Transilvania_1904_035_004_005

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN, 


Nr. IV.—V.  Sibiiu, Septembre—Octobre 1904. An. XXXV. 


ADUNAREA GENERALĂ DELA TIMIȘOARA. 


In timpul relativ scurt de 8 ani, de când Asociaţiunea 
noastră și-a extins activitatea asupra întreg teritorului ţării 
locuit de poporul român, adunarea generală sa întrunit deja 
de patru-ori în ospitalierul Banat, şi sărbătorile culturale la 
cari au asistat membrii Asociaţiunii cu aceste ocasiuni, for- 
mează momente de deosebită splendoare în trecutul institu- 
țiunii noastre. 

Precum adunările memorabile, ţinute la 1896 în Lugoș, 
la 1900 în Băile Herculane și la 1902 în Oraviţa, tot astfel 
și ultima adunare generală care a avut loc la 21 şi 22 Sep- 
tembre a. c. în vechia capitală a Banatului, în istoricul oraș 
Timișoara, a dat dovedi eclatante despre însufleţirea și price- 
perea Românilor din această parte a țării pentru idealurile lor 
naționale-culturale, despre interesul viu ce societatea noastră 
cultă îl păstrează înaintării poporului nostru și despre abne- 
gaţiunea și nobila liberalitate cu care urmăresce acest scop. 

In partea oficială a revistei noastre publicăm actele refe- 
ritoare la această adunare generală, acte cari chiar și în forma 
seacă ce li-o impun obiceiurile birocratice, ne dau dovedi 
foarte elocuente despre seriositatea și demnitatea cu care au 
fost desbătute afacerile Asociaţiunii şi despre însufleţirea cu 
care Românii din Banat au depus şi de astă dată obolul lor 
pe altarul culturei noastre naționale. 

Descrierea mai amănunțită a festivităților arangiate cu 
ocasiunea acestei adunări generale, trece preste competenţa 

n 


150 
revistei noastre, şi a fost făcută la timpul seu de ziarele noastre 
în condițiuni pe deplin mulţămitoare şi într'un cadru foarte 
vast. In sarcina noastră rămâne numai să remarcăm și înre- 
gistrăm unele momente de interes mai durabil şi de impor- 
tanță chiar și pentru istoria desvoltării noastre culturale. 

In primul rând avem de amintit faptul îmbucurător, că 
la adunarea generală au fost representate, şi de astă dată, 
celelalte societăţi culturale românesci mai mari prin delegaţi 
speciali, şi în deosebi „Societatea pentru fondul de teatru 
român“ și „Asociațiunea Aradană pentru literatura și cultura 
poporului român“. 

Prin participarea oficială a acestor societăţi la adunările 
generale ale „Asociaţiunii“ și prin modul cum activitatea ace- 
steia este apreciată și sărbătorită de representanții societăţilor 
surori, — întrunirile instituţiunii noastre au fost ridicate la 
rolul și importanţa unui adevărat focular al vieţii culturale a 
Românilor din ţeară. 

Spre a pune în relief această împrejurare, lăsăm să urmeze 
la loc de frunte, şi împreună cu cuvântul presidial de inau- 
gurare, şi discursurile de felicitare ale representanţilor „So- 
cietăţii pentru fondul de teatru român“, Asociaţiunii Aradane 
și Despărțământului Timişoara. 

Sa remarcat şi de astădată în presa română şi chiar și 
în sinul adunării, cu multă părere de rău, absentarea dela 
adunările „Asociaţiunii“ a episcopatului român, care — nu 
încape îndoială — are datorință mare și sfântă de a da nisu- 
inţelor culturale ale poporului nostru întreg sprijinul seu şi 
în deosebi de a ocupa în sinul instituțiunii noastre și în viitor 
locul și rolul ce lau avut în trecut capii ambelor biserici române, 
Metropoliţii Şaguna și Șuluţu, în Asociaţiunea noastră. Cu 
toate acestea ne credem datori a constata în interesul ade- 
vărului, că P. S. L. Episcopii de Lugoș și Arad, cari atât 
pentru apropiarea residenţelor și pentru agilitatea ce li-o permite 
etatea lor, erau așteptați cu siguranță la adunarea din Timi- 
șoara, au fost împiedecaţi din cause independente de voința 
lor de a se presenta la ultima adunare. P. S. Episcop al Lugo- 
șului şi-a exprimat regretele asupra acestei împiedecări prin 
o scrisoare adresată biroului Asociaţiunii încă înainte de adu- 


151 


nare, scrisoare în care a pus în vedere donarea unei valoroase 
colecţiuni pentru Museul nostru, iar P. S. Episcop al Aradului, 
care chiar în ziua adunării generale a trebuit să s&vârşască 
o funcțiune oficială în diecesa sa, sa înscris membru fundator 
al Asociaţiunii și a felicitat adunarea generală prin o telegramă 
calduroasă, care însă în urma unei întârziări a sosit abia după 
încheierea adunării. 

Un moment de importanță a fost ședința publică a sec- 
țiunilor șciințifice-literare, în care doi distinși literați români 
au cetit câte o lucrare de deosebită valoare șeiințifică-literară, 
lucrări cari se ridică foarte mult preste nivelul disertaţiunilor 
din trecut și au fost ascultate timp de aproape 3 oare cu aten- 
ţiune încordată de un public număros și ales. Ambele diserta- 
țiuni se vor publica în această revistă. 

In fine mai avem de remarcat și împrejurarea îmbucură- 
toare, că la ultima adunare generală sa presentat nu numai 
împrejurimea orașului Timișoara, ci așa dicând întreaga socie- 
tate cultă a Românilor din părţile Bănatului și Aradului, astfel 
că sala şedinţelor a presentat un splendid tablou, cum poate 
nici odată și nici unde nus'a mai vădut la întruniri românesci. 


Acest moment a fost o adevărată surprindere pentru aceia 
cari au cunoscut societatea cultă română din Banat abia cu 
10 ani înainte, şi au revădut-o acum întărită și desvoltată în 
condiţiunile cele mai îmbucurătoare. Şi că această societate 
cultă își cunoasce datorințele față cu poporul din care face 
parte, a fost dovedit în deosebi și prin împrejurarea, că cu 
toate că despărțământul Timișoara, înfiinţat abia înainte cu 
câţi-va ani, şi păn' aci a ocupat, sub raportul numărului mem- 
brilor sei, locul al patrulea între toate despărțămintele Aso- 
ciațiunii, — s-au înscris cu ocasiunea acestei adunări gene- 
rale încă 8 membri fundatori, 18 membri pe viaţă şi 32 mem- 
bri ordinari nuoi, cu contribuiri de preste 6000 coroane, astfel 
că astădi, între cele 46 despărțăminte ale Asociaţiunii, cel 
din Timișoara numără cei mai mulți membri, aproape în toate cate- 
goriile acestora. Acest resultat, realisat într'un ţinut, care în 
ochii multora mult timp trecea ca o posițiune pierdută, dovedesce 
un progres care întrece toate așteptările şi face onoare zelului 
și priceperei bărbaţilor conducători ai acestui despărțământ, 


Tule 11% 


152 


Caracterul Timișoarei de oraş mare, fără multă poporațiune 
română în localitate, a adus cu sine că comitetul local să 
renunțe la arangiarea de festivități poporale şi preste tot la 
manifestațiuni mai sgomotoase (primire festivă la gară, ser- 
bare poporală, etc.) Asemenea arangiamente, cari în toiul 
comunicațiunii vii a unui oraș mare, ar fi fost — dacă nu im- 
posibile, apoi fără îndoială împreunate cu multe neajunsuri, 
nici nu prea aveau o rațiune deosebită întrun despărțěmênt, 
care funcționează în condițiuni atât de neexcepţionabile, care 
îşi ține regulat adunările cercuale în centrele locuite de poporul 
nostru, şi cu aceste ocasiuni, precum şi prin numeroasele sale 
biblioteci poporale, susține legăturile cele mai vii cu masa 
poporului şi îngrijesce pe această cale de luminarea şi însu- 
flețirea lui pentru idealurile sale culturale. Căci nu atât adu- 
nările generale, ale căror desbateri pentru poporul de rând 
în cea mai mare parte remân neînțelese, — ci adunările des- 
părțămintelor sunt locul unde întrunirea poporului în mase 
mai mari își are rațiunea sa. 

La adunarea generală dela Timişoara s-au intrunit con- 
ducătorii naturali ai poporului din Banat, și prin ceea-ce au să- 
virşit, au dovedit că-și cunose datorinţele faţă de interesele 
culturale ale neamului lor, și că sunt pătrunşi de însufleţirea 
şi abnegaţiunea ce o reclamă înaintarea acestor interese. 

+ 

După aceste observări lăsăm să urmeze discursurile ofi- 
ciale rostite în adunarea generală. 

Di Dr. Liviu Lemeny, ca delegat al Comitetului central, 
a deschis adunarea cu următorul discurs subliniat de aplause. 


Onorată adunare generală! 


Diferite cause de natură diferită au împedecat pe bărbaţii 
aceia, cari erau cu mult mai chemaţi decât mine, de a conduce 
această adunare generală. 

Numai în momentul din urmă m'a distins Comitetul central 
cu onorifica sarcină, la care nu m'am aşteptat, — cred deci, 
că onorata adunare generală va fi cu indulgență față de mine 
și va aprecia mai mult bunele mele intenţiuni, decât mode- 
stele mele puteri. 


153 


Natura incidentală a misiunei mele aduce cu sine, că nici 
nu mă simt chemat a desvolta înaintea Domnielor- Voastre 
vre-un sistematic program sau vre-o reprivire mai amănunţită, 
cu atât mai vârtos, căci raportul general al comitetului central 
servesce de bună orientare. 

Chemarea măreață a Asociațiunii noastre o cunoasce fie- 
care membru al ei, o cunoasce fie-care Român. 

Scopul, pe care-l urmăresce Asociaţiunea noastră, este 
atât de nobil, atât de just, încât şi străinul dator este să-l 
aproabe. 

Scopul Asociaţiunii este cultivarea poporului român, con- 
servarea și desvoltarea dulcei noastre limbi strămoşeşti, şi — 
urmărind acest scop — de o parte îndeplinim numai o dato- 
rinţă sacră firească, de altă parte usăm de un drept nepre- 
scriptibil înăscut fie-cărui individ și fie-cărui popor, de un drept 
divin, de Dumnedeu binecuvântat. 

Datorinţa noastră şi dreptul nostru de a cultiva și desvolta 
limba noastră sunt cu atât mai evidente, cu cât putem con- 
stata faptul, că a noastră Asociaţiune nici. odată nici nu sa 
gândit chiar la aceea, ca să iasă cu tendențele sale din cadrul 
poporului român, nici când nu a căutat a cuceri dela alţii, ci 
numai a conserva şi a desvolta ce e al seu. 


Astfel mare păcat comite acela, păcat în contra legilor eterne, 
care privesce cu ochi răi tendinţele noastre culturale, cu cari 
nimic alta nu ţintim, decât ca și poporul nostru în limba sa 
şi prin limba sa în nobilă frățească emulațiune cu celelalte 
popoare, spre binele patriei comune, să ocupe pe teren cul- 
, tural locul acela demn, la care de Provedinţă e chemat conform 
însuşirilor sale, pe cari nici vitregitatea secolilor nu le-a putut 
înăbuși. 

Asociaţiunea noastră mai cu seamă de când activitatea ei se 
extinde asupra tuturor locurilor din această țeară locuită de Români, 
este singura instituţiune, care întrunesce toată suflarea româ- 
nească din acest regat, în ea se manifestează unitatea noastră, 
scopul ei este acela, la a cărui ajungere cu egală însufleţire 
putem conlucra: putem dice deci — variind o vorbă vestită 
— că în tabăra Asociaţiunii se află poporul român din această 
teară. 


Această tabără trebue să o apărăm de ori-ce dujman, cu 
arma cea mai puternică, şi să scim, că perdută va fi limba 
noastră, perdut poporul nostru, când această tabără nu o vom 
sci apăra, — dar o vom apăra cu glorie și cu isbândă, căci 
purtăm luptă dreaptă şi luptăm pentru existență, căci poporul, 
care nu e capace de cultură, acela nu e nici demn de viaţă. 

Când sau modificat vechile statute ale Reuniunii noastre, 
şi în specie sa lărgit; teritorul ei de activitate, s'au aflat oameni, 
cari din diferite puncte de vedere cu totul opuse se temeau 
sau se bucurau de acele schimbări prevădând, fie-care parte 
din al seu punct de vedere, efecte dăunoase pentru interesele 
culturale românesci. 

© Iată însă, esperinţa dovedesce, că nebasate au fost deo 
parte temerile, și de altă parte nerealisate au rămas speranțele, 
iar Asociaţiunea noastră, tocmai de când în brațele sale cu- 
prinde pe toţi Românii din patrie, a luat cel mai frumos avânt. 

Cu vie plăcere am venit deci de astădată în acest frumos 
emporiu al vechiului Bănat, în istorica cetate Timişoara, şi cu 
bucurie vedem adunată în această sală floarea Românimei din 
aceste părți. 

Dacă e adevărat aceea, că renascerea culturală a româ- 
nismului din Ardeal a isvorit din acea fântână multe veacuri 
acoperită şi suprimată de ordele barbare ale secolilor trecuți, 
trebue să constatăm şi aceea, că prin părțile Bănatului s'a născut 
prima mişcare pentru cultivarea poporului român și a limbei sale, prin 
părțile aceste sa înființat primul institut pedagogic, din care au 
purces apostolii învățători, cărora este a se mulțămi faptul, 
că puțini ferani afli în acest ținut, — fie dintre cei mai bătrâni 
— cari nu sciu carte. Meritul acesta al Românilor din Bănat 
este cu atât mai mare, căci în timpurile acelea biserica orto- 
doxă era supusă unei ierarchii străine. 

Cu plăcere pot constata și faptul acela, că tot din părțile 
Bănatului mai ântâiu s'au ivit bărbaţi, cari din căldura inimei lor 
s'au ocupat cu aparat sciințific, cu limba română, cu originea ei, 
cu structura ei, cu desvoltarea ei. 

E deci lucru firesc, că bucuros am venit din depărtări 
urmând frățeasca învitare adresată nouă şi nu ne îndoim, că 


155 


întrunirea noastră de aici va forma o treaptă nouă cătră 
înălţimea idealului nostru cultural, la care nisuim. Declar adu- 
narea generală a Asociaţiunii deschisă. 

$% 


Dl Emanuil Ungureanu, Directorul Desp. Timișoara al Aso- 
ciațiunii, a salutat adunarea cu următorul discurs: 


Prea Onorate Domnule Președinţe ! 
Prea Onorat Comitet Central! 


Inteligința română din despărțământul Timișoarei, repre- 
sentată prin comitetul despărțământului, când a învitat Aso- 
ciaţiunea pentru literatura română și cultura poporului român, 
ca să-şi țină adunarea generală în ăst an în Timișoara, a voit 
să dee dovadă, că totdeuna e gata a sprijini instituțiunile noastre 
culturale. 

Din motiv de mare însemnătate s'a aflat îndemnată această 
inteliginţă a se înrola între sprijinitorii Asociaţiunii şi prin 
aceasta a culturei poporului nostru; acest motiv e, că în multe 
locuri locuite de Români, asemenea și în ţinutul și jurul des- 
părțământului Timişoarei, poporul român nici intelectualminte 
nu e așa de deşteptat, nici materialminte nu înaintează așa, 
ca să poată ţinea pași cu celelalte popoare intelectualminte 
mai deşteptate şi materialminte mai înaintate; noi pe aici 
vedem, că în atingere cu alte neamuri conlocuitoare și în viața 
socială și pe terenul economie tot poporul nostru se arată 
inferior, el e partea, care cedează. 

Această împrejurare ne-a dus pe noi la convingerea, că 
deși avem în mare parte școale bune poporale, deşi şcoala bună 
poporală contribue mult la deșteptarea şi moralisarea popo- 
rului, dar totuși față cu emulaţiunea popoarelor pentru supe- 
rioritatea şi domnirea culturală şi economică, pentru poporul 
nostru dela sate acum nu mai e destulă instrucțiunea și edu- 
cațiunea, ce o capătă în școala poporală; — instrucţiunea şi 
educațiunea din şcoala poporală trebue acum și la noi privită 
de minimalul cultural, ce e de lipsă în viața poporului, ca pe 
acest fundament să se poată treptat mai departe desvolta și 
întări; — deci la noi se arată în mod imperativ trebuința, ca 
poporul nostru, — precum fac și alte popoare mai culte, — 


156 


să capete învățătură şi după ce a eşit din școala poporală; 
trebue şi mai departe să se lumineze, ca să se poată susține 
şi întări, însă desvoltarea culturală să nu fie numai intelectuală, 
ci să fie şi economică, adecă poporul român să nu fie numai 
cu carte, dar să fie şi econom bun. 

Aflu de lipsă a releva, că faţă cu progresul rapid, ce-l 
fac acum alte neamuri pe terenul economic, trebue şi noi în 
lucrările noastre culturale, în promovarea culturei generale a 
poporului nostru să avem totdeauna înaintea ochilor şi des- 
voltarea și întărirea lui economică, — pentru-că e frumos idea- 
lismul, cultivarea lui dă semn de sentiment nobil, trebue să 
cultivăm şi noi idealismul; acesta ne învaţă să ţinem la na- 
ționalitatea, la limba și legea noastră, la portul, tradiţiunile 
şi datinele părinţilor nostri, ne învaţă să rămânem credincioși 
strănepoţi ai strămoşilor nostri, adecă să rămânem Români, 
ce au fost şi dânșii. 

Din idealism răsare sentimentul de dreptate și onestitate; 
să cultivăm acest sentiment cu mare zel, ca să nobilităm ca- 
racterul poporului, să-i ridicăm nivoul moral; în munca noastră 
culturală să ţîntim într'acolo, ca fie-cărui Român să i-se pre- 
facă în instinct, ca să fie om cinstit şi om de omenie. 

Dar să ţinem cont de spiritul timpului și de împrejurările 
în cari trăim, să nu uităm, că trăim într'o epocă în care ală- 
turea cu idealismul în grad asemenea de mare domnesce și 
realismul, sau mai bine zis materialismul, adecă tăria economică, 
sau puterea averii, — să nu perdem din vedere, că un popor 
fie el cât de idealist, dacă nu se nisuesce să ajungă şi la bună- 
starea materială, dacă nu se nisuesce să se întărească şi în 
avere, dacă pe moşiile și pământul moștenit dela părinţii lui 
se lăţesc şi întăresc alte neamuri, atunci poporul cel sărăcit 
toemai ca un om, care sufere de boală fără leac, cu timpul 
trebue să piară. 

Acest adevăr la noi aplicat, ca să fiu bine înţeles și de 
pătura societăţii noastre, care ware multă carte, dic: că în 
zădar vom cânta noi „Deşteaptă-te Române“, dacă alte neamuri vor 
cumptra holdele și moșiile Românilor. 


Spre paguba noastră pănă în timpul cel mai nou am fost 
idealiști și de acolo vine, că ne tot tânguim, că suntem săraci, 


157 


ce în parte nu e adevărat, deci acum nu mai e destul din 
idealism să dicem să ne păstrăm și apărăm limba și legea, 
strămoşească; — acum, dacă voim să trăim și să trăim pe acest 
pământ, unde au trăit și strămoșii nostri, trebue să dicem: să ne på- 
străm și aperăm limba, legea și moșia; această treime ași dori eu 
să fie scrisă în catechismul poporului român. 

Într'acele instituţiuni culturale, cari sunt chemate să gri- 
jască, ca poporul nostru să capete învăţătură şi după cea 
eşit din școala poporală, cari sunt chemate a cultiva şi desvolta 
literatura noastră, și prin munca lor a da direcţiune desvoltărei 
noastre culturale, în prima linie stă şi Asociaţiunea pentru 
literatura română și cultura poporului român, pe care D-Voa- 
stră Onorat Comitet central o representaţi. 


Dacă ne gândim, că munca noastră culturală și cu aceasta 
împreună întreaga activitate a Asociaţiunii e avisată numai 
la sprijinul nostru, dacă considerăm, cât de mare e problema 
ce are Asociaţiunea a o deslega şi cât de grele sunt datorinţele, 
ce are a le îndeplini, — atunci dela fie-care Român, fără des- 
chilinire de sex, care voesce ca să fie ţinut de Român și de 
om inteligent, dela fie-care Român, care pricepe, că numai 
promovarea culturei poporului nostru e mântuirea noastră, trebue să 
pretindem, ca să între în șirul sprijinitorilor Asociaţianii, 
pentru-că cine sprijinesce această Asociaţiune acela sprijinesce 
cultura poporului român. 

Acum Onorat Comitet central în numele despărțământului 
nostru asigurându- Vă de stima și recunoscința noastră pentru 
zelul și iubirea de neam, cu care conduceţi afacerile Asocia- 
„țiunii, şi mulțămindu-Vă pentru ostenelele, ce le puneţi ca 
jertfă pe altarul culturei poporului nostru — am onoare a Vă 
saluta. 

$ 

Dl Dr. George Dobrin, representant al „Societății pentru 

fondul de teatru român“, salută adunarea cu următorul discurs: 


Onorată adunare generală! 


Moșii și părinţii nostri, desbrăcaţi de egoismul ce carac- 
terisează dilele noastre și învăpăiați de ideal naţional, la anii 
1860 au alcătuit Asociațiunea, care pănă la 1896 sa restrins 


numai la 'Transilvania, iar de atunci și-a întins aripile asupra 
tuturor ținuturilor locuite de Românii de sub coroana sf. Stefan 
şi care acum își ține a patra adunare generală în părţile bănățene. 

Asociaţiunea e necondiţionat fătul idealismului, deoare-ce 
vedem, că adi veleităţi de natură materialistă de abia îi fac 
posibil înaintarea, desvoltarea și realisarea marilor şi frumoaselor 
planuri ce şi le-a pus. 

Cei dela 1860 au sciut să se avânte pentru neam mai 
mult decât noi! 

Apărut acest soare pe firmamentul culturei noastre naţionale, 
nu a putut rămânea singur, căci ai nostri cunosceau marele 
adevăr, că cultura adevărată nu se constitue numai din sciință. 
De abia trecută sciința prin retorta artei, produce cultură. 

Ca inspirați au înaintat dar pe calea naturală. După dece 
ani de muncă, în decursul cărora soarele nostru, „Astra“, a răs- 
pândit lumina, cunoscințele în popor — s'a fondat la anii 1870 
„Societatea pentru crearea unui fond de teatru român“, care 
vine acum prin mine a Vă aduce omagiile sale de admiraţie. 
Prin crearea acestei Societăţi sa alcătuit partea întregitoare 
a culturei naţionale, s'a instituit retorta artei pentru bogăţia 
cunoscinţelor, a căror adunare și răspândire constitue meniţiunea, 
„Astrei“. 

Ca soare şi lună își au dar aceste două mari societăţi 
meniţia lor în viața noastră culturală; ele sunt chemate, ca 
mână în mână muncind să ne consolideze cultura românească. 
Aici desbinarea nu are loc și invidia, — poreclită mai deunădi, 
nimerit, „marea boală naţională“ — nu-i ertat să bântue în 
aceste înalte foculare întregitoare ale neamului nostru. 

Grijind astfel de promovarea culturei și convinşi înaintașii 
nostri, că în viața unui popor, la care conseiința individualităţii 
sale totdeauna a fost vie şi va fi şi în viitor pe lângă toate 
pedecile ce i-se pun, pe lângă cultură, bună starea joacă un 
rol dirimător — au dat impuls înfiinţărei bancelor noastre şi 
asocierilor economice, chemate să asigure consolidarea și forța 
culturei naționale. Şi acest pas a fost natural. 

E sigur, că bancele noastre încă își au activitatea lor 
binecuvântată, dacă stau în serviciul ideii fundamentale, din 
care au răsărit, şi nu se pierd pe povârnișe, cari duc la distrugere 


naţională. Acestea ar trebui să fie totdeauna fundamentul şi 
stâlpii, cari sprijinesc și supoartă grandiosul edificiu al culturei 
naţionale. 

Ca prin minune înjghebat astfel sistemul vieții noastre 
culturale și economice, în jurul bisericei şi a şcoalei, acum e 
datorința noastră să grijim, ca să producă roade prielnice 
firei şi aspiraţiunilor neamului nostru. Ni se impune dar jertfa, 
care avem să o aducem prin concentrarea activității noastre 
pe aceste terene. 

Numai munca concentrică și constantă, consecuentă şi 
solidară în ale culturei și economiei, va pute ajuta neamul 
nostru la capabilitatea de concurenţă şi resistență. 

Salut deci în numele „Societăţii pentru crearea unui fond 
de teatru român“ Asociaţiunea noastră, care are să stee în 
fruntea acestei munci și-i urez isbândă! (Aplause). 


* 


DI Nic. Oncu salută adunarea în numele YAsociaţiunii na- 
ţionale aradane pentru literatura și cultura română“. 


Onorabilă Adunare Generală / 
Domnilor și Fraţilor! 

Eu aşa sciu, că nu este, și nu cunosc nici o limbă, în 
care vorba de frate să fie atât de dulce și atât de intimă și 
caldă, ca în limba noastră românească. Noi prin acest cuvânt 
exprimăm toată legătura sufletească, ce impreună pe fiii unei 
întregi naţiuni. Vorba aceasta este la noi o întreagă armonie 
a iubirei, o comoară neprețuită şi neperitoare a sufletelor 
noastre românesci. 

Cu această vorbă frățească şi românească VE salut şi eu 
pe Voi, fraţi Români, întraniți aci din toate unghiurile ţării, 
în templul şi în numele culturei limbii şi a literaturei române! 

Mě simt prea fericit, când Vă pot împărtăși, că am primit 
chiar eu acest mandat şi plăcut şi onorific, dela sora Aso- 
ciațiunii D-voastră, dela Asociaţiunea naţională română din 
Arad. 

De acolo, Vě aduc un salut cald și din toată inima: dela 
fraţi la frați! 


160. 


Una suntem în limbă, una suntem în sentimente și un 
singur, singur și sublim scop avem cu toţii: cultura limbii 
şi a literaturei române, singura cale şi unicul mijloc, prin care 
se manifestă, se afirmă și trăesce un popor. 

În faţa ţării mărturisim această credință cu toții, şi iar 
în fața ţării cu toţii mărtorisim şi în aceste momente solemne, 
că mergând pe această cale a luminilor şi a civilisațiunei, 
un singur dor ne poartă şi o singură armă ducem cu noi: 
dorul păcei, arma culturei şi steagul iubirei. 

Astfel voim noi prin Asociaţiunile noastre să îndreptăm 
paşii neamului nostru pe calea păcii, pe calea luminilor, a 
adevărului și a frumosului, și în limba sa să-l facem părtaș de 
toate bunătăţile unei adevărate culturi și curate iubiri; tari 
în credință, că prin această lucrare pacinică şi civilisătoare 
ne ridică neamul, și aducând noi multe jertfe pentru toate 
aceste bunuri, credem că pe această cale și cu aceste jertfe 
ale noastre facem bun serviciu şi contribuim și noi din pro- 
priile noastre puteri la fericirea și înălțarea patriei noastre. 

Tot ceea-ce se dice şi tot ceea-ce se scrie, fie din ori-ce 
parte, contrar cu aceste lucrări și aspiraţiuni ale noastre — 
este o viclenie şi calumnie netrebnică la adresa Asociaţiunilor 
noastre şi a întreg neamului românesc. 

După aceste, dorind şi învitând pe tot Românul, care se 
numesce Român şi care are o schinteie de iubire în peptul 
seu și un atom de putere în brațele sale, să se asocieze cu 
noi, să se înscrie și să se înroleze sub steagul acestei lupte 
pentru pace şi lumină, -- în numele Asociaţiunii române 
aradane, din tot sufletul salut pe On. Comitet și pe toți mem- 
brii Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului român 
și urându-i isbândi strălucite în misiunea sa atât de grea şi 
totodată atât de frumoasă, cu toată căldura inimei mele Vă strig: 

Asociaţiunea aci întrunită în numele Domnului și sub 
steagul iubirei şi al culturei: vivat, crescat, floreat! 


naut Pe nn ra i 


161 


„DIALECTELE ROMÂNE.“ 3) 


(Cetit în şedinţa festivă a secțiunilor sciințifice-literare ale „Asociaţiunii pentru literatura 
română şi cultura poporului român“ în adunarea generală din 1904 la 22 Septembre). 


L'expérience est la source unique de la 
vérité: elle scule peut nous apprendre quelque 
chose de nouveau; elle seule peut nous donner 
la certitude. H. Poincaré. 

Obiectul conferenței mele de rândul acesta-'l formează 
dialectele române. Voiu încerca a vorbi despre originea, cla- 
sificarea, caracteristica şi importanța lor pentru studiul limbei 
române. i 


Limba română e vorbită în nordul şi sudul Dunării. Gra- 
nițele ei cuprind un teritor destul de însemnat. În nordul 
Dunării e grosul poporului românesc în vechia Dacie traiană 
şi ținuturile din vecinătatea ei. Hotarele dela răsărit spre apus 
sus la nord pleacă de dincolo de Dhnistru pănă la Tisa, și cu 
Tisa pleacă spre apus în jos, când se desparte de ea ajung pe 
Someșe dau pe la Sătmar — Oradea-mare, ajung la Arad, trec 
Murăşul şi o ţîn drept la Dunăre. La sud Dunărea petrece 
graniţele limbei noastre pe ambele părţi pănă în Dobrogea, 
de unde apoi o petrece jumătate de cale pănă la mare, și dela 
mare pănă la Hotin se duce ţintă. Teritorul acesta îngrădit 
de hotarele pomenite formează domeniul dialectului daco- 
român. Dialectul istro-român e vorbit în Istria în jurul lui 
Monte-Maggiore, la sud în 7 sate şi la nord în muntele Cars 
întrun sat?) Dialectul din sudul Dunării cuprinde un teritor 
de tot vast î). Pănă când cele două dialecte dinainte se vor- 


1) Conferenţa de faţă nu voesce să dea numai cercetări originale. Fiind rostită îna- 
intea unui publie nefilologie a trebuit să remână pe lângă adevărurile generale, să arete 
greșeli şi să facă combinaţiuni, cari ilustrează starea faptică a dialectelor române, Mi s'a 
impus obiectul acesta, fiind-că prea nu e luat în samă la noi. 

2) Satele dela sud se chiamă: Lettay, Gradin'a, fărobnic, Susn'eviţa, Birdo, Villa-nova, 
lesenovie. La nord avem numai satul Jeiânu. 

5) Cunoascem mai multe feluri de Armâni. Informuţiunile necesare le putem aflu în 
„Die Aromunen, cthnographiseh-philologisch-historisehe Untersuchungen über das Volk der 
sogenannten Makedo-Romanen oder Zinzaren“. Lucrarea aceasta e plănuită pe 5 volume, 
pănă adi au apărut abia 2, vol. I la 1895 şi vol. II la 1894 în editura lui Joh. Ambrosius 
Barth din Leipzig. Cât de arbitrară e numirea Aromunen am arătat în Romania XXXII 
pag. 121. Volumul I din publicaţia dlui Weigand ce tratează despre fară și locuitori ne 
arată resultatele cercetărilor sale. Pe scurt avem aceste resultate şi în Enciclopedia Română 
vol. I pag. 228—2380 (gederile, numărul şi viitorul Aromânilor). Tot asemenea instructivă 
e şi publicaţiunea lui lon Neniţescu, Dela Românii din Turcia Europeană, studiu etnic 
şi statistic asupra Armânilor. Bucuresci 1895, 


162 
besc pe un teritor mai bine închiegat, cel din urmă formează 
o serie de provinţe, cari stau ca nisce insule în marea străi- 
nătăţii. Ca să ne convingem despre acest lucru e de ajuns să 
privim hartele etnografice ale dlor Weigand şi Neniţescu. 


I 


Partea primă a studiului men o formează originea dia- 
lectelor române. Istoria limbei ne învață că limba română 
sa format pe un teritor anumit. Părerile asupra locului unde 
s'a format limba română sunt divergente. Se crede anume că 
sau la nordul sau la sudul Dunării. Diferite motive, a căror 
analisă nu o fac de rândul acesta, conduc desvoltarea părerilor 
despre locul formării limbii române. 

Adi, când sciința română sbicivesce deja șovinismul şi 
patriotismul fals 1) nu ne stiim să întindem hotarele formării 
limbii române peste Dunăre la sud. A le fixa cu positivitate 
e greu, fiindcă avem încă multe fapte de studiat, pe cari adi 
abia le bănuim. E aproape adevărat că teritorul roman s'a 
păstrat atât la nordul cât şi la sudul Dunării. Filologia a 
conciliat deci ambii dușmani și noi credem că Carpatul și 
Balcanul au găzduit în valea lor pe Romanii dela răsărit a 
căror urmași e poporul român de adi. Abstrăgând dela puri- 
tatea limbei latine rustice şi dela curăţenia sângelui roman, 
deja Romanii erau de tot amestecați, căci Roma, stăpâna lumii, 
a ocrotit la sînul ei și a miluit pe toţi de pe vremea sa. Caz 
analog avem adi cu Parisul, care incrucișază toată lumea; cine 


1) D. Ovid Densușianu în escelenta sa Histoire de la langue roumaine vol. I. întrod. 
XXX—XXX! atinge notele aceste cât se poate de corect. Reproduc cu cea mai mare plă- 
cere acest pasagiu în întregime şi în original: „Le patriotisme, tel qu'il est compris au- 
jourdhui en Roumanie, entravera longtemps encore le progrès de la philologie roumaine, 
en empêchant les travailleurs de chercher ou de dire la vérité. C'est pour ménager des 
susceptibilités patriotiques quon évite souvent en Roumanie de présenter les choses 
telles qwelles ont dû se passer. On impose au philologue, comme à l'historien, de ne dé- 
fendre que les thėses qui concordent avee les idées dominantes sur le passé du peuple 
roumain. Ce qu’il faut metre en évidence, ce sont les pages glorieuses, véridiques, ou pré- 
senter comme telles, de histoire de son pays, en écartant les faits qui pourraient être 
moins flatteurs pour l'amour-propre national. On oublie cependant qwen propageant 
ces tendances on donne une conception fausse du patriotisme. Ce n'est pas en cachant la 
vérité qu'on sert honnêtement sou pays; en procédant ainsi, ni le patriotisme ni la science 
n'y trouvent leur profit. Le vrai patriote n'est pas celni qui cherche a dénaturer les faits 
ct a se tromper soi-même, et le savant oublierait son devoir s'il évitait de dire la vérité, 
quelque pénible qu'elle doive être“. 


163 

ar putâ vorbi despre Parisieni? Băştinașii Parisului sunt într'o 
minoritate disparentă. — Vedem cum se formează jos la Dunăre 
— vorbind în mare și nedefinind mai de aproape locul forma- 
ţiunii — limba română, mulțămită împrejurărilor externe. Cine 
scie, dacă nu se icuiau Slavii în corpul roman dela răsărit, 
ce ar fi din limba română? Credem, că limba română s'a for- 
mat pe un teritor în apropierea strămoșilor Albanezilor de adi, 
a mers mână în mână cu vechea dalmată, limba romană din 
Dalmația, şi nu rupem legătura dintre orient și apus după- 
cum să încearcă s'o susţină şi G. Paris și dl Ovid Densuşianu. 
Istoria desvoltării limbii române se poate mărgini numai în 
mare. Din sec. II—VI e formarea limbii și lăţirea ei pe am- 
bele maluri a Dunării. În VII—IX—XII e puterea elem. slav. 
Cuvintele slave în limba română și împingerea elementului 
românesc spre nord şi spre sud. Tot în aceasta vreme avem 
şi o mare admigrare dela sud la nordul Dunării 1), căci ele- 
mentul dela sud era mai puternice decât cel dela nord. În 
suta a noua, clatină puțin vehementa năvălire a Maghiarilor 
liniscea poporului român. Dar infiuinţele maghiare asupra limbii 
române se fac după cum crede dl O. Densușianu abia între 
suta XI—XIII, dovadă lipsa elementelor maghiare în dialectul 
istro-român. În cel macedo-român e, după natura lucrului, să 
nu fie elemente maghiare. În sec. XIII se formează Muntenia, 
în sec. XIV Moldova. În sec. XIV și XV începe și influinţa 
turcească în țările române, mai întâi politică și apoi şi cul- 
turală 2). În sec. XVI, avem începutul monumentelor literare 
și așa de aci înainte putem urmări desvoltarea limbei noastre 
din paş în paş. A-ți forma o ideie clară despre desvoltarea 
limbei române nu se poate fără studiul limbilor din vecină- 
tatea ei. Românii au vieţuit cu ei, şi-au împărţit și au în- 
durat n&cazurile vremilor trecute, a căror tristă pomenire o 
mai poartă din gură în gură jalea cântecelor bătrânesci. Au 
împrumutat cuvinte și forme culturale unii dela alții, căci cul- 


1) Vedi in privinţa aceasta studiile dlui D. Onciul în Originile principatelor române, 
Bucuresci 1899, în deosebi în partea primă când vorbesce despre "Ţara românească între 
altele pag. 11. 


2) Studiile dlui Șăineanu tind a ilustra elementele osmaniii în limba română, Cri- 
tica dlui Iorga şi a mea ref. la aceste studii au îndreptat multe din părerile dlui Şăineanu, 


„104 

tura încă se desvoaltă din treaptă în treaptă și cel mai pri- 
mitiv popor e civilisat t), dar într'o formă relativă. A se îm- 
prumuta nu e rușine. Şi noi nu ne mai certăm. Se certau 
destul Ardelenii cu Bănăţenii pe la sfârșitul veacului al XVIII. 2) 
Cu cât mai multe cuvinte străine într'o limbă cu atât mai 
mult arată limba comerciul ei cu lumea, şi cultura își întinde 
aripile protectoare asupra unui câmp tot mai mare. Lucrul 
acesta a fost deja de mult constatat, pare-mi-se de Helhn. Și 
di Meyer-Lübke *) dela Viena are mare dreptate când vorbesce 
despre mulțimea elementelor nelatine în română și albaneză. 
Româna are, cum se crede, în majoritate elemente străine, și 
albaneza are 20%, cuvinte latine-romanice, materialul moştenit 
e abia de 10°% şi totuşi prima e limbă romanică pănă când 
a doua nu. „Der Hauptgrund dafür liegt, wie gesagt, im 
Formenbau, und zwar nicht nur in den Flexionsendungen des 
Verbums und Nomens, sondern auch in den formalen Elementen 
des Satzes, also in den Konjunktionen und Präpositionen, die dort 
bis auf verschwindende Ausnahmen lateinischen, hier nicht latei- 
nischen Ursprungs sind.“4) Am citat acest loc anume să cernem 
puțin părerile cam curioase ale dlui Weigand despre limba ro- 
mână. Dl. Weigand atât în Vlachomeglen cât și în I-ul Jahres- 
bericht dă o importanță cutezată limbii slave asupra celei ro- 
mâne. Valoarea slavisticei pentru română e numai de natură se- 
cundară, după cum asemenea importanță au şi albaneza și greaca 
şi maghiara precum şi turca pentru studiul limbei noastre. 
E bine să privim lucrurile cum se cade. Limba română nu 
are monumente din epocele primei sale desvoltări și așa la 
studiul ei trebue să ne sprijinim pe toate mijloacele posibile. 
După cum cuvintele împrumutate formează unul din cele mai 
interesante capitole ale istoriei limbei române tot asemenea 


1) Ch, Letourneau a publicat la 1901 în Paris o interesantă lucrare: La psychologie 
ethnique. În motto-ul aceatei cărţi ne spune: „Ouw'est-ce done que l'homme primitif? Un 
civilisé en bas âge". 

3) Era pe vremea când resăria soarele latinismului. Ardelenii dau abor sentimentelor 
pe o consciinţă tineră și voiau să rupă ori-ce tradiţie. Bănăţenii, în frunte cu gramatieul 
Jorgovici, apărau adevărul istorie cu combinaţiuni aproape moderne. Acest fapt l-am fost 
amintit întrun studiu despre raporturile slavo-române publicat în „Transilvania“ XXXIIL 
(1902) pag. 1—12. 

% „Einführung in das Studium der Rom. Sprachwissenschaft“, Heidelberg 1901, pag. 9. 

t) Op. et. loc. cit. 


165 


și originea dialectelor se poate studia numai dacă studiem 
istoria fie-cărui dialect român în parte. Fie-care dialect își are 
istoria sa, care ne arată originea și crescerea lui. Toate aceste 
la un loc ne duc la isvorul comun de unde pleacă fie-care 
în parte. Spre a pute face acest drum avem lipsă de o mul- 
time de mijloace. Ca să studiem un dialect de adi e ușor. 
Trebue să avem pregătire și să observăm starea faptică în fața 
locului. Spre a studia însă desvoltarea istorică a unui dialect 
avem lipsă de o critică istorică +). Limba e un product a cul- 
turei omenesci şi-şi are o anumită desvoltare cu cultura. Trebue 
deci să ne ostenim din greu pentru a pute studia și înțelege 
toți factorii cari au condiţionat desvoltarea acelui dialect într'o 
formă şi nu într'alta. Avem să contăm deci la ori-ce sprigin 
al experienţii, care atât din punct de vedere fizic cât și psichic 
are o însemnătate nepreţuită. Aici ajungem la motto-ul lu- 
crării mele: „L'expérience est la source unique de la vérité: 
elle seule peut nous apprendre quelque chose de nouveau; elle 
seule peut nous donner la certitude“. Filologia e una dintre 
cele mai exacte sciințe, a căror obiect e de natură experimentală 
şi istorică. H. Paul ne dă un fel de măsură cu privire la 
exactitatea sciinţei noastre. El spune: „Jede Erfahrungs- 
wissenschaft erhebt sich zu umso grâsserer Exaktheit, je mehr 
es ihr gelingt in den Erscheinungen, mit denen sie zu schaffen 
hat, die Wirksamkeit der einzelnen Faktoren isoliert zu betrachten 2). 
Acesti factori îi privesce mult stimatul meu învăţător, dl. 
Meyer-Lübke, ca nisce obiecte biologice în contrast cu pa- 
leontologia limbii. Dacă biologia se poate aplica la viaţa limbii 
nu se poate tocmai aplica paleontologie. Introducerea acestui 
cuvânt în filologie e cam arbitrară și reserva ridicată de dl 
Roques într'o conferență la G. Paris in Paris e justă. Paleon- 
tologia ne învață despre lucruri, cari au fost și au perit fără 
urmă, paleontologia limbii cum vrea s'o aplice dl Meyer-Liibke, 


1) Cf. şi Hermann Paul, Principien der Sprachgeschichte, ed. III. Halle 1898, p. 7. 
Un dialect se desvoaltă tot după principiile limbei. Pasagiul referitor la critica istorică 
e în Paul următorul: „Aber undenkbar ist es, dass man ohne eine Summe von Erfahrungen 
über die physische Möglichkeit oder Unmöglichkeit eines Vorganges irgend ein Ereignis 
der Geschichte zu verstehen oder irgend welche Art von historischer Kritik zu üben im 
Stande wäre“. 

2) Cf. Principien der Sprachgeschichte ed. IH. pag. 16. 

12 


166 


ne învață despre lucruri, cari s'au păstrat în forme schim- 
bate, aici numai de evoluţie poate fi vorba. 

Să trecem acum la factorii cari ne ajută să studiem bio- 
logia limbii. Primul loc îl ocupă Fonetica sau fisiologia su- 
netului 1). Ea e descriptivă și experimentală, prima e subiec- 
tivă, a doua e obiectivă. Observaţiunile obiective ajutate de 
diferite combinaţiuni subiective, cari de multe-ori își au co- 
relațiuni în natură, ne conduc la fonetica istorică, care explică 
desvoltarea şi schimbarea sunetelor după anumite legi. Al 
doilea factor e geografia limbii, care urmăresce un sunet, un 
cuvânt pe întreaga extindere și așa ne arată gradul lui de 
lăţire. De geografia sunetului e legată și alunecarea lui (Laut- 


wandel). Istoria cuvintelor cu geografia lor ne arată diferitele 


graduri de evoluțiune. Limba literară în contrast cu dialec- 
tele, precum și psichologia limbii încă are valoare asupra des- 
voltării limbii. Acești factori priviți în mare urmăresc o des- 
voltare în spaţiu și alta în timp. Dacă privim limba română 
în momentul când n-a fost diferențiată în dialecte, vedem că 
ea s-a bazat pe o avere moștenită dela părinţi, care apoi con- 
diționată de diferite momente încunjurătoare a hotărît un 
mers anumit desvoltării sale. Limba e într-o continuă dife- 
rențiare, ca urmare logică a influenţei factorilor din afară și 
din lăuntru de natură politică, religioasă, literară ete. În casul 
nostru avem limba comună de origine romanică, un popor 
latin ce o vorbesce în jurul potopului năvălirii diferitelor ele- 
mente. Viaţa politică e cât se poate de redusă. Banatul Ol- 
teniei ridicat din ruinele unei slăbiri de demult după moda 
bizantină-slavă în legătură cu viaţa politică de peste Dunăre 
ne dau un ce cât se poate de slab pentru de-a pute determina 
motivele schimbării limbii române. Viaţa religioasă infrânată 
de o ierarchie străină neamului nostru prin ajutorul vieţii de 
stat au făcut, ce e drept, o limbă bisericească română, pe 
care nici cei-ce o rosteau n'o înțelegeau totdeauna. Limba li- 
terară e tinără și n'a putut influința schimbarea dialectelar 
române, cari sunt de dată mai veche decât ea. 

Formarea dialectelor române e condiționată de motive 
interne. Poporul român ajuns într'o decădinţă față de părinţii 


1) CE. studiul meu despre Pronunciă, fonetică şi scriere din Transilvania XXXIV (1903). 


167 


sei, cari stăpâneau locul unde au fost colonisați, a vieţuit 
mult timp cu amar și cu vai la un loc. Năvălirile fără capăt 
a popoarelor barbare i-au legănat în continuu fără milă. Şi 
grijile lor apăsau durerile traiului. Dialectele s-au putut crea 
numai când Românii n'au mai trăit la un loc. Când s-au des- 
părțit și de ce? E greu de spus. Dl. Hașdău crede (ef. Strat 
și Substrat) că această filiațiune s-ar fi făcut în suta a noua cu 
ocasiunea năvălirii Maghiarilor. Dacă această părere e justă 
sau nu, ne-ar put6 întru câtva ilustra cuvintele împrumutate 
dela Slavi. A studia elementele slave în română şi în limba 
maghiară, dar în mod comparativ, ar fi foarte interesant. De 
altmintrelea istoria limbii par-că nu vrea să asculte de hipoteza 
dlui Hașdău. Avem deja din suta VII o admigrare din sud 
la nordul Dunării, fapt ce dovedesce atât istoria poporului 
cât și a limbii române! Mai adevărat e că prima balansare pu- 
ternică etnicului românesc au dat-o Slavii, cari s'au icuit în 
locuinţele lor.:) Românii din Macedonia n'au fost în vremea 
veche pe teritorul lor de ad:?). Imigrarea Megleniţilor se 
pare a fi anterioare sutei a XI-a). „Dialektspaltung bedeutet 
nichts anderes als das Hinauswachsen der individuellen Ver- 
schiedenheiten über ein gewisses Mass.) Acel „gewisses Mass“ 
ne arată caracteristica fie-cărui dialect în parte, care ne ajută 
să facem clasificarea sciințifică şi să arătăm importanța lui, 
pentru studiul limbii române. Asemă&narea atât de mare a 
dialectelor române ne face să credem că filiațiunea lor nu 
sa putut efeptui decât într'o vîrstă de tot recentă și mult 
mai târdiu decât crede dl Hașdău. 


II. 


Clasificarea dialectelor române se poate face numai din 
punct de vedere istoric. Noi credem în împărţala veche ro- 
mânească adecă în trei dialecte principale. Le numim după 


1) Miklosich însuşi crede că dialectele primitive să fi început de prin suta a VI-a. 
Ei bine, poate să tie vorba de unele particularități locale deja în străromână, dar de dialecte, 
cum se presiată adi, ar fi prea de timpuriu. 

2) Cf. Ovid Densuşianu: Histoire de la langue roumaine vol. I, p. 324. Deja din 
sutele VI—VII au început Armânii a pleca de lângă Dunăre cătră sud, în special au imigrat 
în Tesalia şi Epir. În sec. XI. sânt deja număroși în aceste provincii şi în sec. XIII, 
centrul acestor Români uepaiij Bhagia e în Tesalia. 

8) Cf. O. Densuşianu, op. cit. vol. I, pag. 336. 

1) Cf. H. Paul, op. cit. pag. 36. 

12% 


provincia unde se vorbesc. La vest avem Istro-românii, la sud 
avem Macedo-românii și la nordost avem Daco-românii, Dialectul 
istro și daco-român corăspund stării faptice, căci cel dintâiu se 
vorbesce în Istria, cel daco-român în Dacia-Traiană. Prima 
colonisare a fost în Oltenia, Banat și Ardeal.:) Mai apoi s-a 
lățit şi peste Maramurăş de unde s-a dus în Moldova, care 
cu Bucovina și Basarabia par a vorbi acelaş dialect. Basarabii 
dela Craiova cu imigraţiunile noue stând în legătură cu Am- 
lașul și Făgăraşul au format Muntenia. Coloniile din Bulgaria 
și Sêrbia sunt toate de dată recentă și vorbesc unii bănăţă- 
nesce alţii muntenesce.2) Macedo-românii sunt imigraţi dela 
Dunăre și se împart în două mari grupe: în Farșeroţi și Ar- 
mâni. Cei dintâi par a fi din Albania. 

În general însă sunt amestecați toţi la un loc. Numele 
de Român l-au păstrat numai cei din Dacia și cei din Balcan 
sub forma de Armăn — Armân. Românii cei din Istria și cei 
din Meglenia și-au perdut numirea și au luat pe Vlah-Vlasi 
slav. Dl. Weigand, care are mari merite, pe lângă scăderi 
egale, pentru studiul limbii române, împarte limba română 
în patru dialecte, adăugând pe lângă cele trei pomenite și 
dialectul meglen, care în morfologie se apropie de cel daco- 
român și în fonetică de cel macedo-român. Compania filo- 
logilor tineri din ţările române nu crede în această împărțire. 
Şi întradevăr sunt motive ponderoase în favorul lor, În primul 
entusiasm dl Weigand era prea încântat de descoperirea dsale 
și eureca dialectal a fost ulterior redus în Enciclopedia română 
tot de Domnia-sa. 

Nici unul din cele trei dialecte nu-i să n-aibă și alte sub- 
dialecte. Puterea caracteristică a unui dialect se află în ra- 
porturile sunetelor al căror — schimb — alunecare, după cum 
traduce dl Philippide Lautwandel-ul nemţese, hotărese margi- 
nile unui dialect. Evident că acest lucru ni-l arată geografia 
sunetelor. Asemenea important e și tesaurul lexical, care însă 
e mai conservativ. Un lucru însă totuși îl experiăm aici și anume 
împrumutul elementelor străine. Așa a bunăoară în Istria 

1) Vegi D. Onciul: op. cit. pag. 10. 

:) Cf. Studiile dialectale ale dlui Weigand. 


169. 


elemente slovene, croate şi italiene; în Balcan albaneze şi 
neogrece, în Dacia maghiare din contact direct și turcesci prin 
influinţe culturale şi politice. 

Dialectul ir. e vorbit în 8 sate de preste 3000 de suflete. 
Dialectul mr + cel mgl. e vorbit de vr'o 200,000 de suflete. 
După dl Weigand care nu dă nici „prea mult nici prea puţin“ 
cum obicinuesce a ne spune Ar. ar fi maximum 150,000, iar 
Mgl. 14,000.:) Ion Neniţescu a publicat o lucrare interesantă 
"despre Românii din Turcia europeană dând și o statistică a 
lor care se urcă la 861,000 de suflete. ?) Intru cât e justă sta- 
tistica aceasta nu pot spune. Dl Weigand scrie în Enciclopedie 
I. 230, că e „greșită“, e natural de ce, fiind-că îl critică pe dsa 
ce superficial a lucrat. Nu iau de loc în apărare pe Neniţescu, 
a fi greșind şi dsa, dar apoi nici dl Weigand nui infalibil. 
Despre Mgl. spune dl Weigand că ar fi 14,000, Neniţescu îi 
urcă la 27,000 și dl Papahagi care nu e bănuit de a fi de o 
rea credință duplifică numărul lor față de dl Weigand. DI Co- 
lonel G. lannescu publică un interesant articol despre referin- 
tele din Macedonia în Cercul studiilor militare Nr. 92, Buc. 1904, 
și pe pagina 17 ne dă statistica poporaţiunii din Macedonia, 
în rubrica Românilor cetim cifrele 80,767, un număr care încă 
e însemnat. Considerând acum grosul Românilor din Balcani, 
care se află în Pind şi în Albania nu eşim la socoteala dlui 
Weigand DI Weigand e prea indulgent față de dsa şi prea 
fără milă faţă de cei-ce scot scăderile lui la iveală. Cât îi cu- 
nosc eu greşelile din dialectele istro-române şi daco-române apoi 
îngădui ori ce scepticism. Numărul Dăco.românilor trece bine 
preste 10 milioane. Daco-românii vorbesc mai multe subdia- 
lecte. 3) 


III. 


Caracteristica fie-cărui dialect în parte s-a făcut în mai 
multe privinţe. Toate dialectele sunt relativ foarte puţin stu- 
diate. Dialectul istro-român aşteaptă încă omul care să-l stu- 


1) Cf. Vlaeho-meglen, Leipzig 1892, pag. XXVIII. 

1) Cf. Neniţescu, op. cit. pag. 607. 

2) DI H. Paul serie op. cit. pag. 43, „Ohne mundartliche Unterschiede ist eine Sprache, 
die sich über ein einigermassen umiiingliches Gebiet erstreckt und eine längere Entwicke- 
lung hinter sich hat, gar nicht zu denken“. 


dieze din toate punctele de vedere. Studiile făcute pănă acum 
se dovedesc de neîndestulitoare. Abia glosarul acestui dialect 
criticat de Bartoli și de mine e mai complet deși nesuficient. ) 
O gramatică a acestui dialect ar trebui scrisă, Unele studii 
ne dau forme gramaticale pe cari eu nu leam putut audi în 
săptămânile cât am petrecut la ei. Evident mie personal re- 
sultatele studiilor de pănă acum nu-mi pot impune. Textele 
ne lipsesc aproape cu desăvârşire. Mai fidelă e transcrierea 
dlui Weigand. Meglena e studiată binişor. Avem texte puţine 
dela dl Weigand, dar apoi în abundanţă dela dl Papahagi care 
a făcut deja două publicaţiuni importante asupra acestui dia- 
lect. 2) Armâna e aproape monopolisată de dl Weigand. Dânsul 
a plănuit o lucrare mare în 5 volume din care au eşit deja 
de 10 ani al doilea şi de 9 ani primul volum. Celelalte trei 
sunt încă în restanță. Oameni cari cunosc acest dialect din 
experiențe câştigate în mijlocul acestui popor fac unele re- 
serve. Gilosarul acestui dialect e anunţat din două părți. Odată 
spuneau gazetele că părintele Murnu dela Pesta l-ar avea gata. 
DI Alexies îmi povestia că va fi „grandios“ și că lucrează mult 
la el. Pe de altă parte e glosarul pe fișe al dlui Weigand care 
se află în seminarul român dela Lipsca. Dumnedeu scie care 
va avea prioritatea şi-și va încerca norocul. Noi așteptăm 
cu mare dor apariția unuia din două. Texte avem foarte 
multe. Cele mai bune sunt ale dlor Weigand și Papahagi. 
Şi acum să trecem la dialectul dr. pe care-l vorbim noi și 
care ne este mult-puțin mai cunoscut. Şi âici meritul de a 
fi umblat în tot teritorul pe unde se vorbesce e al dlui Weigand. 
Din parte românească sau făcut unele încercări. Cei-ce do- 
resc notițele bibliografice să caute în ist. filologiei române de 
dl Şăineanu. Şi dialectul dr. are subdialecte, dintre cari 
unele au legături strînse cu alte dialecte dintre cele prin- 
cipale. Mie nu-mi-e cunoscut să fi dubitat cineva despre exi- 
_stența subdialectelor. Și mi se pare curios când cetese în 


1) Bartoli l-a criticat în Studi di filologia romanza, vol. VIII, fasc. 23 (1901) şi eu 
în Romania XXXII (1903). i 

3) Publieaţiunile dlui Papahagi sunt: „Românii din Meglenia“, Bucuresei 1900 şi al 
doilea studiu e publicat în 1903 în Analele Acad. Rom. ser. II. tom. XXV, 1902—1908 
Mem. sect. lit, pag. 1—268, 


m SE 
Jahresb. III, pag. IX, a dlui Weigand: „Die in Rumânien ver- 
breitete Meinung, dass die dr. Sprache keine Dialekte habe, 
erweist sich jetzt schon, wo ich kaum am Anfange der Erfor- 
schung stehe, als ein Märchen, das ich übrigens aus allge- 
meinen sprachwissenschaftlichen Gründen wie geglaubt habe, 
ebenso wie bei der magyarischen Sprache, von der man das- 
selbe behauptet, hier wie dort ist der Grund dieser Meinung 
nur die Unkenntnis der Dialekte.“ Atât propunerea cât şi 
motivarea părerii dlui Weigand sunt lipsite de o logică reală. 
Limba maghiară are dialecte, faptul acesta îl sciu toţi cari 
o cunosc și au audit vorbind unguresce, și de existenţa dia- 
lectelor române s'ar fi putut îndoi vr'un laic dar nu vr'un filolog, 
în care cas întreaga părere își perde dreptul de combinaţiune. 
Că nu toţi Românii vorbesc într'un chip au sciut toţi cari au 
scris și cetit românesce. Deja traducătorii Noului Testament 
a lui George Racoți dela Belgrad, 1648, ne spun lămurit acest 
lucru. În predoslovia lor cătră cetitori cetim: „Aciasta încă 
Vă rugăm să luaţi aminte că Rumânii nu grăesc in toate ţărăle 
într-un chip, încă neci într-o ţară toţi într-un chip; pentr-aceia 
cu nevoe poate să scrie cineva să înțeleagă toţi grăind uni 
lucru unii într-un chip, alții într-alt chip: aŭ veşmănt, aŭ vase, 
aŭ altele multe nu le numesc într-un chipă. Bine ştim că cu- 
vintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sânt buni, carii 
îmblă în toate ţărăle, așia și cuvintele acele sânt bune, carele 
le înțelegă toţi. Noi derept aceia ne-am silit, de în cât am 
putut, să izvodim așia cum să ințelegă toţi, iară să nu vor 
înțelege toți nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce aŭ 
răsfirat rumănil priîntr-alte ţări, de ș-ati mestecat cuvintele cu 
alte limbi nu grăesc toţi într-un chipii“. Noi, cari cunoascem 
firea limbii şi cari scim că ea se află într-o diferenţiare con- 
tinuă, prin urmare desvoltare, nu acusăm pe cel-ce a resfirat 
Românii, ci analisăm faptele în mod critic. Acest fapt îl con- 
statează și Popa loan din Vinţi în Sicriul de aur (Carte de 
propovedanie la morţi) tipărit la Sas-Sebeș la 1683 „cu porunca 
şi îndemnarea măriei sale Apafi Mihaiu“. In cuvânt cătră ce- 
titori avem următoarea mărturisire foarte interesantă: „Afla-vei 
şi cuvinte, pentru-că Românii nu grăim toţi întrun chip, cum 
iaste : oca — pricina au adeverinţa, înalian — înpotrivă, hasna — 


72 O 
folosul, alduiala — blagoslovenia, şi altele care le am pus după 
obiciaiul cum grăesc pe aceste locuri“. 

Voiu da și eu câteva exemple din traducerile din Codicele 
Voronețan, Noul Testament de Belgrad și Biblia de Bucuresci, 
ca să ne formăm o idee clară despre acest fapt. 


Cod. Vor. comarnic, N. Test. cerdac, Bibl. d. Buc. foișor 


n n toinicii, „vitejii, » pop slujitori 

5 „ gloat, k »  Sirég, » » » Pole 

» » SPiță, n m trepte, n n n Scări 

” » pre, A »  fumå, „ „n »„ Cheltuială, 


Pentru traducere avem a primeni, a propune şi a posleduf. 
Cuvintele folosite în singuraticele cărți arată usul local, adecă 
„obiceiul cum grăesc pe acele locuri“ dacă ne folosim de felul 
de a vorbi al popii Ioan din Vinți. Tot asemenea avem și 
date fonetice, cari redau după cum se pute în transcrierea 
cirilică felul de a vorbi al scriitorilor. Doi principi bisericesci 
din Moldova, Varlaam şi Dosofteiu, cari stăpâniau limba lor 
moldovenească, nu odată se arată ca Moldoveni. Varlaam serie 
nu odată: hieşte cine, hie-cine, pân voi hi, să hie şi hie. Dosofteiu 
încă nu părăsesce pe a hi. Forme moldovenesci au fost aduse şi 
în cărțile tipărite la Bucuresci, așa a bună-oară cetim hiare în 
Apostolul tip. la Bucuresci, 1688 (cf. Bibl. rom. HI, 260). Tot aşa 
fac culegătorii Bucuresceni cu cărţile lui Ioan Creangă când 
înlocuese în mod arbitrar: câne, mâne cu câine, mâine. E greu 
a crede că ultramoldoveanul Creangă s'o fi dat pe Bucurescenie. 
Perind însă manuscriptele lui Creangă pe la nisce cârnăţari, 
dacă nu mă înșel la lași, e exchisă ori-ce comparațiune pentru 
de a pute stabili felul cum a scris loan Creangă şi cum au 
cules tipografii. 

Particularităţile dialectale se susțin în toate părţile. Să 
luăm de pildă obiectul care acopere capul ţărancelor noastre. 
Nainte această scutitoare a capului femenin ieşa din industria 
de casă. Adi e înlocuită prin moda străină şi vine din alte 
țări. Fiind-că suntem în Bănat să spunem cum se numesce 
pe aici. Babele purtau în vremea bătrână, cum spun ele, dar 
abia cu 50 de ani mai nainte a fost, un petec de pânză albă 
țesut de mânile lor și-l numiau proppadă, de aici a se împro- 
podí: îmbrobodi, în locul ei a venit cârpa şi mărama, dar zolzul 


173 


tot s'a purtat. În Almaj la propoadă se qice ohol, de aici fe- 
meile se olesc, cu cârpa se învălesc, pânza iar se învălesce pe 
sulul răsboiului și fetele îngrădite la salcă cum se vorbesce 
pe aici, să-i dăm și noi ca popa Ioan din Vinţi, sunt învălite. 
În Țara Hațegului și la Pădureni femeile poartă propoadă iar 
fetele Hislindu (magh. keszkeny5). De aici să dăm la Săliște 
unde găsim paholu şi să ascultăm şi Românii din Ţara Oltului 
cu pomeselnicu lor (ştergarul de pe capul femeii) cum scrie dl S. 
Pușcariu (cf. V-ter Jahresbericht pag. 190). În Balcani femeile 
Farşeroţilor poartă ciceroanie (cârpă albă). Vedem deci câte 
vorbe se folosesc pentru un lucru, observ că eu nu le cunose 
pe toate. 

Dialectele limbii române sunt strîns legate într-olaltă. 
Aşa a bună-oară dialectul istro-român e foarte înrudit cu dia- 
lectul ce s-a vorbit și se mai vorbesce la Moţi, Mureşeni, Pá- 
dureni și Bănăţeni Caracteristica lui principală e rotacismul, 
adecă schimbarea lui n între două vocale în r de pildă: mire, 
tire, bire, etc. Rotacismul se mai aude adi la Moţi. A fost 
general în Codicele Vor. și în cărţile popii Grigorie dela Măhaci. 
Dialectul istro român cunoasce două zone, una nordică şi una 
sudică. Românii din Istria s'au dus acolo în mai multe rînduri. 
Miklosich crede că imigrarea lor, s'ar fi făcut prin suta a 
XIV-a, D. Weigand crede că în suta XVI. şi dl O. Densușianu 
între suta XI—XIII. Mie personal îmi vine a susţinea părerea 
lui Miklosich. Istrienii sunt în cea mai mare parte Bănăţeni 
și anume dela păduri; următoarele motive vor susținea părerea 
mea: 1°& = d în Istria general, în Bănat în trei sate: Verendin, 
Mehadica şi Bănia și la Păduri Meria.!) 2° e după lab, păstrat 
de pildă meru, peru, etc., general, în Bănat în (Lăpuju-de-sus) şi 
parțial în singuratice cuvinte peste tot teritorul dialectului 


1) Sunetul £ (un a cu un cere deasupra) e un a închis dar deosebit de a ungurese, 
DI. Weigand crede că & din cele trei sate din Bănat e egal lui a (4) maghiar. D-sa tran- 
serie sunetul din chestiune cu o dedesupt cu un cere deschis spre dreapta o. Noi întâlnim 


acest sunet și la Megleni. Când a seris dl Weigand articolul dsale din Enciclopedia română 
despre Megleni scia puţin unguresce şi aseamănă acest sunet cu a magyar. Spriginit în 
observările mele de mijloace positive şi condus de principiile foneticei experimentale nu 
m-am putut convinge, că & din satele din Bănat, dela Păduri și din Istria pare a fi acelaşi. 
Mai multe informaţiuni se publică în dialectele mele pădurenesei şi muntene (cari sunt 
deja supt presă în Germania). 


174 


băn a bună-oară: capet, cametă, aspes, etc. 30 nw păstrat: ursona, 
luporia : -ursoanie, lupoane, ete. 4° nu șcu Băn. şi Jeianu. 5° noșci- 
voșci Băn. și Jeianu. 60 mis Băn. şi Jeianu. 70 prefixul des e 
înlocuit prin res (răs) la Păduri în Nandru răsfunda și Istria 
asemenea reslegă, 8° cuvinte comune în Bănat şi Istria atât 
latine cât şi de origine străină de exemplu: amânat (târziu), 
Băn. comânac, ir, coromăc și cumarăc, divăni, ciri-ciri (Jeianu) = 
oră-ori. 

Meglenii sunt iar imigraţi dela nord. Acest dialect încă 
are puncte comune cu dialectul bănățan respective Istrian, 
de pildă 10 e după lab. păstrat, 2° diftongarea lui o la începutul 
cuvintelor uom, uopt, ete. Avem apoi puncte comune şi între 
acest dialect şi cel istro-român abună oară ! păstrat: gălină. 
Interesant e că în acest dialect ă şi î accentuaţi se schimbă 
într'un fel de o, dl Weigand îl aseamănă cu a magh. Dânsul 
aseamănă și pe & din Bănat cu a magh. şi fără dreptate. Ar 
fi bine dacă acest 0 meglen ar fi studiat în mod comparativ cu 
dialectele albaneze. În albaneză încă avem pentru schinteie 
mai multe forme: șcăndibă șkăndi. Să resumăm părerile. Deja 
la 1899 mi-am fost format părerea că Istrienii sunt Bănăţeni 
și apoi dl Ov. Densușianu a fost primul care şi-a publicat 
părerea dsale despre Megleni că ar fi o colonie daco-română. 
Această încrucișare e justă, căci e mai mult decât plausibilă. 

Dacă privim daco-rom. vedem două zone, una cu labialele 
păstrate, alta cu ele schimbate, va să dică cu p, b, f, v, m, 
k, dg, k, y, n. Prima zonă e în Bănat, sudvestul Ardealului 
și Oltenia. Dl. Weigand spune că în Oltenia la ţară se afla 
k, g des, aceasta e înfluință din afară. Tot aceste sunete 
sunt păstrate și în ir. şi în mare parte şi în mgl. Labialele 
schimbate sunt în România cea mai mare parte, (Moldova, 
Bucovina, Basarabia) nordul, centrul și sudestul Ardealului şi 
în Macedonia. Exemple sunt multe, citez următoarele: skik 
(spic), luki (lupi), algi (albi). g'ine (bine), herb (fierb), Pară (fiară), 
ki'u (fiu), hîle (fica), Jigint (viginti), ayine (vine), yarme (ir. gl'ermi 
şi l'erum = verme), aniru (mă mir), dinte (băn. dimic). 

Cum se explică aceste fenomene la nordul Dunării? DL O. 
Densușanu a fost primul care a susținut teoria încrucișării 


în istoria limbii române. Schimbarea labialelor a fost adusă 
dela sud la nordul Dunării. Asemenea importantă pentru 
istoria limbei române e şi palatalisarea guturalelor c k —> 
č, 99. În limbile romanice avem s şi ¢ (ts). DI. Ov. Den- 
suşianu crede că ts a fost general în română şi că te gene- 
ralisat prin influință italiană. E mult mai bine să credem că 
atât € cât şi f (ts) sunt de origine latină și că avem în română 
două evoluţiuni independente una de alta. A explica una din 
alta nu se poate. A desvoalta amândouă din latină e ade- 
vărat (dovadă bifurcația limbilor romanice). 


IV. 


Am tratat mai pe larg cele trei părţi dinainte ale studiului 
meu, ca să pot face mai scurtă pe cea din urmă, adecă să 
scot în relief însemnătatea studiilor dialectale. Evident că am 
fost silit să dau lucrurile numai în mare pentru-că timpul scurt 
ce-mi stă la disposiţie nu-mi permite a trata pe larg toate 
detailele. Sunt multe motive pentru și contra, cari ar fi trebuit 
desvoltate mai pe larg. Îmi place însă să cred că analisa ori- 
ginii, clasificării şi caracteristicii dialectelor române a fost în 
stare să vă poată convinge despre marea lor importanță pentru 
studiul limbii noastre. Nu numai dialectele limbii române 
sunt importante, ci preste tot toate dialectele. In dialecte 
avem toate nuansele fonetice, cari observate bine şi fidel ne 
ajută să înţelegem fenomenele fonologice. Numai cunoscând 
dialectele putem înțelege desvoltarea fonetică a unei limbi. 
Morfologia încă-și are parte bună în dialecte. Un studiu amă- 
nunţit ne arată de exemplu să luăm o chestiune interesantă: 
articulațiunea substantivelor. Cuvântul om se rostesce în limba 
comună daco-rom. și ir. omu, în mr. omlu, după gramatică ar 
trebui să fie omul. Când s'a perdut l- la capătul cuvântului 
ne poate arăta istoria fie-cărui dialect în parte. Iată o che- 
stiune foarte interesantă. Istoria ei ne-ar duce prea departe. 
Voesc simplu să arăt ce mare câștig poate aduce dialecto- 
logia. Flexiunea cu preposiţii nu e numai în dr. limba co- 
mună, ci în altă formă, puţin schimbată, există și în istro- 
română. Din flexiunea verbală să amintesc două casuri ce se 
întâlnesc parte în vechia română parte în Bănat şi în Istria. 


= 1% 
Pentru aș avem vreaș şi reaș, pentru imperativul negativ se 
spune în Bănat şi în vechiarom nu mâncareți pentru nu mâncaţi. 

Sintaxa dialectelor ne servesce mult la elucidarea unor 
chestiuni complicate. Preste tot mai grea în română e sintaxa, 
de care te prindi cu groază. A înțelege fenomenele sintactice 
române ai lipsă de o sumedenie de experiențe făcute pe câmpul 
limbii române şi câștigate și din vecini. Sintaxa cărților vechi 
românesci tinde de multe-ori să ne schimbe simţul de limba 
noastră. Graiul popular însă, care are copii fidele și în scriitorii 
nostri, de exemplu: Creangă și Ispirescu, ne arată adese-ori 
calea adevărată, pe care trebue să mergem. Sintaxa compa- 
rată balcanică a început-o dl B. P. Hașdău și adi lucrează cu 
spor pe acest teren un învăţat din nord Sanfeld-Jensen. Să 
vorbim ceva și despre tesaurul lexical român. Câmpul acesta 
bogat e noroit și plin de spini. Nici unul din dialectele ro- 
mâne nu-și are glosarul respectiv. Despre glosarele dialectelor 
din vest şi sud am pomenit mai sus. Daco-româna n'are un 
glosar, sau fiind-că acest dialect a creat și limba literară ro- 
mână putem vorbi și de dicționar, care să cuprindă întreagă 
bogăţia lexicală. Ne servim şi adi de dicţionarul lui Cihac. 
Academia română a publicat fătul latiniştilor, care a murit 
în faşie. Dl. Haşdău a început un grandios etimologicum mag- 
num, care a încetat după publicaţia vol IV, de a apărea. Eti- 
mologicul nou, ce se redigiază sub direcţia dlui Philippide 
nu a început încă a se pune supt presă 

Avem atâta bogăţie în dialecte. E timpul suprem so cu- 
legem. În ţările surori, în Italia și Francia sunt organe spe- 
ciale pentru dialecte şi dialectologia nu numai îşi apără dreptul 
de existență, ci face serviciile cele mai importante istoriei 
limbii. În Francia la Paris e deja și un curs numai de dialec- 
tologie franceză la Hautes Etudes. Dl Gillieron a îmbătrânit 
în studii dialectale, dar şi-a şi perfecționat metoda dsale întru 
atât, încât atlasul linguistic francez publicat de dsa e o lu- 
crare monumentală, a cărei valoare pătrunde în toate părțile 
și toţi o apreciază după merit. La noi ce su făcut? Răspunsul 
ar fi critică. Încetăm însă de a vorbi, căci psichologia capri- 
ciilor noastre — să vorbesc şi de ce nu avem — pare a duce 
lucrul pe alt tărîm. Cel mai cuminte lucru ar fi, ca la Bucu- 


i 


177 


resci, unde studiile istorice asupra limbii române se fac adi 
într'un mod demn de ori-ce școală din apus, să se creeze o ca- 
tedră pentru dialectologia română. Când Bucurescii vor voi 
a apreţia însemnătatea acestui lucru, atunci de sigur istoria 
limbii românesci sprijinită pe experiențele ce le va face re- 
presentantul acestei noue direcţii, va învăţa ceva de nou şi 
va da certitudine metodei, după care, fără material dialectal, 
greu ne putem mișca. 

Am ajuns la culmea dorințelor mele ca filolog şi de aci 
privind cu drag peste câmpul limbii noastre plin de flori și 
burueni îmi rotesc ochii în jur de mine. Văd că lucrătorii 
rustici îşi ţîn locul. Cântecele le ușurează munca și leagănă 
în murmurul buzelor dulcea noastră limbă. Mamele îngână 
feţii lor frumoși cu ochii plini de bucurie. Ei copiază mişcarea 
organelor de vorbit și zuzăese într'o disharmonie melodia limbii 
noastre, care mai apoi sub acoardele dialectale păstrează 
tonul lor provincial. Această rusticitate e sfântă pentru noi. 
Şi cu o bucurie negrăită ne aruncăm în farmecul ei. Poate 
că am copleșit prea mult curiositatea D-voastră cu fapte grele, 
cari trebue măsurate cu receala minţii, dar și cu căldura, inimii. 
Veţi erta de sigur, dacă v'aţi convins că vorba mea a avut 
rost şi ați vădut colţul adevărului descoperit de mine. 

Cliciova, Septembre 1904. 

Josif Popovici. 


RECENSIUNE 


asupra cărții „Învățăment practic din istoria naturală pentru 

şcoalele poporale“ lucrat după cel mai nou plan ministerial. Cu ilu- 

strațiuni numeroase, de Iuliu Vuia, director și înveț. Ed. Librăria 
Ciurcu, Brassó 1904, pug. 111, legat. Preţul 60 fileri. 


Intre studiile, cari se propun în şcoalele poporale, nici unul nu este 
doară, atât de interesant şi atât de potrivit cu firea de a vedea și pipăi a 
băieţilor, ca şi storia naturală. 

Descrierea, obiceiurile şi condiţiunile de traiu ale ființelor naturale, 
stârnesc atenţiunea, ugeresc simţurile, deşteaptă mintea și judecata elevilor. 

Plăcerea cu care ei ascultă, ii distrage, şi astfel oara de istorie natu- 
rală, în mijlocul multor învățături abstrase, de cari le ferbe capul, este şi 
oară de recreare, mintea obosită iși recapătă puterea de lucrare, 


178 


De altă parte, în oara aceasta are invěțătorul harnic ocasiune, să se 
apropie de inima cea fragedă a băieţilor și să îndrepte mintea lor dela 
zidire la Ziditor, dela creaţiune la Creator. Aci le poate el arăta bunătatea 
nemărginită, înţelepciunea și puterea mare a lui Dumnegeu; aci a-i întări 
în cinstea, mulţămita şi iubirea ce o datorim aceluia, care a facut atâtea 
lucruri minunate şi a stabilit legile cele vecinice. 

In mânile învățătorului conscienţios istoria naturală este dar’ al doilea 
catechism, și acesta lasă icoane neşterse de religiune şi morală in sufletul 
elevilor, pentru-că aci ei nu numai aud ci și věd însuşirile de perfecţiune ale 
Creatorului. 

Tot în această oară i-se îmbie învățătorului ocasiunea, să combată 
feluritele superstiţiuni și să arete legea nestrămutată, după care se întâmplă 
cutare fenomen. 

Metoadele de propunere, ca în alte studii, au diferit și aci. Metod 
clasificător, descriptiv, apoi deseriptiv-elasificator şi pe urmă metodul biologie 
de adi, care mereu se învârtesee pe lângă vieaţa ființelor. Descrie și acesta, 
descrierile însă le aduce în legătură cu vieaţa, si arată cum organul res- 
pectiv conlucră la susţinerea vieţii. P. e. după metodu! descriptiv se spunea 
despre iepure, că are per de coloare surie; metodul biologic arată și insem- 
nătatea, şi dice: perul îl apără de frig, coloarea surie de dușmani (vulpe, 
mâţă sălbatică, buhă, uliu, om), dacă ur fi alb ori negru, l-ar vedea și l-ar 
prinde uşor, așa însă că sam&nă cu iîmprejurimea, dușmanii lui nu-l văd. 
Iarna, când câmpul e alb și haina nu i-se mai potrivesce, se ascunde sub 
o tufă, sau bruzdă şi se lasă să-l ningă, ca să fie neobservat. Așa și despre 
alte organe, nu-i de ajuns a spune cum sunt, ci de ce sunt aşa? de ce 
ochii îi sunt holbaţi, urechile mari ete. Acestea rămân neuitate şi ajungend 
la alt animal, elevii vor afla legătura dintre mediu şi coloarea lui, dintre 
cutare organ și viaţa animalului. 

E dispută şi cu privire la manual, unii die că în șeoalele poporale 
nu e de lipsă manualul, pentru-că numai li-se forţează băieţilor memoria. 
Pentru cei dintâiu 4 ani planul de învăţământ nu prescrie carte, nu prescrie, 
ce e drept, nice pentru anii V si VI, după-ce însă aci sunt de a se ordina 
şi completa cunoseinţele elevilor, manualul e de lipsă. Numirile audite cu 
ocasiunea prelegerilor, numai din manual le pot însuși corect. 


Bine înțeles, manualul trebue să fie amăsurat gradului de pricepere 
al băieţilor, scris in limbajul lor, şi să conţină numai esenţialul. Din acest 
esenţial le vom da de rost, ceea-ce credem că e necesar (5—10 rânduri 
odată), celelalte le vor spune elevii prin cuvintele lor, şi se vor deda 
astfel a răspunde cu judecată. 


La compunerea manualului autorul trebue să aibă cunoscinţă deplină 
a materialului, pentrucă numai așa va put da un fond exact și va sei 
alege esenţialul de neesenţial. Tractând apoi materialul, mereu se va cugeta 
la elevi, se va închipui în şirul lor, va încunjura expresiunile grele, nepo- 


trivite cu priceperea lor, cu un cuvânt pe lângă fond, îi va da manualului 
şi formă potrivită. 

Pe lângă manual se cere apoi intuiţiunea obiectelor în natură, și nu- 
mai la repeţire în icoane, cum dice planul. Că ce ajunge invăţarea istoriei 
naturale fără intuiţiune, o scim noi înşine, cari cu oare-care neplăcere ne 
aducem aminte de clasificarea şi descrierea scurtă uscată, ce am memorisat-o 
în şcoalele elementare, fără să fi v&dut obiectul, sau măcar icoana lui; şi 
cu ce ne-am ales, cu animal, buruiană, peatră şi nimic mai mult. Prin astfel 


de propunere nu se ajunge scopul frumos, ce îl are acest studiu. 


* 
* * 


Trecând acum la Invețămentul practic din istoria naturală, al dnului 
Iuliu Vuia, constat, că în cea mai mare parte manualul corespunde cerinţelor 
de mai sus, şi că învățătorii conseienţioşi îl vor pute folosi cu deplin succes. 

Cuprinde, ce e drept, unele greșeli în resumarea caracterelor, în de- 
scrieri, în obiect şi în expresiuni chiar; în genere însă obiectele tipice, cari 
întrunesc caracterele generale ale grupelor sunt bine alese, împărţirea ușoară, 
iar expunerea este potrivită şi in conformitate cu planul de învăţământ. 

Manualul are 3 părţi: Zoologia 1—54 pag., Botanica 55—84 şi Mine- 
ralogia 85—111. În toate trei autorul folosesce metodul descriptiv sistemi- 
sator. Era bine dacă se acomoda metodului biologie de adi, explicând insem- 
nătatea organelor. Aceasta lacună o pot suplini însă învățătorii zeloşi, mai 
ales dacă vor consulta cărţile de istorie naturală ale dnului George Chelariu, 
prof. în Brașov, şi ceea de Szterânyi, tradusă de dnii Vas. Dumbrava și 
V. Borlan, profesori în Beiuş, cari sunt foarte instructive. 

In resumarea caracterelor, ici colo, lasă caracterul uşor observabil 
d. e. la familia cânilor, era mai bine a gice: cari au botul lungăreţ, în loc 
de „limba nctedă“, care nu se vede. Șopârle (36) în loc de „dinţi fără răde- 
cini“, era mai potrivit: sângele rece (temperatura variabilă), care explică 
somnul de iarnă. 

In familia mâţelor nota „carnivore“, dihori (6) „toate 3 feliurile de dinţi“, 
la ungulate (11) „dinţi incisivi în amândoauă fălcile“ nu sunt note familiare, 
pentru-că le au și altele. 

- La ungulatele cu 2 degete (corect 4) a rămas afară tocmai nota esen- 
tială „porcul domestic şi cel selbatic dimpreună cu alte rudenii, avend toate 3 
feliurile de dinți şi nerumeyând nutrejul a doun-oară formează sub ordinul 
nerumegătoarelor“ (16), pe basa acestor caractere şi ursul se poate ingira 
în subordinul nerumegătoarelor, pentru-că şi el are toate 3 speciile de 
dinţi. și nu rumegă. Aci trebue pusă nota: cari au la fie-care picior degete 
cu păreche. 

In unele descrieri, autorul perde firul conducător, trece dela o parte 
la alta, apoi iar se intoarce, ușa pag. 7, Ursul „coada e scurtă“, nu este 
în loc potrivit, Găina (24) trunchiul oval acoperit cu pene, trebuia la inceput; 
Perul (58), după fructe urmează folosul lemnului apoi iar fructele. Caisin (60), 
după fructe, oltuirea în pruni, apoi iar folosul fructelor. 


180 


Pentru a-i deprinde pe băieţi să răspundă cu sistem, îi dedăm să pur- 
ceadă dela aceea ce au observat mai iute, la animale d. e. vor începe cu 
învelișul (për, pene, solzi etc.), coloarea, apoi capul, trunchiul, membrele, 
modul de viaţă, folosul ori paguba. 

La pag. 102 era mai bine a tracta ântâiu creerii apoi nervii. 

La pag. 58 Merul, tractarea floarei e neînţeleasă. Organele simţirilor 
(p. 103). „Globul ochiului e format din trei straturi de peliţă și anume scle- 
rotică albă cu cornea straveqăcioasă, coroidea care e neagră şi îrisul sau 
curcubeul“. Irisul se ţine de coroideă, ca şi cornea de sclerotică; a treia 
peliţă a globului o formează retina, care se află sub coroideă este continu- 
area nervului optic, şi totodată partea cea mai simţitoare din ochiu. 

Ramurile beregetei (p. 108) nu se numesc „branchii“ ci bronchii. 

Coarțul (86) nu este silicat, ci dioxid de siliciu, ea atare nu formează 
o grupă cu Feldspatul și cu Mica. Adelsberg este în Carniolia, nu în 
Carinthia (98). 

Nu sunt potrivite expresiuni ca: „Foca şi rohmarul având dinţi ca la 
răpitoare“ (22); „are labele în forma lopeţilor“ (19); „sângele este un fluid 
roșu compus din o fluiditate“ (107); „Caisenul are frunze cam ca la prun“ 
(60). „Ciocul puternic“ şi „picioarele puternice“ la găină se potrivesc, la 
vrabie însă „picioarele scurte şi puternice“, la ciocârlie „ciocul drept și 
puternici, nu. P. 97: Pe pământul argilos ete. 

Nu sunt corecte nici asemănările ca: „Rinocerul e ceva mai mic ca 
elefantul“ (11). „Fiuturele de varză mai mare decât cel de mătasă“ (47), acestea 
nu corespund principiului dela cunoscut la necunoscut. E mai consult a 
tracta ântâiu fluturele de varză, care îl cunosc, și li-l putem arăta și noi. 

Inainte de încheiere observ că descrierile în genere sunt cam lungi. 
După tractarea obiectelor, cari conţin caracterele generale, celelalte pu- 
teau fi inșirate numai cu caracterele diferenţiale. In locul celor exotice 
erau mai potrivite cele dela noi; mai mult îi interesează pe elevii noștri: 
liliacul, mâţa selbatică, risul, cerbul ete., decât hiena, leul, rinocerul, furni- 
carul şi altele. Tot aşa dintre animalele nevertebrate, urechelnița, gârgariţa, 
mumuruza, strechea, puricele, râia, călbeaza oilor, erau bine să se înşire, 
şi să se arete netemeinicia superstițiunilor de cari sunt încunjurate. 

Dintre plantele folositoare: cucuruzul, cartofii cu tulpinele lor tuberoase, 
ceapa, usturoiul, salca, plopul; apoi: minta, călăperul, busuiocul, măgheranul, 
rosmarinul şi altele, cari impodobese grădinile ţăranului, incă puteau fi 
amintite, cel puţin cu numele. 

La o nouă ediţie defectele amintite se pot suplini, prin ce valoarea 
manualului va fi şi mai mare. 

Tipariul e bun, figurile expresive și acomodate pentru a deștepta inte- 
resul elevilor. Constat din nou că manualul în general corespunde scopului 
intenţionat de autor, și succesul ulterior depinde dela iscusinţa învăţătorilor, 


cari îl vor folosi. Dr. Ambrosiu Chetianu. 


181 


RECENSIUNE 


asupra cărţii: »Carte de învățătură pentru şcoalele de repeti- 

fiune economice, ultimii ani ai școalei poporale, precum și pentru 

alte institute“, Iuliu Vuia, director și învețător în N.-Komlós, Edi- 
tura Librăriei Ciurcu, Brașov, prețul 1 K 50 bani. 


Cartea are o extensiune de 400 pag. 8° comun, hartie bună, tipar ne- 
excepţionabil din nici un punct de vedere. 

Materialul este împărţit pentru trei ani de şcoală în cercuri concen- 
trice de cunoscinţe, mai ântâiu comune, apoi separat pentru băieţi şi separat 
pentru fetiţe. 

Anul ântâiu cuprinde următoarele: 

1. Cunoscinţe comune pentru băieţi şi fete 11 piese de cuprins mo- 
ral-religios. 

2. Geografia: 8 piese, care cuprind în resumat câteva date și descrieri 
ale ţărilor coroanei Sf. Stefan. 

„3. Istoria: 7 piese relative mai cu seamă la Istoria Ungariei pănă la 
stingerea domnitorilor din familia Arpadiană. 

4. Higiena: 13 piese de cuprins higienic relativ la curăţenie, locuinţă, 
corpul omenesc, alimentaţiune şi la organele lui. 

5. Cunoscințe pentru băieţi: Constituţia pe scurt a patriei şi organisa- 
ţiunile confesionale din patrie, in 13 piese. 

6. Cunoscinţe numai pentru fetițe: 3 piese relative la copiii mici; cau- 
sele plânsului, alăptarea şi ințărearea şi hrănirea lor măestrită cu lapte 
de vacă. 

7. Economia: a) Cunoscinţe pentru băieţi: 13 piese despre pământul 
agricol, 18 piese despre cultivarea pământului și a plantelor, 13 piese despre 
prăsirea animalelor, 2 piese despre pomărit, 5 piese familia m&rului, 6 piese 
poame cu sîmbure tare, 3 piese poame cu găoace, 13 piese poame cu boabă, 
13 piese despre vierit şi 8 piese despre ingrijirea viei în anul prim. La 
un loc 94 piese; b) Cunoscinţe numai pentru fetițe: 13 piese legumărit in 
general, 11 piese despre falsificarea laptelui şi 6 piese din economia casnică. 

Pentru anul prim avem așadară la un loc 179 piese tractate într'o 
extensiune de 132 pagini. 

Anul al doilea cuprinde: 

1. Cunoscințe comune pentru băieţi şi fete 8 piese de natură morală- 
socială şi descrieri de persoane ca Andreiu bar. de Şaguna și George Șincai. 

2. Geografia: b piese despre statele europene. 

3. Istoria: 8 piese din istoria patriei pănă pe timpul domniei turcesci. 

4. Fisica: 5 piese relative la fenomenele de precipitate atmosferică 
şi la starea şi natura corpurilor. 

5. Higiena: 17 piese cuprinqând diferite boale şi epidemii. 

6. Stilistica: 6 piese de epistole și alte acte. 

7. Constituția, cunoseințe numai pentru .băieţi, 11 piese cuprindând 
drepturile şi datorinţele cetăţenesei, câteva date din dreptul privat şi de- 
spre comună. 

8. Îngrijirea copilului sugetor: cunoscințe numai pentru fetițe, 17 piese 
cuprindând capitole de higienă generală şi boalele infectătoare ale copiilor, 


13 


185 


9. Cultura plantelor, cunoscințe numai pentru băieţi, 7 piese despre 
cereale, 4 piese despre păstăioase, 2 piese plante oleioase, 4 piese plante 
cu trunchiu subteran, 3 piese plante de nutreţ, 8 piese plante comerciale 
şi industriale, 11 piese prăsirea vitelor cornute, 1 piesă legea sanitară art, 
VII din 1888, 8 piese prăsirea cailor, 5 piese morburile cailor, 16 piese 
pomăritul, 9 piese vieritul şi 13 piese albinăritul; total 91 piese. 

10.  Legumăritul: cunoscințe numai pentru fetiţe, 20 piese legume de 
grădină, î piesă plante vindecătoare, 1 piesă prăsirea galiţelor, 7 piese 
soiuri de galite, 8 piese manipularea laptelui, 3 piese alimente, 5 piese ma- 
terii vegetale, 5 piese materii mineralice, 1 piesă beuturi şi apa, 8 piese 
beuturi spirtuoase, 1 piesă pregătirea săpunului, 1 piesă bucătăria, cămara şi 
pivniţa și 1 piesă socoteli în economia casei. 

Partea a doua pe anul al doilea de şcoală cuprinde deci 228 piese. 
pe o extensiune de 147 pagini. 

Anul al treilea cuprinde: 

1.  Cunoscinţe comune: 8 piese de cuprins religios-moral. 

2. Geografia: 6 piese enpringând celelalte patru continente şi globul 
pământesc, 

3. Istoria: 15 piese continuare din Istoria patriei mai nouă și popoa- 
rele vechi, precum şi despre Napoleon Bonaparte. 

4. Fisica: 5 piese despre gunoiu, încăldirea pământului, vântul, ma- 
șina cu aburi și electricitatea. 

5. Stilistica: 6 piese documente. 

6. Constituția: 5 piese, cunoscinţe pentru băieţi despre autorităţi şi gu- 
vernul ţării. 

7. Economia pentru băieţi: 21 piese despre sisteme agricole și economia 
de câmp, legea agricolă, societăţi și asociaţiuni diferite, 10 piese prăsirea 
pomilor, 9 piese prăsirea oilor, 9 piese pomăritul, 18 piese manipularea 
vinului, 16 piese albinăritul; totál 83 piese. 

8. Economia pentru fetițe: 5 piese grădina de legumi, 3 piese florărit, 
13 piese prăsirea galiţelor şi în fine 11 piese economia de casă. 

In total pentru anul al treilea sunt destinate 160 piese tratate pe o 
extensiune de 121 pagini. 

Sau la un loc pentru trei ani 567 piese. 

+ 


Deja la prima aruncătură de ochi se poate constata, că aceasta carte 
cuprinde un material foarte bogat și imbrăţişuză toate terenele vieţii eco- 
nomice, Astfel ea constitue întradevăr o carte de invă&ţătură pentru fiitorii 
economi de ambele sexe şi corăspunde exact scopului avut în vedere, de 
a pune în mâna tinerilor, cari vor cerceta școalele de repetiţiune econo- 
mice de nou înfiinţate, un astfel de manual, in care să găsească tot, dar 
absolut tot materialul, cu care se vor întâlni în viaţa lor viitoare şi asupra 
căruia vor avea să-și aplice puterea şi dibăcia lor în scopul unui beneficiu 
cât mai mare și cu sacrificii cât mai puţine. 

Necesitatea cursurilor de repetiţiune economice este atât de naturală 
întrun stat eminamente agricol ca al nostru, incât ar fi curată perdere de 
timp a ne opri la demonstrarea ei. Înţeleg insă astfel de cursuri în care 
scopul să fie cel adevărat și mărturisit, popularisarea cunoscinţelor raţio- 
nale economice, nici decum însă alte scopuri laterale ori ascunse... De 


183 


aceea admit că şi necesitatea unui manual pentru ajungerea acestui scop 
la poporul nostru este o urmare naturală a premisei de sus şi autorul me- 
rită toată recunoscinţa, că s'a supus la o muncă atât de grozavă dea 
aduna şi tracta un material atât de vast din cele mai diferite domenii ale 
sciinţelor şi cunoscințelor omenesci. 


Gruparea materialului pentru fie-care din cei trei ani mi-se pare de- 
stul de nimerită. Tot asemenea nu se poate escepţiona nici aranjarea ma- 
terialului din fie-care an în cercurile de cunoscințe și singuraticele capitole 
cuprinse în fie-care din cei trei ani. Piesele singuratice însă în anumite 
capitole puteau fi mai bine alese şi să dovedească mai multă consciinţă şi 
bărbăţie în afirmarea etnică a poporului nostru. Pentru-că, slavă Domnului, 
în secolul luminilor nimeni nu ne mai poate lua in nume de r&u a spune 
că în patria noastră mai existăm şi noi Românii ca grupare etnică distinctă, 
că am avut şi avem un trecut şi năd&jduim cu voință de fer a avea și un 
viitor. De aceea, fără supărare, încăpeau câteva piese și din trecutul no- 
stru şi descrierea câtorva persoane distinse ale neamului nostru ori-unde 
ar fi trăit ele, alăturea cu singurele despre Andreiu baron de Şaguna şi 
George Şincai. N'ar fi stricat şi câteva piese din industria casnică româ- 
nească, descrieri de costume şi obiceiuri frumoase românesci, mai cu seamă 
pentru a îndemna la conservarea lor acuma, când părăsirea lor urmează 
de voie de nevoie din fel de fel de cause. 


Piesele singuratice conţin de cele mai multe-ori tot materialul necesar, 
dar’ fie din causa spaţiului restrins pentru suma cea mare de piese, fie din 
cause de altă natură, acest material nu e rotundit destul de norocos şi 
tractarea e cam monotonă şi greoaie, asemenea unui index, care cuprinde 
în resumat un capitol întreg. De cele mai multe-ori piesele fac impresiune 
ca şi cum anume ar fi căutat autorul să facă indispensabil pe învățătorul 
la folosirea cărţii şi să îngreuneze folosirea ei ca ajutător ia instruirea de 
sine, afară de şcoală, deși sciut e că tocmai contrarul ar trebui ţintit la 
scrierea unei cărţi, Prea multe lucruri se presupun ca absolut cunoscute și deve- 
nite comoară sufletească a elevilor, deşi nu strică o reimprospătare a cu- 
noscintelor pregătitoare în câteva cuvinte bine alese, mai cu seamă a no- 
țiunilor mai grele și mai rar menţionate în cursurile şcolare, jar’ lucrurile 
nouă, necunoscute, trebuiau neapărat explicate. Sunt şi unele piese, cari 
sunt o simplă enum&rare de obiecte şi ţinuturi, fără nici o cualificaţiune. 
Apoi o mulţime de noţiuni noue nu cuprind de loc descrierea lor, aşa încât 
e mare întrebare, dacă elevii le pricep ori le cunosc mai de aproape rostul. 


- Limba, în care e scrisă cartea, apare foarte mult influințată de lim- 
bile străine: maghiară și germană, aşa încât să şi observă multe barbarisme, 
stil greoiu și greşit din punct de vedere gramatica! şi sintactic.  Abstrag 
dela mulţime de termini str&ini, și-i atribuiu terminologiei noastre defectu- 
oase, dar' nu pot admite a trata lucruri cunoscute la poporul nostru, sub 
nume străine, sau oare-cum schimbate. Mai mult folos facem lăsându-l afară, 
dacă nu scim exact terminul, sau cireumseriindu-l. 

Tot asemenea şi ortografia e foarte defectuoasă, o împrejurare care 
adese-ori intunecă înțelesul la pasage întregi. Cuvintele compuse și legate 
prin linioară nu sunt marcate aproape de loc nicâiri, ceea-ce poate pro- 
duce confusiuni și ambiguități. 

Dar” cu toate aceste defecte, ce dator am fost a releva şi pe cari 
le voiu ilustra cu exemple dlui autor, cartea totuși constitue un manual 
prețios pentru şcoalele de repetiţiune economice şi pentru adulţii mai pri- 
cepuţi, cari vor afla în ea un repertoriu bogat de cunoscinţe utile econo- 


13% 


184 


mice, din cari să tragă folos atât dânșii cât şi cei din jurul lor, cărora 
chemaţi sunt a le da sfaturi prietinesci. Ele nu detrag din meritul cărţii 
decât foarte puţin, mai cu seamă dacă considerăm. că aceasta e prima 
carte de aceasta natură la noi. La o eventuală nouă ediţiune, care ași 
dori să se întâmple cât mai curând, cu puţină muncă se pot delătura toate 
defectele şi astfel cartea poate deveni un manual escelent atât pentru 
şcoală, cât şi pentru studiu privat, care trebue avut în prima linie in vedere. 

Nu pot decât felicita pe dl autor pentru munca titanică săvârşită şi 
pentru marele serviciu adus învăţământului economic în școală. Dar tot- 
deodată trebue să exprim recunoscinţă şi librăriei editoare Ciurcu, care prin 
jertfa cea mare și-a mai adaus un titlu la recunoscinţa culturei noastre 
naţionale. 

De încheiere trebue însă să mai ating o chestiune. Nu sciu întru-cât 
şcoalele de repetițiune economice s'au încetățenit la poporul nostru şi care 
este caracterul și limba lor de propunere. Pănă acuma am auqit numai 
de astfel de instituțiuni de stat, nici-decum însă confesionale ori comunale, 
deși interesul poporului nostru reclamă imperios înființarea de astfel de 
şcoale, dacă voim să ţinem pas cu spiritul timpului şi cu ceialalţi compa- 
trioţi ai nostri. Va fi bine a se căuta o modalitate pentru realisarea ace- 
stei idei salutare şi la noi și asupra acestui moment atrag atenţiunea sec- 
țiunei şcolare, ca organ de specialitate în aceasta direcţiune. 

Braşov, 1 lulie 1904. A. Vlaicu, 


refer. 


RECENSIUNE 


asupra scrierii »lgiena şcolară“ de Dr. I. Beu. 


Onorabilă secţiune sciențifică ! 


În conformitate cu conclusul secţiunii noastre, luat în şedinţa din 30 
Maiu a. c. ţinută în Braşov, încât privesce apariţia scrierilor româvesci din 
ramul medicinei şi al Igienei, am onoarea a vă comunica următorul repertoriu: 

Despre astfel de lucrări apărute în limba română afară de hotarele 
patriei noastre n'am nici o cunoscinţă. Inainte de toate constat cu deose- 
bită satisfacţiune, că în decursul anului curent literatura noastră română 
din patrie, pe terenul medical-igienic arată un progres cu mult mai imbu- 
curător ca în anii premergători. Semn cumcă bărbaţii nostri de sciinţă, cu 
înțelepciunea lor culturală, au luat la inimă deșteptarea poporului in dato- 
rinţele igienice. Pe când în anii trecuţi abia la 5—10 ani se ivea câte o 
scriere de conţinut igienic, în anul curent bărbaţii nostri de specialitate 
ne-au surprins cu două lucrări de mare însemnătate în ajungerea scopului 
care-l urmăresce Asociaţiunea noastră prin oblizgamentuli exprimat în Ş-ul 13 
lit. d) a regulamentului secţiunilor sciinţifice. 

Avem înaintea noastră doue lucrări instructive, una mai bună decât 
alta. Dintre aceste, o mică broșură care poartă titlul „Igiena Şcolară“ de 
Dr. I. Beu. Broşura, în sine luând, este mică, insă cu atâta mai importantă 
în conţinutul ei, care-l cuprinde în ceeu-ce privesce şcoalele noastre dela 
sate pr. este: edificarea şeoalei, salele de învăţământ, aranjamentul lor, ven- 
tilaţia, încălditul, sala de gimnastică, latrinele, curtea. grădina școalei, locu- 
ința învățătorului, curăţenia edificiului, igiena instrucției, educaţia corporală 


185 


a pruncilor de școală, boalele contagioase mai îndatinate între şcolari şi 
obligamentul invătătorului faţă de aceste. 

Tractarea acestor teme, din punct de vedere igienic, va fi chemată a 
delătura multe scăderi şi neajunsuri de care bâșbăie şcoalele noastre po- 
porale dela sate, mai ales dacă autorităţile noastre şcolare şi-ar da silinţa 
a împlini baremi în parte cele înşirate în această mică broșură. 

Regret că d! autor în loc de cuvintele: torace, abdomen, falange ş. a. 
nu s'a folosit de alte expresiuni mai populare, pe cari să le priceapă și un 
simplu dascăl nu numai oameni de specialitate. Nisuinţa noastră trebue 
să fie vulgarisarea sciinţei în înțeles popular, nu a sili pe unii și pe alţii 
a căuta înţelesul cuvintelor prin dicţionare, de cari cei mai mulţi învățători 
dela sate nici nu dispun. Ar fi fost foarte corect, dacă dl autor ar fi ìn- 
trodus la finea cărţii un vocabulariu de explicare asupra acestor expresiuni 
sciinţifice. 

Numai așa vom trage folos din aceasta carte instructivă, dacă pe toate 
cărările şi din toate puterile, care ne stau la disposiţie ne vom sili de rës- 
pândirea și de introducerea ei ca studiu formal la institutele noastre peda- 
gogice. 

Propun deci ca secţiunea sciinţifică să intrevină la şedinţa plenară, 
ca Asociaţiunea noastră, ca corporaţiune culturală, în conțelegere cu auto- 
ritățile școlare să întroducă aceasta carte la institutele de pedagogie; a 
cumpăra din fondul care ne stă la disposiţie 100 de exemplare, pentru a 
fi distribuite ca premii între elevii dela institutele pedagogice române din 
patrie. 

O altă lucrare tot de aceeași însemnătate igienică ne presintă și di 
Dr. Erdélyi prin „Cartea sănătății“, a cărei censurare o alătur aici sub -/. 

Aceasta carte incă o aflu deamnă de a fi răspândită în cercurile noastre 
culturale, îndeosebi între elevele şcoalelor superioare și preparandiale de 
fete, pentru care este menită. 

O recomand deci în atenţiunea Asociaţiunii noastre şi propun a cum- 
pěra din aceasta carte vr'o 50 de exemplare, pentru a fi distribuite ca premii 
intre elevele institutelor amintite. 

In legătură cu acest repertoriu, alăturat sub A) vă aclud şi lucrarea 
mea despre difterie şi tuberculosă, revădută, corectată şi amplificată conform 
aşteptărilor exprimate în rescriptul comitetului central de sub Nr. 258/1904, 
rugându-vă a o inainta comit. central spre publicare în Biblioteca poporală. 


” Sibiiu, la 14 Iulie 1904. 
Simeon Stoica, 
presid. secţiunii sciinţitice. 


RECENSIUNE 
asupra scrierii „Cartea senătății de Dr. Stefan Erdélyi“. 


„Cartea sănctăţii“ este titlul unei cărţi apărute in anul curent în tipo- 
grafia Noud din Orăştie de Dr. Stefan Erdélyi, care ar avé menirea a servi 
ca manual de higienă pentru școalele superioare şi preparandiale de fete. 
Va fi totdeodată şi consilier higienie pentru ori-care femee cultă, care se 
va ocupa cu cetitul acestei cărţi. 

Cartea, în preţ de 3 coroane, ne presintă o lucrare foarte voluminoasă 
care se extinde pe 311 pagini, tipar curat și uşor de cetit, stil cât se poate 


186 


de popular. Abstrăgând de unele provincialisme, de puţinele greşeli în stilisare 
şi în ortografie, cartea ni se presintă a fi o lucrare de însemnată valoare. 

După o lungă precuvântare prin care dnul autor se adresează cătră 
femeile culte române și mai ales celor concredute cu educarea elevelor 
din şcoalele superioare de fete. amintesce însemnătatea cunoscinţei struc- 
turei omului şi împărtăşesce o mulţime de noţiuni de mare necesitate pentru 
femeea, română de cultură mai superioară. 

După această precuvântare dnul autor trece la descrierea structurei 
corpului din punct de vedere anatomic şi fisiologic, amintesce organele 
interne şi funcţionarea lor deosebită. 

Atât digestiunea, cât și nutrirea, precum formarea sângelui şi căldura 
corpului — le tratează pe larg şi le însoţesce cu multe exemple explicative 
pentru înţelesul materialului. 

Facultăţile nobile ale omului: simţirea, cugetarea, vederea, audul, 
mirosul, gustul, pipăitul, dimpreună cu organele şi cu funcțiunea care le 
produc sunt cu multă pricepere predate. 

Tot asemenea oasele, muschii precum şi mișcarea care se face prin 
ajutorul acestor părţi ale corpului, apoi vocea dimpreună cu organele prin 
care se produce. i 

Interesantă și instructivă descriere cuprinde articolul despre somn şi 
regulele care sunt de a se observa la posiţia corpului în timp de odihnă. 
Tot aici se cuprinde şi tractarea despre somnambulism şi ipnotism, cari 
descrieri instructive conduc pe cetitor în explicarea lor adevărată. 

Moartea, agonia morţii, înmormântarea, însemnătatea priveghiurilor, 
spălarea cadavrelor și modul de înmormântare sunt tot atâtea descrieri 
înțelepte din cari numai folos pot să tragă cei care le cetesc. Alimen- 
tarea, nutrirea omului cu descrierea diferitelor mâncări din punct de 
vedere a părţilor nutritoare, conservarea lor, folosirea beuturilor, folosul şi 
urmările stricăcioase din abusarea cu ele, ocupă o parte însemnată şi de 
mare valoare a întregei lucrări. 

Aerul, lumina și căldura, precum şi îmbrăcămintea sunt tot atâtea 
puncte tractate cu mare zel şi cu deosebită înțelepciune, din cari nu lip- 
sesce nici condamnarea corectă a obiceiului de-a purta corset. 


In partea despre ingrijirea diferitelor organe, pag. 185—-197 autorul 
cu drept cuvânt pune mare preţ, de a instrua pe cetitor cum are să-și 
conserve şi să-și ţină în regulă deosebitele organe ca să nu se bolnăvească. 
Aceasta regulă o prescrie a se menținea dela frageda copilărie pănă la 
adânci bătrâneţe. 

La pag. 197-—210 se înşiră însemnătatea exercitiilor corporale cu 
diferitele sporturi, apreciind valoarea lor necesară in conservarea sănătăţii 
şi a desvoltării puterilor fisice. 

Punctul 2 dela pag. 210—228. Despre îngrijirea femeii sănătoase la 
diferite etăţi, cuprinde în sine numëroase reguli sanitare şi de educatiune 
dela nascere pănă la adânci bătrâneţe. Cum trebue crescută fata în timpul 
prunciei, cum are să fie nutrită şi ţinută în curățenie, la toate acestea ne 
sfătuesce bine dnul autor în scrierea lui prețioasă. Mai târqiu cum trebue 
crescută lu școală, în etatea de fată tinără și de fată mare. Se lractează 
îngrijirea în floarea vieţii și la bătrâneţe. 

Un frumos studiu ne dă în această carte şi tractarea despre locuinţă, 
începând dela pag. 228—246, în care tractat se descrie de-am&nuntul cum 
are să fie locuinţa ca să corespundă condiţiunilor higienice. 


187 


În punctul despre omul morbos, pag. 246—272, aflăm tot ce se cuvine 
pentru îngrijirea unui bolnav fie de ori și ce boală. Cu deosebire reflectează 
mult la regulele higienice foarte salutare în ceea-ce privesce descrierea pe 
scurt a mai multor boale molipsitoare şi regulele de apărare în contra lor, 
precum și tratamentul simplu care se pretinde dela o femeie inteligentă. 

Instructive şi de mare folos sunt cele amintite pentru ajutoarele de 
lipsă, care trebuese date la casuri de nenorociri la mai multe întâmplări, 
nenorociri şi lesiuni; precum şi purcederea de lipsă la mușcăturile de şerpi 
și de insecte veninoase, apoi la înecări în apă, la înveninări cu mâncări 
stricate şi altele. Se află amintire deamnă de cetit in privinţa regulelor 
dietetice pentru cei grași ca să slăbească şi alte reguli pentru cei slabi ca 
să devie grași. 

Tot atât de interesant sunt tractate şi parasitele animale care băntuesc 
sănătatea și liniscea omului, apoi regulele simple prin cari ne putem scuti 
de ele. 

Punctul final din lucrare îl formează tractarea despre cosmetice şi 
despre conservarea frumseţei naturale, combătând din răsputeri aplicarea 
cosmeticelor artificiale şi indrumând la observarea regulelor higienice. Sfaturi 
destul de insemnate şi de mare valoare află femeile inteligente în acest 
pasagiu. 

In urma acestor amintite pe scurt, cartea sănătăţii scrisă de dnul 
Dr. Erd6lyi în adevăr cor&spunde scopului pentru care e menită, a servi ca 
studiu pentru ori-şi-cine, nu numai pentru fetele dela institutele mai înalte 
şi preparandii. O recomandăm deci cu toată căldura femeilor noastre inte- 
ligente şi salutăm cu bucurie apariţiunea acestei lucrări atât de interesante 
în literatura noastră românească. 


In luna Iulie, 1904. 
S. Stoica. 


Nr. 744—1904. 


OPINIE 


asupra operatului » Împărțirea, lucrarea şi îngrijirea unei moşii“, 
de di I. F. Negruțiu. 


Onorată secţiune economică a Asociaţiunii! 


Conform mandatului primit, am examinat operatul cu titlul: „Impăr- 
țirea, lucrarea şi îngrijirea unei moşii“, inaintat de dl loan F. Negruţiu, 
profesor in Blaj, pentru a fi tipărit în „Biblioteca poporală a Asociaţiunii*. 
lată raportul meu: 


1. După o întroducere potrivită în care arată necesitatea de a se 
răspândi cunoscințele agriculturei raţionale în popor, — autorul trece la al 

2. Capitol, în care arată „ce trebue să luăm în socotință la statorirea 
planului de economisare?+, anume împrejurările naturale: clima, produc- 
tivitatea pământului și positiunea lui; apoi împrejurările externe: piata, 
mijloacele de comunicaţiune, desvoltarea comerciului, fabrici, institute de 
credit și economie, institute de asigurare ete. 

3. In capitolul al 3-lea arată „In cari moşii putem întroduce economia, 
rațională ?* anume în cele comassate, dovedind totodată defectele multe și 
mari ale moşiei necomassate. 


185 


4. În capitolul 4 arată „Foloasele comassării“, şi modul cum e de a 
se s&vârși ca ea să aducă foloase reale pentru popor. 

5, În capitolul 5 tractează chestiunea „Ce fel de producte să cultivăm %% 
„recomandând pe lângă cultivarea cerealelor şi acea a plantelor de nutreţ. 

6. In capitolul 6 se ocupă cu întrebarea „Ce trebue să facem, ca 
pământul moşie, noastre să remână totdeuna în stare bună“. Prin exemple 
practice şi prin cifre autorul arată în mod evident cum gunoiul trebuineios 
la iîngrăşarea corespundătoare a pământului se poate produce numai pe 
moşiile comassate. 

7. În capitolul 7 se tratează „Economia schimbătoare“ şi „Rota- 
țiunea“, arătând că rotaţiunea (rindul cum trebue s&m&nate plantele una 
după alta: este basa economiei. Schiţează în 8 tabele tot atâtea feliuri de 
rotaţiuni întocmite după mărimea moșiilor, arătând totodată trecerea dela 
economia veche la economia schimbătoare şi modul de îngrăşare a pământului 
în economia aceasta, — tot atâtea principii de a tiné pământul neintrerupt 
in stare bună şi de a scoate din el cel mai mare venit posibil. 

8. În capit. 8 se tractează întrebarea: „Câte vite se pol ține într'o moşie“ ? 

9. În capitolul 9 se tractează chestiunea „Zidirilor şi recuisitelor eco- 
nomice“. 

Spune ce este „Fondul instruct“ (pământul, zidirile, recuisitele eco- 
nomice, capitalul, banii etc.) Anume, că în ce proporţie trebue să stee 
aceste unele faţă de altele, ca economia, fie in pământul propriu, fie în 
moşii luate în arindă, să isbutească pe deplin. 

La acest loc recomandă cu căldură înfiiinţarea tovărăşiilor economice 
şi a caselor de ajutorare. 

Materiile tractate în operatul acesta sunt binevenite pentru ţăranul 
nostru. Ele ii vor deschide un nou orizon în chestii de prima importanţă. 

Operatul e scris într'un stil bun, limba e poporală. 

ÎI recomand deci să fie acceptat pentru publicare într'un număr al 
„Bibliotecii poporale a Asociaţiunii“. 

Sibiiu, în 12 Iulie 1904. Romul Simu, 


referentul secţiunii economice a Asociatiunii. 


DIN SINUL ASOCIAȚIUNII. 


Ioan M. Riureanu f. În luna August a. c. „Asociaţiunea“ a suferit 
o gravă pierdere prin moartea membrului ei onorar loan M. Riureanu, care 
întru amintirea fratelui seu Radu R., a instituit şi fundaţiunea de stipendii 
cu acelaşi nume, administrată de „Asociaţiune“. Decedatul s'a născut în 
Transilvania la 1832, a fost inginer apoi profesor şi primul director de in- 
ternat la liceul Mateiu Basarab în Bucuresci. Câtva timp a condus şi primul 
institut particular de băieţi din România. Dela 1867 a publicat „Biblioteca 
tinerimei de ambele sexe“, o valoroasă publicaţiune cu scrieri instructive și 
moralisătoare. Mai târziu a fost inspector scolar, iar dela 1887 a trăit în retragere. 

Comitetul central, în şedinta sa din 15 Octobre a. c. a venerat memoria 
fericitului fundator, dând expresiune la procesul verbal durerii sale asupra 
acestei pierderi. Alte disposiţiuni nu s'au mai pulut lua din causa că Co- 
mitetul a aflat despre moartea lui abia după înmormântare,