Revista Cinema/1963 — 1979/1963/Cinema_1963-1666897506__pages101-150

nului Goe nu-i era pentru prima oară hărăzită 
soarta de erou de film. Cu atît mai grea apărea 
sarcina echipei de televiziune care-l aborda pe 
Goe într-un fel de „remake“, în care faptele incul- 
patului și ale nu mai puțin inculpatelor sale 
meducatoare”  rămîneau cele devenite clasice, 
Narațiunea în sine nu mai putea, deci, constitui o 
atracție pentru spectator, care știe poate chiar 
pe de rost textul schițelor lui Caragiale. Alegerea 
personajelor, jocul acestora, ambianța, atmosfera 
și, mai ales, felul cum toate acestea se transcriau 
pe peliculă, într-un limbaj nou, de cores- 
pondență directă cu spectatorul, aveau să 
hotărască soarta versiunii de televiziune. 
Scene ca cea a discuţiei cu controlorul sau 
bîrfeala pe socoteala suratelor din tirgusorul de 
provincie sînt redate cu fantezie, originalitate 
$i bun gust (joc de umbre pentru prima, bandă 


filme pentru televiziune 


În lumea filmului se petrece de multă vreme un 
paradox. În timp ce cinematografele cu veche tra- 
diție își schimbă „paravanul de тігаје“, abando- 
nînd ecranul obișnuit pentru Kinopanoramă, 
Circoramă etc., în timp ce, pe marile ecrane, 
culoarea se combină cu sunetul în relief, pe micul 
ecran, de loc intimidat de existența filmului- 
gigant, își face cu dezinvoltură și impetuozitate 
apariția filmul de televiziune! De la început, el 
stabilește relații de intimitate cu spectatorul, 
„vizitîndu-l“ acasă fără protocol și pregătiri spe- 
ciale. O simplă declanșare de buton și camera din 
apartamentul cel mai obișnuit devine... sală de 
proiecție! 

La noi există o producție de scurt metraje artis- 
tice și documentare — o producție foarte modestă, 
ca orice început — al cărei sumar e încă ușor de 
făcut. În ultimele luni, televiziunea și-a desfășurat 
activitatea în paralel în trei sectoare: literatură 
clasică, folclor, comedie muzical-coregrafică. „Os- 
tașii” cu care a pornit ofensiva: regizori și ope- 
ratori de film, făcînd aproape toți parte din 
aceeași promoție de absolvenți ai Institutului 
„I.L. Caragiale“ și avînd astăzi, fiecare, un im- 
portant stagiu de activitate la televiziune. 

Sînt recente în memoria noastră festivitățile 
centenarului „I.L. Caragiale”, de anul trecut. 
Televiziunea a fost prezentă la acest eveniment 


și prin două filme — ecranizările bine cunoscutelor. 


schițe „Domnul Goe“ și „Căldură mare“. Dom- 


de film în care actorul și-a putut ma- 
nițesta posibilităţile într-un alt gen 
decit comedia, lurie Darie susține că 
utecistul Miron din Nepoţii gornistu- 
lui este unul din personajele cele mai 
îndrăgite din cite a jucat. Indiferent 
care ar fi motivul, este cert că atunci, 
ca debutant și de atunci, tot mai mult, 
ca actor cu experiență, lurie Darie își 
dezvăluie în fata noastră talentul, ga- 
та posibilităților interpretative şi 
rodul unei munci perseverente. În 
afară de rolul din filmul amintit si de 
unul din rolurile principale în filmul 
Alarmă în munti, lurie Darie a putut 
fi văzut în aproape toate comediile 
cinematografice realizate la studioul 
„București“: Pe răspunderea mea, Alo, 
ati greșit numărul, Băieţii noștri, 
Post-restant, Vacanţă la mare și S-a 
furat o bombă, au oferit actorului 
personaje diferite, unele din ele inte- 
resante. Este sigur că desenatorul de 


lată desenul oferit de lurie Darie 
cititorilor revistei „Cinema“. 


— ҮІ ——— 


де magnetofon mergind foarte repede pentru а 
sublinia ineptia conversatiei cucoanelor, apoi 
prim-planuri cu doamnele respective, epuizate... 
de atita bîrtãl). Din păcate însă, filmul scade spre 
final. Ultima ispravă a lui Goe — semnalul de alar- 
mă — e descrisă fără vervă, banal, lipsind acțiu- 
nea parcă de momentul culminant. Ce e drept, 
Goe — Șubovici încearcă o „reabilitare“ ulterioară, 
mimînd cu umor, în post-genericul filmului, 
personajele ce au evoluat pe ecran. O idee foarte 
bună, care nu șterge însă impresia de пеїіпіѕаї 
a scenei finale. 

Celălalt film Caragiale — Căldură mare, lucrat 
de regizorul lon Barna, este meritoriu prin felul 
în care descrie atmosfera epocii, „culoarea“ 
Bucureștiului la vremea respectivă, Din păcate un 
ritm lent face filmul greu de urmărit. 

Domnul Goe și Căldură mare au fost realizate 
de regizori cu „antecedente“ în materie de film 
de televiziune. Lîngă echipa acestor „veterani“, 
în realitate foarte tineri, iată și nume noi. Le vom 
găsi pe genericele filmelor Izvoare fermecate și 
Nu zîmbiti, vă rog! Cu sensibilitate și tempera- 
ment, regizorul lon Filip și operatorul Emil Henţiu 
transcriu pe peliculă o suită de dansuri populare 
romînești, tilmate în decorurile naturale ale 
Muzeului satului (Izvoare fermecate). Ritmul este 
aici o calitate esențială: dansurile, servite de di- 
namica montajului, devin mici poeme coregrafice. 

n momentul de față, Izvoare fermecate este un 


loana Nicolau în filmul de televiziune „Cupi- 
don et comp." (Regia: Valeriu Lazarov) 


film des solicitat de televiziunile din alte țări: el 
a „rulat“ pe ecranele televizoarelor din Moscova, 
New York, Tokio, Varșovia, Helsinki, Cairo, 
Havana, Sofia, Pekin, Copenhaga, New Delhi etc... 

După o vreme, aceeași echipă realizează filmul 
Nu zîmbiți, vă rog! Mircea Crișan care, în alt film 
al televiziunii, jucase rolul unui pompier ultra- 
zelos (Fumatul strict oprit), devine reporter cine- 
matogratic în goană după subiecte. Peripeţiile 
reporterului — pretext amuzant și discret — 
servesc pentru a pune în valoare un cîntec popular 
de dragoste, o suită de dansuri moderne și un șlagăr 
interpretat de Margareta Pislaru. În zece minute, 
un mic, dar de bun gust, spectacol de estradă, 
Remarcabil decorul: simplu, modern, jucîndu-și 
rolul cu finețe (arhitect Teodor Dinulescu). 

Foarte recent a fost terminată comedia muzical- 
coregrafică Cupidon et comp. Realizatorul — 
regizorul Valeriu Lazarov — are la activul său 
cîteva filme reușite de televiziune (Pe litoral mi-a 
rămas inima, Fumatul strict oprit, Plimbare cu 
avionul). Nedespărțit de coechipierul său — 
scenaristul Radu Anagnoste — el dezvăluie acum 
tainele companiei „Cupidon“ într-un stil vioi, 
bogat în fantezie, Despre conținutul acestui film, 
deocamdată însă nici un cuvînt. Pînă după pre- 
miera pe ecranele televizoarelor. Totuși, cu indis- 
creţia gazetarului, vă informăm că veti vedea în 
posturi cu totul originale trei actori de comedie: 
Dem. Rădulescu, Puiu Călinescu și Marian Hudac, 
că veţi întîlni o tînără debutantă în film, 
loana Nicolau, că veți urmări un poetic 
dans în interpretarea Magdalenei Popa și a lui 
Gabriel Popescu, alături de alte numeroase dan- 
suri, că veţi asculta un nou șlagăr de Paul Urmu- 
zescu, cîntat de Margareta Pislaru, că... dar să 
nu discutăm înainte de premieră! 

ncă modest, filmul romînesc de televiziune 
există, este o realitate palpabilă. Căutările crea- 
toare se citesc limpede pe metri de peliculă: 
ele si realizările actuale ne dau perspectiva unei 
producţii variate, care va îmbogăţi continuu pro- 


gramele de televiziune. 
Mignon MARINESCU 


modele din Pe răspunderea mea e 
foarte diferit de studentul Victor Man- 
caş din Alo, aţi greșit numărul, tot aşa 
cum fotbalistul din Băieţii noștri este 
deporte de tînărul timid din Post- 
restant, sau de studentul din Vacanţă 
la mare. Aceste individualizări se 
datoresc și contribuției actorului. Cu 
totul diferiți sînt eroii amintiți de 
neștiutorul purtător al servietei pericu- 
loase din filmul S-a furat o bombă. 
Un rol dificil prin construcţia lui 
dramatică, prin necesitatea de a 
exprima totul prin gest și prin expresia 
chipului, un rol deosebit prin complexi- 
tatea problematicii și prin mesajul 
pe care trebuia să-l transmită. Tocmai 
în acest rol, lurie Darie a atins — 
pînă în primăvara де față—adevărata 
măsură a creaţiei sale cinematografice. 

lurie Darie este admirat nu numai 
de cei maturi, ci şi de copii. Și nu doar 
pe scenă sau pe ecran. Adică nu, tot 
pe ecran, dar pe unul mai mic — al 
televizorului. Din două în două săptă- 
mini, lurie Darie desenează pentru 
cei mici clte o poveste. Asta nu o face 


numai din dragoste pentru Alexandru, 
băiatul lui în vîrstă de 4 ani, ci din dra- 
goste pentru toți copiii. Și mai e ceva: 
dragostea pentru desen. Ea poate fi 
dovedită atit prin desenele de la tele- 
viziune, cît și prin ilustrațiile la unele 
volume de povestiri. 

lurie Darie dăruiește eroilor reali- 
zoti pe scenă și pe ecran ceva din per- 
sonalitatea lui. Totdeauna acest ceva 
se topeşte în vibraţiile, în trăirile per- 
sonajelor, întrăsăturile lor de caracter, 
în fiecare replică și-n fiecare: gest. 
Dar tuturor eroilor, actorul le dăru- 
ieste ceva comun, prospeţime și tine- 
rete. Іигіе Darie е un optimist şi un 
tînăr. Nu sînt calități ale vîrstei. Nu 
este virsta însăși. Sint trăsături de 
caracter și de temperament. 

Dacă actorul lurie Darie vă va 
spune: „Credeţi-mă, e primăvară" să-l 
credeți, chiar dacă afară toarnă cu 
găleata. Primăvara е în el. lar certi- 
tudinea —, în optimism și tinerețe. 


Silvia NICOLAU 


Sfudeniii 


О searăa lui noiembrie 1962. Sala de spectacole 
a Casei de cultură „Grigore Preoteasa“ din Bucu- 
rești e plină. Regizorul lulian Mihu vorbește stu- 
denților despre creația lui Pudovkin. Se vizio- 
nează apoi filmul Sfirşitul  Sonkt-Petersburgului. 
După proiecţie, întrebările avînd adesea un caracter 
polemic se întretaie de la un capăt la altul al 
sălii. Să nu credeţi că luăm parte la о activitate 
neobișnuită! În fiecare săptămînă studenții-cine- 
clubiști vin să urmărească prelegerile și proiecţiile 
din ciclul „Istoria cinematografiei mondiale“, 
organizate cu sprijinul Arhivei naţionale de filme. 
Și trebuie spus că acest gen de manifestări — 
care vor trebui să se afle și în viitor în centrul 
atenţiei cineclubului — îmbină cu succes atră- 
gătorul cu instructivul, 

Decembrie. Dimineaţă de duminică. Camera 
cu nr. 24 cunoaște o animaţie deosebită. În jurul 
unei mese lungi.sînt adunați vreo 15—20 de 
studenţi. Sînt membrii secţiei de creație а cine- 
clubului. Discuţia e în toi. Obiectul ei? Scenariul 
viitorului film de scurt metraj pe care cineclubul 
urmează să-l realizeze în vacanța din iarna lui 
1963. Pe masă, două manuscrise: al studentei 


CINECLUB 


lulia Vincez (anul al treilea, Facultatea de filo- 
logie) și al lui Barbu Niţescu (anul al doilea, 
Institutul pedagogic). Puținele foi scrise cu migală 
suscită dezbateri aprinse. Se aduc argumente și 
contraargumente. Unii se dovedesc adepţii „cine- 
matografului direct“, alții, ai filmului „cu subiect“. 
Dar toți tind să surprindă pe peliculă, cît mai in- 
genios cu putință, frumusețea, noul din viața stu- 
denţească contemporană. Polemica o “susțin mai 
ales filologii, atlați „în materie“. Ideile studentului 
George Littera, unul din cei ce însuflețesc activi- 
tatea cineclubului din Calea Plevnei, sînt aprobate 
sau contrazise de alţi filologi (Gabriela Bădulescu, 
lon Moraru, Dinu Chivu). Intră în discuţii, cu 
puncte de vedere interesante, colegi de la Insti- 
tutul de arte plastice (Șerban Gabrea) sau de la 
Facultatea de electronică (Cristian Schiller). 
Ora prinzului a trecut. Studenţii au uitat însă de 
ea. Acum îi preocupă mai mult decît orice cum 
va arăta scenariul viitorului film. 


Stirșit de ianuarie. Studenţii au terminat exa- 
menele și se pregătesc pentru vacanţă. Cine- 


Însușirea culturii cinematografice este preocuparea de căpetenie a cineclubului studențesc, Nu 
lipsesc însă nici încercările de a realiza mici filme experimentale 


—— 


| 


| 


si filmul 


clubul trăieşte un fapt mult aşteptat: premiera 
documentarului Jurnal de vacanță— 1962. Acest film 
scurt (proiecția durează doar 9 minute) are о 
istorie destul de lungă. Ea începe prin aceea că 
nu s-a pornit de la un scenariu. S-au înregistrat 
pe peliculă evenimentele unei veri studențești 
(din iunie pînă în primele zile ale lui octombrie). 
Locurile de filmare? G.A.S. Mînăstirea, Costinești, 
Predeal, Constanţa, Eforie și, bineînțeles, Bucu- 
rești. Eroii? Studenţii, fie la muncă patriotică, 
ție pe malul mării, fie într-o pitorească stațiune 
de munte. Alături de cineclubiștii bucureșteni lon 
Cristea, Seucan Amedeu, George Littera, Gabriela 
Bădulescu și alții, a participat la filmările de la 
mare și studentul cineamator clujan lon Florică. 
А urmat apoi „partea tehnică”, care îi pune, de 
obicei, la grea încercare ре cineamatori. Cu 
sprijinul acordat, totdeauna cu bunăvoință, de 
studioul „Al. Sahia", studenții au dus Іа capăt 
și aceste operații. 

Am văzut rodul acestor eforturi: Jurnalul de 
vacanță— 1962. Încercarea studenţilor de a lucra un 
film de 35 mm, cu bandă sonoră, este reușită. 
Documentarul are viață, transmite freamătul tine- 
reții. M-a impresionat în special partea care se 
referă la mare. Bineînţeles, stîngăciile nu lipsesc 
(unele filmări neutre, nepotrivirea comentariului 
pe imagine, stridența textului, muzica nu tot- 
deauna fericit aleasă). Ele aparțin însă procesului 
de creație, sînt inerente acestei etape de lucru 


Ultima zi a lunii martie. Deși ar trebui să fie 
primăvară semnele mult dorite ale acestui anotimp 
se lasă încă așteptate. În sala de spectacole, proas- 
păt vopsită, a Casei de cultură, se vizionează 
tilmul: Nouă zile dintr-un an. Astăzi, criticul Ana 
Maria Narti vorbește despre personalitatea artis- 
tică a lui Mihail Ilici Romm. Cu cîteva zile în urmă 
s-a văzut aici una din lucrările vechi ale maestru- 
lui, filmul Cei 13. Dialogul viu purtat acum între 
sală și conferenţiară privește întreaga creație а 
reputatului regizor. 


Aprilie. Început de iună. La tribuna cineclubu- 
lui se află, de data aceasta, scriitorul Radu Cosașu. 
Tema expunerii: „Noul val“ din cinematografia 
franceză. Spectatori, са de obicei, multi. Curiozi- 
tate firească față de un fenomen cinematografic 
mult și contradictoriu discutat. În plus, dorința 
de a revedea un valoros film francez realizat de 
Truffaut — Cele 400 de lovituri. Și astăzi conferen- 
tiarul abia а prididit cu răspunsurile la întrebările 
celor mai curioși cineclubiști. 

O săptămînă mai tîrziu, aceiași pasionați ai 
filmului erau prezenți la conferința regizorului 
Marius Teodorescu despre „Tendinţe ale cinema- 


tografiei poloneze“. Si 


Aceste seri și dimineti ale „prietenilor filmului“ 
organizate la cineclubul studențesc continuă și în 
luna în curs. Printre cei care vor face expuneri 
pe teme cinematografice se numără criticii Eugen 
Schileru, Dorian Costin, D.I. Suchianu. Preocu- 
parea conducerii Casei de cultură de a consacra 
o mare parte a activității cineclubului lărgirii 
orizontului studenţilor asupra artei filmului este 
meritorie, îmbogățirea culturii cinematografice 
constituind sarcina de căpetenie a oricărui cine- 
club, Cineclubiștii înșiși dovedesc mult interes 
în aprofundarea istoriei mondiale a cinematogra- 
tului. Ceea ce ne face să credem că numărul spec- 
tatorilor cu un gust bine format în ceea ce privește 
a șaptea artă este în creștere. 

AL. R. 


@ Lo Varsovia а avut loc 
premiera filmului Urma 
albă, realizat de regizorii 
Jaroslaw Brzozowski si An- 
drej Wrobel. Scenariul a 
fost scris de doi exploratori 
polonezi аі Arcticei, Alina 
şi Czeslaw Centkiewiczo- 
wie. În rolurile principale 
ораг Leon Niemczyk ~$ 
Emil Karewicz. 


latourile 


Oloneze 


Derbien 


M. 


de la corespon- 
dentul nostru 


@ Regizorul Kazimierz 
Kutz realizează filmul Та- 
cerea, ecranizare а cărţii 
cu același titlu de Jerzeg 
Szeczygla. Fotografia noas- 
tră înfățișează un cadru din 
film. 


@ Grupa de creație Kadr 
realizează de asemenea o 
ecranizare după binecunos- 
cutul roman al lui. Tadeusz 
Dolegi-Mostowicz, Memo- 
riile doamnei Hanka. Regia 
o semnează Stanislaw Le- 
nartowicz. În rolurile prin- 
cipale apare o întreagă 
pleiadă de cunoscuți actori 
polonezi. În fotografia noas- 
trà — actorii Artur Milod- 
nicki si Roman Sykale. 


@ In oprilie a apărut ре 
ecronele poloneze filmul Ha- 
linei Bielinska, intitulat Cea- 
sul trandafirilor, ecronizare 
a romanului cu același titlu 
de Maria Kriiger. Într-unul 
din rolurile principale o 
vom  reîntilni pe Elzbieta 
Czyzewska. În айе roluri 
Lucyna Winnicka, Alicja 
Pawlicka, Jerzy Nasierowski, 
Aleksandr Dzwonkowski. Vă 
prezentăm o scenă din film 
De la dreapta la stînga, 
Elzbieta Czyzewska (Ania), 
Alicja Pawlicka (Ewa) și 
Barbara Ludwizanka (Се- 
nowefa ). 


e Ín grupa de creaţie 
Kamera s-a început turna- 
rea filmului Gonaciul. Fil- 
mul este regizat de soții 
Eva şi Czeslaw  Petelsec. 
Acţiunea filmului se petrece 
în timpul ocupaţiei hitle- 
riste. O vînătoare de sălbă- 
ticiuni organizată de ocu- 
pantii fasciști se transformă 
într-o sinistră vinătoare de 
oameni. Fotografia înfăţi- 
șează o scenă din film. 


Ш CINEMA revistă lunară de cultură cinematografică editată de Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, MB Redactor-şef: loan Grigorescu 

Macheta: Vlad Mușatescu BI Coperta 1: Silvia Popovici — (foto: 1. Напапе!) @ Redacţia și administrația: București — Bulevardul 6 Martie н 65 п 

Abonamentele se fac la toate oficiile poștale din țară, la factorii poștali și difuzorii voluntari din întreprinderi și instituţii. BI Траги! executat la 
á Combinatul Poligrafic „Casa Scintell“ — București J Exemplarul 4 lei E 


LEI 4 


„ LA CEL DE-AL XVI-LEA 
FESTIVAL INTERNATIONAL 
# DE LA CANNES 


O COPRODUCTIE ROMÎNO-FRANCEZÃ || 


Ecranizare a romanului cu acelasi titlu de Panait Istrati 


PASI SPRE 


š. Быр; 
Z. У š E U N А 
AAW Са LA CANNES XVI 
{ КАЧКЫ CIUBOTARAȘU 


i) ACTOR DE FILM 


revistă lunară de cultură 


cinematografică 


| 


MASTROIANNI ÎN FAŢA OGLINZII | 


FILME МО! 


Avintul tinereții se intitulează noul film sovietic închinat pro- Spirituala comedie a literaturii clasice iugoslave 
blemelor tinerei generaţii, în care alături de actrița Ada Se- Doctor în filozofie de Bronislav Nuşici a fost 
remeteva reapare cunoscutul interpret Ivan Pereverzev. transpusă într-un film pe care îl vom putea 


vedea în curind pe ecranele noastre. 


O tinără interpretă care 
işi face debutul în noua 
comedie cinematografică 
poloneză intitulată Clubul 
cavalerilor, producţie a gru- 
pei de creaţie „lluzion”. 


O coproducție a cinema- 
tografiei cehoslovace si 
maghiare, Concertul! mult 
visat, aduce pentru prima 
oară în același film cuno- 
scuti actori ca Eva Rutkay, 
Jana  Brejchova, Miklos 
Gabor. 


Primul film realizat de 
suedezul Ingmar Bergman 
care apare pe ecranele 
noastre: Ín pragul vieţii. 
Și о reintilnire cu actrița 
suedeză Bibi Anderson pe 
care am mai văzut-o (tot 
în rolul unei tinere mame) 
în filmul iugoslav Violență 
în piață. 


Scufița roșie ia chipul aces- 
tei fermecătoare fetiţe din 
R.D.G., devenită eroina 
filmului produs de cineașştii 
germani după basmul lui 
Perrault. 


Comedia cinematografică romînească 


la masa rotundă 


TEMA DISCUŢIEI: COMEDIA NOASTRĂ CINEMATOGRAFICĂ 


$1 STADIUL SAU DE DEZVOLTARE 


IOAN GRIGORESCU: Statistica 
ne demonstrează că numărul cel 
mai mare de spectatori ai filmelor 
romînești l-au atins comediile, dar 
că — în ciuda acestei evidente pre- 
ferinţe a publicului — numai cîteva 
procente la sută din ansamblul pro- 
ducției cinematografice naționale îl 
ocupă comedia, Și mai e ceva ce nu 
se reflectă întotdeauna în statisticile 
curente: opinia spectatorului față 


modern al Bucureștiului ori al lito- 
ralului. E atras, lucru firesc, de mu- 
zica bună, de interpreți tineri, fru- 
moși și veseli. Spectatorul de cinema 
și-a manifestat cu diferite prilejuri 
satisfacția, vizionînd comedii de suc- 
ces ca S-a furat o bombă, Celebrul 
702 etc. Dar același spectator ne 
judecă foarte aspru cînd îi servim 
glume demodate și subiecte ușurele, 
care s-ar fi putut petrece oricînd și 


la comediile noastre cinematogra- 
fice se rîde cu întristare. 


RADU BELIGAN: Nu е greu, 
într-adevăr, de observat că prea 
multe dintre comediile cinemato- 
grafice nu participă nici prin efect, 
nici prin aspirație la bogăţia și diver- 
sitatea de preocupări care însufle- 
teste alte domenii ale culturii noastre. 
În timp ce în poezie, în proză sau 


În jurul mesel rotunde: Gr. Vasiliu-Birlic, Paul Călinescu, Al. Mirodan, lurle Darle, Alice Mănolu, Manole 
Marcus, Gh. Vitanidis, loan Grigorescu și Jean Georgescu 


de valoarea filmelor vizionate. Spec- 
tatorul intră în sala de cinema cu în- 
sufleţire, atras де afișul împodobit 
cu numele unor mari actori ca Birlic, 
Beligan și alţii. E încîntat să vadă pe 
ecranul lat frumuseţea peisajului 


oriunde, sau îi prezentăm palide 
ecranizări după opere valoroase ce 
și-au pierdut pe ecran însușirile, 
ascuțimea satirei inițiale. Oamenii 
vor să rîdă. Le oferim prea rar pri- 
lejul s-o facă și uneori, din păcate, 


în dramaturgie se afirmă răspicat 
talente care aduc în vîrful condeiu- 
lui lor o undă de nou și stabilesc 
într-un mod original puncte de con- 
tact cu gîndirea și sensibilitatea tim- 
pului nostru, comedia noastră cine- 


VASILIU-BIRLIC: 


.. De ce oare batem pa- 
sul pe loc în acest sector?... 


JEAN GEORGESCU: 

Actorii greşesc atunci cînd 
admit orice rol și apoi se 
pling. 


matografică se apropie destul de rar 
de ceea ce ar trebui să fie. 


GR. VASILIU-BIRLIC: Cuvintele 
rostite aici sînt și constatările noas- 
tre, interpreți ai multor comedii 
cinematografice. Cînd avem о in- 
dustrie cinematografică atît de mo- 
dern utilată, regizori și ictori dotați” 
pentru comedie, de ce bare batem 
în acest sector pasul pe ic? Părerea 
mea е că ne lipsesc 5 viectele din 
viața cotidiană scrise haz și cu 
fantezie, саге să пе de posibilitatea 
nouă, actorilor, să сг@ п personaje 
simpatizate de spectatori. Publicul, 
din ce în ce mai exigent, ne cere să 
nu rămînem la stadiul elementar 
ideologic şi artistic în care se află 
comedia noastră cinematografică. 


IOAN GRIGORESCU: E o pro- 
blemă serioasă aceea a scenariului de 
comedie. Cu puține excepții — mă 
gîndesc la autori ca Mirodan, care 
este un... sobru autor de comedii, 
preocupat de o problematică majoră 
— scenariștii comediilor noastre sînt 
autori improvizați, accidentali şi, 
fatal, nereprezentativi. 


RADU BELIGAN: De altminteri 
chiar între filmele noastre de dramă 
şi cele de comedie există o serioasă 
deosebire de nivel, fie și numai sub 
raportul problemelor abordate. Eu 
nu cred nici o clipă că o comedie 
are dreptul, în numele veseliei pe 
care eventual o provoacă, să rămînă 
la periferia problematicii contem- 
porane. 


MANOLE MARCUS: Pentru ca 
studioul să nu mai fie asaltat mereu 
de nechemaţi, ar trebui atrași către 
comedia cinematografică scriitorii 
noștri cei mai de seamă. Altfel ni se 
vor oferi în continuare tot felul de 
scheme prăfuite, șabloane ale ve- 
chilor comedii dintre cele două răz- 
boaie mondiale, „asezonate“ într-un 
peisaj nou, dar care, prin conținut, 
au prea puţin de spus contempora- 
nilor noștri. Cam această senzaţie 
ne-au lăsat-o filme ca Băieţii noștri 
şi, mai ales, Vacanţă la mare. 


RADU BELIGAN: Caut în clipa 
aceasta să-mi reamintesc un moment 
de artă, un singur moment de artă 
realizat în aceste comedii ușoare 
(care presupun însă o considerabilă 
cheltuială de timp, de muncă, de 
bani, de oameni) și nu găsesc. Care 
din aceste filme ne-a relevat un 
scenarist, a făcut posibilă o mare 
victorie actoricească sau o fertilă 
experiență regizorală? Deci, o primă 
constatare este că în ansamblul pro- 
ducției noastre cinematografice co- 
media s-a impus prea rar printr-o 
linie superioară de gîndire și că 
С adăpostit mediocrități sau, și mai 
tiu, impostori. Văzînd filmele pro- 
Guse de ei aveam pe buze celebra 
Weplică a lui Caragiale: „Са să formaţi 
gustul publicului, trebuie să aveti 
Gumneavoastră mai întîi, și eu văd, 
С și publicul, că n-aveţi de loc.“ 


GH. VITANIDIS: Din păcate multi 
Ontre scriitorii noștri cu talent și 
Qi gust se apropie cu prea mari 


lon Popescu Gopo 


ıi Jzerve de cinematografie. Nu se 
pisionează suficient de gen și acest 


еги se resimte în producția noas- 
tă de filme. 


RADU BELIGAN: Să nu dăm 
Ма numai pe scriitori. 


MANOLE MARCUS: Evident, ar 
trebui să existe și în studiou un 
climat favorabil, o mai mare preo- 
cupare a redactorilor și a regizorilor 


Radu Beligan 


de a sprijini pe toate căile crearea 
comediilor originale. Eu aș propune 
chiar profilarea uneia din grupele 
de creaţie pe acest gen, atît de 
dificil, care trebuie cultivat intens, 
experimentat cu atenţie și în mod 
organizat. 


AL. MIRODAN: Dacă desenul 
animat, de pildă, e considerat un 
gen specific, de ce n-ar fi tratată 
ca atare si comedia la Studioul 
„București“? Comediei i se cuvine 
o considerație deosebită. Pentru ea 
îți trebuie, pe lîngă unele calităţi 
înnăscute, haz spontan şi un exer- 
cițiu îndelung şi perseverent de 
„mînuire“ a dialogului. 


IOAN GRIGORESCU: V-ar in- 
teresa să colaborați cu o astfel de 
grupă specializată în comedii? 


AL. MIRODAN: Bucuros, dacă 
grupa ar ști bine ce vrea. Mi-ar 
place, de pildă, să lucrez cu Jean 
Georgescu, care să-mi ceară exact 
scenariul comediei pe care ar dori 


să o realizeze. De altminteri, eu 
cred că filmul, ca operă de artă, 
trebuie să aibă un singur conducător, 
care-i determină, în ultimă instanţă, 
realizarea. Personal, îl consider autor 
principal al filmului pe regizor. Am 
văzut cum regizorul, care conduce 
pe platou o echipă numeroasă, im- 
primă întregii opere viziunea sa. 
Un film de René Clair e un film 
de René Clair. 


GH. VITANIDIS: Scris și regizat 
de René Clair. Numai că noi avem 
foarte puțini regizori de comedie — 
cu excepția lui Gopo — capabili să-și 
scrie singuri scenariile. S-a furat o 
bombă demonstrează foarte clar po- 
sibilitatea cinematografiei noastre de 
a aborda teme majore în comedie. 
Numai că aceste exemple sînt rare. 


RADU BELIGAN: Ceea ce am 
admirat la S-a furat o bombă a fost, 
printre altele, refuzul hotărît al 
autorului de a face o „comedie 


Manole Marcus 


ușoară”. Acest atît de interesant film 
al lui Gopo inspiră încredere în 
viitorul comediei noastre cinemato- 
grafice. Pentru că sînt nevoit să 
plec de la întîlnirea dv. (filmez din 
nou o comedie) vreau să mai spun 
doar că tonul meu va putut părea 
excesiv de sever cînd m-am referit 
la celelalte filme ale noastre. Relativa 
tinereţe a cinematografiei romînești 
e luată însă de multe ori ca un cer- 
tificat legal de răbdător optimism 
Îmi voi îngădui să-l citez din nou pe 
Caragiale, care iritat de clasica 
obiecție: „Cum se poate să nu 
încurajezi începuturile noastre de 
cultură?“ scrie: „Dar, slavă Dom- 
nului... în fiecare an, ce facem alta 
decît să încurajăm mereu la începu- 
turi? N-ar fi o dată vremea să ispră- 
vim cu începuturile astea inter- 
minabile?“ 


GH. VITANIDIS: Pentru realiza- 
rea acestui deziderat al clasicului 
comediei noastre cred că abia în 


— 


prezent avem create toate conditi- 
ile necesare, Nicicînd n-a existat 
о ambianţă mai propice pentru cre- 
area comediilor optimiste, luminoa- 


Alexandru Mirodan 


se, care să oglindească viața noastră 
nouă. - 


GR. VASILIU-BIRLIC: Cred са un 
mare rău dramaturgiei noastre con- 
temporane l-a adus prejudecata — 
manifestată cu cîțiva ani în urmă — 
că nu pot exista eroi pozitivi de co- 
medie. Cum să гїлї de o persoană 
serioasă? — susțineau unii din au- 
torii scenariilor noastre. În conse- 
cință, mulți scriitori și-au concentrat 
atenția asupra personajelor negative. 
Si au rezultat filme ca Popescu 10 
în control, Directorul nostru, Cu 
Marincea e ceva. Dar iată că pe scenă 
apare un erou ca acela din recenta 
piesă a lui Baranga „Adam și Eva“ 
în întregime pozitiv, care este d-al 
capo al fine tordant. Și personajul 
e îndrăgit de spectator fără să pro- 
voace rîsul prin tumbe ieftine, сі 
prin replici inteligente, spirituale. 


lurie Darie 


IOAN GRIGORESCU: Acest gen 
de erou a început să apară — mai 
timid, e drept—și în film. În 
Băieţii noştri, de pildă, Marcel An- 
ghelescu interpretează un rol po- 
zitiv, plin de comic. lurie Darie 


dă viață în Post-restant inovatorului 
Puiu Crintea, erou înzestrat cu un 
haz deosebit. Încercări s-au făcut, 
Dar prea puține. În majoritatea 
cazurilor, personajele pozitive ale 
comediilor noastre sînt schematice, 
lipsite de spirit, incapabile deci să 
promoveze ideile noastre înaintate 
pe această cale specifică si atractivă 
care e rîsul tonic, luminos. 


AUREL MIHELES: Aș aminti — 
în această ordine de idei — una din 
lipsurile comediei noastre cinema- 
tografice: neantrenarea eroului po- 
zitiv în conflictul comic și rolul 
secundar, де figuraţie, pe care i-l 
rezervă scenariștii noștri. După pă- 
rerea mea, chiar Gopo, în S-a furat 
o bombă, și-a lăsat în afara situaţiilor 
comice tocmai eroul central. În felul 
acesta, principalul personaj al valo- 
rosului său film n-a fost erou de 
comedie. 


Gheorghe YVitanidis 


IURIE DARIE: Gopo şi-a gîndit 
inițial personajul în mod abstract 
așa cum este și omulețul său desenat. 
Pe parcurs, a recurs la actori, dar 
concepția a rămas aceeași. Numai 
că filmul jucat cerea ca actorul să 
încarneze acest rol nedefinit, să-i 
dea viață. Dar pentru că personajul 
n-a avut o identitate precisă, o 
apartenență socială, mie mi-a fost 
mai greu să-l individualizez. Personal, 
nu sînt prea mulțumit de ce am 
făcut în Bombo. Am fost doar pur- 
tător de bombă, nu și de comic. 
Comicul a fost lăsat în seama unor 
situații amuzante, dar secundare 
acțiunii. 


GOPO: Mie mi se pare că Darie 
a realizat în S-a furat o bombă 
lucruri extraordinare. Eu sînt un 
admirator al calităților sale actori- 
cești de multe ori relevate peste 
așteptările mele. Aş vrea să explic 
cîteva lucruri. În S-a furat o bombă 
am știut de la început ce vreau să 
fie omul cu servieta, omul cu bomba. 


Am vrut să fie un egoist, un izolat, 
un om cu idei limitate: nu fac rău 
nimănui, nimeni nu-mi va face rău, 
voi munci, mă voi însura cu fata 


loan Grigorescu 


care-mi place mie, vom avea copii 
şi copiii mei tot așa vor face. lar 
filmul trebuia să demonstreze că o 
asemenea concepţie despre lume 
este imposibilă, cum e imposibilă 
ruperea de societate, de problemele 
majore ale societății. Tocmai lui, 


"acestui om care aleargă după inte- 


rese personale, i-am pus în mînă 
soarta, viața celor din jurul său. 
Tocmai el, inconştientul, poartă sar- 
cina conștiinței oamenilor din jurul 
său. 

De atitudinea sa de „erou de co- 
medie” vor rîde nepoții noştri cînd 
vor vedea filmul si vor zîmbi — așa 
cum zîmbim noi cînd gîndim la răz- 
boiul de 100 de ani — că în secolul 20 
primejdia se putea plimba pe stradă 
purtată de cel mai binevoitor dintre 
oameni. 

Filmul militează împotriva indivi- 
dualismului, pentru o încadrare con- 
știentă în lupta socială, pentru pace. 
Sînt convins că Darie a creat un rol 
de comedie, căruia tocmai prin inter- 
pretarea sa sobră i-a mărit calitatea. 


PAUL CĂLINESCU: Eu cred că 
S-a furat o bombă a reușit și pentru 
că a avut la bază o situație comită: 
un om care transportă o bombă fără 
să știe despre ce e vorba. Pornind 
de la această situație, Gopo a folosit 
cu succes tot arsenalul comic, de la 
Chaplin, Malec, Harold Lloyd, la 
René Clair. Dacă n-ar fi avut însă 
un subiect închegat, toate gagurile 
n-ar fi valorat nimic. 


СОРО: Aveţi dreptate, am folosit 
sau mai bine zis am studiat acest 
arsenal și l-am experimentat. Dar 
aceasta face parte din altă grupă 
de probleme: felul cum regizorii 
învață să devină regizori, lucru 
despre care putem vorbi cu altă 
ocazie. Voiam numai să atrag atenţia 


3 


cš, desi am studiat metodele clasice 
de fabricare a filmelor comice, le-am 
interpretat şi le-am privit prin 
prisma umorului caracteristic ro- 
mînesc. Nici Chaplin, nici Malec sau 
Harold Lloyd nu m-au învățat atîta 
cît Caragiale. 

Am avut deseori ocazia să aud 
vorbindu-se despre umorul romi- 
nesc și referirile au fost la mai multe 
comedii cinematografice romînești. 
Există ceva specific care leagă fil- 
mele cu piesele de teatru, cu litera- 
tura noastră, ceva specific național, 
un optimism invincibil, un aer mu- 
calit în aparenţă, dar cu profunde 
rezonanţe filozofice. 


Aici trebuie scormonit, aici trebuie 
găsită acea pirghie care să poată 


mijloc de a povesti ceva și că poves- 
tirile au o formă, o gramatică, o 
ortografie, о caligrafie саге, negli- 
jate, pot transforma și un Shake- 
speare în ceva ridicol. 


GH. VITANIDIS: Principala defi- 
ciență a comediilor noastre constă, 
după părerea mea, în faptul că ele 
nu atacă frontal rămășițele vechiului 
din conștiința noastră, sesizînd tot- 
odată elementele noi ivite. 


AUREL MIHELES: Eu nu cred 
că e absolut necesar ca într-o come- 
die să apară neapărat și personaje 
negative și pozitive. Personajul po- 
zitiv la Gogol sau Labiche e  rîsul: 
Dacă într-o comedie în care biciuim 


tive, înseamnă că diminuăm însăși 
gravitatea viciilor incriminate. Cred 
că satira trebuie să-și aibă un cadru 
propriu, specific de manifestare. O 
operă nu poate epuiza decît o parte 
a realității sociale. Or, după cum 
spune Akimov, o încercare de a 
proporționa personajele negative cu 
cele pozitive înseamnă a-i crea spec- 
tatorului falsa concluzie că jumătate 
dintre cei aduşi pe scenă sînt puș- 
lamale. Delimitîndu-i însă de rest, 
incriminîhdu-i cu toată forța, fără а 
ne teme că spectatorul nu va înțelege 
și singur raritatea acestor cazuri în 
societatea noastră, contribuim mai 
util la munca nobilă de „șlefuire“ 
morală. 


zării unui responsabil cultural din- 
tr-o uzină care-și duce activitatea 
superficial. S-au ridicat atunci voci 
naive din studio care se temeau ca 
nu cumva în urma comediei noastre 
să se simtă jigniți responsabilii cul- 
turali, 


AUREL MIHELES: Desigur, e 
mai ușor să ne îndreptăm atenția 
spre о$раїаги! sau frizerul care ia 
bacșiș, numai că în felul acesta ne 
îngustăm singuri arta tematică, di- 
minuăm eficiența operei, mesajul 
ei major. Satira trebuie să incrimi- 
neze năravurile саге frînează mer- 
sul înainte al societății, са indo- 
lenta, iresponsabilitatea, trîndăvia, 
impostura. Spectatorul vrea să re- 


ajuta saltului calitativ al filmelor anumite 


noastre. În același timp nu trebuie 
să uităm că cinematograful este un 


mentalități încercăm 54 
echilibrăm, 


MANOLE MARCUS: Îmi amintesc 


vadă în filmele noastre viata de 
toate zilele, și acolo unde desco- 


convențional, numărul că la discutarea scenariului Nu vreau peră lucrurile de care se împiedi- 
apariţiilor pozitive cu al celor nega- sà mă-nscr se punea problema ironi- că în mod curent le recunoaşte 
” 


Cu Lucian Bratu 
despre: 


ACTUALITATEA 
FILMULUI 
ISTORIC 


— Film contemporan sau film istoric? Între- 
barea se pune tot mai puțin sub această formă. 
În schimb, căutăm des răspunsul la problema: ce 
trebuie să spunem spectatorilor secolului nostru 
reconstituind istoria mai veche sau mai nouă? Си 
alte cuvinte, prin ce este filmul istoric actual? 

— Eu înțeleg în cazul de față actualitatea nu 
numai ca o categorie de timp, ci mult mai profund. 
Un popor ca al nostru, care are conștiința deplină 
a propriei sale eliberări, simte un interes tot 
mai mare pentru istoria formării si dezvoltării 
sale, pentru propriul său trecut, Scrutînd tre- 
cutul, oamenii de azi află în el izvoare ale 
куы ча actual si modele demne de urmat. 
n felul acesta, istoria sau oglindirea ei in opera 
de artš (їп сати! lui Tudor, primul film istoric de 
după Eliberare) nu va constitui pentru spectatori 
o simplă curiozitate, ci un mijloc important de 
cunoaștere, 

— Un exemplu de atitudine militantă, de prezență 
în actualitate cu un film istoric, ni-l oferă Eisen- 
stein — autorul lui „Alexandr Nevski". Pornind 
de la acest exemplu, nu credeţi că orice epocă din 
istorie este deschisă cinematografiei, bineînţeles 
atunci cînd realizatorul se apropie de ea cu dorința 
de a o oglindi de pe poziția cea mai înaintată? 

— Un film ca Nevski rezolvă în mod strălucit 
tema patriotică propusă. Nu întotdeauna însă 
realizatorii de filme istorice s-au apropiat de epo- 
cile mai îndepărtate sau mai apropiate cu un 
anumit punct de vedere, cu dorința de a comunica 


ceva oamenilor. Nu de puține ori însă înclinația 
spre pitoresc, excesul de culoare locală 
devin dominante. Alteori, în reconstituirile is- 
torice, relatarea obiectivă a fost tot mai des con- 
fundată cu cea obiectivistă, Nu pot nega că, în 
perioada de lucru la filmul Tudor, şi în fața noastră 
au stat astfel de semne de întrebare. În primu 
rînd, o tentatie plastică (îmbinarea armonioasă 
dintre alb si negru, tipică pentru costumele olte- 
nesti), apoi, una arhivistică (intenția de a recons- 
titui, cu exces de detalii, epoca). Am reușit să 
evităm aceste căi și să menţinem doar elementele 
pitorești absolut necesare unei producții istorice, 
fiindcă ceea ce ne-a interesat înainte de toate au 
fost ideile predominante ale eroului și ale epocii. 
În această direcție am avut o călăuză permanentă 
în scenariul cinematografic semnat de scriitorul 
Mihnea Gheorghiu. Am vrut ca spectatorul de azi 
să înțeleagă tipul de om înaintat de la începutul 
secolului trecut. Ne-am străduit să arătăm proce- 
sul creșterii unui erou (Tudor), de la patosul an- 
tiotoman la patosul de eliberare socială a po- 
porului. 

— Și, în legătură cu întrebarea anterioară, ce 
raport vedeți între adevăr și ficţiune în filmul 
istoric? 


— O operă de artă, indiferent de genul ei 
nu poate cuprinde întru totul multitudinea de 
relații social-economice dintr-o perioadă istorică 
dată. Cred că în artă a nu călca adevărul istoric 
trebuie înțeles ca a nu denatura spiritul, esența 


zbucnește in rîs. Rizind, el se 
desparte de ele, se ridică deasupra 
lor. Numai atunci ne-am atins noi 
ținta educativă. Dar dacă rămînem 
doar la o problematică minoră înfă- 
țișind, de pildă, un portar care se 
vrea administrator, ca în filmul 
Post-restant, spectatorul zimbește cu 
simpatie pentru Giugaru, dar nu 
recunoaşte tipul din realitate care, 
ntrigîndu-l, să-l determine să ia 
atitudine. Și cele mai multe din fil- 
mele noastre, ca să nu cităm decît 
Nu vreau să mă-nsor, Băieţii noștri, 
Vacanţă la mare, se menţin la această 


superficială abordare a realității. 


— comedioara bufă Intilnire cu mi- 


lionari —, care nu-i face cinste nici 
interpretului, nici regizorului. Sau 
lurie Darie: Un june prim de co- 
medie cum nu au multe cinemato- 
grafii din lume. Si iată cît de slabe 
valorificat talentul lui în majoritatea 
filmelor noastre. Eu cred că actorii 
fac greșeli serioase atunci cînd admit 
orice rol și apoi se pling. Dar și 
regizorul trebuie să-și cunoască bine 
actorii cu care lucrează. Să nu-i 
distribuie la întîmplare. Pe Giugaru, 
de pildă, eu îl consider mai mult 
actor de caracter decît de situație, 
asa cum e el folosit frecvent în fil- 
mele noastre. Ar putea fi un exce- 


genul, scriitorii ar trebui să scrie 
roluri speciale, comedii care i-ar 
consacra mai apoi și pe ei, pe autori. 
Avem asemenea mari actori de co- 
medie ca Birlic, Beligan, Giugaru. 
Și nu-i folosim după capacitatea lor. 
Dispunem în prezent de o generaţie 
de mari interpreți comici. Cine-i va 
înlocui mine) E о răspundere 
istorică a cinematografiei noastre să 
valorifice  neîntîrziat  remarcabilele 
personalități ale scenei romînești. 


GR. VASILIU-BIRLIC: Eu am jucat 
în cîteva filme inspirate din opera 
lui Caragiale ре саге le-aș numi 
„documentare“. În rest, nimic care 
să mă mulțumească. Am împlinit 
60 de ani și pînă acum nu s-a gîndit 
nimeni să scrie un rol pentru mine 
în cinematografie... 


AL. MIRODAN: Într-adevăr, ecra- 
nizările după Caragiale nu au fost 
de fapt filme-Caragiale, сі та! 
mult filme ale regizorilor, reprezen- 
tind, din păcate, doar modul în 


rificării moștenirii clasice în dome- 
niul comediei. Ar fi binevenită şi o 
dezbatere pe problemele generale 
ale comediei naționale în coloanele 
revistelor noastre de specialitate. 


IOAN GRIGORESCU: Începutul 
acestor discuții în presă s-a și făcut. 
Ar mai fi, de bunăseamă, numeroase 
propuneri menite să contribuie la 
dezvoltarea comediei noastre cine- 
matografice. Pentru aceasta sînt 
chemate a lua măsuri organizatorice 
forurile respective. Revista „Cinema“ 
și-a propus sarcina, mai modestă, de 
a stimula doar o asemenea dezbatere 
intenționînd să aprofundeze apoi 
cîteva din lucrările discutate aici, cum 
ar fi actualitatea comediei noastre, na- 
tura conflictului comic, insuficiența 
valorificării tezaurului clasic ori pro- 
blema foarte importantă ridicată de 
Gopo și anume specificul naţional 
în comedie. Considerînd că toate 
acestea pot constitui sursa unor in- 
teresante articole utile revistei „Ci- 
nema“, închei, invitîndu-vă, са ре 
“lîngă sarcina dumneavoastră nobilă, 


EAN GEORGESCU: Consider că 
Giugaru n-ar fi trebuit să accepte 
rolul de care vorbea Miheles și nici 


Birlic nu trebuia să apară în unele de roluri 
șarjă grotescă. 
tori foarte populari, care și-au găsit 


filme slabe. De altminteri chiar 
Miheles l-a folosit în ceva minor 


lent interpret de dramă, un fel de 
Jannings al nostru. Dar nimeni nu 
îndrăznește 


distribuie în altfel 
de comedie bufă, 
Pentru anumiți ac- o discuţie separată, 


Asociaţia cineaștilor, 


care aceștia l-au înțeles, 
exact, nu l-au înțeles pe Caragiale. 


GH. VITANIDIS: Eu as propune 


organizată la 
pe tema valo- 


mai > 
de practicieni ai genului celui mai 
îndrăgit de public, să vă considerați 
apropiați colaboratori ai revistei, 


pentru abordarea — în continuare — 
a problemelor teoretice legate de 
comedie. 


Un cadru din Secretul cifrului, primul film de lung metraj realizat, în 1959, de Lucian Bratu. (1); Tudor, evocare cinematografică închinată eroului 
răscoalei populare de la 1821, este filmul următor al regizorului L, Bratu. În fotografie, o scenă petrecută în palatul domnesc. (2) 


istoriei. Realizatorul recurge la ficțiune tocmai 
pentru a întări și mai mult acele idei caracteristice 
pentru tendințele fundamentale ale epocii res- 
pective. Să exemplific cum a fost înțeles acest 
raport în cazul filmului nostru. În documente am 
găsit cîteva ipoteze asupra morții lui Tudor. Pe 
noi însă ne-a interesat moartea eroului nu ca un 
element istoric, ci ca o concluzie pentru în- 
tregul film (am accentuat ideea că Tudor a pierit 
din cauza uneltirilor boierilor). 

— După cît îmi dau seama, nu sînteţi adeptul recon- 
stituirilor de epocă prin modalităţi documentare, ci 
mai mult prin intermediul transfigurării artistice? 

— Nu am realizat pînă acum decît un singur 
film istoric, deci opiniile exprimate tin mai mult 
de afinitățile mele artistice decît de experienţă. 
Prefer să răspund la această întrebare folosin- 
du-mă de exemple din opera lui Eisenstein. De 
ce mă opresc tocmai la filmele acestuia? Printre 
altele, fiindcă Eisenstein este realizatorul care 
a exprimat istoria în cele mai diferite modalităţi 
cinematografice, În Crucișătorul Potemkin, ele- 
mentele documentare sînt foarte numeroase 
(Eisenstein însuși își definea filmul drept „o 
reconstituire a istoriei care acționează ca o dramă”). 
Dar în Nevski, legenda, basmul popular sînt fac- 
tori dominanțţi, iar în Ivan cel Groaznic avem de-a 
face cu o frescă de moravuri. 


— Filmul istoric cunoaşte, poate cel mai mult, 
tentația personalităților. Dacă se pot cita opere 
izbutite și foarte izbutite consacrate unor figuri de 
conducători (am numit mai înainte „Alexandr 
Nevski“, adaug acum „lvan cel Groaznic“, 
„Lenin în Octombrie" şi „Lenin în 1918" ole 
lui M.i. Romm, „Napoleon“ şi „Austerlitz“ ale 
lui Abel Gance), în schimb, nu de puţine ori se 
ajunge la pelicule alimentate de istoria de curte, 
în genul colecţiei „Femei celebre“ ( „Тһеойога“, 
văzut și la noi, e un exemplu tipic). Ce părere 
aveţi despre această problemă? 

— Este binecunoscut raportul din perso- 
nalitate și mase. Atunci cînd eroul se înîrãteşte cu 
poporul, cînd îi apără interesele, el este înţeles 
și îndrăgit. Cea mai mare personalitate care a 
exprimat cauza poporului și a revoluției a fost 
Lenin. De unde și conţinutul deosebit de emotio- 
nant pe care-l au filmele lui Mihail Romm con- 
sacrate marelui conducător. Există şi alt tip de 
personalitate care, pornind din popor, se izolează 
la un moment dat de el, dînd frîu liber egoismului. 
Este calea pe care a urmat-o Napoleon. Filmele 
lui Gance, valoroase din punct de vedere cinema- 
tografic, aduc pe ecran mai mult un Napoleon 
glorios și generos decît un imperator expansio- 
nist; regizorul a precizat mai puțin personalita- 
tea complexă și contradictorie a eroului, 


Cît despre Tudor, noi am căutat să nu facem 
din el un film în gen Theodora. Nu ne-au preocupat 
violențele, am evitat pe cît s-a putut folosirea vop- 
selii în loc de sînge, nu ne-am extaziat de imagi- 
nea unui Tudor-spadasin. Am căutat să marcăm 
pentru spectatorul de azi felul cum se dezvoltă 
personalitatea lui Tudor în conexiunea lui intimă 
cu poporul. 

— Nu de puţine ori criteriul comercial, neştiin- 
tific, ia locul adevărului în filmul istoric. Producţii 
de tipul „Mongolii“, şi recent, „Cartagina în 
flăcări“ sînt edificatoare. 

— Mă întreb dacă aceste mistificări de epocă 
merită titlul de filme istorice. În superproducţiile 
genului, spectaculosul gratuit este suveran. S-au 
„încurcat“ cîteva secole? S-au „inversat“ cîteva 
întîmplări? Nu contează, își spun producătorii. 
Punem o luptă de cavalerie sau o trecere prin- 
tr-o mlaștină la lumina tortelor şi am salvat totul. 
O parte a publicului preferă încă, din păcate, 
filmul cu „mare montare таге", dar gustă 
mai puțin un film istoric de atmosferă cum 
este Ivan cel Groaznic. Împotriva unei astfel 
de prejudecăți, împotriva înţelegerii superfi- 
ciale, denaturate a istoriei, ne-am străduit să dăm 


o replică prin Tudor. 
Al. RACOVICEANU 


5 


A 


` 


О seară de mari emoții la Cannes XVI. Juriul citește palmaresul 


pentru cea mai bună adaptare cinematografică filmului Codin. Pe 


Palmaresul lui Samy Haifon, 


$. H al Í оп: coproducătorul francez al fil- 
“ lui Codin, ăi i 
ЖЕРИ, e sa m 
UN MODEL s-a desfășurat în direcții deose- 
DE COPRODUCȚIE 


bite. Astăzi el se poate felicita 
că, datorită lui, s-au afirmat 
tineri realizatori ca Alexandre 
Astruc, Maurice Clavel, Jacques 
Baratier, Jean Valère, Georges Franju, Henri Gruel, Serge Bourguignon, 
Pierre Kast, Alain Resnais, Alain Robbe-Grillet, Henri Colpi etc. A 
abordat toate genurile, filme de animație, filme despre artă, filme ex- 
perimentale si sociologice, reportaje etc. El deține de asemenea ШОС 
ruban bleu“ pentru coproductii. Căci a realizat coproductii cu Belgia, 
Polonia, Uniunea Sovietică, Israel, Japonia, Turcia. Si acum Codin, co- 
producție romino-franceză. Aşadar, să-i dăm cuvintul lui Samy Halfon: 


— Cei din generația mea își aduc aminte de „moda“, de „valul“ Panait 
Istrati, descoperit, ajutat şi lansat de Romain Rolland. De faimoasele 
„Chira Chiralina“, „Moș Anghel”, „Cosma“ şi de ceva mai puţin cu- 
noscutul „Codin. Am citit „Codin“ acum 30 de ani: de atunci îl 
aştept pe ecran. Codin întrunește şi elementele dinamice ale unei opere 
cinematografice, dar te și obligă să reflectezi. E o lume și o concepție. 

Drepturile pentru ecranizare au fost obținute în 1959. Primul tur de 
manivelă a fost tras la 27 august 1962. Au fost elaborate și părăsite, rind 


XVI CANNES 1963 e XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 


Festivalului, Fotografia noastră surprinde momentul înminării Premiului 
scena marii săli а Cannesului, rezervată pentru o seară laureaților celui 
de-al XVI-lea Festival al filmului, gazda lui Henri Colpi și Mihnea Gheorghiu e cunoscuta actriță franceză Jeanne Moreau. 


pe rînd, trei adaptări. Adăugirile, tăieturile din operă deformau, desfi- 
gurau mica lume a lui Panait Istrati. Henri Colpi, invitat pentru a patra 
adaptare si realizare a filmului, întîrzie cu răspunsul mai multe săptămîni, 
Cînd, în sfirşit, consimte să semneze contractul, îmi înmînează în aceeași 
zi 60 de pagini gata lucrate. Lucru cel puțin neaşteptat în mediul nostru 
cinematografic unde o astfel de muncă este comandată şi parțial plătită 
dinainte. Dar de fapt, nu m-a surprins. ЇЇ cunoşteam pe Henri şi ştiam că 
ezitările lui vor dura pînă în clipa cînd se va apuca de treabă. 

1961. Cu ocazia săptămînii filmului francez de la București am luat 
legătură cu conducătorii cinematografiei romîneşti, în special cu domnul 
Paul Cornea. Panait Istrati, scriitor romin, ne-a prilejuit o cooperare 
armonioasă care nu s-a dezminţit nici o singură clipă. 

Această cooperare armonioasă i-a cîştigat de îndată pe toţi colaboratorii 
filmului, romiîni şi francezi, tehnicieni si artiști. Ea s-a fixat pe peliculă. 
Françoise Brion se confundă cu localnicii, în cîrciuma Anghelinei. Platon 
şi Alexe hoinăresc în Comorofca printre aburi de ţuică. Anastasia, тата 
lui Codin se identifică cu Germaine Kerjean si privirile pe care le schimbă 
micul Adrian Zografi (Răzvan) si tînăra sa mamă Joița (Nellie Borgeaud) 
sînt pline de aceeași căldură... 

Dacă artiştii francezi se confundă cu tovarășii lor готіпі, e pentru că 
toate rolurile, chiar cele secundare si siluetele de scurtă apariţie au fost 
jucate de actori remarcabili. 

Codin e un film de actori. Și totodată, prin subiectul, organizarea 
echipelor de creaţie, tehnica artistică, repartiția aporturilor în natură 
şi industrie și prin spiritul său de cooperare, e un model de coproducție. 


@) Mihnea Gheorghiu, 
președintele Consiliului 
Cinematografiei, condu- 
cătorul delegației сїпеа+- 
tilor romiîni la Festivalul 
internaţional al filmului 
de la Cannes, întreți- 
nîndu-se cu scriitorul și 
cineastul japonez Suzuki. 


(3) Mircea Drăgan, discu- 
tînd cu actrița suedeza 
Anita Eckberg, cunoscută 
spectatorilor noștri din 
filmul „Mongolii“. 


(3) „Nu e de loc ușor să fii 
«vedată»!“ răspunde Răz- 
van Petrescu la asaltul 
fotografilor. 


2 Loja delegației cineaș- 
tilor romini și francezi 
în atenția  fotoreporte- 
rilor. În fotografie: Raxz- 
van Petrescu, Françoise 
Brion, Henri Colpi, Mih- 
nea Gheorghiu, 


XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 @ XVI CANNES 1963 


К Эм 


gatia cine 


“dele 


I 
i 


© Gala cu filmul „Codin“ 
— un succes de prestigiul 


(6) Pe 
Festivalului, delegaţia 


terasa palatului 


| сіпеа Шог romîni între- 


ţinîndu-se cu criticul fran- 
cez Marcel Martin și re- 
gizorul ceh Vojtech Jasny. 
De la stinga la dreap- 
ta: Marcel Martin, Răz- 
van Petrescu, Vojtech Jas- 
ny, Mircea Drăgan, Mih- 
nea Gheorghiu, loan Gri- 
gorescu, Anda Boldur. 


7) Un săculeţ cu camfor 
„ă la Codin“ oferit de 
Françoise Brion și Răzvan 
Petrescu. 


XVI CANNES 63 | 


Premiul pentru cea mai bună w 
adaptare cinematografică 


Premiul Comisiei superioare 
tehnice franceze 


A 


г 
си elaș! titlu 
g 


eneros care ! 


pe cineasti in realizarea acestui 
prietenia cu totul neobișnuită din- 
tre un copil timid, sensibi - rătăcit 
în lumea mizeră a une! mahalale 
de la marginea Brăilei — și un munte 
de om, cunoscut ca bandit, ca brută 
gata oricînd să facă „moarte de om“ 
Codin. Autorii scenariului au res 
tat cu fidelitate spiritul poves 


au eliminat |udicios o serie de 


care  încărcau inutil curs 
acţiunii, au scos în relief sau au 
completat raporturile dintre cele 
două personaje principale, Adriar 
şi Codin, cu nuanțe care des 
coperă mobilurile profunde ale sen- 
timentelor lor reciproce. Meritul 


de ve 


scenariului, din acest pu 
dere, este acela de a fi găsit tona- 
litatea exactă a atracției care-l face 
pe Adrian să descopere în Codin un 
om o inimă caldă, însetat de o 


1. Unul din momentele dramatice 
ale filmului; pentru a se salva de 
ravagiile holerei, eroii părăsesc 
orașul. prietenie sinceră, silit de o lume 
crudă. nedreaptă să devină brutal, 
să recurgă la forță. Mai trebuie să 


adăugim că scenariștii au știut să 
fixeze pregnant acele amănunte sem- 


2-3-4. Alexandru Platon, Frangoise nificative ale epocii care, їп povestire, 


Brion şi Maurice Sarfati constituie erau doar conturate: mahal cu 

un trio urmărit cu discreție de-a copiii ei zdrenţăroși și precoci, Iz- 

lungul întregului film. bucnirea holerei, cerșirea dreptului 
la muncă, 

Nu era ușor, nu era simplu să se 


realizeze un asemenea scenariu după 

»ovestirea lui Panait Istrat Cu 

atît mai mult este vrednic de stimă, 
5. Stimulate de mizerie și nedrep- efortul și reușita scenariștilor care 
сагі, bătăile şi crima erau lucruri au oferit o povestire cu reale ca- 
obișnuite în mahalaua Brăilei. lităţi cinematografice 


Ei şi-au îngăduit, pe bună drep- 
tate, să îmbogăţească psihologia 
Joiţei, înzestrîind-o cu un farmec 


x 


care ajuta la o mai exactă definire 


a relației Adrian-Codin. Dacă au- 
torii ar fi făcut acest lucru și în 
cazul Anastasiei, mama lui Codin 
prezentată destul de sărac ca 
reacţii sulletest în scenariu, 
filmul ar fi cîștigat, desigur, o di- 


mensiune în plus 

Regizorul Henri Colpi, artist deo- 
sebit de înzestrat, apreciat pentru 
excelentul său film O absenţă în- 
delungată, a avut de ales între o 
ftratare cinematografică dinamică, ex- 
plozivă, ritmată, a temei și o in- 
cursiune cu încetinitorul, în explora- 
rea gamei nuanţate de sentimente 
între Codin și Adrian. Filmul repre- 
zintă. o cale de mijloc în саге dina- 
mismul nu se refuză poeziei, scenele 
„tari“ nu înlătură gingășia, 11 regăsim 
pe Colpi, poetul de atmosferă a peri- 
feriei din O absență îndelungată, în 
insistența cu care revine mereu şi 
mereu asupra Comorovcăi, cu casele 
ei scunde și sordide, în măiestria 
cu care punctează peisajul social, 
sursă a pasiunilor ucigașe, a soartei 
blestemate, a domniei nedreptăţii. 
Îl regăsim pe alocuri, їп scenele dintre 
Codin şi Adrian, ре liricul reţinut, 
care stiuse magistral să sugereze 
discret furtuna de sentimente a 
celor doi protagonişti din O ab- 
sent îndelungată, care şi-au regăsit 
$i nu și-au regăsit iubirea. 

Desigur, subiectul și atmosfera 
din Codin sînt, din multe puncte 
de vedere, cu totul deosebite față 


de filmul precedent. Există în Codin 
un dramatism direct, fățiș, al pa- 
siunilor umane, o înfruntare violentă 
între caractere. Memorabilă este sec- 
venta care-l înfățișează pe Codin în 
căruţă, alături de fostul său prie- 
ten Alexe, rival acum, tirindu-si iu- 
bita agățată în goana cailor, deslăn- 
tuindu-şi nebunește apriga minie, 
gelozia, amărăciunea prieteniei în- 
șelate. 

Descoperim la Colpi o valență 
mai putin cunoscută, о înclinație 
spre un umor tragic, în scena dez- 
brăcării  caraghioase, umilitoare, а 
craiului de mahala — „motanul“. Re- 
gizorul se dezvăluie ca un pictor al 
peisajului luxuriant, cu o bogată 
paletă coloristică а bălți: (secvență 
excelentă din punct de vedere plas- 
tic, ar fi fost deplin reușită dacă 
nu era însoțită de un dialog artifi- 
cios). 

Un ton adecvat, de o nuanțată 
dozare psihologică, lipsit de efecte 
naturaliste, a fost găsit de regizor 
în scena răzbunării din cîrciumă. 
Desi regia a ezitat să topeascá 
diverse modalități de tratare a unei 
teme atît de variate într-un stil 
dominant, unitar, să subordoneze 
dinamica, violența acțiunii, să-i pună 
o surdină, descãtuşînd mai amplu 
filonul generos al prieteniei dintre 
Codin si Adrian, filmul Codin re- 
prezintă o ecranizare de ținută ar- 
tistică a povestirii lui Panait Istrati, 
la o valoare foarte apropiată de 
opera literară. 

Filmul, care întrunește în distri- 
butia sa actori romîni şi francezi, 


prilejuiește cîteva creaţii actoricești 
deosebite. Am remarcat în primul 
rînd jocul lui Alexandru Platon--în 
rolul lui Codin. Faptul că de acum 
înainte, în imaginația spectatori- 
lor, personajul lui Panait Istrati se 
va identifica cu figura lui Platon, 
este destul de elocvent pentru reu- 
sita actorului. Alexandru Platon n-a 
izbutit într-atit să întruchipeze fero- 
citatea exterioară, brutalitatea, pe 
„banditul” temut de întreaga ma- 
hala, cît mai ales să-l reprezinte pe 
uriașul cu o inimă de copil, naiv și 


instinctual, un om primar, violente 


numai în fata unei nedreptăți acute.. 

Răzvan Petrescu, în rolul atît de 
dificil al copilului Adrian, surprinde 
cu naturalete întrebările și nedu- 
meririle personajului, atracția spre 
uriașul „celebru“, mai puțin însă 
inteligența si precocitatea copilului 
care intuiește profunzimea senti- 
mentelor „omului mare“, poate pen- 
tru că regia a fost prea mult preo- 
cupată de ţinuta corectă vestimen- 
tară a copilului, în contrast cu mi- 
zeria puștilor din mahala. 

În rolul Joiței, Nelly Borgeaud, 
cu _grație, feminitate, simplitate. şi 
inteligență redă nuanțele gingășiei 
şi grijii materne, în timp се Fran- 
goise Brion e tulburătoare în rolul 
frumoasei Irina. Foarte bună masca 


о 


de ceară а actriţei Germaine Кег- 
jean, în rolul Anastasiei, mama lui 
Codin. 

Excelenţi, în roluri episodice, 
Mihai Fotino în rolul fantelui de 
mahala, Nicolae Budescu, extrem 
de expresiv ca figură de beţiv, si 
Mihai Mereuţă, în rolul unui hamal 
oropsit. 

Muzica filmului este semnată de 
Theodor Grigoriu, care se dovedește 
încă o dată a fi un maestru al melo- 
diei ecranului. Tulburător, complex, 
contradictoriu este ritmul în sec- 
venta furgonului cu cadavrele hole- 
ricilor, explozivă muzica care înso- 
teşte goana cãrutei. 

Codin, realizare a Studioului „Виси- 
reşti", coproducție romîno-franceză, 
la care au colaborat rodnic cineasti 
ai celor două țări, se înscrie са o 
operă cinematografica instructivă 
pentru cunoașterea unor realități 
apuse ale Romîniei de ieri, cu un 
generos mesaj umanist, întruchipat 
în imagini artistice veridice, emo- 
ţionante. 

Aceste calități incontestabile i-au 
adus distincţiile importante acordate 
de juriul de la Cannes, ca si apre- 
cierile criticii cinematografice inter- 
naţionale. 


lon MIHĂILEANU 


dp ر‎ 


6. Anton (interpretat de Victor 
Moldovan) — un fel de vătaf al ha- 
malilor din port — stirneşte dispre- 
şul şi ura lui Codin. 


7. Codin (Alexandru Platon) între 
cei doi „fraţi de cruce” аі săi: micul 
Adrian (Răzvan Petrescu) și Alexe 
(Maurice Sarfati). 


8. Actriţa franceză Germaine Ker- 
jean interpretează rolul mamei lui 
Codin. lat-o în ultima scenă a filmu- 
lui, după comiterea crimei. 


y м ми: 02% 


سے 


Mare de huit elle 


bitonte de V 


LE HAVRE ~ Une hot 
„na Mor! 


enfants, 
à des 


tte 


EA 


Неш" 
боео 


r ple 


anons vient e 
— bebe 
‚Эче! respe 
х 300 nt et 
Sioterrite de > 
= Ango ét yit бе 
Гом m'o que | 


Оооо. бедел, Aaminamenee 


@. 


LA РЫС 


mı 651 эсш, 
лооммімамт\ 


A... 


ЖОЕ _ (France 
Roche si Willy Guiboud) — „Scene 
tari sau incintšroare, în culori 
șterse, se deapănă într-un ritm 
puţin lent, dar întotdeauna sigur 
și elegant. Găsești în acest film 
“ичи, нъ inimă“, 


oraș romin de la începutul seco- 
lului. Căci e ceva din Donskoi 


„LIBÉRATION" (Jeander) — Ë 

„Este al doilea film al Festivalului š LA [ ? 
după A fost odată о pisică... саге E RANCE pentru care nu poți să nu 
a fost aplaudat de public în timpul ` š decit simpatie si prietenie“. 
proiecției (...) Actorii francezi У d w г Yaan MY © 
Françoise Brion, Nellie i : aaa | ilm 

Maurice Sarfati si Germaine Ker- ч ; 
jean au ştiut să se integreze de i Dima 
minune distribuției romine şi = 
s-a remarcat fotografia stră- К е 
lucită (în culori) a lui Marcel 

Weiss." 


| meşteşugar care respectă z 
| trivã ме о» К opera sa. Un film de public al filmului. Codin e un 


film frumos și bun și nu 
să ne fie teamă că TT 


ç a 1 
Tae SEa ye por ee Hime In aparentă 
"a زو‎ povestind o mplare 
Î simplă, fără ca pentru ا‎ 
$: ijeze măcar un singur 
а, care le dă căldură, Căci ` 
aici apare evident ceva ce s-a | 


т 
š 
® 
++ 

z 


Tirol, 


| cam uitat la noi. 


D шы, 


: 1e 


ЖЫ FIGARO" (Louis Chauvet) 
— „Un farmec difuz se ; г 
Ë din rr» оч. учак I: Se. des au 4 
M moase, adesea poetice. Raporturi- _ atie Ч | 
„Mle dintre protagonişti sint des ——  — — AN Ding 
= | erise cu o tandreţe delicată şi -- سمت‎ “eur: е 

Сар: W_ FES = 

precoci". TIV AL DE = 


botinaj al eroilor 
ҮЛ < ( 
í 
line >, Шел 
о poveste realistă 


2 dee est d 
"Я populară care trebuie сае ele endu tie., . par f 
| spiritul sînt respectate cu scrupu- 


са o epopee şi privită ca o De note envoyé 
carte de imagini, frumos şi abil L IPeciale Yvo 
Е “f lozitate. Si ceea се este cu 
E ТЫР ме ai aul, ан гома у atit mai bine, toată | 


ilustratš. к 3 me 
жазан mu pan, dece naida 1 7. Í denta de viață саге reamătă 
za ате le al le гере ==. s in arta lui Panait GR ca un 
и пе. > torent impetuos, ехргі- 
mată în film si te ер و‎ | 
Жел a reactionat ieri sala, а 
emotionatš, a participat 
эы actiune, a tršit existenta рег- 
sonajelor sale bogate şi puternice. 
Nu este acesta cel mai 
omagiu adus unui autor? 
Aplauzele erau adresate poves- 
titorului fantastic, vagabondului 
genial care a cunoscut foamea, 
mizeria și disperarea, lui Panait 
Istrati ре саге un realizator exem- 
plar a ştiut să-l] facă să retrăiască 
pe ecrane. E 
Interpretarea e dominată de 
Alexandru Platon, care-l incar- 
nează pe Codin şi alături de el, 
de figura curată a copilului 
Răzvan Petrescu. Patru actori 
francezi, Françoise Brion, Ger- 
maine Kerjean, Maurice Sar- 
fati şi Nellie Borgeaud se inse- 
rează foarte bine ansamblului“, 


rh 
e 


ef к 


=: 
4 


erii perfecte, pentru ecran, 
unei opere literare. Litera н 


نے 
а‏ 


i Ser алей tapaj, me- 
PARIS pe e "ea 


ancolia care punctează peisajele | 9.9 LE JOURNAL РЕ 


personajele зе regăsesc in 
2 mai mărunte gesturi ale Аме 1 Am P үф, 


j са filmul să пе văzut la Paris în i 
versiune rom iar dacă vom Е; 

d i a tag luată să le regăsim pe [9 Le im de BLUWAL ‚ч, = 
Françoise Brion sau aine ` z Реа г mite da e 


2.24 ipac cu pini dublate. РЕ 
] notre envoyé Spécial Hen, 
8 ry CHAPIEr: 


a 


În cuprinsul cinematografiei ita- 
liene, Lattuada se înscrie ре un 
loc oarecum izolat și contempora- 
neitatea neorealismului nu are asu- 
pra sa decit o influență indirectă. 
Dacă în unele realizări se apropie 
prin sensul creațiilor sale de prin- 
cipiile care i-au călăuzit pe Rosse- 
llini, de Sica sau Visconti, el rămîne 
un creator aparent concesiv, mare 
parte din inspiraţiile sale fiind de 
construcție clasică. Expuse într-o 
formă lapidară, subiectele filmelor 
sale au o însemnătate esențială și se 
realizează de obicei pe cumulare de 
impresii, la început haotice, apoi 
ordonate într-o manieră aproape 
matematică, ceea ce arată un creator 
lucid și echilibrat. Artist antifascist, 


ostil „telefoanelor albe" — denumire 
sub care au fost categorisite filmele 
americane din seria „roz“ — Lattuada 


a căutat să se apropie de teme arză- 
toare și direct sociale. 

Plaja corespunde unei curioase 
desfășurări dramatice şi de stil, 
care se manifestă printr-o trecere 
cam lejeră de la melodramă la 
satira socială. Alăturarea riscantă a 
detaliului discret cu duritatea com- 
portării unor personaje,  succesi- 
unea unor momente de atmosferă 
cu cele ale unui placat politic, în 
afara incertitudinii stilului au și 
menirea de a deconspira sentimen- 
tele autorului față de eroii săi. În- 
totdeauna colaborator la scenariul 
după саге turnează, Lattuada аге 


predilecție spre povestirea literară, 
dar în același timp о intransigenţă 
față de conţinutul de idei. Preferin- 
{а spre raţional, echilibru și duritate, 
dă acestui film o nuanţă pronunțată 
de răceală, dar îi conferă-o ţinută 
neconformistă, o atitudine critică 
deschisă, univocă. Eroii nu obţin 
în general mai multă atenţie decît 
atît cît o cere caracterizarea momen- 
tului dramatic, personajele se mișcă 
conform unei dirijări vizibile spre 
dezvăluirea directă a conținutului 
de idei. Unele acțiuni par surprin- 
zătoare, dar încadrarea lor ulteri- 
oară în tema centrală a operei, 
denotă o intenţie, о esenţializare. 

Filmul Plaja pare povestea unei 
prostituate care nu-și poate petrece 
vacanţa de vară cu fiica ei deoarece, 
ajunsă din întîmplare într-o socie- 
tate înaltă, este expulzată de aici. 
Abia tîrziu spectatorul înțelege că 
intenţia autorului a fost de a vorbi 
despre potența rapace a unui mare 
industriaș asupra moravurilor și des- 
tinelor oamenilor care-i sînt subor- 
donați. Neliniştea unui creator ac- 
tiv, dar poate nu suficient de bine 
realizat valoric în direcția emoției 
artistice, îl duce pe Lattuada la con- 
struirea unor opere cinematografice 
publicistice, dar nelipsite de un umor 
crud. Pentru a ajunge direct Іа ţintă, 
el nu se dă în lături de la folosirea 
unor mijloace  extracinematogra- 
fice, cum ar fi monologul cu voce 
tare, dialogul care răzbate neverosi- 


mil printr-o ușă închisă, începerea 


secvențelor ca după ridicarea unei 
cortine. 

Filmul amintește de „oamenii din 
cutie" ai lui Cehov, caracterizarea 
oarecum cosmopolită a mediului 
face posibilă acțiunea în orice ţară 
capitalistă, atmosfera  italienească 
neducînd la o definire esențială a 
caracterului local. Paleta groasă a 
autorului face ca eroii odioşi să 
se autocaracterizeze. 

„Suflete“ meschine și ridicole, ne- 
gustorul Albertocchi și nevasta sa 
care ascunde în poșetă bancnota 
pierdută de o femeie modestă, 
Luigi, industriașul de calorifere care 
vizitează casele de toleranță, Rober- 
to care semnează „сопїеѕа" în răs- 
punsurile publicitare la scrisori sen- 
timentale, această parte a mediului 
burghez și mic-burghez capitalist 
sînt în optica lui Lattuada prilej de 
sarcasm și nemiloasă condamnare. 

Ostil unor concesii ideologice pe- 
simiste care duc îndeobște la happy- 
end-uri sau, dimpotrivă, la finaluri 
tragice, Lattuada uzează de mijlocul 
circuitului închis: o societate rea 
înrăiește la rîndul său. Plaja, care la 
început ne-a apărut ca revelatoare de 
odihnă și încîntare poetică este, în 
fond, în acest film, simbolul degra- 
dării morale a burgheziei europene 
postbelice. 

Conștiinţa perversă a multimi- 
lionarului care întinde brațul său 
mai mult pentru a batjocori decît 
pentru a ajuta, rostește propria 


Raf Vallone 


sa sentință, considerînd că va veni 
vremea cînd averea și situația sa 
vor dispare pentru folosul oameni- 
lor cinstiți. Lattuada nu descoperă 
un alt mediu capabil să reînnoiască 
ceea ce este vechi și putrezit în 
viaţă și în societatea în care trăiește, 
dar este conștient de existența deze- 
chiiibrului si а inegalităţii căreia, 
mai mult, îi conferă o durată tem- 
porară. Dincolo de confuziile sale 
de ordin filozofic, acesta rămîne 
un mare merit al artistului, izvor 
al trăiniciei operei sale. 


lulian MIHU 


COL 


Vasili Axionov nu și-a intitulat 
romanul său (apărut și în tra- 
ducere romînească în ultimele nu- 
mere ale revistei „Secolul 20"), 
„Prietenii“, deși însușirile principale 
ale relaţiilor celor trei eroi pot fi 
socotite, și încă foarte exact, atri- 
bute ale unei adevărate prietenii. 
Sugerînd dorințele lui Karpov și 
Maximov de a-și „romantiza“ zilele 
prin lungi călătorii pe valurile în- 
spumate ale mării, călătorii nu lip- 
site de cîntecul melancolic al unei 
chitare, sau visul lui Zelenin de a 
da frîu liber doar muncii pasionate 
pentru profesia pe care și-a ales-o, 
Axionov dă sens precis fiecărui 
caracter. Oricum a gîndit autorul 
mobilul care desparte drumul eroi- 
lor, el dăruiește o însușire proprie 
nu doar colegilor sau prietenilor, ci 
tuturor tinerilor educați în spiritul 
societății comuniste. Este dragostea 
față de oameni, este spiritul de 
abnegație și de sacrificiu. Evidenţiate 
mai întîi prin replici, însuşirile amin- 
tite se demonstrează cu prisosință 
în scena ultimă a filmului. 

Pe una din ulițele strîmte ale satu- 
lui, în lumina slabă a felinarului, pe 
zăpada întărită de gerul nopţii, zace 
un om. E însușitînăruldoctor Zelenin. 
Strigătul puternic de spaimă al unei 
femei... și zeci de săteni aleargă 
spre locul crimei. Întrebarea ce-i 
de făcut nu a putut fi rostită. Ho- 
tărtrea era deja luată. Karpov și 
Maximov aveau să-l opereze. Întîia lor 
operație. O operație deosebit de 
grea. Si totuși... clipele lui Zelenin 


sînt numărate. O masă de operaţie 
obișnuită. Doi medici și o soră, în- 
tr-o maximă încordare smulg știin- 
tei tot ce le-a dăruit, pentru a-și 
salva prietenul. Afară, în aceeași 
încordare, mulțime de țărani adunați 
în fata dispensarului, așteaptă cu 
înfrigurare cuvîntul: trăiește. 

Pulsul bolnavului încetează. O in- 
jectie în ipimă ar putea fi salva- 
toare. Dar tinerii medici nu au mai 
făcut niciodată aceasta. În aer plu- 
teşte cu insistență: trebuie, trebuie. 

Si curînd {раге care se aprind 
lucesc în noapte parcă într-un dans 
care vorbește despre viaţă. 

O bună parte din film se petrece 


aceea е! vorbește ипе! sall piine 
despre acțiunea vătămătoare a alcoo- 
tului asupra organismului. 11 în- 
tîlnim la patul bolnavilor în timpul 
unei epidemii de gripă, apoi făcînd 
o grea operație chirurgicală. Chipul 
eroului exprimă dorința de a între- 
prinde tot ce-i stă în putință pentru 
salvarea oamenilor. Pentru Zelenin 
nu reușita operației în sine are 
valoare, ci viața omului. 

Complexității unor fapte de viață, 
realizatorii filmului nu le-au dat 
însă rezolvarea necesară în funcție 
de importanţa și de semnificația 
lor. Excluderea dictată de specificul 
artei filmului a unor referiri la Feo- 
dor Bugrov și neînlocuirea lor cu 
momente realizate cinematografic 
care să justifice modul de comportare 
al acestuia pe baza relațiilor de 
viață, sau a unor date psihologice, 
produc nedumerire în ceea ce pri- 
vește caracterul personajului, auten- 
ticitatea și modul lui de a acționa. 
Aici se simţea chiar nevoia unei de- 
pășiri a lucrării literare, ea însăşi 
deficitară în ceea ce privește perso- 
najul Feodor Bugrov. Dispariţia lui 
Bugrov în urma crimei și abando- 
narea totală а sugerării unor soluții 
de descoperire a ucigașului reduc şi 
ele din funcția veridică a relațiilor 
Zelenin-Feodor. 

Crescendoul asigurat de autorii 
filmului desfășurării acţiunii aduce 
în final, în mod logic, răspunsul la 
întrebarea care frămîntă încă din 
primele momente ale filmului pe 
eroi: cum trebuie să fii? Dincolo de 
profesiune, dincolo de situaţiile con- 
crete ale filmului, de soarta eroilor 
si de pasiunile lor, dincolo de mo- 
mentele grele ale luptei cu viata 
şi cu moartea, de finalul dramatic al 
conflictului sau, mai precis, tinind 
seama de toate acestea și de sen- 
surile vieţii noastre noi, filmul sovie- 
tic Colegii răspunde cu pasiune: 
Trebuie să fii om. 


Silvia NICOLAU 


ШШЩ Cel mai îndrăgit personaj: Varga (Lupeni 29) 


Cl w 30 de ani de teatru 


Î 15 roluri în filme 


UN ACTOR INEPUIZABIL 


ciubofàrasu 


Stefan Ciubotărașu a fost prezent 
în ` foarte multe filme, deseori 
în roluri secundare sau chiar episo- 
dice (simple apariții), dînd un plus 
de vigoare, de căldură şi umanitate, 
unor personaje abia creionate în 
paginile scenariilor. 

Pentru precizia şi modul său lapi- 
dar de a caracteriza un personaj 
poate servi ca exemplu scurta apa- 
riție din Valurile Dunării. Boțma- 
nul care intră în baraca deținuților 
ca să aleagă un om pentru șlepul 
lui Mihai nu mai reapare. Dar, în 
această singură secvenţă, actorul 
dă atita autenticitate și pregnanță 
tipului, încît ni se gravează în memo- 
rie. 

În Setea, Ciubotărașu a interpretat 
rolul primarului din satul Deleni. 
Actorul i-a conferit personajului 
o continuă neliniște și o permanentă 
uimire. El a precizat astfel limitele 
de înțelegere ale primarului față 
de fenomenul social care se desfășura 
sub ochii săi. În oricare din secven- 
tele filmului Ştefan Ciubotărașu își 
urmărește cu minuțiozitate persona- 
jul, îl surprinde cu precizie și luci- 
ditate, îl compune cu migală, dar 
niciodată nu pune mai mult decît e 
necesar, пи  „Îngroaşă“. 

S-a spus de multe ori că toate per- 
sonajele lui Ştefan Ciubotărașu — 
atît din teatru cît și din film — au 
o trăsătură comună: bonomia, 

Aceeași particulară bonomie o 
regăsim şi în felul de a se comporta 
al „Balaurului“, muncitorul de la 
Atelierele căilor ferate (А fost 


Eroul interpretat de Ştefan 
Ciubotăraşu în Omul de lingă 
tine este unul din neobosiţii 
participanţi la lupta cu tot ce 
a mai rămas înapoiat în oa- 
meni (1). În schimb, primarul 
Delenilor din Setea, i-a prile- 
juit actorului realizarea unui 
tip îndobitocit de funcţionar 
din administrația  burghezo- 
moşierească (2); bonomia lui 
Ştefan Ciubotăraşu iese la i- 
veală mai ales în interpre- 
tarea preotului de ţară din 
Cerul n-are gratii (3); Balaurul 
(Ştefan Ciubotărașu) și Matei 
(N. Sireteanu), două figuri 
foarte interesante de munci- 
tori comuniști din filmul A fost 
prietenul meu (4). 


prietenul meu). Rolul îi cerea inter- 
pretului un joc de priviri, o con- 
tinuă tatonare, completată cu mo- 
mente de expansivitate. Pe chipul 
lui, din gesturi și din intonaţie, răz- 
bate optimismul. Între minerul Varga 
din Valea Jiului și muncitorul 
de azi de la Ateliere există, în afara 
înrudirilor, diferențe marcate: pri- 
mului, actorul i-a dat o notă de 
patetism tragic, celuilalt i-a dăruit 
un plus de umor, o perpetuă mobi- 
litate spirituală si disponibilitate su- 
fletească, izvorîte din satisfactiile 
muncii creatoare. 3 

Cu rolul Balaurului; Stefan Ciu- 
botărașu a reluat și aprofundat 
tipul de muncitor pe care-l creio- 
nase în filmul Mindrie, reușind о 
imagine mai complexă, cu sclipirile 
pe care le avea și altă dată în repli- 
cile de duh. E un „raissonneur“ cu 
haz, care punctează multe momen- 
te ale filmului A fost prietenul meu. 

Cel mai complet personaj creat 
pînă acum de Ștefan Ciubotărașu 
în film mi se pare a fi comunistul 
Varga din Lupeni 29. Eroul are 
măreție omenească lipsită de gran- 
dilocvență. Actorul l-a întruchipat 
nu ca pe un simbol, ci ca pe un om 
în toată puterea cuvîntului. So- 
brietate, comunicativitate, asprime, 
îngăduință și dirzenie араг pe rînd 
în manifestările personajului. Cu- 
noscut și apreciat în mod deosebit 
ca actor care știe să valorifice cu 
umor un text, Ștefan Ciubotărașu 
a dovedit în Varga apreciabile re- 
surse de actor de dramă. Poate că 
cea mai izbutită secvență este aceea 
cînd Varga iese din curtea casei sale 
după reprimarea sîngeroasă а gre- 
vei minerilor, păşind apăsat pe ulița 
pustie păzită de ţevile mitralierelor. 
Impresionantă, aducînd pe ecran un 
fior de autentic dramatism, e scena fi- 
nală. Stefan Ciubotărașu stăpînește 
atunci ecranul cu o copleșitoare per- 
sonalitate și multă vreme după ceai 
văzut filmul îţi revine în fata ochilor 
chipul îndurerat cu care-şi ia rămas 
bun de la cei căzuţi. 

Ștefan Ciubotărașu are o prețioasă 
însușire: firescul şi degajarea cu 
care evoluează în fața aparatului 
de filmat. Se întîmplă adeseori ca 
actori excelenți pe scenă, să apară 
şterși pe ecran, brusc “deveniți ri- 


gizi şi lipsiți de puterea de comu- 
nicare. Asta provine din stingherea- 
la pe care le-o provoacă prezența 
aparatului de luat vederi. 
Actorul Ciubotăraşu se adaptează 
cu ușurință platoului, găsind solu- 
tia cea mai nimerită pentru a satis- 
face atît necesităţile artistice cît 
şi pe cele tehnice. O anumită liniș- 
te interioară îi dă actorului posibili- 
tatea de a găsi neîncetat amănunte 
care să dea viață, să coloreze, să 
facă expresiv un moment sau altul 
al interpretării. Întotdeauna Ștefan 
Ciubotărașu dă impresia că-și con- 
struiește personajele cu ușurință, 
aproape „în joacă“. Regizorii care 
au lucrat însă cu el știu că sub 
aparența acestei иўигїп{е se ascunde 
o maximă concentrare. E acel dublu 
aspect al creaţiei, care face să dis- 
pară senzaţia efortului cînd se atin- 
ge o certă valoare artistică. 
Prezentă familiară pe scenă și în 
film, Ştefan Ciubotărașu ocupă un 
loc de cinste în pleiada marilor actori 
ai artei interpretative rominesti. 


Marius TEODORESCU 


MERIDIANE 


Această amuzantă foto- 
grafie a fost făcută de 
operatorul Mihail Kirilov 
la un nou film sovietic 
pentru copii, intitulat 
Mi-am cumpărat un tată, 
în regia lul Ша Frez. 


Cel mai interesant, cel mai complex 
Lupeni 29. Actorul și-a valorificat cu 


în dramaticul final al filmului. 


La ; ediția 1963 а decer- 
nării premiilor , Oscar", 
printre laureați se numără 
și Gregory Peck, apre- 
ciat drept cel mai bun 
actor al anului 1962. Pu- 
blicul nostru l-a cunoscut 
pe proaspătul laureat în 
rolul principal din Bancnota 
de un milion de lire ster- 
line 


„Oscar“-ul pentru сеа 
mai bună interpretare fe- 
minină a anului 1962 a fost 
primit de actrița Anne 
Bancroft, pentru rolul in 
terpretat În filmul Mira- 
col în Alabamo, 


Rita Tushingham în tul 
burătoarea sa creație din 
filmul Gustul mierii rea- 
lizat de Топу Richard- 
son. Richardson este unul 
dintre cei mai reprezenta- 
tivi regizori englezi con 
temporani, spectatorii noş- 
tri cunoscîndu-l ca autor al 
filmului  Cabotinul care а 
rulat pe ecranele noastre. № 


personaj, interpretat de Stefan Ciubotárasu în film a fost Varga, eroul comunist din 
acest prilej bogatele resurse dramatice de care dispune, lată-l, în fotografia de faţă, 


Actorul bulgar Petre Gle- 
ЬаКоу joacă într-un nou 
film al studiourilor din 
Sofia, intitulat Moartea nu 
există. Filmul constituie 
o pasionantă dezbatere a 
problemelor vieţii con- 
temporane. El va fi rea- 
lizat de regizorul Hristo 
Piskov după scenariul lui 
Todor Monov. 


O nouă versiune a Celor 
trei mușchetari va fi rea- 
lizată de studiourile ita- 
liene. În rolul cardinalu- 
lui Richelieu va apare 
Peppino de Filippo, pe 
care spectatori noștri l-au 
văzut în filmul Bunica So- 
bella, 


CAVALCADA IN 


BARAGAN 


LUMINA DE IULIE 


O producţie a Studioului „București“. 


SCENARIUL: Fănuş Neagu și Vintilă 
Ornaru. REGIA: Gheorghe Naghy. 
IMAGINEA: Ovidiu Gologan. MUZICA: 
Mircea Chiriac. 


IN ROLURILE PRINCIPALE: George 
Calboreanu (llie Manu), Grigore Va- 
siliu-Birlic (Papa Leon), Marcel An- 
ghelescu (Pavel Serea), Colea Răutu 
(Toader Gruia), Titus Lapteş (inginerul 
Pătrașcu), Emilia Costa (Maria Serea), 
George Mottoi (Anton Vișan), Mircea 
Cosma (Lus), Margareta Pogonat 
ra), Aurel Cioranu (Victor). 


Соро se înconjură de selenice mistere. Ra- 
chete cosmice caută luna, iar el a închis-o aici, 
pe platoul de la Buftea, ferind-o de ochii... re- 
porterilor. Linişte! Se filmează Paşi spre lună. 
Bogata fantezie a autorului Bombei e din nou 
pusă la încercare. 

Dar să fie clar: primii pași spre lună i-am făcut 
noi, cei care ne-am propus să-l informăm pe citi- 
tor despre tainele platoului de la Buftea. 

Gopo a fost paralizant. L-am întrebat: 

— Cum va fi filmul? 

— Formidabil! 

Asta ca să încheiem conversaţia, acuzindu-l în 
sine de lipsă de modestie, dar nemaiplictisindu-l 
cu întrebări. 

— Care e ideea centrală? 

— Secret! 

— Stărui... 

— E un film despre zburători. E un omagiu 
adus zburătorilor lumii, acum, în pragul erei cos- 
mice. Întîi e Prometeu. Priveşte-l! 

Sus, cu o faclă uriașă din care cad în răstimpuri 
tablete de spirt solid, Florin Piersic plutește peste 


genunile de pînză neagră, cu pletele învolburate 
de vînt, iluminat de flacăra terestră a reflec- 
toarelor. 

— Care va fi distribuţia? 

— Ti-o spun, cu o condiţie: nu sufli o vorbă, 
nimănui. Nici să nu scrii în presă. 

— Sînt de la revista „Cinema“... 

— Atunci scrie. Pînă apăreți voi cu numărul, 
filmul e gata: 

Omul: Radu Beligan; Prometeu: Florin Piersic; 
Mercur: Gr. Vasiliu-Birlic; Zeus: Dem. Savu; 
Califul din Bagdad: Ovid Theodorescu; Îngerul: 
Viorica Popescu; Vrăjitoarea: Tudorel Popa; 
Dracul: lon Manu 

— Va fi un film în culori? În cinemascop? 

— Nu. Părerea mea este că atunci cînd colorezi 
imaginea ori cînd o lățești, vrei să ascunzi ceva, 
lar eu nu vreau. 

Ne-am despărțit de Соро promiţindu-i că-l 
vom mai vizita, Şi el — ciudat! — nu s-a bucurat 
prea mult... 

g. t. 


re lună 


După scenariul lul Pe- 
tre Luscalov și Vladimir 
Popescu, regizorul Gheor- 
ghe Turcu a trecut la re- 
alizarea filmului de aven- 
turi Pisica de mare. 
În rolul principal feminin 
al filmului va apărea Leo- 
poldina Bălănuţă de la 
Teatrul Tineretului, 

Filmul se va bucura de 
o distribuție bogată în 
care se află actorii Nico- 
lae Sireteanu, Colea Rău- 
tu, Toma Dimitriu, Victor 
Rebengluc și lurie Darle, 
Imaginea filmului o va 
semna operatorul Jean- 
Pierre Lazar. 


Cele 5 fotografili pe 
care le publicăm alăturat 
au fost luate chliar în 
prima zi de filmare. În 
fotografii sînt: Colea 
Răutu, N, Sireteanu, Toma 
Dimitriu, Leopoldina Bă- 
lănuţă și Victor Reben- 
gluc, 


Am scris cîndva un reportaj entuziast despre 
studiourile de la Buftea. M-au impresionat condi- 
tiile tehnico-materiale menite să producă apariția 
unei cinematografii înfloritoare. Cu un entuziasm 
juvenil și cu o înțelegere poate cam grăbită a 
lucrurilor, mi-am închipuit că se va produce un 
adevărat miracol. Aşteptam, desigur, contribuția 
scriitorilor. Dar mulţi dintre ei au rămas în expecta- 
tivă, Ei reprezentau o artă majoră, consolidată în 
timp si așteptau să vadă în ce măsură noua apariţie 
îi va putea ispiti. Apoi realitatea ne-a convins că 
prestigiul cinematografiei nu poate fi afirmat decît 
printr-o conjugare a forțelor scriitoricești cu arta 
regizorală. Primul dintre noi care a înţeles cu serio- 
zitate şi pasiune noua sarcină care revine scriitorilor 
epocii noastre a fost Titus Popovici, precum a de- 
venit clar pentru foarte mulţi scriitori că un 
scriitor receptiv la fenomenele contemporane nu 
poate rămîne străin de o artă atît de populară 
şî atît de eficace. Căci cinematografia ne oferă 


o modalitate nouă de exprimare. 
Pentru arta prozatorului ca atare, cinemato- 


grafia aduce foarte multe elemente noi. Filmu! 
fiind prin excelență o artă a sintezei artistice, a 


ritmului, a unei riguroase construcții dramatice, a 
plasticităţii, a detaliului pregnant, cu mare forță 
de sugestie și de asociaţie, poate impune direct 
prozatorului, la masa de scris, toate aceste atri- 
bute, aducînd artei sale înnoiri, făcînd-o mai re- 
ceptivă față de contemporaneitate, mai dina- 
mică, mai corespunzătoare cerințelor cititorului 
de azi. 

Dar totul depinde de găsirea acelor fapte 
care să-ți dea posibilitatea unei profunde oglindiri 
a vieții. lar scriitorul autentic, izbit în viață de un 
fapt, de o întîmplare, de o poveste care poate avea, 
prin esența ei, capacitatea de a reflecta suflul 
epocii noastre, trebuie să ofere studioului subiectul 
respectiv. Există subiecte sau teme care, exprimate 
pe ecran, pot da scriitorului satisfacţii mai mari 
decît înfăţişarea lor în proză? Aşa cum există cărți, 
idei și teme care tratate cinematografic nu se pot 
ridica la nivelul artistic al rezolvării literare. 

Un roman e ca o simfonie cu 2—3 teme 
centrale. Pe cînd subiectul cinematografic trebuie 
să aibă'o „coloană а infinitului” care să tindă 
foarte sus, dar care nu poate merge în lături. 
Desi sint și filme-trescă. Chiar și acestea au însă o 


Dar se naște, firesc, o întrebare: este scenariul 
o operă de sine stătătoare, suficientă ca expresie 
de artă? Răspunsul, cred, e negativ. Scenariul 
nu are viață proprie decît ca premisă sau, dacă 
vreţi, ca bază a filmului turnat pe peliculă. Pu- 
blicat și citit, scenariul nu poate avea decît o 
valoare documentară sau de delectare pentru un 
cerc restrîns de cunoscători. În sensul acesta 
scenaristul este primul schimb al unei ștafete, 
pe care o preia regizorul si pe care trebuie să o 
ducă pînă la sfîrşit. Regizorul e cel care taie 
panglica la „sosire“. Care e atunci rostul scenariu- 
lui și al scenaristului? În cuvinte puține, iată-l, 
„să spună ceva" regizorului, pentru ca acesta, la 
rîndul său, să aibă „ceva de spus”. 

Se înțelege, cred, din cele spuse, că scenariul 
are menirea să declanșeze și să potențeze întreaga 
capacitate de expresie, de creație a regizorului. 
Adică să dea regizorului, din plin, posibilitatea 
să convertească imaginea conținută în cuvinte, 
într-o imagine nouă, calitativ alta, de esență 
cinematografică, 


idee centrală, concentrînd faptele ре o singură 
verticală, În Setea, de pildă, totul curge spre aceeași 
tulpină. Medii diverse, personaje numeroase, 
toate sînt raportate la problema pămîntului. Sce- 
naristul a simţit chiar nevoia să fixeze filmului alt 
personaj principal decît romanului — țăranul Mitru 
Mot. 

Dacă scriitorilor li se cere ceva mai multă ini- 
țiativă, nici Studioul „București“ să nu dea dovadă 
de îngustime, să nu se mulțumească cu „subiectele“ 
confecţionate de scenariștii-nescriitori. Noi am 
ajuns acum la etapa cînd preocuparea esențială 
а cineaștilor și scenariștilor nu e numai de a 


În acest scop, scenaristul și regizorul au un 
punct ferm de întîlnire (locul de preluare a șta- 
fetei !). Acest punct îl constituie un limbaj comun 
(cinematografic), care trebuie să izvorască din- 
tr-o modalitate comună de gîndire (tot cinema- 
tografică). Acest fel de gindire e cu totul specific 
și tine de alte coordonate stilistice decît litera- 
tura. Metafora literară e una (a cuvîntului cu 


toată încărcătura lui figurată și figurativă), iar 
metafora cinematografică e alta (a imaginii, cu 
poezia ei de unghiuri și lumini), 

Mă-ndoiesc că Ciuhrai sau de Sica ar putea 
crea poezie în scris; dar cîtă poezie au în filmele 
lor! După cum mă-ndoiesc că Ejov sau Zavattini 
sînt poeti în sensul literar al cuvîntului, De aici 


constatarea că poet, în film, este regizorul. Sce- 
naristul, în schimb, îl emulează, îl pune în condiţia 
de creație. 

Regizorul așteaptă de la scenarist nu imagini 
gata făcute, nici soluții tehnice, nici figuri lite- 
rare de stil. El așteaptă, însă, idei. Idei cinemato- 
grafice, care să-i declanșeze cu toată forța gîn- 
direa, fantezia, mijloacele de expresie. 


acoperi tematica studioului, ci de a crea opere 
prin care această tematică să capete toată în- 
cărcătura umană, socială și politică a vremii 
noastre. Adevărata certitudine a reușitei nu ţi-o 
poate da decît intuirea și tratarea profundă 
a unei teme contemporane și implicit naţionale, 
pe care investiția de talent, pasiune şi spirit 
partinic poate să o facă universal-valabilă. Proza 
noastră a obținut succese însemnate. Avem o 
tradiție de teatru care situează teatrul romînesc 
printre cele mai interesante școli din lume. Revo- 
luția culturală a dovedit, prin numeroase con- 
cursuri de amatori, că avem nu numai actori pro- 
fesioniști, ci și numeroase alte talente actoricești 
care pot fi fructificate în film. În plastică și în mu- 
zică avem o tradiție foarte bogată. Toate aceste 
forțe trebuie coordonate. Cinematografia nu se 
poate .afirma limitindu-se la forțele existente în 
cadrul studioului. 

Un regizor care are ambiția de a face un film mare 
trebuie să fie conștient de toate aceste rezervoare 
imense. Să fie conștient că în spatele lui nu se află 
numai cîțiva zeci de profesionişti ai cinematogra- 
tiei, ci milioane de oameni talentaţi. 


Scenariul: Alecu lvan Ghilia. Regia: Horea 
Popescu. Imaginea: Nicu Stan. Decoruri și costu- 
me: arh. Liviu Popa. Sunetul: ing. Silviu Camil. 
O producție a Studioului „București“, 1963, 


Timp de cîteva zile, liniștitul muzeu sătesc de 
la șosea, transformat într-un adevărat platou, a 
găzduit echipa de filmare condusă de regizorul 
Horea Popescu, Proiectoare, blende, cabluri, in- 
stalații pentru sunet, aparate, printre care doar 
tehnicienii filmului se descurcă cu repeziciune, 
dornici să folosească la maximum puținele minute 
de „soare plin“ din aceste zile atît de ploioase. 
Pentru ca să întruchipeze figurile de țărani arde- 
leni dintr-un sat colectivizat, au fost invitați să 
dea probe filmate actori consacraţi ai ecranului 
romînesc: Silvia Popovici, lon Dichiseanu, Graţi- 


ela Albini, Septimiu Sever și actori tineri, care n-au 
jucat încă în nici un film: Traian Stănescu, Rodi- 
ca Popescu, Stelian Cremenciuc. Alături de ei 
au mai concurat actorii amatori Irina Bora — crai- 
nica emisiunilor pentru copii de la Televiziune, 
Const. Crișan, inginer din Tulcea, Cornel Zoter, 
maistru la Uzinele „Electronica“ — ultimii doi, 
laureați ai recentului concurs al formațiilor de 
amatori. Acum, cînd Muzeul satului și-a recăpătat 
liniștea, pe ecranele sălilor de proiecție de la 
Buftea, probele sînt vizionate o dată, de două ori, 
de zece ori... Munca grea de alegere a celor mai 
buni actori pentru distribuție se apropie de sfîrșit. 


Iva MIRCEA 


1 — Silvia Popovici și lon Dichiseanu, 2 — 
Septimiu Sever și Grațiela Albini, 3 — lon 
Bănceanu 


O rugă profundă, vibrantă, р 
de patos a tinerei mame din 
mul Povestea anilor înflăcărați, 


Doar frumoasă! Nu, desi- în toate filmele sale, 
gur, пи! De această dată Zinaida oferă și în Cotc 
și „hoata“, Zinaida în fil- fana hoată iaşi j 

mul Coțofana hoață. А. ы ger ч 
EE ar ан salads. a sobru, inteligent, am zice 
celași gest larg, același „studiat“, dacă am fi si- 
rîs „zgomotos“, frumoasă, guri că veţi conjuga a- 
visătoare, expresivă. Ca cest cuvint cu firescul, 


CORES 
РОМОЕМТЕ 


ÎN PREAJMA 
DESCHIDERII 


Se poate spune, fără teamă 
de exagerare, că Festivalul de 
la Moscova, cel mai tînăr din 
familia festivalurilor interna- 
tionale cinematografice, se nu- 
mără de pe acum printre 
cele mai populare. 

La primul Festival interna- 
tional al filmului саге a avut 
loc la Moscova în 1959, au 
participat 37 de ţări. 

La cea de-a doua ediție a 
Festivalului de la Moscova, 
în 1961, au participat 55 de 
țări, precum şi trei orga- 
nizaţii internaționale: O.N.U. 
U,N.E.S.C.O. și Fondul Naţi- 
unilor Unite pentru Copii. 
Au fost proiectate 25| de 
filme dintre care 82 în compe- 
title. 

Existã toate motivele sã se 
spere că al III-lea Festival cine- 
matografic de la Moscova, care 
se va desfãşura în luna iulie, 
va fi şi mai reprezentativ. 

Tãrile participante la com- 
petitie pot trimite la Moscova, 
la alegere, un lung metraj ar- 
tistic sau un scurt metraj. 

La Festival vor fi reprezen- 
tate pe picior de egalitate 
atît tárile cu o industrie ci- 
nematografică dezvoltată, cît 
și ţările în care cinemato- 
grafia se află abia la începu- 
turile sale. 

Juriul, care va cuprinde 15 
cineaști етіпеп{і, personali- 


Sînt lacrimile flerbinti ale tinerei 
din filmul Poemul mării. 


În întrebarea actriței sovietice 
Zinaida Кігіепко nu е nici o notă 
care să sugereze lipsa de modestie. 
E pur și simplu o manifestare a 
bucuriei, declanșată de prima foto- 
grafie publicată pe coperta unei 
reviste de film. O întrebare al cărei 
răspuns îl ştia desigur, pozitiv. Pe 
atunci, acum aproape 9 ani, Zinaida 
era o studentă care nu se deosebea de 
alte colege. Nu era nici mai frumoasă 


şi nici mai puţin frumoasă decit 
ele. Și totuși fata albă, încadrată de 
un păr castaniu închis, ochii mari, 
migdalaţi, puţin visători, îi dădeau 
Zinei o înfățișare distinsă. O admi- 
ram pentru minunata armonie din- 
tre înfățișarea ei plăcută și modestia 
cu care adesea se „mîndrea”. Curînd 
aveam să admir și deplina armonie 
dintre aceeași modestie și dezvălu- 
irea treptată a unor posibilități ac- 
toricești care au făcut-o cunoscută 
într-un timp record. 

În anul Il al Institutului de artă 
cinematografică din Moscova pri- 
meste primul rol de film: Nadejda 
din scurt metrajul cu același titlu 
realizat de cunoscutul regizor 
Serghei Gherasimov, profesorul Zi- 


Enigmatica Mariana din filmul 
Cazacii, după romanul lul Tolstoi. 


naidei Kirienko. Nu este însă un 
rol de mari proporții si nici unul 
care 'sá dezvăluie temperamentul 
aprins și posibilitățile mari de trăire 
interioară ale actriței. Succesul i-l 
asigură, cîţiva ani mai tîrziu, rolul 
Nataliei din filmul Pe Donul liniş- 
tit, încredințat actriței de către 
același regizor. Trei serii realizate 
în șase luni. Studiile la institut 
continuă. Zina e studentă în anul 


IV. O muncă asiduă, însoțită de 
dorința vie de a realiza un personaj 
autentic. 51 rezultatul? „О adevă- 
rată cazacă din ținutul nostru“, 
spuneau localnicii despre Zinaida 
creatoarea rolului Nataliei. 

Am  reîntîlnit-o, în anul 1959, 
la primul Festival internaţional al 
filmului de la Moscova. Îmi mărtu- 
risea că paralel cu activitatea în cine- 
matografie muncește și la Teatrul 
„A.S. Pușkin“ din Moscova. Între timp 
obținuse alte cîteva succese impor- 
tante în teatru și în film. Cu cel 
mai important dintre ele — Soarta 
unui om — avea să se prezinte în 
fata juriului. Despre film, despre 


Unul din principalele succese ale 
Zinaidei: Natalia, din filmul Pe 
Donul liniştit. 


Serghei Bondarciuk actor și regizor, 
despre Zinaida Kirienko în Soarta 
unui от s-a scris mult. Marele pre- 
miu al Festivalului! Firește, o contri- 
buție la frumoasa reușită a avut-o 
și tînăra interpretă а Irinei, soția 
lui Andrei Sokolov. Dar Zinaida 
Kirienko rămîne în continuare mo- 
destă, în ciuda aprecierilor asupra 
propriilor sale succese. Şi succese 


a înregistrat multe, dacă avem în 
vedere virsta actriței. Natalia și 
Irina, apoi enigmatica Mariana din 
filmul realizat după povestirea lui 
Lev Tolstoi, Cazacii, rolul principal 
din filmul Coțofana hoaţă, apoi fata 
de la restaurantul din Acolo de- 
parte. Un alt capitol reuşit: rolu- 
rile realizate în filmele luliei Soln- 
teva, după scenariile cunoscutului 
regizor Aleksandr Dovjenko. Eroinele 
interpretate de Zinaida Kirienko se 
disting prin bogăţia sentimentelor, 
complexitatea caracterului. La toa- 
te acestea se adaugă, în Poemul mării 
şi Povestea anilor înflăcăraţi, о mare 
vibraţie lirică, patosul si monumen- 
talul concepţiei regizorale. 


Zinaida Kirienko alături de artistul 
poporului al Uniunii Sovietice, Boris 
Andreev în filmul Poemul mării. 


O cunosc pe Zinaida Kirienko ca 
pe un om cu o mare sensibilitate. 
Dar această sensibilitate e dublată 
de o mare tenacitate și perseveren- 
tă. Zina munceşte mult, foarte mult. 
Succesele sale sînt într-adevăr acel 
rezultat fericit al armoniei dintre 
talent, muncă si frumusețe. 


S. N 


ESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL FILMULUI DE LA MOSCOVA... 


tãti culturale din diferite țări. 
va decerna celor mai bune 
filme Marele Premiu, trei 
Premii de aur si trei Premii 
de argint, precum și Premii 
de argint pentru: cel mai 
bun scenariu, cea mai bună 
regie, fotografie, decor, in- 
terpretare feminină și mas- 
culină. Un alt juriu, compus 
din 9 persoane, va decerna 
Premiul de aur celui mai 
bun scurt metraj si Premii de 
argint celor mai bune filme de 
actualități, de popularizare 
științifică şi de animație. 

În cursul celor două săptă- 
mîni cît va dura Festivalul, 
cineastii vor putea să se în- 
tîlneascã, să discute pe larg 
problemele majore ale cine- 
matografului contemporan, să 
viziteze studiouri, să vizio- 
neze noile filme prezentate 
în afara concursului, să ia 
parte la excursii și să cu- 
noască Moscova. + 

Participanţii la Festival vor 
putea să se familiarizeze cu 
viața oamenilor sovietici, să 
stabilească contacte personale 
de afaceri cu cineaști din dife- 
rite ţări, să facă un larg schimb 
de experienţă. 

Toate acestea vor contribui 
din plin la realizarea nobilelor 
obiective ale Festivalului, ca- 
re se va desfășura sub gene- 
roasa deviză: „Pentru uma- 


nismul cinematografului, pen- 
tru pace si prietenie între 
popoare!" 


La Casa Cineaștilor, ziariștii 
au început să fie oaspeţi per- 
тапеп{і. Reprezentanţii ma- 
rilor publicaţii sovietice, co 
reşpondenții străini acreditaţi 
în Capitala sovietică vin să 
afle noutăţi despre cel de-al 
lll-lea Festival international 
al filmului de la Moscova, 
care se va desfășura în luna 
iulie. 

Filmele artistice vor fi vi- 
zionate in marea sală а 
Congreselor de la Kremlin. 
Filmele documentare vor fi 
prezentate în sala de specta- 
cole a Casei Cineaștilor. 

Printre personalitățile care 
vor face parte din juriu se 
numără cunoscutul regizor 
american Stanley Kramer, re- 
alizatorul filmelor Lanțul şi 
Procesul maimuţelor, scenaris- 
tul Jan Kohaska din Cehos- 
lovacia, cunoscutul documen- 
tarist Joris Yvens, regizorul 
Andrei Thorndyke din R.D.G. 
şi alţii. Numeroşi cineaști, 
actori, regizori şi producători 
sînt invitaţi la Festival ca oas- 
peti de onoare. 

Al. STARK 


UMOR 


Deși în creația cinematografică 
se pune un accent deosebit pe ima- 
ginea plastică, cuvîntul își menţine 
totuși o funcție primordială în trans- 
miterea fondului de idei și sentimen- 
te, Modul în care vorbesc personajele 
determină în mare măsură impresia 
pe care filmul o va lăsa. Spectatorul 
receptează cu multă atenție „textul“ 
și, de aceea, preocuparea scenariștilor 
— în primul rînd — pentru consis- 
tența și firescul dialogurilor trebuie să 
se dovedească vie și permanentă. 
Există o fuziune deplină între toate 
laturile unei compoziții cinematogra- 
fice şi stingăciile ivite în construirea 
dialogului se răstrîng și în jocul acto- 
rilor și în rezultatul finit al întregii 
sinteze care e filmul. 

Urmărind cîteva din producțiile 
recente ale Studioului „București“ — 
care n-au răspuns decît în mică mă- 
sură exigenţelor publicului — con- 
statăm că facilitatea conflictului și 
palida conturare a eroilor sînt deter- 
minate si de absenţa unui text expre- 
siv si nuanțat. Cele cîteva exemple 
pe care le vom da ar putea fi, bine- 
înțeles, suplimentate. În multe sec- 
vente ale scenariului pentru filmul 
Omul de lingă tine, Paul Everac a 
neglijat dezinvolt rolul cuvîntului, 
obligindu-i pe interpreţi să pronunţe 
multe replici fade, lipsite de sub- 
stanță. lată-i, spre exemplu, pe cei 
doi protagoniști, Ticu şi Corina, 
conversînd în timpul primei lor plim- 


bări nocturne: „Тїси — Ai putea 
să-mi spui? De ce nu vrei tu să te 
таг! cu mine? Corina — De ade- 


văratelea? Ticu — Ai să ai un dome- 
niu mare: cîţiva munți, cîteva păduri, 
cîteva sute de autocamioane și un... 
Corina — Lasă-mă să dorm pînă la 
prînz.” Tînărul inginer trebuia să 
plece pe șantierul unde lucra, dar a 
mai rămas cu fata iubită. Într-o scenă 
a filmului, îi sugerează acest lucru: 
„Ticu — Vreau să-ți fac un cadou. 
Corina — Eşti foarte matinal, Ticu 
(11 dă două bilete). Corina — Ce-s 
astea! Ticu — Biletele mele de auto- 
motor. E primul tren pe care-l scap 
în viață. Corina — De се nu te-ai gră- 
bit? Ticu — Ca să nu pierd unul 
mai important” (adică pe Corina). 
Desigur, este evidentă o grabă 
nejustificată în alcătuirea dialoguri- 
lor si, de aici, apelul la locuri comune 
și platitudini supărătoare: „Ticu — 
Nu te uita că sînt beat, săraca de tine. 
Numai tu nu ești beată de nimic“, Şi 


iată cum decurge o discuție într-un 
moment de mare tensiune: „Ticu — 
Nu știu! Lucrurile astea nu se pre- 
dică — se trăiesc sau nu se trăiesc, 
Corina — Și crezi într-adevăr că nu- 
mai un copil?... Ticu — Nu era el 
esențialul, deși l-am dorit atît. El 
însemna însă că aderi la viața de aici... 
Corina — Mi s-a părut пероеїіс,.. 
Ticu — Locul? Sau bărbatul?“ Repli- 
cile sună forțat, fără încărcătură 
afectivă, 

Într-o comedie muzicală —într-ade- 
văr întristătoare, cum s-a spus pe 
bună dreptate (Vaconță la mare), 
autorii încearcă să obţină efecte co- 
mice din jocuri sterile de cuvinte, 
Discuţia între Stiţă, unul din stu- 
dentii veniți la odihnă și omul cu 
afişele, e concludentă: „Un trio e 
ceva foarte precis. Înseamnă trei, 
Omul — Ştiţi că aveţi dreptate! Stiţă 
— Pune trio Salvamar! Omul — Păi 
am pus... 5060 — Lasă ce-ai pus și 
pune ce-am spus“. În același scop sînt 
folosite — fără rezultatul scontat— 
fonetismele în vorbirea unui perso- 
naj care pronunță „ciurpriză” și 
„ciăru-mîna“ pentru „surpriză” şi 
„săru-mîna“, Stitá și prietenul său 
Stadion poartă și convorbiri grave, 
agitate sau „lirice, Cîteva mostre: 
„932 — Am fost trași ре stoară! 
Nu cîntă nici o fată! Stadion — Dar 
cine? Stiță — O placă de patefon. 
Stadion — Ei, trăzni-le-ar!“ Tinerii, 
dansînd, discută cu partenerele: 
„Stiță — Cele mai frumoase zile la 
mare sînt nopțile. Anca — Și la 
munte nopțile sînt frumoase. Stiță — 
Nu se compară”. „Stadion — Pentru 
mine marea înseamnă totul. Irina — 
Totuși, munții au și ei farmecul lor. 
Stadion — Da, dar să nu uităm că 
munții au ieșit din mare“. Nu tot ce 
pare hazliu produce realmente amu- 
zament, iar a compune țesătura de 
replici a unei comedii — inclusiv a 
uneia cinematografice — înseamnă a 
mînui cuvîntul cu multă pondere și 
abilitate. 

Se întîmplă uneori că scenariștii 
caută cu predilecție ticuri verbale, 
dorind să „individualizeze“ cu ajutorul 
lor un personaj. Descoperim în 
Cinci oameni la drum (scenariul: 
R. Cosașu, G. Barta, N. Tic) o ase- 
menea intenție (în cazul inginerului 
Prodan, șeful șantierului, foarte vag 
schițat în scenariu). Prodan (vorbind 
în împrejurări diferite) — „Dacă îmi 


permiteţi, vă invit pe șantier“. „Îmi 
permit să vă atrag atenția că aici 
sîntem cu totul şi cu totul la început“, 
„Şi dacă mi se permite, pot să vă 
asigur că totul o să meargă mai re- 
pede". Preferința pentru un anumit 
verb va suplini oare sărăcia datelor 
caracterologice ale personajului? În 
același film mai există un moment 
care se impune atenţiei prin inutili- 
tatea lui și lipsa de logică artistică. 
lonescu — unul din protagoniști — 
se întoarce acasă cu un prieten, lon. 
Soția sa lipsește. lonescu e îngrijo- 
rat, știind-o suterindă. „Ionescu — 
loana! loana! loono (apare) — Bine 
ați venit! lonescu — loano, unde ai 
fost? Ce-i cu tine? loana — Bine. 
Am fost la croitoreasă”. (Aici, după 
o clipă de presupus dramatism, per- 
sonajele ajung — aș putea zice —la 
banalul schimb de replici: — Ce faci 
dragă? — Bine mersi!). 

În tilm, ca si în teatru, e necesară 
o mare avariţie în scrierea textului, 
Cuvintele aruncate la întîmplare joa- 
că autorilor feste neprevăzute. Așa 
cum spuneam și mai sus, legătura în- 
tre componentele filmului e foarte 
strînsă, un episod introdus nemotivat 
în economia scenariului va cuprinde 
dialoguri fără miez. În Vara roman- 
tică (scenariul: Octav  Pancu-lași), 
asemenea prilejuri se ivesc mereu. 
Tînărul Andrei trece și observă un 
muncitor cocoțat pe o scară. „Andrei 
— Ce faci acolo sus, nea Griguţă ? 
Griguţă — Nimic. Jos am fost toată 
viata. M-am săturat si mi-am zis să 
văd cum o fi şi sus". Același Andrei 
se întîlneşte cu fata de care e îndră- 
gostit. „loana — Tu ai mîncat? An- 
drei — Dacă azi e vineri, da. Ioana 
— Nu e vineri. E duminică. Andrei 
— Zău? Asta înseamnă... loana — 
Că n-ai mîncat de două zile! Andrei 
— Nu. Asta înseamnă că mîine e luni. 
Habar n-am de ce, dar îmi place, 
cînd încep o treabă, s-o încep de 
luni... Poate-i naiv, даг mi se pare că 
tot ce începe luni se sfirșește cu 
bine... loana — Bine ar fi..." 

Desfășurarea ritmată (una din con- 
ditiile unui film bun) este împiedi- 
cată — între altele — și de balastul 
lexical cu care unii scenariști își încar- 
că filmele. Cit de justificată este 
pretenția ca, în film, să se vorbească 
ca după cel mai ridicat tarif telefo- 
nic! Finisarea atentă a textului dia- 
logat participă considerabil la izbinda 
creației. Producţii recente, ca Partea 


9 FUNCTIA DIALOGULUI 
IN FILM 


ta de vină (scenariul: Fr. Munteanu, 
Р, Sălcudeanu) şi în special Lupeni 29 
(scenariul N. Tic, E. Mandric, М. Dră- 
gan), au constituit exemple eloc- 
vente. 

Remarca se poate extinde $i fil- 
mului A fost prietenul meu (scenariul: 
D. Carabăţ, М. Mohor) asupra căruia 
vreau să insist. Filmul n-a fost lipsit 
întru totul de deficiențe, dar, din 
punct de vedere al textului, s-ar putea 
releva anumite pasaje scrise ingenios. 
Bunăoară, o secvență subliniază — 
o dată în plus — glacialitatea rapor- 
turilor dintre clovnul Petrino şi 
fiul său, micuțul lon. „Petrino — 
Asta-i camera ta, E frumoasă? lon — 
Da, tată. Petrino — Biblioteca-ţi place? 
lon (nu răspunde). Petrino — La chen- 
zină cumpărăm un alt covor. Ăsta 
nu-i pentru noi. lon — Bine, tată. 
Petrino — O să te simţi bine aici, 
nu-i așa? lon — Nu“. Dialogurile sînt 
înlănțuite gradat si răspund impera- 
tivului dramatic al momentului 
respectiv. Aceeași observaţie se poate 
emite și urmărind secvența înfruntă- 
rii dintre Petrino și bătrinul Matei. 
„Petrino — lon e copilul meu. Eu 
răspund pentru el. Matei — Răspunzi 
prost. Petrino — la-ti luneta și pleacă. 
Matei — Nu-i a mea, e a lui. Petrino 
— A lui lon? Matei — Da, a lui lon. 
Petrino — l-ai cumpărat-o dumneata? 
Matei — Și-a făcut rost. li trebuia. 
Petrino — Și mie de ce nu mi-a spus 
nimic? Matei — Gindește-te la asta”. 
Replica în film — ca și în teatru — 
nu trebuie vitregită de „subtext“, 
de bogăție interioară și A fost priete- 
nul meu dispune — în acest sens — de 
o partitură izbutită. Încă un exemplu 
— o scurtă scenă dintre Tudor și Ana, 
în care schimbul aparent obișnuit 
de replici evidențiază sugestiv fră- 
mîntările sufletești ale celor două 
personaje: „Ana — Eşti îngîndurat. 
Ce-i cu tine? Tudor — Sîntem lîngă o 
gară. Aici oamenii se despart. Ana 
Nu-i adevărat. Aici se întîlnesc cei 
care vin de departe”. 

Desigur, o problemă atît de im- 
portantă cum este aceea a dialogului 
în film necesită comentarii amănun- 
tite și o discuţie pe marginea ei cred 
că аг fi binevenită, Virtuţile cuvin- 
tului merită să capete strălucire si în 
textele destinate ecranului. Și în- 
tr-un scenariu se cuvine depistat 
„dramul de uraniu“ din „tona de 


minereu verbal“. 
Mihai BOTEZ 


LILIANA TOMESCU 
si TUDOREL POPA 


Întiîlnirea cu Liliana Tomescu şi 
Tudorel Popa a început sub egida 
fulgerelor... şi a tunetelor. A fost o 
întîlnire cu totul amicalã. Nu e vorba 
de o imagine: la sosirea oaspetilor 
noștri, o ploaie primăvăratică și-a 
risipit cu dărnicie argintul peste 
arborii bulevardului, iar neonul fulge- 
relor vibra peste acoperișuri. 

Nici Liliana nu e tipul „vedetei“, 
împodobită cu gesturi totdeauna 
„diafane“ ori cu surîsuri mecanice, 
mai lesne de schimbat decît mănușile, 
„misterioasă“ și inabordabilă. Nu, 
ea ne-a salutat cu atîta naturalete, 
încît am fost tentaţi o clipă s-o soco- 
tim gazdă și să renunțăm să-i mai 
punem întrebările cuvenite. Ne-a 
prevenit că-i e „teamă” de fotograf, 
că în poze nu iese frumoasă. „Vedeți 
ce ига sint?“ părea că spune exact 
în clipele în care era, cu adevărat, cu- 
ceritoare, 

Dar să începem cu Tudorel Popa: 

— În ce filme ati jucat? 

Т.Р.: Mitrea Cocor, Viaţa învinge, 
Nepoţii gornistului, Răsare soarele, 
Popescu 10 în control, Ciulinii Bără- 
ganului, O poveste ca-n basme, S-a 
furat о bombă și... Cerul n-are gratii. 

— lar în Paşi spre lună faceți concu- 
rență... actrițelor. 

T.P.: Da, interpretez rolul unei... 
vrăjitoare. 

— În care din aceste filme ati 
avut rolul principal? 

T.P.: În nici unul. Or, poate, în 
Popescu 10... 

E rîndul Lilianei Tomescu: 

L.T.: Pe răspunderea meo, llie 
în luna de miere, Nu vreau să mă-n- 
sor, Porto-Franco si S-a furat o bombă. 

— În care din aceste filme ati 
avut rolul principal? 

L.T.: În Pe răspunderea mea si 


in 
Vi 


la 


Піе... în măsura în care se poate spune 
că în aceste filme au existat eroi prin- 
cipali... 

După cum se vede, atît Liliana To- 
mescu cît și Tudorel Popa au apărut 
în destul de multe filme, desfășurînd 
în același timp o prodigioasă activi- 
tate ca actori de teatru. Că n-au fost 
solicitați pentru roluri principale e 
un lucru pe cît de inexplicabil, pe 
atît de regretabil. Acești actori care 
au dat strălucirea unor roluri episo- 
dice își așteaptă încă regizorul. Pen- 
tru Liliana a face film nu e, între 
stagiuni de teatru, un divertisment 
estival. 

L.T.: Nu consider că pentru inter- 
pretul de teatru, filmul este numai o 
imediată posibilitate de verificare a 
mijloacelor de exprimare. În teatru, 
o carieră întreagă „nu te vezi“, nu-ţi 
poti da seama cu precizie care anume 
procedee „te prind” mai bine, te 
regăsești numai în privirile specta- 
torilor, te verifici numai potrivit 
reacțiilor lor (si ele, contradictorii 
adesea). Filmul îţi oferă această 
oglindă imediată, implicînd capaci- 
tãti de cunoaștere și de autodefinire 
mai mari. Reacţiile actorului, întru 
perfecționarea măestriei sale, sînt 
mult grăbite. Dar ar fi un act de 
neiertat egoism pentru actorul de 
teatru să se folosească de film numai 
pentru a experimenta pentru sine, 
transformînd platoul de filmare într-o 
anticameră, о culisă miraculoasă а 
scenei. Nu, filmului trebuie să i te 
dărui, aparatul de filmat îţi cere o 
trăire emoțională nouă, cu totul 
complexă și poate mai apropiată de 
imaginile vieţii. 

T.P.: Datorită capacităţilor tehnice 
deosebite, filmul îl situează pe actor 
într-un cadru infinit mai larg; unui 


regizor. E o fericire să lucrezi sub 
îndrumarea unui asemenea om; după 
mine el reprezintă tipul ideal de om 
de artă. E un regizor complet. Are 
o viziune complexă asupra realității, 
stăpînește la perfecție — ca tehnică— 
minunata meserie care e filmul și 
e un artist plastic deosebit de origi- 
nal. Își urmărește cu o consecvență 
rară ideile și nu e îngîmfat ori sîcîi- 
tor. Dacă nu l-ai cunoaște, nimerind 
din întîmplare pe platou, l-ai socoti 
vreun mașinist ori interpret timid. 
Și totuși, fiecare „milimetru“ de film 
poartă pecetea personalității lui. 
Т.Р.: Gopo este exigent... 


proces imperios de interiorizare 
trebuie să-i asociezi posibilități de 
exteriorizare deosebite. Pentru mine 
filmul reclamă o sensibilizare abso- 
lută. Fără a mă aventura să dau defi- 
niții, formule... 

— „deși este cunoscută pasiunea 
dv. pentru matematică... 

Т.Р.: Socotesc că filmul este, în 
esență, о nuanțare а nuantei. Şi 
pentru asta, e necesar să te depășești 
continuu, să investighezi cu fervoare 
noul. Un asemenea artist care іџЬеѕ- 
te, organic, noul este... 

L.T.: ... Gopo. Îngăduiți-mi să 
spun cîteva cuvinte despre acest 


L.T.: ...dar față de el însuși, în 
primul rînd. 

— Spuneți-ne, tov. Popa, ce rol 
ţi-ai dori? 

Т.Р.: Am mai spus că de multe 
ori, atunci cînd se fac distribuțiile 
unor filme, regizorii îi judecă sim- 
plist pe actori, încredințîndu-le ace- 
lași gen de roluri. Eu, sînt preferat 
totdeauna pentru roluri negative. 
Dar m-am săturat să fiu „rău“, 
„ticălos“, „viclean“, vreau să dau viață 
unui personaj pozitiv, un om al 
epocii. Un om activ, dovedind forță 
sufletească, în stare să-l convingă 
pe spectator. Filmul fiind o artă 
activă, de un mare dinamism, nu te 
poți mulţumi să compui un rol, 
cu minimum de mijloace, bazindu-te 
pe cîteva date exterioare și pe cele 
cîteva „poante“ abil distribuite pe 
peliculă. 

— Dar în materie de comedie? 

Т.Р.: Vreau o comedie de un haz 
real, care să-l bage „sub scaun" pe 
spectator, să-l antreneze! 

Interesant! Liliana Tomescu, care 
a interpretat, pe scenă, o întreagă 
galerie de personaje în texte clasice, 
„de epocă“ (Shaw, Cehov, Dostoiev- 
ski etc.) cînd e vorba de film își do- 
rește, cu exclusivitate, roluri con- 
temporane. 

L.T.: Nu-mi plac filmele „де epocă”. 
Au un inerent caracter artificios, de 
reconstituire primitivă a unor scene 
de viață. Nu, hotărît nu, nu vreau 
filme „de epocă“. 

— Preferaţi filme moderne, саге 
să facă... epocă. 

L.T.: Da. Filme în care să izbutesc 
să comunic emoţii, capabile să reflec- 
te transformări sufletești autentice. 


+ 

Ploaia contenise. În încăpere plutea 
fumul ţigării şi aburul ploii... 

— Să facem un schimb, dumnea- 
voastră ne-aţi dat un interviu. Noi 
vă oferim ultimul număr al revistei 
noastre. 

L.T.: Ce să vă urez? Vă urez multi 
cititori și eternul „N-aveţi o revistă-n 
plus?" Să fie coadă la chioșcuri... 

— „ca la filmele în care veti juca 
voi! 


GHEORGHE TOMOZEI 


25 


b | este un nume 
unue care s-a păstrat 
de peste trei 
decenii mereu în svangir ci- 
nematografiei mondiale. În 1930, 
Virsta de aur a fost socotită de 
autoritățile fřanceze o producție care 
şochează morala publică. Їп 1960, 
Viridiana, după ce stîrnise o fur- 
tună de aplauze la Cannes, cunoștea 
interdicția cenzurei franchiste. 
Foarte multi cineaşti . cred în 
Bunuel, îl considerš ипи! din cei „тесе 
mari", îi consacră studii şi cărţi. Alţii, îi 
contestă orice umbră de talent, 
îl declară „pueril“, „rudimentar“, 
„greoi“ ș.a.m.d. La această dispută 
violentă contribuie și natura ciu- 
dată a creaţiei lui Bunuel. În cine- 
matografie, el a venit direct din 
cercurile suprarealiste aducînd pe 
ecran gustul lor pentru explorarea 
inconştientului omenesc ca și pen- 
tru scandai. (Primele sale filme: 
Clinele andaluz şi Virsta de aur le-a 
lucrat împreună cu Salvador Dali). 
A trecut apoi, pe neașteptate, la 
un realism crud, neiertător, dînd 
cu Las Hurdes (Păminturi fără pii- 
ne) 1932, documentarul poate cel 
mai teribil asupra mizeriei poporu- 
lui spaniol și prefața tragediei care 
avea să se desfășoare numai peste 
cîțiva ani în patria lui. O perioadă 
de relativă sterilitate în Statele 
Unite, unde s-a refugiat după in- 
staurarea dictaturii franchiste, l-a 
scos pentru o bună bucată de 
vreme din atenția publicului, ca 
să-l aducă din nou în centrul ei, o 
dată cu stabilirea în Mexic şi naș- 
terea unor filme ca Los Olvidados 
(Uitaţii) (1949), Înălțarea la cer 
(1951), El (1952), Nozarin (1958), 
Viridiana (1960), Ingerul extermina- 
tor (1962). Acestea conjugă obser- 
vația realist-critică ascuțită cu alu- 
ziile simbolice și cu detaliile obsesive 
de ordinul impulsurilor inconștiente, 
stîrnind atitea comentarii contra- 
dictorii fiindcă merg oarecum 
împotriva curentului dominant astăzi 
în cinematografia occidentală. Bunuel 
are o poziție antiliteraturizantă în 
arta lui. El lucrează exclusiv cu 
imagini si disprețuiește tentativele 
de a face în film analiză psihologică, 
descompunere infinitezimală a sen- 
timentelor, căutare a ultimelor lor 
nuanțe imperceptibile, prin așezarea 
gesturilor, mişcărilor feței sau obiec- 
telor sub microscop. Dar dincolo 
de toate acestea, creația lui Bunuel 
întreține atîtea opinii opuse asupra 
ei si prin faptul că e foarte inegală. 
Ea cuprinde numeroase filme pur 
comerciale ‚ре care autorul Virstei 
de aur, a consimțit să le semneze, 
lăsîndu-le însă pe seama asistentilor, 
multumindu-se doar să apară din 
cînd în cînd pe platouri și să dea 
cîteva sfaturi. Așa au fost realizate 
un șir de melocomedii (Don Quentin 
şi Amargao, La Hija de Juan Simon, 
Gran Casino) sau melodrame (А- 
ceasta se numește Aurora, Febra 
crește la El Pao) insipide. Publicul 
nostru a avut ocazia să cunoască o 
mostră a acestui tip de filme, Riul 
și moartea, în care în stil Bunuel 
erau doar ceremonia funebră a 
purtării ucisului într-o ultimă vizi- 
tă la casa asasinului său și cadrul de 
la început, cînd la nuntă e pezentată 
pentru o clipă strania păpușă me- 
xicană cu figură de hîrcă. Dar spec- 
tatorii din Romiînia au fost puși și 
în fața altui exemplu: Fecioara. 
Deși nici nu suferă comparaţie, după 
părerea mea, cu Los Olvidados sau 
Viridiana, totuşi acesta e un film 
caracteristic și poate da spectatorului 
o idee, dacă nu integrală, măcar 
parţială asupra artei regizorului. 
Ce poartă amprenta lui Bunuel 
în cinematografia mondială? Întîi o 
încredere în obiectivul aparatului 
de filmat, ca într-un ochi omenesc 
înzestrat cu puteri superioare de 
pătrundere a realităţii. Un ochi care 
vede ceea ce nu izbutește să vadă 
ochiul obișnuit. Un ochi omenesc 


26 


însă, adică nu atît cu virtuţi deosebite 
fizice, cît intelectuale. La Bunuel, o 
însemnătate excepțională o capătă 
selecția detaliilor din realitate în 
funcție de valoarea lor revelatorie. 
Imaginile capătă astfel o funcţie de- 
osebită, expresivă. Ele sînt tablouri 
roentgenizate de viață, dacă se poate 
spune astfel. Bunuel urmărește cu 
îndărătnicie о demitizare а reali- 
tãtii. El vrea să arate lucrurile parcă 
sfîșiindu-le carnea, făcînd să apară 
la vedere nervii, vinele, mușchii. 
Toate filmele lui mari sînt bătălii 
cu prejudecățile milenare omenești 
și în primul rînd cu prejudecățile 
religioase. Nimic nu-i trezește o 
mai cumplită mînie creatorului Vi- 
ridianei са spiritualismul creștin, 
sub forma lui intolerantă, bigotă a 
catolicismului. Incă din Cîinele an- 
daluz, pentru a-și materializa dorin- 
ţa, eroul acestei pelicule trebuia să 
înfrîngă un enorm lest care-l ținea 
țintuit pe loc: niște preoţi în suta- 
nà, întinși pe jos, legați laolaltă cu 
imense dale de pavaj. Nazarin ca 
şi Viridiana prezintă efectele jal- 
nice ale aplicării învățăturilor reli- 
gioase. Un tînăr preot cu purtări 
de sfint provoacă în jurul său numai 
catastrofe și sfirșește la închisoare, 
acuzat de nenumărate crime. Dra- 
gostea oamenilor о cîștigă doar 
atunci cînd e luat drept exact con- 
trariul a ceea ce e. Caritatea creștină 
o împinge și pe Viridiana la o expe- 
riență umană dezastruoasă. În Fe- 
cioara preotul obține iertarea ne- 
grului urmărit. Dar „înfrățirea“ ре 
care reușește să o realizeze e clă- 
dită pe o dezgustătoare conjugare 
de ipocrizii. Preotul îl descurajează 
pe unul din urmăritorii negrului, 
nu convingindu-l de neomenia. pur- 
tării lui, ci șantajindu-l. Pe de altă 
parte albul, care ajunge pînă la 
urmă la sentimente mai umane, își 
stăpînește  pornirile sălbatice de 
teamă са nu cumva să fie denunțat 
că a corupt o minoră. „Pacificarea” 
e rezultatul acestei generale min- 
ciuni, 

Bunuel exaltă în filmele lui 
pornirile omenești naturale și în primul 
rînd dragostea. Ce rămîne neîntinat 
în Fecioara e instinctul erotic care 
se trezește în această fată nubilă și 
aproape sălbatică. Figura negrului 
e restabilită în adevăratele ei di- 
mensiuni printr-o polemică înflă- 
cărată cu prejudecățile rasiale, tot 
într-o ordine naturală. Ре insula 
pustie oamenii rămîn să se măsoare 
între ei prin însuşirile lor proprii 
şi nu prin ceea ce le împrumută 
ordinea falsificatoare а civilizaţiei 
burgheze. Negrul se vădeşte supe- 
rior albilor care-l disprețuiesc: е 
frumos, vînjos, îndrăzneț, harnic, 
plin de demnitate, posedă ingenui- 
tatea cuceritoare a copiilor și fiin- 
{е!ог fruste, lucru care se vede mai 
ales în gustul lui pentru muzică, 
în felul cum trăiește bucuria ritmului. 

La Bunuel scrutarea realității cu 
puterea de pătrundere a razelor X 
urmărește să dezvăluie limpede, de- 
monstrativ chiar, cum funcționează 
în toate împrejurările existenței 
determinismul economico-social. Ci- 
neva făcea remarca inteligentă că 
principala preocupare a eroilor re- 
gizorului spaniol este hrana zilnică. 
Aceasta nu e o problemă, rezolvată 
în lumea bazată pe exploatare, Bu- 
nuel a insistat asupra faptului în 
Las Hurdes si a revenit mereu sub 
diferite forme la el. Filmele sale se 
transformă astfel în violente rechi- 
zitorii ale societății burgheze, din 
viața căreia regizorul desprinde de 
preferință paginile cele mai atroce. 
Los Olvidados arată cum întîmplări 
de coșmar nu sînt decît realitatea de 
toate zilele a cartierelor sărace din 
Mexico City: criminalitatea infan- 
41а, subliniază Bunuel cu linii groa- 
se, e rezultatul unui mod de trai. 
Mizeria îl ticăloșește pe om şi aici 
precizează creatorul scenelor înfio- 


rătoare din Los Olvidados (maltra- 
tarea orbului de către copiii vaga- 
bonzi, ajutorul dat de frate la silu- 
irea propriei sale surori etc.) sau 
a tabloului goyesc din Viridiana 
(ospátul cerșetorilor) — nu trebuie 
să ne facem nici o iluzie. De unde 
violența regizorului, caracterul di- 
namitard al cadrelor sale. 

Îndărătul unor situaţii înfăţişate 
cu o cruzime cîteodată naturalistă, 
se aprind treptat mari simboluri 
elocvente. Lumea copiilor delinc- 
venti din Los Olvidados e infernul 
pe pămînt, șancrul oribil al marelui 
oraș modern capitalist. În finalul 
filmului cadavrul tînărului erou se 
rostogolește împreună cu gunoaiele 
în rîpa de la marginea strălucitoru- 
lui Mexico-City. Viridiana devine 
simbolul Spaniei, transformată de 
Franco în „cucernicul“ stat catolic. 
Secvenţele în care cerșetorii re- 
cită Angelus-ul și în replică munci- 
torii răstoarnă roaba cu nisip, taie 
scîndurile cu fierăstrăul, amestecă 
mortarul, alcătuiesc un adevărat imn 
înfocat de libertate strigat împotriva 
opresiunii fasciste în hainele închi- 
ziției medievale. Tot filmul face o 
terifiantă descriere indirectă a ţării 
sufocate de obscurantism și bigo- 
tism, prăbușită într-o pruderie bol- 
năvicioasă și dezarmată în fața abu- 
zurilor. Totul apare vetust, șubred, 
ros pe dinăuntru de viţii infamante. 
Si sub ochii copiliței care, nepăsă- 
toare, învîrte coarda, си  frînghia 
căreia s-a spînzurat un om, arderea 
crucifixului și a cununii de spini, 
devine, o chemare directă la răz- 
vrătire. Dacă Franco a crezut că-l 
va cîştiga pe Bunuel, dindu-i voie să 
se întoarcă după atitia ani în patrie 
şi să toarne Viridiana, după ce a 
văzut filmul a știut de се l-a interzis. 


Ov. S. CROHMĂLNICEANU 


(Ü Bunuel primind 
„Steaua de cristal”. 
(9) Cadru din filmul 
Fecioara de Bunuel. 
(3) Bunuel dind in- 
dicatii actorilor din 
filmul Fecioara. 


@ Soare și umbră i-a adus 
regizorului Vilceanov 6 
premii internaționale. 


(5—) De data aceasta, 
ca actor, îl vom vedea pe 
Ranghel Vilceanov împre- 
ună cu Bistra Guteva în 
comedia О poveste de ne- 
crezut, 


Аге 32 de ani, părul blond, fata 
comună, e îmbrăcat cu oarecare 
neglijență. Această „neglijenţă” nu 
este însă o poză boemă, ci „pare a a 
face parte 
să-i сеге € | 
рипда: „5їг | 
$1 asa voi I |» 

Vîlceanov | 
„pe cîmp", îi | 
Sofia. А с 
la о intrepr 
la o școală 1 
fabrică cînd 
tat („nu știi 
el) la Acac pis 

Talentul | 
regizor de 
de la primu i 
(1958), real VE 
tic limpede Р 


racteristic ` ү т 


їп саге luc 

în insulă а 4 

patruzeci de zile, ре іп: Sfinta 

Anastasia din Marea Neagră. 
Primul film i-a adus regizorului 

şi o prietenie creatoare de mare 

valoare: este vorba de poetul, scrii- 

torul, dramaturgul şi scenaristul 

Valeri Petrov, care va deveni cola- 

boratorul său permanent. Cu greu 


ШЕП 


se poate găsi în cinematografia bul- 
gară o asemenea simbioză fericită; 
analiza psihologică fină, spiritul liric 
al lui Valeri Petrov și talentul în- 
aba ia тоел! lui, Ranghel Vîl- 

A 'reu de cre- 
e acestea la 

Prima lec- 


"i Vîlceanov- 

a lăsat fru- 
rilor romîni. 
sit decît ceea 
în coloanele 
un asemenea 
goste, viaţă 
greu de rea- 
mei literare 
И, a locului 
une limitat. 
mare talentul 
scepticismul. 
ră a produs 

i și ezitări, 
„devenit unul 
dintre cele mai frumoase filme bul- 
gare. 

Amintim că filmele lui Vîlceanov 
(și el personal) au fost des premiate. 
Voci fn insulă i-a adus regizorului un 
premiu la cel de-al X-lea Festival 
а! muncitorilor din Cehoslovacia, iar 
Soare si umbră are pînă acum peste 


şase premii: medalia juriului celui 
de-al XIII-lea Festival de la Karlovy- 
Vary, premiul  Fipresci, premiul 
„Cel mai promițător tînăr talent" 
de la Festivalul din San Francisco 
(1962), precum și trei premii la 
cel de-al Il-lea Festival național de 
la Varna: pentru regie, scenariu și 
muzică. A 

Ranghel Vilceanov nu este numai 
regizor, ci și un actor bun. După 
cîteva apariţii în film, susţine în pre- 
zent rolul principal al ziaristului 
Zarkov, în ultima comedie cinema- 
tografică a lui Vladimir lancev O 
întîmplare extraordinară. 

Cine poate să prevadă planurile 
unei personalități creatoare atît de 
complexe? Dacă am lua în conside- 
rare ceea ce ne-a spus Ranghel 
acum cîțiva ani, ar trebui să presu- 
punem că este pe cale să realizeze 
mai întîi un scenariu cu subiect din 
lumea satelor (în care să-și descrie 
tinereţea petrecută în satul coope-, 
rativizat de astăzi), și apoi să poves- 
tească cinematografic viața zilnică 
a unui mare oraș. Pe de altă parte 
am aflat că Valeri Petrov a scris un 
nou scenariu — nu cumva îl va 
realiza tot Ranghel? 


Ivan STOIANOVICI 


PREMIILE LA 
CANNES 


MARELE PREMIU „LA PALME D'OR": 


LEOPARDUL (Italia) în regia lui Luchino 
Visconti, după romanul lui Giuseppe Tomasi 
de Lampedusa; adaptare: Cecchi d' Ami- 
co, Pasquale Festa Campanile, Enrico Me- 
dioli, Massimo Franciosa, Luchino Visconti; 
imaginea: Giuseppe Rotunno; muzica: Nino 
Rota; interpreți: Burt Lancaster, Claudia 
Cardinale, Alain Delon, Paolo Stoppa, Ri- 
na Morelli, Leslie Franch si Serge Reggiani. 


PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: 


HARAKIRI (Japonia) în regia lui Masaki 
Kobayashi şi A FOST ODATĂ O PISICĂ 
(R. S. Cehoslovacă) în regia lui Vojtech 
Jasny. 


PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ 
ADAPTARE CINEMATOGRAFICA: 


CODIN (R. P. Romină), în regia lui Henri 
Colpi. 

PREMIUL PENTRU 

CEA MAI BUNA EVOCARE 


A UNEI EPOPEI REVOLUȚIONARE: 


TRAGEDIA OPTIMISTĂ (U.R.S.S.) în regia 
lui Samson Samsonov. 


PREMIUL GARY COOPER: 


TĂCERE ŞI UMBRE (S.U.A.) în regia lui 
Robert Aldrich și YACHTING (Olanda) în 
regia lui Hatum Hoving. 


PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ 
INTERPRETARE FEMININĂ: 


Marina Vlady în filmul PATUL CONJUGAL 
(Italia). 


PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ 
INTERPRETARE MASCULINĂ: 


Richard Harris în filmul PREȚUL UNUI OM 
(Anglia). 


PREMIILE COMISIEI SUPERIOARE 
TEHNICE FRANCEZE 


CODIN (В. P. Romină), pentru calitatea 
fotografiei si imaginea în color; A FOST 
ODATĂ О PISICĂ (R. $. Cehoslovacă) 


pentru efecte speciale. 


SCURT METRAJE 


Marele Premiu: FLORI DE APĂ (Elveţia) 
şi FASOLEA (Franţa). 
Alte premii: APARTAMENTUL MEU (R.S.F. 


lugoslavia), DUMINICA (Italia) şi TU (R.P. 


Ungară). 


1 — REPUBLICA POPULA- 
RĂ UNGARĂ A PREZEN- 
ТАТ LA FESTIVAL FILMUL 
О STRADĂ ASA CUM 
TREBUIE. ÎN FOTOGRA- 
FIE — CUNOSCUŢII АС 

TORI манет ВАВА ȘI 
MIKLOS GABO 


2— OAMENI FRĂMIN- 


TAII A FOST UNUL DIN- 
TRE CELE MAI INTERE- 
SANTE FILME PREZEN- 
TATE, ÎN CADRUL SAP- 
TAMINII INTERN 

TIONALE A CRITICĂ DE 
CINEMA, LA CANNES 1963 

FILMUL LUI TESHIGAHA- 
RA E ÎNCHINAT CRINCE- 
NEI LUPTE DINTRE MI- 
NERII JAPONEZI SI PA- 
TRONII CAPITALIȘTI CA- 


RE, PENTRU DECAPITA- 
REA MIŞCĂRII MUNCITO-= 
REȘTI аем 2Е, ЕАС 
DIN ASASINAT S PROFE- 
SIUNE DE CRED ІХТА. 


XVI 


CANNES 


3—0 RAZĂ LUMINOASĂ, О та 
PLINĂ DE GRAȚIE SI POEZIE, 5- 
ТЕА AU FOST PRIMELE ECOURI AC 
ся DE FILMUL CEHOSLOVAC A FOST 
posi ТА О PISICĂ PREZENTAT LA 
NES 1963. arat REGIZORULUI 
VOJTECH JASNY PRIMIT PREMIUL 
SPECIAL AL JURIULUI SI UN PREMIU 
PENTRU EFECTE SPECIALE. 


4 — a tară PREMIU сч („LA 
PALME D'OR“) А FO DECERNAT 
REMARCABILET REALIZARI A REGI- 


LAIN DELON SI CLAUDIACARDINALE, 
INTERPRETI AI tor dci fl ÎNTR-UN 
CADRU DIN LEOPARDUL 


5 — ALFRED HITCHCOCK „MAESTRUL 
SUSPENS-ULUI“, UNUL DIN REMARCA- 
BILII REALIZA TORI DE FILME POLI- 
TISTE AI LLYWOOD-ULUI SI AC- 
TRITA TIPPI HEDREN DIN PĂSĂRILE 

(FILM CU CARE S-A INAUGURAT CEL 
DE-AL XVI-LEA FESTIVAL INTERNA- 
IONAL DE LA CANNES), „ PORRAZĂ 
ENTRU REVISTA „CINEMA 


1903 


J= CUNOSCUTA ACTRIȚĂ PO- 
LONEZĂ BARBARA KRAFF- 
TOWNA ÎNTR-O SCENĂ DIN 
FILMUL ARTA DE А ЕІ IU- 
BIT PREZENTAT DE CINE- 
MATOGRAFIA DIN R.P. PO- ; 
LONĂ LA CEL DE-AL XVI-LEA 
FESTIVAL DE LA CANNES. 


8-9 DOUĂ IMAGINI DIN 
FILMUL PATUL CONJUGAL 
PREZENTAT DE ITALIA. О 
COMEDIE ABUNDIND DE UN 
UMOR GROS, DESPRE TRI- 


BULAȚIILE UNUI GINERE DE LISTA MEMBRILOR JURIU- 


40 DE ANI ÎN SCURTA DAR 


6 — RICHARD HARRIS A 
OBŢINUT PREMIUL CELEI 
MAI BUNE INTERPRETĂRI 
MASCULINE PENTRU RO- 
LUL SĂU ÎN FILMUL PRE- 

UL UNUI OM REALIZAT 

E REGIZORUL ENGLEZ 
LINDSAY ANDERSON DU- 
РА ROMANUL „O VIAȚĂ 
OEE DE DAVID STO- 


. 


EDA паа 
SUB MASCA UNE? INOCENTE LUI CELUI DE-AL XVI-lea 
RECI, PORTRETUL UNEI EVE 


FEROCE. JURIUL I-A ÎNCU- 
NUNAT CREAȚIA DIN ACEST 


CEA MAI BUNA INTERPRE. FESTIVAL INTERNAȚIONAL 


TARE FEMININĂ. 


AL FILMULUI DE LA CANNES: 


LUNG METRAJE 


Armand Salacrou — Franța 
preşedintele juriului 
Jacqueline Audry — Franța 
Wilfrid Baumgartner — Franța 
Jean de Baroncelli — França 
François Chavane — Franţa 
Robert Hossein — Franţa 
R. N. lurenev — U.R.S.S. 
Kashiko Kawakita — Japonia 
Мы odă, MARA Rouben Mamoulian — S.U.A. 
SE AL CELEI MAI Steven Pallos — Anglia 
MARI PARILA IUR J.L. Rondi — Italia 


A PROVOCAT DEMI- 
SIA A6MEMBRI DIN 
COMISIA DE SELEC- 
TIONARE A FILME- 
LOR PENTRU FES- 
TIVALUL DE LA 
CANNES. IN FOTO- 
GRAFIA DIN STIN- 
GA SINT SURORI- 
LE COLETTE SI 


SCURT METRAJE 


TRU-NA DIN SCE- Robert Alla Franţa 
ABUNDA IN ACEST Henri Alekan Franța 
á Karl Schedereit — А.Р.С. 

Ahmed Sefrioui Maroc 
11 — PREMIUL JU- Semih Tugrul Turcia 


RIULUI L-A PRI- 
MIT ȘI FILMUL JA- 
PONEZ HARAKIRI, 


GIZORULMASAKI 
KOBAYASHI. 


ȚĂRILE PARTICIPANTE 


Africa de Sud J Anglia J Argentina 
W Austria MW Belgia $ Bulgaria @ 
Canada @ Cehoslovacia @ Cuba 
NI Danemarca BB Elveţia J Franța @ 
Finlanda BI Gabon | Grecia J Iran 
W Italia W Japonia BI Olanda @ 
Polonia J R.F. Germană BI Romînia 
W Spania J Statele Unite ale A- 
mericii J Taivan J Tunisia @ Un- 
garia N U.R.S.S. 88 


12 — CE S-A ÎNTÎMPLAT CU BABY JANE? 
IATĂ ÎNTREBAREA LA CARE TIN SĂ 
RĂSPUNDĂ DOUĂ MARI ACTRIȚE ALE 
FILMULUI AMERICAN, BETTE DAVIS ŞI 
JOAN CRAWFORD. REVENIND DUPĂ О 
LUNGĂ ABSENȚA PE ECRANE, BETTE 
DAVIS CREEAZĂ ÎN ACEST FILM SCENE 
DE O RARĂ VIOLENȚĂ. CELEBRA ACTRI- 
ТА INTERPRETEAZĂ ÎN FILM ROLUL 
UNUI „COPIL“ MINUNE DE 70 ANI. ŞI 
TOTUŞI, PARTICIPAREA CELOR DOUĂ 
STELE DE PE FIRMAMENTUL DE ALTĂ 
DATĂ AL CINEMATOGRAFIEI AMERICA- 
NE NU SALVEAZĂ POVESTEA PLINĂ DE 
TENEBRE TRANSPUSĂ PE PELICULĂ DE 
ROBERT ALDRICH. FILMUL N-A PRODUS j ` 
ASISTENȚEI LA FESTIVAL DECIT OROA- h г; 


ФИН; 


RE, P 8 £ НЕА 


XVI CANNES 1963 XVI CANNE 


PROFIL 


MADULLLO 


in fata 
oglinzii 


Marcello își privește în oglindă timplele ar- 
gintii şi surîde: „Nici un motiv de îngrijo- 
rare!" Sînt cîteva fire, într-adevăr, dar au apărut 
cu cinste. A lăsat în urmă La dolce vita și Opt- 
jumătate (cu Federico Fellini), Noaptea lui An- 
tonioni, Divorţ italian al lui Germi, Cronică de 
familie cu Zurlini. 

Lista de titluri poate fi încă lungă: Cronica 
amanţilor săraci, Bigamul, Părinți şi copii, Fetele 
din Piaţa Spaniei, Medicul și vraciul, Frumosul 
Antonio, Zile de dragoste etc. Totuși, Marcello, 
cel care înainte de a deveni actor privea plin de 
invidie afișele uriașe cu chipurile vedetelor, de- 
testă sincer publicitatea. Foarte rar vreun gazetar 
amator de cancanuri și picanterii poate arunca o 
privire indiscretă în viața actorului. 

„Fiecare personaj încredinţat actorului trebuie 
să devină o ființă reală pe ecran— spunea Mas- 
troianni într-un interviu. Nu e vorba de a intra 
pur si simplu în pielea sa, așa cum i-a croit-o scrii- 
torul, nici să învețe dialogurile și indicaţiile de 
genul: faci cutare, faci cutare... E imposibil, 
insuficient, poate chiar inutil să încerci neapărat 
transformarea înfățișării strict fizice prin trucuri 
ieftine de machiaj. Principala preocupare a actc- 
rului trebuie să fie aderarea maximă la psihologia 
personajului, la trăirea lui interioară, indiferent 
dacă este de admirat sau е detestabil.“ 

Preocuparea aceasta presupune muncă înde- 
lungată și migăloasă, obligă la cultivarea perma- 
nentă a acelui simț indispensabil actorului: ob- 
ѕегуа{іа. Ea cere acumularea a mii de amănunte 
diverse de comportare și capacitatea de însumare 
a lor în trăsăturile specifice ale unui singur per- 
sonaj. Ea presupune un fond de cultură multila- 
terală. 

Cu romancierul Vasco Pratolini, Marcello Mas- 
troianni s-a întîlnit de două ori în cariera sa. Întii 


Avîndu-l drept partener pe Vittorio de Sica 


în Bigomul. w 


VI-l mai amintiţi pe Marcello din amuzanta 


comedie Medicul și vraciul 


cu prilejul realizării filmului Cronica omanţilor 
săraci, în 1954, și anul trecut, cu prilejul filmului 
Cronică de familie. Înainte de filmare, actorul a 
petrecut multe zile în compania scriitorului, as- 
cultîndu-l, vorbindu-i despre viața lui, despre tot 
ce-i trecea prin minte, studiindu-i fiecare mişcare, 
fiecare gest, fiecare reacție, de la felul cum fuma, 
cum pășea și la modul cum lua un obiect, observîn- 
du-i surîsul care înflorea aproape imperceptibil de 
cîte ori își evoca mama, demult dispărută. Toate 
acestea, cu intenția de a pătrunde cît mai pro- 
fund în laboratorul intim de creaţie, în lumea 
gîndirii celui care i-a adus pe lume personajele. 
În Cronică de familie, un adevărat manifestal dra- 
gostei fraterne, Marcello Mastroianni a obținut un 
strălucitor succes. 


Modul acesta de a se apropia de personaje 
este la Marcello o metodă. La ultimul film Opt- 
jumătate, interpretînd rolul unui regizor năpăstuit 
de criza sterilităţii artistice, actorul l-a urmărit cu 
obstinație ре Federico Fellini, realizatorul fil- 
mului, 1-а disecat, l-a distilat, 1-а copiat chiar, 


Împreună cu Jeanne Moreau și Bernhard Vicky în filmul 


închipuind un personaj de extraordinară veri- 
dicitate, reușind — se spune — una dintre marile 
sale creaţii, alături de „Ferdinand Cefalû", libi- 
dinosul și decăzutul baron din Divorţ italian, ală- 
turi de „Marcello“, reporterul lipsit de putinţa 
de a se smulge dintr-o lume ре care o disprețuește 
și o urăște, în La dolce vita. 

Un ziarist 1-а întrebat: — „E adevărat că per- 
sonajele influențează în mod definitiv actorul?“ 

— „Da, la mine da! a răspuns Marcello. La 
începutul carierei jucam mai ales personaje popu- 
lare comice, și în viață eram cam ca aceste perso- 
naje... După ultimele roluri simt că am făcut un 
serios pas înainte pe drumul clarificării interioare. 
Citeodată mă privesc în oglindă $ nu mă mai 
recunosc." 

Am auzit spectatori exclamînd: „Acesta е 
Marcello Mastroianni? De nerecunoscut! СЇ se 
poate transforma de la un personaj la altul!" 
E omagiul adus unui remarcabil actor, 


Mircea MUREŞAN 


„ŞI astfel, viața теа a început din nou la 40 de апі“, (Divorţ italian) J Fefe suride strimb: în curînd va 
scăpa de consoartă. 


Noaptea de Antonioni. 


Margin alii 


Si cultura cinematografic 


Cineamatorii timisoreni de la 
clubul muncitoresc C.F.R. „16 Fe- 
bruarie 1933" (titulatura de „Studio 
cinematografic“ ni se pare preten- 
țioasă, de aceea rămînem la denu- 
mirea, mai potrivită, de cineclub) 
se dovedesc pasionaţi în a descifra, 
prin experiență proprie, misterele 
filmului. Faptul acesta devine firesc 
astăzi, cînd preocupările pentru 
tehnica „lumii pe celuloid” sînt în 
creștere. Strădania de a face filme 
nu trebuie să fie însă exclusivă, $i, 
din păcate, aici s-a trecut cu prea 
mare ușurință peste latura cea mai 
importantă din activitatea unui cine- 
club: cultura cinematografică. Cine- 
clubul nu are rostul de a izola într-un 
turn de fildeş cîţiva „iniţiaţi“, ci de 
a ‘face tot mai mulți spectatori să 
înțeleagă specificul artei filmului, să 
deosebească o operă valoroasă de o 
lucrare comercială, lipsită de sem- 
nificaţii ideologico-artistice. Care este 
contribuţia cineclubului timișorean 
la educarea bunului gust cinemato- 
grafic al masei de spectatori? Credem 
că la această întrebare conducerea 
cineclubului nu poate da un răspuns 
satisfăcător. Am aflat că există, 
dintr-o triplă iniţiativă (a întreprin- 
derii cinematografice regionale, a 
cineclubului C.F.R. şi a celui stu- 
деп{еѕс din Timişoara), intenţia de 
a se organiza, din toamna acestui 
an, seri ale „prietenilor filmului“, 
pe teme inspirate din istoria cine- 
matografului mondial. Chiar tardivă, 
această iniţiativă ni se pare bine- 
venită. O aşteptăm realizată. 


x 


Rămas dator la capitolul „cultură 
cinematografică”, cineclubul timişo- 
rean a realizat cîteva filme nu lipsite 
de calități (producţii primite cu in- 
teres de public la „Festivalul fil- 
mului amator“, organizat în localitate 
primăvara aceasta). 

După un prim reportaj cinemato 
grafic (O zi la club) realizat în 1959 
şi după desenul animat Ursul păcălit 
de vulpe (1960), o ecranizare a poves- 
tirii lui lon Creangă, făcută cu in- 
ventivitate si haz (principalii autori, 
frații Eugen si Dragoş Sandu), cine- 
amatorii timişoreni au realizat un 
film „jucat” de 45 de minute — 
„coproducţia“  Șarja păcii (1961). 
Într-un fel și istoria acestui film este 
legată de căutările tehnice. Cine- 
clubiștii folosesc machete, abor- 
dează filmările combinate etc. Cu 
toate stingăciile sale, Șarja păcii 
constituie o experienţă artistică in- 


32 


timișorene... 


CINECLUB 


Două fotografii de lucru: cineclubiştii înregistrează pe peliculă imagini 
pentru filmul Noroc, tinerețe. 


wv 


? 


teresantă pentru colectivul de fil- 
mare format din cineclubistii de la 
Timişoara, Oțelul Roşu si Braşov. 

1962 poate fi socotit an de cotitură 
în activitatea creatoare a cineclubului 
timişorean. Reportajul cinematogra- 
fic Recoltele iernii, desenul animat 
Acceleratul, filmul artistic de metraj 
mediu Noroc, tinerețe si documen- 
tarul tehnic Lucrări mecanizate la 
cale sînt patru producții care dez- 
văluie căutările, reusitele și eșecurile 
unor iubitori de cinema. 

Filmele au în ansamblu un caracter 
experimental. Ni se pare valoroasă 
inițiativa cineamatorilor de a încerca 
îmbinări mai puțin folosite (de pildă, 
în Acceleratul, desenul animat se 
combină cu imaginea reală a trenu- 
lui); în Noroc, tinerețe, film alb- 
negru, se utilizează — pentru reda- 
rea momentelor imaginate — peli- 
cula color). 

Binevenit pentru cineclub, pentru 
modul cum își aduce el contribuția 
concretă la popularizarea experien- 
telor înaintate din producție este 
documentarul Lucrări mecanizate la 
cale. Filmările efectuate dezvăluie 
cu inteligență (chiar si pentru spec- 
tatorul nespecialist) procesul de 
producție efectuat la o refacere 
modernă a căii ferate. 

Aproape toate filmele anului 1962 
dovedesc, în primul rînd, virtuți 
de imagine. Principalii operatori 
amatori (Dragoş Sandu, Gheorghe 
Ponta, Francisc Krieger) au căpătat 
de la un film la altul o mai mare 
siguranță în minuirea aparatului de 
filmat. De unde si unghiurile din 
ce їп ce mai interesante, varietatea 
mişcărilor camerei, expresivitatea 
primplanurilor. 

În schimb, cineclubistii cunosc mai 
puțin arta regizorală. Punerea în 
cadru si, mai ales, racordurile sint 
deficitare. Nici munca cu actorul nu 
este făcută totdeauna cu pricepere. 
Din aceste motive, o încercare de 
film artistic ca Noroc, tinerețe este 
putin izbutită, neconcludentă pentru 
posibilitățile amatorilor timişoreni. 

Sîntem convinşi că dacă cineclu- 
biştii și-ar îmbogăţi cultura cinema- 
tografică $1, în același timp, dacă ar 
primi un sprijin eficient din partea 
specialiştilor (de ce oare regizorii 
de la studiourile „Bucureşti“ si 
„Sahia“ nu s-ar ocupa în perioada 
cînd nu filmează și de activitatea 
practică a unor cinecluburi din 
țară?), filmele realizate de ei s-ar 
îmbunătăţi substanțial. 


AL. R. 


нец дао ea 


уар;‏ س 


Decalogul a devenit obiectul unei 
amuzante satire anticlericale. Noul 
film al lui Julien Duvivier e compus 

șapte scheciuri legate între ele 
printr-un singur aj: șarpele 
(încarnarea bibli răului) care 
comente sarcastic pe toți cei се 
respect I dimpotrivă, încalcă 
sfintele porunci. 

35 de mari vedete isi dau concursul 
la această originală alcătuire de 
numere comice, de vodevil, ori de 
povestiri dramatice. Printre cele- 
brități semnalăm numele lui Fer- 
nandel (în rolul unui nebun scăpat 

iciu, care se crede Dumne- 

ichel Simon, Alain Delon, 
Françoise Arnoul, Micheline Presle, 
Mel Ferrer, Charles Aznavour, Da- 
nielle Darrieux, Madeleine Robin- 
son, Georges Wilson, Leon de Funés, 
Jean Claude Brialy. 


Ш CINEMA revistă lunară de cultură cinematografică editată de Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă. MW Redactor-şef: loan Grigorescu. Macheta: 

Vlad Mușatescu B Coperta l: Irina Petrescu, foto: |. Hananel WW Coperta IV: Dany Saval, foto: „Unifrance Film“ BW Redacţia și administrația: București — 

Bulevardul 6 Martie nr. 65 Abonamentele se fac la toate oficiile poștale din țară, la factorii poștali și difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii, 
Ш Tiparul executat la Combinatul Poligrafic „Casa Scinteii“ — București BI Exemplarul 5 lei @ 


v M + 


lunarš 


revistš 


xo 
° 
- 
= 
1 
= 
° 
+ 
© 
Е 
© 
= 


de cultură 


— 


OTE 
ктү" Баз 


е 


ACTORUL MAGHIAR MI- 
KLOS GABOR SI CEHA 
JANA BREJCHOVA ÎN FIL- 
MUL — COPRODUCȚIE A 
CELOR DOUĂ STUDIOURI 
— CONCERTUL MULT VI- 
SAT.” 


LUNA DE MIERE FĂRĂ 
BĂRBAT ESTE TITLUL 
UNEI AMUZANTE COMEDII 
A STUDIOURILOR DEFA, 
ÎN REGIA LUI HELMUT 
SPIESS, CARE DEZBATE 
TEMA MEREU ACTUALĂ 
A CĂSĂTORIEI, 


GANGSTERI SI FILAN- 
TROPI, COMEDIE SATIRI- 
CĂ POLONEZĂ, ALCĂTUI- 
TĂ DIN DOUĂ POVESTIRI 
AVÎND ÎN CENTRU PER- 
SONAJE DIN ZILELE NOAS- 
TRE. SCENARIUL SI RE- 
GIA APARȚIN LUI JERZY 
HOFFMAN $1 EDWARD 
SKORZEWSKI, IMAGINEA 
LUI JERZY LIPMAN. 


PE ECRANE 


A 


A RTISTUL GHEORGHI 
GHEORGHIEV SUSȚINE 
ROLUL PRINCIPAL ÎN 
FILMUL BULGAR DIN- 
TELE DE AUR. 


PREZENTAT DEJA CITITORILOR REVISTEI „CINEMA“ DE CĂTRE CORESPONDENTUL NOS- 
TRU LA SOFIA, FILMUL BULGAR POLIȚIST DINTELE DE AUR SE BUCURĂ DE 0 IN- 
TERPRETARE SOBRA SI 0 ACȚIUNE ÎNCORDATĂ, BINE CONDUSĂ. 


Din juriul Festivalu- 
lui fac parte cineasti re- 
marcabili са: Stanley 
Kramer (S.U.A.), Jan 
Ribkowski (Polonia), Ki- 
chiko Usihara (Japonia), 
Duşan Vukotic (lugo- 
slavia), Joris Ivens (0- 
landa), Edgar Anstay 
(Anglia), Mohammed A- 
fifi (Maroc), lon Popes- 
cu Gopo (Rominia), To- 
mas Gutierez Alea (Cu- 
bo), Sergio Amidei (/- 
talia), Jan  Prohacka 
(Cehoslovacia), -Nelson 
Pereira Dos Santos (Bra- 
zilia), Emil Petrov (Bul- 
garia), Grigori Ciuhrai, 
Şaken Aimanov şi Ilia 
Kopalin (U.R.S.S.). 


PESTE 50 DE ȚĂRI 
PARTICIPANTE 
DINTRE CARE 


Anglia 
Australia 
Austria 
Belgia 
Brazilia 
Bulgaria 
Cehoslovacia 
Ceylon 
Chile 
Cipru 
Cuba 
Danemarca 
Finlanda 
Franţa 
India 
Indonezia 
Iran 
Islanda 
Icalia 
izrael 
lugoslavia 
Japonia 
Mali 
Maroc 
Mexic 
Mongolia 
Nigeria 
Norvegia 
Polonia 
R.A.U. 
R.P. Chineză 
R.D. Germană 
R. D. Vietnam 
Romînia 
Senegal 
Siria 
Somalia 
S.U.A. 
Sudan 
Suedia 
Tanganika 
Tunis 
Turcia 
Ungaria 
U.R.S.S. 
O.N.U. 


În proce 
1 


| I 

Problemele de dezvoltare ale filmului nostru 
nu se reduc la tehnică. Si aici măiestria inseam- 
па mai mult decît tehnică; ea porneşte de la orien- 
tare, de la capacitatea. de a descoperi si traduce 
reflexiv si emotiv conținutul realului. Dar procesul 
de maturizare a filmului romînesc ne cere să punem 
un accent deosebit pe înțelegerea a tot ce implică 
adoptarea unui procedeu, pe logica unui limbaj. 
Problema pare tehnică, e însă, în primul rînd, 
estetică. 

Specialistul se extaziază sau condamnă un ca- 
dru, o profunzime de cîmp, aprobă un panoramic 
executat cu eleganță. Aprecierea aceasta strict 
tehnică a omului de specialitate e foarte necesară. 
Dar pentru spectator și critic, esențialul constă în 
măsura în care procedeul a fost făcut să vorbească 
limpede și logic, în capacitatea lui de a comunica 
ideea artistică. Ideile ne interesează și nu virtuo- 
zitatea izolată a unui plan. 

A fost prietenul meu stimulează o astfel de dis- 
cutie prin modalitatea povestirii. Nu ne vom mai 
referi la celelalte laturi, ci doar la scenariu și la 
modalitatea pe care a încercat-o cu o lăudabilă 
îndrăzneală, 

Scenariul lui Dumitru Carabăţ și Mircea Mohor 
și-a propus să facă portretul unui vechi activist 
revoluționar, să-i urmărească prezența în viaţă, 
puterea de acțiune morală. „Să-i facă portretul“ 
se referă la sursa unora dintre însușirile, dar și a 
unora dintre slăbiciunile filmului. „Nenea Matei“ 
e urmărit în mai multe situaţii foarte diferite; e 
pus să ia atitudine într-o grea problemă pedagogi- 
că, față de un tată care-şi neglijează copilul și-l 
îndepărtează afectiv, să dezlege cazuri de conflicte 
profesionale ori litigiile etice și amoroase ale 
cîtorva tineri. Intenţia de a crea mai mult un portret 
dinamic, plimbînd prin situaţii felurite pe eroul 
interpretat cu masivitate și omenie de N. Sireteanu 
se înfăptuieşte întrucîtva. Puterea de influ- 
ență morală a lui „Nenea Matei“ iradiază asupra 
celor din jur. Dar neantrenat efectiv în acţiune — 
cu excepţia înfruntării din ultimele scene cu nepo- 
tul său, medicul Tudor — personajul nu depășește, 
în cea mai mare parte a filmului, rolul de sfătuitor. 

Sînt în scenariu mai multe momente care dove- 
desc putere de observaţie umoristică. Astfel e 
scena în care muncitorii vin să admire — la primul 
ei drum — locomotiva pe care au lucrat-o, ori 
demnitatea cu саге băieţașul lon se recomandă 
noilor sale cunoștințe. Sînt bune și momentele în 
care copilul înstrăinat de familie, cu gravitate 


FILMUL A FOST PRIETENUL MEU, CONCEPUT 
CA UN PORTRET AL COMUNISTULUI MATEI, A 
PRILEJUIT ACTORULUI N. SIRETEANU UN PRES- 
TIGIOS DEBUT CINEMATOGRAFIC. 


precoce, se refugiază pe terasa blocului și se pasio- 
nează după astronomie. Dar o anumită stîngăcie 
a scenariștilor apare nu riumai în momentele şi 
replicile convenţionale și în excesul de sentimen- 
talism, ci mai ales în construcția personajelor şi a 
narațiunii cinematografice. Scenariul e prea dori- 
tor să nu uite nici o problemă majoră de muncă, 
de etică profesională, pedagogică sau amoroasă. 
Riscurile sînt învălmășeala și superficialitatea. 
Puse în grabă, problemele par simplificate si sînt 
prea facil rezolvate în final. În abstract, putem 
accepta ezitarea unui chirurg în fata dragostei 
și căsătoriei pe care pasiunea lui profesională le-ar 
considera drept piedici. În film, datele care explică 
îndepărtarea temporară a lui Tudor de Ana sînt 
prea inconsistente și situația apare forțată. 

Cel mai supărător se simte disproporția între 
aspiraţiile și experiența artistică a scenariștilor, 
în însuși modul naraţiunii. 

A fost prietenul meu e un film povestitla per- 
soana întîia. Procedeul e frecvent în literatură, 
dar destul de rar în cinematografie. În afară de 
un film poliţist al lui Preminger, în care rostul 
primei persoane era de a accentua surpriza, ne 
vine în minte ecranizarea lui John Ford după ro- 
manul lui Llewelyn „How green was my valley" 
(care a rulat la noi sub titlul Casa din vale). Pro- 
babil că s-ar mai putea găsi și alte exemple, dar 


1 


nu multe. Căci procedeul are capacitatea de a 
intensifica potenţialul emotiv al povestirii, dar 
o silește să-și autolimiteze cîmpul observaţiei. 
În film, ca și în literatură, narațiunea la persoana 
a treia are perspectivă nemărginită, poate observa 
și ne poate comunica orice. Introducerea unui 
narator obligă povestirea să rămînă în cadrul 
experienţei și puterii de înțelegere a acestuia, să 
nu depășească faptele pe care el le-ar fi putut afla 
şi să nu contrazică modul lui de a gîndi și de a vorbi. 
Lucrul e. mai stingheritor decit în literatură, căci 
mijloacele literare de a construi personajul sînt 
destul de diverse și pot compensa această limi- 
tare. Dificultățile sporesc atunci cînd e vorba de 
un copil. Poate că de aceea, ecranizind Marile 
speranțe, romanul lui Dickens scris la persoana 
întîia, David Lean 1-а transpus la a treia persoană. 

E ușor de înțeles ce i-a îndemnat pe cei doi sce- 
nariști romîni să adopte procedeul. El dă povesti- 


rii farmec si supleţe, faptele se reconstituie aşa 
cum se ivesc în amintire, cerute de un moment al 
dialogului. Dar se pare că, atrași de posibilitățile 
oferite, autorii n-au încercat să adîncească estetic 
procedeul și nu au observat obligaţiile de verosi- 
mil ce le implică. L-au complicat din capul locu- 
lui în chip bizar. Filmul e narat de pionierul lon. 
Acesta îi vorbește de nenea Matei unei fetițe de 
șase-șapte ani. S-ar părea că lon trebuie să vorbească 
de la nivelul său de observaţie și potrivit cu ceea 
ce poate pricepe un copil mai mic. Dar se vede 


îndată că scenariștii au introdus al doilea copil mai 
mult pentru zimbetul înduioșat pe care un glas 
și o față proaspătă îl smulg spectatorului. 

Se creează astfel o situație ciudată. Scenariul 
ne spune cu insistenţă că aceasta e povestirea lui 
lon. Filmul se deschide și se încheie cu comenta- 
riul băiatului, Narațiunea se întrerupe pentru а 
reveni la cei doi copii. Regizorul Andrei Blaier 
— care confirmă aici o experienţă a filmului cu 
copii cîștigată cu Mingea și Ога H — insistă, de ase- 
menea, în scena vizitei lui lon la uzină, prin efecte 
de supraimpresiune, asupra ideii că acestea sînt 
fapte cunoscute de lon, trăite de el. Dar restul fil- 
mului ignorează senin punctul de pornire. Mai 
tot ce se narează — greutăţile dragostei dintre 
aviatorul distrat și învățătoare, oscilările lui 
Tudor între dragoste și profesie, sînt deasupra 
înțelegerii unui copil și în afara faptelor pe care 
le putea cunoaște. 


PE FUNDA- 
LUL ZGOMO- 
TOS AL CON- 
CURSULUI 
HIPIC SE DES- 
FAŞOARA 
IMPO RT AN- 
TA CONVOR- 
BIRE DIN- 
TRE CEI DOI 
TINERI: TU- 
DOR (VICTOR 
REBENGIUC ) 
ȘI ANA (PLA- 
VIA BUREF, 


Conștienți, probabil, de lipsa verosimilului, 
scenariștii au încercat să construiască о cîrje 
pentru povestire. În timp ce copiii vorbesc pe 
terasă, în penumbră, apare „Balaurul“, prietenul 
lui Matei, care-i ascultă și făgăduiește celor doi 
eroi — sau poate spectatorilor — că le va explica 
е! ce n-au priceput. Soluţia e ineficace. „Balaurul“ 
nu apare efectiv ca povestitor și multe din faptele 
narate — scenele intime între îndrăgostiţi, scene- 
le de la spital — scapă în întregime cîmpului său 
de observație și de cunoștințe. 


ION ȘI-A GĂSIT ÎN SILVIAN SIMION UN INTER- 
PRET SENSIBIL 


Lucruri asemănătoare se pot spune despre dia- 
log. E în primul rînd supraabundent. Scenariul 
și-a refuzat expresivitatea tăcerii. Pe lîngă re- 
plici firești și vioaie, se rostesc solemn aforisme, 
se caută expresia „literară“, prea dichisită. Faptul 
e mai sensibil pentru că regia n-a putut vindeca 
pe toți interpreţii de tonul retoric și nefiresc. 
Fie spus în paranteză, ar merita discuţie faptul că 
în timp ce actori de teatru ca Ștefan Ciubotărașu, 
N. Sireteanu și Victor Rebengiuc vorbesc cu na- 
turalețea cu care joacă, debutanţi: (în principiu 
педеѓогта{і de stilul scenic, cum e Mariela Pe- 
trescu), declamă. Dar se simte mai ales că textul 
acesta inegal e și el fără vreun raport сй copiii- 
povestitori. 

Scenariştii ar putea avea impresia că li se fac 
şicane mărunte. Trebuie însă să-și dea seama. că 
astfel de amănunte au consecinţe estetice, răpesc 
din soliditatea povestirii și din consistenţa perso- 
najelor. Procedeele noi, menite să intensifice 
puterea filmului de a comunica idei artistice, de a 
ne vorbi expresiv de viata zilelor noastre, sînt 
demne de încurajare. Cu condiţia să nu fie alese 
pentru pitorescul lor și pentru efecte neînsemnate 
și să respecte exigenţele de motivare și de vero- 
simil. 


Silvian IOSIFESCU 


GRIGORE VASILIU - BIR- 
LIC, CU ARIPIOARE LA 
SANDALE ŞI LA CASCĂ, 
JOACĂ ROLUL UNUIA DIN- 
TRE ZBURĂTORII FILMU- 
LUI LUI @0P0 — ZEUL С0- 
MERTULUI, MERCUR. 
PERSONAJUL MITOLOGIC 
ESTE, DUPĂ CUM SE VE- 
DE, ÎN EXERCIŢIUL FUNC- 
TIUNI, TENTIND PE UN 
CUMPĂRĂTOR  NEVĂZUT 
CU... UN PANTOF „QU- 
ВАХ“. 


ТАТА -І, ÎNTR-O POSTURÁ 
MAI PUȚIN... CLASICĂ, 
ALĂTURI DE CALIFUL DIN 
BAGDAD (OVID THEODO- 
RESCU). 


REGIZORUL ÎNSUŞI 181 
CONTEMPLĂ EROUL: 
OMUL (RADU BELIGAN), 
AJUNS PE UN COLȚ DE 
LUNĂ. IN STÎNGA LUI 
GOPO, OPERATORUL SEF 
AL FILMULUI, ȘTEFAN 
HORVATH. 


NU LIPSEȘTE NICI EROUL 
DE LA MARATON, CARE 
AR FI PREFERAT — DE- 
SIGUR—CELEBREI CURSE 
PEDESTRE, UN CONFOR- 
TABIL TURBOREACTOR. 


БЕТТ 


ү! 


Trecutul reinvie nàvalnic in cadrul 
unui ecran panoramic obișnuit: 
imagini dragi și familiare se succed. 
Asemenea unor păsări, cîntecele 
libertăţii plutesc deasupra lumii, mar- 
șul revoluției zguduie pămîntul. Ve- 
dem defilind luptători, eroii de 
тег! care au rămas nemuritori... 

Aceste secvențe din filmul Tra- 
gedia optimistă care a inaugurat anul 
1963 la studiourile Mosfilm, (film 
distins în mai la Festivalul de la 
Cannes cu un premiu special — N.R.) 
lasă să se întrevadă actualele preo- 
cupări ale cineaștilor sovietici. Ele- 
mentul romantic, atît de divers ex- 
primat în opera lui Dovjenko și 
Tarkovski, a lui Kalatozov și Ciuhrai, 
n-a dispărut cîtuși de puțin din arta 
filmului sovietic. El a căpătat noi 
stimulente. În zilele noastre, artis- 
tul simte nevoia să fie deschizător 
de drumuri în viaţă și în artă, să 
prevadă viitorul, să viseze. 

Mihail Kalatozov a stat aproape un 
an în Cuba împreună cu poetul Ev- 
gheni Evtușenko și cu operatorul Ser- 
ghei  Urusevski pentru а realiza 


Eu sint — Cuba, document artistic 
ce vorbește despre suferinţele și 
mînia poporului, despre eșecul colo- 
nialismului și al agresiunii. Autorii 
doresc cu înflăcărare să creeze un 
film al revoluției cubane. 

Numeroase alte filme, pătrunse 
de romantism revoluționar, au intrat 
pe șantier în acest an: În numele 
revoluţiei (Mosfilm), Moartea escadrei 
(studiourile A. Dovjenko din Kiev), 
Aşteptoți-ne la răsăritul soarelui 
(Moldova-Film). Munca artistului în 
acest gen de filme este foarte fecun- 
dă, dar legată de anumite dificultăți. 
Reproducînd evenimente cunoscute, 
artistul are datoria de a reabilita 
adevărul istoric de la care s-au inde- 
părtat unele filme din perioada cul- 
tului personalității. 

Cineastii urmăresc cu atenție sus- 
ţinută crearea filmului consacrat 
lui Lenin, Caietul albastru (studiou- 
rile Maxim Gorki), după povestirea 
cu același nume a lui Emanuil Ka- 
zakevici, care înfățișează adevărul 
asupra pregătirii insurecției armate 
din Octombrie de către Lenin, în 


DUPĂ AUDREY HEPBURN, 
ACTRIŢA AMERICANĂ PE 
CARE AM ADMIRAT-O ÎN 
FILMUL LUI KING VIDOR, 
REALIZAT DUPĂ „RĂZBOI 
SI PACE“ 0 AŞTEPTĂM CU 
NERĂBDARE PE NOUA 
NATAŞĂ ÎN INTERPRETA- 
REA FRUMOASEI BALE- 
RINE SOVIETICE, LIUDMI- 
LA SAVELIEVA. 


perioada cînd se afla ascuns la 
Razliv. Realizatorul acestui film, Lev 
Kulidjanov, caută cu insistență un 
actor care, după Șciukin și Ștrauh, 
ar putea crea din nou pe ecran, cu 
aceeași putere de convingere, figura 
lui Vladimir Ilici. La Mosfilm, Ser- 
ghei lutkevici pregătește cadrele altui 
film închinat figurii conducătorului 
revoluției, Lenin în Polonia. Caietul 
albastru și Lenin în Polonia vor marca 
începutul unei serii de filme consa- 
crate lui Lenin și Revoluţiei, pe 
care cineaștii noștri intenționează 
să le realizeze cu prilejul celei de-a 
50-а aniversări a puterii sovietice 
(1967). 

Dar e îndeobște cunoscut că actua- 
litatea constituie subiectul preferat 
al cineaștilor sovietici. Figura omu- 
lui din zilele noastre devine pe ecran 
mai bogată, căpătind tot mai mult 
contururile vii ale prototipului său 
real. Vedem cum se amplifică dia- 
pazonul intereselor lui, al meditaţi- 
ilor și sentimentelor eroului anilor 
60. Adesea el e dotat, pe bună drep- 
tate, cu calitatea de „intelectual”. 


3 


Desigur, aceste schimbări se datoresc 
spiritului scrutător, perspicacităţii 
realizatorului, care încearcă să stu- 
dieze omul ca pe un fenomen com- 
plex și determinat al epocii. 

O altă împrejurare a jucat de 
asemenea un rol important pentru 
revelarea, prin arta filmului, a ac- 
tualităţii, privită dintr-un plan social 
mai profund. Legăturile care unesc 
ecranul de literatură s-au strîns tot 
mai mult. Azi scriitorul este adesea 
autorul filmului, în aceeași măsură 
ca și realizatorul. În 1963, printre 
autorii de filme figurează Leonid 
Leonov, Evgheni Evtușenko, Vladi- 
mir Tendriakov, luri Gherman, luri 
Bondarev și alţii. Mai mult de jumă- 
tate din filmele acestui an au fost 
realizate după opere literare contem- 
-porane populare sau după scenariile 
unor scriitori cunoscuţi, 


Un alt proces important în arta 


cinematografică sovietică este per- 
manentul aflux de forțe tinere, proas- 
pete. Astăzi nu mai există nici un 
studiou саге să nu se mîndrească 
în permanenţă cu debuturile tine- 
retului. 

Preîntîmpinînd dorința -spectato- 
rilor, cineaștii sovietici încearcă să 
rezolve problema cea mai impor: 
tantă, cea mai arzătoare, de a crea 
figura unui erou popular autentic, 
cum au fost, pentru epoca lor, Maxim 
sau Ceapaev. Filme са Vi-l prezint 
pe Baluiev, Strada Newton nr. |, 
(Lenfilm),  Colhozul Zaria (Моѕ- 
film), Arctica fierbinte, Prețul unui 
om (studiourile Maxim Gorki) și 
altele, sînt consacrate oamenilor 
muncii inspirate și ai gîndirii înain- 
tate, al căror scop suprem este де а 
servi societatea, patria. 

Serioasă este și discuția pe care o 
poartă cu пага generație autorii 
filmelor Ѕигка și prietenii săi, Tre- 
nurile dimineţii (Mosfilm), Montorul 
(studiourile Maxim Gorki), O bucă- 
сд de soare, Drumuri şi răspintii 
(Gruzia-Film), Nu călcați pe iarbă 
(Kazakfilm). Spectatorul va găsi în 


VĂ PREZENTĂM UN MOMENT DE FILMARE DE LA 
GRANDIOASA RECONSTITUIRE CINEMATOGRAFICĂ 


A ROMANULUI 


LUI TOLSTOI „RĂZBOI SI PACE“, 


ÎN REGIA LUI SERGHEI BONDARCIUK. 


aceste filme 

întrebările care 

tatea spirituală 

comunismului, răsp 

ţenească, raporturile între individ 
şi societate etc. 

Artiştii care urmăresc reflec- 
tarea epocii cu veracitate si profun- 
zime nu pot trece peste marile pro- 
bleme ridicate de lichidarea conse- 
cintelor cultului personalității. A- 
ceste preocupări apar — la diferite 
nivele — în opera fiecărui artist 
care gindeste. Dar anumite filme le 
vor trata în mod special; cum se 
întîmplă cu Tăcerea, ecranizare în 
două părți, după romanul cu același 
nume de luri Bondarev, Scurtcir- 
cuit, după nuvela lui Vladimir Ten- 


4 


_——T 


driakov (Mosfilm), Miazăzi si соте- 
dia satirică Titinatelo (Gruzia-Film), 
Noutăţi din casa roșie (studiourile 
A. Dovjenko din Kiev). 

Temele Marelui Război pentru 
Apărarea Patriei rețin, ca și mai 
înainte, atenţia cineaștilor sovietici. 
E de notat lărgirea orizontului 
artiștilor care lucrează la acest mate- 
rial. În acest fel, tema patriotică se 
leagă de analiza problemelor războ- 
iului și a păcii în filmele Vii si morţi, 
după romanul lui Konstantin Simo- 
nov (Mosfilm),. A treia rachetă și .40 
de minute înaintea zorilor (Bielorus- 
film), Ei mergeau spre răsărit (co- 
producție cu Italia). 

Dintre marile noastre producții, 
cităm Război și Pace, realizare bine- 


0 SCENĂ DE DRAGOSTE 
SUSȚINUTĂ ÎN FILMUL 
3 + 2 DE TINERII ACTORI 
SOVIETICI EVGHENI JA- 
RIKOV §I NATALIA KUS- 
TINSKAIA. 


cunoscută de pe acum, a lui Serghei 
Bondarciuk, și Hamlet-ul lui Kozin- 
tev, în care rolul principal e deținut 
de Іпокепії Smoktunovski. 

Anii copilăriei marelui artist Dov- 
jenko vor fi evocaţi poetic de 
lulia Solnteva în Desna cea fermecată. 
Vă reamintim, de asemenea, ecra- 
nizarea cunoscutului roman al lui 
Leonid Leonov, Pădurea rusă. 

Listei i se pot adăuga numeroase 
filme din genul dramei psihologice, 
filme de aventuri, poeme lirice, filme 


— as RI 


E i? 
" 
` 


ә; 


A TREIA REPRIZĂ ESTE 
TITLUL ХОП PRODUCȚII 
A STUDIOURILOR „MOs- 
FILM“ INSPIRAT DIN FAP- 
TUL REAL CARE A STAT 
LA BAZA ALTEI REALI- 
ZĂRI IMPRESIONANTE PE 
ACEEAȘI TEMĂ, FILMUL 
MAGHIAR TREI REPRIZE 
ÎN IAD. SCENARIUL APAR- 
TINE LUI ALEXANDR 
BORCEAGOVSKI, REGIA 
E SEMNATĂ DE EVGHENI 
KARELOV. 


IATĂ CITEVA DECLARAŢII 
ALE PARTICIPANȚILOR LA 
FESTIVAL: 

GIUSEPPE DE SANTIS — 
regizor: 

Mi se pare că în lume sînt 
prea multe festivaluri cine- 
matografice care au, în cea mai 

mare parte, un caracter mon- 
den, urmărind mai mult sco- 
puri comerciale decît artis- 
tice. 

Sînt încredințat că la Festi- 
valul filmului de la Moscova 
nu vor exista aceste neajun- 
suri specifice. 

Doresc ca. întrecerea să 
fie utilă și fructuoasă, să ser- 
vească la dezvoltarea pe baze 
democratice și socialiste a 
omenirii. 

KANETO SHINDO — regi- 
zor, laureat al celui de-al II-lea 
Festival internaţional al fil- 
mului de la Moscova: 

Cinematograful, după pă- 
rerea mea, nu este numai un 
mijloc de a distra publicul, ci 
și de a-l culturaliza. De aceea, 
este foarte important ca ci- 
neaștii să înțeleagă natura 
exactă a cinematografului 

DOUĂ MOMENTE DIN FIL Însemnătatea actualului 
MUL TINERENC LOR LI Festival mi se pare determinată 


SE SUPUNE CERUL, A- 
| { 
VIND ÎN CENTRU UN IN- mai ales de faptul că aici au 


DRĂZNEȚ PILOT (INTER- loc discuţii între oameni de 
PRETAT DE N. RÎBNIKOV, pretutindeni în legătură cu 
CUNOSCUT DIN REALIZĂRI creația filmelor. Şi eu îmi 
CA ÎNĂLŢIMI, PRIMĂ- pun mari speranțe în eficienţa 
VARA PE STRADA ZARE- acestor discuţii. Participanți- 
CINAIA. KOCIUBEI). RE- ТӨРЕ doresc. molt cocte 


i ATIANA LIOVNOVA. 
ш; "ai шн MIHAIL JAROV — artist al 


poporului al U.R.S.S.: 
Întîlnirea dintre cei mai 

renumiți cineaști de diferite 

convingeri politice și puncte 


pentru copii și, în sfirșit, comediile, 


A d A à b He а de vedere — intilnire саге аге 
atit de iubite de public, ati e loc sub nobila deviză a Festi- 
populare. valului de la Moscova — va 


O atmosferă de întrecere, de dis- 
ţii amicale caracterizează munca 
ineaştilor noștri. Putem fi siguri că 
filmele lor vor ști să redea ritmul 
epocii comuniste, esența și însemnă- 
tatea marilor procese care se desfă- 
șoară azi în viata și societatea sovie- 
tică. 


întări şi mai mult legăturile 
dintre artişti, regizori, scena- 
rişti şi critici de film. Cu 
toții vom vorbi О singură 
limbă — aceea а minunatei 
arte a filmului, îndrăgite de 
milioane de oameni din toate 
colțurile lumii. Doresc succes 
şi muncă fructuoasă întrecerii 
creatoare cinstite dintre ci- 
neaștii de pe întreg globul, 

ROMAN KARMEN — regi- 
zor, laureat al Premiului Le- 


I. KOKOREVA 
(din revista .Sovetski Film”) 


DUPĂ COMEDIA DE MARE АШ, 

SUCCES SALHBATICII DE Cel de-al 111-1еа Festival in- 
N, MIHALKOV. CUNOSCU- ternational al filmului de la 
TUL DRAMATURG SOVIE- Moscova пе oferă nouă, сїпеа$- 
TIC A REALIZAT SCENA- tilor, multe impresii puternice, 
RIUL FILMULUI INTITU- interesante. Noi filme si noi 
LAR р 89. Is intilniri pasionante cu prie- 
ici tonă lare ПШ tenii noştri din diferite ţări, 
MECĂTOAREA INTERPRE- discuţii animate, schimburi de 
ТА DIN FILMELE ВАТА- experiență creatoare. Toate 
LIE ÎN MARŞ SI PRIETE- acestea ne îmbogăţesc, пе 
NUL NOSTRU COMUN) îndeamnă la meditații pro- 
ALĂTURI DE ANDREI funde, servind la propășirea 
MIRONOV. artei îndrăgite de milioane 


de oameni din lumea întreagă, 


MARK BERNES — artist e- 
merit al R.S.F.S.R.: 

As dori foarte mult ca fil- 
mările exterioare la care par- 
țicip în vara aceasta să nu coin- 
cidă cu desfăşurarea Festiva- 
lului (asa cum s-a întîmplat 
în 1961). În, acest caz voi lua 
parte cu multă bucurie la 
sărbătoarea internațională a 
filmului și mă voi întilni cu 
colegii mei de peste hotare 
pe pămîntul nostru ospitalier. 


- 


0 


André Hunebelle este un „bă- 
trîn caligraf” al transcriptiilor cine- 
matografice, adaptind pentru ecran 
mai ales poveștile cavalerești de 
largă popularitate ale romanticilor 
de la începutul secolului al nouăspre- 
zecelea. Spectatorii noştri îl cunosc 
din filmele cu aventuri, dragoste, 
fast și figuraţie numeroasă са Mira- 
colul lupilor şi Cocoșatul. Cartea lui 
Eugène Sue a cărei ecranizare o 
vedem în aceste zile a făcut la vre- 
mea sa ocolul pămîntului, și dacă 
este departe de a fi o capodoperă 
a literaturii, în schimb nu e departe 
de a constitui o adevărată colecţie 
a situațiilor neașteptate, a fanteziei 
dezlănţuite.  Înrudit cu Walter 
Scott și Fenimore Cooper, s-a spus 
despre romanul lui Sue că l-a inspi- 
rat pe Hugo în realizarea „Mize- 


rabililor”. 


Mis- 
terele 
Parisului 


Moștenirea literară originară asu- 
pra căreia Hunebelle a operat în filmul 
său masive si substanţiale schimbări 
este unul din romanele foileton care 
au făcut o mare vilvă în rîndurile ci- 
titorilor („« Misterele Parisului» toa- 
te cîte sînt, le-am citit...'"—spune un- 
deva Zita lui Caragiale în „O noapte 
furtunoasă"). Versiunea cinemato- 
grafică a lui Hunebelle a fost conce- 
pută de realizatori ca o narațiune e- 
pică în culori nete: alb și negru (si 
asta într-un film colorat!). Binele 
şi răul se înfruntă cu cerbicie, tică- 
loșii sînt pedepsiţi, generozitatea 
e răsplătită. Andre Hunebelle a fost 
însă bine inspirat atunci cînd în 
construcția personajelor din Mis- 
terele Parisului a adăugat și trăsătu- 
rile eroilor aparţinind unor proza- 
tor! cu та! mare greutate și vigoare, 
contemporani ai lui Sue. 

Marie din film are de la Sue numai 


numele, restul pare mai degrabă 


6 


JEAN MARAIS APARE DIN 
NOU PE ECRANELE NOAS- 
TRE ÎN POSTURA UNUI 
EROU GENEROS ŞI ÎN- 
DRĂZNEȚ (RODOLPHE) 
ALĂTURI DE ACTRIŢA 
JILL HAWORTH (МА RIE.) 


PIERRE MONDY, DANY 
ROBIN ȘI JEAN MARAIS 
ÎNTR-UNUL DIN NUME- 
ROASELE MOMENTE DRA- 
MATICE ALE MELODRA- 
MATICELOR MISTERE. 


DACĂ AR ŞTI СЕ MOŞTE- 
NIRE ÎI AŞTEAPTA, EROII 
NOULUI FILM ENGLEZ 
N-AR MAI FI ATIT DE VE- 
SELI LA PRIMIREA TELE- 
GRAMEI (ACTORII VIR- 
GINIA MC. KENNA SI BILL 
TRAVERS). 


О DATĂ CU MOȘTENIREA 
BUCLUCAŞĂ (СІМЕМАТО- 
GRAFUL VECHI), TÎNĂRA 
PERECHE PREIA $1 ACEST 
IMPOZANT INVENTAR VIU: 
OPERATORUL, PAZNICUL 
$1 CASIERIȚA. DINTRE 
INTERPREȚII VETERANI, 
О COMPOZIȚIE REMARCA- 
BILA: PETER SELLERS. 


о transplantare a lui Cosette din 
Mizerabilii lui Hugo. Lanstignac, 
inexistent în roman, dar personaj- 
cheie în film, este o combinaţie 
între ambițiosul Rastignac și ticălo- 
sul Vautrin, luați de cineaști din 
bogata galerie umană a lui Balzac. 
| se poate însă reproșa filmului con- 
turul prea apăsat al alb-negrului în 
realizarea personajelor. Culorile 
acestea antagonice duc la schemati- 
zări și simplism, excluzind tonurile 
intermediare, umbrele. Lanstignac 
„dascălul“, „cucuveaua” sint la fel 
de ticăloși în ultima ca și în prima 
bobină. La fel de angelici sînt pe 
întregul parcurs Rodolphe, Marie și 
toți prietenii lor. Din această pricină 
actori de talent ca Jean Marais, Dany 
Robin, Jill Haworth, Pierre Mondy, 
Raymond Pellegrin nu se pot desfă= 


sura cu întreaga gamă а valențelor 


O 


moștenire 
cu bucluc 


Bogat reprezentată pe ecranele 
noastre (ca să nu amintim decit 
cîteva din filmele de succes: Bufonul 
regelui, Rebelul, Risete în paradis, 
Alerg după o stea) comedia engleză 
isi definește ca trăsături specifice: 
umorul subțire, precis direcționat, 
finalitatea satirică limpede. 

Spiritul polemic convine mai bine 
compatrioţilor lui Shaw şi Swift, 
chiar atunci cînd pretextul filmului 
e регіре{іа, situația bufă. Recenta 
Moștenire cu bucluc, care-și anunță 
prin titlul comercial tradus de 
D.R.C.D.F. doar latura anecdotică, 
cîștigă, de fapt, ca și celelalte, mai 
ales în partea sa de parodie. Dacă 
Bufonul își bătea joc de suficiența 
regală, iar Rebelul de pictura abstrac- 
ționistă, aici sînt ironizate cliseele 
filmului mut, melodramele „ palpi- 
tante“ ale deșertului ori prăfuitele 
triunghiuri де alcov. Diferite, de- 
sigur, ca eficienţă, ele dovedesc vervă 
și imaginație (cu toate că temele — 
excelent alese — lăsau loc la mult 
mai multe „găselniţe”). 

Moștenirea primită de o tînără și 
optimistă pereche (un cinematograf 
părăginit) devine prilejul unor amu- 
zante, dar foarte banale întîmplări, 
pînă în clipa cînd intervin соріоа- 
sele trimiteri la faima cinematogra- 
fului de altădată. А împușcăturilor 
spectaculoase mimate în sală cu 


anterior binecunoscute ѕресїаїо- 


rilor. Jeneazá adeseori filantropismul 


desuet care răzbate în film, moște- 


nire din romanul lui Sue, de care 
cineaștii n-au putut, după cum se 
vede, să se dispenseze. 

Desigur că nu le-o luăm apriori 
în nume de rău realizatorilor acestui 
gen de filme dacă eroii lor se luptă 
cu 20—30 sau 50 de adversari și-i 
înving pe toți cu pumnul sau spada. 
Personajele acestea au ceva din 
invincibilitatea eroilor de basm, în- 
cetîind la un punct de a mai fi 
oameni obișnuiți, devenind mai de- 
grabă o noțiune. O noţiune a binelui. 
lar binele în concepţia oamenilor nu 
trebuie și nu poate fi învins, (Să 
nu uităm: la baza acestor filme stă 
de cele mai multe ori literatura ro- 
mantică!). 


Consecvent stilului alb-negru, Hu- 


nebelle nu recurge la o paletă mai 
variată a mijloacelor cinematografice. 
Se pare că preferă clasicul montaj 
paralel pentru a crea suspensia. Amin- 
tim alternarea scenelor cu  paș- 
nica plimbare pe lac și crima de la 
locuința lui Rodolphe, întoarcerea 
optimistă din plimbarea campestră 


— focul de la locuinţa lui Moreau, 


bandiții joacă cu zarurile — Rodol- 


phe se luptă cu năvala apei în subte- 


rană etc 


ȘI pentru a încheia, dacă nu mergeţi 
la acest spectacol cu pretenții prea 
mari, dacă vă plac cei întreprinzători 
și curajoși, dacă încă îi mai citiți cu 
aceeași plăcere ca în adolescență 
pe prozatorii romantici, ei bine, în 


acest caz puteţi merge să vedeţi și 


Misterele Parisului. 


Atanasie TOMA 


dopuri de sticle desfundate, ori a 
cavalcadelor din care nu răsunau 
odinioară în cinematograf decit sin- 
copele unui pian dezacordat. 


Delicioasa coincidenţă a trecerii 
trenului de afară exact în timpul 
desfășurării pe ecran a scenei 
mute a gării, ori căldura caloriferu- 
lui din sală, suportată cu stoicism 
de spectatorii antrenați (de data 
aceasta și la propriu, nu numai la 
figurat) cu trup și suflet în odiseea 
deșertului de pe peliculă, sînt mo- 
mente de irezistibil haz, lucrate cu 
iscusință și inteligență de regizo- 
rul Basil Dearden. Numai că pînă 
să ajungi la savurosul miez comic de 
care vorbeam, trebuie să parcurgi 
atîtea întîmplări fără haz (începutul 
cu avocatul, qui-pro-quo-ul moș- 
tenirii, prezentările protocolare ale 
personalului pensionat al cinemato- 
grafului, ori manevrele capitalistu- 
lui concurent) încît obosești. 

Subiectul e mult prea diluat pentru 
роїеп;а lui comică, ca să mai poată 
ține viu pe parcurs interesul publi- 
cului. 

Un virtuos comic de talia actoru- 
lui Peter Sellers (l-am mai văzut în 
chip de șef al bandei de hoți din fil- 
mul Dă-i înainte fără grijă) realizează 
aici o compoziţie spirituală: bătrînul 
proiecționist ce duce o luptă îndir- 
jită între viciul său, băutura, și 
conştiinciozitatea profesională. Îm- 
bătarea operatorului în timpul pro- 
iecției filmelor mute e admirabil 
jucată și dacă regizorul nu și-ar fi 
lăsat momentul numai în seama talen- 
tului actorului, ci ar fi contribuit, 
cu un plus de fantezie, la ambianța 
comică generală a scenei, am fi citat-o 
ca un lucru deosebit. Asa, filmul 
rămîne la un nivel mediu, ас{і- 
unea condusă convenţional nu reu- 
şește să antreneze decit în momen- 
tele pe care le-am amintit. 

În rest: o pereche lirică fadă și 
neprofilată pe comedie, cu toată 
situația amuzantă in care e pusă; 
și o altă formaţie octogenară, mai 
comică chiar (prin actorii vîrstnici 
bine distribuiţi), decit le-o cerea 
textul. 


Sanda CREŢULESCU 


7 


PROFIL 


II 


$! 
А $АРТЕА 
АВТА 


RADU BELIGAN 
81 GR. VASILIU- 1942. O NOAPTE FURTUNOASĂ 
BIRLIC ÎN RE 


CENTUL FILM AL 
DOR E 1944. VISUL UNEI МОРТ! DE IARNĂ 


SPRE LUNĂ 
1949. RĂSUNĂ VALEA 
1950. BULEVARDUL „FLUIERĂ VÍNT 


1952. LANTUL, SLĂBICIUNILOR 1953. O SCRISOARE PIERDUTĂ. 
1956. AFACEREA PROTAR 1960. BĂDĂRANII. 


1963. LANTERNA CU AMINTIRI. | 


1961. CELEBRUL 702 


ricit ne-am strádui noi, criticii, să definim 

arta actorului în cuvinte exacte şi reci, În- 

сегсїпа să dăm demonstrațiilor noastre pre- 

cizie și detaşare științifică, nu putem nega că 

în această artă se ivește adeseori un „inefa- 
bil“ care nu este de loc neînsemnat: farmecul. Sînt 
actori care cuceresc instantaneu simpatia publicului. 
Numai simpla lor apariție pe ecran sau pe scenă, 
stîirnește murmure de aprobare sau — даса rolul e 
comic — hohote де rîs. Nu toţi cei înzestrați cu 
acest dar ştiu să-l valorifice artistic. Pentru unii 
acest dar este sabie cu două tăișuri și, cu timpul, 
juce la acel manierism, acea autoimitare care 
echivalează, de fapt, cu sfîrșitul artei. Pentru alții 
însă, care știu să-și valorifice acest dar gîndind 
și muncind, farmecul constituie o trambulină pu- 
ternică în zborul spre succesele cele mai de invi- 
diat: marile succese populare. Beligan face parte 
dintre aceștia. 

El este de două ori norocos: farmecul lui, atît 
de viu pe scenă, suportă fără să pălească apropie- 
rea neîndurătoare a obiectivului. Privind silueta 
caricaturală, cu joben, mustăcioară frezată și 
pince-nez, a lui Rică Venturiano din О noapte 
furtunoasă atit de iscusit ecranizată аі senza- 
tia că asiști la animarea unei delicate gravuri de 
Jiquidi. Înfăţișarea actorului, vocea, gesturile, 
mimica, intonaţiile lui sînt toate, de acolo, din 
acest mic univers ridicol descoperit cu inepuizabilă 
veselie de comedia lui Caragiale. 

Cînd Rică Venturiano fuge, apărîndu-se cu jobe- 
nul de căţei, sau cînd așteaptă noaptea, pe maidan, 
tresărind la fiecare zgomot, cînd își mărturisește 
turmentatul amor sau cînd perorează desfășurin- 
du-și „ideile“ politice, Beligan este comic exact în 
acel diapazon pe care îl cere ecranul. Văzute prin 
obiectiv, apariţiile lui capătă acea grație de balet 
mecanic, inconștient și involuntar pe care au avut-o 
toate plăsmuirile mari ale comicilor cinematogra- 
fici. Actorul a fost filmat în cîrciumă scriind 
celebra epistolă, proiectat pe fundalul unui perete 
spoit cu var, pe care se leagănă umbra unei ramuri 
de copac; cadrul rezumă întreaga biografie а 
personajului și moravurile lumii lui. Beligan are 
stil, el se integrează lesne într-o autentică viziune 
cinematografică. 

Alt film, din primele lui încercări cinematografi- 
ce, întărește impresia pe care a lăsat-o reușita 
ecranizare după О noapte furtunoasă (de fapt, 
unica ecranizare de lung metraj după Caragiale 
care a reușit cinematografiei noastre). Este vorba 
de Visul unei nopți de iarnă, film adaptat după 
piesa lui Tudor Mușatescu, în care, însă, 
regizorul se dovedeşte mult mai stîngaci. Poate 
şi fiindcă dispunea de un material literar mai putin 
valoros, poate fiindcă era influențat de moda 
vremii, regizorul n-a izbutit, aici, decît o foarte 
obișnuită povestioară bulevardieră, care, astăzi, 
ne face să ridem acolo unde ar trebui să ne înduio- 
şeze. Cei mai mulţi dintre interpreți ne dezamă- 
gesc: cînd nu dau din miini fără rost, fumează са 
amatorii care nu știu ce să facă pe scenă cu mii- 
nile, declamă evident fals, femeile dau ochii peste 
cap cînd leșină. Beligan (Milică, îndrăgostitul 
nefericit) este însă firesc, sigur pe ţinuta lui, de 
loc teatral. El nu alunecă în sentimentalism siro- 
pos și nu șarjează în momentele comice. 

Atît de înzestratul Beligan are însă mult та! 
puțin noroc de roluri bune, mai ales în cinemato- 
grafie. (De altfel. şi în teatru ela jucat în ultimele 
stagiuni doar un singur rol nou — Cheryl din Ce- 
lebrul 702). A fost distribuit în primul film artis- 
tic romiînesc realizat de noua noastră cinemato- 
grafie, în Răsună valea, într-un rol pe care l-a 
interpretat tot atit de bine ca și pe cele căpătate 
înainte. Dar. de atunci a jucat numai în ecranizări 
mai mult sau mai puţin reușite (Afacerea Protar 
Bădăranii, Celebrul 702). Orice s-ar spune despre 


aceste roluri care dovedesc, incontestabil, matu- 
rizarea actorului și capacitatea lui, tot mai bine 
valorificată, de a se adapta obiectivului — ele 


rămîn în urma experienței teatrale a lui Beligan, 
dependente de ea și sub posibilitățile cinemato- 
grafice ale actorului. Profesorul, din nefericita 
adaptare a „Ultimei оге", este o variantă a lui 
Marin Miroiu, pe care actorul 1-а dotat, pe scenă, 
cu atita farmec. Bădăranii, ca film-spectacol, nu 
aduce nimic nou față de reprezentaţia teatrală, 
dar pierde ceea ce pierd totdeauna transpunerile 
mecanice din teatru în film — farmecul scenei — 
fără а căpăta seducția cinematografului. Cheryl 
este mai intim nuanțat, mai fin caracterizat, mai 
profund descris din punct de vedere psihologic 
decît cel pe care l-am văzut pe scenă, dar perso- 
najul a rămas totuși cel creat în teatru. Filmul are 
mai ales valoarea documentarului asupra unui 
spectacol de valoare și mai ales asupra unei creaţii 
actoricești deosebite, cea a lui Beligan. Dar un 
actor de film se impune mai ales prin creaţiile 
realizate numai în film și pentru film. 


De ce ezită scenariștii și regizorii noștri să-i 
ofere actorului rolurile pe care le merită? În- 
tr-o măsură, ezitările lor pot fi explicate (nu jus- 
tificate). Beligan este pentru publicul nostru un 
actor consacrat, foarte iubit de public, format pe 
o anumită tipologie de roluri. El nu poate fi 
„mînuit” cu usurinta cu care sînt minuiti debutantii ; 
nu fiindcă ar fi mai puțin maleabil, ci fiindcă 
publicul așteaptă întotdeauna ceea ce s-a obișnuit 
să capete de la el 

Care sînt drumurile ре care ar putea să înainteze 
actorul? Fie cel preconizat de Gopo: acela al come- 
diei cu adevărat originale, care să încerce să valo- 
rifice în chip nou marile tradiţii ale comicului ci- 
nematografic (creaţia actorului nu poate fi apre- 
ciată independent de întregul filmului și Beligan 
își va găsi locul în comedia noastră cinematografică 
numai cînd aceasta va căpăta, în sfîrșit, o persona- 
litate precis definită). Fie un alt drum, acela al 
unor caractere bogate, subtil nuanțate psiholo- 
gic, de eroi contemporani. Beligan, pentru care 
cele mai frumoase roluri din dramaturgia lui 
Sebastian par anume scrise și pentru care Miro- 
dan a imaginat eroi atît de vii și de atrăgători ca 
Cerchez și Cheryl, poate să creeze în cinematogra- 
fie pe un registru mult mai amplu decît cel al 
comediei. El poate împrumuta farmecul său unor 
eroi interesanţi, cu o gindire activă și hotărită, 
cu о cultură bogată și cu un puternic simt al 
realității — eroii de astăzi, аї de necesari filmu- 
lui rominesc. 


Ana Maria МАКТ! 


„PRIVIND SILUETA CARI- 
CATURALĂ А LUI BE- 
LIGAN — RICĂ VENTU RIA- 
NO DIN O NOAPTE FUR- 
TUNOASĂ (1942), AI SEN- 
ТАТІА СА ASIŞTI LA ANI- 
MAREA UNEI DELICATE 
GRAVURI DE JIQUIDI-. 


PROFESORUL ANDRONIC 
(RADU BELIGAN) ȘI 


MAGDA MINU IOANA ZLO- 
TESCU), 


UNUL DIN PUTINELE MO- 
MENTE DE IDILĂ ÎNTRE 
FATA ÎN ALBASTRU (SAN- 
DA TOMA) §I CHERYL 
(RADU BELIGAN). 


„702“ (RADU BELIGAN) 
. MEDITEAZĂ ASUPRA A- 
DEVARATULUI CHIP AL 
AMERICII CAPITALISTE. 


DOI „AMICI“ DIN „LAN- 
TUL SLĂBICIUNILOR*, IN 
INTERPRETAREALUI 
MARCEL ANGHELESCU ȘI 
RADU BELIGAN, 


PROFESORUL ANDRONIC 
(RADU BELIGAN), IMAGI- 
NÎNDU-ŞI MINUNATA CĂ- 
LĂTORIE PE URMELE IS- 
TORIEI (AFACEREA PRO- 
TAR — 1956). 


Mult discutatele scenarii de film 
- ca și romanele, nuvelele, p'esele 
de teatru sînt bune, ori slabe în 
măsura în care autorii cunosc reali- 
tatea despre care vor să vorbească, 
în măsura în care au ceva important 


т^ 
i ` 
de spus. Măiestria regizorului, jocul пса 


actorilor — fie ei, toți, de real ta- a 
lent — nu pot să salveze, să impună d t 

un scenariu lipsit de substanţă, о а а 
„gingaş" pînă la destrămare, lipsit 

de idei, confuz. Există unii regizori d 

care {їп să dea asigurări сш se espre 
vire la „salvarea” ѕесуеп{еіог mai . 

slabe din scenariu: — La lectură ele scenariu 
par, într-adevăr, slabe... Dar trebuie 
să le vedeţi în imagine... acțiunea 
lor se desfășoară într-un combinat 
modern, planul doi va fi astfel gîndit 
încît să sugereze etc... După filmare 
se constată însă că nici combinatul, 
nici planul doi n-au reușit prea mare 
lucru, Atunci, se dau noi asigurări: 
— Trebuie să vedeţi aceste secvenţe 
în contextul filmului, cînd ele vor 
căpăta o anume pondere... Se vede 
filmul și toţi sînt de acord că sec- 
venţele în cauză nu fac decit să 
încurce, să scadă și mai mult va- 
loarea ilmului... Ar fi inutil să 
se caute în altă parte, decit în 


0000000000821: 


Cinematogratul poate învăţa unele 
lucruri de la muzică, deoarece aceasta 
este o artă care se desfășoară în 
timp cu maximă rigoare. Desigur și 
reciproca este dovedită de o serie de 
lucrări muzicale ale secolului nostru, 
în care simți influenţa artei filmului. 

Muzica a învățat această maximă = 
rigoare de care vorbim de-a lungul 
unei îndelungi experiențe pe care 
cinematograful nu o are încă. Alter- 
ntnd idei si creînd contraste; acu- 
mulind tensiuni care duc la mari cul 
minatii, folosindu-se de memorie 
pentru a sublinia unele idei sau pla- 


5 
nînd liber în zborul fanteziei, muzica Сїпета- 


a fost în permanenţă supravegheată 

de ochiul timpului în care se desfă- { { | 
șoară. Nici nu poate fi altfel deoarece ogra U 
sentimentul de durată este extrem . 
de sever la ascultarea unei muzici. ȘI 


Acest sentiment este prezent și 
la spectatorul unui film, el fiind de- 


. 
sigur mult mai tolerant din cauza muzica 


curiozității pentru desfășurarea fap- 
tică. 

De aici nu rezultă că un regizor 
de film poate abuza cu nepăsare de 
timpul spectatorului. Acest abuz 
mai apare adesea in filmele noastre 
şi de aceea m-am gîndit că ar fi deo- 


sebit de folositoare o serie de audiții 
muzicale cu regizorii noştri urmate 


de discuţii despre marile opere cla- 
sice $ contemporane. 


Ne-am obişnuit să cerem multe 
regizorilor de film deoarece sint cre: 


atori ai unei arte de sinteză, în care 
trebuie să știi de toate. Să nu se 
îngrijoreze, nu-i vom obliga să com- 
pună un contrapunct la trei voci 
(citește personaje), după legile mu- DOCUMEN 
zicii, dar nu-i vom ierta cînd lungesc 


la infinit o scenă diluată, cînd nu TARUL 


| 
| 


х 2 știu să facă un contrast sau să creeze 
"Т o culminatie. ( )MÍ 
? Să cercetăm putin această pro- R NESC 
blemă în aparenţă simplă, comună LA 
40 și muzicii și cinematografului. 
: De се ѕрипет cà о parte de ѕіт- 
fonie sau о secvență е „lungă“? FESTIVALUL 
LUMINITA IACO- 


5. LA INSTITUTUL DE mare decit o cere ideea ce contine. 
ARTĂ TEATRALĂ Invers, o piesă muzicală sau o sec- 


тета а ventá este „scurtă“, cînd rămîne MOSCOVA 


TÎNĂRA DEBUTAN - inexplicită din cauza unei densi- 
ТА DIN FILMUL tăţi care o sufocă, 


BESCU, STUDENTĂ Pentru că ea cheltuiește un timp mai DE LA