Permanente anul XXIII, nr. 8, august 2020

Ţara este întâi a lui Dumnezeu şi numai apoi a noastră 



80 de ani de la Diktatul de la Vîena 

- 30 august 1940 - 


Preot prof. marius vişovan 



9 octombrie 1940. Discursul lui Horia Sima, vice-preşedinte al guvernului, 
în aula Liceului Andrei Şaguna din Braşov, denunţând atrocităţile maghiare 
din Ardealul de Nord 


i Se împlinesc zilele acestea 8 decenii de la unul 
I dintre cele mai tragice evenimente pe care popo- 
I rul român le-a trăit în secolul XX: cedarea forţată 
p a Ardealului de Nord şi ocuparea sa de către 
I Ungaria, realitate tristă ce a durat 4 ani, acoperind 
I aproape întreaga perioadă a celui de-al doilea răz- 
I boi mondial. Evenimentul de la 30 august 1940 a 
i rămas în istorie cu numele care-1 defineşte cel mai 
I bine: „Diktatul de la Viena” (capitala Austriei, 
unul dintre centrele culturii mondiale, n-ar fi 
I meritat să fie asociată acestui eveniment neferi- 
I cit...) 

I ... Vara anului 1940. Politica iresponsabilă a rege- 
I lui Carol al doilea a dus ţara la dezastm. Contes¬ 
ei tat masiv pe plan intern şi complet izolat pe plan 
p internaţional, regimul carlist (a cărui politică 
;| externă a fost multă vreme condusă de masonul 
1 filosovietic Nicolae Titulescu) a lăsat România 
I fără apărare în faţa duşmanilor săi care râvneau la 
;| bucăţi din trupul ţării. După înfrângerea Franţei şi 
P retragerea de pe continent a Angliei, Germania 
i| rămâne stăpână în cea mai mare parte a Europei şi 
I hotărăşte să dea satisfacţie aliaţilor revizionişti, 
p Ungaria şi Bulgaria, dar şi Uniunii Sovietice 
I (devenită „prieten” de ultim moment). Preocupat 
1 până în ultimul moment doar de salvarea puterii 
I sale, regele Carol decide cedarea fără luptă a mai 
I multor teritorii româneşti - Basarabia, Bucovina 
I de nord, Transilvania de nord şi Cadrilaterul - în 
I condiţiile fixate sau acceptate de Germania şi 


ţinutul Herţa, 
răpit total abu¬ 
ziv de către 
bolşevici. 

Ea 30 august 
1940, la palatul 
Belvedere din 
Viena (Austria 
fusese anexată 
Germaniei în 
1938, cu asenti¬ 
mentul unei 
mari părţi a 
populaţiei aus¬ 
triece), Germa¬ 
nia şi Italia 
impun României 
cedarea Transil¬ 
vaniei de Nord 
în favoarea 
Ungariei. Dele¬ 
gaţiei române i 
se pune în faţă o 
hartă cu noile 
frontiere, fără 
niciun drept de 
argumentare sau negociere. După câteva zile 
ostaşii români părăsesc teritoriul cu ochii în lacri¬ 
mi, lăsând în urmă o populaţie românească fără 
apărare în faţa ocupantului. 

Teritoriul cedat cuprindea 43.000 km pătraţi, 
cuprinzând actualele judeţe Satu Mare, Sălaj, 
Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Covasna 
şi cea mai mare parte a actualelor judeţe Bihor, 
Cluj şi Mureş. în afara de zona secuiască, rom⬠
nii erau net majoritari în teritoriul cedat, fiind mai 
peste tot în număr dublu sau chiar triplu faţă de 
unguri. 

Imediat după retragerea armatei române, pe 
măsură ce armata maghiară înainta, formaţiunile 
paramilitare ungureşti s-au dedat, pe tot parcursul 
lunilor septembrie şi octombrie, dar şi după aceea, 
la numeroase acte barbare împotriva populaţiei 
româneşti, acte tolerate de autorităţile maghiare şi 
de multe ori înfăptuite cu concursul acestora. Au 
putut fi identificate 22.713 acte de agresiune 
împotriva românilor: aproape 1.000 de români au 
fost ucişi (masacrele de la Ip şi Trăsnea din 
judeţul Sălaj fiind cele mai cunoscute), numeroa¬ 
se arestări abuzive, bătăi şi schingiuri, devastări 
colective şi individuale, profanări şi demolări de 
biserici etc (cifrele sunt asumate de raportul ofi¬ 
cial al comisiei mixte germano-italiene de investi¬ 
gare a abuzurilor maghiare). Atrocităţilor cuprin¬ 
se în acest sumbru bilanţ aveau să li se adauge 
altele şi altele în anii următori până la eliberarea 
Ardealului de nord în octombrie 1944. între cri¬ 


mele şi abuzurile săvârşite la retragerea armatei 
maghiare din Ardeal cel mai cunoscut este masa- ■ 
crul de la Moisei, Maramureş. | 

Regimul de teroare instaurat în Ardeal avea ca ; 
scop intimidarea populaţiei româneşti pentru ca 
aceasta să accepte maghiarizarea, promovată ca ; 
politică de stat, sau să plece în România 
schimbând astfel proporţia etnică în favoarea 
maghiarilor. în afara armatei şi administraţiei, f 
retrase în septembrie 1940, foarte mulţi români au ■ 
fost expulzaţi de statul maghiar sub diverse pre- ,i: 
texte sau au fugit de arestare şi de persecuţiile ;■ 
care-i ameninţau. S-a urmărit în mod special alun- i 
garea intelectualilor români, a personalităţilor cul¬ 
turale, a luptătorilor pentru Unirea din 1918, a 
tuturor factorilor activi de menţinere a identităţii 
româneşti. Numărul total de români care s-au | 
refugiat din Ardealul ocupat s-a ridicat la 220.000 
(atât familia tatălui meu, cât şi familia mamei 
mele s-au aflat printre refugiaţi, părăsind Mara- ■ 
mureşul pentru Timişoara, respectiv Arad). 

în afara persecuţiilor directe împotriva persoane- | 
lor de etnie română, autorităţile maghiare de ocu¬ 
paţie au recurs la persecutarea economică a româ- 
nilor şi a instituţiilor româneşti prin desfiinţarea 
majorităţii şcolilor cu limbă de predare română, 
interzicerea cvasitotală a publicaţiilor româneşti, ■ 
numeroase confiscări de bunuri etc. în afara celor . 
care au fost duşi pe front, un număr foarte mare dc ,, 
bărbaţi români au fost concentraţi în batalioanele : 
de muncă forţată (munka-szazad) unde au supra¬ 
vieţuit în condiţii foarte grele (fiind de multe ori 
supuşi umilinţelor şi batjocurii), lăsând în acelaşi 
timp familiile fără sprijin perioade îndelungate. | 

O ţintă specială a persecuţiei au constituit-o Bise- | 
ricile româneşti, singurele instituţii naţionale 
rămase să apere fiinţa neamului. Românii din ; 
Ardealul cedat erau de confesiune greco-catolică ; 
(76 %, adică 1.060.000 suflete) şi ortodoxă (24%, 
adică 340.000 suflete). Pentru slăbirea celor două ' 
instituţii statul maghiar a recurs la mai multe i 
manevre administrative: nerecunoaşterea episco¬ 
piilor înfiinţate după 1918, desfiinţarea de parohii, , 
comasarea de protopopiate, încercarea de trecere 
a unor parohii în subordinea ierarhiei maghiare, | 
expulzarea multor clerici cunoscuţi pentru atitudi¬ 
nea lor dârză. în dezlănţuirea dementă din prime- | 
le luni de ocupaţie au fost dărâmate mai multe j, 
biserici româneşti, în special în secuime: cele 
greco-catolice de la Borsec, Ditrău (jud. Ciuc), I: 
Aldea, Biborţeni, Mereşti, Ocland (jud. Odorhei), | 
Panet (jud.Mureş) precum şi cele ortodoxe de la . 
Boroşneul Mare, Căpeni, Comandău (jud. Trei - 
Scaune), Vârghiş, Racoşul de Sus (jud. Odorhei) 5 
etc. Numeroase arestări, încercări de intimidare, f 

continuare în pag. 2 
























2 


PERMANENTE 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


Clişeele progresismului: studiu de caz 


BOGDAN MUNTEANU 



însăşi denumirea de „progresism” denotă faptul că 
această ideologie are nevoie în permanenţă de un 
termen de referinţă. Nu poţi fi progresist la modul 
absolut, ci doar în raport cu ceva. Iar acel ceva este 
în primul rând tradiţia în general şl religia în partic¬ 
ular. Acestea sunt elementele despre care progre¬ 
siştii din toate vremurile au considerat că ar sta în 
calea înfăptuirii minunatei lor utopii: o societate 
croită la modul perfect, ca rezultat al măsurilor de 
inginerie socială menite să edifice un „om nou”, 
complet desprins de ceea ce este considerat un bal¬ 
ast şl sursă a Inechităţilor sociale Ivite de-a lungul 
timpului. Cu alte cuvinte, tot ce a apărut în societate 
ca o dezvoltare firească, organică, trebuie lepădat şl 
înlocuit cu o realitate artificială, născocită de mintea 
Ideologilor progresului necontenit. 

E drept, în decursul acestui marş prin secole de Isto¬ 
rie, şl progresiştii de Ieri pot ajunge pe lista neagră 
a celor de azi. Astfel, valul de Isterie cu pretext antl- 
raslst care a cuprins în acest an o parte a Statelor 
Unite şl-a revărsat furia până şl asupra statuilor a 
doi preşedinţi americani, la vremea lor simboluri 


ale progresului şl deschizători de dmmuri în priv¬ 
inţa unul sistem politic democratic: e vorba de 
George Washington şl Thomas Jefferson. 

Vedem aşadar că totul e relativ, că singurele repere 
absolute pe care nl le propune „progresismul” ţin de 
viziunea utopică a unul viitor mal mult sau mal 
puţin îndepărtat. Pentru înfăptuirea sa nu mal con¬ 
tează nici înalntemergătoril propriei cauze, care la o 
adică sunt daţi la o parte dacă împrejurările o cer. 
Acest fapt constituie, fireşte, şi un avertisment 
implicit pentm progresiştii de azi, care pretind a 
sluji cauza cu atenţie la nuanţe şi printr-o atitudine 
la prima vedere mai moderată. 

în acest spirit se doreşte a fi punctul de vedere 
expus în articolul Iul Ovldlu Raeţchl (scriitor şl dep¬ 
utat PNL) „ BOR vs. Academia Română. Cât de 
modeme sau de depăşite sunt instituţiile «venera ¬ 
bililor»? ”. încă din debutul articolului dl. Raeţchi 
evocă o anumită utilitate a celor două instituţii con¬ 
servatoare, „ care verifică şi pun sub semnul între¬ 
bării progresul, pentru că acesta, deşi inevitabil şi 
esenţialmente bun, poate degenera în variante 
nevrotice (iacobinismul sau bolşevismul). ” 

Deja titlul şi primul paragraf al textului mustesc de 
clişee specifice progresismului. Acesta e considerat 
în mod Indiscutabil drept esenţialmente bun, mal 
puţin variantele sale „degenerate”. Numai că, tre¬ 
buie spus, de acestea sunt legate Imense hecatombe 
aduse pe altarul progresismului dincolo de orice 
nuanţe. Căci, dacă nu ar fi avut loc Revoluţia 
Franceză şl Comunismul cu schimbările lor vio¬ 
lente, atunci un progresism de natură moderată, 
care în loc de argumentul forţei ar fi încercat să 
lupte cu forţa argumentului, nu s-ar fi putut Impune 
în faţa unor „gardieni” al tradiţiei şl valorilor 
perene, reprezentaţi simbolic de Biserică şl 
Academie. 

Chiar şi titlul pe care îl alege dl. Raeţchl este tribu¬ 
tar clişeelor de care vorbeam: cele două Instituţii 
considerate ale „venerabililor”, cu termenul pus în 
ghilimele, denotă limpede ce nuanţă semantică este 
avută în vedere. Nu e vorba de oameni care Inspiră 
un profund respect şl consideraţie datorită poziţiei 
sau valorilor pe care le reprezintă, el mal degrabă 
datorită vârstei lor. îl stimăm pentru ce-au fost 
odată, chiar dacă sunt depăşiţi de vremuri, pare a ne 
spune dl. Raeţchl printre rânduri. Cu subtextul că el 


nu vor mal fi oricum multă vreme printre noi, aşa că 
un atac frontal nu-şl are sensul, fiind mal oportună 
tactica paşilor mărunţi. Progresismul mal poate să 
aştepte şl să încerce eventual să canalizeze dez¬ 
baterea de Idei pe propriul făgaş, pentru ca atunci 
când „venerabilii” de azi nu vor mal fi, cel de mâine 
să fie mal maleabili şl mal compatibili cu Ideea pro¬ 
gresistă. 

Dar să urmărim mal departe firul argumentaţiei din 
articolul în cauză. Deşi de la bun început concede 
celor două Instituţii fundamentale în orice stat 
serios o Importanţă reală şl un rol pozitiv pe scena 
socială, autorul devine Imediat selectiv şl chiar dis¬ 
criminator (ca progresist!). Anume, susţine domnia 
sa, acel rol s-ar potrivi mal degrabă în societăţile 
avansate, înţelegând jrrln aceasta Implicit 
democraţiile occidentale. în schimb, aceste Instituţii 
ar constitui adevărate „pietre de moară” de gâtul 
societăţilor care ar fi chemate să se dezvolte într-un 
mod mal accelerat. Alei nu ar trebui să mal albă loc 
dezbateri, el ele ar face bine să urmeze orbeşte şl 
necondiţionat calea occidentală. într-o singură Idee 
avem Iarăşi clişee peste clişee asociate cu progre¬ 
sismul. Despre ce fel de dezvoltare e vorba? Eco¬ 
nomică? Socială? Ideologică? De fapt nici nu con¬ 
tează, căci în progresism totul vine la pachet. între¬ 
barea firească, aceea dacă o societate care respectă 
valorile religioase e cu adevărat Incompatibilă cu 
dezvoltarea economică, pare să nu şl-o mal pună 
nimeni. Iar faptul că tradiţia şl religia sunt consider¬ 
ate bolovani în calea progresului nu trebuie să ne 
mal mire, căci e tocmai Ideea fundamentală a aces¬ 
tei Ideologii, pe care am dlsecat-o la început. 

Fireşte, privită din perspectiva progresismului şl a 
d-lul Raeţchl, tradiţia şl religia care merită cât de cât 
respectate trebuie să fie cele „cuminţi”, servile şl 
„agglomate”. Nu care cumva să credem că ar putea 
fi valabile şl alte repere: „In România, însă, 
„ tradiţie ” poate fi şi Nae lonescu, poate fii şi Cor¬ 
nelia Zelea Codreanu - un întreg curent cultural 
ciufut şi sângeros, care nu conduce decât într-o 
fundătură istorică, pentru că nu propune, în fond, 
decât o supărare adolescentină pe lume şi o umflare 
în pene lipsită de fundament. ” 

Ce să mal zici? Invocarea marotei legionare era cât 

continuare în pag. 3 


80 DE ANI DE LA DIKTATUL DE LA VIENA 
- 30 AUGUST 1940 - 

Inclusiv agresiuni fizice au avut loc asupra unor 
preoţi români, precum şl atacuri şl devastări ale 
unor Instituţii religioase româneşti. Episcopul 
greco-catollc de Cluj-Gherla, lullu Hossu a fost 
de două ori ţinta unor atentate nereuşite, sediul 
Episcopiei a fost devastat, episcopul scuipat şl 
Insultat. Au fost ucişi mal mulţi preoţi români; un 
asasinat monstruos care a zguduit opinia publică a 
fost uciderea bestială a protopopuîul ortodox de 
Huedin, Aurel Munteanu. 

O altă ţintă privilegiată a persecuţiei horthyste au 
constltult-o membrii Mişcării Eeglonare, cunos¬ 
cuţi ca luptători dârjl pentru cauza românească. 
Astfel, Comandantul Horla Sima, vicepreşedinte 
al Consiliului de Miniştri, în cuvântarea sa radio¬ 
difuzată de la Braşov din 9 octombrie 1940, a pre¬ 
zentat mai multe cazuri de legionari ucişi, în con¬ 
textul valului de atrocităţi antl-româneştl din 
Ardealul cedat. Comandantul Horla Sima a expri¬ 
mat „strigătul de durere din Ardealul suferinţei 
milenare”. Cel mal mulţi însă dintre legionarii 


activi din zona cedată s-au refugiat în România, 
participând cu entuziasm în primele luni la cons¬ 
trucţia Statului Naţional Eeglonar, pentru ca apoi 
să Intre într-o nouă prigoană, cea antonesclană. 
Câteva nume de legionari originari din Ardealul 
de nord: Victor Sllaghl, loan Gheraslm, Mltrofan 
Fetle, preot Teofil Băllban, preot loan Bărdaş, 
Dumitru Chlndrlş. 

Un capitol aparte al abuzurilor săvârşite de ocu¬ 
paţia maghiară a fost deportarea evreilor. După 
ce, în 1940, cea mal mare parte a populaţiei 
evreieşti din Ardealul de nord nu şl-a ascuns sen¬ 
timentele pro-maghlare, situaţia s-a schimbat pe 
parcurs. Guvenul ungar, în special în 1944, a luat 
măsuri dure contra evreilor, în numele politicii 
rasiste Inspirate de Germania. Mulţi evrei s-au 
salvat fugind în România, unii dintre el ajungând 
apoi în Palestina. Cea mal mare parte însă au fost 
strânşi în ghetouri şl apoi deportaţi în lagărele 
naziste de unde majoritatea nu s-au mal întors. 
Este însă foarte greu de precizat numărul celor 
morţi în aceste lagăre, o parte din el plecând după 
eliberare direct spre Israel, S.U.A. sau alte desti¬ 
naţii. 


Ocupaţia maghiară în Ardealul de nord s-a 
încheiat oficlaî la 25 octombrie 1944 când trupele 
sovleto-române au eliberat ultima localitate, 
oraşul Cărei. Drama românilor ardeleni nu s-a 
încheiat însă alei. Partidul Comunist ajuns la pute¬ 
re şl organul său represiv. Securitatea, având în 
componenţă un procent ridicat de maghiari (Inclu¬ 
siv activişti horthyştl „convertiţi” peste noapte la 
comunism) au Interzis timp de multă vreme 
dezvăluirea şl condamnarea atrocităţilor regimu¬ 
lui horthyst. Iar acolo unde unele fapte nu puteau 
fi ascunse au fost atribuite în mod fals armatei 
germane. 

De-abla în anii ‘70-‘80, regimul comunist, condus 
de Nicolae Ceauşescu, pretinzând a fi exponentul 
conştiinţei naţionale şi al istoriei româneşti, a per¬ 
mis (parţial) evocarea tragicelor evenimente din 
Ardealul ocupat şi cinstirea memoriei victimelor, 
instrumentalizând însă trecutul în scopuri propa¬ 
gandistice, într-o perioadă în care regimul se afla 
într-o evidentă pierdere de credibilitate Internă şl 
externă. 

Preot prof. MARIUS VIŞOVAN 






ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


PERMANENTE 


3 


CLIŞEELE progresismului: STUDIU DE CAZ 



OLIVER JENS SCHMITT 


CĂPITAN 

CODREANU 

AUFSTIEG UND FALL 
DES RUMĂNISCHEN 
FASCHISTENFUHRERS 


se poate de previzibilă, întrebarea era doar în ee loe 
al artieolului se va produee. Iar earaeterizarea ei 
faeilă, în termeni superfieiali, eu iz de ironie ieftină, 
e eât se poate de normală pentru poziţia pe eare e 
situat autorul nostru, mai ales daeă ne reamintim eât 
de puţină aderenţă la realitate are ideologia progre¬ 
sistă. E uşor să operezi eu elişee, mai ales eând ştii 
eă opinia publieă e deja „dresată” să reaeţioneze 
eondiţionat la aeestea, adieă aşa eum vor progre¬ 
siştii. 

Dl. Raeţehi preferă eomoditatea unor idei eare nu 
mai trebuiesc mestecate, deşi alţi autori care aparţin 
tot orientării progresiste, încearcă să soluţioneze - 
din aceeaşi perspectivă - o problemă a cărei com¬ 
plexitate totuşi nu o ignoră. Unul dintre aceştia este 
bunăoară istoricul Oliver Jens Schmitt, care în 
cartea sa despre Căpitanul legionarilor îşi asumă o 
sarcină mult mai amplă şi mai dificilă. Analiza sa 
documentată cu acribie ajunge la concluzia că 
fenomenul legionar a avut autenticitate şi substanţă 
reală. A dat dovadă de o îmbinare originală între 
idei de-a dreptul progresiste, cel puţin pentru acea 
vreme, şi o tradiţie care nu se dorea depăşită sau 
eliminată, ci valorificată şi pusă la temelia soci¬ 
etăţii. 

Bineînţeles, aspectele „progresiste” sunt văzute de 
Schmitt ca ţinând de specificul mişcărilor naţional¬ 
iste din prima jumătate a secolului trecut, caracteri¬ 
zate prin paradigma „fascismului”. E o abordare 
care e tributară tot ideologicului, şi care simplifică 
în cele din urmă concluziile. Altminteri, sarcina 
unui istoric şi interpret al legionarismului, care s-ar 
dori pe de-o parte cu adevărat obiectiv, iar pe de alta 
să nu iasă din cadrele corectitudinii politice, devine 
realmente o misiune imposibilă. Căci paralela invo¬ 
cată, bazată pe unele aparenţe, şchioapătă în fondul 
ei. Variantele germană şi italiană ale fascismului, 
cele mai cunoscute şi care sunt considerate drept 
etalon, nu sunt în cele din urmă decât un socialism 
cu nuanţe păgâne, neavând nimic în comun cu 
tradiţia creştină. Până şi Oliver Jens Schmitt e 
nevoit să recunoască autenticitatea creştinismului 
legionar, deşi studiul său se opreşte practic la anul 
1938, dincolo de care observaţiile sale sunt superfi¬ 
ciale şi nedocumentate. Totuşi, el nu poate să nege 
o realitate care s-a manifestat cu şi mai mare preg¬ 
nanţă în temniţele comuniste, acolo unde credinţa 
unora dintre legionari a mers până în pragul sfinţe¬ 
niei sau chiar dincolo de el. 

Prin urmare, deşi realitatea e cât se poate de com¬ 
plexă, la dl. Raeţehi în schîmb totul e mult mal sim¬ 
plu: recurge la câteva elemente spumoase de pam¬ 
flet şl cu asta a expediat problema. Ocazie cu care a 
bifat şl evocarea „balaurului legionar” în contextul 
în care textul său se referă în primul rând la Biser¬ 
ică şl Academie. 

înşirând clişeu după clişeu, dl. Raeţehi îşi constm- 


leşte contextul dorit, dar unul care are tot mal puţine 
tangenţe cu realitatea. Astfel, el descoperă alte două 
„pietre de moară”, care ar împiedica chipurile pro¬ 
gresul, dar de data aceasta în cadrul Bisericii. Aces¬ 
tea ar fi spiritualitatea athonită şl cultura rusă. 
„Ambele de o mare bogăţie - şi care nu pot fi, în 
nici un caz, lepădate Jără discernământ. Dar, pe de 
altă parte, ambele cu puternice accente paseiste, 
antimoderniste şi antioccidentale. Aflate, cu alte 
cuvinte, într-un inevitabil conflict cu proiectul de 
ţară al României. O Românie integrată în UE şi 
NATO, naţionalistă, dezvoltată, globalistă, 
deschisă, nu prea mai poate fi păstorită luând ca 
reper toate opiniile despre societate ale unui ascet 
de la Athos care, oricât de respectabil ar fi în viziu¬ 
nile sale mistice, nu a mai văzut de 30 de ani o 
femeie şi crede că aceasta e instrumentul Diavolu¬ 
lui, ca şi vaccinul sau codul de bare. ” 

Aşadar, cele două curente ar trebui oricum lepădate, 
dar totuşi nu fără discernământ? Din caracterizarea 
pe care o putem citi, se înţelege că da. Iar ceea ce 
contează e în cele din urmă verdictul final, nu moti¬ 
vaţiile aduse pentm el şl judecăţile care îl premerg. 
Ceea ce însă nu e justificată în nlclun fel, e pretinsa 
„conexiune rusă” din BOR, Invocată tot sub formă 
de clişeu, fără nlclun argument, ştiind că ar putea 
prinde la mulţi într-o ţară care de-a lungul Istoriei a 
suferit mult de pe urma marelui vecin de la răsărit. 

„ Curentul athonito-moscovit, care - dacă e să fim 
sinceri până la capăt - conţine şi oleacă de 
legionarism, s-a manifestat constant în sânul Bis¬ 
ericii, din 1990până astăzi. Sociologic vorbind, era 
de aşteptat să fie aşa: când eşti educat de secole în 
paradigma lui Simeon Stâlpnicul, care a găsit 
potrivit să-şi petreacă viaţa cocoţat în vârful unui 
stâlp, nu te poţi purta peste noapte ca Descartes sau 
Puff Daddy. ” El, da, pentm ca ghiveciul progresist 
să fie deplin şl să nu ne prindem că de fapt e o 
păcăleală Insipidă, era obligatoriu ca elementul 
„athonito-moscovit” (care lată, dlntr-o dată e privit 
ca un tot coerent, nu ca o simplă juxtapunere!) să fie 
asezonat şl cu oleacă de „legionarism”. Sau poate 
dl. Raeţehi s-o fi uitat pe Google Maps pentm a 
constata că axa Athos-Moscova trece de-a dreptul 
prin apropierea Bucureştlulul? Mal ştii? Că altă 
explicaţie pentm asemenea elucubraţii şl asocieri 
fanteziste nu prea se poate găsi. Pentm a nu mal 
vorbi de băşcălia la adresa sfinţilor, în esenţă 
aceeaşi, dar exprimată oleacă mal elegant decât 
atacurile din topor ale userlştllor gen Andrei 
Caramltm şl elusdem farinae. 

După această lungă Introducere, care e de fapt 
mesajul propriu-zls al articolului semnat de Ovldlu 
Raeţehi? Până la urmă, odată creat cadml prin Invo¬ 
carea unei Imaginare axe ortodoxe, colorată în 
verde, pe direcţia Athos-Bucureştl-Moscova, adică 
un element care ţine mal degrabă de domeniul fab¬ 
ulosului, fără tangenţe cu realitatea. Intenţia sa se 
vădeşte a fi aceea a unul rechizitoriu la adresa celor 
două „pietre de moară” care ar sta agăţate de gâtul 
progresului înspre o lume mal bună. 

Prima la rând este Biserica, căreia pentm început 1 
se reproşează opoziţia din primii ani după Revoluţie 
la abrogarea acelui articol din Coduî Penal care 
Incrimina relaţiile între persoane de acelaşi sex care 
ar produce scandal public. După care, actualul 
Patriarh, PE Daniel, este asociat unul curent de 
modernizare graduală, oarecum compatibil cu pro¬ 
gresismul, Iar „ momentele în care BOR a ales să se 
situeze de partea taberei încrâncenate şi paseiste 
(referendumul pentru familie, ofensiva împotriva 
educaţiei sexuale în şcoli, interzicerea ideologiei de 
gen - toate bătălii pierdute) au fost mai degrabă 
concesii tactice pe care Daniel le-a făcut taberei 
old-boys pentru a nu-i ostiliza şi aliena total. ” 
Unele nuanţe ar putea fi adevărate, însă Impresia 
noastră e de-a dreptul opusă celei după care actualul 
Patriarh al BOR ar fi un sol de „cal troian” al pro¬ 
gresismului în Biserică. Dimpotrivă, PE Daniel tre¬ 
buie văzut mal degrabă drept un diplomat extrem de 
abil, capabil, lată, să atragă până şl simpatia unor 
„progresişti” de genul d-lul Raeţehi. Un Ierarh care 
cochetează pe plan politic cu modernitatea, dar fără 
a trăda esenţa credinţei ortodoxe. Faptul cel mal 
revelator în acest sens l-a constituit atitudinea Bis¬ 
ericii în vremea restricţiilor sub pretextul pandemlel 


de Covld-19. Biserica s-a supus până la un punct 
deciziilor statului, dând dovadă de responsabilitate 
şl spirit civic, dar nu a admis imixtiuni în cult şl în 
special în ceea ce priveşte administrarea Sfintei 
împărtăşanii. Acest aspect a constituit hârtia de tur¬ 
nesol care a revelat de partea cui se află de fapt PE 
Daniel. în acest punct, dar nu numai (el şl în ati¬ 
tudinea faţă de familia tradiţională, ideologia de gen 
etc.) poziţia sa nu se deosebeşte cu nimic de cea a 
„taberei încrâncenate şl paseiste” din BOR, la 
adresa căreia e îndreptat rechizitoriul d-lul Raeţehi. 
încercarea sa de a-1 stiliza pe Patriarhul BOR drept 
un exponent pmdent al progresismului credem că e 
una complet eşuată, deşi aprecierile la adresa PE 
Daniel pot fi privite totuşi ca un fapt pozitiv. 

Urmează la rând Academia. Astfel, unele din atitu¬ 
dinile acesteia împotriva globallsmulul nivelator şl 
ale corectitudinii politice sunt comparate, mutatls 
mutandls, cu o poziţie a ... Frăţiei Musulmane din 
Egipt! Dl. Raeţehi nu uită să amintească şl faptul că, 
după 1990, în rândurile Academiei au existat şl ati¬ 
tudini de „relativizare a Holocaustului din Rom⬠
nia”, sau poziţiile critice la adresa „generaţiei Face- 
book”, pentru a ajunge la un comunicat din zilele 
noastre, în care atitudinea critică, de prudenţă 
Interogativă la adresa potenţialelor pericole ale noii 
tehnologii 5G este asimilată cu „o poziţie 
caraghioasă, demnă de un blogger conspiraţionist 
din siajul propagandei Sputnik”. 

Vedem aceeaşi atitudine persiflantă, deşi în statele 
dezvoltate, acelea în care dl. Raeţehi concede unor 
Instituţii „venerabile” un rol Important în dezbater¬ 
ile publice, chiar au loc dezbateri argumentate pe 
seama posibilelor pericole ale noii tehnologii, care 
încă nu au fost studiate în amănunt. Acest fapt ne 
este adus în atenţie de un coleg al d-lul Raeţehi pe 
blogurile adevarul.ro, anume Cătălin Sturza, expo¬ 
nent al conservatorismului, deci aparţinând taberei 
Ideologic opuse. Sursa Invocată este editorialul 
publicat în prestigioasa revistă „Sclentlfic Ameri¬ 
can” Intitulat „Nu avem nlclun motiv să credem că 
tehnologia 5G este sigură pentru sănătate”, în care 
se face referire la atitudinea critică a peste 400 de 
oameni de ştiinţă. 

Mal mult, comunicatul Iniţial al Academiei 
Române, care a stârnit un val de critici din partea 
progresiştilor, a fost completat ulterior cu o Invitaţie 
la o dezbatere naţională pe această temă. în noul 
comunicat se spune: „ Comunicatul a stârnit con¬ 
troverse, ignorându-se faptul că Academia Română 
a solicitat o analiză a impactului utilizării pe ter¬ 
men lung, deci ca urmare a expunerii de lungă 
durată a populaţiei la radiaţiile emise de aceste 
tehnologii. Studiile au menirea să trateze într-o 
manieră echilibrată avantajele şi dezavantajele 
acestor tehnologii şi să evalueze potenţialul de risc 
asupra sănătăţii. Academia Română nu se opune 
implementării noilor tehnologii, ci doreşte să fie 
luat în considerare principiul medical al pre¬ 
venţiei înainte de trecerea la utilizarea lor pe scară 
largă. ” 

Nu ar mal fi nimic de adăugat. Ceea ce e evident 
pentru toată lumea, e faptul că deşi e complet afon 
atât în domeniul teologiei, cât şl în cel al ştiinţelor 
naturii, Ovldlu Raeţehi îşi dă cu părerea despre toţi 
şl toate, luptându-se cu pietrele de moară care 
chipurile ar încetini marşul progresismului. Singura 
sa abilitate e mânuirea cuvântului dar, uneori, aşa 
cum am văzut, pentru a servi cauza pe care o cons- 
dleră justă, merge până la giumbuşlucuri retorice 
care de dragul efectului asupra potenţialului cititor 
sfidează orice urmă de logică. Ceea ce nl se serveşte 
nu este altceva decât un gol de aer ambalat în 
baloane de săpun fiumos colorate, care se sparg la 
prima atingere cu contraargumente ce ţin în primul 
rând de o raţiune sănătoasă şl de bunul simţ. 

în cele din urmă, textul Iul Ovldlu Raeţehi poate fi 
considerat unul paradigmatic pentru modul de argu¬ 
mentare al adepţilor progresismului: Incapabili să 
lasă din orizontul propriilor clişee şl să privească 
realitatea aşa cum e ea. Iar nu deformată prin lenti¬ 
la propriei Ideologii. 

BOGDAN MUNTEANU 







4 


PERMANENTE 

9 


DECEMVIRII (5) 

Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă 

CEZARINA CONDURACHE 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


tul Consiliului de Război a celor trei arestaţi, sub 
acuzaţia de tulburare a ordinii publice, delict care 
cădea la acel moment sub incidenţa instanţelor mili¬ 
tare. Ulterior, după audierea tuturor mărturiilor 
celor implicaţi, instanţa militară îşi declină compe¬ 
tenţa, întmcât acuzaţia iniţială de tulburare a ordinii 
publice se dovedeşte greşită. Beza, Zăpadă şi Sera¬ 
fim sunt eliberaţi, iar cazul lor (transformat între 
tîmp în „vîolare de domîcîlîu partîcular”), la pachet 
cu tentativa de asasinat împotriva Căpitanului, sunt 
transferate Instanţelor civile spre cercetare. 


în numărul trecut am oprit firul evenimentelor în 
data de 6 septembrie 1934, dată la care complotul 
împotriva Căpitanului fusese descoperit. Iar Cotea 
dezvăluise toate detaliile asasinatului chiar în faţa 
Iul Comellu Zelea Codreanu. Să vedem ce s-a 
petrecut Imediat după aceasta. 

Legionarii pătrund în casa Gheorghiade 

în urma mărturiilor date de Cotea şi a detaliilor fur¬ 
nizate de Virgil Rădulescu şi Constantin Dumitres- 
cu Zăpadă (martori direcţi), planul asasinării Căpi¬ 
tanului prin otrăvire cu cianură de potasiu a fost 
dejucat, dar trebuia şi dovedit. Cea mai bună cale 
era aceea de a obţine probe fizice, sticluţele cu cia¬ 
nură de potasiu. Ele fiiseseră văzute şi de Cotea şi 
de Rădulescu şi de Dumitrescu-Zăpadă în casa lui 
Gheorghiade. Obţinerea lor era singura cale prin 
care se putea dovedi că Luca Gheorghiade era ini¬ 
ţiator şi co-organizator al complotului, alături de 
Stelescu. 

în 6 septembrie 1934 legionarii prezenţi la sediul 
din Gutenberg la momentul declaraţiilor făcute de 
Cotea, decid ad-hoc să facă o percheziţie la domici¬ 
liul lui Luca Ghorghiade. Nu ştim dacă ideea i-a 
aparţinut Căpitanului sau unuia dintre legionarii 
prezenţi. Eu tind să cred că Generalul Cantacuzino 
a fost cel care a venit cu această propunere. Desigur 
că „percheziţie” nu este cuvântul cel mai potrivit 
pentru acţiunea legionarilor noştri, deşi el este folo¬ 
sit ca atare, atât în literatura legionară, cât şi de 
presa epocii. Percheziţie nu pot face decât autorit㬠
ţile în urma obţinerii unui mandat din partea procu- 
romlui. Desigur, în cazul de faţă nu putea fi vorba 
despre aşa ceva, mai întâi pentru că autorităţile 
odată avizate l-ar fi avertizat pe Gheorghiade care 
ar fi distms probele şi apoi pentru că simpla decla¬ 
raţie a lui Cotea ar fi fost probabil insuficientă pen¬ 
tru ca autorităţile să dispună percheziţia. 

S-a format aşadar o echipa alcătuită din Căpitan, 
Generalul Cantacuzino, Beza, Dumitrescu-Zăpadă, 
Gheorghe Clime, Vasile lovin. Aurel Serafim, Vasi- 
le Cotea care s-au deplasat în Piaţa Romană, strada 
Dorobanţi, la casa lui Gheorghiade. Acesta nu se 
află în locuinţa la momentul percheziţiei. Servitoa¬ 
rea, văzând un număr mare de persoane care încear¬ 
că să pătmndă cu forţa în casă, a intrat în panică 
încuind uşa. Legionarii au forţat intrarea, servitoa¬ 
rea a început să ţipe, iar lumea de pe stradă a înce¬ 
put să sesizeze că acolo se petrece ceva. Alarmaţi de 
strigătele femeii, trecătorii, crezând că este vorba 
despre o tentativă de jaf, intervin pentm imobiliza¬ 
rea „prădătorilor”. între timp legionari deja intraţi în 
casa lui Gheorghiade ridică din dulapul indicat de 
Cotea, Beza şi Dumitrescu două sticluţe de otravă şi 
revolvere. Situaţia a devenit din ce în ce mai com¬ 
plicată odată cu implicarea oamenilor de pe stradă. 
Apar altercaţii violente, astfel că se ajunge la utili¬ 
zarea armelor pentm împrăştierea mulţimii adunate. 
Focurile de armă atrag atenţia sergentului de stradă 
care va aresta pe Gheorghe Beza, Dumitrecu-Zăpa- 
dă şi Aurel Serafim pentm uz de armă. Căpitanul, 
Generalul şi ceilalţi părăsesc locuinţa din Piaţa 
Romană, cu tot cu probele incriminatorii. 

Din volumul de documente „Ideologie şi formaţiuni 
de dreapta în România. Voi. IV” coordonat de loan 
Scurtu aflăm cum a relatat presa spectaculoasa des¬ 
cindere legionară la casa lui Gheorghiade: 

„Corriere della Serra”, Roma, 8 septembrie 1934: 
Membrii Gărzii de Fier din România au descoperit 
un complot împotriva şefului lor Corneliu Zelea 
Codreanu. (...) Ca urmare a declaraţiilor făcute de 
Cotea, partizanii lui Codreanu au pastruns cu forţa 
în apartamentul unui oarecare Gheorghiade, de 



unde au sechestrat documente compromiţătoare 
pentru conjuraţi. Poliţia i-a surprins aici, dar n-a 
reuşit să aresteze decât pe trei tineri. Ceilalţi au 
scăpat împreună cu materialul sechestrat. 

„Naţionalul”, Bucureşti, 10 septembrie 1934: înşti¬ 
inţaţi legionarii domnului Corneliu Codreanu au 
urmărit de aproape pregătirile complotiştilor. In 
ultimul moment, făcând o descindere acasă la dom¬ 
nul Luca Gheorghiade unde s-ar fi găsit o puterni¬ 
că otravă de acid prusie şi un revolver încărcat. 
Descinderea fiind făcută fără acordul Parchetului, 
cei care au participat la ea au fost arestaţi şi înain¬ 
taţi Consiliului de Război. 

Aşa cum reiese din fragmentele de mai sus, presa, 
deşi ostilă Gărzii de Fier, supusă autorităţilor şi 
verificată de cenzură, vorbeşte totuşi despre exis¬ 
tenţa complotului şi descrie în termeni destul de 
oneşti momentul pătmnderii în casa Gheorghiade. 

O mărturie mult mai spumoasă şi mai detaliată o 
avem de la doctoml Vasile lovin, unul dintre cei 
care au pătmns alături de Căpitan în casa Gheor¬ 
ghiade: Descinderea la Gheorghiade, pentru desco¬ 
perirea corpului delict al complotului a fost făcută 
de Căpitan, Generalul Cantacuzino, Beza, Dumi¬ 
trescu-Zăpadă, Cotea, eu. înainte de plecare. Căpi¬ 
tanul a pus mâna pe umărul meu şi mi-a zis: „Măi 
lovine, mergem la Gheorghiade, complicele lui Ste¬ 
lescu, să luăm din casa lui arma şi otrava cu care 
au vrut să mă asasineze. Tu eşti boxer şi Gheor¬ 
ghiade e tot boxer. Cum intri, îl iei în pumni şi noi 
trecem mai departe ”. Ajunşi la locuinţa lui Gheor¬ 
ghiade ne deschide servitoarea. Gheorghiade nu 
era acasă, aşa că nu am avut ocazia să mă bat cu 
el. In locuinţă au intrat numai Dumitrescu-Zăpadă 
şi Beza, au luat lucrurile din locul ştiut şi au ieşit. 
Intre timp servitoarea s-a strecurat pe coridor şi a 
început să strige „hoţii!” Locuinţa era la etajul 
întâi. Căpitanul şi Generalul au coborât din vreme. 
Eu cu Beza şi Dumitrescu-Zăpadă, ultimii. La ţipe¬ 
tele servitoarei s-a adunat lume multă în stradă. 
Beza şi Dumitrescu-Zăpadă ieşind primii şi părând 
grăbiţi să fugă, lumea i-a luat la bătaie. Pe mine 
nimeni nu m-a mai băgat în seamă. Norocul lor a 
fost că a venit poliţia repede, chemată de vecini. 
(„Mărturii despre legiune 1927-1967”) 

Cei trei legionari arestaţi, Gheorghe Beza, Dumitre- 
cu-Zăpadă şi Aurel Serafim, sunt predaţi de sergent 
la Consiliul de Război unde căpitanul Paul Barbu 
Dimescu de la cabinetul 10 instrucţie este însărcinat 
cu cercetarea cazului. în zilele de 7 şi 8 septembrie 
Dimescu convoacă pentru audieri pe toţi cei care au 
pătmns în forţă în casa lui Gheorghiade. După 
audieri se decide într-o primă fază păstrarea în ares- 


Arhimede mort. Arhimede trăieşte. 

Să lăsăm pentm moment cele ce s-au petrecut în 
Bucureşti în juml descinderii din strada Dorobanţi 
şi să îl urmărim pe Stelescu. Aşa cum spuneam şi în 
număml trecut, la momentul septembrie 1934 Ste¬ 
lescu se afla în arest la Râmnicu Vâlcea aşteptând 
de la Gheorghiade mesajul codat din care să rezulte 
că misiunea lui Cotea se încheiase cu succes. 

Mihai Stelescu nici nu bănuia că între timp planul 
asasinatului fusese descoperit şi că sticluţele cu 
otravă de aflau acum în mâinile legionarilor. La 
dată de 6 septembrie procesul Stelescu se judecă în 
recurs la Craiova unde fuseseră aduşi toţi legionarii 
implicaţi. Pentm a forţa demascarea trădătomlui. 
Căpitanul decide să-i trimită în temniţă telegrama 
mult aşteptată. Aşadar Corneliu Zelea Codreanu 
expediază telegrama cu textul „Arhimede mort. 
Luchi ”. Stelescu, deşi probabil că în prima fază a 
crezut în reuşita diabolicului plan, nu s-a manifestat 
public din precauţie, dar potrivit legionarilor care se 
aflau închişi cu eî la Craiova, imediat după primire 
a expediat la rândul lui nişte telegrame, probabil 
pentru confirmarea informaţiei primite. Vestea dis¬ 
pariţiei lui Codreanu ar fi făcut senzaţie în presă şi 
în rândul populaţiei, ecourile s-ar fi făcut auzite 
până în temniţa Craiova şi totuşi nu se auzea nimic 
în acest sens. între timp o nouă telegramă ajunge la 
Stelescu. De data aceasta textul era: Arhimede tr㬠
ieşte. Luchi. 

Martor al apărării în procesul Decemvirilor, Tănase 
Rădulescu declara în faţa instanţei: „Avocat Ale¬ 
xandru Constant: Ai fost în închisoare la R. Vâlcea 
şi Craiova cu Stelescu? Tănase Rădulescu: Da. 

Avocat Alexandru Constant: S-au primit telegra¬ 
me? 

Tănase Rădulescu: Da. O telegramă - „Arhimede 
mort. Luchi”. După această telegramă Stelescu a 
trimis prin casierul grupului de la închisoare trei 
telegrame: una lui Dumitrescu, alta lui Luca Ghe¬ 
orghiade şi a treia nu îmi amintesc anume cui s-a 
trimis. 

Ştefan Georgescu, în calitate de acuzat, va declara 
la proces: „La congresul de la Râmnicu Vâlcea am 
luat şi eu parte ca reprezentant al studenţilor din 
Dobrogea. Am fost arestat. In închisoare Stelescu 
ridica totfelul de probleme pe care eu, ca teolog, nu 
le puteam admite. Tot în închisoare a venit Cotea 
Vasile care i-a raportat lui Stelescu că n-a putut 
executa pe Căpitan în tabăra de la Rarău. In timp 
ce ne judecam în apel la Craiova s-au primit două 
telegrame: 1. Arhimede mort. Luchi. 2. Arhimede 
trăieşte. Luchi. 

Stelescu pierde comanda 

Cu siguranţă, cea de-a doua telegramă l-a îngrozit 
pe Stelescu, evident nu doar pentm că tentativa de 
asasinat ar fi eşuat din nou, ci pentm că fusese des¬ 
coperit. Desigur se aştepta la repercusiuni rapide şi 
directe, care nu au întârziat să apară. Aşa cum am 
mai spus, unul dintre legionarii arestaţi şi întemni¬ 
ţaţi cu Stelescu în urma congresului de la Râmnicu 
Vâlcea este Mitu Banca care povesteşte în cartea sa 
, Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele” 
că, imediat după episodul telegramelor, în temniţa 
de la Craiova se anunţă sosirea Generalului Canta¬ 
cuzino. Evident, prezenţa lui înseamnă bucurie 
mare pentm legionari, dar nu pentm toţi... Aşezaţi 
în front, legionarii îl aşteaptă pe bătrânul general, la 
apariţia lui, Mihai Stelescu având gradul cel mai 
mare dintre cei aflaţi în temniţa Craiova, iese la 

continuare în pa 2 . 5 






ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


Dreptul la Memorie: 


PERMANENTE 


Abonati-vă la revista „PERMANENTE” 


Dragi prieteni, Revista noastră, „Permanenţe ”, a intrat în 2020 în al 23-lea 
an de existenţă. înfiinţată în 1998 de supravieţuitorii temniţelor earliste, 
antonesciene şi comuniste, cu apariţie lunară neîntreruptă, „Permanenţe” 
a rămas singura revistă naţional-creştină care mai apare în Romania, în 
format fizic, în mod constant. Avem dreptul la memorie, la adevăr, la istorie, 
la demnitate. Avem obligaţia să ducem mai departe moştenirea primită de 
la seniorii pătimitori în temniţele earliste, antonesciene, comuniste. 

Revista „Permanenţe” face parte din această moştenire. Costurile mari 
generate de tipărirea şi distribuirea unei reviste de acest fel au cauzat dis¬ 
pariţia multor publicaţii de gen apărute după 1990. Şi noi ne confruntăm cu 
aceeaşi problemă, dar suntem hotărâţi să continuăm. Pentru a face asta, 
avem nevoie şi de ajutorul vostru. 

Vă rog - pe toţi cei care puteţi şi doriţi - să ne sprijiniţi, abonându-vă, reîn- 
noind abonamentul pe care îl aveţi deja la revista „Permanenţe ” sau făcând 
donaţii. Preţul abonamentului este de 100 lei/ an pentru abonaţii din Rom⬠
nia, respectiv 50 curo/ 60 dolari/ an pentru abonaţii din străinătate. 

Revista apare lunar şi se expediază prin poştă pe adresa abonaţilor. 

Contravaloarea abonamentului sau donaţiile se pot achita: 


prin mandat poştal pe adresa: 

Militaru Carmen Daniela, O.P. 37 Ghişeul 2 - C.P. 14, 024280 Bucureşti 
sau prin virament bancar pe coordonatele următoare: 

Fundaţia „Profesor George Mânu”, 

Banca Transilvania, 
swift code: BTRLR022XXX 
USD - IBAN: 

R017BTRL04102205797941XX 
EUR - IBAN: 

R080BTRL04104205797941XX 
LEI - IBAN: 

R034BTRL04101205797941XX 

Vă invit să mergem înainte, împreună! 

Cezarina Condurache, 

Preşedinte Eundaţia „Profesor George Mânu” 


ABONAŢI-VA la revista “PERMANENTE” 


Suntem -Innatlt-i”! 



Avem dreptul la memorie, la adevăr, la iatorie, 
lâ demnitate. # 

Avem obligaţia să ducem mai departe ^ 
moştenirea primită de la seniorii pătimitori în 
temniţele carHste, antonesciene, comuniste... 

Revista „Permanenţe” face parte din această 
moştenire, Â 

Vă invităm să mergem înainte, împreună! 


Fundaţia Profesor George Mânu 9I Editura Evdotdinos 



DECEMVIRII 




Mitu Banea, dreapta şi dr. Vasile lovin, stân¬ 
ga, purtând crucea de la Jilava. Nov. 1940, 
reînnumarea Căpitanului. 


raport. Generalul însă îi face semn să se retragă. 
Iată un fragment din memoriile lui Mitu Banea: Ne 
trezim cu dl. general Cantacuzino la închisoare 
după o zi, două după cele spuse mai sus. Noi eram 
aliniaţi în curte. Stelescu se repede în faţa genera¬ 
lului să-i dea raportul. Bătrânul general îi face 
semn că n’are nevoie de raportul lui: „Care te 
numeşti Caratănase?” „Eu, domnule general” - 


răspunde Caratănase. „Din ordinul Căpitanului iei 
comanda şi să nu se întâmple nimic! De orice gest 
agresiv răspunzi în faţa Căpitanului! ” „Am înţeles, 
domnule general! Legionari! Pe loc repaus ” - ne 
comandă el (noi rămăsesem în poziţie de drepţi 
încă de la venirea domnului general). La comanda 
lui, luăm poziţia repaus. Stelescu zice: „Norii negri 
deasupra capului meu, dar... "Atunci Caratanase îl 
opreşte să mai zică ceva. Eu m ’am îngrozit. Unii au 
crezut că nu-i decât o schimbare de şefie, dar cum 
să-l îndepărteze de noi, să nu mai avem contact cu 
el, care avea grad de comandant? A rămas izolat, 
afară de un student oltean, nimeni nu mai vorbea 
cu el. 

Situaţia la care Banea a fost martor direct era una 
nemaîntâlnită în mîjlocul legîonarîlor. Desîgur că 
abateri, elîmînări temporare, avertîzări şî chîar 
excluderi mai existaseră, dar ele se făceau prin cir¬ 
culară sau ordin de zi semnate de Căpitan. Şi nu 
fusese niciodată vorba despre un grad legionar. 
După cum aţi putut citi mai sus, comanda care i se 
ia lui Stelescu i se pune în sarcîna luî Caratănase. 
Aşa cum am notat şî în bîografia acestuîa, publîca- 
tă în primul număr al serialului nostm, Caratănase 
era unul dintre legionarii cei mai apropiaţi de Ste¬ 
lescu pentru că făcuseră echipă în nenumărate bătă- 
lîî electorale sau propagandistice. Niciunul dintre 
întemniţaţii de la Craiova nu îl cunoştea de atâta 
timp şi nu luptase cu el cot la cot, aşa cum o făcu¬ 
se Caratănase. Cât priveşte ordinul de a împiedica 
orice gest agresiv, cu siguranţă că a fost de neînţe¬ 
les, atât pentm Caratănase, cât şi pentm ceilalţi 
legionari. Vă reamintesc că la acel moment niciu¬ 
nul dintre cei aproape 40 de legionari nu bănuia sub 
nicio formă o trădare atât de abjectă din partea lui 
Stelescu. Desigur, în zîlele ce aveau să curgă după 
plecarea Generalului vestea se putea strecura în 
arestul de la Craiova şi de aceea Căpitanul a dorit 


să dea un semnal ferm că nu doreşte şi nu aprobă 
sancţionarea lui Stelescu. 

între timp se judecă recursul şi la terminarea aces¬ 
tuia toţi legionarii, în frunte cu Mîhaî Stelescu au 
fost eliberaţi, plecând fiecare pe la casele lor. Deşi 
în sîtuaţîî sîmîlare legîonarîî prîmîseră condamnări 
cu executare, de data aceasta verdîctul de achîtare 
vîne unanîm, după cum promîsese şî Pamfil Şeîca- 
m în dîscuţîîle cu Gheorghîade, cele pe care le auzi¬ 
se, ca martor direct, şi Vasile Cotea. Implicarea 
autorităţilor în elîberarea legîonarîlor reiese şi 
dintr-un fragment al memoriilor lui Constantin 
Argetoianu (publicate după 1990 în seria de volu¬ 
me „Memorii”): La Craiova, procesul lui Stelescu 
şi al gardiştilor (în apel), condamnaţi la Vâlcea. 
Am autorizat pe prietenii mei să-i apere. Radian a 
văzut pe Zizi Cantacuzino care i-a confirmat că la 
percheziţia făcută la Ghiorghiade au găsit dovezile 
că se pusese la cale uciderea lui Zelea Codreanu. 
Promotorul planului ar fi fost... Pamfil Şeicaru (!!) 
cu autorizaţia Iu Franasovici şi a lui Tătărescul 
Zelea şi Zizi bănuiesc pe Stelescu, clasat acum în 
categoria suspecţilor şi menit să fie anchetat, după 
proces, de organele de disciplină legionare. 

Verdictul de achitare de la Craiova vine în jurul 
datei de 20 septembrie. Stelescu însă avea să între 
în numaî câteva zîle într-un nou proces al cămi ver¬ 
dict îl va scoate pentru totdeauna din Mişcarea 
Legionară, faţă de care se va dovedi vinovat de tr㬠
dare. Cum s-a desfăşurat procesul, care a fost com¬ 
ponenţa „completului de judecată”, cine l-a acuzat 
pe Stelescu şi cum s-a apărat acesta, vom vedea în 
număml vîîtor al revistei noastre. Tot atunci vom 
vedea ce ordine a emis Căpitanul în urma „proce- 
suluî Stelescu”. 


CEZARINA CONDURACHE 























PERMANENTE 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


6 

Pr. Veniamin Micle, 
dimensiunea plenară a didascalîeî 


CONSTANTIN MIHAI 


Activitatea teologică a Părintelui Veniamin Micle 
trădează vocaţia cercetătorului par excellence, un 
cărturar rafinat, dedicat studiilor de istorie cultu¬ 
rală, în care acribia ştiinţifică, pasiunea şi talentul 
se completează cu o disciplină intelectuală de 
invidiat. Erudiţia Părintelui Veniamin nu este una 
ostentativă, ci dimpotrivă, este una cuminecătoa¬ 
re şi restauratoare de sens în planul cuvântului, 
înţeles în dimensiunea sa plenară, de expresie a 
logos.-vAm. 


„Părintele Profesor Veniamin Micle este binecu¬ 
noscut în cercurile teologice pentru preocupările 
cărturăreşti, evidenţiate la catedră, la amvon şl în 
numeroase studii şl articole publicate. Ne bucură, 
desigur, toate aceste publicaţii care sunt de un real 
folos, nu numai pentru pastoraţle, el şl pentru 
aprofundări teologice ale celor Interesaţi. Cu 
deosebire ne bucură, însă, aceste două cărţi din 
domeniul catehetlcll-omlletlcll {Iniţieri catehetice 
şl Trepte spre amvon), care, prin - studiile Incor¬ 
porate - nl-1 înfăţişează pe autor ca pe unul dintre 
cel mal valoroşi specialişti în domeniu... Facem 
cu regret remarca faptului că Omiletica-Cateheti- 
ca nu are, în clipa de faţă, mulţi Iniţiaţi, fiind un 
domeniu mal sărac în specialişti faţă de altele din 
câmpul teologiei româneşti contemporane. Iată de 
ce munca Prea Cuviosului Părinte Veniamin 
Micle vine întru întâmpinarea doritorilor de Infor¬ 
mare şl edificare în domeniu”^. 


Lucrarea Părintelui Veniamin Micle, Ieromonahul 
Macarie. Tipograf român (1508-1512), apărută la 
cinci secole de la prima tipăritură românească, 
Liturghierul (1508), constituie un moment de 
referinţă pentru cultura română în măsura în care 
această lucrare „are la bază expunerea unor 
demonstraţii constituind răspunsuri plauzibile la 
cele două necunoscute: - Identificarea tipografu¬ 
lui şl locul activităţii sale -, care au învăluit, în 
mister, secole de-a rândul, personalitatea Ieromo¬ 
nahului Macarie şl circumstanţele apariţiei prime¬ 
lor tipărituri din Ţara Românească, în frunte cu 
vestitul Liturghier (1508)”^. 


Pornind de la epocala descoperire a Istoricului 
Alexandru Odobescu, în biblioteca Mănăstirii 
Bistriţa din Oltenia, în 1860, a unor exemplare din 
primele cărţi tipărite în Ţara Românească de Iero¬ 
monahul Macarie, numeroşi savanţi, „al trecutului 
tiparului românesc, aparţinând sferei de cultură 
slavonă, dar şl din alte zone europene, cum a fost 
renumitul filolog francez Emile Plcofau reali¬ 
zat cercetări profunde privind diverse aspecte ale 
operei macarlene, punând un accent deosebit pe 
„tehnica, arta şl superioritatea el, prin care s-a 
Impus în ansamblul Imprimeriilor de limbă slavo¬ 
nă ce şl-au desfăşurat activitatea la nord şl sud de 
Dunăre, începând de la finele secolului al XV-lea 
şl până la mijlocul celui următor”^. 


Monografia Părintelui Veniamin Micle subliniază 
că „primele cărţi religioase, tipărite în ţara noastră 
de Ieromonahul Macarie românul, nu aveau un 
caracter comercial, motiv pentru care au consti¬ 
tuit un etalon neîntrecut de frumuseţe, de funcţio¬ 
nalitate şi de execuţie tipografică. Ele au devenit 
expresia culturii noastre proprii, caracterizată de 
arta legată aproape exclusiv de Biserică şl de Isto¬ 
ria el, adică arta religioasă cu specificul el, oglin¬ 
dit şi în cartea tipărită”^. 


Studiul dedicat Sfântului Grigorie Decapoiitui - 
viaţa şi minunile reprezintă un adevărat „model 
de redactare al vieţii unul sfânf’, readucând în 
atenţie paradigma unul ascet, cărturar şl mistic 
exemplar în lupta pentru apărarea credinţei orto¬ 
doxe, fiind „Implicat în marile controverse reli¬ 


gioase ale timpului”. Cercetând o vastă bibliogra¬ 
fie cu privire la acest model hagiografic, „precum 
şl arhivele româneşti din ultimele cinci secole, de 
când sfintele moaşte ale Iul Grigorie Decapoiitui 
se află în ţara noastră”^, Pr. Veniamin Micle res¬ 
tituie Integral personalitatea unul Sfânt esenţial 
pentru Ortodoxia românească. 

Totodată, în completarea unei lucrări mal vechi 
Ajutoarele româneşti la Mănăstirile de ia sfântul 
Munte Athos a reputatului patrolog Teodor Bodo- 
gae, Pr. Veniamin Micle readuce în discuţie aceas¬ 
tă problematică a Manuscriselor româneşti de ia 
Schitul Prodromul, depistând 219 manuscrise din 
secolele XVIII-XX, pe care le descrie, etichetea¬ 
ză şl înregistrează pentru viitorii cercetători al 
manuscriselor româneşti athonlte, o muncă de o 
valoare Inestimabilă pentru cultura română. 

Elaborată într-un mod ştiinţific riguros, asemenea 
celorlalte studii şl lucrări ale Pr. Veniamin Micle, 
Cultura românească ia muntele Athos prezintă o 
adevărată panoramare a vetrelor româneşti atho¬ 
nlte, punând accentul atât pe vechimea manuscri¬ 
selor, dar şl pe activitatea laborioasă a copiştilor, 
„factori determinanţi pentru posibilitatea înzestr㬠
rii mănăstirilor athonlte cu manuscrise de prove¬ 
nienţă românească”. Descrierea mânăstlrllor care 
păstrează aceste donaţii, precum şl biografiile 
celor 50 de monahi români care s-au afirmat în 
spaţiul athonlt ca mlnlaturlştl, caligrafi, traduc㬠
tori şl autori de opere originale completează 
această lucrare Importantă. 

„Documentele din arhivele mânăstlrllor athonlte 
atestă existenţa din a doua jumătate a secolului al 
XlV-lea la Muntele Athos a unor monahi români. 
Astfel, în anul 1369 era la Mănăstirea Cutlumuş 
protopopul Mlhall, împreună cu fratele său lacob. 
Iar egumenul Harlton, prin Testamentul din 1370 
dispunea ca, alături de el, să fie primiţi şl alţi 
monahi... După fondarea Schitului românesc Pro¬ 
dromul, la mijlocul secolului al XlX-lea, cultura 
românească de la Muntele Athos Intră într-o nouă 
fază, superioară; ea va fi sprijinită şl încurajată de 
egumeni luminaţi, făcând din acest aşezământ 
monahal un adevărat focar de cultură şl spirituali¬ 
tate, apreciat de numeroşi Intelectuali care l-au 
vizitat în decursul unul secol şl jumătate”^. 

în orizontul dldascallel, Pr.Veniamin Micle oferă 
o lucrare majoră referitoare la vechimea creştinis¬ 
mului la români, restabilind un adevăr pe care 
unii Istorici cu pretenţii îl eludează în cel mal bun 
caz, atunci când nu se plasează chiar de partea 
minciunii, susţinând tot solul de teorii fanteziste, 
uneori ridicole cu privire la originea creştină a 
acestui spaţiu carpato-danublano-pontlc. 

„A scrie despre vechimea creştinismului la 
români, pare o îndeletnicire surprinzătoare, întru¬ 
cât se ştie că acest popor s-a născut creştin. Nu 
există nlclun document care să ateste data creşti¬ 
nării sale, aşa cum există la majoritatea popoare¬ 
lor din jurul nostru. 

Şl totuşi, este necesar să se abordeze această pro¬ 
blemă, întrucât sunt unii Istorici, chiar şl cu pre¬ 
tenţii, care afirmă că religia creştină ar fi apărut la 
poporul român prin secolele VIII-IX, Iar despre 
Ortodoxie, s-ar vorbi numai din secolul al Xl-lea. 
Cine susţine asemenea Informaţii, dovedeşte mari 
carenţe în privinţa cunoaşterii adevăratei Istorii a 
creştinismului. Din fericire, există documente 
care mărturisesc despre pătrunderea învăţăturii 
creştine la strămoşii noştri, fiind propovăduită 
chiar de Sfinţii Apostoli, ucenicii Mântuitoru¬ 
lui”^. 



Demonstraţiile Părintelui Veniamin Micle sunt 
absolut Infailibile, bazându-se pe argumente din 
perioada patristică, potrivit cărora noţiunea de 
Ortodoxie - etimonul grec^ fiind exemplar: 
dreapta credinţă - „era folosită încă din secolele 
II-III pentru a Indica adevărata credinţă creştină”. 
Apariţia ereziilor era reglată naturaliter în Inte¬ 
riorul Sinoadelor ecumenice, ce aveau ca temei al 
discuţiilor dogmatice, revenirea la dreapta credin¬ 
ţă sau Ortodoxie. 

Pr. Veniamin Micle demontează afirmaţia unul 
Istoric^® - m-aş feri de a-1 acorda titulatura de 
Istoric „renumlf ’ în măsura în care amprenta sa 
bolşevică Impietează asupra propriei cercetări, 
forma mentis trădând această orientare păguboasă 
- referitoare la creştinismul ortodox al poporului 
român, întrucât presupoziţia de la care pleacă 
acest Istoric se fundează pe o gravă confuzie între 
limbă şl credinţă: „strămoşii poporului român au 
fost creştini ortodocşi care vorbeau o latină pro¬ 
vincială din care s-au păstrat numeroase cuvinte, 
precum: basilica (biserică), crux (cruce), ara 
(altar), presbyter (presblter, preot), angelus 
(înger), baptisare (botez), monumentum (mor¬ 
mânt), cantare (cântare), christianus (creştin), 
sanctus (sfânt). Domine Deus (Dumnezeu)”^ 

în demonstrarea vechimii creştinismului la 
români, Pr. Veniamin Micle oferă o analiză minu¬ 
ţioasă a „Istoriei pătrunderii învăţăturii Evanghe¬ 
liei pe teritoriile unde s-a dezvoltat poporul 
român”, documentele mărturisind despre „apariţia 
creştinismului în zona noastră prin propovădulrea 
din epoca apostolică”. 

Ca răspuns la anumite afirmaţii potrivit cărora 
„monahismul ar fi apărut în teritoriile româneşti 
abia prin secolul al XlV-lea”, Părintele Veniamin 
Micle dedică un întreg capitol Istoriei monahis¬ 
mului la români {monahismul românesc în secole¬ 
le IV-VIII şl monahismul românescîn secolele IX- 
XIV), fiind binecunoscut faptul că „monahismul 
este o componentă firească a creştinismului, 
luând naştere o dată cu propovădulrea Evanghe¬ 
liei”. 

Studiul Părintelui Veniamin Micle contribuie la o 
mal bună cunoaştere a problematicii vechimii 
creştinismului ia români, pe baza unor documen¬ 
te Incontestabile, în contrapunct cu teoria absenţei 
argumentelor, vehiculate fie din Ignoranţă, fie din 
rea voinţă: „Documente, pentru demonstrarea 
acestor adevăruri există, numai necesită cercetări 
şl bune Intenţii pentru a le descoperi şl promova 
în adevărata lor valoare”Aşadar, o cercetare 
solidă, aşa cum a realizat Pr. Veniamin Micle, nu 
Implică numai profesionalism şl competenţă, el şl 
asumarea sine ira et studio unor bune Intenţii în 
lucrul cu documentul, în vederea punerii sale în 
valoare. 

Varietatea şl multitudinea studiilor Părintelui 
Veniamin Micle pe diverse teme de cercetare: de 
la Istoria Bisericească a iui Samuil Micu, Sfântul 
Antonie de ia Iezer, Cuviosul Chiriac Râmnicea- 
nu, monahul isihast. Sfântul Antim Ivireanui, 
mitropolitul martir. Sfântul Pafnutie, pictor cano¬ 
nizat, Sfântul Ierarh Caiinic, ascetul creator, 

continuare în pag. 7 







ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


PERMANENTE 


1940 - un an dramatic pentm istoria României (V) 

Generalul Antonescu este internat la mănăstirea Bistriţa 


Preot prof. marius vişovan 

La 9 iulie 1940 generalul Antonescu, considerat 
periculos de către regele Carol al doilea, este 
îndepărtat din Bucureşti, constrâns la domiciliu 
forţat în mănăstîrea Bîstrîţa dîn judeţul Vâlcea, 
unde va rămâne până după Dîktatul de la Vîena. 
Cauza cea mal probabilă a acestei Internări a 
constltult-o scrisoarea pe care Antonescu a trlmls- 
0 regelui după cedarea Basarabiei şl Bucovinei, 
prin care exprimă un protest vehement. 

Cu două săptămâni înainte, la 27 iunie, când tra¬ 
gedia abia se declanşase. Ion Antonescu şi Horia 
Sima s-au întâlnit în casa doctorului Alexandru 
Popovlcl, din Bucureşti, str. Mântuleasa 38, şl au 
pus bazele unei colaborări. „ Domnule general, a 
spus Horia Sima, eu voi acţiona pe plan politic 
iar dvs. pe plan militar. La un moment dat cele 
două linii ar putea să se întâlnească determinând 
schimbarea politică dorită. In eventualitatea unui 
moment decisiv, vă recomand să recurgeţi la ser¬ 
viciile generalului Coroamă, comandantul divi¬ 
ziei de gardă. E un om care simpatizează cu Miş¬ 
carea.” 

La decizia de Internare a lui Antonescu e posibil 
să fi concurat şl recenta demisie a lui Horia Sima 
din guvern (pe 7 iulie), regele temându-se de cre¬ 
area unui front comun de opoziţie între Mişcarea 
Legionară şl generalul Antonescu (care exprima, 
chiar daca într-o formă neorganizată, starea 
crescândă de nemulţumire din cadrul Armatei). 
La acestea se adăuga şl un element personal - ura 
de moarte dintre Antonescu şl Moruzov din perio¬ 
ada procesului de bigamie Intentat generalului la 
Instlgaţla Palatului, pe baza unor dovezi procura¬ 
te de Moruzov. 

în perioada detenţiei la Bistriţa, generalul Anto¬ 
nescu a ţinut permanent legătura cu Fabricius, 
ambasadorul Germaniei la Bucureşti, prin avoca¬ 
tul Mihai Antonescu (simplă coincidenţă de 
nume), trimiţându-i memorii în care propunea ali¬ 


nierea României la Puterile Axei. Aceste memorii 
l-au Impresionat pe Fabricius şl l-au făcut să dea 
referinţe favorabile generalului în rapoartele tri¬ 
mise la Berlin, numlndu-1 „der Beste Mann der 
Natlon”. Colaborarea reciproc Interesată (acum 
secretă, mal târziu oficială) între Antonescu şl 
Fabricius va constitui un element chele în evo¬ 
luţia situaţiei politice din România în toamna anu¬ 
lui 1940. ’ 


1 _ 

fisuri ale angrenajului diabolic. Providenţa îşi 
face simţită puterea. în noaptea de 5 spre 6 sep¬ 
tembrie 1940 generalul Coroamă va juca un rol 
providenţial în salvarea a mll de vieţi şl în îndrep¬ 
tarea cursului Istoriei naţionale. 



Horia Sima şl generalul Antonescu nu s-au mal 
putut întâlni în perioada următoare, însă înţelege¬ 
rea între el a funcţionat în cursul evenimentelor 
din septembrie. Datorită Insurecţiei legionare din 
3 septembrie, Antonescu va fi numit de rege ca 
prlm-mlnlstm, cu scopul înăbuşirii acesteia, dar el 
va da ordin să fie eliberaţi legionarii arestaţi şl va 
numi pe generalul 
Coroamă în fruntea tru¬ 
pelor din Capitală, ceea 
ce se va dovedi decisiv, 
prin refuzul acestuia de 
a executa ordinul rege¬ 
lui de a trage în masele 
de manifestanţi care îl 
cereau abdicarea. 

Generalul Dumitru 
Coroamă, un militar 
valoros şl un om de 
mare caracter, nu-şl 
putea manifesta pe faţă 
simpatiile faţă de Miş¬ 
carea Legionară, ceea 
ce l-ar fi atras destitui¬ 
rea Imediat. Era însă 
rudenie mal îndepăr¬ 
tată cu Căpitanul şl, 
aproape Inexplicabil, 
serviciile secrete car- 
llste nu au aflat acest 
lucru. Prin aceste 



Gen. Dumitru Coroamă 



Gen Antonescu, Fabricius, ministrul Germaniei şi Horia Sima, 
în tribuna de onoare la defilarea coloanelor legionare, 6 octombrie 1940 


PR. VENIAMIN MICLE, 

DIMENSIUNEA PLENARĂ A DIDASCALIEI 

Sfântul Irodion, duhovnicul Sfântului Calinic 
până la Pasiunea cunoaşterii, Istorie şi spirituali¬ 
tate, Preocupări cărturăreşti. Oglindirea în cei¬ 
lalţi, Ecouri macariene. Comori duhovniceşti. 
Realităţi biblice despre lisus Hristos trădează 
propensiunea spre o interdisciplinaritate în care 
vocaţia savantului este mereu dublată de privirea 
duhovnicească cuminecătoare spre o mal bună 
răspândire a dldascallel. 

Chipul Părintelui Venlamln Mlcle este o mărturie 
vie a Bisericii lucrătoare, a monahulul-lntelectual 
exemplar, în care rugăciunea se împleteşte armo¬ 
nios cu livrescul, totul spre slava Iul Dumnezeu şl 
spre slujirea aproapelui, dăruind comori de nepre¬ 
ţuit pentru sufletele noastre mult încercate. 

Pr. Venlamln Mlcle rămâne o voce Inconfundabl- 
lă a Bisericii Ortodoxe, un stâlp al zidirii noastre 
întru Hristos, prin toată lucrarea sa jertfitoare pe 
altarul credinţei şl al culturii române. Biserica 
Ortodoxă Română şl Uterele româneşti ar trebui 
să asume plenar un asemenea model, scoţându-1 
din acest con de umbră total nemeritat, un cărtu¬ 
rar de o distincţie aristocratică, provenind dintr-o 
tradiţie autentic nobiliară, care ar face cinste ori¬ 
cărei Academii autentice. 


CONSTANTIN MIHAI 


Note: 

^ Pr. Vasile Gordon, Bucureşti, 1993, în Pr. 
Arhlm. Venlamln Mlcle, Memorial, ediţia a XIV- 
a. Sfânta Mânăstlre Blstrlta, Eparhia Râmnicului, 

2016, p.88. 

^ Pr. Arhlm. Venlamln Mlcle, Ieromonahul Maca- 
rie. Tipograf român (1508-1512), Mânăstlrea Bis¬ 
triţa Olteană, 2008, p.6. 

^ Ibidem, p.5. 

^ Ibidem. 

^ Ibidem, p.235. 

^ Profunlv.dr. Slmlon Radu, Sibiu, 1993, în Pr. 
Arhlm. Venlamln Mlcle, Memorial, ediţia a XIV- 
a. Sfânta Mânăstlre Blstrlta, Eparhia Râmnicului, 

2016, p.88. 

^ Pr. Arhlm. Venlamln Mlcle, Cultura româneas¬ 
că la Muntele Athos, Sfânta Mânăstlre Bistriţa, 
Eparhia Râmnicului, 2019, pp.7-8. 

^ Pr. Arhlm. Venlamln Mlcle, Vechimea creştinis¬ 
mului la români. Sfânta Mânăstlre Bistriţa, Epar¬ 
hia Râmnicului, 2016, p.9. 

^ Pr. Arhlm. Iile Cleopa, Călăuză în credinţa 
ortodoxă. Roman, Editura Episcopiei Romanului, 
2000, p.ll9: „Cuvântul „ortodoxie” este de origi¬ 
ne greacă, format din orthos şl doxa, 
adică dreapta credinţă, închinare adevărată, 
sobornicească, învăţătură care se plasează în con¬ 


tinuitatea directă şl neîntremptă a Tradiţiei apos¬ 
tolice, prin Intermediul teologiei patristice şl 
neopatrlstlce şl care formează credinţa comună a 
Bisericii neîmpărţite din primul mileniu. Ortodo¬ 
xia se Identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa 
cum a fost confirmată. Interpretată şl dezvoltată 
prin consensul Bisericii Universale. De fapt, 
didascalia ş adică regula de credinţă apostolică şl 
a fost criteriul de bază al Ortodoxiei. 

Apud Răzvan Teodorescu, E o enormitate a 
afirma că ne-am născut ortodocşi, în „Hlstorla”, 
18 aprilie 2011, în Pr. Arhlm. Venlamln Mlcle, 
Vechimea creştinismului la români. Sfânta 
Mânăstlre Bistriţa, Eparhia Râmnicului, 2016, 
p. 11: „E o enormitate a afirma că ne-am născut 
ortodocşi. Ne-am născut creştini în măsura în care 
în secolele VIII-IX, atunci când etnogeneza se 
încheia, creştinarea protoromânllor, de asemenea, 
se terminase. Populaţia romanică era o populaţie 
creştină în sens latin. Iar aici stau mărturie argu¬ 
mentele lingvistice precum: Baslllca, Domlnus 
Del etc. Eatlnltatea creştinismului nostru este o 
latinitate provincială, daco-moeslcă, însă în 
nlclun caz nu se poate vorbi de Ortodoxie. Din 
punct de vedere metodologic, vorbim de catoli¬ 
cism şl ortodoxie abia după momentul schismei 
Iul Cerularlus din 1054”. 

Pr. Arhlm. Venlamln Mlcle, Vechimea creşti¬ 
nismului la români. Sfânta Mânăstlre Bistriţa, 
Eparhia Râmnicului, 2016, pp. 11-12. 

Ibidem, p.lO. 






g-PERMANENŢE 

LUMEA IDEILOR 

Virtutea naţionalismului ( 6 ) 


BOGDAN MUNTEANU 


Note după „Virtutea naţionalismului” de Yoram 
Hazony. Mitul statului neutru. Principiile orânduirii 
bazate pe state naţionale. 

O întrebare esenţială care se pune este aceea dacă 
orânduirea bazată pe state naţionale, adică state care 
sunt expresia autodeterminării unei naţiuni, este 
superioară în sensul echităţii şi asigurării păcii faţă 
de una construită în jurul aşa-numitului stat neutru, 
sau civic, care ignoră particularităţile ţinând de 
limbă, cultură sau religie din interioml graniţelor 
sale. Adepţii acestui din urmă model susţin că rolul 
unui stat trebuie să fie doar acela de a menţine pacea, 
de a proteja populaţia şi de a asigura drepturile şi lib¬ 
ertăţile individuale. Intr-un asemenea cadm neutru, 
cetăţenii ar putea să-şi urmeze aspiraţiile la autode¬ 
terminare şi la consolidarea propriei tradiţii culturale 
sau religioase la nivel individual. Avocaţii acestei 
idei aduc drept exemple Statele Unite, Marea Bri¬ 
tanic sau Franţa, al căror succes s-ar baza tocmai pe 
această paradigmă a statului neutm. 

Totuşi, Hazony consideră statul neutm ca nefiind 
altceva decât un mit. Acesta este invocat în perma¬ 
nenţă de către cei care îşi imaginează că un stat 
poate exista în absenţa unei coeziuni interne, de 
ordin naţional, care la o privire mai atentă poate fi 
descoperită şi în cadml statelor invocate mai sus. 
Doar acest factor permite geneza şi menţinerea unui 
stat independent, care să nu se bazeze pe represiune 
politică. Imaginea statului neutm este o utopie de tip 
socialist. Aşa precum socialiştii îşi doresc prosperi¬ 
tatea pe care o poate oferi economia de piaţă, dar 
fără motivaţia profitului care o face posibilă în real¬ 
itate, tot astfel avocaţii statului civic îşi doresc să 
aibă parte de o protecţie solidă a populaţiei, de 
respectul faţă de lege şi garantarea libertăţilor indi¬ 
viduale pe care le oferă statul naţional, dar fără a ţine 
cont de legăturile de loialitate care în realitate fac 
posibile toate aceste realizări. 

O separare între stat şi naţiune pe principiul unui 
„patriotism civic” ar slăbi motivaţia indivizilor de a 
se angaja şi de a face sacrificii pentm binele comun, 
mai ales în momentele dificile. O „sacralizare” a 


invocat şi revendicat în mod legitim. Un stat trebuie 
să aibă resursele pentm a garanta drepturile pe care 
le oferă cetăţenilor săi. Aplicarea universală şi ned¬ 
iferenţiată a dreptului la autodeterminare nu ar duce 
decât la disoluţia statelor naţionale pe linii de demar¬ 
caţie etnice şi tribale şi la revenirea la acea orânduire 
anarhică pe care statul naţional tocmai o depăşise. 
Cu alte cuvinte, dacă independenţa le este garantată 
tuturor celor care o doresc, atunci în cele din urmă 
ea nu mai poate fi garantată nimănui. 

Pentm a-şi putea păstra independenţa, un stat naţion¬ 
al nu are nevoie doar de coeziune internă, ci şi de 
suficientă forţă economică şi militară pentm a-şi 
putea proteja teritoriul în faţa unor potenţiale agre¬ 
siuni externe şi chiar interne, prin gmpări criminale. 
O naţiune care nu îndeplineşte aceste condiţii se 
poate proteja doar prin alianţă cu un stat mai puter¬ 
nic, devenind astfel nimic altceva decât un protec¬ 
torat. Hazony recunoaşte însă faptul că acest statut 
de protectorat, prin delegarea parţială a autorităţii, 
este în cazul majorităţii statelor de pe glob cel mai 
înalt grad de autodeterminare la care pot ajunge 
acestea. 

în continuare sunt expuse principiile orânduirii 
bazate pe state naţionale. Ele garantează indepen¬ 
denţa naţiunilor care dau dovadă de o coeziune şi de 
o forţă militară şi economică suficientă pentm a şi-o 
putea securiza. Aceste elemente înmănuncheate în 
primul principiu sunt cele care duc la recunoaşterea 
unei naţiuni independente în cadml orânduirii 
statelor naţionale. In schimb, dacă un stat nu dă 
dovadă de capacitatea de a preveni propria dezinte¬ 
grare sau cronicizarea violenţelor interne, sau dacă 
nu are suficiente capacităţi economice sau militare, 
el nu poate face parte in concertul statelor naţionale 
independente. 

Al doilea principiu este cel al neamestecului în tre¬ 
burile interne ale altor state. Fiecare naţiune este 
liberă să-şi urmeze interesele ^i aspiraţiile în confor¬ 
mitate cu propriile concepţii. în absenţa sa, naţiunile 
mai puternice le-ar aduce pe celelalte sub controlul 
lor, generând astfel o orânduire de tip imperialist. 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


Kosovo, ca un al doilea stat albanez sub protecţie 
internaţională). Acest principiu al parcimoniei este 
relevant şi în cazurile în care apariţia unui nou stat ar 
ameninţa viabilitatea unuia sau mai multor state 
naţionale deja existente. 

Protejarea naţiunilor minoritare de către guvernele 
naţionale este al şaselea principiu necesar ordinii 
bazate pe statul naţional. Deşi aici avem de-a face şi 
cu aspecte de ordin moral, principalul argument al 
lui Hazony rezidă în indispensabilitatea acestui prin¬ 
cipiu pentm orânduirea statelor naţionale. Dacă el 
nu e respectat, consecinţa poate fi anarhia sau impe¬ 
rialismul. 

Al şaptelea şi ultimul principiu este intransferabili- 
tatea suveranităţii şi a puterii guvernamentale către 
instituţii universale. Această problemă a apămt în 
ultimul secol, când în repetate rânduri s-a pus prob¬ 
lema înfiinţării de instituţii internaţionale al căror 
scop este de a deposeda statele naţionale de capaci¬ 
tatea de a judeca şi de a acţiona în mod independent, 
în numele păcii şi prosperităţii universale. Numai că 
astfel de instituţii, dacă au posibilităţi de coerciţie la 
adresa statelor membre, nu sunt altceva decât instm- 
mente ale unei ordini politice de tip imperialist. 

S-ar putea pune întrebarea dacă acest din urmă prin¬ 
cipiu nu vine în contradicţie cu idealul indepen¬ 
denţei şi autodeterminării naţionale. La o adică, dacă 
un stat doreşte de bunăvoie să intre sub tutela unui 
altui stat sau a unei orânduiri imperialiste, atunci 
renunţarea la libertatea naţională ar fi un ultim şi 
sublim gest care ar ţine totuşi de autodeterminare. 
La o analiză mai atentă însă, o asemenea atitudine 
nu ar face decât să submineze orânduirea bazată pe 
statul naţional, consolidând pe de altă parte o stmc- 
tură de tip imperial care de fapt îşi va continua 
lucrarea de dezagregare a statelor naţionale şi a 
orânduirii bazate pe ele. Aceste observaţii sunt vala¬ 
bile atât în cazul Uniunii Europene, cât şi în cel al 
tentativelor de a conferi Consiliului de Securitate al 
ONU autoritatea de a lua decizii cu caracter obliga¬ 
toriu în privinţa problemelor de război şi pace. Orga¬ 
nizaţiei Mondiale a Comerţului puterea de a regle¬ 
menta economiile naţionale ca o condiţie de a par¬ 
ticipa la comerţul internaţional, sau acceptarea Con¬ 
siliului ONU pentru Drepturile Omului drept autori¬ 
tate morală supremă în chestiuni care ţin de demni¬ 
tatea şi bunăstarea individuală pe întregul glob. 

Dacă preţuim libertatea de care ne putem bucura în 
cadrui unei orânduiri politice bazată pe state 
naţionale, nu avem de ales şi trebuie să insistăm 
asupra independenţei depline a acestora faţă de orice 
fel de instituţii supranaţionale care îşi asumă o 
autoritate coercitivă asupra statelor membre. Fireşte, 
un stat naţional trebuie să fie preocupat şi de pros- 


unor simple documente constituţionale nu poate 
genera acelaşi efect asupra conştiinţelor precum o 
fac marile religii. Practicanţii acestora îşi vor pune 
propria credinţă, considerată ca fiind revelată, întot¬ 
deauna mai presus decât documente alcătuite de 
oameni intr-un anumit context istoric. Iar religia e 
doar una din componentele identităţii naţionale, care 
prin caracterul ei organic e capabilă să suscite o 
ioialitate mult mai profundă decât orice fel de con- 
stmcţie politică bazată pe principii înşirate pe un 
petic de hârtie inertă. 

Deşi Hazony pledează pentru statul naţional ca 
rezultat legitim al unui proces de autodeterminare al 
naţiunilor, el indentifică şi nişte limite. Dacă orice 
gmp etnic s-ar autodeclara drept naţiune, solicitând 
independenţa, am asista la o fragmentare extremă a 
peisajului geopolitic şi la o inflaţie de micro-state 
care de fapt nu sunt viabile. Prin umare, principiul 
wilsonian al dreptului la autodeterminare nu e privit 
drept unul cu valabilitate universală şi necondiţion¬ 
ată. însă înainte de a-i prezenta argumentele, dealt¬ 
fel pertinente, nu trebuie trecut cu vederea nici con¬ 
textul specific al poporului din care face parte 
autorul nostm, confixintat în permanenţă cu cererile 
de independenţă a populaţiei palestiniene, de religie 
islamică. în subtext, Hazony nu îşi poate îndrepta 
argumentaţia decât în mod interesat în direcţia că un 
asemenea stat nu ar fi viabil (iar exemple concrete 
avem, cum e de pildă Kosovo, un stat creat artificial) 
şi deci înfiinţarea lui nu ar fi un fapt benefic. 

La temelia argumentaţiei sale stă ideea că un drept 
care figurează doar pe hârtie, la modul teoretic, fără 
posibilitatea de a fi garantat în realitate, nu poate fi 


Pentru a preveni colapsul intern şi căderea într-o 
stare de anarhie, guvernul unui stat trebuie să aibă 
monopolul exercitării forţei pe întreg cuprinsul teri¬ 
toriului său. împreună cu cel anterior, şi acest al 
treilea principiu este unul fundamental al orânduirii 
statelor naţionale, care nu poate exista în absenţa 
celor două. 

Al patrulea principiu este prezenţa unor multiple 
centre de putere. Echilibrul puterilor („balance of 
power”) este necesar pentm a preveni hegemonia 
unei singure naţiuni sau a unei alianţe de naţiuni 
asupra celorlalte. Unii susţin că acest principiu ar 
avea drept scop de bază stabilitatea şi pacea inter¬ 
naţională. Chiar dacă argumentul nu e complet 
greşit, trebuie avut în vedere că stabilitatea şi pacea 
pot fi asigurate şi de o ordine imperialistă, însă cu 
preţul sacrificării libertăţii naţiunilor. Ei bine, acest 
muitipolarism are drept scop principal tocmai asigu¬ 
rarea acestei libertăţi colective. Nicio naţiune nu îşi 
poate păstra pe termen lung libertatea şi autodeter¬ 
minarea într-o ordine dominată de un singur stat 
imperial care, invocând propria superioritate, va 
interveni în mod inevitabil în afacerile interne ale 
altora, pentm a eradica aspectele care nu îi sunt pe 
plac. 

întemeierea de noi state naţionale şi redesenarea 
frontierelor trebuie să fie ghidată de aî cincilea prin¬ 
cipiu al ordinii statelor naţionale, anume parcimonia 
în ceea ce priveşte înfiinţarea de state independente. 
Acest reper e menit să împiedice divizarea graduală 
a statelor existente, fapt ce ar conduce la o inflaţie de 
entităţi independente tot mai mici (exemplu negativ: 


peritatea altora, atât din perspectiva propriului 
interes, cât şi din considerente morale. Dar aseme¬ 
nea preocupări îşi pot găsi expresia în negocieri şi 
tratate bilaterale sau multilaterale între state inde¬ 
pendente, iar nu prin înfiinţarea de stmcturi 
supranaţionale coercitive. 

Menţinerea şi consolidarea unei orânduiri viabile 
bazată pe state naţionale reclamă o mare abilitate şi 
dedicaţie din partea oamenilor de stat. La acest 
nivel, instituţia statului naţional joacă un rol similar 
cu alte principii menite să asigure pe plan intern o 
guvernare cu adevărat liberă, cum a fi separarea put¬ 
erilor în stat sau garantarea regimului proprietăţii 
private. E adevărat însă că preocuparea pentm prez¬ 
ervarea şi consolidarea lor reclamă şi o familiaritate 
constantă cu motivele iniţiale pentm care aceste 
principii au fost aduse la viaţă, altfel ele se erodează 
treptat. La fel stau lucmrile şi în privinţa statului 
naţional. Mai ales în vremurile actuale, virtuţile unei 
orânduiri bazată pe state naţionale independente nu 
mai sunt propovăduite noilor generaţii, sau sunt 
amintite doar cu un caracter vag, fiind înlocuite cu 
apologia tot mai pronunţată a avantajelor unui 
imperiu universal. 

Totuşi, dacă libertatea rămâne importantă pentm 
noi, pentm a o putea asigura nu ne rămâne altă cale 
decât dificila misiune de a menţine şi consolida 
orânduirea statelor naţionale independente pe care 
au constmit-o înaintaşii noştri şi pe care am primit- 
0 ca pe o preţioasă moştenire din partea lor. 

(va urma) 





ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


PERMANENTE 

9 


9 


CIREŞOAIA - vatră monahală sfinţită cu sânge de erou 


Pr. BENONE VĂSÂI 



Este o zi frumoasă de sfârşit de vară. Liniştea dom¬ 
neşte peste împrejurimile oraşului staţiune Târgu 
Oena. Penfru obştea monahală de la sehitul „Cuvio¬ 
sul Eftimie eel Mare”, din eartierul Poieni al oraşu¬ 
lui, aeeastă Duminieă este una de Paşte. îmbrăeată 
în haînă de sărbătoare, eu veşmânt trîeolor şî 
împodobîtă eu flori multleolore, blserleuţa de lemn 
în stil maramureşean aşteaptă să fie sfinţită. Soarele 
zâmbeşte pe eerul senin. Sunetul prelung al eân- 
teeulul de toaeă răsună preeum o doină. Iar glasul 
elopotelor vesteşte momentul îneeperil slujbei. în 
răeoarea dimineţii pelerinii se adună asemenea 
răzeşilor Iul Ştefan Voievod să partlelpe la aeest 
moment Istorie. Armata este şl ea prezentă prin 
reprezentanţii Batalionului 22 Vânători de munte 
Clreşoala din Sfântu-Gheorghe şl prin eel al 
Brigăzii 61 Vânători de Munte -Vlrgll Băduleseu- 
Miereurea Clue, străjulnd eele două monumente 
înehlnate eroilor din Inelnta mănăstirii, dar şl 
Intrarea în loeaşul de eult. 

în folşoml de vară a îneeput Sfânta Liturghie 
săvârşită de un Impresionant sobor de preoţi şl dla- 
eonl sub protla părintelui arhimandrit Andrei lonlţă, 
exarhul eultural al Arhleplseoplel Romanului şl 
Baeăulul. La momentul potrivit sunt pomeniţi eroii 
eare şl-au dat viaţa pe aeeste meleaguri în Primul 
Război Mondial. 

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protolereu 
loan Bârgăoanu împreună eu părintele stareţ Proto- 
slnghelul Claudlu Panţîru şl eu soborul de eîerlel s- 
au deplasat eăfre Intrarea în mănăstire pentru a-1 
întâmpina pe înaltpreasfmţltul Părinte loaehlm, 
Arhleplseopul Romanului şl Baeăulul şl pe părin¬ 
tele exarh arhimandritul Nleodlm Blţle. 

în sunet de elopot Ierarhul a fost primit de tineri 
înveşmântaţi în port popular eu tradiţionala pâine şl 
sare şl eu flori. Vizibil Impresionat şl emoţionat, 
înaltpreasfmţltul loaehlm a mulţumit pentru fru¬ 
moasa primire, a depus o eoroană de fiori la monu¬ 
mentul Vânătorilor de Munte situat în faţa măn㬠
stirii apoi, însoţit de preoţi şl reprezentanţii Armatei 
Române, s-a deplasat spre blserleă. 

A urmat înveşmântarea înaltpreasfmţlel Sale, 
pregătirile pentru slujba sfinţirii şl semnarea 
hrisovului. Apoi înaltpreasfmţla Sa a Ieşit în prid¬ 
vorul blseriell şl a adresat eâteva euvlnte reprezen¬ 
tanţilor armatei, autorităţilor statului şl eredln- 
eloşllor, explleând semnlfieaţla llturgleă şl Istorieă a 
momentului. Părintele Clprlan Ignat, seeretarul 
eparhial al Arhiepiseopiei Romanului şi Baeăului, a 
dat eitire Hrisovului pregătit penfru sfinţire: 

Schitul Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare şi Sfântul 
Mucenic Claudiu, 

Vârful Cireşoaia, Protopopiatul Oneşti 

Cu puterea, cu lucrarea şi cu harul Milostivului 
Dumnezeu Cel în Treime lăudat, s-au încheiat 
lucrările de refacere a bisericuţei de lemn, cu hra¬ 


mul Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare şi 
Sfântul Mucenic Claudiu, de la schitul 
de pe înălţimea Cireşoaiei, Protopopiat¬ 
ul Oneşti. 

Intr-un ţinut istoric marcat de vechi cti¬ 
torii bisericeşti şi vetre monahale, în 
proximitatea oraşului-staţiune, Târgu- 
Ocna, se înalţă de-a lungul cursului 
râului Trotuş, o serie de culmi 
muntoase, printre care şi cea a 
Cireşoaiei. 

Pornind de la şoseaua naţională DN12 
A, la jumătatea aşezării Poieni, un drum 
sinuos pietruit virează la stânga şi 
străpunge în urcare pădurea de fagi şi 
stejari seculari, pe o distanţă de 5 kilo¬ 
metri. La capătul acestei provocări 
trupul şi sufletul se odihnesc în locul 
numit „Balta Ilioaei” unde de aproximativ două 
decenii, prin strădanie şi muncă, împletite cu smer¬ 
ită rugă, a luat naştere acest spaţiu de întâlnire cu 
Dumnezeu, colţ de Rai şi pridvor al împărăţiei 
Cereşti. 

Potrivit gândului părintelui Claudiu Panţîru, care 
consemnează în pisania iniţială că „ a achiziţionat 
locul acesta la jumătatea anului 2000, cu suma de 
5.000.000 lei”, ridicarea unui lăcaş de închinare în 
acest loc s-a datorat evlaviei faţă de eroii şi înain¬ 
taşii neamului românesc. 

Cel mai puternic argument care a susţinut acest 
demers concretizat astăzi, este legat de jertfa celor 
aproximativ 1200 de soldaţi români căzuţi în 
august-septembrie 1917, în încercarea de a recu¬ 
pera crestele muntoase şi poziţiile strategice ocu¬ 
pate de către trupele germane şi austro-ungare în 
contraofensiva din toamna şi iarna lui 1916. 

Pe culmea Cireşoaiei, la celebra cotă 772 şi nu 
numai, soldaţii din Brigada 27 de infanterie Bacău 
(în mod special Vânătorii de munte), cei din regi¬ 
mentul 15 Infanterie Războieni sau cei din Regi¬ 
mentul 4 Artilerie Roman au scris cu propriul sânge 
o pagină poate mai puţin mediatizată din istoria 
„Marelui Război”. 

Nume precum cele ale generalului Arthur Văl- 
toianu, locotenentului Gheorghe loan Prioteasa, 
plutonierului Nicolae Şerban, poetului bucovinean 
Ion Grămadă, viitorului istoric şi om politic Gheo¬ 
rghe I. Brătianu, sublocotenentului Toader 
Chirnoagă sau ţăranului călăuză Elisei Ursac se 
identifică cu gloria şi sacrificiul, în ceea ce se poate 
numi epilogul bătăliilor desfăşurate pe frontul din 
Moldova 1917. Urmele acelor vremuri mai sunt 
vizibile şi astăzi prin monumentele comemorative 
din acele timpuri sau prin cele mai nou ridicate. 

In anii din urmă, rânduiala de rugăciune specifică 
mediului monastic şi lucrările de construcţie la bis¬ 
erica schitului au fost îngemănate cu acte de 
recunoştinţă faţă de eroii neamului. 

Astfel, vechile cruci de mesteacăn (multe căzute şi 
putrezite) ce marcau locurile unde fuseseră 
îngropaţi bravii ostaşi au fost reabilitate (trei cruci 
situate la circa 1,5 km distanţă de schit care conţin 
numele a 220 de eroi şi şase morminte îngrădite cu 
grilaj de fier). De asemenea, după anii 2000, au 
fost înălţate patru monumente reprezentative: Mon¬ 
umentul Infanteriştilor (pe piscul Cireşoaiei-2017, 
prin contribuţia Brigăzii 15 Mecanizată „Podu 
înalt ”-Iaşi), Monumentul Vânătorilor de Munte (pe 
esplanada de la intrarea în curtea schitului-2018, 
prin contribuţia Brigăzii 61 Vânători de Munte 
„ Virgil Bădulescu ”- Miercurea Ciuc) şi Troiţa mar¬ 
tirilor Revoluţiei Române (pe drumul de acces către 
schit, la circa lkm-2019). 

Manifestările în cadrul unor ceremoniale religios- 


militare, zilele de pomenire a eroilor, hramurile sau 
activităţile cultural-educative au adunat de aseme¬ 
nea an de an, sute de creştini în jurul aşezământu¬ 
lui monahal. 

Ca şi chiriarh al locului, observând dezvoltarea 
acestui reper duhovnicesc din eparhia noastră, am 
fost mereu aproape de părintele protosinghel 
Claudiu şi de obşte, sfinţind şi liturghisind sau 
binecuvântând proiectele catehetice şi cultural-reli- 
gioase. 

In acelaşi timp s-a ridicat şi odorul de mare preţ ce 
străjuie culmea Cireşoaiei, ca un altar sfânt de 
rugă ce adună în jurul lui Hristos pe cei ce s-au 
jertfit pentru neam şi ţară şi pe cei ce astăzi se 
bucură de libertate. 

Construită în stil maramureşean din bârne de brad 
şi acoperită cu draniţă, biserica are o lungime de 
16 metri şi o înălţime a turlei de 21 metri. Ea se 
compune din naos, pronaos şi altar, iar catapeteas¬ 
ma este sculptată în lemn de tei. Registrul icono¬ 
grafic de pe catapeteasmă este prezentat sub forma 
unei frumoase erminii bizantine, operă a d-nei 
Adriana Hârjabă. 

Astăzi, după aproape două decenii, conjugarea 
efortului depus de părintele protosinghel Claudiu 
dimpreună cu binecredincioşii şi evlavioşii închin㬠
tori şi donatori ai acestui schit, dintre care amintim 
pe domnul Daniel Pastor din Bogdăneşti, s-a văzut 
încununat prin sfinţirea de către noi. 

IO A CHIM 

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Romanului 
şi Bacăului, a acestui chivot de lemn ce se identifică 
cu secularii codrii ce-l înconjoară şi al cărui vârf 
aureolat de cruce străpunge cerul în semn de 
binecuvântare. 

La aeest moment harie au fost prezenţi PC. Arhi¬ 
mandrit Nieodim Biţie, exarh, P.C.Pr. loan 
Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Oneşti, 
reprezentanţi ai Armatei Române, ai autorităţilor 
eentrale, judeţene şi loeale, preoţi din Protoieria 
Oneşti, preeum şi numeroşi eredineioşi din eomu- 
nităţile înveeinate şi nu numai, eare au ureat aeest 
munte bineeuvântat. 

Serie, Doamne, în eartea vieţii pe Iubitorii lăeaşulul 
Tău eel sfânt! 

Veşnleă pomenire fie etltorllor! 

A urmat momentul în eare reprezentanţii Brigăzii 
61 Vânători de Munte din Mlereurea Clue şl eel al 
Batalionului 22 Vânători de Munte-Clreşoala din 
Sfântu Gheorghe au aeordat înaltpreasfinţltulul 
Părinte loaehlm drapelele eelor două unităţi mil¬ 
itare, dlstlneţll şl diplome, o Enelelopedle a Vân㬠
torilor de Munte şl un eoşuleţ eu fiori de eolţ. Aee- 
leaşl dlstlneţll au fost oferite de PC. Părinte stareţ 
Claudiu Panţîm. La rândul său, înaltpreasfinţltuî 
Părinte loaehlm a oferit dlstlneţll şl diplome de 
merit eelor doi reprezentanţi, dar şl eâte o leoană a 
Sfintei Cuvioase Paraseheva, oerotltoarea 
Moldovei şl a eparhiei noastre. 

A urmat apoi slujba de sfinţire a blseriell, eare a 
debutat eu aşezarea hrisovului de sfinţire, a pomel- 
nleelor de etltor şl a sfintelor moaşte în plelorul 
Sfintei Mese, apoi eompletarea golului rămas eu 
nisip, aşezarea eapaeulul de marmură şl sigilarea Iul 
eeară naturală topită. S-a spălat Sfânta Masă eu apă 
şl săpun apoi a fost ştearsă şl stropită eu apă de 
trandafiri Iar apoi unsă eu Sfântul şl Marele Mir. S- 
au pus apoi în eele patm laturi ehlpurlle eelor pafru 
evanghellştl şl apoi a fost îmbrăeată Sfânta Masă eu 
măsăriţa (eămaşa de In) eare a fost peeetlultă eu sig¬ 
iliul Arhleplseoplel Romanului şl Baeăulul. 

Toate aeestea ne adue aminte de înmormântarea 
Mântuitorului Ilsus Hristos, dar şl de vestirea 
euvântulul evanghelie prin sfinţii evanghellştl în 


continuare în pag. 10 





PERMANENTE 


Romania şi sfârşitul Europei (3 8) 


Preot prof. marius vişovan 

Mihail Sturdza (1886-1980) a fost un diplomat de 
prestigiu, ministru de externe al României în perio¬ 
ada Statului Naţional-Legionar (1940-1941) şi a 
Guvernului Naţional de la Viena (1944-1945). 
Lucrarea sa „România şi sfârşitul Europei” cons¬ 
tituie un izvor documentar de excepţie. 

După ianuarie 1941, toată lumea carlistă, toată 
mahalaua politicianistă reînviase, ieşise din 
ascunzişurile sale, grămădindu-se şi gudurân- 
du-se împrejurul lui Antonescu... pentru a-1 
preda mai târziu duşmanilor ţării pe Genera¬ 
lul înşelător şi înşelat deopotrivă (pag.229) 

în închisoarea din Lugoj am primit vestea pe 
care cu toţii o aşteptam de atâta vreme şi cu 
atâta nerăbdare: Mobilizarea Generală şi 
Declaraţia de Război contra Rusiei Sovietice, 
însărcinat de camarazii mei am trimis Genera¬ 
lului Antonescu următoarea telegramă „Toţi 
legionarii din închisoarea Lugoj stau la ordi¬ 
nele Comandantului Suprem al Oştirii. Dum¬ 
nezeu să ne binecuvânteze armele!” Ştim că 
din toate închisorile legionare, telegrame iden¬ 
tice plecaseră în aceeaşi zi... Răspunsul lui 
Antonescu a fost cel pe care numai un suflet de 


maniac ca al său putea să-l dea: PREA TÂR¬ 
ZIU, DOMNILOR!... Războiul de recucerire 
trebuia să fie numai al său... (pag.230-231) 

Atmosfera sumbră din ţară după ianuarie 1941, eu 
zeei de proeese absurde, eu mii de legionari în înehi- 
sori şi eu revenirea la suprafaţă a unei bune părţi a 
eadrelor earliste (eare-1 impulsionau permanent pe 
Antoneseu să mărească prigoana) a fost înseninată 
parţial de începerea războiului antisovietic, care 
pentm noi românii însemna în primul rând elibera¬ 
rea Barasabiei, Bucovinei şi Herţei, ocupate şi 
însângerate în anul precedent. 

Era un obiectiv care întrunea unanimitatea naţională 
şi care ar fi trebuit să unească toate energiile patrio¬ 
tice. Tineretul legionar aflat în închisori era convins 
că va fi trimis pe Ifont (de altfel şi germanii i-au 
cerut lui Antonescu acest lucm) unde conştient s-ar 
fi jertfit pentm ţară în acest război, considerat de 
mulţi a fi un război sfânt împotriva comunismului 
ateu şi satanic. Dar Antonescu refuza cu aroganţă, 
crezând cu naivitate că războiul va fi scurt, iar legio¬ 
narii nu au dreptul să fie asociaţi la gloria învingăto- 
mlui, care trebuia să fie doar a lui. în felul acesta 
armata română nu era lipsită doar de câteva mii de 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


ostaşi valoroşi, ci şi de suflul mobilizator al spiritu¬ 
lui legionar care putea da masei de ostaşi o motivaţie 
superioară a luptei anticomuniste, mai ales după ce 
eliberarea provinciilor răpite fusese realizată. 

Alte mii de legionari (tineri aflaţi în libertate şi 
mobilizaţi în armată) vor ajunge pe front în Rusia, 
dar vor face obiectul unei exterminări programate 
(deşi nu suferiseră nicio condamnare) fiind trimişi 
mereu în misiunile cele mai periculoase. Mai târziu, 
când nevoia de frupe va creşte Antonescu va trimite 
pe front şi pe o parte din cei din închisori sub forma 
degradantă a batalioanelor de exterminare de la 
Sărata (amestecaţi cu dezertori şi deţinuţi de drept 
comun). Şi aceştia vor dispărea în marea lor majori¬ 
tate în stepele Rusiei... 

Antonescu a găsit soluţia „patriotică” de a termina 
odată cu acest „tineret gălăgios”... 


ponAl:t*]Tr*rjn20iii 





mm]\i SFANŢ mm eoLSEviSNOLui 


CIREŞOAIA - VATRA MONAHALA 
SFINŢITĂ CU SÂNGE DE EROU 

toate colţurile lumii. Apoi Părintele Arhiepiscop a 
împărţit lumină vestind învierea Mântuitorului 
Hristos din morţi. A urmat sfinţirea interiorului şi 
exteriorului bisericii prin ungere cu Sfântul Mir 
amestecat cu ulei şi prin stropire cu apă sfinţită. 

După tâmosirea bisericii, înaltpreasfinţitul Părinte 
loachim a mers la altarul de vară al mănăstirii şi a 
acordat Preacuviosului părinte protosinghel 
Claudiu Panţîru, stareţul şi ctitorul principal al 
acestui sfânt locaş, din partea înaltpreasfinţitului 
Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi 
Bucovinei, distincţia Crucea Moldavă pentm tot 
efortul depus la ridicarea acestei bijuterii arhitec¬ 
turale. Părintele Claudiu a oferit ierarhului o icoană 
cu Sfântul Cuvios Etimie cel Mare şi a mulţumit 
celor prezenţi, adresând următoarele cuvinte: 

Inaltpreasfmţia Voastră, Preacuvioşiile Voastre, 
Preacucerniciile Voastre, Distinşi ofiţeri ai Armatei 
Române, Iubiţi credincioşi. 

Sufletul meu de monah este aici, lângă eroii nea¬ 
mului. Cum frumos spuneaţi, Inaltpreasfmţia Voas¬ 
tră: Pe aici se trece liber. Pe aici, prin Sfântul Altar 
închinat eroilor neamului jertfiţi pentru România, 
pentru Biserica Ortodoxă, pentru poporul român. 
Sunt aici să slujesc Sfântul Altar şi pe sfinţii eroi, cu 
binecuvântarea Inaltpreasfinţiei Voastre. 



Ne aflăm în avanpostul Cireşoaiei, un platou pe 
care Dreapta milostivă a lui Dumnezeu l-a îndrep¬ 
tat şi pregătit ca aşternut picioarelor Sale pentru 
vremea pe care o va rândui în curgerea timpului. 
Ceea ce era fără însemnătate în cursul istoriei, 
veacul trecut i-a conturat un nume de neuitat, când 
Dumnezeu, prin paşii ostaşilor români, a trecut pe 
aici, odihnindu-se pe locul unde, la Nazaret, avea 
să ridice Altar de mântuire neamului românesc. 

De numele Cireşoaiei se leagă amintirea luptelor 
sângeroase ale Vânătorilor de Munte începute la 
27 august/ 9 septembrie 1917. Eroismul fără 
seamăn cu care au luptat trupele noastre pentru 
cauza dreaptă a eliberării Patriei a stârnit admi¬ 
raţia contemporanilor care au elogiat faptele de 
arme ale ostaşilor români pe linia de foc Caşin- 
Oituz- Coşna- Cireşoaia. 

Deşi în acest spaţiu geografic occidental al de 
Dumnezeu păzitei Eparhii romaşcane se află zeci 
de locaşuri de cult şi monumente istorice, semn de 
puternică spiritualitate creştină, ridicarea unui nou 
Altar în orizontul Cireşoaiei a avut ca temei tocmai 
omagierea şi întreţinerea Cultului eroilor în 
această zonă care a fost martora unora dintre cele 
mai dramatice şi sângeroase lupte din Primul 
Război Mondial. 

Cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Arhiepiscop 
de vrednică pomenire Eftimie Luca, pe atunci Epis¬ 
cop al Romanului şi Bacăului, la I ianuarie 2000, 
s-a aprobat înfiinţarea schitului cu hramul „Sfân¬ 
tul Cuvios Eftimie cel 
Mare ” pe acest loc numit 

_ „Balta Ilioaei” şi care a 

fost cumpărat de la Nico- 
lae Diaconu, din Hăghiac- 
ul Doftenei. La jumătatea 
anului 2000, s-a început 
zidirea unei capele şi a 
dependinţelor, după 

sfinţirea locului care a avut 
loc în data de 18 iunie 
2000. Prima Sfântă 
Liturghie s-a săvârşit la 
sărbătoarea „ Sfântului 
Dimitrie Izvorâtorul de 
Mir” din acelaşi an, iar 
primul hram s-a sărbătorit 
pe 20 ianuarie 2001, sub 
protia Inaltpreasfinţiei 
Voastre, pe atunci Arhiereu 
Vicar al Arhiepiscopiei 


Romanului şi Bacăului. 

In anul 2005, s-a adus şi montat biserica actuală de 
lemn în stil maramureşean, comandarea bisericii la 
S. C. Rustic S.R.L. Baia Mare şi marea parte a chel¬ 
tuielilor fiind oferta principalului ei ctitor, fratele 
Daniel Pastor, din Bogdăneşti, judeţul Bacău. 
Montarea bisericii a fost încheiată pe 20 iulie 2005 
de către meşterii din Bârsana Maramureşului. 

Odată ridicată biserica actuală, ea a devenit, prin 
rânduiala liturgică zilnică de preacinstire a Sfintei 
Treimi, izvor de binecuvântare şi de recunoştinţă 
pentru eroii neamului românesc căzuţi la datorie 
pe aceste meleaguri prin reamenajarea crucilor 
comemorative de pe platoul Cireşoaiei şi a locului 
istoric numit „Masa Reginei”. Pelerinajele anuale 
la aceste locuri sfinte, la sărbătoarea înălţării 
Domnului, vor prelungi de acum mâna binecuvân¬ 
tării din altarul astăzi sfinţit de Inaltpreasfmţia 
Voastră pe această culme pe care s-a scris o pag¬ 
ină importantă a istoriei neamului nostru rom⬠
nesc. 

Inaltpreasfinţia Voastră, Inaltpreasfinţite Părinte 
Arhiepiscop loachim, cu smerenie Vă sărut dreap¬ 
ta, rămânându-vă supus fim ascultător şi vă 
mulţumesc pentru această Poartă a Cerului pe care 
aţi adăugat-o astăzi, prin sfinţire, lanţului de aur al 
sfintelor altare. 

După acest impresionant discurs a urmat o slujbă 
de hirotesie în cadml căreia părintele slujitor 
Benone Paul Văsâi a fost ridicat la rangul onorific 
de iconom. Apoi Părintele Arhiepiscop a acordat 
diplome de ctitorie şi de excelenţă tuturor celor care 
şi-au adus contribuţia la ridicarea acestui sfânt 
locaş menţionând că tot ce s-a făcut aici este un 
tribut adus lui Dumnezeu, dar şi eroilor căzuţi pe 
aceste meleaguri binecuvântate. 

Tot astăzi celor doi ocrotitori ai schitului (Sfântul 
Cuvios Eftimie cel Mare şi Sfântul Mucenic 
Claudiu) li s-a mai adăugat şi Sfântul Gheorghe 
Pelerinul, ca hram de vară. 

A fost o zi binecuvântată care va îmbogăţi paginile 
istoriei locale. 

Mulţumim tuturor ctitorilor, contribuitorilor şi 
binefăcătorilor acestui sfânt locaş. Fie ca Bunul 
Dumnezeu să vă înmulţească talantul pus în slujba 
Sa şi dragostea pe care o aveţi către eroii neamului 
românesc. 


Pr. BENONE PAUL VASAI 







ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 11 


Coasta Galeş 
Brigada Nr. 1 
-Relaxare- 

ION DUNGA 

în ceea ce ne priveşte, prozaici şi nesimţitori faţă 
de jalea îndoliată, nu doream decât ca circul sonor 
să dureze cât mai mult. Nu ne simţeam deranjaţi 
să stăm pur şi simplu, proptiţi în cozile lopeţilor. 
Dar cum cele bune au totdeauna durată restrânsă, 
s-a terminat şi asta. 

Ne-am reluat lucrul cu lehamitea care se instalase 
în toţi şi în toate. Soldaţii au revenit şi ei la pozi¬ 
ţia normală şi la interminabila plictiseală. 

în sfârşit, iama-şi încheiase, de bine de rău, 
misiunea anuală şi a revenit sezonul noroaielor de 
primăvară. Bineînţeles, cisternele cu apă se 
împotmoleau, setea afurisită şî-a reluat locul în 
viaţa noastră de toate zilele şl nopţile, odată cu 
hrana rece, alcătuită în principal din brânză supra- 
sărată. Mal că duceam dorul zăpezii topită în 
gamele. Aşa eram noi, bandiţii, veşnic nemulţu¬ 
miţi şl cârcotaşi. Nimic nu ne mulţumea. Cum să 
nu se supere autorităţile, care făceau atâtea efor¬ 
turi pentru a ne îndulci viaţa? 

Deodată o „bombă”, ce părea incredibilă - ca 
toate „bombele” - zicea că Nea Petrică îşi ia zbo¬ 
rul. Zvonuri ciudate şi neverosimile spuneau că 
unii comandanţi de „colonii” şi alte „cadre” de 
seamă din MAI şi Direcţia Generală a Penitencia¬ 
relor, ar fi daţi în judecată pentru ceva „împotriva 
umanităţii”, deoarece ar fi comis de capul lor nis¬ 
caiva excese şl că ar fi mare vânzoleală printre 
„cadre”. Chestia asta suna atât de bombastic, că 
nu a fost crezută de nimeni. Cu toată neîncrederea 
şovăitoare, ochii atenţi şl receptivi al deţinuţilor 
nu puteau să nu observe aerul de îngrijorare de pe 
feţele carallllor, ca şl modul oarecum mal mode¬ 
rat cu care-şl debitau sudalmele. Scepticismul 
adânc înrădăcinat îşi spunea şl de data asta cuvân¬ 
tul: mal vedem, mal aşteptăm - oricum nu aveam 
încotro - şl eternul „văzând şl făcând”. Totuşi... 

într-o seară, politicul Bau-Bau, alias Şerban în 
persoană, ne-a citit - nouă primii, având noi 
nr. l/„colonle” - noul Regulament al Penitencia¬ 
relor şi Coloniilor de Muncă, ale cărui prevederi 
erau absolut uluitoare. Dacă nu deadreptul revo¬ 
luţionare. De necrezut! 

Personalul era obligat să se adreseze deţinutului 
cu dumneata, iar deţinutul să se adreseze perso¬ 
nalului cu dumneavoastră. Nu ne deranja dife¬ 
renţa sau „nuanţa” de adresare, deşi niţel conta şi 
asta, cum s-a dovedit nu peste mult, când ne-am 
permis luxul de a ne distra şi noi - în felul nostru 
- pe seama celor ce nu reuşeau să se dezobişnu- 
iască de mă şi tu şi banditule, ca şi alte compli- 
mete măgulitoare, pe măsura lor. 

Apoi - fundamental - nimeni nu mai putea fi 
forţat să muncească mai mult decât voia sau 
putea. Mare minune! Chiar nu ne venea să cre¬ 
dem, parcă visam!?! De unde până unde atâta 
umanitarism? Şi mai ales, eterna îndoială: cât va 
ţine? Mai erau o sumă de prevederi, neimportan¬ 
te pentru noi. însă dreptul la o carte poştală luna¬ 
ră şi pachetul aferent de acasă însemna foarte 
mult pentru noi, care ne pierduserăm prin contri¬ 
buţia entuziastă a lui Bau-Bau şi al său compos¬ 
tor, toate drepturile (ei le spuneau favoruri) pe 
anul în curs. Compostorul a căzut brusc în desue¬ 
tudine, sancţiunile erau anulate în totalitate. 
Bravo lor! Eram cotropiţi de o falsă îngrijorare: 
oare ce o face Bau-Bau cu compostorul lui? Am 
lăsat problema spre a fi rezolvată de cel ce toată 


iarna ne sâcâise cât a putut. A putut mult! Nu ne 
mai priveşte pe noi. 

Cu o grabă suspectă - tare mai eram bănuitori! - 
am primit cărţi poştale. Dacă totul va decurge 
normal, în două-trei săptămâni ar trebui să încea¬ 
pă sosirea coletelor, iar viaţa ar fi putut deveni 
suportabilă (în înţelesul nostru, radical diferit de 
al celor care se consideră „normali”). 

Măi, să fie! Oare dispariţia Tătucului a făcut să 
slăbească presiunea? Habar n-aveam şi nici nu ne 
prea omoram cu presupunerile, noi, cei tineri. 
Erau subtilităţi politicianiste care nu ne priveau. 
Asta era treaba „bombagiilor” de care făceam - 
cu respectul şi discreţia cuvenită vârstei - haz. Să 
încerc o explicaţie. 

Nu toţi deţinuţii politici era politicieni. De profe¬ 
sie, vreau să spun. (Se vede acum ce ocupaţie 
comodă şi rentabilă a devenit această profesie). 
Unii erau pur şi simplu victime, alţii, luptători 
anticomunişti fără aderenţă politică sau simpatii 
partinice. Pur şi simplu îşi iubeau neamul şi ţara 
în care se născuseră şi făcuseră ceea ce au consi¬ 
derat că e de datoria lor să facă pentru a o apăra. 

Erau rătăciţi printre noi o categorie bizară care nu 
ar fi avut ce căuta acolo: „ffontieriştii” încadraţi 
ca semipolitici, adică ceva hibrid, un fel de mix¬ 
tură bizară, deoarece nu numai cei ce nu suportau 
regimul încercau să scape din „lagărul socialist” 
ci şi - mai ales - aventurierii, poate curajoşi, nu 
totdeauna oneşti. Dintre aceştia s-au recrutat de 
către administraţie multe lichele, care nu contau 
pentru noi: îi izolam şi gata. 

Erau ţăranii, mulţi dintre ei încadraţi ca sabotori 
pentru neachitarea cotelor obligatorii. Aceştia, în 
marea lor majoritate, s-au dovedit a fi demni în 
modestia lor neprefăcută. Mult mai demni decât 
mulţi titraţi sau galonaţi. 

Alţii, care au nimerit prin puşcării ca „politici” 
precum orbul. Brăila. Euaţi de val sau mâncărime 
de limbă, precum „amicul” meu, avocatul Popes- 
cu şi alţii, mulţi alţii, trimişi în „gulag” spre luare 
aminte şi meditare. Atunci, orice pretext era bun. 

în sfârşit, erau pretinşii politicieni, cei care ştiau 
totul, trăind într-o lume ireală şi visând la ameri¬ 
canii care nu vor tolera aşa ceva şi care ameri¬ 
cani, - fiind ei şi campionii democraţiei - îşi vor 
trimite paraşutiştii, care vor termina în doi timpi 
şi trei mişcări cu brambureala asta comunistă. Păi, 
cum altfel? 

Nu credeau o iotă din ceea ce noi, fiind mai infor¬ 
maţi decât ei - încă din 1950 - le spuneam des¬ 
pre tratatele secrete între marile puteri de la lalta. 
Cum şi cele mai bine păzite secrete au fisurile lor, 
am aflat de pe atunci şi timpul a confirmat, iar 
peste decenii au devenit publice. Dumnealor erau 
oamenii subtilităţilor politice, de care noi, cei „cu 
caş la gură”, nu aveam habar, ziceau dumnealor 
atunci când, ca nişte magiştri, catadixeau să ne 
explice ce şi cum se face politica. De la ei ieşeau 
bombele - cum se împământenise termenul -, 
atunci când era vorba de ştiri, care de care mai 
abracadabrante, din care rezulta că era vorba de 
zile, cel mult săptămâni până când se va sfârşi 
coşmarul. 

Ne amuzam între noi pe seama lor, compătimin- 
du-i şi înţelegând că de fapt în aceste „bombe” îşi 
găseau suportul moral şi plecând de la ele croiau 
planuri ridicole de viitor, formau guverne, se mai 
şi certau pe „cabinete”, cui se cuvine şi cui nu aia 
sau aialaltă!?! Cu o precizare deloc neglijabilă: 
noi nu aveam niciun locşor în aceste proiecte! Ba 
unii mergeau până acolo încât ne preveneau cu 
delicateţe că nu-şi pot permite să ne lase liberi. 
Dar promiteau generoşi pachete la discreţie, vor¬ 
bitoare cu familia, cărţi, ziare, mă rog, o detenţie 
civilizată, ca pentru politici. însă liberi? A, nu! 
Aşa ceva nu se poate! Nu ne putem permite! 

îşi aminteau de noi, când era vreo nevoie strin¬ 
gentă de vreun medicament - de exemplu - ştind 
că la noi solidaritatea cu semenii era puternică şi 
funcţională şi se făcea tot posibilul pentru procu¬ 
rarea acelui medicament. Noi nici nu concepeam 



că se pot face diferenţieri între culori politice sau 
de orice altă natură. Consideram că suntem cu 
toţii oameni pur şi simplu, vârâţi în aceeaşi cuşcă 
şi îndurând aceleaşi privaţiuni. 

Când era greu, îşi aminteau de noi. Cum slăbea 
povara, redeveneau optimişti nevoie mare, con¬ 
vinşi că aceasta se datora intervenţiei ferme a 
anglo-americanilor, privirile li se mutau undeva 
sus, tot mai sus, proporţional cu slăbirea poverii, 
îi ştiam şi-i iertam. Ştiam şi că atunci când vor da 
din nou de greu, vor reîncepe miorlăiala şi cerşi¬ 
tul milei. După care ciclul se va relua, mereu şi 
mereu, până când... 

Până în zilele noastre când, după un sfert de veac 
postrevoluţionar, tinerii au preluat cu brio tot ce a 
fost mai rău în năravurile politicastre dintre cele 
două războaie mondiale, atât de idealizate de unii, 
care vor să se uite ceea ce nu le convine. 

Ştiam şi noi câte ceva despre felul în care s-a 
făcut politica în România interbelică, ştiam şi 
despre dictatura regală şi despre crimele şi abuzu¬ 
rile cu totul în afara principiilor democratice, cla¬ 
mate viguros îndeosebi de către cei ce le călcau în 
picioare cu neruşinare. Ee aflam chiar şi de la ei, 
căci aveau naivitatea să-şi relateze isprăvile lor 
electorale, fraudele şi înşelăciunile neruşinate ca 
pe nişte activităţi fireşti, parte intrinsecă a politi¬ 
cii, în care scrupulele morale nu-şi aveau locul, 
lâsându-ne blocaţi în mirare: e posibil? Păi, da! A 
fost şi este posibil! 

Nu-i contraziceam, nu avea rost. Ascultam şi 
băgăm la cap, mai punând câte o întrebare din 
când în când, având rolul să-i aţâţe. Apoi zoaiele 
curgeau, ilustrând minunăţiile democraţiei rom⬠
neşti interbelice. Ceea ce sufletele nostre - răma¬ 
se de copii, neatinse de slinul lumii - nu puteau 
pricepe nicicum, era că totul se făceau în numele 
ţării şi a neamului. (Ca şi acum). Vorbe goale, slo- 
gane electorale şi... atât! Pentru aceşti domni era 
clar că în politică nu există scrupule, totul este 
permis. 

Aveam să-i redescopăr în presa de după 89, când 
cei ce abia scăpaseră de comunism au reluat - de 
unde le lăsaseră cu peste patru decenii înainte - 
injuriile şi calomniile reciproce. Am înţeles că nu 
au învăţat nimic. Chiar nimic!!! Atâta suferinţă! 
Pentru ce şi pentru cine? 

Apoi, cea de a doua răzvrătire. 

Tot în schimb de noapte, de data asta când se 
lumina de ziuă. 

S-a stârnit un vânt puternic, tot din direcţia opusă 
celei de descărcare. Din nou ni s-a interzis - pros¬ 
teşte, consideram noi - să descărcăm pe partea 
interioară, urmînd ca după ieşirea garniturii de pe 
rampă, să nivelăm totul încât să nu rămână urmă 
deranjantă. Dar ordinul era clar: nu se poate! Ei 
bine, nici noi nu putem să înghiţim tot conţinutul 
garniturii, care oricum se întorcea înapoi. Aşa că, 
dacă ei nu pricep, noi refuzăm absurdul. Scurt, 
fără nici un îndemn, lopeţile au zburat de pe gar¬ 
nitură, urmate de mânuitorii lor. Tevatura se repe¬ 
ta ca trasă la indigo, dar fără frigul năpraznic din 
cazul precedent. 

Ea poartă s-a raportat regulamentar, dar da data 
asta Nea Petrică nu a mai apărut. Nici nu-1 zărise¬ 
răm cam de multişor şi, cum mi se pare că am mai 
spus, se zvonea că ar fi cam pe ducă. în schimb a 








12 


PERMANENTE 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


Pe urmele eroilor băîmărenî 

Preot prof. marius vişovan 


Puţine informaţii avem despre aetivitatea „Frăţiei 
de Cruee” de la lieeul „Gheorghe Şineai” din Baia 
Mare, despre arestarea membrilor aeesteia în 
1948 şi despre detenţia în înehîsorîle eomunîste. 
Majorîtatea lor au treeut demult la eele veşnlee şî 
nu am apueat să-l eunose personal, ultimul fiind 
Vaslle Măgurean, pleeat la Domnul anul aeesta în 
Ianuarie şl de la eare mal ştim unele luerurl. Se 
pare eă nlelunul dintre el nu a publleat vreun 
volum de memorii din lupta antleomunlstă sau din 
detenţie; e posibil sa existe artleole sau Interviuri 
dar aeestea nu au ajuns până aeum la eunoştlnţa 
noastră. 

Cunoaştem eel puţin numele tinerilor legionari 
bălmărenl: Gheorghe Dlpşe (înehls şl pe timpul 
Iul Antoneseu, devenit ulterior preot greeo-eato- 
lle). Ştefan Buteanu, Comei Oşanu, loan Iluţ, 
Vaslle Şehlopu, Florlan Săsăran şl loan Tămaş 
(Vaslle Magurean a fost adăugat la lot de eătre 
Seeurltate pentm „omisiune de denunţ”, el nepar- 
tlelpând la şedinţele organizaţiei, dar fiind eoleg 
şl prieten eu eâţlva dintre membri se presupunea 
eă avea eunoştlnţă de aetivitatea aeesteia). 

Se ştie eă au fost judeeaţl la Cluj în mal 1949 
împreună eu gmpul mal numeros al maramureşe¬ 
nilor („lotul Vişovan”) şl eu alţi „fraţi de emee” 


din alte oraşe din Ardeal, stând la mare înghe¬ 
suială în aeeeaşl eelulă 64 de persoane timp de 3 
luni! în sistemul penltenelar austrlae (eare eons- 
tmlse înehlsoarea în seeolele preeedente) aeel 
spaţiu era destinat la 10 deţinuţi... După primirea 
eondamnărllor, elevii au fost duşi - prin Jilava - la 
Târgşor, jud. Prahova, înehlsoarea minorilor, apoi 
spre Canal sau alte 
loeurl de detenţie, în 
funeţle de mărimea 
eondamnărll. Pe 
Gheorghe Dlpşe avea 
să-l întâlneaseă Aurel 
Vişovan la Bala 
Sprle în 1952-53. 

în Bala Mare mal 
exista o organizaţie 
legionară, eea a stu¬ 
denţilor de la Institu¬ 
tul Minier de Subln- 
glnerl. Aeeştla nu 
erau loealnlel, el adu¬ 
naţi din toate eolţurl- 
le ţării şl îşi îneepu- 
seră aetivitatea legio¬ 
nară în judeţele de 
origine. Menţionăm 


alei pe Radu Tudose (şeful grupului), Dumltm 
Onlga, Stanelu Mazllu, Dumltm Crlstea, Silviu 
Murgu, Petre Amzu, Mlreea Gonţolu, Emlllan 
Grovu. Şl el au fost eondamnaţl la Cluj în mal 
1949 şl apoi împrăştiaţi pe la diverse înehlsorl din 
ţară. 

M-am bueurat mult eând am găsit zilele treeute 
mormântul Iul Florlan Săsăran în elmltlrul din 
loealltatea Tăuţll Măgherăuş (lângă aeroportul 
Bala Mare). Aparent o întâmplare (eu fiind aeolo 
pentm a mă ruga la un alt mormânt), dar în fapt o 
iuerare talnleă a Providenţei. Aşa eum spunea 
reeent elneva, „martirii noştri vor să fie găsiţi”. 

Florian Săsăran - Prezent! 

Camarazii din Baia Mare - Prezent! 



COASTA GALEŞ 

găsit soluţia: Brigada cu nr. 1 se desfiinţa. Efec¬ 
tivul fiind redistribuit în întreaga „colonie” cu 
precizarea expresă să nu fie nicăeri doi sau mai 
mulţi dintre noi în aceeaşi brigadă. (Probabil ca să 
nu fim sursă de contaminare). 

Redistribuirea efectuându-se în pripă, nu s-a mai 
ţinut cont de vârstă, condiţie fizică sau alte crite¬ 
rii obişnuite, astfel că spre uimirea mea am nime¬ 
rit la o brigadă de tipări. Specialitate unde erau 
distribuiţi oameni cu condiţie fizică mai precară 
(cine era altfel?) sau mai înaintaţi în vârstă, bol¬ 
navi sau unii „cu pile”. Munca aceasta fiind con¬ 
siderată - şi chiar era - mai uşoară. Prietenii mă 
invidiau, iar eu mă plictiseam de moarte. Fiind 
prea obişnuit cu atmosfera vioaie din brigăzile de 
elevi - chiar şi în cele mai grele perioade -, aici 
totul mi se părea lânced, iar munca şi mai plicti¬ 
coasă ca la descărcări - să zicem - unde transpi¬ 
rai vârtos şi bombăneai aşişderea. Blestemând 
Canalul, Dobrogea cu clima ei cu tot şi ce se mai 
nimerea, dar găsind şi momente de veselie explo¬ 
zivă, care-i irita pe oficiali, dar ne reconforta pe 
noi. Pe când aici, deşi mult mai uşor ca efort fizic, 
mă bălăceam într-o mlaştină printre văicăreţi şi 
plângăcioşi. Nu era de mine, dar nici nu aveam de 
ales. 

Au ales pentru mine prietenii care lucrau prin ate¬ 
lierele mecanice. Foşti elevi de licee industriale în 
anii terminali erau meseriaşi de primă mână şi 
preţuiţi ca atare. Nu ştiu nici cine, nici ce sfori au 
fost manevrate, că m-am pomenit repartizat la o 
asemenea formaţie. Nu că nu aş fi fost tentat, dar 
eram ageamiu la modul absolut în ce priveşte 
maşinile unelte cu care se distrau meseriaşii. în 
cele din urmă mi-am zis că orice se poate învăţa şi 
la o adică nu poate strica să ştii o meserie, pentru 
orice eventualitate. Aşa că m-am prezentat la noul 
loc de muncă, unde am fost dat să ucenicesc la un 
neamţ taciturn de vreo cincizeci de ani,care supra¬ 
veghea o raboteză. Pe care am şi curăţat-o la sfâr¬ 


şitul schimbului şi asta a fost ultima mea sarcină 
în acea primă zi. Care a fost şi ultima acolo, la ate¬ 
lierul mecanic. 

I-am spus şefului de atelier că renunţ, descoperind 
eu că nu am nici aplicaţie sau înclinaţie şi nici 
interes în materie.Omul nu a obiectat, doar s-a 
mirat: nimeni până atunci nu a renunţat benevol la 
atelier în schimbul muncii la pământ. Aşa că m- 
am întors de unde am venit. 

Noul regulament a avut efecte palpabile şi întrun 
timp relativ scurt. Nea Petrică-Bunicuţul şi poli¬ 
trucul Şerban-alias Bau-Bau, au dispărut din par¬ 
tea locului. Nu i-am regretat. A venit la comandă 
un locotenent de vreo 40 de ani,fost comandant al 
penitenciarului din Constanţa, care se numea 
Dincă. Unde hoţii îi spuneau Tata Dincă. Se pare 
că fusese omenos şi nu s-a desminţit nici la noi. 
Poate că astea erau dispoziţile. Dar sigur s-a dove¬ 
dit un bun gospodar şi printre primele măsuri a 
fost formarea unor brigăzi de „inapţi” care oricum 
făceau faţă cu greu muncilor de şantier, cărora le- 
a trasat sarcina să pietruiască şi să pună la punct 
aleile dintre barăci, ca şi platoul de adunare. Şi-au 
făcut oamenii treaba cum nu se poate mai bine şi 
intr-un timp neaşteptat de scurt. Era interesul 
general şi s-a muncit cu conştiinciozitate exem¬ 
plară. S-a sondat şi s-a găsit apă, undeva foarte 
aproape de „colonie”. Imediat a început construi¬ 
rea unui castel de apă care, sub conducerea ingi¬ 
nerilor deţinuţi de care nu se ducea lipsă, a fost 
ridicat repede şi pus în funcţiune. Ţevăria instala¬ 
ţiilor era gata montată când am sosit noi acolo, dar 
până în momentul de care vorbesc era inevitabil 
moartă. Acum a prins viaţă şi am avut o satisfac¬ 
ţie imensă, căci acum aveam posibilitate să ne 
Întreţinem curăţenia. Care întreaga iarnă şi încă o 
bucată de timp a lipsit cu desăvârşire. Nu descriu 
amănunţit cum am reuşit să ne spălăm după luni 
întregi de acumulare de jeg. Nici cum am reuşit să 
ne aducem rufele la o oarecare normalitate, îmbi¬ 
bate în acelaş timp cu acelaşi jeg. Mirarea constă 
în faptul că nu au putrezit pe noi. Cu noi cu tot! 

Am fost mutat din nou şi de la tipări am ajuns din 


nou la eternele descărcări manuale. Dispersarea 
nostră prin brigăzi, unde nu aveam voie să fim 
mai mult de unul, a avut exact inversul efectului 
scontat şi a căzut în desuetudine odată cu dispari¬ 
ţia din spaţiul Coastei Galeş, a lui Nea Petrică & 
comp. I-am convins şi pe alţii de eficacitatea soli¬ 
darităţii şi am ajuns să muncim intr-un ritm nor¬ 
mal, omenesc. 

Ne cam şmecheriserăm noi, conform părerii una¬ 
nime a caraliilor, care se dezobişnuiau greu de 
năravurile adânc înrădăcinate în atâţia ani. Când 
ni se adresau cu mă, nici nu mai răspundeam, ca 
şi cum nu ar fi fost vorba de noi, scoţându-i din 
sărite. Sau când zbierau la noi că muncim prea 
lent, recomandându-le politicos să mai studieze 
noul regulament, în care se prevede că... Situaţie 
comică pentru noi, insuportabilă pentru ei. De 
care profitam fără jenă, chiar dacă ne mai trecea 
prin mansardă că dacă situaţia revine la ce a fost, 
consecinţele vor fi pe măsură. 

Tot pritocindu-se brigăzile şi nemaiţinându-se 
seama de vechile porunci ala foştilor şefi, ne-am 
regăsit în aceeaşi brigadă un grup destul de con¬ 
sistent de buni prieteni. Eram încântat la culme că 
eram din nou împreună cu Puiu Păcuraru, posibil 
şi Paul Ţalea, olteanul atipic, şi alţii pe care nu-i 
mai pot numi, dar din aceeaşi veche deja „fami¬ 
lie” a foştilor elevi şi studenţi. Probabil că în 
schimburile de noapte Puiu Năstase ne mai plim¬ 
ba printre constelaţii şi galaxii, cu vorba lui 
domoală şi logică de fier. 

Timpul se scurgea în avantajul nostru, în sensul că 
nefiind lihniţi, nici istoviţi în ultimul hal şi - 
important - nici terorizaţi, aceasta însemna un 
interval benefic, un fel de vacanţă. Ne mai lăfă- 
iaam în plus şi cu cele patru ţigări zilnice, raţie 
autoimpusă şi care ne satisfăcea pe deplin. Toate 
bune din punctul nostru de vedere până în dimi¬ 
neaţa când... 

(va urma) 

ION DUNGA 









ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


PERMANENTE 


13 


PREZENT! la Isvema 


GEORGETA BLEDEA, Cluj 


Luna iulie a anului 2020 a început cu colindarea 
Argeşului, Gorjului şi Vâlcei în căutarea cru¬ 
cilor sub care se odihnesc martiri ai neamului 
româesc, dar şi a locurilor prin care au trecut 
înfrăţiţi cu suferinţa cei care au visat la Rom⬠
nia. 

în dimineaţa zilei de 4 iulie 2020 am pornit spre 
întâlnirile de la Coşeşti, Jupâneşti, Aniniş şi 
Isvema. Aveam „să-i cunosc” pe cei plecaţi în 
’39: Ion Stancu, părintele Grîgore Motomancea, 
părintele Aurel Nlcolescu, şl în ’49: fraţii 
Bocamea - Eugen şl Ion, Gheorghe Eftlmlu. 

Primul popas la Biserica nouă - Sfinţii 
Arhangheli din Jupâneşti, pentm parastas, ne-a 
unit cu cel plecaţi (fără de voie!) prin „VEŞNI¬ 
CA POMENIRE”. Apoi „Tinda bisericii din 
Jupâeştl” - a poetului Ion Barbu, ne-a chemat 
spre Biserica de lemn cu hramul „înălţarea 
Domnului” să vedem cu câtă măiestrie şl 
dămlre şl-au cinstit credinţa românii celui de-al 
şaisprezecelea şl al optsprezecelea veac. Brâul 
median cu motivul sforii, din stejar secular, con¬ 
solele - capete de cal pe care se sprijină acoper¬ 
işul, prldvoml larg cu pictura murală - prima 
şcoală a satului, sculptura ferestrelor, arcul de 
boltă din naos. Icoanele şl odoarele au 
descoperit ochilor trupeşti şl sufleteşti 
moştenirea lăsată nouă. 

Cum se leagă lucrarea mâinilor, biserica, mar¬ 
tiriul, credinţa, pomenirea... 

... Spre amintire: 

Tinda bisericei din Jupâneşti - de Ion Barbu 

Munte-al Muscelului: cetini/ Pe spartele pietrei 
crăieşti,/ Domnescul râu să-l încetini/ La locul 
numit Jupâneşti.// Anii mei tineri, ostateci/ 
Acelor nisipuri şi pruni/ Feciori se întorc şi săl¬ 
bateci,/ Ca scurte nume de huni.// Calul din nou 
peste cremeni/ Spre râu copitele trage-şi/ Să- 
înec târgoveţul, asemeni/ Ei, Clarei, letinei din 
Argeş.// Aşa cum apele Doamnei/ Prin Ponturi 
se-adună cu Padul/ Ii mân aceşti ani: anii 
toamnei/ La Stancu Ion, camaradul.// Ca el, 
deslegat în cântare/ Prin plumbul sutaşului 
beat/ Ridic spre avare cântare/ Un suflet golaş 
de băiat.// Picioare de capră Satana/ Apasă-n 
platan spre a mă pierde./ Grea însă, că zaua şi 
stana,/ Va trage cămăşa mea verde. 


Poezia, pomenirea Iul Ion Stancu, tânărul 
încredinţat că Dumnezeu îl primeşte închinările 
în număratul gloanţelor care l-au străpuns pen¬ 
tm „a muri fmmos”. Ea clmltlml din Coşeşti 
acesta s-a dezvăluit mal întâi prin tricolorul de 
la cruce. Mal apoi prin chipul tânăr şl expresiv, 
cu cel al mamei alături, şl nu în cele din urmă 
prin „PREZENT”-ul rostit într-un glas de noi la 
apel: 

Ion Stancu, PREZENT! 

Eângă o altă Biserică de lemn, cea cu hramul 
Sfintei Paraschlva, din Anlnlşu din Vale - un alt 
„PREZENT”! Trlcoloml ne Indica o cmce pe 
rândul din faţă. Un chip marcat de blândeţe şl 
dârzenie ne aminteşte de un părinte al satului 
care, ridicat de la masă, într-o zl a Iul septem¬ 
brie ’39, se prăbuşeşte sub rafala de gloanţe în 
faţa copiilor şl a soţiei. Sentinţa ,Aşa vor fi 
pedepsiţi trădătorii de ţară” este aplicată pe loc, 
în faţa celor dragi. 

Acum, într-o zl a Iul Iulie 2020, în faţa celor 
care l-au căutat cu stămlnţă şl-1 pomenesc cu 
preţuire, se prezintă la apel: 

Grlgore Motomancea, PREZENT! 

Isvema - Biserica Cuvioasei Paraschlva găz¬ 
duieşte în curtea el un monument de martiri. Cel 
trei au fost răpuşi de aceeaşi sentinţă „trădători 
de ţară”. Chipurile lor tinere se fac cunoscute 
privirilor dlntr-un tablou aşezat la baza monu¬ 
mentului, Iar numele se aud în rândulala paras¬ 
tasului. Ca şl pentm Ion Stancu şl părintele 
Grlgore Motomancea, după moarte, aplicarea 
sentinţei mal continua prin expunerea tmpurllor 
încă trei zile. Iar locul odihnei întm veşnicie ne 
este încă necunoscut. Totuşi am avut încred¬ 
inţarea că au răspuns la apel: 

Eugen Bocâmea, PREZENT! 

Ion Bocârnea, PREZENT! 

Gheorghe Eftlmlu, PREZENT! 

Ultimul popas pe meleaguri mehedlnţene. Iulie 
2020, mă însoţeşte având în minte chipuri lumi¬ 
noase şl jertfe tinere pentru binele dorit 
românilor 

împreună, noi cel de-acum cu cel de-atuncl, 
strigăm „PREZENT”, visând la România. 



întâlnirea anuală a 
supravieţuitorilor „lotului Vişovan” 

Ea Slghetu Marmaţlel, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea 
anuală a supravieţuitorilor „lotului Vişovan”, tinerii legionari din Maramu¬ 
reş arestaţi în 1948, elevi şl studenţi, trecuţi cu toţii prin ani mulţi de tem¬ 
niţă comunistă. Seniorii prezenţi şl urmaşii lor au urcat în celula 74 de la 
etajul doi al Muzeului Memorial (unde fuseseră „cazaţi” în lama ’48 -’49) 
pentm un moment de mgăclune condus de părintele Marlus Vişovan. Al㬠
turi de cel 2 membri prezenţi al „lotului Vişovan” - loan liban şl Nlstor 
Man, au mal participat membri al familiilor şl persoane apropiate. Ulterior 
s-au mgat în celulă şl un grup de preoţi şl tineri de la Oradea şl Zalău. 

Cel 4 supravieţuitori (din cel 18 cât totaliza „lotul Vişovan”), ajunşi deja la 
vârste venerabile sunt: loan liban (90 ani) şl Petm Codrea (89 ani) - ambii 
cu domiciliul în Slghet, loan Dunca (88 ani) - Vlşeu de Sus, şl Nlstor Man 
(91 ani) - Tg. Mureş. în afara celor din „lotul Vişovan” mal sunt în viaţă 7 
deţinuţi politici din Maramureşul Istoric. 

PERMANENŢE 





















14 


PERMANENTE 


ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


Lumina care nu se stinge 


Prof. GRUIE PITICAR 

în vremea aeeasta se 
revărsa peste noi lumina 
de august, limpede şi fier¬ 
binte, faeându-ne să 
vedem departe şi să înţele¬ 
gem eum ar trebui să fie 
inimile noastre. 

Am îneheiat, ea de obieei, 
eu Cânteeul legionarului 
eăzut şi am răspuns „Pre¬ 
zent!” pentm sufletele pre¬ 
zente în sufletele noastre, 
apoi am mers să vedem 
unde au fost îngropate 
doamnele care au murit în 
penitenciar. Nu mai este 
niciun semn acolo^ la mar¬ 
ginea cimitimlui. în loc de 
cruci, un container cu 
gunoi şi o cişmea. Adică 
profanarea şi mizeria 
umană alături de apa vie a 
Duhului ce devine în noi 
izvor de apă curgătoare 
spre viaţa veşnică. 



în ziua de 1 august 2020, sfidând pericolul pande- 
miei, temerarii Fundaţiei „Profesor George Mânu” 
s-au întâlnit într-unul din cimitirele oraşului Mier¬ 
curea Ciuc pentru pomenirea deţinutelor politic 
care au trăit în penitenciarul de aici calvaml deten¬ 
ţiei din perioada regimului comunist. 

Situat pe malul Oltului, înconjurat de păduri şi 
vegheat de muntele Şumuleul Mare, oraşul, cu cl㬠
dirile sale vechi, ca şi împrejurimile, are o frumuse¬ 
ţe aparte, în dureros contrast cu suferinţa neînchi¬ 
puită a celor care au pătimit în închisoare. Erau într- 
un iad din mijlocul grădinii raiului. Despre patimile 
lor putem doar vorbi, însă nu le vom cunoaşte nicio¬ 
dată cu adevărat. 

La monumentul înălţat spre amintirea şi cinstirea 
acestor suflete delicate şi nobile care au urcat Gol- 
gota suferinţei neamului românesc, bimitoare asu¬ 
pra slăbiciunii fireşti, asupra spaimelor, a durerii şi 
a morţii, preotul militar Mihai Mitrea al Batalionu¬ 
lui de Vânători de Munte Miercurea Ciuc a început 
slujba cu intonarea Imnului Naţional al României. 
Nu am cântat doar o parte, ci întregul imn; părinte¬ 
le, un român inimos cum rar mai găseşti, îl ştia pe 
de rost. 

Au fost pomenite nu doar martirele din închisoarea 
de femei, ci şi legionarii asasinaţi aici în 1939, anul 
marii prigoane carliste şi alţi martiri şi eroi ai Legiu¬ 
nii şi ai neamului. între numele celor care au fost 
simbolul curajului, al demnităţii naţionale şi al cre¬ 
dinţei în Dumnezeu, amintim acum doar câteva: 
monahia Mihaela Marieta lordache, Laurenţia 
Amăuţoiu, Mărie Eleonora Bunea, prinţesă de 
Wied, Maria Plop, Maria Teodorescu, Germaine 
Luciu, Anuţa Cândea. 


Despărţirea de părintele Mitrea şi de vrednica lui 
presbiteră a avut loc pe fondul marşului „Treceţi 
batalioane române Carpaţii”, cântat de noi în timp 
ce părăsea terasa restaurantului unde am luat masa 
împreună. Pe urmă ne-am deplasat la clădirea închi¬ 
sorii căreia i s-a dat în ultima vreme o altă destina¬ 
ţie. Am privit doar faţada masivei construcţii ce 
acum se vrea luminoasă, iar doamna Cezarina Con- 
durache a reconstituit momentul tragic al asasinării 
de către autorităţile teroriste a legionarilor scoşi în 
noaptea de 21 septembrie 1939 din puşcărie, sub 
pretextul mutării, şi împuşcaţi undeva în apropiere. 
Dacă iubim adevăml şi dreptatea, nu avem voie să 
uităm. Oamenii aceştia, în majoritate tineri şi foarte 
tineri, au murit nevinovaţi, au fost ucişi fără judeca¬ 
tă, în afara legii, pentm crezul lor. Aparent din răz¬ 
bunare pentm că echipa lui Miti Dumitrescu l-a 
pedepsit pe cel care s-a făcut vinovat de moartea 
Căpitanului Comeliu Zelea Codreanu. însă Miti 
Dumitrescu şi echipa sa plătiseră deja cu viaţa şi cu 
batjocura publică. 

Sfântul Nicolae Velimirovici scria undeva că la 
Dumnezeu contează mai puţin câţi oameni mor, ci 
mai ales cine moare. Adică nu mulţimea păcătoşi¬ 
lor, ci puţinii drepţi care i-au urmat pomncile. De 
aceea ni se pare o impietate să nu-i trecem aici pe 
aceşti martiri ai neamului nostm, amintindu-ne de 
ei până când vom mai avea memorie: Constantin 
Beneş (funcţionar), Ovidiu Biriş (avocat), Titus 
Borzea (student), Vasile Buhai (student), Marius 
Cioflec (student). Constantin Coman (student). 
Ştefan Comjic (student), Gheorghe Constantin 
(student), Dumitm Constantinescu (medic), Vasile 


Corbeanu (student), Liviu Dobrin (medic), Afilon 
Dorea (teolog), Dumitm Ducam (subinginer), 
loan Enescu (student), Vasile Felecan (ajutor 
mecanic), Vasile Filipov (Şcoala Superioară de 
Comerţ), Florin Gârcineanu (ofiţer), losif Grama 
(student), Nicolae Nicoară lordache (asistent uni¬ 
versitar), loan Macoveschi (desenator), Augustin 
Liviu Micu (inginer), loan Miter (student), Virgil 
Noaghia (student). Aurel Nuţiu (student), Alexan- 
dm Guţă Pavelescu (avocat), Tiberiu Popa (stu¬ 
dent), Anton Barbu Popescu (funcţionar). Marin 
Popescu (student), Nicolae Prodea (lăcătuş). Con¬ 
stantin Raicu (licenţiat), Virgil Rădulescu (ziarist). 
Eugen Stamate (student). Constantin Stegărescu 
(licenţiat Academia Comercială), Nicolae Stmga- 
m (avocat), Vasile Susai (licenţiat în Drept), Ghe¬ 
orghe Teodorescu (sculptor), Gheorghe Tiponuţ 
(elev), Coriolan Todan (student), Comeliu Ungu- 
reanu (licenţiat în Litere), Ion Ursu (student), Ghe¬ 
orghe Vasiliu (ofiţer), Adam Vilmuş (bucătar). 
Petre Zanche (funcţionar). Radu Zus (student). 
Dumnezeu să-i odihnească împreună cu sfinţii Săi, 
pe ei, pe martirele de la Miercurea Ciuc şi pe toţi cei 
care s-au jertfit pentm neam şi credinţă! 

Un străin s-ar întreba probabil de ce o mână de 
oameni veniţi de departe străbate ţara întreagă, 
umblând prin cimitire în căutare de morminte uita¬ 
te sau aproape uitate, slujind la monumente părăsi¬ 
te, de puţini ştiute. La o asemenea întrebare s-ar 
putea răspunde aşa: noi credem că adevăml despre 
trecut, cu toate aîe sale va ieşi în cele din urmă la 
lumină, fiindcă Mântuitoml ne-a spus: nimic nu 
este ascuns atât de bine, ca să nu fie dezvăluit. Toate 
se vor afla, mai devreme sau mai târziu, chiar de va 
fi să aşteptăm precum au aşteptat creştinii, aproape 
300 de ani ca adevăml credinţei să devină oficial. 
Pentm asta însă trebuie să ţină cineva lumina mereu 
aprinsă, lumina mică din care se va aprinde marea 
lumină a adevămlui. Deci îl aşteptăm pe Constantin 
cel Mare, ţinând o lumânare în mâini. 



Rugăciune 

Doamne, atotputernic învingător al morţii şi împărat al veşnicei învieri pen¬ 
tm ridicarea omului din păcat, înaintea tronului Tău sfânt de fulgere şi soare, 
plec smerit genunchii şi ochii nu îndrăznesc a-i ridica şi mă rog Ţie, Doam¬ 
ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu: 

Apără sub pavăza Ta sfântă şi nebimită poporul românesc, cmţându-1 pe el 
de grele păcate, cu sufletul cuprins de întuneric, spre a vedea în strălucirea 
jertfei Tale însăşi ridicarea lui din umilinţă şi suferinţă, sărăcie şi robie. 

Lumineaz-i mintea cu lumina cunoştinţei şi înţelepciunea lucmrilor ome¬ 
neşti, spre a-şi vedea păcatele, netrebnicia şi otrava cu care l-au acoperit 


duşmanii, ca mai uşor să-l stăpânească şi mai repede să-l distmgă şi, văzân- 
du-şi moartea cu ochii, să înţeleagă că scăparea lui este numai în Tine şi în 
el însuşi. 

încălzeşte-i inima de ghiaţă cu iubirea Ta fără margini, ca să-şi iubească 
neamul în duhul strămoşilor, de veacuri apărători Bisericii tale şi pământu¬ 
lui românesc şi urmaşii ce vor să vie. 

Dă-i lui putere să-şi stăpânească ţara: câmpii, dealuri şi munţi şi goneşte în 
cele patru vânturi duşmanii care batjocorindu-1, urându-1 şi doborându-1, 
batjocoresc, urăsc şi doboară Biserica Ta pe pământ românesc. 

Deschide-i, Doamne, sufletul primitor virtuţilor creştineşti, ridicând munte 
de credinţă în el, aducerii aminte şi respectul strămoşilor, dragoste urmaşi¬ 
lor, ca binecuvântat să fie în viitorul de aur al Neamului, cum el binecuvin- 
tează şi se mândreşte cu trecutul glorios al înaintaşilor. 

V. Ion, Buzău 
Libertatea, 5 august 1937 






ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


PERMANENTE 


15 


Ţ Dionisie Stoenescu 


Dionisie s-a născut la 3 octombrie 1925 în comu¬ 
na Griviţa, Slobozia. Tatăl său, Ştefan Stoenescu, 
era preot, iar mama, Ecaterina, învăţătoare. A 
absolvît Facultatea de Medicină la Bucureşti cu 
specializarea cardiologie. în timpul studenţiei a 
fost coleg şl prieten cu viitorul preot Gheorghe 
Calciu - ambii făceau parte din Corpul Studenţesc 
Legionar Bucureşti. Cu toate acestea, Dionisie 
Stoenescu scapă de arestările din 1948 şi reuşeşte 
să îşi termine studiile. 

Dar, până la urmă, vigilenţa autorităţilor îl va 
aşeza şl pe el în temniţă, fiind arestat în 1956 în 
legătură cu Revoluţia din Ungaria. Condamnat la 
25 ani de muncă silnică pentru „crimă de 
uneltire”, avea să execute 8 ani de detenţie. A 
făcut parte din acelaşi lot cu Demostene 
Andronescu şl Mlhal Grama. întregul lot a fost 
anchetat sălbatic de colonelul Enolu, nume de 
tristă amintire. Mihai Grama a fost decretat de 
anchetatori drept lider al unei organizaţii inexis¬ 
tente de fapt în realitate. Singura „vină” reală a 
fost Ideea şl dorinţa acestuia de a crea o manifes¬ 
taţie de sprijin faţă de ceea ce se petrecea atunci în 
Ungaria. Evident că manifestaţia era o utopie, dar 
Grama făcuse şl o listă cu un viitor guvern antico¬ 
munist. Hârtia respectivă a ajuns însă la securi¬ 
tate. în guvernul de hârtie al Iul Grama, 
Demostene Andronescu figura drept ministru al 
Apărării, Iar Dionisie Stoenescu, al Sănătăţii. 


Toate acestea au servit drept motiv suficient pen¬ 
tru ca Securitatea să valideze acuzaţia de „crimă 
de uneltire”, să-l tortureze şl să-l condamne. 
Periplul carceral al Iul Dionisie Stoenescu a 
cuprins temniţele Văcăreşti, Alud şl Jilava. 

S-a eliberat în 1964, odată cu decretul general de 
graţiere a foştilor deţinuţi politici. Va profesa 
medicină la Sinaia şl Bucureşti Iar, în 1981 va 
reuşi să părăsească lagărul României socialiste 
pentru reîntregirea familiei. Ajuns Iniţial în 
Africa, va practica medicina în Camerun, Iar ulte¬ 
rior se va stabili în Franţa, la Paris, unde va lucra 
ca medic până la pensionare. 

Reprezentant de seamă al exilului, Dionisie Stoe¬ 
nescu a fost nelipsit din Biserica Românească 
Jean de Beauvals din Paris. După 1990 a revenit 
mereu în ţară, de obicei alături de bunii săi pri¬ 
eteni Marcel Petrlşor şl Decebal Becea, par¬ 
ticipând la comemorarea Alud sau la parastasul 
Părintelui Calciu. Mereu în activitate, mereu dor¬ 
nic să povestească şl să înveţe pe cel ce tânjeau 
după adevăruri ascunse, Dionisie Stoenescu a 
făcut cu bucurie apostolat Istoric şl legionar print¬ 
re tineri. 

Conferinţe, comemorări, pelerinaje la Jilava, 
întâlniri cu liceeni şl elevi, lansări de carte... multe 
amintiri şl bucurii ne leagă de chipul şl numele 
său. 


Eugen Dimitriu 



Eugen s-a născut la Sărata, raion Teleneştl, 
Cetatea Albă, la 1 octombrie 1923 în familia 
Vaslle (funcţionar PTT) şl Varvara (învăţătoare) 
Dlmltrov (români cu nume ruslficat). A Iubit bis¬ 
erica de mic. în satul natal era nelipsit de lângă 
preot la toate slujbele, trăgea clopotele şl îngrijea 
candelele. Rugăciunea l-a fost fir călăuzitor al 
vieţii. Iar Maica Domnului - pe care a şl văzut-o 


în vis, peste ani, la Alud - protectoare. Eugen a 
urmat şcoala primară în Teleneştl, apoi în 1935 va 
ajunge împreună cu părinţii săi la Fălticeni unde 
aceştia fuseseră transferaţi cu serviciul. 

Elev al liceului Nlcu Gane din Fălticeni, va lua 
contact cu Frăţia de Cruce existentă în liceu. Se va 
încadra în noiembrie 1940 şl va activa alături de 
Dumitru Bordeianu şi alţi camarazi ce aveau să 
treacă ulterior prin infernul carceral. Prima 
detenţie o execută pe vremea lui Antonescu, fiind 
condamnat în 1941 la 2 ani de închisoare 
corecţlonală pentru „rebeliune”. Va executa 
această pedeapsă la penltenlclarul din Râmnlcu 
Vâlcea. 

După eliberare, în 1943, îşi va lua examenul de 
bacalaureat şl se va înscrie la Facultatea de Drept 
din Iaşi. La scurtă vreme se va căsători cu Euge¬ 
nia, fiica preotului Todicescu din Fălticeni. Bucu¬ 
ria tinerei familii va fi de scurtă durată. Eugen 
avea să fie arestat în cumplita noapte de 15 mal 
1948. Judecat de Tribunalul Militar Iaşi pentru 
„activitate în cadrul Mişcării Legionare Iaşi”, va 
primi o condamnare de 5 ani muncă silnică. Fiind 
student şl legionar va ajunge prin Jilava la Sucea¬ 
va - unde se plămădea viitorul experiment 
mostruos al reeducării - şl apoi în cumplita tem¬ 
niţă a Plteştlulul. 

în urmă unei trieri medicale făcute la Piteşti, mal 
mulţi deţinuţi bolnavi de TBC sunt trimişi la 
Târgu Ocna. Autorităţile nu vizau în fapt salvarea 



îl văd la Alud, ascuns la umbra crucii de lângă 
Monument până la momentul Intonării cântecelor 
legionare când ţâşnea la datorie; parcă îl zăresc şl 
acum apărând zâmbitor la târgurile de carte la 
care venea să ne viziteze şl încurajeze, îl regăsesc 
în amintiri pe platoul de la Majadahonda, însoţit 
de fiica sa, doamna Cristiana Beclu, îmi amintesc 
perfect glasul Iul şl îl aud povestind... „fata moşu¬ 
lui... noi nu suntem urmaşii Romei...”. 

Dionisie Stoenescu a trecut la Domnul în 22 
august 2020 şl a fost înmormântat la Paris, dar 
amintirea Iul rămâne veşnic în toate locurile şl 
toate Inimile în care a locuit. 

Dionisie Stoenescu - PREZENT! 


lor, transferul făcând în fapt parte din metoda lor 
diabolică de a exporta reeducarea în toate peni¬ 
tenciarele comuniste. între cel „aleşi” s-a aflat şl 
Eugen Dlmltrov. Care ajunge astfel la Târgu Ocna 
în mal 1950. La un an distanţă, în mal 1951, va fi 
ales pentru reeducare de către ofiţerul politic. 
Ţinând piept comitetului de reeducare condus de 
Nuţl Pătrăşcanu, Eugen Dlmltrov va sparge gea¬ 
mul camerei în care se aflau şl va striga din răs¬ 
puteri „Asasinilor, o să daţi seama mâine pentru 
ce faceţi acum”, închisoarea a început să vulască 
până când ţipetele şl bătăile în uşi au fost auzite de 
oamenii din oraş. Scandalul Iscat de Dlmltrov a 
luat proporţii tot mal mari, au urmat Inspecţii, 
încercări de Intimidare, Izolare şl înăsprirea 
regimului de detenţie care nici până atunci nu fus¬ 
ese prea blând. Cu toate acestea Dlmltrov nu a 
cedat. Iar acţiunea de reeducare în „forma Piteşti” 
a eşuat la Târgu Ocna. 

Eugen Dlmltrov va părăsi Târgu Ocna în toamna 
Iul 1951 când va fi transferat la Alud. Alei va 
primi, în 1953, un supliment de pedeapsă, încă 12 
iunl condamnare administrativă. Se va elibera 
dintre zidurile Aludulul în Iunie 1954, revenind la 
Fălticeni şl la mult Iubita sa soţie. 

Va lucra un timp ca funcţionar într-o staţiune 
pomicolă, apoi ca muzeograf îşi va schimba 
numele din Dlmltrov în Dlmltrlu, numele ade¬ 
vărat al familiei sale. în anii 70, în colaborare cu 
fraţii Horla şl Vaslle Lovlnescu a pus bazele 
Muzeului făltlcenean „Galeria Oamenilor de 
Seamă”. 

Frate de cruce, deţinut politic, muzeograf, 
cercetător, publicist, membru al Uniunii Scriito¬ 
rilor, autor a numeroase lucrări literare, mono¬ 
grafice şl Istorice, cetăţean de onoare al Făltice¬ 
nilor, Eugen Dlmltrlu a trecut la Domnul în 2 Iulie 
2020, fiind înmormântat la Suceava. 

pagină realizată de 
CEZARINA CONDURACHE 





16 


PERMANENTE 


Pământul Strămoşesc 


o fi având şi el un cuvânt. O fi având şi el o dreptate. O fi având şi el o 
nădejde sfărâmată... dar cine să-l asculte şi cine ar putea să glăsuiască pen¬ 
tru dânsul în limba omenească? Căci oamenii sunt surzi, patima cea neagră 
le-a învârtoşat inimile, spiritele rele, duhurile cele necurate i-au luat în st㬠
pânire şi îi mână, îi mână mereu la moarte. 

Pe acest pământ necăjit şi robit, nu-1 mai aude nimeni: nici în doina melan¬ 
colică a durerilor lui străbătătoare de veacuri, nici în melodia voinicească a 
bătutei şi nici în cântecul de alarmă al gloriei, pe care îl fredonează din 
adâncimile Iul: arcaşii Iul Ştefan în frunte, Mlhal în Câmpia de la Turda şl 
Tudor şl Horla şl lancu. 

O! Pământ al strămoşilor! De mila ta noi plângem. Vorbeşte. Noi te-am mal 
ascultat odată şl ţl-am jurat credinţă: ori te vom scoate din robie, ori vom 
muri în luptă. 

Iată ce ne face să Ieşim azi din tăcerea noastră - aşa de lungă şl poate de 
mulţi neînţeleasă - şl să vorbim. Natural, nu putem vorbi decât adevărul. 
Blestem pe capul aceluia care în aceste clipe va vorbi altceva decât adev㬠
rul. 

Iată-1, fără înconjur: 

1. Ne găsim cu mişcarea naţională în faţa unul dezastru, pentru mulţi neaş¬ 
teptat. (Lăsăm la o parte veşnicii Inconştienţi care la fiecare înfrângere 
găsesc un argument ca s-o justifice şl cu asta sunt încântaţi. Iar mal târziu 
afirmă chiar că e „biruinţă”... Cât timp o să ne purtaţi cu vorba? Pe cine 
înşelaţi? Ce? Am înnebunit cu toţii?) 

2. Noi am ştiut că acest dezastru va veni, pentru că am văzut întâmplându- 
se lucruri prea grave. 

Trebuie să afirmăm alei, categoric, că am Intervenit neîntrerupt timp de doi 
ani, plângând şl uneori preferând să fim taxaţi ca obraznici, pentru a înl㬠
tura sfârşitul tragic către care ne apropiam. Acestea pot fi dovedite oricând 
şl vor fi dovedite prin acte. (Unii, curaţi la suflet, încercând să îndrepte răul, 
au fost taxaţi de „trădători”. Şl trădători au rămas. Dar... vom vedea). 

3. Deci, să se ştie, chestiunea nu e de Ieri, el e veche. Conflictul care a 
Izbucnit în primăvara aceasta nu este decât manifestarea publică a unul 
conflict surd care exista de mal multă vreme. 

4. Cauzele conflictului sunt cu mult mal profunde decât acelea pe care le 
cunoaşte lumea. Ele se vor publica într-o broşură aparte, la timp. 

5. în acest conflict, atitudinea noastră Iniţială a fost: unire şi purificare. 
(Scoaterea imediată a elementelor rele din mişcare). Acestea, până la înl㬠
turarea şi celorlalte cauze. Am depus toate sforţările, dar din cauza intrigii, 
a interesului, a răului care copleşea, gândul nostru nu s-a putut îndeplini. 
(Intervenţia şi răspunsurile de la ambele tabere se vor publica la vreme). 

6. în faţa alegerilor care au survenit, punctul nostru de vedere a fost: dacă 
bătrânii nu au înţeles ca în faţa duşmanului şi a momentului greu să se 
unească, oricare ar fi fost cauzele personale sau de altă natură care i-au dez¬ 
binat, nu merită încurajarea nici a noastră şi nici a neamului. Deci n-am fost 
la alegeri, n-am votat, n-am făcut propagandă, ci am stat în biserică rugân- 
du-ne pentru iertarea păcatelor tuturor... 

7. Astăzi împrejurările ne impun de a păstra o independenţă absolută faţă 
de ambele tabere. Am anunţat motivat aceasta dlor. Cuza şi Şumuleanu. 

8. Din această situaţie începem, organizaţi, o acţiune pentru salvarea miş¬ 
cării, sprijinindu-ne pe trei adevăruri evidente: 

a) Din cauza certurilor dintre noi, frontul spre adevăratul duşman a rămas 
descoperit. Jidanul triumfă. 

b) Steagurile noastre, ale Ligii, pe această cale, merg la înfrângere sigură. 
Iată mersul fatal: 

25 Mai 1925 . Severinul-Focşanii. 

25 Mai 1926 . Cei zece deputaţi. 

8 Mai 1927 . Dezbinarea. 

8 Iulie 1927 . începutul înfrângerilor. Căderea în alegeri. 

I Jltima treptă : Să ne ia oamenii mâine cu topoarele pentru că i-am pus să 
jure pe steaguri şi acum ne facem de cap. Aici însă avem răspunderea noas¬ 
tră, deci vom fi la postul nostru. 

c) Viitorul nu ne mai este asigurat de nimeni în ţara asta. 

9. Deci acţiunea noastră organizată în Legiunea „Arhanghelul Mihail” răs¬ 
punde acestor trei adevăruri prin scopurile ei precise: 


- Redacţia îşi păstrează distanţa faţă de conţinutul articolelor; 
responsabilitatea revine exclusiv autorilor. 


, ANUL XXIII, NR. 8, AUGUST 2020 


a) Fata la duşman - deviza noastră izvorâtă dintr-o necesitate de a ţine pe 
loc pe duşman. 

b) Salvarea steagurilor Ligii de la Înfrângere , dintr-o datorie de ordin 
moral superior. (Cu atât mai mult, cu cât noi am conceput, am croit, am 
purtat cei dintâi steag). 

c) Asigurarea viitorului nostru ameninţat: dintr-un drept indiscutabil pe 
care-1 avem. 

De ce „Legiune” aparte? 

10. De acolo de unde eram, am încercat urmărirea şi îndeplinirea acestor 
puncte. Am fost însă copleşiţi de intriganţi, de interesaţi, de răi, încât ne¬ 
am văzut siliţi de a ne retrage pe poziţia aceasta şi a ne organiza: singura 
formulă pe care o credem eficace pentru a salva ceea ce se mai poate. 

11. Toţi cei care se simt legaţi de steaguri, indiferent din ce tabără sunt şi 
care vor şti să-şi iubească mai mult ţara şi pe Dumnezeu decât pe părinţii 
lor, ne vor urma. Nu la vorbe, nici la taifas, ci la fapte! Ceilalţi nu ne vor 
urma pentru că nu vor putea şi nu vor putea pentru că nu le vom permite. 

12. Acesta este punctul nostru de vedere. Aici suntem şi aici vom rămâne. 
Deci, încă o dată: Faţa la duşman! 

Corneliu Zelea Codreanu, avocat, fondator al Asoc. Studenţilor Creştini, 
membru fondator al Ligii 

Ilie Gârneaţă, avocat, fost preşedinte al Asoc. Studenţilor Creştini în tim¬ 
pul mişcării, membru în Ligă. 

Ion I. Moţa, avocat, preşedinte de onoare al Centrului Studenţesc Petru 
Maior (Cluj), fost preşedinte activ în timpul mişcării, membru în Ligă. 

Corneliu Georgescu, avocat, membru în Ligă. 

Radu Mironovici, membru în Ligă. 

Pământul Strămoşesc, Nr. 1, august 1927 


PERMANENŢE 

ISSN 1453 -9551 

Editor: Fundaţia Culturală ,J*rofesor George Mânu” 
Str. Austrului nr. 12, Bl. 3, Sc. C, Ap. 32, 

024073, Sector 2; Bucureşti 
e-mail: [email protected] 
Internet: http://www.fgmanu.ro 
tel. 021-252-20-41; 0746 548 305 
REDACTOR SEF : 

BOGDAN MUNTEANU 


REDACTORI: 


PR. MARIUS VIŞOVAN 


CIPRIAN VOICILA 


PR. VASILE GORDON 


CEZARINA CONDURACHE 


CORESPONDENT! STRAINATATE: 


CALIN GABOR 


NICOLAE OPRESCU 


DANIELA MILITARII - TEHNOREDACTOR 
Administraţie - Difuzare : 

militare carmen daniela O.P. 37 Ghişeul 2 -14,024280 Bucureşti 


Relaţii cu publicul la sediul Fundaţiei: 
LUNI, MARTI, MIERCURI, JOI, VINERI: 14-18 


FUNDAŢIA “PROFESOR GEORGE MÂNU” 

1994-2020 


PREŞEDINŢI: 


t NICOLAE GOGA, 1994-1995 
t MIRCEA NICOLAU, 1995-2011 
t NICOLAE ROŞCA, 2011-2013 


t GHEORGHE GHEORGHIU, 


2013-2015 


actuala CONDUCERE: 


PREŞEDINTE ONORIFIC: 
ELISABETA lONESCU 

CONSILIER ONORIFIC: 
VASILE AFILIE 

PREŞEDINTE: 
CEZARINA CONDURACHE