Transilvania_1901_032_008

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIATIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN. 


Nr. VIII. Sibiiu, Septembre—Octobre 1901. Anul XXXII. 


ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAȚIUNII. 


Adunarea generală a Asociatiunil noastre, ţinută in Sibiiu 
la 21 si 22 Sept. a. c, a fost şi de astădată o adevărată ser- 
bătoare culturală. 

In urma unei învitări particulare se luase în anul trecut, 
la băile Herculane, conclusul, ca Asociaţiunea să se întrunească 
în &stan la Lipova. Insă comitetul cercual al despărțământului 
constituit numai de curând în orașul numit, și-a exprimat 
dorința, ca Asociaţiunea să se întrunească pe teritorul seu 
numai după-ce publicul din acele părţi se va fi împrietinit 
mai de aproape cu activitatea Asociaţiunii și cu scopurile ce 
le urmäresce. In vederea acestei cereri comitetul central, ne- 
având altă învitare, a convocat adunarea generală la sediul 
Asociaţiunii. 

Această împrejurare, apoi importanța obiectelor puse la 
ordinea dilei, precum si decursul demn al adunării si al nume- 
roaselor festivități impreunate cu aceasta, vor asigura acestei 
întruniri a Asociaţiunii un loc distins în analele noastre. 

Despre lucrările şi conclusele adunării generale, cetitorii 
nostri se vor pute informa din procesele verbale ce le publi- 
căm în fascicolul de față. La acest loc vom remarca numai 
acele momente ale adunării, cari după natura lor nu au putut 


fi inregistrate în actele oficiale. 
15 


206 


Venerabilul președinte al Asociaţiunii, Il. Sa D. preposit 
loan M. Moldovan, fiind bolnav de timp mai îndelungat si din 
această causă împiedecat a se ocupa cu conducerea afacerilor 
Asociaţiunii, și-a dat âncă în decursul anului demisiunea, si 
adunarea generală, în vederea motivelor grave invocate în 
actul de dimisiune, a trebuit să o și primească; nu a întrelă- 
sat însă a da expresiune in mod demn și sărbătoresc recu- 
noscintei sale pentru meritele președintelui demisionat. 

In locul lui adunarea generală cu deosebită insufletire si 
și prin vot unanim a ales pe cel mai ilustru între fii popo- 
rului român, Alexandru de Morsonyi, care dupä-ce Asociatiunea 
trecuse preste hotarele vechi ale Transilvaniei, si deveni-se a 
tuturor Românilor din tearä, — in prima adunare generală, 
tinutä la Lugos in anul 1896, a desvälit steagul unitätii si 
solidarităţii noastre culturale si a designat Asociaţiunii căile 
viitoare pentru înaintarea culturală a poporului nostru. 

Pus acum însu-și în fruntea Asociaţiunii și incungiurat de 
iubirea si încrederea elitei inteligentii noastre, sperăm și dorim 
cu toţii, că va inaugura o eră nouă în viaţa noastră culturală 
şi va fi fericit a realisa programul ce cu atâtă înțelepciune 
si iubire de neam la desfășurat. 

Această schimbare in presidiu în urma consideratiunilor 
de paritate confesională, observate dela început in sinul Aso- 
ciaţiunii, a adus cu sine și retragerea vicepreședintelui, a Il. 
Sale Dl. vicar Dr. Ilarion Puşcariu, pe care Asociatiunea il 
numără între cei mai vechi și adicti muncitori ai sei si care 
de un deceniu incoace, cu zel neobosit și cu rară abnegatiune 
a condus afacerile Asociaţiunii. Cuvântul presidial, prin care 
Ill. Sa a inaugurat adunarea generală, este o conscientioasä 
dare de seamă a activităţii sale, și faptele ce le insirä, sunt 
totodată elocuente dovedi ale meritelor mari ce si le a cäs- 
tigat pentru Asociafiunea noastră, care chiar în timpul func- 
tionäri sale a luat un deosebit avent și a făcut progrese 
extraordinare. 

Adunarea generală a găsit accente foarte călduroase pentru 
manifestarea recunoscintei și simpatiei sale față cu acest bine- 
meritat bărbat, și ținând să păstreze Asociaţiunii concursul 
seu, la rugat să facă parte și în viitor din comitetul central. 


207 


După reconstituirea presidiului şi comitetului central, în care 
au fost aleşi mai mulți membri nuoi dintre bărbaţii nostri cei 
mai distinși şi vigurosi, — obiectul mai important dela ordinea 
dilei a fost modificarea Regulamentului general al sectiunilor 
sciinţifice-literare. 

Aceste secțiuni — judecând că atât adunarea generală cât 
şi celelalte organe ale Asociaţiunii, chiar și după modul lor 
de compunere, nu pot fi considerate ca corporatiuni literare 
şi nu pot fi competente a pronunţa votul decidător în aface- 
rile sciinfifice-literare, — au cerut o independență mai mare 
decât aceea ce li-sa acordat prin regulamentul stabilit la 
Băile Herculane. 

Adunarea generală, apretiänd motivele secțiunilor, a primit 
modificările propuse, şi astfel în viitor principiul divisiunii muncii 
se va manifesta mai hotărît în sinul Asociaţiunii noastre, reser- 
vându-se adunării generale şi comitetului central mai ales numai 
afacerile administrative, iar chestiunile sciinţifice-literare re- 
mânând cu totul în sarcina și răspunderea sectiunilor. 

Şedinţa literară de astădată âncă nu sa putut fine în 
condiţiunile prevödute în regulamentul sectiunilor, deoare-ce 
aceste în anul expirat au fost ocupate mai ales numai cu chestiuni 
de organisare, și astfel își vor pute începe adevărata lor ac- 
tivitate abia în anul viitor. Cu toate aceste adunarea generală 
nici de astădată nu a fost lipsită de o parte pur literară, încât 
anume în o şedinţă specială D. Dr. Sextil Pușcariu a cetit o di- 
sertafiune prea interesantă asupra volumului „Patriarchale“ 
al talentatului nostru poet St. O. Iosif. 

Festivitätile sociale, arangiate din incidentul adunării ge- 
nerale, au reuşit pe. deplin, și în urma deschiderii căii ferate 
preste Turnul-rosu, au atras și un număr mai mare de visita- 
tori din Regatul român. Sa arangiat un splendid banchet, la 
care au participat aproape 200 persoane, o petrecere cu dans, 
cercetată de 500 persoane, între cari şi un număr mare de 
oaspeți străini, apoi un prea reușit concert al Reuniunii rom. 
de musică din Sibiiu, care cu deosebită prevenire sa grăbit 
a contribui la asigurarea succesului moral și material a festi- 
vitätilor, si in fine o petrecere poporală, care a întrunit mult 
preste o mie de terani din toate comunele din jurul Sibiiului 

15% 


208 


şi tot atâţi visitatori. Şi de astădată sau împărțit 1000 de cărţi 
poporale donate de Asociatiune și au fost premiate cele mai 
frumoase şi originale costume ţărănesci. Sirul festivităților a 
fost încheiat prin o excursiune cu tren special la Cälimänesei 
şi Rimnic, unde membrii Asociaţiunii au fost primiţi cu deo- 
sebitä dragoste din partea fraților nostri din Regat. 

Succesul material al adunării generale de asemenea a fost 
pe deplin multämitor, de oare-ce afară de taxele incasate fondul 
Asociaţiunii s'a sporit numai din profitul festivităților cu preste 
2000 coroane, o cifră neatinsă păn' acum la adunările noastre 
generale. 

Din toate aceste se vede, că avântul luat de Asociatiunea 
noastră în anii din urmă se manifestează nu numai în sinul 
ei propriu, ci și în cercurile largi ale publicului nostru, care 
urmăresce lucrarea ei cu tot mai multă simpatie şi se înrolează 
sub stindardul ei în şiruri tot mai compacte, ridicând-o la ni- 
velul unei adevărate asociatiuni poporale. 

Ca un elocuent document al acestui avânt lăsăm să ur- 
meze de încheiere cuvântul presidial, prin care a fost inau- 
gurată ultima noustră adunare generală: 


„Onorată adunare generală ! 
Doamnelor și Domnilor! 


Imprejuräri accidentale au adus cu sine, ca adunarea ge- 
nerală a Asociafiunii pentru literatura și cultura poporului 
român sä-’si țină în acest an adunarea sa generală în Sibiiu, 
în acel loc așadară unde înainte cu 40 de ani fruntaşii nea- 
mului nostru însufleţiţi de o măreaţă idee sau întrunit pentru 
înfiinţarea Asociaţiunii noastre. 

Domniile- Voastre, Doamnelor și Domnilor, conduşi de 
dorul sacru a ridica splendoarea acestei adunări și a contribui 
fie-care după puterile sale la märetul edificiu al literaturii si 
culturii nationale ați alergat la această adunare din toate păr- 
tile, din apropiere si din depărtare. Bine veniţi să fiți surori 
şi fraţi iubiţi si osteneala și sacrificiile D-voastre să fie bine- 
cuvântate de Ddeu, ca un prinos bineprimit pe altariul culturii 
noastre naţionale. 


209 


Asociatiunea este productul deșteptării si al entusiasmului 
national, care a produs concordia si bunäintelegerea între fraţi. 

Poporul romän din patrie a fost totdeauna doritor de 
carte, învățătură şi cultură, dară împrejurările din afară sociale 
şi politice lau împedecat multă vreme a-și aduce la valoare 
inteligenţa şi frumoasele sale facultăți naturale. Când „a sosit 
plinirea vremii“ ca și pentru el să resară un soare mai cäl- 
duros, el nu putea să mai întârdie nici un moment ca si pe 
terenul literaturii și al culturii naţionale să pună basă unei 
instituţiuni pentru o desvoltare naturală si sistematică. 

Era anul 1861, aşa dară de atunci tocmai 40 de ani, 
când tot aici în Sibiiu, fruntaşii neamului nostru, inväpäiati de 
dorul sacru de a folosi poporului român și a-l ridica la nivelul 
de cultură, la care se aflau alte popoare cu trecut mai fericit, 
au pus basa Asociaţiunei noastre. 

Nici că se poate afla ocasiune mai potrivită ca aceasta a 
ne împrospăta în memoriă unele momente inältätoare din anii 
1860 şi 1861, când entusiasmul sublim pentru o causă sântă 
făcu să dispară, cel puțin pe un timp neînțelegerile între fraţi, 
să se delătureze interesele particulare și mai ales veleitätile 
confesionale, şi în locul lor să se întemeeze concordia şi să 
se stabilească iubirea între fraţi, cari sunt conditiunile de exis- 
tință si viață ale fie-cărui popor doritor de cultură. 

Inteligența română în număr considerabil ia frunte cu 
archiereii söi au cerut âncă la 10 Maiu 1860 prin o petitiune 
îndreptată cătră locotenenta țării a se da concesiune la o în- 
trunire a inteligenţei române pentru lucrările pregătitoare la 
înființarea unei Asociaţiuni culturale La această petiţiune a 
urmat cu datul de 12 Iulie 1860 respuns negativ, ceröndu-se 
a se aşterne mai ântâiu o schițare despre activitatea unei 
atare Asociatiuni, „căci“ — observă locotenenta — „nu se 
poate da concesiune unei reuniuni cu tendințe exclusiv naționale“. 
Semn învederat, că poporul român în cele mai curate și morale 
näzuinte ale sale și atunci avea să se mai lupte cu prejudi- 
pile timpurilor trecute, cari lau ţinut în întunerec atâta amar 
de ani. 

La o nouă cerere din 6 Decembre 1860 pre lângă care 
s'a asternut si un proiect de statut al „Societăţii pentru lite- 


210 


ratura și cultura poporului român“ a urmat cu datul de 31 
Ianuarie 1861 concesiunea dorită! În acest an cu o stäruinfä 
de fer sau întrunit inteligența română de doue ori la Sibiiu, 
si adecă la 9 Martie pentru facerea statutelor și apoi după 
aprobarea lor preainaltä (6 Sept.) la 23 Octobre pentru con- 
stituirea Asociatiunei. 

Existenţa de 40 ani si mai ales activitatea Asociatiunii 
noastre, în sine și pentru sine dovedesce, că ea a eșit din su- 
fletul și inima poporului român, ca o necesitate a timpului. 
În ea şi-au aflat incarnatiunea lor o parte însemnată din as- 
piratiunile cele mai nobile ale unui popor îndreptăţit la viaţă. 
În Asociaţiune Românii din patru unghiuri şi-au aflat punctul 
de întâlnire si îşi dau mână fräteascä — uitând de divergentele 
de opiniuni politice și interese particulari; ea este în impre- 
jurările grele de astădi expresiunea unităţii noastre naționale, 
ca a unui popor cu putere de viață, capabil de o cultură mai 
înaltă si demn de o soarte mai bună. 

Märet e acest op al părinţilor nostri, măreț privit prin 
prisma trecutului şi admirabil privit cu ochii presentului; deci 
este sânta noastră datorință să punem umăr la umăr și să-l 
înălțăm pentru viitor! 

Sau ridicat voci, că activitatea Asociaţiunii noastre n'a 
fost îndestulitoare și că roadele ce le a vărsat ea preste po- 
porul român au fost puține! Cu adevărat, dacă măsurăm 
toate după dorul sufletului nostru, prea ușor putem ajunge la 
păreri pesimiste; dar dacă ţinem seamă de împrejurările ne- 
favorabile în cari trăim și mai ales de neajunsurile noastre, 
ca popor avisat la puterile sale proprii, ne vom convinge că 
Asociafiunea şi-a îndeplinit cu scumpătate misiunea ei cultu- 
rală între marginile posibilităţii şi că ea a mers tot înainte 
făcând progrese, cari ne indreptätese să credem într'un viitor 
al ei strălucit. Pentru a se vedé, că speranţele noastre sunt 
temeinice, voiu enumera numai câteva din lucrările ultimilor 
ani, cari denotă un progres înbucurător în sînul Asociaţiunii. 


I. Lucrări de organisare. 
Modificarea statutelor și reorganisarea serviciului admini- 
strativ în conformitate cu statutele noue si anume; 


211 


a) regulamentul intern al comitetului central; 
b) regulamentul despărțěmintelor ; 

c) regulamentul desbaterilor adunării generale; 
d) noua arondare a despärtömintelor; 

e) organisarea sectiunilor sciintifice-literare. 

II. Inmultirea membrilor si a despärtömintelor. 


În urma regulärii sistematice a incassării taxelor dela 
membrii ordinari, numărul acestora, care în anii 80 și până 
la 1895 se mișca între 3—400, s'a urcat treptat preste 1200. 

În urma atentiunii, ce sa dat lucrării despärtömintelor 
şi a organisării de despărțăminte noue, sa ivit si in sînul ace- 
stora o activitate cu mult mai intensivă. Astfel la 1895 erau 
organisate 33 despärtöminte, dintre cari au fost active 21, 
până când astădi numărul despărțămintelor s'au urcat la 42, 
dintre cari abia 3—4 au römas în neactivitate. 

Prin măsurile luate în această directiune, venitele ordinare 
ale Asociatiunei (din taxele de membri) sau urcat cu circa 
8000 coroane pe an. 

III. Activitatea literară. 

1. Sa înființat biblioteca poporală a Asociaţiunei, care 
sub conducerea secţiunilor sciintifice-literare va put6 ajunge 
la o deosebită însemnătate culturală. 

2. Sa inițiat editarea Enciclopediei Române, care — deși 
la acest prim început pe un teren cu totul neumblat al lite- 
raturii noastre, n'a putut fi scutită de anumite scăderi, — re- 
presintă un însemnat monument literar si va contribui în mě- 
sură mare la ridicarea prestigiului Asociatiunei. 

3. Sa întrodus raportul literar, prin care s'au pus basele 
unei bibliografii sistematice a productiunei noastre literare. 

4. Sa inavutit cuprinsul organului Asociatiunei prin pu- 
blicarea de importante documente și lucrări istorice și prin 
scrieri ce urmăresc literatura istorică străină referitoare la 
români. 

IV. Creaţiuni noue. 

1. Sa luat iniţiativa pentru fondarea primului Museu Na- 
tional, istorie si etnografic al românilor din ţeară și sau adunat 
prin diferite întreprinderi circa 60,000 coroane pentru acest scop. 


212 


2. S’au înființat numeroase biblioteci ambulante. 


3. Sa pus basa unei mari colectiuni de diare, astădi 
aproape completă, si singura existentă, care pentru timpuri 
îndelungate va römäne un neprefuit isvor al istoriei noastre 
naționale. 


Dacă lucrările enumerate aci âncă nu ajung pentru a 
satisface așteptărilor ce se fac, dela Asociafiunea noastră, rös- 
punderea nu poate căd6 numai asupra comitetului Dvoastră 
ci asupra întregului popor român, care a avut mai ântâiu lipsă 
de organisare în toate părțile lui; și iarăși dacă momentele 
atinse mai sus denotă totuși un progres, ceeace noi cutezăm a 
afirma, tot aşa, nu e numai meritul comitetului Asociatiunii, 
ci al întregului popor român şi mai ales al inteligenței noastre 
care cu căldură si însufleţire a imbrätisat causa sântă a cul- 
turii naționale și în o formă sau alta a contribuit și a sa- 
crificat pentru promovarea scopurilor ei salutare. Comitetul 
primesce asupra sa numai o parte mică din merit și aceasta: 
stă în a fi iniţiat și pus în lucrare multe dintre problemele 
cuprinse in statutele Asociaţiunii, ferindu-se a face salturi, 
cari nu sunt compatibile cu desvoltarea naturală si sigură si 
ar fi compromis soliditatea înaltei noastre institufiuni culturale. 


Doresc însă ca cele atinse mai sus să fie departe de a 
se socoti ca un fel de laudă a comitetului Dvoasträ sau a 
mea, care am avut onoare a sta timp mai îndelungat în fruntea 
Asoeiatiunei în calitatea de vice-președinte. Am si eu un merit 
care cred, că nimenea nu mi-l va pute tăgădui; și acela nu 
stă nici în jertfe materiale, căci ceea ce pănă acum am jertfit 
pentru biblioteca Asociaţiunii, este ceva neînsemnat ; nici în 
modestele mele prestațiuni pe teren sciintific-literar ; ci meritul 
ce mi-l însușesc este de a fi contribuit ca vicepreședintele Aso- 
ciatiunii la armonia si concordia fräteascä, care în decurs de 
ani a existat in sinul comitetului central, cäci färä de ele 
orice întreprindere a noastră ar fi fost zădărnicită dintru început. 


Si acum cu ocasiunea acestei adunări, sosind timpul să 
mă depărtez dimpreună cu comitetul D-voastră, dela postul 
de onoare, ce l-am ocupat din încrederea D-voastră timp mai 
îndelungat, nu aflu mod mai potrivit a încheia această cu- 


213 
vântare ocasională a mea decât a implora dela D-deu con- 
cordie şi iubire între toţi fiii poporului român şi ceea ce de 
sigur va urma din aceste virtuţi crestinesci si cetätenesci, 
— prosperare și progres în toate întreprinderile 'și acţiunile 
noastre naţionale. 

Salutându-Vă âncă odată cu „Bine ati venit“, declar adu- 
narea generală a Asociafiunii de deschisă!“ 


ORIGINEA ROMÂNILOR. 


Sub titlul „Originea Romänilor* — dedicat inteligintei române“ —dia- 
rul din Cluj „Ellenzek“ din 10 Iulie 1901 publică un „studiu istorie“, — 
nu ni se spune din condeiul cărui istoric savant, — prin care iși dă aerul 
de a pune capet semel pro semper „fabulei valache“ despre originea Vala- 
chilor; despre credinţa lor, că dânşii sunt descendenţi ai coloniilor romane 
din Dacia. 

Dar să-l lăsăm să vorbească însuși autorul acestui studiu şi bine să 
ne insemnäm „faptele dovedite cu siguranţă matematicä“. 

Iatä-le: 

Tot insul seie?), că pretensiunea Românilor de a stăpâni Ardealul si păr- 
tile până la Tisa, s'a născut din acea halueinatiune istorică, că dânșii sunt des- 
cendentii coloniilor române, (vrea să dieä „romane“) pe care Trajan în anul 
107, după cucerirea Daciei i-a împământenit acoio. Prin urmare, Maghia- 
rii când au cucerit teara, pe Români i-au găsit aici, și, numai după ce au 
învins pe Români si le-au nimicit statul, au putut întemeia Ungaria. Aceasta 
e doctrina continuității, pe care o altoesc in tinerime începând din primele 
clase; aceştia (tinerimea) apoi nu văd in înălțime (in Maghiari) alt-ceva 
decât pe confiscătorii drepturilor avitice ale Românilor şi pe nimicitorii 
culturei romane, de și astădi originea dacică a Românilor nu e alt ceva, 
decât o poveste istorică. 

Astădi scim prea bine (vorbă să fie) că coloniile lui Trajan, n'au avut 
limba latină, ca limbă maternă, ci-că au fost Greci din Asia mică şi alte 
popoare din Orient, cari au întrebuințat limba latină astfel, precum au 
intrebuintat’o și națiunea română, germană, maghiară, slavă. în secolele 
trecute, începând din Spania până la Svedia, în biserică, ea şi în literatură, 
fără ca sub influinta acesteia (a limbei latine) să se fi format vre-un nou 
popor latin. 


` 1) De unde anume scie? şi dacă tot ineul scie, atunci numai e trebuint& de istorie, 
Vedeţi că şi cel dintäin cuvânt e un neadevăr. 


214 


Basa Valachilor, precum se poate dovedi prin limba lor, e un popor 
de păstori !), din Apenini, din Italia, din teritorul Sabino-umbrie, care pe 
proprietatea papală se numia pe sine Roman, (Romai) precum poporul 
român de regulă se numesce pe sine după provintia, sau după ţinutul 
unde locuesce”). 


Un astfel de popor de păstori, ca creştin şi romano-catolic, ceea ce 
se constată prin aceea că, în limba valachă, terminologia eclesiastică e 
curat valachä, (?) a pornit cu turmele sale peste Friaul în secolul al IX-a 
şi peste Carniolia ajunse pe peninsula balcanică in vechia Ilirie. 

Aici, din atingerea si amalgamarea poporului roman, cu cel albanez, 
s'a format limba valachă, care acum nu mai e valachă, ci de jumătate 
italiană, de jumătate albaneză, adecă materialul original (cuvintele) e ita- 
lian, gramatica, modul de a cugeta, aproape de tot albanez. 


Pe poporul valach astfel format, instinctul seu de peregrinagiu, l-a 
mânat într'acolo, unde a găsit päsune imbelșugată pentru turmele sale. 
Astfel ajung pe timpul încurcăturilor bulgaro-grecesci, pe partea de din- 
coace a Dunării, la începutul secolului XIII în Sirmiu, apoi în Ardeal, în 
părţile carpatine, in Maramureş, iar mai târdiu, în epoca stăpânirii turcesci, 
in comitatele maghiare răsăritene. 

Aceste sunt astfel de fapte, care în diua de adi se pot dovedi, aşa 
dicând cu siguranță matematică 8). 

Românii însă nu sau dat cu una cu doauă, n'au vrut să recunoască, 
că dinsii mult mai târdiu, după constituirea Ungariei, au pășit peste hota- 
rele Ungariei; că originea lor dacică sunt vorbe de clacă, că diuşii au 
emigrat din părţile batcanilor ca păstori) fără nici o organisare politică 
şi culturală, apartindtori la biserica slavonă, sub a cărei stăpânire ajun- 
seră in Bulgaria. 


1) Minunată inventiune, dacă prin limbă se poate constata că: fost-a cineva, păstor, 
sau ciobotar. 

2) Ei bine, cum de nu se numesc pe sine Românii din Ungaria Unguri, dacă Un- 
gurii sunt mai vechi locuitori ai ţării? Şi încă ceva: Cum de numele munților, văilor, 
piseurilor şi altor locuri renumite, unele clasice şi istorice chiar, sunt românesti, sau 
nume slavone romanisite, eu terminatiune românească? Spre exemplu: Detunata, Cetatea 
mare, Găina, Muntele mare, Peatra grăitoare, Vulcanul, La plaiu, Păltiniş, Piscul vulturului, 
Muma, Finmoasa, Vlädeasa, Lotrioara, Muntele rece, Negoi, Surul, Strunga dracului, Retezat; 
apoi: Zimbra-mare, Zimbra mică, Prigoanele, lezeri, Poiana-cerbului, Vârful lui Petru, 
Vizuina-ursului, Peatra-craiului, Verful cu dor; ete, o sută şi o mie altele, pe care tot 
astfel le-au scris si Maghiarii; astfel se gäsese serise si tipărite în actele si documentele 
publice, vorba Românului: „de când ne-am pomenit“. Dovadă eclatantä că Românii le-au 
dat numele şi că dela Români le-au primit Maghiarii astfel. Dacă Maghiarii ar fi fost 
mai vechi locuitori, numirile ar fi unguresci. Tot astfel stă lucrul gi cu numele comunelor. 

3) Quod erat demonstrandum. 

4) Măi, că mult mai cäläriti pe cuvântul „păstori“; pe semne dumnialui nu scie, că 
cronicarii vechi numiau Ungaria: „Pascua Romanorum“. Astfel o numesce în secolul al 
XII şi Odo de Dioglio. 


i 


215 


Dar doctrinele false, ori-cum le-ar aţiţa aspiratiuni politice, pentru 
vecie nu se pot forţa. 

În urma urmelor au trebuit să vadă (Românii) ceea ce istoricii ma- 
ghiari de mult vestesc, că originea lor dacică nu e alt-ceva, decât o be- 
utură ameţitoare, pregătitoare de somn, care împedecă ori-ce cugetare 
limpede. | 

Vrând nevrând au fost siliţi să vadă, că pe basă falsă numai cultură 
falsă se poate clädi; ici-colea şi-a ridicat vocea câte un scriitor mai mo- 
dern, care a rupto cu traditiunile vechi!), iar în timpul mai apropiat, o 
întreprindere literară, care vrea să stea pe niveiul timpului modern, o rumpe 
pe faţă cu prejudetele nationale, ceea ce a causat o mare surprindere la 
acei Români, cari la aşa ceva n'au fost pregătiţi. 

Aceasta întreprindere „Enciclopedia română“ apare în Sibiiu in bro- 
șuri, in redactiunea lui Cornel Diaconovich. În broşura a treia este vorba 
despre „Valachii din Macedonia“, cari pe sine se numesc Arămâni, iar 
limba lor e o formaţiune comună cu Istrienii şi cu Vulachii de dincoace 
de Dunăre. 

Autorul ineredintase compunerea acestui articol lui Gustav Weigand, 
membru al academiei române și director al seminariului român din Lipsca, 
care la Români e o autoritate în chestie, — dela dinsul au aşteptat multi 
că va lua positie faţă cu filologii maghiari; e deci un astfel de bărbat 
(Weigand) in contra căruia din partea Românilor nu incape vre-un prepus 
că dinsul ar sta în serviciul politicei maghiare. 

Din articolul lui Weigand reproducem deci pasagiul, ce se referesce 
la istoria limbei valache: 

„Precum amintirăm mai nainte, Arămânii sunt de aceiași origine cu 
Dacoromânii, ce reese din limba lor. 

Întrebarea aceasta numai în legătură cu întrebarea originei tuturor 
Românilor se poate discuta, înainte de toate acea întrebare se ivesce, că 
oare in Dacia veche, ori in Moesia s'a format națiunea română ? Respunsul 
dat la aceasta întrebare lămuresce și originea Arămânilor. La tot casul 
e greşită părerea, că limba română s'ar fi format în Dacia, iar limba ară- 
mână în Moesia, căci e peste putinţă, ca limba latină vulgară să se fi 
format intre secolul al VI-a şi al IX-a în timpul când toate ramurile acestui 
popor au vieţuit impreună. Înainte de secolul al VI-a nici că poate fi 
vorbă despre popor și limbă română. De aceea nici că poate fi desamin- 
titul „torna torna frate“ din limba română, ei e pur si simplu latină vul- 
gară. Cea mai veche incunoseiintare despre Români o găsim la Kendrenos 
din 976, când dice că pe Bulgarul David nisce păstori vlachi l-au atacat 
şi l-au omorit între Castoria si Prespa. (Albania)?). 


1) Nu-i cunoascem de loc pe acei „scriitori moderni“. 

3) Ei bine, pe motiv că Kendrenos n'a dat de urma unui omor sövirsit de păstori valachi 
asupra vre-unui Bulgar cu secoli mai 'nainte, nu urmează că n'au existat Valachi; apoi 
cu ajutorul limbei se pot dovedi multe, dar’ nu toate. Vice-presidentul academiei maghiare, 


Astfel descrie pe Valachi doauă sute de ani în urmă şi Beniamin din 
Tudelia. Tot Kendrenos amintesce despre resboiul din Kinbalong la anul 
1014. Acest nume nu mai e latin, ci român, când în urechile străinului 
d sună ca î, precum sună şi in diua de adi în unele ţinuturi românesci“. 

Iată, acesta e punctul de vedere al „Enciclopediei române“. Tot 
acela pe care Hunfalvy Réthy, Läszlo, Moldovan, şi alţii cu ani inainte 
l-au accentuat, pe base scientifice. 

Ceea ce inteligința română n'a vrut să creadă acestora, doară i va 
crede marelui savant, academicianului Bucurescean, Gustav Weigand si 
distinsului redactor al „Enciclopediei române“, Cornel Diaconovich. 

Alteum în privinţa originei rasei nu este diverginţă 5), numai povestea 
aceea se nimicesce, că Maghiarii ar fi găsit deja aici pe Români?). Nu i-a 
găsit aici, precum n'au găsit aici nici pe Sârbi, nici pe Sasi 3). 

Dar pentru aceea simţul politie maghiar a impärtit cu ei nu numai 
pânea, dar şi egalitatea de drepti); și numai dela ei atârnă, ca să trà- 
iască în pace *). 

+ 

Până aici istoricul din „Ellenzék“. Aţi v&dut dovedile autentice, prin 
care ni se arată ad oculos, cu „siguranţă matematică“, că Valachii s'au 
strecurat în aceasta fearä pe furiș ca păstori, mult mai târdiu, după ce Ma- 
ghiarii a cucerit țara si au organisat'o ca stat? Si că Maghiarii cu toate 


Fraknoi ne spune in opul seu „A Hunyadiak kora“, la p. 562, că 300 ani dela deschlecarea 
Maghiarilor în Ungaria, o singură literă scrisă în limba maghiară nu există. Din secolul 
al XIII şi al XIV-lea poged Maghiarii (3) trei suveniri limbistice: o predică de înmormântare, 
un fragment dela Königsberg şi o formulă de jurământ de pe timpul lui Ludovie cel mare. 
Toate fară valoare, şi, intr’o extensiune aşa de mică, încât dacă s'ar tipări, abia ar da 
două pagini octav, Poftească acuma cineva să tragă din aceste conclusiuneu că: înainte de 
secolul al Xlil-lea pe acest pământ n'a existat limLä gi popor maghiar. 

1) Care va să dică un progres: păn'acuma eram gunoiul tuturor popoarelor perondate 
prin Dacia; acuma am avangiat la rangul de „păstori cu buze italiano-albaneze". 

») Pardon! o singură poveste se nimicesce, anume: afirmarea d-tale, că „originea 
dacică a Valachilor ar fi o poveste“. Cetesce pag. 74 din strategieonul strategului grec 
Kekaumenos, din secolul al X!, care qice că: „Românii din Thesalia, popoarele de odinioară 
ale lui Decebal, din părţile dela Dunăre şi Sava au emigrat în părțile de meadä-di a in- 
sulelor Baleaniee“. 

8) Ei bine! dela cine a-ţi cucerit teara, dacă nu dela Valachi? 

Vechii cronicari ne-o spun (vedi: „a honfoglalás“ pag. 108) că Arpád, Tuhutum şi 
ceilalţi duci, o s&ptimână întreagă, di de di s'au îmbătat de bucurie că au cucerit Ardealul. 
Dr. Pauler la pag. 50 dice că Maghiarii între alte datine urite aveau şi aceea că: „Spin- 
tecau oamenii pe cari iau omorit, le scoteau inima şi o mâncau in stare crudă“. După o 
luptă aşa teribilă, precum a fost cucerirea Ardealului, se vor fi putut ospăta cu inimi de 
„Valachi“ după plac. Inima lui Gelu va fi mäncat-o poate însuși Tuhutum (TohotOm, pro- 
nuntä: Teteny). 

1) Precum dovedesce: „aprobata si compilata“. 

5) Adecă să urmeze sf. scripturi: „dacă cine-va ţi trage o palmă, intoarcefi gi cea- 
laltă falcă, să-ţi mai radă una“. 


PE dir. ni 


217 


aceste și-au împărțit cu ei (cu păstorii) nu numai pânea, dar și drepturile. 
Dificile est satiram non scribere. 

Când am cetit aceste, mi-a venit aminte fără veste o altă istorie au- 
tenlică, dovedită cu „siguranță matematică“, publicată in „Budapesti Hir- 
lap“ din 9 August 1901, unde între altele ni se spune că, înțeleptul pa- 
triei, Deák Ferencz, în etate de 6) sease ani, cădând de pe o ripă şi-a 
serintit gâtul astfel, încât faţa i s'a întors la spate, iar ceafa la pept. Un 
adevărat lanus. Pericolul era mare. Medicii recomândau săl ducă cu 
graba la Viena, căci dinsii nu-i pot ajuta. 

Un asemenea cas âncă nu vöduserä. Ei, dar până la Viena e de- 
parte, o să moară pe drum; pe acel timp nu era cale ferată. Confusia si 
frica în familie era teribilă. 

Cine să-l scape? Cu toţii stăteau ineremeniti. În acele momente cri- 
tice, pägesce cocierul (vizitiul) Pekszi şi qice: „N’aveti grije, este cine 
să-i ajute. 

— Cine-i acela ? 

— Cine altul decât măestrul de grumazi. 

— Care măestru ? 

— Cel ce scie să sucească grumazii oamenilor, acela va sei şi st-i 
pună la loc. 

— Dar’ cine-i acela? 

-— Călăul din Egerszeg“. 

Bietul Pekszi era p'aci să primească o palmă, pentru acest sfat me- 
dical; dar’ in urma urmelor cine scie: da-dacä... 

— Prinde dară caii la trăsură, numai iute, fu răspunsul. 

Trăsura cu patru cai a sburat la Egerszeg, unde locuia călăul Kessel- 
dorfer Mihály. Acesta a pipăit grumazii băiatului, apoi a dis: „Nu-i nimica |“ 
Dicând aceste cuvinte, i-a tras o palmă straşnică micutului Deak, iar’ gru- 
mazul acestuia a sărit la loc. Băiatul a inceput la moment a vorbi și îşi 
putea învirti grumazul. A fost scăpat“. 

Şi nu cumva să cugetati că aceasta „istorie“ va afla trecere numai 
pe sate in ședăloare; nu, nici de cât, am vorbit cu Maghiari, bărbaţi de 
positie, cari jură in autenticitatea acestui fapt. 

Ei, ce să le faci: „Mundus vult decipi, ergo decipiatur!* 

+ 

Istoricul din „Ellenzék“ s'a păcălit cât se poate de rău. Dinsul a 
pus mâna pe studiul lui L. Réthy „Daco-Roumains ou Italo-Roumains“. 
(Retipărit din „Revue d'Orient et Hongrie“. Budapesta 1897). Si, in cre- 
dintä, că Direcţiunea Enciclopediei, dar mai ales Weigand ar fi rupt'o cu 
„prejudetele Românilor“, de a se tiné ca orbul de gard de fabula „eonti- 


tinuitätii Valachilor in Dacia — Trajană“, face pe savantul şi iubilează in 
numele istoricilor maghiari, a căror doctrină a triumfat cu ajutorul 
„Enciclopediei Române“, ceea ce a causat — precum dice — o mare 


suprindere la acei Români, cari nu se așteptau la așa ceva. 


218 


* Dacă istoricul din „Ellenzek* ar fi făcut într'adevăr „studiu“ din 
aceasta ceartă literară, sigur că nu sar fi blamat în public, cu resuscitarea 
unei teme, terminată în defavorul dlui Réthy, cu al cărui elaborat a crequt 
a pute desarma pe Români. 

Blamagiul e cu atât mai mare, pentru-că Directiunea Enciclopediei in 
înţelegere cu Weigand, au desmintit si combătut în „Transilvania“ Nr. 
II — lll a. 1898 in mod energic si categoric, asertiunile cu care debutează, 
acum savantul din tufă, care vrea să imbete cu apă rece pe cetitorii sei. 

lată un pasagiu din scrierea lui Weigand: 

„Ce privesce pe dl Réthy, nu-mi pot închipui cum ajunge la con- 
clusiunea, că eu aşi susţine imigrarea Românilor dela sud. Eu sunt mult 
mai precaut, decât ca să me declar pentru o teorie, care până acuma e 
âncă o hipotesä. Până-ce nu pot aduce dovedi sigure, me voiu feri a me 
declara pentru una, sau alta părere, etc. Si asupra brogurei lui Réthy, 
nu vreau să scriu nimic, ea e fără valoare și a fost declarată ca atare și 
de cătră critica germană“. 

Cred că istoricul din „Ellenzék“ va retipări întreg r&spunsul din 
„Transilvania“, și-l va dedica inteliginfei maghiare, ca să fim reciproc 
lämuriti. 

Sunt in „Enciclopedia Română“ articole, mai ales biografii, cu care 
nici eu nu consimt. Ei, ce să le faci, cam astfel se fac „biografiile“ pre- 
tutindeni: unele sunt „autobiografie“, iar altele „idololatrie“. Nu se ur- 
mează, ca în literatura bizantină, nu se face în „Enciclopedie“ extract 
din virtuțile si din p&catele respectivului. Defecte am găsit şi in marele 
lexicon maghiar „Pallas“, în „Mayer“, ba chiar si in „Brockhaus“; dar 
într'un op la care lucră sute de autori, greșelile nu se pot incunjura. 
R&spunqător e cel ce subscrie: „Fides penes auctorem“. 

Mi-adue aminte cu câtă indignare scrie „Patria“ din Cernăuţi în 28 
Iulie 1899 pentru tonul panegiric si elogios din biografia mitropolitului 
Arcadie din Bucovina, publicată in „Enciclopedia Română“. 

Între altele qice: 

„Autorul stărue insistent asupra trecutului acestui bărbat (Arcadie) în 
care se află vre-o câte-va momente de galvanisare naționalistă. Aceste sunt 
puse în un relief hiperbolice. Actele antinationale însă, comise de metropolit, 
sunt delicat retăcute. Antagonismul faţă de partidul român, în care s'a pus 
metropolitul din prima di a urcării sale în scaunul arehiepiscopese, accen- 
tuând dela usa altarului la intronarea sa, că nu va asculta, decât de glasul 
guvernului, de asemenea e diplomatic retäcut. 

Ei, astfel nu se scrie istoria contimporană. Dacă cronicarii Moldovei 
ar fi fost conduşi de o asemenea — dicem politetä — excesivă faţă de mai 
marii timpului, frumos am fi informaţi asupra trecutului“. 

Fie liniștit autorul articolului din „Patria“, pentru-că nu cu biografii 
din Enciclopedie, nici cu cuvântări festive ocasionale, sau academice, se 


219 


poate face istoria contimporană, ci cu documente, înaintea cărora va trebui 
să și plece capul ori cine ar fi. 


Nunc venio ad fortissimum . . . . argumentum. Ascultaţi şi vě minu- 
nati: „Totinsul scie că. pretensiunea Românilor de a stăpâni Ardealul si 
părțile pănă la Tisa, s'a născut din acea halucinaţiune istorică, că dânșii 
sunt descedentii coloniilor romane, pe care Traian in anul 107, după cu- 
cerirea Daciei i-a impământenit acolo. Prin urmare Maghiarii când au cu- 
cerit teara, pe Români i-au găsit aici, şi numai după-ce au învins pe Ro- 
mâni și le-au nimicit statul, au putut întemeia Ungaria. Aceasta e doctrina 
continuității, pe care o altoesc in tinerime, incepând din primele clase; 
acestia (tinerimea) apoi nu văd în înălţime (în Maghiari) alt-ceva decât pe 
conliscătorii drepturilor avitice ale Românilor si pe nimicitorii culturei ro- 
mane, de si astădi originea dacică a Românilor nu e altceva, decât o po- 
veste istorică.“ 

Care va să dică: Conclusiunea din argumentul istoricului din „Ellenzék“ 
ar fi că dacă Homânii ar fi în stare să dovedească, că dânşii sunt descen- 
dentii coloniilor lui Traian, dar mai ales că Maghiarii când au cucerit aceasta 
teară, pe Români i-au găsit aici, în acel cas, Românii ar avé tot dreptul 
să stăpânească Ardealul pănă la Tisa; dar’ fiind-că acest titlu de drept 
le lipsesce, „pretensiunea“ lor e o halucinaţiune. 

Cine, când si in ce formă a ridicat pretensiunea de a stăpâni Ardealul 
pănă la Tisa? Aceasta nu ni se spune. Dar ar si fi de prisos, dacă: „tot 
insul o scie.“ Vedeţi cum se croesce la noi „istoria“. 

Timp de mai multe secole, hegemonia maghiară s'a susţinut pe titlul 
de drept, că Maghiarii au cucerit teara cu arma. 

Acuma de-odalä, parcă nu sar mai privi acest titlu de drept destul 
de puternic, căci de un timp încoace scriitori maghiari s'au pus pe lucru, 
să dovedească că Românii, după venirea Maghiarilor s'au strecurat in teara 
aceasta, ca păstori. Aceasta frământare, vrând, nevrend ’ti face impresiunea, 
ca și când s'ar teme că stăm în ajunul unei pertractări finale, când un 
areopag european ar ave să decidă, pe busa titlului de drept „qui prior tem- 
pore. potior jure“ : cine anume are să stăpânească Ardealul pănă la Tisa, 
Maghiarii, sau Românii? l 

Sciiu Românii foarte bine, că „Viena“, adecă oamenii dela putere, 
au fost imbätati cu apă rece, că Românii ar aspira, nu la stăpânirea Ar- 
dealului pănă la Tisa, ci la întemeerea Daco-României din Tisa pănă in 
Balcani. Au fost dați insä de ruşine duşmanii neamului românesc, nu prin 
simple negatiuni, din partea Românilor, nici numai prin nenumerate dovedi 
de loialitate, ci mai ales prin acte istorice epocale, 

Incepând dela „degteptarea Românilor din somnul cel de moarte“ (1848) 
pănă in diua de aqi, de patru-ori au fost Românii ispitifi, să'și „croiească 
a lor soarte*. 

In anul 1848 proiectase Kosuth „Confederaţiunea dunăreană“. 


-220 


In Maiu 1848 „Viena“ pusě la cale cunoscutul proiect: „Über die 
Möglichkeit eines Daco-Romänien, unter Oesterreichs Scepter“. 

In anul 1854, în timpul când armata austriacă ținea ocupate Moldova 
şi Valachia, guvernul puse la cale o puternică propagandă, spre a anecta 
aceste tëri la monarchia austriacă. Idea era vechie remasă de pe timpul 
lui Iosif al Il-a nerealisată. Scopul era germanisarea. Dacă Românii ar fi 
întrat în cursa aceasta, în diua de adi am avé, în locul regatului român, 
independent, o mulţime de baroni şi cavaleri, cari ar dice precum a dis 
baronul Mustaţă, când cu trecerea Regelui Carol prin Bucovina: „Entschul- 
digen Euere Majestät, ich spreche nicht romänisch, wir sind hier deutsch 
erzogen“. Sau ca cavalerul Vasilco, care in parlamentul din Viena, in 3 
Martie 1900, a negat că Moldova si Valachia ar fi fost ţări romänesei, pe 
motiv că domnitorii principatelor valache s’ar fi folosit de limba slavonă“. 

lar in diua de adi vine sfânta Rusie cu „crucea ortodoxiei“, să 
unească pe toţi Românii sub o căciulă, ca apoi să-i poată înghiţi pe toţi 
deodată. 

Geniul românismului însă veghiază si din vechi morminte strigă: 
„Resistă barca mea, resistă!* Românii au respins pe toţi „binevoitorii“ lor. 

N'au uitat Românii cuvintele ambasadorului austriac din Constanti- 
nopol Prokesch-Osten: „Nu voim să intärim prin unire pe Moldo-Valachi, 
căci odată uniţi, ei vor afla, că ţara lor este prea mică, vor aspira la 
Transilvania, Bänat si Bucovina, si vor cere Balcanii drept fruntarie‘“. 

Le este Românilor în viuă memorie, când consulul general rusesc 
Daschkoff strimtorase atât de r&u pe Voda Bibescu, (1844) să oprească pe 
Eliad dela scrierea cu litere latine: „ca nu cumva să-i facă popistași pe 
Români; căci precum spunea Demidoff si alţi slavisti — Românii sunt de 
vită slavonă“. 

Dar mai pre sus de toate, Românii ţin cu tărie la adevărul istoric, 
rostit în parlamentul din Bucuresci, în 2% Februarie 1879 de di Titu Maio- 
rescu, între aplause frenetice: 

„Cine mai vorbesce in Europa apusană cultă, de misiunea crestinä- 
tăţii speciale? Este numai Rusia dela Nord, care a venit cu crucea orto- 
doxiei, ca să deslege chestiunea Orientului. România insă n'a fost creată 
ca stat, pentru-că e ortodoxă, ci pentru-că e sentinela gintei latine inaintate 
în Orient, ca un oas in mijlocul pustiului de alte rase. Dar’ atunci ginta 
latină are ea a face cu ortodoxia, ori cu creştinătatea? Romanii vechi 
au fost păgâni, Italienii sunt catolici, Francezii sunt catolici şi protestanți ; 
sunt Români uniţi şi neuniţi. Religiunea ori cât ar fi ea de importantă, 
este o notă accesorie a nafionalitätii; sângele, limba, aspiratiunile comune, 
aceasta este ginta latină“. 

Şi tocma propagandei muscălesci (Orientul drepteredincios) i-a fost 
reservat, să dea ocasiune întreg românismului să desmintă pe inimicii sei 
seculari, cari vreau să amăjească lumea prin fantoma „Dacoromanismului“, 


221 


Intreaga, opinie publică, toate diarele române, uni sono, au condamnat, 
uneltirile muscälesci. 

Românii din această ţară pretind drepturi, nu numai pentru-că ei, 
ca descendenţii legiunilor romane, sunt cei mai vechi locuitori ai ţării, 
pe cari Magiarii i-au găsit aici, ci ei pretind drepturi mai ales că dinsii 
locuese în număr de trei (3) milioane, in masse compacte pe acest pământ, 
pentru-că poporul român e un popor distins si brav (viteaz), are o limbă 
dulce şi frumoasă, ca și cerul sub care vietuim; e inrudit cu popoarele 
clasice, cari odinioară au stăpânit lumea, cari au respândit cultura asupra 
celorlalte popoare din Europa; popoare care în mod serbătorese au recu- 
noscut pe Români de adevăraţi fraţi ai lor; pentru-că Românii sunt un 
factor important, de care trebue să se ţină cont. Că ei aduc colosale jertfe 
pentru susţinerea statului; că au un trecut istoric în aceasta fearä, pe care 
împreună cu Maghiarii au apărat'o şi scăpat'o de perire, pentru-că au fost 
națiune regnicolară, cu drepturi politice, de care în decursul secolelor au fost 
despoiafi: drepturi, basate pe diplome regesci şi princiare, reproduse chiar şi 
de istorici maghiari mai obiectivi. (Vedi studiul meu „Valachii“ si „lobagii“). 

Aceste sunt fapte istorice, ce se pot adeveri cu „siguranţă matema- 
tică“, nu halucinatiunile cu care inamicii neamului românesc vreau să 
îmbete lumea cu apă rece, 

Nu Românii de sub coroana sfântului Stefan vreau să stăpânească 
Ardealul pănă la Tisa, ci Maghiarii sunt cei ce se jăluese amar, că n'au 
putut pune mâna pe Moldova și Valachia, să domnească pănă la marea 
neagră. (Vedi Budapesti Hirlap din 21 Februarie 1900). 


Dar tot ei se mängäe cu cunoscutul proverb: „Quod difertur, non 
aufertur“. Budapesti Hirlap din anul 1887, când cu trecerea, Regelui Carol 
prin Budapesta, a dis: „Va veni timpul nu peste mult, când neamul ungu- 
resc va ave să se resboieascä pe viaţă, pe moarte, cu neamul românesc, 
pentru stăpânirea Ardealului. Dee D-deu, ca aceasta numai peste o sută 
de ani să se întâmple“?). 

„Pester Lloyd“ (1898) sub titlul „Uniunea Ardealului“, publică o apre- 
ciare memorabilă. Acest diar guvernamental, din incidentul proclamării 
„uniunei* la anul 1848 (iubiieul de 50 ani), vorbesce cu totul alteum. Batä 
între altele ce dice: 


„Uniunea Transilvaniei cu Ungaria n'a fost numai un episod invese- 
litor în procesul de închegare al statului maghiar, care prin uniune a devenit 
mai mare și mai tare; aceasta unire a trebuit să urmeze dacă Maghiarii 
din Ardeal au voit sä’si apere și întărească positia lor națională; dacă statul 
maghiar a voit să contrabalanseze cu succes gi cu ponderositatea unui stat 


1) Aici 'mi vin aminte fără veste cuvintele celebrului president al republicei francese, 
Lamartine, rostite la anul 1848: „In oceanul slavismului si germanismului sunt două insule 
verdi, Românii și Maghiarii; dacă acestia şi-ar înțelege chemarea lor, şi-ar da mâna si ar 
forma un puternic zid de apărare, ete.“ 


16 


222 
nisuintele centrifugale, sau cel puţin federalistice ale naționalităților ne- 
maghiare. 

Experiențele si evenimentele celor 30 de ani din urmă au arătat 
oportunitatea uniunei Ardealului, în toate directiunile. 

Toate așteptările, cari ie-au legat națiunea și statul maghiar de 
uniune, în mare parte s'au împlinit, si de sigur că nu va fi greu a 
ajunge la toate câte mai sunt de făcut în direcția aceasta“. 

Nu pot să nu amintesc o coincidenţă din cele mai semnificative, 
În timpul când acest studiu era sub tipar, îmi cade în mână brosura: 

„Die Wahrheit über Ungarn“, în care la pag. 50 stă negru pe alb: 

„Der rumănische Stamm ist in Ungarn neben den Deutschen unstreitig 
das wichtigste nicht magyarische Bevökerungselement des Landes, Schon 
an Zahl steht er nach den Magyaren an der ersten Stelle. Die Volkszählung 
im Jahre 1890 ergab bei einer Gesammtbevölkerung 17.340,000 Seelen 
21/, Millionen Rumänen, was einem Procentsatze von 14,04 gleichkommit. 

Wenn man nun auch noch erwägt, dass die Rumänen eine weit 
stärkere Propagativkraft besitzen als die Sachsen und Magyaren, dass sie 
von der Theiss südlich und südostwärts bis an die ungarisch-rumänische 
Landesgrăuze dicht beisammen wohnen und dass sie in den letzten drei 
Dezennien wesentliche Fortschritte gemacht haben, so ergiebt sich, dass 
man es hier mit einem numerisch bedeutenden Volksstamm von kräftiger 
Lebensfähigkeit zu thun hat, und dass die „Rumänenfrage* für Ungarn 
und die Magyaren von grösster Wichtigkeit ist. Den Magyaren kaun es 
wahrlich nicht gleichgiltig sein, ob die Rumänen auf ihrer Seite stehen, 
oder ob sie mit den anderen Nationalitäten vereint gegen die Positionen 
der Magyaren anstürmen. Es wird daher ein Ausgleich mit den Rumänen 
gesucht werden müssen, aber der kann nur auf dem Wege gefunden werden, 
dass sich die Rumänen von den slavischen Nationalitäten lossagen und 
sich mit den Magyaren zur Bekämpfung der beide Theile gemeinsam be- 
drohenden slavischen Gefahr vereinigen. Nur auf diesem Wege ist ein 
ehrenvoller Friede für beide Theile möglich, nur so können die ungar- 
ländischen Rumänen eine Aufgabe vollbringen, welche über den Rahmen 
eines ungarischen Werkes hinausreichen müsste. Aber freilich, so lange 
die Rumänen auf dem Boden der Beschlüsse der Conferenz zu Reusmarkt 
vom Jahre 1869 stehen, so lange sie die Wiederherstellung der Autonomie 
Siebenbürgens verlangen, kann von einem Frieden mit den Magyaren nicht 
die Rede sein. Für die Magyaren ist Siebenbürgen das, was für die Deu- 
tschen in Oesterreich Böhmen ist, wie hier eminent deutsche, so kommen 
dort eminent magyarische Interessen in Frage, und darin liegt die Ursache, 
weshalb die Magyaren, wenn sie und ihr Staat bestehen wollen, in Sie- 
benbürgen eine so entschiedene Haltung einnehmen“ '). 


1) Bismarck a dis odată că: „eine va stăpâni Bohemia, acela impune în Europa“; 
iar. Bém, renumitul strateg, cunoscut în luptele dela 1849, dicea adese: „Cine va stăpâni 
în Ardeal, acela va domni peste Ungaria şi România“. 


293 

Me grăbesc a înregistra la locul acesta enunciatiunea din amintita 
broșură, scrisă negreşit de un partisan al baronului Bânffy. Cetind aceste 
mi-a a venit aminte fără veste, lupta, pe care Comitetul central al Asoci- 
aţiunii a trebuit s'o poarte cu guvernul lui Bánffy, care mersese atât de 
departe, încât pretindea nici mai mult, nici mai puţin, decât să stergem 
din statute numirea: „poporul român“, pe motiv că: „in Ungaria există 
un singur popor, iar acela e poporul maghiar“. 

După o luptă energică i-a succes comitetului central de a scăpa po- 
porul român de o astfel de umilire si batjocură. 

La toate aceste comentar nu face trebuintä, și-l va face cetitorul 
însuși, si nu eu voiu fi de vină dacă vre-unuia dintre cetitori i va veni 
aminte sträbuna dicătoare: „Lupus dum langvebat, monachus esse volebat; 
attamen quod convaluit, mansit ut ante fuit“. 

* 


Revin la tesa din fruntea acestui studiu. 

Negatu-s’a 393 de ani d’arändul că Huniadescii ar fi fost „Valachi*; 
dar în urmă au fost siliţi să recunoască. 

Sute de ani ni s'a contestat originea noastră latină; dar au trebuit 
să capituleze. 

Tot astfel va urma și cu chestia continuității; mai ales cu cronica 
lui „Anonimus“ despre cucerirea Ardealului, la care Românii tin cu sfințenie. 

E deci foarte ridiculă si ingrată frământarea acelora, cari se incearcă 
să ne sugereze o altă credinţă. 

Cetim si noi cu atenţiune, ceea-ce scriu Maghiarii despre originea, 
despre luptele lor, de unde au venit și cum au cucerit o jumătate de lume. 
Ne-o spune si Dr. Pauler in opul seu „A magyar nemzet története szent 
Istvânig“, că: „vechii cronicari maghiari, au început istoria maghiară cu 
diluviul, seau cu turnul Babilonului şi pe cel dintâiu maghiar l’au căutat 
între fiii lui Noe. Cercetiători mai noi vreau sä’i găsească pe străbunii ma- 
ghiarilor, cu mii de ani înainte, pe pustele Asiei, ceea-ce e o naivitate 
biblică.“ 

Cu toate aceste, un singur istoriograf român nu le turbură plăcerea., 
Daţi-ne gi voi bună pace, căci nime nu ne va puté abate dela credința 
noastră, cu atât mai puţin cei ce fac politică, nu istorie, pe cât timp nu 
ne vor produce documente autentice, originale, anterioare cronicei notarului 
anonim al regelui Béla. Iar cronica notarului anonim, scrisă în secolul 
al 12-a şi găsită în anul 1746 in biblioteca imperială din Viena, pănă 
ieri alaltäeri, se privea de cătră 'Maghiari, (și cu dânşii poartă Românii 
acest proces) de evanghelie, de sfânta scriptură. Lucru natural, pentru-că 
alt cronicar mai vechiu nu esistä; dar mai ales Maghiarii l'au aprobat, 
fiind-că si „Anonimus“ a fost un cronicar maghiar foarte zelos, care nu 
pe Români, ci pe Maghiari i-a favorisat si i-a ridicat in al șeptelea cer. 

O singură scriere e anterioară cronicei lui „Anonimus“; despre aceasta 
se dice că a fost compusă — nu ni se spune de cine — in Dömös, în anul 

16% 


224 
1150; originalul acelei scrieri nu există. Autorul voluminosului op: „Magyar- 
ország a királyság megalapitäsäig‘ Budapesta 1895 ne spune că aceea 
cronică cu drept se poate numi cronică naţională. Că originalul lipsesce, 
aceea nu'l geneazä pe autorul amintitului op, el așa dice că: „se poate 
reconstrui așa pe nimerite, circiter (körülbelül) ə) din alte lucrări posterioare, 
dacă se vor elimina din scrierile posterioare adausurile“. Pardon! îndată 
ce „originalul“ lipsesce „lucrările posterioare, cu sau fără adausuri“ nu fac 
parale. 


Din acel „original“ care lipsesce, a scris capelanul Kézai, precum ni 
se spune, în secolul al XIII, cronica sa. Dönsul ne istorisesce, contra tu- 
turor cronicarilor, că Maghiarii mai intäiu au cuprins Ardealul şi de aici 
au trimis pe Kusid în deputatie la Zvatapolug, care stăpânea teara ce adi 
se numesce Ungaria; i-au dus daruri, un cal mare cuseauäsi fräu ornate 
cu aur, pentru cari au cerut sä’i dee pământ, iarbă si apă. Svatapolug ri- 
qind a respuns: „Pentru un astfel de present puteţi să aveţi pământ, iarbă 
şi apă cât veți vré“. 

Árpád cu cei şepte duci au intrat în Panonia si au trimis soli la Zva- 
tapolug spunendu’i că Maghiarii au cumpărat teara cu preţul calului ce Pau 
trimis, are deci să predee teara Maghiarilor. Zvatapolug vödend că a fost 
păcălit, când a dat pământ, earbä şi apă pentru cal, a strîns oaste şi s'a 
opus, dar’ a fost bătut si alungat; de frică s'a aruncat în Dunăre, unde s'a 
înecat. La alt loc dice că Maghiarii lau omorit. 

Ne mai spune Kézai că străbunul Maghiarilor a fost renumitul venător 
Nemrod, (de ce nu Adam?) care a zidit turnul Babilonului. Confundă însă 
acest turn cu piramidele din Egipt. 

Kézai însă ne spune și aceea că: Secuii lui Atila s'au asedat în Ardeal 
între Valachi folosind literile acestora. Și că in Panonia au fost Valachi, 
pe timpul lui Atila. Istoriografii maghiari însă despre aceste tac tăcerea 
mormântului. 

Mai există aşa numita „Cronica ilustrată“ scrisă precum ni se spune 
în anul 1358 de cătră un călugăr minorit, cu numele Mark. Cronica aceasta 
combate povestile lui Kézai; consună însă cu cronica lui „Anonimus“, 

Autorul opului „Magyarország a királyság megalapitäsäig“ pag. 97 dice 
că cronica lui Kézai şi „Cronica ilustratä* sunt lucrate din cronica scrisă 
după traditiuni în anul 1150. Aceasta nu poate fi adeverat, din simplul 
motiv, pentru-că „Cronica ilustrată“ descrie ocuparea Ardealului prin Tuhu- 
tum, în tocma ca si „Anonimus“; iar Kézai ne spune că Árpád cu cei 
şepte duci au ocupat mai întâiu Ardealul, apoi de aici au întrat în Panonia, 
ceea-ce e absolut neexact. Dr. Pauler în opul seu la pag. 203—205 în cel 
mai convingător mod ne dovedesce că „Anonimus“ cu „Cronica ilustrată“ 
au lucrat din acelaşi isvor. 


1) Numai la pălăria lui Deäk se potrivesce „körülbelül“. 


& 


Un lucru e surprindětor: secoli întregi dearindul, cei mai de frar e 
istorici maghiari jurau în autenticitatea cronicei lui „Anonimus“ iar acum 
autorul suscitatului op „a magyar nemzet története“ qice că tot ce „Ano- 
nimus“ a scris sunt „ficțiuni“ (koholäs). Şi cu ce dovedesce aceasta gravă 
acusă ? 

Eatä unicul seu argument: 

„Aşa scrie (Anonimus) că Valachii ardeleni n'au alte arme, decât să- 
geți şi arcuri, ducele lor Gelu âncă e slab, mare armată bună şi nu vor 
puté resista Maghiarilor, pentru-că au de a suferi multe dela Cumani și 
Picenaţi. Precum scim, Picenaţii numai puțin înaintea Maghiarilor apar pe 
acest pământ (va să dică erau aici); iar Cumanii numai in secolul al XI. 
Astfel principatul lui Gelu aparţine la împărăţia fabulelor“. 

Care va să dică: unicul argument, care ar discualifica cronica lui 
„Anonimus“ ar fi, că în acel timp Cumani nau existat pe acest pământ, 
prin urmare Valachii n’au putut suferi vre-un reu dela Cumani. 

Mě mir că sa putut basa un verdict aşa de grav, pe un argument 
atât de slab. Las că în citatul op la pag. 103 ni se spune că: „apărătorii 
lui „Anonimus“ s'an folosit în înteresul acestuia de o importantă impreju- 
rare, anume: de alianţa Cumanilor. Si că sub Cumani a înţeles pe Cozäri, 
cari întradevăr erau aliaţii Maghiarilor“. 

Posito că Anonimus a greșit numele, iar nu copistul; ce lucru mare 
era pe acele timpuri să te incurci cu numele atâtor popoare barbare, cari 
s'au perondat în aceasta teară. 

Dr. Pauler la pag. 220 constată un cas analog, care e un document 
puternic pentru „Anonimus“. 

„Anul ocupării patriei în cronica lui „Anonimus“ e greşit, dar’ aceasta 
se va fi intimplat — dice Dr. Pauler — din gresala copistului, pentru-că un 
scriitor așa. serios, critic şi adânc cugetätor precum a fost „Anonimus“, nu 
poate face o astfel de greșeală“, 

Ei bine dnilor! dacă nici chiar atâta n'a putut greşi „Anonimus“, cine 
ar pute crede că dânsul ar fi putut fabrica capitole întregi despre ocu- 
parea Ardealului, fictive, mincinoase? Apoi el, ca Maghiar zelos ar fi in- 
ventat un „principat valach“, cu ducele Gelu în frunte? Credat Judeus Apella. 

„Cronica ilustrată“ scrisă cu 197 ani în urma lui „Anonimus“ con- 
sună pe deplin, precum vom vedé. 

A scris si „Cronica ilustrată“ minciuni? Şi cum de ambele cronici 
consună, deşi n'a avut cunoseintä despre existenţa cronicei lui „Anonimus ?* 

Nimic nu dovedesce mai eclatant că, adevărul la scris „Anonimus“, 
decât zelul cu care seriitorii maghiari combat autenticitatea acestei cronici, 
fără să ne spună: dela cine au cuprins Ardealul? Că doară nu va fi fost 
teară pustie?! Ne-o spune şi Marezali Henrich în opul seu „A magyarok 
története etc.“ la pag. 90 că: atât istoria, cât și natura sunt contrare pus- 
tiului (vacuum). Si âncă ceva: deși in amintitul op la pag. 107 cronica 
lui „Anonimus“ se numesce „ficţiune“ (koholäs), găsim totuşi motive pon- 


226 


deroase şi în favorul acelei cronici. Anume: la pag. 102 constată valoarea 
eronicei lui „Anonimus“ de oare-ce: „descrierea acestuia despre lupta dela 
Kiev cu Cumanii, consunä pe deplin cu descrierea istoricului rusesc, Nestor“. 

Iar la pag. 104 dice că: „În diploma lui Kun László ocurä un erou 
Cuman, cu aceiași distinctiune, ca în „Anonimus“, adecă „miles strenuis- 
simus“, ceea-ce confirmă autenticitatea cronicei lui „Anonimus“. 

În alt loc "1 numesce pe „Anonimus“: „renumitul (hires) notar al re- 
gelui Bela“. 

Cu istoria natiunei maghiare, în limba maghiară sau ocupat până 
acum 124 de scriitori, 

Karácsony János întrun studiu al seu așa dice că Maghiarii au 
ocupat Ardealul mult mai târdiu, și numai succesiv, pe timpul regelui 
Stefan. 

În anul 1900 a scris dl Dr. Pauler Gyula, directorul archivelor de 
stat, din însărcinarea Academiei maghiare, sub titlul: „A magyar nemzet 
története szent Istvänig“. Op premiat. 

Aceasta e cea mai noauä istorie, privitoare la descälecarea Maghia- 
rilor, scrisă de directorul archivelor de stat, care avuse la dispositie nu 
numai toate cronicile anterioare, dar mai ales toate documentele existente, 
altor scriitori cu greu accesibile. Dinsul âncă așa dice in introducere că, 
până in timpul cel mai nou „Anonimus“ a fost privit ca cel mai clasic 
istorie maghiar; dar în diua de adi numai trec ca autentice toate spusele 
sale. Mai promite autorul de a ne spune, pe cine au găsit Maghiarii aici ? 
Cu cine au trebuit să lupte ca să cucerească ţara? Reproduce din Ano- 
nimus luptele din Ungaria; despre cucerirea Ardealului însă nu găsim 
nimic. Causa va fi poate ceea ce ni se spune in precuvântare: „Din 
„Anonimus“ nu vom istorisi fapte, ce nu le putem crede“. 

La pag. 154 e mai explicit, acolo ne spune: 

„A honfoglalás legáltalánosabb vonásait, kizeze Erdélyt, és a Vág 
mellékét illetöleg „Anonimus“ nyomán adom, mert katonailag véve, mint 
Horváth Jenö „Magyarhadi kronika“ 12 lap mondja, annak igy kellet tőr- 
ténnie“. 

Pe românesce: „Ocuparea patriei — cu ercepfiunea Ardealului si 
a ținutului Vág — le voiu presenta în trăsuri generale, pe basa cronicei 
lui „Anonimus“, pentru-că, din punct de vedere strategic, precum ni-o 
spune Eugen Horváth in „Cronica r&sboaelor maghiare“ la pag. 12, nici 
că s'a putut altcum întâmpla“. 

La pag 220 numesce pe „Anonimus“ scriitor serios, care curmpănesce 
tot ce scrie (gondos megfontolt irö). 

lar la pag. 223 asemenänd pe „Anonimus“ cu Kézai şi cu „Cronica 
ilustrată“, despre luptele Maghiarilor în Saxonia, Bavaria, Italia, Germania, 
ete., recunoasce superioritatea lui „Anonimus“ asupra celorlalți scriitori. 

În fine la pag. 235 'l ia in apărare pe „Anonimus“ in contra lui 
Ernst Dümmler, care dice că: „Anonimus a fost un falsificător, care din 


fudulie maghiară ridiculă a întortocat faptele istorice“. La această învinuire 
Dr. Pauler răspunde că: „Judecata lui Diimmler e foarte nedreaptă; nu 
scim ce înţelege Dümmler sub numirea „spätere Sage“, dar că pentru 
istoria maghiară n'ar fi de valoare (cronica lui Anonimus), aceasta numai 
acela o poate afirma, a cărui cunoscintä în istoria maghiară nu ajunge mai 
departe de cronice sau de Fesler — Klein; numai acela poate așa ceva 
afirma, care nu scie, că posedem documente, care consunä și întăresc 
autenticitatea cronicei lui Anonimus. 

Ceea-ce Dümmler numesce „lächerlicher Nationalstolz“, nu e mai 
mult, ba poate e mai puţin, decât aceea, cu ce se fălese mulţi profesori 
nemți, dela resboiul frances încoace. 

Noi (Maghiarii) °l iubim pe scriitor (pe Anonimus) pentru că e sânge 
din sângele nostru, si simtesce la fel cu noi“. 

Acum suntem în clar cu toate, dar pardon dle Dr., când cine-va se 
provoacă la un document, în casul concret la istorie, mare voe să aleagă 
si culeagă tot ce-i convine, iar ceea-ce nu-i convine să respingă: sau totul 
sau nimic. Aceasta e un ce atât de elementar, încât mare se fie cine-va 
jurisconsult pentru d’a intelege, ajunge mintea sănătoasă a unui simplu 
țăran. Căci una din două: sau este cronica lui „Anonimus“ autentică sau 
nu. In casul prim e autentică si cu privire la ocuparea Ardealului prin 
Tuhutum ; n’ai voe se faci exceptiune pentru Ardeal, mai ales că nici mai 
motivat pentru-ce anume ai făcut exceptiune. 

In casul al doilea, Maghiarilor le lipsesce istoria despre ocuparea pa- 
triei; în acel cas tot ce s'a scris în această materie, ar fi poveşti si fic- 
tiuni. Atunci ar fi adevărat ceea-ce savantul german Diimmler a dis despre 
cronica lui Anonimus, că aceea nici ca legendă (spätere Sage) nu poate 
avé trecere. Diimmler a înţeles laudele despre luptele Maghiarilor in Sa- 
xonia, Bavaria, Germania, Italia. Dar în acel cas s'ar devalva ca simple 
poveşti tot ce „Anonimus“ a scris si cu privire la faptele Maghiarilor së- 
verşite în Ungaria. 

Aveţi deci dreptate dle Dr., când luaţi în apărare autenticitatea cro- 
nicei lui „Anonimus“; dar repet: atunci nu se poate face exceptiune pentru 
„Ardeal“. 

Și ca să fie si mai evidentă cronica lui „Anonimus“, Dr. Pauler pune 
faţă în față, paralel, atât din cronica lui „Anonimus“ cât si din „Cronica ilus- 
trată“ raportul lui Ogmánd, spionul lui Tuhutum. care fu trimis se vadă: ce 
fel de teară e Ardealul? Apoi constată că ambii autori au trebuit se lucre din 
acelaș isvor, de oare-ce ambele cronici consună, deşi autorii nu s'au cunoscut. 


Eată-le : 
Anonimus C. 25. Cronica ilustrată, 
„Domino suo de bonitate illius terrae „Dieitur autem regnum illud Erdeelu, 
multa, dixit. Quia terra ivrigaretur op- quod irrigatur plurimis fluviis, in quorum 
timis fluviis, et quod in arenis eorum arenis aurum colligitur, et aurum terrae 
aurum colligerent, et aurum terrae illius illius optimum“, 


optimum esset“. 


298 


Un lucru e mai presus de ori-ce îndoială, anume că: teara aceasta 
s'a numit Ardeal, înainte de a fi călcat picior maghiar pe acest pământ. 

Că numele Erdeelu, e schimonosit din numele Ardealu, nu sufere în- 
doială. Terminatiunea e românească, dovadă că Români au fost aceia, dela 
cari au audit acest nume. Dr. Pauler la pag. 160 ne spune că numele 
Erdeelu (dânsul ’| pronunță si mai greșit, si’l scrie: Erdueleu) în diua de 
adi ar suna: „Erdőalja“. Eu ’mi-asi permite de a întreba: Per quam regulam ? 
Este, nu-i vorbă, în comitatul Tirnava-micä un sat românesc cu numele 
„Subpädure“ pe care Maghiarii Pau tradus în „Erdőalja“ dar’ din „Erdeelu“ 
së faci „Erdőalja“ aceasta se numesce: „r-â-ră, fogd-rä“. 

Dacă e vorba de curagiu, apoi sunt între Români unii atât de cura- 
giosi, încât afirmă sus şi tare, că numele Ardeal e nume dacic; iar alții 
die că e nume, dat de legionarii romani aduşi din Latium, din colonia ro- 
mană cu capitala Ardea. 


Eu firesce nu afirm ce nu pot dovedi. Ne mai spune Dr. Pauler că 
localitatea care în secolul al XIII se numia „Sutureleu“ (poate „Saturău“) adi 
sună: „Sätoralja- Ujhely“. 

Când am cetit acestea, mi-a venit aminte fără veste o scenă petre- 
cută in tineretele mele, ca gimnasist în Cluj. Profesorul nostru, un preot 
din ordul piaristilor, intr'una din dile vorbind, în decursul prelegerei, despre 
familiile nobile istorice, între altele, a dis: „Nomina Hungarorum exeunt in 
tics et pics, uti: Kornis, Eszterházy“. Tineretul, strengari precum eram, 
am strigat cu toţii deodată, ca la o comandă: „Vivat!“ Urmarea a fost: 
disciplinarea discipulilor, 

Am consultat si marele lexicon maghiar „Pallas“, despre ocuparea 
Ardealului, acolo tot pe basa cronicei lui „Anonimus“ este reprodusă: iar 
eu, care în acest studiu al meu, singur de chestia ocupării Ardealului m'am 
interesat, si cronicele maghiare âncă numai cu privire la ocuparea Ardealului 
le-am consultat și confrontat, am primit impresiunea că „Anonimus“ intr’a- 
devör a fost, precum | numesce Dr. Pauler: „un istoriograf serios, critic 
și adânc cugetător*. Aceasta caracterisare i-o face lui „Anonimus“ Dr. Pauler, 
un bărbat erudit, membru al academiei maghiare, care a studiat, examinat 
confrontat şi rectificat toate cronicele existente, iar” ca resultat, întru apă- 
rarea lui „Anonimus“ pronunță: „Noi îl iubim pe autor, pentru-că e sânge 
din sângele nostru gi simtesce la fel cu noi“. 


Eu din parte'mi asemenea declar la rândul meu, că: Noi Românii âncă 
stimăm memoria vestitului notar al regelui Bela, pentru-că deși el nu e 
„sânge din sângele nostru, și n'a simţit la fel cu noi“, cu toate aceste avuse 
puterea morală d'a eternisa un adevăr istorie, pe care nimenui nu i-a succes, 
nici "i va succede d'a-l resturna. l 

Cea mai eclantă dovadă despre valoarea și autenticitatea cronicei lui 
„Anonimus“ va fi monumentul, ce i se va ridica din banii dăruiţi de Ma- 
jestatea Sa Regele. 


229 

Puţine cuvinte apoi voiu termina. Pe timpul lui „Anonimus“, pe semne, 

âncă nu era inventat proverbul maghiar: „Szolj igazat s’ betörik a fejed“ 
(grăesce adevărul si fi se va sparge capul.) 

Putea bietul „Anonimus“ să rămână pentru totd'auna „cel mai clasic 
istorie maghiar“, dacă nu’] puneau păcatele sale, să ne spună în cronica sa 
că: „V&dend Vlachii moartea domnului Gelu, dând mâna dreaptă, au ales de 
bună voe domn al lor pe Tuhutum, si au întărit credinţa cu jurământ, în 
locul ce se numesce Esculeu. Din acea di Tuhutum a stăpânit acest pământ 
în pace şi fericire“. 

Si nu care-cumva să credeţi că singur „Anonimus“ o pätesce astfel; 
de loc nu! Trăim în era minunilor. Chiar regele sfintul Stefan nu-i scutit 
de cele mai grave si tot-odatä mai nemeritate împutări, pentru marele pecat, 
ce l'a făcut prin mărturisirea, că: Ungaria e un stat poliglot. 

Renumitul baron Weselenyi Miklos a rostit în casa magnatilor din 
Budapesta în 27 August 1848 un lung discurs între aplause frenetice, în 
care arată că: „națiunea maghiară a eredit tristul sfat al sfântului Stefan, 
de a privi Ungaria de ţară poliglotă. Acest sfat apasă, ca un blăstăm 
asupra Maghiarilor. Si că Maghiarii nau încercat d'a contopi pe celelalte 
popoare, pe cure le-au găsit aici (adecă pe Români), iar adi Maghiarii mici 
prin forţă, nici prin numerul lor nu sunt în stare să-i desnaţionaliseze“. 

Apoi constată că: „Românii într'adevăr sunt descedentii vechilor Ro- 
mani. O dovedesce aceasta figura (făula) lor, fisonomia lor, trăsurile obra- 
zului, portul lor, datinele lor, și mai presus de toate limba lor. In fine 
pentru-cä ei înşişi se numesc pe sine în limba lor Români“. 


Sibiiu în luna lui Septembre 1901. 
Josif Sterca Sulufu. 


SCIINȚĂ, LITERATURĂ ȘI ARTĂ. 


Literatura noastră bisericească si școlară în anul 1900. În ra- 
portul literar presentat adunării generale a Asociatiunii din anul trecut 
s'a dis că pentru literatura bisericească anul acela, 1 Iulie 1899—30 Iunie 
1900, a fost un an mănos. Nu tot aceasta se poate dice despre jumătatea 
a Il-a a anului 1900, pentru-că în acest timp afară de tomul III din pre- 
dicile lui Z. Boiu şi tomul II din Istoria legei nouă de Dr. V. Szmigelszki, 
scrieri teologice mai însemnate n'au apărut. Dintre aceste două opuri cel 
dintâiu a umplut o lacună foarte simțită în viața pastorală, dându-se prin 
aceasta scriere preoţilor un ajutor binevenit la compunerea de predice 
funebrale gi ocasionale, al doilea, dând candidaţilor de teologie gi fie-cărui 
creștin o expunere detailatä a vieţii lui I. Christos, a îmbogăţit; gi litera- 


tura bisericească română cu o scriere de valoare chemată în mod scien- 
tific a clarifica pe cetitor asupra vieţii, faptelor şi insemnätätii religioase 
morale pentru omenime a Mäntuitoriului nostru Iisus Christos. 


În cât privesce cărțile religioase, după cuantitate judecând numărul 
lor e însemnat. Nu tot aşa şi după cualitate. Apostolul tipărit cu deo- 
sebitä îngrigire în tipografia archidiecesanä din Sibiiu se poate privi ca 
o apariție mult dorită. Tot asemenea Octoichul retipărit în aceasta tipo- 
grafie. Acesta din urmă prin aranjarea lui se abate dela Ochtoichurile 
vechi, iar prin întroducerea de regule tipicale înseamnă un progres în 
retipărirea cărţilor bisericesci. Mentionare merită şi ochtoichul retipărit 
în tipografia diecesană din Caransebeş, cu observarea însă că executarea 
technică lasă mult de dorit. 


Celelalte cărţi religioase apărute n'au valoare deosebită, ba unele 
precum „Pomenirea preaonoratului brâu“ ete. şi „Cântecul lui Adam“ pu- 
teau apărea cu cel puţin 50 ani mai înainte. 


Ca în trecut așa si în jumătatea acestui an presa periodică a noastră 
âncă s'a ocupat cu chestii teologice. Tractate de o valoare sciintificä mai 
superioară au adus însă numai Unirea şi Biserica și Şcoala. 

Literatura şcolară şi în jumetatea anului acestuia se arată afară din 
seamă bogată. Din sfera aceasta scrierile pedagogice sunt ce e drept mai 
puţine la număr și dintre aceste deosebită atenție merită numai confe- 
rentele pedagogice ale corpului profesoral din Brașov, dar cu atât mai nu- 
măroase şi mai de valoare sunt scrierile didactice. Intre aceste locul de 
frunte îl ocupă cărţile didactice pentru studiul religiunei, limbei române, 
limbei maghiare și geografiei, pentru celelalte obiecte de învățământ pu- 
blieatiunile sunt de tot sporadice. 


Scrierile aceste didactice privite din punct de vedere al recerintelor 
manualelor de școală, durere, lasă mult de dorit. Cei mai multi autori 
adecă, cu deosebire cei ai manualelor studiului religiunei și istoriei, cred 
că lucrul principal e a da în manuale an excerpt cât se poate de scurt 
a materialului întreg din studiul religiunei gi istoriei parte ca elevii să 
aibă tot materialul prescris îndesat în manualul lor, parte ca manualul 
să nu devie prea scump. Punctul de vedere acesta din urmă pare că 
e chiar un principiu de concurență între autori. Urmarea inevitabilă e, 
că manualele: devin nesce schelete seci, fără viață și lipsite de ori-ce 
atracţie pentru elevi. Ba ce e mai dureros, pentru-ca să se satisfacă 
acestui principiu de concurență adecă, ca cărțile să fie cât se poate de 
eftine, se întrebuințează la cele mai multe hârtie proastă, tipar tocit, nu 
se dă destulă atenție culegerii, încât erorile de tipar sunt nenumărate. 
Va trebui deci în privința aceasta critica specială să fie mai strictă si 
fără reservă, cu deosebire față de retipäriri, deoarece retipăririle mai fără 
excepţie sunt fidele copii despre ediţiile vechi adeseori cu aceleași gre- 
şeli, prin urmare nu constituesc nici un progres. 


231 


La noi s'a prea înrădăcinat în critici considerarea, iar în autori 
credinţa infalibilitätii, un lucru care e foarte detestabil pentru progresul 
manualelor noastre de şcoală. 

Programele şcolare tind tot mai mult a emula nu numai în date sta- 
tistice tot mai speciale ei si în tractate sciintifice de o valoare mai su- 
perioară. 

Scrieri periodice speciale pedagogice au apărut la noi în acest timp 
numai două: „Foaia Pedagogică“ si „Foaia scolasticä*, dintre cari cea 
dintâiu din lipsă de sprijin cu finea anului a încetat de a mai apărâ. 
S'a ocupat însă cu afaceri școlare „Biserica și Şcoala“, „Telegr. Român“ 


şi „Foaia Diecesană“. Dr. Ioan Stroia 


referentul secțiunii şcolare. 
* kd 


Literatura noastră sciinfificä în 1900. În ce privesce publica- 
tiunile de natură sciințifică, în decursul anului expirat, trebue să recu- 
noascem, că suntem de tot la început. Afară de unele cărți didactice 
întreagă productiunea noastră sciințifică s'a mărginit la un tractat din 
aritmetica politică în anuarul unei şcoale comerciale, la o mică brosurä 
de higienă poporalä si la articoli din această specialitate apärufi în „En- 
ciclopedie“. Causa acestei aparitiuni trebue să o căutăm, parte în gradul 
de cultură al societății noastre, care âncă nu sa avêntat aşa de tare încât 
să simtä neapărată trebuintä de opuri de natură seiintificä, ca lectură 
serioasă, grea si intensivă, parte in împrejurarea, că insasi şcoala nu pre- 
gätesce si nu desvoaltă îndeajuns gustul pentru o cultură seiintificä mai 
înaltă, așa încât chiar şi după absolvarea cursurilor academice ne tredim, 
că suntem absolut lipsiţi de cele mai elementare noțiuni de sciinte na- 
turale, suntem puși în imposibilitatea de a gusta cele mai suave plăceri, 
aprofundându-ne în studiul nemărginit al naturei cu tainele şi minunile 
ei si a trage folos din ele. 

În domeniul sciințelor naturale și positive este gi remâne câmpul 
cel mai vast de lucrare şi spre acest teren trebue îndreptată deosebita 
atențiune a tuturor factorilor chemaţi să propage literatura si cultura la 
poporul român, mai cu seamă după-ce, cum am experiat, nici chiar școala 
nu ține în deajuns cont de acest postulat. 


Nu este în competinta noastră a supune unei critice valoroasele lu- 
crări sciintifice apărute în „Buletinul societății de sciinte matematice şi 
fisice din Bucuresci* gi operele de valoare apărute preste tot în România, 
dar cu toate acestea trebue să amintim, că acele publicatiuni au atras 
atentiunea lumei sciinţifice din apus. care le apreciază în modul cel mai 
laudabil. Și cu drept cuvânt, căci în România poate nici o bransä nu 
se bucură de o cultivare și protectiune si materială şi morală aşa de 
mare, ca branga sciintelor naturale, pentru cari cu jertfe enorme s'au 
înălțat cele mai grandioase palate si instalatiuni. 


232 

Trecând acum la analisa sumară a productelor sciintifice, con- 
statăm, că din manualele de școală apărute singur „Cursul elementar de 
Botanică şi Zoologie“ al profesorului George Chelariu s'a bucurat de o pri- 
mire favorabilă a criticei nepärtinitoare si severe. Acest curs deși destinat 
pentru şcoală, oferă o lectură atât de interesantă şi plăcută pentru ori 
şi cine, încât merită toată atentiunea publicului mare românesc. Firul 
roşu în tratarea întregului material e principiul biologic, adoptat adi 
peste tot, unde se cultivă sciintele naturale în mod rational. Cât despre 
celelalte calităţi ale lucrărei s'au pronunţat îndeajuns criticele apărute 
la timpul său în diarele noastre. 

Cât privesce articolii de acest fel apäruti in fascicolele „Enciclo- 
pediei“ nu dăm o judecată proprie, ci ne mărginim la intonarea împre- 
jarărei, că aptorii de renume, cari au luat însărcinarea de a redacta 
această parte, sunt garanţiile cele mai sigure, că nu va lipsi apreciarea 
favorabilă la timpul seu, când întreagă „Enciclopedia! va fi terminată, 

Ne mai rămâne să vorbim despre „Higiena“ de dl. Dr. Stefan Er- 
dely, apărută în Blaj si premiată cu Cor. 50°— de Rev. Domn Gavril Pop, 
canonic, o brosurică de 64 pagine 8 mic, menită a servi ca manual pentru 
şcoalele poporale, dar care s'ar potrivi mai bine, ca un mic compendiu 
de precepte higienice pentru popor, decât ca manual de școală. 

După o mică întrodncere broşura cuprinde 7 capitole, despre nu- 
tremânt, aer, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijirea corpului, ocupatiune sau 
lucru, morburi si despre întâmplări periculoase pentru viață. Materialul 
e tractat în mod elementar, stilul e destul de uşor pentru a pute fi în- 
teles de ori și cine, deși ici gi colea a scăpat câte un termin sciinţific, 
care are lipsă de oare-care explicare prealabilă. 

Capitolul despre nutremânt e cel mai mare, cuprindând cele mai 
însemnate alimente descrise încâtva din punct de vedere al valorii lor 
nutritive, dar cu deosebire scotindu-se la iveală stările, în cari acestea 
pot avé influință rea asupra sănătăţii. De asemenea în toate celelalte 
capitole sunt relevate mai cu seamă momentele, cari pot altera sănătatea, 
arătându-se ici si colea si mijloacele pentru combaterea acestor rele si 
peste tot avisând pacientul la medic, în casuri când boala presentă oare- 
care gravitate, ceea-ce este unul din cele mai sănătoase principii. 

N’ar fi stricat însă, dacă se punea mai mult pond pe relevarea va- 
lorei nutritive a alimentelor, făcându-se chiar o selectiune a acelor sub- 
stanfe, cari amösurat stării culturale si materiale ale poporului nostru, 
sunt mai recomandabile. Sarea, condimentul de frunte, e omisă din tractat 
cu desăvârșire, pe câtă vreme sciut este, ce rol important joacă ea în 
alimentatiunea oamenilor si animalelor. 

În legătură cu aerul era necesar să se trateze respirațiunea și con- 
ditiunile ei si în legătură foloasele primblărilor, grădinilor lângă case, 
parcurilor publice etc., precum si căutarea si îngrijirea datorită acestor 
întoomiri. 


233; 

In capitolul despre vestminte lipsesce amintirea despre curäfenia 
vestmintelor si desinfectarea lor. 

Capitolul despre locuinţă nu dä precepte mai detailate şi precise 
despre modul cum să se întocmească in intern locuinţele bune şi sän®- 
toase, un defect, care se observă peste tot la casele mari si mici, bune 
și rele ale poporului nostru. 


Era bine dacă în capitolul despre boale se făcea amintire si de 
boalele uşoare, cari vin înainte mai des și dacă se amintia modul de 
lecuire poporal, împreună cu toate avantagele și defectele lui. Adevărat 
că grija de căpetenie să se dea boalelor contagioase, dar nici plecatele, 
deochiul etc., nu trebuesc trecute cu vederea, fiind ele adese-ori causa 
şi începutul morburilor grave, mai cu samă dacă deja dela început nu 
sunt tractate după cuviință. 

Afară de acestea s'au strecurat si unele contradiceri și incoreetitäti. 
Aşa d. e. pag. 31 alinia a doua pag. 3L alinia ultimă, care se contradice 
cu alinia primă si a doua, pag. 32, şirul ultim pag. 33, alinia trei pag. 
39 (fumul petroleului), alinia ultimă pag. 39, pag. 49 alinia doi şi trei, 
pag. 52 alinia primă faţă de capitolul următor si de alinia a doaua de 
pe aceiaşi pagină. 

Cu toate aceste scăderi însă brogura face bune servicii higienei po- 
porale, dacă se urmează preceptelor conţinute în ea în număr mare. 


Arsenin Vlaicu, 
referentul sectiunei sciintifice. 


Bibliografie. 


Povefe despre hrana țăranilor de Dr. I. Felix. Bucuresci 1901. 
Aceastä scriere a apärut ca a 20-a cärticicä din „Biblioteca poporalä a 
administratiunii domeniului coroanei“ si are menirea nu numai a instrua 
pe ţăranul român, în deosebi din România, cu privire la alegerea hranei 
corespundătoare, ci şi a-l povăţui cum să pregătească mâncările, cum să 
conserve diferitele alimente şi cum să preîntimpine anumite boale, pri- 
einuite fie de-o alimentaţie proastă fie de consumarea abusivä a spir- 
tuoaselor. Titlul capitolelor ne arată în deajuns bogatul cuprins al broșurii; 
acestea sunt: trebuinta hranei, despre alegerea potrivită a hranei, despre 
mâncarea de post, despre gospodăria si gătirea bucatelor, mămăliga și 
pânea, hrănirea copiilor mici, beuturile, boalele cari se pot nasce din 
mâncare şi beuturä, cari toate însă nu cuprind mai mult de 37 pagini, 
mărginindu-se autorul numai la strictul necesar şi evitând ori-ce expli- 
catie sciintificä. Nu e lucru ușor a scrie pe înțelesul poporului. Seoriitorii 
uşor cad dintr'un extrem în altul; sau întrebuinţează termini, de cari 
poporul nici idee n’are, sau apoi devin triviali in expresiunile lor. Drul 
Felix, în brogura care ne preocupă, scrie în o limbă poporalä aleasă, pe 


234 


care — abstragând dela puţine cuvinte (aguridä, orgav si terciu de prune, 
poşircă, praz, etc.) usitate numai în România — o pot înțelege ţăranii 
români de pretutindenea. O şi recomandăm ca pe o carte foarte potri- 
vită pentru a se da țăranilor spre cetire. Ar fi bine să ajungă în toate 
bibliotecele noastre poporale. 

* 

Respuns la „Observările critice“ ale dlui Dr. P. ionescu la opul 
„Metropolia Românilor ortodoxi din Ungaria gi Transilvania“, de Dr. Ilarion 
Puşcariu, archimandrit, vicariu-archiepiscopesc. Sibiiu, tiparul tipografiei 
archidiecesane, 1901. 33 pag 4°. 

$ 

Povestiri (II) din viața fëranilor români, de Ioan Pop Rete- 
ganul. Nr. 2 din Biblioteca poporală a „Asociaţiunii pentru literatura 
română si cultura poporului român“. Sibiiu, 1901. Editura „Asociati- 
unii“. Tiparul tipografiei archidiecesane, 63 pag. 8°. Preţul 20 fil. Nrul 
present din aceste povestiri, premiate de comitetul central al „Asocia- 
țiunii“, cuprinde următoarele cinci piese, si anume: Nechita Sasul, 
Băncile, Mustrarea păcatului, Unde șede Antichrist şi Cum s'a îmbogățit 
Burăla. Recomandăm aceste povestiri drept lectură foarte potrivită şi 
instructivă pentru poporul nostru țăran. Broşura presentă, ca si cea 
precedentă, se poate comanda la librăria archidiecesană şi la librăria 
W. Krafft in Sibiiu. 


* 


„Manual de stilistică“ pentru clasa IV. gimnasialä, preparandii, 
şcoala reală, școala superioară de fete ş. a., precum si pentru privați, 
de loan F. Negruţiu, profesor. Editiunea III. Revădută şi îndreptată după 
planul ministerial. Sibiiu. Tiparul lui W. Krafft. 1901. 288 pag. 8°. Preţul 
Cor. 2:60. Editiunea II. a fost aprobată de înaltul Minister r. u. de culte 
si instrucțiunea publică sub Nrul 45,418/1896. 

+ 

Novele de Ioan Pop Reteganuil. Institutul de arte grafice Carol Göbl, 
Bucuresci, 1901. 116 pag. 8°. Preţul 1 leu. Deposit la librăria Leon 
Alcalay, Bucuresci, Calea Victoriei 37. Cuprinde următoarele piese: Firuta 
Nuţului, Cerşitorul, Tudorică, „Minte de muiere, şi pace“, Bietul Istode, 
Mitru Pascului şi Petrea Iovului. 


D. Alexandru de Mocsonyi şi-a început activitatea ca președinte 
al Asociaţiunii Duminecä la 27 Octobre a. c., când sa presentat în Si- 
biiu pentru conducerea ședinței comitetului central. La deschiderea acestei 
şedinţe, al cărei proces verbal îl publicăm în partea oficială a acestui 
fascicol, D. Mocsonyi a rostit un discurs, care fără îndoială va fi de in- 


235 


teres pentru toți membrii Asociaţiunii, deoare-ce cuprinde declaratiunea, 
că D-Sa se supune votului adunării generale. D. Mocsonyi, după notițele 
făcute în ședință, a dis cam următoarele: 


Onorat comitet central! 


Ocupând acest, loc onorific mă simțesc îndemnat a da expresiune 
sentimentelor de adâncă mișcare, de care am fost cuprins, când am audit 
despre imposanta manifestatiune de încredere, cu care am fost proclamat 
president în ultima adunare generală a „Asociaţiunii“ noastre. 

Asociafiunea noastră este cea mai însemnată institutiune națională. 
Ea şi-a pus de ţintă realisarea celor mai nobile aspiratiuni naționale, rea- 
lisarea aspiratiunilor culturale ale poporului român din patrie. 

Ea întrunesce elita inteligenței noastre. 

Ea este chemată a organisa toată inteliginta ca o armată în serviciul 
culturii naționale. 

A fi pus în fruntea acestei Asociatiuni este cea mai înaltă distincfiune, 
ce poporul român o poate oferi unui fiu al său. 

Tocmai în vederea grandioasei opere, ce are să îndeplinească Aso- 
ciatiunea noastră, nu pot retăce: că pe cât de mare este onoarea de care 
sunt împărtășit, pe atât de genantă este situatiunea ce mi-s'a creat prin 
această distinctiune. 

Cu oficiul de president este împreunată o mare onoare, dar’ și o 
responsabilitate morală. Abstragând dela celelalte scăderi, în sănătatea, 
mea sunt atât de slăbit, încât o mare parte din an abia mă pot mişca 
de-a casă. Astfel — făcând lucru de couscientiositate din această distinc- 
tiune, mi-se impune să-o primesc numai cu sentimentul apăsător, că nu 
voiu pute satisface datorintelor legate de ea. 

Din această causă am rugat pe amicii mei âncă înainte de adunarea 
generală ultimă să abstee dela această combinatiune si să-'şi îndrepte 
privirile spre un bărbat care ar fi mai potrivit pentru postul de presi- 
dent. Dar’ acum trebue să Vă mărturisesc, că stând in fața unui fapt 
implinit, n'am avut inima să declin votul unanim de încredere, ce floarea 
inteligintei mi-l’a oferit cu atâta bunăvoință. 

Astfel mie nu-mi remâne alta, decât să mă închin înaintea votului 
adunării generale, ca înaintea unui imperativ categoric, enunțat de repre- 
sentanța poporului român pe terenul cultural. Deci m'am decis să primesc 
postul de president, deşi din depărtare. După ce m'am orientat asupra 
unui modus procedendi, m'am resolvat să fac aceasta încercare în spe- 
ranța, că modestele mele prestatiuni vor fi apreciate cu bunăvoință, si 
cu reserva: să-mi fie permis a mă retrage, dacă din insuficiența puterilor 
mele ar suferi interesele Asociaţiunii, care sub conducerea bărbaţilor di- 
stingi din trecut a luat un avânt atât de promițător. 


După acestea mě achitez de-o mică datorintä, multämind domnilor 
din birou pentru interpretarea atât de măgulitoare făcută în notificarea 


236 
oficială a votului adunării generale despre alegerea mea; iar’ onoratului 
comitet cer scuse, că din oare-cari motive familiare m'am putut presenta 
numai acum. 

În fine Vă rog sä’mi daţi spriginul D-voastră în îndeplinirea datorin- 
telor mele, de care am mare lipsă. 

Fiind numărul membrilor presenti suficient si fiind astfel comitetul 
în stare a aduce concluse valide, deschid ședința. 

Vicepreşedintele Asociatiunii dl Iosif St. Sulutu, a respuns la acest 
discurs cu cuvinte foarte călduroase, bineventând pe noul președinte al 
Asociatiunii şi dorind activităţii sale succesele cele mai splendide. 

* 

Chestiunea raportului literar, care in anii din urmä a fost pre- 
sentat adunărilor generale prin prim-secretarul Asociaţiunii, a dat ansä 
unui membru al ultimei adunäri generale la unele observäri, preste cari 
adunarea — ce e drept — a trecut la ordinea dilei, dar cari in forma 
în care au trecut în rapoartele publicate in mai multe foi, ușor ar pute 
mistifica cercurile mai puțin orientate, încât ar puté da nascere presu- 
punerii cu totul greșite, că în chestiunea raportului literar organele 
Asociaţiunii s'ar fi făcut vinovate de oare-care negligentä. 

Pentru evitarea unei asemenea mistificatiuni ne vedem îndemnați 
la constatarea, că secțiunile sciintifice-literare, în a căror competenţă a 
trecut chestiunile literare din sinul Asociatiunii, în şedinţa lor plenară 
din 14 si 15 Iulie, au luat, prin conclusul Nr. XVII, următoarele dis- 
positiuni cu privire la raportul literar: 

1. Prim-secretarul Asociaţiunii să compună și în viitor repertoriul bibliografie pen- 
tru fie-care an, şi să-l publice în „Transilvania“ cel puţin cu o lună înainte de şedinţa 
plenară ordinară. 

2. Referentii sectiunilos, cari conform Regulamentului general au să urmărească — 
fie-care în ramul său, — mişcarea literară, folosindu-se de datele cuprinse în repertoriul 
bibliografic și de studiile şi observările lor proprii, vor face din timp în timp un raport 
mai amănunţit despre mișcarea. literară. Aceste lucrări, cari fără a intra în censurarea 
singuratecelor serieri, vor ave să apretieze in general directiunea gi intensitatea producţi- 
anii literare, — presentându-se şedinţelor plenare, vor forma basa propunerilor acestora 
pentru promovarea literaturii şi pentru viitoarea activitate a sectiunilor. 

3. Raportul care se va presenta adunării generale, să expună numai lucrarea se- 
vârşită de secțiuni, si preste tot activitatea Asociaţiunii pe teren literar. 

Acest conclus, — publicat âncă în fasc. VI— VII pro Iulie si 
August a. c. (partea of. pag. 144) si astfel adus la cunoscinta membrilor 
înaintea adunării generale, — a fost deci causa, pentru care prim-secre- 
tarul Asociatiunii a publicat de astădată numai repertoriul bibliografie 
al productiunii noastre literare din anul trecut, şi astfel ori-ce învinuire 
a prim-secretarului sau comitetului central în acest obiect, este cu totul 
nebasată, deoare-ce acestia s'au conformat întru toate dispositiunilor luate 
de organele competente în chestiuni literare. 


'Transilvania. Partea oficială. 193 


4. a disertat: „Despre alegerea carierei“, dnii Dr. Al. Coca şi Dr. 
Mih. Gropșan; 
5. s'a incassat suma de K 96°—. 
Procesul verbal se ia spre scire şi decisiunile aduse, în- 
deosebi alegerea comitetului se aproabă. 


238. (683—1901). Directiunea despärtementului „Sebeş“ înaintează cu 
data 19 Septembre a. c.: 

I. Procesele verbale ale sedintelor comitetului cercual din 15 August şi 
5 Septembre a. c. In ambele ședințe s'au pertractat afaceri curente si 
s'au luat“ disposiţiile necesare pentru adunarea cercuală, îndeosebi apoi 
s'a decis, ca în comuna Câlnic să se înființeze o agentură și o bibliotecă 
poporală, spre care scop s'a votat K 40°—, şi ca să se confere un premiu 
de K 10'— în aur pentru cusături și fösäturi românesci din comuna 
Câlnic, în fine s'a luat act, că pentru adunarea cercuală a bresentat o di- 
sertatie dl Ioan Cärpinisan, învățător „Despre cultura pământului comasat“. 


II. Procesul verbal al adunării cereuale, ce s'a ţinut în Câlnic la 15 
Septembre a. c. Se constată: 

1. s'au presentat şi luat spre scire raportul despre activitatea co- 
mitetului dela ultima adunare cercuală încoace si rafiociniul cassei pe 
acelaș timp; 

2. pentru anul 1902 s'a votat un proiect de budget la erogatiuni 
şi perceptiuni cu K 272:05 (pentru trebuintele despărțământului K 80-05, 
din această sumă K 40'— pentru o bibliotecă poporalä în Câlnic şi K 20° — 
ca premiu pentru acel învățător, care va arăta cel mai mare spor în po- 
„mărit si grädinärit); 

3. s'au înscris a) membru pe viaţă, achitänd întreagă tâxa, dl Simeon 
Ispas, propr. în Daia; b) membri ordinari duii George Goţa, propriet., Sever 
Tipeiu, farmacist, Nicolau Dura, capelan și Vasile R&hovean, învățător; 

4. s'a încassat suma de K 481:—; 

4. pentru tösäturi şi cusäturi s'au premiat doue femei cu câte K 5:—; 

5. pentru noul period de trei ani s'au ales: director cercual dl 
Sergiu Medean, iar membri în comitet duii Zev. Mureşan, Avr. David, 
]. Hentes si I. Oncescu. 


lll. Procesul verbal al sedintii comitetului cercual din 16 Septembre a. 
c. In această ședință s'au presentat conclusele adunării cercuale și s'au 
ales: cassar dl I. Oncescu, controlor dl S. Roşu si secretar dl G. Tătar. 
ad I. Spre scire cu aprobarea decisiunilor. 
ad Il. Procesul verbal se ia spre scire. Decisiunile aduse 
îndeosebi budgetul pe 1902 şi alegerea comitetului cercual se 
aproabă. Dl S. Ispas se declară membru pe viață al Asocia- 
tiunii si se provede cu diploma prescrisă; dnii amintiţi sub 
3 lit. b) se declară membri ordinari ai Asociatiunii. 
ad III. Spre scire cu aprobarea decisiunilor, 


194 Transilvania. Partea oficială. 


239. (692—1901). Directiunea despärfementului „Beiuș“ înaintează 
procesele verbale ale şedinţelor comitetului cercual din 12 și 18 Septembre 
a. c. In prima ședință s'au pertractat afaceri, ce nu reclamă disposifii 
speciale din partea comitetului central; în a doua ședință în locul dlui 
Dr. Gavr. Cosma, demisionat, s'a ales cassar dl Vas. Stefanica şi în locul 
acestuia controlor dl Radu Cupariu și sa întregit comitetul prin dl 


Ilarie Crișan. 
Spre scire, aprobându-se decisiunile aduse. 


240 (737—1901). Directiunea despärtementului „Abrud-Qâmpeni“, inain- 
tează cu data 11 Octobre a. c. procesul verbal al sedinfii comitetului cercual 
din 7 Octobre a. c. In aceastä gedinfä: 

1. sa constituit comitetul cercual alegöndu-se vicepres. dl Romul 
Furdui, cassar dl Ariton Popa, notar dl Demetriu Goia şi controlor dl 
Iosif Gomboș; 

2. s'a decis, ca din suma disponibilă să se dea câte K 30°— reu- 
niunilor de femei din Abrud gi Abrud-sat, K 20°— scoalei din Certege 
pentru procurarea de cărți pe seama școlarilor săraci şi K 12:54 pentru 
biblioteca despärtömöntului; 

3. s'a predat cassa noului cassar; 

4. sa primit cu mulțumită K 10°—, donate de dl Dr. Laurenţiu Pop 
pentru a se abona „Bunul Econom“ în 5 ex. pe 1/, an pentru B locuitori 
din Abrud-sat, unde s'a decis organisarea unei agenturi. 


Spre scire cu aprobarea decisiunilor. 


241. (740—1901). Directiunea despärtementului „Sighișoara“ înaintează 
cu data 28 Septembre a. c. procesul verbal al adunării cercuale, ce sa 
ţinut în Sighișoara la 29 Iulie a. c. Se constată: 

l. s'au presentat gi luat spre scire raportul general al comitetului 
şi ratiociniul cassei pe anul trecut; 

2. s'a decis, ca proxima adunare cercuală să se țină în comuna Criş; 

3. s'a încassat suma de K 56—. 


Procesul verbal se ia spre scire, 


242. (772—1901). Bibliotecarul înaintează conspectul cărților intrate 
la biblioteca Asociafiunii în semestrul prim al anului curent; între acelea 
donafiuni mai însemnate dela d-nii Dr. At. Marienescu gi Dr. Ilarion 


Pușcariu. 
Conspectul se ia spre scire. Marinimoșilor donatori, în- 


deosebi d-lor Dr. At. Marienescu gi Dr. Ilarion Pușcariu se 
exprimă multämitä. 


243. (787—1901). Dl Dr. Augustin Bunea, canonic metropolitan, ofere 
pentru biblioteca Asociaţiunii tom. II din opera „Fragmente din istoria 
Românilor“ de Eud. bar. de Hurmuzachi în traducerea lui I. Slavici gi 


'Transilvania. Partea oficială. l 195 


cere în schimb broşura „Denkwiirdigkeiten aus dem Leben des Freiherrn 
Samuel von Bruckenthal“ de Joh. G. Schaser, aflătoare în biblioteca 
Asociaţiunii în trei exemplare. 

Schimbul propus de dl Dr. Aug. Bunea se primesce. 

244. (788—1901). Bibliotecarul propune a se procura pe sama bi- 
bliotecei Asociaţiunii : 

a) lorga N., Istoria literaturei române in secolul al 18-lea; 

b) Picot E., Chronique de Moldavie depuis le mileu de XIV siècle 
jusqu’a lan 1594 par Grégoire Urechie. 

Propunerea se primesce, 

245. (789—1901). Bibliotecarul presintă contul compactorului Fr. 
Neuzil despre suma de K. 118:90 pentru legatul diferitelor diare şi reviste 
întrate la bibliotecă in 1900. 

Suma de K 118:90 se asemnează spre achitare. 

246. (773—1901). Șeful stației Sibiiu a căilor ferate cere achitarea 
unei diferente de 197 franci 20 centime, cu care — din greșeală — a 
încassat mai puțin pentru taxa trenului special comandat în scopul ex- 
cursiunii aranjate cu ocasiunea adunării generale. 

Suma de franci 197'20 se asemnează în contul profitului 
festivităților aranjate cu ocasiunea ultimei adunări generale. 


D. u. s. 


Iosif Sterca Sulufu m. p., vicepresident. Dr. Beu m. p., secretar IL. — 
S'a verificat. Sibiiu în 11 Novembre 1901. — Dr. At. Marienescu m. p. 
Dr. Ilarion Puşcariu m. p. Nicolau Ivan m. p. 


APEL. 


În vederea consimţământului general, cu care publicul român a 
întimpinat inițiativa „Asociaţiunii“ : de a pune obiceiul felicitărilor 
de Anul nou in serviciul culturei noastre nationale, — sub- 
semnatul birou adresează acum, in preseara unei noue aniversări, un 
călduros apel cătră toţi iubitorii culturei poporului românesc, ca și de 
astădată să adopte in numër câl se poate mai mare rescumperarea 
felicitărilor de Anul nou, și să doneze sumele de rescumperare fondului 
„Casei Naţionale“. 

Lista rescumperärilor se va publica în diare si în o mică pu- 
blicafiune festivă, ce pe diua Anului nou se va trimite tuturor persoa- 
nelor, cari își vor rescumpera felicitările. 


196 - Transilvania. Partea ofcială. 


Br 


Pe această cale vom mentine părțile frumoase și placute ale obi- 
ceiului felicitărilor, ne vom reaminti prietenii nostri, și ei își vor aduce 
aminte de noi, — gândurile noastre se vor întâlni, și uniţi prin un 
frumos act al iubirii de neam, vom sărbători laolaltă noua aniversare 
cu inimi încăldite de cele mai nobile sentimente. De altă parte vom fi 
scutiți de o mare pierdere de timp si de eventualitatea penibilă, dar 
numai cu greu evitabilă, de a trece cu vederea la felicitärile de Anul 
nou pe care-va dintre prietenii nostri. 

La începutul secolului în care am întrat vom ridica prin obolul 
nostru pentru fondul „Casei Naţionale“, un frumos monument înce- 
puturilor culturale ale poporului românesc. 


Sibiiu, la 18 Decembre 1901. 


Biroul „Asociatiunii pentru literatura română si cultura 
poporului român“. 


AVIS! 


P. T. Domni directori ui despărțămintelor Asociafiunü sunt rugaţi : 


1. a îngriji să se incassese taxele dela membrii Asociaţiunii 
și pănă la finea lui Decembre a. c. să se înainteze la cassa centrală, 
subträgend cele 20%/, ce compet despärtömintelor ; în cas contrar, la 
începutul anului viitor, conform prazei din trecut și Ş-ului 41 lit. b) 
din Regulamentul afacerilor interne pentru despärfemintele Asociaţiunii, 
taxele restante se vor incassa prin mandate postale direct de subserisul 
birou ; 

2. a înainta în decursul lui lan. 1902 raportul pe an. expirat, 
prevedut in Ş. 39 lit. g) al Regulamentului susmenționat ; 

3. conform circularului Nr. 216 dela 2 Aprilie 1900, în legătură, 
cu raportul amintit în p. 2. D. directori vor binevoi a ne raporta și 
despre starea bibliotecelor poborale administrate de despärteminte 
folosindu-se pentru fiecare bibliotecă separat de câte un bilet, de cari 
am trimis la timpul seu despărțemintelor. | 


Bibi. Univ. Clu 


Shiri Asociatiunü. 


Redactor: Dr. C. Diaconovich. Tiparul Tipografiei archidiecesane. 


statea ac ee 


în ma ceai trai mp IE 


se da 


3