Miguel Ruiz — Cele 4 legaminte

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOC)

Cumpără: caută cartea la librării

DON MIGUEL RUIZ 


CELE PATRU LEGĂMINTE 
CARTEA ÎNȚELEPCIUNII TOLTECE 


Traducere si adaptare: 
Svetlana Sauciuc 
EDITURAMIX 

BRAŞOV 


DON MIGUEL RUIZ 2 


Dedic această carte Cercului de Foc; 
Celor care au plecat dintre noi, 
Celor care sunt prezenţi printre noi, 
Și celor care urmează să se nască 


3 CELE PATRU LEGAMINTE 


CUPRINS 


TOLTECII 4 


INTRODUCERE 6 


OGLINDA PRĂFUITĂ 6 


CIVILIZAREA PLANETEI ȘI VISUL PLANETAR 11 


PRIMUL LEGĂMÂNT FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI 31 


AL DOILEA LEGĂMÂMT NU CONSIDERA NIMIC CA FIIND 


PERSONAL 49 


AL TREILEA LEGĂMÂNT SĂ NU FACI PRESUPUNERI INUTILE 59 


AL PATRULEA LEGĂMÂNT FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN 


PUTERI 68 


CALEA TOLTECĂ A LIBERTĂȚII ÎNCĂLCAREA VECHILOR LEGĂMINTE 


83 


RAIUL PE PAMÂNT 108 


RUGĂCIUNI 114 


DON MIGUEL RUIZ 


5 CELE PATRU LEGAMINTE 


TOLTECII 


Cu mii de ani în urmă, toltecii erau 
cunoscuţi în partea de sud a Mexicului ca 
un popor de „femei şi bărbaţi ai 
înţelepciunii”. Antropologii vorbesc 
despre tolteci ca despre o naţiune, ca 
despre o rasă, dar, de fapt, toltecii erau 
oameni de ştiinţă şi artişti care au format 
o societate ce studia şi pastra 
cunoaşterea spirituală şi practicile 
strămoşilor lor. Ei locuiau împreună - 
maeştri  (naguali) şi discipoli - la 
Teotihuacan, vechiul oraş al piramidelor 
situat în afara oraşului Mexico City, loc 
străvechi în care „Omul devenea Zeu”. 

De-a lungul mileniilor, nagualii au 
fost forţaţi să ascundă vechea 
înțelepciune şi să-i menţină existenţa în 
obscuritate. Cucerirea europeană, 
împreună cu folosirea greşită a puterii 
personale a unora dintre adepţi, a făcut 
necesară ascunderea cunoaşterii faţă de 
cei care nu erau pregătiţi să o folosească 
cu înţelepciune sau care intenționau să o 
folosească în scopuri personale. 

Din fericire, cunoaşterea ezoterică 


DON MIGUEL RUIZ 6 


toltecă a fost păstrată şi a trecut de la o 
generaţie la alta prin diferite linii de 
naguali. Datorită acestora a rămas ţinută 
în secret timp de sute de ani, iar vechile 
profeţii vor fi dezvăluite în momentul în 
care va fi necesar ca înţelepciunea să se 
întoarcă la oameni. Acum, don Miguel 
Ruiz, un nagual din linia Cavalerilor 
Vulturului, a fost îndrumat să ne 
împărtăşească puterea învățăturilor 
toltecilor. 

Cunoaşterea  toltecă provine din 
aceeaşi unitate esenţială a adevărului ca 
şi celelalte tradiţii sacre ezoterice de pe 
glob. Ea nu reprezintă o religie, dar 
corespunde învăţăturii tuturor maeştrilor 
care au existat pe pământ. Deşi este o 
tradiţie spirituală, ea reprezintă totodată 
modul corect de viaţă, o cale simplă şi 
eficace de a ajunge la fericire şi iubire. 


INTRODUCERE 


OGLINDA PRĂFUITĂ 


Cu trei mii de ani m urmă, exista un 
om la fel ca noi toţi care trăia în 
apropierea unui oraş înconjurat de 
munţi. Omul a studiat pentru a deveni 
doctor, dar nu era complet de acord cu 
tot ceea ce învăţa. In inima sa simţea că 
trebuie să existe ceva mai mult decât era 
scris în acele cărţi. 

Într-o zi, când a adormit într-o 
peşteră, el a visat că şi-a văzut propriul 
corp adormit. A ieşit din peşteră în 
noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, 
iar el putea vedea milioane de stele. Apoi 
ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva 
care i-a transformat viaţa pentru 
totdeauna. El şi-a privit mâinile, şi-a 


DON MIGUEL RUIZ 8 


simţit corpul, iar apoi şi-a auzit propria 
voce spunând: „Sunt făcut din lumină; 
sunt făcut din stele”. 

A privit din nou la stele şi a realizat 
că nu stelele sunt cele care creează 
lumina, ci lumina creează stelele. „Totul 
este făcut din lumină; eu sunt făcut din 
stele, a spus el, şi spațiul dintre ele nu 
este gol”. Şi a ştiut că tot ceea ce există 
este o fiinţă vie, iar lumina este 
mesagerul vieţii, deoarece este vie şi 
conţine în ea toate informaţiile. 

Apoi a conştientizat că şi el era făcut 
din stele, deşi nu părea una cu acele 
stele. „Sunt în stele şi între ele”, a gândit 
el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina 
dintre stele nagual, şi a ştiut că tot ceea 
ce creează armonia şi spaţiul dintre cele 
două este Viaţa sau Intenţia. Fără Viaţă, 
tonal-ul şi nagual-ul nu ar putea exista. 
Viaţa este forţa Absolutului, a 
Supremului, a Celui care a creat totul. 

lată deci ce a descoperit el: totul în 
existenţă este o manifestare a fiinţei vii 
pe care o numim Dumnezeu. Totul este 
Dumnezeu. Şi a ajuns la concluzia că 
percepţia umană este doar lumina ce 


9 CELE PATRU LEGAMINTE 


percepe lumina. El a văzut că materia 
este o oglindă - totul este o oglindă care 
reflectă lumina şi creează imaginile 
acelei lumini - dând naştere lumii iluziei, 
Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne 
permite să vedem cine suntem cu 
adevărat. „Noi, cei adevărați, suntem 
iubire pură, lumină pură”, a spus el. 

Această realizare i-a transformat 
viaţa. Dintr-o dată, el a ştiut cine este cu 
adevărat, s-a uitat în jur la ceilalţi 
oameni şi la restul naturii şi a rămas 
uimit de ceea ce a văzut. El s-a regăsit pe 
el însuşi în tot ceea ce exista - în fiecare 
fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare 
pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. 
Şi a văzut că viaţa amestecă tonal-ul cu 
nagual-ul în diferite moduri pentru a crea 
miriade de manifestări ale Vieţii. 

In acele câteva momente el a înţeles 
totul. Era foarte emoţionat şi inima sa 
era plină de pace. Cu greu putea să 
aştepte pentru a le spune şi prietenilor 
săi ceea ce descoperise. Dar cum ar fi 
putut explica toate acestea în cuvinte? A 
încercat să le spună ce a descoperit şi 
celorlalţi, dar ei nu-l puteau înţelege. Ei 


DON MIGUEL RUIZ 10 


puteau vedea doar că se transformase, că 
din vocea şi din ochii săi radia ceva 
extraordinar. Au observat că el nu mai 
judeca pe nimeni şi nimic. El devenise 
altfel. 

Putea înţelege pe oricine foarte bine, 
dar nimeni nu-l putea înţelege pe el. Ei 
credeau că el era o încarnare a lui 
Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea 
aceasta şi apoi spunea: „Este adevărat. 
Fu sunt Dumnezeu. Dar şi voi sunteți 
Dumnezeu. Suntem la fel, voi şi cu mine. 
Suntem imagini ale luminii. 

Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici aşa 
oamenii nu-l înțelegeau. 

El a descoperit că el era o oglindă 
pentru restul persoanelor, o oglindă în 
care el se putea vedea pe sine. „Oricine 
este o oglindă”, a spus el. El s-a văzut în 
ceilalţi, dar nimeni nu 1-a văzut pe el. Şi 
astfel, a conştientizat că toată lumea 
visa, dar fără a fi conştientă de acest 
lucru, fără a şti cine sunt ei cu adevărat. 
Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înşişi 
deoarece exista un perete de ceaţă sau 
de fum între oglinzi. Şi peretele de ceaţă 
era creat de interpretarea imaginilor 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 


luminii - Visul oamenilor. 

Apoi, a ştiut că va uita curând tot 
ceea ce Învățase. Dorind să-şi amintească 
de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a 
decis să-şi spună Oglinda Fumurie, astfel 
încât întotdeauna să ştie că materia este 
o oglindă, iar fumul este cel care ne 
împiedică să ştim cine suntem cu 
adevărat. El a spus: „Sunt o Oglindă 
Fumurie, deoarece mă văd pe mine în 
fiecare dintre voi, dar noi nu ne 
recunoaştem unul pe celălalt din cauza 
fumului dintre noi. Acel fum este Visul, 
iar oglinda eşti tu, visătorul”. 


DON MIGUEL RUIZ 12 


Este uşor să trăieşti cu ochii închişi, 
Fără să înţelegi ceva din ceea ce vezi... 
John Lennon 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 


CIVILIZAREA PLANETEI 
ŞI VISUL PLANETAR 


Ceea ce vedem şi auzim în această 
clipă este doar un vis. Noi visăm chiar 
acum, deşi creierul nostru este trezit. 

Visul este principala funcţie a minţii, 
astfel încât putem spune că mintea 
visează 24 de ore pe zi. Ea visează nu 
doar atunci când creierul doarme, dar şi 
atunci când acesta este trezit. Diferenţa 
între cele două stări (de vis şi de veghe) 
constă în faptul că atunci când creierul 
se află în stare de veghe, noi 
experimentăm un cadru material, care ne 
face să percepem lucrurile într-o manieră 
liniară. în starea de somn cadrul material 
rigid dispare, iar visul are tendinţa de a 
se schimba în mod constant. 


DON MIGUEL RUIZ 14 


Oamenii visează tot timpul. înainte ca 
noi să ne fi născut, oamenii dinaintea 
noastră au creat un mare vis exterior 
care a devenit visul societăţii sau visul 
planetar. Visul planetar este un vis 
colectiv alcătuit din miliarde de vise 
personale mai mici, care creează 
împreună vise ale familiilor, vise ale 
comunităţii, vise ale oraşelor, vise ale 
ţărilor, iar în final visul întregii 
umanităţi. Visul planetar include toate 
regulile sociale, toate credinţele, toate 
legile, toate religiile, diferitele civilizaţii 
şi modalităţi de manifestare, guvernele, 
şcolile, evenimentele sociale şi vacanţele. 

Noi ne naştem cu capacitatea de a 
învăţa cum să visăm, iar oamenii care au 
trăit înaintea noastră ne-au învăţat cum 
să visām visul societăţii. Visul exterior 
are atâtea reguli încât atunci când se 
naşte un om nou, visul îi captează atenţia 
şi introduce toate aceste reguli în mintea 
copilului. Visul exterior se foloseşte de 
părinţi, de şcoală şi de religie, pentru a 
ne învăţa cum să visăm. 

Atenţia este capacitatea noastră de 
discriminare, prin care ne focalizăm 


15 CELE PATRU LEGAMINTE 


numai asupra lucrurilor pe care dorim să 
le percepem. Noi putem percepe 
milioane de lucruri simultan, dar prin 
folosirea atenţiei, nu păstrăm pe ecranul 
minţii noastre decât ceea ce dorim să 
percepem. Pe când eram copii, adulţii din 
jurul nostru ne-au captat atenţia şi ne-au 
inoculat în minte informaţii, prin 
repetiţie. Acesta este modul în care 
învăţăm tot ceea ce ştim. 

Folosindu-ne de mecanismul atenţiei, 
am învăţat o întreagă realitate, un întreg 
vis. Am învăţat cum să ne comportăm în 
societate; ce să credem şi ce să nu 
credem; ce este acceptabil şi ce nu este 
acceptabil; ce este bine şi ce este rău; ce 
este frumos şi ce este urât; ce este corect 
şi ce nu. Toate aceste cunoştinţe, toate 
aceste reguli şi concepte despre modul în 
care trebuie să ne comportăm, erau deja 
prezente în această lume atunci când ne- 
am născut noi. 

Când am ajuns la şcoală, ne-au aşezat 
într-o bancă şi ne-au forţat să ne 
focalizăm atenţia pentru a asimila ceea 
ce dorea să ne înveţe profesorul. La 
biserică, ne-au silit să ascultăm cu 


DON MIGUEL RUIZ 16 


atenţie cuvintele preotului. La fel au stat 
lucrurile cu mama şi cu tata, cu fraţii şi 
surorile noastre: cu toţii au încercat să 
ne capteze atenţia. La rândul nostru, am 
învăţat să captăm şi noi atenţia altor 
oameni, dar ne-am creat totodată o 
nevoie de atenţie care poate deveni 
foarte competitivă. Copiii se află în 
competiţie pentru a le atrage atenţia 
părinţilor lor, profesorilor lor, prietenilor 
lor: „UVită-te la mine! Uită-te la ceea ce 
fac! Hei, sunt aici”. La adulţi, nevoia de 
atenţie devine foarte puternică şi 
continuă. 

Visul exterior ne capteazā atenția şi 
ne învață ce trebuie să credem, începând 
cu limba pe care o vorbim. Limbajul este 
codul prin care oamenii se înțeleg şi 
comunică între ei. Fiecare literă, fiecare 
cuvânt din fiecare limbă este o convenţie, 
pe care o putem asemăna cu o pagină de 
carte; cuvântul pagină este o convenţie 
pe care noi o înţelegem. Odată ce am 
înţeles codul, atenţia noastră este 
captată şi energia este transferată de la o 
persoană la alta. 

Nu noi am fost cei care au optat 


17 CELE PATRU LEGAMINTE 


pentru limba engleză. Nimeni nu îşi alege 
religia şi valorile morale - ele erau deja 
aici înainte ca noi să ne fi născut. Noi nu 
avem niciodată ocazia de a alege ce-să 
credem sau ce să nu credem. Nu alegem 
niciodată nici chiar cea mai mică din 
aceste convenţii. Nu ne alegem nici 
măcar numele. 

Ca şi copii, nu am avut ocazia să ne 
alegem credinţele, dar am fost de acord 
cu informaţiile care ne-au fost transmise 
de visul planetar prin intermediul altor 
oameni. Singura modalitate de a 
înmagazina informaţiile este acceptarea 
lor. Visul exterior ne poate capta atenţia, 
dar dacă nu suntem de acord cu el, nu 
vom înmagazina informaţia. în momentul 
în care suntem de acord cu el, noi 
credem în el, iar acest lucru se numeşte 
credinţă. A avea credinţă înseamnă a 
crede necondiţionat. 

Acesta este procedeul prin care 
învaţă copiii. Copiii cred tot ceea ce spun 
adulţii. Ei sunt de acord cu ei, iar 
credinţa lor este atât de puternică încât 
sistemul de credinţe ajunge să controleze 
întregul vis al vieţii. Noi nu ne alegem 


DON MIGUEL RUIZ 18 


aceste credinţe; ne-am putea revolta 
împotriva lor, însă nu suntem suficient de 
puternici pentru a câştiga această luptă. 
Rezultatul este acceptarea 
necondiționată a acestor credinţe prin 
liberul nostru accept. 

Am numit acest proces: civilizarea 
oamenilor. Prin acest proces de civilizare 
noi învăţăm cum să trăim şi cum să 
visăm. în procesul de civilizare a omului, 
informaţia visului exterior este convertită 
în visul interior, creând întregul nostru 
sistem de credinţe. Mai întâi, copilul este 
învăţat numele lucrurilor: mama, tata, 
lapte, sticlă. Zi de zi, acasă, la şcoală, la 
biserică, prin televiziune, noi suntem 
învăţaţi cum să trăim, ce tip de 
comportament este acceptabil. Visul 
exterior ne învaţă cum trebuie să se 
comporte un om. Căpătăm astfel o 
întreagă viziune despre ceea ce este o 
„femeie” şi despre ceea ce este un 
„bărbat”. Mai mult, suntem învăţaţi să 
judecăm: ne judecăm pe noi, îi judecăm 
pe ceilalţi oameni, ne judecăm vecinii. 

Copiii sunt civilizaţi la fel cum sunt 
domesticite animalele. Pentru a învăţa un 


19 CELE PATRU LEGAMINTE 


câine, noi îl pedepsim şi îi oferim 
recompense. Exact la fel ne antrenăm 
copiii, ca pe oricare alt animal 
domesticit: cu un sistem de pedepse şi de 
recompense. îi spunem: „Eşti un băiat 
bun (sau: eşti o fată bună) atunci când 
faci ceea ce mama şi tata vor ca tu să 
faci”. Când copilul nu ascultă însă, îi 
spunem: „Eşti un băiat rău (sau o fetiţă 
rea)”. 

Atunci când copilul acționează 
împotriva regulilor el este pedepsit; când 
acționează conform regulilor el este 
răsplătit. Pe când eram copii, am fost 
pedepsiți de multe ori pe zi, dar am fost 
şi recompensaţi de multe ori pe zi. Foarte 
repede am învăţat să ne fie frică de 
pedeapsă şi de faptul că nu ne vom primi 
recompensa. Recompensa este atenția pe 
care o primim de la părinţii noştri sau de 
la ceilalţi oameni, cum ar fi învățătorii, 
profesorii şi prietenii. Ne-am creat astfel 
necesitatea de a capta atenţia altor 
oameni pentru a primi recompensa 
dorită. 

Recompensele ne fac să ne simţim 
bine, şi noi continuăm să facem ceea ce 


DON MIGUEL RUIZ 20 


doresc ceilalţi de la noi, pentru a obţine 
recompensa. Cu teama de a fi pedepsiţi şi 
cu frica de a nu fi recompensaţi, începem 
să pretindem că suntem ceea ce nu 
suntem, doar pentru a le face plăcere 
celorlalţi, doar pentru a fi suficient de 
buni pentru cei din jur. încercăm să le 
facem plăcere mamei şi tatălui, încercăm 
să le facem plăcere profesorilor la şcoală, 
încercăm să le facem plăcere celor de la 
biserică, şi astfel începem să jucăm un 
adevărat teatru. 

Ne prefacem că suntem ceea ce nu 
suntem deoarece ne este teamă că vom fi 
respinşi. Frica de a fi respins devine frica 
de a nu fi suficient de bun. în cele din 
urmă, ne transformăm în cineva care nu 
suntem noi înşine. Acceptăm convingerile 
mamei şi devenim copia ei, acceptăm 
convingerile tatălui, ale societăţii şi ale 
dogmelor religioase. 

Toate tendinţele noastre normale se 
pierd în procesul de educaţie. Când mai 
creştem, iar mintea noastră începe să 
înţeleagă, noi învăţăm să spunem nu. 
Adulții ne spun: „Nu fa asta”. Noi ne 
revoltâm şi spunem: „Nu!”. Ne revoltăm 


21 CELE PATRU LEGAMINTE 


deoarece ne apărăm libertatea. Vrem să 
fim noi înşine, dar suntem prea mici, iar 
adulții sunt mari şi puternici. După o 
perioadă de timp ni se face frică, 
deoarece ştim că de fiecare dată când 
vom face ceva greşit vom fi pedepsiti. 

Sistemul de îndoctrinare este atât de 
puternic încât la un anumit punct din 
viața noastrā nu mai avem nevoie de 
nimeni pentru a ne educa. Nu mai avem 
nevoie de mamă sau de tată, de şcoală 
sau de biserică, pentru a fi dresați. Am 
fost pregătiţi atât de bine încât am 
devenit propriii noştri dresori. Suntem 
nişte animale autodomesticite. Putem 
continua să ne îndoctrinăm singuri, în 
concordanţă cu acelaşi sistem de 
convingeri care ne-au fost oferite, 
folosind acelaşi sistem de pedepse şi de 
recompense. Ne pedepsim pe noi înşine 
ori de câte ori nu urmăm regulile care 
corespund sistemului nostru de credinţe; 
ne recompensăm atunci când suntem „un 
băiat bun” sau „o fată bună”. 

Sistemul de convingeri este precum o 
Carte a Legii care ne conduce mintea. 
Fără să ne mai punem întrebări, tot ce 


DON MIGUEL RUIZ 22 


există în această Carte a Legii reprezintă 
adevărul nostru. Ne  bazăm toate 
raţionamentele pe Cartea Legii, chiar 
dacă aceste raționamente se împotrivesc 
naturii noastre interioare. Chiar şi legile 
morale precum Cele Zece Porunci sunt 
programate m mintea noastră prin 
procesul de îndoctrinare. Una câte una, 
toate aceste condiţionări sunt scrise m 
Cartea Legii, şi ele sunt cele care ne 
guvernează visul. 

Există în minţile noastre cineva care 
judecă pe toată lumea, inclusiv vremea, 
cățelul, pisica, totul. Judecătorul interior 
foloseşte ceea ce este în Cartea Legii 
noastre pentru a judeca tot ceea ce 
facem şi tot ceea ce nu facem, tot ceea ce 
gândim şi tot ceea ce nu gândim, tot ceea 
ce simţim şi tot ceea ce nu simţim. Nimic 
nu scapă tiranici acestui Judecător. De 
fiecare dată când facem ceva care 
contravine Cărţii Legii, Judecătorul 
spune că suntem vinovaţi, că trebuie să 
fim pedepsiţi, că trebuie să ne fie ruşine. 
Acest lucru se petrece practic continuu, 
zi după zi, pe întreg parcursul vieţii 
noastre. 


23 CELE PATRU LEGAMINTE 


Există m noi şi o altă parte, care 
primeşte sentinţele, iar această parte 
este numită Victima. Victima suportă 
toate jignirile, sentimentele de vinovăţie 
şi ruşinea. Ea este acea parte integrantă 
din fiinţa noastră care spune: „Bietul de 
mine, nu sunt suficient de bun, nu sunt 
suficient de inteligent, nu sunt suficient 
de atractiv, nu sunt suficient de plin de 
iubire... Bietul de mine”. Marele 
Judecător este de acord şi spune: „Da, nu 
eşti suficient de bun”. Şi toate acestea 
sunt bazate pe un sistem de convingeri în 
care nu am ales niciodată ce trebuie să 
credem şi ce nu. Aceste convingeri sunt 
atât de puternice încât chiar mulţi ani 
mai târziu, când avem acces la noi 
concepţii şi urmărim să luăm propriile 
noastre decizii, descoperim că aceste 
convingeri inoculate în copilărie încă ne 
mai controlează viaţa. 

Tot ceea ce este împotriva Cărţii Legii 
ne face să simţim o senzaţie stranie în 
plexul nostru solar, care se numeşte 
frică. Incălcarea sistemului de convingeri 
din Cartea Legii ne deschide rănile 
emoţionale, iar reacţia noastră imediată 


DON MIGUEL RUIZ 24 


este de a crea o emoție otrăvită. Tot ceea 
ce este cuprins în Cartea Legii trebuie să 
fie adevărat, de aceea orice lucru care 
pare să zdruncine acest sistem de 
convingeri ne face să ne simţim nesiguri. 
Chiar dacă ceea ce există în Cartea Legii 
este greşit, sistemul nostru de valori ne 
face să ne simţim în siguranţă. 

De aceea, avem nevoie de mult curaj 
pentru a zdruncina sistemul nostru de 
valori. Chiar dacă ştim că nu noi am ales 
acest sistem de valori, nu este mai puţin 
adevărat că am fost în întregime de 
acord cu el. Condiţionarea este atât de 
puternică încât chiar dacă înţelegem că 
ceea ce credem noi nu este adevarat, 
dacă ne  împotrivim convingerilor 
noastre, ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi. 

La fel cum guvernele au cărţi ale legii 
cu care conduc visul societăţii, sistemul 
nostru de convingeri este Cartea Legii 
care guvernează visul nostru personal. 
Toate aceste legi există m mintea 
noastră, noi credem în ele, iar 
Judecătorul din interiorul nostru 
acționează conform acestor reguli. 
Judecătorul dă sentințe, iar Victima 


25 CELE PATRU LEGAMINTE 


suferă din cauza vinovāției şi a pedepsei. 
Dar cine spune că există justiţie în acest 
vis? Adevărata justiție înseamnă să 
plăteşti pentru fiecare greşeală pe care o 
faci. Adevărata injustiție înseamnă să 
plāteşti de mai multe ori pentru fiecare 
greşeală. 

De câte ori plătim noi pentru o 
greşeală? Răspunsul este: de mii de ori. 
Omul este singurul animal de pe pământ 
care plăteşte de mii de ori pentru aceeaşi 
greşeală. Restul animalelor plătesc o 
dată pentru fiecare greşeală. Dar nu şi 
oamenii. Noi avem o memorie puternică. 
Facem o greşeală, ne judecăm, ne găsim 
vinovaţi şi ne pedepsim. Dacă ar exista o 
justiţie, acest lucru ar fi suficient; noi nu 
am mai repeta pedeapsa. Dar de fiecare 
dată când ne aducem aminte, noi ne 
judecăm pe noi înşine, ne găsim din nou 
vinovaţi şi ne pedepsim din nou, şi din 
nou, şi din nou. Dacă avem o soţie sau un 
soţ, aceştia ne reamintesc greşelile 
noastre, astfel încât ne putem judeca pe 
noi înşine din nou, ne pedepsim din nou 
şi ne găsim vinovaţi din nou. Este acest 
lucru corect? 


DON MIGUEL RUIZ 26 


De câte ori nu i-am făcut pe soţia 
noastră, pe copiii noştri sau pe părinţii 
noştri să plătească pentru aceeaşi 
greşeală? De fiecare dată când ne 
amintim greşeala, noi îi acuzăm din nou 
şi le trimitem toată otrava noastră 
emoţională, conştienţi că am fost 
nedreptăţiţi, făcându-i astfel să plătească 
din nou pentru greşeala comisă. Este 
aceasta dreptate? Judecătorul din mintea 
noastră  greşeşte tocmai pentru că 
sistemul de convingeri - Cartea Legii - 
este greşit. 95% din convingerile care au 
fost înmagazinate în mintea noastră nu 
sunt altceva decât minciuni, iar noi 
suferim din cauza faptului că trebuie să 
credem în toate aceste minciuni. 

Visul planetei este de aşa manieră 
încât oamenilor li se pare normal să 
sufere, să trăiască în frică şi să creeze 
drame emoţionale. Visul exterior nu este 
un vis frumos; este un vis al violenţei, al 
fricii, al războiului, al nedreptăţii. Visele 
personale ale oamenilor variază de la 
unul la altul, dar la modul global el este 
aproape un coşmar. Dacă ne uităm la 
societatea umană, vedem că este atât de 


27 CELE PATRU LEGAMINTE 


greu de trăit tocmai pentru că ea este 
guvernată de frică. în toată lumea vedem 
oameni suferind, nervoși, furioşi, 
răzbunători,  violenţi pe stradă, şi 
pretutindeni vedem | nedreptâţi de 
neimaginat. Injustiţia există pe diferite 
nivele şi în ţări diferite de pe glob, dar 
frica este cea care ne controlează visul 
exterior. 

Dacă vom compara visul societăţii 
umane cu descrierea iadului din religiile 
ce au fost promulgate pe pământ, vom 
descoperi că există o identitate perfectă. 
Religiile spun că iadul este un loc al 
pedepsei, un loc al fricii, al durerii şi al 
suferinţei, un loc în care focul te arde. 
Focul este generat de emoţiile care 
provin din frică. De fiecare dată când 
simţim emoţii precum mânia, furia, 
gelozia, invidia sau ura, noi 
experimentăm un foc care arde în noi. De 
aceea, putem spune că trăim într-un vis 
al iadului. 

Dacă privim iadul ca pe o stare 
mentală, atunci nu este greu să ne dăm 
seama că el este în jurul nostru. Degeaba 
ne mai ameninţă ceilalţi că dacă nu vom 


DON MIGUEL RUIZ 28 


face ceea ce spun ei că trebuie să facem, 
vom ajunge în iad. Ce să spunem, ce 
veste proastă! Noi suntem deja în iad, 
dar tot acolo sunt şi cei care ne 
ameninţă. Nici o fiinţă umană nu o poate 
condamna pe cealaltă să ajungă în iad 
deoarece noi suntem deja acolo. Ceilalţi 
ne pot împinge într-un iad mai adânc, 
este adevărat. Dar acest lucru este 
valabil numai pentru că noi le permitem. 
Fiecare om are visul său personal, dar 
la fel ca şi visul societăţii, acesta este 
guvernat de frică. Noi învăţăm să visăm 
iadul în viaţa noastră, în visul nostru 
personal. Evident, această frică se 
manifestă diferit pentru fiecare în parte, 
dar cu toţii experimentăm aceeaşi mânie, 
gelozie, ură, invidie şi alte emoţii 
negative. Visul nostru personal poate 
deveni un coşmar în care suferim şi trăim 
într-o continuă stare de frică. Dar noi nu 
trebuie să visăm un coşmar. Este la fel de 
posibil să ne bucurăm de un vis plăcut. 
întreaga umanitate caută adevărul, 
dreptatea şi frumuseţea. Suntem cu toţii 
într-o eternă căutare a adevărului numai 
pentru că noi credem doar în minciunile 


29 CELE PATRU LEGAMINTE 


pe care le-am înmagazinat în mintea 
noastră. Suntem în căutarea dreptăţii din 
cauză că în sistemul nostru de convingeri 
nu găsim nicăieri dreptatea. Suntem în 
căutarea frumuseţii deoarece indiferent 
cât de frumoasă ar fi o persoană, ea nu 
crede că este frumoasă cu adevărat. 
Căutăm şi câutăm, dar totul se află deja 
în noi. Nu există un alt adevăr care 
trebuie găsit. Oriunde ne întoarcem 
capul, tot ceea ce vedem este adevărat, 
dar din cauza credințelor şi a 
condiţionărilor pe care le-am 
înmagazinat în mintea noastră, noi nu 
avem ochi pentru acest adevăr. 

Noi nu vedem adevărul pentru că 
suntem orbi. Ceea ce ne orbeşte sunt 
acele false credinţe pe care le avem în 
mintea noastră. Simţim nevoia să ştim că 
noi avem dreptate, iar toţi ceilalţi 
greşesc. Credem în convingerile noastre, 
dar tocmai ele ne pregătesc pentru 
suferinţă. Este ca şi cum am trăi în 
mijlocul unei ceţi atât de dese încât nu ne 
lasă să vedem dincolo de vârful nasului. 
Trăim într-o ceaţă care nici măcar nu 
este reală. Ceaţa este un vis, visul nostru 


DON MIGUEL RUIZ 30 


personal, care include tot ceea ce 
credem, toate concepţiile pe care le avem 
despre ceea ce suntem cu adevărat, toate 
compromisurile făcute cu ceilalţi, cu noi 
înşine şi chiar cu Dumnezeu. 

Mintea noastră nu este altceva decât 
o ceaţă pe care toltecii au numit-o 
mitote. Mintea noastră este un vis în care 
mii de oameni vorbesc în acelaşi timp, 
dar nici unul nu-l înţelege pe celălalt. 
Aceasta este starea minţii umane - un 
mare mitote, care ne împiedică să vedem 
cine suntem cu adevărat. Indienii numesc 
acest mitote: maya, ceea ce înseamnă 
iluzie. Este credinţa personalităţii că: 
„Eu sunt”. Tot ceea ce credem despre noi 
şi despre lume, toate concepţiile şi 
programările pe care le avem în minte, 
toate sunt mitote. Noi nu putem vedea 
cine suntem cu adevărat; nu putem 
vedea că nu suntem liberi. 

Aşa se explică de ce oamenii se 
împotrivesc vieţii. De nimic nu se tem 
mai mult oamenii decât de a fi vii. 
Moartea nu este cea mai mare frică a 
noastră; cea mai mare frică pe care o 
avem este să ne asumăm riscul de a trăi, 


31 CELE PATRU LEGAMINTE 


riscul de a fi vii şi de a exprima ceea ce 
suntem cu adevărat. A fi noi înşine este 
cea mai mare frică a noastră, a 
oamenilor. Noi am învăţat să ne trăim 
viaţa încercând să le satisfacem celorlalţi 
cererile. Am învăţat să trăim în funcţie de 
viziunea celor din jur, din cauza fricii de 
a nu fi acceptaţi şi de a nu fi suficient de 
buni pentru ei. 

În timpul procesului de îndoctrinare, 
noi ne-am format o imagine despre ceea 
ce este perfecțiunea, în dorinţa noastră 
de a fi suficient de buni. Ne-am creat 
astfel o imagine despre cum ar trebui să 
fim pentru a fi acceptaţi de toată lumea. 
Am încercat mai ales să le facem plăcere 
celor care ne iubesc, mama şi tata, fraţii 
şi surorile mai mari, preoţii şi profesorii. 

Încercând să fim suficient de buni 
pentru ei, ne-am creat o imagine despre 
perfecţiune, dar noi nu ne potrivim cu 
această imagine, sau aceasta nu ni se 
potriveşte întotdeauna. Noi am creat o 
imagine, dar imaginea nu este reală. Nu 
vom fi niciodată perfecţi din acest punct 
de vedere. Niciodată! 

Datorită faptului că nu suntem 


DON MIGUEL RUIZ 32 


perfecţi, am ajuns să ne respingem 
propria persoană. lar nivelul de 
autorespingere depinde de cât de 
eficienţi au fost adulţii în distrugerea 
identităţii noastre reale. După încheierea 
procesului de îndoctrinare, a fi suficient 
de bun pentru cei din jur nu mai este 
suficient. Noi nu mai suntem suficient de 
buni pentru noi înşine, deoarece am 
ajuns să nu mai corespundem, să nu ne 
mai încadrăm în propria noastră imagine 
despre perfecţiune. Noi nu ne putem 
ierta deoarece nu suntem ceea ce am 
dori să fim, sau mai bine zis, nu suntem 
una cu ceea ce credem că ar trebui să 
fim. Nu ne putem ierta pentru că nu 
suntem perfecti. 

Noi ştim că nu suntem ceea ce 
credem că trebuie să fim şi ne simţim 
falşi, frustraţi şi nesinceri. încercăm să 
ne ascundem şi pretindem că suntem 
ceea ce nu suntem. Rezultatul este că nu 
ne simţim autentici şi purtăm măşti 
sociale pentru a nu-i lăsa pe ceilalţi să 
observe acest lucru. Ne este atât de frică 
de faptul că altcineva va observa că nu 
suntem ceea ce pretindem a fi. îi judecăm 


33 CELE PATRU LEGAMINTE 


pe ceilalţi în concordanţă cu imaginea 
noastră despre perfecţiune, dar ei nu se 
vor ridica niciodată la nivelul aşteptărilor 
noastre. 

De multe ori, ajungem chiar să ne 
facem rău, doar pentru a face plăcere 
altor oameni. Ne rânim trupul fizic, doar 
pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. Câţi 
adolescenţi nu iau droguri doar pentru a 
evita să fie respinşi de către ceilalţi 
adolescenţi. Ei nu îşi dau seama că 
adevărata lor problemă este că nu se 
acceptă singuri pe ei înşişi, că se 
autoresping deoarece nu sunt ceea ce 
pretind că sunt. Ei doresc să fie într-un 
anumit mod, dar nu sunt, şi din această 
cauză suferă de vinovăţie şi ruşine. 
Oamenii se pedepsesc la nesfârşit 
deoarece nu sunt ceea ce cred ei că ar 
trebui să fie. Ei devin foarte abuzivi faţă 
de propria persoană şi îi folosesc şi pe 
ceilalţi pentru a abuza de ei. 

Nimeni nu abuzează însă de noi mai 
mult decât noi înşine, iar aici apar 
Judecătorul, Victima şi sistemul de 
convingeri care ne fac să procedăm în 
acest fel. Sunt oameni care spun cā soția 


DON MIGUEL RUIZ 34 


lor sau soțul lor, ori mama sau tata, au 
abuzat de ei, dar este evident că ei îşi fac 
rău singuri. Modul în care ne judecăm 
este cea mai cumplită judecată din câte 
există. Dacă facem o greşeală în faţa 
oamenilor, noi încercăm să negăm 
greşeala şi să o acoperim. Dar atunci 
când suntem singuri, Judecătorul preia 
comanda, vinovăția devine atât de 
puternică, iar noi ne simţim atât de 
proşti, sau atât de răi, sau atât de puţin 
merituoşi...în întreaga noastră viaţă, 
nimeni nu a abuzat de noi mai mult decât 
am abuzat noi înşine. lar limita acestor 
autoabuzuri este exact limita pe care o 
tolerăm din partea celor din jur. Dacă 
cineva abuzează de noi doar un pic mai 
mult decât o facem noi înşine, probabil 
că vom fugi de acea persoană. Dar dacă 
cineva abuzează de noi mai puţin decât o 
facem noi în mod obişnuit, vom păstra 
probabil relaţia şi o vom tolera la 
nesfârşit. 

Dacă noi abuzăm foarte mult de noi 
înşine, putem tolera ca altcineva să ne 
bată, să ne umilească şi să ne trateze ca 
pe un gunoi. De ce? Deoarece sistemul 


35 CELE PATRU LEGAMINTE 


nostru de convingeri afirmă: „Merit acest 
lucru. Această persoană îmi face de fapt 
o favoare, căci este alături de mine. Nu 
merit dragostea şi respectul ei. Nu sunt 
suficient de bun”. 

Noi avem nevoie să fim acceptaţi şi 
iubiţi de ceilalţi, dar nu ne putem 
accepta şi iubi pe noi înşine. Cu cât ne 
iubim mai mult pe noi înşine, cu atât 
experimentăm mai puţine abuzuri în 
viaţa noastră. Autoabuzul provine din 
autorespingere, iar autorespingerea se 
naşte din faptul că avem o imagine a 
perfecțiunii şi nu ne ridicăm niciodată la 
înălţimea acestui ideal. Imaginea noastră 
despre perfecţiune este motivul pentru 
care ne respingem singuri; este motivul 
pentru care nu ne acceptăm aşa cum 
suntem bazate pe frică şi să ne 
proclamăm propria putere şi pentru care 
nu-i acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt, 
personală. Compromisurile născute din 
frică incumbă o mare pierdere de energie 
din partea noastră, dar legămintele care 
se nasc din dragoste ne ajută să ne 
conservăm energia şi chiar să câştigăm 
mai multă energie. Există mii de 


DON MIGUEL RUIZ 36 


compromisuri pe care le-am făcut. 
Fiecare dintre noi este născut cu o 
anumită cu noi înşine, cu ceilalţi oameni, 
cu visul nostru cantitate de putere 
personală pe care o recapătă în despre 
viaţă, cu Dumnezeu, cu societatea, cu 
părinţii, fiecare zi, după ce se odihneşte. 
Din păcate, noi cu soţia, cu copiii. Dar 
cele mai importante cheltuim o mare 
parte din puterea noastră personală 
compromisuri sunt cele pe care le facem 
cu noi mai întâi pentru a face acele 
compromisuri, iar apoi înşine. Aceste 
compromisuri ne spun cine suntem cu 
pentru a le respecta. Puterea noastră 
personală este adevărat, ce trebuie să 
simţim, ce trebuie să credem disipată de 
toate compromisurile pe care le-am 
creat, şi cum trebuie să ne comportăm. 
Rezultatul este ceea iar rezultatul este că 
ne simţim fără putere. Tot ce ne ce noi 
numim personalitatea noastră. Aceste 
mai rămâne este doar atâta putere cât să 
supravieţuim compromisuri afirmă: 
„Acesta sunt eu. Aceasta este în fiecare 
Zi, căci risipim cea mai mare parte din ea 
ceea ce cred eu. Pot face anumite lucruri, 


37 CELE PATRU LEGAMINTE 


iar alte pentru a păstra compromisurile 
care ne țin legați de lucruri nu le pot 
face. Aceasta este realitate, iar visul 
planetar. Cum am putea transforma 
întregul vis aceasta este fantezie; acest 
lucru este posibil, celălaltjal vieții 
noastre când nu avem puterea de a 
schimba este imposibil”. 

Un singur compromis nu ar fi o 
problemă, dar în cazul în care 
conştientizăm compromisurile există 
multe asemenea compromisuri care ne 
fac să care ne guvernează viaţa şi 
constatăm că visul vieţii suferim, să 
cădem, să greşim în viaţă. Dacă dorim să 
noastre nu ne place, este necesar să ne 
schimbăm trăim o viaţă plină de bucurie 
şi împlinire, trebuie să legămintele. Dacă 
suntem dispuşi să facem acest avem 
curajul să rupem aceste compromisuri 
care sunt lucru, există patru legăminte 
foarte puternice care ne vor ajuta să 
eliminăm din viaţa noastră 
compromisurile şi condiţionările născute 
din frică şi care ne golesc de energie. 

Atunci când rupem un compromis, 
când  depăşim o condiţionare, toată 


DON MIGUEL RUIZ 38 


puterea pe care o folosim pentru a le 
crea se întoarce la noi. Dacă vom adopta 
aceste patru noi legăminte, ele vor 
genera suficientă putere personală 
pentru a ne ajuta să ne schimbăm 
întregul sistem al vechilor noastre 
convenţii. 

Pentru a adopta Cele patru legăminte 
este nevoi de multă voinţă, dar dacă vom 
începe să respectăm aceste legăminte, 
transformarea care se va produce în] 
viaţa noastră va fi incredibilă. Drama 
iadului va dispărea curând din faţa 
ochilor noştri. În loc să trăim într-un vis 
al iadului, vom putea să ne creăm un 
nou vis, visul nostru personal al raiului. 


39 CELE PATRU LEGAMINTE 


PRIMUL LEGĂMÂNT 


FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI 


Primul  legământ este cel mai 
important dintre toate, şi totodată cel 
mai greu de respectat. Este atât de 
important, încât doar prin respectare a 
acestui prim legământ vom putea deveni 
capabili să trecem pe nivelul existenţial 
pe care eu l-am numit raiul pe pământ. 

Primul Legământ este următorul: fii 
impecabil în 'tot ceea ce spui. Sună 
foarte simplu, dar este o lege extrem de 
puternică. 

De ce pornim de la cuvinte? Cuvântul 
este puterea prin care noi creăm. 
Cuvântul este darul care vine direct de la 
Dumnezeu. în Evanghelia după Ioan din 


DON MIGUEL RUIZ 40 


Biblie se spune, referitor la crearea 
universului: 

„La început a fost cuvântul şi 
cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu 
era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne 
exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt 
putem manifesta totul. Indiferent de 
limba pe care o vorbim, intenţia noastră 
se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce 
visăm, tot ceea ce simţim şi ceea ce 
suntem cu adevărat - toate acestea se 
manifestă doar prin puterea cuvântului. 

Cuvântul nu este doar un sunet sau 
un simbol scris. Cuvântul este o forţă; 
este puterea pe care o avem de a ne 
exprima şi de a comunica, de a gândi şi 
de a crea evenimentele din viaţa noastră. 
Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de 
pe planetă poate vorbi? Cuvântul este 
cea mai puternică unealtă pe care o are 
omul; este unealta magiei. Dar, la fel ca 
şi o spadă cu două tăişuri, cuvântul 
nostru poate crea cel mai frumos vis, dar 
poate şi să distrugă tot ce există în jurul 
nostru. Un tăiş al săbiei îl constituie 
aşadar folosirea greşită a cuvântului, cea 
care creează iadul pe pământ. Celălalt 


41 CELE PATRU LEGAMINTE 


tāiş îl constituie impecabilitatea 
cuvântului, care creează doar frumusete, 
iubire şi raiul pe pământ. în funcţie de 
modul în care este folosit, cuvântul ne 
poate elibera, sau ne poate înlănţui mai 
mult decât ne închipuim. întreaga magie 
de care dispunem se bazează pe 
cuvintele noastre. 

Cuvântul nostru este magie pură, iar 
folosirea lui greşită este magie neagră. 

Cuvântul este atât de puternic încât 
un simplu cuvânt poate schimba o viaţă 
sau poate distruge vieţile a milioane de 
oameni. Cu câţiva ani în urmă un om din 
Germania a manipulat prin folosirea 
cuvântului unul dintre cele mai 
inteligente popoare din lume. El i-a 
condus pe germani în iadul războiului 
prin simpla folosire a cuvântului. I-a 
convins să comită cele mai atroce acte de 
violenţă. A activat frica oamenilor doar 
prin puterea cuvântului, iar rezultatul au 
fost crimele şi un război mondial. 
Oamenii din întreaga lume au început să 
îi distrugă pe ceilalţi oameni deoarece le 
era frică unul de celălalt. Cuvântul lui 
Hitler, bazat pe convingeri çi 


DON MIGUEL RUIZ 42 


compromisuri generatoare de frică, va 
rămâne pentru totdeauna în istorie. 

Mintea umană este ca un sol fertil în 
care sunt plantate continuu seminţe. 
Semințele sunt păreri, idei şi concepte. 
Plantezi o sămânță, un gând, şi acesta 
rodeşte. Cuvântul este ca o sămânță, iar 
mintea umană este atât de fertilă! Drama 
este că oamenii folosesc prea des această 
fertilitate pentru a planta seminţele fricii. 
Fiecare minte umană este fertilă, dar 
numai pentru acele seminţe pentru care 
este pregătită. Este important să 
observăm pentru ce fel de seminţe este 
fertilă mintea noastră, pregătind-o apoi 
pentru seminţele iubirii. 

Să luăm de pildă exemplul lui Hitler: 
acesta a trimis în exterior toate acele 
seminţe ale fricii, iar ele au crescut 
foarte puternice, producând distrugeri 
masive. Conştientizând forţa cuvântului, 
putem înţelege ce putere se poate 
manifesta prin cuvântul nostru. O temere 
sau o îndoială plantată în mintea noastră 
poate crea o dramă fără sfârşit. Un 
cuvânt este ca un blestem, iar oamenii 
folosesc cuvântul la fel ca magicienii 


43 CELE PATRU LEGAMINTE 


negri, blestemându-se inconştient unii pe 
ceilalţi. 

Fiecare om este un magician şi poate 
să blesteme pe cineva prin cuvântul său, 
la fel cum poate elibera pe cineva de un 
blestem. Noi îi blestemăm adeseori pe 
alţii prin părerile pe care le avem. Un 
exemplu: vedem un prieten şi îi spunem o 
părere care tocmai ne-a trecut prin 
minte. îi spunem: „Mm! Văd pe faţa ta 
acea paloare pe care o au doar oamenii 
bolnavi de cancer”. Dacă el va asculta 
aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, el 
se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de 
un an. Aceasta este puterea cuvântului. 

În timpul  îndoctrinării noastre, 
părinţii şi profesorii noştri ne-au silit să 
le asimilăm părerile chiar fără să se 
gândească la aceasta. în acest fel, nu am 
crezut în aceste păreri şi am trăit cu frica 
pe care au generat-o în noi, spre 
exemplu: că nu suntem buni la înot, la 
sport, sau la scris. Cineva îşi dă cu 
părerea şi spune: „Uite, această fată este 
urâtă!” Fata ascultă, crede că este urâtă 
şi creşte cu ideea că este urâtă. Nu are 
importanţă cât de frumoasă este; atât 


DON MIGUEL RUIZ 44 


timp cât ea şi-a asumat această 
prejudecată, această condiţionare 
interioară, ea va crede că este urâtă. 
Acesta este blestemul sub influenţa 
căruia se află. 

Prin fixarea atenţiei, cuvântul poate 
intra în mintea noastră şi poate schimba 
un întreg sistem de convingeri în bine 
sau în râu. Un alt exemplu: putem crede 
că suntem nişte proşti; eventual, putem 
crede acest lucru de când ne ştim. 
Această condiţionare interioară poate fi 
foarte înşelătoare, silindu-ne să facem o 
grămadă de prostii numai pentru a ne 
asigura că suntem proşti. De pildă, facem 
ceva şi gândim: 

„Cât mi-aş dori să fiu inteligent, dar 
trebuie să fiu tare prost de vreme ce am 
făcut acest lucru”. Mintea aleargă în sute 
de direcţii diferite, iar noi putem petrece 
zile întregi sub hipnoza credinţei în 
propria noastră prostie. 

Şi totul până într-o zi când altcineva 
ne captează atenţia şi ne spune că nu 
suntem proşti deloc. Noi credem ce 
spune această persoană şi facem un nou 
legământ. în consecinţă, nu ne mai 


45 CELE PATRU LEGAMINTE 


simţim şi nu mai acţionăm ca nişte proşti. 
Întregul blestem s-a destrămat, doar prin 
puterea cuvântului. Invers, în cazul în 
care credem că suntem nişte proşti şi 
cineva ne captează atenţia spunându-ne: 
„Da, eşti cu adevărat cea mai proastă 
persoană pe care am întâlnit-o”, 
convingerea interioară va fi întărită şi va 
deveni chiar mai puternică. 

Haideţi să vedem acum ce înseamnă 
cuvântul impecabilitate.  Impecabilitate 
înseamnă „fără de păcat”. Impecabil vine 
din latinescul pecatus, care înseamnă 
„păcat”. Prefixul im de la impecabil 
înseamnă  „fără”, aşa că impecabil 
înseamnă „fără de păcat”. Religiile 
vorbesc despre păcat şi păcătoşi, dar 
haideţi să înţelegem ce înseamnă cu 
adevărat a păcătui. Un păcat este orice 
faci împotriva ta. Tot ceea ce simţi sau 
crezi împotriva ta este un păcat. Eşti 
împotriva ta atunci când te judeci sau 
când te critici fără motiv. Când eşti 
impecabil, tu eşti responsabil pentru 
acţiunile tale, dar nu te judeci şi nu te 
blamezi. 

Din acest punct de vedere, întregul 


DON MIGUEL RUIZ 46 


concept de păcat se schimbă, 
transformându-se din ceva moral 

sau religios într-un aspect de bun 
simţ. Păcatul începe cu respingerea 
propriei persoane. Autorespingerea este 
cel mai mare păcat pe care-l poţi comite. 
In termeni religioşi, autorespingerea 
(respingerea de sine) este un „păcat 
mortal”, care conduce la moarte. 
Impecabilitatea, pe de altă parte, 
conduce la viaţă. 

A fi impecabil în ceea ce spui 
înseamnă a nu folosi cuvintele împotriva 
ta. Dacă te văd pe stradă şi îţi spun că 
eşti prost, acest lucru poate apărea ca o 
folosire greşită a cuvântului împotriva ta. 
Dar, de fapt, eu folosesc cuvântul 
împotriva mea, deoarece tu mă vei uri 
pentru aceasta, iar ura ta nu este bună 
pentru mine. De aceea, dacă mă supăr şi 
prin cuvintele mele îţi trimit toată otrava 
mea emoţională ţie, eu folosesc cuvântul 
împotriva mea. 

Dacă mă iubesc pe mine însumi, eu 
îmi voi exprima această iubire în 
interacţiunea cu tine, având grijă să fiu 
impecabil în ceea ce spun, deoarece 


47 CELE PATRU LEGAMINTE 


această acţiune a mea va produce, la 
rândul ei, o reacţie. Dacă te iubesc, tu 
mă vei iubi la rândul tău pe mine. Dacă 
te insult, şi tu mă vei insulta. Dacă-ţi sunt 
recunoscător, şi tu îmi vei fi 
recunoscător. Dacă sunt egoist, şi tu vei 
fi egoist cu mine. Dacă folosesc cuvântul 
şi te voi blestema, mă vei blestema la 
rândul tău. 

A fi impecabil cu cuvântul tău 
înseamnă a-ți folosi corect energia; 
înseamnă a-ţi folosi energia în direcţia 
adevărului şi a iubirii faţă de tine însuţi. 
Dacă faci un legământ cu tine însuţi, 
acela de a fi impecabil în ceea ce spui, 
această simplă intenţie este suficientă 
pentru ca adevărul să se manifeste prin 
tine şi să curețe toată otrava emoţională 
care există în fiinţa ta. Dar a face acest 
legământ este dificil, deoarece noi am 
învăţat să facem exact opusul. 
Comunicarea cu ceilalţi ne-a învăţat să 
minţim, iar apoi am preluat această 
obişnuinţă, minţindu-ne chiar pe noi 
înşine. Noi nu suntem impecabili în ceea 
ce spunem. 

In iad, puterea cuvântului este 


DON MIGUEL RUIZ 48 


folosită complet greşit. Noi folosim 
cuvântul pentru a jigni, pentru a blama, 
pentru a găsi vinovaţi, pentru a distruge. 
Bineînţeles, îl folosim şi aşa cum trebuie, 
dar nu prea des. Cel mai adesea folosim 
cuvântul pentru a împrăştia emoţiile 
noastre otrăvite, pentru a exprima furia, 
gelozia, invidia şi ura. Cuvântul este pură 
magie, cel mai preţios şi mai puternic dar 
pe care-l are umanitatea, dar noi îl 
folosim împotriva noastră.  Plănuim 
răzbunării. Creăm haos prin cuvintele 
noastre. Folosim cuvântul pentru a crea 
ură între diferite rase, între diferiţi 
oameni, între diferite familii, între 
naţiuni. Atât de des folosim cuvântul în 
mod greşit, încât această folosire greşită 
a devenit chiar modul în care creăm şi 
perpetuăm visul iadului. Folosirea greşită 
a cuvântului este modul în care noi ne 
împingem unii pe ceilalţi în jos, 
menţinându-ne reciproc cu capul la fund, 
într-o stare de frică şi de îndoială. 
Deoarece cuvântul este bagheta magică 
pe care o posedă omul, folosirea greşită a 
cuvântului înseamnă magie neagră, iar 
noi folosim magia neagră tot timpul, fără 


49 CELE PATRU LEGAMINTE 


măcar să ne dăm seama de acest lucru. 

De pildă, am cunoscut o femeie care 
era inteligentă şi avea un suflet foarte 
bun. Ea avea o fiică pe care o iubea cu 
adevărat foarte mult. într-o noapte, ea a 
venit acasă după o zi de muncă foarte 
dificilă, obosită, plină de tensiuni 
emoţionale şi cu o durere de cap teribilă. 
Tot ce îşi dorea în acea clipă era o stare 
de linişte şi multă pace, dar fata ei cânta 
şi sărea fericită prin casă. Fiica ei nu era 
conştientă de modul în care se simţea 
mama ei; ea era în lumea ei, aşa că sărea 
şi cânta din ce în ce mai tare, 
exprimându-şi bucuria şi dragostea. Ea 
cânta atât de tare încât a făcut ca 
durerea de cap a mamei sale să se 
înteţească, iar la un moment dat mama ei 
şi-a pierdut controlul. Supărată, ea s-a 
uitat la frumoasa sa fetiţă şi i-a spus: 
„Taci! Ai o voce urâtă. Nu poţi să taci 
odată din gură?” 

Adevărul este că la acea oră, mama 
sa nu ar fi suportat nici un fel de zgomot 
- nicidecum faptul că vocea fetei era 
urâtă. Dar fata a crezut ceea ce i-a spus 
mama ei şi în acel moment ea a luat o 


DON MIGUEL RUIZ 50 


hotărâre faţă de ea însăşi. După aceasta 
nu a mai cântat niciodată, convinsă că 
vocea ei era urâtă şi că va deranja pe 
oricine o va auzi. Ea a devenit ruşinoasă 
la şcoală, iar dacă era rugată să cânte, 
refuza întotdeauna. Chiar şi discuţiile cu 
ceilalţi au devenit dificile pentru ea. 
Totul s-a schimbat pentru fetiţă din cauza 
acestui nou legământ pe care 1-a făcut, 
din cauza acestei noi condiţionări: ea 
credea că trebuie să-şi reprime emoţiile 
pentru a fi acceptată şi iubită. 

De fiecare dată când auzim o părere 
pe care o acceptăm şi o credem, noi 
facem un nou legământ, iar acesta devine 
o parte a sistemului nostru de valori. 
Această fetiţa a crescut, şi deşi mai 
târziu a realizat că avea o voce frumoasă, 
ea nu a mai cântat niciodată. Mai mult, 
şi-a creat un întreg complex din cauza 
blestemului. Acest blestem a fost aruncat 
asupra ei de către una din persoanele pe 
care le iubea cel mai mult: mama sa. 
Mama sa nu a observat ceea ce a făcut 
prin cuvintele sale. Ea nu a observat că 
făcuse un act de magie neagră şi că a pus 
un blestem asupra propriei sale fiice. Ea 


51 CELE PATRU LEGAMINTE 


nu era conştientă de forţa cuvântului său 
şi de aceea nu trebuie acuzată. Ea a făcut 
ceea ce-i făcuseră şi ei cândva mama ei, 
tatăl ei şi toţi ceilalţi de atâtea ori. Ea a 
folosit greşit cuvântul. 

De câte ori nu facem şi noi aceste 
lucruri cu copiii noştri? Le oferim tot 
felul de sugestii, iar copiii noştri poartă 
această magie neagră asupra lor ani şi 
ani de zile. Oamenii care ne iubesc 
realizează acte de magie neagră asupra 
noastră, fără măcar să fie conştienţi că 
fac acest lucru. De aceea, noi trebuie să-i 
iertăm; ei nu ştiu ce fac. 

Un alt exemplu: să spunem că te 
trezeşti într-o dimineaţă şi te simţi foarte 
fericită. Te simţi minunat şi rămâi o oră 
sau două în faţa oglinzii pentru a te face 
frumoasă. Tocmai atunci, una dintre 
prietenele tale cele mai bune spune: „Ce 
ţi s-a întâmplat? Arăţi atât de urât. Uită- 
te la rochia pe care o porţi; eşti ridicolă”. 
Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a te 
trânti la pământ, pentru a te împinge în 
iad. Poate această prietenă ţi-a spus ce 
ţi-a spus doar pentru a te răni. Şi a 
reuşit. Ea ţi-a oferit o părere care era 


DON MIGUEL RUIZ 52 


încărcată cu toată forţa cuvântului său. 
Dacă tu îi accepţi părerea, ea va deveni 
un nou legământ, pe care îl vei încărca 
cu o parte din puterea ta. Această părere 
va deveni un act de magie neagră Aceste 
tipuri de blesteme sunt dificil de depăşit. 
Singura cale care poate rupe un blestem 
constă în a face noi legăminte bazate pe 
realitate. Adevărul este cea mai 
importantă parte a unei fiinţe impecabile 
în cuvintele sale. De o parte a sabiei sunt 
minciunile, care creează magia neagră, 
iar de cealaltă parte a sabiei este 
adevărul, care are puterea de a rupe 
blestemul magiei negre. Doar adevărul 
vă va elibera! 

Dacă privim felul în care 
interacţionăm unii cu alţii în fiecare zi, 
putem constata cu uşurinţă de câte ori 
aruncâăm blesteme unul asupra altuia 
doar prin nişte simple cuvinte. De-a 
lungul timpului, această interacţiune a 
devenit cea mai rea dintre toate formele 
de magie şi a fost numită bârfa. 

Bârfa este un act de magie neagră şi 
este foarte rea deoarece este otravă 
pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim 


53 CELE PATRU LEGAMINTE 


acceptând bârfa altora. Când eram copii, 
îi auzeam pe adulţii din jurul nostru 
bârfind tot timpul, exprimându-şi părerea 
m mod deschis despre alte persoane. Ei 
exprimau păreri chiar şi despre 
persoanele pe care nu le cunoşteau. 
Otrava emoţională era transferată odată 
cu acele păreri, iar noi am învăţat că 
aceasta este modalitatea normală de 
comunicare. 

Bârfa a devenit principala formă de 
comunicare în societatea umană. A 
devenit modalitatea de a ne simţi 
aproape unul de celălalt, deoarece ne 
face să ne simţim mai bine văzând că 
altcineva se simte la fel de rău precum 
ne simţim şi noi. Există un vechi proverb 
care spune: „Suferinţei nu-i place să fie 
singură”, iar oamenii care suferă în iad 
nu vor să fie singuri. Frica şi suferinţa 
sunt o parte importantă din visul 
planetar; ele sunt modalitatea prin care 
visul planetar ne menţine pe un nivel cât 
mai jos posibil. 

Folosind analogia şi asimilând mintea 
umană cu un computer, bârfa poate fi 
comparată cu virusul unui computer. 


DON MIGUEL RUIZ 54 


Virusul unui computer este o parte a 
limbajului calculatorului, scris în acelaşi 
limbaj cu celelalte coduri, dar cu o 
intenţie rea, dăunătoare. Acest cod este 
introdus în programul computerului tău 
când te aştepţi mai puţin şi de cele mai 
multe ori când nici nu eşti conştient de 
asta. După ce acest cod a fost introdus, 
computerul tău nu mai lucrează corect, 
sau nu mai funcţionează deloc, deoarece 
codurile conţin în ele atât de multe 
mesaje conflictuale, încât acestea 
blochează efectuarea operaţiilor corecte. 

Bârfa umană funcţionează exact m 
acelaşi mod. De exemplu, începi o nouă 
materie cu un nou profesor şi vrei să 
urmezi acea materie pentru o perioadă 
mai îndelungată. în prima zi în care 
participi la acel curs, te loveşti de cineva 
care a urmat acel curs şi care-ţi spune: 
„Oh, acel profesor este un ignorant care 
nu ştie despre ce vorbeşte; în plus, mai 
este şi un ticălos, aşa că fii atent!” 

Tu eşti imediat marcat de cuvinte şi 
de codul emoţional al persoanei 
respective, dar nu eşti conştient de 
motivaţia pe care a avut-o atunci când ți- 


55 CELE PATRU LEGAMINTE 


a spus aceste lucruri. Această persoană 
poate fi furioasă deoarece nu a promovat 
în anul următor, sau face simple 
presupuneri bazate pe teamă şi 
prejudecăţi, dar întrucât tu ai învăţat să 
accepţi informaţia la fel ca un copil mic, 
o parte din tine crede acea bârfa. Ajungi 
apoi la cursul respectiv. 

Ori de câte ori profesorul vorbeşte, tu 
simţi cum otrava iese din interiorul tău, 
dar nu realizezi că-l vezi pe profesori: 
prin ochii persoanei care ţi-a furnizat 
respectiva bârfa. Apoi începi să vorbeşti 
şi cu ceilalţi colegi de clasă despre acest 
lucru, iar ei încep sâ-l privească pe 
profesor în acelaşi mod: ca pe un 
ignorant şi un ticălos. Ajungi chiar să 
urăşti această materie, iar în curând te 
decizi să renunţi definitiv la acest curs. 
Iţi blamezi profesorul, dar unicul lucru pe 
care ar trebui să-l blamezi este bârfa. 

Şi singura cauză care provoacă 
această neînțelegere este un mic virus în 
calculator. O mică informaţie greşită şi 
comunicarea dintre oameni poate fi 
distrusă, infectând fiecare persoană care 
este atinsă de el, şi care devine apoi o 


DON MIGUEL RUIZ 56 


fiinţă contagioasă inclusiv pentru ceilalţi. 
Imaginaţi-vă că de fiecare dată când 
ceilalţi vă bârfesc, ei introduc un virus de 
computer în mintea dumneavoastră, 
producând o micşorare a  clarităţii 
dumneavoastră mentale. Apoi imaginaţi- 
vă că în încercarea de a vă curăța şi de a 
elimina confuziile, îndepărtând o parte 
din otravă, dumneavoastră bârfiţi şi 
împrăştiaţi această otravă la cei din jur. 

Imaginaţi-vă în continuare că această 
propagare merge la nesfârşit, într-un lanţ 
care uneşte între ele toate fiinţele de pe 
acest pământ. Rezultatul va fi o lume 
plină de oameni care pot citi informaţia 
prin circuite care sunt afectate de un 
virus otrăvitor şi contagios. încă o dată, 
acest virus este ceea ce toltecii au numit 
mitote, haosul miilor de voci care 
încearcă să vorbească simultan în cadrul 
aceleiaşi minţi. 

Chiar mai râi sunt magicienii negri 
sau hackerii de computere care împrăştie 
virusul în mod intenţionat. Gândiţi-vă la o 
perioadă în care eraţi supărat pe cineva 
şi doreaţi să vă răzbunaţi pe acea 
persoană. Pentru a vă răzbuna pe ea, aţi 


57 CELE PATRU LEGAMINTE 


spus ceva despre persoana respectivă cu 
intenția de a împrăştia otravă şi a o face 
să sufere. Am făcut cu toţii asemenea 
lucruri când eram copii, adeseori în mod 
inconştient, dar ca adulţi am devenit mai 
calculaţi în eforturile noastre de a-i 
distruge pe ceilalţi. Apoi am învăţat să ne 
minţim singuri, spunându-ne că persoana 
a primit o pedeapsă dreaptă pentru 
greşelile sale. 

Atunci când vedem lumea prin virusul 
unui computer este uşor să ne justificăm 
chiar şi cele mai crude comportamente. 
Ceea ce nu vedem este folosirea greşită a 
cuvintelor noastre care ne împinge tot 
mai adânc în iad. 

Timp de ani de zile am primit bârfe şi 
blesteme de la ceilalţi, dar acest lucru a 
fost posibil inclusiv datorită modului în 
care noi am folosit cuvintele. In mintea 
noastră există un dialog interior 
constant, şi de cele mai multe ori ne 
spunem singuri lucruri precum: „Vai, 
sunt gras, sunt urât. îmbătrânesc, îmi 
cade părul. Sunt prost, nu am înţeles 
niciodată nimic. Nu voi fi niciodată 
perfect”. Vedeţi cum folosim cuvintele 


DON MIGUEL RUIZ 58 


împotriva noastră ? De aceea, este 
important să înțelegem ce este cuvântul 
şi ce poate face el. Dacă accepţi primul 
legământ şi devii impecabil cu cuvintele 
tale, începi să vezi toate schimbările şi 
transformările care pot apărea în viaţa 
ta. Apar mai întâi schimbări în felul în 
care te înţelegi pe tine, iar mai târziu 
schimbări în modul în care interacţionezi 
cu ceilalţi oameni, mai ales cu cei pe 
care-i iubeşti cel mai mult. 

Gândiţi-vă de câte ori aţi bârfit cu cei 
pe care îi iubiţi cel mai mult doar pentru 
a le dovedi  justeţea punctului 
dumneavoastră de vedere. De câte ori nu 
aţi captat atenţia celorlalţi oameni şi aţi 
împrăştiat otravă despre persoana pe 
care o iubiţi, doar pentru a vă justifica 
părerea? Părerea noastră nu este altceva 
decât punctul nostru de vedere. Ea nu 
este neapărat şi adevărată. Părerea 
noastră se naşte din credinţele noastre, 
din ego-ul nostru şi din visul nostru. Noi 
creăm toată otrava şi o vărsâm asupra 
celorlalţi doar pentru ca să ne simţim 
bine în ceea ce priveşte punctul nostru 
de vedere. 


59 CELE PATRU LEGAMINTE 


Dacă adoptăm primul legământ şi 
devenim impecabili cu cuvintele noastre, 
orice otravă emoţională va fi curățată din 
mintea noastră şi din modul nostru de 
comunicare interpersonală, lucru valabil 
inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea 
noastră cu o pisică sau cu un câine. 

Impecabilitatea cuvântului ne va 
conferi imunitate faţă de blestemele 
altora, faţă de oricine gândeşte ceva urât 
despre noi. Nimeni nu poate recepta o 
idee negativă decât dacă mintea sa este 
un sol fertil pentru acea idee. Atunci 
când devii impecabil în ceea ce spui, 
mintea ta nu mai este un sol fertil pentru 
cuvintele ce provin din magia neagră. Ea 
se deschide însă (devine fertilă) pentru 
cuvintele care se nasc din dragoste. Noi 
putem măsura impecabilitatea cuvântului 
nostru prin nivelul iubirii de sine. Iubirea 
de sine şi bunăstarea interioară sunt 
direct proporționale cu calitatea şi 
integritatea cuvântului nostru. Atunci 
când eşti impecabil în ceea ce spui, te 
simţi bine; te simţi fericit şi împăcat. 

Noi nu vom putea transcende visul 
iadului decât luând decizia de a fi 


DON MIGUEL RUIZ 60 


impecabili în ceea ce spunem. Eu plantez 
acum O sămânță în mintea 
dumneavoastră. Dacă sămânţa va creşte 
sau nu depinde de cât de fertilă este 
mintea dumneavoastră la seminţele de 
iubire. Depinde de dumneavoastră dacă 
veţi face acest legământ cu 
dumneavoastră înşivă: sunt impecabil în 
tot ceea ce spun. Hrăniţi această 
sămânță, şi pe măsură ce va creşte în 
mintea dumneavoastră, ea va genera mai 
multe seminţe de iubire care vor înlocui 
seminţele fricii. Primul legământ va 
schimba tipul seminţelor faţă de care 
este fertilă mintea dumneavoastră. 

Fiţi impecabil cu cuvântul 
dumneavoastră. Acesta este primul 
legământ pe care trebuie să-1 faceţi dacă 
doriţi să fiţi liber, dacă doriţi să fiţi 
fericit, dacă doriţi să transcendeţi nivelul 
existenţial al iadului. Acest nivel este 
foarte puternic. El ştie să se folosească 
de cuvânt. De aceea, folosiţi cuvântul 
pentru a împărtăşi iubirea 
dumneavoastră. Folosiţi magia albă, 
începând chiar cu dumneavoastră înşivă. 
Repetaţi-vă cât sunteţi de minunat, cât 


61 CELE PATRU LEGAMINTE 


de excepţional sunteţi. Spuneţi-vă cât de 
mult vă iubiţi. Folosiţi cuvântul pentru a 
rupe toate acele mici legăminte care vă 
fac să suferiţi. 

Acest lucru este posibil. Este posibil 
deoarece eu am făcut acest lucru, iar eu 
nu sunt mai bun ca dumneavoastră. Noi, 
oamenii, suntem cu toţii la fel. Avem 
acelaşi tip de creier, acelaşi tip de corp; 
suntem oameni. Dacă eu am fost capabil 
să mp toate vechile legăminte şi să creez 
altele noi, atunci puteţi face la fel. Dacă 
eu pot fi impecabil în ceea ce spun, 
atunci de ce nu aţi fi şi dumneavoastră 
impecabili în ceea ce spuneţi? Acest 
simplu legământ este suficient pentru a 
vă transforma viaţa.  Impecabilitatea 
cuvântului vă poate conduce către 
fericirea personală, câtre un mare succes 
şi o mare abundență; vă poate înlătura 
temerile şi le poate transforma în bucurie 
şi iubire. 

Tot ce aveţi de făcut este să vă 
imaginaţi ce veţi putea crea prin 
impecabilitatea cuvântului. 
Impecabilitatea cuvântului este suficientă 
pentru a transcende visul fricii şi pentru 


DON MIGUEL RUIZ 62 


a trăi o viaţă diferită. Puteţi trăi în rai în 
mijlocul a mii de oameni care trăiesc în 
iad, deoarece aţi devenit imun la tot acel 
râu. Puteți atinge împărăția lui 
Dumnezeu doar prin intermediul acestui 
prim legământ: fii impecabil în tot ceea 
ce spui. 


63 CELE PATRU LEGAMINTE 


AL DOILEA LEGĂMÂMT 


NU CONSIDERA NIMIC CA FIIND PERSONAL 


Următoarele trei legăminte derivă din 
primul. Al doilea legământ este: nu 
considera nimic ca fiind personal. 

Orice s-ar petrece în jurul 
dumneavoastră, nu consideraţi că este 
ceva personal. Folosind un exemplu 
anterior, dacă eu văd pe cineva pe stradă 
şi îi spun: „Eşti un prost”, fără să-l 
cunosc, asta nu înseamnă că este ceva în 
neregulă cu el, ci cu mine. Dacă el va lua 
cuvintele mele în serios, atunci probabil 
că va crede că este într-adevăr un prost. 
Poate că va gândi: „Cum de ştie? O fi un 
clarvăzător, sau chiar poate vedea toată 
lumea cât de prost sunt?”. 

Noi nu ne-am implica personal dacă 
nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. 


DON MIGUEL RUIZ 64 


Imediat ce ai fost de acord, otrava se 
răspândeşte în interiorul tău şi tu te laşi 
prins în visul iadului. Premisa acestei 
capcane este ceea ce numim importanța 
de sine. Importanţa de sine, sau faptul că 
luâm lucrurile la modul personal, este 
expresia supremă a egoismului, deoarece 
noi facem presupunerea că tot ce se 
petrece în jur are legătură cu noi. Noi 
învăţăm să devenim  subiectivi (să 
interpretăm totul la modul personal) în 
timpul educaţiei noastre, al îndoctrinării 
noastre, când ajungem să credem că 
suntem responsabili pentru tot. Eu, eu, 
eu, întotdeauna eu! 

Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni 
nu este din cauza noastră. Este din cauza 
lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor 
vis, în mintea lor; ei se află într-o lume 
complet diferită de cea în care trăim noi. 
Atunci când  interpretăm personal 
realitatea, noi pornim de la premisa că 
lumea noastră este cunoscută de ceilalţi 
şi încercăm să dominăm lumea lor cu 
lumea noastră. 

Chiar atunci când o situaţie pare cu 
adevărat personală, chiar dacă ceilalţi ne 


65 CELE PATRU LEGAMINTE 


insultă direct, acest lucru nu are de-a 
face cu noi. Ceea ce spun ei, ceea ce fac 
ei şi opiniile pe care le au sunt într-o 
legătură directă cu legămintele pe care 
le-au făcut în minţile lor, cu propriile lor 
dogme. Punctul lor de vedere s-a născut 
din toate programările pe care le-au 
primit pe parcursul îndoctrinării lor. 
Dacă cineva îşi dă cu părerea despre 
dumneavoastră şi spune: „Vai, eşti cam 
gras”, nu trebuie să luaţi acest lucru la 
modul personal, deoarece adevărul este 
că acea persoană se confruntă cu 
propriile sale sentimente, convingeri şi 
păreri. Acea persoană încearcă să vă 
trimită o otravă, dar nu poate reuşi acest 
lucru decât dacă veţi considera părerea 
ei drept un afront personal, caz în care 
preluaţi acea otravă, care devine parte 
integrantă din fiinţa dumneavoastră. 
Dând lucrurilor o interpretare personală 
deveniți o pradă uşoară pentru acele 
animale de pradă care sunt magicienii 
negri. Aceştia vă pot vrăji uşor cu o mică 
părere, inoculându-vă astfel orice otravă 
doresc; acordând  părerii lor o 
interpretare personală, dumneavoastră 


DON MIGUEL RUIZ 66 


înghiţiţi otrava. 

Vă  hrăniţi astfel cu gunoiul lor 
emoţional, care devine în acest fel 
gunoiul dumneavoastră. în cazul în care 
nu acordaţi însă acestor lucruri o 
interpretare personală, veţi rămâne imun 
în mijlocul iadului. Imunitatea la otrava 
din mijlocul iadului este darul acestui 
legământ. 

Felul în care privim acest film 
depinde direct de legămintele pe care le- 
am făcut cu viaţa. Punctul nostru de 
vedere este ceva foarte personal. El nu 
reprezintă decât adevărul nostru, nu şi al 
altcuiva. Astfel, dacă cineva se supără pe 
mine, eu ştiu că acest lucru îl priveşte. 
Eu sunt pretextul pentru ca el să se 
enerveze. Şi el se enervează deoarece îi 
este frică, deoarece se confruntă cu frica. 
Dacă nu i-ar fi frică, atunci nu ar avea de 
ce să se enerveze pe mine. Dacă nu i-ar fi 
frică nu ar avea de ce să mă urască. Dacă 
nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să fie 
gelos sau supărat. 

Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, 
în sufletul tău nu mai există nici un loc 
pentru astfel de emoţii, fiind evident 


67 CELE PATRU LEGAMINTE 


faptul că te simţi bine. Când te simţi 
bine, totul în jurul tău este bine. Când 
totul în jurul tău este excelent, totul te 
face fericit. lubeşti totul în jurul tău, 
deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi 
place modul în care eşti, deoarece eşti 
mulţumit cu tine însuţi, deoarece eşti 
fericit cu viaţa ta, deoarece eşti fericit cu 
filmul pe care-l produci, deoarece eşti 
fericit cu legămintele pe care le-ai făcut 
faţă de viaţă. Eşti împăcat şi eşti fericit. 
Trăieşti într-o stare de beatitudine m 
care totul este minunat. în starea de 
beatitudine tu faci dragoste tot timpul cu 
ceea ce percepi. 

Orice ar face oamenii, orice ar gândi 
sau ar spune ei, nu luaţi aceste lucruri la 
modul personal. Dacă ei vă spun că 
sunteţi minunat, ei nu spun acest lucru 
din cauza dumneavoastră, ci numai 
pentru a vă face plăcere. Tu ştii că eşti 
minunat, oricum. Nu este necesar să-i 
crezi pe ceilalţi oameni care-ti spun că 
eşti minunat. Nu luaţi nimic la modul 
personal. Chiar dacă cineva ia o armă şi 
vă împuşcă în cap, nu a fost ceva 
personal. A fost doar o acţiune extremă. 


DON MIGUEL RUIZ 68 


Nici chiar părerile pe care le avem 
despre noi înşine nu sunt în mod necesar 
adevărate; de aceea, noi nu ar trebui să 
luăm la modul personal nici chiar ceea ce 
gândim noi. Mintea are capacitatea de a 
vorbi cu ea însăşi, dar are şi capacitatea 
de a obţine informaţii din alte lumi 
subtile. Se întâmplă uneori să auzim în 
minte o voce şi să ne întrebăm de unde 
vine ea. Această voce poate veni dintr-o 
altă realitate, m care există fiinţe 
similare cu mintea umană. Ioltecii au 
numit aceste fiinţe Aliați. În Europa, 
Africa şi India, ele au fost numite Zei. 

Mintea noastră există inclusiv pe 
nivelul Zeilor. Ea trăieşte inclusiv în acea 
realitate şi poate percepe acea realitate. 
Mintea vede cu ochii şi percepe trezirea 
acestei realităţi. Dar, la fel de bine, ea 
poate vedea şi percepe fără ajutorul 
ochilor; de aceea ne este atât de greu să 
devenim conştienţi de această percepţie. 
Mintea trăieşte în mai multe dimensiuni. 
In anumite momente noi putem avea idei 
care nu aparţin minţii noastre, dar pe 
care le percepem cu mintea. Orice om 
are dreptul să creadă sau să nu creadă în 


69 CELE PATRU LEGAMINTE 


aceste voci, şi dreptul de a ţine cont sau 
de a nu lua în consideraţie ceea ce spun 
ele. Noi avem dreptul de a alege între a 
crede sau nu vocile pe care le auzim în 
minţile noastre, tot aşa cum putem alege 
între a crede şi a accepta sau nu visul 
planetar. 

Uneori, mintea poate să vorbească şi 
să se asculte pe ea însăşi. Ea este 
divizată, la fel cum şi corpul nostru este 
divizat. Tot aşa cum putem spune: „Am o 
mână pe care o pot atinge cu cealaltă 
mână”, mintea poate vorbi cu ea însăşi. O 
parte din minte vorbeşte şi cealaltă parte 
ascultă. Adevărata problemă apare 
atunci când o mie de părţi ale minţii 
vorbesc în acelaşi timp. Aşa cum 
spuneam, toltecii au numit acest fenomen 
mitote. 

Mitote poate fi comparat cu o piaţă 
foarte marc, în care mii de oameni 
vorbesc şi se târguiesc în acelaşi timp. 
Fiecare dintre ei are gânduri şi 
sentimente diferite; fiecare are un punct 
de vedere diferit. în programarea 
mentală, toate legămintele pe care le-am 
făcut, toate condiţionările pe care le 


DON MIGUEL RUIZ 70 


avem, nu sunt neapărat compatibile 
unele cu altele. Fiecare legământ, fiecare 
condiționare este ca o ființă vie separată; 
are propria sa personalitate şi propria sa 
voce. Există legăminte conflictuale care 
se îndreaptă împotriva altor legăminte, şi 
astfel în mintea noastră începe un 
adevărat război. Mitote este motivul 
pentru care omul realizează cu greu ceea 
ce doreşte, sau atunci când doreşte. 
Omul nu este de acord cu el însuşi 
deoarece sunt părţi din mintea sa care 
doresc un anumit lucru, şi alte părţi care 
vor exact opusul. 

O parte din mintea noastră are 
obiecţii faţă de anumite gânduri şi 
acţiuni, iar o altă parte sprijină acţiunile 
gândurilor opuse. Toate aceste mici fiinţe 
vii creează un conflict interior, tocmai 
din cauză că sunt vii şi fiecare dintre ele 
are o voce. Noi nu vom putea aplana 
conflictele din minte şi nu vom reuşi să 
facem ordine în acest haos numit mitote 
decât făcând un inventar al 
condiţionărilor noastre. 

Nu considerați nimic la modul 
personal, căci atunci când luați lucrurile 


71 CELE PATRU LEGAMINTE 


la modul personal vā expuneți la 
suferinţă pentru nimic. Oamenii sunt 
dependenți de suferință pe diferite nivele 
şi la diferite intensitāți, dar noi ne 
sprijinim unii pe alții în menținerea 
acestor dependențe. Oamenii sunt de 
acord să se ajute unii pe alții pentru ca 
să sufere. Dacă simţi nevoia ca altcineva 
să abuzeze de tine, vei găsi imediat pe 
cineva dispus să facă acest lucru. De 
exemplu, dacă te afli în compania unor 
oameni care simt nevoia să sufere, ceva 
din tine te face să abuzezi de ei. Este ca 
şi cum ei ar avea un afiş pe spate pe care 
scrie: „Vă rog să mă loviți”. Ei cer 
justificări pentru suferinţa lor. 
Dependenţa lor de suferinţă nu este 
altceva decât un legământ pe care-l 
întăresc m fiecare zi. 

Oriunde am merge vom găsi oameni 
care ne mint, iar pe măsură ce devenim 
mai conştienţi, observăm cum ne minţim 
singuri. De aceea, nu ar trebui să ne 
aşteptăm ca oamenii să ne spună 
adevărul, deoarece ei se mint pe ei înşişi. 
Cel mai bine este să avem încredere în 
sine şi să optăm singuri între ceea ce 


DON MIGUEL RUIZ 72 


dorim să credem sau să nu credem, 
atunci când ni se spun diferite lucruri. 

Atunci când îi priveşti pe ceilalţi 
oameni exact aşa cum sunt, fără a 
interpreta nimic la modul personal, este 
imposibil să fii rănit de ceea ce spun sau 
fac ei. Chiar dacă ceilalţi te mint, acest 
lucru nu te poate deranja. Ei te mint 
deoarece le este frică. Le este teamă că 
tu vei descoperi că nu sunt perfecţi. 
Renunţarea la masca socială este 
întotdeauna un proces dureros. Dacă 
oamenii spun una, dar fac alta, cel mai 
bine este să te iei după faptele lor; în caz 
contrar, nu faci altceva decât te minţi 
singur. Dacă eşti sincer cu tine însuţi, 
poţi să scuteşti multe dureri emoţionale. 
Recunoaşterea adevărului poate fi 
dureroasă, dar noi nu ar trebui să fim 
ataşaţi de durere. Vindecarea se va 
produce oricum, şi nu este decât o 
chestiune de timp până când lucrurile se 
vor îndrepta de la sine. 

Dacă cineva nu ne tratează cu 
dragoste şi respect, îndepărtarea lui de 
lângă noi apare ca o binefacere. Dacă 
acea persoană nu pleacă de lângă noi, 


73 CELE PATRU LEGAMINTE 


atunci vom îndura, cu siguranţă, mulţi 
ani de suferinţă alături de el sau de ea. 
îndepărtarea poate să doară pentru o 
perioadă de timp, dar inima noastră se va 
vindeca. Numai apoi vom putea alege 
ceea ce dorim cu adevărat. Vom 
descoperi astfel că nu trebuie să avem 
tot atâta încredere în ceilalţi cât în noi 
înşine pentru a face ceea ce trebuie. 

Dacă ne vom face un obicei din a nu 
lua lucrurile la modul personal, vom evita 
multe  supărări în viaţă. Supărarea, 
gelozia şi invidia vor dispărea, chiar şi 
tristeţea. 

Dacă ne vom face din al doilea 
legământ o obişnuinţă, vom descoperi că 
nimic nu ne mai poate aduce în iad. 
Apare astfel o stare de mare libertate 
interioară. Noi devenim imuni la 
magicienii negri şi nici un blestem nu ne 
mai poate afecta, oricât de puternic ar fi. 
întreaga lume poate să bârfească în 
legătură cu noi, dar dacă noi nu punem la 
suflet, vom deveni imuni la bârfe. Dacă 
cineva ne trimite în mod intenţionat o 
emoție otrăvită, dar noi nu o luăm la 
modul personal, ea nu ne va afecta. Când 


DON MIGUEL RUIZ 74 


omul nu acceptă emoția otrăvită, aceasta 
se întoarce asupra celui care a trimis-o, 
pe care îl afectează direct. 

Ne dăm astfel seama cât de important 
este acest legământ. Detaşarea şi non- 
implicarea personală ne ajută să rupem 
multe obiceiuri şi rutine care ne menţin 
în visul iadului şi ne produc suferinţă 
inutilă. Simpla practicare a acestui al 
doilea  legământ ne poate permite 
eliberarea de zeci de alte condiţionări 
mai mici care ne produc suferinţă. lar 
dacă vom practica simultan primele două 
legăminte, ne vom elibera de 75% din 
aceste  condiţionări mărunte care ne 
menţin în iad. 

De aceea, notaţi acest legământ pe o 
bucată de hârtie şi lipiţi-o de frigider, 
pentru a vă reaminti din când în când: nu 
interpreta nimic la modul personal, 

Dacă ne vom face un obicei din a nu 
considera nimic ca fiind personal, noi nu 
vom mai depinde de ceea ce fac sau spun 
ceilalţi. Nu vom mai depinde decât de noi 
înşine şi de responsabilitatea propriilor 
noastre alegeri. Nimeni nu este vreodată 
responsabil pentru acţiunile celorlalţi; 


75 CELE PATRU LEGAMINTE 


orice om este responsabil doar pentru el 
însuşi. Cine înțelege cu adevărat acest 
lucru, refuzând să interpreteze realitatea 
într-o manieră personală, cu greu mai 
poate fi rānit de către acțiunile sau 
comentariile jignitoare ale celorlalți. 

Dacă veţi respecta acest legământ, 
veţi putea călători în jurul lumii cu inima 
complet deschisă şi nimeni nu vă va 
putea răni. Veţi putea spune: „Te iubesc” 
fără frica de a fi ridiculizat sau respins. 
Veţi putea cerc ceea ce aveţi nevoie. Veţi 
putea spune da sau nu, orice veţi dori, 
fără să simţiţi vreo vină sau vreo tendinţă 
de autojudecare. Veţi putea opta pentru 
a vă urma inima întotdeauna. In acest fel, 
chiar dacă vă veţi afla în mijlocul iadului, 
veţi avea starea interioară de pace şi de 
fericire. Vă veţi putea menţine în starea 
dumneavoastră de beatitudine, iar iadul 
nu vă va mai afecta deloc 


DON MIGUEL RUIZ 76 


AL TREILEA LEGĂMÂNT 


SĂ NU FACI PRESUPUNERI INUTILE 


A treia promisiune este următoarea: 
să nu faci presupuneri inutile. 

Noi avem tendința de a face 
presupuneri asupra oricărui lucru. 
Necazul este că ajungem să credem că 
ele chiar sunt adevărate, că sunt 
realități. Noi facem presupuneri asupra a 
ceea ce fac sau gândesc ceilalți, 
interpretăm propriile noastre prezumţii 
la modul personal, după care îi blamăm 
pe ceilalţi şi  reacţionăm negativ, 
transmițându-le emoţiile noastre otrăvite 
şi rānindu-i prin cuvintele noastre. 
Veşnicele scenarii pe care le creăm nu 
înseamnă altceva decât noi probleme. 
Noi facem presupuneri, înțelegem greşit, 
interpretăm totul la modul personal şi 
sfârşim prin a crea o mare dramă pentru 


77 CELE PATRU LEGAMINTE 


absolut nimic. 

Toate supărările şi dramele pe care 
le-am trăit în viaţa noastră îşi au 
rădăcinile în faptul că am făcut scenarii 
şi le-am dat o interpretare personală. 
Gândiţi-vă măcar o clipă la adevărul 
acestei afirmaţii. Tot acest autocontrol al 
oamenilor, lipsa de încredere reciprocă 
în relaţiile dintre ei, au la bază simple 
presupuneri şi interpretări personale. 
Intregul vis al iadului se bazează pe 
această premisă. 

Noi creăm foarte multă otravă 
emoţională prin simplul fapt că facem 
presupuneri şi le dăm o interpretare 
personală, lăsându-ne afectaţi de ele, 
căci de cele mai multe ori noi începem să 
bârfim chiar în legătură cu propriile 
noastre presupuneri. Să ne aducem 
aminte: modul în care oamenii comunică 
unul cu celălalt în visul răului, 
transferându-şi otrava de la unul la 
celălalt, este bârfa. Din cauză că ne este 
frică să întrebăm pentru a ne lămuri, noi 
facem presupuneri şi credem că avem 
dreptate în legătură cu presupunerile 
noastre; apoi ne apărăm presu-punerile 


DON MIGUEL RUIZ 78 


şi încercăm să facem pe altcineva 
răspunzător. Este întotdeauna mai bine 
să nu facem presupuneri, întrucât 
presupunerile pe care le facem ne produc 
suferinţă. 

Marea  mitote din mintea umană 
creează un haos complet, care ne face să 
interpretăm totul şi să înţelegem greşit 
totul. Noi nu vedem decât ceea ce dorim 
să vedem şi nu auzim decât ceea ce 
dorim să auzim. Noi nu percepem 
lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat. 
Avem obiceiul de a visa fără nici o bază 
reală. De fapt, noi creăm o întreagă 
țesătură în imaginaţia noastră. Atunci 
când nu înțelegem ceva, facem 
presupuneri despre semnificaţia sa, iar 
când adevărul iese la iveală, balonul de 
spumă din visele noastre se sparge şi noi 
descoperim că nu era deloc ceea ce 
crezuserăm noi. 

Să luăm un exemplu: să spunem că 
mergem la magazin şi vedem o persoană 
care ne place. Ea se întoarce către noi, 
ne zâmbeşte şi pleacă mai departe. 
Putem face o mulţime de presupuneri 
asupra acestei experienţe. Folosindu-ne 


79 CELE PATRU LEGAMINTE 


de prezumţii, putem crea o întreagă 
fantezie. Apoi, dorim cu adevărat să 
credem în această fantezie şi să o facem 
să devină realitate. Şi astfel, un întreg vis 
începe să se formeze: „Oh, persoana 
respectivă mă simpatizează”. în mintea 
noastră începe să se închege o întreagă 
fantezie, un fel de Disneyland. Poate 
chiar ne vom căsători cu persoana în 
cauză... Dar fantezia sălăşluieşte în 
mintea noastră, în visul nostru personal. 

în relaţiile de cuplu, prezumţiile nu 
pot aduce altceva decât probleme. De 
multe ori, noi facem presupunerea că 
partenerii noştri de cuplu ştiu la ce ne 
gândim şi că nu mai trebuie să le spunem 
ce dorim. Noi pornim de la premisa că ei 
vor face ceea ce aşteptăm de la ei, 
pentru că ne cunosc atât de bine. Dacă 
nu fac ceea ce credem noi că ar trebui să 
facă, ne simţim răniţi şi le spunem: „Ar fi 
trebuit să ştii...”. 

Să luăm un alt exemplu: decidem să 
ne căsătorim şi pornim de la premisa că 
partenerul sau partenera noastră de 
cuplu vede căsnicia în acelaşi fel ca şi 
noi. După ce trăim o vreme împreună, 


DON MIGUEL RUIZ 80 


descoperim că acest lucru nu este 
adevărat. Se creează astfel un conflict 
foarte tensionat, dar nici unul din cei doi 
parteneri nu încearcă să clarifice 
lucrurile. Soţul vine acasă şi îşi găseşte 
soţia disperată, fără să înţeleagă de ce. 
Poate că ea a făcut o presupunere, iar el 
nu a corespuns. Ea nu-i spune ce doreşte 
de la el, pornind de la premisa că - 
oricum - o cunoaşte atât de bine, că ştie 
ce aşteaptă de la el, ca şi cum el i-ar 
putea citi gândurile. Se supără apoi pe el 
tocmai pentru că nu i-a împlinit 
aşteptările. Aceste presupuneri m 
relaţiile de cuplu conduc la numeroase 
conflicte, certuri şi neînțelegeri, cu 
oamenii pe care se presupune că îi iubim 
cel mai mult. 

Indiferent de tipul relaţiei, noi pornim 
de la premisa că ceilalţi ştiu ce dorim de 
la ei, aşa că nu mai trebuie să le spunem 
deschis. Ei vor face ce dorim pentru că 
ne cunosc atât de bine. Dacă nu fac ceea 
ce am presupus noi că vor face, ne 
simţim răniţi şi ne gândim: „Cum a putut 
să nu-şi dea seama? Ar fi trebuit să 
ştie...”. Dar şi aceasta este o altă 


81 CELE PATRU LEGAMINTE 


presupunere. Noi creăm astfel întregi 
drame, din cauza fanteziilor în care trăim 
şi a ipotezelor pe care le emitem, care 
conduc apoi la alte ipoteze, într-un şir 
nesfârşit. 

Este foarte interesant să studiem felul 
în care operează mintea umană. Noi 
simţim nevoia să justificâm totul, să 
explicăm şi să înţelegem totul, căci 
numai aşa ne putem simţi în siguranţă. 
Avem milioane de întrebări la care 
trebuie să răspundem, deoarece sunt 
multe lucruri pe care nu ni le putem 
explica cu mintea raţională. Nu este 
important dacă răspunsul este corect; 
simplul fapt că găsim un răspuns ne face 
să ne simţim în siguranţă. Aşa se explică 
de ce facem aceste presupuneri. 

Dacă ceilalţi ne spun ceva, noi 
emitem o serie de presupuneri, iar dacă 
ei nu ne spun nimic, facem acelaşi lucru, 
pentru a ne împlini nevoia de cunoaştere 
şi pentru a înlocui nevoia de comunicare. 
Atunci când auzim ceva şi nu înţelegem 
despre ce este vorba, noi ne dăm cu 
părerea, după care ajungem să 
transformăm. Apare apoi o ceartă, iar 


DON MIGUEL RUIZ 82 


unul din noi este rănit sufleteşte. Curând, 
descoperim ceea ce nu am dorit să 
vedem înainte, dar acum defectul 
respectiv este amplificat de emoţiile 
noastre otrăvite. Simţim acum nevoia să 
ne justificăm durerea emoţională şi sa-l 
blamăm pe celălalt pentru propria 
noastră alegere. 

Nici un om nu ar trebui să-şi justifice 
iubirea; ea există sau nu există. 
Adevărata iubire este acceptarea totală a 
celeilalte persoane, exact aşa cum este 
aceasta, fără a urmări neapărat să o 
transformăm. Atunci când urmărim să-i 
transformăm pe ceilalţi, aceasta 
înseamnă că nu ne plac cu adevărat. 
Bineînţeles, dacă decizi să trăieşti cu 
cineva, este bine să iei această hotărâre 
alături de cineva care este exact în modul 
în care tu doreşti să fie. Să găseşti pe 
cineva pe care să nu trebuiască să-l 
transformi deloc. Este mai uşor să 
găseşti pe cineva care este aşa cum 
doreşti tu să fie, decât să încerci să-l 
transformi. La fel, acea persoană trebuie 
să te iubească aşa cum eşti, deci să nu 
încerce nici ea să te transforme. Dacă 


83 CELE PATRU LEGAMINTE 


cineva simte că trebuie să te transforme, 
înseamnă că nu te iubeşte aşa cum eşti. 
De ce să stai atunci alături de cineva 
care nu este mulţumit de modul în care 
te manifeşti, de felul tău de a fi? 

Noi trebuie să ne manifestâm exact 
aşa cum suntem, nu trebuie să 
prezentăm o imagine falsă. Dacă mă 
iubeşti aşa cum sunt, „Foarte bine, hai să 
stăm împreună”. Dacă nu mă iubeşti aşa 
cum sunt, „Foarte bine, la revedere. Voi 
găsi pe altcineva”. Poate să sune cinic, 
dar acest tip de comunicare înseamnă că 
relaţiile noastre cu ceilalţi sunt clare şi 
impecabile. 

Imaginaţi-vă ziua în care veţi înceta 
să mai faceţi presupuneri în legătură cu 
iubitul sau cu iubita voastră, şi în cele 
din urmă şi cu celelalte persoane din 


viaţa dumneavoastră. Modul 
dumneavoastră de comunicare se va 
transforma complet, iar relaţiile 


dumneavoastră nu vor mai suferi 
conflicte create de presupuneri greşite. 
Calea de a înceta să mai facem 
presupuneri constă în a pune întrebări, în 
a comunica. Noi trebuie să fim siguri că 


DON MIGUEL RUIZ 84 


felul în care comunicăm este clar. Dacă 
nu înţelegeţi ceva, întrebaţi. Aveţi curajul 
să puneţi întrebări până când vă 
clarificaţi complet, iar ulterior nu 
presupuneţi că ştiţi totul despre o 
anumită situaţie dată. Odată ce auziţi 
răspunsul, nu va mai trebui să faceţi 
presupuneri, deoarece veţi şti adevărul. 

De asemenea, nu ezitaţi să cereţi în 
cuvinte ceea ce doriţi sau să întrebaţi 
deschis ceea ce doriţi să aflaţi. La fel, 
oricine are dreptul să vă întrebe, iar 
dumneavoastră aveţi dreptul de a 
răspunde prin da sau nu. 

Dacă nu înţelegeţi ceva, este mai bine 
pentru dumneavoastră să întrebaţi şi să 
obţineţi un răspuns clar decât să faceţi o 
presupunere. în ziua în care veţi înceta 
să mai faceţi presupuneri veţi începe să 
comunicaţi limpede şi clar, eliberându-vă 
astfel de multe emoţii otrăvite. Fară 
presupuneri, lumea dumneavoastră va 
deveni impecabilă. 

Printr-o comunicare clară, toate 
relaţiile dumneavoastră se vor 
transforma, nu doar cele cu iubitul sau 
cu iubita dumneavoastră, ci cu toată 


85 CELE PATRU LEGAMINTE 


lumea. Nu va mai trebui să faceţi 
presupuneri, deoarece totul va deveni 
foarte clar: iată ce doresc eu; iată ce 
doreşti tu. Dacă vom comunica astfel, în 
cuvinte impecabile, nu vor mai exista 
războaie, nu va mai exista violenţă, nu 
vor mai exista neînțelegeri. Toate 
problemele umane s-ar rezolva dacă ar 
exista o comunicare clară şi completă. 
Acesta este aşadar cel de-al Treilea 
Legământ: nu faceţi presupuneri. 
Această afirmație pare simplă, dar 
înţelegerea sa reală, şi mai ales punerea 
sa în practică este mult mai dificilă. Este 
dificil deoarece de cele mai multe ori noi 
facem exact opusul. Cu toţii avem aceste 
obişnuinţe de care nici măcar nu suntem 
conştienţi. Conştientizarea acestor 
obiceiuri şi înțelegerea importanței 
acestui legământ este primul pas pe care 
trebuie să-l facem. Simpla înțelegere 
este importantă, dar nu şi suficientă. 
Informația sau ideea este doar un 
grăunte ce a fost însămânţat m mintea 
noastră. Cea care conferă adevărata 
eficienţă este acţiunea. Acţionând mereu 
vă veţi întări voinţa, veţi hrăni aceste 


DON MIGUEL RUIZ 86 


seminţe şi veţi stabili un fundament solid 
pentru ca noua obişnuinţă să crească. 
Practicând suficient de des acest 
legământ el va deveni a doua 
dumneavoastră natură şi veți vedea cum 
magia cuvintelor dumneavoastră vă va 
transforma dintr-un magician negru într- 
un magician alb. 

Un magician alb foloseşte cuvântul 
pentru creaţie, dăruire, împărtăşire şi 
iubire. Punerea în practică a acestui 
legământ vă va transforma radical 
întreaga viaţă. 

Prin transformarea întregului vis 
interior, magia pâtrunde m viaţa noastră. 
Tot ceea ce ne este cu adevărat necesar 
se realizează incredibil de repede, 
deoarece spiritul se mişcă liber prin 
fiinţa noastră. 

Aceasta este măiestria intenţiei, a 
spiritului, a iubirii, a recunoştinţei, arta 
de a trăi. Acesta este scopul unui toltec. 
Aceasta este calea câtre libertatea 
personală. 


87 CELE PATRU LEGAMINTE 


AL PATRULEA LEGĂMÂNT 


FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN 
PUTERI (ACŢIONEAZĂ IMPECABIL) 


Acesta este ultimul legământ, dar el 
este cel care le permite celorlalte trei să 
se transforme în obişnuinţe adânc 
înrădăcinate. Al patrulea legământ este 
aşadar: fa intotdeauna tot ce îţi stă în 
puteri. 

Indiferent de circumstanţe, faceți 
întotdeauna tot ce vă stă în puteri, nici 
mai mult nici mai puţin. Nu trebuie să 
uitaţi însă că randamentul nu poate fi 
întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul 
nostru este viu şi se transformă tot 
timpul; la fel, randamentul nostru maxim 
poate fi uneori la cote foarte înalte, iar 
alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când 
ne trezim proaspăt şi  energizat 


DON MIGUEL RUIZ 88 


dimineaţa, randamentul nostru va fi 
superior celui de seara, când suntem 
obosiţi. Maximul nostru va fi diferit 
atunci când suntem sănătoşi de cel când 
suntem bolnavi, sau atunci când suntem 
treji de cel când suntem beti. 
Randamentul maxim depinde de starea 
noastră, de felul în care ne simţim, 
fericiţi sau supăraţi, nervoşi sau geloşi. 

In viaţa de zi cu zi noi trecem de lao 
stare la alta, ceea ce face ca şi 
randamentul nostru maxim să se schimbe 
de la un moment la altul. La fel, 
randamentul maxim se schimbă de-a 
lungul timpului. Cert este că atât timp 
cât veţi aplica cele patru legăminte, 
făcând din ele nişte  obişnuinţe, 
randamentul dumneavoastră maxim se va 
îmbunătăți faţă de cel din momentul 
prezent. 

Indiferent de calitatea faptelor 
dumneavoastră, urmăriți să faceți tot ce 
vă stă în puteri. Dacă veţi face eforturi 
prea mari, vă veţi risipi inutil energia, iar 
în cele din urmă rezultatul nu se va ridica 
la înălţimea eficienţei dorite. Cel care 
exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi 


89 CELE PATRU LEGAMINTE 


puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi 
acţionează astfel împotriva sa; de altfel, 
acest gen de acţiune nu îl ajută cu nimic 
să îşi atingă scopul. Dacă faceţi însă mai 
puţin decât vă stă în puteri, vă veţi 
supune astfel frustrărilor, incriminării 
interioare, vinovâăţiei şi regretelor. 

De aceea, faceţi tot ce vă stă în puteri 
- în toate împrejurările vieții. Nu 
contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, 
dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă 
în puteri nu va mai exista nici o 
modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. 
Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va 
mai exista nici o modalitate de a suferi de 
remuşcări şi  autopedepsire. Făcând 
întotdeauna tot ce vă stă în puteri, veţi 
ridica astfel unul din marile blesteme 
care planează asupra dumneavoastră. 

Se spune că era odată un om care 
dorea să-şi transceandă starea de 
suferinţă, aşa că a mers la un templu 
budist pentru a găsi un maestru care să-l 
ajute. El a mers la maestru şi 1-a 
întrebat: „învăţătorule, dacă voi medita 
patru ore pe zi, cât de mult îmi va lua 
pentru a reuşi să îmi transcend 


DON MIGUEL RUIZ 90 


suferinţa?”. 

Maestrul 1-a privit şi a spus: „Dacă 
vei medita patru ore pe zi, probabil că vei 
ajunge la starea de transcendenţă în zece 
ani”. 

Convins că ar putea face mai mult, 
omul a întrebat: „Oh, învăţătorule, şi 
dacă aş medita opt ore pe zi, cât timp îmi 
va fi necesar pentru a ajunge la starea de 
transcendenţă?”. 

Maestrul 1-a privit şi a spus: „Dacă 
vei medita opt ore pe zi, probabil că vei 
ajunge la starea de transcendenţă în 20 
de ani”. 

„Dar de ce îmi va lua mai mult dacă 
voi medita mai mult?” a întrebat omul. 

Maestrul i-a răspuns: „lu nu te afli 
aici pentru a-ţi sacrifica bucuria vieţii. Te 
afli aici pentru a trăi, pentru a fi fericit şi 
pentru a iubi. Dacă nu poţi să dai un 
randament maxim în două ore de 
meditaţie, ci ai nevoie de opt ore pentru 
acest lucru, vei obosi, te vei îndepărta de 
scop şi nu te vei mai bucura de viaţă. 
Acţionează cu eficienţă şi vei ajunge să-ţi 
dai seama că indiferent de timpul alocat 
meditaţiei, poţi trăi, poţi iubi, poţi fi 


91 CELE PATRU LEGAMINTE 


fericit”. 

Acţionând cu randament maxim îţi vei 
trăi viaţa foarte intens. Vei fi productiv, 
vei fi bun cu tine însuţi, deoarece te vei 
dărui familiei, comunităţii, întregii 
manifestări. lar acţiunea are darul de a 
te face extrem de fericit. Atunci când eşti 
obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, 
eşti predispus câtre acţiune, pentru 
simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu 
pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai 
mulţi oameni fac exact opusul: ei 
acţionează, ce-i drept, dar numai pentru 
că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu 
se bucură de acţiune. Şi acesta este 
motivul pentru care nu dau un 
randament maxim. 

De exemplu, cei mai mulţi oameni 
merg la serviciu în fiecare zi doar pentru 
că se gândesc la ziua de salariu, iar banii 
pe care-i vor lua pentru serviciul pe care 
îl prestează sunt tot ceea ce-i 
interesează. Ei aşteaptă cu nerăbdare 
ziua de vineri sau de sâmbătă, sau orice 
altă zi în care îşi vor primi salariul şi vor 
putea să-şi ia liber. Ei muncesc pentru 
recompensă, şi drept urmare, ei se 


DON MIGUEL RUIZ 92 


împotrivesc de fapt muncii. Ei încearcă 
să evite acţiunea, şi în mod firesc, 
aceasta devine din ce în ce mai dificilă, 
iar ei nu mai acţionează la randamentul 
maxim. 

Ei muncesc din greu pe parcursul 
săptămânii, sunt dispuşi să presteze 
anumite servicii, să acţioneze, dar nu 
pentru că le place ce fac, ci pentru că aşa 
consideră ei că trebuie. Ei ştiu că trebuie 
să muncească pentru că trebuie să-şi 
plătească chiria, pentru că trebuie să-şi 
întreţină familia. Sunt plini de frustrări, 
iar dacă nu-şi primesc banii, sunt 
nefericiţi. Au două zile de odihnă pentru 
a face ceea ce doresc, dar ce-şi doresc cu 
adevărat? Singurul lucru pe care-l 
încearcă este să evadeze. Mulţi beau şi 
se îmbată, deoarece nu sunt mulţumiţi de 
ei înşişi. Nu le place viaţa lor. Sunt 
atâtea moduri în care ne putem răni 
atunci când nu ne place ceea ce suntem. 

Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar 
din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo 
recompensă, veţi descoperi că vă puteţi 
bucura de orice acţiune veţi face. 
Recompensa va veni, dar nu veţi mai fi 


93 CELE PATRU LEGAMINTE 


ataşați de ea. Este posibil chiar să primiţi 
mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că 
ar putea fi recompensa. Dacă ne place 
ceea ce facem, dacă  acţionâm 
întotdeauna dând tot ce este mai bun în 
noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu 
adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne 
plictisim, nu suntem frustraţi. 

Atunci când faci tot ce îţi stă în 
puteri, nu îi dai Judecătorului lăuntric 
ocazia de a te găsi vinovat sau a te 
condamna. Dacă dai tot ce este mai bun 
în tine, iar Judecătorul încearcă să te 
judece în concordanţă cu Cartea Legii, îi 
poţi oferi răspunsul: „Am făcut tot ce mi- 
a stat în puteri”. Nu vor exista regrete. 
Aşa se petrec întotdeauna lucrurile 
atunci când acţionezi la randamentul 
maxim. Nu este un legământ uşor de 
respectat, dar este un legământ care te 
eliberează cu adevărat. 

Atunci când acţionezi la maximum, 
înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar 
trebuie să fii conştient şi să înveţi din 
greşelile tale. A învăţa din greşeli 
înseamnă a practica, a privi cu 
sinceritate rezultatele, dar mai ales a 


DON MIGUEL RUIZ 94 


acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune 
amplifică continuu gradul de 
conştientizare. 

Acţiunea făcută cu pasiune nu este 
resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri 
de orice ai face. Când ştim că acţionăm 
conform capacității noastre maxime? 
Atunci când ne bucurăm de acţiune sau 
când nu apar nici un fel de repercusiuni 
negative asupra noastră. Noi acţionăm cu 
eficienţă maximă deoarece dorim să 
procedăm astfel, şi nu pentru că ne 
propunem să scăpăm de condamnarea 
Judecătorului, nici pentru că dorim să le 
facem pe plac altor oameni. 

Dacă acţionăm pentru că aşa trebuie 
(din necesitate), nici într-un caz nu vom 
acţiona cu eficienţă maximă. într-un 
asemenea caz, cel mai bine ar fi să nu 
acţionâăm deloc.  Singură acțiunea 
detaşată, din pură plăcere, ne face să ne 
simţim fericiţi. Atunci când acţionăm cu 
eficienţă maximă din pură plăcere, noi 
facem acest lucru deoarece ne bucurăm 
de ceea ce facem. 

Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. 
Inactivitatea este practic o contestare a 


95 CELE PATRU LEGAMINTE 


vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în 
faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani 
la rând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi 
asumi riscul de a exprima ceea ce eşti cu 
adevărat. Exprimarea de sine înseamnă a 
acţiona. Poţi avea multe idei fantastice în 
capul tău, dar singura care contează este 
acţiunea. Fără acţiune, orice idee va 
rămâne abstractă şi nu va exista nici o 
manifestare, nici un rezultat şi nici o 
recompensă. 

Un bun exemplu pentru a ilustra 
acest lucru este povestea lui Forrest 
Gump. Acest personaj ciudat nu a avut 
idei  măreţe, dar a acţionat în 
permanenţă. A fost tot timpul fericit 
deoarece a acţionat întotdeauna cu 
dăruire, indiferent de ce făcea. A şi fost 
recompensat din plin, dar tocmai pentru 
că nu a aşteptat să fie recompensat 
deloc. A acţiona înseamnă să fii viu. 
înseamnă să te manifeşti în exterior şi să- 
ţi exprimi visul. Aceasta nu înseamnă să- 
ți impui visul tău în faţa altcuiva, căci 
orice om are dreptul de a-şi exprima 
visele în egală măsură. 

A acţiona cu maximum de intensitate 


DON MIGUEL RUIZ 96 


este o obişnuinţă pe care orice om ar 
trebui s-o cultive. Eu acţionez cu 
eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în 
tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a 
devenit un ritual în viaţa mea, tocmai 
pentru că am făcut această alegere. Este 
o credinţă la fel ca oricare altă credinţă 
pentru care am optat. Am făcut din orice 
acţiune un ritual şi întotdeauna îmi 
consacru toate puterile acţiunilor mele. 
Un simplu duş este un ritual pentru 
mine, căci prin această acţiune îi spun 
corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt 
şi mă bucur de apa care curge pe corpul 
meu. Fac tot ceea ce pot pentru a împlini 
necesităţile corpului meu. Răspund cu 
dăruire necesităţilor corpului meu, şi de 
aceea primesc cu bucurie tot ceea ce îmi 
oferă acesta. 

In India se practică un ritual numit 
puja. în acest ritual, indienii iau idolii 
care-l reprezintă pe Dumnezeu în 
diferitele sale forme şi îi îmbăiază, îi 
hrănesc şi le oferă toată iubirea lor. Ei 
incantează chiar mantra-e acestor idoli. 
Idolii m sine nu sunt importanţi. Ceea ce 
este important este ceea ce fac ei pe 


97 CELE PATRU LEGAMINTE 


parcursul acestui ritual, felul în care 
spun: „Te iubesc, Doamne”. 

Dumnezeu este viaţă. Dumnezeu este 
viaţa în manifestare, deci este acţiune. 
Cea mai bună modalitate de a spune „Te 
iubesc, Doamne” constă în a renunţa să 
mai trăim în trecut, începând să trăim în 
prezent, în fiecare moment, în fiecare 
clipă. Dacă viaţa vă răpeşte ceva, 
renunţaţi cu dragă inimă la acel ceva. 
Când vă abandonaţi şi renunţaţi la 
trecut, vă permiteţi să fiţi cu adevărat viu 
în acest moment. A te detaşa de trecut 
înseamnă să te poţi bucura de visul care 
se petrece chiar acum. 

Dacă trăieşti într-un vis din trecut, nu 
te vei bucura de ceea ce se petrece în 
viaţa ta chiar în această clipă, căci mereu 
vei dori ca prezentul să fi altfel decât 
este. Atâta timp cât eşti viu, este absurd 
să regreţi ceva sau pe cineva care nu mai 
este, căci nu ai timp pentru aşa ceva. A 
nu te bucura de ceea ce se petrece în 
clipa de faţă înseamnă a trăi în trecut şi a 
fi doar pe jumătate viu. Acest proces 
conduce la autocompătimire, la suferinţă 
şi la lacrimi. 


DON MIGUEL RUIZ 98 


Noi am fost născuţi să fim fericiţi. Ne- 
am născut cu dreptul la dragoste, de a ne 
bucura şi de a ne împărtăşi dragostea. 
Eşti viu, aşa că bucură-te de viaţa ta, 
trâind-o plenar. Nu te opune vieţii şi nu o 
lăsa să treacă pe lângă tine, căci în acest 
fel îl laşi pe Dumnezeu să treacă pe lângă 
tine. Singura dovadă a existenţei lui 
Dumnezeu este propria ta existenţă. Ea 
este cea care dovedeşte existenţa vieţii şi 
a energiei. 

Nu este necesar să ştim sau să 
dovedim nimic. Este suficient să existăm, 
să ne asumăm riscul şi să ne bucurăm de 
viaţa noastră; aceasta este tot ceea ce 
contează. Să spui nu când vrei să spui 
nu, şi da când vrei să spui da. Ai dreptul 
să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când 
acţionezi dând tot ce este mai bun în 
tine. Aceasta este sămânţa pe care 
trebuie să o 

hrănim în mintea noastră. Pentru 
aceasta nu este nevoie de multă 
cunoaştere sau de mari viziuni filozofice. 
Nu este nevoie nici de acceptarea 
celorlalţi. Este o expresie a lui Dumnezeu 
să spui: „Hei, te iubesc”. 


99 CELE PATRU LEGAMINTE 


Primele trei legăminte vor lucra 
pentru voi doar dacă veţi acţiona dând 
tot ce este mai bun în voi. Nu vă aşteptaţi 
să reuşiţi să fiţi întotdeauna impecabili în 
afirmaţiile voastre. Obiceiurile ruinelor 
zilnice sunt foarte puternic şi profund 
înrădăcinate în mintea voastră. Dar 
puteţi să acţionaţi la maximum. Nu vă 
aşteptaţi să reuşiţi să vă detaşaţi perfect 
de tot şi de toate, fără a lua nimic la 
modul personal; puteţi însă să acţionaţi 
cu eficienţă maximă. Nu vă aşteptaţi să 
reuşiţi să nu mai faceţi niciodată vreo 
presupunere, dar puteţi să vă implicaţi în 
ceea ce întreprindeţi cu toată fiinţa 
voastră. 

Dacă veţi acţiona în acest fel, făcând 
tot ce vă stă în puteri, obişnuinţa de a nu 
vă păstra promisiunile, interpretarea 
realităţii la modul personal şi emiterea 
de presupuneri se vor estompa şi vor 
deveni mai puţin frecvente în timp. Nu 
trebuie să vă judecaţi, să va simţiţi 
vinovat sau să vă pedepsiţi dacă nu 
puteţi ţine acest legământ. Dacă faceţi - 
întotdeauna - tot ceea ce vă stă în puteri, 
vă veţi simţi împăcat chiar dacă veţi mai 


DON MIGUEL RUIZ 100 


face încă presupuneri, chiar dacă veţi 
continua să daţi din când în când 
interpretări personale lucrurilor, chiar 
dacă nu sunteţi încă impecabil în ceea ce 
afirmaţi. 

Dacă vă veţi implica cu dăruire în 
acţiunile dumneavoastră, mereu şi 
mereu, veţi deveni un adevărat maestru 
al transformării. Maestrul se naşte din 
practică.  Acţionând întotdeauna la 
capacitatea maximă puteţi deveni un 
maestru. Tot ceea ce aţi învăţat vreodată, 
aţi învăţat prin repetiţie. Aţi învăţat să 
scrieţi, să conduceţi, chiar şi să mergeţi - 
prin repetiţie. Un mare orator (sau 
scriitor) devine un maestru al vorbirii în 
limba maternă deoarece a practicat 
foarte mult. Acţiunea este singurul lucru 
care contează. 

Dacă vei face tot ce-ţi stă în puteri 
pentru a-ţi descoperi libertatea 
personală, pentru a descoperi iubirea de 
sine, vei realiza în curând că nu este 
decât o chestiune de timp înainte de a 
descoperi ceea ce cauţi. Nu este suficient 
însă să visezi cu ochii deschişi sau să stai 
ore întregi în meditaţie. Trebuie să te 


10 CELE PATRU LEGAMINTE 
1 


ridici şi sā acționezi, dovedind astfel că 
eşti o fiinţă umană. Trebuie să onorezi 
femeia sau bărbatul care eşti tu. 

Respectă-ţi corpul, bucură-te de el, 
iubeşte-l,  hră-neşte-l, curâţă-l şi 
vindecă-l. 

Fă exerciţii fizice şi tot ceea ce-i face 
plăcere corpului tău. Aceasta este o puja 
pentru corpul tău, o cale de comuniune 
între tine şi Dumnezeu. 

Nu este suficient să adori nişte idoli, 
fie ei Fecioara Maria, lisus Christos sau 
Buddha. Poţi face acest lucru dacă 
doreşti, iar dacă te face să te simţi bine, 
este chiar recomandabil. Trebuie să 
înţelegi însă că propriul tău timp este o 
manifestare a lui Dumnezeu, iar dacă îţi 
vei onora corpul totul se va transforma 
pentru tine. Când faci tot posibilul să-i 
oferi iubire fiecărei părţi a corpului tău, 
tu plantezi seminţele iubirii în mintea ta, 
iar când acestea se vor dezvolta, vei 
ajunge să-ţi iubeşti, să-ţi onorezi şi să-ţi 
respecţi la maximum corpul. 

Fiecare acţiune a ta va deveni astfel 
un ritual prin care tu îl slăveşti pe 
Dumnezeu. După aceasta, următorul pas 


DON MIGUEL RUIZ 102 


este să-l onorezi pe Dumnezeu cu fiecare 
gând, cu fiecare emoție, cu fiecare 
convingere, şi chiar cu ceea ce este 
„bine” sau „rău”. Fiecare gând devine o 
comuniune cu Dumnezeu, iar tu vei trăi 
un vis în care nu vei mai judeca pe 
nimeni, nu te vei mai autocondamnă şi te 
vei elibera de nevoia de a te bârfi şi a-ţi 
face singur rău. 

Dacă păstrezi aceste patru legăminte, 
iadul dispare. Este imposibil să mai 
trăieşti în iad. Dacă eşti impecabil în 
ceea ce spui, dacă nu iei nimic personal, 
dacă nu faci presupuneri inutile, dacă îţi 
dai întotdeauna osteneala să faci tot ce 
îţi stă în puteri, atunci vei avea o viaţă 
frumoasă. îţi vei putea controla viaţa în 
proporţie de 100%. 

Cele Patru Legăminte reprezintă 
sinteza unei arte a transformării pe care 
am moştenit-o de la maeştrii tolteci. 
Orice om care le respectă poate 
transforma iadul în rai. Visul planetar se 
va transforma în propriul său vis despre 
rai. Cunoaşterea este aici; ea ne aşteaptă 
să o folosim. Cele Patru Legăminte sunt 
aici; trebuie doar să adoptăm aceste 


10 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


legăminte şi să le respectăm semnificaţia 
şi puterea. 

Aşadar, tot ce aveţi de făcut este să 
respectaţi cât puteţi de bine aceste 
legăminte. Vā puteţi lua acest 
angajament chiar astăzi: aleg să respect 
cele Patru Legăminte. Ele sunt atât de 
simple şi de logice încât chiar şi un copil 
le poate înţelege. Este însă nevoie de o 
voinţă puternică pentru a păstra aceste 
legăminte. De ce? Deoarece oriunde am 
merge vom descoperi că în calea noastră 
avem o mulţime de obstacole. Cei din jur 
ne vor sabota decizia de a respecta 
aceste noi legăminte. Iar totul în jurul 
nostru este de asemenea natură încât ne 
îmbie să le încălcăm. Problema este 
legată de celelalte legăminte care fac 
parte din visul planetar. Ele sunt vii şi 
sunt foarte puternice. 

De aceea, va trebui să deveniți un 
mare vânător, un marc luptător, ca să 
apăraţi aceste Patru Legăminte cu viaţa 
dumneavoastră. Fericirea 
dumneavoastră, libertatea 
dumneavoastră, întregul dumneavoastră 
mod de viaţă depinde de asta. Scopul 


DON MIGUEL RUIZ 104 


luptătorului este de a transcende această 
lume, de a scăpa din acest iad şi a nu se 
mai întoarce niciodată. După cum susţin 
învăţăturile tradiţionale toltece, 
recompensa constă în transcenderca 
experienţei umane a suferinţei, devenind 
încarnarea lui Dumnezeu. Aceasta este 
recompensa. 

Pentru a reuşi să respectăm aceste 
Patru Legăminte va trebui să utilizăm 
fiecare picătură de putere pe care o 
avem. Personal, la început nu credeam să 
pot face acest lucru. Am căzut de multe 
ori, dar m-am ridicat şi am continuat să 
merg mai departe. Am căzut din nou, dar 
am continuat să merg mai departe. Nu 
mi-a părut rău pentru mine. Mi-am spus 
mereu: „Nu contează că am căzut; sunt 
suficient de puternic, sunt suficient de 
inteligent pentru a reuşi!”. M-am ridicat 
şi am continuat să merg. Am căzut, dar 
am continuat să merg, şi de fiecare dată 
a devenit din ce în ce mai uşor, chiar 
dacă la început părea atât de dificil. 

De aceea, chiar dacă veţi cădea din 
când în când, nu vă judecaţi prea aspru. 
Nu-i oferiţi Judecătorului dumneavoastră 


10 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


satisfacția de a vă transforma din nou 
într-o victimă. Nu fiți prea aspru cu 
dumneavoastră. Ridicaţi-vă şi faceți din 
nou  legământul. „De acord, mi-am 
încălcat legământul de a fi impecabil în 
ceea ce spun, dar am s-o iau din nou de 
la început. Astăzi îmi propun să respect 
cele Patru Legăminte. Astăzi voi fi 
impecabil în ceea ce spun, nu voi lua 
nimic la modul personal, nu voi mai face 
presupuneri şi voi urmări să fac tot ceea 
ce pot mai bine”. 

Dacă încălcaţi şi acest legământ, 
reîncepeţi din nou în ziua următoare, şi 
din nou în cea care urmează. La început 
va fi greu, dar în fiecare zi va deveni din 
ce în ce mai uşor, până când, într-o bună 
zi, veţi descoperi că vă veţi conduce viaţa 
în conformitate cu cele Patru Legăminte. 
Şi veţi fi surprins de modul în care viaţa 
dumneavoastră s-a transformat. 

Nu este important să fiţi un om 
religios sau să mergeţi la biserică în 
fiecare zi. lubirea şi respectul de sine vor 
deveni din ce în ce mai mari. Acest lucru 
este posibil. Dacă eu am putut să fac 
acest lucru, la fel puteţi face şi 


DON MIGUEL RUIZ 106 


dumneavoastră. Nu vă faceţi probleme în 
legătură cu viitorul; trăiţi ziua de astăzi 
şi fiţi atent la clipa prezentă. Puteţi trăi 
doar clipa prezentă. Faceți tot ce vă stă 
în puteri pentru a respecta aceste 
legăminte şi curând veţi descoperi că 
este foarte uşor. 
Astăzi este începutul unui nou vis. 


CELE PATRU LEGAMINTE 


CALEA TOLTECĂ A LIBERTĂȚII 


ÎNCĂLCAREA VECHILOR LEGĂMINTE 


Toată lumea vorbeşte despre 
libertate. în toată lumea, diferiţi oameni, 
diferite rase, diferite ţări se luptă pentru 
libertate. Dar ce este libertatea? în 
America se vorbeşte despre viaţa într-o 
ţară liberă. Dar suntem noi cu adevărat 
liberi? Suntem noi liberi să ne 
manifestăm cu adevărat personalitatea? 
Răspunsul este nu, nu suntem liberi. 
Adevărata libertate este legată de spiritul 
uman - este libertatea de a fi cu adevărat. 

Cine ne opreşte să fim liberi? Noi 
condamnăm guvernul, vremea, părinţii, 
religia, îl condamnăm pe Dumnezeu. Dar 
cine ne opreşte să fim liberi? Noi suntem 
singurii care ne opunem acestei libertăţi. 
Ce înseamnă să fii cu adevărat liber? 


DON MIGUEL RUIZ 108 


Uneori ne căsătorim şi spunem că ne-am 
pierdut libertatea, apoi divorţăm şi tot nu 
suntem liberi. Ce ne opreşte? De ce nu 
putem fi noi înşine? 

Orice om are amintiri îndepărtate 
despre o perioadă când eram liberi şi 
când iubeam această libertate, dar noi 
am uitat ce înseamnă cu adevărat 
libertatea. 

Dacă privim un copil de doi sau de 
trei ani, vom constata că suntem în faţa 
unei fiinţe umane cu adevărat libere. De 
ce este copilul atât de viu? Deoarece el 
face exact ceea ce doreşte să facă. El 
este complet sălbatic. La fel ca o floare, 
un copac sau un animal, care nu a fost 
încă domesticit, este perfect natural! Şi 
dacă observăm copiii care au doi ani, 
descoperim că majoritatea au un zâmbet 
larg pe faţă şi se distrează. Ei explorează 
lumea. Lor nu le este frică să se joace. Le 
este frică atunci când se rănesc, când le 
este foame, când unele din nevoile lor nu 
sunt împlinite, dar nu le este teamă de 
trecut şi nici nu le pasă de viitor; ei 
trăiesc doar clipa prezentă. 

Copiilor mici nu le este teamă să 


10 CELE PATRU LEGAMINTE 
9 


exprime ceea ce simt. Ei sunt atât de 
plini de iubire încât dacă percep 
dragostea, ei se topesc în ea. Lor nu le 
este deloc teamă să iubească. Aceasta 
este, de fapt, descrierea unei ființe 
umane normale. Atât timp cât suntem 
copii, nouă nu ne este frică de viitor şi 
nici nu ne este ruşine de trecutul nostru. 
Singurele noastre tendinţe sunt de a ne 
bucura de viaţă, de a ne juca, de a 
explora, de a fi fericiţi şi de a iubi. 

Dar, ce se petrece cu omul care a 
devenit adult? De ce este el atât de 
diferit? De ce nu mai este natural? Dacă 
privim lucrurile din perspectiva Victimei, 
am putea spune că ni s-a petrecut ceva 
foarte trist, dar dacă le privim din 
perspectiva Luptătorului, putem spune 
că tot ceea ce ni s-a petrecut este 
normal. Ceea ce ni s-a petrecut este 
faptul că am descoperit Cartea Legii, pe 
Marele Judecător şi Victima care ne 
guvernează viaţa. Noi nu mai suntem 
liberi deoarece Judecătorul, Victima şi 
sistemul de convingeri nu ne permit să 
ne manifestăm aşa cum suntem cu 
adevărat, să fim noi înşine. După ce 


DON MIGUEL RUIZ 110 


minţile noastre au fost îndoctrinate cu 
toate aceste aberaţii, noi nu mai suntem 
fericiţi. 

Acest lanţ se transmite de la o fiinţă 
umană la alta, de la o generaţie la alta, 
fiind perfect normal în societatea umană. 
Nu trebuie să ne acuzăm părinţii pentru 
că ne-au învăţat să fim la fel ca ei. Ce 
puteau să ne înveţe dacă ei nu ştiau 
decât acest lucruri? Ei au făcut tot ceea 
ce au putut mai bine, iar dacă au avut 
uneori un comportament abuziv, acesta 
s-a datorat educaţiei lor, temerilor lor, 
propriilor lor convingeri. Ei nu au avut 
nici un control asupra îndoctrinării 
exterioare pe care au primit-o, astfel 
încât ci nu ar fi putut să se comporte 
diferit. 

Nu trebui să ne acuzăm părinţii sau 
pe altcineva care a avut faţă de noi o 
atitudine abuzivă, nici chiar pe noi 
înşine. Dar este timpul să încetăm cu 
aceste abuzuri. Este timpul să ne 
eliberăm de tirania Judecătorului prin 
schimbarea legămintelor noastre. Este 
timpul să ne eliberăm de rolul Victimei. 
Adevărata noastră fiinţă este încă un 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 
1 


copil care nu a crescut niciodată. Uneori, 
acest copil iese la suprafaţă, atunci când 
ne distrăm sau când ne jucăm, când 
suntem fericiţi, când pictăm sau când 
scriem poezii, ori când cântăm la pian, 
sau ne manifestăm cu adevărat fiinţa 
interioară. Acestea sunt cele mai fericite 
momente ale vieţii noastre - în care 
realitatea iese la suprafaţă, când nu ne 
mai pasă de trecut şi nu ne facem griji în 
legătură cu viitorul. Atunci suntem exact 
ca un copil. 

Aceasta este starea noastră naturală. 
Dar ce anume o face să dispară? Ceea ce 
noi numim responsabilităţi. Judecătorul 
spune: „Hei, ce faci? Ai nişte 
responsabilităţi, ai multe lucruri de făcut, 
trebuie să munceşti, trebuie să mergi la 
şcoală, trebuie să câştigi bani pentru ca 
să trăieşti”. Toate aceste responsabilităţi 
ne trec prin minte. Faţa noastră se 
schimbă atunci instantaneu şi devine din 
nou serioasă. Dacă îi priviţi pe copii 
atunci când se joacă de-a adulţii, veţi 
constata că şi expresia de pe feţele lor se 
schimbă şi devine serioasă. „Se zicem că 
eu sunt un avocat”, şi imediat expresia 


DON MIGUEL RUIZ 112 


feţei sale se schimbă; îi ia locul faţa de 
adult. Dacă mergem la tribunal, acesta 
este genul de mimici pe care le vedem, şi 
ele ne reprezintă. Suntem încă copii, dar 
ne-am pierdut libertatea. 

Libertatea pe care o căutăm este 
libertatea de a fi noi înşine, de a ne 
exprima liber. Dar dacă ne uităm la 
vieţile noastre, vom vedea că în 
majoritatea timpului acționăm doar 
pentru a le fi pe plac altora, pentru a fi 
acceptați de ceilalți, în loc să ne trăim 
viața şi să ne facem pe plac nouă înşine. 
Acelaşi lucru se petrece şi cu libertatea 
noastră. Şi după cum putem vedea în 
societatea noastră şi în toate societăţile 
din lume, dintr-o mie de oameni, 999 
sunt complet „civilizaţi”. 

Cel mai rău este că marea majoritate 
a oamenilor nu sunt conştienţi de faptul 
că nu sunt liberi. Există înăuntrul fiecărui 
om ceva care îi şopteşte că nu este liber, 
dar el nu înţelege despre ce este vorba şi 
de ce nu este liber. 

Drama majorităţii oamenilor este că 
ei îşi trăiesc vieţile şi nu descoperă 
niciodată că Judecătorul şi Victima le 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


conduc mintea, şi de aceea nu au nici o 
şansă de a fi liberi. Primul pas către 
libertatea personală este luciditatea. 
Pentru a putea rezolva o problemă, este 
necesar să o conştientizăm mai întâi. 

Conştientizarea este întotdeauna 
primul pas deoarece dacă nu eşti 
conştient, atunci nu poţi transforma 
nimic. Dacă nu eşti conştient că mintea 
ta este plină de răni şi de emoţii otrăvite, 
nu poţi începe să cureţi şi sâ vindeci 
rănile şi vei continua să suferi. 

Noi nu avem nici un motiv pentru a 
suferi. Dacă am fi conştienţi, ne-am putea 
revolta şi am putea spune: „Gata!”. 
Putem începe oricând să căutăm o 
modalitate prin care să ne vindecăm şi să 
ne transformăm visul personal. Visul 
planetei este doar un vis. Nici măcar nu 
este real. Dacă intri în vis şi începi să-ţi 
pui la îndoială convingerile, vei descoperi 
că majoritatea convingerilor care te 
conduc către suferinţă nici măcar nu 
sunt adevărate. Vei descoperi că ai 
suferit toţi aceşti ani din cauza unei 
drame care nici măcar nu este reală. De 
ce? Din cauză că sistemul de convingeri 


DON MIGUEL RUIZ 114 


care ţi-a fost sădit în minte se bazează pe 
minciuni. 

De aceea, este important să devenim 
stăpânul propriului nostru vis; aşa se 
explică de ce toltecii au devenit maeştri 
ai viselor. Viaţa ta este manifestarea 
visului tău; este o operă de artă. Dacă nu- 
ţi mai place visul, poţi să-ţi schimbi viaţa 
oricând. Maeştrii visului fac din viaţă o 
capodoperă; ei controlează visul făcând 
alegeri conştiente. Orice alegere are 
consecinţe, şi un maestru al visului este 
conştient de consecinţe. 

A fi toltec este un mod de viaţă. Este 
modul de viaţă în care nu există 
conducători şi supuşi, în care fiecare îşi 
are propriul său adevăr şi îşi trăieşte 
propria realitate. Un toltec devine 
înţelept, devine natural şi devine liber 
din nou. 

Există trei modalităţi prin care 
oamenii pot deveni tolteci. Prima este de 
a fi un Maestru al Conştiinţei. Aceasta 
înseamnă să fii conştient de cine eşti cu 
adevărat, cu toate posibilităţile aferente. 
A doua constă în a fi un Maestru al 
Transformării - în a studia cum te poţi 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


transforma, ce poţi face ca să nu fi 
îmblânzit. A treia constă în a fi un 
Maestru al Intenției. Din perspectiva 
toltecilor, intenția este acel aspect al 
vieții care face posibilā transformarea 
energiei; este acea ființă vie care deține 
în ca întreaga energie nediferenţiată a 
lumii, sau ceea ce noi numim Dumnezeu. 
Intenția este chiar viața; este iubirea 
necondiționată. De aceea, Maestrul 
Intenţiei este Maestrul Iubirii. 

Atunci când vorbim despre calea 
toltecă a eliberării, ne dăm scama că 
există o întreagă hartă care ne ghidează 
perfect câtre eliberarea de „civilizaţie”. 
Toltecii compară Judecătorul, Victima şi 
sistemul de convingeri cu un parazit care 
invadează mintea umană. Din 
perspectiva toltecilor, toate fiinţele care 
s-au lăsat îmblânzit sunt bolnave. Ele 
sunt bolnave deoarece există în ei un 
parazit care le controlează mintea şi 
creierul. Hrana parazitului sunt emoţiile 
negative care se nasc din frică. 

Dacă studiem felul în care este 
descris un parazit, vom descoperi că 
acesta este o fiinţă vie care trăieşte în 


DON MIGUEL RUIZ 116 


alte fiinţe, sugându-le energia, dar care 
nu le aduce în schimb nici un folos; mai 
mult, parazitul îşi ucide gazda încetul cu 
încetul. Împreună, Judecătorul, Victima şi 
sistemul de convingeri se potrivesc 
perfect descrierii anterioare. Ele 
reprezintă într-adevăr o ființă vie 
alcătuită din energia psihica sau 
emoţională, iar această energie este vie. 
Evident că nu este o energie materială, 
dar nici emoţiile nu sunt o energie 
materială. Nici visele noastre nu 
reprezintă o energie materială, dar ştim 
că ele există. 

Una din funcţiile creierului nostru 
este aceea de a transforma energia 
materială în energie emoţională. Creierul 
nostru este o uzină de emoţii. Şi aşa cum 
am afirmat la început, principala funcţie 
a minţii noastre este aceea de a visa. 
Toltecii cred că parazitul - Judecătorul, 
Victima şi sistemul de convingeri - deţine 
controlul asupra minţii noastre; el ne 
controlează visele personale. Parazitul 
visează prin intermediul minţii noastre şi 
îşi trăieşte viața prin intermediul 
corpului nostru. El supravieţuieşte 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 
7 


datorită emoţiilor ce se nasc din frică şi 
se hrăneşte din drame şi din suferinţe. 

Libertatea pe care o căutăm 
înseamnă să ne folosim mintea şi corpul 
pentru a ne trăi propria viaţă, nu să 
trăim viaţa unui sistem de convingeri. 
Atunci când descoperim că mintea ne 
este controlată de câtre Judecător şi de 
către Victimă, iar „eu-l” nostru real este 
pus la colţ, nu avem decât două 
posibilităţi. Una constă în a continua să 
trăim în modul în care ne-am obişnuit, să- 
i susţinem pe Judecător şi pe Victimă, să 
continuăm să trăim în visul planetar. Cea 
de-a doua constă în a face ceea ce 
făceam atunci când eram copii, atunci 
când părinţii încercau să ne educe (adică 
să ne  îndoctrineze). Putem să ne 
revoltâăm şi să spunem „Nu!”. Putem 
declara război împotriva parazitului, 
împotriva Judecătorului şi Victimei, un 
război pentru independenţă, un război 
pentru dreptul de a ne utiliza mintea şi 
creierul aşa cum credem noi. 

Aşa se explică de ce în toate tradiţiile 
şamane din America, din Canada până în 
Argentina, oamenii se numesc luptători, 


DON MIGUEL RUIZ 118 


deoarece ei se află în război împotriva 
paraziţilor. Acesta este adevăratul înţeles 
al conceptului de luptător. Luptător este 
acela care se revoltă împotriva invaziilor 
parazitului. Luptătorul se revoltă şi 
declară război. Dar a fi un luptător nu 
înseamnă că întotdeauna câştigăm 
războiul; noi putem învinge sau putem 
pierde, dar dacă facem tot ce putem, 
avem cel puțin şansa de a fi liberi din 
nou. Alegând acest drum, ne arătăm cel 
puțin demnitatea de a ne revolta, 
demonstrând că nu suntem nişte biete 
victime în faţa emoţiilor noastre negative 
sau care reacționām la emoţiile otrăvite 
ale celorlalţi. 

Chiar dacă ne vom număra printre 
victimele inamicului nostru, parazitul, cel 
puţin nu vom fi printre victimele care nu 
au reacţionat. 

Transformarea noastră într-un 
luptător ne dă şansa de a transcende 
visul planetar şi de a ne schimba visul 
personal într-un vis pe care îl putem 
numi paradis. La fel ca şi iadul, paradisul 
este un loc care există în interiorul minţii 
noastre. Este un loc al bucuriei, un loc în 


11 CELE PATRU LEGAMINTE 
9 


care suntem fericiţi, în care suntem liberi 
să iubim şi să fim cei ce suntem cu 
adevărat. Putem atinge paradisul chiar în 
această viaţă; nu trebuie să aşteptăm 
până murim. Dumnezeu este prezent 
pretutindeni, iar paradisul există peste 
tot, dar înainte de toate trebuie să avem 
ochi şi urechi pentru a vedea şi pentru a 
auzi acest adevăr. Trebuie să ne eliberăm 
de parazit. 

Parazitul poate fi comparat cu un 
monstru cu o mie de capete. Fiecare cap 
al parazitului este una din temerile pe 
care le avem. Dacă dorim să fim liberi, va 
trebui să distrugem parazitul. O soluţie 
este de a ataca fiecare cap al parazitului, 
ceea ce înseamnă să ne înfrângem 
fiecare teamă, una câte una. Acesta este 
un proces lent, dar funcţionează. De 
fiecare dată când ne înfrângem o temere 
suntem puţin mai liberi. 

O a doua modalitate de abordare ar fi 
să încetăm să hrănim parazitul. Dacă nu-i 
mai oferim parazitului nici un fel de 
hrană, îl vom ucide prin înfometare. 
Pentru a face acest lucru trebuie să ne 
controlăm emoţiile, astfel încât să nu mai 


DON MIGUEL RUIZ 120 


generăm emoţii care sunt stârnite de 
frică. Uşor de zis, dar foarte greu de 
făcut. Este dificil deoarece Judecătorul şi 
Victima ne controlează mintea. 

O a treia soluţie este aşa-numita 
iniţiere prin moarte. Iniţierea prin 
moarte se regăseşte în numeroase 
tradiţii şi şcoli ezoterice din lume. O 
regăsim în Egipt, India, Grecia şi 
America. Aceasta este moartea simbolică 
care omoară parazitul fără a produce nici 
un rău corpului nostru fizic. Când corpul 
fizic „moare” simbolic, parazitul trebuie 
de asemenea să moară. Această soluţie 
este mai rapidă decât celelalte două 
soluţii, dar şi mai dificilă decât ele. Este 
necesar să avem un mare curaj pentru a 
întâmpina îngerul morţii. Trebuie să fim 
foarte puternici. 

Haideţi să privim mai îndeaproape 
fiecare dintre aceste soluţii. 


ARTA TRANSFORMARII: 
VISUL CELEI DE-A DOUA ATEMŢII 


Până acum, am învăţat că visul pe 


12 CELE PATRU LEGAMINTE 
1 


care-1 trāim este rezultatul unui vis 
exterior care ne capteazā atenția şi ne 
hrăneşte toate convingerile. Procesul de 
civilizare poate fi numit visul primei 
atentii, deoarece se referă la modul în 
care ne-a fost folosită atenția pentru 
prima dată pentru a crea acest prim vis 
din viața voastrā. 

Una din căile prin care ne putem 
schimba convingerile constă în a ne 
focaliza atenția asupra acestor dogme şi 
convingeri, transformând legămintele pe 
care le-am făcut cu noi înşine. Altfel 
spus, noi ne putem folosi de atenţie 
pentru a doua oară, creând astfel visul 
celei de-a doua atenţii, sau un nou vis. 

Diferenţa constă în faptul că acum nu 
mai suntem inocenți. Când eram copii, 
acest lucru nu era adevărat; atunci nu 
aveam altă alternativă. Dar acum nu mai 
suntem copii. Acum depinde numai de 
noi ce credem sau ce nu credem. Putem 
fi liberi pentru orice fel de credinţă, 
inclusiv pentru credinţa în noi înşine. 

Primul pas constă în a deveni 
conştienţi de ceața care este în mintea 
noastră. Trebuie să devenim conştienţi că 


DON MIGUEL RUIZ 122 


visăm tot timpul. Aceasta este singura 
cale prin care ne putem transforma visul. 
Dacă suntem conştienţi că întreaga 
dramă a vieţii noastre este rezultatul 
convingerilor noastre, iar ceea ce credem 
nu este real, atunci putem începe să 
transformăm ceva. Mai departe, pentru a 
ne transforma convingerile este necesar 
să ne focalizăm atenţia asupra a ceea ce 
dorim să transformăm. Trebuie să ştim 
exact la ce  condiţionări dorim să 
renunţăm şi ce anume dorim să 
transformăm în fiinţa noastră. 

Aşadar, următorul pas constă în a 
deveni din ce în ce mai conştienţi de 
limitările noastre, de temerile bazate pe 
convingeri personale care ne fac 
nefericiţi. Putem face un inventar al 
tuturor convingerilor noastre, al tuturor 
legămintelor pe care le-am făcut cândva, 
şi prin acest proces putem începe 
transforma-rea. 'Toltecii numeau acest 
proces Arta Transformării şi considerau 
că stăpânirea acestei arte necesită o 
mare măiestrie. Orice om poate atinge 
măiestria transformării prin înlocuirea 
legămintelor bazate pe frică, ce produc 


12 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


suferinţă, şi asta doar prin 
reprogramarea minţii. Una din căile de 
atingere a acestei măiestrii constă m 
explorarea şi adoptarea unor convingeri 
alternative, cum ar fi spre exemplu Cele 
Patru Legăminte. 

Decizia de a adopta Cele Patru 
Legăminte este o declaraţie de război 
pentru a vă recâştiga libertatea şi a vă 
elibera de parazit. Cele Patru Legăminte 
vă oferă posibilitatea de a pune capăt 
durerii emoţionale, deschizând astfel o 
poartă nouă prin care poate să pătrundă 
bucuria şi începând astfel un nou vis. 
Depinde numai de dumneavoastră cum 
veţi explora posibilităţile visului 
dumneavoastră personal, dacă sunteţi 
interesat, în mod real, de aceasta. Cele 
Patru Legăminte au fost create pentru a 
vă ajuta în Arta Transformării, pentru a 
vă ajuta să depăşiţi legămintele ce vă 
limitează, pentru a câştiga mai multă 
putere personală şi a deveni mai 
puternici. Cu cât veţi fi mai puternici, cu 
atât mai multe condiţionări veţi putea 
rupe, până când veţi putea pătrunde 
chiar în miezul tuturor condiţionărilor. 


DON MIGUEL RUIZ 124 


Pătrunderea m miezul tuturor 
condiţionărilor (legămintelor) este un 
proces pe care l-am numit simbolic 
pătrunderea în deşert. Atunci când 
pătrunzi în deşert, îţi poţi întâlni demonii 
faţă în faţă. La ieşirea din deşert, toţi 
aceşti demoni devin îngeri. 

Practica celor Patru Legăminte noi 
reprezintă un mare act de putere. 
Renunţarea la vraja magiei negre din 
mintea noastră necesită o mare putere 
personală. De fiecare dată când rupi unul 
dintre vechile legăminte, câştigi o putere 
suplimentară. Veţi putea începe prin 
ruperea unor condiţionări mai mici, mai 
puţin importante, şi care necesită o 
putere mai mică. După ruperea acestor 
condiţionări mărunte, puterea 
dumneavoastră personală va creşte până 
la punctul în care veţi ajunge să vă 
confruntaţi cu marele demon din mintea 
voastră. 

De exemplu, fetiţa căreia mama ei i-a 
spus să nu cânte, are acum 20 de ani şi 
continuă să nu cânte. O modalitate ca ea 
să-şi depăşească această convingere că 
vocea ei este urâtă este de a spune: 


12 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


„Bine, îmi propun să cânt, chiar dacă nu 
cânt atât de bine”. Apoi, ea poate 
pretinde că este aplaudată de oameni 
care îi spun: „Oh! Ce frumos a fost”. 
Acest lucru ar putea-o face să-şi 
depăşească condiţionarea într-o măsură 
foarte mică, dar aceasta nu va dispărea 
în nici un caz. Insă acum ea are ceva mai 
multă putere şi curaj pentru a încerca din 
nou şi din nou, până când va rupe 
complet această condiţionare. 

Aceasta este o modalitate de a ieşi 
din visul iadului. Dar fiecare condiţionare 
care vă face să suferiţi şi pe care o 
depăşiţi va trebui să fie înlocuită cu un 
nou legământ care să vă facă fericiţi. 
Numai astfel veţi putea împiedica vechile 
condiţionări să revină. Dacă veţi ocupa 
acelaşi spaţiu cu un nou legământ, atunci 
vechea condiţionare va dispărea pentru 
totdeauna, iar în locul ei va apărea un 
legământ nou de credinţă. 

In mintea noastră există atât de multe 
credinţe puternice încât acest proces 
poate părea complet lipsit de speranţă. 
De aceea, trebuie să o luâm gradat şi să 
avem răbdare cu noi înşine, pentru că 


DON MIGUEL RUIZ 126 


acesta este un proces lent. Ceea ce trăim 
acum este rezultatul multor ani de 
civilizare. Nu ne putem aştepta să rupem 
lanţurile civilizaţiei într-o singură zi. 
Ruperea  condiţionărilor este foarte 
dificilă, căci noi ne-am întărit fiecare 
legământ pe care l-am făcut vreodată 
prin puterea cuvântului nostru (care este 
puterea voinţei). 

De aceea, puterea de a depăşi o 
condiţionare, de a dezlega un legământ, 
trebuie să fie cel puţin comparabilă. 
Nimeni nu poate schimba un legământ cu 
o putere mai mică decât cea investită în 
acel legământ, iar aproape toată puterea 
noastră personală este investită în 
păstrarea legămintelor pe care le-am 
făcut cu noi înşine. Acest lucru se 
datorează faptului că noi suntem 
puternic dependenți de  legămintele 
noastre. Ne-am condiţionat singuri să fim 
ceea ce suntem. Ne-am condiţionat să 
fim geloşi, furioşi şi să ne fie milă de noi 
înşine. Ne-am condiţionat să credem în 
convingeri care ne spun: „Nu sunt 
suficient de bun, nu sunt suficient de 
inteligent. Ce rost are să mai încerc? Se 


12 CELE PATRU LEGAMINTE 
7 


vor găsi întotdeauna alţii care vor face 
acest luci-u mai bine decât mine...”. 

Toate aceste vechi legăminte care ne 
conduc visul vieţii sunt rezultatul faptului 
că le-am repetat la nesfârşit. De aceea, 
pentru a adopta Cele Patru Legăminte, 
este necesar să aplicăm acelaşi principiu 
al repetiţiei. Punerea în practică a noilor 
legăminte va face ca viaţa 
dumneavoastră să se îmbunătăţească 
simţitor. Repetiţia este cea care creează 
măiestria. 


DISCIPLINA LUPTĂTORULUI: 
CONTROLUL PROPRIULUI COMPORTAMENT 


Imaginaţi-vă că într-o dimineaţă vă 
treziţi devreme şi sunteți plin de 
entuziasm pentru ziua care urmează. Vă 
simţiţi bine. Sunteţi fericit şi plin de 
energie, gata să faceţi faţă zilei ce va 
urma. Apoi, la micul dejun vă certaţi 
foarte tare cu soţia, şi sunteţi inundat de 
emoţii negative. Vă enervaţi şi în aceste 
emoţii ale furiei pierdeţi foarte mult din 
puterea personală. După ceartă, sunteţi 
epuizat şi doriţi doar să plecaţi şi să 


DON MIGUEL RUIZ 128 


plângeţi. De fapt, vă simţiţi atât de obosit 
încât mergeţi în camera dumneavoastră, 
vă simţiţi distrus şi încercaţi să vă 
reveniţi. Petreceţi apoi tot restul zilei 
cufundat în aceste emoţii negative. Nu 
mai aveţi energie pentru a continua şi nu 
doriţi decât să fugiţi de tot şi de toate. 

În fiecare zi, noi ne trezim cu o 
anumită cantitate de energie mentală, 
emoţională şi psihică pe care o cheltuim 
pe parcursul zilei. Dacă permitem 
emoţiilor noastre să ne fure energia, nu 
vom mai avea energie pentru a ne 
transforma viaţa sau pentru a o dărui 
celorlalţi. 

Modul în care percepem lumea 
depinde de emoţiile pe care le simţim. 
Atunci când suntem supăraţi, totul în 
jurul nostru pare greşit, nimic nu este 
bine. Până şi vremea trebuie 
condamnată; indiferent dacă plouă sau 
dacă soarele străluceşte, nimic nu ne 
mulţumeşte. Atunci când suntem 
supăraţi, totul în jurul nostru pare trist şi 
ne face să plângem. Vedem copacii şi ne 
simţim supăraţi; vedem ploaia şi totul 
pare atât de trist. Uneori, ne simţim 


12 CELE PATRU LEGAMINTE 
9 


vulnerabili şi simțim nevoia sā ne 
protejăm, deoarece nu ştim momentul în 
care cineva va dori să ne atace. Nu avem 
încredere în nimeni şi nimic din jurul 
nostru. Şi totul deoarece privim lumea 
prin ochii fricii! 

Imaginaţi-vă că mintea umană este la 
fel ca pielea. Dacă veţi atinge o piele 
sănătoasă, vă veţi simţi minunat. Pielea 
este făcută pentru a percepe minunata 
senzaţie a atingerii. Acum imaginaţi-vă 
că sunteţi rănit, pielea este tăiată şi se 
infectează. Daca atingeţi pielea infectată, 
aceasta vă va produce o senzaţie de 
durere, aşa că veţi urmări să vă acoperiţi 
şi să vă protejaţi pielea. Atingerea nu vă 
va face nici o plăcere, deoarece acum 
doare. 

In continuare, imaginaţi-vă că toţi 
oamenii suferă de boli de piele. Nici unul 
nu-l poate atinge pe celălalt fără sa-l 
doară. Toată lumea are răni pe piele, 
astfel încât infecția pare a fi ceva normal, 
durerea fiind considerată, de asemenea, 
normală; aşa cred oamenii că trebuie să 
stea lucrurile! 

Vă puteţi imagina cum ne-am 


DON MIGUEL RUIZ 130 


comporta unii cu ceilalţi dacă toţi 
oamenii din lume ar avea boli de piele? 
Evident că nu ne-am mai îmbrăţişa unii 
cu ceilalţi, deoarece ar fi dureros. Altfel 
spus, ar fi necesar să punem o distanţă 
destul de marc între noi. 

Mintea umană este exact ca această 
descriere a pielii infectate. Fiecare om 
are un corp emoţional complet infectat 
de râni. Fiecare rană este infectată cu 
emoţii otrăvite - cu otrava tuturor 
emoţiilor care ne-au făcut să suferim, 
precum ura, furia, invidia şi supărarea. O 
acţiune nedreaptă deschide o rană în 
minte şi noi reacţionăm cu o emoție 
otrăvită din cauza conceptelor şi 
credințelor pe care le avem despre ceea 
ce este drept şi ce nu. Mintea este rănită 
şi plină de otravă din cauza procesului de 
civilizare şi pentru că toatâ lumea 
descrie mintea rănită ca fiind ceva 
normal. Acest lucru este considerat 
normal, dar eu vă pot spune că nu este 
aşa. 
Visul nostru planetar este greşit, iar 
oamenii sunt bolnavi mental de o boală 
care se numeşte frică. Simptomele 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 
1 


acestei boli sunt toate emoţiile care îi fac 
pe oameni să sufere: furia, ura, 
supărarea, invidia şi trădarea. Când frica 
este prea mare, mintea raţională 
cedează, iar noi numim acest proces 
boală psihică. Comportamentul psihotic 
apare atunci când mintea este atât de 
înspăimântată şi rănile sunt atât de 
dureroase, încât mintea preferă să rupă 
contactul cu lumea exterioară. 

Dacă ne-am contempla mintea şi am 
observa că este bolnavă, am putea 
descoperi că există un tratament. 
Suferinţa nu este necesară. Mai întâi, 
este necesar sa ne deschidem rănile 
emoţionale prin intermediul adevărului, 
după care vom putea scoate otrava şi ne 
vom putea vindeca rănile complet. Cum 
putem face acest lucru? Simplu: trebuie 
să-i iertâm pe cei care au greşit faţă de 
noi, nu neapărat pentru că merită să fie 
iertaţi, ci pentru că noi ne iubim pe noi 
înşine atât de mult încât nu dorim să mai 
plătim pentru nedreptatea comisă de 
alţii. 

lertarea este singura modalitate de 
vindecare. Noi putem opta pentru iertare 


DON MIGUEL RUIZ 132 


pentru că simţim compasiune pentru noi 
înşine. Putem lăsa de-o parte 
resentimentele şi putem spune: „Gata! 
Nu voi mai fi marele Judecător şi nu voi 
mai lupta împotriva mea. Nu voi mai 
abuza de mine şi nu mă voi mai trata cu 
violenţă. Nu voi mai fi Victima”. 

Va trebui să începem prin a ne ierta 
părinţii, fraţii, surorile, prietenii şi pe 
Dumnezeu. Cine îl iartă pe Dumnezeu se 
poate ierta şi pe sine. Cine se iartă pe 
sine renunţă practic la autorespingerea 
din mintea sa. Începe astfel un proces de 
autoacceptare şi de iubire de sine, care 
va creşte atât de mult încât în final omul 
ajunge să se accepte exact aşa cum este. 
Acesta este începutul vieţii de om liber. 
Iertarea este cheia. 

Dar cum putem şti când am iertat pe 
cineva? Atunci când constatăm că nici el 
nici noi nu mai avem nici o reacţie 
emoţională. Auzi numele persoanei şi nu 
ai nici o reacţie emoţională. Când cineva 
poate atinge ceea ce era cândva o rană 
fără a mai simţi nici o durere, atunci 
poate fi sigur că a iertat cu adevărat şi 
definitiv. 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


Adevărul este la fel ca un bisturiu. El 
este dureros, deoarece deschide toate 
rănile care sunt acoperite de minciuni, şi 
astfel ne putem vindeca. Aceste minciuni 
alcătuiesc ceea ce eu numesc sistemul 
negării. Acest sistem al negării nu este în 
sine ceva rău, deoarece ne permite să ne 
acoperim rănile şi să funcţionăm în 
continuare. Dar dacă rănile sau otrava 
dispar, noi nu mai trebuie să minţim. în 
acest fel, nu mai avem nevoie nici de 
sistemul negării, căci o minte sănătoasă 
este la fel cu o piele sănătoasă. Este 
plăcut să o atingi. 

Necazul cu cei mai mulţi dintre 
oameni este că îşi pierd controlul 
emoţiilor.  Emoţiile sunt cele care 
controlează comportamentul uman, nu 
omul este cel care controlează emoţiile. 
Atunci când ne pierdem controlul, noi 
spunem lucruri pe care nu am fi dorit să 
le spunem şi facem lucruri pe care nu am 
fi vrut să le facem. De aceea este atât de 
important să devenim impecabili în 
gândire şi în vorbire, transformându-ne 
astfel într-un luptător spiritual. Noi 
trebuie să învăţăm să ne controlăm 


DON MIGUEL RUIZ 134 


emoţiile astfel încât să avem suficientă 
putere personală pentru a ne transforma 
legămintele bazate pe frică, pentru a 
scăpa din iad şi pentru a ne crea raiul 
nostru personal. 

Dar cum putem deveni un luptător 
spiritual? Există anumite trăsături ale 
luptătorului spiritual care sunt 
aproximativ la fel în întreaga lume. 
înainte de toate, luptătorul spiritual este 
conştient. Acest lucru este foarte 
important. Suntem conştienţi că mergem 
la război, şi în război mintea noastră 
necesită disciplină. Nu disciplina unui 
soldat, ci disciplina unui luptător. Nu o 
disciplină exterioară care să ne spună ce 
să facem şi ce să nu facem, ci disciplina 
de a fi noi înşine, indiferent de ceea ce se 
petrece. 

Luptătorul spiritual deţine controlul. 
Nu controlul asupra unei alte fiinţe 
umane, ci controlul asupra propriilor sale 
emoţii, controlul asupra propriei sale 
persoane. Emoţiile sunt reprimate prin 
pierderea controlului, nu prin controlul 
lor. Marea diferenţă dintre luptător şi 
victimă constă în faptul că victima îşi 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


reprimă emoţiile, în timp ce luptătorul şi 
le domină. Victima îşi reprimă emoţiile 
deoarece îi este frică să şi le arate, 
deoarece se teme de ceea ce va spune. A 
controla nu este acelaşi lucru cu a 
reprima. A controla înseamnă a-ţi reţine 
emoţiile şi a le exprima la momentul 
oportun, nici mai devreme, nici mai 
târziu. Aşa se explică de ce luptătorii se 
consideră impecabili. Ei au un control 
complet asupra propriilor lor emoţii, şi 
implicit asupra întregului lor 
comportament. 


INIŢIEREA PRIN MOARTE: 
ÎMBRAŢIŞAREA ÎNGERULUI MORŢII 


Modalitatea supremă de a atinge 
libertatea constă în a ne pregăti pentru 
iniţierea morţii, m a considera moartea 
ca fiind profesorul nostru. îngerul morţii 
ne poate învăţa cum să fim cu adevărat 
vii. Nimeni nu ştie când va muri. De 
regulă, oamenii au ciudata idee că mai au 
mulţi ani de trăit în viitor. Dar oare chiar 
mai avem? 

Dacă mergem la spital şi doctorul ne 


DON MIGUEL RUIZ 136 


spune că mai avem o săptămână de trăit, 
ce vom face atunci? Aşa cum am spus 
mai devreme, avem două alegeri de 
făcut. Una este să suferim deoarece vom 
muri şi să le spunem tuturor: „Bietul de 
mine, voi muri”, iar cealaltă este sā 
folosim fiecare moment care ne-a mai 
rămas pentru a fi fericit, pentru a face 
ceea ce ne place cu adevărat să facem în 
viaţă. Dacă mai avem doar două 
săptămâni de trăit, hai să ne bucurăm de 
viaţă. Hai să trăim. Putem spune: „De 
acum înainte voi fi eu însumi. Nu voi mai 
încerca să trăiesc doar pentru a le face 
pe plac altora. Nu-mi va mai fi frică de 
ceea ce gândesc ei despre mine. Şi ce 
dacă voi muri într-o săptămână? în 
această săptămână voi fi eu însumi”. 
Ingerul morţii ne poate învăţa cum să 
trăim în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima zi 
a vieţii noastre, ca şi cum s-ar putea să 
nu mai existe un mâine. Putem începe 
fiecare zi prin a ne spune: „Sunt treaz, 
văd soarele. Imi voi arăta recunoştinţa 
faţă de soare, faţă de toţi şi de toate. Mai 
am încă o zi pentru a fi eu însumi”. 
Aceasta este modalitatea corectă de a 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 
7 


privi viața, este ceea ce m-a învățat 
îngerul morții pe mine - să fiu complet 
deschis, să ştiu că nu există nimic de 
care să îţi fie frică. Mai mult, am învățat 
să îi tratez pe oamenii pe care-i iubesc cu 
multă dragoste, deoarece aceasta s-ar 
putea să fie ultima zi în care să le pot 
spune cât de mult îi iubesc. Nu ştiu dacă 
te voi mai vedea, aşa câ nu vreau să mă 
lupt cu tine. Dacă mă voi certa îngrozitor 
cu tine şi îmi voi revărsa asupra ta 
emoţiile otrăvite pe care le am împotriva 
ta, şi tu vei muri mâine? Niciodată! O, 
Doamne, Judecătorul mă va judeca atât 
de aspru şi mă voi simţi atât de vinovat 
pentru tot ceea ce ţi-am spus. Mă voi 
simţi şi mai vinovat pentru că nu ţi-am 
spus cât de mult te iubesc. Dragostea 
care mă face fericit este dragostea pe 
care o pot împărtăşi cu tine. De ce să neg 
că te iubesc? Nu este important dacă tu 
mă iubeşti la rândul tău. S-ar putea să 
mor mâine sau s-ar putea ca tu să mori 
mâine. Ceea ce mă face fericit acum este 
să-ţi spun cât de mult te iubesc. 

Cu toţii ne putem trăi viaţa în acest 
fel, pregătindu-ne pentru iniţierea morţii. 


DON MIGUEL RUIZ 138 


Ce se petrece în procesul de iniţiere a 
morţii? Visul vechi pe care-l aveai m 
mintea ta moare pentru totdeauna. 
Vechile amintiri parazite, ale 
Judecătorului, ale Victimei şi ale fostelor 
tale convingeri nu dispar, dar parazitul 
va fi mort. 

lată aşadar cine moare în procesul de 
iniţiere a morţii: parazitul. Nu este uşor 
să accepţi iniţierea morţii, deoarece 
Judecătorul şi Victima se vor lupta din 
toate puterile lor. Ei nu vor dori să 
moară. Vom simţi atunci că noi suntem 
cei ce urmează să moară şi ne va fi frică 
de această moarte. 

Atunci când trăim în visul planetar 
noi suntem ca şi cum am fi morţi. Oricine 
supravieţuieşte iniţierii morţii primeşte 
cel mai minunat dar dintre toate: 
învierea. Pentru a primi învierea este 
necesar să te ridici din moarte, să fii viu, 
să fii tu însuţi din nou. învierea înseamnă 
să fii ca un copil, să fii sălbatic şi liber, 
dar cu o singură diferenţă. Diferenţa este 
că am devenit liberi prin înţelepciune, nu 
din inocenţă. Suntem capabili acum să 
distrugem sistemul de civilizare, să 


13 CELE PATRU LEGAMINTE 
9 


devenim liberi din nou şi să ne vindecăm 
mintea. Ne abandonăm îngerului morţii 
ştiind că parazitul va muri şi noi voi fi 
încă în viaţă, cu o minte sănătoasă şi cu 
un raţionament perfect. Apoi vom fi liberi 
să ne folosim mintea şi să ne conducem 
viaţa aşa cum dorim. 

Aceasta este, în viziunea toltecă, ceea 
ce ne învaţă îngerul morţii. îngerul morţii 
vine la noi şi ne spune: „Vezi tu, tot ceea 
ce există aici este al meu; nu este al tău. 
Casa ta, soţia ta, copiii tăi, maşina ta, 
cariera ta, banii tăi, totul este al meu şi 
pot să-ţi iau totul oricând doresc, dar 
pentru moment le poţi folosi”. 

Dacă ne abandonăm îngerului morţii, 
vom fi fericiţi odată pentru totdeauna. De 
ce? Deoarece îngerul morţii ne ia 
trecutul pentru a face ca viaţa să 
continue. Pentru fiecare clipă care a 
trecut, îngerul morţii dă deoparte ceea 
ce a murit şi ne face să trăim în prezent. 
Parazitul doreşte să ne ducem trecutul cu 
noi, ceea ce face ca viaţa să devină atât 
de dificilă. Dacă nu încetăm să trăim în 
trecut, cum putem să ne bucurăm de 
prezent? Dacă visām la viitor, de ce 


DON MIGUEL RUIZ 140 


trebuie să ducem cu noi greutatea 
trecutului? Şi atunci, când vom mai trăi 
în prezent? 

Ceea ce ne învaţă îngerul morţii este 
să trăim în prezent. 


CELE PATRU LEGAMINTE 


RAIUL PE PAMÂNT 


Uitaţi tot ceea ce aţi învăţat de-a 
lungul vieţii. Acesta este începutul unei 
noi înţelegeri, al unui nou vis. 

Visul în care trăim este creaţia 
noastră. Este percepţia noastră asupra 
realităţii pe care o putem schimba 
oricând. Noi avem puterea de a crea 
iadul, dar şi puterea de a crea raiul. De 
ce nu am visa un vis diferit ? De ce nu ne- 
am folosi mintea, imaginaţia şi emoţiile 
pentru a visa paradisul ? 

Folosiţi-vă imaginația şi se vor 
petrece lucruri extraordinare. Imaginaţi- 
vă că aveţi capacitatea de a vedea lumea 
cu ochi diferiţi, oricând doriţi acest lucru. 
De fiecare dată când deschideţi ochii, 
priviţi lumea din jurul vostru într-un mod 
diferit. 

închideţi ochii, iar apoi deschideţi-i şi 


DON MIGUEL RUIZ 142 


priviţi în jur. Ceea ce vedeţi este 
dragostea care vine din copaci, dragostea 
care vine din cer, dragostea care vine din 
lumină. Percepeţi dragostea care emană 
din tot ceea ce vă înconjoară. Aceasta 
este starea de încântare, de armonie. 
Percepeţi direct dragostea ce emană de 
pretutindeni, inclusiv cea care provine 
din voi şi din alte fiinţe umane. Chiar 
atunci când oamenii sunt supăraţi sau 
furioşi, în spatele acestor sentimente 
puteţi vedea că ei emit şi multă dragoste. 

Folosindu-vă imaginaţia şi 
deschizându-vă ochii în faţa noilor 
percepții, vă veţi putea vedea pe voi 
trăind o nouă viaţă, un nou vis, o viaţă în 
care nu trebuie să vă justificaţi existenţa 
şi în care sunteţi liberi să fiţi exact aşa 
cum sunteţi. 

Imaginaţi-vă că aveţi permisiunea să 
fiţi fericiţi şi să vă bucuraţi cu adevărat 
de viaţă. Viaţa voastră este liberă de 
orice conflict cu sine şi cu ceilalţi. 

Imaginaţi-vă că trăiţi fără frica de a 
vă exprima visele. Ştiţi ce doriţi, ce nu 
doriţi şi când doriţi ceea ce doriţi. 
Sunteţi liberi să vă transformați viaţa în 


14 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


felul în care doriţi. Nu vă este frică să 
cereţi ceea ce aveţi nevoie, să spuneţi da 
sau nu faţă de oricine sau orice. 

Imaginaţi-vă că trăiţi o viaţă fără frica 
de a fi judecat de ceilalţi. încetaţi să vă 
mai conduceţi viaţa în funcţie de ceea ce 
gândesc ceilalţi despre voi. Nu mai 
sunteţi răspunzători pentru părerea 
nimănui. Nu mai trebuie să controlaţi pe 
nimeni şi nimeni nu vă mai controlează 
pe voi. 

Imaginaţi-vă că trăiţi fără a-i judeca 
pe ceilalţi. Puteţi să-i iertaţi uşor pe 
ceilalţi şi puteţi să nu-i mai judecaţi. Nu 
trebuie să aveţi dreptate şi nu trebuie să 
faceţi pe altcineva să simtă că a greşit. 
Vă respectaţi pe voi şi pe cei din jur, iar 
ei vă respectă la rândul lor. 

Imaginaţi-vă că trăiţi fără frica de a 
iubi şi de a nu fi iubit. Nu vă mai este 
frică de faptul că veţi fi respinşi şi nu mai 
simţiţi nevoia de a fi acceptat. Puteţi 
spune: „Te iubesc” fără nici o ruşine şi 
fără nici o justificare. Puteţi merge în 
lume cu inima complet deschisă şi fără 
frica de a fi rănit. 

Imaginaţi-vă că trăiţi viaţa fără teama 


DON MIGUEL RUIZ 144 


de a vă asuma riscuri şi de a explora 
viaţa cu adevărat. Nu vă fie frică de 
faptul că veţi pierde ceva. Nu vă fie frică 
să fiţi vii în lume şi nu vă fie frică să 
muriţi. 

Imaginaţi-vă că vă iubiţi exact aşa 
cum sunteţi. Vă iubiţi corpul exact aşa 
cum este şi vă iubiţi emoţiile exact aşa 
cum sunt ele. Sunteţi conştienţi că 
sunteţi perfecţi exact aşa cum sunteţi. 

Imaginaţi-vă aceste lucruri pentru că 
ele sunt perfect posibile! Puteţi trăi visul 
raiului în starea de graţie, în starea de 
beatitudine. Dar pentru a experimenta 
acest vis, trebuie mai întâi să-l 
înţelegeţi. 

Singură iubirea are capacitatea de a 
vă face să intraţi în starea de beatitudine. 
Starea de beatitudine înseamnă a fi 
îndrăgostit. A fi îndrăgostit înseamnă a 
trăi beatitudinea. Simţi atunci că pluteşti 
printre nori. Percepi dragostea oriunde 
te duci. Este în întregime posibil să trăiţi 
în acest mod tot timpul. Este posibil 
deoarece şi alţii au putut, iar ei nu sunt 
diferiţi de voi. Ei trăiesc în beatitudine 
deoarece şi-au schimbat legămintele şi 


14 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


viseazā un alt vis. 

Atunci când simți ce înseamnă să 
trăieşti starea de beatitudine, începi să o 
iubeşti. Ştii că raiul pe pământ este un 
adevăr, că raiul există cu adevărat. După 
ce ai aflat că raiul există, că este posibil 
să te menţii acolo, depinde doar de tine 
să faci efortul de a te menţine, de a 
rămâne acolo. Cu două mii de ani în 
urmă, lisus le-a vorbit oamenilor despre 
împărăţia lui Dumnezeu, despre 
împărăţia iubirii, dar puţini l-au auzit, 
deoarece oamenii nu erau pregătiţi. Ei 
spuneau: „Despre ce vorbeşti ? Inima 
mea este goală, nu simt iubirea despre 
care vorbeşti; nu simt pacea pe care tu o 
ai”. Nu faceţi la fel. Imaginaţi-vă că 
mesajul iubirii este posibil şi că voi veţi 
găsi ceea ce vi se cuvine. 

Lumea este frumoasă şi minunată. 
Viaţa poate deveni foarte uşoară atunci 
când iubirea devine o manieră de a trăi. 
lubirea este posibilă tot timpul. Este 
alegerea voastră. Chiar dacă nu aveţi nici 
un motiv să iubiţi, puteţi totuşi iubi, 
pentru că iubirea vă face fericiţi. 
Fericirea nu poate apărea decât acolo 


DON MIGUEL RUIZ 146 


unde există iubire în acţiune. Iubirea este 
singura care poate să vă ofere pacea 
interioară. Ea va transforma percepţia 
voastră despre lume. 

Puteţi privi întreaga lume prin ochii 
iubirii. Puteţi fi conştienţi că tot ceea ce 
vă înconjoară este iubire. Atunci când 
trăieşti astfel, ceața din minte dispare. 
Mitote a plecat într-o vacanță 
permanentă. Acesta este idealul pe care 
îl caută oamenii de sute de ani. De mii de 
ani suntem în căutarea fericirii. Fericirea 
este paradisul pierdut. Oamenii au 
muncit atât de greu pentru a ajunge în 
acest punct, dar numai evoluţia minţii îi 
poate conduce aici. Acesta este viitorul 
umanităţii. 

Acest mod de viaţă este posibil şi este 
în mâinile voastre. Moise l-a numit 
Pământul Făgăduinţei, Buddha 1-a numit 
Nirvana, lisus l-a numit Rai, iar Toltecii 
l-au numit Noul Vis. Din păcate, 
identitatea voastră este amestecată cu 
visul planetei. Toate credințele şi 
legămintele voastre sunt în ceaţă. Simţiţi 
prezenţa parazitului şi vă identificaţi cu 
el. Acest lucru face ca renunţarea la el, 


14 CELE PATRU LEGAMINTE 
7 


eliberarea de parazit şi crearea spaţiului 
în care este experimentată iubirea, să fie 
dificile. Sunteţi ataşaţi de Judecător şi de 
Victimă. Suferinţa vă face să vă simţiţi în 
siguranţă, căci vai!, o cunoaşteţi atât de 
bine. 

în realitate, nu există nici un motiv 
pentru care să suferiţi. Singurul motiv 
pentru care suferim este propria noastră 
opţiune. Dacă vă veţi uita la viaţa 
voastră, veţi găsi multe pretexte pentru a 
suferi, dar nu veţi găsi nici un motiv 
adevărat. Acelaşi lucru este adevărat şi 
în ceea ce priveşte fericirea. Singurul 
motiv al fericirii este propria noastră 
opţiune. Fericirea este o alegere, la fel ca 
şi suferinţa. 

Poate că nu putem scăpa de destinul 
de a fi oameni, dar avem totuşi la 
dispoziţie două opţiuni: de a ne bucura 
de destinul nostru sau de a suferi din 
cauza lui. A suferi, sau a iubi şi a fi 
fericit. A trăi în iad sau a trăi în rai. 
Alegerea mea a fost de a trăi în rai. Care 
este alegerea voastră? 


DON MIGUEL RUIZ 148 


RUGĂCIUNI 


Închideţi pentru o clipă ochii, 
deschideţi-vă inima şi simţiţi iubirea ce 
vine din inima voastră. 

Fuzionaţi cu aceste rugăciuni în 
mintea şi în inima voastră, topiţi-vă în 
iubire. împreună, vom face o rugăciune 
foarte specială pentru a experimenta 
comuniunea cu Creatorul nostru. 
Focalizaţi-vă atenţia asupra plămânilor, 
ca şi cum nimic nu ar mai exista decât 
plămânii. Simţiţi plăcerea atunci când 
plămânii se  expansionează pentru a 
împlini cea mai mare necesitate a 
corpului uman - respiraţia. 

Respiraţi adânc şi simţiţi aerul care 
vă umple plămânii. Simţiţi că aerul nu 
este altceva decât iubire. Observaţi 
legătura care există între aer şi plămâni, 
o legătură de iubire. Umpleţi-vă plămânii 


14 CELE PATRU LEGAMINTE 
9 


cu aer până când corpul vostru simte 
nevoia să elimine acel aer. Apoi expirați 
şi simţiţi din nou plăcerea. Ori de câte ori 
împlinim o necesitate a corpului uman, 
acest proces ne produce plăcere. Atunci 
când respirăm simţim o mare plăcere. 
Simpla respiraţie este suficientă pentru 
noi pentru a putea fi fericiţi, pentru a ne 
bucura de viaţă. Simplul fapt că trăim 
este suficient. Simţiţi aşadar plăcerea de 
a fi viu, plăcerea de a simţi iubirea... 


RUGĂCUNE PENTRU LIBERTATE 

Creator al Universului, ne rugăm ţie 
să vii printre noi şi să împărtăşeşti cu noi 
o puternică comuniune de iubire. Noi 
ştim că adevăratul tău nume este iubire, 
că a fi în comuniune cu tine înseamnă a 
împărtăşi aceeaşi vibrație, aceeaşi 
frecvenţă care o ai tu, deoarece tu eşti 
singurul lucru care există în univers. 

Astăzi, ajută-ne să fim la fel ca tine, 
să iubim viaţa, să fim una cu ea, să fim 
iubire. Ajută-ne să iubim la fel cum 
iubeşti tu, necondiţionat, fără aşteptări, 
fără obligaţii, fără judecăţi. Ajută-ne să 
iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine 


DON MIGUEL RUIZ 150 


fără a ne judeca, deoarece dacă ne 
judecăm pe noi, ne vom găsi vinovaţi şi 
va trebui să fim pedepsiţi. 

Ajută-ne să iubim tot ceea ce ai creat 
tu, necondiţionat, dar mai ales pe 
celelalte fiinţe umane, îndeosebi pe cei 
care trăiesc alături de noi, toate rudele 
noastre şi pe ceilalţi oameni pe care 
încercăm atât de mult să-i iubim. 
Deoarece atunci când îi respingem pe ei, 
noi ne respingem de fapt pe noi înşine, 
iar atunci când ne respingem pe noi,. te 
respingem pe tine. 

Ajută-ne să-i iubim pe ceilalţi aşa cum 
sunt ei, necondiţionat. Ajută-ne să-i 
acceptăm aşa cum sunt, fără a-i judeca, 
deoarece dacă-i judecăm pe ei, îi vom 
găsi vinovaţi şi vom simţi nevoia de a-i 
pedepsi. 

Astăzi, curăţă-ne inimile de orice 
emoție otrăvită pe care o mai avem, 
eliberează-ne mintea de orice judecată, 
astfel încât să putem trăi în pace şi 
iubire. 

Astăzi este o zi foarte specială. Astăzi 
ne deschidem inimile pentru a iubi din 
nou, aşa că ne putem spune unul altuia: 


15 CELE PATRU LEGAMINTE 
1 


„Te iubesc”, fără nici o frică, şi când 
spun aceasta o spun din tot sufletul. Vino 
la noi, foloseşte vocile noastre, foloseşte 
ochii noştri, foloseşte mâinile noastre şi 
foloseşte-ne inimile pentru a ne oferi 
celorlalți într-o comuniune de iubire cu 
toată lumea. Astăzi, Creatorule, ajută-ne 
să fim la fel cum eşti tu. îţi mulţumim 
pentru tot ceea ce primim astăzi, dar mai 
ales pentru libertatea de a fi cei care 
suntem cu adevărat. Amin. 


RUGĂCIUNE PEMTRU IUBIRE 

Haideţi să trăim împreună un vis 
frumos - un vis în care tu vei iubi tot 
timpul. în acest vis tu eşti în mijlocul unei 
zile frumoase şi însorite de vară. Auzi 
păsările, vântul şi un pârâiaş. Mergi 
către râu. Pe malul râului stă un bătrân 
în meditaţie, iar tu vezi că din capul său 
emană raze de lumină de diferite culori. 
îţi propui să nu-l deranjezi, dar el îţi 
observă prezenţa şi deschide ochii. Are 
ochii plini de iubire şi un zâmbet larg. îl 
întrebi cum de este capabil să radieze o 
lumină atât de frumoasă. îl întrebi dacă 
te poate învăţa şi pe tine ceea ce face el. 


DON MIGUEL RUIZ 152 


El îţi răspunde că în urmă cu mulţi, mulţi 
ani el i-a pus aceeaşi întrebare 
învățătorului său. 

Bătrânul începe să-ţi povestească 
povestea vieţii sale: „învățătorul meu şi-a 
deschis pieptul şi şi-a scos inima, apoi a 
luat o flacără frumoasă din inima sa. În 
continuare, mi-a deschis pieptul, mi-a 
deschis inima şi a pus acea mică flacără 
în inima mea. Apoi mi-a pus inima înapoi 
în piept şi în curând în inima mea a 
început să se manifeste o iubire foarte 
intensă, deoarece flacăra pe care o 
pusese în inima mea era chiar iubirea lui. 

Flacăra a crescut în inima mea şi a 
devenit un foc mare, mare, un foc care 
nu arde, ci purifică tot ceea ce atinge. Şi 
acel foc a atins fiecare din celulele 
corpului meu, iar celulele din corpul meu 
mi-au trimis şi ele iubirea lor. Am devenit 
una cu corpul meu, dar iubirea mea a 
crescut mai mult decât acesta. Acel foc a 
atins fiecare emoție a minţii mele, iar 
toate emoţiile s-au transformat într-o 
iubire puternică şi intensă. Şi m-am iubit 
pe mine însumi complet şi necondiţionat. 

Dar focul continua să ardă şi eu 


15 CELE PATRU LEGAMINTE 
3 


simțeam nevoia să-mi împărtăşesc 
iubirea. Am decis să pun câte o fărâmă 
din iubirea mea în fiecare copac, iar 
copacii mi-au răspuns şi am devenit una 
cu copacii, dar iubirea mea nu s-a oprit 
aici, ci a crescut şi mai mult. Am pus câte 
o fărâmă din iubirea mea în fiecare 
floare, în iarbă, în pământ, şi ele mi-au 
răspuns şi mi-au transmis iubirea lor şi 
am devenit una cu ele. Iar iubirea mea a 
crescut din ce în ce mai mult, până când 
a inclus în ea fiecare animal de pe glob. 
Şi animalele au răspuns iubirii mele şi 
am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a 
continuat să crească şi să crească. 

Am pus o fărâmă din iubirea mea în 
fiecare cristal, în fiecare piatră de pe 
pământ, în praf, în metale, şi ele mi-au 
răspuns şi am devenit una cu pământul. 
Apoi am decis să pun o fărâmă din 
iubirea mea în apă, în oceane, în râuri, în 
ploaie, în zăpadă. Şi ele mi-au răspuns şi 
am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a 
crescut şi mai mult şi mai mult. Am decis 
să ofer iubirea mea aerului, vântului. Am 
simţit o comuniune puternică cu 
pământul, cu vântul, cu oceanele, cu 


DON MIGUEL RUIZ 154 


natura, şi iubirea mea a continuat să 
crească. 

Mi-am îndreptat capul către cer, 
către soare, către stele, şi am pus o 
fărâmă din iubirea mea în fiecare stea, în 
lună, în soare, şi ele mi-au răspuns. Şi am 
devenit una cu luna, cu soarele şi cu 
stelele, iar iubirea mea a continuat să 
crească şi să crească. Şi am pus o fărâmă 
din iubirea mea în fiecare om şi am 
devenit una cu întreaga umanitate. 
Oriunde mergeam, cu oricine mă 
întâlneam, mă vedeam pe mine în ochii 
lor, deoarece eu sunt o parte a totului, 
deoarece iubesc”. 

După care, bătrânul îşi deschide 
pieptul, îşi scoate inima cu flacăra cea 
frumoasă din ea şi o pune în inima ta. Şi 
acum, acea iubire creşte în interiorul tău. 
Acum tu eşti una cu vântul, cu apa, cu 
stelele, cu toată natura, cu toate 
animalele şi cu toate fiinţele umane. 
Simţi caldura şi lumina ce emană din 
flacăra din inima ta. în jurul capului ai o 
aureolă care străluceşte în culori 
numeroase şi foarte frumoase. Radiezi de 
strălucirea iubirii şi te rogi: îţi 


15 CELE PATRU LEGAMINTE 
5 


mulțumesc ție, Creator al Universului, 
pentru darul vieții pe care mi 1-ai oferit. 
îţi multumesc pentru că mi-ai oferit tot 
ceea ce am avut cu adevărat nevoie. îți 
mulțumesc pentru şansa de a trăi 
experiența acestui corp minunat şi a 
acestei minți minunate. îți multumesc 
pentru că trăieşti în ființa mea cu toată 
iubirea ta, cu tot spiritul tāu pur şi 
nemărginit, cu toatā lumina ta caldă şi 
strălucitoare. 

îţi multumesc pentru că îmi foloseşti 
cuvintele, pentru că îmi foloseşti ochii, 
pentru că îmi foloseşti inima pentru a-ți 
împrăştia iubirea oriunde aş merge. Te 
iubesc aşa cum eşti, şi pentru că eu sunt 
creaţia ta, mă iubesc şi pe mine aşa cum 
sunt. Ajută-mă să păstrez iubirea şi pacea 
în inima mea şi să fac din această iubire 
o nouă viaţă, care să-mi permită să 
trăiesc în iubire tot restul vieţii mele. 
Amin.