Tehnium/1989/8903

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂ DE G.C. AL U.T.C. ANUL XIX — NR. 220

3/89

CONSTRUCŢII PENTRU AMATORI

4 ,;

AUTODOTASE .

Receptor
INIŢIERE ÎN

RÂDIOELECTRONICĂ.

Alimentator pentru trenuleţe
electrice

Arbitru electronic

CQ-YO.

Extensii hard/soft pentru L/B
881

Filtru CW-SSB

AUTOMATIZĂRI ..

Teleprogramator pentru
TV-ELCROM

Convertor analogic-numeric
Telecomandă pentru
magnetofonul ROSTOV-105

HI-FI ..

Egalizor parametric
Conservarea înregistrărilor
magnetice

TV--DX.

Recepţia în banda SHF

INFORMATICĂ...

Calculatorul electronic între
două generaţii
Interfaţă ZX-pfinter pentru
HC-85

ATELIER .

Aprindere electronică cu
senzor magnetic
Etaje RF de putere

CITITORII RECOMANDĂ.

Sursă stabilizată
Zar electronic
Centrifugă de laborator
TRABANT; pornirea
electronică

Protejarea pieselor contra
coroziunii

FQTOTEHNICÂ .

Cum este construit
MINOLTA 7000
Reţete de virare

rIvista revistelor.

Oscilator

Semnalizator

TBA820

PA-25QW

Regulator

LA CEREREA CITITORILOR.

Antenă TV FIF-UIF
Audiţie în căşti

SERVICE...

Casetofpnul B 303

■ IR

i. DUMITRU

Practicarea unui sport tehnico-aplicativ de genui radioamatorismului
impune utilizarea unei aparaturi electronice, adecvate scopului, care de
cele mai multe ori se realizează chiar de radioamatori. Cluburilor din di¬
verse instituţii le oferim schemele de principiu ale unui receptor de trafic
apt a lucra în modurile AM, CW şi SSB.

Etajul detector comportă două
tranzistoare BC108. Din colectorul
celor două tranzistoare, printr-un
filtru trece-jos, semnalul AF rezul¬
tat este aplicat preamplificatorului
cu BC107 şi apoi circuitului integrat '
TAA611A.

La recepţia AM comutatorul în¬
trerupe alimentarea etajului BFO şi
pune la masă baza unui tranzistor
din modulator.

Oscilatorul BFO are un tranzistor
BC108 şi un transformator IF-455
kHz. Frecvenţa sa este reglabilă cu
ajutorul diodei varicap (D) de tipul
BB109 ce primeşte tensiune de 9 V
de pe potenţiometrul de 22 kfi. Am¬
plitudinea semnalului BFO care se
aplică detectorului este stabilită din
potenţiometrul de IQkîl.

Etajul VFO este o parte esenţială

Principiul de funcţionare este ur¬
mătorul: un receptor de bază ce lu¬
crează între 5 şi 5,5 MHz are ataşate
un mixer, un amplificator IF de 455
kHz (sau 500 kHz), un etaj detector
şi amplificatorul de audiofrecfenţă.

La acest receptor se cuplează un
convertor prevăzut cu un oscilator
comandat cu cuarţ şi care trans¬
pune benzile de radioamatori în
banda 5—5,5 MHz.

Benzile recepţionate sînt: 3,5—
4 MHz; 7-7,5 MHz; 14—14,5 MHz;
21-21,5 MHz; 28—28,5 MHz şi
28,5—29 MHz. Schema bloc a re¬
ceptorului complet este prezentată
în figura 1.

Primul etaj îl formează converto¬
rul receptorului de 5—5,5 MHz
începînd cu mixerul care are ca ele¬
ment principal un tranzistor MOS-
FET tip 40673.

La acest mixer semnalul este
aplicat prin bobinele LI—2 la o
poartă, iar semnalul de la oscilato¬
rul VFO (5,455—5,955 MHz) la cea¬
laltă poartă. Frecvenţa interme¬
diară rezultată este de 455 kHz şi se
: aplică circuitului MF1 şi apoi filtru¬
lui mecanic. Prin mici modificări ale
oscilatorului se poate utiliza şi un
filtru de 500 kHz de tipul EMF500.
Urmează apoi primul amplificator
de frecvenţă intermediară cu un cir¬
cuit integrat de tip CA3005. Acest
etaj este supus controlului automat
al amplificării prin tensiunea ce se
aplică la terminalul 12. Următorul
etaj IF este un circuit CA3Q12 nesu¬
pus controlului amplificării (fig. 2).
Semnalul IF este disponibil la ieşi¬
rea transformatorului MF3 şi aplicat
detectorului de produs şi etajului
AGC prin intermediul unui etaj cu
tranzistor FET (fig. 3).

BOBINA

BANDA

MHz

SPIRE D,A m E J RUL

CuEm LUNGIME

0 mm mm

CUPLAJ CAPACITATE
SPIRE pF

L5 = L10

3,5

0,4

9,5

200

L6 = LII

16 %

0,5

iv 2

L7 = L12

0,8

L8 = L13

0,5

L9 = L14

0,5

28,5

TABELUL 2

BOBINA

BANDA

SPIRE

DIAMETRUL

CARCASEI

CuEm

0 mm

LUNGIME

CJJPLAJ

SPIRE

CAPACITATE

CRISTAL

MHz

L17

3,5

14 MHz

0,5

L22 = 3

150

L18

7 MHz

0,5

L23 = 2

12,5

L19

21 MHz

0,6

L24 = 1

L20

28 MHz

0,8

L25 = 1

L21

28,5 MHz

0,8

L26 = 1

23,5

wm mm MmmmmmmmMBmsmm

mmmsmmm

8 mm cu miez de ferită; cuplajul LI6
are 6 spire bobinate peste LI 5. 1

Oscilatorul pilotat cu cuarţ este
alimentat cu tensiune stabilizată de

9 V.

Pentru benzile de 3,5 şi 14 MHz
cristalul are frecvenţa de rezonanţă
de 9 MHz.

Tensiunea de la oscilator este
aplicată unui etaj separator aperio-
dic şi apoi unui etaj repetor pe emi-
tor.

Amplitudinea semnalului de la
oscilator aplicată pe poarta mixeru-
lureste de 1,5—2 V.

în figura 4 este prezentată schema
părţii AGC şi S-metru. De la ieşirea
amplificatorului IF (CA3012) o parte
a semnalului de 455 kHz este apli¬
cată etajului Darlington 2N5305. Va¬
loarea tensiunii de intrare este con¬
trolată cu un potenţiometru de 10 kH
şi redresată cu două diode OA91 ce
au la ieşire condensatoare de di¬
verse valori ca să se obţină diverse
constante de timp. Tensiunea redre¬
sată este aplicată la două amplifica¬
toare de curent continuu.

De la primul amplificator se ia
tensiunea AGC pentru CA3005. Al
doilea amplificator de curent conti¬
nuu serveşte pentru comanda S-
metrului.

Alăturat se prezintă tabele cu va¬
lorile şi caracteristicile bobinelor

de RF şi de la oscilatorul cu cuarţ.

Bobinele L2 = L4 = L15 au cîte 42
de spire CuEm 0,2 bobinate pe car¬
casă cu diametrul de 8 mm, prevă¬
zută cu miez magnetic.

Bobinele LI = L16 au cîte 6 spire
din fir de cupru 0,2—0,25 izolat cu
plastic şi bobinate peste L2, res¬
pectiv peste LI 5.

Elementele notate Ch sînt şocuri
de radiofrecvenţă.

Alimentatorul conţine un trans¬
formator care în secundar furni¬
zează o tensiune de 12—15 V.
Această tensiune este aplicată unei
punţi redresoare 3PM 0,5, pe con¬
densatorul de 1 000 n F tensiunea
ajungînd la 16—20 V.

Primul stabilizator electronic fur¬
nizează 12 V. Tensiunea din baza
tranzistorului 2N1711 este stabili¬
zată cu o diodă Zener PL12 (fiq. 6).

ALIMENTATOR PENTRU TRENULETE ELECTRICE

Pasionaţii reţelelor de căi ferate
miniatură ajung, mai devreme sau
mai tîrziu, la concluzia că trebuie
să-şi construiască un alimentator
special destinat acestui scop. Ali¬
mentarea trenuleţelor electrice se
face, de regulă, cu tensiune conti¬
nuă orientativ între 6 V şi 12 V, cu¬
rentul .maxim consumat menţinîn-
du-se sub 1 A.- Ea poate fi asigurată
provizoriu de la un redresor simplu
(transformator de reţea cu înfăşu¬
rare secundară adecvată, punte re-
dresoare şi condensator de filtraj),
sau chiar de la un set de baterii în-
seriate. Aceste soluţii improvizate
prezintă însă multe neajunsuri
practice, printre care menţionăm:
dificultatea 'introducerii unui reglaj
continuu de viteză (tensiune); ne¬
cesitatea unui comutator suplimen¬
tar pentru inversarea sensului de
rulare (inversarea polarităţii la
şine); riscul permanent al deterioră¬
rii sursei în caz de scurtcircuitare ac¬
cidentală a şinelor (destul de proba¬
bilă, de fapt, prin căderea locomoti¬
vei la curbe, la denivelări pe traseu
etc.); scăderea supărătoare a vitezei

ţiometru, P. „Preţul" acestui avantaj
incontestabil îl constituie dublarea
numărului de componente din blo¬
cul regulator de tensiune plus pro¬
tecţie la scurtcircuit, ca şi a numă¬
rului de spire din secundarul trans¬
formatorului de reţea.

După cum se observă, montajul
foloseşte o schemă de redresare
bialternanţă cu punte de diode (PR)
şi transformator cu priză mediană
în secundar, Tr. Cele două în¬
făşurări secundare N 2 şi N 3 , iden¬
tice şi bobinate în acelaşi sens, se
vor dimensiona fiecare pentru cca
10—12 V, la un curent maxim de cel
puţin 1 A. Punctul median se leagă
la masă şi va constitui borna de ie¬
şire de referinţă, M. Cele două ten¬
siuni redresate sînt filtrate cu con¬
densatoarele Ct şi C 2 , obţinîndu-se
în plusul lui Ct o tensiune pozitivă
de cca +14 V faţă de masă şi, res¬
pectiv, în minusul lui C 2 o tensiune
de cca —14 V faţă de masă. Valorile
exacte ale acestor tensiuni depind
de numerele de spire N 2 şi N 3 din
secundar, ca şi de căderile de pe
diodele punţii.

OV) 2

220V/2x12V-1A

tranzistoare nu poate conduce,
deci tensiunea la bornele consuma¬
torului R s „(conectat între A şi M)
este nulă. într-adevăr, prin R s am¬
bele emitoare sînt puse ia masă, iar
bazele tranzistoarelor sînt şi ele la
masă în această situaţie.

Să presupunem acum că am de¬
plasat cursorul potenţiometrului
„în sus" faţă de poziţia mediană.
Punctul B primeşte astfel potenţial
pozitiv în raport cu masa, ceea ce
permite intrarea în conducţie a
tranzistorului T+ de tip npn (baza
sa devine „mai pozitivă" ca emito-
rul). Tranzistorul T 2 rămîne în con¬
tinuare blocat deoarece, fiind de tip
pnp, necesită pentru intrarea în
conducţie o polarizare negativă a
bazei în raport cu emitorul. în con¬
secinţă, la ieşire se obţine potenţial
pozitiv în raport cu masa, mai precis
potenţialul punctului B „reperat" de
tranzistorul T,, diminuat puţin prin
căderea de cca 0,65 V pe joncţiunea
sa bază-emitor.

Pentru o deplasare a cursorului
„în jos" faţă de poziţia mediană, lu¬
crurile se inversează, de data
aceasta intrînd în conducţie T? şi

la încărcarea suplimentară a garni¬
turii sau atunci cînd sursei improvi¬
zate i se mai încredinţează şi alimen¬
tarea unor accesorii procurate sau
confecţionate ulterior. Nici nu mai
menţionăm, aici inconvenientele bine
cunoscute ale soluţiei de alimentare
de la baterii.,

Aşadar, celor care doresc să de¬
păşească etapa provizoratorului le
propunem alăturat o schemă spe¬
cial concepută pentru alimentarea
trenuleţelor electrice (fig. 1), prelu¬
ată cu unele modificări după revista
„Radio" (U.R.S.S.) nr. 7/1988 şi care
vine să completeze numeroasele
variante prezentate de revista „Teh-
nium" pe această temă.

Particularitatea schemei constă
în faptul că elimină comutatorul de
inversare a sensului (polarităţii),
asigurînd această funcţie — simul¬
tan cu reglarea continuă a vitezei —
prin manevrarea unui singur poten-

Pentru a urmări mai uşor funcţio¬
narea montajului, în figura 2 s-a re¬
produs simplificat blocul celor două
regulatoare „complementare", re-
nunţînd deocamdată la elementele
care asigură protecţia la scurtcircuit
(R 3 —T 5 , respectiv R 4 —T 6 ). De ase¬
menea, . grupurile Darlington com¬
plementare (T t —T 3 şi T 2 —T 4 ) au fost
figurate ca tranzistoare simple, T, şi
Ta.

Tensiunea totală obţinută prin în¬
sumarea celor două tensiuni de
+14 V şi —14 V este aplicată la bor¬
nele potenţiometrului liniar P, din al
cărui cursor se polarizează bazele
tranzistoarelor T 1 şi T 2 , prin inter¬
mediul rezistenţelor de limitare R 1
şi R 2 . Atunci cînd cursorul lui P se
află exact la mijloc, potenţialul
punctului B este nul în raport cu
masa. Curn emitoarele lui T, şi T 2
sînt legate împreună la borna de ie¬
şire A, observăm că nici unul din

+14V

(Darlington)

I I , Up=I-Rp

| Ef(DRDB)

B - u D =SJ BE* u p

rămînînd blocat T v Rezultă astfel la
ieşire potenţial negativ în raport cu
masa.

Prin urmare, manevrarea curso¬
rului lui P de la o extremitate la alta
permite baleierea potenţialului de
ieşire (punctul A) în plaja +14 V +
-14 V (minus căderile pe joncţiu¬
nile bază-emitor), cu trecerea prin
zero.

în principiu, montajul poate func¬
ţiona bine şi în varianta simplificată
din figura 2, cu alegerea adecvată
a componentelor. Soluţia nu este
însă recomandabilă deoarece, ţinînd
cont de valorile modeste ale factori¬
lor de amplificare pentru tranzistoa-
rele de putere, ar impune utilizarea
unui potenţiometru de valoare mică
(cca 1 kfi sau chiar mai puţin), cu
putere mare de disipaţie. De aceea,
în schema originală s-au folosit
dubleţii complementari Ti~~T 3 şi
T 2 —'T 4 , în conexiune Darlington,
deci cu amplificare foarte mare în
curent, fapt ce permite utilizarea
unor potenţiometre de pînă la cca
10 kfi. ,

Nu trebuie însă uitat faptul că, în
cazul conexiunii Darlington, căde¬
rea de tensiune a repetorului este
dublă .faţă de cazul repetorului cu
un singur tranzistor (cele două jonc¬
ţiuni bază-emitor sînt în serie).

De asemenea, mai remarcăm în
schema din figura 1 prezenţa ele¬
mentelor R 3 — T 5 şi respectiv R 4 —T$.
care asigură protecţia automată la

scurtcircuit pe ieşire, pentru fiecare
„ramură“ în parte. Protecţia este cu
limitare de curent, rezistenţele
avînd rolul de traductor curent-ten-
siune, iar tranzistoarele rolul de a
bloca dubleţii Darlington atunci
cînd pe ramura corespunzătoare a
fost atinsă valoarea maximă de cu¬
rent prestabilită. La dimensionarea
rezistenţelor R 3 —R 4 se va lua în
calcule tensiunea de deschidere a
tranzistoarelor T a —T e de cca 0,65 V,
adică se vor alege practic:

: R 4 = ■

0,65 (V)

(A)

unde l M este limita maximă dorită
pentru curentul de sarcină. De
exemplu, pentru l M = 1 A pe ambele
ramuri se vor lua aproximativ R 3 =
= R 4 = 0,65 V/1 A = 0,65 fi, rezistoa-
rele fiind confecţionate din niche-
lină sau alt aliaj similar, prin ta¬
tonări experimentale (evident, se
fac întîi mai. mari şi se scurtează
treptat, prin măsurarea repetată a
curentului de scurtcircuit).

Realizarea practică a montajului
nu ridică probleme deosebite, sin¬
gurele precauţii . necesare fiind
echiparea tranzistoarelor regula¬
toare (Ti şi I 2 ) cu radiatoare ter¬
mice suficient de mari pentru cu¬
rentul maxim dorit, ajustarea expe¬
rimentală a rezistenţelor de protec¬
ţie (R 3 şi R 4 ) şi, bineînţeles, dimen¬
sionarea transformatorului de reţea
îh concordaţă cu plajele maxime de

tensiune şi curenţ solicitate de „in¬
stalaţia" feroviară existentă.

De exemplu, să presupunem că
dorim să obţinem la ieşire plaja de
tensiune -12 V + +12 V ia un curent
maxim 1^ = 1 A. Datorită simetriei
schemei, putem face bilanţul căde¬
rilor de tensiune pe o singură ra¬
mură, de pildă pe cea pozitivă. Re¬
zistenţa R 3 va avea în acest caz cca
0,65 fi, provocînd la curentul ma¬
xim o cădere de tensiune de cca
0,65 V. „Pierderea" pe repetorul
Ti~~T 3 va fi de cca 1,3 V, deci în to¬
tal aproximativ 2 V pe care trebuie
să-i furnizăm suplimentar în plusul
condensatorului C, (adică +14 V în
loc de +12 V).

Cu o filtrare foarte bună, aceşti
14 V îi putem obţine dintr-o ten¬
siune redresată bialternanţă de cca
y2"= 1,41 ori mai mică (în valoare
eficace), adică de cca 10 V. Să zi¬
cem mai bine 10,5 V, pentru că la
curentul maxim de 1 A, condensa¬
torul Ci de 2 200 mF nu poate oferi o
filtrare foarte bună. Mai departe,
observăm că aceşti 10,5 V „ţin cont"
şi de căderea de tensiune pe dio¬
dele punţii, respectiv pentru fiecare
semiînfăşurare secundară avem în
permanenţă cîte o diodă din punte
înseriată cu, fiecare ramură. Consi-
derînd la curentul maxim o cădere
de tensiune de cca 1 V per diodă,
deducem o tensiune eficace de cca
11,5 V pentru fiecare secţiune a
secundarului. în fine, chiar presu-

punînd că am realiza înfăşurările
transformatorului cu conductor de
diametru supradimensionat, pentru
a minimaliza pierderile, tot mai pu¬
tem „conta" pe o cădere de ten¬
siune de cca 0,5 V per secţiune în
sarcină maximă. Rezultă orientativ
valoarea eficace de 12 V pentru ten¬
siunea furnizată de fiecare secţiune
secundară în gol.

Constructorii amatori care po¬
sedă circuite Darlington monolitice
— indiferent de ce tip, dar care să
admită curentul maxim de cel puţin
1 A şi o putere de disipaţie de peste
15—20 W — pot simplifica mult
schema alimentatorului descris,
apelînd la artificiul din figura 3. S-a
reprezentat aici numai ramura pozi¬
tivă a blocului regulator plus protec¬
ţie, cealaltă fiind simetric comple¬
mentară (Darlington pnp şi dioda in¬
versată), Simultan cu înlocuirea
tranzistoarelor discrete Ti-~T 3 (fig.
1) prin circuitul monolitic .Darling¬
ton, Ti, s-a prevăzut şi o altă variantă
pentru protecţia automată, cu diodă
şi rezistenţă traductoare. Evident,
dioda utilizată trebuie să aibă pragul
tensiunii de deschidere în direct
obligatoriu mai mare decît căderea
de tensiune pe joncţiunile bază-emi¬
tor înseriate ale Darlington-ului (cca
1,2—1,5 V). De exemplu, se poate fo¬
losi o diodă de referinţă în direct de
tip DRD3, dimensionînd rezistenţa
R p conform relaţiilor menţionate în
figură.

Pagini realizate da fiz. ALEX. MĂRCULESCU

Ca un cadou plăcut pentru copiii
sau pentru fraţii dumneavoastră
mai mici, puteţi realiza această
„jucărie" atractivă şi simplă, care,
pe lîngă scopul în sine de divertis¬
ment, permite totodată testarea şi
perfecţionarea reflexelor, a reacţii¬
lor faţă de diverşi stimuli din mediul
ambiant (lumină, sunet etc.). Cei
care nu doresc să reţină acest as¬
pect al montajului pot vedea în el o
sugestie pentru soluţionarea unor
situaţii practice concrete, de pildă
acolo unde se impune execuţia
unei comenzi cu prioritate (se înlo¬
cuiesc becurile cu relee).

Jocul este conceput pentru doi
parteneri care se întrec între ei în
ceea ce priveşte viteza de răspuns
— prin apăsarea butoanelor afe¬
rente Bi, respectiv B 2 — la apariţia
unui stimul dinainte convenit. O a
treia persoană ar părea să fie nece¬
sară pentru a da „startul", dar lucru¬
rile se pot aranja şi în această pri¬
vinţă tot pe cale electronică. Stimu¬
lul, de exemplu aprinderea unui bec
sau a unui LED (eventual de o anu¬
mită’ culoare, din mai multe exis¬
tente), acţionarea unei sonerii etc.,
poate fi comandat cu ajutorul unui
temporizator simplu (de preferinţă
reglabil), la cîteva secunde după
alimentarea montajului.

Cum este şi firesc, „arbitrul" îl va
declara învingător pe concurentul
care a apăsat primul butonul său,
afişînd decizia luată prin aprinde¬
rea becului corespunzător acestui
partener (Li sau L 2 ). Celălalt bec va
rămîne în continuare stins, chiar
dacă învinsul a apăsat butonuLafe-
rent cu o întîrziere infimă, de ordi¬
nul sutimilor de secundă.

Pregătirea montajului pentru o
nouă partidă presupune stingerea
becului care s-a aprins anterior. Pu¬
tem asigura acest lucru prin deschi¬
derea şi reînchiderea întrerupăto¬
rului de alimentare, K, sau mai sim¬
plu, introducînd ca în figură un bu¬
ton suplimentar, B 3 , cu contacte
normal închise şi cu revenire, pe
care îl vom apăsa scurt la sfîrşitul
fiecărei partide, Spre deosebire de
B 3 , butoanele partenerilor (B, şi B 2 )
sînt cu contacte normal deschise,
tot cu revenire, adică în genul bu¬
toanelor de sonerie. După cum vom ,
vedea, este suficient ca ele să fie
apăsate un timp foarte scurt, durata

JECTRONIG

apăsării neavînd nici o influenţă
asupra deciziei „arbitrului".

înainte de a trece la descrierea
modului de funcţionare, să sem¬
nalăm un neajuns principial al mon¬
tajului, anume faptul că nu penali¬
zează şi nici nu interzice aprinderea
becurilor înainte de a fi dată co¬
manda de start (startul greşit — în
termeni sportivi, iar în exprimare
mai puţin onorabilă — tentativa de
furt). Pentru remediere sugerăm,
de pildă, ca şi alimentarea montaju¬
lui să fie comandată de către ace¬
laşi temporizator care dictează
semnalul de start. în acest scop
este suficient să echipăm tempori¬
zatorul cu un releu ale cărui con¬
tacte normal deschise, k, vor în¬
chide simultan circuitul generato¬
rului de semnal şi pe cel de alimen¬
tare cu plus a montajului.

Schema de principiu comportă o
simetrie perfectă între blocurile
aferente celor doi parteneri, astfel
că ne putem rezuma la analizarea

unui singur modul, de exemplu a
celui din stînga. Recunoaştem uşor
configuraţia de trigger Schmitt al¬
cătuită de tranzistoarele Ti şi T 2 ,
avînd ca sarcină comună în emî-
toare rezistenţa R 3 .

La stabilirea alimentării (închide¬
rea lui K), tranzistorul T, intră în
conducţie\ la saturaţie, fiind polari¬
zat în bază prin R,—Li. Căderea sa
mică de tensiune emitor-colector în
această situaţie .face ca T 2 să
rămînă blocat şi deci becul Li stins.
Dacă apăsăm scurt butonul B 1(
tranzistorul Ti se blochează instan¬
taneu, fapt ce îi permite.lui T 2 să in¬
tre în conducţie, polarizat de R 2 ,
aprinzînd astfel becul Li. O dată
aprins becul, potenţialul în colecto¬
rul lui T 2 scade foarte mult, încît
tranzistorul Ti nu-şi mai poate relua
starea de conducţie după elibera¬
rea butonului Bi.

Mai mult, de îndată ce tranzisto¬
rul T 2 a intrat în conducţie, curentul
său mare de emitor provoacă la
bornele rezistenţei R 3 o cădere de
tensiune suficientă pentru atrage¬
rea în conducţie şi a lui T 3 (rezis¬
tenţa R 4 are rolul de a limita curen¬

tul de bază al acestuia). Prin circui¬
tul emitor-colector al lui T 3 este ast¬
fel pusă la masă instantaneu baza
tranzistorului T 5 din modulul al doi¬
lea, interzicîndu-se intrarea în con¬
ducţie a acestui tranzistor la apăsa¬
rea ulterioară a butonului B 2 .

La fel se petrec lucrurile şi în si¬
tuaţia în care se apasă mai întîi bu¬
tonul B 2 : se aprinde becul L 2 şi si¬
multan tranzistorul T 4 îl blochează
pe T 2 , anulînd comanda ulterioară a
butonului-Bv

Montajul se poate alimenta la 9 +
12 V, consumul său fiind practic
egal cu cel al unuia dintre becuri
(am văzut că becurile nu pot fi
aprinse simultan).

Valorile pieselor nu : sînt critice,
putîndu-se folosi tranzistoare cu¬
rente cu siliciu, npn, de tip BC107,
BC171 etc. pentru Ti, T 3 , T 4 şi T 6 ,
respectiv de tip BD135, BD137 etc.
pentru T 2 şi T s .

O ultimă sugestie de perfecţio¬
nare a montajului ar consta în intro¬
ducerea suplimentară a unui afişaj
al scorului, dar lăsăm imaginarea
unor soluţii în acest sens pe seama
constructorilor avansaţi.

TEHN1UM 3/1988

Ing. IULIUS SUL!, YOSIS

Destul de răspîndit în rîndul radio¬
amatorilor, microcalculatorul L/B 881
oferă interesante utilităţi îii activita¬
tea specific râdioamatoricească şi
nu,numai aici.

în mod normal salvarea şi în¬
cărcarea programelor se fac pe/de
pe casetă la o viteză de cca 2 000
bauds cu o fiabilitate destul de ridi¬
cată. Transferul unui kiloByte du¬
rează cca 13 secunde, timp care în
situaţii specifice (trafic radio, con-

o constituie existenţa decodorului de
EPROM-uri (selector) notat cu CI2
(CDB442).

Va trebui deci să aducem la co¬
nectorul KA semnalele de selectare
pentru activarea funcţiei CS la
EPROM-uri şi tensiunea de alimen¬
tare a acestora de +5 V. Practic,
pentru extensia cu un EPROM de 2
kByte (2716, K573RF2) se va face
conexiunea de la pinul 5 al CI2 şi
contactul 10 de la KA şi contactul

kbw——4^

KA (CONECTOR EXTENSIE)

ra_±5v

2£a0tr~27FFh

cursuri, manevrarea anteneior, în
timp real ş.a.) poate deveni prohibi¬
tiv.

O soluţie comodă pentru evitarea
reîncărcării repetate a programelor
care sînt des utilizate o reprezintă
transferarea acestora în EPROM-
uri montate ca o extensie a memo¬
riei realizată peste conectorul de
extensie KA.

Analizînd planul de alocare a me¬
moriei în varianta folosirii sistemu¬
lui de operare clasic Sys VI. 6, care
ocupă 8 kByte de la adresa 0h în
sus, spaţiul de la adresa 2000h la
3 fffh putînd fi folosit pentru EPROM-
urile utilizatorului. O facilitate în plus

50 de la conectorul KB la contactul
50 de la conectorul de placă KA.

EPROM-ul se montează pe o
placă de circuit imprimat, care, la
rîndul ei, va fi montată pe o priză
multiplă corespunzătoare cu co¬
nectorul KA. în situaţia cînd există
montat conectorul extern BUS, se
va decupla priza multiplă a acestuia
de pe KA, în locul ei cuplîndu-se
priza de extensie cu EPROM-ul.

Menţionez că modificările făcute
nu afectează electronica plăcii.

în acest EPROM (20001 —

27ffh) se pot încărca şi eventuale
programe de deservire gen SERV
(disponibil pe casetă), care să asi-

f600

f 6

c3i

f61 0

f 6

f 7

f 6

9®

f 6

Oe 1

f620

3®

e 6

f 7

f 6

2 a

e 2

f 7

7*1

f630

O 7 07

*6 40

c 2

2 f

f 6

c 2

2 f

f 6

e 4

f 7

f6*50

«4

f 7

f 6

«6

f 7

«6

f 7

f 6

f660

2 f

f 6

«5

f 6

c 2

f 6

7®

f670

<*3

cd.

e 5

f' 6 S 0

f 7

f 6

9£

f 61

f '690

2 3

8 c

f 6

e 4

f 7

f 6

05 !

f 6 a 0

®5

f 7

f6b0

f 7

f6c0

7b T6 j

f6d0

7«

2'3

9®

01 |

f 6eO

c 9

«4

21 jl

f6f0

e 4

f 6

29 *-

|f 700 29

4f O 9

f 3

f 6

7b'

cd f

-F 71 0

f 7

c3 1

f 720

1 c

f 7

f 730

f 7

cd 01

f 740

«5

f 7

Oa i

f 750

6c 1

f 760

4©

Oa |

f 770

.64

6*3

65 |

f 760

,20

20 1

f 7°0

f7»0

70 !

f7b0 29

69 i

f 7c0

2°

-h

69 |

f 7e0

ff i

I f 7 f Q

f-c

*?**

f-c

ff.

ff'

.ff

ff |

74138
(~CDB 442

PC#
PPI2 904

-L KC

(CONECTOR EXTENSIE)
PPI 2

SSISI^^

gure transferul de date de pe o car¬
telă cu EPROM-uri (cartridge)
asemănător cu programul EXTENS
publicat în continuare. Tot aici
poate fi încărcat şi programul T51.
0, apărut în revista „Tehnium" nr.
6/1987, de interfaţă cu un teleimpri¬
mator Baudot etc.

Similar se poate instala şi un al
doilea EPROM (2800h — 2bffh) în¬
cărcat cu programul TELEX de 2
kByte care lucrează peste USART.
Se realizează astfel un acces ime¬
diat la traficul de RTTY (radiotele-
type), evitîndu-se încărcarea repe¬
tată a programului.

Schema-bloc a acestei extensii
este prezentată în figura 1.

Desigur, atît datorită spaţiului de
memorie limitat existent în zona
adreselor pentru EPROM-uri, cît şi
faptului că unele programe sînt
scrise pentru a fi rulate în RAM,
apare necesitatea unui suport de
memorie cu transfer rapid în RAM.
Soluţia în acest caz (pînă la o inter¬
faţă de disc...) o reprezintă cartela
cu memorii EPROM — cartridge.

Pentru încărcarea rapidă în RAM
a interpretorului * micro * BASIC

TEHNIUM 3/1989

publicat în -revista „Radio" nr. 1,2 şi
3 din 1985 şi adaptat pentru L/B 881,
avînd în această formă cca 8 kByte,
folosesc o cartelă cu 4 •+ 1 EPROM-
uri 2716 (4 pentru BASIC şi 1 pentru
BIORITM), fiind prevăzută şi o se¬
lectare manuală cu un comutator
montat chiar pe cartelă.

Schema-bloc a configuraţiei hard¬
ware este prezentată în figura 2

Conectarea între L/B 881 şi cartelă
se , face prin interfaţa paralelă no¬
tată cu PPI2 (8255) pentru trans¬
ferul propriu-zis şi prin PPI1 (8255)
portul C (PC4 — PC7) pentru selec¬
tare.

Alocarea porturilor se face astfel
(PPI2):

— generarea adreselor: PA0 la
PA7 şi PC0 la PC4;

— transferul datelor: PB0 la PB7.

Programul de transfer EXTENS
permite selectarea a maximum 8
EPROM-uri; varianta de faţă selec¬
tează prin soft 4 EPROM-uri 2716.

Realizarea practică presupune
existenţa pe placa L/B 881 a CI46,
adică PPI2, şi a unui conector de
extensie peste portul paralel opţio¬
nal (derivat din conectorul de placă
KC). Acest conector se recomandă
a fi montat pe peretele lateral stîng
al cutiei microcalculatorului şi va
trebui să aibă minimum 25 de con¬
tacte (11 pentru adrese, 8 la date, 3
la selectare şi 3 la alimentare — 2
pentru masă şi 1 pentru +5 V). Priza
conectorului se montează pe cutie,
iar fişa conectorului pe cartela de
EPROM-uri. Este recomandabil ca

Student BOGDAN ANDRON1C» YD3-S1S8BU

Calitatea semnalelor recepţio¬
nate în traficul de radioamator se
îmbunătăţeşte în mare măsură şi
prin prelucrarea adecvată a aces¬
tora în domeniul audio.

Schema propusă în figura 1 con¬
ţine două filtre separate pentru emi¬
siuni CW şi SSB urmate de un com¬
presor de dinamică ALC.

Filtrul pentru SSB este realizat cu
două celule elementare de filtru ac¬
tiv (FTJ) cu caracteristică de tip
Butterworth de ordinul doi, conec¬
tate în cascadă (AOI—A02). Valo¬
rile componentelor au fost calcu¬
late pentru o frecvenţă de tăiere
f 0 = 3 kHz, considerînd un factor de
calitate Q = 0,707. Din rapoartele
R2/R1 şi R8/R7 rezultă că acest etaj
amplifică suplimentar semnalul fil¬
trat cu 6 dB (de două ori) pentru a
compensa atenuarea produsă de
rezistenţele R28 şi R31.

Apoi semnalul se aplică filtrului de
CW (FTB) realizat cu două celule de
amplificator neinversor, avînd ca
buclă de reacţie o reţea dublu T, care
are proprietatea de a-şi mări foarte

mult impedanţa la frecvenţa proprie
(A03—A04). Valorile componente¬
lor corespund unei frecvenţe centrale
f = 1 kHz, constanta de reţea fiind K =
0,5. Pentru frecvenţa de 800 Hz valo¬
rile componentelor se înlocuiesc ast¬
fel: R13 = R14 = R20 = R21 = 2 kfl şi
R15 = R22 = 1 ka Rezistenţele R9
si R16 compensează amplificarea
foarte mare care apare la frecvenţa
centrală.

în continuare semnalul pătrunde
prin rezistorul R23 în etajul ALC în
care este redresat cu dublare de
tensiune, filtrat şi aplicat bazei tran¬
zistorului T, ceea ce are ca efect
modificarea rezistenţei sale dintre
emitor şi colector (REC) în funcţie
de mărimea acestui semnal.

Din schemă se observă că ampli¬
tudinea semnalului la borna D de¬
pinde de raportul R28/REC. Astfel,
semnalele slabe vor fi culese prac¬
tic neatenuate (tranzistorul „nu se
deschide"), pe cînd semnalele pu¬
ternice vor fi şuntate ia masă de
REC, care se micşorează cores¬
punzător.

1 _ţ,_„ 150 pF 1

_ 9_

75k.rt.rh io

” A01^>2-

t R *u r

82lo i

0,1/jF îmn. 73knl 12 A02

C 23 T C 5T R 6 m 1

± In F 82knŢ

^ I 0 , 2 /j F

S3L T M

Rwfl

A 7 n.U O.VFr 1 , 0,1 >uF

Cttii IN

>, 47 uF T 750 a

OO , C 19 a . wl

> WîiF1

Ţ 0 , 47 >iF

A 01 -A 04 : [ 3 M 324
A 05 : [ 3 A 741

EPROM-urile să fie montate pe so- nale sonore...), reîncărcarea făcîn-
cluri de o calitate cît mai bună. du-se rapid şi fiabil.

Cablarea cartelei se poate face Consumul cartelei este minim,

fie prin wrapping, fie cu sîrmă de deoarece EPROM-urile consumă

conexiune de 0,25—0,30 mm, izo- semnificativ numai cînd sînt selec-

lată cu masă plastică termorezis- tate, unicul consumator al cartelei

tentă. rămînînd circuitul integrat deco-

Softul aferent EXTENS este pre- dor.
zentat alăturat sub formă de cod Programul EXTENS permite trans-

obiect în două blocuri de 256 Byte. ferarea datelor în RAM numai în inter-

Lansarea se face cu comanda valul de adrese 4000h la f5ffh şi asta

gf600 (cr), apoi programul solicită numai în paşi întregi de cîte 2 kByte.

introducerea numărului de kByte Desigur, varianta de faţă poate fi
de transferat (02 la 08) şi a adresei extinsă, cu modificările de rigoare

de start din RAM unde se doreşte în hard şi soft, şi la o cartelă echi-

transferarea (în hexa). pată cu EPROM-uri de 4 kByte

Terminatorul parametrilor intro- (2732); capacitatea de transfer se

duşi este virgula (,) şi nu (cr). dublează, făcînd posibilă şi în-

Transferul celor 8 kByte durează cărcarea rapidă a BASIC-ului extins

cca o secundă (inclusiv cele 4 sem- L/B 881.

Desigur, reglajul automat al am- ROB3100 etc.), dar gabaritul mon-
plificării se poate face şi în etajul tajului creşte corespunzător,
de FI prin exploatarea fenomenului A fost preferat tranzistorul BD
arătat în cadrul acestui etaj (de 135 în locul celor din seria BC deoa-

exemplu, la un tranzistor în montaj rece are frecvenţa de tăiere mai

EC avînd baza polarizată cu divizor mică şi anihilează astfel foarte bine

rezistiv, conexiunea EC din ALC se recepţia parazită a posturilor locale
va monta în paralel cu rezistorul de radiodifuziune, chiar în cazul îr

dintre bază şi masă etc.). care montajul nu se ecranează.

Pragul de la care începe limitarea în figura 2 se arată modul de pozi-

se stabileşte cu potenţiometrul R29 ţionare a pieselor pe circuitul impri-

montat pe panoul frontal. mat cu vedere dinspre pistele de

Dacă se respectă strict valorile cupru, piesele fiind plantate pe par-
componentelor, reţelele dublu T (în tea opusă (scara 1:1).
special) introduc corecţii foarte pu- Cei care doresc să construiască
ternice, iar unele exemplare de am- numai blocul de filtre pot realiza
plificatoare operaţionale pot intra acest lucru prin secţionarea cabla-

în autooscilaţie. Dacă se constată jului Imprimat deasupra punctelor

această tendinţă, se intervine prin A şi D.

uşoara dezechilibrare (amorsare) a
reţelelor prin mărirea valorii rezis- BIBLIOGRAFIE

tenţelor R15 şi R22 spre 1 kn, iar 1, Giugudean M. ş.a., Circuite in-

pentru f = 800 Hz spre 1,5 kn. tegrate liniare. Aplicaţii, Timişoara,

Uneori este necesar ca C23 să fie 1986.
şuntat cu un rezistor cu valoarea de 2 Băluţă Gh,, Mihăescu I. ş.a., Prac-
cîţiva megaohmi. tica electronistului amator, Bucureşti,

Rezultate foarte bune se obţin 1984,

prin înlocuirea amplificatoarelor 3. Colecţia revistei „Tehnium",
operaţionale cu cinci exemplare in- 1985—1988.

dividuale mai performante (LM108.

TEHNIUM 3/1989

HW8WI

• i

TELEPROGRAMATOR
PENTRU TV „ELCROM"

1, PREZENTARE GENERALĂ

Receptoarele. TV color „ELCROM",
produse de întreprinderea „Electro¬
nica", sînt prevăzute cu un programa¬
tor electronic. La apăsarea uneia din¬
tre tastele acestui programator se rea¬
lizează acordul circuitelor din selector
prin comutarea tensiunii varicap, pre¬
cum şi comutareaa pe banda TV cores¬
punzătoare.

Teleprogramatorul propus oferă po¬
sibilitatea de a comanda de ia distanţă
starea programatorului, fără însă a îm¬
piedica programarea de la tastatura
proprie a receptorului TV, atunci cînd
se doreşte acest lucru. Comanda tele-
programatorului se realizează prin
impulsuri transmise pe un canal de
transmitere oarecare, lăsat la alegerea
constructorului (cablu, unde radio, lu¬
mină, infraroşu etc.).

în continuare este prezentată va¬
rianta cea mai simplă, deci şi cea mai
ieftină, a telecomenzii prin cablu bifilar
obişnuit. Această variantă are avanta¬
jul alimentării din receptorul TV, pre¬
cum şi cel al imunităţii perfecte la per¬
turbaţii.

în esenţă, teleprogramatorul este un
numărător în inel. Fiecare nou impuls
de numărare determină avansul cu un
pas în ciclul indicat în figura i:

Cum fiecare cifră are semnificaţia
unui program TV distinct, rezultă că
programul dorit poate fi selectat fie
prin acţionarea repetată a unui comu¬
tator fără reţinere, legat prin cablu cu
teleprogramatorul amplasat în interio¬
rul receptorului TV (telecomandă), fie
de ia tastatura existentă (comandă lo¬
cală).

2. MODUL DE FUNCŢIONARE

Schema electrică a teleprogramato-
rului (fig. 2) conţine un bistabil RS rea¬
lizat cu porţile PI, P2, destinat formării
impulsurilor de numărare, un numă¬
rător programabil CI2 şi un multiple¬
xor analogic CI3 cu rol de decodifica-
tor.

’ Funcţionarea în regim de teleco¬
mandă înseamnă trimiterea tensiunii
de +12 V pe una din căile O 0 , .... 0 7

5ng. VJGYOSR QAVSD

spre programatorul receptorului TV. In
această situaţie, comenzile date prin
tastatura locală nu au efect. Prioritatea
telecomenzii este semnalizată prin
aprinderea lui LED1.

în starea „8" (1000) a numărătorului,
multiplexorul analogic este blocat prin
comanda INHIBIT = 1. Programatorul,
rămas cu ultima celulă selectată, poate
fi acum controlat prin tastele proprii.

Un nou impuls aplicat numărătorului
readuce dispozitivul în regim de tele¬
comandă şi selectează prima celulă
a programatorului, deoarece reacţia
realizată cu porţile P3, P4 determină
resetarea numărătorului la trecerea în
starea „9“ (1001).

La pornirea receptorului TV, datorită
grupului R4—C2, în numărător se în¬
carcă cuvîntul 1000 de pe intrările l p ,
Ic, Ib- U deci se realizează preselecţia
regimului de comandă locală. Se ob¬
servă că circuitul de prioritate intern al
programatorului selectează prima ce¬
lulă. La deconectarea alimentării, con¬
densatorul C2 se descarcă rapid pe
bara de alimentare prin dioda D2.

3. INDICAŢII CONSTRUCTIVE

Figura 3 prezintă cablajul imprimat
la scara 1:1 şi dispunerea componen¬
telor. Pe placă nu au fost montate com¬
ponentele Rel, CI şi R1 care se ampla¬
sează separat. Releul electromagnetic
Rel este de orice tip, alimentat la 12
Vc.c., cu contacte NI+ND, avînd un cu¬
rent de anclanşare de cel mult 50 mA.
Pentru rezistenţa R1 se alege valoarea
maximă care permite anclanşarea si¬
gură a releului. Condensatorul CI eli¬
mină comutările parazite.

Conexiunile modulului teleprogra-
mator cu alimentarea de-+12 V .şi cu
tastele SB1.1, ... SB1.8 din TV sînt pre¬
zentate în figura 2. Simbolurile din pa¬
ranteze sînt cele preluate din schema
electrică a TV „ELCROM".

Modulul încarcă sursa de +12 V cu
mai puţin de 1 mA cînd LED1 este stins.
Pe durata dării comenzilor se adaugă
consumul releului electromagnetic,
aceasta neafectînd funcţionarea vre¬
unui bloc din receptorul TV.

■a J=n

Ş o 1 OD I 9 O kp j O—i o* *■© cH

qSJ <pjjj i

aii bl

Ti co

•0 0

îf o

Fig. 3: Cablajul imprimat pentru teleprogramator

a) faţa fără componente; b) faţa cu componente;
c) dispunerea componentelor pe cablaj.

Fig. 2: a) Schema electrică a teleprogramatorului; b) tabelul stărilor

TEHNIUM 3/1989

AIALOSIC NUMERIC

Ing. MILIAN OROS

în practică, de multe ori trebuie să trans¬
formăm un semnal electric aflat sub o formă ana¬
logică într-un semnal electric numeric. Această
transformare se realizează cu ajutorul conver¬
toarelor de tip analogic-numeric.

în cele ce urmează este prezentată schema de
principiu a unui convertor analogic-numeric de
tip paralel cu o rezoluţie de trei biţi.

Schema electrică de principiu a convertorului
este dată în figura 1. După cum se poate con¬
stata, ea cuprinde comparatoarele C, 4- C 7 de
tipul /3M339, care asigură discretizarea tensiunii
analogice de la intrarea convertorului şi porţile
Pt 4- P n de tipul ŞI-NU (CDB400), care asigură
ieşirea numerică a convertorului.

Cînd la intrarea (M) a convertorului nu se află
tensiune sau tensiunea este mai mică decît ten¬
siunea de referinţă UR 1t toate comparatoarele
(C, 4- C 7 ) au ieşirea în 1 L, porţile P 7 , P 10 şi P^
(adică A, B, C) au Ieşirile în 0 L.

Să presupunem că nivelul de la intrare a cres¬
cut. Cînd se atinge nivelul de referinţă UR 1; com¬
paratorul comută, ieşirea lui trece în 0 L, iar
poarta P 7 comută în 1 L. Ieşirile B şi C rămîn ne¬
schimbate şi deci se obţine cifra 1 în binar (001).
Mărind şi mai mult nivelul de la intrare, la atinge¬
rea nivelului de referinţă UR 2 , comparatorul C 2
îşi trece şi el ieşirea în 0 L, iar poarta P 7 comută în
0 L, P 10 în 1 L şi Pn rămîne în 0 L; se obţine astfel
cifra 2 în binar (010).

Mărind în continuare nivelul semnalului de la
intrare, odată cu comutarea comparatoarelor
C 3 , C 4 , C 5 , C 6 şi C 7 în 0 L se obţin la ieşire sec¬
venţele binare corespunzătoare cifrelor 3, 4, 5, 6
şi 7, respectiv secvenţele: 011; 100; 101; 110 şi
iii. La micşorarea nivelului semnalului de la in¬
trare fenomenul este invers.

Tensiunea de referinţă necesară comparatoa¬
relor este asigurată de o sursă de tensiune regla¬
bilă, stabilizată electronic cu comparatorul C 8
tot de tipul /3M339.

Din potenţiometrul Rt se poate varia rezoluţia
convertorului. Rezoluţia la un convertor analo¬
gic-numeric se defineşte ca fiind egală cu va¬
riaţia tensiunii de la intrare necesară pentru a
schimba două secvenţe numerice consecutive
de la ieşire.

O primă aplicaţie a acestui convertor este dată
în figura 2; este vorba de un voltmetru numeric ce
poate fi folosit cu succes ca VU-metru numeric.

în figura 3 este dată caracteristica de transfer a
VU-metrului. Dacă se doreşte o caracteristică lo-
garitmică, atunci rezistenţele R 4 4- R 10 vor trebui
să aibă o creştere logaritmică.

î IfCOMANDA Pfâ »

■ ''îorowi m

Prof. MIHAI TODICĂ, Cluj-Napoca

folosirea comenzilor electromag¬
netice pentru toate funcţiile meca¬
nice. Acest lucru face posibilă co¬
manda de la distanţă a magnetofo¬
nului, prin cablu.

Dispozitivul de telecomandă, co¬
mercializat sub denumirea EVRIKA,
asigură toate comenzile mecanice,
precum şi căutarea şi selectarea
unei anumite melodii. Din această
cauză dispozitivul are o schemă
electronică mai complexă.

Dacă se urmăreşte numai co¬
manda funcţiilor mecanice, atunci
se poate realiza un dispozitiv de te¬
lecomandă foarte simplu, care să
conţină numai nişte întrerupătoare
cu un singur contact, de tip buton
(fără reţinere). Acest lucru este po¬
sibil deoarece toate funcţiile mag¬
netofonului se comută electronic,
prin blocuri special concepute, ast¬
fel încît comanda lor să se facă prin-
tr-un simplu microswitch.

Accesul din exterior la blocurile
de comandă se face prin interme¬

diul mufei AY de telecomandă. nul se face printr-un cablu multifi-

în figura 1 este prezentată mufa Iar, nu neapărat ecranat,
de telecomandă cu numerotarea Avînd în vedere faptul că magrie-
terminalelor, iar în figura 2 modul tofoanele ROSTOV se comerciali-
de conectare a dispozitivului şi func- zează în general fără telecomandă,
ţiile comandate. Se vor folosi între- considerări că sugestiile prezen-

rupătoare cu un singur contact, de tate vor fi utile multor posesori ai

tip buton. Legătura cu magnetofo- acestor aparate.

Magnetofoanele ROSTOV—105,
comercializate în ultima vreme la
noi în ţară, se remarcă prin perfor¬
manţe tehnice deosebite, calităţi
asigurate de o concepţie tehnică
modernă. Printre soluţiile tehnice
adoptate amintim folosirea a trei
motoare pentru antrenarea benzii şi

Mufa ZI y

TEHNIUM 3/1989

j/l.//::/: j-lmslll

Egalizoarele grafice sînt larg utili¬
zate de către amatorii de muzică
pentru corecţia semnalelor audio
după preferinţă.

Egalizoarele parametrice sînt mai
puţin cunoscute, deşi reprezintă in¬
strumente deosebit de eficace pen¬
tru corecţia semnalului audio. Am¬
bele tipuri de egalizoare utilizează
filtre de bandă active pentru egali¬
zare. Dacă egalizoarele grafice utili¬
zează un număr de filtre de bandă
cu domeniile de lucru prestabilite,
egalizoarele parametrice sînt filtre
de bandă acordabile, în domeniul de

— Raportul între lărgimea minimă
şi maximă a benzii de trecere: 1:10
— Panta de tăiere: 15 dB/octavă
— Nivelul de tăiere inferior: -23
dB

— Nivelul de tăiere superior: +18
dB

— Dinamica: 100 dB
— Raport S/z: 90 dB
— Distorsiuni: 0,005%

(măsurate la cîştig maxim şi lăţime
maximă a benzii)

— Nivelul semnalului de intrare
100 = 700 mV

— Tensiune de alimentare: ±15 V.

R2
3,9 ka

Ifp Ua

lOkn D ,

Y V r ,P1a

R3|

lOkla

CC 2

K11 / H *C3"

8,2nF K

—cf o—-Ş|— 1

82nF

<f+Uci

tKJ

p?b Rin

..W “l-ii

i»Ua R9
° 22 kH

“ies

^?*150nF

lucru. Aceasta permite o utilizare
mai eficientă, reducîndu-se numărul
de benzi de lucru. Se poate lucra cu
un număr mic de module care aco¬
peră complet şi continuu domeniul
de lucru, de exemplu 20 Hz -f- 20

PERFORMANTELE MONTAJULUI

— Domeniul de lucru: 20 Hz -f- 20
kHz

CI3 un filtru trece-jos. Ieşirea lui
CI2 este introdusă într-un etaj am¬
plificator realizat cu CI4, R6, R9 şi
P3.

Centrul frecvenţei egalizorului pa¬
rametric este determinat de P2, R5,
R10, C2 4- C7. Domeniul de frec¬
venţă este selectat prin conectarea
unei perechi de condensatoare prin
intermediul comutatorului cu două
secţiuni notat cu K. Selectarea frec¬
venţei în interiorul domeniului ales
este efectuată cu ajutorul potenţio-
metrului P2 şi este determinată de
elementele R5, R10 şi P2.

s_jja,82°pF

/ 75j82nF

||kZ,82nF

P1,P2 =» lOOkjflI in ■
P3 = lOkQlin.
Ua=±15V
01144=741,71-071,
XI ,381,387,
NE 5534AN

Modul de funcţionare. Schema
electrică a egalizorului parametric
este prezentată" în figura 1. După
cum am menţionat, montajul se ba¬
zează pe utilizarea unor filtre active;
în cazul de faţă, filtrele active sînt
construite cu AO, notate Cil, CI2 şi
CI3. Ol 1 şi componentele aferente
formează un filtru trece-sus, CI2
formează un filtru trece-bandă, iar

Ecuaţia care defineşte centrul
frecvenţei este: ^

fc =—(P2 + R5) Cx

unde Cx — C2, C3, C4.

Aceeaşi ecuaţie se poate scrie
pentru elementele R10, C5, C6, 07,
constituind perechea ecuaţiei prece¬
dente.

C2 şi C5 corespund domeniului

Ing. AURELIA9M MATEESCU

i de frecvenţă cuprins între 2 kHz şi
20 kHz, C3 şi C6 domeniul 200 Hz +-
i 2 kHz, iar perechea C4 şi C7 dome¬
niului cuprins între 20 Hz şi 200 Hz.
Reglajul în interiorul domeniilor este
, efectuat cu P2, potenţiometru dublu.

Frecvenţa cea mai înaltă în interiorul
i domeniului corespunde poziţiei ex-

î treme a potenţiometrului P2, cînd

i valoarea acestuia este nulă în ecua¬
ţia de mai sus. R5 şi R10 stabilesc
> capătul de sus al domeniului de lu¬
cru. Cînd P2 este în poziţie extrem
î anterioară, valoarea sa în ecuaţie
este de 100 kn şi determină capătul
de jos al domeniului de lucru.

Mărimea domeniului de trecere al
filtrului, pe care-l vom nota cu Q,
depinde de relaţia dintre R2, R4 şi
PI, prezentată mai jos:

R4 + P1

-—- =30-1

Prin explicitare obţinem:

-I + R4 + Pi
~ R2

înlocuind în relaţia dată valorile
celor două rezistenţe, ca şi valorile
extreme ale potenţiometrului PI,
vom obţine:

Qmax. = 10;

Qmin. = 1.

Etajul de amplificare realizat cu
CI4 asigură capacitatea egalizorului
de a reduce sau mări amplificarea
frecvenţelor pe care este acordat
egalizorul. P3 asigură nivelul ampli¬
ficării. Condensatoarele 08 şi 09
suprimă zgomotul de înaltă frec¬
venţă transmis pe linia de alimen¬
tare.

Pentru înţelegerea funcţionării
egalizorului se vor urmări figurile
2—8, ce prezintă influenţa
schimbării parametrilor asupra răs¬
punsului în frecvenţă al circuitului.

Figurile reprezintă schimbarea pa¬
rametrilor de acord asupra unui do¬
meniu fix de frecvenţă cuprins între
2,6 kHz şi 7,5 kHz.

Figurile 2 şi 3 prezintă efectul mu¬
tării centrului frecvenţei de acord la
un capăt sau la celălalt al domeniu¬
lui de lucru.

Figurile 4 şi 5 prezintă efectul mo¬
dificării parametrului Q, îngustarea
şi respectiv, lăţirea domeniului de
trecere.

Figurile 6, 7 şi 8 prezintă capacita¬
tea circuitului de a reduce sau mări
amplificarea în cadrul domeniului de
lucru.

Detalii constructive. Cablajul im¬
primat este prezentat în figura 9 şi
corespunde variantei în care se utili¬
zează AO cu pinii corespunzători
„bătrînului" 741 în capsulă DIL8.

Se recomandă utilizarea unor AO
de calitate, tip TL071 sau echiva¬
lente. Se pot utiliza, cu modificări
de cablaj, NE5534AN, /3M301 şi chiar
741 (cu un nivel de zgomot şi dis-

TEHNIUM 3/1989

torsiuni mai ridicate).

Potenţiometrele sînt de tipul liniar,
cu pini pentru montare pe cablaj.

Se preferă utilizarea rezistoarelor
cu peliculă metalică şi a condensa¬
toarelor cu stiroflex sau multistrat.

Utilizare. Circuitul se poate utiliza
în cadrul unui lanţ audio în locul
unui corector de ton tip Baxendall
clasic, avînd posibilităţi superioare.
Pentru extinderea domeniului de lu¬
cru se va utiliza un lanţ de 3—4 ega-
lizoare parametrice conectate în se¬

rie. In acest caz se va avea în vedere
ca primul modul să nu aibă un Q
sau un cîştig prea ridicat, valabil şi
pentru celelalte module. în acest fel
se înlătură pericolul ca, datorită
unei amplificări excesive, semnalul
să fie distorsionat.

BIBLIOGRAFIE

Practica electronistului amator,
colectiv de autori, Editura „Albatros"
Colecţia revistei „Tehnium"

ETI, voi 11/1988

a .. %e _

Iubitorii de muzică ce au înregistrările pe benzi
magnetice îşi doresc ca fondul aflat în păstrare
pe acestea să poată fi conservat în perfectă stare
o perioadă cît mai îndelungată.

Factorii care afectează păstrarea în bune con¬
diţii a înregistrărilor pe benzi magnetice au fost
studiaţi de experţii elveţieni, care au publicat re¬
cent concluziile lor asupra acestor factori. Expe¬
rimentările s-au desfăşurat pe o perioadă de
peste un an, iar pentru experimentări s-au utilizat
următoarele tipuri de casete cu bandă magne¬
tică:

— tip I — casetele conţin bandă magnetică
avînd stratul activ din pulberi de oxid de fier;

— tip II — stratul activ este format din pulbere
de dioxid de crom;

— tip IV — stratul activ este format din pulberi
metalice (Fe, Cr, Ni, Co etc.).

Reamintim că, în funcţie de componenţa stra¬
tului activ, Comisia Internaţională de Electroteh¬
nică a împărţit benzile magnetice în 4 tipuri. Ben¬
zile magnetice de tip III corespund benzilor
avînd stratul activ compus din două straturi cu
compoziţie diferită: un strat de bază din pulberi
de oxizi de fier şi un strat mai subţire din pulbere
de dioxid de crom. în prezent, aceste tipuri de
benzi au o circulaţie foarte restrînsă, majoritatea
producătorilor renunţînd la fabricarea lor.

în cursul experimentărilor de lungă durată s-a
urmărit efectul scurgerii timpului asupra conser¬
vării nivelului iniţial la care s-a efectuat înregis¬
trarea. A fost urmărit domeniul de frecvenţă 31
Hz 4- 20 000 Hz. S-a constatat că înrăutăţirea ca¬
lităţii înregistrării s-a datorat următoarelor
cauze:

— efectul de copiere care apare între stratu¬
rile de bandă vecine, datorită grosimii mici a stra¬
tului suport, efect ce afectează raportul semnal-
zgomot în medie cu 5 dB în primele 10 zile după

înregistrarea benzii. Acest proces continuă şi
după primele 10 zile de la înregistrare, dar rapor¬
tul semnal-zgomot este afectat în medie cu
1,5 dB/an;

— influenţa cîmpurilor magnetice exterioare,
între dare cel mai pregnant efect îl au cîmpurile
magnetice generate de sistemele acustice de di¬
fuzoare (incintele acustice).

Influenţa cea mai puternică a cîmpurilor mag¬
netice externe a fost observată asupra benzilor
de tip I (cu oxizi de fier). înrăutăţirea raportului
semnal-zgomot atinge 1,5 dB la frecvenţe joase
şi pînă la 5 dB la frecvenţe înalte.

In cazul benzilor cu pulberi metalice şi cu dio¬
xid de crom, efectul produs de cîmpurile magne¬
tice exterioare s-a dovedit a fi mult mai redus,
ceea ce le recomandă pentru păstrarea îndelun¬
gată a înregistrărilor de înaltă calitate. Aceste ti¬
puri de benzi necesită un cîmp magnetic puter¬
nic la înregistrare şi în consecinţă numai un cîmp
magnetic exterior puternic poate produce de-
magnetizarea lor şi deci deteriorarea raportului
semnal-zgomot şi a dinamicii înregistrării.

S-a constatat că atît efectul de copiere, cît şi
influenţa cîmpurilor magnetice exterioare sînt
potenţate de creşterea temperaturii mediului'
ambiant.

în ceea ce priveşte benzile magnetice desti¬
nate utilizării pe magnetofon, s-au înregistrat
aceleaşi efecte, cu precizarea că efectul de co¬
piere este mai redus deoarece suportul acestor
benzi este mult mai gros decît la banda destinată
utilizării în casete.

în urma observaţiilor proprii pe parcursul tim¬
pului, am constatat că la benzile magnetice
DOUBLE PLAY, avînd grosimea totală de circa
27 jum, efectul de copiere este uşor de sesizat în
pauzele dintre înregistrări şi mult mai puţin evi¬
dent în cazul benzilor LONG PLAY, benzi avînd

grosimea totală de circa 35 Mm.

în cele ce urmează vom prezenta recoman¬
dările făcute de producătorii de benzi magnetice
pentru păstrarea timp nelimitat a calităţilor ben¬
zilor şi deci o bună conservare a înregistrărilor
pe care le conţin:

— se recomandă ca păstrarea benzilor mag¬
netice să fie făcută în ambalajul producătorului,
în încăperi ferite de umiditate şi la temperaturi de
15°—20° C;

— se vor feri benzile de variaţii bruşte de tem¬
peratură, ce produc, prin dilatare-contracţii,
desprinderea stratului magnetic de pe suport;

— se va evita contactul benzilor cu praful,
substanţele chimice de orice fel;

— se vor feri benzile magnetice de cîmpuri
magnetice create de aparatura electrocasnică,
incintele acustice, conductoare de forţă, electro-
magneţi etc.;

— după o stocare îndelungată se recomandă
derularea rapidă a benzii de cîteva ori înainte de
întrebuinţare. în acest fel se obţine o reîmpros¬
pătare a elasticităţii suportului şi stratului mag¬
netic, iar la casetele cu bandă se obţine şi o redu¬
cere a efectului de copiere cu 1 4- 2 dB; benzile de
magnetofon ce nu sînt utilizate se recomandă a fi
derulate de minimum două ori pe an;

— în funcţie de tipul stratului activ, pentru
păstrarea unor înregistrări de calitate se reco¬
mandă utilizarea, în ordine, a următoarelor tipuri
de benzi magnetice:

a) pentru casetofoane se va prefera utilizarea
casetelor cu durată de 60 min, cu strat activ din
pulberi metalice (tip IV), dioxid de crom (tip II)
sau oxizi de fier (tip I);

b) pentru magnetofoane se va prefera banda
cu grosimea de 25—27 (DOUBLE PLAY) sau
35—37 M m (LONG PLAY), avînd indicativele
funcţie de compoziţia stratului activ:

— EE (EXTRA EFFICIENCY) — strat activ du¬
blu din oxizi de fier şi un strat subţire de dioxid de
crom (asemănător benzilor tip III pentru caseto-
fon); acest tip de bandă este de 2,5—3 ori mai
scump decît o bandă de calitate cu strat de oxizi
de fier;

— LH — benzi cu strat activ din oxizi de fier, de
zgomot mic şi nivel mare;

— LN — benzi cu strat activ de oxid de fier cu
zgomot propriu mic.,

BIBLIOGRAFIE

Colecţia revistei „Radio"—U.R.S.S., 1987—1988

TEHNIUM 3/1989

RECEPŢIA IN BANDA SHF

Or. fiz. DRAGOŞ FALIE

(URMARE DIN NR. TRECUT)
Pentru a putea aprecia rapid dia¬
metrul antenei necesar recepţio-
nării unui semnal cu un anumit ra¬
port purtătoare-zgomot, se poate
folosi graficul din figura 7. Pe ordo¬
nată este reprezentat diametrul an¬
tenei, iar pe abscisă nivelul EIRP.

La realizarea graficului s-a presu¬
pus că atenuarea spaţiului liber
este de —205,8 dB, eficacitatea an¬
tenei este de 60%, banda de zgomot
a receptorului este de 27 MHz, iar
temperatura de zgomot a sistemu¬
lui este de 240 K. De exemplu, dacă
nivelul EIRP este de 45 dB, atunci
pentru un raport C/N de 8 dB, ia re¬
cepţie este suficientă o antenă cu
un diametru de aproximativ 80 cm.
Pentru un C/N = 8 dB şi o antenă de
80 cm diametru sistemul nu are nici
un fel de margine de siguranţă. în
cazul în care condiţiile atmosferice
se vor înrăutăţi, mărindu-se atenua¬
rea spaţiului cu 1 dB, se va produce
o degradare puternică a imaginii re¬
cepţionate. In acest caz, pentru
exemplul dat se recomandă o an¬
tenă cu un diametru de 1,2 m, pen¬
tru care se poate obţine un C/N de
11 dB.

PRINDEREA POLARĂ

Poziţionarea antenei cu o prin¬
dere de tipul azimut-elevaţie nu asi¬
gură o trecere uşoară de la un sate¬
lit la altul, pentru această operaţie
fiind necesară repoziţionarea ante¬
nei prin două mişcări.

De foarte mult timp este cunos¬
cută o montură care permite redi-
recţionarea antenei doar printr-o
singură rotaţie. Acest sistem de po¬
ziţionare a fost imaginat de către
astronomi pentru a urmări stelele
de pe bolta cerească, compensînd
mişcarea de rotaţie a Pămîntului

prmtr-o rotire a antenei în jurul unei
axe paralele cu axa de rotaţie a
Pămîntului.

Datorită faptului că sateliţii artifi¬
ciali sînt situaţi la o distanţă destul
de mică faţă de Pămînt în compa¬
raţie cu stelele, prinderea polară a
antenelor parabolice trebuie puţin
modificată faţă de montura polară a
telescoapelor.

în figura 8a este reprezentată
prinderea polară clasică. Suprafaţa
antenei parabolice este situată în-
tr-un plan paralel cu axa de rotaţie a
Pămîntului. Dacă sateliţii ar fi si¬
tuaţi la infinit sau dacă antena ar fi
situată într-un punct de pe Ecuator,
atunci pentru a repoziţiona antena
pentru un alt satelit geostaţionar
trebuie să rotim antena în jurul
unei axe paralele cu axa de rotaţie a
Pămîntului. După cum se poate ve¬
dea şi în figura 8b, dacă antena nu
este situată pe Ecuator, planul ei
trebuie înclinat faţă de axa Pămîn¬
tului cu un anumit unghi, numit
unghi de declinaţie, pentru ca ea să
vizeze un satelit geostaţionar. Un¬
ghiul de declinaţie se calculează, în
funcţie de longitudinea locului
unde este situată antena, cu ajuto¬
rul relaţiei:

Unghiul de declinaţie = d = arctg
[sin L/(D/R + 1 - cos L)]
unde: L — latitudinea locului;

D — distanţa de la satelit la su¬
prafaţa Pămîntului;

R — raza Pămîntului; D/R =
5,6256.

în concluzie, axa în jurui căreia se
roteşte antena trebuie să fie pozi¬
ţionată astfel încît să fie paralelă cu
axa de rotaţie a Pămîntului; ea tre¬
buie să formeze Cu suprafaţa
Pămîntului un unghi egal cu latitu¬
dinea locului. în cazul în care an¬
tena se află pe Ecuator, ea se va roti
în jurul unei axe paralele cu supra¬
faţa Pămîntului. Axa polară a ante¬
nei trebuie apoi să fie orientată pe
direcţia N—S; pentru aceasta ea
trebuie să fie îndreptată spre
Steaua Polară. Dacă pe axa polară
se montează o lunetă, în centru!
imaginii văzute prin aceasta trebuie

—

V>C >£\

/ ***

I r*

. Caru

mic <$\

V-h-----

- ■»

\ Carul nart?

S/ea i

' --■

să se afle Steaua Polară. Pentru a
putea identifica Steaua Polară se
poate folosi desenul din figura 9.

Sistemul de prindere a antenei
trebuie să fie astfel conceput încît
să poată permite reglarea azimutu¬
lui şi elevaţiei axei polare a antenei.
Aceste reglaje se vor efectua doar o
singură dată în momentul poziţio¬
nării antenei.

Antena se va prinde pe un suport
care să permită reglarea unghiului
pe care îl face axa polară cu supra¬
faţa antenei, în jurul valorii unghiu¬
lui de declinaţie.

Acest sistem de prindere polară
nu permite o vizare fără eroare a tu¬
turor direcţiilor de pe Ecuator.
Dacă eroarea de poziţionare a prin¬
derii este zero, atunci eroarea de vi¬
zare a unor puncte de pe orbita
geostaţionară este de maximum
0,1 grade.

Dacă unghiul de declinaţie se re¬
glează astfel încît punctul de pe or¬
bita geostaţionară aflat pe meridia¬
nul locului să fie vizat fără eroare,
atunci celelalte puncte se vor situa
puţin mai sus faţă de direcţia de vi¬
zare. Pentru punctele aflate la limita
de vizibilitate a antenei, eroarea de
vizare va fi de 0,1 grade. Dacă un¬
ghiul de declinaţie se reglează ast¬
fel încît punctele extreme să fie vi¬
zate fără eroare, atunci punctele
din jurul meridianului locului se vor
afla puţin mai jps decît direcţia de
vizare. Din nefericire, nu există nici
o modalitate de a elimina complet
inacurateţea de poziţionare.

PRINDEREA POLARĂ
CODIFICATĂ

Eroarea de poziţionare de 0,1
grade se poate reduce la 0,05 grade
dacă se utilizează o prindere polară
modificată. Prinderea polară modi¬
ficată este identică cu prinderea
polară, din punct, de vedere meca¬

nic, îmbunătăţirea preciziei de 1 po¬
ziţionare realizîndu-se prin corec¬
tarea unghiului de declinaţie şi a în¬
clinării axei polare.

Să presupunem că unghiurile au
fost corect reglate în conformitate
cu prinderea polară convenţională.
Se creşte uşor unghiul pe care îl
face axa polară cu orizontala; în
mod normal această axă este para¬
lelă cu direcţia N—S. După această
operaţie se reduce cu aceeaşi can¬
titate unghiul de declinaţie. in felul
acesta punctul de pe orbita geo¬
staţionară aflat în dreptul meridianu¬
lui locului este vizat cu aceeaşi pre¬
cizie. în momentul în care antena
este rotită către est sau vest, cu
acelaşi unghi ca în cazul în care axa
polară ar fi vizat exact direcţia
N—S, micşorarea unghiului de de¬
clinaţie face ca antena să vizeze
puţin mai sus decît în cazul normai,
micşorîndu-se eroarea de vizare a
prinderii polare clasice.

* Dacă prinderea polară se modi¬
fică cu datele din figura 10, atunci
punctele de pe orbita geostaţionară
aflate ia extrem est sau vest vor fi vi¬
zate fără eroare, la fel ca şi punctul
corespunzător cu meridianul locu¬
lui; eroarea de vizare a celorlalte
puncte în acest caz nu va fi mai
mare de 0,05 grade.

De cele mai multe ori, poziţiona¬
rea elementelor prinderii polare nu
se poate face cu eroarea scontată,

dar toate reglajele imprecis făcute
iniţial pot fi corectate în momentul
în care se pot recepţiona mai mulţi
sateliţi geostaţionari. Toate corec¬
ţiile ce trebuie făcute sînt foarte
uşor de înţeles dacă se urmăresc
desenele din figura 11. Pentru a
obţine poziţionarea corectă, toate
reglajele trebuie repetate de 4—5
ori.

Figura 12 ilustrează o prindere
polară clasică. Pe figură sînt repre-

TABELUL6

Calitatea recepţiei şi pragul receptorului (pragul ales este de 8 dB)

RAPORTUL

SEMNAL/ZGOMOT

(dB)

CALITATEA IMAGINII

Extrem de zgomotoasă; multe liniuţe

(peştişori); zgomot în audio

Ceva mai bună; multe liniuţe

Vizionabilă, dar sînt şi liniuţe

Puţine liniuţe

Imagine bună; apar liniuţe doar pe culorile
saturate

Calitatea unei casete video
Calitatea unei imagini de „studio"

Solicitările la’vînt ale unei antene nepferforate
Viteza vîntului = 160 km/h
Azimut = 60 grade
Elevaţie = 20 grade

FORŢE Şi MOMENTE
(kgf) (kgf.cm)

Forţa axială
Forţa laterală
Forţa verticală
Torsiunea

Momentul faţă de axă
Momentul faţă de planul
reflect osului

DIAMETRUL ANTENEI

_(m)_

1,0

1,2

1,8

2,4

747

1 078

2 437

4 306

6 728

—24

—33

—77

—134

—212

-269

-390

-877

—1 554

—2 429

—826

—1 448

—4 663 ■

-13 327

—29 672

505

4 328

13 327

29 672

—265

—456

—1 548

—3 638

—7 134

flt

TEHNIUM 3/1989

TABELUL 9

Solicitările la vînt ale unei antene 25% perforate
Viteza Vîntului = 160 km/h
Azimut = 60 grade
Elevaţie = 20 grade

Torsiunea maximă
Viteza vîntului = 160 km/h
Azimut = 120 grade
Elevaţie = 20 grade

FORŢE Şi MOMENTE
(kgf) (kgf.cm)

Forţa axială
Forţa laterală
Forţa verticală
Torsiunea

Momentul faţă de axă
Momentul faţă de planul
reflectorului

DIAMETRUL ANTENEI

(m)

TORSIUNEA MAXIMĂ

(kgf.cm)

1,0

1,2

1,8

2,4

1,0

370

534

1 204

2 134

3 333

Neperforată

3 157

104

231

410

642

Perforată 25%

2 813

-53

—168

—377

—668

—1 043

182

1 929

5 800

12 897

24 244

zentate toate

unghiurile ce -trebuie

397

895

4 140

11 078

45 869

reglate.

282

489

1 660

3 902

7 650

Cele mai

multe probleme care

Ata NOBO-SUO
prea spre

h c prea mare 0cch' n afia prea

sud prea spre EST mi'eo

DIAMETRUL ANTENEI

(m) _

apar la orientarea antenei sînt dato¬
rate incorectei poziţionări a axei
N—S. Alinierea direcţiei de vizare a
antenei cu orbita geostaţionară
.este de fapt problema suprapunerii
a două semicercuri. Pe unul din se¬
micercuri sînt poziţionaţi sateliţii,
iar celălalt corespunde direcţiei de
vizare a antenei.

în afară de problema de poziţio¬
nare a antenei trebuie avut în ve¬
dere faptul că tot sistemul de prin¬
dere şi reglare a antenei trebuie să
reziste la bătaia vîntului. Pentru a
preveni deteriorarea sistemului de
prindere datorită forţei vîntului,
aceasta trebuie luată în calcul la
proiectarea şi realizarea sistemului
de prindere.

Dacă în unele situaţii sîntem în¬
găduitori în ceea ce priveşte dete¬
riorarea imaginii datorită elastici¬
tăţii şi jocurilor sistemului de prin¬
dere, ce poate să apară pe durata
unor rafale de vînt, trebuie să avem
în vedere faptul că forţa vîntului
poate smulge antena cu totul dacă

sistemul de prindere nu este dimen¬
sionat corespunzător.

în tabelul 7 sînt date valorile dife¬
ritelor solicitări ce apar la o viteză a
vîntului de 160 km/h, care este cea
mai mare viteză a vîntului în locali¬
tăţile urbane din ţara noastră.

Datele tabelate au, fost calculate
pentru diferite diametre de antene,
pe baza unor teste efectuate pe un
model redus, într-un tunel aerodi¬
namic.

La calcftlul momentului s-a con¬
siderat că distanţa dintre axa pilo¬
nului şi apexul reflectorului este de
15 cm.

Convertorul SHF

Folosirea sateliţilor artificiali pen¬
tru telecomunicaţii a fost imaginată
pentru prima dată în anul 1945 de
către englezul Arthur C. Clarke. Un
astfel de satelit recepţionează emis,
siunile transmise de către un emiţă¬
tor aflat'pe Pămînî şi le retransmiie
pe o altă frecvenţă către o anumită
zonă de pe suprafaţa Pămîntului sau
către un alt satelit. Următorul satelit
poate retransmite emisiunea primită
către alte regiuni geografice ale Pă¬
mîntului, invizibile pentru primul sa-
teljt.

în primul rînd, putem constata
avantajele economice ale comunica-
ţiilor prin satelit. în ciuda costului
ridicat al satelitului- şi al rachetei
purtătoare, avantajele economice
sînt evidente dacă avem în vedere
/următoarele fapte: că o rachetă
poate, în momentul de faţă, să pună
pe orbită cinci sateliţi, un satelit
poate difuza aproximativ 12 canale
de televiziune şi mai multe pro¬
grame de radio, durata de viaţă a
unui satelit este de aproximativ zece
ani, cele 12 canale pot funcţiona 24
de ore din 24, deoarece energia ne¬
cesară este preluată de la Soare,
zonă geografică acoperită este mult
mai.mare decît în cazul emiţătoare-
(lor terestre, nu apar probleme de
propagare datorită reliefului etc.

Pentru transmisiile TV terestre, re-
cepţia la mare distanţă nu este posi¬
bilă datorită curburii Pămîntului şi
datorită formelor de relief care se
interpun în calea undelor. Chiar
dacă se'creşte puterea emiţătoare¬
lor, distanţa maximă pe care se asi¬
gură recepţia nu poate fi mărită
peste o anumită limită tocmai dato¬
rită curburii Pămîntului. Există posi¬
bilitatea recepţiei de la mare dis¬
tanţă în cazul în care undele nu vin
direct, ci se reflectă de straturile at¬
mosferice superioare, puternic ioni-'
zate. Aceste transmisii la mare dis¬
tanţă sînt însă sporadice şi nu pot fi
luate în considerare cînd este vorba
de recepţie constantă.

Deoarece transmisiile de pe satelit
se fac în banda Ku (10,95—12,75
GHz), antenele de recepţie pot fi

realizate cu un ciştig de peste 30
dB, mai mare decît cei al antenelor
de televiziune obişnuite. Zgomotul
termic captat de antenă este mult
mai mic decît în cazul unei antene
de televiziune obişnuite, deoarece
aceasta este îndreptată spre cer.
Acest fapt, cuplat cu factorul de
zgomot deosebit de mic ai ampiifi- '
catoruiui de intrare, ajută de aseme¬
nea foarte mult ia realizarea legătu¬
rii. în căzui televiziunii prin satelit se
foloseşte, atît pentru transmiterea
semnalului videocomplex cît şi a su¬
netului, modulaţia, de frecvenţă. Fo¬
losind modulaţia de frecvenţă se
poate obţine aproximativ aceeaşi
calitate a transmisiei cu o putere de
o sută de ori mai mică decît în cazul
modulaţiei în amplitudine.

Un satelit geostaţionar are o or¬
bită circulară situată în planul ecua¬
torial, avînd o viteză unghiulară
egală cu viteza de rotaţie în jurul
axei sale, din care cauză el pare ne¬
mişcat dacă ar fi privit de către un
observator aflat pe Pămînt.

Majoritatea sateliţilor geostaţio-
nari de televiziune ale căror emi¬
siuni pot fi recepţionate în Europa
folosesc pentru emisie următoarele
benzi de frecvenţe:

1. Banda de frecvenţe de la 10,95
GHz pînă la 11,7 GHz, care a fost
iniţial alocată telecomunicaţiilor cu
caracter profesional ce'includ: con¬
vorbiri telefonice, programe de radio
şi televiziune. în momentul de faţă
se extinde din ce în ce mai mult re¬
cepţia emisiunilor difuzate în
această bandă cu instalaţii particu¬
lare, cu toate că nivelul semnalului
recepţionat este mult mai mic decît
cel prevăzut pentru transmisiile.
D.B.S. (Direct Broadcasting
System).

2. Banda de frecvenţe dintre 11,7
şi 12,5 GHz (SHF sau supraînaltă
frecvenţă) este alocată pentru difu¬
zarea programelor de radio şi televi¬
ziune direct din satelit (D.B.S.).

3. Banda imediat următoare, de la
12,5 la 12,75 GHz, este folosită pen¬
tru comunicaţii profesionale ce in¬
clud convorbiri telefonice, transmisii

de date, programe de radio şi difu¬
ziune.

Emisiunile de televiziune şi radio
din benzile de comunicaţii profesio¬
nale se pot recepţiona cu antene
parabolice cu un diametru de 1,5—3
m, în timp ce emisiunile D.B.S. care
se vor difuza în banda 11,7—12,5
GHz se vor recepţiona cu antene a!
căror diametru este doar de 50—90
cm.

în banda SHF de ia 11,7 GHz pînă
la 12,5 GHz se vor transmite 40 de
canale TV. Lărgimea de bandă alo¬
cată unui canal este de 27 MHz, iar
ecartul în frecvenţă dintre canale
este de 19,48 MHz. Canaieie se în¬
trepătrund, însă emisiunile de pe
două canale învecinate nu se per¬
turbă între ele deoarece ele se
transmit cu polarizări diferite. Un¬
dele radio sînt transmise cu poiari-
zâre. circulară stînga sau dreapta.
Sistemul de recepţie poate să se¬
pare undele polarizate circular
stînga faţă de cele polarizate circu¬
lar dreapta şi astfel se recepţionează
doar semnalele cu polarizarea do¬
rită.

Frecvenţa primului canal este de
11 727,48 MHz, iar frecvenţa canalu¬
lui 40 este de 12 475,50 MHz. Frec¬
venţa unui canal oarecare (j) se
poate determina cu relaţia:
f(j) = 11 727,48 MHz + (j—1).19,18
MHz.

Pentru ţara noastră sînt rezervate
canalele 2, 6, 10, 14 şi 18, pe un sa¬
telit cu poziţia orbitală 1 grad W.
Acest satelit se prevede să fie ope¬
rativ în anul 1992.

Purtătoarea canalelor transmise
este modulată în frecvenţă cu o de¬
viaţie maximă de 13,5 MHz.

Stabilitatea poziţiei satelitului faţă
de verticala locului este de maxi¬
mum 1,5 grade pe orice direcţie..

Valoarea minimă a puterii pe su¬
prafaţă este -103 dBW/m 2 .

Pentru a putea recepţiona în con¬
diţii bune aceste emisiuni, trebuie să
se asigure un raport’purtătoare/zgo-
mot de 10 dB. Dacă folosim o an¬
tenă parabolică cu diametrul de 1,5
m, a cărei suprafaţă este de 1,77 m 2
şi cu un randament de 0,6, rezultă
că puterea recepţionată în aceste
condiţii va fi de aproximativ -103
dBW.

Puterea recepţionată = -103. (Su¬
prafaţa antenei. Randamentul) dBW.

Puterea zgomotului receptorului
este în funcţie de factorul de zgo¬
mot ai acestuia. Dacă se cunosc
factorul de zgomot al receptorului şi
lărgimea de bandă a acestuia,
atunci puterea zgomotului termic ra¬
portată ia intrare se poate calcula
cu relaţia:

'Pn = 1G.log.{k.B.290.fiQ(F/10)-1]}
dBW ■

unde: k este constanta Iul Boftzmann,
k = 1,38062-1 0’ 23 J/K, B este banda
de frecvenţă ă receptorului, în Hz, F
este factorul de zgomot al recepto¬
rului, în dB.

Dacă lărgimea de bandă a recep¬
torului este de 30 MHz, iar factorul
de zgomot este de 10 dB, atunci pu¬
terea zgomotului generat în ace’astă
bandă _de frecvenţă este de -119,6
dBW. în această situaţie rezultă că
raportul purtătoare/zgomot va fi de
(119,6—103) dB=16 dB. în acest caz
rezultă că recepţia se poate realiză
folosind un convertor simplu cu mi¬
xare directă, fără a utiliza un ampli¬
ficator de intrare cu zgomot mic,
care este deosebit de dificil de reali¬
zat. în căzui în care radioamatorul
doreşte să experimenteze şi să re¬
gleze receptorul său folosind sem¬
nalul de la unul din sateliţii exis¬
tenţi, atunci situaţia este puţin mai
dificilă. Cel mai puternic semnal ce
se poate recepţiona în ţara noastră
în banda Ku este transmis de
transponderul nr. 8 de pe satelitul
ECS 1 şi.are intensitatea de -118
dBW/m 2 . în această situaţie, dacă
factorul de zgomot al receptorului
este de 7 dB, atunci raportul purtă¬
toare/zgomot obţinut la recepţie
este de 5,2 dB. Dacă se realizează
un receptor cu un prag de demodu-
iare de 6 dB, atunci se poate obţine
în aceste condiţii o imagine cu
multe defecte. Situaţia se poate îm¬
bunătăţi într-o anumită privinţă dacă
se îngustează banda de frecvenţă a
receptorului.

Realizarea unui convertor cu mi¬
xare directă al cărui factor de zgo¬
mot să fie de maximum 7 dB este
destul de dificilă.

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

TEHNIUM 3/1989

(URMARE DIN NR. TflECUT)

Fără a insista prea mult asupra lor, trebuie to¬
tuşi să amintim pe scurt şi alte familii importante
de circuite integrate, dintre care ECL (Emitter
Coupled Logic), PMOS şi NMOS, CMOS şi altele.
Familia ECL se caracterizează, în principal, prin
faptul că saturaţia este evitată prin funcţionarea
în clasă A a tranzist oarei or, motiv pentru care cir¬
cuitele ECL au o bună comportare la frecvenţe de
ordinul gigahertzilor, faţă de 100 MHz pentru
Schottky sau 10 MHz pentru MOS.

PMOS şi NMOS (NMOS cu viteză de lucru
aproape dublă faţă de PMOS) prezintă, faţă de
celelalte familii, mai multe avantaje: consum de
putere mai redus, structură mai simplă, suprafaţă
mai mică de siliciu necesară, densitate mai mare;
mai mult decît atît, familiile MOS se pretează la
un mod de funcţionare de „neconceput" pentru
TTL sau ECL (bipolare): funcţionarea dinamică,
ce face apel la o caracteristică proprie acestor
circuite, capacitatea internă; aceasta permite o
stocare temporară a informaţiei, ceea ce le reco¬
mandă cu succes pentru circuite de memorie
(după cum vom vedea mai tîrziu). Există, de ase-

1. Un exemplu de poartă ECL

2. Principiul unei porţi TTL „three States

menea, chiar şi variante NMOS, dintre care, una
dintre acestea, VMOS (Vertical MOS), prezintă un
cîştig remarcabil de viteză.

CMOS (Complementary MOS) bate toate recor¬
durile în materie de consum de energie şi se ca¬
racterizează prin faptul că în interiorul unei astfel
de porţi sînt legate între ele 2 tranzistoare de tip
NMOS şi PMOS; un dezavantaj important îl repre¬
zintă viteza de lucru destul de scăzută. Cu ajuto¬
rul familiei CMOS se pot atinge frecvenţe de lu¬
cru destul de ridicate (comparabile cu cea a bi¬
polarelor Schottky), dacă se utilizează un sub¬
strat izolant (safir), tehnologie numită, de altfel, şi
SOS (Silicon On Sapphire); ea se caracterizează
prin faptul că tranzistoarele sînt formate tot din
siliciu depus sub forma unor „insule" pe substra¬
tul de safir.

I 2 L, o tehnologie ceva mai recentă (Integrated
Injection Logic), are în vedere logica bipolară.
Structura porţii fundamentale este foarte simplă
şi consumul foarte scăzut, deci oferă posibilitatea
unei densităţi mari de integrare.

Alte tehnologii notabile, pe care le vom trece în
revistă pe scurt, deoarece pe parcursul serialului
nostru ne vom mai referi la ele, sînt: implantarea

ionică, logica „3 stări", circuitele cu transfer de
sarcină etc.

Implantarea ionică are în vedere faptul că do-
parea cu impurităţi nu se efectuează prin difuzie
la temperatură ridicată, ci prin „bombardarea"
substratului de siliciu cu impurităţi sub formă de
ioni. Avantajul major constă în aceea că se cîş-
tigă mult în precizia profilului dopajului, fapt im¬
portant la densităţi mari de împachetare.

Logica „3 stări" („three States") se caracteri¬
zează prin faptul că poarta propriu-zisă a fost
modificată, conferindu-i-se încă o stare — inac¬
tivă —jn afara celor .standard", „0" logic şi „1“
logic. în figura 2 se poate vedea o poartă TTL
modificată; scopul acestei tehnologii este de a
putea conecta mai multe „ieşiri" la aceeaşi linie
de magistrală. Acelaşi principiu poate fi aplicat şi
circuitelor bazate pe tranzistoare MOS.

Circuitele cu transfer de sarcină (CTD =
Charge Transfer Devices) au o structură foarte
simplă, comparativ cu celelalte, avînd 2 electrozi
metalici într-un substrat de siliciu N; polarizaţia
aplicată celor 2 electrozi conduce la apariţia unor
sarcini electronice în substratul de siliciu; variind
succesiv polarizaţia, se realizează o deplasare a
sarcinilor, o tehnică standard utilizînd 3 faze de
comandă. în acest caz, sarcinile putînd fi deca¬
late la comandă, se obţine un registru capabil de
a funcţiona ca o memorie dinamică. Este motivul
pentru care aceste circuite sînt folosite mai ales
la memorii.

Aceasta a fost o foarte sumară trecere în re¬
vistă a unora dintre cele mai importante familii şi
tehnologii de circuite integrate.

în numerele următoare vă propunem o scurtă
incursiune în operaţiile aritmetice şi logice, pen¬
tru a înţelege mai bine „mecanismul" de funcţio¬
nare a unui microcalculator.

SIUCIU

3. Principiul de comandă al CCD

(URMARE DIN NR. TRECUT)

SPECTUM PRINTER 7040 MACR0-80 3.36 17-Mar-SO PAGE 1

TITLE SPECTUM PRINTER 7040
. Z80

SPECTRUM PR0M #0800 T0 #0FFF
FOR THE LRC 7040 PRINTER I/F

....

0E9B .

1F54

00FB

0800

OEAC F3

0EAD 06 18

OEAF C5

0EB0 CD 0E9B

0EB3 11 0100

0EB6 CD 0EF4

0EB9 CI

0EBA 10 F3

0EBC 18 19

0EBE FB

0EBF CD 0EDF

0EC2 CF

0EC3 0C

0EC4 2D

0EC5 B5

0EC6 3C

0EC7 C2 0F0D

0ECA C9

.PHASE 0800H

CLADDR EQU 0E9BH

BREAK EQU 1F54H

PRN EQU 0FBH

DEFS 0EACH-8G0H

C0PY: DI ; copy screen

LD B,24 ; 24 1-ines

COPY1î PUSH BC

CALL CLADDR

LD DE,256

CALL CPLINE

POP BC

DJNZ COPY1

JR CPEND

BRKEX: EI ; BREAK-cont repeats

CALL CLRPB

RST 08

DEFB 0CH

CPC0NT: DEC ; L

OR L ; con't from CPLINE

INC A

JP NZ,PCHR f eheck for line end

RET

TEHNIUM 3/1989

APRINDERE
ELECTRONICA CU SENZOR
MAGNETIC COMUTATOR jiSM234

IOAN POPOV1CI, Cluj-IMapoca

Senzorii magnetici comutatori
produşi de I.P.R.S.—Băneasa nu au
egal în ceea ce priveşte fiabilitatea
şi robusteţea. în prezenţa unui cîmp
magnetic, SMC realizează comuta¬
rea din starea blocat în starea de
conducţie.

Caracteristicile principale ale dis¬
pozitivelor /3SM234 sînt:

U=10 V; i=30 mA; t=0°C^70°C;
capsula SOT 32 cu trei terminale (1
=”+„ 2=”-„; 3=ieşire).

Numerotarea terminalelor este in¬
dicată în figura 1, cu vedere dinspre
partea inscripţionată.

opusă a circuitului SM234 cîmpul
magnetic (vezi fig. 2).

Rezultate mai bune se obţin dacă
pe steaua cu patru braţe se mon¬
tează un magnet cu polul opus. în
acest fel, distanţa circuit SM-magnet

PIVOT ALMţ 1/2 TARE
1BUC.

1 2 3

Inducţia magnetică de cca 50 mT
se consideră pozitivă (activă) cînd
este cu polul N al magnetului către
radiator (spatele circuitului) sau cu
polul S către partea inscripţionată.

PIVOT OLC 45
1 BUC.

flBSM I _

DISTANTIER OLC 45

SUPORT MAGNET ALMţ

ifc

1' CONCENTRATOR

IMARMPT

2 BUC.

Aprinderea electronică am reali¬
zat-o cu SM234, avînd un magnet
ceramic de 10 mm aşezat cu polul S
către inscripţionare, la distanţa de
2,5 mm. Realizarea comutării se
face prin rotirea unei stele cu patru
braţe care concentrează în partea

se poate mări, iar concentraţia cîm-
pului magnetic este mai bună.

Senzorul SM234 se montează pe
un suport izolant şi deasupra lui, la
1 mm, se roteşte concentratorul,
care se fixează de pătratul axului cu
două şuruburi M3. Prin rotire, fie¬
care braţ concentrează fluxul mag¬
netic, iar senzorul SM234 transmite
circuitului electronic comanda de
declanşare a scînteii la bujiile moto¬
rului.

Realizarea aprinderii cu SM234
(sau alte tipuri) aduce un mers mai
„rotund" al motorului şi o economie
de 7% benzină.

Urmărind schema electrică (fig.
3), observăm că circuitul SM234
protejat cu o diodă Zener
PL7V5. Aceasta este necesară deoa¬
rece circuitul are tensiunea maximă

Uu rezistenţele R1 (2, 4 kfî) şi R2
(2, 4 kfî) se asigură un curent de co¬
mandă de cca 4 mA, suficient pen¬
tru a comanda BD139. Folosind ti-
ristorul T22R8, care are un curent

de 10 V. Pentru circuitele SM
230—231—232 nu mai este necesară
dioda, deoarece aceste circuite au
tensiunea de funcţionare de 25 V.

;ANAL Imm.

de amorsare IGT max = 200 mA şi o
tensiune de-amorsare VGT max = 3
V, se pot utiliza pentru comandă
tranzistoare BD139 care au Ic max =
1 000 mA. SM234 şi BD139 sînt
montate pe circuitul imprimat (fig.
4).

Oscilatorul este realizat cu miez
teromagnetic E + E42, cu spirele
date în schemă. Folosirea tranzisto¬
rului 2N3442 dă siguranţă mare în
exploatare. El se poate înlocui, nu
cit aceleaşi rezultate, cu 2N3055.

După realizarea transformatorului,
în caz că nu există oscilaţii, se in¬
versează capetele (1 cu 2). Frec¬
venţa este de cca 20 kHz, iar consu¬
mul oscilatorului este de 200 mA.

Funcţionarea aprinderii electro¬
nice este simplă. în starea cu tiristo-
rul blocat, înalta tensiune va încărca
condensatorul C3. La emiterea co¬
menzii, tiristorul scurtcircuitează
partea de plus la masă. Acum con¬
densatorul se descarcă cu întreaga
energie pe primarul bobinei de in¬
ducţie.

Energia condensatorului C3 se
poate calcula cu formula:
e = -^-cu 2 = --Vl|2 = W

2 . c 2 m

Pentru U = 380 V şi C = 1.10' 6 F
rezultă E = 7,2 mJ.

Schema electrică este simplă şi
uşor de realizat. Montajul se va in¬
troduce într-o cutie de aluminiu cu
patru borne de ieşire.

Realizarea practică

De la un delcou se demontează
platinele şi suportul de bază, prins
în trei şuruburi M4. Se strunjeşte un
inel (fig. 6) din aluminiu şi apoi se
prelucrează urechile de prindere, cît
şi locaşul pentru regulatorul vacuu-
matic. Lagărul şi cuzineţii se decu¬
pează pentru o înălţime de 13 mm.
Regulatorul vacuumatic rămîne cu

TEHNIUM 3/1989

suportul şi pîrghia existente; el va fi
folosit pentru antrenarea circuitului
imprimat pentru a mări sau micşora
avansul, după cum cere funcţiona¬
rea motorului.

Pe suportul de bază se fixează,
prin distanţiere (fig. 5), circuitul im¬
primat care culisează uşor pe aces¬
tea. Circuitul imprimat este desenat
văzut de sus.

Circuitul imprimat se execută pe
sticlotextolit de 1,5 mm (fig. 4) şi
este un semicerc. Pe circuit se mon¬
tează suportul pentru SM234 (fig. 7),
iar la distanţa cerută un magnet ce¬
ramic de 10 mm. Bineînţeles, mag¬
netul este verificat în circuitul de
probă după schema din figura 3.
Apropiind magnetul, se măsoară
distanţa I care este indicată a fi de
cca 2,5 mm (între magnet şi
SM234),

După terminarea montajului se
face verificarea magnetului (distanţa
concentratorului). Se alimentează
‘circuitul cu U m = 12 V şi în punctele
A—B (fig. 3) se montează un volt-
metru. în stare necomandată, BD139

este deschis şi deci U (AB) este
aproape zero, practic 0,2 V. Se mon¬
tează pe partea de sus a circuitului
SM234 o folie de aluminiu de 1 mm,
peste care se aşază concentratorul.
Prin şurubul M3 fixat de magnet
prin lipire (cu electropastă) se ro¬
teşte pînâ cînd instrumentul va arăta
12 V între A şi B.

Se reia proba pînă cînd, funcţiona¬
rea este bună şi sigură. Îndepărtînd
concentratorul, tensiunea trebuie să
revină la 0,2 V. După reglajul execu¬
tat se fixează cu piuliţa M3 şi apoi
se lipeşte Cu lac.

Suportul cu circuitul imprimat se
fixează cu cele trei şuruburi M4
existente la delcoul tip 3230—12 V.
Se execută toate legăturile şi cu
montajul executat se mai verifică
funcţionarea prin apropierea con¬
centratorului şi îndepărtarea lui. La
aceste operaţii; bobina de inducţie
va da scînteia faţă de masă.

Se montează apoi concentratorul
cu cele două şuruburi M3 la distanţa
de 1 mm de circuitul SM234. Monta¬
rea trebuie să fie făcută respectînd

reglajul necesar, adică cu semnul de
reglaj de pe volantă în dreptul feres¬
trei de vizitare. în această situaţie
concentratorul trebuie să fie cu mie¬
zul In mijlocul circuitului SM234.

La terminarea reglajului se fixează
şuruburile M3 cu vopsea,şi se por¬
neşte motorul. Avansul mai mare
sau mai mic se va face după meto¬
dele clasice de reglaj al delcoului.

Realizarea aprinderii electronice
cu senzor magnetic comutator dă
deplină satisfacţie. Motorul trage
mai bine şi cu consum mai redus.
La aceasta se adaugă şi mersul pre¬
cis, deoarece nu mai intervine uzura
platinelor şi nici distanţa neregulată
între două aprinderi.

ETAJE
DE PUTERE

log. TLJOOPI TĂryĂSESCLJg Y03-S00 003 B

(URMARE DIN NR. TRECUT)

Caracteristica tranzistoarelor cu
efect de cîmp este o curbă „pătra-
tică“ de tip parabolă. Acest gen de
caracteristică corespunde perfect
modulatorului ideal, deoarece rea¬
lizează conţinutul minim necesar
de produse de intermoduîaţie. Faţă
de o dreaptă curbele pătratice (de
ordinul 2) sînt cele mai apropiate,
cu alte cuvinte, putem spune că
realizează o curbură minimă. To¬
tuşi ele rămîn curbe în mod conti¬
nuu, astfel încît nu mai este posibilă
găsirea unui punct Q optim de ma¬
ximă liniaritate.

Punctul de funcţionare Q este
dictat de considerente de curent
continuu, putere etc. (punctul sta¬
tic), iar modificarea acestuia nu
contribuie la îmbunătăţirea liniari¬
tăţii. Dacă nu se iau măsuri de linia-
rizare, faţă de tub, tranzistoarele cu
efect de cîmp nu reprezintă o so¬
luţie optimă (sub aspectul liniari¬
tăţii). Ele pot lucra, bineînţeles,
foarte bine ca amplificatoare mo¬
dulate AM sau FM în clasă C.

Tranzistorul bipolar este caracte¬
rizat de o curbă de transfer expo¬
nenţială.

Ca sa ne exprimăm astfel, această
curbă esate „cea mai curbă" din cîte
se cunosc sau, cu alte cuvinte, trah-
zistoarele bipolare realizează cea
mai mare neliniaritate posibilă.

Spectrul frecvenţelor de intermo-
dulaţie se întinde ia infinit teoretic,
iar în practică el este extrem de
larg. Se înţelege că puterea radiată
parazit prin intermoduîaţie pentru
ambele tipuri de tranzistoare scade
cu frecvenţa;

Evident că şi de această dată gă¬
sirea unui punct optim de maximă
liniaritate reprezintă o încercare fără
şanse.

Uniarizarea dispozitivelor semi¬
conductoare (tehnică AF)

Folosirea .dispozitivelor semicon¬
ductoare cu un asemenea grad de
neliniaritate cum prezintă tranzisto¬
rul bipolar nu este posibilă fără a
compromite grav calitatea emisiunii.
De pildă, un tranzistor bipolar care

funcţionează între 10 mA şi 1 A pre-
zintă"“0 variaţie a pantei g de la 400
mA/V la 40 A/V, adică în raport
1 / 100 .

Dacă în emitor introducem o re¬
zistenţă decuplată de 5 îl (fig. 27),
atunci la acelaşi regim de curenţi
vom avea o variaţie a pantei de la
130 mA/V la 190 mA/V, adică în ra¬
port de 1/1,45, ceea ce devine ac¬
ceptabil.

Trebuie observat că amplificarea a
fost sacrificată şi, în plus, mai apare
o pierdere de putere de 5 W la vîrfu-
rile de 1 A.

Valoarea rezistenţei de emitor
(sursă) este dictată- de compromisul
pe care sîntem dispuşi a-l accepta.
Sub nivelul de 10 mA distorsiunile
cresc brusc, astfel încît, la niveluri
mici de modulaţie, emisiunea va fi
de slabă calitate, ce se va îmbună¬
tăţi o dată cu creşterea nivelului
pînă la maxim, unde iar vom avea o
creştere importantă a distorsiunilor
însoţite de splatter.

Fenomenul este întru totul asemă¬
nător cu distorsiunile de „cross
over“ întîlnite la amplificatoarele de
putere AF prost reglate.

O altă posibilitate de liniarizare
constă în introducerea unei rezis¬
tenţe de mică valoare -în serie cu
baza. Această rezistenţă are toto¬
dată şi un efect „antioscilant" întoc¬
mai ca ia tuburi, dar introduce un
efect de scădere a amplificării o
dată cu creşterea frecvenţei.

în AF este posibil de determinat
fie prin calcul, fie experimental, va¬
loarea optimă (deoarece există o va¬
loare optimă tipică pentru fiecare
tranzistor).

în RF scăderea amplificării la frec¬
venţe înalte, care este mai pronun¬
ţată o dată cu mărirea rezistenţei de
bază, se opune obţinerii unei liniari¬
tăţi optime şi din cauză că „valoarea
optimă" reprezintă un compromis
care de regulă se obţine experimen¬
tal.

Tranzistoare liniare

Deşi caracteristica tipică de
transfer a tranzistoarelor în montaj
EC este exponenţială, prin tehnolo¬

gii speciale s-a reuşit totuşi ca într-o
anumită porţiune a acestei curbe să
se obţină o „abatere de la lege" în
aşa fel încît regiunea să devină li¬
niară.

Tranzistoare ae acest fel sînt folo¬
site, de pildă, ca etaj final în amplifi¬
catoarele de antenă colectivă.

în unele cazuri, în cataloagele de
firmă descrierea tranzistorului res¬
pectiv conţine şi date referitoare la
modul de lucru SSB (de'exemplu,
BLY 17 Philips).

Etajul cu baza la masă

Etajul cu baza la masă cu tranzis¬
tor dacă este atacat „în curent", deci
folosind ca sursă de excitaţie un alt
tranzistor sau chiar un. tub, prezintă
o caracteristică de transfer aproape
ideală (mai bună decît la tuburi).

O analiză în detaliu a funcţionării
-acestei conexiuni relevă o serie de
performanţe cu totul deosebite, cum
sînt:

— liniaritate excelentă;

— cîştig mare în putere la frec¬
venţe înalte;

— stabilitate excepţională la frec¬
venţe înalte.

Performanţele de mai sus se pot
obţine utilizînd dispozitive cu carac¬
teristici mai modeste, dar alese
după anumite criterii. De pildă, îd
schema din figura 28a, Trl este
tranzistor de RF, dar de mică pu¬
tere, lucrînd la o tensiune joasă
(cîţiva volţi), Tr2 — tranzistor de pu¬
tere, dar cu performanţe de RF mai
modeste, alimentat la o tensiune co¬
respunzătoare necesarului de pu¬
tere.

în schema din figura 28b, TI este
un tub triodă cu pantă cît mai mare
.(E88CC), Tr2 — tranzistor RF mo¬
dest sau de comutaţie (BSX47—10).

Ambele scheme în varianta con¬
tratimp dovedesc obţinerea unor
performanţe optime cu etaje excita-
toare pentru un tub cum ar fi GU29,
tot în contratimp (comparativ cu fo¬
losirea unui tub RF prefinal).

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

fEHNIUM 3/1989

Student VALENTIN RUSU

Pentru a veni în sprijinul constructo¬
rilor amatori de sisteme logice TTL,
prezentăm în continuare o sursă
stabilizată de 5 V/3 A, cu schema din
figura 1.

Configuraţia aleasă pentru această
schemă este cu reacţie de tip paralel-
paralel. Amplificatorul este construit
cu tranzistorul TI. Pentru a avea o
comportare cît mai bună în impulsuri,
este recomandabil ca acest etaj să fie
echipat cu un tranzistor de comutaţie.

Sarcina acestui etaj o constituie
tranzistorul T2, folosit aici drept

generator de curent constant (ca
sarcină activă), în paralel cu rezis¬
tenţa de intrare a etajului de ieşire de
tip Darlington, T3 şi T4, atît timp cît
curentul de ieşire este sub 3 A. în
această situaţie T5, care are rolul de
protecţie la supracurent, este blocat.
De asemenea, se observă că reziste¬
nţele R1 şi R2 în acest caz nu intervin
în funcţionarea schemei, deoarece
tensiunea la bornele lor este practic
nulă, dat fiind cîştigul foarte apropiat
de unitate al etajului de ieşire.

Reacţia este asigurată prin dioda

Zener, polarizată la curent constant
prin R5, avînd în vedere că aceasta
este conectată în paralel cu joncţiunea
BEa lui TI. Deci tensiunea de ieşire va
avea valoarea:

Vo=0,7+V z

Coeficientul termic al acestei surse
este negativ şi are valoarea de cca -2
mA/°C (este cauzat de coeficienţii
termici negativi ai joncţiunii BE a lui
TI. şi diodei Zener de 4,7 V).

în cazul unui scurtcircuit la ieşire
intră în funcţiune protecţia lasupracu-
rent realizată cu T5, Rt, R2 şi R3.
Tensiunea BE a lui T5 este:

V fi£5= V K 2+ V m= V K2+ R3 • I o

T5 se saturează în momentul în care
Vb£ 5 =0,6 V. Se observă că R2 are rolul
de a micşora căderea de tensiune pe
traductorul de curent R3, prin aplica¬
rea unei fracţiuni din tensiunea
Vs£ 3 +V B £ 4 . Acest lucru permite folosi¬
rea unei valori pentru R3 mai mici, deci
micşorarea rezistenţei de ieşire a
sursei.

Funcţionarea schemei revine la
normal în mod automat după înlătura¬
rea scurtcircuitului.

Grupul de condensatoare de la
ieşire are rolul de a elimina fenome¬
nele tranzitorii de la pornire şi de a
micşora rezistenţa de ieşire în impul¬
suri a sursei.

Compensarea etajului TI, avînd în
vedere cîştigul său ridicat, se face cu
ajutorul reţelei R4, CI.

La realizarea practică se va avea în
vedere necesitatea amplasării tranzi¬
storului T4 pe un radiator capabil să
asigure disipaţia de putere.în cazul
scurtcircuitului la ieşire. în cazul
nostru acesta va avea minimum 200
cmz.

Transformatorul poate fi cel utilizat
fn televizoarele portabile „Sport“.
Diodele redresoare se vor plasa pe
acelaşi radiator cu tranzistorul regula¬
tor T4, prin înşurubare directă, fără

izolaţie.

în încheiere, menţionăm că
această sursă se poate transforma
uşor într-o sursă reglabilă de tensiune,
autoprotejată, prin înlocuirea diodei
Zener cu grupul din figura 2. Conden¬
satorul are rolul asigurării unei rezi¬
stenţe dinamice cît mai mici. In acest
caz, alimentarea se poate face cu o
tensiune mai mare VI, a cărei valoare
este limitată de tensiunea de străpun¬
gere a lui T2 Domeniul de variaţie al
tensiunii de ieşire va fi, în acest caz,
situat între V,„ m = 0,6 V şi

Vfnax — V, “ (0,7 +

unde P este valoarea potenţiometru-
lui.

Se va avea în vedere şi redimensio-
narea transformatorului de alimentare
în acest caz.

BIBLIOGRAFIE

Ristea I., Popescu C.A., „Stabiliza¬
toare de tensiune", Editura Tehnică,
1983.

ZAR ELECTRONIC

Ing. VASILE CIOBĂNITĂ, Y03AP0

conducţie a tranzistorului TI, adică
de tensiunea de pe condensatorul
CI. La acţionarea tastei K1, acest
condensator se încarcă la +5 V, iar
tranzistorul TI este complet saturat.
Frecvenţa de oscilaţie este determi¬
nată de elementele R2 şi C2.

Cînd tasta K1 este eliberată, con¬
densatorul CI începe să se des¬
carce prin R1 şi TI. Rezistenţa co-
lector-emitor a tranzistorului creşte,
ceea ce duce la micşorarea frecven¬
ţei de oscilaţie. După cca 7 s tran¬
zistorul se blochează, oscilaţiile în¬
cetează şi diodele vor indica un nu¬
măr oarecare. Este simulată astfel
mişcarea încetinită a unui zar obiş¬
nuit.

Cele şapte diode electrolumines-
cente (MDE2101R) sînt dispuse fca
în figura 2. Comanda lor este asigu¬
rată direct de circuitul CDB4193.

Irrformaţia 1000, prezentă pe intră¬
rile A, B, C şi D, este încărcată pe
frontul negativ al impulsurilor apli¬
cate la pinul 11.

Cu ajutorul porţilor P3—P4 şi al
tranzistorului T2, numărătorul este
comandat să numere de la 1 la 7.
Starea corespunzătoare numărului 7
este menţinută atît cît să aibă loc
bascularea circuitelor şi nu este in¬
dicată de diode. Un dezavantaj al
schemei constă în faptul că numărul
3 nu este indicat pe diagonală;

Cu două circuite integrate
(CDB4193 şi CDB400) şi două tran-
zistoare (BC107) se poate realiza un
zar electronic, diferit de cele publi¬
cate deja în revista „Tehnium". Dife¬
renţa constă în faptul că frecvenţa
de oscilaţie a generatorului de tact,
deci viteza de schimbare a cifrelor,
scade lent în timp. Aceasta permite
urmărirea vizuală a ultimelor cifre,
înainte de oprire.

Porţile PI—P2 formează un osci¬
lator astabil, a cărui frecvenţă de os¬
cilaţie este determinată de starea de

■ 2

TEHNIUM 3/1989

l'-î:ICA I LABORATOR

în efectuarea unora dintre expe¬
rienţele de chimie, este necesar să
titrăm soluţiile care conţin impuri¬
tăţi. în asemenea cazuri procedăm,
de obicei, în două feluri; lăsăm solu¬
ţia să se liniştească pînă ce s-au de¬
pus la fundul eprubetei toate impu¬
rităţile, sau trecem soluţia printr-un
filtru. Ambele procedee cer însă oa¬
recare timp, ceea ce reprezintă un
inconvenient, mai ales atunci cînd
se cere o titrare rapidă. Metoda pe
care o descriem mai jos este mult
mai rapidă. Ea se bazează tot pe
procedee fizice. Aplicarea acestei
metode se face folosind o centri-

EMIL ST RĂI NU, Urziceni

fugă, care se poate construi cu mij¬
loace proprii. Eprubetele cu soluţie
prinse într-o astfel de centrifugă îşi
schimbă, în timpul funcţionării apa¬
ratului, poziţia iniţială, verticală, în
poziţie aproape orizontală. Datorită
forţei centrifuge, corpurile străine
mărunte aflate în soluţie se depun
pe fundul eprubetelor. Cu ajutorul
unei astfel de centrifuge, impurită¬
ţile se separă într-un interval de
timp foarte scurt.

Construcţia acestei centrifuge
este foarte simplă, aparatul fiind
compus numai din cîteva piese, aşa
cum se vede din desenul ansamblu¬

lui. Axul principal (1) se execută din
oţel de 5 mm diametru şi 150—200
mm lungime. Unui din capetele lui
este filetat pe o lungime de 7 mm.
Diametrul porţiunii filetate este de 4
mm. Piesa (2) este o traversă de
care se prind eprubetele. Ea se exe¬
cută din tablă de oţel de 1,5 mm
grosime. Dimensiunile respective
sînt indicate în figură. Distanţa din¬
tre fălcile de prindere a eprubetelor
se alege în raport de diametrul
acestora din urmă. După ce am dat
piesei (2) forma necesară, o pilim cu
grijă şi apoi'facem la mijloc o gaură
de 4 mm diametru, iar la fiecare ca¬
păt de agăţare al braţelor vom face
o gaură de 2 mm diametru. După
aceasta îndoim tabla după modul
arătat în schiţă. Inelele (4) pentru
agăţarea eprubetelor le confecţio¬
năm din tablă subţire de fier sau de
alamă de 1 mm grosime şi le lipim
cu atenţie. Fixăm apoi de aceste
inele, prin nituire şi lipire, fusuri de
2 mm grosime şi 5—6 mm lungime.
Inelele astfel confecţionate se intro¬
duc în braţele piesei (2). Ele trebuie
să se rotească cu uşurinţă în găurile
barei purtătoare de eprubete.

Bara astfel potrivită se montează
la capătul superior al axului (1). Ea
se strînge bine cu ajutorul piuliţei
(3). Apoi se introduc prin inelele (4)
eprubetele (5). Pentru susţinerea
axului principal construim un lagăr

(6) din fier. Prin pilire se face un
şanţ pe ax, după cum se vede în fi¬
gură. Se introduce axul în piesa (6)
şi apoi se prinde pe piesa (6) discul
D format din două jumătăţi, astfel ca
axul să nu poată sări din lagăr.
Piesa (6) se fixează pe un posta¬
ment din lemn, cu ajutorul unor şu¬
ruburi.

Dimensiunile din figură sînt di¬
mensiuni de orientare. Constructo¬
rul le poate schimba după posibilită¬
ţile care îi stau la îndemînă, dar tre¬
buie să aibă grijă ca axul să se
poată roti cu uşurinţă în lagăr. Pe ax
se montează forţat o rotiţă de lemn

(7) cu diametrul de 20 mm şi grosi¬
mea de 8 mm. La o distanţă de 250
mm pe postamentul de lemn se
montează un lagăr identic cu prece¬
dentul (6), în care se montează un
ax de 5 mm diametru şi de 40 mm

lungime, de care se nxeaza o roată
din lemn (8) de 100 mm diametru şi
8 mm grosime. Pe roată, aproape de
marginea ei, se fixează un mîner M.
Cele două roţi sînt legate printr-o
curea subţire de transmisie. La ne¬
voie cureaua poate fi înlocuită cu o
sfoară. Pentru ca sfoara sau cu¬
reaua să ni* cadă de pe roţi, margi¬
nile lor sînt prevăzute cu cîte un
şanţ, aşa cum se vede în desene.
Pentru o bună funcţionare, punem
în cele două lagăre cîteva picături
de ulei mineral. Pentru a vedea dacă
dispozitivul funcţionează în bune
condiţii, adică dacă eprubetele se- ri¬
dică în timpul rotirii spre poziţia ori¬
zontală, umplem eprubetele cu apă
şi învîrtim la manivelă. După ce am
încercat funcţionarea, putem trece
la executarea experienţelor noastre.
Construit din materiale recuperate,
aparatul se va dovedi foarte util lu¬
crărilor de laborator.

trabant:

m-Him Cil AMORUL
IMfl MONTAJ ELECTRONIC

PROTEJAREA PIESELOR
CONTRA COROZIUNII

Chimist CORNEL OUMITRESCU

în condiţiile unor acumulatoare
descărcate sau de frig excesiv, por¬
nirea motoarelor cu aprindere prin
scînteie se face mai greu.

Corectarea acestui neajuns este
comodă dacă se apelează la servici¬
ile, unor montaje electronice.

în acest scop s-au creat montaje
la care, în timpul apariţiei scînteii la
bujie, aceasta să nu fie de ordin sin¬
gular, ci sub forma unui număr
mare de scîntei care facilitează o
aprindere bună a amestecului car¬
burant.

Posesorilor de autovehicule „Tra-
bant“ le recomandăm un montaj
electronic care îndeplineşte tocmai
cerinţele anterior exprimate,
în figura 1 un circuit integrat din

seria 555 lucrează ca oscilator şi co¬
mandă două tranzistoare VT1 şi VT2
care, la rîndul lor, comandă partea
electronică montată în primarul fie¬
cărei bobine de inducţie (fig. 2).

Aici ruptorul stabileşte prin tran¬
zistorul SD346 închiderea sau des¬
chiderea tranzistorului de putere
KU608 montat în primarul bobinei
de inducţie. Cele două tranzistoare
SSY20 sînt montate în paralel pe
r u p t o r, transmiţînd bazei
tranzistoarelor SD346 trenul de im¬
pulsuri ce provoacă multitudinea de
scîntei din corpul cilindrului.

Tranzistorul SSY20 are ca echiva¬
lent pe BSV52, SD346 = BD324;
KU608 = BUX30.

Aluminiul este unul din metalele
cu utilizarea cea mai mare în elec¬
trotehnică. Avantajul utilizării aces¬
tui metal constă în rezistenţa mare
pe care o are faţă de agenţii coro¬
sivi. Astfel, aluminiul se oxidează la
aer, oxidul format fiind superficial,
ceea ce împiedică coroziunea în
profunzime. Oxidarea superficială a
aluminiului poate fi observată în
timp prin pierderea luciului metalic,
oxidul format (Al 2 0 3 ) fiind insolubil,
deci foarte rezistent faţă de agenţii
corosivi.

Colorarea chimică

Piesele din aluminiu şi duralumi-
niu se curăţă mai întîi cu benzină
pentru degresare (urme de vaselină,
ulei, smoală etc.). Se prepară o >
luţie de hidroxid de sodiu (sodă
caustică) prin dizolvarea a 15—25 g
hidroxid de sodiu într-un litru de
apă rece. Deoarece la dizolvare are
loc o mare degajare de căldură, va¬
sul de sticlă (paharul Berzelius),
pentru a nu se sparge, se va intro¬
duce într-un alt vas mai mare (o
cratiţă sau oală) în care s-a pus ăpă
răcită cu cubuleţe de gheaţă prepa¬
rate la frigider. în acest fel, pereţii
exteriori ai paharului Berzelius vor fi

răciţi în permanenţă. Pentru ca di¬
zolvarea să se producă normai, se
va turna în cantităţi mici apă pînă la
dizolvarea completă a hidroxidului
de sodiu.

La introducerea pieselor de alumi¬
niu sau duraluminiu în soluţia de hi¬
droxid de sodiu se degajă hidrogen,
creînd pericolul de explozie la orice
scînteie. Acest pericol poate fi înde¬
părtat printr-o bună aerisire a came¬
rei în care se lucrează şi în absenţa
focului, iar dacă este timp frumos se
recomandă să se lucreze afară, în
aer liber.

în urma acestui tratament ai pie¬
selor cu soluţia de hidroxid de sodiu
se vor obţine suprafeţele cu asperi¬
tăţi, care vor prezenta un aspect fru¬
mos. Culoarea' pieselor va fi
alb-mat. Concentraţiile mai mici,
precum şi durata de menţinere a
pieselor în soluţie vor fi cele ce vor
ajuta la obţinerea unor nuanţe do¬
rite de alb. Pentru ca piesele să ca¬
pete un aspect şi mai frumos, se vor
cufunda apoi într-o soluţie concen¬
trată de oţet (9°), caldă, menţinîn-
du-se aici 3 minute, după care se
vor spăla cu multă apă şi se vor
şterge imediat cu o bucată de pînză
uscată.

TEHNIUM 3/1989

muiui se face automat, în funcţie de
distanţa focală folosită, ghiar pentru
zoom-uri care cuprind două sau
toate domeniile indicate.

în plus, este posibilă o modificare
manuală a programului, în sensul
translatării dreptei respective paralel
cu ea însăşi, pentru cazuri speciale.
O supra sau subexpunere voită de
pînă la 4 trepte (în paşi de 1/2
treaptă) este posibilă de asemenea.

Un buton pentru memorarea date¬
lor de expunere permite lucrul în si¬
tuaţiile în care contrastul su-
biect-fundal este mare (tradiţionalul
exemplu al pisicii negre pe ză¬
padă...).

Dar punctul forte al camerei îl
constituie sistemul autofocus (AF)
de reglare automată a clarităţii ima¬
ginii. într-o mică zonă centrală
(marcată printr-un dreptunghi în vi¬
zor), oglinda aparatului este semi-
transparentă. Porţiunea de imagine
preluată de aici este reflectată în jos
de o oglindă suplimentară şi, din¬
colo de planul focal al obiectivului,

decalajul ce .există între imaginile
date de lentilele de separare. In
funcţie de sensul şi mărimea acestui
decalaj, se ia decizia de rotire a
unui micromotor pentru focalizare.
El este situat,în cameră, unde valoa¬
rea deplasării unghiulare este con¬
trolată de un disc cu fante şi un tra-
ductor optoelectronic, iar acţionarea
inelului de focalizare al obiectivului
se face printr-un cuplaj mecanic
prevăzut în montură.

Pentru a minimaliza timpul de fo¬
calizare, motorul se poate roti cu
patru viteze distincte. Astfel, dacă
decalajul dintre poziţia iniţială a ine¬
lului de focalizare şi cea corectă
este mare, motorul se roteşte mai
întîi cu viteză maximă, apoi din ce în
ce mai mică, pînă cînd realizează cu
fineţe poziţia optimă.

Pentru a funcţiona corect, siste¬
mul AF necesită existenţa unei dife¬
renţe de iluminare „(detalii) în zona
centrală a imaginii. în caz contrar se
obţine un semnal de avertizare în vi¬
zor. Dacă asemenea „relief optic" nu

Pfz. OH. BĂLUJĂ

există, fotograful schimbă încadra¬
rea plasînd în centru un contur al
subiectului, apasă la jumătate de¬
clanşatorul — moment cînd se sta¬
bileşte focalizarea corectă —, apoi
reîncadrează imaginea. Faptul nu
trebuie să ne mire, deoarece, în
fond, orice sistem telemetrie clasic
cere existenţa unor detalii în ima¬
gine pentru a le putea identifica prin
suprapunere, rupere etc.

Sistemul AF lucrează pînă la ilu¬
minări de 2 EV (ceea ce cores¬
punde, spre exemplu, unei expuneri
de 1/4 s cu deschiderea f/1,4 la 100
ASA). Sistemul exponometric al ca¬
merei asigură însă expunerea co¬
rectă pînă la —4 EV. Pe intervalul
—4...+2 EV se foloseşte focalizarea
manuală, sau, la distanţe relativ re¬
duse, se utilizează unul din blitzurile,
speciale ale aparatului, care ajută la'
autofocalizare. Blitzurile sînt dotate
cu un LED cu emisie în infraroşu
care, la apăsarea pe jumătate a de¬
clanşatorului, trimite o salvă de im¬
pulsuri „luminoase" spre subiect. în
acel moment se obţine informaţia

Aparatul Minolta 7000, lansat pe
piaţă în 1985, este un reprezentant
tipic al camerelor fotografice mo¬
derne, care înglobează — pe lîngă
optica şi mecanica de p'recizie — o
electronică avansată.

Corpul camerei este confecţionat
din plastic negru şi cîntăreşte 555 g
(fără baterii şi obiectiv). Capacul din
spate este detaşabil şi poate fi înlo¬
cuit cu două variante de „program
back" avînd funcţii multiple.

Aparatul foloseşte film de 35 mm
în casete uzuale (tip 135), pe care
obţine maximum 36 de imagmi. Se¬
sizează codificarea DX pe casetă şi
reţine astfel sensibilitatea peliculei
în domeniul 25—6400 ASA. Un re¬
glaj manual este de asemenea posi¬
bil.

Transportul peliculei este asigurat
de un motor încorporat, cu viteza de
2 imagini/secundă în cazul timpilor
scurţi de expunere. Rebobinarea în
casetă se face tot cu ajutorul moto¬
rului, la comanda fotografului. Con¬
torul de imagini este electronic, nu¬
mărul de cadre fiind afişat pe ecra-

pentru autofocus, dacă subiectul nu
este mai departe de 5—7 m faţă de
«parat.

în vizor, pe latura de jos a imagi¬
nii, trei LED-uri afişează starea sis¬
temului de focalizare. Pe „automat",
un LED verde indică focalizarea co¬
rectă, un LED roşu semnalizează
faptul că subiectul este mai aproape
decît limita inferioară de punere la
punct a obiectivului, iar ambele
LED-uri roşii care clipesc arată un
contrast prea mic în zona centrală a
imaginii, astfel că sistemul AF nu
poate funcţiona. Pe „manual" se
aprinde unul din cele două LED-uri
roşii (în formă de săgeată), indicînd
sensul în care trebuie rotit inelul
obiectivului pentru focalizare co¬
rectă, sau LED-ul verde, atunci cînd
s-a ajuns la această situaţie.

Tot în vizor este vizibil prin
transparenţă un afişaj cu cristale li¬
chide, ce prezintă modul de expu¬
nere (program, prioritate, manual),
translatarea programului, corecţiile
de expunere, sensibilitatea filmului,
timpul şi diafragma, descărcarea ba¬
teriilor. Cînd lumina ambiantă este
slabă, afişajul este automat iluminat
cu ajutorul a trei becuri miniatură.

Un alt afişaj LCD, situat în partea

nul cu cristale lichide situat pe la¬
tura superioară a camerei.

Vizarea este reflex, eu prismă ne¬
detaşabilă. Geamul mat are supra¬
faţa constituită dintr-un mozaic de
microlentile conice, fapt ce conferă
o luminozitate sporită imaginii din
vizor. Patru variante de geam mat
sînt disponibile.

ajunge pe două lentile separatoare
Acestea formează două imagini pe
două jumătăţi ale unui senzor opto¬
electronic tip CCD (Charge Coupled
Device), compus din 128 de seg¬
mente fotosensibile. Există
totdeauna un decalaj între cele două
imagini dacă punerea la punct nu
este corectă (asemănător cazului lu¬
pei telemetrice cu rupere a imaginii
de la aparatele reflex clasice). Dife¬
renţa de iluminare a celor 64 de
zone ale fiecărei imagini este trans¬
formată de senzor în diferenţă de
semnaie electrice. Comparînd sem¬
nalele celor 64 de perechi de sen¬
zori se obţine o informaţie privind

Obturatorul focal cu lamele avînd
defilare verticală asigură timpi de
expunere între 1/2 000 şi 30 s, iar
sincronizarea cu blitzul este posibilă
pentru 1/100 s sau mai mult.

Expunerea poate fi cu program,
prioritate de timp, prioritate de dia¬
fragmă sau manuală.

Sînt prevăzute trei programe (legi
de variaţie simultană a timpului de
expunere şi diafragmei, în funcţie de
iluminarea subiectului): „standard",
„tele“ şi „wide". Ele sînt adecvate
pentru obiective cu focală normală
(35—105 mm), teleobiective (peste
105 mm) şi, respectiv, superangu-
lare (sub 35 mm). Selecţia progra-

de sus a carcasei, indică — pe lîngă
parametrii de expunere arătaţi mai
sus — numărul de cadre expuse,
durata — în cazul expunerilor lungi
pînă la 99 de secunde —, modul de
transport al filmului (continuu sau
cadru cu cadru) şi autodeclanşarea
după 10 secunde.

Un semnal sonor (bip) — deco-
nectabil la dorinţă — indică focali¬
zarea corectă, semnalizează timpii
lungi, cu risc de mişcare a aparatu¬
lui din mînă, sfîrşitul filmului şi
funcţionarea autodeclanşatorului.

Electronica de comandă a apara¬
tului este complexă, echivalînd cu
150 000 de tranzistoare.

Două microprocesoare de 8 biţi
(CMOS) asigură controlul general al
camerei şi, respectiv, autofocaliza-
rea. Ele sînt pilotate de un oscilator
cu cuarţ pe 4,194 MHz. La acestea
se adaugă un circuit integrat specia¬
lizat pentru măsurarea luminii inci¬
dente pe două fotocelule cu Si (una
pentru expunere normală şi alta

pentru blitz), o memorie pentru
date, un circuit de comandă a dis-
play-urilor — cu un oscilator cu
cuarţ de 32,768 kHz — şi o interfaţă
cu servomecanismele obturatorului
şi diafragmei, cu flash-ul, eventuala
telecomandă IR etc.

Sistemul AF utilizează, pe lîngă
microprocesorul specializat, un sen¬
zor CCD, o interfaţă cu acesta şi un
driver pentru motoarele de focali¬
zare şi transport al peliculei.

Alimentarea este asigurată de 4
baterii tip AAA, sau — folosind un
mîner de dimensiuni mai mari — ba¬
terii tip AA (echivalent cu R6). O
baterie internă cu Li (durată 10 ani)
este folosită pentru memorarea da¬
telor reglate pe aparat în cazul cînd
bateriile principale sînt scoase.

Obiectivele autofocus (AF) au o
montură specială (Minolta A), dife¬
rită de seriile anterioare ale firmei
(MC şi MD). Cinci contacte asigură
cuplajul electric cu camera. în fie¬
care obiectiv AF există un circuit in¬

tegrat — memorie ROM — ce con¬
ţine datele optice şi mecanice speci¬
fice: distanţa focală, limitele de pu¬
nere la punct şi limitele de diafrag-
mare.

O serie de 12 obiective AF, din
care 6 zoom-uri, au fost lansate pe
piaţă o dată cu camera. O menţiune
pentru zoom-ul standard macro AF
35-70/4, care are doar 6 lentile şi
cîntăreşte numai 255 g. Una din len¬
tile este asferică, formă obţinută
prin adăugarea unui strat de plastic
transparent pe suprafaţa sferică a
lentilei din sticlă.

„Minolta Program Back 70“ este
un „capac" de spate al camerei,
care conţine un ceas pentru co¬
manda declanşării automate a apa¬
ratului la un timp prestabilit, la in¬
tervale anumite între expuneri sau
cu deschideri îndelungate ale obtu¬
ratorului (pînă la 100 de ore). Dispo¬
zitivul imprimă optic pe film 6 cifre
care reprezintă la alegere: data/ora/

min.utul,luna/data/anul, numărul cu¬
rent al imaginii, ori un cod arbitrar.

Varianta „Super 70“, mai sofisti¬
cată, imprimă pe film datele expune¬
rii (diafragmă, timp etc.), permite
programarea cu anticipaţie a unor
serii de declanşări cu corecţii suc¬
cesive de supra sau subexpunere ori
cu moduri diferite de expunere şi
afişează pe un display LCD curba
programului de expunere.

Funcţionarea camerei cu blitzul
„Minolta Program 4000 AF“ (număr
ghid 40) se face cu măsurare prin
obiectiv (TTL) a luminii reflectate de
subiect. Poziţia reflectorului — deci
lărgimea cîmpului iluminat de blitz
— se reglează automat cu servomo¬
tor în funcţie de distanţa focală cu
care se execută fotografia. Un cir¬
cuit special din computerul camerei
controlează folosirea blitzului ca lu¬
mină „de umplere", cînd lumina am¬
biantă este intensă, dar are o direc¬
ţie nefavorabilă.

REŢETE DE VIRARE

(URMARE DIN NR. TRECUT) Ing. VASILE CAUNESCU

Cunoscute sînt formulele pe bază de azotat de uraniu. O primă astfel de

formulă (KODAK T17) prevede:

Soluţia A Azotat de uraniu ... 8g

Apă . 300 ml

Soluţia B Acid oxalic . 4 g

Apă . 300 ml

Soluţia C Fericianură de potasiu . 4 g

Apă ... 400 ml

Se amestecă soluţiile A şi B, apoi se adaugă şi soluţia C. Soluţia de lucru
se obţine diluînd 1:1 amestecul realizat chiar înainte de întrebuinţare.

Imaginea virată trece printr-o fază iniţială de brun închis, după care de¬
vine roşie. După obţinerea tonului de roşu dorit, fotografia se spală cca 10

minute.

O a doua formulă cu azotat de uraniu este:

Soluţia A Azotat de uraniu soluţie 10%.100 ml

Oxalat neutru de potasiu soluţie 10% .100 ml

Acid clorhidric . 5 ml

Apă ...pînă la 1 000 ml

O primă baie de albire se realizează din amestecul următoarelor două

soluţii:

Soluţia A Fericianură de potasiu . 2g

Apă .100 ml

Soluţia B lodură de potasiu 166 g°/ 0 o .90 ml

Albirea durează cca 5 minute, după care fotografia se spală bine şi se
menţine 30 s în soluţia de mai jos:

Clorură mercurică . 5 g

Apă ... 250 ml

Dat fiind caracterul toxic al clorurii mercurice, se va evita atingerea sub¬
stanţei, în stare solidă sau lichidă, şi a ustensilelor folosite. Fotografia se
manevrează exclusiv cu cleştele.

Contactul este permis după o spălare abundentă.

Cantitatea de iodură de potasiu se măreşte în cazul virării diapozitivelor
pentru a se asigura transparenţa imaginii colorate.

O altă soluţie de albire cu ferocianură de cadmiu permite formarea de
imagini galbene prin formare de sulfură de cadmiu, care, fiind opacă, limi¬
tează aplicabilitatea formulei exclusiv la hîrtia fotografică.

Citrat de sodiu . 60 g

Clorură de cadmiu anhidră . 10 g

Fericianură de potasiu .. 10 g

Amoniac .100 ml

Apă ....,.pînă la 1 000 ml

După albirea fotografiei în această soluţie (cîteva minute) şi o spălare
eficientă în apă curgătoare, aceasta se fixează (în soluţie fixatoare
proaspătă) şi se tratează în următoarea soluţie:

Monosulfură de sodiu soluţie 20% .50 ml

Apă ... 1 000 ml

în final fotografia se spală bine în apă curgătoare.

Soluţia B Fericianură de potasiu . 10 g

Apă .100 ml

Soluţia de lucru se realizează amestecînd cele două soluţii în momentul

întrebuinţării.

Indirect se procedează mai întîi la o albire, respectiv în soluţia de albire
cu clorură cuprică. După albire, se spală şi se expune fotografia la lumină,
introducîndu-se apoi într-una din soluţiile de mai jos:

Soluţia 1 Clorură stanoasă ... 10 g

Acid clorhidric . 1 ml

Apă .100 ml

Prin virare în această soluţie se obţin tonuri de la galben la roşu date de
argintul coloidal care se formează. Prin spălarea fotografiei după expunere
tonurile obţinute sînt roşu violet.

Soluţia 2 Azotit de sodiu ..— 10 g

Apă . 500 ml

în soluţia 2 se obţin tonuri roşu-violet.

IN G ALBEN

O primă reţetă pentru virare directă în galben are la bază sulfatul de

titan:

Sulfat titanic soluţie 10%.100 ml

Acid oxalic soluţie saturată .25 ml

Glicerină. 50 ml

Alaun de potasiu soluţie saturată.50 ml

Apă ..pînă la 1 000 ml

Culoarea obţinută este galben-portocaliu. Aceeaşi culoare se poate
obţine şi cu cromat de plumb, care, fiind opac, limitează aplicabilitatea for¬
mulei numai la hîrtia fotografică.

Fericianură de potasiu ... 12 g

Azotat de plumb . 8 g

Apă (distilată) ... 1 000 ml

Fotografia care va fi virată se spală bine în apă distilată şi apoi se intro¬
duce în soluţia de virare. Se spală iarăşi în apă distilată şi se fixează cîteva
minute într-un fixator simplu cu tiosulfat de sodiu (proaspăt). Se spală
iarăşi cca 10 minute şi se tratează apoi într-o soluţie de 10% cromat de po¬
tasiu.

Imaginea colorată astfel formată este alcătuită din cromat de plumb.
Apariţia unui voal galben după tratarea în soluţia de azotat de plumb indică
insuficienta spălare în apă distilată a fotografiei.

Indirect, virarea în galben se poate realiza printr-unul din procedeele
date în continuare.

IM VEftDfc

O formulă de virare directă prevede realizarea soluţiei de virare din
amestecul următoarelor două soluţii, amestec care va fi făcut în momentul
întrebuinţării:

Soluţia A: Permanganat de potasiu..2 g

Apă.1 000 ml

Soluţia B: Clorură de aur .;.2g

Apă.1 000 ml

Durata virării este în funcţie de momentul obţinerii nuanţei dorite.
Indirect, virarea în verde se poate realiza folosind una din următoarele
trei formule.

O primă formulă cuprinde baia de albire:

Fericianură de potasiu.40 g

Amoniac.30—50 picături

Apă.1 000 mi

Virarea propriu-zisă are loc în următoarea soluţie:

Sulfură de sodiu.1 g

Acid clorhidric.5 ml

Apă...1 000 ml

O a doua formulă cuprinde o baie de albire simplă:

Fericianură de potasiu.10 g

Apă.500 ml

şi baia de virare următoare:

Acid clorhidric pur ..5 ml

Clorură de amoniu .5g

Clorură de vanadiu.3 g

Perclorură de fier.;.2,5 g

Apă...500 ml

Fotografia, bine udată, se albeşte şi, după o spălare intermediară de cca
5 minute, se introduce în soluţia de virare. în al treilea caz, fotografia se al¬
beşte într-o soluţie de albire cu fericianurăde potasiu sau cu fericianură de
potasiu şi bromură de potasiu (vezi virarea în brun).

După spălarea resturilor de soluţie de albire, fotografia se introduce în
următoarea baie de virare:

Sulfat dublu de fier şi amoniu.4 g

Bicromat de potasiu.1 g

Bromură de potasiu ..1 g

Apă...200 ml

înlăturarea coloraţiei galbene care apare pe întreaga suprafaţă a foto¬
grafiei se face într-o soluţie slabă de acid clorhidric (35 ml la 1 000 ml apă).

c» Jgp/iF.

^\Rf27xQ

1 r 6 -i«q

C'-lOnF

h 2T3604

QIOOOpF G i

)

—•—r

J 2

S 0

C 3 -22pF

MlnT

T 3

BF960

7 R 3 - 22 OQ V220Q V 27kH\

Montajul permite obţinerea sem- Acest montaj este util şi pentru
nalelor de la cristale de cuarţ cu verificarea stării de funcţionare a
frecvenţa proprie cuprinsă între 1 şi cristalelor de cuarţ.

30 MMz.

ELEKTOR, 8/1982

Clasicul sistem pentru semnaliza¬
rea direcţiei beneficiază acum de
avantajele circuitelor integrate.

în acest scop este folosit circuitul
integrat SKB1001 sau VAA1040.

10pR 3V\
10V\W0\>

i 5kQ 7

Ifeg 2 h

UP2 Hs

lOkQ
R1 R4

U iW
P kQ \

A t P3Jm

[I 2 ... 6 V
U9Q £6A

Schimbarea sensului de rotaţie a sens de rotaţie la altul se face prin
motoarelor de la modele se poate poziţie de zero, situaţie foarte avan-
face pe cale electronică. • tajoasă pentru motor.

Circuitul integrat de comandă

este de tipul 741; trecerea de la un MLAD KONSTRUKTOR, 3/1986

Se observă că in serie cu becurile
sînt montate contactul releului şi un
rezistor de valoare foarte mică pen¬
tru protecţie.

ELECTRONIZAŢiA, 12/1981

O—

"80 V

£ 5 pp

A ! --*.ZMb£.1

Circuitul integrat TBA820 este
amplificator de putere în audiofrer-
venţă, puţind debita o putere ma¬
xima de 2 W pe o sarcină de 8 O
cînd este alimentat cu 12 V. Alimen¬
tat cu 9 V, circuitul dezvoltă o pu¬

tere de 1,6 W pe 4 (1 şi 1,2 W pe 8 îl.

De remarcat faptul că la o alimen¬
tare de numai 3,5 V se obţine o pu¬
tere de 220 mV pe 4 11.

LE HAUT-PARLEUR, 1478

Montajul prezentat este un ampli¬
ficator liniar care utilizează trei tu¬
buri de tipul GU50 (P50) montate în
paralel cu grila la masă.

La anoda fiecărui tub este montat
un şoc RF format din 3 spire CuEm
0,6 bobinate pe un rezistor de 100 îl.

Socul SR1 are 20 de spire din

CuEm 0,3 bobinate pe un miez cu
diametrul de 3 mm, iar şocul SR2
are 150 de spire CuEm 0,3 bobinate
pe un suport fără miez, cu diametrul
de 15 mm şi lungimea de 100 mm.

PZK — BULETIN, 3/1988

rEHA TV FIF-UIF

IULIAN POPOVICI, YD7DJ

Acolo unde se pot recepţiona este calculată pentru canalele 10 şi

doua programe TV transmise de
două staţii de televiziune din acelaşi
loc sau din locuri diferite, dar apro¬
piate între ele la aproximativ 15-30°,
recomand utillizarea antenei de¬
scrise mai jos, care este o antenă
combinată FIF-UIF, fără a fi însă de
bandă largă.

Antena a fost experimentată în
zone cu recepţie dificilă, satisfăcînd
pe deplin aşteptările şi în momentul
de faţă face parte din echipamentul
nleu de recepţie TV.

Detalii constructive
Aşa cum apare în schemă, antena

24.

Toate elementele secţiunii de FIF
sînt construite din bară sau ţeavă de
aluminiu cu diametrul de 10 mm,
care sînt prinse pe traversa de susţi¬
nere prin şuruburi 03 mm.

Ultimul element director al secţiu¬
nii de FIF, notat în schemă cu D,_ 5 ,

este situat în originea unghiului de
100° pe care îl formează ansamblul
reflector al secţiunii de UIF.

Toate elementele secţiunii de FIF
sînt legate galvanic, constructiv, la
traversa de susţinere.

Secţiunea de UIF începe de la re¬
flectorul R||, care conţine 8 ele¬
mente, plus ultimul element din an¬
tena de FIF, situat în originea un¬

ghiului de 100°. La subănsamblul
R ii toate elementele sînt prinse cu
şuruburi şi au contact galvanic; tot
cu şurub direct de traversă este
prins şi elementul director notat
„EI.C“, adică element de compen¬
sare. Celelalte elemente ale secţiunii
de UIF, începînd cu vibratorul V M şi
D||_ 1 -î- D„_i 2 , nu au contact galva¬
nic cu traversa, fiind bine izolate;
constructiv ele se plasează pe nişte
mici plăcuţe din teflon sau fibră de
sticlă, conform desenului din
schemă. La centrul plăcuţei se in¬
troduce un şurub 03 mm care se
prinde de traversa suport.

Funcţionarea antenei

a) Secţiunea de FIF

La semnal de televiziune în banda
lll-FIF (canalele 6—12 OIRT), an¬
tena funcţionează în întregime,
adică funcţionează şi secţiunea de
UIF, ca directori de FIF, astfel: ra¬
diaţia de FIF excită primul element
D||_ 1? care, conform configuraţiei

din desen, transferă energia captată
spre următoarele elemente pînă la
elementul Dn_t apoi depăşeşte
aceste elemente cît şi elementul Vn,
dar excită elementul Dj_ 5 pînă la v,,
ce transferă acestă energie cablului
coaxial, care este direct legat la vi¬
bratorul V ( , fără transformator de
adaptare-simetrizare, întrucît acesta
nu este necesar, avînd în vedere
faptul că acesta are impedanţa de
70 fi, determinată prin calcul şi con¬
strucţie.

Reflectorul R ( este situat de aşa
manieră în spatele vibratorului V, în-
cît nu permite pătrunderea semnale¬
lor venite din partea opusă staţiei pe
care dorim s-o recepţionăm şi este
constructiv astfel realizat încît o
parte din energia de înaltă frecvenţă
este concentrată pe vibratorul V,.

b) Secţiunea de UIF

In această porţiune antena este
capabilă să recepţioneze semnalele
UIF între canalele 21 şi 35 fără a fi
de bandă largă, pentru că acest lu¬
cru este determinat de construcţia
electrică a lui V ( | şi de lungimea
electrică a buclei de simetrizare
care se ataşează la Vn. Aici ea este
calculată pentru canalul 24.

Antena funcţionează numai de la
Rii. pînă la Du_ 12 .

In schemă se mai observă ele¬
mentul de compensare notat cu
„EI.C.'V care are rolul de a adapta
corect impedanţa antenei la impe¬
danţa cablului coaxial; prin urmare,
el poate fi mişcat cîţiva milimetri în
dreapta şi în stînga punctului indicat
pe schemă, pînă pînd se optimi¬
zează semnalul. Din testele făcute a
rezultat că poate fi adus pînă la
aproximativ 10 mm de Vn, cmd sem¬
nalul este maxim, dar nu 'mai mult
pentru că poate introduce „umbre"
sau dublări de imagine. El este sin¬
gurul element, în afara lui R„, care
este lipit la traversă, adică are con¬
tact galvanic.

performanţe

în banda de FIF (III — canal 10)
antena are un cîştig de 14 dB, iar în
UIF are cîştigul de aproximativ 17
dB.

Antena are o pronunţată directivi-
tate, determinată de configuraţia re¬
flectoarelor şi a elementelor active,
ceea ce îi conferă posibilitatea „re¬
cepţionăm semnalelor Dx-TV. îm¬
preună cu amplificatorul FIF-UIF
publicat în „Tehnium" nr. 4/1988,
această antenă echipează posibilită¬
ţile mele de recepţie Dx-TV.

BIBLIOGRAFIE

WISI DOKUMENT, 1985;

KATHERINE ANTENNA BOOK,
1984.

■■■■■■■■■■■■■

AUDIŢIE îl CĂŞTI

Televizoarele nu sînt, în general, dirijat spre mufa de cască, prin in-

prevăute cu o mufă exterioară desti- termediul unei rezistenţe de limitare,

nată audiţiei la cască, din motive R v în paralel cu mufa de cască se

lesne de înţeles. Există însă situaţii mai montează însă obligatoriu un

particulare care ar putea beneficia rezistor R 2 , care va „simula" impe-
de pe urma unei astfel de facilităţi, danţa difuzorului original (se ştie,

cum ar fi, de exemplu, audiţia unui pe de o parte, că amplificatoarele

concert simfonic, redat mult mai fi- AF nu trebuie lăsate cu ieşirea „în

del în căşti (mai ales în cazul mode- gol", fără un consumator adaptat,

lelor HI-FI) decît de către difuzorul iar pe de altă parte, nu putem conta

de serie, adeseori puţin performant, în acest sens pe grupul R, plus

al receptorului TV. cască, în mod normal căştile avînd

Adaptarea necesară în acest scop, impedanţa internă mult mai mare ca

ilustrată schematic în figură, este difuzoarele, de la zeci de ohmi pînă

deosebit de simplă. De la ieşirea de la cîţiva kiloohmi). De exemplu,

difuzor a amplificatorului final AF ce dacă difuzorul aparatului este de 4fi
echipează televizorul se întrerupe fi- /3 W, îl putem simula foarte bine
rul „caid" (c) care merge,a la difuzor printr-un rezistor de 4,7fi/3 W.
şi se conectează la borna centrală a Varianta din figură corespunde
unui comutator basculant (K) cu unor căşti stereo (HI-FI), care în

două poziţii. Pe una din poziţiile co- acest caz se leagă în paralei, audiţia

mutatorului (borna D), semnalul AF asigurată fiind, bineînţeles, monofo-

este distribuit difuzorului, iar pe nică.

cealaltă poziţie (C), semnalul este Comutatorul K şi mufa mamă

pentru cască (mufă de microfon sau monta pe unul din pereţii laterali ai

de tip jack, în funcţie de mufa tată televizorului, cu marcarea corespun¬

de la cordonul căştilor) se voi zătoare a poziţiilor comutatorului.

DRAGOMIRESCU ION - Alexan¬
dria

Modificarea amplificatorului de
10 W la care vă referiţi, respectiv în-

locuirea tranzistoarelor finale, tre¬
buie făcută respectînd tensiunile şi
curenţii admişi de noile tranzis-
toare.

Modificările amatoriceşti ale unui
produs industrial rar conduc la o
dptimizare a funcţionării acestuia şi
de cele mai multe ori la defectarea

ION CONSTANTIN

Adresaţi-vă librăriei, „Cartea prin
poştă“.

ROMAN ION - jud. Bacău
Verificaţi consumul de curent pe
etajul final (cu un ampermetru) şi
stabiliţi starea acestuia.

Un consum mare de curent va
arăta defectarea acestui etaj şi se
impune înlocuirea sa. Un curent
mic va atrage atenţia asupra ali¬
mentatorului.

Nu deţinem schemele solicitate.
DRĂGUŢ SERGIU — Ploieşti
Căutaţi un alt afişaj şi refaceţi
calculatorul.

Bucureşti

IONESCU CEZAR

- Roman

Casetofonul B 303 produs „Uni-
. tra“ reproduce o bandă de frecvenţă
I cuprinsă între 60 şi 10 000 Hz la o
i putere de 1 W, cu o neuniformitate
Ide ±2%.

Alimentarea se face din baterii (6
buc. R20) cu 9 V, consumul de cu¬
rent fiind 150 mA. Etajul preamplifi-

cator foloseşte un tranzistor BC413
cu zgomot mic şi un tranzistor
BC148. Tranzistorul T4 are rol de
amplificator în tensiune ce asigură
un nivel necesar etajului de putere
realizat cu circuitul integrat UL1498,
Acest casetofon este prevăzut şi
cu reglaj automat al nivelului de în¬
registrare, funcţie obţinută din D2,
T3 şi T9.

MATYAS PETRU - jud. Harghita
Scoateţi cîte 3 spire de la fiecare
bobină de acord şi reacordaţi circu¬
itele.

FEDIUC LIVIU — Brăila
Folosind un cap magnetic cu im-
pedanţa mai mică decît impedanţa
capului original, nivelul semnalului
va fi ţnult mai mic; încercaţi cu un
cap magnetic stereo şi legaţi bobi¬
nele în serie. Nu încercaţi să modifi¬
caţi partea electronică.

GHERCIU ŞTEFAN - Cluj-Napoca
Luaţi semnal audio de la poten-
ţiometrul de volum.

I. m.

Tranzistorul T8 este folosit pentru
obţinerea semnalului de ştergere şi
premagnetizare. Tranzistoarele TI01
şi TI02 formează etajul de control
automat al vitezei de rotaţie a moto¬
rului.

Acest casetofon este dotat şi cu
sistem de stop automat, funcţie asi¬
gurată de tranzistoarele T801 si
T802.

IR 801802.3.2 lRNt.a03.49K.435- 17 6J930 8.7 11.14 12.13

44 16.18.39.45 19

20 42 ^4QP1.tJtl]22lP22223241032526l]53)030.6Qt]6107R!4108.61.104.111.64t)®4. 37 63 38

IC 5 19.801 1 3.9802 2.29.13 6.7 15 4.8 10 -12.11

14 16

31 1728.18.30 101.21 63 62.64.61 30.31.R66 27 32 1

BC148C BC211 10/16

Redactor-şef: ing. IOAN ALBESCU
Redactor-şef adj.: prof. GHEGRGHE BADEA
Secretar responsabil de redacţie: ing, (UE MIH&ESCU
Redactor responsabil de număr. fiz. ALEXANDRU MÂRCULESCU

Administraţia
Editura Sdnteia

imrcESE

CITITORII DIN STRĂI¬
NĂTATE SE POT ABONA
PRIN „ROMPRESFILATE-
LIA“ - SECTORUL EX-
PORT-IMPORT PRESĂ,
P.O.BOX 12-201, TELEX
10376, PRSFIR BUCU¬
REŞTI, CALEA GR1VIŢEI
NR. " “

Tiparul executat la

Combinatul Poligrafic - Casa ScînMi-