Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1927_043_0030

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

e e - * L) * (N 


UBDIVEEDUL 
LITERAR 





An. XLIII, Nr. 30, ; 


24 iulie 1927. . ȘI Lei 5 





Abt 


Ni EESUL Lii 





VEGHE 


De veghe stau. Aştept să cadă-o stea 
Și unda unui iaz să senftioare, 

Să plângă-un glas departe. undeva, 
Sn zori aştept să mă îmbrace cu soare. 


lu stau aci demult, —- că m'um născut 
Cu umbrele odată, cu lumina, 

Cu apelemnecleştate, de smarald, 

Cu zorile ce'mbrohodese colina. 


E.hei, drumeț ! Abate-te din drum! 
Ridică-asupra mea din brâu. securea, 
Să izbuenim în hohot, tu şi eu, 

Asa precum va hohoti pădurea ! 


Vei înlemni privind șceurea greu ! 
'Tăişul de argint, în loc sămplânțe 
Yiorul morţiin mine, — usurel 
Va'mcepe ca a coardă, lin, să cânte... 


lui RADU GYR 


ȘI voi rămâne vecinic să astept 
Să cadă-o stea ce nu vrea ca să cudă.. 
Pe trunchiul timpului.ca un alloi 
Voi creşte vecinie, fermecată mladă ! 


Mă vor uita şi stele, cer, pământ, 
Şi oumenii de mine-or să sC-ascunză. 
Va împietri şi timpul... Gândul meu. 
Cu o albină va dormi pe-o frunză. 


De veghe stau, Aştept să cad o stea, 
Si noaptea cea din urmă-i ceu dinfâi, 
Sub cerul greu. încovoiat. adorm 
lu erburi mari cu lana căpătâi, 


N. MEU 





Cerbul de lumină” 


De vei sui, cum suie potecile-agățate 

cei nouă munţi pe care — în vârturi — stii furtuna. 
și nonă mări vei trece precum le trece luna, 

şi” ei hate nouă codri plini de jivini spurcate, 


şi vei avea un vultur crescut de mic şi care 
acum, voinic, să poată să mi-te ducăm ghiare 
et sboru-i peste nonă prăpăstii cure fierh,-— 


întrun amurg, drnmeţe, o sămntâlneşti un cerb 


hând apă aurită dintr'un izvor de soare... 

„Și cerbu' avea-va coarne de porțelan, în vânt, 
şi coapse verzi de sticlă si vei vedea că-i sâni 
chiar din smaragd cioplite snhţirile-i picioare... 


Ci tu, nu îți lua arcul din spate şi nu scoate 
din tolbu ta de piele săgeți ce moarte due, - 
ci lasă tolba'n pace şi uită-ți arcu'n spate 

și șueră o doină bătrână de haiduc, — 


și-a să te-audă cerhu! cu totul şi cu totul 

de sticlă, — şi'nainte-ţi îngenunchind, “ţi-o linge 
blând, palma, cu e foaie de trandafir. şi botul 
îi va suna când mâna-ţi, mângâietor l-afinge !... 


„Şi cum te-o prinde noaptea, să dormi cu cerbun flori, 


eu botu-i de lumină răzmat la îinem poală. 


Şi-a doua zi. în zori, 
când dimineaţa goală 


va aţâţa verdeaţa, — A 
tu vei vedea cum cerbul, scânteitor. se sevulă 
cu zorile răsfrânte în coapse şi'n picioare, 

şi ia-te după cerbul strălucitor ce sare 

cu soarele în coame șin frnp cn dimineaţa 1, 


lui N. MIRCU 


„Si cuni Tei mergea urmă-i cu fruntea 'n dimineață 
îți vei şapli că cerbul ce-ţi linse aspra mână 

e --poale—un prinț pe care l-u fermecat vre-o zână 
punându-i viațan sticlă şi sticlei dându-i viaţă !.. 


Si cerbul blând și omul lung drum au să colinde, 
când, deodată, în faţă so face—un codru plin de 
copaci de pialră scumpă cu crăngi de chilimbur, 
pe care cuiburi albe de fildeş şi eleştar 

s'or legăna, sadoarmă măuntru pasări rare 

cu ciocuri de luceufăr şi pene de'nserare... 


Și când în codru-acesta de basm vei fi intraf. 
din cuiburile albe porni-vor să se-adune 

nu cântece stiute de pasări, ci — minune! 
doar cântece de aur şi de argint curat! 


Şi cum călcând pe cântec, le-i soarbe cu nesaţ, 
mergând can basm pe celilalt tărâm subpământeau. 
dintr'un copac de-agată îți va sări pe braţ, 
scâncind, o veveriţă întreagă de mărgean !.,, 


Și — lueru straniu! — dintre stufişuri, ar să jasă 
un urs de vată albă şi-o vulpe de mittasă.. 


Apoi, de-un fel cu cerbul ce-o căuta smicele, 
se vor culca în eale-ți alţi cerbi strălucitori 
şi ciute cristaline de poţi să vezi prin ele, 
<liclouse căprioare şi şubrezi căprivri 


pe care tu, drumeţe, ce baţi pământul larg. 
n:o săndrăznești să-i mângâi, de teamă că se sparg!... 


RADU GYR 





=) Fragment din „la. drum spre Stânta-Mierruri“, din va- 
lumul de poeme „Plânge Strâmbă-Lemne“, 


HAUPIRSUL LITERAR 


„O vizită neobișnuită 


Pisică birimonă, cu biinutri moi n cu 
loarea chihlibarului ars îşi roti ochii c- 
normi albaştri „de lakir“, după cum 
explica doamna Mitzou, iuconjurați de 
cercuri largi de aur, privindu-mă cu 
lene şi indiferenţă. Soţul, în aceleaşi blă- 
nui, de acecaş culoare, nu avea ochii 
lris-ci ; capul lui era capul unui chinez, 


cu mustăţi lungi, cu ochii — două linii 
oblice ridicate spre tâmple — în adân- 
cul cărvra sc uscundea cea mui totală 
ubsență — sau mister —- după cum îu- 
verca să explice doannu. 

-— Mitenka şi lris — începu ca... 


loamue, mă gândeam en, de ce pi- 
soiul o fi având numele unui mujik 
de gubernie rusească şi pisica al unei 
fabrici de pudră de culitate interioară. 
Mitenka şi Lris, celuă doamna, sat 
de origină sfântă. Străbunii lor  ctruu 
păstraţi în altarele templelor birnmanc şi 
in zilele de sărbătoare, pisicile surre 
erait îtupodobite asemeineu danaivarelor 
şi arătate mulţimii credincioase. Să spe- 
rim însă că Mitenka şi lris nu-şi amin- 
tesc nimic din această glorioasă duscen- 
deuță ; sar sinucide poate, de mizerie. 
Miteuka şi fris săr sinucide poute de 
inizerie ! Dar sunt sigur că dacă prin- 
ciurele animale şi-ar aminti ilustra lor 
origină, ar găsi că pe perinele noi, per- 
sune, e mult mai coulortabil decăt pe 
altarele reci de marmori, în cnştile 
inilte «le eben. 


trecem la ceui — Doamna Mitzuu e 
puţin contrariută şi degetele lungi bat 
nervos pe marginea fariurioarei din 
porțelan de China. Caut su găsesc expli- 
caţia acestei nervozităti. lui recapitulez 
gesturile şi cuvintele, căutând in ele, 
ceva ce ur fi putut-o contruria ; dar nu 
găsesc nimic iu ufară de  obiccţinucva 
strict personală, pe cure ui omis-o în 
gând despre numele celor duuă vdoare 
ce au rămas insensibil îmnbrăţsate, pe 
perimele moi persane, din camera ală- 
turată. 

Totuş nu cred că doanimna AMiizon să 
meargă întratăta cu spiritul de obzervu- 
ție, încât să pătrundă cele mai intime 
vănduri ale mele. 

Caut să distrez puțin această fiinţă 
uuinai coarde şi numai fior de artă, vor- 
binsdu-ne de muzică, preocuparea şi pa- 
sinnea ei: dar asemenea criminalului 
ce vine mereu lu locul crimei, gândurile 
ele sunt învăluite de prezența celor 
două pisici. 

Imi iau inima în dinţi şi întreb 

--— Cine le-a dut numele ? 

Doamna Mitzou ridică ochii  enorimi 
sioleți ca doui stânjenci pe lacuri som- 
noroasc şi mă întrebă ca venită din ata 
hume : 

— Cui? 

- - Pigiuilor. minuuilor de alături, îu- 
ac cu. 

— A, pisicilor... şi doanma  Nliizou 
roşeşie uşor, Iris e uume dat de mine. 
Nu-i aşa că e graţius? Pe Mitenku bu 
botezat Alphonso, prințul. 

Prințul, mă găndese eu. care prinţ? 
Ce nume de personage romantic? 

— Prințul, reluă ca — şi observând 
aerul mea căzut din nouri - În cusa că- 
ruia ne găsim acum. 

Mă uit împrejur. Sunt intradevăr îun- 
irun apartament princiar. Mi condamn 
pentru lipsa mea de atenţie şi imi fac 
aspre observaţii, pentru stângicia de n 


nu-i fi spus nici un compliment până 
acu. 

Pe tapciul de mătase, pictat cu flori 
luxuriante de China, autentice estampe 
japoneze, o copie de pe un tablou 
vechi, persan, în care femeile cu capele 
mici şi fine, poartă coafuri fautasiice de 
înălțimea turnurilor babiloniene. Wh pe- 
rele întreg e ocupat de portretele iluş- 
lor strămoşi, în papuci de fir, cu căciuli 
tircazie ne împodobite cu pietre scumpe 
şi pene, cu gcurteici îmblănite cu vulpi 
ulbastre şi leţe exunie, privi din ra- 
mele negre de eben, cu musirare. 

Sub ei, din biblioteca scundă, râde diu- 
voleşie. întreaga operă a lui Strindberg, 
legată în piele de șopârlă. 

Alături, poPiretul doamnei Mliizou, di- 
ormâi de arta unui pictor original, cu 
oeluii depărtați atât de mult unul de 
altul, încât văzut dinir'o parie, porire- 
tul pare a avea un singur ochi, frumoa- 
sa creatură de lângă mine, care a pu- 
tut fi văzută prin prisma artei sub o în- 
fiţişare de ciclop. 

Soneria discretă, ca învăluită în bum- 
buc mă smulge acestor reflexii şi sim- 
plilică  nervozitatea doamnei  Mitzou. 
Mâinile înguste se ridic şi se aşcază pe 
părul foarte blond, ca doui fluturi albi, 
odihnindu-se pe un dise de lunii. 

Rimâne astfel, neclintită, eu privirile 
prelungite dincolo de uşile închise, cu 
nările mici vibrând nerăbdătoure. Dar 
misterul se desvălue, uşile-=se dau în 
lături şi un tânăr palid, cu părul ondu- 
lai negri şi privirea blândă de arhan- 
ghel înaintează ca o săgeată slobozitiă 
dintiun arc nevăzut, către Mitzon, lu 
graba mea de u mă ridica, sunt gala 
să răslorn măsuja de ceai. Prinţul ufa- 
bil m'a şi zărit şi înainte ca Mitzou să 
aibă timp să mă prezinte îmi strânge 
mâna atât de cordial încat mă sgudui 
in întregime şi poate chiar mi-aş pierde 
echilibrul dacă mâna stângă nu sar 
crampona de speteaza unui scaun de 
lângă mine. 

Acum suntem reci. Milzou  sprintenă 
îşi ondulează talia de şarpe înalt printre 
noi , În obrazii rotunzi au înflorit două 
ciclame aprinse. Prinţul e de o sinceri- 
lute care mă dezarmează. In chip [i- 
rese îşi scoate haina şi o pune pe mar- 
gimea unui scaun înalt. 

Calilatea dubioasi a hainei, contrastea 


407 


ză cu rezemătoarea numai nacru Şi ivo- 
rin. Dar prințul este un democrat și lu- 
crul acesta mă bucură. Prin fata ochilor 
sei, trece accea clipă, marea frescă în- 
sângerată a Ilabsburgilor. Da, un de- 
mocrat, căci după câteva clipe apare 
din camera de alături în pantofi de 
casă din piele de vițel, la călcâie având 
cusăturile desfăcute. 

lDar ceeace întradevăr mă miră și 
chiar mă sperie, e când aflu că .prinţul 
e socialist, hni reproşez că nu-i văzusein 
cravata, de culoarea steugului roşu. A- 
cest simbol îl caracterizează pe deplin, 
il admir şi mi-e frică. Abia acum îmi 
explic numele lui Mitenka. Dar prinţul 
începe să vorbească. Din acest chip ue 
arhanghel, vorbele cad aspre,  greouie, 
prelungite, ca o cireadă de bivol ncgri, 
trecând peste o apă limpede, întro di- 
mineaţă de cleştar. 

Prințul a fost la Moscova, la Petrograd 
Prinţul a vizitat universităţile ruseşti şi 
operu şi muzeele. Dar prințul a ales şi 
iubeşte pe mujicul inconştient ŞI alcov- 
lic şi nu se sfieşte să o spună. 

Pela clubul socialist din Bucureşti, nu 
mai dă. Românii nu sunt suficient pă- 
trunşi de spiritul propriei lor responsa- 


bilități — spune Prinţul. Totuşi, din ra-. 


mele lor domneşti strămoşii nu reacţio- 
meuză, căci Prinţul are amabilitatea să 
mi-arate colecţia sa personală de «es- 
tampe, documente, manuscrise şi auto- 
grute ale vechii aristocrajii valache. 


Mitzou «e transportată, Privirile ci 
lungi se îndreapiă către mine, parcă 
mi-ar spune: — „Vezi, ăsta e prințul 


Alphonse, emblema mea“. 

Nu îndrăznesc să o conirazic. Mă gâu- 
desc numai la lespezile de marmoră, 
printre cari au inflorii putregaiuri. 

Și că Prinţul să-şi arate toate fusuşi= 
rile neamului său, se apropie de pianul 
deschis de concert, care rânjeşte sinistru 
pe suporturi de cristal. Emoţia mea e 
de nedescris. Sunt sigur că Prinţul o să 
“ca un „fiasco“ şi picături de apă  înm 
apar pe frunte. Caut cu desnădejde pri- 
virea doamnei Miizou ; dar graţiousa 
faptură sa înrolăcit în jurul ei însăş 
pe perinele de pe covor, cu pleoapele 
lungi plecate, cu palmele întoarse dela 
închecturi, întrun sbor închipuit. Mă 
wesemnez şi în fotoliul larg aştept ac- 
capitarca. 

Şi decapitarea începe... dar e o deca- 
pitare dule ca o morfină... „Pualetica 
lui Beeihoven începe domnală, cu pre- 





L. SINGER : 


STÂNCI LA CAITACRA 





CORNELIU MIHAILES:U : BUN 


Judii de vis. Degeiele prințului se lut 
gesc şi se confundă cu lupele de ivoriu : 
bemolii îndoliuţi prelungesc în luciul 
negru al pianului, aceste degete, la in- 
linit, O atmosferă roşie ca 0 pânză de 
văianjen se întinde în cameiă, din câtc- 
va lustre de arginti, din care Inminile vii 
au dispărut bruse. Văd mâna doamnei 
Mitzou. retrăgându-se ca un destin  delu 
butonul elecuric. O nostalgie vagă se 
țuse peste pânduii, 

Miizou abia se mui distinge ca o uriaşe 
ilcare neagră, pictată pe luniiua roşie. 

Dar o notă stingheră ţipă ca un îns 
uinct redeștepiut. Toată odaia se vislică 
spre magia acestui sunet unic. Toate mo- 
bilele au dispărut sub această baghetă 
tragică, Între ziduri goule luminate sen- 
sual ste lămpile rosii, mâna prinţului, 
prelungită la întinit, ţine în vârful unui 
deget mascat de un bomol negrn. țipătul 
foamei de 1ubire. Pe mâinile doamnei 
Mitzou au înfloril inele, de garoafe roșii. 
Nota unică persistă flămâudă înaltă şi 
subţire ca un ac de argint, trecând ne- 
încetat pesie nervii unui bolnav. 

ladul din cuimeră străluceşte ca un în- 
cendin. Ochii doamnei Mitzou — lacuri 
foxforeecenie — mă prind în orbita lor si 
ce joacă eu mine. asemenea pisicilor cu 
un ghem. Şi nici nu ştiu când linia cur- 
gătoare a solklurilor mici sa lipit de mi- 
ne și gura otrăvită sa agăţat de urechea 
mea ca vu cercel, Mânia mea alunecă în 
ritmul muzicii pe formele perfeciei crca- 
țiani de lângă mine. Nu am timp să caut 
a cxţilicaţie ucestei aproţieri subite. 

Orice urmă de logică a aţipit în acest 
moment. Ca un are întins, gata să plus- 
nească. gândurile sau întrerupt brusc. 
dege tele Prințului se sbat si se convul- 
sioucază pe clape, ca și când ar încerca 
să prindă un stol. Dar coardele grave, 
notele grele aleargă acum în cavalcadă 
furioasă, furtuna bemolilor negrii urcă 
treptele albe ale clapelor cu furie, să 
jerindă nota unică, subțire, care persistă 
perfidă în cântecul ei solidar. 

Mitzon şi cu mine. încet, pe covoare, a- 
lunecăm ca nişte râme spre camera ds 
alături, 


A VESTIRE 


(Salonul oficial) 


Simt parfumul cărnii ei, parfumul 
luxuriant al cutiilor de sanial, în care 
sunt închise arome de preţ. In jurul nas- 
tru pământul se invânteşte vertiginos, 
rin uşa deschisă plânsul lui Beethoven 
isi închiagă hohotele în turturi fosfores- 
cenți. Odaia rosie e o magie, tu care un 
vrăjitor schimbă destinele oamenilor cu 
fiecare notă — și toate alunecă în go 
luri iremediubile. 

Pisicile birnaune, ca două ceovehine vii, 
stau agățate je covorul din perete şi ne 
privesc fix, 

Deodată toate se opresc. Talgere grele 
de bronz st prăbuşese profund în go- 
luri. Mai Dburne în wecehi tropoiul unui 
cul ce se depărtează ; sub gene sărutul 
unui vis. Susuvul liniştii începe să toar- 
ci deasupra capetelor noastre. Aminti- 
rea celor din urmă sunete, cade mototol 
prin unghere şi mulţumită lustrelor de 
argint, iadul a dispărut. 


Când Prinţul, trăgându-și pantofii des- 


cusuți se apropie de noi, Aliizou [ine în 
braţe pe Iris, cure doarme: cu  scutur 
liniştit pe marginea scrumierii, țigurea 


inca, care e pe sfârşit. Prinţul îşi aprin- 
“de luleaua, din cure pufue cu sgomot şi 
inainte de a avea cu timp să mulţumesc 
prinţului Mitzou sta şi vepezit lipindu-se 
de el, cu recunoştinţă în ochii candizi. 
ca doni stânjenei după ploaie. În faţa 
acestei efuziuni conjugale simt că pre- 
zenţa mea e cu totul nclatocul ci şi mă 
vidie. 

Fericita pereche mă conduce până la 
use. Mitzou îmi trimite din vârful dege= 
telor salutări prietenoase. Prinţul Alp- 
honso mă învilă pe curând la o partidă 
de şah. Pisicile birmane mă petrec cu 
privirile în  circumvoluie de absenţă. 
Ajuns în stradă.o iau încet 'po calea Vir- 
toriei, Acrul rece mă inviorează şi ză- 


pada virginală şterge încetul cu  înce- 
tul prezența incendiată a acestui ceas 


În colț cu strada Clemenţea 
mă întâlnesc cu amicul meu Oscar Yi- 
orescu, un adevărat om de lume, care 
nemaiadmiţând nici o obiecţiune, mă in- 
vită să iau masa la el în familie. 


valpurgic. 


ÎINIPERSUL LITERAb 





notabili 
intro cu- 
fenea din San-tranciseo pentru u bea 


lu timpul răsboiului,  câjiva 
germani se întâlneau adesea 


in sănătatea armatelor Raiserutui. In- 
trio zi veni în California vestea că Ver- 
dunul a căzut. linediat notabilii germani 
trimiseră la Verdun,  Kronprinţului. o 
serisoare de felicitare. După câteva luni, 
scrisoarea se întoarse la San-l'rancisto. 
Un factor pe cât de patriot, pe atât de 
umorist, scrisese peste adresă aceste cu- 
vinle : 

„Na sosit încă la Verdun“, 

a 

Tristan Bernard este celebru prin 
glumele lui ironice, unele din cle de o 
agresiitate dureroasă. 

Asfel, de curând, se mărită, la Paris, 
o artistă care nu mai e în prima tinereţe. 

Cum artista cu pricina joacă rolurile 
de cochetă, Tristan Bernard aflâna de 
căsătoria ei. exclamă cu un uer de can- 
didă naivitate : 

— Ce ţi-e şi cu cochetele astea ! Când 
se apucă să fie tinere. nu mai isprăvese | 


Când faimosul picuot cnglez Sir John 
Lavery u vculizat frumosul său tablou 
„Căderea“, care întățişa pe Adam şi Piru 
în paradisul terestru, el constată că gră- 
dinarnl său se interesa foarte mult de 
această nouă producţiv. 

Tără voia lui fu amăgutii şi întro zi 
când bruvul om se ufla în contemplarea 
pânzei, pictorul îl întrebă : 

— Fi bine, Jack, îţi uluee acest tablou? 

Jack ezită un moment apoi, după ce-si 
scărpină capul, explică : 

— Evident, e superb, dar un lucru mă 
intrigă. 

— Care ? 

— Acolo, în dreapta, e un măr acope- 
rit cu fructe. Or, merele care figurează 
pe ucest arbore aparțin unei speje, a 
cărei producţie, prin altoit, se face dea- 
Dia de 20 de ani. Cum ştiţi d-voastră, că 
ule au existat şi in raiul pe pământ. 

Intra zi, Dumas se întâlni cu Vielore 
Ilugo care citea un ziar. 

-— Crezi tu. exclumă mândrul autor al 
iui „flernani“ că acest ziarist prelinde 
că Vigny ar fi întemeetorul dramei is- 
torice |... 

— Imbecil, replică Dhimas, ea şi cun 
toată lumea nar ştie că cu sunt înteme- 
ietorul vi... 

Nu se spune dacă Victor llugzo a pre- 


Imngit convorbirea. 
RUD. A. KNAPP 





scumpulue 
meu amic de ce nu aş putea deocamuată 
să mai accept astfel de iuvitații — dar 
rezist cu ultima îndârjire, 


Nu am curajul să  smuu 


Mă îndrept cu oarecare melancolie 
spre singurateca mea locuință.  Nimre 
nu mă împicdică totuş, de a mă privi cu 
satisfacţie în defileul de vitrine ce gă: 
sesc în drumul meu. 


SANDA MOVILA 


UNIVERSUL LITERAR 


PETRECERE 


Petrecerea a izbucnit pe la ora trei 
dură amiază, dintr'odală zgomotoasă... 

Un cor puternic, sunâud multiplu și 
divergent, dar din toată inima, a deschis. 
oarecum oficial, petrecerea, felicitând de 
la ușă pe Gyuri baci, cu un „mulţi ani 
trăiască“ triumtal, magnific. Apoi irum. 
perea în cumerile sărbătoritului sa pro- 
dus la fel, spontană şi cordială. A fost 
o năpustire violenlă, plină de fericire şi 
de apetit, iar împrejurul celor doi sărbă- 
toriţi o gâlceavă de manifestări zgomu- 
toase şi brutale. îmbrăţișări, strângeri de 
mână. trageri de urechi.., 

Cele două camere ale lui Gyuri baci 
sau umplut dintrodată... ele stau parcă 
sub presiunea unui amestec de forte, în- 
cătcate cu gălăgie, veselic şi sinceritate.,. 
Vocile se  încrucişează şi se suprapun, 
vacaramul creşte din plin, colectivitatea 
are intuiţia precisă şi măreaţă a petre- 
cerii. 

— La mulji ani, şetule! 

-— Ura [... Trăiască Gyuri baci |... 

—- Să trăiţi haţilor? 

—- Noroc şi sănătate !.,, 

— Acum să bem viu... 

— Să bem, să bem, să bem mereu!.. 

Din toate părţile se aud felicitări, stri- 
gări ca la horă, glume... Sufletele s'au a- 
prins, petrecerea a început... 

Locuinţa intendentului a fost complet 
transformată şi adaptată scopului imes 
diat... Mai întâi intrarea |... Ghirlunde bo- 
gate de verdeață şi ramuri de brad. o- 
blic înfipte, ca mici steguleţe varzi, îm- 
podobese violent, nepotrivit şi strigător, 
coridorul... În dormitorul golit de puturi 
şi de celelalte mobile. sau adus scaune 
străine şi bănci. care înșirate pe lângă 
zid. dan camnerii. un aspect de sală de 
dans de complei... O laviţă acoperită cu 
vu covor. a fost intenționat lăsată întriun 
colț. In mijlocul odăiei pe o masă, stau 
țeupene şi străine, pereche de cărţi de 
joc, o cutie cu bemboane şi o sticlă cu 
Lqucur umflală in pântece, cu o garni- 
tură de mici păhărele prinse într'o ar 
mătură de metul, vrând parcă, să stabi- 
lească valoarea şi ierurhia încăperii Şi 
să impună ca întro cumeră de recepție, 
ca într'un salon. la o suficientă decenţă, 
la o acuratețe de limbaj şi la o distinsă 
ospeție,.. A doua cameră este bucătăria... 
Dar şi aceasta a lost atât de poftirios în- 
tocmiiă şi cu atâta artă împodobită, încât 
şi-a pierdut caracterul înăbuşitor şi îri- 
vial, fără să-şi denunțe rolul gosporă- 
resc şi ospitalicr. Toate uneltele tehnice: 
oale, tingiri, castroane, au fest dosite... 
Două fripturi: una de mici, cealaltă de 
vițel, pregătite de Doumna Bariţa. soţia 
lui Gyuri baci. după un secret croai 
— Dumneaei este croata. de origină — 
cu ornamente de pătrunjel, morcovi, ca 
ralabe şi sfcetă, flancate de două toriuri 
şi de o șuncă întreugă. transformă plita 
în bufet. după cum crucea şi pămătulul 
de busuioc, preschimbă o masă banală în 
altar. Dar încăperea are şi alte însușiri 
ospitaliere.. Câteva măsuţe discrete, în- 
conjurate ficecare de scaune, îi dau un 
caracter simpatic, intim, de cârciumioară 
prețuilă doar de cunoscători... Într'un 
coş de rufe, stau gospodărite ca niste re- 
zerve prăjiturile : uscături cu magiun şi 
aluaturi umplute cu nuci şi mac, jar în 
cuptorul călduț cu mirosuri agreubile, se 
pot bănui şi alte bunătăţi.. Mai sunt încă 





SYLVIUS ROLANDO 


agremente comestibile, multe şi mărunte . 
ridichi. mezeluri. bucăţi ce slăuină, Car. 
naţi gi fructe uscate, smochine. mere, 
j:runc,.. care se pierd pe lângă inipunăe 
toarea forță desprinsii de pe plită, după 
cum se șierd luntrile de pescari, pe lângă 
nişte cuirasate... Dar simpatia odăiul 
jleacă din altă parte... Intrun colţ, chiar 
lângă uşă. sunt peste irvizeci de sticle 
cu vin, una lângă alta, aliniate în rân- 
duri. ea o falangă macedoneană. Du”... 
Bucătăria este cu gust întocmirii şi due 
plin ; ca face onoare celor doi gospodari 
amfitrioni... 

După felicitări, adunarea sa rupt ca la 
o poruncă. In salon uu rămas doar fe- 
meile. iar bărbaţii, oameni serioşi, au trc- 
cut. fără să mai piardă un timp inutil. în 
bucătărie. unde Domnul Abrudan făcân- 
du-si cruce. a imprimat dintr'odată adu- 
nării. un caracter solemn, sfânt şi cinstit, 
de praznic, cu hotărită ubligativilate şi 
cuviinţă. de un anumit sistem şi durată. 

— Apoi, să ne trăieşti, Gyuri bacil]... 

— Să trăieşti şi dumneata, frate Vu- 
zile !.... 

— Când ne-o fi mai rău, ca azi să ne 
fie |... 

—- Drept zici... bună vorbă !.., 

— Apoi noroc, Gyuri baci!.., 

—- Să trăiţi, fraţilor !... 

Ia salon e prietenie mare. Bariţa, ne- 
vasta lui Gyuri baci, căreia toată lunea 
î: zice TŢurca, după o alintare croată, şi 
Rafira, nevasta domnului Abrudan. două 
vechi duşmance, azi sau îmbrăţişat. Aş- 
teptând pe ceilalți musafiri, Ţurca ca o 
femei bine crescută, ce își asumă 


4609 


vesponsabilitatea petrecerii, a deschis iu- 
vița, expunând în aduiraţia tuturor bo- 
găţiile acumulate acolo, ţesături, covoare 
şi lucrături croaie, 

Între acestea soseşte şi uomnul Şiefiă- 
nescu. Domnul Stefănescu e rcgăţean şi 
cunoaşte uzanţele unei vizite. EL găiit de 
circumsranţă : jachetă, ghete de la. mâ- 
nuşi albe şi pălărie tare. Domnul Șietă- 
nescu c mic şi slab; atât de mie, în cât 
pare un jocheu îmbrăcat, între două 
curse, cu un surtue prea lung, Intrazeu 
lui repezită, cn ua buchet mare de liliac 
într'o mână şi cu pălăria în cealaltă. are 
ceva umoristic ; pare a fi un personaj de 
cinematograf. cu alât mai mult. cu cât 
întreaga lui făptură e stăpâniță de cca 
mai mare importanță şi seriozitate. 

-— Felicitănile mele, madam Gebe !.., Și 
să vă trăiască !... Primiţi aceste flori din 
partea mea... 

—- Să îrăiești şi dumneata. domnule 
Ştefănescu, şi în curând să-ţi jucăm la 
nuntă Î... 

— Ah 1... Grea afacere... cu nu mă'mnsor 
niciodată. 

— Nu se știe, domnule Ștefănescu... 

— Pe onoarea mea... Burlae m'am năs- 
cut, burlac am să mor... 

— Nu zi vorbă mare. domnule Şteţă- 
Nescu... 

— 7ău aşa,.. Dur apropos, unde-i Gyuri 
bari ? 

— Dincolo, cu prietenii... 

— Mă ieriaţi un moment... Mă duc să-) 
felicit personat, 

Domnul Ştefănescu trece în bucătărie, 
unde i se face o pyimire măreaţă. 

— Bine-ai venit, domnule Stefăneseu ! 
În vino'ucoa ! 

—— Să trăieşti, Gyuri buci ! 

— Să trăieşti şi dumneata, domnule 
Sicfăneseu ! 

Și se îmbrăţisează... 


După acest act 





N. N. TONITZA : CLOWAUL CEL TÂNAR 





470 


cordial], domuul Şiclănescu, fără a ascul- 
ta de invitarea obşiească, rămâne în pi- 
cioare și începe o cuvântâre solemnă, o- 
ficială, obligând pe toţi comesenii să-l 
asculte în aceiaşi atitudine. 

— Domnilor, îmi permiteţi să adresez 
câieva cuvinte, fratelui şi colegului nos- 
tru, domnului  Gyărgi. Gebe Laszlo... 
Domnilor, petrecerea noasiră de azi, « 
mai mult decât „o simplă petrecere?... 
Sărbătorim azi, nu numai pe unu prieten 
devotat, ci pe un om, care şi-a închinat 
viața ştiinţei şi deci umanităţii !... Căci. 
ce suntem noi, domnilor ? So spunem cu 
curaj, fără falsă modestie... Suntem nişte 
clemenie indispensabile ştiiulei și deci 
umanităţii !... Mă bucur die toală inima 
pentru această dovadă de solidaritaic, 
care trebue să fie la haza legitimelor 
noastre. revendicări, sociale şi morale. În 
calitatea mea, de preşedinte al societăţii 
laboranţilor din Cluj, daţi-uui voie să a- 
aduc prinosul meu de recunoştinţă şi de 
devotament iubitului nostru coleg, doru- 
mului Gyărgi Gebe [aszlo, şi să-i urez o 
viață lungă şi fericită, pentru propăşirea 
științei şi fericirea umanităţii |... Să tră- 
scşti, frate Gyuri]... 

Cuvântarea domnului Ştefănvseu a pre- 
dus un entuziasm sincer. Cei doi prieteni 
stau îmbrăţişat încă odată şi au băui câte 
un pahar de vin, apoi cu toţii sau aşezat 
la masă, afară de domnul Ștefănescu, 
care su retras aduiă cu femeile, ce ve 
niseră lu uşă să asculte cuvântareu, parea 
uspirat în salon de un puternic aparat 
de curăţit. Căci domnul Ştefănescu este 
un prost băutor. Băutura îi face silă şi 
hiperaciditaie. În schimb. domnia-sa iu. 
beşte femeile. Din pragul ușii, unde sa 
oprit, cl examinează acum, cu un ocli de 
cunoscător, adunarea femenină,. FE maj 
intâi Rafiva, nevasta lui Abrudan, îmbră- 
cultă mmoţeşte cu un laibăr negru de cati- 
lea, înfoială cu tot felul de fuste scro- 
bite şi plisate mărunt, cu cisme tari în 
picioare, privind mozocănos şi bleg, în 
totul având un aspect redus şi tâmpit... 
Apoi. doamna Fleischer. nevasta mecani- 
cului, o săsoaică spălăcită ea. toate blon- 
dele între două vârste, tăcută, uemişeată 
pe o bancă. intro atitudine modestă, su- 
ferindă şi ștearsă. Mai este Lonea, nc- 
vasta portarului Miron Colceriu, o Ți- 
gancă maghieră, cu ochi negri pătimași, 
cu privirea stranie şi sălbatecă, ca o me- 
lodie de pustă, îmbrăcată, spre a evita 
orice dificultate de toalelă, cu halatul alb 
de infirmieră, strânsă la mijloc cu un 
cordon roşu de piele... Si apoi, încă vre-o 
câteva fermei, românce şi unguroaice, în 
brăcate în port, toate de o calitate înîe. 
rioară prin frumuseţe şi siluaţie socială... 
urca observă atitudinea stingheră a 
domuului Ştefănescu. 

—  Vino'ncoa, domnule Ştefănescu, să 
vă zic ceva... 

Domnul Ştefănescu se apropie de lada 
deschisă şi se extaziază : 

—  Dumneata le-ai luvrai, madum 
Gebe ? 

— Eu domnule Ştefănescu !... 

— E ceva, înir'adevăr,... splendid şi ad. 
mirabil ?... 

-- Uite-te dumneata,.. ce lucrătură 1... 

— Văd prea binc, madum Gebe.. 

-- Mai am o mulţime acasă.., 

— Tot atât de splendide şi de admira. 
bite ? 

Dar Ţurea nu poate demonstra şi va: 
lorifica arta naţională croată, căci un ali 
cor, de data asta regulat, pe două voci se 
aude la uşă şi apoi izbucnește iu odaie 
ceata băieţilor şi a fetelor. 


IAA "ISU 4INU 


Lucrarea 


Câudirile mele adânci 


mai mult jecuri -— 


Le simt lângă lampa de uur şincere să le-asteru 
Sub lampa ce-mi ţine un soare etern 
Pe ritmicul ceasului drum, sub egalele-i focuri --- 


Eşti tu ce-mi dansezi în icoane între timp şi lumină. 
Penelul ţi-aşteaptă secunaa de-odihnă, sp în, 
Fugurele schiţe o prind -.- și imaginea ta 

Îmi creşte în pagină, neagră şi plină, deplină - 


Dar formele dure, din goană, cu greu senlregesc, 
Le-abate *n melodicul drum o scurtă furtună, 

Din nori nevăzuţi, dar adânci, urcă tunelul, ună... 
Te-adun din tenebre, sfărmată. şi iur te clădesc 


Te-am prins din scântei si din cioburi de umbră si nn 
Pot şti dacă semeni cu chipul ce-aevea Îl ui -- 

Și totuşi, din serisuncureat șimtrerupi, îmi răsai, 

Ca sufletul meu în neliniște neagră: eşti în. 


MILAN, CILARIANIU 


E > pipa, 
y vai PAD. 





Cule mai mulie fete an părăsit portut 
național ; nu se mai văd cismele roșii, 
laibărele verzi şi sorturile multicolore = 
Toate sunt în costum cochet de servi- 
toare. de subretă, şori cu bretele peste 
vochie ucagră, Cozile nu mai atâruă, în 
semn de feciorie, împleiile gros, cu pan- 
glica în vârf, ca la cati gătiţi de paradă. 
ci sunt dispuse modest şi grațios în chip 
de coroană împrejurul capului,  Păicţiă 
sunt aproape toţi la fel, cu laine sirânse 
pe talie. vânătoreşte, pantalonii în cizme 
și pălăria cu pană, Cu ei e şi domuul A- 
nania. PDomnia-sa ca să-si arăie bogăția 
garderobei, e îmbrăcat în vederea jocu 
lui, la fel cu ceilalţi, vânătoreşte... TI ţi- 
ne de mână pe frumoasa Băjike, albă si 
roză la faţă, cu pielea întinsă. exagerat 
de fină, ca o cudână de pe tablia unui 
crivat sau ca o reclamă de săpun farma- 
ceutic. F şi Biro. fost laborant la farma- 
cie şi acun soldat la uviaţie, într'o uni- 
formă de împrumut, cu pantaloni lungi 
ofițereşti şi cu tunica kaki slrânsă, pe 
corp. împreună cu Erji, alvasa lui Toskiu, 
fata de Ja farmacie, durdulie şi mustoa- 
să prin rotunzimile ei pline şi în usor 
iremur gelatinos... 

Amândonă încăperile sau umplut a- 
cum de veselie, de râs, de lurmii.. Gru- 
uri, gimpuri, se strâng. se izolează, a- 
poi iar se împreună. E nn neastâmpăr. 
un freamăt, o pregătire de ceva non, o 
aşteptare... Dar deodată se produce v 
rumoate şi apoi 0 tăcere penibilă ca o 
jenă... Pe usa salonului a intrat loșku? 
Deşi corect îmbrăcat, poate tocmai prea 
elegant, figura lui hâgă exală parcă uu 
miros greu, o puioare.., Stă câtăvu vre- 
me în prag şi priveşte... Fiji ncpăsătnare, 
vâde întrun colț cu Biro... Încet, ca un 
om pevfect calculat, Taska îniră în salon. 
Grupurile se separă în fața lui, făcân- 
du-i lac larg şi apoi se amestecă int, 
vrând parcă să-i bareze întoarcerea, u- 
runcându-l în bucătărie prin exprimare, 
ca pe uv vierme dintro casă... lu urma 
lui gălăgia, veselia, se refac... urca îi 
ține încă la bomboane şi liqueur; de u- 
ceea încep protestele şi vociferările... 

— Unde-s Ţiganii ? 

=- Vin... viu acunl! 
ține 

— Da nu jucăn cevu? 





Mai uşteplaţi pu- 


- . Fără Ţigani nu se poate tf. 

- + Atunei să hom !... 

Dar Biro găseşte un moment potrivit 
să-si cvidenţieze talentele. Pa cazarmă a 
învățat feldefel de  hoscării... unii zie 
chiar că are „spiriduş“... Dinu buzunar, 
ca omul pregătit, a scos o sfoară şi apot 
începe întrun sii! de bâlci : 

- Doamnelor şi domnilor, vedeţi a- 
coastă sfoară... Bun... Acum. rog pe ci 
ura din onoralut publice so tale... Sa 
tăiat 2... Bun... E tăiată... Mă rog contre 
la ţi... 

- - Tătată,. tăiată... fătală 

-- Acum... tin, doi, trei. hocis, pocius, 
preparandux... ,Allez, passez... Uite sîna. 
vvulreagiă ?.. Fie 2... şi desfășoară sfoa- 
va înircagă... 

Toţi râd... 

--- Bravo Biro, hruvo 1. Incă ochalii !... 
Iucă odată !.. 

Biro, încântul de succes, repetă expe- 
rienţa, după acelaş sistem + 

- - Doamnelor şi domnilor, iată, mă rog 
fiutnos. această sfoară... [ste 7... Estet, 
hog acum pe cineva din onorutul public 
30 Laue 

In pragul uşii a apărut îusă loşha. care 
umăreste cu oclii lui de drac, fiecare 
miscare a lui Biro... Când Biro a refăcul 
prin puterile lui supranuturale, sfoara, 
losha sare uricios şi rău: 

— Aici e pungăşic... Nu-i nimic ade- 
văral 1... Aici e pungăşie |... 

Adunarea e indignală de îndrăzneala 
lui Toska. dar Biro. ca omul sigur pe sc- 
creiul său, e provocător... 

= Fă-o şi tu... Poftim... Vă-o şi tu. 
Să te vetem ce poți... 

=- Dă sfoara'neoa... 

Toşka ia sfoara și spre surprinderea pe- 
nerală, vepetă experiența, descompunând 
mişcările tiinp cu timp. dovedind cut, 
voluptos, fuselătoria lui Biro. 

Dar Biro nu poate dezarnu în faţa a 
cestui întrus în meserie. 

== Doamnelor şi domnilor, altceva a 
cum. priviţi acest leu... II vedeţi cu lo- 
ţii... Mă rog frumos, este un leu. lată |... 
IL bag acum în buzunarul hainci... Rog 
pe ounor Publice să controleze mâinile... 
Sunt libere de orice înșelătorie...  Acu- 
ma... Un, doi, trei, allez, passez.. 
lată-l lu, 


VIVENnSUL LITERAR 


Şi la această comandă, scoate banul 
din şorţul lui Erji... Lumea râde şi pe- 
trece... 

— Brave, bravo. Biro |... Al duacului 
Biro !... are pe Spiriduş îu el!... 

Dar loșka îl urmăreşte implacubil. 

— Incă odată,... şi asta-i tot pungăşiel... 

Biro se'nfurie... 

— Doamnelor şi domnilor. iată leul... 
liste ? Este ?.. Il bag acum în sorţul lui 
Frji... Rog pe cineva din onoratul publie 
să «controleze experienţa... Aici nimic 
nu-i pungășşic, ci totul ce experimental, 
misterios şi calculat... Acum... Un. doi, 
trei,... hocus, poens. preparandus... Altez, 
pussez... la porunca mea, banul va icşi 
numaidecât, din nasul lui loşka... 

Și cu mâna desprinde de pe figura dez- 
uustătoare a lui Ioşka. banul... Toată lu- 
mea râde... foşka simte umilința infrân- 
garii şi cruzimea aluzici, dar nu dezar- 
ea ză... 

— Incă odată... Puu rămăşag, aici îi 
tot pungăşie... 

Biro, în mijlocul emoţiei generale, re- 
uetă experienţa... 

Intr'un colț, scoşi din lumea îuconţu- 
vătoare, Domnul Ștefănescu,  istoriseşte 
Doumnei Țurea, întrun „tâte-ă-tete“ cu 
diechis, o poveste grandioasă, un fapt 
eroic, un fapt de arme... 

- - „Iuţelegeţi Dumneavoastră,  situa- 
(iunea Și răspunderea mea... L.ocolenen- 
tul mort. sublocotenentul rănit şi căzut... 
lupta compromisă... Îmi ziceam : „ce va 
zice Istoria 2“... Atunci mam înverşunat 
Ce i-am zis ?... „Acum să te văd, Şte- 
fănescule !.., 

— „Acum ori niciodată... Inainte fra- 
(ilor !... Urat. Năvăliţi. Ura!” și sol- 
daţii după mine... 

= Bravo Domnule Ștefănescu! Şi 
i-aji bătut ?... 

— Staţi să vedeţi... Când ajungem la 
poalele dealului și să zicem „Doamne- 
ajută !* un agent de legătură vine uc- 
bun şi-mi raportează mie, comandantul 
luptei : „Să trăiţi, Domnule Sergent, 
Ruşii. dau înapoi“... Inţelegeţi Dumnea- 
voastră !... Să-mi vie dambla. nu altceva 
Intr'un suflet sunt la ei: „Fraţilor, gos- 
podinilor. nu dați înapoi... Compromileți 
lupta...” Fi: „nicevo“... Fu iară: Fraţi. 
lor. gospodinilor, gândiţi-vă... ce va zice 
Istoria... ki: „nicevo...* Eu iar: Fraţi- 
lov, gospodinilor. nu mă nenorociţi...“ Fi: 
„Nicevo“... Atunci mă înfuriai... „Nicevo, 
wicevo,... firca-ți ai dracului, de  peze- 
venchi !... De mine n'ascultați voi? Bine! 
O sascultaţi cu toții acuşica, de căjea!“ 

— De cine? 

-- De căţea... De mitralieră... Aşa-i zi- 
ceani Oi... zic: „las pe mine“, mă re- 
ped înapoi, dau comanda atacului unui 
subaltesn, întore o mitralieră... şi toi ţi-o 
pun în Ruşi... Ha, ha, ha!... Să fi văzut 
cun. mergeau acum gospodinii! A fost 
arcu până i-am îmbărbătat,.. pe urmă 
sau bătut ca niste smei... Aşa-i Rusul ! 
Să ştii să-l iei. să-l îmbărbătezi, să-l en- 
tuziasmezi ! M'am întors la comandă. şi 
până n'am atins obiectivul, nu m'am lă- 
sat... Ma felicitat şi Domnul General 
Averescu.» De câte ori mă întâlnesc «le 
atunci cu Dumnealui îmi spune : „lii a- 
minteşti de lupta dela Momâia, Ştefănrc- 
scule? — S'trăiţi, Domnule General, cum 
să nu-mi amintesc 2” — „Ai fost un brav, 
Ștefănescule” — „S'trăiţi, Domnule Ce- 
neral, nu mi-am făcut decât datoria !...” 

Dar Ţiganii au sosit şi-şi acordează 
instrumentele... Vorbele, glumele, jocuri. 
le de societate. broscăriile lui  Biro,.., 
toate se opresc deodată... Saude dvar : 





Ligi 


D. GHIAŢA : SLUDIU 


- "Țiganiis.. Ţiganii,.... la joe ! 

Ca introducere, după un pratocol ins- 
iruit la poliţie, Țiganii încep cn: „Deş- 
teaptă-te Române“ și apoi ca moment 
psichologie o dau în- marșul lui Rakoci 

La deschiderea jocului, încep. tot pen- 
îrn considerente politice. cu hora... Ti- 
neretul e pe coridor, Anania cu Băjike, 
dau semnalul, Pe rând se prind şi cei- 
lalți. iar pe coridor se injehebează o 
horă lungăreaţă și turtită ca o elipsă... 
Pe scară încep să se scoboare, curioşi, 
nepoftiţii, ba chiar oameni străini locu- 
lui, atrași de muzică şi de petrecere... 
Sunt servitorii şi servitoarele de prin 
clinici, cu prietenii lor. sunt bolnavi, 
uuji în halate de spital, cu bandajele pe 
ci, alţii învoiţi la plimbare, îmbrăcaţi ca 
de oraş, sunt vizitatorii de Duminică... 

Pe nesimţite şi ei se prind în joc, iar 
când 'Ţiganii au dai-o în ceardaş, dela 
un capăt la celalt al coridorului joacă 
deavalma, cca mai pestriță adunare, să- 
nătoşii cu bolnavii, oameni întregi cu 
cei ciopărțiți, flutură halatele de spital. 
sc înfoaie fustele de port. şi tropăicsc 
cu furie caldarâmul. deopotrivă. cizmele 
cu tocurile poitcovite, pantofii delicaţi at 
fetelor, papucii de spital, ba chiar şi căâr- 
jele celor neputincioşi... 


După două oje de băutură, bătrânul 
Gyuri baci, trecând uşor peste  flecăria 
grandelocvență a excitaţiunii alcoolice, 
a ajuns la acea dispoziţiune amplă, liniş- 
tită şi larg cuprinzătoare, la acea beati- 


= 


(mar 


. 


SR A 
tudine care însewnează pragul fericirii, 
când sufletul e copleşit de senzaţiuni 
line şi sentimente moi, de pace, melan- 
colie şi visare... 

Bucuria invitaţilor e peniru vel izvod 
de prietenie. În suflet. cl simle un uşor 
tremur, ca o adiere de stele în parea u- 
nui lac... Amintiri duioase, desprinse din 
forma realităţii, strânse în cşaloane in- 
ponderabile, speranţe nefrâute în dorinţi 
anumite, ci estompate întrun vag viitor 
şi mai ales bucuria clipei, singura care 
prejuieşte, îi mângâie cu o dulce melan- 
colie sufletul său de maghiar slab la 
băutură şi sentimental. Prietenul său, 
Max Fleischer, mecanicul dela calorifer, 
sas meticulos, ordonat şi sistematice în 
toate apucăturile lui n'a ajuns la această 
seninătate ; coerent disciplinat el bea 
mult dar bea liniştit şi regulat, nenţi- 
nând aspectul de seriozitate şi demnitate, 
ca pentru o treabă de mare răspundere, 
ce trebue dusă la bun sfârșit, fără ela- 
nuri. făvă întârzieri. Alături de ei şi în- 
treținând o convorbire înjghebată în trei 
limbi. se află vechiul jandarm austriac, 
domnul Vasile Abrudan. căruia vinul i-a 
deşteptat o jovialitate trivială şi greouie, 
un humor de cazarmă şi de poliţie. alcă- 
iuit din glume proaste. refrenuri de 
crâşmă, aventuri mincinoase şi povestiri 
poruografice. 


SYIVILS ROLANDUO 


(urmează) 





412 


UNIVERSUL LITERAR 


Gând Uşor, în uşoare 


Gând: -- plug veşminte... 
tăvălug, 

drum spintecat spre belşug, — 

pe trupul cald al pământului lug, Uşor, în uşoare veșminte, 

Cu boii enlțuroşi ai vrerii, în jug... Sandale de-oţei pe drumul fierbinte, 


pând : plug Legeu-mi de fier: „INAINTE“. 


tăvălug... 
Gând :; steag drag, Pofta-mi : să lupt, 
pe şesuri, pe munți, în vânturi pribeag, să Sanger, 
în îruntea de oști cen inima-mi trag... să rise... 
gând : steag drag, Ă 
peste lungul anilor şireg, Ţinta-m? : ultimul pise.u 


pe-al furtunilor întunecat dr'umeag.. 


â. COTRUȘ 


HENRY BATAILLE 


ELPiveksi(9 LG 


Ah, când voiu fi aproape de lespedea de piatră 

Şi va veni la rându-mi și ceasul morții reci 

Mă voi desbrăca pentru temuiul somn e veci 

Si-am să arunc asa cum arunci un lemn pe vatră 
Povara frumuseţii, științii si iubirii 

Fe care Tu mi-ai dat-o pe umeri să mi-o port 

O, Doamne, spre-a mi-o lua-o atunci când voi îi mort 
Când au să sc-oțilească pe groapă-mi trandalirii 

Si n'o să-mi ffe jale că duc de toate lipsă 

Voi «ta fără podeabe, mi-o îi orice gând şters 
In clipa'n căre-o neagră și groasnică eclipsă 

Va alunga dir craniu-mi întregul univers. 
Armoniosul suflu mai lin decât o undă 

O. suflul cald al lumii ce mi-o veni în faţă 
Nimic să nu-l mai simtă, nimic să nu-i răspundă 
lin trupul fără freamăt ori un fior de viaţă. 
Vei sta intirs in raclă senin ca o fecioară 

Şi ea când licări-var în preajmă-mi lumânări. 
Mi so răslrânge chipul de cea din urmă oară 
lar ochij, ochii cari mi se-alundau în zări 

Vor îi de mâini pioase acoperiți desdată 

Ca nici o umintire să nu vorbeuscă'm e 

Ca nici un gând într'ânşii să nu lase vre-o pată 
Din «buciumul pe care cândva îl avusci, 

Şi singur, de-atunci liber de-a sufletului haină 
Si renăscut din moartea ce trupu-mi va Îi *nvins 
Moi afunda cu mintea'n a Încrurilor taină 

In puritatea sacră. pe veci de neatins, 


raul. = JOAN CIORANISCI 





UNIVERSUL LITERAR 


Este arta un joc? 


VI. EXAMINAREA CRITICĂ A PCORIILOR EXPUSE 


Iu  cercutăvile estetice  muderne se 
constotase de către diferitele scoli, că 
arta nu prezintă meiun scop praciic ; a- 
ceasta, spre deosebire de ideațiunea an- 
tică. qâre cerca ariei preocupări utili- 
ture etice, 

Dinire scolile moilerne. uceea a „jo 
cului” a căutat să se rcazeme mai ales 
pe acest cloement al imutilitaricății şi 
Kant. ca precursor. formulează atunci 
arta ca o finalitate Fără scop. 

In zelul acesta, diferitele ramuri ale 
teorici jocului întrebuințează covecptul 
jecniui mai mult. ca o imagine de cât ca 
un termen propriu zis, aşa în cât „jn- 
cul” va dobândt necontenite semnificaţii 
noui. dipă cum avem a face cu unul sau 
cu aliul dintre autorii stuliaţi. 

Spencer vu udăoga mai departe. căun 
mai când contemplă frumosul, omul este 
condus: de instinctul jocului, că numai a 
tunci este liber de tot şi se poate juea. 
fiindcă stăpâneşte deopotrivă si forma 
si raţiunea echilibrându-le. 

Jocul schillerian însemnează un eghi- 
libru între îimpresiunile sensibile şi o- 
rânduirea formală din lăuntru. 

Spencer va adăoga mai departe. că un 
excedent creşcân:l de energie va fuce să 
nască o proporție crescândă de aciivi- 
iăți şi de plăceri estetice şi diferitele 
forme al artei vor fi. în asa fel, în cât 
cle să procure un exerciţiu agreabil fa- 
cultăților celor mai simple ; arta în ge 
nere va face apel în acelaş iimp la un 
cât mai mare grad de emanațiuni înalte 
sufleteşti. Acest proces constitue cecuce 
se numeşte jocul esietic spencercan. 

K. Lange pretinde apoi că plăcerea es. 
ietică e o stare sulletească oscilatoare, o 
pendulare conştientă şi liberă între u- 
pareață si realitate, deci un joc. 

K. Groos. în legătură cu această expli- 
caţie a lui Lange, afirmă că jocul mai 
ales rezultă din faptul, că noi simţim în 
fenomenul estetic. că suntem cauza apa. 
renței. 

lată valorile diferite pe care le do. 
hândeşte ideca jocului, valori în care 
singurul element comun este absenţa ca- 
acterului practic al accivităţii estetice. 
Ficeare din teoreticienii de mui sus vor 
serie în diferite feluri formula: că arta 
este în ca însiişt şi scop şi mijloc, sau. 
că scopul artei este ca însăși si aşa mal 
departe. De aci rezultă pentru autorii a- 
mintiţi caracterul de joc al activității es- 
tetice ; in realitate fiecare dintre ei. 
după -cum am văzui, susține puncte ale 
vedere deosebite, 


[dintre toţi tcoreticienii ucestia. numai 


k. Groos consideră jocul ca având — şi 
astfel ciudătenia devine şi mai auten- 
tică — un oarecure scop practir. 


K. Groos susține că jocul în uenere 
«ste un pre exerciţiu al funcţiunilor vii- 
toare. este o anirenare a acestor func 
țiuni. 

El nu va preciza însă, în ce consistă e- 
lementul acesta în artă. 

In genere toţi animatorii acestei şcoli 
se gândesc mai ales la creatorii de arta. 
şi prea puţin. dacă nu-chiar de loc Ja 
cuntemplaiorii de artă. 

[n ce condițiuni un contemplator de 
artă ar putea să se joace? Oare con 


templarea luând naştere, ea continuă 
fără niciun scop? Nu cumva ne găsim 
în fața unei cauze finale, care acţionează 
contemţ:lareu estetică ? Şi în cauzul a- 
cesta ar mai putea fi vorba de un joe în 
înţelesul schillevean sau spencerean ? 


%* 


Nevoia contemplăvii estetice este re- 
simțită de noi ca un element de hrană 
sufleiească indiferent de rezerva ener- 
giei sufleteşti, pe care am fi siliți so 
cheltuim, ca o descărcare sufletească în 
înţelesul spencerean al cuvântului. 

Contemplarea provoacă o descărcare 
psihică, e adevărat, dar nu, din pricina 
unei acumulări  superflue 
fletească. 

Awm arătat eu un alt prilej că această 
descărcare e o descătuşare, o eliberare 
de anumite elemente, care înăbuşe func 
țiunile psihice. E vorba, mai ales. de o 
rilejuire a  encrgiei sufleteşti, ce sar 
îneca. anchilozând  frăgeziunea psihică, 
tacmai din pricina adoptării unui proces 
de cunoaştere străin oare cum de ele- 
mentul fundamental al sufletului nostru, 
Analiza raţiocinantă a omului evoluat e 
o altoire ce sugrumă impulsul narural şi 
organic al sufletului primitiv. Arta ar 
veni ca un necontenit prilej de a amen- 
ține fraged sufletul  omenese silit la o 
evoluţie comandacă prea calegoric din 
afară, dar prea puţin potrivită cu ten- 
dinţa primară a organizaţiei primitive 
s«ufleteşii. (Cons'deraţiuni asupra cathar- 
sis-ului aristotelie). 


Deci nu o «heltuire de energie, ci o 
menţinere a energiei inițiale, care, arti- 
culată fiind pe planul vieţii evoluate a 
ecmenirii, constitue în uceste condițiuni, 
o perpetuă îmbogăţire a resurselor noas- 
ive sufleteşti primitive. 

[In ideaţiunea lui Schiller „forma şi 
„impresiunea sensibilă“. care se echili- 
lrează, ar fi poate toenai altoirea pe fon. 
dul sufletese primitiv al unui ţesut ab- 
stract analitic. La Schiller însă dialecti- 
ca e exclusiv metafizică. Și cum con 
ceptul „jocului“ nu e decât o imagine 
ce Îucrează prin autoritatea  kantiană. 
concluzia lui Schiller» ne îndepărtează 
de punctul nostru de vedere, Echilibrul 
insă între formă şi impresiune sensibi- 
lă cerut de un obiect exterior, adică de 
fenomenul artistic nu poate fi un joc. 
adică o liberă activitate subiectivă că 
u necesitate instruetivă pentru menținea 
rca elasticităţii şi a frăgezimii noastre 
sufleteşti, comprimată de înjugarca suw- 
fletului nostru la o altă viaţă psihică, 

In felul acesta. când K, Groos formu- 
lează jocul cu o necesitate sufletească 
pentru anireparea funcţiunilor noastre 
j:sihice viitoare, principial vorbind, au- 
torul german anulează orice urmă de joc 
prin analogie, din fenomenul estetic al 
contemplării. De altminteri K. Groos 
prin „bucuria de a fi cauză“ a creatoru- 
ui exclude orice discuţie cu privire li 
„jocul“ estetic al contemplatorului. 

F. de reţinut însă caracterul de nuce- 
«itate a „jocului“, pe care Lange sau 
[.. Bluga la noi, prin aşa zisa pendula- 
re între vis şi realitate au întrevăzut-o 


dc forță su-" 


473 


fără so precizeze. Explicaţia lui Lange 
îmbrățișează şi contemplarea, iar nec: 
cesitatea de a transforma realitatea in 
iro aparență, adică într'o lume, care 
să conţină şi elementele raţionale şi ele- 
inentele sensibile primare ale sufletului 
uman, numind fenomenul acesta altfel 
de cât „joc“, — aceasta e o emancipare 
de sub tutela imaginii kantiene, deşi în 
genere mijloacele de argumentare  pre- 
zintă contemplarea estetică tot ca un 
fenomen ludiform. : 

Când a-l F. Aderca, glosând pe Nietz- 
«che, înfățişează atitudinea contempla- 
torului ca e atitudine pur spectaculară— 
contemplatorul în fata ariei se găseşte 
ca în faţa unui spectacol absolut fără in- 
tervenirea nici unui elementi turburător— 
autorul român; priveşte fvuuinenul egtetic 
contemplativ ca o revenire a minţii noa- 
stre la siadiul primitiv şi deşi vorbeşte 
de „joc“, iar la un moment dat ne spu- 
ne, că adevărații contemplatori de artă 
sunt copiii, totuş printr'o altă imagină 
ne arată pe contemplatori, ca pe nişte 
copiii bărâni, care allă dată sau jucat 
dar acum prin tmansformarea primei a- 
titudini gustă arta, 


+ 


Nam voit în aceste  consideraţiuni 
generale să începem v ceariă pe cuvin. - 
te, dacă se numetşe joc sau nu, fenome- 
nul, de care se ocupă autorii studiaţi, ci 
am încercat să arătăm, că deparie de a 
fi o ucțivitate superflue, o cheltuire a 
unei energii supra abundente, o simplă 
supaţă de sipnranţă, arta şi în special 
con:emplarea ci corespunde unei adânci 
bcvoi organice de igienă sufletească, 
căci revenirea la primitivitatea - unor 
funcțiuni articulate însă pe planul evo- 
luat al sufletului. omenesc. noi în'reţi- 
nem comyletând lipsurile de altă dată 
dar imbogăţim,  înviorâml şi formele 
inerte ale analizei, la care a ajuns su- 
fletut raționalist. 


SCARLAT STRUTIEANU 





O. BRIESE : STUDIU 








.nează, 


414 


Când aur urcat sis Di prima vară co- 
lina ce duse spre cimitirul oraşului, e- 
ră pentru a însoţi un prieten, care-şi 
lucea păriniele la locul de veci. Am pri- 
vit atunci morminiele cu muliă curiozi- 
tate, mam înduioşat în faţa unora din 
inscripții și m'am întors acasă uşoară, 
cu o urmă de regret pentru acei, pe cari 
îi lăsam acolo, dinapoia zidului împrej- 
muitor. 

Dincolo. viaţa mi se păru mai clocoti- 
toare şi mai interesaată ca de obicei şi 


mă aruncai în mijlocul ei grăbită so 
trăese, cu toate bucuriile! şi necazurile 
inerente. i 


A doua oară urmam carul funebru ai 
unei “rude apropiate. De astă dată, pă 
frumnsei în capelă, şi strigătul de desnă- 
dejde al celor rămaşi, îmi pătrunse în 
urechi ca un burghiu. 

Atmosfera din capelă cra pregătitoa- 
ce pentru acea din mornânt. Aerul lân- 
ced şi rece îmi îngreuia respirația şi mă 
vândeam la voluptatea de a sorbi aerul 
de afară, ca un alcoolice, silit câteva ore 
la abstinenţă. 

A. treia 


oară fui purtată aproape pe 
braţe până la groapa, care se căsca la- 
comă. să-mi înghită un părinte, drag și 


preţios prieten. Simţii atunci inutilita- 
tea ceremoniilor. funerare, cari măresc 
durerile şi mă cuprinse o revoltă puier.- 
nică împotriva cioclilor şi a tuturor je- 
luitorilor de circumstanţă, Cimitirul luă 
înfăţişarea unui monstru nesăţios, în al 
cărui stomac vor intra treptat, treptat, 
toți. prictenii şi toate rudele noastre. 

Burghiul  desnădejdii îmi pătrunse în 
suflet şi când ajunsei dincolo de zid, u- 
ram viața care îşi urma  nepăsătoare, 
mersul. 

A patra oară deznădejdea mă împin- 
se «incolo de manejul în care se antre- 
în miros de tămâe, lumânări şi 
«hiparoase, cei duşi pentru totdeauna, 
pentru viaţa de apoi, între culise. Aco- 
lo unde ființa dragă ţie, e spălată de 
jăcatele lumești, de mâini brutale şi ne- 
spălate, în inijlocul  glumilor  macabre, 
ale celor de meseric. 


Era o parcelă din trupul meu acolo, 
pe targa neagră din mijlocul: camerei 


niortuare. 

“Butghiul. deznădejdii” îmi sfredelea a- 
Gun sufletul şi cimitirul. mă urmărea ca 
un, coşimar ziua şi noaptea. Vedeam ca- 
mera--mortuară, cioclii, targa neagră şi 
solul - care  rămăseze în capelă, după 
scoaterea sicriului, 4 | 
Mă agăţai - mai cu în:lârjire de viaţă. 
Ori cât de urîtă, ori cât de grea, e pre- 
ferabilă camerei mortuare. 
eee =. Tie 

Aveam un prieten jovial, care se a- 
Iuzase toată viaţa, făcând pe alţii să 
vâdă. Ne-am despărţit râzând. din toată 
inîma. Îmi “spusese una din cele mai 
e “uşite snoave pe cari le-am auzit vre-o 
dată. j 

Deunăzi, aflui că a fost adus în timpul 








nopții cu automobilul, împachetat şi si- 
“gilat, dintrun oraş de provincie, apoi 


depus în capela cimitirului. , 

- Familia se ruga în lacrimi: să i se în- 
Didi să-l mai vadă. ! 

„lu pachet.sigilat nu” poate fi desfă- 
cut înainte de a ajunge la destinaţie“, 
i se răspunse. 

Respectul acesta pentru 
făcu să zâmbese amar. 


sigilii mă 


pă- * 


_Acelaş drum 


Era ultima Sluiaă pe cure şi-o 
permitea prietenul jovial... 

Capela cimitirului întunecoasă şi re- 
ce, are acum pentru mine, aerul respin- 
gător al unui bisturiu înroşit de sângele 
predecesorului tău pe masa de operaţie, 
pe care urmează să-i iei locul. 

Tot aici în mijlocul sălii acesteia nc- 
prietenoase, cocoţat ridicol de sus, pen- 
tru cineva, care peste câteva clipe tre- 
Due să coboare atât de jos, va sta şi si- 
criul lung şi subţire, scurt sau diform, 
polrivit proporţiilor pe cari le voi lua, 
în care se va aslăposti lutul meu. 

Poate că nici nu voi mai avea o formă 
concretă, sau joate că voi forma un pa- 
chet sigilat, pe care va fi scris cu cer- 
neală violetă cuvântul „Fragil”. 





SARINA CASSVAN-PAS 


Un lucru-e cert, că voi fi şi cu odată 
cocoţată -acolo sus :; că aceleaşi stesnuice 
vor susţine lumânările, cari vor plânge 


cternele lor lacrimi de spermanţet pe 
postavul negru, maculat de aceleaşi la- 
crimi, de pe catafalc. 

Aceleaşi chipuri cousternate.  Aceiaşi 


vameni nerăbdători să se sfârșească o- 
dată și dornici de aer proaspăt, vor în- 
conjura catafalcul... 


Simt pământul fugindu-mi "de sub pi- 


rioare şi fug fără să mă mai uit în- 
dărăt. “ 
Dincolo de zidul  împrejimuilor, în 


stradă, milogii cu mâinile întinse îngâ- 
nă melopeie aceleaşi cuvinte. 

La dreapta şi la stânga 
câreiumile sunt înțesate de  muşterii. 
cari îşi beau până și cămașa. Intro zi 
tot nu vor mai avea acvoe de ea. 

O firmă poartă sugesiional titlu : „Aici 
e mai vesel ca peste dum“ Ori şi unde 
e mai bine decât acolo. Si în bordei... 
chiar şi în închisoare. Mă. azvârl îutro 
trăsură şi strig birjarului : 

— Du-mă unde ştii că e mai bine şi 
muzica mai veselă ! 


cimitirului. 


Anii trec mai grei, sau mai uşori. 
Viaţa e mai dulce, sau mai aspră, dar 


mai 


UNIVENSUL LITERA, 


Gânduri 


Doamna mea, să nu prea repretăuni 
„lumea bună“ dinaintea războiului, căci 
pe vremea aceia, lumea proastă eram 
Nol... 

* 
Ochii cari nu se văd, — se scot. 
a * 
Vreau să mângâi o pisică şi fuge, spe- 


viată : plătesc, încă odată, vina semeni. 
lor mei cari au lovit... 
* 
„Fă binele şi aruncă-l în mare“ 
o vorbă din bătrâni. 

„Probabil, ca nu cumva binele ce l-ai 
făcut să te arunce în mare cl pe d-ta. 
+ 
Unicul eroism al laşului este să-şi în. 

demne semenii la acţiuni temerare. 


spin 


* 
Vorba sboară, scrisul rămâne. 
Rămâne, — dar nu saude 
- 

Dâta so duci dumneata, să nu te du- 
că ca. 

* 

Lasă toldeauna femeilor impresia că 
ele te-au părăsit: e cea mai delicată 
dintre ironii. 

- 


Unii se închipuie crema societăţii. ŞI 
nu sunt decât spuma, 
e 
Şarpele nu-l ţii legat. 
* 
De la o vreme, în ţările latine se bu. 
cură de mare prestigiu lucrările obscu- 
re, în general şi cele pliclisitoare , în 


special. 
* 

Nu cunosc sforţări mai penibile decât 
ale celui ce vrea să arate că nu e prost. 
- 

Cel ce neagă este, totdeauna, mai 

tare. 
* 
Ideile mari nu încap întro fară prea 


mică : iată de ce, la noi toafe se învâr- 
iese în jurul persoanelor. 
% 

Succesul oratoric constă în a servi mul. 
țimilor lucruri pe cari te-ai roşi să le 
spui între palru ochi si, cari, auzite de 
la altul, te-ar face să-l acuzi de dema- 
gogie. 

% 

Elocvenţa este arta de-a proclama, cu 
emfază. locul-comun : timiditatea îi de- 
mască, 

% 

Un proverb catalan lanul 


spune, că 


lângă râu, pomul în drum şi femeia la 
fereastră, n'au un Sfârşit bun. 


VICTOR EFTIMIU 





gândul că va irebui să iau întro zi a- 
celaş drum stărue hain. 

De multe ori tresar în mijlocul nopţii, 
revăd poarta ncagră, cu milogi cari în- 
gână aceiaşi melopec, camera mortuară, 
capela şi. sicriul cocoţat ridicol de sus, 
pentru cineva, care peste câteva clipe 
va trebui să coboare atât de jos și a- 
lerg cu gândul la cârciuma de peste 
drum, unde golesc însetată pahar, după 
pahar şi adorm cu capul greu, pe un 
colţ de masă, 


SARINA: CASSVAN-PAS 


UNIVERSUL LITERAR 


GHERLA 


In valea Someşului, pe timpul 'luptelor 
pentru întărirea în domnia Ardealului 
a urmaşilor lui loan Zopolia, mai mult 
în neînțelegere de cât în înțelegere «cu 
Moldovenii, împotriva Ferdinatiştilor — 
Episcopul Oradiei-mari, tiranul  prote- 
suitor al Izabelei — a ridicat cetatea de 
pe Someş, ungureşte  Szamos-Ujvar -- 
româneşte Gherla. 

Această cetate, când Ungurii ajung a- 
totputemici în Ardeal, au transformat-o 
în închisoare de stat, numele ei deve. 
unind odios mai ales românilor. 

„Gherla“ în care adesca ori şau lăsat 
vasele românii doritori de libertate u- 
junse o ameninţare tot aşa de fioroasă 
ca şi „vin Tătarii“ ori „vin Tureii“, 

Odiosul nume al acesteia a trecut de 
altfel şi în părţile noastre, atât de im- 
presionantă cra pomenirea lui. 

Cetatea sa arătat demnă de iezuitul 
iuteneetor. 

Pe la 1765 apoi, aici au fost aduşi şi 
colonizați armeni din Moldova. 

In urina aşezărei acestora oraşul a 
luat o nouă desvoltare din punct de 
vedere comercial mai ales. dată fiind 
-indeletnicirea de predilecție a armeni- 
lor, prăvăliile încăreate cu felurite măr- 
furi luând locul caselor sărăcăcioase. 

Odată cu aşezarea Armeiilor sa 
schimbat :şi numirea oraşului în Arme- 
nievstadt, oraşul armenilor. 

În 1542 zirurile cetăței au cunoscut 
vitejia moldovenilor conduşi de Petru 
Rareș, în a doua domnie, veniţi împo- 
triva întemeetorului cetăței, Martinuzzi, 
iar în timpul stăpânirei lui Mihai Vitea- 
zul locuitorii Gherlei ascultară de pe- 
runcile lui Aga Lecca ce-şi avea  reşe- 
diuţa în puternicul castel dela Chioara. 

Figura noastră reprezintă orașul așa 
cum se alla la 1735. 


MIH. POPESCU 


415 


Ivan Turbină.... italian 


Dacă sar fi gândit cineva că la bu- 
zu cunoscutei poveşti a prozatorului mol- 
dovean, stă un „motiv“ pe care nu însuş 
l'a născocit, ci „l'a cules“ din gura popo- 
vului ar fi fost înduplecat — fără îndoia- 
lă -— să se adreseze folkorului ruseste. 
pentru a determina punctul de plecare: 
aceasta, prin aluziile pe care povestirea 
la conţine. Când-va, se pare că nici n'a 
fost cruțat lon Creangă de oarecari ne- 
drepte învinuiri, provocate tocmai de re- 
cunoaşterea lui „Ivan al său într'o [:0- 
vestire populară rusească. 

lată însă că o notiţă, publicată de Al. 
Popescu-Telega in „Năzuința“ craiovea- 
nă acum vre-o trei ani (1924111. Nr, 4-5. 
pp. 77—78), a atras atenţia asupra faptu- 
lui că în realitate ne găsim în faţa unui 
„motiv“ de folklor, cu circulaţie tot atât 
de intensă și în Apus; cu un „motiv“, 
deci, care aparţine întregei Europe şi 
care. prin aceasta, a putut cunoaşte și 
un moment de localizare autohtonă. 

In „Istoria şi glosarul graiului  nor- 
ntand“, Edouard Le Hericher, cita încă 
din 1880 „legenda“ soldatului Pimpernelle 
care, nefiind alta decât povestea lui „Ivan 
Turbincă“, era totuşi declarată „exclusiv 
normandă“ atât de citatul autor, cât şi 
de Tatrâ  4,ltudes et glanures"”), mai 
târziu. 

Exelusă probabilitatea că Creangă a 
cunoscut şi s'a inspirat din varianta nor- 
mandă a povestirii. rămâne totuşi stabi- 
lit că ca a circulat şi în Apus, cu anu- 
mite modificări, mai ales în ce priveşte 
finalul. 

Intâmplarea face să pot semnala as- 
tăzi existența aceluiaş „motiv“ și în fol- 
klorul italian. astfel că n'ar mai putea 
rămâne nici urmă de îndoială asupra 
freevenţii şi viabilităţii sale, pretutin- 
deni. Ceva mai mult; atât în varianta 
normandă, cât şi în cea italiană, rezolva- 


rea finalului este identică, astfel: că am 
putea vorbi de un „tip“ occidental, faţă 
de cel oriental reprezentai — pentru mo- 
ment — de varianta povestitorului mol- 
dovean. 

După cum se va vedea 'de îndată, po- 
vestirea italiană, conţinând aceleaşi date 
primordiale. este lipsită cu totul de dez- 
voltările psichologice şi chiar epice pe 
care ie cunoaşte varianta lu  Creangii. 
Ummează numai ca. cercetătorii direc! 
interesaţi, să stabilească poziţia aces- 
tuia faţă de variantele populare și, even- 
tual, de acelea din restul domeniului o- 
riental. 


Pentru edificarea acestor cercetătoti, 
mă mulţumesc să arăt că varianta italia- 
nă a fos culeasă şi transerisă în limba -i- 
taliană cultă (din dialect), de ilustrul fi- 
lolog şi arheolog Domenico Comparetii, 
mort acum câte-va luni la Florenţa. Si a 
fost culeasă în regiunea din nordul Ita- 
liei nuunită Monferrato. din părțile ora- 
şului Alessandria. încadrată vag de cen- 
trele : Genova, Milano şi Torino. 

A fost reprodusă apoi de E. Pistelli la 
urma antologiei «ule întitulată „Novele 
dal secole XIII al secolo XX“. apărută la 
1924 în editura Sansoni din Florenţa. 

Ca adaos la această antologie propriu- 
zisă, se citese mai multe „novelline po- 
polari“, prinire cari (p. 295) şi aceea zisă 
„Il Ramaio“. Este tocmai cea despre care 
ne ocupăm şi pe care o reproducem aci 
în traducere românească : 


CAĂLDARARUL (II Ramaio) 


„Eva odată unul, zis Căldărarul, care 
făcea pe fierarul, umblând din târg în 
târg. Sfântul Petre si Domnul îl gasiră 
odaiă pe drum, iar Sfântul Petre îi ceru 
de pomană. „La drept vorbind n'aş avea 
nimic să vă dau, dar de vreme ce văd 





GHERLA, după un 


manuscris din sec. XVIII 





416 


cii sunteţi doi desnădăjduiţi ca şi mine, 
na-vă. aceşti doi gologani şi duceţi-vă de 
«umpăraţi cu ti o bucată de pâine“. S-tul 
Petre îi spuse Domnului: „Atâţia bogă- 
taşi nu ne-au dat niinic, iar acest calic 
nt-a dat de pomană. Coboară asupră-i 
harul Tău”. „Fie, chiamă-l (spuse Dom- 
nul), şi tot ceeace va vrea să intre în tol- 
bu sa, va putea să intre“. Şi aşa a fost. 
Ie aci s'a întâmplat că odată Căldărarul 
dădu peste un drac care lar fi luat cu 
el, dar el prinde a spune : „Intră în tolba 
mea“, iar dracul navu încotro. Căldăra- 
rul se duce la un fierar şi spune: „Cât 
imi ceri ca să-mi baţi cu ciocanu' această 
tulbă ?* „Auzi vorbă! nimic“, face. Şi, 
tic-tac, tic-tac, tic-tac, i-o ciocăniră atâta 
că acel sărman drac îşi simţea toate oa- 
“ole frânte. Cânu Căldărarui mu. mer e 
mui întâi la poarta iadului. Ton, ton. „Ci- 
ne-i !* „Sunt Căldărarul”. „Incuie, încuie 
poarta” spuse diavolul e celerinitul 
ăla care ma bătut măr“. Pe urmă Căldă. 
rurul se duse la poarta Raiului. Numai 
ce-l văzu Sfâutul Petre, îi spuse: „Fei, 
prietene ! Aici mi-ai fost!“ Păi dă, am 
venit să mă laşi înăuntru“. „Apoi, de! 
stiu și eu. „Dacă-i aşa (ras nade Cal 
dărarul), lusă-mă să pun măcar  tolba. 
Suu vrei so port mereu cu mine ?“ „Ilai, 
fie, pune-o înăuntru“. Jar când o puse în 
Raiu, spuse Căldărarul: „Eu îu tolbă“, 
si aşa întră în Raiu, 


ALEXANDRU MARCU 


sasa 





UNIVERSUL LITERAR 


„Reviste şi ziare 


VIAŢA ROMANEASCA 
(XIX, 5, Maiu, 1922) 


Cetitorul îşi aminteşte de  strălucitul 
debut literar al ieromonahului Damia: 
Stănoiu, debut consemnat şi în coloanele 
nostre, „In căutarea unei parohii“, co- 
mica odisee publicată tot în „Viaţa Ro- 
mâncască“ întrunea însuşiri de povesii- 
tor încercat, cu o ascuţită băgare de sea- 
mă la ipocriziile şi cusururile omeneşti, 
întâmplări comice peste cari binecuvânta 
icriător, un zâmbet : de duhornic sau «le 
resemnat filosof, însă un zâmbet. 

Satira ce se desprindea din lăuntrul u- 
cestor moravuri monahicesti, ne puncă 
în fața unui scriitor, stăpân pe efecte, 
mai exact, nepăsător de efecte, un pre- 
fios observator. a cărui artă surprindeu 
comicul lu origine : în chiar vizuina firii 
omene.ti. 

„O anchetă* — nuvela cu care sc des- 
chide ultimul număr al revistei ieşene, 
continuă cu cgală strălucire debutul ie- 
romonahului Dumiau Stănoiu.  Aceelaşi 
moravuri monahiceşti, aceleaşi însuşiri 
de culoare a năravurilor. de sobrietate 
comică, 

Starețul unei bogate mânăstiri, pârât 
adiministraţici de sus, preintâmpină 0 an- 
chesă. Protopopul, defensorul eclesiastic 
şi, pe deasupra, contubilul integru, cu- 
nos o zi de prânzuri sardanațalice, 
preumblări pe lac şi daruri alese la ple- 
care. Frumuseţea e că victimă u anehe- 
iei iese contabilul integru, care,  necu.- 
noscător de moravuri şi de bunătăţi rare, 
se lăcomeşte şi a doua zi se întoarce fără 
de anchetă, doar cu un raport improvizat 
de protopop şi delensor. Insă pe tema a- 


s. SP. TARASOV: FLORI 


ceasta aşa de comună câte scene agrea- 
hile, câte observaţiuni, ce desvăluire o- 
biectivă de suflete şi de ipocrizii. O ad- 
mirabilă secțiune întrun somptuos stup 
de trântori lăfăindu-se în plăceri. Cu a- 
tât mai prețios tablou en cât alături de 
trântori apare într'un moment culninaut 
al nuvelei şi. roiul călugărilor mizeri din 
mijlocul cărora ţornise reclamaţia şi că- 
rora protopopul îmbuibat le administrea- 
zii o aspră dojană, Si iutuşi nu vă uitap 
la subiect. Cetiţi povestirea, şi vă veţi 
evuvinge că ne aflăm în fața unui serii- 
tor auientie. lată de pillă o scenă. din 
ncuumăratele, cu cari starețul repetă în 
vederea anchetei şi muştruluieşte perso- 
nalul stărepei. Vina lu rând monahul Ru- 
vin-ehelarul. 


Monuhu Ruvima — chetarul — întră cel din 
urmă la ascultare, E un câlugăr aprvape bă- 
trân, mic la stat si cam adus din sale, Are 
barbă roşie-căruntă şi rară, ochi mii, cu lu- 
miri verzui şi cu priviri piezişe. Vorbuşte sme- 
git. cam din vâriul limbii şi nu se supără nici- 
odată: când îl ocărăşti îţi face plecăciune, iar 
când îl lauzi îşi îipreună mâinile pe picpt şi 


inchide ochii. Călugării au nică pe cl, fiindcă 


e vidlean şi pizmătareţ, dar părimicie stareţ, 
tocmai din Pricima acestor însuşiri. deosebite 
şi fiindcă pe de-asupra mai e şi om harnic şi 
chivarnisitor, i-a dat sluiba de chelar. 

— Cum stăm cu vinw, părinte Ruvime ? — 
îl întroabii stareţul, întinzândi-i dreapta pen- 
tru blagoslovenie. 

Cumwiosul Ruvim înţelese numaidecât rasta 
întrebării, Şi. ca să nu mai piardă vremea cu 
ocoluri fără folos. cu toate ci nu avea în fața 
lui decât pe părimiele staret. răspunse de-adrep- 
iu ca în fața onoratei comisii de anchetă: 

—- Cu vina stăm cât se poate de prost, cir» 
stite părinte pratopop și domnule defensor... 
că la o ziicătoare an plesnit dowi cercuri şi 
până să bag de seaană s'au scurs peste 0 Sută 
de vedre. Un butoi de bordo sa ciumărit şi 
l-am dat la droidii. să-l facem rachiu, iar scă- 
zimântul până la pritoc a fost de aprvape domnii 
sute de vedre... Şi unde mai sncotiți că. chirigiii 
care l-au adus dela deai au furat de-au stins, 
ză a îost numit un călugăr cu ei si ma putut 
să-i ție de scurt... că umi o luau fuga înaimte, 
iaz alţii rimincau în urmă făcându-se că le-au 
obosit cai: şi nu mai vor Să meargii, Și când 
s'au trimes hutoacle dela vie, coturul a făcut 
sncateala pe vasele pline, dar ele au inst nn 
mai pe trei sferturi... că dacă ar îi fost plime 
până la vrami. star fi umilat duful de 7drunc:- 
mătură şi-ar fi făcut isplozie pe rin. Și când 
e vorba de cât bea nbştea. e ceva de speriat! 
Că se dă la ohste de douii ori ne săptămână. 
cu măsura veche... și la biserică în îtecare zi 
pentru sfânta liturzhic... și la ascultători câte-o 
hiirdacă. şi la lucrători, şi la mosatiri si la bot- 
mari! care vin fa sfântul Mastu... si la cersă- 
fori le dim, că de. asa s'a pomerit pe la mâ- 
năstiri... Nu maj vorbesc de mosafimii oficiat. 
ne care trebue să-t primim cât se poate de 
hine. că <umt oamenit stăpânirii... de sticlele 
s: damisienele pe cure le golesc or! le îa acacă 
ade nrimarii. mtarul. percentorul, înndarmiă. 
administratori! de ptasă, setul de Oonl... că de. 
mu poti să nm le da! că te lovesti de ri când 
mei Wai gândi. si în tat ceasul pat să facă 
un rău mânăstirii... 

— Par cu rach'n! cum stăm, părinte Ruvimne? 

.- Da* ce rachiu, cinstite nărinte rrotanon 
si domnule cefensor... că ce bruma sa făcvt 
?-am dt la nbşie si la lucrători. Să tot ma? 
fie aro!n ca la donăzeci de vedrme — si astea, 
mrmai fiindcă am făcut iromnmie strasmică. 

--- Da” de vrn-o patru hninboace care au exit. 
moantea. pe sub ascuns. dim pivnita mânăstirii, 
pentru a se aseza într'ale mar cfreimmar! de 
nrin satele vecine. ce stii, nărinta Rume ? — 
întrebi staretul cu nchii. închiși. 

— Să iasă botoboace de vir, noaptea. pe suh 


UNITPERSUL LITERAR 





C. VLADESCU : PEISAJ 


ascuns, din pivniţa mânăstirii 2 Ferească Dum- 
nezeu şi Maica Domnului. domnule defensor e- 
clesiastic, să se întâmple aşa ceva în mâmăs- 
tirea noastră 1... Poate cumva în timpul ahtor 
stareţi,,. dar sub sfinţia sa părintele Glicherie, 
care poartă atâta grijă de mânăstire şi acc ico- 
nomie şi ține toate lucrurile din scurt,,, uzxle 
sa pomenit una ca asta ?.. 

— Ai introcut pe dracu', Ruvimme! — lăudă 
starețul iscusința chelarului, Cu time nu mai 
avut nevoe să fac scoali, cum am făcut cu 
ceilalţi... 

— Apăi de, cinstite părinte, — rispumse Ru- 
vim, pe alt ton, — cu sumt călugăr și căilugă- 
rului îi scrie să mu iasă din cuvântul starețului... 

— Niciodată nu m'am îndoit de priceperea ta 
şi de smerita swphumere pe care o ai față de 
poruncile mele... Vezi, ai grijă acu' şi de bietu' 
Macarie... să nu se scoale măcar două zile 
din pat, 

Cuviosul Ruvim făcu o plecăciume adâmcă și, 
în tăcere, după cum intrase, se strecurii pe uşă 
afară, ca o umbră. 


Desbătând identificarea. ce se  obiş- 
nueşte în estetica moderuă, între creație 
şi enoţice urtistică, (precum la Scailles : 
„gusiul e o adevărată artă ; a te bucura 
însemnează a creia... '...raport ce a dus la 
justificarea  impresionismului dl. Tudor 
Vianu stabileşte un luminos dlistinguo în- 
tre emoție şi creație şi sfârşeşte prin a 
opune impresionalismului. adevărata a- 
titudine critică. aceea care înăbuşe emo- 
tia nudă, raportând-o la tehnica artistu- 
lui. 


Creaţia, pentru artist, a fost treptata iustiii- 
care a unei intuiţii îniale. Acum când stă și 
priveşte în urmă, fiecare moment particular al 
operei sale îi apare artistului, ca mai mult sau 
mai puţin adaptat intuiției pe care trebuia s'o 
justifice. Atitudinea sa este deci absolut teh- 
vică şi din ea pornesc modificările de la der- 
nidre main pe care artistul le aduce operei: 
sale. Alta este situaţia noastră. Opera a fost 
pentru noi cucerirea progresivă a unei intuiţii 
finale. Când ajunşi acum la capăt, considerăm 
trecutul emoţiei noastre, fiecare element par- 


ticutar, resimţit la timpul! lui ca suficient şi în- 
zustrat cu o finalitate proprie şi locală, se 
imbogăţeşte cu o semniiicaţie nouă şi mai a- 
dânsă. frțelegem mai bine pentru ce artistul 
a întrebuințat cutare şi cutare situaţie sau va- 
toare plastică sau rămânem  nedumoriţi de ce 
le-a întrebuințat tocmai pe acelea,  Emoţiei 
estetice primitive, la care impresionisntul pare 
a rămâne totdenima, i se adaugă astic adrni- 
raţie sau îndoială în ce priveşte dibăcia artăs- 
tarlui, Suat unele persoane ta care acest dim 
urmă sentiment dobândeşte prepondaramță şi a- 
titudinea lor se apropie oarecum de accea a 
artistului la sfârşitul procesului de creaţie, 
Abia atitudinea despre care vorbim este aceia 
critică. A face critici înseamnă prin urmate a 
ocupa punctul de vedere al artistului care îşi 
consideră opera terminată. A face critică mai 
înseammă însă a înăbuşi emoția nudă, în avan- 
tag! comparaţiei ei cu technica artistului, Se 
vede birie acum de ce este imsuficientă situa- 
Va criticului impresionit cure speră totul dela 
Simpatia emoţhonată cu opera, menită să-i des- 
chidă şi ultima adâncime a suiletului artistului, 
pe când aceasta pare 2 îi numai un punct de 
pormire pe care reflecția tehnică trebwe că-l 
complecteze, pentruca suiletul artistului să-ş: 
destiuin uitască natura adevărată a proceselor 
care l-au cutrecrat, 

Analiza ne arată astfel, că dacă contempla: 
torul, abandonat cu totul emoţiei sale, se idem 
tiiică vreodată cu artistul, aceasta se petrece 
mima: pirn ceiace în aceasta din urmă este cu 
totul rudimentar şi nedefinit. Orice încercare 
de a cuprimrde mai adânc sufletul artistului, tre- 
buc să întroacă acest moment şi să înțeleagă 
acea specifică luptă a motivelor din sufletul 
său. al cărui rezultat” este potrivita adapiare a 
operei materiale la intuiţia formală din care 
ea decurge. Această încercare de comprehem- 
sume nu ma! este însă o emoție, ci un act 
rafinat de reflecţie. 








Din restul sumarului, de reținut: ..Diso- 
ciajii“ de M. Ralea o paralelă între socie- 
tatea: din timpul literaiurei lui Carageale 
şi aceea de astăzi. (...O nouă lume, pentru 
pictura căreia umorul nu va mai fi de. 
ajuns. După toate aparențele ieşim din 


4 


epoca Carageale şi intrăm in epoca 
Balzac“.) , „Valori umane“, de Paul 
Zarifopol ; „Natură moartă“, versuri 
de Dragoș Protopopescu; „Regele F- 
dig. traducere de G. Murnu; „Biserica 
și problemele sociale” de Pr. C. Dron. 


ROMA 
(VII, 2, 1927 


Revista de curână renovacă a „Llnstitu- 
tului de cultură italian“, şi care apare 
sub direcţia d-lui profesor Ramiro Ortiz, 
şi sub redactoratul d-lui Al. Marcu, aduce 
în ultimu-i număr conferinţa d-lui Rami- 
ro Ortiz : „Catolicism şi fascism“. E un 
imn, pe cât de călduros, pe atâi de dotu- 
nrentat, pentru preamărirea romanităţii, 
mai exact a evnlui mediu pe care-l în- 
fățişează credincios, catolice şi roman şi 
pe care-l opune geimanismului, Renaş- 
terii şi  protestantismului.  Desprinder.- 
din această aşa de strâns-unitară pleoa- 
rie, fragmentul în care d. Raminmo Ortiz 
vorbeşte de continuitatea civilizaţiei ro- 
umane în aceea a Evului mediu, temă 
predilectă, de altfel, a ştiinţei moderne : 


Este acum definitiv stabilit că  pastourela 
franceză, care pârea a ii un produs al socie- 
tăţii feudale, nu este decât continuarea umei 
iorme particulare a poeziei bucolice ]Jine, câ 
les fabliaux sunt strâns legate de Mimii şi atei: 
lanele laține; că goliarzii nu erau studenţi ră- 
tăcitori din universitase în umiversitate, ci pro- 
iesori; că truverii, trubadurii şi  Jongleurii, 


când nu orau ei însiși persoane culte oare în-. 


văţaseră latina în şcoliie călugărești, brodau 
pe materialul oferit lor de eclesiasticii divur- 
selor mânăstiri, în jurul cărora Sau înfiripat 
legendele epice şi cântecele lirice; că figuraţia 
plastică medievală a artelor liberate, a deose- 
bitelar vârste ale omului, a lumilor, a amotim- 
purilor, etc., este în corespondenţă directă cu 
Hguraţia plastică latină; că însuși feudalism. 
după Fustel de Coulange, mu este decât evu- 
luţia raporturilor, existente în dreptul roman, 
dintre stăpânitorii pământului şi țărani caz! 
îl lucrează şi îl locnesc, 

Epocă de obscurantism Evul mediu, care « 
produs pe Sfântul Toma d'Aauir, pe Siântii 
Francisc, pe Sfântul Dominic și pe Dante Ali- 
ghieri ? Iuvechită filozotia Sf, Toma, filozofie 
care în vremea noastră a reinflorit în neo=sco» 
lastica părintelui Gemeili. a lui Chioochetti şi 
a atâtor alții, foarte însemnati cugetători ? 

Din punct de vedere social, organizaţiile şi 
statutele corporațiilor medievale de arte şi me- 
serii, conţin principii vitale pline de atâta îm- 
țelepciune civilă şi aşa de puţin învechite, în 
cât au înspirat lui Gabriele d'Annunzio acea 
constituție a sa dela Fiuwme, care nu e numa! 
o operă de poezie, dar un genial document a! 
înţetepciunii legisiative italiene, la care a cofa- 
borat unul dintre cei mai mari economiști și 
sociologi italieni, vreau să spun Matteo Panta- 
leoul şi în prezemt a atras atenzția lui Mussolini, 
care. pregătindu-se să renoveze bazele ropre- 
zentanţei politice în adunarea legislativă a na- 


- țiumăi, ma ținut seamă de sindicatele socialiate, 


ci tocmai de aceste glorioase corporaţii, de me- 
seniaşi medievali... 


In sumar: Cinci comemorări (Virgiliu 


-Machiaveli,. Foscolo, etc.) de Al. Marcu: 


B. Cellini de G. Călinescu: Pesimismul 
pasiunii ('annunziene de A. Belciugă- 
feanu ; traduceri din Petrarca, fFoscolo. 
Machiavelli. 

Interesanta scrisoare a lui Vegezi Rus- 
cala către Vasile Alexandri.  nublicată 
de «. Al. Marcu, care anunţă şi o monv- 
grafie despre Alecsandri și misiunile ui 
diplomatice în Italia. 


Wii 


SOCIETATEA DE MAINE 


(IV, 27--28: 10 şi 17 Iulie 1927) 


„Afacerea optanţilor unguri din Nomâ- 
aia“ formeuză obiectul nuui articol al 
d-lui N. Daşeovici:; Despre „Metapoliti- 
ca* —, nou aspect al umanitarismului— 
serie d. Eugen Relgis ; o cronică literară 
în legătură cu tema istoriilor literare (în 
special a d-lui Iorga) subserie d. Radu 
Dragnea, un bogat omagiu pepitru re- 
gretatul  savantVasile Pârvan  iscălese 
d-nii: Lou Clopoţel, N. N. Mateescu, N. 
lorga. 

Din amintirile d-lui  Dosin Popescu, 
membri ul şcolii române din Franţa și 
care a fost tovarăşul de două săptămâni 
al profesorului Pârvan, lu Paris, aceste 
rânduri, de: pioase „ultime amintiri : 


Acuu Wre-o trei săptămâni primesc o tele- 
srimi, prin care „Magistru“ îmi anunţa Sosi- 
rea lu Paris. Ştiam că fiind bolnav, plecase ti 
Ixuden-Badien, dar nu ştiam că ceru grav bol- 

“wav, Miezul nopţii da Gare de IEsi; Pârvun 
cobvară singur din vagon. Faţa lui, de obicein 
atât de cuergică, e palidă, obosită şi de o ne- 
păsare care te înfioară, Prin ochii săi, atât de 
vii, măriţi acum de suferință, trec, din când în 
când, Imcirite une; dureri imense, durerea săl- 
batică a unui om, care ştie că e pierdut, care 
mu mai speră şi care în durerea lui se crede 
sigur şi părăsit. O dacă ar fi ştiut câţi jl 
inbiau şi cum îl iubite 

Atunci, în automobilul care we ducea spre 
hotel, văzându-l atât de tăcut, cu ochii privind, 
îiră să vadă, am înțetos că am în fața mea un 
wm îrânt, un om condamnat şi aş îi vrut atunci 
si-i iau mâna, ca unui copil şi strângânduil lu 
pieptul meu să=: spun vorbe calde de mângă- 
iere, să-i redau toată nădejdea într'o viaţă, care 
pentru ti a fost atât de tristă, 

[ua nu trebuia să rămân cu impresia aceasta, 
inconjurat de prieteni, înconjurat de colegii săi 
dela Sorbona, cari veniau să-i spumă admiraţia 
bermtru gemala lui Getica, Pârvan renăştea. B 
vedecitn aproape zilnic, Luam masa împreumiă 
la un restaurant de lângă Odeon. Când timpul 
era Îruios, făceam drumul acestia pe jos. Tre- 
câml prin grădina Luxemburg, se opria să pri- 
veusci grupuri de copilaşi, incându-se în lumina 
ubă a soarelui, Simţiam cum veselia aceasta, 
sourcie calu, toată armonia pură a Parisului 
scăldat în lumină, îi redau speranța, Cuprins 
die veselie îmi vorbia, cu rezerva lui atât de 
“spirituală, făcând planuri pentru viitor. Plamurile 
iei munci imense şi admirabile, cari s'au dus 
toate acum şi la cari gândindu-mă, mă îngrozese 
cât am pierdut şi ce gol imens lasă Pârvan. în 
rama hui, 

in curând, Pârvan nu mai era un out bolnav. 

Moâdicii îl asigurau că în curând va îk com- 
plect vindecat, că o uşoară operuţie de apen- 
dicită îi va reda sănătatea, 

intr'o  Diumizică am plecat la St. Germain- 
en-Laye, sâ vizităm muzeul de antichităţi. Din 
când în când însă devenia tăcut şi atunci pre- 
vedeam. pentru o clipă, pe omul din Gare de 
TEst. Ş: acum, ştiindu-t mort, mă întreb dacă 
toată veselia lui iiu a fost v admimabilă stăpâ- 
nire de sine, dacă în fondul sufletului său nu 
Diria încă certitudinea. stârşitului şi văzându-se 
îconiurat de dragoste yoia să nu neliniştească 
pe cei cati îl iubiau. 

1 revid în seara plecării sale, în Gare de 
"st. Caâtă deosebire între omul care pleca a- 
cum” vesel, glumind cu prietenii cari îl însoți- 
<cră ia gară, şi cel care sosise cu două săptă- 
mâni înainte, patid şi trist, Îl revăd, şi-l voiu 
revedea “toată viața mea, la fereastra vago- 
nului; când trenul 'se puse în mișcare, stri- 
pându-ini şăgalnic, cu un zâmbet bum, mi 
nându-i fața: „Să trăiesti, d-le Secretar”. 


0 BENFAPOLĂN | 





Cronica 


LNIPERSIUI, LITERAT 


teatrală 


PEATRUL DE CARTIER. -- TEATRUL NOSTRU. -- UN REPERTORIL/ ȘI-UN 
i ANSAMBLUL—BAEŢAȘUL 'TATEI 


Li 

Desceniralizarea culturală a Capitalei, 
descentralizare dusă aşa de departe, dar 
și aşa de imperfect, adeseori, de prolifi- 
ciiatea Atencelor culiurale; a repurtat 
vara aceasta unul din cele mai frumoase 
sucecse. Primărici de Verde îi revine 
meritul de a fi înţeles şi subvenit ideii 
unui teatru de cartier. Nu doar că luctul 
nu se obişnuia în timpul verii, de uni și 
ani în urmă până în zilele noastre. 

Vara e lăsată râsului şi Capitala a în- 
vățat de timpuriu, să se înveselească fie 
la comediile ingenios localizate, fie la 
operetele picante, fie la revistele  bogul 
montate, cu baleturi apetisante și spirite 
mai mult sau mai puţin dubioase. Totuş 
de multă vreme,  Capitalu n'a cunoscut 
un teatru de vară, aşa de unitar ca di- 
recţie de artă ca încercarea Primăriei 
de Verde, din cartierul Griviței. 

„Teatrul nostru“ — aşa se numeşte în- 
jghebarea despre care vorbim n'a avut 
însă norocul să întâlnească numai o bu- 
năvoinţă edilitară. Un organizator, călit 
la direcția de scenă a Teatrului Naţional 
din Cini. d-l Sică Alexandrescu, a reuşit 





ION MORŢUN 


să alcătuiască un ansamblu din cele mai 
desăvârşite şi să dea unei grădini peri- 
ferice, strălucirea şi sveltețea unui ade- 
vărat teatru bulevardier. Ar fi suficieni 
să amintim că în fruntea ansamblului 
stă marele comedian lon Morţun, sobrui 
interpret al teatrului rusesc, inepuizahi- 
lul fantezist al vervii comice, pentr ua 
înţelege sub ce stea favorabilă avea să 
evolueze „teatrul nostru“. Ceeace sa 
văzut, în special, cu prilejul ultimei pre- 
! miere „Băeţaşul Tatei“. jucală în condi- 
țiuni excelente de căire ansamblul „Tea. 
trului Nostru“ şi fări de aportul protu- 
gonistului Ion Morţun. 





SICA ALEXANDRESCU 


Dat ceeace a izbutit să realizeze d-l 
Sică Alesaudreseu ui este huimai un dute 


de o perfectă armonic 
«din cele 


samblu unitar, 
artistică, dar şi un repertoriu 
niai alese. 
„Teatrul nostru” şi-a deschis stagitnra 
seu farsa lui Carageale: „Dale Carna- 
valului“, Era un delicat omagiu, ut sim- 
hojic act de veneraţiune să se înceaţpii 
o activitate îvchinată fruviosului dratna- 
tie, sub egida acelui spirit satiric, nein- 
ivecut până astăzi, mare meșteşugar ul 
icatrului, totodată, care a fost Carageale 
A fost însă şi ceva mai mult, 


Am urmării. totdeauna ru  deosehilă 
curiozitate, resuscitările carageuleşti pe 
scenă gi întotdeauna ne-u surprins actul 
uafialinizat pe care-l luau interpreţii, 
conştiinţa Exterioară cu care-si regisuu 
rolurile, artificiulitatea,  stângăcia cu 
care trăgeau sforile. Sant eroii lui Caru- 


geule nişte fantoșe ? Se prea poate. Pe 
scenă însă, uceste fantoşe trebuie să-și 
aibă individualitatea lor distinctă, să 


fie îusuflețite de un resort intern şi nu 
agitate de o aţă prea albă. Cu rave ex- 
£ cepţii, Naţionalul nu ne-a dat până astăzi 
un adevărat Carageale, „Teatrului. Nos- 
tru“ i-a fost rezervată onvurea să rea ze 
ze dim materialul aşa de hibrid, asa dear- 
tificios, aşa de puţin comic în realitate 
al farsei „D'ale Curnuvalului”“, un spec- 
tacol veritabil — Carageale, Şi lucrul a 
fost cu putinţă numai graţie acestui Inii- 
nunchiu de comedicni, care se confunili- 
seră en tipurile farsei carugeuleşti. T.x- 


traordinarul Crăcănel al d-lui lon Mor- 
bun, cosmeticatul Nae Girimea af hui 
Ghiberican, Catindatul lui Vasile Bre- 


„canu, Miţa Baston a d-şoarei Tuto lo- 
nescu, sunt ercațiuni de prima calitate 
şi care irebuesc reţinuie în filmul auien- 
ticului Carageale, alăinri de Cetăţeanul 
turmentat al lui Iancu; Brezeanu, «de Ca. 
tuvenen răposatului lancu Nienlegea sau 
do Rică Venturiano a lui Pon Mavţian. 





Eu i 
TOTO IONESCU 


+ „Cinematograful“, excelent localizata 
"comedie a d-lui Paul Gusti. a cunoscut la 
„Peatrul Nostru“ un succes pe cure, Sin 
gură tehnica repertoriului l-a putut în- 
trerupe. Iseusiţi făuritori de tipuri. ae- 
lorii „leatrului Nostru“ au făcut in 
„Cinematograful cea mai ilelicioasă co 
lecţie comică. Bonomia lui Morluu, ghi- 
nionul de calitate a Jui Vasile Brezeanu. 
pitorescul fiorosului măcelar at lui Ghi- 
bericon, sau dulcele moldovenism al lui 
'Foneunu, n'uu cruțat de îc] caseadele de 
ilaritate de care erau innmlaţi. 
La ora la care scriem, a treia comedie 
a „Teatrului nostru“ s'a îmbarcat într'o 
serie aşa de lurioasă şi râsul, contăgios 


HNIVERSUI, LITERAR 


prin definiţie, a cuprins atâta nulțime 
de spectatori că rândurile acesiei cronici 
nu-și caută nici o justificare profesiona. 
lă. Seriem mai mult ca o dovadă pentru 
marea faplă artistică a „Teatrului nos- 
tru“. FI a ilustrat în chip desăvârişt că 
urta adevărată nu trebuc să facă concesii 
şi că ea nu repugnă marelui public. Pen- 
tru această lecţie, dată tuturor întrepriu. 
derilor de teatru, în special, de vară, 
„Teatrul nostru“ merită toate laudele. 
Si-acum câteva cuvinte despre ultima 
premieră, E o comedie de situaţii, care 
de care mai comiec, pe o temă. idilică a- 
proape. în zilele acestea când adulterul 
e de rimoure în teatru şi când revistele 





LONESCII-GHIBERICON 


de vară au instalat buduarul nupțial pe 
seenă în vecinătatea baletului drapele. 
lor, alintat de potpuriul cântecelor nu- 
ționale, „Trăiască Regele", implicit, 

Nu voiu povesti această farsă, pentru. 
că o farsă nu se povesteşie şi pentru că, 
de bună seamă, puţini sunt acci cari nau 
aplaudat admirabilul joc al ansamblului 
şi calitatea excepţională a comediei. Voi 
remarca însă jocul îndrăcii al neastâm- 
păratului Puck din „Visul unei nopți de 
vară“, d-şoura Toto lonescu, ale cărei 
însuşiri de faniczie şi de  naturaleţă au 
confirmat.o ca pe una din valoroasele 
elemente comice ale Naţiwnalului. 

D-l Constantin [oneanu. în Jimmy 
Scott are una din cele mai desăvârşite 
creaţii. Ka vădeşte o bogaiă imaginaţie 
și clasează pe comedian între aşii tinerii 
ieneraţii de comici. Jocul săn a fost 
complex, nuanțat, cu nenumărate varia- 
țiuni Qc efecte. 

Revelant, întru totul, a fost pentru noi, 
jocul lui Ghibericon. William Ilarisson 
al săn ne-a plăcut în deosebi. Nu vom 


povesti astăzi şi în acest loc ceamintiri 
ne leagă 


din juneţiăi de actorul Ghihe- 





C. TONEANU 


ricon, cu ce emoţii l-am urmărit de la 
examenele conservatorului, dela primele 
ansambluri ale fostului teairu „Comedia” 
din vremea lui Achil Popcaen,  penirn 





INTRE SPECIFIC ROMANESC 
ŞI 
FUTURISM 


-  Jalnica tragodie a unui june pictor 
român — 


IV. 


Serisvarea pictorului nostru, ntinează 
aatfal : 

m. Fari literlamente ulnit. Eram aşa de 
sigur că suntem întâmpinați de bandiți 
deghizați în jandarmi. si că nu nai e 
nici o scăpare pentru noi. încât posibila 
tca de a-i văzbi prin violență o simteam 
înii dinainte exclusă. cu utât mai mult 
cu căt nici cu, nici doctorul nur avusese 
peudenţa să ne înavntăur. așa cum, tigu- 
ros. cer vremurile actuale. 

Doctorul scoase portofoliul şi  vărsă 
conținutul în mâinile bancdlitului de la 
volan. Acesta răscoli, nai mult plictisit 
due cât fioros, hârtiile, le înapoie cu dis- 
preț şi — se urcă, în față, lângă priete- 
nul amcu, care părea ienperturhabil. 

Masiua porni. încei, urmată, pe jos «le 
ceilalți doi baniţi. 

Rămăsei însă întio desăvârșită stupe- 
Tuclie, când văzui că maşina noastră ina 
tră pe bariera unui sat si se opreste 
in fața unei seeţii de jandurmărie. în o- 
colul căreia musuroiau cu froamăt mare 
mii de ţirani -—- si snte se soldaţi în echi- 
pument de război. 

Doctorul sări dia maşină şi. dând să 
urce trepicle de piatră ale așezământu- 
lui de ordine, fu întâmpinat de silueta 





ca mai apoi să-l pierdem, anexat 'Tealru- 
lui Naţional fin Cluj. Cunoştearn inteli- 
genţa lui, variațiunea infinită de tipuri, 
de care era capabil. magistrala-i intnijie 
comică, l-am aplaudat în apariţia măce- 
larului din „Cinematograful“ şi totuş 
l-am fi vrut întrun rol mai omencse, de 
un comice mai interior. Nu ne-am înşelat 
să-l așteptăm. William Varisson ce un 
astfel de rol. Oricum un pasaj spre asi- 
fel de roluri. Sunt în Ghibericon  donă 
surse comice : una de şarjă accentuată şi 
ulita de ume> delicat. Dacă apreciem 
sarija conştientă,  stilizatea caricaturală 
care reduce pe om la scheletul  comie 
din el. darul de a fixa o mască, un tic, 
întrun envânt, un tip, şi mai mult apre- 
ciăm la comedian. umorul care luminea- 
7ă cu o dureroasă veselie, existenţa. Este 
comicul de umanitate lăunirică, pe care 
Ghibericon îl are din plin, pe care ro- 
lul din „Băețaşul Taitei” l-a pus în evi- 
denţă şi pe care o activitate în slujba 
unei scene şi unui repertoriu statornic 
i-ar favoriza şi mai mult. 

Şi pentru această verificare definitivă 
aplaudăm  încăodată ansamblul - uela 
„Teatrul nostru“ şi toate energiile care 
s'au înfrățit să ne dea, în Bucureștii tutu- 
„ot experiențelor teatrale, această: lecţie 


de artă culimralii: : 


PERPTESSICTUR 


49 


deconceriant de solemnă a unvi căpitan 
cu fața proaspăt rasă şi capul, qnast pa- 
trat, băgat până la oxhite într'o cască 
nouă, Doctorul salută: politicos şi elegant. 
Căpitanul, cu țimrta „rigidă, mâinile. în 
şolanri şi picioarele răschirate arogant 
într'un enoim V răsiurnut. izbucni, fără 
ca doctornl să fi grăit incă nimic: 

— Cinc 2. Yofiin 7. And 222 Nă 1-0 
spui lui mutu?! lui mutu, mă tipule, 
auzi 21... lui mutu dela Manulaniă, să 


i-o shui —- nu mie... năseătoirea mâ- 
ne-la de, târtan Mi, 
Docsorul, veşnic imperturbabil, băgă 


din non mâna în buzunar şi scoase ju. 
răsi xvoluminosul său portofel. 'FPrase dia 
el un teanc de hârtii, le întinse. cu gru- 
ție. căpitanului, căre, snaueindu-le furios, 
începu ă le cerceta cu fierbere şi scârbă. 
Apoi pe nesimţite, răschitura picioarelor 
militare își diminuă unghiul  gimantic, 
până ce ambele călcâie se întâlniră şi 
pintenii, legaţi în curele cu  alănnri, 
zăngăniră senrt şi argintat — ca un mie 
icnct de laşitate, 

Şiium că doctorul meu e profesor nni- 
vepsilar si poartă, în armala rezervei, 
gradul de colonel. lini explicat, aşa dar, 
atitudinea subit civilizată a căpitanului 
— Jar nu mă puteam încă desmetici u- 
supra îmnprejurării bizare în care ne a- 
fam şi. mai ales. nu dibuiam să răzbai 
cu priceperea dacă ne găsim între ban- 
diți deghizați san în mijlocul une ace 
văraie oștiri TDMÂNCSI, 

Misterul. sta deslepat curând, 

Căpitanul se precipită spre maşina iu 
care mă aflam prizonier -- (doctorul mă 
incuiase automuat incă dela plecure) == 
şi liberându-mă cn ajutorul unei eheiţe 
pe care i-o dăduse prietenul. mă ajută 
să scobor, zicându-imi : 

-— Vă rog tare mult, domnule pielor 
să puneţi un enrânt bun pe lângă d. co- 
lonei să nu mă Trece după ce-o ajunge 
la Bucureşti. 

O Lăcui fiartă — dar fără intenție, Ie 
altminteri, vă spun pe onoarea nea, nici 
nu-mi stă în temperament, fiindcă. pou- 
te —'ari auzit — sunt și exr artist... pm 


«HP, OR, 


blie de îrei ani la... 


turistă, Știţi că şi Mariueili e fascist, 

— Prieten cu Mussollini.. 

— Poziiiv!.. îucă din copilărie! 

— Din copilărie... i 

— Pe onoareu mea! Crezul nostru e 
simplu : arta este dinamisim exprimat 
formal. Dimamismul e o consecință a ir 
culației. Circulaţia e sângele care ve 
hiculează... 

— Interesant... 

— Sângele e al artistului, 

— Fireşte... 

— Artistul este al neamului... 

— Mai vorbă... 

— Neamul este națiunea. Deci fuiuris. 
mul trebuie să fie naţional... trebuie să: 
reflecte idealurile națiunii, irebuie să 
militeze peniru triumtul ideii naţionale... 

— Domnnle căpiian. dar asta e tare în. 
teresant |... 

— Nu-i aşa ?.. 

Foarte interesant !!., 

— Domnule pictor sunt fericii că... 
— Extrem de inteiecant !1t 

—:Imi daţi voe?... 

— Mă rog... j 

— Căpitan 'Romeo lonescu-Stop... 

— Încâutat:.. Sncântat... încântat ! 


a, o see 


l 














ag Za N. N. TONITZA 


ăi 


ENIVERSUL LITERAh 


ECOURI 


REGELE FERDINAND 1 


Ctitorul intregirii neamului, Regele 
Ferdinand 1 sa stina, 
Un neam întreg îl însoteşte lu mor 


mânt. Cultura românească se asociază a- 
cestui doliu. naţional, 

ta deplânge pe sprijiuitorul cărţilor, 
al funlațiunilor culturale. al aşezămin- 
telor religioase. 

La pierderea acestui Mare Voevod, cu 
evlavie se adaogă şi 

„Universul Literar“ 


SUBIECTUL 
Călătoream, zilele acestea. la o oră 
mai  puţiu aglomerată, întrunul din 


tramwuicle noastre comunale, Lectori a- 
sidui, cum sunteţi. vă amintiți de sigur 
de poezia  înghesuelii tramwaiului, pe 
care d-na lloriensia Paradat Bengescu a 
fixat-o într'o inimitabilă schiţă. Este însă 
vă asigur, şi o poezie a tramwaiului des- 
congestionat. Mai hine zis o bună stare. 
Găseşti un fotoliu vacant, citeşti în tihnă 
pancartele, reclamele sau avizele, pri- 
veşti pe fercastră şi te surpriuzi de nou- 
tatea peisajului, pe care călător grăbit 
azi, abia, îl descoperi pentru întâia oară, 
o faţadă ieșită ca din pământ, în curţi 
prelungi ca nişie tunele. chipuri din altă 
lunie, ete. cete. 


Călătoarea de lângă mine scoase din 
poşetă ov broşură de roman senzaţional 


şi coti. Citea, staţie de staţie şi nimic 
nar [i înduplecai-o să-şi ridice ochii de 
pe scumțele rânduri. Bănuiam materia- 
lul şi totuş, imi ziceam: cu noile descope- 
riri, epoca aceasta de maşinism, de ac- 
celeraţie, de mistere desgolite, de radio- 
fonie şi de sboruri peste oceane. desigur 
va mai fi schimbat ceva şi din fiziono- 
mia romanului senzational. Imi aruneni 
ochii ; — „Fi bine, nu! pe viul D-zeu, 
zise Contele, fapta voastră e un adevă- 
rat sacrilegiu. Voiu apela la justiţie şi 
voiu avea copilul“. „Copilul 2! Nu 
inainte de a trece peste cadavrul meu, 
pemu Contesa şi se ptăbuşi pe scânduri, 
cu un sgomot infernal“. 

Nu-mi credeam ochilor, Dar călătoa- 
rea ceiea și pe fața ei dialogul conților 
brăzda fiori de autentică  împărtăşire. 
Fericită muritoare, îmi ziceam, pentru 
care realitatea dispare în faţa ficţiunii, 
fericită artă, fericiţi autori. Isolată, ca 
Robinson, în insula lecturii ei pasionale, 
cețitoarea dădea pagină de pagină. 
Tramwaiul străbătea oraşul. cu viaţă 
curentă ca aceea a călătourei. Dar gin 
paginile de maculatură a fascicolei sen- 
saționale, răsăreau mirașii madreporice, 
interese captivante, destine în hora căro- 
ra călătoarca se prinsese de muil, şi 
navea de gând să iasă până la ultima 
filă a romanului. 

Era vraia subiectului. A subiectului 
din file sau a subiectului din ea? 

A subiectului povestit de autor sau al 
subiectului pentru care inima ei, sufle- 
tul ei avea un loc vacant de mui nainte? 

Pentru că de bună seamă nu există 
subiecie în sine. Există o apetenţă u ce- 
titorului la care răspunde sau nu scrii- 
torul. Există însă cetitori de tramwaie şi 
de irenuri pentru cari povestirile lui 
Dekobra sau fascicolele lui Iguatz Hertz 
alcătuese o hrană peste gusturile lor, o 
lume cancanieră care urmăreşte” şi în 


lectură continuarea cumetriilor la care 
se dedau, toată viaţa, în mahalalele lor. 

Există însă şi subiecte ce nu pot fi po- 
vestite pentru că nau nimic complicat, 
nimic din neprevăzutul loviturilor de 
teatru. Sunt marile subiecte, spitiualiza= 
te, ale udevăratei literaturi penru care 
întâmplările cad pe al doilea plan san 
sunt subordonate sufletului. Suni subiec- 
tele dinlăuntru şi care cer cetitori mai 
puţin grăbiţi, înrudiţi sufleteşte cu eroii 
sau cu scriitorii ăstui fel de subiecie; sunt 
“uhiectele care înalță o literatură şi priu 
rare literaturile urcă treptele artei supe- 
rioare, 


SFAT PENTRU CUMPARATORII 
DE CARŢI 


Nu cumpăraţi cărţi româneşti, înuiute 
de u le răsfoi. Nucasă aflaţi greşelile de 
tizaur, Fe acestea, orice aţi face, nu le 
veţi puiea înlătura. Pe cât de mult vă 
veţi munci să aflați greşeli “le tipar în 
cărțile străine, pe atât cărţile româneşti 
vi le vor oferi, din piin, pe nemuncite, 
la toate paginile şi la toate răserucile. 

Răsfoiţi însă cărţi româneşti înainte de 
a le cumpăra, în special ca să nu aflaţi 
aceiaş coală de două ori şi evident în 
locul uneia lipsă. FE cusurul de care su 
feră «editurile noastre, mai cu osebire. 
Dar răsfoiţi, întrun cuvânt, cărțile ro- 
mâneşti, înainte de cumpărare, pentru a 
cunoaşte sadismnul tipografilor noştri. Ti- 
par neingrijit, caracicre roase. cerneală 
spălăcită, litere sărite, rânduri inversate, 
hârtie «le învelit măslinete. scrijilată, bo- 
țită, tăiată oriunde, şi la mijlocul pugi- 
nci uneori , etc, ete. Sunt atributele cu 
care ne învățase în faza Lrimă tipăritu- 
rile editurii literare a Cusei Secalelor. 

Ne amintim să fi cerut atunci Sufiinţu- 
vea unui muzeu de monştri ai tiparului, 
între cari. un anumit Terenţiu cditat de 
Casa Scoalelor ar fi ocupat întâiul loc. 

Sunt atribute pe cari le veţi înâlui 
astăzi în tipăriturile editurii de geaman: 
tane şi scrumiere de lux, Socec ct (-niu. 
Răsfoiam deunăzi al cincilea volum din 
„Critieile“ lui Gherea. Ne-a trebuit un 
timp până să aflăm un exemrlar de uti- 
lizat. Coli repetate, altele lipsă, pagini 
vulnerate, imagină a unor negustori. îm- 
provizaţi în apostoli ai cărţii. Şi ne-am 
adus aminte că la „Socec“ a apărut oti- 
bila tipăritură a celui de-al doilea vo- 
Tum din „Vieţile Sfinţilor” de Sadoveanu 
şi Pătrăşcanu şi mai ales, o nvnă ediție 
din Criticile lui Maiorescu. 

Infiinţăm cenzură pentru toate mărun- 
țişurile politice, ne lăudăm cu politica 
culturală şi nu înfiinţăm câte un post de 
jandarmi la pourta fiecărei tipomafii : 
să nu lase să iasă la lumina zilei pe a- 
ceşti monştri ai tiparului, ce ne vor conm- 
promite iremediabil. 


„PREMIILE NAŢIONALE“ ŞI 
„VIAŢA ROMANEASCA“ 

Se cunoaşie vâlva stârni:ă de acorilu- 
+ca premiilor naționale. Se ştie și de 
existența unui oarecare regionalism Li- 
terar, după care premiile sunt bine sau 
rău atribuite după cum şi. laureaţii sunt 
sau nu ai provinciei noasire. 

„Viața Românească“ şi sucursala ei bu- 
cureșteană „Adevărul literar” nu sau 
sfiit să mărturisească în excelența pre- 
miilor câtă vreme lanreaţii au fost mol- 
doveni, Cetitorul îşi aminteşte desigur de 


IN NUMARUL ViUTOR 


PRINTPR'UN SURAS, poem iuulitaă 
George Gregorian. 


de 


BA) LA „AUDIPORIA* de George 
Darul Dumitreseu. 

DE VORBA CU CAMIL BALTAZAR 
de F. Aderca. 


IN CURAND 


CORIOLAN  SECUNDUS, fragmvnt «dle 
icatru, inedii de Mihail Sorbul. 





d-lui M. Ralea despre Topăreca- 
nu, care luă premiul de poezie ul anului 
trecut. lar anul acesta, „Adevărul lite- 


“tudiul 


rar” a cârtit valearea premiilor şi a 
laureaţilor, nefiind ci moldoveni. 

lată însă ce aflăm în „Miscrlaneci” ul- 
tinului ne. din „V, Re. E un lapsus sau 
o aj:ostazie ? . 

„Drebue să remareăm că in afară de 
premii şi modul lor de decernare e 
adânc naţional. ete, ete. lată de pildă 
aceste premii. Orice om de bun simţ ştie 
că cele trebuesc acordaie în raport cu tu- 
lentul sariitorilor. De doi ani încoace 
însă decernarea lor pare că arce în vede- 
re nu numai tâlentui, ci criteriile filan- 
tropice sau politice. Dar caritatea in li- 
teraiută se poate satisface si ulilel: a- 
jutorare, burse, ese.. Nu e nevoc pentru 
usta de premii naţionale”. 

Si ne întrebăm cu cine vrea să fie as- 
pră NV. Ro? Cu a-l Topârceanu,  lau- 
reatul de anul trecut sau cu d-l Cincinat 
Pavelescu. laureatul dle anul ăsta al pre- 
miului naţional de povzie ? 


GEOGRAFIE 


In „le Sotlisier universel”, vubrira per- 
lelor beoţiene. pe cuc  „Mercure de 
France”, le sţicueşte pentru fiecare ntu- 
măr, găsim în ultimul (15--V1l—1927). 

„Femeile nu mai au dreptul să joace 
în cercurile diu Rudapesta, Asta-i. dea- 
ziunea pe care a lua-o ministrul de m- 
tevne român“ — La  Volont& din 24 
Iunie. | 

Nu croarea ge interesantă. Francezi 
au excelat printr'o bogată fantezie geo- 
grafică. Bueureşiiul a călătorii. după cât 
ştim, caţitală a tuturor statelor din Bal- 
cani. E înteresaut însă că meceahna a- 
ceasta geografică esenţial franceză. a a- 
juns să fie țintuită întrun  „Sottisier” 
francez, 

Inrudirile ne duc, fără voc, la „lie So:- 
tisier“ al vigilentului Voltaire, din care 
extragem : 

„Un Romau era savant când ştia isto- 
ria Romei; un Grec nu ştia de cât lim- 
ba sa şi istoria lui lHerodot:; noi: reli- 
gie, limbi, matematici, istoria: Universu- 
lui”, ete. 

Şi, mai ales: 

„Cum să atribui lui Joinville o istorie 
pe care ar fi fi scris-o la 90 de uni? Se 
sjune acolo că lourdain vine din Jour 
şi Dain ; 

că nopțile sunt cu muli mai scurte în 
Fgipt ca în Franţa, în August, etc, 

că Babilonul e capitala Egiptului...” 


ATELIERELE SOC, ANONIME „UNIVERSUL“, STR. BREZOIANU, BUCUREŞTI,