în Oradea. ~

In 22 Martie când se împlineşte termenul de 24 ore, loco-
tenentul Thury insofit de doi soldaţi de ai lui şi un delegat al
muncitorilor ca bărbaţi de incredere, îmi vine din nou să-mi ceară

Trecerea puterii
Statului în mâinile
Comuniștilor.

www.dacoromanica.ro

231

rezultatul dela Sibiu. Mi-au dat ultimatul, mai un termen de 48 ore.
De nu va fi nici atunci Karâcsonyi aici mă vor duce pe mine să
ispäsesc pierderea lui Aardcsonyi Jenô. Înzădar le-am propus să
trimitem noi curieri, unul dela ei altul dela noi ca să se convingă
despre intervenţia mea. Nu vor să ştie decât, a le da viu pe Ka-
răcsonyi în 24 Martie, pentrucă ştiau că nu-l pot da. La plecare
Thury îmi spune ironic „aud că eri era mare gaudium, că vin
Francezii, dar acum nu mai vin nici aceia“. Francezii fraternizati
cu Ungurii arătaseră Consiliului unguresc scrisoarea mea adresată
lui Veliciu. Stiau dar şi în Oradea că Francezii plecaseră la in-
terventia mea. i

In 24 Martie la ora 9 dimineaţa pri-
mesc un ordin dela poliţia de graniță ca or-
gan brachial (Karhatalom) ca pe ora 11 să
convoc Consiliul national la comitat. l-am convocat în ruptul ca-
pului, ca să nu fie aduşi cu forța brachială. Un civil, Dr. Todor
Arpad, fost locotenent colonel la Turnul roşu de la vechea gra-
niță, cu infätisare domolă si un locotenent rumen la fata, Hody,
ne aduc la cunoștință, în numele directoriului comunist, că a sosit
ordin dela guvernul comisarilor poporului din Budapesta pentru
internarea tuturora, cari sunt organizaţi pe bază teritorială, cum
suntem noi cari stăm pe baza hotäririlor din Alba-lulia, însă din
consideratia bunelor relafiuni, ce au existat între Consiliul National
românesc şi unguresc pe noi nu ne deţine, ci ne internează în ca-
sele noastre, unde vom fi controlati de bărbaţii lor de încredere.
având însă la oră anumită să ne prezentăm toți 25 la Primărie unde
se va lua act de prezența noastră. In numele Consiliului Naţional
le-am declarat că pe lângă susţinerea principiilor noastre naţionale
vom fi pasivi spectatori ai evenimentelor şi nu vom face nici o
acțiune, dar ce priveşte actul de prezenţă colectivă, în situația dată,
e identică cu extradarea noastră furiei stradelor şi le cer, ca controlul
să se mărginească numai la casele noastre. In urma acestei ce-
reri, s'au invoit ca 5 dintre noi, între cari să fiu si eu să ia răs-
punderea pentru toți. Aceşti 5 respective 4 să fie în fiecare zi la
ora 5 d. a. la mine, unde va veni un organ de control să ne vază.
Ceilalţi vor fi controlati pe nimerite în casele lor la ora indicată. Rolul
de a face actul de prezență la mine l-a primit Dr. Teodor Popa,
Dr. Sava Marta, Vasile Kirvai şi Nerva Cosma.

Văzând că vorbesc omeneste cu noi, am intrat în vorbă cu ei.
Le-am spus de terorizarea locotenentului Thury. Mi-au promis că-l

Disolvarea Consi-
liului Naţional.

www.dacoromanica.ro

232

vor aduce la rezon si imediat îmi vor trimite si mie si lui Co-
riolan Pop câte 2 soldaţi de pază, pe cari avem să-i alimentäm
noi. Mie îmi venea bine la socoteală si această gardă, deoarece
nu eram în siguranță acasă. Soldaţii forțau mereu poarta permanent
închisă si mai ales toată noaptea scuturau poarta şi injurau. Eu
aveam lângă mine peste noapte numai pe Nerva lercan si un ser-
vitor bătrân. Soldaţii promisi însă mau venit si se înserează pe
mine ziua critică de 24 Martie când avea să vină Thury să mă ducă.

Credeam că totuşi va fi fost Thury
„oprit dela împlinirea amenințării si pe când
la ora 10.1/2 ma pregäteam de culcare,
sună brusc clopotelul dela poartă. Casa
mea era cea de sub No. 6. a Stradei Domnesti, acum strada
Episcop Ciorogariu, scundă, putea oricine să se urce pe fereastră
la mine. lercan iese la poartă si îmi raportează: „plin de soldaţi
la poartă, cari amenință cu spargere.“ Lasă-i să între.“ Indată se
umplu curtea de soldați armati, între ei şi 6—7 civili şi o jidancă
care îi îndemna. l-am așteptat în sufragerie. Trei civili: Guiu,
“Creţulescu si al treilea necunoscut, întrară cu atâția soldaţi câți
au încăput în casă. Guiu îmi părea cunoscut dar își trase căciula
pe ochi să nu-l cunosc. El începe:

— D-Ta esti Romul Ciorogariu ?

— Eul |

Imi dete apoi o hârtie in care sunt autorizaţi de Directoriu
să cuprindă valorile băncilor cu forța brachială. Vroiam să le
răspund pe ungureşte. Pe româneşte — mă întrerupseră, — toţi înte-
legem românește.

— Aceasta nu e bancă.

— Nu, dar administrează bani şi ordinul se referă la toate
instituțiile unde sunt bani. Unde-s cheile ?

— Tot e deschis, spuneţi ce poftiti ?

— Să ţinem percheziţie !

— Poftifi, unde vreți să incepeti ?

— Aveţi arme ?

— Nu, arätai pe o cruce, aceasta-i arma mea.

— Ei, asta-i credința D-Tale cu care n'avem nimic.

Si se începe perchizifia din fir în păr. După ce terminară cu
interiorul, ieşiră la pivniţă, pod, etc. Când văzură sărăcia dela mine,
cămara si pivnifa goală, auzii observaţia. „Aici nu e ca dincolo“
adecă ca la palatul lui Radu. Eu îi urmam pretutindeni pentrucă

24. Martie 1919.
O perchizifie comu-
nista.

www.dacoromanica.ro

533

mă temeam să rămân singut cu cei ce-şi srdângâniau armele şi se
frecau de mine, făcând observaţii malițioase la adresa mea. Ter-
minând cu locuinţa, am trecut la Consistor. Acolo după ce răsco-
liră toată arhiva şi biurourile, îmi cerură cheile dela cassă. Le-am
spus că sunt la cassar şi controlor. Se mulfumirä cu luarea cheilor
dela biurou, lăsându-mi şase soldați de pază, armafi cu puști si
granate de mână. Puseră de sentinelă unul la poartă, altul la
curtea spre vecini, patru de schimb şi-mi cerură o cameră pentru
gardă, spunând că mâne, vor veni să inventarieze toate. Îi intrebai,
ce va fi acum cu inine ? :

— Nici când n’ai fost în mai maie siguranţă, zise Guiu şi-mi
intinse grațios mâna — şi noapte bună.

Sub poartă mişunau tovarăşii cu tovarăşele.

— Nu-i nimic părinte, fortoteşte unul cu anumit accent din
țară, in 2—3 zile sunt ai nostri aici şi va fi perfectă ordine.

Rămăsei singur cu garda de 6. Până aici a mers destul de
neted treaba. Am nimicit însă în intunerec corespondenţa şi câteva
foi din jurnalul ce-l purtam, cari mă puteau duce la Curtea Martiala
dacă le gäsiau mânezi, pe când îşi anunfara noua vizită. Dar iată
că la miezul nopţii tropote şi sdrângänit de arme la poartă,
imbulzeală. N'am cutezat să merg la fereastră să văz, că ce-i afară.
Am stat încremenit până a incetat sgomotul şi am adormit rupt de
enervaţiile zilei fatale.

Mâne-zi aflai, că cei veniţi la miezul nopţii deşi erau mai
multi, au fost alungaţi de garda lui Guiu, care avea pe lângă puşti
şi granate, gata dea fi aruncate între ei. Era Thury cu ai săi cari
veniseră să mă ridice exact la implinirea terminului al doilea de
48 ore, Se băteau pentru mine.

Coincidenta aceasta misterioasă îşi are
tâlcul său, Guiu, conducătorul socialist şi
grăitorul tovarăşilor din noaptea fatală, în taină era cu noi. Când
a aflat ce mi-se pregăteşte pe noaptea de 24 Martie a prevenit pe
Thury prin mascarea perchizitiei şi gardei de pază a valorilor de
la Consistor. Aşa mi-a explicat el insuşi misterul la desbaterea
procesului său comunist, când pe sfântă dreptate i-am răsplătit
mântuirea de moartea sigură, prin bună mărturie în fata judecă-
torilor săi.

Rolul lui Guiu.

In 25 Martie vin trei tovarăşi. Némethi
un cunoscut funcţionar de bancă din Oradea,
Citrom un practicant de bancă din Beiuş şi un tinăr tovarăş din

A doua perchizitie.

www.dacoromanica.ro

234

regat tot de neamul lor. Mi-a scos din cassa consistorială 84.000
coroane plata funcţionarilor şi a preoţilor, hârtiile de valoare, apoi
11 bucăţi de 20 coroane în aur şi câteva sute de bucăţi de argint,
proprietatea şi toată averea mea. Norocul meu că n'au dat de
orologiul de aur, cu monogramul Regelui Carol, ce-l păstram ca
suvenire scumpă dela marele Rege, fiindcă şi acela era în cassa
wertheimiană, dar dosit întrun colţ. Cu cât gind mă uitam la
galbinii sclipicioşi numărați de mâna tovarăşului Némethy, Lipsit de
bunul simţ, în prezența mea, intreabă pe bătrânul servitor, câtă plata
are şi câtă eu: Acesta îi spune, el 200 cor. şi eu 800 cor. De ce vicarul
800 coroane, doar pentrucă are burtă mai mare? De azi înainte
şi D-ta vei avea 800 cor. Bietul Marchiş a rămas cu promisiunea.

In aceeaşi zi, „tovarăşii“ români se
duc în localul Consiliului nostru dela comitat
unde au aflat pe micii funcţionari. Declară Consiliul disolvat, iau
în posesiune arhiva şi 3800 cor. câţi mai erau în cassă, scot afară
funcţionarii şi se instalează Consiliul Comunist românesc în locul
nostru. Broşurile de propagandă le-au nimicit, ce vor fi făcut cu
dosarele, nu ştiu, destul că nu ne-a rămas nici un act de pe vremea
Consiliului naţional, şi dacă eu nu purtam jurnal, în care notam zi
de zi cele ce se petrec, n’asi avea datele cari imi servesc la scrisul
de acum. Durere şi din acestea lipsesc foile nimicite în noaptea
misterioasă din 24 Martie.

Tovarăşii aceştia au fost aduşi din România şi din Basarabia.
Mai inainte Auerbach şi Kornstein, după aceea Creţulescu si Avra-
mescu şi tot felul de escu lipit de numele lor strein, Figurau ca
comunişti români. Se avântau la discursuri incendiare contra boie-
rilor, inundară satele cu broşurele lor. Si sub acest nume românesc
și-au exerciat dreptul de dispoziţie asupra Românilor.

Comuniștii români.

Guiu pretutindeni între ei, dar vine şi trista figură a profe-
sorului Alexici din Budapesta cu vrednica lui poroditä, tinärul co-
munist, Alexici, cari aduc täciunele din Budapesta și urlă în pieţele
Orăzii contra ordinei sociale şi a boierilor români.

In sfârşit am ajuns să se ţină discursuri româneşti pe pieţele
Orăzii şi a satelor şi acele să fie aplaudate de mulțime, iar ora-
torii sarbatoriti; să se răspândească cartea românească între
popor cu carul. Libertatea desăvârșită cum ne-am dorit-o de o
mie de ani. Că asa-i în fara sovietelor, spuneau ei.

Conacul lor era palatul episcopesc unit din care lipsea stă-
pânul. Acolo erau de toate: Cămară, pivniță plină, saloane ele-

www.dacoromanica.ro

535

pante, in definitiv tot ce-i frumos la vedere si bun la gustare, ca
poama din paradis. Ce chef comunist a fost acolo o lună de zile!
In sufrageria mare de o sută persoane era galeria portretelor epis-
copești dela începutul episcopiei. Jos cu ei şi cu icoanele sfinte
în foc, să nu-i vadă ce fac. E nebunia lui Eseniu, din a cărui spur-
cată gură ieșea blasfemia în versuri:

„Trupul lui Hristos etc.
Îl voiu scuipa ete.

Cu limba mea etc,
Chipurile mucenicilor etc.“

Ne-au trimis parlamentari să fuzionăm cu ei, că doar şi ei
sunt Consiliu Naţional şi acum ei au dreptul de dispoziţie în ches-
tiile româneşti. Todor Arpad insista să colaborăm cu ei, căci alt-
cum vor deveni agresivi față de noi. Unii dintrai nostri, să
scape de surghiun, fără a se gândi la consecinţe, erau de părerea
cooperafiei. Eu din temnifa mea le-am trimis vorbă, că nu. Si nu
a rămas. Mai bine in Surghiun decât în numele nostru să afle
întrare la popor. ~

Bisericile, scriau la gazetele lor, sunt pline de arme ascunse,
Era tăciunele pus la stresina bisericilor noastre. Am protestat contra
acestei imfamii, deodată cu aceasta am scris o circulară cäträ preoți
să ţină la sine cheile bisericilor, ca să nu pună cineva cu gând rău
arme în biserici. Toate actele noastre erau cenzurate. Au refuzat
expediarea acestei circulare pentrucă știau că nici un preot nu va
fi atât de nebun, să-şi primejduiască biserica, când e loc mai bun
pentru arme, dacă le-ar avea. Era numai pretextul de a ne pân-
gări bisericile. Ca și cum Dumnezeu nu ar fi să facă altele în lo-
cul lor. E caracteristic, că nici când nu s'au zidit atâtea biserici în
Biharia, câte se zidesc acum, când zidirea e mai scumpă, din con-
tribuirea benevolă a enoriaşilor. Multe a distrus bolşevismul, bi-
serica însă nu. Şi până e biserică, e si român.

Până la 19 Martie aveam câte 6 sol-

Păzitorii mei. i = MORT

daţi de gardă, de atunci până în Vinerea

mare câte doi, cari se schimbau tot la 24 ore. Aceştia primeau

posta pe care o desfăcea comisarul de zi. Legitimau și țineau vi-

zită corporală asupra tuturor, cari veniau la mine și la Consistor.

Erau oameni de prin comitatul Sopron şi Zala, unii mai dusmä-
noşi alții mai domoli, după cum era omul şi la ei.

Vorba aceea: dacă eşti între lupi urlă cu lupii. Îi așteptam în
fiecare zi cu o cutie de tutun albanez, din tutunul ce-l capturasem
dela germani în retragerea lor şi 20 cor. bani de buzunar si cu masă

www.dacoromanica.ro

536

încheiată. Tocmai atunci tăiasem un porc gras. Mi lau mâncat
tot. Când făcea gură bucătăreasa că ,präpäditii“ ăştia ne mânâncă
toate suncile, o linișteam : mai bine șuncile decât capul meu. Si
stăteam de povești cu ei. Eu făcusem în Sopron stagiul de voluntar
şi vorbeam de celea de la ei. Camarazi în toată regula. Odată mă
intreabă Todor, că ce fac cu ei, de trag sorti, cari să vină la mine.
l-am spus: tutunul, suncile şi vorbă bună. Cor. Pop se plângea
că e infestat de ei si îi umblă în cămara cu bunätäfi ca acasă la
ei, va să zică în consum ma câştigat nici el decât în vexatiuni.
Când şi-au luat ramas bun dela casnici în Sâmbăta mare, au
spus'o că ei au venit la mine cu gândul, să mă omoare, dar vă-
zând că sunt om bun, le dau de toate şi sunt prietenos cu ei,
li-a fost milă de mine. Treaba stă aşa, că o leacă i-am inblânzit
eu, o leacă Todor Arpdd. Din două leacuri tot s'a făcut vindecarea
setei de sânge a soldaţilor.

Nici nu mă temeam eu înr'atâta de soldaţi, cât de marinarii
din vecini, cari scoaseră garda națională a studenţilor si se ase-
zară ei în locul lor. Erau marinarii cari făcuseră revoluţia din
Budapesta şi veniră la Oradea, să o prădeze înainte de a întra
armata română. Cruzi, mortiferi. Aceştia cum mă simfiau în
grădiniţă, se iveau întrun nuc dela gard. Ce le era să sloboadă
un glonț in mine. Casa imi mirosa a temniță. Mă soream dar mai
mult înaintea gardistilor cu cari povesteam de toate, de Sopron, de
casarmele etc. de acolo, numai de revoluţie nu. Imi trecea aşa mai
bine si vremea si eram mai în siguranţă intre ei.

In situaţia aceasta veniau zi de zi la ora 5 cei 4 soți de
control. Controlul îl făcea Todor Arpad intenționat, ca să nu fim
expuşi la brutalitatea altora, în lipsa lui Molnar cu instrucțiuni de
bun tratament. Dr. A. Magieru cu inginerul silvic Mureşan si învăță-
torul Sala din Vaşcău formau a doua partie la Consistor. Pe ei îi
controla tovarășul Sebestyén.

Fireşte nimeni nu prea venea de bună voe să se expună
vizitei corporale și să fie scris în cartea cea neagră a vizitatorilor,
mei şi aşa îmi veneau rar vizite din oraş. De nu erau vizitele de
control eu eram ca izolat de lume. Dar așa veniau toți cu o oră
mai nainte şi-mi referau toate, ce se petrec în oraș si ce transpiră
din afară. Ba îi aşteptam şi cu lectură, cu „Icoane din războiu“
de Regina Maria, cu Caligula împărat Wilhelm, şi altele ce le
aveam eu, căci ei nu-mi puteau aduce nimic. Acest mic cerc de
întâluire era unica mea inviorare. Nerva Cosma și Mureşan umblau

www.dacoromanica.ro

237

prin oraş si sub pretext că aparţin controalelor aflau intrare
la mine.

Se vede însă că „roşii“ nu prea aveau
incredere în controalele noastre. In 2 Aprilie
mai numește pe lângă Todor, Molnăr si Se-
bestyén încă 7 tovarăși de control. De alta parte un ordin nou citează
şi pe ceilalți membri ai Consiliului la control zilnic înaintea Direc-
toriului dela primărie. Așa ajung şi cei ce se credeau a fi scoși
din ceata periculoşilor, la raport înaintea tovarășilor dela primărie.
Inzădar se lăpădau unii de mine şi nu voiau să şadă cu mine la
o masă, că vrând nevrând tot la o masă am ajuns. Canonicul
Florian Stan încă trebuia să facă act da prezență. Mă intriga să
văd pe colega Stan la raportul fatal. Si revoluta își are capriciile ei.

Din purtarea lui Todor Arpdd față de mine observai că e
ceva la mijloc. Când eram singuri, se mai desvălea: acum sunt
anumiți tovarăşi la putere, aceștia îl fin sub ochi si numai cu
puterea mai răsbește să nu fiu smuls din mâna lui. Trebuia să

fie precaut şi dela o vreme nu mai venea singur la control ci
insofit de un tovarăș. Eu îl intelegeam și toată încrederea îmi era
în el. Presimţul meu nu ma înșelat. Se pregătea contrarevolutia albă.

Oradea era comunizată. S'a şters pro-
prietatea particulară, toată proprietatea e a Sta-
tului şi proprietarul de casă de eri astăzi dat afară din averea sa.
„Fabrici, ateliere, cafenele, acul, dalta, ciocanul, tot tot e comunizat

şi puse sub administraţia Statului. Pentru burghez nu e nici lucru.
Aştepte până când se vor sătura mai înainte proletarii. Proletarele
smulgeau pălăriile din capul burghezelor şi le călcau în picioare,
dela magazinele de alimente formal le aruncau afară. O biată femeie
în tramvaiu se scapă să spună că un obiect îl are incă „de pe
vremea bună“, E dată în judecată pentru hulirea republicei sovie-
tice. Patocs, un croitor schiop, judecă fără milă. Când cuteza careva
să ceară lucru, că mare ce să mânânce, i-se răspundea: aşteptaţi
că destul v'aţi imbuibat, acum e rândul nostru să trăim şi ei trăiau
bine de tot,

Toate palatele se umplu de familiile tovarăşilor. Foarte mult
au suferit cei:dela”episcopia catolică, peste tot oamenii cu casă şi
masă, restrangi la o incăpere in casa lor şi peste ei familiile pro-
letare, cari îi insultă. Acum se trezesc, că ce e comunismul şi
jidanii cari au ceva, toţi gem şi oftează să vină acum ori cine,
francezii ori românii, nu impoartă, să-i mântuiașcă de peire. Eu cu

www.dacoromanica.ro

Estinderea contro-
lului. Noui controlori.

Comunizäri.

238

mica mea locuinţă m'am apărat aşa că pe lângă Nerva Jercan am
mai rugat şi pe tinărul advocat Dr. Teodor Popa să doarmă la
mine. Nici aceasta nu mi-a ajutat. E destul o cameră pentru mine,
dar care cum venea să-mi vadă casa, se ducea nemulţumit de o
locuinţă atât de modestă. Le trebuia saloane.

Servitoarele adecă tovarăşele din casă trebuia să meargă la
teatru şi concerte să se cultive, altmintreni era rău şi de ele, că
{in cu stăpânii lor.

Pe lângă desfiinţarea proprietăţii, se desfiinţează şi familia ca
o instituţie imorală, şi se decretează liberul amor. Copiii sunt ai
Statului, care are drept să-i ia dela părinţi şi să-i crească pentru
sine în spiritul Statului comunist. Religia să iasă din biserică etc.

Satele le pregătisem mai nainte la raiul comunist prin seria de
articoli din „Tribuna Bihorului“. Aceşti articoli răsboinici îi dau în
alt loc pentru veşnica pomenire a luptei ziaristice în plină furie a
evenimentelor dela 1 lanuarie 1919, până la sugrumarea „Tribunei
Bihorului“ în Martie 1919.

Când au eşit tovarăşii să comunizeze
satele şi a auzit ţăranul că de acum înainte
nu mai e nici holda, nici casa, nici plugul, nici boul al lui, a sărit
la furcă. „Cum ? nu-i casa a mea? Da tu ai făcut-o?“ şi a trebuit
să scape cu capetele sparte tovarăşii. După aceea au pus străji
şi nici în sat nu-i mai lăsau. Satele româneşti şi unguresti deo-
potrivă. Peste sentimentul utilitarist nu se trece la sate.

Consecința acestei resistente a fost, că a trebuit să abstea
dela comunizarea satelor şi să se restrângă numai la oraşe. Agoston
Péter venit anume în chestia aceasta la Oradea, se interesa la
Nicolae Zigre cum s'a făcut împroprietărirea în România şi fi
spunea, că aşa vor face şi ei numai proprietăţile mari le vor
expropria.

Comunizări la sate.

Conflictul dintre Roşii şi Săcui devine
Conflicte între Roșii {ot mai acut şi Săcuii ameninţă cu părăsirea
gi Sacui. frontului dela Ciucea. Pentru toată eventua-
litatea trimit elevii dela şcoala militară de ofiţeri pe frontul Ciucea,
căci Roşii nu mai merg, decât dacă le fac domnii tranşee. Stiri
despre clătinarea frontului dela Ciucea. Dela Nicolae Zigre aflu că
Katz Bela aduce Românilor salutul lui Kun Bela cu regretul, că
tovarăşii români ne-au disolvat Consiliul. Intre ei încă sunt diver-
gente, se clatină şi poziţia lui Katz Béla. Noi între nădejde şi
desnădejde, precum bat vânturile,

www.dacoromanica.ro

239

In aceste se împlinesc şi cele zece zile de evacuare, respec-
tive, retragerea Ungurilor peste Tisa şi înaintarea Românilor pe linia
Arad — Oradea— Carei şi Sătmar. Tulbure aduce din Budapesta veşti
grozave. Consilierul Curţii de Casaţie Plopu arestat etc. etc. In 2
Aprilie la ora 10 o canonadă înfernală în jurul oraşului. Sunt
demonstrațiile trupelor roşii. Goană în toate părţile. In 4 Aprilie
soseşte vestea că Vaşcăul e ocupat de Români şi la Ciucea s'au
început luptele. Trenurile aduc trupe roşii din Budapesta, iarăş
suntem în paroxismul roşiilor desnädäjduiti, cari ameninţă cu pră-
darea oraşului înainte de a se retrage.

In atmosfera aceasta iese preotul Vasile Popovici în oraş, în-
sofit de crâsnic cu cele necesare la inmormântare, la spital, O
patrulă de roşii il iau intre baionete, fireşte batjocorindu-l. Kecs-
keméti savantul rabin, fala ovreilor din Oradea, întâmlător trecea
pe acolo si întrevine pentru colegul. Ei, haid, şi tu dară si duc
şi pe Kecskeméti. La casarmă mare îngrămădire de cetățeni de
frunte, prinşi de pe stradă pe motivul, să-i legitimeze la casarma
lor. Katz speriat de vederea rabinului său şi a aglomerației de pri-
sonieri, ordonă eliberarea lor. Roşii murmură, dar Katz se pune
inaintea lor zicând: puscafi în mine si numai atunci puteţi face
de acestea.

După amiază la ora 2, muzică militară cu alaiu mare de soldaţi,
cari puşcau în toate părţile. Erau Roşii cu cadetii din clasa a III. şi
a IV. militară, cari plecau pe “frontul Vaşcăului contra Românilor.

In 5 Aprilie ni se verifică ocuparea Vaşcăului de Români,
dar iritaţia e tot mai mare şi oraşul tremurând îşi aştepta salvarea
prin armata română.

O rudă de-a advocatului Ciordaş din
Beiuş ne aduce vestea ingrozitoare că Ciordaş
impreună cu tânărul advocat Bolcaş au fost
duşi noaptea în loc necunoscut. Se crede, că
i-au esecutat Roşii. Alarmat de aceasta ştire am trimis pe Nerva Cosma
și Mureșan la Katz şi la comenduirea militară, să vază ce s'a în-
tâmplat. Ne-a liniştit Katz că sunt în viaţă şi în decursul zilei va
pleca o anchetă la Beiuş, să vadă pentru ce i-a deţinut Verbdczy
şi unde-i fine închişi. In anchetă va fi şi un tovarăş român.

În ziua următoare este alegerea Sfatului muncitorilor. Âgoston
Peter e în Oradea. Linişte pe toată linia, nu apare nici un ziar. A
doua zi se explică aceasta linişte. Smuths e în tratative cu Kun Bela,
a cedat chiar şi a capitulat înaintea lui Kun Bela, invoindu-se ca,

www.dacoromanica.ro

Prima veste despre
disparitia advocati-
lor Ciordas si Bolcas.

240

trupele române să rămână pe frontul vechiu Ciucea-Zam. Dela acestea
puncte până la Macäu-Ciaba-Dobritin zona neutră ocupată de
trupele antante, fără a prejudeca aceasta chestie teritorială la
Conferinţa de pace. Kun Bela refuză aceasta propunere şi pretinde
ca Românii să se retragă pe linia Mureşului şi Ungurii să aibă
tranzit prin Ardeal şi România. Ziarele culorează aceste tratative
cu fantazia lor ferbinte, Kun Bela dictează condiţii ca un Imperator.
Toată comedia aceasta a fost inscenată pentru acoperirea ororilor
şi câştigarea de timp pentru concentrarea puterilor armate la frontul
românesc. Eu stam acum uluit de desorientarea Antantei şi de umi-
lirea peste care jubilează Kun Béla. Câtă vreme era vorba numai
de căderea mea in aceasta luptă de moarte şi viata, n'am căzut cu
sufletul. Acum însă gemeam ca un om greu care nu-şi mai poate
purta durerea. Mi-a stat mintea în loc.

Nu mă mai emotiona nici congresul învăţătorilor. Anume la
poruncă s'au prezentat toţi învățătorii confesionali din judeţ. Aici
s’au ţinut prelegeri despre Statul social şi s'au dat broşuri de pro-
pagandă comunistă. Au fost declaraţi de învăţători ai Statului cu
leafă anuală de 18.000 Cor. dar cam deodată plătită de biserică.
Sunt opriţi dela cantorat şi preotul care le-ar cere să cânte în bi-
serică va fi chemat în judecata tribunalului martial. Mi-s’a tâmpit
toată simtirea, m'a trezit însă din nou din această letargie, dispa-
titia lui Ciordas-Bolcas.

Deodata cu disparitia acestora, dispare
si figura de agitator national Nicolae Bogdan,
iar Pdlcuf, figura similară din Finis, este scos din Beiuş şi groaznic
omorît la marginea oraşului pe soşea, ca pildă inspăimântătoare
pentru cei ce cutează să vorbească de România-Mare. In Beiuş
căpitanul săcui Verbdczy nu recunoaşte pe nimeni de stăpân asupra
sa, ucide fără milă. Ingrozit chiar primpretorul din Beiuş, sfătuieşte
pe fruntaşul advocat Gavril Cosma să plece din Beiuş împreună
cu toţi cei expuşi, pentrucă el nu mai poate lua asupra sa răspun-
derea pentru viaţa lor.

Aceleaşi stări ingrozitoare pe toată linia. Din Tinca sunt aduşi
Dr. A. Ille şi Pinfia. Se umplu temnitele din Oredea de cei ce nu
şi-au aflat vre-un adăpost.

Parodia
unei anchete.

Nicolae Bogdan

Mureșan e şi rudă cu Ciordas, cu pri-
mejdia vieţii cere impetuos pe Ciordaş, dela
Katz, care dela o vreme nu-l mai primeşte.
Patocs şi Neboyiczki se inapoiază dela aga numita anchetă din

www.dacoromanica.ro

241

Beiuş. Colonelul Neboviczki e mai ordinar, decât chiar croitorul
Patocs. El care ştia că Ciordaş, Bolcaş şi Nicolae Bogdan sunt morţi,
ne inzultă pe noi şi pe aceşti martiri. Răcnind spunea Neboviczki,
că au fugit infamii Ciordaş şi soţii şi au trecut la armata română;
pretinsa lor ucidere e o scornitură a Românilor, cu care vor să
denigreze armata maghiară.

Prietenii mei ingrijorati de soartea mea
imi dădeau sfaturi, să fug. Protopopul Andreiu
Horvath, informat că vom fi toţi ucişi, inainte de a se retrage armata
roşie, imi făcea propunerea să nu mai pierd nici o zi, el mă duce
unde nu mai dă de mine nimeni, „Cum? — Pam intrebat, Aşa că pe
aceştia, adecă garda, o imbătăm şi nu ne mai oprim până la pă-
dure unde sunt ascunzişuri gata. Ei, dar atunci ce va fi de cei ce
rămân în oraş? Nu mă duc, ştiu că am să mor, dar moartea să
mă afle la locul meu“.

In așteptare.

Impăcat cu aceasta soarte şi pregătit sufleteste pentru cele
din urmă, am trimis pe Nerva lercan peste Arad la Sibiiu, ca să
ducă vestea sfârşitului nostru. lercan s'a strecurat peste Giula la
Sicläu şi deacolo deghizat, cum a putut, la Arad, iar dela Arad peste
Timişoara, Lugoş şi Ilia la Sibiiu. Am rămas dar singur în casă, în
aşteptarea morţii. Omul în năcaz se prinde şi de un fir de paiu. Să nu
fiu chiar singur, am chemat pe tinărul advocat Dr. Teodor Popa,
să doarmă peste noapte la mine. Recunosc că i-am cerut prea
mult, dar dânsul s'a executat şi durmea la mine, aducându-mi în
toată seara ştirile mai proaspete.

Zilele următoare s'au petrecut în sgomotul de granate şi
impuşcături de puşti. Veşti că suntem osânditi la moarte.

In 15 Aprilie, se ivesc aeroplane ro-
mâneşti asupra Orăzii, aruncând tipărituri
despre mobilizarea Ardealului şi apropiata
noastră eliberare. Tipăriturile acestea au fost
oleu pe foc, dar se pregătea în ascuns contra-revolutia albă, ca să
salveze oraşul de prădarea, cu care amenințau roşii şi fireşte de
retorsiunea ce ar urma, dacă armata română ne-ar afla aici morţi,
căci nu mai rămânea indoială, că armata română să fie în câteva
zile în Oradea, dorită acum de toţi cetăţenii oraşului fără deosebire
de lege şi limbă. Ziua de 15 Aprilie este ziua de transitie la
ofenziva română. Inainte de a trece la acea ofenzivă, complectăm
evenimentele cu situaţia deosebită a Beiuşului.

Primele
rândunele. Aerop-
lanele românești.

www.dacoromanica.ro 16

242

Beiuşul e orăşelul cultural cu liceu ro-
mânesc, protopopiat ortodox şi unit şi o pleiadă
de intelectuali. Intre aceştia era şi advocatul Dr. Joan Ciordaș un
membru marcant al comitetului partidului national din Ardeal, om
cu voinţă tare şi agil în acţiuni. El era designat de viitorul prefect
al Bihariei, cu un cuvânt om cu calităţi. Tinărul advocat Dr. Nicolae
Bolcaş premenit pe frontul rusesc, are aptitudini militare şi nota
radicală. Pe lângă ei încă câţiva advocati buni români şi profesorii
dela liceu. In virtutea acestei pleiade de intelectuali şi a situa-
tiei sale geografice, Beiuşul intotdeauna era socotit ca un colt
deosebit al ţării, numit ţinutul Beiuşului cu munţii lui locuiti numai
de Români, iar judeţul cu un teritor de 11 mii klm?. si cu
640.000, suflete se numia şi în gura poporului şi în hrisoave Tara
Bihariei (Biharorszâg). — Dr. I. Ciordas era prezidentu! Consiliului
naţional din Beiuş şi în marea aceea de Români, streinii din Beiuş,
la număr aproape câţi Românii, au susținut inpreună ordinea cu
mutuală înţelegere de a se apăra unul pe altul. Ciordaş se incredea
în Ungurii lui. Tocmai pentru aceasta comandamentul unguresc
a pus în coastea lui Ciordaş pe cel mai sângeros ostaş pe
Verbâczy.

Beiusul.

Cu câteva zile înainte de dispariţia sa,
Vizita lui Ciordaş mă pomenesc cu el în casă. Soldaţii îl lasă
la mine. înlăuntru nesupărat, pentrucă îl cunoaşteau din
Beiuş, făcură numai observaţia auzită de personalul meu: „Pe acesta
îl cunoaştem din Beiuş, e un mare vulpoi“. Ciordaş îmi descrie
situaţia din Beiuş, după dânsul n’ar fi cea mai rea, daca n'ar fi
acolo căpitanul Verbôczy, care îşi face de cap. Dânsul şi-a petre-
cut, cu fngäduinta autorităţilor militare din Beiuş, familia până la
Oradea, spre a o scoate din agitatiile dela Beiuş si de aici să plece
doamna cu copiii la rudele din Arad, unde fiind francezii, sunt în
siguranţă.

Aud în curte glasul lui Todor Arpdd, ies la el să văz ce po-
runci aduce. El mă întimpină cu întrebarea dacă Ciordaş e aici?
După ce am confirmat prezenţa lui Ciordaş, şi-a exprimat dorinţa
că vrea să-l vază. L-am poftit inlăuntru, aici după ce a luat relaţii
dela Ciordaş, care i-a spus tot cele ce mi-a spus mie, insistă să nu
se inapoieze acasă până peste 2 zile, 'când D-sa va merge la Beiuş
şi va face ordine acolo cu Verbôczy aducându-l de acolo. Ciordaş
nu se lasă capacitat, nici de Todor Ârpäd, nici de mine. El trebue
şă meargă acasă, că-l reclamă situaţia din Beiuş. Nu i-se poate

www.dacoromanica.ro

243

întâmpla nimic, fiindcă şi cetăţenii Unguri sunt cu el. Petrecând
afară pe Todor Arpad, îmi spune de nou hotărît „să nu-l laşi, să
plece acasă până când nu vin eu dela Beiuş“. Din toată atitudi
nea lui am văzut, că el ştie ceva ce nu poate spune. M’am pus
cu toată puterea mea, de a convinge pe Ciordaş să aştepte până
vine Todor Ârpăd pentrucă impresia mea este că acest om pregă-
teste contrarevolutia albă şi are nevoie de noi la întrarea armatei
române. Toate-s zadarnice, îmi arată un revolver zdravăn şi-mi
spunea, că e astfel ingrădit să nu poată întra la el, până nu dă
alarma. Ne-am despărţit, eu în desnădejdea de a nu ne mai vedea,
el în nădejdea de a ne revedea curând în România-Mare

Regretatul Trăian Amos Pinteru fost jude-

Cum au fost uciși cător şi rectorul internatului nostru ortodox din
Dr. loan Ciordaş $i peiuş, rudă a lui Ciordaş, ne dă icoana fio-
Dr. Nicolae Bolcaş. osului martiriu a celor doi scumpi luptători
naţionali. lată raportul :

Isbutind să desvălesc pe deplin împrejurările miselesti
ale asasinării lui Dr. loan Ciordaş, prezidentul Consiliului
national din Beiuş şi a lui Dr. Nicolae Bolcaş avocat, imi
tin de datorintä să, relatez următoarele date precise.

La vremea sa, pe la finele lui Ianuarie, garda națională
română din Beiuş, a fost desarmată. Cu vremea s’a instäpânit
până dincolo de Vașcău detașamentul săcuesc sub conducerea
căpitanului Verbéczy, originar din Ardeal. Dealtfel numirea
armatei de sub conducerea lui era: ,,Verbéczy külônitmény“.
Lucrul cel dintâi al acestui alcoolist a fost să-şi alcătuiască
3 liste. Cum am stabilit noi ulterior, pe prima listă, a cărei
existență o poate dovedi profesorul din loc Dr. Alexandru
Pteancu, am fost 6'inşi, cu menirea, ca în fiecare zi, să fie îm-
puscati câte doi. Pe lista aceasta figurau:

1 Dr. loan Ciordaş, 2. Dr. Nicolae Bolcaş, 3. Ilarie
Crişan, 4. Traian A. Pinteru, 5. Dr. Alexandru Pteancu, 6.
Nume indiscifrabil. Că aceşti şase nu au fost executaţi toți,
amăsurat planului infernal al bandei lui Verbôczi, este a se
atribui betiei necontenite a lui Verbôczi, zăpăcelii şi fugei lui
şi a bandifilor săi, când la 18 Aprilie, în ultimul şi supremul
moment, armata română, sub conducerea colonelului Rasovi-
ceanu, după lupta dela Tärcaia-Negru-Mizies, a eliberat Beiu-
sul. Tot acestor imprejurări se poate mulțumi, că nu au fost
executați nici cei de pe lista a doua, în număr de 17 cuprin-
zând aproape pe toți profesorii şi intelectualii din Beiuş,
timbrafi de ,agitatori foarte primejdioși“. A mai fost o

16*
www.dacoromanica.ro

244

a treia listă cu 46 persoane, notate: „valahi“ din loc.
Aceste liste au fost compuse cu ajutorul câtorva Unguri
din Beiuş si din Tärcaia, cărora garda naţională acum le
caută urma.

In 31 Martie st. n. era deja constituit Consiliul munci-
toresc şi militar din Beiuș. Așa numiții „roşii“ însă, tot sub
comanda lui Verbôczi, pe mine m'au osândit la moarte pentru
agitaţie si pentrucä au aflat la mine arme si muniții. Fiindcă
însă medicii din loc au dat certificat, că sum bolnav de moarte,
am scăpat ca prin minune si am fost internat în spital cu
marsruta, că dacă m'aş face mai bine, au s’o ispräveascä
cu mine.

In 3 Aprilie, cum s'a constatat ulterior, Sfatul militar,
care a preluat puterea dela Sfatul muncitoresc, în şedinţa de
după masă l’a osândit pe Dr. Ciordaş si pe Dr. Bolcas la
moarte. Răspunderea o poartă toți, dar mai ales Verbôczi si
adjutantul său, locotenentul Ürmôsi, un adevărat diavol, în
chip de om.

La miezul nopții, Dr. Ciordaş a fost deținut si ridicat
din casa sa de locotenentul Magoş, însoțit probabil de sol-
datii marinari: Keresztesi, Topai si Bogacsi. Pe la ora 1 a
fost deportat Dr. Bolcaş. Amândoi au fost duşi în biurourile
primpretoratului, unde sedeau Verbôczi si Ürmôsi. Găsind
acolo dr. Ciordaş pe sublocotenentul Foris, Pa rugat să stea
de față, pentrucă soldaţii îl scuipă şi-l insultă mereu. Pe la
orele 1*/2 noaptea a sosit Verbôczi şi Urmési din Tărcaia,
amândoi beti. Ce sa petrecut acolo, nu se ştie. La ceasurile
2 însă un tren special, o locomotivă şi un vagon, i-a dus în
comuna Lunca, de lângă Vascău, unde erau detasati câteva
sute de Săcui, sub conducerea locotenentului Hankâczi. Tre-
nul s'a oprit pe câmp lângă macazul unei firme de lemne de
la Lunca. Victimele au fost conduse în odaia lui Hanké6czi,
care locuia la Ana Fordon, sofia lui Gavril Mos. Numita mi-a
şi fasionat, că în zorii zilei de 4 Aprile a văzut prin perdeaua
usei de sticlă, doi domni civili, cari sedeau cu capul rezimat
în palmă la masă, în odaia lui Hank6czi. Locotenentul Han-
k6czi însă observând, că în odaia vecină arde lampa, a injurat-o
strigându-i româneşte: „Stinge lampa gudă şi te culcă, că
de nu, te impusc!“ S'a speriat si s'a culcat. Mânezi a si
amintit în taină prin sat, că au fost la ea în casă deţinuţi,
pe semne doi popi şi că spre dimineață Hankôczi i-a dus
undeva. Odaia lui Hank6czi avea încă o ușă care da în coridor
deadreptul.

loan Herle a Vili din Lunca mi-a fasionat, că tot în
4 Aprilie dimineaţa la 3 ceasuri, cadetul Käroly Tamäs ori-
ginar din Beiuş și cadetul Kâdâr Ferenc, cari locuiau la el
cu alți cadeți si marinari, i-au cerut să le dea o lumânare si
o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el nici alții nu s'au

www.dacoromanica.ro

245

gândit şi nu s'au interesat mai deaproape, că de ce şi pentru
ce le trebuiesc, fiind grozav de terorizati. Şi-a închis uşa
şi s'a culcat. Peste o jumătate de ceas, a auzit nişte im-
puşcături.

In 18 Aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă
nu se ştia în Beiuş nimic. In numele familiei lui Dr. Ciordaş,
cu care sunt indrudit, am pus un premiu de 3000 coroane,
pentru cel ce va da date şi urme precise despre dispariţia lui.
Primăria din loc a pus premiu 1000 cor. Intâmplător fiind
pretorele dr. Ghera la Beiuş, l-am rugat, să publice premiul
si în cercul Vașcău de sub conducerea sa, indeosebi în co-
munele: Lunca, Seghiste, Seghistel, Vaşcău pe unde sta-
ționaseră soldați unguri.

Notez, că după cum am infeles, Verbâczi şi Hankéczi
inaintea familiei lui dr. Ciordaş a mamei si a fratelui lui dr.
„Bolcaş, cari au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvântul
lor de onoare, că numiţi sunt în viaţă. „Au fost deţinuţi, dar
au fugit şi nu-i pot nici de cum găsi“, [psissima verbal

DI Ghera în 24. IV. îmi scrie şi-mi trimite printr’un
curier următoarele: „Raportez, că cadavrele lui dr. loan
Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş s'au găsit în telechiul lui Nicolae
Hasan din Luncă, azi la orele 9. Dispoziţiile necesare pentru
exhumarea lor, le-am făcut etc.“

Cum am constatat la fata locului, indemnati de premiu,
sătenii au plecat să caute. Notarul loan Blaga, notăreasa şi
4 femei au sjuns şi în grădina lui Hasan, unde, fiindcă din
cauza ploilor era numai de 4 degete pământul peste cadavre,
au simţit un miros greu de mortăciune şi săpând puţin, nu-
mai decât s'au ivit hainele lui dr. Ciordaş.

Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaş, la Luncă,
împreună cu George Bolcaş, pe morţi i-am afiat deja exhu-
maţi şi așezați într'o casă țărănească în două sicrie impro-
vizate. Mergând si noi la fafa locului, am constatat, că ca-
davrele fuseseră aruncate într'o groapă din fundul grădinei lui
Hasan, săpată la distanţă de un metru de vălceaua Apa Văr-
zarilor, care trece pe acolo. Era groapă afundă de un metru,
lungă de 5 şi lată de 3 paşi, plină de spume şi de sânge
închegat. .

Pe cei morţi i-am agnoscat şi noi exmisii familiilor mai
presus de orice indoială. Desi fata lui dr. Ciordaş era de
tot desfigurată, capul şi corpul mutilat de putrefacție si de
apă, i-am recunoscut mustäfile tunse, l-am recunoscut de pe
verigheta de pe deget, de pe svetter, pantaloni, ghete, ciorapi,
de pe lanţul de aur, ciasornicul de buzunar și cheile de la
cassă. Acestea le-am şi luat la mine şi le-am adus familiei,
In lipsă de medic nu sa făcut sectionarea. Am constatat
insă, că ceafa şi aproape întreg capul i-a fost sdrobit întrun
mod bestial. Creer, oase, păr şi sânge erau amestecate, Mâna

www.dacoromanica.ro

246

dreaptă era frântă în mai multe locuri, ochii scoși. Infiorä-
toâre privelişte !

Totasemenea era zdrobit capul lui dr. Bolcaş şi era
incovoiat de grumazi. A fost recunoscut si el, deşi erau amân-
doi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă si mustäti, L'am
cunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după
haine, palton, chipiu si orologiul de argint.

Ni-s'a spus că amândoi au fost găsiţi în groapă cu
fata in jos, de desubt Bolcaş, deasupra Ciordaş. Acesta din
urmă având gura infundată cu o batistă.

Nici alte lucruri, nici loc de fmpuscäturä nam putut
afla, pentrucă şi la scoatarea obiectelor amintite pârâia întreg
corpul şi era un miros de cadavru insoportabil. Mănuși
Şi cuțit de sectionare n-aveam, nici doctor n'a fost la
dispoziţie.

După agnoscare am făcut momentan ascultarea de
martori. Procesul verbal cu fasiunile lui Nicolae Hasan, loan
Herle, Veturia Mihuţ soția notarului loan Blaga si Ana Po-
rodon, îl am la mine în original. Ziua următoare i-am așezat
în sicriele aduse din Beiuş, am făcut sigilarea cu doi preoți
şi i-am adus la Beiuş, unde in aceaşi zi adecă in 25 Aprilie
la orele 4 au fost prohoditi si inmormântați cu mare pompă
şi cu toată jalea sufletelor noastre cernite.

Numele făptuitorilor şi complicilor acestei crime barbare
au fost duse de cumnatul lui dr. Ciordaş dl. Raul Milecker,
profesor universitar, la Sibiu, cu palida nădejde, că probabil
au putut să scape cu fuga în Ardeal. Se vor face pași in-
deosebi ca Consiliul Dirigent, să esopereze la comandamen-
tul suprem porunca pentru armata operativă, de-ai prinde de
vii si a-i aduce pentru perchizitie la fata locului. S’au mai
recercat în sensul acesta armatele cooperatoare cehoslovace
si sârbesti.

De încheere amintesc, că tot în hotarul comunei Lunca
sa găsit şi cadavrul lui Nicolae Bogdan, proprietar din
Vașcău, cam la săptămâna după a lui dr. Ciordaş şi Bolcaş.
Bogdan a fost de asemenea zdrobit până aproape la nerecu-
nostere.

Despre zecile de ţărani români impuscati si ucişi pe la
vetrele lor si unii morţi chiar în spitalul din Beiuș nici că
mai fac amintire.

Lista d-lui Milecker este a se completa cu numele lui
Topai marinarul şi a lui Becsdgi, amândoi figuri de atleți.
Tot aici am constatat, că inscenatorii măcelului din Sighistel
sunt sublocotenentul Ponyicky şi „alhadnagyul“ Debreczi.
lar despre moartea lui Nicolae Bogdan vorbească următo-

rul act:

www.dacoromanica.ro

Proces-verbal.

Dresat la 26 Aprilie 1919. st. nou, cu ocaziunea exhu-
mării cadavrului lui Nicolae Bogdan locuitor în Vascäu, omorit
de ostaşii Săcui în hotarul comunei Lunca de faţă fiind:

1. Din partea Preturei cercului Vaşcău: Dr Alexandru
Ghera pretor şi Dr. Eugen Borha medic de plasă.

2. Ca membri pentru constatarea identităţii cadavrului,
Vasile Negru, loan Ovesea şi Dr. Salvator Mihaly din Vaşcău,

In 26 Aprilie 1919, ajungând la cunoştinţa publică că
în hotarul comunei Lunca, în locul aşa numit „Dumbrava“
din apropierea vilei episcopului romano-catolic din Oradea
spre răsărit la 200 paşi se află un cadavru, s'a esmis
din partea Preturei D-l Dr, Alexandru Ghera pretor şi Dr.
Eugen Borha medic de plasă, în societatea membrilor pentru
constatarea identităţii personale: Vasile Negru proprietar,
loan Ovesea director de bancă şi paroh şi Dr. Salvator
Mihali advocat toţi din Vaşcău.

Această comisiune s'a prezentat la fata locului circum-
scris mai sus şi a constatat cu precizitate identitatea persoanei
lui Nicolae Bogdan pe care l-au excortat soldaţii Săcui în
noaptea de 13 Aprilie a. c. şi din momentul acesta până la
exhumarea lui nu s'a mai ştiut de el.

Dr. Eugen Borha medic de plasă constatată următoarele:

In frunte Cam la mijloc, să vede o gaură cu margini
neregulate provenită din glonţ explosibil care a cauzat distru-
gerea căpăţinei şi a creerilor, o parte a cărora sa găsit in
groapă. Impuscätura s'a făcut din nemijlocită apropiere, ceeace
dovedeşte împrejurarea, că pielea fruntii, respective a locului
prin care a trecut glonfele s'a aflat afumată. In ochiul drept
lângă nas deasupra a fost împuns cu baioneta până în internul
craniului. Ambii ochi au fost scoşi din cap. In general tot
capul e mutilat. Degetul inelar al mânei drepte a fost tăiat
din rădăcină pentru a putea fi luat inelul. Inelul lipseşte Ca-
davrul s'a aflat în vestmintele, cu cari a fost excortat din
locuinţa sa. Alte obiecte nu s'au aflat la cadavru, decât o
tabachieră neagră de cauciuc.

După cetire, încheiat şi iscälit.

D. c. m.s.

Membrii de identitate:

Vasile Negru m. p. Dr. Alexandru Ghera m. p.
loan Ovesea m. p. pretor.
Dr. Salvator Mihali m. p Dr. Borha m. p.

medic de plasă.

www.dacoromanica.ro

248
IL.

Domnule Prefect.

Nefiind încă preluată justiţia în judeţul Bihor, am onoare
a vă transmite pentru luarea măsurilor de lipsă, procesul-
verbal luat cu ocaziunea aflării cadavrului lui Nicolae Bogdan
fost director la Vaşcău. Cadavrul a fost îmmormântat Duminecă
la 27 Aprilie cu toate onorurile cuvenite unui mort al natiunei.

Organele siguranţei publice au început cercetarea acestui
groaznic omor şi se ştie cu siguranţă că autorii morali, insti-
gatorii acestui omor, se află între populaţia streină din loc.

Autorii executivi însă sunt aceiaşi, cari au repus şi pe
Dr. Ciordaş şi Dr, Bolcaş, căpitanul Verbôczy şi locot.
Hankoczy. Aceştia au fost călăii românilor din plasa Vaşcău
şi Beiuş.

In locul unde s'a găsit cadavrul lui Bogdan mai sunt
săpate cinci gropi destinate pentru alte victime, cari se vede
în urma intervenirii armatei române, au scăpat. Se ştie, că
toată inteligenţa română din Vaşcău a fost judecată la moarte
şi era să fie executată în acelaş îel ca bietul Bogdan.

Binevoiţi, Domnule Prefect, a dispune mai departe in
chestiune.

Vaşcău la 30 Aprilie 1919.

Cornel Neagu m. p.
primpretor.

Involuntar sunt nevoit a mă opri la acest fenomen al răs-
boiului. Par'că cruzimile poartă pecetea rassei. Uite, în revoluţia
țăranilor nostri din toamna anului 1918, ce s'a întâmlat? "Ţăranii
nostri au alungat din slujbe pe domnii lor asupritori, au golit pră-
văliile vampirilor săi, au desertat hambarale proprietarilor şi au
întrat cu plugul şi cu săcurea în păduri, fără a fi vărsat o picătură
de sânge. Şi-a făcut dreptate şi nimic mai mult. lar Ungurii, numim
numai cazurile tipice a celor 3 martiri din Lunca, a celor tăiaţi în
bucăţi şi aruncaţi în foc din Seghiştel, a celor arşi de vii pe rugul
din Giurcufa, a celor 6 din Bâlnaca puşi să-şi sape ei groapă şi să
fie puscati pe groapa lor, a lui Gheorghe Tämas din Poieni, om
numai cu o mână, cum la îngropat în pământ până la grumaz,
impuns cu baionetele şi când era mai mort, îi aduseră părinţii să-l
impuşte înaintea ochilor lor. Poate nici unul dintre sutele de morţi
n’a fost executat direct, ci prin cruzimi, una mai infiorätoare
decât alta.

www.dacoromanica.ro

249

Eu am trăit în mijlocul poporului ungutesc şi am aflat la
el calități foarte frumoase : omenie, hărnicie, prietenie, inimă ce se
reoglindează în viața lui internă şi raporturile externe. De unde
dar acestea cruzimi ? Unii cred, că s’ar fi trezit înstinctele turanice
în ei, cum se trezește înstinctul lupului domesticit. Va fi ceva din
sângele turanic în aceste cruzimi, dar vinovatul mare este acela
care a trezit aceste instincte.

In 16 Aprilie e Mercurea mare. Ingi-
nerul Mureşan îmi aduce vestea, prinsă din
anturagiul colonelului Raics, că Românii au
început ofensiva pe toată linia, la Ciucea sunt lupte mari.

După amiazi se confirmă vestea ofensivei cu adausul, că e
rupt frontul unguresc dela Ciucea şi roşii anunţă Directoriul, că nu
pot ţinea nici ultimele puncte de apărare. Seara la ora 7, Katz
chiamă pe toți ofițerii de reservă din oraş la primărie, să între
benevol în garda roşie. Toţi refuză învitarea. La sate nu mai
întreabă pe nimeni de voinţă, pe cine îl prinde, îi dă armă în mână
şi-l aruncă în gura focului de arme. In Oradea se lansează citatiile
sub arme, fără osebire de fost scutit ori ba. Sunt în primejdia să
ducă de lângă mine pe secretarul Magieru si ceilalți tineri. In oraş
lumea agitată de bucurie, că a sosit momentul eliberării de sub
teroarea roşie. Toate automobilele stau gata la dispoziția Directo-
tiului, semnele pregătirei de fugă. E hotărit însă, că înainte de fugă
să se facă măcelul burghezilor. Eu cu episcopul Szécsenyi şi cei-
lalfi fruntași vom fi duşi să săpăm tranșee, unde vom fi omorifi
după exemplul dela Bâlnaca.

Era ziua, când sfat au ținut asupra lui Isus să-l piarză. Emo-
file zilei mă transportară în estaz. „Acum puteți, să mă omorifi,
că Romania e făcută.“ Râdeam în hohote ca un nebun si invo-
luntar mă pipăiam, să văz dacă mai sunt eu acela, care am ajuns
aceasta clipă.

Ofensiva româ-
nească,

In 17 Aprilie, Joia mare, soseşte știrea,
că armata română a întrat în Vașcău şi înain-
tează repede spre Beiuş, iar pe Crişul repede, sunt la Bratca. In
Oradea panică. Nu mai puteam sta în curte de trăsnetele impus-
căturilor date de companiile roşii, cari plecau la gară pentru front,
de explozia granatelor se cutremurau giamurile. Asta-i ca la Do-
berdo, vorbeau între sine paznicii mei, acuşi vine rândul nostru.
Tulbure şi ceilalţi veniţi la ora de control imi spun, că sunt însi-

Ocuparea Vașcăului

www.dacoromanica.ro

250

stente pe lângă Directoriu, să ntt ne orhoare, pentru a nu ptovocă
răzbunarea armatei române asupra celor rămaşi aici. Aceștia cer
să ne lase aici, pentru a le protegea familiile, dar de aceasta nu vor
să audă roşii. Se vorbea însă si de posibilitatea, să ne ducă de
ostateci cu toate că eram condamnaţi la moarte.

Mi-am incredintat prietenii, să ia contact cu cetățenii şi să-i
asigure despre protecția noastră, dacă rămânem în viață. Aşa s'a
incheiat a doua zi de ofenzivă o apropiere între noi si cetățenii
cari erau în aceiași osândă cu noi. Instinctul vieţii apropie şi pe
cei mai mari dușmani.

In 18 Aprilie e Vinerea mare. In anul trecut la serviciul
punerei în mormânt a Hristosului răstignit, predicasem în catedrală
pe tema: „Dumnezeule căci ne-ai lăsat“ şi plângea lumea la mor-
mântul lui Hristos. Atunci era lumea cuprinsă de desnădejde,
Acum a dispărut desnădejdea şi toată frica morţii. Ochii mei văzură
mântuirea. Aceasta viziune a umplut ziua Vinerei mari din 1919.
Veştile că Românii au intrat în Beiuș, peste Beliu au ajuns la
Girişul negru, defileul Crişului repede ocupat. Perspectiva execu-
tării noastre, erau detailuri. Dorobanţul şi-a infipt piciorul în pă-
mântul Bihariei. Virtual eram în România mare.

La controlul de dimineață imi aduce
Tulbure vestea, că căpitanul oraşului (pre-
fectul poliției Jânosi) a sfătuit pe Zigre, să plece impreună cu
ceilalți din oraş, că nu le mai poate garanta siguranţa față de
plebea agitată din oraş. Are să vină în decursul zilei și Zigre la
mine, să-mi spună situaţia, dar n'a venit. Directoriul ar fi stabilit
lista ostaticilor, 35 la număr. E designat şi ofiţerul, care să ne
ducă. După amiazi tine consiliul orăşenesc sfat si decide a forma
inpreună cu noi o delegaţie, care să ceară dela comandamentul
românesc crufarea oraşului de bombardare. Comandantul şcoalei
de cadeți îmi cere prin preotul Vasile Popovici scut pentru elevii
săi, cari au fost pe frontul dela Vașcău. Le-am promis ocrotire. In
amurgul serii vine la mine colonelul Todor Ârpäd, care auzise
dela Dr. T. Popa, că am pachetat pentru deportare. Dânsul nu
ştie de hotărîrea deportării noastre si mă asigură, că până când
mai are dânsul în mână comanda forțelor brachiale nici nu vom
fi duşi, dar se poate să fie şi dânsul in tot momentul deţinut si
atunci de, nu ştie ce va fi cu noi.

Aceasta era să fie ultima noapte când doarme Dr. T. Popa
la mine, căci pleacă acasă la părinţi și eu rămân singur singurel

Între viata şi moarte.

www.dacoromanica.ro

551

în casă. Ultimile știri aduse de el sunt, că la noapte vom fi ridicaţi
de bolşevici. Istovit de atâta agitaţie la ora 10 am adormit adânc.

La ora 1 după miezul nopții sună brusc clopotul dela poartă.
Erau comuniștii din regat. Paznicii mei le deschid poarta. E gata
dar si cu puterea lui Todor Arpdd, mă gândeam. Bat la usd, Dr. T.
Popa le deschide și întră 8 comuniști din regat cu baioneta pe armă
sub conducerea lui Avramescu si parcă Florescu se numia celalalt.

— Ce vreţi?

— Să te ducem în România mare, haid’ inbracă-te iute. Dar
ăsta cine e? arătând pe Popa.

— Locatarul meu.

— Haid’ şi tu repede.

Mă îmbrăcam incet să câștig timp, dar dacă vine ceva sal-
vare. Ei umblau turbafi prin casă, răsturnând toate şi înjurându-mă
că mă imbrac atât de încet si ameninţându-mă, că-mi vor da ei
mie România mare. Când fui gata de imbrăcat, observai că n'am
luat pantalonii, în cari aveam bani cusuti, mă desbrac de nou
între potopul de sudalme, la cari le răspund: läsati-mä să mă
imbrac, cum se cade, că ce știu eu unde mă duceti. „La Regele
Ferdinand şi Maria“ răspunde Avramescu injurând.

Pe bibliotecar au aflat colecţia „Tribunei Bihorului“ si bro-
şurile de propagandă. Avramescu mi le bate în fata.

— Ce sunt aceste?

— Scrieri de propagandă, le cunostefi D-Voastră.

— Şi aceste le-ai răspândit?

— Da la timpul său, aceasta e colecția.

— Popa, face politică în loc de slujbă, las că n’o s'o mai faci.

Unul ridică puşca să mi-o izbească în cap. L-a prins de puşcă
Avramescu cu „las că trebuie să-l ducem acolo“.

Mi-au cerut şi le-am deschis masa de scris cu scrisorile.
Erau scrisori fără caracter politic și eu deschideam vravul lor, să-i
opäcesc. S'au săturat curând de cetirea lor, dar au dat de harta
judeţului pe care erau insemnate cu roşu comunele ortodoxe din
judeţ şi circumscripțiile protopopiatelor. Triumfător strigă Avra-
mescu: „Aidem, că avem atâta dovadă, câtă ne trebuie“.

In Curte ardea colecţia scrierilor de propagandă, iar sub
poartă advocatul Justin Ardelean şi preotul refugiat Golea din
Nanhidisel, căruia la auzul meu, îi spune Avramescu:

— Uite, ce am găsit. Pe cânele ăsta bătrân îl împuşcăm nu-
mai decât.

www.dacoromanica.ro

252

Abia ajunserăm în colțul Bulevardului
La episcopia unită. Răkgczi (acum Ferdinand) şi ne opresc la
poartă. Credeam că caută pe advocatul Dimitrie Kiss, care era cu
locuința în casa aceea, dar de pe listă întreabă femeia, ce ni-a
deschis poarta, că unde e protopopul Andreiu Horvath. Andreiu
Horvath stă pe strada Räkôczi 6, de aici greşala. Când au aflat
că strada Râkdczi e departe la periferie, l-au înjurat si ,haid’ cu
ăsta, nu mai perdem vremea pe acolo“. La răspântia podului de
pe Criş cei dinainte cu Dr. T. Popa, o iau spre piața Unirii, iar
pe mine mă duc cătră primărie. „E ordin nou, la noi“. Noi, era
palatul episcopal unit. Adecă erau trimişi dela Directoriu, să mă
ducă la primărie și ei re duseră la conacul lor dela episcopie.
Acolo poarta era plină de bagaje strânse de jupânese, prada lor
din reşedinţa episcopală si de pe unde vor fi mai ajuns. Erau
gata de fugă și își aşteptau camioanele, să-i ducă la gară. Pe noi
ne duseră la biurourile episcopiei, unde ne finurä pe coridor până
când inlăuntru finurä sfat asupra noastră. De aici pleacă de nou
cu noi, Ardelean imi şopteşte, că soldatul roşu eşit din sfat a spus
celor din afară, că suntem condamnaţi la moarte. Ajuns pe piață
mi-am indreptat privirea spre biserica noastră şi mi-am făcut rugă-
ciune, adânc, ca cel ce stă în fața morții. Ne-au dus la primărie in
etajul al II-lea, unde era Directoriul.

Si aici suntem ţinuţi pe coridor, până
când vine un om al prefectului poliției şi ne
duce împreună cu doi delegaţi ai Directoriului
la prefectura poliției din etajul I. Pretectul poliţiei Jânosi ne declară
înaintea roşiilor de prisonieri, atunci apare din biroul învecinat
Todor Arpad și-i întreabă, la a cui ordin am fost aduşi. Figura
de Lombroso încruntat răspunde, „la a noastră poruncă“. După ce
au fost dimiși cei doi delegaţi roşii, Jânosi isi postează la uşă poli-
tistii săi cu ordinul: aici să nu mai între nime viu şi vine la mine
zimbind : eşti salvat, dacă e să murim, împreună murim aici, iar
Todor Ârpäd: lată sunt aici, pre cum ţi-am promis, că voi fi in
urina celor ce te-ar aduce. Uimit de cele ce se petrec, îi întreb că
ce s'a întâmptat? De loc vei vedea, staţi aici în biuroul acesta
lângă noi.

Pe la ora 3 deschide Jânosi ușa din spre noi: ascultați. La
telefon dă avizul: „Am luat comanda asupra orașului, cine se îm-
potrivește, va fi împuşcat“ şi îndată se iviră ofiţeri cu insignii mili-
tare, stele și pajură ungurească. Contrarevolufia albă era declarată,

La prefectura
poliţiei.

www.dacoromanica.ro

253

„Am la primărie trei sute (300) de poliţişti si jandarmi, oameni
hotariti de luptă pe moarte si viață si bine înarmați, cu aceștia
iau lupta contra lor, de afară ne va mai veni ajutor“. Pe coridoare
o mișcare febrilă, pași grăbiţi, uşi trântite, îndrumări energice, în
biuroul lui Jânosi voci ridicate, că fără ştirea Directoriului nu poate
lua nimeni dispoziţii. Jânosi stentoric răspunde „aici eu poruncesc,
şi se închid porțile primăriei, să nu mai între vre-un roşu pe ele.
Poliţiştii se pun angard la feresti si îşi îndreaptă mitralierele
spre piaţă.

Acum să meargă cineva dintre D-Voastră cu patrulele noastre
să aducă pe membrii espuşi ai Consiliului D-Voastră, îmi zise
Jânosi, ca să nu fie surprinşi de roşii. Dar ia-i dacă ai de unde,
că nici unul nu dormea acasă de 2—3 zile, ci îşi căutau adăpost
pe la prietenii lor din oraş, de pildă Dr. N. Popovici s'a culcat
între bolnavii unui sanator al colegelui său Fischer. Numai Coriolan
Pop dormea acasă, păzit şi el în permanenţă de 2 soldaţi, cum
eram eu. Cei dintâi au fost aduşi canonicul lacob Radu și profe-
sorul Fersigan, prinşi pe stradă deghizați, cum mergeau la doctorul
Maior, pentrucă pe dânşii îi avizase înainte un teolog de al lor,
din Blaj, cu numele Mureșanu, din ceata comuniștilor români, că
vor fi la noapte ridicaţi. Pe la ora 5 a fost adus şi Coriolan Pop
de cătră oamenii nostri, ceilalți au venit numai dupăce s'a făcut
ziuă şi revoluția albă era stăpână pe oraş.

Roşii erau în cazarma honvezilor, unde era și magazinul ar-
melor ; desmeteciti din surprindere, începură a se concentra si la
ora 7 se fnsirarä în fața primăriei. Situaţia aceasta a durat până
la ora 9, când i-a luat în flanc dela pod o companie de jandarmi
si una din garda albă. Ajunși în cleste, s'au retras în cazarma lor.
La ora 10, vin șefii comuniştilor Katz Béla, Vég Dezs6 și Patocs.
Sunt lăsaţi înlăuntru, ca să fina şedinţa Ditectoriului. Aceasta
şedinţă a durat până la ora 12 şi s'a terminat cu hotărîrea de a
părăsi orașul. Jânosi le-a dat drumul spre Salonta. Cu aceasta
însă nu s'a terminat, pentrucă roşii se tot adunau la cazarma hon-
vezilor si aveau arme în abundență.

Orașul plin de soldaţi roşii, cari se retrăgeau în disordine
din naintea armatei române, pedestrași, cavaleriști, artileristi, räsleti
si demoralizati de bătaia armatei române. Eu, contrar acelora cari
jubilau, priveam din fereastră, ca dintro loje, misunarea de afară
si mă rugam lui Dumnezeu, să ne trimită salvatorii înainte de
a se înopta pe noi haosul acesta. De se unesc fărimăturile astea cu

www.dacoromanica.ro

254

roşii din cazarmă, sub vălul nopții pot scălda în sânge oraşul,
căci armata albă e prea slabă pentru rezistență.

In sfârşit i-a succes lui Jânosi, să
câştige pentru revoluția albă un ofițer cu 2
tunuri, care se retragea spre Ungaria. La ora 5 după masă, cu
aceste tunuri şi cu forțele lui, a incunjurat cazarma de honvezi
şi i-a provocat pe roșii să se predea. S'au schimbat câteva puşcă-
turi, după aceea li-s’au pus tunurile în față. Jânosi îi desarmează şi
roşii fug care încătrău. Armele şi munitia sunt aduse la primărie
unde năvălesc cetățenii, toți ofițerii de rezervă, să le dea arme
contra rosiilor. Aceasta ma mai liniştit, dar tot nu era sfârşitul.

Patrulele române erau deja în Fughiu,
cam 10 Kim. de Oradea, generalul Mosoiu
la 40 Km. în Tileagd cu grosul armatei obo-
sită de lupta celor 3 zile prin prăpăstiile defileului. Cetăţenii im-
plorau intervenţia noastră pentru intrarea armatei inainte de a se
face noapte peste noi. Toţi erau cuprinsi de frica acestei nopți
fatale, care ameninţa oraşul cu moartea. Consiliul orăşenesc reintegrat
hotăreşte să trimită o delegație la Tileagd, ca să solicite intrarea ar-
matei, înainte de a se inopta pe noi. Ne-a rugat să mergem şi noi
cu delegația lor. Ne-am hotărît să mergem, eu, Coriolan Pop şi
advocatul Erdeli. Eu am venit acasă, să mă îmbrac, căci eram cu
hainele civile defectuoase, în cari am fost ridicat de roşii. Pe când
m'am inapoiat, aflu la primărie mare panică. Coriolan Pop şi Er-
deli coborau abătuți treptele primăriei. Jânoşi ingândurat îmi spune
că roşii s'au concentrat din nou la Josia, iar dela Szolnok au ple-
cat 10 batalioane de roşii spre Oradea. Dânşii au luat măsuri
pentru impiedecarea trenurilor militare dela Szolnok, dar dacă to-
tuşi roşii ar preveni armata română, atunci va fi măcel mare. El
nu mai poate lua răspunderea pentru nime, să-mi caut unde pot
un ascunziş peste noapte.

Era acolo inginerul silvic Comanici, carele mă învită la dân-
sul; pe casa dânsului e tabla serviciului silvic unguresc, nu se vor
nădăi că sunt acolo. Era pe înserate si ploua. Deghizat sub um-
brelă m'am strecurat după Comanici şi am intrat la el întrun
moment, când nu era nimeni pe stradă, să mă vază. Acolo aflai și
pe Tulbure, care dormea de câteva zile la Comanici. Nedurmit şi
nemâncat de Vineri, am luat un ceaiu și m'am trântit în pat ca
un butuc, dupăce îmi află Comanici un ascunzis, pentru cazul
dacă aș fi şi aici urmărit,

Desarmarea rosiilor.

Clipe de infriguratä
asteptare.

www.dacoromanica.ro

255

Trenurile militare dela Szolnok au fost oprite peste noapte
prin ridicarea 'şinelor de pe linie. Trupele albe din oraș ţineau
pe loc trupele roşii dela loșia, asa trecurăm și peste noaptea
aceasta.

M’am pomenit la ora 4 si am zis un:
Hristos a inviat. La ora 6 am trimis pe Co-
manici în oraș, să sondeze terenul, dacă pot esi afară. Mi-a venit
cu vestea, că tot oraşul e în picioare și poliția adună toate auto-
mobilele, trăsuri, camioane, cu un cuvânt toate vehiculele, ca să
aducă cu o oră mai nainte armata română, căci roșii puteau sosi
în tot momentul. Fie ce va fi, am zis, mă duc la biserică, cä e
ziua Învierii, să mă afle acolo, ce mă va afla, vreau să slujesc
astăzi. Mam dus acasă, de m'am imbrăcat si oamenii cuprinși de
frica morții, imi cereau, să aducem armata română, căci toți pierim.
Coriolan Pop, Sever Andru, Sever Erdeli, Gheorghe Morar, Nicolae
Firu și căpitanul Halăsz au plecat cu automobilul la Tileagd să
refereze generalului Moşoiu asupra primejdiei, în care ne aflăm.
Generalul Moşoiu cu generalul Holban și Sachelarie, aflând de
situația din Oradea, iau hotărîrea de a nu mai aștepta ziua de mâine,
când voiau să între în Oradea. Vă voi arăta, că soldaţii mei au
aripi, zise generalul Moşoiu și dădu ordin de plecare trupelor sale
obosite, pe cari vehiculele, trimise în calea lor din Oradea și din
satele până la Tileagd, le iau și le aduc la Oradea.

Pe când am esit eu dela biserică la
ora 11 şi jumătate, se iveste prima patrulă
de roșiori, în frunte cu locotenentul Teodo-
rescu, impodobiti cu lilieci, floarea primăverii.
Publicul imens adunat pe piață credea că
sunt Francezii, fiindcă pe Români îi socotea de nişte sălbateci și
erupe in frenetice „Vive la France“, soldaţii le răspund „Vive la
România“. după ei vehicolele cu soldații impodobiţi si acestia cu
liliecii aruncaţi asupra lor și cântând „La arme“. Mau podidit
lacrimile la gândul unde mă intâlnesc eu cu sufletul lui Iosif.
Până sara la 7 trec, pe rând: cavalerie, infanterie şi artilerie, de
se cutremură pământul sub ei. Publicul extasiat nu inceată din
„Eljen a român hadsereg“, „Trăiască armata română“.

Primarul oraşului, Rimler, insofit de câţiva consilieri munici-
pali si de Coriolan Pop si de lustin Ardelean ies întru intimpi-
narea generalului Moșoiu la uzinele de apaduct, unde primarul
cere ocrotirea orașului. Generalul Moșoiu, Holban și Sachelarie în-

Noaptea Învierii.

20 Aprilie 1919.
Intrarea Triumfala
a Armatei române

în Oradea.

www.dacoromanica.ro

256

sotiti de N. Mihali şi N. Serban de Voila, intră triumfatori în sala
primăriei şi dă ordinile necesare primarului.

De mine s'a uitat lumea în marea insufletire. Numai Dr. Gh.
Popa, văzând lipsa mea dela primire, aleargă să mă ia, că generalii
sunt sus la primărie. Când am sosit la primărie tocmai coborau
generalii cu Mihali şi Serban jos în piaţă. Teodor Popa cu corul
„Hilaria“ incunjurat de popor. Era icoana prorocului Isaia care zice:
„Că atunci, când va mântui Domnul pe poporul său, va sări schio-
pul ca cerbul si limpede va fi limba gângavilor, că s'a vărsat în
pustiu apă si râu în pământ insetat . . . . acolo va fi veselia pa-
serilor şi locuinţa sirenelor“.

Cuprins de fiorul momentului istoric adresez generalului
Moşoiu următoarea cuvântare :

Domnule General!

Provedința divină a revărsat asupra noastră mila cea
cerească, să serbăm ziua sfintei Învieri, ca sfânta zi de
Înviere a neamului românesc. :

Astăzi se infaptuieste și pe acest pământ idealul unirei.
Nici o parte a românismului nu a fost espusă atât de mult
peirei, ca fara Bihorului. Astăzi isi primeşte răsplata pentru
eroismul, cu care și-a păstrat limba și legea străbună la
aceste margini.

Unde este limba aceea omeneascä, care să poată cuprinde
evlavia sufletelor desrobite, cătră Provedinfa Divină si senti-
mentul gratitudinei cătră vasele alese ale acestei Provedinfe
Divine, eliberatorii nostri? Intreg clocotul de sentimente il cu-
prindem in rugăciunea de mulțămită cătră Atotputernicul
Dumnezeu și în mărirea gloriosului Rege Ferdinand si a vitezei
sale armate.

Când ne-a adus aici gloriosul Împărat Trăian, ne-a adus
ca pe o armată a civilizafiunei. Acest spirit civilizatoric ne-a
susținut aici intacfi aproape două mii de ani. Armata română
încă vine în numele civilizațiunei, să implineascd postulatele
dreptului popoarelor, promulgat de marele areopag constituit
la Versailles.

Ne rugăm, să fie cuprinsă în misiunea aceasta civiliza-
lorică și ocrotirea elementelor de ordine a concetäfenilor nostri
Maghiari, cari împreună cu noi au suferit ororile anarchiei
bolșevice, ce le-am indurat sub teroarea, de sub care astăzi
ne eliberaţi.

Din tot sufletul nostru urăm : Trăiască Regele Ferdinand
și Augusta Casă domnitoare, trăiască viteaza armată română
și marii ei căpitani, crească si inflorească România-mare in
veci. Amin. ”

www.dacoromanica.ro

257

Generalul Moşoiu a răspuns următoarele:

Prea sfinte Părinte, Domnilor !

La 6 Noemvrie anul trecut, când am pășit în fruntea
armatei pe pământul Ardealului, am simțit o adâncă emoție.
Aceaşi emoție adâncă mă cuprinde astăzi, când intru pentru
întâia oară în orașul DaVoastre, ca să vă slobozesc din sufe-
rinte. Gândul nostru este de mult indreptat spre D-Voastre.
Ştiam în ce situaţie critică anti rămas.

i fără să mai egităm, am alergat, să vă salvăm.
u ziua de astăzi Regele Ferdinand al României a pus
stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor.

De azi incolo D-Voastre sunteți cetățeni ai României-
Mari. Aceasta nu este numai o vorbă spusă întrun moment
de elan, ci este o realitate vie. Sunteţi anexati şi alipiti de
trupul "Țării româneşti pe vecii vecilor.

Vă mulțumesc pentru buna primire și vă rog să strigati
împreună cu mine:

Trăiască M. Sa Regele Ferdinand! Trăiască Românian
Mare.

Puternice aclamäri au acoperit ultimile vorbe ale generalului.
lar corul ,,Hilariei a intonat imnul: „Trăiască Regele“, , Desteaptaate
Române“ si ,Pesal nostru steag“.

„Tribuna Bihorului! dă următoarea icoană impresionantă
despre aceasta întrare triumfală a armatei române:

Cuvântarea șefului oastei liberatoare ne-a desteptat
fiorii celor mai adânci simteminte. Nervii nostri, mäcinati de
suferințele şi groaza zilelor trecute, părea că nu puteau să
supoarte marile emoții. Î-au podidit plânsul pe mulți din cei
cari eram de fafa la acest act epocal.

De aci generalul Moşoiu urmat de suita sa, a trecut
în palatul episcopului Dr. Dimitrie Radu.

lar la 3'/2 ore a descins la restaurantul „Sas“, unde a
luat masa.

Intr’aceea mulțimea publicului, mii de oameni, aşteptau
sosirea oastei.

La 4 ore apar coifurile de oţel ale vitejilor dela Mărăn
şeşti. Se apropie... Inima ne bate tot mai repede... Mă
năpădesc lacrimile... In sfârşit sunt aci, ei, fraţii mântuitori...
De o mie de ani vă așteptăm, câţi au murit cu dorul după
voi! Pe noi ne-a învrednicit Dumnezeu, să vă vedem, să vă
stringem la piept, scumpi liberatori !

După un marş necurmat de 2—3 ile, vitejii calcă cu
tărie, zimbesc la urările noastre si întră, măreț, în piață, cân-
tând „La arme“. Trec podul şi o iau pe strada principală
înainte spre „Piscopia“, să atinä calea bolșevicilor roșii.

Unul din mulţime întreabă :

: 17
www.dacoromanica.ro

258

„Până unde mergeţi 2*

Pân'la Tisa nu ne oprim! — răspunde un ostaş voinic.

Trecerea pedestrasilor, a automobilelor pline cu ostaşi
si arme, fine întruna până seara la 7 ore. Noaptea soseşte
artileria,

O trupă, în frunte eu muzica, trece în casarma din
strada Rulikovszky.

E seară. Patrulele româneşti trec în paşi apăsaţi pe stră-
zile Orăzii. Feciorii cu coifurile albastre par legionarii lui
Traian. Sunt strănepoții lor. Au recucerit moşia sträbunä.
Si acuma aduc pace şi rânduială la orașe si la sate.

Seara la 8 ore, ofiţerii şi fruntaşii români au luat o
cină comună la restaurantul „Sas,“ fiind de faţă şi primarul
oraşului.

Generalul Moşoiu încă în aceeaşi zi a plecat cu auto-
mobilul mai departe. Comandant al trupelor din Oradea a
rămas generalul Holban.

Luni, a doua zi de Paști, sa servit

Serviciul dumne- sfânta liturgie în biserica catedrală din piața
zeesc festiv. — Te- mică, prin P. C. Sa vicarul R. Ciorogariu
Deum pentru M. S. asistat de protoiereii Gh. Tulbure si Gh.

Pap, de parohul V. Popovici şi diaconul Dr.
A. Magieru. Răspunsurile le-a cântat corul
mixt al „Hilariei“ sub conducerea dirigentului N. Firu.

La ora 9 s'au postat în fața bisericei două compănii
de onoare, în frunte cu muzica regimentului. Soldaţii erau
îmbrăcaţi în haine de sărbătoare cu coifurile pe cap; pe feţele
lor sănătoase, bătute de vânt şi pârlite de soare, se oglindea
mândria şi veselia oşteanului biruitor.

In cursul heruvicului a sosit în biserică d. general Holban,
urmat de dl. general Sachelarie și întregul stat major, vre’o
30 ofițeri, toți îmbrăcaţi în splendida uniformă de paradă.
Ei luară loc în stranele rezervate în dreapta si ’n stânga
altarului.

Lângă scaunul episcopesc se postară 6 soldaţi voinici
cu steagul regimentului, ciuruit de gloanţe și purtat cu bi-
ruință prin focul războaielor.

Biserica era ticsită de credincioşi cu feţele înviorate de
fericire. Erau de față toți intelectualii şi mulţi (fruntași ai
bisericei surori gr. catolice.

La ieşirea cu sf. daruri, când s'a pomenit pentru întâia
oră numele Regelui nostru Ferdinand | și a soției Sale Re-
gina Maria, corul şi muzica oastei a intonat deodată imnul
regal „Trăiască Regele.“

Momentul a fost înălțător. O emoție adâncă să zugră-
vea pe feţele tuturor şi ochii multora se umplură de lacră-
mile fericirii necunoscute până acum.

Regele.

www.dacoromanica.ro

259

După o mie de ani de dureri înăbuşite, sufletul descă-
tuşat al bietului Român îşi serba azi pentru întâia oară ade-
vărata înviere. La priceasnă d. vicar Roman Ciorogariu a rostit
de pe amvon o predică avântată. Incäruntitul demnitar a ri-
dicat sufletele ascultătorilor la înălțimea fnsemnätätii marelui
praznic al neamului nostru, spunând următoarele :

lubiti creștini !

Un şir neîntrerupt de suferințe a fost trecutul nostru pe
acest pământ. Suferințele din vremile invaziunii popoarelor
barbare, suferințele unei restrişti milenare. Dar a fost mai mare
virtutea de rezistență a părinților nostri şi credința lor în
ideal mai mare a fost decât toate aceste suferințe. A învins
caracterul nostru roman: răbdarea şi munca. Caracterul ace-
sta a fost sfințit de credința întrun ideal. Astfel s'a putut
întâmpla minunea aceasta a ‘lui Dumnezeu, pe care o vedem
astăzi.

Acestor suferințe le aduc înainte de toate prinos şi venera-
tiune astăzi în ziua Invierii lui Hristos, Chipul suferinței. Când
văz însă în razele soarelui, ce sa revărsat asupra noastră
astăzi chipul viitorului, atunci un sentiment mare, mai mare
decât al suferintelot, iubirea de neam, îmi inspiră mângăierea,
că a fost vrednic a suferi.

Intre contemplatiile mele din săptămâna Patimilor, in
fața morţii, ce-mi bătea la ușă, am cetit o carte din suflet
femeesc : „Gândurile şi icoanele din vremea răsboiului“, zu-
grăvind suflarea morţii, ce a trecut peste suflarea românească
în acest crâncen răsboiu. Acest suflet artistic a cuprins în-
treg calvarul îndurat de țara mamă pentru eliberarea noastră.

Acest suflet înălțat este Regina Maria. Femeea română
a fost totdeauna vestalina iubirii de neam. Corneliile şi Ve-
turiile romane, Mama lui Stefan cel Mare si altele la fntâl-
nirea lor de dincolo de mormânt, vor recunoaşte în tipul
sublim a Reginei Maria pe vrednica reprezentantă a femeii
romane. Şi o aureolă cerească va fi cununa răsplătirii Sale.

Răsboiul aceasta a făcut din tara românească un ci-
miter de eroi. Morminte împodobesc si pământul nostru ar-
delenesc. La piatra fundamentală a României-Mari avem deci
martiriul. Creştinismul îşi zideste altarele sale pe moaştele
martirilor, cari au creat credința poporului, că clădirea nouă
cere jertia unei vieţi. Templul nou al României-Mari este zidit
pe moaşte de eroi. Mă cuprinde un fior, când privesc la aceste
morminte de eroi, dar măreţia templului îmi inspiră convin-
gerea, că pentru acest templu a fost vrednic a muri.

Până astăzi noi aveam un cântec de jale, isvorit din suf-
letul amärît al poporului nostru:

„Munţii nostri aur poartă“
„Noi cersim din poarta’n poartă“,

. +
www.dacoromanica.ro Le

260

Astăzi întreagă comoara pământului strămoşesc s'a des-
chis pentru noi. O ţară frumoasă plină de aur si argint ca în
poveşti. lar Dumnezeu ne spune, că tot aurul si argintul
este al nostru. Când privesc la comoara aceasta, nu mă gân-
desc la îmbuibarea capitalismului hrăpăreţ, care vrea numai
să-și umple jitnitele sale. Mă gândesc la poporul meu iubit,
căruia i-s’a deschis pământul pentru o muncă cinstită şi răs-
plătită. Mă gândesc la opera de cultură, care se deschide
şi pe seama ţăranului nostru. Mă gândesc la o Românie bo-
gata şi fericitoare pentru toți. Mă gândesc la împlinirea des-
tinului măreț al Gintei Latine, de a reprezenta pe Dumnezeu
pe pământ, după cuvintele profetice ale bardului național
dela Mircesti.

Când privesc la acest viitor zic, că deacum înainte va fi
vrednic de a trăi. ;

ue tu

Legea din naintea descoperirii dumnezeesti a fost: ochi
pentru ochi şi dinte pentru dinte. Când s'a descoperit Dum-
nezeu profeților, cari au pregătit calea Domnului, această lege
barbară s'a şters şi a zis: Läsati-mi mie räsbunarea.

Mântuitorul Hristos de pe crucea patimilor se roagă
pentru dușmanii lui şi legea lui morală culminează tocmai în
iubirea vrășmaşului. Legea aceasta ne’ obligă să fim buni
creştini şi față de foştii nostri duşmani. Să se şteargă gân-
dul răsbunării din sufletul nostru în această zi a Învierii,
care nu poate fi pângărită cu fapte necrestinesti.

Deschid evanghelia dreptății şi a adevărului în noul
cult national. Evanghelia aceasta să se vestească tuturor,
Drepti față de noi înşine și drepţi față de concetätenii nostri
de altă limbă şi lege, buzele noastre să preamărească pe
Dumnezeu prin vestirea adevărului si aplicarea dreptăţii pentru
toți Această evanghelie să fie călăuza vieţii noastre, ca să
fim vrednici de mila lui Dumnezeu, care ne-a făcut părtaşi
la împlinirea idealului nostru naţional.

In faţa altarului acestuia văd pentru primadată drapelul
armatei române. Acest odor este simbolul virtuţii militare.
Binecuvântat să fie de Domnul oştirilor, Dumnezeul cel mare
şi puternic, carele face minuni. Binecuvântat să fie Marele
Căpitan al oastei române, Regele Ferdinand şi Augusta lui Casă
Domnitoare. Binecuvântată să fie glorioasa armată română şi
vitejii ei comandanți, în veci. Amin.

După sfânta liturghie s'a oficiat un Te-Deum pentru sănă-
tatea şi prosperarea Augustei noastre Case Domnitoare. Corul
a cântat cu mult avânt „Trăiască Regele.“

S'a cetit apoi în genunchi de cătră P. C. Sa DI. vicar
episcopesc o rugăciune cu următoarea încheere :

Şi acum, cu sufletul descătuşat de dureri, cătră Tine
înălțăm Doamne glasul inimilor noastre şi te rugăm păzeşte

www.dacoromanica.ro

261

întru zile ’ndelungate pe M. Sa Regele Ferdinind, Domnul
tuturor Românilor şi-l învredniceşte să cârmuiască neamul
românesc în pace neturburată. Sfetnicilor lui dă-le duhul inte-
lepciunii şi al iubirii de oameni, care întăreşte popoarele şi
le înalță. Revarsă în diregătorii şi păstorii poporului nostru
duhul dreptăţii şi al lăpădării de sine, cu care ai înzestrat pe
Apostoli, când i-ai trimis, să propovăduiască evanghelia iubirii
Tale de oameni.

Insuflà ostaşilor nostri bärbätie şi vitejie, dragoste cătră
țară şi cătră deaproape şi pe noi toţi cetăţenii României aju-
tă-ne, să sporim în râvnă spre fapte bune.

Păzeşte ţara noastră cea scumpă şi frumoasă, Romănia
şi sfântă Biserica ta, pe care ai întemeiat-o întru dânsa spre
mărirea numelui Tău Auzi-ne, Doamne, precum ai auzit şi
rugile părinţilor nostri, al căror vis de veacuri ne-ai invrednicit
să-l vedem întrupat.

Tu ai cârmuit destinele neamului nostru dela plămădirea
lui până astăzi, binecuvântat să fie numele Tău în veac!

In urmă companiile de onoare din faţa bisericii, au fost
stropite cu aghiasmă în prezența dlui comandant si al statului
major, în vreme ce muzica a întonat „Rugăciunea“.

O mare de capete descoperite privea cuprinsă de emoție
actul acesta religios.

Lumea s'a depărtat apoi cu sufletul înălțat şi stăpânit
de cele mai sfinte emoţii ale acestei sărbători, care a fost
adevăratele Paşti ale noastre.

După amiazi, pe la orele 4, muzica regimentului a cântat
în piață mai multe cântece româneşti: hore, sârbe, marşuri
naţionale.

Cetăţenii oraşului se îngrămădeau în piaţă de nu mai
puteai străbate şi feţele tuturor străluceau de veselie şi de
mulţumire.

In vremea aceasta un aeroplan român, împodobit cu stea-
guri tricolore, a plutit deasupra oraşului, coborîndu-se până
aproape de pământ şi executând cele mai frumoase virajuri.

Astfel s'a încheiat ziua aceasta măreaţă şi neuitată pentru
toţi cei, cari au avut norocul să se bucure de ea.

Marţi, a treia zi de Paşti, Consiliul na-

Deputaţiuni la di. onal ui ținut de prima adorn să se

general Holban. prezinte in corpore la dl. general de divizie
Holban, pentru a-şi exprima recunoştinţa şi al asigura de res-
pectul şi devotamentul său nemărginit.

Vizita a avut loc în salonul de gală al P. S. Sale D-lui
episcop. Dr. D. Radu. In numele Consiliului, ai cărui membri
erau de fata toţi în costume de sărbătoare, prezidentul R.
Ciorogariu a adresat dlui general următoarea vorbire ;

www.dacoromanica.ro

362

Domnule General !

Consiliul naţional român din Oradea şi Bihor, trecut
prin surghiunul zilelor bolşevice, ca înviat din morţi, vă aduce
omagiile sale izvorîte din adâncul inimei, pentru actul istoric,
prin care ne-ati eliberat şi Vă roagă să fiti înterpretul recu-
nostintei şi al devotamentului înaintea Majestății Sale Regelui
Ferdinand şi a vitezei armate române, care pentru noi poartă
crucea suferințelor.

Când ne împlinim această sfântă datorie, Vă oferim ser-
viciile nuastre la consolidarea imperiului român pe acest pământ
strămoşesc. Voim să ne luăm partea noastră din această
măreaţă operă de consolidare, care trebuie să fie opera drep-
tatii pentru toţi.

Numele generalului Holban s'a înfipt în inimele noastre
ca salvator al nostru şi amintirea lui va rămânea ca tradiţie
fiilor nostri. |

Aceste tradiţii ne vor lega pe vecie şi Dumnezeu ne va
asculta rugăciunile, să Vă răsplătească cu fericirea fiilor
D-Voastre, fericirea ce-ati adus-o fiilor nostri.

Vă urăm mulţi ani fericiţi spre gloria armatei române
şi prosperarea neamului românesc.

Intreite urale de „să trăiască“ au acoperit ultimele cuvinte
ale oratorului. DI. general a răspuns, cu glas mişcat şi ’n ton
comunicativ, plin de cäldurä sufletească, spunând următoarele:

Domnule Preşedinte, Onorat Consiliu !

Vă mulţumesc pentru omagiile ce-mi prezentaţi. Prin
delegaţia dv. mi-ati dat două însărcinări, cari deopotrivă mă
onoreaza.

Prima e, să fiu interpretul sentimentului dv. faţă de Tron
şi Dinastie.

A doua, să tălmăcesc admiratia şi recunoştinţa dv. fata
de armata mea, care chemată de glasul suferințelor dv. şi-a
pus aripi la picior şi a zburat peste munţi şi văi, ca să vă
vină cu un minut mai înainte intr’ajutor. Ostaşii mei şi-au pus
pieptul în faţa gloantelor şi dupä-ce au risipit pe duşman, au
grăbit în marş forțat, ca să vă salveze. Vă mulţumesc de
omagiile ce le aduceţi acestor soldaţi, cari toţi au alergat spre
Oradea. nevoind nici unul, să rămână în urma celuilalt.

Cât mă priveşte pe mine personal, eu am numai o parte
mică de merit. Eu am luptat cu creerul, iar soldaţii mei cu
picioarele.

Sentimentele dv. le voiu tălmăci atât Majestății Sale Regelui
Ferdinand, al cărui supuşi sunteţi de astăzi înainte, cât şi
vitezei mele armate. Devotamentul dv. şi asigurarea conluc-
rării dv. mă umple de mulţumire. Sunt sigur, că toţi sunteţi
gata, să emulăm pentru a organiza aici un Stat civilizat şi

www.dacoromanica.ro

263

ordonat în aşa chip, ca şi adversarii nostri să i-se închine.
In munca aceasta de organizare nu suntem multi, dar e destul
să fim cinstiţi şi devotați. Sentimentele mele față de inamic
sunt cele ale bunului creştin. Nu voiu fi condus de duhul răs-
bunării, dar nu voiu tolera nici o abatere, şi ori ce încercare
de a tulbura ordinea, o voiu pedepsi cu asprime. Noi încă am
stat sub ocupaţie străină şi încă poliglotă. România a fost
încălcată şi jefuită în chipul cel mai barbar. Pe unde au trecut
duşmanii nostri, a rămas jale şi prăpăd. D-Voastre ardelenii
ati fost deprinşi cu suferinţele, la noi contrastul însă a fost
grozav de isbitor. Bunul Dumnezeu ne-a scăpat însă din robia
străină pe toţi: pe noi după un an, pe dv după o mie de
ani. Ajunşi Ja libertate, să inaugurăm pe toată linia condiţiile
unui Stat civilizat. La munca aceasta vă doresc tuturor viata
lungă şi plină de fapte roditoare.

Urale furtunoase au subliniat cuvintele dlui general, a
cărui vorbire a făcut asupra tuturor o adâncă impresiune.
Prezidentul a prezentat apoi pe membrii Consiliului în parte,
iar di. general a strâns mâna fiecăruia.

Dela prima cunoştinţă ne-am convins, că în di. general
Holban oraşul nostru a câştigat o personalitate distinsă şi mai
mult decât simpatică: D-sa nu este soldatul de şablon. Este
mai presus de toate un om, o individualitate. Un personaj
care cucereşte şi supune din primul moment, prin inteligenta-i
superioară şi prin profunda cultură morală, ce împodobeşte
acest suflet frumos.

Suntem mândri, că-l avein şi rugăm cerul să ni-l ţină
cât mai mult între noi.

* *
*

Imediat după Consiliu a urmat deputatia senatului oră-
şenesc, condusă de di. primar C. Rimler, care bineventând
pe dl general şi prezentându-i omagiile oraşului întreg, îl roagă
să asigure ordinea şi siguranţa publică şi să ia măsuri pentru
provederea oraşului cu alimente şi cărbuni. Senatul il asigură
de concursul devotat al tuturor organelor orăşeneşti.

DI. general a răspuns în româneşte astfel:

Domnule Primar !

Mulţumesc pentru bunele urări ce-mi prezentaţi. Eu am
venit în oraşul D-Vastră în numele unui Stat civilizat şi am
la dispoziţie o armată conştientă şi bine disciplinată.

Incât priveşte susţinerea ordinei publice, pe care am s'o
păzesc aici în numele guvernului românesc, vă asigur, că
puteţi fi deplin linistifi.

In măsurile pe cari le voiu lua în acest scop voiu fi călău-
zit de cele mai pure sentimente creştineşti. Vă mulțumesc de
concursul ce-mi oferiţi şi vă dau asigurarea, că deşi sunt

www.dacoromanica.ro

264

numai de două zile în acest oraş, pentru ordinea şi prospe-
rarea lui, pun tot atâta inimă cât D-Voastră, care conduceţi
de decenii. Din parte-mi vă ofer concurs nemărginit pentru a
crea aici ordine şi linişte perfectă şi pentru a întrona princi-
piile dreptăţii şi ale civilizaţiei. Deosebiri de limbă şi natio-
nalitate nu voiu cunoaşte. Uşa mea va fi deschisă pururea
pentru toţi şi având vre-o plânsoare, sau vre-o cerere parti-
culară, sau vrând să-mi denunțe vr'un caz izolat în interesul
siguranţei oraşului, ori-cine se poate apropia de mine cu
inima deschisă.

In schimb cer numai, ca orice propagandă politică, cu
caracter nationalist, sau bolsevic, să fie curmată, pentrucă la
Sugrumarea acestor tendinţe voi fi, tocmai în interesul sigu-
rantei Statului, cât se poate de aspru şi necruţător.

In cât priveşte trebuintele materiale ale oraşului, voi lua
dispoziţii urgente, ca ele să fie acoperite,

Sper că în curând oraşul îşi va relua viaţa normală.

Vorbirea d-lui general a înterpretat-o în limba ungurească
di. Dr. Coriolan Pop, în calitate de prefect interimal.

* *
*

Miercui Sau prezentat la dl. general Holban, membrii
judecătoriilor din loc, în frunte cu prezidentul Tribunalului
dr. Elemér Baldzs, care în termeni elogioşi l-a salutat în numele
judicaturei ungureşti, cerându-i ocrotirea. Domnul general a
primit deputatia în mod cordial şi a declarat, că este în deplin
acord cu punctul de vedere exprimat de orator, este gata a
apăra interesele magistraturei pentru susţinerea ordinei Roagä
deputatia ca pentru realizarea intentiilor sale, să-i dea tot spri-
jinul cu putinţă.

Răspunsul domnului general a lăsat asupra magistraților
o excelentă impresiune.

Şedinţa festivă Luni, a doua zi de Paşti, la ora 5 d,

Consiliului, ? s'a întrunit Consiliul nostru national în şe-
a Consiliului. dint. A fost cea dintâi convenire după o
pauză de săptămâni, decând comuniştii desfiintasera garda
naţională şi ne pusesără sub pază militară, cu cele mai
mişeleşti intenţii.

Când s'au revăzut membrii Consiliului în saloanele lumi-
noase ale P, S. Sale părintelui episcop Dr. Dimitrie Radu,
pe feţele tuturor era zugrăvită o emoție şi o bucurie, ce nu
se poate talmaci. Se părea, că au trecut veacuri de când nu
ne mai văzuserăm, se părea, că ne-am trezit dintrun vis
grozav de urit.

Cu 48 de ore mai înainte, unii dintre noi erau să fie
executaţi în chipul cel mai barbar, erau gata să fie împuşcaţi,
ca nişte câini. Și acum ne revedeam teferi, ne regăseam încun-

www.dacoromanica.ro

265

jurati de mândra armată română, ne strângeam mânile, ca fii
şi cetăţeni ai României-Mari, i

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale!“ era
esclamaţia tainică, ce se despindea de pe buzele tuturora,

In special s'au făcut călduroase şi binemeritate ovatii
P. C. sale d-lui vicar episcopesc Roman R Ciorogariu, pre-
zidentul Consiliului, care de trei ori a stat în fata morţii.

Erau de faţă toţi membrii Consiliului şi alti fruntaşi ai
vieţii publice din loc şi din provincie în număr de peste 30.

Prezidentul, deschizând şedinţa, reliefează momentul săr-
bătoresc şi importanţa istorică a şedinţei prezente. Constată
că deodată cu întrarea armatei româneşti, Oradea a fost încor-
porată şi ea la teritorul României şi că M. Sa Regele Ferdi-
nand şi-a pus stăpânirea asupra Bihorului nostru, atât de
încercat de soartă. S'a creat aceea, ce toți au dorit: O nouă
stare de drept, o nouă situaţie politică. Reluându-şi continui-
tatea acţiunii sale, urmează, ca Consiliul naţional să facă dis-
potiunile, cari le reclamă noua stare de lucruri, să se orga-
nizeze şi să-şi creeze legătura necesară cu ţara cea nouă.

Primele măsuri Organizaţia aceasta deocamdată nu poate

: fi, decât de naturä provizoricä. Pentru prelua-

de organizare. „ca imperiului pe întreaga linie, nu a sosit

încă momentul Chemarea şi datoria Consiliului, este deo-

camdată, să ia anumite măsuri de caracter interimal, menite

a asigura ordinea publică şi suveranitatea Statului român. La

timpul său, care nu poate fi departe, va veni Consiliul Diri-

gent din Sibiiu şi luând în mânile sale conducerea politică a

comitatului, va face instituirile cuvenite cu caracter de stabili-
tate în toate domeniile vieţii de Stat.

Mânecând din aceste consideratiuni principiare si deli-
berând asupra situaţiei existente, Consiliul naţional a decis
ca toate autorităţile şi organele oraşului şi ale comitatului să
rămână neschimbate în funcțiunea lor de până aci şi până la
preluarea imperiului, nimeni să nu fie înlocuit. Pentru a asigura
însă interesele de Stat, se pretinde, ca pe lângă toate autori-
tatile publice ale oraşului şi comitatului, să se numească un
inspector român. Acesta va exercita o controlă nelimitată
asupra tuturor afacerilor din resortul, ce i-se încredinţează.
Întrând în detailiile organizării provizorice, după o consultare
de o oră, Consiliul a designat inspectori sau censori deocam-
da'ă pentru următoarele oficii publice:

1. La prefectura oraşului şi a judeţului Bihor: Dr. Corio-
lan Pop, având secretari pe: Dr. Sever Andru (la comitat) şi
Dr Sever Erdeli (la oraş).

2. Inspector la comitat (lângă alispan-subprefect): Aloi-
siu Nistor.

www.dacoromanica.ro

266

Închinare sufletului

3, La primăria oraşului: Dr. Grigore Egri.

4. La poliţia oraşului: Gheorghe Morariu.

5. La serviciul de alimentaţie al oraşului: Dr. lustin
Ardelean.

6 La serviciul de alimentaţie al comitatului: Aurel Muresan.

7. La directiunea de finanțe: Gavril Maroş.

8. La procuratură: Dr. Dimitrie Mangra.

9. La oficiul silvanal: loan Comaniciu.

10 Censor al pressei şi şeful secţiei de propagandă:
Gheorghe Tulbure.

11. La censura postei, telefonului şi telegramelor: Dr.
Teodor Popa.

12. Inspectori de instrucţie: Dr. Gheorghe Miculaş, (la
şcolile secundare şi civile), Andrei Horvath (la şcolile elemen-
tare) şi Dr. Vasile Chirvai (la şcolile comerciale, industriale
şi de meserii). Pentru cercul Beiuşului: Dr. A. Pteancu.

13. Medici la serviciul sanitar al oraşului şi comitatului :
Dr. Nicolae Popoviciu şi Dr. Vasile Maior. Spitalele militare
au rămas natural sub conducerea armatei române.

14 Controlarea propagandelor adversare: Vasile Popo-.
viciu şi Cornel Sabo.

Lista nouilor inspectori din partea prezidentului de Con-
siliu a fost prezentată d-lui general de divizie Holban, care
acceptându-o în întregime, a întărit pe cei designati în postu-
rile lor,

Joi la orele 10 a. m. inspectorii au depus jurământul
oficios în mânile d-lui general şi proväzuti cu decret de
numire şi-au început activitatea.

In vraja acelor zile mi-am ridicat pri-
virea dela figurile ostășești impodobite cu
aureola învingerii la supraomenescul sacrificiu,
adus de eroul necunoscut al acestei lupte epice.

Poporul românesc are numai un suflet. Aceea ce s'a
efectuat în răsboiul sfânt al unirei neamului românesc, e numai
puterea de viaţă executivă a acelui suflet mare. El a învins.

În învingerea aceesta are parte sufletul care şi-a inte-
meiat un Regat la Dunăre, sufletul Munteanului și Olteanului
lui Mircea cel Bătrân si Mihai Viteazul, suflet care s'a ofelit
în luptele cu păgânii, cari ne au călcat pământul, sufletul Mol-
dovenesc, care nu s'a pierdut sub cnutul țarist, nici sub regi-
mul machiavelic Austriac al Bucovinei. Sufletul Ardealului,
care nu s'a pierdut sub obidă milenară. Sufletul Pindului,
care nu s'a pierdut nici sub semiluna Sângeroasă, nici sub
lanțurile Fanarului hrăpăreț si asteaptà și el mântuire. El,

românesc.

www.dacoromanica.ro

367
sufletul acesta™unic, care pretutindeni e acelaş, este vița, noi
fiii de pretutindeni suntem mlddifa acelei vife. Vifa este in
mlädifà si mlädifa în viță, amândouă formează o viaţă. Acest
şuflet este eroul necunoscut, care a susținut acest neam Sfău
șiat de hotare străine de el pentru ziua de izbândă a unirii
lui într'o RomânieuMare. Acestui suflet eroic se cuvine inchi-
năciune în praznicul zilei, în care am fost desrobifi.

Cu smerenie aduc aceasta închinăciune eroului necunoscut
al sufletului românesc și slavă Regelui, sfetnicilor lui și vite-
jilor săi, cari au înțeles acest suflet, ce s'au inspirat la luptele
epice in cari au întemeiat România nouă, iar celor morți in
aceasta luptă le aducem prinos de recunoştinţa și binecuvânu
tarea fürinei lor de martiri și înălțăm rugăciunile noastre pentru
răsplata jertfei lor, adusă pe altarul patriei.

Nu voiu, să închei cu aceasta glorie a trecutului, pentrucă
nu înmormântăm, ci prăznuim botezul patriei noi

Botezul e o renaștere sufletească. Câţi întru Hristos v’afi
botezat, întru Hristos v’afi și 'mbrăcat zice sfânta cântare a
botezului. Câţi întru patrie v’afi botezat, întru patrie v'afi
sVimbrdcat. Să îmbrăcăm dar haina patriotismului toți, câfi
întru România ne-am botezat.

lubirea de neam nu se poate despărți de iubirea de
patrie, sufletul ei trebue să fie sufletul neamului românesc.
In acest suflet românesc să ne unim, ca patria să fie una
pentru toți, un templu sfânt pe al căruia altar se aduce jertfa
neprihănită a eului nostru bun. Să facem religie din patriou
tismul nostru, precum am făcut religie din naționalismul nostru.
Când aceasta religie va fi a tuturor, atunci vom avea și pe
eroul necunoscut, care va zidi România-Mare fericită, cum o
prevăd eu cu ochii inimei mele. Ideea eroului necunoscut e
cea mai sublimă concepție socială, căci ea împărtășește si
datoria și gloria tuturor fiilor unui neam. Astfel se alcătuiește
un neam de eroi ai muncii cinstite și apărători de ţară. Patria
română trebuie să aibă acest suflet; toți trebue să fim eroii
zidirei ei.

Aceasta este eterna evanghelie a patriotismului, ce 0 vesy
tesc tuturor în patria mea nouă.

www.dacoromanica.ro

PARTEA III.

Sub imperiul român.

www.dacoromanica.ro

Sub imperiul român.

In generalul Holban am aflat nu numai
pe distinsul ofițer, ci si pe iscusitul diplo-
mat. Această plăcută constatare mi-a inspirat incredere in stăpâ-
nirea ordinei şi împăcarea sufletelor cu inexorabila soartă a invin-
silor. — TJineam la un gest, de generozitate față de invinsi si
eram fericit că generalul e în “sentimentul meu, de a cuceri sufle-
tele prin nobletä şi a potoli valurile patimilor. — După ce l-am
informat despre toate, în deosebi că sufletele sunt deschise, pentru
acomodare la situația nouă, generalul şi-a precizat atitudinea:
Celor cu pace, pace; celor cu răsboiu, răsboiu. Şi omul lui Dum-
nezeu s'a ținut de cuvânt, făcând cinste armatei şi țării sale. El
şi astăzi este pomenit cu respect de toată lumea din Oradea fără
deosebire de lege şi limbă.

. venea în urma armatei. El a fost cel dintâiu
Ministrul i : , é
bärbat de Stat, care a venit la noi sä ne vazä

Al. Constantinescu . , | ; ;
şi să refereze Regelui. — M’a chemat la sine
şi i-am expus intreagă organizația noastră provizorie. A fost noua
mea bucurie a afla în persoana ministrului Alexandru Constanti-
nescu pe adevăratul bărbat de stat si omul de inimă, care sorbea
mărirea zilei triumfale, ce s'a pogorit asupra noastră. Aşa intre
ministrul Constantinescu şi generalul Holban simțeam intreagä
căldura stăpânirei românești. După implinirea raportului am mers

Generalul Holban.

www.dacoromanica.ro

212

la sfânta biserică, unde am primit pe cel dintâi ministru al Ţării
Româneşti cu toată cinstea. Nihil sine Deo.

Cântau muzicile militare, iar în jurul statiei lui Sf. Ladislau
si a lui Szigligeti soldaţii intind hora si prind în vraja ei femeile
adunate la noul miraj. Se trudesc si ele să țină tactul primei hore.
Nici un incident supărăcios. Armata liberatoare avea toate simpa-
tiile orașului şi prin purtarea ei prietenească se arăta vrednică de
această simpatie. Foştii ofițeri unguri se uitau cu duioşie, că mai
există armată disciplinată, pe la periferii însă soldaţii nostri erau
ademeniţi de agenţii politici la casele lor, cu intenţia de a-i bolşe-
viza. Aici am avut ocaziune a vedea cu ochii conștiința vie a
soldatului român, pe care nu-l poate clătina nici o ademenire. —
Numai această conştiinţă explică “posibilitatea, că după dezastrele
mari sufletul lui a rămas virgin. — Vă puteţi inchipui, ce impresie
a făcut această oaste întrun loc, unde se credea,că nu mai există
soldaţi in lume, precum întradevăr nici nu mai era afară de sol-
datul român. Acest soldat cu bocancii sparti pe o vreme ploioasă
patrulă cu vioicune ziua şi noaptea. Mă opreşte şi pe mine în
seara a doua, când venisem dela o masă comună si salutându-mă
respectuos, îmi cere legitimatia. — l-am dat-o şi i-am zis:

— „Sunteţi slab imbräcati“.

— „Dar e bună arma“ imi ripostă soldatul râzând.

Acesta e soldatul român.

Ciudat fenomen psihic, că în toiul strâmtoarei în care mă
aflam mai înainte, mi-am păstrat sângele rece iar acum în sigu-
ranță, m'a cuprins o nelinişte. Tresăriam la fiestecare mişcare şi
la sunetul clopotului dela poartă şi noaptea în somn mă treziam
infrigurat. Ma cuprins o oroare de locul, unde am trecut peste
atâtea maltratări. O noapte am dormit la Magieru să mă odihnesc.
Dar a trecut şi aceasta reacțiune şi am devenit iarăşi stăpân peste
nervii mei zdruncinati de atâta zguduire.

Psihologia nenorocirei i-a dus pe Un-,
guri la biserici, par'că s'au mutat în biserici
şi în jurul lor. Simtiam toată zguduirea lor
sufletească şi datoria crestineascä de a le ușura greutăţile prin
mână de ajutor dată celor, ce mi-o cereau în nevoile lor. Bărbaţii
îşi căutau de treabă, dar deodată apar femeile în costum național
unguresc, ostentativ purtat pe stradă. Am înţeles intenţia, de a
provoca vreun incident şi m'am grăbit a interveni, să se dea curs

Psihologia
ungurească,

www.dacoromanica.ro

273

liber acestei manifestații efemere. Tactica aceasta s'a dovedit bună.
După ce au văzut că nu prinde provocarea, și-au depus de sine
costumele. Un prieten i-a auzit vorbind între sine: „Hât nem sike-
riilt“ — n’a succes. Eu le-am spus, dar cine vă împiedecă, să nu
rämâneti Unguri ? Rämâneti aceea ce sunteți, dar fiţi cetățeni loiali,
vremea toate le va aduce cu sine. Un medic ungur şi catolic a
pus jurământ de nazireu, că briciu nu va pune pe fața şi capul
său, până Oradea nu va fi iară ungurească. Capul său astăzi e
ca o clae de fân, așteaptă, așteaptă ce n’are să mai vie. Cu
aceasta metodă a tolerantei avem a inregistra nazirei, dar n’avem
martiri. Putem zice cu satisfacție, că nici un fir de păr nu li-s’a
atins acelora, cari îşi iubesc neamul lor.

Psihologia evreului e alta. „Apoi în loc
de Farkas voiu fi Lupu şi tot bine îmi va
merge si în fara româneasca.“ Din acesta
vorbea evreul adevărat. Dar le-a venit poruncă de sus, să fie Un-
guri în interesul mai înalt iudaic și Farkas tot Farkas a rămas
spre norocirea noastră, căci numai astfel ne vom putea păstra
puritatea rasei si caracterul românesc al Țării, dacă nu ne vom
infiltra cu elemente străine.

Elementul românesc e destul de bogat în energii ca să poată
da Țării sale bărbaţi vrednici pe toate terenele vieții, fără a impru-
muta valori. Când vor cunoaște şi Evreii mai bine pe Români, se
vor cugeta altfel decât astăzi, când cugetă cu cap unguresc și își
vor afla, locul lor în ţară, nici când însă peste capul ţării.

Cu abstracţie dela durerile sufleteşti ale unui paradis pierdut,
oraşul era în plină recunoştinţă pentru ordinea exemplară si trata-
mentul civilizat de care a fost împărtăşit. Ziarele adevărat că nu
ne cântau osanale, dar nici nu ne injurau. Treptat a evoluat iluzia
teritorului ocupat la realitatea, că Oradea e în România. Armoni-
zarea aceasta îmi era preocupatia dominantă în acea vreme, căci
celelalte le opera dorobantul la Tisa. Asa am netezit calea pentru
inaugurarea formală a imperiului român.

In 25 Aprilie e trimis Aurel Lazar, șeful
de resort al justiţiei în Consiliul Dirigent, cu
depline puteri a organiza imperiul român în
cel mai mare judeţ al României-Mari. Primul act al acestei misiuni
a fost disolvarea organizaţiei revoluționare a Consiliului naţional
şi reorganizarea partidului national. A fost a ședință memorabilă,
în Care cu conștiința datoriei implinite am putut zice: „luptă bună

Psihologia
evreiască.

Organizarea
judeţului

www.dacoromanica.ro

274

am luptat, credința o am păzit“. Deodată cu aceasta mi-am depus
şi armura politică cu sfatul bătrânesc: „Faceți de acum înainte voi
băieți politica, bună-rea, numai românească să fie“.

Uşurat de sarcina militantă la care m'a obligat idealul național,
mi-am propus, să fiu numai sămănător pe pământul fecund al Ro-
mâniei întregite. Să samăn de pe amvon și unde se va cere sămânța
iubirei crestinesti, ca din aceasta iubire să răsară pacea sufletelor
si munca constructivă pentru clădirea casei noui, ce Dumnezu ne-a
dat prin jertfa neamului. La odihnă nu m'am gândit nici un moment,
în faţa secerişului bogat. Atâta putere simțiam în mine, să fiu folo-
sitor Tärii mele.

Am pätit-o însă, ca crestinul cu turcul din poveste, mam
lăsat eu de politică, dar nu s'a lăsat ea de mine. Erau atâtea
încurcături cu schimbarea stăpânirei în cât nu mă puteam sustrage
dela rolul de împăciuitor şi îndreptător spre buna ordine a situa-
tiei noui. :

Fantezia, la unii constiinfa vinoväfiei,
zugrăvea spânzurători şi tot felul de acte de
răsbunare din partea armatei române și a
noastră a celor maltratati. Trebuia să-i convingem despre contra-
rul. Speriatii aceştia şi-au pus nădejdea tot în mine, care aveam
reputația de loialitate.

Elevii scoalei de cadeți duşi si pe front, rămăsesără în Oradea
pe răspunderea mea. Ca să nu-şi piardă anul şcolar, generalul
Holban le-a îngăduit, să se prefacă în şcoală reală civilă şi a func-
tionat până la sfârşitul anului scolar. Era un gest la care nu se
aşteptau si care le-a schimbat părerile despre sălbătăcia româ-
neascä.
Erau sute de foşti ofițeri ai armatei ungare şi ai armatei
roşii. Fireşte că nu puteau fi lăsaţi în spatele armatei române
dela Tisa, întrun oraș, în care se îngrămădiseră 100.000 de locui-
tori şi domina teritorul dintre Oradea şi frontul nostru dela Tisa.
Cei din armata roşie au fost dirijati în lagăre înterne, cei din
armata austro-ungară, parte duși în lagărul uşor din Braşov, parte
lăsaţi la casele lor din Oradea, sub supraveghere. Casa mea înva-
dată de nevoiaşi era binecuvântată de familiile celor scutiți de
soartea, pe care poate o meritau. Mă gândiam la soartea invinsilor
din care abia ieşisem noi şi la brutalitätile câte le-am îndurat noi,
Și mi-am zis: Pata aceasta să nu cadă pe România noastră sfântă.
Acum sunt sufletele deschise pentru recunoștință, sä nu pierdem

Toleranta
romaneasca,

www.dacoromanica.ro

215

acest moment psihic pentru dobândirea sufletului concetätenilor
noştri de altă limbă şi lege.

Cei strâmtoraţi materialiceste au fost plasați prin biurourile
primăriei si unde s'a putut. Chiar şi fostul revizor Karăcsonyi,
care a dus multe lacrimi în casele româneşti ale dascălilor con-
fesionali, iar mie îmi pregătise spânzurăturile, cu ceilalți prigonitori
ai nostri nu numai că Sau bucurat de libertate ci si de oficii.
Primăria părea un biurou al foştilor luptători unguri.

Granițele etnice de vest au produs tipi de renegati, cari isi
afişau patriotismul lor desantat. Dau o pildă. Avocatul Ioan Pelle
a dat alarma la venirea armatei română printr’un vers ireproducti-
bil, cu care nu vreau să sfidez armata română.

Acest revoltat leu şi-a creat o splendidă situație, are întrare
pretutindeni, şade la masă cu „puhoiul murdar,“ e factor în viaţa
publică, nificd ne mai şi sfidează. lataşa ne-am răzbunat.

Ioan Pop, Saulul ziaristicei maghiare de odinioară astăzi e
primul secretar al Camerei de industrie şi comerț din Oradea, un
post de nespusă împortanță. Nimeni nu l-a pus în faţa oglindei
scrisului său desfrânat contra tot ce este românesc, nici o vorbă
legănată nu i-s'a spus. Toate au fost uitate.

Se vor fi întâmplat — nu zic — şi nedreptatiri, cum e inevitabil
în situaţii de acestea, însă acelea nu eclipsează spiritul de largă
toleranță al națiunei române. Dacă vom cerne fipetele din ziare,
vom afla mai mult aur de toleranță decât neghinä de intolerantä.

La câteva zile după ocuparea Orăzii ne-au cercetat ziariştii
Antantei; ne-au aflat la banchet cu autoritățile militare române
autorităţile civile cu vechii lor slujbaşi unguri, episcopul catolic
contele Szécsenyi şi celelalte confesiuni. Eram la masă lângă zia-
ristul englez care surprins de masa comună, mä’ntreabä, ce
este aceasta? Dovada prevenienfei noastre fafa de cei desarmati.
Le faceţi inteligent, la aceasta nu m'am așteptat, îmi replică Engle-
zul, care sigur aștepta să vază acte de răsbunare.

Și veneau concetafenii nostri la serbările nationale gi la re-
ceptii, pentrucă se gândeau la Roşii dela Tisa şi la primejdia ce-i
putea amenința, dacă Roşii ar mai veni odată la Oradea. Aceasta
€ psihologia instinctului de viaţă.

Dar dacă Oradea rămânea sub stăpânire ungurească, cum
eraurelaţiile ? Mai bine nici să nu ne gândim la aceasta, ci să
mulțumim'lui Dumnezeu prin a fi noi omenosi fafa de cei ce şi-au
pierdut ce au avut scump, fara. Nobleta obligă.

18+
www.dacoromanica.ro

216

10 Maiu a fost prilej pentru desfăşu-
Pr ima serbare de rarea splendoarei armatei române înaintea
10 Maiu în Oradea. acelora, cari nu o văzuseră până atunci
desfășurată în plină ţinută de paradă. Era o strălucire fermecătoare
defilarea mândrilor nostri osteni, unicul soldat ce a mai rămas in
picioare după răsboiul mondial. La parade apare figura impozantă
a episcopului Radu invăluită în reverenzile violete, venit în sfârşit
anume pentru aceca zi acasă. Ceilalţi şefi ai bisericilor minoritare
aveau aparența luptelor înterne sufletești. Era prea crud pentru ei
să vază serbându-se 10 Maiu, româneşte, în Oradea unirei tuturor
Românilor.

Noi cari am luat parte la viata națională de mai "nainte, am.
muncit şi suferit pentru neamul nostru, eram sfioşi prăznuitori ai
zilei mari. Erau alții cari dădeau cu coatele. Dositii de ieri, mar-
tirii de astăzi, cari se repezeau la mesele asternute. Oamenii aceştia
ca räsäriti din fundul pământului, muscau sânurile la cari se în-
călzeau ieri şi ca şerpii incolăceau pe nouii stăpâni. Pe unii îi
Ştiam ce erau mai înaite, pe alţii numai acum am aflat că ar fi
Români. Mitică şi Costică, pendentul din cealaltă strană încă nu
sosise ... Nu-i soare fără umbră.

In sfârşit am ajuns să merg la Sibiiu,
unde eram chemat la Consistorul mitropo-
litan, să reluăm firul agendelor intrerupte de ultimele evenimente.
Aveam să văd Consiliul Dirigent, guvernul ardelenesc, despre care
se vorbeau două bune, nouă rele. La noi însă mau să fie luate
tragic vorbele oamenilor. Semnul moravurilor scăzute.

La Consiliul Dirigent.

Se dirigeau lucrurile cazuistic ; în definitiv rostul Consiliului
Dirigent era să pregătească calea unificării. La primul moment
simtii tensiunea confesională cu Blajul acaparator si cu politica
dintre tendințele decentralizatoare din Sibiiu şi cele centralizatoare
din Bucureşti, mai profunde decât erau accentuate în afară. Semne
de ingrădiri reciproce, până la menţinerea vămei dela Predeal, de
parcă nu eram o fara. Intrebai pe un ofițer, aproape de mine, dar
la voi, cum e? Şi mai prost. Conflictul între foştii ofiţeri austriaci
si cei din vechiul Regat era deschis. Generalul Boieriu părea a se
gândi la o armată ardelenească autonomă. Atâta ne mai trebuia.
Când soldaţii îşi sdrângănesc săbiile, e rău.

In scurtă vreme m'am edificat asupra situației din Sibiiu.
Dar nu era atât de primejdioasă cum părea. La toamnă avea să se
desființeze Consiliul Dirigent şi vom fi o apă, resonam eu, unio-

www.dacoromanica.ro

271

nistul idealist. Fireşte nu mă gândiam atunci la plaga Miticilor şi
Costicilor ce a urmat. Adevărul spunând, a urmat aceasta plagă în
mare parte din vina politicianilor nostri, cari au susținut regio-
nalismul fals ce a provocat neincrederea în cercurile politice din
Bucureşti.
Dela Maniu aflai că Regele şi Regina
Maj. L. L. Regele yor fi în 23 Maiu în Oradea. Prima vizită
și Regina la Oradea. Regală în Ardeal. Mare cinste, dar şi mare
23 Maiu 1919. ;äspundere pentru noi, cari ştiam ce e în
Oradea. Eu consideram de inevitabil un atentat şi îmi descoperii
temerea. Maniu era mai increzător decât mine, care eram con-
crescut cu primejdiile. Dar zică cine ce va zice, defectiunea tre-
nului regal spre Ciaba, care a produs acea mai mult ca suspectă
deraiare, tot nu s'a întâmplat din senin, ci de mână omenească.
Numai eu ştiu peste ce emoţii am trecut, câtă vreme au stat Suve-
sanii în Oradea.

La vestea că vine Craiul cu Crăiasa să-şi vadă norodul
desrobit, s'au mişcat văile şi munţii Bihariei. Femeile cari ştiau
numai de crăese din poveşti, voiau să vază acum o crdiasa vie,
frumoasă Cräiasä a României, acum a lor, despre care atâtea au
auzit şi cetit. Aşa se explică neobisnuitul mare număr de femei, ce
a dominat aceste serbări.

La primirea aceasta n'a fost nimic măestrit, nimic din coche-
tăria elegantelor Săliştence ori Bänätence învălite în fir de aur.
Au plecat satele în calea Suveranilor lor ca la litie. Inainte preotul,
învățătorul, notarul şi primarul, sub steag national şi täblita satului,
după ei tinerimea, flăcăi şi fete, cântând în cor, apoi femeile, cele
cu copii mici cu copii în braţe, în urmă bărbaţii cu paşii lor apă-
sati. Unu ca unu satele, şi la compoziţie de cortegiu şi la cântece.
Variația o da numai costumele mai vii, cele de pe Crişul repede
şi Crişul negru. Unii păreau că nu sunt fiii veacului acestuia, atât
de mult şi-au păstrat chipul antic de Roman. Și toţi erau cuprinşi de
un gând. Să vază un craiu şi o crăiasă vie, cari sunt Craiul şi Crăiasa
lor. Nu la paradă au venit aceşti oameni ci la revelaţia lumii noui.

Aceste sate au format spalierul dela gară până la catedrala
noastră. Era sărbătoarea ţăranilor. Primirea aceasta a avut un suflet.
Eu am primit pe Suverani la gară, episcopul Aradului loan Pap a
servit Tedeul în frumoasa noastră catedrală.

După serviciul divin a urmat defilarea. Mai mare era cor-
tegiul satelor cu circa 40.000 defilanti și mai interesante erau fe-

www.dacoromanica.ro

278

meile cu 'copiii în braţe ori câtärati de poalele mamelor lor, cutii
au coborit săteneşte la vale, începând dela cisme roşii, ghete, opinci
şi unele desculte. Nimeni nu le-a întrebat de haina de nuntă.
Haina de nuntă era sufletul estaziat de arătarea Impärätiei româ-
nesti pe pământul setos de mângâiere a Bihariei martire. Când
ajungeau inaintea Reginei, ba să le poţi duce mai departe. Era o
drăguță confuzie in jurul Crăiesei care le răspundea cui gesturi
gratioase cum numai ea ştie. Pe când noi jubilam în Oradea, Un-
gurii au profitat de portita deschisă dela front si au atacat la Tisza,
Era o simplă demonstraţie, dar şi aceasta a justificat temerile mele.

Receptiile s'au ţinut în.palatul episcopiei unite, unde descălecaseră
Suveranii. Mi-am adunat toţi preoţii din eparhie, având conducător
pe episcopul Aradului, ca titularul eparhiei văduvite a Orăzii.

— Aici aveam odinioară o episcopie ortodoxă, pe care vitre-
gitatea vremurilor a suprimat-o, spunea bătrânul Episcop loan Pap
al Aradului, in palatul episcopiei unite.

— Episcopia ortodoxă a Orăzii se va înființa *) mai curând
decât credeţi D-Voastră, fu răspunsul hotărît a Regelui.

Și întradevăr întrun an de zile episcopia ortodoxă väduvitä
200 ani, a fost restatornicitä.

Se reinoiesc operaţiile militare la “Tisa.
Conducerea armatei roşii a lui Kun Bela era
excelentă, muniţie abundentă şi oamenii ră-
săreau ca din pământ în armata roşie Ne
veneau răniți. larăşi eram în zonă de războiu.

Intr’o zi sunt chemat, să inmormântez 3 ofiţeri aduşi, morți
de pe frontul dela Tisa. Era colonelul de brigadă Victor Tomo-
rovean, căpitan Chivănescu şi locotenentul Potâncu inväluiti în tri-
color după legea lor militară. l-am prohodit şi parentat la gară în
asistenţa camarazilor induiosati de pierderoa eroilor camarazi. După
aceea alţii şi alţii de toate gradele. Nu voiu uita pe D-na şi Dşoara
Holban, cum ingrijau bolnavii şi impodobeau cu flori sicriile mor-
tilor, nici pe doamnele din Beiuş, cari au venit în ajutorul Oră-
danelor la îngrijirea bolnavilor.

Un locotenent lăsă cu limbă de moarte ordonanţei sale să
nu-l lase pe pământ strein, de ar fi să moară acolo, ci să-l aducă
pe pământ românesc ca să fie aici înmormântat şi fiul de ţăran în
mijlocul gloantelor îşi ia în spate stăpânul rănit şi iese cu el din

Renoirea operatiu-
nilor militare la
Tisza.

* Dam în partea IV. Memoriul adresat M. S. Regelui Ferdinand I.
pentru restaurarea episcopiei istorice a Orăzii.

www.dacoromanica.ro

279

bătaia gloantelor spre a raporta despre ultima voinţă a stăpânului
său, de a fi înmormântat pe pământ românesc. I-s'a implinit ul-
tima dorinţă, camarazii l-au adus la Oradea şi cum proho-
deam în catedrală pe acest ofițer acoperit cu flori, văd plângând
la picioarele lui ordonanța, nobilul executor testamentar, mi s'a
inecat glasul deschis spre predică şi stam ca înmărmurit la
această icoană sfântă a iubirei de ţară şi a credinţei soldatului cătră
părintele lui ostăşesc. Cu mine plângea toată biserica. L-am în-
mormântat după ultima lui dorinţă pe pământ românesc, alături de
colonelul Tomoroveanu şi ceilalţi eroi, cari îşi dorm somnul ves-
niciei în „morminţii de eroi“ din Oradea, unde mergem în tot anul
la ziua eroilor să ne rugăm pentru sufletele lor scumpe, dând ti-
nerimei pildă de cinstirea eroilor.

Am facut pomelnicul celor cunoscuţi cu numele, care se ce-
teşte la fiecare zi a eroilor. Fie numele lor şi aici pomenit.
sa Eroii căzuţi în luptele dela Tisa în
Eroii nostri. a pi Be itis :
anul 1919 şi înmormântați in cimiterul eroi-

lor din Oradea:

1. Colonel de brigadă Tomoroveanu brig. 2 infanterie
2. Căpitan Chivanescu reg. 3 vânători

3. Locotenent Nicolae Potâncu

4. Locotenent Vladimir Copcea reg. 24 inf.

5. S. Locot. Dumitru Anghelescu, 17 ,

6. „ Nicolae Stoica nu E

7. , Anton Teodor » 10 vănători
8. , lon Stănescu » 1 Dolj

9. , Poroc » 91 infant.
10. „ Daniil Sandu a A ,

11, , Nicolae Popescu „ 9 vânători

12. Sergent George Tănăsescu ,, 11 Siret
13. , Constantin Stănescu depozitul subsisten{à
Th Nicolae Coconiu

15. , Vasile Grozavu reg. 4 vânători

16. „ Vasile Popa reg. 28.

17. Caporal loan Ciulijan jandarm.

LO Nicolae Postelnicu reg. 10 inf.

19. Armurier Gheorghe Moldoveanu reg. 2 vân.
20. Soldat Mihai Cenozovanu.

21. , loan Baicu.

22. „ loan Sava.

www.dacoromanica.ro

280

23. Soldat Stefan Crişari.

24. , Gheorghe Tomescu.

25. , Vasile Radu reg. 2 vari.

26. , Petre Rusinoiu reg. 9 vân.

27. , Nicolae Sultana , 3

28. , Petre Bläjan.

29. , Dumitru Papain vânăt.

30. , Dumitru Bercea reg. 101.

31. , Alexa Constantin.

32. , Vasile Alexandru.

33. , Mihail Nasta.

34. , lancu Stegaru.

35. , Stan Androne.

36. , Grozea Miocanu.

37. , Vasile Jurcana.

38. , Ion Chicet.

39. , Ion Theisse reg. 89 Inf. si alți 27 eroi anonimi.

Indärätul acestor morminti sunt mormintii soldatilor din armata
austro-ungară, reposati în spitalele din Oradea, multe sute de insi
de toate neamurile fostei monarhii. Comandamentul românesc se
îngrijeşte și de acești morminfi ai camarazilor din cealaltă tabără.
Şi când la ziua eroilor şcolile noastre presară flori asupra mor-
mintelor eroilor nostri, presară flori şi asupra mormintelor de eroi
din armata austro-ungară. Gestul acesta în totdeauna mă induio-
seazä. N'a perit nobleta din lume. Să nici nu piară!

Cercetam bolnavii în spitale si barace. Erau formal sfasiati
câte cu 4—5 răni.

— Cum de sunteți atât de sfâsiafi ?

— Păi, eram pe şes unde nu găseam nici un acoperemânt,
eram în plin loviți din toate părţile.

— Dar ei?

— Nici lor nu le-a mers mai bine, vai de capul lor.

Istoria se repetă. Odinioară micile prin-
cipate române apărau porţile civilizației îm-
potriva năvălirilor barbare. Acum România
intregită luptă lupta pe moarte şi viață pentru salvarea omenirei
de bolşevizarea Europei centrale. Luptele dela Tisa au hotărît nu
numai soartea granițelor noastre de vest, ci şi soartea Europei.

Dar aceste sunt uitate. Lumea dela noi e ocupată cu urile
politice, în care îngroapă moraliceste cu o plăcere diabolică pe

De veghe la portile
civilizaţiei.

www.dacoromanica.ro

281

eroii luptelor epice ca să nu rămână nimic sfânt din sacrificiul
fără seaman al neamului românesc, iar marii şi micii nostri Aliați
sunt preocupaţi de scomptarea victoriei, care prin infrângerea bolse-
vismului la Tisa s'a desăvârșit.

A doua oară trebuie să simt cât de mici de suflet, cât de
neputincioşi suntem în zilele hotärîtoare. Am stat fncremenifi în
cataclismul mare al răsboiului până a trecut peste noi, iar acum
stăm incremenifi în fața apasilor politici, cari ne mânâncă fara. De
nu era în 1919 Kun Bela și în 1925 Windischgrătz să deschidă
ochii lumei, că mai e noevoie de noi, eram cu totul abandonaţi.

Ori noi nu suntem numai pentru aceea in lume, ca să fim
apărătorii altora, ci să fim o ţară fericită prin noi înşine, prin o
revoluție morală, dacă nu merge altmintrelea. Musolini așa și-a
mântuit ţara. Să nu o ia însă asupra sa așa numita fascie dela
noi. Problema mare socială postbelică numai pe bază morală se
poate rezolva, sub o inaltă autoritate morală. De aici s’ar putea
începe şi la noi opera de salvare.

La lupetele dela Tisa au luat parte şi unităţile ardelenesti.
Au fost lupte crâncene cu un duşman numeric superior, care era
constiu, că la Tisa se hotărește nu numai soartea bolşevismului
ci şi soartea de a fi, ori a nu mai fi pe vecie Ungaria milenară.
Mi se pare că nu sa dat destulă atenţie acestor mari lupte. Să
sperăm că va veni omul, care să-i eternizeze şi importanţa poli-
tică şi cea militară.

Nu se poate vorbi de luptele dela Tisa,
fără a aminti numele generalului Moșoiu, care
a întrat cel dintâiu în Oradea si în care Orădanii si peste tot
bihorenii, au văzut incorporată intuiţia desrobirii noastre.

Pentru poporul Bihorean Generalul Moşoiu rămâne figura
legendară a oşteanului viteaz, gata oricând la sacrificiu. In amintirea
legăturilor noastre sufleteşti strânse şi cultivate în momentele cele
mai grele, îi spuneam odată:

— lar dacă va veni vremea să bagi sabia în teacă şi să
treci la pensie — te vom alege de senator al Bihariei, ca semn
de recunoştinţă şi bune suveniri.

In curând s'a împlinit vremea când şi-a băgat sabia în teacă
şi a trecut la pensie, — dar nu să se odihnească pe laurii câştigaţi
pe câmpul de luptă — ci să cheltuiască aceşti lauri în luptele politice,
cari pot fi ademenitoare pentru un luptător, dar nu și glorioase,

Generalul Moșoiu,

www.dacoromanica.ro

282.

- Aşa ag vrea să opresc pe soldați dela politică. Tara ‘are
nevoie de bărbați care trăiesc şi mor ca ostaşi.

Eu am trăit intreagă emoția acestor lupte, în cele trei zile
de luptă decisivă în care când noi eram inclestati de roşii, când
roşii de noi, până când a invins ultima energie a Românului ce a
sfărâmat creerul armatei diabolic luptătoare pentru ultima palmă de
pământ a Ungariei milenare.

— Generalul Holban umblă radios, îmi spunea preotul Vasile
Popoviciu, să ştiţi că-i bine.

Și bine a fost. Dela generalul Holban am aflat imediat toate
cum S'au petrecut, primejdia în care eram, strălucirea faptelor ostă-
şeşti ale armatei române, ce a făcut din ea stăpâna situaţiei. Nu-i
mai sta nimic în cale, să între în inima Ungariei, în Budapesta.

4 Aug. 1919. Tiitpa> In 4 August 1919 întră armata română
rea “biiuinitală a. dr. ca salvatoare în Budapesta. Acelaş fenomen

a... psihologic ca şi la întrarea in Oradea. Ins-
matei române in .. er

Biudabesta: tinctul de viaţă uită pe un moment de ura

p : ae ak

contra Valahilor şi văd în ei pe salvatorii

lor, pentru a se trezi ca mâne la cruda realitate, că falnica Un-
garie e la picioarele batjocoritei Românii.

Jancs6 Benedek, care toată viaţa şi-a consacrat-o chestiei ro-
mâne, vede cu ochii tragedia retragerii armatei bătute. „Sub rogo-
gina unei căruțe gardată de 2 husari săcui dârji, — scrie Jancs6
Benedek, în cartea sa despre iredenta română — două figuri, de jidänasi
tremurând, iar după această caravană silueta preotului român în frun-
tea armatei“. Epopea Săcuilor, numeşte marele săcui lancs6 Benedek
acest tablou zugrăvit de pe podul Elisabeta din Budapesta, Numai
cine cunoaşte pe lancs6 Benedek, îi intelege durerea.

Cu scump sânge românesc am eliberat Ungaria de sub stă-
pânia bolşevică şi i-am dat un regent național, pe fiul pustei, Horthy,
care şi ca amiral tot fiul pustei a rămas. Am schimbat adecă Ungaria
bolşevică în Ungaria iredentă, care se tot „deşteaptă“ şi nu mai
vede realitatea. Adevărat că în scurtă vreme s'a mai modernizat
romantica pustelor cu roata monedelor falşe dela Sărospatak.

Eu le-aş fi dat voe şi la încoronarea Habsburgului Otton, pen-
trucă Habsburgii în Ungaria nu înseamnă unitate naţională nici res-
taurarea monarhiei. Intre Unguri şi Habsburgi e muntele despăr-
titor de ape, Kossuth. Monarhia Austro-Ungară a.trecut pe vecie
în domeniul istoriei. Diplomaţia nu cunoaşte psihologia poporului
maghiar.

www.dacoromanica.ro

283

În utma noastră sfa potolit primejdia bolşevizării generale şi
şi-au putut începe statele opera de consolidare. Toţi s'au ales cu
ceva folos real de pe urmele noastre.

Ei şi noi? Ne-am ales cu gloria de a înfige pe cupola par-
lamentului ungar opinca românească. Incolo am plătit scump şi
ultimul cui, de care ne-am atins pentru nevoile armatei noastre
eliberatoare şi ne-am năruit finanţele cu schimbul şi cu contrabanda
coroanelor rulate pe automobile oficiale, căptuşite de elegantele par-
venite. N'a fost o sistematică beneficiare a situaţiei de cuceritor,
dimpotrivă o jertfă adusă pentru binele tuturor afară, de al nostru.

Diplomaţia Aliaților nostri n’a înţeles
nici aici intriga ce se tesea împotiiva noastră
atunci, când purta pe braţe Ungurii, iar pe
noi ne isgoneau peste Tisa, ca pe maurul care şi-a făcut datoria şi
acum poate merge unde şi-a dus mutu iapa. A trebuit să vină noua
prostie a Ungurilor cu falşificarea monedelor, pentru a deschide
de nou ochii Aliaților asupra diferenţei de caracter între Ungurii
resvratiti contra moralei publice şi Românii ca element de ordinei
Dar prevăd că această somnoroasă diplomaţie se va întoarce iar pe
cealaltă dungă a patatului gătit ei, de cătră cei ce înţeleg rostul
nostru în politica mondială şi au interes a.ne ţine sub obroc.

Să recunoaştem însă că cel mai mare duşman al nostru e
politicianismul interior, care corupe întreaga viaţă socială internă şi
paralizează acţiunea externă a odinioară temutei noastre diplomaţii
şi că unicul razim îl avem în prostia periodică a vecinilor nostri
de peste Tisa. Soartea ţării înse nu poate rămâne pe aceste prop-
tele streine, ea trebuie să fie depusă în mâni sigure româneşti, Nu-
miti cum vreţi acest curent, dar România trebue să fie a Românilor
esiti din coapsele divului Traian şi a Lerului domn.

Adevărat că un profesor de liceu din Cluj a sechestrat pe
divul Traian pentru uniţi. Cică numai unitii descind dela Traian,
ortodocşii, — în limba dela Blaj „botezaţii cu lapte acru“ - ar fi des-
cendentii lui Decebal, o rasă inferioară. Fie şi aşa. Dar din rasa
daco-romană 2000 ani de convietuire a frământat poporul românesc.
Aceştia suntem noi, massa poporului românesc de astăzi, buni răi
cum suntem. Asistocraţia intelectuală şi de sânge ar fi parvenit din
actul unirei dela 1700 după teoria savantului din Cluj. Poftim boeri
D-Voastră din neamul grecotei a lui Ștefan cel Mare şi faceţi loc
aristocrației noui latine de Habsburgi creată, pentru luminarea nea-
mului românesc,

Diplomaţia si
politicianismul.

www.dacoromanica.ro

284

Nu spun basmuri. Profesorul Lupaş îmi spunea pätania fiului
său liceean nenorocit, că profesorul său l-a scos din sânul lui
Traian. Si nu o spun că m'aş simţi atins în originea mea moteasca
care e clasica descendență dacică, ci pentru relevarea unei mentali-
tati însărcinate cu cultura străină.

Suntem un sânge închegat într'o ţară cu un suflet românesc
care îşi are cultura sa românească. O naţiune care îşi are epopeea
ei, nu-şi cerşeşte nume de snob, ea îşi are numele ei împrimat în
țara sa românească, numai românească. Nu intelegeti că o ţară e
o unitate care gândeşte şi simte după capul şi inima ei? Suntem
Români din fire, fără nici o stilizare regională ori confesională,
una şi indivizibilă naţiune română.

Cultura română va elimina elementele însărcinate din corpul
natiunei, ea este unica putere regenerătoare. Uite adevăratul om
cultural Rebreanu, care eri scria ungureşte, astăzi e o podoabă a
scriitorilor români, căci a aflat că există o cultură română şi a
inteles-o. Lateinarul din Cluj n'a aflat încă de existenţa acestei
culturi. Ironia sorții e, că unor zäpäciti de aceştia li-se încredinţează
sufletele viitoarei generatiuni

Pusi în siguranţă prin înfrângerea bolse-
vismului dela Tisa, am trecut la organizarea
legislativă. Cel dintâi act constituţional a fost
întrunirea dietei ardelene, numită Marele Sfat național ales de adu-
narea naţională din Alba-lulia şi întrunit în Sibiiu pentru votarea
legii electorale şi agrare a Ardealului. Avea acest Mare Sfat aspec-
tul clerical al conferinţelor naţionale, parlamentul nostru de odini-
oară. Și aici domina tagma preoțească cu crucea în frunte, spiritul
Ardealului istoric, ultima dată manifestat acolo unde sa plăsmuit
partidul naţional şi unde a legiferat programul naţional dela 1881
a Ardealului subjugat.

Adică totuş a întrat un element nou în viaţa noastră politică,
socialismul. Flueraș şi Jumanca erau români ca şi noi, cu nota
specială a clasei lor muncitoreşti, înţeleasă de noi, democraţii din
naştere. Ne-am mai fi împăcat şi cu elocventa pledoarie a fostei
Doamne Nora Rozvâny asupra drepturilor femeesti, dar a enervat
mulţimea credincioşilor idealului national un „tovarăş“ cu gestul
ceremoniei, de a-şi depune cu fast gulerul şi cravata pe masă înainte
de a vorbi. Acest gest a fost însoţit de o energică apostrofare a mul-
timei indignate de nesocotita provocare După aceasta furtună Ma-
rele Sfat a reîntrat în calmul discuţiilor parlamentare, din care a

Organizarea
legislativă.

www.dacoromanica.ro

285

ieşit legea electorală ad hoc votată pentru Ardeal şi legea agrară
a Ardealului. Oamenii aveau iluzia, că ei fac acum legile României-
Mari şi erau grozavi de gravi.

In această atmosferă apare ca un Pallas al globului româ-
nesc figura împazantä a prim-ministrului Ion C. Brătianu. Era tab-
loul viu al unirii Ardealului cu fara mamă, insufletit de limba de
foc, în care gräia cum n’a gräit precursorul acestei binecuvântate
uniri. In acel moment simtiam suflarea Dumnezeiască asupra noastră
ca la Adunarea naţională din Alba-lulia, revelaţia drumului nou ce
ni se deschide.

. ere Daca noi atunci scoteam din noroiul
Ce ar fi trebuit să juptelor politice de partid, partidul naţional

facem. istoric, rămânea pe vecie ca un monument
al Ardealului luptător. Locul nostru era alături de un partid de
guvernament din ţară, unde să ne facem ucenicia de parlamentari
şi guvernanti. Atunci Ardealul lua avântul la care era predestinat
de calităţile prime ce le aducea în viata politică a ţării: purita-
nismul şi puterea de muncă a omului otelit în lupta de existenţă
Era şi o notă etică şi un act de prudenţă. Astăzi am fi Ardealul
în Regat şi Regatul în Ardeal ca doi frați dintro tulpină şi după
o pregătire de 7 ani am fi gata pentru a lua loc de frunte în gu-
vernarea ţării cu sorti de a fi utili Ardealului şi indispensabili în
ocârmuirea țării. Am şedea pe scaunul pe care noi ni l’am fi facut
în România-Mare prin munca noastră. Munca comună în serviciul
patriei mame ne-ar fi unificat între gândire şi simtire.

Si nu s’ar fi färimätat partidul national în luptele meschine
de partid, pentru a evapora în „petractări“ ca o parie; nu ne-am
fi cheltuit prestigiul în însărcinarea cu guvernarea ţării, pentru
care nu eram pregătiți; nu se deschidea prăpastia regionalismului
între noi; nu ne-am fi sleit energiile în deprinderi de cambali,
cari sug seva arborelui national din paradisul! României-Mari; nu
am fi ridicat turnul babilonic în loc de arcul triumfal al unităţii
naționale ; nu ar fi întunecat embrionii ambitiosi de scaune minis-
teriale; nu am fi îndurat atâtea consecințe a piciorului stâng cu
care am intrat în viata politică din România-Mare.

Din afară vede omul lucrurile mai bine; Cum eu în 1919
stăteam afară de luptele politice, spuneam unui fost prieten politic
temerile mele, că partidul naţional îşi face harakiri pe calea ce a
apucat-o şi aduceam de pildă puternica organizaţie a partidului liberal,
cea mai proprie pentru o școală politică. Omul m’a luat peste picior,

www.dacoromanica.ro

286

— Ăştia, spunea leaderul partidului national — atunci toți
erau leaderi, — sunt morţi si nu mai învie. Brätenistii au să cadă
si în vecii vecilor n'o să mai vie la putere, cu atât mai putin con-
servatorii. Ei, acuma-i altă lume uncheasule!

— Bine, bine nepoate, voi puteţi rade acum supratetele vechi
dar rămân rădăcinile, cari iar odrăslesc — ale liberarilor, conser-
vartorilor, nationalistilor deopotrivă. O istorie de 60 ani a partidelor
românești nu se poate şterge cu buretele. Partidele noui au încă
mult să scrume la rădăcinile celor vechi, dar nu prin distrugerea
lor vor prinde şi ele rădăcini ci prin vitalitatea principiilor noui
de viață pe cari le aduc în politica țării. Nu e suficient să vrei.
ci trebuie să şi ştii face binele țării tale.

In 1926 pe vremea crizei din opoziția unită, acelaş prieten
îmbogăţit cu experiența de 7 ani în noua alcătuire a Statului
român îmi spunea :

— Aşa ne trebue, unchiașule, că nu ne-am unit cu liberali
la început. Mare lucru rădăcinile de cari vorbiai acum 7 ani. —
Grea sarcină am luat asupra noastră de a conduce noi politica țării.

lată jocul politic de 7 ani: — „Circul din dealul mitropoliei“, cum
l-a numit Vaida, — pentru puterea de Stat. Putem începe d’acapo să
facem aceea ce trebuia să facem în 1919. Aceasta este opinia ge-
nerală, în criza opoziţiei din 1926.

Dar să revin la impresiile mele din

t primul parlament al României mari.
Luasem un mandat de senator, nu pentru
a reveni la politică, ci să văd cu ochii miragiul
primului parlament al României întregite şi să fiu părtaş la marele
act istoric, când parlamentul constituit ex toto orbe romano va înscrie
în cartea neamului românesc unirea eternă a celor trei provincii
cu patria mamă. Eram un pelerin al revelafiei de unire naţională.
Nu mai era parlamentul boerilor selecti, vase alese ale patrio-
tismului cari au dat țării cele două partide mari istorice, două care
olimpice pe arena luptei pentru realizarea idealului naţional.
Eu am venit pe lumea aceasta nouă românească, ce se numește
România-Mare cu cultul marilor patrioți ai României mici. E ţara
libertăţilor şi a marilor patrioți ziceam în totdeauna. Odraslele
noului panteon ar trebui să înceapă dela cunoaşterea înaintaşilor lor.
Primul parlament al României-Mari avea un aspect colorat.
Pe lângă partidele istorice diminuate avem internaţionala noastră,
Cristescu zis Plăpumarul cu câţiva tovarăși ai săi, fără calități

Impresii din
primul parlamen
al României-Mari.

www.dacoromanica.ro

287

politice, simpli „tovarăşi“ din subsol. Aveam socialişti doctrinari
cum e Grigorovici. O simpatică grupă țărănească în cojoace şi cu
plete lungi, uimită de ansamblul în care a ajuns, — färänistii lui
Mihalache cu programa: Noi vrem pământ. Oamenii acestia au
înțeles literal täränismul, țăranul să faca legi pentru țăran. Expe-
riența i-a învățat mai pe urmă, că alta e legiferarea şi alta lucrul
câmpului şi încurând s'au înlocuit cu purtătorii ideii färäniste, cali-
ficati de legiuitori, prieteni învățați ai poporului. Acestea erau
crepusculele noului parlament. In plină strălucea numai numele
generalului Averescu, idolul poporului întemeietorul partidului po-
porului. Lângă aceste formațiuni ale vechiului Regat, provinciile
alipite ca corpuri separate. Asa s'a urzit primul parlanient al Ro-
mâniei întregite. Români toţi în cuget şi simtiri afară de fiii
pierzării din internafionala a III-a.

Sufletul cinstit ardelenesc a înţeles unirea
desăvârşită, de aceea când a pus Octavian
Goga în clubul parlamentarilor ardeleni dizolvarea guvernului
ardelenesc, ce se instalase în Cluj şi încorporarea funcţionarilor din
Cluj în guvernul central din Bucuresti ca o secţie deosebită. Pro-
punerea s'a primit paremi-se cu 71 voturi față de minoritatea de 33
voturi, care era pentru menţinerea guvernului ardelenesc în Cluj,
adecă a administraţiei autonome ardelenesti. Aici a ieşit la iveală şi
caracterul confesional a politicei ardelenesti, ortodoxii au votat pentru
unificare, unifii pentru autonomie.

Era: Ardealul de astăzi e o noțiune
istorică, amintirea suferințelor milenare, el nu
mai există. Politiceşte e în ființă numai o
Românie indivizibilă. Să dispară dar orice perete despărțitor dintre
proviciile alipite şi fara mamă, să ne ducem bagajul din Cluj, la
Bucuresti şi de acolo din inima țării să bată pulzul provinciilor
alipite. In consecinţă înceată pentru dânsul şi rațiunea unui partid
regional ardelenesc, adecă a partidului național ardelenesc. Glasul
lui e răsunetul marelui moldovean de pe vremurile unirei princi-
patelor ; şi de s'ar aşeza cucuvaele asupra Ardealului, numai Ro-
mănia-Mare să trăiască. E glasul profetic care se ridică peste grigile
zilei. Aceasta e fața ideală a monedei gogiste.

Şefii oficiali ai partidului naţional, în-
contestabil, unionişti și ei, — căci cine ar
presupune despre Maniu-Vaida şi consofii, că s'ar dori la Buda-
pesta — luau însă partea practică a guvernării, nevoile materiale

Spre unificare.

Teza lui
Octavian Goga.

Teza naționalistă.

www.dacoromanica.ro

288

de administraţie şi de partid periclitate prin unificare. De fapt sub-
verzau deosebite interese ardeleneşti şi necesitatea menținerii lor.
Discutabil era, în ce formă se poate mai bine amenaja Ardealul,
de capul său ori unificat cu totalitatea ţării.

Consecventi acestor deosebiri de vederi şefia partidului națională
preconizat lozinca: Ardealul a Ardelenilor, ori mai bine zis a parti-
dului naţional ardelenesc, iar Octavian Goga sa ataşat la gene-
ralul Averescu. Când am aflat de intențiile sale, simfiam noua situ-
ație, ce se crează și m'am dus la Octavian Goga să văz, că ce face

— Numai popularitatea generalului ne poate scoate din pri-
mejdia bolşevizării.

— Dar e reală această popularitate ?, grațiile mulţimei se
schimbă.

— Da, Averescu însă nu e demagog ci un mare patriot si
vorbea cu atâta convingere despre opera salvatoare a generalului
Averescu, în cât mam dumirit.

De fapt partidul poporului a pus ordine
în țară si a-votat legea epocală a reformei
agrare. Legea aceasta de improprie tärire
a ţăranului e o lege revoluționară. Ei bine, Averescu a făcut
această revoluție fără sânge printr'o trăsătură de condeiu întrun
moment de jertfă patriotică a tuturora. In fața problemei patriotice
dispare păretete despărțitor de partid. In 1920 mai avem atăta fond
patriotic, dar n'aveam atâta fond moral să facem revoluția morală
pentfu restaurarea morală a țării, unica temelie pe care se poate zidi
o tara şi guvernul Averescu după o scurtă guvernare a fost nevoit
să se retragă cu această poliţă neachitată pe rogogina de partid,
pentru a-şi reculege forțele morale la o revenire cu forte premenite.

De pe rogogina de partid se pot face multe lucruri bune, însă
prefacerile mari se fac de la altarul patriei, când din patriotism se
face religie, cum a făcut Mussolini în feliul său şi cum așteaptă
România pe mirele ei. Moralitate, ori murim.

Ca şi de altă dată în timpuri grele
Coroana a chemat la guvern partidul încercat
liberal, să dea Constituţie țării, să se facă
încoronerea ; să poarte crucea patimilor postbelice, ce s'au descărcat
asupra ţării; să pună în picioare fara sfăşiată de atâta dusmänie
internă si exterä. La această operă patriotică a unei Constituante
au invitat partidul naţional, Eram încântat de această întorsătură
a lucrurilor,

Legea pentru
reforma agrară.

Votarea legilor
fundamentale.

www.dacoromanica.ro

289

S'au început „pertractările“ între cele două partide. Înțelegerea
e gata şi Ardealul era să meargă mână în mână cu vechiul Regat la
punerea temeliei României noui. Era numai diferenţa pare-mi-se de
4—5 mandate parlamentare. Pentru această diferență, adecă pentru
a nu rămâne 4—5 embrioni de pe rogogina partidului fără mandat,
s'a sacrificat o colaborare de incalculabilă consecință. Alături de
Regele încoronat in Alba lulia şi în guvernul însărcinat cu alcătuirea
legilor fundamentale ne-am fi ales cu mai bune sorţi de izbândă
pentru binele Ardealului.

Volenti non fit iniuria. Dacă partidul național a declinat
dela sine colaborarea la opera constructivă a ţării, cea mai mare
operă după răsboiu, Ion C. Brătianu a mers înainte unde l-a trimis
Regele, la alegerea Constituantei. Tara nu mai putea rămâne fără
Constituţie şi legi speciale. Guvernul Brătianu a dus la îndeplinire
fără noi programul politic, cultural şi economic, dar a lăsat si el
o poliţă neachitată : fondul moral, adecă chezesia împlinirei legilor.

In situaţia dată s'a folosit fiecare partid de toate mijloacele
posibile şi imposibile pentru reușită. Balcanismul nu mai e un stig-
mat după răsboiu. Când unul de ai nostri aducea lui Nincici, de
exemplu, tratamentul civilizat al Sârbilor din România, acesta răs-
punde cu ironie: „bine, dar noi suntem balcanici, guvernăm după
moravurile noastre“. Apusenii subţiri o mărturisiseră fără jenă: răs-
boiul ne-a balcanizat. Dar nu i-au tragic aceste semne ale vremii
trecătoare. Faci cum poți, prin dictatură dacă nu merge altfeliu,
numai să-ți salvezi tara de ravagiile urmelor de răsboiu. Acesta
este duhul vremii de astăzi.

Partidul national al Ardealului a ajuns
întrun respectabil număr în Cameră, circa 30
| deputaţi. Cu un partid de 30 membri, în
opoziţie, având mai bine de atäfia aliați de opoziţie, tot te poţi
impune şi-ţi poţi pregăti calea la alt guvern. Tara după activitatea
parlamentară apreciază vrednicia oamenilor. Acolo se câştigă simpatii
si aderenti.

In loc de a face asa, partidul a căzut în spasmurile cetätea-
nului revoltat. Rând pe rând şi-a ars podurile. A declarat lupta
regională, contestarea legalităţii Corpurilor legiuitoare, greva parla-
mentară, boicotarea guvernului din viața publică până la treptele
Tronului, lupta de stradă, în definitiv răsturnarea guvernului, ori
piară ţara dacă nu eu o guvernez. Părea că și-au pierdut oamenii
simţul realității.

Abtinerile par-
tidului naţional,

www.dacoromanica.ro

290

Vine Regele să se încoroneze în Ardeal, partidul mânios
nu încoronează. Vine Regele în pelerinagiu la mormântul Regelui
munţilor, în cuibul revoluțiilor nationale, să-şi vază Motii legendari
şi partidul apare ca o umbră la o parte de Rege şi popor în ziua
fmbrätisärii munţilor Apuseni cu Regele lor trimis de Dumnezeu.
Refuză a asista la botezul prinţului moştenitor Mihaiu. Mi se op-
reste gândirea în loc, când mă gândesc la aceste nenorocite gesturi.

La vestea că nu vor să ia parte la încoronare, am mişcat toate
pietrile, să conving pe oameni despre monstruozitatea acestui gând.
Am prins om de om, am scris mitropolitului primat, mitropolitului
dela Sibiiu, să intervină şi ei prin autoritatea lor pentru îmblânzirea
oamenilor din ambele tabere. In agitația aceasta mă pomenesc, spre
marea mea bucurie, cu Maniu şi Vaida la mine acasă. Ajunseseră
până la ultima etapă a încercărilor de a împiedeca încoronarea, la
petiția pentru amânare. Credeau, că un cuvânt al meu la Coroană
încă ar apăsa ceva în cumpăna amânării. Nu ca episcop, spuneau
ei, ci ca omul cu trecutul politic ce-l am, să implor amânarea în-
coronării,

Mai înainte de toate le-am spus, că eu sunt prea mic pentru
un rol atât de mare, după aceea e prea târziu; străinătatea e in-
vitată, nu se poate, încoronarea se va face, trebue să vină la în-
coronare. Le-am zugrăvit întreagă tragedia lor dea lipsi dela actul
încoronării, nevrednicia de mare cinste ce se dă Ardealului din
deosebita iubire a Regelui, arma ce o dau în mâna duşmanilor că
Ardealul ma încoronat, prudenta de a-şi face din actul sfânt al
încoronării punte de aur pentru participarea activă la viaţa parla-
mentară şi eroi ai acestei încoronări, să-şi facă piedestal în par-
lament de unde să poată vorbi în numele Ardealului, să recuce-
rească inima Regelui şi a ţării rănite de ultimele evenimente.

Am rămas ca doctorul care renunţă la însănătoşarea pacien-
tului după regulele ştiinţei medicale: Acum numai Dumnezeu mai
poate ajuta. Bag seama, n'am fost vrednici de medicina cea cerească,
că ma venit nici aceea.

Uite generalul Averescu şi Nicolae Iorga, în acelaş räsboiu
de partid cu guvernul liberal, vin la încoronare, ca la un act re-
ligios, unde nu se politizează, ci se aduce jertfa inimei pe altarul
natiunei. Ce fnältätor moment a vedea pe certaţii Nicolae Iorga
şi Octavian Goga strângându-şi mâna românească, tremurată de
fiorul clipei sfinte, când se încoronează primul Rege al tuturor
Românilor,

www.dacoromanica.ro

291

Politica aceasta de demonstraţie a lipsit partidul național de
colaborarea la întocmirile fundamentale, aşezate de guvernul liberal
în cei patru ani de epocală importanţă în construirea României-Mari.
Partidul naţional nu trebuia să lipsească dela alcătuirea Constituţiei,
a operei culturale din legile învăţământului cu tot complexul legilor
dela 1922—1926 şi mai ales dela înfăptuirea legii agrare, la cari
era invitat în 1922. Când maveam ce perde sub Unguri, mergea
cu politica aceasta de rezistenţă pasivă, astăzi ţara ne chiamă la
lucru constructiv. E tara românească.

Insfârşit experienţa parlamentară a convins conducerea parti-
dului naţional ardelenesc despre imposibilitatea de a fi guverniabil
ca partid regional. Aşa a evoluat în partid naţional al tuturor Ro-
mânilor prin fuziunea cu partidele opozitionale. Obiectivul concen-
trării tuturor partidelor de opoziţie, încluzive a partidului țărănesc,
este formarea partidului al doilea patriotic, ca ţara să nu ajungă pe
povârnişul internationalei. In definitiv e o grupare patriotică, îndată
ce stă pe bază naţională şi unionistă cari sunt piloţii României- Mari.
Aceasta ar fi starea ideală din punct de vedere românesc.

Insă cu prieteni împăcaţi si cu ideologia postbelică nu e chip
de a stavili inflatia partidelor, cancerul Statului! national. Partidele
înseamnă sfâşiarea ţării. Cu cât mai multe partide, cu atât mai
multe bucăţi sfâşiate din trupul ţării.

Eu nu cred nici în o stavilire a inflatiei de partide prin lo-
calizarea la două partide mari, câtă vreme sfâşiarea se face pe
lupta pentru putere şi nu pe principii. Numai aceastajhamiseala de
putere si imbogätire explică caracterul acut personal al politicei
noastre fratricide. Guvernele esite din aceste frământări stau veşnic
pe vulcanul .explozivelor şi ţara agitată nu lucrează. Cu sistemuli
acesta atâta ne învingem unul pe altul, până nu mai rămânem nic
învinşi nici învingători, pentrucă ne-am pierdut ţara.

Să o mărturisim sincer, ne-am pierdut sufletul în sguduirile
celor 12 ani de când suntem în răsboiu. După acest suflet umblu
eu să-l readuc la biserică, mama culturei constructive, ce ne poate
reda România, care astăzi după 7 ani de cutropire morală par'că
nu mai e a noastră, decât după nume.

Educaţia cetăţenească-politică nu mai ajunge. Unica mân-
tuire e în educaţia religioasă, înălțarea caracterului cetatenesc la
sfințenie, ca sfântă să-i fie tara şi sfinte mijloacele de traiu în ea.
Țăranul face cruce pe pânea ce o începe şi o sărută, e ritualul

19*

www.dacoromanica.ro

292

cultului Celui ce a dat-o; face cruce la fiecare întreprindere, e ri-
tualul credinţei în ajutorul Dumnezeesc. Un cetăţean religios tot aşa
cruce îşi face când se atinge de bunurile Statului. De semnul cru-
cii fuge Satana, care pândeşte intrările şi ieşirile bietului om.

In zadar aşteptăm mântuire dela lozinci, dela inspiratiile scrii-
torului, dela ritorul tribunei politice, dela schimbarea guvernelor,
dela conjunctiuni externe, dela îngeri din cer de s'ar cobori, dacă
nu-i pământ roditor, sămânţa bună nu prinde rădăcini, precum ne
învaţă Hristos în parabola sămănătorului.

Să înviem pe Românul cel de demult cu ritualul credinţei lui
care toate le sfinteste. Acesta e pământul cel bun în care prinde
rădăcină sămânţa bună. Temelia societăţii e omul, dela formarea
lui se începe regenerarea societăţii.

In biserica şi şcoala inspirată de religie, invie acel suflet ro-
mânesc. Acolo e mântuirea neamului românesc şi astăzi, cum a
fost în totdeauna.

Aceea ce Tertulian a simţit când a zis, că veţi afla popoare
fără legi, fără monede etc. dar popoare fără Dzeu nu veţi afla, la
mine e o credinţă. Primiţi aceasta credinţă ceice vă iubiţi neamul
vostru şi vom avea o 'Românie fericită, pe care nici porţile iadului
nu o vor,birui,

www.dacoromanica.ro

PARTEA IV.

Pagini din răsboiu si pace.

www.dacoromanica.ro

AN
RUE

ï
h
a

>.
i
Li
ss
A

Articolii din „Tribuna Bihorului“
sub revoluţie.

O ce veste minunată.*)

Alduitul Crăciun !

Cum ne aducea el an de an darurile lui pâmânteşti si sufle-
teşti. Cum umplea el toată casa românească de bucurie, a săracului
şi a bogatului deopotrivă. Cum ne strângea pe toţi la sânul maicei
bisericii. Cum ţinea în noi sufletul chinuit de păgânătatea celor,
cari ne urau. Ce minunată sărbătoare era Crăciunul românesc :

Noi nu aveam sărbători naţionale cum aveau alţii. Pentrucă
de! noi nu eram naţiune, ci numai aluat din care degetele lungi şi
cleioase din Budapesta frămâtau cătănia şi darea. Cătănia şi darea
erau ale noastre. Si temnita aceea sufletească, din care nu ne lăsau
să ne prăznium trecutul nostru nici să ne bucurăm de viaţa de acum:

Ei, dar sufletul nu poate trăi în întunecimea temnitei. El stră-
bate de sub zăvoarele ei ferecate şi-şi cere partea sa, lumina soarelui.
El este lumină din lumină. Si lumina lui e libertatea, adecă slobo-
zenia de a trăi după rânduiala firei lui, ca om, iar nu ca dobitoc;
Dacă sufletul românesc n'a putut avea parte de sărbători naţionale
şi-a făcut el din sărbătorile bisericeşti sărbători naţionale. Aşa s'au
prefăcut la noi sărbătorile bisericeşti în sărbători naţionale, iar
biserica un aşezământ national, în care ni-s'a păstrat limba stră-
moşească,

*) „Tribuna Bihorului“ No. 1 din 7. lan. 1919,

www.dacoromanica.ro

208

Streinii se miră de ce avem noi atâtea sărbători bisericeşti şi
de ce atâta slujbă, atâta cazanie, atâtă cântare, şi atâta litie, cu
atâta fir de țesătură românească pe trupul obiditului ţăran ? Si de
ce nu vrea să-şi schimbe sărbătorile după calendarul lor şi să le
mestece cu ale lor? Lucru firesc. Pentrucă aici e sufletul lui româ-
nesc liber, care din biserică şi a făcut lăcaş sfânt. Pentru aceea
au atâta farmec şi căldură sărbătorile româneşti şi nouă ni-s atât
de dragi. Cea mai veselă dintre toate sărbătorile noastre e Crăciu-
nul românesc.

În ajunul Crăciunului răsună peste văi şi câmpii minunatele
colinzi.

Trei păcurari stau pe munte
Și vorbesc de cele sfinte,
Lerui-i Doamne ...

Cine le-a scris? Nimeni. Ele au ieşit din sufletul poporului. Si
ce iese din acel suflet curat al ţăranului român ? Mărgăritare de gândiri
frumos tesute în alese cuvinte, nădejdi tainice întrun viitor de aur.

În colinzile acestea trece ca un fir roşu vestea minunată ce
in Vitleem se arată; trei crai dela răsărit cu steaua călătorind;
Maria maica fiului lui Dumnezeu şi toată povestea neamului româ-
nesc, cum a rămas ea în gura poporului, decând Traian împărat
ne-a aşezat aici. Si vorbesc cântecele de Crăciun de mântuirea
adusă de Domnul poporului său.

E atâta suflet românesc în aceste colinde .şi atâta din vraja
unui tainic gând, înălțat la o veste minunată, ce are să vină, la un
crai dela răsărit adus de o stea luminoasă și la o mântuire a popo-
rului ieșit din neam mare. Toţi simţeam vraja unei taine în aceste
colinzi, dar nu ne ştiam da seamă de ele lămurit.

Acum s'a lămurit taina. A fost glasul Domnului, care ne
spunea prin graiul colindätorilor, că o veste minunată se arată pe
cerimea poporului romănesc şi un craiu dela răsărit va aduce mân-
tuirea lui. Minunea lui Dumnezeu, dacă nu e o prorocie în colin-
zile acestea, cu atâta stäruintä propoväduite de popor.

Dar nici aceste colinzi n’au rămas neatinse de väpaia urei
contra a tot ce este românesc. Ci-că, vezi Doamne, colindătorii ar
fi furând pe unde umblă şi de aceea s'au dat porunci să fie oprite.
Dar aievea, pentrucă voiau să înăduşească şi acest glas al sufletului
românesc. Românii să uite de povestea venirei lor aici şi de neamul
mare, din care îşi au obârşia şi să nu aştepte vestea cea minunată
şi pe craiul dela răsărit adus de steaua cea luminoasă. Pentru

www.dacoromanica.ro

596

Români nu-i slobod să răsată Soarele aici in Ungaria. Nebunii
aceştia credeau, că dacă vor pune la pândă pe cocosii lor cu sulitele,
vor opri şi răsăritul soarelui. Dar soarele tot a răsărit, mai mândru,
decât am fi cutezat noi să ne închipuim răsărirea lui pentru noi,
Vestea minunată şi craiul dela răsărit a sosit.

Acum avem colindă nouă de Crăciun.

Colinda Crăciunului acestuia nu mai e tesutä din versurile
fumoase ale nedejdilor, ci din fapte märete. S'a împlinit adecă vestea
minunată, că craiul dela răsărit a plecat după steua, care i-s'a
arătat de mâna lui Dumnezeu si mântuire a adus poporului său.
Oştirile craiului Ferdinand sunt aci ca nişte cete îngereşti, să rupă
lanţurile diavoleşti ale robiei depe noi şi să ne facă slobozi după
chipul şi asămănarea lui Dumnezeu. Suntem în ţara nostră, în care
prăznuim cel dintâi Crăciun al unirei tuturor Românilor. Mai mari
vremuri, decât aceste n'a ajuns neamul românesc. Fericifi cei ce
le-au ajuns si au înțeles rostul lor.

Aşa colindă nu s'a mai colindat neamului românesc. Cu aju-
torul lui Dumnezeu vom mai avea noi sărbători bisericeşti şi natio-
nale, dar sărbătoare ca sărbătoarea Criciunului din anul 1918 şi
colindă ca colinda lui nu va mai fi. Colindati colinda nouă a

_ biruintei, dar de cea veche a fägäduintei să nu vă uitaţi, pentru-că
ea ne-a fost călăuza la noul Crăciun românesc. Cinsteşte pe tatăl
tău şi pe muma-ta, în al căror suflet s'au descoperit prorociile colin-
zilor acum implite şi vei avea viata îndelungată pe pâmântul fericit
al României-Mari.

Oglinda adevărului.*)

Vrem să se ştie mai nainte de toate, că nu urîm pe nime.
Nici pe Ungurii, cari ne-au făcut atâtea rele, nici pe Nemţii, cari
ne-au jefuit. Pe nime. Şi nu poftim nici boul, nici asinul, nici
țarina, nici legea, nici limba Ungurului. Pentru ziua învierii popoa-
relor toate le iertäm.

Dar Ungurii nu se pot împăca cu legea nouă, care descopcie
popoarele una de alta, ca fiecare să-şi aibă stăpânirea sa națională.
Doar deaceea a dat Dumnezeu deosebire de limbi, ca toți cei de
o limbă să trăiască împreună în tara lor. Ei fin morfis, că fara
asta e a Ungurilor şi ei au să-o stăpânească în veci.

Să vedem cum este ea a Ungurilor.

* „Tribuna Bihorului“ Nrii 2—3, din 12 si 19 Ianuarie 1919,

www.dacoromanica.ro

300

Ungurii descălecară aici, acum sunt
Urzirea neamului. 1009 de ani, din Asia. Multi n’au putut fi,
pentrucä nu mulți au putut veni călare si în cară pe drumuri
neumblate, dar era popor răsboinic și crud.

Mai nainte veni o semintie, adecă o familie mare, sub con-
ducerea lui Atila biciul lui Dumnezeu, cum îl numeau popoarele
îngrozite de cruzimile lui. Urmaşii acestora sunt Säcuii din Ardeal,
biciul lui Dumnezeu de astăzi.

După aceştia plecarä din Asia alte şapte semintii în pribegie,
cari îşi aşezară corturile printre Tisa si Dunăre, unde aflară bun
pășunat pentru vite şi vânat pentru oameni. Le plăcu locul si se
hotărîră să se aşeze statornic pe acele locuri. Aceste șapte seminfii,
cari toate aveau câte o căpetenie, aleseră de căpetenie a tuturor
pe Arpad și încheiară asa numitul „contract de sânge,“ după obi-
ceiul popoarelor sălbatice, asa fel, că toate căpeteniile îşi spinte-
cară brațele si din sângele curs băură toți, în chip de jurământ,
că vor cunoaşte toți pe Ârpâd de domnitorul lor, si se vor supune
legilor, ce le va aduce obştea semintiilor. Asta-i povestea despre
întemeierea Ungariei. Seminfia a opta, numită a Săcuilor, s'a în-
fundat în Ardeal, între Romani.

Noi eram aici de 800 de ani pe vremea când coborirä hor-
dele ungureşti pe șesul Ungariei de astăzi. Marele împărat Traiani
ne adusese la anul 100 după nașterea Domnului Hristos, „din
toată împărăția romană“ cum spune cartea neamului nostru. Sun-
tem dar aici de 1800 de ani. Ne coborim din cea mai mare și
cea mai luminată împărăție din lume depe acele vremuri, ca fii ai
luminei, să ținem straja mamei Roma, aici la răsărit, contra năvă-
lirei popoarelor barbare. Din coloniile aceste ale Împäratilor romani,
închegate mai târziu cu viteazul popor al Dacilor, aflat aici, sa
plămădit neamul românesc de astăzi, resfirat prin Ungaria, Bănat
Ardeal şi Tara românească, de care se ţine si Bucovina si Ba-
sarabia.

Dupăce Împărații romani nu putură opri năvălirea popoarelor
barbare, creanga aceasta ruptă de tulpina ei din Roma, a fost
podul peste care a trecut toată năvala popoarelor barbare. Dar
minunea lui Dumnezeu ! nici o năvală nu l-a nimicit, dimpotrivă
l-au întărit. De aceea se zice despre Român, că în el sunt şapte
vieţi, Aşa ne-a aflat năvala Ungurilor resfirafi în deosebite ținuturi
şi sub deosebite căpetenii, cari se numeau duci. Intre Crișuri sub
Menmorut, în Bănat sub Glad, iar în Ardeal sub Gelu,

www.dacoromanica.ro

301

Ungurii dau năvală asupra lor şi-i bat pe rând, fiindcă erau
desbinati. Cu Gelu domnul Ardealului, leagă frätietate. A fost o
viclenie ungurească frățietatea aceea încheiată cu Gelu, pe care
Ungurii nici când mau tinut-o. Asa ajunseră Românii să fie stă-
pâniti de Unguri.

Ungurii tot cu aceea stau înainte, că ei sunt de 1000 de ani
aici. lată, că Românii sunt de 1800 de ani aici! Mai vechi asa dar,
decât Ungurii, dacă ei pun în cumpănă vechimea lor.

Urmară apoi o mie de ani plini de
suferințe pentru noi. Românul räbduriu a
tras în jug ca o vită, numai sufletul nu

O mie de ani cu
Ungurii.

si-l-a dat.

Prin graiul său trăiește un neam. Până când un popor isi
vorbeşte limba maicei lui, nu este pierdut. Si poporul române:
şi-a ținut limba cu o îndârjire, care a pus în uimire lumea întreag:
Aceasta i-a fost mântuirea.

Un vechiu scriitor ungur, scriind despre firea poporului
românesc, zice că acest popor mai mult se luptă pentru limba sa
decât pentru viaţa sa.

Această dragoste nemărginită de limbă a tinut-o în sufletul
poporului nostru biserica prin preoții săi. Asta-i pricina, pentru
care duşmanii neamului românesc urăsc atât de mult pe preoții
români și vor să spargă biserica naţională.

Stăpânirea de o mie de ani ziceti voi, că-i dreptul vostru.
Dar acest drept e numai dreptul pumnului. Pentrucă voi cu pute-
rea si cu viclenia ati întăbulat moşia noastră pe numele vostru.
Dar noi mam ieșit nici când din moşia noastră părintească, înte-
legem acele 26 de comitate româneşti. Acum a venit legea nouă,
ca să se şteargă dreptul pumului din cartea funduară a popoarelor:
Aşa dară să se şteargă şi stăpânirea ungurească peste poporul
românesc şi peste moşia lui. Tinä-si ei stăpănirea pentru neamul
lor si moșia lor depe „Alfăld-ul“ lor si fie fericiți acolo. Dar să
ne lase nouă moşia noastră, Ardealul si părțile lui din Banat si
Ungaria. — Adecă noi nu-i vom mai întreba, ci-l vom lua, pentrucă
nici .după dreptul asuprirei de o mie de ani nu e al lor.

Să vedem mai departe cum stăm după dreptul numărului.
Cari suntem mai mulți în cele 26 comitate, și cum s'au încuibat
ei între noi? |

www.dacoromanica.ro

302

Grofii, baronii, nemesii, adecă boierii din Ardeal sunt ai
nostri zic Ungurii. Dar i-ati făcut cea mai mare parte dintre oa-
menii nostri. Părinţii grofilor losika, Teleky, Majlâth ai baronilor
Nopcea si ceialalfi, erau români. Aşa a fost însă legea, că cine-i
nemeş e ungur. Unguri să şi rămână, fiindcă ei sunt trântorii, cari
nu muncesc şi în lumea nouă, ce se deschide acum, cel ce nu
munceşte are să piară. Aceştia sunt numai o sarcină mare pe un
popor. Săcuii din Ardeal abia sunt cu ceva mai mulți, decât Ro-
mânii din Biharia. Până acum au trăit din privilegii. Tot ce a fost
bun au încărcat pe ei fraţii lor din Budapesta, numai ca să-i în-
tărească în coasta Românilor. Le vom da toate drepturile la moşia
Şi limba lor, mai mult însă decât la alţii nu. Dacă vor munci
Şi ei ca alții pot trăi nesupärati de noi. lar dacă nu, atunci vor
pieri din vina lor, fiindcă si pentru ei stă legea nouă, că tot
omul trebue să trăiască din săul său, iar nu din ieslea vistieriei
Statului.

IL.

Politica Ungurilor şi a împăraţilor dela Viena era să ne
despartä de România printr” un brâu de coloniști streini, iar în-
lăuntru să ne macine cu astfel de colonii. Asa aduseră pe Sasi în
Ardeal şi le dădură privilegii şi moşii. In Banat si în părțile ungu-
rene locuite de Români aduseră Sârbi, Slovaci şi Svabi. Si pe
aceştia i-au îndopat cu pământuri grase. Sârbilor, cari erau de o
lege cu noi, le-au dat putere bisericească peste noi, ca în tot chipul
să fim strânși în obezi şi să nu putem răsufla.

Impäratii din Viena mai aveau un gând ascuns cu colonizä-
rile acestea. Să îngrămădească adecă multe popoare laolaltă, ca
să se mânânce unele pe altele şi să n'aibă vreme de a mai întreba
pe împăratul, că ce-o fi cu drepturile lor? Politica aceasta a împă-
ratilor din Viena, de a-şi tinea puterea absolutistă, adecă nemärgi-
nită, asupra popoarelor din ţară, a cam apăsat şi stomacul Ungurilor
deschis pentru inghitirea Românilor. — Pentrucä nationalitäfile le
erau în coaste si din Viena îi țineau de ceafă. De aceea s'au
răsculat ei sub Kossuth în 1848 contra împăratului din Viena. Nu
să slobozească popoarele, cum zic ei, ci ca să ia ei în mână biciul
popoarelor. Tot pe pielea noastră s'a făcut dar şi revoluția din
1848. Dupăce s'au împăcat în anul 1867 iar s'au aruncat pe noi
amândoi: si împăratul şi guvernul unguresc din Budapesta.

www.dacoromanica.ro

303

Daţi pe mâna Ungurilor, aceştia încep apoi colonizările un-
gureşti. Aduc tot felul de ciangăi şi unguri depe Alfdld şi le
dau pământurile cele mai grase, fac sate puternice ungureşti
între noi. °

Sub stăpânirea nouă ungurească, se fac numai colonii ungu-
reşti. Bunăoară acum sunt 20 ani merseră Svabii din Neudorf
comitatul Timiș, la ministrul Darânyi să le dee pământurile dela
cămară. Stiti ce le-a răspuns? Inghifiti pe Români dacă vă trebue
pământ ! Asta a fost lozinca lor: să desmoștenească pe biefit Români.
Un Svab, care a fost în deputatie, mi-a povestit aceasta.

Vine apoi droaia diregătorilor aruncați între Români, dela
boacterul cel din urmă până la fișpan. S'a adus apoi lege, că pe
cinci pitule poți căpăta nume unguresc. Bietul om şi-a cumpărat
nume unguresc, dacă a voit să ajungă la ceva slujbulifa.

Când s'a făcut conscrierea poporului, slujbasii unguresti intre-
bau pe bietul Român, că place-i lui să vorbească ungureşte? Ori,
dacă nu ştia, că place-i lui de Unguri? Bietul om ce să zică?
Place n'am nimic cu ei. Haid cu el dar la răvaşul ungurilor! Așa
sa făcut statistica, adecă cartea popoarelor.

Peste toate vine apoi, ca pupăza pe colac, puhoiul jidovesc
din Galiţia, Ungurii cei noi, de cari e plină ţara ca stupul.

Asa făcură corabia lui Noe din ţara ungurească. Si cine urlă.
mai tare din ea, a aceluia e corabia, — gândesc ei. Mai tare urlă
oraşele. Ele zic, noi suntem unguresti, a noastră e tara. Cum
adecă sunt oraşele unguresti ? Să vedem de pildă Oradea.

Rădăcina Orăzii de odinioară era Velenta. Acolo aveam noi
episcopia ortodoxă română, până la anul 1695. Poporul era româ-
nesc şi negusutoria în mâna greciler, cum îi numeau pe macedo-
români. Oraşul nou (Ujvâros) şi Olosigul (Olaszi) de astăzi, cari
fac Oradea, s'a desvoltat în vremea din urmă, din capitaliştii,
adecă oamenii de bani gata, diregătorii, măestrii, negusutorii şi
oamenii de carte veniţi din lumea largă, precum e firea oraşelor
de a se desvolta. Vavilonul acesta are acum 80.000 suflete si zi de
zi se sporesc, pentrucă taraba merge:bine între proştii aceștia de
Români. Aradul şi celelalte oraşe dintre Români se umflă tot așa.
Aceste oraşe hräparete sunt Ardealul ? Dacă ar merge“ după orașe,
atunci nici Ungurii mar avea tara, pentrucă capitala lor Buda-
pesta, numai ungurească nu-i. Acolo jidanii sunt domni, ca şi in
Oradea, să iertati. lată cum sunt oraşele unguresti |

www.dacoromanica.ro

304

Dacă vom detrage acum pe Svabi şi pe Sasi, pe Sârbi şi pe
Slovaci, cari atâta vor să ştie de stăpânirea mai departe ungurească,
cât de boala din oraşe — mai departe pe diregătorii, pe cei
sterpeliti dela noi şi bägati în lista ungurească şi pe Jidanii, —
cari sunt ai aceluia a căruia-i tara; — câți Unguri neaosi rămâ-
nefi în cele 26 comitate româneşti ? Câţi sunteţi în oraşe ? Pentrucă
pe sate sunteți numai de pomină.

Voi vreți să ziceti, că Românul e prost si că la oraş e
mintea. Prosti, proşti dar multi, şi dă-i numai fara, o să vezi ce
cuminte îl va face fara lui.

Țăranul dela țară e pomul vieţii unui neam. Orăşanul, —
vorba de dincolo, — „azi aici, mânen Focşani“. Fluture, care
trăiește din sucul pomului. A fluturului sburător "să fie fara si nu
a pomului roditor înrădăcinat în acest pământ de 1800 de ani?
Ori credeţi, că pe acest pom al vieții, pe care nu l-a putut scoate
1800 de ani sabia şi focul, îl veţi scoate voi cu viclenia ?

Legea-i lege: să nu mai fie asuprit și
asupritor. Trebue să vă supuneti si voi acestei
legi. Aşa v-aţi schimbat la față de sila. Ne
intindeţi acum mâna dreaptă si ne imbiati fratietate, că de-acum
înainte să trăim ca fraţi, să ne impartim pe pământul țării frateste
şi să aibă fiecare dreptul de a vorbi în limba, pe care o vrea. Si
obștea românească să-şi aleagă pe diregătorii ei. Am fi ca de sine
stătători pe cele dinlăuntru ale noastre. Numai legătura de Stat
ne-ar mai ținea laolaltă. Atâta că am fi si noi în Ungaria sub
preşedintele republicei maghiare, care. poate fi groful Karolyi, ori
alt bălaur democratic din Budapesta. Întraţi Români, comedia se
începe. Frumos glas!

Dar tocmai aşa întinseräti lui Gelu mâna dreaptă şi-i îmbia-
räti frätietate, când v'a adus Ârpâd aici, până ce încălecarăţi pe
bietii nostri strămoși, cari nu vă cunoșteau firea şi dădură crezä-
mânt vicleniei voastre. Dupäce i-afi încălecat ştiţi ce ati făcut cu
ei, o mie de ani. Pe omenia asta nu mai dăm mâna și nici pe
republica maghiară. Regele Ferdinand nu-i Gelu, el cunoaşte nu
numai fierul, ci si viclenia voastră.

Aceasta este oglinda adevărului despre dreptul, ce-l aveam
la acest pământ strămoşesc. Făcut-am această oglindă pentru
nepoți, ca.să vadă în ea träinicia neamului românesc, care în veci
nu piere.

Nu mai întrăm în
cursa îrățietății.

www.dacoromanica.ro

305

Räsäriti din vremuri grele *)

Ca la o vrajă se adunară la Alba-lulia o sută de mii de Ro-
mani, ca să hotărască asupra sorții neamului românesc. Tärani din
toate părţile locuite de Români alergară, cu primejdia vieții, prin
sulitele gardiştilor unguri, la märeata adunare naţională. Ca o vijelie
s'a descărcat la Alba-lulia glasul poporului: noi vrem unirea
cu România ! Hotaririle dela Alba-lulia sunt tablele legii celei noui
a neamului românesc.

În Budapesta şade minciuna cu cârma ţării la masă. Cu peana
muiată în venin scrie, scrie la hulă şi ocară asupra Regelui Ferdi-
nand şi a boierilor, cari ar fi călăii bietului ţăran român. Această
hulă şi ocară o împrăştie cu mână largă între voi, dragi ţărani ai
nostri, ca să vă sperie cu ele, arătând ce rău e de ţăran sub stăpânirea
românească. După ce văzură, că minciuna scrisă nu prinde, se
gândiră una şi bună. Să trimită adecă la Oradea pe trimbitasii
lor, socialişti aleşi pe sprânceană, ca ei să ţină o adunare aici în
numele poporului românesc şi să veştejească marea adunare natio-
nală din Alba-lulia.

Şi se adunară în ajunul anului nou, în casa socialiştilor din
Oradea. A fost mai mare tărăboiul, decât numărul lor, pentrucä
deunde să fie socialişti români în Oradea. Foile unguresti pomenesc
de doi cu nume românesc. De ceva Szelezsân Gyôrgy din Tileagd
şi oarecare Avramescu isgonit din ţara românească, cum a mărturi-
sit-o singur înaintea tovarăşilor săi. Pe ceilalţi doi grăitori îi spune
numele lor, cine sunt: unul e Auerbach Gustâv din Budapesta,
celalalt Kornstein din Basarabia. Bine, oamenii lui Dumnezeu, dar
mai auzit-ati voi la Români de nume Auerbach ori Kornstein ? lată
aceştia au grăit în numele socialiştilor români. Și ce spun ei în
adunarea lor ? adecă jupânul Auerbach şi Kornstein.

Protestează contra hotărîrilor din Alba-lulia, pentrucă la Alba-
lulia n’ar fi fost trimişii poporului şi aşa hotărîrile acelea nu sunt
aduse în numele poporului românesc. Românii din Ungaria nu
voiesc să se alăture la tara românească, pentrucă acolo e rege în
țară şi nu republică ca in ţara ungurească, boierii storc poporul şi -
țăranul trăeşte ca vai de el... Aşa-şi isprăviră treaba oamenii cârmei
în Oradea. Şi de nou se puse minciuna la masă cu stăpânii ei să
vestească lui Wilson, că adevărații Români se dau plainici Uugurilor.

*) „Tribuna Bihorului“ No. 4 din 13/26 lan, 1919,
20

www.dacoromanica.ro

306

lată aşa mestecă minciuna cărţile la masa cârmei din Buda-
pesta, ca să arunce praf în ochii acelora, cari acum tin judecată
în Paris asupra popoarelor. Însă la masa aceasta, care acum este
prestolul, de pe care se aduce jertia nesângeroasă a dreptăţii, min-
ciuna nu are scaun. Români fiți linistiti de cătră vrăjitoriile din
Budapesta, că apostolii dreptăţii au pus degetul pe ranele cuielor

şi cred în suferinţele noastre.

* *
*

Sărmană ţară românească, câtă hulă şi ocară aruncă asupra
ta puii de năpârcă din Budapesta, pentrucă îndrăsneşti şi tu să-ţi
ceri partea ta la împărţirea popoarelor. Da, grea soartă a trebuit
să îndure ţara românească, până când a bătut ceasul să-şi ia şi
ea răsplata sa, pentrucă veacuri dearândul a fost zidul Europei
împotriva năvălirilor cutropitoare de popoare barbare. Las’ să-i
spunem noi năcazurile ei.

O parte din coloniile romane a rămas între Carpaţi şi Marea
Neagră. Și şi-au făcut două principate: Moldova şi Muntenia, fiecare
cu domnul ei român. În aceste principate nu sa putut des-
volta cultura, pentrucă pământul lor în tot ceasul era călcat de
năprasnicii Turci, cari näväleau din Asia ca un pârjol. Ţăranii se
trăgeau la munte, iar la şes îşi săpau case în pământ, să nu-i afle
Turcii, până suna tulnicul domnitorului, care încunjurat de boierii
țării îi chema la arme şi făcea prăpăd în Turci până ce-i isgonea
din ţară, ca iară să vie. Pe acel pământ s'a născut Stefan cel Mare
şi Mihai Viteazul, a căror vitejii seaman n'au în lumea întreagă,
afară de lancu Corvin (Hunyadi Jânos, numit de Unguri) din Ardeal,
care şi el a fost român. Pe când Românii din vizuniile lor apărau
porţile Europei, Europa se pieptena şi făcea frumosul culturei. Aşa
vine, că Apusul Europei e ca o grădină de flori, Răsăritul ca o
grădină plină de mărăcini. Nu de voie bună a locuit ţăranul român
în bordee sub pământ, ci de marea nevoie să nu-l afle Turcii,

Ungaria încă a gustat din oţelul turcesc. O sută şi cincizeci
de ani a stat şi ea ocupată de Turci şi pe zidurile cetăţii Buda
fâlfăia steagul Sultanului cu luna pe el. Deaceea şi Ungaria a rămas
îndărăptul celorlalte State culte din Europa. Ungaria însă a avut
noroc în Habsburgi, cari au mântuit-o mai curând de Turci decât
s'a putut mântui tara românească.

Tara românească, au dat-o Sultanii turceşti în arândă Grecilor
din Fanar — care este o parte din Constantinopol, locuită de Greci
— aşafel, că vindeau pe bani Domnia din Moldova şi Muntenia,

www.dacoromanica.ro

307

Grecii din Fanar cumpărau scump domnia, în schimb însă storceau
măduva din popor prin arândaşii aduşi din Fanar, până când la
anul 1821 se rescoală Tudor Vladimirescu contra domniei Fanario-
tilor şi-i alungă din ţară. Stăpănirea aceasta se numeşte stăpâ-
nirea Fanariotilor.

Ce este boierul? E domnul de pământ, aceea ce la noi sunt
grofii şi nemeşii mari. În tara românească deosebim două clase de
boieri, una românească şi una streină, a fanariotilor. Boierul român
a fost părintele poporului. Boierii români au zidit bisericile din
țară şi au înfiinţat aşezămintele pentru îngrijirea poporului. Mergeţi
să vedeţi de pildă în Bucureşti spitalele Bräncovenesti şi celelalte.
Oteteleşanu încă a fost dintre boierii mai de curând, care şi-a
lăsat întreagă averea de mai multe mii de jughere de pământ
pentru creşterea fetelor sărace, chiar şi dela noi. Tot ce are ţara
românească bun şi frumos din vremurile trecute, este alcătuirea
boierilor. Aceştia şi acum îşi împart, cu dragă voie, pământurile
țăranilor români. Alta-i cu rămăşiţele boierilor fanarioți, pentru cari
țara e vacă de muls. Cu aceştia însă vom isprăvi noi împreună
cu frații de dincolo, când vom fi laolaltă şi fără de Auerbach si
Kornstein, dacă nu-și vor lua catrafusele până atunci.

oe
* *

Abia la anul 1861, sprijinite de sora noastră strălucită Franţa,
se uniră aceste două principate “sub numirea de România, alegând
de Domn pe Cuza. Atunci a fncoltit în Români gândul, ca cu
vremea să se unească toți Românii întrun regat național. Sub
domnia lui Cuza, fara tot mai atârna de Turcia si plătea tribut
Sultanului din Constantinopol. lar Rusia și Austro-Ungaria, sub
cuvânt, că sunt ocrotitoarele țării, își inclestau ghiarele în carnea
vie a României, dela care pe rând răpiră Bucovina si Basarabia
si năduşeau in fara si răsuflarea, ca nu cumva să iasă din ea
gândul tainic al Românului, ca să se unească toți cu fara româ-
nească. Sub zugrumarea asta gemea țăranul român la țară. Zău,
nici lui nu i-a mers mai bine, decât nouă. O știm noi bine şi
fără să ni-o spună Auerbach şi Kornstein.

In anul 1866 era Austro-Ungaria încurcată în răsboiu cu
Germania. Pe vremea aceea România avea bărbaţi luminati, fii de
boieri, crescuţi în fara libertăților, în Franţa. Aceştia isi ziseră,
haid' să ne smulgem ţara din ghiarele sângeroase ale Turciei,
Rusiei și a Austro-Ungariei şi să ne aducem domn din Germania.

20*

www.dacoromanica.ro

308

Asa aduseră pe Carol în ţară, ca să cästige bunăvoința Germaniei,
care devenise puternică prin învingerea dela Kônigretz si era dus-
mana Austro-Ungariei şi a Rusiei.

In anul 1877 declară Ruşii răsboiu Turcilor şi trec cu sila
prin fara românească. Când era însă să-i arunce Turcii în Dunăre,
Țarul ceru ajutor dela Români, făgăduindu-le marea cu sarea
Românii mântuiesc pe Ruși şi la Plevna silesc pe Turci să capituleze.
Răsplata Românilor a fost din partea Ruşilor, că li-a mai luat o fäsie din
țară, dându-le în schimb Dobrogea. Dar fara e liberată de Turci si Carol
se încoronează de rege al Românilor. Cu întemeiarea regatului român,
gândul unirei tuturor Românilor a ajuns la un punct hotărît. A
rămas numai întrebarea de vreme, când se va înfăptui această unire.
Vremea e aici. Tara românească asa dară, numai dela 1877 este
neatârnătoare. Dela 1877 până la 1919 sunt 42 ani. In 42 de ani
nu S'a putut face, aceea ce în alte țări s'a făcut în sute si mii de
ani, dar tot s'a facut mai mult, decât în ori care tara din Balcani.
Cine a fost în fara românească, stă uimit de cele ce s'au făcut în
42 de ani. Mult s'a făcut şi pentru țărani în această vreme, dar
nu s'a putut face totul. Prefacerea însă era în curgere la isbucnirea
răsboiului şi ţinea: foful pentru țăranul acela, care cu atâta cre-
dință a muncit pământul în vreme de pace și l-a apărat în vreme
de răsboiu. Aşa se uită înțeleptul rege Ferdinand la țăranul român,
ca la lumina ochilor. Şi mai are un dor în lume: să-i răsplătească
jertia, ce a adus-o pentru înfăptuirea României-Mari, din belșugul
pământului roditor al României. Dumnezeu bunul îi va împlini si
această dorinţă.

Aceasta este povestea regatului român de ieri, din care se
desprinde chipul sfânt al ţăranului român, care prin mucenicia sa
a răscumpărat vremurile măririi de astăzi.

In „Oglinda adevărului“ ce vam dat-o in numerii trecuţi ai
„Tribunei Bihorului“ am spus cat de greu sa zămislit neamul
nostru. Acum vă spusei ce greu s'a zămislit regatul român, din
care a răsărit România-Mare de astăzi.

+
* *

Nu vă temeti! S'au rupt graniţele afurisite dintre noi. Acum
nu mai sunt 14 milioane de Români räslefi, sub domnie turcească,
muscălească, nemţească şi ungurească, ci sunt cuprinşi într'un
mănunchiu, ce se numeşte România-Mare şi sub o domnie, care
se numeşte a lui Ferdinand, Regele tuturor Românilor. Și sunt bo-

www.dacoromanica.ro

309

gitii în sânul pământului, cum. nu se mai află aiurea. Ţară mai
frumoasă şi mai bogată nu este, de cum e ţara aceasta nouă a
noastră,

O deputatie a dus tablele legii dela Alba-lulia la Bucuresti,
ca să le predea Regelui Ferdinand. Inteleptul Domnitor le-a primit
cu dragoste părintească si legea aceea acum e legea tuturor
Românilor.

Ce dă aceea lege ţăranului ? Pământ şi drepturi cetăţeneşti,
ca în cele mai luminate {ari din Europa. Mai crede cineva, că
atunci când îşi va da mână țăranul din Ardeal cu cel din Buco-
vina si din Basarabia şi din România de ieri, va fi putere să-l
asupriască în fara lui? Până aici la unire, a fost grea calea.
Acum 14 milioane de Români îşi vor şti ei apăra libertatea lor şi
fără Auerbach si Kornstein. Ori ce ziceti voi, dragi ţărani Români ?

Azi mâne suntem pe pace desăvârşită. Vom spăla toate ranele
trecutului, de pe trupul chinuit al ţăranului roinân din tuspatru țările,
în cari a fost împrăștiat. Şi-i vom zice, ca la altar, „ale tale dintru
ale tale, fie-ti aducem de toate şi pentru toate.“ Tu ai făcut Ro-
mânia-Mare, a ta să fie stăpănirea în ea. Tara aceasta va fi fara
libertăţilor. Dar nu a libertății adusă de Auerbach şi Kornstein,
ci a libertăţii scrise pe tablele legii dela Alba-lulia.

Alianţa popoarelor.*)

Mai adăunăzi, doi săteni îngânduraţi ţineau divan la gara din
Oradea. In treacăt auzii vorba : „Da ştie Dumnezeu cum va fi şi cu
România, că auzişi ce zise cela, acolo-i împărat şi împăraţilor le
trebue cătane, până când aici e acum kozidrsasdg, unde-i ştearsă
cătănia. Că de ar duce numai pe pruncotanii până la 21—22 ani
mar îi nimic, dar cum să mai cătănim noi oameni bătrâni.“

Cela ce i-a băgat cuiul în cap era un agent al guvernului,
de cari mişună oraşele şi umblă după săteni, ca la vânătoare, să-i
abată dela gândul unirei cu România.

În îmbulzeala mare un bälos de Săcui cu faşă albă pe că-
ciulă si în mundur cătănesc împărțea nişte tiduli spurcate, despre
Craiul şi Crăiasa Românilor şi suduia de „valah puturos“, cât îl
ținea gura,

»Haidirim de aici vere — zise unul dintre cei doi săteni —
că aici n'o fi bine de noi“, şi o tuliră cătră uşe. Puteţi merge,

* „Tribuna Bihorului.“ No. 5 din 2 Februarie 1919,

www.dacoromanica.ro

310

găndii în mine, că acum väzuräti ce-i kdztdrsasdgul unguresc
pentru voi, adecă republica, cum se zice pe româneşte la ţara unde
nu-i domnitor încoronat ca rege ori împărat, ci în fruntea ţării stă
un preşedinte, ales tot pe 7 ani, după obiceiul de până acum, de
cătră congresul ţării. Incolo legile sunt legi şi acolo şi cătănia cătănie,
ca în împărăție. |

Adeca omului meu i-ar plăcea în ţara românească pentrucä
şi lui îi este dragă limba lui. Si el ştie, că în ţara lui ar răsări
soarele dreptăţii şi pentru el, numai afurisita aceasta de cătănie de
mar fi. Ce-o fi mai gândit dupäce îi trase Săcuiul aghioasele
ungureşti nu ştiu. Poate s'a desmetecit, că in tara ungurească, ori
e împărăție ori republică şi în vreme de pace tot bătaie e pentru
el, Ori se va mai fi trudit cu gândul, că încotro să-şi aleagă ţară

Vor fi mai multi Toma de aceştia. Pentru dumirirea lor scriu
cartea asta,

Adevărul e tocmai întors, pentrucă tocmai puterile Întelegerei,
surorile noastre Franţa şi Italia, cinstita Anglia şi America se în-
tovărăşiră, să pună capăt cătăniei, adecă militarismului, cum se
zice pe limba curată românească, cu care militarism Germania şi
Austro-Ungaria ţineau în groază toate popoarele.

Când a plecat turbatul împărat Wilhelm la răsboiu să nimicească
pe sora noastră Franţa; iar scula (unealta) Ungurilor, Francisc Iosif,
să cotropească popoarele mici dela răsărit, a telegrafiat Wilhelm
lui Francisc losif aşa: „Tot voiu încinge în sabie şi foc. Trebue
să nimicim bărbaţi, femei, copii, mosnegi, Nu putem cruța nimic,
nici pomi, nici case, pentrucă numai în acest chip pot îi bătuţi
în decurs de două luni nemernicii de Francezi. Altmintrelea ţine
răsboiul ani de zile.“ Celelalte le ştiţi voi mai bine, pentru-că
voi väzuräti cu ochii satele prefăcute în cenuşe şi bărbaţi, femei,
copii şi moşnegi nevinovaţi spânzurați pe crengi, dupa receptul
călăului împărat Wilhelm, care o jumătate de veac s'a pregătit la
măcelul acesta de oameni, Praf şi cenuse făcură din tärisoarele
mici, Belgia, Sârbia, Muntenegru şi România. Rusia s'a prihănit cu
bolşevicii ei, cari îi mâncară capul. Surorile noastre Franţa si Italia
sângerau, chiar şi sub loviturile nenorociţilor nostri fii, cari au
fost aruncaţi în focul contra lor,

Dar vorba Românului, „cui cu cui se scoate afară.“ Anglia
şi America, cari n'avură armată pe uscat, decât corăbii pe mare, —
pentrucă ele sunt ţări industriale, adecă de cetăţeni paşnici mun-
citori, — se înarmară si aruncară asupra Nemtilor şi a Ungurilor o

www.dacoromanica.ro

311

armatä care trecu prin ei ca prin pleavă. Hidra militarismului €
zdrobită, Francisc Iosif îngroapă, nenorocitul lui urmaş Carol, as=
cuns în bârlogul său, iar cruntul Wilhelm sub pază, până va fi
tras în judecată pentru crima ce a săvârşit împotriva omenirei, prin
punerea în flacări a lumei intregi.

Puterile Intelegerii învingătoare sunt acum adunate la Paris,
sub conducerea prezidentului francez Clemenceau, să facă dreptate
între popoare, ca să nu mai fie răsboiu. Dreptatea se face după
învăţăturile lui Hristos, la care vrea Wilson să întoarcă popoarele.
Tot omul este asemenea zidit după chipul şi asemănarea lui Dum-
nezeu. Asemenea drepturi trebue să şi aibă în tara lui. Popoarele
să nu fie dară silite la altă limbă. Toată stăpânirea este dela Dum-
nezeu dată, să facă dreptate între oameni. Să nu fie dar stăpânirea
Statului o bandă de hoţi, care jefuieşte pe cel mai slab.

După adevărurile aceste se vor muta hotarele de astăzi trase
de puterea pumnului aşafel, că a fost despărţit frate de frate, in
robie streină. Ci să se tragă hotare după limbi, după legea firei.
Toţi cei de o limbă să fie într'o ţară şi sub o stăpânirea lor na-
fionala. Dar nici cu atâta nu s'au mulţumit marii bărbaţi, cari
astăzi fac judecata popoarelor în Paris.

Statele acum alcătuite după legea firii, trebue să fie asigurate
pe vecie, — zic ei în sfatul lor, — că nu vor mai fi inghitite cele
mici de cele mai mari, cum a fost în trecut. De aceea se face
alianţa, adecă tovărăşia popoarelor, pentru susţinerea cumpenei de
dreptate între popoare, ca toate să aibă răsuflare liberă de des-
voltare cătră fericirea lor. Lucrurile pricinaşe dintre ele să nu se
pună pe tăişul sabiei, că adecă care-i mai tare acela să facă drep-
tatea, ci se vor supune la judecata tuturor puterilor aliate, ca ele să
judece pe care parte este dreptatea, cum judecă judecătoriile cauzele
pricinaşe dintre oamenii singuratici.

În chipul acesta vor fi ocrotite popoarele mici de volnicia
celor mari. Cine nu se supune judecății acesteia, se scoate din le-
gătura popoareler cinstite şi i-se taie firele de viaţă. De pildă nici
acum nu primiră pe bolşevicii din Rusia la Conferinţa de pace
din Paris. Pacea se face dară fără de ei. lar Germania şi Ungaria
trebue mai nainte să-şi ispăşească păcatele înaintea uşilor Confe-
rintei şi numai dupăce-şi vor împlini canonul şi se vor afla vred-
nice, vor fi primite în alianţă. Fără această cumpănă a dreptăţii
toată pacea ce s’ar face, ar fi de azi pe mâne.

www.dacoromanica.ro

313

Cătănie va fi în Statele ce se alcătuiesc acum, fie ele im-
părății, fie republice. Dar nici în una nu va mai fi militarismul
stăpân, ci poporul muncitor al ţării, care se va ocârmui pe sine
după dreptul alegerii tuturora în sfatul ţării. Fiecare ţară va tinea
atâtea cătane de câte are trebuintä pentru susținerea bunei rân-
duieli între oameni şi pentru paza averii: cum e bunăoară în
Anglia şi America. Nici Anglia nu-şi alungă pe regele ei, pentrucă
el e rege bun şi îşi împarte puterea cu poporul, fără de care nu
face nimic. Regele Ferdinand al României, a suferit atâta pentru
poporul românesc încât ar fi un păcat strigător la cer, să şi vor-
beşti împotriva lui. Să mulţumim Domnului că-l avem.

Dar şi altmintrelea, e curat ca lumina soarelui, că România
după ce este întregită cu toţi Românii dela Nistru până la Tisa,
va fi pe pace. Pentrucă doar nu va asupri Român pe Român, nici
nu va umbla după cuceriri de alte popoare streine, când are în
ce dimica. Numai unde sunt asupriri şi dorinţa de cuceriri, e lipsă
de armată. Afară de sila, când ţara e ameninţată din afară, cum
era ameninţată republica franceză de năvălirea nemților. Cele, să
zicem, 6 milioane de Unguri, câte vor rămânea în Ungaria, n’o să
mai fie primejdie pentru Statul român, cu 14 milioane de suflete,
ori cât de viteji cred ei că sunt. Altmintrelea le cunoaştem noi
vitejia lor, că ne băgau pe noi în foc, şi dupăce învingeam, luau ei
hangul biruintei. Nu-i aşa fraţi Români?

Nu cätane’i trebue României, nene dragă, ci braţe munci-
toare, cari să desgroape comorile din sânul ei şi să facă din ea
o ţară fericită. — Altora le trebue cătane, celor rămaşi în turnul
Vavilonic al Ungariei, cari plâng acum după raiul perdut şi fac vâ-
nătoare după bietele suflete româneşti, pe cari le-au ţinut atâta
vreme sub obroc. Atâtea cătane însă totuş ne vom ţinea, de câte
vom avea trebuintä, ca să ne apărăm ţara. Cred că tocmai omul
meu cu indoiala, va fi cel dintâiu, care va încinge sabia, dupăce
va cunoaşte, ce e viata Românului în ţara lui. Dar fiţi linistiti,
până acolo nu mai vine treaba. Alianţa popoarelor, fără. privire la
fata, tine cumpăna dreptăţii în mână. Numai cei păcătoşi se pot teme
de ea.

www.dacoromanica.ro

313

Monarhia si republica în lumina adevărului.*)

Domnul nostru Isus Hristos zice, că toată stăpânirea este dela
Dumnezeu dată. Ef nu spune cum să fie aceea stăpânire: împără-
tie ori republică. Numai, că trebue să fie o autoritate, adecă stă-
pânire peste popoare, care să ţină în mână cumpăna dreptăţii. Aşa
a rânduit aceasta Cel ce în astfeliu de chip a făcut pe om, ca să
trăiască în societate,

E dară treba popoarelor, care ce fel de stăpânire îşi alege.
Pe care o cred mai potrivită pentru stările lor. Pentrucă nu ţara-i
pentru stăpânire dată, ci stăpânirea pentru ţară.

Până acuma au fost două forme de Stat obişnuite: monarhia
şi republica. În monarhie capul Statului e un Domnitor încoronat.
În republică un preşedinte. În monarhie domnitorii, adeca împă-
ratii şi regii, sunt pe viaţă şi-şi moştenesc tronul dela părinţii lor.
In republică sfatul ţării alege pe preşedinte, pe un anumit timp, de
regulă pe şapte ani.

Dar nici monarhiile nu sunt asemenea. Pentrucă în unele
domnesc împărații cu dela sine putere pe moarte şi viaţă, cum a
fost în Rusia. Aceste monarhii se numesc absolutiste Cea din urmă
monarhie absolutistă în Europa a fost Rusia. In altele domnitorii
îşi imparfesc mai mult ori mai putin, puterea de ocârmuire cu
poporul. Aceste monarhii se numesc constituţionale. Aşa ar fi fost
să fie fosta noastră împărăție austro-ungară. Dar împărații ei, îm-
pärteau puterea ocârmuirii numai cu Ungurii si cu Nemţii. lar pe
milioanele de norod a naționalităților le ţineau în obidă, cum o
ştiţi voi asta foarte bine. Regele Angliei din contră a dat toată pu-
terea ocărmuirei poporului. El numai coroana o poartă în fruntea
țării, În România poporul prin vot a ales la anul 1866 pe Carol
de domnitor. De aceea şi el şi urmaşul său Ferdinand aşa se şi
iscăleşte la aducerea legilor, că domn „din mila lui Dumnezeu şi
din voinţa poporului“. Aşa dară regele României e pus chiar de
popor, şi în numele acestuia domneşte. După constituţia ţării el
este dar Regele poporului.

Nici în republică nu e asemenea constituţia. In unele are pre-
şedintele mai mari drepturi decât în altele. Bunăoară preşedintele
Americei are mai mari drepturi decât al Franţei.

Legile le aduce şi în monarhia constituţională şi în republică,
sfatul ţării. Pe sfat îl alege poporul. Cum îşi sară aşa mânâncă.

*) „Tribuna Bihorului“ No. 6 din 27 Ianuarie (9 Februarie) 1919,

www.dacoromanica.ro

814

Adecă cum îşi alege deputaţii în sfat, aşa legi i-se aduc. Unde-i
ales sfatul din adevărații oanieni ai poporului, acolo legile sunt
bine aduse pentru popor. Unde însă sfatul ţării e ales cu mită şi
jandarmi din duşmanii poporului, acolo legile sunt rău aduse pentru
popor; cum a fost la noi. Voi ştiţi că noi, aproape 4 milioane
de Români, abia am avut 4 deputaţi nationalisti în sfatul ţării din
Budapesta, deaceea am avut noi legile acele asupritoare pentru popor,

În Europa toate Statele au fost monarhii, afară de Franţa şi
Svitera, cari sunt republici. În America toate Statele sunt republici.
Nici este monarhia ceva, nici este republica ceva, ci dreptatea ce
stăpâneşte în ţară, fie ea monarhie, fie republică,

Toţi împărații puterilor centrale au fost goniti de pe tronul
lor, nu pentrucă au fost ei împărați, ci pentrucă au jertfit poporul
nebuniei lor de atotputernicie, adecă pentrucä au fost împărați răi,
Aşa a fost gonit, Wilhelm împăratul Germaniei, Carol împăratul
monarhiei austro-ungare si Ferdinand ţarul Bulgariei. De împărații,
cari au fost în alianța intelegerei, nu s'a atins însă nime. Afară de
țarul Rusiei carele nici el nu era mai bun ca cei din centrală.
Pentrucă aceşti împărați ai Intelegerei şi-au apărat poporul lor,
contra cerbicoşilor, cari voiau să le cutropească ţara Aşa vine,
că regatele Anglia, Italia, România, Sârbia rămân ca mai nainte:
Monarhii

Acum se aduce o lege nouă şi pentru monarhii, la fel cu le-
gile din republici şi cum o cerem noi de mult, adeca: ca sfatul
țării, care aduce legile, deacum înainte să fie ales cu votul tuturora
cari au împlinit vârsta şi bărbaţi şi femei, Bogatul şi săracul, bă-
trânul şi tinărul, bărbatul şi femeia, deopotrivă poartă sarcina ţării,
să aibă şi dreptul de a-şi alege sfatul. Cumu-i ţara, aşa-i va fi
sfatul. Cumu-i sfatul, aşa-i vor fi legile, Și cum sunt legile, aşa va
fi şi bunăstarea şi fericirea poporului. Insă ca sfatul să fie voinţa
poporului, zice Wilson, trebue ca tot poporul de o limbă să-şi
aibă ţara şi sfatul său. Pentru România-Mare acum este în lucrare
această lege noua. Când va fi înfăptuită aceasta lege şi în monarhii,
atunci chiar nu mai rămâne altă deosebire între monarhie şi re-
publică decât, că în monarhie capul e un domnitor încoronat, iar
în republică un preşedinte vremelnic.

Republica are un cusur (scădere) adecă, că preşedintele se
alege tot la anumiţi ani, de regulă la şapte ani. Alegerile aceste
frământă poporul prin mari sguduiri şi se fac partide, încât o bună
parte din viaţa de Stai se mistue în luptele înverşunate a alegerei

www.dacoromanica.ro

315

de preşedinte. Dar într'o ţară compusă din mai multe popoare,
cum ar vrea ei să rămână Ungaria, ce ar fi la alegerile de prese-
dinte ? În mic o ştiţi voi dela alegerile de preşedinte a comitete-
lor parohiale, ce în biserica ortodoxă se fac tot la trei ani. Câtă
vrajbă, câtă duşmănie nu isvoresc din aceste alegeri ? D'apoi când
ar fi vorba de preşedintele unei țări? Şi ce-i drept nu-i păcat,
nici alegerile nu sunt totdeauna nimerite. Câteodată se aleg şi pre-
zidenti slabi. A fost norocul, că chiar acum sunt in America şi în
Franţa preşedinţi, cei mai mari bărbaţi ai neamurilor de astăzi
Wilson și Poincare. Monarhia dimpotrivă e scutită de sguduirile
alegerilor de preşedinte şi vaza Domnitorului e mai mare şi în-
lăuntru şi'n afară. Vorbă mare pentru noi Românii, cari numai ce
ieşirăm din găoace şi suntem atât de certäreti din fire, încât ne-am
mânca fara cu alegerile de prezidenti. lată de ce înţelepciunea ne
învaţă, să nu ne mai sporim năcazurile cu alegeri de preşedinte,
ci să ţinem de înțeleptul nostru Rege Ferdinand şi atunci când
toate ţările s'ar prefece în republici. Luminat popor trebue să fie
acela, care e harnic de republică, cum sunt francezii şi englezii,
Dar vezi că nici englezii cu cultura lor mare nu o doresc, cândei
au chiar aşa constituţie ca republica, pe cum o vom avea şi noi.
Ei tin pe regele lor Gheorghe şi pe mai departe.

Conferinţa de pace la 9/22 Ianuarie a hotărît înfiinţarea ali-
antei popoarelor, ce după cuvântul lui Wilson înseamnă: „Fiecare
popor din lume — a zis Wilson în clipa aceea mare — să-și
aleagă însuși pe stăpânul său si să-și direagă soartea după voința
sa, iar nu după dorința noastră. Datoria noastră este, să curmäm
puterea comandanturilor militare a domnitorilor şi a corporafiunilor
mărunte, cari se jucau ca cu păpuși cu oamenii: să încete si să
scape lumea. de apăsarea lor.“ Astfel pe urmele lui Hristos carele a
zis, că toată stăpânirea este dela Dumnezeu, Conferinţa de pace
din Paris a pus temelia pentru stăpânirea dreptății, care este mai
pe sus de împărați şi republici.

www.dacoromanica.ro

316

Comunismul.

E ştiut că unde-i hoit (mortăciune) se adună şi corbii. La
hoitul răsboiului acestuia mare s'au adunat toţi corbii din lume. În
Rusia le zice bolșevici, în Germania spartacusiști, în Ungaria co-
munisti. Dar numai după pene, adecă după nume se deosebesc
unii de alţii, clontul e acelaş. Aceşti corbi scobesc acum în creerii
Rusiei, Germaniei şi a Ungariei, de ţi-e mai mare mila de ele. Voi
care aţi fost în Rusia i-ati văzut ce fac acolo. La noi n’aveti decât
să vă deschideţi ochii la cele ce fac Säcuii şi ceialalti derbedei
de cari nu-ţi este sigură averea şi viata şi-ţi poţi face închipuire
despre ei.

Aceşti comunişti au declarat răsboiu burghezilor, aşa numesc
ei pe oamenii cu casă şi cu masă. Burghez e tot omul care areo
stare oarecare, o sesie de pământ, ori o jelărie, o păreche de boi,
totatâta, îndată-ce are ceva avere. Ei vor să înființeze o nouă formă
de Stat, care nu e nici monarchie nici republică, ci un atelier adecă
un miheiu mare pe care ei îl numesc Statul obstei proletarilor.
adecă a celor fără avere, pentrucă proletar înseamnă un om fara
nici o avere

În Statul obştei închipuit de comunişti nu-i slobod să aibă
nimeni averea sa proprie, nici mişcătoare nici nemişcătoare, Tot pă-
mântul şi uneltele de lucru, plugul şi coasa, dobitoacele şi casa
plugarului, acul şi ciocanul măestrului, maşina fabricantului este a
Statului, Fiecare îşi capătă plata muncii sale din câştigul comun
adecă obştesc. Nici de căsătorie legitimă nu-i lipsă, zic ei, trăieşte
slobod cine cu cine vrea şi pânăcând vrea. Poti schimba muierile
cum vrei. E gata dar şi cu conciul nanei. Ce zici naică Mărie la
legea asta ?

In Statul acesta nu-i nici moştenire părintească. De copiii
născuți la gorun, se îngrijeşte Statul, mau lipsă de moştenire.
Adecă dacă bietul om a cruțat din căştigul său vrun ban alb
pentru zile negre, după moarte nu-l moștenește fiul său, ci Statul,
pentrucă Statul acesta nu cunoaşte avere singuratică, numai averea
obștei. Invätätura noastră curată creştinească, că tot pământul este
a lui Dumnezeu, la ei se schimbă în învăţătura, că tot pământul
e al Statului. Si cine e Statul ? Obştea, care mare cap, nici împă-
rat, nici preşedinte, numai pântece.

*) „Tribuna Bihorului“ No. 7 din 3/16 Februarie 1919.

www.dacoromanica.ro

317

Să fim bine înţeleşi. Aici nu e vorba numai de o potrivire a
averilor, adecă bunurile mari ale Statului si moşiile întinse ale

domnilor de pământ să se parceleze între popor, după o anumită
cheie, ce se va statori prin lege, cum dorim şi noi, ca tot plugarul

să aibă câte ceva pământ; ci e vorba despre aceea, ca şi căsuţa
si holdufa si carul şi boul tău moştenite ori căștigate de tine cu
cruntă sudoare, să nu mai fie ale tale, ci ale obştei, iar tu să fii
jelerul Statului, căruia îi muncesti pe simbrie. Simbria se plăteşte
la fel tuturora, ca si când toţi ar fi asemenea de harnici.

Dar nu mai e nici naţiune. Nici națiune românească, nici
ungurească. Cuvântul naţiune are să fie şters din legi şi din gura
oamenilor, în Statul comunist. Nici un drept naţional. Nici patrie.
Veneticul are tot atâta drept la ţara ta, cât ai tu, a cărui mosi si
strămoşi au sângerat de veacuri și sângerași tu moştean în acest
crâncen răsboiu, pentru ţara aceasta, ca să o dai pradă veneticului
hrăpăreţ, care a stat la adăpost până tu te svârcoleai cu moartea
în cele şanţuri şi cetăţi de pe fronturi. De pildă vine jidanul din
Galiţia, ori prusacul din Germania cu frunză în buze și întră în
toväräsia ta, adecă se împarte cu tine pe avutul tău. Ştiţi ce ar fi
atunci ? Vorba Românului: „cine ară cu domnii, grapă cu spatele“:

Nici de religie nu e trebuintä, zic ei. Cu-i îi trebue popă si
biserică, e treaba lui privată, poate să-şi facă biserică ca un mozi,
ca să-şi petreacă în ea sufletul. Dacă vrea să-şi crească pruncii
religios, crească-i el; Statul n’are şcoală pentru religie, nici drepturi
pentru biserică. Preot si biserică nu există pentru Stat.

Adecă în Statul acesta nu-i nici viață familiară statornică, nici
casă, nici națiune, nici patrie, nici biserică. Omul se naşte ca inasul
adecă ucenicul ţării, trăieşte ca calfa ţării şi moare ca o vită pe
duleul statului. Eşti vrednic să trăieşti pentru aceste trepte ale
vieții tu drag ţăran român, care n'ai altă bucurie în lume, decât
copiii tăi, şi altă mângăiere, decât să le poţi lăsa o moştenire
cinstită şi altă credință, decât mântuirea sufletului ?

lată în chipul acesta vor să se înstăpânească asupra voastră,
cei ce n'au familie, n’au casă, n’au masă, mau nație, n’au patrie,
mau biserică. Ca să ia ei smântâna de pe munca voastră din
fabrica mare, pe care ei o numesc Statul comunist, adecă al obștei,
Cam ştiţi voi, cine sunt aceia, cari vor să încalece obștea, cu
legea asta nouă.

Oamenii clatină din cap, când aud deasupra lor croncănitul
acestor corbi, cari sforăe din clontul lor sângeros noua fericire a

www.dacoromanica.ro

318

omenirei si se întreabă unii pe alţii, ce-i legea asta nouă? Aşa
mai adăunăzi se întălniră în Oradea doi săteni unguri sfătoși şi se
dădură în vorbă.

— Da ştii dumniata, ce e comunismul? începu unul.

— Încep a mă nădăi — fu răspunsul.

— Da, dacă ai d-ta două case, dare-ai una din ele altuia?

— Da, zău eu,

— Da, dacă ai d-ta două vaci, dare-ai una din ele altuia ?

— De ce să n'o dau! |

— Da, dacă ai d-ta două cäpite de fân, dare-ai una din ele
altuia ?

— De bună seamă că i-aș da una.

— Da dacă ai d-ta doi porci, dare-ai unul din ei altuia?

— Acum asta nu, pentrucă porci am şi eu.

Siretul ţăran a lovit cuiul în cap. Adecă el împarte tot ce
mare cu alţii, dar ce are e al lui. Din păţanie o zice şi Românul,
că asta-i legea celuia ce zice: „ce-i al tău e si al meu, ce-i al
meu nu-i al tău.“

Iscoditorul acestui comunism este Carl Marx, un agitator so-
cialist, coboritor din familia jidovească a Mordehailor, născut la
la anul 1818 în Germania şi mort la 1883 în Londra. Acest duh
neastâmpărat isgonit dintr'o ţară în alta, pentru propaganda lui re-
volutionarä şi-a depus învăţătura lui despre comunism în faimoasa
carte „Capitalul“. — În aceasta carte visează el de o vreme, când
oamenii vor fi atât de desăvârşiţi, că vor trăi în Stat, ca intr’o fa-
milie mare, în care fraţii trăiesc împreună din moşia familiei. Toată
cartea lui e o nälucire a desävârsirei omeneşti. Dar bolşevicii,
Săcuii şi comuniştii din vizuinile oraşelor, se leagă de năluca lui
Marx şi zic: noi acum am ajuns la desăvârşirea fratietatii, acum
facem Statul comunist pe trupul naţiunilor ametite de groaza räs-
boiului. Voi cei sângeroşi de grumăzările lor ştiţi mai bine, ce-i
fratietatea acestor comunişti. De s'ar scula Marx să vadă ce făcură
invafaceii săi din visul cărţii sale, ori s’ar’ întoarce în mormântul
său, dacă a fost de bună credinţă când şi-a zugrăvit Statul comunist,
ori, dacă a fost de rea credinţă, ar râde în hohote cum se omoară
oamenii pentru o nălucă zugrăvită de el pentru oamenii desävârsiti,
cari nu Sunt pe pământ. .

Până când este deosebire între om şi om, putere de lucru
mare şi mică, cap ager şi cap sec, va fi şi deosebire de stare.
Cel mai destoinic totdeuna va câştiga mai mult decât cel slăbănog.

www.dacoromanica.ro

319

Dacă toţi s'ar face asemenea, într'un an de zile iar ar creşte unul
mai sus decât celalalt, cum creşte mai sus pomul care are rădă-
cină tare, mai sus de cât cel cu rădăcină slabă. Asta-i legea firei
pe care n'o poate smulge din om nici o învățătură comunistă. Noi
avem să ne fngrijim numai, ca pomii cei noui să nu crească până
la ceriu: cum crescuse odinioară jupânul Wilhelm şi Tisza Pista,
iar în zilele din urmă micii tirani, cari îşi împlântă rădăcinele în
Budapesta, să ne ia în primire din nou sub masca republicei
maghiare. Asta-i cumpăna dreptăţii noastre.

Îmi vine în minte povestea lui Hans, când mă gândesc la
lumea asta nouă a comuniştilor. Hans era o slugă. Se îmbolnăvise
sărmanul, de moarte şi chemară la el pe preot să-l mângâe cu
cele sfinte: „Împacă-te cu soartea Hans, că cu moarte se vor sfârşi
şi zilele tale cele trudite şi în ceealaltă lume vei avea odihnă.“
„Dacă ştiu eu părinte, că şi acolo tot aşa va fi, ca aici — räs-
punse bietul bolnav —: Hans, aprinde soarele, Hans pune luna
sus, Hans lustrueşte stelele, tot slugă voiu fi eu şi acolo.“ — Mă
tem că şi în lumea nouă a comunismului tot aşa va fi cu Lae al
nostru, Lae dute’n colo, Lae vino’n coace, Lae tine spatele. Tot slugă
va fi el şi acolo, dacă nu'şi va face împărăţia sa românească, unde
el să fie stăpân pe moşia sa,

Cine-i agitator ?*)

După revoluţia din Noemvrie, grofii şi nemesii, vechii nostri
apăsători, sau pitulat şi s'au inchinat înaintea republicei maghiare.
Ei jurarä pe republică şi se îmbiară pe intrecute în slujba republi-
cei maghiare, până şi Habsburgul arhiducele Iosif.

In vremea din urmă însă şi-au ridicat de nou capul aceşti
ciocli ai libertăţi "popoarelor, să răstoarne republica, ca să vină ei
de nou la putere cu focoşul lor, să reînvie Ungaria şovinistă de
odinioară, în care nu-i recunoscut nici un drept al naţiunilor, afară
de dreptul Ungurilor de stăpânire. Guvernul a dat de urma lor, că
vreau să facă contrarevolufie. Noi n’avem nici in clin nici în mâ-
necă cu acești grofi şi nemesi şi cu contrarevolufia lor.

S'a adus o lege nouă, ca să pună sub pază şi să deţină pe
toţi aceia, cari fac parte din conjuratia contra republicei. Detinerea
s'a şi început, baronul fost ministru Szterényi şi baronul general
si fost ministru Szurmay sunt arestaţi. Intre ei e si nemeşul dela

*) „Tribuna Bihorului“ No. 9 din 17 Februarie (2 Martie) 1919.

www.dacoromanica.ro

320

Jurcufa (Josikafalva) fostul deputat Urmânczy a cărui jandarmi au
ars de vii pe Românii din acel sat. După ei ar urma ceialalti, dar
cea mai mare parte a fugit în Svifera cu -comorile lor adunate
din sudoarea poporului. Atuncia să vină când îi vom chema noi

îndărăpt.
Noi nu stăm în calea republicei ungurești. Organizeze-se cum

le vine mai bine la socoteală. E treaba lor. Am spus odată, că
fiecare națiune îşi are dreptul de a-şi alege forma de Stat care
crede că-i este mai priincioasă. Toată stăpânirea este dela Dum-
nezeu dată. .

Noi stăm pe temeiul principiului lui Wilson, primit de toate
puterile, ca fiecare naţiune să-și aibă stăpânirea sa. Noi încă sun-
tem națiune recunoscută, avem dar dreptul să ne alegem acea
stăpânire, care nouă ne este mai prielnică. De aceea ne-am ales
sfatul nostru naţional, care să ne ocârmuiască, până se va decide
cu desăvârşire soartea popoarelor la Conferința de pace din Paris.

Suntem însă democrați din creştet până în tălpi. Toată poli-
tica noastră este clădită pe voința poporului. Noi vrem să ridicăm
poporul nostru la bunăstare materială şi la o stare culturală înaltă,
ca să nu mai fie robul altor popoare. Cu alte cuvinte vrem o stă-
pânire democratică românească. Ori ce formă ar avea noul Stat
român, el democratic trebue să fie, adecă ocârmuit după voinţa
poporului.

Aceea ce fac însă bolşevicii, numiţi la noi comunişti, nu e
democrație, ci răsboiu de stârpirea poporului bästinas. Răsboiul
tăciunarilor contra avutului nostru. Precum. s'a dovedit şi în pro-
cesul lui Kun Bela şi a tovarăşilor săi comunişti, cari răspândesc
„Steagul Roşu“ între poporul nostru, ca să se aprindă în flacările
revoluţiei si statele noastre. Ei sunt mituiti cu milioanele aduse
dela spattacusistii din Germania şi bolşevicii din Rusia.

Guvernul unguresc, care ochia cătră comunişti, până când
ne sfăşiau pe noi, acum a ajuns însuş în strimtoarea lor. Vărsările
de sânge din Salgétarjin si Budapesta s'au făcut pentru rästur-
narea guvernului' republican de acum şi luarea stăpânirei lor comu-
niste peste țară. Până acum a isbutit guvernul să-i înfrâne prin
deținerea căpeteniilor comuniste. Dar până când? Dumnezeu ştie
pentrucă astăzi nimeni nu ştie pe ce se trezeşte în ziua de mâne.
Putem fi pregătiți la toate.

Noi ne-am făcut datoria noastră. Câtă vreme au stat gardele
noastre au ţinut bună rânduiala pe sate. lar când ni le-au dasarmat

www.dacoromanica.ro

321

soldaţii republicei şi sau început sălbăticiile de jafuri şi omoruri,
ca oameni cu inima la loc ne-am dus la comisarul guvernului
să întrebăm, cine răspunde pentru siguranța averii si a vieţii
noastre ? Noi ne spălăm mânile de tot sângele nevinovat ce a curs
şi ce ar mai curge. Pentrucă noi n'am luat lupta cu arma contra
lor, ci numai lupta constituțională pentru înfăptuirea dreptului de
liberă ocârmuire, garantată de Wilson şi puterile mari. Un lucru
pe care şi Ungurii îl recunosc înaintea comisiei de pace din Paris,
dar acasă altfel se face. Oraşele sunt pline de fugari, mai ales
preoți, unii gem în temnifi. Mai rău e acum în comitatul Aradului,
Preoţii ar fi agitatorii, zic cei ce fin goană după ei.

Agitator e groful Karolyi J6zsef care vrea să răstoarne repu-
plica maghiară. Agitator e Apâthy, care a afâtat şi pe soldaţi contra
ofițerilor lor, fie ei ori ce soldaţi. Agitator e Kun Béla care a afatat
la uciderea poliţiştilor. Agitatori sunt toți ziarişti cari asmufä contra
Românilor. Oi agitatori sunt toți aceia, cari ațâță la teroarea, adeca
ingrozirea Românilor, să nu cuteze să grămuşde.

Preoții Si cărturarii nostri n’au afatat nici la răsturnarea repu-
blicei, nici la grevă, nici la împotrivirea armatei, nici la avutul şi
viața Ungurilor. Dimpotrivă ei au propovăduit pacea şi bună înte-
legerea între oameni. Ori doară sfințirea unui steag românesc e
agitaţie ? Doar steagul românesc e slobod acum. Fiecare popor
are dreptul la limba şi legea lui. Dreptul poporelor înceată la
granițele Ungariei ? Ori doar suntem agitatori noi cei din centru,
cari cu vizirul deschis am cerut dela comisarul guvernial asigurarea
avutului şi a vieţii fraților nostri ?

Domnul comisar guvernial şi comenduirea militară să cerce
pe agitatori acolo unde sunt ei. Ei lucră doar pe faţă şi ridică
unul câte unul dintre noi. În tot momentul îi pot prinde dacă vor,
si pot curma năpasta aceasta depe noi. Să o facă până nu e
tărziu. Pentrucă, dacă odată se vor înstăpâni acei agitatori peste
țară, atunci nu e pardon nici pentru dânșii.

Domnul comisar guvernial Katz Béla s'a arătat înțelegător
pentru răspunderea ce o are. Aşteptăm să-şi facă datoria,

www.dacoromanica.ro

322

Capitalismul.

Sub capitalism înţelegem îngrămădirea averii într'o mână. De
pildă capitalist e bancherul care adună milioane si speculează cu
ele truda poporului. Capitalist e fabricantul, care speculează
lucrul muncitorilor de fabrică. Capitalist e domnul de pământ, care
speculează sudoarea feței plugarului. Capitalist e negustorul si toți
aceia, cari lucră pe dobândă necurată pentru punga lor.

Capitalismul, se zice, caută să cumpere ieftin negotul dela
producent, să-l prelucre ieftin cu muncitorii şi iar să se vândă
acestora scump marfa ieşită din jitnifele lui. Asta-i stoarcerea
puterii de lucru a oamenilor mici, pentru îmbogățirea capitalistilor,
a celor cu milioanele.

Din păcatele vremurilor trecute, toate capitalele dela noi sunt
îngrămădite in mani străine. Noi n’avem nici bancheri, nici fabri-
banti, nici domni de pământ, nici negustori milionari. Și la noi
la Bihoreni se potriveşte cântecul de jale a Mofului:

„Munţii nostri aur poartă
Noi cersim din poartă'n poartă“.

Politica noastră economică a fost să ne facem țăranii nostri,
mici proprietari. Cât de mulți, dacă se poate toți, să aibă câteva
jugheraşe de pământ, că nu în boierii cu mii de jughere de pă-
mânt e puterea unui neam, ci în țăranii cu pământ.

Ca să putem face lucrul acesta, ne-am întovărăşit cu micile
noastre capitale, de am înființat băncile noastre. La tovărășia aceasta
a luat parte care cu cât a putut, care cu două, care cu nouă actii,
cum i-a fost prisosinta avutului său. De pildă cum s'a făcut „Bi-
horeana“ din Oradea, „Drăganul“ din Beiuş și „Șoimul“ din
Vașcău şi altele, cari nu sunt ale directorilor de bancă, ci a mea
şi a ta, cari avem parte de actii în ele.

Băncile acestea aşa dară nu sunt făcute pe speculatia actio-
narilor, ca să se îmbogăţească din actii, că din actiile lor nu s'a
îmbogăţit nimenea până acum. Ci s'au facut pentru ajutorarea
poporului, să poată mişca cu banul şi să-şi poată cumpără pământ,
când i-se îmbie prilejul, pentrucă pământurile erau. în mâni tari,
la nemesii ungurești, cari şi dacă îşi vindeau moşiile, le vindeau
la ai lor, iar nu țăranilor nostri. Ai nostri abia străbăteau la pământ,
dar tot străbăteau cu stăruința mare a poporului de a avea pământ

www.dacoromanica.ro

323

Aşa pe nesimţite ne pomenirăm, că azi cumpără unul pământ,
mâne altul, până ne făcurăm micii nostri proprietari, cari sunt
tăria economică a unui neam.

Poporul s'a ales cu pământ, care isa adus dobândă înzecită
si însutită, iar acţionarul băncii cu dobândă de 6mm7%0 (percente)
după actia sa. În chipul acesta băncile noastre mau fost înființate
din speculă capitalistă a oamenilor de bani gata, ci din scopul de
a ajută poporul să ajungă la pământ. Ga atari nu slugiau interesele
capitalismului, ci pe ale poporului.

Politica aceasta economică o vom urmă de acum înainte pe
scară mai întinsă. După legea nouă nimeni nu poate avea mai
mult de 500 (cincisute) jughere de pământ. Ceri mai mult, se
parcelează pentru popor. Fireşte că pe bani, nu cum cred unii,
că se vor împărți oamenii pe pământurile nemesesti.

Și mai e o chichită. Pe cât îi cunoaştem noi, cei ce împart
pământurile acum, se vor îngriji, ca ele să ajungă pe mâna oames
nilor lor şi la ai nostri să le rămână sfărmăturile... Că cine împarte,
partessi face. Nădăjduim însă, că nu vom fi lăsați pradă poftei lor
de răsbunare.

Adevărat că sunt bani în belşug pe mâna oamenilor, dar
banii aceştia mau nici un pret şi aşa tot va fi lipsă de banii
băncilor româneşti. De aceea să nu dirimăm băncile, cum sbiară
unii contra lor, ci mai vârtos să le întărim, că ele sunt jitnitele
noastre pentru vremuri de nevoi.

Ar mai fi să vorbim de averile bisericeşti, de cari sunt
umplute scrierile socialiștilor. Da, au mari averi episcopiile catolice.
Are şi episcopia gr.acat. română din Oradea. Legea va hotărî, că
ce să fie cu ele, adecă că pe lângă ce despăgubire să capete
poporul din ele pământ. Biserica ortodoxă română mare avere.
Vite, Çonsistorul ortodox român din Oradea n'are decât o hurubă de
casă în Orada, în care se ocroteşte. Nici aceea nusi plătită cu totul.
Bat în piuă aceia, cari sbiară în contra averii popilor nostri, cari
sunt și mai săraci decât țăranii. lar în cât priveşte drepturile pos
porului în aceasta biserică, poporul prin vot îşi alege toți diregătorii,
dela vlădică până la crâsnic si toate corporatiunile bisericeşti asafel,
că la noi de mult este întrodus în biserică votul tuturora, care în Stat
numai de acum înainte e vorba să imse dea poporului. Biserica nici
intr’o privinţă nu se poate numi reacționară, adecă dusmanä poporului.

Noi nu suntem capitalişti. Dimpotrivă duşmanii capitalismus
lui, care în cel dintâiu rând a stors sudoarea poporului nostru în

21*

www.dacoromanica.ro

324

cassele lor de fier. Şi noi vrem o împărţire dreaptă a averilor, dar
nu pe bază comunistă, cum vreau cei dela „Steagul Roșu“ ci pe
bază naţională.

Mai lămurit. Vrem să fim sub stăpânire românească. Aceea
stăpânire să fie însă din voinţa poporului, adecă să fie democra-
tică. Să se şteargă în aceea nouă Românie toate privilegiile neme-
şeşti şi boiereşti şi să piară din ea toate lipitoarele capitalismului
hräpäret.

Împärtirea pämânturilor sä o facä stäpânirea româneascä po-
porului românesc, ca să se întărească țăranul nostru. Pământul, pe
care țăranul nostru român l-a muncit în iobăgie şi l-a apărat în
răsboaie crâncene, să fie al lui. Asta-i călcâiul politicei noastre.

A fost un rege francez, care a zis: „vreu să ajungă mâncarea
de gâină pe masa fiecărui francez“. Prin aceasta a voit să zică,
să fie bunăstare în fiecare casă. Noi zicem: vrem să se învârtă
carul în curtea fiecărui țăran român, prin ce zicem, să aibă fiecare
pământ. Unde-i pământ acolo-i şi găina pe masă.

Asta-i politica noastră de când ne-am inciripat de sub iobä-
gie, asta rămâne şi pe viitor. Totul pentru binele poporului.

Căutaţi capitaliştii la Budapesta, că acolo sunt, iar nu între
noi, cari vrem să ne desiobim poporul de sub acel capitalism.

www.dacoromanica.ro

d zu E

0 IA

in ere A ER " pepe pet ”

4
CĂ
Re

) ‘ S
LON PW. 43

Articolii publicaţi în revista
„Cele Trei Crisuri“.

Răsărit de soare.*)

Cine va bea din apa ce-i voiu da eu
lui nu va insetosa în veci; ci apa ce-i
voiu da eu lui, va fi întru dânsul isvor
de apa*curgatoare în viața de veci.

Ioan IV. 14.

Pe vremea restristei, Crişurile erau simbolul fiinţei noastre
etnice în ţara Bihorului. In undele lor clocoteau suferințele unui
popor si dorul de care au murit părinţii şi strămoşii nostri. De
ele se leagă tradiţiile neamului românesc din ţara Bihorului. În
ele se sintetizează aspiraţiile de frontieră etnică. Aceste tradiții au
dat farmecul celor trei Crisuri pentru Bihoreni.

Din acest farmec al trecutului s'a desprins numirea Reuniu-
nei culturale „Cele Trei Crişuri,“ menită să facă din aceste Crisuri
un nou simbol, acela al culturei noui româneşti.

„Au doară Tu esti mai mare decât lacob părintele nostru,
carele a dat vouă putul acesta, dintru carele și el însuşi a băut si
feciorii lui şi dobitoacele lui,“ a zis Samarineanca Mântuitorului

*) „Cele Trei Crisuri.“ Anul 1. No. 1—15 Aprilie 1920 pg. 3,

www.dacoromanica.ro

326

Christos, care îi vorbea de apa vie a învățăturilor lui, înspirată de
tradițiile isvorului patriarhal din Samaria.

„Tot cine va bea din apa aceasta, va însetoşa iarăși; iar
cine va bea din apa ce-i voiu da eu lui, nu va însetoşa în veci“,
a răspuns marele Învățător al lumii.

Si ce adecă este tâlcul acestei figuri biblice ?

Desfacerea din veneratele tradiţii locale şi unirea sufletească
în concepția unităţii naționale. Cine va bea din apa aceasta nu va
mai însetoşa în veci după o cultură străină. Lămurit: să se facă
religie din cultura naţională.

A trecut umbra legii feudale, care zicea: cuius regio eius
religio. Astăzi domină religia dreptăţii lui Christos, care a zis:
„Eu sunt libertatea.“

Biserica lui este organizată pe principiul national: fiecare naţiune
să-şi aibă pe metropolitul ei. (Can. 34 Apost.) Acest principiu a
triumfat şi în cataclismul, din care au răsărit Statele noui de astăzi,
în cari fiecare naţiune își are domnitorul ei. Noi avem pe cel mai
nobil Domnitor din câţi au purtat coroană regală.

De câte ori cearcă lumea adevărul, ajunge la Christos, pentru
că El este adevărul.

In lumea aceasta a Statului ideal n’are loc imperialismul
cutropitor de neamuri. Imperiul român este imperiul libertăţii popoa-
relor. Regimul acestui imperiu nu este teroarea, ci cultura. Soarele
acestei culturi luminează tuturor.

La razele acestui soare se vor încălzi şi concetätenii nostri
de altă limbă, rămaşi räsleti între noi, căci criteriul culturei creştine
este iubirea de oameni. După preceptele apostolului limbilor:
„De-aş grăi în limbile omeneşti sau îngereşti, iară iubire nu am,
facutu-m’am ca nişte aramă sunătoare şi chimval răsunător. De as
avea profeția si de as sti toate tainele şi toată știința si de aş
avea toată credința, încât să mut si munții, iar iubire nu am,
nimica nu sunt. Si de aş împărți toată avufia mea și aș da trupul
meu să-l arză, iară iubire nu am, nici de un folos nu-mi este.
lubirea îndelung rabdă, se îndură, iubirea nu invidiază, iubirea
nu se îndărătniceşte, nu se trufeste, nu se poartă în necuviinta,
nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândeşte răul; nu se bu-
cură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le sufere
toate le crede, toate le speră, toate la rabdă, iubirea nici odată nu
cade, chiar de profetiile vor lipsi, chiar limbile de vor înceta, chiar

www.dacoromanica.ro

327

ştiinţa de se va strica. (Cor. 13, 1—8). La înălțimea aceasta mo-
rală, ne vor iubi şi aceia cari astăzi ne urăsc.

Acest soare a răsărit asupra Crişurilor. Ele vor simboliza de
acum înainte apa vie a culturei creştine române. Cine va bea din
ea, nu va însetoșa în veci.

Gustati din această apă, cei ce insetosati de fericirea nea-
mului românesc.

Cartea neagră din Budapesta.*)

Cartea neagră de care vă vorbesc se estinde pe 935 pagini cvart
sub titlul „Românii din Ungaria“ scrisă de translatorul Ministerului
de interne, Huszär Antal „excluziv pe seama guvernului“ şi tipărită
numai în câteva exemplare pentru uzul rezervat din ministere. A
apărut la anul 1907 în tipografia de Stat din Budapesta, cu clau-
zula opreliştei de publicitate. Autorul îşi dedică fătul ministerului
de interne, contelui negru luliu Andrässy.

Nici n’a ajuns în publicitate până a fost descoperită sub era
ocupaţiei româneşti din Budapesta. Aşa am ajuns eu la un exemplar.

Huszâr Antal e ovreu originar din Beiuş şi a absolvit liceul
român din Beiuş sub numele propriu de Herskovits. Ştia bine ro-
mâneşte, ca agent al guvernului a cutreerat toate regiunile româ-
neşti, incluzive şi Regatul-Român.

Cartea e împărţită în 9 secţii. Secţiunea I. prezintă un tablou
general despre viata socială a Românilor din Ungaria. Secţia II.
statistica celor 28 judeţe locuite de Români. S. III. Biserica gr. ca-
tolică, S. IV. Biserica ortodoxă, S. V. Scoalele secundare române,
S. VI. Instituţiile culturale române, S. VII. Presa română, S. VIII.
Instituţiile comerciale, economice şi industriale române, S. IX. Is-
toria mişcărilor politice române.

Autorul cu ajutorul colaboratorilor săi — sigur români —
adună în fiecare: secţiune întrun mănunchiu, toate instituţiile noastre,
organizaţia lor înternă şi externă, persoanele conducătoare şi con-
duita lor politică. Cu un cuvânt exhauriază întreg complexul orga-
nizaţiei noastre, fireşte tendentios. După un metod critic, sui gene-
ris, în fiecare instituţie crede o maffie organizată împotriva ideii de
Stat maghiar. Povestea lupului şi a mielului.

Partea aceasta a cărţii era menită să fie întregită şi edată
pentru publicitate în două volume cel puţin de câte 800 pagini, pe

*) „Cele Trei Crisuri“ Anul J. No. 5 din 15 Iunie 1920 pg. 1.

www.dacoromanica.ro

328

limba maghiară, germană, română şi franceză, cu scopul de a pre-
veni o publicaţie similară plănuită de Astra şi a: „o face ilusorie*
înaintea sträinätätii.

Are însă cartea aceasta şi o altă parte, cea secretă, „scrisă
exclusiv pe seama înaltului guvern pentru caracterul confidential al
observatiunilor şi propunerilor dintr’insa — disciplina arcană de
zugrumare a tot ce este tomânesc, din leagăn până la cosciug,

Cu cinismul propriu condeelor simbriaşe se concretizează
remediile de desființare, respective de maghiarizare, a tuturor ins-
titufiilor româneşti sub titlul „observări şi propuneri“, de cari este
însoţit fiecare capitol.

Cartea aceasta devine magna charta cabinetului negru din
Budapesta. Din ea isvoreşte mai întâi art. de lege XXVII din 1907,
care face iluzorie autonomia bisericii. Scoalele confesionale sunt
extradate discretiunit organelor de Stat. Urmează apoi înfăptuirea
„propunerilor“ articol, de articol.

Eu eram pe vremea aceea directorul seminarului teologic şi
“a şcoalei normale din Arad. Sburau săgețile ordonantelor din Bu-
dapesta deadreptul în inima scoalei mele iubite. Azi, să se des-
partă cele două şcoli conduse de o directiune, mâine, să se res-
trângă studiile naţionale române şi să se estindă cele maghiare,
pot zice nulla dies sine linea. Acum aflai sursa acelor dispozitiuni
draconice în cartea cabinetului negru şi înţeleg mai bine situaţia
primejdioasă, în care mă aflam ca director.

Eu trebuia să-mi apăr pe două fronturi şcoala, cea mai veche
şi rodnică şcoală românească. Am esit din această luptă cu rani
adânci, dar cu conştiinţa curată, că am apărat-o bine şi în anul
1917 am predat-o neprihănită urmaşului meu.

Räsboiul regatului român a fost numai pretext de a înfăptui
brutal întreg programul, cuprins în magna charta din Budapesta.
Contele Apponyi aruncă masca de iezuit si ia buzduganul de erou,
care decretează de zonă culturală maghiară Ardealul şi pune sub
pază poliţială biserica şi şcoala, ce ne-a mai rămas în colțul de
vest şi a pecetluit cu peceti împărăteşti acest mormânt, ca el să
nu se mai deschidă pentru noi.

Din sfatul Dumnezeesc neispitit de mintea omenească, doro-
bantul român a rupt aceşti peceţi. Binecuvântat fie numele Lui
în veci!

Nu pentru răsbunare relevez acest sistem infernal de zugru-
mare al unui popor, ci pentru învăţătură.

www.dacoromanica.ro

329

Am fi ingrati, dacă ne-am profana sanctuarul patriei cu acte
de răsbunare şi stupizi, dacă n'am fi învăţat atâta din evenimentele
trăite de noi, că o țară de drept nu se guvernează din cabinetul
negru, ci din conştiinţa luminată a dreptăţii.

In concepţia noastră, minoritățile nu sunt sclavii, ci cetățenii
nostri liberi. Vremea va vindeca rănile deschise încă şi din tot amarul
trecutului nu va rămânea, decât amintirea unui vis urît din o lume
moartă.

Dela pacea din Trianon până la pacea în suflete, însă mai e
o cale lungă pe care numai mâni curate o pot face.

lată problema mare a viitorului, pe care numai o Românie
generoasă o poate rezolva norocos.

Adevărat că se mai vorbeşte de „tigrii“ ideii de Stat. Se vor
înblânzi şi ei de inexorabila poruncă a vremilor noui.

Ce n'a succes cabinetului negru, nu va succede nici circului
de tigri“.

Virtus vim vicit.

În pragul noului an scolar*)

In anuarul liceului de Stat „Moise Nicoară“ din Arad de pe
anul şcolar 1919/1920 aflu clasa primă divizată în trei clase pa-
ralele câte cu 57 si 59 elevi, dintre cari patru maghiari, şi ceia-
lalti români,

Intrigat de această afluentä la studiul clasic, mă interesai si
de celelalte şcoli si aflai, că scola normală încă e binisor impo-
pulată, adecă de 100 elevi in 4 clase. Dar în întreg liceul real
avem numai 14 români, dintre cari 4 în clasa primă; în şcoala
industrială 16; în scoala comercială şi mai puţini. Numai scoala
profesională de fete, întemeiată la stăruința şi cu ajutorul D-nei
Mârzescu din laşi, semnalează o tendinţă de educaţie pentru viata
practică.

In Oradea nificé propagandă a adunat în clasa | a liceului
real mai bine de 60 elevi, tot aşa în liceul „Gojdu“ şi în liceul
de fete. Sa mai injghebat şi o şcoală tehnologică. In şcoala
comercială suntem disparenti.

Mi-se pare că şi aiurea va fi tot aşa. Am rămas tot la satira
vechiului Regat „Românul se naște bursier, trăieşte ca funcţionar și
moare ca pensionar“. lar ai nostri parcă cu aceea vor să se

+) „Cele Trei Crisuri* Anul I. No. 6. din 15 Iulie 1920 pag. 1,

www.dacoromanica.ro

330

räsbune aupra trecutului, care nu-i lăsa la masa verde a functio-
narismului, că acum toți vor să se facă funcţionari,

— De ce nu-i trimiteţi la şcoalele reale? — întrebai pe
directorul liceului clasic din Arad.

— Îi trimit, însă nu vor. Unul mi-a răspuns, că nu vrea el
să facă länter din băiatul său.

In viaţa publică preoţii isi lasă parohiile, fnvatätorii scoalele,
oamenii de libere profesiuni isi lasă ocupațiile si se fac funcţionari,

Firmele caselor de comerț sunt „românizate“ de administra-
ție, în interior însă se adună comorile capitalului problematic
pentru noi.

Am vizitat, tot în Arad, pe un prieten. Văd în vecini un mare
atelier de mobilă. Patruzeci de calfe lucrau cu sârguintä. Ropotul
lucrului lor era o atmosferă de energie a vieții.

— Uite tipul sârguintei, îmi spune prietenul. Doi industriasi
tineri s'au asociat şi nu joiesc a împlini comandele, mai ales din
vechiul Regat. Patronii şi muncitorii câştigă sume enorme și
trăiesc în belşug. Ti-e mai mare dragul să priveşti această muncă
productivă.

— Şi-i mai mare durerea, că nu sunt români, — observai eu.

— Da, Românii umblă după copite de cai morţi, — fu răs-
punsul resemnat.

Cam așa vor fi şi celelalte orașe din Ardeal. Si cu şcoala
şi cu societatea.

Sunt naivi, cari cred, că numai prin funtionarism şi milita-
rism se vor romaniza oraşele. Aceştia n'au învăţat nimic din tre-
cutul mai apropiat, care s'a stins în această iluziune. Teoria de a
preface o societate pe cale administrativă a dat faliment. In acest
faliment a căzut doar Rusia si Ungaria.

Chestiunea socială este inainte de toate o chestiune de edu-
cafie şi școlile noastre continuă încă, să formeze oameni pentru o
societate definitiv moartă, în loc de a apropia școala cât mai mult
de' condiţiile vieţii.

Aşa vede problema socială marele sociolog E. Demolins în
celebra sa carte „In ce stă superioritatea Anglo-Saxonilor“ edd.
pe româneşte la „Minerva“ din Bucureşti.

As dori ca aceasta carte, răspândită ca o evanghelie socială
în toate limbele, să nu lipsiască din casa nici unui intelectual
si mai ales a preoțimei si învățătorimei, îndrumătorii fireşti ai
mulţimii,

www.dacoromanica.ro

331

Demolins distinge două tipuri sociale: unul comunal, care
se razimă numai pe familie, trib, societate, puteri publice, Stat,
întrun cuvânt pe comunitate si aşteaptă totul de la aceasta ; — altul
particularist care se bizue pe propriile sale puteri, pe sine însuşi.
Acest din urmă este propriu Auglo-Saxonului. In această organi-
zaţiune socială particularistă zace taina superiorității atât de pro-
nunfatä a Anglo-Saxonilor, mai ales în zilele noastre.

Noi n’avem să românizăm pe nimeni pe cale măestrită ori
cu forța. Acest metod e mort. Idealul unei Românii unitare îl pu-
tem realiza numai prin o reformă a învățământului.

Reforma învățământului trebuie să apropie școala de condi-
file noi ale vieţii noastre de Stat. Când vom avea agricultori bine
educați, atunci împroprietărirea nu va rămănea numai un act istoric,
ci o reală posedare a pământului țării. lar când vom avea o clasă
industrială şi comercială educată în spiritul modern, atunci îşi va
ocupa ea locul ce i-se cuvine în oraşe. Munca cinstită a industriei
si a comerțului român va face oraşele româneşti, pe calea evoluţiei
forțelor productive ale neamului românesc.

Să sperăm că reforma învățământului nu va întârzia, să pună
pe această nouă temelie educaţia tinerimei. Eu sunt încorigibil
optimist, care nu se lasă încurcat de orgiile politicianismului.

Politicianismul e un element destructiv, care speculează situaţii
pe socoteala binelui obstesc. Această boală ce bântue ţara are un
singar leac: reforma învățământului. Să vină o societate muncitoare,
care e capabilă de a trăi din propriile-i puteri.

Această societate va fi mai refractarä si față de socialism,
cum arată exemplul anglo-saxon.

Suntem în pragul deschiderii anului şcolar nou. Părinţii se
sbat în gândul, că la care şcoală să-şi ducă băieţii. Şi nu e îndru-
mare reală. Ziarele sunt pline de saltimbagiul clownilor politici, de
senzațiile mărunte şi de crimele zilei. La scoala viitorului nu se
gândeşte nimeni. Stau biefii părinți ca şi bolnavul din biblie la
lacul Vitezda, fără a se găsi om, care să-l bage în apa vindecă-
toare, Haid’ dar cu Nuţu la liceu. Aşa se creşte proletariatul inte-
lectual. Altmintrelea, vorba lui Mark Twain, Nuţu poate să ajungă
Chiar Si deputat. Dacă va mai fi cumva vre-o revoluție în Franfa
ori Mexico, poate să se facă şi împărat. Ce nu poate ieşi din un
proletar intelectual ?

Prin reforma de unificare a şcolilor secundare se va mai
putea face o punte de tranziţie la studijje reale, de si nu resolvă

www.dacoromanica.ro

333

definitiv chestia educaţiei pentru viata reală. Mai ardentă e acum
chestia şcoalei profesionale.

Pe cât ştiu eu, Domnul Dr. Onisifor Ghibu a sulevat chestia
coloniilor de şcoale profesionale, ce ne-ar apropia de condiţiile
vieţii de astăzi. Nu știu ce soartă a ajuns acest plan cuminte, făcut
pentru industrializarea societății noastre. Ar fi păcat să nu se
înfăptuiască încă estimp.

Insă dum Roma deliberat periit Saguntum. Mă tem, că până
se deliberează asupra unei reforme şcolare corespunzătoare zilelor
noastre, perdem terenul nouilor îndrumări spre o viata rodnică.

lată de ce vin a solicita la ziaristică, la preoți şi învăţători,
ca fiecare de pe amvonul său să facă propagandă pentru imbräti-
şarea carierelor profesionale.

Numai o Românie muncitoare are putere de viață in noua
constelație a lumii.

Avram lancu în Seminar*)

In legătură cu articolul meu despre „Cabinetul negru“ din
Budapesta relevez un epizod de pe vremea când eram directorul
seminarului din Arad.

Pentru o mai bună orientare a lumei din afară, observ că
seminarele noastre cuprindeau în sine şcoala teologică şi școala
normală, independente una de alta, dar sub o directiune. Preoţii
şi învățătorii esiti din aceste seminare erau conducătorii fireşti ai
poporului nostru. Aşa se înțelege importanta mare a seminarelor
noastre.

Aradul era centrul politic românesc sub stăpânirea maghiară.
Tangenta dintre centrul politic şi centrul cultural, era firească. De
aici urmează că poziția unui director era cu mult mai expusă
decât ori şi unde. Şi mai ales a mea, carele nu eram om şters în
viața publică.

Numirea mea de director, la 1901, a fost intimpinată din
partea maghiară cu neîncredere, ca să nu zic mai mult. Canalia
dela ,Controla“ din Timişoara fipa ca din gura cortului impo-
triva mea.

Guvernul nu s'a mulțumit numai cu inspectiile revizorului
şcolar de peste an. La examenele finale ale scoalei normale, mi-a
trimis comisar guvernial, pe vestitul Jancs6 Benedek.

*) „Cele Trei Crișuri“ 1920.

www.dacoromanica.ro

333

Jancs6 Benedek fusese profesor la liceul din Arad, cunoștea
dar bine Aradul. Acest aprig Săcui toată viața și-a consacrat-o
chestiunei române. Prin scrierile sale în această materie, a ajuns
un factor împortant în Ministerul de Culte si Instructiune publică.
EI era socotit de „teribilul“ comisar al şcoalelor române.

Examenele mergeau bine. Intro zi îmi anunță comisarul, că
după amiazi vrea să vadă desemnurile. Aveam obiceiul să revi-
zuesc toate lucrările înainte de a ajunge la mâna comisiei exami-
natoare.

Desemnurile erau expuse într'o sală de învățământ. Incep
revizuirea cu portretele, când ridic primul portret se ivește portre-
tul cunoscut a lui Avram lancu, răzimat pe tunul de cireș. Atâta
îmi mai trebuie, gândiam în mine şi haid’ cu Iancu în buzunar.
Pe când s'a întrunit comisia eram în ordine cu toate și așteptam
desvoltarea lucrurilor.

Incepe si comisarul cu portretele, cari erau expuse la locul
întâiu. Îmi părea că e intenție la mijloc. Altmintrelea nimenea nu
ştia ce se petrece în jurul desemnurilor, decât eu care strângeam
pe lancu în buzunar şi doar omul care ştia de desubtul desem-
nurilor.

În sfârșit poate m'am înşelat în presupuneri, de aceea am
lăsat treaba într'atâta. Prin o investigare as fi scos chiar eu la
iveală un lucru pe care nu trebuia să-l ştie guvernul, că sa
întâmplat.

Nu mult după acestea, vine un profesor speriat și mă chiamă
afară. Pe stradă striga băietul dela gazetă în gura mare, senzaţia zilei:

— Avram lancu în seminar.

lau ziarul si de fapt cu litere grase sub titlul „Avram Iancu
în seminar“ se scria, că comisarul Jancs6 Benedek a aflat por-
tretul lui Avram Iancu între desemnurile elevilor.

— A! Mâncare de pește, — vorba regretatului ziarist, ceho-
român, Augustini, cănd îi venea ceva interesant pentru „Tribuna“,
la care colabora.

— Dar Domnule Director, asta nu-i glumă, trebuie să pre-
venim reproducerea în alte ziare.

Las’ că-i în bună mână Avram lancu, pe care-l strângeam
în buzunar cu calmul omului, care e stăpânul situaţiei.

La sfârşitul examenului arat comisarului ziarul si insist să
revină la controlarea desemnurilor. De căutarea buzunarelor n’a
fost vorba, Nu-i Avram lancu în seminar și basta,

www.dacoromanica.ro

334

— Domnule comisar, acum vezi cu ce mijloace se lucră
împotriva mea.

— Văd, — sunt în curat cu toate.

De data aceea scăpaiu din cursă, dar au urmat altele, cari
m’au şi inclestat. Şi din acelea am scăpat. Ar fi lungă povestea
lor pentru spaţiul măsurat al unei reviste. Bine că au trecut ca
un vis rău.

În zilele trecute am fost în Arad. Un vechiu funcţionar con-
sistorial mă întreabă, că ce fac cu Avram lancu ?

S'a întâmplat adecă, că după pätania din 1901, am ajuns la
un basorelief a lui Avram lancu. L-am lăsat învălit în grija
prietenului dela Consistor, până în vremurile bune.

Acum a sosit acele vremuri să-i dau satisfacție pentru ascun-
zisurile din buzunar si din dulap. Şi-l voiu desväli la prima oca-
ziune în seminarul din Arad, la Jocul de onoare, ce i-se cuvine.

In muzeul arădan a revoluţiei maghiare din 1848 se află un
mănunchiu de scäeti având sub el inscripția de batjocură: ,Scäeti
de pe mormântul regelui munților — sic transit gloria mundi“, ca un
pendent la inscripția de pe crucea lui Hristos încoronat cu scäeli :
Jesus Nazarenus rex ludeorum.

A înviat şi unsul libertăţii naţionale Avram lancu, când vremea
s'a împlinit, pentru că şi misiunea lui a fost dela Dumnezeu.

Din viata seminarială.*)

De câte ori am plăcerea să văz pe Dl. profesor Mehedinţi,
d! ce vorba la cele văzute de dânsul în seminarul din Arad pe
vremea directoratului meu şi nu slăbeşte din insistența să scriu
despre metodul aplicat în coeducatiunea candidaţilor de preoți si
fuvätätori, ce l-a captivat.

Propriaminte această coeducatiune a fost dată de împreju-
rările între cari trăiam în Ungaria. Alte şcoli nu aveam decât şcola
normală şi teologia, pusă una lângă alta. Un fel de şcoală cum
erau cele profetice din testamentul vechiu, în care se învăţa limba
şi legea străbună.

Cât ce da toamna, îşi puneau bietii preoţi, învăţători, ţărani
mai räsäriti poroditele pe o trăsură ţărănească, fncärcati cu saci
de făină, fasole şi cartofi şi hi la deal şi hi la vale câte trei-patru
zile cu mârţoagele lor de cai, până ajungeau din codrii Bihariei la

*) „Cele Trei Crişuri“ Anul I No. 14 Oradia din Decembrie 1920 pag. 3.

www.dacoromanica.ro

335

Arad, Mekka culturei lor. Acolo îi descărcau pe la „gazdele“ cari
trăiau după ei; normalist cu teolog împreună, după cum adecă ve-
neau de acasă. Fiecare mergea la şcoala pentru care era pregătit.
Școlile mergeau mână în mână şi biserica îi unia pe toți la strani
cum aveau să fie acasă, ca preoţi şi invätätori. lată prima coeducatie.

N'a fost savantă această şcoală, dar a fost suflet în ea. Cei
dintâi profesori ai „preparandiei“ din Ungaria, înființată la 1812 erau
cei mai luminati bărbaţi ai vremurilor de atunci; o bucată din
sufletul lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul şcoalelor naţionale din
Romania: apostolul culturei româneşti ; Dimitrie "Țichindeal, juris-
prudentul autor de cărți româneşti, Diaconovici Loga, pedagogul
erudit; loan Mihuţ, doctorul în ştiinţele pedagogice şi scriitor; dr.
Iosif lorgovici; Dimitrie Constantini autorul „Istoriei de vest şi est
a Românilor“; Alexandru Gavra fiul Orăzii, distins pedagog si
scriitor, apologetul lui Gheorghe Șincai şi Petru Maior; Dimitrie
Ionescu mai în urmă deputat şi comite suprem al Zărandului;
limbistul Dr. Atanasiu Sandor; Vincențiu Babeş, mai târziu consi-
lier la Curtea de Casaţie, vestit deputat naţionalist şi redactorul
„Albinei“, tatăl bactereologului Dr. Victor Babeş; marele predicator
Joan Rusu şi toţi urmaşii lor. Profesori de aceeaşi cultură superioară
erau şi cei dela teologia înființată la 1823, episcopul Gherasim
Rat, metropolitul Miron Romanul, episcopul Iosif Goldiş, dintre cei
vechi şi urmaşii lor mai noui. Aşa se explică apostolatul ce s'a
facut în şcoala din Arad, de unde au ieşit învățătorii şi preoţii, cari
au susţinut sufletul poporului românesc, întocmai cum o prevestea
aceasta primul director al „preparandiei“, Dimitrie "Țichindeal în
„Arătarea“ tipărită în anul 1813 la Buda:

„Crescători buni pruncilor ei vor fi
Mulţi dintrânșii se vor si preoți

De un seminarium încă trebuie gândit
Și pe lângă el mare Convict

Ba şi de o Academie

Care trebuie să si fie“.

Pe lângă „crescători buni“ la anul 1876 s'a făcut şi „con-
victul“, iar la 1884 şi seminarul prin episcopul de pie memorie
loan Meţianu. Dela 1876 încoaci amândouă institutele se unesc
sub un acoperiş cu un director şi un corp profesoral. Coeducatia
devine organică. Cu ideea „Academiei“ încă ne frământăm demult,
Mai pe urmă în 1919 îi tătBrăm şi planul de învățământ cu fostul
profesor de teologie, acum Preasfinţitul nostru Metropolit Dr.,Nicolae

www.dacoromanica.ro

336

Bălan, dela care aşteptăm să ducă la îndeplinire şi această mai
mare dorință a lui Dimitrie Țichindeal. Chestia e şi coaptă şi
ajunsă în cele mai bune mâni. Dormi în pace Țichindeal, că şi
Academia o să fie.

De câte ori reprivesc trecutul acestei „preparandii“ îmi aduc
aminte de cuvintele marelui fiu al Aradului, Gheorghe Popa fost
prefect în anul 1867—68:*“ „Ah, binecuvintată să fie preparandia
în vecii vecilor. Preparandia aceasta, de se vor căuta urmările ei,
în naţiune desfăşurate, ar trebui ai nostri să o venereze ca un fel
de paladiu, ca ceva sanctuar, la care Românii în toţi anii ca la o
rugă ar trebui să concure“.

Eu am devenit directorul celor două institute în anul 1901,
Lipsa de învăţători era mare şi aşa. Consistorul ca să poată provedea
şcolile rurale cu învăţători, primia elevi în convict peste puterile
sale. În anul şcolar 1896—97 bunăoară erau 133 elevi primiţi în
convict, dintre cari 80 fara plată si 53 cu plată de 60 fl. Li-se da
mâncare slabă odată pe zi. Traiul rău demoralizează sufletul şi
împileşte corpul De aici disciplinarele multe şi boalele fizice ale
traiului rău, scrofula şi tuberculoza. Nevoile acestea, pe altă parte
principiul pedagogic de a apropia şcoala cât mai mult de con-
ditiile vieţii. m’a determinat la un regim de viata congruent cu acest
principiu. Seminarul să fie casa de model a preotului şi fnvätä-
torului, în care împreună trăiesc şi lucrează la sate.

— Voi sunteţi săraci, le zisei elevilor, nu puteţi plăti taxe
mari de întreținere. Consistorul e şi mai sărac, nu poate contribui
la îmbunătăţirea stărilor din seminar, rămâne dar să ne-o îmbu-
nätätim noi prin noi înşine şi să învățați a trăi prin voi înşivă pe
când veţi fi preoți şi învaţători. lată am mai luat în arendă două
grădini mari pe lângă ale noastre şi le vom lucra noi cu mânile
noastre. Congrua şi ajutorul de Stat învăţătorilor azi e, mâne ţi-l
retrage guvernul, lucrul mânilor tale nu ţi-l ia nimeni. Cui nu-i
place acest regim de viață facă-se solgăbirău şi ne dea nouă bună
pace, să fim preoți şi învăţători.

Băieţii rămaseră surprinşi de această întorsătură, mai ales
clericii, cari erau mai bine situați. Ceteam de pe fețele lor între-
barea, — mai târziu şi exprimată: cum adecă, noi am venit aici
să învăţăm carte şi nu să săpăm grădinile seminarului. li-am pre-
venit cu răspunsul.

— Nu neglijäm nimic din carte, facem numai ce ne învață
cartea.

www.dacoromanica.ro

337

Aveam un admirabil parc în curtea seminarului. Pusei elevii
să delăture bolovanii din curtea alumneului si le făcui si prepa-
ranzilor parc. Adusei apoi cele mai frumoase specii de trandafiri,
ca băieţii să prindă gust estetic la aranjarea curţii lor.

Cu plantarea şi altoirea trandafirilor a mers cum a mers, dar
mă tachinau profesorii, că nici de acolo nu vedem noi flori, că
le duc studenții. Cine-i poate controla?

— Eu, le räspunsei, dar nici voi nu aveţi voie a duce fără
ştirea mea, că altmintrelea se strică ordinea. De flori nare voie
să se atingă nimeni, decât eu și profesorul de economie.

Primăvara eram des-de dimineaţă între flori, le cunoşteam pe
toate care cum deschid. Odată observ lipsa. Dau de ştire băieților,
să se prezinte cel ce a dus trandafirii. Ei știau ce ar însemna
aceea dacă nu s’ar arăta de bună voie. Si vine băiatul, preparand,
de-mi spune că a dus-o la o familie, — adeca la o domnişoară.

— Bine băiete, dar trebuia să ceri, altmintrelea un trandafir
seminarial costă 10 cor., de nu eşti aici mâne la ora 10 cu zece
cor. îți aplic § 12 din legile școlare.

A doua zi la ora 10 erau zece cor. depuse pe masa directio-
nală şi râdeau colegii luide elîn hohote. După aceea nu s'a mai
atins nimeni -de flori. Iti era mai mare dragul cum îi vedeai
plimbându-se printre flori, delectându-se în ele, fără a le atinge.
Când cânta corul în biserică și la alte ocaziuni îi trimiteam cu
corfa cu buchete de flori pentru cuconiţe, iar profesorilor le dă-
deam să ducă acasă. Par'că acum bäetii le păzeau mai bine decât
mine şi când se duceau acasă, duceau cu sine mladife de altuit,
ca să aibă de suvenire din trandafirii mai dragi lui în seminar.
In mijlocul acestui parc cu flori am pus apoi monumentul ridicat,
de Reuniunea învăţătorilor, regretatului profesor Teodor Ceontea.
Aveam cea mai frumoasă grădină în Arad. După ce ieșeau din
școală îmi aduceau şi ei specii .de trandafiri, de cari noi nu aveam
în seminar. Le-a rămas iubirea de flori si eu eram fericit, că am
contribuit la desvoltarea simțului lor estetic.

Cu grădinile de zarzavaturi a mers mai greu. Mă duceam
între ei când săpau. Unii săpau în mănuşi, pentrucă — vezi
Doamne — hârletul le vătăma palma, alţii se jeluiau de spinare,
deşi săpau cu schimbul, câteva minute, după indicațiile profesorului
de economie. In cazuri de acestea, fără mustrare luam eu hârleţul
şi săpam rândul întreg. Aceasta rusina pe cei îndoielnici şi se
îndemnau și ei la lucru. La început se dădeau la toate drăciile.

| 22
www.dacoromanica.ro

338

Bunăoară când profesorul sămăna nuci, mergeau în urma lui, le
scoteau şi le mâncau, fireşte nu răsăreau nucii; alții mâncau mor-
covii aleşi si puși în pământ de sămânță. Micile ștrengării dispä-
rură apoi, când urmă rodul muncii, masa încărcată de bunätätile
grădinei.

Primăvara grădinile împărţite în straturi si plivite erau de toată
frumuseţea. Din rămăşiţele de mâncări îngrăşam porci, aveam dar
si untură eftină si curată. In scurtă vreme mâncară și preparanzii
de trei ori la zi, obrajii ofiliti se înbujorară şi dispărură discipli-
narele cele multe. — Fiecare căuta să-şi altuiască pomisori din
cele mai fine fructe, ca să ducă acasă de pomenire din seminar.
— După ieşire din şcoală veneau apoi ei la mine radioşi şi mă
invitau să le văd grădinile lor „ca la seminar“. Sămânţa utilului
sămănată în seminar aducea roadele sale în vetrele preoţilor şi
ale învăţătorilor şi prin ei la vetrele sătenilor cari luau pildă dela ei.

Odată îmi cere comisarul guvernial Domnul Siegescu diploma
profesorului de economie. Profesorul meu era Dl. Teodor Pop, un
notar comunal pensionat, pasionat grădinar și agricultor, la care
eu mâncam cele mai bune fructe şi cea mai fină miere pe când
era notar. Fireşte diploma nu era ca'n palmă. Chemai pe comisar
în grădinele minunat aranjate.

— fata diploma profesorului nostru de economie.

— Primesc diploma, rămâne badea Todor mai departe.

Şi ca să fie deplină gospodăria ne mai aranjarăm şi un atelier
de lucru manual pentru industria casnică. — Ce stricau băieţii din
mobile, le dregeau, isi făceau uneltele de grădinărit şi-și compactau
cărţile. Mergea şi modelarea în lut şi carton. Pentru ei lucrul
acesta era o jucărie, o jucărie însă care avea să le fie de mare
folos în viata.

In străinătate se cheltuesc sume enorme pe şcolile de sub
cerul liber, aranjate la periferiile oraşului, unde duc tramvaele copiii
ofiliti ai orașelor să-i invioreze la carte. Noi aveam bogăţia grădi-
nelor seminariale cu o admirabilă pädurifä de castani şi tei şi cu
parcul stufos împrejmuit cu tei. Un loc mai ideal pentru gruparea
claselor nici nu se putea închipui. Era păcat să nu-l utilizăm pentru
învățământ. Profesorilor le plăcea planul de a sta în liber, dar
aveau nedumeriri. |

— Ne întoarcem dar la peripatetică ?

— Da.

— Se vor uita după paserile sburätoare,

www.dacoromanica.ro

339

— Mai bine la paseri decât la mustele din sale.

— Dar dacă plouă ?

— Mergem sus.

Aveam IV clase de pedagogi şi III de clerici şi şcoala de
aplicaţie. Îi împărţii în opt grupe sub câte un tei mare, în câte un
cadru de tufe, ca în opt cuiburi. Dupa primele lectii vin profesorii
radiosi.

— Asta-i minunat. Stăm până la ora 1 d. m. si nu simţim
lâncezeală. Ozonul ne tine inviorati si pe noi şi pe elevi. Contactul
e mai nemijlocit şi între noi şi elevi si între cele două categorii
de elevi. Suntem fiii naturei, nu mai mergem sus.

Și când îi prindea ploaia veneau sus şi le părea, că-i nebu-
nesc päretii. În liber se ţineau şi examenele şi comisarul Siegescu
lua fotografii de pe grupele de clasă. ca să le ducă în Minister
şi să întroducă pretutindeni şcoala în liber.

Aveam orchestra şi corul nostru bine condus de profesorul
Lugojan. Oarele de gimnastică ţinute în umbra pädurifei le deschidea
regretatul profesor Dr. Sădean cu hora şi se cântau şi dansau, cân-
tece şi jocuri româneşti, menite să fie popularizate de elevi în
satele unde aveau să meargă, ca preoți şi învăţători. Escursiunile
multe şi instructive pe la locurile istorice şi domeniile de mode!
din apropiere din Ardeal, Bănat şi până la Fiume, le făceam ca
nuntaşii. Disciplina o ţinea şi în această liberă mişcare a elevilor,
armonia sufletească dintre distinsul corp profesoral, de care eram
înconjurat şi care exista în sânul elevilor armonizati şi ei între sine.

Ca să aduc mai aproape oficiul pastoral de cel didactic am
stăruit până ce Sinodul eparhial a declarat obligator examenul
pedagogic. pentru clerici. Preotul să fie învăţător, ca să ştie controla
şcoala ca director local şi să poată împlini funcțiunea de învăţător,
unde lipsesc învățătorii.

Clericii nu voiau să ştie de aceasta, că vezi Doamne, ei au
să fie preoţi şi nu învăţători. Li era greu să mai facă un examen.
Profesorii încă, nu erau încântați de această mestecare, tot aşa
comisarul guvernial, cu un cuvânt toţi mi-au intors spatele,

La primul examen nu s'au prezentat elevi, spre marea satis-
factie a profesorilor şi comisarului guvernial.

— Cui îi e ruşine să fie aceea.ce sunteu — dascăl — acela
mă desconsideră pe mine. Şi mai ales, cine nu vrea să fie dascăl
nu e vrednic să fie preot,

22*
www.dacoromanica.ro

340

Veni rândul- examenelor teologice, au cunoscut că nu se face
preot, fără a fi învățător.

— Să ne.dați răgaz ca să ne pregătim bine, să nu rămânem
de ruşine înaintea comisiei examinatoare.

Le-am dat şi se dădură examene splendide. După aceea toţi
ajunşi în posturi bune învățătoreşti până la alegerea în parohii,
veneau și mărturiseau cât de bine le prinde examenul pedagogic
şi ce fericire că nu m'am lăsat după prostia lor. Cu aceşti preoti-
învăţători s'au umplut întru câtva lacunele lăsate de învățătorii duşi
în răsboiu şi în parte să provede şi azi învățământul primar
dela sate.

Dela unitatea sufletească a preoților şi învăţătorilor atârnă
unitatea sufletească a satelor conduse de ei, deaceea am concentrat
toate firele educaţiei în această unitate. Ai nostri mă înțelegeau
şi nu, dar guvernul unguresc m'a înțeles deplin şi presiona cu
toate mijloacele desfacerea celor două institute. Bietul comisar gu-
vernial Siegescu mereu venea cu poruncile de separare. Guvernul
care făcea politică din şcoală, ne promitea şi ajutor de stat pentru
edificarea unui local separat pe seama preparandiei. Toate tenta-
tivele se terminau cu împăcarea dintre mine și comisarul Siegescu,
carele avea simpatii pentru preparandia din Arad şi în ultimă ceda.
„Până vei fi Dta director, dar după aceea s'a isprăvit cu comu-
niunea institutelor, guvernul nu o mai tolerează“. Aşa sa si
întâmplat. Eu am venit în 1917 la Oradea și după mine a
urmat potopul comisarilor politiali peste preparandii. Dar vorba
vine: apa trece, pietrile rămân. Comisarii se duseră pe plutele

revolutiei si preparandia tot în picioare a rămas.

*
*

Procesul civilizafiunei va aduce multe institufii culturale in
Romania întregită. Toate sunt cu înțelepciune întocmite pentru
a da Statului Român caracterul cultural. Ar fi însă palat zidit pe
nisip toată cultura aceasta modernă, dacă sufletul satelor ar rămâ-
nea părăginit. Şi sufletul satelor e depus în mâna preotului şi a
învățătorului, pe cultura lor armonică trebuie să se pună mai mare
fond. Că dacă noi am avut pe Ungurii nostri, Statul român încă
îşi are pe internafionalistii săi distrugători de patrie şi neam,

România nouă pe sufletul satelor să se clădiască.

www.dacoromanica.ro

341
Omagiu lui Eminescu.)

Aveam înaintea mea două cereri pentru mahuscris în memo-
ria marilor decedați: a marelui dascăl al neamului românesc,
Gheorghe Lazăr şi a marelui preot Andreiu Şaguna, când intră
domnul Gh. Bacalogu, să-mi ceară manuscris pentru „Cele Trei
Crişuri“, scurt, câteva şire.

— „Pe când ?“

— , Pe mâine ori poimâine, pentrucă trebuie să scoatem un
număr festiv cu „România Jună“ pe 12 lunie“.

Tot aşa la repezeală cereau şi ceilalţi. Toţi grăbesc, și eu
olog de mâna care ar trebui să scrie şi e nevoită să împrumute
mâna stângă, ca să se trudiască şi ea cu slova, în scurta vreme ce
o mai am pentru scris. Și ce bine m'a servit şaptezeci de ani
dreapta, poate nici când nu se obosea, dacă nu o frângea bomba
dela senat.

Graba e vechiul cântec al manuscriselor. :

„Unchiaşule, manuscris pe mâine“ îmi cereau cei dela „Tribuna“
când clocotia lupta cea mare, ce o purtam pe vremuri. Si unchiaşul
scria fără sfârşit . . . Dar în viaţa sa un ban ma luat pentru scrisul
său. Aşa erau vremurile acelea, grăbite a face totul pentru naţiune.

Cum e bună-dimineaţa, aşa e si multam D-tale. Deci repede
şi scurt, e

Tot muncă şi sărăcie şi deceptiuni şi suferinţe şi läpädare
de sine. Toată viaţa sa un sbucium care frământă pe om în covata
sorții, o „vânare de vânt“, cum o numeşte Solomon. Eminescu a
băut cupa plină a acestor amäräciuni.

„Eminescu e un gânditor, un filosof kat’exohin. El a văzut cu
aceşti ochi „deşertăciunile“ lumesti şi a căzut în orbita filosofiei
pesimiste a lui Schopenhauer. Aceasta e tragicul lui.

Schopenhauer ucide brutal viaţa, din care face un măciniş
ce se spulberă în neant. Filosofia lui e destructivă. Eminescu îşi,
cântă durerile pentrucă visează o viaţă mai frumoasă, mai armonică,
o viaţă a perfectiunilor omeneşti, creatoare. El visează un ideal
fără nădejdea împlinirii lui. E simţul artistic creator, ce străluceşte
deasupra pesimismului. Noi iubim şi admirăm acest simţ artistic.

De aceea Eminescu e vrednic de monumentul ce i-se ridică şi
e fnältätor, că se ridică de-acolo, de unde candela cultului artei
aprinsă de el nu s'a stins.

*) 1, „Cele Trei Crişuri“, 1923.

www.dacoromanica.ro

342

Cei ce ridică acest monurhent au mârturia unui ideal fmp-
linit şi pentrucă au văzut, cred şi într'un ideal al unei Românii
fericite. Acest cult al credinței într'un ideal fie coroana, ce se pune
pe mormântul de bronz al lui Eminescu.

Din Trecut...*)

La centenarul lui loan C. Brătianu.

Etam băiat de şcoală în 1866, când I. C. Brătianu adusese
peste Austria incognito pe regele Caro! I şi-mi aduc aminte cum
se adunau în casa părinţilor mei preoții şi învățătorii din Pecica-
română cu ştirile aduse de prin Arad despre marele eveniment.
Fostul meu învățător, loan Ardelean, venea tot des cu „Românul“
lui Rosetti şi eu ascultam cum se citește „Românul,“ cum se
inspiră bătrânii, cum trăiau viața politică a României, — trăind
numai trupeşte în Ungaria, căci sufleteşte erau dincolo de hotar.
Așa s'a făcut la noi educația politică în familie prin preoţi şi
învățători. Si asa s'a făcut cultul marelui I. C. Brătianu, care de-
venise figură legendară pe la noi, fiindcă aici se vedeau numai
faptele mari, fără peripetiile mărunte ale luptelor înterne de partid.

Educaţia aceasta politică din familie ne-a rămas nouă, copiilor,
cari, oriunde eram la şcoală, chiar doi sau trei, cum mi s'a în-
tâmplat mie în Pressburg, numai decât ne constituiam în societate
de lectură, ceream ziare si redactiile „Albina,“ „Federaţia“ etc.
înțelegeau rostul acestor cereri şi ne trimeteau gazetele. Asa am
fost în curent de mic cu toate evenimentele politice. Am trecut
peste emoția răsboiului franco-german, peste extazul räsboiului
neatârnării din 1877; la congresul de pace din Berlin urmăream
din Lipsca, cu răsuflarea înăbușită, frământările lui I. C. Brătianu
şi M. Kogălniceanu. Pretutindeni era înaintea ochilor mei figura
marelui bărbat de Stat în care totdeauna vedeam întruparea patrio-
tismului. Sub aceste influenţe educative ne-a rămas un singur ideal,
idealul patriotismului, jertfei de sine, pentru Patrie si Neam, a
patriotismului, care se absoarbe în interesul general şi trăeşte şi
moare pentru idealul patriei şi neamului, în contrast cu politicia-
nismul, care speculează situaţii în folosul său personal, va să zică,
subordonează interesele neamului şi ţării, intereselor sale.

Noi am adus cu noi din lumea aceea veche a idealului
național cultul eroilor, gândirii şi simfirii româneşti. Mă închin la

*) „Cele Trei Crisuri* 1921.

www.dacoromanica.ro

343

bätrânetele mele memoriei eroului I. C. Brătianu sub a cărui in-
spiratie patriotică am crescut și m'am făcut ceeace sunt.

Doresc ca tânăra generaţie, purtătoare .a viitorului României-
Mari să se inspire din faptele mari ale acelora, cari au fost fnainte-
mergătorii zilelor epice din care a răsărit România de astăzi şi-le
urez ca să ducă la desăvârșită isbândă idealul naţional în noul
Stat român.

www.dacoromanica.ro

Articolii publicaţi
în „Legea Românească“.

Indrumare nouă.*)

De demult era aşa că „Voda face politica ţării“, partidele
aşanumite istorice veniau cu schimbul la guvern, să administreze
puterea executivă.

Era mare price între aceste partide, dar prin guvernarea lor
periodică îşi făceau şcoală politică. Scoala aceasta a avut şi scä-
derile sale, dar a fost iscusită şi patriotică. În momente hotărîtoare
a fost mare, ea a dat ființă României de astăzi.

Toate firele politice orientale se teseau în Bucureşti. Mai ales,
fosta monarhie si Rusia aici puneau la probă iscusinta diplomaților
lor, cari de aici erau avansați de ambasadori. Aşa se explică cum
aproape toți diplomaţii de seamă au trecut prin retorta dela Bu-
cureşti unde se încrucişa fineta occidentului cu viclenia orientului.

Răsboiul mondial a fost precedat de răsboiul diplomatic, dus
până la suprema artă de cătră diplomaţia română. Si cu câtă înăl-
fare sufletească urmăriam, noi de aici, prestigiul fenomenal al Ro-
mâniei mici în concertul politicei europene.

*) „Legea Românească“ No. 1. 2/15. Ianuarie 1922.

www.dacoromanica.ro

345

Aceasta era România ‘inicä inainte de rasboid. În lumina is-
toriei dispar păcatele ei mărunte şi rămâne nutnai Ce e mare în
caracterul ei, întocmai precum personalităţile mari, creatoare, trec
în domeniul istoriei numai cu virtuțile lor, slăbiciunile lor omeneşti
adeseori urîte, sunt uitate,

Ei, şi ,, . acum?

România nouă arată altă formă, sau mai bine-zis încă nici nu
şi-a luat o nouă formă, ci e în starea haotică, care aşteaptă cu-
vântul creator al fiinţei, ce are să o ia, cum aşteaptă massa haotică
a creatiunei cuvântul: să fie lumină,

Ardeleanul însărcinat cu cultură maghiară, aulicul bucovinean,
transfiguratul basarabean, aduce fiecare mentalitatea sa în România-
Mare, ce ar fi o prețioasă variantă într'o mână creatoare, dar în-
târzie mâna creatoare şi varianta amenință a degenera într'o contro-
versă sinucigătoare, i

Aşa trec zilele într'o atmosferă asfixiantă şi nu se mai face
lumină, Până când? Până nu se va începe lucrul productiv. Func-
tionarul, preotul, dascălul, militarul, uvrierul, plugarul, toţi, toți să
lucre, fiecare lucrul său. În munca aceasta vor dispare toate contro-
versele, chiar şi variantele, pentrucă munca uneşte pe oameni su-
fleteşte si face selectiunea valorilor. Românie muncitoare, vină îm-
pärätia ta ! In hoc signo vinces,

Democratia.*)

A strălucit fulgerător în conștiința multimei. Nu din senin.
Ea a fost pregătită teoretic stiintificeste şi prin organizaţii sociale.
Toate tindeau la schimbarea ideologiei vechi. Unele prin evoluţia,
altele prin revoluţia ideilor noui sociale. Si s'a făcut din această
revoluție de idei marea revoluție, ce a răsturnat lumea veche.
Aceasta revoluție nu este încă sfârşită, Ea tentează mereu spiritul
democratic dela noi la răsturnarea temeliei istorice a democrației
noastre şi a ne internafionaliza. E timpul să ne ocupăm cu aceasta
chestiune.

Până la 1848 eram iobagi. Preoţii, ieşiţi din popor, autodi-
dacfi, ştiau atâta carte să împlinescă funcţiile bisericești şi să
păzească sufletele curate creștineşti. Preotul împărtăşia soarta po-

*) „Legea Românească“ No. 3. din 16/29. Januarie 1922.

www.dacoromanica.ro

346

porului său. Poporul îl numia de părinte al său. Era familia mate
a iobagilor români. Suntem dar democrați de baştină.

Întreaga luptă de desrobire a neamului românesc, înainte de
1848 e inspirată de idea naţională si religioasă. Revoluţia lui
Horia, Cloşca şi Crişan la noi, a lui Tudor Vladimirescu dincolo
de Carpaţi, era îndreptată contra ciocoilor străini. Ei sunt eroii
luptei pentru lege şi neam.

Democraţia aceasta, inerentă sufletului românesc, este sinte-
tizată în hotäririle adunării nationale de pe câmpul libertăţii, la
1848. Andreiu Mureşanu în cântecul deşteptării neamului românesc,
chiamă pe „preoți cu crucea în frunte, că oastea e creştină“, şi
Avram lancu sub acest drapel conduce „oastea creştină“. Izvorul
tuturor evenimentelor naţionale este voința lui Dumnezeu şi a po-
porului.

După 1848 creşte o generaţie de intelectuali români, toată
din sânul poporului, păstrându-şi cu sfințenie legăturile familiare
cu vatra părintească și legăturile sufleteşti cu biserica. Aceştia au
susținut în programele lor politice întreg sufletul democratic, tradi-
tional, al poporului românesc.

Spiritul democratic al bisericei ortodoxe, pe urmele lui Hristos
a creat cea mai democratică constituţie : Statutul organic, cu sufra-
giul lui universal, pe care este clădită întreaga constituție a bise-
ricci ortodoxe. Aceasta e o clasică dovadă despre spiritul democratic
al bisericei. Poporul isi alege pe toți slujbasii bisericei, dela crâsnic
până la vlădică si prin aleşii săi isi chiverniseste însuş averea sa.
Aşa că această constituție este admirată şi în America şi în Rusia,
sovietelor,

Programul partidului naţional, alcătuit în conferința naţională,
ținută la anul 1881 în Sibiu, crezul politic al Românilor din
Ardeal, e cel mai larg program democratic. El cere drepturi ome-
neşti pentru popor, sufragiu universal, egalitate si frätietate în
împărțirea bunurilor.

Temnifele de Stat din Seghedin şi Vat, înfundate odinioară
de cei ce apărau drepturile poporului român, martirii Memorandului
dela 1892, grăiesc de democraţia politicei naționale. Pentru popor
au mers în temniţă aceşti mari naționaliști.

Poezia naţională bunăoară a lui Octavian Goga şi peste tot
poezia vremilor trecute o poţi pune alături de poezia sacră a pro-
fetilor, inspirată de idea „mântuirii poporului“ din robia păcatelor
omenești.

www.dacoromanica.ro

341

Şi dacă am räsfoi în amănunte istoria neamului românesc,
pe fiecare pagină am afla democraţia militantă în ipostaza ei reli-
gioasă şi naţională. E cea mai curată democraţie, pentrucă are la
baza ei morala şi iubirea de neam, indivizibile de sufletul românesc
în trecutul nostru.

Legea lui Hristos nu cunoaşte deosebire între om şi om: toți
sunt fiii lui Dumnezeu, egal fndreptätifi la fericerea pământească
si cerească. În această egalitate e cuprinsă toată democraţia, ea
este dar o dogmă a bisericei noastre. În temeiul acestei dogme
scrie apostolul Pavel prietenului său Filimon, care alungase dela
sine pe Onisim, sluga lui, să-l reprimiască dupăce l-a încreştinat:
„Deacum nu ca pe o slugă, ci mai presus de slugă, frate iubit
mai ales mie, iar cu cât mai vârtos fie şi după trup şi întru
Domnul“. Aşa a şters apostolul Pavel în epistola sa cătră Filimon
sclăvia şi a proclamat libertatea omului, iar pentru vieafa socială
egalitatea şi fräfietatea

Democrafi dar si după sânge si după lege, noi înțelegem
să ne desvoltăm democrația noastră creştinească și românească
prin noi înşine, în o viguroasă democraţie națională productivă şi
să o ferim de salto mortalele demagogiei destructive, ce sub firma
democrației face ravagii în răsturnarea generală, ce a urmat după
răsboiu.

Cartea democraţiei noastre este şi va rămâne: Istoria sfântă
şi istoria neamului românesc, izvoarele de vieafä ale sufletului
românesc.

Fixăm acest principiu al democraţiei noastre pentru orientare
în haosul ideologiei nouilor curente democratice, cari bat la porţile
noastre sub diferite sonoare lozince. Si acum trecem la aceste
curente socialiste.

Il.

Socialismul s'a născut din referinfele economice-sociale ale
țărilor apusene, anume din tendința de-a rezolva problema mun-
citorimei, exploatată de capitalism. El nare nimic comun cu
desvoltarea istorică a neamului românesc.

Esenţa doctrinei socialiste este, că e nedreaptă împărţirea bunu-
rilor, ce provine din proprietatea particulară şi din dreptul ereditar,
mai departe din exploatarea muncei, de către capitalism. Proleta-
riatul e consecința acestei inegale împărțiri a bunurilor. Nota co-
mună a socialismului cu comunismul este: tendința de-a preface
cu desăvârşire viața economică, a ordinei de drept şi a vieţii de

www.dacoromanica.ro

548

Stat, astfel, ca să înceteze libertatea individuală a proprietăţii, luând
obştea răspunderea şi îngrijirea de starea materială şi socială a
singuraticilor ; cu alte cuvinte Statul, — pentrucă în ultima ana-
liză obştea e Statul, — este stăpânul pământului şi a tuturor bunu-
rilor de pe pământul ţării şi el le împarte între cetăţenii săi. E
principiul teocratic, aplicat la constituția democratică. Nota distinc-
tivă între socialism şi comunism e în concluziuni. Socialismul,
purcezând din principiul evoluţiei, stărue pentru o radicală delă-
turare a deosebirilor economice și sociale, prin o legiferare, care
numai muncei îi acordă îndreptățirea la venit şi avere, în fond
admite dar avere individuală ; iar comunismul pretinde totala egali-
tate între cetăţeni. Proprietate individuală nu există, toate bunurile
de pe pământ sunt ale Statului social. Cetăţenii, toți muncitori ai
Statului, se împart în mod egal din venitul productiunei comune.

În istoria agitatiunilor socialiste se deosebeşte faza pașnică
doctrinară, care prin desvoltare treptată, paşnică, adică prin evo-
lufie voia să-şi realizeze teoria socialismului ideal, reprezentat la
începutul secolului 19 de socialiștii francezi doctrinari: Fourier şi
Saint-Simon, de faza revoluţionară a lui Louis Blanc pe la mijlo-
cul secolului 19, care începe o agitaţie revoluționară între mun-
citorime, pentru răsturnarea ordinei sociale şi luarea stăpânirei
Statului în mânile muncitorimei. Agitatia socialistă devine prin
aceasta politică. El este întemeietorul social-democratiei. Cel mai
mare agitator şi scriitor al acestei directiuni este ovreul de origine
Carl Marx. În cartea sa, „Capitalul“, „Critica economiei politice,“
şi-a depus principiile sistemului său socialist şi liniamentele gene-
rale asupra societății timpului său. Aceasta carte, popularizată ca
o evanghelie a socialismului, a avut o fnrâurinfä hotärîtoare asupra
maselor socialiste. Ideile lui Marx au întrat aşazicând în sângele lor.

Sub această influență devine şi programul economic si cel
politic al social-democrafilor tot mai radical. Se înființează şi aso-
ciafja internațională a muncitorilor. Nu se mai tăinuia că numai
revoluția poate duce la izbândă, social-democrafia şi pe faţă se
mărturisea că nu va ezita a prinde arma, îndatăce va veni timpul
perspectivei de reuşită. Agitatia se făcea apoi numai pe tema pre-
gătirei revoluţiei sociale. Dreptce atacă şi îndreaptă campanie vio-
lentă contra armatei permanente, a religiunei şi a naţionalismului,
Cari trebuesc distruse cu orice preţ.

Din această agitaţie revoluționară, fără deosebit program
social, se desvoltă anarhismul, cu scopul de-a răsturna fără amâ-

www.dacoromanica.ro

349

nare si fără alegerea mijloacelor, toată ordinea socială existentă,
şi a räpune pe contrari prin atentate: Încep atentate în apus, cum
e atentatul lui Nobiling dela 1878, contra lui Wilhelm I., iar ni-
hilismul ţine în teroare Rusia oficială, secerând numeroase victime,
între cari si țarul Alexandru II. Nihilismul incult a avut un singur
principiu : distrucfia, lăsând celor ce au să vină după ei, ca pe
ruinele ordinei sociale, distrusă de ei, să clădească o nouă lume.

Pe când aceste scurgeri ale socialismului doctrinar îşi fac
ravagiile lor între masele muncitorești, ia avânt o bogată litera-
tură sociologică. Ştiinţific se formulează doctrine noui sociale. Se
întemeiază societăți sociol&gice. Societatea Galilei, lojele francmazo-
ne iau avânt. Şi deasupra tuturora, nevăzuta, dar pretutindeni
prezenta Alianţă Israelitä, cu nesecatele ei fonduri. Fiecare isi are
nuanța ei, dar toate fac politică şi dau năvală concentrică la te-
melia ordinei sociale. Acest curent se înstăpânește în presă, ocupă
teren în parlament şi guvern şi cutreeră toate orașele cu confe-
renfele de propagandă, organizându-se pretutindeni în societăţi de
propagandă. Marxismul se întinde ca un fir roşu în aceasta pro-
pagandă, care se face pe tema evoluţiei sociale sub firma democraţiei.

În vechea Ungarie tipicul reprezentant ştiinţific al acestei
democrații este Jăszi Oscar, carele îşi află prieteni şi între inte-
lectualii români, cari credeau a putea răsturna oligarhia maghiară,
în alianța democrafilor evolufionisti. Precum se va vedea, când a
ajuns la frângerea pânilor, această alianță n'a fost sinceră.

În teză se susținea evoluarea omenirei din cätusele etnice şi
religioase în un universalism al omenirei, în care să nu mai fie
deosebire de neamuri şi religiuni, ci omul să fie numai om, de
fapt însă să se poată înstăpâni cei fără neam și lege asupra celor
ce au trăit şi trăesc prin neamul şi legea lor, cum e neamul româ-
nesc, care evoluează după legile firei lui genuine. O încercare
conştientă de-a introduce o nouă oligarhie a celor puţini streini,
care, precum se va vedea, a fost mai crudă şi mai despotică,
decât toate oligarhiile de mai nainte.

Premisa unei evoluţii false naşte concluzia unei democraţii
false,

Ill.

Rasboiul a infrant regimele imperialiste. Mai nainte in Rusia,
după aceea in Germania şi in Monarhia austro-ungară. Popoarele
şi-au redobândit libertatea după principiile creştinești, formulate de

www.dacoromanica.ro

350

Wilson, în cei 14 articoli ai credinţei politice. Sub vraja principiului
autodeterminatiunei, fiecare naţiune îşi reia libertatea dispunerei de
soarta sa. Se înființează Statele noui pe baze naţionale. Ardealul,
Bucovina si Basarabia se unesc cu Regatul român.

Orăzii îi revine onoarea de a fi punctul de plecare spre
desfacere de Ungaria. Aici se întruneşte la 12 Octomvrie 1918,
comitetul naţional în casa dlui Dr. Aurel Lazar şi formulează dec-
laratia, cetită de di. Dr. Al. Vaida în camera ungară la 18 Octom-
vrie, în care declară că nu mai suntem naţionalitate ci naţiune,
cu dreptul de liberă dispoziție. Ungurii naționaliști se agită și
Apponyi declară a apăra integritatea Ungariei până la ultimul ungur.

Pe când se petrec aceste în camera ungară, democraţii pre-
gătesc revoluţia sub conducerea contelui Kärolyi, tigrul de odinioară.
Ei oferă Românilor autonomie naţională, în cadrele integrităţii Sta-
tului ungar şi portofoliu de ministru în noul guvern ce-l vor înființa.
Românii nu întră în cursa democratilor.

În noaptea de 17/30 spre 18:31 Octomvrie, se declară revo-
lutia din Budapesta şi se constitue sfatul national al democratilor,
care ia puterea de Stat în mâni si numeşte guvernul Grof Kärolyi,
în care întră cunoscutii democrați: Jäszi, Garami, Kunfi. Jâszi e
ministrul naționalităților. Deodată cu aceste, este asasinat contele
Tisza în palatul său din Budapesta.

În acest stadiu eram pe urmele Rusiei. Contele Kärolyi coräs-
punde democratului nationalist Miliukow, după care a urmat Lenin
şi Trotzkij, pracum la noi vor urma Lenin şi Trotzkij pe graiu
unguresc, cari vor lichida Uugaria şi o vor face vazală la ruși.

Românii se constitue în consilii naţionale cu garde naţionale.
In Oradea la 3 Noemvrie Consiliul conduce politica româ-
neascä, independent de consiliile ungurești, garda fine ordinea
publică în satele românestii răsvrătite contra domnilor de ieri.

În 9 Noemvrie se întruneşte comitetul executiv al Românilor
în Arad. Se încep tratativele cu Jâszi Oszkär, trimis de guvernul
democrat din Budapesta. Democratii aduc cu sine pe cel mai mare
şovinist și dușman al Românilor, pe profesorul universitar din Cluj,
Apathy. Jâszi declară că nu Foch va face pacea cu Ungaria, ci ei
democraţii vor reprezenta Ungaria la Conferinţa de pace. La aceasta
aveau nevoie de votul Românilor, pentru o Ungarie întegrală cu
* autonomii naționale după chipul elveţian. Şi erau largi darurile
"democraţiei pentru poporul românesc, numai să nu se deslipească
de Ungaria. Când a fost refuzat, a devenit agresiv și tovarășul său

www.dacoromanica.ro

351

Bir în ,,Vilag* amenința cu menținerea Ungariei integrală, prin
foc si sabie. Democratii doctrinari aveau intr’o mână ramura de
maslin, în alta bomba. S'a sfârşit cu legenda democrată. Tratativele
româno-democratice se întrerup brusc si se convoacă pe 1 Decem-
vrie marea Adunare națională în Alba-lulia, care proclamă unirea
cu Regatul român. i

După adunarea din Alba-lulia se deslänfueste furia democra-
tilor împotriva Românilor. În 8 Decemvrie declară Katz, în marea
adunare socialistă din Oradea, că se întemeiază Statul socialist
după chipul lui Marx şi Engels, iar în Cluj se constitue un guvern
unguresc sub prezidiul profesorului Apathy. Agenţii socialişti agită
în adunări şi afişe poporul român împotriva preoților si intelec-
tualilor români. Pentru ilustrarea acestei propagande dăm aici o
volantă, răspândită de consiliul național maghiar, prezidat de pro-
fesorul Dr. Agoston Péter, mai târziu membrul sfatului terorist din
Budapesta, prezidat de Kun Béla.

Frați Români !

„Pe regele ungur Pam alungat, dar domnii români voiesc din
nou să ne aducă pe cap pe regele din România, însă toți regii
sunt pe o formă de răi. Noi ne-am scăpat de grofii și domnii
nostri mari, dar advocafii şi fiscalii voesc să ne deie pe mâna
boierilor din România, cari sunt şi mai răi asupritori, decât cum
au fost grofii şi domnii mari ai nostri. Republica socială, demo-
cratică si radicală, voeşte să deie poporului românesc din Ardeal,
pământ si voieste ca în Ardeal să nu domnească familia (omitem
epitetele murdare) Hohenzollernilor, fără însuşi poporul plugar şi
muncitor. După cum noi am alungat pe grofii şi domnii nostri
mari, asa alungaţi şi-i aruncați în iad şi voi pe domnii vostri
mari, cari vă asupresc, ca numai al vostru să fie pământul, pe care
îl lucraţi. Noi n’avem lipsă de nici un rege, nici de ofițeri, cari
fac numai lux şi fură vremea înzădar, nici de boieri şi de domni
mari, cari sug numai sângele nostru, ca lipitorile. Nouă ne trebuie
pământ și libertate. Să trăiască republica social democrată şi radi-
cală! Comitetul plugarilor și al muncitorilor“.

Consiliul Dirigent, cu sediul în Sibiu, luase în mâni guver-
narea Ardealului, dar noi, dindărătul frontului unguresc, eram în
gura morţii. Fel de fel de formaţii de trupe ungureşti, cum sunt
„Legiunea morţii“, „Pentru Ardeal“, „Roşii“, între sine geloase de
eghemonie, unanim jufuesc şi ucid pe Români, pe unde-i ajung.
Nimeni „nu e sigur de vieafä. Țăranii capătă plumb în loc de

www.dacoromanica.ro

352

pământ. În sfârșit se declară comunismul, care mătură pe groful
„democrat“ Kărolyi. Astfel se bolsevizeazä şi Ungaria.

În 21 Martie 1919, silit de împrejurări, depune contele Kărolyi
puterea Statului în mâna comuniştilor, ca să apere ei integritatea
Statului ungar împotriva Antantei, care le dăduse termin de 10 zile
pentru evacuarea militară a liniei demarcationale : Arad — Oradea
— Carăi — Sătmar. Așa se constitue sovietul comunist din Buda-
pesta sub prezidiul ziaristului Kun Béla si se proclamă dictatura
sovietului. În Oradea încă se constitue directoratul terorist sub
comisarul Katz Bela, un tânăr doctrinar marxist.

În Rusia ia locul Țarului alb Nicoae II., Țarul roşu Lenin, în

Ungaria locul regelui schwartz-gelb Carol, Regele roșu Kun Béla.
Internaționala a III. acaţă toate teoriile socialiste în cui si se înstă-
pâneşte cea mai sângeroasă teroare, de cănd e lumea. După listele
oficiale, publicate chiar de guvernul sovietic, în timpul domniei
bolşevice au fost omoriti două milione de oameni. Între acestia:
familia Țarului, 28 episcopi ruși, 1215 preoți, 6000 învăţători si
peste 800,000 țărani. lar acum în bogata Rusie pier milioane de
oameni nevinovaţi de foame, părinții își mânâncă de vii copiii şi

"se mânâncă om pe om, cel mai tare pe cel mai slab, ca să-și
salveze viața, în vreme ce teroriștii adună comori prin Elveţia, pe
când vor părăsi marele mormânt al Rusiei, nenorocită de bolşevici.
Noi si Ungaria n'avem pâmacum o statistică complectă, dar cazu-
rile cunoscute, cum e: uciderea familiei Hotăran din Siria, a preo-
ților nostri din Simand, a lui Ciordaş şi Bolcaş din Beiuş, Seghi-
ştelul etc. în cruzimile lor nu sunt îndărătul celor din Rusia.

Obiectul tuturor cruzimilor si în Rusia si în Ungaria sunt:
biserica şi națiunea, cari stau în calea hienelor străine, de-a se
înstăpâni asupra popoarelor, cu sabie şi foc.

Bolşevismul a depășit principiile socialismului doctrinar-, zic
visătorii socialismului-, e o bestialitate a instinctelor omeneşti,
mult-puţin motivată de autocraţia regimelor burgheze. Nu e adevărat.
E o consecinţă firească, ultima etapă a socialismului. Toate revo-
luțiile de idei s'au sfârşit cu revoluția sângeroasă in care s'au
înmormântat, cum se înmormântează și astăzi comunismul. Trotzkij
şi Lenin recunosc dezastrul bolsevismului şi cearcă "armistițiu cu
lumea burgheză, ca iarăş să-și renoiască revoluţia.

Scriitorul acestor sire era în Germania în 1878, când Hüdel

‘ din clasa muncitorilor si Nobiling, fost elev al marelui economist
Roscher, la universitatea din Lipsca, băiatul unui mare arendaş

www.dacoromanica.ro

353

de pământ, bine situat, au săvârşit unul după altul atentatele contra
împăratului Wilhelm I. in Berlin. Pe vremea aceea trăia Marx si
Becel, şeful temut al partidului social-democrat în Berlin şi era
plin văzduhul de explozibile anarhice. Comparam doctrinele, ce se
preleg de pe catedră şi ce se scriu în literatura sociologică, cu
realitatea instinctelor deslänfuite, cari nu știu carte, decât pofte
destructive $i am ajuns la convingerea că diferitele doctrine socia-
liste sunt numai etape în calea spre revoluție. Nobiling aruncă
cartea şi se face atentator, aläturea de Hâdel. Asa am cunoscut
eu, de visu, şcoala lui Marx, din care sa născut comunismul
revoluţionar de astăzi. Pentru mine, care am urmat cu atenfiune
desvoltarea social-democratiei, n’a fost surprindere comunismul
sângeros, ce a urmat în zilele noastre, ci un simplu proces psiho-
logic. Cine seamănă vânt, seceră furtună.

Am văzut apoi înfăptuit comunismul cu Kun Béla. E de
prisos să-l descriu în amănunte, toți îl cunosc. Dintr’ odată bogatii
au sărăcit, dar nu săracii s'au bucurat de tot binele, ci s'a instalat
terorul elementelor iresponsabile. Vreau numai să remarchez psiho-
logia acestui comunism. De pildă comisarul Katz Bela şi-a dat
toată silinta să aplice postulatele comunismului doctrinar. Zadarnic.
Inexorabilă psihologie a instinctelor de jos l-a încătuşat si pe el
şi din Statul ideal s'a făcut Statul absolutistic al republicei sovietice.
Pentru doctrinarii, intrati în opera de comunizare, nu mai era
întoarcere, pentrucă orice schimbare de front ar fi plătit-o cu
capul. Un total bancrut al aplicabilitätii postulatelor comuniste,
în ediţia mai nouă.

„Democraţii“ burghezi, aveau în program decretarea chestiei
bisericeşti şi a chestiei naţionale de chestie privată a cetăţenilor,
adecă desfacerea bisericei şi a naţiunilor de Stat. Prin aceasta
desinteresare de bişerică şi naţiune puterea de Stat avea să ajungă in
mâna democratilor. Statul erau „democraţii“. Noi cu întreg bagajul
tradiţiilor noastre naţionale şi bisericeşti, mergeam pe plutele piei-
rei, dar cu noi mergeau şi Ungurii. Se sfârsia şi Regnum Marianum,
Când însă aceşti democrați, fngräsati pe spinarea naţiunilor, s'au
văzut scoşi din casele lor somptuoase, prin comunizare, au început
a tipa. Ei înțelegeau democraţia ca ţăranul comunismul :

Ştii matale ce este comunismul ? îu întrebat un ţăran.

Știu, dacă mi-i spune.

Dacă ai matale două clăi de fan, dai una aceluia care n’are?

Dau, domnule,

23
www.dacoromanica.ro

354

Dar dacă ai două vaci, dai una celui ce mare?
Cum să nu-i dau.

Si aşa pe rând da el din toate celui ce nu avea.

Dar dacă ai doi porci, dai unul celui ce n’are porci?

Acuma asta nu, că porci am şi eu.

Va să zică el se împarte cu vecinii săi pe tot ce nu-i a lui,

dar din ce are el, nu dă altuia.
Întocmai aşa şi democraţii ar da toate drepturile şi averile
bisericelor şi naţiunilor, dar din a lor agoniseală hräpäreatä nimic.

Noi am făcut revolutia-, mărturisesc acum sincer, aceşti de-
mocrati — şi noi vom face şi contrarevolutia. Și veniau la noi tre-
murând ca varga, să solicite sosirea armatei, că altminteri toți
murim aici sub terorul comunist Şi au primit armata română între
osanale şi flori.

Caracterisc e pentru aceşti „democrați“ că, puşi la adăpostul
armatei române, înlăuntru îşi renoesc aspiraţiile democratice di-
disolvante de State naţionale, iar în afară pozează iridenta maghiară.
E acelaş suflet perfid şi duşman al alcătuirilor autohtone.

In lumea bolşevică, bulgarul Rakovski e regele neîncoronat
al României. El işi trimite din Rusia soldaţii săi anarhişti. Erau şi
aici, în Oradea din ei, veniţi ca să aplice regimul bolşevic. Cre-
tulescu, Avramescu şi aşa mai “departe, străini din vechiul Regat,
cari luaseră nume românesc, ca să poată face între popor propa-
gandă cu graiul viu, broşuri şi gazete, cum e „Steagul Roşu“ şi
„Țăranul român“, contra alipirei noastre la Regatul român şi pentru
revoluţie contra Statului român. Ei, cu cei de aici au judecat. la
moarte victimele comunismului: Ciordaş, etc şi dacă nu sosea la
vreme armata română eliberatoare, nu ajungea în pământul făgă-
puintei nici un preot şi întelectual, rămas dincoace de Ciucea. El
a trimis pe ceice au încercat revoluţia din Bucureşti, în faţa pa-
latului regal, în Noemvrie 1918, pe când era momentul de a se
săvârşi actul realizării României-Mari, ca în stare de revoluţie fiind,
să nu putem înfăptui unirea tuturor Românilor. El a comandat gre-
vele, menite să răstoarne întreaga viaţă economică şi să ducă la
faliment ţara, ca întrun moment dat să ia el în mani guvernarea
țării şi să o supună tiranului regim bolşevic. El a trimis pe Max
Goldstein şi soţii să săvârşească şi atentatul dela Senat si el l-a
trimis şi a doua oră, încărcat de aur şi ecrazit, să continue opera
diabolică a atentatelor. El ţine în continuă teroare România de as-
tăzi, El este vinovatul mare al procesului greviştilor şi atentatorilot

www.dacoromanica.ro

355

ce stă acum sub judecarea materială. El, comisarul bolşevic al ne-
norocitei Ucraine, pândeşte la graniţele României dela Nistru, ca
întrun moment dat, de-o incendiare internă, să treacă Nistrul şi
să facă din România aceea ce a făcut Trotzkij, Lenin din Rusia şi
Kun Béla din Ungaria. Rakovski are o ţintă bine determinată si
întreg arsenalul internationalei a III. pentru a produce mai nainte
anarchie în ţară, după acea a ataca frontul. Anarhia politică din
țară e rodul muncei lui.

Democraţia ce se manifestă la noi după răsboiu e brodată pe
etica democraţiei ce a produs în aplicarea ei practică stările din
Ungaria şi Rusia. O etapă la Internaționalei a III. Hristoşi să fiţi
lui iubitori de neam şi ţară, democrați români, ajunşi pe tărâmul
acelei fatale democraţii internaţionale, nu veţi putea opri procesul
revoluţiei distrugătoare de ţară şi neam. Nu se poate clădi o Ro-
mânie mare pe explosivele unei democraţii, străină de sufletul
românesc şi revoluţionară.

IV.

Democraţia noastră e întemeiată pe etica creştină, clasic ex-
primată în maxima de viaţă a sfântului Ambrozie: ora et labora,
roagă-te lui D-zeu şi munceşte. Pe poporul românesc l-au susţinut
rugăciunile şi munca.

Munca aceasta intensivă a produs mica proprietate la noi
puterea economică a unei naţiuni. În ciuda tuturor încercărilor de-a
împiedeca cumpărările ţăranilor nostri de mici proprietăţi, aceştia,
cu ajutorul băncilor româneşti, pas de pas dau înainte şi prefac
vechile curii nemesesti în mici proprietăţi ţărăneşti. Aşa că prob-
lema agrară rezolvea de sine prin valoarea productivă a indivi-
zilor. Iată o împărţire a bunurilor, cerută de socialism, efeptuită
după chipul şi asemănarea noastră. Nedesăvârşită, dar în sfârşit e
un progres spre bunăstarea generală.

Când au ieşit comuniştii la sate să le comunizeze şi spu-
neau ţăranului nostru că de acum înainte casa, boul şi asinul lui,
întreg imobilul şi mobilul nu mai sunt ale lui, ci ale obştei, dreptul
moştenirei copiilor lui trece asupra obştei, el e un simlu muncitor în
marele atelier al Statului, acesta, văzându-şi moşia primejduită, a
refuzat primirea comuniştilor, în unele locuri cu violenţă, încât
aceştia au trebuit să sisteze comunizarea satelor cu toată propagauda
socialiştă. Remarcăm această stavilă a socialismului la noi.

23*
www.dacoromanica.ro

356

Și iată s'a făcut şi legea agrară fără socialismul doctrinar,
brodată pe realitatea vieţii noastre economice. Adevărat că o lege
agrară trebuie să fie întemeiată pe principiile economiei naționale,
s'a făcut însă cazuistic şi sunt incalculabile oscilările ce au să urmeze
până la consolidarea unui sistem agrar productiv. A făcut-o duhul
vremurilor noastre, înțeles în primul rând de „Regele ţăranilor“,
care cel dintâiu a parcelat domeniile coroanei între ţărani şi de.
toată suflarea românească.

Aşa cum e această lege, cu toate defectele ei, e productuj
democraţiei româneşti, o închinare privată ţăranului român, erou]
muncei cinstite în timp de pace şi a luptei pentru ţară în timp de
răsboiu, care prin scump sângele său a răscumpărat unirea tu-
turor Românilor. Ea se făcea şi fără democratul „sui generis“ şi
fără accesul țărănesc din Topoloveni şi fără antidinasticul din
Șercaia şi fără toţi greuruşii demagogiei răsuflate, pentru că poporul
românesc a ajuns în desvoltarea sa istorică la punctul, să şi-o facă
el însuşi prin sine şi pentru sine.

La votarea legii agrare aud pe simpaticul socialist, omul cu
vederi largi, Grigorovici, zicând cu o senină mulțumire: „lată încă
un pas spre democratizarea ţării. Celelalte vor urma“. Foarte bine,
urmeze toate câte au să urmeze, din evoluţia vieţii sociale a popo-
rului românesc. Sufletul românesc intelegator şi altruistic e accesi-
bil pentru progresul social.

Pe mine mă întriga punctul naţional: Din legile aceste lip-
seşte sancţiunea mozaică, ziceam eu. Să mă explic.

Cea mai veche lege agrară este a lui Moise. Sistemul lui
agrar se întemeiază pe teocratie. Tot pământul este a lui Jehova.
Pământul lui Jehova se împarte între familii pe 50 ani, ca uzufruct.
Tot al şaptelea an nu se samănă de proprietar, el este al săracilor,
Aşa se formează săptămâna de ani, iar în a şaptea săptămână de
ani, adecă în al patruzecişinouălea an, încetează uzufructul. Al
cincizecilea an era anul iubilar al libertăţii. În acest an fiecare
evreu, care îşi pierduse libertatea şi ajunse sclav, ori a scăzut din
pământul avut, îşi redobândea libertatea şi reîntra în moştenirea
pământului familiar al părinţilor săi. Toate schimbările în pose-
siunea pământului erau valabile numai pe ciclul de 50 ani, când
se făcea o „restitutio in integrum“ a familiilor în moştenirea lor
teocraticä.

Ce a fäcut Moise prin lege pentru echilibrarea economică,
va trebui noi să facem prin educaţia ţăranului şi îngrădirea lui prin

www.dacoromanica.ro

357

instituţii proprii de a-l ocroti contra rapacităţii speculantilor de
pământ, că ce se pierde acum, pierdut rămâne pentru ţăranul ro-
mân. Nu e legea lui Moise să-i redea pământul tot la 50 ani.

Prin legea agrară s'au împlinit postulatele democratice în viaţa
economică a poporului nostru, iar prin legea sufragiului universal
postulatele politice, a celei mai avansate democraţii.

E semnificativ însă că în vreme ce la noi e întrodus sufragiul
universal pe comună şi secret, în republica sovietelor lui Trotzkij-
Lenin, votul secret e şters, iar votarea publică cu graiul viu ex-
primată trebuie să se dea în faţa comisarilor roşii... {ntelegeti
rostul acestui control. Cine-i reactionar, noi ori sovietele ?

Avem dar cele mai democratice legi. Dar legile sunt numai
un cadru al legalităţii. Ne mai trebuie o societate, care să dea
cupris real acelui cadru. Formarea acestei societăţi este problema
mare a zilelor noastre.

În Anglia nu prinde rădăcini socialismul. Însuş socialistul
Grigorovici recunvaste într'o conferinţă, că în Anglia monarhică e
mai largă viaţa constituțională decât în Franţa republicană.

Demoulin, marele sociolog francez, examinează acest fenomen
în celebra sa carte „Superioritatea rasei anglo-saxone“ şi ajunge
la concluzia că sistemul de educaţie anglo-saxon e superior siste-
mului altor naţiuni. Chestiunea socială e dar chestiune şcolară.

În Franţa, — zice el — se pregăteşte tinerimea pentru examene,
ca să poată întra în oficii civile şi militare, pentru fete adună pă-
rintii dota, ca să le asigure măritişul. Idealul părinţilor este de
a-şi pune fiii lor la adăpostul unei buget, ori a unei dote grase.
Carierele se fac pe scara protectiilor şi celelalte nedreptätiri cunos-
cute în goana după situații.

Drilajul din internate ucide acţiunile libere şi spontane, ori-
ginalitatea. Cresc oameni, cari se bizue pe societate nu pe sine.
Napoleon a desvoltat internatele, pentrucă îi trebuiau funcţionari
servili şi soldaţi. Ele nu formează oameni. Nici şcoala germană
nu creşte oameni bizuiti pe sine şi lui Wilhelm i-a trebuit func-
tionari şi soldaţi. Aceste şcoli au dat o sumedenie de surmenafi
incapabili de muncă productivă. S'a. mai năpustit şi politica asupra
şcoalei, ceeace a dat Kulturkampf-urile. Se naşte proletariatul in-
telectual. Se formează snobii admiratorii aristocrației. Inovatiunile
înlocuesc tradiţiile. Decreşte natalitatea, pentrucă nu se poate aduna
zestre pentru mai mulţi copii. Se macină toată energia naţională
în lupta pentru beneficiile publice. Din acest sistem de educaţie

www.dacoromanica.ro

358

răsar boalele sociale, cari bântuie Franţa şi Germania. Acest sisteni
de educaţie creşte oameni pentru a societate moartă.

‘Scoala anglo-saxonă pleacă din principiul educaţiei particu-
lariste Creşte oameni, cari se bizue pe sine în lupta de existenţă,
oameni capabili de a-şi crea o situatiune independentă prin spi-
ritul de iniţiativă şi voinţă proprie.: Școala o apropie cât mai mult
de condiţiile vieţii.

Se înfiinţează coloniile şcolare (Summer-Meeting). În 1889 se
deschide şcoala din Albotsholm. In aceste şcoli, provăzute cu ate-
liere şi gospodării agricole, tânărul englez creşte în o atmosferă
caldă familiară. Sub conducerea profesorilor de specialitate, elevul
învaţă şi lucrează lucrul pentru care are inclinare şi aptitudine.
profesorul prinde calităţile elevului si le îndrumă spre perfectiune.
De aici fiecare iese cu un caracter muncitor şi cu cunoştinţe, cari
îl fac capabil a trăi din munca sa proprie. Aici se cresc copiii
pentru sine, pentru nevoile viitoare, în practica lucrurilor manuale,
aristocrații de ieri se fac comercianţi, agricultori şi industriasi.
Dispare aristocrația ereditară, snobul şi se formează tipul noblefei,
gentlemann-ul. Aceasta educaţie, care formează pe omul inde-
pendent în existența sa particulară şi în viata de Stat, predes-
tinează pe englez pentru colonii, din cari s'a îmbogăţit Anglia O
societate astiel crescută nu trăieşte din bugetul Statului, ci e un
mare laborator, în care se înparte munca pe valorile individuale,
dela rege până la muncitor. Sufletul acestei societăţi, profund re-
ligios şi înălţător patriotic, e inaccesibil pentru doctrinele destructive
socialiste. Aici Dumnezeu şi patria nu e o frază banală, ci o realitate.

Franţa şi Germania au cunoscut valoarea educatiunei engleze
şi făceau mari sfortäri înainte de răsboiu pentru reforma invat{a-
mântului în directiunea formării individului productiv şi îndepen-
dent, în şcoală. Dar la noi?

Vorba aceea: Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi
moare ca pensionar. A ţăranului e provara să facă bugetul pentru
toţi şi pentru toate, a boierului risipa, iar a străinului îmbogățirea
din împlinirea trebuintelor Statului şi a particularilor. Din aceste
stări s'a născut politicianismul, pentrucă era o afacere bună a sta la
oala bugetului şi a interveni pentru toţi şi toate sinecurele. De
câteori veneam din ţară îmi ziceam, d'apoi că aici Românul e chel-
tuitorul şi numai străinul câştigă. Era şi considerată România ca o
nică Americă de vecinii ei de ieri. Bulgarul provedea pietile cu
zarzavaturi, grecul comerţul, săcuiul birjăria şi serviciul de casă,

www.dacoromanica.ro

359

„Cubicuşul* ungur lucrul de- terasare, industriaşul ungur şi neamt
industria, fabricele germane masinäriile, echiparea armatei etc. Tä-
ranul nostru se hrănea cu mămăliga cu esent şi-l păştea pelagra,
iar aceştia se îngrăşau pe untura ţării. Declararea răsboiului în
1914, m'a prins în ţară. Credeam că se evacuează ţara, văzând
infinitele transporturi de foşti muncitori străini, cari batjocurind ţara
plecau răcnind de ură contra a tot ce e românesc, ca mai târziu
să 'se întoarcă împotriva ei cu arma în mână. Nu voiu uita nici-
când acest trist tablou. -

Bugetul, afacerile au ametit şi pe oamenii nostri de treabă
sub căicâiul unguresc. Vorba lui Nene Alecu: Noi ne-om fi dedat
în decurs de 60 ani la specula situaţiei politice, voi însă ne-ati
întrecut în şase luni de zile. Glumä ca glumă, fapt e că politicianis-
mul a devenit şi la noi o calamitate, De cătră el nu se poate urni
munca productivă. Toţi sunt inglodati în afaceri şi politică şi ni-
meni nu lucrează. Toate în numele democraţiei.

Politicianismul acesta corupt este mai puţin apt de-a rezolva
problema socială. Școala este leagănul regenerării sociale.

Şcoala românească însă a rămas tot la metoda veche, creşte
funtionari şi proletari intelectuali, Satele rămân analfabete, fara în-
vätätori, chiar şi cele cu învăţători rămân fără carte, pentrucă
don’invatitor pune fara la cale in Bucureşti, unde e deputat şi
aspirant de ministru democrat. Aceasta şcoală trebueie să moară
şi să învie şcoala nouă a României muncitoare.

Talentul Românului e un capital intelectual, care îl predes-
tineazä pentru creatiuni mari. Deschideţi acestui talent şcoala larga
a civilizaţiei şi vor fi desgropate bogăţiile țării de sub mormanul
solului fece, ce le acopere ca un mormânt. Şi va înflori ştiinţa şi
arta şi virtuțile creştineşti şi libertatea cetäteneascä. Va muri şi
boşevismul şi iredentismul şi politicianismul, când va învia această
societate a muncei româneşti productive. Ce seamănă şcoala în
suflete, aceea răsare în viaţa particulară şi publică.

Istoria Românilor a rezervat o pagină de aur eroului culturei,
care va rezolva problema socială prin şcoală în spirit religios şi
naţional.

www.dacoromanica.ro :

360
Scrisoarea „Preotului batran“.*)

lubite nepoate Aureliane!

Am fost la Bucureşti, dă-mi voie să-ţi comunic învăţăturile,
ce le-am cules din aceasta călătorie.

Pe o cale aşa lungă, obsearvă omul multe, lată observaţiile
mele: Românii, fără osebire de ocupațiile lor, discută aprins po-
litică, par'că nici nu mai există pentru ei alt interes, decât lupta
fratricidă pe tema politicei de partid. Câtă energie cheltuită în opera
destructivă ! Ovreii, retraşi, discută serios afacerile lor comerciale»
încheie legături şi planuri de exploatare a bogățiilor ţării ; pentru ej
călătoria e un câştig. Ungurii dârji, şoptind, îşi comunică tainele lor,
se îmbărbătează reciproc şi cu vădite gesturi dau semne de dis-
pret faţă de Români. Însfârşit, sosesc în gălăgiosul Bucureşti cu
formele lui seducătoare şi cu topitoarea lui de buzunare subţire,
cum Sunt ale noastre.

În modestia sfintiei tale nici nu vei fi crezut că „Legea Ro-
mânească“ a străbătut până la Bucuresti, unde din mai multe parti
mi-se vorbea cu simpatie despre ea, chiar arhimandritul Scriban a
ținut să-mi spună elogioase cuvinte despre revista noastră. Indeo-
sebi s'au remarcat discutiunile din aceasta revistă în jurul problemelor
sociale de astăzi şi a rolului preotimei în viaţa politică, ce au
contribuit la ieşirea neştirbită a preotimei din eparhia noastră, din
luptele electorale, acum încheiate. La noi nu s'a întâmplat nici un
caz de exces între preotime, cum pe drept pe nedrept se impută fra-
tilor din alte dieceze. De aceea şi cuvântul meu împăciuitor a avut
autoritatea imorală asupra celor porniţi împotriva „popilor“.

Lumea politică e bänuitoare şi intolerantä. Chiar şi în cur-
surile pastorale, aranjate cu atâta suflet de Î. P. S. nostru Mitro-
polit la Sibiu, au bănuit o tendinţă politică de-a acapara preoțimea
pentru un partid politic; în toiul patimilor politice se arunca vorba
injurioasă că a fost un curs politic, pe când noi ştim, că idea lui
a fost concepută astă toamnă, înainte de a se disolva corpurile le-
giuitoare şi slim că înseamnă o nouă directiea misiunei pastorale.
Pe noi însă n’au să ne împiedece atari bănueli nedrepte în calea
noastră, mergem înainte pe urmele lui Hristos, unde este locul nostru,

Am asistat şi la şedinţele furtunoase ale Camerei. Discutia nu
era edificătoare pentru noi, căci se relevau cazuri de incorectitäti

*) „Legea Românească“ No. 14. 3/16 1922.

www.dacoromanica.ro

361

în socoteala preotimei, pe drept pe nedrept nu Scrutez, dar ca o
consecinţă a preotului militant-politic. Am văzut atari preoţi mili-
tanti şi pe tribuna parlamentară, va se zică din cei aleşi. Nici aceş-
tia nu-şi puteau stăpâni nervii, pentrucă politica se face prin nervi,
ce-i aduce în contrast cu chipul senin al preotului şi atrage asupra
lor apostrofări jignitoare pentru caracterul preoţesc. Am părăsit
incinta Camerei, deprimat de scenele de acolo, cu gândul să atrag
atentiunea preotimei la învăţătura, că de Sion să nu se depărteze.
Mă întorc dela acest Babilon politic la Sionul bisericesc.

Bisericile cele multe din Bucureşti, cu podoabele lor vechi
de artă bisericească şi cu aşezămintele umanitare, ca de pildă cele
Brâncovenesti şi Colțea, sunt mărturia unei vieţi religioase a trecu-
tului. Dar lumea de astăzi e religioasă? — mă vei întreba. Să ţi-o
descriu cum am văzut-o în biserici.

Bisericile, unde se predică şi unde cântă coruri, sunt tixite
de credincioşi evlavioşi ; bisericile lipsite de aceste atractiuni sunt
mai putin cercetate. Afluenta la predici şi coruri, dovedesc că suf-
letele sunt deschise pentru religiositate, dar mai caracteristice sunt
bisericile fără acele atractiuni externe, cu credincioşi, aduşi numai
de evlavia lor creştinească, de îndemnul intern.

Am rămas induioşat de atâta evlavie, câtă am văzut la aceşti
oameni, fără osebire de clasă. Atâtea metanii, atâtea cruci, atâta
prinos de lumini, atâta prosternere înaintea sfintelor daruri, atâta
absorbire a cuvântului sfânt, atâtea slujbi pentru cei vii şi morţi,
atâtea oftäri cătră Cel de sus, îţi dau înfăţişarea sufletelor evla-
vioase. Mamele îşi aduc copilaşii ia biserică, îi invatä să se în-
chine. Toate aceste gesturi ale cultului extern sunt emanatiile sen-
timentului religios, rămas în familii. Ce s’ar putea edifica pe acest
capital moral al tradiţiilor familiare, dacă i-s’ar face educaţia pas-
torală a cultului intern, în care rezidă adevărata religiositate! Cu
o cultură religioasă sistematică în şcoală, biserică şi familie, s'ar
putea înălța acest preţios patrimoniu al sentimentului religios, la o
conştiinţă religioasă vie. Am cercat să aflu şcolile în biserică şi nu
le-am aflat. In resumat, am aflat biserica liturghisitoare, dar n'am
aflat biserica învăţătoare.

Peste zilele de rând, bisericile suut închise şi ce mare în-
semnătate au bisericile deschise în oraşele mari! Involuntar mi-am
adus aminte de observaţiile ce le făceam: odată la biserica sf. Ste-
fan din Viena, care toată. ziua sta deschisă. Veniau femei şi bărbaţi
pe o clipă în biserică de rosteau câte o rugăciune şi mergeau mai

www.dacoromanica.ro

362

departe în drumul lor, cu: credinţa că D-zeu-e cu ei. Odată eră
cu mine în călătorie un prieten cu băiatul, care întrând în bisericä
se ruga în genunchi. ÎI întreb, că ce s'a rugat? Pentru mama, să
nu fie bolnavă, Uite, cum dă biserica deschisă prilej la acte suf-
letesti. În Zagreb mă nemerii odată pe la ora 8 dimineaţa înaintea
unui liceu. Lângă liceu era o biserică Aproape toţi bäetii întrau
mai nainte în biserică la o scurtă rugăciune şi în semnul crucei
treceau la şcoala lor, cu ajutorul lui D-zeu, invocat de ei. Aceasta
educaţie e rezultatul bisericei învăţătoare.

Ti-am atins, iubite nepoate, numai o suprafaţă din viaţa Bi
curestilor, ca să evindentiz negligarea bisericei învăţătoare, chiar
în capitala cu sutele ei de biserici. Poate dacă vom tot vorbi despre
o biserică învăţătoare, să ia notă despre ea îndrumătorii vieţii re-
ligioase-morale, chemaţi să o înfăptuiască, pentrucă Domnul nostru
Hristos n'a zis numai să botezäm ci să şi învăţăm.

Ar fi încă multe de spus, dar le las pe alta dată. Praznicul
sfintei Învieri să-l petreci în pace.

Scrisoarea Preotului bătrân.*)

Iubite nepoate !

A trecut şi potopul alegerilor parţiale peste noi. Pe noi ne
privesc învăţăturile morale ale acestor alegeri. i

Politica desparte pe frate de frate şi pe fiu de tată. Ea însă nu
se mărgineşte numai la tragediile familiare, ci este focarul tragediei
popoarelor.

Un vis milenar ni-s’a împlinit şi. iată cum politicianismul
sfäsie trupul plăpând al României mari. Nu mai e nimic sfânt, nici
suferințele noastre din robia maghiară, nici jertfa sângelui adusă
pentru desrobirea noastră, nici idealul unei Românii mari şi fericite.
Ce Cerul a împreunat pământul iarăşi desparte. Rakowski—Horthy
arvunează dela Nistru pân’la Tisa. Ce parodie a jalei „dela Nistru
pân'la Tisa“, cântată de poeţii cari pregăteau sufletele pentru unirea
dintre Nistru şi Tisa. | |

Fiul credincios de ieri al Bisericii, în care vedea mântuirea
neamului, care s'a ridicat pe aripile bisericii, astăzi se înstrăinează
de ea, dacă nu-i serveşte interesul de partid, ca şi cum Hristos
Sar împărţi pe partide politice. În locul graniţelor geografice se
ridică graniţele politice între ardelean şi ,regätean“. Nume de

*) „Legea Românească“ No, 21, din 16/29, 22 Maiu "(4 Iunie) 1922.

www.dacoromanica.ro

363

Ardelean adorat odinioară in vechiul regat deviné odios, iar Ardealul
inventează blasfemia de „regăţean“, vrednică de limba unui pocit
român şi suflet fmpietrit Și dacă ar rămânea aceasta ură numai
între politicianii. beligeranti, am avea o scenă urâtă pe arena poli-
tică, Ea însă s'a coborit şi în coliba ţăranului şi cu groază trebue
să privim la prăpastia ce desparte Ardealul de Patria mamă.

De pildă în campania electorală un biet ţăran ameţit de oro-
rile ce i-se spuneau despre ,regäteni“ era de părerea, ca nici să
nu mai trimitem deputaţi la Bucureşti, pentrucă acolo îi oimoară.
Întrebat cum vine la ideia aceasta, răspunse în naivitatea lui: Da
nu omorira pe Vlădicii din Oradea? Când am spus acestea unui
fruntaş politic, îmi replică: „da în Braşov, unde trăiesc în contact
zilnic cu cei de dincolo, stau să se omoare de ura ce e între ei“,
Va fi aşa, însă acolo e cearta dintre doi vecini, care rămâne între
ei; dar dacă prinde la noi neîncrederea şi ura rădăcini în contra
Patriei ' mame, atunci răsare convingerea, că a fost mai bine sub
Unguri şi nu te mai poţi bizui pe graniţele dela Vest, împinse în
braţele Ungurilor de oameni mici la suflet mari la patimi.

De sine înţeles nici preoțimea n’a rămas neatinsă de furia
electorală, deşi încât ştim noi, graţie pregătirii sufleteşti prin noi,
ea şi-a păstrat demnitatea chiar în mijlocul celor mai aprinse agi-
taţii, urmându-şi convingerile sale.

„Popii sunt slugile voastre, ei trebue să vă asculte pe voi, nu
voi pe ei“, declară la o întrunire electorală patronul unui candidat,
iar celalalt îl licitează cu, luaţi parii la „popii“ cari se amestecă
în alegeri. Uitaseră că candidatul lor încă e „popă“, fireşte din altă
strană de „popi“ vizati de oratori. Cum însă poporul nu judecă
preoţii după strana în care se află, încep a huidui cu „jos popii“
pe bietul candidat al celor ce asmutau poporul contra preotimei.
E păcăleală, dar cu tâlc.

Poporul nostru era obişnuit a merge la urnă ca la un sanc-
tuar al nafiunei sub conducerea preotimei şi a intelectualilor, în
cari vedeau pe tribunii for. Moravurile electorale de astăzi au
distrus autoritatea conducătorilor de eri, li se spune în față că min-
tesc şi acest dispreţ mână apa pe moara bolsevismului latent, care
ameninţă a reînvia, dacă partidele patriotice nu-şi vor schimba tac-
tica electorală şi administraţia nu va urma să fie custodele legalităţii.
| Vrem să zicem, că politicianii se joacă cu focul, când trezesc
instinctele multimei. Părerea mea este, să se înființeze o ligă a patri-
otilor din ţara mamă şi provinciile alipite, care să scoată ţara din

www.dacoromanica.ro

364

ghiarele politicianilor şi sâ restabilească armonia sufletească a
poporului românesc integral, până încă nu e târziu şi să se facă
chestie de patriotism ca graniţele să rămână neturburate de luptele
de partid. Aici să se facă numai cultura şi atunci de sine cad
parazifii politiciani.

Nu ştiu de voiu fi înţeles de cei chemaţi să facă această ligă,
dar aştept dela frații mei întru Hristos să cumpănească întreagă
greutatea situaţiei şi ei după chemarea lor să împlinească rolul
acestei ligi patriotice prin educaţia cetäteneascä a credincioşilor
lor, care să-i imunizeze de cloaca partidelor politice şi să le fie
patria sfântă. Atunci nu va prinde acul veninos al speculantilor politici.

Mai cugetä-te şi tu iubite nepoate, cum am putea paraliza
stricăciunea, ce ne-au adus-o desfrânatii politici între popor, sgu-
duind încrederea in ţara aceasta alcătuită cu atâta jerfa de om.

Biserica a avut întotdeauna.rolul, ca în vremuri grele să ţină
sus sufletele. Ea trebue să-şi împlinească şi acum acest rol istoric.

Onestitatea publică.*)

| În 1919 leul era cotat 36 la francul francez. De atunci a
început căderea treptată până ce în zilele din urmă ajunse la 6!/2.
Leul este astăzi mai scăzut dintre toate monedele Statelor moşte-
nitoare ale Austro-Ungariei. Starea aceasta de depreciere a leului
ne aduce în imposibilitatea de a cumpăra ceva din străinătate.
De aici scumpetea articlilor industriali şi celelalte.

Leul era cotat la început mai presus de socolul cehoslovac si
dinarul sârbesc pentru valoarea lui intrinsecă ce o are si acum.
Lumea financiară cunoaște doar bogăţia solului și subsolului
românesc; productivitatea lor e pusă în circulaţie, a mai venit si
Dumnezeu în ajutor cu rodul bogat al acestui an; dările incurg
din .belşug; politica financiară a ridicat de pe finanţele române
balastul bonurilor de tezaur si a inaugurat un regim de consoli-
dare a finanțelor; bugetul s'a normalizat; politiceşte s'a întărit
prestigiul țării în afară prin politica ei pacifistă şi totuşi leul scade
mercu, înspăimântător. Toate aceste denotează că dezastrul dela
noi nu e de natură economică, ci trebuie să-i căutăm originea
aiurea.

In străinătate s'a produs îndoială în ordinea de drept din
țara noastră. Şi aceasta fatală îndoială este menajată de o ziaristică

„Legea Românească“ No. 27. 3/16 1922,

www.dacoromanica.ro

365

care emulează în opera destructivă a discreditării noastre. Urmarea
e, că nimeni nu mai vrea să încheie afaceri cu noi, am devenit
proscrisii pieţelor streine. Dezastrul nostru e de natură morală.

ti vine să zici, că numai un Ţepeş Vodă ar fi în stare să
facă ordine. Dar nu e nevoie de această ultimă rațiune. Nu ne-am
depravat intr’atata, ca să ne perdem cu totul conștiința datoriei de
cetățeni. Pe această temelie a conştiinţei se poate restabili onesti-
tatea publică zdruncinată de insalbaticirea răsboiului. Fără de
aceasta onestitate publică guvernele se vor succeda periodic si
toate se vor îneca în mocirla corupției. Lumea va suferi cât va .
suferi acest cerc vitios, dar într'o zi ne va excomunica din socie-
tatea naţiunilor civilizate. Americanul Vanderlip ne trage deja clo-
potele de prohod. E vremea, să nu vorbim atâta de bogăţiile, ci
de sufletul țării. Fără de acest suflet bogăţiile sunt gazuri asfixiante.

Până când avea tara aceasta, mică cum era, un suflet, era
tare şi respectată si imparatii mari umblau după pretenia ei, iar
noi cei din diaspora eram un suflet cu ea. Acest suflet astăzi e
sfäsiat şi fara mare românească umilită.

Nu mai cercetăm ciue şi cum a sfăşiat acest suflet, pentrucă
nu vrem să facem proces de intenţii; scopul nostru este a trezi
conștiința onestitafii publice, unica mântuitoare din decadenfa
moravurilor, ce ne amenință cu peirea.

Să nu aşteptăm toate dela guverne, pentrucă rupte din soare
de-ar fi, n’ar putea face nimic, dacă eu si tu şi el, noi cetățenii
nu suntem constii de onestitatea publică.

Unde este onestitate publică acolo este şi ordine de drept,
pentrucă din concepția onestitatii publice se clădeşte ordinea
de drept, care garantează ordinea socială şi inspiră încredere cre-
ditorilor țării.

Aşa înţelegem noi întărirea ţării prin noi înşine.

Sanctiuni impotriva speculei necinstite.*)

Eram formal zäpäciti de vesnicile instigatii politice. Decând
cetim luminoasele pagini ale Legi; Românești ni se deschid număr
de număr probleme, cari ne chiamă la lucru. Simţim glasul păstorului
bun şi cu drag îl urmăm.

În zilele trecute involuntar aud vorbindu-se pe tren de permise.

*) „Legea Românească“ Nr. 28. din 10/23 Iulie 1922.

www.dacoromanica.ro

366

Se’ntelege de sine, erau ovrei. Acum ori niciodată e vremea
de a face parale, zice unul. Toată consolidarea României e pusă
pe export şi rodul imbelsugat oferă o circulaţie ameţitoare. Uite
noul regim al exportului de cereale. Pe lângă aceasta exportul de
vite, lemne etc....

Vorbeau apoi despre un permis de export de vite, ce ar fi în
circulație pe piața din Oradea. Le trebuia să facă un milion pentru
el. Dar face, zicea un altul, cu milionul acela se poate câştiga multe
milioane. Atâta am umblat apoi, până am aflat, cum se face specula
permiselor. Si iată cum.

Trebuie să fie un om cu legături. Acesta esoperează un permis
de export pe un anumit număr de vagoane cu cereale ori anumite
sute de capete de vite etc. Norocosul proprietar al permisului, care
de regulă e un Român pune în vânzare permisul cu un milion,
două ori şi mai mult, după valoarea articolului de export. Ovreii
cumpără permisul, omul cu legături bagă în buzunar milionul ori
milioanele sale, iar ovreii dobânda înzecită a exportului, care e
însoțit si de alte metehne : ingenioase chipuri şi feluri de contrabandă.

Epilogul acestei învârțeli e, că Românul toacă banii în politică
Şi în dulce iubileu, iar jidanul cumpără palate si moşii. Si tot fara
säräceste în urma acestei specule. De pildă, stejar nu mai e în
toată Europa, decât în România, special în Biharia este unicul
material aplicabil pe liniile ferate. Cum au să se construiască multe ~
linii ferate, el va fi tot mai mult cercat şi mai scump. Si ce face
acum specula cu aceasta comoară de lemn? Fiindcă se plăteşte
bine lemnul de foc, exporteazä întregi păduri de stejar ca lemn de
foc şi noi vom avea apoi la rândul nostru să cumpărăm stejar din
America cu prețuri oribile. Vom plăti si mai amar specula, ce se
face acum cu exportul, decum plătim specula de odinioară cu leii,
când oameni cu legături cărau în contrabandă cu carele leii nostri,
încât acum sunt mai mulţi lei în străinătate decât la noi în ţară
Şi trebuie să deşertăm fara pentru rescumpărarea lor şi să rămânem
şi pe mai departe bogafii sărăciți de o speculă imorală.

Judeţul Arad și Satu-mare sunt dintre cele mai bogate regiuni
de grâu. Cu toate acestea în primăvara anului 1921 n'avea populaţia
acelor bogate judeţe pane şi a trebuit să aducă grâu din vechiul
regat din pricina speculei cu permise, care le-a dus pe nimica
grâul în străinătate,.ca să-l cumpere apoi pe bani scumpi.

lată de ce am tresärit la cetirea articolului despre onestitatea
publică, care a pus degetul pe rana deschisă a ţării: imoralitatea,

www.dacoromanica.ro

367

Dar articolului îi lipsesc sancţiunile pentru împiedecarea imo-
ralitatii. :

Specula permiselor sigur că atinge onestitatea publică. Ei
bine, să se dea curs liber desvălirii speculelor neoneste, a vânză-
torilor şi cumpărătorilor de permise, a speculei de naționalizare a
întreprindelor prin politiciani, incompatibilă cu onestitatea publică
si veți vedea, cum se curăță atmosfera. Întelegem cenzura politicä
si militară la frontieră, dar tot cenzura trebuie să deschidă largi
porţile criticei în chestiunile, ce ating onestitatea publică, mai ales
aici la margine, unde se strecoară toată murdăria speculei cu permisele
şi contrabandele, ca justiția să-şi poată face datoria.

Da, şi eu sunt de părerea, că guvernul fără o societate cinstită
zideşte consolidarea ţării pe nisip, deaceea mă bucur și cu mine
se bucură toți oamenii de bine, că s'a pus in discutiune onestitatea
publică, care prin noi înşine trebuie susținută.

Încoronarea.*)

Regele Ferdinand I. a primit cea mai grea moştenire din câte
a moștenit când va un rege: războiul pe moarte ori viață a nea-
mului românesc,

În acest războiu şi-a eluptat numele de erou. Cel dintâiu şi
mai mare act eroic a fost învingerea eului său. Şi-a jertfit sângele
său german, toate legăturile de sânge si sufleteşti, în cari a fost
născut şi crescut. O putere morală, de care numai caracterele mari
sunt capabile. Acest sacrificiu nu'l va uita neamul românesc
nici când. | ‘

După aceea a întrat în luptele vitezei armate române, tot
înainte în elanul luptelor epice. lar când părea totul pierdut sub
cutropirea dușmanului, tot el a stat neclintit, ridicând de nou pa-
loşul şi nu l-a mai băgat în teacă, până nu l-a dus la biruința
desăvârșită,

"Şi văzurăm în acest sângeros războiu figura maiestoasă a
Reginei în tranşee şi în spitale, ca un înger păzitor al eroilor
legendari. „Orice afi zice — spunea odată Mackensen în Bucuresti
camarazilor săi ofițeri germani, cari huleau pe Regina — eu am
văzut-o cu ochii mei călărind între primele rânduri înaintea Mără-
şeştilor. Trebue să ne închinăm înaintea unei astfel de femei.“ Pe
ea o cunoaşte întreaga țară de mama orfanilor si protectoara a tot

*) „Legea Românească“ .No, 36 4/17 Septemvrie 1922,

www.dacoromanica.ro

368

ce este bun şi frumos in țară. Mamă, care şi-a pierdut si ea un
fiu în acest războiu, pe principele Mircea.

Dinasticismul nostru de ieri s'a întemeiat pe venerabile tra-
difii. Acest dinasticism a primit acum un cuprins real prin opera
alcătuirei României noui, săvârşită de Domnitor şi popor, — o
legătură veşnică. Aceasta legătură îşi află sancţiunea în actul În-
coronării. Dar el nu este numai un act al puterii maestatice. La
clădirea României-Mari se lucrează de mult. Lucrat-au mucenicii
aceia, cari o mie de ani au suferit pentru credința lor şi
au murit în nedejdea învierii. Lucrat-au aceia, cari au susţinut
legătura sufletească între cei împrăștiați prin cartea legii româneşti.
Lucrat-au, cei ce apărau cu sabia hotarele färisoarelor românești,
ca să existe o organizație de Stat român. Lucrat-a Mihaiu Viteazul
cu ai săi viteji. Lucrat-au, cei ce au făcut unirea principatelor şi
au eluptat întemeierea Regatului român. Luptat-au Horia, Cloşca și
Crişan, lancu Avran; cei cari au făcut adunarea naţională de pe
câmpul libertăţii şi cei ce au făcut epoca Memorandului. Lucrat-au
micii tobosari dela ziarele române. Lucrat-au, altarele şi stranele
noastre. Lucrat-au toţi, câți au ascultat glasul lor şi l-au urmat în
viața lor familiară şi publică. Lucrat-au cei ce au făcut adunarea
națională dela Alba-lulia şi cei ce au dus la biruinfä armata
română. Märeafa clădire ce o numim noi astăzi România-Mare e
ridicată pe virtuțile neamului românesc de pretutindeni. Prin aceasta
conlucrare de veacuri s'a făcut România-Mare, una si nedespärtitä.

Pe clădirea aceasta sfântă se pune acum crucea. Încoronarea
este crucea, care se pune pe România întregită, sancţiunea legăturii
noui între cei ce s'au unit întrun Stat national.

Deaceea Încoronarea trebue să fie măreaţă, o apoteoză a
României triumfătoare. Un act religios al sufletului românesc, în
care să se manifesteze cultul Dumnezeului, Care ne-a îndrumat
destinele la gloria zilei de astăzi şi în care ne punem încrederea
desăvârşită, că nu-și va întoarce fafa sa dela noi nici în viitor.

În acest chip privim noi cu ochii nostri sufletești Încoronarea
dela Alba-lulia. Ar fi fatal dacă nu s’ar face aşa, dacă acest act
sfânt ar fi conturbat de patimile politice.

Patimi mari și virtuţi mari, aceasta e caracteristica neamului
românesc. Acum e vremea când virtutea trebue să învingă patima
şi toți să prăznuim cea mai mare ziuă a neamului românesc.

Deschideţi boieri porţile inimei voastre şi va întra împăratul
mărirei. Nu e târziu. Vremea este a face,

www.dacoromanica.ro

369

După Încoronare.

In 1 Decemvrie 1918 era o atmosferă sărbătorească în Alba-
Julia. În înfăţişarea ei externă era ca o adunare la nunta mare a
unirei neamului românesc într'o singură țară, — în fundul sufle-
tului bătrânilor încercați o adâncă îngrijorare asupra celor ce au
să urmeze din aceasta epocală zi în istoria neamului românesc,

Marea adunare națională a fost precedată de sf. liturghie,
Când la priceasnă, ca un cor îngeresc, răsună „Deşteaptă-te Ro-
mâne“, ca cuprinşi de un cutremur ceresc am stat pe un moment
în uimire, după aceea ni s'au umplut ochii de lacrimi şi plângeam
în hohote toți şi noi cei ce serviam la altar si cei de afară...
Slujba se încheiă repede, că nu mai era cine să poată cânta ori
asculta în acea emoție sufletească. Atunci am simţit că s'a despicat
marea rosie a sânjurilor şi ni s'a deschis pământul fägäduintei. În
sufletul meu atunci, în biserică, in fata lui Dumnezeu, a fost
România întregită şi a rămas un act religios în sufletul meu,
înălțat la Dumnezeu, această unire a neamului românesc. Nihil
sine Deo.

Dela biserică nuntaşii chiuitori de mai nainte, cuprinsi de
vraja divinității, mergeau ca o evlavioasă procesiune la locul unde
formal s'a proclamat unirea. Discursurile lungi, prea lungi, par'că
conturbau atmosfera divinității, ce o aduseră oamenii din biserică
parcă sa vârit ceva omenesc în sfintenia actului. Numai când
di. Vasile Goldiş a ajuns la cuvântul: „a fost minunea lui Dumne-
zeu că n'a perit acest popor sfâşiat sub atâtea stăpâniri streine“,
am simțit iarăş iluminarea internă a tuturora, că Dumnezeu a făcut
şi minunea zilei aceleia. O mișcare, un rumor: nici o condiţie;
la popor, la popor ! Şi oratorii isi termină repede discursurile lungi,
lungi, ca să se vestiască poporului evangelia nouă a unirei nea-
mului românesc sub un sceptru.

Aga s'a sfințit ziua unirii în suflete a Ardealului cu fraţii de
pretutindeni, la 1 Decemvrie 1918.

Ingrijorările bătrânilor s'au împlinit. Au urmat zile grele de
lupte sângeroase şi de surghiuniri, până în ziua fapticei desrobiri

cu armele glorioase ale dorobantului român

*
* *

In noaptea Vinerei mari a sf. Pasti din 1919 am fost ridicat
de sbirii inamici şi dus la locul de pierzare. Am scăpat de acest

„Legea Românească“ No, 41. din 9/22 Oct, 1922,
- 24
www.dacoromanica.ro

370

sfârşit ca prin minune. În după amiaza Sâmbetei mari eram tot
prizonier în casa primăriei orăşeneşti din Oradea. Priveam din
ferestri cum se retrag trupele ungurești dinaintea armatei române
care îi urmărea năvalnic. În situaţia aceasta vin în extaz oamenii
mei cu vestea, că acum întră în oraş oastea română, deşi încă nu
intra. Tremurând în toată ființa lor, cu feţele schimbate mă incon-
jurau acesti iubiți fii ai mei, iar eu le ziceam: Täceti, încetaţi cu
sgomotul, veniți la rugăciuni, ca în rugăciuni să aşteptăm zărirea
primului oştean desrobitor până la învălitul zilei cu seara, când
mai trebui să petrecem o noapte de groază, căci armata română
sosise numai în dimineața zilei Învierii. Aceasta este ziua desro-
birii noastre. D-zeu a făcut din ea un act religios, căci cu noi era
Dumnezeu.

În atmosfera aceasta religioasă a zilei de Paşti am întimpinat
în fruntea multimei pe eroul luptelor de desrobire, domnul general
Mosoiu, înconjurat de domnii generali Holban şi Sachelarie, iar
mândra armată trecea ca un val formidabil, sub care se cutre-
mura pământul, tot înainte spre Tisa. Eu în cuvântarea mea de
întimpinare slăveam Dumnezeirea în actul desrobirei noastre, iar
generalul Moşoiu ca un tunet din ceriu declară acest pământ de
românesc, pe veci încorporat în România. Atunci am zis: Săvâr-
şitu-s'au patimile neamului românesc si am plâns. Precum Domnul
nostru Isus Hristos prin moartea sa pe cruce ne-a desrobit de sub
robia păcatului strămoșesc, asa prin moarte de eroi pe câmpul de
onoare am fost desrobiti şi noi de oastea română, ce ne-a adus
libertatea lui Hristos, — că Hristos este libertatea.

Prin aceasta desrobire cu armele a devenit o realitate aceea
ce la Alba-lulia s'a plămădit în suflete. Aceste două acte: hotărîrea
în suflete si împlinirea acestei hotäriri prin arme, nu se pot des-
părți una de alta, căci ele împreună constituie opera desrobirei
noastre. Ce Dumnezeu a împreunat, aceea oamenii să nu despartă,
că Dumnezeu a dat şi inspiraţia sufletului spre unire şi tăria bra-
țului învingător. Fie numele Lui binecuvântat.

Nu vom uita nici când, nici pe patriotii sfatului din Alba-
Julia, nici pe eroii dela Tisa. Asa grăeşte vlădica vostru care știe,
cum am ajuns la ziua Încoronării din Alba-lulia.

* * *

Hainul atentat dela Senat mă aruncase până la porţile morții,
din raiul pământesc ce s'a deschis sufletului meu în patria nouă,
adevărata mea patrie. Dumnezeu însă ma redat vieţii, așa ajunsej

www.dacoromanica.ro

371

şi eu din mila lui Dumnezeu să văd cu ochii încoronată unitatea
noastră naţională în persoana celui ce a dus la biruinfä visul mo-
şilor şi strămoşilor nostri. Un rege şi o regină, cari vor rămânea
pe vecie figuri legendare în graiul poporului nostru.

La vederea coroanelor, primite de metropolitul Moldovei si
al Ardealului în uşa bisericii din mânile miniştrilor Brătianu şi
Mărdărescu și depuse pe altar, m'a cuprins un sfânt fior şi lacri-
mele, că văzură ochii mei şi aceasta minune. Nu mai vedeam nici
oameni, nici auziam muzicele nici măritoarele cântării, decât pe
Dumnezeu carele face minuni şi acele scumpe odoare, cari se
sfinţiau de mâinile Metropolitului-primat „prin stropirea apei sfin-
tite, în numele Tatălui si al Fiului şi al sfântului Duh“, odoarele
simbolizează unitatea noastră naţională înaintea lumei întregi. Numai
religia e capabilă să înalțe pe om la simţirea adevăratei fericiri,
cum o simțeam eu, când väzui coroanele cari mâine aveau să
însemne începutul vieţii de veci a unei $i nedespärtitei Românii.

În ziua Încoronării s'a desfăşurat privirei omeneşti toată
splendoarea unei ţări care ştie să se manifeste. Mie mi-a strălucit
mai mult haina țărănească care acoperia inima de aur a popo-
rului nostru. Acolo ma fost numai paradă ci cult, cultul ce se
săvârşia în biserică, unde sta un rege ca turnat în bronz şi o
regină ca o statue maiestoasă, închinându-se cu evlavie înaintea
Tronului ceresc, înconjurați de două fiice regine, fiu şi fiică moş-
tenitori de tron, cu sorioara Si fratele lor, scumpe odrasle ale casei
domnitoare, — purtătoare de tradiţiile ce se zămislesc în casa
domnitoare sub augustii lor părinți.

Acel „vrednic este“ din biserică a fost răsunetul țării întregi,
adunată în biserici în acel ceas istoric al Încoronării şi binecuvân-
tarea metropolitului-primat : „Doamne Dumnezeul nostru, cu glorie
şi cu cinste încoronează-i pe dânșii“ a fost binecuvântarea țării
întregi asupra purtătorilor destinului neamului românesc. Aşa sa
aclamat şi binecuvântat primul rege şi prima regină a tuturor
Românilor in fața Domnului, Care a revărsat mila asupra poporului
său, fără ungere cu sfântul mir, din pricina confesiunei catolice
a Regelui.

După acest sfânt act al sfintirei coroanelor şi al binecuvân-
tării încoronaţilor, se predau coroanele preşedinţilor corpurilor
legiuitoare, iar din mâna lor regele şi regina se încoronează în
fata poporului, care se închină înaintea milei Domnului ce s'a
revărsat asupra României întregite.

24%
www.dacoromanica.ro

372

O lacrimă a pecetluit acest act de Stat, lacrimă curată cum
este sufletul mare din care a izvorit. E lacrima Reginei învăluită
în soarele zimbetului ei spiritualizat, înălțat cătră Cel ce i-a dat
fericirea zilei, a ei, a lor şi a noastră a tuturor Românilor.

Si s'a desăvârşit unirea tuturor Românilor, proclamată la Alba-
lulia, eluptată de eroica armată română pe câmpul de luptă şi
încoronată la praznicul praznicelor nationale din Alba-lulia, in
ziua de 15 Octomvrie, scrisă cu litere de aur în istoria neamului

românesc.

* *
*

Insă nu e soare fără umbră.

Dacă odinioară ne-ar fi întrebat cineva: dar voi Românilor,
ce ati face când s’ar încorona Regele Românilor in Alba-lulia ?
Ar fi fost Român care să vorbească de condiţii ? Şi iată s'a întâm-
plat, partidul naţional în alcătuirea lui de astăzi a lipsit dela Înco-
ronare din motive politice. Simţiam durerea acestei lipse si sunt
convins că nici lor nu le va fi fost ușor sufletului în retragerea
lor. Partidele se vor împăca, pentrucă politica e fluctuantă şi noi
vom uita acest dasacord, dar nu vor uita duşmanii ţării şi atunci
vor înțelege sinistrul patimilor politice.

Si a mai avut o umbră ziua de 15 Octomvrie. Înaltul cler
unit cu Roma n’a luat parte la actul religios al Încoronării, oficiat
de înaltul cler ortodox, ci aştepta pe tribunele de afară actul de
Stat al Încoronării, împreună cu episcopii romano-catolici în frunte
cu nunțiul papal Marmaggi, carele a demonstrat prin a nu sta la
postul lui diplomatic ci la postul impropriu de şef al clerului catolic,
în vreme ce toți şefii celorlalte confesiuni minoritare au asistat la
actul religios în biserică.

Istoria se repetă. După retragerea turcilor din Ardeal, isi începe
Roma catolică expediţia de cucerire prin armata neagră a iezuiţilor
de pe vremea lui Baranyi. Acestora le succede a ne diviza biseri-
ceşte, dar numai în 4 puncte dogmatice, cu expresa declarație că
vor rupe pecetile, dacă li-se va cere mai mult.

Înaintaşii se închinau în două biserici dar în suflet aveau un
singur ideal national, care îi ţinea strâns într'o unitate națională.
După retragerea puterii ungureşti din Ardeal, clerul unit de astăzi
însă se separează de corpul naţional şi se încadrează în minori-
tatea romano-catolică, cu care se refugiază pe exteritorialitatea
nuntiului papal în România, rescumpărată de scump sângele fiilor ei.
Se începe noua expediție a iezuiţilor în România întregită, sub

www.dacoromanica.ro

374

auspiciile nuntiului papal. Suntem în ciasul al unsprezecelea al
ispitelor noui, să ne dăm seamă de urmările acestei îndepărtări,
când națiunea ne cheamă la unitate. Poporul românesc nu poate
avea două suflete, unul străin si unul românesc. Fraţilor, locul
vostru este între noi, iar nu între duşmanii ţării. Patriotismul ne
chiamă, iar mântuirea sufletului nu ne opreşte de a fi una in
gândiri si simtiri, când patria ne chiamă.

Paza bună încunjură primejdia.*)

Zi de zi se semnalează regretabile demonstraţii antisemite, în
orient şi occident deopotrivă, în laşi şi în Praga deodată şi par'că
simțim o mişcare generală în chestia ovreiască. Nu sunt progromuri
brutale după tipul rusesc si unguresc, ci simple manifestații de
antipatie. Mai mult un simptom al înfrigurării de reînvierea trecutului
apropiat; la tot cazul un memento, că conştiinţa națională e agitată.
Nu va fi de prisosa pune la punct chestia ovreiască la noi, oricât
de neplăcut ar fi aceasta. Mai bine o ușoară indispozifie decât
lărgirea prăpastiei, de unde nu mai este întoarcere.

Evreii fără patrie pe continent şi aceasta e tragicul lor, pretu-
tindeni s'au aşezat ca exploratori. Mai mare teren de exploatare
aveau în Rusia incultă, de aceea Rusia au inundat-o. De acolo au
sosit în țările mărginașe: Monarchia austro-ungară și în principatele
române, îndeosebi în mănvasa Ungarie şi Moldova. În apropiatul
orient n’au putut ajunge mai departe de graniţele României agricole.
Spiritul comercial al Sârbiei, Bulgariei, Macedoniei şi Greciei n'a
îngăduit invadarea ovreilor în acele țări, de aceea n’au ajuns aceste
popoare nicicând în faima de antisemifi. Să fim drepți. Ungurilor
si Românilor, aristocrați de feliul lor, le-au trebuit arendasi, bancheri
și furnisori si i-au avut. Balcanicii și-au acoperit înşişi aceste tre-
buinte prin comerțul lor naţional şi nu i-au avut. Nu e vina ovreilor
că a fost aşa. Dimpotrivă această antiteză între Statele primitoare
şi refuzătoare verifică axioma: Fiecare fara isi merită jidanii săi.

Ungaria şi România au urmat două politici diametral opuse
în chestia ovreilor.

Ungurii au văzut în ovrei un element inteligent, muncitor, cu
conjucturi universale, capabili de-a ridica o ţară economiceste și
culturaliceşte. Credeau că prin naţionalizarea lor vor face o Ungarie
puternică. Au si făcut-o. In vremea din urmă Budapesta era centrul
monarhiei şi era chestie de scurt timp, să domineze comerțul si

*) „Legea Românească“ Nr. 43. 23 Octombrie (5 Noembrie) 1922.

www.dacoromanica.ro

374

industria din orientul apropiat. Întărirea Ungariei, fără îndoială se
datorește lor. Economiceste şi-au atins scopul. Dar tragicul Ungariei
e că și-a dat şi sufletul. Arta, literatura, ştiinţa îşi pierd caracterul
unguresc şi cu ele şi politica țării.

În urma acestui mandat politic-cultural, politica protectionalä
a „Alianţei izraelite“ îşi ia platforma ungurească internă a „democraţiei“
liber-cugetătorilor, care din „Societatea Galilei“ pe cale socială îşi
desvoltă doctrinele noui, prin cari are să se zidească Ungaria
„democratică“ pe ruinele Ungariei istorice-crestine. Din aceasta
propagandă răsare „imperiul“ democratic al lui Bela Kun. Când
s'au „deşteptat“ Ungurii, era târziu. Ei trebue însă să se ,destepte“
Şi la realitatea, că şi-au meritat ovreii cari fac politică, pentrucă
ei i-au făcut si s'au folosit zdravän de talentele și conjucturile lor.
Nu acela e prost care mânâncă şapte pâini, ci cel ce le dă. —
Suum cuique. |

Românii cari nu s'au putut organiza economiceşte din pricina
nesfârşitelor războaie şi a stării de vazalitate, au ținut să-şi pună
poporul la adăpostul desmoştenirii lui de cătră lăcustele coborite
în mod înspăimântător din Rusia, prin legi, cari opresc împroprietărirea
străinilor pe ogorul românesc, pânăce se va face educaţia economică
si politică a ţăranului, care cu sângele lui a susținut această fara
pentru fiii săi, ca de suflet românesc să fie el stăpânit. Procesul
civilizatoric a fost greu, pentrucă România numai în 1877 şi-a
putut elupta independența şi 45 de ani ce sunt în viata unui popor?
Adevărat că fara a rămas economiceşte înapoiată şi România a
trebuit să sufere grele umiliri pentru politica sa românească, cum
a fost cea dela 1878 la congresul de pace din Berlin şi cum a
fost acea dela Trianon în 1920. O suferință însă care nu ucide.
Altmintrelea ovreii se bucură de dreptul de proprietate în oraşe si
de liberul exercițiu al comerţului, de toate avantajele culturii române,
de libertatea cetățenească şi a cultului lor, afară de patronatul
politic-cultural asupra Românilor, ce nu se precupeteste intr’un Stat
national constiu de sine. |

În ipostaza sa după räzboiu sunt două bolsevisme, cari aten-
tează la viața României: bolșevismul terorist şi bolşevismul aurului.
Procesul comuniștilor a ridicat perdeaua de pe organele executive
ale acestui bolsevism. Sunt dușmani declaraţi şi dușmanul declarat
e mai putin primejdios decât cel clandestin.

Presa „democratică“ din Bucureşti începe să reediteze clişeele
»democrafilor liber-cugetători“ din Budapesta. Aceasta presă, care

www.dacoromanica.ro

375

Şi din ,feciorelnicul“ Max Goldstein face erou, sistematic menajeazä
sectele religioase, — bolsevismul religios — și defaimă biserica
ortodoxă, temelia sufleteaseă a Statului național. Toate instituţiile
istorice-culturale sunt învechite şi trebue să facă loc instituţiilor
„democrate“ internaţionale. Nici Încoronarea Regelui n’are nimic cu
Dumnezeu şi biserica, e chiar o formulă inutilă în concepția
„democraţiei“. Tot ce-i creştinesc e medieval, ce şi-a trăit traiul,
chiar şi limba cea frumoasă românească. La acest glas trebue și
noi să ne ,desteptäm“, nu însă cu „furcile“ cum se „deşteaptă“
cei intarziafi, ci la conștiința că a întrat momentul psihologic, când
sufletul țării e atins şi scris este: Nu vă temeti de cei ce ucid
corpul, ci de cei ce ucid sufletul. Ideile destructive sunt mai ucigătoare
decât bombele, pentrucă ele nu sunt restrânse la loc, ci umplu
întreagă atmosfera, nu ucid numai persoane, ci popoare întregi.
Desteptati la aceasta conştiinţă nu vom ajunge la soarta Ungariei,
pentrucă ne vom păstra sufletul curat românesc, cu mai bună pază.

În straturile orășenești din România sunt multi streini, pentrucă
toţi refugiații din orientul apropiat au aflat adăpost in fara libertăților
din orient. Nimeni nu i-a silit să fie Români, nici ei n'au atăcat
caracterul național al Statului, de aceea n'a existat chestie şi politică
de naţionalitate. Acum însă avem minorităţi etnice, trebue să avem
şi politică minoritară. Ovreii nu vor să fie ovrei în România, ci
Unguri. Fie dară Unguri, însă nu de aici să restaureze Ungaria
democrată, nici să tindă la rolul politic din Ungaria. Ar provoca
neîncredere în bunele lor intenfiuni, cu consecințele acestei neîn-
crederi. E un avertisment sincer, care nu ucide ci îndrumă moravurile
cătră nobilitare, spre binele ţării $i al nouilor ei cetăţeni.

Statul român în noua lui ipostază nu şi-a precizat până acum
principiile conducătoare în aplicarea noului regim minoritar. Nu e
mirare, avea prea mari şi multe probleme de rezolvit. De aici provin
ordonanfele contradictorii, date azi şi mâine revocate, după chibzuiala
rău informată ori localnică a cercurilor conducătoare, în detrimentul
autorității Statului. Trebue să recunoaștem şi aceasta parte slabă a
noastră. Stabilirea unui regim conştiu de postulate naţionale, dela
care nu este apelată, este cea mai iminentă problemă a Statului român.

Pe orizontul Europei se desenează o nouă primejdie a păcii
interne : fascismul. Un nou și înfricoșat războiu, civil, pe care vrem
să-l prevenim pe toată linia.

Paza bună încunjură primejdia !

www.dacoromanica.ro

376
Si element de ordine si apärätori de tarä. *)

O mie de ani a stat poporul român din Ardeal sub stăpânire
streină, implinindu-si datoria lui cetäfeneascä. El a dat stăpânirei
streine din belşug dajdea muncii şi a banului în timp de pace şi
dajdea sângelui în timp de războiu. EI, cu firea lui blândă și paş-
nică a fost tipicul element de ordine în fara. Această înaltă virtute
cetățenească i-au recunoscut-o si duşmanii lui, cari ne invidiau că
avem un popor atât de bun.

Pe cei ce au ridicat sabia, de au făcut marele războiu între
popoare, i-a pedepsit Dumnezeu micșorându-le ţara si prin aceasta
puterea de a mai turba pacea lumii, iar pe cei ce se temeau de
Domnul, i-a pus la adăpostul păcii, făcându-i părtaşi de libertatea
de a se cârmui pe sine in țara lor naţională. Si s'a început munca
pasnicä şi aducătoare de folos, plăcută lui Dumnezeu, sub inte-
leapta stăpânire a bunului nostru rege Ferdinand |.

Erau multe ranele lăsate de războiu, cari trebuiau vindecate
şi adusă viata iarăși în alvia ei. Nu din lipsa bunävointei n’au
fost toate vindecate, ci din lipsa puterii de a preface dintruna
lumea nouă a multumirii tuturora şi a împăcării cu soartea a ace-
lora de alt neam, cari şi-au pierdut patria lor şi au devenit fii ai
patriei române.

Guvernul nu le poate face toate, căci prea e mare sarcina,
Datoria noastră patriotică e ca noi şi cei mici şi cei mari, să
conlucrăm la consolidarea ordinei publice, la închiegarea muncii
cinstite, la iubirea între fraţi şi la îndulcirea celor de altă lege şi
neam, ca să simtă că noua patrie si pentru ei e mamă. Mai ales
noi trebue să o facem aceasta, cari ştim ce înseamnă a fi străin
în fara ta. Concetăţenii nostri de altă lege şi limbă nici n’au mo-
tiv să se răsvrătească şi spre mulfumirea noastră sufletească, dânşii
înțeleg că dintre toate Statele moștenitoare, aici in România au
aflat mai largi drepturi cetățenești și mai multă căldură pentru
buna lor stare, ceeace o şi recunosc cu toată ocaziunea oamenii
lor de bine şi o pecetluesc astăzi prin respectarea orânduelilor din
fara nouă, ca mâine să devie acest sentiment un devotament pentru
patrie si tron. Concetăţenii nostri de altă limbă sunt pe pace, eo
cinste a noastră că ne putem lăuda cu aceasta pace.

Numai acest duh al păcii şi al dragostei reciproce ne poate
duce la o grabnică înflorire a patriei noastre noui şi a fiecărui ce-

*) „Legea Românească“ No, 2, 8/21 1923.

www.dacoromanica.ro

377

tatean. E pacea lui Hristos, care trebue să ne împreune pe toţi la
sânul patriei mame. Acest duh al păcii lui Hristos să se säläs-
luiască întru toți, ca toată suflarea să o vestească si făptuiască.

Neamul românesc din mila lui Dumnezeu şi vitejia armatei
române și-a ajuns ţinta, s'a impreunat din toate părţile într'o ţară
şi sub un domnitor român. Noi n'avem dar interes să ne războim
cu nimeni, pentrucă nu râvnim de a cuceri pământ străin şi a stă-
pani popoare atrăine, afară de nenorocitii nostri coreligionari, rămaşi
în Ungaria şi chinuifi după obiceiu unguresc, până li-se va face
şi lor dreptate într'o formă ori alta, căci mult nu putem sta cu
mânile în sân la chinurile lor, când Ungurii din România se bu-
cură de cele mai largi libertăţi. Avem datoria de a-i ocroti pe
aceştia, dar noi nu vrem războiu cu vecinii nostri. Dimpotrivă
vrem să întrăm cu ei în legături economice, ca să restabilim echi-
librul economic răsturnat de războiu, ce apasă toate popoarele şi
pe învinşi şi pe învingători.

Cei ce au scos sabia în 1914, iar zângănesc armele la ho-
tarele noastre, cu scopul de a produce neliniște între noi chiar în
pragul sfintelor sărbători. Dar pe aici nu se trece; Statul român a
luat măsuri să nu se poată trece şi să apere pacea ţării.

Poporul nostru a înțeles datoria sa de a veni la chemarea,
să-și apare graniţele. N'a lipsit nici unul dela aceasta datorie, Mai
ales noi grănicerii avem datoria a fi veşnic gata de-a sta strajă
neadormită întru apărarea moşiei noastre, după care râvnesc cei
de dincolo.

Nu e motiv de alarmare. Vecinii nostri în scurtă vreme se vor
convinge că noi nu numai vrem sincer pacea, dar suntem destul
de conștii de datoria noastră de grăniceri și vom şti să-i silim si
pe ei la pace, dacă nu se astâmpără.

În mijlocul neliniştei, produsă de mişcările de trupe la fron-
tiere, ridicăm aceasta ramură de maslin, simbolul păcii în suflete
şi încredere în izbânda cauzei noastre sfinte. Noi suntem un po-
por de ordine, dar si viteji apărători de țară. Așa este scris la cartea
neamului românesc din trecut si aceste virtuți le vom scrie în is-
toria vremurilor mari de astăzi.

Alarma de războiu ne-a stricat serbătorile. Ne va da Dum-
nezeu altele mai tignite. i

——
—_

www.dacoromanica.ro

[

378

Fundatiunea Gojdu.*)

În tratativele româno-maghiare, ce se urmează acum la Bucu-
reşti, s'a ajuns la limpezire în chestiunea fundatiunii Gojdu. Repre-
zentantul, din partea românească în această afacere a fost dl Ion
I. Lăpedatu.

Dreptul nostru de proprietate, asupra averii fundatiunii, n’a
fost tras la îndoială; şi astfel reprezentanța fundaţiei Gojdu, care
din anul 1918 — averea fiind la Budapesta -- n’a mai putut
îndeplini scopurile sale în conformitate cu dispoziţiile întemeetorului
de pioasă amintire, va fi din nou pusă în drepturile şi îndatoririle
sale administrative.

Credincioşii nostri, aflători în Ungaria şi în lugoslavia, au şi
dânşii indreptatire la o parte din pomenita fundatiune. Pentru a se
face lichidarea cuvenită, se va întruni la Sibiu, în vara acestui an,
o comisiune. După clarificarea chestiunii între membrii reprezentanţi
ai Statelor succesoare, averea fundatiunii evaluată în cca 200 milioane
de lei imobile şi efecte, va reveni în posesiunea proprietarilor săi
de până acum.

Cum ar trebui să fie organizată din nou fundatiunea Gojdu?

La această întrebare, suntem în situaţia de a comunica părerea
exprimată de I. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae. Planul Mitropolitului
nostru este, ca în locul multelor burse mărunte distribuite până
acum, să se intemeeze căminuri studenţeşti pe lângă universităţi.
Bună oară, un colegiu Gojdu în Cluj cu bibliotecă şi cu alte
mijloace de studiu, cu toate localurile necesare întreţinerii studenţilor,
în cele mai bune condiţii de igienă şi de morală — dându-se
tinerimii universitare îndrumări în senzul învățăturilor bisericii noastre
dreptmăritoare, — ar da negreşit resultate cu mult mai edificătoare
din punctele de vedere ale creşterii şi îngrijirii sufleteşti, în deosebi
în împrejurările grele ale traiului din timpurile actuale.

Afară de întemeerea şi susţinerea acestui colegiu, fundatiunea
Gojdu, după literele testamentului marelui binefăcător al bisericii
ortodoxe-române, va avea putinţa de a vota ajutoare şi pentru
teologii dela seminariile întreţinute de eparhiile mitropoliei Ar-
dealului. |

Pe căile acestea, instituţia filantropică şi culturală a marelui
mecenat Emanuil Gojdu, va rămânea şi mai departe în serviciul
bisericii şi al credincioşilor ei. (,Tel. Rom.“)

„Legea Românească“ Nr. 12. din 17/30 Martie 1924,

www.dacoromanica.ro

379

La rândul meu adaug:

Mitropolitul Șaguna şi Emanuil Gojdu, legaţi prin o strânsă
prietenie personală, împreună au lucrat pentru ridicarea neamului
românesc din starea umilită, în care era ţinut de detentorii puterii
de odinioară. Aşezămintele lor sunt isvor dătător de viaţă şi în
România, unde îşi revarsă binefacerile lor. Au trecut cu mă-
rire în ţara nouă unde şi mai mari devin. lată legea şaguniană dă
nouă viaţă întregei biserici române, iar fundatiunea lui Gojdu e cel
mai mare aşezământ al culturii tinerimii în România întregită. Am
venit săraci în România-Mare dar cu suflet bogat în jertfa pentru
naţiune,

Planul I. P. S. mitropolit Nicolae denotează o înţelegere largă
a intentiilor fondatorului Gojdu. Educaţia morală şi fizică a tinerimii
e o necesitate imperativa. Nu numai o generaţie intelectuală, ci şi
o generaţie morală şi sănătoasă trebue să serviască marele aşeză-
mânt a lui Gojdu. Si aceasta numai prin căminuri se poate realiza.
Comitetul fundatiunii Gojdu va şti să se înalțe la idealul lui
Gojdu şi să se dea tinerimii căminuri, cari să fie mândria Româ-
niei- Mari,

Fireşte, eu nu voiu lipsi de a cere un colegiu şi pentru Oradea
locul natal al marelui fiu al Bihariei. Colegiul acela va fi mo-
numentul lui pe loci.l binecuvântat, unde s'a născut, Voiu solicita
şi voiu obţine de sigur, în Oradea de la oraş un loc potrivit
pentru aşezământul celui mai mare fiu al ei, care din mormânt a
pregătit tineriméa întregului Ardeal pentru zilele de astăzi. Din mai
bine de două sute milioane se va ajunge şi pentru un act de pie-
tate faţă de oraşul unde s'a născut Gojdu, care trebue să devină
loc de pelerinagiu nu numai pentru bursierii lui, ci pentru toţi
Românii din cuprinsul României-Mari. Gojdu nu este numai al
Ardelenilor, ci al tuturor Românilor. Oradea trebue să se facă oraş
universitar.

Oraşul Oradea nu poate refuza concursul său la eterni-
zarea memoriei aceluia, care intr’o scrisoare datată în Pesta, De-
cemvrie 1850 şi adresată antistiei orăşeneşti, care îi cerea inter-
ventia, scrie astfel: „Sunt mândru de a fi fiul acestui nobil oraş,
care îmi este în atât de vie aducere aminte încât, după exemplul
tatălui meu de pie memorie, cu subordonarea lucrurilor mele, tin
de cea mai sfântă datorie a mea, să binemerit de încrederea nobilei
antistii a oraşului meu natal şi să lucru cu folos pentru uşurarea
sorții concetăţenilor mei strâmtoraţi“, lar națiunea română nu va

www.dacoromanica.ro

380

putea refuza actul de pietate către locul unde Gojdu a văzut lumină
soarelui şi pe care l-a iubit atât de mult. Va fi şi un răspuns celor
ce vor să întunece trecutul nostru din Oradea şi că noi suntem
băştinaşi ai acestui oraş.

Aici nu e o emulare după beneficii locale, ci un act de pie-
tate şi de înaltă educaţie cetäteneascä la graniţele sfintite de iubirea
de neam a în veci pomenitului Emanuil Gojdu.

Trăiască Regele !*)

Oradea era odinioară orașul predilect al Regilor, unii sunt şi *
înmormântați aici. Din acea splendoare, noi Românii nu aveam
nimic. Porecla noastră era: „Bihorul oropsit“.

Dar şi noi ne bucuram de o splendoare a sufletului poporului
nostru, în care s'a păstrat legea străbună. Din acest suflet a răsărit
fiul Orăzii, Emanuil Gojdu, cel mai mare Mecenat al tinerimei
române, stâlpul pe care s'a clădit clasa intelectuală de astăzi din
Ardeal şi ziditorul căminelor studenţeşti de mâine, prin fundatiunea
lui ajunsă sub înţeleapta chivernisire a bisericei la impozanta avere
evaluată la trei sute milioane Lei.

Oradea de astăzi a mai avut fericirea de a fi locul unde
comitetul naţional a decretat în 1918 libera dispoziție de sine a
neamului românesc, anunţată de solul său în parlamentul ungar,
după care a urmat adunarea naţională din Alba-lulia.

Are dar şi Oradea partea ei în istoria desrobirei neamului
românesc.

În îmbulzeala ridicării mele din noaptea Vinerii Mari a anului
1919, se răsteşte pe mine un crunt „tovarăș“: „Ce atâta îmbrăcate,
haide înainte“.

„Lăsaţi-mă să mă îmbrac, că ce ştiu eu unde mă duceti“.

„La Regele Ferdinand“, fu răspunsul tovarăşului.

Si m’au dus la palatul episcopiei unite, unde se instalaseră
„tovarăşii“ veniți din Bucuresti în lipsa stăpânului episcop Radu,
care nu se mai înapoiase dela Alba-lulia, ci aștepta din Blaj
eliberarea Orăzii. Aici mi-au făcut judecata.

Statuia Regelui Ferdinand e ridicată înaintea acestui palat, pe

iața de unde îmi luasem rămas bun dela lume, când eram dus la

porțile morţii dela Primăţie. Prin minunea împrejurărilor însă n'am
ajuns în cealaltă lume, ci chiar la Regele Ferdinand cum grăia
prorocul tovarăş.

*) „Legea Românească“ Nr. 35. 1 Decemvrie 1924.

www.dacoromanica.ro

381

Adecă Regele a venit mai "nainte la noi cu Regina, făcându-ne
cinstea de a fi cel dintâi oraş din Ardeal vizitat de Maiestăţile Lor
ca regii nostri. Oradea a răspuns la această onoare prin cuprinderea
Lor în bronzul statuielor, cele dintâi ce li-s'au ridicat în Ardeal;
Oraşul Regilor arpadiem s’a schimbat în orașul Regilor Dinastie!
Române, întemeiată de Marele Rege Carol și ajunsă sub Marele
Rege Ferdinand la apogeul ei. Azi nu mai suntem oropsitul Bihor.

Dar privirea mea nu se oprește la mirajul vremilor ce le-am
ajuns. Mă gândesc la desăvârșirea omagiului adus Regelui şi Reginei
noastre prin încadrarea statuielor cu o Universitate.

Căminul studențesc ni-l va da fundatiunea „Emanuil Gojdu“
pe care îl vom aduce acasă din Budapesta în oraşul său natal, ce-l
iubea si lângă părinţii săi, cari aici îşi dorm somnul vesniciei. Îi vom
ridica apoi şi lui o statue vrednicä de memoria lui si de statuele
noastre Regale.

Asa va isvori din aceste statui un riu de apă vie pe pământul
granițelor noastre, ca cine va bea din el, român să fie în cugete
şi simţiri.

Foștii bursieri ai lui Emanuil Gojdu lansaseră ideea de a
restitui bursele beneficiate pentru augmentarea fundafiunei Gojdu.
În şedinţa comitetului fundatiunei ţinută în Octomvrie la Sibiu, au
întrat primele declaratiuni. DI Dr. Aurel Cosma din Timişoara a
deschis ofranda cu 50.000 Lei. Toţi au rămas fascinati de acest
nobil gest. Un fost bursier din Oradea, acum fruntaș al vieţii pub-
lice, insufletit de acest gest, urmează în şedinţa consistorială : Dau
si eu 20.000 Lei şi aşa mai departe. Nici când n'am văzut recunos-
tinta mai frumos ilustrată si mai mult adâncită memoria lui Emanuil
Gojdu în sufletul bursierilor săi. |

Bursele lui Emanuil Gojdu n'au rămas numai aurul rulant
prin care fiii trecutului nostru au întrat în templul științelor, ci apa
vie ce le-a dat suflet românesc şi crestinesc. Din această apă vie
să adăpăm şi tinerimea noastră de astăzi și ne va urma tradiţiile
susținătoare de neam, lată de ce cred eu, că vreme este a face
din Oradea un oraș universitar cu un mare cămin studenţesc din
moştenirea lui Emunuil Gojdu.

Trăiască Regele, să vadă și această oaste culturală înfiptă în
grânițele împodobite astăzi cu statua Lui.

re
——

www.dacoromanica.ro:

382

Epilogul dela Geneva. *)

Ziarele streine aduc ştirea dela Geneva, că domnul ministru
Duca a fost nevoit să desavueze „iperzelul“ unor inspectori şco-
lari. Un lucru neobicinuit în procedeul diplomatic.

În ciuda acestui prestigiu ştirbit, graţie talentului oratoric şi
fondului de dreptate, apărat de eminentul nostru ministru de ex-
terne, naia României generoase în regimul ei minoritar a ieşit vic-
toriasă din mocirla calomniilor, în care credeau duşmanii să o
potmoleascä. .

Rămâne însă in picioare învăţătura, că sunt — în limba dip-
lomatică exprimat — „iperzeluri“, mai pe româneşte zis „prostii“,
cari ne compromit prestigiul unui Stat de drept şi ne aduc în si-
tuatia penibilă de a ne apăra de ele înaintea areopagului strein.

De ce a lăsat dl. ministru Angelescu să ajungă treaba până
aici, că doar eu am reliefat în discursul meu dela Senat strică-
ciunile ce le fac ,iperzelosii“ mărunți şi am cerut cu inzistentä
stabilirea unei politici culturale a Statului, un program clădit pe
principiile religioase pedagogice ale libertăţii şi pe principiul național.

Eu insistam pentru scoaterea chestiei culturale din „zig-zagu-
rile“ cazuisticei contradictorii, ce ne făcea de râs inaintea minorita-
rilor, cari cu proximul tren plecau la Bucureşti să aducă revocarea
dispozitiei de ieri cu aparenţa jignitoare pentru minorităţi. Să ne :
aducem aminte de tragi-comedia sfoarelor minoritare trase de mâni
putin dibace pentru o chestie atât de delicată.

DI Duca era de faţă la acel discurs, pentru care m'a felicitat
cu întreg senatul. Va se zică, atmosfera de sus e curată, cum este
curat sufletul bun al poporului românesc. Chicsurile se fac în jos
la organele executive, la păcurarii lui Petôfi, cari în turmentarea
lor sufletească îşi toacă bietul măgăruş în cap, dar aşa ca pe noi
să ne doară capul mägärusului. În deosebi în Biharia, unde este
mai acută chestia minoritară, unde dar se cere mai mult judiciu în
executiva ordinei şcolare, sunt aplicaţi Saulii de ieri ai şcoalei româ-
nesti, pe cari nu-i serveşte măgăruşul, să se facă Pauli — apos-
tolii marginilor. |

La apostolia limbilor se recer concepţii Pauline cuceritoare
de neamuri pentru idea cetăţeniei române, Pauli curätiti de păgâ-
nii solzi Saulini, cari văd clar lumea nouă română revelată de

*) „Legea Românească“ No, 19, 1/10 1925,

'www.dacoromanica.ro

383

cel ce mută împărăţiile „dela un neam la alt neam“ pentru cuvânt
de dreptate.

Dar nu numai Saulilor de ieri, grozavilor prigonitori ai şcoalei
române de sub stăpânirea ungară, aruncaţi brutal de valurile puli-
ticei la cârma marginilor culturale, le sună acest cântec, ci şi celor
ce cred că din ferestrile Bucureştilor văd adâncimile chestiei mi-
‘noritare şi înţeleg psihologia lor. E şi cântecul plutonierilor de
tristă experienţă.

Dacă s'ar emancipa odată di. ministru al instructiunei pub-
lice de sub muntele politic, ce apasă cultura română la marginile
de Vest şi şi-ar pleca urechile la murmurul adevăraţilor Români din
Biharia, ar afla aici în Oradea instituţii naţionale susţinute de Stat,
în cari limba de conversaţie e cea ungurească şi micul sătean adus
la şcoală vorbeşte ungureasca, pe care nu o ştia acasă. Ar vedea
„iperzelul“ şchiopătat în zidirea şcolilor şi satrapia Saulului dela
Cheresig Ar vedea cum şi imprimatele şcolare se fac în mod clan-
destin în tipografii jidoveşti din provincie, ca să nu li se dea de
urmă, cum umplu jitnitele dubioaselor tipografii din bugetul Sta-
tului român. Ar auzi hohotul râsetului minoritar de neputinta si
inculturalitatea noastră. Ar vedea mirozenia, că n’a păţit încă ca
broasca din fabulă, un inspector de norocul ce l-a ajuns, să
fie îndreptătorul limbei pe care el o bolboroseste de nu ştii ce
limbă vorbeşte, când dânsul crede a fi vorbit în graiu românesc.
Ar vedea că aceşti analfabeți ai limbei româneşti sunt examinatorii
învăţătorilor minoritari din limba română. Ar vedea că nu minori-
tarii sunt asupriti în Biharia, ci noi majoritarii cari stăm cruciti de
inconstienta, de care sufere regimul învăţământului nostru.

În definitiv „iperzeloasele“ organe executive ne încurcă si
pe noi şi pe minorităţi cu stângăciile lor, dar numai minoritățile,
cari fac cap de acuzaţie din ele la Liga Naţiunilor profită de ele.
Tara plăteşte oalele sparte cu reputaţia ei ştirbită.

Nenorocirea Ungurilor a fost himera maghiarizärii cu forţa,
contopirea naționalităților etnice în minoritatea maghiară. O dena-
turare a firei omeneşti ce s'a răsbunat asupra lor. Noi n’avem
nevoe de acest salt mortal. Cu patrusprezece milioane de majoritari
Români, faţă de trei milioane de minoritari, ne simțim în tihna do-
minantă a elementului românesc, fără a recurge la românizarea bra-
hială a concetätenilor nostri de altă limbă.

Politica noastră minoritară e clară: libertatea de a se în-
china fiecare minoritar Dumnezeului, în care crede şi a-şi vorbi

www.dacoromanica.ro

384

limba sa maternă, va se zică, a-şi exercita cultul său religios şi
a-şi cultiva limba în limitele ordinei de Stat. Să nu se uite însă,
că cetăţeanul nu are numai drepturi, ci şi datorinte faţă de Stat
Noi nu cerem decât armonia între drepturi şi datorinte. De aceea
orice conturbare a acestei armonii, fie venită dela noi ori dela mi-
noritari e o leziune a politicei noastre de Stat pusă pe principiul
libertăţii. Să facem însă deosebire între ghimpii iperzelului şi tra-
darea de patrie.

Ungurii în ţara lor sunt antisemiti, în România filosemiti. Să

nu uite însă semitii nostri, că chestia lor nu se rezolvă în Buda-
pesta, ci în Bucureşti, pentrucă în Tara Românească toate căile duc
la Bucureşti. Dânşii au consolidat deabinele Cuzismul de dragul
Ungurilor ori de al fraţilor dumnealor din Ungaria. Corzile prea
încordate nu sunt proprii înţelepciunii solomonice şi să nu uite că
Liga Naţiunilor nici când nu va pune majoritatile sub regimul mi-
noritätilor. Sistemele moarte nu mai învie.
: Noi vom păzi micii nostri „iperzeloşi“ fntregistrati de DI.
Duca în procesul minorităţilor. La rândul nostru vom înregistra şi
pe marii revoluționari ai minorităţilor. Toată socoteala se încheie
cu un bilanţ,

_Dar noi suntem atât de toleranti şi largi în libertăţile cetäte-
neşti, încât nu putem suporta nici acea defectie de frumuseţe a iper-
zeloşilor funcţionari mărunți, ci cerem Domnului ministru al ins-
tructiei să pună capăt cazuisticei experimentale printr'un program
principal. Et principiis obsta.

În preajma alegerilor.*)

Preotimea iarăşi este pusă în faţa alegerilor. Abia trecură
alegerile Camerelor agricole şi iată că ne bat la uşă alegerile consi-
liilor comunale după care vor urma, alegerile parlamentare cu toată
furia lor politică.

Noi ne-am precizat punctul nostru de vedere în faţa alegerilor
parlamentare din 1922; preotul să nu facă politică. Păstorirea e
propriul teren de activitate a preotului. Rolul preotului în politica
militantă totdeauna au atras odiul asupra preotului, ce s'a răzbunat
asupra bisericii. Dar disciplina canonică nici nu admite preotului
roluri lumeşti, afară de cele ce emanează din misiunea lui pasto-
rală, ori misiunile speciale ale autorităţii sale bisericeşti.

„Legea Românească“ Nr. 21—22 din 1—15 Noemvrie 1925,

www.dacoromanica.ro

385

Părerile noastre au fost verificate de alegerile parlamentare
trecute, prin potopul de insulte ce s'a descărcat asupra preotimei
implicate în scandalul cu urnele,

Au fost anume insultati preoţi, cari din oficiu erau delegaţi
să prezideze alegerile şi aşa fără vina lor au căzut jertfa agitatiilor
electorale. Cazurile acestea au fost aduse la cunoştinţa locurilor
competente şi acum, în faţa alegerilor noui, stăpânirea noastră
ierarhică a cerut dela guvern să scoată preoțimea din obligamentul
funcţionării în comisiile de votare.

Dar au fost şi de aceia, cari şi-au uitat de demnitatea lor
preoțească şi s'au făcut de ocara lumii. Pentru aceasta nu este
iertare din partea autorităţilor bisericeşti şi la repetita cădere vor
fi aspru pedepsiţi.

Motivat de asemenea consideraţii, papa prin cea mai mare
enciclică a şi oprit candidările politice ale preoţilor catolici, precum
oprite sunt şi din partea noastră.

Legea a asigurat preotului loc de drept şi în consiliile comu-
nale şi în cele judeţene, tocmai ca să-l scuteascä de luptele politice
şi să-i dea cuvânt în corporatiile cetăţeneşti. Preotul să-şi validiteze
acolo autoritatea sa de îndrumător, căci noi nu susţinem teza ca
preotul să fie indiferent fata de viata politică socială, ci numai
teza să nu se facă agent electoral al nici unui partid.

Atragem atentiunea preotimei asupra primejdiei noui, ce o
atacă, ca să stea bine, să stea cu frică şi sfânta jertfă a lepădării
de sine să o aducă, ca să eşim fntäriti în prestigiul nostru şi în
legăturile sufleteşti cu enoriaşii nostri şi din această vâltoare.

Impresii dela Iași.*)

În zarea diminetei se ivesc colinele şi văile frumoasei Mol-
dove, însă par'că le lipseşte podoaba pădurilor ca şi când ar fi
mâncate de molii. E prăpădul ce l-a făcut în ele săcurea veneticului.
Prima impresie a pârjolului evreesc.

Deodată se iveşte conturul laşului cu colinele sale, fe cari
strălucesc pompoasele biserici şi monumentalul palat al justiţiei.
La periferii fumul fabricelor vestitor a unei industrii, care nu este
a noastră. Vii şi gospodării. O regiune fermecătoare pe care este
clădit laşul istoric, care din afară îţi face impresia de mare oraş.

*) „Legea Românească“ No. 21—22. 1—15 Noemvrie 1925.
25
www.dacoromanica.ro

386

Are toate condiţiile unui oraş mare, afară de râu, căci râuletul la-
şului cu apa murdară mai mult deserveşte igiena oraşului.

Ajunşi în gară se strecură, printre oficialitatea care primea
oaspeţii veniţi la serbările din laşi, micii toboşari ai D-lui profesor
H. C. Cuza, studenţii, cari fără vorbă vâră în mâna celor sosiți
plicul cu „Învățătura lui Isus“, „Iudaismul şi Teologia Creştină“ şi
„Cărticica Luptătorului“. E signalul primejdiei ovreesti.

Arhiereul Leu cu preoțimea Metropoliei, Primarul şi Prefectul
oraşului se întrec în amabilitatea primirei oaspeţilor, pe cari îi con-
duc la automobile. Suntem în oraş,

Aici se repetă impresia moliilor de pe pământul moldovenesc.
Între fnfätisarea externă măiestoasă a Iaşului cu turlele şi grădinele
ce împodobesc acele coline, pe cari s'a zidit laşul, dăm de gura
deschisă a prăvăliilor evreesti şi a capetelor sbârlite din ferestrele
caselor de pe străzile centrale ale Iaşului, înfectând aerul în jurul
statuiei lui Cuza şi a märetelor biserici ortodoxe. E plaga ovreiască,
care a scos pe Români din jurul bisericilor şi a statuielor pentru
negotul lor de lipitori. Acest negot nu are nici măcar înfăţişarea
estetică, ci e o gură de beciu, care înghite în pântecele său banul
multimei româneşti. Mai departe se simte mirosul unui ghetto ev-
reesc neobişnuit privirei noastre. Numărul evreilor întrece 50 la sută
din populaţia oraşului.

Pe cât de răspingătoare este această spărtură a laşului, pe
atât de frumoasă este grădina românească, cum am putea numi
frumosul cartier al vilelor şi al Copoului, locuit de Români. Aici
sunt instituţiile culturale : Universitatea cu statua lui Mihai Kogălni-
ceanu, ca o grăitoare dovadă despre înţelesul unei Universităţi,
menită să servească şi învăţământul prin liniştea locului, unde se
află şi igiena prin abundența plantatiei ce o încunjură. Cu alte
cuvinte, o şcoală trebuie să aibă plămâni: pentruca să nu se ofi-
lească în ea floarea natiunei. Un lucru ce n’a fost înţeles în Bucu-
reşti, unde Universitatea este aşezată în clocotul vieții orăşeneşti,
care străbate şi prin păreţi în salele de învăţământ, enervând pe cei
ce au nevoie de linişte în cursul studiilor ce le fac.

Oamenii îţi fac impresia, că eşti acasă, în laşi. Acelaş Român
aşezat, voinic la trup, mlădios în suflet, dulce în graiu cum este
ardeleanul nostru. Noi privim în totdeauna cu deosebită pietate la
Moldova, de unde călugări şi dieci aduceau carte românească pe
aceste plaiuri şi printr'ânşii s'a susţinut unitatea limbei şi a cre-
dinfei. Nicăiri nu s’a aflat atâtea urme de călugări şi dieci misio-

www.dacoromanica.ro

387

nari ca şi în Biharia şi urmele acestea mau rămas numai în cărţile
bisericeşti cu inscripțiile cutărui călugăr şi diac din Moldova, ci
şi în sufletul, moravul şi portul poporului. |

În mulţime zării tärance si țărani spătoşi cu blanda lor privire,
pe trupurile lor cu cojoace şi peptare decorative. Uite cojoacele şi
peptarele noastre, spusei tovarăşului meu şi nu mai puteam deslipi
privirea de pe frumoasele lor figuri. Aud însă că în unele parti
molia evreiască roade de pe trupul lor acest frumos port românesc
şi îl îmbracă în zdrentele din comerţul evreesc. Prin aceasta dispare
nu numai tipul frumos românesc, ci şi etica familiară, ambiția nobilă
a femeii, ca bărbatul şi copiii ei să poarte haine tesute de ea. Că
iubirea de sot şi de copii a facut femeea română artista țesutului
românesc. Arta aceasta mai are şi incalculabila valoare national-
economică de a acoperi trebuintele îmbrăcămintei din capitalul
muncii femeesti.

La acele mari serbări a fost Regele, Regina şi Principii Moşte-
nitori. Patriarhul în fruntea Înaltului Cler, toate notabilităţile Ţării.
Și dela această mare serbare a lipsit masele populare. Cei cari
erau acolo s'au strecurat ca prin urechea acului. Am întrebat
pentruce această lipsă a poporului şi mi s'a răspuns mai una mai
alta: nu i-a chemat, unii, că cu intenţie nu i-a chemat, alţii, că
nu Sa gândit la aceasta, dată fiind neglijarea poporului. Mai unii
că doar de temerea să nu profite poporul de ocazie pentru a ataca
pe evrei. Fie cum va fi. A fosto omisiune condamnabilă. Poporul
trebuie să fie acolo unde esteRegele cu Casa lui Domnitoare, Patriarhul
cu Înaltul Cler, notabilitätile Tarii ca să-i cunoască, să se inspire
de legătura sfântă dintre popor şi cârmuitorii lui. Aşa se face
educaţia cetafeneasca.

Socotesc de cea mai înaltă problemă restaurarea Iagului isto-
ric. DI. profesor Cuza a deschis o luptă aprigă pentru această
restaurare. Luptei lui i-se dă caracterul de antisemit, dar nu e
antisernitism ceeace se face, ci românism. În laşi am aflat explicația
luptei lui naţionale. În definitiv el luptă cu mijloacele şi metoadele,
de cari dispune, ca să trezească conştiinţa naţională. Căile pe cari
a pornit sunt primejdioase, dar să vină alţii pentru mântuirea
Moldovei de invazia streină şi atunci DI. Cuza va fi cel dintâiu
care îşi va băga sabia în teacă.

Cu satisfacţie am aflat, că e vie conştiinţa naţională în laşi şi
nu va întârzia vremea renaşterii Iaşului ; sufletul Moldovei lui Stefan
cel Mare şi .sfant.

25%
www.dacoromanica.ro

388

7 ani.*)

Atâtia ani sunt dela înfăptuirea României-Mari. Anul nou e
prilejul de a vorbi despre bilanţe si despre bilanţul politic al celor
7 ani împliniți în România-Mare.

Peste ruinele războiului se inaljau mirezmele speranfelor fan-
tastice. Ce belșug o să fie în raiul acesta pământesc, dăruit cu
toate bunătăţile lumesti, ne ziceam noi. Francezii ne cumpărau leul
ca cel mai bun plasament, mişcare financiară febrilă în jurul nostru
şi o invaziune de jidani pe căi clandestine, ca inundarea clotanilor
unde miroase gräunte, cel mai vădit semn de miros a belşug.

Ei si? Nu s'au împlinit speranțele. Lumea din afară s'a în-
şelat în noi, noi în lumea din afară. Numai jidami nu s'au înșelat
în calculii lor.

Din ce pricină, suntem proști? Răi gospodari? Risipitori ?
Trândavi ? Nu. Criza dela noi nu e de ordin economic, ci de ordin
moral. Șade corupția cu noi la masă. Aceasta desfrânată mânâncă
praznicul nostru.

Să ne înțelegem bine. Dacă ar sta corupția numai cu guver-
nul la masă atunci ar fi bine, căci am alunga guvernul dela putere
şi am pune altul, care nu stă cu corupţia la masă. Însă uite că în
cei 7 ani părândarăm câteva guverne, tot din pricina corupției şi
corupția nu s'a dus cu ele, ci s'a pus de nou la masa celui cea
venit, cu poftă nouă. Norocul că nu Sau scimbat mai de multe-ori
guvernele, că se sporeau şi aceşti mosafiri nepoftifi. Vreau să spun
prin aceasta la înțelesul tuturor, că schimbarea de guverne nu
soluţionează chestia corupției. Soluţia trebue să o cercăm în noi,
în societate.

Aici merge corupția dela masă la masă: cu mită, cu sânuri
voluptoase, cu râuri de nectar ametitor de pe mesele Luculice, cu
vison şi porfiră, cu parfumul saloanelor, cu briliantele logelor, cu
hazardul jocurilor în cărți al bărbaţilor şi femeilor deopotrivă, cu
bachanale nocturne, cu sirena automobilelor, cu întreagă beţia
spasmurilor voluptăţii. De aici ajunge ea le masa funcţionarului
lihnit de foame, sgriburit de frig, până la sărăcia lucie a înaltului
dignitar de Stat. Unii o alungă, alţii se împrietenesc cu ea. E destul
o picătură de venin pe piatra conştiinţei: gutta cavat lapidem.
În 7 ani a săpat acea picătură o adevărată prăpastie între noii

*) „Legea Românească“ No. 1. din | Ianuarie 1926,

www.dacoromanica.ro

389

Cunosc un blänar, un jidovas din zectle de mii aşezaţi după
războiu în Oradea înainte cu doi ani. Acest sârguincios și priceput
blänar face circulație de 40 milioane la an. Cine le plăteşte ? Vechiul
bogătaş? Nu! Acela întoarce stofa de pe blana veche şi îi pare
bine că nu trebue să-și cumpere una nouă. De unde câştigă dar
cele 40 milioane? Dela cei ce n’aveau blănuri mai înainte... Ei
şi cine sunt aceştia ? Parvenitii celor 7 ani ai României-Mari.

Uite-l pe unul de pildă. Era un jerpelit, mic funcţionar, astăzi
proprietar de casă, automobil şi de bijuterii fabuloase din plata
de... Dar ceilalți dela liberele profesiuni! S’a făcut un turn babi-
lonic din ei în decurs de 7 ani!

Cine-i umflă cu bani pe aceștia? Cei cu permisele, cu im-
porturile si exporturile, cu latifundiile, cu concesiunile, cu breve-
tele, cu toate exploatările pământului si omului din țară. În 7 ani
s'a făcut mare reviriment de afaceri tot în beneficiul străinilor
exploatatori ai slabiciunilor şi bogățiilor noastre.

Când privesc această năvalnică goană de spoliare, mă mir
cum a mai rămas în acest vârtej de 7 ani atâta om cinstit în
funcțiunile publice. Aceștia sunt eroii adevăraţi ai caracterului.
Va fi şi pentru aceştia o răsplată. Îndrăzniţi, voi aţi învins.

Dar vorbesc de învingere pentrucă se vorbește de moralitate
tot mai mult, tot mai stăruitor, tot mai poruncitor; de pe amvon,
de pe catedră, de pe treptele Tronului.

La muzica acestor accente întru în noul ciclu de 7 ani, în
nădejdea biruinfei blandului Hristos. Când omu! nu-şi mai poate
purta sarcina păcatelor sale, îl ridică Hristos. Sus inimile la El.

www.dacoromanica.ro

Articoli publicaţi în „Cultura
Poporului“ şi „Almanahul Presei“.

Drumul nou.*)

Pe vremea stăpânirii ungurești stăteam odată seara, pe lavifä
întrun sat de pe podgoria Aradului. Era pe vremea culesului de
"vii, când oamenii sunt veseli, — mai ales că era şi recoltă. bună.
Prin mijlocul drumului venea un țăran în voie bună. Ajuns in
fata mea, stă pe loc şi-mi dă bineafä, apoi cu ifos urmă să mă
agrăiască.

— Domnule!

— Ce-i creştine ? |

— Alduiască Dumnezeu pe tata Traian, că Doamne in bun
loc ne-a aşezat,

Cu astea şi-a urmat calea veselă.

Omul acesta a spus un adevăr; pentrucă unde este o fara mai
frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu cu toate bunätäfile pa-
mânteşti ca Ardealul şi tot pământul românesc dela Tisa până
la Nistru ? :

„Noi însă am avut puțină parte din acele bogății, pentrucă
veni năvălirea popoarelor peste noi 'şi-și fmpärtirä hainele noastre
lor. Ne împrăștiară ca pe făina Orbului şi ne împărțiră între sine
ca pe nişte robi osândifi la moarte.

*) Cultura Poporului“

www.dacoromanica.ro

391

Adeseori întoarceam vorba veselului podgorean despre „tata
Trăian“ pe vremea frământărilor noastre naționale şi ziceam: Tată
Trăiane, de ce ne-ai adus aici, dacă ne-ai lăsat pradă atâtor duş-
mani, să perim cu zile?

În vreme ce stăpânii nostri de odinioară își ridicau tot felul
de școli pentru creşterea de cărturari, industriași şi negustori mici
si mari, cu cari îşi ridicau orașe puternice, din cari scoteau mă-
duva satelor, poporul nostru scurma pământul la ţară, că înzădar
își trimitea copilul la şcoală, dacă nu-şi schimba numele și nu se
lăpăda de neam, nu prea ajungea la creangă verde.

Din pricina aceasta țăranul nici nu se prea îmbulzea la slujbe
domneşti. De pildă, pe vremea când eram directorul seminarului
din Arad, îmi aduce odată un țăran fruntaş, totodată şi primar
într'o comună din Banat, băiatul la înscriere.

„Lam adus să-l fac preot, — spunea omul — că domnii îl
tot cer să-l dau la ei de funcționar, dar, atunci îl pierd, că-l vor
însura Cu vre-o unguroaică, care nu-mi va săruta mie mâna, —
jar dacă-i preot, rămâne al meu gi el şi nora“. Tot de aceasta să
temeau a-şi aduce copii si la meserii.

Aşa s'a întâmplat că noi nu avem nici meseriași, nici ne-
gustori, nici diregători, nici ofițeri, nici ingineri, decât puţini ad-
vocafi şi doctori, cari puteau trăi dela popor. Noi eram aici in
Ardeal un popor de țărani si preoți, adäpostiti la sânul bisericii
mamă.

- Războiul a schimbat fata lumii. A încetat robia popoarelor,
cari acum S'au instalat în dreptul pământului muncit de ele si a
culturii pentru toți fiii lor. S'a început vremea muncii drepte, fie-
care pentru binele familiei sale şi toți pentru binele patriei mame,
care chezeseste drepturile câştigate si libertățile publice. Aceasta
este legea morală a noului Stat român,

În lumea aceasta nouă nu mai putem rămânea un popor de
țărani si preoți cu o cultură de abecedar, ci trebuie să întrăm in
şcolile de tot soiul, cari şi-au deschis larg porţile înaintea fiilor nostri.

Ce se întâmlă însă ?

Țăranul nostru nu vrea să-și dea băiatul la școlile de meserii,
comerciale, technice, nu vrea să se facă meserias, comerciant, in-
giner, agronom, pădurar şi altele, — ci numai la liceu, să-l facă
„domn cu pană“. Asa vine că liceele sunt tixite de şcolari, iar
şcolile de specialitate goale. Nu înzadar se zice în vechiul regat,
că Românul se naşte ca bursier, trăieşte ca funcționar şi moare ca

www.dacoromanica.ro

392

pensionar, în vreme ce străinul a exploatat bogăţiile țării și şi-a
bătut joc de „prostia“ Românului.

Unii explică această ciudafenie a pornirii Românului spre func-
fiuni, că mar avea însuşiri de meseriaş, negustor etc. Nu e ade-
vărat, pentrucă din cei ce se fac meseriaşi ori negustori, se fac
cei mai buni meseriaşi, ori negustori. Au nu sunt pildă vie Măr-
ginenii nostri, cari sunt cei mai buni negustori? Nu din fire e
Românul refractar față de meserii, comerţ şi celelalte, ci din pă-
catele trecutului şi din lipsa unei îndrumări noui în împrejurările
fericite în cari am ajuns.

Funcţionarul nu e un element care se îmbogățește, ci cu
peana lui numai serveşte si ajută pe meseriaş, comerciant şi toate
breslele muncitoare, să se îmbogăţească şi să lase familiei lor averi,
în vreme ce el se alege la bătrânețe cu o sărăcăcioasă pensie, iar
familia lui după moarte în grija soartei oarbe. Eu cunosc bine
traiul lor greu, dacă vor să rămână oameni cinstiţi.

Bine, că acum e lipsă mare de funcționari, dar azi-mâne vor
fi îndeplinite toate funcțiunile şi atunci ce va fi de cei pregătiţi
numai pentru funcțiuni ? Aşa numiții proletari intelectuali, pieritori
de foame, cei mai nenorocifi oameni fără căpătâi, cari mânaţi de
foame sunt capabili de toate. Acesta-i sfârşitul inflatiunei de
funcţionari, ce ne bate la uşă. Aceşti proletari intelectuali nu pro-
duc nimic, ci sunt trântori pe corpul Statului (domni fără slujbă).

De când suntem în România se mai duce Românul în şcoli
militare şi bine face, pentrucă armata e scutul ţării, ea trebuie să
fie națională. Dară milităria încă nu e o clasă productivă, din
contră ea trăieşte de pe spinarea ţării, e cea mai grea sarcină a
țării din punct de vedere economic. Adevărat că armata răsplă-
teşte din belșug ce a mâncat în vreme de pace, cum văzurăm cu
ochii că ea făcu România-Mare. De aceea trebuie să aducem atâta
jertfă pentru ea.

Plugarul munceşte pământul şi dă hrană ţării, funcţionarul
munceşte pentru bunul mers al lucrurilor din ţară, militarul moare
pentru fară, iar industria şi comerțul mic si mare, toate intreprinde-
rile economice si financiare, le lăsăm altora, ca să stoarcă bogă-
[iile ţării şi să trăiască ca în sânul lui Avram. Şi aceştia astăzi nu
sunt Români.

Am cetit o carte despre „Bogaţii săraci“. Bogafii aceia săraci,
aveau moşii mari și multe comori în munţii lor de aur, trupul lor
însă era ofilit şi sufletul lor gol, viața lor amărâtă în mijlocul bo-

www.dacoromanica.ro

893

pățiilor pe cari erau stăpâni. De câteori aud vorbindu-se de fara
noastră bogată, îmi aduc aminte de povestea bogatului sărac și
zic: asta-i povestea noastră. Noi suntem popor sărac în țară
bogată.

A umbla să faci cu sila pe cei de altă limbă Români, eo
slăbiciune. Ungurii au încercat să facă politică de maghiarizare,
pentrucă erau puţini, prin spor firesc n’ar fi putut ajunge la ma-
joritate față de naţionalităţi ; dar această politică s'a răzbunat amar
asupra lor. Noi mavem să recurgem la această politică de româ-
nizare, pentrucă majoritatea covârşitoare a populaţiei e românească.
Dar nici firea noastră omenoasă nu ne îngădue românizarea silnică.

Băncile, întreprinderile industriale şi economice primesc în
directiunile lor câte unu-doi membri români şi le dau o parte din
acțiuni şi aceasta se numeşte naționalizarea bunurilor ţării. Se
înșală însă cei ce cred că prin aceasta vom acapara industria şi
comerțul străin, pentrucă cu această participare noi suntem a cincea
roată la întreprinderile lor, cari încasăm fărămiturile ce cad de pe
masa bogată a străinilor.

Mai e chestia evreiască. Nici aceea nu se poate rezolvi cu
ciomagul, cum o apucaseră unii. Uite, în Serbia şi Bulgaria, nu e
chestie evreiască, pentrucă Sârbul şi Bulgarul e însuşi comerciantul
satelor si al oraşelor sale; şi evreul nu merge acolo, ci vine la
noi, cari nu avem comercianții nostri. Tot poporul își merită
evreii săi. .

Concluzia celor insirate aici e, că noi trebue să ne facem
industria şi comerțul nostru românesc, pentrucă numai prin ele
putem cuceri oraşele, să ne putem face stăpâni peste bogăţiile
țării. Dar nu prin răpiri şi striviri, ci prin noi înșine, prin priso-
sinfa muncii noastre. Dumnezeu a dat Românului din prisosintä si
brațe vânjoase şi minte ageră, cari îl fac destoinic pentru toate
carierile. Suntem doar, din neam ales, din neamul latin, care a
dat lumii o Frantä cu gloria culturii ei. De aceea zice cântecul de
desteptare al Românului: ,Lumineazä-te şi vei fil Voeste şi vei
putea !“ — pus pe fruntea „Culturii Poporului“, ca o neadormitä
chemare de desteptare prin cultură, ca să ajungă acolo unde sunt
surorile mari ale României, Franţa şi Italia.

Prin noi înşine să ne clădim România-Nouă. Acesta este dru-
mul nou al zilelor noastre.

Acest drum vreau să-l netezesc, iubiţi săteni, când vin între
voi cu sfatul, să vă dati copiii la meserii şi comerţ.

www.dacoromanica.ro

304

Drumul e uşor. Să se ducă şcoala de meserii aşa zicând
acasă la ţăran, deschizându-se în fiecare judeţ câte 3—4 şcoli de
meserii, în județele de graniţă în fiecare centru de plasă. În oraşe
şi mai ales în celea de graniţă. Pe lângă şcoli de meserii, şcoli
comerciale superioare şi toate categoriile de şcoli lucrative, ţinând
seamă de regiunea locului. Cu meseriaşii şi comercianții ieşiţi din
aceste şcoli se vor umplea satele şi oraşele, încă odată accentuez,
dela graniţă şi iată-ne si cu oraşe româneşti şi cu întreaga viaţă
economică în mâinile noastre prin noi înşine. Aceasta e a doua şi
desăvârşita cucerire a Ardealului prin puterea noastră de viaţă, la
care trebue să se închine tot omul — şi duşmanul nostru.

Acesta e drumul lui Traian, că pentru aşezământul culturei
latine ne-a adus el aici: pe pământul acesta binecuvântat de Dum-
nezeu cu atâtea frumuseți şi: comori în sânul lui. Şi dacă vom
înălța crucea, simbolul păcii si al civilizaţiei creştine, pe acest
sfânt pământ românesc, se va închide drumul sângeros a lui
Trotzky la hotarele noastre. A lui Trotzky şi a tuturor duşmanilor,
cari râvnesc la smulgerea bogățiilor ţării din mâna noastră.

Binecuvântat să fie drumul nou. |

Amintiri redactionale de P.S. Sa Roman Ciorogariu
episcopul Orăzii.*)

Toată nădejdea neamului românesc din Ardeal era depusă
în „Dumnezeu-Bunul“ şi „milostivul-impărat“. E

-„Dumnezeu-Bunul“ asculta rugăciunile noastre şi prin Bise-
rica sa a ținut viu sufletul românesc, „milostivul impărat“ însă isi
muta cortul mărturiei habsburgice, când la Unguri când la noi. La
Unguri. când storcea dela parlament buget pentru răsboaie, la
Români când le lua feciorii pentru războaie şi pentru cele multe
biruri de sacrificiu pentru „milostivul impărat“.

Când avea nevoie de Unguri, adresa câte-o proclamaţie „către
naţiune“, căci ei erau națiunea politică ; când avea nevoie de tota-
litatea naționalităților se adresa „cătră popoarele mele“. În cazul
prim băteau Ungurii din pinteni ; în cazul al doilea săream noi în
foc pentru „milostivul impărat“. Cu alte cuvinte, pe noi ne ţinea
în frâu prin Unguri, iar pe Unguri prin noi.

Așa se frământa aluatul politicei habsburgice, sintetizată în
doctrina : divide et impera.

*) Almanahul Presei Romane 1926 pg. 31.

www.dacoromanica.ro

395

Eram impärtiti pe căprăriile arhiduceşti. Ungurii, de pildă,
aveau pe arhiducele lor losif, noi pe Reiner, ca să avem cine să
bată pe umeri si pe ,bravii“ Români. Mai în urmă ne giugiulea
arhiducele Ferdinand pe iluzia „Gross-Oesterreich“-ului.

Dinasticismul nostru însă se stingea zi cu zi. Mai ales după
refuzul Memorandului, urmat de înfundarea temnitelor dela Seghedin
si Vat cu dinasticul comitet national. În definitiv, Budapesta a
devenit centrul politic al dinastiei si noi extradati Ungurilor „auf
Gnade und Ungnade“. |

Suprafața politicei noastre însă era tot cea traditionalä,
dinastică. Vechi ziarişti, cu temnitele politice în spinare o dădeau
înainte cu nădejdea în „impărat“, că aşa era şi cuvântul de ordine
din București, care pentru noi era poruncă. loan Rusu-Sirianu, de
atâtea ori osândit „În numele Majestății sale. regelui Francisc Iosif
L“ era tipicul reprezentant al asa numitei politice tradiționale,

După ce sanctionase regele Francisc losif legea apponyiană
din 1907 apare în „Tribuna“ din Arad un prim articol, în care se
spuneau cam următoarele: „Şi dacă ne-ar scoate Francisc losif
limba din gură, noi tot dinastici vom rămânea, pentrucä stim că
în suflet e .cu noi şi a cedat numai forței majore a imprejurărilor“.

Agitat de acest lapsus al politicei tradiționale, mă duc in
redacție. ”

Rusu a scris articolul, — mi se spunea, — ce să facem?

Rusu nu venise în acea zi la redacție și nu era timp de
pierdut, reparația trebuia să urmeze în numărul proxim. Scrisei un
comunicat laconic, că primul articol din numărul de ieri nu repre-
zintă vederile ziarului. Comunicatul acesta a supărat din cale afară
pe bietul Rusu şi altminteri bolnăvicios şi imi făcea imputări de
ce mam lăsat să revină el la articol şi să-i dea o interpretare
rectificatoare, căci recunoaştea insuş că a trecut peste limita îngă-
duită de politica tradiţională. M'a. costat multă trudă să-l linistesc,
că interpretările nu ajung pentru a pune la punct acea fatală
declarație, cașicum noi ne-am subordona limba vreunei puteri
discrefionale, fie aceea chiar dinastia.

Prietenul meu, ce e drept;-s’a liniștit, dar n'a uitat dezavuarea
şi mereu îmi imputa, ce brutal am fost cu el. — „Dar tot nu atât
de brutal cum erai tu, când lăsai să ne scoată și limba din gură“
„milostivul“, îi ripostai eu, cu toată dragostea ce o aveam pentru el.

La doi ani după aceasta, apare „Tribuna“ în ziua impăratului,
fără a lua notă măcar de onomastica „milostivului“. Ziarele ungu-

www.dacoromanica.ro

396

reşti il prea măreau în ditirambe şi tunurile băteau salvele de
onoare. Mă duc iar în redacție.

— „Dar unde a rămas insemnătatea zilei ?“ intreb, căci are
aparenţa unei demonstraţii. Bäetii râd cu satisfacţie, că nu s'a aflat
nimeni în redacție să scrie un articol pentru impărat.

— „Bine, bine, dar mă gândesc că tot era bine să fi fost
Rusu acasă“. Greva aceasta omagială a transpirat şi în cercurile
ziariştilor unguri, cari făceau caz de ea. + „Halal si de dinasti-
cismul vostru“, spuneau la ai nostri. Gazetarii se înţeleg între ei.

Uite aşa ajunsese sincerul nostru dinasticism habsburgic de
odinioară, un balon tactic până am făcut acel minunat schimb de
dinastie, care astăzi este a noastră şi trăieşte în fiecare suflet
român, care a văzut în timp de luptă pe viteazul, iar în timp de:
pace pe înțeleptul Rege al țăranilor si al nostru, cărturari fii ai
țăranilor.

Parola: „prin porţile impărătești“ s'a schimbat „prin noi
insi-ne“. Din multe câte toate atitudini, ne-am ales cu dojana
regelui Carol, că: „Tribuna“ „nu face politica mea“, după aceea
cu pacea lui Stere, cu căderea si invierea.

Aşa au dispărut regii asupritori habshurgici ca să facă loc
Regelui ţăranilor.

www.dacoromanica.ro

SENSES RNIN NESSES?
PPO A PAC PIERO AC ORIN

Scrisori pastorale la sărbătorile
Nașterii si Invierii Domnului
1921—1926.

La Învierea Domnului din a. 1921.
Hristos a înviat!

Ziua Învierii "ne-a adus si învierea mult așteptată a epis-
copiei noastre.

Dela moartea celui din urmă episcop român,
Efrem Veniamin, din anul 1695, scaunul epis-
copal al Orăzii a rămas neîndeplinit, din pricina
stăpânirei lumeşti, duşmănoasă nouă. Credincioşii
rămaşi fără păstor sufletesc, au stăruit cu vreme
şi fără de vreme, pe la treptele tronului Habsbur-
gilor, să le redeie dreptul de-a avea pe episco-
pul lor, dar inimele împietrite nu s'au muiat.
Nicăiri, nici odată, un popor n'a luptat şi n'a
suferit mai mult, pentru credința străbună, cât a
suferit poporul din Biharia. A răbdat si a mun-
cit, după chipul virtuţilor străbune, ale Neamului
Românesc, dar legea nu și-a părăsit-o şi de nă-
dejdea reînvierii episcopiei nu a abzis. Cuvine-
se să ne închinăm memoriei părinţilor nostri, a
căror statornicie în credință ne-a hărăzit biruinţa
de astăzi.

Sinoadele şi congresele noastre nafionale-bise-
ricesti, hofarisera reînființarea episcopiei, dar nici
aceste hotărîri nu le-am putut înfăptui, din pricina
urgiei vremilor apuse.

Provedinfa divină în sfârşit a făcut dreptate
între popoare, ca fiecare să-şi aibă stăpânirea
ei. Aşa am ajuns unirea tufuror Românilor întrun regat liber şi
românesc,

www.dacoromanica.ro

398

- Oradea a fost cel dintâiu oraş, din Ardeal, pe care l-au onorat
cu Înalta Lor prezență Maiestatea Sa Regele Ferdinand I. şi Regina
Matia si după obiceiul vechilor Domnitori români, ca după fiecare
biruinfä să zidească o biserică, ca prinos adus lui Dumnezeu,
ocrotitorul oastei” creştine, astfel şi gloriosul nostru Rege Ferdinand
ne-a declarat, că episcopia din Oradea se va reinfiinfa şi cuvântul
trup s'a făcut. Congresul nafional-bisericesc din anul trecut a decretat
cu mare însuflețire îndeplinirea scaunului episcopesc şi Corpurile
legiuitoare române au adus legea de restatornicire a episcopiei din
Oradea. În temeiul acestor așezăminte s'a ţinut cel dintâiu sinod
eparhial al Orăzii, care în 3/16 Octomvrie 1920 a onorat pe smerenia
mea cu votul său, iar Majestatea Sa întărind această alegere, la
13/26 Martie a. c. m'am învrednicit de Sfântul Dar al Arhieriei,
împărtăşit de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit al Transil-
vaniei Nicolae, asistat de Înalt Preasfintituy Arhiepiscop Gurie al
Basarabiei, de Preasfintitii Episcopi Ioan al Aradului, Iosif al
Çaransebesului şi Vartolomeiu al Râmnicului Noului-Severin, în
ființa de faţă a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Primat Miron, a Înalt
Preasfinfitului Mitropolit Pimen al Moldovei, a Înaltului Çler al
Sfintei Mitropolii si a numerosilor credinciosi, în biserica Sfintei
Mitropolii din Bucureşti. Împärtäsit astfel de Sfântul Dar al Arhieriei,
Majestatea Sa Regele Ferdinand I s'a îndurat a mă împărtăşi, în
Palatul regal şi de investitura regală, în ființa de față a Majestății
Sale: Regina Maria, a Altefelor Lor Regele: Principesa Maria și
Prinţul, Nicolae,” a Casei militare şi» civile, a Guvernului si a
naltului Çler. .

Atentatul infernal dela Senat m'a împiedecat de a trece mai

„curând prin aceste grade ale promovării mele, ca să fiu în mijlocul
vostru, iubiții mei fii sufletești, cu o zi mai nainte, dar mulțumesc
lui Dumnezeu că misa mântuit viața şi nădăjduiesc în bunătatea Lui
nemărginită, că mă va ajuta să umblu pe urmele lui Hristos între voi.

Si până când mă va ajuta Dumnezeu să fiu în mijlocul
vostru, vă trimit solia păcii evangelice, ca să se poată înfăptui
renașterea sufletească după sguduirile cele mari, peste cari am trecu
cu toții în crancenul răsboiu. .

Cel dinfâiu lucru este, iubifilor jpei fii sufleteşti, să ne întoarcem
la Dumnezeu şi în casa Lui să ne curätim sufletele, să fim fiii lui
Dumnezeu, ca să ne redobândim liniştea sufletească, credința că
este o fericire pentru noi, aceea dată de Dumnezeu. Biserica a fost,
este şi va fi cetatea sfântă a sufletelor, unde nu poate străbate

www.dacoromanica.ro

399

ispita fărădelegilor şi a nenorocirilor, urmate din acele fărădelegi.
Străbunii nostri au trăit prin biserică, prin bisericä-nafionalä, în
care şi-au păstrat sufletul românesc. Toate încercările de a ucide
acest suflet au rămas zădarnice, pentrucă zice Domnul: „Nu vă
temeti de cei ce ucid trupul“, că sufletul nu moare. Fifi credincioși
bisericei voastre naționale, precum părinţii vostri au fost credincioşi
și nu veţi pieri, ci veţi avea viață de veci.

Al doilea lucru este să ne gândim la Patria noastră mamă,
căci pribegi eram între neamuri streine, ca nişte orfani strivifi de
soartea subjugatilor, iar astăzi din mila lui Dumnezeu și vitejia
armatei române avem și noi o Patrie mamă, o casă părintească a
tuturora. Suntem oameni liberi după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu. Să sfintim această Patrie cu munca noastră cinstită,
ca să-i întărim puterea de a ne apăra împotriva dușmanilor şi a
ne asigura pacea şi bunăvoința între oameni. Aceea ce cu sânge
de eroi s'a câştigat, să fie întărit de eroii muncii cinstite. Statul
s'a îngrijit să deie pământuri, ca după putință fiecare plugar să
lucreze în bătătura lui. Aceste pământuri să le priviți ca o sfântă
moştenire câştigată cu scump sângele celor căzuţi în răsboiu. Si
ca să fie binecuvântată această moștenire, cinstiți mormintele eroilor
căzuţi, iar pe orfanii lor să-i imbratisafi cu dragoste, înlocuind
pe părinţii lor şi făcându-i să nu simtă că sunt orfani, ci fiii natiunei.
Să nu lipsească nici unul de a contribui cu obolul său la ridicarea
orfelinatelor şi adăpostirea acestor odrasle a martirilor naționali,
căci Mântuitorul nostru Isus Hristos zice: „Oricâte veţi face unuia
dintre aceşti mici, mie îmi faceți“. Gătiţi-vă calea la împărăţia
cerească, acum când secerisul este bogat. Întru această iubire ne
va cunoaşte Mântuitorul Hristos în ziua judecății că suntem ai Lui.

Provedinta divină pe noi ne-a pus strajă la nouile hotare ale
Patriei noastre iubite, să fim dar străji neadormite ale credinţei
străbune, precum au fost părinţii nostri. Fifi desävârsifi în iubirea
bisericei şi a patriei şi nu va lipsi din casele voastre tot binele.

Cu sufletul înălțat la aceste ipostase ale vieţii noastre creşti-
nesti şi româneşti vă dorește sărbători fericite.

Dat în ziua învierii din anul Domnului 1921.

www.dacoromanica.ro

400
La Nașterea Domnului din a. 1921.

„Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pre pământ pace între oameni bună

voire.”
Luca IL, 14.

Aceasta este cântarea cu care corul îngeresc a vestit păsto-
rilor din jurul Vifleimului „bucuria mare“ a Nașterii Domnului
nostru Isus Hristos şi cântarea aceasta îngerească, ca o trimbiţă
cerească ne chiamă astăzi la ieslele din Vifleim unde s'a născut
Cel ce „mântuire a adus poporului său.“

Părinţii nostri așteptau această ziuă sfântă curätiti prin post
şi împărtăşire cu cele sfinte, adică împăcați cu Dumnezeu si cu
oamenii. Din casele lor făceau, deopotrivă bogafii şi săracii, aster-
nut de iesle cu care aşteptau renoirea Duhului lui Hristos în casele
lor, răsunătoare de colinzi şi vifleimuri purtate de nevinovatele
suflete ale tinerimei. Si se deschideau inimile pentru milostenia
crestineascä. Hristos era în mijlocul părinţilor nostri.

Dar astăzi ?

Parcă oamenii nu așteaptă curätiti prin sfântul post si sfânta
impärtäsire Naşterea din Vifleiem şi par'că in prăznuirea ei s'au
întrodus moravuri streine şi lumești.

Doar s'a răcit credința în Mântuitorul Hristos? Nu o zic.
Omeni rätäciti au fost întotdeauna, dar cu cât era mai mare rătă-
cirea lor cu atât ieşea mai strălucit Hristos şi cu atât se vădea
mai mult că „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt desertäciune“;
nu este altă mântuire, decât mântuirea cea dată de Isus Hristos
în biserica întemeiată de El prin Sfinţii Săi Apostoli si invätäcei.

Când fărădelegile au prisosit si curgeau siroaie de sânge
din nebunia anticristilor, cari voiau să smulgă stăpânirea duhov-
nicească a lumii din mâna lui Hristos şi să o stăpânească ei cu
sabie şi foc, pentru premărirea lui. Hristos s'au umplut bisericele
de oameni cerând mântuire dela El. Pe coate se târau înaintea
altarelor, cerând milă, iertare, pace si bunăvoire între oameni si
mar fi fost jertfă pe care să nu o aducă pe altarul Domnului,
pentru împăcarea lumii cu Dumnezeu.

Atunci ne ziceam, este oare aceasta numai frica morții, ori
s'au întors aceşti oameni la Hristos? Faptele ce au urmat după
amutirea tunurilor dovedesc că nu toți s'au întors la Hristos; unii
scäpati de moarte fac ei acum moarte de om şi jafuri şi jale intre

www.dacoromanica.ro

401

oamenii căzuți jertfă lor. Nici drumurile, nici casele nu mai sunt
în siguranță de făcătorii de rele cari tăbăresc asupra lor.

Ori nu s'a sfârșit răsboiul cu biruința dreptății? Ca să nu
mai fie răsboiu între popoare, s'a zis, să punem pacea lui Hristos
între ele. Să nu mai fie popoare robite, ci toate să se ocârmuiască
pe sine după firea şi legile lor. Si fiindcă noi am fost mai mult
robiţi, noi am dobândit mai mult. O ţară liberă, frumoasă şi bogată
în bunurile ei. O ţară din care prin muncă cinstită putem face
un rai pământesc.

S'a sfârşit răsboiul popoarelor cu acest minunat dar Dumne-
zeesc pentru noi, dar a mai rămas răsboiul în sufletele împietrite,
care acum sfășie pacea şi bunăvoința între cei de o credință si
de un sânge si primejduiesc noua patrie, ce ne-a fost hărăzită din
dreptatea Dumnezeiască. Acest răsboiu sufletesc al urei şi duşmă-
niei dintre fraţi trebuie să înceteze înainte de a lua flacäri, ca nu
cumva a doua rătăcire să fie mai amară de cât cea dintâiu.

Nu spre mustrare vă spun acestea, iubitilor mei fii sufleteşti,
în această zi de praznic crestinesc, ci spre învățătură de renaștere
sufletească în ziua Naşterii Mântuitorului nostru Isus Hristos, când
inimele sunt deschise pentru primirea Lui,

Lăsaţi să “între în sufletele voastre blândul Hristos cu iubirea
Lui de oameni şi veţi avea pace în casele voastre si în tot
cuprinsul vieţii voastre. EI vă va învăța cum să vă iubiţi unii pe
alții și lumea vă va cunoaște că sunteţi ai Lui şi vă va iubi pre
voi. El este pretutindenea unde este chemat, că de aceea a venit
în lume să fie cu noi şi să ne ajute la säläsluirea păcii în suflete,
fără de care nu este pace adevărată în lume. „Acestea am gräit
vouă ca să aveţi pace întru mine, — zice Mântuitorul Hristos —
în lume, scârbă veţi avea, ci fndräznifi că eu am învins lumea.“

Si dacă vreţi ca fiii vostri să aibă parte de pace, aduceti-i
la Hristos, cresteti-i în iubirea creştinească şi în iubirea Patriei
mame, care ne-a primit la sînul ei. Hristos îi cheamă. El zice
mamelor: „Lăsaţi pruncii să vină la mine, că a unora ca aceştia
este împărăţia cerurilor.“ Că dacă i-ai dat fiului tău carnea şi i-ai
ucis sufletul, prin creştere rea, ucigător de fii eşti, o omule. Fiecare
părinte este răspunzător cu sufletul înaintea lui Dumnezeu pentru
creşterea fiului său, că dela Dumnezeu este dat lui, pentru a-l
crește în frica Domnului.

Fie ca praznicul Naşterii Domnului nostru Isus Hristos să
fie şi praznicul renașterii sufletului românesc în credinţa lui Hristos,

26
www.dacoromanica.ro

402

unica, mântuitoare şi ducătoare la pace pe pământ şi la bunăvoire
între oameni.

Darul Domnului nostru Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin.

Dat în reședința Noastră episcopească din Oradea, la Sfintele
sărbători ale Nașterii Domnului din 1921.

AI vostru iubitor părinte sufletesc Roman.

La Sfintele sărbători ale învierii Domnului
din anul 1922.

„Pre Isus căutaţi, Nazarineanul
cel răstignit; sa sculat, nu este
aici“. (Marcu XVI. 6.)

Hristos a inviat!

lar dacă a trecut Sâmbăta, ne spune sfânta evanghelie, Maria
Magdalena şi Maria lui lacob şi Salome, cuvioasele mirônosite, se
duc cu miresme la mormânt să ungă trupul mort al lui Hristos,
iar acolo au aflat un tinăr, care a zis lor: „nu vă spâimântaţi...
s'a sculat, nu este aici, iată locul unde Pau pus pe el“.

Tinărul era îngerul Domnului, trimis să vestească bucuria mare
a învierii Domnului nostru Isus Hristos, întocmai îngeri au vestit
păstorilor Nastererea Lui: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pre pământ pace între oameni bunävoire“. Îngerul Domnului
vesteste la ieslele din lerusalim, că s'a sălăşluit pacea si bunăvoința
între oameni ; tot îngerul Domnului vesteşte la mormântul din Gol-
gota, că Hristos a învins lumea. Îngerii sunt solie cerească pe pă-
mânt, mijlocitori între Dumnezeu şi om. De aceea ne rugăm lor,
să fie tălmacii rugăciunilor noastre la Tatăl cel ceresc. Cine are
rugăciuni are şi păzitor al vieţii sale.

Îngerul Domnului fii cu noi, ca cu pace să aducem Domnului
„nostru Isus Hristos sfânta jertiă a multumirei, prinosul sufletului
creştin, pentru nemărginita bunătate ce a adus-o pe pământ prin des-
coperirea adevărului şi vindecarea sufletului cu medicina cea
cerească a stintelor sale taine, aşezate în Biserica Sa. Nici când
n'am fost mai mult indatorati la mulțumită dacât astăzi, când numai
El ne poate mântui din sguduirea mare peste care trecem. Cu
iubire părintească vin între voi, suflete scumpe, încredințate păsto-
riei mele, să depunem pe Sfântul Mormânt prinosu] recunostintei

www.dacoromanica.ro

403

noastre; să ne închinăm Sfintei Invieri, ce a pecetluit opera
răscumpărării noastre pentru viaţa nouă întru Hristos, Sfinte
Doamne, binecuvintează acest prinos şi sfinteste Pastile noastre,
La acest sfânt Mormânt să ne examinăm, sufletele, că oare sun-
tem noi adevăraţi creştini ? Mântuitorul Hristos zice: „Eu sunt
vita, voi sunteţi mläditele, Eu întru voi si voi întru mine“, Oare
e Hristos în noi şi noi în Hristos? Hristos este întru noi atunci,
când credem în Dumnezeirea Lui, când credem în puterea sfin-
titoare a darurilor Lui, când credem în adevărul învățăturilor Lui,
când credem în mântuirea sufletului prin Hristos, - când pri-
mim pe Hristos întreg în sufletul nostru. lar noi întru Hristos
suntem atunci, când implinim legea Lui, când toată gândirea
noastră, toată simtirea noastră, toate faptele noastre sunt răsărite
din învățăturile Lui, ca mlädita din viţă. În viţă şi mläditä e aceeaşi
circulaţie de viaţă. Această inchegare a sufletului cu Hristos într'o
ființă creştină e viata, care dă roadele faptelor bune. Fără această
închegare nu e Hristos în noi, nici noi în Hristos, Hristos înzădar
a înviat pentru noi,

În lumina acestor criterii, spuse pe înţelesul tuturor, semne
ale vieţii creştineşti, nu vedem roadele ei: faptele bune, sfintenia
vieţii. Se pare că turma turburată de ispitele vieţii s'a îndepărtat
de Hristos. Mani necurate smulg miădiţele din vita lui Hristos si
acestea nu mai dau roadă. Vor pieri acestea mlädite ca nişte uscäturi,
dar vita nu piere şi ea vecinic odrăsleşte noui mlädite sănătoase,
Aceasta este puterea de viaţă a creştinismului. Fiii întunericului au
răstignit pe Hristos, dar El a înviat şi învăţăturile Lui trăiesc veci-
nic, odrăslind în via sădită de El.

E greu, zic cei ce stau la răspântiile ispitelor. Dar pentru
aceea a venit Hristos, să-ți ajute. Încredințează-ţi Lui viata
ta şi te va ajuta, Cel ce atât de glorios a învins moartea, va învinge
şi patimele tale, Vino la Mormântul gol a lui Hristos de câte ori
te vor ispiti păcatele şi vei afla, că şi pentru tine este înviere din
moartea păcatului, care te ispiteste. Da-ti sufletul lui Hristos şi El
fl va mântui, pentru că la El este mântuirea.

Greu este aceluia, care stă singur în bătaia valurilor de patimi,
cu golătatea stearpă în suflet, Păgânului, care însuşi şi-a făcut o
religie închipuită şi celor ce mau nici o religie în sufletul lor, decât
însetoşarea inimei omeneşti, care nu poate străbate la taina vieţii,
nu poate deslega ţinta ei, ci se pierde în sbuciumul unei fericiri
care nu există.
26*

www.dacoromanica.ro:

404

Acelora, cari au primit pe Hristos în sufletul lor şi au trăit
după învăţăturile Lui, nu le-a fost greu nimic. Uită şirul nesfârşit
al faptelor creştineşti, cari au alcătuit tot ce este măreț dela Dom-
nul nostru Isus Hristos. Virtuţile cari răsar ca florile din mormântul
lui Hristos şi înalță pe om până la desăvârşire, până la sfintenia
vietei. Sfinţii cari împodobesc bisericile noastre sunt chipurile creş-
tinului desăvârşit. Ei sunt mărturiile vii că nu e greu a învinge
ispitele vieţii când ai pe Hristos în sufletul tău. Că oameni au fost
şi ei ca noi, sfinţi au devenit prin virtuțile lor. La aceste virtuţi
ne închinăm, când stăm înaintea icoanelor lor sfinte. Aici în lumea
aceasta a virtuţilor nu este nici bogăţia fericire, nici sărăcia nefe-
ricire, ci o singură fericire: Bogăția sufletului în fapte bune.

O, câţi s'ar împărţi pe cămaşa lui Hristos! lată, între cărtu-
rari, clasa crescută pe cartea culturei moderne, adecă pe cartea
învățăturilor noui omeneşti. Si ei recunosc că învăţătura lui Hristos
este mai curată, etica adecă morala creştină e mai desăvârşită, dar
nu pot purta jugul lui Hristos. Să se acomodeze, adică potrivească
cer ei, creştinismul la vremurile de astăzi. Să sanctioneze vederile
civilizaţiei de astăzi, să se împartă cu ei pe cămaşa lui Hristos,
sub cuvânt de învăţătură. Nu! Cămaşa lui Hristos nu se împarte
între învăţătura omenească şi Dumnazească, ea e numai una, nedes-
pärtitä, a lui Hristos. Civilizatiunea creştină e largă, ea cuprinde
în sine toate desăvârşirile omeneşti, în ea e propăşirea adevărată
a omului. Vrei ceva mai mult decât eşti astăzi? N'ai decât să te
faci creştin mai bun, să mergi pe urmele marilor bărbaţi ai bisericei
şi vei afla deslegată ţinta vieţii tale. Creştinismul nu se schimbă
nici când după vremuri, pentrucă nu vremurile sunt peste creşti-
nism, ci creştinismul peste vremuri,

Pofta aceasta de a se împărţi pe cămaşa lui Hristos a ajuns
şi până la bunii nostri plugari, sub cuvânt de evlavie. Nu din su-
fletul poporului nostru blând şi bun, a răsărit această poftă, ci din
plaiuri streine, duşmănoase neamului românesc, cari vor să bată
păstorul ca să risipească turma.

Domnul nostru Isus Hristos a întemeiat o singură biserică
creştină. Carma acestei biserici au incredintat-o sfinţilor Apostoli,
cari prin punerea mânilor a predat această cârmă preotimei sub
dar, în chip de taină, cu dreptul de a propovădui cuvântul lui
Hristos şi a împărtăşi sfintele taine credincioşilor. „Mergeţi şi învăţaţi
toate popoarele — zice Mântuitorul Hristos apostolilor săi —
botezându-le pe ele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

www.dacoromanica.ro

405

Duh. Câte veţi lega pe pământ, legate vor fi şi în cer şi câte veți
deslega pe pământ, deslegate vor fi şi în cer“. Taina aceasta a
preoţiei este atât de mare, încât de pildă Sfântul loan Gură de
Aur s'a cutremurat să o primească şi a căutat să se ascundă din
naintea hirotoniei. Mare este taina preoţiei pentrucă prin ea în-
credinteazä Mântuitorul Hristos sufletele cele scumpe ale credincioşilor
preotului, iar acesta sub dar ia răspunderea pentru ele înaintea
lui Dumnezeu.

Dar celui ce a ieşit de sub legătura lui Hristos, nu-i este
nimic sfânt. Stan şi Bran ia asupra sa haina lui Hristos şi res-
tălmăcind în divanuri Sfânta Scriptură, pe care nu o înţelege, se
socoate pe sine de adevărat apostol, de sfânt pocăit, turburând
liniştea sufletească a bietilor oameni cu aiurările lor îndrăzneţe, de
a duce ei lumea la Hristos. Da, este o pocăință, dar numai aceea ce
se face în suflet şi sub dar ; îşi primeşte deslegare, în taina pocäintei,
împărtăşită de preot, căci cheia legării şi deslegării a dat-o Mântuitorul
Hristos preotului de sub dar, pe altă poartă nu se poate întra la
Hristos, de cât pe cea deschisă de EL Un Hristos, o biserică, un
adevăr. Tot ce iese din această legătură pe cuvânt de evlavia
pocaintei, este luarea numelui lui Dumnezeu în deşert, păcat contra
Duhului Sfânt, ce nu se iartă.

Vremurile au mai năpustit un soiu de oameni asupra noastră,
iubiții mei fii sufleteşti, sub “cuvânt de libertate adecă slobozenie.
E vorba de groaza roşiilor de tristă aducere aminte, a bolşevicilor
din cari şi astăzi au mai rămas sub spuză între voi. Mântuitorul
Hristos zice: „Eu sunt slobozenia“ şi ne-a dat şi nouă toată slo-
bozenia de a ne face traiul vieţii plăcut şi bun, afară de ucigătoarea
slobozenie a păcatului. Voi aţi văzut cu ochii, ce s'a întâmplat sub
slobozenia păcatului de pe vremea bolşevicilor. Mormintii dela
Beiuş, Seghistel, Bratca şi de pretutindenea, unde a ajuns groaza
roşie, mărturisesc de moartea adusă de slobozenia păcatului. Dacă
nu venea de Hristos iubitorul nostru Rege Ferdinand I, cu viteaza
lui armată să ne scoată din ghiarele lor, astăzi am fi şi noi acolo
unde e Rusia lui Trotzki şi Lenin. Însuşi guvernul sovietelor măr-
turiseşte, că sub domnia bolşevică în Rusia au fost ucişi de roşii
două milioane de oameni şi anume: 28 episcopi, 1215 preoţi, 6000
învăţători şi profesori, 2,600.000 soldaţi, 200.000 muncitori şi peste,
800.000 plugari. După acest prăpăd de oameni a urmat acum şi
foametea. Părinţii înfometați îşi mânâncă de vii copiii si se mânâncă
om pe om, cel mai tare pe cel mai slab, ca să-şi mântue viaţa,

www.dacoromanica.ro

406

aşa că numărul jertfelor bolşevismului s'a urcat acum fa zeci de
milioane. Fericirea Rusiei de odinioară e prefăcută întrun mormânt.
Groaza roşie a ucis pe ţarul alb ca să ia puterea în mâna ei
sângeroasă, cu care a băgat în mormânt poporul nevinovat, Aceasta
este povestea tristă a Rusiei sfaturilor. lată ce a făcut din om
slobozenia păcatului.

V’am adus cu gândul dela mormântul lui Hristos, până la
mormintii cei proaspeţi ai păcatului social de astăzi. Rătăcirile sunt
deosebite dar sfârşitul lor e acelaş, — prăbuşirea societăţii. Precum
natura nu poate trăi fără soare, aşa nici sufletul fără soarele lui,
care este religia. Dela mormântul lui Hristos vă chem la înviere
sufletească, ca îngerul care ne vesteşte, că Hristos a înviat, să-i
putem răspunde cu faptele noastre creştineşti, că adevărat a înviat,
Atunci va fi praznicul Paştilor nu numai în jurul bisericii, ci şi în
suflet; atunci va fi acest praznic prinosul recunostintei noastre
pentru nemărginita bunătate, ce ne-a adus Hristos pe pământ, atunci
a înviat Hristos şi pentru noi.

În nădejdea acestei învieri sufleteşti din moartea rätäcirilor,
implor Darul Domnului nostru Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh asupra voastră, iubiții mei fii
sufleteşti. Amin.

Dat în reşedinţa noastră episcopală din Oradea la Sfintele
sărbători ale învierii Domnului nostru, Isus Hristos din anul 1922.

La Sfintele sărbători ale Nașterii Domnului
din anul 1922.

„Și cuvântul trup s'a făcut şi s'a
säläsluit întru noi“, (loan I. 14).

Privirea lumii creştine e îndreptată astăzi spre ieslea din Vifleem, .
unde Fiul lui Dumnezeu ia ființă omenească. De două mii de ani
luminează învățăturile şi minunile Lui orizontul şi cu toate aceastea
atât de puţini iL cunosc. În aceşti două mii de ani atâtea rätäciri
s'au ivit în căutarea Lui, dar cu cât sunt mai mari rătăcirile cu atât
luminează mai mult lumina Lui; că mântuire nu este decât prin
Cel ce s'a făcut om pentru noi.

Toţi o simt aceasta, dar nu toți află calea dreaptă la El,
pentrucă toţi iL caută în afară, în frământările omenești după
măriri şi bunuri pământești, în împlinirea poftelor lor deșarte, iar
nu acolo unde El s'a „sălăşluit“, — în suflet.

www.dacoromanica.ro

407

Sa-L căutăm acolo unde L-au găsit magii dela răsărit, în
peşterea dela Vifleem de îngeri slăvită; să-L căutăm unde L-au
găsit pescarii de pe malul Ghenezaretului, unde El propoväduia,
binecuvânta şi săvârşea minuni; să-L căutăm la mormântul de pe
Golgota, unde L-au găsit sufletele sbuciumate ale popoarelor şi-L
vom găsi si noi. Cărţile sfinte ne îndreaptă la El, dacă le deschi-
dem cu suflet curat, cu credință în adevărul scris în ele. Cu cât
vom ceti mai mult acele sfinte cărţi, cu atât ne vom apropia mai
mult de Mântuitorul Hristos şi-L vom înţelege pe EI.

Si dacă îL vom căuta în destinele poporului nostru, îL vom
afla îndreptând cărările noastre spinoase cu brațul său pu-
ternic.

Aveam şi noi Golgota noastră: Alba-lulia, unde Mihaiu
Viteazul înfăptuise odată unitatea noastră națională. A plătit cu
capul scurta lui stăpânire din Alba-lulia ; acolo zac şi osemintele
sdrobite în roată ale lui Horia, Cloșca şi Crişan; acolo s'a stins
şi sufletul mare a lui lancu. Pe aceasta Golgotă a suferințelor
noastre s'a întâmplat şi învierea neamului românesc şi s'au înco-
ronat cu mare solemnitate religioasă, săvârşită de Înaltul Cler al
Bisericii noastre ortodoxe, în 15 Octomvrie, Măiestăţile Lor: Regele
Ferdinand |. cel dintâiu rege al tuturor Românilor si Regina Maria,
în ființa de față a poporului, a inaltilor dignitari din ţară și a
Caselor domnitoare prietene ţării noastre. Aceasta Incoronare inchi-
pueşte biruința asupra iadului, în care am fost muncifi o mie de
ani şi împreunarea tuturor Românilor sub Coroana română. Cel ce
ne învață că toată stăpânirea este dela Dumnezeu dată, adecă
Mântuitorul Hristos, pururea e între cei ce-L chiamă pe El. Dumne-
zeu nu lasă soarta poporului său în mâni necurate, ci o încre-
dinfeazä aleşilor săi. Încoronarea înseamnă stăpânirea în numele
lui Dumnezeu. Închinaţi-vă acestei stăpâniri şi îi slugiti ei cu cre-
dinfä si veţi vedea revărsându-se asupra țării noastre soarele
dreptăţii, care dela Dumnezeu răsare.

În anul acesta în mare parte a fost dusă la îndeplihire şi
legea nouă a împroprietărirei. Cei ce au muncit până acum în
holdă streină, vor munci de acum înainte în bătătura lor. Nădăj-
duesc, că prin aceasta va înceta emigrarea sătenilor nostri în
America, unde şi-au pierdut unii sufletul lor crestinesc si românesc,
aducând acasă înstreinarea de legea strămoşească şi de neam. Nu
voiu înceta a mă ruga lui Dumnezeu pentru întoarcerea lor la
Hristos Domnul.

www.dacoromanica.ro

408

Patria ca o mamă bună şi-a împărţit pământul între fiii ei,
ca să-l muncească în vreme de pace şi să-l apere în vreme de
răsboiu impotriva dușmanului, care ar mai încerca odată să-l ia
dela ei. Dar noi cum mulțumim lui Dumnezeu acest dar? Întăritu-
ne-am în munca sârguincioasă a acestui pământ? Întăritu-ne-am
sufletul în iubirea Patriei mame ? Lăsat-am să se säläsluiascä pacea
lui Hristos între noi? lată întrebări, la cari, voi iubiții mei fii sufle-
testi, trebue să räspundeti cu faptele voastre, că D-zeu toate le vede.

Istoria neamului nostru românesc e atât de plină de tainice
puteri, ce l-au susținut și înălțat la mărirea de astăzi. Ochii cre-
dincioşi vor cunoaşte pe Hristos în acele tainice puteri, dătătoare
de viaţă.

Pentru a fi cu noi în toate zilele noastre, sa făcut Fiul lui
Dumnezeu om, una cu noi. Mintea cercetătoare înzădar întreabă
cum s'a împreunat D-zeu cu omul într'o persoană. Gândirea ome-
neascä nu poate deslega aceasta întrebare atât de mult pusă. Eo
minune pe care numai credința o poate deslega. Pentru cel ce
n-are aceasta credință va rămânea în veci nedeslegată şi el un
veşnic rătăcitor, iar pentru cel credincios această inalfare a firei
omeneşti la Dumnezeire, e o chezăşie că si noi putem fi una cu
Dumnezeu, numai să voim. Afară de aceasta unire cu Dumnezeu
nu este fericire.

Cei ce nu se încred în Dumnezeu, caută să străbată înşişi
ceața ce acopere viitorul. Înzădar, Hristos răspunde lămurit celui
ce caută fericirea veşnică: Rămâi una cu mine si vei afla fericirea
veşnică ce o cauţi. Fii ai lui D-zeu putem fi numai prin Hristos.
Rămâneţi dar întru Hristos şi veţi afla fericirea.

Mă veţi întreba cum puteți rămânea întru Hristos? Prin
faptele voastre bune, iubiții mei.

O legendă despre noaptea sfântă a Naşterii lui Hristos ne
dă o frumoasă pildă despre luminarea sufletului.

Un om oarecare, spune legenda, a ieşit odată în întunerecul
nopții, să afie undeva putin jăratec. A bătut din poartă în poartă și
se ruga aşa: Ajutaţi-mă oameni buni, că sofia mea a nâscut şi
am nevoie de foc să o încălzesc pe ea şi copilaşul. Dar oamenii
adormiseră si nimeni nu i-a dat răspuns.

S'a tot dus apoi până a ieşit din sat. La o îndepărtare a
zărit lumină; era focul dela stână. Lângă foc dormia un păstor,
înconjurat de oi şi câni. Cânilor, cari păziau turma, li s'au încleştat
fălcile când voiau să sară asupra lui, oile nici că s'au trezit când

www.dacoromanica.ro

469

a trecut peste ele. Când l-a simțit ciobanul, un om răutăcios si
cumplit, a aruncat lancea drept în el, dar lancea nu s'a înfipt în
el, ci a luat altă direcție. Omul năcăjit, cu soția lehuză, a cerut
şi dela acesta foc, iar el speriat de omul de care nu se prinde
nimic i-a dat dârz voie, în nădejdea că şi aşa n’are în ce duce
järaticul. Dar omul luă cu mâna järatic şi-l băgă în buzunar, fără
să-l pârliască.

Păstorul uimit de cele văzute se duce după omul miraculos
până la sălașul acestuia. Acolo văzu, că acel om nici colibă nu
avea. Sofia si copilul zac intr’o peşteră fioroasă, cu pereți din lespezi
de piatră. Aceasta privelişte i-a înmuiat inima împietrită si l-a
cuprins mila de copilul nevinovat, care poate îngheţa și muri în
aceasta peşteră. Scoase din traistă o piele de oaie și o dădu omului,
să învăluiască în ea copilul, ca să nu îngheţe de frig.

În clipa aceea când a arătat îndurare, i-s'au deschis ochii și
a văzut lucruri pe cari nu le văzuse mai nainte. S'a văzut înconjurat
de o ceată de ingerasi, pe cari nu-i văzuse mai nainte. Si îngerii
cântau în cor, că în noaptea aceasta s'a născut Mântuitorul lumii. Dar
nu numai în jurul lui săltau îngerii, ci ori încotro privea îi vedea, în
peşteră, afară pe munte, sub boltitura cerului; si cum veneau pe
drumuri în cete vesele, toți stăteau înaintea pesterei să vază pruncul:

Bucurie şi veselie pretutindeni, ce mar fi văzut păstorul în
bezna nopții, dacă nu s’ar fi aprins în sufletul lui lumina îndurării,
care l-a făcut să vază toate acestea. Şi omul cumplit de mai nainte,
la vedenia aceasta, s'a închinat şi a început să preamărească pe D-zeu.

Ce a văzut păstorul am putea vedea și noi, pentrucă îngerii
în fiecare seară de Crăciun saltă sub ceriu, dar ochii nostri sufleteşti
nu se deschid şi așa noi nu-i putem vedea.

Nu luminile aprinse, nici lumina soarelui ori a lunei ne fac
să vedem minunile lui D-zeu, ci numai deschiderea ochilor sufletești
din îndurarea lui Dumnezeu.

În seara de Crăciun se aprind luminile în toate casele crestinesti,
însă numai prin ele nu veți vedea pe Hristos și minunile Lui.
Aprindeti luminile sufletului vostru si veţi vedea $i voi ce a văzut
păstorul, ceata îngerilor ce slujesc pe cei ce vor să vază pe Domnul.
Atunci va fi vouă de folos sfânta sărbătoare a Nastereii Domnului
nostru Isus Hristos.

Dat în reşedinţa Noastră episcopească din Oradea, la Sfintele
sărbători ale Naşterii Domnului din 1922.

Al vostru iubitor părinte sufletesc,

www.dacoromanica.ro

410

La Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului
din anul 1923.

„Împărăţia lui Dumnezeu este înlăun-
tru) vostru“. (Luca XVII. 21.)

Hristos a inviat!

E măreaţă sărbătoarea de astăzi a creştinătăţii, care umple cu
razele ei cereşti sufletele. La lumina acestor raze se reînoieşte în
sufletul creştinului credincios chipul lui Hristos, omul blând, smerit,
iertător, de sine jertfitor pentru omenire, moartea şi învierea Lui
minunată,

În acest chip se reoglindeşte împărăţia cerească, pe care a
întemeiat-o Mântuitorul Hristos pe pământ, La acest chip se cuvine,
să ne fnältäm sufletul la praznicul învierii Lui.

Omul cel dintâiu a voit să se facă ca un Dumnezeu. Nu,
Dumnezeu nu te poţi face omule! Dar om desăvârşit te poţi face.
Hristos ţi-a arătat cum să te faci, urmează-L şi vei ajunge în îm-
pärätia Lui Dumnezeu. Acesta este glasul ce răsună din ceriu, celor
ce cer parte din ceriu.

Toată propäsirea omenirei este îndreptată spre desăvârşire,
zic cei ce muncesc pentru propăşirea omenirei în bună stare mate-
rială. Da, dar se rătăceşte in drum acest biet om şi nu ajunge la
desăvârşire adevărată, dacă nu o caută acolo unde e lăcaşul ei:
în suflet. Căci sufletul face pe om desăvârşit.

Farizeii, cari aşteptau un Mesia, care să le întemeieze lor o
mare împărăție izraeliteană, au întrebat pe Isus, când va veni acea
împărăție mesianică, făgăduită lor de prooroci? Isus le-a răspuns,
că împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip de stăpânire lumească,
nici se va putea zice: Iat-o aici, iat-o acolo, că iată împărăția lui
Dumnezeu înlăuntrul vostru este. :

Astăzi încă caută unii împărăţia lui Dumnezeu aici şi acolo,
unde ea să propovădueşte de rătăciţi, in casa cutare şi cutare, la
masa de sfat cutare şi cutare şi la vitelul de aur cutare şi cutare.
Dar iată că împărăţia lui Dumnezeu e în noi: in mine, in tine,
în toți aceia, in al cărora suflet a încolţit credinţa în împărăţia lui
Dumnezeu, căci aceasta este ca o sămânță de grăunte, care încol-
teste mai înainte în sânul pământului și numai după aceea răsare
în vederea ochilor.

Unde a crescut şi a inflorit sămânţa învăţăturei lui Hristos
în suflet, acolo e împărăţia lui Dumnezeu aievea in om,

www.dacoromanica.ro

411

Ati auzit pilda sämänätorului despre fnpärätia lui Dumnezeu.
Sämânta căzută pe cale au mâncat-o păsările cerului înainte de a
prinde rădăcini ; cea căzută pe piatră a prins repede rădăcini, dar tot
repede s'a uscat de arsita soarelui ; sămânța căzută între spini a fost
înnecată de aceștia şi n’a ajuns să dea roadă; iar cea căzută în
pământ a adus roadă multă: un grăunte o sută, altul sasezeci,
altul treizeci. Aşa e şi cuvântul lui Dumnezeu, ce se samănă în
țarina sufletului. Sufletul care aude numai cuvântul despre împă-
răția lui Dumnezeu si nu-l înțelege, îl pierde, pentrucă vine dia-
volul şi-l piguleşte de pe fata sufletului deschis pentru toți amă-
gitorii. Evanghelia nu e un chimval răsunător, pe care numai cu
urechile îl auzim, ci hrană sufletească ...

Sufletul care numai simfe, că există o împărăție a lui Dum-
nezeu si se insuflefeste repede pentru ea, dar când vine arsifa greu-
tätilor vieţii, se stinge repede şi insufletirea din el, e ca piatra în
care arde rădăcina.

Evanghelia nu räscoleste numai sentimente, ci ea trebuie să
pătrundă în adâncimile sufletului, acolo, unde e focularul credinței,
iubirii şi al nădejdii în împărăția lui Dumnezeu. Religiunea nu e
numai un sentiment, care răsare si apune în suflet ca o nălucă.

Spinii, cari îneacă sămânţa sub grijile lumesti şi poftele de
îmbogăţire, înneacă roada sufletului, pentrucă nu ajunge la el nici
cuvântul evangheliei, rici harul împărăției cereşti care să-i dea
putere de viaţă.

Ah! griji lumesti şi pofte de îmbogăţire, câte suflete n’ati
strivit voi sub desfrâul goanei voastre nebune după vifelul de aur!
Parcă lumea de astăzi nici nu mai are suflet, decât nervi bolnavi,
cari mistue chipul si asemănarea lui Dumnezeu în om. Până sun-
teti cuprinsi de aceste griji şi pofte de îmbogăţire, nu-i stare și
alinare în sufletul vostru. Oprifi-vä din goana cea nebună după
mărire şi îmbogăţire, opriti-vä la chipul învierii lui Hristos si va
învia si în sufletul vostru împărăţia lui Dumnezeu ! În această îm-
pärätie este fericirea voastră.

Pământul cel bun e sufletul curat, care aude şi înfelege cu-
vântul Dumnezeesc si îl preface in faptele acelei învățături, el e
sufletul senin, care se hrăneşte din mana cerească a învățăturilor
si gratiei divine. Dar nici pământul bun nu produce acelaş belşug
de roadă. Un grăunte a dat o sută, altul şasezeci şi altul treizeci,
— zice Mântuitorul Hristos, — adecă după puterea lăuntrică a,
pământului, după felul cum a fost lucrat, după cum e la deal sau

www.dacoromanica.ro

415

la vale şi după umblarea vremii. Aşa e si cu sufletul: unul aduce
o sută, altul Sasezeci, altul treizeci de roade în împărăția lui
Dumnezeu, după putinţa productivă a fiecăruia, după Sârguinta, cu
care a fost lucrat, după curăţenia inimei si după gradul mai mic
ori mai mare al harului Dumnezeesc, de care se împărtășește.

Fiecare e primit în împărăția ceriului cu atâta, cât a putut
agonisi.

Când a văzut Isus pe nişte bogaţi, cari îşi aruncau darurile
în vistieria bisericei, a văzut şi o văduvă săracă aruncând doi bani
şi a zis atunci: Adevăr zic vouă, că această văduvă a dat mai
mult decât toţi ceilalţi, căci toţi aceştia au dat din prisosinta lor,
iar ea a dat din sărăcia ei tot din ce avea să trăiască.

Nu suma, ci inima, cu care se aduce jertfä, face prinosul
primit de Dumnezeu.

Oamenii adeseori judecă inima după fapta săvărşită pentru
ochii lumii. Hristos judecă fapta după inima cu care s'a săvârşit.
Numai jertia inimii se înalţă la ceriu, partea materială a jertiei rămâne
pe pământ. Ceriul nu se poate răscumpăra cu bani.

Asemenea sămănătorului din sfânta Evanghelie vin eu, sme-
ritul vostru părinte sufletesc, să samăn sămânţa cuvântului Dumne-
zeesc în sufletele voastre. Dar eu cu împreună slujitorii preoţi pre-
gätim numai sufletele pentru împărăţia lui Dumnezeu. Cheia întrării
în aceea împărăție este Domnul nostru Isus Hristos. Al Domnului
este sfântul Botez, sfântul Mir, sfânta Cuminecătură, st Mărturisire,
sfânta Preoţie, sfânta Nuntă şi sfântul Maslu, prin cari se revarsă
darul nevăzut al lui Dumnezeu pentru o viaţă sfârşită a credincio-
şilor, întru care e desăvârşirea omului. Fără acest dar nu este
întrare în împărăţia lui Dumnezeu, nici pe nământ, nici în ceriu.

Noi suntem numai cei ce-l împărtăşim în virtutea darului
hirotoniei, primită dela Domnul Nostru Isus Hristos. Dar zic cu
apostolul Pavel: Nici sunt eu ceva, nici sunt preoţii vostri ceva,
ci Acela ce trimite darul de sus. Dela El îl luaţi în forma tainelor
„prin lucrul sfânt săvârşit de noi.

Dacă toţi câţi au auzit cuvântul şi s'au împărtăşit de sfânta taină
a Botezului, a Mirului, a Märturisirei, a Cuminecăturei, a Nunții şi a
Maslului ar şi ţinea înlăuntrul lor darul, pe care l-au primit în aceste
sfinte taine, atunci împărăţia ceriului e aievea în noi. Căci această
biserică vie este împărăţia cerească pe pământ. Ceriul e în biserică şi
biserica e în ceriu. Prin biserică putem şi noi să ne înălţăm la ceriu,
căci pentru aceea a întemeiat-o Mântuitorul Hristos pe pământ

www.dacoromanica.ro

413

lată de ce am zis, că Hristos este cheia prin care se poate
intra în împărăţia lui Dumnezeu.

Avem porunci Dumnezeesti, porunci bisericeşti, învățătura
evanghelică despre faptele fndurärii trupeşti, faptele îndurării su-
fletesti şi despre cele şapte taine ca îndreptare ale vieţii şi ca dof-
torie sufletească. Dar câţi au în casa lor o carte de rugăciune mă-
car, ca să le aibă înaintea ochilor în toate zilele, la răsăritul şi la
apusul soarelui, în sbuciumul zilei şi în ispitele nopţilor, cari li-se
par că acopăr toate ? Câţi se împărtăşesc cu sfintele taine ? Dar mai
ales câţi le tin în sufletul lor? Răspundeţi voi! Ori nu. Coboriti-
vă înlăuntrul sufletului vostru, unde nu străbat vânturile şi spinii
din afară şi veţi afla, de ce atâta zavistie între oameni, de ce atâta
ură şi nedreptate, atâta despărţire a vecinului de vecin, a fratelui
de frate, a fiului de părinţi, de ce soţul de căsătorie, despărţit de
soțul său trăeşte în nelegiuire, de ce acest iad pe pământ, când
împărăţia ceriului e aici deschisă pentru toţi. De ce? Pentrucă suf-
letul trândav dormitează şi a întrat în el Mamona, care luptă contra
lui Hristos. Această luptă între bine şi rau însă nu este sfârşitul.

Împărăţia ceriului — zice iarăşi Măntuitorul Hristos —"se ase-
amănă cu un om, care a sămănat sămânță bună în țarina sa, dar, pe
când el dormia, a venit vrăşmaşul lui şi a sămănat neghină în
grâu. Când au văzut slugile, că a răsărit şi neghină printre grâu, au
zis stăpânului ! Au doară ai sămănat sămânță bună în farina ta? De
unde dar neghina? lar el le-a răspuns. Un vrăşmaş a făcut lucrul
acesta. Vrei dar s'o smulgem, — întreabă slugile? Nu, ca nu
cumva smulgând neghina, să smulgeti şi grâul împreună cu ea,
Lăsaţi să crească amândouă împreună pănă la seceriş şi atunci voiu
spune seceratorilor: Smulgeti întâiu neghina şi legati-o în snopi
ca s'o ardem, iar grâul strângeţi-l în granarul meu.

Din sămânţa bună a învăţăturei lui Hristos au răsărit cei buni :
adevărații creştini, din neghina sămănată de diavolul au răsărit cei:
răi: oamenii păcătoşi.

Ei cresc împreună în biserica lui Hristos, cum trăesc oamenii
cei sănătoşi cu cei bolnavi, ajutând cei sănătoşi pe cei bolnavi, ca
să se vindece.

Când au văzut fariseii pe Hristos şezând la masă cu vamesii
şi păcătoşii l-au clevetit, că sade cu păcătoşii la masă. Isus Hristos
însă le răspunde: Nu cei 'sănătoşi au lipsă de doftor, ci cei bol-
navi. Eu am venit să chem la mântuire nu pe cei drepți, cari duc
o viață sfântä, ci pe cei păcătoşi,

www.dacoromanica.ro

414

Ah! Câtă rătăcire e a fi mai Hristos decât Hristos si a zice,
că casa cutare și cutare de aici şi de-acolo e casa sfinților de sine
făcuţi ; a fi tu judecătorul tău şi a te pune tu pe tine în locul cel
bun, iar pe altul al arunca în iad. Nu. Mântuitorul Hristos pe toţi
îi primeşte în casa sa, judecata şi despărțirea o va face dreptatea
Dumnezeiască în ziua judecății. Cine eşti tu, ca să te desparti de
fratele tău? Au doară soarele nu pentru toţi răsare ori ploaia n’o
varsă Dumnezeu peste toți: buni şi răi deopotrivă ?

Biserica e împărăția cerească pe pământ în care tot sufle-
tul îşi are adăpostul său, până când dăinueşte lupta vieţii. Când
îşi va fi împlinit misiunea pe pământ, va urma secerisul adecă
judecata cea din urmă. Atunci se vor despărţi pe vecie fiii întu-
nericului de fiii luminei. Cei răi vor fi aruncaţi în focul veşnic,
iar cei după voia lui Dumnezeu vor străluci ca soarele în îm-
pärätia lui Dumnezeu. lată când se face despărţirea între buni si
rai: în ziua triumfală a drepţilor. Deodată cu aceasta judecată va
înceta şi împărăția Fiului omului pe pământ. Atunci va fi un nou
ceriu, un nou pământ şi un” nou Sion: Împărăția veşnică a lui
Dumnezeu peste toate şi întru toți.

Când vestià Mântuitorul Hristos de pe muntele Maslinilor
acest sfârşit al lumii, fnvätäceii L-au întrebat: când se va întâmpla
aceasta şi care e semnul acestui sfârșit? Isus le-a răspuns: Bagati
de seamă, să nu vă înșele cineva, căci vor veni mulți în numele
meu și vor zice: „Eu sunt Hristosul“ și vor înșela pe multi.
Vor veni răsboaie, dar să nu vă înspăimântați, sfârşitul nu va fi
atunci. Vor fi şi cutremure, veţi fi prigoniti, vor cădea mulți, să
nu vă răcească nici aceste inimile, ci să fifi statornici, pentrucă
toate acestea sunt numai semnele vremurilor grele, ce au să vie
peste lume în lupta către sfârşit. Evanghelia împărăției lui Dumne-
zeu, trebuie să fie propovăduită în toată lumea și să treacă prin
acestea încercări, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor,
să nu rămână nici un neam, nici un suflet la care să nu fi
străbătut ea, ca toți să aibă prilejul să se mântuiascä prin
ea, — ori cum Sar zice în graiul învățăturei creştine, — când
Biserica îşi va fi împlinit misiunea ei universală. Trebue deci
mai înainte să se răspândească legea lui Hristos peste tot pă-
mântul, la tot sufletul de om, pentrucă ea e legea omenirei,
iar nu legea a mai multe, ori mai puţine neamuri. Când se
va fi întâmplat aceasta, atunci va veni sfârşitul. (Luca XXIV,
4—14).

www.dacoromanica.ro

415

Si aceasta vreme e îndepărtată, iubiții mei, căci mai sunt
încă multe neamuri, la cari n'a străbătut evanghelia lui Hristos şi
mai sunt multi, mulți din cei ce o cunosc si nici acum nu o
înțeleg, dar cari încă nu sunt pierduţi ci mai pot fi mântuifi.
Sfârşitul va veni deci atunci, când nu va mai fi nici un om de
mântuit.

Cei ce vestesc apropiatul sfârşit a lumii — din semnele
vremurilor războinice, — nu înţeleg pe Hristos. Ei sunt aceia, despre
cari vorbeşte Mântuitorul Hristos, că vor veni să amăgiască lumea,
dar si ei şi răsboaiele sunt numai semnele vremurilor grele, prin
cari trebuie să treacă creștinismul până la izbânda evangheliei în
toată lumea.

Dumnezeu n'a încredințat omului grija vremii, când are să
fie sfârşitul lui — ora şi ziua aceea nu o știe nimeni, nici om,
nici înger, ci numai Tatăl — ci numai grija, să fie gata cu me-
rindea faptelor bune, pe când va veni si se va deschide raiul
pentru cei drepți, pentrucă în acest raiu nu pot întra decât suflete
curate. Nici sfinții nu-şi pot duce pe ai lor cu păcate în raiu.

Când sfântul Petru a văzut că mamă-sa nu e în raiu, plân-
gând a cerut dela Mântuitorul s'o aducă in raiu pentru marile lui
merite. În nemărginita sa bunătate Isus Hristos l-a ascultat şi a
trimis un înger să o aducă, dar s'au agăţat de ea şi vre-o dois-
prezece nenorociti din iad. Îngerul i-a adus şi pe ei, dar maica
sfântului Petru i-a aruncat rând pe rând de pe sine, pentrucă nu
voia să se fericească şi alții afară de ea. Când a aruncat și pe
cea din urmă nenorocită femee, care voia să ajungă cu ea în raiu,
îngerul Domnului a lăsat-o şi pe ea să cadă, pentrucă cu păcate
nu poți întra în raiu, nici dacă ai dat viață unui sfânt. Atunci cu-
prins de durere sfântul Petru a zis: Ce raiu e acesta, de unde
eu aud plânsul alor mei, suferințele aproapelui meu: Hristos
îndurerat i-a răspuns: Eu doar v’as da tuturora un astfel de raiu,
care să fie desăvârşirea fericirii. Tocmai pentru aceasta m'am co-
borît între oameni, ca să-i învăţ să iubească şi pe aproapele ca
pe sine însuşi. Pentrucă până atunci, până când nu vor face aceasta,
nu va fi nici în ceriu nici pe pământ un locşor, unde să nu-i
ajungă durere şi întristare.

În durerea şi întristarea de care e cuprinsă lumea de acum,
deschideţi inimile voastre înaintea împăratului măririi, care astăzi a
înviat şi va înceta toată durerea și întristarea, iar pacea și bună-
voința se va säläslui intre_oameni.

www.dacoromanica.ro

416

Atunci veţi înțelege că împărăţia lui Dumnezeu e înlăuntrul
vostru.

Dat în reşedinţa noastră episcopească din Oradea, la Sfintele
Sărbători ale Învierii Domnului din anul 1923,

La Sfintele Sărbători a Nașterii Domnului Nostru
Isus Hristos din anul 1923.

Priveghiati, în toată vremea ru-
gându-vă, ca să va invredniciti a scăpa
de toate cele ce vor să fie şi a sta
înaintea Fiului Omului“, (Luca 21, 36.)

O taină acoperia soartea omului după căderea lui din nevi-
novätia, în care l-a creiat Dumnezeu. Alungat din raiu, de care s'a
facut nevrednic prin neascultare, a fost osândit, să mânânce întru
năcazuri din pământul muncit de el, întru sudoarea feţei sale. (Fac.
3, 13, 19.) Dar n'a fost părăsit nici o clipă. Creatorul bun şi mi-
lostiv n’a încetat a fi cu omul şi după căderea lui.

În clipa, în care rosteşte judecata asupra rostului vieţii mate-
riale a omului, osândindu-l să trăiască din sudoarea feţei sale până
se va întoarce în pământ, din care a fost luat, Dumnezeu ridică
vălul de pe taina ascunsă în sânul viitorului şi trimite în sufletul
omului o rază de mângăiere: nădejdea mântuirii. „Vrăjmăşie voiu
pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; —
zice Domnul către ispititor. — Acela va sdrobi capul tău, iar tu
vei răni călcâiul lui“. (Fac. 3, 15.) lată cea dintâi tainică profeție,
prevestitoare a unei lupte mari, între om şi satana, între virtute şi
păcat, în care omul va sdrobi capul ispititorului, iar ispititorul
va răni numai călcâiul omului biruitor. Biruinta aceasta tainică e
cea dintâi nădejde a omului.

Deasupra prăpastiei, ce s'a deschis adâncă între Creator şi
creatură, între Dumnezeu şi om, prin uneltirile satanei, se aşează
puntea pentru reîntoarcerea omului căzut.

De câteori a rănit călcâiul omului ispititorul, care cu cuvinte
înşălătoare făgăduind omului dintâi cheia cunoaşterii divine, a
picurat în sufletul lui otrava neîncrederii şi îndoelii în dreptatea
şi bunătatea lui Dumnezeu! Cum a aprins în el patimile, cum l-a
aruncat în văpaia vrajbei si în tocul războiului dintre om şi om,
de câteori l-a târît in noroiul fărădelegilor, cât de adânc a
injosit chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, în om! Câte nenorociri

www.dacoromanica.ro

417

a adus pe capul omului, câţi idoli a ridicat în sufletul lui acest
ispititor ! Dar toţi s'au prăbuşit, pentrucä ursita lor a fost pierirea.
Și cucuvaele fac prohodul lor...

De-asupra sbuciumului vieții, frământată de ispita diavolului
răsuna odinioară tainic glasul profetic, că se va naşte fiu din
fecioară, numele lui Imanuel şi acela va sdrobi capul ispitei, căci
„cu noi este Dumnezeu“ !

„Taina cea din veac ascunsă si de îngeri neștiută“ se des-
leagă si se naște, la plinirea vremii, „vecinica fântână de strălu-
cire“: Isus Hristos.

Adam cel dintâiu în nevinovăție a fost creat; în chipul
nevinovăţiei a venit în lume şi al doilea Adam, Isus Hristos, in
cântările de mărire ale cetelor ingeresti, în ieslea din Vifleem. În
chipul nevinovăţiei trebuie să se îmbrace şi cei inoifi prin Hristos,
toți câţi în Hristos s'au botezat.

Despre nevinovăție zice Psalmistul : „cel nevinovat cu mânile
şi curat cu inima, care nu şi-a dat spre deşertăciune sufletul său
şi nu s'a jurat întru vicleşug vecinului său“,

lată chipul omului nevinovat: curăţenia trupului şi a sufletului,
în care a fost creat Adam şi pe care a doua oră a adus-o pe
pământ Isus Hristos, ca adevăratul chip şi asemănare cu Dumnezeu,
spre înnoirea noastră.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este dar sărbătoarea nevinovatiei.
Creştinul aleargă la „pruncul“ Dumnezeesc, ca să-și curätiascä si
înnoiască firea în lumina nevinovätiei ce străluceşte din ieslea
Vifleemului. Căile Bisericii lui Hristos sunt azi pline de cei ce vin
la praznicul nevinovăţiei, după cum pline au fost şi prin veacuri
de poporul nostru bun şi blând, pe care curăţenia trupului şi a
sufletului l-a ţinut aproape de Dumnezeu. Sunt pline căile... dar
par'că azi mai mult ca ori şi când deoparte şi dealta a căilor stau
la pândă ispititorii noui, cari cu cuvinte măgulitoare şi cu îndemnuri
înşelătoare cearcă, să tulbure bucuria praznicului, sădind în inimele
nevinovate buruiana îndoielii în aşezământul sfânt a legei româneşti,
orânduite de Dumnezeu pe seama poporului nostru. {ndoiala e cel
dintâi pas al îndepărtării de Dumnezeu. Nu este luptă mai sfâşie-
toare decât lupta cu sine. O pildă grăitoare ne dă sbuciumul feri-
citului Augustin. „Mă duceam departe de Tine, Dumnezeul meu,
prin căi sämänate de dureri şi sterpe“ — zice Augustin. Era însă
cineva, care priveghea, în toată vremea rugându-se pentru el: mama
lui nenorocită de rätäcirea fiului ei iubit, Mişcat de duioşia mamei,

27
www.dacoromanica.ro

418

de privegherea şi rugăciunea ei stăruitoare, se trezeşte din beţia
patimilor şi căzând la pământ, a început atunci să plângă cu amar
şi să se roage: „Doamne! Până când mâna Ta asupra mea? Nu
socoti fărădelegile mele. Când? În care zi? Mâne? Poimâne?
De ce nu acest ceas să fie ceasul cel din urmă al nenorocirei
mele ?“ În sfäsierea aceasta a inimii sale desnädäjduite aude o
şoaptă dulce, care-l îndemna tainic: „la şi citeşte, ia şi citeşte!“
La îndemnul acesta tainic deschide Scriptura la epistola aposto-
lului Pavel cătră Romani, unde stă scris: „nu umblati în ospete
şi în betii, nu întru desfrânări şi întru fapte de ruşine, nu întru
pricire şi pismă, ci vă îmbrăcaţi întru Domnul nostru Isus Hristos
şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte“. (Rom.
12, 13, 14.) Rugăciunea mamei a săcat rădăcina îndoielii, ce se
adâncise în sufletul sbuciumat al fiului şi fiul s'a îndreptat şi a
devenit unul din cei mai luminati fii ai Bisericii lui Hristos, cinstit
de Ea cu numele de „fericit“ şi aşezat alăturea de sfinţi.

Mare şi minunată este credința statornică şi puternic graiul
ei: rugăciunea stăruitoare !

Voi, mame, cari vă sârguifi să adunaţi zestre copiilor vostri,
bunuri pământeşti, socotind că în acestea stă fericirea vieţii, luaţi
pildă dela mama fericitului Augustin şi dati-le adevărata zestre:
rugati-vä pentru ei şi-i învățați și pe ei, să se roage, ca nici odată
să nu cadă în cursa ispitei!

Si voi femei, pe cari Dumnezeu va orânduit, să fifi sprigin
Şi ajutor în viaţă bărbaţilor vostri, rugati-va pentru ei, când îi
împresoară ispitele şi aruncă sorti pe trupul şi sufletul lor!

Ispititorii trupului măgulesc patimile şi afâtä poftele oamenilor
târându-i în ,ospete, în betii, în fapte de ruşine“, în trândăvie, în
sărăcie şi sădesc în-trupul sănătos germinele tuturor boalelor, cari
aduc nenorociri asupra casei şi se răsbună şi în urmași; Aceştia
sunt dărâmătorii fericirii familiare, ei sunt duşmanii necruţători ai
poporului nostru, cari cu otrava lor îi sleiesc puterea de muncă,
îi seacă vigoarea, aruncându-l în brațele sărăciei şi miseriei,

Împottiva acestor otrăvitori, cari exploatează patimile adu-
nându-şi comori din truda jertfelor lor, cea mai bună armă de apă-
rare este munca. Munceste, creştine, în toată ziua şi nu te da trăndăviei,
căci lenea e rău sfătuitor; munceşte si fii cumpătat ca şi moşii şi
strămoșii tăi. Munca aduce trezvia minţii. Munca să nu-ți fie tie sar-
cină, ci rugăciune zilnică de preamărire a Aceluia, care ţi-a dat pu-
terea de a munci, De omul muncitor, treaz și cumpătat fuge ispita,

www.dacoromanica.ro

419

Mai primejdioşi decât otrăvitorii trupului sunt otrăvitorii su-
fletului. Prada nenorocită a ispititorilor trupesti este o pildă, ce
îngrozeşte pe cei neräniti încă de asemenea ispite. Ispititorii su-
fletului se ’mbracä însă în haina umilită a cucerniciei şi poartă pe
buze cuvântul magic al cunoașterii tainelor şi orânduielilor Dumne-
zeeşti şi atrag în mrejea lor pe cei slabi, cum atrage lumina fluturii.

Ispititorii sufletului sunt ucenicii marelui ispititor, care a
sămănat în sufletul nevinovat al primului om sămânța neîncrederii
în dreptatea orânduielii Dumnezeesti. Acela în chipul sarpelui,
aceştia în chipul omului cucernic și sfânt, îmbrăcaţi în piele de
oaie dar cu firea lupului răpitor, soptesc in urechea oamenilor
șovăitori cuvântul înşelător al cunostintei adevărate, sdruncinând
în firile slabe încrederea în adevărul propovăduit de sfânta noastră
Biserică stramoseasca şi deşteptând îndoiala faţă de bunătatea legei
româneşti, în care trăeşte neamul nostru de douăzeci de veacuri.

Aceşti prooroci mincinoşi propovăduiesc între voi näscocirile
lor: credințe şi învățături streine de credința şi învățăturile, pe
cari le-am moştenit noi dela strămoşii nostri. Ei vreau să înlocu-
iască legământul, care sa plămădit în sufletul credincios al nea-
mului nostru dintru începutul lui, — legea noastră românească, —
cu legătura patriarhului Avram, Isac şi lacob; ei vreau să aşeze
în locul ieslei din Vifleem, din care de douăzeci de veacuri zâm-
beste cu blândete viata nevinovată, sicriul mărturiei, din care ame-
ninfä toiagul de lemn înflorit al lui Aron.

Credinţa în Hristos, al cărei chip românesc s'a format în
sânul poporului român şi s'a cristalizat atât de frumos în legea
românească, este firul ce ne leagă pe noi de întreg şirul genera-
țiilor trecute. Cine rupe acest fir, deschide o prăpastie între trecutul
şi prezentul neamului românesc şi-l ademeneşte pe căi, cari nu
sunt căile istoriei şi misiunii lui pe acest pământ. În sufletul acestor
ispititori nu şi-a lăsat rădăcinile legea românească; în adâncimea
sufletului lor nu trăeşte credința mântuitoare de neam a strămoşilor
nostri. Nu! Pentrucă ei n'au nimic comun cu sbuciumul si nădej-
dile neamului nostru. Ei nu sunt os din osul, nici sânge din sân-
gelé nostru !

Si totuşi, — durere! — ei au rănit călcâiul acestui neam;
au ademenit multe suflete slabe, cari s'au desfăcut de trupul nea-
mului, cum se frâng şi cad crengile uscate, fără vlagă, de pe trun-
chiul arborelui puternic. Bieţi oameni ratacifi! Ei nu ştiu, că nu
mai vine nici odată legea fiilor lui Avram, Isac si lacob, ei nu

27*
www.dacoromanica.ro

420

ştiu că nu se va mai prăznui niciodată Sâmbăta, căci toate acestea
sunt numai chipuri, numai umbre, cari au pierit ca să nu mai
învie, in fata luminii ce străluceşte din ieslea Vifleemului, cum dis-
pare umbra de lumina soarelui. Fericitul Augustin zice: „Chipurile
împăratului senlătură atunci, când vine el în persoană. Chipul
lui e privit numai acolo, unde împăratul nu e de față. Acolo însă
unde e de față acela, a cărui icoană o avem, icoana se’nläturä.
Deci icoanele erau întrebuințate mai înainte de a veni împăratul,
Domnul nostru Isus Hristos. Îndepărtând icoanele, străluceşte pre-
zenta împăratului“. Împăratul a venit: e „pruncul“ Dumnezeesc, care
strălucește în ieslea din Vifleem.

Umblati in lumină, ca să nu poticnifi în întunerec! Legea
românească e lumina şi comoara sufletului românesc curat; sta-
tornicia în credința creștină românească a strămoşilor nostri e apa
cea vie, din care bând noi, nu vom însetoşa nici odată învățături
si cunoștințe, cari n’au fost nici odată ale neamului nostru.

Cei ce'n Hristos v'aţi botezat, în Hristos vă şi îmbrăcaţi.
Nu läpädati haina înnoirii prin Hristos, ca să îmbrăcaţi haina în-
vechită a legei celei vechi. „Trecut-a umbra legii si darul a sosit“.

Veniti toți câţi păstraţi în sufletul vostru chipul credinței cu-
rate româneşti să întimpinăm „pruncul“ Dumnezeesc, care astăzi
s'a născut in ieslea Vifleemului, cu cântări de bucurie şi să I-ne
închinăm cu rugăciuni după chipul strămoşesc.

»Priveghiati deci, în toată vremea rugându-vă, ca să vă în-
vredniciti a scăpa de toate cele ce vor să fie si a sta înaintea Fiului
Omului“ Amin.

Dat în reşedinţa noastră episcopală din Oradea, la sfintele
sărbători ale Naşterii Domnului nostru Isus Hristos din anul 1923.

www.dacoromanica.ro

421

Dumineca lăsatului de brânză,
din 25 Februarie (9 Martie) 1924.*)

„Și postind patruzeci de zile si patru-
zeci de nopţi după aceea a flamanzit’.
(Mt. 41, 2.)

lubitilor mei fii sufletești!

În cuvântul meu pastoral dela Crăciun vam dus cu gândul
la sfânta iesle din Vifleem, unde s'a născut Mântuitorul lumii,
Domnul nostru Isus Hristos. Astăzi, când începe sfântul şi marele
post al Învierii Domnului, vă duc cu gândul la o altă iesle: la
masa cea cerească, aşternută pentru izbăvirea sufletului drept cre-
dincioşilor creştini, prin cucernicä apropiere si împărtăşire cu
sfintele şi cerestile Taine ale Domnului si Mântuitorului nostru
Isus Hristos.

Când a sosit vremea să-și înceapă Mântuitorul nostru Isus
Hristos propovăduirea evangheliei Sale, mai înainte s'a retras din
sgomotul lumii şi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi a petrecut
în post și rugăciune. Acolo, în singurătate şi-a întărit sufletul
peñtru biruinfä asupra ispitelor şi cruzimilor ce-L aşteptau în calea
Sa. Spre aducere aminte de acest post al Mântuitorului, au asezat
sfinții Părinţi Paresimile: Postul cel mare al Paştilor, în care
întrăm astăzi cu ajutorul lui Dumnezeu. Despre înțelesul postului
voiesc, să vă vorbesc astăzi, când multă lume uită de el, ori îl ia
în deşert.

Tot binele isi are dușmanul său. Aşa si curăţenia sufletului
îşi are duşmanul său, pe ispititorul Satana, care deşteaptă gândul
rău în capul omului, îmboldeşte carnea şi sângele lui spre desfrâ-
nare, otraveste sufletul cu poftele desertäciunilor lumesti, desbracă
pe bietul om de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu şi-l face
astfel rob sie-si, robul păcatului. De câte ori auzim oftări: Aş
vrea, să fiu si eu om de treabă, dar mă stăpânește ceva duh rău,
Care nu mă lasă in pace. Acest duh rău este duşmanul cel dintru
început al omului: ispititorul, care e pas de pas în călcâiul omu-
lui, Dar dacă tot binele își are duşmanul său, şi tot răul îşi are
leacul său. Leacul ispitei e postul. „Acest neam de duh necurat
nu iese afară din om, fără numai cu post și iuedeluiie zice
Mântuitorul. (Mt. 17, 21.)

Nota: Cucernica preofime e îndrumată să citească această Pastorală in
biserică, în Dumineca lăsatului de brânză 25 Februarie (9 Martie) cor.

www.dacoromanica.ro

422

Nu ferecare şi chinuire trupului, 'ci leac contra ispitelor şi
leac de vindecare a rănilor păcatului; renoire sufletească, izvor de
fapte bune : aceasta este postul bucuriei de a primi pe Hristos
în sufletul tău astăzi, mâne, de câte ori postesti si te rogi lui
Dumnezeu.

Faptele bune sunt mărturii despre iubirea cătră Dumnezeu,
de aceea postul fără fapte bune nu află har înaintea lui Dumne-
zeu. Cu lucrările de cäinfä exterioară adecă din afară nu se poate
împăca omul cu Dumnezeu, pentrucă supunerea pe care o cere
Domnul nu este în carne ci în suflet— zice prorocul Micha. „Dacă
în zilele posturilor voastre faceţi voile voastre şi näcäjiti pe alţii,
dacă spre judecată şi sfezi postifi, dacă postul vostru este acela,
că toată ziua vă plecați grumazii vostri şi veţi aşterne sub voi
sac si cenuşă fără adevărată înfrângere a inimii, nici acesta nu
este post primit. Nu acest fel de post am ales eu, zice Domnul, ci
desleagă toată legătura nedreptäfii şi rumpe toată scrisoarea cu
nedreptate, frânge celui flămând pânea ta şi pe săracii cei fără de
casă adu-i în casa ta, de vezi pe cel gol îmbracă-l, şi nu trece
cu vederea pe cei ce sunt din seminția neamului tău. Atunci te
va auzi Dumnezeu și încă grăind tu, va zice: aici sunt“. (Isaia 58.
3—9.) Nu este dar post fără faptele îndurării sufleteşti zice Domnul
prin prorocii cari au pregătit calea Mântuitorului. |

Când au intrebat ucenicii lui loan Botezătorul pe Hristos
pentruce ei şi fariseii postesc mult, iar ucenicii lui nu postesc,
Hristos le-a răspuns: „Acum ei sunt cu mirele, dar vor veni zile,
când nu vor mai fi cu mirele şi atunci vor posti. Nimeni nu pune
vin nou în foi vechi, cari se sparg şi vinul se varsă, ci vinul nou
se pune în foi noi şi amândouă se fin (Mt. 9, 15, 17.) Foile vechi
sunt postul fariseilor pentru ochii lumii. Acest post al fäfärniciei
nu-l postesc ucenicii lui Hristos, ci postul lăuntric al sufletului
doritor de mântuire,

lată postul nou al lui Hristos pe care l-a postit El si a
rânduit să-l postească ucenicii săi (Mt. 42. 616—18.). Varnava şi
Pavel postesc „mai "nainte de a pleca în apostolie“ (F. A. 1420.)
Pavel aşează preoţi pe la bisericile nou înființate şi „rugându-se
cu posturi“ îi încredințează pe ei Domnului, întru care au crezut
(F. A. 14. 20.). Postind vedem pe apostolul Pavel în călătoria lui
primejdioasă pe mare (F. A. 27 a.), el vorbeşte chiar că a trecut
postul ce înseamnă, că încă apostolii au crezut vremuri de post.
Iar Corintenilor le zice: ca slujba noastră să fie fără prihană „să

www.dacoromanica.ro

423

răbdăm“ întru bătăi, în temnițe în năcazuri, în ostenele, în pri-
vigheri şi posturi (II Cor. 65.). Cine va putea tăgădui în fafa
acestor mărturii ale sfintei Scripturi, că postul este un așezământ
Dumnezeesc ? Sfântul Erma, care a trăit pe vremea apostolilor, în
urmare a primit învăţăturile creştine de-adreptul dela apostoli, zice:
„Postul cel mai bun e ca omul să nu facă nimic rău, să slugiască
lui Dumnezeu cu inimă curată, să nu gândiască la nici o plăcere
oprită şi poruncile lui Dumnezeu să le ţină şi Lui să I-se încreadă.
Acesta este postul cel mare şi lui Dumnezeu bine plăcut. Dacă
însă cineva va adauga la împlinirea acestei porunci și ținerea
postului, va secera numai bucurie“,

Dar ascultați şi ce zice Sf. loan Gură de Aur despre post:
„Postul e finpäciuitorul inimii; slobozitorul sufletului de bucuriile
şi grijile lumesti, el este maica cumpătării şi izvorul a toată inte-
lepciunea ; el ofeleste puterile omului în lupta contra diavolului,
el este primăvara sufletului, linistei cugetului, puterea rugăciunei
şi sborul sufletului la cele înalte“.

Dar şi mai minunată decât scrisul sfinților părinți e evlavia
creştinească a vremilor de înflorire a Bisericii, când în sufletul
fiecărui creştin strălucea sfinfenia vieţii, când cuvântul ierarhilor
era un element de viață pentru creştini. „Mai bine să se întunece
soarele, decât să amuţiască graiul lui loan Gură de Aur“, ziceau
creştinii, când dușmanii ortodoxiei vroiau să-l amufiascä.

Din sufletul acestor vremuri au ieşit legiuirile sfinte cuprinse
în sfintele canoane, Ele rânduiesc ţinerea posturilor obligatoare
pentru tot creştinul bun. Pentru posturi în cele patru anotimpuri:
al Paresimilor, spre luminata Înviere a lui Hristos, întru pomenirea
postului de 40 zile ce l-a ţinut Hristos; al sfinților apostoli, al
Adormirei Născătoarei de Dumnezeu si al Nașterii Domnului, al
ajunurilor de peste an şi al Mercurei si Vinerii întru pomenirea
sfatului de a prinde pe Isus si a morţii lui Hristos,

Si adecă ce sunt aceste posturi? Popasuri, stațiuni în goana
grijilor lumeşti, o aducere aminte, să nu ne pierdem sufletul pe
acest pământ, ci să-l pregătim pentru ceealaltă viață, ce-l aşteaptă
după moarte.

Ori, tu creştine, nu eşti încunjurat de laturile zilelor de peste
săptămână, ca măcar două zile să iai duh întăritor din privirea
înlăuntrului tău, unde îngeri păzitori te încunjură ? Ori tu, care
seceri roadele celor patru anotimpuri, nu vrei să dai roadele sufle-
tului tău creştinesc Celui ce ţi-a dat roadele lui din sânul pămân-

www.dacoromanica.ro

444

tului ? Atunci de ce oftezi: Doamne, când vezi ameninţată țarina
ta ? Ori lumea de aceea e făcută, ca Dumnezeu să dea toate
bunätätile, iar noi nici o bunătate a sufletului nostru ?

Demnezeu a oprit pe Adam de a mânca din pomul raiului,
nu pentrucă ar fi fost fructele lui otrăvite, ci ca să-i pună încre-
derea la probă. Nici carnea nu e oprită în posturi, pentrucă ar fi
otrăvită; Canonul?69 apostolesc celor cu slăbiciune trupească le
dă anume slobozenie de a mânca carne, ci e o probă a încrederii
omului în Dumnezeu, lăsarea sorții sale în mânile lui Dumnezeu
prin supunerea fiască poruncilor Lui părinteşti, un semn al înfrâ-
nării de sine, a fi stăpân pe sine. Postim pentru suflet, nu pentru
trup.

Postul cel mare îl postim, zice loan Gură de Aur, nu pentru
Pască, nici pentru carne, ci pentru păcatele noastre, fiindcă Paştile
nu sunt cauză de post şi de plâns, ci de veselie şi de bucurie...
iară Miercurea, căci întru această zi s'a făcut sfatul pentru vinde-
rea Domnului nostru, iar Vinerea, căci întru această zi Hristos a
pătimit cu trupul moartea pentru mântuirea noastră.

E vremea sfintelor Paresimi, primăvara sufletului, când tot
creştinul se renaşte prin mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu
sfânta cuminecătură pentru a putea întâmpina cu vrednicie ziua
învierii Domnului nostru Isus Hristos. Fără cäinfä nu-i dar sfânt
pentru tine sfânta cuminecătură, 'pentrucă te-ai apropiat cu nevred-
nicie de trupul şi sângele lui Hristos; dela căinţă se cere, zice
Marele Vasile, să deplângi cu umilinţă şi cu inima infrântă faptele
tale cele rele si cele mai ascunse să le märturisesti fără sfială, să
le märturisesti acelora, cărora li-s’a încredinţat săvârşirea tainelor
lui Dumnezeu, preoților, dar apoi să fie însoțită şi de fapte, sau
fructe vrednice de cäintä. lată chipul adevăratei mărturisiri, ce-ţi
deschide calea lui Hristos. Precum din amorfeala iernei răsare
primăvara aşa şi din amorfeala păcatelor... ieşi-va primăvara sufle-
tului tau.

Cu părere de rău am aflat, că în unele parti numai bătrânii
se mărturisesc şi cuminecă, oarecum lăsând frâu liber păcatelor
tinereţelor. Ori tocmai cei expuşi ispitelor trebuie să ieie duh. Când
clocoteste mai mult viața în om, atunci să fie curățită de ‘uriciuni.
Vechiul obiceiu creştinesc este, să meargă capul familiei cu toată
casa lui, copiii şi slugitorii, la mărturisire şi cuminecare.

Astăzi însă s'a schimbat fafa satelor. Tinerii nu mai calcă
pe urmele bătrânilor. Ei nu mai petrec zilele de repaos în jurul

www.dacoromanica.ro

425

bisericii şi ai şcoalei sub ochii bătrânilor si sub conducerea preo-
ților şi a învăţătorilor în cetirea cărţilor sfinte şi nobilitoare de
suflet, precum și în constituirea de coruri bisericeşti, cum era mai
înainte obiceiul creştinesc. Această lăpădare de vechile obiceiuri
crestinesti se răzbună însă amar.

În sunete de muzici si fanfare se deslänfuiesc patimile, când
clopotele chiamă lumea creştină la evlavie. Lumea aceasta ameţită
de beţia patimilor dripeşte toate moravurile bune, cinstea bătrâne-
țelor, de aici atâția părinţi näcäjiti, sfinfenia căsătoriei, de aceea
atâtea căsătorii nenorocite şi divorturi, agoniseala cinstită, de aceea
atâta risipă a averilor; iubirea de-aproapelui, de aceea atâtea
jafuri şi omoruri ; traiul cumpătat, de aceea atâtea boli, ce seceră
floarea omenirei. :

Organismul trupului omenesc nu poate suporta această mă-
cinare fără răgaz a puterilor lui, de aceea şi această viață necresti-
nească îşi are popasurile ei: temnifa, spitalul şi groapa înainte de
vreme, popasul pieirii Românului, despre care cu mândrie se zicea
odată, că are șapte vieţi in pieptu-i de aramă.

Iubitilor mei fii sufleteşti! lată două popasuri, ce vă stau
înainte: unul aşezat de biserică prin posturile ei, în care-ţi afli
primăvara renașterii sufletului şi trupului tău chinuit de ispitele
vieții si celalalt al morii diavolului, în care ti-se macină trupul si
ti-se pierde sufletul. Dumnezeu v'a înzestrat cu slobozenia vointii:
alegeţi calea mântuirii ori a peirii.

Clopotele sfintelor Paresimi chiamă pe toți la cäinfä şi im-
părtăşire din masa sfântă a cuminecärii. Fericifi cei ce vor gusta
din ea.

La sunetul acestor clopote, gândifi-vä şi la chemarea ce v'o
face prin acest cuvânt pastoral smeritul vostru episcop. Venifi
toți cei ostenifi la Hristos, să luăm duh nou de viaţă din vistieria
tainelor Lui cereşti. |

Întru smerenia metaniilor aduse Domnului nostru Isus Hristos,
binecuvânt postul vostru. Darul Domnului nostru Isus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să
fie cu voi cu toți. Amin!

Oradea în Dumineca lăsatului de brânză din 25 Februarie
(9 Martie) 1924.

www.dacoromanica.ro

456

La praznicul Învierii Domnului din anul 1924.

„Cea mai frumoasă sărbătoare e con-
știința curată. Căci nu mulţimea celor
ce se adună în biserică, — ci virtutea;
nu hainele cele preţioase, — ci podoaba
evlaviei ; nu masa cea cu bucate gu-
stoase, — ci grija pentru suflet face
sărbătoarea. Cel ce mare conştiinţa cu-
rată e în sărbătoarea cea mai solemnă
— fără sărbătoare.“

Sf. loan Gură de Aur.

Prăznuim Paştile Domnului, sărbătoarea sărbătorilor. Sărbăto-
rile sunt aşa de vechi ca omul. Sufletul omenesc n'a putut şi nu
poate fi fără sărbătoare, după cum nici natura nu poate trăi fără
soare. Însuşi Dumnezeu a aşezat cea dintâi zi de sărbătoare, când
după crearea lumii „a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrurile
Sale care a început a le face şi a sfintit-o (Fac. H. 2, 3.) Această
zi de odihnă, zi sfinţită, o cinsteşte și serbează în ziua Sâmbetei
poporul evreiesc, care a cunoscut orânduielile lui Dumnezeu din
cuvântul Scripturii, până astăzi. Dar şi neamurile, cari n’au cu-
noscut pe adevăratul Dumnezeu şi aşezămintele Lui din Scripturi,
au conoscut totus Dumnezeirea din arătările firii, pentrucă „cele
nevăzute ale lui Dumnezeu dela zidirea lumii, din făpturi soco-
tindu-se, se văd: puterea veşnică şi Dumnezeirea“ (Rom. I. 20.)
Acestei puteri veşnice şi Dumnezeiri, simțită şi cunoscută din
făpturi, l-au închinat neamurile anumite zile, ca tot atâtea sărbă-
tori de bucurie, de mulţumită, de căinţă, de împăcare, după felul
închipuirii lor despre natura Dumnezeirii şi raportul dintre Ea
şi oameni. Nume de zei au dat stelelor, lunilor şi zilelor, cari
Sau păstrat până în ziua de astăzi. Numele soarelui, steaua
cea mai mare, s'a dat celei mai însemnate zi din săptămână, nu-
mindu-se ,2iua soarelui“, pe care neamurile o prăznuiau ca zi de
sărbătoare. Creştinii despärtindu-se de iudei dela început au serbat
ca ziua a şaptea, Dumineca, pentrucă în această zi a înviat Domuul.
Dumineca o numiau la început şi creştinii ziua soarelui, dar dându-i
alt înţeles de cât păgânii.

Aşa zice Tertulian, că dacă noi în ziua soarelui suntem voioşi
se întâmplă aceasta dintro altă cauză şi nu că ne-am închina
soarelui. lar Sf Ambrosie scrie: „Ziua Domnului — Dumineca —

www.dacoromanica.ro

427

ni-e noud venerabilä şi solemnă, pentrucă în ziua aceasta Mântui-
torul ä$emenea soarelui celui ce răsare după ce a împrâăştiat întu-
nerecul iadului, a strălucit în lumina Învierii, pentru aceea ziua
aceasta se şi numeşte de fiii lumii: Zita soarelui, căci o luminează
Hristos, soarele dreptăţii“. Sfântul loan Gură de Aur mai numeşte
Dumineca şi „ziua pânii“, dela frângerea pânii, adecă serbarea
sfintei cuminecături la sfintele liturghii din Dumineci; iar Sf. Gri-
gorie Teologul o numeşte: „Împărăteasa zilelor“, Toate aceste nu-
miri însă sunt numai ornamente adecă împodobiri ale zilei Domnului.

Dumineca creştinilor! Ziua Domnului! Zi consacrată cultului
adecă închinării Învierii Domnului nostru Isus Hristos, chezăşia în-
vierii noastre sufleteşti. Zi de bucurie: bucuria petrecerii în casa lui
Dumnezeu, bucuria împărtăşirii cu cele sfinte, bucuria împărtăşirii
săracilor de darurile milosteniei celor avuti; bucuria familiei adu-
nată în jurul părinţilor, bucuria cercetării neamurilor şi a prietenilor,
bucuria mângăierii bolnavilor si a celor năcăjiţi, bucuria petrecerilor
nevinovate ale tinerimei, bucuria nuntilor cinstite, bucuria conştiinţei
liniştite de a sta în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Ziua
în care înceată procesul şi judecätile între oameni şi lucrul mâni-
lor odihneşte. |

Astăzi însă nu se mai cinsteste aşa crestineste Dumineca.
Parcă vedem reînoite vremile dela începutul creştinismului, când
deoparte iudeii conturbau slujbele Dumnezeesti cu destrăbălările lor,
iar de altă parte păgânii cu spectacolele lor scandaloase, jocurile,
vânătoarele şi luptele de animale ucigătoare, pe care Sfântul Joan
Crisostom le numeşte „adunări diavoleşti“, iar împărații romani le
opresc nu numai pentru creştini, ci şi pentru iudei şi păgâni. Po-
runci se dau şi în vremurile noastre pentru închiderea birturilor,
aceste adunări diavoleşti ale zilelor de acum, încetarea judecăților,
peste tot pentru oprirea comerţului şi a dirigătoriilor publice in
zile de sărbătoare. Dar atât nu e destul. Voi iubiții mei, să fiţi
paznicii de bună voie ai bunelor moravuri crestinesti în zilele de
sărbători. Că înzădar se vor închide târgurile şi oficiile publice,
dacă tu pe vremea sfintei liturghii ţii adunări politice, sfaturi ne-
gustoreşti de toată taraba, festivități lumesti şi conferinţe, în sine
folositoare, dar nu pe socoteala slujbelor Dumnezeesti! Nu! Ziua
Domnului e numai a Domnului, a slujbelor Dumnezeeşti şi a înde-
letnicirilor religioase. Si nu după porunci din afară să o cinstesti
pe ea, ci după glasul conştiinţei tale curate. „Cine n’are conştiinţa
curată, n’are zi de sărbătoare“.

www.dacoromanica.ro

428

Dar nu numai pentru recrearea sufletului ci şi pentru odihna
trupului tău trudit de munca grea de peste săptămână ai, tu creştine,
trebuinté de o zi de reculegere, ca să aduni puteri noui pentru
zilele de lucru cari te aşteaptă. De aceea zideste-ti casa ta lucrând
şase zile, iar în ziua a şaptea odihneşte-te de toate lucrurile tale,
după cum însuşi Dumnezeu lucrând şase zile, în ziua a şaptea a
încetat a face lucrurile pe care le-a făcut mai înainte. Căci ce-ar
fi dacă ai munci neîncetat? Toată puterea ta de viaţă ar slei.
Trupul tău istovit ar pieri. Când sufletul prăznueşte, atunci şi trupul
odihneşte. Dacă n’ai vrea să prăznueşti ziua Domnului, ţi-ai face
tu alte zile de odihnă şi sărbătoare. Ai primi poate Sâmbetele
sectarilor judaizanti, ori zilele idolilor bolşevici peste ţărina pă-
rintilor tăi, raposati în nădejdea învierii şi a revederii. Nu te cutre-
muri tu la gândul, că ai putea rupe nădejdea învierii, ce ţi-o dau
sfintele liturghii ale zilei Domnului ?

În prăznuirea Duminecii ni se înfăţişează, ca intr’o oglindă,
întreagă opera mântuirii neamului omenesc săvârşită de Domnul
nostru Isus Hristos. Evlavia creştină însă dela începutul crestinätätii
nu s’a mulţumit numai cu atâta, cia aşezat-praznice deosebite in
cinstea celor trei fete Dumnezeesti întru lauda şi preamărirea Maicii
Domnului şi a sfinţilor. Aceste sunt sfintele sărbători de peste an.

Răscumpărarea omului de sub păcatul strămoşesc şi aducerea
harului Dumnezeesc pe pământ le-a săvârşit Mântuitorul nostru Isus
Hristos. În acest înţeles al mântuirii omenirii de sub robia păca-
tului numai un mijlocitor este între om şi Dumnezeu: Isus Hristos,
căci „unul este Dumnezeu, unul şi mijlocitor între Dumnezeu şi
oameni: Omul Isus Hristos“ (I. Tim. Il, 5) şi numai o putere
dătătoare de har şi de slavă cerească: puterea lui Dumnezeu în
întreita Lui ipostază, căci „toată darea cea bună şi tot darul desă-
vârşit de sus este, pogorându-se dela Părintele luminilor, Ge
cob I. 17.)

Dar cum ne vom putea noi apropia de fata lui Buihécen
intinati cu mulţimea fărădelegilor noastre şi cu graiul mut al sufle-
tului nostru gol? Ar fi ca şi cum am încerca, să străbatem marea
cu o luntre slabă, care s'ar scufunda, bătută de valuri şi vânturi,
înainte de a ajunge la liman. Foarte nimerit caracterizează neputinta
omenească sfântul apostol Pavel prin cuvintele: „Duhul împreună
ajutorează nouă întru slăbiciunile noastre, căci pentruce ne vom
ruga, precum se cade, nu ştim, ci singur Duhul se roagă pentru
noi cu suspinuri negräite, (Rom. VIII. 36.)

www.dacoromanica.ro

429

lată de ce avem trebuinţă de o punte de aur, ca să ne
apropiem de Dumnezeu. Această punte de aur o formează rugă-
ciunile îngerilor, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, pentru noi
nevrednicii sârguitori pentru mântuirea sufletului nostru. Ce nu pot
face rugăciunele noastre ale neputincioşilor robi ai păcatului, pot
face rugăciunile lor pentru noi, de aceea ne şi rugăm lor, să fie
mijlocitori la Tatăl ceresc pentru ascultarea rugăciunilor noastre.
În acest înţeles ne rugăm Maicii Domnului şi sfinţilor cu cuvin-
tele: ,rugati-vä pentru noi |.“

În sfinţi a ajuns firea omenească la desăvârşire. Ei sunt dar şi
pildă a vieţii noastre, ca să ajungem şi noi la desăvârşire. De aceea
îl zugrăvim în icoane, ca chipul lor să-l avem pururea înaintea
noastră, ca din el să sorbim ce i-a făcut pe ei desävârsiti. Să-i
vedem cu ochii sufletului nostru şi să învăţăm din viata şi faptele
lor. Să avem încredințare, că nu suntem singuri în toiul vieţii, să
avem prin ei legătura sfântă cu Dumnezeu. Să trăim în duhul lor,
să cerem din meritele lor o părticică şi pentru izbăvirea noastră.
Ori, icoanele părinţilor, fraţilor şi prietenilor nostri numai ca po-
doabă le punem în casele noastre şi nu ca semne ale legăturii
noastre sufleteşti cu ei? Cinstea şi iubirea, cu care îmbrăţişăm
amintirea părinţilor şi pretenilor nostri şi chipurile lor, cari tin
neîntrerupt vie în sufletul nostru această amintire, să nu o dăm şi
sfinților părinţi ai Bisericei ?

Noi cinstim şi chemăm în rugăciunile noastre îngerii, pe Maica
Domnului şi pe sfinţi şi ținem sărbătorile lor, pentrucă aşa ne în-
vatä pe noi sfânta Scriptură şi sfânta Traditie adecă predania bise-
riceascä. „Îngerul Domnului sălăşlueşte în jurul celor ce se tem
de Domnul şi îi mântuie pe ei“ (Psalm. 33, 7); „îngerul Domnului“
a scăpat pe Fiul lui Dumnezeu de ucigaşul Irod (Mat. Il); „în-
gerul Domnului“ întăreşte chiar pe Hristos Omul în grădina Ghet-
simani (Luca XXII); „Să nu smintiţi pe vre unul dintre cei mici
ai mei, că îngerii lor pururea văd fata Tatălui meu, care este în
ceriuri“ zice Mântuitorul Hristos, (Mat. XVIII. 10.)

Sfinţii au devenit asemenea îngerilor prin graţia lui Dumnezeu,
Ei sunt desăvârşiţi, pentrucă au iubit mai mult pe Hristos decât
„pe tată, mamă, fiu şi fică şi luându-şi crucea i-au urmat Lui până
la moarte“. Însuş Isus Hristos ne învaţă în rugăciunea „Tatăl nostru“
să ne rugăm pentru toţi. Sf. apostol Pavel scrie Filipenilor, că „el
pururea în toată rugăciunea lui cu bucurie face rugăciune pentru
ei toți“ (Filip. I. 4); pe Efeseni fi roagă „să se roage pentru toți

www.dacoromanica.ro

430

sfinţii şi pentru el“ (Efes, VI. 18.); lui Timotei îi scrie; „Faceţi
rugăciuni, cereri, fägäduinte, multämite pentru toţi oamenii...
pentrucă aceasta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu,
Mântuitorul nostru, care voeste ca toți oamenii să se mântuiască
și la cunoștința adevărului să vie“ (I. Tim. Il. 1, 2, 3.) Apostolul
Jacob îndeamnă cu cuvintele: „Rugaţi-vă unul pentru allul . . .
căci mult poate rugăciunea dreptului cea ferbinte“ (lac. V. 16)
Apostolul Petru zice: Și mă voiu sârgui ca şi după ieşirea (moar-
tea) mea să vă am pe voi ca să faceţi pomenire de aceasta“ (Il.
Petru I. 15.)

Dacă aici pe pământ ne rugăm unul pentru altul, trecuţi în
cealaltă viaţă rupem noi oare legătura dragostei cu cei rămaşi în
urma noastră ? Nu au oare cei de aici cu cei de dincolo împreună
făgăduinţa moştenirii împărăției lui Dumnezeu? Dimpotrivă, daca
aici e plăcută înaintea lui Dumnezeu rugăciunea ce o facem unii
pentru alţii, cu atât mai vârtos trebuie să folosiască rugăciunile
celor din laturea drepţilor, cari văzând pururea fata lui Dumnezeu»
ştiu mai bine ce ne trebuie, ce ne lipseşte nouă, celor ce „nicia
ne ruga cum se cade nu ştim“.

De aici s'a desvoltat cultul Maicii Domnului şi s'a adâncit tot
mai mult de evlavia creştinească, pentrucă creştinismul ma rămas
numai la litera Scripturii, ci a luat fiinţă vie, producând sfinţii cu-
räteniei vieţii creştine şi martirii apărării credintii curate întocmai
ca şi apostolii. Sub inspiraţia Duhului Sfânt biserica orândueşte
prin canoane viaţa creştină după perceptele evangheliei lui Hristos
şi aşează cultul Maicei Domnului şi a sfinţilor în sfintele slujbe
Dumnezeesti, ca izvor de îndreptare a creştinilor. În acele legi bi-
sericeşti şi canoane este cuprinsă conştiinţa vie a bisericei despre
legea lui Hristos, pe care o numim tradiţia bisericii. Cine neagă
această tradiție, neagă pe Hristos în mijlocul nostru şi rumpe le-
gătura de două mii de ani dintre Hristos şi Biserică. Aruncă din
corabia bisericii lui Hristos pe toţi sfinţii ca pe nişte nevrednici
slujitori ai lui Hristos, ca să rămână el singur tâlcuitorul evanghe-
liei lui Hristos, după a sa chibzuială mărginită de ingustimea minţii
sale neputincioase şi bătută de toate vânturile vremilor furtunoase
de astăzi. Aceştia sunt protestanții cu toate produsele lor sectare.
Ei resping mijlocirea sfinţilor între om şi Dumnezeu.

„Nu cunosc alt mijlocitor între mine şi Dumnezeu afară de
Hristos“, — zice fruntasul protestant, lată izvorul färimitärii protes-
tantismului în atâtea secte câţi predicatori sunt, pentrucă fiecare

www.dacoromanica.ro

431

vede şi înţelege altfel pe Hristos, dacă nu e un magisteriu, un aşe-
zământ, o autoritate sub inspiraţia divină, care să păstreze nestirbitä
doctrina creştină despre Hristos şi Biserica Lui, un magister, care
să susțină unitatea credinţei. Pentrucă „un Hristos, o Biserică, o
credinţă“.

„Eu fac ce zice Mântuitorul Hristos : păzesc poruncile şi fac
milostenie“, zic aceşti reformatori ai legii lui Hristos.

Aceştia sunt ca şi tinărul bogat din evanghelie. Și acesta a
declarat, că împlineşte toate cele poruncite, dar când i-a cerut Mân-
tuitorul să-şi vândă averea şi să o împartă săracilor, s'a întristat.
Aşa şi aceşti reformatori ai religiei lui Hristos, când le ceri să se
lapede de sine, de ambiția lor de reformatori ai credintii şi luptători
împotriva sfinţilor, atunci se trufesc a fi ei vasul cel ales al lui
Hristos.

Tu poţi să păzeşti poruncile, să împlinişti toate faptele în-
durării sufleteşti şi trupeşti, tu poţi dacă vrei să te crezi înger de
bun, dar despre cei ce caută să mute evanghelia lui Hristos scris
este: „Ci măcar şi noi sau înger din cer de vă va binevesti vouă
afară de ceeace am binevestit vouă, anatema (afurisit) să fie“
(Gal. 1. 8.)

De aceea Biserica scoate din sânul ei, pune sub afurisenie pe
toţi aceia, cari nu cred în dogmele ei. Aşa dar şi pe cei ce neagă
cultul Maicii Domnului si al sfinţilor canonizati de Biserică.

La această conştiinţă curată despre dogma cultului Maicei
Domnului şi al sfinţilor am dorit să vă aduc în praznicul mare al
Învierii Domnului nostru Isus Hristos, ca praznicul vostru să fie
adevărată sărbătoare a sufletului, despre care Sfântul loan Gură de
Aur ne învaţă atât de înălţător.

Altarele bisericilor noastre sunt zidite pentru a aduce pe ele
jertfa nesângeroasă a Domnului nostru Isus Hristos. Jertfa se aduce
pe moaştele sfinţilor aşezate în sf. Prestol şi cu înconjurarea sfân-
tului trup de părticelele sfinţilor, ca semn vădit, că.Hristos în cer
e înconjurat de cetele îngerilor şi ale sfinţilor şi prin ei.ajungem la
Hristos. Voi staţi astăzi înaintea acestor sfinte prestoale ca şi înain-
tea unor racle sfinte ale martirilor. „Și singur, deşi îmbrăcat -in
purpură“, — zice Sfântul loan Gură de Aur, — „sărut raclele sfin-
tilor şi dând la o parte înălţarea stau smerit, rugându-mă sfinţilor,
ca să mă ocrotiască şi să mă apere înaintea lui Dumnezeu“.

Îmbrăcat şi eu în strălucita haină a arhieriei sărut sfânta raclă,
la care slugesc şi din mijlocul poporului meu mă îndrept cătră Tine

www.dacoromanica.ro

432

Doamne cu rugăciunea Sfântului Efrem: „Stăpâne sfinte, ne rugăm
iubirei Tale, celei fără de număr tot poporul, dă-ne nouă vreme
de cäintä şi ertarea păcatelor, ca să lucrăm Tie în toate zilele vieţii
noastre cu inima curată, pentru rugăciunile stăpânei noastre Născă-
toarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria si ale tuturor sfin-
filor Tăi“. Amin.

Îmbrätisati în această rugăciune, să ne închinăm sfintei Învieri
a Domnului nostru Isus Hristos cu cunostiinfa curată a iubirei
noastre creştineşti. Aceasta face din Învierea lui Hristos cea mai
frumoasă sărbătoare a sufletului, ce-l adoră.

Dat în reşedinţa Noastră episcopească din Oradea, la praznicul
Învierii Domnului din anul 1924.

La praznicul Nașterii Domnului din anul 1924.

„A Ta este ziua şi a Ta este noaptea ;
Tu ai săvârşit zorile şi soarele; Tu ai
făcut cele frumoase ale pământului:
vara si primăvara Tu le-ai zidit,“ (Psalm
73, 17—18.)

lubifii mei fii sufleteşti !

Sfinţii apostoli, pe cari Isus Hristos i-a trimis în lume, să pro-
povăduiască evanghelia şi i-a rânduit, să păstoriască Biserica cea în-
temeiată de El, când lucrul apostoliei în altă parte îi împiedecă
să cerceteze — de câte ori cerea trebuinta — comunităţile creştine
şi „a grăi gură cdtrd gură“ cu cei, pe cari ei i-au adus la dreapta
credinţă, le trimiteau scrisori, „în cari desteptau cu aducerea aminte
mintea cea curată a creştinilor, ca nu cu înșelăciunea celor frădelege
fiind strămutați, să cadă dela întărirea lor“ (il. Petru 3, 17) Ur-
mător credincios pildei, pe care sfinţii apostoli ne-au dat-o nouă,
urmaşilor lor întru păstorirea Bisericii lui Hristos, vin eu şi la
acest praznic al bucuriei, cu duhul meu la voi, iubiții mei fii su-
fleteşti, ca adunându.ne toţi în jurul ieslei din Vifleem, împreună să
cântăm cântarea de slavă | „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu
si pe pământ pace între oameni bunävoire“ şi avându-vă lângă
mine, — ca părintele pe copiii săi, — „să deştept, cu aducerea
aminte, mintea voastră cea curată, ca nu cumva ispititi de fnselä-
ciunea celor fărădelege, să cädeti dela întărirea voastră“. Multe as
avea a vă scrie, multe învățături a vă împărtăşi spre zidirea sufle-
tului vostru, mă mărginesc însă, să vă vestesc şi să vă tâlcuiesc

www.dacoromanica.ro

433

vouă două întâmplări mari, ce s'au petrecut de curând: una în ce-
tatea resedintii Noastre episcopeşti şi cealaltă în viaţa bisericii noastre
strămoşeşti, ca bucuria voastră la praznicul Nașteri Domnului să
fie deplină“ (Il. loan 1, 12.) şi voi să va fntäriti tot mai mult în
dragostea cătră Tara şi în credinţa strămoşiască: puterea şi tăria
noastră ca neam şi lege.

În ziua a 21 a lunei Noemvrie din anul acesta am binecu-
vântat şi sfinţit după rânduiala sfintei noastre biserici ortodoxe
chipul turnat în bronz al Preaînălţatului nostru Rege Ferdinand |
al tuturor Românilor, de fata fiind Preaînălţata noastră Doamnă,
Regina Maria şi Alteta Sa Regală, Carol, Moştenitorul “Tronului,
incunjurati de conducătorii Ţării şi mai marii oştirii şi de miile
de cetăţeni veniţi din toate părţile Ţării. Chipul Regelui turnat în
bronz este întruparea dragostei şi recunostintei, care viază în sufletul
tuturor fiilor neamului românesc fatä de acela, care cu vitejia şi
înţelepciunea sa a făurit această mândră Țară românească. Ridicată
de poporul recunoscător, statua întâiului Rege al tuturor Românilor
se’naltä falnic şi triumfätoare în inima capitalei Bihariei noastre,
ca un chip al vitejiei şi triumfului românesc, ca un simbol al sta-
torniciei stăpânirii româneşti asupra acestor plaiuri dela graniţa de
apus a pământului românesc, ca o piatră de hotar, care nu se va
putea muta niciodată şi în nici un chip.

Regele nostru poate să se bucure de recunoştinţa neamului
românesc, pentrucă dând ascultarea glasului conştiinţei şi datoriei
de Rege a urmat fără şovăire chemarea neamului în clipele cele
mai hotaritoare ale istoriei lui şi a adunat fiii räsletiti în patru
vânturi şi i-a făcut neam mare şi puternic. În marele răsboiu pentrn
desrobirea şi întregirea naţională, Regele a stat neclintit alături de
poporul său : el „n'a căzut dela întărirea sa“ nici în zilele de dure-
roase umiliri, când Tara Românească gemea sub călcâiul dusma-
nului cotropitor, iar cei mai buni fii al neamului amutisera de
groaza celor ce vor să vie, pentrucă în sufletul lui s'a aprins făgă-
duinta şi înbărbătarea Dumnezeească: „lată eu sunt cu tine, pă-
zindu-te în toată calea ori încotro vei merge si te voiu reântoarce
la pămâniul acesta, că nu le voiu lăsa până ce voiu face toate câte
am grăit fie“ (Facerea 28, 15.) şi deaceea „nu te teme, pământul
acesta fie îl voiu da și seminfiei tale si va fi seminfia ia nisipul
pământului si se va ldfi spre mare şi spre miazăzi și spre miază-
noapte și spre răsărit“ (Facerea 18, 3. 14.)

28
www.dacoromanica.ro

434

O legendă veche spune, că atunci când patriarhul Iacob, a
fugit dinaintea fratelui său Isav, care caută să-l omoare, a ajuns
intro pustie şi l-a apucat noaptea. Obosit cum era, voia să se
culce, dar ma găsit niciun adăpost, nici măcar o dâlmä mai ridi-
cată, pe care să-şi plece capul. Atunci deodată porneşte în tăcerea
pustiului un murmur din mii de glasuri: pietrele împrăştiate în
largul pustiei vorbeau între ele zicând una cătră alta: veniţi să ne
adunăm toate şi să ne facem căpătâi părintelui nostru Iacob! Și-au
pornit pietrele din toate părţile şi s'au adunat şi s'au făcut o sin-
gură piatră pe care şi-a culcat capul şi-a visat visul minunat, în care
a văzut o scară până la cer şi din capul scării însuşi Dumnezeu
îi făcu făgăduinţa reîntoarcerii în ţara lui şi a stăpânirii semintiei
lui asupra pământului, pe care el durmea. Această fägäduintä Dum-
nezeiască şi această minune legendară s'a împlinit şi în viaţa po-
porului român. Când a sosit plinirea vremii, Românii imprastiati pe
toată fata pământului strămoşesc, ca pietrele în largul pustiului,
s'au adunat şi s'au topit în un singur popor mare şi puternic,
care astăzi stă ca un singur om straje neadormită în jurul Tronului
Regelui său, de aceea „Tronul lui este întărit în veci“,

Vă amintesc aceste fapte, ca „să deștept cu aducerea aminte
mintea voasiră cea curată, ca să nu cddefi dela întărirea voastră“,
ci mai vârtos să vă zidifi pietre vii în tronul Regelui, care are
făgăduinţa veşnică şi să vă fntäriti unii pe alţii în dragoste cătră
Țară şi în supunere cătră mai marii vostri.

A doua întâlnire, pe care v'o vestesc şi vreau să v'o tâlcu-
esc, este: îndreptarea calendarului. Vi s'a mai vestit în bisericile
voastre de cătră preoţii vostri, că sfânta noastră biserică ortodoxă
română în anul acesta a îndreptat calendarul ei, mutându-l înainte
cu 13 zile astiel, că la 1 Octomvrie a scris 14 Octomvrie. Cum
prin aceasta îndreptare calendarul, pe care-l întrebuințează catolicii,
am auzit cu mâhnire, că unii dintre voi, iubiții mei, spun că noi
Românii ortodoxi am fi primit calendarul catolicilor, această cre-
dinţă a unora dintre voi este greşită, pentrucă biserica noastră a păs-
trat tot calendarul ei de mai "nainte, pe care numai l-a îndreptat,
Voi trebue să ştiţi, că biserica creştină nu şi-a făcut niciodată
calendar, ci sfinţii Părinţi adunaţi în soborul mare dela Niceea în
anul 325 după Hristos, au primit calendarul, care era întrebuințat
în împărăția romană. Tot atunci sfinţii Părinţi au hotărît, ca sfinte-
le Paşti creştinii să le prăzn iască în fie carean în Dumineca în-
tâja după luna plină ce urmează după ecvinoctiul de primăvară,

www.dacoromanica.ro

435

adică după timpul, când ziua şi noaptea sunt egale pe o formă
de lungi. Când au adus sfinţii Părinţi această hotärîre, au aflat
că in calendar 21 Martie este timpul acela, in care ziua şi noaptea
sunt egale. Calendarul acesta însă, cum s’a văzut mai târziu,
socotea anul mai lung, decât era el în faptă. Anul adevărat adecă
este anul ceriului, pe care îl încheie soarele, după ce au trecut cele
patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna şi iarna. Deoarece anul
calendarului era mai lung decât anul ceriului, nu se încheiau odată,
ci anul ceriului se ’ncheia mai degrabă. Urmarea a fost, că anul
calendarului, an de an, a rămas în urma anului ceriului aşa că vea-
cul al XVI. (şasesprezecelea) anul calendarului a rămas în urma
anului ceresc cu 10 zile. Această întârziere a calendarului s'a văzut
atunci, când învățații au constatat, că ziua şi noaptea nu mai sunt
egale la 21 Martie al calendarului, ci cu 10 zile mai târziu. Și atunci
un învățat italian a apropiatanul calendarului de anul ceriului, şter-
gând din calendar cele 10 zile cu care el întârzia şi în anul 1582
a scris 10 Octomvrie în loc de 5 Octomvrie, Biserica ortodoxă n'a
primit acest calendar îndreptat, pentrucă anul acestui calendar în-
dreptat tot nu era egal cu anul ceriului, nici Paştele nu le socoteşte
cum le socotim noi, nici sfinţii de peste an în acest calendar nu sunt
aceiaşi cu cei din calendarul vechiu. Aşa am rămas noi tot cu calen-
darul vechiu cu toate că ştiam, că e greşit, În veci însă nu putem
rămâne cu el, căci după un timp oare care s'ar fi întâmplat, ca primă-
vara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna şi
toamna să fie iarna; Naşterea Domnului s’o prăznuim primăvara,
Pastile vara şi Rusaliile toamna. Vremea nu aşteaptă, ea merge înainte,
iar noi cu calendarul rămânem în urmă, Si atunci învățații bisericii
noastre văzând că calendarul an de an întârzie tot mai mult, în anul
de faţă, 1924 întârzia 13 zile faţă de anul ceriului — au făcut, ceeace
a făcut mai "nainte acel învăţat italian şi ceeace ar face fie care om, al
cărui ciasornic întârzie : au tăiat cele 13 zile cu care anul calendarului
nostru întârzia faţă de anul ceriului, au dus deci înainte anul calen-
darului, cum muţi înainte arătătorul ceasornicului ce întârzie şi la 1
Octomvrie din anul acesta am scris 14 Octomvrie. Aşa şi numai
aşa am ajuns şi noi, Românii ortodocşi, ca anul din calendarul
nostru să fie întocmit ca anul ceriului, să arate anotimpurile toc-
mai în zilele şi lunile în cari sunt ele în faptă.

Este adevărat, că îndreptând noi calendarul nostru, l-am
apropiat de calendarul catolic ; calendarul nostru este însă tot calen-
darul vechiu, dar îndreptat și nici decum calendarul catolicilor,

28*
www.dacoromanica.ro

436

Îndreptarea pe care învățații nostri au făcut-o, e mai bună decât
îndreptarea făcută de învățatul italian, îndreptarea pe care au pri-
mit-o catolicii, pentrucă, anul cum e socotit în calendarul nostru e
mai apropiat de anul ceriului ca anul din calendrul acela. Voi
trebuie să ştiţi, iubiții mei că îndreptând noi calendarul nostru
vechiu, am îndreptat numai socoteala timpului; calendarul a rămas
tot cel vechiu, nu s'au schimbat nici sfinţii din fiecare zi; ei ră-
man aceiaşi ca mai ’nainte; nici posturile, cari rămân aceleaşi si
tot aşa de mari ca în calendarul vechiu, dar după socoteala nouă
încep mai curind şi se sfârşesc mai degrabă, nici timpul prăznuirii
Pastelor nu s'a schimbat. Cu un cuvânt nu s'a schimbat Păscălia.
Sfinţii Părinţi în soborul mare dela Niceea, când au hotărît tim-
pul prăznuirii sfintelor Paşti au spus totodată, ca creştinii să nu
prăznuiască nici decum Paştile deodată cu jidovii. De aceea, când
după socoteala făcută de sfinţi, Paştile noastre ar cădea deodată
cu Paştile jidovilor, atunci tot după hotărîrea sfinţilor Părinţi, creş-
tinii trebue să präznuiascä Pastile în Dumineca a doua după luna
plină, ce urmează după timpul, când ziua şi noaptea sunt egale.
Biserica noastră “împreună cu celelalte biserici ortodoxe cinsteste
această hotarire a sfinţilor Părinţi şi o tine, catolicii însă nu.

O pildă: În anul ce vine, 1925, luna plină va fi în 8 Aprilie,
în o zi de Mercuri; întâia Duminecă după luna plină, va cădea
pe 12 Aprilie, dar în 11 Aprilie, zi de Sâmbătă vor începe Pastile
jidoveşti, cari tin o săptămână. Catolicii fără privire la aceasta vor
serba Paştile lor în 12 Aprilie, biserica noastră însă numai în cea-
laltă Duminecă adecă în 19 Aprilie, când paştile jidovilor vor fi
trecut. S'a întâmplat şi în trecut că am prăznuit Paştile deodată cu
catolicii şi aceasta se va întâmpla şi în viitor — poate mai des
ca mai ’nainte — dar aceasta urmează în chip natural din faptul
că şi calendarul lor şi al nostru e îndreptat.

Cum vedeţi, iubiții mei fii sufleteşti, îndreptarea calendarului
nu înseamnă, că noi am fi primit calendarul catolicilor, nici că noi
ne-am fi părăsit legea şi obiceiurile, posturile şi sărbătorile noastre
şi am fi primit pe cele ale altor religii. Nu! Credinţa rămâne aceeas,
obiceiurile, posturile, sărbătorile noastre sunt altele ca cele ale ca-
tolicilor : alt înţeles au sărbătorile noastre, altele sunt slujbele şi obi-
ceiurile noastre. Este adevărat, că unele din sărbătorile noastre şi
anume acelea, cari au zi anumită în calendar, vor cădea pe aceeaş
zi cu unele sărbători ale celorlalte religii, dar chiar dacă toate săr-
bătorile noastre ar cădea pe aceleași zile cu ale catolicilor, totuşi

www.dacoromanica.ro

431

singur faptul, că în timpul praznicului praznicelor, al sfintelor Paşti
ne deosebim de toate religiile arată, că legea şi credinţa lor nu e
legea şi credința noastră. Aceasta cunoscând voi „nu cumva cu in-
seläciunea celor fărădelege fiind strămutați să cddefi dela întărirea
voastră“, care este sfânta lege strämoseascä.

Pästrati cu sfințenie sfânta credinţă a bisericii noastre drept-
măritoare, moştenită din moşi şi strămoşi; nu vă amestecați cu cei
de altă lege, să nu primiţi obiceiurile şi sărbătorile lor. Calendarul
e lucru de manijomenesti, dar a lui Dumnezeu este ziua şi noaptea,
el a săvârşit zorile şi soarele, cele patru anotimpuri din a căror
schimbare regulată şi maïnainte hotărită s'au făcut anii, el
le-a zidit.

Dar nu numai conştiinţa, că calendarul nostru bisericesc e
greşit, ne-a făcut să-l îndreptăm”ci şi o dorinţă de a sluji şi în
acest chip scumpei noastre Patrii. România adecă, care până in
anul 1918 a avut calendarul nostru vechiu neîndreptat a primit ca-
lendarul îndreptat, pe care-l aveau de mai "nainte celelalte țări, ca
să fie conglăsuire între datele lor calendaristice, de pildă ziua de
1 Maiu din Franţa să fie şi în România ziua de 1 Maiu şi nu 18
Aprilie cum era mai'nainte. Cum ţara noastră e locuită si de
popoare de alte credinţe îndreptând noi calendarul nostru, am ajuns
mai aproape de calendarul concetätenilor nostri de altă lege, de
unde urmează ca cel puţin o parte din sărbători şi repausuri
să cadă pe aceleaşi zile, inmultind astfel zilele de lucru spre fo-
losul fiecăruia şi al ţării. Sufletul nostru trebuie să se bucure, că
şi în chipul acesta slugim folosul şi înaintarea Patriei noastre.

Să nu se tulbure deci inima voastră, să nu vă lăsaţi ispititi
de cei fărădelege, ci mai vârtos bucurati-va în ziua praznicului bu-
curiei, märiti pe Cel ce s'a născut astăzi în iesle, fnältati sufletul
vostru, căci El, rescumpărătorul omenirii, s'a arătat în lume în
chip de om.

Darul Domnului nostru Isus Hristos şi dragostea lui Dumne-
zeu Tată! şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu toţi şi acum în
zilele praznicului Naşterii Domnului şi în vecii vecilor. Amin.

Dat în reşedinţa noastră episcopească din Oradea, la prazni-
cul Naşterii Domnului din anul 1924.

www.dacoromanica.ro

438

La praznicul Învierii Domnului din anul 1925.

„Înoeşte-te, înoește-te
Noule lerusalime . ..!“

Hristos a înviat!

Ca un soare luminos se ridică din mormânt Cel ce cu moartea
pe moarte a călcat şi razele Învierii Lui strălucesc deopotrivă
asupra palatelor pompoase şi asupra colibelor sărace, pătrund în
sufletele creştine şi aprind acolo dorul de mântuire. Învierea de a
treia zi a Mântuitorului e chezäsie, că şi noi vom învinge moartea,
dacă prin faptele vieţii noastre ne vom face vrednici de patimile
şi Învierea lui Hristos.

Toată legea crestineascä slugeşte mântuirea sufletească, dar
nu este mântuire fără primenirea şi înoirea sufletului în apa cea
vie a învățăturilor lui [sus Hristos. Biserica lui Hristos în toate
timpurile a nizuit cătră mântuire şi eu, părintele vostru sufletesc,
sunt fericit, că în cuvântul meu pastoral de acum pot să vă vestesc
vouă, iubitilor mei fii sufleteşti, semnele dorului de inoire sufle-
tească, cari în zilele noastre se arată atât în viata bisericii sobor-
niceşti cât şi în viața bisericii noastre româneşti.

*
* *

În anul acesta se împlinesc 1600 de ani, decând 318 episcopi
din toată lumea creştină s'au adunat la Nicea în anul Domnului
325 in un sobor mare, ca să statorniciască prin glasul întregei
obşti creştine dreapta şi adevărata învățătură creştină despre firea
Dumnezeească a Domnului nostru Isus Hristos şi să osândiască
rătăcirea ereticului Arie, care învăța, că Isus nu este Dumnezeu
adevărat, ci om ca toți oamenii. Sfinţii Părinţi dela acest mare
sinod au cuprins învățătura dreaptă despre Isus Hristos în cele
dintâi șapte încheieturi ale Simbolului credinței, pe care-l rostește
fiecare creştin bun de câteori se roagă acasă ori în sfânta biserică
mărturisind, că Isus Hristos este „Fiul lui Dumnezeu, unul născut
din Tatăl mai "nainte de veci; lumină din lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat.“ Învățătura aceasta dreaptă despre
Hristos este temelia credinței noastre; pe această credință în
Hristos Dumnezeu se ’ntemeiazä toată legea creştină. Cel ce nu
crede, că Hristos este Dumnezeu adevărat, acela nu crede nici în
Învierea Lui din morţi, în care s'a arătat cu putere Dumnezeirea ;
unul ca acesta nu va fi părtaş nici de fericirea cerească.

www.dacoromanica.ro

439

lerarhii bisericii ortodoxe din toată lumea au hotărit, să se
adune în anul acesta în ziua de 20 Maiu la Ierusalim, ca să prăz-
nuiască amintirea de 1600 ani dela sinodul a toată lumea dela
Nicea. Astfel se va împlini din nou Scriptura: „Şi vor alerga nea-
muri multe la Domnul în ziua aceea și vor fi Lui popor şi vor
locui în mijlocul tău, lerusalime.“ (Zah. Il. 11.) Din toată lumea
se vor aduna cei cărora Hristos le-a încredinţat paşterea oilor Sale,
nu ca, să statoriască învățătură nouă, ci să facă mărturie, că Bise-
rica ortodoxă din toată lumea a păstrat cu scumpătate, întreagă şi
nestricată cu adaousuri omeneşti, învățătura pentru care Mântuito-
rul a murit si înviat. În Ierusalim, pe pământul sfințit de paşii
Mântuitorului, episcopii tuturor neamurilor dreptcredincioase vor
lua duh nou din legătura fräfiei în Domnul, care leagă pe toţi cei
ce I-se închină cu duhul și adevărul, ca întorcându-se acasă
să întăriască pe credincioşi in stăruirea pe calea ce duce la
mântuire. În lerusalim, în fața sfântului Mormânt slugitorii lui
Hristos vor face mărturie, că dreapta credinţă e vie, ea träeste în
milioane de suflete şi viu e dorul şi tare ca stânca Golgotei, udată
de sudorile de sânge ale lui Isus, hotărîrea Bisericii sobornicesti
de a păşi primenită şi înoită pe urmele Lui, urcând împreună cu
El calvarul patimilor, ca împreună cu El să învieze. În lerusalimul
soboarelor apostoleşti împreună adunați urmaşii sfinţilor apostoli
vor chibzui sub adumbrirea Duhului Sfânt chipurile şi căile, în
cari să conducă Biserica spre sporire în viața cea după Hristos.

Ce dorință mai fierbinte poate încălzi sufletul unui creştin,
decât să vadă măcar odată in viata locurile, în cari a petrecut şi
a trăit Mântuitorul său? Fericit acela, care poate să-și poarte paşii
pe drumurile pe cari de atâtea ori a călcat El, să urce Sionul,
pe care El de atâtea ori l-a urcat, să-şi spele trupul istovit ori
bolnav în apa făcătoare de minuni şi vindecătoare a lacului Vitezda,
ori stând pe malul lacului Ghenezaret se încredințează că mâna
mântuitoare a lui Isus este cu el pururea în furtuna mării vieţii.
Cine nu se va cutremura stând în vârful Golgotei ? Cine nu va fi
cuprins de un fior sfânt rugându-se pe stânca din grădina Ghet-
simani, aplecându-se în fafa mormântului sfânt ori in fafa ieslei
din Vifleem ? Adevăr zic vouă: Cel ce se va închina în lerusalim,
acela se va întoarce inoit şi îndreptat la casa sa!

În ziua aceea când „se vor sui, să se închine Împăratului
Domnului atotstăpânitorului“ (Zah. XIV. 16) creştini din toată lumea,
nu putem, nu trebue să lipsim de acolo noi Românii dreptcredin-

www.dacoromanica.ro

440

cioşi. Să meargă cei ce pot, căci Ierusalimul si pentru ei „îşi lăr-
geste locul cortului său şi pieile corturilor sale le întinde“ (les.
54, 2) iar cei ce nu pot, aceia toți până la unul să fie acolo cu
duhul în ziua aceea „în care va fi tot locul în cetatea sfântă ca
un izvor deschis spre schimbare şi spre curăţire“ (Zah. XIII, 1),
ca să-şi curätiascä simțirile, să-şi îndrepte firea cea stricată si asa
patima să piară din inimile lor precum piere fumul, precum se
topeşte ceara de fata focului. Din lerusalim, în ziua aceea; vom
lua tărie, ca să nu ne poată abate din calea mântuirii proroci
mincinosi, despre cari scrie Scriptura că „în ziua aceea se vor
ruşina prorocii mincinoși — fiecare din vedenia sa prorocind in-
sisi se vor îmbrăca cu haină de păr, pentrucă au minţit şi vor
zice: nu sunt proroc eu, că om lucrător de pământ sunt eu“ (Zah.
XIII. 4, 5.)

Se mergem la Ierusalim, ca acolo în fafa Sfântului Mormânt
să ne închinăm Învierii Lui cea de a treia zi şi să ne întimpinăm
unii pe alţii zicând: adevărat a înviat Hristos. Cei ce nu vor fi
acolo cu trupul, să-și uniască gândirile şi rugăciunile lor cu ale
peregrinilor evlaviosi, ca învierea lui Hristos să lumineze toate
sufletele.

*
* *

Când biserica drepcredincioasä din toată lumea se pregăteşte
să îmbrace haina înoirii, biserica noastră strămoșească pășește şi ea
spre o viață nouă mult făgăduitoare. Sfântul Sinod al Sfintei Biserici
române dreptmăritoare, şi de sine stătătoare în anul acesta în numele
obștei române drepcredincioase din tot cuprinsul României a ridicat
biserica română ortodoxă la mai mare vază şi cinste, înființând patriar-
hatul şi dând mitropolitului primat din Bucureşti titlul de patriarh
al României. Astfel I. P. S. Sa, mitropolitul-primat Miron este de
aici înainte patriarhul României, de un rang, de o cinste, de o
vază cu cei mai înalți capi ai tuturor bisericilor creștine. Casa
Țării cu creştinească înţelegere si cu mare însufleţire a înscris
fără zăbavă în legile Ţării înființarea patriarhatului pentru toate
vremurile ce vor să vie, iar Inältatul nostru Rege, Majestatea Sa
Ferdinand I, totdeauna râvnitor pentru mai marea cinste a popo-
rului său, a sancţionat legea aceasta, Astfel biserica română săracă,
umilită, dispretuitä până aci isi ia locul de cinste, ce i-se cuvine
pentru vrednicia fiilor ei în rândul bisericilor celorlalte neamuri.
Această vază şi cinste nouă a dat-o bisericii sale poporul român
ridicat în rândul neamurilor mari prin vrednicia și jertfa fără

www.dacoromanica.ro

441

seamăn adusă pe altarul binelui şi fericirii popoarelor. Biserica
românească când şi-a dat mărirea patriarhatului nu s'a preamărit
pe sine in desert, ci şi-a luat numai cinstea pe care de mult i-o
dau toate bisericile şi neamurile mari.

Fiecare român ortodox trebue să fie mândru, că la marele
sobor din Ierusalim capul bisericii române va şedea în rândul prea
fericiților patriarhi ai räsäritului. Nu trebuie însă să uităm, că
această nouă cinste cere și un suflet nou, o viaţă nouă. Poporul
român dreptcredincios trebue să se arate vrednic prin sporirea în
credință si fapte crestinesti de locul de onoare, ce ocupă astăzi

în rândul neamurilor şi bisericilor creştine.

*
kOe

Pentruca biserică ortodoxă română să poată înfăptui toate
nădejdile pe cari leagă de sporirea ei în cinste şi vază atât lumea
creştină cât şi fiecare creştin român ortodox, a fost de lipsă ca
această biserică română să aibă o singură conducere, cu un cuvânt
să primiască o organizaţie unitară. Şi dacă Ardealul a adus ceva
bun şi de preţ în vistieria bunurilor netrecătoare ale neamului
românesc întregit, a adus o zestre nepretuitä, o comoară pe care
furii nu o pot fura şi rugina nu o poate strica: organizația sa
bisericească, care astăzi a devenit comoara neamului întreg. Cel
ce a lăsat poporului român din Ardeal si prin el neamului româ-
nesc din toată România de astăzi această zestre, această comoară,
"a fost marele şi nemuritorul Mitropolit Andreiu Şaguna. În aceste
zile de mare praznic românesc, când după întregirea politică s'a
înfăptuit şi unificarea bisericească, se cuvine să ne amintim toţi
Românii de nemuritorul Şaguna, care prin marile lui binefaceri pe
cari le-a revărsat asupra Ardealului înainte cu mai bine de un
jumătate de veac, sa făcut „frământătorul şi pregătitorul unirii
tuturor Românilor în o singură țară“ cum a spus însuşi Regele
tuturor Românilor anul trecut în fața mormântului din Răşinari,
când întreaga țară a prăznuit amintirea de 50 de ani dela moartea
mitropolitului Andreiu Şaguna.

Astăzi fiecare Român infelegator mărturiseşte, că dacă nu era
legea lui Şaguna, care a strâns în jurul bisericii pe toți Românii —
preoți şi popor — cu greu oastea Regelui Ferdinand la plinirea
vremii ar fi găsit pe plaiurile Ardealului robit prin o mie de ani
suflet românesc pregătit pentru ziua mare a înfrățirii cu fraţii de
pretutindenea. Legea lui Şaguna ne-a pregătit pentru ziua mare a
unirii cu fraţii nostri din toate unghiurile pământului românesc.

www.dacoromanica.ro

442

Marea taină a legii mitropolitului Șaguna este, că ea dă aceleași
drepturi şi cere aceleaşi datorinţi dela preoți si mireni deopotrivă;
ea chiamă tot sufletul român la muncă prin biserică spre binele şi
fericirea neamului. În aceasta stă puterea legii şi această putere
au cunoscut-o poväfuitorii de azi ai poporului român şi legea lui
Șaguna au făcut-o lege pentru întreg neamul românesc.

Această lege, care în trecut ne-a apărat în contra duşmanilor,
cari cercau să ne ia limba si legea, de aici înainte va fi un izvor
de apă vie, în care se va înoi sufletul românesc de pretutindenea.

Duhul marelui mitropolit să ocrotiască biserica şi neamul
său și să călăuziască poporul român spre culmile desăvărşirii şi
mântuirii prin sporire în credinţă şi fapte crestinesti!

La praznicul Învierii Domnului să prăznuim deci inoirea
Sionului întregii ortodoxii şi înverzirea vlăstarului ei cel mult pro-
mifator de rod duhovnicesc, care este biserica ortodoxă română!

Darul Domnului nostru Isus Hristos şi dragostea lui Dumne-
zeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți si
cu întreaga biserică ortodoxă română!

Dat în reşedinţa noastră episcopească din Oradea la praznicul
Învierii Domnului din anul 1925.

La praznicul Naşterii Domnului din anul 1925.

„Acesta va mântui pe poporul Său
de păcatele sale“, Mat. I, 21,

lubitii mei fii sufleteşti !

Ca ’n văzduhuri clocotesc furtuni sin sufletele oamenilor. Si
una şi alta are putere curätitoare. După ce ele trec se înseninează
şi natura şi sufletul.

După furtuna mare ce-a trecut peste omenire privirile se îndreaptă
tot mai rugător spre Acela, care „mântuire a adus poporului Său“,
Si par'că din zarea feţei Lui luminoase se desprinde un senin, ce
luminează spre noi: împăcarea cu Dumnezeu prin credinţa în Hristos.
Constiinfa ne spune că nimic nu poate omul fără Dumnezeu : singura
mântuire este să ne incredintém soarta noastră vointii Dumnezeesti.

O, dacă lumea ar fi înţeles aceasta mai înainte, nu ar fi astăzi
atâtea văduve, atâţia orfani, atâţia schilozi; atâtea morminte şi
atâtea lacrimi |

Tot sufletul creştinesc se bucură, că lumea se'ntoarce iarăşi
la Dumnezeu. Anul acesta îndeosebi a fost anul reculegerii religioase,

www.dacoromanica.ro

443

Dela o margine a pământului până la cealaltă s'a desfăşurat ca o

suflare Dumnezeească o mişcare religioasă în jurul numelui lui Isus

Hristos şi dela capetele încoronate până la capetele descoperite ale

multimei întrun glas se mărturiseşte, că nu este altă mântuire decât

mântuirea adusă de Domnul nostru Isus Hristos poporului Său,
*

Cuprins de această sfântă suflare a duhului religios | P. S.
Sa arhiepiscopul şi mitropolitul nostru Nicolae a avut fericitul gând,
să se ducă la locurile sfinte: la peştera din Vifleem, unde s'a
născut, la râul Iordanului, în care s'a botezat, la Nazaret unde a
trăit, la lacul Ghenezaretului, pe ţărmul căruia a învăţat şi a făcut
minuni Domnul nostru Isus Hristos; în grădina Ghetsimani, pe
Golgota şi la Sfântul Mormânt, unde a pătimit, a fost răstignit şi
îngropat şi unde a înviat din morţi Mântuitorul lumii, — acolo s'a
dus să se închine şi să reînoiască mărturisirea credinţei în Dumne-
zeirea Mântuitorului Hristos precum a fost ea statornicită în Simbolul
credinţii înainte de aceasta cu 1600 ani de cătră întâiul sinod a
toată lumea dela Niceea şi precum trăeşte această credinţă în sufletele
tuturor dreptcredinciosilor.

Acesta a fost primul act prin care a prăznuit biserica ortodoxă
română întâiul sinod ecumenic dela Niceea, în care s'a statornicit
pe vecie credinţa adevărată, că Cel ce s'a născut în ieslea din
Vifleem este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat născut
iar nu făcut, Cel ce este de o ființă cu Tatăl, prin care toate s'au
făcut“. Dar a fost această închinare la locurile sfinte si un prinos
al recunostintii sufletului românesc jertfit Aceluia, care mântuire a
adus poporului românesc din robia de veacuri.

Eu n'am avut fericirea să. mă închin la Mormântul Domnului
din pricina opreliştei doftoriceşti de a lua lupta cu valurile mării,
dar S'au aflat o sutăşasezeci credincioşi: înalte fete bisericeşti,
preoţi, cărturari, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni din toate părţile
Țării, cari mânati de dorul de a săruta urmele lui Hristos şi a se
închina locurilor sfinte au urmat pe Înalt Preasfinţitul nostru Mitropolit
în drumul la locurile sfinte, înfruntând valurile mării în pelerinajul
fără seamăn la noi. Bucurati-vä de această renaştere sufletească a
neamului românesc, care ne-a adus mai aproape de Mântuitorul
Hristos.

Rugăciunile pe cari le-au rostit la sfântul Mormânt închinătorii
nostri, le-au rostit pentru noi toţi şi binecuvântarea, de care s'au
împărtăşit ei, este binecuvântarea noastră, a întreg poporului românesc,

www.dacoromanica.ro

444

Deodată cu prăznuirea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, prăznuim
noi astăzi şi această renaştere a noastră în Isus Hristos.

Dar pomenirea de 1600 ani a întâiului sinod ecumenic nu s'a
sfârşit aci, ci la 11 Octomvrie în anul acesta s'a adunat la laşi
Sfântul Sinod al României ca să reînoiască mărturisirea credinţei
dela Niceea. Deodată cu aceasta s'a făcut şi pomenirea sfântului
sinod ce s'a ţinut la Iaşi în anul 1642 în care s'a încheiat „Mărturisirea
ortodoxă“ faţă de înoirile protestanților, prin ce s'a pus o stavilă
în calea pătrunderii protestantismului în biserica ortodoxă. Aşa vine,
că sinodul din laşi dela 1642, care e o reînoire a sinodului din
Niceea, a trecut în istorie ca apărătorul ortodoxiei spre mândria
României.

Sinodul din laşi din anul acesta s'a ţinut în biserica Mitropoliei
în ființa de fatä a M. S. Regelui Ferdinand J, incunjurat de înalta
casă domnitoare, casa militară şi civilă, guvernul Țării şi de obştea
ortodoxă adunată din toate părţile. Și acolo în faţa altarului unde
era Sinodul adunat, M. S. Regele nostru a făcut o mărturisire de
credință, care a răsunat în sobor ca un glas profetic:

„Şi fiindcă slugitorii bisericii — zice M. Sa — se roagă în
toate zilele pentru împreunarea credintii, iar în faţa altarului zic:
Pace tuturor! atunci când binecuvintează poporul, să nădăjduim,
că pomenirea unor vremuri, în care toată creştinătatea era una, va
scoate la iveală din adâncul sufletelor noastre iubirea în lume după
legea dată nouă de Mântuitorul Hristos“.

Nădejdea Regelui, căreia i-a dat glas în auzul lumii e evanghelia
creştinătăţii adevărate: evanghelia păcii şi a iubirii, care împreună
inimile şi aduce împăcarea în lume după legea dată nouă de
Mântuitorul Hristos.

Tâlcul cuvintelor Regelui e, că nu e destulă pacea, ce o fac
oamenii între sine, pacea judecăților omeneşti dintre singuraticii
oameni şi popoare, căci acestea sunt numai îngrădiri de azi pe
mâine. Pacea adevărată trebue să fie în inimi, în a mea şi a ta,
iubite fiule, una şi aceeaş în sufletele tuturor şi azi şi mâine şi
pururea şi pretutindenea stăpână pe toate sufletele. Aceasta este
pacea pe care au vestit-o îngerii la Naşterea Mântuitorului Hristos.
Această pace răsună de pe buzele Mântuitorului, când îşi începe
cuvântările sale cătră popor zicând: Pace vouă! Aceasta este pacea
lui Hristos despre care El a zis: „Pacea mea dau vouă“, adecă
nouă ca moştenire. Aceasta este acea „Pace tuturor!“ cu care
binecuvântă preotul din altar poporul la sfintele slujbe, Această pace,

www.dacoromanica.ro

445

pacea lui Hristos, doreşte Regele nostru să se coboare pe pământ,
pentrucă numai această pace după legea Domnului nostru Isus
Hristos poate aduce împăcarea lumii atât de invrajbita astăzi, Pentru
această pace să ne rugăm cu fata spre răsărit spre locurile sfinte,
de unde a răsărit ea lumii prin naşterea Domnului nostru Isus
Hristos la care astăzi ne închinăm.

Aşa se va împreuna ceriul şi pământul în sufletele noastre
înălțate astăzi cătră Hristos, Voi cari oftati după pace, înzădar nftati
dacă nu veţi primi pacea după legea lui Hristos — precum spune
şi Regele — căci pacea lumii se întemeiază în pacea lui Hristos.

Cu simţul că ne-am mai apropiat de Hristos prin credincioşii
cari s'au închinat la locurile sfinte si prin sinodul dela laşi, unde
am mărturisit din nou credinţa în Hristos Dumnezeu şi am dat
cinstea cuvenită tronului ceresc, ne-am întors paşii cătră cinstea
scaunului patriarhal nou înființat în capitala "Ţării, în Bucuresti,
căci precum vam vestit în cuvântul meu pastoral dela Paşti, Sfântul
Sinoda hotărît ridicarea scaunului de Mitropolit-Primat al României
la rangul de Patriarhie. Patriarhia aceasta a fost înscrisă în legile
Țării şi recunoscută de toate bisericile ortodoxe. Acest fapt este
una din cele mai strălucite pagini, ce s'au scris în cartea neamului
românesc drept credincios.

Noua patriarhie nu este numai o podoabă a bisericii noastre
ci şi o reală fnältare a ei la rangul ce i-se cuvine după impor-
tanta, ce o are ea între popoarele ortodoxe. România este astăzi
cea mai mare ţară ortodoxă şi ei i-se cade să fie conducătoarea
bisericilor ortodoxe.

Învestitura noului Patriarh, a Preafericitului Miron, fiu de țăran
din Ardeal şi întroducerea în scaunul patriarhal sa săvârşit în Bu-
cureşti la 1 Noemvrie intr’o însufleţire a clerului şi poporului, cum
nu s'a mai pomenit.

Si aici a întărit adevărul înțeleptul nostru Rege prin cuvântul
său regal dela Investire „că la noi, Românii, națiunea şi religia au
fost pururea strâns legate“, căci adevăr este că toate câte s'au fă-
cut dela zămislirea acestui popor, s'au făcut prin înpreună lucrarea
naţiunii cu religia. Religia şi națiunea sunt doară două fete ale ace-
luiaş suflet românesc unul şi nedespartit.

La strălucirea acestui mare act istoric a contribuit îndeosebi
şi fiinţa de faţă a soliei tuturor patriarhilor şi țărilor ortodoxe,
Patriarhiile Constantinopolului, Ierusalimului, bisericile Greciei, Jugos-

www.dacoromanica.ro

446

laviei, Bulgariei, Poloniei şi Rusiei s'au închinat prin solii lor
acestei înălțări a bisericii ortodoxe române, cu care se îmbrăţişază
în unitatea credinței ortodoxe. A doua zi după înscăunarea noului
Patriarh s'au adunat la Patriarhie reprezentanţii bisericilor surori
cu ierarhii români şi au luat în dragoste fräteascä hotărîri pentru
întărirea legăturilor dintre bisericile ortodoxe şi pregătirile unui
sinod ecumenic, din care să se dea o nouă îndrumare vieţii creşti-
nesti. Hristos a întemiat numai o creştinătate, toată crestinätatea
deci trebue să fie una. Întrunirea tuturor bisericilor ortodoxe în
Bucureşti ne-a adus mai aproape de această ţintă a unității creşti-
nesti. Slava Tie, Celui ce ne-ai arătat lumina!

lubitii mei fii sufleteşti !

Luaţi lumină din lumina ce V’o aduc dar de Crăciun din
lumina ce s'a arătat nouă în pământul sfânt, cu care am venit în
atingerea prin pelerinii nostri, în sfântul sinod din lași, care a re-
{noit credinţa dela Niceea in Dumnezeirea lui Hristos, la întrunirea
tuturor bisericilor în jurul scaunului patriarhal românesc şi la ace-
astă lumină Dumnezeiască, präznuiti naşterea Domnului nostru Isus
Hristos,

Fericiti cei cu inima curată, cari se pot apropia cu această
lumină de altarul Domnului, căci acelora este împărăţia ceriurilor.

Fericit poporul, care e povätuit de această lumină, că acela
va număra ani fără număr pe pământ.

Dumnezeu să vă înpărtăşească de aceste fericiri, pe fiecare
şi pe iubitul meu popor.

În această iubire împărtăşit cu voi mă rog „pentru împreunarea
credintii tuturor“ şi ca: „Darul Domnului nostru Isus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie
cu voi cu toţi. Amin.“

Dat în reşedinţa noastră episcopească din Oradea la praznicul
Naşterii Domnului din anul 1925.

www.dacoromanica.ro

447

La praznicul Sfintei Învieri a Domnului din anul
1926 si al 6-lea al arhiereștii noastre păstoriri.

„Adevărat Fiu al lui Dumnezeu a
fost Acesta“ (Mt, 27, 54.),

Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, care ne-a invrednicit
a ajunge si această sfântă zi a Învierii Domnului nostru Isus
Hristos.

Numărate sunt zilele noastre de călători în lumea aceasta şi
întunecată este calea mântuirii sufletului de mulțimea ispitelor. O
lumină străbate cu razele sale prin acest întunerec, lumină, ce se
arată la răsărit, aureşte lanurile dătătoare de pâinea noastră cea
de toate zilele şi încălzeşte în noi credinţa, care e pâinea cea de
toate zilele a sufletului nostru.

La acest răsărit ne’nchinäm. De acolo a venit lumina lui
Hristos, care luminează tuturor. Acolo e mormântul Lui sfânt, la
care ne'nchinăm astăzi şi mâne şi în toate zilele vieţii noastre, toţi
câți în Hristos ne-am botezat şi în lumina răsăritului ne-am îmbrăcat.

Din acest răsărit de soare au zidit sfinţii Părinţi Biserica lui
Hristos, care singură păstrează legea adevărată, nesecat isvor de
mântuire, din care se adapä milioane de credincioși si mărturisesc,
că aceasta este adevărata Biserică a lui Hristos.

Noi n'am schimbat nimic din această lege ortodoxă a răsă-
ritului, pentrucă nu ne este nouă dat să schimbăm pe Hristos
după bunăplăcerea oamenilor. Hristos este Dumnezeu neschimbat,
unul şi acelaş în toate vremurile. Omul stă sub legea lui Hristos
şi nu legea lui Hristos sub om. Numai cel ce n’are credinţă
schimbă legea, cum schimbi o haină.

Sutaşul roman şi cei ce păziau pe Isus la locul pierzării,
suflete cinstite de soldați romani, când au văzut, că se ’ntunecä
soarele si catapiteasma bisericii se rupe în două şi pământul se
cutremură, stâncile se despică şi mormintele se deschid, cutremu-
rafi de această arătare de sus, cu glas mare mărturisesc în fafa
Hristosului răstignit: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost omul
acesta !“

lar noi, cari l-am văzut şi Învierea şi ne-am botezat în nu-
mele Lui; noi, cari ne hrănim sufletul cu pâinea cea cerească a
sfintei cuminecături ; noi, cari am văzut minunile ce le-a făcut
împărtăşirea cu sfintele Lui taine: vindecarea trupului şi sufletului
celor bolnavi; noi, cari ne-am săturat din belșugul darurilor Lui,

www.dacoromanica.ro

448

noi stăm astăzi înaintea mormântului deschis şi gol pe buze cu
mărturisirea cea după rânduiala sfintelor slujbe bisericeşti : „Ade-
vărat Ca înviat Domnul nostru Isus Hristos“ !

Dar în suflet? Şi în suflet. Laudă lui Dumnezeu, căci aceasta
o dovedesc cei ce-au sporit numărul celor ce se märturisesc şi se
cuminecă, cei ce se grăbesc să se ’nscrie în societăți religioase,
cei ce viețuiesc în căsătorie legitimă; cei ce umplu bisericile în
Dumineci şi sărbători ; cei ce cu atâta jertfă au zidit biserici şi
le-au împodobit şi clopote au aşezat în turnurile lor spre lauda şi
preamărirea lui Dumnezeu ; cei ce aduc jertfe pentru cultura creştină,
ce îmblânzeşte firea omenească şi-o înalță la Dumnezeu. Faptele,
aceste fapte märete crestinesti, prinosul sufletului bunilor creştini,
mărturisesc la Mormântul Domnului credința vie, că „Adevărat a
înviat Domnul nostru Isis Hristos!“ lată de ce am zis, că mărtu-
risirea noastră de astăzi nu este numai de pe buze, ci din tot
sufletul și din tot cugetul nostru. Am o mare mângăiere sufletească,
că prăznuim cu vrednicie sfintele Paşti.

În mărturisirea aceasta se cuprinde toată legea creştinească :
iubirea lui Hristos, in care se'mbrățişează toți creştinii spre a
trăi după poruncile şi voia Lui şi iubirea deaproapelui, din care
isvoreşte pacea şi bunăvoirea între oameni. Hristos este iubire,
această iubire so inoim noi la Mormântul sfânt, în ziua Învierii Lui.

Pe când noi nenchinăm Celui ce ne-a adus nouă lumina
mântuirii, bolşevicii din Rusia după ce au chinuit si au omorît
pe urmaşii lui Hristos: vlädicii şi preoţii, şi-au făcut o nouă lege,
pe care au numit-o „Societatea celor fără Dumnezeu şi au ridicat
în orașul Kiew un monument lui luda Iscarioteanul, care e înfă-
țişat în mărime naturală, rupând cu mânile crucea si călcând
evanghelia în picioare. Această fărădelege vrea să simbolizeze, că
în ţara bolşevicilor luda a biruit pe Hristos! Va să zică: să urim
dreptatea, să vindem pe binefăcătorul nostru, cum l-a vândut
luda pe Isus, să fim unul altuia luda, să ne urâm, să ne vindem,
să ne omorim, să ne mâncăm unii pe alții! Aceasta e îndemnul
Satanei, dar nu vă temefi: după cum Hristos a slobozit omenirea
de sub jugul păcatului, va scăpa şi pe nenorocita Rusie creştină
de sub călcâiele călăilor de azi. Învierea lui Hristos din morţi e
chezăşia că cu ajutorul Lui poporul rus va zdrobi capul Satanei,
care s'a încuibat în fara lui şi această groaznică cădere a omului
până la proslăvirea lui luda va rămânea în amintire ca o pildă
îngrozitoare până unde se poate dejosi omul „fără Dumnezeu“,

www.dacoromanica.ro

449

Pilda aceasta o dau acelora, cari se’nsotesc cu oamenii „fără
Dumnezeu“ ca îngrozindu-se să se lapede de ei şi de tot neamul
lor, până ce nu sencuibă în sufletul lor duhul rău al lui luda.
Pentru cel ce tămâiază lui luda, nu este mântuire, nu este iertare
nici în cer, nici pe pământ.

Crucea n'o pot frânge mâni spurcate, nici evanghelia n’o pot
strivi picioare de călăi. Crucea e biruința dreptăţii asupra fărăde-
legii, iar evanghelia e cuvântul Domnului care rămâne în veac.

Crucea şi evanghelia sunt scutul nostru împotriva celor ce
năvălesc asupra noastră cu vorbe dulci şi înșelătoare, ca să ne
ademenească şi să ne ducă pe calea pierzării, calea lui luda. Până
când crucea şi evanghelia e tăria noastră, de cine ne vom teme?
Si eu, păzitorul sufletelor voastre, m'am îngrigit ca crucea si
evanghelia să fie tot mai des purtate între voi de slugitorii altarului,
ca să vă întăriți tot mai mult în credință, să umblati în toate
zilele vieţii voastre în căile Domnului şi să nu otrăviască sufletele
voastre curate oamenii cei „fără Dumnezeu“.

Cu ajutorul lui Dumnezeu societăţile „Altarul“ şi „Sfântul
Gheorghe“, despre cari vam mai vorbit, au luat ființă şi m'am
îngrigit să se întemeieze în fiecare parohie. Prin societatea „Altarul“
am dorit să reînviu slujba mironositelor din evanghelie. De aceea
ea este în întâiul rând a femeilor. Mare este vrednicia femeei în
biserica lui Hristos. Când la fiecare pas il pândia pe Isus ura
oamenilor, femeile mângăiau sufletul Lui îndurerat; când se sbătea
în durerile morții pe cruce, singur, părăsit de toți, căci toţi fugiră
de frica iudeilor, femeile de departe stând îl priviau cu ochii
scäldati în lacrimi şi durerea Lui topea inimele lor. Femeile i-au
uns trupul cu miresme, L-au înfășurat în giolgiu si L-au petrecut
până la groapă. Numai femeile au avut curajul să meargă des de
dimineaţă să ungă trupul Lui cu miresme. Pentru această credință
şi iubire Hristos a învrednicit pe o femeie, pe Maria Magdalena,
ca ei să i-se arate intâiu după înviere şi ea să ducă cea dintâi
veste în lume că: „Hristos a înviat“! Femeia mai mult ca bărbatul
a umblat in toate vremurile în căile Domnului. Ea a înțeles mai
bine pe Isus şi legea Lui, care e legea iubirii și milei. Femeia nu
numai Simte ci şi cugetă cu inima. În slujba iubirii şi a milei
chem eu femeile voastre, ca să împodobească casa lui Dumnezeu,
cum numai ele ştiu să împodobească casele voastre, să îngrigiască
morminfii morţilor vostri, cum numai ele ştiu să îngrigiască pe
cei sănătoși şi bolnavi ai vostri, să mângăie pe cei întristaţi, cum

29
www.dacoromanica.ro

450

numai ele ştiu mângăia, să deschidă inima şi mâna celui sărac,
să vestească cu vorba, cu purtarea, cu fapta, iubirea între voi,
după îndemnul prorocului : „Frânge celui flămând pânea ta si pe
săracii cei fără casă bagă-i în casa ta, de vezi pe cel gol, îmbra-
că-l şi nu trece cu vederea pe cei ce sunt din sămânţa neamului täuf,
(Isaia 58, 7.) căci „cine asupreşte pe cel sărac, mânie pe Creator,
iar cel ce se îndură de sărac, îl cinsteşte pe dânsul“ (Prov. 14,
32.) Alăturea de ele veniţi şi voi bărbaţi, tineri şi bătrâni şi aju-
tati-le în munca lor de mironosite, ca să aveţi plată în ceriuri si
să puteţi sta fără frică în fata dreptului Judecător la judecata din
urmă. În loc să vă adunați la sfat cu cei fărădelege vorbind
vorbe deserte ori cu trândăvie omorind vremea „deschideţi inima
şi mâna voastră säracului si rod intindeti celui lipsitf (Prov. 131,
20). Aşa präznueste un creştin bun ziua Domnului.

Feciorii şi fetele voastre să grăbiască să se ’nscrie în socie-
tatea „Sf. Gheorghe, care pentru ei am plănuit-o. Sunt mari
ispitele acestei lumi, păcatul se ţine de călcâiul omului. În Dumi-
neci si sărbători când încetează tot lucrul, este ispita mai aproape.
Am plănuit această societate, ca ea să-i întrunească în zilele de
repaus, să-i înveţe, să-i obisnuiascä a petrece creştineşte şi cuviin-
cios în plăceri sufleteşti, cari desfătează sufletul. Mai mult ca cei
bătrâni, tinerii au lipsă să se înarmeze pentru o viaţă cinstită si în
frica lui Dumnezeu. Aici se vor obişnui să gândiască cinstit, să se
poarte cinstit, să nu gândiască, nici să facă ce este necuviincios.

Dar m'am ingrigit şi de copiii şi fetiţele voastre, ca si ei de
mici să învețe cum să se poarte, ca să devină membri folositori
ai societăţii când vor fi mari. Pe seama lor am înființat „Școala
de Dumineca“ ca o întregire a şcoalei de toate zilele. Aici vor
învăţa tot ce trebue să ştie un creștin luminat, ca atunci când vor fi
şi ei mari, să poată mărturisi credința. „Școala de Duminecaf pro-
poväduste cuvântul lui Dumnezeu pe înțelesul tuturor, de aceea
ea e de folos și acelora, cari în pruncia lor n’au învățat cuvântul
Domnului din Scripturi. Si cei mari, feciori si fete, bărbaţi si femei,
vor avea folos, cercetând „Școala de Dumineca,ff căci cine poate
spune, creştin fiind, că mare lipsă de hrană sufletească ?

În felul acesta am socotit să dau mană ceriască tuturor fiilor
mei sufletești, dela copilul de şcoală, ce stă în pragul vieţii până
la bătrânul, ce stă în pragul morţii, ca toți să fiți turmă aleasă,
vrednici de numele de creștin şi membri luminafi şi evlaviosi aj
sfintei noastre biserici,

www.dacoromanica.ro

451

Primifi această mană pe care v’o imbie părintele vostru sufle-
tesc, gustafi-o și veţi vedea cum vă va inoi: jocul copiilor va fi
mai vesel, hora flăcăilor şi fetelor mai recreatoare si sfatul bătrâ-
nilor mai înţelept.

Si vor cădea solzii de pe ochii acelora, cari poartă în inimă
chipul crucii şi lumina evangheliei, cum au căzut de pe ochii lui
Saul, prigonitorul lui Hristos şi vor vedea întreaga frumuseţe a
vieții după Hristos. Atunci se vor închide de sine, căci nu se va
găsi cine să le calce pragul, topitoarele, cari mistuie atâta frumu-
sete de om şi atâta agoniseală: cârciumile, această plagă a satelor,
cari aduc nenorocirea atâtor vieţi şi familii.

Crucea şi evanghelia nu se pot despărți una de alta. Înzădar
vei umbla cu făclia evangheliei în mână, dacă nu urci treptele
Golgotei cu povara păcatelor, ca s’o depui la picioarele Crucii lui
Hristos Mântuitorul.

Această sarcină voiesc să ţi-o uşurez, iubitul meu popor,
prin lumina nouă a societăţilor religioase „Altarul“ și „Sf. Gheorghe,“
ca să nu umbli în întunerec şi să nu te cufunzi în noroiul păca-
telor, ci să vietuiesti în lumină și să dobândeşti mântuire în casa
Tatălui celui din ceriuri.

Pentru mântuirea sufletelor voastre mă rog la mormântul
Domnului nostru Isus Hristos, ce astăzi s'a deschis pentru cei ce
cred şi mărturisesc, că adevărat Fiul lui Dumnezeu este, Cel ce a
înviat din morţi.

Doamne, Dumnezeul nostru primeşte rugăciunea robului Tau,
pe care astăzi o aduce Jie si trimite mântuire poporului Tău.

Darul Domnului nostru Isus Hristos şi dragostea lui Dum-
nezeu Tatăl si fmpärtäsirea Sfântului Duh să fie cu voi azi şi
totdeauna şi ’n vecii vecilor. Amin.

Dat în Oradea la praznicul Sfintei Învieri a Domnului din
anul 1926.

5 *
www.dacoromanica.ro 29

Discursuri rostite în Senat.

La 15 Martie 1923.

D-le președinte, d-lor senatori!

Vă rog să mă iertati, dacă vin atât de târziu să vă cer o
clipă de atentiune, căci nu vreau să scap ocaziunea de a spune
şi eu câteva cuvinte la această operă monumentală.

Am promis că nu trec peste un sfert de ceas. Prin urmare,
puteţi fi linistifi că nu vă voiu tine mult.

Eu, d-lor senatori, care am trecut prin vremurile cele grele
şi am luat parte la ele, poate în măsură mai mare decât mulţi,
este prea natural că a trebuit să simt și mult ce înseamnă pentru
noi aceea ca să avem şi noi o mamă a noastră, o Patrie. Şi atunci
mi-am zis, când s'a făcut unirea: Duce-mă-voiu cu căciula în
mână să mă închin noului altar al Patriei, iar mai târziu celor
nedumeriti de diversiunea de concepții între „noi si voi“ le-am
zis: şi de mă vor bate şi de mă vor schingiui şi de vor face cu
mine orice s’ar face, voiu binecuvânta pe Dumnezeu, bătaia aceasta
este cea din urmă. Pentrucă în urma ei vine școala si ne va da
altă generaţie și nu vom mai fi „eu si tu,“ „noi si voi.“ În școala
nouă românească se făurește România-Nouă,

www.dacoromanica.ro

453

Totdeauna i-am mulcomit pe toţi si am zis: aceasta trebuie
să se facă. Si Moise a dus-o greu în sclăvie, dar nu s'a bizuit
pe generaţia crescută în robie, el a pregătit în pustie o nouă gene-
ratie la lupta cea mare pentru cucerirea Hananului.

La noi veţi găsi multe greşeli, precum sigur că sunt si la
d-voastre, dar aceste greșeli sunt greşelile trecutului şi vor muri
cu aceste generaţii, cari poate au adus în sufletul lor, din alte
parti, altă cultură. Cultura cea românească, care acum se face, o
va face şcoala și ea este aceea care va face unificare desăvârșită.
De aceea este păcat de pierderea energiilor în luptele dintre fraţi,
în luptele dintre mine şi tine, dintre noi şi voi.

Am ţinut să spun acest lucru, cu ocazia discutării Constitu-
tiei, când se pune temelia României-Noui, pentrucă acum pe această
temelie să se clădiască România viitoare.

Dacă eu sunt aci, sunt în virtutea tradiţiilor, a acelor tradiţii
mari, cari sunt legate de biserică. Pentrucä uitafi-vä : tara aceasta
românească nu are monumente în bronz, n'a ajuns vremea să-şi
tacă monumente pentru epopeea ei națională. Dar priviţi, acolo
sunt bisericile. Uite Cozia, şi toate de-a rândul, acolo sunt monu-
mentele noastre... (vii aplause), şi eu cred că sunt mai märefe
decât monumentele ridicate pe pieţele mari ale oraşelor, pentrucă
în aceste monumente este sufletul acela, a cărui traditiune o sus-
ține si astăzi biserica noastră ortodoxă. Dacă vin eu aci, nu ca
militant, că nu vreau să fiu militant, vin cu rugămintea cătră .
d-voastre în ce mă priveşte pe mine personal, dar vin şi în nu-
mele bisericii mele să vă aduc aminte de acele tradifiuni si monu-
mente, pentrucă acum când este vorba să ridicăm monumentul
acela mare al neamului românesc, pentrucă acesta este monu-
mentul care se ridică României viitoare prin noua Constituţie, în
acest monument să nu se uite să se încadreze tradifiunile neamu-
lui românesc, legătura cea sfântă ce a existat între biserică şi neam,
una nedespärtitä. Din biserică a plecat neamul românesc, acolo sa
înălțat şi numai acolo poate trăi (Aplause.) Biserica este puterea
stativă a Statului, care nici când nu se clatină şi în veci rămâne
aceeaş. După atâtea secole biserica română nu se va renega.
Zile grele pot să vină încă peste neamul nostru, totul se poate
sfărâma, dar biserica nu o poate sfărâma nici porțile iadului. Pe
această biserică să fie întemeiată Constituţia, pentrucă pe această
biserică se întemeiază România-Mare.

D-lor senatori, când a vorbit părintele episcop Hossu despre

www.dacoromanica.ro

454

marea familie catolică |atină, ânuime: trânceză, italiană, spaniolă,
etc., l-am întrerupt că ma mers mai departe cu solidaritatea şi la
Unguri, pentrucă şi ei aparțin familiei catolice. Eu nu am înţeles
lycrul acesta, de ce n’a fost consecvent să meargă cu solidaritatea
şi la Unguri. lar dacă tot mereu se întonează imnuri despre cul-
tura apuseană, franceză, italiană, etc., care numai catolicilor ar fi
deschise, să ne dea voie că nici noi nu suntem așa departe și
spre noi sunt deschise ferestrele culturii apusene şi numai pe a
Ungurilor am închis-o. Vreau să accentuez syb impresiunea ce
mi-a făcut-o discursul iubitylui meu coleg, care are simpatia și
dragostea tuturor și trebue să o aibă, pentrucă este suflet româ-
nesc, ca să vedeți d-voastre că ceeace s'a petrecut aici nu sunt
certuri între fraţi, nu se ceartă si nu se mănâncă aci două biserici.

D-lor, acestea sunt durerile de 200 de ani ale bisericei or-
todoxe martiră, care a pătimit mai mult: 200 de ani am fost des-
pärtiti unii de alţii, noi în rău, unifii în bine, dar în acei 200 de
ani în totdeauna am simţit si unii si alții, dyrerea că suntem des-
pärtiti, 200 de ani în totdeauna am simţit şi unii şi alții că acea
fatală politică habsburgică, divide et impera, ne-a despărţit, ori
nymai a voit să ne despartă, căci peste acest neomenesc principiu
habsburgic s'a înălțat dogma unirii noastre naționale şi noi intot-
deauna am fost împreynă atunci, când a fost vorba de ea. Auzii
aci de „supplex libellus Valachorum“ din 1704, la olaltă au mers
cele două biserici şi în 1841 când cereau drepturi cetăţeneşti
pentry poporul românesc şi la 1848 pe „câmpul libertăţei,“ împreună
au decretat emanciparea neamului românesc de naţiune, cu marii
ierarhi Şaguna si Suluf in frynte. Si eu am trăit vremurile mari
ale Memorandului, când împreună băteam la porțile Burgului pentru
drepturile naţiunii, pentrucă dogma unității noastre naţionale ne tinea
strânşi sub drapelul național sub care am îjtrat în România-Mare.

Aş vrea însă un lucru să vă mai spun și anume: observ
oarecare nervozitate, constat tendințe noyi, cari sunt contrarii cu
tradiția noastră şi între aceste două biserici această tendinţă se
arată prin aceea, că sunt voințe de a înlocui dogma unităţii noastre
naționale cu altă dogmă, cu dogma solidarităţii catolice, care pe
zi ce merge se accentyeazä tot mai mult şi noi suntem speriaţi
de această primejdioasă tendinţă.

Acum când am ajuns o țară mare, de ce să ne mai despär-
fim? Cum este posibil să se decreteze o solidaritate catolică, fafa
de cea națională română ?

www.dacoromanica.ro

455

Ceeace vedeţi d-voastre că este în rău, este tendinţa aceasta
nouă care şi-a aflat o formulă, după mine, nenorocită, în circulara
corului episcopesc dela Blaj, din 29 Noemvrie 1922, în care se
opreşte chiar şi laicilor greco-catolici să calce pragul unei biserici
ortodoxe, pe motiv de drept natural şi Dumnezeesc. Ei bine, d-lor,
eu nu văd drept natural în aceea, ca să te desolidarizezi cu fraţii
tăi de acelaş neam. Văd lucru natural în aceea, ca toţi cei de o
limbă să formeze o familie şi să fie în toate împrejurările una,
adică pe baza unei solidaritäti naţionale.

Suntem noi ortodocşii în erezie teologică ? Va răspunde su-
fletul nostru înaintea judecății Dumnezeesti pentru această pretinsă
erezie. Dar sunt şi erezii națioanale. Când se zice că eu sunt
solidar cu dușmanul, atunci aceasta este o erezie naţională. Pentru
această erezie națională va răspunde sufletul celor căzuţi în «ea.

Vrem să ajungem cât mai aproape unii de alţii, iar nu din
ce în ce să ne despärtim. Jubitul meu frate întru Hristos, Hossu
a declarat, că este în principiu pentru Constituţie, dar o Constituţie
clericală, nu ne-ar fi de folos.

In 1871 s'a ţinut la Budapesta un congres catolic, care avea
de scop ca să contopească şi pe fraţii nostri uniţi în Constituţia
catolică, invocându-se solidaritatea catolică. Acolo au primit şi
catolicii baza Sagunianä cu doi laici la un preot în corporaţiile
bisericeşti, in cari unifii ajungeau cu 23 membri din 186, cât avea
să fie numărul congresual. Nu s'a realizat lucrul acesta.

P. S. S. Episcopul Iuliu Hossu: Nu Constituţia, Prea Sfinte,
ci statut autonom.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Da, da statutul or-
ganizaţiei constituționale. Toată organizatiunea tocmai aşa a fost
plănuită, cum este a lui Şaguna, doui la unul. Aceea era propor-
tia. Si este bună ocaziunea, fiindcă suntem la Constituţie şi cerem
cu toții autonomia, să o cerem şi pentru biserica greco-catolică,
dar nu numai cu clericali, aşa cum vroesc unii s'o facă. Regretatul
Episcop Radu, îmi spunea că o vor face, dar nu cum este statutul
Şagunian ci cum s'a făcut la 1871 la Budapesta, când s'a primit
şi laicii.

P. S. S. Episcopul luliu Hossu: Prea Sfinte, am spus că
suntem aplecafi să întroducem si pe laici.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Vă spun de ce, căci
eu vreau să dau o solufiune a apropierii între cele două biserici,
care ar fi următoarea:

www.dacoromanica.ro

456

Să aibă şi unitii o Constituţie bisericească analoagă cu ced
ortodoxă. Atunci când va fi în congresul lor d-nii Vaida, Maniu,
Stefan Pop şi alţii, iar la noi d-nii Goldiş, Vlad, Branişte, etc.,
cred că ne-ar aduce laolaltă si în scurtă.vreme am fi una. (Aprobări.)

Aceasta este credința mea, căci cu clericalii ultramontani nu
ne putem înțelege în vecii vecilor. Dacă sunt si laici în biserică,
ştim noi ce urmează, nu în rău d-lor, ci în bine.

Când a venit rândul revizuiri statutului organic la noi, ce
s'a întâmplat? Nu Sa aflat nici un preot care să ceară scoaterea
laicilor din corporafiile bisericeşti, ci ce am zis? Adevărat că trece
oarecum proporția peste marginile parităţii, căci merge: doi laici
la un cleric, totuş nu-i scoatem, pentrucă aceşti oameni ne-au fost
nouă buni în vremuri grele, au susținut biserica si fără aceşti
oameni nu am fi putut face nimic și cu ei am ajuns la ceeace v-a
arătat fratele protopop Popovici că am ajuns, că biserica noastră
se prezintă așa de bine, încât a putut să aducă întregirea neamului.

Vă rog, d-lor senatori, să mă iertafi dacă am trecut peste
sfertul de ceas fagaduit...

D. Al Constantinescu, ministrul agriculturii şi domeniilor:
Ai spus lucruri interesante.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Dar eu am venit nu--
mai astăzi la Bucureşti să-mi iau partea mea sufletească din marea
operă ce se săvârşeşte acum şi nu m'am putut opri la această
întrare fără să spun aceste cuvinte în legătură cu cuvintele dulci
şi românești ale fratelui meu în Hristos, Episcopul luliu Hossu.

Discursul ținut în ședința din 18 Nov. 1923 la Senat.

D-lor senatori, cu sfiald vin la acest loc, după splendida
dialectică a ante-vorbitorului meu, contez însă pe indulgenta d-voastre,
pe bunavointa d-voastre, că nu veţi face comparaţie între mine şi
între marii dialectici, căci eu nu am altă pretentiune decât să spun
cu sinceritate un cuvânt bătrânesc în aceste zile de grea cumpănă,

S'a făcut o atmosferă în străinătate, o atmosferă duşmănoasă
României. România este astăzi înaintea sträinätätii prezentată ca o
țară tirană, care distruge libertăţile cetăţeneşti, distruge minoritățile
si face fel de fel de nedreptati.

Este plină lumea de această faimă a tirăniei neamului românesc.
Suntem puşi pe banca acuzaților,

www.dacoromanica.ro

457

Am crezut că atunci când suntem adunaţi aci, nu va fi de
prisos ca să ne extindem şi la acesfe învinuiri. Eu credeam că va
veni careva dintre colegii nostri reprezentanţi ai minorităţilor şi vor
arăta doleanțele lor în această privinţă. Dar dacă nu se face lucrul
acesta, cred că eu am datoria, ca să nu trecem cu vederea peste
acestea, ca nu cumva tăcerea noastră să se explice ca tăcerea
păcătosului, care se simte vinovat şi nu are nici un cuvânt la
blasfemia ce se aruncă asupra ţării româneşti.

În România, unde libertăţile sunt ca nicăiri, eram odată,
înainte cu vre-o 12 ani, în Constanţa, când Turcii au întâmpinat
pe fraţii lor veniţi din Constantinopole. Si hogea spunea: aceasta
este ţara libertăţilor.

În realitate ce se întâmplă astăzi ? Acei cari pe noi ne maltratau,
se plimbă liberi. De pildă: În Oradea se plimbă liber Katz Bela,
prietenul intim a lui Kun Béla, comisarul de pe timpul bolşevicilor.
Nimeni nu-l supără. Eu cred că şi Kun Béla, care tot din Oradea
a plecat, dacă ar veni, lărgimea sufletească a Românului l-ar lăsa
să se plimbe liber.

Eu care poate nu am prea mult încă de trăit, cred că o să
văd pe Kun Béla în Oradea. Aceasta este tirănia sufletelor noastre!

D-lor senatori, dacă Românul nu poate fi tiran, să nu căutăm
numai în sistemele înalte de guvernare. Simţul lui de umanitate,
simţul lui de dreptate, e în sufletul ţăranului. Pe vremea când
întrase armata română, a început un Ungur să înjure pe Români. Era
acolo un soldat şi zicea; ţi-aş da una să amutesti pe vecie, dar
mă tem că vei fi având copii,

lată sufletul Românului acesta necunoscut, care şi în viaţa
morală este ca şi soldatul acela necunoscut, care a murit cu arma
în mână pentru libertate. Nu poate fi altfel Românul decât uman şi
fotuşi, dintre toţi succesorii monarhiei austro-ungare, noi suntem
arätati ca cei mai barbari.

Ar trebui să examinăm şi e vremea să ne examinăm noi pe
noi, ca să vedem de unde provin toate aceste lucruri. Este incon-
testabil, că se face o propagandă mare, propagandă bine organizată
împotriva noastră, nu de acum ci de demult, pentrucă Statul ungar
avea interes să-şi acopere slăbiciunile sale prin o propagandă în
afară, Cu toate acestea, eu cred că nu putem pune toată vina numai
pe această propagandă externă, inspirată şi de aci, din anumite
cercuri, ci eu cred că avem să ne atribuim şi o greşală iniţială
ce s'a făcut la noi, atunci când Dumnezeu ne-a adus sub un

www.dacoromanica.ro

458

acoperemânt. Greşala tea iniţială este că atunci, când am început
să ne clădim România-Nouă, am uitat să ne facem un program de
Stat, un program bisericesc, un program cultural, un program economic,
un program, care să cuprindă întreaga viaţă de Stat şi întreaga
viață socială. În insufletirea cea mare, în generozitatea aceea de
a da tuturor toate drepturile, noi am uitat că înainte trebuie să ne
facem acest program, care program şi-l face fiecare ţară, pentrucă
mai înainte de toate trebuie să avem în vedere ţara şi apoi pe
particulari. Trebuie să ne facem acest program, care să domineze
fără considerare la schimbările de guvern, programul Statului român,
care stă peste programele de partid.

Trebuia să se facă un astfel de program, pe baza căruia să
stea fiecare guvern care se succedează şi dacă am avea acest
program făcut, atunci este indiferentă: schimbarea de guverne, căci
fiecare guvern vine şi continuă mai departe programul national
stabilit odată pentru toţi şi pentru totdeauna.

În lipsa acestui program s'a purces la votarea legilor şi de
aci apoi a urmat cazuistica, aplicarea legii dela caz la caz, după
buna chibzuială a unui ministru sau funcţionar, care de bună cre-
dinfä, poate necunoscând împrejurările locale, a luat dispozitiuni
imposibile şi prin această cazuistică am ajuns acolo, de azi se dau
ordonanţe şi mâine se revoacă, ceeace slăbeşte autoritatea Statului.

Acum când este vorba să se voteze legi importante, cari să
normeze viaţa ţării, înainte de votarea lor ar trebui să stabilim
programul nostru cultural, economic, financiar, etc. şi legile acestea
să fie brodate pe aceste principii fundamentale dela care nu se
poate abate nimeni şi atunci nu vom ajunge în situatiunea de a
vedea mai târziu, că nu am fost destul de precauti, nu am luat în
considerare un lucru sau altul.

Un cap de acuzaţie a minorităţilor e, că legea agrară se
aplică nedrept.

D-lor senatori, legea s'a alcătuit pe teorii, am putea zice s'a
făcut pentru teorii, fără a se ţinea seamă de realitatea inegalitätii
trecutului, nu s'a ţinut anume seamă de multe şi multe împrejurări
şi acum când am venit la aplicarea ei, vedem scăderile pe cari le
are în defavorul elementului românesc. Cine s’ar îndoi de patriotis-
mul şi de priceperea dlui ministru Constantinescu? Dar munca ce
are el să săvârşească, este o muncă uriaşă şi nu ştiu cum va putea
deslega problema, ca din legea aceasta agrară să iasă neamul românesc
stăpânul pământului. Realitatea e că în Ungaria s'a întemeiat totul

www.dacoromanica.ro

459

pe privilegiile clasei dominante maghiare. Aşa, eu iau judeţul meu
tipic, Bihorul, dar aşa este în tot Ardealul. Românii au fost împinşi
cătră deal, cătră munte, şesul mănos l-au ocupat Ungurii. A venit
în urmă Statul în desvoltarea lui şi a dat toate mijloacele de des-
voltare economică elementului dominant, aşa în cât el are pe pământul
mănos sămânţa cea mai bună, vita cea mai bună şi aşa mai departe.
O stare privilegiată.

Acum vine legea agrară, care enunţă în ţară că se dă pământ
tuturor, fără deosebire de lege şi neam acolo unde se gäse,

Ei bine, pe şes unde sunt Ungurii, acolo pământul se ajunge,
dar acolo sus, în codru? Acolo nu se ajunge pământul şi prin
urmare noi tot acolo rămânem sus, în vârful codrului, fără pământ,
pe când privilegiatul sorții de ieri rămâne în posesiunea pământului
celui bun şi trece cu acest privilegiu în România-Mare,

D-lor este interesant cum, ieşind din Oradea pe drum până la
cel dintâi sat, Episcopia, casele noui se ţin lanţ şi azi — mâine se
vor întinde casele celor împroprietăriți dela Oradea până la graniţă
şi toate casele acelea sunt ale minoritarilor.

Ei bine, tuturor acestora li-s'a făcut dreptate după lege şi li-
s’a dat pământ, încât este minciună ceeace se zice, că nu li-s’a
făcut dreptate, Din contră, toţi au fost lăsaţi în starea lor privilegiată,

Ei bine, dar aceasta este un fel de colonizare, dar nu a
Românilor, ci chiar a minorităţilor. |

Cine e de vină? Organele însărcinate cu aplicatea legii zic:
suntem legaţi de lege, trebuie s'o aplicăm şi să-i dau lotul lui:
dacă este pe şes să-i dau acolo, dacă este de sus să-i dau de
sus: unde nu e pământ roditor nu-i pot da.

D-lor, colonizarea minorităţilor la granite astăzi se face sistema-
tic în modul acesta si vă rog să veniţi să vedeţi lucrul la fata locului,

Dar aci la graniță, pe lângă legea agrară mai este o lege şi
mai înaltă: legea siguranţei Patriei. Și dacă este vorba de colonizare,
apoi acolo noi trebuie să ne colonizăm, noi trebue să facem brâul
viu la graniţă, căci noi trebuie să ne apărăm granițele noastre
(aplause) şi numai noi le putem apăra.

Am adus chestiunea aceasta, ca să arat întâiaş dată nemer-
nicia, minciuna aceea ce se răspândește în străinătate, că aici s’ar
face nedreptate minorităţilor, pentrucă minoritățile sunt împroprie-
tărite şi rog şi aş dori chiar, ca acei cari vin din străinătate să
vină să vadă acolo nedreptätile cari s'au făcut minorităţilor, pentrucä
numai aşa îi putem convinge.

www.dacoromanica.ro

460

Este dar o minciună ceeace se zice despre noi, dar nu puter
rămâne la aceste constatări. Eu cred că datoria noastră ar îi ca
să dăm d-lui ministru al agriculturii toată tăria morală, ca în baza
acestei inegalităţi în defavorul nostru, d-sa să revină la acea lege
agrară, d-sa cunoscând-o mai bine şi ştiind în ce chip poate reveni
la ea astfel, ca elementul românesc să nu rămână tot sus în codru,
ci să coboare jos, unde este pământ destul și unde sunt numai
străini, pentruca astfel să se facă graniţa vie a neamului românesc
prin o colonizare românească. Aceasta este o operă de dreptate:
împământenirea desmoşteniţilor.

S'a vorbit despre persecufiunile culturale. Şi aci sunt privi-
legii şi aci noi am întrat cu bietele noastre școli confesionale, la
cari fineam atât de mult. Şi să nu vă mirati de ce fineam aşa de
mult, pentrucă, uitaţi, ce s'a întâmplat: Şcolile confesionale se
susțineau prin impozit bisericesc. Legea zicea, că trebuie să plătești
5 la sută pentru scoala, dacă ai o şcoală a ta, iar dacă nu pentru
a Statului şi şvabii cei bogaţi, ca să nu plătească impozit mai
mare de 5 la sută, au lăsat să li-se facă şcoli de Stat maghiare.
La noi contribuţia aceasta a mers la sărăcimea noastră până
la 200 la sută. Nu este nimeni, nici un neam pe fafa pămân-
tului, care să fi adus atâtea jertfe pentru şcoală, câte a adus po-
porul român în Ardeal. Aşa se explică că noi ţinem la şcoala noastră.
Dar ei, precum au avut o politică agrară şi economică la baza
căreia erau interesele naţionale ale elementului dominant, tocmai
aşa au avut şi la baza culturii politica de a se întări culturaliceşte
în regiunile naționalităților.

D-voastre cari aţi fost prin interiorul Ungariei, ați putut vedea
oraşe mari cu câte 60, 80, o sută mii locuitori, neglijate. Dar brâul
graniţelor etnice a fost presărat cu şcoale. Aceea era zona lor
culturală. Aceasta a fost politica lor, încât ei nu s'au aflat cum
ne-am aflat noi cu $coalele noastre confesionale. Ei au rămas cu
instituţiile acestea culturale, iar noi am rămas tot la analfabetism.
Va să zică tot inegalitate, tot privilegii în defavorul nostru.

Noi când vrem să ne instalăm acolo cu instituțiile noastre
culturale, ei strigă în gura mare că vrem să-i suprimăm. Este o
minciună. Nimeni nu s'a atins de instituţiile lor, nimeni nu s'a
atins de vre-un monument al lor. Noi am rămas însă tot cu aceste
şcoli confesionale, pentrucă nu s'a stabilit la noi o politică culturalä
dela început, ci a ajuns chestia scoalei pe mâna unui sau altui
referent, care unul a infeles-o întrun chip şi altul întralt chip,

www.dacoromanica.ro

461

până când ne-am pomenit că acum sunt distruse si scoalele noastre
confesionale, pe când ale lor merg înainte şi înfloresc.

În chestiunea limbii, în ceeace mă priveşte pe mine, pe cât
cunosc poporul meu, eu nu aş forța chestiunea limbii.

Daţi-mi voie să-mi spun părerea aci în chestiunea limbii.
Cine a întrat în fara românească înainte de războiu, acela a învăţat
limba românească ; cine a trăit întrun sat românesc din Ardeal a
învățat româneşte, pentrucă aşa este limba aceasta dulce româ-
-neasca care se lipește.

A vrut sau nu a vrut şi duşmanul cel mai mare al nostru
a invafat-o şi a vorbit-o!

Ungurii, cari erau în minoritate, erau nevoiţi ca pe cale arti-
ficială să-şi impună limba, să maghiarizeze cu forța, noi nu avem
nevoie de lucrul acesta, pentrucă noi suntem în majoritate si
psihologic este că majoritatea absoarbe. Este mincinos ceeace se
spune în această privință despre noi. Este adevărat că s'a dat
unele ordonanțe, cari au trebuit să fie refăcute si de acestea ei
s'au folosit. Eu sunt convins însă, că dacă aveam o politică pre-
cisă dela început si dacă acum când vom preciza printr’o lege
acestea, nu se vor mai întâmpla asemenea lucruri. Vroesc să vă
spun, că în chestiunea limbii eu sunt pentru libertate, eu nu silesc
pe nimeni, căci cei din fara românească o vor învăţa de bună
voie, În chestiunea culturală orașele sunt ale lor, cu instituţiile lor
culturale. Si cum nu putem smulge limba din gura nimänui, așa
nu-i putem smulge din mână nici ciocanul și trebuie 34 ne punem
la muncă si să ducem acolo acel creer românesc, care când îl pui
alături de oricine, va ieși învingător si numai astfel va fi rezolvată
chestiunea culturală.

S'a vorbit, d-lor, mult cum să nationalizäm oraşele? Trimitem
soldaţi? Trimitem funcționari? Nu, d-lor. Căci acestora le trebuie
hrană, ghete, pălării şi altele adică sunt consumanfi, ci trebuie să
ne facem productivi prin industrializare. Şi mai ales în oraşele
dela graniţă. Să nu zicem: dar aceasta nu s'a făcut în Craiova,
ori în Pitesti, pentrucă Debretinul nu este în coasta Craiovei şi
nici Seghedinul în coasta Piteştiului. Şi când eu peste drum văd
dela mine Debretinul cu universitatea lui la nord şi mai văd şi
Seghedinul cu universitatea lui la graniţele de sud, vă spun că nu
putem nici cu funcționarii, nici cu soldaţii să facem ceva, ci numai
că trebuie să ridicăm şi noi în Oradea, în Timişoara, micile noastre
universități, cari numai acelea vor româniza. Mici universităţi, şcoale

www.dacoromanica.ro

462

de meserii şi așa mai departe. Așa imi ridic cuvântul că dacă va
ajunge acolo unde aş dori să ajungă, să se înțeleagă că atunci
când este vorba de chestiunea culturală, să nu se facă compara-
țiune între şcolile de graniță si celelalte dinăuntrul ţării, pentru-
că, cum zic, acele, stau față în fafa cu universitățile ungare, cari
au fost puse la granite şi în faţa cărora neapărat trebuie să punem
şi noi universitățile noastre, școala, cartea și ciocanul !

Atunci numai vom avea oraşe românești. Pentru aceasta nu
trebuie vreme multă. Aceasta merge foarte ușor. Să nu ne fie frică.
Nu este adevărat că Românul este leneș. Nu! La noi in fabricile
noastre, de exemplu, la fabrica de textile din Arad, eu am văzut
că lucrătorii români sunt mai buni; pentru ce? Pentrucă au cap
(aplause), au brat si lucrul atunci merge mai repede. Numai şcoală
să fie.

Se face un cap de acuzare contra noastră, că persecutäm
cultele, că le despoiem averile. Să facem o mică comparafiune
între noi și ei, pentru ca să arătăm că ei fipà atuncia când li-se
ating privilegiile nedrepte. Ei spun că aceasta este nedreptate. Noi
am intrat, o ştiţi cu toţii, fără o palmă de pământ. lată episcopiile
noastre erau lipsite de averi, iar catolicii, bunioară, episcopia unită
140.000 jugăre, cea catolică a avut alte sute de mii de jugăre,
aceasta graţie faptului că ei au avut o politică bisericească aşa
cum au avut şi o politică culturală. Dacă n'ar fi fost așa, Ungaria
nu ar fi putut să fie de 1000 de ani, pentrucă nu altceva a sus-
ținut Ungaria, ci biserica catolică, care le-a fost centrul cultural si
care a ținut sufletul maghiar.

Dar acum când a venit starea cea nouă, noi în sufletul nostru
ne-am zis: să ne uităm de patrimoniul cu care am întrat fiecare
în fara românească. Acesta a fost trecutul şi l-am uitat asa cum
am uitat, de exemplu şi morminfii neräzbunati din Beiuș. Ne-am
zis: acesta este trecutul, despre el să nu mai vorbim. Şi am zis
că este bine să facem egalitate. Legea este clară: să fie 100 de
jugăre la episcopia ortodoxă şi așa mai departe. Şi mi-a dat mie
100 de jugăre, iar preotului meu 32 jugăre. Dar e o deosebire în
realitate, că preotul minoritar la şes să capete 32 jugăre, Canaanu
pământului iar dincolo la munte, unde e numai codru, preotul meu
să se aleagă cu râpe infructifere.

Doctrina despre care atât s'a vorbit aici cu atâta competenţă,
precum că noi am fi generosi si culfi şi că reprezentăm civilizația
şi că deci trebuie să ne aranjäm fara după principiile egalităţii,

www.dacoromanica.ro

463

mă rog: iată unde am ajuns cu egalitatea pusă pe inegalitate, şi
tot noi, hoţii de’ păgubaşi. La aceea nu se gândeşte nimeni, că cei
800.000 de Români nu au murit pentru minoritari sau pentru cei
cari vin acum din Galiţia sau din alte părţi (aplause), ci au murit
pentru neamul nostru.

Dar episcopilor catolici pe lângă loturile legale le-a mai
rămas imobilele princiare, tezaurul reședinței lor, imensele fonduri,
despăgubirile terenurilor expropriate, concesiuni de exploatare a
pădurilor şi loturi de sute de jugăre pădure; în schimb, moştenirea
episcopiei din Oradea, e o căsuță cumpărată pe vremuri cu 6000
florini. lată adevărata inegalitate cu care am intrat în moștenirea
nouă. Când am cerut şi eu pădure mi-a răspuns: nu se poate!
Legea zice că cine a avut, acela mai capătă, cine nu a avut, nu
capătă. Va să zică privilegiile se menţin, că aşa este legea.

De sigur, nu este de vină dl ministru, dar eu am datoria să
pun această chestiune încă odată, și să rog pe dl ministru al agri-
cultrii să facă bine să mai revizuiască această lege, din punct de
vedere al ilegalitatii pe care o crează pentru biserica ortodoxă,
deoarece noi nu cerem nimic mai mult de cât egalitate.

Asemenea rugăm să se aibă în vedere proporția sufletelor la
împărțirea bunurilor.

Să examinăm şi libertăţile. Episcopul catolic din Oradea are o
parte a eparhiei sale în Ungaria, pe care tot dânsul o administrează.
El face vizitatii canonice în acea parte, el numește preoți dincolo, şi
aduce preoţi de dincolo încoace. I-s'a dat toată libertatea să-şi
păstoriască eparhia integrală depe teritorul României şi al Ungariei.

Nu a fost nimeni vătămat în cult. Din contră, se bucură de
absoluta libertate a cultului cu nota nouă națională întrodusă în
el. Si totus lumea e plină de pretinsa persecuție a cultului lor,

Eu am dincolo 8 parohii fără preoţi şi fără învăţători.

În școlile noastre au băgat jandarmi ori refugiaţi.

Oamenii merg la biserică pentru că îi mai susține credinţa,
se duc de pildă la Paşti, cântă Christos a înviat, dar merg acasă
plângând că nu este preot. Morţii sunt înmormântați fără preot si
copiii rămân nebotezati ori sunt botezați la catolici.

lar dacă a rămas vre-un proet în Ungaria, iată cum este
tratat. În Bătania, preotul Simion Cornea, care a rămas acolo, cum
a plătit cutezanța lui? Trecând prin sat, în fafa unui jandarm
ma salutat pe Măria sa jandarmul. Si atunci jandarmul l-a luat
pe preot și l-a bătut pentrucă nu I-a salutat! Așa suntem noi trataţi

www.dacoromanica.ro

464

în Ungaria şi tot noi suntem acei cari persecutăm! Vreau să se
Ştie lucrul acesta, contra căruia ar trebui să protestăm pentrucă el
constitue o umilinţă a noastră.

E de necrezut bătaia de joc, ce se face de toleranța noastră in
mod sistematic, de propaganda pentru discreditarea noastră morală si
susținută de bolşevismul aurului și bolşevismul politic de aici dela noi.

EI și democraţia! Atâta s'a vorbit aici de democraţie și s'a
scris in toate părţile, că toată lumea este democrată. Democraţia
aceasta eu am urmărit-o în toate fazele ei. De atâtea ori s'a
vorbit aici de Marx. Toată lumea l-a citit. Eu am trăit pe vremea
lui Marx, nu departe de el: el era în Berlin, eu eram în Lipsca,
tot atunci când s’a plămădit social-democraţia. L-am văzut în fase
Şi din faşe au şi început cu atentatele: atentatul lui Hadel și Nobi-
ling contra împăratului Wilhelm I. Am văzut ce elemente au răsărit
în pătura socială de acolo îmbibată de Marx, care a venit să strice
sufletul german în oraşe şi au produs atentatele acelea.

După aceea democraţia am văzut-o în faza ei ştiinţifică. În
deosebi înainte de războiu se ţinea de modă ca tot omul să fie
democrat. Societatea Galilei, societăţi ştiinţifice, drepturile omului!
Veneau conferentiari pe la noi pe la Arad, nu era Duminecä ca
să nu vie un democrat ca să democratizeze lumea acolo. lar ai
nostri, ca să nu rămână proşti şi ca să arate că cunosc doctrina
socialistă, ţineau conferente cu ei.

Democraţia aceasta a pregătit lupta contra tuturor tradiţiilor :
biserică, naționalism. Jos cu Dumnezeu, jos cu biserica, jos cu
naționalismul, pentrucă a evoluat lumea în democraţie! Țările nu
mai sunt ale naţiunilor cari le-au întemeiat, ci ale omenirii. lar
omenirea era tot Israilul.

Toată presa era în mâna acestei străine democraţii! Să nu fi
cutezat cineva să ridice cuvântul contra acestei democraţii, căci era
vai de el. Am văzut apoi democraţia şi sub bolşevici, omorând
oameni nevinovaţi şi îi întrebăm: cum stăm atunci cu marxismul ?
Că marxismul susţine evoluţia şi pe cale paşnică vrea să realizeze
idealul comunismului ? Si am înţeles, că comunismul international
pe cale paşnică se pregăteşte, dar prin revoluţie se împlinește,
Acesta e adevăratul marxism în practica lui.

Această democraţie, adusă din afară în contra aşezămintelor
țării şi traditiunilor, vine să desființeze neamul românesc şi ţara
aceasta, ca să nu mai fie ţară a Românilor, ci să fie fara a tuturor,
ori de unde ar îi venit ei,

www.dacoromanica.ro

465

Prin urmare în această democraţie este deghizat duşmanul
țării româneşti care vrea să-i distrugă aşezămintele.

Pe noi, vreau ei să ne înveţe, democraţie ?

Noi doar tot democrați am fost. Dar cine a întrodus sufragiul
universal mai înainte în biserică? Nu noi? Dar a fost între mine
şi între țăran cândva deosebire ? Este aci în ţară deosebire ? lată
democraţie: dăm pământ ţăranului, îi dam şcoală şi putinţa să
se ridice până la noi şi libertăţi cetăţeneşti; dar nu aceea pe
care ne-o trimite Lenin prin agenții săi, ci institutiuni democratice
cari se potrivesc firei poporului nostru şi rezultă din evoluţia socială
a poporului, pentrucă numai aceea este democraţia adevărată. Eu
sunt democrat după firea mea, după creşterea mea şi în toată ființa
mea. Si nu este om pe fata pământului să fie mai aproape de sufletul
poporului de cum sunt eu. Dar democraţia aceasta este democraţia
noastră românească, noi să ne-o facem, nu să ne-o aducă din străinătate.

Ei vor să se întâmple ceeace s'a întâmplat dincolo. Cred că
nu se va putea întâmpla pentru că poporul românesc este mult mai
treaz şi mai cuminte decât să nu înţeleagă cine îi sunt adevărații
lui prieteni.

D-lor senatori, aci s'a atins şi astăzi şi ieri şi mai de multe
ori raporturile dintre Ardeal şi ţara mamă cu oarecare animozitate
de multe ori.

Eu tin să spun părerile mele şi în această privinţă, mai ales
astăzi când este vorba să se creieze legi de unificare, cum înţeleg
eu această unificare.

Să vedem, ce înţelegem sub unificare? Propriamente eu nici
nu înţeleg cum a venit cuvântul acesta, că doar una suntem pentru
Dumnezeul Dar a venit cuvântul de unificare şi acum, cum zici
ceva, ti-se răspunde: ce, nu vrei unificare ? Şi aeeasta este şi pe
terenul bisericesc şi pretutindeni.

Eu cred că nu s'au stabilit principiile si aş dori ca legile
acestea noui să se brodeze pe un principiu. Centralismul accentuat
de unii, după mine este o piedică a desvoltării şi o pricină a
neorânduelilor, izvor a nedreptätilor provocatoare de duşmănii
între fraţi.

Căci nu vreau să scot din gura mea grozăvia aceea de care
s'a vorbit, ce e drept, numai prin tangentă, de autonomia Ardealului,
pentrucă ţin de criminali pe acei, cari vorbesc de autonomia Ardealului.

Ciocnirea aceasta a fost totuşi firească între tendinţele centraliste
şi tendinţele regionaliste, fiindcă nu a avut o canalizare, A venit

www.dacoromanica.ro 30

466

să zicem bunăoară, Costică şi Mitică şi au făcut ca copilul: au
pus pălăria în cap şi au zis, acum eu sunt tata. Cei de dincolo
cari din Traian au făcut Traici, dădeau cu Verbôczy în capul Costicilor,
că ei sunt doar superiori. Chestia s'a deplasat la mărunte animozitati.
De aceea trebuie precizată din capul locului politica de unificare.

Dacă veţi merge în orice tara străină, de pildă în orice oraş
din Franţa, din Germania sau din Italia, la Lipsca, Lion ori Florenţa,
când ai văzut un oraş din Franţa, Germania ori Italia, ai văzut
Franţa, Germania ori Italia însaş.

Din ce cauză se întâmplă aceasta ? Pentrucă fiecare oraş a
căutat să adune tot ceeace este tezaur cultural, să se întărească
culturaliceşte şi să formeze un centru cultural. Aceasta este politica
de descentralizare.

Nu poţi face din Oradea Orade românească, trasă de häturi
din Bucureşti, ci trebuie să te duci acolo în Oradea, în Arad, Timi-
şoara cu şcoala, cu cultura întreagă, să o faci să aibă tot ceeace
are Bucureştiul, pentruca în Oradea şi în fiecare centru ardelenesc
să se reoglindeze întreaga cultură, întreaga înfăţişare românească,

Aşa înţeleg eu descentralizarea: să mă duc eu acolo cu cultura
mea, acolo unde se scria despre Români ca despre sălbateci. Omul
este ceeace este în sufletul lui, aceea ce este cultura lui, cultura îl
face ce este. Uitaţi-vă la evrei, cari au crescut în cultura ungurească,
ei zic: acesta este sufletul meu, nu mă desfac de el; sunt ceeace
sunt în sufletul meu. Aşa s'a înrădăcinat în ei cultura ungurească.

De aceea eu cred că ar fi bine, ca ideea naţională să străbată
toate legile noastre, ca o suflare Dumnezeiască şi atunci va dispare
şi aşa numitul regionalism.

D. Procopiu a adus o notă sentimentală, când a vorbit de
cucuvaele Iaşului. Nu trebuie să cânte cucuvae asupra oraşelor
ardeleneşti, cum n'a cântat nici asupra Iaşului. Să nu mai vorbim de
cucuvae. Să deschidem sufletul nostru, Bucureştiul fie centru, dar
să fie sănătos moraliceşte,

Am ajuns şi la chestia aceasta morală, pe care a atins-o d-l
Cantacuzino. Are toată dreptatea. Adevărul este acesta: Societatea
este națiunea, ea se guvernează pe sine, ea este stăpână, ea este
suverană, iar guvernul nu este altceva decât un executor al voinţei
naţiunii. Până atunci însă, până când nu se vor îndrepta moravurile,
societatea nu este stăpână. Noi nu am ajuns nici acolo să avem o
opinie publică. Credeam că sub legea sufragiului universal lucrurile
nu se vor petrece ca înainte, dar văd că şi cu sufragiul universal

www.dacoromanica.ro

467

tot acolo suntem, căci un guvern ales azi cu mare insufletire, cu
mare majoritate, este înlocuit de un altul care este ales de aceiaşi
oameni tot cu aceeaş insufletire. Pentruce ? Pentrucă nu există o
opinie publică, viaţa cetäteneascä nu este încă formată,

Nu este vina noastră. Noi nu ne putem pune astăzi alături de
Englitera, dar eu aş dori să nu se uite, că mai presus de toate ar
trebui să se formeze această societate prin educatiune.

Pentrucă pentru mine chestiunea naţională este o chestiune
cditurală, Prin cultura socială va dispare şi fenomenul acela trist
dela noi, care par'că nicăiri nu este atât de pronunţat, ca toată
lumea să trăiască din buget. La noi nimeni nici nu se mai gândeşte
astăzi, de când suntem în tara românească, să facă altceva decât
să trăiască din buget, Am auzit şi eu vorba aceea că Românul se
naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar, Am râs de ea.
Dar de fapt aşa este. Românul nu se gândeşte la munca productivă,
ca să trăiască din munca lui, să trăiască independent. La noi
fiecare se gândeşte la Stat. Statul să îi dea biserică, şcoală,
casă, masă şi tot. (Aplause.) Să-mi iertati expresiunea, Statul e ca
o vacă de muls, Nimeni nu înţelege să trăiască altfel decât sugând
la ugerul bugetului, Aşa ajunge toată lumea pendentă de chivernisitorii
bugetari, de guverne. Toată viaţa măcinată de politicianism şi redusă
la sclavia politică.

Aceasta este o societate moartă, care nu mai poate exista. În
momentul acela, când noi, prin institutiuni noui pe cari astăzi vrem
să le întroducem, vom schimba sistemul nostru de educatiune şi
nu se va mai face educatiunea viteilor de buget, atuncia nu vom
mai auzi, — aşa cum se aude azi, dela părinţi alintându-şi sugacii
cu cântecul: „tu eşti viitorul bursier“ al Statului român.

Vedeţi, aci este greşala. Până când nu se va veni să fie
schimbată educaţia, până când nu se va veni să se dea o directiune
nouă din partea celor cari au conducerea sufletelor, ca să creeze
oameni independenţi prin munca lor productivă, până atunci toţi
vor voi să fie funcţionari români, politiciani. Și funcţionarul român
serveşte liberele profesiuni să se îmbogăţească; rămânând el veşnic
sărac. Tinerimea trebuie îndrumată la ateliere şi va trăi din munca
ei productivă,

Când vom avea noi societatea aceasta crescută pentru munca
reală, atunci de abia vom avea şi opinia publică, atunci nu se vor
mai repeta cazurile acestea, atunci va cădea şi politicianismul,
atunci nu va mai fi singurul ideal pe lume de a răsturna guverne,

30*
www.dacoromanica.ro

468

ca să te sui în locul aceluia pe care l-ai dărâmat, pentrucă nu
va mai fi dorință a ajunge la guvern şi la buget. Atunci a ajunge
la guvern va fi o grea datorie, un sacrificiu, atunci va fi adevărat
patriotism Când vom avea societatea aceea, atunci da, putem să
susţinem şi în practică teza acea adevărată a dlui Matei Cantacuzino,
că societatea este stăpână, ea determinează, ea porunceşte, ea este
suverană.

Închei cu dorința ca acum când se pun in discutiune legile,
cari au să normeze noua viaţă publică, să se pună pe baze nationale.

Doar ne e frică să arborăm drapelul ideii naţionale pe noua
clădire de Stat? Mai deunăzi di Constantinescu se necăjea cu nişte
țărani cari cereau să le dea lotul mai mare, un parlamentar se simţea
obligat a veni în ajutorul ministrului cu spaima Ligii Naţiunilor, nu
poate da d-l ministru, că ne duce la Liga Naţiunilor vecinii unguri.
A întrat frica in noi? Nu mai cutezăm să vorbim despre nationalism ?

D-lor senatori, când viu eu şi zic că ideia naţională trebuie
să străbată ca o suflare Dumnezeiască toate institutiunile noastre,
nu înțeleg prin aceasta şovinismul, căci aceasta e o degenerare a
naţionalismului, ci sub ideia naţională înţeleg conştiinţa naţională,
care este generoasă, dreaptă, care stimează pe om, care stimează
libertatea fiecăruia, ori de ce limbă şi lege ar fi. De această idee
naţională nu are să-i fie frică nimănui, pentrucă în această idee
naţională este generozitate, dreptate pentru toţi şi se cuprinde şi
ideea, că ţara aceasta românească Românii au sustinut-o de mii de
ani, Românii au făcut-o, nu pentru alţii, decât pentru a rămâne a
Românilor. (Aplause prelungite.) Aceasta este idea naţională şi aci,
d-lor, este conflictul cel mare între noi şi internaţionali. D-lor, eu
nu Sunt şovinist, nu urăsc pe nimeni pe faţa pământului, dar îmi
iubesc neamul meu şi fara mea şi iubesc şi pe acei cari sunt
concetätenii mei. Străbunii nostri romani cu ce au cucerit lumea?
Cine a ajuns în Roma s’a ferit oare să înveţe limba latină? Nu.
Când vom susţine şi noi această idee naţională nepângărită de
uriciuni, atunci şi la noi se va simţi fiecare fericit să se numiasca
civis romanus, într'o Românie a Românilor.

www.dacoromanica.ro

469
La 10 Iunie 1924.

Die președinte, d-lor senatori, dati-mi voie să vă spun şi eu
cuvântul în numele bisericii care a avut mai multe școli în Ardeal
si care a purtat mai mare greumânt. Dacă cumva nu vă voiu fi
plăcut, aceasta să se reverse asupra persoanei mele, iar nu asupra
bisericii, în numele căreia eu vă vorbesc.

Mă închin înaintea muncii depuse în acest proiect de lege şi
şi înaintea sentimentului naţional de care este el inspirat.

S'a adunat intregul material al sistemelor de învățământ şi
sa mânecat din doctrina şcoalei de Stat. Prin această şcoală de
Stat, se extinde cultura românească si asupra şcoalelor minoritare
şi prin ea ajungem la mult dorita unitate sufletească între aceia
cari sunt adunați astăzi întrun mănunchiu din cele patru părți din
cari e alcătuită țara românească.

În acest proiect este depusă politica culturală a României.

Sunt perfect de acord cu directiunile naționale din acest
proiect, dar nu mă pot identifica cu doctrina străină de alcătuire a
Statului românesc şi de sufletul românesc, anume cu doctrina școlii
de Stat, pentrucă şi aici ca şi la celelalte legi întocmite în de-
cursul vremilor, stăm în fața unei greşeli din obişnuință a țării
noastre, anume că introducem legi streine, fără a fi ele adaptate
la firea şi la stările acestei ţări.

Din această greşală rezultă că noi în scris avem cele mai
frumoase legi şi cele mai moderne, dar în realitate la aplicare nu
suntem atât de frumoşi, din contră, suntem cât se poate de urifi
şi prezentăm — să mi se ierte dacă sunt prea asupru în expre-
siune — o formă de caricatură.

Cine vrea să zidească școală românească s'o zidească pe
sufletul românesc şi pe tradiția românească. Împresionismul în lege
este periculos, pentrucă este trecător şi o lege nu este permis să
fie trecătoare, căci ea trebuie să se bazeze pe realizarea unui ade-
văr şi adevărul este etern.

Această lege trebueste, ca toate legile, să fie o evolutiune din
vieafa poporului nostru.

Poporul nostru a trăit în biserică, biserica i-a dat așezământul
cultural, în biserică îşi are neamul românesc monumentele lui. Dacă
este vorba să se facă şcoală nouă, noi nu o putem face decât pe
biserică, căci nu putem ignora evoluția şi nu putem rupe şcoala
de leagănul ei, biserica. Aceasta ar fi să facem un salt mortal,
ceeace nu trebuieşte să se facă.

www.dacoromanica.ro

410

Dacă am fi fost intelesi noi, cari am așteptat ca şi o mié-
sianitate această şcoală nouă, liberă, românească, desrobită de sub
cătuşele trecutului si dacă ar fi fost înţeles destinul neamului
românesc, care numai prin biserică poate să trăiască, atunci s’ar
fi luat firul dela școlile noastre cari existau în 1919, bune — rele
cum erau şi dacă se lua acest fir, nu am fi fost expuşi în aceşti
5 ani la atâtea deraieri, la atâtea amărăciuni, la atâta îngerință
străină. Căci numai din aceste deraieri rezultă nemulțumirea de
astăzi, rezultă haosul ce caracterizează aceşti 5 ani peste cari am
trecut. Şi dacă se întâmpla acea conexiune la școala bisericească,
nu aveam această tristă experienţă, ca în acești 5 ani să vedem cum
ni se sting şcolile, iar cele minoritare sporesc. Ei au progresat, pe
când noi am rămas cu școlile noastre ruinate şi mult inferioare
şcolilor minoritare.

Se pare, că anumite greşeli ni sunt inerente. Mânecăm din
principii înalte si cădem în leziunea lor.

Aşa, de pildă, s'a făcut şi cu legea agrară: s'a pornit dela
principiul democrației, hotărându-se că tot pământul să se dea
poporului. Acest principiu se extinde din ce în ce mai mult și
dacă va merge tot aşa, vom ajunge la răstunarea economiei natio-
nale, la micşorarea producției. Dar pe câtă vreme în această
directiune s'a mers atât de departe în democraţie, nu s'a ţinut
seamă de un alt aşezământ, tot atât de democratic. În adevăr, a
a fost un aşezământ in fara românească, așa cum rar se mai află
în lume, anume aşezământul sanitar, care a întreținut aci spitale,
nu numai pentru Români, dar pentru tot omul ce s'a aflat pe teri-
toriul ţării româneşti. Este o institufiune care a facut cinste ţării
noastre. Dar cine este acela care a beneficiat de ea? Nu este tot
poporul ? Există o institufiune mai democratică pe faţa pământului,
ca spitalul Colțea, aşezămintele Bräncovenesti, spitalul Sf. Spiridon
si altele, în care poporul poate să vină să-și caute sănătatea fără
plată ? Si cu toate acestea această instituțiune s'a nimicit pe princi-
piul democratic, rău aplicat din acest punct de vedere, s'a nimicit
cea mai frumoasă institutiune democratică a țării româneşti, aceea
a spitalelor, s'a săvârşit un păcat împotriva umanismului.

Acelaş lucru se poate spune şi despre Academie. Oare aceasta
nu este si ea o institufiune, care lucrează pentru luminarea popo-
rului, pentru sufletul său? Este o altă institufiune mai indicată
spre a ridica sufletul poporului, decât Academia? Şi cu toate
acestea nu s'au cruțat nici averile acesteia, ele au fost expropriate

www.dacoromanica.ro

471

şi această institutiune democratică, chemată să lucreze pentru po-
por, este adusă în situația să nu mai poată tipări cărți. Trebuie
să vină să ceară credit, un fel de cerşetorie, atunci când ele erau
asigurate.

D. T. Voicu: Principalul a fost să se suprime intermediarii.

P. S. S. Episcopul Ciorogariu : Pe principiu national s'a mai
distrus odată o instituție, anume prin secularizare. S’a zis: să
mântuim fara românească de călugării greci, este o chestiune
națională ca să mântuim averile țării din mâini străine,

D. Dr. V. Bianu: Bine s'a făcut,

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Câţi ani sunt de
atuncea si nu s'a mai reparat! Uitaţi-vă în ce stare este clerul
nostru si uitafi-va în ce stare este clerul acelor popoare, cari şi-au
zidit Statul pe biserică. Da uitafi-vä, d-voastră, în ce stare este acest
cler, căruia i-s'a luat averea şi a fost lăsat — nu vreau să zic
cerşetor — dar a fost făcut imposibil să împlinească misiunea sa.

Acum tot pe principiul naţional vine şi se statifică şi şcolile.
Este cert că noi ortodocşii, stâlpul țării, nu vom putea susţine
şcolile noastre bisericeşti, chiar dacă ele vor fi lăsate ulterior,
pentrucă în consecvenfa celor spuse, nu este din ce le fine, nici
aici, nici dincolo.

Ce va fi urmarea? Că noi, sub firma de școli particulare,
nu vom putea fine şcoli, dar le vor susține minoritățile, bisericile
minoritare, cari au fondurile lor. Bunăoară, episcopiei romano-
catolice din Oradea îi revine numai din exproprierea pădurilor 85
milioane lei. Vor mai fi dacă nu atât, dar vre-o 50 de milioane.
Cu acest patrimoniu sacru este sigur că vor putea fine şcolile lor
confesionale, sub numele de particulare.

Dar nu acesta este cel mai mare paradox: nu numai paradox,
ci nespus de primejdios este, că acolo sunt fondurile cele nesecate,
cari vin din America. Eu nu acuz pe protectorii nostri din America
oficioasă. Acolo sunt niște organizafiuni cari s'au încuibat si dispun
de fonduri fabuloase, de fonduri mai mari decât dispune fara româ-
nească. Acolo sunt sectari susținuți din acele fonduri, cu scopul
subversiv de a distruge biserica străbună a neamului românesc.
Cunoastefi ce spune sfânta Scriptură: „Bate capul păstorului şi se
va risipi turma“. Aceia vor avea şcoli particulare.

O voce: Nu vor avea.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Ba vor avea, pentrucă
au de unde să le susțină. Eu nu ştiu de unde își bazează iubitul

www.dacoromanica.ro

412

coleg care m'a intrerupt, indoiala că nu vor avea. Eu cunosc tole-
ranta noastră, dar aci este mai mult decât toleranță fafa de străini.
Sub această hiper-toleranfä, căreia i-aş putea da si altă denumire,
dacă nu aş respecta sentimentul demnității noastre naţionale.

Sub ocrotiri străine vor fi dar şcoli străine, multe şi bune,
aşa cum au dovedit aceşti cinci ani şi dacă vor merge în această
proporție progresele, atunci vă puteţi face socoteală, în câtă vreme,
în fara românească, şcolile acestea vor fi, nu străine de sufletul
nostru, ci deadreptul duşmane țării româneşti, pretutindeni în fie-
care sat.

Să distingem bine, nu mă refer la minorităţi, ci la propa-
ganda străină de distrugere a ţării noastre.

Este adevărat că prin acest proiect s'a dat acces în şcoală
si religiei. Antevorbitorii mei, Mitropolitul Primat, Episcopul Hossu
şi d. Schullerus, toţi au adus tributul recunostintei lor d-lui ministru,
pentru acest nobil şi românesc gest, pentrucă a dat un acces mai
mare în şcoală religiei, decât acela pe care l-a avut în această
țară mai înainte.

Dar să-mi dati voe să răscumpăr aceste multe şi bine meritate
elogii, să le răscumpăr cu o rugare, anume: că religia să nu aibă
numai acces în şcoală, ci să fie sufletul şcolii. Numai atunci când
religia va fi sufletul şcolii, numai atunci școala va fi cu adevărat
românească. (Aplause pe băncile prelatilor.)

D-lor senatori, este o experinfä confirmată, cunoscută de noi
toți, că toți luptătorii naţionali s'au întemeiat pe religie, toate lup-
tele naţionale au avut la baza lor religia. |

Colegul nostru, pärintele episcop Hossu, a vorbit ieri despre
un erou, care a salvat fara sa din primejdia comunismului $i acest
erou, care a salvat fara de primejdia comunismului, a dus crucea
în şcoală, a dus crucea în Parlament, a dus pretutindeni crucea
şi în numele crucii a învins. Nu i-a spus numele, poate va fi avut
motive să nu-i spună numele, ca nu cumva Să cadă în bănuiala
fascismului.

Vi-l spun eu: este Mussolini.

D. Gh. Em. Racoviță: Mussolini este ateu.

D. Gheorghe Adam : Şi mă mir, că i-se face elogii în Senat.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Eu numai i-am amintit
numele, am simbolizat pe eroul părintelui episcop Hossu.

Mă duc însă la eroii nostri dela cari vreau să scot fnvafa-
mintele, la ai nostri cari toți au luptat în trecut si astăzi au luat

www.dacoromanica.ro

473

in mână steagul luptei nationale. Si aceştia îşi au la baza actiunei
lor religia şi pun tricolorul pe cupola bisericei. D-voastre îi ştiţi
cari sunt aceştia. Acum eu nu vreau să spun cine este aztăzi lup-
tătorul mare, care duce ideia națională şi această idee naţională o
întemeiază pe religie.

O voce: Partidul liberal de sigur.

I. P. S. S. Mitropolitul Primat, Miron Cristea: Goga.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Tot respectul meu
partidului liberal, dar eu nu vorbesc de partide.

Aş dori ca atunci când se vorbeşte despre o lege cum este
aceasta, care să pună temelia țării, atunci, din pietate cătră popo-
rul românesc, nici să nu se pomenească de partid aci, să nu se
pomenească de politică de partid, să nu se vorbiască de cât de
românism. Aş dori ca d-l ministru Angelescu, să fie acel erou
care pune drapelul national pe cupola bisericei. Steagul acesta al
culturei româneşti, să fie pus pe biserică de-o mână românească.

P. $. S. Episcopul, Lucian Triteanu : Este pus. Noi vrem să
punem crucea pe şcoală şi pe Parlament.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Aş vrea să-l fac ne-
muritor, să spun că el a făcut această scoala națională.

Eu, d-lor, nu înțeleg şcoală de a. b. c. eu înţeleg aci scoala
vietei, scoala sufletului românesc. Aş vrea ca din această şcoală
să iasă soldatul muncitor, care să aibă în sufletul lui vrednicia și
-cinstea, aş vrea ca soldatul Regelui Ferdinand, să aibă în sufletul
lui, ceeace avea în sufletul lui arcaşul lui Ştefan-cel-Mare. (Aplause
prelungite.)

Nu declar războiu scoalei de Stat, dar nu as dori nici să
aibă măcar aparenţa că această lege atinge interesele bisericei.

Aş vrea ca şcoala să fie inspirată de doctrina bisericei.

În ce priveşte partea didactică, am nedumeriri. Am întâiu o
primă nedumerire asupra caracterului ei politial, asupra constrân-
gerilor cu pedepse înspăimântătoare. Regret că nu s'au găsit alte
solutiuni, de cât acelea cari se aflau in alte locuri. Regret că se
vine nu numai cu pedepse bănești, ci se angajează întreaga ma-
gistratură şi administraţie în şcoli. Nu prin aceste măsuri să ne
realizăm o şcoală,

Nu cu biciul se face şcoala. S'a găsit si dincolo un om
cuminte, prea cuminte Jancs6 Benedek, care d-voastre ştiţi prea
bine, că se numia biciul şcoalei româneşti. Ei bine, a venit acest
biciu al nostru la inspectiune şi în şcoala mea, peste revizorul de

www.dacoromanica.ro

414

acolo. Acesta era ur maniac. Cum venea băiatul şi vedea că nu
ştie bine ungureşte, îl porcărea şi trântea. După ce s'a terminat
examenul, inspectorul Jancs6 întoarce foifa; să nu se folosească
limba maghiară de măciucă pentrucă dacă te foloseşti de măciucă,
scolarii români vor uri limba ungurească. Şi ne-a bătut mai rău
cu mierea pe buze, de cât cu ciomagul. Aş vrea să dispară din
acest proiect de lege ori ce măciucă, ori ce biciu, ori ce ar în-
străina pe cineva de şcoală.

Voci : Nu se poate.

P, S. S. Episcopul, Lucian Triteanu : Trebuie sancţiuni !

P. S. S. Episcopul, Roman Ciorogariu : Sunt şi alte sancţiuni.
Poporul nu trebuie să se vadă pedepsit si pus în temniță pentrucă
copilul nu se duce la şcoală. Dati-vä seama, că pot fi cazuri când
părintele nu-l poate îmbrăca pe copil, nu-l poate duce la şcoală
şi de aci se vor naşte multe complicatiuni.

Eu nu zic să nu se aplice sancţiuni. Dar mie mi se pare că
aceste sancțiuni sunt prea draconice şi nu sunt proprii şcoalei,
aşa că nu se vor putea aplica.

D. Gh. Adam: Între noi şi Elveţia este distanță cel putin
de 100 ani; şi tot este închisoare în Elveţia.

D. M. Pherekyde, președinte : Vă rog lăsaţi iile feciec

P. S. S. Episcopul, Roman Ciorogariu: Eu nu mă duc în
Elveţia, eu vreau să fac școală românească, ştiu ce este şcoala
românească si ştiu cum se face. "

Dar este o altă solutiune si anume: să faci școală bună,
aceasta este experiența noastră: noi aveam mari greutăți cu susfi-
nerea Scoalei, trebuia țăranul să plătiască impozite, de sută la
sută si două sute la sută, pentru susținerea şcolii; ei bine, unde
a fost învățătorul bun, nu s'a întâmplat caz ca să se sustragă
cineva dela plata acestor impozite pentru şcoală.

D. T. Voicu: Unde a fost minoritarul şovinist, n’a venit
copilul la şcoală.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Unde a fost invafa-
torul bun, țăranul nostru a venit si a plătit 100% si 200% şi-a
dat tot, pentrucă i-a fost drag de copilul lui, mai ales dacă a văzut
că progresează,

Școală bună să facem şi în măsura în care vom face şcoală
bună, în aceeaş măsură cred eu că vor deveni apoi superflue şi
sancțiunile acestea, cari recunosc că trebuie să existe, decât as
vrea ca să nu ne întemeiem pe sancțiuni.

www.dacoromanica.ro

475

Aci a adâncit o notă d-l Schullerus eri, care azis, ca să în-
mulțim clasele scoalei normale, să le ridicăm nivelul. Sunt perfect
de acord cu el, să le ridicăm până în gradul de academie succesiv.

P. S. S. Episcopul, Lucian Triteanu : Şcolile normale?

P, S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Normale, da, pentrucă
în măsură în care vom ridica nivelul lor, în acea măsură se va
ridica şi nivelul corpului invafatoresc şi va atrage tinerimea la
şcoală şi atunci nu va mai fi nevoie de aceste sancţiuni.

In al doilea rând, scoala noastră estc prea încărcată. De mult
apasă asupra şcoalei sistemul german, cu îngrămădirea materialului
mult, care n'a dat cele mai bune rezultate. Noi trebuie să punem
temeiu pe educatiunea fizică și din acest punct de vedere este bine
că s'a întrodus în şcoală studiul igienei. Dar dacă întroducem noi
“igiena si facem şi educaţie fizică, eu cred că devine superflu me-
dicul în şcoală. Va trebui să fie şi este bine să fie, dar eu cred
că va deveni superflu. A. S. Regală Principele Carol munceşte
mult în direcliunea aceasta a educatiunii fizice şi toți trebuie să
ținem seama de această acţiune a Principelui nostru. (Aplause
prelungite.)

Voci: Să träiascä !.

Mai trebuie să ținem seama si de aceea, că într'o fara agri-
colă ca a noastră, faranca nu ştie face pâine.

P. S. S. Episcopul Lucian Triteanu : Unde? Aci?

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu : Da, nici nu ştie face
pâine. Este vorba de hrana bună si este vorba de educatiunea
fizică, ca să vedem puteri vânjoase, capabile de lucru, nu numai
de insufletire, căci si la însufletire trebuie braţe si aceste brațe
trebuie să ni le cultivăm.

S'a speriat ieri d-l Hasnas de bogăţiile cele mari pe cari le
avem în țară. Nicäiri nu se vorbește atât de bogăţie ca la noi.
Altă lume este mai modestă, le zice bunurile ţării.

Aşa de multe i-s'au părut d-lui Hasnaș aceste bogății, încât
dădea de exemplu, că atâtea şi atâtea milioane de metri cubi de
lemne putrezesc prin păduri, adică nici nu avem ce face cu atâtea
bogății.

Nimeni nu ne-a dat atestat mai trist despre noi, decât atunci
când d-l Hasnas a spus, că noi nu suntem harnici să exploatăm
bunurile noastre.

Da, e bogat solul nostru, dar noi suntem săraci din lipsă
de cultură,

www.dacoromanica.ro

476

De aceea ne trebuie capital intelectual si moral cât de mult;
pentru aceea să venim aici să-l facem în şcoalele noastre, pentruca
astfel să nu rămână nimic nemuncit, nefolosit; ne trebuie mai
cu seamă capitalul moral, care să ne scoată din starea aceasta în
care ne-a adus războiul.

În special dati-mi voie să reflectez la propunerea religiei,
chestiunea ce s'a atins ieri, anume ca religia să o propună preotul,
pentrucă aceasta este un drept divin a lui. Art. 61 să se inver-
seze şi să se decreteze aici, că preotul e catihetul de drept, care
poate fi însă înlocuit prin învățător, în cazul când preotul, din
oarecari motive nu ar putea însuşi catehiza

Vă rog, d-le ministru, la planul analitic să ţineţi seamă, ca
în şcoalele normale să se propună metodica religiei mai intens,
ca învățătorul să poată suplini pe preot în caz, când preotul nu
poate să facă curs. Mai departe, ca comitetul şcolar să stea sub
preşedinţia preotului, ca prin aceasta să se simbolizeze autoritatea
preotului în comună si legătura dintre biserică si şcoală.

În art. 176 se zice, că se pot rechizitiona ca de utilitate publică
şi edificiile bisericii. Să vă spun un caz: este cazul comunei Ciumeghi.
În această comună sunt trei şcoale de Statşi una a bisericii. Această
comună ce se află la un kilometru de graniţă, este suficient înzestrată
cu şcoli pentru cei obligaţi le ea. Însă au venit învățătorii şi au zis,
că le-ar conveni şcoala noastră bisericească, pe care noi am decretat-o
de casă parohială, pentrucă am un preot de 80 ani şi am publicat
până acum concurs, odată, de două ori şi nu a venit nimeni
pentrucă nu era locuinţă parohială şi ca să-mi pot căpăta. preotul,
îmi trebuie şcoala de casă parohială. Eu cred că atunci când comuna
are destule şcoli, cari pot cuprinde pe toţi copiii, este de interes
românesc ca acea comună care e la un kilometru de graniţă şi la
10 kilometri de Salonta, unde este mitropolia Baptistilor, acolo să
am şi eu un preot. Că dacă nu am, acel om de 80 ani nu poate
să împlinească acea misiune şi d-voastre ştiţi ce 'e în satul fără
preot şi veţi înţelege că numai prin şcoală nu se poate ţine sus
sufletul românesc în acele graniţe periculoase. Și interesele bisericii
sunt de utilitate publică.

Mai am un alt caz. Si vreau să atrag atenţia d-lui ministru,
pentrucă pe baza acestei legi se pot face lucruri foarte bune, decât
în jos, acolo se strică în aplicatiune. Am o altă comună, în care
se găseşte un loc viran, pe care a fost cândva şcoală, lângă biserică
și acolo e vorba să zidim casa parohială. Ce se întâmplă? Au

www.dacoromanica.ro

477

venit sectarii şi pentruca să nu avem casă parohială lângă biserică
şi ca să ne slăbiască s'au aliat cu învățătorul, deşi sunt şi alte
locuri în comună, aceştia au stăruit că lor nu le trebuie alt loc
pentru școală decât cel de lângă biserică, destinat pentru casa
parohială. Vedeţi ce întâmpinăm noi, d-le ministru şi asupra acestora
vă Atrag atentiunea pentrucă ori cât de bună ar fi legea aceasta,
dacă în afară ea este malitios aplicată, atunci devine o calamitate.

D-lor senatori, în sufletul poporului românesc s'a ivit un
fenomen: se fac biserici cum nu S'au făcut nici când şi se aduc
jertie cum nu s'au adus nici când. Eu locuesc în partea cea mai
săracă a întregei Românii şi stau nimit văzând, cum oamenii aceştia
umblă să capete material şi lemnul necesar ca să-şi zidească biserici.

D. Gheorghe Adam: Din cauza împroprietăririi.

P. S. S. Episcopul Roman Ciorogariu: Lăsaţi-mă să-mi isprăvesc
lucrul meu, d-ta vei spune pe ale d-tale, că şi aşa nu mă înţelegi,
că nu am crescut într'o şcoală. Avem alte vederi.

Este dar în sufletul poporului fenomenul acesta de a-şi zidi
biserică şi acest suflet al poporului este sfânt.

Eu aş dori ca şcoala care acum se zideşte, să se zidească lângă
biserică, ca şcoala această nouă, care acum se zideşte, să fie
inspirată de acelaş suflet, pentruca poporul român să nu aibă două
suflete, ci numai un suflet, sufletul strămoşilor nostri. Dacă noi vom
zice că numai şcoală românească ne trebuie, dar nu vom face din
acea şcoală românească, şcoala credinţei, atunci am pus aci nou
suflet lângă sufletul poporului şi atunci l-am divizat, am distrus în
loc să zidim.

De aceea zic, că această nouă şcoală să o ziditi lângă biserică,
să aduceţi în armonie şcoala care se zideşte cu biserica, pentruca
acest popor să nu aibă decât un singur suflet,

D-lor senatori, eu nu pot sancţiona, cu votul meu, înmormântarea
acelei scoale, care a fost sanctuarul meu 38 de ani, dar mă încred
în patriotismul d-lui ministru, că şcoala aceasta nouă o va aduce în
armonie cu biserica şi de aci se va desvolta adevărata școală
românească,

Dar, d-lor, şcoala nu este numai o chestiune de guvernământ;
dacă ar fi lăsată numai pe umerii unui ministru, desigur că această
şcoală ar funcționa regulat ca şi ceasornicul, dar nu ar putea să
înfloriască; ca să înfloriască, ca să devie vie, la aceasta trebuie
sä se angajeze şi societatea,

www.dacoromanica.ro

478

În această încintă am avut fericirea să văd în mai multe
rânduri, fnsufletire pentru tot ce este bisericesc; când s'a votat
Constituţia şi s'a decretat biserica ortodoxă dominantă şi în toate
ocaziunile când a fost vorba de biserică, în această incintă s'au
ridicat toţi şi au mărturisit dragostea cătră biserică.

La această dragoste a d-voastră, d-lor colegi, apelez eu, ca
să o ducem în jurul şcoalei, ca oficialitatea să nu rămână singură
şi ca societatea să vină în ajutorul şcoalei şi să-i dea sufletul
crestinesc şi românesc. Când vom înconjura toţi de aci, această
şcoală cu acel suflet creştinesc, atunci se va ajunge scopul pentru
care s'a făcut această lege: unirea sufletească a tuturor Românilor
şi în cer şi pe pământ. Amin!

www.dacoromanica.ro

Din vremurile
apostolatului naţional citire.

La aniversarea centenară a lui Gheorghe Lazăr.

Ca o suflare Dumnezeiască a trecut prin sufletul poporului
românesc ideia deşteptării naţionale în acele ciudate vremuri, când
omul se începea dela clasele privilegiate.

Mai înainte de a răscumpăra Franţa dreptul omului prin o
sângeroasă revoluţie, aduce poporul românesc jertia lui Horia
Cloşca şi Crişan pe roata sângeroasă din Alba-Iulia.

Deodată cu aceasta se’ncepe apostolatul national. Lupta pentru
drepturile natiunei ce şi-a avut şi revoluțiile sale, a lui Tudor Vla-
dimirescu dincolo de Carpaţi, a lui lancu dincoaci de Carpaţi,
temnițe grele şi lacrimi multe; un veac de jertfe nationale cu eroi
necunoscuţi, până când „eroul necunoscut“ a răsboiului naţional a
adus ultima jertiă si s'a scris în noua lege a omenirei dreptul
naţiunilor de a se ocârmui pe sine, suveranitatea naţională.

E biruinţa secolului al XX-lea, care în decurs de 100 ani a
ajuns la această evoluţie a drepturilor omeneşti, în drepturile na-
tiunilor. :

Serbärile centenare si semicentenare, ce se desfäsoarä pe cla-
sicul pământ al apostolatului national, e şi un act de pietate față
de memoria apostolilor ideei naţionale şi un prilej de învăţătură

www.dacoromanica.ro

480

pentru generaţia nouă care a intrat în moştenirea lor. Câtă muncă,
câtă jertfä de sine se recere ca această moştenire să nu fie pier-
dută nici prin sabie şi foc, nici prin decadentä morală. Si mai ales
decadenta morală, sigura moarte a popoarelor.

Generaţia nouă trebuie să cunoască apostolatul fără primă
de încurajare, fără fonduri de propagandă, sacrificiul cu care s'au
răscumpărat zilele de astăzi.

La lumina acestor serbări centenare are să cadă ceața de pe
ochii celor ce ne privesc din depărtare prin pânza cu care au aco-
perit duşmanii trecutul nostru, legenda unui popor îndobitocit care
a parvenit în domeniul culturei. Vechile nizuinte culturale cu sacri-
ficiile lor dovedesc, că a fost viu simţul cultural al poporului
nostru în toate vremile. De aceea trebuie desvălit acest calvar care
a dus la înviere neamul românesc.

Biserica era cetatea sfântă în care s'a păstrat sub patrafir, ca
o taină a sufletului românesc, limba şi legea strâmoşească şi prin
ele unitatea naţională.

Smeritii călugări şi diecii moldoveni cu cărţile lor sfinte şi
cu graiul limpede românesc au fost eroii misionari a acestei legi
româneşti. Norodul îi privia ca pe oameni trimişi dela Dumnezeu
şi credea in propovedania lor, dela Dumnezeu înspirată. Poporul
românesc putea fi distrus numai peste ruinele acestei biserici na-
tionale. S’a făcut şi această încercare cu puteri uriaşe.

La sfârşitul secolului al XVIl-lea se descarcă deodată două
furtuni ucigătoare asupra poporului românesc: întronarea ierarhiei
sârbeşti asupra bisericei româneşti şi declararea sciziunii greco-
catolice, amândouă pornite din burgul Vienei.

Între anii 1686—1691 Leopold I, aduce 36.000 familii sârbeşti
de peste Dunăre şi le aşează în Banat şi părţile arădane unde le
înzestrează cu diferite privilegii, între cari: „Să vă fie iertat din
națiunea şi limba rasciană a pune pe arhiepiscopul vostru, acela
să aibă drept de a dispune de toate bisericile de ritul oriental de
a rândui preoţi sârbi în oraşe şi sate... şi dreptul de a dispune
de toţi cari mărturisesc religia aceasta“.

Cu acest drept împărătesc în mână se năpusteşte ierarhia
sârbească asupra plaiurilor româneşti şi se estinde ca un paianjen
și asupra Ardealului, ocupă episcopiile, mânăstirile, protopopiatele
şi parohiile. Clericilor români li se adauge un „vici“ la numele
patronimic, ca ei să se numiască Popovici, loanovici, etc. aşa se
explică multi „vici“ la ortodocşi, se introduce şi limba liturgică

www.dacoromanica.ro

481

slavonă pe lângă cea românească în măsură mai mică ori mai mare.
În ultima analiză sârbizarea cu forța.

În Arad bunăoară sub influinta episcopiei sârbeşti, primăria
oraşului era în mâna Sârbilor. Eu însumi am ajuns senatorii sârbi
la oraş. Norocul nostru a fost şi aici masele poporului român
ca şi faţă de Unguri, vatra familiară care n’a primit limbă streină,
Ierarhia sârbească a fost un jug care a căzut la prima suflare a
libertăţii, ca toate jugurile ce se pun în gâtul popoarelor, pentrucă
o mare parte a poporului sârbesc — special din părţile arădane
— se înapoiază în Sârbia, între anii 1751 şi 1752, după revoluţia
lui Pera Seghedineant din Pecica şi aşa ierarhia sârbească a rămas
fără popor sârbesc, în spinarea poporului român,

A fost însă un jug crud. Fără mult încunjur aflăm această
cruzime în § 59 din Regulamentul împărătesei Maria Terezia dela
1777, în care se ordonează: „Noi oprim episcopilor şi mitropolitului,
ca pe supusii lor preoţi sântiti să-i mai pedepsească cu bătaie, cu
fere, cu legături, sau cu lucruri pentru slujitori, pentrucă aceasta,
nu numai nu se poate împreuna cu demnitatea de preot, ci şi
pentrucă aceasta ar atrage după sine în loc de reverintä cătră preot,
o despretuire. În asemenea mod să se încunjure suspenziunile nedrepte
şi din caz în caz să se facă relatiune cătră deputatiunea aulică
iliricä; mai departe ordonăm, ca excomunicatiunea să se facă numai
cu concursul regesc“, lar în § 61: „Clerul să se reţină dea pedepsi
pe laici cu bătaia, sau a-i pune pe banca publică, sau a-i eschide
dela îndatinata sărutare a icoanelor, etc“,

Dacă aceasta a fost disciplina bisericii sârbesti, ne putem
închipui cum a fost ea aplicată față de Românii dârji în apărarea
lor naţională. Însă oricât de crudă a fost apăsarea ierarhiei sArbesti,
ea a avut şi partea ei bună; apărarea poporului românesc de
catolicismul cutropitor, sub egida privilegiilor sârbeşti. Jugul tot jug
rămâne şi Românii luptau contra jugului episcopilor streini.

Rezistenţa faţă de acest jug strein a fost slăbită prin defectiunea
apostasiei lui Atanasie dela 1698. lezuiţii îşi încep opera lor des-
tructivă: Vânătoarea de suflete pentru catolicism, mai înainte fn
Ardeal şi după aceea în părţile ungurene. Se confişcă biserici, se
sileşte poporul a primi legea nouă.

Se înfiinţează şi episcopia unită din Oradea, înzestrată cu
imensa moşie de 140.000 jughere pământ, Însă episcopiile unite
erau puse sub controla „teologilor“ iezuiţi, cari îi ţineau în obezi
cu ajutorul regimului feudal. Politica habsburgică privea „unirea“

: 31
www.dacoromanica.ro

482

numai ca un mijloc al desfacerii Românilor de biserica română de
peste Carpaţi, prin care se susținea unitatea naţională dincoace de
Carpaţi : peste tot de Principatele române. Situaţia Românilor în raport
cu ierarhia romano-catolică era însă cam aceeaş cu situaţia bisericii
noastre ortodoxe în raport cu ierarhia sârbească. Dacă noi aveam
Carlovitul nostru, ei aveau Strigoniul lor unguresc, cu toată hada
Rutenilor asimilați. „Vici“-ul sârbesc acolo ortodox, îşi află pendantul
la uniţi în „îy“ şi simplu „y“ ca să se numească ei Papfy şi Erdély
din patronimicul lor Popa şi Ardeleanu. Gemeau şi ei sub o
ierarhie streinä. Dar tot în capul poporului românesc se spărgeau
oalele.

Ironia sorții e, că ce a stricat Roma papală, a tocmit Roma
latină. S'a aflat un om ales de Dumnezeu, carele a ieşit din mrejile
iezuite şi a recunoscut în Roma latină originea noastră latină. S’a
făcut apostolul ideei nationale, a dogmei unităţii nationale. O dogmă
pentru dogma papalității. Ce tainice sunt păsurile Provedintei divine.

Apostolatul lui Șincai avu efectul unei dinamici revoluţionare,
ce a mişcat întreaga Românime.

În Blaj răsună glasul deşteptător a lui Gheorghe Şincai, Petru
Maior şi Samuil Micu Klein, în şcolile noui româneşti Samuil Vulcan
aduce această nouă suflare a geniului românismului la Oradea, de
unde înfiinţează la 1828 gimnaziul român din Beiuş, pentru tinerimea
română a acelei provincii (iuventuti huius provinciae) care era
ortodoxă, pentrucă în acea provincie abia erau 3—4 sate unite,
Vulcan avea bogăţia mosiilor, ortodocşii bogăţia braţelor muncitoare
şi a sufletelor vii. Ideea înfiinţării gimnaziului şi banii necesari la
clădirea lui e a episcopului Vulcan, braţele muncitoare la clădire
şi împopulare cu elevi o dau ortodocşii majoritari. Aşa s'au întregit
unii pe alţii, unifii cu neuniţii în cele religioase, în unitatea culturii
naţionale.

Binecuvântat să fie ceasul în care s'a înfiinţat acel liceu, care
fiind unicul în aceste parti a atras la sine tinerimea din Banat,
părțile ungurene şi Bucovina. Ori unde privim, în scaunele episcopale,
între luptătorii naţionali, între mecenatii tinerimei, între oamenii de
litere, între toate fetele distinse ale vieţii publice, aflăm gimnaziul
din Beiuş reprezentat prin elevii ieşiţi din el.

Ca şcoală naţională a luat fiinţă, ca atare şi-a împlinit misiunea
aproape un secol, până la schimbarea la faţă a generaţiei noui,
care în numele mântuirei sufletesti a pus teza iezuită: mai înainte
Catolic după aceea român.

www.dacoromanica.ro

483

Ajuns aici, îmi iau rămas bun dela această nouă direcţie
neromânească, ca să revin la apostolatul naţional din Banat şi părţile
arădane mai puţin cunoscut, dar nu mai puţin eroic ca şi cel
din Blaj.

Paul Jorgoviciu născut la 1767, fiul preotului român ortodox
Marcu din Vărădia timişană, „o existenţă agitată, rătăcitoare, plină
de elemente dramatice“. Studiază in Pesta, Pojon, Viena. Ca tinär
advocat merge pe urmele lui Şincai, la Roma, unde 3 ani de zile
adună documente relativ la istoria şi limba română. El se zice a
fi fost cel dintâi român din monarhia Habsburgilor la Paris, „pentru
a vedea cum trăesc oamenii sub regimul ideilor noui de libertate
şi aici a stat 3 ani şi în 1793 asistă la sacrificiul inutil a vieţii
lui Ludovic XVI“. Dela Paris pleacă la Londra unde asemeni a
petrecut câtva timp. Înapoiat la Viena îl chiamă episcopul sârb din
Vârşeţ de advocat consistorial.

„Schinteaua ce sa aprins în mine în Roma — zice lorgovici —
nu o pot stinge şi ardoarea cătră iubita mea nație nuc pot stâmpăra
altcum, decât prin scrierile mele“. Și scrie observaţiile de limba
română, traduce documente aduse din Roma, scrie un glosar în
limba română, germană şi franceză. Scurta istorie a Românilor din
Dacia. Descrierea celor mai faimoşi împărați, filozofi şi bărbaţi ai
antichităţii.

Sârbii înspăimântați de apostolatul national a lui Iorgovici îl
acuză înaintea autorităţilor politice, că produce turburări printre
poporul român. Fu scos din slujbă, aruncat în temniţă şi scrierile
îi fură arse. Eliberat e numit profesor la gimnaziul din Vârset, dar
când îşi aştepta numirea de director al şcoalelor nationale gränite-
reşti, moare subit la 1808. Se zice, că otrăvit de Sârbi.

Moise Nicoară, născut la 1785 în Giula comitatul Bichiş,
energia întrupată. Absolvă filozofia la Viena. E chemat la Curtea
împărătească de instructor I. lângă arhiducele Ferdinand, împăratul
de mai târziu Ferdinand V. Este încredințat să formeze legiunea
voluntarilor români din comitatele Arad, Bichiş şi Cenad în răz-
boiul contra lui Napoleon, unde a admirat vitejia română. Drept
răsplată, obţin Românii dreptul de a-şi deschide o preparandie în
Arad, pentru luminarea bravului popor român. Aşa se deschide la
1812 cea mai veche şcoală secundară românească în Arad, despre
care marele român, fost comite suprem al Aradului, zice la 1862
— anul morţii lui M. Nicoară: „Ah, binecuvântată fie preparandia
aceasta, de se vor căuta urmările ei în naţiune desfășurate, ar trebui

31*
www.dacoromanica.ro

484

ai nostrii să o venereze, ca pe un fel de paladiu, ca ceva sanctuar
la care Românii în toţi anii, ca la o rugă ar trebui să concure“.

Moise Nicoară luptă fără preget pentru numirea unui episcop
român la Arad. Ca o vijelie, agitația lui trece în cler si popor.
Însuş cutreeră satele ca un apostol, adună subscriptii la memorandul
pentru numirea unui episcop român în Arad, trezind conştiinţa
naţională la fapte. Era resurectie naţională în Arad şi Banat, ce
îşi are repercusiunea sa asupra Românimei de pretutindeni.

Pe urmele acestui apostolat se deschide la 1822 şi şcoala
teologică din Arad, iar la 1829 e numit primul episcop român în
Arad în persoana venerabilă a lui Nestor Ivanovici. Un episcop
român cu şcoală pedagogică şi teologică în Arad înseamnă stăpânirea
sufletească pe plaiurile ungaro-bänätene din noul centru cultural,
insufletit de marii dascăli ai acelor şcoale de Dumnezeu bine-
cuvântate. Aşa ajunge apostolia lui Moise Nicoară a doua etapă
a idealului său.

În calea sa revoluţionară Moise Nicoară îşi cheltuieste toată
averea părintească si este de două ori aruncat în temniţă, la instigatia
Sârbilor. Liberat din surghiun la ordinul direct al Curţii imperiale,
trece munţii şi se aşează în Bucureşti, unde este apreciat şi aplicat
ca profesor, încredinţându-i-se misiuni diplomatice la Constantinopol
şi în Rusia. Moare la adânci bătrâneţe în Bucureşti la 1862.

Multă vreme nu s'a ştiut ce s'a întâmplat cu lăsământul arhivei
sale, unde se aflau memorandele cu toate documentele despre opera
săvârşită de el, până ce a fost aflat la Academia română într'o
ladă neatinsă, depusă acolo de amicii lui Moise Nicoară.

Bunica mea era Nicoarească din neamul lui Moise Nicoară
din Giula. La rudenii am aflat câteva epistole particulare, scrise
din Bucureşti la 1850 nepoților şi nepoatelor sale, pe cari, dupa
publicarea în „Biserica şi Școala“ la anul 1904, le-am depus în
biblioteca seminarului din Arad. Numele de Nicoară şi-l schimbase
în Nicorescu. Sunt scrisori familiare drăgălaşe, dar una lungă adre-
sată cătră Gh. Vasilieviciu, parohul de pe vremuri din Giula, mai:
în urmă protopop în Siria, are o valoare istorică. În toate palpitează
îndemnul lui la iubirea de neam şi un profund simţ moral.

Până la descoperirea acestei corespondențe se credea, că
obiectivul campaniei revoluţionare a lui Moise Nicoară a fost des-
pärtirea ierarhică. Epistola cătră Vasilievici, — propriaminte un
memoriu — pune în altă lumină apostolatul lui Moise Nicoară. Et
vrea episcopi români pentru Români, cu limbă liturgică română,

www.dacoromanica.ro

485

cu instituţii culturaie româneşti, adecă eparhii nationale, însă în
legătură ierarhică cu patriarhia din Carlovit, pentrucă biserica
română , vogelfrei“ nu poate rezista cutropirei catolice desnationaliza-
toare, decât sub protecţia privilegiilor ierarhiei sarbesti. El cunoştea,
de visu, influinta bisericii ilirice panortodoxă la curtea imperială din
Viena şi a văzut cum s'a apărat contra agresiunilor catolice. Un
metod de apărare propriu vremurilor acelora. El vede primejdia
desnationalizärii numai în Unguri, deaceea vrea să susţină şi slova
cirilă ca un semn distinctiv de Unguri. ,Scotind slovele din cărţi
şi din şcoale — zice M. Nicoară — vei aduce la maserătate sau
mişelitate şi vei lipsi de pânea de toată zi o mulţime de bine-
insufletiti dascăli şi pe alţii cari ar putea să urmeze după ei. Au
unde-a fi un notariu, au un cârcimariu intr’un sat românesc, socotiți
că nu vor pune un dascăl de limba lor? Zicând, mai bine învăţaţi
ungureşte, c'aşa îţi şti scrie şi rumâneşte Dar credincioşii preoţi ce
au tras şi anotat în muncile vecilor! Li-or aduce pe unul şi altul
cu mustete unse şi pintenat, şi-l vor pune la locul mai mänos,
căci-căci, are vrednicie de-a grăi bine mägäreste sau altcumva.
Aduceţi-vă aminte că înainte de 160 şi mai multi ani pe la voi
erau satele româneşti, parte sub administraţia superitendentilor
calvini, parte sub a Episcopilor papistaşi dela Oradea. Vezi rumânii
dela Bichis, Ciaba, Vaşarhei, Feleghaz, Cenad, Macau, Seghedin gs. a“,

La întrebarea ce i-o pune Vasilievici în chestia despărţirei
iererhice, pusă la cale de Șaguna, nu ştie da un răspuns hotărit,
decât se provoacă la puterea unirii ortodoxilor în cele 11 dieceze,
cari se bucură de privilegiile ilirice, apoi continua : „Citiţi timplele
episcopilor Klein şi Maior şi apoi ceva despre sdborul cel mare
al episcopului Făgăraşului. Foaie din 1843 No. 4. 25 Ghenarie,
Bariț. Historia bisericească lui Petru Maior (câtă-i tipărită; din a
lui Klein-Micu nu-mi este nimică ştiut) încă poate de cunoştinţă
săgaciului cetitor despre starea rumânilor de mai mulţi veci încoace
şi despre cauzele nefericirii lor, precum şi suplica transilvanilor
cătră I. Leopold din 1791 (suplex libellus Valahorum). Deci nu
tot răul Vă vine dela Sârbi, nici cel mai mare. Ţine bine minte:
Voi sânteţi între două neamuri au gurgoaie, de nu Vă va arde una
vă va frige alta; de nu veţi fi înecaţi de unul, veţi fi inghititi de
celălalt. Aceasta-i ţinta şi nezul neatipit de veci. Si amägiti cu toată
iscusinta şi acutia jevriilor şi prilestiti prin ademenirea vorbelor
îndulcitoare şi prelinsuroase de o avenire sclipăreaţă, zidită numai
pe fum şi abure, ametiti aceea zic, fi vor în stare d'a vă scăpa din

www.dacoromanica.ro

486

pretipul de caré sunteţi meniti? Eu precum n'am fost nici fntr'o
clipă a vieţii nici sârb nici sârbit, aşa mam fost, nu sum şi nici
voi fi altă ceva decât român. Dar despărţire de sârbi (precum o
vreau unii) nici odinioară nu o am voit şi nu o am putut voi, dorind
binele neamului meu. Dar am dorit conservarea drepturilor, care
sunt a legii pravoslavnice neclintite, deci prin urmare, a ambelor
natii, — întemeierea drepturilor ce se cuvin unui neam, limbi, culturi
şi cinstei sale, ca să poată avea din sânul său bărbaţi vrednici în
toate slujbele, îngrijiţi destoinici şi insufletiti pentru toată binevestirea
a legii şi a naţionalităţi“, | i
Mitropolitul Şaguna nu mai avea teama pesimismului lui
Nicoară, şi trece la consecinţa juridică a bisericei naţionale autonome.
Dar tot Moise Nicoară rămâne precursorul Mitropolitului Şaguna.

În vederea centenarului preparandiei din Arad ce cădea pe
anul 1912, Sinodul eparhial din Arad în sesiunea din 1908 a hotărît
scrierea monografiei institutului pedagogic teologic din Arad împreună
cu monografia vieţii lui Moise Nicoară. În 1909 se publică concurs.
Fostul profesor Sever Secula începe cu cercetări la Academia
Română şi la arhiva şcoalei, dar moare în 1911, înainte de a
termina lucrul,

Firul acestei importante lucrări cultural-istorice îl reia profesorul
Dr. Avram Sădeanu şi Dr. Teodor Botiș. Sădeanu avea cercetările
arhivelor din Viena, Budapesta şi Bucureşti.

Când am adus pe Sădeanu la catedra de limba şi literatura
română aveam nedumeriri pentrucă era elevul renegatului Moldovan
Gergely din Cluj. Mă bizuiam însă în tradifiile mari ale şcoalei
cari fnsuflefesc pe toţi cari întră întrânsa; şi nu m'am înşelat,
Cercetările arhivelor din Viena îl duc pe urmele marilor dascăli ai
neamului românesc şi cu nespusă satisfacţie văd reînviat în el
spiritul lor. „Aici în această şcoală, am învățat cum să-mi iubesc
neamul meu“ îmi spunea odată cu ochii înflăcăraţi de entuziasm.

Aşa greu mă despart de memoria acestui tinăr colaborator. În
Octomvrie 1913 am parentat pe marele nostru pedagog Dr. Petru
Pipoş, ultimul din generaţia cu care mi-am început cariera profesorală,
accentuând că am rămas solitar din această generaţie. În ziua urmă-
toare intrând in sala profesorală toţi tac şi zâmbesc, „Acum văd
că de mine râdeţi. Afară cu ea. Ce ’ati vorbit de mine ?“ — „Da cum
a fost vorba aceia de ieri cu revederea“ zice unul? — „A, credeţi
că mor şi eu, păi că şi pe voi vă duc eu la groapă“. Toţi erau
tineri şi plini de viaţă. — „Și pe mine ?“ — întreabă Sädeanu des-

www.dacoromanica.ro

487

făcându-şi pieptul lui de atlet. — „Și pe D-Ta, mai dus ’am eu
de aceştia“. — Un hohot general. La un an, în Octomvrie 1914,
cade lovit de trei gloanţe in Przemysl, dar mai cade în 1915 şi
eminentul profesor Vasilie Micula.

Nu e bine să glumeşti cu moartea.

Monografia şcoalelor din Arad a scris-o urmaşul meu în
scaunul directional, Dr. Teodor Botiş, dar monografia lui Moise
Nicoară îşi aşteaptă autorul. Era vorba odată de loan Slavici, fiul
Aradului care a răsărit în viaţa publică din centrul cultural creiat
de marii dascali din Arad, să scrie el monografia vieţii lui Moise
Nicoară, în care se cuprindă întreagă epocă deschisă de Moise
Nicoară din Arad. Tradițiile arädane complectau de minune slova
scrisă de pe acelea vremuri. Unde atât.de puţin s'a putut scrie ca
la noi, tradiţiile au o importanţă capitală. iti ic încă mar fi
înţelese fără tradiţiile patristice.

În 3—15 Noemvrie 1812 se deschide cu mare solemnitate
preparandia din Arad. Primii profesori sunt: Dimitrie Țichindeal,
totodată seniorul .corpului profesoral, /osif /orgoviciu, doctor în
filozofie, nepotul lui Paul Jorgoviciu, Joan Mihuf şi Constantin
Diaconovici Loga.

, Cu groază văd Sârbii apostolia naţională a acestora. Să încep
persecuțiile contra rebelilor. În 1814 Țichindeal e deja dat afară
din slujbă. El însă nu amuteste. Străbate cu fabulele sale la inima
poporului fascinat de noua evanghelie a deşteptării naţionale. Lupta
contra uzurpării ierarhiei sârbeşti devine tot mai înverşunată şi dă
tot mai mulţi martiri.

Dar nu erau singuri. Din Oradea îi ajuta cu sfatul şi toate
mijloacele de care dispunea, Samuil Vulcan episcopul unit al Oradiei.

Aşa era spiritul acestor vremuri : să amuteascä glasul desbinării
confesionale când neamul îi chiamă la viaţă. Din Blaj chiamă
Samuil Clain şi pe apostolul Pavel de mărturie în procesul renas-
terii : „Mult este a fi născut român — zice Clain — cum învăţăm
dela însuşi Pavel apostolul, care măcar că era din sămânță jidov,
tot se lăuda şi cinste îşi tinea, că încă cu numirea este născut
roman (civis romanus), şi cu adevărat a se naşte din sânge de
‘roman, mult este“. lar Țichindeal din Arad chiamă la unire pe
toţi: „Să punem nouă înainte, ce dulceaţă şi fericire ar fi aşa
mare număr de romani că se iubesc ca fraţii şi se omenesc...
Nu e aici grecu, nici latinu, unit şi neunit. Să fim noi românii toţi
una, drepți şi adevăraţi creştini“.

www.dacoromanica.ro

488

Pe drumul dintre Arad şi Oradea, bătut odinioară de luptele
confesionale, se deschide noua cărare de unire naţională. Strânsa
legătură Moise Nicoară, Țichindeal şi Samuil Vulcan episcopul
unit al Orăzii, angajează şi pe acesta la spriginirea ortodocsilor în
lupta pentru obţinerea unui episcop român în Arad. Samuil Vulcan
pregăteşte calea deputatiei arădane la Viena şi o ajută şi cu bani.
Cercetările profesorului Avram Sădeanu în biblioteca imperială din
Viena au dus la relevarea gândului secret al împăratului Francisc
I, (der geheime Wunch des Kaisers) care era câştigarea Românilor
din Ardeal şi Banat pentru unire. De aici provine înduplecarea
numirei unui episcop român prin care să se prefacă în episcopie
unită. Actul din care se invederează această intentiune a Habsburgului
Pam publicat în limbă originală germauă în Anuarul institutului
pedagogic-teologic din Arad. Tot intrigile Habsburgilor în călcâiul
nenorocitului nostru popor, de câte ori e apropiere între fratii de
un sânge.

Aceste gânduri tainice insă nu Sau resimţit în Arad. Entu-
ziaştii profesori din Arad au făcut religie din cultura naţională sin
această religie s'au crescut în Arad dela 1812 — anul înfiinţării
preparandiei — până la 1922 — împlinirea centenarului şcoalei
teologice — 3648 învăţători şi 2112 preoţi. Şi tot aşa s'a făcut în
şcolile surori.

Mai era încă o ceaţă asupra neamului românesc; Ceaţa fana-
riotă de dincolo de Carpaţi. Aceasta a risipit-o Gheorghe Lazăr,
cu cartea lui românească. Viaţa lui e o parafrază a celorlalţi dascăli
mari ai neamului românesc. (Un „a-b-c“ turtit de poteraşii omni-
potentilor stăpâni ai zilei).

Si pe Gheorghe Lazăr îl vedem cu ochii sufleteşti „în odäita
lui murdară, cu hainele lui roase; cârmuind din mormânt după
moarte noroade şi generaţii întregi care au vrut sau nu au vrut să-i
dea pâine cât trăia“ pentru o idee, ideea unităţii naţionale, pe
care vizionarii aceştia o au în sufletul lor, precum descrie Carlyle
pe eroul apostoliei nationale. Țichindeal se adresează cătră nafia
„Daco-românească“ din Banat, Tara românească“, Moldova, Ardeal
şi ţara Ungurească“, când o chiamă la cultivarea minţii. „Cănd te
vei uni, mai aleasă nație nu va fi pe pământ înaintea ta“,

Vizionarii aceştia privesc deo nație pe toţi Românii, ori unde
Sar afla ei încadraţi politiceşte. Această conştiinţă a unităţii natio-
nale duce pe Gheorghe Lazăr la Bucureşti să facă rânduială şi
acolo cu limba românească, |

www.dacoromanica.ro

489

Sub o cârmuire sufletească a acestor eroi ai desteptärii natio-
nale am ajuns noi la eroul necunoscut, care a făcut o Românie
mare „din natia Daco-română împrăştiată în Banat, Tara Româ-
nească, Moldova, Ardeal şi Tara Ungurească“.

Par'că unitii de astăzi nu văd aceea ce au văzut alţii cu o
sută de ani mai înainte, de aceea e bine să se aprindă candela
amintirii la mormântul acestor eroi ai deşteptării naţionale, ca să
lumineze tuturor. Cultul eroilor e „legătura divină care uneşte în
toate timpurile pe omul mare cu ceialalti oameni“. (Carlyle) Să
întărim această legătură când clădim România nouă.

Cum văd eu chipul lui Șaguna. *)

În mitropolitul Șaguna se întrunește cultura teologică orien-
tală cu cultura umană occidentală. Are „toată ştiinţa“. Dar nu
aceasta constituie personalitatea lui cea mare. El n'a fost numai
un erudit învăţător.

El a fost „un suflet mare, deschis pentru însămnătatea divină
a vieţii.“ Un vizionar, care vede prin aceea ce a fost şi aceea ce
este, aceea ce are să vie. În acelaş timp înzestrat cu aptitudini
de a croi drumuri noui şi cu o voinţă tare, biruitoare de a face
din acest drum, drumul mântuirii unui neam. Un suflet profetic
creator.

În orice timp şi împrejurări ar fi trăit el, ar fi fost un crea-
tor. A fost norocul neamului românesc, că el s'a făcut preot şi că
împrejurările l-au adus la Sibiu, ca noi să avem parte de duhul
lui creator.

Aceasta personalitate mare l-a predestinat de reformator într'o
epocă, când naia bisericii era ameninţată cu scufundare si cu ea
poporul românesc. Dar n'a fost un reformator revoluţionar, care
răstoarnă trecutul. El a restaurat numai cultul religios şi national
în înţelesul propriu, dar opera lui e o reînoire a Sionului românesc,
iar el un Esra şi Neemia al Românilor.

În sfârșit o nouă revelație în procesul de desvoltare a bise-
ricii lui Hristos în lumea nouă.

Mitropolitul Şaguna a rechemat trecutul în opera sa con-
structiva. Pe el a zidit viitorul. În felul, cum a făcut aceasta, e
originalitatea, — originalitatea personalității creatoare a reforma-
torului evolutiv.

*) La serbările semicentenare dela moartea Mitropolitului Șaguna.

www.dacoromanica.ro

490

Rând pe rand a scos neamul românesc din obezile jobăgiei,
biserica din obezile ierarhiei sârbeşti, i-a dat apoi o autonomie
largă, unică în felul ei, cu participarea elementului laic la viaţa
socială a bisericii. O mică republică democratică — dacă vreţi:
un mic imperiu ideal visat de Plato — în marea monarhie habsbur-
gică cu aparente de constitufionalitate.

Colaborarea mirenilor cu clerul a strâns legäturile dintre
cele două elemente constitutive ale bisericii: şi în aplicarea
legii noui a făcut din ea o institufiune națională, în care însă
disciplina canonică s'a sacrificat disciplinei naţionale. Preoţii au
rămas umiliți şi goi ca șerpii, bisericile în ruină: totul se
sacrifica pentru scoala națională a bisericii. Aceasta este nota
generală a celor cincizeci de ani dela moartea mitropolitului
Şaguna. |

În anul 1918 s'au împlinit cincizeci de ani dela alcătuirea
Statutului Organic. Într'o şedinţă a Consistorului mitropolitan pro-
pusesem, să se codifice toate legiuirile sinoadelor şi congreselor
dela întroducerea Statutului Organic întro carte jubilară istoric-
critică, ca să avem o icoană clară despre ce a produs viața con-
stituțională în decurs de cincizeci de ani si să ne tragem înväfätu-
rile pentru viitor. Consistorul a inițiat adunarea materialului, dar
a urmat val-vârtejul, în care nici lycrarea nu s'a terminat, nici ju-
bileul nu s'a ţinut. Preocupările dela 1918 încoaci au scăpat din
vedere, ca această datorie să se achite pe aniversarea semicente-
narä a morții mitropolitului Șaguna. Dar codificarea aceasta nu
poate rămânea într'atâta. Istoria trebuie să aibă elementele ei de
judecată asupra roadelor pomului vieţii sădit de marele mitropolit.
Dacă n’a dat roadele aşteptate viaţa constituțională de cincizeci de
ani, să se ştie, dacă ele provin din vina Statutului Organic ori
din vina aplicării lui greşite, pentru a utiliza aceasta experienţă la
revizuirea de acum a Statutului Organic, respective reorganizarea
bisericii autocefale române.

În procesul de reorganizare a bisericii patrimoniul sagunian
a fost firul conducător, dar formula de unificare a încurcat ifele
acestei evoluţii istorice. S'a crezut, că prin formula juridică a ar-
ticolului unic, ca la o vrajä, va dispărea cvadrupla formă de organi-
zatie seculară şi se va contopi în una imaginară, când chestiunea
dimpotrivă reclama un studiu profund pentru armonizarea cva-
druplei organizații intr’una, care să aibă la bază sfintele canoane si
platiorma evoluţiei istorice,

www.dacoromanica.ro

491

A fost pusă rău chestia cu: „vrei ori nu vrei unificarea ?4
Ori nu suntem noi o biserică? Unde este Românul ortodox, care
contestă unitatea bisericii ortodoxe române ? În noi să nu vadă
nimenea reformatori revoluționari, ci saguniani geloşi de patrimo-
niul lor. De libertatea bisericii. Nu din motive de separatiune de
Stat, ci din motive de a fi capabilă de înflorire. Înflorirea ei în-
seamnă înălțarea sufletelor la idealurile etice. O fara fără aceste
idealuri e fără suflet. O brută, care se sparge în hârburi,

Nu e vorbă de o dogmatizare, — dacă vreți — o infepenire
în cadrele Statutului şagunian, pentrucă atunci am descinde dela
principiul evoluţiei istorice. Mitropolitul Şaguna * însuși ar fi cel
dintâi, care şi-ar revizui opera acum, când biserica a ieşit din de-
fenziva apărării naţionale la largul libertăţii naţionale. Ar „revizui
partea politică şi-ar reîntrega disciplina canonică scăzută,

Principiul autonomiei bisericeşti nu este caduc în Statul
național, pentrucă el nu-și are izvorul în relațiile de controverse
între biserică şi Stat, ci în concepţia bisericii libere, întemeiată de
Hristos: „Eu sunt libertate. Fără această libertate nu poate trăi
biserica, cum nu poate trăi vietatea de pe pământ fără soare.

În războiul de acum libertatea lui Hristos a învins și a dat
popoarelor libertatea. Ar fi o sinucidere denegarea libertății dela
biserica, prin care se susține libertatea lui Hristos de viață dätätoare.

Slavă Domnului, România nouă a înţeles rostul unei biserici
libere. În constituția ei a pus temelia unei autonomii largi, ca să-şi
poată desfăşura plenitudinea forțelor ei morale spre binele Patriei.
Graiul e al parlamentului, dar sufletul, care a inspirat graiul legiui-
torului, este al mitropolitului Şaguna.

Mitropolitul Şaguna a făcut o epocă, dar nu s'a consumat
în acea epocă. Sufletul nu moare. Sufletul lui deschide acum din
mormânt însemnătatea divină a vieţii ‘pentru Patria nouă: epoca
nouă a civilizaţiei creştine. Acum se desfăşoară întreaga lui mărime,
caracterul lui profetic.

Peregrinagiul dela Răşinari e o evlavioasă închinare înaintea
geniului marelui Ierarh şi o înălțare sufletească la idealul unei
Românii creştine, pe care nici porţile iadului nu o vor birui.

Să stăm bine, să stăm cu fică, sfânta jertfă cu pace să o
aducem la împlinirea acestui ideal.

www.dacoromanica.ro

492
Dr. Nicolae Ontu.*)

— Un om care nu poate fi uitat. —

Era odinioară un mic comitat, Zarandul, la care lumea româ-
nească privea ca la un loc sfânt.

Pe acest loc sfânt se află în Tebea goronul lui Horia, un
simbol al pomului vieţii din Paradis; cine îşi hrănește sufletul din
el, nu moare. Aici s'au urzit revoluțiile din 1784 şi 1848; aici
şi-a purtat durerea lancu, Regele Munţilor şi aici sub goronul lui
Horia din Tebea zac moaştele lui, la cari în zilele trecute s'a
închinat Regele si Tara. Lângă Tebea e Rişca. Aici a văzut lumina
zilei Dr. Nicolae Oncu.

Copilăria lui e tipică a fiului de ţăran, un mic păstoraş; cel
mai bun dreseur de berbeci cu cari întra în sat jucându-i ca la
circ de minunea satului, ne spunea în bonomia lui Henţu, fostul
notar al Seliştei Sibiului, tovarăşul copilăriei lui.

De aici umbla la şcoală în Tebea, bătut de ploi si ninsori.
„Eram numai cât un cot, — ne spunea Oncu, — dar mergeam cu ghiu-
{ura la Tebea tot in jocuri sburdalnice până în zarea dascălului,
care ne aștepta cu cea joardă în mână“. Aici la umbra goronului
lui Horia a învăţat carte românească Nicuşorul din Rişca, în atmos-
fera legendelor din 1784 si 1848.

Părinţii, bine situați după împrejurările locului, voiosi de
talentul descoperit în odorul lor, îl duc la învățătură mai înaltă.
Tren nu era pe acea vreme în partea locului. Plecat-a dar şi el
cum pleacă mofii la fara, cu „călăria“ şi căruța scârtäitoare, dar
mai mult pe jos, la liceul din Beiuș, de aici trece la Lugoj pentru
însuşirea limbei germane, iar la Oradea pentru limba maghiară.

În drumurile aceste purtat-a şi el desagii istorici ai Ardealului
pe urmele lui Şincai. Odată îmi arătă în apropiere de Deva locul
de pe ţărmurii Mureşului, unde şi-a ţinut în apă picioarele umflate
şi sângerate de calea ce-a făcut-o pedestru dela Lugoj la Rişca.
Pe vremea aceea nu erau burse; studenții se întreţineau din me-
rinde de acasă si instructii pe la familii, unde isi însuşiau manieri
sociale.

Dorul de a învăţa a învins toate. Nicolae Oncu este tipul
clasic al studentului ardelean, care prin sine însuş s'a susținut la
şcoală şi s'a perfecţionat din diliginfa proprie.

*) La sfinţirea crucii dela mormântul din Risca.

www.dacoromanica.ro

493

În anul şcolar 1863/4 îl aflăm ca student la academia de drept
din Qradea, ia rolul de toboşar a culturei române.

După furtuna revoluţiei din 1848/9, se încep mişcările cultu-
rale în Ardeal. Tinerimea dela şcolile streine se constituie în
societăți culturale sub numirea „Societate de lectură“. Prima socie-
tate culturală română în Transilvania şi Ungaria o înființează stu-
denţii din Qradea în anul scolar 1851/2 sub numirea: „Societatea
de lectură a junimei romane studiose la Academia de drepturi și
Arhigimnasiul din Qradeaf. Societatea aceasta constituită sub
conducerea profesorului Alexandru Roman, e extrem de activă în
primii trei ani şi şedinţele ei publice, la cari iau parte toți intelec-
tualii din Qradea, sunt adevărate sărbători naţionale. Aici îşi începe
activitatea literară academicianul de mai târziu Atanasiu Marinescu
şi Iosif Roman. În anul 1854 societatea edă deja prima ediție a
Almanacului sub titlul: ,Versuinfi Romani adecă Culesiune ver-
suaria din Foiele Naciunale dela 1838, edată prin Societatea de
Lectură a Junimei Romane studinte la şcolile Qradane. — Sarcina
I Qradea;ff iar a doua sub titlul: „Diorile Bihorului, almanacu
Naciunal, dela societatea de lectură a Junimei Romane studinte la
şcolile Qradanefi. Aici au apărut şi poeziile lui Spura: „Grânele
vara se coc „Du-te dragă bäetelef și „Mai turnati-mi încăodată“.
Cântecele de predilectile a bihorenilor generalizate în tot Ardealul.

Aşa se vede însă că după acest avânt a urmat câţiva ani de
stagnare în mişcarea culturală din Qradea până la 1864, când se
pune în fruntea societății profesorul, vestit orator, Iustin Popfiu în
jurul căruia vedem grupați studenţii în drept: Nicolae Qncu,
Elia Trăila, Vasile Ranta-Buticescu, Nicolae Zigre, Paul Fäsie,
Vasiliu Papp, Avram Bârlogia, loan Drumariu, cari toţi devin figuri
marcante în viața noastră națională culturală.

Nicolae Qncu secretarul societății de lectură, în avântul lui
pentru renașterea acestei societăţi, biciueste în raportul său astfel
letargia de șapte ani:

„Suntem la 1858 în lunile, când frunzele uscate cad de pe
ramii arborilor, dând gerul; suntem în sezonul, când o receală,
indiferentismul, trase un văl negru pre fața Societăţii, sub care-și
începu neconturbat somnul seu letargic care avu fatalminte, o du-
rată de şese ani întregi. Nici un diletante, nici un june român nu
îu atât de temerar, se conturbe somnul dulce în care balansa
musa română, . .. generoşii patroni cari din zel cătră limbă si
națiune își întinseră obolul în punga Societăţii, avură cel puţin cu

www.dacoromanica.ro

494

ce se juca, avu ce zurui în buzunariu; donară cărți de avură ce
roade molile. Traditiunea — căci protocoale nu se află — voeste
de conducători în aceşti ani pe D. D. Vasile Iutiu, Ignatiu Szabo,
Vasiliu Papp Szilâgyi. lată sumariul capitlului prezente, cu ce fac
şi eu pe istoricu“,

La acest glas de chemare a entiziastului secretar Nicolae
Oncu se începe o nouă activitate literară în sânul societăţii. :

Elie Trăilă ia premiul cu „Fica lui Menumorut“ si Vasilie
Ranta-Buticescu seceră laurii activității sale literale. Societetea de
lectură editează un nou Almanach, redactat de secretarul societăţii
Nicolae Oncu sub titlul „Fenice“. — „Almanacu Beletristicu dela
Societatea de lectură a Junimei Romane studiose la Academia de
drepturi şi Archigimnaziul din Oradea. Oradea cu tiparul lui Acațiu
Tichy 1867“,

Nicolae Oncu lasă o brazdä adâricä în ogorul culturei nationale
în cel mai primejduit ţinut românesc si iubirea tuturora cari s'au
îndulcit de manierile lui fine; el duce eu sine din Oradea numele
tânărului de mari speranţe la care priveşte tot Ardealul cu mândrie.

Zărăndanii mândri de fiul lor îl îmbrățișează cu drag, acade-
micianul Dr. Iosif Hodoş îi exoperează o bursă dela ,Fundatiunea
Transilvania“ din Bucureşti pentru străinătate. Cu această bursă
merge Nicolae Oncu la Universitatea din Viena.

În Viena se înființase la 1864 „Societatea Academică România
Jună“ după chipul celei din Oradea, acea binecuvântată societate
care a întrunit în sine tinerimea română din Regat, Bucovina și
Ardeal. O zală de aur a unității noastre naţionale. Nicolae Oncu
aduce şi aici simţul lui cultural profund si învâpăiata lui iubire de
neam. Secretarul celei mai vechi societăți culturale din Oradea
este primit cu drag în „România Junä“ unde devine intimul prieten
a lui Eminescu şi Slavici, un trifoliu nedespărţit. Această prietenie
cu Eminescu şi Slavici caracterizează sufletul lui idealist, căci nu
e întâmplătoare acea prietenie, ci o înrudire sufletească care i-a unit
fără să ştie ei cum. Atâta ştiu despre această epocă a vieții lui
Oncu, că și în „România Jună“ a fost foarte activ, dar nu-mi stă
la dispoziţie arhiva „României Jună“ din care aș putea să dau
amănunte din această activitate.

Dela Viena trece la Universitatea din Bruxelles în Belgia unde
îşi ia doctoratul în drept. Câtăva vreme stă şi în Paris, vizitează
şi Londra. În Belgia îşi insuseste perfect limba franceză și ceva din
englezeste,

www.dacoromanica.ro

495

Înapoiat în țară cu înaltele sale studii este întimpinat de
învitarea la o catedră dela facultatea de drept din Bucureşti, deşi
conservatorul Titu Maiorescu intr’o scrisoare îl află prea „roşu“
adecă liberal, cum ardelenii peste tot erau admiratorii marelui loan
Brătianu, revoluţionarul ideei de unitate naţională. Oncu însă era
obligat a rămânea în Ardeal în virtutea bursei primite dela „Tran-
silvania“ dată cu condifiunea, că bursierii ei să rămână în Ardeal
pentru a forma aici o clasă intelectuală superioară şi ma voit să
se sustragă dela acest -obligament moral.

Dieta din Budapesta desființează la anul 1876 comitatul
Zărand prin articolul de lege XXXVIII. O parte din el trece la
comitatul Hunedoara, alta la Arad şi prin aceasta dispare din Baia
de Criş pleiada „domnilor români,“ rămânând numai cu mormâtul
lui Avram lancu din Tebea şi cu gimnaziul din Brad susţinut in
dinți de cei ce mai rămaseră acolo ca ultimii mohicani ai cetăţii
lui lancu. |

Oncu se aşează ca stagiar în Arad, lângă genialul advocat loan
Popovici Desseanu. În curând devine aici iubit de toată suflarea româ-
neascä şi respectat de streini pentru înalta lui cultură şi bunătatea
inimei. Un om care a creat în Arad o atmosferă nouă între tinerime.

În curând ia diploma de advocat şi-şi deschide propria can-
celarie advocatialä spre mulfumirea vastei clientele ce-l cercetează
si devine omul de încredere a poporului.

Aradul era un puternic centru politic pe acele vremuri. În
1884 se produce sciziunea politică. Şeful politic al Aradului loan
P. Desseanu susținut de episcopul loan Mefianu şi aderenții lui
personali fuzionarä cu partidul maghiar guvernamental de pe vre-
muri, cu formula „mânei libere“ în chestiile naţionale. Era o în-
cercare de bună credință a întroduce şi la noi politica săsească de
oportunitate. Aceasta însemnă însă în lumina ortodoxiei naţionale
o depăşire dela programul naţional din 1881 şi în jelozia amorului
național era socotită de tradare naţională. În furtuna ce a deslăn-
fuit această fuzionare efemeră s'a desprins gruparea naţională in-
transigentă a tinerimei din Arad. Erau tinerii advocafi Nicolae
Oncu, Aurel Suciu, Mihai Velici, Gheorghe Lazar, Vasile Pop,
doctorul G. Vuia, protopopul George Popovici, Solcelean şi tinerii
profesori seminariali Vasilie Mangra, Atanasie Tuducescu şi eu. Cu
noi mai era si marele român advocat Mircea V. Stănescu şi sa-
vantul asesor consistorial Dr. George Popa din generația veche,
Nicolae Oncu era leaderul acestei tinere generații,

www.dacoromanica.ro

496

În clocotul acestei resurectii estinse asupra întregului Ardeal
prin înființarea „Tribunei“ din Sibiiu, Nicolae Oncu vine cu ideea
înființării unui institut de credit si economii în Arad. Eram toţi
tineri, fără avere, luaţi în taină de cătră „oamenii de greutate“
şi totus emisia de 100.000 fl. este acoperită cu 130.000 fl. de
cătră amicii nostri din Bănat, Ardeal si din comitatul Aradului.
Preotimea, învăţătorimea şi notarii comunali au îmbrățișat cu toată
căldura noua întreprindere economică. În 1877 ia ființă „Victoria“
sub conducerea lui Nocolae Oncu, care de atunci și-a închinat tot
eul lui cel bun acestei institufiuni.

Norocul institutului a fost, că dela început dobândeşte de
prim contabil pe tinărul Sava Raicu, care cu cunoştinţele lui de
specialitate atât de norocos intregeste pe omul ce simboliza cin-
stea în fruntea institutului. Două suflete armonioase şi două puteri
muncitoare extraordinare ; doi fii de țărani cu iubirea învăpăiată
de țăran în suflet, cari pas de pas ridică „Victoria“, până la înăl-
țimea în care au lăsat-o moştenire generaţiei de astăzi. Nu înţeleg
sub moștenire îmbogățirea acţionarilor, căci „Victoria“, altruistä
intotdeauna, a dat dividente mici, ci îmbogățirea provinciei Arad.

Prin „Victoria“ iesă poporul de sub robia economică a băn-
cilor streine si se începe emularea sătenilor în sporirea moșiei lor;
o sistematică împroprietărire a ţăranului prin munca sa, mai ales
pe moșiile parcelate a latifundiarilor Aşa ia avânt economia rurală
din Arad, îmbogăţira poporului. „De aici şi-au cumpărat părinţii
nostri averile“ mărturisea mai adeunăzi un tinăr ţăran, care călca
pragul Victoriei cu profund sentiment al recunostintei. De aici s'a
înciripat şi mica industrie şi comerț — Aradul economic, mândria
României de astăzi — toate sub oblăduirea lui Nicolae Oncu.

Vă felicit la numele bun ce-l are „Victoria“ în cercurile
financiare, îmi spunea odată Anton Carp, fostul guvernator al băncii
naţionale din Bucureşti. În Budapesta şi Viena se onorează cinstea
conducerei si a directiunei, care înlocuieşte la D-voastră perfect
garanția materială ce se obicinueste a Se cere dela directorii bän-
cilor. Sunteţi priviți cu multă simpatie, deși faceţi politică natio-
nală. Oncu D-voastră e mult apreciat“. Tot atât de elogios se ex-
prima despre Oncu și „Victoria“ Bibicescu de câte ori vorbeam
cu el. Tăria „Victoriei“ a fost cinstea conducătorilor ei. De acolo
nu s'a îmbogăţit nici un director şi nici un funcționar.

Alături de această cetate economică se clădesc instituţiile
culturale : mai înainte mica tipografie a „Tribunei,“ după aceea

www.dacoromanica.ro

497

palatul „Tribunei“ cu cea mai modernă tipografie şi librărie, casa
naţională cu biblioteca Qncu din Parneava, şcoala de fete Stroescu,
şcoala din Sega, fondul internatului etc. Tribuna înființată în Arad
adună în jurul ei la început pe redactorii Ion Rusu Sirianul,
Slovacul Augustini, Sever Bocu, Ilarie Chendi, mai apoi tinăra
generaţie a scriitorilor în frunte cu poetul nafiunei Qctavian Goga,
cari aici îşi desfăşură steagul cultural purtat de „Tribuna“ glorios
peste tot pământul Ardealului, Bănatului şi Ungariei, Aici descind
scriitorii din Bucuresti si se fin serbările culturale în cadrele
şezătorilor literare, cari atrag la Arad lumea fermecată de frymu-
setea graiului românesc şi înălțimea gândirilor poetice, Aşa se face
cultul unității culturale. Si acest Arad cultural s'a clădit sub obla-
duirea lui Nicolae Qncu.

„Victoria“ a dat Aradului independența economică, „Tribuna“
şcoala politică, aşa se mişcă toată suflarea românească la îndru-
mările date de „Tribuna.“ În sala comitatului din Arad, în con-
ferintele nationale dela Sibiu, in revolutionarea Memorandului, în
congresul naționalităților din Budapesta, la urnele electorale, Aradul
cu preoțimea şi poporul lui strâns ca un zid sub steagul naţional
este înainte mergător în întreg Ardealul cu o pilduitoare abnegatie
si jertfă de sine. Si aici, la clădirea Aradului politic militant, Nicolae
Oncu, valorosul membru al comitetului national, are partea lui
creatoare.

Tu Qncule ai fost meşterul Manole, pe care te-a ucis crea-
țiunea ta. Ai clădit o operă monumentală în Arad şi ţi-ai istovit
viaţa în această operă minunată. Moartea te-a aflat în iarna geroasă
din 1914 întrun sanator din Gratz, unde îţi căutai leac de vinde-
care din boala ta cea grea, Ai adormit bland, cum ţi-a fost toată
viața blândă.

Te-am adus acasă si în 18/31 lanuarie 1914 te-am înmor-
mântat lângă părinţi, în cimiterul bisericii din Risca, în faţă cu
marele mormânt din Tebea. Eu tesam parentat, ori mai bine zis,
am plâns cu acea imensă lume ce s'a adunat la sicriul tău să
plângă după un om care a făcut numai bine cât a trăit pe pă-
mânt. Dar plâns-au si cari n’au fost acolo şi de durerea că nu pot
fi la despărţire. În acele multe plânsete a fost şi o imputare, „De-
plâng — telegrafiază Sever Bocu, care nu putea veni din Regat la
înmormântare — cu adâncă induiosare moartea valorosului nostru .
tovarăş de luptă si conducător Nicolae Qncu, căruia istoria
Aradului fi va consacra ce-a mai glorioasă pagină drept re-

32
www.dacoromanica.ro

498

splată strălucită a marilor sale merite si a marilor nedreptäfi ce
a îndurat“.

Răsplata a si urmat. Aureola ce s'a format asupra mormân-
tului din Rișca străluceşte tot mai mult. Cu cât ne îndepărtăm în
vreme de viața lui pământească îl vedem tot mai mare, mai glo-
rios în creafiunile lui cari au pregătit calea spre România-mare
şi-şi dau astăzi roadele lor imbelsugate..

Directiunea institutului de credit şi economii „Victoria“ inspi-
rată de tradiţiile ei mari ridică la căpătâiul lui Oncu din Rişca o
cruce, ca o grăitoare mărturie a perpetuei recunostinfe ce se pă-
strează în casa zidită de el. Se va face pelerinaj la mormânt cu
evlavie crestineascä. Acum nu mai plângem pentrucă în cei zece
ani dela moartea lui i-s'a făcut dreptate în prisosinfä ; astăzi toată
suflarea cu recunoştinţă îl fericeste ca pe părintele Aradului de
astăzi.

E un obicei românesc ca în lupta vieţii, oamenii să se prindă
de fraţi de cruce. Fraţii de cruce isi împart si binele si răul si
sunt nedespärfifi până la moarte. Nicolae Oncu mi-a fost frate de
cruce nedespärtit în decurs de 35 ani, cât am purtat împreună
crucea vieţii în cea mai frumoasă epocă a vieţii noastre.

Nedespărţit voiu să rămân si de memoria lui până va suna
ceasul revederii. Până atunci voiu vesti fără preget lauda lui. Nici
când nu a fost om mai vrednic de pomenire.

+ Partenie Cosma.

S'ar putea zice şi despre Biharia: „Și tu, Biharie, întru nimic
nu esti mai mică între ţinuturile Ardealului“, pentrucă această Biharie
a avut suflet, care a dat neamului românesc pe Emanuil Gojdu, pe
Nicolae Jiga, pe Miron Romanul, pe Miron Pompiliu, pe Partenie
Cosma şi atâţia bărbaţi valoroşi, cari au avut partea leului în apărarea
națională. Toţi mecenati ai tinerimii şi apostoli ai ideei naţionale,
— numai unuia dintre aceşti pregătitori ai zilelor de astăzi, numai
lui Partenie Cosma i-s'a hărăzit fericirea, să vadă cu ochii mântuirea.
Să zică cu dreptul Simion: „Acum slobozeste pe robul Tău, Stäpâne,
în pace, că văzură ochii mei mântuirea, ce-ai pregătit-o poporului
Tău românesc!“ Dar numai atât, că a văzut mântuirea neamului său,
pentrucă bätrânetele nu i-au îngăduit să munciască la clădirea
României noui şi el, cu sufletu-i mare românesc, cu inteligenfa-i
scăpărătoare şi cu voinfa-i de fer care nu cunoştea obstacole,

www.dacoromanica.ro

- 499

El, care era concrescut cu epoca mare din jumătatea a doua
a veacului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, era, mărturie
vie a sbuciumului şi împreună lucrător la toate faptele mari ale
marelui ierarh Șaguna, ale luminatului mecenate Gojdu şi sufletul
întemeietor al partidului national, începător în conducerea și în-
drumarea acestui partid spre epoca lui de aur. Personalitatea superioară
i-a creat o poziţie dominantă în corporatiile noastre bisericeşti.
Toate câte s'au făcut în viaţa noastră bisericească constituţională
prin trânsul S'au făcut şi fără de dânsul nimic nu s'a făcut din
câte s'au facut.

Când a luat el conducerea, Albina era o bancă mică. Ela
făcut din ea o bancă mare: matca financiară a Ardealului, din care
au răsărit băncile româneşti din Ardeal, ca tot atâtea arterii economice,
cari au creat proprietatea mică în Ardeal, în care rezida puterea
economică a poporului românesc din coaci de Carpaţi. Ardealul
muncitor lui are să-i mulțumească deschiderea terenului de muncă.

Asociatiunea, acest centru cultural, care susținea unitatea culturală
cu Românii de pretutindenea ducându-o în toate colţurile locuite de
Români, în ţinuturile cele mai primejduite: în Biharia, Sătmar, Sălaj,
pretutindeni trezind conştiinţa naţională, a fost susţinută cu jertfe
băneşti, când a trebuit şi cu trâmbita glasului lui răspicat şi cinstit
de purtător al credintii strămoşilor pe plaiurile româneşti.

Cu un cuvânt, ori unde privim în trecutul apropiat, pe el îl
vedem în fruntea tuturor acţiunilor, tuturor frământărilor pentru
neam şi lege.

Cu smerenie şi evlavie ne’nchinäm în faţa mormântului proaspăt
din Sibiu, care adăposteşte osămintele marelui român Partenie Cosma.
El e şi mortul bisericii ortodoxe, pentru care a trăit şi muncit şi
în credinţa căreia a murit.

+ loan Slavici,

S'a sfârşit tragedia unui om. loan Slavici a trecut la cele veşnice.
| El este fiul Aradului, născut în Șiria la 1848. Liceul l-a urmat
în Arad. Universitatea la Pesta şi Viena unde se ’ncheie legătura
sufletească între el, M. Eminescu şi Nic. Oncu, devenind tustrei
sufletul Societăţii universitare „România Jună“.

Prima etapă a carierii sale este Oradea, unde intră ca arhivar
la Consistor. Vicarul de atunci, Miron Romanul cere încuviințarea
Episcopului Procopiu Ivacicovici pentru tinärul „cu studii si capacitate

32*
www.dacoromanica.ro

500

bună şi cu purtare recomandatoria“ şi este numit la 21 [unie 1873,
dar încurând ajunge în conflict cu şeful său şi la 1 Octomvrie
părăseşte oficiul. Conflictul acesta a lăsat amărăciune în sufletul
amândurora, pentrucă atunci când se întâlnesc din nou în Sibiu,
loan Slavici ca directorul Tribunei, iar Miron Romanul ca mitropolit,
Slavici deschide focul contra Mitropolitului şi tot neamul lui, înţeleg
pe Partenie Cosma, acuzându-i de răi Români.

loan Slavici a desfăşurat pe terenul literar o activitate strălucită
realizând în proză acele neuitate creaţii, impresionante prin sufletul
popular pe care-l reprezenta, remarcabile prin puritatea şi siguranţa
expresiilor,

Îndeosebi prin scrisul său în Tribuna dela Sibiu, mai apoi
dela Arad, a emancipat limba românească de sub influenta etimolo-
gismului blăjan şi a învăţat Ardealul să scrie şi să vorbească limba
curată a poporului. Închinarea lumii literare înaintea talentului creator
al lui loan Slavici a ajuns culmea, când chiar după dezastrul său
politic, după temnita din Văcăreşti, sa format un curent ca să i-se
confere lui în anul acesta premiul naţional literar de 100.000 Lei,
dar sentimentul public care nu era ostil ajutorării bătrânului povestitor
în o altă forma, nu i-a putut ierta că atunci când a sunat şi pentru
neamul românesc ceasul, el n’a avut sentimente şi idei în acord
cu aspiratiunile legitime ale neamului nostru şi n'a putut fi ca scriitor
un îndrumător, un apostol. Premiul a fost conferit lui loan Al.
Brătescu Voineşti şi loan Slavici s'a resemnat cu seninătatea unui
clasic creştin în fata vieţii.

Vremea îngăduitoare va netezi odată asperitatile contimporanei-
tätii şi până atunci „Popa Tanda“ va trăi mereu în sufletul preoților
din satele uitate, care îşi vor găsi un frate în eroul lui loan Slavici,

În 1884 s'a mutat din Bucureşti la Sibiu, unde a luat conducerea
Tribunei şi a creat starea aceea agitată naţională, care a pregătit
calea pentru Memorand. Pentru articolii violenti, ce i-a scris, a
suferit un an de temniţă la Vat. lesit din închisoare nu s'a mai
înapoiat la Tribuna ci a rămas în Bucureşti,

EI şi-a răzimat politica pe simpatiile tradiţionale habsburgice,
crezând în protecţia Habsburgilor faţă de agresiunile guvernelor
maghiare,

După refuzul Memorandului au slăbit acele simpatii între
Romani şi s'a ivit o înclinare spre o înţelegere cu maghiarii. Slavici
cu Brote au determinat în 1910 pe Vasile Mangra la apropierea
de guvernul maghiar, dar au întâmpinat rezistenţa tuturor Românilor,

www.dacoromanica.ro

501

Tribuna din Arad, succesoara Tribuhei din Sibiu, a rupt toate
legăturile cu întemeietorii ei, Brote şi Mangra şi a luat lupta contra
triasului : Slavici, Brote şi Mangra. Octavian Goga scrie fulminantul
articol: „A murit un om“, adecă Slavici. De atunci a început tragedia
acestor trei bărbaţi. Eugen Brote moare în mizerie, părăsit de toţi:
Vasile Mangra se stinge în Pesta condamnat de toată lumea şi
este înmormântat acolo, iar Slavici nu găseşte în conştiinţa sa’
suportul moral necesar spre a se înălța deasupra tristelor conside-
raţiuni, cari îl determinase să se angajeze pe panta primejdioasă.

Condeiul lui îl pune în slujba duşmanului pledând în timpul
neutralității pentru întrarea României in răsboiu aläturea de Puterile
Centrale şi purtând această luptă antinationalä şi pe vremea înge-
nunchierii României de cătră armatele germane. După îzbânda finală
a României este tras în judecată pentru trădare de patrie şi con-
damnat la închisoare.

În 1919, când România se bucura de gloria întregirii neamului
şi tovarăşii lui de luptă de odinioară stăteau în Parlamentul român
ca în cetatea libertăţii româneşti, loan Slavici zăcea la 5 Km.
depărtare în o altă cetate: închisoarea din Văcăreşti şi cum dela
Parlament se văd zidurile întunecoase ale temnitei, auziam parla-
mentari oftand: noi aici, Slavici acolo! Ce zguduitoare tragedie a sorții!

Din sentimentul de evocare a eului celui bun al lui Slavici
a pornit acţiunea parlamentarilor ardeleni pentru eliberarea lui, ce
Sa şi întâmplat. După eliberare revine la activitatea lui literară.
Limba e aceeaş: fermecătoare, dar sufletul e rece.

Noi preoţii ne rugăm să fie iertat în cer, pentru marea lui
operă de luminare a noastră în vremuri de asuprire.

Omul înmormântat şi prohodit de Octavian Goga a murit
acum aievea şi trupeşte.

Ce-a fost omenesc în ființa lui piere, ce a fost sufletesc
rămâne pentrucă sufletul nu moare. N'a murit sufletul autorului lui
Popa Tanda şi Budulea Taichii.

www.dacoromanica.ro

502

+ Protopopul George Popoviciu.

S'a stins dintre cei, vii figura luminoasă a protopopului,
asesor consistorial în Arad, George Popovici.

Calitățile lui personale distinse, cultura lui superioară, râvna
lui pastorală şi nemărginita lui iubire de neam l-a făcut iubit şi
stimat de întreagă obștea românească.

Ca tinăr, foarte tinăr, ajunge de protopop al Şiriei. Acolo ia
lupta naţională şi candidează la scaunul de deputat dietal sub
teroarea ungară. Corupţia administraţiei si baionetele jandarmilor
îi împiedecă reuşirea, dar rămâne podgoria Aradului dârză, intran-
sigentă în sentimentele ei naţionale, o cutate a Românismului. În
1893 merge în fruntea mandrilor podgoreni la Viena în delegaţia
Memorandului şi nu se pleacă teroarei ungureşti nici după insultă-
torul refuz al împăratului Franz Josef. El e la procesul Memo-
randului, la congresul naționalităților din Budapesta, la toate confe-
rintele, dând pildă vie de adevărat părinte al poporului.

După alegerea : asesorului referent bisericesc din Arad loan
Pap, de episcop al Aradului, sinodul eparhial îl alege cu unanimitate
de voturi asesor-referent bisericesc, in care calitate dreptatea ii
este călăuza inimei în agendele desfăşurate la Consistor. Veniau
la taica prota, ca la părintele lor.

Frânt de munca intensivă, la 1917 trece la pensie, susținând
legăturile lui sufleteşti cu preoțimea, iese apoi din sgomotul ora-
șului în casa sa, acum a preotului Petru Pelle din Minis, unde a
fost îngrijit cu dragoste până şi-a dat nobilul. suflet.

Aşa se sting, unul după altul, eroii anonimi ai vremilor glo-
rioase, pe cari le-a trăit Ardealul subjugat. Cuvine-se să ne închinăm
înaintea memoriei lor și să ne rugăm pentru sufletele lor.

Dragă George, te-ai dus şi tu. Simt şi eu mirosul gropii.
La revedere.

www.dacoromanica.ro

503
+ Teodôr Pap.

S’a stins o viaţă de om cinstit si bun Român din vremurile
mari ale apărării naţionale.

Teodor Pap e originar din Urviş. S'a dus si el ca ceilalți
bihoreni, după absolvirea liceului din Beiuş, la Arad să facă teo-
logia si să se facă preot, fiind neam de preot şi el.

În Arad era prefect, pe vremea aceea a întroducerii legii de
naţionalitate, marele roman Gheorghe Popa, iar episcop Precopie
Ivacicoviciu, având de sfetnic pe profesorul de teologie Miron
Romanul. În lipsa candidaților de notari români, Gheorghe Popa
cere dela episcopul Ivacicoviciu clerici şi preparanzi. Aşa făcu
notari pe toți clericii si preparanzii disponibili. Din aceste ele-
mente crescute în spiritul cald românesc a vestitei şcoli arădane
se formează un corp de notari români, cari şi-au păstrat caracterul
lor românesc şi au fost stâlpii bisericii şi ai neamului în sate. —
S'au dus pe rând la cele eterne, rămânând numai doi pensionari,
Teodor Pap şi loan Ardelean din Sintea. — Acum s’a dus şi
Teodor Pap, în vârstă de 82 ani. Dumnezeu să ne mai ţină pe moş
loan Adelean în veşnica lui voie bună, ca o mărturie a vechiului notar
Român bun, de pe vremurile când era primejdie să fii bun Român.

Teodor Pap a fost scos la pensie de șovinismul administraţiei
centrale ungurești, înainte de vreme. — Ca pensionar a fost adus
de profesor de economie la seminarul din Arad, unde a făcut un
raiu de grădină cu elevii şcoalelor gemine, teologia şi preparandia.

Era un pasionat grădinar si aducea în grădinile seminariale
toată planta nobilă, cunoscută de el. Bäetii se adunau în jurul lui
ca nişte ucenici şi mergeau acasă la feriile Paştilor incarcati de
semințe şi altoi, pregătite de ei în seminar, să le semene acasă,
Aceasta l-a făcut cel mai popular profesor. „Baciu Todor“ era
o noțiune în seminar.

Dar nu numai din sol, ci şi din sufletul elevilor a făcut gră-
dină de flori, — florile omeniei şi a iubirei de neam. — El nu
“se mărginea numai la orele de lecţii, ci venia des de dimineaţă
la grădinile, pe cari le părăsia numai penserate, când nu mai
vedea să lucre. Lucrând, povestea elevilor poveştile vremurilor fru-
moase ale luptei naționale trăite de el.

Ai murit „baci Todore“. — Dacă n’a putut fi la înmormân-
tarea ta, pune pe mormântul tău acest buchet de recunoştinţă
fostul tău director, care te-a iubit,

www.dacoromanica.ro

Scrisori şi un inferviev.

Scrisoare cătră Românii din America *).

Iubite Domnule Popoviciu !

Sunt încântat de frumosul calendar și de pretioasele infor-
matiuni despre viata credincioşilor nostri din America. Dă-mi voe
să mă adresez cătră dânşii prin D-Ta.

Va să zică nu S'a stins încă cu desăvârşire sufletul românesc
dincolo de Ocean. Drägälasii copii în costumele lor româneşti cântă
Şi joacă jocuri româneşti, vârstnicii tot în podoabă românească
învârtesc hora la serbări bisericeşti si nationale, ca acasă. Calen-
darul D-Voastră înfăţişează tabloul unui colt de ţară românească
în America.

Da, e sufletul părinţilor dus de acasă, care îşi desmiardă
copilul cu ce are el mai drag, cu cântec, joc şi port românesc,
ca să-şi aline duioşia de casă. E Românul neamericanizat.

Cum însă eram cuprins de farmecul acestui drăguţ tablou,
încep a se strecura gândurile şi a depăna firele realității. Aceşti
copii mau școală românească. Ei vor fi crescuţi în școlile ameri-

*) Publicată în ziarul „America“ in 1923,

www.dacoromanica.ro

505

cane, fără religia si limba străbună, ca cetățeni âmericani, conto-
pindu-se în sufletul american, care altcum vede si înțelege lumea
decum o vedem noi ceşti dincoaci de Ocean. Astăzi mai fin în ei
sufletul părinții, dar mâne sunt pierduţi pentru neamul românesc.

Vorbesc ca martorul viu al începutului emigrării americane,
până astăzi. Izvorul emigrării Românilor ardeleni în masse mari, a
fost regimul nedprept maghiar, sub care Românul nu s'a putut ferici.

Au plecat oameni inglodafi în datorii sub povara anilor răi
şi a dărilor grele, ca din câştigul american să-şi mântuiască mo-
şioara ; ori bărbaţi puternici cari munciau pe nimica acasă, să-şi
câştige parale pentru clădirea unei căsuțe. Nimenea nu s'a dus cu
gândul să rămână acolo, ci să vină cât de curând acasă cu bani.

La plecare făceau slujbe d-zeeşti ; sosiți în America îşi făceau
case de rugăciuni și biserici și trimiteau acasă banii pentru familie
şi pentru biserici. Nu voiu uita nicicând frumoasa serbare a sfintirei
crucii dinaintea sfintei biserici din S. Nicolaul mare (jud. Torontal),
ridicată de cei din America, Sfințirea am săvârşit-o eu cu mare
asistență preoțească si cu coruri, în ființa de față a comunei întregi.
Ce sfânt act de legătură sufletească între cei îndepărtați şi biserica
lor de acasă, care ţinea aceasta legătură sufletească! Si asa era
pretutindeni. Dela biserică plecau cu rugăciuni de cerere, la biserică
le era prima cale după întoarcere, cu rugăciuni de mulțumită.
Dumnezeu este şi peste ape şi peste uscat, pururea și pretutindenea
cu fiii săi credincioși. Pe vremea aceea nu s'a pierdut nici un suflet
în rătăciri religioase americane.

Lumea de acasă îi privea cu simpatia pentru munca lor cinstită
şi credinţa cătră biserica şi neamul lor. Îmi aduc aminte cum directorul
băncii „Victoria“ din Arad, regretatul Sava Raicu întocmise la bancă
o secţie americană, care ţinea corespondenţa între familia de acasă
cu membrii lor din America; primia din America bani şi executa
ordinele de plată ale americanului, ca să nu fie expus înşelăciunii,
cu un cuvânt sub garanţia acelei bănci solide se desfäceau toate
legăturile financiare şi juridice între cei duşi şi cei de acasă. Directorul
Raicu asculta cu multă plăcere din fir în păr pe cei veniţi acasă.
De câteori mă nimeream să fiu la bancă când venea câte un american,
întram şi eu în sfatul lor. Odată spunea unul cum a venit peste
Ocean la Marsilia, de aici la Paris şi aşa mai departe prin oraşele
mari din apus. Da frumoase oraşe ai văzut? Și Parisul? îi spune
Raicu. „Ce frumoase oraşe, frumos e Seleuşul (de unde era el),
unde-i verdeață şi aer curat, iar nu Parisul, unde sunt numai ziduri

www.dacoromanica.ro

506

mari şi fum de te'neacă“ — fu răspunsul omului. lată mentalitatea
ţăranului nostru, iată de ce el vine acasă dupăce şi-a câştigat
paralele trebuincioase.

Biserica noastră mavea fonduri de propagandă, ca să trimită
credincioşilor ei din America preoţi misionari, cari să-i ţină strânşi
întrun mănunchiu în jurul bisericei, ca duhovnici, ca învăţători si
ca conducători fireşti, ci s'au dus preoţi din îndemnul lor propriu,
şi buni cari au zidit biserici, dar durere şi slabi, cari în loc să
adune au risipit turma. Această stare nenorocită a mai fost dublată
şi de elementele uşoare, în parte chiar rele, naufragiatii vieţii, ce
„şi-au pus terenul de vânătoare după victime, în America.

Unde slăbeşte biserica, acolo slăbește şi simţul national. Aşa
s'a întâmplat şi în America. Oamenii începură să se înstreineze de
obiceiurile lor bisericeşti şi naţionale. Se făcuseră americani. Precum
vom vedea, în dosul acelui americanism erau duşmanii de moarte
ai neamului românesc.

Americanii sunt frământaţi din aluatul tuturor neamurilor. Oameni,
cari din deosebite pricini şi-au părăsit ţara mamă şi au devenit
oameni noui în ţară nouă. În tara aceasta nouă s'a comercializat
totul şi religia. Se deschid biserici, întocmai cum se deschid prăvălii
cu toate etichetele de reclamă şi oamenii de bună credinţă întră
la „bolta“ religioasă, unde se fac sectari şi deschid apoi şi ei
bolta lor. Aşa urmând mai departe calea aceasta de a exploata şi
religia în folosul lor, în vremea din urmă S'au făcut unii Ruşi, cu.
dela sine putere, vlădici ortodoxi, cari pe plată bună ,sfintesc“ de
preoți tot felul de oameni, fără pregătire teologică, din darul pe
care nu-l au. Se repetă istoria lui Simon Magul.

Când a văzut Simon vrăjitorul cum se adună poporul să
asculte pe Hristos, s'a dus să cumpere secretul de atractiune a
poporului, pentrucă credea în boboane. De atunci a rămas numirea
de „simonie“ vinderea darului preoţesc pe bani. Aşa numiții episcopi
ortodoxi ruşi fără hirotonie, cari pun acum preoţi în America, sunt
urmaşii lui Simon Magul, iar nu ai lui Hristos; întru nimic mai
buni decât ceilalţi sectari ai dolarilor. Vorbim de episcopii necanonici.

Bunii nostri Români de odinioară, buimäcifi de acest spirit
sectar şi proväzuti cu dolari bine sunători, dela patronii lor, vin
acasă cu ideea de a face din România o Americă, Să se distrugă
toate asezämintele noastre D-zeeşti şi omeneşti, toate tradiţiile ce
ne-au sustinut până astăzi una, ca să ne putem realiza unitatea
întrun Stat national. Să piară biserica si Coroana română, legea si

www.dacoromanica.ro

507

obiceiurile româneşti şi graiul şi cântecul şi jocul şi vatra familiară
românească, ca să fie întocmite cu duhul american, că vezi Doamne
lumea s'a democratizat şi noi numai aşa vom putea fi democrați
dacă ne lăpădăm de sufletul nostru românesc şi ne dăm de legea
democrată

Ori ce-i legea democrată ? Legea poporului. Ei bine, dar n'am
fost noi întotdeauna una cu poporul? Și atunci când preotul român
făcea robotă şi hrănia alături de iobag cânii domnilor de pământ,
n’au murit preoţii „cu crucea în frunte“ în luptele poporului pentru
libertate ? Nu cea dintâi lege românească făcută de biserică, Sta-
tutul Organic, a dat în biserică votul obştesc? Nu cele dintâi legi
aduse în România-Mare au fost: legea de împroprietărire a ţăranului
şi votul obştesc? Nu avem toată libertatea cetäteneascä, afară de
a fäcätorilor de rele ?

Sunt două lucruri deoșebite, a vrea să descompuni ţara ta în
elemente câţi cetăţeni ai, ori să uneşti pe toţi cetăţenii într'o unitate
naţională şi religioasă şi să desvolti democraţia ta pe bazele ei
istorice după firea poporului tău şi conditiunile de viaţă ale ţării
tale, Să faci o Românie tare şi democrată în toată fiinţa ei.

Ori tocmai de aceasta se tem duşmanii Românilor, de aceea
vor să surpe temelia unităţii naţionale, biserica naţională ortodoxă.
De aceea acasă subminează temelia trecutului ţării, aşezămintele ei
religioase şi naţionale sub lozinca democrației internaţionale, iar în
America pregătesc cu dolari streini calea desființării bisericii. În
dosul lui Rockefeller şi ceilalți cu pungile, sunt Ungurii cari pe
această cale vor să-şi redobândească stăpânirea asupra Ardealului.
Propagandă sectară ce se face, nu e propagandă religioasă, ci
propagandă politică contra României, Fireşte că cei dincolo de
Ocean nu văd această cursă şi aşa unii întră în ea fără să ştie
ce fac.

A fost destul din prăpastia ce a făcut între noi pribegia
americană în vremea din urmă, când emigranții au început să se
lapede de legea românească şi să-şi piardă sufletul. Atât de puţini
Suntem pe bogatul nostru pământ românesc, încât nu trebue să
îngăduim ca să mai piară nici un suflet românesc. De aceea v-am
chemat acasă în cuvântul ce vi-l’am adresat în Calendarul vostru.

Astăzi a încetat osânda Românului de a fi numai slugă la
strein. S'a deschis larg şcolile pentru tot Românul De câteori Mmi-
se întunecă şi mie privirea de greutăţile clădirei României noui,
mă înseninează miile acelea de şcolari, pe cari îi văd Duminecile

www.dacoromanica.ro

508

şi sărbătorile în biserică şi zic, aici în şcoala legată de biserică
se plămădeşte România nouă, de aici se va forma pătura claselor
intelectuale, cari vor conduce România de mâine. Si acești şcolari
în majoritatea lor covârşitoare sunt fii de ţărani, cari sigur vor cinsti
pe tatăl şi mama lor ţărani, pentrucă în acest duh creştinesc sunt
crescuţi în şcolile româneşti. Vor fi aceştia atât de democrați şi
cu inimă cătră rudenia lor, cât sunt agenţii lui Rakovski, cari cu
bombe vor să distrugă toate aşezămintele româneşti. Aici în aceste
şcoli româneşti aş vrea să fie crescuţi frumoşii vostri copilaşi, pe
cari ni-ati arătat atât de fermecător în ilustrațiile calendarului vostru.

Mântuitorul Isus Hristos a zis părinţilor: „Lăsaţi pruncii să
vină la mine, că a unora ca aceştia este împărăţia ceriurilor“. Cu
aceste cuvinte mă adresez şi eu cătră părinţii din America, să-şi
aducă copiii acasă, că a lor este acum tara românească. Si, voi
bătrânilor, nu mai umblafi din fabrică în fabrică, că acum vă poate
hrăni tara mama. Veniti să clădim împreună România de mâine,
dar nu pe temelii americane, ci pe temeliile româneşti creştine.

Lumea a trecut printr’un foc curätitor. Dacă din acest foc
curätitor al răsboiului ne-am opri numai la nouile hotare şi am
rămânea cu păcatele trecutului, ni-s’ar întâmpla şi nouă ce li-s’a
întâmplat tiranilor de ieri, ne-am präbusi şi noi. Sufletul trecut prin
focul curăţitor, trebue să fie altul după răsboiu. Bun, drept, temätor
de D-zeu, îndreptat spre idealul omenirei: pacea şi bunăvoința
între oameni, aşa cum Mântuitorul Hristos ne-a învăţat. Cu alte
cuvinte să revenim la Hristos, în biserica întemeiată de el, unde
s'a format sufletul poporului românesc, unul şi nedespärtit.

Acest suflet românesc şi creştinesc, trebue să se înalțe peste
toate mizeriile câte le. îndurăm în mersul nostru greu, dar sigur,
spre civilizaţia creştină.

Cum aş merge între voi să înalt acest suflet din locul pierzării
sufleteşti, dacă m'ar îngădui povara bătrâneţelor. Sunt sigur că
m’ati înţelege si mi-ati urma sfaturile. Nădăjduesc însă în Domnul,
că vor străbate la inimile voastre şi aceste cuvinte izvorile din
iubirea ce o am cătră voi.

Poate va veni vremea când ne vom putea reculege şi noi din
starea ce ni-a adus războiul şi atunci vom intra în legături mai
strânse, Si pan’atunci fiţi tari în credinţa părinţilor vostri, că cu
noi este Dumnezeu,

Binecuvântarea Domnului să fie cu voi cu toţi.

www.dacoromanica.ro

509

Scrisoare unui preot tînăr.
Iubite nepoate Cornelie,

Am fost întrun sat în care oamenii, au îmbrăcat haina streină,
iar preotul tinăr, ras si tuns, cu o päläriufä în cap şi cu un pardesiu
colorat peste reverenda diformă de desubt, de nu mai ştiam ai cui
sunt, cum să-i agrăiesc,

Unde sunteţi voi sate românești cu podoaba täsäturilor voastre
şi figura de apostol a preutului roman?

Căutarea aceasta mi-a dat peana în mână, să solicit revenirea
la chipul şi asemănarea ființei noastre românești. Ascultă :

Portul, iubite Cornelie, e în strictă legătură cu sufletul omului.
Sufletul artistic românesc a creat minunatul port național.

_ In portul naţional îşi brodează acest suflet artistic al femeii
române iubirea sa de ai săi. Uite şi pe cel mai sărac țăran cămăşi
în fir lucrate, pe copil îl așteaptă naşterea cu cämäsute pregătite
de mäicuta lui și Pastile n’ar fi Paşti, dacă mama nu şi-ar desmerda
copiii în podoabele acului ei măestru. E cinstea casei, ca soția
să-și îmbrace bărbatul şi mama fiii. Aceasta e morala familiei.

Unde intră „moda“ in sat, cu învălişurile ei pistrife a răcit
iubirea în familie. Femeile se ocupă cu altceva decât cu bărbaţii
si fiii lor, strein de casa lor și creşte iarba verde în curte. Dela
răceală e numai un pas până la divorturi şi fiii sfäsiati între tată
şi mamă: Tragedia modernă a vieţii familiare.

Odinioară, pe vremea luptelor naţionale auziam: Subä la şubă.
Pe şubă se cunoşteau și cei ce nu sau mai văzut şi înțelegeau
ce-i fine laolaltă. Suba aceea era un program, în care erau scrise,
cu acul, toate suferințele unui popor. Suba avea limba ei înțeleasă
de toți si era steagul alb urmat de toți. Unde dispare şuba, se
ivește „căbatul“ colorat, câţi inşi atâtea culori.

Aceștia numai au un semn văzut al comuniunei lor, sunt
streini unul de altul. Cu dispariţia podoabei satelor, dispare şi
sufletul acelor sate. Când nu va mai fi acest suflet, atunci de, si
jidanul e Român, căci şi el e cetățean român si atunci de ce să
nu-ţi fie el împărat, că nu mai merge pe cine-i român, ci cine-i
mai abil de a face politică, uite pilda Rusiei şi a Ungariei. Fireşte
noi nu înţelegem aici cămașa politică țărănească, căci atare cămașă
poate îmbrăca şi streinul parvenit, ci cămașa säteanului, ieșită din
mânile măestre si iubifoare ale soției sale,

www.dacoromanica.ro

510

Admirai odată cu un prieten frumuseţea colorilor unei picturi,
Prietenul îmi arată o bucată de piatră cum a fost ea scoasă din
pântecele pământului. O piatră ca toate pietrile de codru. O puse
sub ochian. Uite, ce vezi, îmi spuse. Şi väzui scăpărând o frumuseţe
de culori strălucitoare, pe lângă cari culori chimice de pe pictură
erau ca nişte umbre şterse. lată asa e frumusețea artei tesäturilor
noastre ţărăneşti față de produsele fabricelor, cu cari sunt ispitite
satele noastre să-şi verse pe ele banul câştigat cu cruntă sudoare.

Arta noastră naţională e o vrajă cu adânc înţeles si pentru
viitor, de aceea trebue să o cultivăm ca haina proprie sufletului
românesc,

_ Haina „părintelui“ era dintro bucată cu a fiilor. Preotul să-
tean, — din bătrâni, — se deosebea numai prin pălăria preoțească şi
barbă în portul său civil de toate zilele. În afară însă se prezenta
în reverenzi largi, cu barbă plină, frumos cultivată, ca o podoabă
a tagmei sale şi cu pălărie preoțească. Preotul în haina aceasta
avea aspectul apostolului, care umblă pe pământ binecuvântând
şi împărtăşind darul tainelor, un sfânt în ochii credincioşilor săi.

De acest preot era legat sufletul poporului. Lui îi destăinuia
tainele sufletului său şi trăia după sfaturile lui, cari erau o evan-
ghelie pentru sufletul obidit creştinesc. În această legătură sfântă
dintre credincioşi şi preot şi-au trăit vremuri dearândul viata
patriarhală satele noastre.

Primirile în teologie se făceau odinioară pe ales, tineri cu
înfăţişare plăcută şi de statură înaltă, să se vadă din popor figura
stăpânitoare a sufletelor. E o simbolizare a păstorului între turma
sa. Un tablou viu al istoriei neamului românesc, de care nu trebue
să ne indepärtäm.

Astăzi arată preoțimea tendinţă de modernizare si se prezintă
în lume ras, tuns, în haină civilă pestriță şi scurtă, ce nu-l mai
deosebește în înfățișarea externă de ceilalţi „nădrăgari“, cum îi
numește poporul pe cei ce poartă haină nemfeascä. Cea mai nouă
modă e ciocul la barbă, ca să se împace și capra si varza. lată
popa că nu-i popă, cum zice poporul despre ce-i ce nu-și mențin
caracterul preoţesc. La o adunare a Astrei au luat parte 40 preoți,
toți civil îmbrăcaţi. S'a întâmplat apoi, că la o vizitatie canonică
un episcop a fost întâmpinat de cătră preoți cu odăjdiile îmbrăcate
peste haine scurte, civile. Fireşte că această metamorfoză detrage din
vaza preotului și micşorează sfințenia serviciilor divine in faţa po-

porului. Mereu ajungem acolo să nu mai facă deosebire între

www.dacoromanica.ro

511

taina slujbei bisericeşti si concertul religios al caselor sectare. lan
încercați a examina cazurile de înstrăinare si sigur veţi afla şi
aceste motive psihologice în înstrăinarea poporului de preot si
biserica sträbunä.

Moda se schimbă de azi pe mâine, ea învăluie oamenii în
moravurile ei, cari nu sunt moravurile bisericii. Lumea priveşte
omul prin prisma hainei lui şi-l judecă după felul cum se înfăţi-
şează, ca mirean. Uniforma exprimă o clasă de oameni. Cea mili-
tară chipul de militar, cea preoțească chipul de preot. Acest chip
nu e supus modei, nici unui gust subiectiv, el trebue să esprime
tagma. La soldat mobilitatea si plasticitatea, ca să se evidentieze
vigoarea corporală, la preot să faldeze umbletul domol și smerenia.
Intraceasta stă frumuseta chipului lor. Cu un cuvânt haina trebue
să fie în armonie cu sufletul purtătorului ei. În practica vieţii îl
reține pe soldat si pe preot dela fapte contrare caracterului lor.
Uniforma are un netăgăduit caracter estetic şi etic.

Se zice, că preotesele moderne ar fi de vină, li-e ruşine de
portul preoţesc al soțului lor. Alţii, că preoții vor să placă mai mult
lumei, decât lui Dumnezeu. lar alţii, că haina preoteasca e scumpă.
Eu nu cred preotesele de un gust atât de prost, încât să prefere
haina desmäfatä celei impunătoare preotesti, nici preoții atât de de-
căzuţi moraliceşte, ca să umble pe căi rătăcite, nici atât de ireali
ca să nu-și afle socoteala cu haine preoțești. Poate fără a se gândi
i-a luat curentul zilei şi n’a avut cine să-i oprească, Uite, le-o spun
eu acum, din sfat bătrânesc, să se oprească această îndepărtare de
sufletul românesc. În sfaturile bătrâneşti e sinceritate, această sin-
ceritate vorbeşte tie, iubite Cornelie, în scrisoarea aceasta ca să
înțeleagă toți. Că de nu, vine potopul.

www.dacoromanica.ro

512

Atentatul dela Senat.*)

„Mam dus pe la ora 11 la ministerul cultelor să vorbesc cu
d-l ministru al cultelor Octavian Goga. Erau mulți cari așteptau
intrarea la d-l ministru, oameni veniţi din toate părţile. Am aflat
dela şeful de cabinet, di Gabor, care voia să-mi facă rost de intrare,
că d-l ministru va fi la şedinţa de după amiazi a Senatului. Atunci
ca să nu mai aștepte după mine oamenii cari sigur grăbiau acasă,
am plecat cu aceea că-l aştept la Senat unde doream să vorbesc
cu dânsul.

Era trecută ora 3 a deschiderei şedinţei şi d-l Goga tot nu
venea în cabinetul prezidenţial, unde îl aşteptam. Va fi intrat pe
cealaltă uşă în incintă, îmi ziceam şi spre nenorocirea mea trecui
în incintă.

Aci erau câțiva senatori, cari aşteptau în grupuri deschiderea
şedinţei. Ministrul Greceanu înaintea băncii ministeriale, iar la
băncile episcopale loan Papp al Aradului, episcopul Nifon şi ne-
despärtitul său prieten, episcopul dela Buzău, preşedintele senatului
d-l. General Coandă şi încă vre-o doi, de cari nu-mi mai aduc
aminte. Spuneau glume. Episcopul Aradului mai în fund după masa
dela perete, tocmai spunea, cu aluzie la o indispozitie a sa, cum
i-a bătut la ușă moartea, dar i-a răspuns că nu-i acasă. Maşina
infernală la 3 pași de noi bârâia spre explozie.

Pe când luă cuvânt d-l. general Coandă întră şi episcopul
Radu prin mijlocul băncilor în incintă; mă întorc la dânsul să-l
salut, mă întreabă ce nou acasă în Oradea, căci d-sa era mai de
mult la Bucureşti, zice o bună ziuă și celorlalți apoi îmi întinse
mâna şi zise: trec dincolo, că am să vorbesc cu cineva. Cu aceste
cuvinte pe buze a pornit spre banca ministerială, unde era ministrul
Greceanu, iar eu m'am întors spre banca episcopală. În poziția,
respective mișcarea aceasta se cutremură sala de un fulger şi trăznet
cum sunt descărcările electrice de vară și se umple incinta de un
fum infernal cu funingini şi caşicum ar fi încremenit lumea pe loc,
urmează o tăcere mortală. În nenorocire a fost şi un noroc. Erau
două baterii puse şi a explodat numai una. De exploda şi a doua,
praf şi cenuse se prefăcea întreg edificiul senatului.

Simfii o pocnitură puternică ca de ciocan în braţul drept şi
printre funinginii ce-mi acoperiră fafa, zării la podiul prezidial foc
verziu-gălbiniu si-mi dădui seama că e bombă. Înaintea mea un

*) 8. Dec. 1920,

www.dacoromanica.ro

513

corp mare negru, dealungul lui întins un brâu roșu. Singur, cum
mă aflam, plecai spre eșire, lăsând urme de sânge după mine si
începui să strig: sunt rănit. Senatorii reculeşi de sub sguduirea
mare, începură să alerge şi medicii să dea primul ajutor.

Am fost condus în biroul prezidenţial unde pansau pe pre-
şedintele Senatului, domnul general Coandă, alb ca păretele. Mă
așezară si pe mine într'un fotoliu si atunci văzui că braţul îmi este
rupt în două şi mâna atârna în jos ca o bucată streină, scurgându-se
sânge din ea. Un tinăr medicinist imi îmfăşura mâna într'o fașă
slabă, ce nu o putea ţine laolaltă. Zării pe protopopul Givulescu
si pe avocatul Cornel Ardelean si le zisei: sunt gata. Ei plângeau.
Vine apoi episcopul Aradului loan Papp cu vestea: „Radu-i mort“,
Atunci îmi adusei aminte de corpul mare din incintă cu brâul
întins pe el. Era corpul episcopului Radu. El a avut noroc să nu
chinue, zisei. Mi se opri apoi respirația. Era să mor atunci în mâna
celor ce mă ţineau. Înterventia medicală însă mi-a redeschis respi-
ratia. Eram mulţi răniţi si trebui să aştept în această stare rândul
meu de transportare la spitalul Colțea.

În sfârşit a venit şi rândul meu. La spital era mare aglo-
meratie. Eram mai mulți răniți decât sale de operaţie și acelea reci,
Norocul meu era, că venise d-na Hortensia Cosma, care m'a luat
în îngrijirea ei pricepută sub tot timpul boalei mele. Fără această
îngrijire nu ştiu cum rămâneam în viaţă pe lângă toată iscusinja
medicilor. Din braţul meu drept a fost sfărâmat osul pe o lungime
de 10 cm., din care a rămas numai un fleciu de carne. O altă
schijă de bombă mi-a sfâşiat carnea cu haine cu tot de pe umărul
drept spre tavan fără a-mi atinge capul. De venia oblu, mă tăia
în două. Spetele îmi erau ciuruite de schije mai mărunte. Operația
a săvârșit-o Dr. Sebastian. Ce să vă mai spun de această măce-
lărie pe trupul meu îmbătrânit. După operaţie la ora 11 m'a vizitat
Majestatea Sa Regele, însoţit de di. ministru Goga. Vederea Regelui
mi-a electrizat putina putere de viaţă ce mai era în mine și cu
glas tare, i-am mulțumit şi L-am asigurat de credința poporului
român, că atentatul vine dela dușmanii nostri și „de pe patul
morţii“ am implorat binecuvântarea Dumnezeiască asupra Regelui
şi Familiei Regale. Atunci a zis Regele ministrului Goga: „Acesta
e figură de spartan“.

Mai bine de 4 luni de zile am stat zi de zi sub cuțite si
pansamente sfäsietoare. Era să-mi amputeze dela început mâna
dreaptă, care arâta fețe de cangrenare. Eu ceream -doctorilor să-mi

33
www.dacoromanica.ro

514

redea sângele pierdut si acel sânge sănătos, cu vigoarea organis-
mului si energia voinței mele de a suporta chinurile, îi va ajuta
pe dânşii în opera de salvare. Așa s'a şi întâmplat. În chipul acesta
am scăpat de amputarea mânei drepte. Rana e vindecată acum,
dar din când în când mai scoate circulația sângelui câte o bucă-
fica de os, rămas în musculatură, pe canalul ranei redeschise.
Altmintrelea când e soare afară e soare și la mine în braț, când
e nor şi vânt e şi la mine în mână furtună, ce mă maltratează.
Și numai organismul meu tare poate purta o mână acățată prin
câteva fire slabe de nervi la umerii cei ce mai poartă şi povara
de 74 ani.

Moartea episcopului Radu a fost fulgerătoare. Cum mergea
spre ministrul Greceanu, în apropierea podiului prezidial, de unde
sa făcut explozia, înalt cum era, l-a lovit schița de bombă sub
barbă, aruncându-i o falcă cu creeri cu tot până în tavan. Lovit
astfel în plin, el nu şi-a văzut nici nu și-a simţit moartea. Epis-
copul Aradului, care stătea pe lavița joasă de lângă fereastră,
îndărătul unei mese și cu un ziar pe masă, arată cu groază creerii
lui Radu stropifi pe ziarul său.

Max Goldstein a recunoscut la desbaterea procesului dantura
episcopului Radu între obiectele de corpus delicti şi cinic zimbind
spunea: „aceștia sunt dinţii popii“.

Ministrul Greceanu încă a fost lovit în față. Adus la spitalul
Colțea a murit a doua zi în camera de lângă mine. Spiru Georgiu
a fost amputat la un picior, a murit după Greceanu în patul de
lângă mine. Generalul Coandă s'a dus cu automobilul singur acasă.
Acasă numai a observat, că-i sunt perforate intestinele. Încă în
noaptea aceea a fost dus la Sanatorul Gerota şi salvat cu viața
prin minunea unei operaţii succese. Episcopul Nifon, dus la Spi-
talul Brâncovenesc, scapă de momentana moarte prin operaţie,
dar moare mai târziu în grele suferințe. Ceilalţi mai uşor răniţi
S'au vindecat fără urme de schilozenie.

DI. Octavian Goga a scăpat aşa, că l-au oprit doi studenți
pe coridor cu daraverile lor. Poate, de nu-l retineau acești studenți,
ajungea şi el soartea noastră. Ori, dacă aveam eu răbdare să-l
aştept la întrarea în biroul prezidial, unde avea să vie, scăpam și
eu cu dânsul, căci sigur acolo ne vorbeam vorbele.

Pe cei morți si răniți i-a räsbunat un fiu al diecezei mele,
soldatul Heringă din Cheresig, care a pus mâna pe Max Goldstein
la a doua lui venire din Hanaanul Sovietelor, înarmat din nou cu

www.dacoromanica.ro

515

explosive, pentru a-şi continua atentatele. Max Goldstein voia să
corupă pe Heringă cu bani, să-l lase scăpat, când însă acesta a
refuzat mita, întrun moment dat a tras dintr’un revolver in Heringă.
Acesta însă a mai avut atâta putere, să dea alarma prin o des-
cărcătură de puşcă si Max Goldstein ajunse prins si ferecat adus
la Bucuresti. S'a vindecat apoi si Heringă, care astăzi poartă
medalia pe piept în Cheresig, iar Max Goldstein a încercat ultimul
act de teroare asupra paznicilor săi, greva de înfometare, în care
a murit ca un monstru al ființei omenești.

Fapt e că de Români nu se prind atentatele, dar în România
se pot întroduce mai ușor atentatele anarhiei streine. Las conclu-
ziile acestor constatări altora, eu sunt simplu cronicarul fiorosului
atentat dela Senat.“

83%

www.dacoromanica.ro

Tabela Cuprinsului.
Partea I.
Războiul mondial până la armistițiu.

Războiul.

Moartea mitropolitului Joan Meţianu.

La Constanţa. — În București. — La | Moderafii și naționaliștii, 59—61. — Pre-

Sinaia si Braşov. — Acasă. — Trico-
lorul.— Proclamaţia Impăratului. — Cen-
zura în Ardeal. — (Pagina 1—21).

Moartea Regelui Carol.

Scrisoarea lui Tisza.— Răspunsul Mitro-
politului Metian. — După moartea Re-
gelui Carol I. — Tragedia Sârbilor. —
Tifosul exantematic în lagărul Sârbesc
(Pag. 22—30.)

Împăratul Wilhelm şi Ministrul Tisza.

Impăratul Wilhelm. — Contele Tisza. —
Tratativele contelui Tisza cu Români.
(Pag. 31—38) °

Războiul la sate.

era bisericești și rolul lor. 41—43.
rizonierii ruși 43—44. — Lipsa de în-
vätätori. — Propaganda Sectelor 45—46.
Sedinta Comitetului national din 28. Nov.
1915, 46—47. i

Raportul dintre cele două biserici române.

Solidaritatea .națională între cele două
bisericii, 48—41. — Susținerea scoale-
lor confesionale, 51—54. — Vasilie Lu-
caciu si reunirea bisericilor, 54—55. —
Episcopatul unit şi încoronarea, 55—56.
Unirea lui Atanasie, 56—58.

parative în vederea alegerilor congre-
Suale, 62—63. — Mangrism. Raporturile
mele cu V. Mangra, 64—68. — Alege-
rile congresuale, tratative în vederea
candidărilor. Candidatura lui Roșca,
68—74. — Congresul electoral 75.

Războiul de întregire,

Internările, 76—82. — Moartea impăra-
tului Francisc Iosif I. Prima oferta de
pace, 83—84. — Declaraţii de fidelitate,
84—88. — Tendintele guvernului de
a lovi în autonomia bisericească, 88—90,

Zona Culturală.

Contele Apponyi si propaganda maghiară
91—92. — Cartea neagră dela Buda-
pesta 92—94. — O vizită la Apponyi în
timpul războiului, 94—96. — Biserica
ortodoxă la Regele Carol 1V., 96. — Co-
misari guverniali în școală, etatizarea
scoalelor confesionale, 96—98. — Con-
sistorul arhidiecezan si zona Culturală,
98—102. — Hotärirea Consistorului si
opinia publică, 103—104. — Comisari
Ministeriali în Sinoadele eparhiale, la
Caransebeș, Arad şi la Sibiu, 105—116.
O reparaţie tardivă, 116—117. — Me-
moriul Domnului Dr. L. Borcia, în chestia
„Zonei Culturale”, 117—136. — Zona
etnică, 136—137.

Partea II.
Revoluţia.

“Proclamarea independenței naţionale.

Zile de nădejde, 142—144. — O hotă-
rire epocală, 144—146. — O coincidență
sguduitoare, 146—149. — Declaraţia co-
mitetului national. 18. Octomvrie 1918,
149—150. — Moartea lui Nicolae Zigre,
150—151.

Revoluţia țărănească.

Constituirea Consiliului cos maghiar
153—155. — Organizarea Consiliilor na-
tionale Românești, 155—156. — Consiliul
national din Bihor, 156. — Primele mis-
cări de revoltă la sate, 157—158. — Si-
tuatla preoţilor și-a învăţătorilor. Im-

www.dacoromanica.ro

518

joe bunurilor. Şedinţe comune cu
ngurii, 158—160. — După constituire,
160—162. — Diferentierea cu consiliul
național maghiar, 162—164. — 12. No-
emvrie 1918. Jurământul consiliului şi a
ofițerilor gărzii naționale. Nesinceritatea
guvernului maghiar. Preparative pentru
proclamarea republicei maghiare. Tra-
tativele dela Arad, 164—166. — Sălba-
tice atrocități Unguresti. Esuarea trata-
tivelor lui Jaszi 166—168. — Renuntarea
Regelui Carol IV. şi proclamarea re-
publicei ungare, 169, — Comisarul
Agoston Péter, 169—170, — Noua evan-
gelie românească, 170—171.

Alba-lulia.

Plecarea la Alba-lulia, 172—173. — So-
sirea, 173—174. — Serviciul divin, 175.
Adunarea națională 175—176. — Intru-
nirea Marelui Sfat, 176—177.

A doua revoluție.

Situația din Oradea, 178—179. — Tri-
buna Bihorului, 179—183. Către Poporul
Românesc, 183—192. — Tratative cu
Mackensen în scopul înarmării noastre,
193—194. — Adunarea socialistă din 7
Decemvrie 1918, 194—195. Organizaţia
lui Apăthy la Cluj şi guvernul central.
Intrarea armatei române. Atrocitäti ungu-
reşti. 195—197. — Ciocniri sângeroasă
la Arad, 197. — Generalul Berthelot la
Oradea. Trupe franceze la Arad, 198—199.
Apariţia „Tribunei Bihorului“. Pregătiri
pentru primirea armatei, 199—200.
Hora morţii, 201—202. — Formarea noii
armate ungare. Stările dela Oradea.
Katz Bela Anchete si anchetatori.
202—206. — Surghiunul preofimei. Clipe

de desnădejde. 205—206. — Martiriul
Crişanei, 206—214. — Stabilirea răs-
punderilor, 214—216. — Scrisoare
deschisă Contelui Kärolyi, 216—217.
Ancheta Pomerol. Refugiații în fata co-
lonelului Francez Trousseau. 217—220.
Desfintarea gardei nationale si mäcelul
dela Sighistel, 220—221. — Gâtuirea
Tribunei Bihorului“, 222—225. — Sub
ază militară pentru spionaj, 225—298.

Teroarea comunistă.

Sub teroarea gardei ungurești, 229—230,
Trecerea puterii statului în mâinile co-
muniştilor şi disolvarea Consiliului Na-
tional, 230—231. — O perchizitie co-
munistă şi rolul lui Guiu, 232—233,
A doua perchizifie, 233—234. — Comu-
niştii români, 234—235. — Păzitorii
mei, 235—236 — Estinderea controlului,
noui controlori. Comunizări, 237—238.
Comunizări la sate. Conflicte intre Roşii
şi Săcui. 238—239. Prima veste despre
disparatia advocatilor Dr. loan Ciordaş
şi Dr. Nicolae Bolcaş, 239—240. — Ni-
colae Bogdan. Parodia unei anchete,
In aşteptare, 240—241, — Primele rân-
dunele. Aeroplanele Româneşti, 241.
Beiuşul. Vizita lui Ciordaş la mine,
242—243, — Cum au fost ucişi Dr. loan
Ciordaş si Dr. Nicolae Bolchaş, 243—249.
Ofenziva românească. Ocuparea Vas-
cäului, 249—250. — Între viata şi moarte.
La Episcopia unită. La prefectura poli-
tiei, 250—254. — Desarmarea Rosiilor.
Clipe de infigurată aşteptare. Noaptea
invierii, 254—255. — 20 Aprilie 1919.
Intrarea triumfală a armatei Romane în
Oradea, 255—266. — inchinare sufle-
tului Românesc, 266—267.

Partea III.

Sub Imperiul Român.

Generalul Holban, Ministrul Al. Cons-
tantinescu, 271—272.— Psihologia Ungu-
rească şi psihologia evrească, 272—213,
Organizarea judeţului, 273—274. — To-
leranta Romănească, 274—9275. — Prima
serbare de 10 Mai în Oradea, 276.
La Consiliul Dirigent, 276—977. Ma-
jestäfile Lor Regele si Regina la Oradea,
23 Mai 1919, 277—278. — Renoirea
operaţiunilor militare la Tisza. Eroii
nostri 278—280. — De veghe la porţile
civilizației. Generalul Moşoiu. 280 —282.

Intrarea triumtală a armatei române in
Budapesta. 282—283, — Diplomaţia şi
politicianismul, 283 —284. — Organiza-
rea legislativă, 284—285. — Ce ar îi
trebuit să facem, 285—287. — Impresii
din primul parlament al României Mari.
Spre unificare. Teza lui Octavian Goga.
Teza naționalistă. 286—288. — Legea
pentru reforma agrară. Votarea legilor
fundamentale. Abfinerile partidului na-
tional, 288—292,

www.dacoromanica.ro

519

Partea IV.
Pagini din război şi pace.

Articolii din „Tribuna Bihorului“ Scrisori pastorale la Sărbătorile Naşterii
sub revoluție, şi Invierii Domnului, 1921— 1926.

O ce veste minunată, 297—299. Oglinda La invierea Domnului din anul 1921,
adevărului, 299-304, — Răsăriți din 397 — 399. La Naşterea Domnului din

vremuri ele, 305—309. — Alianţa anul 1921, 400—402. La invierea Domnu-
o aero, 309—312. — Monarhia ie lui din anul 1922, 402—406, La Nasterea
republica in lumina adevărului, 313—315. | Domnului din anul 1922, 406—409
Comunismul 316-319, — Cine-i agi- La Invierea Domnului din anul 1923,
tator?, 319—311. — Capitalismul, | 410—416, — La Naşterea Domnului in
399 —324, anul 1923, 416—420. — La Dumineca
ery ph ae ad | läsatului de brânză 1924, 421—4%5,
aa publicaţi in revista La invierea Domnului in anul 1924,
„Cele Trei Crisuri“

426—435, — La Naşterea Domnului în
Răsărit de soare, 325—397. — Cartea | anul 1924, 432-437, — La Invierea
neagră din Budapesta, 327—329. — In | Domnului din anul 1925, 438—442.
pragul noului an şcolar, 329—332.

La Naşterea Domnului din anul 1925,
Avram Jancu in seminar, 332—334.

442—446. —- La Invierea Domnului din
Din viata seminarială, 334— 340, — Oma-

anul 1926, 447—451,
giu lui Eminescu, 341—342. — Din tre- Discursuri rostite în Senat.
cut, 342— 343, arda py ip

La 15 Martie 1928. Cu ocazia discutării

Articoli publicaţi în „Legea Românească“, | constituţiei, 452—446. — La 18 Noem-

vrie 192 +, În chestia aplicării legii. pentru

Indrumare nouă, 344—345. — Democ- | reforma agrară, colonizărilor Si a pro-

rafia, 345—359, — Scrisoarea „Preotului | pagandei minoritare, 456—468. — La

Bătrân“, 360—364. — Onestitatea pub- | 10 lunie 1924. La discuţia legii invätä-
lică, 364—865. — Sanctiuni inpotriva | mântului, 469—478.

speculei necinstite, 865—867. — Ineo- Di |

a ran n vremurile
ic A agil e a ee Apostolatului național citire.
mejdia, 873—875. — Si element de La aniversarea centenară a lui Gheorghe

Lazar, 479—489, — Cum vad eu chipul
lui Șaguna, 489—491, — Dr. Nicolae
Oncu, 492—498, — Partenie Cosma
498— 499. — loan Slavici 499—501. —
Gheorghe Popoviciu 502. — Teodor
Pap 503.

Scrisori şi un interviev.
Scrisoare cătră Românii din America,
504—508. — Scrisoare unui preot tinăr,
509—511. — Atentatul dela Senat,
512—515.

ordine si apărători de țară, 376—377.
A oe Gojdu, 378 -380. — Trä-
iască Regele, 880—381. — Epilopul dela
Geneva, 382—384, — În preajma alege-
rilor, 384 -885. — Impresii dela lași,
385—387, — 7 ani, 388—389.

Articoli publicați in „Cultura Poporului“
şi almanahul Presei“.

Drumul nou 890—894, — Amintiri re-
dactionale, 394—396,

www.dacoromanica.ro

Cuprinsul.

introducere— — — — — — — — — —
Partea |.
Războiul mondial până la armistițiu,

Războiul — — - —— — — — —
Moartea Regelui Carol — ——— — — —
Impäratul Wilhelm şi Ministrul Tisza — — — —
Războiul la Sate — — — — — — — —
Raportul dintre cele două biserice române — — —
Moartea Mitropolitului loan Metianu — — — —
Războiul de întregire — — — — — — —
Zona Culturală — — — — — — — — —

Partea II.
Revoluția.

Proclamarea independenţei nationale — — — —
Revoluția țărănească _— — — —. _— —
Alba-lulia — — — — — — — — — —
A doua revoluție — — — — — — —
Teroarea comunistă — — — — — — — —

Partea III.
Sub Imperiul Român SI — — — ee —
Partea IV.
Pagini din războiu și pace.

Articolii din „Tribuna Bihorului“ sub revoluție — —
Articoli publicați în revista „Cele Trei Crișuri“ — —
Articoli publicați în „Legea Românească“ — — —
Articoli publicaţi în „Cultura Poporului“ şi „Almanachul

Presei“ — — — — — — — —
Scrisori pastorale la sărbătorile nașterii și inviererii

Domnului. 1921—1926 — — — — — —
Discursuri rostite în senat — — — — — —
Din vremurile Apostolatului national citire — —
Scrisori şi un interview — — — — — —
Tabela Cuprinsului — — ~ — — — —
Erata — — — — — — — — — — —

www.dacoromanica.ro

140—151
151—171
172—177
229—267
229—267

267—292

292—324
325—343
344— 389

390—396

397—451
452—478
478— 503
504—515
516—520

522

Erata.*)

La pag. rândul în loc de se va citi:
8 al 8-lea de sus în jos provarä povarä
48 » 12, y » » » à facut o din iubirea a făcut din iubirea
de neam religie de neam o religie
136 AD tee a cee Sh defenitiv defenziv
150 510. » gp ww ss aceasta acesta
204 5 De se & ow Maiu Martie
374 mL D em îi Voda Vodä
353 D de “D 5 Becel Bebel

*) Îndreptăm numai greșelile de tipar cari ar schimba înțelesul, Cele-
lalte cari ar mai fi, rugăm să le indrepte onorafii nostri cetitori. Notei dela
pag. 278 nu i-am putut satisface din motive tehnice de tipar. Memoriul din
chestiune se va publica în monografia episcopiei Oräzii.

www.dacoromanica.ro

Toate drepturile garantate de lege ni le rezervăm.
Corespondenfa privitoare la partea redacțională a acestei
lucrări se va adresa autorului Roman Ciorogariu Episcop Oradea,
iar cea privitoare la editură şi comenzi, Administrației Tipografiei
diecezane. Oradea, Str. Episc. Ciorogariu No. 3,