Anuarul-Ateneului-Roman-1930

| mat | TES X IF A Ea Pap a Le | Es 
| ATENEULUI ROMAN | 


EM i 


NA 


nal +. 





ATENEUL ROMÁN 


DIN BUCURESTI 
INTEMEIAT LA 30 IANUARIE 1865 


ANUARUL 


ATENEULUI ROMÁN 


PE 


1930 


BUCUREST 


TIPOGRAFIA ION C VACARESCU 
No. 4, STRADA UMBREJ, No. 4 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


MEMBRII 


ATENEULUI ROMAN 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


COMITETUL ATENEULUI ROMAN 


IUNIE 1929 — IUNIE 1934 


Președinte : Dr. C. ANGELESCU 
bice-Presedinfi: Şt. C. loan, C. Miculescu 


= Gh. Adamescu, Aureliu M. Eliescu 
Secretari: { G. C. Dragu, Dr. C. Poenaru-Căplescu 


Reprexentanfi G. D. Mirea, Prof. Dr. A. Obregia 
ai Sectiunilor: | A. Lupu-Antonescu 


Censori: P, Garboviceanu, Th. Alessianu, P. Antonescu 


Censori supleanti : Dr. N. Minovici, M. Mora 


MEMBRII ATENEULUI ROMAN 
MEMBRI DE ONOARE 


Balthasard Enescu George 
| Goldis Vasile 

Diehl Charles inculet Ion 

De Martonne Emmanuel lorga Nicolae 


Maniu luliu 


Lacour-Gayet Pop Ciceo Stefan 


OD AI BRD =m 


á 


Soınu pP ww. 


MEMBRI ACTIVI 
SECTIUNEA ARTISTICA 


Biuroul: Pregedinte: G. D. Mirea 


Vice-Presedinte: Petre Antonescu 
Secretari: George Georgescu, Costin Petrescu 


. Alessianu Theodor 
. Antonescu Petre 

. Banu Constantin 

. Botez Ioan 

. Cälinescu Grigore 
. Dinicu Dumitru 

. Fonescu loan 

. Georgescu George 
. Livescu loan 

. Mavrodi Alexandru 


MEMBRI: 


11. Mirea George D. 
12. Munteanu Lazár 
13. Murnu George 

14. Nottara Constantin 
15. Pangratti Ermil 
16. Petrescu Costin 
17. Popescu Stefan 
18. Tafrali O. 

19. Verona Artur O. 


SECTIUNEA LITERARA 


Biuroul : Presedinte : 


Vice-Presedinte : À. Lupu-Antonescu 


Secretari: Gh. Adamescu, Nestor Urechia 


. Adamescu Gheorghe 
. Antonescu-Lupu Anton 
. Bacaloglu George 


Bärbulescu llie 
Bârsan Zaharia 


. Bassarabescu loan 
. Brátescu-Voinesti loan Al. 
. Burileanu Dumitru 

. Djuvara Trandafir 

. Eftimiu Victor 

. Evolceanu Dumitru 
. Gaster Moses 

. Goga Octavian 

. loan Stefan C. 

. Ionescu Nicolae 

. Lapedatu Alexandru 
. Moldovanu Corneliu 


MEMBRI: 


18. Mora Mihail 


19. Munteanu-Rámnic Dumitru 


20. Nistor loan 

21. Papacostea Cezar 

22. Peretz loan 

23. Petala Nicolae General 
24. Petrascu Nicolae 

25. Rebreanu Liviu 

26. Rosetti Radu D. 

27. Sadoveanu Mihail 

28. Sorbul Mihail 

29. Tatarascu George 

30. Tăuşan Grigore 

31. Urecha Nestor 

32. Valaori luliu 

33, Vasilescu-Vaijan loan 


OMIM Of © to = 


© © © JO OU À À D — 


— 


VII 


SECTIUNEA SOCIAL-FILOZOFICA 


Biuroul : Preşedinte: 
Vice-Presedinte : 


Secretari: G. C. Dragu, Aureliu Eliescu 


MEMBRI: 
. Antonescu Emanoil 15. 
. Arghirescu Gheorghe 16. 
. Báicoianu Constantin 17. 
. Baileanu Magnus 18. 
. Bálánescu Nicolae 19. 
. Bobescu loan B. 20. 
. Creangá Gheorghe 21. 
. Dissescu Constantin C. 22. 
. Drághicescu Dumitru 23. 
. Djuvara Mircea 24. 
. Dragu Gheorghe C. 25. 
. Duca loan G. 26. 
. Eliescu Aureliu M. 27. 
. Florescu loan Th. 28. 


Gárboviceanu Petre 
Gávánescul loan 
lonescu Bogdan 
Negulescu Demetru 
Negulescu Petre P. 
Oromolu Mihail 
Petrescu-Comnen Nicolae 
Petrovici loan 
Popescu Stelian 
Rádulescu Constantin 
Sáveanu Nicolae N. 
Stefánescu Marin 
Tasca Gheorghe 
Trancu-lagi Grigore 


SECȚIUNEA STIINTIFICA 


Biuroul; Presedinte : Dr. Alex. Obregia 
Vice-Presedinte: C. Miculescu 
Secretari: C. Kirifescu, Dr. C. Poenaru-Cáplescu 


MEMBRI: 
. Angelescu Constantin Dr. 11. 
. Antipa Grigore 12, 
. Georgescu Constant 13. 
. Gerota Dimitrie Dr. 14, 
. Hurmuzescu Dragomir 15. 
. Kirifescu Constantin 16. 
. Marinescu George Dr. 17. 
. Miculescu Constantin 18. 
. Minovici Mina Dr. 19. 


. Minovici Nicolae Dr. 


Obregia Alexandru Dr. 
Poenaru-Cáplescu C-tin Dr. 
Pompeiu Dumitru 
Popovici-Bäznoseanu Andreiu 
Severin Emil 

Simionescu lon 

Suţu Mihail 

Urechia Alceu Dr. 

Vâlcovici Victor 


MEMBRII ACTIVI Al ATENEULUI 


DECEDATI 


Alexianu George (1830 - 1897) 
Aman Teodor (1832 — 1891) 
Ananescu Dimitrie (1831—1885) 
Apostolescu Nicolae (1876—1918) 
Arion Constantin C. (1855—1823) 
Aurelian Petre S. (1833—1909) 
Babeş Victor (1858—1926) 
Bacaloglu Emanoil (1830 — 1890) 
Bacaloglu George ( 18791 
Bengescu Grigore (1824—1881) 
Bengescu-Dabija G. (1844—1916) 
Bibescu Nicolae (1820—1888) 
Boerescu Constantin (1836---1908) 
Bogdan Jon (1864—1919) 

Bratianu Ion C. (1821—1891) 
Brätianu Vintilá I. C. (1867—1930) 
Cantacuzino Grigore 

Cantacuzino Jon A. (1829—1898) 
Caragiale Jon L. (1853 1912) 
Carp Petre P. (1837—1919) 
Cernátescu Petre (1825—1892) 
Cihoschi Stanislas (f 1924) 
Codrescu loan 

Comga Dumitru N. 

Crefeanu George (1829— 1887) 
Delavrancea (Stef.) B. (1858—1918) 
Demetriescu Anghel (1847—1903) 
Diamandi George (1867—1917) 
Dimitrescu-laşi Const. (1849—1923) 
Djuvara Alexandru (1858—1913) 
Dragomir lon C. (f 1875) 

Eliade Pompiliu (1869—1914) 
Erbiceanu Constantin (1835—1912) 
Esarcu Constantin (1835—1898) 
Fálcoianu Ion (f 1869) 

Felix lacob (1832—1905) 

Florescu lon Em. (1819—1893) 
Gârleanu Ion 

Ghica Dimitrie I. (f 1914) 

Gore Paul ( 1927) 





Grigorescu Nicolae (1838—1907) 
Hasdeu Bogdan P. (1836—1907) 
Hegel VI. (1838—1918) 

Hepites Stefan (t 1922) 

Holban Ion 

latropo!, Doctor 

Ionescu Nicolae (1820—1905) 
Ionescu Take (1858—1922) 
lonescu-Gion George (1857—1904) 
Kalinderu Ion (1840—1913) 
Kalinderu Nicolae (1835—1902) 
Kiriac Dim. G. (1866—1928) 
Kogălniceanu Mihail (1817—1891) 
Kretulescu Emanoil (+ 1908) 
Krefulescu Nicolae (1812-1900) 
Lahovari Alexandru (1841—1897) 
Lahovari Grigore I. (1835—1905) 
Laugier Charles (1875—1930) 
Laurian Dimitrie A. (1846- 1906) 
Lecca Haralamb (1873—1920) 
Lupaşcu Alexandru (1834 — 1902) 
Maniu Grigorie 

Maniu Vasile (1824—1901) 

Manu Grigore N. ( 1903) 
Marcovici Constantin 

Marian George 

Marsillac Ulysse de (1821—1877) 
Massimu loan C. (1825— 1877) 
Millo Mateiu (1813—1894) 

Mincu lon (1852—1912) 

Missail George (1835—1906) 
Murgoci George (1872—1925) 
Muzicescu Gavriil (1847—1903) 
Negri Nicolae 

Nenifescu Dimitrie (. . —1930) 
Nicoleanu Nicolae (1833—1871) 
Odobescu Alexandru (1834—1895) 
Oeconomu Ciru (1848—1910) 
Ollanescu Dimitrie (1849—1908) 
Onciul Dimitrie (1856 — 1923) 


www.dacoromanica.ro 


Paciurea Leonida 

Pallade George D. (1858—1903) 
Panu George (1848—1910) 
Petrescu Alexandru 

Piso Pompiliu (1830—1917) 
Popovici Nicolae Ath. (+ 1908) 
Porumbaru (Mihaescu) Em. (+ 1921) 
Răceanu Constantin (1839—1895) 
Racoviţă Nicolae Gr. (1838—1894) 
Ranetii George (1875—1928) 
Rosetti Scarlat Graf (1802—1872) 
Sendrea Stefan C. (1842—1907) 
Seulescu Mihail (1859—1929) 
Sihleanu Stefan (1857—1923) 

Sion George (1821—1892) 
Slátineanu Alexandru 

Sperantia Theodor D. (1856 -1929) 
Stancescu Constantin I. (1835-1909) 
Stefanescu Grigore (1838—1911) 


IX 


Stephánescu George (1845—1925) 
Tátárescu Gheorghe (1818—1894) 
Teodorescu G. Dem. (1849--1900) 
Teodoru Dimitrie A. (1866—1910) 
Tocilescu G. Grigore (1850—1909) 
Träsnea Scarlat (1837—1887) 
Troteanu Constantin 

Urechia Vasile A. (1834—1901) 
Văcărescu Teodor (1842—1913) 
Vellescu $tefan 

Vericeanu Alexandru (1839—1912) 
Vitu Alexandru (1858— 1902) 
Vlahufá Alexandru (1858—1919) 
Voinescu Eugeniu (1842—1909) 
Vulturescu Grigore 

Wachmann Eduard (1836—1908) 
Xenopol Alexandru (1847 — 1920) 
Xenopol Nicolae (1859—1917) 
Zamfirescu Duiliu (1858—1922). 


www.dacoromanica.ro 


DAREA DE SEAMÁ 


A 


COMITETULUI ATENEULUI ROMAN 


PE ANUL 1930 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 





WWW. 


www.dacoromanica.ro 


Charles Laugier, de origina francezá, náscut in comuna 
Cernéle (Jud. Dolj) la 21 Junie 1875, doctor in mediciná din 
1898, a fost medic de plasá, medic primar de judef, a organizat 
serviciul sanitar al corpului de armatá din care fäceà parte si a 
devenit apoi inspector general sanitar in Craiova. A fost nu nu- 
mai un igienist practicant, dar si un om de stiintä, pe care l-au 
preocupat atát problemele medicale cat si viata locuitorilor rurali 
sub diferitele ei aspecte. Lupta contra paludismului si sifilisului 
si pentru prevenirea tuberculozei, in care a pus o stäruinfä neo- 
bositá, sta aláturi de cercetárile sale asupra medicinei populare. 
In privința aceasta din urmă a vorbit, a scris si a format un 
muzeu bogat de instrumente intrebuintate in medicina empirica 
dela sate pentru a atrage atenția generală asupra acestei impor- 
tante chestiuni. 

Preşedinte al societätei craiovene «Prietenii Ştiinţei» (1915), 
a întemeiat revista «Arhivele Olteniei? (1922) şi a publicat un 
studiu asupra lui Pasteur si Contributiune la medicina empirică 
din Oltenia (premiată de Academia Română). 

Ales membru al Ateneului Român in 1923 a ţinut un in- 
teresaut discurs de receptiune în ziua de 27 Mai 1024 despre: 
«Contribuţia medicinei în Etnografie». 

Prin moartea sa, în ziua de 16 August 1930, Ateneul Român 
a pierdut un colaborator preţios în ţinuturile oltene, care avea 
toate însuşirile și toate posibilităţile de a servi atât scopurile 
Institufiunii noastre cât şi interesele culturei generale românești. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 





www.dacoromanica.ro 


Vintilă I. C. Bratianu, născut la Florica în anul 1867, 
a devenit târziu membru al societátei noastre (în 1923), dar şi 
înainte de aceasta a urmărit cu interes lucrările noastre. 

Ca om politic a jucat un rol de frunte atât înainte cât şi 
în timpul războiului pentru întregirea neamului şi mai ales după 
încheierea păcii în epoca reconstituirii vieţii statului din punct 
de vedere economic. 

Ca mnmbru al Ateneului a ţinut la 28 Februarie 1926, ora 
6 p. m., o neuitată conferință «Ce am văzut în România mică si 
ce văd în România mare», în care alături de o privire entuziastă 
asupra marilor fapte din trecutul nostru, a interpretat cu căldură 
patriotică şi cu consideraţii optimiste întâmplările anilor din 
urmă, căutând a stabili în ascultătorii săi încrederea în puterile 
vii ale poporului românesc menit să meargă tot înainte. 

Decedat subit în ziua de 22 Decembrie, Vintilă Brătianu a 
lăsat un mare gol, nu numai în mijlocul nostru, dar şi pentru 
întreaga ţară. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


Domnilor Colegi, 


In anul 1930 activitatea noastrá s'a manifestat ín primul 
rand prin conferinte. S'a continuat a 58-a serie (1929—1930) 
pana la 18 Maiu 1930, iar la 16 Noembrie 1930 a fnceput a 
59 serie de conferințe (1930—1931), care s'au ţinut în modul 


următor : 


Seria a 58-a. 


12 fanuarie 1930, D-l Stefan Pop: Izvoare de inspirație în poezie. 


19 > 

26 > > 
2 Februarie > 
16 > > 
23 > > 
2 Martie > 
9 » » 
16 > » 
23 » > 
30 » > 
6 Aprilie > 
4 Maiu » 
11 » » 
18 » » 


Vu vuvy uv 


Vu y v vw 


loan Peretz: Agonia dreptului. 
Constant Georgescu: Curente noui in viafa publică. 
Aureliu M. Eliescu: Sfaturi către tineri. 
Drag. Hurmuzescu : Știința în serviciul omenirei. 
N. S. lonescu: Problema minorităților din România. 
Dr. C. Poenaru-Căplescu: Obiceiul de a fuma. 
Emil Severin: Viafa, boala și moartea explicate prin 
fenomene coloidale. 
Dr. Marius Nasta: Aspecte biologice și sociale ale 
problemei tuberculozei. 
D. Burileanu: O figură din lumea antică. (L. Annaeus 
Seneca). 
Horia Furtună: Poezia noastră populară. 
Th. Alesseanu: Alexandru Odobescu, pedagog. 
tefan C. loan: Oameni mari în România mică. 
+ Munteanu-Rámnic: Nafionalizarea orașelor noastre. 
Dr. l. pn: Episoade cnirurgicale. 
Radu D. Rosetti: Frumusețea. 


Seria a 59-a. 


16 Noembrie 1930, D-I Stefan C. loan: Puterea voinfei. 


23 » > 
30 > > 

1 Decembrie > 
14 » » 
21 > > 


Gr. Trancu-lasi: Infáptuitori. 

I. B. Bobescu : Rolul cultural al Ateneului. 

|. Peretz: Teoria juridică și realitatea socială. 

Ing. C. Tullea: Pe urma calului-vapor. 

Dr. |. Jianu: Medicina în cadrul științelor sociale. 
Vezi anexe: 


XXII 


Pe lángá aceste conferinte organizate de noi, a fost o serie 
de conferinte organizate de «Universitatea liberá», pentru co- 
memorarea scriitorului Publiú Vergiliu Maro, finute Vinerea la 
orele 6 p. m. 


21 Noembrie 1930, D-l N. I. Herescu: Viața lui Vergiliu. 


28 > » > D. Burileanu: Viafa de fará la Vergiliu. 
5 Decembrie » ' > Juliu Valaori: Epopeia lui Vergiliu. 
19 » o» ə» C. Papacostea: Arta lui Vergiliu. 


Afará de aceste cicluri, au mai fost urmátoarele conferinte: 


28 Maiu 1930, D-l General Gorski: Progresele aeronauticei. 

9 Noembrie > » Prof. Dr. Gh. Marinescu: «Cultul Științei si Cultul 
Patriei», precedată de un cnvânt introductiv al D-lui 
Marin Ştefănescu, Preged. Asociaţiei «Cultul Patriei», 
care a organizat ţinerea conferinţei. 

1 Decembrie >» » Prof. N. lorga: «Sensul românesc al statului corpo- 
rativ», conferinţă organizată de Confederaţia Gene- 
rală a Asociaţiilor Profesionale. 

2 » > Maurice Bedel: «La femme moderne et l'amour». 

7 > » » Gaston Rageot: «La jeune fille française et la jeune 
fille americaine», conferință organizată de societatea 
«Principele Mircea». 

22 » > » Krishnamurti: Cauza primordialä si unitatea viefii. 


Domnilor Colegi, 


Universitatea Ateneului Román a organizat seria a 9-a de 
prelegeri, dupá urmátorul program stabilit ín Adunarea specialá 
a membrilor Ateneului si a profesorilor acestei Universitáti, sub 
presediniia D-lui Stefan C. loan, delegat de Comitetul nostru, 
Rector al Universitatii Ateneului Roman: 


D-1 Gr. Trancu-lasi: Societáfi anonime (13, 20, 27 lanuarie; 3, 10 Fe- 
bruarie). 

D-l Constant Georgescu: Jmpozite și bugete (17, 24 Februarie). 

» À. Popovici-Bäznoseanu: Plimbári în natură (15, 22, 29 lanuarie; 
5, 12 Februarie"; Călătoria pasárilor (3 Martie). 

D-1 Dr. N. Minovici: Alcoolism (10 Martie); Câte-va flagele ale ome- 
nirei (2 Aprilie). 

D-l C. V. Obedeanu: /storia doctrinelor politice în România (24, 31 
Martie; 7, 9 Aprilie). 

D-l luliu Valaori: Cultura antică (14, 21. 28 Ianuarie; 4 Februarie). 

» Stefan C. loan: Din literatura franceză (11, 18, 25 Februarie). 

» A, Lupu-Antonescu: Femeia în evoluția istorică (4, 11, 18, 25 Mar- 
tie; 1, 8 Aprilie). 

D-l D. Pompeiu: /ntroducere la metoda statistică (19 Ianuarie ; 13, 20, 
27 Februarie ; 6, 13 Martie). 


XXIII 


D-1 Prof. I. Simionescu: Din istoria biologiei (26 Februarie; 5, 12, 19, 
26 Martie). 

D-I Emil Severin: Fenomene coloidale în viata de toate zilele (cu expe- 
rimente) (16, 23, 30 lanuarie; 6 Februarie). 

D-l Dr. C. Poenaru-Câplescu: Probleme de medicină socială (20, 27 
Martie; 3, 10 Aprilie). 

D-I C. Stătescu: Prevederea timpului (17, 24, 31 lanuarie). 

» Chr. Musceleanu: Radiafiuni, Materie, Energie (7, 14, 21, 28 Fe- 
bruarie; 7, 14 Martie) 

D-l Gh. Adamescu: Problemele actuale ale ortografiei româneşti (21, 
28 Martie; 4, 11 Aprilie). 

D-l Nicolae Bălănescu: Nafionalism şi internafionalism economic (18, 
25 lanuarie; 1, 8. 15, 22 Februarie; 1, 8 Martie). 

D-l 1. B. Bobescu: Pagini din literatură si artă (15, 22, 29 Martie; 5 
12 Aprilie). 

(Vezi anexe). 


Domnilor Colegi, 


In cursul anului 1930 au avut loc în sala noastră cea mare 
un număr destul de însemnat de concerte, festivaluri şi diferite 


serbări. 
(Vezi anexe). 


Afară de concerte, festivaluri şi serbări, au mai fost urmă- 
toarele solemnitáti de mare importanţă. 

La 9 Martie, orele 4 p. m. s'a sărbătorit centenarul lui 
Mistral, ţinând câte o cuvântare, D-nii: Gh. Adamescu, Horia 
Furtună şi G. Peytavi de Faugtres. 

La 30 Martie, orele 5 p.m.,a avut loc un meeting organizat 
de Asoc. «Cultul Patriei», contra mișcărilor comuniste din Basa- 
rabia. 

La 1 Iunie, orele 10 a. m, a avut loc şedinţa festivă de 
deschidere a congresului general al Soc. Principele Mircea. 

La 1 lunie, orele 4 p. m., a avut loc congresul Soc. «Tem- 
peranta». 

La 2 Noembrie, orele 5 p. m., a avut loc comemorarea a 
2000 ani dela nasterea poetului P. Vergiliu. 

La 8 Noembrie, orele 4 p. m. a avut loc serbarea semi- 
centenarului Revistei Medicale «Spitalul». 


Domnilor Colegi, 


In sălile de expoziție au exgus în anul 1930, următorii 
artişti pictori $i sculptori. 


XXIV 


-1 N. Vermont, pictor. 

-na Eugenia Filotti- Atanasiu, pictorä. 
-l S. Mützner, pictor. 

-] /onescu-Doru, pictor. 

-ra Elena Vavylina, pictorä. 

-1 N. Enea, pictor. 

-] Gr. Manea, pictor. 

-na M. lonescu-Bacaloglu. pictorá. 
- 7. Tan u-Vulcana, pictor. 

» Alex. Cálinescu, sculptor. 

» Paul Verona, pictor. 

D-na Aurelia Ananescu, pictorä. 


lanuarie, sala No. 
> > 


gg 


O 


» 


Februarie 
> 


» 


Martie 


» 
Aprilie 
> 


CRC CC ve 
CCC RC Yoyo 


WN NN nn 
O0000D 


In galeriile de expozitie din subsol pánála 29 lanuarie a 
avut loc al Il-lea Salon al Ateneului Román, deschis la 23 Noem- 
brie 1929. 

Dela 22 Februarie — 23 Martie a avut loc expoziţia «Cer- 
cului Artistic». 

(Vezi anexe). 


In galeriile de expoziţie din subsol s'a deschis la 21 De- 
cembrie al III-lea salon al Ateneului Român. 
(Vezi anexe). 


Octombrie, sala No. 2, D-na Olga Ohotzchi (expoziţie de ţesături gi 
împleturi). 


» > 3, D-ra Elena Popea, pictoră. 
Noembrie, » > 1, D-1 P. Bulgăraș, pictor. 
» >» > 2, » Alex. Moscu, pictor. 

» » >» 3, > Ghenea, pictor. 
Decembrie, » > 1, » Em. Lăzărescu, pictor. 
> » > 2, » Pan loanid, pictor. 

» > » 3, » S. Izer, pictor. 


Domnilor Colegi, 


In anul 1930 s'au ținut două Adunări generale: prima în 
zia de 1 Iunie, orele 11*/s a. m. si a doua în ziua de 13 De- 
cembrie, orele 4*/, p. m. 


(Vezi anexe 


Domuilor Colegi, 


Asupra Bibliotecii Ateneului Român vă prezentăm urmă- 
toarea dare de seamă pe acest an: 


XXV 


Personalul. — La inceputul anului lucrau la Bibliotecá 8 
functionari. Prin concedieri si demisii acest personal a scázut 
întruna, rămânând la sfârşitul anului 1930 numai 3 funcţionari 
(şi 3 oameni de serviciu). S'a lucrat în toate zilele, afară de săr- 
bători, câte 4 ore pe zi (3—7 p. m.). 

Sporul. — In cursul anului 1930 Biblioteca şi-a sporit co- 
lecţiile în felul următor: 

1) Conform legii s'au primit dela tipografiile din tara 3164 
volume şi broșuri, cari au fost înregistrate de primire şi pen- 
tru cari s'au făcut fişe de creștere. S'au primit deasemenea nu- 
meroase publicatiuni periodice (ziare, reviste, buletine, etc.), al 
căror control și înregistrare însă nu sa putut face, decât în mică 
parte, din lipsă de personal. 

2) Ca şi în anii precedenţi, Casa Scoalelor a contribuit la 
îmbogățirea colecţiilor Bibliotecii cu importante opere dé ştiinţă 
si literatură, în majoritate franceze. Sau primit in 1930 trimise 
de Casa Scoalelor 2.179 volume şi broșuri. D-1 prof. G. Ada- 
mescu a dáruit 895 vol. cárti si reviste diferite (Urechiá: Istoria 
Románilor, Tomul I—Xil; Xenopol: Istoria Románilor, Tom. 
I—VI. Iasi, 1888—1893, etc.). 

3) Dela anticari s’au cumpárat 367 volume (cárti de drept' 
literatura) intre cari o colectie de 155 volume din Revue de 
Deux Mondes pe anii 1869—1895. 

S'a primit în abonament 47 reviste streine (37 franceze, 
2 italiene, 2 germane. 

Legatul. — In decursul anului s'au legat 7.252 volume. 

Inventariere şi catalogare. — S'au înscris în inventar 2.140 
opere în 3.151 volume (Nr. 6.701—8.840). 

S'au catalogat definitiv 2.421 opere (Nr. 6001—8421), pentru 
cari s'au lucrat: 

3.844 fişe pentru Catalogul alfabetic al autorilor; 

2.814 fişe pentru catalogul de materii. 

Pe lângă cele două cataloage (alfabetic şi pe materii), re- 
zervate publicului cetitor în sala de lectură a Bibliotecii, s'a ho- 
tárit formarea unui al doilea catalog alfabetic pentru folosinţa 
funcționarilor în biuroul unde se face inventarierea şi catalogarea. 
In acest scop au fost angajaţi în ore suplimentare 2 funcţionari, 
cari au copiat în cursul lunei Martie 1930 fişele alfabetice făcute 
până atunci (afară de trimiterile pentru traducători, prefatatori, 
etc., cari nu există deci decât în catalogul alfabetic din sala de 
lectură). Incepând cu acea dată orice operă nouă catalogată are 
fişe în fiecare din cele trei cataloage ale Bibliotecii. 

In rezumat, la sfârşitul anului 1930, Biblioteca Ateneului 
Român, are: 


www.dacoromanica.ro 


XXVI 


a) Inventariate 8.840 opere în 16.045 volume. 

b)Catalogate definitiv, deci putând fi consultate de ceti- 
tori, 8.421 opere in 15.560 volume, pentru cari s'au lucrat in 
total 29.867 fise impártite in 3 cataloage si anume: 

1) Catalogul alfabetic al autorilor, pus la dispozitia cetito- 
rilor in sala de lecturá, are 10.557 fise. 

2) Catalogul pe materii. pus la dispozitia cititorilor in sala 
de lecturá, are 9.309 fise. 

3) Catalogul alfabetic al autorilor, destinat biuroului func- 
tionarilor Bibliotecii, are 10.001. 

Clasificarea pe materii se face dupa sistemul zecimal intre- 
buintat de Institutul International de Bibliografie din Bruxelles. 

Pe lángá sala de lecturá, cuprinzánd 60 locuri, Biblioteca 
dispune de o salá mai micá (20 locuri), amenajatá cu rafuri spe- 
ciale si destinatá exclusiv consultárii publicatiunilor periodice in 
curs de aparitie. Aici se gásesc oránduite 41 reviste streine 
abonate si 142 publicatiuni periodice tipárite in tará, in curs de 
aparitie. 


Domnilor Colegi, 

Sălile de cinematograf — ca si anul trecut — fiind con- 
cesionate «Asociației pentru Propaganda Aviației» (A. R. P. A.), 
au fost administrate de această Asociaţie, potrivit programului 
ei de activitate. 

Domnilor Colegi, 
Activitatea noastră externă sa manifestat prin conferințele 


organizate de filialele din: Giurgiu, Oradea, Ploesti, Fălticeni, 
Chişinău, Săveni (Dorohoiu). 


(Vezi anexe V). 


Comitetul Ateneului Român. 


www.dacoromanica.ro 


RAPORTUL CENSORILOR 


Domnilor Membri, 


Subsemnatii cenzori, am studiat cu deamánuntul situatia 


financiará a Ateneului Román pe anul 1930, care e următoarea: 


e VENITURI Sr bug. 100 ama 1 
1. Concerte, festivaluri,conferinte cu platä1.200.000.— 1.216.500.— 
2. Expoziţii . . . . . . . . . . . . 400.000.—  430.500.— 
3. Locuri în loji la conferințele Ateneului 10.000.— 6.950.— 
4. Venitul sălilor de cinematograf . . 230.000.— 230.000.— 
5. Vestiarul . . . . . . . . . . .  60.000.— 75.000. 1) 
6. Cupoane dela Efecte şi Acţiuni . . 450.000.— E 
7. Dobânzi la depozite în numerar. .  40.000.— 39.303.— 
8. Venitul 10% din fondul «C. Esarcu» 5.000.—  10.680.— 
9. Subventia Casei Regale. . ... 5.000.— 5.000.— 
10. » Ministerului Instrucțiunii 250.000.—  225.000.— 
11. » Casei Scoalelor pentru Bi- 
bliotecä ue a N . — 260.000.— 
12. » Prefecturii Județului Ilfov  25.000.— = 
13. Venitul fondului «C. Esarcu» . . 345.000. 327.772.— 
14. >. »  «V.Constantinescu» 60.000.— 59.164.— 
15. » » «M. Koiciu» . . . 20.000.— 4.089.— 
„Venituri eventuale . . . . . . . . 50.000.—  57.800.— 


IS 


— 


. Costul electricității, al apei şi al com- 


bustibilului pentru încălzit, consumate 

la cinematografele Ateneului, plătit 

Ateneului Român de către A.R.P.A., 

conform contractului de închirierea 

sălilor de cinematograf. . . . AAA 293.240.) 
3.150.000.— 3.241.088.— 


1) Din Lei 75,000,—, Lei 50.000,— reprezintá chiria garderobei pe 1930, 


iar Lei 25.000.— este prima rată pentru 1931. 


2) Nu s’au putut incasa in 1930 decát Cupoanele pentru mosiile Bog- 


dana si Ghibeni din jud. Fálciu (venitul succesiunii «V. Constantinescu»), 
restul s’au incasat parte in 1931. 


1929 


3: In această sumă intră şi aproximativ Lei 30.000.— din contul anului 


www.dacoromanica.ro 


au 


— jà plo pd 
SO D OW 


19. 
20. 


21. 
22. 


oa DI P ED 


XXVIII 


Fata cu prevederile bugetului, incasárile facute in anul 1930 


iesit cu un minus de Lei 12.152.—. 
(Din totalul sumelor prevázute 


1) Sumele incasate in 1930, Lei 2.687.848. — 
și 2) valoarea cupoanelor neincasate > 


CHELTUIELI 


. Lefurile personalului.. . . . . . . 
. Controlul la spectacole . 

. Combustibilul pentru încălzit . . 

. Electricitate pentru luminat si ventilat 


Apa. 


; Imbräcämintea servitorilor i ote 
. Intretinerea si reparatiunea localului 
. Intretinerea si reparafiunea mobilie- 


rului . 


ero 


; Asigurarea Palatului Ateneului .. 
. Abonamentul la telefon 
. imprimate . 
. Serbári si participári e ae 

. Pensia viagerá pentru succesiunea «V, 


14, 
15, 
16. 
17. 
18. 


e a 6 2 . e. 


ey 


Constantinescu»... . . . . . . 
Universitatea Ateneului Român . . 
şi 15 bis. Biblioteca «Ateneului Român» 
Salonul Ateneului Român (pentru 2ani) 
Cheltueli de cancelarie . 
şi 18 bis. Cheltueli pentru “admini- 
strarea fnndului «C. Esarcu» 
Cheltueli conf. testamentului «V. Con- 
stantinescu» 
Diferenta dintre cheltueli si venituri 
la fondul «Constantin Esarcu» . 
Jetoane de prezenţă . 
Neprevăzute . 


>. e è e č e è s 


. Lei 3.150.000.— 


450.000.— » 3.137.848.— 


Lei 12.152.—), 


Sumele votate 
in Bug. 1930 


700.000.— 
70.000.— 
200.000. — 
550.000.— 
40.000.— 
10.000.— 
100.000.— 


70.000.— 
30.000.— 
5.000.— 
150.000.— 
10.000.— 


4.200.— 
90.000.— 
453.000.— 
200.000.— 
10.000.— 


295.000.— 
60.000.— 
50.000.— 


1.000.— 
50.000.— 


Sumele realizate 
în anu! 1930 


608.690.— 
55.240.— 
111.473. = 
261.411.1) 
45.112.— 
4.000.— 
225.393.— 


48.855.— 
28.351.— 
5.000.— 
64.030.— 
2,500 


79.500.— 
463.587.— 
64.953.) 

5.102.— 


220.969.— 


100.695.— 


233.740.— 


3.148.200.— 2.628.681.— 


1) Din aceastá sumá, Lei 161.411.— este restul de platá pe anul 1929' 
Lej 100.000.— s'a plátit pentru 1930, rămânând încă de plată pentru acest an 
(1930), suma de Lei 418.504.—. 


2) Această sumă s'a cheltuit numai pentru salam din 1929 — 1930, la 
care se mai adaogă suma de cca. 120.000.— lei, costul electricitätei şi cáldurei, 
sumă înglobată în capitolele respective. 


www.dacoromanica.ro 


_ XXIX 


Fata de prevederile bugetului, plätile facute in anul 1930 
au ieşit cu un minus de Lei 330.055.—. 
(Din totalul sumelor prevăzute. . . . . . Lei 3.148.200.— 
1) sume plátite Lei 2 628.681.— 
2) obligatiunitesta- 
mentare. . . 64.200.— 
si 3) rest de plata 
pentru electri- 
citate. . . 418.504.—=Lei 3.111.385.—, 
din care se scade suma de » 293.240.—, 
ce reprezintă depunerile făcute 
de A.R.P.A. la Administraţia 
Ateneului în contul electricității, 
căldurii şi apei consumate la 
cinematografele Ateneului in- 
chiriate A.R.P.A. Lei 2.818.145.— 


Lei 330.055.—). 


Raportând totalul veniturilor pentru 1930 (Lei 3.137.848.—) 
la cheltuelile pentru 1930 (Lei 2.818.145.—), rezultă un excedent 
de Lei 819.708.— la care se mai adaugă suma de Lei 260.000.—, 
care fără a fi prevăzută în buget, a fost acordată în anul 1930, de 
Onor. Administraţia Casei Şcoalelor, pentru Biblioteca Ateneului 
Român, rezultând astfel un excedent general de Lei 47% /08.—. 

Toate actele justificative în legătură cu veniturile şi chel- 
tuelile din această situafiune, le-am găsit în deplină regulă şi de 
aceea vă rugăm să binevoiti a da Comitetului cuvenita descărcare. 


P. Gârboviceanu 
Cenzori: | Th. Alessianu 
P. Antonescu 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


ANEXE 
I 
PROCESE-VERBALE 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


PROCESE-VERBALE 
(REZUMATE) 


1. 
Adunarea generală dela 25 Mai 1930, orele 11 a. m. 


Neintrunindu-se numärul de membri cerut de statute, s’a 
amânat şedinţa pentru ziua de 1 [unie 1930. orele 11'/, a. m. 


2. 
Adunarea generală dela 1 Iunie 1930, orzle 111|. a. m 


Prezideazá D-l Stefan C. Joan, vice-presedintele Ateneului 
Románi. 

Se citeşte darea de seamă a Comitetului pentru anul 1929 
si raportul censorilor. Adunarea dá descärcare Comitetului de 
gestiunea sa. 

Adunarea in conformitate cu art. 9 din statutele Ateneului 
Román decide ca urmátorii domni membri, cari mai mult de 
trei ani au lipsit nemotivat dela toate adunárile generale sá fie 
consideraţi demisionati : Virgil Arion, Dumitrescu Marin, Holban 
Mihail, Mândrescu Simion, Minulescu Ion, Rădulescu-Motru C., 
Strajan Nicolae şi Vrânceanu P. Dr. 

Se votează bugetul Ateneului Român pe anul 1930, în care 
s'a înglobat bugetul Bibliotecii Ateneului si al fondului C. Esarcu 
pe anul 1930. 


www.dacoromanica.ro 


4 


Avándu-se in vedere situafiunea báneascá a Ateneului, care 
cere chiar o reducere a personalului Bibliotecii, se decide ca ea 
să nu fie deschisă publicului în acest an. 


3. 
Adunarea generală dela 13 Decembrie 1930, ora 41, p.m 


Prezidează D-l Prof. Dr. C. Angelescu, Preşedintele Ate- 
neului Român. 

Se votează bugetul Ateneului pentru anul 1931, în care 
intră şi bugetul Bibliotecii şi al fondului C. Esarcu pe anul 1931. 

Aduharea generală decide ca o delegatiune de ateneişti 
să roage pe M. S. REGELE CAROL al Il-lea al României a 
primi să fie Preşedintele de Onoare al Ateneului Român. 


www.dacoromanica.ro 


ANEXE 
II 
DISCURSURI 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


Discurs ținut de D-l Gh. Adamescu, în numele Ateneului 
Român la Serbarea pentru Centenarul lui Mistral 


când d, G. Peytavi de Faugères a ţinut o conferinţă in ziua de 9 Martie 
1930, orele 4p.m. 


Monsieur el cher confrère, 


Au nom de l’Athénée Roumain, qui s'associe à cette 
fête, Pai l'honneur et le plaisir de saluer en vous un des 
écrivains appréciés dans votre pays et dans le notre, 
mais aussi un des représentants les plus autorisés de 
cette idée de la fraternité franco-roumaine. Vous avez 
parcourru notre pays, vous avez remarqué d'un oeil 
amical nos pelits (ou grands) travers, nos querelles po- 
litiques, vous avez taché de pénétrer le fond des idées 
ct des courants que s’entrechocquent, vous vous êtes plu 
à connaitre uon seulement les moeurs et coutumes du 
paysan et du citadin, mais Vesprit, l’âme de ce peuple; 
vous avez souligné le charme, le pittoresque des villes, 
des villages. des monastères et des églises; vous avez dis- 
cuté quelques uns des problèmes les plus ardents et les 
plus ardus de notre politique intérieure et extérieure et 
vous avez fait connaitre à vos compatriotes, à côté des 
defauts que nous nous reconnaissons et dont, hélas, nul n'est 
exemptl, homme ou nation, les qualités grâce aux quelles 
vous aurons la possibilité d'atteindre lc but de nos efforts: 
d’être un pays d'ordre et de culture dans ce coin si dange- 
reux de l’Europe et de pouvoir contribuer au trésor scien- 
tifique et littéraire de Phumanité. 

Les relations, déja anciennes, entre les Roumains et 
les Français, l'influence de la civilisation et de la littérature 


www.dacoromanica.ro 


8 


française présentent pour Vhistorien un cas tris inté- 
ressant, Nous avons subi, dans le cours des siècles, plu- 
sieurs influences: chacune etait provoques et soulenue 
par le voisinage, par la suprématie de Porganisation re- 
ligieuse ou par la suprematie politique, elle était done 
imposée par des forces, pour ainsi dire, exterieures. 

Les influences slavone, turque, grecque, puis russe, 
allemande ou hongroise, d’après les provinces, s'expli- 
quent toutes de cette manière. Tandis que pour Pinfluence 
française. nous n'avons comme explication ni le voisinage, 
ni l’organisation de l’église, ni la suprematie politique, 
ou ne trouve pas des missions françaises envoyées chez 
nous pour provoquer ou soulenir des relations com- 
merciales ou politiques: tout se déroule en pleine liberté 
et c’est, je crois, ce qui explique la solidité de cet amour 
pour la France que vous avez observé dans notre pays. 

Permettez-moi maintenant de dire quelbues mots sur 
l'objet de cette fête et de démontrer pourquoi une com» 
memoralion de Mistral vous touche de près. 


Onorat audiloriu, 


In literatura francezä Mistral ocupä un loc aparte. 
Desi a scris în dialect, iar nu în limba literară francezá, 
el este admiral de toti Francezii si, la moartea lui, M. 
Barrès a adresat soției lui aceste cuvinte: „Cest maintenant 
Papothéose qui commence. Maillane devient un lieu sacré, 
ou les générations iront en pélérinage réciter les poèmes 
immortels sur la tombe du héros...“ cuvinte cari se pot 
spune numai despre un poct mare al unei natiuni. Si 
Mistral este In adevär un mare poet: el a reusil sí dea 
viaţă nouă unei limbi care strálucise odată prin literatura 
sa, dar rămăsese numai ca limbă vorbilă în familie; el 
a reusit prin aceasta să facă provincia sa mai iubită de 
toți Francezii. opera lui n'a putut fi socotită ca o idee 
regionalistá, căci ea se integra in unitatea sufletului 
francez. 

‘Mistral nu este numai poetul Proventei, nu numai 
poetul Frantei, este poctul lumii latine: 


Ridicá-te. rasă latină 

Sub mantia soarelui! 

Sirugurii negri fierb în vase, 
Vinul Domnului va curge îndată. 


_ Şi nu numai prin opera poetică merită acest renume. 
cl prin toată organizaţia acelei faimoase Societăți a 


www.dacoromanica.ro 


9 


felibrilor, care a unit cu Franţa pe toate celelalte tari 
laline, care a adunat în frumoasele ținuturi ale Proventei 
pe reprezentanţii literelor din toate părțile latinitätii. 

Ce a realizat el in această direcţie si cum a lucrat 
vi se va spune cu toată competenţa de către un repre- 
zentant atât de autorizat al Franţei latine. Eu mă simt 
dator sá vă spun in trăsături generale ce legături am 
avut noi Românii cu Mistral şi că Societatea lui. 

Intemeiatá în 1852 si consacrată prin apariţia (1889 
poemei ,Mireio a lui Mistral, pe care Lamartine a sa- 
lutat-o cu entuziasm, Societatea tinerilor poetisi prozatori 
provensali isi dele numele de felibrige si membrii ei erau 
felibri. Cuvántul acesta erá cu totul necunoscut, el fusese 
descoperit de Mistral intr’o veche poemá provensalá cu 
sensul de „înţelept“. Din acest centru cultural sau pornit 
şi cercetările, științifice asupra limbilor romanice şi tot 
lor — cred — se datoreste si termenul din „Romania“ care 
înseamnă tot teritoriul în care se vorbeşte o limbă de- 
rivată din latină. Prima manifestare de latinitate se ho- 
táreste pentru 1878 si în vederea ei se publică Concurs 
pentru un imn al gintei latine, care aveă să fie premiat 
cu ocazia serbărilor. In acel timp se găsiă la Montpellier 
un medic român Mihail Obedenaru, care devenise oare- 
cum reprezentant al unei limbi latine în mijlocul feli- 
brilor. El comunică lui Alecsandri instituirea concursului. 
Poetul nostru scrie „Cântecul gintei latine“, îl trimite, 
şi in Maiu 1878 este instiintal că i sa acordat premiul 
cu unanimitate. Juriul eră compus din doi Francezi (Mistral 
şi Tourtoulon), un Spaniol (Quintana), un Italian (scoli) 
şi un Român (Obedenaru). Obedenaru a publicat atuncia 
o broșură cu explicatiuni asupra limbii noastre pentru 
ca să poală fi înţeleasă poezia şi de cei ce nu cunoşteau 
limba română. 

Devenit imnul oficial al felibrigiului, „Cântecul gintei 
latine“ trebuiă să fie cántat la orice ocazie solemnă si 
pentru aceasta compozitorul italian Marchetti a scris 
muzica pe care 0 cunoaştem cu toţii. Cu acest prilej poezia 
lui Alecsandri a fost tradusă în limbile: franceză, germană, 
greacă, polonă şi italiană. 

El n'a putut însă să fie faţă in 1878 la încoronarea 
poeziei sale, ci d'abiă în 1882 a făcut o călătorie in Pro} 
venta cu ocazia altui congres si această clăătorie a lost o 
adevărată sărbătorire pentru el si pentru nafiunea romana. 

Reuniuni în onoarea lui sau făcut la Montpellier şi 
banchete, cu prilejul cărora sau rostit discursuri, sau 


10 


citit poezii, sau oterit diferite daruri, între cari o statue a 
Calliopei muza poeziei epice şi a elocventei. Atunci La- 
forgue i-a spus: 


D-ta nu eşti pentru noi numai fratele lui Petrarca, 
lui Lamartine şi al lui Mistral, D-ta esti poetul la- 
tinitäfii, întruparea poetică a unei idei dela care atârnă 
viitorul şi puterea lumii latine. 


lar Roumieux în sonelul său zice oferindu-i statua: 


Iat-o, ţi-o oferim pe zâna Armoniei 
Care a trámbifat renumele tău, Mistral dela Mircești 
Intreabă-o, dacă vrei. Sângele bun nu poate minți 


Alecsandri a vizitat, în toväräsia altui felibru, Bona- 
parte Wyse, pe Mistral la Maillane. Scena întâlnirii o 
povestește într'o scrisoare către soţia sa: 


El locueste ca mine la ţară intro căsuță mică, în- 
conjurală de o mică grădiniță si lucrează necontenit 
întrun cabinet bine luminat şi simplu mobilat ca al 
meu. Cum m'a văzut, ma luat în brațe şi ne-am să- 
rulat ca doi fraţi cari nu Sau întâlnit demult. 


Alecsandri a luat parte, cu rol oficial, la serbările 
dela Fourcalquier si cu acel prilej, făcându-se inaugurarea 
unui viaduc, prefectul a dispus ca pe placa comemorativă 
să fie scris şi numele lui. Atunci Alecsandri ca răspuns 
acestei atentiuni, a compus următorul catren: 


Te ’nalfa, viaduce, s'aduci în acest loc 

Din patru părţi a lumii averi, lumini, noroc 
Şi-a tale nalte arcuri intindá-se departe 

Să întrunească frații ce soartancă desparte. 


Firește, la toate provocările poetice, ca intr’o adu- 
nare de poeţi, Alecsandri a trebuit să răspundă prin poezii. 
Intre ele este si una adresată lui Mistral: 


Doi Mistrali ín lume sunt: 
Unul cântă 
Şi încânlă 

Ca o harpă dulce ’n vânt 
Altul muge 


11 


¡ ><A 


Si distruge 
Toi ce alinge pe pământ. 


Cand Mistralul cel duşman 
Suflá, sboará 
Si infioará 

Tot ce cauţi un liman 
Mergi, grăbeşte 
De găseşte 

Pe Mistral dela Mailan. 


Şi poet de vrei să fii 
Fa la soare 
Vânătoare 

Prin Alpiile albăstrii 
Si-o plimbare 
Lin, pe mare 

Printre insule aurii. 


_-nsule aurii“, aluzie la colecţia de poezii a lui Mistral 
„Lis isclo d'or“. 

Mistral a fost desigur mişcat de asemenea manitestare 
de iubire, căci ea răspundeă unui sentiment identic din su- 
fletul său. Soarta depărtatei surori latine îl interesă. O 
doriă cát mai fericilă. Acestui sentiment se datoreste poezia 
scrisă în 1880, închinată „României“, din colecţia ce am 
pomenit şi pe care îmi permil să v'o citesc în traducerea 
tânărului poet Alexandru Naum: 


ROMÂNIEI 


Cand sfärsilu-s’a macelul şi-au ramas ciolane roase 
De soimani si Inpi, alunci soarele strălucilor 
Risipesle 'n veselie brumele nesanätoase 
Si 'nverzesle deodată iarăşi câmpul de omor. 
După ce irecură Turcii, Ruşii ce te 'ngenunchiase, 
Renäsculu-te-ai din neamul lui Traian învingător 
Ca un astru ce rasare din eclipse 'nlunecoase, 
Ca o fală drägälasä suräzänd veselilor. 

Aslăzi rassele laline, 

Fala sângelui din line 
A recunoscut-o în graiu-fi argintiu asa de plin; 

Azi Provansa le iubeşte, 

Soră scumpă te numeşte 
Si-fi trimile, Românie, o crengutä de măslin. 


12 


Prin accastá traducere d. Alecsandru Naum continuá 
opera tatălui său. Anton Naum, care, dând pe românește 
un cânt din Mireio şi inältätoarea poezie „Toboșarul dela 
Arcole“ a dobândit în 1882 ca dar o pană de aur impo- 
dobită cu briliante oterilă de Ateneul din Forcalquier si 
de Felibrigiul din Gape. 

De aici se vede că legăturile literaturii noastre cu 
mişcarea din sudul Franţei pornită de Mistral şi amicii 
săi se păstrează şi se perpetuează ca un simbol al ami- 
citici franco-románe, mai bine zis al fraterniláfii dintre 
România şi Franţa. 

' Fie-mi permis, terminând, sá fac pentru Franja ura- 
rea: să fie ferită de orice rele, căci suferințele ei sunt, 
şi ale noastre şi de bucuriile ei ne bucurăm si noi — si 
să strig împreună cu toală asistenta: Trăiască Franţa! 


ANEXE 
III 
CONFERINTE 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


A. 


SERIA a 58-a (1929 - 1930) 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


1. 


»izvoarele de inspiraţie in poezie“ 


Conferinta D-lui Stefan Pop, tinutá in seara zilei de 12 lanuarie 1930 


(Rezumat) 


Credinfa in puterea unui Dumnezeu este obârsia ar- 
tei si inclusiv a poeziei. Această credinţă ne-a dat cele 
dintâi manifestări ale sufletului omenesc, iar concepția 
asta de ceva sfânt în arlă sa păstrat dealungul veacuri- 
lor până astăzi şi nu se va puteă schimbă niciodată. 

Cele mai vechi monumente literare cunoscute sunt 
Imnurile Vedice, apoi cele budiste, Mahabarata şi Rama- 
iana, la popoarele indice. Sunt poeme lirico-epice pline de 
episoade fermecătoare şi străbătute de o delicată sensibi- 
litate. Din ele se desprinde un ales spirit de umanitate, de 
dreptate, virtute şi eroism. 

La Ebrei, cu o mie de ani înainte de Hristos încă, 
circulau cântece şi poeme, cari strânse intr'un corp, ne-au 
dat diferite cărţi ale Vechiului Testament. Poporul Elin 
este fäuritorul máretelor epopee omerice, Iliada şi Odisea, 
în cari se oglindeşte toată viata şi credinţa lui. 

Tot sentimentul religios ne-a dat şi teatrul. La baza 
tragediei clasice eline stă ditirambul, imnul religios in 
onoarea zeilor. 

Din credinţă se desprinde cel mai puternic izvor de 
inspirație: natura. Treptat, instinctul de cercetare al ade- 
várului se împlineşte de minune cu acela al trumosului, 
legându-se împreună prin vesnicul sentiment al iubirii. 

Dela început se afirmă principiul că valoarea literară 


2 


18 


a unei opere stá in cea mai stránsá legáturá cu valoarea 
ei moralá. 

Inaintarea civilizatiei nu aduce nici o scádere inspi- 
ratiei poetice. Cu aceeas puternică emoție poctul contem- 
pleazä şi astăzi măreţia nalurii, ca si cei vechi. Minunile 
naturii din poemele primitive au rămas şi pentru noi tot 
minuni. O deosebire însă: dacă în vechile monumente lite- 
rare poeţii nu creează, ci cântă ceeace cred, ceeaae văd si 
simt, mărginindu-se la fermecätoarele descrieri si poves- 
tiri, poezia ulterioará este creatoare. Un spirit nou, spe- 
culativ, cercetător, explică impresiile și verifică totul. 
Inspirația poetică isi măreşte pulerea: eternul sentiment 
se infráteste cu idea, pe care a dat-o instinctul de cerce- 
tare; deci pe lângă însuşirile proprii ale artistului se a- 
dauge profunzimea de gândire. Omul cu întreaga lui fire, 
cu toate sentimentele şi pasiunile lui, devine punctul spre 
care se îndreaptă. atenfiunea poetului. 

Astfel pe vremea întemierii Principatelor noastre, 
apare în Apus Divina Comedie a lui Dante, care e con- 
cretizarea unei întregi epoce din istoria omenirii. In tea- 
tru, după ce omul a fost subordonat unei voințe superi- 
oare, ca în tragedia antică, ajunge pe încetul stăpânul 
acţiunii. Shakespeare ne înfățișează cele mai mari fră- 
mântări ale sutletului omenesc. 

Se naşte un nou gen literar: Romanul. Acesta cons- 
titue cea mai preferită “lectură, de îndată ce urmărește nu 
atât omul ideal, cât mai ales pe cel care träeste; cu toate 
manifestările lui individuale şi în legătură cu societatea. 

Literatura se resimte în diterite curente; bunăoară 
romantismul reprezintă libertatea în concepție fata de 
vechea tiranie a conventiilor si a traditiei. 

Ca tot ce este omenesc, si poezia, ca orice artá, poate 
aveá alte infáfisári, dar lumea ei superioará, unde a ase- 
zat-o puterea de inspiraţie a poeţilor, încă dela inceputu- 
rile ei, pentru a întruchipă frumosul, adevărul şi idealul 
moral, nu se va schimbă niciodată. 

Pentru a înţelege mai bine spiritul cel mai nou în 
literatura contemporană, conferenfiarul face o expunere a 
condifiunilor de existență a poeziei. 

Literatura aga zisă modernă, care se manifesteazá în 
Apus şi tinde aşi câștigă teren prin noua ei concepție si 
înfățișare, merită o deosebilä atentiune. Scrutänd operele 
cari o caracterizează şi mai ales studiind critica ce li se 
face, ne vom puteă face o idee exactă despre ceeace re- 
prezintă acest curent contemporan. 


19 





Dupá marele rásboiu, spun dánsii, scriitorul modern 
vede lumea indreptándu-se spre un ideal mecanic; socie- 
tatea noastrá est eo imensá masiná, iar individul o infimá 
rotitä. Civilizaţia impune victimelor sale o adevărată scla- 
vie din care omul vrea să evadeze, şi această sensatie de 
evadare iro dă numai literatura. Asadar răsboiu împotriva 
limitelor impuse de tradiție, de vechile prejudecăți si de 
convenientele sociale. Această răsturnare mu e anarhie, ci 
o luptă pentru o nouă ordine. In căutarea sensationalului, 
scriitorul se poate avántá pe cele mai neobişnuite sau mai 
reale terene, în special spre viața considerată anormală, 
cu interesantele si curioasele ei fenomene de psihologie 
omenească. lar dacă cumva acestea apropie sau frizează 
pornografia (cuvântul e al lor), asta Înseamnă că scriito- 
rul dotat cu spirit fin de observație, face o cercetare in- 
telectualá si dezinteresată. Deci, jos cu falga pudoare! Ci- 
nismul cu care ni se prezintă asemenea lucruri, înseamnă 
după dänsii....: sinceritate intelectuală! 

Ca formă, nici stilul nici fraza nu mai pot fi cceace 
reprezintau mai ’nainte. Locul frazei îl iea cuvântul, care 
exprimă sensații prin brutalitatea lui, numită acum....: 
sonoritate; iar dacă redă cumva imagini vulgare sau 
chiar respingătoare, aceasta se chiamă...: pitoresc sau 
exotism. 

Trebue să recunoaştem că scriitori moderni, cum bu- 
näoarä intelectualul Proust, sentimentalul Gide si poeți ca 
Valéry, reprezentanții tipici ai acestui curent, ne-au dat 
opere remarcabile; însă scriitorii tineri si mai aväntafi, 
se abat dela eternele principii etice ale artei si aduc o 
înțelegere nouă a realității, căutată în cele mai curioase 
manifestări morbide. lar stilul, cu máestrie concretizat, 
oferă prea aspre si neaşteptate imagini. 

Prin imitație, acest curent modernist caută să prindă 
teren si la noi, mai cu seamă în ceeace erà mai uşor de 
redat, după puterile 'autorilor noştri, în prezentarea sen- 
sationalului. 

Scriitorii români consacraţi mau fost tentaţi nici 
alinsi de această boală. De curând însă, unele din casele 
de editură, mai mult sau mai putin naţionale, ori ro- 
mánesti, cari ne obisnuise cu editarea operelor de valoare 
scot de subt teascuri câte o carte, în care se bravează cu 
revoltător cinism, cele mai sfinte concepţii etice ale artei, 
săpând însăş temelia aşezării cinstite a societăţii noastre. 
Si e dureros faptul că aceşti scriitori prefuifi pe baza 
lucrărilor anterioare, coboară însuş nivelul literaturii, abu 


20 


zánd de increderea cititorilor. E explicabil de ce nu putem 
citá nume de autori si nici fragmente din cártile lor. 
Aceastá anumitá literaturá a ajuns o marfá de vánzare ca 
oricare alta şi ca sá se poată desface atátá curiozitatea 
celor slabi. 

Trebue sá facem un front împotriva vulgaritätii şi 
a barbariei, care atacá si jicneste. 


2. 


Agonia dreptului. 


Conferinţa D-lui I. Peretz, ţinută în seara de 19 Ianuarie 1930. 


Intre diferitele influențe exercitate de räsboiul mon- 
dial asupra lumei de azi, una din cele mai mportante şi 
poale şi din cele mai primejdioase este schimbarea men- 
talitátii — să-i zicem juridice — a omenirei. 

Este firesc că marile cataclisme să sguduie din teme- 
lii societatea, să creeze după ele noui alcátuiri, noui nor- 
me de viaţă, noui conceptiuni si noui sentimente. Dar ce 
este curios este faptul că aceste rezultate ale lor să nu 
constilue în general un progres al omenirei, o ameliorare 
a relafiunilor sociale si o ináltare sufletească a individu- 
lui, ci dimpotrivă să aducă tocmai o exacerbare a indi- 
vidualismului, o desläntuire pátimasá a poftelor, o sete de 
putere si de autoritate din partea fiecáruia, un dispref al 
formulelor si al normelor obicinuite. S’ar párea ca firea 
primitivä a omului, imblánzitá si inláfuitá prin sir de 
secole de civilizatie si de viata socialá, isi recapátá forte 
noui după fiecare calamitate şi se sculurä de cätusele 
puse de dánsa, cáutánd sá dáráme, nou Samson, orbit ca 
si dánsul templul de ale cärei coloane este legat, spre 
peirea celorlalţi şi alei sale proprii. 

Această tendinţă fireascá, această apetentá de barba- 
rie, care este în fondul fiecárui om şi fiecărei societăţi 
omenesti, aceastä redesteptare a instinctelor si sentimen- 
telor ancestrale cu toalá energia si deslántuirea lor, care 
se manifestá in psihologia specialá a multimei intrunite 
laolaltá, a fost de mult observatá si ea a dat nastere leo- 


www.dacoromanica.ro 


22 


riei ciclurilor de evolutiune a omenirei, pe care atáti 
istorici şi gânditori o preconizează si o susțin cu argu- 
mente temeinice. 

Societăţile omeneşti se prezintă totdeauna văzute in 
timp, ca fiind intro evolufiune asemănată în totul cu 
aceea a viefei individuale. Ca si omul ele se nasc, se des- 
volta, ajung la punctul culminant de putere şi de civili- 
zaţiune, si decad încet păstrând cât mai pot aparențele 
externe peste slăbiciunea structurală, care mereu se ac- 
centuiază, până când mor, dispar, lăsând locul altor so+ 
cietäti omenești venite mai târziu si care ca si ele, von 
urma acelaş ciclu de ascensiune si decadentä în istoria 
omenirei. ` 

Luaţi istoria universală. Civilizafiunile străvechi asi- 
atice, civilizatiunile noului continent, civilizafiunile vechi 
africane, atestă prin rămăşiţele lor de glorie culminarea 
lor în noaptea secolelor şi iremediabilul lor sfârşit. Luaţi 
China inmármuritá de veacuri; luaţi India, istovitá si 
enervată de conditiunile climaterice, de ascetism şi de re- 
nuntare; luați Egiptul, Asiria, Chaldeea, Persia si slava 
vechilor cetăţi: Memfis, Teba cea cu o sută de porți, 
Niniva legendară şi fermecata Babilonă; luaţi Grecia gi 
Sparta, intrată în nemurire prin vitejia fiilor săi şi Athena 
cucerită dar totuşi cuceritoare prin înălțimea cugetării 
şi a tot puternicici frumosului; luaţi cetatea eternă de 
două ori capitala lumii, întâi prin putere în urmă prin 
credinţă: Roma si imperiul cel mare, năruit sub povara 
decrepitudinei sale fastuoase şi lustruite, mai mult de cât 
sub loviturile barbarilor năvălitori; luaţi minunea evului 
mediu Byzantul, putregaiu învelit în purpură si aur; luaţi 
Damascul războinic, Bagdadul räsfäfat şi minunata Gre- 
nada cu amintirile neperitoare ale califilor arabi si după 
tenebrele vârstei mijlocii luaţi noilor civilizatiuni născute 
în atâtea dureri, sfortäri şi convulsiuni pentru a ne duce 
până în zilele noastre, când rafinarea civilizafiunii tră- 
dează un început de slăbire a forţei si când societatea 
contimporană, atrasă de mirajul bogățiilor, uită sá se 
apere împotriva dușmanului, care-i mincazä temeliile si 
se lasă încet pătrunsă, în numele unor formule vane, sub 
care isi |drapează neputinfa si cupiditatea, de germenele 
räufäcätoare şi distrugătoare ale civilizafiunii: comunis- 
mul si 'anarhia. 

In această evolufiune cicluală, omenirea nu rămâne 
în loc. Ca o roată dela un vehicul în mișcare, ea se în- 
várteste în jurul axei sale, dar parcurge în acelaş timp un 


23 


drum si tot ca o roatá dela un vehicul ia cu sine pul- 
berea drumului parcurs si o duce mai departe, patrimoniu 
intelectual, cultural ‘sau moral, cástigat in curs de veacuri. 
Si uneori ca si roata, alunecánd pe asfaltul curat, nu mai 
adună nimica nou dela civilizația ajunsă sterilă; si alte- 
ori, tot ca ea, se cufundă în glia sănătoasă, care se prinde 
de ea împreună cu flori şi fire de iarbă, giuvaere nesti- 
mate ale gândirei şi alteori, în fine, se atundă în mocirla 
murdară si iese mánjitá de sălbăticie, de barbarie şi de 
sânge şi trebue să treacă printr’un curent purificator, ca 
printr'o apă limpede, ca să se curețe de ele. Si aşa isi 
urmează drumul necontenit, până în timpul când va pieri 
în senilitatea a milioane de milioane de ani, pământul atár 
tor dureri, atâtor suferinţe, atâtor lupte, dar şi al atâtor 
pasiuni inältätoare al atâtor avânturi generoase, al alá- 
tor cuceriri ale geniului omenesc. 

Evolutiunea istorică, privită fiind din acest punct de 
vedere general, este evident că ori ce epocă de decadentá, 
este în sine indiferentă, de oarece, dacă teoria evolutiunei 
cicluale se adevereste, ea e fatală şi necesară. Dar din 
punct de vedere special al timpurilor şi popoarelor, o 
asttel de epocă este o primejdie, împotriva căreia trebue 
să se lupte cu toată energia, atunci când e putintä de a 
o face. In disensiunile interne, sub loviturile din afară, s'a 
färämitat până ce a căzut în pulbere imperiul bizantin 
dar a luptat o mie de ani, că sá se apere si menlie, si 
ultimul Paleolog a căzut pe zidurile Constantinopolului 
apărând până la sfärsit cetatea. Cu aceiaşi energie trebue 
să-şi apere existenţa şi menirea lor civilizatoare popoa- 
rele de azi; mai ales acelea, cari mau ajuns încă la cul 
mea desvoltării lor civilizaloare si care conţin în ele forte 
neatinse încă, izvoare binetăcătoare şi rodnice de cultură 
şi de propăşire. 

Și în această luptă cea dintâi victorie, care trebue 
câştigată, este aceea care să salveze dreptul. 

Căci dreptul e în primejdie, dreptul e în agonie sub 
loviturile neîncetate ce i le dau, rând pe rând setea de 
putere, abuzul de autoritate, conceptiunea greşită a liber- 
tatii, funesta eroare a egalităţii, mania interpretărilor 
subtile şi a teoriilor ingenioase, interesele meschine zilnic 
speculate gi mai presus de toate indiferentizmul general 
al unei societăţi imbátránite şi incapabile de o rezistenţă 
serioasă. Şi de aceea e o datorie să se semnaleze această 
primejdie să se dea strigătul de alarmă pentru ca popoa- 
rele cari mai sunt încă în vigoare, să ia apărarea dreptu- 


24 


lui şi mântuindu-l pe el sá se mäntuiascä si pe ele si 
omenirea intreagá. 

Am arătat în altă conferintä, că dreptul nu este de 
cát datoria exteriorizatá si cá din pricina neinfelegerei 
acestui adevăr, sa ajuns la teoria greşită a fortei — drept 
prin inversarea notiunei de drept—fortä. Am arátat ca 
datoria este singura putere realá, de oare ce depinde de 
eul nostru intern, iar nu de bunávointa externá a altora. 
Si din ideea primei datorii: acea a propriei conservári, 
care e esenţa chiar a vieţii, am ajuns la fixarea normelor 
a ceeace în limbajul curent se numeşte drept, dar în fond 
e datorie, pe temeiul noilor principii şi noilor precepte ale 
datoriei ca fundament al vieţii sociale. 

Am arătat de asemenea, că acest drept-datorie se 
naşte firesc la oameni, căci e o consecinţă a traiului in- 
dividual întâi, familial şi social mai în urmă şi că specu- 
latiunile filosofice si utopiile creatiunii unor societăți 
ideale pe temeiul unor precepte izvorâte din minţile cuge- 
tătorilor abstracti, numească-se ei Platon sau Rousseau, 
nu pot schimba matura unor raporturi ale vieţii care se 
manifestá prin forţa lucrurilor pe toată scara organizme- 
lor vegetale şi animale. Am arătat în fine, că ideile con- 
ducătoare ale lumii moderne, răsărite în Franţa în vea- 
cul al XVIII sub influența enciclopediştilor şi a revoluti- 
unii. au ajuns să fie o plagă a omenirei prin denaturarea 
lor şi trebuesc să fie unele revizuite, altele înlăturate, fa- 
cându-se din libertate ceeace este: însăşi conditiunea pri- 
mordială a vieţii, înlocuind egalitatea şi fraternitatea prin 
dreptate şi solidaritate. 

Dar putinţa de a reveni la adevărata conceptiune a 
raporturilor juridice şi sociale, la adevărata noţiune a 
dreptului şi la justa valoare a principiilor ce stau la baza 
societății moderne, nu poate sá mai fie întrevăzută măcar 
în fafa amenințărilor pretinse egalitare a bolsevismului, 
dacă nu se salvează înainte de toate dreptul, fie chiar în 
conceptiunea lui imperfectá de astăzi. 

Această concepliune a ideei de drept a variat în tim- 
pul veacurilor. Unii au considerat în el numai aparenţa 
sa externă şi au căutat să determine care e caracteristica 
acestei aparente; alţii au căutat să pătrundă în fondul 
intim al său şi să desprindă principiul său moral. Timp 
de veacuri a urmat lupta aceasta între cei ce considerau 
dreptul ca izvorât din lege şi cei ce socoteau dimpotrivă 
că legea este şi trebue să fie expresia dreptului. In ulli- 
mele vremuri, plecând dela principiul cá dreptul nu există 


25 


dacă nu are sancţiune, dacă nu este impus, sa găsit că 
adevărata sa caracteristică este această impunere şi cum 
impunerea presupune o forţă, sa ajuns la ideea că dreptul 
este forță, idee preconizată de scoala germană si care a 
avut atât succes până când Sau ridicat împotriva ei 
atâtea popoare şi au măruit puterea Germaniei în numele 
unui principiu mai înalt de drept; acela al dreptăţii. Căci 
nu se poate ca o mormă regulatoare a vieţii sociale să nu 
cuprindă în sine şi un principiu moral, care să satisfacă 
toate constiintele. Nu se poate ca ea să fie produsul pur 
si simplu al voinţei celui mai tare şi sá nu fie, chiar când 
în aparenţă este impusă de putere, inspirată de conştiinţa 
intimă a poporului şi pătrunsă de ideea de dreptate. Ci- 
cerone, după Platon care proclamase că justiția e armo- 
nia celor trei facultăţi ale sulletului omenesc, şi legea 
trebue să fie mijlocul realizărei celui mai mare bun pe 
lume: al virtuţii; distinge în drept adică în regulele im- 
puse de autoritatea superioară, ceeace e în adevăr drept, 
adică conform conştiinţei de dreptate şi ceeace e numai 
o aparenţă a dreptului, neîntemeiată pe mici o ideemorala. 

„Căci, zice el: este un drept prin care este legată 
societalea oamenilor şi care stabileşte o singură lege: care 
lege este raţiunea de a porunci şi de a interzice, pe care 
cel ce o ignorează este nedrept, fie că ea este scrisă un- 
deva sau nu e nicăeri”. Cel ce mu se conduce de această 
lege superioară a ratiunei în stabilirea normelor de drept, 
calcă şi principiul moral, principiul vital al dreptului. 
Faptul că o inichitate, o imoralitate este întâmplător con- 
sfintilä prin lege, fie ea izvorâtă din obiceiu, voinţa ne- 
scrisă a poporului, din porunca puterii legiuitoare sau din 
interpretarea şi aplicarea puterii judecătoreşti, nu schimbă 
caracterul ei, nu O transformă in, ceva drept si moral. 
„Căci dacă, spune iar Cicerone, drepturile sar stabili 
prin vointele popoarelor, prin decretele domnitorilor, prin 
sentintele judecătorilor, ar fi un drept să tálháresti, ar fi 
un drept sá vatámi, ar fi un drept sá plasmuesti testa- 
mente false, dacá acestea ar fi aprobate prin voturile sau 
hotäririle mulfimei”. Dar aceasta nu se întâmplă. Si ce 
face că aceasta nu se întâmplă? Ce face, că chiar dacă 
se admite ca un Spencer, un Bain si un Iohn Stuart Mill 
şi toată scoala filozofică engleză modernă: că dreptul 
este „un cod de injoctiuni primite dela strămoși”, venit 
deci printr'o impunere externă, iar nu izvorit din cons- 
tiinta poporului şi închinat unui ideal moral, el nu poate 
să mulţumească pe nimeni, dacă nu e întemeiat pe ideea 


26 


primitivá de dreptate? Ce face cá se revoltá constiinta 
noastrá impotriva ideei cá dreptul este o jucárie sau o 
armă in mâna celui mai tare? Ce face că întotdeauna 
sa opus legilor conventionale scrise sau ‘cutumiare, fru- 
musetea eterná a dreptului natural si a tot puternicia 
legilor morale? Este existenfa ín fiecare din noi a senti- 
mentului datoriei a acelei constiinte, pe care Kant o nu- 
meste „un fapt inevitabil”, pe care Rousseau o celebrează 
în entuziastele cuvinte: ,Constiinfá! Constiintá Instinct 
divin, nemuritoare şi cerească voce; călăuză singură a 
unei ființe nestiutoare şi mărginite dar inteligente şi li- 
bere: judecător fără greş al binelui şi al răului care faci 
pe om asemenea cu Dumnezeu!” Ea face pe Antigona lui 
Sofocle să strige lui Creon că „legile nescrise şi statornice 
ale zeilor din totdeauna trăesc şi nimeni n'a ştiut de unde 
s'au ivit”. Ea face pe Socrate să aducă pe Hippias, sofis- 
tul, la recunoaşterea originei divine a acestor norme ins- 
tinctive de conştiinţă, care constituesc dreptul universal, 
dreptul natural al omenirei. Ea face pe Protagoras să 
presimtă origina firească a dreptului şi a sentimentului 
dreptăţii şi medreptátii; pe sofisti să denunțe neconformi- 
tatea legiuirii. dreptăţii convenţionale cu adevărata drep- 
tate a maturei, deşi lovindu-se de manifestările luptei pen- 
tru viaţă si confundámd dreptul natural cu înfăţişarea 
egoistă şi oarbă a instinctului propriei conservărei. Ea 
face pe Aristotel să corecteze eroarea sofistá a lui Gor- 
sias, combătută deja şi de Socrate şi de Platon şi să arate 
superioritatea dreptului natural, universal şi fimutabil a- 
supra dreptului legal, convenţional și variabil. Ea face în 
urmă pe stoici, precursori ai moralei creştine, să aşeze 
izvorul dreptului în natură şi să dea prin discipolul lor 
Cicerone. definiția adevăratei legi: „lex est ratio summa, 
insita in natura, quae jubet ea quae facienda sunt. prohi- 
betque contraria”. Și, mai aproape în timp ea face pe 
Montesquieu să declare că: „dreptul natural e raţiunea 
umană întru cât guvernă toate popoarele”; pe Kant să 
dea ca formulă a dreptului: „acordul arbitrarului fiecä- 
ruia cu arbitrarul celuilalt după o lege generală de liber- 
tate”. pe Cousin să facă din libertate muma dreptului 
şi a datoriei, infrátindu-le astfel, pe Schopenhauer să in- 
tercaleze dreptul în morală, considerându-l ca o parte 
integrantă a ei, pe Janet să proclame că „natura umană 
e fundamentul dreptului şi legea imorală îi este hotarul”. 
Si chiar când scoala istorică germană, prin ilustrul său 
reprezentant Ihering pune creatiunea dreptului în spiri- 


27 





tul poporului si al epocei ea o face sá admitá cá forma pe 
care o imprumutá acest drept astfel creat precede orice 
gândire, orice voinţă legislativă si că aceasta nu poate s'o 
atingă "ohne selbst zu Schanden zu werden”. Atât de 
evident a párut lumii romane acest adevár, incát juris- 
consulfii din epoca clasică a dreptului roman au ajuns sá 
confunde dreptul cu morala sá proclame cu Celsus cá 
jus est ars boni et aequi” si cu Ulpian cá jus derivá dela 
justiţia. Atât de limpede a părut lumii bizantine necesi- 
tatea acordării legei cu dreplatea, încât Basilicalele lui 
Leon Filosoful, confundá dreptul când cu dreptatea când 
cu legea, urmărind ca cea dea doua dreptul pozitiv să 
fie expresiunea fidelä a celei d'intái a dreptului ideal. 

Atât de imperios sa impus această concepfiune min- 
tilor legiuitorilor, în cât în discursurile lor publicate cu 
ocaziunea publicării codului civil în Franţa, membrii 
comisiunii însărcinată cu redactarea lui numeau dreptul: 
„la supreme riason fondée sur la nature meme des cho- 
ses”, si proclamau cá legile nu trebue sá fie decát drep- 
tul acesta redus in regule pozitive, in precepte particu- 
lare. Si totusi, parcá pentru a da dreptate lui Savigny, 
care se ridicase impotriva codificárii dreptului, in timp 
de un secol scoala francezá juridicá a ajuns la rezultatul 
contrariu, márginind dreptul la litera unui text; uitánd 
morala, proslávind si veneránd mumai logica, deducánd 
aproape matematic din cuvintele codului si din combi- 
narea intre ele a dispozitiunilor diferitelor articole, regu- 
lele de drept, Legea scrisă, impunerea externă a luat 
astfel din nou importanţă. Importanţa ei a făcut că nu- 
mai ei să ilse mai dea atenţie. S'a văzut atunci că ea este 
impusă de legislator şi că legislatorul mu se preocupă în- 
totdeauna de principiile dreptului matural si de ideile 
morale. S'a văzut că această lege ce nu mai are la bază 
decât voinţa celui mai tare, nu mai are nici altă caracte- 
ristică decât forţa si s’a ajuns la ideea că impunerea for- 
tatá e adevăratul si singurul element al dreptului. In a- 
ceastă stare se găsea conceptiunea dreptului la izbucnirea 
războiului mondial. 

Am spus că războiul cel mare a schimbat mentalitatea 
juridică a oamenilor. In realitate în multe puncte el n'a 
făcut decât să accentueze o schimbare deja începută îna- 
inte şi să-i adaoge şi alte amănunte, s'o desvolte, s'o per- 
fectioneze. Incă dinainte de războiu începuse puterea le- 
gislativă să nu mai respecte principiile generale ale drep- 
tului; puterea executivă să violeze litera şi mai ales spiri- 


28 





tul legii. puterea judecátoreascá sá creeze dela sine drep- 
tul, alături şi uniori împotriva textului de lege. Nevoile 
războiului, nevoile urmărilor războiului au agravat acea- 
stă criză a dreptului şi au adus după sine haosul juridic, 
în care ne sbatem acuma. 

Incapacitatea puterei legislative, în torma ei actuală 
de reprezentantă a poporului prin sufragiu universal, a 
fost mai de mult semnalată de doctrina franceză. Intr- 
adevăr sistemul modern al pregătirei legilor prin adaosuri 
numeroase are un vitiu iremediabil, pe care toată lumea 
îl recunoaşte: se formează prin încrucișarea diferitelor 
grupări. care le compun majorităţii, contradictatorii, care 
distrug coeziunea textelor; în plus competinta technică le 
lipseşte de cele mai multe ori, Erorile, confuziunile si 
nonsensurile sunt infinit mai numeroase în legile moderne 
decât în cele vechi. Greselile de expresiuni sunt frec- 
ventate şi principiile juridice sunt adesea date la o parte 
tără nici un motiv. „Cine spune aceasta?’ un profesor 
universitar şi un jurisconsult de frunte: Marcel Planiol. 

Deci puterea legislativă face legi adesea hibride, în 
care modificárile parţiale introduse pe cale de amenda- 
mente adesea inspirate de interese speciale si care se bat 
cap în cap cu principiile generale ale legii chiar, necum 
cu cele ale dreptului în sine, produc o confuziune dáu- 
nátoare. Exemplul legii chiriilor la noi este tipic şi atât 
de cunoscut tuturor încât mare nevoe de desvoltare. Dar 
răul mu se opreşte aci. Puterea legiuitoare, asa cum lu- 
crează la noi în ţară şi chiar aiurea, nu fine seamă nici 
de legea fundamentală: Constituţia, nici de principiile 
dreptului. Pentru a impune o lege majoritátilor docile 
li se dă, în afară de presiunea morală a solidarităţii de 
partid şi un simulacru de teorie juridică, în multe cazuri 
eronată, uneori primejdioasă. Astfel este teoria, necesitatá 
de exproprieri şi de legea minelor, că proprietatea nu 
este un drept, ci o funcţiune socială, teorie contrarie nu 
numai principiilor de drept, dar chiar realităţii faptelor, 
căci proprietatea atât mobiliară cât şi imobiliară este un 
fenomen natural, izvorât din necesităţile traiului şi care 
se manitestă nu numai la oameni, ci şi la animale şi chiar 
la plante. Inlocuirea acestui adevăr printr'o teorie falsä 
utilitară momentan şi periculoasă pentru viitor este o 
pildă vie a usurintei legislatorilor şi a lipsei lor de pre- 
gătire. de principii, de seriozitate. 

Tot astfel, ca să mai enumárám câteva exemple, tre- 
buesc considerate in legislafiunea cea mai nouă a noastră, 


29 


stabilirea principiului unei recompense pentru indeplini- 
rea unei datorii firesti, principiu pus la baza legii impro- 
prietárirei; stabilirea principiului de rázbunare asupra 
proprietarilor actuali de pámánt pe motivul cá presupusi 
strämosi ai lor ar fi nedreptätit pe vremuri fáránimea je- 
fuind-o de proprietatea sa, principiu pus la baza aceleiasi 
legi, stabilirea principiului cá existá o dreptate de clasá 
care permite sá se despoaie unii in favoarea altora, tot 
principiu pus la baza aceleiasi legi: stabilirea principiului 
omnipotentii Statului asupra patrimoniului cetăţenilor, pe 
care-l poale micşora ad libitum prin crearea de nesfarsile 
şi variate biruri; stabilirea principiului, că Statul poate 
să intre în proprietatea averilor particularilor fără să fie 
expus la consecinţele regulelor privitoare la laesio enor- 
mis şi să plătească când vrea, cum vrea şi cât vrea şi 
altele, şi altele şi altele!... 

De sigur, războiul a contribuit la crearea acestei men- 
talitäti. în timpul lui necesități noui, neprevăzute, urgente, 
au cerut hotáriri grabnice. adesea neconforme dreptului, 
căci dreptul răsboiului e altul decât dreptul păcei. Decre- 
tele-legi, necontrolate, a tot putinte, atât de comode, au 
obişnuit guvernanţii cu disprețul principiilor de drept. Au 
fost cazuri, în cari decretul-lege sau legea a venit numai 
ca să consfinteascá o stare de fapt creată dinainte uneori 
prin capriciu sau să dea o aparenţă de legitimitate unei 
ilegalităţi comise. Nu e un rechizitoriu politic această 
conferință, ci o întristată constatare a realității faptelor. 
De fapt actualmente, mai mult încă decât înainte de räs- 
boi puterea legiuitoare nu mai e decât o armă oportună 
în mâna guvernului oricare ar fi el şi e lipsită de compe- 
tenfä si de coheziune, lipsită de principii de drept, lipsită 
de conștiința morală. 

Dar dacă puterea legislativă ignorează si violează cele 
mai elementare principii de drept, prevalându-se de a tot 
puternicia sa şi de o teoretică si hipotetică autorizare a 
voinței poporului, cari e presupus că a constituit-o prin 
sufragiul său, puterea executivă agravează acest rău, ig- 
norează şi violează legile alcătuite de puterea legislativă, 
bune sau rele cum sunt. Și 'aci răsboiul a stimulat tendința 
firească a celui ce are puterea 'să abuzeze de dânsa. In- 
călcările legilor de către organele administrative, neres- 
pectarea lor de către cei ce sunt datori să le aplice, for- 
mează o pagină dureroasă a istoriei sociale contimporane 
si nu merită decât semnalarea mähnitä 4 lor. 

Dar palladiul legilor, palladiul principiilor de drept, 


30 


ar trebui sá fie puterea judecátoreascá si la ea ar trebui 
sá gásim sprijinul impotriva teoriilor gresite, impotriva 
samavolniciilor si abuzurilor. 

Din nefericire si la puterea judecátoreascá sprijinul 
este iluzoriu. Din vitiile puterii legislative semnalate incă 
inainte; din reactiunea impotriva interpretárei stricte a 
literei legii, acum vádit imperfectá; din incercarea láuda- 
bilă în sine de a pune de acord prin interpretare atâtea 
texte contradictorii cu principiile dreptului; s’a náscut la 
pulerea judecátoreascá, incetul cu incetul, ideea ca sá 
poată substitui puterei legislative şi crea pe cale de juris- 
prudentä un nou drept pretorian, impunându-si vederile 
impotriva textului chiar limpede si precis al legii. Decla- 
rarea inalienabilitatii dotei mobiliare de cátre jurispru- 
denta francezá in ciuda 'textelor si spiritului regimului 
dotal. e unul din cele mai strálucite exemple ale acestei 
tendinte. Teoria lui Gény: cá legea trebue sá fie inter- 
pretatá, aşa cum ‘ar fi făcut-o legiuitorul, dacă ar fi făcut-o 
in momentul in care se aplicá, e subtilá si seducátoare, 
dar a exercitat o influență dezastroasá asupra jurispru- 
dentii. In loc de 'un text precis, mai mult sau mai putin 
bun, mai mult sau mai putin potrivit cu circumstantele, 
mai mult sau mai putin invechit, dar in orice caz un text 
unic, teoria lui Gény, odatá primitá cu entuziasm de pu- 
terea judecătorească, duce la o infinitate de hotáriri, in- 
temeiate pe criteriul fiecáruia, pe ideea proprie ce'si face 
judecátorul asupra chipului cum ar fi redactat legea 
legiuitorul; adică la desființarea de fapt a legii. Si între 
un text unic, precis, chiar insuficient, chiar defectuos si 
nenumárate hotárári intemeiate pe arbitrarul fiecáruia, 
e incontestabil că cel d’intäiu este de preferat. 

Aceasta s'a vázut mai ales ín urma rásboiului. O datá 
luatá libertatea de a crea dreptul pe cale de interpretare, 
o datá admisá ca valabilá multiplicitatea de criterii per- 
sonale, sa văzut cu puterea judecătorească a început sá 
se conducă de alte preocupări. străine de principiile de 
drept. afară din competinta sa. S'a văzut cum, în loc 
să aplice legea, rămânând să semnaleze apoi puterilor e- 
xecutive şi legiuitoare defectele si lacunele ei spre îndrep- 
tare, ea sa erijat deadreptul în reformatoare a legii. S'a 
văzut cum s'a inspirat în hotărâri de motive de utilitate 
socială, de apărare naţională, de interes al Statului; cum 
sa entuziasmat după doctrinele de solidaritate, de cari- 
tate, de îndreptare a relelor, cum a admis tot felul de 
noi teorii, fără să bage de seamă că dacă puterea execu- 


31 


tivá poate sá-si gäseascä justificarea abuzului in nevoe, 
puterea judecátoreascá nu are dreptul sá violeze pentru 
nimic in lume nici legea, ce e chematá sá aplice, nici 
dreptul în numele căruia vorbește şi care singur îi legi- 
timează autoritatea. 

Şi aceasta sa întâmplat mui ales în provinciile ro- 
mänesti revenite la patria mamă Şi în care alte texte de 
legi stráine sau invechite au mai rámas cátáva vreme in 
vigoare. Aci jurisprudența a procedat fără nici o măsură, 
substituinidu-se cu desăvârşire legiuirilor în loc sá le 
aplice. cerând un drept arbitrar sub pretextul corectării 
legii şi adaptării ei cu principiile moderne. 

Formula „dura lex sed lex“ nu numai că nu e apli- 
cală de instanțele judecătoreşti, dar a fost înlocuită cu 
altă formulă, acea a absolutizmului de pe vremuri: „car 
tel est notre bon plaisir”. 

Dar atunci când interese de clasă, interese de natio- 
nalitate interese de Stat, ori câtă importanță ar prezenta 
ele pentru puterea executivă ajung de influenţează şi 
seninătatea justiţiei; când parvin să turbure din exerci- 
tiul înaltului său sacerdotiu pe reprezentantul puterei 
judecătoreşti; când deci criterii sigure şi principii de drept 
nu mai există nici în ultimul adăpost al dreptăţii; se nă- 
rueste dreptul, dar odată cu el se clatină și societatea. 

Dreptul, în concepfiunea sa superioară de dreptate, 
dreptul în înțelesul său adevărat de față externă a dato- 
riei, dreptul în frumuseţea lui eternă, dreptul în puritatea 
principiilor sale, nu trebue atins sub nici un pretext, sub 
nici un motiv. Ceeace este etern; legile conştiinţei umane 
nu se pot dărâma sub inspiraţia ideilor utilitare sau 
acţiunea intereselor, ori cât de respectabile ar părea ele. 
Impotriva acestor legi zadarnic au luptat de veacuri toate 
tiraniile. De aceste legi sau sfărâmat în veci toate ne- 
dreptátile. Și chiar când ele au părut înfrânte, înfrân- 
gerea lor aparentă a fost pururea mai primejdioasă, mai 
de temut; căci cei ce le-au dărâmat şi-au deschis singuri 
sub picioare prăpastia in care s'au prăvălit şi ei si or- 
ganizafiile întemeiate în ciuda şi împotriva normelor imu 
tabile ale firei preceptelor sacre ale moralei absolute. 

Şi de aceia, când puterea legiuitoare nu mai are 
principii conducătoare de drept; când puterea executivă 
nu mai are respectul manifestatiunilor externe ale drep- 
tátii, când puterea judecă îşi uită rolul şi se lasă ademe- 
nită de preocupări străine de însăşi justiția pură; este o 
datorie să se semnaleze starea de fapt şi consecinţele ne- 


32 


faste ce poate sá aibá ea gi sá se strige tuturor acelora 
care aud si infeleg, tuturor acelora care pricep si voesc, 
tuturor acelora care pot si hotárásc: ,se clatiná temelia 
societätii: se despicá in douá zidul de apärare impotriva 
nebuniei sángeroase, care vrea sá cotropeascá sub un des- 
potism fanatic într'o oarbă si degradatoare supunere e- 
galitará lumea de astázi; se prápádeste, piere dreptul, 
scutul libertăţii omenirei!.... Acum e în agonie si moare 


pentru lumea întreagă, pentru civilizația omenirei, salvaţi 
2) 


dreptul!...”. 


3. 


Curente noui in viata publica. 


Conferinta D-lui Constant Georgescu tinutä in seara de 26 lanuarie 1930 


(Rezumat) 


Duminicá seara, d. Constant Georgescu si-a desvoltat 
la Ateneul Román conferinţa analizând curentele noui în 
viaţa publică ce s'au măscut ca o consecinţă a introducerii 
sufragiului universal. 

Reforma votului obstesc a fost întăptuilă de regele 
Ferdinand şi primul său sfetnic lon Brătianu, drepl re- 
compensă pentru bravura arătată pe câmpul de luptă de 
țăranul român. Votul universal wa fost cucerit prin bari- 
cade ca în alte state, ci a fost dăruit de şetul statului și al 
guvernului. 

A doua constatare este, că în România s’a introdus 
in mod brusc sufragiul ‘universal, pe când în statele occi- 
dentale sa ajuns la mltima formă a scrutinului pe listă 
şi reprezentarea minorităților după o evoluţie de peste 
50 ani. 

'Raţiunea superioară de stat care a determinat pe 
regele Ferdinand si pe Ionel Brătianu să introducă votul 
obştesc a fost faptul scos în evidenţă de răsboiu, a impor- 
tantei numărului ca factor de apărare a unui neam. Pe 
de altă parte egalitatea şi solidaritatea de pe front, fatal- 
mente a condus la nevoia egalităţii politice în timp de 
pace. 

România după răsboi trebuia să devie o ţară demo- 
craticá, ca să fie punct de atracție a populafiunilor din 
teritoriile alipite. - 


34 


Dupá ee conferentiarul aratá ce este democratia $i 
rostul democrafiei ín consolidarea unui stat, prin creiarea 
unei constiinfe nationale, se ocupá de rostul parlamentu- 
lui. in care poporul isi deleagă reprezentanţii săi. 

Sufragiul universal este instrumentul prin care po- 
porul isi manifesta vointa sa. 

Un nou curent s’a ivit in favorul dreptului de vot 
al femeilor, pe care conferentiarul il gáseste legitim, odata 
admis principiul sufragiului universal in Romania. Feme- 
ile nu trebue sá constitue un partid aparte, intru cat fe- 
meile trebue. ca cetátene, sá se răspândească şi sá se 
grupeze in partide ce au program de ordin politic, iar pe 
de altă parte partidele nu se pot improviza intr’o ţară. 
Un partid feminist ar complica viaţa politică fără nici 
un folos. 

Consecința introducerii votului universal în România 
a fost aceea, că la început votul era considerat ca o sar- 
cină, mai ales din cauză că centrele de votare erau de- 
părtate de locuinţa sátenilor, iar alegerile se făceau în 
timp de iarnă sau toamnă. 

Legea electorală fiind extrem de complicată, voința 
alegătorilor se filtrează într'atâta încât alegătorul nu-şi 
mai recunoaşte voința sa, în rezultatul final al alegerii. 
Rezultatul scrutinului în atari împrejurări n’are de cât o 
valoare relativă. 

Roadele sufragiului universal mau putut fi cele scon- 
tate de promotorii reformei. A 

Explicatiunea faptului este că nu există în țara noas- 
tră o educaţie politică a maselor. Trebue în consecință 
ridicat în primul rând nivelul cultural al țărănimii, si 
printro propagandă intensă formată conștiința politică 
a alegătorilor. 

Este însă nevoie să pregătim în acelaș timp pătura 
conducătoare pentru menirea sa politică. Partidele poli- 
tice cari revendică puterea trebue să se reorganizeze, 
înlăturând tot ce e spirt de coterie. 

Se impune azi o politică constructivă şi de împăciuire 
un front unic politic prin care toate fortele politice din 
tara să se solidarizeze, întru cât problemele ce se pun azi, 
sau dovedit că depăşesc forța unui partid şi a unui om. 
Să imităm străinătatea, să luăm pildă unirea înfăptuită 
acum 70 ani. Dacă vechiul regat a propäsit în mod atât 
de uimitor, faptul se datorează dispariftunii spiritului rău 
înțeles de partid. 


4. 


Sfaturi catre tineri. 
Conferinţa DAui Auretiu M. Eliescu tintrtä îm seara de 2 Februarie 1930 


Anul trecut eram sănătos, am venit in frac si cu deco- 
rațiile de gât: era pentru mine o mare sărbătoare. 

Vorbeam despre Tache Ionescu. 

Prea măream memoria acestui mare român pe care 
duşmanii săi îl admiră acum; şi pe care, sunt sigur, 
perspectiva depărtării il va aşeza alături de cei mai mari 
oameni ai Românismului; fiindcă numai Istoria nepárti- 
nitoare va putea fixa rolul covärsitor pe care Tache Io- 
nescu l’a avut în lupta pentru întregirea neamului. 

Anul acesta, mă vedeţi; n'am venit, nau adus alții. 

Doctorul, rudele şi cei din jurul meu s'au opus, spu- 
nându-mi că este primejdie pentru mine, sforfarea pe 
care trebuie s'o fac ținând această conferinţă. 

Dar am rezistat; am sfăruil mult pentru ca Doctorul 
să ridice consemnul, Şi cred că Dl. Doctor nu va fi ne- 
multumit să constate că bolnavul său este ceva mai bine 
decât gândea D-sa singur. 

Subiectul Conferinţei mele de astáseará.: 


SFATURI CATRE TINERI 


căci ce voiti să vorbească un bătrân decât să dea sfaturi 
celor mai tineri. La ce-ar sluji päfanile, eitaniile, expe- 
rienta pe care o dă viaţa, dacă cei mai bătrâni rar atrage 


36 


atenţia celor tineri ca să ştie să se folosească de cele în- 
vatate de cei mai bătrâni. 

Dar la care tineri mă adresez? 

Nu către oricari tineri; dar la acei cari au fost la 
răsboiu şi la acei cari ‘desi mau fost la rásboiu au putut 
să-şi deă seama de toată grozăvia răsboiului. 

La tinerii dintre 20 şi 40 ani mă adresez astáseará. 

Si mă adresez la ei fiindcă împrejurările vietei prin 
care au trecut, i-au tăcut să fie mai putin rezistenți la 
anumite îndemnuri pe care cei rău voitori împing fara 
şi neamul spre picirea lor. 

Aceşti lineri care sunt azi si vor fi și mâine adevărată 
slraje a tárei pot fi mai uşor ademeniti ca să uite rolul 
lor de apărător ai tärei si ai neamului. 

Ei n’au cunoscut viata fără grijă a tinereţii; ei mau 
cunoscut bucuria tinereţii. Răsboiul ia smuls din mijlocul 
viselor pe care le împletește tinerețea, pentru a-i arunca 
în fata morţii. 

Nu cred să fie om care să nu fi simţito adâncă trans- 
formare de câte ori vine în contact cu acest mister care 
se chiamă ,moartea”. O mamă isi duce la groapă copilul, 
un sot, sotia iubită. şi când pământul cade peste cosciug, 
i se pare că ceva se rupe şi că ei însuşi nu mai pot să 
mai aibă nici o legătură cu nimeni. 

Fiecare dintre noi în faţa unui mormânt deschis 
devenim altfel de om. Toată viaţa ni se pare o vanitate, 
răutatea omenească nemárginitá şi viata ne apare fara 
rost fără farmec. 

Eu când vorbese acum am înaintea ochilor cada- 
vrul unui prieten pe care vilregia soartei Pa răpus. Sa 
sinucis. 

Şi totuşi câtă energie, câte ambiţii reprezintă acest 
om în viaţă. Totul sa sfârşit; un lat, şi nimic din ce re- 
prezenta acest om, numai exislă. 

Uitarea, iată adevărata putere care întreţine viața 
posibilă. Atâta desnădejdie, atât desgust produce viata 
când o priveşti prin prizma mortei. 

Dar când tráesti ani de zile în acest contact cu 
moartea, şi vezi căzând în jurul tău fárá alegere, şi 
bătrâni si tineri si frumoşi şi urâţi, si inteligenţi sj 
proşti şi învăţaţi şi neinvátafi; toți cad unul după altul 
şi fără mici o alegere. lar pe tine te urmărește această 
imagine a mortei care nu alege si care nu crulá. 

Este firesc ca omul, ca generaţia întreagă care a 
trăit în acest contact intim cu moartea să-și tăurească 


37 


altfel de idei. Mai întâi ideea de egalitate absolută, apoi 
ideia că ei şi numai ei care au trăit această viaţă de infern 
ei singuri au dreptul să conducă societatea fiindcă graţie 
lor această societate mai tráeste. 

Și ce deziluzie pentru ei când se întorc acasă. 

Viaţa îi prinde în vârtejul ei şi atunci sunt siliți să 
vadă că nu egalitatea este temeiul viefei: ba din contră 
cu cât imaginea răsboiului se şterge dinaintea lor, cu atât 
îşi dau seama că inegalitatea este imaginea viefei. 

Totul se mişcă şi totul se transformä; nu este un 
punct stabil, şi nu sunt două puncte absolut egale. Și 
siliți de viaţă să recunoască legea ei fundamentală adică 
inegalitatea, conștiința lor se turburá si nu ştiu ce să mai 
creadă. 

Dar când îşi dau seama de putinul interes, de indi- 
ferenta cu care este privită acțiunea lor dela rásboi pe 
care o credeau capitală. Constiinta lor este şi mai atinsă, 
si sunt scárbiti când văd pe eroii de eri arátati cu curio- 
zitate; iar pe cei care au venit mutilati si improprii pen- 
tru munca priviti ca un fel de necaz. 

Ei care credeau cá au drept la tot sunt umiliti in 
sufletul lor când văd că li se dispută şi bucätica de pâine. 

Spectacolul morfei turbură gândurile, slăbeşte cons- 
tiintele şi pregăteşte pe cei care au trăit în contact cu 
moartea să cadă mai uşor victimă unor sugestiuni ne- 
sănătoase. 

Atât ar fi de ajuns, poate, ca să explic dece mă adre- 
sez cu grije acestor tineri si le spui: fiţi atenţi, nu plecaţi 
urechea la sugestiunile inamicilor care, cu vorbe fru- 
moase, cu planuri miraculoase caută să vă distrugă aten- 
tiunea dela rolul vostru de apărători ai tärei şi ai neamu- 
lui si de străjeri ai civilizatiunei în această parte a lumei. 

Dar. pe lângă această cauză de slăbire a conştiinţei 
sănătoase se mai adaogä una tot aşa de importantă prin 
consecinţele ei dezastroase. 

Regimul reprezentativ şi efectele produse de acest 
regim asupra tárei româneşti a turburat adânc constintele. 

Regimul reprezentativ, un produs specific al viefei 
englezeşti. prin imitație, a fost introdus in Europa în 
urma marei Revoluții Franceze. Și tari civilizate cu vechi 
tradiţii se întreabă nedumerite dacă acest regim asigură 
progresul social după cum sperau dânşii. 

La noi, ca şi în toate ţările înapoiate, adoptarea ar 
cestui regim a fost un salt în necunoscut care ne-a zăpă- 
cit complect. 


38 


Am spus că regimul reprezentativ este de origină en- 
glezá, si acolo a dut rezultate admirabile, inlesnind o lentá 
dar sigură propásire a statului gi a Jocuitorilor acelui 

at. 

In Anglia regimul reprezentativ a păstrat tradiţia 
si formele vietei vechi, stabilind un echilibru care multu- 
meste pe Rege, pe mobili, pe bogaţi, pe intelectuali si pe 
popor; fiind-că fiecare îşi ştie drepturile şi datoriile lui; 
şi în ile acestor drepturi şi datorii se desyoltá viata 

ublică, 
j Si au ajuns la acest rezultat prin viata specială pe 
care O duce acest popor de aproape 2,000 de ani, 

La început tara era locuită de Celti care duceau o 
viață primitivă, însă, destul de înaintată ca să fi ajuns 
la constiinta de popor distinct. 

Românii au stăpânit vremelnic şi numai o parte din 
tară; ceeace explică de ce înrăurirea lor n’a fost prea 
puternică. Dar au început sá vină invaziunile din afară, 
şi nu invaziuni ça cea Romană care se mulțumea, cu 0 
stăpânire de stat în care individualitatea poporului ocu- 
pat era respectată. Nävälitorii plecan după pământuri 
cari nu-i mai puteau hrăni; veneau cu neveste, copii, cu 
animale şi gospoderie domesticá şi căutau pământuri care 
să-i hrănească. 

Rând pe rând sí la distante apreciabile au venit 
Anglo-Saxonii, Normanzii şi Scandinavii cari după cum 
am spus mai sus, au distrus totul şi au dat statului or- 
ganizaren lor proprie. 

Fireşte că regii ay trebpil să lupte contra năvălirilor 
si în aceste lupte, au avut nevoie de tot concursul șefilor 
de clanuri, baronii şi conții şi al acelora ce depindeau de 
acești conti si baroni, 

L-i sa cerut întâi bani pentru a susţine asemenea 
răsboaie, iar conții şi baronii, pentru a da aceşti bani, au 
cerut şi obţinut diverse concesiuni dela puterea regală. 

Timp de aproape 2.000 de ani sa făcut încetul cu 
încetul această artă a drepturilor şi îndatoririlor poporu- 
lui englez care nu este scrisă nicáeri dar pe care toată 
lumea, Rege şi popor, o respectă cu sfintenie, fiindcă, 
pentru făurirea ei, sau vărsat valuri de sânge. 

Pentru ca D-voastră să vedeţi ce a fost această viaţă 
engleză trebue să ştiţi că două documente importante care 
caracterizează viata engleză; o carte de drepturi, si un 
cadastru al proprietarilor au mai mult de 1.000 de ani 
de existenţă. 


www.dacoromanica.ro 


39 


Prin urmare au trecut mai bine de 1.000 de ani de 
când în Anglia se discuta si se stabileau drepturile si in- 
datoririle regilor, lorzilor si ale poporului; si se sta- 
bileau prin acte investite cu ‘pecetea regalá drepturile de 
proprietate. 

Prin urmare de mai bine de 1.000 de ani viata pu- 
blicá englezá se desvoltA pe baze bine cunoscute si bine 
stabilite. 

Desigur regii cáutau sá profite de epocile de pace 
si prosperitatea a poporului ca sá-si reia din drepturile 
la care fuseserá siliti sá renunte. Si atunci poporul, gelos 
de drepturile lui, se rázvrátea si cu arma in máná isi 
apára aceste drepturi. 

Caracteristică, din acest punct d evedere, este lupta 
“dintre Carol I şi Cromwell. 

Regele este prins, judecat şi condamnat. 

Iar Cromwell care era stăpân absolut, se mulţumeşte 
să fie protectorul Angliei si nu îndrăzneşte să ia coroana. 
Regii revin şi firul întrerupt o clipă, se înoadă pentru ca 
viata engleză să se desvolte pe bazele ei fireşti. 

Şi când s'a vărsat sânge şi regesc şi nobiliar şi popu- 
lar este firesc ca fiecare să cunoască limitele dreptului 
lui şi să nu abuzeze. 

Pe continent, în Europa au fost alte condițiuni de 
viata; iar la noi ce să mai vorbim, acum 100, de ani ne 
găseam sub protectoratul rusesc, vasali ai Turciei şi a 
fost de ajuns raportul consului rusesc si al unui Efendi 
turcesc pentru ca domnitorul să fie îndepărtat. 

Nu existam în dreptul public european. Până la răs- 
boiu Crimeei şi la congresul din Paris în 1854 despre 
noi vorbeau Turcii, vorbeau Ruşii, vorbeau Austriacii. 

Şi a trebuit să vină Napoleon III, să se facă apără- 
torul principiilor de nationalitate ca să tim; întâi, Prin- 
cipatele Unite şi apoi România sub garantia celor 7 mari 
puteri. 

Dar ideile aruncate în lume de marea revoluţie fran- 
ceză răscoleau din ce în ce mai mult starea lucrurilor din 
Europa. 

Regimul reprezentativ şi constituția sunt introduse 
peste tot si sunt aduse si la noi. Patriotii de acum 100 de 
ani, sub imboldul celor ce se petreceau în Europa, for- 
mulează cele 4 puncte care devin crezul întregei acţiuni 
publice dela noi. 

Entuziasti si văzând cele ce se petrec în străinătate 
fără s átiná seamă că Conditiunile de viaţă erau cu totul 


www.dacoromanica.ro 


40 


altele, luptá si introduc regimul constitutional cu sistemul 
reprezentativ. 

63°/, analfabeți, un popor care trăise sub stăpânirea 
Fanariotilor si întrun regim patriarhal; regimul constitu- 
tional cu sistem reprezentativ eră cea mai sinistră farsa. 

Regim constituțional şi sistemul reprezentativ pentru 
a fi un element de progres trebue să aibă la bază pe cetă- 
feanul conştient. Altminteri este cea mai primejdioasă gu- 
vernare fiindcă stăpânitorii nu au nici un control. 

Şi este de admirat cum Regele Carol şi clasa supra- 
pusă nu au abuzat prea mult de această stare de lucru. 

Dar. în mod fatal, sărirea aceasta bruscă dela regi- 
mul patriarhal la regimul reprezentativ a produs turbu- 
rări adânci în viața românească. 

A trebuit să creăm pe deaîntregul aparatul de slujbe 
pe care-l reclamă organizarea statelor moderne. Si dacă 
aceste slujbe, în regimul patriarhal se cuvenea numai 
boerilor care puteau să le îndeplinească fiindcă, în cazul 
cel mai bun aveau nevoe de cinste si de bun simț; slujbele 
moderne cereau învăţătura superioară. Si noi acum 100 
de ani nu aveam nici măcar cursuri gimnaziale; iar uni- 
versitatea noastră fiinteazá dela 1860. 

Fiind nevoe de învăţătură sau dus la şcoli şi boerii 
şi oamenii din popor; şi de cele mai multe ori oamenii din 
popor. mai harsiti, mai învăţaţi cu nevoia, au ştiut să re- 
ziste şi să ia diplomele; pe când boerii se mulfumeau să 
se întoarcă acasă cu lustrul căpătat in ţări streine. Sunt 
nenumărate cazurile acestea în care boeri, foarte bogaţi 
pe vremurile acelea au plecat la Paris cu câte un om de 
casă; omul de casă a ajuns ministru şi fiul boerului a fost 
foarte fericit că la bătrâneţe fostul lui fecior i-a dat o 
slujbă de judecător la munle. Fiii unui cunoscut cojocar 
ajung milionari, profesori universitari, miniștri si atunci 
eră firesc să se rupă toate barierele; au plecat oamenii de 
la mestesugurile lor să ia slujbe în administraţie, iar 
copii au dat năvală la carte fiindcă toate posibilitățile le 
erau deschise. 

lar tinerii către care mă adresez au sosit la acest 
banchet tocmai în momentul când locurile erau pline şi 
peste pline, şi când cartea care asigură toate onorurile 
şi toate demnitáfile, azi nu-ţi asigură nci un post de sub- 
comisar fiind pletorá de intelectuali şi titrati. 

Generaţia la care mă adresez şi care trebue să fie 
pávaza tärei este în realitate o generaţie strivitá şi de 
împrejurările politice şi de împrejurările sociale. Si când 


41 


idealurile firesti ale vietei sunt strivite de tristele realitáti 
este firesc ca rezistența constiintelor sá fie mai slabă. 

Pe lángá toate acestea ceeace face ca primejdia sá 
fie si mai mare este forma inselátoare sub care se pre- 
zintá pericolul. 

i Societatea omenească până acum sa desvoltat pe 
trei baze: Dumnezeu, familia, proprietatea individuală, 
Aceste baze au fost fixate de experienţa victei. 

Când minţile cele mai bine dotate au încercat să 
pătrundă infinilul să găsească rostul vietei, să găsească 
un răspuns la chinuitoarea întrebare, cine suntem, de 
unde venim şi care e rostul nostru pe pământ — de câte 
ori aceste minţi au căutat să pătrundă infinitul, rezultatul 
a fost ideile filozofice şi religioase. 

Nu de acum dar de când se ştie conştiinţa omenească 
pe pământ, adâncii cercetători au descoperit că universul 
este rezultatul aceleiaş puteri care, prin transformare, 
produce toată viata. 

La inceput eră cuvântul și cuvântul eră la Dumnezeu 
și Dumnezeu eră cuvântul. 

- Că ce eră lucrul in sine ar fi Nirvana, cum spuneau 
Indienii . Spiritul cum spunea Platon, Dumnezeu cum spu- 
neau Egyptenii şi după ei toți care au la bază învățămin- 
tele lor, este indiferent. Nimeni până acum n'a ştiut să 
stabilească un adevăr absolut. Adevarurile consacrate si 
pe care se întemeiază întreaga viata moderna sunt o 
simplá hypoteza. 

Dar pe aceastä hypotezá s’a creat intreaga civilizatie 
de care ne bucurám astázi. 

Si vin oameni cu idei pe care le pretind inaintate si 
vor sá distrugá bazele pe care se gáseste asezatá civili- 
zatiunea noastrá pentru ca in schimb sá instaleze cea mai 
teribilá dintre tiranii. 

Si fireste cánd cer transformári radicale trebue sá 
vină cu ceva care sá impresioneze opinia publică. Si 
au si venit cu adevăruri aga zise stiintifice pe care isi 
legitimeazá transformarea socialá la care tind. 

Aceste asa zise adevaruri constituesc adevárate escro- 
cherii. 

Fiindcă pentru a negà că omul ar fi şi materie si 
spirit, si deci pentru a înlătură religiunile dela baza 
societätei, proclamă ca un adevăr ştiinţific indiscutabil: 
totul este materia; unde este sufletul ?, nu Pa văzut nimeni, 
nu credem. Dar materia a văzut'o cinevă? 

Trăim într'o vreme în care fenomene care par extra- 


42 


ordinare se produc si nu ni le putem explica. Auzi 
muzicä, care se cántá la Roma, la Londra si nimeni n’a 
vazut prin ce se transmit undele care se spun cá ar produce 
muzica pe care © auzim. 

Dar pentru a evita ori şi ce fel de afirmatiune care 
ar putea fi discutabile, eu am admis că religiunile sunt 
un produs al mintii omenesti, in contact cu infinitul. 

Este o ipotezá; nu este un adevár demonstrabil; dar 
această hypotezá stă la baza pe care se desvollä civi- 
lizatia decánd este constiinta omeneascá. Pentru a aveá 
aerul că afirmafiunea pe care o fac este un sadevär 
stiintific absolut, asa zisii oamenii cu idei înaintate se 
intemeiazá pe urmátorul rationament. 

La început oamenii credeau că pământul este centrul 
omenirii, e acest pământ care ar fi fost o imensă farfurie 
are deasupra 7 ceruri în care aveau să meargă sullelele 
celor buni, ridicându-se din ce în ce până se vor confunda 
cu ființa divină. Şi că dedesubtul pământului erau cele 7 
stere care cuprindeau treptele pe care se scoborau cei 
păcătoşi pentru a-şi ispási păcatele pe care le comiseseră. 

Şi că cele 4 elemente constitutive ale universului 
erau focul, apa, aerul şi pământul. 

Slujindu- se de descoperirile ştiinţifice care au arătat 
că pământul este rolund, că se înverteşte în jurul axei 
sale, împrejurul soarelui si cá impreuná cu soarele si cu 
_intreg sistemul planetar se miscá intro directie deter- 
minatá in univers; c’acest univers se märeste din ce in 
ce şi că pământul apare ca un gráunte de nisip având 
o viață efemeră față de imensitatea în care tráesti. 

Pe de altă parte că făcându-se analiza aşă ziselor 
elemente esentigle sa descoperit că ele sunt compuse 
din mai multe corpuri simple si că aceste corpuri care se 
pretindeau simple, şi ele se desfac în alte corpuri simple. 

De aci inovatorii au tras două consecinje: 

a) Tot ce au crezut cei vechi despre lume este nea- 
devărat de aceia ceace au construit pe aceste credințe 
trebueste să dispară; 

b) Şi aici vine marea excrocherie cu care se în- 
cearcă sá zăpăcească lumea. Fiindcă ştiinţa a ajuns să 
despartă elementele şi să le reducă din ce în ce, dânşii 
pretind că ştiinţa afirmă că materia singură este ele- 
mentul primordial care produce întreg universul. 

Această afirmatiune este o excrocherie fiindcă știința 
n'a ajuns la acest stadiu. Ne găsim încă în faza hypo- 
tezelor; şi ştiinţa admite hypoteza care explică mai bine 


43 





fenomenele viefei. Dar repet sunt simple hypoteze. Ce 
este fondul lucrului in sine: nimeni nu poate sá afirme; 
iar singurul adevár absolut pe care-l recunose oamenii, 
de stiintá este că totul este relativ în viata. 

Pe lângă această excrocherie, au mai creat o teorie 
a aga zisului materialism istoric. Impártind viata ome- 
nirei în felii arbitrare ei afirmă că la baza transfor« 
mărilor sociale stă felul de producere. Că în societăţile 
primitive producerea se făceă prin sclavi, iar organi- 
zarea eră autocratică cu caste mobile şi producerea prin 
servi; că în socielatea modernă, burgheză cum o cheamă 
dânșii, conducerea este aristocratică, fără caste și pro- 
ducerea prin salariați. Că mâine susțin dânşii, produ- 
cerea va fi prin muncitori stăpâni pe instrumentele «le 
muncă şi că conducerea o vor aveá acești muncitori 
conştienţi şi organizaţi. 

Cu această mixtură de pretinsă ştiinţă, tratándu-se 
acest tablou, ce uşor se pot prinde sufletele generoase 
ale tinerilor si constinfele ne deplin formate ale semi- 
doctilor. Acei care vorbesc de aceastá impártire a ome- 
nirei uitä, sau se fac cá uitä realitátile vietei. 

Mult cäutata democratie americana a trebuit sá lupte 
cu arma ín máná la 1867 pentru desfiintarea sclaviei. 
lar astázi cánd vorbesc, ín cea mai mare parte din 
omenire existá sclavia dacá nu in formá cum a mai rámas 
in unele parti cel pufin in fond. 

Intrebati pe nenorocitii de romani care ademenifi 
de promisiuni inselátoare au plecat in Argentina, Bra- 
zilia sau insula Java. Si vă veţi convinge usor ,cá ta- 
bloul care imparte omenirea in 3 felii numai stiinfifice nu 
poate fi. 

Dar oamenii se ingalá usor mai ales cánd sunt tinerí 
si n’au o cultură suficientă; desigur între acei care pro- 
poy áduesc ideile asa zise înaintate sunt foarte multi vanduti 
si in "special in tara noastrá sunt foarte multi oameni care 
aspiră la viata dela care au fost smulsi prin 'crearea, 
României Mari, 

Dar sunt şi multi iluminati, oameni de bună credință 
si care neavánd mijloace suficiente de control cred in 
transformarea societäfei şi în atingerea acestui ideal în 
care muncitorul conștient şi organizat ar fi stăpânul, 

Tineretul nostru este dator cu toate deziluziile şi 
amărăciunea de care sufletul i-a fost cuprins să se fe- 
rească şi de vânduți si de interesaţi si de iluminafi. Să 
vadă că civilizaţia pe pământ este departe de a fi ajuns 


44 


la acelaş punct; că sunt popoare mai civilizale si popoare 
mai sălbatice, ba că uncle sunt sălbatice de tot. Si că este 
curios cum se face că ideile înalte ar reprezenta civi- 
lizatia cea mai înaltă se adoptează cu uşurinţă la popoa- 
rele cele mai sălbatice. 

Să bage de seamă că dacă altora le este ertat sá 
viseze si să facă experiențe; nouă Românilor, ne este 
impus să ținem seamă de realităţile vietei. 

Si că realitalea este că înăuntrul fárei avem 3.000.000 
de cetățeni care au aspiratiuni centrifuge fiindcă con- 
ştiinţa lor este departe, de a fi românească. Ca în jurul 
nostru, împrejurările istorice ne-a creat numai dușmani. 
Că mai ales dela Răsărit, de unde au venit toate inva- 
ziunile care au stins până acum toate civilizațiile europene, 
ne pándeste pericolul bolşevic. Că totul pare că ne găsim 
în împrejurările care a determinat căderea imperiului 
roman. 

V’am spus toate acestea nu ca un profet de neno- 
rocire care vine sá afirme pieirea tárei şi a neamului. 

Astăzi din nenorocire omenirea este mult mai pre- 
gătită şi rolul nostru de santinelă îndepărtată este mult 
mai întărit. Sunt sigur că ceace nu s'a reușit acum 1500 
de ani. nu va reuşi nici astăzi. 

Pentru noi însă nu trebue să uităm un minut că 
primejdia este apropriată; şi că singurul mijloc ca 
această primejdie sá devie un dezastru este ca noi românii 
să ne transformăm în coadă de topor. 

Contra îmbierei cu vorbe frumoase cu principii asá 
zise generoase si cu adevăruri asa zise stiintifice voi 
tinerii opuneti sacriticiul pe care l’ati făcut lăsând dintre 
voi sute de mii pe câmpul de onoare și conștienți de 
datoria care o aveţi către ţară şi neam, ridicati-vá cu 
putere si spuneţi cu hotărâre hydrei care încearcă sá vá 
ademeneascá: „Inapoi pe aici nu se trece“. 

Am constiinta depliná cá primejdia este mare dar ca 
voi ştiţi si o puteţi înlătură, glasul meu este un simplu 
glas de desteptare, m’ati înţeles, iar eu sunt mulţumit că 
mi-am facut datoria. 

Și acum acei care m'au consiliat să nu viu, acei care 
m’au rugat în interesul meu să renunţ vor pricepe de 
ce am rezistat. 

Va pricepe şi prietenul meu care ca să-mi menajeze 
sănătatea s'a oferit să tind el o conferință în locul meu. 

Ar fi vorbit duios de iubita lui; pe care o iubesc şi 
eu fireşte cu mai puţină energie dată fiind vârsta; si ca 


45 


sá nu fifi nedumeriti vă spun că această iubită este pădurea 
României. Si prietenul Florescu ar fi vorbit despre sufe- 
rinfele acestei păduri. 

Má va ertă Florescu că nu i-am cedat pasul; era 
vorba de îndeplinirea unei înalte datorii și eu sunt foarte 
fericit cam putut so îndeplinesc. Si ca să inchei voi 
spune tinerilor la care mă adresez: Tara şi neamul 
nostru a trecul prin primejdii şi mai mari; a ştiut să 
reziste şi să-şi facă datoria. Si când viitorul ei, în momentul 
de față, de reazimă pe tineretul care și-a făcut cu priso- 
sintá datoria la răsboi, privind primejdia în față eu inchei 
cu încredere. 


Trăiască homânia. 


5. 


Problema minorităţilor în România. 


Conferinţa D-lui prof. N. S. Ionescu ţinută în seara de 16 Februarie 1930, 


(Rezumat) 


Duminică seara sa ţinut în sala Ateneului Român 
de către d. prof. N. S. Ionescu din Tg. Mureş conferinta 
despre „Problema minorităților din România“, 

Conferentiarul începe prin a arăta cauzele violentii 
mişcării minoritare la noi, într'un timp cât guvernul le-a 
dat drepturi peste limita legilor şi tratatelor. 

Trece la partea juridică a chestiunii şi arată că 
minoritățile — după dreptul internațional actual — nu 
formează entități de drept public, adică nu sunt persoane 
juridice ca colectivitate, dreptul internaţional cunoscând 
numai indivizi minoritari. Deci nu există o naţiune mi- 
noritară, care să trateze pe picior de egalitate cu Statul, 
sau care să stea în judecată cu el. 

Examinează una câte una plângerile minoritare. In 
chestia limbei în justiţie si admnistrafie, arată că Statul 
Român îndeplineşte obligaţiile sale în tratatul mnoritáti- 
tare în fata justiției. 

Dovedeste cu cifre netemeinicia plángerii privitor la 
admiterea în slujbele publice. In Ardeal, în 1925, erau la 
P. T. T. 1851 (din cari 444 germani) funcţionari minori- 
tari, când proporţional cu numărul populaţiei, ar fi tre- 
buit să fie 1214. In C. F. R. erau 10924 (din cari 2000 


47 


germani) functionari minoritari, cánd proportional ar fi 
trebuil sá fie 6200 etc. 

In ce priveste biserica, Statul Román dá pentru fie- 
care credincios ortodox cam 60 lei, pe cánd pentru unul 
miinoritar dá aproape 84 lei anual pentru trebuintele 
cultului. 

Scoli aveau in 1928: Ungurii (cam 1.200.000) 1971 
primare (762 intrebuintate de Stat) si 106 secundare (31 
de Stat); germanii aveau 35 secundare si 434 primare. 

Şcolile minoritare se înmulţesc din an în an, fără sá 
fie mecesare. 

Arată că tratatul minorităţilor nu obligă Statul Ro- 
mân să intrefie oricâte şcoli confesionale ar vrea minori- 
tátile să aibă, ci numai sá le dea şcoală primară in limba 
lor, ceeace Statul le dă. 

Arata adevăratul înţeles al ajutorului de Stat ce sun- 
tem obligaţi ‘a da. 

Devedeste cu scrieri minoritare abuzul ce face bi- 
serica evanghelicä cu impozitele ce pune asupra credin- 
ciosilor si pe care Statul Román le incaseazá prin orga- 
nele sale fiscale. 

In privința reformei agrare, dovedeşte cu statistici 
oficiale că a fost mai radicală în vechiul regat, unde 
mica proprietate a ajuns 91. 5 la sută din totalul pămân- 
tului, pe când în Ardeal a atins numai 84, 5 la sută. 

Arată vinovăția guvernelor, care nu rezolvă chestia 
aşa zisei „Universităţi săsești”. 

Discută punctele din rezolutia dela Alba Iulia si 
arată că nu au validitate juridică, neobligând Statul 'Român. 

Cred că minoritățile ar trebui să înceteze a se adresa 
peste hotare, căutând a-şi realiza revendicările lor drepte 
prin bună înţelegere cu noi. 

Pentru aceasta nu e necesară o lege specială a mi- 
noritátilor, putându-se realiza doleantele lor în cadrul le- 
gilor comune tuturor cetățenilor. 

Datoria guvernelor este: 1) O democratizare sinceră 
a maselor sănătoase dela țară; 2) românizarea oraşelor 
din provinciile alipite prin încurajarea elementului ro- 
mânesc in industrie şi comerţ si 3) o propagandă reală si 
activă în străinătate, unde suntem rău cunoscuți. 


6. 


Obiceiul de a fuma. 


Conferinţa D-lui C. Poenaru Căplescu ţinută în seara de 23 Februarie 


(Rezumat) 


Isoriografii susțin că obiceiul fumatului există in 
China din timpurile antice; apoi că soldaţii Romani fu- 
mau seara după luptă foi de láptuci (lactuca) şi în spira- 
lele de fum uilau dorul de acasă. Primii locuitori ai Afri- 
cei fumau foi de plante felurite: foi de nuc şi de trandalir, 
scoarță de salcie, de cânepă şi poate chiar de tutun. 

Herodot ne spune eä Scitii aruncau gráunte de câ- 
nepá pe pietre înroşite în foc şi respirau fumul produs. 
In acest mod se inspirau şi se escitau. 

Tutunul a fost mult timp o plantă sălbatecă crescând 
în multe regiuni ale Americei fără a fi máncatá de vreun 
animal. 

Locuitorii din acele ţinuturi constalaseră că tulunul 
nu era o plantă alimentară dar o intrebuinfau pentru di- 
ferite leacuri. Tot cu tutun omorau şerpii şi insectele; 
cu sucul de tutun îşi înveninau săgețile cari omorau sigur 
pe inamic. 

De oarece tutunul creşte şi azi în mod spontaneu în 
America, China, Persia, Egipt, la Capul de Buna Speranta 
şi în Australia, nu se pot afirma cu preciziune care îi 
este locul de originá. In Europa nu a fost cunoscut insá 
decât după descoperirea Americei. Când in 1042 Christof 
Columb ajunse pentru prima oară în insula Cuba, trimise 
doi din tovarăşi ca să exploreze ţinutul. Ei întâlniră în 


40 


drum mai multi bărbați si femei indigeni cari ţineau in 
máná cáte un sul de foi rásucite aprinse la un capát, din 
care trágeau fumul prin celalt capát. Foile erau dela o 
plantá sálbatecá numitá Petun (Tutun). 

Pentru locuitorii primilivi Petunul eră obiectul vene- 
rațiunii căci îi atribuiau proprietăți miraculoase. 

Mitologia ne arată că Pelun eră zeul morții, zeul 
liberárii şi răsbunării. 

Impresiunile plăcute cari însoțeau inhalatiunea fu- 
mului, îi făceau să creadă că geniul bun se coboară a- 
supra lor. Petunul se ardea la ceremoniile religiouse, 
preoţii erau transportaţi în sterele divine prin norii de 
fum şi astfel simteau că, zeii sunt cu dânşii. 

Când conducătorii poporului se adunau în camera de 
chibzuială pentru a decide pacea sau răsboiul, fiecare 
fuma din sulul de foi înainte de a-şi da părerea. 

Foile de tutun se purtau atârnate si de gât intro 
pernifá. ca amulete. Fetele îl purtau la cingătoare înainte 
de măritiş ca sá le aducă noroc. Se întrebuința si la 
vindecarea multor boale. 

Numele de Tabac ar fi venit dela insula Tabago sau 
Tabacco din Antilele mici. 

In America de Nord în muzeul din Waschington se 
găsesc colectiuni de pipe din morminte foarte vechi, ce- 
eace probează că încă din timpurile preistorice, indigenii 
fumau în pipe. 

Se povesteşte că Hernandez de Toledo ar fi adus 
tutunul în Europa din peninsula Yucatan. Este mai si- 
gur că tovarășii lui Columb si în urmă Spaniolii au adus 
seminţe de tutun pe care Pau cultivat in fara lor. Romano 
Pane a rugat pe Fernand Cortez să aducă gráunje lui 
Carol Quintus. La 1518 Spaniolii au trecut tutunul in 
Portugalia, aşă că pe la 1518—1513 se fuma la aceste 
popoare. | 

In Anglia tutunul a fost importat de Walter Raleigh 
cu ocazia asezärei Coloniilor în Virginia. Istoria spune 
chiar că servitorul lui Walter, intrând dimineaţa in cay 
mera stăpânului şi văzând cum îi ese fumul pe gură, a 
luat o cană cu apă si ia-turnato în cap, crezând căi sa 
aprins ceva, deoarece numai văzuse fumánd. 

Cititoarele gospodine sá tie minle cu această ocazie 
că la aceaşi epocă, odată cu tutunul au fost importafii 
în Europa şi cartofii de către Francis Drake. 

lată dar două plante din aceeaşi familie, a Solaneelor, 
una cartoful Solanum tuberosum) aliment atât de util 


4 


50 


si nutritiv, alta tutunul (Nicotiana tabacum planta otrá- 
vitoare despre care Montain a spus: A voir le nombre 
de ses victimes, on dirait que le tabac n'est sorti du vieux 
monde. que pour venir tuer l’ancien“. 

Iată acum si unele fapte curioase din istoricul tutu- 
nului: Până la jumătatea secolului XVI-a nu era încă 
răspândită moda fumatului in Europa; se cultivă tutun 
şi numai în unele localități fuma puţină lume. 

Trebuia o persoană suverană care să răspândească 
o asemenea modă. Aceasta în adevăr fu Catherina de 
Medicis. regina Franţei. Istoria ne spune că pe la 1560 sub 
domnia lui Francisc al Il-a, Regina regentă, suferea de 
dureri de cap atroce si rebele oricărui tratament medical 
cunoscut la acea epocă. 

Jean Nicot eră ambasadorul Franţei la Curtea Por- 
tugaliei, unde tutunul eră cunoscut mai ales sub forma 
de tabac. 

Pratul de tutun eră renumit că vindecă durerile de 
cap (pour faire distiller les humeurs du cerveau) şi 
Nicot trimise Reginei leacul mult căutat. 

De aceea biografia ei ke termină astfel: Telle fut 
Catherine de Medicis, la royale Marraine de la plante 
de Nicot. 

Tutunul devenise planta favoritá a Reginei si fu 
numit iarba reginei, iarba medicee, iarba stântă, iarba 
Ambasadorului şi iarba tuturor relelor. 

Moda de a priza tabac se răspândi foarte repede 
dela curteaa Franţei şi tot atunci apáru ca un corolar ne- 
cesar moda purtărei tabacherelor scumpe în care se picta 
pe fata dinăuntru a capacului figura ființei iubite. Infe- 
legem dar cu toţii foarle bine, că cu cât se deschidea mai 
des tabachera, cu atât se putea admira mai mult por- 
tretul dulcineei. 


Oamenii iluştri și fumatul. 


Fiindcă această problemă a fumatului este şi va fi 
totdeauna de actualitate pentru generatiunile de cititori 
cari se succed, voi arăta în câteva pagini noţiunile pe 
cari un fumător sau nefumätor e bine sá le cunoască. 

Cred că oamenii culti sunt destul de curiosi să afle 
cari sunt părerile scriitorilor şi personalităţilor celebre 
asupra tumatului. 

Se ştie din literatura mondială atât de bogată a 
tabagismului că oamenii geniali ca Bacon, Locke, Newton, 
Kant erau fumători, dar trăgeau si tabac pe nas. 


www.dacoromanica.ro 


51 


Milton si Byron fumau, dar cumpátat. 

Stim cá marele Napoleon prisa dar nu fuma. Odatá 
fata de credinciosul său valet, Constant, a încercat să fu- 
meze o pipá splendidä pe care i-o oferise ambasadorul 
Ş Persiei. dar îndată a aruncat-o cu desgust, zicând că un 
astfel de obiceiu „nu serveşte decât a otrăvi lumea si a 
excita pe lenesi”. 

Gôthe si H. Haine nu fumau. Maurice de Fleury, un 
medic literat a scris o frumoasă lucrare premiată de Aca- 
demia din Paris. intitulată; „Des effets du tabac sur la 
santé des gens de lettres”. 

Concluzia la care ajunge este cá fumatul e vátámá- 
tor literaţilor. le micşorează inteligenţa, îi scoboarä. 

Cei cari am studiat literatura franceză, stim că toate 
şcoalele literare ca; romantică, realistă, parnasianá, na- 
turalistă, simbolistă, ori decadentá, şi chiar şcoala care 
mare drept scop decât distracţia, toate derivă din operele 
celor patru maeştrii ai literaturii franceze din secolul 
XIX şi anume; Victor Hugo. Balzac, Michelet şi Dumas- 
Père. 

Ei bine aceste patru genii cari dominá literatura mo- 
derná, nu fumau. 

Erau prea mari in geniul lor, ca sá aibe nevoe de un 
excitant si erau prea energici ca să-şi distrugă sau să-şi 
slăbească puterea lor de creatiune literará. 

Zola. întrebat asupra tutunului, spunea: nu cred sá 
fie asa de vătămător. Autorul operelor „Rougon Macqu- 
art” şi „J accuse, s'a îmbolnăvit însă mai târziu din cauza 
fumatului abuziv şi a fost nevoit să renunțe complect la 
această otravă. Se afirmá că operele scrise în urmă au 
fost superioare. 

Alexandru Dumas fils, a scris lui Fleury, urmăloa- 
rele: 

Qu'il a rennoncé au tabac a cause des vertiges. Le 
»tabac est avec Palcool le plus redoutable adversaire de 
l'intelligence, mais rien n’en detruira labus, les imbéciles 
„étant les plus nombreux et le tabac n'ayant rien a 
détruire en eux. Mais comme ce n'est pas des imbeciles 
„que vous vous occupez, táchez de convaincre les intél- 
„ligents”. 

Saint Victor, critic abil, fuma mult, dar n’a produs 
lucräri originale, 

Ponsard, care fuma mult, e considerat ca mediocru. 

Flaubert scria greoi si incet, ii trebuia 6—8 ani pen- 


52 


tru a termina o opera. ,La Tentation de Sf. Antoine”, a 
scris-o aproape toată viaţa. 

Villiers de Plle-Adam zice în „Eve future”: „Le tabac 
change en réverie les projéts virils. 

H. Taine vedeá in obiceiul pasionat al fumatului ser- 
vitudinea şi periclitarea vieţii. 

Jules Barbier era sá moará prin oprirea inimei in 
urma unei intoxicafiuni tabagice. Avea amefeli, sincope 
şi perdea memoria. A lăsat complect tutunul, sa însănă- 
tosit. memoria i-a revenit. 

Balzac era un mare adversar al tutunului, căci spu- 
nea: „Le tabac détruit le corp, attaque l'intelligence et 
hibète les nations“. E natural ca o substantä toxicá ab- 
sorbitá ani de-a rándul, sá fie nocivá. 

Inainte de a vá aráta cum s’a náscut arta fumalului 
si cum s'a ráspándit aceastá funestá modá, sá mai vedem 
cáte-va páreri ale marilor literati si poefi asupra tu- 
tunului. 

Victor Hugo spunea: ,Croyez moi, le tabac est plus 
nuisible qwutile. Il change la pensée en réverie il sub- 
merge et noie. Malheur au travailleur par Pesprit qui se 
laisse tomber tout entier de la pensée, dans le réverie, 
Il croil qu'il remontera aisément et se dit le as tout, 
c'est la méme chose Erreur! la pensée est le labeur de 
Pintélligence, la rêverie en est la volupté Remplacer la 
pensée par la réverie, c'est confondre un poison avec 
une nourriture”. 

Emile Augier, fuma asa de mult cá era sá moará 
intoxicat. Dupá sfatul medicilor a fost nevoit sá abando- 
neze complect fumatul 

Feuillel suferea de anginá de piept si numai lăsând 
tutunul. s'a vindecat. Trebue notat însă că au avut o mare 
voință ca să asculte de sfaturile medicilor. 

Sunt o categorie întreagă de autori celebrii a căror 
opere nemuritoare fac deliciul cititorilor; ei bine, aceștia 
fumau mult, beau tot asa de mult, incál unii au dus o 
viață agitată, alţii au inebunit, ori au murit în mizerie. 

Alfred de Musset, neîntrecutul poet, fuma mult şi bea 
mult. Cine nu şiie ce viaţă a dus şi ce mizerabil a murit, 

Fugen Sue, imitatorul lui Dumas, fuma mult. 

Guy de Maupassant, fumátor pasionat. a murit în- 
tro casă de nebuni. 

Baudelaire, ce viață zbuciumată, ce halucinat si cum 
a murit de o congestiune cerebrală. 

Dupuytren, celebrul chirurg francez, din prima ju- 


53 


mátate a secolului trecut, spunea asupra obiceiului fu- 
matului: ,Le progrès de cette ‘sale habitude parmi les 
classes intelectualles est fort regretable“. Il west vrai- 
ment pas croyable qu’un homme d’education libérale 
consente de propos delibéré a abaisser ainsi le niveau de 
son intelligence. qu’un homme qui à gouté l’orgeuil de la 
créalion littéraire ou scientifique, préfère aux sublimes 
jouissances de l'esprit Pignoble plaisir de s'empester et 
d'empester les autres“. 

Eminescu, genialul nostru poet, abuza mult de sub- 
stante vătămătoare. lată ce a scris marele critic si filosof 
Titu Maiorescu, despre Eminescu: ,,Viata lui era nere- 
gulalá. adesea se hránea numai cu narcotice si excilante, 
abuz de tutun si de cafea; nopti petrecute in cetire si in 
scriere. zile intregi petrecute fárá máncare si apoi deodatá 
la vreme neobicinuitá după miezul nopții, mâncare si 
băutură fără alegere si fără măsură“, 

Distinsul meu coleg, Dr. P. Zosin întrun documentat 
articol asupra nebuniei lui Eminescu, citează spusele 
unui coleg al marelui poet: „Atmosfera locuinţei lui Emi- 
nescu era infernalá, căci lui îi plăcea prea mult cafeaua 
neagră si când lucra, maşina funcționa fără întrerupere. 
Mirosul cafelei, al spirtului dela maşină, împreună cu fu- 
mul tutunului, care umplea casa cu o ceaţă de nu puleai 
vedea obiectele cele mai apropiate, îl alunga pe fiecare 
curând dela Eminescu. 

Cu toţi ştim ce viaţă agitată si ce sfârşit nenorocit a 
avut Eminescu autorul sublimelor versuri neîntrecute, 
până astăzi la noi. Un nebun i-a sfărâmat craniul cu 
o piatră. 

Este însă foarte înteresantă descrierea pe care ne- 
muritorul Tolstoi o face asupra psichologiei fumătorului, 
mai ales că este originală, fiind auto-observatiune. Iată ce 
spune marele dramaturg: „Cât despre mine, mi-aduc 
foarte bine aminte din epoca în care încă fumam, că mo- 
mentele în care trebuinta de a fuma devenea mai arză- 
toare. erau cele mai chinuitoare. Această trebuintá o sim- 
team aproape întotdeauna în momentul când voiam să 
uit anumite lucruri şi să-mi adorm gândirea. Uneori când 
rămâneam singur şi nu făceam nimic, aveam conștiința 
că trebue să lucrez, dar orice muncă mi-era penibilă, așa 
că aprindeam ţigara şi nu făceam nimic. 

Altădată mi se întâmpla să-mi aduc deodată aminte 
că trebuia sá mă duc, având o întâlnire la o oră fixată, 
dar cum întârziasem prea mult în altă parte şi cum ora 


54 


de intálnire treeuse, eram foarte supárat de aceastá in- 
corectitudine, aprindeam o ţigară si necazul îmi trecea 
în spiralele de fum. 

„Altă dată când în urma unei discufiuni má infuriam 
„Şi prin tonul cuvintelor mele insultam pe interlocutorul 
„meu, cu toate că îmi dam bine seama că trebue să în- 
„cetez, totuşi aprindeam `o ţigară si continuam discuţia 
„violentă. Când jucam cărţi şi pierdeam mai mult decât 
„suma ce-mi propusesem disponibilă, aprindeam o ţigară 
„Şi continuam jocul. 

„Oridecâte ori mă găseam într'o situatiune falgá sau 
„comiteam vre-o faptă incorectă pe care nu voiam să O 
„recunosc, aruncam vina pe alţii si fumam. 

„Când scriam un roman sau O nuvelă și nu eran 
„mulţumit de ceeace scrisesem, cu toate că aveam cons- 
„tiinţa că trebue să las lucrul la o parte, totuși, în dorinţa 
„de a termina, aprindeam ţigara si contnuam a scrie. 
„Alteori discutam o chestiune, îmi dam bine seama că 
„atât cu cât gi contradictorul meu priveam chestiunea din 
„puncte opuse de vedere, aşa că nici odată nu am fi 
„putut ajunge la o bună înţelegere, aprindeam o ţigară 
„si fumând, continuam discufiunea pe aceiaşi cale”. Si 
aşa mai departe. 


Femeea, făptura ideală, fumează. 


Nemaiputând insista în cadrul unei sumare expuneri 
asupra marilor literați care fumează, să vedem dacă fe- 
meea fumează. Oh temea! Această perpetuă cauză de 
fericire sau de suferintä a omenirei, are dreptul să fu- 
meze. Toate feministele şi toţi partizanii feminismului 
vor susține cu tărie acest drept femenin. Dar inteligenta 
făptură a femeei fiind de o constituţie, mai delicată, fe- 
meea fiind.mai find, mai friablá, şi mai debilă la prima 
ocaziune de încercare, va. suferi mai curând şi mai mult 
decât bărbatul, consecinţele absorbției nicotinei in or- 
ganism. 

La noi în Muntenia, în general fumează puţine femei. 
In cursul räsboiului am văzut în Moldova că fumează 
foarte multe femei şi cu o, mai mare pasiune. E natural 
ca astăzi să vedem şi fete tinere chiar din cele mai 
înalte clase sociale fumând, pentru motivul că la început, 
după cum vom vedea, arta fumalului a tost introdusă 


55 


si răspândită in Franţa de o regină. 

Decedata reginá a Italiei fuma, ultima reginá a Por- 
tugaliei fuma. Frumoasa, Buna si lubita noastrá Reginá 
Maria fumeazá. 

Pe lángá toate capetele incoronate, o pleiadá intreagá 
de principese, marquize si contese, au fumat si fumeazä. 

In Orientul apropiat ca si in cel depärtat femeile din 
toate clasele sociale fumeazá mult. 

Unele femei literate fumau, se stie cá Georges Sand, 
cunoscuta autoare, iubita lui Alfred de Musset si a lui 
Chopin, nu putea scrie nici un cuvânt fără ţigară. 

Pe măsură ce fumatul tigärilor s'a răspândit, sa rărit 
moda prizatului tabacului pe nas. Când eram în liceu, 
mi-aduc aminte de regretatul şi bunul protesor de latină 
Jacomi, care purta în buzunarul vestei o tabacheră mică 
cu pulbere de tabac, din care trăgea mereu pe nas, iar 
în buzunarul hainei o enormă batistă colorată în care la 
fiece minut îşi sufla nasul, după ce stránuta. 

De altfel se știe că prizătorii de 'tabac strănutau des 
şi aveau totdeauna o picătură gata să pice din nas pe 
haine. 

Procurorii lui Molière aveau piepţii'cămăşei si dan- 
telele lor brodate, înegrite de-picáturile ce cădeau regulat 
din nas, în cursul requizitoriilor. 

Dar sá treviu la frumoasele fumătoare. Se zice că 
femeea care fumează mult. devine sclava bărbatului, a 
tutunului şi nu rare ori a alcoolului. 

In discuţiile ce sar ivi cu privire la fumat, care e 
considerat ca un viciu, femeile ar putea răspunde: 

Quoiqu’en dise ‘Aristote et sa docte cabale, 
Le tabac est divin, il n'est rien qui légale. 

E cert cá astázi mii de tineri de ambele sexe se 
grabesc a imita pe lángá alte rele, si obiceiul fumatului. 
Probabil cá elevii sperá a inväta mai usor lectiile fumánd, 
iar profesioniştii şi ar justfica toţi pasiunea de a fuma, 
in modul cel mai usor. 

Am afla desigur, intrebändu-i, că poeţii în fumul de 
tutun se inspiră, literafii scriu mai uşor operile literare. 
Actorii creiază mai bine rolurile titulare ori secundare, 
financiarii rotunjesc desigur mai cu folos bugetele ce 
elaborează. Oamenii politici fumând, se inspiră la noile 
proiecte de: legi umanitare, iar la club pun la cale mai 
uşor combinafiunile si loviturile politice. 

Inginerii, arhitectii, matematcianii, fac planuri si Sale 
cule mai ingenioase; advocatii fac pledoarii mai eloquente 


56 


si cástigá mai usor procesele. Magistratii judecá mai drept 
iar condamnatii ascultá mai cu plácere sentinta in tu- 
mul de tutun. 

Pictorii si.sculptorii chiar in funul de tutun copiazä 
si executá mai perfect modelele nude.... etc. 


Compozitia chimica a tutunului (nicotiana tabacum). 


Compozitia chimicá a tutunului a fost studiatá pe la 
începutul secolului XIX-lea de..., către Vauquelin si com- 
plectatá de Schloesing. 

Foaia de tutun conține ca orice ființă vie o mare 
cantitate de apă. Stiti oare că corpul nostru conţine 75 
la sută apă? Tutunul proaspăt, verde, conţine 88 la sută 
apă din greutatea totală. 

Restul părţilor solide are o compozitiune complexă: 
Potasiu. calciu, magneziu, oxid de fer, de manganez şi 
amoniac. Conţine şi acizi minerali, ca acid azolic. clor- 
hidirc. fosforic. sulfuric şi silcic. Conţine un principiu 
organic. alcaloid vegetal toarte toxic numit: Nicotina şi 
acizi organici: malic, ctric. acetic, oxalic, pectic şi ulmic; 
apoi: rezine, ceară şi nicotianină pe lângă alte materii 
azotate şi celuloase. 

'Aroma fumului de tutun se datoreşte unui principiu 
aromatic numit: Collidina care provine din arderea nico- 
tinei şi este foarte toxică. Prin ardere tutunul uscat pro- 
duce 20 gr. la sută cenuse formată din numeroase săruri 
minerale. 


Nicotina. 


Nicotina (C.20 H.14 Az2) pare să fie cunosculă de 
mult ca principiu uleios, de oarece într'o carte din Flo- 
renta datată 1752 se vorbeşte de oleum tabaci care omora 
animalele în 7 minute. 

In Chimia lui Lemery din 1696 se descrie distilatia 
tutunului şi producerea unui oleu toxic. 

Tutunul conţine o cantitate de nicotină variabilă 
după specii. Tutunurile cultivate la noi contin 1—30/, 
nicotină. tutunul de lava, 1—40/,. Havana 2—6°/,, Algeria 
rah Virginia 6—8%, şi cel mai tare Lot şi Garonna 

— 59/5, 


www.dacoromanica.ro 


57 


In Franţa tutunul numit Carporal conţine 40% ni- 
cotină. 

Ilustrul fiziologist Claude Bernard ale cărui lucrări 
au revoluţionat medicina, spunea în a 27-a lecţie tăcută 
în 1856 la College de France următoarele: „Nicotina 
este o substanţă care se extrage din tutun”. 

„Acest alcaloid este una din otrăvile cele mai vio- 
lente cunoscute până astăzi. Câteva picături puse pe car- 
nea unui animal. îl omoară aproape instantaneu“. 

Cu privire la venitul brut al regiei Monopolurilor 
cari se ridică anual la patru miliarde, la fabricarea tutu- 
nului, la cantitățile şi calitățile consumate la noi se poate 
cita monografia interesantă publicată în 1929 şi care mi-a 
tost oferitá de fostul director al Fabricatiunei, distinsul 
Inginer Marcel Popescu. 


Tabagismul, intoxicafiunea tabagicá, Boalele cauzate 
de Tutun. 

Turburările stomacului, lipsă de poftă de mâncare, 
etc, sunt cunoscute: dispepsia tabagicá. 

Mai departe fundul gurei, faringele e iritat, roșu si 
inflamat la fumători. Dintii se inegresc. 

Faringita e o boală care aduce multă clientele medi- 
cilor specialişti în boale de gât. 


Plámánul si inima. 


Bronchita cronicá cu enfizemul pulmonar si dilatarea 
cordului drept, leziuni cari duc apoi la sclerozá vasculará 
cu toate consecinţele asupra creerului, rinichiului, etc. 
si la angina de piept (angor pectoris). La Paris de multi 
ani, profesorul Huchard a publicat o documentată lucrare 
asupra anginei de piept sclero-tabagicá. Este inutil a 
insista mai mult într'o lucrare de popularizare asupra 
tabagismului cronic, e destul sá afirm că organismul în- 
treg suferă nu numai din punct de vedere fizic, dar şi 
psihic. 


Tutunul și alcoolul. 
Cancerul buzei și limbei. 


„Grand fumeur, grand buveur”, Tabagismul produce 
cu încetul alcoolismul, iată două vifii strâns legate dela 


www.dacoromanica.ro 


58 


cauzá la efect si luánd nastere in mod inconstient! 

Noi chirurgii mai stim cu privire la efectele fumalu- 
lui cá existá asa numitul: ,le cancer des fumeurs”, can- 
cerul buzei si al limbei produs uneori de iritatia localá 
continua prin figará care se lipeste pe buzá, iar in multe 
tari, de pipa tare care finutá intre dinti un timp indelun- 
gat, loveşte buza si limba zilnic iritând-o în acelaş loc. 

Majoritatea fumătorilor abuzivi sunt într'o stare evi- 
dentă de mizerie organică la o anumită etate, ei sunt cu 
toţii intoxicati cronici. 

Organismul nostru e aşa de pertect, că se deprinde 
şi tolerează multe maltratări şi mizerii de tot felul, suf- 
leteşte sau altele şi în virtutea unei legi cunoscule sub 
numele de „Mithridatism”, se deprinde şi cu otrăvurile. 
Se ştie că regele Pontului Euxin, „Mithridate” fiind ame- 
nintat că va fi otrăvit, a fost sfáluit de medicul său să ia 
zilnic câte o mică cantitate din otrăvurile cunoscute la 
acea epocă; în modul acesta luând doze progresive de 
otrăvuri, se deprinsese cu ele şi nu-i făcea nci un rău în 
aparență. Dacă i sar fi pus otravă în mâncare ori în 
băutură nu ar fi murit. Aşa se întâmplă cu mortinomanii 
cari dela două sau trei centigrame pe zi, doza tolerată 
de organism, ajung la 10 centigrame, 20—25 centigrame, 
chiar un gram şi mai mult! E sigur că după un timp mai 
îndelungat, organismul e doborât. Un fabricant de coca- 
ină mânca câte un gram pe zi, pe când un om poate 
muri intoxicat numai cu .câteva centigrame luate odată. 

Iată de ce si un fuinätor ajunge dela 10 ţigări pe zi 
la 20, 30, 50 şi unii chiar până la sută, dar mor repede. 

Dar unde nu se-fumeazá şi când nu se fumează? Se 
fumează ziua şi noaptea, se fumează în case particulare, 
în saloane, în cafenele, birturi, cluburi, în cazărmi, în 
şcoale chiar, pe față sau pe ascuns (în latrine), în drumul 
de fier tranvae, pe stradă, etc. si în străinătate chiar în 
unele teatre. 

‘ Fumează omul când e vesel, fumează când e trist, 
când munceşte şi când nu face nimic! Fumătorul devine 
sclavul tutunului. Foloasele fumatului sunt nule, din con- 
tra: o figura afumatá, o gură intectă, o preocupare con- 
tinuá şi de multe ori timp pierdut pentru a-şi procura 
tutun, foiţă şi chibrituri. La” oamenii din clasa munci- 
toare mai este şi sărăcia, căci n’au unii pentru cămaşă si 
pâinea copilului, dar găsesc pentru tutun si băutură. 

Plantele toate mor în fumul de tutun, animalele nu 
se ating de el căci instinctul de conservare al individului 


59 


si al speciei îi opreşte. Omul singur isi face din tutun O 
preocupare, o plácere, un deliciu. 

Cáti tineri cu mintea sáracá, nu ar face mai bine cu 
banii aruncati in fum, sá cumpere o carte folositoare, sá 
se aboneze la o revistă, să-și facă pe nesimţite o biblio- 
tecä! Se stie cá in saoalele civile si militare, fumátorii sunt 
cu mult inferior nefumátorilor, si e natural sá fie aga. 

Criminalitatea la bárbat ca si la femee dá o mare 
proportie la fumátori si o minima la nefumátori. Alcoo- 
licii sunt aproape fără excepţie fumători. 

Prin urmare fumatul din toate punctele de vedere 
este un rău mare înrădăcinat în omenire. 


Mai bine să nu fumăm! 


O femee regină a răspândit moda fumatului, astăzi 
in 'afară de presă, care e un puternic factor de cultură, 
femeea, ființă inteligentă, superioară, care ne creiază, pe 
care trebuie s'o admirám întâi pentru ca s'o iubim cu 
adevărat apoi, poate să suprime în viitor fumatul din 
căminul ei. 


7. 


Viata, boala si moartea 
explicate prin fenomene coloidale. 
Conferinta D-lui Prof. Emil Séverin, finutá in seara 24 Februarie 1930. 


Chiar din clipa in care.s’a produs prima sclipire in 
creerul omenesc. din clipa in care omul a putut formula 
prima judecată, s'a interesat, de origina lumei şi mai ales 
de origina viefei lui pe pământ. S'a întrebat fără îndoială 
prin ce acfiune misterioasá animalele si plantele au apárut 
la suprafata pämântului. 

Antichitatea pagana: Egiptenii, Asirienii, Chaldeeni si 
Evreii au explicat in felul lor aceasta problemá capitalá, 
lar solufiunele proclamate adeseori ca o revelafie divind, 
au devenit fundamental celor mai multe religiuni. 

Chestiunea genezei privitá numai cu mijloacele spi- 
ritului omenesc, pare simplá si usor de rezolval. 

Privind la microscop mulfimea fiintelor vii, atát de 
simple. care furnicá intr’o picáturá de apá, suntem ade- 
menifi sá ne intrebám daca viata este atát de greu de creat. 
Si urmărind etapă cu etapă evoluţia si complicarea cres- 
cândă, din organismele elementare până la om; aducem 
întreagă problemă a viefei în discuţie. Un punct de ple- 
care a fost bine stabilit în această problemă cu ocazia 
generațiilor spontanee, pe care Pasteur nu numai că na 
combătuto, dar a prezentato în sensul că viafa naște 
din viaţă. 

A fost nevoe deci de viață pentru a fi viaţă pe pământ. 

Dar când ne gândim că globul nostru pământesc a 


61 


fost la început — după cum se spune — un glob de foc, 
deci un mediu în care orice urmă de materie insufletitá 
era imposibilá; înţelegem de ce Arrhenius a admis că 
la un moment dat — când: condiţiile de viaţă au fost fa- 
vorabile — au cäzut-asà numiții spori siderali. polen si- 
deral --- spori cari plutesc in eterul ambiant. Aceştia au 
insämänfat suprafaţa pământului cu plante şi animale. 

In orice etapă nouă a progresului ştiinţei sa căutat 
să se gáscascá lumini nouă pentru explicarea enigmei 
vietci. 

Cea mai logicá explicare a acestei probleme ar fi aceia 
care fixează viefei drepl origină, mișcarea ritmică a parti- 
culelur solare. mişcarea ritmică a eterului. 

Privind asttel chestiunea ne punem în acord cu cau- 
zele primare nepătrunse încă de știință şi introducem pro- 
blema vietei în cadrul general al energiei pe pământ. 

Viața noastră pământească ori cât de accidentatá 
şi de ráscolitá ar fi ea, este legată de acel ritm universal, 
care pare un apanagiu al lumei siderale impasibile. Ziua 
de lucru si somnul se regulează după alternanţa zilei şi a 
nopţii, lucrul câmpului şi rânduiala semánáturilor se re- 
gulează şi ele după sezoane; chiar sărbătorile noastre 
religioase fixate de calendar, dovedesc legătura ce există 
între universul fizic si cel moral. In ansamblul său, viata 
reproduce ciclul sezoanelor. Când zicem primăvara şi 
toamna viefei, nu este o simplă melaforà. 

Dar prin ce serie de transtormări, această mişcare 
rilmică a eterului, sa prefăcut în aa şi viaţă pe 
pământ ? 

O. A. Soarele nostru născul do nebuloasá spiralá, 
în acelaş timp cu alte câtevă milioane de stele, a luat 
— cum zice Pascal — „Canton“ în spaţiu şi încă în stare 
semigazoasá, învârtindu-se cu iufeli ameţitoare în jurul 
axei sale ideale. a aruncat stropi în jurul său: planeta 
noastră şi ceilalţi sateliți sunt dintre aceştia. Aceşti stropi 
au moştenit forma si regularitatea mişcărei imprimate, 
făcând o familie în haos, care Prüesie de cdtevd miliarde 
de ani. 

In aceasta familie sideralá sunt deja câtiva morti: 
Luna si Mercur, cari au sávársit evolutia lor si asteaptá 
o catastrofa nouă care sá le redeă viata. Mai sunt bolnavi 
sau muribunzi ca Martie, care dá semne de senilitate, dar 
sunt şi tineri ca Venus sau in vârsta copilăriei ca Saturrt. 

In ce priveşte pământul nostru, este el adolescent sau 
aproape de maturitate? 


62 


Viata unei stele ar fi de o sutá de mii de miliarde 
de ani, mäsurati in másura vietei omenesti. Soarele nostru 
nu are decât sapte mii de miliarde de ani, ar fi deci in 
plină tineretä. | 

Pământul care — după cum am spus este o fărămă- 
tură din el, o färämäturä de stea, comparat cu Luna este 
tánár, dar comparat cu Soarele, a inceput deja a se sbárci. 

Dupá ultimele socoteli bazate pe transformarea ato- 
milor de Uraniu si de Thoriu in atomi de plumb, vrásta 
scoartei pámántesti ar fi de opt miliarde de ani. 

Dar data actului de naştere a pământului nu ne in- 
tereseazá decât din momentul apariţiei vietei pe pământ. 
Cele mai nouă păreri fixează această dată la un miliard 
de ani. 

In acest univers neclintit şi neschimbat, etern în 
timp şi în spațiu, planeta noastră — casi toți astri care 
se mişcă” în haos, nu sunt supuşi la legea eternității si 
nici la cea mai mare parte din legile infinitului. 

Pământul este vremelnic si márginit casi tot cevate: i 
populeaza suprafafa. 

De când sa rupt din soare, n'a încetat sá se organi- 
zeze, către mai bine. 

Şi-a infránat inspäimântätoarele violente ale copiläriei 
si a tinerefei, şi-a liniștit gazurile, le-a solidificat. Si a însă- 
mánfat apoi suprafata cu acei spori siderali ai lui Arrhe- 
nius, punând viata pe suprafața pământului si din celulă 
în celulă, din specie în specie a ajuns la om, fructul cel 
mai reușit şi mai desăvârșit — după cum ne place să cre- 
dem — al acestei gigantice sfortári cosmice. 

Cine ar fi putut ghici chipul si pretenţia unui om 
în trilobifii sau crustaceii terenurilor paleozoici? 

Dar având în vedere evoluţia veşnică a pământului, 
este. poate, dela crustacei pânăla noi, aceiaşi distanță ca 
dela noi la urmașii nostri, în timp. 

Va putea oare natura confectionà ceva mai bun decât 
moi. Este aproape sigur. Bine înţeles mai bun, nu în 
sensul în care părinţii actuali își dau osteneala să ne con- 
vingă că pregătesc o generaţie de genii. 

Omul care-şi închipue că pământul este mândru, că 
Va creiat şi-l are, care se crede judecătorul, stăpânul şi 
centrul de greutate al lumii nu este — în atară de creer — 
decât penultima si cea mai putin reuşită dintre creații. Si 
este usor de constatat cá, dupá aparitia omului, natura na 
mai creiat forme nouá. S'au renoit serii de plante si 
animale. unele au dispárut cu totul, tipul om a ramas 


63 


acelas. S'ar crede cá, máretia si suprema sfortare ce-a 
facut cu noi, i-a sleit ardoarea si imaginatia. 

Noi nu stim in ce fel a aprins soarele prima licá- 
rire a viefei aici, dar stim că în momentul, când soarele 
sar räci, când temperatura sar scobori la —273°, la 0 
absolut, orice miscare pe pámánt ar inceta, totul ar intra 
in rcpaus absolut. Pámántul ar deveni un caduvru casi 
Luna. 

Deci soarele, O. A. acest glob dé foc de 324 de ori 
mai mare decát pámántul, dar la 150.000.000 de klm. 
departe de el, nu-si invedereazá existenta lui, decát gratie 
eterului, mediul ipotetic, dar indispensabil pentru a ne 
explică legătura dintre soare si noi. Globul de foc îşi ma- 
mitestă în spațiu înalta lui tensiune, care, ca ori si ce miş- 
care. pentru a se transmite pânăla noi, are nevoe de un 
supori material de un mediu elastic. Mişcarea produsă în 
mijlocul oceanului, mar putea fi simțită la țărm, dacă nu 
ar fi mediul elastic, apa. Eterul în spaţiu, este ceiace este 
apa în Ocean. El se increteste în valuri, in unde, iar 
acestea aduc energia solară pe pământ, sub formă de 
lumină. căldură şi viaţă. 

Tremurături infinit de delicate ale eterului, sub 
influența miscárei uriaşe a mesei incandescente, precum 
şi mersul şi propsgarea lor se fac după nişte legi pre- 
cisc şi armonice, a căror rigoare matematecä a servit 
de model pentru statornicirea legilor generale ale di- 
namicei noastre pe pământ. 

Viaţa graţie căldurei solare este restrânsă între două 
limite fatale: focul și ghiafa. 

Și dacă ati sti O. A. cât de putin a trebuit pentru 
ca viaţa să tie sau nu pe pământ? 

Câtevă grade de temperatură mai mult sau mai puţin, 
cäfi-va centimetri cubici de oxigen, de acid carbonic sau 
de vapori de apă în plus sau în minus, o coloană de aer 
mai greau sau mai uşoară, câtivà electroni în număr mai 
mare sau mai mic, imediat tot mecanismul viefet se o- 
preste. Aga că viaţa —cu toalä puterea ei de adaptare — 
este localizată pe pământ într'o pătură de cäfiva chilo- 
metri de grosime. Deja pe inalfimele Guariscankarului 
plămânii se asfixiază. 

Posibilităţile vietei ne arată deci strânsa legătură între 
soarc şi ea. Nimeni nu a atins origina vietei, imediat ce 
voim să atingem organele intime ale viefei, aceasta eva- 
dează din ele. Fiindcă viața este rezultatul unui joc extra- 
prdinar al unor acțiuni și reacfiuni complexe si ele, care 


64 


au loc între un număr de elemente indispensabile vielei, 

O părere nouă asupra originei vietei, ar fi aceia ce o 
leagă de aşă numită activitate oplică. Sunt substanţe ex- 
trase din plante şi animale, unele zaharuri, esențe miro- 
sitoare, care puse în calea luminei, o fac sá ia alt drum, 
o deviazä. 

Este un fel de act voit aceasta, o manifestare a unei 
vointi din partea acestor substante. 

lar ceiace le conferá această proprietate particulară, 
este un aranjament special al atomilor in moleculă, 

Unii fiziologişti văd in acest aranjament prima ma- 
nifestare de viață pe pământ. 

Prima celulă s'a înviorat graţie unci substanţe op- 
tice active. 

ı “Deci viata nu este atât de puternică cum sar părea, 
ia nu se impune materiei pe care o insufleteste; ci mate- 
ria prin compoziţia, prin alcătuirea şi prin echilibrul ce 
exislă între particulele ce alcătuesc o celulă, într'un mo- 
ment dat, chiamă viata in ea. Viaţa devine astiel inevi- 
tabilă. Să se deranjeze însă întrun sistem dat rânduiala 
substanţelor ce-l compun, sau măcar starea lor fizică, 
imediat viaţa este tulburată, întreg sistemul moare. 

Pentru a surprinde secretul vietei este deci nevoe să 
atingem aranjamentul moleculelor, ceiace este imposibil. 

Dar dela celulă până la moleculă este un stadiu in- 
termediar, structura coloidală, care poate fi accesibil cer- 
cetärilor stiintifice. 

Elementele histologice cele mai fine ale celulei suni 
formate dintrun număr considerabil de aglomerări de 
molecule câteva mii — aglomerări numite miceli, care sunt 
moleculelt substanţelor coloidale. 

Dacă comparăm o celulă cu o casă, avem de consi- 
derăt frei arhitecturi. O arhitectură exterioară vizibilă la 
microscop: pereţii camerilor, despärtiturile dintre camere, 
ferestrele etc. Aceste sunt celulele propriu zise; al doilea, 
o arhitectură ultramicroscopicá, corespunde la natura ma- 
terialului din care este construit fiecare zid: piatră, cără- 
midă, ciment, tencuială, etc., sunt substanţele coloidale si în 
fine, a treia arhitectură, corespunde la proprietăţile fizice 
si chimice ale materialului întrebuințat. Sunt molecule în 
veci invizibile. 

Din acest edificiu, singura parte accesibilă nouă este 
arhitectura ultramicroscopică, sunt substanţele coloidale. 

Titlul conferinţei noastre este: Viafa, boala și moariea, 
explicată prin fenomene coloidale. 


O. A. Cuvántul coloid derivá din cuvántul grec Kolla 
care inseamná cleiu. Pentru noi tofi, orice substantä cu 
aspect cleios, cum este albusul de ou, gelatina se numesc 
coloidale, 2 

Astäzi numele de coloid s’a extins la marca majori- 
tate a corpilor depe suprafața pământului, fie insufle- 
tifi sau nu. 

Toti corpii pământeşti se împart în două categorii 
unii cari pot cristalizà cum este sarea de buc,lärie, zahä- 
rul, sulful, etc. iar alţii, cei mai mulţi, cari nu pot cris- 
taliză, asd numiții corpi amorfi, ca: argila, pământul a- 
rabil ce compun organele plantelor şi ale animalelor, etc. 

Toţi corpi amorfi pot fi socotiți în stare coloidală. 
Fiindcă nu va mai fi vorba de corpi coloidali ci de stare 
coloidală. După cum orice corp poate fi in stare gazoasă, 
lichidă şi solidă, el poate fi şi în stare coloidală. Sulful, 
unul dintre corpii cari cristalizează mai uşor, poate prin 
căldură, să ia starea coloidală, el devine cleios şi elastic 
casi cauciucul. lar albugul de ou, prototipul substanțelor 
coloidale, când este bine purificat, poate fi complect diz- 
zolvat în apă şi poate cristaliză. Şi aici avem o condiţie 
de căpetenie a corpilor ca să poată cristalizà, aceia de a 
ti solubili în apă sau într'un dizolvant oarecare. 

Un cristal O. A. este starea opusă unui coloid. Un 
cristal vorbeşte prin moleculele sale pe care le aranjează 
cu o artă desăvârșită. Un coloid verbeşte prin micleii lui, 
grupe de câtevă mii de molecule. 

. Un cristal este o mică minune a naturei, V. Hugo zice 
că cristalii de ghiat& sunt florile umbrei, de fapt orice 
cristal poate ti socotit ca una dintre cele mai desävârsite 
infáptuiri ale ritmului universal. 

La nodurile unci reţele fine, tesutá cu o regularitate 
matematecă, stau picături invizibile de materie de o pu- 
ritate ideală, după cum stau boabele de pietre scumpe la 
nodurile unei dantele de preţ. 

Și din combinarea acestor reţele ese o formă măes- 
trilă, formă specială fiecărui fel de cristal, dupäcum din 
aranjamentul celulelor în corole ese chipul florilor. 

Este un tip cristalogratic, după cum este un tip 
anatomic. 

Un cristal O. A. este o formă intermediară între 
materia brutá si materia vie, ambele au un punct comun: 
o viață ancestralá. 

O ființă vie sau un cristal derivă şi unul si altul 


dintr’un embrion. 
5 


66 


lar când cristalul se formează fără intervenţia a- 
parentá a acestui embrion, naşterea lui ne aduce aminte 
problema generaţiilor spontanee, căci noi nu cunoaştem 
puterile care silesc moleculele sá se rânduiască după ri- 
gorile formelor geometrice. 

Ştim atât că cristalul casi fiinţa vie sufere o evo- 
lutie progresivă înainte de a lua o formă definitivă. Casi 
ființa vie se desvoltă tinzând către o formă tip, iar când 
această forma este stirbitá sau are lipsuri; inlocmai casi 
ființele vii, cristalul îşi vindecă rănile, îşi împlineşte lip- 
surile. 

Cristalul însă are asupra fiinţelor vii privilegiul imor- 
talitätei. 

Desagregarea, nimicirea unei fiinte vii, este mai com- 
plectá decát a unui cristal. i 

Un cristal pus în apă este un sistem viu condamnat la 
desagregare, nu la nimicire. Bombardările apei îi smulg 
moleculă cu moleculă, dar, când apa şi-a încetinit puterea 
ei de bombardare, cristalul începe a se reorganizà, a-şi 
reface rândurile, rețelele şi încetul cu încetul apare cu 
forma lui ipecabilă. Recristalizează. 

Mai mult; sunt cazuri când cristalele sunt săruri, acizi 
sau baze — si aceştia sunt cei ce ne interesează pe noi — 
în aceste cazuri particulele de cristal în apă, iau cu ele 
povara vieților, sarcina lor electrică. 

Este acesta unul dintre fenomenele cele mai bune, 
studiate din fizică şi pe baza lui sa clădit o ştiinţă nouă 
şi prosperă. 

Färämitirea, alomul de materie, încărcat cu alomul 
său de electricitate, dă un atom electrizat, un ion, cuvântul 
este grecesc şi insemneazá un cărăuș, un purtător al 
vietei lui. Ionii poartă cu ei sarcinile lui electrice, care, 
după natura lor pot fi positive sau negative. 

Ar mai fi să spunem de unde au provenit aceste sar- 
cini pe care le poartă atomii din cristali; dar materia 
toată O. A. nu este decât electricitatea, după nouă con- 
ceptie, trebue numai trezitá din somnolenta ei, şi disolvi- 
rea este cel mai simplu mijloc de a o pune în libertate. 

Acest adevăr a fost enunțat in 1877 cu o îndrăzneală 
genială de către un tânăr de 25 ani, Svante Arrhenius, 
mare savant, acelaş care a emis ideia insämänfärei pá- 
mântului cu viaţă prin spori siderali. 

Dar un coloid, un corp în stare coloidalä? Albusul 
de ou pus în apă, sau artificial, clorura ferică, în 
apă, dispar şi ci pentru ochiul nostru, dar la ultra- 


67 


microscop se văd imediat párticelele ultime în care sa 
desfăcut. se văd aşă numiții micele. Micelii sunt mole- 
culele propriu zise ale cristaloizilor. 

Sunt foarte puţine corpi de pe suprafaţa pământului, 
care puşi in apă sau alt disolvant să dispară complect, 
să dea un singur tot, o disolutie omogenă, monofazica, 
cuni se zice. 

Cea mai mare parte de corpi nu se disolvese deloe, 
iar cei ce nu sunt cristaloizi, când se disolvesc se opresc 
la nişte particule limită, dau disolutie false, disolutii co- 
loidale, în care ultramicroscopul distinge ultimele gra- 
nule. micelii, în soluție aparenlă. 

Dacă deosebirea între o disolutie adevărată si una 
falsá, dacă deosebirea între un cristaloid si coloid, este 
numai în mărimea ultimelor părticele de solid, urmează 
ca prin färämitire ideală să ajungem la cristaloid. iar 
prin aglomerare de molecule la un coloid. Ceiace se şi 
poate face, dupăcum vam spus. Albușul de ou, tipul subs- 
tantelor coloidale, a fost purificat în mod ideal de Sörensen 
si Loeb şi în urmă cristalizat. lar sulful, tipul substanțelor 
cristaloide, prin căldură poate fi transformat în sulf e- 
lastic. în sulf coloidal. 

Nu poate fi vorba, prin urmare, de corp coloid ci de 
stare coloidală. 

Singura deoscbire între aceste stări ar fi micimea 
ultimelor părticele: Când diametrul acestor părticele este 
mai mare decât a mia parte dintr'un milimetru, ele se văd 
cu ochiul liber, avem emulsiile, cum este laptele: când 
particulele sunt coprinse între (o zecime din micron) a 
zecea mia parte dintr’un milimetru si a milioana parte 
dintr'un milimetru avem soluţii coloidale, care nu s2 pot 
vedeă decât la ultramicroscop sau prin efectul Tyndal. 

Si în fine, când diametrul acestor părticele este mai 
mic decât a milioana parte dintr'un milimetru, avem so- 
Intii adevărate, soluţii moleculare sau soluţii ionice, in 
cazul sărurilor. acizilor şi bazelor. 

Experienfa: Efectul Tyndal. 

Fiintele vii, animalele gi plantele, sunt in mare parte 
formate din coloide. 

Se poate chiar zice, fárá a exagerá, cá sunt exclusiv 
coloidale. Sunt, este adevărat, câtevă substanţe cristali- 
zabile în vietáti, cum este urea, clorura de sodiu, acidul 
oxalic si altele; dar aceste sunt produse accesorii. 

Sistemul osos, chiar dacă este în mare majoritate 


68 


mineral, dar oseina — substanta coloidalá este acea ce 
dá elasticitate. 

Coloidele care se intálnesc in membrane, in prolo- 
plasmă, în nuclee, prezintá o uniformilale surprinzătoare 
în toată scara biologică. 

Duclaux zice că, Creatorul intrebuinfánd în confeclio- 
narea fápturilor vii substante atát de plastice, n’a fácul 
decát sá-si ináreascá sansele de succes. 


Proprietăţile coloizilor. 


Proprietăţile coloidelor sunt superioare, din toate 
punctele de vedere cristaloidelor. 

Cristaloizii sunt nedeformabili, dacă sunt supuşi la 
prea mari sfortäri se rup, se sfarmá. Coloizii sunt elastici, 
flexibili. resistá la lovituri. O piatră se sfarmá, o bucală 
de cauciuc se indoae, se turleste, dar nu se rupe. 

Sunt tn corpii vii pärti rigide scheletul, lemnul, etc. 
dar aceste regiuni nu sunt exclusiv cristaloide, pe lángá 
fosfatul de calciu, oasele contin oseina coloidalá, care le 
dă elasticitate. Când aceasta dispare către bătrâneţe, oa- 
sele sunt mult mai friabile. | 

De constituţia fizică a coloidelor depinde iarăşi me- 
canismul a multor functiuni vitale. 

Toate alimentele ne vin din afară, páretii celulelor 
sunt permeabile pentru cristaloizi, uree, clorurele, nitrații, 
adică excrefiunele vitale, care trebuesc eleminate, trec 
numai rámán in celule decát substanfe organice ca pror 
taplasma, amilul, grásimea, care dacá ar dispare, celula 
s'ar goli. 

Glucoza trece prin membrana intestinelor dar nu si 
prin ai rinichilor, dacă ar trece pe-aici, ar fi numai in 
cazul boalci numite diabet. Peploanele trec prin mem- 
branu intestinală pentru asimilare, dar albuminoidele ne- 
fpeptonizate nu. trec. Dacă membranele nu ar fi făcute din 
substanțe coloidale ci din cristaloide, fenomenele nu ar 
mai fi la tel. Golurile dintre molecule ar fi ori prea 
fmici ca a unui balon de sticlă si nimic nu ar mai trece, 
sau ar fi prea mari, ca în ghips si nu ar mai refine 
nimic. 

O altă proprietate a coloizilor este sarcina lor e- 
leclricä. 

Ali văzut cum soluţiile coloidale, soluţii aparente, dar 
avánd granule destul de mari pentru a fi vázute la ultra- 


69 


microscop. rámán distribuite omagen, nu se depun pe 
fundul vaselor. desi unele pot fi din metale foarte grele 
cunt este aurul sau argintul. 

Care este cauza acestui fenomen care se opune gravi- 
tatiunei ? 

Este puterea electrică, este sarcina electrică a gra- 
nulelor coloidale. 

Dar care este origina aceslei sarcini electrice? 

Sotutiile coloidale cele mai numeroase si cele mai 
studiate sunt soluţiile în apă. De altfel în regnul insufletil 
nu avem de a face decât cu soluţii coloidale în apă. 

Apa nu este niciodată riguros curată. Oricât ar fi cu 
de distilată, conţine urme de săruri si cucât aceste sunt 
în mai mică câtime, cu atât sunt mai disociate, adică mai 
complect destăcute în elementele lor ultime, în ioni. 

Aceşti ioni sunt în parte pozitivi, în parte negativi, 
iar suma lor totală este nulă. Când într'o asemenea apă 
ionizată se introduce o substanţă coloidalá, granulele ei 
fixează la suprafață unul dintre cele două feluri de elec- 
tricitäti şi rămân toate electrizate la fel. 

Acest fenomen a fost verificat experimental. 

Este in afará de orce indoialá faptul cá granulele au 
la suprafata lor o incárcare electricá fie pozitivá, fie ne- 
gativá, pe care o iau dela ionii din soluţie. 

Chiar dacă cauzele care produc încărcarea nu sunt bine 
lămurite, existența electricității la suprafața granulelor 
este un fapt evident. 

Când două granule tind să se apropie pentru a se 
uni. ele fiind încărcate la fel se resping, se îndepărtează 
şi neputându-se uni pentru a dă o granulă mui mare, 
rămân în echilibru stabil, atât timp cât nu intervin cauze 
streine. care să schimbe acest echilibru. 

Când în mișcarea lor, întâmplarea face cu doi miceli 
să fie precipitati unul înpotriva altuia ca o putere indes- 
tulătoare pentru a învinge acţiunea repulsivă a sarcinelor 
electrice dela suprafața granulelor, aceste se apropie atât 
de mult, încât coeziunea le apropie definitiv. Cei doi miclei 
se contopesc în unul singur. 

Asá sé explică cum coloizii, lăsaţi în voia lor, se tran- 
sformă continuu fără a mai reveni la starea lor anterioară. 
'Granulele cresc progresiv. Se zice că coloidul se desvoltá, 
ajunge la maturitate, până când masa granulară se adună 
sub forma de fulgi. In această stare se zice că coloidul a 
floculat, iar fenomenul se numeşte floculafie. Starea coloi- 
dală este complect distrusă. 


70 


Malurilalea se poate produce normal, dar se poate si 
provocà. 

Când lichidul devine prea váscos, prea dos, granulele 
nu se mai pol mişcă în voe. Miscä ări violente exterioare sau 
influente exterioare, provoacä allerarea sau distrug slarea 
coloidalä. 

Fenomenele vietei sunt condifionale de starea coloi- 
dala, modificările acestea au un răsunet in mersul nor- 
mal, iar distrugerea echilibrului aduce boala sau moartea. 


Mecanismul turburărilor produse prin Floculafie. 


Echilibrul vital la animalele superioare este asigurat 
prin aga numitele fenomene vagosimpalice. Marele sim- 
patic este un lanţ dublu de ganglioane aşezate de ambele 
parti ale coloanei vertebrale. 23 de perechi înşirate între 
creer şi coccys, dintre care primele 3 pereche sunt în 
creer. 

Din aceşti ganglioni pornesc ramificații de nervi către 
toate organele interne şi până la suprafafa pielei. Rami- 
ficatiile ganglionilor simpatici înconjoară vase sanguine, 
comandă vasodilatarea şi vasoconstricfia. Comandă miş- 
carea muschilor, stomacului şi ai intestinelor, muş- 
chilor plămânilor şi ai inimei. Tot ei comandă glandele 
de orice specie. Oasele chiar si întreaga suprafalä a pielei 
sunt sub comanda lor. 

Nu există aproape niciun punct din corpul omenesc 
care să scape actiunei marelui simpalic. 

Când acest sistem nervos este în perfectá sänälale, el 
determină in organism o uniformitale remarcabilă a rit- 
mului cardiac, al plămânilor, al secretiunelor şi stabileşte 
un echilibru minunat între toate [uncliunele animale dela 
naştere şi până la reproducere. . 

După cum vedem marele simpalic asigură viața vege- 
lalivă sau mai bine zis, mersul tuturor aparatelor si fesd- 
lurilor care compun organismul omenesc. 

Deranjarea momentană sau permanentă ‘al acestui 
sistem organo-vegelaliv, conduce în mod reflex, in mod 
inconştient la deranjarea funcțiilor vitale sau chiar la 
moarte. 

In jurul cauzelor acestui dezechilibru se desfășoară 
loali patologia. 

Deranjării trecătoare a funcţionărei marelui simpatic 


71 


se datorese unele turburári vremelnice si momentane, cum 
este hipertermia, paloarea, roseata. 

Secretiunea exageratá a glandelor, ajutatá de o exci- 
tare reflexá a mușchilor, provoacă greață și diaree. 

! Dar mai ales boalele acute au origina lor în acesta 
turburări organovegelalive. 

Chiar fenomenul morţii este provocat în ultima ana- 
liză prin marele simpatic, căci oprirea respirației si opri- 
rea inimei sunt comandate de către el. 

După cum am mai spus, în jurul cauzelor acestor de- 
ranjări și desfásurári toată patologia modernă. 

Dar care sunt cauzele materiale şi psihice care pot 
desläntui aceste accidente? 

Prezența în curentul circulator a unor floculafii in- 
solubile, ori care ar fi natura lor chimică. 

Acesl răspuns care are pretenţia să rezolve o ches- 
tiune atât de importantă este deocamdată o simplă ex- 
plicare. prezentată de savanţi cu renume, ca: Chevrotier, 
Couturier. Vigne, Grange, etc. 

Aceştia pe baza experiențelor făcute la animale, au 
ajuns la concluzii care sunt în acord cu tot ce se cunoaşte 
în chimia coloidală. 

Trebue, prin urmare, ca în corp să se formeze sau să 
introducă în mod accidental, un conglomerat de miclei, o 
floculatie insolubilă. Dar această floculatie să fie chiar 
în vase, căci în mușchi sau în piele, unde ar puteă fi 
fixate si localizate prin absorbţie, ar da loc numai la 
accidente locale. 

Dintre deranjările provocate prin floculafie ne vom 
ocupă numai de cele ce prezintă un caracter general gi 
care intra în cadrul acestei conferinte. 

In cc fel sângele poate deveni sediul unei floculatii? 

Sângele este un lichid eminamente coloidal, compus 
în întregime din miceli. Mișcarea normală a acestora în 
torentul circulator este asigurată printr'o fluiditate sau o 
viscozitate corespunzătoare acestei stări. Sângele, prin na- 
tura lui este alcalin, când din anumite motive alcalinilatea 
scade. acest fapt se resimte în toate funcțiunile vitale si 
atunci este nevoe de o medicamentare tot de natură co- 
loidală. care face să dispară aciditatea, adică aşă numiții 
ioni de hidrogen; 

Dacă aceşti ioni de hidrogen, care reprezintá acidi- 
tatea sângelui, nu ar putea dispărea. sângele sar co agulă 
încetul cu încetul, cum se coagulează albusul de ou într'un 
mediu ‘acid. 


72 


Intre aceste douá limite: alcalinilate sau stare normalá 
si aciditatea sau starea de coagulare, de floculalie; se des- 
fágoará toale fenomenele patologice, datorilä singurci a- 
acestei cauze. 

Ceiace am spus despre sánge se poate spune despre 
orice secretiune glandulará, în care micelii sar putea 
aglutiná, ar putea floculá. 

Dolda arälat cá produsele de excretiune ale microbilor 
mumiti patogeni, introduse întrun ser de sânge uman, 
dă loc la o coagulare micelară, care ajunge repede la 
maturitatea finală. Deci în acest caz, ceiace se numeşte 
otravă. nu ar fi decât o reacțiune intercoloidalá, o coa- 
gulare care duce la floculatia finalá. 

Chestiunea precipitárei coloidale a serului sángelui 
este de cea mai mare importanţă in medicină. 

Cánd privim la microscop o picáturá de bulion de 
bacil tific, microbi foarte mobili la inceput, devin aproape 
imobili,. cad sub forma de floculat, când le adáogim o 
picătură de ser luat dela un fific. 

Widal a tăcut din această reacțiune o metodă de sero- 
diagnostic, care are o importanţă capitală. 

O altă aplicaţie reacfionalä este în medicina legală în 
recunoaşterea sângelui omenesc. Un măcelar este acuzat 
de asasinat, are pe el pete de sânge, care se crede a fi 
sânge omenesc. Pata de sânge dilualá cu de 5000 de ori 
volumul său de apă, este tratată cu serul unui animal, care 
a fost în prealabil injectat cu sânge de om. Dacă pata 
de sânge se coagulează cu serul cu sânge de om, mace- 
larul este un asasin. 

Sângele mai floculeazá şi prin asa numită lovitură 
traumatică. 

Cu ocazia răsboiului un obuz de calibru mare căzând 
pe adăpostul unui căpitan de artilerie, membrul inferior 
drept al acestuia este prins sub dărămături. Soldul este 
foarte strâns sub dărămături, dar restul corpului liber şi 
indumn de orice urmă de ránire. Ofiterul care suferă putin, 
dă el singur indicatiuni de eliberare de sub dărămături. 
Integrilatea tuturor funcfiunelor precum şi inteligenţa ră- 
mân complecte. Dar după degajare, care a durat câtevă 
ore, devine palid presiunea sanguină scade repede şi după 
câtevă ore ofițerul moare. 

Opinia hirurgienilor este că prin lovitură s'a produs 
în punctul lovit o foxiná, iar şocul traumatic ar fi Q 
toxicemie. 

Dar in cazul acesta si in altele, timpul trecut intra 


73 


soc şi moarte a fost de câtevà ore: o toxiná ar fi avul 
timpul să lucreze înainte de a se eliberá cel lovit de sub 
därämäturi. De altfel, intrun caz analog, separându-se 
membrul strivit de restul corpului. rănilul a fost salvat. 

In realitate susțin partizanii floculafilor — nu a 
fost toxiná. Coloizii din organul strivit, prin actul vio- 
lent al şocului au suferit fenomenul coagulárei, conglo- 
merárei micelelor, iar aceştia — după eliberarea mem- 
brului aproape separat de corp prin faptul strângerei 
între dărămături — au trecut în torentul circulator, in- 
tocmai cum în experienţele fácute asupra animalelor, se 
introduc corpi streini cari provoacă prin adsorbtie aglu- 
tinarea în masă. 

Deci şi aici floculafia răspunde de tot. 


Arsuri. 


In ce priveşte arsurile se pretinde încă din secolul 
al XVJ-lea că partea corpului ars, din cauza unei tem- 
peraluri înalte, mortificată, distrusă, produce o otravă care 
răspândindu-se în tot corpul produce otrăvirea. Dar care 
este această substanță toxică? Nimeni nu a pututo izola 
sau identifică. Şi acum sar putea produce în aceste acci- 
dente otrăvuri pe care nu le putem produce prin acţiunea 
temperaturei înalte, asupra substanțelor organice? 

Este mult mai simplu să se admită, după cum se 
dovedeşte experimental că prin acțiunea temperaturei în- 
naltc, se produce o floculatie în membrul sau partea cor- 
pului ars. floculatia care trecând în curentul circulator, 
produce floculafie fatală şi definitivă. 

La fel se explică șocul produs prin insolafie prin 
răul de mare, prin amefealä sau prin lovituri psihice. 

Lovitura psihică prezintă iarăşi destule cazuri cu- 
rioase. 

Biologia contimporană dă prea puţină atenţie activi- 
táfi materiale a organismului, lăsând'o în domeniul fi- 
zilogiei sau a metatizicei. 

Ir. organismul viu însă este o activitate psihică tot 
atât de importantă casi cea materială. 

Când se striveşte un tesul, când se introduce in mod 
brusc o toxină sau o altă substanţă floculantá în sânge, 
când se irilă un nerv sau un plexus simpatic, agentul 
cauzal este material. 

Dar se pot deslántui fenomene patologice prin im- 
presii pur psihice. 


74 


Lovitura emoțională are înainte de toate un efect 
vasoumotor intens a cărui intensitate variază cu individul. 
Acest efect deslánfue prin marele simpatic toate actele 
reflexe care se traduc prin emotie, neliniste acută, res- 
piratie grea, tremuráturi, mişcarea picioarelor, paloarea. 
transpiratia rece or chiar sincopä. 

Dar efectul culminant al acestui dezechilibru este 
congestia internă care provoacă o presiune anormală in 
echilibrul lichidelor interne. 

Aceste deranjári de presiuni fac ca lichide diferite, 
separate prin membrane poroase sá treacá printrun fe- 
nomen de osmozá anormal, uncle în altele, amestecän- 
du-se. Din acest amestec resultá o floculatie, care dupa 
cazuri poate fi trecátoare — adicá se poate elimina — 
sau este permanentă. 

In emoție casi în infecţie cauza es este 
vesnic floculafia. 

Onorat auditor, cánd celulele au ajuns la maturitate 
Sar păreă că au atins 0 perioadă de pauză, o perioadă 
de echilibru vital, în care celulele uzate se menţin fără 
a sc mai inmulfi, în care coloizii dispăruţi sunt înlocuiţi 
de către viaţa celulară. De fapt acest echilibru aparent 
este de scurtă durată, căci după desvoltarea anato- 
mică şi fiziologică, urmează o perioadă de oprire foarte 
scurtă şi apoi senescenfa. 

Maturitatea normală a coloizilor duce în mod fatal la 
desvoltare. la maturitatea micelelor, iar maturitatea nu 
este decât un mers spre floculare. 

Cine zice tloculare zice moarte. 

Deci flocularea este în cadrul cunoştinţelor noastre 
actuale — un fenomen permanent si inevitabil. 

Singurul progres real ar fi să i se îndepărteze li- 
mita peste cea medie actuală. 

Studiul complect al coloizilor ar da — poale — cheia 
problemei. 

Toate încercările începute de către Brown-Sequard 
(1869 , continuate de Metchnikoff, de Pal, Steinach în 
Germania şi de Scharp în America, apoi de Voronoff 
sunt toate indreptate ín acest sens. 

lată în ce tel proprietăţile coloizilor, servese la ex- 
plicarea fenomenelor viefei,'a boli si a morți. 

Tot cu ajutorul coloizilor putem pune în evidenţă 
mişcarea veşnică, viata eternă a materici. 

Este vorba de mișcarea browniană. 


75 


Miscarea brownianá. 


Universul trebue considerat ca um vas închis, färä 
pereţi, din care nimic nu se poate perde; căci dacă din 
miliard în miliard de ani sar fi perdut câte un atom da 
materie sau de energic, ar fi avut timpul până astăzi 
-să se fárámiteascá, să dispară fără urmă. 

Avem deci inaintea noastrá un univers perfect, elern 
si neschimbat, care infäptueste si dirije o lume imper- 
fectä şi schimbátoare, o lume in care totul se agită dela 
astri până la electron, ca intro închisoare rigidă şi eternă, 
din care nu vor putea evadá niciodată. 

Deci, pe deoparte imobilitalea fixă a acestui tol care 
nu se poale mișcă nici de un micron în afară de el, fiind 
că acest „în afará de el“ nu există; iar pe de allá parte 
mișcarea perpetuă a tuturor părticelelor ce-l compun 

Tot ce vedem, tot ce poate impresionă simțurile noas- 
tre, nu este decât mișcare, iar mişcarea ea însăşi nu este 
decât materie dezrobilă, pulerea sufleleascä a materiei, 
iar materia ea însăşi nu ar fi decât o cristalizare vre- 
mclnică, a energiei. 

Un obiect, o fiinţă vie sunt compuşi din părticele si 
din goluri invizibile, golurile mai mari decât părticelele 
materiale, care sunt într'o mişcare eternă fără a linde vr'o 
dată către repaos. 

O ființă vie — în special — nu trăeşte decât cu 
condiţia ca să moară, dar chiar atunci părticelele in 
care sa descompus îşi continuă mişcarea lor în eternitate, 

O ființă vie nu are o forma bine definită decât din 
cauza simţurilor noastre limitate, care nu percep decât o 
porţiune limitată, o porţiune conturată. 

O. A. Soarele nostru — după cum am spus — născut 
dintr'o nebuloasă spirală, după ce a luat „canton“ în 
spatiusi încă în stare semigazoasä, învârtindu-se cu iuteli 
ameţitoare în jurul axei sale ideale a aruncat stropi în 
jurul său. i 


Planeta noastră şi ceilalţi sateliți — fárámáturi din 
soare — au moştenit forma şi regularitatea miscárei im- 


primate chiar prin naştere; formá şi regularitate pe care 
o păstrează în spaţiu si eternilate. 

Această mişcare tără oprire în infinitul mare, are 
replica exactă în infinitul mic, în electron, ultima expresie 
a materiei, suliat ireductibil a tot ce există. 

Si după cum o planetă invizibilă este în mişcare 


76 


vesnicá ín jurul unui sámbure invizibil, tol astfel gi elec- 
tronul se mişcă fără oprire în jurul unui centru in- 
vizibil. 

Dacă electronul scapă vederei noastre si nu se inve- 
derează decât prin sarcina electrică pe care o poartă; 
putem pune în evidență această mişcare in mod indirect. 

Mişcarea valurilor mărei nu se vede depe un {arm 
îndepărtat, dar dacă în câmpul vederei unui observator 
trece un vas, se vede— pe lângă mişcarea de înaintare — 
si o mișcare de legănare a corábici, distinctă de cea 
de înainlare. Această este datorită mişcărei invizibile a 
undelor lichidului. 

Dacă intro picătură de apă sub microscop, punem 
firisoare materiale destul de mari pentru a fi văzute la 
microscop şi destul de mici pentru a îi expuse loviturilor 
moleculare ale apei, vom vedeă în câmpul microscopului 
un adevărat furnicar dezordonat al acestor părlicele solide. 

Această mișcare a-fost numită brownianá, în amin- 
tirea botanistului englez Brown, care a descopcrito în 
1827. dupá descoperirea obiectivelor acromatice. 

Ce trebue sá infelegem prin miscare browniand? 

In scara ordinará a observatiilor noastre, toate par- 
ticulele unui lichid ín echilibru ne par imobile. Dacá 
punem însă in acest lichid un obiect greu, o sferá de 
metal de exemplu, aczasta cade vertical la fundul vasului, 
iar odată ajunsă acolo numai are posibilitatea să se ri- 
dice prin ea însăşi la suprafaţă. Aceste sunt noţiuni ta- 
miliare dar nu au valoarea decât pentru dimensiunile 
care cad în scara ordinară a observatiunelor noastre. 

Să facem însă această observaţie la microscop. In- 
tro picătură de apă să punem gräunfe mici, de dimen- 
siuni microscopice şi ele. Vom vedeă cum aceste firisoare, 
în loc să cadă vertical, par insufletite de o mișcare foarte 
vie şi pertect dezordonată. Ele se duc, se întorc, se urcă; 
se scoboară fără a luă vr'o dată atitudinea unor corpi 
ce ar tinde către repaos. | 

Este miscarea eterná! 

Această descoperire feericá, care dädeà la iveală viaţa 
neînchipuilă a tot ce pare fără viaţă, care mărturiseşte 
şi consacră mişcarea perpetuă, nu a atras prea mult 
atenția savanților timpului. Ea eră atribuită unor cauze 
accidentale: trepidafiuni, schimb de temperatura, influ- 
enta luminei care luminează, natura lichidului, etc. Când 
s'au suprimat aceste cauze, nu sa schimbat nimic în ca- 
racterul miscárei eterne. 


77 


In interiorul unei celule vii, inchise, de unde apa nu 
se poale evaporá, se poate observa agitarea brownianä, 
zile luni, ani; in incluziunele de cuarţ stă închisă apa de 
milioane de ani, iar mişcarea este aceiaşi caşi cea din 
primele începuturi stabilind astfel o continuitate vie în 
eternitate. 

Dar această mișcare nu este particulară apei, ori- 
care ar fi fluidul şi oricare ar fi corpul, particulele lui 
ultime sunt în aceiaşi agitare eternă si nestäpänitä de 
nimic. 

In lichide moleculele solide sunt bombardate de cele 
lichide care sunt încă mobile, iar mişcările aceste neechi- 
librându-se cu nimic, mișcarea este pertect dezordonală. 
In gazuri mișcarea este si mai energică. Moleculele de 
aer — ne spun cei ce-şi petrec viata studiindu-le — se 
mişcă cu iufeala unui glonț de puşcă şi înainte de a 
intră în plămânii noștri, tiacare părticică de aer ridică în 
mersul său corpusculi vizibili la microscop. 

Ca sá ne dăm seama de puterea desfășurată din 
mişcarea brownianá, să presupunem că această mişcare 
sar produce in dimensiunele scărei umane. 

Invingänd mai întâi formidabilele legi ale gravita- 
tiunei. care infráneazá orice energie, am vedeà, de exemplu 
cum cărămizile cari servesc la construcţii, se ridică dela 
sine cu O iufealä dela o distanţă pe care nu o mai putem 
urmări. Nu ar fi vorba aici de o pulere nouă, puterea 
si posibilitatea este aceiaşi in infinitii mici, casi în ordinea 
mormală. Şi dacă lucrurile nu se întâmplă la fel, este din 
cauză că intervine unul dintre cei mai misterioşi si mai 
formidabili factori hotărâtori: timpul sau a patra di- 
mensiune. 

Timpul nu contează ca dată, el este cel mai puternic 
dintre energiile cosmice, un adversar pe care nimeni nu 
Pa învins. 

O lume durează cu atât mai mult, evoluează cu atât 
mai încet, cu cât masa este mai mare. Timpul pentru 
moleculă este foarte grăbit, nu durează nici o clipă, ne 
pare vertiginos. | 

Pentru cárámizi cari confin miliarde si miliarde de 
molecule, timpul va fi de miliarde de ori mai incet. 

Aşă că dacă am reveni după milioane de secole am 
puteă găsi — poate — cărămizile așezate la ultimul etaj 
al clădirii. Nu ar fi prudent, să ne bizuim pe concursul miş- 
cărei browniane pentru a deveni proprietari de imobile. 

In mișcarea brownianá ar fi vorba de o mișcare per- 


78 


petuá de a doua specie, de o mişcare fără importanţă 
practică, de care se poate să nu ţinem socoteală, dar 
asta nu însemnează că ea nu există. 

Pentru infinitul mic legile trebuesc vázute in scara 
lor de miccime. fárá aceste conditiuni, Jegile noastre pä- 
mintesli ar päreä false. 

Să presupunem că corpul nostru, in loc sá aibe 
dimensiunele obicinuite de 1,70—1,75, nu ar depăşi un 
micron şi că ne-am plimbă într'o dimineaţă cu soare pe 
o foaie de varză. Vom întâlni globuri transparente, pică- 
turele de rouă, care în loc să curgă, sar rostogoli pe 
foaie ca nişte globuri enorme de cristal de două mii de 
ori mai mari decât noi. Dacă unul din aceste globuri 
sar turti, sar preface întrun lac enorm, în care O bará 
grea de oţel, un ac, în loc să cadă la tund ar pluti la 
suprafaţă. lată ce idee ne-am tace noi despre orizon- 
talitatea apelor si despre puterea gravitafiunei. Am scrie 
un tratat de fizică în care am spune că apa în repaos are 
forma unui glob si că corpii mai grei decât apa plutesc 
la suprafață. | 

Sunt fenomene aceste supuse le aceleasi legi, dar pe 
care stiinfa noastrá fäcutä dupa talia noastrá, le inter- 
preteazä prin mijloace care par cä fac exceplie dela legea 
generalá. 

Un lucru rámáne insá definitiv stabilit. Universul 
imobil este sediul unei miscári permanente si aceasta 
mişcare este legea lui esențială, singura lege a vieții lui 
interne 

Lucrul este astfel condiţionat, existența materiei este 
astfel subordonată mişcărei încât, dacă această sar opri 
o clipă, nu ar fi o simplă prăbuşire ci o nimicire instan- 
tanec. Nu ar fi nici moarte, căci moartea încă reprezintă 
cevă viu. 

In locul a tot ce a fost sar săpă un gol în haos, 
timpul el însuşi ar dispăreă, cu tot trecutul lui nemárginit. 

Aceste intuitii au fost cuprinse în concepția lui Buda 
despre lume, care în marea cauză elernă a dal cea mui 
grandioasă interpretare indentitätii între spirit si ma- 
terie, între existență si neființă. 

lar stinta noastră actuală sar pärcä că este o strá- 
lucitä confirmare a concepţiei budiste. 

Prin mişcare brownianä se ridică primul colţ al vă- 
lului de peste enigma eternă; este prima fereastră peste 
nesfârşitul misterului ce ne invalue, iar coloizii prin mi- 
celii lor vizibili la microscop, sunt singurii în stare sá 


79 


ne deá un semn evident despre ciocnirile moleculelor in 
miscare. 

Einstein prin deductii teorelice, iar Perrin prin ex- 
periente. au arälat realitatea constintii acestor mişcări. 

Si dacă sar păreă că acest folos nu are nicio va- 
loare imediată, dacă această aclivitate in timp şi spațiu 
nu arc niciun înțeles pentru mintea noastră împinsă la 
limita sfortärei ci; trebue sá mărturisim că nemiscarea 
fără început şi fără. sfârşit, adică neantul absolul; ne-ar 
fi încă si mai greu de conceput. 

O. A. De îndată ce omul dezrobit de grija preocupá- 
rilor materiale, a simtit sufletul sáu ridicándu-se mai 
presus de al celorlalle animale, a conceput frumusetea 
cercctárilor dezinteresate. 

Jucărie încântată sau victimă inconștientă a Nalurii, 
cl a consacrat cea mai bună parte a cugetării sale pentru 
a înţelege şi prevedea. Această operă cuprinde toată no- 
bletez si măreția lui. 

Si este interesant O. A. să revenim la primele di- 
buiri ale cugetärei omeneşti. 

Gândiţi-vă că pe un sol abia răcit, la suprafaţa unui 
glob de foc, pe un sol încă în convulzii de încrețire si 
în mişcarea sălbatecă a cuprinsului de apă, grăbit să 
umple golurile oceanelor; într'o atmosferă sfâsiatä de 
fulgere şi de răgetul fiarelor sălbatice de tot soiul, în- 
tro atmosteră stăpânită de bubuitul vulcanilor în for- 
matie si a tunetelor fără sfârşit; acolo sa zámislit prima 
cugetare omenească, plantă fragilă, care n'a încetat o 
clipă să se desvolte. 

Martori şi martiri a celor mai înspăimântătoare mă- 
celuri. martori a unor cataclisme în care binele şi răul, 
adevărul şi minciuna se contundă. In care orice noţiune 
de milă şi dreptate dispar în prăpastia deschisă din am- 
bitia si trufia popoarelor sălbatice; în mijlocul acestui 
dezastru sfâsiitor, şi în aceste nopţi sinistre, sa silit o- 
mul de ştiinţă să ridice facla strălucitoare a cugetärei 
omeneşti. 


La urma conferinţei s'a proectat filmul mişcărei browniene, executat 
la Şcoala Politechnică. 


8. 


Oameni mari in Románia-Micá 


Conferinţa d-lui Stefan C. loan, ținută în seara de 6 Aprilie 1930. 


(Rezumat) 


In fata unui public foarte numeros conferentiarul in- 
cepe prin a descrie starea de lucruri in principatele duná- 
rene de la sfârsitul domniei fanariotilor şi până in preaj- 
ma revolutiunei dela 1848. Apoi face o comparafiune 
intre lumea de azi gi acea din trecut si constatand pro- 
gresele efectuate pe toate tárámurile, dovedeste ca aceste 
progrese nu sunt datorite nici intámplárei, nici divinitáfei 
ci oamenilor cari au muncit. 

D-1 Stefan Ioan criticá afirmatiunea riscatá ce s’a 
facut nu de mult la noi că întregirea neamului românesc 
este opera numai a bunului D-zeu, uitându-se se vede cele 
spuse chiar în cartea sfântă că însuşi D-zeu a recomandat 
apostolului Petru, care-i cerea să-l ajute ca să nu se înece: 
„Petre, dă din mâni!“ Acest mare adevăr este exprimat 
foarte bine şi în proverbul francez: „Aide-tot seulement 
et Dien taidera”. 

Şi noi vechiul regat eroic, am dat grozav din mâni, 
în înţelesul celor arătate în cartea sfântă, am făcut jertfe 
mari si nici astăzi nu Sau vindecat încă in mod complect 
rănile. Dar, in contra acestei afirmári, din fundul mor: 
mintelor protestează energic cele câteva sute de mii de 
eroi care au udat cu sângele lor nobil câmpiile de luptá; 
protestează deasemenea nenumárafii invalizi, mutilafi si 
schilozi, care tráesc o viaţă neagră plină de privafiuni, 


81 


dar se mandrete cu jertfele ce au făcut pentru neamul 
lor. 

Ideile care au predominat în secolul trecut, ideia 
libertátei şi a nationalitäfei au realiat, graţie geniului lui 
Cavour, unitatea Italiei, desi această ţară devenise după 
1815 o simplă expresiune geografică. 

‘Si la noi, fara Ion Brátianu, M. Kogálniceanu, frații 
Golesli, Rosetti, Costache Negri, si acum în urmă lon I. C. 
Brátianu. acel stejar falnic si viguros doborâi de trăsnet, 
nu s’ar putea explica nici renasterea şi mai puţin încă 
Unitatea nationalá. Ei au apárut in momentele extrem de 
grele şi decisive, când se impunea o luptă uriaşă ca sá 
fim salvaţi şi au pus umărul lor pentru a urni din loc 
carul destinelor române, înnămolit în balta cea noroioasă 
a trecutului; oameni mari, care astăzi aparţin istoriei, în- 
zestrati cu voință puternică, judecată solidă si nemärginitä 
iubire de patrie. 

Conferentiarul expune cu o mare abundență de amä- 
nunte cât au suferit țările române de pe urma protectora- 
tului rusesc, mişcările revoluţionarilor de la 1848, divanu- 
rile ad-hoc. Unirea mică, domnia bogată în fapte a regelui 
Carol, războiul pentru independenţă, ridicarea fárei la 
rangul de regat şi apoi organizarea Statului prin munca 
fără preget a mánunchiului de uriasi ai neamului, avánd 
in frunte pe Ion Brátianu, care cu mana sa hotárátá 
avansa acul de pe cadranul istoriei. El mai se prezintá 
ca un enorm curcubeu, pornind plin de incurajare din 
chiar mormántul lui Tudor, luminánd puternic taza cea 
mai fecundá din istoria noasträ şi prelungindu-se până la 
închegarea regatului, puternic şi impunător. 

D-l Ştefan loan trece în revistă şi pe bărbaţii de stat 
care au ilustrat partea a doua a domniei regelui Carol, 
după lon Brătianu şi insistă mai ales asupra rezolvărei 
marei crize financiare de la 1901 numai prin economii 
de 10°/, asupra bugetului, dela salariu Regelui si diurnele 
parlamentarilor până la cel mai umil funcţionar. Dea- 
semenea este pusă în lumină frumoasa activitate a lui 
Spiru Haret. intemeetorul Cooperafiunei si organizatorul 
învățământului de sus până jos, de pacea dela București 
din 1913 când am dobândit Dobrogea-Nouă şi despre 
participarea noastră la războiul întregirei neamului, — 
exprimându-și regretul că până acum nu Sau ivit poeţi 
si artişti cáre să imortalizeze vitejia soldaţilor noştri dela 
Mărăşeşti şi intrarea trupelor române la Budapesta, unde 
am salvat Europa de pericolul comunismului. 

6 


82 


Conferentiarul, după ce arată că generatiunea de eroi 
din România-Mică şi-a făcut pe deplin datoria, face un 
călduros apel generafiunei de astăzi să lupte pentru con- 
solidarea Romániei-Mari: prin muncă serioasă pe toate 
tărâmurile, cultură, dreptate, ordine şi mai ales prin uni- 
rea fráfeascá, sá nivelăm Carpaţii, după cum am secat 


Milcovul! (Vii aplauze). 


SERIA 59-a (1930 — 1931) 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


1. 


Puterea vointei. 


Conferinţa d-lui prof. Stefan C. Joan, ținută in seara 
de 16 Noembrie 1930, 


(Rezumat) 


Aseará la ora 9, d. prof. Stefan C. Ioan a deschis a 
59-a serie de conferinte a Ateneului Román, vorbind in 
fata unei sali arhipline, despre: Puterea voinfei. 

Conferentiarul a exprimat urári cálduroase M. S. 
Regelui Carol al II-lea, dorindu-I o domnie lungă si glo- 
rioasá pentru prosperitatea patriei. 

Gándul i s’a indreptat apoi la Constantin Exarcu, 
cel dintái presedinte al Ateneuluï Román, sub a cärei 
energică inițiativă s'a ridicat falnicul palat al Ateneului. 
Sub actualul preşedinte d. dr. C. Angelescu, această in- 
stitutie îndeplineşte rolul de înalt factor de cultură na- 
tionalá, 

Intránd in miezul conferinfei, d. Stefan Ioan a arátat 
progresul pe care l-a facut omenirea in diferitele mani- 
testări intelectuale. Prin ştiinţă, omul a pătruns tainele 
naturei, asupus pe unele din ele, încât secolul nostru se 
moate numi numai al aburului, electricității şi elicei. 

Aceste cuceriri nu se datoresc întâmplării, ci unor 
voințe omeneşti. Omul superior, înzestrat cu geniu creator, 
este menit să născociască lucruri noui şi să deschidă ori- 
zonturi necercetate, 

Superioritatea acestor oameni se datoreste unor centri 
nervosi de voinţă şi judecată. 


86 


Dupá raportul dintre vointá si judecatä, avem mai 
multe feluri de oameni superiori: Oamenii cu voinfä tare 
şi judecată profundă: stăpâitorii de popoare: oamenii de 
voință tare. dar cu judecată slabă: cei ce supun mulțimile; 
oamenii cu judecată profundă, dar cu voinţă slabă: doc- 
trinarii, filosofii. Ei nu iau contact direct cu mulţimea, ci 
născocesc idei cari, vulgarizate mai târziu în popor, pot 
să provoace reactiuni. 

i In continuare, conferentiarul arată, că forţa miste- 
rioasá a oamenilor de vointá, este prestigiul personal 
care farmecă şi stăpâneşte mulţimea. Aşa se explică pu- 
terea misterioasă a lui Isus, Mahomet, Pericle, August, 
Napoleon.. lar condiţia de căpetenie a prestigiului per- 
sonal, este succesul. Succesul lui Cesar în Galia, i-a asi- 
gurat acestuia un prestigiu nefármurit. 

i Dupáce conferentiarul a examinat ideile şi credinţele 
fundamentale ale diferitelor epoce ale istoriei, legându-le 
de personalităţile voluntare cele mai proeminente, d-sa a 
stăruit asupra ideilor de libertate si naţionalitate din se- 
colul trecut, când, datorită unor oameni de voință, ca 
de pildă Cavour, Italia şi-a înfăptuit unitatea naţională, 
iar la noi, Ion Brătianu si Kogălniceanu au înfăptuit re- 
naşterea noastră naţională. 

A evocat apoi cu slavă figura marelui Rege Ferdinand, 
a cărui voință a înfrânt legături ancestrale, a suferit cal- 
varul rásboiului, cu credința nesdruncinatä in isbända 
noastră și înfăptuirea idealului naţional. 

In fine, d-sa a stăruit asupra generaţiei postbelice, 
care se caracterizează printr’o lipsă de voinţă. Cercetând 
mai ales domeniul literaturii, scriitorii tineri, în loc sa 
faci apologia voinţei si a datoriei celor sacrificați pen- 
tru întregirea neamului, se folosesc de termeni cari mole- 
şesc spiritele şi pregătesc pe sceptici şi pesimisti. 

E de datoria tuturor, să conlucreze la formarea de 
caractere tari, singurele în măsură de a se împotrivi alune- 
cărilor pripite şi răutăcătoare şi de a arătă calea cea 
pe ral către care trebue să tindă omul stăpânit de 
un ideal, 


2. 


Infäptuitorı 


Conferinfa d-Jui Gr. L. Trancu lasi. rostitä la Ateneul Román in seara 
de 23 Noembrie 1930. 


(Text) 


Orizontul este intunecat. 

Viscolul s’a abátut asupra plaiurilor noastre. 

Západa acoperá cámpiile. 

Drumurile sunt troenite. 

Călătorul stă la încrucișarea lor. Nu ştie încotro sa 
apuce. 

Din zăpada strălucitoare, prin ghiata rece, câte un 
firicel de iarbă, un ghiocel, îşi face drum, răzbate, anun- 
tand că lumea nu sa sfârşit, vestind nădejdea zilelor 
de mâine. 

Trăim timpuri grele. 

Se seamănă şi pe furtună! 

Popoarele, ca si oamenii, au o voinţă fermă, nestră- 
mutată întru împlinirea menirei lor istorice. 

Adesea turburări trecătoare le silesc sá se abată de 
la drumul lor drept. Mestesugul este ca subt această tur- 
burare trecătoare, să găseşti stânca puternică, blocul de 
granit, rolul istoric al poporului. 

Neamurilor, ca şi oamenilor izolaţi, li se poate spune: 

„Ihr sucht die Menschen zu benennen, 

„Und glaubt am Namen sie zu kennen, 

„Wer tiefer sieht, gesteht sich frei, 


„Est ist was anonimes dabei. 
(Goethe) 


— 88 


In fiecare individ, în fiecare popor, este ceva nebănuit, 
nevăzut, care Îi alcätueste forța si îi hrăneşte puterea. 

In suferința lui, poporul învață să găsească bucurie. 

Din durerile sale, trage nădejde şi aspirație pentru 
viitor. 

Nu aşi avea decât să evoc timpurile grele trăite la 
Iaşi, atäl de uşor uitate. 

Sfârşitul lui Decembrie 1916. Armata noastră se re- 
trage în dezordine. Pe şoseaua dintre Roman si Iaşi, sol- 
dati stingheri. vite părăsite, tunuri abandonate, muzicanți 
rázleti. Muzicantii aceştia trebuaiu să cânte triumful, iz- 
bânda noastră. 

Sfârşitul lui Decembrie 1916, începutul 1917. 

Piața Unirei. Un regiment refăcut, mergea parcă pen- 
tru prima oară la războiu. Cu fanfara în frunte, în sune- 
tele marşului ,Sembre et Meuse”. 

Era rândunica anunțând primăvara zilelor cari au 
urmat. 

Scepticii spuneau: cu o rândunică nujse face o primă- 
vară. Optimist îndărătnic cum sunt, afirmam: O rándu- 
nică nu face primăvara; o rândunică anunță primăvara! 

In Ianuarie 1917, în mijlocul dezastrului, scriam în 
ziarul ,Miscarea” dela Iaşi, o serie de articole intitulate 
„Pregătirea triumfului”. 

„Pregătirea Triumfului” în timpul acelui prăpăd?! 
Aveam intuitia zilelor mari pe cari o sá le trăim, nădejdea 
de mai bine. 

Sträbätusem cu gândul către acea stâncă puternică gi 
de neînvins: voinfa de fer şi menirea istorică a neamului 
románesc. 

(Aplauze prelungite si indelung repetate). 

Parlamentul dela Iasi. In 1918 a fost dat sá ni se 
supuná dezbaterilor cea mai tristá si mai umilitoare lege. 

Trebuiau amnestiati trädätorii ţării Româneşti. Nu 
erau ertaticeicari au fost buniRománi sicari lucraserá 
impotriva puterilor centrale. 

Imi aduc aminte: o zi de toamná, o dupa amiaza tri- 
stă si ploioasă. Miam urcat la tribună. Din adâncul sulle- 
tului am înältat spre cer rugäciunea, pe care Poetul 
Cerna o rostise atunci când Ruşii sărbătoreau o sută de 
ani dela rápirea Basarabici: 


„Lu Doamne-al Slavei, Duh ce n’are nume, 
„Lu care-ai vrut să fim şi noi pe lume, 
„Nwntoarce dela noi auzul tău, 


89 


„Puţini suntem şi mică ni-i fáptura, 
„Și dragostea mai mare ni-i ca ura, 
„Dar prea slujim la dușmani de ilău, 
„In ziua înfricoşată — a răzbunării, 
„Auzi-ne tu, Doamne-al Indurării, 
„Incinge braţul nostru îndoliat, _ 
„Revarsă în el puterea ta cerească, 

„Fă dintre noi, o Doamne, să pornească, 
„O piatră pentru noul Goliat”. 


Dumnezeu ne-a ajutat: Goliat s'a prăbuşit prin pia- 
tra svârlită de micul popor românesc! 

Forţele unei țări trebuesc necontenit indiguite. Marele 
filozof Emerson spunea: „Odinioară aburul eră dusma- 
nul omenirei. Făcea victime; pricinuia răni; dădeă moar- 
tea. Au trebuit să vină inventatori, cari :sá transforme abu- 
rul din duşmanul omenirei în prietenul ei, să-l facă agent 
al civilizatiunei”. 

Tot astfel, forţele poporului lăsate la voia întâmplă- 
rei, pot fi dăunătoare, pot aduce pieirea. Organizate însă, 
dau viaţă, pregătesc viitorul, asigură succesul. 

Colas Breugnon, întâlneşte in viaţă toate durerile cari 
pot copleşi un om. In timp ce flacărele îi mistue averea, 
el exclamă: „Moins j'ai, plus je suis”. 

Din conjugarea acestor două verbe „avoir” şi ,étre” 
izvorăşte întreaga filozotie a vieţii. 

Ce nenorocire ar fi, dacă s'ar conjuga aceste verbe 
în mod contrariu: „plus j'ai, moins je juis”! 

Ei bine! Tipul creat de Romain Rolland, Colas Breu- 
gnon, în mijlocul dezastrului, repetă fraza care trebue să 
ne cäläuzeascä pe toţi: „Sourire, ca n'empeche pas de sou- 
ffrir, et souffrir n'a jamais empeche un bon français de 
rue”. 

In fata nenorocirilor sá surâdem, fiindcă a surâde nu 
înseamnă a dezarma; înseamnă a dezarma pe duşmanul 
tau, greutätile cari coplesesc in fiecare clipa. 

Dacá sala Ateneului nu are incá zugrávitá marea 
frescă, ea ‘are în schimb fresca realizărilor. 

Aici s'a adunat primul parlament al României Mari. 

Destinul a vrut ca în această sală să propun primele 
legi ale muncii şi ale asistenței sociale în România. 

In timpurile acelea, nu se ştia măcar, nici ce însea- 
mnă acest impodenrabil. reprezentat prin cuvântul mun- 
că sau asistenţă socială. 

Nu se ştia că în tranșee se făurise o lume nouă, că 


90 


fortele vii cari dormitau ín constiinta colectivá s'au tre- 
zit. Indivizii au dispărut, înecându-se in massele gene- 
roase cari topesc totul ín cale. 

In transee s'a făurit o nouă concepție a vieţii, Räz- 
boiul acesta mare, nu a fost ca războaiele de odinioară, 
tapta unor entuziaşti izolați. 

Un autor trancez a scris o piesă de teatru: „Le Tom- 
beau sous Parc de triomphe”. 

Critica adusá acestei piese a pornit dela ideea urmá- 
toare: a intrebuintat cuvinte mari, pretenfioase, cari se 
potriveau rázboaielor de odinioará. Un vileaz se punea 
in fruntea cátorva sute sau mii de oameni, arunca un 
cuvânt de îmbărbătare, ráscolca entuziasmul şi pornea 
la luptă: 

Era ,animatorul”. 

Rázboiul acesta insá a fost opera tuturor. 

In adáncul transeelor, in laboratorii, in cancelarii, 
în şcoli. în spitale, pretutindeni, mulţimea anonimă a con- 
tribuit .la realizarea victoriei adevărate. 

Erau „înfăpluilorii”. 

Prin cine este simbolizat acela căruia i se datoreşte 
triumful războiului? Printr’un „erou necunoscul”. 

Ce reprezintă „eroul necunoscut”? Reprezintă marea 
mulţime anonimă care a făcut şi realizat războiul. 

Această mulțime anonimă s'a străduit, sa frământat, 
a sângerat. Acum trebue să-și primească răsplata. 

In cinstea ei arde „flacăra sfântă”. 

De aceea arta şi ştiinţa sau democratizat. Ele sunt 
în slujba mulțimilor. 

‘ Odinioară arta eră apanagiul aristocraților, a mo- 
1.arhilor. - 

Intr'un castel izolat, în fata câtorva favoriţi, aveau 
satisfacția să asculte pe marii artişti. 

Astăzi lumea înreagă, fie prin concerte publice, fie 
prin radio-difuziune, pretutindeni, peste hotarele ţărilor, 
peste barierele oraşilor, peste închizăturile caselor, arta 
pătrunde aducând mângâere, nădejde, în colţurile cele 
mai modeste, mai îndepărtate. 


Doamnelor şi Domnilor, 
Vorbesc în această seară, complectând o trilogie, care 


a trăit totdeauna în sufletul meu şi a cărui plan Pam fáu- 
rit încă acum trei ani. 


91 


Am vorbit în primul an despre „Animalori”: acei 
cari puteau, ca din adâncul sufletelor omeneşti, să ex- 
tragă forte nebnuite, necesare acţiunilor şi operilor mari; 

Am vorbit apoi despre ,Creatori”: acei oameni obse- 
dati de um gând, de o idee, putând: să traducă într'o operă 
oarecare, intenția şi voinţa lor. 

De data aceasta vă vorbesc despre „Infăpluitori”: 
despre organizarea forţelor de înfăptuire: munca, natura, 
mediul, maşina, capitalul, etc... Forţele acestea sunt atât 
de puternice, încât autorii înmulţesc indivizii cu Hors 
power (cai putere) obţinând un tip al lumei moderne, 
care se cheamă „Homo Economicus”. 

Majestatea sa Maşina! înalță individul la forțe ne- 
bănuite. 

Mă gândesc în această seară la toţi acei artişti ano- 
nimi, care au creat figurile de piatră ale catedralelor, or- 
namentele în fier, cari n’au pus în piatră odată cu geniul 
numele si vanitatea lor. 

Au pus ceva mai rar: bucuria de a infáptui. 

Má gândesc la „omul colectiv” pe care Iohannes Be- 
cher ni-l zugráveste in poezia sa: cu mii de picioare: un 
corp!; o mulfime de milioane: o inimá, o viafá, un pas! 

Fără a fi „rabotul” zugrăvit de Czapek in R. U. R. si 
nici standardizarea omului din Babitt a lui Sinclair Lewys 

Aceastá multime anonimá, marele Goethe o recunoa- 
ste si O apreciazá, atunci cánd puternica lui intuifie des- 
luseste problema actuală a rationalizärü: 

„Das sich das grósste Werk vollende, 
„Geniigt ein Geist un tansend Hánde”. 

Nu vreau sá vă vorbesc despre acest ,,Spirit”, despre 
acest „Geist, care a format obiectul conferințelor mele 
anterioare, dar despre acele „Tausend Hände” cari tre- 
bue să înfăpluiască opera de consolidare, de propägire 
a patriei noastre. 

Opera aceasta se realizează printr’un circuit al intregei 
civilizatiuni. Este o interpreconetizare spiritualá, intelec- 
tualá a elitelor. Mergem la Paris sá admirám Gioconda, 
la Dresda sá admirám Madona Sixtiná. Grigorestii sunt 
admirafi de stráini in muzeele noastre. Bethoven este cu- 
noscut la noi cum este cunoscut in Germania si Franta. 

Circuitul întreţine vie conlucrarea tuturor fortelor in- 
telectuale. Aceastä interdependentá spirituala a elitelor, 
este permanentá. De aceia, o capo d'operá, pentru a fi in- 
ternationalá, trebue sá fie umaná, eterná, universalá. 

Mi-a duc aminte in clipele acestea, despre o carte cu 


92 


care wam mángáiat în timpul războiului. O carte a lui 
Dimitrie Moruzzi. 

La 1854—55, poporul román era cam in aceias situ- 
atie ca la 1916—17. 

Boerimea română eră adunată la Chişinău, iar tara 
impresuratá de dusmani. 

Moruzzi a scris atunci „Pribegi în fară străină”, o 
carte în care spune: 

„Trec Domniile şi stăpânirile; trec náválirile şi nává- 
„litorii trece securea prin codrii de stejari. Trei lucruri 
„nu trec niciodată: locurile, limba, si vlaga unui neam. 

„După stejarul abătut, porneşte lăstarul; dacă nu 
„lăstarul, apoi ghinda incolteste şi răsare. 

„In fiecare ceas moare câte un român, dar se nasc 
„trei în locul lui, iar limba nu numai că nu piere ci se 
întinde, 

„Chiar munţi de sar prábusi, izvoarele de ar seca, 
„văile de s'ar umple, tot nu sar schimba sfânta noastră 
»tarină, pentru că e plămădită din cenuse şi sânge de 
„moldovean”. 

„Apa trece, pietrele rämän! (Ovatii prelungite). 

Ei bine Doamnelor şi Domnilor, in ce priveşte vlaga 
poporului nostru, nebánuita lui putere de rezistentá si de 
munca. bunátatea si delicatetea lui, sá-mi dati voe sá vá 
poveslesc o mică amintire dela Galaţi. pentruca sá puteţi 
aprecia fondul adânc al sufletului românesc. 

Murise un descendent a unei mari familii; străbunii 
săi au fost domni. Impreuná cu D-l Alfons Dall’orso 
îngrijeam de acest bătrân. 

L'am internat la Spitalul Elisabeta. După câteva zile 
a murit. 

Domnul Dallorso s'a dus să-l îngroape. Trebuia să-l 
prohodească la Biserica Sf. Gheorghe — Modest. Când 
convoiul acesta umil s'a oprit în faţa bisericii, s'a încru- 
cişat cu cortegiul funebru al unui ţăran din Lozoveni. 

Cortegiul ţăranului nu avea zece lei să plătească taxa 
bisericii. Atunci Dl. Dall'orso a plătit el această taxă. 

In faţa altarului, la judecata supremă, acolo unde 
nu mai este diferență între scoborätorul din domni si cei 
umili din popor, se găsea în (acea clipă un boer siun ţăran. 

Fi bine, rudele ţăranului, în semn de recunoştinţă 
pentru cei zece lei plătiţi, plângeau pe boerul ale cărui 
rude nu s'au obosit să vină la înmormântare. 

Vedeţi ce înalt sentiment de delicateţe träeste in stra- 
turile adânci ale acestui popor. 


93 





Deaceia Doamnelor si Domnilor, chestiunea care mă 
inleresează pe mine, este de a găsi sub aparențele înşelă- 
loare. acel element care alcátueste fondul și frumusețea 
sufletului poporului nostru. Ceeace mă interesează, este 
de a găsi România adevărată, care s'a zămislit în cursul 
unor vremi de aprigă frámántare, izbutind să-şi creeze o 
demnitate, un rol, România care fără îndoială are de îm- 
plinit o misiune isorică faţă de civilizata umană. 

Un autor francez vorbea recent despre cea de a treia 
Frantá. 

La un moment dal erau fatá in fatá douá Frante: a 
bisericii şi a revoluţiei; Franţa lui Silabus, Franţa dreptu- 
rilor omului. 

Intre aceste două rivale, a apărut cea de a treia, care 
munceşte şi strádueste cu înverşunare, care sa luptat în 
transce, a rezistat la Verdun şi a învins la Marna: 
Franța de azi. | 

România pe care vreau s’o găsesc, nu este România 
politicianilor, Romania aparentelor a främântärilor tre- 
cäloare. Vreau să găsesc stânca puternică, granitul ace- 
lei de a treia Românii, a României sănătoase, care a lup- 
tat la Mărăști, Mărăşeşti şi Oituz, a învins vicsitudenele 
unei istorii vitregi, pentru a-şi câștigă dreptul la viaţă, 
dreptul de a se afirma laolaltá cu toate tärile de culturá 
si civilizatie. 

Romania care a luptat, a rezistat, a plâns, a învins. 
(Ovatiuni prelungite). 

Dar pentru ca o ţară să trăiască, are nevoe in pri- 
mul rând de cultură. Soarele şi roua dimineţii sunt deo- 
potrivă de darnice cu toate vietátile. 

Sunt unele trunchiuri cari distilează flori, altele cari 
dau otrăvuri periculoase. Depinde de trunchiu. 

Cultura trebue înlesnită tuturora, să lumineze pe toţi 
deopotrivă. 

Din nenorocire însă, acest popor care acum zece ani 
eră obligat să-şi aducă copii la şcoală cu arcanul, eră pus 
la amendă dacă refuza să-şi trimeată copii la lumina, toc- 
mai dupá cum, firul de piatrá care prinde a strábate de 
sub piaträ pentru a Cersi o razá de soare, acestui popor 
i se tae avântul. iar şcolile in loc sá fie inmultite sunt des- 
fiintate, imputinate. 

Sunt ţări cari în timpul somajului si ca un leac îm- 
potriva lui, au înmulţit şcolile şi anii de învățământ. In 
Anglia, Germania, una din măsurila luate împotriva soma- 
jului este prelungirea scolaritátii. 


94 


Din nenorocire, noi avem şomaj in toate păturile 
muncitoare Şeoala in loc să fie prelungită, este dimpotrivă 
impulinatä, rărită. 

Un popor ca să poată merge: înainte, are nevoe să 
stabilească necontenit legături între divin si pământesc. 
Toate bucuriile naturii n'au sens, dacă nu sunt cayoscute 
de muritori. 

Raza de lumină nu devine într'adevăr rază, decât 
atunci când soarbe o privire contemplativă, iar apusul 
soarelui nu este o minune, decât atunci când se reflectă 
pe retina unui ochiu omenesc. 

După cum omul ca să nu piară are nevoe de divin, 
divinul are nevoe de oameni, martori ai puterei sale. 

Dar golul acesta între divin şi pământesc, trebue 
umplut cu poezie, imaginaţie, elan, avânt, 

După cum eterul umple spaţiul intermediar între cer 
şi pământ, tot astfel poezia umple prăpastia între părţile 
înalte şi joase ale spiritului, între Dumnezeu si oameni. 

Pe lângă cultură, expresiune necontenitá a názuinte- 
lor de mai bine, mai trebue şi bunătate. 

Poetul nostru moldovean, Gheorghe Kernbach spune: 


„Nu-ţi pară rău de nici un bine, 
„Le mişte ori și ce suspin, 

„Din câți tráesc pe lumea asta, 
„Nu-ţi fie nimenea străin. 

„Şi chiar de nu iubeşti pe oameni, 
„Tot fá-le bine, ori cât poţi, 

„Să râzi de vrei de fiecare, 

„Dar plânge-i la un loc pe toți. 


Numai asa, Doamnelor şi Domnilor, vom putea sá 
ne astâmpărăm marea foame, despre care un autor scan- 
dinav ne vorbeşte: foamea de credință. Numai asa vom 
puteă să realizăm noul templu, în care părinţii primesc 
binecuvântarea copiilor lor. 

Dar opera aceasta se realizează prin muncă, prin 
energie, prin entuziasmul care este supremul efort. 

Munca trebue organizată: o nouă orientare profesto- 
nală, rafionalizare, economie. 

Zeii mor când entuziasmul moare. Pan este mort 
când Psihi moare. 

Viaţa reală nu valorează nimic prin durerea ei, a- 
tunci când în afară de extaz, totul rămâne trist, întunecat. 


95 





Trebue sá avem necontenit in noi acea filozofie a 
actiunei care se cheamá optimism. 

Sá aveminima pliná de soare. 

„Hab Sonne im Herzen, ob's stürmt oder Schneit“. 

Mi-aduc aminte de cuvintele pe care bátránul Naum 
le-a inchinat poetului italian Leopardi: 


„Poetul este sol de bine, 

„El este preotul ales, 

„lar nu un sceptic trist şi rece, 
„Un visător neînțeles. 


Entuziasmul se identifică cu idealurile sociale, cu cre- 
dinta şi libertatea omenească, într'o desvoltare fericită a 
lumii. 

Prin acțiunea de încurajare a preşedintelui statelor 
Unite Hower, sa ajuns în timpul războiului la verbul: 
,Roowerizare” a cárui ecou e muncá, energie gi a cárui 
rezumat este: jos depresiunea, jos panica. 

Leit motivul american in timp de crizá este: ,Be a 
buyer not a Sigher. buy naw!” (fiţi cumpărători, nu oftati, 
cumpăraţi acum). 

+ Vreau ca în zilele de astăzi Românii să nu mai cânte 
doina pe care o cântau înainte de împlinirea idealului 
naţional: 


„Oh! Cât de trist răsună doina fără cuvinte înţelese, 
„Ce dor isi spune cine-o cântă, si ce durere îl apasă? 
„Ascult-o bine cum räsunä, din munfii nostrii pänä 
[n vale, 

„Si spune dacá e vreun cántec mai dulce si mai plin 
[de jale. 

»Nu-i glasul unei inimi numai si a unei clipe trecá- 
[toare, 

„E neamul nostru întreg ce-şi plânge durerile de care 
[moare”. 


Dar dupá realizarea visurilor noastre, doina noastrá 
nu mai trebue cántatá astfel. Astázi nu mai avem dureri, 
cure să ne omoare, nu mai avem măzuinţi naţionale ne- 
tmplinite. 

‘N’avem Trámántári istovitoare. Avem alte dureri, ne- 
voi, frământări pentru realizarea cărora trebue să into- 
nim un imn al muncii, productiune, entuziasmului, Op- 
timismului. 


96 


Azi numai sterilitatea trebue plánsá. 

Acceptá realitatea si bucurá-te de ea. Amor fatti. 

'Optimistii au creat lumea, optmistii îi indrumeazá 
propásirea si îi abat din drum piedicile. 

Entuziasmul e supremul resort al individului, pulerea 
creatoare a natiunilor. 

Optimismul susține acţiunile cele mai îndrăzneţe gi 
utile fiindcă el dă nădejde în realizarea lor. 

Optimistii au o nespusă favoare: Isi făuresc un plan, 
văd acea cetate ideală care se găseşte la intersecţia între 
casa ta şi lumea cealaltă. Văd acel Siloe, şi dacă nu găsesc 
ucronie, visează mereu la Meype, pământ de vis şi de 
seninătate. 

Filozofia optimistă implică o morală de acţiune. 

Optimistul îşi făureşte un dor de bine, o nădejde 
pentru țară, pentru neamul lui, şi are minunata satisfac- 
tiune fáurindu-si acest vis, dacă nu şi-l poate împlini, 
dacă greutăţile întâlnite îl copleşesc, că atunci când va fin- 
chide ochii, pe retina lor va rămâne imprimat visul care 
ia insutletit o viaţă întreagă. 

El poartă astfel cu sine fericirea întregei lui vieţi. 
(Aplauze. Ovatiuni). 


3. 


Rolul Cultural al Ateneului. 


Conferinţă urmată de muzică ţinută de D-nul I. B. Bobescu, 
Duminecá 30 Noembrie 1930, ora 9 seara. 


Doamnelor si Domnilor, 


Sar păreă că această conferință este o inovatiune 
în seria conferinţelor Ateneului Román, dar nu esle asa. 
Ceeace se face în această seară, nu e de loc cevă nou, 
‘Aci încă din primii ani ai existenței Ateneului Román, 
fondatorii lui, au căutat să adauge adeseori unei contc- 
rinfe, şi o parte artistică. 

In 1868 mai ales, au avut loc acele şezători, in cari 
la partea literară ori stiinfificä, s’a alipit si un program 
artistic. prin executarea în special a bucátilor de muzică 
clasicä. lar mai tárziu, cánd Palatul acesta grandios ce 
ne adäposleste sa terminat compleci, aici au avut loc 
acele serbări, date cu prilejul inaugurărei lui, serbări 
asemánate în splendoare — cum spunea atencistul Gion în 
stilul lui inflorat — cu serbările ce se... dădeau la Veneţia 
prin secolul al 16-lea, în palatele de marmoră a lui Fos- 
carini, unde recitarea versurilor se fäceà în acordurile 
divine. 

Costantin Esarcu, unul dintre fondatorii Ateneului 
Román. si aşi putea adäugà, sufletul acestei Institutiuni 


1) D-na Popovici-Pretorian și D-şoarele Popovici au executat la 2 
piane: La belle Chryselidés de Reinecke şi variatiumle lui Saint-Saéns pe o 
temă de B: ethoven. 

2) Violoncelistul Cocea, diferite bucati. 

3) Baritonul Lupescu, liduri gi motive populare. 


Ss. 


de înaltă cultură, Constantin Esarcu, om de ştiinţă însă 
şi un pasionat al muzicei, când spre sfärsitul viefei, cruda 
boală ce-l cuprinsese, urmă să-i îndrepte paşii spre o 
o staliunc balneară salvatoare, spunea celor din juru-i: 
„Mă îndemnați, să má duc la băi să mă caut? nu, mai 
bine plec la Beyruth, să ascult acolo, mazica dumnezeear 
scă a lui Wagner. Și tot dânsul înainte de 1868 a spus: 

» „Fără îndoială caracterul secolului al 19-lea este ca- 
„racterul stiinfific şi positiv. Dacă omul însă prin ştiinţa, 
„positivă a învins materia, şi a făcut din elementele şi 
„forteale naturei instrumente sociale, spre a-i servi la reali- 
„zarea trebuinfelor şi cerinţelor sale; dacă, omul ajutat de 
„Știința positivă, a tăcut să dispară distanţele, a spart ist- 
„mul de Suez, a străbătut Alpii. a transmis cugetarea prin 
„tirul electric cu rapiditatea fulgerului; dacă cu un cu- 
„vânt omul a stăpânit materia, nu se ştie, dacă la rândul 
„lui şi el. nu e amenințat să devină sclavul conchistei sale. 

„Un materialism protund, cu atât mai periculos cu 
„câi sc ascunde sub aparente rafinate, ameninţă civilizația 
„secolului nostru ştiinţific, si contra lui trebue să ferim 
„regenerarea noastră socială. Asa fiind, şi Ateneul infe- 
„legând acest adevăr şi temându-se de pericol, crede că 
„trebue să dea lucrărilor sale o tendinţă mai pronunțată 
„către acele manifestatiuni ce au în vedere cultura eslelic: 
„a sufletului omenesc, si de aceia caută să găsească artei 
„şi în special muzicei, un loc care să deştepte gustul spre 
„lucrări mai ideale şi cari să se adreseze spiritului mai 
„ales“. 

Esarcu era deci un pasional al muzicei, casi fostul 
Președinte al Ateneului, de acum mai de curând, Pertun 
Sihleanu. fire de artist. pianist desăvârşit, pe care muzica 
îl prinsese atâtîn mrejele ei, încâtatost singura consola- 
toare ‘a chinurilor unei boale, ce nu după mult timp la 
răpus. 

. Din seratele artistice organizate pe vremuri la Ateneu, 
a luat naștere Societatea Filarmonica, şi mai târziu Con- 
certele Simfonice, cari au devenit astăzi, asi putea zice, 
fara să fiu desmintit, o trebuintä imperioasá a Socictätei 
noastre moderne. 

latá dar, cá am dreptate sá spun. cá aceste Conferinte 
urmatc de muzicá. nu sunt cum s’ar páreá o inovaliune, 
ci au O sursá cu mult mai veche. 

Aceste fiind zise, dati-mi voe să trec acum la subiectul 
conferinţei mele: „Rolul Cultural al Ateneului“. 

Tin să precizez, dela început, că cele ce voiu spune 


90 


sumk părerile, observaţiile şi dezideratele personale ale 
unui conterenţiar, iar nicidecum acelea ale unui membru 
si Administrater-delegat, al Ateneului. 

Ateneul Romĉmæ® Societate culturală de iniţiativă privată, 
fie că şi-ar trage origina din acea Societate culturală, în- 
fiinfatä cu mult înainte de 1864 la Iaşi, de marele nalio- 
nalist ce-a fost Vasile A. Ureche si de Mihail Kogálni- 
ceanu. ilustrul om de Stat, Societate denumită si ea ,,Ate- 
neul Român“, după numele Ateneului dim Madrid, care 
aveă pe vremuri ca insufle{itor pe strălucitul orator, Emilio 
Castelar, fie că Ateneul de astăzi, a luat ființă la 1865 la 
Bucureşti. din iniţiativa unei pleiade de mari palriotr si 
oameni învăţaţi: un lucru e cert: „Ateneul Román” a 
trăit, bazându-se dela înființare, pe sprijinul moral si de- 
votat al membrilor săi şi pe acela al marelui public. Ate- 
neul Román este astăzi, una din cele mai vechi Instilutiuni 
de cultură naţională, strâns legală de istoria desvoltărei 
noastre literare, stiintifice şi artistice. 

Stăpân absolut pe mişcările lui, independent în trecut 
casi astăzi, a fost dela creare, tribuna liberă, unde ta- 
lentele au putut să se producă, unde ideile generoase au 
putut fi susținute și luminile ştiinţei răspândite; anvonul, 
de unde adevărul, binele şi frumosul au iost propovăduite 
şi de unde pururea a curs, cum spune postul: „/svoarel2 
de gânduri sfinte”. 

Programul său de activitate, încă dela început a pre- 
văzut răspândirea culturei în toate straturile sociale și 
sub toate tormele, prin: cercetări, studii, comunicări, 
cursuri, conferințe, publicatiuni, audiții muzicale, expozi- 
tiuni artistice, şezătorii, intemeeri de biblioteci publice, 
colectiuni înființare de pinacoteci, acordári de premii re- 
feritoare la lucrările si scopurile acestei Societăţi cul- 
turale si intretineri de raporturi cu Societatile similare 
din fará si din stráinátate, cum vedem un cámp de ac- 
tivitate destul de vast. 

La intocmirea acestei Societäti, activitatea culturalá 
a Ateneului sa manifestat prin tineri de conferințe. In- 
cepute în casele lui Beizadea Costache Ghika de lângă 
Cismegiu într'o sală dreptunghiulară şi sărăcăcioasă, lu- 
minat ăcu câteva lămpi de petrol, sala aceia nici pe de- 
parle nu se asemänà cu această sală In care ne aflăm în 
astă seară cu vasta cupolă vopsită în roşu pompeian, cu 
delfinii mlädiosi scäldati în aur. luminată de lumini strálu- 
citoare, cu steme şi stele multe, casi bolta inslelatä a ce- 


100 


rului. Conferintele de atunci, sau continuat, prin tradiţie 
până in ziua de astăzi. 

In mai toate manifestatiunile Ateneului, sa cäulal ca 
în propaganda culturală, să se depună släruinfä, pricepere, 
devotament, dar mai presus de toate enlaziasm, mult en- 
tuziasm, fárá de care nu triumlă nici o cauză. 

Acela dintre membrii fundatori ai Ateneului Román 
care a luptat cu multá perseverentá si cu adeváral entu- 
ziasm la infáptuirea Ateneului si a acestui Palat, devenit 
un templu al culturei a fost Constantin Esarcu. El a 
servit cu dragoste si sfintenie pe altarul acestui templu, bi- 
serică naţională, cum îi ziccá V. A. Ureche zidind aici, 
propriul său suflet si închinând Ateneului toate idealu- 
rile lui. 

Numele lui Esarcu e stráns legate de acela al Ate- 
neului si va rámánca pentru eternitate inconjurat de 
stima si veneratiunea nu numai a Ateneislilor, ci si a 
tutulor Románilor. 

Sá nu se creadá insá, cá Esarcu a ofst. scutit si el 
de clevetirile, de invidia si ingratitudinea unora, cáci a- 
ceasta este soarta tuluror acelora: ce muncesc cinstit gi 
luptá dezinteresat pentru un ideal. 

In momentele de desgust, Esarcu, îşi aducea aminte 
de cuvintele pline de ironie a lui Voltaire: „Il est grand, 
il lest beau, de faire des ingrats“, şi în clipele de profundă 
amáráciune repeta versurile poetului francez: 


„Mon âme est trist comme la mort! 
„El j'envie au tombeau 
„Le long sommeil qu'il dort. 


Imgratitudinea. aceasta, nu l-a schimbat însă pe Esarcu 
sinul-a întors dela credinţa ce aveá în propäsirea: binelui, 
frumosului și adevărului. Credință împrăștiată şi de 
ceilalţi dintre fondatorii acestei Institutiuni de înaltă cul- 
tură, pleiadă de oameni dotați cu însuşiri alese, având 
o cultură occidentală, pe care au puso în serviciul tárei 
spre binele şi înălțarea ei, întrun timp, când politica si 
afacerile crau mai putin pe primul plan, ca în ziua de 
astăzi. împiedicând manifestarea lucrurilor frumoase si 
desvoltarea învățăturilor folositoare, de care toată lumea 
are nevoe. 

Continuatorii operei lui Esarcu şi a pleiadei dela 
1865, prea puţini rămași astăzi în viaţă, cum si actualii 
membri ai Ateneului Român, au avut şi au, cum spuneă 
Em. Porumbaru, regretatul fost Preşedinte al Atencului, 


www.dacoromanica.ro 


101 


în discursul ţinut la 1912 cu ocazia banchetului dat in 
onoarea lui Jeán Richepin, micul lor merit, de a face ca: 

„Intro {ara ca a noastră, unde viata politică joacă 
„mare rol, unde luptele partidelor sunt adesea mai mult 
„decât arzătoare; în această Tara, sá se poală realizà acel 
„miracol. găsindu-se aici la Ateneul Román. un teren 
„de activitate neutru şi liniştit, unde rivalitätile politice au 
„dispărut, unde pasiunile sau potolit, unde s'a unit într'o 
„complectă şi cinstită contraternilate o muncă comună, 
„a unor oameni ce aparţineau celor mai diferite opiniuni 
„politice“. 

Asa s'au petrecut lucrurile în trecut, asa se petrec 
astăzi. si tot astfel se va petrece şi în viilor. Oamenii po- 
litici, deveniți Ateneistí, desbracă haina politică intrând 
în acest templu al culturei, simțindu-se colaboratorii unei 
opere comune, operă cu adevărat fructul acelei dorințe 
ferbinti de propásire intelectuală, fără deosebire de nuanţe 
si credinţe politice. 

Căci. dacă există întrun Stat, interese transilorii si 
de partid, există mai presus de toate, interese permanente 
si exclusiv nationale. Ateneul Román dela început şi până 
astăzi. a voit să rămână ínterpretul humai si numai al 
acestor din urmă interese, pentru ca să poată deveni in 
Orientul European un centru de cultură dela care să se 
răspândească asupra popoarelor din această parte, raza 
de lumină si de civilizaţie. 

Aceste cuvinte puse încă de demult în: „Apelul bi- 
roului Ateneului Român cätre Amicii culturei naţionale“, 
au rămas literă de evanghelie până astăzi; căci, Ateneul 
Român e perfect credincios misiunei ce și-a impus, de a 
fi promotorul si susținătorul unei intense activităţi cul- 
turale, având drept ţintă în primul rând: instru-fiunza 
si educafiunea naţională. i 

3) Dela creiarea lui, pe la începutul perioadei de rcdes- 
teptare națională, Atencul Român a avut să lupte cu multe 
greutăți, fiindcă mijloacele materiale totdeauna i-au cam 
lipsit. A 

A luptat însă cu curagiu şi a învins! In trecut casi 
astăzi. a suportat crilicele de cele mai multe ori nedrepte 
şi atacurile celor de rea tredinţă, convins de misiunea ce 
are de îndeplinit aducându-și aminte de zicätoarea: 
„Numai în copacii cari au fructe, se aruncă cti pietre“ 
si a mers înainte cu fruntea sus, sprijinit de devota- 
mentul membrilor săi, şi de simpatia marelui public de 
care totdeauna s'a bucurat. 


102 


Dacă în trecut, Doamnelor si Domnilor, Ateneul a 
căutul să coordoneze activitalea sa culturală cu spirilul 
timpului si cu aspiratiunile neamului, dacă a trebuit sá sar 
vârşească o muncă constructivă înfăptuită în linişte, fără 
trimbite şi surle, atuncia când cerinţele erau mai mici, cu 
atât mai mult astăzi rolul cultural al Ateneului în Româ- 
nia Mare, capălă o importanţă covârşitoare. 

Este just, că Ateneul Román Societate de inițiativă 
privată a trăit şi s'a desvoltat luptând cu proprii mijloace; 
dar Ateneul Român, încetul cu încetul, prin diversele lui 
manitestatiuni culturale, a devenil un factor indispensabil 
în propäsirea culturei nationale, asemănător Institutiunilor 
de Stat de o mare importanţă: asá că, greutăţile în lupta 
ce duce spre a învinge prin proprii mijloace trebuintele sale 
şi a face fafá cerinţelor multiple, devine din zi în zi mai 
grea. cu cât şi avântul acestei Institutiuni de înaltă cultură, 
devine mai mare. 

Statul, si Mecenatii noştri, ar fi pulut fi mai generosi 
cu această Institutiune de cultură, la care foarte de multe 
ori, in cei 60 si mai bine de ani de existență ai ei, sa 
facut apel când necesităţi felurite cereau concursul Ate- 
neului, pe care totdeauna l-a dat dezinteresat. 

Un idealist ca Esarcu a pus în serviciul acestei In- 
stitutiuni sufletul si viata lui, si după moarte i-a lăsat mult 
putinul ce el agonisise în viaţă. 

Doi, oameni de bine, dintr’un fund de provincie, sau 
gândit să lase si ei cevă Ateneului, care luptă cu atâtea 
nevoi. ca să ajute — în limitele posibilitatei — tineretul 
talentat. spre a-i înlesni strábaterea drumului în viata 
cinstită, dar atât de spinoasă. 

Si nu de mult, înlâmplarea făcând, ca locul de Pre- 
şedinte al acestei Institutiuni sá devie vacant, unanimita- 
tea aproape a membrilor Ateneului, alegând prin votu- 
rile lor pe actualul Preşedinte al Ateneului Román, D-l 
Prof. Dr. C. Angelescu, D-sa, pe atunci, fiind şi Ministru 
al Culturei naţionale, a dat un puternic concurs material 
pe. lângă cel moral, acestei Institufiuni, ce agonisea, şi 
ast-fe!, Ateneul reinviind, a reintrat pe calea înfloritoare 
de odinioară. 

D-l Prof. Dr. Angelescu, în calitatea sa de Prese- 
dinte al Ateneului Román, a desbrăcat însă haina poli- 
tică şi sa lăsat condus de preocuparea culturală şi numai 
culturală, faţă de această Institufiune. 

S'au tăcut reparatiuni Palatului Ateneului, această 
podoabă arhitecturală a Capitalei Românii Mari. S'au 


103 


creat sálile necesare Bibliotecei Ateneului Román, ce se 
organizeazá si in curánd sperám a fi pusá la dispozifia 
publicului. Actualul presedinte cum si Casa Scoalelor a 
dotat aceastá Bibliotecá, cu un mare numár de cárti de 
stiintá. literaturá si artá, numár insemnat ce a venil sá 
máreascá micul numár de uvrage lásate mai demult de 
Comitele Carol Rosetti si acum mai de curând, de 
ráposatul Em. Porumbaru fost Presedinte al acestei Ins- 
titufiuni. S’au trunsformal, tol gratie sprijinului acordat 
de actualul Presedinte, pivnitele Ateneului, ce deveniserá un 
fel de grajduri ale lui Augias, din cauza unei indolente 
nepermise de pe timpuri; s’au transformat zic, ca prin 
bagheta magicá a unei zeite din povesti, in splendide ga- 
lerii de expoziţii şi în săli de cinematograt cultural. La 
această aclivitate constructivă si arhitectonică, sa alipit 
desvoltarea mai accentuată şi a altor manifestári cultu- 
rale. Universitatea Ateneului Român în special, sprijinită 
de concursul preţios al unui număr de profesori Univer- 
sitari, majoritatea membri ai Ateneului, atrage de zece ani, 
un public doritor de învățătură, public care se instrueşte, 
fără ca să fie supus la taxe şi alte obligaţiuni. Modul cum 
funcționează această Universitate si felul cum zilnic ea se 
desvoltá, este o satisfactiune morală pentru Membri Ate- 
neului ce-i dau concursul si în special pentru D-l Vice-Pre- 
sedinte al Ateneului, Stefan C. loan, infáptuitorul şi ani- 
matorul acestei Universităţi. 

Căci acum, când timpurile grele din trecutul Neamu- 
lui românesc, timpuri de bejenie, când un singur stri- 
gat: La arme! se auzeă au trecut, e timpul cred să s'audá 
mereu strigătul acela de: „la şcoli, la învăţătură, la ins- 
tructiune, la educaţie si la credinţa in cele sfinte”. 

Două cuvinte sunt în limba românească, pe cari stra; 
moşii noştri le-au asociat şi care răsunând la urechi, deş- 
teptau in sufletele lor, iubirea de Patrie si de nafionali- 
tale. Aceste dou ăcuvinte sunt: Școala şi Biserica. Două 
mari instituţii, cărora Românii datoresc întreaga lor viaţă 
naţională. 

Tinda bisericei pe vremuri, se prefäcea în şcoală, 
pentru a învăţa pe Români carte românească şi pentru a 
păstra în inimele lor sacra scântee a românismului. In 
timpul de față, când credința se clatină, când pietatea 
străbună începe să dispară, astăzi cred mai mult ca ori 
când, că trebue păstrată legălura între biserică şi școală, 
între instrucţie şi religie, iar rolul Ateneului este de a 


104 


stránge cát mai mult legátura aceasta dintre scoalá gi bi- 
sericá, fiind considerat ca templul culturei nationale. 

Cánd starea materialá a Ateneului va deveni — spe- 
ram — mai înfloritoare, când veniturile vor crește, când 
va primi donafiuni, ce vor mări fondul lui de resistenfá, 
atunci. Ateneul Román, ce lastäzi e mult stânjenit în bu- 
nele lui intentiuni, va intra pe drumul adevăratei lui me- 
niri de factor cultural, şi porţile acestui templu vor pu- 
tea fi deschise larg culturei naţionale. 

Atunci, selectionând talentele, va putea să ajute pe 
cei meritosi si cu adevărat demni de a fi încurajați, prin 
creare de burse şi premii; cred că atunci nu se va hnai 
putea spune de acei nechemati, că acest mândru templu 
al artelor e transformat in asociatiune de speculă, moşie 
producătoare de arginti. Expozitiile ‘retrospective în felul 
celei făcute în anul 1928 la Ateneu, vor trebui alcătuite 
cât mai des, pentruca operile marilor noștri maeștri aj 
penelului, ce au făcut fala neamului, să poată călăuzi 
tinerii artiști pe drumul sănătos al artei, ferindu-i de unele 
excentricitáti, ce se găsesc răspândite prin expoziţiile de 
artă. 

Marii artişti ai trecutului nostru poate nu erau prea 
subtili. dar pe lângă talent, ei posedau in mare grad sim» 
tul realitátei si puneau dragoste de adevăr in operile lor 
rămase celebre. ori cât ar voi să le descalitice moderni- 
ştii. impresionisti şi cubistii penelului gi ai paletei. 

Crearea unei Pinacoteci a Alenenlui Român cuprinzând 
tablouri, stampe, sculpturi şi obiecte de artă, unde sar 
putea expune şi cele mai bine de 60 tablouri copii după 
pânzele celebre ale şcoalei Italiene, lăsate de nemuritoruf 
Esarcu este de absolută necesitate de a îi întăptuită, 
de Ateneu. Cum de împlinit cred că ar fi şi vechea do- 
rintá a Ateneiştilor fondatori, ca Marea Frescă a Ateneului, 
să ia locul acelui spaţiu gol de sup cupola acestei săli, a 
acelei fâşii neestetice pe care sa scris în mod provizoriu 
cu litere de aur: „Loc rezervat pentru Marea Frescă”. 

Provizoratul acesta fine însă de prea mult timp. 

Sunt 40 şi mai bine de ani de când, golul acela de 
sus, înlocueşte atât de puţin artistic, panoul decorativ în 
care urmează să se oglindească episoadele marei noastre 
Epopei nationale, in cari în culori corespunzătoare ar 
turmă să se redeä: durerile, sbuciumul, cagi clipele de 
linişte şi de bucurie ce dealungul veacurilor le-a tráil şi 
simțit neamul românesc. O întrebare se pune: pentruce de 
atâta amar de ani Marea Frescă nu sa alcătuit? Pentru că 


105 


ma apärul marele artist, genialul Rafael, al picturei ro- 
mánesti? sau mai este încă ceva de aşteptat in complec- 
tarea episoadelor istoriei noastre nationale? 

Nu pot să aduc un blam pictorilor noștri, cei mai 
mulţi foarte talentaţi si nu pot să cred, că nu a fost cel 
putin unul, pe care să nu-l fi străbătut fiorul artistic, gân- 
dindu-se la crearea acestei opere de arlă naţională, să 
nu-l fi încălzit entuziasmul ce excilä imaginaţia si face 
ca sá se înlăptuiască aevea concepfiunile fáurile in mo- 
mentele de visare artistică. Căci, nu degeaba sa spus, că 
pictura este cea mai expresivă dintre arlele plastice si că 
dânsa prin ajutorul penelului si al culorilor poate ex- 
primă toate conceptiunile spiritului. Artiştii culorilor, casi 
poctii si muzicanfii, pátrunsi de frumuseţea si măreţia unor 
momente, fic ele istorice, fie sociale, închizând ochii si 
lăsându-se să fie legănali pe aripele imaginaţiei, fiecare 
în felul lor, pot face să reiasă frumuseţile artistice si 
momentele inálfítoare ale unui popor; şi poporul ro- 
mânesc a avut poate mai mult decât altul, pe lângă crude 
încercări şi momente märcte în trecutul lui. 

Astăzi, când visul milenar sa împlinit, astăzi, când 
şi ultimul episod s'a înfăptuit, astăzi, nu văd de ce şi ma- 
rele panou decorativ al acestei săli nu sar efectuà. Fácut 
în modul frescelor celebre a lui Botticeli, sau în colo» 
ritul acela palid a lui Puvis de Chavannes, marele maestru 
al picturei decorative franceze. artistul sau artiştii care 
ar duce la bun sfârşit Marea Frescă a Ateneului să nu 
uite însă. să puie aici şi ceva din poezia specifică a suflet 
tului românesc. din poezia aceia, pe care a realizat-o pri- 
veliştea plaiurilor frumoase ale färei noastre, redată in 
sunelul buciumului, al fluerului, si al doinelor plângătoare. 

Să vină cât mai degrabă alesul acesta a lui Apoline; 
în adăstare să-i pregătim, cum spuneá pe vremuri ate- 
neistul Gion cu entuziusmul lui juvenil, o schelă de aur, 
să-i aruncám în cale rose şi crini, să vină numai, căci (e 
prea mult de când îl aşteptăm. 

Incă una din atribuţiile rolului cultural al Ateneului 
este cred să facă prin manifestările lui culturale ca limba 
şi datinele strămoşeşti sá nu fie uitate, ci să fie respectate; 
ca alături de muzica clasică să nu se uite doina şi cântecele 
naționale, suspinele acestea ale munţilor, în care românul 
şi-a înecat totdeauna dorul, să nu-şi piardă farmecul şi 
să fie înlocuite de cântecele acele moderne, sgomotoase, 
importatiuni exotice, ce fac deliciul unor anumite localuri: 
si, să se aibă în minte exemplul lui Alexandri, marele nostru 


106 


poet, care a iubit mult poezia si cántecele noastre populare. 

In efectuarea rolului sáu cultural, Ateneul Román, 
sá mai caute sá poatá fi centrul manifestatiunilor cultu- 
rale dánd directive sánátoase si printr’o actiune de pro- 
pagandá culturală bine definită, sá facă legătura cu cele 
alte societăţi culturale din ţară, mai cu seamă cu acelea 
din provinciile alipite, pentru a puted desăvârși unitatea 
sufletească a Neamului. 

Să aibă în vedere ridicarea nivelului cultural şi edu- 
cativ al tineretului. și a marei masse a poporului, în acest 
timp de mari prefaceri sociale si culturale ale României 
întregite. Sá nu piarză nicidecum. în manifestatiunile cul- 
turale atât de diverse ce le infáptueste, cultul: binelui, 
adevărului si frumosului; sá, predice în conferințele, 
cuvântările si toate lucrările sale, că, națiunea românească 
cuvântările si toate lucrările sale că: națiunea românească 
va fi mare şi puternică, când pe lângă instrucţiunea si e- 
ducafia sufletească va fi încălzită de simțul moral si de 
iubirea de Patrie. Tribuna Ateneului să caute să menţină 
cât mai mult o tribună liberă nu o şcoală de pedantism; 
tribuna de unde să se răspândească chestiunile instructive, 
să se desvolte simtul critic si cât mai mult, bunul simţ. 

Bărbaţii distinşi ce se unesc în caltate de membri 
în acest templu al culturei si pe care politica adesea ii 
desbină, să caute să se apropie, să se înțeleagă, să se 
etineze reciproc, alungând politica ce nu-şi are locul ei în 
Palatul acesta al culturei. Intrând aci, fie-care să bage în 
buzunar steguletul personal, colorat diferit, şi pe cupola 
Ateneului Român, deasupra tripodului aurit al Pithiei, 
să nu fálfie decât un singur drapel, drapelul national. 

România intregitá cum este acum, având o viaţă in- 
telectuală, menirea Ateneului Român este de a desvolta 
cât mai mult această viaţă, căutând cum spunea Voltaire, 
să producă o intensă emulatiune la lucru, combătând ig- 
noranta si prejudecățile. Activitatea ce de multe ori se 
pierde în luptele sterile, să caute să o înlocuiască cu acti- 
vitatea productivă, cu acea activitate, care lasă în urma 
ei patrimoniul inteligenţei, al moralitáfei şi al culturei 
naționale. 


4. 


Doctrina juridica si realitatea sociala 


Conferinţă ţinută de D-1 I. Peretz în seara de 7 Decembrie 1930. 


Sunt 25 de secole de când filosofii greci cu ascufimea 
pătrunzătoare a spiritului lor. au deosebit dreptul na- 
tural universal şi imutabil, de dreptul legal, conventional 
şi variabil şi deatuncea omenirea nu a tăcut un pas măcar 
înainte în această chestiune. Nu doară că nu sau ocupat, 
nu au discutat. nu au ergotat, nu au dat lămuriri, nu au 
născocit interpretări, nu au propus solufiuni nenumărați 
juriști şi filosofi, dar adevărul odată pus în evidenţă nu 
mai poate îi acoperit; şi orice încercare de a-l întunecă 
se întoarce spre coniuziunea autorului ei. La temelia drep- 
tului se asezase acest adevăr: că între dreptul creat şi 
dreptul înnăscut în conştiinţa popoarelor este o deosebire. 
Rämäneà sá se tragă consecinţele acestui adevăr, sá se 
dovedească superioritatea unuia asupra celuilalt, sá se 
caule o armonizare, o împăcare între ele, să se tragă 
astiel calea ce trebue să o urmeze legiuilorul pentru a 
răspunde misiunei sale de organizator, îndrumător şi regu- 
lator alvietii sociale. S'ar păreăcă spiritului omenesc nu 
i-ar fi fost greu să deslege această problemă atât de im- 
portantă pentru bunul mers al umanităţii. Şi totuşi — cum 
am spus — sunt 2500 de ani de atunci şi zadarnice au tost 
toate încercările. „Magistri certant et adhuc sub judice 
lis est“. 

Si de aceea acuma, când înşişi teorelicianii dreptului 
au ajuns la ideea, care revoltă orice conștiință umană, 


108 


cá dreptul este forta, si acestei forte ii inchiná si ii jert- 
fesc si ideea de dreptate si ideca de morală; când des- 
voltarea cunostintelor stiintifice a adus dupá dánsa nu 
numai ruina vechilor teogonii dar si náruirea credintei 
religioase si odalá cu ea peirea crileriilor morale, cele 
mai bune cäläuze în viață ale conștiinței umane; când in 
numele unci egalitáti nefiresti sa dat multimei nechemate 
şi nepregătite puterea de a dispune pe cale legislativă 
de destinele popoarelor și şa ajuns în unele țări la prá- 
busirea civilizatiunii si culturii, este cu atât mai folositor 
— poate chiar necesar— să se examineze pe de o parle 
conditiunile ideale ale acordului dreptului legal cu dreptul 
natural, iar pe de altă parte chipul real al {legiferärii 
actuale, atât de imperfect şi atât de dăunător, si sá se 
caute, de va fi cu putinţă. remediile trebuincioase pentru 
îndreptarea acestei primejdioase stări, ce poate aduce cu 
sine, în ușurința, indiferența, nepriceperea şi agoismul 
ce caracterizează viaţa politică conlimporaná, consecinţe 
funeste pentru țară si pentru poporul nostru. 


Care ar fi conditiunile unei legislatiuni, ducă nu 
ideale, dar cel putin cât mai apropiate de perfecțiune? 
De sigur acordul dispozitiunilor legii cu preceptele drep- 
tului natural. Si acest drept se întemeiază pe de o parte 
pe principiile de libertate, de dreptate şi de solidaritale, 
care toate împreună îndrumează pe om spre binele ideal 
spre scopul final al vieţii omenirei în general si al fiecărui 
individ în parte întru cât îl poate intrevedeá în mintea 
şi conştiinţa lui de multe ori din nenorocire, întunecate 
prin eroare şi patimă. 

Cum se poate însă ajunge la o astfel de legislafiune, 

Să examinăm principiile. 

Libertatea, în sens general biologic, fiind facultatea 
recunoscută individului de a se pune în situafiunea de 
a-şi desvoltă în cel mai înalt grad aplitudinile şi energiile 
sale în scopul parvenirii lui la scopul final, care — după 
cum am spus — este binele, e prin aceasta tchiar un 
element variabil, care nu se poate îngrădi în limile fixe, 
aceleași pentru toţi şi pentru fiecare; care dimpotrivă 
irebue acordat, determinat, dozat chiar cu preciziune şi 
cu mare băgare de seamă, spre a nu depăși ceeace trebue 
sau spre a nu lipsi dela ceeace trebue. 

Căci prea multă sau prea puţină, aceleaşi consecinţe 
dezastroase le are libertatea. 


109 


Iutr'adevăr, libertatea, definită asä cum am definit-o, 
este o conditiune necesară a existentii. Dar existența nor- 
mala. care este la temelia desvoltärii si propäsirii indi- 
vidului. nu se poate impdca nici cu excesul, cum nu se 
multumeste nicl cu insuticienta. Oxigenul este un element 
necesar vieţii. Lipsa lui aduce moartea, insuficiența lui 
are ca urmare respiratiunea greoaie nepriminirea sán- 
gelui, intoxicarea mai lentă sau mai grabnică a organiz- 
mului. Dar excesul lui aduce combustiunea şi peirea. 
Făptura vie moare fără el, dar moare şi cu el, când prin 
ardere puritică totul. 

Este necesară pentru conștiința umană o adaptatiune 
cu atmosfera libertăţii, o adaptare treptată la mediul 
libertăţii, o asimilare progresivă a principiilor libertăţii. 

Omul se obicinueşte cu răul, cum se obicinueste cu 
binele. Dar obiceiu înseamnă zilnic încercare, fie câstigare, 
fie renunțare. Obiceiu înseamnă urcarea înceată spre 
culme sau lunecarea pe nesimţite în josul povárnisului. 
Omul se deprinde cu încetul: dar smuls deodată din starea 
lui firească si pus într'o situafiune cu mult diferitá în 
rău sau în bine de cea pe care O avusese, se produce 
îndată în el dezechilibru, în minle când schimbarea bruscă 
e în bine. în suflet când este în rău. 

Acelaş lucru se petrece la popoare. 

Istoria ne povesteşte de vilejia şi tirea războinică a 
Lidienilor; se spune cum Cresus, ultimul lor rege, cruțat 
chiar pe rug de Cirus, regele Perşilor, îl inválá pe acesta 
cum să-i schimbe în afemeiati şi misei. O încercare vio- 
lentă de a-i asupri ar fi trezit poate în ei revolta suflef 
telor şi rezistența desperatä o aromeală dulce, treptată, 
în plăceri si desfätäri, în muzica lascivă şi în tunici lung: 
putin propice mişcărilor brusce îi obicinui cu moliciunea 
şi îi fact iubitori de viaţă. Istoria ne mai aduce pildă 
de cadenta Romanilor, ajunşi stăpâni ai intregei lumi 
antice. crezându-se încă luptătorii invincibili de odinioară, 
îmbătaţi şi orbiti de a tot puternicia lor, produs al temerii 
ce inspira numele roman mai mull decát al pástrárii 
virtutilor lor rázboinice si prábusindu-se la primele atacuri 
ale unor hoarde sälbatice de barbari azialici. Dar cate 
exemple nu ne dă istoria?!... 

E deci nevoe de adapfiune treptată la libertate pentru 
un popor.Altfel nu ştie sá uzeze de ea. Desigur, el nu-şi 
dá intreaga másurá decát in depliná libertate. Numai 
atunci are putere adevărată. Dar puterea nu e un criteriu 
moral; nu e nici chiar un criteriu al inteligentii. Când 


110 


Gargantua lua clopotele dela Notre Dame de Paris, ca 
sä-le pue zurgäläi la gátul iepei sale, aveá si putere, avea 
şi libertate. Dar puterea lui erà rău făcătoare, pentru că 
din nenorocire în viață răul este atât de firesc încât nu 
este nevoe de voință ca el sá se producă si să valäme. 

Dar nu numai vătămarea altuia este consecinţa li- 
bertätii nemárginite de aptitudinea la receplivitatea ei; se 
poate să aducă vătămarea ba şi peirea acelui chiar care 
uzeazá de ea. Plămânii functioneazä normal în aer curat 
şi nu numai cel ce suteră de plămâni nu se simte bine în 
atmosfera stricată gi contaminată a marilor aglomeratiuni 
de oameni. Dar sunt localităţi climaterice, în care flizicul 
piere în câtevă zile. E aerul prea tare pentru el si puri- 
ficarea bruscă îi aduce moarte. 

Trăeşte un popor timp de veacuri o viață obscură, 
latentă, adormită si deodată este chemat in rând cu alte 
popoare la o activitate nu numai de energie ci şi de 
rațiune. E firesc să-şi consume activitatea într'o zăpăceală, 
o nehotărâre. o nesiguranţă. o risipire de forte, o contra- 
dictie de imbolduri, ca să recadă apoi din nou fatá de 
nereusita tuluror zbuciumárilor si de inutilitatea tuturor 
incercärilor la apatia vrimitivă. Când după trei ani de 
viață larvará şi de paralizie crizalidară, efemera se înalță 
depe glie şi zboară, ea joacă în razele de soare beată 
de lumină şi de căldură şi moare odată cu venirea nopţii 
după ce a lăsat germenul generafiunii viitoare, care din 
nou va petrece o lungă viață subterană. Dar un popor ce 
se trezeşte nu trebue să mai adoarmă şi legiuitorul trebue 
să îngrijască să nu-l mai coprindă somnul, ca nu cumvă 
acesta să fie „cel de moarte“. 

Prin urmare, în acordarea libertăţii, legiuitorul, ca 
să-şi împlinească bine misiunea sa, trebue să procedeze 
treptat şi tără grabă. Dar mai trebue să mai aibă în 
vedere încă cevá: mai trebue să cunoască şi care e maxi- 
mum de libertate, la care trebue să se ajungă intrun 
timp dat. 

Cuvintele au magia lor şi ideile sunt de mulle ori 
forte; uneori din nenorocire chiar când sunt greșite, sau 
poate tocmai fiindcă sunt greşite. Ştiu că e primejdios 
să vorbeşti asttel cum vorbesc eu de libertate. A fost atât 
de cântată, atât de proslăvită, atât de divinizafä! Si e aga 
uşor să răspunzi cu vorbe late şi sforäitoare de indignare, 
ca apărător al sacrosanctei libertăţi, celui ce îşi permite 
să o analizeze şi — vai! — să o drămuiască. Dar adevărul 
are si el atractiuni nespus de ispilitoare şi rásplátiri ne- 


111 


închipuit de mulfumitoare. Deaceca poate au fost atália 
cure au luptat si au suferit pentru dânsul. Libertate: 
este ce este, nu ce am vrea noi în entuziasmul nostru 
să fie. Si fiindcă e o condifiune esenţială a existenţei: 
fiindcă fără ea nu e viaţă, fiindcă viaţa este una în esența 
ei, dar nu e aceiaşi in multipiele ei manifestatiuni, re- 
zultá că nici libertatea, una în esenţa ei, nu poate si nu 
trebuie să tie aceiaşi în exteriorizarea ei. 

Legiuitorul trebue sá fie seamă deci si de aptitudinile 
pentru libertate ale poporului pentru care legifereuză; 
căci altfel în loc de fericirea societăţii prin ridicarea el 
în urma lrezirei sentimentului de demnitate omenească 
în conștiințe prin sădirea în ele a ideei libertăţii respon- 
sabile, riscă să descătușeze barbaria şi bestialitatea pri- 
mitivă, să dea fráu liber apetiturilor şi patimelor josnice. 

Aci nu mai e nevoe să fac apel la amintiri istorice. 
Sunt atât de numeroase încât oricine are măcar unele 
din ele în» minte. 

Deasemenea legiuitorul trebue să tie seamă de insti- 
tutiunile de bază ale societății şi să limiteze în graniţele 
lor libertatea acordată. Căci unele din ele sunt impuse 
de legile naturale ale evolufiunii şi altele de legile impe- 
rioase ale conştiinţei şi nu se poate trece peste ele fără a 
aduce o perturbare fatală în ordinea socială. 

O libertate, care ar distruge familia, acolo unde ea 
s'a stabilit; o libertate, care ar înlocui proprietatea privată 
cu cea colectivă, acolo unde prima este de secole înle- 
meiată, nu trebue înscrisă în legile tnui popor. Căci 
familia ca și horda sunt fenomene sociale, care sau născut, 
au coexistat şi s'au impus nu dintr'o superioritate concretă 
în anumite timpuri şi în anumite circumstanţe şi numai 
prin modificarea lentă a circumstanțelor, a concepfiunilor 
poporului, a nevoilor timpului, se pot înlocui din nou 
una prin alla, iar nu printr’o impunere brutală pe cale 
legislativă de către legiuitor. Şi acelaş lucru se poate 
spune de formele de proprietate, care nu sunt preferabile 
una alteia in sine, ci dupa cum ele corespund necesitafilor 
timpului si locului la un anumit popor intro anumitá 
epocá. 

Ihering a spus-o: „Spiritul poporului si spiritul epocei 
sunt spiritul legii. „Lăsaţi poporul sá simtă nevoia evo- 
lutiunii, nevoia libertății, lásati-l să manifeste ce voeste, 
să arate la ce stadiu de concepfiune libertará a ajuns, 
ce crede şi cât crede el că îi este necesar si traduceli in 
litera hotărâtă și clară a legii conştiinţa încă nedomeritä 


112 


bine a poporului. El este cel mai bun judecátor, El 
merge încet şi sigur spre civilizaţie, spre propäsire. Dali-i 
ce vrea si cât îi trebue. Dacă îi dați ‘prea mult, sau, în. 
cazul cel mai rău se trezesc în el pofte mebánuite până 
atuncea; sau. în cazul cel mai bun, el dispretueste curând 
cele ce i sau dat fără să aibă nevoe, -cele cu care nu 
ştie ce să facă şi nu are ce face şi trăeşte alături de ele, 
indiferent, urmându-şi calea pe care a apucat, lăsându-le 
să servească celor, cari sub masca frumasă a interesului 
pentru popor, a dragostei pentru ţară, a entuziasmului 
pentru progres au harecit favoarea momentană a popo- 
rului, întrecându-se în reforme nelrebuincioase şi de 
nimenea cerute. Si nu pentru aceşti profitori ai igno- 
ranfei sau a indiferenfei poporului trebuesc alcătuite legile. 

Să trecem la al doilea element. Am văzut că tesle 
dreptatea. 

Dreptatea este limitarea activităţii egoistice in so- 
cietate prin recunoaşterea libertăţii în ceilalți.’ Dreptatea 
este dar, din punct de vedere al legiuitorului mijlocul de 
înfrânare al exceselor libertăţii, mijlocul de armonizare 
al diferitelor libertăţi în antagonizm. Si dreptatea fiind 
o abstractiune morală, iar nu o necesitate vitală, fiind o 
calitate a vieţii, iar nu o condifiune a ei, reiese că ea nu 
poate variă în aplicarea ei dela individ la individ, ci este 
una pentru toţi. Specializarea ei, aplicarea ei numai unor 
indivizi sau unor clase de indivizi, atrage negatiunea 
şi nimicirea ei. Dreptatea individuală duce la privilegii, 
condamnate încă de legea celor” XII table în formula 
celebră: „Privilegia ne irroganto“, care a dus la doctrina 
unanim recunoscută a condamnării legilor personale; drep- 
tatea de clasă duce la tirania unei clase, la diviziune şi 
ură între fiii aceleiaşi ţări, la dezechilibrul mecanizmului 
Statului şi la lupte intestine. Legiuitorul este dator în 
elaborarea legilor sale să fie seamă de aceste adevăruri. 

Al treilea element este solidaritatea. Sentiment născut 
la animalele slabe din ideea apărării pentru propria con- 
servare si perpetuarea speciei, ea a luat forme diferite 
în istorie, evoluând si lărgindu-şi sfera din ce în ce mai 
mult si ajungând în epoca conlimporană să fie con- 
‚sideratä ca un nou ideal al omenirii. 

Solidarilatea a fost la început instinctul obscur al 
apărării reciproce prin unirea forțelor individuale. Ru- 
megälourele şi solipedele sálbatece au dat întăi exemplul 
acestei solidaritäfi gregare, dezarmate fiind fata de armele 
formidabile ale carnivorelor. 


MA 

La om ea a luat înfăţişarea de solidarilate familială 
sau tribală, apoi de solidarilatea a celátii, mai în urmă 
sub influența unor idei morale inalle, de solidarilate 
religioasă, în urmă de solidarilate nalionalä, iar acum 
în limpurile acluale acea de solidaritale umana. 

“Acestei idei a solidarilátii umane întinsă la toale 
clasele sociale pe de o. parte, la loale popoarele din 
lume pe de altă parte, i sa dat la finele veacului al 
oplsprezecelea numele emfatic şi nepotrivit de fraternilale. 

Am arälat aiurea că fraternitalea este o vorbă goală, 
care nu coráspunde nici unui adevár religios, nici unui 
adevár istoric si care deci nu putea sá fie una din párghiile 
visate de oamenii revoluliunii franceze pentru a rásturna 
lumea veche. Ideea activă care a răsturnat rând pe rând 
imperiile pulernice şi a schimbat timp de secole de alälea 
ori configuranta polilică a pământului, a fost şi nu puleă 
să fie decât numai libertatea. Fraternitatea întemeindu-se 
pe un sentiment de afecțiune fralerná — ceeace nu este 
tocmai acelaş lucru — eră dinainte osánditá la peire. Ceea 
ce fine legale — din nenorocire — persoanele, clasele, 
popoarele între cle este interesul. 

Si solidaritatea este intemeialä pe interes. Pe interesul 
cel mai legitim, cel mai cu înverşunare, si cu dreplale 
apäral: acel al propriei conservári. Deaceea si pulinta 
imbâudirei sale în viitor. Si solidaritatea este dar impusă 
Amorul, dacă wrea să lack operă solidă legislativă 

X Aslosiioare socielali, 

Acestea ar fi dar lemeliile morale, conditiunile cerute 
ori cărei formule legislative. Fără respectarea lor legea 
se naşte shiloadá, neviabilă, purtând in ea germenul 
peirei sale. Orice teorie juridică ar încercă sá o apere este 
talsă, netolositoare. Poate stăpâni auzul, poate răpi si 
rălăci minţile, poate aprinde chiar entuziasme, racila ei 
subzistá şi edificiul frumos în aparență, ridicat cu atâta 
trudă intelectuală si cu atâla cheltuială retorică, rămâne 
gol. menit să se năruiască din lipsă de întrebuințare si 
din neingrijire. 

Asa fiind, sá vedem cum se legifereazä în general în 
epoca contimporaná si cum se legifereazä in particular 
in fara noastra. 

Marele Planiol. juristul eminent. prolesorul strălucit, 
desbăral de orice consideratiune politică, a facut cel mai 
aspru rechizitoriu al sistemului de elaborare a legilor 
actuale în urma alribuirei aleşilor sufragiului universal 
a dreptului de a legiferá. Cei ce obţin voturile alegato- 

8 


114 


rilor, nu sunt de obiceiu cei mai apți şi cei mai precepuli, 
ci cei carii au stiul sá cullive mai bine cercul lor electoral. 
Un spirit luminat, o somitatea imtelectualá, un om care 
ar puleă toldeauna să aducă mari servicii patriei in 
Parlament este oricând împiedicat de a intră în adunarea 
legislativă de primul individ obscur din localitatea unde 
se face alegerea. lată primul inconvenient. Al doilea e 
că problemele sociale acuma sunt din ce în ce mai grele 
şi din ce în ce mai complicate, cerând deosebite cunoştinţe 
si deosebită pricepere; dar cu fluctuatiunile jocurilor şi 
combinafiunilor politice se introduc chiar la legile bune 
amendamente acceptate sub diferite influente şi care strică 
toată economia legii. 

Aceste critici aduse de Marcel Planoil legiterării fran- 
ceze se potrivesc tot asa de bine si celei româneşti, cu 
agravarea maniei legislative, care in tara românească a luat 
forme acute, miniştrii uitând că in prima linie sunt putere 
executivă şi punându-și gloria în exerciţiul colaborării 
lor la puterea legiuitoare. Si la noi aceasta se petrece 
sub un regim reprezentativ relativ nou şi la un popor 
cu o civilizație mult inferioară celor din Occidentul 
Europei. 

Atal sa resimţit acest inconvenient, încât sa re- 
cunoscut nevoia unui organ de examinare a legilor ce 
se propun şi de coordonare a lor cu cele existente si care 
nu suni menile să fie abrogate de către noul legiuitor. Dar 
ce poate face Consiliul legislativ într'o țară in care se 
confundă parcă dinadins puterea executivă cu acea le- 
giuitoare?... 

Relevând deci vifiile şi ca urmare neajunsurile siste- 
mului actual de legiterare, să examinăm cum procedează 
autorii legilor. 

Pe aceştia am putea să-i impärtim în două mari ca- 
tegorii: acea a utopistilor şi acea a „oamenilor practici". 

Utopistii sunt la rândul lor de două feluri: cei ce 
cred în fondul bun al naturii omeneşti şi cei ce cred în 
inalibililatea remediilor prescrise de ei umanității su- 
ferinde. 

Pentru primii fondul legiuirii lor e indiferent. Firea 
omului si in special a Románului fiind buna, e indiferet 
ce lege îi dai. Se va acomoda cu dânsa. Nu interesează 
deci ce-i dai, ci totul e să-i dai. Pentru cei de-al doilea. 
dimpotrivă, fondul este totul şi misiunea legiuitorului este 
de a dărâmă întâi tot ce au făcut predecesorii, care 
apriori este rău si dăunător, şi de a dispune în urmă 


115 


tocmai contrariul, în convingerea fermă că societatea se 
va transformá de azi pe mâine graţie regulelor noui impuse 
în noua legiuire. 

Si nu cei dintăi sunt cei mai primejdiosi. Voiti 
exemple? Gândiţi-vă la legiuirea sovietică si veți recus 
noaste îndată dezastrul si primejdia utopiilor. 

Noroc că în majoritatea cazurilor aceste clucubratiuni 
sistematice menite să oränduiascä societăţile omeneşti pe 
anumite rafturi sociale, cu anumite directive şi anumite 
norme de traiu si de desvoltare strict determinate, nu se 
pot aplică şi chiar dacă se aplică, nu e pentru multă 
vreme. Constiinta populară se revoltă împotriva unor 
asemenea tentative si ele se prăbușesc, căci nu sunt în- 
temeiate decât pe vise provocate de prea mare increderá 
în sine a autorilor lor. Niciodată versurile iniţiale ale 
unei scurte poezii familiare tuturor şcolarilor şi pe care 
desigur o cunoaşteţi cu toţii nu au avut o mai justă 
aplicare decât când este vorba de aceste legi utopice: 


„Căci ceea ce se scrie“ 
„Rămâne pe härtie.“.... 


Pc hârtie rămân, literă moartă, şi rău e când se dă 
urmare cât de puţină poruncilor coprinse in ele si se 
aplică în viaţă. 

Dar mai sunt şi legiuitori practici. 

Aceştia ştiu ce vor: ceeace îi interesează pe dânşii. 
Ceeace le măreşte puterea, ceeace le întăreşte prepon- 
derenta. Restul e inditerent. Juisori ai puterei, oportuniz- 
mul lor e legea şi consecinţele ei în viitor nu-i preocupă. 
Si acest fel de legiuitori există în ţara românească si ei 
sunt periculoşi. Noroc că se perindă ușor si des la cârma 
Statului şi o alternare întru'câtva binefäcäloare s: face 
aproape automatic cu alternarea guvernelor la putere. 
Fiecare stricând ce a dres cel precedent şi dregând în 
schimb ce a stricat. 

Si iată că am găsit şi o scuză manici de legiferare. 

Să mai adăogăm la cauzele care ajută la facerea le- 
gilor nepotrivite, în teorii juridice inexacte şi pernicioase 
şi cele pe care le semnală Faguet ca fenomene comune 
democraţiilor moderne: cultul necompetentii şi teama de 
responsabilitate? Poate că şi-ar găsi locul constatărilor 
sale si la noi? Distribuirea demnitätilor polilice în Stat 
si cu organizarea actuală mai toate cele însemnate sunt 
politice, sau mai bine zis sunt considerate ca polilice 


116 


tocmai fiindcă sunt însemnate, consacră parcă şi la noi 
aşă zisul cull al necompetentei. Din el provine ca corolar 
teama de responsabilitate. Cel care nu e în stare să în- 
leleagá o. problemă socială, să-i găsească solutiunea si 
să o expue clar şi hotărît în cuvântul precis al legii, se 
teme firesc de răspunderea unei soluliuni, nu atâta pentru 
că ar putea fi dezastruoasă pentru țară ci fiindcă ceeace 
ar fi mult mai de seamă, ar putea fi dăunătoare pentru el, 
De aci evitarea acestei răspunderi prin numirea unei Co- 
misiuni care să studieze şi să elaboreze. Adecă prin con- 
vocarea laolaltă a mai multor necompelenţe, sau în cazul 
cel mai bun a unor competente şi a unor nocempe- 
tente, care nu se pot pune de acord, în chip fatal, decât 
prin concesiuni asupra fondului chiar al reformei propuse. 
Sau. dacă fondul este respectat, prin adäogirea alálor 
dispozitiuni de exceptiune, încât sub exuberanta lor eflo- 
resccnta, abia de se mai záreste tulpina primitivă. Astfel 
se procedeazá la alcätuirea legilor in vechea Dacia Felix 
sub stăpânirea urmaşilor Romei!... 

Pol să corespundă astfel de legi cu legea naturală? 
Poatr să se potrivească teoria juridică cuprinsă în ele cu 
realitatea socială? Spiritul lor, chiar bun în sine, nu 
devine un rău, când se aflá in contrazicere cu geniul ju- 
ridic al poporului, cu concepliunea sa inveteralä, cu obi- 
ceiul moştenit dela strábuni? Desigur că da. Si ca so do- 
vedim nu avem decât să luăm câlevă exemple. 

Nu multe. Deşi ar putea sá fie. Căci neslärsil e 
numărul legilor nepotrivite cu alte legi în vigoare, cu spi- 
ritul dreptului în aplicare, cu ideea pe care poporul şi-o 
face despre drept şi dreptate. Câteva numai, luate la în- 
tâmplare, dar care ajung să dovedească falsitatea vieţii 
noastre juridice. 

Si în primul rând să ne ocupăm de Constitufiune. 

După conceptiunea care domncá pe vremea intro- 
ducerei constitufiunii belgicne la noi în ţară, era firesc 
a ea să ia forma unei aplicári de principii străine de 
mintea si sufletul poporului nostru. Ideea ruperei cu tre- 
eutul odios, „de ruşine si umilință“ era în favoare. Crea- 
rea unci noui societăți pe nou: temelii aduse de aiurea eră 
singura scăpare, pe care — de bună credință — dialt- 
minterea — o întrevedeau oamenii nostri politici înaintați. 

Nu e deci de mirare că Constitutiunea noastră nu a 
fost deci potrivită pe mentalitatea juridico-socialá a po- 
porului nostru, că spiritul ei wa fost înţeles, că dispozi- 
tiunile ci nau fost aplicate, că violarea preceptelor a de- 


117 


venit o agreabilă ocupatiune pentru cei ce-şi puteau plăti 
luxul acesta si un pretext de atacuri vehemente în contra 
violatorilor din partea celor ce nu apucaserá încă să o 
calce sau incetaserá prin forța lucrurilor de a o mai pul2ä 
dispretui si înlătură. Fireşte, e plină de libertăţi. Dar cine 
mai crede serios în ele? Cine. a crezut vreodată? Nae Ipin- 
gescu si Rică Ventureanu? Poate. Si incä?.. Dar oamenii 
politici au avut vreodată cultul acestei institutiuni de bază 
a alcătuirii sociale române? Nu! Si o stim cu toţii. Si con- 
secinte gravă este că trăim cu o minciună. Că toţi ştiu 
că ;legea legilor“, care prin definitiune e intangibilá, e 
fea mai des călcată si că este drept să fie asa, de vremece 
nu corespunde cu necesitățile vieţii noastre politice şi 
sociale, cu conceptiunile noastre asupra acestei vieți. 

Si de aceea violarea dispozitiunilor constituţionale 
ne lasă reci, indiferenți, sceptici. Cum sar putea cälcà 
ceeace nu se aplică prin forţa lucrurilor. Cum sar putea 
nimici ceeace nu există decât pe hârtie? De aci apatia, 
lipsa de reacțiune, descurajarea tuturor avânturilor si 
tuturor iniţiativelor generoase si câmpul deschis ariviz- 
mului tuturor îndrăznelilor si tuturor ferocelor apetiluri. 

Dar în afară de aceasta mai observăm si o deviatiune 
dela înţelesul adevărat al Constituţiunii în anumite puncte 
ale ei. falsificändu-se astfel cu bună ştiinţă viata noastră 
constituțională. lată de pildă puterea executivă. Ea se 
exercită de Rege prin miniştrii săi, cari sunt numiţi si 
revocafi de Suveran. Deci guvernul este reprezentant al 
Suveranului si emanafiune a lui. In fata lui avem reprezen- 
tanfa naţiunii, care este Parlamentul. Mersul constitu- 
tional ar fi deci următorul: ca putere executivă, miniștrii 
n’au nici o legătură cu parlamentul, ca putere legislativă, 
fiind reprezentanţi ai Regelui şi lucrând deci împreună 
cu parlamentul la facerea legilor, sunt colaboratori şi ni- 
mic altceva. Viața politică şi jocul partidelor a schimbat 
această conceptiune, Miniştrii sunt în realitate reprezen- 
tanti ai parlamentului nu ai Regelui. Regele se fereşte să 
înlocuiască un minislru, ca să nu provoace o criză par- 
lamentară. Regele e numit constitutional, atunci când ia 
inspiraţie dela parlament în numirea miniştrilor. Această 
legătură politică între parlament şi guvern face impo- 
sibilă adevărata şi libera discutiune a legilor propuse. 
Ministerul e cel care hotărăște în ultim resort; care se 
substitue de fapt parlamentului. Ori el e al Regelui, nu al 
națiunii. Şi iată cum se deviază dela adevăratul înţeles al 


118 


Conslilutiunii tocmai atunci când se crede că e mai res- 
pectată. 

De aci si eroarea curentă că guvernul nu poate fi 
format constitutionaliceste decât din majoritățile parla- 
mentare. O fi o regulă de bună administraţie; o fi un 
sfat de prudentă exercitare .a prerogativelor regale, dar 
în niciun caz nu e o impunere constituțională. 

Dar câte dispozitiuni constituționale rămân neapli- 
“ate, pe când se náscocesc altele intangibile, care nu 
există în Constitufiune!... 

Unde e obligativitatea instrucţiunii primare?... Unde e 
libertatea conştiinţei ?... Unde libertatea presei ?... Unde cea 
a întrunirilor ?... 

Evident, justificări pentru încălcarea lor se găsesc 
întotdeauna. Dar nu aceasta interesează. Ceeace prezintă 
interes este că Conslilufiunea nu se aplică, pentrucá e 
nepotrivitá cu felul de traiu al poporului nostru. 

Cum nu sunt potrivite si celelalte legiuiri, ce de 
aproape şaplezeci de ani sunt in uz in tará. Nouázeci la 
sută din populaţie nu vrea sá ştie de codul civil!... Tes- 
tamentele tot cu limbă de moarte se fac; sotul supravie- 
tuilor tot moşteneşte pe soţul decedat; copilul cel mare 
tot pleacă din casă, înzestrat de tată, fie că e fată, fie 
că e băiat; copilul cel mic tot moștenește casa párin- 
tească şi, la oraşe, nimenea nu vreá să tie seamă de 
existența acestui drept țărănesc, ce se aplică alături, în 
afară si de multe ori împotriva codului civil francez, in- 
trodus la noi. Si replica la semnalarea acestui inconve- 
nient este în unanimitatea cazurilor: „cum a mers până 
acuma, o să meargă si de acuma încolo“. 

Ei nu! Nu poate să meargă. Căci dacă merge astfel 
înseamnă că se face din indiferență, din inconstienfá poate, 
şi acestea pot să ducă la decădere dacă nu la peire şi {ari 
şi popoare. 

Şa introdus la noi un sistem de guvernământ și o 
formă de administrare a treburilor publice, care nu-şi 
poate da roadele folositoare decât într'o ţară cu un popor 
conştient si cu o opinie publică gala să reacționeze la 
cea mai mică atingere a libertăţilor publice, la cea mai 
mică încălcare a regulelor de corectitudine, la cea mai 
mica nedreptätire făcută unui membru al societăţii. Cum 
ar fi putut să nu ajungă ce a ajuns acolo unde nimic 
nu revollă pe nimeni, unde izbânda necorectitudinii este 
privită cu o simpatică admiraţie, unde indignarea este 
trecătoare ca roua dimineţii, unde criterii politice sigure 


119 


nu sunt, unde calommia e si o arma si o plăcere şi bár- 
lirea o ocupatiune de tot minutul si de multe ori un 
mijloc de traiu. 

Sau chemat prin legea electoralá massele poporului 
la viaţa politică, în speranţa de a se curäti prin sänälalea 
morală a poporului atmosfera deleteră a politicianizmului. 
Sa dat libertatea fara pregälire si dreptul fără îngrădire. 
Rezultatul a fost cangrenarea acestor masse de spiritul 
rău ai politicianizmului, darea lor în pradă elementelor 
extremiste, care nu au nimic de pierdut si care pot face 
minţi neştiutoare să ubuzeze de pulerea lor. Sa ridicat 
în grabă o barieră în fata primejdiei prin cola atribuită 
guvernului în alegeri. Acum se desființează această cotă. 
Fireşte. juridiceste e rationl; constitutionaliceste e legal. 
Toate puterile Statului emaná dela natiune. S’o lásám sá 
spue si sá facă ce vrea. Dar dacă n’o sti ce vrea?... 

In Constituţia Poloniei există un articol care asigură 
„liberurı veto” fiecărui membru al seimului si cerea una- 
nimitatea în hotărâri. Jurisconsultii justificau această dis- 
fpozitiune. „Căci, ziceă ilustrul Zalaszowsky, de vreme ce 
legile privesc pe lot poporul, trebue să fie aprobate de 
toți”. Dar poetul Kochowsky spunea gi el: „Cu o Singură 
vorbă fiat Dumnezeu a facut lumea, cu o singură vorbă 
veto noi pierdem Polonia“. Si între jurisconsul si poct, 
poetul a avut dreptate!... 

Asi dar legea, teoria juridică, nu corespunde în cele 
mai multe cazuri cu mentalitatea poporului nostru. cu 
realitatea socială. Dar corespund măcar cu dreptatea i- 
deală aceste legi, care se înmulţesc cu o rapiditate verti- 
ginoasă; se polrivesc ele măcar cu principiile de drept? 
Am văzut o lege fiscalá, care modificá dreptul de succe- 
siune, stabilit de codul civil si din atáti jurişti din parla- 
ment. nimeni wa semnalat anomalia aceasta. Dar aceasta 
ma: fi fost nimic, legiuitorul fiscal nu sa mulțumit sá 
răpească dreptul de succesiune al anumitor rude ca să-l 
dea Statului. A tăcut ceeace nu făcuse nici codul civil: 
desfiintat rudenia. Articolul 676 din cod spune că rudele 
mostenesc până la al doisprezecelea grad, dar nu spune 
că dela acest grad încolo nu mai există rude. Legiuitorul 
fiscal schimbă şi compunerea familiei. Nu mai sunt rude 
decât până la gradul al patrulea. Nepotii de văr, verii al 
doilea nu mai sunt rude din porunca Marelui Vistiernic!... 

Sa fácut improprietárirea, operä mare, operä ne- 
cesará, operă dreaptă. Poate nu sar fi facut asa de repede, 
dacá nu erau conditiunile favorabile acestei reforme, pe 
care le cunoaştem cu toţii. Dar întru’ cât ar fi fost opera 


www.dacoromanica.ro 


120 


mai putin mare si mai putin dreaptá, dacă ar fi corespuns 
unci formule juridice dacă ar fi prevăzut o normă de 
dreptate. dacă ar fi fost întemeiată pe adevărul istoric? 
Interesul ţării de a se da celor cu putere de muncă pământ 
să-l muncească, era suficient ca să legitimeze reforma. 
Dar ca sa tăcut ca răsplată că sătenii sau dus la războiu 
să-şi apere fara şi să-şi desrobească neamul. Răsplală 
pentru pentru apărarea patriei!... Rasfoiti letopisele tä- 
rilor române, cercetaţi arhivele trecutului nostru si nu o 
să găsiți asa ceva... Răsplată pentru vitejie, da foarte deasă 
intr’o ţară de viteji!... Răsplată pentru datorie niciodatá!... 

Și altă consecinţă a fost, că nu sa dat pământul 
la muncitori ci şi la cei ce nu munceau şi nu l-au muncit 
nici în urmă. Cum s'a dat, nu ne interesează. Dar dacă 
s'a dat ca recompensă celor ce au luptat pentru ţară, dece 
nu s'a dat şi orășenilor? Si ei au sângerat, au luptat si au 
suterit. Nu cumva sa făcut o aplicare aci a acelei dreptáti 
de clasă, care am văzut că trebue condamnată? 

Dar aga cum sa dat, ce idei a putut trezi în mintea 
poporului nostru, aceasta proclamare că îndeplinirea da- 
torici trebue recompensată? Ce pretenții nu poale să facă 
să sc nască în viitor ce apetiluri mercenare?... Nu sau 
gândit legiuitorji noştri la aceasta. 

Să inmultim exemplele? Ar fi atât de multe si ar fi 
şi atât de dureroase. Țară mánoasá, țară minunată, tara 
binecuvântată de Dumnezeu şi poporul mândru, viteaz, 
răbdător si perseverent, care a perpeluat în timp de secole 
latinitatea în mijlocul hoardelor si ordiilor de toate limbile 
si de toate legile, nu merită indiferență, nu merită dezin- 
teresare. Tara, pe care Dapontes o numea mai bună decât 
lumea întreagă, cuibul de eroi, cari au imbelgugat farina 
ei cu. leşuri si au stropit-o cu sânge, merită nu numai 
admiratie şi devotament, i se cuvine de tot timpul si 
de tot minutul, grijă de soarta ei, preocuparea de binele 
el, jertfă neprecupetitä pentru mărirea şi gloria ei. 

Și cu aceste sentimente şi cu nădejdea că poate va 
rămâne în cugelul celor ce-l vor auzi ceva din strigătul 
de alarmă, mi-am permis să semnalez primejdia aplicării 
zilnice de teorii juridice nepotrivite cu realitatea socială, 
primejdia prăpăstiei ce se adânceşte tot mai mult între 
viata legală şi viata reală, primejdia de a vedeá náruin- 
du-se in ea edificiul măreț al României mari, visul tuturor 
marilor suflete românești de pe vremuri, culmea depe care 
nu trebue să se mai coboare niciodată neamul românesc, 
pe care-l chiamă noui destine să-și îndeplinească la rândul 
său menirea sa culturală si civilizatoare în omenire. 


www.dacoromanica.ro 


5. 


Peurma calului-vapor 


Conferința d-lui ing. Gh. C. Tullea. 
(Rezumat) 


Duminică 14 Decembrie la orele 9 seara, D-1 Ing. 
Tullea a ținut la Ateneul Român conferința cu titlul de 
mai sus. 

D-sa arată cum producția, în special de la răsboi în- 
coace. angajată în bătălia prețului de cost, nu a dus la 
rezultatele dorite si aşteptate. 

Maginismul pus în mişcare de nenumäratii cai-va- 
pori răspândiţi pe tot globul, a dus in schimb la declansa- 
rea unui formidabil şomaj şi la sărăcirea agrcultorilor. 

Cauza principală, D-l Ing. Tullea o vede în faptul că 
producţia industrială, pentru a obţine scăderi ale prețului 
de cost a înţeles să acţioneze exclusiv asupra mánei de 
lucru muncitoare prin concedieri, deşi economia ce se 
făcea în felul acesta eră iluzorie. 

Era iluzorie pentrucă în compunerea prețului de cost 
mai intră ca posturi grele, dobânda şi amortismentul, şi 
asupra acestora producţia n'a acţionat în nici un fel. 

In vremurile acestea de rationalizare intensă, postul 
„amortisment” este mare, cu tendinţa de creştere şi orice 
economie obţinută prin utilizarea de masinism perfectional 
echivalent cu concedieri de muncitori, eră anulată de creş- 
terea respectivă a amortismentului. 

Pentru a se acționa asupra posturilor „dobândă” şi 
„amortisment”, posturi care prin scăderea lor vor aduce 
o reală scădere a prețurilor de cost, d-1 Ing. Tullea pro- 


122 


pune urgenta trecere la o productie concentratá, pe uni- 
táti mari. In felul acesta, cele 2 posturi grele vor fi conx 
siderabil micsorate, ceeace va insenma o reală eftenire a 
vietei. 

D-sa mai aratá cá la prima vedere s'ar párea cá con- 
centrarea ar avea in sine elementul colectiv, deci o atin- 
gere a individualismului. Arată şi documenteazä că real- 
mente e vorba numai a se trece de la o rază de individua- 
lism neorganizat si dezarmat ca cel de azi, la un indivi- 
dualism select si armat. 

Afirmá cá situatia de azi din Rusia nu poate sá ne 
procure nici o teamá, intrucát colectivizarea extremá cátre 
care se tinde acolo, inseamná transformarea Rusiei in 
colonie furnizoare de materii prime Europei (in special 
Germaniei si Americei. 

Noi Românii ar trebui imediat să tragem această 
concluzie, şi în loc să plângem nerentabilitatea agriculturii 
să facem aceea ce vor face celelalte {ari cu cerealele ef- 
tine ale Rusiei: Industrializarea produselor solului. 

Real pericol Rusia nu va însemna decât în ziua când 
va începe. dacă va începe vreodată (are grije şi America 
ca şi Germania ca aceasta să se întâmple cât de târziu) 
să se ocupe si de individ. 

Până atunci întreaga problemă şi între eaga soluție a 
problemei este organizarea producției pe unităţi mari, 
cu controlul energic al Statului. 


ANEXE 
IV 
Cursuri la Universitatea 


Ateneului. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


Discurs de desciniderea cursurilor la 
Universitatea Ateneului Român 


Tinut la 13 lanuarie 1930, ora 6 p. m. de D-] Stefan C. Ioan, 
Rectorul Universităţii Ateneului. 


Doamnelor şi Domnilor, 


Universitatea Ateneului Român, intrând astăzi în al 
zecelea an al existenţei sale, constatăm cu o deosebită 
salisfactiune sufletească, după rezultatele din ce in ce mai 
mulfumiloare date de munca personalului didactic, că 
această lature a activitälei Ateneului Román a răspuns 
cu succes la o necesitate mult simțită. 

O parte din presă, care ne-a onorat cu laudele ei, ne-a 
obiectal că nam dal încă Universiläfei noastre o organi- 
zaliunc strict şcolară, cu inscripfiuni si frequente, cu 
programe fixe de cursuri pe specialitáti si examene, bine 
înteles nu pentru viitori candidaţi la functiuni publice, ci 
pentru acele persoane care doresc sá se instruiască, 

Raspunsul nostru este foarte simplu. Intentiunea Co- 
mitetului Ateneului, când a înființat această Universilale, 
a fost aceia de a oferi marelui public dela noi, setos de 
lumină încă o tribună, dela înălțimea căreia sá se vulga- 
rizeze chestiunile literare, ştiinţifice, artistice, financiare, 
economice, polilice şi sociale. 

Scoala oficialá, care inainte de răsboiu eră singura 
distribuitoare de cultură micului număr de privilegiați 
ai soartei, nu mai poate face faţă nevoei mult simţite de 
toți de a se răspândi in massele adânci ale populatiunei 
României Muri toate progresele şi toale cuceririle do- 
bândite de omenire, atât pe tărâmul spiritului cât si pe 
acel material. 

Miile şi zecile de mii de studenţi cu greu pot să pro- 
file în momentele de faţă de prelegerile deia Universitățile 


126 


oficiale; cât de numeroşi sunt tinerii care nu mai găsesc 
locuri în licee: în fine, ce covársitor de mare este acea 
categoric de oameni deja maturi care mau avut fericirea 
de a se lumina la școalele Statului. Cei mai multi din 
aceştia doresc cu nesat să se hrănească şi ei din binefa- 
cerile civilizatiunci, pentru a putea luptă mai lesne în viata. 

Acestor categorii de numeroși studenţi de toale vár- 
stele a deschis mai ales Ateneul Român acest altar mo- 
dest dai efectiv de cultură românească, fără nici o obli- 
gatiune pentru ei şi fără nici o regulamentare deo- 
camdată. 

Este însă posibil ca Universitatea noastră, continuánd 
a urma mereu O cale ascendentă în mersul ei, să răspundă 
într'un viitor apropiat şi cerinţelor exprimate de o parte 
a presei, adică de a organiză cursuri paralele cu acele ale 
Universitätilor de Stat, cu inscriptiuni, frequente, examene 
si diplome. — intocmai cum pe lángá toate categoriile 
de şcoli publice din fara funcționează astăzi şcoli similare, 
create si conduse de iniţiativa particulară. 

Doamnelor şi Domnilor, sunt în mod deosebit mișcat, 
când mă gândesc că acum 65 de ani, tot în luna Ianuarie, 
Const. Esarcu a pus bazele Ateneului Román prin o con- 
ferintá, ce a ţinut în o sală dela Ministerul de Culte si In- 
structie, iar astăzi în Ianuarie 1930 avem, în subsolul 
admirabil transformat sub conducerea d-lui dr. Angelescu 
şi după planurile colegului nostru d. arhitect Fonescu, 
încă deschis salonul nostru de toamnă de pictură şi 
sculptură, două cinematograie culturale, deschidem cursu- 
rile Universităţi care intră în al zecelea an de existenţă, iar 
în curând vom inaugura © bibliotecă publică, mare şi 
frumoasă. 

Dacă la toate aceste manifestatiuni culturale, vom mai 
aminti expozitiunile permanente de pictură, precum si 
ciclul obişnuit al conferințelor de Duminică seara care 
se tin din Decembre şi până la lunie, ne putem simţi 
mândri că legea nestrámutatá a: progresului a domnit 
în toată măreţia ei la Ateneu şi că moștenirea ce ne-a 
lăsat C. Esarcu a fost dusă de actualul nostru Președinte 
la cea mai mare desvoltare. 

In numele Comitetului Ateneului Român, care mi-a 
făcut cinstea de a mă însărcină cu conducerea acestei 
Universități încă dela crearea ei, declar deschis anul scolar 
1930 şi, dorim ca rezultatele ce va da să fie tot mai apre- 
ciate de marele public, dau cuvântul distinsului profesor 
d. Trancu-lasi, pentru a-și desvolta prelegerea sa despre 
Societăţile Anonime. 


www.dacoromanica.ro 


1. 


Societatea Anonimá 


Rezumatul a 5 lectiuni 13, 20, 27 lanuarie şi 3, 10 Februarie 1930). 


Románia are o psihologie specialá: cánd are banul 
reprezentat printr’un lucru concret, îl apără prin toate 
mijloacele posibile, conform legilor, fie contra unui furt 
sau contra unei exproprieri. 

Cand acelas om devine actionar, este o persoaná 
largá. de o galantonie excesivá si care se lasá cáte-odatá 
chiar furat fárá sá protesteze. 

Este cu totul un alt om decát erá atunci, cánd banul 
lui se afla sub altá formá. 

In perioada de depresiune economicá pe care o stra 
batem. este necesar ca lumea sá cunoascá mai amánuntit 
Societätile Anonime, mijloacele de control, potrivite pen- 
tru a-si putea da seama de eventualele fluctuafiuni ale 
averii lui depuse acolo, pentru a putea ceti bilantul, pu- 
tánd astfel sá controleze destinafiunea averii lui. 

Dupä statistica din 1927, avem cam 2700 Soc ano- 
nime, reprezentánd un capital de 38 miliarde lei. Mai 
existá apoi 1822 de Soc. cooperative, reprezentánd un ca- 
pital de 3 miliarde lei. 

Cadrul Societăților cooperative, având tot forma de 
Societate Anonimá, şi cooperatia fiind interesată in cru- 
tarea banului ei, e util şi pentru cooperatori să cunoască 
acest mecanism. Din nenorocire însă, foarte puţini sun: 
aceia care cunosc acest mecanism de covärsitoare impor- 
tantá pentru viața comercială, financiará şi industrială a 
Societăţii Anonime. 


128 


Azi Societăţile Anonime, au ajuns intr’o situafiune 
precará din pricina crizei generale, iar spiritul de econo- 
mie a fost distrus la oamenii, cari economisind prin pri- 
vatiuni si trudă micile lor economii, le-au plasat in acti- 
uni ale unor Societăţi Anonime cu rezultate foarte proaste 
din pricina unei adıninistrafiuni nepreväzätoare. 

Acesl fenomen se întâmplă în toate straturile sociale. 
Intelectualul căruia i şa prăpădit averea strânsă cu strá- 
duintä, din pricina relei administrafiuni ale unei Soc. 
Anonime, pierde încrederea şi rămâne un desorientat. 
Oamenii de o categorie socială inferioară, se dedau viciu- 
rilor, ne mai având încredere în păstrarea economiilor 
lor în întreprinderi anonime. La Câmpina, un maestru 
sondor mi-a declarat: „Mai bine beau banii, decât să-i 
pun la o bancă”. _ 

Ce va însemna această situafiune când ideia se va 
generaliza? 

Râvnim la capitalurile străine, cu care să putem 
pune în valoare bogăţiile ţării noastre. Menirea acestor 
capitaluri este tocmai de a înlesni formarea capitalurilor 
nationale. Capitalul este munca anlerioarä economisild, 
pusă în serviciul unei noui produc{uni. 

Ce se va întâmpla însă, când se va infiripa convinge- 
rea. că traiul dela o zi la alta este mai comod, că priva- 
tiunea şi prevederea pentru o nevoie viiloare este zădăr- 
nicită şi inutilă. 

Noi cari avem posibilitatea să prevedem aceste feno- 
mene sociale, suntem datori să atragem atenţia asupra 
strivirei si distrugerii spiritului de economie. Este o dato- 
rie primordială în Stat de a desvolta si întreţine activ 
acest spirit. 

Odinioară. acum 30—40 ani, acest spirit de economie 
începuse a se deSvolta. Se formase ideia, că dacă am căpă- 
tat independenţa politică cu pusca, independența econo- 
mică o vom dobândi numai cu pusculifa. 

Preocuparea aceasta astăzi nu se mai manifesta astfel 
în aceasta directiune. 

La lasi un profesor, Darzáu, a pus bazele unei case 
de economie intr’o cutie de chibrituri rotunda. 

Impreuná cu câţiva colegi, profesori şi învăţători, au 
pornit sá răspândească spirilul de economie şi astăzi. in- 
treprinderea lor, începută alât de modest, a devenit o mare 
societate de economic, ce rulează zeci de milioane. 

Incepuse pe vremea aceia o intensă propagandă pen- 


129 


tru casele de economie şi depuner: ale Statului, pentru 
Báncile populare. 

Poporul nostru avea atunci ambifiunea sá dobándea- 
sca o independentä depliná. 

Cát de departe suntem astázi de aceastá ambitiune! 

Spiritul de economie este pretutindeni intro continuă 
desvoltare; in Statele Unite lucrătorii dispun de economii 
imense: în Cehoslovacia economiile lucrătorilor repre- 
mnta tocmai cifra economiilor lucrătorilor nostri, înmul- 
titá însă cu 90! 

Aceste observatiuni generale, privind spiritul de eco- 
nomie, dovedesc că toată lumea este direct interesată la 
buna funcționare a societäfilor anonime. Dela micul depu- 
nator cu 100 lei la Banca populară, până la marele actio- 
nar, posesor a mii de acţiuni, toată lumea este interesată 
de bunul mers al socieläfilor anonime, care reprezintă 
una din caracteristicile esenţiale ale desvoltárii actuale a 
Societăţii Capitaliste. 

Societatea Anonimă este într'adevăr unul din feno- 
menele cele mai interesante ale evoluţiei noastre sociale 
şi economice. Acţiunile se negociază la Bursă, capitalul 
Societăţii Anonime trece astfel din mână în mână, stá- 
pânii lui adevăraţi se schimbă în fiece clipă; entitatea 
comercială care este Societate Anonimă, îşi trăeşte însă 
viata ei continuă si neîntreruptă, fără sá resimtă trecerea 
capitalului ei reprezentat prin acţiuni, din mână în mână. 

De aceia socotim că este necesară o educaţie a actio- 
narului. pentru că instruindu-l asupra mersului unei So- 
cietáti Anonime, să-l punem la adăpost de eventualitäti, 
cari pot sä-i fie fatale. 

Cu toaate cá Societätile Anonime sunt o creatiune 
moderna, gásim totus si in dreptul roman intreprinderi 
asemánátoare, ca de pildá cele pentru incasarea impozi- 
tului. formate din publicani si argentari. 

In epoca modernă, Societăţile Anonime au caracter 
de publicitate; Codul de comert impune ca toate socotelile, 
incheieri de bilanturi, adunári generale, deliberári ale 
Consiliilor de Administratie, sá se facá la lumina zilei. 

Codul de comert actual dateazá din 1887, cánd a fost 
tradus dupa cel italian, cu oarecare influentä germaná. 
Pana la acea datá, era in vigoare Condica Principatelor 
Unite dela 1840. 

In acea condicá, se prevedeau trei feluri de Societäti, 
cari ar corespunde astăzi: Societăţii în nume Colectiv, 
Societăţii în Comandilă şi Societăţii Anonime. 


130 


Conducătorii Societätiilor erau vechilii şi codul ro- 
mânesc prevedea ca afacerile societății să fie conduse de 
glasurile celor mai mulți, de ceiace numim astăzi, teoretic, 
majorităţii. 

Actul autentic de astăzi, trecut prin tribunal la for- 
marea unei societăţi, îi corespundea Decretul Domnesc. 
Odată cu acest act, se fac statutele societăţii, o amplifi- 
care adică a actului de constituire. 

Singur actul de moarte al societăţii nu se face prin 
Tribunal. Tocmai la urmă, se înregistrează falimentul, 
după ce decesul Societăţii este pregătit de mersul lu- 
crurilor. 

Dupá rázboiu, o altá mentalitate a inlocuit acel spi- 
rit de ridicare lentá, treptatá, intemeiatá pe meril, a oa- 
menilor capabili sá conducá prin muncá, cu sodotealá, pre 
vedere si cunostinte. Astäzi fiecare cautá ca fárá munca, 
fără pregătirea necesară, să ajungă cât mai sus, de multe 
ori calităţile fiindu-i o adevărată piedică în ascensiune la 
care e îndreptăţit. 

Aceasta este concepția de după războiu și în această 
mişcare a colectivitäfit este integrată si Soc. Anonimă 


2. 


Spicuiri asupra artei. 


Prelegere ţinută de D-nul I. B. Bobescu la Universitatea Ateneului 
Román la 22 Martie 1930. 


Doamnelor si Domnilor, 


Academicianul francez Brunelière a inceput pe vre- 
muri conferința sa: „L'Art et la Morale“ spunând publi: 
cului cá va fi: plicticos, obscur si nu mai putin banal. 

Cred că, nu Brunetièré, nu putea fi nici plicticos, 
nici banal, nici obscur, iar cuvintele spuse nu erau expre- 
sia adevărată a gândului său. 

Eu însă, care nu am însuşirile strălucite a lui Bru- 
netiére, mi-e teamă că în prelungirea de astăzi, vorbind 
despre artă să fiu cu adevărat: şi necomplect, şi obscur; 
chiar, dacă m’asi feri ca să nu fiu prea lung, spre la nu 
devenni plicticos, în expunerea ce voiu face. 

‘ Ce e arta? credeţi că e uşor sá dai adevärala defini- 
tiunc a artei? À 

Littré defineste arta: Modul de a face un lucru dupa 
o anumită metodä. Admitänd această teorie, am aveá: arta 
muzicantului, a poetului, a pictorului, a chirurgulüi, etc., 
căci, fiecare face artá, după anumite metode în opoziţie cu 
natura, care are creatiunile ei mai mult fără de metode. 

In mod absolut, Arta, cuprinde deci, acele manifesta- 
tiuni ale omului, ce au legătură cu: sentimentul, cu voința, 
cu spirilul, cu imaginația cum ar fi: poezia, muzica, pic- 
tura, arhitectura şi sculptura, tot ceeace, pentru a există, 


www.dacoromanica.ro 


132 


necesitá interventiunea máinei, unitá cu a spiritului. S'a 
mai spus că: Arta e Estetica aplicată, că artistul e o ființă 
umană ce tráeste împrejurul nostru şi că arta € un miş- 
tesug util ca toate celelalte mestesuguri, bineinteles insa, 
în telul ei. Socot, teoria aceasta din urmă putin eronatä, 
căci există o diferinfä, o mare diferintá chiar, între artă 
şi alte meserii. Lucrátorul manual, operând devine cum 
bine spune scriitorul francez Etienne Sourián în cartea sa: 
„L'âvnir de UEsthétique”, o maşină; la fel intelectualul, 
dacă nu are viziunea fie imaginativa, fie perceptivá a ope- 
rei determinate, ce trebue să iasă din lucrarea sa. Viziunea 
aceasta este esențială artistului adevărat, pentru ca să 
poată produce „frumosul”. Căci, nu tot ceeace este: pic- 
tură. sculptură, muzică, arhitectură și poezie sub feluri» 
tele lor forme, implică frumosul. 

Toate poeziile oare sunt frumoasé? toale bucatile de 
muzicá divine, toate tablourile, toate edificiile, se pot 
considera opere de artă? câte tablouri sunt oribile, câte 
poezii lipsite de armonia versului, câte bucăţi muzicale ne- 
plăcute şi câte edificii neestetice. Si atunci, trebue să 
existe cevă, pentru ca o lucrare să poată fi considerată 
artistică, şi acest ceva, caracteristic artei este în primul 
rând ,frumosul”. Dar, acum întrebarea ce este acest așa zis 
„frumos“ care formează materia primă a artei, în ce 
consistă el? S'ar păreă că lucrul nu este asá de greu, 
fiindcă toată lumea se presupune că ştie ce este frumosul. 
Și cu toate acestea, nu este uşor, fiindcă, de ani şi ani, se 
discută chestiunea, mii de volume sau scris asupra acestui 
subiect, de către marii gânditori si totuși, nu sa putut 
spune cu precizie ce e „frumosul“. Fiecare carte apărută 
asupra esteticei dă asupra acestui subiect un răspuns 
nou; ceeace a îndrituit mai de mult, pe un scriitor german 
Julius Mithalter, să scrie şi dânsul o carte asupra acestui 
subiect controversat, pe care a întitulat-o: „Enigma fru- 
mosului“. 

Germanii definesc „frumosul“ în felul lor; Englezii, 
Francezii în felul lor. Spencer. Guyau, mai apoi Taine, dau 
definifiuni ce nu se aseamănă una cu alta şi nici acestea 
cu cele date de: Baumgarter, Kant, Fichte, Winkelman, 
Schiller, Lessing, Hegel, Schopenhauer, Victor Cousin etc., 
si aceasta, fárá ca sá ne ducem intrun trecut mai 
depărtat, în lumea antică, la definitiile date de clasicii: 
Socrate, Platon, Aristotel, etc. Si atunci o întrebare fi- 
rească se pune: Ce este cu această stranie noţiune a „[ru- 
mosului”. care pare la prima vedere aşă de simplă, pe 


www.dacoromanica.ro 


133 


care însă nimeni aproape nu poate sá o delineascä exact, 
dar care cum bine spunea Tolstoi, nu a impedicat p? es- 
teticiani de a cládi pe acest „frumos”, toate doctrinele 
lor asupra artei? Răspunsul la dat oarecum Julius Mil- 
haller cum ati văzut intituländ cartea sa: „Enigma frumo- 
sului“. 

Englezul Home spune: frumosul? e „ceea ce’ti place“; 
“de unde sar páreá cum spune si zicätoarea noastră că: 
„nu-i frumos, ce-i frumos, e frumos ce'mi place mie“. 

Deci, după Home si alti esteticiani, cari gândesc ca 
el, transtormám chestiunea „frumosului“ intr’o chestiune 
de gust; si atunci ne vom isbi de o allá dificultate (n darea 
unei definiliuni, căci se poate pune acum întrebarea: Ce 
este gustul? si e si mai greu sá explici ce este un lucru 
care place cuiva. dar nu place alt cuiva; si dece unuia ji 
place un lucru şi altuia nu? Asá fiind, cu drept cuvânt ne 
pulem întrebă: ce fel de sciintá e estetica, care nu poate 
preciză definiliv legile artei, legile acelea, după care o 
operă sá nu mai poată fi la discretia frumosului sau a 
gustului? j 

Fiindcă Arta propriu zisă, nu poate fi cum mulți 
o cred, numai un obiect de plăcere, de desfálare, arta 
are o misiune cu mult mai mare, cu mult mai însemnată 
în omenire; ea e organul vital al umaniläl.i, care trans. 
porlă în domeniul sentimentului concepțiile rafiunei si 
de aci legáturá între artă si între sciintá. — Dacă există 
o apropiere între știință şi artă, există oare o legălură 
între artă si morală? Estelicianul german Folgeldl, dis- 
culánd pe vremuri problemele de artă si morală, afirmă 
cu tărie. că este o curată nebunie, să cauţi morala in 
artă. El spunea că dacă arta ar urma să fie eminamente 
morală, atunci, unele opere artistice, casi unele din scrie- 
rile lui Goethe, si a lui Shakespeare, nu ar putea să 
fie considerate ca opere de artă. Oare Italia, din Secolul 
al XV-lea şi al XVI-lea, perioada celei mai cumplite co- 
ruptiuni. cum sunt de acord so spună toţi istoricii, când 
crimele se țineau lant poate fi considerată ea ca o epoca, 
în care morala să întindă mâna artei? fiindcă pumnalele 
cari intrau adânc in piepturile victimelor, erau artistic 
cisclate de un Benvenuto Cellini? Nu! Artistul casi serii- 
torul, nu trebue să fie un predicator al moralei, însă 
în operile lor, opere ce îmbracă forma artistică, nu trebue 
nici să desconsidere cu totul decenta si morala. 

Pe lângă viziunea artistică, necesară artistului ade- 
vărat, marele arlist trebue să pună in opera ce creiazä 


134 


si inspirație personală. Si asa se explică, dece operile ar- 
tistilor casi a scriitorilor nu sunt la fel. Opera artisticä a 
lui Donatelo diferä de a lui Rafael, Leonardo da Vinci, 
Rembrant, Rubens, Dúrer ori Michel-Angelo. Fiecare din 
acesti mari artisti ai lumei au creiat dupá imaginea su- 
fletului si a idealului lor, lucru ce se petrece si in ‘arta 
feluritelor popoare. Arta italianá, diferá de cea olandezá, 
cum aceasta la rándul ei se deosebeste de cea francezá, 
germană. spaniolă, etc.; rasa nordului, si in special cea 
olandezá, reprezentánd ín artá mai mult realismul pe 
când rasele dela sud reprezintă strălucirea geniului latin. 

Artiştii, chiar latini, se deosebesc între dânşii, fie- 
care având o altă concepfiune în felul de a-și descrie 
gândul, prin ajutorul culorei, al penelului, sau al 
condeiului. Un artist italian în secolul al XVI-lea redă cu 
totul altfel. palatele de marmoră ale unui Foscarini, așezate 
pe „Canal Grande” în frumoasa Venetie, decât cum în 
timpul nostru, un Puvis de Chavannes spre ex. a conceput 
şi redat acele cap’o d’opere murale, din anfiteatrul dela 
Sorbona Parisului, sau: „La vie de Sainte Geneviève“ dela 
Pantheon. 

Sunt sigur că altfel ar redă, nu cu mai putin talent si 
cu mai puţină bogăţie de culori, pictorii români, maeştri 
ai penelului, episoadele pline de viaţă şi de mişcare ale 
faselor istoriei Neamului nostru, când ar fi să întocmească 
„Marea Frescă a Ateneului Român“, ce aşteaptă de atât 
amar de ani infáptuirea ei. 

Ii asteptám pe acest Mesia al picturei, care se va 
cáláuzi, sunt incredintat, de perceptele ilustrului istoric 
german Georg Weber, ‘ce cerea cá in zugrávirea epo- 
cilor de glorie, a momentelor márete, a stărilor sufleteşti, 
să se pună în ele multă viaţă, să nu fie searbáde (si neîn- 
sufletite. 

Pentru a intelege operile de artä, acele opere ce au 
strălucit şi strălucesc încă prin splendoarea lor, pentru 
a pricepe tablourile lui Rafael si a lui de Vinci, statuele 
lui Michel-Angelo, poemele lui Goethe, Schiller, ori Victor 
Hugo, romanele lui Dickens, scrierile lui Byron sau Sha- 
kespeare. pentru a înțelege muzica lui Beethoven sau a 
lui Chopin. trebue o anume pregătire. Nu toată lumea le 
înțelege la fel si uneori nici chiar aceia ce au o pregătire 
intelectuală. Căci arta nu e cum am spus o meserie, ci 
transmiterea la alli oameni a unui sentiment sau al unor 
sentimente încercate de artist; — şi aceste sentimente nu 
se nasc în oamenii, ce nu au încercat anume stări Sur 


135 


fletesti, după cum nu pot fi înţelese de acei ce nu bau 
afinat, de aceia ce duc viata comuná a muritorilor, Cu 
cât o societate e mai veche, cu atât spiritele sunt mai cul- 
tivate, mai pornite spre critică si spre discutiuni — fic 
stiinfilice — fie artistice. Critica tine mijlocia între filosoful 
care mediteazá asupra frumosului si intre artistul ce se 
inspiră dela frumuseţe si caută so reprezinte in opera lui. 

S'a spus de unii că artele plastice, pentru ca sá im- 
presioneze mai mult, trebuesc să fie unite între ele, cum 
in grecia antică, poezia eră unită cu muzica si cu dansul, 
Lucrul acesta nu e totdeauna absolut necesar, iar Richard 
Wagner, spunea că unirea tutulor artelor, nu se poale 
face decât in drama muzicală, care este „opera de arlä a 
viitorului”. In teatrul dela Bayreuth, marele artist (R. 
Wagner cu efectele uimitoare produse de decoruri, masi- 
nării si muzică, cu extraordinara lui știință de a coms 
bină tonurile şi a le face să se mlădieze după jocurile 
fanteziei, a putut realizà infrätirea artelor, întrun tot mi- 
raculos. fácánd ca acest mare muzicant, ce la început 
treceá drept un original, să fie considerată astăzi, ca un 
geniu muzical şi poetic,— pentru ca el însuşi compunea 
textul operilor — $i sá pară pentru admiratorii lui fanatici, 
un poet mai mare decât Goethe şi un compozitor muzical, 
mai mare decât Beethoven. Exagerarea aceasta a fácul 
pe Schnyder von Wartensee să zică in mod glumet: „și 
eu pun pe Wagner mai presus de Goethe si de Beethoven, 
căci el face poezii mai bune decât ale lui Beethoven și 
compoziții muzicale mai bune decât ale lui Goethe”. 

Dacă este adevărat, că la început, dansul, muzica si 
poezia, au fost unite, apoi nu este mai putin adevărat, 
că astă-zi prin desvoltarea picturei, sculpturei, muzicei si 
arhiteelurei aceste arte pot stă independente una de alta, 
cu acelasi succes. 

‚ Catedrala Sem Pietro din Roma impresionează ca 
operă arhitectonică, fără ca sá se producă intr’änsa O 
dramă muzicală: muzica nu ar adăugă nimic la frumu- 
setea şi profunditatea de gândire a lui „Faust“ sau a lui 
„Hamlet”; poezia lui Victor Hugo si Divina Comedie a lui 
Dante nu au nevoe de ilustraţii, cum Moise a lui Michel 
Angelo nu ar face o impresie mai măreață dacă sar 
‘inti sau sar dansá împrejurul lui: iar „Simfonia Pas- 
torală“ a lui Beethoven. nu ar ferfhecă mai mult dacă 
ar fi cum spunea Max Nordau însoțită de vorbe. 

Pentru a fi înțeleasă arta deci, nu este nevoe de 
concentratiunea artelor. Perceptiunea ei, nu se reduce ca 


_____136 

în ştiinţă. numai la un grup izolat, ce a primit o edu- 
catiune exclusiv melodică; ea este posibilă unei mai mari 
majoritáti de oameni, ce au însă O pregătire în dome- 
niul intelectual. Arta e deci opusă sliinfei, ce exprimă re- 
zultatele des. operilor sale in termeni abstracti, în for- 
mule convenţionale, absolut neíntelese, de acei neinitiati 
în tainele ei. 

Illiada si Odisea, Othelo și Regele Lear, Cincea cea 
de Taina a lui Leonardo da Vinci, grupul lui Laocoon, 
uvertura din Don Juan sau simlonia IX-a a lui Beethoven, 
câl e dânsa de complexă, se pot întelege, pretul, gusti de 
un public si mai mare, decât acei puţini ce înțeleg cu 
adevărat expunerea: „sislemului lumei de Laplace“ sau 
teoria revolutiunilor globului a lui Cuvier şi un portret al 
lui Velasquez sau Van Dyck, e mai ușor de înţeles decal 
o complicată problemă de geometrie analitică. 

Dacă pentru a fi înțeleasă arta, nu e nevoe, cum ve- 
dem, de o concentratiune a artelor plastice mai ales 
pentru a face o adevărată operă de arlă, este nevoe însă 
de ,vocaafiune”. 

Sa spus încă de mult, că: fe nasli poet, am pulcă 
adáugá: fe nasli asemenea artist, sunt si popoare, ca po- 
porul grec în antichitate, care casi un individ, se născuse cu 
inclinatiuni artistice. Nimeni altul în antichitate ca po- 
porul grec. nu a fost mai arlist şi nimeni allul Wa cul- 
tivat şi iubit mai mult artele plastice si în special sculp- 
tură, ca acest popor, care a dus arta la perfecțiune. 
Bratia. forma, frumosul, pentru el era totul si deja în 
scrierile bătrânului Homer, frumuseţea fisicá e un lucru 
dumnezecse. 

In Tanagra cel mai frumos adolescent purtà pe umeri 
un miel la sărbătorile lui Mercur; iar graţie frumoasei 
lui, Sophocle avu gloria să conducă corul adolescentilor 
cari cu lira în mână, cu corpul gol si parfumat, cântară 
imnul victoriei si dansară în jurul trofeelor după bdldlia 
dela Salamina. 

Poporul grec intelegeä, astfel, însemnătatea si va- 
loarea estetică a formei si nu trebue sá ne mirám, dece 
în Grecia antică artele au fost atât de cultivate. Mai lárziu. 
în timpurile moderne în Franţa, Anglia, Germania, Olanda 
şi in Italia, unde la Florenţa mai ales sub tamilia Mediris. 
ele ajunseră cât se poate de înfloritoare. După cele mai 
sus expuse aşi riscă o întrebare. 

Poporul românese este el un popor cu însușiri ar- 


137 


tistice si nafiunea románeascá se poale enumerá printre 
naţiunile ce au avut si au o artá propriu zisă? 

, Fără sá cádem in exageräri şi fără sá susţinem că 
România în trecut sau astăzi a produs opere geniale de 
artă. totuşi. nu se poate negă că fara românească și 
poporul românesc este o țară si un popor lipsit de simţul 
artistic. Dacă nu am avut un Rafael al penelului și fresca 
de execuţie admirabilă în felul „frescelor lui Botticeli“ a- 
parlinând familiei Tarnaboni, pe care Napoleon I 1»: 
luat din Italia si le-a dus la Luvru, dacă în sculptură nam 
avut un Fidias, şi în literatură un Homer. fapt insă de 
netăgăduit este «A poporul românesc cu toate furtunile 
prin care a trecut şi-a păstrat odată cu tradiţiile şi simţul 
artistic. 

Charles Diehl savantul francez si marele bizantinolog 
spunea: că o arld românească a existal și existá si că 
simțul artistic e destul de desvoltal în sufletul românesc 
si aceasta nici de astăzi şi nici de eri. 

| Frumuseţea vechilor noastre biserici, farmecul bátrá- 
nelor monastiri, strălucirea obiectelor de artă, pe care cu 
toate dezastrele le-a scăpat şi păstrat străbunii nostri, 
dovedesc aceasta. La mănăstirile: Neamful, Hore, Cozia. 
Tismana se întâlnesc admirabile relicve ale veacurilor 
dispărute, în care austeritatea artei bizantine se amestecă 
cu graţia încântătoare a sec. al 18-lea, cum să găsesc răs- 
pândite si prin alte părți, lucru ştiut de cei c> culrecrá 
tara cu scop de a cerceta trecutul nostru din punct de 
vedere al arlei. Si dacă se găsesc în unele localitáti splen- 
dide exemplare de artă romantică și gotică, alături de urme 
bizantine. se găseşte apoi şi un stil național, mai ales în 
arta populară românească. Ornamentele arată cu priso- 
sintä, că poporul nostru simte frumosul. In fesátarile 
färancelor noastre apare toată poezia unui suflet de artist. 
poezie pe care incontestabil le-a sädit în suflet privelistea 
frumoaselor noastre plaiuri, privite în sunetul buciumului, 
a flucrului şi a doinclor plângătoare. Căci, în Romania. 
muzica populară cu deosebire ocupă în viata zilnică un loc 
însemnat. Un critice francez spuned despre poporul ro- 
mánesc: „Acest popor aşezat la porţile Orientului, posedă 
pe lângă firea vioaie ce denotă latinitatea lui si cevă din 
firea exuberantá a boemului, unite cu vraja contomplativá 
a muezinului. In dansurile lui, pe lângă vocalizarea re- 
pelată şi infinită a unei melopei fascinante, are mişcări 
onduloase si alteori isbituri nervoase ce fac sá tremure 
pământul sub călcâiu, sau învârteli pe loc, ca ale unui 


138 


derviş, pánála ametealä. Simti, fără sá vrei, mirajul o- 
riental ce domină în România, fara bogatä in amintiri bi- 
zantine, in poporul acesta, ce-si impurte viata pe deo- 
parte in dansul cand legánat, cánd nervos si in plácerea 
ce simte in extazul de a privi stelele nopţilor frumoase si 
senine de vara". 

‘ Sub inriurirea stilului românesc si urmând îmboldul 
imaginatiunei lor creatoare, artiştii români: muzicanți, pic- 
tori, sculptori, poeţi și literati, să caute sá redeä mo- 
mentele sublime, stările sufleteşti variate, scenele de dra- 
matism sau de duioşie ce se găsesc în istoria trecutului 
nostru ,redándu-le as acum au fost trăite. 

De aici pictorii mai ales, se vor puteă inspiră găsind 
subiecte diferite, şi vor av=ă nevoe de multe şi felurite 
culori, unele vii altele palide, spre a redă Epopeca nea- 
mului românesc. Arta si literatura românească se indru- 
mează incontestabil, încetul cu încetul, spre progres. E de 
dorit, însă, ca artiştii să caute să se emancipeze cal vor 
puteă mai mult de influențele străine şi să se îndrepte 
spre isvorul de inspirație a tot ce e mai caracteristic şi 
mai specific Tárei si Neamului. { 

In momentele sublime de uitare de sine de viziune 
creatoare a operei de arta, când pictorul casi sculptorul 
si muzicantul, ca ori-ce artist în genere se ridică dea- 
supra naturei şi cu gândul fáureste o altă lume ce-l pune 
deasupra semenilor lui, în aceste momente de sbor spre 
ideal, artistul să aibă în vedere numai triumful: binelui, 
adevărului şi frumosului. 


ANEXE 


y 


Activitatea filialelor in 1930. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


A 


Dári de seamá 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


Activitatea filialelor iri 1930. 


1. 


Ateneul Roman din Oradea. 


La 6 Martie 1930 sa tinut o Adunare Generală sub 
presidentia d-lui Prof. Bogdan Ionescu, Preşedintele Ate- 
neului din Oradea. S'a discutat gestiunea financiará si 
Sa dat descărcare Comitetului de gestiunea materială pana 
la data de mai sus. Conform art. 10 din Statute s'a reinoit 
Comitetul și biuroul pe un period de 5 ani. Se admite ce- 
rerea şi sunt declarați membri activi ai Ateneului-Oradea 
D-nii: C. Petrescu Ercea, Prot. la facultatea de drept din 
Oradea şi Tiberiu Moşoiu conferențiar la aceias facultate. 

In biurou au fost aleşi D-nii: 

Preşedinte: Profesor Bogdan Ionescu. 

Vice-Presedinti: Profesor Andrei Sigmond si Colonel 
Atanasie Negulescu. 

Secretari: Eugeniu Sperantia şi Gh. Sofronie. 

Casier: Victor G. Cădere. 

Censori: Colonel G. Bacaloglu, Valente Ionescu si Gh. 
Botta. 

Membrii in Comitet sunt D-nii: 

Colonel I. Bengliu 

Arhiereul Andrei Crisanul 

Mateiu Dumitriu 

C. Petrescu Ercea 

Dr. Aurel Lazăr 

Dr. Ștefan Munteanu 

N. Niciu 

Th. Nes 

Aurel Popa 


___ 144 
Lista conferințelor in 1929—1930 


1. 13 Nocmbrie 1929 D-l I. D. Ştefănescu: „Arta reli- 
gioasä orientală“. 

2. 20 Noembrie 1929 D-1 G. Sofronie: „Revizuirea 
Tratatelor". 

3. 4 Decembrie 1929 D-1 G. Bolta: 
Artă“, 

4. 22 Decembrie 1929 D-l I, D. ‘Ştefănescu: „Pic- 
torul Grigorescu“. à 

5. 22 Januarie 1930 D-1 Bogdan Jonescu: ,,Chestia 
Romana, situația politică a Papalitátii, Acordul dela 
Latran“. 

6. 9 Februarie 1930, D-1 Al. Andreescu: „Fenomenele 
gencrale ale vieţii“. 

7. 12 Februarie 1930, D-l căpitan G. Cristescu: ,,Apa- 
rarea orașelor şi a populaţiei civile în contra atacurilor 
cu gaze“ 

8. 23 Februarie 1930, D-1 C. Petrescu Ercea: „Chestia 
feministă“. 

9. 27 Februarie 1930, D-l Colonel G. Bacaloglu: „Presa 
Românească“. 

10. 13 Martie „1930, D-1 Augustin Cosma: „Munca, 
plata si răsplata ei“ 

11. 23 Martie 1930, D-1 Dr. Minea: „Limitele nebuniei 
şi ale cuminfeniei“, 

12. 5 Aprilie 1930, D- Tiberiu Moşoiu: „Doi poeţi 
ai latinitátii: Vergiliu şi Mistral“, 


»Moralitatea in 


www.dacoromanica.ro 


2, 


Ateneul Román din Giurgiu. 


Comilelul de Direcfie: 

Presedinte: Nicolae Bálánescu. 

Vice-Pregedinte: Nicolae Pascal. 

Secretar general: Savin Popescu. 

Secretar: C. Stănilă. 

Casier: N. Ticulescu. 

Censori: Nicolae Pantu si Ecaterina Navrea. 

Membrii: N. G. Dumitriu, I. Gheorghiu, Ionel Mari- 
nescu M. Mureseanu, I. Bádoi-Popescu, Dr. Seripcá, A. 
Constantinescu. 

Administratori: G. Pasáre si I. Gulian: 

propune, supunánd deliberárii si deciziunii Adunárii 
generale. urmátoarele: 

1. A da aprobarea contului de gestiune si bilantului 
pe anul 1929. 

2. A da aprobare bugetului pe anul 1930. 

3. A aprobá numirea unui casier al Ateneului, in per- 
soana D-lui Nidelea Ticulescu. în locul D-lui Y. Cochi- 
nescu, demisionat, iar în locul D-lui Ticulescu, membru în 
comisiunea de control, să se numiască D-l Marin Toader, 
avocal. 

4. A se aprobă numirea unui censor în locul vacant 
prin plecarea din localitate a D-lui D. C. Anastasescu. 

9. A aprobă sá se intervină din nou la Primăria Ora- 
şului Giurgiu, pentru terenul de construcţie şi pentru fon- 
duri, precum si la Prefectura Vlaşea. 

6. A aprobă tipărirea statutelor şi deciziunilor adu- 
nării generale si proceselor-verbale încheiate până acum, 
cuprinzándu-se atât bugetul cát si bilanţul. 

10 


146 


7. A stabili modul de intrebuintare al bibliotecii Ate- 
neului cu incepere dela 1 Septembrie 1930, 


Lista conferinfelor dela 26 Ianuarie 16 Martie 1930 
Duminica la ora 4 p. m. 


1. 26 Januarie 1930, D- Dr. C. Senn E 

na lui Pasteur“ 
2 Februarie 1930, D-1 Constant Georgescu: „Situajia 

ida a Romániei”. 

3. 9 Februarie 1930, D-1 A, Lupu- Antonescu: „Popu- 
latie şi progres“. 

4. 16 Februarie 1930, D-1 Nicolae lines „Viața 
oraşelor”. 

5. 23 Februarie 1930, D-1 Al. Lapedatu: „Ardelenii 
în vechiul regat“. 

6. 2 Martie 1930, D-1 P. Gârboviceanu: „Minoritățile 
in România“. 

7. 9 Martie 1930, D-1 Comandor Ion Bălănescu: „Na- 
vigatia submarină“. 

8. 16 Martie 1930. D-11. A. Bassarabescu: „Criza cărţii”. 


www.dacoromanica.ro 


ANEXE 


VI 
Programele 
concertelor si serbárilor pe 1930 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


PROGRAMELE CONCERTELOR SI SERBÁRILOR 


date in sala de festivitäti a Ateneului Román 
in cursul anului 1930. 


6 lanuarie. Concert simfonic dirijat de A. Alessandre- 
seu cu concursul D-nei Ana Voileanu-Nicoarä (piano . 
Brahms: Simfonia Nr. 3, in Fa major; Bach: Concertul 
pentru piano si orchestră in „Re minor”; Sabin Drăgoi: 
Divertisment rustic (primá auditie); Paul Dukas: Ucenicul 
vrájitor, poem simfonic. 


12 lanuarie. Auditie muzicalá organizatá de Ministe- 
rul Instructiei pentru elevii ultimei clase a scoalelor secun- 
dare din Capitalá. D-1 G. Breazul dá explicatiuni despre 
muzica de camerá. Quartetul de coarde (D-nii Alex. Theo- 
dorescu violina I, Feldman, violina II, Popovici, viola si 
Thaler, cello) executá urmatoarele bucati: Mozart: Quartet 
sol major p. 2 viori, violá si cello; Beethoven: Sonata pri- 
máverei, violină şi piano (la piano D-l I. Filionescu ; 
Borodine: Nocturná p. 2 viori, violá si cello; Beethoven: 
Quartet do minor, op. 15 Nr. 4. 


12 lanuarie. Concert simfonic dirijat de I. Nonna 
Otescu. Ceaikowsky: Simfonia Nr. 6 (Patelica); J. B. 
Forster: Tineretea mea, poem simfonic, 44, (prima audi- 
tie); Glazunow: Primávara, tablou simfonic, op. 34; Dvo- 
rak: Uvertura ,Carnaval”, op. 92. 


*) Concertele simfonice sunt date cu orchestra «Filarmanica>. 


150 


15 lanuarie. Recital de pian dat de Arthur Rubinstein 
Bach d'Albert: Tocata si fuga în „Fa major”; Schur 
mann: Carnaval, op 9; Chopin: a) Fantaisie-Impromtu, 
b) Trois préludes, c) Berceuse, d) Scherzo (si bemol); 
Debussy: a) Prelude, b) Mouvement; c) Poissons d'or, 
Ravel: Alborada del Gracioso; Prokofieff: Suggestion dia- 
bolique; Albeniz: a) Corpus Christi 4 Sevilla, b) Navarra; 
de Falla: Danse rituelle du Feu. 


17 lanuarie. Recital de pian dat de Arthur Rubin- 
stein; Cesar Franck: Prélude, Choral et Fugue; Beetho- 
ven: Sonata in ,Fa minor” (Appassionata ; Chopin: a) 
Impromptu în „Fa diez”, 'b) Valse brillante, c) Mazurka, d) 
Polonaise; Granados: La jeune fille et le rossignol; Albe- 
niz: a) Triana, b) Evocation: Stravinsky: ‘Trois mou- 
vements de ,,Petrouchka” dédiés á Arthur Rubinstein). 


18 lanuarie. Audifie muzicalá organizatá de Ministe- 
rul Instructiei pentru elevii ultimei clase a scoalelor secun 
dare din Capitală, cu concursul orchestrei , Filarmonica” 
dirijată de Drl A. Alessandrescu. 'D-l G. Breazul dá expli- 
catiuni despre „Simfonie si Uverturá”. Mozart: Simfonia 
in ,mi bemol”; Beethoven: a) Simfonia Nr. 8 in ,,fa ma- 
jor”, b) Uvertura Egmont. 


19 lanuarie. Concert simfonic dirijat de G. Georgescu, 
cu concursul pianistei Marcelle Meyer Haendel-Reger: 
Concerto grosso, în „Re minor”; Cesar Franck: Variati- 
uni simfonice pentru piano si orchestrá; Rich. Strauss: 
Burlesca pentru piano si orchestrá; Schumann: Simfonia 
Nr. 4in „Re minor”. 


20 lanuarie. Concert Paul Robeson (bas negru) Ne- 
gro Spintuals si songuri americane. La pian: Lawrence 
Brown. H. I. Burleigh: a) Down Mosses, b) Stood on de 
Ribber ob jerdon, c) Ditn't ist Rain?, d) Were You There?, 
e) Deep River, f) By, And By: Avery Robinson: a) Hail 
de Crown; b) Water Boy; Lavrence Brown: a) Know de 
Lord’s Laid His Handon me, b) Sometimes I Feel Like 
a Motherless Child, c) Dint my Lord Deliver Daniel, 
d) Gimme Your Hand, e) Nobody Knows The Trouble 
Pve Seen, f) Ioshua Fit The Battle of Jericho; Rosamont 
Johnson. Stand Still Jordan. 


www.dacoromanica.ro 


151 


24 lanuarie. Festival dat de Primária Municipiului— 
Bucuresti. 


26 lanuarie. Concert simfonie dirijat de G. Georgescu 
cu concursul D-rei Madeleine Cocoräsen pian . Mozart: 
Simfonia in ,mi bemol”; Beethoven: Concertul în ,,sol 
major” pentru piano si orchestrá; Roussel: Suita pentru 
orchestra in „Fa major”; Albeniz: Triana, poem simfonic 
din suila , Iberia”), prima auditie. 


1 Februarie. Audiţie muzicală organizată de Ministe- 
rul Instructiei pentru elevii ultimei clase a şcolilor secun- 
dare din Capitalá. D-1 G. Breazul dá explicafiuni asupra 
„Poemului simfonic”. Orchestra Filarmonica dirijată de 
A. Alessandrescu execulă următoarele bucăţi: Richard Stra- 
uss: Moarte si Transtiguraţie; Paul Dukas: Ucenicul Vrá- 
jitor; Tschaikowsky: Uvertura solemnă „1812”. 


2 Februarie. Concert simfonie dirijat de G. Georgesen. 
Mahler: Simfonia Nr. 4, în „sol major”, cu solo de so- 
praná: D-na Maria Snejina dela Opera Románá; Schón- 
berg: Verklaerte Nacht, nocturno pentruorchestra de coar- 
de; Richard Strauss: Din muzica de scená la comedia lui 
Molière „Le bourgeois gentilhomme”; Ravel: La Valse, po- 
em coreografic. 


8 Februarie. Festival artistic-muzical în folosul Sini- 
stratilor dela Târgovişte cu concursul D-lor: Prot. V. V. 
Hanes, care a conferentiat „Relatiunile Franco-Románe” 
in lumina secolului al XIX-lea; Mihail Vulpescu bariton ; 
G. Melisanu dela Teatrul National; D-na Costescu Duca 
dela Opera Romana si al quartelului de coarde ,,Regina 
Mari“ (C. Nattara, viola I, A. Barbu, viola II, I. Mendel- 
shon, viola III şi Drăghici, cello. . La pian I. Filionescu. 


9 Februarie. Concert simfonie dirijat de G. Georgescu 
cu concursul D nei Janina Turezynska (canto si al D-Jui 
Casimir Wilkomirski (violoncel . Rytel: Pădurea sacră, 
poem simfonic: Szymanowsky: Simfonia a 3-a (Cântecul 
nopții cu solo de soprană. Rozycki: Butonul, scherzo 
simtonic; Maklakiewicz: Concertul pentru violoncel si 
orchestră: Wieniawsky, Prima suită din baletul „Lalita”. 


12 Februarie. Concert simfonic extraordinar dirijat 


152 


de G. Georgescu cu concursul D-lui Igor Strawinsky (pia- 
no . Rimsky Korsakow: Uvertura ,La grande Paque ru- 
sse”; Ceaikowsky: Simfonia Nr. 6 în „Si minor” (Palelica 
Strawinsky: a) „Capriccio” pentru piano si orchestră. 
b) „L’oiseau de feu”, suita de orchestra. 


15 Februarie. Auditie muzicată organizată de Mini- 
sterul Instrnetiei pentru elevii ultimei clase a şcolilor se- 
cundare din Capitală. D-] G. Breazul dă  explicaţiuni 
despre „Opera comică” si „Opera Butá”. D-nele Drägu- 
linescu Stinghe si A. Feraru şi D-nii Octav Crstescu, 
Alex. Lupescu, şi Gh. Niculescu-Basu dela Opera Română, 
execută diferite bucăţi din: Gounod, Thomas, Bizet, Ciléa, 
Delibes, Rossini, Lalo, Massenet si Mozart. La pian 1. 


Filionescu. 


16 Februarie. Concert simfonie dirijat de compozito- 
rul Igor Strawinsyk. Strawinsky: a) Simfonia în „mi be- 
mol” op 1, b) Feux d'artifice, poem simfonic, op. 4, c) 
Scherzo fantastique, op. 3, d) Petrouchka”. 


17 Februarie Concert de pian dat de D-na Elena 
Negoescu- Cerchez. Debussy: Preludiu: Orefice: Ondine: 
Schubert: Impromptu; Procotielt: Gavota; Borodine: Au 
couvent: V. Galilei: Gagliarda (arie antică pentru luth ; 
Debussy: La Cathédrale englouite: Scarlatti: Tocata în 
Re: Bach-Tausig: Tocata si fuga in Re minor; J. Philipp: 
Feux follets; Chopin: Berceuse: Martucci: Scherzo: 
Liszt: Rapsodia a XIII-a. 


23 Februarie. ora 11 am. Concert simfonie dirijat 
de G. Georgescu. Mozart: Uvertura la opera „Flautul 
fermecat”: Beethoven: Simfonia Nr. 3, in ,mi benol” (E- 
roica : M. G. Andricu: Poem, op. 15 (prima auditie; Mu- 
ssorskv Ravel: Tablouri dintr’o expozitie (prima audlie . 


23 Februarie. ora 31/, p.m. Concert de harpă dat de 
Doina. Nora Mihăilescu (in etate de 7 ani cu concursul 
D-lui Alex. Lupescu (bariton dela Opera Romana. Marc 
Delmas: Prière; Castaldi: a) Marche des petits soldats de 
plomb, D) ,,Nani, nani” dela poupée (dedicateD-rei Doina : 
Mozart: a) Fragment din „Les Naces de Figaro”, b) Tema 
din „Flautul fermecat”; Petrini: Temă cu variatiuni; Ha- 
selmans: Au monastére; Marcel Tournier: Preludiu in sol 
bemol. executate la harpă de D-ra D.-Nora-Mihăilescu; 


153 


Reisenauer: Morgenlied; Tschaikowsky: Nur wenn die 
Sehnsucht, executate de Al. Lupescu, la pian U. Pessione: 
San-Fiorenzo; Idilio (duet de harpă: D-na si D-ra Mihäile- 
scu ; Ilaselmans: Prière, pentru harpă si violoncel D-l 
Drăghici): Dima: Curcile; Loewe: Tom der Reimer, exe- 
cutale de Al- Lupescu; Brediceanu: solo de harpá, execu- 
tat de D. Nora Miháilescu. 


2 Martie. Concert simfonie. dirijat de G. Georgescu. 
Richard Wagner: a) Preludiul la , Parsifal”, b) Siegfried 
Idyll. c) Preludiul la actul al II-lea din „Meistersinger 
von Núrnberg”. d) Scena finalá din Walkyria Despárti- 
rea lui Wotan—Vraja focului , cu solo de bas: G. Nicu- 
lescu Basu, e) Preludiul la „Tristan si Isolda”, f) Marşul 
funebru din ,Gotterdimmerung”, y) Uvertura la „Tann- 
háuser”. 


6 Martie. Concert simfonie extraordinar dirijat de Eri- 
ch Kleiber. Weber: Uverlura la „Freischütz: Rich. Stra- 
uss: Don Juan, poem simfonic, op. 20; Beethoven: a) 
nr Nr. 8 in „Fa major”, b) Uvertura „Leonora 
Nr. 3”. 


9 Martie. ora 11 am. Concert simfonie dirijat de 
Erich Kleiber. Wagner: Uvertura la „Der fliedende Ho- 
llaender”; Ceaikowsky: Simfonia Nr. 4 in „Fa minor ; 
Gretrv—Mottl: Suita de balet: Joh. Strauss: An der schö- 
nen. blauen Donau. 


12 Martie. Concert de vioară dat de D-l Alex. Theo- 
doresen cu concursul D-lui A. Alessandrescu la pian. G. F. 
Händel: Sonata „Re major”; Sylvio Lazzari: Sonata „Mi 
major” op. 24; Gaetano Pugnani: Largo expressivo; Fr. 
Kreisler: Rondino (după o tema de Beethoven : Fr. 
Kreisler: Tambourin Chinois. 


13 Martie. Concert popular dat de Municipiul Bucu- 
reşti. Alocutiune de D-1 Dem. Dobrescu, Primarul Muni- 
cipiului: — Imnul Regal, Diferite cántece populare de 
N. Oancea si I. Vidu, executate de corul municipiului 
condus de M. Vulpescu; Versuri spuse de C. Márculecu; 
societar al Teatrului National; Quartetul de coarde „Re- 
gina Maria” execută diferite bucăţi: D-1 C. I. Nottara, so- 
cietar de onoare al Teatrului National, recitá diferite ver- 
suri. Urmează coruri religioase conduse de Dl. M Vulpescu. 


154 


16 Martie. Concert simfonic dirijot de Gil Plesoianu. 
Joh. Chr. Bach: Simfonia în „Si bemol” (prima auditie ; 
Brahms: Variafiuni pe o tema de Haydn: Debussy: Ma- 
rea (Trei schiţe simfonice prima audifie ; Borodine: Ur 
vertura la opera „Prinţul Igor”. 


23 Marlie. Concert simfonic (festival Beethoven) diri- 
jat de G. Georgesen. Beethoven: a) Simfonia Nr. 1, in 
„Do major”, b) Simfonia Nr. 9 in „Re minor”, pentru or- 
chestrá, solisti si cor, cu concursul D-nelor Eliza Báico- 
ianu soprană, Constanta Dobrescu (alt, al D-lor V. 
Rabega (tenor , G. Folescu (bas , si al corului Soc. , Car- 
men” condus de Dl. I. Chirescu. 


27 Martie. Concert coral dat de Asociaţia Culturalá a 
Personalului C. F. R, dirijat de N. Georgesen-PostrInien. 
Ed. Hübsch: Immul Regal; G. Muzicescu: Pre tine te láu- 
dăm: N. Laurian: Eu má duc, codrul rămâne; Fr. Abt: 
Fecrie ’n codru; Mendelsohn: Privighetoarea; 1. Vidu: 
Rásunet din Ardeal; Massenet: Manon: H. Bemberg: 
Arabe; C. Porumbescu: Serenadá; T. Theodorescu: Lu- 
mea mea; G. Dima:. Nu-i dreptate; J. Vidu: Peste deal; 
T. Călinescu: Mocänasul: N. Oancea: Trandafir depe Ce- 
tate; Arii româneşti cântate de Dena Zvanlia Coslinescu 
(la pian D-1 Ing. Caravasile ; Z. Vidu: Negruta; G. Dima: 
Hora Severinului; T. Theodorescu: La rächita rămurată; 
N. Oancea: Bordeiasi, bordeiu, bordeiu; G. Muzicescu: 
Brâul; 1. Vidu: Lugojana. 


28 Martie. Concert de contrabas dat de Josef Prunner, 
la pian J. Prunnen-fiul. /. Brahms: Sonata op. 38 mi mi- 
nor: J. S. Bach: Sonata VI, ‘pentru contrabas,solo; C. 
Saint-Saéns: Le Cygue; N. Sokolow: Melodie; R. Glière: 
Tarantella. 


29 Martie. Recital de pian dat de D-ra Anisoara 
Marta”. Bach-Liszt: Preludiu fugă (A moll ; Bezthoven: 
Sonata op. Nr. 3 (asdur ; Schumann: Variations sur le 
nom d’Abegg; Chopin: Fantaisie (A moll ; Bizet: Im- 
promptu (tis dur ; Rachmaninoff: Menuet; Albeniz: El 
puerto; Milhaud: 3 Saudates du Brasil; Ravel: Alborada 
del Graciosa; Liszt: a La Tarantella, b) Rapsodia VI. 


80 Martie. Concert simfonie dirijat de G. Georgescu 
cu concursul pianistului Claudio Arrau. MNondelssohn: 


155 





„Uvertura” Grota lui Figaro (Hebridele : Chopin: Con- 
certul in ,mi minor” pentru piano si orchestra; Albeniz: 
Trei tablouri muzicale din suila simfonică „Iberia”; 
Liszt: Concertul în „La major” pentru piano şi orchestra; 
Rich. Strauss: Till Eulenspiegel, poem simfonic, 


5 Aprilie. Concert coral dat de Asociaţia «Cântul 
Nostru». R. Schumann: Trubadurii: C. Saint-Saëns: Im- 
nul Primăverii: R. Schumann: In zori: Felicien David: 
Corul marinarilor; Fr. Abt: Feerien codru; C. Saint- 
Saëns: Titanii; J. Faure: a Crucitix, b Imn de slavă; 
G. Niculescu: Hristos a înviat; D. Cuclin: Dor, dorule; 
Vorobkievici: Eri şi azi; D. G. Kiriac: Sa dus cucul; G. 
Galinescu: Măi Marando; V. Jianu: Cine’si lasă mândra 
n sat: J. Chirescu: Mama; B. Anastasescu: w Louie 
verde ş0 răsură, b Amoras; Sichinni: Cor de soldați. 


6 Aprilie. Concert simfonic dirijat de Dr. Ernst Kun- 
wald cu concursul pianistei Lubka Kolessa. Weber: U- 
vertura la „Oberon”: Brahms: Simfonia No. 4, in „mi 
minor”. op. 98; Liszt: Concertul pentru piano şi orches- 
tra în „mi bemol”; Rich. Strauss: Moarte si transfiguratie, 
poem simfonic. 


8 Aprilie. Concert coral dat de Soc. Studenţilor in 
Teologie sub conducerea D-lui Clement Popescu cu con- 
cursul D-lor Gh. Folescu, M. Vulpescu si Gh. Stefanovici. 
Beethoven: Imnul slavei: Ed. Wachman: Pre tine te 
lăudăm; Vorobchievici: Tie se cuvine; Ahle: a) Dumne- 
zeule, b La râul Vavilonului; C. Castrisanu: lisus al meu; 
Deodat de Severac: Ma Poupée chérie. ,Doina Moldove- 
neascá” si, Cátemorisunt pe Buzău” (culegeri populare) 
cântate de M. Vulpescu si D. Kiriac: „Hi, Hai,Hai mur- 
gule, hai!” şi ,,Auzit-ai, mândro, záu” cântate de Gh. Fole- 
scu. Mai lângă tronul tău (cor ; Beethoven: O, lume, ce 
frumoasă esti!; C. Porumbescu: Altarul mänästirei Putna; 
Gh. Stefanovici cântă diferite bucăţi populare. Fr. Bazin: 
Gloria Patriei; B. Anastasescu: a Doina Ciobanului, b) 
Ciobánasul; Fr. Bazin: Cor de marinari. 


9 Aprilie. Recital de pian dat de D-ra Lubka Kalessa. 
Bach-Busoni: Concertul pentru orgă în „Do major”; Cho- 
pin: a) Sonata în „Si bemol minor”, b) Impromptu, c) 
Două mazurce (Do major si La minor), d) Două etude, 
e Valse brillante; Liszt: Rhapsodia ungară No. 12. 


156 


10 Aprilie. Concert de Paste al Soc. Corale «Carmen», 
condus de I. Chiresen cu concursul D-nei Ev. Costinescu 
si al D-lor Gh. Foleseu. Gh. Stefanovici si Umberto 
Pessione. Gh. F. Händel: Aleluia din oratoriul , Messia”; 
G. Cucu: a) O, minune!, b) Doamne lisuse Hristoase. e 
Veniti norii de mulțime (colinde de Florii. D. G. Kiriac: 
Invierea (pentru voci de temei : J. Haydn: Qui tollis; 
D. G. Kiriac: Hristos din morți a înviat (coruri religioase . 
N. Ganea: Du-te dor cu dorurile; G. Cucu: Marioara; 
I. Chirescu: Mama (Coruri populare. D. G. Kiriac: 
Cântă cucul se roteşte; Passereau: E frumos si bun; Z. 
Borgovan: Din Agapia si Varatec; G. Cucu: Maz de necaz; 
I. Ivanovici: Valurile Dunării (Coruri pentru voci mixte . 


18 Aprilie. Concert simfonic dirijat de Dr. Ernst 
Kunwald cu concursul violoncelistului Arnold Foeldessy 
Dvorak: a) Uvertura „Carnaval, b) Concertul în „Si! 
minor” pentru violoncel şi orchestră: Haendel: Concert 
grosso în „Si minor” (la pian Dl. E. Kunwald ; Beelho- 
ven: Simtonia No. 2 în „he major”. 


27 Aprilie. Concert simfonic dirijat de G. Georgescu 
cu concursul violonistului Szigeti. I/aydn: Simfonia in 
„Re major” (cimpoiul ; Ravel: Letombeau de Couperin; 
Brahms: Concertul pentru violină şi orchestră in „Re 
major”; Liszt: Les preludes, poem simfonic. 


30 Aprilie. Concertul violonistului Szigeti acompaniat 
la pian de Prof. G. Kosa. Tartini: Sonata în „Sol major ; 
Bach: Sonata în „La minor” pentru violina-solo (Grave- 
Fuga-Andante-Allegro); Mozart: Concertul în „Re major : 
Ernest Bloch: Nigun diu „Baal Shem”; Francoeur-hrei- 
sler: Sicilienne et Rigaudon; Strawinsky: Pastorale; Dvo- 
rak-Kreisler: Danse slave; de Falla-Kreisler: Danse es- 
pagnole. 


4 Mai. Concert simfonic inchinat muzicei moderne 
cehoslovace, organizat de Societatea Compozitorilor Románi, 
dirijat de B. Jirak din Praga. V. Novak: Suitá slovacă; 
J. Kricka: Adventus; K. B. Jirak: Uverturá pentru o 
comedie de Shakespeare; J. Suk: Meditatie asupra cora- 
lului „Sf. Vencelas” pentru quintelt de coarde; Otokar 
Ostrcil: Via crucis (variatiuni simfonice). 


157 





9 Mai. Concert dat de D-na Evantia Costinescu (so- 
praná). Brahms: Serenada: Grieg: Solveigs Lied; Debussy; 
Arie din opera „L’Enfant Prodigue”: R. Korsakoff: Chan- 
son Indone din opera ,Sadko”: A. Rubinstein: Ramance; 
D. Gounod: Arie din opera „Faust”; Helmund: Orangen- 
blüten: A. Thomas: Arie din opera ,Hamlet”; Delibes: 
Chanson espagnole; Kiriac: a) Necredinciosul, b) La bor- 
dei cu crucea ’naltä; Brăiloiu: La o tufä de stejar; Bre- 
diceanu: a) Vai, báditá, dragi ne-avem!, b) Floare fui, 
floare trecui!, c) Dragu-mi-i, mándro, la tine!. 


11 Maz. Concert simfonic de prime audifie románeascá, 
organizat de Soc. Compozitorilor Români, dirijat de G. 
Georgesen. Victor Gheorghiu: Viziuni dramatice; Alex. 
Zirra: Tiganii, scherzo- simfonic; Rogalsky: Douá schite 
simfonice (Inmormántarea la Pátrunjelul” si Paparude”); 
G. Enescu: Simfonia concertantá pentru violiná si or- 
chestrá (solo violoncel: G. Drághici). 


15 Mai. Concert de pian dat de I. Filioneseu. Buaten- 
hude-Prokofieff: Preludiu si fugá; Schumann: Studii sim- 
-fonice. op. 13; Mussorgsky: 1. Tablouri dintr’o expozitie, 
2. Promenadá: Reprezintá pe compozitor plimbándu-se 
prin expoziţie. a) Gnomus: Un pitic cu pcioare strámbe, 
b) „Il vechio castello”; Serenada unui trubadur, c) Tuille- 
ries: Copii jucându-se, d) Bydlo: Car polonez tras de boi, 
e Baletul puisorilor in gäoace, f) Samuel Goldenberg si 
Schmuyle: Doi evrei, unul bogat si altul sărac discutând, 
g) Limoges: Femei în piaţă, h) Baba Yaga: Dansul vráji- 
toarei. i) Marea poartă din Kiew; Pater St. Sebastian: 
Dolor: Stenger Ch.: Cântec spaniol; Rodrigo J.: Siciliană; 
Nottara C. C.: Joc; Ciortea T.: Muzică incrucisatä; Mil- 
haud D.: a) Tijuca (trist), b) Gavea (vesel); Grainger P.: 
a) Colonial Song, b) Country Gardens. 


17 Mai. Recital la douá piane dat de D-na Popovici- 
Pretorian cu concursul D-relor Béhé Popovici, Pupa Popo- 
povici, Lenufa Seni si Jenica Nedelesen. Mozart: Sonata 
„Re major”; Reinecke: La belle Griselides „Improvisata”; 
Schumann: Andante si Variatiuni op. 46; C. Saint-Saëns: 
Variatiuni pe o temá de Beethoven; A. Arensky: Sil- 
houettes. 


18 Mai. Societatea Ortodoxá Nationalä a Femeilor Ro- 
mâne a särbätorit «Ziua Mamei». 


158 


28 Mai. Societatea «Principele Mircea» pentru protectia 
copiilor în România a sărbătorit «Zina Copilului». 


31 Mai. Festival dat în onoarea D-lui de Saint Aulaire. 


3 Iunie.Concertul violonistului Jean Prosteanu. Paganini: a) 
Concert No. 2, în „Si minor”, b) Capriciile XVII—XX si 
XIII-lea. ce Moses Fantasie pe o singură coardă solo, 
d) Palpiti. 


22 Iunie. Festival muzical dat de foştii şi actualii elevi 
ai Maestrului Aurel Eliade. S'au cântat diterite bucăţi din: 
Puccini, L. Arditi, Guy d'Hardelot, Jossé Serrano, Diaz, 
Massenet. Aurel Eliade, Leoncavallo, Verdi, Tosti, Bach și 
Deodat de Severac. 


29 Iunie. Serbarea dată de Banca Populară Orăşenea- 
scă «Floreasca» din Bucureşti. 


U Iulie. Festival omagial M. S. Regelui Carol al II-lea 
cu prilejul înălţării la gradul de sublocotenent al promoţiei 
1930. Orchestra „Filarmonică, sub conducerea Maestru- 
lui G. Georgescn. Beelhoven: Simfonia a 7-a; Ravel: Valse; 
Tschaikowski: 1812. 


21 Octombrie. Festival muzical bisericesc dat de Aso- 
ciafiile Generale a Preotilor şi Cântäretilor Bisericei Orto- 
doxe Române, sub conducerea D-lui J. Popescu-Pasárea. 
1. Popescu- Pasărea: a Imnul Cántáretilor, b) Nádejdea 
Creștinilor. glas V, ce Taina Crestinátátii. glas V, d Psat- 
mul I: „Fericit bărbatul”, glas VIII, cântate de corul 
Cäntäretilor. Stefan Popescu: Voscresna a XI; 1. Popescu- 
Pasărea: „Pre noi insi-ne”, cântate de corul Preotilor. 
Pr. Partenie vorbeşte despre „Rostul Clerului în viata 
neamului”. Urmează actul al III-lea din „Viaţa la Jara” 
de I. Popescu-Pasărea. 


2 Noembrie. Concert simfonic dirijat de G. Georgescu 
en prilejul împlinirii a 10 ani dela înfiinţarea «Filarmo- 
nicei . Vivaldi: Concertul pentru orchestra în „La minor”; 
Brahms: Simfonia No. 3, în „Fa major”, op. 90; Enescu: 
Suita No. 2 în „Do major”; Paul Dukas: Ucenicul vráji- 
tor, scherzo simfonic. 


159 


9 Noembrie. Concert simfonic dirijat de G. Georgescu 
cu concursul violonistului Sandu Albu. Chausson: Sim- 
fonia în „Si bemol”; Bruch: Concertul în „Sol minor 
(solo de vioară ; Andricu: Suita simfonicá extrasă din fee- 
ria „Cenusereasa”, (prima audiție ; Ravel: Bolero pentru 
orchestra mare (prima audiție . 


11 Noembrie. Concertul tenorului Tito Schipa. Cacci- 
ni: Amarilli; Scarlatti: Les violottes: Haendel: Largo; 
Cesti: La forfaletta; Schumann: Romance (executat la 
pian de Federico Longas); Mozart: Don Juan (Il mio 
tesoro); Donizetti: L'Elixir d'amore: Verdi: Luiza Miller: 
Cilea: L'Arlesiane (Lamenio di Federico ; Albenizi: Gra- 
nada; Longas: Zapateado (executat la pian de Fr. Lon- 
gas).; Padilla: Princesita; M. de Falla: Jota; Fagliferrr: 
Mandulinata a Napole; Barihelemy: Chi se ne scorda 
ochiu. 


14 Noembrie. Coucert de violoncel dat de George 
Cocea, acompaniat ld pian de 1 Filionescu. Valentini: 
Sonata in ,Mi major”; Bach: Prélude, Sarabande,Gigue 
din suita in ,Re minor” pentru violoncel solo; Bocche- 
rini: Concertul în „Si bemol major”; Fauré: Après un 
rêve: Dittersdorf: Scherzo; Granados-Cassado: Interme- 
zzo: Davidoff: La source. 


16 Nrembrie. Concert simfonic dirijat de G. George- 
scu cu concursul violoncelistului Gaspar Cassado. Mozart: 
a) Serenada in „Sol major” pentru coarde, b Concert 
pentru violoncel şi orchestra în „Re major”; Rogalski: 
Două schițe simfonice; Rich. Strauss: Don Quichotte 
(prima auditie). 


18 Noembrie. Concertul violonistului N. Milstein. 
Corelli-Kreisler: La Folia; Johann Sebastian Bach: Pre- 
ludiu si Gavotta; Glazounoff: Concert „La major”: de 
Falla: a Asturiana, b) Dans din „Ein Kurzes Leben”; 
Rimsky-Korssakoff: a) Hymne au soleil, b Le vol du 
Bourdon; Bloch: Improvizatie „Nigun”: Paganini-Auer: 
Caprice No. 24. 


19 Noembrie. Concertul violoncelistului Gaspar Ca- 
ssado. Beethoven: Variatiuni pe o temă din „luda Maca- 
beul” de Haendel; Mendelssohn: Sonata in „Re major” 


160 _ 


op. 58 pentru violoncel si piano; Breval: Sonata (reali- 
zată de D. Alexamian *; Rich. Strauss: Traumerei; Rim- 
sky-Korsacow: Vol du boudon; Sgambatti: Serenata na- 
politana: Cassado: Requiebros. 


20 Noembrie. Concert simfonic al Soc. Simfonice «Mu- 
zica» dirijat de George Pavel. Weber: Uvertura la Oberon; 
Zirra: „Tândală si Păcală”, poem simfonic; Beethoven: 
Simfonia Il-a „Eroica”. 


21 Noembrie. Concert de vioară (Jaques Thiband) si 
pian (Alfred Cortot). Brahms: Sonata in ,,La major”, op. 
100; Mozart: Sonata in „Sol major”; Debussy: Sonata; 
Cesar Franck: Sonata in »La”. 


22 Noembrie. Concertul violonistului N. Milstein. 
Vitali: Chaconne; Desplanes: Adagio; Tartini; Fuga (ar. 
de Kreisler); Brahms: Sonata d-moll; Dohnanyi: Rura- 
lia; Wagner: Albumblatt; Wieniawsky: Polonaise d-dur. 


23 Noembrie. Concert simfonic dirijat de G. George- 
seu, cu concursul violonistului G. Knlenkampff. Beetho- 
ven: a) Uvertura la ,Coriolan”, b) Simfonia No. 3, in 
„Mi bemol” (Eroica); Mendelssohn: Concertul pentru vio- 
liná si orchestra in ,Mi minor”; Ravel: Bolero pentru 
orchestră mare. 


24 Noembrie. Concert de vioară (Jaques Thiband) si 
pian (Alfred Cortot) Schumann: Sonata in „La” Bach: 
Sonata in ,La major”; Ravel: Sonata; Beethoven: So- 
nata op. 47 (a Kreutzer). 


30 Noembrie. Concert simfonic dirijat de G. George- 
seu. Weber: Uvertura la ,Euryanthe”; Brahms: Concer- 
tul pentru violiná si orchestra, op. 77 in ,Re minor”, so- 
list: Alex. Theodorescu; Wolf: Serenada italiana; Schu- 
mann: Simfonia Nr. 4 in ,Re minor”. 


6 Decembrie. Concertul violonistului Hubermann. Ce- 
sar Franck: Sonata ,La major”; Goldmark: Concertul 
„La minor” op. 28; Beethoven: a) Romanza „Sol major” 
op: 40, b) Romanza „La major”, ep. 50; Schubert-IIu- 
berman: Marsch, op. 121; Chopin-IIubermann: Vals „Mi 
minor” op. posth. la pian. Siegfried Schultze. 


www.dacoromanica.ro 


161 


7 Decembrie. Concert Simfonic dirijat de G. George- 
seu cu concursul pianistului Emil Saner. Haendel: Con- 
certo grosso in „Re minor”; Chopin: Concertul in „Mi 
minor” pentru pian si orchestrá: Mihailovici: Cortegiul 
Divinitátilor Imperiale; Beethoven: Simfonia No. 5, in 
„Do minor”, op. 67. 


10 Decembrie. Recital de pian dat de Emil Sauer. 
Bach-Bussoni: Toccata in ,Do major”; Beethoven: So- 
nata op. 37 (appassionata); Brahms: Intermezzo op. 118 
No. 6: Mendelssohn: Scherzo din „Visul unei nopţi de 
vară”; Chopin: a) Bolero, op. 19, b Berceuse,op. 57, 
c) Impromptu op. 29, d) Nocturna op. 9 No. 2,e Eduda; 
E. Sauer: a) Nocturna, b Flammes de mer (Etuda de 
concert); Liszt: a) Rêve d'amour, b) Tarantella „Venezzia 
e Napoli”. 


11 Decembrie. Festival liric dat en ocazia jubileului 
de 30 ani al tenorului Nicu Corfeseu. Diferite bucăţi exe- 
cutate de D-nele Aurelia Lupescu, Elena Basarab-Steiner, 
Fausta Dr. Botez si D-nii: Romulus Vrábiescu, Vasile 
Rabega, D. Miháilescu-Toscani, Algazi, Al. Della Pergola, 
Octav Cristescu, Miron Ionescu, Mihail Vulpescu, Dem. 
Basiliu. Al. Lupescu, Ed. Istraty, D. Cutava, Teodorian, 
Bassi Secáreanu, etc. si D-na Virginia Corfescu. La piano: 
D-na Aglae lonescu si Th. Fuchs. 


14 Decembrie. Concert simfonic (festival Wagner) 
dirijat de Karl Elmendorff. Wagner: a) Uvertura la „Valsul 
Fantomă”, b) Siegfried-Idyll, c) Marşul funebru din ,,Cre- 
pusculul zeilor”, d) Preludiul la „Lohengrin”, e) Preludiul 
la , Parsifal”, f) Preludiul la act. III din ,,Maestrii cans 
táreti din Nürnberg”, g) Intrarea zeilor in Walhalla 
(Rheingold), h) Uvertura la ,Tannháuser”. 


15 Decembrie. Särbätoarea datinelor strámosesti de 
Crăciun, reprezentate de elevii Liceului «Gh. Sineai» din 
Bucuresti: I. Buna dimineata la Mos-Ajun. II. Nasterea. 
III. Colindele. IV. Steaua. V. Plugusorul. VI. Oratia de 
nuntă. VII. Urárile şi Sorcova, VIII. Vasilca. IX. Vicle- 
emul sau Irozii. X. Incheierea Serbárii. Corurile sunt 
conduse de P. Rădulescu, profesorul de muzică al li- 
ceului. 


16 Decembrie. Concertul pianistului Ernst von Doh- 
11 


www.dacoromanica.ro 


162 


nanyi. //aydn: Variatiuni „Fa minor”; Liszt: Sonata „Si 
minor”: Beethoven: Sonata „Do major’, op. 2 No. 3; 
Dohnanyi: a) Pastorala, b Marsch, ep. 17 No. 1, ec Pa- 
vana cu variatiuni, op. 17 No. 3; Strauss- Dohnanyi: 
Schatzwalzer. 


17 Decembrie. Concertul Soc. Corale «Cäntul Nostru» 
condus de G, Niculescu; la pian I. Filionescu. W. A 
Veit- Bondarul și Floarea; F. David: Corul marinarilor; 
C. Saint-Saëns: Cântece de toamnă; I/II. Berlioz: Resur- 
rexit: J. Faure: O Salutaris; Fr. Hubic: a) Imnul Heru- 
vic, b) Sfânt e Domnul; G. Niculescu: Invierea; G. Ste- 
fănescu: Ursita mea; D. Cuclin: Dor, dorule!; G. Gali- 
nescu: Măi Marando!; J. Bohociu: Cântă puiul cucului; 
l. Vidu: Ilenuta; N. Oancea: Cătălină; G. Stoenescu: Le- 
lisoará, lele dragă; J. Chirescu: Lele roşie la obraz; B. 
Anastasescu: Amoras; J. Faure: Vinul Franţei. 


18 Decembrie. Concert coral dat de Soc. «Muzicală 
«Cesar Franck» sub direcţia Prof. Stefan Popescu. Cesar 
Franck: Psalmul 150, cor acomp. de pian şi harmonium; 
C. Nottara: Tatăl nostru; $f. Popescu: Moş Crăciun; Gh. 
Budiș: Cântec de Crăciun; F. A. Gevaert: Sfântul Domn 
lisus; D. Cuclin: Dor, dorule; Și. Popescu: Fata mamei; 
Alex.Zirra: Frescuri; I. Vidu: Nu-mi place; Silcher: Lo- 
relei: F. Mendelssohn: Voi sălcii triste: Emil Gheorghiu: 
Bäbuta: Vincent d'Indy: Le chant de la cloche. 


19 Decembrie. Concertul pianistului Ernest von Doh- 
nanyi. Beethoven: a) Polonaise ,Do major”, b) Sonata 
op. 110 „La bemol major”; Schumann: Kinderszenen, op. 
15: Brahms: a) Rapsodia „Sol minor”, op. 79 No. 1, 
b) Intermezzo ,Mi bemol major”, op. 117 No. 1, c) 
Rapsodia op. 119 No. 4: Beethoven: Sonata-Waldstein. 


20 Decembrie, ora 3 p. m. Concursul datinelor noastre 
strămoşeşti organizat de ziarul «<Universul ». 


20 Decembrie, ora 9 seara. Concertul de Crăciun al 
Soc. Corale «Carmen» sub conducerea D-lui 1. Chirescu cu 
concursul D-nei Ev. Costinescu, Gh. Folescu, G. Stefa- 
novici si Umberto Pessione. D. G. Kiriac: a O! ce veste 
minunată, b Mos Crăciun: Timoteiu Popovici: Praznic 
luminos: M. Bârcă: Noi umblăm gi colindám; C. Bräi- 


163 


loiu: a) Seaua sus răsare, b) leşi Marie pän’afarä: J. Chi- 
rescu: Nunta din Cana ‘Galileii; 7. Borgovan: Cántec de 
Crăciun: G. Cucu: Hai la Raiu; C. Castrisanu: lisus 
Impárat. (Colinde si cántece de stea). Diferite bucáti 
cántate de Gh. Folescu. M. Andricu: a) Ce ne pasá dacá-i 
iarnă, b) Ne-am găsit Impäräteasä (din feeria ,,Cenuse- 
reasa”); G. Renard: Cântec de leagăn; Beethoven: Cân- 
tecul lui Ionie; G. Dima: Hai în hora; J. Vidu: Negruta; 
G. Cucu: Haz de necaz; A. Adam: Noél (cántec de 
Craciun). 


21 Decembrie, ora 11 a. m. Concert simfonic dirijat de 
Karl Elmendorff cu concursul D-lui Gh. Folescu. Beethoven: 
Uvertura ,Leonora” No. 3; ‘Bizet: Petite suite, op. 22 
(Jeux d’enfants) prima auditie; Rich. Strauss: Moarte si 
transfiguratie, op. 24; Wagner: a) Preludiul la ,,Tristan 
si Isolda” si Moartea Isoldei, b) Scena finalá din ,,Wal- 
kyria” (Despártirea lui Wotan si vraja focului. Wotan: 
Gh. Folescu), c) Uvertura la ,,Maestrii cántárefi din 
Nürnberg”. 

21 Decembrie, ora 4 p. m. Serbare popularä cu da- 
tini de Crăciun dati de Asociaţia Creştină a Femeilor 
Române. 


23 Decembrie. Sărbătoarea datinilor de Crăciun dată 
de Primăria Municipiului Bucureşti. 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


ANEXE 


VII 
EXPOZITII 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


1. 
JURIUL 
Salonului Ateneului Román 


1930 


PRESEDINTELE ATENEULUI ROMAN: 
Dr. C. I. ANGELESCU, fost Ministru 


PRESEDINTELE SALONULUI: 
G. D. Mirea, pictor 


MEMBRII DELEGAŢI: 


Costin Petrescu, pictor 
Petre Anionescu, arhitect 
Gr. Călinescu, arhitect 
|. Fonescu, arhitect 

Gh. Adamescu, profesor 


MEMBRII ALEŞI DE EXPOZANTI: 


Const. Isachie, pictor 
lon lordănescu, sculptor 


SECRETARUL SALONULUI: 
George Dimitriu, sculptor 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


2. 


Serbarea deschiderei Salonului Ateneului 
Román din anul 1930 


Duminicá 21 Dec. a avut loc la orele 11 a.m vernisagiul 
Salonului al Ill-lea de pictură si sculptură al Ateneului 
Român în prezența unui numeros public. 

D-l Stefan C. loan, vice-preşedintele Ateneului, a ros- 
tit o scurtă cuvântare de deschidere, arătând că acest 
Salon este al treilea dela 1926 încoace, în afară de fru- 
moasa şi interesanta expozitiune retrospectivă din 1927, si 
anunțând că în cursul chiar al acestui an Ateneul Román, 
cu ocaziunea sărbătorirei centenarului Aman, va organiza 
o nouă expoziţie retrospectivă în onoarea marelui nostru 
artist precum si a acelora din generafiunea sa. 

Oratorul evocă în termeni entusiasti cu această oca- 
ziune, pe strälucitii ateneisti cari în frunte cu Esarcu. 
omul de inimă, de voinţă bine diriguită şi de muncă, au 
ținut în mână fáclia literelor, ştiinţelor şi artelor, reușind 
a ridica acest important monument de cultură, care face 
cinste färei şi neamului. 

Pe lângă conferințele obişnuite de Duminica seara 
si de expozifiunile artistice, actualul comitet sub conduce- 
rea bunului şi harnicului român d-rul Angelescu a dat o 
nouă desvoltare acestui aşezământ, menit să împrăștie 
raze calde şi binefăcătoare de lumină până în păturile cele 
mai adânci ale patriei întregite: Universitatea Ateneului, 
Biblioteca, subsolul destinat expozitiunilor artistice şi cele 
două cinematograte culturale exercită astăzi o reală şi pu- 


170 


ternică influentä stiintificá, literară şi artistică in toată 
tara. 

Salutánd pe artistii care au expus operile lor, d. 
Stefan Ioan le urează spor la lucru si un succes cát mai 
mare. 

D sculptor J. Iordănescu mulţumeşte d-lui Stefan 
loan si intregului comitet al Ateneului Román, in numele 
artiştilor, pentru toată bunăvoința si concursul ce li sa 
dat, pentru care sunt foarte recunoscători. 


Lista operelor expuse la al III-lea Salon 
al Ateneului Román 
(21 Decembrie 1930 — 21 lanuarie 1931. 


Aescher Hans 


Grota nașterii lui Cristos 
Mormântul unui profet 
Casă ţărănească 

Din Alpi (Elveţia) 

Casă ţărănească 


Alexandrescu-Caramanláu N. 


Don Quichotte 

Salomea 

La Dame aux Camélias 
Madame Butterfly 
Carmen 


Ananescu Aurelia 


Naturá moartá 
Cos cu struguri 
Caise 


Ardeleanu Coman 


Cárciumárese 


Aricescu Constantin 


Peisaj 


PICTURA 


Peisaj 
Peisaj 


Aricescu-Vasiliu Aurelia 


Portret 

Tiganca 

Studiu de pomi 
Baia mare (schiţă) 


Bacaloglu-lonescu Maria 


Maci 
Petunii 
Flori de toamná 


Baludima-Tacian Elena 


Fetifá lucránd 
La lucru 
Trandafiri galbeni 


Barbu Flena 


Ulciorul verde 
Trandafiri albi 
Maci de cámp 
Nalbe roz 
Zinia 


www.dacoromanica.ro 


Barzon Marguerite 


Portretul sculptorului G. Dimitriu 


Flori 

Spre seará 
Dimineatä 

Muntii Fägärasului 


Bazilescu Vera 
Vis de copil 
Fantasie 

Bäjenaru Dan 


Compoziţie 
Peisaj (Paris) 


Băllănescu Genua 
Studin de alb 


Becu Sterie 


Cap de expresie 
Madona 

Casă din Văleni 
Vedere din Gheorghieni 
Autoportret 


Bednarik Elena 


Pelunii 
Cercelusi 
Coacáze 


Bednarik Ignat 


Bujori 

Politică la mahala 
Jucătorul de şah 
Flori de piersic 
Pansele 


Belizarie Dimitrie 


Studiu bizantin 


Flori 
Interior 
Poarlă 
Bieiovski Teodor 
Cap de fată 
Cap de studiu 
Fructe 


Cap de copil 
Alpii tirolezie 


Billek George 


Iconostasul Mánástirii Tismana 
Incinta Mânăstirii Tismana 
Mânăstirea Tismana 

Pridvorul Bolnitei M-rii Ilorez 
Poarta Veche la Ada-Kaleh 


Bogdan Lydia 


Legenda rándunicii 

Rodia aurilă 

Fântâna albă 

Făt-Frumos si Doamna mării 


Bogdanovici Maria 
Peisaj Baia Mare 
Peisaj Baia Mare 
Brandus 1. (Iorgulescu) 
Desemn 
Auloportret 
Bulgaras Petre 


Portretul D-nei D. 
Peisaj 
Portret (D-ra Gr.) Paula 


Burada Severo 


Portret in verde 
In liniste (nud 
Flori pe albastru 
Coasta márii 
Peisaj 


Burghele Ilie 


Mânăstirea Putna 


Interiorul M-rii Putna şi mormântul 


lui Stefan cel Mare 
Vedere pe mare. Balcic 
Mal prápástios. Balcic 
Sosea din Balcic 


Canisius Richard 


Ulitá in Sibiu 
La inhámat 
Schiţă 

Motiv din Vâlcov 
Motiv din Poplaca 


Ciurdea-Steurer Maria 
D-na Dr. Sfinfescu 


www.dacoromanica.ro 


173 


Anisoara Dr. lonágescu 
Desemn 


Chiriac Eugenia (Jenny) 
Nalurá moartá 
Condoiu Virgil 


Casá veche, Sibiu 
Biserica din Dragus 
Casa veche, Sibiu 
Stradá din Sibiu 
Casá de fará 


Constantinescu Stefan 


Natură moarlă 
Peisaj 
Peisaj 
Cosmovici loan 

Ceahlăul văzut din Piatra N. 
Amurg Baia Mare 
Asfinlit de toamnă Piatra Neamţ) 
Cer noros la asfintit pe albia Bis- 

tritei 


Creţulescu I. Ilonoriu 
Du-le dorule la el 
„Jar îi sărularea lui“ 
De ce nu vrei Casandro ? 
Unde-a viefuit bunicul 
Chipul Fabulistului V. Militaru 
Dobrescu Alexandru 
Autoportret 
Doucet Eugenia 
Portret 
Naturá moartá 
Antoportret 
Pácálici 
Dumitrescu Eugenia 
Maci 
Enea Elvira 
Cap de fatá 


Petunii 
Naturä moartă 


Enea Nicu 
Studiu 


Ferat Alibula 
Peisaj 
Filotti-Atanasiu Eugenia 


Maci 

Verbine 
Trandafiri albi 
Interior de padure 
Interior de pádure 


Frasin Jean 


Auloportret 
Casá cu trei fáránci 
Cäsutä țigănească 


Füzesséry de Teius Magdalena 


Vedere din Vadul Crigului 
Bälrânä munciloare 


Geiger Hermine 


Trandafiri 
Lalele 
Trandafiri 
Maci 
Pelunii 


Ghenea (Alexandrescu N. Gh.) 
Piaţa din Câmpulung 
Pod peste râul Târgului 
Lumänäricä 
Mixandre 
Natură moarlä 


Ghiatä I. Dumitru 


Isus 
Vamesul gi fariseul 


Gheorghitä-Saegiu Elena 


Peisaj 
Naturá moartá 


Ghiafá I. Dumitru 
Casă de ţară 


Goşanec Aura 


Lucrând 


interior de bisericá 
Casă în soare 


Hertz Pauline 
Flori 


Hrusca Leo 
Cäsufä țărănească, Bucovina 
lacobescu Ionel 


La unditá 

Vine ploaia 

La Dunăre 
Amurg pe baltă 
Pândarul 


Iliescu Ortansa 


La Conciergerie, Paris 
Lozenbonrg 

Rue Saint-Sulpice 
Montrouge d'Alésie 

Le Sacré Coeur 


Ioanid Ionel 


Areclia, portret 
Peisaj 

Flori 

Coş cu flori 
Trandafiri 


Ioanid Pan 


Apus 

Peisaj 

Flori 

Plaje 

Baba Maria 


Ionescu Alexandru 


Interior bisericesc 
Cap de comisionar 
Peisaj 


Ionescu Octavian 


Peisaj, Baia Mare 
Peisaj, Constanta 
Peisa] 


Iordănescu Denisic 


Piersici si struguri 
Márgárilare si pansele 


174 


Trandafiri 
Ramuri de cais 
Cârciumärese 


Isachie Constantin 


Portretul D-nei M. S. 
Si asà trec zilele 
Valea Oltului 

Lucruri de mânä (ref.) 
Trandafiri 


Ispas Th. Ioan 


Peisaj 

Serviciu de lapte bátut 
Peisaj 

Natură moartă 

Peisaj 


Jean Adela 


Văduva veselă 
Iluziile mele 
Ghiciloarea 
Iepuraşii mei 
Struguri şi mere 


Jiquidi Aurel 


Prundis 
Furtuná 

Muntii Fágáras 
Fereslzău 

Case 


Keber Iosif 


Natură moartă 


Kimon Loghi 


Babă la poarta 
Bătrân 

Cap de expresie 
Seara la Biarritz 
Flori 

Pom înflorit 
Pom înflorit 
Bellagio 

Plajá 


Latinca Ersilia 


Autoportret 

Flori in vas verde 
Flori cu slaluelă 
Gutui 

Natură moarlá 


Lăzărescu Emilian 


Mărăşeşti 
Morfinomane 


Lorman Teodor 


Portretul D-lui A. M. 
Studiu de expresie 


Manea-Auleb Maria 


Flori 

Pepeni 

Fructe 

Liliac 

Boules de niege 


Manea Grigore 


Brodánd 

Peisaj din Rucár 
Nud 

Peisaj 

La pârâu 


Marbe Iosefine 


Nalbá 
Flori 


Mavrogheny Aspasie 


Liliac 

Eslampă japoneză 
Estampă japoneză 
Estampă japoneză 


Mayol Richard 


Primule si ciclamen 
Ochiul boului 
Naturá moartá 
Naturá moarlá 
Peisaj 


Máinescu-Georgescu-Florica 


Efect de luminá 
O gustare 


Mänciuleseu Apostol 


Peisaj (Sibiu 

Cap 

Tigancá florärcasä 
Strengarifá 

Flori 


175 


Mihalcea-Poiana Mihail 
Auloporirel 
Moga Sanda 


Flori 
Flori 


Moisescu Martha 
Studiu 
Mogos P. Nicolae 


Vitriná cu marinari 
Cap de copil 

Cap de femeie tânără 
Pe inserale 

Căratul fanului 


Molda Paul 


Nud 
Tigánci 
Primávara 
Christ 
Tigancá 


Moscu Alexandru 
Iarnă 
Táran din Vâlcea 
Peisaj 
Tigancá 
Convalescent 
Moscu Paula-Adina 


Olguta 
Marioara 


Moscu Zoe 
Portretul D-lui S. A. 
Autoportret 
Tigancá 

Muller Gustav 
Bisericá veche 

Nagel Eduard 
In plin aer 


Tufanicá in soare 
Caise 


Negrescu Viorica (Vichy) 


Pastorita 

Legenda greerelui 
Ninge 

Odihna 

Carnaval 


Neylies Jean 


Bivolife 

Grup de bivolite 
Plugari 

Odihna 

Pe drum 


Nichila George 


Toamna la Plumbuita 
Gospodarii (Mangalia) 
Cimilir turcesc 

Natură moartă 

Atelier 


Nicolescu Emil 


Pe cheiul Senei 
Colt de stradă 
Sena 

Portretul D-lui S. 


Nitescu Jean 


Portret 

Tarani din Bucovina 
Natură moartă 
Peisaj 

Pe malul gárlei 


Olävinariu-Crefu Tanízi 


Peisaj de iarnă 
Sat lätäresc 


Oliva J. Maria 


Struguri 
Peisaj 

Oteleanu Lilly 
Auloportrel 

Panait M. 
Stergarul Veronichii 
Batráná bretoná 
Marinar breton 
Corábii la Concarneau 


Castel (Bretania) 


176 


Panciu Stefan 
Nud 


Papatriandafil Tache 


Funda rosie 
Peisaj (Bucuresti) 
Autoportret 


Pejin (LL Colonel P. Jinga) 


In balta Dunării 
Băltoaca din pădure 
Geamie din Bosfor 
Apus de toamnă 
Zi de toamnă 


Petrescu Coslin 


Femeea în kimono 
Şcoala lui Gheorghe Lazăr (Proect) 
O moară pe Olteț 


Petrescu-Dragoe Costantin 


Case vechi (Bretania) 
Peisaj (Bretania) 

Marină (Bretania) 

Portul Camaret (Bretania) 


Petrescu Haralamb 
Interiorul Patriarhiei 
Piskariov Pavel 


Crizanteme 
Toamna 


Poitevin Scheletti Alexandru 


Floräreasä orientalá 

Maidanul Sft. Spiridon (Iasi) 
Biserica lui Bucur 

Han Moldova 

Biserica St-fii Apostoli (Zimnicea) 


Popescu Julia 


Odoare sfinte 
Popp-Ludosanu Aurel 


Din Mangalia 
Din Mangalia 
Din Mangalia 
Din Mangalia 
Din Mangalia 


Popovici-Lespezi Nicolae 
Cap de expresie 
Poroineanu-Stoica Ana 


Cutui 


Prato Adela 


Flori de par 
Moscalà 
Margarele galbene 


Raicu Gheorghe 


Trandafiri maresali 
Coana Tinca 
Toamnă 


Ravici I. Vasile 


Vedere: Dunărea 

Vedere din Veneţia 

Peisaj de iarna Măgura) 
Drum spre Valea-Rogie 


Rádulescu-Popescu Stela 


Portretul D-nei Alice Pompei 


Flori 
Tiganca 


Rechenberg Lucia 
Floarea cu pisica 
Romano Otilia Coca 
Maci 
Crizanteme 
Studiu de expresie 
Rudeanu V. Vasile 


Târgul grâului (Braşov) 
Studiu 


Santocono Angiolina 
Garoafe albe 
Flori de cais 
Mäces 
Trandafiri 
Sanateseu Julian 


Peisaj Balcic (port) 


Savopol Traian 
larna 
Pravalii 
Pe Vacáresti 
La mahala București 


Săulescu N. Eduard 
Fereastra dinspre livadă 
Casa în soare Maldaresli 
Uliţa din Rasinari 
Colt de masa în alelier 


Sárbu George 
Morun la cherhana 
Peisaj din Deltă 
Peisaj din Delta 
Schmidt Oscar 


In Cismigiu 


Cireși 
Pepene 
Studiu 

Sechpoşian Olga 
Autoportret 

Seralim Dimitrie 
Liliac 


Trandafirii roşii 
Severin Alexandru 


Nud 
Maica Favista 
Stinfescu Alice 


Pe bordul vaporului 
Un val 

Crizanleme lilas 
Peisaj Predeal) 
Crizanteme 


Shunda I. Onciu 


Magazii Balcic) 
Cimpoer dobrogean 


Simionescu Maria 
Nalură moartă 


Soileta Burada Maria 
Flori 


www.dacoromanica.ro 


Stamatiad Al. Letiţia 


Peisaj de iarnä 
Peisuj de iarnă 


Stănescu Marincea 
Porlul Conslanfa 
Portul Brăila 
Orașelul Plevna (Bulgaria, 
Tärancä 

Stefan Dumitru 


Drum spre cariera de var 
Biserica 


Stelänescu G. Dumitru 


Cap de copil 


Stefänescu-Prahova Petre 


Hanul Herastrau 
Mänaslivea Comana 

Pe marginea lerastrautui 
In recunoaştere 


Steurer Josef 
Peisaj 
Peisaj 
Peisaj 

Stoica Nicolae 


Casa Mafaldei 
In oglinda verzuie 


Stoicescu Constantin 
Peisaj 
Strambianu Maria 


Incinta Mânăstirii Horez 
Casa din Ada-Kalch 


Strämbu Ipolit 


llamam 
lmpresionism 
Basmaua albaslrä 
La ora ceaiului 


Teodoreseu-Romanafi C. 


Pridvor de mânastire 
Mânăstirea Suceviţa 
Mânaslirea Voroneţ 


178 


Interior (M-rea Voroneț) 
Lalele 


Timourian Lucia 
Cap de sludiu 

Trajanescu D. Ioan 
Biserica Golesli 
Cascada M-rei Tismane 
Biserica M-rei Govora 
Biserica M-rei Cioclovina 
Cantarul M-rei Curtea de Arges 

Triester I. Sandu 


Naturä Moartă 
Case vechi 


Troteanu Petru-Remus 


Jertfa 
Zi de loamnä 
Portret 


Bárci pe lac 
La matul lacului 


Tincu loan 


Un filozof 
Tarani urşi de soare 


Udrisie I. Florea 
Peisaj de iarnä 
Urláfeanu Constantinescu Margareta 
Flori de loamnă 
Vartanian P. 


Balrána cerseloare 
Cásuja la ţară 


Vavilina Elena 
Mânăslirea Agapia 
Clopotnifa dela Morez 
Raci 

Velicescu Ana 
Strada (Paris 


Pe Sena 
Cásule (Baia-Mare) 


www.dacoromanica.ro 


Vermont-Fermo Marguerite 


Cochelarie 
La sevalet 
Interior 


Vermont Nicolae 


Portrel 
Peisaj 
Interior 
Tiganca 
Porirel 
Verona Paul 
Nud 
Peisaj de iarnă (lași 
Lalele 
Cräile 
Veslovski-Nifescu Vera 


Táranca din Bucovina 


Marioara Mohor în piesa Grand- 


Holel 
Tarancula 





Ganduri 
Vintilescu Henry 


Peisaj București 
Târgul Moşilor 


Vlădescu Constantin 


Hanul ruinat 

Fieraria  Manngalia) 
Strada Mangalıa 
Brularie veche Mangalia 
Bordei ţiganesc Mangalia 


Weinhop! Francise 
Biserica calolica Baia-Mare 
Peisaj 
Vedere din Baia-Mare 
Capela din Baia-Mare 
Peisaj 

Vintilescu Aurel (1868-1930 


Peisaj din Zamfira 


SCULPTURA 


Bărbulescu Angela 
Olleanca 
Barasky Constantin 


Auloportrel 
Bustul D-nei C. S. 
Nud 


Bârlad Dumitru loan 
Eminescu 
Exploralorul 
Studiu de calimará 
Mama iartă 
Demetriad 


Cálinescu Alexandru 


Cap anlic 
Sludiu 
Studiv 
Dimitriu George 


Christ 
lov 


lov 

Balrän 

Framántari 

Portretul D-nei E. A. 
Dimitriu Leorda Y. 

In aeternum 
Georgescu Spiridon 

Portretul scriilorului P. D. 
Gheorghiţă loan 


Calugar cilind 
Nud 


Gheorghiu Maria Mimi 


O haimana 
Nud 


Grigorescu-Christescu Maria 


Portret 
Siluela 


www.dacoromanica.ro 


După bae 


Extaz 


Hertz Pauline 


Porlrelul D-lui Coleanu 


Portret 


Iordănescu loan 


Placheta 


Studiu 


Nud 
Nud 


180 


Leonida Gheorghe 


Fetila cu coșul 


Malinovska Elisabeta 


Portretul D-nei Graniger 


Tors 


Studiu 
Studiu 


Mateeseu loan 


Micleseu Horia 


Sarja 

Petrovici Victoria 
Studiu 

Savargin George 
Dacia 


D-1 Profesor E. J. 
Minerva 


Schmidt-Faur Joan 


Busttul D-lui Prof. Stroescu 
Dormind 


| Cioban 
Severin Alexandru 
Portretul General Culcer 
Varo-lonescu P. Vasile 
DA Prof. Dr. N. Gheorghiu 
Retugiaţii 


CUPRINSUL 


Membrii Ateneului Roman in 1930......... +... +... ... 
Membrii activi ai Ateneului Román decedați.. . . . . . . +... 
Darea de seamá a comitetului Ateneului Román pe anul 1930. 

Raportul censorilor pe 1930 ... . N Em on . . . . . . . .. 


ANEXE 


|. Procese-verbale. 


_ 


1]. Discurs. 


XXVII 


. Adunarea generală dela 25 Mai 1930 ............ 
2. Adunarea generală dela | Junie 1930 . . . . . . . . . . . . 
3 Adunarea generală dela 13 Decembrie 1930. . . . . . . . . 


Pag. 





ni 
Vill 
XI 


A Y) 


1. Discurs finut de d. Gh. Adamescu, în numele Ateneului Román 


la Serbarea pentru Centenarul lui Mistral. ........ 


ill. Conferinfe. 


ONDUAN 


. Ştefan Pop: «lzvoarele de inspiraţie în poezie» (rezumat). . . 
. 1, Peretz: Agonia dreptului. .. . . . . . . . . . . . . . . 
. Constant Georgescu: Curente noui in viafa publica (rezumat) . 
. Aureliu M. Eliescu: Sfaturi către tineri . . . . . . . . . . . 
N. S. Jonescu: Problema minorităţilor in România (rezumat). . 
C. Poenaru-Căplescu: Obiceiul de a fuma (rezumat). . . . . 
. Emil Severin: Viaţa, boala şi moartea .. . . . . . . . . . . 
. Stefan C. loan: Oameni mari in Románia-Micá (rezumat).. . . 


182 


Seria 59-a (1930—1931). 


Stefan C. loan: Puterea voinţei (rezumat). .......4... 
Gr. L. Trancu-laşi: Infaptuitori (text) . . . . . . . . . os à à 


Peretz: Doctrina juridică şi realitatea socială.. . . . . . . . 


1. 
2. 
3. I. B. Bobescu: Rolul Cultural al Ateneului . ......... 
4. 
5. 


L 
Gh. C. Tullea: Pe urma calului-vapor (rezumat). ....... 


IV. Cursuri la Universitatea Ateneului. 


J. Stefan C. loan: Discurs de deschiderea cursurilor la Universi- 


tatea Ateneului Român................... 
2. Societatea Anonimă (Rezumatul a 5 lectiuni, 13, 20, 27 lanuarie 
şi 3, 10 Februarie 1930)... 2 2 2 m m een 
3. I. B. Bobescu; Spicuiri asupra artei.. . . . . > . . . . . . . 


V. Activitatea filialelor in 1930. 
A. Däri de seamä. 


1. Ateneul Román din Oradea. ............ sia 


2. Ateneul Román din Giurgiu... ......... st cat dai să 


VI. Concerte şi serbări. 


Programele concertelor si serbărilor în anul 1930. ....... 


VII. Expoziţii. 


1. Juriul Salonului Ateneului Român... .... i eee. Gal că 
2. Serbarea deschiderei Salonului Ateneului Român din 1930. 


3. Lista operelor expuse la al lll-lea Salon al Ateneului Român. . 


Pag. 





85 
87 
97 
107 
121 


125 


127 
131 


143 
145 


149 


167 
169 
171