Cornel Tuca — Prizonierii romani din armata-Austro-Ungara internati in Rusia (2011)

+ 760// 


Cornel Juca 


PRIZONIERII ROMÂNI 

DIN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ 
INTERNAŢI ÎN RUSIA 

PROBLEMELE REPATRIERII 


Argonaut 


Cornel Tuca 


+ 
PRIZONIERII ROMÂNI 
DIN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ INTERNAȚI ÎN RUSIA. 
PROBLEMELE REPATRIERII 


+ +601|, 


CORNEL TUCÀ 


PRIZONIERII ROMÂNI | 
DIN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ 
INTERNAȚI ÎN RUSIA 


PROBLEMELE REPATRIERII 


| 


LI [IL 


ISTMO201 1004 


S că 
2 2 
à ISTORIE MUDERNĂ 


Argonaut 
2011 


À 


Seria: 
e Istorie e Documente e Mărturii e 
Coordonator: Prof.univ.dr. Nicolae Bocşan 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 


TUCÀ, Cornel 

Prizonierii români din Armata austro-ungară internați 
în Rusia : problemele repatrierii / Cornel Tucä. — Cluj-Napoca : 
Argonaut, 2011. — 24 cm ; 380 p. (Istorie. Documente. 
Mărturii) 

ISBN 978-973-109-260-7 

Bibliogr. 


355.257.7(-135.1)(47) 1916/1918” 
341.34(=135.1)(47)1916/1918” 


Tehnoredactare: 
TUCA FELICIA 
JUCA DIANA 


Carte finanțată de Societatea culturală 
MYROBIBLION 


Editura Argonaut 

Cluj-Napoca 

Ciucaş 5/15 

Tel./Fax: 0264-425626 

Tel. 0740-139984; 0746-752191 
www.editura-argonaut.ro 
e-mail:[email protected] 


Consilier editorial atestat: Emil POP 


CUVANT ÎNAINTE 
INTRODUCERE__ 


CAPITOLUL 1 

ROMANII ARDELE 
UNGARĂ SI PROBI 
VOLUNTARI —— 


L 1. Integrarea în 
L 2. Actiunile ram 
unor unitati de 

L 2. 1. implica 

în acuruna de 

L 2. 2. Prizomse 
pentru rola 

I. 3. Demersurile d 
voluntarilor raază 
L 3. 1. Concem 

I. 3. 2. Dame 

L 3. 3. Prizomse 


voluntari rom 


CAPITOLUL IL 
PRIZONIERII ROM 
INTERNAŢI ÎN RUS 
IL 1. Prizonieriă res 
IL 2. Regimul rem 
armata austre-a 
II. 2. 1. Orpanc 
II. 2. 2. Regu 
lagărele ruse, 
IL 3. Prizonieragai 
Rusia după 26e 
II. 3. 1. Impact 
prizonierilor | 
II. 3. 2. Problen 
premengatoan 


Cuprins 


CUVÂNT ÎNAINTE - Prof univ. dr. Ion Agrigoroaic.sssssssssssssesssssssssssssssesuesesees 9 
re rene recite 11 
CAPITOLUL I. 


ROMÂNII ARDELENI ŞI BUCOVINENI ÎN ARMATA AUSTRO- 
UNGARĂ SI PROBLEMATICA ORGANIZĂRII UNITĂŢILOR DE 
„o af Co O ARDO Iza A ei tă Ce NIN RI 20 


I. 1. Integrarea în armata imperială a românilor din Austro-Ungaria...23 
I. 2. Acţiunile românilor ardeleni și bucovineni privind organizarea 


MINOR Mi ti de VONINUAI 2.8.8... nnnn-ncecencesesnenencueyosqereasoserensesoeacessazes 34 
L 2. 1. implicarea românilor ardeleni şi bucovineni refugiaţi in România 
în acţiuni de organizare a voluntarilor ...........c.ssscssssessessssessssecssseeeseseees 40 
I, 2. 2. Prizonierii români ardeleni şi bucovineni din Rusia şi acțiunea lor 
ra iba cica E ce cuget VA RAT papa ie ia 48 
I. 3. Demersurile desfasurate în Rusia pentru organizarea unui corp al 
voluntarilor români ardeleni si bucovineni..…............ 55 
I. 3. 1. Concentrarea la Darnita a voluntarilor români din Rusia........... 58 
Lg BL meme Aa ME = cm ee co anu Al AR 65 
I. 3. 3. Prizonierii ardeleni şi bucovineni din Rusia solicită înrolarea ca 
îti iii iat RER ao pe ge Oe 2 71 
CAPITOLUL II. p 
PRIZONIERII ROMANI DIN ARMATA AUSTRO-UNGARA 
DE DIN RUISIA 2... 76 


II. 1. Prizonierii români din armata austro-ungară în lagărele din Rusia ...76 


II. 2. Regimul rezervat de autoritățile ruse prizonierilor români din 
armata austro-ungară până la 26 octombrie / 7 noiembrie 1917.......87 


IL 2. 1. Organizarea lagărelor de prizonieri din Rusia.….............. 87 
II. 2. 2. Regimul de viata şi muncă al prizonierilor români internaÿ în 
[egrets he BIS OSU 4-7 Me RE ln 94 
II. 3. Prizonieratul românilor din armata austro-ungară internați în 
Rusia dupa 26 octombrie/7 noiembrie 1917 neneeeeneeeeeee 108 
II. 3. 1. Impactul Revoluţiei bolşevice asupra regimului de internare al 
DEAR ITR i DO cau ROCI m a Pena az DR. es 109 
IL. 3. 2. Problematica prizonierilor români internaţi in Rusia în perioada 
Premenginare DATE aia Ia Ia ca ala d auda 120 
| 
5 


CAPITOLUL III. N 
CONSTITUIREA CORPULUI VOLUNTARILOR ROMANI ARDELENI 
SI BUCOVINENI DIN RUSIA SI ACȚIUNILE DESFASURATE IN 


TERITORIUL RUS PENTRU ÎNROLAREA VOLUNTARILOR 126 
III. 1. Constituirea Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi 
Bueoyinerii 0 IERNI nement era on 126 


I. 2. Acţiuni întreprinse pentru încheierea unor înțelegeri cu Rusia 
relative la recrutarea de voluntari din rândul prizonierilor români... 137 
II. 3. Înrolarea şi concentrarea pe teritoriul rus a voluntarilor ardeleni 
și bucovineni (23 februarie-15 iulie 1917) 0.0.0... esse sseeeseseees 155 
III. 3. 1. Serviciul Exterior al Corpului Voluntarilor Români din Rusia si 
Serviciul Extern al Serviciului Prizonierilôf Români în Rusia (15 iulie- 


Rene 1 SES RE 163 
III. 3. 2. Serviciul Exterior al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni si 
Bucovineni (28 noiembrie 1917-11 martie 1918) nenea 12 
CAPITOLUL IV. 
ACTIVITATEA STRUCTURILOR DE COMANDĂ DE LA KIEV 
(RUSIA) ALE VOLUNTARILOR LC jud. a Bea a ni RR 184 
IV.1.Comanda Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni 
i iale) tei [e rac RER IN PORN a 184 
| IV.1.1. Statul Major al Corpului Voluntarilor Români din Kiev (23 
| ONE MEN Re [e aa 186 


IV. 1.2. Serviciile Centrale de la Kiev ale Corpului Voluntarilor si 
Serviciului Prizonierilor Români în Rusia (15 iulie-28 noiembrie 
Îl ago MR ag DN apa RONI II OS RE cir 195 

IV. 1.3. Ajutorarea prizonierilor români ardeleni şi bucovineni din Rusia..200 

IV. 2. Acţiunile desfâșurate la Kiev de către Serviciul Exterior al 
Serviciului Central al Voluntarilor Români Ardeleni și Bucovineni 


(28 noiembrie 1917 - 11 martie 1918) eee 203 
IV. 3. „Memoriul - manifest” de la Darnita al Corpului Voluntarilor 
Români Ardeleni si Bucovineni din Rusia me 209 
i IV. 4. Propagarea obiectivului politic al luptei voluntarilor români cu 
ocazia unor manifestări internaţionale seen 217 


CAPITOLUL V. E 

PROBLEMELE REPATRIERII PRIZONIERILOR ROMANI DIN 

ARMATA AUSTRO-UNGARA INTERNAȚI IN RUSIA ne 229 
V. 1. Demersurile României privind repatrierea prizonierilor români 
din armata austro-ungară internați în Rusia..….......……e 229 


| pe 
(A 


ce 
TE | 
BE ur 


pa Jo po 


[E ps 
aware 


INCHEIERE__ 
BIBLIOGRAFIE. 


ANEXE 


INDICI 


ARDELENI 
E ÎN 

R 126 
D 126 


. 137 

ni Ent 
| din Rusia şi 
ia (15 iulie- 
163 


A români 
D... 


V. 1. 1. România şi problemele repatrierii prizonierilor români ......... 255 
V. 1.2. Organizarea repatrierii prizonierilor romani din Rusia 


SONT CN ie pra ai ve DOC RRORR 238 
V. 2. Repatrierea din Rusia europeană a prizonieriior români din 
PR AUS(TO NEAL Aas ccaccsesnpiensasaresisnppsuenssnasuassasssscassasacietnesayssisyises 252 
0 ANS one nul face One er ta A ana aaa Shey 
V. 2. 2. Lagărele de „carantină morală și sanitara” ...........ccseseseeseeees 259 
V. 2. 3. Repatrierea prizonierilor romani ardeleni si bucovineni din 
RUE On TN SR AN ag adu 261 
V. 3. Repatrierea din Siberia a Legiunii Române de Vânători 
Transilvăneni şi Bucovineni şi a prizonierilor români din armata 
a pin PEEL Da i. e RPR MARAR 3 RARA RR tate ala 038 265 
V. 3. 1. Misiunea Militară Română din Siberia ...........ccceseeeeeseens 265 
V. 3, 2. Repatrierea din Siberia a Legiunii Române de Vânători 
Transilvăneni:șii BUCEGI... n it stands: 274 
V.3..3. Repatrierea din Siberia a prizonierilor români ardeleni si 
bucovineni din armata austro - ungară «0... eeseeseseceeesecesteeeeeeeseeees 285 
V. 3.4. Desființarea Misiunii Militare Române din Siberia................. 292 
nan EI 296 
2 CRE IRA RIN sia i Rene 300 
ann né 320 
OT a 9 E RI III RAII RE SR RR 369 


Cuvânt înainte 


În cadrul preocupărilor din ultima vreme referitoare la problematica 
#2 de participarea României la Primul Război Mondial, cartea distin- 
= cercetător dr. Cornel Tucä reprezintă o valoroasă realizare ştiinţifică, ce 
mireseaza — în egală măsură — specialiştilor si unui public mai larg, intere- 
| a cunoaşterea dramei românilor ardeleni şi bucovineni căzuți prizonieri 
“mele angajate cu armata rusă. 

În intervalul 1914-1918, 500.000 de români ardeleni şi bucovineni 
= si mai multi) au fost mobilizați în unităţile militare imperiale; aproxi- 
350.000 au fost trimişi să lupte în primele linii ale fronturilor, înregis- 
un număr ridicat de morţi, răniţi sau dispăruţi, un tribut de sânge 
= mai mare decât media pierderilor generale ale acestei armate. În scurt 
mp după declanşarea conflagrației mondiale, zeci de mii de români au căzut 
someri pe frontul rusesc. 
Ideea organizării acestor români într-o structură proprie de voluntari 
- precizează autorul — a apărut de la începutul războiului, din dorința celor 
: multi dintre ei de a se alătura efortului militar menit să contribuie la 
gerea Imperiului; „în emoţiile neutralității României, acţiunea lor nu 
za avea sorti de izbândă, dar a constituit un mesaj politic clar si un suport 
xequit pentru militantii intrării armatei române în acţiune”. 
Imediat după intrarea României în acţiune, în pofida propagandei si 
enintarilor proferate de prizonierii austrieci şi unguri din lagăre, peste 
200 din cei 120.000 de prizonieri români internaţi în lagărele de pe terito- 
_ mai Rusiei au solicitat intrarea lor în unităţile de voluntari şi plecarea pe 
 Soaturile armatei române. Într-o tratare în care metoda cronologică de abor- 
are se îmbină cu cea tematică, chestiuni precum regimul de viata în lagărele 
sesu, acțiunile pentru organizarea unităţilor de voluntari, constituirea 
Corpului Voluntarilor Români din Rusia, activitatea structurilor de comandă, 
Memoriul-manifest” de la Dernita şi altele primesc o rezolvare atentă, 
printr-o analiză profundă ce conduce la formularea de concluzii perene. Pe 
parcurs au apărut o serie de greutăţi, complicații în legătură directă cu mersul 
operaţiilor militare si al evenimentelor politice din această zonă a Europei: 
ægajarea de ample bătălii pe frontul de Est cu pierderi umane uriaşe de 
ambele parti, retragerea Rusiei din război şi consecinţele instaurării regimu- 
Mn bolșevic, izbucnirea şi prelungirea războiului civil din Rusia, contradic- 
“iile manifestate în cadrul tratativelor de pace postbelice ş.a. 
S-a acordat o atenţie specială repatrierii prizonierilor români din 
Rusia, atât a celor din partea europeană, cât şi a celor din Siberia. Din cele 70 


de pagini ale acestui capitol, rezultă caracterul amplu şi complex al operatiu- 
nii, dificultăţile de grupare, afluire şi finanţare, implicarea guvernului român, 
a Misiunii Militare Române, a unor organisme internationale (Liga Natiuni- 
lor, Crucea Roşie Internaţională etc.), organizarea transporturilor pe cale 
maritimă de la Vladivostok spre tara s.a.m.d. Cifrele prezentate (atât cele 
parțiale, cât şi cele de sinteză) sunt edificatoare pentru eforturile depuse de 
cei responsabili şi pentru rezultatele remarcabile obţinute în condiţiile date. 
Dincolo de unele nepotriviri de date, a unor situaţii, liste în care s-au 
strecurat inexactitati, rezultă că au fost repatriați din Rusia, prin grija statului 
român un număr de aproximativ 23.000 — 24.000 persoane, din care peste 
20.500 de ardeleni şi circa 2.400 de bucovineni (la care s-au adăugat câteva 
sute de persoane, membri ai familiilor unor ofiţeri, basarabeni ş.a.). 

Ceea ce impresionează de la prima rasfoire a paginilor cărţii de fata 
este documentarea deosebit de amplă şi variată. Acordând importanţa 
cuvenită rezultatelor obţinute de istoriografia problemei, autorul a îmbogăţit 
substantial informaţia prin introducerea în dezbaterea ştiinţifică a unor 
categorii de izvoare puţin cercetate şi a unui amplu set de documente inedite, 
extrem de importante pentru tema în dezbatere. Se cer evidenţiate cele aflate 
în posesia Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice, Piteşti, 
menţionate la Fonduri arhivistice şi cele incluse la Memorii, în cadrul 
Bibliografiei lucrării (a se vedea documentele din Anexe). 

Volumul este rezultatul unei cercetări de durată, autorul publicând 
de-a lungul anilor numeroase studii și articole pe această temă, apărute în 
reviste de specialitate şi în volume colective. Cu acest subiect, domnul dr. 
Cornel Tucä a susţinut în anul 2006 cu deplin succes teza de doctorat, la 
Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iasi, conferindu-i-se 
titlul de doctor în Istorie. Suntem convinşi câ va continua cercetarea în 
domeniu, va dezvolta unele chestiuni, aducând noi contribuţii în cunoaşterea 
unui capitol de istorie strâns legat de Primul Război Mondial, de România şi 
întregirea statului national-unitar. 

Publicarea demersului realizat cu acribie ştiinţifică de domnul dr. Cornel 
Tucă răspunde unei necesităţi istoriografice şi introduce în dezbaterea de 
specialitate o lucrare de referință. O recomandăm cu căldură publicului cititor! 


Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei 
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 


mai multe dintre lucräi} 
hea. au aparținut, mai al 
im rol mai mult sau may 


DE 
fon Agrigoroaiei. Duma 
nait în timpu Tr | 


d operatiu- 
iui român, 
ra Natiuni- 
or pe cale 
(atat cele 
depuse de 
litiile date. 
care s-au 
ija statului 
care peste 
igat câteva 


mii de fata 
importanța 
| îmbogăţit 
ca a unor 
ate inedite, 
cele aflate 
ice, Piteşti, 

în cadrul 


publicând 
apărute în 
lomnul dr. 
loctorat, la 
erindu-i-se 
‘cetarea in 
unoasterea 
tomânia şi 


| dr. Cornel 
baterea de 
tui cititor! 


rigoroaiei 
Cuza” laşi 


Introducere 


Bibliografia dedicată Primului Râzboi Mondial cuprinde un număr 
amant de titluri de lucrări generale, speciale, memorii, culegeri de docu- 
stadii, articole, etc. Apărute chiar în perioada desfăşurării luptelor şi, mai 
mă încheierea acestora, această varietate de lucrări au analizat si continuă 
=! si analizeze prima conflagrație planetară sub multiple aspecte: militare, 
==. ideologice, sociale etc. De asemenea, unele dintre abordările istorio- 
= 2 urmărit şi urmăresc cu obstinatie să sublinieze rolul şi locul fostului 
Austro-Ungar în centrul şi sud-estul european. Ca un aspect demn de 
dar nu caracteristic numai poporului român, al desfăşurării evenimen- 
iar aotitice şi militare din perioada Primului Război Mondial a fost amploarea 
sm de constituirea şi participarea efectivă la luptă a unităţilor de voluntari. 
matul în general, cel românesc în particular, a fost expresia voinţei 
= si militare a unor forte din rândul naţiunilor discriminate de a lupta cu 
a = mână, în cadrul sau alături de armatele adversare sau ale națiunii proprii, 
tra armatelor în care au fost incluşi de națiunile dominante. De aceea, 
=. woluntariatul a constituit una dintre paginile glorioase, prin scopul urmărit 
e=zultatcle finale obținute, ale luptei armate a populațiilor discriminate 
ai impotriva forțelor militare şi politice din statele opresoare. 
Încadrându-se în vasta arie de manifestare a voluntariatului, acţiunea 
ilor români din Ardeal și Bucovina a avut unicitatea ei, izvorâtă din 
a luptei pentru drepturi nationale, dar influențată într-o anumită măsură şi 
= «mile asemănătoare ale celorlalte populaţii discriminate de către aceleaşi 
Sm pelitico-militare în frunte cu dubla monarhie austro-ungară. Acţiunea volun- 
iy români ardeleni şi bucovineni din timpul Primului Război Mondial a 
ezentat una din paginile semnificative din istoria luptei poporului român 
ms drepturi nationale şi unitate. Impactul produs de voluntariatul român 
a “ietii politice, militare si mai ales opiniei publice, interne şi externe, a fost 
z——alizat încă din debutul acestei forme de luptă armată, într-o serie de 
en dintre cele mai variate. 
Actiunea voluntarilor români proveniți din rândul prizonierilor armatei 
nare este prezentă in literatura dedicată acestei probleme începând de la 
smu! ei si mai ales după încheierea primului conflict armat mondial. „Cele 
max multe dintre lucrările dedicate acestui subiect, elaborate în perioada interbe- 
“ii. au aparținut, mai ales, martorilor oculari, participanţilor la evenimente, cu 
= rol mai mult sau mai putin important în desfășurarea lor” 


. Cu toata impor- 


‘te Agngoroaiei, Dumitru Ivanescu, Sorin D. Ivânescu, Silviu Vacaru, Stari de spirit şi 
sa 5 ia în timpul Marelui Război: corpurile de voluntari romani din Rusia, lasi, 2005, p. 5. 


11 


tanta şi particularitatea lui unanim recunoscută de politicieni, militari, analişti, 
presă sau publicul larg cititor, voluntariatul „românesc din anii Primului Război 
Mondial a fost incomplet şi fragmentar tratat în istoriografia noastră mai vectie 
sau mai recentă”. Fenomenul ca atare, în lucrările din perioada interbelică, cu 
unele mici exceptii, a „fost abordat exclusiv în memorialistica unor foşti volun- 
tari sau a altor participanţi la acţiunea de organizare a unităților de voluntari”?. 
Bogăția informaţională a unor asemenea abordări, cu un caracter generalizant 
memorialistic sau aniversar, nu au asigurat analiza istorică a fenomenului volun- 
tariatului român în ansamblul lui sau într-o corelare directa cu alti factori interni 
sau externi de influențare. 

După al Doilea Räzboi Mondial, datorită noului regim politic si al 
ideologiei comuniste venite la putere în România, abordarea voluntariatului 
român, în mod cu totul deosebit al celui din Rusia, a fost în cea mai mare parte 
trecut sub tăcere. Despre voluntarii concentrați pe teritoriul Rusiei din rândul 
prizonierilor români între anii 1917-1920 nu s-a mai consemnat aproape nimic. 
Iar dacă acest lucru s-a făcut, a fost sporadic şi „numai pentru a se accentua 
caracterul «reactionam al mişcării şi «aservirea» acestuia imperialismului interna- 
tional, duşmanul primului stat al «muncitorilor şi țăranilon”*. În schimb, în 
aceeaşi perioadă „când a fost vorba de voluntarii români din Rusia, de exemplu, 
s-a încercat să se evidentieze, cu obstinatie, adeziunea la revoluţia si ideile 
bolşevice şi nu caracterul antibolsevic şi anticentralist real al demersului lor”. 

Adeziunea unor voluntari din rândul prizonierilor români din armata 
austro-ungară la acţiunile bolşevice din Rusia a fost o realitate, dar nu în măsura 
şi numărul acreditat de istoriografia perioadei anilor 1945-1965. Cert este că, în 
spaţiul rusesc al anilor 1917-1920, majoritatea voluntarilor, ca şi a prizonierilor 
români nu a agreat ideile bolşevice“. După anul 1968 au apărut noi lucrări şi 
studii consacrate voluntarilor români, inclusiv a celor din spațiul rusesc. Restric- 
tii de ordin ideologic sau impuse din motive de „menajare” a unor „state priete- 
ne” au făcut însă ca abordarea istorică a fenomenului voluntariatului să înregis- 
treze anumite limite sau omisiuni. Accentul, în perioada respectivă, s-a pus cu 
precădere pe reliefarea unităţii de luptă şi acţiune politică a voluntarilor pentru 
înfăptuirea statului național unitar român. 

Adevărata deschidere spre abordări multiple, de analiză generală sau 
segmentară, a voluntariatului român din timpul Primului Război Mondial in 
general, al celui din Rusia în particular, a fost înregistrată după anul 1989. 
Deschiderea realizată în acest domeniu a permis analiza mișcării voluntarilor 
români sub aspecte dintre cele mai diverse. 


? Joan I. Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în Războiul pentru 
Întregirea Neamului (1916-1919), Alba lulia, 2003, p. 8-9. 

3 Ibidem, p. 9. 

# Jon Agrigoroaiei, Dumitru Ivănescu, Sorin D. Ivănescu, Silviu Vacaru, op.cit., p. 5-6. 


12 


"Tce n =r 


EME NES ES FENTE tense ET RE 


HSE 


Evidentiez în acest sens lucrarea istoricului Ioan I.Șerban: Voluntarii 
ihdneni şi bucovineni din Rusia în Războiul pentru întregirea Neamului, 
©1919, Alba Iulia, 2003, în care autorul a subliniat faptul că, deşi „a fost 
‘Geeceputa ca o mișcare menită să-i cuprindă pe românii aflaţi în toate statele 
„rantei, mişcarea voluntarilor români s-a manifestat cu mare intensitate si a 
„ibândit aspecte concrete îndeosebi pe teritoriu Rusiei” Tocmai de aceea 
‘maliza structurilor de conducere la nivel de comandă centrală sau coordonare 
“Ernorialä, precum şi problematica repatrierii nu au facut obiectul lucrării. O a 
“ma lucrare pe care o evidentiem a apărut în cursul anului 2005 la Iaşi, sub 
_semmâtura lui Ion Agrigoroaiei, Dumitru Ivănescu, Sorin D. Ivânescu si Silviu 
Y ăcaru, având următorul titlu: Stari de spirit si mentalități în timpul Marelui 
Æ=hoi: corpurile de voluntari români din Rusia. În această a doua lucrare, 
asorii evidenţiază faptul că „voluntarii români s-au considerat tot timpul 
membri ai oştirii româneşti, al cărei obiectiv era, atunci, realizarea Marii Uniri”. 
De asemenea, sunt reliefate în lucrare o serie de aspecte, dintre care evidentiez: 
„gata viaţă culturală românească practicată de voluntari in Siberia, solidari- 
za celor din jur cu românii în unele momente critice etc.® 
Pornind de la aceste constatări, s-a căutat în cercetarea efectuată identifi- 
area si, pe cât posibil, analizarea mecanismelor constituirii și organizării structu- 
“or de comandă centrală şi acțiune propagandistică în teritoriul rusesc ale 
“_arpului Voluntarilor Români Ardeleni și Bucovineni din Rusia, reliefarea 
pencipalelor probleme ale regimului vieții duse de prizonierii români din armata 
austro-ungară în prizonieratul rusesc, precum şi evidențierea acţiunilor întreprin- 
se de România pentru repatrierea lor. 
Voluntariatul român, prin întreaga sa gamă de manifestări, s-a impus în 
“storia noastră sub o triplă semnificaţie: politică, militară şi morală. Apărut şi 
atirmat într-o perioadă istorică nepropice românismului, în general, şi României, 
în particular, datorită cunoscutelor forte politice şi militare ostile, voluntariatul 
ardelenilor şi bucovinenilor a avut un rol important în constituirea României 
Mari. De aceea, cu referire directă la componentele tripticului amintit, trebuie 
ewidentiat prioritar elementul de ordin politic. Sub aspect politic, acțiunea volunta- 
rilor români a transmis un mesaj încurajator românilor subjugati si mai ales a 
făcut cunoscută pe plan internaţional hotărârea lor de a lupta cu arma în mână 
pentru îndeplinirea obiectivelor anunţate: eliberare naţională şi unire cu România. 
Prizonierii români ardeleni şi bucovineni din armata austro-ungară 
internaţi in Rusia şi-au exprimat, în mod deschis, dorința de a se înrola în unități 
de voluntari şi a lua parte directă la lupta armată dusă împotriva Puterilor 
Centrale. Începând cu primăvara anului 1917, voluntarii şi-au expus public, prin 
diferite manifestări de propagandă, hotărârea fermă de a participa la luptă împotri- 


* loan I. Serban, op.cit., p. 7. 
* Joan Agrigoroaiei, Dumitru Ivănescu, Sorin D. Ivanescu, Silviu Văcaru, op.cit., p. 6. 


13 


va opresorului austro-ungar, pentru eliberarea naţională a provinciilor de origine 
şi unirea acestora cu Regatul României. De aceea, direct sau prin intermediul 
unora dintre reprezentanții lor politici de frunte refugiați în România, cât şi a 
unor fosti prizonieri eliberaţi din captivitatea rusă, peste 40.000 de ardeleni si 
bucovineni, din cei peste 120.000 internați în lagărele ruseşti, au solicitat insistent, 
în mod deosebit după 16 august 1916, guvernelor de la Moscova şi București 
(apoi Iaşi) sprijinul în vederea constituirii lor în unităţi militare de voluntari. 
Înaintea prezentării demersurilor efectuate în această direcție, în lucrare sunt 
evidenţiate elementele constitutive ale sistemului organizatoric al armatei austro- 
ungare. Prezentarea în cauză a fost dictată de faptul că românii ardeleni şi bucovi- 
neni, înainte de a cădea în prizonierat, au fost militari în cadrul uneia dintre cele 
trei structuri militare ale dublei monarhii: „armata activă comună”, „landwehr”-ul 
(armata) austriac sau „honvedseg”-ul (armata) ungară şi „landstrum”-urile celor 
din urmă. În cadrul acestor structuri militare au fost mobilizați în perioada anilor 
1914-1918 un număr de peste 500.000 de români ardeleni şi bucovineni, dintre 
care 449.796 au fost trimişi să lupte în primele linii ale fronturilor susținute de 
armatele dublei monarhii. Din rândul acestora un număr de 41.739 români au 
murit pe front, 11.275 au murit în urma rânilor câpătate, 29.839 au fost daţi 
dispăruți pe front, iar 25.406 au rămas invalizi pe viata. 

Cifrele în cauză reprezintă aportul de sânge dat de românii ardeleni si 
bucovineni pentru interesele monarhiei habsburgice. Suferințele de tot felul şi 
discriminarea pe motiv national îndurate de militarii români în armata austro- 
ungară, dublate de acelaşi tratament suportat de către cei rămaşi acasă, au 
contribuit decisiv la instalarea printre ardeleni şi bucovineni a unei stări de spirit 
potrivnice intereselor dublei monarhii. Tocmai instalarea unei asemenea stări de 
spirit în rândurile unei parti importante dintre prizonierii români din Rusia a fost 
determinantă în generarea demersului lor către guvernele rus si român de 
înrolare şi organizare în unităţi militare de voluntari. Pentru aceeași perioadă de 
timp, prezenta lucrare tratează analitic regimul de viata suportat de câtre prizo- 
nierii ardeleni şi bucovineni din armata austro-ungară în perioada internării lor în 
Rusia. Analiza urmăreşte raportarea regimului de viata al prizonierilor români la 
sistemul de organizare şi comandă al lagărelor ruseşti, la reliefarea discri- 
minărilor suportate, precum şi întrebuintärii lor ca forță de muncă (calificată sau 
necalificată) etc. 

În acelaşi timp, lucrarea prezintă, în ordinea cronologică a desfăşurării 
lor, demersurile legate de constituirea din rândul prizonierilor ardeleni si 
bucovineni internati în Rusia a Corpului Voluntarilor Români. Demersurile în 
cauză au determinat guvernul rus să accepte spre sfârșitul anului 1916 concen- 
trarea unui număr restrâns de voluntari români la Damita. 

Problematicile constituirii si organizării atât a structurilor de conducere 
centrală, cât şi a celor destinate propagandei printre prizonieri, dar şi a înrolării şi 
expedierii din Rusia în România a voluntarilor își găsesc o reflectare adecvată în 


14 


nciilor de origine 
prin intermediul 
2omânia, cât şi a 
00 de ardeleni si 
„solicitat insistent, 
cova si Bucureşti 
tare de voluntari. 
e. în lucrare sunt 
al armatei austro- 
ardeleni şi bucovi- 
3! uneia dintre cele 
pă”, .Jandwehr’-ul 
3strum”-urile celor 
i în perioada anilor 
bucovineni, dintre 
mrilor susţinute de 
21.739 români au 
'9. 839 au fost dati 


românii ardeleni şi 
aïele de tot felul şi 
i în armata austro- 
i rămaşi acasă, au 
a unei stări de spirit 
4 asemenea stâri de 
sâni din Rusia a fost 
e rus şi român de 
aceeaşi perioadă de 
sortat de către prizo- 
jada internării lor în 
wonierilor români la 
la reliefarea discri- 
yameca (calificată sau 


dogicä a desfășurării 
omerilor ardeleni şi 
pâni. Demersurile în 


anului 1916 concen- 
curilor de conducere 
ari. dar şi a înrolării şi 
reflectare adecvată în 


@rezenta lucrare. Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni din Rusia 
zana. conform dorinței voluntarilor înșiși si a intenţiei declarate a conducerii 
Doice si militare române, să asigure constituirea din rândul prizonierilor 
ni pe teritoriul rus, a unei mari unităţi militare operative destinate frontului 
Gm Moldova. Pentru transpunerea în viata a proiectului în cauză, de la Iasi a fost 
tenis locotenent-colonelul Pietraru Constantin, ca şef al „statului major” al 
=mpului Voluntarilor Români din Rusia, comanda acestuia fiindu-i atribuită 
Ænralului Coandă Constantin, trimisul Marelui Cartier General român pe lângă 
eel mus de la Moghilev. Constituirea preconizatului corp de armată, structurat pe 
s=gimente, brigăzi si divizii, nu s-a putut realiza pe teritoriul rus. In lucrare sunt 
mea cauzele care nu au permis realizarea proiectului initial: permanenta 
®pozitie rusă, sub diverse motive, vizând punerea la dispoziţia comenzii române 
"de la Darnita, apoi Kiev) a tuturor prizonierilor ardeleni şi bucovineni care se 
imscrisesera ca voluntari şi inabilitatea negociatorilor români (militari şi diplo- 
ani) în gestionarea unei rezolvări favorabile a demersurilor în cauză. 

Aspectele reliefate au devenit ţinte ale cercetării documentare după 
curgerea unei parti din bibliografia dedicată voluntariatului român din Rusia 
sr 1917-1920 şi constatării existenței informaţiilor necesare în fondurile 
æmmmvelor din Bucureşti şi Piteşti. Pornind de la aceste constatări, am urmărit 
sieetificarea informaţiilor care reflectau evenimentele politice şi militare respec- 
= in documentele existente în cadrul fondurilor de arhivă (create de către 
'acucturile din organigrama fostului Minister de Război, Marelui Cartier General, 
Marelui Stat Major sau unor direcții, comandamente si mari unități române) aflate 
> gestiunea Centrului de Studii si Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Pitesti 
== Serviciul Istoric al Armatei din cadrul Statului Major General (Bucuresti). 

În evidenţele acestor arhive se află un fond de arhivă denumit „Corpul 
Votuntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni din Rusia”. Cercetarea conţinutului 
Sreumentelor din cuprinsul tuturor unităților arhivistice ce-l compun m-a făcut 
i constat faptul că, în cadrul respectivului fond de arhivă, multe dintre unitățile 
ævistice componente sunt aparținătoare de drept Legiunii Române de Vânători 
Transilvaneni şi Bucovineni din Siberia. Pornind de la această constatare, 
sescetarea s-a axat pe identificarea documentelor, din cadrul fondului de arhivă 
respectiv, dar menite a reliefa cu precădere aspectele amintite. După epuizarea 
acestei baze documentare, a fost extinsă aria cercetării de arhivă şi au fost 
“entificate documente relevante în diferite alte fonduri existente în gestiunea 
æhivelor nominalizate. 

Documentele cercetate în fondurile de arhivă mă determină să conclu- 
#wnez că, în realitate, din punctul de vedere militar-operativ al intelesului sintag- 
= de „corp de armată”, în Rusia, în cursul anului 1917, nu s-a reuşit înfiinţarea 
ereconizatului „Corp al Voluntarilor Români”. A existat si funcționat ca atare la 
Kiev doar o ,,comanda” destinată initial formării unei asemenea mari unități milita- 
ee, dar care, sub presiunea evenimentelor politice şi militare în derulare, şi-a redus 


15 


activitatea la primirea, echiparea, organizarea în subunități şi expedierea în 
România a voluntarilor înrolați din rândul prizonierilor români internați in Rusia. 

Această realitate, oglindită în documentele cercetate, a fost sesizată atât 
de câtre cel desemnat cu organizarea efectivă a „corpului” în Rusia (locotenent- 
colonelul Constantin Pietraru), cât şi de către ministrul român de război (Vintilă 
Brătianu). Drept urmare, atât denumirea în sine, cât şi atribuțiile iniţiale ale 
„comenzii” de corp de armată de la Kiev au fost modificate pe parcurs. Noile 
structuri de comandă înființate de minister au asigurat, în paralel, atât înrolarea 
voluntarilor din rândul prizonierilor, cât şi ajutorarea sub multiple forme a 
acestora din urmă. La rândul lor, noile structuri de comandă înființate au fost 
divizate fiecare dintre ele în parte în câte două servicii specifice, denumite însă 
identic: , central” (la Kiev) şi „exterior” (acţiune în interiorul Rusiei prin interme- 
diul „comisiilor” de recrutare şi „a conferentiarilor”). Elementele de noutate 
identificate în fondurile de arhivă cercetate au fost tocmai documentele care 
ilustează prin conținutul lor informaţional această problematică. 

Documentele referitoare la aceste preocupări şi demersuri de ordin 
diplomatic şi organizatoric au fost prioritar identificate şi cercetate spre eviden- 
tiere şi analiză în prezenta lucrare. Pornind de la implicarea directă a factorului 
de conducere politic şi militar român în acţiunea înființării Corpului Voluntarilor 
Romani în Rusia, am câutat, pe cât posibil, să asigur o explicitare a derulării 
istorice a problematicii în sine şi în acelaşi timp să identific şi să prezint pe larg 
structurile centrale de comandă şi acţiune gândite initial într-un anumit mod si 
reprofilate ulterior la condiţiile concrete din teritoriul rusesc. Tocmai din acest 
motiv, al lipsei implicării directe a factorilor de conducere şi decizie politici şi 
militari români în acţiunea concretă de înfiinţare, organizare şi coordonare, nu 
am extins cercetarea şi asupra respectivelor probleme în cazul Legiunii de 
Voluntari Români Transilvâneni şi Bucovineni din Siberia. Lipsa unei implicări 
directe şi permanente a guvernului român în organizarea şi conducerea Legiunii 
de Voluntari m-au determinat să nu abordez cercetarea documentară şi asupra 
acestei problematici. De aceea, apelând la informaţiile documentelor depistate în 
arhivă, completate cu cele identificate în lucrările studiate, am dat prioritate 
evidentierii demersului diplomatic român, am urmărit reconstituirea mecanis- 
melor centrale „de comandă” a întregii activități de înrolare, concentrare şi 
aducere în România de câtre Corpul Voluntarilor Români a voluntarilor înscriși 
din rândul prizonierilor români ardeleni şi bucovineni din armata austro-ungară 
internați în Rusia. 

Confruntati cu realitatea din Rusia, românii au pierdut un timp extrem de 
preţios (aprilie-22 august 1917) pentru obținerea acordului Moscovei privind înro- 
larea a 30.000 de prizonieri români ca voluntari. Astfel că, mai ales după victoria 
Revoluţiei bolşevice din octombrie 1917, constituirea Corpului de Voluntari 
Români în Rusia s-a dovedit iluzorie. Ca atare, Ministerul de Război român a 
decis în cursul lunii octombrie 1917 renunţarea la acest proiect şi a dispus consti- 


16 


expedierea în 
mati in Rusia. 
ost sesizata atat 
sia (locotenent- 
' război (Vintilă 
aile initiale ale 
: parcurs. Noile 
‘L atât inrolarea 
suple forme a 
afiintate au fost 
« denumite însă 
ki prin interme- 
izk de noutate 
cumentele care 


ersuri de ordin 
ate spre eviden- 
ecta a factorului 
ii Voluntarilor 
stare a derulării 
à prezint pe larg 
1 anumit mod şi 
ocmai din acest 
scizie politici si 
" eoordonare, nu 
zul Legiunii de 
sa unei implicări 
jucerea Legiunii 
sntară şi asupra 
&lor depistate în 
m dat prioritate 
Imuirea mecanis- 
concentrare şi 
intarilor înscrişi 
Ba austro-ungară 


a timp extrem de 
ei privind înro- 
des după victoria 
in de Voluntari 
Război român a 
1 a dispus consti- 


== Corpului Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni pe teritoriul României, la 
Harlau. Din cei peste 120.000 de prizonieri ardeleni şi bucovineni din armata 
==zo-ungară internaţi in Rusia, pe a căror prezenţă masivă în calitate de voluntari 
=: contat reprezentanții acestora sau ai guvernului român, numai 396 de ofiţeri si 
© 721 de gradati şi soldaţi au sosit în România în această calitate. 

Deşi numărul prizonierilor înrolați ca volunatri şi sosiți în ţară pare mic, 
saporandu-! la cel al ardelenilor si bucovinenilor căzuţi în captivitatea rusă, 
“zu un procentaj al reuşitei de 8,43%. Trebuie să evidentiem faptul că 
sezultatele activităţii lui Pietraru si a sistemului de recrutare coordonat de el pe 
xemoriul rusesc au fost superioare celor ale cehilor (8%), iugoslavilor (7,5%) etc, 
#mwcent ce ne determină să privim într-o lumină favorabilă reuşita romana. 

Urmare a cercetării efectuate, semnalez, în baza mărturiilor identificate, 
cul că unele documente importante s-au pierdut, probabilitatea regăsirii lor 
mreciez ca fiind minimă, atât în perioada tulbure a anilor 1917-1920, cât si în 
eel de tristă amintire pentru români, 1940. 

Pe de altă parte, lipsa concentrării materialului arhivistic într-un singur 
Red. aparținător structurilor de voluntari care l-au creat, se datoreste atât 
entanilor înşişi, cât şi neglijentei manifestate în acea perioadă de Ministerul 
& Război față de arhiva acestora. În urma cercetărilor efectuate am depistat că 
= anul 1918, printr-un ordin din 11 decembrie al Marelui Cartier General’, 
s-a Corpului Voluntarilor „a fost vărsată de la Ministerul de Război, Direcţia 
®ecrutarii, la Consiliul Dirigent din Transilvania”. De soarta arhivei voluntarilor 
s-au ocupat la Sibiu foștii voluntari Vasile Chiroiu şi Victor Deleu, iar începând 
we 27 octombrie 1920 ultimul a predat-o în mare parte Directoratului Regional al 
béenci şi Ocrotirilor Sociale din Cluj. Extinderea cercetărilor în cadrul fondului 
% arhivă creat de Corpul 6 Armată a permis identificarea unor date potrivit 
fora. tot în cursul anului 1920, arhiva „cu acte de puţină importanță” s-a trimis 
Mmisterului de Război, iar o parte din documentele „care aveau oarecare 
‘@=portanta” au rămas la Victor Deleu pentru „a fi depuse la Muzeul Istoric al 
Asrei™*. Întreaga operațiune s-a efectuat prin intermediul Regimentului 83 
Sefanterie. Cercetările efectuate în cadrul fondului de arhivă al respectivului 
segment nu au dus la identificarea acestor documente. 

Pornindu-se de la aceste informaţii, cercetarea documentară a fost 
@eectionala spre acele fonduri de arhivă care în perioada anilor 1917-1922 au 
tat. sub o formă sau alta, într-o legătură directă sau indirectă cu problematica 
weluntarilor români. Astfel au fost identificate - grupate în unităţi arhivistice de 
me stătătoare, sau izolate în cadrul unor dosare cu problematici diverse - 
Socumente (originale sau în copie, dactilografiate sau scrise de mână) referitoare 


» Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, fond Marele Stat Major, 
Seviciul Istoric, dosar nr. 131, f. 85. 
* idem, f. 61. 


17 


an i 


la problematica voluntarilor români ardeleni şi bucovineni proveniți din rândul 
prizonierilor din armata austro-ungară internaţi în Rusia. Constatările referitoare 
la soarta arhivei voluntarilor explică existenţa la ora actuală a unor categorii 
întregi de documente ale acestora în patrimoniul diferitelor muzee, biblioteci şi 
direcții județene ale Arhivelor Nationale din tara: Bucureşti, Cluj-Napoca, 
Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Timişoara, Iasi, Deva, Zalău, etc. Pe de alta parte, 
patrimoniul respectivelor instituţii s-a îmbogăţit în acest sens şi prin donațiile 
diverşilor descendenţi ai celor implicaţi direct în mişcarea voluntariatului român 
sau ca urmare a politicii proprii de achiziţionare a unor asemenea documente. 

Cercetarea fondurilor de arhivă gestionate de cele două arhive militare 
din Bucureşti şi Piteşti au permis identificarea în cadrul acestora a unor categorii 
întregi de documente care permit reconstituirea voluntariatului român în 
ansamblul lui, precum şi a problematicilor legate direct de acesta. 

Problematica repatrierii prizonierilor români din armata austro-ungară 
internaţi în Rusia a implicat cercetarea unui volum considerabil de documente 
din fondurile de arhivă create de câtre: „Cabinetul Ministrului [de Război]; 
„Secretariatul General” al aceluiaşi minister; „Biroul Atasati Militari” din cadrul 
Marelui Stat Major şi serviciile: „Personal”, „Statistic”, „Prizonieri”, „Contabi- 
litate, Contencios şi Pensii” etc. Documentele cercetate din cadrul respectivelor 
fonduri de arhivă au permis identificarea şi prezentarea mecanismului demer- 
sului diplomatic român în acest sens. 

Demersurile României pe această linie, alăturate efortului general de 
repatriere a prizonierilor români, sunt evidenţiate într-o strânsă legătură cu cele 
ale celorlalte state cu interese similare. Un impediment major pentru România, 
în comparaţie cu restul statelor succesoare ale Austro-Ungariei, l-a constituit 
lipsa legăturilor diplomatice directe cu Moscova. Drept urmare, România nu a 
putut expedia misiuni diplomatice sau de Cruce Roşie proprii în Rusia pentru 
ajutorarea sau repatrierea prizonierilor originari din provinciile intrate în compu- 
nerea ei în cursul anului 1918. De aceea, eforturile României au fost canalizate 
spre obținerea cooperării altor state sau organisme internaţionale. Repatrierea 
prizonierilor ardeleni şi bucovineni din Rusia s-a efectuat în mod practic prin 
două rute de transport diferite între ele. 

Prima rută, repatrierea prizonierilor români din Rusia europeană - 
urmare a acordului germano-sovietic privind schimbul reciproc de prizonieri, 
efectuat sub patronajul Ligii Naţiunilor şi Crucii Roşii Internaţionale de la 
Geneva - beneficiază în lucrare de o prezentare de detaliu a mecanismului 
acţiunii în sine. Toate cele „patru etape”, prevăzute de acordul în cauză şi 
parcurse de câtre cei 19 516 prizonieri români, pe ruta repatrierii lor (Riga sau 
Reval - Stettin - Oderberg sau Tetschen - Halmeu), sunt prezentate împreună cu 
baza elementelor de specificacitate identificată. De asemenea, implicarea 
misiunilor militare si a atasatilor militari români în acţiunea de repatriere a 
prizonierilor români, precum şi rezultatele activităților obținute în această proble- 


18 


maică sunt prezentate | 
zueprinse in pnncipale 
cursul anului 1922, prima 

A doua sută ar 
soul siberian Vladiva 
aaliene (Triest Gera, E 
pou prezentanie făcute | 
jor orenizatorice intrega 
przonienlor români dem 
Wanaton Transilvanens 5 
ade de repatriere imrepni 
2e ide la organizare pam 
Astiei că. atât voluntam 
meoovnen din Sibena + 
= Sibena (pnn portul \ 
Seprem Alia! (transportu 
Æmporunk IV" si M 


@ & acelizn EEE. 20roiumd 


a rândul =="cà sunt prezentate în lucrare în ordinea derulării lor cronologică. Acţiunile 


feritoare „ Sreprinse în principalele tari în care România a avut prizonieri s-au încheiat în 
-ategorii cersul anului 1922, prin repatrierea marii majorități a acestora. 

lioteci şi A doua rută a repatrierii prizonierilor români a fost cea care a început in 
Napoca, _perul siberian Vladivostok și s-a sfărșit fie în portul Constanta, fie în cele 
tA parte, ‘@elicne (Triest, Genua, Raguza). Această repatriere îşi găseşte ilustrarea în lucrare 
donațiile "aa prezentările făcute demersului initial al guvernului român, analizei măsuri- 
xi român ” orgnizatorice întreprinse de acesta și derulării, pe etape, a repatrierii atât a 
ente. s=zonierilor români din Siberia, cât si a voluntarilor din Legiunea Română de 
, militare 2atori Transilvaneni şi Bucovineni. De asemenea, cu referire directă la actiu- 
categorii me de repatriere întreprinse de români, în lucrare este prezentată întreaga activi- 
omân în se (de la organizare până la desființare) a Misiunii Militare Române din Siberia. 
b „Astfel că, atât voluntarii din Legiunea Română, cât şi prizonierii ardeleni si 


o-ungarä L vineni din Siberia (4 746 persoane) au fost repatriați între anii 1920-1921 
scumente = Siberia (prin portul Vladivostok) pe navele maritime închiriate de Consiliul 
Război”: orem Aliat (transporturile „A” şi numerele „I-"II1”); Crucea Roşie germană 
Razboi]”; ‘ g 

fin cadrul (ransp orturile ,[V” şi „V”) şi Crucea Rosie Internaţională (transporturile „VI A” 
„Contabi- 2-ViB”). 


tivelor à Rezultatul activităţii de cercetare a fondurilor de arhivă în cauză, 


demer- sempletat cu informaţii din lucrările de profil, l-am finalizat prin tratarea ca atare 
, 2 problematicii repatrierii prizonierilor romani din Rusia. De asemenea, acolo 
eneral de mie datele identificate în legătură cu anumite etape sau aspecte ale procesului 
ră cu cele patrierii prizonierilor români ardeleni si bucovineni din Rusia au fost contradic- 
România, ori, de la o sursă informativă la alta, am menţionat atât existenţa acestora, cât şi 
“constituit = surselor documentare în cauză. 
ânia nu a $ Am convingerea că prezenta lucrare - datorită volumului documentelor 
sia pentru _mintificate, cercetate, analizate şi consemnate - vine cu date noi în sprijinul 
în compu- cunoaşterii voluntariatului român din Rusia anilor 1917-1920 şi repatrierii prizo- 
canalizate merilor români din armata austro-ungară internaţi în aceeaşi tara. In demersul 
tepatrierea cut, am urmărit ca informaţiile prezente în consemnările seci ale documentelor 


ractic prin identificate şi cercetate să fie completate, într-o anumită măsură si pe cât posibil, 
de câtre cele ale relatărilor participanţilor direcți. Numai în acest mod, am 


ropeanä - ssigurat o prezentare analitică a voluntariatului român din Rusia în adevarata lui 
prizonieri, semnificaţie: politică, militară şi morală. 

nale de la Intregul demers al cercetării efectuate aduce prin prezenta lucrare o 
canismului contribuţie semnificativă la îmbogățirea istoriografiei dedicate voluntarilor români 
n cauză şi din anii 1917-1920, cercetările viitoare putând identifica surse noi documentare 
r (Riga sau șI. în acelaşi timp, aprofunda analiza unor noi aspecte. 

mpreuna cu 

“implicarea 


repatriere a 
astă proble- 


Capitolul I 


i ROMÂNII ARDELENI ŞI BUCOVINENI 
ÎN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ ŞI PROBLEMATICA 
ORGANIZĂRII UNITĂŢILOR DE VOLUNTARI 


La sfârşitul celui de-al Doilea Război Balcanic, Austro-Ungaria prezen- 
ta, în plan extern, imaginea unui imperiu multinațional dornic de anexiuni terito- 
riale şi lărgire a sferei influenței politico-militare, dublate, în plan intern, de 
aceea a unui stat cu o politică autoritară, conservatoare şi discriminatoare fata de 
drepturile celorlalte popoare din compunerea propriei entităţi statale. Forma de 
guvernare adoptată în anul 1867 - dualismul austriac şi ungar, în fapt dominația 
social-politică a celor două naționalități asupra restului popoarelor din interiorul 
imperiului - nu mai corespundea situaţiei reale, a începutului secolului XX-lea, a 
raportului dintre cele două popoare dominante şi restul popoarelor dominate. 
Dorinţa de afirmare naţională, mergând până la adoptarea unei câi proprii de 
dezvoltare istorică a celor din urmă, a constituit germenele bolii menite a rapune 
acest colos „cu picioare de lut”. 

Tendintelor de emancipare naţională, din ce în ce mai radicale în aria 
revendicărilor solicitate, atât guvernul imperial, cât şi guvernele locale de la 
Viena şi Budapesta s-au dovedit incapabile în a identifica şi adopta cel puţin 
setul de măsuri menit a detensiona raportul dintre dominați şi dominanti. Anco- 
rarea puterii politico-militare dualiste în adoptarea numai de măsuri autoritare, 
discriminatorii şi represive nu a constituit răspunsul viabil dat problematicii, 
variată în fond şi formă. Accesul la afirmarea națională proprie a popoarelor din 
compunerea Austro-Ungariei şi dorința clasei dominante austriece şi ungare de 
conservare intactă a drepturilor avute, a constituit contradictia principală care a 
măcinat din interior sistemul statal dualist. Factorul extern, conştient de realită- 
tile interne şi bazându-se pe aportul acestora, nu a făcut decât să grăbească 
autodistrugerea acestei construcţii statale multinaționale, bazate pe dominaţia 
politică şi militară a numai două națiuni, austriacă şi ungară, asupra celorlalte. În 
distrugerea acestui edificiu statal multinațional, un rol important, deşi paradoxal, 
l-au jucat chiar guvernele de la Viena şi, mai ales, cel de la Budapesta. Cele două 
guverne, în loc să analizeze cu discernământ şi să înţeleagă în profunzime 
cauzele reale ale conținutului revendicărilor de ordin naţional ale popoarelor din 
subordine şi, eventual, să adopte măsuri menite a temporiza sau elimina o parte 
dintre acestea, şi-au dat mâna în hotărârea şi adoptarea de măsuri gradual 
restrictive. Devenea, din zi în zi, mai clar obiectivul principal al politicii interne 
a imperiului: deznationalizarea celorlalte popoare. 


20 


NENI 
3LEMATICA 
-UNTARI 


ro-Ungaria prezen- 
de anexiuni terito- 
in plan intern, de 
Timinatoare fata de 
i statale. Forma de 
£ in fapt dominaţia 
aelor din interiorul 
secolului XX-lea, a 
poarelor dominate. 
unei câi proprii de 
hi menite a rapune 


nai radicale în aria 
emele locale de la 
şi adopta cel putin 
#dominanti. Anco- 
e măsuri autoritare, 
1 dat problematicii, 
me a popoarelor din 
striece şi ungare de 
ta principală care a 
constient de realită- 
decât să grăbească 
azate pe dominația 
asupra celorlalte. In 
Tant. deși paradoxal, 
iudapesta. Cele două 
zag’ în profunzime 
al ale popoarelor din 
! sau elimina o parte 
de măsuri gradual 
si al politicii interne 


Cantonarea obsesivă în aria acestor tipuri de măsuri, din ce în ce mai 
orase şi restrictive, identificate de potentatii austrieci şi unguri ca singurele 
Mack şi menite a opri creşterea valului cererilor de emancipare națională, a 
aembuit în realitate la obţinerea unor rezultate invers proporționale cu acestea. 
Neierelegerea raportului optim dintre solicitările cu caracter national si raspunsu- 
> cu caracter pregnant represiv a constituit cauza principală a viitoarei auto- 
ageri a sistemului statal dualist. Din dorinţa de a conserva intactă întreaga 
mn a valorilor şi avantajelor guvernării dualiste, politicienii austrieci şi unguri 
- 4 a se dovedi capabili a înţelege noile realități ale începutului de secol XX - 
= x o contribuţie decisivă la dezintegrarea sistemului statal dualist. În mod 
geradoxal, tocmai măsurile pe care aceştia le-au luat, în scopul salvgardarii 
Mini primordial pe care trebuiau să-l aibă în conducerea statului, au fost cele 
See au grăbit prăbuşirea sistemului statal conceput. 

Măsurile de forță adoptate, restrictive şi represive, lipsa perspectivei 
Swiogului constructiv dintre dominanti şi dominați si a ieșirii din această situaţie 
m făcut ca populaţiile asuprite national să se ridice „împotriva compromisului 
mestro-ungar, a politicii de germanizare şi ungarizare forțată”, să organizeze 
ample acțiuni cu caracter cultural-politic”, care - în final - au „impus cauza lor 
if atenția opiniei publice curopene” . 

Atacate în însăşi existenţa lor ca entități naționale, popoarele din Austro- 
) searia, asuprite şi supuse unui program agresiv si brutal de deznaționalizare, 
m: sispuns prin intensificarea rezistenţei şi mesajului de libertate, diversificând - 
îmcue de specificitatea obiectivelor preconizate - modalităţile si gama formelor 
Septet de emancipare naţională. In consens cu starea de lucruri existentă pe 
‘capnnsul întregii dublei monarhii, măsurile şi „acţiunile oficialităților de a inter- 
ze orice manifestări cu caracter national, de maghiarizare forțată a românilor 
#leni, au întâmpinat o rezistenţă tot mai puternică, directă sau indirectă, din 
manea populaţiei si a reprezentanţilor ei”2. Obiectivele de ordin national ale 
somanilor au cunoscut in această perioadă atât o consistenţă sporită, cât şi o 
=xpunere în termeni radicali şi presanti pentru guvernele de la Viena şi, mai ales, 
Badapesta. Întregul proces revendicativ a fost cu atenţie urmărit de către forțele 
politice şi culturale si opinia publică din România. 

Investirea în fruntea cabinetului de la Bucureşti, la 1 ianuarie 1914, a lui 
jen |. C. Brătianu a însemnat şi o schimbare în atitudinea României fata de lupta 
=mânilor din Transilvania pentru emancipare naţională. În fata acţiunilor 
gevernului Tisza, fätis antiromânesti, şeful cabinetului român a luat poziţie si a 
solicitat ultimativ moderarea acestora. Discordia dintre România şi Austro- 


===. Afirmarea statelor nationale independente unitare din centrul şi sud-estul Europei 
2521-1923), Bucuresti, 1979, p. 147. 
* Paul Abrudan, loan Rosca, Date noi privind lupta romanilor ardeleni pentru făurirea 
mării politice în primele decenii ale secolului XX, în „Revista de istorie”, tom 36, nr. 12, 
Secembrie 1983, p. 1209. 


21 


Ungaria a inceput să fie receptată la adevărata ei valență, prin urmările politice 
protunde ce la anunța. Ca urmare, problema românească din dubla monarhie a 
început „să inspire din ce în ce mai multă îngrijorare în cercurile politice de la 
Pesta si Viena”, iar pacificarea acestora „era una dintre preocupările de cäpe- 
tenie ale politicii imperiale în scopul înlăturării obstacolului care se punea in 
calea colaborării cu România, în fata conflictului european ce se anunţa”. 

În acest cadru politic, generic prezentat, s-a accentuat lupta românilor 
transilvăneni pentru câștigarea de drepturi naţionale. Rememorând acele vremuri, 
Octavian Goga a scris ulterior: „Părea că în aceşti ani se anunţă ceasul dezro- 
birii, iar ideea unirii tuturor românilor devenise o axiomă de psihologie popu- 
lara. Pentru opinia publică întreagă şi pentru întrunirile de ţărani, orientarea 
politică se concentra într-o lozincă: «Soarele nostru răsare la Bucureşti»”.* 

Izbucnirea Primului Război Mondial a fost privită de câtre popoarele din 
Austro-Ungaria ca un moment oportun soluționării crizei dublei monarhii. De 
remarcat că „în 1914 nu se dorea destrămarea Imperiului, ci reformarea acestuia, 
precum şi crearea unor structuri sociale şi naționale mai echitabile”. Un lucru „a 
fost clar pentru toată lumea, că în monarhia habsburgică, inclusiv Ungaria 
istorică, vor avea loc importante schimbäri””. Opţiunea spre confruntare milita- 
ră a fost considerată de cercurile conducătoare austro-ungare ca singura soluție 
salvatoare pentru criza politică internă şi evitarea dezmembrării imperiului. 

În România, forțele conducătoare politico-militare, partidele politice şi 
opinia publică în întregul ei au întâmpinat cu speranță şi emoție declanşarea 
conflictului militar dintre marile puteri. Aşteptat cu nerâbdare, dar şi cu înfrigu- 
rare - prin consecinţele ce le puteau aduce hotărârile luate - Consiliul de Coroană 
tinut la Sinaia (21 iulie / 3 august 1914) a optat pentru „neutralitatea României”. 
Azi, putem concluziona că pentru momentul istoric respectiv a fost „singura 
poziție corespunzătoare apărării intereselor nationale pentru o țară mică aflată 
între două imperii ce făceau parte din tabere adverse: Austro-Ungaria si Rusia”. 
Ambele imperii includeau între granitele lor provincii istorice locuite de un 
număr însemnat de români lipsiți de drepturi naționale. În linii generale, hotărâ- 
rea luată la Sinaia a constituit un prim pas spre orientarea politicii României 
către blocul puterilor antantiste. Conflictul dintre forţele politice, sprijinite masiv 
de opinia publică, care cereau intrarea în acţiune militară alături de Antanta - 
pentru eliberarea românilor din Austro-Ungaria - şi cele care solicitau acelaşi 
lucru, dar în tabăra Puterilor Centrale - pentru eliberarea românilor din Basarabia, 


? Vasile Curticăpeanu, Lupta lui Octavian Goga pentru realizarea statului român unitar în 
„Studii. Revista de istorie”, nr. 5, 1969, p. 935. 

* Octavian Goga, Pagini din luptele ardelenilor pentru unire, Chisinau, 1927, p. 1-2. 

* Szäs Zoltan, Scrierile istorice şi schimbările de epoci în 1918. Sfärsit si început de epocă, 
Satu Mare - Zaïäu, 1998, p. 21. 

$ Ton Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit în vremea Războiului de Întregire şi a 
Marii Uniri, lasi, 1916-1918, laşi, 2004, p. 13. 


22 


pein urmările politice 
tm dubla monarhie a 
zzcurile politice de la 
weocuparile de căpe- 
ihn care se punea în 
ze se anunța”? 
æuat lupta românilor 
aerand acele vremuri, 
anunță ceasul dezro- 
de psihologie popu- 
de țărani, orientarea 
1 Bucurestin”.* 
e către popoarele din 
dublei monarhii. De 
reformarea acestuia, 
mabile”. Un lucru „a 
câ. inclusiv Ungaria 
= confruntare milita- 
we ca singura solutie 
ări imperiului. 
„partidele politice şi 
| emoție declanșarea 
are. dar şi cu înfrigu- 
Consiliul de Coroană 
tralitatea României”. 
“av a fost „singura 
o tară mică aflată 
9 Ungaria si Rusia”. 
sorice locuite de un 
i generale, hotărâ- 
2 politicii României 
itice, sprijinite masiv 
alături de Antanta - 
care solicitau acelaşi 
dnilor din Basarabia, 


satului român unitar in 


a. 1927, p. 1-2. 
sm si inceput de epocă, 


motului de Întregire si a 


rimă etapă - a dat câştig de cauză adepților „unei neutralitati tranzitorii, a 
Sectalivei armate, care corespundea deplin intereselor neamului, satisfăcând 
eke tabere, formula oferea un raspuns favorabil si cerinţelor opiniei publice” 


I. 1. Integrarea în armata imperială a românilor 
din Austro-Ungaria 


Austro-Ungaria a fost percepută de tot mai multi contemporani ca fiind 
mai eterogen stat din Europa si care, dacă nu s-a putut baza pe unitatea de 
© si acţiune a popoarelor din compunere, a recurs întotdeauna, pentru 
ea unităţii, la artificii politice şi administrative. Structură statală bazată 
jomunatia politică numai a două popoare, care au împrumutat numele lor 
denumirii simbiotice a acesteia, Austro-Ungaria a fost obligată să-şi asigu- 
nia prin crearea unui organism militar şi birocratic dezvoltat. Această 
imoză. dintre forţa politică a reprezentanților celor două popoare dominante, 
mac şi ungar, s-a manifestat şi-n crearea si conducerea forței armate si 
szmului administrativ propriu. Armata şi funcționarii au constituit pavaza de 
k pe care s-a sprijinit dominaţia politică a celor două popoare. Această 
ica dominație a avut de la început nevoie de o acoperire, de o sacralizare 
nentizării ei, pe care şi-a asigurat-o prin adoptarea instituţiei Curţii 
zale. Adapostit sub faldurile împăratului, „unsul lui Dumnezeu pe pământ”, a 
; eat în 1867 Imperiul Austro-Ungar, considerat „un amalgam cum nu se 
== mai impestritat”. Din anul următor, 1868, serviciul militar a fost decretat 
sonal si obligatoriu şi armata a fost pusă sub comanda directă a împăratului, 
== 2 fost considerat comandantul suprem al tuturor forțelor armate, ceea „ce 
= Ge natura, în concepția guvernantilor, să atenueze disensiunile izvorâte din 
iresele divergente ale popoarelor şi naționalităților componente ale imperiu- 
Românii din Austro-Ungaria, alături de celelalte popoare din compunerea 
Mn dualist, au fost unul dintre elementele nationale umane integrate siste- 
militar imperial nou creat. 

Armata imperială austro-ungară a avut un sistem organizatoric specific, 
i din însăşi structura ei dualistă, administrativă şi politică. Armata imperia- 
ost rezultatul cumulului a trei structuri militare independente administrativ 
| cae. la timp de război, se reuneau sub comanda unică a „împăratului Austriei 
=tui Ungariei”. Cele trei structuri organizatorice militare au fost’: 


ze lordache, România în anii Primului Război Mondial, în Istoria Românilor vol. 
IL De la Independentă la Marea Unire (1878 - 1918), Bucureşti, 2003, p. 405. 

= L Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în Războiul pentru 
» Neamului, 1916-1919, Alba Iulia, 2003, p. 15. 

= Gavinescul, I. Manolescu, 1974-1915. Războiul cel Mare vol. 1, Bucuresti, 1915, p. 


23 


i. Armata activă comună (imperială şi regală), subordonată direct cancela- 
riei imperiale şi Ministerului de Război al guvernului imperial de la Viena. 

2. Armatele proprii ale Austriei şi Ungariei, subordonate direct ministe- 
relor de resort din guvernele de la Viena şi Budapesta. „Armata austriacă” a 
purtat denumirea de „landwerhr” şi cea „ungară” de „honvedseg”, iar chestiu- 
nile referitoare la organizarea, instructia, dotarea şi efectivele acestora au fost 
apanajul celor două ministere de resort. 

3. Armata teritorială, denumită generic „landstrum”, a avut două compo- 
nente, câte una pentru flecare din cele două armate statale separate (,,landwerhr- 
ul” şi ,,honvedseg-ul”)'°; subordonate aceloraşi ministere de război de la Viena 
şi Budapesta, dar mobilizate numai în caz de război. Aceste două categorii 
structurale militare erau puse la mobilizare sub comandamentele hotărâte de 
împărat. 

Organul intermediar între împărat şi cele trei ministere de resort (impe- 
rial, austriac si ungar) a fost Cancelaria militară. Prin intermediul acesteia, suvera- 
nul comunica ministerelor de război hotărârile cu caracter militar adoptate, 
precum şi numirile în funcții, până la gradul de căpitan inclusiv, pentru toate 
tipurile de armate existente. De asemenea, mai exista un Stat Major General, al 
cărui şef era subordonat direct împăratului, care se ocupa la pace cu pregătirea 
de război generală a armatei si teritoriului si la război cu transpunerea în ordine 
operaționale a hotărârilor adoptate de împărat. 

Fiecare dintre cele trei mari structuri armate au fost compuse din trupe 
de infanterie, cavalerie, artilerie şi diferite specialități tehnice. Marina si aviația 
au fost incluse numai în „armata activă comună” şi, ca atare, subordonate direct 
împăratului. Prin structura organizatorică primită, armata a fost privită de forţele 
politice şi militare conducătoare ca instrumentul cel mai sigur de menţinere sub 
ascultare şi în compunerea imperiului a popoarelor din cuprinsul acestuia. 

Satisfacerea stagiului militar, în unităţile din compunerea armatelor 
comune, landwerhr-ul şi honvedseg-ul, a fost asigurată de câtre tinerii tuturor 
popoarelor din cuprinsul imperiului, care, la 1 ianuarie al fiecărui an în parte, 
împlineau vârsta de 21 de ani. Recrutii repartizaţi unităţilor de infanterie satisfă- 
ceau stagiul militar 3 ani (21 - 23 ani), iar cei repartizaţi celorlalte arme 4 ani (21 
- 24 ani). După satisfacerea stagiului, militarii erau trecuţi în categoria „rezerviş- 
ti” ai respectivelor armate şi figurau în evidențele acestora până la 33 de ani 
infanteriștii şi 31 de ani cei ai celorlalte arme. In acest interval de timp, rezer- 
viştii celor trei categorii de arme erau „chemaţi la anume perioade, pentru 
improspatarea instrucției”. Ultima etapa a obligaţiilor militare faţă de imperiu a 
rezervistilor a fost cea cuprinsă între 33 si 42 de ani pentru infanteristi şi 31 - 42 
de ani pentru cei aparţinând celorlalte arme. Aceasta era etapa in care rezervistii 


' Bertrand Auerbach, Austria şi Ungaria în timpul războiului (1914-1918), Paris, 1926, p. 
18-20. 


24 


donată direct cancela- 
emai de la Viena. 

roonate direct ministe- 
_ „Armata austriacă” a 
onvedseg”, iar chestiu- 
mwele acestora au fost 


"a avut două compo- 
2 separate (,,landwerhr- 
= de război de la Viena 
Aceste doua categorii 
wasmentele hotărâte de 


mestere de resort (impe- 
=sediul acesteia, suvera- 
racter militar adoptate, 
n mclusiv, pentru toate 
1 Stat Major General, al 
ya la pace cu pregătirea 
1 transpunerea în ordine 


fost compuse din trupe 
hmice. Marina şi aviația 
2. subordonate direct 
» a fost privită de forțele 
sigur de menţinere sub 
zprinsul acestuia. 
compunerea armatelor 
i de câtre tinerii tuturor 
‘al fiecărui an in parte, 
dor de infanterie satisfă- 
celorialte arme 4 ani (21 
i în categoria „rezerviş- 
stora până la 33 de ani 
interval de timp, rezer- 
mume perioade, pentru 
uilitare față de imperiu a 
tru infanteriști şi 31 - 42 
! etapa in care rezerviștii 


9272-1918), Paris, 1926, p. 


=: în evidențele „landstrum-urilor” celor două armate: austriece (landwerhr) 
© “meare (honvedseg). În caz de război, structura militară reprezentată de 
_œum-urile celor două armate mobiliza rezervistii din „chemarea întâi” (cei 
sua cuprinsă între 33, respectiv 31 de ani si 37 de ani) şi, după caz, si cei 
îm „chemarea a doua” (având vârsta cuprinsă între 38 si 42 de ani). Astfel 

à organizatoric, la o populaţie de 51.390.233 locuitori câţi avea Austro- 
wma înregistraţi la începutul anului 1914, armata imperială avea sub arme un 
cv de pace estimat la 380.000 de militari. 

La decretarea mobilizării, din 31 iulie 1914, efectivele armatei austro- 

=". in conformitate cu prevederile statelor de organizare de război, au fost 
ere la 1.500.000 de oameni. Pe parcursul desfăşurării confruntărilor militare, 
> presiunea imenselor pierderi suferite, efectivele mobilizate trebuiau să 
== la 4.500.000 de oameni, dar cifra totală a celor mobilizate în intervalul 
mie 1914 - 1918 s-a ridicat la 9.000.000 de oameni!?. Creşterea efectivelor 
mate frontului, urmare directă a solicitării de către armatele operaţionale a 
= mumăr tot mai mare de militari, a fost o caracteristica comună marilor puteri 
Æmoene, în general a statelor aflate în conflict? (Anexele nr. 1 şi 2). Cifra 
= anlor mobilizați de Austro-Ungaria în intervalul anilor 1914 - 1918 a 
Ser=zeniat un procent de 34,6% din potenţialul uman al țării!“ si de 55,4% din 
= ai populaţiei masculine active a acesteia.!* Cifra pierderilor (Anexele nr. 3 si 
=) mmatei austro-ungare în timpul campaniei anilor 1914 - 1918 s-a ridicat la 
2522 000 de morţi si râniţi'S. Acest număr a reprezentat un procent estimat la 
3 35. din totalul efectivului mobilizat.” 

Întreaga suprafață a imperiului a fost împărțită ca arii de competenţă 
‘mitara unui număr de 16 corpuri de armată. La război, în funcţie de încadrarea 
în structuri specifice a brigăzilor sau diviziilor constituite şi prin mobilizarea 
„endstrum-urilor”, „după felul operaţiunilor si al ipotezelor de război, precum şi 
Moi necesităţile impuse”, numărul acestor corpuri de armată putea spori.!® 

În linii generale, acesta a fost cadrul organizatoric militar în care 
enărele din Austro-Ungaria au fost obligate să-şi îndeplinească datoria fata de 
mana imperială. Din totalul populaţiei existente la începutul războiului, 
Æertzarea pe naționalități a acesteia a fost următoarea: 23.000.000 slavi (cehi, 


~ © Găvânescul, I. Manolescu, op. cit, p. 110-111, 118. 

* Camel Carp, Cornel Tucä, Prizonierii români în lagărele din Siberia în „Document” an 
ar. 1(19), 2003, p. 36. 

“România Militară”, anul LVI, nr. 11, noiembrie, 1925, p. 33. 

* idem. 


™ LL fond Ministerul de Război, (în continuare: M. R.), Serviciul Statistic, dosar nr. 433, f. 96. 
- -Roménia Militar”, anul LVII, nr. 11, noiembrie, 1925, p. 33. 
"C Găvânescul, I. Manolescu, op. cit., p. 116. 


25 


slovaci, croaţi, sârbi, poloni, ucraineni), 12.000.000 germani. 8.000.000 unguri. 
3.600.000 români (după statisticile ungare), 1.800.000 evrei, 1.000.000 italieni și 
restul alte naţionalităţi.” Urmare directă a compoziţiei statale multietnice, 
armata austro-ungară a avut în structura ei fiii a 14 minorităţi naţionale. Această 
componentă multinațională a făcut ca armata austro-ungară sa fie eterogena din 
punct de vedere al structurii pe naţionalităţi a corpului de comandă şi a masei de 
soldaţi, precum şi a raportului, pe aceleaşi criterii, dintre cele două elemente 
structurale. Astfel, ofițerii proveniţi din rândul austriecilor şi ungurilor reprezen- 
tau aproape 90% din totalul acestora, în timp ce trupa formată din rândul lor se 
apropia de un procent de 48%. 

Disproportiile exprimate în procente ilustrează gradul de participare avut 
de cele două popoare dominante în corpul de comandă al armatei şi în masa de 
execuţie a acesteia. În mod logic, această realitate discriminatorie, bazată pe 
criterii naţionale, nu avea cum să nu creeze probleme dintre cele mai serioase 
omogenităţii, în ansamblul ei, armatei austro-ungare. Astfel a luat naştere, fara o 
prealabilă motivare, o armată ce a reprezentat „un manunchi de voințe, însă cu 
aspirații divergente față de scopul urmărit prin război de fosta monarhie”.”! 

Amplificarea mișcărilor de eliberare naţională a popoarelor din compu- 
nerea dublei monarhii, diferite ca formă si variate ca aspirații, nu a avut cum să 
ocolească armata și a reprezentat - în timp - germenul disolutiei acesteia. Tocmai 
disproportiile procentuale mai sus prezentate au fost cele ce au determinat 
accentuarea fenomenului menționat. La o analiză aprofundată a acestor cauze, 
deşi la o primă vedere ar pârea paradoxal, primul „factor dizolvant al unităţii 
monarhiei” l-a constituit obținerea acordului de câtre unguri de întrebuințare a 
limbii maghiare şi în structurile militare ale „honvedseg-ului” propriu şi 
„landstrum-urilor” acestora. Prin acţiunea lor, ungurii au reuşit „să-şi însuşească 
şi să subjuge teritorii şi popoare întregi”, impunându-şi samavolnic limba 
maghiară ca unic instrument de comunicare.2? Într-o primă etapă esti tentat să 
consideri că ungurii au avut un câştig decisiv, prin obţinerea acestei derogări, dar 
o analiză obiectivă a urmărilor acestei măsuri demonstrează că ei au avut ulterior 
de pierdut. Înlocuirea limbii germane cu cea maghiară, chiar dacă numai în 
rândul honvedseg-ului, a însemnat prima lovitură dată unităţii de comandă a 
armatei austro-ungare. Istorica credinţă în existenţa acestei instituţii imperiale ca 
o structură supranationalä, o entitate neapartinätoare unui anumit popor, a 
înregistrat fisura menită a spulbera în scurt timp acest mit. În acest mod, s-a creat 


'9 Ibidem, p. 192,211. 

°° Gheorghe Gheorghiu, Armatele Puterilor Centrale în Războiul Mondial in „România 
Militară”, anul LXXIV, nr. 2, februarie 1937, p. 39-40. 

21 Jon Gh. Trofin, Studiu analitic rezumativ asupra Războiului Mondial. 1914 - 1918, Sibiu, 
1937, p. 15. 

2 C, Găvânescul, I. Manolescu, op. cit., p. 193. 


26 


ani. 8.000.000 unguri, 
ei. 1.000.000 italieni si 
ei statale multietnice, 
stări nationale. Această 
ra să fie eterogenă din 
comandă si a masei de 
re cele două elemente 
r si ungurilor reprezen- 
rmată din rândul lor se 


sul de participare avut 
| armatei şi în masa de 
=minatorie, bazată pe 
ntre cele mai serioase 
fel a luat naștere, fără o 
chi de voințe, însă cu 


popoarelor din compu- 
frail, nu a avut cum sa 
ei acesteia. Tocmai 
cele ce au determinat 
mdati a acestor cauze, 
wr dizolvant al unităţii 
Buri de întrebuințare a 
adseg-ului” propriu şi 
reusit „să-și însuşească 
as samavolnic limba 
ima etapă eşti tentat sa 
rea acestei derogări, dar 
ză că ei au avut ulterior 


i chiar dacă numai în © 


umităţii de comandă a 
ei institutii imperiale ca 
umui anumit popor, a 
_ În acest mod, s-a creat 


Et Mondial in „România 


fade. 1914 - 1918, Sibiu, 


mzr=ct credința în posibilitatea ca fiecare popor în parte să obţină într-un viitor, 
m mult sau mai putin apropiat, într-o formă de stat confederativ sau autonom, 
mentul de a dispune în structuri organizatorice specifice de unităţi armate în care 
“M inosească limba naţională proprie. 

Dintr-un alt punct de vedere, majoritatea covarsitoare germană si ungară 
= componenţei nationale a corpului ofițeresc al armatei austro-ungare demons- 
mcază fără tăgadă încrederea acordată de monarhie şi clasa dominantă reprezen- 
sacilor proprii. În fapt, siguranța imperiului se baza pe armată, iar loialitatea 
æia se întemeia pe promovarea masivă a reprezentanţilor celor două popoa- 
= dozunante în majoritatea pârghiilor de comandă. Raportul procentual întâlnit 
ponenţa pe naţionalităţi a trupei, masa de execuţie a forței armate, nu a 
i mregistrat însă aceeaşi majoritate zdrobitoare a reprezentanților austrieci si 
>. Inversarea de raport a structurii nationale înregistrată în statistica trupei a 
cea care a determinat slăbirea din temelii a combativitatii armatei austro- 
În contrast cu aliata ei Germania, care a prezentat imaginea „unei înregi- 
a spiritelor şi a tuturor vointelor pentru atingerea scopului urmărit de 
7”. Austro-Ungaria a „prezentat un aspect direct contrariu'22. 

Problema naţională din armata dublei monarhii a fost cu adevărat critică 
1 în momentele când această stare de lucruri ar fi trebuit să nu existe sau, în 
a fericit, să fie mult estompată. Dezvoltarea conştiinţei nationale a popoa- 
. care contribuiau cu peste 50% din efective la constituirea armatei imperia- 
% a slăbit din temelii coeziunea în momentele în care izbucnirea unui mare 


“mtiict mondial era o chestiune de timp. 


În cadrul legal organizat, românii - fără a se evidenția cu ceva fata de 
„= elalte popoare lipsite de drepturi nationale - şi-au adus si ei partea lor de 
_burie în constituirea armatei austro-ungare. În ceea ce priveşte ponderea 
>xentuală a românilor în totalul efectivelor de pace ale armatei austro-ungare, 
= = reprezentat abia 7% din totalul gradelor, 0,9% din numărul ofiţerilor activi 
= 9.6% din cel al ofițerilor de rezervă, comparativ cu 25%, 78,7% si 60,2% 
mani şi, respectiv, 23,1%, 9,3% si 23,7% maghiari“. Mobilizarea din iulie 
1514 a adus în rândurile armatei austro-ungare un număr sporit de militari si 
Seri de rezervă din rândul popoarelor subjugate. în urma acestei infuzii umane, 
portul procentual al ponderii românilor din armata austro-ungară în anul 1915 
== a fost substantial modificat. Acest raport a ajuns la ponderea de 1% ofiţeri 
azi şi 0,7% ofiţeri de rezervă; comparativ cu 76,1% şi 51,4% germani si, 
sespectiv, 10,7% si 25,3% maghiari. 

Dintre cei 9.000.000 militari mobilizați de Austro-Ungaria, din 31 iulie 


> Jon Gh. Trofin, op. cit., p. 15. 
loan I. Serban, op.cit., p. 17. 

Liviu Maior, Soldati români in armata austro-ungară (1914-1918) în Civilizatie medievală 
= moderna românească, Cluj- Napoca, 1985, p. 356-358. 


27 


1914 şi până în octombrie 1918, un numâr de 926.500 au fost originari din 
Transilvania, adică peste 10% din întreaga armată imperială. Din acest total, un 
numâr de 484.374 militari au fost de origine română. Drept urmare, peste 52% 
din militarii mobilizați din Transilvania au fost reprezentaţi de români, ducând 
ponderea acestora la 5,3% din întreaga armată austro-ungară”. Din compararea 
datelor consemnate în lucrările studiate, al căror conținut diferă, am luat în calcul 
pe cele prezentate. De altfel, uncori chiar la acelaşi autor aceste cifre diferă”. 
Raportându-ne la cifrele prezentate, comparativ cu efortul susținut de populaţia 
română din Transilvania, aportul celorlalte naţionalităţi a fost mai redus. Astfel 
că, în acelaşi interval de timp analizat, ungurii din Transilvania au fost mobilizați 
în procent de 26%, germanii de 9%, iar celelalte naţionalităţi conlocuitoare de 
13%. Reprezentativitatea acestora în compunerea armatei imperiale a fost de 


2,8% pentru unguri, 0,9% pentru germani şi 1,3% pentru restul naționalităților 
din Transilvania“. 


Decretarea mobilizării generale din 31 iulie 1914 a adus în unităţile 
militare imperiale peste 100.000 de români. Apoi, funcţie de necesităţile frontu- 
lui, încă un număr de 300.000 de români au fost mobilizați, pentru ca până in 
octombrie 1918 numărul acestora să se ridice la 484.374 de români”. Drept 
urmare, la numărul românilor mobilizați din Transilvania „dacă se adaugă şi cei 
incorporati în Bucovina, atunci numărul românilor trimişi să-şi dea viata pentru 
o cauză nedreaptă - care nu era a lor - a depăşit cifra de o jumătate de milion”. 
După alte surse, numărul total al românilor care au fost mobilizați în armata 
austro-ungară a fost estimat la circa 651.000 de oameni. Cercetările de arhivă ale 


istoricului Ioan I. Serban au permis identificarea justificării documentare a 
calculelor care au stat la baza consemnării acestei cifre”. 


* Teodor Păcâtianu, Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar si Maramures 
aduse în Războiul Mondial din 1914-1918, Sibiu, 1923, p. 20. 


27 Vezi şi în „Transilvania”, an LIV, nr. 1 şi 2, 1922. (Teodor Pacatianu, în lucrarea cu titlul 


citat, dar publicată in „Transilvania”, indică numărul românilor mobilizați ca fiind de 489 544 
de oameni). 


% Constantin Enea, Aspecte ale descompunerii armatei austro-ungare (Dezertări si răscoale 

ale soldatilor din Transilvania. 1914 - 1918) în „Acta Musei Napocensis”, V, 1968, p. 276-277. 

* M. Racoviţan, 1914 - 1918. Austro - Ungaria folosește pe românii transilvimeni drept carne 

de tun în „Revista de istorie”, nr. 4, 1992, p. 47-49 şi Cornel Carp, Cornel Tucä, op. cit. p. 36. 

3° Liviu Botezan, Contribuţii la problema recrutării de voluntari dintre românii transilvăneni 
ajunşi prizonieri în Rusia in Primul Război Mondial în „Acta Musei Napocensis”, XX, 1983, 

52173; 

Ioan J. Serban, op. cit., p. 24-25. (Cifrele identificate, în sursele citate de câtre autor, fac 
trimitere directă la evidenţele celor „13 cercuri de recrutare româneşti” care „au trimis pe 
front 624 batalioane, cu 539.200 români, iar de la cele 6 cercuri de honvezi 288 batalioane, cu 
40.800 români, totalizând 580.000 de oameni. Adăugându-i pe cei 71.000 incorporati la 1 
august 1914, rezultă că românii au participat la război în cadrul armatei austro-ungare în 
număr de 651.000”. Numărul de 71.000 români incorporati la 1 august 1914 rezultă din suma 


28 


Mau fost originari din 
zală. Din acest total, un 
pt urmare, peste 52% 
za de români, ducând 
gară”. Din compararea 
diferă, am luat în calcul 
ar aceste cifre diferă”. 
al sustinut de populaţia 
Most mai redus. Astfel 
vania au fost mobilizați 
alitan conlocuitoare de 
ei imperiale a fost de 
u restul naționalităților 


12 a adus în unităţile 
: de necesităţile frontu- 
Zap. pentru ca până in 
74 de români”. Drept 
„dacă se adaugă si cei 
1 să-si dea viata pentru 
jumătate de milion'*%0. 
1 mobilizați în armata 
‘ercetarile de arhivă ale 
theani documentare a 


ma Sătmar si Maramures 


iam. in lucrarea cu titlul 
benzan ca fiind de 489 544 


were (Decertari şi răscoale 
oss. V, 1968, p. 276-277. 
© wensilvăneni drept carne 
me) Tuca, op.cit., p. 36. 

rare românii transilvăneni 
a Napocensis”, XX, 1983, 


> citate de câtre autor, fac 
issu care „au trimis pe 
mmvezi 288 batalioane, cu 
= 71.000 incorporati la 1 
armatei austro-ungare in 
= 1914 rezultă din suma 


Din totalul românilor mobilizați (asa cum am specificat, am luat în 
axul. în analiza efectuată, cifra de 484.374 militari) un numâr de 449.796 au 
Ma wimisi să lupte în primele linii ale fronturilor pe care operau armatele 
menale. Acest număr (indiferent la care dintre celelalte cifre consemnate in 
rie lucrări am face referiri) indică un procentaj extrem de ridicat al români- 
ior Smisi să lupte în primele linii: 92,4% din totalul mobilizatilor. Este locul sa 
ænefam faptul că nici o altă naţionalitate din cuprinsul monarhiei dualiste nu a 
“mmbuit cu un procentaj atît de ridicat, din totalul mobilizatilor, la alimentarea 
elor operative*?. Aceste date statistice vorbesc grăitor despre premeditarea 
Waiclor majore austriece şi ungare în acțiunea lor constantă de trimitere în 
maioarele” fronturilor a populaţiei masculine active româneşti. Caracterul 
meneditat al acestei decizii este justificat prin numărul extrem de redus al 
mânilor destinati serviciilor auxiliare, partilor sedentare ale unităților plecate 
pe front sau mobilizați pe loc: 34.578 de oameni, adică un procent de doar 7,6% 
& numărul total al românilor mobilizați”. 

Ca urmare a acestei orientări premeditat antiromänesti, pierderile suferite 
de romani pe câmpurile de luptă europene s-au cifrat la 41.739 de morţi pe front, 
22275 morţi în urma rănilor câpătate, 29.839 dispăruţi, 37.898 raniti (în afara 
ear morți în urma rănilor primite) şi 25.406 rămaşi invalizi de razboi. Exprima- 
© în procente, aceste cifre indică faptul că peste 15,9% din numărul românilor 
mobilizați au murit sau dispărut pe front,iar circa 14,1% dintre ei au intrat în 
©seevoria pierderilor pricinuite de răniţi şi invalizi”. Tributul de sânge plătit de 
eemanii din Austro-Ungaria a fost cu mult mai mare decât media pierderilor 
@emerale ale armatei respective: 9,5%. „Aceste pierderi atât de ridicate arată că 
ânii au fost folosiţi, în chip perfect, în cele mai grele încercări ale războiului, 
= principală «carne de tun» a formațiunilor maghiare”*5. 

Putem concluziona că pentru românii din Transilvania şi Bucovina 
mobilizarea şi impunerea de a lupta sub steagul imperial au fost o adevărată 
Geeedie. Cu toate acestea, răspunsul dat de români ordinelor de mobilizare a 
trecut aşteptările autorităţilor austro-ungare, care nu au înţeles faptul „că ei nu 
M luptat decât fiind forţaţi s-o facă şi s-au comportat ca atare”*%. În consecinţă, 
@erea majoritate a românilor au ales să servească în armata austro-ungară, fie de 
tama represaliilor, fie în credința oarbă că împăratul va pune capăt în cele din 
mma nedreptatilor. Cei mai hotărâți dintre români, atunci când momentul a fost 
Greorabil, au ales calea refugiului în România sau a dezertării de pe front. O alta 


ar 21.000 plecaţi pe front cu unitățile Corpului 12 Armată austro-ungară şi celor 30.000 
=: cu cele ale Corpului 7 Armatä). 
D 'omel Carp, Cornel Tucă, op.cit., p. 36. 
© jean I. Serban, op. cit., p. 26 şi Constantin Enea, op.cit., p. 277. 
*  exandru Manafu, Transilvania şi Armata în „Document”, an I, nr. 4, 1998, p. 14. 
© idem. 
* ton Agrigoroaici, op. cit, p. 96. 


25 


explicaţie o identificăm şi în „convingerea că, în împrejurările date, dincolo de 
sentimentele lor reale, românii trebuie să răspundă și de această dată la chema- 
rea” împăratului. De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că acesta 
„întruchipa în ochii omului simplu suprema autoritate, după Dumnezeu”?’. 
Raportändu-ne la realitățile timpului, trebuie să reliefam „că nu puţini au fost 
aceia care, de pe front sau de acasă, nu puteau sâ-şi imagineze o altă soartă a 
românilor transilvăneni decât în limitele consacrate şi care şi-au făcut datoria de 
cetățeni austro-ungari cu convingerea că acesta era destinul implacabil al 
conationalilor de sub coroana habsburgică”. Nu lipsită de importanţă a fost si 
credinţa sinceră a multora dintre români că Austro-Ungaria, mai ales în alianţă 
cu Germania, nu putea ieşi învinsă din acest război. 

Ca urmare, văzând rămânerea lor în aceleaşi legături cu puterea austro- 
ungară, multi dintre români au ales să-și facă datoria de onoare pe câmpul de 
luptă. Indiferent de motivaţia prezentării la mobilizare, rămâne o certitudine 
faptul că majoritatea românilor au răspuns „prezent” ordinelor de chemare, 
începând cu data de 31 iulie 1914. Însuşi premierul ungar, Tisza Istvân, a fost 
surprins de răspunsul dat de români decretului de mobilizare si a fost constrâns 
să catalogheze această realitate ca pe „o mare victorie pe frontul intern al 
monarhiei dualiste”*’. 

Răspunsul românilor a fost rezultatul unui automatism, ca un „recul al 
conştiinţei” înrădăcinate de-a lungul timpului, declanşat la chemarea cezarului. 
Împăratul de la Viena a continuat să reprezinte stavila legală în fata abuzurilor 
ungare si, ca urmare, speranța unei îmbunătățiri viitoare a stării lor, chemarea lui 
a fost percepută ca un ordin. Această stare de spirit se mai explică şi prin 
interacțiunea „între credinţa fata de împărat şi respectul combinat cu teamă fata 
de autoritatea de orice fe”. Balanța dintre sentimentul national şi îndeplinirea 
datoriei fata de tron s-a înclinat decisiv în favoarea celei din urmă. Emblematice, 
în acest sens, sunt amintirile ulterioare ale lui Sextil Puşcariu şi Petre Nemoianu. 

Primul a indicat prioritatea aleasă din noianul sentimentelor de care era 
stăpânit: „Unul singur domina: sentimentul datoriei”*!, iar al doilea a arătat că: 
„între sentimentul national şi iubirea fata de înaltul tron am ales-o pe cea din 
uma’, Astfel se justifică participarea masivă a românilor la opera de mobili- 
zare a armatei austro-ungare. În acest timp, după luarea contactului direct cu 
grozăviile câmpurilor de luptă şi cunoaşterea tratamentului discriminatoriu aplicat 
de superiori si sub influența ştirilor alarmante despre viata tot mai grea şi plină 
de persecuții a familiilor, atitudinea favorabilă efortului militar a început să se 


37 Joan I. Serban, op. cit. p. 19. 

% Jbidem, p. 21. 

* Petre Nemoianu, Prizonier la ruşi, rob la unguri, Bucuresti, f. a., p. 5-6. 
“ Joan L. Serban, op. cit. p. 19. 

“! Sextil Puşcariu, Memorii, Bucuresti, 1978, p. 7. 

*2 Petre Nemoianu, op. cit, p. 5. 


30 


de date, dincolo de 
astă dată la chema- 
ea faptul ca acesta 
iupă Dumnezeu”. 
3 nu puţini au fost 
meze o altă soartă a 
au făcut datoria de 
xl implacabil al 
rtanta a fost si 

. mai ales în alianță 


e 
“i cu puterea austro- 
noare pe câmpul de 
amane o certitudine 
Enslor de chemare, 
isza Istvân, a fost 
æ si a fost constrâns 
ze frontul intern al 


i. ca un „recul al 


chemarea cezarului. 
4 în fata abuzurilor 
Sri lor, chemarea lui 

ai explică şi prin 
E cu teamă fata 

onal şi îndeplinirea 
urmă, Emblematice, 
: si Petre Nemoianu. 
mentelor de care era 
al doilea a arătat că: 
mm ales-o pe cea din 
e ia opera de mobili- 


ntactului direct cu 
oi aplicat 
mx mai grea şi plină 
Sitar a început să se 


ze. O nouă atitudine a început să prindă contur în minţile militarilor 
din armata austro-ungară: „Departe de a ne gândi la acte de vitejie - 
mai târziu un fost combatant - singura noastră preocupare era cum să ajun- 
zonieri”. în scurt timp, cu „instinctul nealterat al poporului”, începând cu 
za anului 1914, militarii români de pe front au început să elimine îndoiala si 
area si au forțat căderea în prizonierat. Alţii, nemobilizati sau in 
plecării spre front, au ales calea refugiului în România și, o mare parte 
= acesua, înrolării voluntare în armata română“*. Fenomenul, manifestarea 

mlară şi la militarii din rândul celorlalte naționalități asuprite, căpătând 
îngrijorătoare, a atras atenţia conducerii politico - militare imperiale. În 
=nuârii acestui sindrom, specialiştii militari austro-ungari au sugerat „ca 
salvatoare redistribuirea unor unități militare, în scopul îndepărtării lor de 
mice din care proveneau soldatii”*. Soluţia aceasta a avut o aplicabili- 
malä în decursul războiului. 
„Românii din Transilvania au fost mobilizați, în majoritatea lor, în regi- 
Me din compunerea corpurilor 7 Armată din Timişoara şi 12 Armată din 
nexa nr. 5), iar cei din Bucovina în unităţi locale ale „landwerhr-ulur si- 
ntul 41 Cernăuţi (majoritar romanesc). Organigrama acestor mari 
e armatei austro-ungare, în care au fost mobilizați românii, cu 
sin impuse de situaţii conjuncturale, a fost în linii generale următoarea“: 

Corpul 7 Armată (Timișoara) 
Divizia 17 Infanterie (Oradea) 
da 31 Infanterie (Oradea) 
is 34 Infanterie (Arad) 
Divizia 34 Infanterie (Timişoara) 
a 67 Infanterie (Timișoara) 
; 68 Infanterie (Seghedin) 
Corpul 12 Armată (Sibiu) 

Divizia 16 Infanterie (Sibiu) 
da 16 Infanterie (Sibiu) 
ja 31 Infanterie (Brasov) 
Divizia 35 Infanterie (Cluj) 
2 69 Infanterie (Cluj) 
mia 70 Infanterie (Târgu Mureş) 

Divizia 38 Infanterie Honvezi (Cluj) 
da 75 Infanterie Honvezi (Cluj) 


==" Hulea, Despre contribuția voluntarilor români la înfăptuirea Unirii în „Apulum”, 
3976, p. 344-345. 

= Pâslaru, Voluntarii si emigrația română sustin marile idealuri nationale în „Revista 
e militară”, nr. 6, 1990, p. 10-12. 

ee |. Serban, op. cit. p. 17. 

_ p. 24-25. 


- Brigada 76 Infanterie Honvezi (Sibiu) 

În afara acestora, românii au mai fost mobilizați în regimentele de 
infanterie de linie nr. 5 (Satu Mare) si 85 (Sighet) şi de infanterie honvezi: 2 
(Arad), 4 (Oradea), 8 (Lugoj) şi 12 (Satu Mare), precum şi în Batalionul 23 
Vânători de Munte. De asemenea, un număr important dintre ei au fost mobili- 
zati în unităţile Diviziei 1 Cavalerie (Timişoara), unitățile de artilerie ale corpuri- 
lor de armată, precum şi-n flota Adriaticii. 

Viaţa militarilor români din armata austro-ungară nu a fost uşoară. Ei s- 
au confruntat de la început cu aroganta aristocratică a ofiţerilor, mai ales unguri, 
și cu discriminările de tot felul la care au fost supuși. Tratamentul aplicat 
soldaţilor români de pe front a fost calificat ulterior de câtre aceştia ca fiind 
umilitor, chiar inuman”. Mobilizati în cazărmi şi expediati pe front pentru a se 
bate pentru monarhia dualistă, românii, împreună cu militarii celorlalte nationali- 
tati, au început să conştientizeze faptul că ei reprezintă în realitate majoritatea în 
armată. Cu toate acestea, prin sângele pe care-l vărsau pe câmpurile de luptă, 
contribuiau la traducerea în viaţă a scopurilor politico-militare ale monarhiei şi 
aristocrației dominante austro-ungare“. Curând, în afara tratamentelor la care au 
fost supuşi de câtre superiorii lor, soldații români au dat piept cu ororile 
războiului. Nimic, din propaganda menită a le inocula credința că fac parte dintr- 
o armată bine dotată cu tehnică şi material de război si care are un corp ofițeresc 
de comandă bine pregătit, nu-şi gâsea acoperirea în realitățile cotidiene de pe 
fronturi. Morţii ce cădeau zi de zi lângă ei, înfrângerile suferite, disprețul ofiteri- 
lor de alt neam, mizeria îndurată, tratamentul discriminatoriu suportat şi multe 
altele au zdruncinat din temelii încrederea soldaţilor în capacitatea de comandă 
şi-n forța combativă a armatei austro-ungare. 

În ceea ce-i priveşte pe militarii români, ordinele celor două guverne si 
ale statelor majore către comandanții unităților operative de pe fronturi stipulau 
ca „unităţile formate din români să fie folosite în linia întâi a frontului si în 
sectoarele cele mai periculoase”. Atunci când unităţile majoritar româneşti erau 
decimate pe câmpurile de luptă, din râmäsitele lor se alcătuiau alte unităţi noi, iar 
apoi, sub pretextul trimiterii la refacere, erau dislocate de pe un front pe altul. 
Acest mecanism diabolic se constituie într-un nou argument puternic în favoarea 
tezei potrivit căreia românii au fost în mod premeditat ţinta unui „genocid””. 
Tocmai din acest motiv, aşa cum a relatat mai târziu un fost combatant român: 
„Văzându-ne chemaţi sub drapel strain, în rândul tineretului român domnea un 
mare zbucium sufletesc. Departe de a ne gândi la acte de vitejie, singura noastră 
preocupare era cum să ajungem prizonieri”*0. În curând, s-a putut constata că 


*7 Octavian C. Täsläuanu, Trei luni pe câmpul de război, Bucureşti, 1916, p. 77. 
“8 Cornel Carp, Cornel Tuc, op.cit., p. 36-37. 

“9 Mihai Racoviţan, op. cit. p. 47-48. 

50 Eugen Hulea, op. cit., p. 344. 


32 


L 


gimentele de 
ye honvezi: 2 
Batalionul 23 
u fost mobili- 
ie ale corpuri- 


t usoara. Ei s- 
ai ales unguri, 
nentul aplicat 
esta ca fiind 
mt pentru a se 
lahe nationali- 
majoritatea în 
urile de luptă, 
e monarhiei şi 
ilor la care au 
> cu ororile 
fac parte dintr- 
!corp ofițeresc 
oudiene de pe 
isprețul ofiteri- 
portat şi multe 
za de comandă 


ouă guverne şi 
#eruri stipulau 
frontului şi în 
mom4nesti erau 
* unități noi, iar 
"front pe altul. 
zac în favoarea 
ui ..genocid”*”. 
nbatant român: 
xan domnea un 
smgura noastră 
mn constata ca 


71. 


soidaru! român a fost cuprins de pasivitate fata de lelurile r8zboiului. Ca urmare, 
_impsa de convingere a soldaţilor romani care luptau în armata austro-ungară este 
semnalată de guvernul maghiar”, care se plângea la Viena că „unitățile româ- 
esti nu se comportă de loc deosebit în luptă”). La rândul lui, „guvernul! impe- 
mal era conştient de faptul că nici un român ardelean nu va lupta împotriva 
soldatiior de peste munţi” si, în consecinţă, i-a trimis „să iupte, fie pe frontui 
salian, fie în Galiţia împotriva armatei ruse”. 

De la conştientizarea folosirii lor drept carne de tun şi a inutilitätii săvâr- 
rii actului de vitejie şi până la instaurarea dorinței de dezertare sau autoconser- 
“ere nu a fost un drum greu de parcurs. Din cauza crudei realităţi trăite s-a 
‘msuvrat „printre români o stare de tot mai vădită neîncredere în capacitatea 
“ombanvä a armatei austro-ungare, asociată cu nădejdea că în cele din urmă 
monarhia dualistă va fi înfrântă“?. Răspunsul românilor la întregul cortegiu de 
Æeniri şi umilinte suferite în cazărmi si pe fronturi, la mizeria adusă de preiun- 
ca luptelor si lipsa alimentelor, medicamentelor si la aflarea veștilor despre 
îxxăutățirea vieţii familiilor rămase acasă (rechizitii şi impozite sporite, abuzuri 
de tot felul ale autorităților locale, restrângerea drepturilor etc.) nu s-a lăsat mult 
temp aşteptat“. Începând cu anul 1915, fenomenul neprezentării la mobilizare a 
zezerviştilor a luat amploare şi a fost completat de cel al sustragerii tinerilor de la 
mcorporare. Pe front, militarii români au început să dezerteze la adversar - 
‘madividual sau în masă. Astfel se explică de ce un numâr de peste 169.000 
139.000 militari români au dezertat: 120.000 în Rusia, 18.000 în Italia şi peste 
1.000 în Franţa; iar peste 30.000 s-au refugiat în România) de români au căzut 
prizonieri“ ori s-au refugiat în România“. De asemenea, trebuie evidenţiat si 
Soul că „acţiunea de dezertare a fost încurajată şi larg sprijinită de populaţie si 
membrii de familie”*?. 

Nemulțumirea crescândă faţă de politica guvernantilor a generat o nouă 
“mine din partea populaţiei civile. Românii transilvăneni reintegrati in 
sentimentul lor traditional au facut totul pentru a sprijini războiul României, iar 
„peste o mie de tineri au intrat în „şcolile de ofiţeri din Regat în cei doi ani de 
a=utralitate”58. Fenomenul nu a fost însă unul singular, până în august 1916 un 


De. Desävärsirea unificării statului national român. Unificarea Transilvaniei cu Vechea 
mie, Bucuresti, 1968, p. 125. 
„Nicolae Fotino, Atitudinea prizonierilor români ardeleni din Rusia fata de Armata Roşie în 
“in. Revista de istorie”, nr. 5, 1957, p. 171. 
~ oan I. Serban, op. cit, p. 31. 
Liviu Botezan, op. cit. p. 274. 

Bxdem 


~ Pau! Abrudan, loan Rosca, op. cit., p. 1214. 
…. Bem, p. 1216. 
Mavian Goga, op. cit, p. 6. 


număr de peste 29.000 de români se refugiaserä din Austro-Ungaria în România'?. 
După intrarea României în război, asupra românilor din Austro-Ungaria s-au 
abatut persecuțiile autorităţilor, evidentiintiu-se cele ale maghiarilor. 

Ştirile sosite din tara aduceau la cunoştinţa militarilor români aflaţi pe 
fronturi agresiunile din tara: arestările silnice si internările în închisoare a 
intelectualilor şi fruntașilor satelor, internarea în lagăre sau deportarea la munca 
a orâşenilor sau țăranilor, închiderea sau chiar desfiinţarea şcolilor românești etc. 
Frământărilor față de soarta familiilor, în contextul ştirilor tot mai alarmante 
sosite despre starea de fapt de acasă, se adăugau cele legate de tratamentul 
discriminatoriu pe care erau obligaţi să-l suporte si de privatiunile vieţii de soldat: 
frig, boli, foamete etc. Toate aceste efecte cumulate au determinat schimbarea 
opticii majorității românilor din armata austro-ungară: „Românii s-au putut 
convinge tot mai mult că greutăţile pe care le îndurau nu proveneau numai din 
realitățile specifice războiului, ci erau totodată efectul unei politici premeditate, 
contrare însăşi ființei lor nationale”*?. 

În Ardeal şi Bucovina s-a înregistrat o puternică opoziţie faţă de efortul 
de razboi imperial, ale cărei forme de manifestare au fost diversificate, tinändu- 
se cont în permanenţă de realitatea prezenţei represive a aparatului de stat. 
Represiunea imperială, dar mai ales cea ungară, s-a revărsat cu o furie greu 
disimulată după intervenţia armatei române în Transilvania şi, mai cu seamă, 
după retragerea acesteia. Valul represaliilor abătute peste casele românilor s-a 
concretizat prin arestarea unui număr mare de familii româneşti şi internarea a 
peste 6.000 persoane considerate ,,periculoase” pentru siguranța dublei monar- 
hii“!. Majoritatea intelectualilor români rămași acasă au fost internați la Sopron 
şi în 12 - 15 comune din jurul acestuia, unde numărul lor varia între 2.000 — 
3.000 persoane în permanenta™. 

Măsurile represive luate de autorităţile ungare si austriece au vizat o 
încercare în forță de maghiarizare şi, în același timp, de intimidare a populaţiei 
româneşti. Efectele măsurilor adoptate s-au dovedit contrarii aşteptărilor initiato- 
rilor şi au contribuit din plin la radicalizarea resistentei române. 


I. 2. Acţiunile românilor ardeleni şi bucovineni 
privind organizarea unor unităţi de voluntari 


Pentru românii transilvăneni hotărârea României de a rămâne neutră, 
dublată de atitudinea pasivă a majorităţii conducătorilor proprii, a fost interpre- 
tată ca un îndemn tacit la cooperare cu autorităţile imperiale. Alţii, nu puţini la 


* Ton Clopotel, Revoluția din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Cluj, 1926, p. 138. 
$ Joan I. Serban, op. cit., p. 32-34. 

SI Ton Clopotel, op. cit, p. 32-34. 

62 *%* Destrămarea monarhiei austro-ungare. 1900-1918, Bucureşti, 1964, p. 143. 


34 


4 a: 39 
a în România”. 
o-Ungaria s-au 


lor. 
omäni aflați pe 
in închisoare a 
starea la muncă 
x româneşti etc. 
| mai alarmante 
de tratamentul 
» ei de soldat: 
sat schimbarea 
mii s-au putut 
neau numai din 
bi premeditate, 


:2 fară de efortul 
sificate, tinandu- 
aratului de stat. 
cu o furie greu 
. mai cu seamă, 
# românilor s-a 
& şi internarea a 
ta dublei monar- 
ernati la Sopron 
ma între 2.000 — 


miece au vizat o 
dare a populaţiei 
sptărilor initiato- 


wineni 
intari 


a rămâne neutră, 


i. a fost interpre- 
i mu putini la 


1926, p. 138 


număr, au adoptat o poziţie aparenta de colaborare, luată numai de teama 
represaliilor pe care o anumită rezistenţă i-ar face să sufere împreuna cu tamiliile 
jor. O a treia categorie, constituită din cei mai hotărâți romănii transilvăneni, a 
ales calea refugiului în România sau a dezertării în liniile inamice, dupa 
ajungerea pe front. 

În acest timp, România isi pregătea cu discreţie şi perseverență următorii 
paşi. La 10/23 septembrie 1914, ea a încheiat la București un acord cu guvernul 
italian în care s-a prevăzut obligativitatea renunțării la neutralitate numai în urma 
unui „preaviz reciproc si anticipat”. Mai târziu, tot la Bucuresti, în 24 ianuarie / 6 
februarie 1915, a încheiat un nou acord secret cu Italia, care prevedea acțiuni 
militare comune de apărare „în cazul unui eventual atac armat din partea Austro- 
Ungariei”. In fine, la 18 septembrie / 1 octombrie 1914, România a încheiat un 
acord secret cu Rusia, ce asigura opunerea acesteia la orice „atingeri care ar 
putea fi aduse frontierelor” ei din acel moment şi asigura recunoaşterea dreptului 
statului român „de a se uni cu părţile din Monarhia Austro-Ungară locuite de 
români”S5. După decretarea mobilizării armatei austro-ungare s-a constatat un 
fapt oarecum surprinzător pentru cercurile conducătoare: marea majoritate a 
rezervistilor, indiferent de naționalitate, s-a prezentat în cazărmi. 

Contextul efervescentei luptei de emancipare politică a determinat 
constituirea, la 28 octombrie / 10 noiembrie 1914, a ,,Actiunii Nationale” - sub 
conducerea lui Nicolae Filipescu™ - pentru a milita „în favoarea participării la 
război alături de Antantă”*?. 

În întreaga Românie, în vara - toamna anului 1914, s-au desfăşurat o 
multitudine de manifestări cultural - politice vizând un singur tel: forțarea intrării 
în război alături de Antanta. Pentru a da semnalul unitatii de acţiune a românilor, 
a 14 / 27 decembrie 1914, s-a desfăşurat la Bucureşti un Congres Extraordinar 
al Ligii Culturale (cea care domina şi orienta opinia publică română) al cărui 
program de acţiune a fost axat pe lupta „pentru întregirea României”. In concor- 
“ant cu noul obiectiv a fost schimbată şi denumirea acesteia in Liga pentru 
Unitate Politică a Tuturor Românilor“, iar componenţa comitetului de condu- 
cere a reflectat acest lucru“. Manifestul lansat către români „cerea statornicirea 
României întregite”, în timp ce noul program a fixat singura politică externa ce 
febuia urmată, „aceea care tinde a grăbi eliberarea românilor siliţi a-şi da viata 


© Anastasie Iordache, op. cit, p. 408-409. 


loan I, Serban, op.cit, p. 17 (Printre alti membri ai Partidului Conservator fondatori ai 


actiunii”, au fost: B. Stetanescu- Delavrancea, I. Gradisteanu, N. Xeno ol, dr, C.L 
Anastasie Iordache, op. cit, p. 413. P Istrati). 


Agrigoroaiei, op, cit D. 16. 

idem. (Presedinte: Vasile Lucaciu; vicepresedinte: Barbu Stefanescu-Delavrancea: 
: Nicolae Iorga; casier central: Simion Mândrescu; membrii: Nicolae Filipescu, Take 
cu. dr. C. Istrati, I. Gradisteanu şi Octavian Goga). 

Marea Adunare Naţională de la Alba lulia, Cluj, 1968, p. 256. 


31 


în marginile” imperiului dualist”. Acţiuni vizând intrarea armatei române în 
luptă au fost desfăşurate şi de către partizanii Puterilor Centrale. Aceștia „exagerau 
pericolul ce-l reprezenta pentru existenta României tendinţele expansioniste ale 
Rusiei””’, dar nu şi-au putut asigura un sprijin de masă al opiniei publice”. Viaţa 
politică internă a României a cunoscut efervescenta luptei dintre partizanii celor 
două curente în întreaga perioadă a iernii dintre anii 1914 şi 1915. 

În primăvara anului 1915, în ziua de 15 martie, s-a desfășurat la București, 
în sala Ateneului Român, lucrările Congresului românilor de peste hotare 
aflatori în tara, urmate „de o întâlnire publică in sala «Dacia» şi o manifestaţie 
la statuia lui Mihai Viteazul”””. Ordinea de zi a congresului s-a axat pe dezba- 
terea ideii: „Căile de realizare nu numai a eliberării lor de sub jugul habsburgilor, 
ci şi unirea românilor într-un stat naţional unitar”. Pentru mobilizarea partici- 
pantilor, Vasile Lucaciu, Simion Mândrescu şi Emilian Slusanschi au lansat un 
înflăcărat apel: „Către românii de peste hotare aflători în tara”, prin care motivau 
necesitatea prezenței acestora: „E bine să se audă şi cuvântul nostru, al românilor 
de peste hotare aflători în tara, cuvânt ferit de orice influenţe potrivnice 
intereselor neamului””?. 

La lucrările congresului au participat reprezentanți ai Ligii pentru 
Unitatea Politică a Tuturor Românilor, Legiunii Ardelene, Actiunii Nationale, 
Cercului Românilor de peste Munţi, Federaţiei Unioniste etc, precum şi perso- 
nalitäti culturale şi politice. Vasile Lucaciu a prezentat obiectivul congresului: 
„In numele istoriei, în numele limbii, în numele suferințelor noastre de veacuri, 
să realizăm unitatea politică a neamului nostru, să înfăptuim idealul naţional prin 
redobândirea Ardealului”. La congres au luat cuvântul, pe lângă V. Lucaciu si 
E. Slusanschi, Vasile Stoica, Simion Mândrescu, I. Ursu, Emanoil Antonescu, 
Barbu Stefanescu-Delavrancea si alti vorbitori din toate provinciile României'S. 
În finalul lucrărilor a fost adoptată, în unanimitate, o moţiune prin care au fost 
declarate ca „monstruoase insinuärile duşmanilor neamului nostru şi ale 
uneltelor lor, cum că românii ardeleni ar fi mulțumiți cu stăpânirea austro-ungară 
şi n-ar dori unirea cu România”. In continuare a fost confirmat acordul fata de 
obiectivul acţiunilor fruntaşilor români de pretutindeni: intrarea României în 
război alături de Antanta si, în cele din urmă, să fie rugat „guvernul țării să 


% Vasile Netea, Constantin Gh. Marinescu, Liga culturală şi Unirea Transilvaniei cu 
România, laşi, 1978, p. 253. 

7 Anastasie Iordache, op. cit, p. 413. [Acest curent a fost reprezentat de ziarul „Ziua” (înfiinţat de 
Ion Slavici) şi oamenii politici: Al. Marghiloman şi P. P. Carp; apoi: U. Arion, D. Nemtescu etc]. 

™ Ibidem. 

” Ton Agrigoroaiei, op. cit, p. 17. 

7 ***, Congresul românilor de peste hotare aflători in tara, Bucuresti, 1915, p. 6-7. 

7 Constantin Botoran, Gavril Horja, Vasile Lucaciu. Tribun al luptei pentru drepturile şi 
unitatea română în „Revista de istorie”, tom 35, nr. 7, 1982, p. 801. 

75 *#* 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucuresti, 1978, p. 471. 


36 


zarea armatei române în 
szurale. Aceştia „exagerau 
ndimtele expansioniste ale 
al opiniei publice”. Viaţa 
peer dintre partizanii celor 
ja a 1915. 

a desfăşurat la Bucureşti, 
sânilor de peste hotare 
= Dacia» si o manifestaţie 
resului s-a axat pe dezba- 
de sub jugul habsburgilor, 
ar mobilizarea partici- 
= Slusanschi au lansat un 
în țară”, prin care motivau 
“mul nostru, al românilor 
me influențe potrivnice 


zzentanți ai Ligii pentru 
Sens, Actiunii Nationale, 
aste etc, precum Şi perso- 
mt obiectivul congresului: 
clor noastre de veacuri, 
oanm idealul national prin 
ml pe lângă V. Lucaciu şi 
su. Emanoil Antonescu, 
= provinciile României”, 
moțiune prin care au fost 
meamului nostru şi ale 
a stipânirea austro-ungară 
confirmat acordul fata de 
em: intrarea României în 
© regat „guvernul țării să 


= ui Unirea Transilvaniei cu 


eet de ziarul „Ziua” (înfiintat de 
a LU. Arion, D. Nemtescu etc]. 


iacuresti, 1915, p. 6-7. 

NZ lupiei pentru drepturile şi 
SUL. 

Rp. 471. 


Seas piberarea tratiior de sub stăpânirea austro-ungară, amenințați cu 
mmnarea €, 

In aceeaşi zi, la laşi - în sala ,,Sidoli” - s-a tinut una din cele mai mari 
ari organizate de Ligă în tara „în cadrul amplului curent national”. Oraiori 
samă, printre care Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga si Octavian Goga, s-au 
x la „angajarea bătăliei pentru Translivania””’. Desfâsurarea simultană a 
două mari întruniri, în oraşele simbol ale făuririi Regatului României, au 
ar „voința întregului neam românesc de a se uni cu orice pret şi fără 
mere sub acelaşi sceptru” si au dat „ultima lovitură duşmanilor interni ai 
Srii neamului nostru”'8. 

În perioada următoare a anului 1915 s-a înregistrat în planul luptei 
se un recul al acțiunilor proatantiste, datorat si situaţiei militare internatio- 
În replică, acţiunile favorabile Puterilor Centrale au cunoscut o oarecare 
sificare şi datorită rezultatelor de pe câmpurile de luptă. Începând din toam- 
me 226801 an, „mișcarea pentru unirea Transilvaniei cu România s-a intensificat 
îm sou si ca a fost comparabilă cu mişcarea puternică ce avusese loc in 
pmembrie 19147”. Această radicalizare a avut stimulul declansator în constitu- 
la 17/30 septembrie 1915, a Federaţiei Unioniste, prin gruparea aripei I. 


cu) si Liga pentru Unitatea Naţională a Românilor Transilvaneni Refugiati în 
sania. Comitetul de conducere (V. Lucaciu, O. Goga, L Gradisteanu, Barbu 
u-Delavrancea, C. Olănescu, C. Dissescu, dr. C. Istrate) ales a avut ca 
edhnte pe Nicolae Filipescu si ca vicepreşedinţi pe Take Ionescu şi Simion 
“Mimirescu®”. Scopul înființării Federaţiei a fost rezumat de preşedintele ei astfel: 
nu fim covarsiti decât de un singur gând: înfăptuirea idealului national”. 
Sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 a însemnat pentru românii 
5 Transilvania un nou val de măsuri represive declanşat din partea autorităților 
mcmazhice. Au fost vizati cu prioritate fruntaşii politici şi intelectualii comuni- 
alor româneşti, care au fost mobilizați, trimiși pe front, internaţi în lagăre de 
centrare sau întemnițați. În România, în aceiaşi timp, lupta pentru unitate 
mali a slăbit mult în intensitate. Înțelegerea de câtre conducătorii acesteia a 
Scuwlui că manifestările lor nationale puteau aduce grave prejudicii României a 
uit una din cauze. Totuşi, mişcarea naţională în această perioadă, in 
@samblul ei, a avut „un rol imens în combaterea propagandei dusmänoase pe 
— o făceau asa-zisii germanofili*?. În aceste condiţii complexe, interne şi 


™ adem 
ine Aprigoroaiei, op. cit. p. 17. 
=== Congresul românilor de peste hotare... p. 11. 
=== Desăvârşirea unificării statului national român..., p. 159. 
™ ‘idem, p. 160. 
Mir |. Şerban, op.cit., p. 60. 
M, Desavarsirea unificării statului national roman..., p. 160. 


37 


externe, politice şi militare, Ion I. C. Brătianu a trebuit să reziste presiunilor atât 
a celor două tabere interne, cât şi, mai ales, marilor puteri din compunerea celor 
două blocuri beligerante. Rezistenţa opusă față de intrarea în acțiune militară in 
favoarea uneia sau alteia dintre cele două grupări de state aflate în conflict, a fost 
determinată de răspunsul ce trebuia dat la fatidica întrebare: „A fi sau a nu fi” a 
României viitoare. 

Neutralitatea României nu a fost primită favorabil de niciuna dintre 
marile puteri antrenate în conflict, căci „principalele fronturi din centrul, sudul şi 
răsăritul Europei erau stânjenite de o tara mică”. Tocmai de aceea, neutralitatea 
României a fost menţinută cu mari riscuri“. Mişcarea naţională vizând unirea, 
prin intrarea României în luptă, a fost reluată puternic în primăvara anului 1916 
şi sub influența succeselor ruse de pe front. Ca punct de reper al acestei 
„renaşteri” putem considera data de 3 martie 1916, când, în gazeta „Dimineaţa”, 
S. Mandrescu a făcut apel la înrolarea tuturor celor care doreau să lupte sincer 
pentru „întregirea noastră naţională”. În acest context, pe plan extern, în 
primele luni ale anului 1916 s-a înregistrat o intensificare a tratativelor diploma- 
tice dintre România şi Antanta. În paralel, pe plan intern, s-a înregistrat o 
amplificare a acţiunilor proatantiste. O adevărată stare de „isterie naţională” a 
început să cuprindă România, determinându-l pe ministrul Austro-Ungariei la 
Bucureşti, Ottokar Czernin, să raporteze, la 19 iunie 1916, la Viena: „Speranţa 
de a lua Transilvania, care pălise, învie iaräsi şi zdrobirea monarhiei în menta- 
litatea română ia, din nou, forme concrete”*. A paralel, „o atmosferă încărcată 
domnea la românii din Transilvania, de aceea autorităţile se temeau de o mişcare 
a acestora împotriva monarhiei”*, Pentru o temporizare, căci de eradicare nu se 
mai putea vorbi, a elanului revendicativ naţional al românilor, guvernul maghiar 
a trecut la escaladarea măsurilor represive. În condiţiile politice externe şi interne 
ale mijlocului anului 1916, menţinerea neutralității României a devenit în fapt 
imposibilă. „Timp de doi ani (1914 - 1916), România a reuşit să se menţină în 
neutralitate, deşi atât Antanta, cât şi Puterile Centrale au exercitat presiuni 
deosebite, mergând până la ameninţări directe. Neutralitatea a fost o atitudine 
izvorâtă din grija pentru obţinerea garantiilor necesare menţinerii si dezvoltării 
statului român, a unui stat mic situat între două mari imperii care făceau parte 
din tabere dușmane”. 

După tratative dificile şi de durată s-a semnat la Bucureşti, 4/17 august 


2 itu Georgescu, Marile puteri si ţările mici in contextul Primului Război Mondial si al 
urmărilor sale imediate în „Revista de istorie”, nr. 7, tom 29, iulie 1976, p. 984. 

% Dimineaţa”, an XIII, nr. 4221 din 3 martie 1916. 

8° ***, Desävärsirea unificării statului national român... p. 162. 

5 Stefan Pascu, op. cit., p. 262. 

“ Jon Agrigoroaiei, Glorioasele victorii din vara anului 1917 şi dejucarea planurilor de 
impartire a României în „Revista arhivelor”, nr. 1, 1978, p. 50. 


38 


= presiunilor atât 
ympunerea celor 
tiune militară în 
n conflict, a fost 
fi sau a nu fi” a 


ire dintre 
centrul, sudul şi 
#a. neutralitatea 
4 vizând unirea, 
vara anului 1916 
reper al acestei 
sta ..Dimineata”, 
u să lupte sincer 
“plan extern, în 

lor diploma- 


: „Speranţa 
iei în menta- 
feră încărcată 
de o mişcare 


„devenit în fapt 
4 se menţină în 
ercitat presiuni 
2 fost o atitudine 
rii şi dezvoltării 
care făceau parte 


resti, 4/17 august 


2 
boi Mondial si al 
p. 984. 


rea planurilor de 


Tratatul de alianiă cu Rusia, Franţa, Anelia si Italia, precum si Conventia 
era: „încheierea tratatului de alianță cu Antanta a evidenţiat marea capaci- 
m= de om politic şi de diplomat a lui Ion I. C. Brătianu. Rezultatul final al 
zanivelor a fost, realmente, opera sa. Timp de doi ani, ei a dus îndelungate si 
s>voioase tratative cu adversarul secular [Rusia] al libertăţii si integrităţii 
lor din sud-estul Europei’**, Dintre clauzele semnate, precizäm numai pe 
Sea câ puterile respective garantau integritatea statului român şi recunoșteau - 
simu prima dată într-un tratat semnat împreună - drepturile acestuia asupra 
ariilor româneşti din Austro-Ungariat” . 

| Ratificarea celor semnate, si, mai ales, a deciziei de intrare în razboi a 
mâniei s-a facut de către Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916. După 
erea de câtre suveran a adeziunti participanților, mai putin cea a lui P. P. 
™, a fost prezentată în aceeasi zi, la Viena, de către ministrul român Edgar 
svrocordat, „declaraţia de război” a României împotriva Austro-Ungariei”, în 
© se menţiona că: „România, împinsă de dorința de a contribui să se 
zască sfârşitul conflictului şi sub imperiul necesităţii de a-şi salva interesele 
sa. se vede nevoită a intra în luptă alături de aceia care pot să-i asigure 
irea unităţii sale naţionale'”!. Declaraţia a fost urmată, în cursul aceleiaşi 
de pătrunderea armatei române - prin 18 puncte -în Transilvania. Intrarea 
miei în război a „marcat trecerea luptei pentru realizarea dezideratului 
zu national într-o fază hotărâtoare”"?. Putem considera că „participarea 
mâniei la primul război s-a înscris ca o parte componentă necesară, de largă 
#nificatie, în acea etapă, finală, a luptei pentru realizarea idealului national”. 
Prin intrarea României în război, obiectivul mişcării de emancipare 
jonala a românilor din Austro - Ungaria s-a îndreptat spre faza finalizării: 
“ca cu România. Drumul s-a dovedit a nu fi uşor, pentru realizarea lui a 
uit să mai treacă doi ani. Au fost anii în care românismul , în ansamblul lui, a 
Suit să plătească un greu tribut de sânge si sacrificii, de suferințe si pierderi 
sane si materiale. Pentru românii dinTransilvania, bucuria prilejuita de 
a armatei române a fost de scurtă durată. Odată cu retragerea acesteia, 
pra lor s-a abătut din plin forța represiunii austro-ungare. Pentru românii 
Benre graniţele ei, „Austro-Ungaria a accentuat asuprirea naţională” abătând 
sepra lor „O adevărată tragedie””*. 


stasie Iordache, op. cit., p. 419. 
on Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit...„p. 29. 

“ Anastasie lordache, op. cit., p. 421. 

Traian Rus, Contributii privind lupta românilor transilvăneni şi bucovineni aflati în Rusia 
5 5 LA. pentru unitate natională în „Revista arhivelor”, nr. 4, 1988, p. 368. 

… = Agrigoroaici, Glorioasele victorii din vara anului 1917..., p. 50. 

kim, Opinie publică şi stare de spirit... p. 31. 

bide] ,p. 96. 


39 


ste presiunilor atât 
compunerea celor 
actiune militară în 
i2 în conflict, a fost 
A fi sau a nu fi” a 


de niciuna dintre 
im centrul, sudul si 
aceea, neutralitatea 
nală vizând unirea, 
năvara anului 1916 
ke reper al acestei 
jazeta Dimineaţa”, 
zau să lupte sincer 
pe plan extern, în 
atativelor diploma- 
» s-a înregistrat o 
Sterie națională” a 
Austro-Ungariei la 
a Viena: „Speranţa 
anarhiei în menta- 
atmosferă încărcată 
emecau de o mișcare 
1 de eradicare nu se 
© guvernul maghiar 
ze externe si interne 
<i a devenit în fapt 
Si să se menţină în 
i exercitat presiuni 
2 a fost o atitudine 
snerii şi dezvoltării 
Ti care făceau parte 


curesti, 4/17 august 


; Rzboi Mondial si al 
6. p. 984. 


carea planurilor de 


E iratatui de aliania cu Rusia, Franța, Anglia si Italia, precum şi Conveniia 
„încheierea tratatului de aliantă cu Antanta a evidentiat marea capaci- 
= om politic şi de diplomat a lui Ion I. C. Bratianu. Rezultatul final al 
zior a fost. realmente, opera sa. Timp de doi ani, el a dus îndelungate si 
ese tratative cu adversarul secular [Rusia] al libertăţii şi integrității 
din sud-estul Europei’**. Dintre clauzele semnate, precizäm numai pe 
=z 2% puterile respective garantau integritatea statului român şi recunosteau - 
prima dată într-un tratat semnat împreună - drepturile acestuia asupra 
alor românești din Austro-Ungaria” . 
Ratificarea celor semnate, si, mai ales, a deciziei de intrare în război a 
mere: s-a facut de câtre Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916. După 
a de către suveran a adeziunii participanților, mai putin cea a lui P. P. 
a iost prezentată în aceeaşi zi, la Viena, de către ministrul român Edgar 
xordat, „declaraţia de război” a României împotriva Austro-Ungariei”, în 
se menţiona că: „România, împinsă de dorinţa de a contribui să se 
xască sfârşitul conflictului si sub imperiul necesităţii de a-și salva interesele 
rasă. se vede nevoită a intra în luptă alături de aceia care pot să-i asigure 
Sonrirea unităţii saie nationale””!, Declaraţia a fost urmată, în cursul aceleiaşi 
sen. de pătrunderea armatei române - prin 18 puncte -în Transilvania. Intrarea 
m=ainiei în război a „marcat trecerea luptei pentru realizarea dezideratului 
Es national într-o fază hotărâtoare'”?. Putem considera că „participarea 
saniei la primul război s-a înscris ca o parte componentă necesară, de largă 
2 ficație, în acea etapă, finală, a luptei pentru realizarea idealului national”. 
Prin intrarea României în război, obiectivul mişcării de emancipare 
pineal a românilor din Austro - Ungaria s-a îndreptat spre faza finalizării: 
cu România. Drumul s-a dovedit a nu fi uşor, pentru realizarea lui a 
i SA mai treacă doi ani. Au fost anii în care românismul , în ansamblul lui, a 
Swit să plătească un greu tribut de sânge şi sacrificii, de suferințe şi pierderi 
“base si materiale. Pentru românii dinTransilvania, bucuria prilejuită de 
rea armatei române a fost de scurtă durată. Odată cu retragerea acesteia, 
axa lor s-a abătut din plin forța represiunii austro-ungare. Pentru românii 
granițele ei, „Austro-Ungaria a accentuat asuprirea naţională” abătând 


a lor „o adevărată tragedie””*. 


=astasie Iordache, op. cit., p. 419. 
2 Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit....p. 29. 
“zastasie lordache, op. cit., p. 421. 
Tian Rus, Contribuţii privind lupta românilor transilvăneni şi bucovineni aflati in Rusia 
| LA. pentru unitate natională în „Revista arhivelor”, nr. 4, 1988, p. 368. 
fe Agrigoroaiei, Glorioasele victorii din vara anului 1917..., p. 50. 
* ken, Opinie publică si stare de spirit..., p. 31. 
“Ibidem, p. 96. 


59 


1.2.1. Implicarea românilor ardeleni si bucovineni 
refugiaţi în România în acţiuni de organizare a 
voluntarilor 


Ideea organizării românilor ardeleni şi bucovineni din armata austro- 
ungară într-o structură militară independentă de voluntari (sub denumirea de 
Corp” sau „legiune”) a apărut în primele luni ale anului 1914. Ea a fost generată 
de dorinţa unei parti însemnate a românilor ardeleni şi bucovineni refugiaţi în 
România sau militari austro-ungari căzuţi prizonieri la ruşi de a se alătura 
efortului militar menit a duce la înfrângerea şi destrămarea Imperiului Austro- 
Ungar. In condiţiile neutralității României, acţiunea lor nu putea avea sorti de 
izbândă, dar a constituit un mesaj politic clar şi un suport nepretuit pentru 
militantii intrării armatei române în acţiune. Sprijinirea directă a prizonierilor de 
origine română din Rusia de câtre guvernul român nu a avut loc în perioada 
neutralității din considerente politice şi de securitate naţională. Guvernul de la 
Bucuresti a fost obligat să trateze cu maximă prudenţă această situaţie, conside- 
rând şi declarând oficial că problema transilvănenilor şi bucovinenilor captivi 
este o chestiune internă a Austro-Ungariei. 

Concomitent, o piedică în calea unor legături fireşti între românii din 
prizonierat şi cei din Regat a fost dictată de închiderea aproape ermetică a 
frontierei dintre cele două state. Această lipsă de comunicare a fost resimţită de 
ambele parti, chiar si după intrarea României în război. La acţiunea de izolare a 
prizonierilor români a contribuit din plin, în cursul anilor 1914 -1915, şi presa 
rusă, neconsemnând ştiri despre situaţia din România. 

Lipsa de implicare a Bucureştiului poate fi justificată şi de atitudinea 
manifestată de acesta în raport direct cu statutul de neutralitate adoptat. Atâta 
timp cât opțiunea oficială pentru intrarea în război alături de Antanta nu fusese 
proclamată, guvernul român nu se putea implica în acţiuni de propagandă, 
mobilizare şi organizare a populaţiei asuprite de origine română în unități de 
voluntari. Orice acţiune în acest sens, având girul oficial al Bucureştiului, ar fi 
fost interpretată la Budapesta, Viena sau Berlin ca o provocare directă, ca o 
încâlcare a neutralității proclamate şi s-ar fi putut transforma uşor într-un pretext 
de intervenţie militară din partea acestora. De aceea, nici reprezentantele legale 
române de la Petrograd şi Odessa nu numai că nu au încurajat, dar chiar au 
interzis contactele cu refugiații şi prizonierii ardeleni si bucovineni internaţi în 
lagărele ruseşti. In această perioadă, pe cât a fost posibil, oficialităţile au respec- 
tat cu rigurozitate neutralitatea adoptată. Constantin Diamandi, şeful reprezen- 
tantei diplomatice române la Petrograd, a interzis până şi expedierea de raspun- 
suri la scrisorile prizonierilor români adresate Legatiei, iar Paul Greceanu, 
consulul român la Odessa, nu-i primea în birou pe cei care, sub o formă sau alta, 
veneau să-i ceară ajutorul, considerându-i dezertori”. 


% Alexandru Baboş, Voluntarii ardeleni şi bucovineni în campania armatei române din anul 
1917 în 1917pe Frontul de Est, Focşani, 1997, p. 119. 


40 


Games si se re), 
ER Glew mers in Trans? 
Gemeriel Stan Sek îm 
N uiti perse era SE i 
Geers polii dar şi mip 
Dura bm = vizat ircrcda 
EI Grace: militare sza a 
mms chu © eee 
Duca. teniori: ce-mi mu 
mice © chordare in prema 
tes romasilor din dubla 


ram § Seren. tome den 


ent a verzi a rond | 
Dai, > 214 


ai PSE Urarea Trois 


"A Pie Generale! Von! 
Messe, Arad voi IX. 19 


ni si bucovineni 
de organizare a 


emi din armata austro- 
an {sub denumirea de 
1512. Ea a fost generată 
bucovineni refugiați în 
a musi de a se alătura 
rea Imperiului Austro- 
mai putea avea sorti de 
aport nepretuit pentru 
recta a prizonierilor de 
= avut loc în perioada 
sonală. Guvernul de la 
astă situaţie, conside- 
1 bucovinenilor captivi 


rest intre românii din 
za aproape ermetică a 
care a fost resimţită de 
2 sctunea de izolare a 
1 1914 -1915, şi presa 


Iicat si de atitudinea 
Œalirate adoptat. Atâta 
1 de Antanta nu fusese 
cüuni de propagandă, 
> română în unități de 
bal Bucureştiului, ar fi 
rovocare directă, ca o 
ma usor într-un pretext 
reprezentantele legale 
incurajat, dar chiar au 
bucovineni internați in 
oficialitățile au respec- 
mandi. şeful reprezen- 
expedierea de raspun- 
1 iar Paul Greceanu, 
5 sub o formă sau alta, 


atei române din anul 


Lupta românilor din Austro-Ungaria pentru câştigarea drepturilor natio- 
a mabratisat ca forma de manifestare şi o soluţie cu caracter militar. Sursa 
> opuuni de sorginte militară şi-a găsit izvorul în convingerea unora dintre 
= din dubia monarhie refugiaţi in România că numai acţiunea militară - în 
si la timpul propice unei asemenea întreprinderi, perspectivă din ce în ce 
5 sealist4 si apropiată in timp - putea determina succesul luptei lor de eliberare 
şi unirea cu celelalte provincii româneşti. O primă încercare, în acest 
2 fost cea a generalului pensionar Stefan Stoica, care, încă din anul 1913, a 
iat la Bucureşti Legiunea Ardeleană. Scopul preconizatei structuri milita- 
= “zat desfăşurarea unei propagande puternice a luptei „pentru cucerirea 
i şi Transilvaniei”. În vederea reușitei inițiativei sale, generalul Stefan 
bănăţean de origine, a desfăşurat o vie activitate printre românii din Austro- 
ia refugiaţi in România, câştigându-şi un număr relativ mare de adepţi. 
După izbucnirea Primului Război Mondial, demersurile generalului 
au cunoscut o intensitate crescândă, vizând în mod concret „constituirea 
> divizii” de tineri transilvăneni, pentru ca, cu ei, să se pâtrundă la momentul 
în Transilvania”. Acţiunea de constituire a „Legiunii Ardelene” a fost 
2 monitorizată de către agenţii guvernului imperial de la Viena. Aceştia au 
erat că „au putut fi cumpărate din donaţii 800 de arme” şi că „până la 
anului 1915 s-au făcut si exerciţii militare'*5. Rapoartele sosite la 
remarcau strânsa legătură dintre membrii Legiunii Ardelene şi cei ai Ligii 
E murale cu asociaţiile româneşti din teritoriile imperiului şi făceau cunoscut 
paul că, în caz de război, cu acordul prealabil al autorităţilor militare române, 
„urmează să se distribuie câte 1-2 membrii în flecare regiment român, care în 
=ersul unui marş în Transilvania vor fi utili prin cunoștințele lor despre teren””. 
Æenecralul Stefan Stoica în întreaga perioadă a neutralității României a continuat 
a multă perseverență si, în acelaşi timp, insistență să facă intervenţii pe lângă 
Bciorii politici, dar și militari (printre care generalii Averescu şi Iliescu) români. 
Dorinţa lui a vizat încredințarea, în cazul intrârii României în război, comenzii 
mx structuri militare sau acordarea dreptului „de a forma un corp de voluntari” 
© fruntea cäruia se angaja să facă „lupte de gherilă atât în Transilvania, cât şi în 
Bucovina, teritorii ce-mi sunt cunoscute”!%. Iniţiativa generalului Stefan Stoica 
= fost o abordare în premieră, sub aspectul formei de manifestare adoptate, a 
Boitci românilor din dubla monarhie refugiați în România. Această abordare a 


™ loan I. Şerban, Acţiuni ale refugiatilor ardeleni în Vechiul Regat pentru organizarea in 
sui de voluntari a românilor din provinciile subjugate (1914 - 1917) în „Apulum”, XXXI, 
a, p.416. 

==+ 1018. Unirea Transilvaniei cu Romania... , p. 455. 

™ joan I. Serban, op. cit, p. 416. 

* =#* 1918. Unirea Transilvaniei cu Romania ..., p. 456. 

R Päiusan, Generalul Stefan St. Stoica - luptător pentru independentă şi unitate natională 
= Ziridava”, Arad, vol. IX, 1978, p. 400. 


41 


marcat momentul trecerii românilor din dubla monarhie la o nouă etapă de 
acţiune pentru câștigarea drepturilor lor nationale: lupta armată. 

Aproximativ în aceeaşi perioadă de timp, pentru a fi liberi în acţiunea lor 
pusă nemijlocit în slujba idealului eliberării naţionale şi a unirii şi pentru a nu 
atrage asupra Partidului Naţional Român din Transilvania acțiunile represive ale 
autorităților imperiale, la 23 decembrie 1914, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu 
au demisionat din Comitetul de conducere al respectivului partid şi împreună cu 
Simion Mândrescu s-au refugiat în România. Acţiunea lor a fost urmata în scurt 
timp de aceea a unor nume de rezonanță din rândul gazetarilor şi intelectualilor 
cunoscuți în Austro-Ungaria ca fruntaşi ai luptei românilor pentru cauza natio- 
nală. Luate în parte, fiecare dintre aceste nume - Sever Bocu, Constantin Bucşan, 
Ghiţă Pop si Ioan losif Schiopu („Tribuna”); Casian R. Munteanu (,,Romanul” si 
„Drapelub”);, Voicu Nitescu („Gazeta Transilvaniei”); Avram Imbroane 
(„Drapelul”), Octavian C. Taslauanu, Aurel Esca şi Vasile Stoica (,,Luceafarul”); 
Onisifor Ghibu („Vatra şcolară”), Ioan Mota (,„„Libertatea”); Sebastian Bomemisa 
(,,Cosanzeana”) şi Vasile Osvadă (,,Tovarasia”) din Transilvania; Ioan Nistor 
(Universitatea Cernăuţi), Ion Grămadă („Viaţa noua”); George Tofan („Junimea 
literară”); Emilian Suslanschi și Filaret Doboş (,,Gazeta Bucovinei”); George 
Potică (poet) din Bucovina - au avut în perioada anilor 1915 - 1919 un rol de 
primă importanţă în amplul proces istoric al făuririi României Mari. Din 
inițiativa unui număr important dintre aceştia, care s-au bucurat de sprijinul unor 
lideri proatantisti din România (Nicolae Filipescu, Take lonescu, Barbu 
Stefanescu-Delavrancea, Nicolae lorga, Nicolae Titulescu, Constantin Argetoianu 
si multi alţii), a fost înființată, la București, în februarie 1915 Legiunea 
Ardeleană!!. Preluând denumirea structurii preconizate de Stefan Stoica, 
organizatorii principali ai Legiunii Ardelene au fost consideraţi Octavian Goga si 
Simion Mândrescu, care „se străduiau să organizeze o legiune de ardeleni care 
să fie pregătită pentru o eventuală acțiune în Transilvania”!%2. Scopul declarat al 
înființării Legiunii Ardelene a constat în înrolarea voluntară a românilor din 
dubla monarhie, refugiaţi sau nu în România, pentru a fi gata să lupte alături de 
armata română în momentul intrării acesteia în acţiune alături de forţele 
Antantei. Deşi au fost consideraţi iniţiatorii din umbră ai Legiunii, în conducerea 
acesteia nu s-au regăsit Goga şi Mândrescu. Structura de comandă a fost formată 
din: I. Soitu (preşedinte), Dumitru Haseganu (vicepreşedinte), V. Severin (secre- 
tar) si Dumitru Seseleanu (casier)'%. Conducerea Legiunii a urmărit „atragerea 


101 Toana Burlacu, Vasile Grozavu, Lupta pentru unitate natională în „Revista arhivelor”, nr. 
2, 1968, p. 127 - 128. (Denumirea identică cu a formaţiunii generalului Ştefan Stoica arată 
dorința initiatorilor de abordare militară a luptei nationale). 

102 *** Desävärsirea unificării statului national român... p. 124. 

1% Joan I. Şerban, Din lupta transilvänenilor şi bucovinenilor pentru intregirea statală a 
României: Congresul românilor de peste hotare (Bucuresti, 15 martie 1915) în „Apulum”, 
XXXV, 1998, p. 500. 


42 


Wiese 1915 Des vrcires mn 
Curncapearm op. 


la o nouă etapă de 
FX 
beri în acţiunea lor 
omirii şi pentru a nu 
Mrunile represive ale 
= si Vasile Lucaciu 
artid şi împreună cu 
fost urmata în scurt 
dr și intelectualilor 
“pentru cauza natio- 
. Constantin Bucşan, 
&anu (.Romänul” si 
Avram  Imbroane 
sosca |..Luceafărul”); 
Sebastian Bomemisa 
sivania; loan Nistor 
se Tofan („Junimea 
3Jacovinei”), George 
13 - 1919 un rol de 
oxnâniei Mari. Din 
erat de sprijinul unor 
ie lonescu, Barbu 
onstantin Argetoianu 
me 1915 Legiunea 
> de Stefan Stoica, 
ran Octavian Goga şi 
rune de ardeleni care 
= Scopul declarat al 
tara a romanilor din 
iza să lupte alături de 
= alături de forțele 
emmii. în conducerea 
mandă a fost formată 
1. V. Severin (secre- 
„a urmărit „atragerea 


1 „Revista arhivelor”, nr. 
bn Stefan Stoica arată 


zu intregirea Statală a 
roe 1915) în „Apulum”, 


în cadrul ei a unui număr cât mai mare de oameni” dintre românii refugiați în 
România şi „îndemnau prin publicaţii secrete pe românii din Transilvania să 
dezerteze, silindu-se să-i convingă să treacă in Romania’. Însemnul reprezenta- 
tiv adoptat a fost „tricolorul”, având cele trei culori dispuse longitudinal şi cu 
imprimarea peste ele a portretelor lui Horia, Cloşca, Crişan şi Avram lancu şi a 
unui vultur. Legiunea a avut şi un organ propriu de presă, intitulat simbolic 
„Ardealul”. Simion Mândrescu, devenit director general al acestuia, a făcut cunos- 
cut în mai 1915 scopul existenței acestei gazete: „Va fi de partea tuturor acelora 
care şi-au dat şi-şi vor da mâna în lupta pentru neîntârziata intrare a României în 
acțiune alături de Cvadrupla înţelegere, pentru eliberarea fraţilor nostri de sub 
stăpânirea austro-maghiară şi înfăptuirea unităţii noastre nationale”!°. 

La înrolarea în Legiune, membrii acesteia erau obligați să depună un 
vurământ prin care se „angajau să dea ascultare ofiţerilor indicaţi lor de către 
guvernul român”!%. Mai mult, cu prilejul jurământului depus la 22 septembrie 

1915, voluntarii au jurat că: „Vom muri sau vom învinge, alături de brava arma- 
5 română”. Indiferent de forma acestuia, conținutul jurământului indica cu 
@laritate angajarea voluntarilor în luptă, la un moment oportun, alături de armata 
semana. A devenit clara, in acest mod, menirea Legiunii Ardelene: pregătirea 
sin punct de vedere militar „a poporului român” din Austro-Ungaria pentru a fi 
ata de luptă „atunci când marșul armatei române nu va mai putea fi oprit”1%. 
larea de voluntari în rândul Legiunii a înregistrat o crestere constantä: de la 
5900 de membri la începutul anului 1915, la 26 251 la sfârșitul aceluiaşi an”. 
Æcüvitatea Legiunii a constituit obiectul unei atente şi permanente supravegheri 
=m partea agenţilor secreti din România ai dublei monarhii. In rapoartele 
“maintate la Viena, aceştia au indicat că „o legătură de serviciu cu conducerea 
m@matei române există, fară îndoială, şi, în caz de război cu monarhia, legiunea 
== destinată să rezolve sarcini speciale, care reclamă cunoaşterea exactă a 
icurilor”!!%. Analiza rolului jucat de Legiunea Ardeleană pe scena vieții 
"3 mco-militare române arată că aceasta a avut mai mult semnificaţia unui 
simbol. Adevărata importanţă a activității ei a constat nu în organizarea români- 
"ir refugiaţi într-o forță paramilitară, ci în propaganda desfăşurata în interiorul 
5 ssuro-Ungariei pentru trecerea românilor apți de luptă în România. Analizând 
amortul adus de aceasta la înregimentarea românilor refugiați din Austro-Ungaria 
într-o organizaţie de tip paramilitar, însuşi Octavian Goga a fost obligat să 


© s=+ Desăvârsirea unificării statului national român..., p. 124. 

© Ardealul”, an I, 1915, nr. 32 din 31 mai, p. 1. 

+++ 1918 la români. Desăvârşirea unitătii national statale a poporului român. 
Tesawnente externe (1879 -1916), vol. I, Bucuresti, 1983, p. 570. 

M loana Burlacu, Vasile Grozavu, op. cit., p. 130. 

™ =** 1918. Desivarsirea unificării Statului national roman..., p. 124. 

© Vasile Curticăpeanu, op. cit., 1969, p. 935. 

Ioan I. Serban, Din lupta transilvänenilor si bucovinenilor..., p. 500. 


43 


recunoască nereusita unei asemenea întreprinderi. Din acest punct de vedere, el a 
constatat faptul că Legiunea s-a dovedit „o fantomă, justificându-şi existența 
numai ca o statistică aproximativă a refugiaților din Bucuresti”! 

Sprijinită un timp de către unii oameni politici români favorabili intrării 
României în luptă alături de Antanta, activitatea Legiunii - redusă pe parcursul 
trecerii timpului la înregistrarea refugiaților români - a cunoscut un ecou favora- 
bil printre românii din dubla monarhie. În acest context, însuşi O. Goga s-a văzut 
obligat de a solicita „autorităţilor hotărârea de lichidare a acesteia şi a organului 
său de presă”. Interdictia, venită spre sfârşitul anului, a fost uşor „de obţinut în 
condiţiile când guvernul se străduia să evite prin toate mijloacele activitățile ce 
puteau stârni suspiciunea Puterilor Centrale cu privire la intenţia României de a 
se alătura Antantei”!!?, 

În ceea ce priveşte rolul avut de Octavian Goga în organizarea Legiunii 
Ardelene, istoricul Ioan I. Serban semnalează existenţa unui manuscris al lui Elie 
Bufnea potrivit căruia marele poet şi om politic ardelean „nu numai că nu a 
înființat şi condus” această organizaţie, ci „dimpotrivă, s-a opus organizării ei”. 
Mai mult, Goga a avut un proiect propriu „constând în organizarea în cadrul 
armatei române a unei divizii formate exclusiv din refugiaţi ardeleni şi bucovi- 
neni”!!5. Acţiunile lui Goga în acest sens, din motivele de ordin politic mai sus 
expuse, s-au izbit de opoziţia categorică a lui Brătianu şi a guvernului său. În 
cele din urmă, ținându-se cont de numărul refugiaților existenți în România si 
presiunea exercitată de opinia publica şi forțele politice proatantiste, s-a ajuns la 
adoptarea unei soluţii de compromis: înrolarea voluntară în armata română în 
mod individual a acestora. In vederea uşurării înrolării în armata română a 
refugiaților a fost eliminată obligativitatea detinerii cetăţeniei române si înlocui- 
rea acesteia cu declaraţiile unor martori. 

Constituirea prizonierilor ardeleni şi bucovineni internați în lagărele din 
Rusia în unităţi militare de voluntari, dar si a celor aflați într-o situaţie similară în 
Italia şi Franţa, a fost una din iniţiativele refugiaților din Transilvania si 
Bucovina în România. În mod explicabil, într-o perioadă de neutralitate politică 
si militară a României, când aceasta nu putea face nimic pentru prizonierii români 
din Rusia fără a trezi reacţia imediată a Austro-Ungariei, refugiații ardeleni si 
bucovineni au fost cei care şi-au îndreptat atenţia spre confrații internaţi în 
lagărele ruseşti. Octavian Goga a fost unul dintre primii conducători politici ai 
refugiaților ardeleni în România, care încă din 1915, s-a adresat cu prestigiul 
glasului său autorităţilor de la Bucureşti cerându-le „să se gândească” la miile de 
prizonieri ,,imprastiati pe întinderile fără sfârşit ale imperiului rusesc”. Chema- 
rea sa a avut în vedere „efectul ei psihologic asupra sutelor de mii de români din 


111 


Idem, Voluntarii transilvăneni si bucovineni din Rusia... p. 52. 
12 Ibidem, p. 53. 
113 Ibidem, p. 53-54. 


est punct de vedere, el a 
msdficandu-si existența 
eesti’ 13 

omâni favorabili intrării 
m - redusă pe parcursul 
unoscut un ecou favora- 
masi O. Goga s-a văzut 
a acesteia şi a organului 
fost uşor „de obținut în 
majioacele activitățile ce 
1 Stentia României de a 


Lin organizarea Legiunii 
ma manuscris al lui Elie 
Em _nu numai câ nu a 
+a opus organizării ei”. 
în organizarea în cadrul 
man ardeleni şi bucovi- 
de ordin politic mai sus 
: 3 a guvernului său. In 
existenti in România şi 
proatantiste, s-a ajuns la 
ma în armata română in 
mm în armata română a 
temei române si înlocui- 


iæuernati în lagărele din 
iser-o situaţie similară în 
for din Transilvania şi 
îă de neutralitate politica 
pentru prizonierii români 
nei refugiații ardeleni şi 
we confrații internaţi in 
M conducători politici ai 
s-a adresat cu prestigiul 
se gândească” la miile de 
perialui rusesc”. Chema- 
Sr de mii de români din 


> 
- 


mata cezaro-crăiască” şi, în cazul reuşitei unei alinieri a prizonierilor români 
omului militar al armatei nationale, „semnificaţia unei astfel de întreprinderi” 
san intern şi extern''*. Ideea atragerii prizonierilor ardeleni şi bucovineni din 
re într-o structură militară, în calitate de voluntari, menită a se alătura la 
Qeeniabila intrare în acţiune a armatei române, a constituit obiectul multor 
@revederi între autorul ideii şi unii ofițeri români cu putere de decizie. Acţiunea 
i Goga, urmare şi a implicarii ofițerilor originari din Transilvania şi Bucovina 
mari în armata română, a fost considerată de Brătianu ca periculoasă pentru 
iaca de neutralitate a României. În acest sens, premierul a interzis ofiţerilor 
æmäni discutarea subiectului; iar lui O. Goga, prin intermediul lui I. Gh. Duca, 
= solicitat acelaşi lucru, motivandu-1 prin faptul că discutarea unei asemenea 
m= „ar atrage in mod sigur un grav conflict diplomatic cu Austro-Ungaria si 
L=rmania, conflict pe care guvernul tinea să-l evite”!!5. 

Cunoscător al jocului politic pe care Ionel Brătianu era obligat să-l 
Specie, Octavian Goga a înţeles că, în acele momente, trebuia să tina cont de 
venele prudentei politice a premierului României. Totuşi, sesizând neputinta în 
ae se afla guvernul de la Bucuresti în ceea ce privea o implicare directă în 
sempmul ardelenilor şi bucovinenilor aflați în trista stare de prizonieri, refugiații 
îm România nu i-au uitat şi au continuat demersurile referitoare la pregătirea 
lui prielnic unei viitoare înrolări a lor în unități de voluntari şi, după posibi- 
Br aducerea lor alături de armata română. 

Una din acţiunile prioritare, în acest sens, ale refugiaților ardeleni si 
m neni din România a fost asigurarea, prin canale cât mai diverse, ajungerii 
sei române la nefericitii lor confrati. În paralel, ca un alt canal de informare al 
= omerilor, o activitate intensă au desfăşurat pe această linie unele organizații 
a vurale româneşti din Ardeal şi Bucovina. Astfel, prizonierii români au putut fi 
"rent cu acțiunile proatantistilor din tara şi implicarea confratilor refugiaţi în 
mânia în mai toate dintre acestea. 

Informaţiile primite au determinat în rândurile prizonierilor români o 
smulatie patriotică concretizată în unele „încercări de organizare a unor unități 
® voluntari români” înainte de vara anului 1916. Aceste încercări „au fost spora- 
Mee 51 timide”, mai ales că prizonierii „au trebuit să înfrunte nu numai dusmania 
Să a foştilor camarazi unguri și nemți, ci şi ostilitatea vădită a comanda- 
mentelor de lagăre”!!S. Unul dintre participanţi, dr. Valeriu Pop, avea să relateze 
m 1923: „incă cu mult înainte de intrarea României în război, s-a produs un 
Brent general în toate lagărelor de prizonieri unde erau numai români, la o 
"care care nu pretindea nici mai mult nici mai putin decât libertatea de a lua 
îm nou armele în mână, de astă dată contra dușmanului adevărat, pentru idealul 


idem, Actiuni ale refugiatilor ardeleni în Vechiul Regat..., p. 418. 
™ Ibidem, p. 419. 
Gazeta voluntarilor”, an I, nr. 20 din 3 iunie 1923. 


45 


nostru national”! !7. Aceste initiative, fără o coordonare de la un anumit centru de 
comandă, au fost rezultatul firesc al informaţiilor primite şi prin intermediul 
presei româneşti sau, mai ales începând cu sfârşitul anului 1915, chiar celei 
rusești. Ştirile despre viata politică din România şi acţiunile proatantiste care se 
desfașuraseră până la acea dată în România, nu-şi aflaseră reflectarea şi în presa 
rusă. O altă sursă de informaţii au constituit-o noile contingente de prizonieri 
ardeleni şi bucovineni care soseau în diferitele lagăre de pe întinsul Rusiei. Noii 
veniţi erau posesorii unor informaţii de actualitate referitoare la situaţia roma- 
nilor din dubla monarhie privind regimul de persecuții şi pauperizare la care erau 
supuşi de către autorităţile centrale şi locale imperiale, precum şi la activităţile 
refugiaților în România şi a opiniei publice româneşti. Veştile sosite indicau 
apropierea orei intrării armatei române în acţiune de partea statelor Antantei si, 
lucrul ce-i bucura cu bună seamă, faptul că nu erau uitaţi de confrații lor. 
Începând cu anul 1915, prizonierii români, nou sosiți în lagăre, erau tot mai 
numeroși „căci batalioanele şi regimentele româneşti de sub pajura Habsburgilor 
trecuseră în masă la ruși, îndată ce ajunseseră pe front” 11. Ştirile aduse de către 
fiecare nou lot de prizonieri dădeau ca sigură schimbarea de atitudine a guver- 
nului de la Bucureşti şi faptul că, într-un viitor cât mai apropiat, „România va 
intra în acţiune. România va smulge Ardealul din ghiarele pajurei cu două 
capete”. Modificarea atitudinii militare a României ar fi însemnat pentru românii 
aflaţi în lagărele ruseşti o schimbare a statutului: „Din prizonieri ce suntem acum 
vom ajunge tovarășii ruşilor”! 

Rolul cărților, dar mai ales al presei primite de către prizonieri în lagăre, 
fie că acestea se aflau în bagajul noilor sosiți sau erau primite pe diferite alte căi, 
a fost determinant în menţinerea speranței într-o schimbare a situaţiei lor si a 
contribuit la îndulcirea, într-o anumită măsură, traiului zilnic de internat; iar pentru 
cei cu o conştiinţă patriotică mai dezvoltată, la întărirea convingerii în necesita- 
tea participării directe la acțiuni militare şi de înființare a unor unităţi proprii de 
voluntari. De un deosebit interes s-a bucurat din partea prizonierilor români 
presa editată de către confrații lor refugiaţi în România. Ziare ca ,,Ardealul”, 
„Adevărul”, „Tribuna” ş.a. erau pur şi simplu devorate de prizonierii stiutori de 
carte, avizi de noutăți din tara, şi citite apoi şi celor fără ştiinţa cititului. O 
relatare elocventă a fenomenului a facut-o Petru Nemoianu, spectator direct al 
multor asemenea scene, care a arătat că prizonierii români „Ziua - noaptea citesc 


''7 Ibidem. [Relatarea dr. Valeriu Pop este explicabilă pentru contextul general în care a fost 
scrisă. În realitate, păstrând proporțiile, reiese din documentele cercetate că nu au existat 
lagăre in care să fie internaţi numai prizonieri români (în afara formațiunilor de lucru în care 
aceştia erau distribuiți pentru un anumit interval de timp) şi nici un curent „general” care să 
includă unanimitatea prizonierilor români pentru o implicare militară proromânească]. 

"15 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. IV, 
Partea a V-a (1917-1918), Bucureşti, 1993, p. 10. 

"1 Eugen Goga, Două Siberii, Bucuresti, 1916, p. 251-252. 


46 


un anumit centru de 
» si prin intermediul 
m 1915, chiar celei 
e proatantiste care se 
æflectarea şi în presa 
mgente de prizonieri 
întinsul Rusiei. Noii 
axe la situaţia româ- 
uperizare la care erau 
cum şi la activitățile 
“estile sosite indicau 
2 statelor Antantei si, 
sani de confrații lor. 
lagire, erau tot mai 
> pajura Habsburgilor 
Sunle aduse de câtre 
de atitudine a guver- 
mooiat, „România va 
rele pajurei cu două 
emnat pentru românii 
men ce suntem acum 


2 prizonieri în lagăre, 
tte pe diferite alte căi, 
re a situației lor si a 
de mtemat; iar pentru 
mngerii in necesita- 
mor unități proprii de 
gnzonierilor romani 
Ziare ca „Ardealul”, 
=zonierii ştiutori de 
ră suinta cititului. O 
mi spectator direct al 
Zia - noaptea citesc 


aai general în care a fost 
metale ca nu au existat 
atamilor de lucru in care 
curent „general” care să 
proromânească ]. 

sa celor de ieri, vol. IV, 


si ziarul şi nu l-ar da din mână pentru nimica din lume, ca nu cumva să ajungă în 
mâini profane”, 

Activitatea de informare prin presă a prizonierilor români a înregistrat o 
constantă sporită din momentul înființării la Petrograd a unui birou de presă al 
Ligii pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor. Reuşita acestei organizări a 
permis o alimentare continuă a lagărelor de prizonieri români cu cărţi şi ziare 
româneşti. La rândul lor, o parte dintre ardelenii şi bucovinenii refugiați în 
România, prin personalitățile culturale şi politice aflate în fruntea mișcării lor 
revendicative, au intervenit în numeroase ocazii în favoarea conationalilor aflați 
în prizonierat. Manifestările culturale sau politice la care participau aceştia s-au 
constituit în numeroase cazuri in tribune de la care au solicitat îndreptarea 
atenției guvernantilor ruşi şi români spre ameliorarea situaţiei prizonierilor 
romani, posibila lor eliberare şi acordarea permisiunii constituirii în unități de 
voluntari. Aceste solicitări nu aveau șanse de realizare, dar ele erau menite a 
întreține atenţia destinatarilor asupra problematicii prizonierilor români si 
secesitatii, într-un viitor neprecizat, unei rezolvări favorabile. 

Ziarele româneşti au găzduit în paginile lor multe dintre apelurile acestor 
enzonieri români, făcând cunoscute cititorilor din tara condițiile de viata ale 
®estora, dar şi dorința lor vie de a lepăda haina de prizonier şi a o înlocui cu cea 
& oştean român. Victor Nitescu, el însuşi unul dintre aceşti prizonieri, a arătat 
3 asa numiții de câtre austro-unguri „trădători de patrie” - etichetă pusă de 
acestia celor ajunşi în captivitate - sunt în realitate „români adevăraţi”, doritori să 
te pentru înfăptuirea unei patrii a lor'?i. Dintre prizonierii români, care au 
ut norocul de a se elibera din lagăre si a sosi în România, multi s-au alăturat 
eonfratilor refugiați aici şi efortului acestora, militând printre cei din mijlocul 
=irora tocmai plecaseră pentru sensibilizarea sentimentului national, dorinței de 
1 se înrola în unităţi de voluntari şi întăririi speranței în schimbare. De asemenea, 
= s-au alăturat şi demersurilor întreprinse de refugiaţi pentru îndreptarea atenției 
® preocupărilor generale către problematica prizonierilor români şi rezolvarea 
cat mai favorabilă a acesteia. Dintre aceştia, Jon Agârbiceanu, venit în România 
epi luni de prizonierat în Rusia, a militat în scris că românii „trebuie să facă 
Sent comun în lupta pentru înfrângerea împărăției habsburgice, referindu-se in 
west context si la numerosii prizonieri aflaţi în Rusia”. Mesajul acestuia a fost 
“rect: „Pentru mântuirea lor, românii trebuie să pună si ei umărul la distrugerea 
badrei cu două capete”’””. „Evenimentul” din Iasi a găzduit între paginile sale un 
=moţionant apel al militantului Andrei Popovici „către oficialități pentru 
Æintarea unei «legiuni ardeleane» în cadrul armatei române, din care să facă 
see atât refugiații, cât şi prizonierii din Rusia”!2. 


™ Petre Nemoianu, Prizonier la ruşi, rob la unguri..., p. 113. 

loan I. Serban, Acțiuni ale refugiaților ardeleni în Vechiul Regal..., p.421. 
> Ibidem. 

> Ibidem. 


47 


Subscriindu-se acelorași nobile demersuri, de un puternic impact asupra 
opiniei publice din România, cu reverberatii directe spre sfera conducerii 
politico-militare, trebuie nominalizate apariţia în 1915 a cărţii lui Octavian 
Tăslăuanu: Trei luni pe câmpul de război şi, în anul următor, a celei cu titlul: 
Hora obuzelor, completate, tot în anul 1916, de lucrarea lui Eugen Goga sugestiv 
intitulată: Doua Siberii. Aceste apariţii editoriale au fost cu atât mai credibile, cu 
cât ele erau relatările trăirilor directe ale unor foşti combatanți din armata austro- 
ungară pe frontul din Galiţia. Cărţile celor doi gazetari ardeleni au cunoscut o 
largă audienţă în rândurile cititorilor români, ele vorbind acestora despre viata 
cotidiană a prizonierilor lagărelor ruseşti, despre privatiunile şi mai ales 
persecuțiile îndurate acolo din partea ofiţerilor unguri şi austrieci, cu complici- 
tatea tacită a comandanților ruşi. Dar, în acelaşi timp, aceste cărți vorbeau cu 
claritate şi despre dorința multora dintre prizonierii români de a se pune în slujba 
adevăratei patrii şi au contribuit, în acest sens, la demersul comun al creării unui 
cadru menit a asigura înrolarea voluntarilor în unităţi proprii. 

Cele trei cărţi au constituit, fiind înțelese ca atare de câtre cititori, „un 
puternic strigăt de protest împotriva monarhiei dualiste şi într-un vibrant apel la 
acţiune hotărâtă a tuturor factorilor responsabili din România în vederea unirii 
forțelor în acele momente hotărâtoare pentru soarta viitoare a naţiunii”? Difu- 
zarea acestor cărți s-a dovedit a fi unul din demersurile cele mai eficiente ale 
românilor din Ardeal şi Bucovina refugiaţi în România în asumata lor misiune 
de popularizare şi obținere a sprijinului celor în drept pentru cauza nobilă a 
înrolării prizonierilor români în unități de voluntari şi schimbarea condiţiilor de 
viata ale acestora. 

Răsplata efortului cumulat al tuturor, cunoscuţi şi mai ales necunoscuţi, 
a fost dată de ecoul stârnit printre prizonierii români de mesajul lor privitor la 
necesitatea încorporării acestora în unități de voluntari şi continuarea luptei 
alături de armata română. Prin acţiunea lor constantă, învingând obstacolele ivite 
în cale, demersul refugiaților ardeleni şi bucovineni in România şi-a atins țelul, 
el ajungând în inimile celor cărora le era destinat. 

Adeziunea prizonierilor români la ampla mişcare de organizare a lor în 
unități de voluntari şi solicitarea plecării pe frontul din România, pentru a lupta 
alături de armata română, s-a constituit în mărturia cea mai grăitoare a eficienţei 
demersului confratilor lor refugiaţi în tara. 


1.2.2. Prizonierii români ardeleni şi bucovineni din 
Rusia şi acţiunea lor pentru înrolarea ca voluntari 


Încă din 1914, după primele luări de prizonieri din rândul armatei 
austro-ungare, consecventi cu proclamata lor politică panslavistă, guvernanţii 
ruşi au decis separarea prizonierilor de origine slavă. Ca urmare, prizonierii 


124 Thidem. 


48 


za acestuia ei ini 
Ec=rea militară a ce 
ai primelor inițial 
Ban organizatorice 
Br zi a fost într-o co 

meserii ardeleni şi bac 
= intelectuali care. 


o Voluntarii tra 
~~ Moga Dumitru. Thomas 
Drzz Florea. Relarii ros 
69. p. 613-614. 


We puternic impact asupra 
ste spre sfera conducerii 
915 a cärtii lui Octavian 
eemator, a celei cu titlul: 
a tai Eugen Goga sugestiv 
yst cu atât mai credibile, cu 
nbatanti din armata austro- 
an ardeleni au cunoscut o 
Hd acestora despre viata 

privatiunile si mai ales 
4 $i austrieci, cu complici- 
m. aceste cärti vorbeau cu 
ont de a se pune în slujba 
iersu! comun al creării unui 
proprii. 

azare de câtre cititori, „un 
32 si într-un vibrant apel la 
Bemänia în vederea unirii 
“toare a natiunii”’”*. Difu- 
urile cele mai eficiente ale 
in in asumata lor misiune 
rept pentru cauza nobilă a 
3 schimbarea condiţiilor de 


x si mai ales necunoscuți, 
a de mesajul lor privitor la 
mi şi continuarea luptei 
_ Seyingand obstacolele ivite 
in România şi-a atins țelul, 


Bczre de organizare a lor în 
% România, pentru a lupta 
#2 mai grăitoare a eficienţei 


ai si bucovineni din 
olarea ca voluntari 

@onieri din rândul armatei 
x panslavistă, guvernanţii 
ava. Ca urmare, prizonierii 


Ærmani, austrieci si unguri au fost trimişi de regulă în Siberia Centrală sau 
Î ssăriteană, iar cei slavi - la care au fost adăugaţi în multe situaţii şi cei români - 
a: ‘ost internaţi în lagăre din Rusia Europeană si Siberia Occidentală. Explicaţia 
muni conducerii politico-militare ruse de a repartiza prizonierii români alături 
= cei slavi a fost formulată de Pompiliu Nistor: „Fie din cauză că erau şi ei 
@eevoslavnici - ceea ce pentru ruşi era ceva foarte important - fie că aveau in 
re posibilitatea unei conlucrări politice cu romanismul”'?> Ordinele condu- 
=" de la Petrograd, în spiritul caracteristic al autorităţilor locale ruse, unde 
germanii aveau încă un rol important, nu au fost executate întocmai. În 
eentextul acesta s-au înregistrat dese repartizari de prizonieri români în lagărele 
made predominau numeric cei unguri sau austrieci. Consecințele unei asemenea 
uni s-au repercutat dureros asupra traiului zilnic al acestor prizonieri şi au 
“predicat dorinţa şi acțiunile lor de înrolare ca voluntari. 

Din primele luni de prizonierat, cehii şi slovacii - sub influenţa de netaga- 
an a „Societăţii Maffia”, organizată şi condusă de Thomas Garrigue Masaryk - 
a: inceput „să se înscrie voluntari” pentru a lupta împotriva Austro-Ungariei, 
sare „odată învinsă va fi constrânsă să cedeze libertatea popoarelor subjugate”!?6, 
*uunea cehoslovacă a fost posibilă şi datorită sprijinului nemijlocit, existând 
ar scopul prea putin mascat de impulsionare a acesteia, al autorităţilor 
penale ruse. Apariţia şi apoi dezvoltarea organizării în unităţi de voluntari a 
senior şi slovacilor prizonieri în Rusia a avut influenţă directă asupra românilor 
Sau într-o situaţie identică. Fiind internaţi în aceleaşi lagăre sau având posibilita- 
a unor legături directe, colaborarea între cele două naţiuni a cunoscut o perma- 
mată constantă. În lagăre, „discuţiile politice durau ziua şi noaptea”, iar colabo- 
s=irea româno-ceho-slovacă dintre prizonieri a devenit din ce în ce mai strânsă.!2 

Influenţa acțiunilor de organizare în unităţi de voluntari a cehoslovacilor 
asupra prizonierilor români a fost determinantă în redarea încrederii acestora în 
sesibilitatea înfăptuirii idealului national şi cristalizarea convingerii „că pentru 
“plinirea acestuia ei înşişi trebuie să participe nemijlocit, cu armele în mână la 
=trângerea militară a dublei monarhii”. Din această cauză, momentul declansa- 
mr al primelor initiative legate de constituirea românilor din prizonierat in 
szucturi organizatorice de voluntari nu se poate preciza cronologic cu exactitate, 
Gz el a fost într-o corelare de netăgăduit cu acţiunea cehoslovacilor. Printre 
anzonierii ardeleni şi bucovineni, în chip firesc, ideea voluntariatului a aparținut 
mor intelectuali care, în majoritate, jucaseră un rol oarecare în mişcarea 
sationala din anii anteriori războiului şi care s-au străduit şi în Rusia să menţină 
xează în rândul soldaților conştiinţa de neam şi credinţa în destinul poporului 


™ Idem, Voluntarii transilvăneni si bucovineni din Rusia..., p. 39-40. 

Moga Dumitru, Thomas Garrigue Masaryk - liberatorul Cehoslovaciei în „România 
“Elitara”, anul LXXIV, nr. 11, noiembrie , 1937, p. 7-8. 

“ Dragne Florea, Relații româno-cehoslovace (1918 - 1921) în „Acta Musei Napocensis”, 
ML 1969, p. 613-614. 


49 


român”!?8. Tocmai din această cauză, una dintre primele solicitări ale prizonie- 
rilor români către autorităţile ruse a vizat separarea de prizonierii austrieci şi 
unguri, în lagărele în care se aflau la un loc. Această acțiune era menită să asigure 
românilor libertatea de mişcare, scăpându-i de supravegherea şi activitățile 
represive ale ungurilor şi austriecilor. Deşi solicitările românilor au rămas de 
regulă fără răspuns, ele au înregistrat şi anumite rezultate locale pozitive. 

Încă din toamna anului 1914 au fost semnalate primele demersuri ale 
prizonierilor români către autorităţile ruse şi române, concretizate prin expedie- 
rea unor scrisori sau memorii prin care aceştia au solicitat un sprijin direct pentru 
scoaterea lor din lagăre şi organizarea în unităţi de voluntari menite a lupta 
alături de armata română. Alte asemenea intervenţii au fost adresate direct 
oamenilor politici și personalităţilor culturale sau presei (cunoscute ca militante 
antihabsburgice) prin care prizonierii români au solicitat sprijinul şi intervenţia 
directă a aceastora pe lângă autorităţi. Voicu Nitescu îşi amintea: „încă înainte de 
a intra România în război noi am făcut toate încercările ca să ieşim din lagărele 
în care vegetam. Simteam cu toţii că România va trebui să intre în război 
împotriva Puterilor Centrale şi voiam să fim şi noi în rândurile armatei române 
în clipa când aceasta avea să treacă munţii. Ne-am adresat autorităţilor ruseşti, 
le-am destäinuit intenţiile noastre, am trimis memorii guvernului de la Petrograd, 
ne-am adresat guvernului român, am scris la prieteni. Dar zadarnic”!%. Un alt 
fost prizonier, Adrian Ganea, îşi amintea: „Am pornit o mişcare cu scopul de a 
crea o atmosferă prielnică întru concentrarea lor, pentru a fi gata de a îngroşa 
armata română în momentul intrării ei în războiul pentru dezrobirea Ardealului”. 150 

De multe ori prizonierii români s-au adresat direct comandanților de 
lagăre sau autorităţilor locale ruse solicitându-le eliberarea şi aprobarea deplasă- 
rii în România pentru a se înrola voluntari în armata acesteia. Răspunsul autorită- 
tilor ruse a fost în nota obişnuită: refuzul. Astfel, în vara anului 1915, în numele 
celor 500 prizonieri români din lagărul de la Tomsk, ofițerii români (printre care 
şi Eugen Goga, fratele lui Octavian Goga) au redactat Apel câtre Tara 
Românească prin care „cereau ca România să intre în război împotriva Austro- 
Ungariei, iar ei să fie înrolați ca voluntari pentru dezrobirea teritoriilor subju- 
gate”!%1. Alte câteva initiative de organizare a unor structuri militare de volun- 
tari dintre prizonierii români din Rusia, au rămas la stadiul de intenţie. 


1% Joan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni si bucovineni... p. 44-45. 

'29 Voicu Nitescu, Douăzeci de luni în Rusia şi Siberia, vol. I, Braşov, 1926, p. 32-33. [A 
jucat un rol important în activitatea de recrutare a voluntarilor dintre prizonierii destinati 
Corpului Voluntarilor Români de la Darnita si a fost preşedintele Consiliului National Român 
din Rusia (Siberia) şi unul dintre organizatorii Corpului Doi Voluntari Români din Siberia 
(Legiunea de Vânători Transilvâneni - Bucovineni)]. 

0 Joan I. Serban, Primul Corp al Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni din Rusia, (D în 
„Apulum”, XXV, 1988, p. 430. 

'3! Eugen Goga, op.cit., p. 251-252. 


50 


mm 


de solicitări ale prizonie- 
je prizonierii austrieci si 
vane era menită să asigure 
zvegherea şi activităţile 
> românilor au rămas de 
= locale pozitive. 
2 primele demersuri ale 
smeretizate prin expedie- 
tai un sprijin direct pentru 
*cluntari menite a lupta 
à au fost adresate direct 
2 icunoscute ca militante 
tai sprijinul şi intervenţia 
| amintea: „încă înainte de 
e ca să ieşim din lagărele 
zebui să intre în război 
randurile armatei române 
esa! autorităților ruseşti, 
wvernului de la Petrograd, 
“Dar zadarnic". Un alt 
o miscare cu scopul de a 
amu a fi gata de a ingrosa 
dezrobirea Ardealului”. *° 
t direct comandantilor de 
area şi aprobarea deplasä- 
‘escia. Răspunsul autorită- 
we anului 1915, în numele 
@rerii români (printre care 
edactat Apel către Tara 
1 zăzboi împotriva Austro- 
zrobirea teritoriilor subju- 
ecturi militare de volun- 
idrul de intenţie. 


$5. 

L Brasov, 1926, p. 32-33. [A 
dor dintre prizonierii destinati 
Se Consiliului National Roman 

Vokmuari Români din Siberia 


: Becuvineni din Rusia, (1) in 


Politica țaristă fata de asemenea initiative ale prizonierilor români a fost 
‘=u atitudinii adoptate în cazul celor similare ale cehoslovacilor, iugoslavilor 
= polonezilor. Unul din motivele acestei rezerve îl putem identifica în interesul 
“mor pe care atât guvernanţii (statul în sine), cât „şi o serie de mari proprietari îi 
eau în păstrarea prizonierilor români ca mână de lucru pricepută si mai ales 
gant”. Un alt motiv, de loc de neluat în calcul, a constat în aprecierea finali- 
2" unei asemenea întreprinderi a prizonierilor români, „o Românie puternicä”, 
= „ce nu corespundea scopurilor politice postbelice ruse”. O Românie Mare 
= privită ca un eventual „obstacol în calea planurilor expansioniste ţariste în 
Seecuile Balcanilor şi Europei Centrale” *?. Sesizând această poziţie, unul dintre 
w®antani de frunte romani, Elie Bufnea, avea să scrie (mai târziu), referitor la 
gomnca țaristă fata de dorința prizonierilor români, că aceasta „nu se împacă în 
ai sincer cu formarea unor trupe de români ardeleni şi bucovineni”, conside- 
Gmait-le „o elocventă manifestare politică pentru o Românie Mare, un scop care 
“ea pe taristi şi lovea în planurile lor de viitor, întocmai cum lovea in 
mmoritatea habsburgilor”!*. 
Edificati în legătură cu atitudinea guvernului si autorităţilor locale ţariste, 
‘@m ator organizării românilor prizonieri în unităţi de voluntari şi-au orientat 
mersul lor „spre Vechiul Regat” si au procedat la „o adevărată bombardare a 
“x, consulatelor, guvernului român, ba chiar si a celui rus, cu scrisori din 
‘em părțile Rusiei, pentru a ne putea concentra în scopul formării de legiuni”!*?. 
asele intervenţii efectuate până la intrarea României în război, chiar o 
ma perioadă după aceea, au rămas fără nici un răspuns din partea guver- 
x român. Ion I. C. Brătianu a impus guvernului său respectarea neutralității 
mue de România si, pentru a nu da motive de acuzaţii şi presiuni politice sau 
militare represive din partea Puterilor Centrale, nu a întreprins nimic 
=! pentru a sprijini, nici vorbă de a încuraja, acțiunea prizonierilor ardeleni si 
mineni din lagărele ruseşti. Atitudinea aceasta a fost reproşată Bucureştiului 
sire fruntaşii mişcării nationale româneşti din toată tara şi străinătate, precum 
» parte a forțelor politice şi opiniei publice române proatantiste. 
Un anumit rol, fără a-i putea preciza exact însemnătatea, se pare că l-a 
în demersul prizonierilor români din Rusia pentru constituirea lor în unităţi 
m umtari, întâlnirea din iarna anului 1915 - 1916, din lagărul Kinesma (pe 
iza. in gubernia Kostroma), cu prințul rus Bobrânski (fost ministru de Interne 
set al Serviciului Secret de Informaţii şi Propagandă). Sosit pentru a lua 
za cu unii dintre coordonatorii acţiunilor similare cehe si slovace, prințul 
emski s-a întreținut, evident pe marginea temei atât de actuale românilor, un 
identic cu cel al cehoslovacilor, şi cu o parte dintre cei 48 ofiţeri români 
=" aici. Coincidenta a facut ca, la acea dată, la Kinesma, să se găsească 


1 exandru Baboş, op. cit, p. 119. 
=" Bufnea, Voluntari români din Siberia, Braşov, 1928, p. 8. 
igen |. Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni..., p. 46. 


TT TT 
CA CENTRALA = 


TU Un, 
0" .LUCIAN B 4b, 
oY L TAG 4 


~ 


[te] 
ISTORIE MODERNA 


51 


CLUI-NApOC A 


internaţi în acelaşi loc cel mai mare număr de prizonieri ofițeri români. Printre 
aceştia, sublocotenentul Victor Deleu a fost unul dintre cei mai înversunati 
susţinători ai acţiunii militare a prizonierilor români înrolați ca voluntari alături 
de forțele antantiste. Deşi s-a arătat mai mult decât rezervat faţă de doleantele 
prizonierilor români'*5, întâlnirea se pare că nu a rămas fără urmări favorabile în 
perioada următoare. Dacă ţinem cont de tot mai pronuntata opțiune proatantistă a 
cercurilor militare şi politice române şi de conţinutul tratativelor secrete ce se 
purtau deja în acest sens, se constată că din primăvara anului 1916 s-a înregistrat 
un reviriment al demersurilor prizonierilor români. Ca urmare, Victor Deleu şi 
alti intelectuali români prizonieri au avut inițiativa declanşării unor demersuri 
hotărâte, vizând conştientizarea autorităţilor ruse asupra importanței şi necesității 
de organizare a unui corp de voluntari din rândul ardelenilor şi bucovinenilor 
internaţi în lagărele rusesti'*®. Locul şi rolul avut de Victor Deleu în aceea 
perioadă a fost caracterizat astfel: „Singurul român dintre prizonierii de război 
din Rusia care încearcă, de la început, şi reuşeşte să discute cu oficialitățile ruse 
despre formarea unui corp de voluntari români, care să lupte împotriva Puterilor 
Centrale, pentru desființarea Imperiului Austro-Ungar, alături de Antanta”. 
Toate demersurile prizonierilor români din Rusia au vizat în ultimă instanță un 
singur lucru: crearea posibilităților înrolării acestora în unităţi de voluntari, 
alături sau în cadrul armatei române, pentru a lupta împotriva dublei monarhii . 

Mult asteptata schimbare de opțiune din partea României, în sensul 
pentru care militau atât prizonierii ardeleni şi bucovineni din Rusia, cât şi cei 
refugiaţi în România, împreună cu forțele politice şi opinia publică românească 
proantantistă, a imprimat un ritm alert demersurilor - deşi independente unele de 
altele, de multe ori - de constituire a unităţilor de voluntari. Incă înainte de intra- 
rea României în război, începând cu luna iulie 1916, Victor Deleu si alti câţiva 
ofițeri români prizonieri au primit autorizația guvernului rus de a vizita lagăre şi 
tabere de muncă din zona Volgăi şi Uralilor unde se aflau internaţi prizonieri 
români!“ Mesajul transmis acestora a constat în prezentarea apelului de a se 
înscrie ca voluntari în proiectatele structuri militare voluntare naţionale. 

Toată această acumulare de energii şi acţiuni, încărcată de un profund 
nationalism, şi-a primit mult aşteptata descătuşare odată cu declaraţia de război a 
României contra Austro-Ungariei, din seara zilei de 14/27 august 1916. „După 
doi ani de neutralitate, de o anumită neutralitate, guvernul român a intrat în acţiune 
alături de Antanta, după recunoaşterea drepturilor noastre legitime asupra teritori- 
ilor româneşti aflate sub dominația Austro-Ungariei. [...] în noaptea de 14 spre 


155 Ibidem, p. 45-46. 

136 Cornel Grad, Doru E. Gorun, 1917. Victor Deleu - initiatorul şi organizatorul Corpului 
Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni în 1917 pe Frontul de Est, Focşani, 1997, p. 
134-135. 

137 Thidem, p. 134. 

BE Ibidem, p. 135. 


52 


e ofiteri români. Printre 
Imre cei mai inversunati 
xolari ca voluntari alături 
ezervat fata de doleantele 
s fără urmări favorabile in 
aia optiune proatantistă a 
| tratativelor secrete ce se 
amului 1916 s-a înregistrat 
a urmare. Victor Deleu şi 
jeclams4rii unor demersuri 
a Emportantei şi necesităţii 
delenilor şi bucovinenilor 
% Victor Deleu în aceea 
intre prizonierii de război 
ascute cu oficialitățile ruse 
ă lupte împotriva Puterilor 
a. alături de Antanta”’?’, 
viza! în ultimă instanţă un 
2 în unităţi de voluntari, 
pouiva dublei monarhii . 
za României, în sensul 
meni din Rusia, cât şi cei 
ogmia publică românească 
desi independente unele de 
tari. Încă înainte de intra- 
Wictor Deleu şi alti câțiva 
ia rus de a vizita lagăre şi 
© aflau internați prizonieri 
ezentarea apelului de a se 
domtare nationale. 
E. încărcată de un profund 
3 cu declaraţia de râzboi a 
1427 august 1916. „După 
mul român a intrat în acţiune 
swe legitime asupra teritori- 
{_] în noaptea de 14 spre 


eee! și organizatorul Corpului 
sm de Est, Focşani, 1997, p. 


25 august (respectiv 27/28 august) 1916, trupele române au primit ordin să treacă 
Ævanera cu Austro-Ungaria şi să declanseze ofensiva în Transilvania. Acţiunea a 
mut un puternic ecou în sufletele românilor de pretutindeni”. Pentru 
zonierii ardeleni şi bucovineni, ştirile privind intrarea României în acțiune 
uniri de armatele Antantei şi mai ales declanșarea ofensivei din Transilvania au 
tes considerate „clipele cele mai fericite” ale vieţii lor.!“0 Mândria apartenenţei 
“a marea familie a românismului nu a mai putut fi împiedicată de propaganda, 
Eroarea si amenințarea ulterioarelor represalii făcute de colegii lor de lagăre, 
muri şi austrieci. În perioada următoare acestei istorice date, peste 40.000 dintre 
=" 120.000 de prizonieri români, internaţi în lagărele de pe întinsul Rusiei, au 
m ucitat imediata lor înrolare în unităţi de voluntari şi plecarea pe fronturile 
amare romane'*!. Încă din primele zile ale intrării României în război, Ladislaus 
Vasile Pascha, cadet dintr-un regiment de honvezi, originar din Zăicani (comitatul 
“iumedoara), aflat prizonier în lagărul de tranziţie Darnita, lângă Kiev, s-a adresat 
mnducerii militare române arătând: „Intrarea României în foc m-a facut să dau 
== dimpreună cu alti camarazi (ofițeri romani) din Ardeal şi Bucovina pe la 
ile competente ruse să ne lase in România ca să insinuâm în armata română. 
zadar ne-a fost umblatul, căci regimul rus nu ne poate împlini dorințele şi 

eererile noastre [...] şi venind cu supusa rugă la Dumneavoastră să binevoiti a 
Se ceva pentru eliberarea şi trecerea noastră în armata românească”. 

La rândul lor, prizonierii români din Petropavlovsk scriau în tara: „Noi, 
"ni a început România război asupra Austro-Ungariei, durându-ne inima de 
Gama noastră română, am alergat cu grabă la autorităţile oraşului şi ne-am 
ascris voluntari”. În întreaga Rusie, pe măsură ce ştirea intrării României în 
sizboi ajungea la ei, prizonierii ardeleni şi bucovineni „au declanşat o campanie 
mică pentru organizarea din rândul lor a unor unităţi nationale, care să fie 
“mo rporate în armata română și să lupte împotriva trupelor austro-ungare”. 

Din toate „colţurile imperiului s-au adresat solicitări câtre Marele Cartier 
"eneral rusesc, pentru concentrarea prizonierilor ardeleni şi bucovineni spre a fi 
aşi în România şi a lupta acolo sub drapelul românesc”%. Valul solicitărilor, 
n nume individual sau colectiv, au continuat atingand o cifra de peste 3 500 de 
Æ5sori si memorii +. Numeroasele scrisori adresate autorităţilor ruse şi române 
nmau „hotărârea prizonierilor de a fi primiţi în armata română, pentru a-şi 


~ Jan Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit... p. 30-31. 
Petre Nemoianu, Corpul Voluntarilor Romani in Rusia, Lugoj, 1921, p. 5. 

* C.S.P.A.MLL, fond Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni (în continuare: 
“MR AB), dosar nr. 8, f. 6-7. 

“România Mare”, an I, nr. 8 din 7 septembrie 1917. 

"Marcea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 
BMS, p. 519. 

© Tiron Albani, Douăzeci de ani de la Unire, vol. I, Oradea, 1938, p. 324. 

* CSPAMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 2, f. 4. 


53 


aduce contribuţia la cauza eliberării Transilvaniei si la unirea ei cu România”. 
Sublocotenentul Jivan Suciu, prizonier, a solicitat primirea în armata română 
„pentru a putea lupta cu o oră mai înainte alături de fraţii mei liberi pentru 
realizarea idealului national”; iar locotenentul Demetru Strugur (Anexa nr. 
6), în numele a 500 de prizonieri români, s-a adresat generalului Constantin 
Coandă, informându-l că sunt „gata de a intra ca voluntari în armata română. 
voind şi noi astfel să cooperăm cât de putin la îndeplinirea înaltului ideal: 
dezrobirea fraților de peste Carpati”'**. Concomitent, cuprinși de un elan patrio- 
tic greu de descris, prizonierii români din Rusia s-au adresat cu scrisori şi memo- 
rii, având acelaşi obiect, presei, oamenilor politici şi personalităţilor culturale 
cunoscute ca militanti consecventi proatantisti. 

Din pâcate pentru elanul lor national, încärcat de patriotism sincer si 
spirit de sacrificiu, prizonierii români au fost obligaţi să constate aceeași 
atitudine a autorităţilor ruse: „Acţiunea românilor a fost privită la început cu 
neîncredere din partea autorităţilor ruse si în special din partea comandanților de 
lagăre”. Dacă pentru reactia rusă prizonierii puteau avea o explicaţie, pentru 
cea a Bucureştiului era greu de găsit una în acele momente. Asupra acestui 
aspect de condamnare a pasivitatii sau „nepâsării” guvernamentale române, 
Victor G. Cădere avea să precizeze ulterior cauza: necunoaşterea de către prizo- 
nierii români, în acele momente, a stadiului de încordare a relaţiilor diplomatice 
ruso-române'*. „Într-adevăr, îndeosebi după numirea lui Stiirmer în fruntea 
guvernului rus, în iulie 1916, oficialităţile din anturajul țarinei, al primului 
ministru, al lui Protopopov şi al lui Rasputin afirmau deschis că România era un 
«balasb» pentru Rusia”5!. Urmare, fideli şi părerii generalului Alexeev, şeful 
Marelui Cartier General rus, că „România se apără pe Siret”, rușii au sporit 
numărul trupelor lor numai în momentul apropierii inamicului de Moldova. Era 
o perioadă în care „unele cercuri ruse se orientau spre încheierea unei păci cu 
Germania”, iar ministrul de război, Polivanov, raporta cu cinism ţarului că „se 
pronunța pentru revizuirea imediată a Tratatului cu România, deoarece o 
Românie puternică, cu o populaţie de 13 milioane locuitori, care ar câuta sa-si 
realizeze în întregime aspiraţiile sale naţionale, va încerca să contrabalanseze 
influenţa Rusiei în Balcani”? 

Iată, succint, cauzele ce au determinat o neangajare imediată si în forţă a 
guvernului de la Bucureşti în rezolvarea solicitărilor prizonierilor români şi 


1% ***, 1918. Unirea Transilvaniei cu România ..., p. 437. 

#7 CS.P.A.MI,, fond Marele Cartier General (în continuare: M.C.G.), dosar nr. 32, f. 4. 

1% Ibidem, dosar nr. 38, f. 84. 

1% Constantin Kirițescu, Războiul pentru Întregirea Neamului, vol. I, Bucuresti, 1925, p. 411. 
150 Victor Cădere, Pregătirea diplomatică a Unirii, în Transilvania, Banatul, Crişana, 
Maramureşul (1918-1928), vol. 1, Bucuresti, 1929, p. 108. 

'S! Joan I. Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni... p. 59. 

'52 Ton Agrigoroaiei, Opinie publică şi stare de spirit..., p. 37-38. 


54 


E & Dod aulomat acor 


me şi nici aprobarez 


SESPAML food CWR 
Wee Neen Dowie 
d | rez. op cae 


cu Romania’, 


armata română 
nei liberi pentru 
sur (Anexa nr. 
fului Constantin 
armata romana, 
înaltului ideal: 
2 un elan patrio- 
cTisori şi memo- 
matilor culturale 


motism sincer si 
constate aceeaşi 
tă la început cu 
#mandantilor de 
xplicatie, pentru 
„Asupra acestui 
nentale române, 
a de câtre prizo- 
alor diplomatice 
mer în fruntea 
mei, al primului 
România era un 
1 Alexeev, şeful 
, rușii au sporit 
42 Moldova. Era 
rea unei păci cu 
n tarului că „se 
nia, deoarece o 
re ar căuta să-şi 
contrabalanseze 


diată si în forță a 
enlor români şi 


ar nr. 32, f. 4. 


esti. 1925, p.411. 
Banatul, Crisana, 


maneni din Rusia. Un exemplu al atitudinii ruse ne este furnizat de o scri- 

expediată de un grup de cetăţeni români, internaţi în lagărul din Damnita. 
& 22 august 1916, s-au adresat generalului Constantin Coandă, din amintitul 
Stipor Aurel (student) şi Diominti Simion (învăţător) din Caliacra, 
erzună cu Coca Petru (licean) si Coca Gheorghe (funcţionar) din Iasi, care, in 
== fiind la rude în Bucovina, au fost arestaţi de autorităţile ruse pe 20 iunie 
> si expediati la Darnita ca „prizonieri de război”. Ei au relatat că au fost 
ati într-un beci aproape [in] întuneric”, unde ,,induram mizeria cea mai 
plită. Deoarece suntem puşi alături de arestatii austrieci, ni-e imposibil să 
sem cel putin în cancelaria taberei, să întrebăm despre situaţia noastră”. 
| i români, aliați ai Rusiei încă din 14/15 august 1916, erau ţinuţi în 
==>nria acestora ca „prizonieri de război”, la zece zile după intrarea armatei 
zane în luptă. Mai mult, fiind internaţi la Darnita alături de adevărații prizo- 
=n români luaţi de armata rusă, aceştia s-au făcut purtătorii lor de cuvânt: „Vă 
m, în numele prizonierilor Români din Ardeal şi Bucovina, care vor să se 
aie voluntari în armata Română, să binevoiti a înfiinţa o legiune Română.”155. 
Sub avalanşa manifestărilor de vădit patriotism şi spirit de sacrificiu ale 
*zonierilor români din Rusia, la care s-a adăugat şi presiunea cererilor refugia- 
ardeleni si bucovineni in România, a presei şi opiniei publice din tara, 
emul roman a fost obligat să pornească o serie de demersuri energice pe 
ză aliatul rus. În acest sens, guvernul român a primit un sprijinit indirect din 
a prizonierilor romani din Rusia, care, în lipsa reacției ruso-române la 
itările lor, s-au „plâns reprezentanţilor puterilor aliate”!5%. În cele din urmă, 
1/13 septembrie 1916, Marele Stat Major rus „a aprobat concentrarea 
szonierilor romani domici să se înscrie voluntari în orăşelul ucrainean 

ita”!5* iar pentru realizarea acestei concentrări a ordonat acordarea unei 
imite libertăți de mişcare acestora. 


I. 3. Demersurile desfăşurate în Rusia pentru organizarea 
unui corp al voluntarilor români ardeleni si bucovineni 


Lagărul de tranziție Darnita, de lângă Kiev, a fost destinat de către Marele 
ai Major rus, începând cu 1/13 septembrie 1916, ca locul de concentrare a 
enzonierilor români ardeleni şi bucovineni aflați in Rusia şi care îşi exprimaseră 
@erinta de a se înrola ca voluntari pentru armata română. Hotărârea nu a însem- 
at în mod automat acordarea necondiționată a libertăţii de mişcare prizonierilor 
=emani şi nici aprobarea deplasării imediate a acestora spre Darnita. Ea a fost, 


 C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, p. 4-5. 
Voicu Nitescu, Douăzeci de luni..., vol.L,..., p. 32. 
"Joan I. Serban, op. cit., p. 65. 


55 


din partea rusă, mai mult un gest de înțelegere a situaţiei în care se afla guvernul 
român, supus presiunii demersurilor interne şi externe ale miilor de prizonieri ce- 
şi arătaseră dorinţa să se înscrie ca voluntari. Aceeaşi presiune, ne reamintim 
acest lucru, a fost exercitată concomitent si asupra autorităților ruse. În acest 
mod, prin decizia luată, s-a creat impresia unei rezolvări de principiu a crizei. 
Dar, în realitate, hotărârea în sine a fost o mișcare menită a permite rușilor să 
câştige timp. Bazându-se pe recunoscuta încetineală şi excesiva birocratie a 
aparatului administrativ propriu, guvernanţii ruşi au fost conştienţi de la început 
de întârzierea, peste aşteptări, ce se va înregistra în finalizarea proiectului. 

În cursul aceleiaşi zile, 1/13 septembrie 1916, un grup de fruntaşi ai 
refugiaților ardeleni si bucovineni in România au înaintat Consiliului de Miniştri 
de la Bucuresti un „memoriu”, solicitând implicarea directă a guvernului român 
în activitatea de concentrare şi înrolare a prizonierilor români, din Rusia şi nu 
numai, în unităţi de voluntari. Memoriul a fost redactat, într-o primă formă, de 
către Octavian C. Tăslăuanu şi apoi, după efectuarea unor modificări, semnat 
alături de acesta şi de către Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi un grup de publi- 
cişti (Onisifor Ghibu, loan Mota, Vasile C.Osvadă, Constantin Bucsan, losif 
Șchiopul, Ghiţă Pop, lului Enescu, Aurel Esca, Sebastian Bornemisa, Avram 
Imbroane şi alţii) de la ziarul „Epoca”!5, patronat de Nicolae Filipescu. Prin 
acest memoriu guvernul român a fost solicitat: „să incuviinteze organizarea de 
regimente ardelene şi bucovinene, care să se compună din foştii soldaţi români ai 
armatei austro-ungare, veniți în România în cursul războiului şi din prizonierii 
români din Rusia, care vor trebui aduși în România”. Autorii documentului au 
motivat intervenţia lor directă prin faptul că, „organizarea cetăţenilor austro- 
ungari în legiuni este plebiscitul cel mai elocvent al popoarelor ce doresc să se 
organizeze în state naţionale independente, care să le apere fiinţa etnică, idealu- 
rile culturale şi interesele economice. Constituindu-se în unități de voluntari, la 
fel ca cehii, slovacii, sârbii și polonezii din Austro-Ungaria, românii, în orice colt 
de pământ s-ar găsi, trebuie să-şi afirme prin fapte voinţa neclintită de a scăpa de 
sub dominația habsburgică şi de a se uni într-un stat liber cu fraţii din 
România”*. Guvernul român a fost înștiințat despre potențialul uman pe care 
ardelenii şi bucovinenii răspândiți în lume îl puteau aduce în sprijinul armatei 
române. Încheierea documentului, redactată sub forma unei concluzii, s-a 
constituit într-un argument decisiv menit a justifica solicitarea autorilor de 
implicare directă a guvemului de la Bucureşti: „Credem că e o datorie de onoare 
pentru noi ca în război să înscriem pe paginile istoriei fapte care să arate 
urmaşilor că şi românii din ţinuturile subjugate au luptat alâturi de ostaşii 


'5 Octavian Täsläuanu, Sub flamurile nationale. Note şi documente din Războiul de Întregire 
al Neamului, vol.I, Sighişoara, 1939, p.197 şi Teodor V. Pacatianu, Jertfele românilor din 
Ardeal..., p. 20. 

157 Cornel Tucă, Concentrarea voluntarilor din rândul prizonierilor români - ardeleni şi 
bucovineni - din Rusia la Darnita în Pietre de hotar, vol.V, Oradea, 2005, p. 41. 


56 


SS sess =I pare 
Ges poza: bb care au 
Du cakuhi au 
ae ae in anton 
et, de care cuca | 
B®) = onzomen mR 
Ss ss ară -r 
mea ș ardelem, 2 
er și oophct . 
„ma Va: mul ca sigur 
SE > erin! adus propa 
ma român în act 
Ban n: asemenea d 
ir. in favoarea con 
2 Din păcate. moma 
(a cropsce pentru cuvema 
Mum: = un fel de rasp 
mis aka de mijloc: tempa 
Concomitent. priza 
a povernului de la Bac 
mm în kgitură cu acest 
es Manifestările de a 
Delon politice si culs 
est zsemânător din parte 
sasi! din Rusia. inregistn 
d'est o dovadă gram 
a pnzomerilor români i 
secuvă. implicarea guve 
= ce mutea influenta schim 
fr. De asemenea, rebux re 
Mesa români, în această e 
3 2 vem să lupte in Roman 
= ce insistență eliberarea 
per 2 se alătura efortul 
 Ocevian Taslauanu. op ot 
—2= Luptător pentru drepa 
Mie 168. p. 122. 
M see Istoria militaré a popor 
== cocsemnată cifra de 150.000 
239 200) dintre prizonierii eterna 
Eng Hulea. op.cit., p. 45. 


Katie in care se afla guvernul 
x ale miilor de prizonieri ce- 
asi presiune, ne reamintim 
a autorităţilor ruse. In acest 
zolvari de principiu a crizei. 
: menită a permite ruşilor să 
‘ali şi excesiva birocratie a 
i :051 conştienţi de la început 
imalizarea proiectului. 
'316. un grup de fruntași ai 
amtat Consiliului de Miniştri 
a directă a guvernului român 
“or români, din Rusia si nu 
lactat. într-o primă formă, de 
mea unor modificări, semnat 
Lecaciu şi un grup de publi- 
da. Constantin Bucsan, losif 
sebastian Bornemisa, Avram 
i de Nicolae Filipescu. Prin 
i încuviinţeze organizarea de 
ză din foştii soldaţi români ai 
i războiului si din prizonierii 
m - Autorii documentului au 
pamzarea cetățenilor austro- 
sl popoarelor ce doresc să se 
le apere fiinţa etnică, idealu- 
in unităţi de voluntari, la 
Îmearia, românii, în orice colt 
ta neclintită de a scăpa de 
x= stat liber cu fraţii din 
pre potentialul uman pe care 
au aduce în sprijinul armatei 
+ forma unei concluzii, s-a 
dica solicitarea autorilor de 
“em că e o datorie de onoare 
" stonei fapte care sa arate 
au luptat alături de ostaşii 


mere din Războiul de Întregire 
Pacananu, Jertfele românilor din 


w=mierilor români - ardeleni şi 
(Qwadea. 2005, p. 41. 


mil pentru întruparea României [...] şi că prin sângele lor au răscumpărat 
za politică la care au visat veacuri de-a randul”!**, 
După calculul autorilor memoriului, cifra voluntarilor români care se 
aduce în ajutorul armatei române a fost estimată la circa 115.000 de 
emi, din care circa 15.000 se aflau ca refugiați în România şi în jur de 
000 ca prizonieri in Rusia'. Importanța memoriului a constat în reliefarea, 
mu prima oară într-un document oficial al mişcării nationale a românilor 
Qeormneni şi ardeleni, a ideii triplei semnificaţii - politice, militare si morale - a 
a emtariatului şi implicit a rezonantei internationale a finalizării unui asemenea 
= Mai mult ca sigur că au fost bine cunoscute la București, atât importanța 
= > sprijinul adus propagandei externe de către o posibilă implicare directa a 
serului român în acţiunile solicitate de refugiații ardeleni şi bucovineni. 
Ma unui asemenea demers se putea transforma ulterior într-un argument 
sxzar. în favoarea cererilor legitime ale României, fata de partenerii de 
> Din păcate, momentul ales de autorii memoriului s-a dovedit a nu fi cel 
i sropice pentru guvernul român si, drept urmare, acesta a considerat că nu se 
nici un fel de răspuns: nici aprobare, nici respingere. Din nou Brătianu a 
= calea de mijloc: temporizarea şi amânarea unui răspuns transant. 
Concomitent, prizonierii romani din Rusia, în fata expectativei şi neimpli- 
= guvernului de la Bucuresti in mod oficial, au încercat pe cont propriu să 
in legătură cu acesta. Nici iniţiativa lor individuală nu s-a bucurat de 
ws. Manifestările de acest gen, la care s-au adăugat intervenţiile directe la 
æsonalitäti politice şi culturale sau cunoscuţi din tara, au avut parte de un trata- 
asemănător din partea oficialilor români. Starea de spirit a prizonierilor 
sani din Rusia, înregistrată mai ales după intrarea armatei române în acţiune, 
Æestituit o dovadă grâitoare a hotărârii de inrolare a acestora în unităţi de 
Hmiari “0, Aceste demersuri, luate ca atare în ansamblul lor, au indicat încre- 
prizonierilor români în rolul și importanța acţiunii Bucureştiului. În etapa 
Sseectiva, implicarea guvernului român a fost percepută ca singura forţă politi- 
“= putea influența schimbarea atitudinii Petrogradului în legătură cu situația 
— De asemenea, trebuie reliefată dorința expresă a unei parti însemnate a prizo- 
=Jor români, în această etapă istorică a acţiunii lor, de a se înrola ca voluntari 
5 a veni să lupte in România alături de armata română. Prizonierii români solici- 
“mi ce insistență eliberarea din lagăre si înrolarea ca voluntari, fără excepţie, 
= a se alătura efortului militar al armatei române. Numeroasele lor apeluri, 


i zavwian Taslauanu, op.cit., p.197-198 şi Valeriu Achim, Aurel Socolan, Dr. Vasile 
em Luptător pentru drepturile românilor şi unirea Transilvaniei cu România, Baia 
1968, p. 122. 

*=* Istoria militară a poporului român, vol.V, Bucuresti, 1988, p. 532. (În unele lucrări 
Sse semnată cifra de 150.000 de voluntari din care 30.000 dintre refugiații in Romania si 
te dintre prizonierii internați în Rusia). 

= Hulea, op.cit., p. 345. 


37] 


indiferent sub ce formă au fost efectuate, au constituit „o dovadă grăitoare ca 
acţiunea de organizare a unităţilor de voluntari a fost posibilă, fiindcă se inteme- 
ia pe o stare de spirit adânc grefatä în conștiința lor, care preîntâmpina, cu 
stäruintä şi ardoare, traducerea ei în realitate prin inițiativă oficialA”1$.. Iniţiativa 
oficială, deși a fost atât de solicitată, a continuat să se lase încă aşteptată. 


1. 3. 1. Concentrarea la Darnita a voluntarilor români din 
Rusia 


Indirect, un prim semnal oficial într-o viitoare implicare a Bucureştiului 
în favoarea prizonierilor români îl regăsim într-un document emanat de la 
conducerea armatei române imediat după intrarea acesteia în Transilvania, la 15 
august 1916. Prin proclamația către „Fraţii români din armata austro-ungară”, 
difuzată de conducerea militară română, imediat după intrarea în luptă, s-a adus 
la cunoştinţa acestora că România a intrat în Transilvania pentru eliberarea 
românilor din Austro-Ungaria: „Visul de sute de ani se împlineşte, persecuția s-a 
terminat. Împreună cu românii din Bucovina veți fi o tara. De astăzi locul vostru 
nu este în armata austro-ungară, parasiti rândurile sale, veniți sub steagul român, 
fără rezerve, să luptati împreună pentru fericirea noastră şi a voastră. Veniti să 
înfăptuim România Mare!”. După ce s-a specificat ca: „în acest război, popoa- 
rele aparţinând Austro-Ungariei [...] au avut de suferit sacrificii incomparabile si 
îşi varsă sângele lor în rândurile armatei austriece”, proclamația a lansat chema- 
rea: „Voi, români care luptati în rândurile armatei austriace, este de datoria 
voastră să veniţi în ajutorul fraților şi tovarăşilor voştri. Acest ajutor îl puteţi 
aduce trecând în rândurile noastre [...] Români, [...] parasiti pe neinduratii asupri- 
tori ai voştri şi veniți la noi. Vă aşteptăm!"€2. La o primă vedere pare o simplă 
proclamaţie propagandistă, menită a asigura o atitudine de noncombat a româ- 
nilor din armata austro-ungară existenţi în acel moment în Transilvania şi, de ce 
nu, pe fronturile aliaţilor. Analiza atentă a conţinutului proclamatiei reliefează 
însă mesajul politic, redactat sub cea mai clară formă, transmis de guvernul de la 
București prin intermediul celui mai autorizat glas al momentului, armata, 
ardelenilor şi bucovinenilor. Probabil că puţini dintre cei implicaţi în proiectul de 
constituire a unităților de voluntari din rândul prizonierilor români din Rusia au 
intrat în acele momente în contact cu acest document. 

Studiat cu atenţie, conținutul acestuia s-ar fi putut transforma in răspun- 
sul atât de aşteptat de către ei din partea guvernului român. Fără a se implica 
oficial, prin declaraţii politice concrete în acest sens, guvernul de la Bucureşti şi- 
a făcut cunoscută poziţia prin intermediul armatei. Mesajul transmis de câtre 


161 Cornel Tucä, op.cit., p. 43. 

18 Arhivele Militare Române Bucuresti (în continuare: A.M.R.), fond M. C. G., dosar nr. 72, 
f. 28-30 şi Cornel Tucä, Constituirea Corpului de Voluntari de la Darnita în „Arhivele 
Prahovei”, vol. VIII, Ploieşti, 2003, p. 31. 


58 


+ dovadă grăitoare ca 
i. fiindcă se inteme- 
are preîntâmpina, Cu 
aficială”!€!. Iniţiativa 
aca asteptata. 


rilor români din 


ficare a Bucureştiului 
ument emanat de la 
în Transilvania, la 15 
mata austro-ungară”, 
zea în luptă, s-a adus 
mia pentru eliberarea 
Wimeste, persecuția s-a 
De astăzi locul vostru 
dt sub steagul român, 
şi a voastră. Veniti să 
1 acest război, popoa- 
“ficii incomparabile si 
ana a lansat chema- 
mace. este de datoria 
Acest ajutor îl puteţi 
| pe neinduratii asupri- 
i vedere pare o simplă 
ia noncombat a româ- 
: Transilvania si, de ce 
woclamatiei reliefează 
sœus de guvernul de la 
momentului, armata. 
mplicati în proiectul de 
© români din Rusia au 


“ransforma în raspun- 
win. Fara a se implica 
emil de la Bucuresti şi- 
ajul transmis de câtre 


wd M._C. G., dosar nr. 72. 
la Darnita în „Arhivele 


‘=mata romana, concretizat prin conținutul proclamatiei difuzate odată cu trece- 
a Carpatilor, nu s-a putut lansa fara o prealabilă aprobare a politicului de la 
Becuresti. Or, tocmai în această direcţie, mesajul şi îndemnul României către 
mnânii aflaţi sub stăpânirea austro-ungară a fost clar, ,"părăsiți” armata austro- 
"moară şi „veniţi sub steagul român”. Din acel moment, indiferent unde s-ar fi 
sat. orice român ardelean sau bucovinean din armata austro-ungară era îndem- 
za să dezerteze din rândurile acesteia şi să se inregimenteze in cele ale armatei 
mâne sau, dacă n-ar fi fost posibil direct, în cele aliate. Indirect, prin extrapo- 
‘= mesajul s-a constituit într-un îndemn, într-o chemare vibrantă, adresat tutu- 
= militarilor de origine română din armata dublei monarhii. În acele momente 
= cumpănă istorică pentru neamul românesc, chemarea la înrolare în armata 
mână a fost adresată indirect şi ardelenilor şi bucovinenilor din armata austro- 
meară aflaţi prizonieri în Rusia. Trimiterea directă către aceştia a chemärii de 
"are nu o întâlnim în proclamaţie din cauza lipsei unui acord prealabil pe 
peasta temă între guvernele român şi rus si din dorința părții române de menaja- 
2 susceptibilitatilor proaspatului aliat de arme. Mesajul adresat romanilor 
ni şi bucovineni: ,,Veniti să infaptuim România Mare” sau „Români, [...] 
> asteptim!',, a constituit însă o invitaţie directă adresată şi acestora, indiferent 
Simaţia în care se aflau. Fiecare militar român din armata austro-ungară la 
za proclamatiei sau aflarea conţinutului acesteia, indiferent dacă era mobili- 
sau nu, dacă se afla pe front sau în spatele acestuia sau în prizonierat, a aflat 
se chemat direct, individual, să facă tot posibilul pentru a se alătura efortului 
wral al românismului de înfăptuire a României Mari. 
Consider câ acest document poate fi interpretat ca un îndemn direct 
sa! si prizonierilor români din Rusia de câtre guvernul roman, ca aceştia să 
sae eliberarea lor din lagăre şi înrolarea în unităţi de voluntari. Acţiunea 
în final, trebuia să asigure alăturarea prizonierilor români din Rusia 
lui militar comun al armatei române. În mod logic, în fata miilor de cereri 
din lagărele rusești, guvernul român s-a văzut obligat să intervină pe lângă 
0% în favoarea rezolvării voinţei liber exprimate a prizonierilor români de a 
x să lupte alături de armata română, aliata de pe câmpul de luptă a celei ruse. 
ara intervenţie a oficialităților de la Bucureşti în această chestiune, capătă, 
aces! sens, O conotaţie aparte: guvermul nu a fost iniţiatorul unor asemenea 
ci, dimpotrivă, a fost nevoit, sub presiunea solicitărilor, să se implice 
în >biema organizării voluntarilor proveniţi dintre prizonierii români din Rusia. 
| aceiasi timp, guvernul român a fost obligat să tina cont, în intervenţia sa directă, 
@ mscepubilitatea rusă în legătură cu românii basarabeni. Mesajul transmis 
r ardeleni şi bucovineni de participare la înfăptuirea României Mari 
Da à considerat de către ruşi şi ca o invitație indirectă adresată concomitent şi 
weabenilor. Interpretarea aceasta era cu atât mai aproape de adevăr, cu cât 
unei Românii Mari fără includerea Basarabiei nu era posibilă. Invocând 
dezideratului naţional, crearea României Mari, consider că proclama- 


9 


tia a lansat, fără a o specifica în mod expres, un adevărat program de acțiune 
politică viitoare. 

Nu credem că oficialii de la Bucureşti nu erau conştienţi, în momentul 
lansării proclamatiei, că România Mare se putea constitui fără includerea 
Basarabiei între granițele ei. Dar, sub perspectiva impactului devastator asupra 
existenței României, au exclus din început orice aluzie la o eventuală pretenţie 
asupra acestei provincii. Cunoscând susceptibilitatea exacerbată a ruşilor în 
această problemă, guvernul român a căutat, prin orice mijloc avut la dispoziţie, 
s-o menajeze din toate punctele de vedere. Din acest motiv, consider că folosirea 
sintagmei România Mare nu a fost întâmplătoare, nu a reprezentat o „scăpare” 
emoțională în contextul evenimentului militar în derulare, ci, mai degrabă, 
exprimarea adevăratului crez politic al guvernului Ion I. C. Brătianu şi nu numai 
al lui. Dacă subscriem, total sau numai partial, unei asemenea interpretări a 
mesajului proclamatiei, identificam în acesta una din cauzele lipsei răspunsului 
direct al guvernului de la Bucureşti dat solicitărilor prizonierilor români din 
Rusia. Vremea unei intervenţii române în problema voluntarilor nu sosise încă 
pentru Ion I.C.Brătianu. 

Un argument in plus, in favoarea unei interventii guvernamentale, il 
putea constitui luarea in calcul a potentialului militar pe care prizonierii romani 
din Rusia l-ar fi putut aduce în ajutorul armatei române. Că un asemenea calcul a 
stat în atenţia unora dintre comandanții acesteia o dovedeşte intervenţia genera- 
lului Alexandru Averescu care, în perioada luptelor de pe Argeş, a semnalat 
conducerii Ministerului de Război posibilitatea folosirii prizonierilor de nationa- 
litate română din Rusia ca o sursă de completare a pierderilor armatei romane!™ 

Ecoul intrării României în război s-a făcut simţit nu numai printre prizo- 
nierii români din Rusia, dar şi printre ardelenii şi bucovinenii internaţi în lagă- 
rele din Italia şi Franţa. Referindu-se la acest moment, Victor Deleu a notat: 
„Deodată cu intrarea României în război, românii de peste hotare, foştii supuși 
străini, s-au simţit îndemnați să intre sub drapelele române, ca să contribuie si ei 
- cum e firesc - la realizarea idealului national’’™. Din aceste motive, din 
locurile unde erau internaţi prizonierii români ardeleni şi bucovineni, într-o 
armonioasă consonant patriotică, au sosit in tara mesaje purtătoare ale dorinței 
acestora de înrolare în unități de voluntari şi începere a luptei împotriva armate- 
lor Puterilor Centrale. 

Rämasi fără răspuns la memoriul din septembrie, reprezentanții prizo- 
nierilor români s-au adresat din nou guvernului în cursul lunii octombrie 1916. 
Prima formă a memoriului a fost redactată de sublocotenentul Victor Deleu, 
prizonier în Rusia, care a înaintat-o la Bucureşti lui Vasile Osvadă, iar acesta l-a 
înaintat sub semnătura celor doi. Conform autorilor, sfera înrolării românilor 


18 Alexandru Averescu, Operațiunile de la Flămânda, Bucureşti, f. a., p123. 
1% CS.P.AMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 4, f. 54. 


60 


Canet Toi Corcoran 
= us 
- 


teow rar 8 a pa 
Cet foci voci. pă 


rat program de acţiune 


constienti, în momentul 
mstitui fără includerea 
smalui devastator asupra 
ia o eventuală pretenţie 
exacerbaté a ruşilor in 
loc avut la dispoziţie, 
iv. consider că folosirea 
reprezentat O „scăpare” 
ulare, ci, mai degrabă. 
C. Brătianu şi nu numai 
asemenea interpretări a 
agele lipsei răspunsului 
wizonierilor romani din 
luntarilor nu sosise inca 


mi guvernamentale, îl 
» care prizonierii români 
Că un asemenea calcul a 
deste intervenţia genera- 
e pe Argeş, a semnalat 
prizonierilor de nationa- 
xilor armatei române! 

{ ou numai printre prizo- 
#inenii internați în laga- 
£ Victor Deleu a notat: 
este hotare, foştii supuşi 
ine. ca să contribuie şi ei 
Din aceste motive, din 
m si bucovineni, într-o 
je purtătoare ale dorinței 
kaptei împotriva armate- 


me. reprezentanții prizo- 
#2 lunii octombrie 1916. 
sotenentul Victor Deleu, 
ale Osvadă, iar acesta l-a 
sfera înrolării românilor 


Lia, p. 123. 


mien: şi bucovineni in unităţi de voluntari trebuia extinsă atât la întregul areal 
în “are se aflau aceștia, cât şi la cei care-şi exprimaseră dorinţa de a intra în 
i .Cei din America [...] se vor organiza milităreşte pentru frontul apusean, 
) cei din Italia pentru frontul itatian sau macedonean, iar cei din Rusia şi 
sânia pentru frontul rasaritean”’®. Răspunsul guvernului român, în linia deja 
nascută, nu a fost adus la cunoştinţa autorilor memoriului. Însă, memoriul a 
ibuit la canalizarea preocupărilor guvernului român către identificarea unor 
dplomatice, vizând o implicare directă în problematica voluntariatului român. 

In toamna anului 1916, guvernul român a decis trimiterea mai multor 
Muni diplomatice şi militare „pe lângă puterile Antantei în scopul de a sonda 
= guvernelor respective privind eventualitatea crearii corpurilor de volun- 
somâni, atât din prizonierii din Rusia, cât şi din cei internați în Italia şi Franţa 
de asemenea, de a obţine pe lângă asistenţa politică şi dotarea necesară 
315 Analiza de ansamblu a problematicii voluntariatului şi obţinerea 
Geeatlui aliaților a fost considerată de guvem drept o necesitate prealabilă, 
4 a sprijini viitoarele acțiuni preconizate a fi întreprinse pe lângă autorită- 
=ase. In legătură cu implicarea lui Ion I.C.Brătianu în problematica iniţiativei 
ienilor şi bucovinenilor, Octavian Täsläuanu a precizat: „Organizarea corpu- 
de voluntari recrutați dintre cetätenii monarhiei austro-ungare s-a hotărât 
i după ce aliaţii au decis dezmembrarea monarhiei habsburgice. Pana 
= nici Brătianu, nici Pasi¢ nu doreau formațiunile de voluntari. Cei doi 
de stat vroiau să libereze pe frații subjugati fără concursul acestora [...] si 
See! Brătianu si sârbul Pasi¢ erau firi autoritare, crescute în spirit absolutist, 
nu se împăcau cu aspiraţiile de autodeterminare şi de autonomie a 
Mnciilor subjugate”S7. Această explicaţie poate constitui ea însăşi una din 
e lipsei sprijinului primit din partea guvernului român, situaţie de care s-au 
mereu românii ardeleni şi bucovineni în perioada respectivă. 

Tocmai acest aspect a fost relevat şi de prizonierul Vasile Sava, internat 
asa multe lagăre din Siberia, care a solicitat o intervenţie oficială în procesul 
“scrutare şi concentrare a voluntarilor: „Numai ofițerii romani oficiosi, după 
—plul sârbilor, ar putea rezolva chestiunea, în cazul acesta 50-60 de mii de 
=e pentru front, în caz contrar mai multe deziluzii, căci în Rusia o cale duce 
Capaţii Transilvaniei şi o mie în alte parti; pe fiecare un gând meschin si 
. De bietul român cine se interesează? Propun, deci, ca diplomaţia 
ză să ceară guvernului rus ca prizonierii români, din fiecare gubernie, să fie 
Æarraii într-un lagăr sau două”. Acţiunea era considerată de autor prioritară: 
2 intâi şi întâi”. Etapa următoare trebuia să conste în trimiterea de „comisii 

: @fileri români”, cu misiunea „să-i conscrie” şi, în fine, „pe cei conscrisi să-i 
. e în divizii etc. şi să-i concentreze aproape de granița României, după 


mel Tuc, Concentrarea voluntarilor din rândul prizonierilor... p. 46-47. 
==. Istoria militară a poporului roman, vol. V,..., p. 533. 
“nel Tucă, op.cit., p. 48. 


61 


putință”. Propunerea, ca multe alte asemenea, nu a primit răspuns. Dar meriti 
semnalată modalitatea concretă de organizare a recrutării voluntarilor propusă de 
Vasile Sava, ca o ilustrare a preocupării prizonierilor români în acest sens. 

Toate acţiunile şi demersurile, directe şi indirecte, ale prizonierilor 
români au creat o presiune crescândă asupra guvernului rus care, după adăugare 
la acestea şi a celor ale Bucureştiului, a fost nevoit să-şi modifice atitudinea 
Fara a arăta o deschidere totală şi tranşantă, în problema acordării libertăţii de 
opțiune şi mişcare a tuturor prizonierilor români pe care-i deţinea, guvernul taris 
s-a văzut nevoit să renunţe în cursul lunii octombrie 1916 la atitudinea de până 
atunci. Schimbarea de atitudine a constat în consimtirea la efectuarea unu: 
schimb de prizonieri, înlocuind o înțelegere prealabilă cu Austro-Ungaria, estima: 
la 15.000 de militari. Drept urmare, în locul celor 15.000 de prizonieri voluntar: 
de naționalitate română eliberaţi din lagăre, ruşii doreau să primească un numâr 
echivalent de prizonieri austrieci şi germani din lagărele româneşti. înțelegerea 
în cauză a fost în fapt doar o convenţie verbală între cele două părți, neconcreti- 
zată practic, în baza căreia guvernul rus a acceptat adunarea voluntarilor din 
rândul prizonierilor români la Darnita ®. Ordinul circular, referitor la acordarea 
dreptului prizonierilor români care doreau să se înscrie ca voluntari să poată fi 
expediati la Darnita, a fost emis şi distribuit către cei aproximativ 1.000 de 
comandanți de lagăre şi tabere de muncă - unde prizonierii români se aflau 
distribuiți, dupa evidenţele departamentului de resort rus - începând abia cu luna 
noiembrie 19161. Prin acest ordin circular s-a dispus acordarea libertăţii de 
părăsire a locurilor de internare sau de muncă şi deplasare la Darnita a prizonie- 
rilor români care-şi exprimau această opțiune in fata comandanților respectivelor 
formaţiuni. La scurt timp, autorităţile ruse au emis un ordin nou, mult mai 
restrictiv fata de precedentul. Prin acest al doilea ordin, acordarea acestor 
drepturi a fost limitată numai la categoria ofiţerilor si subofiterilor români 
prizonieri. Și cel de-al doilea ordin, la rândul lui, a fost modificat printr-un al 
treilea; prin care acordarea drepturilor prevăzute în al doilea ordin a fost extinsă 
şi asupra ,,inteligentei” din rândul gradatilor şi soldaților români prizonieri!”!. 

Aceste ordine şi contraordine, în loc să clarifice comandanților de lagä- 
re şi formaţiuni de lucru ruse metodologia acordării libertăţii de mişcare 
prizonierilor români ce le solicitaseră acest lucru, mai râu i-au încurcat. De multe 
ori, ordinele în cauză nu au ajuns la respectivii comandanți în ordinea cronolo- 
gică, firească, a emiterii lor, ci intercalate, contribuind din plin la instaurarea 


1% C.S.P.A.MLL, fond.C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 64-65. 

'% Dumitru Tutu, Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale 
pentru eliberare natională şi unitate în „Studii. Revista de istorie”, an XXI, nr.6, 1968, p. 
1125-1129. 

' Petre Nemoianu, Prima Alba Iulie - Voluntarii români în Războiul pentru Întregirea 
Neamului, Timişoara, 1922, p. 10. 

171 Cornel Tucă, op.cit,, p. 50. 


62 


és. 


fans = esters cu 


Serpii cu 
= A MU aveau 
=> AS: wom on 
la mumăryl 4 
SE de a se mol 
Br à maum 
CE On 
Cao. dr. Pompila 
lez popes a ac 
eam ek au fost pera 
E 3 Pucovinen dm 
km noiembne 19 
R= ei cu 15.000 def 
vor fi schimbat. s 
== în România”. La 
„SE se declare acei m 
ieee Într-o primă t 
mic despre internarea, î 
mi de | Darnita. ci s-a m 
m'as lucru. Contautul 
Mie=war: la măsura rest 
mah primite. că mumă 
eS =cpediau in Romănia 
m 25 noiembrie 1916. b 
Gees semi subofiteri şi Im 
Baez cu aceştia din urmă” 
ae eee ordin. comands 
Gees pr „inteligenții” num 
mer şi industnasilor, 
Æsrisoninior drasuce ale 


DHEA NL fond C.VRAB.d 
mie f 37. 


aspuns. Dar merită 
mtarilor propusă de 
n acest sens. 

: ale prizonierilor 
ie. după adăugarea 
nodifice atitudinea. 
ordării libertăţii de 
mea. guvernul țarist 
atitudinea de până 
la efectuarea unui 
wo-Ungaria, estimat 
pnzonieri voluntari 
mmeasca un număr 
mänesti. înțelegerea 
34 parti, neconcreti- 
rea voluntarilor din 
sferitor la acordarea 
‘ofuntari să poată fi 
roximativ 1.000 de 
mi români se aflau 
cepând abia cu luna 
ordarea libertăţii de 
: Darnita a prizonie- 
antilor respectivelor 
rdin nou, mult mai 
„ acordarea acestor 
ubofiterilor români 
odificat printr-un al 
ordin a fost extinsă 
ani prizonieri”! 
nandantilor de laga- 
bertatii de mişcare 
u incurcat. De multe 
in ordinea cronolo- 
1 plin la instaurarea 


ra Puterilor Centrale 
an XXI, nr.6, 1968, p. 


botul pentru Intregirea 


= confuzii în legătură cu aplicarea lor. în alte cazuri, datorită atât birocraţiei, 
> indolentei aparatului administrativ rus, comunicarea succesivă, repetată (în 
aleatoare), ambiguă și de multe ori trunchiată a conţinutului acestor 
a creat neîncredere şi confuzie în rândul celor chemaţi să le aplice şi, mai 
chiar în cel al prizonierilor români. Conditionarea transmisă prin cel de-al 
Sika ordin, acordarea dreptului de înrolare ca voluntar în funcţie de nivelul 
or, a avut menirea de a restricționa drastic numărul prizonierilor care 
eau îndeplini această cerinţă. Prizonierii români erau într-o majoritate zdrobi- 
oameni simpli, cu puţină ştiinţă de carte, şi care, drept urmare a cerințelor 
sectivului ordin, nu aveau cum să fie încadraţi în categoria „inteligenţi”. Prin 
ducerea acestui ultim criteriu, guvernul țarist - speriat, probabil, de informa- 
referitoare la numărul surprinzător de mare al prizonierilor români ce se 
aseră gata de a se înrola voluntari sau, poate, la sugestiile binevoitoare ale 
‘mora dintre mult prea multi partizani ai Puterilor Centrale aflaţi în cadrul său - 
5 amărit limitarea la maximum a numărului prizonierilor români care se puteau 
ola ca voluntari. 

Ulterior, dr. Pompiliu Nistor, el însuşi prizonier, a prezentat într-un mod 
rent întreaga epopee a acestor ordine şi contraordine si mai ales a modului 
met cum ele au fost percepute de câtre cei mai interesaţi: prizonierii români 
ni şi bucovineni din lagărele ruseşti. Pompiliu Nistor a relatat că la 
m=outul lunii noiembrie 1916 li s-a comunicat: „România schimbă 15.000 de 
=zomeri ai ei cu 15.000 de prizonieri austrieci, unguri”. Fara „să se specifice în 
= calitate vor fi schimbaţi, soldaţilor li s-a spus să se instiinteze dacă voiesc să 
mmişi în România”. La 15 noiembrie 1916, prizonierilor români li s-a 
tat „să se declare acei români care voiesc să intre în armata română, să ia 
la luptă”. Într-o primă fază, cum se poate lesne observa, nu s-a mai pome- 
amic despre internarea, într-o etapă preliminară, a voluntarilor respectivi în 
emul de la Darnita, ci s-a menţionat directa expediere în România a celor care 
acest lucru. Conţinutul acestei prevederi a putut constitui premisa reveni- 
ziterioare la măsura restrictivă amintită. Guvernul rus a înţeles, pe baza 
matiilor primite, că numărul prizonierilor români care şi-ar exprima dorința 
2 fi expediati în România este destul de mare. Conform aceleiaşi relatări, la 
a de 25 noiembrie 1916, li s-a comunicat prizonierilor români că pot „să fie 
msi numai subofiteri şi inteligentii, fără a specifica mai de aproape ce se 
mlege cu aceștia din urmă”"'7. Drept urmare, în baza prevederilor restrictive 
= eltmului ordin, comandanții lagărelor şi formațiunilor de lucru ruseşti au 
ns prin ,,inteligentii” numai ,,intelectualii” și nu au „voit să permită plecarea 
“seseriasilor şi industriaşilor”, pe care nu i-au asimilat respectivei categorii! ”. 
3 ssmcenonărilor drastice ale guvernului ms, de ordin administrativ, li s-au 


nt 


O CSPAMI, fond C.V.R.AB, dosar nr. 12, f. 36. 
™ widem. £ 37. 


63 


patronii, cu toate mijloacele, au împiedicat instiintarea românilor [...]. Politistilor, 


adăugat alte piedici pe care prizonierii români, care doreau a se înrola ca volum 
tari, le-au întâmpinat. Referindu-se la aceste „piedici”, întâmpinate de prizonies 
români în calea demersului lor spre înrolarea ca voluntari, Pompiliu Nisa 
(Anexa nr. 7) le-a sintetizat în următoarea ierarhie: 
„1. Presiunea patronilor la care lucrau şi care îi [ademeneau] cu tot fe 
de promisiuni, să nu piardă puterile bune de lucru. 
2. Presiunea şi amenințările soldaților şi subofiterilor unguri si nem 
cu care trăiau laolaltă si sub a căror influenţă directă stau. 
3. Presiunea directă şi indirectă a subofiterilor şi soldaților ruşi, cam 
nu puteau pricepe ca cineva care a scăpat din luptă să voiască a se întoarce Ga 
nou la ea; in parte şi tendința de a-i reține ca material bun de lucru. lar la ur 
direct reaua-credinta. 
4. Influenţa demoralizatoare a micului lor număr, în raport cu miile de 
strâini între care trăiau. Insisi ei recunosc ca, de ar fi concentrati în mas 
compacte şi separați de alte natii, ar veni cu mult mai multi. 
5. Frica de soarta familiilor lor, teama că vor fi denuntati de străinii ca 
care sunt laolaltă. 
6. Influenţa demoralizatoare a nesucceselor romanesti.”!”* 
Toate cele prezentate au constituit cumulul de impedimente pe care 
prizonierul român a trebuit să le învingă pentru a se înrola ca voluntar şi explică 
numărul relativ redus al voluntarilor care începuseră să se adune la Dam 
raportändu-1 la numărul solicitărilor adresate până atunci de aceştia guvernelor de 
la Petrograd şi Bucureşti. Inserarea altor relatări ale prizonierilor români, avané 
același obiect, nu face decât să întregească tabloul obstacolelor pe care au trebur 
să le învingă aceştia pentru a ajunge ca voluntari la Darnita. Remus Herlea = 
relatat că „soldaţi şi inteligenţi români, care ard de dorinţa de a intra in arma 
română şi a lupta contra duşmanilor”, după ce s-au prezentat la autorităţile militare 
pentru a-i lua în evidenţă, au fost respinşi pe motiv că „pentru ei nu au nici un 
ordin” 7, T. V. Căpeţianu si alti martori au relatat modul trunchiat în care le-au 
fost aduse la cunoştinţă prevederile ordinelor în cauză. Unii comandanţi de lagär 
au comunicat că pot pleca numai prizonierii „care nu sunt la lucru şi nu pot fi 
aplicaţi la lucrări mai dure”, alţii au uitat să-i informeze pe cei „care au fost la 
diferite lucrări în pădure, la calea ferată, în sate sau la mari proprietari”, iar pentru 
cei care „prin alte mijloace, au primit ştirea”, pur şi simplu i-au „reținut de la 
plecare”. Doctorii Petru Metes şi loan Ralu, după sosirea în lagărul de la Darnita. 
au acuzat public autorităţile ruse pentru modul cum au asigurat transpunerea în 
practică a prevederilor ordinelor respective, „însă, în urma indolentei general 
cunoscute a rușilor, acest ordin ori nu s-a executat deloc, ori s-a executat 
neconstiincios. Dat fiind faptul că prizonierii români sunt cei mai buni lucrători, 


174 Comel Tucä, op.cit., p. 52. 
15 Ibidem. 


se înrola ca volun- 
mate de prizonierii 
n. Pompiliu Nistor 


meneau] cu tot felul 
lor unguri şi nemti, 


soldaților ruşi, care 
a se întoarce din 
de lucru. Jar la unii 


im raport cu miile de 
xoncentraţi în mase 


nuntati de străinii cu 
eu. 174 
apedimente pe care 
a voluntar şi explică 
e adune la Darnita. 
scestia guvernelor de 
enlor români, având 
or pe care au trebuit 
za. Remus Herlea a 
de a intra în armata 
a autorităţile militare 
ru ei nu au nici un 
unchiat în care le-au 
comandanți de lagăr 
la lucru si nu pot fi 
cei „care au fost la 
sopnetari”; iar pentru 
u i-au „reţinut de la 
fagarul de la Darnita, 
zurat transpunerea în 
indolentei general 
oc. ori s-a executat 
= mai buni lucrători, 
nilor [...]. Politistilor, 


| pentru conscriere, cu câteva ruble le-au astupat gura şi aceștia in cele mai 
cazuri au dat rapoarte negative”. În plus, ei au arătat că „s-au auzit cazuri 
soldaţilor români li s-au schimbat în evidență naționalitatea de român în alta 
=. astfel, asigurându-se patronii că nu li se vor lua muncitorii romani”.'”° 
Poate cea mai corectă explicaţie a „nepreţuitei” griji a patronilor şi 
meurilor ruşi fata de păstrarea prizonierilor români a fost dată tot de un 
wer. pe numele lui Ionel Siara, care a arătat: „Românii, de la natură, sunt 
ri de chinuri şi ca atare, fără de-a se plânge, lucrează ca boii, tocmai 
aceca sunt aplicaţi la cele mai grele lucrări ce se află în Rusia”. Şiara a venit 
cu o propunere de ieşire din această situaţie: „Numai un ordin de o severă 
== va fi în stare să dea posibilitatea de a se demasca toți prizonierii români, 
randu-se în lagărul de concentrare ce se va desemna. Românii sunt buni de 
si toți hotărâți a pieri în luptă mai bine, decât să se reîntoarcă în slujba 
ară!!! Activitatea menită a asigura inrolarea ca voluntari şi sosirea 
or români la Darnita a fost atent monitorizată si de către Marele Stat 
român, care, la rândul lui, a prezentat neregulile înregistrate: „S-au 
mat multe piedici la realizarea acestei organizatiuni. Autorităţile locale nu 
sancurs pentru deosebirea prizonierilor români de cei unguri, nemți etc., care 
eeticaui pe români de a se înrola; pentru adunarea la anumite zile si la cerere a 
serilor de la munci, pentru darea mijloacelor de transport etc.. Lucrătorii si 
= ruşi fac contra propagandă si chiar se opun ca prizonierii români să se 
% ca voluntari [...] autorităţile locale se opuneau la adunarea prizonierilor, la 
area lor de cei vrâjmaşi, din cauză că prizonierii români erau intrebuintati cu 
Morin diferite fabrici, ateliere şi la munca campului”!”, 
Toate aceste impedimente, deşi au fost pe larg prezentate autorităților 
au continuat să existe în spaţiul rusesc. Nimic din ceea ce i-au împiedicat 
 mzonierii români ardeleni si bucovineni din Rusia sa se prezinte în numărul 
mat ia Darnita nu a fost eliminat de către autorităţile ruse. Aceleaşi impedi- 
la care timpul va mai adăuga şi altele, au fost întâmpinate de prizonierii 
émi, în tentativa lor patriotică de a se înrola ca voluntari în armata română, şi 
roada următoare. 


I. 3. 2. Darnita 


Marele Stat Major rus, în toamna anului 1916, i-a comunicat generalului- 
= von Eiche, comandantul „câmpului de concentrare” de la Darnita, de 
m= Kiev, că acest lagâr a fost desemnat drept locul de concentrare al prizo- 
© români ardeleni şi bucovineni care urmau a fi înrolați ca voluntari ai 
="; române. Darnita a fost un mare lagăr de tranziţie in care prizonierii 


ES PA ML. fond C.V.R.A.B,, dosar nr, 12, £. 60, 63. 
met [ucä, op.cit. p. 53. 
S® AM, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 4, f 1. 


65 


Puterilor Centrale, prinşi de ruşi pe Frontul de Sud-Vest, erau aduşi din zona 
frontului şi de unde, după formalitatile privind luarea lor în evidenţă, erau 
transportaţi spre marile lagăre din interiorul Rusiei. 

Locul destinat concentrării prizonierilor români a fost înainte un mare 
depozit de echipament şi alimente al armatei imperiale ruse. Acest „câmp de 
concentrare”, cum îl numeau ruşii, sau „lagâr”, cum l-au denumit prizonierii 
români, era alcătuit din magazii şi barăci, pe jumătate îngropate în pământ, care 
erau „cu totul impropriu locuirii”.'”? Acest lucru s-a văzut, din păcate, în iama 
grea a anului 1916/1917, când temperaturile au ajuns sub -30*C. Despre această 
iarnă, peste ani, cu durere Petre Nemoianu a scris: „De la finea lui decembrie 
(1916) şi până la începutul lui februarie aproape nu era zi să nu fi petrecut la 
cimitir câte 3-4 camarazi”.18 Un alt fost prizonier de la Darnita, Voicu Nitescu, 
a scris şi el despre condiţiile improprii de viata de acolo: „Dormeam în frig, 
rabdam de foame şi umblam zdrenturosi. Numai credinţa, care ne adusese aici, 
mai veghea ca să nu se stingă în noi plapanda pâlpâire de viaţă ce-o mai aveam. 
Autorităţile rusești ne tratau ca pe niște vrâjmaşi. Ele vedeau în noi motiv pentru 
perpetuarea râului poporului rus şi aveau, pentru a ne proba aversiunea lor, mai 
multă considerare pentru prizonierii germani şi austrieci, decât pentru noi, 
voluntari si aliati”.!*! 

Primul grup de voluntari români au sosit la Darnita în toamna anului 
1916, sub conducerea lui Victor Deleu. În continuare, până la sfârşitul anului 
1916, au sosit la Darnita 23 de ofițeri şi 1.200 de gradati si soldaţi dintre prizo- 
nierii români pentru a fi înrolați ca voluntari.'5 Lipsa spaţiilor încălzite si a 
echipamentului adecvat a fost cauza bolilor ce au măcinat atâtea vieţi dintre 
prizonierii români veniţi aici pentru a se înrola ca voluntari'®’, 

În fata unei încercări de conducere autocrată a generalului von Eiche. 
care, fără a tine cont de recomandările primite, i-a tratat pe voluntarii români ca 
pe prizonieri de rând, ofiţerii români de la Darnita au decis să preia organizarea 
în mâini proprii. Fara a beneficia de prezența unui reprezentant oficial al 
guvernului român la Darnifa şi în lipsa sprijinului rus, ofiţerii români s-au orien- 
tat spre adoptarea modelului de organizare al voluntarilor cehi. În decembrie 
1916 a fost elaborat pentru organizarea vieţii de zi cu zi din lagăr un set de 
măsuri denumit „Statute”,!% care a reglementat şi conducerea prizonierilor 
români sosiți pentru înrolare ca voluntari. Conform prevederilor statutului a fost 


! Voicu Nitescu, Douăzeci de luni în Rusia şi Siberia... p. 33. 
i ***, 1918. Unirea Transilvaniei..., p. 489. 
e -Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. I din 1 ianuarie 1923. 
C.S.P.A.MI., fond Marele Stat Major (în continuare: M.St.M.), Secţia Studii Istorice 


Arhivă în original, dosar nr. 11, f 48-49 şi Corel Tucä, Constitui 3 
voluntari..., p. 38. luca, Constituirea Corpului de 


66 


ÎI 


= Comitet Execath 
Vasas ispravnie fa 
æ Milovan, membs 
goodane: penis 
messe miinare n 
az, mouvead că 
El x 00 OÙ 2 const 
op un sistem fa 
= a prizonieri 
m= 54 schimbat | 
æ 1916” s-a offs 


Sates «5 ca à ii 
En MSA S 
LÉ © e Come! Tucă ( 


erau aduşi din zona 
or în evidenţă, erau 


fost înainte un mare 
ase. Acest „câmp de 
1 denumit prizonierii 
>pate în pământ, care 
. din păcate, în iama 
30°C. Despre aceasta 
1 finea lui decembrie 
1 să nu fi petrecut la 
mita. Voicu Nitescu, 
+ _Dormeam în frig, 
care ne adusese aici, 
mată ce-o mai aveam. 
m în noi motiv pentru 
ia aversiunea lor, mai 
=. decât pentru noi, 


ma în toamna anului 
mă la sfârşitul anului 
i soldaţi dintre prizo- 
pauilor încălzite si a 
is atâtea vieți dintre 
| 


eneralului von Eiche, 
2 voluntarii romani ca 
s să preia organizarea 
=prezentant oficial al 
=i români s-au orien- 
x cehi. În decembrie 
n din lagăr un set de 
xiucerea prizonierilor 
knilor statutului a fost 


neva din Rusia (D)... p. 434. 


LA Sectia Studii Istorice 
Jonstituirea Corpului de 


= un Comitet Executiv, cu: Victor Deleu preşedinte, Vasile Chiroiu secretar, 
Veşcan ispravnic (administrator) şi Octavian Vasu, Emanoil Isopescu si 
su Milovan, membri. În acelaşi timp, au fost alese şi 8 comisii „pentru 
sea gospodăriei, pentru ordine, incartiruire etc. şi pentru câutarea legăturilor 
| es militare române”.!55 Generalul von Eiche s-a opus existenţei 
mutetului, motivând că la Darnita deciziile nu se iau „pe bază democratică”, 
ză „acolo nu e constituţie, ci Rusia autocrată”. Ca urmare, la ordin, românii 
„ati un sistem format dintr-un „prim-senior” şi 7 „seniori” ca unici 
ezentanti ai prizonierilor. Întrucât în aceste funcții au fost aleşi aceiaşi ofiţeri, 
nu s-a schimbat nimic. Ca urmare, prin „porunca de zi nr. 1 din 9 
s=mbrie 1916” s-a oficializat mixajul dintre cele două forme de administrare a 
salui. „Comitetul Executiv” a continuat să existe şi să-şi desfăşoare activita- 
i impreună cu instituția „senioratului”..% Regulile stabilite prin „prima poruncă” 
dau Că: 
„1. Comitetul Executiv este îndreptăţit să dea << porunci >> în numele 
sui general-maior, care necondiţionat trebuie împlinite”; prevedere ce a 
transmiterea ordinelor comandantului rus al lagărului numai prin 
sm mediul „Comitetului”. 
„2. În fiecare qvartir” - baracă - seniorul „este «personal responsabil» atât 
ss ordinea interna, cât si pentru executarea poruncilor”. Acceptarea „senio- 
D si a rolului acestuia de ,,responsabil” pentru faptele celor din subordine a 
woncesia făcută de Comitetul executiv pretențiilor generalului ms. Punctul 
© întăreşte concluzia: 
3. Domnul general-maior şi-a exprimat speranţa că, cu domni şi cu 
1 are de-a face, care nu-l vor aduce în situația neplăcută de-a pedepsi 
călcarea poruncilor”. Întărirea rolului și locului Comitetului Executiv în 
cerea vieţii zilnice din lagăr a fost consemnată la punctul cinci: „nimeni nu 
© mureptatit, în nici o chestie şi nici o împrejurare, să se adreseze direct si 
comandantului lagărului”. Punctele următoare (de la 6 la 12) regle- 
ei în amănunt activitatea de zi cu zi a voluntarilor de la Darnita si 
inu: le administrative ale „seniorilor”, responsabili de barăci (vile). În 
„poruncii”, semnate de Victor Deleu în calitate de preşedinte, Vasile 
ca secretar şi ceilalţi „seniori”, s-a specificat: „Comitetul Executiv face 
i seriozitatea apel la fiecare ofiţer român, că atât între sine, cât si în 
scări cu persoane străine, să nu uite nici un moment că în împrejurările 
erele reprezintă onoarea şi demnitatea unui popor întreg asuprit, care este 
me să-și facă loc onorific în şirul naţiunilor mari. In consecinţă, unul, fiecare 
= ză de datorintä a suferi fără murmur orice neajunsuri personale”. 187 Dupa 
za sa, Comitetul Executiv s-a dedicat si a reuşit, prin măsuri energice, 


~ 8, 


“andr Baboş, op.cit, p. 122. 
D, fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhivă in original, dosar nr. 11, f. 45-46. 
f. 46 şi Cornel Tucä, Constituirea Corpului de voluntari..., p. 38-39. 


67 


condiţiilor de cazare. Una dintre reuşite a fost şi obținerea în folosinţa volunt- 
rilor a unor vile nelocuite, ale unor potentati ruşi din vecinătatea lagăruh=. 
adecvate condiţiilor de trai, mult mai bune decât barăcile improprii. De asemenez. 
prin mobilizarea medicilor si studenților medicinisti din rândul voluntarilor s-s 
asigurat îmbunătățirea asistenței medicale a acestora si, mai ales, s-a reus 
cradicarea tifosului exantematic apărut în lagăr. 

În acelaşi timp, a fost instituit un „impozit asupra salariilor ofițerilor” 
menit a crea un „fond de autoapărare” pentru prizonierii fără soldă sau cu solde 
mici.'5 Tot pentru procurarea banilor necesari, Comitetul Executiv a hotâră 
formarea de echipe dintre voluntari, care, sub conducerea unor ofițeri, au execu- 
tat diverse lucrări in jurul Kievului. Referindu-se la extraordinarul efort 2 
preşedintelui Comitetului Executiv, Elie Bufnea, el însuşi prizonier, a notat că 
Victor Deleu a reprezentat la Darnita „cea mai impresionantă influență magică 
pentru solidaritatea tuturor. Victor Deleu a fost considerat pentru totdeauna, de 
voluntari, prim-seniorul lor, în toate problemele cu caracter politic, în care a avut 
cuvânt hotärâtor”.!#? 

Prima activitate cu caracter politic a fost asigurarea comunicării Către 
toți prizonierii români din Rusia a existenţei Comitetului Executiv de la Darniz 
şi solicitarea intensificării propagandei de înrolare a voluntarilor, făcute pne 
intermediul presei cehe editate la Kiev. Apoi, prin intermediul lui Gerovski 
militant naţionalist din Galiţia, s-a înaintat la începutul lunii decembrie un 
memoriu către Legația Română din Petrograd vizând solicitarea sprijinulu: 
acesteia în acţiunea de înrolare ca voluntari a prizonierilor din Rusia. De datz 
aceasta, urmare directă a îndreptării atenţiei guvernului Brătianu spre înrolarea 
prizonierilor români din Rusia ca voluntari pentru armata română, atasatu! 
militar român, locotenent-colonelul Palada, le-a comunicat: „Guvernul regal 
român, în înţelegere cu guvernul imperial, este pe cale a lua dispoziţiile necesare 
pentru a reglementa situaţia şi a satisface cererea pornită din sufletele Dumnea- 
voastră, simtäminte de buni şi adevăraţi români”. Dar, până la finalizarea 
proiectatelor intervenţii comune, a făcut apel la ofiţerii români „de a tine sus 
moralul celor ce vor fi chemaţi să lupte în curând în rândurile ostaşilor romani 
pentru eliberarea pământului stramosesc, de a-i imbarbata în resemnarea ce li se 
impune şi în speranța plină de temei ce o avem cu toții în sufletele noastre. 
pentru reuşita cauzei noastre drepte”!%0. 

În vederea colectării unui material documentar menit a asigura 
cunoaşterea situaţiei reale a prizonierilor români din Rusia, Comitetul Executiv 
din Darnita a întocmit, sub forma unei circulare anexă la „porunca” din 9 
decembrie 1916, un chestionar pe care l-a distribuit ofițerilor si „inteligenţilor” 


să asigure îmbunătăţirea alimentaţiei şi echipării voluntarilor, precum şi £ 


'8 Petre Nemoianu, Prima Alba lulie..., p. 12. 
'89 Comel Grad, Doru E. Gorun, op.cit., p. 135. 
1% C.S.P.A.MLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 370, f. 1. 


68 


mm" 


— 


untarilor, precum şi a 
a în folosinţa volunta- 
n vecinătatea lagărului. 
mmproprii. De asemenea. 
"rândul voluntarilor s-a 
SL mai ales, s-a reuşit 


> români spre completare. Acest „circular”, purtând semnăturile lui 
Deteu si Vasile Chiroiu, a fost astfel conceput încât, dupa completare, 
să asigure „adunarea datelor referitoare la situaţia morală a ofiţerilor şi 
români prizonieri de război in Rusia”.!”! Prin respectiva circulară, 
=: au fost invitaţi „a da toate datele ce le au, precis, cu data, locul, 
eventual alte mijloace apte pentru stabilirea icoanei generale”. Chestio- 
a fost redactat pe trei capitole, având următoarea structură: 

L În raport cu autoritățile administrative şi privatii ruşi” trebuiau 
tratamentul suportat de români de la intrarea României în acţiune; 
de viaţă avute în lagăre sau formațiunile de munca, cu indicarea 
zi acestora şi numărului celor prezenți; modalitățile si forma sub care li s- 
la cunoştinţă ordinele de aprobare a înrolărilor pentru „intrarea în armata 
: piedicile, active sau pasive, întâmpinate şi datele pe care le dețineau 
Mur la modul cum funcționează administraţia rusească”. 

„II. În raport cu celelalte elemente austriece şi germane” se solicitau date 
Pere la: ,,relatiunea morală, stări fata de ceilalți austrieci, stări sub influența 


pra salariilor ofițerilor” 
fara soldă sau cu solde 
Etul Executiv a hotărât 
a unor ofițeri, au execu- 
extraordinarul efort al 
Si prizonier, a notat că 
xantă influență magică 
rat pentru totdeauna, de 
> politic, în care a avut 


rarea comunicării câtre 
! Executiv de la Darnita 
wimiarilor, făcute prin 
ærmediul lui Gerovski. 
tul lunii decembrie un 
1 solicitarea sprijinului 
ilor din Rusia. De data 
Brătianu spre înrolarea 
mata română, atasatul 


ba”. 

„III. Ce spirit domnește între ei în privința naţională si faţă de 
Serarile actuale ale războiului”, urmând a fi precizate: motivarea înrolării în 
română, din „îndemn naţional, ori din motive private”; dacă printre ei au 
dători de neam şi ce rol joacă”, ce piedici trebuiau înlăturate şi ce măsuri 
zau în acest sens „pentru ca toate elementele româneşti să poată fi 
in serviciul national” si să se mai adauge „ce mai ştie”. In final s-a făcut 
darea ca „să răspundă fiecare, deosebiți, punând iscălitura”. Chestiona- 
a rămas la stadiul de solicitare, ci s-a finalizat într-un număr de rapoarte, 
IE Guvernul. regal > a: respectat sau nu totalitatea indicatorilor dati, înaintate de către prizonierii 
ÎN pozitiile necesars de carte Comitetului Executiv de la Darnita. Rapoartele, după 
Le Dumneas = cares problematicilor înscrise, au stat la baza viitoarelor hotărâri ale 
La Darnita, o preocupare aparte a fost legată de întreţinerea unei vieţi 
româneşti. Accentul a fost cu precădere axat pe latura naţională şi 
în primul rând soldaţilor. Scopul acţiunii a urmărit menţinerea în rândul 
ilor români, până la data intrării în armata română ca voluntari, a 
> dc luptă pentru drepturile nationale. Intelectualii din lagăr au desfăşurat 
deosebită, mobilizându-i pe prizonieri şi asigurând un cadru moral 
acţiunii romanismului.’ În cadrul aceluiaşi efort cultural întreprins 
ze amintită şi încercarea de a edita un supliment în limba română a ziarului 
=n: de voluntarii cehoslovaci la Kiev, iniţiativă interzisă de comandamentul 
ssc. De asemenea, mai ales prin grija Ligii pentru Unitatea Politică a Tuturor 


ar. până la finalizarea 
| români „de a tine sus 
odurile ostaşilor români 
a in resemnarea ce li se 
wii în sufletele noastre. 


miar menit a asigura 
za Comitetul Executiv 
4 la „porunca” din 9 
nilor si ,,inteligentilor” 


ac cit., fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhiva in original, dosar nr. 11, f. 47. 
2e Nemoianu, op.cit., p. 15. 


69 


Românilor, prizonierii români au fost aprovizionati cu ziare şi cărți din Românie 
Cadrul activităților culturale desfăşurate printre prizonierii din Darnita a fos 
întregit de cel religios. „Deoarece autorităţile ruse erau concesive cu românii s 
acest aspect, preotului ortodox Ioan Florean i s-a permis în mai multe rânduri s 
oficieze slujbe pentru voluntari, în limba română, în «Lavra» din Kiev, iz 
preotul greco-catolic Simion Gocan a slujit de câteva ori, alături de preotul rus 
în biserica militară din incinta lagarului”.'? Activităţile culturale, slujbei 
religioase sau manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Crăciunului (2! 
decembrie 1916) sau a Anului Nou (1917) l-au determinat pe Onisifor Ghibu 3 
relateze peste ani: „Nicio şcoală românească n-a dat suflete mai otelite si voins 
mai hotărâte decât școala Darnita. Ea a creat fanatismul ideii nationale şi 
voluntariatului”.’™* 

Organizarea prizonierilor romani de la Darnita a constituit o preocupari 
atât a guvernului român, cât şi a factorilor militari de decizie. La 12 decemb 
1916, Victor Deleu a avut la Kiev o întâlnire cu generalul român Cârlov: 
reprezentantul ministerului pentru întâlnirea de la Moghilev, pe Nipru. Din no 
voluntarii au primit sfatul de a aştepta cu încredere finalizarea discuţiilor ruse 
române referitoare la trecerea lor sub comandă românească. La întâlnirea de kz 
Moghilev a conducerilor militare ruso-române însă, la care a luat parte si genera 
lul Constantin Coandă, ataşatul armatei române pe lângă Stavka (Marele Cartia 
Imperial rus), discuţiile purtate au vizat doar planul operaţional preconizat pentr 
anul 1917, fără a atinge problema voluntarilor romani.’ 

Comitetul Executiv de la Darnita, in fata repetatelor amânări, si, à 
acelaşi timp, asigurări de rezolvare într-un viitor nedefinit a trecerii lor 
control românesc, s-a decis să acţioneze în speranța fortarii deciziei celor do 
guverne. La 21 decembrie 1916, Comitetul Executiv a înaintat celor dou 
guverne câte un memoriu referitor la necesitatea îmbunătățirii modalitatilor d 
înscriere a prizonierilor români în viitoarele unități de voluntari. Pentru înmâna- 
rea memoriilor, o delegaţie condusă de sublocotenentul Capetianu a fost trimise 
la Iasi, iar o alta, sub conducerea locotenentului Octavian Vasu, la Petrograd. 
memoriul înaintat la Petrograd, Marelui Stat Major al armatei ruse, printre altele 
s-a arătat cu claritate şi mult curaj: „In interiorul Rusiei şi în Siberia, fraţilor 
noştri li se dă sfatul - tocmai din partea autorităţilor ruse - să nu intre în rând 
voluntarilor; iar pe cei care îşi manifestă dorința de a veni îi amestecă printre 
nemți şi unguri, interzicându-le cântările româneşti pe motiv ca agită”..% De 
asemenea, în baza ordinului circular din noiembrie 1916 au solicitat urgentarez 
recrutării voluntarilor. 


1% I. Serban, Voluntarii transilväneni şi bucovineni din Rusia..., p. 73. 

1% Jbidem, p. 74. 

155 Tocineanu D.Oerescu, Un mare general aliat, Alexe Alexievici Brussilov în „România 
Militară”, anul LXXV, nr. 12, decembrie 1938, p. 29-35. 

1% 15petre Nemoianu, op.cit., p. 14. 


70 


m ziare si cărți din România 
wonierii din Darnita a fos 
au concesive cu românii sub 
mais in mai multe rânduri sé 
„în «Lavra» din Kiev, iar 
2 ori. alături de preotul rus. 
avrtăţile culturale, slujbele 
sărbătoririi Crăciunului (25 
"minat pe Onisifor Ghibu să 
suflete mai otelite şi voințe 
msmu! ideii nationale si al 


Prin ceea ce au realizat administrativ si politic, membrii Comitetului 
al voluntarilor de la Darnita au demonstrat calităţi extraordinare din 
32 vedere organizatoric şi un înalt spirit civic. Activitatea lor, în aşteptarea 
celor două guverne, s-a desfășurat în condiţii externe deosebit de 
See pentru România. Începută în vară, orientarea unor cercuri guvernamer- 
se spre o înţelegere separată cu Germania a continuat şi în a doua 
a anului 1916. Dureros a fost faptul că aceste forte discutau soarta 
=. intr-un cadru mai mult sau mai putin secret, nedandu-se în lături chiar 
@ © eventuala ciopärtire teritorială a aliatului. Aceste tratative se desfasu- 
mwmentele in care duşmanul ocupase deja două treimi din tara româneas- 
Sarsitul anului 1916 şi începutul anului 1917 a avut loc o rundă de 
intre Antanta şi Puterile Centrale, la propunerea celor din urmă. La 12 
@ a constituit o preocupare me 1916, cancelarul Germaniei a făcut o primă ofertă de pace fără a 
e decizie. La 12 decembrie sedan precise. Antanta, după Conferinţa interaliată de ta Roma, a venit cu 
eeneralul român Cârlova. ofertă, indicând condiţii de pace concrete, la data de 10 ianuane 1917, 
oghilev, pe Nipru. Din nou a fost socotite inacceptabile de către Puterile Centrale." Drumul conti- 
Svalizarea discutiilor ruso- mäceluiui de pe fronturile de luptă a devenit din nou liber. În aceeaşi perioa- 
Ec La întâlnirea de D conducătoare ruse, printre care generalul Zaharov (comandantul îrupe- 
i care a luat parte şi genera- Se ain Moldova) și Poklewsky-Koziel (ministrul plenipotențiar rus la Iasi), 
mea Stavka (Marele Cartier = executarea de presiuni asupra României pentru a-şi retrage armata şi o 
rational preconizat pentru a populaţiei la est de Prut. După dezbateri, România a optat pentru apăra- 
e Memriului rămas neocupat de pe poziţiile stăpânite la sfârșitul anului 1916..% 
repetatelor amânări, si, în 
edefinit a trecerii lor sub 
fomäni deciziei celor două 
srv a inaintat celor două 
2mätätirii modalitätilor de 
"voluntari. Pentru înmâna- 
i Căpeţianu a fost trimisă 
“an Vasu, la Petrograd. In 
armatei ruse, printre altele 
Ski si în Siberia, fraţilor 
ie - să nu intre în rândurile 
a veni îi amestecă printre 
ne motiv că agitä”.1% De 
16 au solicitat urgentarea 


1.3.3. Prizonierii ardeleni şi bucovineni din Rusia solicită 
înrolarea ca voluntari români 


În comparație cu sprijinul total acordat de guvernul țarist constituirii 
x de voluntari dir rândul prizonierilor slavi din armata austro-ungară (de 
mate cehă, slovacă, polonă etc.) - fără a greşi, putem spune că i-au încura- 
“n-ar in acest sens - atitudinea acestuia a fost în cel mai fericit caz obstructio- 
iată de iniţiativa românilor. Atitudinea guvernului țarist a fost duplicitară si 
de România, aliatui său militar de pe frontul din Moldova. Era din ce în ce 
> evidenta „amprenta relaţiilor tot mai încordate dintre guvernul de la Petrograd 
“ernul român, după retragerea în Moldova”. Atât guvernul rus, cât si 
4 Cartier Imperial rus, în disonantä cu angajamentele subscrise sub aspect 
“ur. insistau în ideea oportunității retragerii frontului din Moldova in Rusia, 
sozatent cu armata, autorităţile române şi populaţia civilă, în sprijinul ideii lor 
intreprins o serie de demersuri insistente pe lângă ceilalți aliați. În argumen- 
for au mers până acolo încât au insinuat că românii nu aderau la punerea în 
mucà à „soluției salvatoare” - din punctul lor de vedere - pentru a putea fi 


— 
2 
es. 


iewci Brussilov în „România Be Agrigoroaiei, Glorioasele victorii din vara anului 1917..., p. 53. 
em, Opinie publică si stare de spirit... p. 71-74. 


en |. Serban, Primul Corp al Voluntarilor())...., p. 431. 


Zi 


ocupați în întregime si a avea în acest fel un pretext oficial pentru încheierea unei 
„păci separate”.2% Din păcate pentru ruși, aliații nu au fost adepţii unei asemenea 
hotărâri şi nu au luat în seamă argumentele acestora. 

În acest sens, ca o argumentare a refuzului aliat, elocvente sunt consem- 
nările generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze în România, din 
data de 4 ianuarie 1917: „îmi trece prin minte că urzelile camarilei ruse tind a 
lăsa armata română să fie înfrântă sau îndepărtată şi, după victoria Aliaților, ei să 
pozeze în eliberatori, pretinzând ca pret al participării la război chiar Moldova, 
nimic altceva”20l. Ideea nu era departe de adevăr, dacă avem în vedere chiar 
participarea rusă la discuţii cu duşmanii României privind o eventuală impartire 
a acesteia. România s-a opus insistențelor ruse de evacuare fara lupte a 
Moldovei, fiind conştientă că pentru ruşi frontul de pe Siret „era numai o pozitie 
vremelnicä, a cărei abandonare nu avea nici o importanţă față de imensitatea 
spaţiului rusesc”. In schimb, pentru România, evacuarea „ar fi însemnat renun- 
tarea la luptă si, prin urmare, la împlinirea dezideratului unității naţionale” 202 

Or tocmai îndeplinirea acestui deziderat, finalizat prin crearea unei 
Românii Mari, nu a fost privit favorabil de la început de către guvernul țarist 
Împiedicarea unei asemenea realizări a fost dictată de teama firească ca, la 
această împlinire națională, să nu adere şi românii din Basarabia ocupata de ei. 
Această motivaţie poate constitui explicația cauzei tratamentului diferit aplicat 
prizonierilor români din Rusia de a se constitui în unităţi de voluntari, cu scopul 
declarat de a lupta alături de armata română, în comparaţie cu favorizarea compli- 
citară a iniţiativelor similare ale prizonierilor slavi. Elie Bufnea, care a trăit epope- 
ea prizonieratului rus, a scris mai târziu în această problemă: „Politica urmată de 
guvernul țarist, chiar după intrarea României în război, nu se împăca în mod 
sincer cu formarea unor trupe de români ardeleni şi bucovineni, care erau, cum 
au şi fost, o elocventă manifestare pentru o Românie Mare, un scop care durea 
pe taristi şi lovea, în planurile lor de viitor, întocmai cum lovea în autoritatea 
habsburgică'”%. 

In aceeaşi perioadă, sfârşit de an 1916 şi început de an 1917, a început a 
se înregistra dezertarea sau părăsirea zonelor de dislocare de către soldaţii 
ruşi.20* Dincolo de Carpaţi, asuprirea „naţională a Românilor din Austro-Ungaria 
a atins forme deosebit de accentuate”. Măsura esenţială luată pentru slăbirea 
luptei naţionale a fost cea inițiată de ministrul Apponyi: suprimarea autonomiei 
şcolilor normale confesionale cu predarea în limba română şi „crearea unei zone 


200 Constantin Kiritescu, Războiul pentru Întregirea Neamului, vol. L Bucureşti, 1925, p. 376. 
2! Ton Agrigoroaiei, Opinie publică şi stare de spirit..., p. 72. 

202 Joan I. Serban, op.cit., p. 431. 

20 Elie Bufnea, Voluntarii români în Siberia... p. 8. 

204 ***, România în Primul Război Mondial, vol. I, Bucureşti, 1979, p. 277. 

*% Jon Agrigoroaiei, Marea Unire, în Istoria Românilor, vol. VU, tom. Il, De la 
Independentă la Marea Unire (1878-1918), Bucureşti, 2003, p. 470. 


72 


——PPPP„——„—„P|Pf|f|fDCDC 


| 


RATE 


| 


CD 
CD 


Ci 


ru încheierea unes 
epui unei asemenea 


vente sunt conserm- 
= în România, din 
imarilei ruse tind = 
toria Aliaților, ei să 
boi chiar Moldova. 
sm în vedere chiar 
eventuală împărțire 
mare fără lupte = 
era numai O poziue 
fata de imensitatez 
i insemnat renun- 
ii Dationale”.?° 

prin crearea une) 
tre guvernul țarist 
ma firească ca, la 
abia ocupata de ei. 
alui diferit aplicat 
Oluntari, cu scopul 
avorizarea compli- 
. care a trait epope- 
Politica urmata de 
Se impaca in mod 
mi. care erau, cum 
sn scop care durea 
evea în autoritatea 


2 1917, a începuta 
de câtre soldaţii 
Gn Austro-Ungaria 
ată pentru slăbirea 
marea autonomiei 
„Crearea unei zone 


xcureşti, 1925, p. 376. 


1 x À 
TL tom. I, De la 


de-a lungul frontierei cu România, în interiorul căreia şcolile elemen- 
efesionale româneşti erau etatizate”. Scopul nedisimulat al politicii 
a fost „de a lăsa poporul român fără şcoli şi dascăli și, astfel, să-l ţină 
Mer in stare de supunere si să-l deznationalizeze” 2% Aproximativ în aceeaşi 
a fost votată o lege ce impunea obligativitatea obţinerii unei autorizaţii 
pentru orice transfer funciar. Prin cele două legi, obiectivul politicii 
habsburgice s-a dezvăluit cu claritate: „urmarea în mod vădit deznatio- 
za forțată a populaţiei române, zona culturală trebuia să despartă pe 
= din Transilvania de cei din România liberă”? În concluzie: ,,Austro- 
mm a accentuat asuprirea națională: internarea în lagăr a mii de români, 
ea a peste 1.600 şcoli româneşti, arestări si chiar execuţii”. 9% 
in pofida acțiunilor dusmanoase a celor două mari imperii vecine, cu 
emi din trupul ţării ocupat de inamic, cu aliați care nu-şi mai puteau 
= angajamentele militare initiale, România a rămas credincioasă idealului 
care intrase în luptă. In aceste momente de restriște, poate mai mult ca 
ea avea nevoie de toţi fiii ei pe câmpul de onoare. Intelegand impera- 
momentului, o parte dintre fiii ei aflaţi în captivitatea rusească fortau 
Sete dușmane pentru a fi lângă patria mamă în clipa hotărâtoare a destinului 
‘Ys rândul ei, ca o mamă alertată de perspectiva unei primejdii imediate, 
sa a abandonat expectativa în care se aflase si a pornit lupta pentru 
a şi aducerea voluntarilor din Rusia. 
În primele zile ale lui ianuarie 1917, autorii „memoriului” din septem- 
= 1516 (Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi Octavian Täsläuanu) au înaintat un 
Socument guvernului român sub titulatura de „Memoriu asupra înființării 
românilor subjugati”, reliefând aceeași idee a semnificatiilor voluntaria- 
samén: politice, militare şi morale. Autorii considerau că înființarea Legiunii 
Mo seprezentat dovada cea mai grăitoare a faptului că propriii cetăţeni ai dublei 
mii, nemaiaflându-se sub tirania aparatului represiv si sătui de teroarea 
sa. se ridică din propria lor voinţă la lupta armată, constituindu-se în „oştiri”, 
a o desfiinţa. Înfiinţarea „Legiunii” avea menirea de a „da cea mai puterni- 
Gerad’ lumii întregi că organizarea statului habsburgic nu se întemeiază pe 
a-=piul de drept si de libertate dictat de voința popoarelor ce o alcătuiesc; 
mm! austro-ungar nu este decât o sumă de nedreptati, inegalităţi şi asupriri, care 
Monstituie o necesitate istorică”2% Cei trei autori ai memoriului au schițat în 
2 concret şi organigrama formaţiunii militare propuse: crearea unui „Birou 
mal în România, pentru coordonarea înrolării voluntarilor ce urmau a fi 
man din Rusia, Italia și America; constituirea dintre voluntari a unor „regi- 
== de ardeleni” întrunite într-o mare unitate (legiune), de sine stătătoare, 


au Abrudan, loan Roşca, Date noi privind lupta românilor ardeleni... p. 1209-1225. 
2, Desävarsirea unificării statului national roman.., p. 133. 
Le Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit..., p. 96. 
I. Serban, Acțiuni ale refugiatilor ardeleni în Vechiul Regat..., p. 423. 


78 


încadrată în armata română şi înființarea unui „Comandament unic” al volun- 
tarilor, sub comanda unui ofiţer superior din armata română, care să aibă iz 
compunere câte „un birou” al organizării şi instrucției, respectiv al intendentei = 
personalului. 

Organizată după modelul proiectat, o astfel de „Legiune națională” se 
transforma în „plebiscitul cel mai elocvent al popoarelor care doreau să sz 
organizeze în state naţionale independente, care să le apere ființa etnică, idealu- 
rile culturale, interesele economice şi politice” 210 

În perioada premergătoare întocmirii si înaintării memoriului, soseau în 
România ştiri tot mai alarmante din Transilvania despre presiunile şi mai ale: 
persecuțiile de tot felul la care erau supuşi românii, printre acestea şi obligarez 
unor fruntaşi ai populaţiei române de a iscali o declaraţie de fidelitate fata de troz 
şi patria maghiară. Autorul moral al noului test public de fidelitate, prin care în 
realitate se urmărea demonstrarea internaţională a opțiunii românilor de = 
rămâne în cadrul „statului unitar maghiar”, nu putea fi nimeni altul decât acelas 
veşnic „prieten”: Tisza Istvan. Faţă de această nouă samavolnicie - semnată de 
colaborationisti, oportunişti sau de cei cu un caracter mai slab - s-au ridica! 
glasurile de protest ale unor adevărați conducători ai românilor (Vasile Goldis. 
Stefan Cicio-Pop), atâţia câți mai rămăseseră în provincie. De asemenea, majori- 
tatea intelectualilor români, inclusiv dintre cei internați în lagărul de la Sopron. 
au refuzat cu demnitate să semneze un asemenea document.”!! Ca urmare, în 
„acest context, intensificarea acţiunilor întreprinse de românii transilvâneni si 
bucovineni veniţi la Iasi este lesne de înțeles”. 

La 7 ianuarie 1917 s-a înființat Comitetul Românilor Refugiati din 
Austro-Ungaria, cunoscut şi sub denumirile de: „Comitetul National al Români. 
lor Emigrati din Austro-Ungaria” sau „Comitetul celor 12”. Adunarea participar- 
tilor a avut loc la Iaşi, în sala de la Spiridonie, unde Vasile Lucaciu a fost ales 
preşedinte al Comitetului, format din 12 persoane”!” (Vasile Lucaciu, Octaviar 
Goga, loan Goga, loan Nistor, Zaharia Bârsan, Sever Bocu, Titus Pertea, Aurel 
Popa, Andrei Popovici, Simion Tartea, Laurian Gabor, lon Urdea, Ion Matei). 
reprezentând pe refugiații transilvăneni şi bucovineni veniţi in Moldova?!?. Cu 
acest prilej, Octavian Goga a declarat: „Dezrobirea Ardealului se obţine numa: 
prin sacrificiu din partea tuturor, deci si a ardelenilor...Noi declaram razbo: 
monarhiei austro-ungare pentru a alipi Ardealul la patria-mamä, la Romänia”?!* 
Pentru a demonstra falsitatea declaraţiilor „de fidelitate” date de unii dintre romă- 


210 Jbidem, p. 423-424. 

1! Ibidem, p. 439 şi Cornel Carp, Cornel Tucä, op.cit., p. 36-37. 

712 Joan I. Serban, Acțiuni ale refugiaților ardeleni în Vechiul Regat..., p. 439 şi Cornel Tucä. 
Constituirea Corpului de voluntari..., p. 39. 

213 Jon Agrigoroaiei, Opinie publică şi stare de spirit... p.97. 

214 ***, 1918. Unirea Transilvaniei cu Roménia..., p. 492-493. 


74 


andament unic” al volun 
2 română, care să aibă in 
. respectiv al intendentei si 
de „Legiune naţională” se 

perelor care doreau să se 
apere ființa etnică, idealu- 


mi memoriului, soseau in 
spre presiunile şi mai ales 
printre acestea şi obligarea 
tie de fidelitate faţă de tror 
c de fidelitate, prin care in 
"optiunii românilor de 2 
i nimeni altul decât acelaş: 
samavolnicie - semnată de 
er mai slab - s-au ridica! 
românilor (Vasile Goldis. 
cie. De asemenea, majori- 
sti in lagărul de la Şopron. 
scument.”!! Ca urmare, în 
= românii transilvăneni si 


Românilor Refugiati din 
mtetul National al Români- 
: 12. Adunarea participan- 
Vasile Lucaciu a fost ales 
"Vasile Lucaciu, Octavian 
"Bocu, Titus Pertea, Aurel 
or. Jon Urdea, Jon Matei). 
veniți in Moldova}. Cu 
Esdealului se obţine numa: 
ilor...Noi declarăm război 
Ma-mamä, la Romänia”?!*. 
=~ date de unii dintre romä- 


A. 


Repar... p. 439 şi Cornel Fucä. 


Tsansilvania, Comitetul s-a declarat „organ de luptă împotriva stăpânirii 
„ în care scop a redactat chiar o „Declaraţie de război” împotriva 
“rege”. La adunare si semnarea declaraţiei au asistat si 3 membri ai 
: roman. Declaraţia de război a Comitetului a fost transmisă la Viena de 
ul-ministru Ion I.C.Brătianu”'5. Toţi membrii Comitetului au fost 
în lipsă de către autorităţile imperiale pentru „înaltă trădare” şi condamna- 
<2 sau multi ani de temniţă grea şi confiscarea averii” 15. 

î discursul său, Octavian Goga nu a uitat să reliefeze importanţa ca 
2 începerii adunării voluntarilor români din Rusia la Darnita, precizând: 
de voluntari ardeleni [...] reprezintă cea mai strigătoare şi usturătoare 
= de război împotriva Austro-Ungariei”. Declaratiia de război a insem- 
exprimare internațională de dezicere a românilor ardeleni si bucovi- 
austro-ungar. 

Dm aceeaşi zi, 7 ianuarie 1917, membrii Comitetului au primit, prin 
dential nr. 2.980 al Ministerului de Interne de la Iasi, misiunea „de a 
8 organiza noi efective de voluntari din randul refugiatilor şi al 
din Rusia'?!”. Guvernul român, prin acest ordin emis, a ieşit din 
oficială de până la acea dată si a dat un semnal clar în legătură cu 
lui directă în acțiunea de organizare şi aducere în tara a voluntarilor. 
membrilor Comitetului si Declaraţia de război adoptată au marcat 
declanşării seriei de acțiuni vizând constituirea prizonierilor români din 
-un corp naţional de voluntari. 


= erigoroaiei, Marea Unire în Istoria Românilor, vol.VIL,..., p. 470. 
= Nemoianu, Prima Alba lulie..., p. 39. 
{ Serban, Primul Corp al Voiuntarilor (1),..., p. 439. 


15 


CAPITOLUL II 


PRIZONIERII ROMÂNI 
DIN ARMATA AUSTRO-UNGARĂ INTERNAŢI 
ÎN RUSIA 


IL. 1. Prizonierii români din armata austro-ungară 


în lagărele din Rusia 


Istoria modernă a consemnat prima finalizare a unei initiative de lan 
audiență privind stabilirea unui cadru international de reglementare legală 
regulilor ducerii războiului, încheiată printr-o reușită, în cursul anului 1874. : 
Bruxelles, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei a convocat în respectivul an 
conferinţă” a plenipotentiarilor tuturor puterilor Europei pe această temi 
Delegații ţărilor care au răspuns invitatiei, reprezentanţi ai 15 state europez 
(Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Spania, Franţa, Mar 
Britanie, Grecia, Italia, Olanda, Elveţia, Turcia, Suedia şi Norvegia - enume 
aleator), ofițeri şi jurişti, după discuţii îndelungi „s-au pus de acord asupra un 
proiect de declaraţie universală cu privire la legile şi obiceiurile războiul 
compus din 56 de articole”. 

În aceeaşi perioadă, stabilirea unui „cod internaţional al războiului” 
constituit una dintre preocupările prioritare şi ale Institutului de Drept Internaţi: 
nal care, la 9 septembrie 1880, cu ocazia sesiunii de la Oxford, a întocmit 
publicat un „Manual despre legile si obiceiurile războiului terestru”!. Chestiune 
devenind o preocupare la ordinea zilei, tot mai multe state au început să 
pronunte în favoarea „stabilirii şi adoptării unor norme care să umanizez 
războiul şi în felul acesta, să limiteze cortegiul de pierderi şi suferințe umane 
materiale inutile”. Ca o urmare directă a acestor preocupări, a fost convocată ! 
Haga (în Olanda), pentru 18 mai 1899, „Prima Conferinţă de Pace”. Lucrăn 
acestei prime conferințe de pace s-au desfăşurat între 18 mai-29 iulie 1899, 2 
participat reprezentanţi ai 26 de state din Europa (printre care şi România), Ash 
şi America şi s-au încheiat cu adoptarea a trei convenţii. Problematica regimul 
prizonierilor de război a fost adoptată prin articolele componente ale „Convenţie: 
a Il-a, privind legile şi obiceiurile războiului terestru”. Rezultatele Conferinte 
„au constituit un puternic imbold pentru dezvoltarea, precizarea şi concretizares 


! Tache Mitroescu, Ion Grecescu, Gheorghe Bădescu, România şi tratatele internaționale. 
Bucureşti, 1972, p. XII-XIII. 


76 


or şi ideilor formulate în documentele” acesteia”. De asemenea, au 
în perioada imediat următoare, un interes crescând din partea şi a 
sue din lumea întreagă. Pe de altă parte, atât dorința de extindere a 
> legal international stabilit, cât şi soluționarea problemelor rămase în 
se au determinat convocarea unei noi conferinţe internationale de pace. 


=RNATI ii „Conferinţa a Il-a de Pace”, aceasta şi-a desfăşurat lucrările tot la 
în intervalul 15 iunie-18 octombrie 1907. Cadrul legal international 

= prizonierilor de război a fost stabilit prin prevederile „Convenţiei a IV-a, 

ze la legile şi obiceiurile războiului terestru”. La finalul lucrărilor acestei 

E cară conferințe au fost elaborate şi adoptate un număr de 13 convenţii. 


m1: de la Haga din 1907, la care au participat reprezentanţi ai 44 de state 
“hanea întreagă, printre care si ai României, a avut „o mare însemnătate în 
selatiilor internationale si a dreptului international, deoarece a promovat si 
mai clar normele reglementării paşnice a diferendelor internaţionale, a 
= unele reguli în uz până atunci şi a creat mijloace noi care au cunoscut o 
dezvoltare ulterioara”.’ Toate documentele Conferinţei Păcii de la Haga 
venit instrumentele de lucru ale Convenţiei de la Geneva a Societăților de 
Roşie, întemeiată în cursul anului 1863 de Henri Dunant la Geneva (în 
mi) si devenită Convenţia de la Geneva a Societăților de Cruce Rosie, la 
> 1875) a aderat si România; instituţie internaţională, unanim recunoscută 
= statele din lumea întreagă si nu numai de către cele participante la Haga. 
Setatea, prin Comitetul său International, avea rolul de a asigura coordonarea 
amor umanitare in plan planetar şi a urmări respectarea prevederilor 
> încheiate în acest sens. În acest context, Convenţia a IV-a a fost cadrul 
de reglementare internaţională menit a proteja prizonierii de război. 
mm prevederilor acesteia: 

a) Prizonierii de râzboi din „momentul capturării sau predării lor benevo- 
5 pierd calitatea de inamic şi capătă statutul personal al celorlalți ostaşi 
i si, din acest punct de vedere, nu pot fi supuşi nici unui rău tratament. Ei 
zrează proprietatea bunurilor personale, afară de armament, cai, materiale 
doi sau acte militare.” 

b) ..Captivitatea lor nu este o pedeapsă, ci o siguranţă a statului captor. 
pot fi deci intrebuintati decât la munci moderate, însă niciodată pe linie de 
Si nici a-i sili să colaboreze la operaţiile contra armatei din care provin. 
lor în asemenea ocazii de a lucra nu poate fi supus la represalii. Ar fi 
men si ineficace, căci nu se poate înăbuşi în sufletul unui ostaş sentimentul 
smectic, chiar şi atunci când el ar fi pus în lanţuri sau supus la maltrare”. De 
nea, prizonierii în captivitate nu puteau fi „torturați pentru smulgerea de 
mari asupra trupelor lor” sau pedepsiţi pentru „evadări, treceri la armata 


ninative de largă 
mentare legală a 
anului 1874. La 
espectivul an „o 
e această temă. 
5 state europene 
a. Franţa, Marea 
ègia - enumerate 
cord asupra unui 
urile războiului. 


al războiului” a 
Drept Internatio- 
wd. a întocmit si 
ru”! Chestiunea 
au început să se 
re să umanizeze 
iferinte umane si 
fost convocată la 
Pace”. Lucrările 
29 iulie 1899, au 
i România), Asia 
matica regimulu: 
= ale „Convenţie: 
atele Conferinţei 
a si concretizarea 


p. XIV-XV. 
im p. XVI-XVII. 


uele internationale 


77 


proprie şi reprindere”. Singura „pedepsire disciplinară” admisă este „cea pentru 
prinderea în momentul evadării“. De asemenea, pentru o concretă consemnare a 
statutului prizonierului şi condiţiilor prizonieratului a fost elaborat şi adoptat, ca 
o „Anexă” la Convenţia a IV-a de la Haga, „Regulamentul privitor la legile şi 
obiceiurile războiului pe pământ” (Anexa nr. 8), cunoscut ulterior şi sub 
denumirea de „Convenţia a XIV-a.” În acest document, prin prevederile 
Sectiunii I („Despre beligeranti”), capitolul II, intitulat: „Despre prizonierii de 
război”, a fost fixat, conţinutul articolelor 4-20, cadrul regulamentar internaţional 
al „prizonierului de război””. 

În baza acestui Regulament, în vigoare pe plan internaţional în timpul 
Primului Război Mondial, statele deţinătoare de prizonieri au avut obligaţia 
legală, asumată internaţional, de a asigura acestora, pe întreaga perioadă de 
prizonierat, respectarea statutului şi condițiilor stipulate de prevederile în cauză 
Analiza, la nivelul unui stat sau altuia, efectuată asupra respectării statutulu: 
prizonierilor deţinuţi si a condiţiilor acestora de prizonierat se face numai pra 
raportarea la standardul asigurat realizării - totale sau parțiale - prevede 

acestui regulament cadru. az anilor primului conflict militar glo 
comisiile de inspecţie ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii de la Gen 
acolo unde nu au fost împiedicate să-şi exercite misiunea, au analizat la fa 
locului situatia prizonierilor tocmai prin prisma modului de respectare a pre 
derilor regulamentului amintit. 

Evidenţierea acestor prevederi este necesară pentru a putea raporta & 
cerințele conţinutului lor realitatea concretă trăită în Rusia de către prizonie 
români ardeleni şi bucovineni proveniţi din armata austro-ungară. 

Gradul de respectare parțială sau totală a prevederilor statutare, recun 
cute ca obligatorii de către statele semnatare ale convențiilor de la Haga, au sta: 
în întregul interval al desfăşurării primului conflict mondial, în atenţia organ: 
melor de cruce şi semilună rosie, internationale sau nationale, respective. Acţiune 
le acestor organisme, dublate de cele ale diferitelor asociaţii umanitare, partice 
lare, au constituit un izvor de cunoaştere a realităţii vieţii de prizonier din state 
care-i deţineau internaţi pe aceştia şi au determinat aceste state să asigure min: 
ma respectare a cerinţelor internationale. Coordonarea acțiunilor internaţionai 
umanitare, în ansamblul lor, a fost executată de câtre Comitetul Internaţional 
Crucii Roşii de la Geneva. Acţiunile cu caracter umanitar ale acestuia, având 
paletă largă de abordări, datorată implicării directe în acordarea asistenţei de 
specialitate în cazul catastrofelor de tot felul si cu precădere a segmentului civ 

din zonele afectate, a impus constituirea unui organism axat în exclusivitate pe 
problematica prizonierilor de război. Astfel că, sub egida Comitetului Internatio 


* Manolache C, Represiunile de război sub raportul militar si juridic în „România Militară” 
anul LXVIII, nr. 4, aprilie 1931, p. 91-92. 
$ Tache Mitroescu, loan Grecescu, Gheorghe Bădescu, op. cit., p. 8-10. 


78 


mara” admisă este „cea pentr 
entru o concretă consemnare & 
2 a fost elaborat şi adoptat, ca 
zulamentul privitor la legile = 
8). cunoscut ulterior si suë 

document, prin prevedere 
mmalat: „Despre prizonierii de 
drul regulamentar internationa’ 


sonstituit, în luna februarie 1915, tot la Geneva in Elveţia, un organism 
„Agenţia Internaţională pentru Prizonierii de Război”. După cum o 
însăşi denumirea, Agenţia a preluat în sfera proprie de activitate 
xs prizonierilor de război. 

După scurgerea primei jumătăţi de an de la declanşarea primului conflict 
mondial s-a resimţit tot mai acut necesitatea cunoaşterii exacte a situaţiei 
căzuţi în captivitate la adversar, gradul de respectare al statutului 
în conformitate cu reglementările de drept internaţional în vigoare, 
familiilor asupra stării sanatatii lor şi, nu în ultimă instanţă, îmbună- 
punct de vedere umanitar a vieţii de zi cu zi a celor internați. Ampla 
rezultată în urma acestei multitudini de obiective a constituit preocu- 
2 numai a Comitetului Intemational de la Geneva, prin toate structurile 
Morice proprii, ci, în acelaşi timp, şi a societăţilor de cruce şi semilună 
sonale atât din ţările intrate în conflict, cât şi din cele neutre. Din punctul 
=> al colaborării, în acest domeniu, dintre organismele nationale şi cele 
sie sau parțiale - prevederilor zonale nu au fost înregistrate defecţiuni majore. Pe de altă parte, pe lângă 
malui conflict militar global Semele oficiale nationale de profil, în activitatea umanitară de ajutorare a 
al a Crucii Roşii de la Geneva. zor de război s-au implicat o serie de instituții şi organizaţii particulare 
= misiunea, au analizat la fat m= :oate statele lumii. Din motive de centralizare şi coordonare a acţiunilor 
modului de respectare a preve- de tip umanitar ale acestora din urmă, pentru ca activitatea lor să nu 
= caracter aleator şi anarhic, s-a creat o structură conducătoare unică. 

La începutul anului 1915, tot în Elveţia, s-a organizat „Biroul de ajutor 
eezonierii de război”, ca o „instituţie particulară”, cu reşedinţa la Berna. 
ra a fi subordonat direct Comitetului International de la Geneva, a avut 
si permanentă conlucrare cu unele dintre organismele din structura 


x plan international în timpii 
e pnzonieri au avut obligati 
ora. pe întreaga perioadă G: 
pulate de prevederile în cauză 
tă asupra respectării statutule 
prizonierat se face numai pre 


‘Sara pentru a putea raporta k 
3 în Rusia de câtre prizonier: 
a austro-ungară. 

prewedenlor statutare, recunos- 
cmventilor de la Haga, au stat. 
x= mondial, în atenţia organis- 
u zadonale, respective. Actiuni- 
for asociaţii umanitare, particu- 
za vieţii de prizonier din statele 
lal aceste state să asigure mins- 


România, la rândul ei, deşi a fost neutră militar până la mijlocul lunii 
1316, a conlucrat prin Societatea Naţională de Cruce Roşie cu structurile 
sate ale Comitetului International de la Geneva, încă de la începuturile 
dar acestuia. Tocmai în acest sens, pentru a corela eforturile proprii, 
= acțiunilor umanitare în genere, cu cele ale Comitetului International s-a 
anarea acțiunilor internationale Comitetul Român de pe lângă Crucea Roşie Elvețiană din Berna.’ Fără 
care Comitetul International ai ebiectul analizei prezente, este locul evidentierii faptului că, între august 
iananitar ale acestuia, având o moust 1916, Crucea Roşie română a intermediat un intens schimb de 
Æ% in acordarea asistenței de iii cu referire directă la situaţia unor militari din armata germană si, cu 
a precădere a segmentului civil =. austro-ungară căzuţi prizonieri în Rusia şi invers. Cererile sosite pe 
gamusm axat în exclusivitate pe organismului român, de la familiile acestora, solicitau o intermediere 
© egida Comitetului Internatio- 


mul de Studii şi Pastrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti (în continuare: 
AMI), fond Ministerul de Război (în continuare: M.R.), Serviciul Statistic, dosar nr. 


m= 2 158. 


Ey © juridic în „România Militară”, 
ce. p. 8-10. (= = fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 57. 


79 


urgentă pe lângă organismele similare din țările adverse, evidențiind poziţia 
neutrală a României, pentru aflarea de informaţii asupra situaţiei unor militar: 
căzuţi în captivitate. Activitatea ca atare, apreciată în cuvinte elogioase de către 
expediatori prin raportarea lor la o rezolvare anterioară a unor cazuri similare. a 
adus în multe case din statele aflate în conflict un strop de linişte sufletească. 

În primele luni de război ale anului 1914, armata austro-ungară de pe 
frontul din Polonia şi Galiţia, în confruntarea cu cea rusă, a suferit înfrângere 
după înfrângere. Pierderile înregistrate - de ordinul a sute de mii de morţi, rănit 
şi dispăruţi - au lăsat goluri greu de umplut în rândurile trupelor austro-ungare. 
goluri care au impus aducerea din spatele frontului a rezervelor destinate comple- 
tării lor mult mai devreme şi într-un număr mai mare decât orice previziune a 
stat-majoristilor austro-ungari. Una dintre urmările directe ale înfrângerilor de pe 
câmpurile de luptă a fost căderea în prizonieratul rus a peste 100.000 de militan. 
Din rândul prizonierilor capturați de ruşi au facut parte şi multi romani ardeleni 
şi bucovineni, care s-au alăturat astfel reprezentanţilor celorlalte naționalități dir 
compunerea monarhiei dualiste. Intervenţia în forţă a trupelor germane, dublat: 
de lipsa unei dorinţe ruse de amplificare reală a ofensivei, a determinat o anumiti 
stabilizare a frontului. Eşecurile suferite, identice cu cele de pe frontul sârbesc. 
au demonstrat capacitatea de luptă scăzută a armatei imperiale habsburgice 
Ingrijorator, pentru monarhia dualistă şi aliatul său, Germania, a fost faptul că 
această incapacitate operativă s-a manifestat la toate nivelurile armatei: comand: 
- centrală, de front sau mare unitate, trupă, asigurare logistică şi înzestrare cu 
material de război. Una dintre cauzele comportării operative sub aşteptări a 
unităţilor militare cezaro-craiesti a fost multipla componentă naţională. Conglo- 
meratul de naţionalităţi din cadrul armatei imperiale habsburgice, lipsite de 
ataşamentul şi dorinţa de luptă reală pentru victoria finală, a determinat inexisten- 
ta liantului atât de necesar creării coeziunii şi unităţii caracteristice unei armate 
operative combative. De altfel, tocmai combativitatea a constituit caracteristica 
de bază ce i-a lipsit armatei austro-ungare în decursul întregului conflict. 

Combativitatea nu avea cum să reprezinte starea de spirit sau trăsăture 
comună a unor militari proveniți, în marea lor majoritate, din rândul populațiilor 
supuse asupririi nationale tocmai de câtre cei pentru care trebuiau să se jertfeasc# 
pe câmpurile de luptă. Confruntärile de pe fronturile ruseşti din cursul anulu 
1915, favorabile Puterilor Centrale, urmate de înfrângerile din timpul ofensive 
victorioase a lui Brusilov din iunie-iulie 1916, au confirmat fără tâgadă degringc- 
lada trupelor austro-ungare. Lipsită de sprijinul german, Austro-Ungaria ar fi 
fost scoasă din luptă. Pierderile armatei austro-ungare din vara anului 1916 s-a: 
ridicat la peste 500.000 de militari morţi, raniti şi dispăruţi, iar din ultime 
categorie, numărul celor care au luat drumul prizonieratului rus a fost de peste 
113.000 soldaţi şi gradati si 17.000 ofiţeri. Imensul numär de militari austro- 


* Alexandru Averescu, Notite zilnice din război (1914-1916), vol. I, Bucureşti, 1937, p. 122-123. 


80 


erse, evidențiind pozitiz 
fe situaţiei unor militar 
wvinte elogioase de câtre s 
La unor cazuri similare. 4 
de linişte sufletească. 
mala austro-ungară de pe = 
rusă. a suferit înfrângere . 
me de mii de morţi, rănit 
ke trupelor austro-ungare. 
'=zvelor destinate comple- 
decât orice previziune a 
cte ale înfrângerilor de pe 
peste 100.000 de militan. 
* si multi români ardelen: 
celorlalte naţionalităţi dir 
Trupelor germane, dublată 
2. a determinat o anumiti 
eke de pe frontul sârbesc. 
1 imperiale habsburgice 
ermania, a fost faptul ca 
lunile armatei: comand: 
logistică şi înzestrare cu 
merative sub aşteptări a 
mentă națională. Conglo- 
» habsburgice, lipsite de 
A, a determinat inexisten- 
aracteristice unei armate 
a constituit caracteristica 
tegului conflict. 
ea de spirit sau trăsătura 
=. din rândul populațiilor 
2 trebuiau să se jertfeasca 
rusești din cursul anulu 
zile din timpul ofensivei 
nai fără tâgadă degringo- 
am Austro-Ungaria ar fi 
in vara anului 1916 s-au 
bspäruti, iar din ultima 
nului rus a fost de peste 
mmär de militari austro- 


Emmi prizonieri s-a datorat în cea mai mare parte lipsei de combativitate 
æ de pe câmpul de luptă. Nu de puţine ori, militarii din rândurile natio- 
“© asuprite - cu precădere cei de origine slavă şi, mai ales după intrarea 
= în război, românii - au forțat căderea în prizonierat sau, profitând de 
cazie favorabilă, au dezertat, individual sau în masă, la ruşi. O altă cauză 
@nt4 a acestei hemoragii umane la adversar, pe lângă discriminarea 
> şi ororile războiului suportate pe front de militarii proveniţi din rându- 
enalitatilor asuprite, a reprezentat-o influenţa nefastă a veștilor sosite de 
@espre persecuțiile la care erau supuse familiile lor de către autorităţile 
“zătilor dominante: austriacă şi ungară. 
Referitor la românii din armata austro-ungară „cazurile de dezertare sau 
“rezistentä voită, cu scopul căderii în captivitate rusească au sporit în 
din a doua jumătate a anului 1916”. Dezertările „s-au produs în 
man si în forme diferite, dar cele mai multe au avut ca numitor comun 
ză grupările ce se hotărau să treacă la inamic erau indrumate de ofiţeri, 
= dintre rezervistii proveniţi din rândul intelectualităţii”.? 

indiferent de cauză, un număr impresionant de militari austro-ungari au 
© n prizonieratul rus în intervalul august 1914-septembrie 1917: 2.104.146 
= zradați şi subofiteri şi 54 146 ofiţeri. Toţi aceşti prizonieri proveniţi din 
cezaro-crăiască au fost internați în lagărele răspândite în majoritatea 
mt rus. Din cifra totală, un număr de circa 650.000 de prizonieri prove- 
m părțile Ungariei ale dublei monarhii, dintre care aproximativ 120.000 
#mänii ardeleni si bucovineni.!° Odată capturați, fie în urma unor acțiuni 
Sve proprii, fie a dezertării voluntare, militarii erau concentrați în centre de 
Seuate în spatele frontului. În aceste centre, pentru a respecta prevederile 
sei de la Haga şi solicitările Comitetului International de Cruce Rosie de 
“a, ale căror semnatara şi membră a fost si Rusia, în conformitate şi cu 
mie oglindite în regulamentele militare proprii, flecare prizonier era luat 
à individual. La centrele de triere, pe lângă elementele de identificare 
şi cele solicitate prin Anexa Convenţiei de la Haga, necesare pentru 
za „fişei prizonierului”, autorităţile militare ruse consemnau în plus: 
= avută de prizonierul în cauză în viata civilă, starea de sănătate prezentă 
“al studiilor făcute. Toate aceste elemente suplimentare erau determinante 
= rea destinaţiei ulterioare a prizonierului. Munca pe care o putea efectua, 
== pregătirii din viata civilă şi stării de sănătate, stabilea drumul spre o 


L Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în Războiul pentru 
= Neamului, 1916-1919, Alba lulia, 2003, p. 35-36. 

= Carp, Comel Tucă, Prizonieri români in lagărele din Siberia in „Document”, an 
2119), 2003, p. 37 şi Adela-Cosmina Rusu, Cornel Tucă, Câteva din problemele 
or ardeleni şi bucovineni internati în lagărele din Siberia (1914-1917) în 


Sucuresti, 1937, p. 122-123. Studii si comunicări, Bucureşti, 2003, p. 33. 


81 


anumită regiune din interiorul Rusiei a fiecărui prizonier in parte. Într-o pris 
etapă, după unele relatări, în fişa de evidenţă a prizonierului nu a fost conses# 
nată naționalitatea acestuia, ci numai denumirea statului căruia aparţinea. 

Ulterior, probabil, atât ca urmare directă a începerii acţiunilor cehilor = 
slovacilor de constituire în unităţi de voluntari, cât şi datorită politicii sak 
panslaviste, Rusia a trecut la consemnarea în documentele de evidenţă 22 
prizonierilor a nationalitatii acestora. Prin această măsură, încă din faza primz= 
de triere, s-a asigurat cu uşurinţă separarea slavilor de neslavi. Operativitat=s 
aceasta, pentru prizonierii proveniţi din armatele adverse de pe Frontul de Sue 
Vest rus, s-a efectuat prin expedierea lor „spre punctul de concentrare Darnita™ 
Aici, autorităţile militare ruse efectuau luarea în evidenţă, trierea si expediera# 
prizonierilor spre interiorul imperiului. 

La nivel central, de conducerea în întregul ei a activităţilor de evident. 
triere, distribuire, redistribuire și asigurare logistică a prizonierilor din Rusia, # 
fost răspunzător Statul Major General (sau Marele Stat Major) al armatei impen= 
le. La rândul lui, acesta a avut ca organism de lucru în acest domeniu Direcue 
Generală, care şi-a exercitat întreaga competenţă prin intermediul Serviciului dz 
Evacuare si Administraţie a Prizonierilor. Serviciul de Evacuare şi Administra- 
tie, după criterii în prealabil distribuite centrelor de triere, a coordonat repart 
zarea prizonierilor pe circumscripții militare și în cadrul acestora pe „brigăzi de 
muncă”!? si a dispus ulterioare redislocări, în funcţie de necesităţi. După incheie- 
rea trierli, prizonierii au fost transportaţi în unul dintre cele 400 lagăre mar 
permanente sau direct în unul dintre cele aproximativ 700 lagăre mai mici, cu uz 
caracter provizoriu, răspândite in mai toate circumscripțiile militare din Rusia 
Din aceste lagăre, permanente sau temporare, funcţie de destinaţia stabilit 


initial, necesităţi, solicitări ulterioare sau anotimp, prizonierii au fost dislocati la Ca cope 
muncă - industrială, agricolă, minieră, forestieră etc. - în mai toate guberniile de mé cet b 
pe raza circumscriptiei militare respective. Prin acest sistem de organizare s-2 Aa, € 
asigurat în mod practic acoperirea aproape a întregului teritoriu rus cu o retea - ano av 
densă si bine pusă la punct de locuri de detenție şi, în acelaşi timp, de munc ze Po 
destinate prizonierilor proveniţi din rândul armatelor Puterilor Centrale.” Pentn: i = sediul | 
prizonierii repartizaţi diferitelor munci, în majoritatea cazurilor în afara lagărelor | D= 
de bază, atunci când nu erau repartizaţi pentru munci agricole pe lângă gospo- = x meme 
darii individuale, erau organizate „câmpuri” sau „tabere” de concentrare cu ur = Ce Gees 
caracter permanent sau temporar. Acesta a fost, in linii generale, sistemul organi- = co pope 
zatoric rus destinat asigurarii prizonieratului militarilor din armatele adverse. Fi & acc 
printre care şi românilor ardeleni şi bucovineni din armata austro-ungară. E 
i Moma 
1! Joan I. Serban, op.cit, p.38-39. maar sr: alte k 


! CS.P.AML, fond Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni (în continuare = a cg 
C.V.R.A.B.), dosar nr. 8, f. 70, 100. 

'? Constantin Enea, Prizonieri români transilvăneni in Rusia în „Studii şi articole de istorie”. 
nr. 11, 1968, p. 154-155. 


82 


parte. Într-o primă 
nu a fost consem- 
2 aparținea. 

actiunilor cehilor şi 
orită politicii sale 
e de evidenţă ale 
2a din faza primară 
avi. Operativitatea 
pe Frontul de Sud- 
centrare Darnita”. 
serea şi expedierea 


zătilor de evidenţă, 
jenilor din Rusia, a 
al armatei imperia- 
2 domeniu Direcţia 
“ul Serviciului de 
zare şi Administra- 
"coordonat reparti- 
tora pe „brigăzi de 
au. După incheie- 
& 400 lagăre mari 
are mai mici, cu un 
mulitare din Rusia. 
destinația stabilită 
au fost dislocati la 
toate guberniile de 
1 de organizare s-a 
OTIU TUS cu 0 reţea 
asi timp, de muncă 
r Centrale.'? Pentru 
or in afara lagărelor 
de pe lângă gospo- 
: concentrare cu un 
le, sistemul organi- 
| armatele adverse, 
ro-ungarà. 


“meni (în continuare: 


si articole de istorie”, 


Fideli politicii lor panslaviste, autorităţile militare ruse au câutat să 
“2ure prizonierilor slavi o concentrare „mai ales în Rusia Europeană şi Siberia 
identală, în timp ce germanii, austriecii si ungurii au fost trimişi cu precădere 
a Siberia Centrală şi Răsăriteană”. Datorită credinţei lor ortodoxe, deci conside- 
fn și ei de către ruși ca „pravoslavnici”, prizonierii români ardeleni şi bucovi- 
emi s-au bucurat, într-o proporție mai redusă, de această orientare a rusilor,fiind 
Mpartizati în circumscripțiile militare Moscova, Kiev, Odessa, circa 30.000, iar 
majoritatea în regiunile Ural si Kazan. 
Situaţia a înregistrat o modificare spre sfârşitul anului 1916, prin începe- 
®a redislocarii prizonierilor către alte regiuni geografice ale Rusiei, antrenand în 
wcssi fel şi prizonierii români. In mod curios, odată cu aceste mişcări, s-au 
culat trimiteri masive de prizonieri români în regiunile siberiene rezervate 
a8 atunci germanilor şi austro-ungurilor. Fără a face legătură directă, în lipsa 
= documente probatorii în acest sens, trebuie semnalată coincidenta dintre 
sentul mişcării prizonierilor români și cel al intensificării acţiunilor acestora 
*onstituire într-un corp de voluntari. Organizarea românilor ardeleni şi bucovi- 
En din Rusia într-o structură militară independentă de voluntari (implicând prin 
: indirect, recunoaşterea politică a obiectivului luptei lui), urmată de 
rarea lor efortului militar al armatei române pe frontul din Moldova, repre- 
# un simbol al desprinderii pentru totdeauna a provinciilor locuite de către 
sta din compunerea Austro-Ungariei. Din dorinţa de a împiedica cu orice 
Mo asemenea reuşită, nu este exclusă o anumită legătură directă dintre această 
are a românilor, ordonată de ruşi, între masele de prizonieri germani şi 
o-ungari, pe de o parte, şi creşterea în intensitate a acţiunilor revendicative 
eeind eliberarea naţională şi unire a prizonierilor ardeleni si bucovineni, pe de 
parte. Cu complicitatea directă sau indirectă a autorităţii politice şi militare 
se. dar în mod cert bazându-se pe sprijinul nemijlocit al cercurilor progermane 
M rândul acestora, o acțiune antiromânească de această natură a avut loc. 
mie să avem în vedere si faptul că Rusia avea, in fond, rezerve fata de 
omirea unei Românii puternice. Procentajul rolului avut de o asemenea 
Sativa în ansamblul general al motivelor de ordin pur economic, care au stat la 
za redisiocărilor amintite de prizonieri din Rusia, determinate în mod cert de 
de forță de muncă tot mai acut resimțită în întreg imperiul, este greu de 
secat. Dar, chiar numai ca si o simplă coincidenţă, o asemenea probabilă 
#à merită cel putin semnalată. 

Fiind de acord cu justificarea acţiunii în sine a autorităţilor ruse, determi- 
de cauza amintită, ne exprimăm anumite îndoieli în legătură cu executarea 
actică. Motivata din necesităţi de ordin strict economice, translatia 
=senierilor spre alte locuri de detenţie nu s-a executat, în ceea ce i-a privit pe 
Mr, în baza principiilor avute in vedere până în acele momente. Dacă de 
4 au fost internaţi până atunci în masa slavă de prizonieri, existând o gamă 
de mare de excepții şi în acest sens, din acest moment s-a observat o 


83 


11 CS.P.AMLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, £. 99-101. 


tendință constantă de redislocare a românilor ardeleni si bucovineni — intotdea- 
una într-un număr minoritar - spre lagărele majoritar populate de prizonierii 
germani, austrieci şi unguri. În mod normal, măsura redisiocărilor de prizonieri 
trebuia transpusă în practică prin respectarea orientărilor inițiale de grupare a de ccupauile Ga 
acestora după criterii naţionale. Pentru prizonierii români, dacă ruşii au eludat Saat} CU CR 
respectarea credinței pravoslavnice, trebuiau să activeze pe cea a calităţii de pol: persan be 
aliat, prin reprezentativitatea nationalitätii acestora. es: & făt 
După întreprinderea acestei măsuri s-a ajuns la dispersarea prizonierilor rt 
romäni ardeleni si bucovineni în majoritatea circumscriptiilor militare din Rusia: 
Moscova, Kiev, Odessa, Petrograd, Minsk, Kazan, Caucaz, Turkestan, Tinutui 


ACESIC1 SCENE) 
= expediate di 


cazacilor de pe Don, regiunea Uralilor, intreaga Siberie etc. Foe mx | 
Urmare a acestei dispersäri, în grupuri variate ca structură numerică. Mac Geneza 
prizonierii români au putut fi întâlniți în majoritatea guberniilor: Akmolinskaia ee pre | 
Oblasti, Altai, Astrahan, Berezovka, Celiabinsk, Donskaia Oblasti, Ecaterinoslav. : Lez os 
Harkov, Jaroslav, Kostroma, Moscova, Nijegorodskaia, Novoccercask, Omsk. De me 
Orenburg, Oriovskaia, Penza, Perm, Riazamskaia, Samara, Semipalatinskaia. _ = zi pi 
Saratov, Simbirsk, Tambov, Tangarov, Taskent, Tiumen, Tombovskaia, Tabolsk. = Sa woos 
Tomsk, Tuia, Tulskaia, Turganskaia Oblasti, Tverskaia, Ufa, Uralskaia Oblasti. E IE ES ae 
Viatka, Vladimir, Vologda, Voronejskaia etc.!* Obligati de prevederile Conven- === = fi 
tiei de la Haga, Serviciul de Evacuare si Administratie a Prizonierilor rus s-a eur confhctoks 
preocupat de la începutul războiului de organizarea unui sistem cât de cât viabil E Pre sa 
al evidenţei prizonierilor capturați. Obiectivele principale ale serviciului rus au = ix, corsete 
fost identice, în linii generale, cu cele ale tuturor serviciilor similare organizate p caz cod, de 
de statele aflate în război şi au constat în „întreţinerea şi intrebuintarea prizonie- . RE cz: EC 
rilor”, punerea la dispoziţie in acest scop a „personalului necesar administrâri: să creadă e 
lor” si executarea controlului „administrativ şi financiar” al tuturor lagărelor sau | : sodden 
locatiilor de detenţie a acestora. De asemenea, acest serviciu a coordonat activi- mae 5 22 oar. 
tatea de culegere, centralizare şi expediere a corespondenţei dintre prizonieri # 22 raza în 
familiile lor, precum şi a tuturor informaţiilor, despre aceştia, solicitate de către muse de la Pen 
statele lor de origine prin reprezentanţii lor „neutri sau prin Crucea Roşie”.15 Be ma occ 
În timpul desfăşurării primului conflict mondial, statele respective az pas 2 cor pro 
îmbunătăţit prevederile initiale şi au inclus noile măsuri adoptate în cadrul mi 3 cove 
convențiilor similare încheiate între Anglia, Franţa, Italia, Belgia si Serbia ce vas & pio 
Germania şi Austro-Ungaria. Inspirându-se din respectivele convenţii, Rusia © me: = chic m 
negociat şi ea, separat, o convenţie în acest sens cu ţările din cadrul Puterilor ui cE= de 1200 
Centrale, pe care a ratificat-o la 13 mai 1916 şi care a rămas în vigoare până la ses: Copel 
venirea la putere a bolsevicilor.'® Defectiunea în acest sens a apărut la ruși în în 2 =fz cupa 


cadrul centrelor de triere a prizonierilor din cauza personalului militar destinat 


5 Loc.cit., fond M.R. Serviciul Statistic, dosar nr. 59, f. 7. : 
16 Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios si Pensii, dosar nr. 1632, £ 57. Les VRABY 


84 


km si bucovineni — intotdea- 
sar populate de prizonieri 
za redisiocărilor de prizonier: 
mearilor initiale de grupare 2 
români, dacă rușii au eluda: 
euiveze pe cea a calităţii de 


ns la dispersarea prizonierilor 
ssemipuilor militare din Rusia: 
. Caucaz, Turkestan, Ținutul 
ENE etc. 

arate ca structură numerică. 
= guberniilor: Akmolinskaia 
mskaia Oblasti, Ecaterinoslav. 
Skala. Novoccercask, Omsk, 
L Samara, Semipalatinskaia. 
anen. Tombovskaia, Tabolsk. 
xaia. Ufa, Uralskaia Oblasti. 
mean de prevederile Conven- 
zrane a Prizonierilor rus s-a 
Manu sistem cât de cât viabil 
mrpale ale serviciului rus au 
erviciilor similare organizate 
za 9) intrebuintarea prizonie- 
malului necesar administrării 
rar” al tuturor lagărelor sau 
2 serviciu a coordonat activi- 
sondentei dintre prizonieri si 
we aceștia, solicitate de către 
= prin Crucea Roşie”.15 
ondial. statele respective au 
> măsuri adoptate în cadrul 
» Italia. Belgia si Serbia cu 
mecuvele convenţii, Rusia a 
= tările din cadrul Puterilor 
= 2 rămas în vigoare până la 
éssi sens a apărut la ruşi în 
personalului militar destinat 


dosar nr. 1632, f. 57. 


=> acestei activităţi. Aşa cum am mai arâtat, în aceste centre, după criterii 
si expediate din timp de către serviciul abilitat din cadrul Statului 
Heneral rus, prizonierii erau supuşi unei prime operaţiuni de triere „în 
de ocupațiile din viata civilă, după vârstă si starea de sânătate”, apoi 
sportati cu trenurile în diverse regiuni ale uriaşului imperiu răsăritean”, 
Mo „repartizaţi la felurite munci industriale si agricole, pentru a suplini 
deficit de forță de muncă cu care se confrunta Rusia în condițiile 
=’ În această primă etapă, pentru fiecare prizonier în parte s-a 
câte o „fişă” în care au fost consemnate elementele necesare individua- 
acestuia. 
Fisa întocmită era apoi expediată într-un exemplar serviciului specializat 
Saul Major General rus, iar un al doilea exemplar însoțea prizonierul în 
sirile acestuia prin locaţiile de intemare ruseşti. Această fişă era comple- 
Secare lagăr cu noi elemente, mutatiile adăugate trebuiau şi ele comuni- 
"2 Moscova. De multe ori, fie din comoditate, fie din sentimentele recunos- 
Grecermane ale unei parti însemnate dintre reprezentanţii autorităților 
= ruse, în fișa prizonierului respectiv nu s-au mai consemnat nici mutatiile 
» naționalitatea acestuia. „Scăpări” petrecute, iarăşi coincidenta(!), cu o 
== predilecție în fisele prizonierilor ardeleni şi bucovineni. În acest sens, 
cheierea conflictului, Voicu Nitescu a consemnat în scrierile sale aceste 
“xi „Prizonierii sunt înregistrați de-a valma, fără să se tind seama de 
malmatea lor”, consideraţi ca proveniţi din armata austro-ungară. Au fost 
aie şi cazuri când, de activitatea respectivă, au fost puşi să se ocupe chiar 
sem unguri, care treceau „în registre pe toţi prizonierii ca unguri si face 
suoritâtile să creadă că nu e nici-un picior de roman!”.'? Nu de puţine ori 
‘= situaţii „când soldaţilor români li s-au schimbat în evidenţă naționalitatea 
sân în alta străină”. Copii de pe fişele prizonierilor, cu toate mutatiile 
mate la zi, trebuiau înaintate de către autorităţile militare în mod periodic 
un Roşii ruse de la Petrograd. 

Din lipsa consemnărilor concrete în legătură cu naționalitatea prizonie- 
mai ales a celor proveniţi din armatele imperiale habsburgice, evidența 
Sor ardeleni şi bucovineni aflaţi în captivitatea rusă nu a fost de la început 
Mi si precisa. În perioada respectivă, dar şi în scrierile din cea interbelică, 

ca atare în zilele noastre, numărul prizonierilor români din Rusia s-a 
= jurul cifrei de 120.000. Înşişi prizonierii ardeleni si bucovineni, după 
za constituirii Corpului Voluntarilor Romani din Rusia 1917, au fost 
= mieresati în a afla cu precizie numărul şi locul repartizării lor în lagăre sau 


"ee | Serban, op.cit. p. 38. 

== Nitescu, Douăzeci de luni în Rusia si in Siberia, vol. I, 1917, Brasov, 1926, p. 225. 
Pas p. 231. 

Pe MI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 54. 


85 


la muncă. În acest sens, Vasile Chiroiu, membru în Comitetul Executiv de la 
Darnita, a raportat în primăvara anului 1917: „Datele noastre în privința aceasta 
nu pot fi, decât mai mult ca defectuoase”. El a semnalat că: „Se pot însă câştiga 
date, care cel putin aproximativ sunt reale”, din următoarele izvoare: 

à) Crucea Rosie in Petrograd. Aici se află un exemplar de matricolă, ce 
se ia în duplicat cu fiecare prizonier, şi în care este introdusă naționalitatea”. 
Asupra identificării nationalitatii în toate fişele (foile matricole) prizonierilor. 
Chiroiu s-a înşelat. Motivele lipsei din unele fişe a mentiunii acesteia au fosi 
deja prezentate. 

„b) «Noini obrug» în Moscova. Comanda superioară peste toți prizonie- 
rii din Rusia”. Chiroiu a folosit probabil denumirea abreviată a Serviciului de 
Evacuare şi Administraţie a Prizonierilor, „Biroul” din cadrul acestuia responsa- 
bil de evidenţa prizonierilor aflați la muncă. Cu referire la această sursă informa- 
tionalä a dat următoarea lămurire explicativă: „De aici se dispun dislocärile 
prizonierilor”. 

€) Societatea ceho-slovacă din Kiev. eventual si cea din Petrograd” 
care aveau „reprezentanți proprii mai în toate lagărele de prizonieri” şi „dispur 
de date statistice despre cehi şi, în parte, probabil şi despre români”. 

În privința identificării cu precizie a dislocării prizonierilor români. 
Chiroiu şi-a exprimat îndoiala în reuşita unei asemenea acţiuni. Motivarea a fos: 
axată pe considerentul că ,,Dislocarile prizonierilor sunt veşnic la ordinea zilei. 
astfel nu putem sti starea actuală care este”?! Lipsa unor referiri ulterioare, diz 
perioada interbelică până în zilele noastre, în legătură cu existența documentele: 
indicate de Vasile Chiroiu nu înseamnă neapărat pierderea acestora. Este posib= 
ca in vâltoarea evenimentelor interne, din Rusia anilor 1917-1921, o parte din: 
aceste surse documentare să se fi distrus, dar, considerăm mai probabilă ipoteza 
dislocării lor, sub presiunea tocmai a respectivelor evenimente, în locuri ma 
putin accesibile cercetătorului străin. O altă ipoteză, evidenţiată ca titlul @ 
inventar, având şi ea acelaşi grad de probabilitate, ne-ar obliga să acceptăm 
posibilitatea secretizării acestor surse documentare de câtre puterea bolşevică 
Inexistenta unor documente asigura noii puteri politice instalate la Moscow 
posibilitatea de a nu fi nevoită să justifice - eventual - diferenţa dintre număr: 
prizonierilor capturați şi al celor repatriați. De asemenea, luând în calcul ever” 
mentele de pe teritoriul rus din perioada respectivă, autorităţile vremii, în moe 
cert, nu au mai avut la dispoziţie nici timpul si nici personalul necesar aducerii & 
zi a unor asemenea documente şi predării lor într-o formă finalizată. Mes 
exprimăm speranţa că aceste izvoare documentare există si indiferent de stadra. 
lor de prelucrare, din punct de vedere arhivistic, vor fi accesibile într-un viitos 

mai mult sau mai puţin apropiat cercetătorilor. 

De altfel, nu departe de situaţia din Rusia s-a aflat la un moment dat 
România. In anul 1923, şeful Biroului recrutări din cadrul Serviciului Statistic = 


21 Cornel Carp, Cornel Tucă , op.cit., p. 37. 


Ministerului de Război, Gheorghe Petrescu, a raportat că nu a găsit acte din care 
“1 culeagă „date asupra felului cum era constituit” Serviciul Prizonierilor de 
izboi şi Internatilor Civili. Serviciul roman a avut „puterea de a decide asupra 
amuror chestiunilor în legătură cu întreţinerea si întrebuințarea” prizonierilor si 
miernatilor civili din Romania.” Arhiva respectivă, peste ani, a fost identificată 
a redistribuită între diferite direcții şi servicii din cadrul ministerului: personal, 
abilitate, prizonierilor și statistic. România, pregătindu-și intrarea în război, 
a au fost ru a se „putea conforma prescriptiilor Convenţiei încheiate la Haga”? prin 


ecretul regal nr. 2793 din 14 august 1916, a sancționat actul normativ intitulat: 


prizonie- Bezculament asupra prizonierilor de război”?* Prin acest regulament, tot în 
ciului de ul Direcţiei Statistice din Ministerul de Război, pe lângă Serviciul prizonie- 
esponsa- s-a organizat Biroul de informaţii asupra prizonierilor de război. în linii 
informa- erale, atribuţiile acestui birou au fost identice cu cele similare ale celorlalte 
islocările & deja aflate în război, „centralizarea şi culegerea informaţiilor relative la 
=m4ri, mutații, moartea prizonierilor si înscrierea tuturor acestora pe o foaie 
trograd”. mcolà (fise)”. Problematica evidenţei prizonierilor de război a fost, în linii 
i „dispun serale, comună tuturor statelor participante la luptele primului conflict militar 
social. 
români, 
rea a fost 
nea zilei, IL. 2. Regimul rezervat de autoritățile ruse prizonierilor 
ioare, din zomâni din armata austro-ungară până la 26 octombrie / 7 
imentelor noiembrie 1917 
te posibil 
me dintre II.2.1. Organizarea lagărelor de prizonieri din Rusia 
ă ipoteza 4 ee ie ess à 
ES mai Viaţa de prizonier, indiferent de condiţiile „umanitare” create de către 
titlul de în puterea căruia s-ar afla acesta, a fost dintotdeauna grea şi a marcat 
acceptăm întreg restul vieţii pe cel care a trait-o. Nici în perioada Primului Război 
solşevică. fără a mai aminti de condiţiile lagărelor naziste, nici în zilele noastre 
aS perioada de prizonierat a oricarui individ, a fost si va ramane un episod 
feamanal de uitat. Reîntorcându-ne la românii ardeleni şi bucovineni din armata 
al everii- ungară internaţi ca prizonieri in Rusia, trebuie subliniat de la început ca 
i. în mod da respectivă a constituit o traire la limita condiției de om. Dureroasa 
ni Mă erienta a vieții de prizonier a constituit, pentru multi dintre cei care au trait, o 


pe viata, fizică sau psihică. Abuzurile de tot felul, discriminările de 
aatură, hrânirea de multe ori la limita existenţei, bolile şi lipsa de medica- 
si personal sanitar specializat şi, mai ales, gerurile iernilor ruseşti au 
= calvarul de zi cu zi al românilor prizonieri internați in Rusia. Şi, pentru 


= AMI, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 59, f. 7. 
==. fond Marele Cartier General (în continuare: M.C.G.), dosar nr. 1448, f. 98. 
aorul Oficial”, nr. 112 din 19 august 1916, p. 5529-5534. 


87 


ca acest sumbru tablou să fie întregit, adăugaţi la toate acestea munca pe care 
trebuiau s-o îndeplinească zilnic, de multe ori în condiţii greu de suportat de 
către o ființă omenească şi, îndeosebi, grija şi dorul, permanente si ucigătoar: 
stări de spirit, faţă de cei de acasă. Inchipuiti-va trăirile acestor näpästuiti a 
sorții, din nopţile geroase şi parcă fără de sfârşit al iernilor siberiene, mistuiti de 
flacăra lăuntrică a dorului de casă, de cei dragi şi iubiţi despre care poate nu ma 
ştiau nimic de ani de zile. Şi totuşi, câtă putere de sine şi tărie morală au putut 
avea marea majoritate dintre ei. Aproape nici unul nu a pregetat o clipă să spere 
în sfârşitul acestui calvar, a acestei Golgote personale, pentru a se reîntoarce lz 
casa lui si a relua, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, traiul lăsat de izbeliste !z 
chemarea goarnei cezaro-crăieşti. 

Au fost printre ei şi oameni mai slabi, cum este normal pentru firez 
omenească, care au cedat. Au fost, în acelaşi timp, din păcate, mulţi dintre ei ale 
căror trupuri slăbite de muncă, lipsa hranei, boli şi geruri năprasnice au cedat 
Aceste coşmaruri zilnice, individualizate sau combinate între ele, au facut obiec- 
tul multor instiintari ale prizonierilor trimise acasă sau cunoştinţelor, înşelâne 
ochiul vigilent al cenzurii, nu pentru a-i induiosa sau din dorinţa primirii compast- 
unii acestora, ci din speranţa sincera a posibilităţii îndreptării sau cel putin lim 
tării lor. După eliberare, survenită înainte sau la încheierea conflictului, mule 
foşti prizonieri de război s-au simţit datori, față de amintirea colegilor de detenue 
pierduţi sau posteritate, să imortalizeze perioada internării în lagărele rusești iz 
interviuri, povestiri şi volume întregi de memorii, publicate sau rămase în manus- 
crise în cadrul familiilor lor sau predate unor arhive, muzee şi biblioteci. Ele as 
constituit şi vor constitui sursa documentară primară, directă, menită a asigure 
reconstituirea vieţii prizonierilor români ardeleni şi bucovineni internaţi în Rusia. 

Multi dintre militarii români din armata austro-ungară au căzut în 
prizonieratul rusesc prin propria voinţă. Din dorința vie de a nu-şi aduce aportul 
la efortul de război al armatelor dublei monarhii, contribuind în acest fel L 
înfrângerea si, de ce nu, dezmembrarea statului cezaro-crăiesc, un număr însem- 
nat de ardeleni şi bucovineni, fie au dezertat direct, fie au adoptat o atitudine dz 
non-combat pentru a forța căderea în prizonierat. Indiferent de soluţiile adoptate 
rezultatul a fost acelaşi: căderea în prizonieratul rusesc şi lipsirea armatei austro- 
ungare de aportul lor direct. 

În acelaşi timp, mulţi militari ardeleni şi bucovineni din armata austro- 
ungară au căzut in prizonieratul rusesc datorită cursului operational al actiunilo: 
militare, mai putin încununate de succes ale propriilor armate. A fost şi este grew 
să se facă o departajare numerică sau procentuală a reprezentativitatii fiecăruia 
dintre aceste categorii, printr-o raportare directă la cifra totală a prizonierilor 
români ardeleni şi bucovineni captivi în Rusia. Tocmai din dorința de a respecta 
adevărul istoric, am enumerat cele trei posibilități care au dus la căderea în 
prizonieratul rusesc a militarilor români din armata austro-ungară. 

Regimul de viata al prizonierilor români ardeleni şi bucovineni interna® 
în lagărele din Rusia a fost în mod decisiv influenţat de structura de comandă a 


88 


Stea munca pe care 
ereu de suportat de 
anente si ucigătoare 
cestor napastuiti ai 
iberiene, mistuiti de 
e care poate nu mai 
me morală au putut 
etat o clipă să spere 
i a se reîntoarce la 
lăsat de izbeliste la 


normal pentru firea 
= multi dintre ei ale 
Sprasnice au cedat. 
ele, au facut obiec- 
stintelor, inseland 
fa primirii compasi- 
; sau cel putin limi- 
conflictului, mulți 
olegilor de detenţie 
1 lagărele rusești în 
à rămase în manus- 
si biblioteci. Ele au 
= menită a asigura 
imternaţi în Rusia. 

agara au căzut în 
nu-și aduce aportul 
md în acest fel la 
=. un număr insem- 
optat o atitudine de 
> soluţiile adoptate. 
rea armatei austro- 


din armata austro- 
inonal al acţiunilor 
„A fost şi este greu 
tativităţii fiecăruia 
ală a prizonierilor 
xința de a respecta 
dus la căderea în 
ară. 

ucovineni internaţi 
tura de comandă a 


ra. Lipsa acută de cadre militare, resimţită la nivelul întregii armate ruse, 
repercutat indirect asupra sistemului organizării conducerii lagărelor de 
i zonieri din această tara. Repetatelor rapoarte ale structurilor de conducere 
re teritoriale, care au semnalat tocmai lipsa ofiţerilor necesari încadrării 
senzilor lagărelor de prizonieri arondate lor, autorităţile centrale ruse au 
Ss, drept răspuns, intrebuintarea cadrelor militare din rândul prizonierilor şi 
Motarca organizării administrative militare germane sau austro-ungare în aceste 
e. Prin soluţia utilizată nu a mai fost nevoie de intrebuintarea unui număr 
portant de cadre şi militari ruşi, deoarece „erau suficienţi pentru fiecare lagăr 
“va ofițeri ruşi, iar toate celelalte atribuţii de comandă si administrative le 
Mplineau ofiţerii şi subofiterii” din rândul prizonierilor nationalitatii majori- 
in respectivul lagăr. Sistemul acceptat a permis ca la comanda majorităţii 
elor să fie numiţi ofiţeri de rezervă ruşi care, identic cu o parte însemnată a 
acienilor proprii, nu „se sfiau să-şi manifeste fatis traditionalele sentimente 
ermane”. Aceşti ofițeri ruşi ajunşi la comanda lagărelor unde se aflau inter- 
prizonierii români si unde, prin numirea în funcții de comandă adminis- 
4 a unor ofiţeri prizonieri şi prin menținerea organizării militare austro- 
= în acestea, au permis ca românii să fie „supravegheați şi mustruluiti în 
mtinuare de ofiţerii şi subofiterii austrieci şi unguri”. Prin soluţia admisă 
suplinirea deficitului de cadre şi militari ruşi necesari încadrării lagărelor 
#zonieri, regimul țarist a manifestat, în consonanta cu cel al dublei monarhii, 
asi indiferenţă faţă de soarta prizonierilor internaţi ca si faţă de popoarele 
ompunerea imperiului. 

Dublul sistem de comandă, militară şi administrativă, al lagărelor ruseşti 
“Scut ca prizonierii români, internați în mijlocul maselor formate din cei 
ani, austrieci sau unguri, să rămână în continuare supuşi aceleiaşi discri- 
mn nationale ca şi pe front. Această stare de fapt 1-a determinat în 1922 pe 
= Namoianu, fost prizonier în asemenea lagăre, să consemneze cu amara- 
„Astfel prizonierii români au rămas convinşi că si în Rusia tot neamtul si 
sunt stăpânii lui”. Profitând din plin de sentimentele progermane ale 
ora dintre ofiţerii ruşi, din comenzile militare ale lagărelor unde se aflau 
‘sali majoritari prizonieri austro-ungari, ofiţerii şi subofiterii austrieci sau 
zen. ajunşi în funcţiile de comandă administrative ale acestora, s-au substituit 
muni ruse. Prin această abilă manevră, autoritatea statului austro-ungar s-a 
sercitat în continuare, în toată plenitudinea ei discriminatorii (naţională, 
mică şi culturală), asupra prizonierilor de altă naţionalitate, aflați într-un 
+ minoritar în respectivele lagare.”® 


L Serban, op.cit., p. 40. 

exandru Baboş, Voluntari ardeleni si bucovineni în campania armatei române din anul 
WE 1917 pe Frontul de Est, Focşani, 1997, p. 118-119. 

@=re Nemoianu, Prima Alba Iulie. Voluntarii romani în Războiul pentru Întregirea 
i, Timişoara, 1922, p. 4-5. 

"m. Prizonier la ruși, rob la unguri, Bucureşti, f. a., p. 94-96. 


+" "ir ERĂ 


89 


Dimitrie Staicu, stegar medicinist, a relatat la 21 ianuarie 1917 că în 
Lagărul din Omsk prizonierii români erau „amestecați cu celelalte naționalități ale 
Austriei”, unde zilnic aveau neplăceri cu ungurii, nemții etc, iar cuvintele ,,injosi- 
toare adresate lor se achitau cu pumnul. La toate acestea autorităţile priveau 
nepăsâtoare”. Într-un alt lagăr, Kainsk, prizonierii români „trăiesc în aceleaşi 
împrejurări ca în Omsk”. În comparaţie cu situaţia românilor, Staicu a relatat: „Și 
din experiențele proprii şi din auzite m-am convins că ungurilor şi nemților le 
merge cu mult mai bine ca românilor. Sunt tratați şi din partea autorităților ruseşti 
mai bine”. Despre situaţia din acelaşi lagăr (Kainsk) Gavrilă Toma, prizonier şi 
el, a relatat că ,,subofiterii noştri au fost incartiruiti între unguri şi batjocoriti. 
Tratati asa de rău încât să fie siliţi a se cere [...] la lucru”. La rândul lui, prizonierul 
român Petru Toma, la aceeaşi dată, a relatat despre situaţia similară existentă în 
lagărul din Pavlovsk (gubernia Voronejskaia): „Comandantul de lagăr, care era 
poleac, s-a purtat cu românii mai rău ca duşmanii neamului nostru’”””. 

În Lagărul din Berezovka, a raportat la 21 ianuarie 1917 prizonierul 
Vasilie Sava, pe români „îi terorizează austriecii şi maghiarii ajunşi stăpâni pe 
cele mai multe lagăre”. În lagăr „nu puteai comunica cu comandatura rusă decât 
prin maiorul austriac, care, după raport, iti înainta rugarea comenzii ruseşti”. La 
aceeaşi dată, doctorul Căpeţianu a raportat şi el că în Lagărul din Celeabinsk: 
„Românii au fost rău bătuţi”. În respectivul lagăr „care dealtcum numai pentru 
slavi şi români a fost destinat, luni întregi au ținut nemți şi unguri. Slavii şi 
românii au fost întotdeauna trimişi la cele mai grele lucruri, iar nemții şi unguri 
ținuți în lagăr fără lucru”. Mai mult, după intrarea României în război: „Ne-s 
interzis să scriem româneşte şi au confiscat şi nimicit toată corespondenţa în 


limba română” 5! 

Relatările făcute de prizonieri asupra acestor abuzuri vorbesc de la sine 
despre modul cum comenzile militare ruse ale lagărelor unde au fost internat: 
românii - acolo unde erau inferiori numericeste faţă de prizonierii nemți 


cusiiiogi şi unguri - au vegheat la asigurarea cerințelor de bază ale Convenţiei de 
a Haga. Internarea prizonierilor ardeleni şi bucovineni în aceleaşi lagăre cu ce. 


austrieci şi unguri, după principiul apartenenţei la armata aceluiaşi stat, a fos 


cauza expunerii acestora „la batjocuri şi amenințări”, fata de care autorităţi 

militare şi uneori civile ruse au dat concursul lor. Această tristă constatare = 
aparținut prizonierilor doctori Petru Meteş şi loan Robu şi a fost raportată i 
ianuarie 1917. La rândul lui, cadetul Gavril Pausanu, prizonier în lagärels 
Tusesti, Printr-o relatare contemporană cu celelalte, a consemnat existenţă 
aceleiași stări de lucruri şi în lagărele din Turkestan (Taşkent, Buhara, Men. 


# CS.P.AML 

i: Ibidem, f. 39 

i Ibidem, f. 64, 67. 
Ibidem, f. 62. 


, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 4, 42, 51. 


90 


Bamsmovodsk. Andijan. Sa 
= tn românii .au fossa 
nn și alte lifte”. O sinzam 
mares mformatiilor despre | 
@e Rusia. In lagârele under 
Sora de inrolare ca oh 
Waser: _Căzuţi o dată in gh 
n sec:zie Oarecare amenines 
za şi confiscare de a 
= voluntari „au fost rae 
Der, au fost imprastian e 

Ulumul aspect ev 
muz: anterioare. precum 


s20erarea din pnzome 


ca voluntari. De a 
Be afirmării internat 
ak si bucovineni & 
2 ca voluntan intr-un 1 
leamea vădit antrromm 
np şi într-o propor 
i organizarea şi conde 
Be numerică a romăn 
Această politică. diri 
Bmau-0 stegarul medic 
Se ia ofiteri ruși de ong 
©= posibil. majontan 
gamu ani de pr:zoma 
Sal pă: la inceperea dem 
Apo. după evenimeri 
S'en sectoare şi rech 
kan numai in lag 
> = wneun. Probabil « 
o ficuune. o metaiă 
2 că prin aceste n 
se comandă stabilit 1 


+ >] 


= £ 


relatat la 21 ianuarie 1917 € 
isstecați cu celelalte nationalitä® 
Sa. nemţii etc, iar cuvintele „în E 
; me acestea autoritățile pr 
eri români „trăiesc în acela = 
2 românilor, Staicu a relatat 
owns că ungurilor şi nemtiler 
iza și din partea autorităților russs 
Kamsk ) Gavrilă Toma, prizomic 
strut intre unguri şi batjoce x 
Shen”. La rândul lui, prizonie 
spre situația similară existenă 
„Lomandantul de lagăr, care « 
î neamului nostru”, 
ia 21 ianuarie 1917 prizonie 
En și maghiarii ajunşi stăpâni 
Bones cu comandatura rusă des 
Dee rugarca comenzii ruseşti”, 
el că în Lagărul din Celeabins 
Be „care dealtcum numai pers 
| Gout nemți şi unguri. Slavă 
Bete lucruri, iar nemții si ungus 
2 României în război: „N 
| Simicit toată corespondența 


Andijan, Samarkand, Perow, Turtogai etc). În lagărele din 
românii „au fost imprastiati în toate oraşele, mestecati fiind cu unguri, 
= lifte”. O situaţie cu totul aparte s-a conturat în lagărele rusești dupa 
mmariilor despre începerea constituirii Corpului Voluntarilor Români 
ie lagărele unde românii erau minoritari, cu referire directă la dorinţa 
mrolare ca voluntari, Păuşanu a lăsat consemnată reacţia austro- 
imino o dată în ghearele acestora”, prizonierii români „nu puteau să ia 
e@recare ameninţaţi fiind ei, precum şi apartinatorii lor de acasă, cu 
u confiscare de avere”. Prizonierii români care s-au înscris pentru a 
aatari „au fost râu trataţi şi pe urmă, graţie germanilor din Stab-ul 
au fost imprastiati cu dibacie diavolească prin toată Rusia”.** 

Pmul aspect evidenţiat de Gavril Pâuşanu a fost prezent şi în 
i anterioare, precum şi în multe altele atât din perioada respectivă, cat si 
@erarea din prizonierat a românilor ardeleni şi bucovineni internaţi în 
marea lor majoritate, aceştia au zugrăvit, în culori dintre cele mai triste, 
puse de ruşi, austrieci şi unguri în calea înrolării şi deplasării lor spre 
ca voluntari. De aceea, considerăm că una dintre cauzele directe a 
» afirmării internationale a revendicărilor de ordin national ale romà- 
Sini şi bucovineni internaţi in Rusia ca prizonieri de război şi a înrolării 
za voluntari într-un număr mult mai mic, decât al solicitărilor initiale, a 
dmea vădit antiromanească a autorităţilor militare ruse din lagăre si, în 
amp şi într-o proporţie echilibrată, atât menţinerea modelului austro- 
a organizarea şi conducerea administrativă a lagărelor, cât şi distribuirea 
numerică a românilor în masa de prizonieri germani, austrieci şi 
Această politică, dirijată „de o mână neagră” de la Moscova, cum a 
izat-o stegarul medic Virgil Popovici, în urma informaţiilor primite în 
la ofițeri ruşi de origine polona**, a urmărit obsedant ca românii să nu 
3 câ! posibil, majoritari într-un lagar sau repartizaţi masiv între prizonierii 
« = primii ani de prizonierat, până la intrarea României în război şi in mod 
mal până la începerea demersurilor politice şi militare de constituire a Corpu- 
entarilor Români din Rusia, românii prizonieri ardeleni şi bucovineni au 
regulă repartizaţi împreună cu cei de origine slavă. 

Apoi, după evenimentele menţionate, sub motivul redistribuirii ca forță 
în sectoare şi regiuni care duceau lipsă de aceasta, prizonierii români 
si dislocati numai în lagăre în care erau minoritari in masa celor germani, 
sci si unguri. Probabil că „mâna neagra” de la Moscova nu a fost în mod 
doar o ficţiune, o metaforă a unor ofițeri poloni din armata rusă. Realitatea 
smonstrat că prin aceste manevre administrative, profitând din plin atât de 
L eeu! de comandă stabilit în lagăre, cât şi de orientarea vădit progermană a 


sir abuzuri vorbesc de la sie 
Bexrelor unde au fost intern 
te față de prizonierii nem 
tmelor de bază ale Convenţiei & 
mmeni în aceleaşi lagăre cu ce 
ia armata aceluiași stat, a fom 
mari”, fata de care autorități 
ter. Această tristă constatare 
@= Robu şi a fost raportată & 
Păușanu, prizonier în lagăre 
Sale, a consemnat existenm 
San (Tașkent, Buhara, Mery. 


nf 45. 
tem. f. 63. 


multora dintre autorităţile militare ruse din interiorul acestora, s-a permis ofiten- 
lor şi subofiterilor austrieci si unguri desfăşurarea nestingherită a unei activitas 
permanente, în favoarea dublei monarhii, de intimidare şi persecutare a masz 
internatilor din rândurile naționalităților subjugate, printre care si a românilor. lz 
aceste lagăre teroarea discriminării nationale, exercitată de către austrieci = 
unguri, a fost o prezenţă permanentă. La rândul lor, reprezentanţii autorităților 
militare ruse au fost complicii tacuti ai activităților de înăbușire a veleitatilor sas 
revendicärilor de ordin national ale prizonierilor români ardeleni şi bucovinen:. 
În mod direct sau indirect, ei au tăcut tot posibilul pentru a împiedica recrutares 
şi deplasarea prizonierilor români spre locurile de concentrare ca voluntari. 
Atitudinea autorităţilor ruse din lagăre sau zonele de dislocare a acestora. 
preponderent complicitară, a uşurat in mod direct sarcina reprezentanților putere 
austro-ungare de a menţine sub teroare şi intimidare prizonierii român: 
împiedicându-i în afirmarea mişcării nationale proprii şi obligându-i astfel se 
rămână în continuare fideli dublei monarhii. O altă armă, la fel de perfidă şi cu 
reverberatii adânci în sufletul prizonierilor, mai ales al celor simpli sau din fire 
nepredispusi riscului, a fost intrebuintarea de câtre ofițerii şi subofiterii austriec 
şi unguri a amenințărilor cu persecuții imediate şi directe a membrilor de acasă 
ai familiilor celor care uitau să respecte jurământul depus față de puterea cezaro- 
crăiască. În acest sens, la începutul anului 1917, doctorul Teodor V. Cäpetianu a 
făcut următoarea observaţie în legătură cu atitudinea duplicitară a autorităților 
militare ruse: „Par a fi dusmane atât imperiului rusesc, cât şi cauzei noastre”. Cu 
puține exceptii, prizonierii români au fost nevoiţi să constate cu toată amaraciu- 
nea că autorităţile militare ruseşti din lagăre, dar nu numai, îi tratau ca pe nişte 
dușmani, deşi ei în realitate îşi exprimaseră cu claritate dorința de a lupta cz 
aliaţi, iar pe germani, austrieci şi unguri îi tratau ca pe adevărații lor aliau 
„Ofițerii austrieci, jidani, nemți, unguri etc. erau şi sunt ajutorati chiar pnr 
organele militare de a desfăşura agitaţie între oameni de trupă contra Imperiulu: 
rusesc şi mai de cu seamă contra cauzei noastre şi la elementul român; până câne 
ofițerilor români nu le era permis nici să se apropie de elementul românesc”, = 
arătat Capetianu. Potrivit acestuia „tratarea cu români a fost mult mai aspră decd: 
cu ori şi care altă naționalitate, care era un mijloc de presiune, de a aduce 
elementul român la negația nationalitätiÿ”. O analiză, la fel de pertinentă pe 
această temă, a fost făcută în primăvara anului 1917 şi de către Vasile Chiroiu. 
care a arătat că „Hinterlandul rusesc, oficiile militare în majoritate sunt conduse 
de nemți, poloni si alte neamuri, care sunt vaditi contra noastră,” iar ofiţerii rus: 
„în mare parte sunt cei mai ignorati patrioți şi oficianti pe care i-a văzut Europa”. 
În legătură cu o posibilă implicare a autorităților ruse în acțiunea de 
sprijinire a înscrierii prizonierilor români ca voluntari, el a arătat fără dubiu că 
„instituţia, fabricile, societăţile şi privatii, care comercializează prizonierii, si 


35 Ibidem, f. 60. 


92 


# acestora, s-a permis ofiteri- 
nesungherită a unei activităţi 
tidare si persecutare a masei 
printre care şi a românilor. În 
ercitată de către austrieci si 
or. reprezentanţii autorităţilor 
de înăbuşire a veleitätilor sau 
wring ardeleni şi bucovineni. 
pentru a împiedica recrutarea 
oncentrare ca voluntari. 

rome de dislocare a acestora. 
arcma reprezentanţilor puterii 
tamdare prizonierii români. 
mpm si obligându-i astfel să 
4 armă, la fel de perfidă si cu 
es al celor simpli sau din fire 
ofiterii şi subofiterii austrieci 
directe a membrilor de acasé 
depus față de puterea cezaro- 
xczorul Teodor V. Cäpetianu a 
mea duplicitară a autorităților 
esc. cât şi cauzei noastre”. Cu 
să constate cu toată amărăciu- 
M numai, îi tratau ca pe niște 
armate dorința de a lupta ca 
m ca pe adevărații lor aliați. 
2 à sunt ajutorati chiar prin 
em de trupă contra Imperiului 
a elementul român; până când 
me de elementul românesc”, a 
Su a fost mult mai aspră decât 
joc de presiune, de a aduce 
aaliza. la fel de pertinentă pe 
19 & de către Vasile Chiroiu. 
are in majoritate sunt conduse 
omtra noastră,” iar ofiţerii ruşi 
au pe care 1-a văzut Europa”. 
ixitătilor ruse în acţiunea de 
mar. el a arătat fără dubiu ca 
ommercializeaza prizonierii, şi 


Bus: statul - mare patron - prin tot felul de apucaturi vor căuta să zădărnicească 
mcile, ca să nu piardă lucrătorii". 

Complicitatea comenzilor militare ale lagărelor rusești si a autorităților 
e ruse fata de activităţile vădit prohabsburgice ale cadrelor militare austro- 
ware, numite în funcţiile de conducere administrative ale unora dintre lagărele 
taberele de muncă răspândite pe aproape întreg, teritoriul rus, au permis 
riminarea pe motiv national a prizonierilor români şi in îndepârtata Rusie. In 
munea lor de menţinere sub teroare şi ameninţări constante a prizonierilor 
mâni internaţi în Rusia, cu trimitere directă la siguranţa persoanei în cauză sau 
embrilor de acasă ai familiei acestuia, austriecii şi ungurii s-au folosit şi de 
axdinea colaborationista chiar a unora dintre prizonieri. Indiferent de motiva- 
ma actiunii lor - credinţa în jurământul militar depus sau în victoria finală a 
m=rilor Centrale, frica de aparatul represiv din dubla monarhie, teama de a 
smui neplăceri familiei sau de a pierde averea agonisită, lasitatea etc. - toţi 
Mu prizonieri români au participat direct la menţinerea discriminării pe motiv 
mal a conationalilor internaţi în Rusia. Unul dintre prizonieri a nominalizat 
1917, in acest sens, pe locotenentul Lăzăroi (Regimentul 64), român care 
== „mare propagandă în contra cauzei nationale şi îi ameninţa si înfrica cu 
ene lucruri” pe prizonierii doritori a se înrola ca voluntari.” Mai toate relatä- 
2 care am făcut trimitere până acum au menţionat si alte cazuri similare. 
=, prizonierii medici Comel Bianu şi Emil Teposu au prezentat aceleaşi 
imi întâlnite la căpitanul „activ Aurel Suciu (Regimentul 61), român bun, ce 
i bârbăta în vremuri de restriste, dar terorizat de societatea jidano-ungurească 
semanda în lagăr [Omsk] a lăsat să fie introdus de ungur în listele de evidenţă 
=, iar „locotenentul activ Victor Precup (Regimentul 32), ameninţat si el 
= Saano-unguri, a lăsat să fie introdus de ungur, ne pune bete în roate si insinua. 
= patru ochi însă, când nu-l vedeau ungurii, ne încredința de sentimentele lui 
Snesti. Era îmbătat de credința că Austro-Germania nu va putea fi învinsă”. 3% 
Concomitent cu aceste manifestări ale comenzilor militare ale lagărelor 
Sesh. in care au fost internaţi prizonierii români, în altele s-au consemnat 
Sata unora întru totul favorabile sau, cel putin, obiective şi echidistante fata 
goblematica românească. Astfel, voluntarul Aurel Vasilie (Anexa nr. 9) a 
at, în 21 ianuarie 1917, că în Lagărul Pavlodar, din gubernia siberiană 
Sexxpalatinskaia, românii „prizonieri au avut parte de un tratament exceptional”. 
2 „fost consideraţi până la declaraţia de război a României drept aliaţii din 
or. iar după aceea, în marginele controalelor absolut necesare, s-au bucurat de 
Marc largă”. Comandantul lagărului, căpitanul Tagunov, pe prizonierii 
sâni „i-a îmbărbătat şi a cercat să le uşureze sarcina, ce e impusă fiecăruia în 


Baim, £59. 
cer, f. 48. 
el Carp, Cornel Tucă, op. cit. p. 38 şi Adela-Cosmina Rusu, Comel Tucă, op. cit. p. 34. 


98 


viata de prizonier”.*” Un alt prizonier, Nicolae Caslau, voluntar la Darnita în 


ianuarie 1917, a arătat că în Lagărul din Tiumen, gubernia Tobolskaia, dup: 
anunţarea înrolării voluntarilor din rândul prizonierilor români, aceştia „au fos 
imediat separați în o baracă si au căpătat libertate deplină, ofiţerii în multe 
locuinţe. Feciorii au fost lăsaţi în oraş la lucru, aşa câ-şi puteau câştiga bani ca 
fiecare cetăţean rus”. Dar, din păcate pentru situaţia prizonierilor român: 
internaţi în Rusia, semnalarea unor asemenea atitudini favorabile au fost puţine 
în comparaţie cu cele, dacă nu vădit ostile, cel putin majoritar nefavorabile 
Atitudinea cadrelor militare din comenzile lagărelor rusești a fost în majoritatea 
cazurilor ostilă afirmării nationale a prizonierilor români si a căutat prin orice 
mijloace perpetuarea atât a stării de prizonierat, cât şi a celei de supus austro- 
ungar a acestora. 


II. 2. 2. Regimul de viata şi muncă al prizonierilor 
români internaţi în lagărele ruseşti 


Viaţa trăită de câtre prizonierii români ardeleni şi bucovineni internați în 
Rusia a fost condiţionată în mod direct şi de elementele specifice localităţilor în 
care au fost organizate lagărele în cauză. Diferentierile, în funcţie de acest 
element, au fost de multe ori determinante în stabilirea condiţiilor de trai ale 
prizonierilor români. Repartizati într-o etapă către lagărele mari din interiorul 
Rusiei, prizonierii au fost supuşi, pentru intervale de timp diferenţiate de la unul 
la altul sau de la un lot la altul, condițiilor de trai specifice lagărului în cauză. Au 
existat diferente, uneori apreciabile, între condițiile de viata existente în lagărele 
şi taberele de muncă dispersate în imensitatea spaţiului rusesc. In mod logic. 
toate aceste lagăre şi tabere de muncă au avut la baza organizării lor acelaşi 
sistem, menit a asigura condiţii minime obligatorii de viata prizonierilor reparti- 
zati, în baza aceloraşi prevederi regulamentare. Diferenţele înregistrate, care au 
fost multiple după relatările ulterioare ale prizonierilor, au izvorât dintr-o 
multitudine de factori specifici fiecărui lagăr sau loc de internare în parte. Desi. 
cadrul legal preconizat pentru asigurarea unor condiţii acceptabile de viaţă prizo- 
nierilor a fost acelaşi, transpunerea în realitate a prevederilor în sine ale acestuia 
a cunoscut o varietate de forme, influențate, de la un lagăr sau loc de internare la 
altul, de o serie întreagă de factori specifici: regionali (geografic vorbind), 
umani, culturali, nivel de pregătire, obiceiuri, sentimente şi trăiri sufleteşti atât 
ale celor puşi să-i păzească sau în mijlocul cărora munceau, cât si a celor aflaţi în 
aceeaşi ipostază de prizonier ca şi ei; naționali, religioşi, climatici etc. 
Paleta atât de variată a acestor factori specifici, fără a reliefa implicarea 
prioritară a unora dintre ei în raport cu ceilalţi, printr-o acţiune continuă - 
resimţită sau nu în mod ca atare - au constituit, prin efectul lor cumulat, specifi- 


# C.S.P.A.ML, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 43. 
#0 Ibidem, f. 49. 


94 


cand m: stirea pi 
jocalitaa dm i 
„de comiitiile speci 
Meke dinre de 
sas taberele în ca 
Se cu scânduri. ¢ 
pe ambele laturi a 
Dame. in lipsa amn 
7 - zăiau cu gândul + 
cazării. fie că a 
i a wait „inunși pe | 
”_ Urmare at 


ne a existenrei. Hra 
îns. arroape invariabil ace 
mmesară . de multe on „a 


nazi subriau si oasele 
e adânc în orbite. len 
> arătau imști” si ame 
smeseal’ si de foame”. 


© Wirace Nitescu. op.cit.. p. 444 
* uim p. 220. 


Bu. voluntar la Darnita în 
= gubernia Tobolskaia, după 
mor români, aceştia „au fos 
= deplină, ofiţerii în multe 
2 Că-si puteau câştiga bani ce 
SMuatia prizonierilor român: 
dim favorabile au fost puţine 
pan majoritar nefavorabile. 
© musesti a fost în majoritatea 
români si a căutat prin orice 
= și a celei de supus austro- 


junca al prizonierilor 
useşti 

= si bucovineni internaţi in 
ke specifice localităţilor in 
anerile, în funcţie de acest 
“rca condiţiilor de trai ale 
lagărele mari din interiorul 
: ump diferenţiate de la unul 
cifice lagărului în cauză. Au 
de viată existente în lagărele 
alui rusesc. În mod logic, 
Baza organizării lor același 
= Mali prizonierilor reparti- 
Tenjele înregistrate, care au 
menilor, au izvorât dintr-o 
"de internare în parte. Desi, 

= acceptabile de viata prizo- 

=rilor în sine ale acestuia 

2er sau loc de internare la 

somali (geografic vorbind), 

amie si trăiri sufleteşti atât 

nceau. cât şi a celor aflaţi în 

sa climatici etc. 

<i, fara a reliefa implicarea 

wmtr-O acțiune continuă - 

stectul lor cumulat, specifi- 


za condițiilor de viaţă dintr-un anumit loc de internare a prizonierilor. Am 
spune, metaforic vorbind, că aceştia au constituit amprenta proprie a 
+ sau taberei de muncă respective în comparaţie cu un alt loc. Dar, când 
Mn perioada de prizonierat a românilor din armata austro-ungară internați 
aa. suntem nevoiţi să constatam că efectul cumulat al tuturor acestor 
= specifici a fost concretizat în asigurarea unor condiții de viaţă caracteri- 
ow multă bunăvoință si larghete, undeva la limita existenţei umane. 

Lagărele de prizonieri din Rusia au fost, de regulă, instalate în vechi 
=i. pe câmpurile de concentrare sau în taberele unde se efectuau exercitiile 
= ruse. Toate acestea, rămase libere prin plecarea pe front sau redislocarea 
r militare, au fost locaţiile destinate de autorităţile ruse adäpostirii 
serilor capturați pe front. De asemenea, în același scop, au fost destinate 
mari de lagăre chiar unele depozite dezafectate ale armatei ruse. In 
e când nu stătea prea mult timp într-un lagär, datorită trimiterii la muncă 
ierte localităţi din afara lui, viata prizonierului roman a depins in mare 
ei de condiţiile specifice existente în acel loc. 

Multe dintre descrierile ulterioare ale prizonierilor au caracterizat 
ele sau taberele în care au fost internaţi ca fiind nişte „barăci vechi, de lemn 
| mxperite cu scânduri, putrezite de vreme”. In ele erau „paturile mici, stramte, 
Sate pe ambele laturi ale încăperii”. Prizonierii români internaţi în cazärmile 
== rusești, în lipsa amintitelor barăci - uneori înguste si mici, alteori „uriașe si 
D - trăiau cu gândul că se află într-o „adevărată temniţă”. In aceste imobile 
mate cazärii, fie că au fost construite din cărămidă sau piatră, prizonierii 
sani au trait „întinşi pe priciurile de aici, sub aceste bolți groase de un metru si 
coase”. Urmare a condiţiilor de cazare avute arătau cu toții ca „nişte 
siliți la moarte”. Figura emblematică a prizonierilor acestor lagăre putea fi 
emtificata cu „scheletele albe, care le ies din zdrentele uniformelor austriace, 
aură de friguri”. De aceea „unii par numai nişte fantome, care se mișcă 
senat” şi din cauză că erau ,,munciti fara milă”, „până la completa sleire”*!. 
“sa condițiilor adecvate şi la munca forțată s-a adăugat alimentarea la limita 
Ænioarà a existenţei. Hrana de zi cu zi a prizonierului român internat în Rusia a 
= aproape invariabil aceeaşi: pâine „ca gunoiul”, casa (grau fiert) ,neagrä si 
dară”, de multe ori „amestecată cu nisip” si sci (ciorba), nişte „lături” in 
bâjbăie gândacii”. Urmare a acestor condiţii „umane” de viata asigurate 
xzonierilor români de război, de către autoritățile ruse, nu poate mira pe nimeni 
smracterizarea făcută de Voicu Nitescu in 1917: „Mai toţi sunt palizi, au 
=mazii subtiati şi oasele feței ieşite din afară. Părul capului li rărit; iar ochii, 
mi adânc în orbite, le tremură ca nişte neputincioase pâlpâiri de opait”. Cu 
Mn „arătau tristi” şi amenințau în permanenţă „să se prăbuşească franti de 
useală si de foame”. 


© Moicu Nitescu, op.cit., p. 44-46, 82, 236, 282. 
® Bidem, p. 220. 


95 


În imensitatea spațiului rusesc, funcţie si de factorii specifici, au exista: 
şi lagăre sau tabere de muncă în care această imagine de coşmar nu s-a întâlnit. 
dacă nu în totalitate, cel putin partial. Unele relatări ale prizonierilor români, des 
într-o proporție mult micşorată fata de cele anterioare, vorbesc de un trai „relatii 
bun” sau de o tratare „foarte slabă”. Însă ele sunt departe de imaginea calvarulu: 
cotidian îndurat de prizonierii internaţi în majoritatea lagărelor ruseşti. În această 
categorie, a lagărelor sau taberelor de muncă în care s-a asigurat prizonierilor ur 
standard minim acceptabil de viata, autorităţile ruse s-au comportat cu român: 
„întocmai ca si cu celelalte nationalitäti”*. Lipsa tratamentului discriminatorie 
ar fi determinat, pe cale de consecinţă, ca în majoritatea relatărilor prizonierilor 
români să nu se întâlnească referiri exprese la atitudinile mai mult sau mai pute 
favorabile ale autorităţilor ruse. Tocmai percepţia partizanatului nefavorabil 
românilor din partea majorităţii autorităţilor ruse, în locul unei atitudini dacă nu 
favorabile cel putin echidistante sau neutre, care a influențat negativ in moc 
decisiv şi greu de uitat condiţiile de viata din perioada de prizonierat, a impus 
persistenta si repetabilitatea acestor referiri în mai toate memoriile prizonierilor 
ardeleni şi bucovineni internaţi în Rusia. 

Exceptiile de la nota generală a amintirilor triste despre prizonieratui 
trăit in Rusia nu au lipsit. Din relatările ulterioare ale unor prizonieri aflăm cu 
uimire chiar şi despre faptul că „prizonierii au avut parte de un tratament exceptio- 
nal, favorizat chiar şi faţă de celelalte naţionalităţi” + Dar pentru românii din 
armata austro-ungară internați în Rusia, asemenea cazuri au constituit, din 
păcate, doar singulare excepţii de la nota generală prezentată. 

De regulă, prizonierii au fost concentrați în lagăre cu precădere pe 
timpul iernii, iar în restul timpului au fost dispersati la diferite munci. Excepţie 
au tăcut cei repartizaţi la muncă în fabrici, uzine şi mine, care au fost internaţi în 
„tabere” speciale, situate în incinta sau imediata apropiere a acestora. Ţinând 
cont de faptul că marea majoritate a românilor ardeleni şi bucovineni căzuți în 
prizonierat au fost țărani în viaţa civilă, repartizarea lor la munca câmpului sau 
alte munci necalificate, grele, a fost o urmare firească. Din această cauză, care a 
determinat intrebuintarea românilor în număr majoritar la munca câmpului sau la 
păduri, odată cu venirea anotimpului geros ei au fost retrași de la muncă și 
concentrați în lagăre. După cum a lăsat mărturie prizonierul Dimitrie Staicu: 
„larna se concentrează soldaţii de prin sate în lagăre, unde cu sutele pier sau în 
urma bolilor epidemice sau pier de frig”. Nu de puţine ori, chiar în timpul 
iernilor, prizonierii români au fost scoşi şi trimişi „în împrejurimile lagărului” la 
„lucru de tot felul” sau dispersati „în jurul oraşelor”, la „diferite lucruri în păduri, 
la calea ferată, în sate sau la mari proprietari”.* Aria intrebuintarii prizonierilor 


% C.S.P.A.MI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 34-35, 41-42, 63, 76. 
# Ibidem, f. 43. 

# Ibidem, f. 51. 

“ Ibidem, f. 47, 53, 73 si Cornel Carp, Cornel Tuc, op.cit, p. 38. 


96 


de Su 2rez 
ame sr cat 
gion Pra 
e oc Ost nevof 
Ss. în același im 


actorii specifici, au existat 
= de cosmar nu s-a întâlnit, 
e prizonierilor români, deși 
„vorbesc de un trai „relativ 
ate de imaginea calvarului 
lagărelor ruseşti. În această 
a asigurat prizonierilor un 
s-au comportat cu românii 
tamentului discriminatoriu 
wea relatărilor prizonierilor 
tile mai mult sau mai putin 
partzanatului nefavorabil 
jocul unei atitudini dacă nu 
imfluentat negativ în mod 
ada de prizonierat, a impus 
ae memoriile prizonierilor 


bise despre prizonieratul 
de unor prizonieri aflăm cu 
me de un tratament exceptio- 
= Dar pentru românii din 
a cazuri au constituit, din 
:zentată. 
în lagăre cu precădere pe 
la diferite munci. Excepţie 
une. care au fost internaţi în 
propiere a acestora. Ținând 
demi şi bucovineni căzuţi în 
“lor la munca câmpului sau 
2. Din această cauză, care a 
ar la munca câmpului sau la 
fost retrași de la muncă şi 
onzonierul Dimitrie Staicu: 
& unde cu sutele pier sau in 
putine ori, chiar in timpul 
1 împrejurimile lagărului” la 
la „diferite lucruri în păduri. 
a intrebuintarii prizonierilor 


> 63, 76. 


. 38. 


_mmäni pe timp de iarnă si, mai ales, în restul anului a fost variată, funcţie de 
“m=zătirea lor si necesităţile locale în forță de muncă. 

O situaţie cu totul aparte, pentru ofiţerii inferiori români din armata 
wsv0-ungara căzuți prizonieri la ruşi, s-a înregistrat în lagărele unde în condu- 
‘rea administrativă, pe lângă ofițerii ruşi, au fost cooptați şi ofițeri superiori 
“msrrieci si unguri. Pentru ofiţerii căzuţi prizonieri, prevederile Convenţiei de la 
2 stipulau interzicerea trimiterii lor forțate la muncă şi obligativitatea plăţii 
Ware pentru ei a unei solde echivalente cu cea primită, în tara de detenţie, de 
un ofițer cu acelaşi grad. Urmare directă a acestor prevederi, cadetii si 
“scarii români din armata austro-ungară au fost asimilați de către autoritățile 
marc ruse, la data căderii lor în prizonierat, ca ofiţeri inferiori. Prin încadrarea 
"în această categorie s-au bucurat, în unele dintre lagărele în care au fost internați, 
“i drepturile si onorurile conferite in mod special ofițerilor: cazare separată, 
“masă la popota ofițerilor, câte 50 ruble pe lună etc. Suma lunară plătită a fost 
“sabilită la nivelul celei acordate unui ofiţer inferior rus - cadet sau stegar - numai 
eau gradul militar in sine. Celelalte sporuri si indemnizaţii (de comandă, 
pare şi hrânire, pentru ordonanță Şi cal, chirie etc.) acordate ofițerului 
ior rus nu s-au achitat prizonierilor. În lagărele unde ofiterii superiori austro- 
ari au constituit „comandamente interioare”, profitând de cooptarea lor în 
ucerea administrativă a acestora, ca urmare a majorității deţinute în masa 
atilor, toate drepturile acordate şi recunoscute de autorităţile militare ruse 
atunci ofiţerilor inferiori români prizonieri au fost anulate. 

Marea nedreptate făcută acestora a constat în emiterea „dispoziţiei ca 
kle ofiteresti inferioare - cadetii şi stegarii - să nu fie recunoscute în catego- 
efiterimii, sub pretextul ca in armata austro-ungara «sunt platiti cu Lohnung 
à zilnică), iar nu cu Gage (leafa lunară)». In acest fel, majoritatea ofiţerilor 
ani - în viata civilă învăţători, funcționari, studenţi etc. - «au fost trecuţi în 
goria Mannschaft (soldaţi), tăindu-le cele cincizeci ruble pe lună ce le primi- 
până atunci» şi fiind transferați în cazarma rezervată trupei”. Măsura a fost 
à de diminuarea masivă a numărului prizonierilor români, dar si din rândul 
lalte naționalități din armata cezaro-crăiască, internați până atunci in Rusia ca 
ieri inferiori. Prin retragerea recunoaşterii gradului de ofiţer, cei aflaţi în această 
Marie au fost nevoiţi să renunţe la toate drepturile de care beneficiaseră până 
munci si, în același timp, să treacă la îndeplinirea cortegiului de activităţi rezervate 
"= bofiterilor şi trupei. Măsura, în mod sigur, a fost bine primită de autoritatea rusă 
‘Gm: lagărele respective; privită numai şi prin prisma economiilor financiare aduse. 
sa se explică acordul dat acesteia şi retragerea imediată a drepturilor de care 
“Weneficiasera până atunci toţi cei aflaţi în această situaţie. 
Un alt aspect al greutăților vieţii de zi cu zi îndurate de prizonierii 
mmâni în lagărele ruseşti a fost cel al lipsei acordării asistenței medicale de 


“loan I. Serban, op.cit, p. 40-41. 


vil 


specialitate. O referire la acest aspect scoate în evidență, din nou, discriminarea 
pe motiv naţional suportată de prizonierii români în lagărele ruseşti. Stau 
mărturie în acest sens chiar relatările unora dintre românii foşti prizonieri în 
lagărele respective. Doctorii Cornel Bianu şi Emil Teposu, în raportul deja amin- 
tit, au scris că în spitalele lagărelor ruseşti, „conduse în mare parte de medici 
austrieci”, prizonierii români „sunt rar primiţi”, iar „la intrarea României” în 
război „au fost scoşi afară ca «trădători»”. Conform relatării, „românii bolnavi 
greu sunt” internaţi „aşa zicând”; uneori „numai de ochii unora” au fost internaţi 
în spitale „ca apoi să zacă fără nici o îngrijire medicală”. Asemenea atitudini au 
fost înregistrate nu numai din partea personalului sanitar austriac şi ungur din 
spitalele lagărelor, dar şi din partea celui rus menit a asigura neutralitatea actului 
medical. Nu întâmplător, tocmai din lipsa unei asistente sanitare preventive 
corespunzătoare, în timpul ravagiilor făcute de tifos prin lagărele ruseşti „aproa- 
pe numai barăcile româneşti au căzut pradă epidemiei”. Pentru limitarea efectu- 
lui epidemiei amintite, dar şi al acordării în general a asistenței medicale preven- 
tive, spre deosebire de români, în cazul celorlalte naţionalităţi majoritare din 
lagăre (germani, austrieci şi unguri) „s-au luat din bună vreme măsuri sanitare”. 
O ilustrare indirectă a lipsei asistenței medicale de specialitate primită de 
ardelenii și bucovinenii din lagărele rusești a fost şi următoarea constatare: „La 
comisia de invalizi cei mai multi nenorociti tuberculosi sunt românii”.8 
Printre cele mai cutremurătoare mărturii ale trăirilor prizonierilor români 
în lagărele ruseşti au fost cele referitoare la calvarul produs de iernile lungi şi 
geroase, în mod deosebit cele siberiene. O asemenea tulburătoare confesiune a 
fost făcută, în ianuarie 1917, de către stegarul medic Dimitrie Staicu, referitoare 
la iarna dintre anii 1915 şi 1916 petrecută în mijlocul prizonierilor din Lagărul 
Omsk: „Mureau zilnic circa o sută şi apoi îi ardeau pe câmp. Fiecare soldat, când 
se apropia iarna, se gândeşte cu groază {a lagăr. De o mie de ori mai bine în 
transce, decât în Rusia! - exclamă fiecare”. Cutremurătoare şi greu de suportat 
trebuia să fi fost priveliştea cadavrelor arzânde ale vecinilor de detenţie. Chinui- 
toare şi lipsite de speranţă se scurgeau orele prizonierilor internaţi în spitalele din 
lagăre, lipsiţi atât de îngrijirea medicilor, cât si de medicamentatia necesară. În 
aceleaşi lagăre însă „ungurii, nemții etc. sunt ţinuţi în spitale ca reconvalescenti, 
aproape toată iarna, cât tin gerurile mari”.”” Trista experienţă a iernii din 1915- 
1916 s-a repetat şi-n perioada iernii următoare (1916-1917). Voicu Nitescu, într- 
o altă relatare, a prezentat trăirile prizonierilor români din Lagărul Totkoe (din 
gubernia Buzuluk), unul din lagărele cele mai mari din Rusia, a cărui capacitate 
putea adăposti aproximativ 100.000 de prizonieri: „Numărul morţilor era aşa de 
mare încât nu mai puteau fi ridicaţi în fiecare zi”. Cadavrele „înghețate şi lipite 
de priciuri trebuiau desfăcute cu topoarele pentru a putea fi ridicate şi transpor- 


*% Adela-Cosmina Rusu, Cornel Tucä, op.cit., p. 35. 
” CS.P.AMLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, p. 50-52. 


98 


= gropile din margin 

<r. printre ..care & 
vedere deosebit de | 
mi. nici contrazisă. P 


la baie, cand sosea 
baie si cele de lipsă 
nici măcar din pa 
mentul aplicat sau ms 
32. care trebuiau să ai 
Mee vădit discriminatorie 
gees şi unguri. În maja 
Baa ungare. sub complici 
ET români de ajutoa 
aan Comel Bianu şi Es 
(Gourcea Rosie ca să fie imps 
(amc. prin mamelucii angag 
am lor protejaţi. iar ro 
muie primi ceva”? Ah pi 
See _Iou capătă, numai 
Ba bani numai la ungu 

Mai dureroasă a 
ilor organizaţiilor € 
mr a propagandei .bm 
>, cu complicitatea | 
nem simpli ..dezert 
Ge! de ajutoare distri 
Peu, au lăsat mărturia 
zare „baraca cu soldan 
er respective li s-a ca 
În s2nere. diplomaţii si off 


ii mu Nitescu, op.ciz., p. 2% 
CSP AMI. fond C.VRA 
Sade. £ 67. 

* Camel Carp. Comel Ţucă. o 
umn Babos, op.ciz, p. li 
PCSPAML, fond C.VRA 
Ms] Carp, Comel Tuca, a 


denta. din nou, discriminarea 
m în lagărele ruseşti. Stau 
e românii foşti prizonieri în 
'eposu. în raportul deja amin- 
se in mare parte de medici 
a Ja intrarea României” în 
m relatării, „românii bolnavi 
ochii unora” au fost internaţi 
cală”. Asemenea atitudini au 
Sanitar austriac şi ungur din 
2 asigura neutralitatea actului 
asistenie sanitare preventive 
i prin lagărele ruseşti „aproa- 
set . Pentru limitarea efectu- 
a asistenței medicale preven- 
* manonalitati majoritare din 
mé vreme măsuri sanitare”. 

de specialitate primită de 
i următoarea constatare: „La 
oS sunt românii” 

trairilor prizonierilor români 
ul produs de iernile lungi şi 
tulburătoare confesiune a 
¢ Dimitrie Staicu, referitoare 
cal prizonierilor din Lagărul 
© camp. Fiecare soldat, când 
ke o mie de ori mai bine în 
mraioare si greu de suportat 
zcmnilor de detenţie. Chinui- 
rilor internaţi în spitalele din 
medicamentatia necesară. În 
in spitale ca reconvalescenti, 
=xperienţă a iernii din 1915- 
+1917). Voicu Nitescu, într- 
§m din Lagărul Totkoe (din 
Gm Rusia, a cărui capacitate 
Numărul morţilor era aşa de 
'adavrele „înghețate şi lipite 
putea fi ridicate şi transpor- 


“5 zopile din marginea lagărului”; unde fuseseră îngropaţi circa 20.000 de 
“ni. printre „care câteva mii de români”. Luată ca atare, cifra pare la 
z “adere deosebit de mare, dar ea nu a fost ulterior nici confirmată de alte 
» nici contrazisă. Pentru o prezentare obiectivă a realitatilor din lagărele 
> precizam că există şi relatări potrivit cărora au fost o serie de spitale unde 
azerii români „au fost ceva mai bine trataţi”! În legătură cu asigurarea 
= personale a prizonierilor internaţi în Lagărul din Celeabinsk, consider 
=i mârturia doctorului Căpeţianu: „Pe români şi slavi cu lunile nu-i 
la baie, când sosea transportul de nemți însuşi praporcicul se îngrijea să 
= baie şi cele de lipsă”."? 
Discriminarea naţională nu a ocolit prizonierii români internați în lagărele 
nici măcar din partea reprezentanţilor organizaţiilor de Cruce Roşie. 
satul aplicat sau modul în care au fost ajutaţi prizonierii români de către 
= care trebuiau să aibă în principiu o atitudine echidistantă si umanitară, a 
vadit discriminatoriu în comparaţie cu cel aplicat prizonierilor germani, 
ci si unguri. În majoritatea cazurilor, reprezentanţii respectivelor organizaţii 
ngare, sub complicitara supraveghere a celor ai Crucii Rosii ruse, au privat 
serii români de ajutoarele aduse. Cu regret şi-au amintit ulterior in acest sens 
=> Cornel Bianu şi Emil Teposu: „îmbrăcămintea şi alte ajutoare venite de la 
ma Rosie ca să fie împărțite între soldaţi sunt tot în mâna acestor medici jidani 
prin mamelucii angajaţi în serviciul lor de spionaj, împart ajutoare numai la 
sui lor protejaţi, iar românu numai în cazul ca se declară şi el de «maghiar» 
primi ceva”. Alt prizonier, medicul Dimitrie Staicu, a arâtat tot în acest 
„Toţi capătă, numai românul nu. Comisiile de la «Crucea Rosie» împart 
si bani numai la unguri, nemți şi poloni”.5* 

Mai dureroasă a fost însă pentru prizonierii români atitudinea repre- 
emtilor organizaţiilor de Cruce Rosie din ţările neutre. Unii dintre aceştia, 
e a propagandei „binevoitoare” a organizaţiilor similare germane şi austro- 

2, cu complicitatea celor ruşi, i-au considerat pe prizonierii ardeleni şi 
sovineni simpli „dezertori” şi i-au tratat „ca pe laşi”, lipsindu-i până „şi de 
sul de ajutoare distribuite celorlalți prizonieri”. Aceiaşi medici, Bianu şi 
au lăsat mârturia unei asemenea tratari. In momentul distribuirii de 
c e „baraca cu soldaţi români a fost înconjurată” si reprezentanţilor organi- 
iilor respective li s-a comunicat: „că acolo trăiesc numai trădători de patrie”. 
D cenere, diplomaţii şi ofiţerii țărilor neutre, chiar aliate, din Rusia i-au tratat pe 


© secu Nitescu, op.cit., p. 244. 

CS.P.A.M.L, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 76. 

Endem, f. 67. 

Carmel Carp, Cornel Tucă, op.cit. p. 38; Adela-Cosmina Rusu, Cornel Tucă, op.cit., p. 34; 
5 =xandru Baboş, op.cit., p. 118-119; Voicu Nitescu, op.cit., p. 431. 

*CS.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 52. 

Corel Carp, Cornel Tucä, op.cit. p. 38. 


99 


—. 


prizonierii români cu ,,indiferenta” şi „ne-ncredere, considerându-i simpli dezerto- 
ri”. 5 Atitudini ce spun mult despre influența germană si austro-ungară in medi- 
ile internaţionale. 

Prizonierii de război, atunci când nu au fost internaţi în lagăre, au fost 
intrebuintati de câtre autorităţi la diferite munci. Din lagărele de bază, în care 
erau internaţi, prizonierii au fost repartizaţi în grupe mai mari sau mai mici. 
conform calificării şi stării fizice a acestora, la muncă în fabrici, ateliere, exploa- 
tări miniere şi forestiere, construirea şi întreținerea câilor de comunicații (ferovia- 
re, drumuri), agricultură etc. Masa de milioane de prizonieri a devenit în scun 
timp principala forță de muncă dispersată pe întregul teritoriu rusesc, distribuită 
pentru a o înlocui pe cea locală plecată la război. 

Prizonierii cu anumite specializări adecvate, urmare a îndeletnicirilor 
avute în viaţa civilă, cu un anumit nivel de cultură generală sau tehnic, au fost 
repartizați de regulă în fabrici, ateliere şi la căile ferate. Ceilalţi, în mod constant, 
au fost distribuiţi la muncile în care cunoştinţele tehnice sau de specialitate nu 
erau necesare. Taberele de muncă au fost, de regulă, organizate pentru cazarea 
prizonierilor care lucrau în mai multe întreprinderi din aceeaşi zonă. Majoritatea 
relatărilor ulterioare au descris aceste imobile ca fiind „odâi mici, scunde, lipsite 
de aer şi umede”. în aceste adevărate „lagăre oräsänesti”, prizonierii români au 
trăit în condiţii mizerabile „Ei dorm pe scânduri goale şi murdare (priciuri)” si 
„se învelesc cu mantalele lor”. Mâncarea primită pentru munca fizică depusă a 
fost, de regulă, aceeaşi casa, deja descrisă. Situaţia prezentată a fost sensibil 
diferită pentru prizonierii distribuiţi pentru efectuarea unor lucrări de construcţie 
sau întreţinere a căilor ferate sau drumuri. Această categorie de prizonieri români 
au fost „ceva mai bine întretinuti””.? 

Cazati într-un loc sau altul, prizonierii, indiferent de naţionalitate, le 
inspirau milă celor cu care intrau în contact. Din punct de vedere fizic, prizo- 
nierii arătau „slabi, palizi, numai oase”. Cu referire directă la prizonierii ardeleni 
şi bucovineni, aceştia arâtau, după mârturisirile unor martori, ca fiind „rău 

intretinuti şi foarte munciti”. Ca urmare a condiţiilor de viata îndurate în aminti- 
tele locuri ale internärii lor „n-au rămas decât cu pielea şi oasele”, pentru că 
„truda grea si îndelungată le-a incretit feţele şi i-a îmbătrânit înainte de vreme”.* 
Pe lângă alimentaţia necorespunzătoare efortului fizic depus, prizonierii români 
s-au confruntat şi cu lipsa permanentă a unor haine şi încălțări potrivite. Lipsa 
acestora şi-a facut cu deosebire simțită prezența in iernile ruseşti lungi si 
geroase. În ceea ce privea răsplata muncii depuse, în conformitate cu prevederile 
Convenţiei de la Haga, prizonierii români au fost „siliți deseori să lucreze 18-20 


%6 Adela-Cosmina Rusu, Cornel Tucä, op.cit., p. 35; Cornel Carp, Cornel Tuca, op.cit, p. 38: 
Voicu Nitescu, op.cit., p. 431; Alexandru Baboş, op.cit, p. 118-119. 

*7 Voicu Nitescu, op.cit., p. 82, 230. 

% Ibidem, p. 78, 82. 


100 


[SE 


= 


i de muna. ca 
pare wizoniem n 
Przoneri roam 

© pnzomen 
sivas şi au fost: 
kB muncă în 
spre deosebim 
mesi a prizonieri) 
prizonieni prov 
me dualistă, într-o 
= cu ei. Tocmæ 
Da fiind câ. 
BS ca ei au fost; 
cer suimilor . Refe 
acelor conceniră 
amare a majorității 
=. poloni şi alte a 
TI prizonierii 
Sin la muncă în 
isle revendicative d 
monarhia habsburgică 
ht a acestora. CU! 
SE CHA această caleg 
Mees! declanșator alu 
m Goosebit. a celor refa 


mc | Șerbar. op.ciz,, p. 39. 
“he 
ee Nemoianu. op.ciz, p 9 


TS? AML. fond C.V.RAB_ 
= ism Botezan. Corzribută 
Dom noni ajunsi proomen 
Wace”, XX. 1983. p. 27> 


rându-i simpli dezerto- 
i austro-ungară în medi- 


i2rnaţi în lagăre, au fost 
2@arele de bază, în care 
nai mari sau mai mici, 
fabrici, ateliere, exploa- 
de comunicații (ferovia- 
meri a devenit în scurt 
"oriu rusesc, distribuită 


rmare a indeletnicirilor 
zrală sau tehnic, au fost 
æilalu, in mod constant, 
e sau de specialitate nu 
ganizate pentru cazarea 
ecași zonă. Majoritatea 
dai mici, scunde, lipsite 
“ prizonierii români au 
3 murdare (priciuri)” si 
"munca fizică depusă a 
ezentata a fost sensibil 
or lucrări de construcţie 
me de prizonieri români 


emt de naţionalitate, le 
de vedere fizic, prizo- 
tă la prizonierii ardeleni 
martori, ca fiind „râu 
ata îndurate in aminti- 
a si oasele”, pentru ca 
mit înainte de vreme”.*® 
2%, prizonierii români 
acaltan potrivite. Lipsa 
mile ruseşti lungi şi 
iormitate cu prevederile 
essor să lucreze 18-20 


Cornel Tuca, op.cit, p. 38; 


are pe zi în schimbul unei plăți zilnice de 20-25 copeici si două câmăși pe 
” Permanenta discriminare naţională la care erau supuşi a constituit chinul 
mierilor ardeleni şi bucovineni repartizaţi la muncă, minoritar în masa 
tară de austrieci şi unguri. Drept urmare „în memorialistica ce ni s-a 
2, foștii prizonieri români apreciază la unison că traiul lor comun cu cei ce 
eneau din rândul naţiunilor dominante ale imperiului dualist a însemnat în 
rând o «robie sufleteascăy."S Viaţa pe care au fost obligaţi s-o suporte la 
zile de muncă, cu complicitatea tăcută a autorităților militare si civile ruse, a 
pentru prizonierii români numai „suferinţe şi mizerii pe care nu ni le-am fi 


Prizonierii români repartizaţi la muncă în locurile în care majoritatea a 
zezentat-o prizonierii slavi au beneficiat şi ei de regimul acordat celor de 
seme slavă si „au fost mai bine trataţi de autorităţile ruse”. Prizonierii români 
enbuiți la muncă în fabrici şi ateliere, mine sau sectorul feroviar au avut 
iajul, spre deosebire de cei repartizați la munci agricole, de a rămâne în 
a masă a prizonierilor de război. În aceste condiţii, ei s-au găsit intercalati si 
e prizonierii proveniți din rândul celorlalte naţionalităţi asuprite din 
imarhia dualistă, într-o proporţie minoritară sau nu, fiind astfel într-un contact 
anent cu ei. Tocmai acest contact i-a determinat pe unii dintre ei să remarce 
nor: „Dat fiind că românii în tot locul sunt amestecați cu străinii mai 
osi ca ei” au fost puşi în situaţia de a sta „sub influenţa lor, ba chiar si 
area străinilor”. Referirea la „teroarea - străinilor” a avut valabilitate numai 
i cazul acelor concentrări de prizonieri in care românii au fost minoritari şi în 
re. urmare a majorităţii avute, lagărele sau taberele respective au fost „conduse 
© semti, poloni şi alte neamuri, care sunt väditi contra noastra”. Cu tot acest 
Monvenient, prizonierii români din această categorie, spre deosebire de cei 
epartizari la muncă în mediul rural, au fost într-un permanent contact cu 
Æmitâtile revendicative de ordin national ale prizonierilor celorlalte naţionalităţi 
= monarhia habsburgică, mai ales ale cehilor şi slovacilor. Sub influența de 
aeigaduit a acestora, cu o anumită întârziere in timp faţă de începerea acțiunii 
‘er. tocmai această categorie a prizonierilor români internaţi in Rusia a fost 
Sementul declanșator al unor demersuri revendicative similare româneşti şi, în 
mod deosebit, a celor referitoare la constituirea Corpului Voluntarilor Romani.“ 


joan I. Serban, op.cit., p. 39. 

idem. 

M Petre Nemoianu, op.cit, p. 95. 

* loan I. Serban, op.cit., p. 43. 

© Adela-Cosmina Rusu, Cornel Tucä, op.cit., p. 35; Cornel Carp, Cornel Tuca, op.cit., p. 38; 
1 S5.P.A.M.I., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 58. 

© Liviu Botezan, Contribuţii la problematica recrutării de voluntari dintre românii 
Wensilvaneni ajunşi prizonieri în Rusia în Primul Război Mondial în „Acta Musei 
Mipocensis”, XX, 1983, p. 273-275. 


101 


Astfel, sub impulsul acţiunilor organizate de aceştia, „a renăscut şi printre 
românii din Rusia încrederea în posibilitatea înfăptuirii idealului național şi s-a 
cristalizat convingerea că pentru împlinirea acestuia ei înşişi trebuie să participe 
nemijlocit, cu armele în mâini, la înfrângerea militară a dublei monarhii Sina 
În același timp, un mare număr dintre prizonierii români internați în 
Rusia au fost repartizaţi pentru efectuarea de munci în agricultură și exploatări 
forestiere. Repartizarea masivă spre respectivele sectoare ale economiei ruse a 
prizonierilor români s-a datorat faptului că aceştia au fost la origine țărani, 
obişnuiţi cu munca câmpului, la pădure sau cu creşterea animalelor. Tocmai din 
aceste motive, activităţile pe care le-au efectuat ca prizonieri nu au fost aproape 
cu nimic diferenţiate, din punct de vedere al greutății, fata de cele de acasa. 
Pentru prizonierii repartizati la muncile agricole, fie pe lângă proprietarii mari şi 
mijlocii - în grupuri de maxim 10 persoane, fie câte unul pe lângă gospodăriile 
individuale ale țăranilor ruşi morţi sau plecaţi pe front, traiul lor pe alocuri nu va 
fost mai greu ca acasă” $$ Aceşti prizonieri, puşi să muncească într-un domeniu 
pe care de mici copii î ştiau sub multiplele lui aspecte, s-au simţit ca şi cum s-ar 
fi reîntors la vetrele lor. În urma acestei repartizări, au dus o viață incomparabil 
mai bună decât a prizonierilor care munceau în fabrici şi ateliere. Pentru 
prizonierii ardeleni şi bucovineni trimişi la muncă pe proprietatile agrare mari, 
mijlocii sau individuale, repartizarea în sine a însemnat în realitate o izolare a lor 
fata de grupul din mijlocul căruia au făcut parte si ai căror membri s-au cons 
derat şi, în același timp, o dispersare în imensitatea spațiului rusesc. Repartizæ 
la exploatările forestiere, de regulă situate la distanțe mari de centrele populats 
pe proprietăţi agrare mari şi mijlocii sau în gospodăriile ţărăneşti, răspândite pre 
comunele şi satele pierdute în imensitatea guberniilor ruseşti, prizonierii roma 
s-au aflat într-o totală izolare si fără posibilităţi de comunicare. Tocmai dic 
această cauză, între ei s-au interpus nu numai distanțele imense, dar, de cele mai 
multe ori, căile de comunicaţie improprii. Dispersati în cadrul exploatărilor 
forestiere, conacelor moşiereşti şi chiabureşti, fermelor zootehnice şi gospodă- 
riilor ţărăneşti, prizonierii ardeleni şi bucovineni au fost în majoritatea cazurilor 
conștienți de faptul că „rusului îi pare bine că-i poate folosi la lucru”. 
Trimiterea prizonierilor români prin satele şi cătunele situate la distante 
mari între ele a facut ca despre soarta lor să nu se mai ştie nimic cu lunile. 
„rupându-ni-se total legăturile cu dânşii”. În aceste situaţii, ori de câte ori a 
apărut abuzul proprietarului, indiferent de natura acestuia, prizonierul a fost pus 
în situaţia de a nu avea cui să-i reporteze imediat incidentul în speţă. De regulă. 
în rezolvarea oricărei probleme legate de îmbunătăţirea condiţiilor de viata ale 
prizonierilor români „autorităţile militare ruseşti s-au arătat greoaie” 6 Şi-n 


S5 Joan I. Şerban, op.cit., p. 44. 

°° Petre Nemoianu, Prima Alba Iulie... p. 3-5. 

S CSPAMI, fond C.V.R.AB., dosar nr. 12, £47. 
* Ibidem, f. 20, 26, 41-42, 47-48, 61, 66, 70-72. 


102 


ee 


Ge! acestei categorii, | 

zau pe lângă gos 

32 sunt impaénin si-1 be 
Wiese acea de acasă. Tc 
Se muie dintre asemene 
2% î= situația câ: A 
Gees. vorbesc foarte bi 
e = infatisarea muscă 
za la război, mort pe 

x; :i prizonierul Dions 
=: =liberarea dm pru 
mira lon care de cam: 
Gate. mai cojoc, cisme ş 
Sen lui” a preferat să — 
re voluntariatul rom 
eri lor români din a 
= Ge voluntari. decăt d 
evidenna că aceas 


care a avut B 
5 semnau in aceas 
principalelor ba 
într-un docum 
a compoziaaA Să 
ză în Rusia condituk 
= ca © constatare 4 


72) ze de persoană pe 
Me 15 zile de persoană şi 
ms se dă şi spirtul den 
pm se găseşte în MKA 


Press Nitescu, op.ciz. p. 43 
de p. 220. 
SESPAMI. fond CV RAJ 
ma: |. Serban, op.cit., p. 42. 
E SPAMI, fond M.R_ Ser 


a. „a renăscut şi printre 
m idealului national şi s-a 
i insisi trebuie să participe 
1 dublei monarhii”. 
verii români internaţi in 
n agricultură şi exploatări 
oare ale economiei ruse a 
au fost la origine țărani, 
za animalelor. Tocmai din 
zomeri nu au fost aproape 
i, față de cele de acasă. 
e lângă proprietarii mari şi 
woul pe lângă gospodăriile 
= traiul lor pe alocuri nu „a 
mzcească într-un domeniu 
=. s-au simţit ca şi cum s-ar 
u dus o viaţă incomparabil 
fapnci şi ateliere. Pentru 
e proprietăţile agrare mari. 
a în realitate o izolare a lor 
i căror membri s-au consi- 
pauului rusesc. Repartizati 
mari de centrele populate. 
de tărâneşti, răspândite prin 
7 ruseşti, prizonierii români 
2 comunicare. Tocmai din 
ale imense, dar, de cele mai 
san în cadrul exploatărilor 
slor zootehnice şi gospoda- 
fost în majoritatea cazurilor 
folosi la lucru”. $ 
i cărunele situate la distante 
e mai ştie nimic cu lunile. 
= situaţii, ori de câte ori a 
suna, prizonierul a fost pus 
=dentul în speţă. De regulă. 
area condiţiilor de viata ale 
au arătat greoaie” Şi-n 


aul acestei categorii, o viata diferențiat mai bună au avut-o prizonierii români 
meruzau pe lângă gospodăriile individuale ţărăneşti. „Țăranii ruşi, pe langa 
sunt împărțiți şi-i hrănesc bine. Locuiesc şi mănâncă împreună cu ei. Munca 
ir este acea de acasă. Toată ziua sunt la câmp. Nici nu simt că ar fi prizonieri”.™ 
milite dintre asemenea cazuri, după ani de prizonierat în aceleaşi locaţii, s-a 
s la situația că: „Aceşti prizonieri sunt de nerecunoscut. Poartă costume 
su, vorbesc foarte bine ruseşte, şi-au însuşit multe din deprinderile, manie- 
si înfăţişarea muscălească”. De altfel , multi au înlocuit pe gospodarul rus, 
scat la război, mort pe front sau căzut prizonier”. După cum a relatat în acest 
à prizonierul Dionisie Herlca, pentru a explica lipsa dorinţei de a mai lupta 
eliberarea din prizonierat a acestei categorii de internaţi; „Mai e apoi că 
ea Ion, care de câțiva ani a suferit atâtea, ajuns lângă cuptorul cald, putin 
i. mai cojoc, cisme şi stăpâna casei, care văzând că toată povara casei e pe 
erii lui” a preferat să „închidă ochii” atunci când s-a pus problema înrolării lui 
zu voluntariatul roman.’' Este un adevăr de necontestat că, din rândul 
o nienlor români din această ultimă categorie, s-au înrolat un număr mult mai 
de voluntari, decât din rândul celor aflaţi la muncă în fabrici şi ateliere. Se 
= evidenția că această stare de lucruri, între altele, a „împiedicat într-o 
sr:nată măsură manifestarea de sine stătătoare a prizonierilor români”. 7? 

Pentru multi dintre prizonierii aflaţi la muncile agricole, viata de prizo- 
= Jâran” se sfarsea, de multe ori, după terminarea acestora. Cea mai mare parte 
re aceşti prizonieri români au fost reconcentrati pentru perioadele de iarnă în 
ele initiale ale detenţiei lor. Deprecierea condițiilor de viata din Rusia anilor 
sorului, care a avut influenţa ei decisivă asupra celei duse de prizonierii 
ani internaţi în aceasta tara, reiese cu pregnanta si din analiza evoluţiei 
urilor principalelor bunuri alimentare şi materiale. Analiza în cauză este 
omtată într-un document al Serviciului Statistic român.”* Ca o consecință 
<i a compoziţiei geografice, demografice, religioase etc, documentul a 
că in Rusia condiţiile de viata au fost sensibil deosebite de la o provincie la 
ar ca o constatare generală, pe întreg teritoriul rusesc prețurile „tuturor 
elor cresc din zi în zi, nu pentru că ele lipsesc, căci aici se gasesc in 
nt4 de toate, dar pentru câ valoarea banilor e depreciată”. Elementul 
entar de referinţă, pâinea, era însă insuficientă şi se dădea „cu cartela, cate 
grame de persoană pe zi şi costa 17 copeici”. Untul s-a distribuit „1/4 fund 
20: zile de persoană si costa 3 ruble fund-ul”. Untură „nu există”, iar cu 
ela se dă şi spirtul denaturat”. Ceaiul „se dobândeşte” cu „destulă greutate”, 
| „se găseşte în mici cantităţi, iar prețurile au crescut cu 250% din cauza 


"een Nitescu, op.cit., p. 143. 
Bade, p. 220. 
PAM, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 74. 
mee L Serban, op.cit., p. 42. 
SP.AMLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 347, f. 343-346. 


103 


accizelor si a speculatiei”. Cu referire la „îmbrăcăminte”, documentul a arătat că 
„preţurile arată o creştere fantastică”. Astfel că un „croitor bun” cerea la 1 august 
1917 „pentru un costum de haine 650 ruble, altul mediocru 450-550 ruble”. 
Arsinul (0,72 m) „de postav” costa „35-60 ruble”, „numai cusutul unui costum e 
imposibil sub 150 ruble”, iar „cămaşa de la 12 ruble în sus, pantalonii de la 9 
ruble în sus”, ciorapii „de la 3 ruble în sus”, încălțămintea însă „cu mare greutate 
se poate dobândi şi costă 15 ruble perechea de botine (nu de lac)”. Pielăria 
„relativ e mai ieftină”, la „en gros costă fund-ul 15 ruble”; iar galoşii „8-10 
ruble, dar cu greu se poate găsi, facându-se coadă de câteva ceasuri”. Analiza ati Ohser 
documentului continua prin evidentierea salariilor si preturilor din restaurante. Cho a sup 
hoteluri, locuinţe, transport, librării etc. 

O analiză de ansamblu a vieţii prizonierilor români internaţi în Rusia, în 
preajma datei venirii la putere a bolşevicilor, poate fi făcuta şi prin raportarea la 
preturile consemnate în prezentul document a veniturilor acestora. De asemenea. 
documentul prezintă în cuprinsul sau si rata de schimb leu-rublă: ,,Creditui 
Lyon-ez a cerut 3,10 lei pentru o rubla (8 august) si a scăzut la 2,85 (| 
septembrie). Însăşi Banca Statului ne dă rubla cu 2,66 şi cu 2,70, dar în schimb 
nu primeşte de loc ruble pentru a da lei. Creditul Lyon-ez primea rubla cu 2,50 = aux ce k stă np 
lei (26 august). In piaţă s-a oferit (5 septembrie) pentru 1000 lei 430 ruble si desoonsikierat 
pentru 100 ruble 230 lei”. Prezentarea conditiilor de viata ale prizonierilor =) Grosu! însă a 
români din armata austro-ungară internați in Rusia poate fi reliefată si prin ; 
intermediul datelor sus prezentate. 

Discriminarea pe motiv national a prizonierilor români din armata 
austro-ungară internaţi în Rusia a fost, indiferent de forma sub care s-a manifes- 
tat, determinantă pentru viata trăită de aceştia în respectiva perioadă. După cur 
s-a putut constata, întâlnită sub o formă sau alta, analizată separat, într-un spatiu 


EST şi OPUUNER 
km Vasile Chiron 
or oo dm U 
2 este câ toți FO 
mre Pomama Sep 
2) Nanonalisu n 


j mai larg sau mai redus, problematica discriminării nationale a prizonierilor Sum însă si de 
| români nu poate fi nici estompata, nici neglijată. Ea a fost cea care a facut, dup: garacipani active în 
cum au arătat foştii prizonieri A.Pescariu si S.Nistor, ca: „starea sufletească 4 sci eur family 


prizonierilor români” să lase „în genere mult de dorit””*; iar ei să fie, după 
părerea doctorului Virgil Popovici, „demoralizați prin suferințele trupesti şi 
sufleteşti la care au fost supusi””. De altfel, ca o generalizare, fostul prizonier 
Vasile Sava a scris în ianuarie 1917: „Suflete invrajbite şi resfirate sunt Romani 
prizonieri in Rusia fara câlăuză, doar sufletul lor curat şi nepătat, pătruns de cele 
mai frumoase sentimente””®. 


Nu suntem departe de adevâr dacă ne raliem constatării multora dintre 


îm: urale a fost pm 
roz: de egoismml 


supraviețuitorii lagărelor ruseşti potrivit căreia politica de genocid a monarhie: în acela ump. A 
austro-ungare i-a urmărit, obsedant şi permanent, chiar şi-n spaţiul rusesc pe zi Puterilor Ca 
== dincolo de once! 


7 Loc.cit., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 20, 66. 
75 Ibidem, f. 63. 
76 Ibidem, f. 64. 


sem. subliniez doar fi 


36. 


mar" . documentul a arătat că 
1 „Eroitor bun” cerea la 1 august 
5 mediocru 450-550 ruble”. 
"| .mumai cusutul unui costum e 
rable în sus, pantalonii de la 9 
Nămintea însă „cu mare greutate 
de botine (nu de lac)”. Pielăns 
tal 15 ruble”, iar galosii „8-10 
ada de câteva ceasuri”. Analiza 
dor și preturilor din restaurante. 


Dor români internaţi in Rusia, în 
mee fi făcuta şi prin raportarea ke 
=nimirilor acestora. De asemenea. 
de schimb leu-rublă: ,,Creditul 
zazust) şi a scăzut la 2,85 (! 
22.66 şi cu 2,70, dar în schimb 
a Lvon-ez primea rubla cu 2,50 
se) pentru 1000 lei 430 ruble şi 
mor de viata ale prizonierilor 
Rusia poate fi reliefată si prie 


rizoaierilor români din armate 
a de forma sub care s-a manifes- 
1 respectiva perioadă. După cum 
. analizată separat, într-un spaţiu 
nanan nationale a prizonierilor 
- Ea a fost cea care a făcut, după 
Nistor, ca: „starea sufletească a 

de dorit”*, iar ei să fie, după 
ima prin suferințele trupeşti si 
10 generalizare, fostul prizonier 
“răsone şi resfirate sunt Românii 
e Sărat si nepatat, pătruns de cele 


zar constatării multora dintre 
polinca de genocid a monarhiei 
ex, chiar şi-n spațiul rusesc pe 


=prezentanţii populaţiei române. Teoretic, internaţi într-un stat aliat României 
câmpurile de luptă, viaţa fiilor ei din Ardeal şi Bucovina a fost secerată în 
stinuare de aceeaşi diabolică maşinărie politico-militara austro-ungară. Scopul 
@ fost unul singur: diminuarea numărului românilor din Ardeal si Bucovina 
prezent şi pentru viitor. 

În faţa acestui „obiectiv”, comun al clasei politico-militare conducătoare 
»-ungare, s-a opus, ca o stavilă ce s-a dovedit în final de netrecut, românis- 
sub multiplele lui forme de manifestare. În ianuarie 1917, într-o scriere 
fa intitulată Observări la situația prizonierilor de război Români in Rusia, 
Chiroiu a surprins, generic analizând, totalitatea structurilor şi trăirilor 
eesti ale ardelenilor şi bucovinenilor aruncaţi de soartă pe intinderile ruseşti 
= de sfârşit şi opţiunea lor pentru înrolarea ca voluntari pentru armata romana. 
it lui Vasile Chiroiu: „Impresia generală ce-o am în privinţa stării sufleteşti 
atilor nostri din Ungaria, constatată atât pe câmpul de luptă, cât şi în 
are, este că toţi românii, cu foarte neînsemnate excepții, gravitează din 
3 spre România. Se pot însă grupa in mai multe categorii: 

a) Nationalisti infocati, care fara nici o considerare la urmări, doresc şi 
sieui tot ce le stă în putinţă, ca să ajungă în armata Română. Numărul lor nu 
de desconsiderat. 

b) Grosul însă nu este nationaliceste aşa de avansat, încât să nu fie 
scupat de trebşoarele şi viitorul nu atât al lui propriu, decât a familiei. Dacă în 
aţa aceasta nedumeririle lor ar putea fi imprastiate, atunci toţi vin în armată, 
Sam numai o parte din ei. 

c) Neajutoratii şi cam slabii de înger, care singuri, din propriul lor 
nu se pot hotări să vină, deşi îi trage inima. O parte mare din ei se pot 
za, însă numai ca apel direct, nemijlocit! 

d) Sunt însă şi de aceia, care singuri agită nu atât contra României, cât 
participării active în luptă, sub cuvânt, că în Ungaria au bunurile pe care 
afiscă ungurii, familia va fi omorâtă, ei spânzurați, mai ales că lui i-a mers 
se bine unde a fost până acuma. Simţul national ori le lipseşte cu totul, ori 
suprimat de egoismul prea cras. Cantitatea aceasta neglijabilă nu vine, nici 
ai vină. 

În general majoritatea absolută este demnă de încredere şi aplicată să 
= în armata română. Daca succede să fie scoşi: de la ruși şi de sub influența 
alte elemente austriece şi germane. Pentru că ruşii bucuroşi nu-i lasă să 
iar străinii îi terorizează”. 

În același timp, românit din armata Vechiului Regat au primit în 
meratul Puterilor Centrale un tratament mult mai dureros, sub toate 
tele, dincolo de orice urmă de omenie. Fără a face o analiză diferențiată în 
sens, subliniez doar faptul că prizonierilor din armata română, ca de altfel 


105 


fără diferenţe majore şi celor din armatele Antantei, statele Puterilor Centrale nu 
le-au respectat nici măcar minimalele prevederi ale Convenţiei de la Haga. În 
continuare, pentru o corectă argumentare a afirmației făcute, redau câteva pasaje 
ilustrative dintr-o ,,informatiune” întocmită pe această temă de către Biroul de 
informaţii al Marelui Cartier General român in septembrie 1917.'% Prizonierii 
armatei române „fără deosebire de grad - chiar ranitii, care se mai pot sprijini - 
sunt porniţi pe drumuri lungi, în bătăi şi sudălmi, flămânzi şi în zdrente, în taisul 
Crivätului, până la locul de tortură, care se numeşte tabără”. Hrana prizonierului 
român: „250 grame pâine (otravă, nu pâine!) făcută din faină de paie, amestecate 
cu rumegus de fierästräu şi abia o brumă de făină adevărată; la amiază supă de 
sfeclă, mai totdeauna putrede şi acestea, adevărate lături”. Astfel hraniti „sunt 
puşi la muncile cele mai grele, peste puterile omenești, loviți şi schingiuiti, iar 
noaptea, în loc de hrană şi asternut, sunt legaţi la stâlp”. Cazarea prizonierilor 
„internaţi în tabere” a fost astfel prezentată: „îngrâmădiţi claie peste grămadă, în 
barăci înguste şi mici, câte 130 de oameni dormeau pe scânduri şi pe jos. Era frig 
ca afară şi o picătură de apă, ce cădea de sus până jos, se făcea sloi pe trupurile 
lor”. În alte lagăre au fost hräniti cu „200 grame de pâine vânătă, făcută din coji 
de cartofi, tărâţe de lemn şi alte amestecături”. Dimineaţa ,,li se dă un fel de apa 
încălzită, numită ceai; la prânz un fel de supă de cartofi, morcovi sau arpacaÿ 
fără să se găsească, în apă, vreo urmă din aceste legume. Seara tot un fel de apă 
caldă”. Nu e de mirare că după un asemenea regim alimentar, dublat de un efon 
fizic zilnic solicitant, prizonierii „ajunseseră în curând adevărate schelete, iar 
moartea începu să-i secere cumplit. Zilnic mureau între 20-40 inşi, parte de 
foame, parte de frig”. Însăşi ducerea la baie „la 2-3 săptămâni” a devenit un „ah 
mijloc de a-i chinui, deoarece erau ţinuţi goi, afară câte un ceas si mai bine, pe 
frig şi vânt, până să le vie rândul”. 

Încălcarea cea mai flagrantă a Convenţiei de la Haga a constituit-o ins: 
folosirea prizonierilor din armata română „la muncă în linia de foc”, pe 
fronturile din Franţa şi Balcani, cu precădere de câtre germani. La „încep 
prizonierii au fost intrebuintati la lucrari de cale ferată”, apoi „au trebuit să 
construiască tranșee, săpându-le în piatră”. In timpul muncilor „ca să-şi ma 
potolească foamea, prizonierii mâncau seara pe furiş, coajă de brad”. În legaturé 
cu sursele prezentarii facute, mai ales a prizonieratului german, documentul « 
invocat relatările medicului francez Fortune Cresson făcute în fata „Comisie 
Extraordinare de anchetă din Rusia”. Potrivit acestuia: „Pentru german: 


prizonierul nu mai este un om - este un rob fără drepturi, un animal c 
F s 5 are poate fi 
intrebuintat la toate muncile. Se înhamă prizonierii la plug si la grapă; ei ară si 
grapă pământul sub lovituri de bici; cu jugul de gât trag care încărcate, rupându- 
si pieptul în sfortari. Dar germanii nu tin seama de puterile si sănătatea 
prizonierilor, toţi trebuie să muncească, cei bolnavi, ca şi cei sănătoşi”. 


78 Loc. cit, fond M.C.G., dosar nr. 1819, f. 318-320. 


106 


See 


Din punct de ver 
@=cpaunea cuvântului. E 
ee asupra cartofilort 
& e atât de desfs 
: moarte şi cu aceas 
Se weep) detenţiei lor „pe 


Comventiei de la Hagy 
& si alături de ei și d 
ec dferenuată de regina 
am si Bulgaria În conck 
-Deșmanii toți. de-a v 


tele Puterilor Centrale nu 
paventiei de la Haga. In 
cute, redau câteva pasaje 
temă de către Biroul de 
sbrie 1917.'% Prizonierii 
care se mai pot sprijini - 
en si în zdrente, in täisul 
aa”. Hrana prizonierului 
fini de paie, amestecate 
văzată; la amiază supă de 
wri”. Astfel hräniti „sunt 
i. loviți şi schingiuiti, iar 
p”. Cazarea prizonierilor 
iG claie peste grămadă, în 
cânduri si pe jos. Era frig 
se făcea sloi pe trupurile 
me vânătă, făcută din coji 
sta „Li se dă un fel de apă 
efi, morcovi sau arpacas 
€. Seara tot un fel de apă 
mentar, dublat de un efort 
d adevărate schelete, iar 
me 20-40 insi, parte de 
fămâni” a devenit un „al 
E un ceas si mai bine, pe 


2 Haga a constituit-o însă 
2 în linia de foc”, pe 


se germani. La „început 
să”, apoi „au trebuit & 


| muncilor „ca să-şi ma 
eaja de brad”. În legături 
@ german, documentul & 
Beute în fata „Comisie 
estuia: „Pentru german 
fi, un animal care poate fi 
plug si la grapă; ei ară = 


2 care încărcate, rupandu- 
de puterile si sänätates 


§ cei sănătoşi”. 


Din punct de vedere alimentar, „prizonierii sunt înfometați în toată 
accepțiunea cuvântului. Ei caută rămăşiţe in lazile de murdării, se aruncă cu 
Scomie asupra cartofilor cruzi si stricati, culeg tot ce găsesc şi sentimentul de 
dezgust e atât de desființat între ei, încât nenorocitii dezgroapă corpuri de 
mimale moarte şi cu această carne otrăvită încearcă să-şi micşoreze foamea”, în 
mi timpul detenţiei lor „prizonierii sunt loviți sălbatic, în tabere şi la muncă”, 
sunt „bătuţi cu vâna de bou, cu vergi de metal, cu patul pustii, cu baioneta si cu 
mituri de picioare”. In alte lagăre sau tabere prizonierii au fost „spânzurați la 
ip până la leşin; flămânzi si istoviti sunt lipsiţi pe un timp destul de lung de 
saca bucată de pâine si de hrana ce li se mai dă”. Ca pedepse, prizonierii au fost 
1 în apă rece, aşezaţi lângă o soba înroşită la roşu, siliți să ramâie dezbracati 
“a razele unui soare arzător sau puşi cu genunchii pe fărâme de cărămizi”. 
Caracterizarea condițiilor inumane, în totala desconsiderare a prevede- 
Ser Convenţiei de la Haga, suportate de cei proveniţi din statele membre ale 
‘Antantei şi alături de ei şi de cei din armata română în Germania, nu a fost cu 
@enic diferențiată de regimul îndurat si de către prizonierii din Austro-Ungaria, 
Teexia si Bulgaria. În concluzie, Marele Cartier Generai român a arătat în acest 
: .Dusmanii toți, de-a valma, se iau la întrecere, in chinuirea prizonierilor 
3. Bulgarii tin recordul, în dezläntuirea sălbăticiei ” şi „rămâne deci fapt 
Smadoielnic - ruşine a războiului - că soldaţii români, căzuți în mâinile dusma- 

îndură, împotriva tuturor legilor războiului, împotriva tuturor drepturilor 
ai, cea mai sălbatică urgie - un adevărat asasinat”. În același timp, trebuie 
> iată diferența de tratament de care s-a bucurat prizonierul rus, conform 
Gerizarii generale făcute, în Germania şi Austro-Ungaria, fata de cel al prizo- 
or acestor tari în Rusia. Diferenţa acestui tratament, vorbește de la sine despre 
seul cu care autoritatea politica şi militară rusă şi-a tratat propriii lor militari. 

Cumplite adevăruri și chinuitoare suferințe a trebuit să îndure prizonie- 

mmäni - fie ei din armata română, rusă sau austro-ungară - din partea dusma- 
#uri la toate punctele cardinale ale provinciilor originii lor. 
Revenind la viaţa prizonierilor români din armata austro-ungară internaţi 
sia, fără a lăsa loc comparatiei cu a celor din armata română internaţi în 
Puterilor Centrale, trebuie evidenţiat rolul cărților şi presei româneşti avut 
'-cesul de fortificare sufletească a acestora. In acest sens, „o puternică 
= a avut-o asupra celor din prizonierat cărţile şi presa românească care, 
§ az=voios şi sporadic, reuseau totuşi să ajungă în unele lagăre”. Traiul greu al 
ilor din lagăre sau taberele de muncă a fost „compensat într-o oarecare 
= de bucuria primirii din tara a unor cărți si, mai ales, a ziarelor editate la 
esti”? de refugiații din Austro-Ungaria: „Tribuna”, „România Mare”, 
sul”, „Libertatea”, „Atacul”, „Adevărul” şi altele. 


serban, op.cit., p. 47. 


107 


$ ih 


IL. 3. Prizonieratul românilor din armata austro-ungară 
internați in Rusia după 26 octombrie/7 noiembrie 1917 


Instalati prin forță în fruntea Rusiei, bolşevicii au început imediat acas 5 ET 
nea de impunere a noului model statal. Luptele permanente dintre ei si forse 

care s-au opus instaurării modelului preconizat de bolşevici au antrenat Rus 
într-un război civil de durată. Printre primele măsuri preconizate de noua pui=#" 
politică au fost câteva care au influențat, prin urmările lor directe, viata prizonsn 
rilor internaţi în această tara. Una dintre aceste măsuri politice a fost , Declarass 
drepturilor popoarelor din Rusia”, din 15 noiembrie 1917, prin care s-a recunae 
cut pe teritoriul rusesc aplicarea „principiului autodeterminării”, potrivit carum Tia a pla 
„orice popor singur să-şi stabilească soarta si singur să se guverneze”, ceea ce a ei] 
permis obţinerea, uneori numai formală, a independenţei sau autonomiei unces 
dintre provinciile imperiale. Prin declaraţiile de independenţă sau autonome 
făcute de către acestea s-a obţinut accesul mai rapid al bolşevicilor la putes" 
profitând de mesajul cu tentă naţională şi sprijinul populațiilor respectivele 
provincii. Următoarea mutare politică, după consolidarea puterii acaparate. © 
constat în readucerea acestor provincii în cadrul marii familii bolşevice a Uniune 
popoarelor sovietice. 
O altă măsură luată de noua putere politică bolşevică, din setul & 
hotărâri cu un vădit caracter populist, a fost cea referitoare la proclamares 
„deplinei egalitäti în drepturi a foştilor prizonieri străini cu popoarele Rusia 
Sovietice”. Concomitent cu proclamarea acestei hotărâri, prizonierilor din Russ 
li s-a făcut recomandarea ca s-o privească „drept singura cale” de „încetare © 
sângerosului război imperialist, calea de rezolvare a nedreptätilor sociale = 
naţionale” 8! Impactul unei asemenea abile măsuri politice a fost favorabil i 
masa prizonierilor de diferite naționalități internați în Rusia. Prin această miscare 
politică, noua putere bolşevică a câştigat din partea prizonierilor internaţi nes 
adepți şi, în acelaşi timp, neutralitatea binevoitoare a unei importante parti dm 
masa acestora. Prin câştigarea de câtre prizonieri a deplinei egalitäti cu popoa- 
rele Rusiei s-a asigurat o cale legală de deplasare a unor prizonieri din zonele 
aflate sub controlul bolşevic spre ţările de origine. Lăsaţi „liberi de câtre bolse- 
vici”, prizonierii au trecut „din district în district, din volaste în volaste şi se 

întâlnesc cu frați de ai lor, cărora le duc cuvântul şi îndemnul”. 82 


2 uno LIT EN 
SE si cele milt 


II. 3. 1. Impa 

Exportul de revoluţie, pentru realizarea revoluției mondiale, avea în de inter 

prizonierii eliberați mesagerii cei mai la îndemână. Pentru realizarea scopulu: Venirea la pat 
urmărit, „bolşevicii au început să-i îmbete cu aceea că pot pleca acasă fără nici o 


S'émocrauce. nu a 


k SR POS a e CRT INETNAU TAI 
80 ***, România în anii Primului Război Mondial, vol.I, Bucuresti, 1987, p. 545. 

5! Gheorghe Unc, Participarea unităţilor militare revoluționare române la lupta pentru 
apărarea Revoluţiei din Octombrie în „Studii. Revista de istorie”, nr. 5, 1967, p. 846. 

5 Voicu Nitescu, op.cit., vol.II, p. 298. 


s Enea. op. Ep. 
— Te | 
Bocureşii. ! 965 pi 


108 


ata austro-ungară 
/= noiembrie 1917 


à au inceput imediat actiu- 
nanente dintre ei şi forțele 
solsevici au antrenat Rusia 
peeconizate de noua putere 
: bor directe, viata prizonie- 
i politice a fost „Declaraţia 
917. prin care s-a recunos- 
serminârii”, potrivit căruia 
i se guverneze”"8, ceea ce a 
zale: sau autonomiei unora 
Æpendentä sau autonomie 
ă al bolşevicilor la putere. 
i populațiilor respectivelor 
area puterii acaparate, a 
familii bolşevice a Uniunii 


% bolșevică, din setul de 
referitoare la proclamarea 
waimi cu popoarele Rusiei 
Sn. prizonierilor din Rusia 
ngura cale” de „încetare a 
a nedreptatilor sociale si 
police a fost favorabil in 
Rusia. Prin această mişcare 
onzonierilor internati noi 
2 unei importante parti din 
kpimei egalitäti cu popoa- 
tmor prizonieri din zonele 
san „liberi de către bolse- 
n volaste in volaste şi se 
demnul”.” 
mlutiei mondiale, avea in 
Pentru realizarea scopului 
i pot pleca acasă fără nici o 


west. 1987, p. 545. 
more române la lupta pentru 
i nr. 5, 1967, p. 846. 


ză” şi să le dea ,,informatii” cu privire la direcția si mijloacele de călătorie ca 
33 poată trece peste front”. Prin această manevră politică bolşevicii au facut 
ăpaţi, nu numai din zonele controlate de ei, un numâr important de prizonieri 
z=rmani şi austro-ungari. Astfel, sub masca unei hotărâri politice cel putin 
Mmevoitoare fata de statele respective, bolşevicii au contribuit la crearea unor 
sezerve umane atât de necesare armatelor germane şi austro-ungare şi au asigu- 
a. concomitent, exportul germenelui revoluţiei în respectivele state. Prin 
Mmtirârea adoptată, puterea bolşevică a contribuit din plin ca „cel mai însemnat 
mungent din rândurile foştilor prizonieri de război, care luaseră parte unii 
alţii indirect, la toate evenimentele revoluției din Rusia, s-a îndreptat spre 
" Diabolicul plan al „revoluţiei mondiale” efectuase prima mutare: plasa- 
®a în interiorul cetăților germane şi austro-ungare a „Calului Troian” bolşevic. 
ltatele nu s-au lăsat mult timp aşteptate. Valul revoluțiilor ulterioare de tip 
evic au zdruncinat din temelii societățile din Germania si fosta Austro- 
“æarie. De măsura adoptată au beneficiat însă şi unii dintre prizonierii ramasi 
i la mesajul politic bolşevic, care au profitat de el şi şi-au asigurat astfel cu 
"= ceas mai devreme întoarcerea în locurile de origine. 

Revoluţia bolșevică a permis accesul la puterea politică şi indirect 

Genducerea popoarelor fostului imens imperiu țarist a unei forte călăuzite de 
@ezarea totală a trecutului, a legilor de bază ce guvernau în orice democraţie, a 
ietății private mari şi mici, a credinţei de orice sorginte si a valorilor umane 
genere. Ajutati prin orice mijloace de către Germania să ajungă la putere, 
vicii au achitat cu promptitudine „nota de plată”. 
Într-un timp relativ scurt de la venirea la putere, bolșevicii au scos Rusia 
2fortul militar comun al statelor Antantei împotriva celor aie Puterilor Centra- 
Astfel, un număr important de mari unităţi militare germane sau austro- 
au fost disponibilizate de pe frontul rusesc şi au putut fi redirectionate 
alte fronturi. Tot ei au pus la dispoziția Puterilor Centrale importante 
li din propria tara, contribuind la ameliorarea resurselor economice si, prin 
zarea unui numâr important de prizonieri, umane ale acestora. Atât acţiunile 
ice, cât si cele militare ale noii puteri bolşevice au antrenat Rusia, pentru 
a ani, într-un sângeros şi devastator război civil. 


II. 3. 1. Impactul Revoluţiei bolşevice asupra regimului 
de internare al prizonierilor români 


Venirea la putere a unei forte politice noi, care a mimat initial unele 
n democratice, nu avea cum să nu aibă un impact puternic asupra maselor 
=nzonieri internaţi mai în toate guberniile ruseşti. De asemenea, pentru a face 


tin Enea, op.cit., p. 173. 
>. Desavarsirea unificării statului national român. Unirea Transilvaniei cu Vechea 
, Bucuresti, 1968, p. 218. 


109 


cât mai repede sesizabilă schimbarea de atitudine şi a micşora timpul dintre 
intenție şi faptă, puterea bolşevică a dispus dintr-un început o anumită relaxare a 
regimului de internare a prizonierilor de pe întreg, teritoriul rusesc. Măsura a 
putut fi luată cu atât mai uşor, cu cât, aria de exercitare concretă a puterii lor 
executive şi de respectare a dispoziţiilor luate, era destul de restrânsă. Relaxarea 
a fost sesizabilă în lagăre, unde „în timpul din urmâ” prizonierilor, în general. 
printre care şi celor români din armata austro-ungară, în particular, li s-a „îmbună- 
tâtit hrana, umblă liberi prin oraş toată ziua şi seara până târziu” 55 Curând s-a 
constatat că prizonierii români internați în acele provincii au putut beneficia de 


sa se decidă sam 
scena poliucä ms 
de date concrete 
oc Prizonierii | 
thor poiince it 
m= mm) puteau sais 
canna Îuseseră 
or și unde erzu aq 
ED WORM. ca sn 


posibilitati mai largi de mişcare si vizionări gratuite de spectacole cinemato- G n Roma care 
grafice, însoțite însă mereu de lecţiile politrucilor bolşevici axate pe teme favori- meen :: Rusia 
te lor: „pacea” şi „importanţa victoriei revoluţiei socialiste” 85 Sare ca nerica 
Cortegiul schimbărilor intervenite pe scena politică internă a Rusiei, care ns à sia 
le-au antrenat după ele si pe cele de pe cea externă, a avut urmări puternice şi . asttel au 
asupra regimului de viaţă al prizonierilor ardeleni si bucovineni internaţi în mc œmfwersS mt 
această tara. Principala urmare a fost transformarea întregului teritoriu rusesc a: TOUL mc 
într-un imens câmp de luptă. In imensitatea spațiului rusesc s-au desfăşurat, de me "sare em 
multe ori chiar concomitent, confruntări armate între noua putere bolşevică # Brim: TEI cele tre 
apărătorii celei vechi, chiar țariste, între armate intervetioniste strâine şi noua 2R sminerea în 


putere politică sau aceasta şi puteri vecine. Nu de puţine ori confruntările armat: 
s-au dus pentru pacificarea şi readucerea sub stindard bolşevic a unora dintre 
provinciile „rătăcite de marea Uniune” (spre exemplu Ucraina) din cauzz 
conservatorilor sau „albilor” contrarevolutionari. Si peste toate aceste confruntar 


Bader în peru 
Ge moze şi, 


iza au 


armate, acolo unde ajungea sau reajungea puterea bolşevică, domina, pnz mure ora 
perseverenta şi cruzimea ei, lupta pentru lichidarea duşmanilor interni, duşmaz Der, aceczși opt 
care se dovedeau a fi, prin prisma de judecată a noii puteri politice din Rusia = mo de pe 
foarte multi atât în interiorul, cât şi în exteriorul țării. Acest imens teatru de 

confruntări, practic extins la suprafaţa întregii Rusii, a avut un rol devastator erize ca vol 


asupra prizonieratului românilor ardeleni şi bucovineni. Dacă o parte dintre 
prizonierii din zona europeană a Rusiei au reuşit, în primele luni de la venirea ls 


E sa: air veste 
Ms forme. < 


putere a bolşevicilor, să plece spre casă odată cu masa de prizonieri germani © pile armate de pe 
austro-ungari; o altă parte, la care s-au adăugat cei din Siberia, au rămas i= mére de deci 


mijlocul acestui generalizat teatru operaţional rus. Prinşi în mijlocul unor 
confruntări armate străine lor din toate punctele de vedere, prizonierii români au 
fost puşi în fata luării unor opțiuni cruciale, care au generat problematică 
supravieţuirii lor în spaţiul rusesc. o rien 

Supravietuirea, în spaţiu şi timp, a constituit preocuparea prioritară & i 
prizonierilor romani rămaşi ca internaţi în Rusia dupa 26 octombrie/7 noiembre a = a sira ma 
1917. De aceea, flecare dintre ei a fost obligat de realitatea în mijlocul cares 


#5 Constantin Enea, op.cit., p. 173. Los Enea 
BT os A 
Liviu Botezan, op. cit., p. 284. 


110 


me si a micşora timpul dintre 
z început o anumită relaxare a 
=e teritoriul rusesc. Măsura a 
xercitare concretă a puterii lor 
: destul de restrânsă. Relaxarea 
ză” prizonierilor, in general. 
=. în particular, li s-a „îmbună- 
până târziu”.55 Curând s-a 
provincii au putut beneficia de 
mue de spectacole cinemato- 
bolsevici axate pe teme favori- 
ocialiste” 56 
2 politică internă a Rusiei, care 
ză. a avut urmări puternice si 
ism și bucovineni internaţi in 
area întregului teritoriu rusesc 
an rusesc s-au desfăşurat, de 
între noua putere bolşevică si 
terveţioniste străine şi noua 
‘pune ori confruntările armate 
sadard bolșevic a unora dintre 
exemplu Ucraina) din cauzz 
St peste toate aceste confruntan 
“ra bolşevică, domina, pris 
za dusmanilor interni, dușman: 
i pon puteri politice din Rusia. 
=! țării. Acest imens teatru de 
Rusu. a avut un rol devastator 
covineni. Dacă o parte dintre 
î primele luni de la venirea la 
: masa de prizonieri germani și 
2 cei din Siberia, au rămas în 
res. Prinşi în mijlocul unor 
= vedere, prizonierii romani at 
care au generat problematica 


Sunnt preocuparea prioritară a 
după 26 octombrie/7 noiembrie 
de realitatea în mijlocul câreiz 


Ma să se decidă asupra luării unei opțiuni personale în raport direct cu situaţia 
i pe scena politică internă rusă. În acelaşi timp, în luarea deciziei în cauză, desi 
sin de date concrete, au fost nevoiţi să ţină cont si de situaţia internaţională 
a creata. Prizonierii români au trebuit, astfel, să ia in calcul realitatea ruperii 
äturilor politice între noul regim bolşevic şi guvernul român”.* În acelaşi 
=p. ei „nu puteau să se întoarcă nici în tara lor, unde ar fi dat de duşmanul sub 
saoul căruia fuseseră siliți să lupte pentru o cauză străină şi potrivnică neamu- 
‘a lor” si unde erau acum priviți, mai ales cei care-şi exprimaseră dorința de a 
;eni voluntari, ca „sperjuri și trădători”. De asemenea, ei nu se puteau întoarce 
mci in România, care se găsea, în urma păcii, sub călcâiul aceluiași duşman”. 
asemenea şi „Rusia bolşevică, în stare de război cu România, începea acum 
=i considere ca periculosi pentru noile stări de lucruri”, datorită sentimentelor 
mbiic afirmate „de simpatie fata de statul român si intenţiile de conlucrare 
sară cu el”, astfel au devenit „bolşevicilor ca dusmani”.** Ţinând cont de toţi 
“orii de influență interni şi externi existenţi, prizonierii români internaţi in 
Æx= au trebuit, funcţie de raționamentul fiecăruia în parte, influenţat într-o 
Uri mai mare sau mică de grupul în mijlocul căruia se afla internat, să opteze 
zaru una dintre cele trei ipostaze avute la dispoziţie în acea perioadă: 
a)Rămânerea în neutralitate fata de forțele politice ce se confruntau 
mat si ideologic în jurul lor; opțiune care făcea să-şi păstreze până la repatriere 
tul de prizonier şi, concomitent, suportarea tuturor vitregiilor vieţii din 
zonierat. 
b)inrolarea ca voluntar in armata rosie; optiune care avea drept urmare 
@mediata aducerea unor anumite privilegii materiale si o îmbunătăţire a vieţii de 
eu zi. Dar, aceeaşi opțiune, presupunea însă participarea directă la confruntă- 
= armatei roşii de pe diferitele fronturi susținute de aceasta în respectiva 
oala. 
c)inrolarea ca voluntar în cadrul structurilor militare contrarevolutionare 
Su sau intervetioniste străine; opțiunea care presupunea o anumită îmbunătă- 
sub diferite forme, a vieţii de prizonier, dar implica participarea directă la 
Bruntärile armate de pe unul din numeroasele fronturi antibolșevice. 
Indiferent de decizia finală luată, fiecare dintre cele trei variante posibi- 
© care au avut adepţii lor, au implicat în acelaşi timp asumarea voluntară a tutu- 
mmarilor posibile. Dintre cele trei variante opționale avute în vedere, prizo- 
za români din armata austro-ungară internaţi în Rusia au optat, într-un număr 
itar, pentru rămânerea în continuare în prizonierat. Această opțiune majo- 
Ma avut la bază tocmai credinţa lor sinceră că numai în acest mod pot contri- 
durect la grăbirea momentului părăsirii prizonieratului. Ei au optat pentru 


 mssantin Enea, op.cit., p. 164. 
CC uszantin Kirițescu, [storia Războiului pentru Intregirea României. 1916-1919, vol Ill, 
esti, 1925, p. 119. 


111 


rămânerea în prizonierat tocmai din dorinţa sinceră de a scăpa de el. În adoptarez 
acestei opțiuni, ei s-au bazat numai pe trăirile proprii din prizonieratul rusesc. 
Gândirea lor a considerat realizabile cele două obiective numai pris 
încheierea păcii, urmată de încetarea definitivă a conflictului armat. Pentru 
această categorie de prizonieri, care s-a dovedit a fi majoritară în rândul ardele- 
nilor şi bucovinenilor din lagărele siberiene, opţiunea neutralității a însemn 
însăşi garanţia grăbirii momentului încheierii păcii. Prin neutralitatea adoptată. 
au considerat că nu se mai putea realiza alimentarea cu forțe umane noi a 
conflictului în derulare. Ca urmare, epuizarea rezervei de forte umane oblige frei ipostaze de vită 
părțile beligerante să pună capăt luptei. În optica acestei categorii de prizonier. 2 principală a optim 
pacea a însemnat încetarea definitivă a calvarului cotidian al detenţiei şi astept= za] intern din Rusia. 
tul moment al întoarcerii acasă şi reintegrării în familiile şi rosturile vieţii lor Ninescu: „Dacă men 
Această majoritară categorie a prizonierilor români, spre deosebire de cei care at beri, ne dam seama G 
optat pentru lupta in una dintre cele două tabere beligerante, nu considers [...] atât de puterna 
continuarea războiului, până la victoria finală (diferit percepută de fiecar: pentru realizarea a 
grupare), ca generatoare a păcii.% de suferinte rezulă 
Demersul lor optional, într-o fază pe care s-o apreciem iniţială, şi-a gäs# wD) smuatie specială a fas 
suport şi în propaganda agitatorilor bolşevici. Raportul prizonierilor români ce or. După relatarea 
activiştii bolşevici a constituit, pentru acea perioadă, o problemă majoră « Fem. la 21 ianuarn 
acestora. Într-o primă etapă, când confruntările erau departe de lagărele lor. g hberi străini: în ace 
prizonierii români erau îndemnați de către activistii bolşevici, ca de altfel toti ce fe Sate mijloacele puta 
proveniţi din armatele Puterilor Centrale, să militeze împotriva continuärs Bere Cât mai curând”. 
războiului, pentru pace şi să nu se înroleze în cadrul forțelor adverse acestora. În Acurvitătile cotidien 
acea etapă, păstrarea masei prizonierilor în neutralitate, chiar dacă nu reuşeat „comitetele auxiliare” 
atragerea ei în tabăra proprie, a constituit pentru bolşevici un succes”. majoritari. Apoi, pe 
Activiştilor bolşevici, acolo unde prizonierii se aflau în contact perma- îi art comisar din rama 
nent cu populaţia civilă rusă, le-au venit în ajutor şi presiunile exercitate de câtre ce de inrolare în f 
sovietele locale de muncitori, soldaţi sau țărani. Axate pe aceleaşi coordonate. se foarte putini au fos 
presiunile acestora erau o continuare firească a liniei politice propovăduite de 1920. prizonien 5 
noua putere bolşevică. Referindu-se la această influenţă, doctorul Voicu Nitescu. = feroviare (trenum): 
el insusi prizonier, a consemnat mai tarziu: ,,Aceste soviete sau consilii muncito- . unde întregul vam 
resti” tin „să facă şi politică”. Vrajmase „ale războiului şi propovăduitoare ale transporturi au fost 
păcii cu orice pret [...] ele nu pot vedea cu ochi buni acțiunea noastră” (de tuturor ca vor și 
recrutare de voluntari în vederea constituirii unui nou corp român - nota mea). ea”. După această € 
După consolidarea puterii câştigate în partea europeană a Rusiei, a începu: oameni. cârora li s-a € 
apropierea de Siberia şi apoi ducerea luptelor dintre bolșevici şi adversan: za” bolșevicilor _vor 
acestora chiar pe teritoriul provinciei, situație care a schimbat diametral obiecti- fee danez. ncutru ca Era | 
vul agresivei propagande bolşevice. Presiunea exercitată, având în sovietele cauzalitatea dintre aa 
met de executare pr 


acelaşi aliat de nädk 
ării unei cât mai man n 
Ne punem firese 
eze neutralitatea în mr 
Cum a fost posibil es 
or extraordinare ab 
Raspunsurile la aceste 


ssennala, avută de par 


% Tiron Albani, Douăzeci de ani de la Unire, Oradea, 1938, p. 335. - 
” Constantin Enea, op. cit, p. 160. De p. 237 


91 Woicy Nitescu, op.cit., p. 87. CS? AML. fond MR. Seni 


112 


a scăpa de el. În adoptarez 
prizonieratul rusesc. 

ua obiective numai pris 
onflictului armat. Pentre 
ajoritara în rândul ardele- 
a neutralității a însemna: 
rm neutralitatea adoptată 
2 cu forte umane noi » 
2 de forte umane obligz 
ei categorii de prizonier. 
ian al detenției şi aştepta 
ale si rosturile vieţii lor 
2 deosebire de cei care as 
eligerante, nu considerz 
mt percepută de fiecare 


același aliat de nădejde, a fost amplificată sub toate formele în direcţia 
= unei cât mai mari mase de prizonieri în armatele revoluționare roşii. 

Ne punem firesc întrebările: Cum au reuşit prizonierii români să-şi 
exe neutralitatea în mijlocul acestui dramatic conflict politico-militar intern 
Cum a fost posibil ca ei să-şi menţină opțiunea neutralității, fără a ceda 
mmilor extraordinare ale celor două tabere aflate într-un conflict ireconcilia- 
Răspunsurile la aceste întrebări sunt deductibil din însăşi problema princi- 
esenuala, avută de prizonierii români internaţi in Rusia, optiunea lor în fata 
mei ipostaze de viata oferite de condiţiile concrete ale acelui timp istoric. 
principală a opțiunii majorității acestora în favoarea neimplicarii in 
etal intern din Rusia, a fost sintetizată elocvent de acelaşi voluntar doctor 
= Nitescu: „Dacă ţinem cont de marea întindere [...] si de numärul mare de 
seri, ne dam seama cât de greu se înscriau soldaţii pentru a merge din nou 
at [...] atât de puternic se înrădăcinase în prizonieri dorința de pace'*?. Ca 
pentru realizarea acesteia au preferat să suporte în continuare întregul 
sem de suferințe rezultate în urma asumării voluntare a opțiunii: neutralita- 
"9 situaţie specială a fost înregistrată în lagărul din Irkutsk, după predarea lui 
acilor. După relatarea din 20 mai 1920 a consulului danez din localitatea 
= Fein, la 21 ianuarie 1920 „toţi prizonierii de război au fost declaraţi 
departe de lagărele lor. emi liberi străini; în acelaşi timp au fost somati să ia armele, spre a susține 
evici, ca de altfel toți cei wate mijloacele puterea consiliului, pentru care li s-a pus în vedere o 
2 împotriva continuări sere cât mai curând”. 
elor adverse acestora. În Activităţile cotidiene din lagăre au fost coordonate, în aceste condiţii, de 
. chiar dacă nu reuseau = „comitetele auxiliare” formate din reprezentanți ai bolşevicilor si prizo- 


reciem inițială, şi-a găsr 
prizonierilor români ce 
+ © problemă majoră z 


iun succes”, majoritari. Apoi, pentru a se asigura o organizare de tip nou, bolşevicii 
aflau in contact perma- mumit comisari din rândul prizonierilor, partizani declaraţi ai lor. Acţiunile 
unile exercitate de către ice de înrolare în forțele proprii a prizonierilor aveau succese mici, 


pe aceleaşi coordonate. 
olitice propovăduite de 
doctorul Voicu Nitescu. 
te sau consilii muncito- 
Si propovăduitoare ale 
acțiunea noastră” (de 
p român - nota mea)! 
à a Rusiei, a început 
bolșevici şi adversarii 
nbat diametral obiecti- 
@ având în sovietele 


soerece foarte puţini au fost favorabili lor. Din această cauză, în jurul datei de 1 
1920, prizonierii, sub pretextul repatrierii, au fost imbarcati în şase 
ituri feroviare (trenuri) şi expediati spre vest. Însă, dintre ele, primul a ajuns 
Perm, unde întregul transport a fost repartizat la diferitele centre de munca; 
Selaite transporturi au fost repartizate la muncă în apropiere de Omsk si „s-a 
nnonat tuturor că vor pleca acasă; înainte însă trebuie să ia armele pentru 
mumisti”. După această evacuare în oraș şi împrejurimi au mai rămas „vreo 
200 oameni, cărora li s-a comunicat, prin întruniri publice, că dacă nu vor trece 
zartea” bolşevicilor „vor fi siliți prin intemare ori foamete”. Raportul consu- 
mi danez, neutru ca tara pe care o reprezenta, constituie o relatare elocventă 
pre cauzalitatea dintre angajamentele oficiale sovietice asumate și modalită- 
concrete de executare practică a acestora." 


idem, p. 237 
O SPAMI, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 1-4. 


113 


Argumentarea aprecierii: majoritatea, trebuie reprezentată în cifre concre- 
te. Or, din nou, constatăm lipsa unor date statistice exacte, pe termene şi lagăre. = cele in plan mi 
Ca urmare a acestei situaţii, reconstituirea lor nu este uşoară si presupune riscul Qeeectenior internaţi î 
asumat al erorii cu referire concretă la spaţiul siberian. În urma centralizării = peezentinile făcute | 
datelor identificate în bibliografia și documentaţia studiată, consider cifra acestei a încă nu-şi 
majorităţi situată în jurul numărului de 15.000 prizonieri români. Prima informa- 3 


tie documentară am identificat-o în raportul (datat 3 septembrie 1919) foştilor sau totale a pas 
prizonieri siberieni Victor Branişte si Nicolae Popea, înaintat la sosirea în tara acesteia. De ace 
doctorului Voicu Nitescu. Ei au considerat că „numărul acestor nenorociti in lagăre sa 
cetățeni ai României Mari - azi încă prizonieri de război - este de aproximativ 12 meni au fost co 


- 15 mii de suflete”. Însă, imediat, au concluzionat: „O statistică completă nu s-a 


putut face până acum din cauze uşor de înțeles'**. Totuşi, aceeaşi cifră a fost =! împotrivire 
recunoscută oficial şi de către guvernul României la data de 31 decembrie 1919. xavele autorităță | 
publicată în „Jurnalul” acestuia cu nr. 3154. In urma discutării situaţiei prizo- că utilă si seftami 
nierilor români din Siberia, guvernul român a decis, în ultima zi a anului 1919, ss Sora de muncă 


că ,incuviinteazä ca repatrierea celor 15.000 prizonieri aflaţi în Siberia, să se 


facă în cel mai scurt timp posibil'*5. Faptul că „cel mai scurt timp posibil” s-a IE = ascultători, 
extins în realitate, este o cu totul altă problemă. zau de dieile şi 

Nici celelalte două opțiuni avute în faţă nu au rămas în rândul prizonie- D serie de ra 
rilor români din armata austro-ungară internaţi in Rusia fără adepţii lor. O primé că „noile autori 


categorie dintre aceştia - în jurul a 5.000 într-o primă etapă, redusă apoi la Ty „l-au acorda 
aproximativ 3.000 de persoane - s-au înrolat voluntari în Corpul II al Volunta- 3 
rilor Români din Rusia, transformat ulterior, prin reducerea compunerii lui 


numerice, în Legiunea de Vânători Transilväneni şi Bucovineni. În cadrul trupe- = Cei rimes 
lor intervetioniste contrarevolutionare, conduse de generalul francez Janin, aceştia = = report aso 
au participat la o serie de confruntări armate cu trupele bolșevice in lungul micmap Îs 
„transiberianului feroviar”. Bi ai mon puten bols 

O altă categorie de prizonieri români, estimati numeric aproximativ în Nexnphcarea pi 
jurul aceleiaşi cifre, s-au înrolat ca voluntari în „armatele roşii”. Calitatea de n supra view 
„ostaș bolşevic” le-a prilejuit participarea la un număr important de confruntär $-2 com 
armate cu adversarii interni şi externi ai noii puteri politice ajunse să stapaneasci n vus de z 
Rusia. Indiferent de partea cărei „tabere” s-au înrolat ca voluntari, prizonier: de psx. mis 
români ardeleni şi bucovineni au dovedit pe câmpurile confruntărilor armat: © = area lor, « 


bune calitäti si cunostinte militare. 
De aceea, prin forța împrejurărilor istorice concrete, impactul victories 


Revoluţiei bolşevice asupra prizonierilor români austro-ungari internaţi în Russ = shofecrile 
a fost unul de rezonanță atât prin urmările lui imediate, cât şi prin ampren® b-154 siinzat gs 


specifică pusă asupra destinului şi trăirilor ulterioare ale acestora. pensez de once și 


e Corel Carp, Cornel Tucä, op.cit., p. 39. 
C.S.P.A.M.L, fond Marele Stat Major (în continuare: M.St.M.), Biroul Atasati Militæs 
dosar nr. 198, f. 56. Less wa 


114 


? reprezentată în cifre concre- 
exacte, pe termene şi lagăre. 
e wsoard si presupune riscul 
berian. În urma centralizării 
Baati, consider cifra acestei 
men români. Prima informa- 
| 3 septembrie 1919) foştilor 
ca. maintat la sosirea în țară 
„mărul acestor nenorociti 
ex - este de aproximativ 12 
„UD statistică completă nu s-a 
À Totuşi, aceeași cifră a fost 
a data de 31 decembrie 1919, 
me discutării situației prizo- 
& în ultima zi a anului 1919, 
teen aflați in Siberia, să se 
i mai scurt timp posibil” s-a 


veu rămas în rândul prizonie- 
iza fără adepţii lor. O primă 
primă etapă, redusă apoi la 
mari în Corpul II al Volunta- 
î> reducerea compunerii lui 
i Bacovineni. În cadrul trupe- 
emerabul francez Janin, aceştia 
; îmmele bolşevice în lungul 


3 numeric aproximativ in 
armatele roșii”. Calitatea de 
5 important de confruntän 
politice ajunse să stăpânească 
rola: ca voluntari, prizonierii 
sœunle confruntărilor armate 
e concrete, impactul victorie: 
(ro-ungari internaţi in Rusia 
mediate, cât şi prin amprenta 
wale acestora. 


M5:M.), Biroul Atasati Militari, 


Victoriile bolşevice în plan politic, dublate din ce în ce mai des şi de 

ttre cele în plan militar, au influențat, gradat resimţit, regimul de viaţă al 
mzonierilor internaţi în Rusia. Acesta nu a cunoscut schimbări substanţiale, fata 
= prezentările făcute în subcapitolul precedent, în regiunile în care noua putere 
Solsevicd încă nu-şi instaurase aparatul politic. Modificările înregistrate în 
sezimul de viata al prizonierilor au fost direct influențate de stadiile instaurării 
eruale sau totale a puterii bolşevice în zonele geografice ale internării lor sau a 
Wpsei acesteia. De aceea, sub prezenţa sau absenţa puterii bolşevice în zonele de 
îmemare în lagăre sau repartizare la muncă, prizonierii români ardeleni şi 
"movineni au fost consideraţi de autorităţi, mai ales cele locale, elemente 
Æciplinate şi cu un bun randament în activităţile efectuate, aprecieri care au 
Seerminat împotrivirea acestora față de orice încercare de ridicare a lor. 
‘Bespectivele autorităţi au fost conştiente că prizonierii români „constituie o forță 

muncă utilă şi ieftină, aducătoare de însemnate profituri” şi care au înlocuit cu 
"aces forța de muncă rusă absentă. Sub acest aspect, românii au fost preferaţi 
‘@onierilor de alte naţionalităţi şi „din motivul că erau apreciaţi ca oameni 
“ici şi ascultători,..., iar prizonierii din rândul altor popoare, la rândul lor, se 
saminau de ideile şi curentele incendiare ale revoluției ruse” °° 

O serie de rapoarte, întocmite ulterior, ale prizonierilor români au 
Æœfat că „noile autorități sovietice locale au luat măsuri pentru îmbunătăţirea 
Æmei si „le-au acordat posibilități mai largi de deplasare, scotändu-i de sub 
nirea patronilor şi moşierilor”. Drept urmare, a acestor măsuri de relaxare a 
=amului detenţiei şi de muncă, unii prizonieri români s-au lăsat atraşi de ideile 
Sevice, iar cei rămaşi în aceeaşi ipostază „au început să manifeste o atitudine 
mută” în raport cu ,,simtamintele naţionale”.* Marea majoritate a prizonie- 
or români internați in Rusia, din zonele aflate sau nu sub controlul total sau 
al al noii puteri bolşevice, au rămas neutri. 
Neimplicarea prizonierilor români în acţiuni favorabile bolşevicilor a 
= urmări asupra vieţii de prizonierat. Cu toată relaxarea înregistrată, acţiunea 
vicilor s-a accentuat în planul presiunii propagandistice şi a determinat 
bari în viata de zi cu zi a prizonierilor români. O nouă cauză determi- 
pare de lipsuri, intimidäri si înjosiri pentru aceştia s-a ivit din partea celor 
guri. În acţiunea lor, de regulă, ostilă românilor „bolşevicii ruşi au căpătat un 
Dex natural: prizonierii maghiari, care făceau bolsevism unguresc în serviciul 
satelor ruse”*. Astfel, discriminării de ordin național - suportată din partea 
merilor şi subofiterilor unguri, cu tot cortegiul ei de intimidări, presiuni si 
sini - i s-a adăugat şi cea de ordin politic; discriminare care, de data aceasta, a 
practicată de orice soldat ungur intrat în tabăra bolşevică. 


a L Serban, op.cit., p. 122. 
aie, p. 137. 
sestantin Kirițescu, op.cit., p. 120-121. 


Gama suferințelor îndurate până atunci în lagărele ruseşti a fos es ici 
completată cu aceea a amenințărilor directe cu moartea, pe motive uşor de i Frog 
invocat şi foarte greu de contrazis: duşman al poporului (se-ntelege al bolsevis- couva au à 
mului), trădător sau spion alb-gardist etc. In aceste condiţii, problema principală = "zi a 
a prizonierilor ardeleni şi bucovineni din lagărele siberiene a devenit, pentru ur & poi a 
scurt timp, cea a supravieţuirii. Acolo unde au fost prezenți prizonierii ungur: sake de 


înregimentati bolşevicilor sub lozinca „am devenit aliaţii revoluţiei ruse = & asm 
+9999 > 


mergem împreună cu voi”, viata prizonierilor români s-a transformat într-us Pe ÉCRIS 
chin. Infrangerile bolşevicilor, mai ales in zona siberiana, şi constituirea unor menés. | 
puternice detasamente internationale bolşevice, formate în marea lor majoritate Dx SE, 


chiar din rândul acestor prizonieri'%, au limitat, fără însă a elimina, abuzurile 
bolşevicilor ruşi şi unguri. Principalele centre de detenţie ale prizonierilor 
români au rămas, în linii generale, în continuare cele din perioada anterioară. Cz 
toate acestea, totuşi, s-a înregistrat desființarea unor lagăre sau trecerea lor sui 
controlul fie a bolşevicilor, fie a adversarilor acestora. Astfel, spre exemplu, în 
regiunile siberiene, până spre sfârşitul anului 1918, lagărele din Samara, Ufa 


ET 55 
p În acasă a 
be Sos si sabd 
BE de are ka 
E cube fo 
199%, 


Celeabinsk, Kurgan, Petropavlovsk etc. s-au aflat în zona apărată de către trupei: De asemenea, 
române din compunerea Corpului Voluntarilor Români din Siberia (constitus Panenie. ofiter rm 
prin inrolarea voluntară a prizonierilor români ardeleni si bucovineni internaţi în use: a evident 
lagărele siberiene în august 1918)'”; lagăre în care se aflau internați, în acez Brac. locuiesc 
perioadă, pe lângă români şi prizonieri din rândul naționalităților componente ale Notk greutän 


armatelor adversare celei bolşevice. Administraţia lagărelor au asigurat-o în sa pnzomenilor 
continuări ruşii, iar condiţiile de viaţă ale prizonierilor români nu au fos M see alteia dine): 
favorizate în raport cu ale celor de altă naționalitate, fapt ce a avut repercursiurs Be: w= 2! pnzom 
asupra stării fizice si morale a acestora. Însuşi comandantul forţei interventic- ann efecul k 
niste aliate din Siberia, generalul francez Janin, a comunicat, la 16 octombris rara in Ras 
1919, ataşatului militar român la Paris, îngrijorarea sa în legătură cu faptul „că Le aaiugand:-se ce 
un moment dat starea de spirit între foştii prizonieri transilvăneni din Siberia ere ROS specifices. 
foarte rea”%2. De altfel, însăși cifra de 15.000 de prizonieri, comunicată ca geemratului rus. 
existentă în spaţiul siberian, s-a referit la supraviețuitorii grelelor ierni dintre ans Prizomenii 
1917 - 1919. Aceste ierni au adus prizonierii internaţi în Rusia, îndeosebi pe ca a Revoluna bol 
din Siberia, în pragul disperării şi au contribuit din plin la limitarea numărul: ce din fabrici 
lor. Inainte de intrarea în iarna dintre anii 1918 — 1919, numărul prizonierilor per sovietic. Urmare 
români din Siberia a fost estimat ca fiind mai mare cu circa 10%. Stabilirez „majoritatea 
acestui procentaj este determinat de conținutul consemnärilor căpitanului doctor Gat sr: in ..mulie c 
= se aflau numeroşi 
”. pmzonien român 


” Ivanovici Matveev, Contributia oamenilor muncii români la lupta din Siberia pentre 
apărarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, 1917-1920 în „Analele Institutului de 
Istorie a Partidului”, nr. 5, 1961, p. 79. 

1% Jbidem, p. 78-82. 

101 Cornel Carp, Cornel Tucä, op.cit., p. 40. 

'%2 Ibidem. 


A ML. fond MSI 
a: Bocezaz. op.cit.. D. 
SP A ML, fond Direcş 
dac ce. fond M.R.. Serva 


în lagărele rusești a fost 
moartea, pe motive ușor de 
ealui (se-ntelege al bolsevis- 
condi, problema principală 
Serene a devenit, pentru un 
= prezenţi prizonierii ungun 
es ahiatii revoluţiei ruse si 
mâni s-a transformat într-un 
Denana, si constituirea unor 
ate în marea lor majoritate 
tra însă a elimina, abuzurile 
ke detenţie ale prizonierilor 
= din perioada anterioară. Cu 
x Jagâre sau trecerea lor sub 
ora. Astfel, spre exemplu, în 
&, lagărele din Samara, Ufa 
zona apărată de către trupele 
mmäni din Siberia (constitui 
km şi bucovineni internaţi în 
se se aflau internaţi, in acez 
zonalităţilor componente al: 
2 lagărelor au asigurat-o în 
merilor români nu au fost 
=. fapt ce a avut repercursiuni 
mandantul forţei interventio- 
asmunicat, la 16 octombne 
sa în legătură cu faptul „că le 
beransilväneni din Siberia ere 
ke prizonieri, comunicată ca 
moni grelelor ierni dintre ani: 
az in Rusia, îndeosebi pe ca 
= plm la limitarea numărul 
-1919, numărul prizonierilor 
are cu circa 10%. Stabilirea 
semnârilor căpitanului doctor 


mie ia lupta din Siberia pent: 
2720 în „Analele Institutului de 


tereanu (el însuşi prizonier), care în mărturiile lui a analizat cele petrecute 
] Petropavlovsk în cursul iernii 1918 - 1919. Conform relatării lui, in 
respectivă au intrat 3.500 de prizonieri români din care, în primăvară, au 
zămas în viată cu aproximativ 10% mai puţini!%. Atingerea unui asemenea 
1 de pierderi a fost determinat de înrăutățirea, dincolo de limita supravie- 
a a condițiilor de viaţă ale prizonierilor internaţi in Rusia. Inräutätirea a fost 
tă de deteriorarea întregii vieţi socio-economice din Rusia, manifes- 
erm dezorganizarea tuturor sectoarelor acesteia, distrugerea bazei materiale 
producţie, urcarea galopantă a preturilor, lipsa produselor alimentare şi 
elor sanitare, devalorizarea rublei etc.!%. Prizonierii români din Rusia, 
Men armată austro-ungară, erau „într-o stare deplorabilă”, „suferă de lipsuri 
= din aceasta cauză pierd aproape si ultima rază de credință şi speranţă, 
+a făcut să rabde luni de mizerie, pentru a scăpa de la bolşevici si a se 
de tara lor”, a raportat la Bucuresti locotenent-colonelul Lupaşcu, şeful 
i militare române la Viena pentru repatrierea prizonierilor, la 15 
ie 1919'%. 
De asemenea, un alt raport, datat 8 ianuarie 1920, al locotenent-colone- 
| Partenie, ofițer român de legătură pe lângă Comandamentul Armatelor din 
Rusiei, a evidenţiat faptul că prizonierii români întâlniți la Novorosisk erau 
hräniti, locuiesc în încăperi insalubre, multi din ei sunt bolnavi în spital”!%. 
Noile greutăți indicate s-au adăugat celor deja existente şi au marcat în 
vata prizonierilor români din lagărele ruseşti. Preponderenta procentuală a 
sau alteia dintre aceste greutăţi, în determinarea inrautatirii cadrului gene- 
@ viata al prizonierilor, nu este revelatoare. Ansamblul acestor chestiuni, 
prin efectul lor cumulativ, a influenţat decisiv viaţa cotidiană a prizo- 
internați în Rusia, marcându-le negativ starea fizică şi psihică, probleme 
adăugându-se celor discriminatorii (pe criterii naționale şi politice) şi 
tice specifice, au constituit cauzele determinante ale calvarului cotidian 
nieratului rus. 
Prizonierii români ardeleni şi bucovineni internaţi în Rusia au cunoscut 
apă Revoluţia bolșevică aceeași repartizare „la cele mai grele munci 
cate din fabrici şi mine”, fie ele ale patronilor sau „averea întregului 
” sovietic. Urmare a efortului fizic la care erau supuşi zilnic ei au rămas în 
uare „majoritatea subnutriti şi bolnavi, unii aproape invalizi”. Träind ca şi 
atunci în „multe cazuri alături de prizonieri maghiari şi austrieci, printre 
se aflau numeroşi ofițeri proveniţi din rândul categoriilor sociale privile- 
P. prizonieri români au trebuit să suporte, în continuare, „nedreptăţile si 


O SPAMI., fond M.St.M., Secţia 6 Istoric, dosar nr. 4, f. 32. 

1 =u Botezan, op.cit., p. 287 şi Cornel Carp, Cornel Tucă, op.cit., p. 40. 

O SP.A.ML., fond Direcţia Contabilitate, Contencios si Pensii, dosar nr. 1632, f. 366. 
Loc.cit, fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 2903, f. 405. 


IT 


umilintele specifice regimului austro-ungar, inclusiv detestatele rigori ale regula- 
mentului militar cezaro-crăiesc”!%. În lagărele a căror conducere se adaptase 
regimului bolșevic, superioritatea „aristocratică” a fost înlocuită cu cea a 
„activistului de partid”. Prizonierii români, în ambele cazuri, au suportat un 
regim de viata identic. 

Venirea la putere a bolşevicilor nu a adus cu sine, cel puţin în primii ani. 
confiscarea proprietăţilor individuale taranesti. Acolo unde s-au instalat si 
câştigat definitiv puterea politică, bolşevicii au confiscat proprietăţile funciare 
ale marilor proprietari şi chiaburilor şi le-au trecut în „proprietatea întregului 
popor”. Prizonierii români, indiferent de forma de proprietate exercitată asupra 
pământului pe care fuseseră repartizați să-l muncească, au efectuat aceeași 
muncă. Urmare a acestei stări de fapt, prizonierii din această categorie au avut o 
soartă ceva mai bună, marcată însă în continuare de aceeaşi izolare în care 
trebuiau să trăiască „datorită marilor distante la care erau situate satele ruseşti si 
insuficientei căilor de comunicaţie”!%. 

Din acest punct de vedere o situaţie deosebită au avut-o prizonierii din 
îndepărtatele regiuni siberiene. Mult timp după acapararea puterii politice în 
Rusia europeană, bolşevicii nu au pătruns cu o influenţă decisivă în spaţiul 
siberian. De aceea, pentru prizonierii români internaţi în acest spațiu, cel putin o 
perioadă relativ îndelungată de timp, regimul de viata suportat a râmas în mare 
parte neschimbat. 

Prezentarea cauzelor generatoare ale vieții deosebit de grele a prizonie- 

rilor români, în special ale celor din Siberia, se regăseşte, relevant sintetizată. 3 

mărturiile sublocotenentului doctor Jireadă Dionisie (el însuşi unul dintre acesa” 
prizonieri)!%. Acesta, referindu-se la suferințele suportate zilnic de câtre prize- 
nierii români din Siberia, a remarcat „starea tristă şi de plâns a tuturor”. Cauza 
acestei stări a pus-o pe seama proastei alimentäri, care era „de nedescris”. 
rezultat al lipsei produselor în piaţă şi prăvălii, precum şi a articolelor industriale. 
Conform aceloraşi relatări, prizonierii „nu primesc de la ruşi nici cel mai mic 
ajutor”, iar bolşevicii îşi exercitau controlul lagărelor prin intermediul „interna- 
ționaliştilor”. În realitate, aceştia erau, „trupe compuse din unguri, cehi, nemți. 
ruşi etc.”; care „sunt la putere şi îngreunează starea prizonierilor”. Potrivit acestor 
internationalisti, prizonierii români „pot să trăiască mai ușor numai atunci cand 
se vor înscrie în Garda Roşie”. În acest sens, a fost exemplificat cazul prizo- 
nierilor din Lagărul Irkutsk, care în urma refuzului înrolării la bolşevici au fos 
invagonati şi duşi „la lucru în băile de cărbuni”. Datorită acestui inuman tratament. 
grefat si pe lipsa acută de alimente, zilnic „mureau câte doi până la trei dintre ei”. 
Cutremurătoare relatare, o dureroasă sinteză a problemelor comune tuturor prizo- 


19 Joan I. Serban, op.cit, p. 126. 
1% /bidem. 


1% Comel Carp, Comel Tucä, op.cit., p. 40. 


118 


dosar or. 215 £ SI 


Æ! 


ÎCSPAMI. fini MR_ Se 
Sed MS:M_ Se 


Esestatele rigori ale regula- 
me conducere se adaptase 
+ fest înlocuită cu cea a 
ele cazuri, au suportat un 


se. cel putin în primii ani, 
solo unde s-au instalat si 
sat proprietățile funciare 
| & „proprietatea întregului 
mprietate exercitată asupra 
cască, au efectuat aceeaşi 
= această categorie au avut o 
+ de aceeași izolare în care 
> er situate satele ruseşti şi 


bă zu avut-o prizonierii din 
apararea puterii politice in 
fn decisivă în spațiul 
ig în acest spaţiu, cel putin o 
333 suportat a rămas in mare 


| deosebit de grele a prizonie- 
găsește, relevant sintetizată, in 
se (el însuşi unul dintre aceşti 
@portate zilnic de către prizo- 
4 5 de plâns a tuturor”. Cauza 
ri. care era „de nedescris”, 
scum si a articolelor industriale. 
psc de la ruși nici cel mai mic 
ester prin intermediul ,,interna- 
mase din unguri, cehi, nemți, 
t= prizonierilor”. Potrivit acestor 
= mai ușor numai atunci când 
+ fest exemplificat cazul prizo- 
Bai înrolării la bolşevici au fost 
lamă acestui inuman tratament, 
sa câte doi până la trei dintre ei”. 
sblemelor comune tuturor prizo- 


eierilor români internați în lagărele ruseşti. Refuzul prizonierilor români de înrola- 
se în armata bolşevică a fost pedepsit, peste tot în Rusia, prin măsuri inimaginabile 
pentru o minte normală. Bolsevicii ,,internationalisti” au căutat şi aproape au reuşit 
să facă imposibilă viata prizonierilor, printre care şi cei români, manifestandu-si în 
‘ence împrejurare aversiunea fata de aceştia. 

Primăvara, de fiecare dată, a însemnat o anumită relaxare a condiţiilor 
generale de viata ale prizonierilor. Multi dintre ei, odată cu venirea acesteia, erau 
Sspersati la muncă în diferite sate, de multe ori situate la distante cuprinse între 
20 - 800 km. depărtare de lagărele respective; dispersare care 1-a determinat pe 
eeneralul francez Janin, cu referire la spaţiul siberian, să o considere cauza 
pentru care prizonierii români „nu s-au putut grupa şi nici până acum nu se ştie 
act numărul celor câţi au fost şi câţi mai sunt in Siberia”!0. Datorită contex- 
mlui intern, prizonierii români dispersati însă în întreaga Rusie, s-au aflat, la un 
moment dat, în regiuni care politic nu aveau nici o legătură una cu alta. In aceste 
senditii, ei se regăseau în permanenţă fie internati în lagăre, fie imprastiati la 
“muncă în mine, exploatări forestiere sau la sate, în regiuni supuse unor conduceri 
mlirice diferite. Ca un numitor comun pentru cei trimişi la munca câmpului sau 
forestieră, a fost izolarea în care s-au aflat în permanenţă. Pentru aceştia, 
wolarea a fost una din problemele ce i-au ţinut departe de cunoaşterea schimba- 
ar survenite în restul Rusiei. Problema izolării, aceeaşi şi pana în anul 1918, a 
Sst generatoarea neajungerii la timp a informaţiilor referitoare la schimbările 
“survenite între timp în lume. Numai astfel se explică de ce multi dintre prizo- 
rii români, deja în anul 1920, erau „cu totul lipsiţi de orice ştire, asa că multi nici 
= ştiau ce s-a ales de monarhia austro-ungară si cărui stat aparţineau actualmente”!!! 

Structurile organizatorice ale lagărelor din Rusia europeană şi în mod 
eosebit din Siberia au rămas neschimbate si după anul 1919. Autoritatea rusă, 
Se ea bolşevică sau nu, a fost dublată de cea a nationalitatii majoritare lagărului 
“= speţă. Ca o continuitate, generalul Janin a reconfirmat, la 27 martie 1919, 

=ntr-o notă a Misiunii Militare Franceze, păstrarea sistemului: ,,Tin [in] această 
evinia, să insist asupra faptului că [...] autoritățile ruseşti [...] cu toate că acordă 
zentantilor străini postul de ajutor al comandantului [...] păstrează totuşi 
ea supremă asupra administrației si disciplinei”!!?. Pe teritoriul rus, odată 
= trecerea lagărelor sub administrarea bolşevică, principiul a fost păstrat si de 
“ire aceştia. Ca urmare, pentru prizonierii români minoritari în lagăre, schimba- 
conducerilor acestora nu a însemnat diminuarea discriminării lor pe motiv 
ional. După trecerea lagărelor sub conducerea puterii sovietice, discrimina-rea 
ora au exercitat-o „soldaţii bolşevici unguri” patronati de cei ruşi. 15. 


C S.P.A.M.., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 228, f. 415. 
» Ibidem, dosar nr. 215, f. 51 si Cornel Carp, Cornel Tucă, op.cit., p. 40-41. 

C.S.P.A.M.L, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 3909, f. 115-116. 
» Loc.cit., fond M.St.M., Secţia 6 Istoric, dosar nr. 4, f. 4 şi Comel Carp, Cornel Tucă, 
ect, p.41. 


119 


În linii generale, problemele prizonierilor români din armata austro- 
ungară internaţi în Rusia au rămas neschimbate până spre sfârşitul anului 1919. 
Din acel moment, acestora li s-au adăugat altele, rezultate în urma începerii 
acţiunii de repatriere a prizonierilor. 


II. 3. 2. Problematica prizonierilor români internaţi în 
Rusia în perioada premergătoare repatrierii 


Începând cu mijlocul anului 1919 şi accentuându-se, din ce în ce mai 
mult, spre sfârșitul acestuia, în centrul preocupărilor prizonierilor români din 
armata austro-ungară internaţi în Rusia s-a instalat prioritar dorința repatrierii. 
Indiferent că se aflau internaţi în partea europeană sau în îndepărtata regiune 
siberiana a Rusiei, prizonierii, fără deosebire de naţionalitate, au făcut în acea 
perioadă din repatrierea în sine unicul tel al existenţei lor. Multi dintre ei au făcut 
marea greșcală de a crede că acțiunea de repatriere se va desfăşura rapid si fara 
piedici menite a-i micșora ritmul sau a-i întârzia, cât mai mult posibil, finaliza- 
rea. Noua putere bolşevică, ajunsă stăpâna deplină a întregului teritoriu al 
fostului imperiu țarist, printr-o schimbare de optică deloc surprinzătoare, a 
căutat, pe toate căile posibile, să păstreze acest izvor atât de numeros şi, mai ales, 
atât de ieftin de forță de muncă în Rusia. În acest sens, cu mult timp înainte, cât 
adevăr au cuprins cuvintele încredințate, la 13 octombrie 1918, de doctorul 
Voicu Nitescu, profetic, tiparului primului numâr al „Gazetei Transilvaniei si 
Bucovinei” (Anexa nr. 10) referitoare la suferinţele ce mai aveau încă de îndurat 
prizonierii din Rusia până la revederea căminelor. Aceste cuvinte s-au constituit 
într-un avertisment asupra suferințelor ce vor urma, dar şi al găsirii la reîntoar- 
cere a unei noi „România Mare”. Emotionante şi pline de esenţă vizionară, 
aceste cuvinte au prefigurat greutăţile ce-i mai aşteptau pe prizonieri: „Vremea 
dezrobirii desăvârşite nu sosise încă. Soarta mai trimitea încă o încercare, cea din 
urmă, dar si cea mai grea [...], era răstignirea pe cruce, care sfärsea drumul greu 
şi încărcat de aspre suferinţe al Golgotei”. După chinurile de pe cruce urmează 
învierea. „Dreptatea nu moare niciodată, măcar de-ar fi silită să urce o sută de 
Golgote şi de-ar fi de o sută de ori răstignită. Ea sfarmă toate catusele, dărâmă 
porțile iadului, deschide cu uşurinţă mormintele si se ridică la viata mai 
frumoasă, mai curată şi strălucitoare ca oricand”.'!* 

Repatrierea a fost visul care i-a făcut pe prizonieri, printre care în mod 
categoric şi pe cei români ardeleni şi bucovineni din Rusia, să suporte cu 
stoicism întregul calvar al vieţii din prizonierat. Gândul la clipa plecării spre casă 
şi întâlnirii cu cei dragi a fost acel izvor lăuntric care a asigurat prizonierului 
forța de a indura chinurile vieţii din captivitate. Acest gând, la clipa mult visată a 


"14 Voicu Nitescu, Istoria Transilvaniei în „Gazeta Transilvaniei şi Bucovinei”, nr. 1 din 13 
octombrie 1918, p. 1. 


120 


sepatrierii, a fost, alături d 
Dumnezeu, tocmai pentru a 
zânteia lăuntrică care l-a ™ 
multi dintre aceştia, printre ca 
mms sub suflul rece al vremur 
re cei dragi lăsaţi acasă. 
Acţiunea repatrierii < 
ipeheierii unei convenţii între. 
=ea prizonierilor de razboi a 
gentru încheierea convenției a 
1320, între reprezentanţii celai 
= Crucii Roşii Internationale 
aderat ulterior şi organizanile 
e=zonierilor a fost directionara 
imbarcati pe nave maritime, la 
Mensk-Irkutsk, transferati print 
maritime, şi transportaţi in cele 
Sub coordonarea Ligi 
3 osie adunarea prizonierilor 4 
=. a început înaintea celei d 
muni de repatriere s-a luat 
asstro-ungari şi 25.000 priza 
Mrucii Roşii Internationale cir 
emtoriile” unite cu Romania 
mulitare române pentru repatn 
=ira prizonierilor nostri este n 
a) declarațiile pnzon 
xomânii au fost reținuți de per 
= seamă din evrei”; 
b) confirmarea avută 
Berlin, Vidor Kopp, care „ar 
Wetirdrea de a reține pe ror 
Ætudinii Romaniei”.''° 
Evacuarea prizonierik 
za de demarcaţie stabilită. i 
s=patriere, s-a efectuat prin im 
snmgurele abilitate de puterea 
=wloratorului Fridjof Nansen 
Bssia de către Liga Naţiunile 


~ CS.P.A.MLL, fond M.R., Cabin 
— Loc.cit., fond MR. Serviciul Si 


ami din armata austro- 
2 sfârsitul anului 1919. 
fate în urma începerii 


imäni internaţi în 
repatrierii 

i-se. din ce în ce mai 
izonierilor români din 
mer donnta repatrierii. 
în indepärtata regiune 
tate, au făcut în acea 
Mulți dintre ei au făcut 
desfäsura rapid şi fără 
"mult posibil, finaliza- 
intregului teritoriu al 
eloc surprinzătoare, a 
ie uMeros si, mai ales, 
i moult timp înainte, cât 
me 1918, de doctorul 
azetei Transilvaniei si 
a aveau încă de îndurat 
cuvinte s-au constituit 
dal găsirii la reîntoar- 
: de esenţă vizionară, 
© prizonieri: „Vremea 
ică O incercare, cea din 
re sfârșea drumul greu 
2 de pe cruce urmează 
alită să urce o sută de 
wate catusele, dărâmă 
: mdica la viata mai 


ri. printre care in mod 
Rusia, să suporte cu 
clipa plecării spre casă 
asigurat prizonierului 
L la clipa mult visată a 


! Bucovinei”, nr. | din 13 


repatrierii, a fost, alături de invocarea ajutorului permanent al Bunului 
Dumnezeu, tocmai pentru a ajunge să trăiască această mult aşteptată clipa, 
scânteia lăuntrică care l-a menţinut pe prizonier în viață. Din păcate, pentru 
multi dintre aceştia, printre care şi români ardeleni şi bucovineni, „scânteia” s-a 
stins sub suflul rece al vremurilor şi odată cu ea a luat sfârşit şi visul de a reveni 
între cei dragi lăsaţi acasă. 

Acţiunea repatrierii a demarat în mai 1920. Ea a început în urma 
încheierii unei convenţii între guvernele sovietic şi german referitoare la repatri- 
erea prizonierilor de război ai Puterilor Centrale din Rusia. Discuţiile purtate 
pentru încheierea convenției au avut loc, la Reval şi Helsingfors, în luna aprilie 
1920, între reprezentanții celor două guverne asistați de cei ai Estoniei, Finlandei 
si Crucii Roşii Internaţionale.!'5 Potrivit aranjamentelor încheiate, la care au 
aderat ulterior şi organizaţiile de Cruce Roşie austriacă şi ungară, repatrierea 
prizonierilor a fost directionatä din Rusia europeană, prin porturile Reval si Riga, 
imbarcati pe nave maritime, la Stettin (Germania); iar din Siberia, de la est de linia 
Omsk-Irkutsk, transferați prin Manciuria în portul Vladivostok, imbarcati pe nave 
maritime, şi transportați în cele mai apropiate porturi de țările lor de origine. 

Sub coordonarea Ligii Naţiunilor şi Comitetului Internaţional de Cruce 
Roşie adunarea prizonierilor din partea europeană a Rusiei, în vederea repatri- 
emi, a început înaintea celei din regiunile îndepărtate ale Siberiei. La „începutul 
acţiunii de repatriere s-a luat ca bază a calculelor cifra de 200.000 prizonieri 
austro-ungari şi 25.000 prizonieri germani”. Conform datelor estimative ale 
Crucii Roşii Internaţionale circa 14.000 din aceşti prizonieri erau „originari din 
æritoriile” unite cu România. După părerea maiorului Rozin, şeful Misiunii 
zulitare române pentru repatrierea prizonierilor de la Berlin, este „sigur însă ca 

“fra prizonierilor noştri este mai mare”. Afirmația acestuia avea la bază: 

a) declaraţiile prizonierilor că la Petrograd „până la ultimul timp, 
#mäni au fost reținuți de personalul însârcinat cu trierea, care se compune mai 
zu seamă din evrei”; 

b) confirmarea avută chiar de la delegatul Guvernului din Moscova la 
Berlin, Vidor Kopp, care „a recunoscut cele de la punctul «a», spunându-mi ca 
motărârea de a reține pe români a fost luată din cauza nesigurantei asupra 
sutudinii României”. 16 

Evacuarea prizonierilor de război din regiunile siberiene, situate la est de 
axa de demarcaţie stabilită, în vederea aducerii lor în Rusia europeană pentru 
“=patriere, s-a efectuat prin intermediul unor comisii germane si austro-ungare - 
sngurele abilitate de puterea bolşevică - după „instrucțiunile respective ale 
exploratorului Fridjof Nansen, însărcinat cu repatrierea tuturor prizonierilor” din 
Busia de către Liga Naţiunilor şi Comitetul International al Crucii Roşii de la 


“CSPAMI, fond MR. Cabinetul Ministrului, dosar nr. 7, f. 304. 
 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4245, f. 404-405. 


121 


Geneva. În acelaşi timp, cu evacuarea prizonierilor internaţi la vest de axa de 
demarcaţie stabilită s-au ocupat iustriecii din comisiile Vonderhellen, Fritsch si 
Misiunea germană, coordonate de doctorul Montandon, de la Comitetul Interna- 
tional al Crucii Roşii, ajutate de Crucea Roşie americană. Evacuarea prizonie- 
rilor de război din regiunile „Turkestan şi ale Mării Negre se execută de către 
Misiunea doctorului Formanek”, pe mare la Triest; iar a celor „din regiunea 
Crimeei a fost începută, în înţelegere cu germanii şi cu ungurii”, fiind coordo- 
nată de Schipiatkin. În fine, de repatrierea prizonierilor din regiunile Rusiei de 
Sud a „fost autorizată din partea Austriei” să se ocupe „sora de caritate 
Folkersam”. Drept consecință a Tratatului de la Copenhaga încheiat cu Rusia, cu 
privire la schimbul reciproc al prizonierilor, de la mijlocul anului 1920 „a avut 
loc o ameliorare şi accelerare a transporturilor de prizonieri”.11? 

Apoi, spre sfârşitul anului, la 24 octombrie 1920, s-a reestimat „conform 
planului lucrat de Crucea Roşie, pentru evacuarea prizonierilor din Siberia”, că 
„vor veni circa 60.000 prizonieri” în Rusia europeană. Pentru ajutorarea acestora. 
care „vor trebui să mai ierneze în Rusia şi Siberia”, Crucea Roșie Internaţională, 
prin „Comitetul Nansen” „a întreprins acţiunea de ajutor” cu îmbrăcăminte 
adecvată şi alimente. Drept rezultat: „centrul de greutate al chestiunii 
prizonierilor din Siberia de Apus, se mută in Rusia, prin urmare”!!*, 

Ca urmare a celor stabilite, prizonierii români de la vest de linia indicată 
au început să fie „adunaţi de autorităţile sovietice”, care „și-au dat toată silinta ca 
înainte de începutul iernii prizonierii din Siberia [...] să fie aduşi în Rusia 
europeană, unde condiţiile de trai sunt mai bune.!'? Ceea ce nu a preväzut auto- 
rul raportului a fost politica duplicitară a autorităţilor ruse. Acestea au informat 
reprezentanţii organizaţiilor de Cruce Rosie despre începerea acțiunii de repatri- 
ere şi, în acelaşi timp, în paralel, prin canalele interne, au dispus forurilor locale 
să tergiverseze acţiunea, indiferent de pretextul invocat. ic) 

Particularitätile specifice repatrierii au fost generatoare de noi probleme 
puse spre rezolvare în fata prizonierilor români dispersati în imensitatea spaţiului 
rusesc. Una dintre acestea a fost legată direct de activitatea anuntärii (înştiințării | 
şi „colectării” prizonierilor români in centre stabilite în acest sens. Factori 
generatori ai acestor piedici au fost: izolarea locurilor unde lucrau, lipsa legatu- 
rilor permanente şi directe, opoziţia autorităţilor locale, perioadele lungi de 
impractibilitate a căilor de comunicaţie şi inexistența mijloacelor băneşti proprii. 
În legătură cu situația din spaţiul siberian, respectivii factori au fost surprinşi 
sintetic în unul dintre rapoartele Comisiei militare române din Siberia (înaintat 
ataşatului militar român din Japonia, colonel Argeşanu, la 28 februarie 1922), în 


17 Ibidem, dosar nr. 4260, f. 386-388. 

18 Loc.cit., fond MR. Secretariatul General, dosar nr. 283, f. 968. 
19 Loc.cit., fond M.R, Serviciul Statistic, dosar nr. 4245, f. 405. 
12 Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 7, f. 297. 


122 


zzre s-a specificat: ..Prizos 
@ evacuat”, fiindcă ..nu a 
® diferite lucrări de mine 
Imp, au exercitat un regim 
® indrepte spre centrele de 

Propaganda referit 
Gexistenta, autorităţile som 
G=ularea acestei acțiuni, ;j 
eamarazilor lor”, după ax 
3 mijloace financiare pro 
„Erupat şi din inițiativă pa 
sonastituit una din problem 
apare. Aceştia „nu au pe 
sarute de câstigare a pas 
adunii de repatriere si 
dermanenţă a respectivei 
@eeectare a prizonierilor în 
ai discret cu putință, sabe 

Drept urmare. aces 
“rca reprezentanților C 
male. 7? Opoziția autorită; 
mai serioase puse in calea 
Boia austro-ungară. Ace 
@aocmai a ordinelor emise i 
acestei stări de lucru a cons 
Ger. De altfel, într-un rap 
2m Siberia a indicat, drept 
2e zonă, tocmai permanem 
a auunii. Ei au constatat 
male, repatrierea prizon 
mele locale din oraşele. 
3 22 nerepatriati fără vos 
'mxznalat situaţia cu totul sp 
sk, în care nu sunt lag 
@ încrul câmpului şi în ră 
ezatriere, în acest ţinut, mu 
Gare se aflau aceştia. de alt 
@csw calvarul prizonieratu 


© Loc.cit., fond MR. Servic 
© adem, f. 390. 
= Cornel Carp, Comel Ţucă. a 


cit, fond M.R., Servici 


rmiernati la vest de axa de 
aile Monderhellen, Fritsch şi 
don. de la Comitetul Interna- 
ezcană. Evacuarea prizonie- 
tă Negre se execută de câtre 
se iar a celor „din regiunea 
Si cu ungurii”, fiind coordo- 
alor din regiunile Rusiei de 
se ocupe „sora de caritate 
bass încheiat cu Rusia, cu 
aăjlocul anului 1920 „a avut 
gocien”.|!’ 
1920. s-a reestimat „conform 
prizonierilor din Siberia”, că 
să Pentru ajutorarea acestora, 
‘racea Rosie Internaţională, 
de ajutor” cu îmbrăcăminte 
de greutate al chestiunii 
prin urmare”! 15, 
im de la vest de linia indicată 
care ..si-au dat toată silinta ca 
1.1 să fie aduşi in Rusia 
"Ceea ce nu a prevăzut auto- 
ber mase. Acestea au informat 
începerea acțiunii de repatri- 
==. au dispus forurilor locale 
va > 
generatoare de noi probleme 
ersazi in imensitatea spaţiului 
Fwitat2a anuntârii (înştiințării) 
mine în acest sens. Factorii 
bor unde lucrau, lipsa legătu- 
vocale, perioadele lungi de 
a mijloacelor băneşti proprii. 
tii factori au fost surprinşi 
române din Siberia (înaintat 
ax. la 28 februarie 1922), în 


48% 


care s-a specificat: „Prizonierii de război trimişi la lucru” au fost „cel mai greu 
de evacuat”, fiindcă „nu erau concentrați la un loc, ci erau räsletiti in grupe mici 
la diferite lucrări de mine şi lucru la câmp”. Autorităţile bolşevice, în tot acest 
timp, au exercitat un regim „de teroare” urmărind să îi împiedice pe prizonieri să 
se îndrepte spre centrele de repatriere. 

Propaganda referitoare la organizarea în detaliu a repatrierii a fost ca şi 
mexistentă, autorităţile sovietice locale neluând mâsuri corespunzătoare. Despre 
derularea acestei acțiuni, prizonierii au aflat „din caz în caz despre repatrierea 
camarazilor lor”, după cum au relatat ulterior. La rândul lor, cei care au dispus 
de mijloace financiare proprii pentru „a lua pasapoarte si a plăti călătoria”, s-au 
_stupat şi din iniţiativă proprie au plecat”.!” Lipsa fondurilor bănești proprii a 
constituit una din problemele ivite în calea deplasării prizonierilor la centrele de 
grupare. Aceştia „nu au putut pleca din cauză că nu au avut bani pentru spesele 
cerute de câştigare a paşaportului” şi „cu călătoria”. Problematica anuntärii 
actiunii de repatriere şi colectării prizonierilor internati in Rusia a fost o 
permanență a respectivei perioade. Pe întregul teritoriu rusesc, acţiunea de 
“olectare a prizonierilor în vederea repatrierii a fost in mod sistematic, dar cât 
mai discret cu putință, sabotată. 

Drept urmare, aceştia au fost obligați să aştepte în locurile de dislocare 
Msirea reprezentanților Crucii Roşii sau gestul de bunăvoință al autorităţii 
tecale.'”* Opoziția autorităţilor locale sovietice a constituit una din piedicile cele 
mai serioase puse în calea activităţilor de repatriere a prizonierilor români din 
armata austro-ungară. Acestea au căutat, în permanenţă, să amâne executarea 
mocmai a ordinelor emise in acest sens de autoritatea centrală. Acceptarea tacită a 
acestei stări de lucru a constituit una dintre fațadele politicii duplicitare a bolsevi- 
lor. De altfel, într-un raport din 23 septembrie 1921, Comisia militară română 
sin Siberia a indicat, drept cauză a prelungirii acțiunii de repatriere a prizonierilor 
din zonă, tocmai permanenta tărăgânare a autorităților locale în finalizarea urgentă 
2 acțiunii. Ei au constatat cu tristețe faptul că: „Cu toate măsurile sovietelor 
centrale, repatrierea prizonierilor din Siberia nu a fost executată complet de 
sowetele locale din oraşele, satele şi lagărele Siberiei şi multi prizonieri se mai află 
azi nerepatriati fără voia lor’.'” Aceeași comisie, în raportul specificat, a 
“emnalat situaţia cu totul specială în care se găseau prizonierii români din „ţinutul 
@rkutsk, în care nu sunt lagăre, dar unde au fost trimise detasamente de prizonieri 
“a lucrul câmpului şi în raionul aurifer / de / lângă râul Lena”. Actiunea de 
#patriere, în acest ținut, nu începuse la data raportului. Cauza a fost izolarea în 
care se aflau aceştia, de altfel una din problemele permanente si care a influențat 
cisiv calvarul prizonieratului siberian al românilor ardeleni si bucovineni. 24 
© Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4743, f. 389. 

a Ibidem, f. 390. 
~~ Cornel Carp, Cornel Tuc, op.cit., p. 42. 
” Loc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 4743, f. 392. 


25 


În acelaşi timp, „românilor li se fac dificultăţi la repatriere, fiind prefe- 
rati germanii, austriecii, ungurii si în urmă, când mai rămân bani, se dă drumul şi 
românilor”. De altfel, la 23 august 1920, de la Berlin, sublocotenentul Foglu a 
raportat la Bucureşti că: „Din informaţiile culese” în „Rusia există un comitet al 
Sovietului român, care are împuternicirea cui să dea drumul în patrie şi cui nu”. 
Despre componența acestui comitet a scris: „Am putut afla numele numai a două 
persoane: V. Danielescu, din Bucureşti si Pentia Ion, din Răcăşdia” (Banat), care 
era „secretarul Sovietului român în Rusia”.125 

În acelaşi sens, căpitanul Bogdan G. a raportat din Siberia, la 29 
octombrie 1920, că prizonierii „români au fost lăsaţi să treacă spre Est numai cei 
mai bătrâni. Tinerii au fost reţinuţi la lucru”. Bolşevicii ruşi vizitau lagărele cu 
un număr mai mare de prizonieri unde organizau „mitinguri” în cadrul cărora îi 
„indemnau, ca după întoarcerea acasă, să propage si ei ideile internationale”. De 
asemenea, râspändeau ştirea că „restul românilor nu va mai fi evacuat, având în 
vedere că România a intrat în acţiune” contra Rusiei. În raport s-a mai precizat şi 
faptul că „ofițerilor în general, nu le permit să părăsească Rusia sovietica”. 1? 

Redislocarea din Siberia spre Rusia europeană, în vederea repatrierii 
prizonierilor români, s-a făcut cu multă întârziere. Astfel, la 4 noiembrie 1920, 
cam 300 prizonieri români invalizi, internaţi la Tomlek, au „fost evacuați spre 
Petrograd pentru repatriere”. Urmare a acestor întârzieri, prizonierii români au 
devenit „foarte nelinistiti”.'77 

Problemei dislocării la distanțe uriaşe a prizonierilor i s-a raliat cea 
determinată de acţiunea voluntară a autorităţilor locale sovietice de tărăgănare a 
executării operative a repatrierii acestora. In această privinţă, cu referire la situa- 
tia din Siberia, atasatul militar român în Japonia, în baza informaţiilor adunate şi 
considerate „aproape sigure”, a raportat la 21 iunie 1921 guvernului român 
urmâtoarele: „Guvernul sovietic ascunde numărul adevărat al prizonierilor, cum 
şi locurile unde se află, spre a nu fi evacuaţi, ca astfel să se poată folosi de 
munca lor”. De asemenea, în acelaşi raport, a semnalat şi următoarea situaţie a 
prizonierilor: „Starea lor materială este deplorabilă, cât şi cea fizică și a stării 
sufletesti”.'7* Din conţinutul acestui raport a reieşit tratamentul discriminatoriu 
aplicat acestora. Discriminarea naţională a fost prezentă pentru prizonierii 
români internaţi în Rusia în întreaga perioadă a repatrierii şi s-a manifestat din 
plin de la începutul anunţării şi expedierii la centrele „de colectare” a prizonie- 
rilor, de la selectarea cu întârziere şi până la transportarea, întotdeauna cu 
ultimele eşaloane, a acestora la punctele de îmbarcare. 

Discriminarea, indiferent pe ce criterii s-a manifestat ea, a fost cauza 
care a determinat „viața mizerabilă pe care o duc miile de prizonieri români în 


'25 Ibidem, dosar nr. 4245, f. 128-129. 

12 Ibidem, dosar nr. 4257, f. 18a. 

127 Ibidem, f. 89. 

'% Loc.cit., fond M.R., Secretariatul General, dosar nr. 338, £ 471. 


124 


he 


mediul rus infectat de teat 
portat cu stoicism abuza 
Mu ruși şi aliații lor interna 

Repatrierea, cu toat 
ebuit să treacă, a reprezem 
=uzeriilor îndurate şi sidix 
decepții”, încrederii.” De 
suferințelor, de orice natuză 
tenga lor perioadă de prizes 
văzut, problemele cărora a 
Du toate acestea, majoritate 
Het nevoiți să plătească a 
Senpul prizonieratului, & 
demnitate. 


© Loc.cit., fond M.St.M., Biro 
"* Ibidem, f. 34. 


epariere, fiind prefe- 
i bani. se dă drumul si 
»ocotenentul Foglu a 
a există un comitet al 
ul în patrie si cui nu”. 
mumele numai a două 
acasdia” (Banat), care 


a din Siberia, la 29 
acă spre Est numai cei 
usi vizitau lagărele cu 
ari” în cadrul cărora îi 
sie internationale”. De 
ai fi evacuat, avand in 
port s-a mai precizat şi 
tusia sovietică”, 19% 

in vederea repatrierii 
„la 4 noiembrie 1920, 
su „fost evacuaţi spre 
„prizonierii români au 


merilor i s-a raliat cea 
„etice de taraganare a 
mi. cu referire la situa- 
miormaţiilor adunate şi 
921 guvernului român 
@ al prizonierilor, cum 
| să se poată folosi de 
si următoarea situaţie a 
=i cea fizică şi a stării 
anentul discriminatoriu 
emia pentru prizonierii 
rii si s-a manifestat din 
e colectare” a prizonie- 
xtarea, întotdeauna cu 


ifestat ea, a fost cauza 
de prizonieri români în 


mediul rus infectat de toate bolile trupesti şi sufleteşti”. Prizonierii români au 
suportat cu stoicism abuzurile, presiunile şi umilintele la care i-au supus bolse- 
vicii ruşi şi aliații lor internationalisti (unguri, nemți, polonezi etc.).?° 

Repatrierea, cu toată gama de probleme aduse în fata lor şi peste care au 
trebuit să treacă, a reprezentat pentru prizonierii români din Rusia uitarea tuturor 
mizeriilor îndurate si sădirea, „în sufletul lor copleșit de atâtea nenorociri şi 
deceptii”, încrederii.!* Drumul spre țară a însemnat, pentru aceştia, sfârșitul 
suferințelor, de orice natură, pe care au trebuit să le îndure şi să le facă fata în 
lunga lor perioadă de prizonierat. Nu au fost puţine şi nici uşoare, după cum s-a 
văzut, problemele cărora au trebuit să le facă faţă prizonierii români din Rusia. 
Cu toate acestea, majoritatea dintre prizonierii români, chiar dacă unii din ei au 
fost nevoiţi să plătească cu viata, nu au cedat în fata multiplelor greutăți din 
ampul prizonieratului, ci le-au suportat cu stoicism, croindu-şi destinul cu 
demnitate. 


“a Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 267, f. 33. 
5 Ibidem, f. 34. 


125 


CAPITOLUL III 


CONSTITUIREA CORPULUI VOLUNTARILOR 
ROMÂNI ARDELENI ŞI BUCOVINENI DIN RUSIA 
ŞI ACȚIUNILE DESFĂŞURATE ÎN TERITORIUL RUS 
PENTRU ÎNROLAREA VOLUNTARILOR 


III. 1. Constituirea Corpului Voluntarilor Români Ardeleni 
si Bucovineni din Rusia 


Prin autorizarea membrilor Comitetului Românilor Refugiati din Austro- 
Ungaria de a recruta voluntari în România și Rusia, guvernul român a ieşit din 
expectativă. Hotărârea guvernului român, acum evacuat la Iasi, de implicare 
directă în problematica voluntarilor români a fost materializată prin trimiterea la 
Darnita, la 12 ianuarie 1917, în calitate de delegat special al Marelui Cartier 
General român, a locotenent-colonelului în rezervă Constantin G. Pietraru. 
Misiunea acestuia a vizat luarea unui prim contact cu voluntarii concentrați la 
Damiţa. În „lagărul prizonierilor români de la Darnita au fost prezenți în momen- 
tul sosirii delegatului român peste 300 de ofițeri şi 1.200 subofiteri si soldați”. În 
urma discuţiilor avute, Pietraru a raportat la înapoiere Ministerului de Război că: 
„Toţi ca unul au declarat cu entuziasm că vor şi cer să intre ca voluntari în 
armata română; având dorinţa izvorâtă, din dragostea de neam, să lupte pe 
frontul românesc”. 

Cu o zi înainte de plecarea delegatului special militar spre Darnita, la 11 
ianuarie 1917, Legația română din Petrograd a comunicat voluntarilor că în urma 
înţelegerii dintre guvernele român şi rus, ultimul „este pe cale de a lua dispozi- 
tiile necesare” în ceea ce privește acţiunea de concentrare a acestora“. Refugiat. 
odată cu retragerea armatei române în Moldova, fostul vicar, episcopul de 
Fagaras, Iacob Popa, a publicat în numărul din 14 ianuarie 1917 al „Neamulu 
Românesc” un fierbinte apel către ardeleni; din România sau prizonieri la ruşi să 
vină ca voluntari. În apelul adresat acestora el a făcut referire directă la constiin- 
ta: „Războiul acesta al nostru este menit să sfarme lanţurile sclaviei din toate 
veacurile ale neamului românesc şi să ne deschidă epoca de fericire, care să ne 


' „Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 38 din 4 noiembrie 1923. 

2 Cornel Tuca, Informatii în legătură cu situația prizonierilor de origine română din armata 
austro-ungară internați în Rusia în primăvara anului 1917 în Omagjul istoricului Dan 
Berindei, Focşani, 2001, p. 122. 

? „Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 37 din 28 octombrie 1923. 


126 


je acțiune pe an 
Zruarie 1917, B 
merul român a mil 
= prezenţe ruse 
zsură din partea ali 
me simpatică inten 
denţiat faptul că 
ensiva vizând deci 
vei. Pe un alt p 
în discuţie urgent 
al inrolării volun 
În perioada în ca 
M7 locotenent-colo 
Ministerului de R 
farelui Cartier Gen 
iia, au revenit in £ 


ESTO 4°. Dupa find i za 
2 de câtre voluntari. 
m= Executiv că „în pri 


amul românesc” „Iasi, ma 
an I. Serban, Voluriars 
rea Neamului, 1916-19 
nstantin Kintescu, Ră 


Paul Oprescu, Marile victo 
Giasii în „Revista de ist 
a voluntarilor”, Cl. 


are 


OLUNTARILOR 
NENI DIN RUSIA 
| TERITORIUL RUS 
UNTARILOR 


ilor Români Ardeleni 
asia 


mamilor Refugiati din Austro- 
2. guvernul român a ieşit din 
zvacuat la laşi, de implicare 
assenalizatä prin trimiterea la 
ai special al Marelui Cartier 
rvă Constantin G. Pietraru! 
3 cu voluntarii concentrați la 
2 zu fost prezenţi în momen- 
1.20 subofiteri şi soldaţi”. În 
ze Ministerului de Război că: 
; cer să intre ca voluntari în 
mas de neam, să lupte pe 


zai militar spre Darnita, la 11 
«anca! voluntarilor că în urma 
este pe cale de a lua dispozi- 
æutrare a acestora”. Refugiat. 
2 fostul vicar, episcopul de 
+ sanuarie 1917 al „Neamului 
mârza sau prizonieri la ruşi sa 
am referire directă la constiin- 
ac lantunle sclaviei din toate 
! apoca de fericire, care să ne 


= 


ier de origine română din armata 
190 în Omagjul istoricului Dan 


Ee ted 


=>. 


eempenseze pentru toate suferințele din trecut™. Acţiunile române din prima 
|@enitate a lunii ianuarie 1917 au fost urmate de implicarea, în problematica 
so antarilor români concentrați la Darnita, a guvernului rus. Urmare a ordinului 
gmmit, generalul Brusilov s-a deplasat la Darnita unde a avut întrevederi cu 
membrii Comitetului Executiv si cu întregul corp ofițeresc, care au determinat 
„> mzibilă schimbare a atitudinii comandamentului lagărului fata de voluntari, 
au încetat să mai fie trataţi ca prizonieri””. 

La sfârşitul lunii ianuarie, începutul lui februarie 1917, premierul român, 
“msorit şi de principele Carol, a făcut o vizită la Petrograd unde a avut o serie de 
“=uacte cu personalități decizionale politice și militare ruse, inclusiv o întreve- 
re cu țarul Nicolae al II-lea; ocazie cu care a constatat că demnitarii ruşi „erau 
ocupați mai mult de planurile de zdrobire a propriei populații, ce se ridica 
enintatoare sub pintenul foametei şi nemulțumirilor acumulate de decenii”*. 
în aceeaşi perioadă, la Petrograd, s-a desfăşurat şi conferinţa interaliată, convo- 


"sai la sugestia premierului englez Loyd George, axată pe discutarea planurilor 


ue de acţiune pe anul 1917. Neinvitat initial la lucrări, cu titlul de excepţie, la 
februarie 1917, Brătianu a reuşit să expună poziția României. În linii generale, 
emierul român a militat pentru menţinerea frontului din Moldova, necesitatea 
“m prezențe ruse masive pe acest front şi acordarea unui ajutor material pe 
=szsură din partea aliaţilor. În final a subliniat că a găsit la Petrograd „atmosfera 
me simpatică intereselor noastre”. Referitor la finalitatea discuţiilor, trebuie 
#mentiat faptul că această conferință nu a decis nimic privitor la o contra- 
@iensiva vizând degajarea Dunării inferioare şi eliberarea zonei petrolifere a Văii 
sahovei. Pe un alt plan, nici intrevederile lui Brătianu cu oficialii ruși nu au 
rs în discuţie urgentarea de măsuri referitoare la lărgirea cadrului regulamen- 
x al inrolarii voluntarilor şi transportul acestora în România”. 
În perioada în care premierul român s-a aflat la Petrograd, la 28 ianuarie 
7 locotenent-colonelul în rezervă Constantin G.Pietraru, în calitate de trimis 
Ministerului de Război, însoţit de locotenent-colonelul Predescu, reprezentan- 
m Marelui Cartier General român pe lângă Comandamentul armatei ruse din 
“alia, au revenit în mijlocul voluntarilor de la Darnita. Aici, timp de câteva 
m2. au avut discuţii cu voluntarii, au vizitat lagărul si au sintetizat problematica 
ssstora’. După finalizarea discuţiilor şi edificarea asupra problemelor prezen- 
3 de câtre voluntari, Pietraru şi Predescu le-au comunicat membrilor Comitetu- 
îm Executiv că „în principiu s-a trasat sarcina înființării Corpului Voluntarilor” 


* eamul românesc”, Iaşi, an XI, nr. 11 din 14 ianuarie 1917. 

ban I. Serban, Voluntarii transilvăneni si bucovineni din Rusia în Războiul pentru 

Jaregirea Neamului, 1916-1919, Alba tulia, 2003, p. 76. 

Ceastantin Kiritescu, Războiul pentru Întregirea Neamului, vol. L Bucuresti, 1925, p. 378-379. 
Paul Oprescu, Marile victorii româneşti din 1917 în contextul relațiilor politice şi militare 

= Siatii în „Revista de istorie”, tom 40, nr. 7, iulie 1987, p. 660. 

* Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 38 din 4 noiembrie 1923. 


127 


sub comanda generalului Coandă Constantin, Pietraru urmând a fi desemnat ca 
şef de stat major”. După întoarcerea sa la Iasi, Pietraru a înaintat Marelui Stat 
Major român, la 7 februarie 1917, un raport cu concluziile întrevederilor avute la 
Darnita, insistând pentru luarea unor măsuri de lărgire a posibilităților prizo- 
nierilor români de înrolare ca voluntari. 

Odată cu informările date forurilor de resort române, Victor Deleu a 
înaintat şi o statistică, întocmită de Comitetul Executiv, a „voluntarilor români, 
ofițerilor şi candidaţilor de ofițeri din Austro-Ungaria, adunaţi la Darnita la 1 
februarie 1917”'°. Din situaţia întocmită a rezultat faptul că cei 306 ofiţeri si 
candidaţi de ofițeri voluntarii adunaţi la Darnita proveneau din toate comitatele 
austro-ungare locuite de români: Torontal (4), Cenad (1), Bichis (3), Bihor (11), 
Arad (23), Hunedoara (32), Alba (20), Cojocna (16), Maramures (4), Sălaj (8), 
Trei-Scaune (3), Sibiu (28) etc. şi 27 de bucovineni. Din numărul total de 306 
ofițeri şi candidați de ofițeri existenți în tabăra de la Darnita 10 erau activi 
(căpitani - 2, locotenenti - 2, sublocotenenti - 2 şi substituti de ofiţeri - 4), iar 
restul de 296 rezervişti. Rezultă că ofiţerii de rezervă, spre deosebire de cei 
activi, având ocupaţii dintre cele mai diverse şi aflaţi în viaţa civilă într-un 
contact mai strâns cu mişcarea naţională românească, au dovedit un înalt spirit 
patriotic şi o dorinţă vie de a se înrola ca voluntari. 

Această discrepanta de opţiuni dintre cele două categorii de ofiţeri 
austro-ungari de origine română nu a scăpat analizei membrilor Comitetului 
Executiv de la Darnita. Concluzia aceasta, rezultată şi-n urma numeroaselor 
relatări ale voluntarilor sosiți la Darnita, că multi ofiţeri activi români se opun în 
lagăre acțiunii de inrolare a prizonierilor, a determinat Comitetul Executiv să 
propună si apoi să accepte înființarea unei „cărţi albastre”!!. Autorul proiectului 
de înființare a acesteia a fost Vasile Chiroiu, care, în preambul, arată motivaţia 
prezenței ofițerilor voluntari la Darnita: „Dintre mulțimea de prizonieri austro- 
ungari de origine română - împrâştiaţi pe întreg întinsul Rusiei europene si 


? Petre Nemoianu, Prima Alba Iulie. Voluntarii români în Războiul pentru Întregirea 
Neamului, Timisoara, 1922, p. 12. 

10 Centrul de Studii si Pâstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti (în continuare: 
C.S.P.A.M..), fond Marele Stat Major (în continuare: M.St.M.), Secţia Studii Istorice. 
Arhiva în original, dosar nr. 11, f. 134 [Din punct de vedere al vârstei: 118 aveau între 20-25 
de ani, urmaţi de 95 din categoria 25-30 ani, iar restul aveau între 30-45 de ani şi unul singur 
peste această vârstă; iar ca ocupaţie, pentru cei proveniţi din viata civilă, cea mai numeroasă 
categorie o formau studenţii şi absolvenţii şcolilor medii - 112; urmaţi de: invatatori - 49, 
funcționari bancari - 25, avocati - 23, candidaţi de avocaţi - 18, etc.. Din punct de vedere al 
stârii civile: 39 erau casatoriti şi 5 vaduvi, care aveau împreună 52 de copii, restul de 248 erau 
necasatoriti. O clasificare aparte o constituie cea referitoare la „averea” avută de aceştia in 
viata civilă: 84 dintre ei aveau un venit de până la 10.000 coroane, 125 un venit între 10.000 — 
50.000 coroane, iar 50 un venit de peste 50.000 coroane]. 

1 Loe.cit., fond Corpul Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni (în continuare 
C.V.R.A.B.), dosar nr. 12, f. 123-124. 


128 


Biatice - în momentul iste 
sarcină, ca, cu fierul in més 
astre seculare au luat în fi 
sc-am adunat la Darnita ap 
ci o conditiune să punem n 
Apoi, autorul proiectului, rec 
zarte din ofiţerii prizonieri r 
Santului Eu şi să stea în 
omenească nu se vor mai 1 
mujloacele posibile şi imposi 
Satoriei”. După prezentarea 
msiorul a concluzionat: „Far 
Gxat. Trebuie fixat nu pentru 
| ci pentru că [...] incident 
si l-am pierde din vedere d 
sam faptul acesta trecător 
pledat din nou pentru nece 
#zboi nimic nu se poate pi 
zunună de recunostinta ce n 
=umai eternizarea momentul 
zare va sta numele celor ca 
albastră era necesară pentru ¢ 
“abilă piatră comemorativă, î 
Concomitent, în acea 
Se s-au opus acţiunii voluntar 
2 fost acelaşi Vasile Chiros 
Miliativa acestuia „s-a constit 
zelor ce «ajung in conflict a 
seagra” au fost înscriși. din ¢ 
voluntari la Iasi, un numär € 
neagră” - au avut menirea de 
sonditii istorice concrete, au a 
Între timp, la Iaşi, au 
ment-colonelului Pietraru Cos 
cadru organizatoric destinat 
Marelui Stat Major român. F 
nui Proiect de organizare a 
Marelui Cartier General la 


* 1. Şerban, op.cit., p. 71. 
- Arhivele Militare Romane Bua 
“în continuare: M.C.G.), dosar nr 


mu urmând a fi desemnat cz 
(aru a înaintat Marelui Stæ 
ile întrevederilor avute 3 


rgire a posibilităţilor prize 


at române, Victor Deleu = 
x. a „voluntarilor roman: 
ma. adunaţi la Darnita la | 
faptul că cei 306 ofiţeri = 
mencau din toate comitatele 
d (I). Bichis (3), Bihor (11% 
+ Maramures (4), Sălaj (84 
L Din numărul total de 306 
: la Darnita 10 erau activi 
substituți de ofițeri - 4), iar 
va. spre deosebire de cei 
fan in viata civilă într-un 
a. au dovedit un înalt spirit 


+ două categorii de ofiten 
zei membrilor Comitetulu: 
@ și-n urma numeroaselor 
em activi români se opun in 
mat C omitetul Executiv să 
sure" *. Autorul proiectului 
1 preambul, arată motivaţia 
'umea de prizonieri austro- 
muinsul Rusiei europene si 


în R.zboiul pentru Întregirea 


same Pitesti (în continuare 
Si M_). Secţia Studii Istorice. 
! warstei: 118 aveau între 20-25 
ere 30-45 de ani şi unul singur 
Man civilă, cea mai numeroasă 
i urmaţi de: învăţători - 49, 
=. etc.. Din punct de vedere al 
252 de copii, restul de 248 erau 
M _averea” avută de aceştia în 
=. 125 un venit între 10.000 - 


® Bucovineni (în continuare 


ace - în momentul istoric, când mica Românie a luat asupra sa greaua 
smi, ca, cu fierul în mână să ne taie drumul liber de sclavie, când visurile 
2 seculare au luat in fine o formă concretă şi hotărâtă - ne-am desprins si 
m adunat la Darnita aproape 300 foşti ofițeri austro-ungari, pentru ca fără 
ii o conditiune să punem modestele noastre puteri în serviciul nostru national”. 
wi, autorul proiectului, recunoaşte cu părere de râu: „în vremea aceasta o bună 
din ofiţerii prizonieri români au aflat de bine sa se închine şi mai departe 
anului Eu şi să stea in fata evenimentelor acestea istorice, care în viata 
enească nu se vor mai repeta, impasibili, ba s-au aflat unii care, cu toate 
oacele posibile şi imposibile, agitau în contra noastră şi în contra îndeplinirii 
wriei”. După prezentarea în antiteză a opțiunilor ofiţerilor români prizonieri, 
rul a concluzionat: „Faptul acesta, domnilor, într-o formă oarecare trebuie 
at. Trebuie fixat nu pentru noi, care am răspuns la apelul conştiinţei naționale, 
] ci pentru că [...] incidentul acesta me dacă nu l-am fixa, ar trece neobservat 
» l-am pierde din vedere chiar si noi”. Ca urmare „nouă nu ne este iertat să 
sim faptul acesta trecător si nefixat”. În finalul proiectului, Vasile Chiroiu a 
dat din nou pentru necesitatea înființării unei asemenea ,,carti”: „Cum în 
zboi nimic nu se poate prevedea, se poate foarte uşor întâmpla, ca singura 
Æmunä de recunoştinţă ce ni se va pune la capătul nostru, a unora, va fi sigur 
emai eternizarea momentului de fata printr-o carte a noastră, «cea albastră», în 
re va sta numele celor care au venit să-şi facă datorinta”. O asemenea carte 
astră era necesară pentru că „aceasta va fi atunci cea mai frumoasă şi indiscu- 
“abilă piatră comemorativă, în fata căreia fiecare va trebui să-şi plece capul”. 

Concomitent, în aceeaşi idee a „ncuitării” pentru viitorime a numelui celor 
2 s-au opus acţiunii voluntarilor, s-a înfiinţat şi o „carte neagră”. Autorul acţiunii 
a fost acelaşi Vasile Chiroiu. supranumit de voluntari „Cato al nostru”. Din 
mntiativa acestuia „s-a constituit «juriul de onoare», cu scopul de a judeca faptele 
“elor ce «ajung in conflict cu onoarea individuală sau national”, În „Cartea 
aagră” au fost înscrişi, din decembrie 1916 până la plecarea primului eşalon de 
voluntari la Iaşi, un număr de 178 de persoane. Cele două cărți - „albastră” şi 
neagră” - au avut menirea de a lăsa eternității numele persoanelor care, în aceleaşi 
condiţii istorice concrete, au acţionat atât de diferit unii faţă de ceilalți. 

Între timp, la Iaşi, autorităţile militare române, după întoarcerea locote- 
aent-colonelului Pietraru Constantin, au continuat să lucreze la întocmirea unui 
cadru organizatoric destinat voluntarilor. Rezultatul activităţii lui Pietraru si 
Marelui Stat Major român, Partea Sedentara, a fost concretizat prin întocmirea 
unui Proiect de organizare a Corpului Voluntarilor Români în Rusia înaintat şi 
Marelui Cartier General la 21 februarie 1917'°. În raportul de înaintare a 


RI Serban, op.cit., p. 71. 
~ Arhivele Militare Române Bucuresti (în continuare: A.M.R.), fond Marele Cartier General 
“în continuare: M.C.G.), dosar nr. 276, f. 610-612. 


129 


proiectului se făcea cunoscut faptul că „s-a trimis câte un exemplar identic 
domnului ministru Diamandi, la Petrograd, şi domnului general Coandă, la 
Marele Cartier rus, cu instrucțiuni de a se lua de fiecare în parte înţelegere, pe de 
o parte cu Ministerul de Război rus, iar pe de alta cu domnul general Alexiev”!“. 
Proiectul de organizare consfințea înființarea în Rusia a unui Corp de Voluntari 
Români, care „de bună voie ar primi să lupte în rândurile armatei române”. 
Voluntarii urmau a fi concentrați în „unul sau mai multe câmpuri de instrucţie”, 
după stabilirea unui acord în prealabil între reprezentanţii guvernelor român şi 
rus. Următorul pas consta în trimiterea în Rusia, pe regiuni, a unor comisii mixte 
formate din câte un ofiţer din armata română, unul de naţionalitate română dintre 
prizonieri şi unul din armata rusă, precum şi un refugiat ardelean sau bucovinean 
în România. 

Aceste comisii mixte trebuiau să aleagă în Rusia „voluntarii români, fie 
printre prizonieri, fie printre cei liberi, care vor să lupte alături de armata română 
şi, apoi, să-i trimită în câmpurile de instrucţie ce se vor stabili”. După stabilirea 
câmpurilor de instrutie urma a fi expediate „din tara cadrele necesare pentru 
organizarea, administrarea si instructia lor”, într-o primă etapă la nivelul unui 
comandament de divizie și „instructori pentru fiecare unitate”, împreună cu 
nucleele de comandă ale acestora. Stabilirea unui comandament de divizie, 
pentru a fi expediat într-o primă etapă, constituie dovada că partea română a 
estimat numărul voluntarilor ce urmau a fi înrolați imediat la nivelul acestei man 
unităţi. În acelaşi timp, datorită informaţiilor sosite în legătură cu numărul celor 
ce doreau să se înroleze ca voluntari, s-a prevăzut că „îndată ce numărul volunta- 
rilor se va spori, se va putea trimite un al doilea şi chiar un al treilea comanda- 
ment de divizie, la fel ca cel dintâi”. De aici rezultă ca cifra voluntarilor avută in 
vedere de conducerea militară română, care se vor înrola, a fost estimată la 
nivelul a 2-3 divizii. Această estimare explică şi denumirea prevăzută de Marele 
Stat Major român, Partea Sedentară, pentru noua structură militară pe care urma 
s-o constituie voluntarii: corp de armată. 

Ca urmare, în spiritul acestor prevederi, s-a renunţat la denumirea deja 
consacrată, din partea militantilor ardeleni și bucovineni, de „legiune” şi s-a 
optat pentru aceea de corp de armată. Pentru încadrarea noilor unităţi de volun- 
tari s-a prevăzut întrebuintarea a „cât mai multi din ofiţerii prizonieri”. Echiparea 
şi înarmarea voluntarilor urma a se efectua din depozitele aflate în Rusia, în care 
se gasea echipamentul şi armamentul trimis de aliaţi pentru români sau din cele 
ruseşti. Hrănirea voluntarilor în Rusia urma a fi asigurată de autoritățile militare 
rusești în aceleaşi condiţii ca şi pentru armata rusă. În fine, cadrele militare 
(ofiţeri şi subofiteri) active şi de rezervă dintre voluntari urmau a primi dreptun 
egale cu ofiţerii din armata română; iar timpul servit în armata austro-ungară, ca 
şi cel în calitate de prizonieri, urma să fie luat în calcul „la stabilirea vechimilor”. 


'4 Ibidem, f. 609. 


130 


oastituit în baza acestor ea 
astrucție de 1,5-2 luni”, du 
“Estrucție ale armatei romăru 
După analiza proie 

arobat şi împuternicit ofict 
suie că, la 23 februane ] 
Sear 1191, a dispus inf 
Becovineni din Rusia sub 
tar român pe lângă Mare 
a sef de stat major pe loa 
Sul nou înființatului Corp 
“msărcinat cu recrutarea priza 
Coincidenta a făcut 
Æucncascä Revoluţia din R 
ma acuma Rusia va putea k 
Mamarea generală a Aliatilor 
'moszoriu al Rusiei, Brătianu 
@e pent care luptau armate 
=mwscut sub denumirea de « 
Dunca externă a Rusiei”. N 
Æsxctarea întocmai de cătr 
mwortant însă din punctul d 
mimtanlor - a fost anunțul 
“musonalităţilor din Austro-Un: 
= prizonierii internati in | 
mien] au constatat într-um 
Mme aceste schimbări părea 


9 Carael Ţucă, Constituirea Con 
i vili. Ploieşti, 2003, p. 40. 

SE SPAM, fond M.SLM. Sen 
Pan [ucä, Constituirea Corpuls 
nec acestora in Tabăra de. 
Baron, 2003, p. 52, 55 şi * 
Perret, 1979, p. 277. 

Mu Botezan, Contriburii la pra 
=: prizonieri în Rusia in Pris 
mes. p. 277 şi ,,Gazeta voluntarilor 

Soe Agrigoroaiei , Opinie public. 
ri Uniri. laşi, 1916-1918, lasi. A 

"Sem. Glorioasele victorii din LA 
Bnriei în „Revista arhivelor”, 35, 
Gheorghe Unc, Participarea un 
a zea Revoluției din Octombrie in 


căre un exemplar identic 
mului general Coandă, la 
re in parte înțelegere, pe de 
lomnul general Alexiev”"*. 
2 a unui Corp de Voluntari 
îmdurile armatei române”. 
alte câmpuri de instrucție”, 
gangii guvernelor român şi 
emi, a unor comisii mixte 
mationalitate română dintre 
zt ardelean sau bucovinean 


usa „voluntarii romani, fie 
te alături de armata română 
vor stabili”. După stabilirea 
ră cadrele necesare pentru 
wim etapă la nivelul unui 
‘are unitate”, împreună cu 

comandament de divizie, 
kwada că partea română a 
édiat la nivelul acestei mari 
a legătură cu numărul celor 
îndată ce numărul volunta- 
Seer un al treilea comanda- 
3 cifra voluntarilor avută în 
r înrola, a fost estimată la 
mmirea prevăzută de Marele 
acturd militară pe care urma 


renuntat la denumirea deja 
sineni. de „legiune” şi s-a 
zea noilor unităţi de volun- 
fizerii prizonieri”. Echiparea 
miele aflate în Rusia, în care 
| pentru români sau din cele 
arată de autorităţile militare 
3. În fine, cadrele militare 
atan urmau a primi drepturi 
î armata austro-ungară, ca 
ul „a stabilirea vechimilor”. 


'Constituit în baza acestor criterii, Corpul de Voluntari urma a „primi in Rusia o 
#“uuctie de 1,5-2 luni”, după care trebuia adus în România „în câmpurile de 
mstrucţie ale armatei române”. 

După analiza proiectului de organizare, Marele Cartier General l-a 
probat şi împuternicit oficial pe Pietraru „să se ocupe de această problemă”!S. 
Astfel că, la 23 februarie 1917, Ministerul de Război român, prin ordinul cu 
semärul 1191, a dispus înfiinţarea Corpului Voluntarilor Români Ardeleni si 
Bucovineni din Rusia sub comanda generalului Constantin Coandă (atasatul 
="hitar român pe lângă Marele Cartier General rus de la Moghilev) şi avându-l 
= şef de stat major pe locotenent-colonelul în rezervă Constantin Pietraru'®. 
Sediul nou înființatului Corp de Voluntari a fost fixat la Kiev, iar Pietraru a fost 
nsărcinat cu recrutarea prizonierilor şi organizarea voluntarilor”. 

Coincidenta a făcut ca numai la câteva zile, 27 februarie 1917, să 
“zbucnească Revoluţia din Rusia. Prima impresie pentru aliaţi a fost aceea „că 
a acuma Rusia va putea lupta cu toată tăria şi aduce întreaga ei contribuţie la 
Muriarea generală a Aliaților”. Guvernul român „a recunoscut imediat guvernul 
@rovizoriu al Rusiei, Brătianu şi-a exprimat încrederea în triumful cauzei comu- 
= pentru care luptau armatele celor două state”’*. Noul guvern provizoriu rus, 
“amoscut sub denumirea de «guvernul Lvov», „nu a schimbat, în linii generale, 
ohtica externă a Rusiei”. Noul ministru de externe rus ,,Miliakov, a anunţat 
w=spectarea întocmai de către Rusia a angajamentelor sale”. Lucrul cel mai 
“mportant însă din punctul de vedere al cauzei româneşti - a scopului luptei 
weluntarilor - a fost anunţul că „guvernul rus se pronunța pentru eliberarea 
=avonalităţilor din Austro-Ungaria”. Revoluţia din Rusia a fost bine primită de 
‘aire prizonierii internaţi în lagărele de pe cuprinsul acesteia. La rândul lor, 
mzonierii au constatat într-un timp relativ scurt „unele usuräri în situația lor’ i. 
Toate aceste schimbări păreau a deschide cai noi în acţiunea de urgentare a 


“ Comel Tucă, Constituirea Corpului de voluntari de la Darnita în „Arhivele Prahovei”, 

LIT, Ploieşti, 2003, p. 40. 

O SP.A.M.I., fond M.St.M., Serviciul Studii Istorice. Arhiva in original, dosar nr. 11, f. 51; 

mx! Tuca, Constituirea Corpului de Voluntari Ardeleni şi Bucovineni. Demersuri privind 

“aainarea acestora in Tabăra din Darnita (1916-1917) în Restituiri. Studii şi Comunicări, 

curesti, 2003, p. 52, 55 şi ***, România în anii Primului Război Mondial, vol. I, 

uresti, 1979, p. 277. 

Liviu Botezan, Contributii la problema recrutării de voluntari dintre românii transilvăneni 

msi prizonieri in Rusia în Primul Război Mondial, în „Acta Musei Napocensis”, XX, 

„p.277 şi „Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 38 din 4 noiembrie 1923. 

lon Agrigoroaiei , Opinie publică si stare de spirit în vremea Războiului de Intregire si a 
ii Uniri. laşi, 1916-1918, laşi, 2004, p. 85. 

“kim, Glorioasele victorii din vara anului 1917 şi dejucarea planurilor de împărtire a 

îniei în „Revista arhivelor”, 55, nr. 1, 1978, p. 54. 
a Gheorghe Unc, Participarea unităților militare revolutionare române la lupta pentru 
= area Revoluţiei din Octombrie in „Studii. Revista de istorie”, XX, nr. 5, 1967, p. 849-850. 


131 


extinderii sferei geografice de înrolare a voluntarilor români in Rusia şi trans 


rării lor în România. 


După primirea ordinului, locotenent-colonelul Pietraru a plecat pen 


înmânarea acreditărilor oficiale la Moghilev, pe Nipru, pentru a-l întâlni pe 


generalul Coandă Constantin. Întâlnirea a avut loc în ziua de 1 martie 1917 şi sa 
axat pe analiza identificării modalitatilor concrete de obţinere a aprobârike 
necesare din partea guvemului rus”'. Despre întâlnirea de la Moghilev, Pietraru € 
consemnat ulterior: „Am sosit astfel, tocmai în timpul când a izbucnit mares 
revoluție rusă. Nefiind posibil să plec la Petrograd, pentru a obţine voia a 
recrutare şi organizare a Corpului de Voluntari Români, am fost trimis de dom 
nul general Coandă la Kiev, pentru a cerceta oarecare ştiri alarmante ce prime 
Ministerul de Război român, cu privire la starea de spirit a prizonierilor & 


origine română (ofiţeri şi soldaţi), în număr de o mie cinci sute de oameni, cars 
se găseau adunaţi în lagărul de la Darnita, lângă Kiev, în vederea trimiterii lor & 
armata romana”. Pentru verificarea celor reclamate, Pietraru a plecat spe: 
Darnita, în aceeaşi zi, şi s-a întâlnit în gara Kiev cu Victor Deleu şi Pompil= 
Nistor, cărora le-a comunicat că problema recrutării şi inrolarii voluntarilor t# 
armata română a devenit o preocupare stabilă si cu un caracter de urgență dm 
partea Marelui Stat Major român. Apoi, cei doi reprezentanți de frunte = 
prizonierilor români de la Darnita, au fost informaţi despre modalitatea în cars 
guvernul român a hotărât să clarifice situaţia lor. Din raportul întocmit de câtre 
aceştia desprindem strategia ce le-a fost comunicată: „Noi vom fi declaraţi de 
cetăţeni români îndată cu primirea noastră în armata română. Se vor lua în 
considerare anii de serviciu din armata austro-ungară, cu gradul și rangul ce ne 
| compete, cu drepturile de avansare şi pensionare corespunzătoare, socotindu-se 
şi vremea petrecută în prinsoare””>. 
| O a doua etapă urma a consta în acţiunea conjugată a generalulw 
| Coandă si locotenent-colonelului Pietraru, care „vor avea să exopereze de la 
Statul Major Suprem rus - eventual de la Ministerul de Război rus - desemnare 
imediată a unuia sau mai multor locuri de concentrare a voluntarilor români. 
întrucât va fi posibil în afară de linia frontului sau a oraşelor prea încărcate cu 
comunicaţii şi transporturi militare”. În timpul întrevederii cu Pietraru, Victor 
Deleu şi Pompiliu Nistor i-au adus la cunoştinţă că trebuie luate măsuri urgente 
„pentru uşurarea stării deplorabile a voluntarilor din barăci” si ca se hotărâse de 
către conducerea rusă „mutarea noastră la Jitomir, unde ar fi loc în fostele şcoli 
militare rusești”. Din cuprinsul aceluiaşi raport se desprind date şi despre strate- 
gia preconizată de către Marele Stat Major român în legătură cu organizarea 


2 Liviu Botezan, op.cit.,p. 277. 

2 Cornel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni, 1917-1918 in „Document”, an 
V, nr. L (17), 2002, p. 49. 

3 Idem, Constituirea Corpului de voluntari de la Darnita..., p. 40-41. 


132 


I e 


1] 


fe recrutare. Inst 
@ îapuul că, ..concen 
se anunţă voluntari sa 
er de câte ruşi. & 
tuturor regiunilor i 
Comisiile preconizate 
: ofițerii foşti la front 9 
un ofiţer rus. dest 
| refugiat sau mai 
soi aleşi dintre cei ce 
În ziua de 2 marne 
Pietraru, revenit la 
Imperial rus. In urna 
câ _nu au obiecții de 
5. unde sunt deja reum 
hotărârii generalului A 
ilor Români. gener 
Marelui Cartier Gu 
la concentrarea : 


Obtinandu-se aprob 
tată oficial constituim 
la Darnita?f. La aceas 
oficiale a voluntanlor n 
uându-se demersurile 
=i nu în totalitate, macar i 
Rusia. După întrevedariă 
s=t—colonelul Pietraru s-a în 
or: „i-am găsit animal 
ment pentru România. Erau 
pentru a lua parte alături des 
me străin şi de alipire la tarar 
Începând cu 3 marne 
eezonierilor români din Rus 
cate pentru aceştia, criteriul 


2CSP.AM., fond C.V.R AB. 
® Ibidem, dosar nr. 7, f. 17, 53% 
ist 1917, redactat în plimba fn 
= armatelor ruse, generalul Kon 
“scriși ca voluntari). 

© Petre Nemoianu, op.cit, p. 37 şi A 
“CSPA.MI,, fond M.St.M. Sect 


or români în Rusia si transfe- 


œil Pietraru a plecat pentru 
Nipru, pentru a-l întâlni pe 
32 ziua de 1 martie 1917 şi s-a 
== de obținere a aprobărilor 
sea de la Moghilev, Pietraru a 
ampul când a izbucnit marea 
gad pentru a obtine voia de 
omni. am fost trimis de dom- 
care stiri alarmante ce primise 
ca de spint a prizonierilor de 
=se cinci sute de oameni, care 
Sax. în vederea trimiterii lor în 
armate, Pietraru a plecat spre 
4 cu Victor Deleu şi Pompiliu 
sări si înrolării voluntarilor în 
eu un caracter de urgenţă din 
doi reprezentanți de frunte ai 
mati despre modalitatea in care 
Din raportul întocmit de catre 
“ai: „Noi vom fi declarati de 
armata română. Se vor lua în 
agară. cu gradul şi rangul ce ne 


= corespunzătoare, socotindu-se 


“mea conjugată a generalului 
» vor avea să exopereze de la 


=rul de Război rus - desemnarea 
ecentrare a voluntarilor români. 
sau a oraşelor prea încărcate cu 
| întrevederii cu Pietraru, Victor 
4 că trebuie luate măsuri urgente 
« din barăci” şi că se hotărâse de 
mr. unde ar fi loc în fostele şcoli 
se desprind date şi despre strate- 
omän în legătură cu organizaréé 


women, 1917-1918 în Document”, ab 


sa... p. 40-41. 


acțiunii de recrutare, instruire şi transport in România a voluntarilor”*. Ţinând 
cont de faptul că, „concentrarea tuturor prizonierilor români, fara considerare 
dacă se anunţă voluntari sau nu, din motive tehnice şi economice, nu s-a putut 
incuviinta” de câtre ruşi, s-a hotărât formarea de comisii mixte care să asigure 
‘izitarea tuturor regiunilor in care se puteau afla prizonierii ardeleni si bucovi- 
seni. Comisiile preconizate urmau a fi compuse din: câte „un ofițer român - aleşi 
dintre ofiţerii foşti la front şi răniți şi mai ales care încă nu-şi pot relua activitatea 
in front; un ofițer rus, desemnat de Statul Major rus; un fruntaş ardelean sau 
bucovinean refugiat sau mai dinainte aflător în România [...] şi un ofiţer voluntar 
dintre noi, aleşi dintre cei ce cunosc limba rusă si diferite regiuni ale Rusiei”. 

În ziua de 2 martie 1917, generalul Coandă l-a prezentat pe locotenent- 
colonelul Pietraru, revenit la Moghiiev, generalului Klembovski, subşeful Marelui 
Cartier Imperial rus. În urma convorbirilor purtate, acesta le-a comunicat româ- 
alor că „nu au obiecții de făcut privind concentrarea Corpului lângă Kiev, la 
Darnita, unde sunt deja reuniți 1.500 soldaţi si 300 ofiţeri prizonieri”. După ce a 
supus hotărârii generalului Alexiev problematica organizării în Rusia a Corpului 
Voluntarilor Români, generalul Klembovski a comunicat generalului Coandă 
motărârea Marelui Cartier General rus şi anume aceea că „nu are nici o obiectie 
veferitoare la concentrarea şi formarea unui corp de voluntari cu prizonierii 
#omäni ”. 

Obtinandu-se aprobarea, în cursul zilei de 3/16 martie 1917 a fost 
anunțată oficial constituirea Corpului Voluntarilor Români din Rusia, cu 
sediul la Darnita”®. La această dată se încheie epopeea constituirii şi recunoas- 
mii oficiale a voluntarilor români de către cele două guverne - rus si român - 
'ontinuându-se demersurile pentru obţinerea aprobărilor înrolării ca voluntari, 
“sacă nu în totalitate, măcar într-un număr cât mai mare, a prizonierilor români 
îm Rusia. După întrevederile de la Moghilev şi Kiev, sosit la Darnita, locote- 
went-colonelul Pietraru s-a întreținut cu prizonierii români din lagăr, raportând 
Wierior: „i-am găsit animați de cele mai înalte sentimente de iubire şi devota- 
t pentru România. Erau numai nerebdători să ajungă pe teritoriul român, 
pentru a lua parte alături de armata română la lupta comună de liberare de sub 
ap străin şi de alipire la tara romaneasca”.”” 

Începând cu 3 martie 1917, acţiunea de înrolare a voluntarilor din rândul 
pnzonierilor români din Rusia parea a nu mai întâmpina obstacole. Dar, din 
rate pentru aceştia, criteriile stabilite prin amintita suită de ordine imperiale, 


CC SPAM. fond C.V.R.A.B., dosar nr. |, f. 16. 

Ibidem, dosar nr. 7, f. 17, 53-54. (Informaţia este cuprinsă în „Memorandum-u! din 15 
@eeust 1917, redactat în plimba franceză, trimis de generalul Coandă comandantului suprem 
= armatelor ruse, generalul Komilov, pentru aprobarea urgentării eliberării prizonierilor 
“risi ca voluntari). 

Petre Nemoianu, op.cit., p. 37 şi „Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 38 din 4 noiembrie 1923. 

“E SPA.MI, fond M.St.M, Secţia Studii Istorice. Arhiva in original, dosar nr. 11, f. 53. 


133 


privitoare la restricționarea înrolării voluntarilor români nu au fost eliminate. 
Restrictia impusă a continuat să existe, dictată de necesitatea folosirii în conti- 
nuare a mâinii de lucru gratuite a prizonierilor români. Totuşi, generalul Coandă. 
prin negocieri îndelungate şi dificile, a urmărit cu perseverență să obțină din 
partea rusă eliminarea acestor restricții şi după primirea asteptatei aprobân 
„pentru înființarea Corpului Voluntarilor Români din Rusia'”%. După numai 2 
zile, la 5/18 martie 1917, s-a desfăşurat la Darnita - în prezenţa generalulu: 
Coandă, locotenent-colonelului (rezervă) Pietraru şi membrilor Comitetulu: 
Executiv - semnarea de către voluntarii români din lagăr a unui „angajament 
individual de fidelitate fata de România şi primirea acestora în armata română” 
Conţinutul angajamentului individual începea prin indicarea motivatiei acţiune 
voluntarilor: ,,Subsemnatii, ofiţeri, subofiteri şi soldați de naţionalitate român: 
declarăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptâm alături de armata român: 
pentru dezrobirea ţărilor noastre de sub dominatiunea Austro-Maghiarä si alipi- 
rea lor la România. Prin acest angajament noi devenim ofițeri, subofiteri si solda 
români cu aceleaşi drepturi si datorii ca şi cei din armata română”. În 
continuare, în angajament se specifică: „Timpul servit în armata austro-ungar: 
ca şi cel în calitate de prizonier ni se va socoti la vechimea gradului nostru. Nos 
şi familiile noastre vom avea aceleași drepturi la pensiuni, ajutoare şi recompen- 
se ca şi ofițerii, subofiterii şi soldaţii români, luându-se în seamă si timpul serv 
în armata austro-ungară şi cel în calitate de prizonier”. Se specifică de asemenea 
„Din momentul subscrierii acestui angajament ne considerăm ca făcând pan: 
din armata română şi, prin urmare, acei dintre noi care nu vor răspunde L 
chemare vor fi consideraţi ca dezertori şi pedepsiţi conform legilor românești”* 

În final, angajamentul a consemnat: „Tot astfel ni se vor aplica toate dispoziţiile 
legale şi regulamentare în vigoare în armata română. Dumnezeu să ne ajute ca 


prin sângele nostru, să ne dezrobim țările şi să facem România Mare, unită într- 


un singur trup si pe veci”. Numărul voluntarilor care au semnat angajamentul © 
fost de 1.647, dintre care 264 ofiţeri, 375 subofiteri si 1.008 soldati*”. 


Pentru toți ofițerii, subofiterii şi trupa care au semnat angajamentul pe 
data de 5/18 martie 1916, vechimea lor în armata română şi, implicit, toaiz 


drepturile ce decurgeau de aici au fost luate în calcul de la această dată. Ulterior 


pe măsura semnării acestui angajament, pentru fiecare voluntar in parte, toaë 
drepturile decurgeau numai de la data respectivă, recunoscută ca fiind aceea 2 
intrării în rândurile armatei române. Referitor la voluntarii concentrați la Darni= 


% ***, Istoria militară a poporului român, vol.V,..., p. 533. 
?° Eugen Hulea, Despre contribuția voluntarilor români la Înfăptuirea Unirii în , Apulure 
nr. XIV, 1976, p. 347. 


% C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B,, dosar nr. 7, £ 3 şi „Gazeta voluntarilor”, Cluj, an I, nr. 3% 


din 4 noiembrie 1923. 
3! Loc.cit., fond C.V.R.A.B, dosar nr. 7, f. 3 şi Petre Nemoianu, op.cit., p. 37. 
#2 Ibidem, dosar nr. 8, f. 9. 


134 


8 numirea de «intelig 
en”, Comitetul Exec 
ym. 11). semnat de capita 
wea la grade de ¢ 
maria propunerii a fac 
Seinicarii” militare sau si 
Un alt document 
heal voluntarii ale & 
ertanta documentului 
Ea CIvilă. sunt consemna 
partial sau în totabita 
eepiilor şi unele obsers 
Incepând cu data ş 
Buntarii ofițeri „au dew 
Me ofițerilor romani? 
1917, Pietraru rap 
cati civil, iar unii j 
iogată de câtre Pietran 
azzinându-l să solicite } 
pane să li se dea pra 
$2 hotărâți din ce zi 
crea lui, concretiza 
Benentului. adică din 
= voluntari care unm 
să devină cea de b 
acestia ca ofiteri romă 
Tot în aceeaşi zi, 
= rezultatul investiga 
acestuia, pentru _ 


f 24-28. 

m dosar nr. 11, f 73 
mz: în legătură cu prose 
= dinue care unii er 
ane”. 35 „de star. 8 În 
5. 15 „la litere”. 4 la fa 
32 avocati, 23 notari si 
Vu de liceu, 18 de sonal 
& de profesori”: 22 aere 
Be _candidan de preot” ş 
Aurei Popovici, Sever B 
i Darimghevici); 2 mecans 
== lucă, Constituirea Cor 


omni nu au fost eliminate. 
necesitatea folosirii in conti- 
== Totuși, generalul Coandă, 
2 perseverenţă să obțină din 
grmmrea asteptatei aprobări 
En Rusia”#. După numai 2 
3 - în prezenţa generalului 
1 & membrilor Comitetului 
n jagâr a unui „angajament” 
acestora în armata română”. 
mhcarca motivatiei acţiunii 
idan de naţionalitate română 
im alături de armata română 
sa Austro-Maghiară şi alipi- 
= ofiteri, subofiteri şi soldaţi 
i din armata română”. În 
ză în armata austro-ungară 
echimea gradului nostru. Noi 
miuni. ajutoare şi recompen- 
use în seamă şi timpul servit 
r Se specifică de asemenea: 
considerâm ca făcând parte 
M» care nu vor răspunde la 
zonform legilor românești”! 
© vor aplica toate dispoziţiile 
i. Dumnezeu să ne ajute ca. 
m România Mare, unită într- 
re au semnat angajamentul a 
șI 1.008 soldaţi”?. 
* au semnat angajamentul pe 
a română si, implicit, toate 
il de la aceasta dată. Ulterior. 
xare voluntar în parte, toate 
recunoscută ca fiind aceea a 
Yamranii concentrați la Darnita 


1 be®pruirea Unirii în „Apulum”, 
se voluntarilor”, Cluj, an L nr. 38 


M op.cit., p. 37. 


„sub numirea de «inteligenţi», fără să fie trecuţi în registrele de prizonieri ca 
ofiţeri”, Comitetul Executiv a înaintat, la 10/23 martie 1917%, un raport (Anexa 
nr. 11), semnat de căpitanul Maxim Aurel, propunând pentru 114 dintre aceştia 
avansarea la grade de ofițeri sau subofiteri de rezervă în armata română. 
Motivația propunerii a făcut trimitere directă la necesitatea luării în considerare a 
„calificării” militare sau studiilor civile ale acestora. 

Un alt document, al Comitetului Executiv de la Darnita, a centralizat 
nominal voluntarii ale căror studii erau la un nivel superior celor primare. 
Importanta documentului este dată şi de faptul că, pe lângă profesia avută în 
mata civilă, sunt consemnate pentru fiecare dintre aceşti voluntari următoarele 
date (parţial sau în totalitate): gradul militar, vârsta, studiile, starea civilă, numă- 
rul copiilor şi unele observatii”. 

Începând cu data semnării angajamentului de înrolare în armata română, 
voluntarii ofiţeri „au devenit ofițeri ai armatei române, cu toate drepturile si 
datoriile ofiţerilor români”. Despre starea ofițerilor voluntari de la Darnita, la 12 
martie 1917, Pietraru raporta ca fiind „precară”. În majoritate, aceştia erau 
îmbrăcaţi civil, iar unii în uniformă austriacă. Această stare de fapt a fost 


'satalogată de către Pietraru ca fiind incompatibilă „cu poziţia de ofițer român”, 


rminându-l să solicite Ministerului de Război român aprobarea pentru ca „pe 
-o parte să li se dea prima de echipare, ca şi ofițerilor români, iar pe de altă 


parte să hotărâți din ce zi urmează ca ei să primească leafa de ofiţeri români”. 
Propunerea lui, concretiza: „Acest drept li se cuvine din momentul iscălirii 


ajamentului, adică din ziua de 5 martie 1917°*°. El a mai arătat că pentru 


‘Seri voluntari care urmau să semneze angajamentul ulterior, data respectivă 
Webuia să devină cea de bază pentru toate drepturile ce urmau a fi primite de 
Are aceştia ca ofiţeri români. 


Tot în aceeaşi zi, locotenent-colonelul Pietraru a raportat generalului 


wanda rezultatul investigaţiei efectuate printre ofițerii voluntari de la Darnita, la 
wrdinul acestuia, pentru „a cerceta întrucât era întemeiată ştirea transmisă 


© Ibidem, f. 24-28. 


Ibidem, dosar nr. 11, f. 75-115 (Informaţiile cuprinse în document duc la următoarele 


= dențieri în legătură cu profesiile avute în viata civilă de câtre aceştia: 187 învățători si 
“mstutori;, dintre care unii erau şi studenți; 164 funcţionari (103 „de banca”, 6 „de 
@iministratie”, 35 „de stat”, 8 la „privati” si 12 „feroviari”);, 132 studenti (25 la medicină, 19 


hnici”, 15 „la litere”, 4 la farmacie si 69 la alte specialităţi), 113 jurişti (56 candidaţi de 
@eocat, 32 avocaţi, 23 notari si 2 judecători- Grigorie Gribovschi şi Niculae Rogneanu); 99 
avi (80 de liceu, 18 de şcoală normală şi unul la o şcoală industrială), 28 profesori si 
andidati de profesori”, 22 agronomi; 14 absolvenţi ai facultății de medicină; 14 ingineri; 14 
meiati (10 „candidaţi de preot” si 4 preoți); 11 comercianți; 5 farmacisti; 4 ziarişti (Gheorghe 
Sica, Aurel Popovici, Sever Bocu şi Ioan Iosif Scheopul); 2 sculptori (Comeliu Medrea si 
“mel Diminghevici); 2 mecanici; arhitectul Leon Silion şi directorul de teatru Aurel Banut]. 
* Comel Tucă, Constituirea Corpului de voluntari de la Darnita, ..., p. 41. 


135 


domnului ministru de Război de câtre domnul locotenent-colonel Martian, fostul 
ataşat militar la Petrograd”, despre o stare de spirit potrivnică României în rândul 
acestora. În raportul sau, Pietraru a specificat că „ofițerii din Darnita nu aveau de 
fel cunoştinţă despre această ştire si au fost indignati contra aceluia care a spus 
asemenea calomnii la adresa lor”, solicitându-i numele calomniatorului - pe care 
il banuiau a fi printre ei - pentru a-l exclude din mijlocul lor'%. Printr-un alt 
raport, datat în aceeaşi zi, Pietraru a prezentat generalului Coandă soluția 
identificată pentru asigurarea numărului cadrelor militare necesare viitoarei 
organizări a Corpului Voluntarilor Români din Rusia. În acele momente, el 
identificase în spitalele din Kiev un număr de 11 ofiţeri si 340 gradati din armata 
română, raniti şi bolnavi, iar încă 280 dintre cei din urmă pregătiți să revină in 
România. Prin raportul respectiv Pietraru, invocând „situaţia grea pentru alimen- 
tare în tara”, a solicitat ca, daca nu în totalitate, cel „puţin ofițerii si subofiterii 
care ne trebuie pentru organizarea Corpului de Voluntari să-i luăm din ofiţerii şi 
subofiterii aflaţi aici si care ar primi de bună voie să facă acest serviciu”. 

În ziua următoare, generalul Coandă a comunicat răspunsurile la cele 
două rapoarte ale locotenent-colonelului Pietraru. În legătură cu data ce trebuia 
luată în calcul pentru drepturile acordate ofiţerilor voluntari, Coandă a precizat: 
„Trebuie mai întâi să se decidă că prizonierii români din Transilvania sunt trecun 
sub autoritatea noastră şi apoi se va interveni atât pentru prima de echipare, cât și 
pentru solde”*5. Răspunsul a însemnat în fapt o amânare a deciziei finale. Cu 
privire la oprirea cadrelor române aflate în spitalele din Kiev, hotărârea comuni- 
cată a precizat: „Acei vindecati să rămână în Rusia ca convalescenti, până ce 
situaţia alimentării trupelor (române - nota mea) se va fi îmbunătăţit”. În legătură 
cu oprirea unora dintre aceștia pentru organizarea Corpului Voluntarilor, Pietraru 
urma a-i „alege pe cei necesari” numai după stabilirea numărului exact de câtre 
ministerul român de resort”. Ordinul generalului Coandă confirmă faptul că, la 
data respectivă, încă nu se configurase cu precizie organigrama viitorului Corp al 
Voluntarilor Români din Rusia. 

Paralel cu preocupările lui Pietraru, membrii Comitetului Executiv al 
voluntarilor de la Darnita au obţinut, la data de 12 martie 1917, aprobarea 
generalului von Eiche privind circulația liberă, sub anumite restricţii a ofiţerilor 
ae ie re intocmit in mod special pentru conditiona- 
ian ei late, începe prin a arăta: »Comandamentul lagărului Darnita 

; le ilete de legitimatie pentru acei ofiteri romani voluntari, care 
au subscris angajamentul”. Posesorii acestor legitimatii aveau garantată „mişcarea 


i C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, £ 9. 
"Ibidem, f. 10. 

pe Tbidem, f. 13. 

sg Ibidem, f. 11. 
Ibidem, dosar nr. 12, £ 125. 


136 


Seri în Darnija și jur, inclus 
x", se cliberau numai ¢ 
morul lagărului, Victor Del 
“=p4si dispoziţiile regulamem 
Z=5uia să semneze în fata semi 
nie. În linii generale, regula 
@esesori ai respectivei legitima 
- trebuiau ca „oriunde 
= ofițerii armatei ruseşti si : 
meme. chiar prevenindu-i fără | 
= mai prietenoasă este a se ol 
- ofițerii respectivi um 
zor „localuri publice tumulta 
e ore din Damita, caz în & 
more” data si destinaţia dept 
- de asemenea, ofiţeri 
@ voluntar român (tricolorul 
aropric. 
Încălcarea prevederile 
ei acordate ofițerului conm 
wGterii români voluntari a reg 
= orlalți ofiţeri posesori de a 
ni voluntari au permis ac 
mari şi timp, care le-au asigu 


Oil. 2. Actiuni intrepri 


cu Rusia relative la! 
pri. 


Constituirea şi recunos 
mûni Ardeleni şi Bucovinei 
Æmän şi ms - nu a însemna 
=sstente până atunci. Acordul 
za unui corp de voluntari din 
“a aplicare imediat, cum s-ar fi 
Su de sprijinire a întăririi | 
Scordul, evidentiez acest luc 
Sachet de măsuri organizatoric 
=a apanajul respectivei struct 
= atribuţii a Marelui Cartier 
Mocrationale ale teatrelor oper 


ent-colonel Martian, fostul 
nică României in rândul 
zi din Darnita nu aveau de 
contra aceluia care a spus 
2 calomniatorului - pe care 
mijlocul lor*. Printr-un alt 
sneralului Coandă soluția 
uitare necesare viitoarei 
sa. În acele momente, el 
= si 340 gradati din armata 
azmă pregătiţi să revină în 
sara grea pentru alimen- 
œuun ofiţerii şi subofiteri 
ni să-i luăm din ofițerii si 
că acest serviciu”"”, 

@micat râspunsurile la cele 
legătură cu data ce trebuia 
Jarntari, Coandă a precizat: 
= Transilvania sunt trecuți 
ms prima de echipare, cât şi 
Bsere a deciziei finale. Cu 
im Kiev, hotărârea comuni- 
ca convalescenti, până ce 
„E imbunatatit”. În legătură 
alui Voluntarilor, Pietraru 
a numărului exact de câtre 
nda confirmă faptul că, la 
smpgrama viitorului Corp al 


= Comitetului Executiv al 
12 martie 1917, aprobarea 
=umite restricţii a ofițerilor 
i special pentru conditiona- 
xdamentul lagărului Darnita 
seri români voluntari, care 
iH aveau garantată „mişcarea 


Sora în Darniţa si jur, inclusiv orașul Kiev”. Legitimatiile în cauză, denumite 
suite”, se eliberau numai ofițerilor care erau recomandati de către prim- 
morul lagărului, Victor Deleu, si îşi dădeau „cuvântul de onoare că nu vor 
Menai dispoziţiile regulamentului”. Pentru a primi „biletul” în cauză, ofiţerul 
mia să semneze în fata seniorului său, cu mâna proprie acceptarea regulamen- 
i. În linii generale, regulamentul fixa conduita şi obligaţiile pe care ofiţerii 
asesori ai respectivei legitimatii erau obligaţi a le respecta. Aceştia: 

- trebuiau ca „oriunde observă o ţinută demnă de ofiter şi în contingere 
ofiterii armatei ruseşti si a celor aliate a observa regulile camaraderiei de 
me, chiar prevenindu-i fără deosebire de grad în salutare” și să aibă „purtarea 
mai prietenoasă este a se observa si fata de populaţia civilă”, 

- ofiterii respectivi urmau să se retina de la demonstraţii şi frecventarea 
or „localuri publice tumultoase” si nu aveau voie să lipsească mai mult de 24 
ere din Darnita, caz în care, la plecarea din lagăr, consemnau „cu mâna 
sone” data şi destinaţia deplasării, iar la înapoiere data si ora; 

- de asemenea, ofiţerii în cauză trebuiau să poarte pe uniformă „semnul 
voluntar român (tricolorul)” şi să nu transmită altor persoane legitimatia 
Gore. 
Încălcarea prevederilor regulamentului aducea dupa sine anularea legiti- 
=<i acordate ofițerului contravenient. Rolul de observator al respectării de către 
serii români voluntari a regulilor stabilite a fost atribuit atât seniorilor, cât si 
alti ofiţeri posesori de asemenea „bilete”. Legitimatiile acordate ofiţerilor 
sâni voluntari au permis acestora o libertate de mişcare, chiar dacă limitată în 
: şi timp, care le-au asigurat o anumită îmbunătăţire a vieţii de zi cu zi. 


II]. 2. Actiuni întreprinse pentru încheierea unor înțelegeri 
cu Rusia relative la recrutarea de voluntari din rândul 
prizonierilor români 


Constituirea şi recunoaşterea oficială a organizării Corpului Voluntarilor 
emani Ardeleni si Bucovineni de către cele două guverne direct responsabile - 
şi rus - nu a însemnat în plan organizatoric modificarea stării de fapt 
Sestente până atunci. Acordul Marelui Cartier General rus referitor la constitu- 
= unui corp de voluntari dintre prizonierii români aflaţi in Rusia nu a fost pus 
= aplicare imediat, cum s-ar fi impus, urmare a unei dorinţe sincere şi camarade- 
a de sprijinire a întăririi armatei române, aliata de pe frontul Moldovei. 
dul, evidentiez acest lucru, trebuia urmat de reglementarea unui întreg 
met de măsuri organizatorice si care, din păcate pentru partea română, nu mai 
apanajul respectivei structuri organizatorice de comandă militare ruse. Aria 
“mibutii a Marelui Cartier General rus era extinsă asupra problematicilor 
tionale ale teatrelor operative ruse şi zonelor de etapă ce le deserveau pe 


137 


acestea. Astfel că, din acest punct de vedere, acordul dat prizonierilor romäsk 
voluntari de a se concentra la Darnita a intrat, din acest punct de vedere, in ara 
lui de competente. În ceea ce privea setul de măsuri necesar a fi luat pent 
finalizarea proiectului românesc, competențele trebuiau transferate Ministerul 


de Război de la Petrograd. 


Demersurile pe lângă factorii decizionali politici şi militari ruşi, refer- 
toare la eliminarea ordinelor restrictive de înrolare a voluntarilor, stabilire 


modalitätilor concrete de înscriere si ,,colectare" a prizonierilor romani în difenz 


puncte intermediare de adunare, concentrarea în „câmpurile” special destinate. 
apoi echiparea, hrănirea şi instruirea militară a acestora si, în cele din urme 
transportul lor în România trebuiau întreprinse de către reprezentanți autoriza 


special în acest sens de către România. Toate aceste demersuri trebuiau să 
desfăşoare pe lângă conducerea politică rusa, în general, şi cea militară, 
particular. Din partea României efortul a fost directional, în paralel, atât in plane 
dialogului diplomatic - prin intermediul Legatiei de la Petrograd şi vizitelor unes 


reprezentanţi de seamă ai scenei politice româneşti, cât şi în acela al tratativelor 


militare directe - prin intermediul diferiților trimişi militari români pe lang! 
structurile de conducere ale armatei ruse. Un al treilea canal de comunicare ce 
partea rusă a fost deschis prin implicarea nou numitei comenzi a Corpuli= 
Voluntarilor Români din Rusia, în aceste demersuri. Din păcate, efort 
întreprins de către români la Petrograd nu a avut caracterul unuia concentra: 
înregistrându-se disfunctiuni informaţionale şi distorsiuni majore în legăturilz 
directe dintre cele trei canale enumerate. Analiza acţiunilor întreprinse indice 
lipsa unei coordonări unice şi mai ales a diferenței de abordare dintre compe- 
nenta diplomatica şi cea militară a acestor demersuri. Aceste concluzii reies dim 
unele dintre rapoartele înaintate in tara de câtre cele două componente al: 
dialogului româno-rus: diplomatică şi militară, ambele reclamând lipsa informa- 
tiei precise despre activitatea şi rezultatele demersurilor celeilalte. 

Componenta diplomatică, în baza spiritului şi etichetei pe care le 
respecta, a urmărit realizarea obiectivelor numai prin tratativele duse, în preala- 
bil, direct cu factorul politic conducător rus. Apoi, după obţinerea acordurilor dz 
principiu ale acestuia, diplomaţia română urma să treacă la concretizarea lor in 
cadrul unei convenţii încheiate cu conducerea militară rusă. Or, în acea perioad£ 
istorică plină de efervescenţă revoluționară, situaţia politică internă din Rusiz 
cunoştea modificări spectaculoase de la o zi la alta. Ca atare, datorită tocma: 
acestei stări de lucru şi a schimbărilor survenite în timp, acordurile realizate într- 
un anumit moment deveneau inoperabile în următorul. Astfel, întreaga activitate 
trebuia reluată de la început, respectându-se întreaga gamă de reguli ale 
diplomaţiei. Acest carusel al demersurilor a creat militarilor români, angrenati în 
aceste intervenţii, imaginea unei activităţi ineficiente, dacă nu chiar lipsite de 
preocupare şi interes, a diplomaţiei române de la Petrograd în legătură directă cu 


urgentarea încheierii acordurilor referitoare la organizarea Corpului Voluntarilor 
Români din Rusia. 


138 


se 
2 


Pe de altă pane. e 
se aceleaşi obiecuve 
de acţiune. Compe 
be de factorul polita 
accentul pe rolul avu 
sămlor componentei 
ilor români, în 
=aitare ruse. Tratarea 
factorii militari auton 
ponenta militară roma 
©. politicului rus. ak 
Svat momentului. Ca un 
= preponderent direct 
ia a armatelor ruse: n 
21 componente. rezulia 
à cu precizări punct 
aterilor politicului rus = 
ruse. Aceste două opt 
demers român unic. co 
si în al celei militare. 
izauzaşi obiectiv a constat 
componente române ii 
sive şi la momentul a 
2 în proiectul organizării 
dintre rapoartele amb 
sat drept urmare trenarea 
Ex=ponente nominalizate, 
“aice române, şi-au CONJU 

În viziunea conduc 
cri primite de la pri 
Se, numărul voluntania 
man:. Aceste estimări, Sp 
seeziatior ardeleni şi buc 
maizarea unui asemenea 
rpului de armată precom 
mutare proiectate la fima 
m-zonierilor doritori a face 
rate prizonieri română + 
@onnia de a lupta in Ror 
gracturi militare independe 
@ război avută, un ajutor a 
ze a pierderilor armatei n 


„ acordul dat prizonierilor roman: 

dn acest punct de vedere, în aria 
= măsuri necesar a fi luat pentr: 
> trebuiau transferate Ministerulu 


gah poliuci şi militari ruşi, referi- 
molare a voluntarilor, stabilirea 
Pa pnzonierilor români în diferite 
în „câmpurile” special destinate. 
„a acestora şi, în cele din urmă. 
2 de câtre reprezentanți autorizali 
= aceste demersuri trebuiau să se 


= 


a. în general, şi cea militară, în 
srecnonal, î în paralel, atât în planu 
fei de la Petrograd si vizitelor unor 
net. cât si în acela al tratativelor 
zemişi militari români pe lang: 
al weilea canal de comunicare ce 
ao numitei comenzi a Corpuhs 
demersuri. Din păcate, efortul 
„avut caracterul unuia concentra: 
= distorsiuni majore in legaturile 
saliza acțiunilor întreprinse indică 
zeni21 de abordare dintre compo- 
mersun. Aceste concluzii reies dis 
tare cele două componente ak 
. a=bele reclamând lipsa informa- 
=rsarilor celeilalte. 
Spermului şi etichetei pe care le 
pan tratativele duse, în preala- 
em. după obținerea acordurilor dz 
= să treacă la concretizarea lor ir 
mmhtară rusă. Or, în acea perioade 
Sauna politică internă din Rusiz 
la alta. Ca atare, datorită tocma: 
= i= ump, acordurile realizate într- 
rul. Astfel, întreaga activitate 
sa îmieaga gamă de reguli ale 
za: militarilor romani, angrenati în 
sfciente, dacă nu chiar lipsite de 
la Petrograd în legătură directă cu 
organizarea Corpului Voluntarilor 


Pe de altă parte, componenta militară a demersului român a căutat să 
a izeze aceleași obiective într-o manieră specifică, proprie pregătirii şi stilului 
Bnar de acţiune. Componenta militară a urmărit, în primul rând, să facă 
@estractie de factorul politic rus, atât de schimbător in formă şi structură, şi să 
uni accentul pe rolul avut in această problemă de câtre cel militar. Constanta 

=ocupărilor componentei militare a urmărit tratarea problematicii organizării 
untarilor români, în ansamblul ei, între limitele stricte ale atribuţiilor condu- 
teni militare ruse. Tratarea solicitărilor române trebuia făcută, în viziunea lor, 
ntre factorii militari autorizați şi direct implicaţi în rezolvarea acestui proiect. 
emponenta militară română, prin excluderea, cel putin în faza negocierilor 
@recte, politicului rus, a considerat propriul mod de actiune ca fiind unicul 
“wiecvat momentului. Ca urmare, efortul dialogului componentei militare române 
fost preponderent direcționat pe lângă cele două organisme de conducere 
genrral4 a armatelor ruse: ministerul de resort şi Marele Stat Major. În viziunea 
æsiei componente, rezultatele acestor demersuri, concretizate într-o convenţie 
mară cu precizări punctuale pentru ambele părți, puteau fi supuse ulterior 
embärilor politicului rus - pe cale diplomatică sau la iniţiativa conducerii mili- 
> ruse. Aceste două opţiuni abordate, diametral opuse, au determinat lipsa 
= demers român unic, combinat şi eficient, atât în planul acţiunii diplomatice, 
si în al celei militare. Cauza divergentei apărute în abordarea îndeplinirii 
ziuiași obiectiv a constat tocmai în lipsa unui efort comun, coordonat, al celor 
îmi componente române implicate în acest demers. Lipsa informării reciproce, 
ative şi la momentul oportun, dintre cele două componente române impli- 
2 in proiectul organizării voluntarilor români din Rusia - după cum reiese din 
dintre rapoartele ambelor parti, prin acuzaţii reciproce, aceleași în fond - a 
a drept urmare trenarea finalizării proiectului in sine. Atunci când cele două 
Senponente nominalizate, la intervenţia energică şi ultimativă a conducerii 
Étice române, şi-au conjugat efortul, rezultatul nu a întârziat să se arate. 

În viziunea conducerii militare române, bazată pe numărul imens de 
“ri primite de la prizonierii români ardeleni şi bucovineni din întreaga 
sie, numărul voluntarilor anunţaţi asigura organizarea unui corp de armată 
bare. Aceste estimări, sprijinite si de fluxul de informaţii primit din partea 
Magiarilor ardeleni şi bucovineni din tara, implicați in mod determinant în 
izarea unui asemenea proiect, garantau într-o mare măsură constituirea 
œului de armată preconizat. Etapele organizării vizau constituirea structurii 
“amhtare proiectate la finalul, neprecizat în timp, procesului de înrolare a 
zonicrilor doritori a face parte din acesta. Voluntarii, generic intitulati asa, în 
alitate prizonieri români ardeleni și bucovineni din Rusia ce-şi exprimasera 
rinta de a lupta în România împotriva armatelor Puterilor Centrale - in 
szucturi militare independente sau nu - constituiau, prin numărul şi experienţa 
=: război avută, un ajutor cu atât mai necesar, cu cât resursele umane de înlocu- 
t= a pierderilor armatei române erau tot mai limitate. Funcție de cerinţele 


139 


acestora şi proiectele de organizare supuse până atunci analizei factorilor milita 
români de decizie, soluţia folosirii lor pe frontul român, într-o cooperare sas 
subordonare directă - pe structuri de comandă de mari unităţi sau unităţi indepen- 
dente - a fost considerată oportună momentului istoric respectiv. Din aceste 
considerente, Ministerul de Război român a decis ca structura de comandă « 
preconizatului corp de voluntari să se constituie la Darnita (ulterior a fos 
transferată la Kiev). Dislocarea a avut in vedere avantajul cantonärii acesteia în 
mijlocul voluntarilor, pentru cunoaşterea nemijlocită a realitatilor impuse de © 
asemenea întreprindere. Problematica acordării dreptului de înrolare ca voluntar: 
a prizonierilor români şi extinderea ariei de recrutare a acestora pe intregu 
teritoriu rus a constituit obiectivul principal al demersurilor române pe langz 
autorităţile civile şi militare ruse. Celelalte solicitări, privind aspectele practice 
ale organizării Corpului de Voluntari, derivau din aceasta şi-şi puteau gas 
ulterior firească soluționare. Din această cauză, pentru o lungă perioadă de timp. 
activitatea celor doi şefi ai Corpului de la Darnita a constat în rezolvarea acestor 
obiective. 

Prioritară, în acțiunea de organizare a Corpului de Voluntari din rândui 
prizonierilor români din Rusia, a devenit măsura abrogării de către ruşi a celor 
trei ordine restrictive acordării libertăţii de opţiune a acestora. Măsura trebuia 
însoțită, concomitent, de extinderea ariei recrutării prizonierilor la întregul terito- 
riu rus. De aceea, prin intermediul Legatiei române de la Petrograd, s-a solicita! 
părții ruse, la 8 martie 1917, crearea, într-o prima etapă, a unei comisii mixte 
însărcinate cu recrutarea voluntarilor români. Sarcina preconizatei comisii consta 
în centralizarea solicitărilor prizonierilor români din Rusia care doreau a se 
înscrie ca voluntari. Într-o etapă ulterioară, prizonierii respectivi urmau să 
primească documentele de liberă mișcare spre unul din locurile de concentrare 
fixate din timp de către comisie. Odată sosiți in repectivele centre, voluntarii 
urmau a fi echipați, hraniti şi instruiți în conformitate cu regulamentele militare 
române“!. Fără a răspunde propunerilor respective, în ziua următoare, la 
Petrograd, s-a încheiat o convenţie ruso-română prin care „autoritățile române au 
evacuat în Rusia un important număr de întreprinderi şi instituții”. Disponibi- 
litatea rusa s-a extins chiar şi la găzduirea conducerii politice şi a armatei romä- 
ne. Trebuie semnalată şi disponibilitatea rusă relativă la primirea „în fabricile de 
stat şi în uzinele particulare ruseşti până la 15.000 de muncitori de diferite 
specialităţi, veniţi din fabricile românesti”*?. Numărul specificat va face obiectul 
precizărilor unor factori militari ruşi de decizie în viitoarele discuţii legate de 
numărul prizonierilor români ce ar putea fi eliberați de la munci pentru a fi 
înrolați ca voluntari. Nu de puţine ori aceştia au făcut o trimitere directă la acest 
număr, motivând că numai în acest mod s-ar putea dispensa de circa 15.000 


#1 Comel Tuca, Constituirea Corpului de la Darnita..., p. 41. 
42 7p- 
Ibidem, p. 42. 


140 


seri români aflau la 
Însă, în discuţiile dă 
în la Petrograd) si rep 
sominalizatä în mod a 
Aproximativ in ac 
n puneau la cale imps 
german (Bethman Hi 
@emin) au semnat ..Doc 
emelor pe care le repre 
Æmcrii victorioase a ră 
aturi pentru menţinerea i 
E: importante parti din R 
contestată şi de alu don 
Pi şi Bulgariei. Roma 
aii la un teritoriu din p 
anaco-ului *. 

După numai o zi di 
wey. generalul Coandă 
enlaseze la Petrograd ..pe 
zmească chestiunea on 
szsterul român de resort 
zultatele demersului de | 
| smmisiei mixte menite a se 
‘ea lor în tara. În înțelegere 
eneral şi Marelui Stat Ma 
‘sous constituirea comisă 
“Componenta română a pr 
avi români, 7 ardeleni ş 
untarilor (foşti prizonien 
“îsemnaţi în acest scop det 
amătate a lunii marie 19) 
ieplasării la Petrograd”. Ne 
Æmostinà de conținutul De 
es. Pavel Miliukov, prin a 
& Petrograd de ajutorare aa 
îm Austro-Ungaria. Hotără 
Bpäduinta de a se constitu 
m Austro-Ungaria nuclee 


* Jon Agrigoroaiei, Glorioasele 
=CSP.AML, fond C.V.RAB 
“AMR, fond M.C.G., dosar a 


a analizei factorilor militari 
omân. într-o cooperare sau 
3 lanitati sau unități indepen- 
sonic respectiv. Din aceste 
ca structura de comandă a 
ta Darnita (ulterior a fost 
amiajul cantonării acesteia în 
să a realitatilor impuse de 2 
ului de inrolare ca voluntar: 
tare a acestora pe întregul 
tmersurilor române pe lângă 
=m. privind aspectele practies 
în aceasta şi-şi puteau gs 
mru o lungă perioadă de time. 
i constat în rezolvarea acestar 


pului de Voluntari din randul 
abrogani de către ruși a cele 
tm a acestora. Măsura trebutz 
prizonierilor la întregul teritc- 
2 de la Petrograd, s-a solicita 
3 etapă, a unei comisii mixte 
na preconizatei comisii const 
din Rusia care doreau a se 
zomerii respectivi urmau să 
si din locurile de concentrare 
repectivele centre, voluntari: 
tase cu regulamentele militare 
ve, în ziua următoare, la 
im care „autorităţile române au 
aden si instituţii”. Disponibi- 
zu politice şi a armatei roma- 
mă la primirea „în fabricile de 
000 de muncitori de diferite 
ul specificat va face obiectul 
a “toarele discuţii legate de 
zau de la munci pentru a fi 
cut o trimitere directă la acest 
sa dispensa de circa 15.000 


prizonieri români aflaţi la muncă în agricultură sau diferite fabrici şi uzine din 
Rusia. Insă, în discuţiile directe dintre Coandă, Pietraru şi Palada (atasatul militar 
zomân la Petrograd) şi reprezentanţii conducerii militare ruse, cifra ca atare nu a 
st nominalizată in mod concret de nici una dintre parti. 

Aproximativ în acelaşi interval de timp, principalii inamici de pe frontul 
“mmân puneau la cale împărțirea statului român. La 13/26 martie 1917, cancela- 
german (Bethman Hollweg) şi ministrul de externe austro-ungar (Otto 
Semin) au semnat „Documentul de la Viena”, prin care, cei doi, în numele 
nelor pe care le reprezentau, au stabilit liniile generale de acțiune, în cazul 
zierii victorioase a războiului pentru ţările lor, fata de România. Făcând 
ri pentru menţinerea aliatului în luptă, Germania a fost de acord cu cedarea 
importante părți din România Imperiului Habsburgic. Pentru ca prada să nu 
testată si de alti doritori, mici parti din România urmau să mai fie cedate 
= si Bulgariei. România, pentru a nu fi ştearsă de pe hartă în totalitate, era 
la un teritoriu din jurul gurii Dunării, ca „un stat micut, după modelul 


După numai o zi de la consumarea întâlnirii de la Viena, la 14/27 martie 
| generalul Coandă i-a ordonat locotenent-colonelului Pietraru să se 
seze la Petrograd „pentru ca împreună cu domnul ministru Diamandi să 
Micascä chestiunea organizării şi formării” unităţilor proiectate de către 
zisesterul român de resort „din punct de vedere administrativ”. Fără a aştepta 
altatele demersului de la Petrograd, guvernul român a hotărât constituirea 
misiei mixte menite a se ocupa in Rusia de recrutarea voluntarilor şi expedie- 
lor în tara. În înțelegere cu Ministerul de Interne și cu avizul Marelui Cartier 
meral si Marelui Stat Major, Partea Sedentară, Ministerul de Război român a 
constituirea comisiei „chemată să ajute executiva acestei chestiuni”. 
Æmponenta română a preconizatei comisii mixte a fost stabilită la 7 ofiţeri 
zi romani, 7 ardeleni si bucovineni refugiaţi în tara si 7 ofiţeri din rândul 
Muntarilor (foşti prizonieri). Acestora urmau să li se alăture încă 7 ofițeri ruşi, 
mnati în acest scop de câtre Marele Stat Major rus. Odată formată, în a doua 
stătate a lunii martie 1917, comisia română aştepta doar ordinul în vederea 
ärii la Petrograd”. Nesosind veşti de la Diamandi sau Pietraru, Iasul a luat 
mstintà de conținutul Declaraţiei din 24 martie 1917 a ministrului de externe 
s Pavel Miliukov, prin care acesta a făcut cunoscută hotărârea guvernului de 
Petrograd de ajutorare a acţiunilor de eliberare natională a popoarelor asuprite 
= Austro-Ungaria. Hotărârea în cauză preciza: „Acelaşi scop se urmărea şi prin 
zăduința de a se constitui din prizonierii de război din rândul naționalităților 
= Austro-Ungaria nuclee de armate nationale, subordonate organizaţiilor 


Le Agrigoroaiei, Glorioasele victorii din vara anului 1917..., p. 54. 
0 SP.AMI, fond C.V.R.A.B.,dosar nr. 7, f. 1. 
MR, fond M.C.G., dosar nr. 2193, f. 149-150. 


141 


politice înfiinţate în Rusia de polonezi, cehi, români, sârbi si sloveni’*°. A doua 
zi, 25 martie 1917, guvernul român a dispus ca doi din membrii comisiei forma- 
te, Octavian Goga şi Vasile Osvadä, să pornească la Petrograd fără să mai aștepte 
chemarea lui Pietraru. La 28 martie 1917, aceştia s-au alăturat la Petrograc 
efortului diplomatic al tandem-ului Diamandi-Pietraru. Această mișcare politică 
a avut în vedere tocmai folosirea de către marele om politic si de cultură 
Octavian Goga a cercului său de cunoştinţe. 

În capitala rusă, după cum se anticipase, Octavian Goga a reuşit o seris 
de contacte cu personalităţi politice de decizie. După o relatare ulterioară a lu 
Vasile Osvadă, reuşitele lui Octavian Goga s-au materializat şi prin audientele 
avute la ,,Petraiev, fost ministru la Constantinopol, actualul şef al Departamen- 
tului Ţărilor Balcanice din Ministerul de Externe rus; apoi la Miliukov, pe atunc: 
ministrul de Externe rus şi G.I.Lwov, ministrul prezident al guvernului provi- 
zoriu rus”. Referitor la mesajul oficialilor ruşi, Osvadă a arătat: „fiecare a avu 
bunăvoința” să comunice domnului Octavian Goga că chestiunea prizonierilor 
români“, care vor să lupte ca voluntari „e privită din partea lor ca transat®. 
Consiliul miniştrilor ruşi aprobând încă la timp extrădarea lor'5. Cu ocazia 
audienței avute la Miliukov, Octavian Goga i-a înaintat acestuia un memoriu. 
care a vizat două aspecte. Primul urmărea „de a se ajunge la îmbunătăţirea 
raporturilor dintre guvernele României şi Rusiei”, iar al doilea „de a se obţine 
acordul pentru organizarea prizonierilor romani din armatele austro-ungare aflat 
în Rusia și înrolarea lor în război alături de Antanta”. Din punctul de vedere ai 
lui Octavian Goga, prioritară era în acele momente „angajarea românilor prizo- 
nieri din Rusia la o manifestaţie în contra Austro-Ungariei”. Goga a recunoscut 
cu sinceritate atunci: „Cauza ruso-română ar câştiga un mare aplomb moral şi o 
justificare politică superioară în momentul când s-ar putea recruta un număr 
mare de voluntari între prizonierii din Rusia, cu angajamentul de a lupta contra 
țării lor de ieri”. 

Consecinţă a informărilor primite de la Goga, lăsând în sarcina acestuiz 
şi a lui Diamandi continuarea demersurilor în cauză, locotenent-colonelui 
Pietraru s-a întors, în ziua de 9 aprilie 1917, la Kiev”. Între timp, situație 
internaţională cunoscuse o modificare, ce s-a dovedit decisivă pentru stabilirez 
învingătorilor, prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii (24 martie 6 
aprilie 1917). Drept urmare a realitätilor din spaţiul Rusiei, care nu aduseserà 
schimbări spectaculoase după revoluţia din 27 februarie 1917 în relaţiile cu 


“6 Stefan Pascu, Marea Adunare Natională de la Alba lulia încununarea ideii, a tendințelor & 
a luptelor de unitate a poporului român, Cluj, 1968, p. 271. 

*7 Cornel Tucä, Informatii în legătură cu situatia prizonierilor de origine română... p. 126. 

48 Ibidem. 

“ Vasile Curticăpeanu, Lupta lui Octavian Goga pentru realizarea statului român unitar în 
„Studii. Revista de istorie”, nr. 5, 1969, p. 941. 

% C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, £ 67. 


142 


sluzuies 
oicialé a min 
mu . Cu wae 
A CUVETTEL 
erTnania si de = 
eur distorsium | 
& Siminarea aces 
Situana din € 
-Ungarie 2 + 
a îos supus ar 
verii anului 19 
5 inceperea Wat 
deleante au va 
à “ustro-Ungar. 
= și Dobrogea V 
es, cu scopul ! 
Ba sipânirea Gu 
Oferită Noii struct 
za să fie inclusă . 
discuţiilor dint 
Azz) şi Germania 
mi nu au capa 
M urmarea aces 
bec ale acesteia.c 
met 51 conunuare; 
meter de pe scena) 
miulitare si econ 
sei la marea SCem 
Urmare a de 
Mass Sta: Major nus. 
Em Coandă. prin adre 
mm si asupra aceste 
ca „toti romă 
[ şi au sohcitat 
SUN oameni. in iagăn 
as în diferite fabrx 
mportantà mâsură & 
ism răspunsului. i 


“a. 


bar Agrigoroaie. Opere 
Glorioasele vicion 


+} 


sâni. sârbi şi sloveni”. A douz 
loi dm membrii comisiei forma- 
la Petrograd fără să mai asteptz 
ua s-au alăturat la Petrograd 
sama. Această mișcare politică 
arele om politic si de cultură 


„Octavian Goga a reuşit o serie 
După o relatare ulterioară a lu 
# materializat şi prin audientele 
x actualul şef al Departamen- 
mas: apoi la Miliukov, pe atunci 
prezident al guvernului prove 
Oswada a arătat: „fiecare a avul 
ga că chestiunea prizonierilor 
vită din partea lor ca transat 
p extrădarea lor'5. Cu ocaziz 
; iamtat acestuia un memoriu. 
= a se ajunge la îmbunătățirea 
M iar al doilea „de a se obtinz 
ism armatele austro-ungare aflaz 
za . Din punctul de vedere ai 
me „angajarea românilor prizo- 
2Ungariei”. Goga a recunoscut 
2% un mare aplomb moral şi o 
d s-ar putea recruta un număr 
ægajamentul de a lupta contre 


5eg2, lăsând în sarcina acestuis 
îm cauză, locotenent-colonelui 
ia Kiev”. Între timp, situaţia 
medi! decisivă pentru stabilirez 
aste ale Americii (24 martie 6 
axul Rusiei, care nu aduseseră 

februarie 1917 în relaţiile cu 


aa încurumarea ideii, a tendintelor = 
> 

fi. 

ar de origine română... p. 126. 


"ea carea Statului român unitar în 


Sma, „iluziile noastre s-ar fi spulberat cu totul, dacă [...] nu ne-ar fi venit 
za oficială a intrării alături de Aliați, deci şi de noi, a Statelor Unite ale 
min. Cu toate acestea, la laşi domnea o anumită îngrijorare legată de 
mparca guvernului american „de a scoate Imperiul Austro-Ungar din alianţa 

mania si de a-l menţine, într-o anumită formă”5!. Speranţa în depăşirea 
nor distorsiuni existente la început între Antanta și Statele Unite, a prefigu- 

"> eliminarea acestei îngrijorări. 
Situaţia din ce în ce mai dificilă din punct de vedere militar şi economic 
stro-Ungariei a determinat pe Czernin să întocmească un memoriu secret, 

a fost supus analizei conducerii aliate. Examinând realitatea fronturilor 

Sverii anului 1917 si, mai ales, slăbiciunile dublei monarhii, Czernin a 

ws începerea tratativelor de pace, separată, cu Petrogradul şi Parisul. Princi- 
Se doleante au vizat includerea Munteniei şi Moldovei (până la Siret) Impe- 

» Austro-Ungar. Pentru uşurarea obţinerii păcii, a oferit restul Moldovei 

= şi Dobrogea Veche Bulgariei. Restul Dobrogei trebuia să constituie noua 

@nie, cu scopul declarat: „Vârâm o pană între Rusia si Bulgaria si să ne 
Smi stăpânirea Gurilor Dunării”. Franţei, din aceleaşi considerente, urma a-i 
srocedate Alsacia şi Lorena de către Germania. Ca o compensație, Galiţia a 

oferită noii structuri statale poloneze, care - indiferent de forma adoptată - 

sa să fie inclusă Imperiului German. În linii generale, acestea au constituit 
ete discuţiilor dintre Austro-Ungaria (împăratul Carol, Czermin şi generalul 
Arz) şi Germania (generalii Hindenburg şi Ludendorff). Propunerile dublei 
zhii nu au căpătat acordul cercurilor militare germane. Importantă s-a 
edit urmarea acestor discuţii pentru Antanta. Ajuns la cunoştinţa statelor 
sbre ale acesteia, conţinutul memoriului a întărit încrederea lor în apropierea 
Seerici si continuarea luptei până la obţinerea ei”. Paralel cu aceste schimbări 
| zbateri de pe scena politică externă, România a căutat să-şi întărească capaci- 

militare şi economice menite a-i asigura libertatea de acțiune politică, 
tată la marea scenă europeană. 

Urmare a demersurilor concentrate ale reprezentanţilor României, 
le Stat Major rus, Partea Sedentară, la 7 aprilie 1917, a comunicat genera- 
Coandă, prin adresa nr.1824, semnată de către generalul Zankievici, conclu- 

rusă asupra acestei „chestiuni”. Din punctul de vedere rus s-a făcut tot 
senbilul ca „toţi românii din Transilvania care nu sunt intrebuintati la diferite 
sări” şi au solicitat înrolarea ca voluntari au fost ,,indreptati, în număr de 
| 300 oameni, în lagărul de la Darnita”. În legătură cu prizonierii români care se 
eau în diferite fabrici, ruşii considerau că „luarea lor de acolo ar stânjeni într- 
“mportantă măsură lucrul pentru apărarea țării”. Dar, pentru a da o notă de 
sumism răspunsului, fără a estima măcar aproximativ un termen de rezolvare, a 


= 


* jon Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit..., p. 85-86, 89. 
idem, Glorioasele victorii din vara anului 1917..., p. 54. 


143 


comunicat: „Chestiunea în principiu, pentru aceştia, este în curs de a fi studiată 
de Guvernul provizoriu”#. 

Prin raportul întocmit la 10 aprilie 1917 şi înaintat lui Vintilă Brătianu. 
ministrul român de Război, generalul Coandă a arătat: „Mai ales în urma 
convorbirilor ce am avut şi cu miniștrii respectivi”, cifra voluntarilor români 
aprobati s-a rezumat la cei 1.500 aflaţi la Darnita. Ca urmare a situaţiei create, a 
solicitat ministrului să ordone lui Pietraru „să se ocupe de formarea a unui singur 
regiment, oprind din numărul celor circa 300 ofiţeri [...] strictul cadrului unui 
regiment, iar ceilalţi să fie trimişi în tarä”*, Înainte de primirea raportului în 
cauză, în lipsa rezultatelor concrete sosite de la Petrograd, Vintilă Brătianu i-a 
ordonat generalului Coandă, la 9 aprilie 1917 că, „va trebui mai întâi ca 
dumneavoastră să interveniti pe lângă Guvernul rus spre a încheia o convenţie. 
prin care să se specifice că prizonierii români care au semnat sau vor semna un 
angajament să fie puşi complet la dispoziţia noastră”*5. Măsura ordonată de 
Vintilă Brătianu a transferat responsabilitatea încheierii demersurilor începute 
exclusiv în sarcina militarilor, eliminând, în acel moment, componenta diplo- 
matică a aceluiaşi unic proces. Redactat punctual, ordinul a atribuit prioritate 
componentei militare în încheierea unei convenţii cu segmentul echivalent rus. 
Scopul precizat a vizat înrolarea ca voluntari a tuturor prizonierilor români ce ar 
fi solicitat acest lucru. Următoarele şase puncte ale ordinului, în afara primelor 
două referitoare la problematica prezentată, precizau măsurile ce trebuiau luate 
în planul organizatoric al plăţii şi transportului in țară a voluntarilor români. 
Ordinul în cauză i-a fost înmânat generalului Coandă în gara Moghilev, la 13 
aprilie, chiar de către ministrul Diamandi, care se-ntorcea de la Iași la postul său 
din Petrograd“. Intrat în posesia acestuia, generalul Coandă a sesizat atât 
transferul de competență privind încheierea convenției câtre components 
militară, cât şi faptul că o asemenea convenţie, chiar dacă ar fi fost finalizată de 
câtre structurile militare ale celor două ţări, trebuia aprobată - pentru a putea fi 
aplicabilă - de către componenta politică conducătoare rusă. 

În consecință, Coandă s-a adresat imediat Iaşului si a arătat ministrului 
că nu are „căderea de a semna acte cu Guvernul rus, pe lângă care avem 
acreditat un ministru al țării” şi i-a solicitat ca „domnul Diamandi să fie rugat a 
încheia conventia”””. Solicitarea lui Coandă a urmărit repunerea componentei 
diplomatice în rolul ei firesc, menit a asigura suportul politic al eventualulu: 
acord încheiat de componenta militară. Acţiunea lui Coandă, care şi-a declinai 
competenţa şi nici nu a luat parte la demersurile ce s-au desfăşurat ulterior în 


* C.S.P.A.MI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 7, f. 59. 
$4 Cornel Tucä, Constituirea Corpului de voluntari de la Darnita..., p. 43. 
Sea 
Ibidem. 
5 CS.P.AMI,, fond C.V.R.AB., dosar nr. 7, f 13. 
* Ibidem, f. 36. 


144 


3 


Capitala rusă, l-au dete 
“=. un nou ordin in a 
>rezentantului diplos 
"Coandă. din cauză că 
mile dumneavoastri 
'a=buie făcută cu Guve 
3% meargă acolo, spre 
czorului diplomatic în 
See. A doua zi. wir 
@esessitatea punerii de 
zarile ce s-au urmat € 
mani din Transilvani 
Mn Petrograd „are ne 
venuie cu Guvernul 
ate de a intra in com 
Espectivului ordin ine 
mmso-roman, în această 
cale române în Rusi 
aasutuia însăși prevedk 
iona: lui Pietraru | 
ssuunea echipării @ 
pita’. Recomandare 
_ şi militar- ak 
Locotenent-cole 
“sa Diamandi. Despre ac 
ME nici un ordin în acea 
sozitiile cuvenite”. | 


în calea finalizării. 
| mure au det 


mulu de Voluntar”. 
à ordinelor dumme 


; Masem. dosar nr. 8. f£ 45 
_ Ewwem. dosar nr. 7. f. 16-1 


za. este în curs de a fi studiată 


4 inaintat lui Vintilă Brătianu. 
a arâtat: „Mai ales în urma 
wl. cifra voluntarilor romani 
Ca urmare a situaţiei create, a 
sape de formarea a unui singur 
Sen [...] strictul cadrului unu: 
mme de primirea raportului în 
>ztrograd, Vintilă Brătianu i-a 
că. „va trebui mai întâi ca 
»s spre a încheia o convenţie. 
= au semnat sau vor semna un 
astă”. Măsura ordonată de 
cheierii demersurilor începute 
| moment, componenta diplo- 
# ordinul a atribuit prioritate 
i cu segmentul echivalent rus. 
“ror prizonierilor români ce ar 
M ordinului, în afara primelor 
zau măsurile ce trebuiau luate 
în tara a voluntarilor români. 
el în gara Moghilev, la 15 
-morcea de la Iași la postul său 
seralul Coandă a sesizat atât 
convenției către componenta 
mar dacă ar fi fost finalizată de 
za aprobată - pentru a putea fi 
2 Iasului si a arătat ministrului 
mul rus, pe lângă care avem 
acul Diamandi să fie rugat a 
zărit repunerea componentei 
mortul politic al eventualulu: 
 îui Coandă, care și-a declinat 
> ce s-au desfăşurat ulterior în 


Carwua..., p. 43. 


apitala rusă, |-au determinat pe Vintilă Brătianu să revină, la 17 aprilie 1917, 
"5. un nou ordin în acest sens. Recunoscând indirect importanța semnăturii 
=orezentantului diplomatic pe respectiva convenţie, acesta i-a ordonat lui 
“andă, din cauză că „ministrul Diamand nefiind la curent cu propunerile şi 
satirile dumneavoastră si ale locotenent-colonelului Pietraru, dacă iscälitura 
®eouie făcută cu Guvernul Provizoriu la Petrograd”, să-i ordone celui din urmă 
„să meargă acolo, spre a da indicaţiile necesare”58 (Anexa nr. 12). Repunerea 
actorului diplomatic în rolul lui firesc a fost urmată de executarea ordinului în 
muză. A doua zi, trimiterea la Petrograd a lui Pietraru a fost motivată de 
itatea punerii de urgenţă a lui Diamandi la curent cu „propunerile și 
satările ce s-au urmat cu privire la formarea corpului de voluntari cu prizonierii 
mäni din Transilvania”. Coandă i-a comunicat lui Pietraru că ministrul român 
@ Petrograd „are nevoie de indicaţiile dumneavoastră pentru a încheia o 
ventie cu Guvernul rus, pentru a ni se remite zişii prizonieri care au exprimat 
Mania de a intra în corpul de voluntari în serviciul armatei române”. Prevederile 
spectivului ordin întăresc convingerea că aspectele militare ale demersului 
român, în această problemă, se discutaseră fără participarea diplomaţiei 
iale române în Rusia. Un argument în plus, în sprijinul acestei afirmaţii, îl 
Stituia însăși prevederea următoare din ordinul în cauză. Generalul Coandă i- 
a ordonat lui Pietraru să caute singur a lămuri cu Ministerul de Război rus 
estiunea echipării şi a modalităţilor de aducere în tara a voluntarilor de la 
Damita’’. Recomandarea arată lipsa colaborării dintre cele două componente - 
matic şi militar- ale aceluiaşi demers. 

Locotenent-colonelul Pietraru a avut la Petrograd întrevederea, ordonată, 
sz Diamandi. Despre aceste discuţii a raportat: „Domnia sa mi-a răspuns că nu 
= nici un ordin în această privinţă de la Guvernul român si că va cere de la Iasi 

zitiile cuvenite”. Pentru eliminarea timpului pierdut printr-o asemenea 
sume, Picraru i-a „lăsat copie de pe ordinul primit de la Ministerul de 
0. Dialogul Diamandi-Pietraru este ilustrarea, la distanţă, a lipsei 
rarii directe dintre cele două ministere de resort române de la Iași, de 
Mizboi si Externe. In locul unui efort comun, în fata multitudinii obstacolelor 
= în calea finalizării convenției preconizate, disensiunile bazate pe orgolii si 
= competenţe au determinat exasperanta ineficientă a demersului în cauză. 
meralul Coandă, cu referire directă la aceeași întâlnire, a raportat la Bucuresti 

snistrului Vintilă Brătianu că Pietraru „nu a fost întrebuințat în sensul citatelor 
ime” si că „a tratat singur cu Marele Stat Major, Partea Sedentară, formarea 
ului de Voluntari”. Drept urmare „în prezent, nu există nici o convenţie în 
sul ordinelor dumneavoastră, deoarece domnul ministru Diamandi nu a 


dem, dosar nr. 8, f. 43 şi în dosar nr. 7, f. 22. 
dem, dosar nr. 7, f. 16-17. 
idem, f 36. 


145 


primit instrucţiuni în această privinţă”. In concluzie, „această chestiune rămâne, 
deci, încă deschisă”. 

Finalizarea discuţiilor a fost amânată până la sosirea la Petrograd 2 
delegației guvernamentale conduse de premierul român. Insotit de către 
generalul Prezan, şeful Marelui Stat Major român, Ion I.C. Brâtianu a sosit, la 21 
aprilie 1917, în capitala rusă“?. Discuţiile purtate de acesta cu generalii Alexei 
Polinovanov şi Kornilov (guvernatorul militar al Petrogradului) au etala: 
atitudinea binevoitoare a acestora; iar cele cu ministrul rus de Război, Alexandr 
Gucikov, au lăsat de înţeles sprijinul dat efortului de război român. Problemele 
strict operative ale celor două armate aliate au constituit obiectul discuţiilor 
dintre generalii Prezan şi Scerbacev. Premierul român s-a mai întâlnit cu 
Miliukov, Lwov şi - după o anumită dificultate legată de stabilirea agendei. 
urmare a diferențelor de vederi dintre cei doi - cu Kerenski. În cadrul 
contactelor avute, în afară de cele de politică şi planificare operativă militară, s-a 
discutat şi problema prizonierilor de origine română, din armata austro-ungară. 
concentrați in mai multe lagăre de pe teritoriul rusesc. Urmare a aprecierii forte: 
combative şi morale a primirii unor voluntari dintre prizonierii din Rusia „în 
cadrul trupelor române, Brătianu a insistat pentru urgentarea formalităţilor 
vizând aducerea primelor detasamente pe frontul romän”**. În data de 29 aprilie 
1917, ultima zi petrecută la Petrograd, delegaţia română a participat la o mare 
paradă militară a trupelor din garnizoana®. Înainte de părăsirea Petrogradului, 
Brătianu a avut o întrevedere cu principalii autori ai tratativelor purtate până 
atunci - Coandă, Pietraru, Diamandi, Goga şi Osvadă - informându-se asupra 
rezultatelor activităţii acestora. În finalul întâlnirii, la rândul lui, Ion I.C.Brătianu 
le-a „comunicat că chestiunea prizonierilor a fost definitiv tranşată”. 

Acordul politic asupra acestei chestiuni, după informarea premierului 
român, prevedea în linii generale: „Prizonierii concentrați la Darnita vor fi duşi 
de urgenţă la locul de concentrare desemnat în sudul Basarabiei. Cât priveşte 
restul de prizonieri români, care în total sunt în număr de 126 000, guvernul rus - 
care apreciază pe deplin nu numai importanţa lor militară, dar mai ales marea 
importanţă politică şi de contopire cu un ceas mai curând a sufletelor românilor 
de peste hotare cu a celor din Regat - a hotărât să permită extrădarea unui număr 
ce poate varia între 20 şi 40.000 prizonieri”*. 

În ziua plecării din Petrograd (29 aprilie 1917), după cum a relatat 
Pietraru, generalul Prezan „în prezența şi cu aprobarea domnului prim-ministru 


“ Ibidem, f. 22. 

© A.MR, fond M.C.G., dosar nr. 2193, f. 150. 

% Constantin Kiritescu, op.cit, p. 398-399. 

# Yon Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit..., p. 97-98. 

$ Paul Oprescu, op.cit., p. 663. 

5 Cornel Tucă, Informatii în legătură cu situaţia prizonierilor de origine română... p. 126. 


146 


——DD000000000 


W 


"1-a comunicat aces 
feema in Rusia un com) 

= aici şi porniti tre 
tianu i-a comunicat 
ELov, acesta „a delegat pi 
junile româneşti” . Le 
cada imediat următoare. 
mate înaintat, Pietraru a 
= pe domnul general Mh 
serviciu în momentul cam 
pe canale diplomatice, a ob} 
fui Major General. Para 
a prezentat general 
tari Români”SE. Ca o ca 
comunicat locotenent-cola 
Gnisterului de Război rus. 
“Sorlalte ministere, că li seu 
“=emngent de 5.000 oameni. 1 
“în :reptat si mai târziu”. Na 
determinat pe Pietraru să 
-mrobaui să nu intre şi cei 1.50) 
Urmare a eforturilor ¢ 
“ais Kalişevski, şeful Secne 
Sedentara, ca cei 5.000 volume 
Sar în plus, pe cei circa 1.6000 
a să-i pomesc în ţară. Mai mm 
ar 5.000 voluntari a admis s 
—2xctive, domnilor comant 
IMascova”70. 

La data plecării din 
Samandi „un memoriu asupr 
mile ce am facut la Marele 
secinute””!. Într-un amplu rapa 
ev, generalul Coandă a inam 
mativelor purtate de câtre | 
Petrograd. Rezultatul acestor ax 


“CSsPML., fond C.V.R.A.B.. dosa 
* Ibidem, f. 27-28. 

™ Ibidem, f. 28. 

™ Ibidem. 

” Tbidem, f. 36. 


ume. „această chestiune rămâne. 


pana la sosirea la Petrograd 2 
serul român. Insotit de câtre 
n. jon I.C. Brătianu a sosit, la 2! 
te de acesta cu generalii Alexei 
ar al Petrogradului) au etala: 
ssl rus de Război, Alexandr 
aa de război român. Problemele 
@ constituit obiectul discuţiilor 
rul român s-a mai întâlnit cu 
me legată de stabilirea agendei. 
ie - cu Kerenski. În cadrul 
Xaniticare operativă militară, s-a 
mana. din armata austro-ungară. 
usesc. Urmare a aprecierii forte: 
dintre prizonierii din Rusia „în 
entru urgentarea formalităţilor 
d roman’, În data de 29 aprilie 
a română a participat la o mare 
mme de părăsirea Petrogradului. 
Bem ai tratativelor purtate până 
Osvadă - informându-se asupra 
a la rândul lui, Ion I.C.Bratianu 
t definitiv tranşată”, 

um dupa informarea premierului 
xncentrati la Darnita vor fi duşi 
3 sixdul Basarabiei. Cât priveşte 
manxar de 126 000, guvernul rus - 
br militară, dar mai ales marea 
sm curând a sufletelor românilor 
4 permită extrădarea unui număr 


She 1917), după cum a relatat 
redarea domnului prim-ministru 


SEE. 


weraor de origine română...» p. 126. 


Seen” i-a comunicat acestuia ca: „Din cauza timpului înaintat nu mai este loc 
forma în Rusia un corp de voluntari români, dar că trebuie numai sa fie 
scai aici şi porniţi treptat pe unitâti mici în tara”. La rândul lui, Ion 
Brătianu i-a comunicat lui Pietraru că în urma convorbirii ce a avut cu 
akov, acesta „a delegat pe domnul general Michelson ca sa se ocupe cu toate 
“uunile românesti”"?. Urmare a sarcinilor primite, Pietraru a încercat, în 
vada imediat următoare, să intre în legătură cu generalul rus. În raportul de 
late înaintat, Pietraru avea să consemneze: „Am fost de patru ori ca să 
sesc pe domnul general Michelson, dar in mod regulat domnia sa era lipsă de 
serviciu în momentul când mă prezentam”. Constantin Diamandi, acţionând 
canale diplomatice, a obținut pentru Pietraru o audienţă la noul șef rus al 
alui Major General, Partea Sedentară. Ca urmare, în ziua de 10 mai 1917, 
aru a prezentat generalului Romanovski „chestia formării Corpului de 
ntari Români”*€. Ca o concluzie a întrevederii avute, generalul Romanovski 
somunicat locotenent-colonelului Constantin Pietraru aprobarea de principiu 
misterului de Război rus, dar „pentru a nu da naştere la reclamaţii din partea 
wlalte ministere, că li se ia mâna de lucru, va începe prin a ne da un prim 
#ngent de 5.000 oameni. Restul, până la cifra aproximativă de 30.000, se va 
reptat şi mai târziu”. Noile cifre comunicate, fiind aprobate de Kerenski, l- 
determinat pe Pietraru să încerce să obțină ca în numărul de 5.000 oameni 
pbati să nu intre si cei 1.500 deja adunaţi la Darnita. 
Urmare a eforturilor depuse, Pietraru a obţinut prin intermediul genera- 
în Kalisevski, şeful Secţiei prizonieri din Marele Stat Major Rus, Partea 
Sedentaré, ca cei 5.000 voluntari să-i recruteze din regiunea militară a Moscovei, 
“ax in plus, pe cei circa 1.600 ofiţeri şi soldaţi aflați la Darnita să-i echipeze acolo 
"5 să-i pornesc în tara. Mai mult, generalul ms 1-a informat că „pentru angajarea 
setor 5.000 voluntari a admis să se trimită 7 comisii” şi că deja „s-au dat ordinele 
Æspective, domnilor comandanţi ai circumscriptiilor militare din Kiev si 
Moscova”. 
La data plecării din Petrograd, 13 mai 1917, Pietraru i-a lăsat lui 
samandi „un memoriu asupra chestiunii voluntarilor români, arătând demer- 
zile ce am făcut la Marele Stat Major rus, Partea Sedentară şi rezultatele 
‘wbanute””’. Într-un amplu raport (14 mai 1917), redactat după sosirea acestuia la 
ev, generalul Coandă a înaintat ministrului Vintilă Brătianu cocluziile asupra 
Wactivelor purtate de câtre Pietraru după plecarea premierului român din 
rograd. Rezultatul acestor activităţi a fost rezumat de generalul Coandă astfel: 


* CS.P.M.., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 7, f. 22. 
idem, f. 27-28. 

© idem, f. 28. 

idem. 

"Didem, f. 36. 


147 


„Marele Stat Major rus, Partea Sedentară, cu aprobarea ministiului de război. 
domnul Kerenski, a incuviintat cedarea către România, deocamdată, a 5.000 de 
voluntari români din Transilvania, osebit de acei circa 1.600 care au semnat deja 
angajamentul si care se găsesc internaţi la Darnita; restul până la concurenţa a 
30.000 se vor aproba în serii ulterioare”. Mai mult chiar, ministrul român a fos: 
informat că acelaşi organism rus „a dat deja ordin circumscriptiilor militare 
Moscova şi Kiev pentru a face toate înlesnirile comisiunilor române ce vor 
merge acolo pentru adunarea si selectionarea voluntarilor”?. Un prim succes. 
având un rol mai mult simbolic, a fost realizat prin rezultatele demersurilor 
întreprinse. Obiectivul final, al demersului început, era departe de a fi îndeplinit. 

La 27 mai 1917, ministrul de război român, Vintilă Brătianu, i-a făcu: 
cunoscută generalului Coandă nemulțumirea sa pentru faptul că nu a făcut „toate 
demersurile necesare pentru încheierea convenției” şi i-a reproșat că nu l-a 
„incunoştiințat de aceasta pe reprezentantul țării la Petrograd”. Drept care. 
ministrul l-a anunţat că lui Diamandi ,,i s-a trimis astăzi instrucțiunile necesare” 
Vintilă Brătianu a considerat rezultatele obținute la Petrograd ca insuficiente fata 
de cererile sale şi i-a ordonat lui Coandă „a stărui sa ni se predea toți prizonierii 
de origină română, iar nu numai 30.000, aceasta fiind în interesul ambelor 
guverne”"5. Precizarea denotă preocuparea guvernului român în legătură cu o 
înrolare necondiționată numeric a voluntarilor. Continuarea ordinului, redactat în 
şapte puncte, indică măsurile ce trebuiau luate în plan organizatoric pentru 
urgentarea organizării Corpului de Voluntari. 

Acuza lui Vintilă Brătianu confirmă eroarea în care acesta s-a aflat de la 
început. Ministrul țării la Petrograd, Constantin Diamandi, nu executa decät 
ordinele primite de la Ministerul Afacerilor Străine, iar cele ale lui Vintilă 
Brătianu, chiar dacă i-au fost remise de Pietraru la Petrograd, nu-l determinau şi 
nici nu-l abilitau pentru o acţiune diplomatică. Probabil că Vintilă Brătianu nu 2 
ținut cont de diferenta dintre demersul componentei militare (care consta în 
stabilirea elementelor tehnice ale unei convenţii cu omologii ruşi) şi a celei 
diplomatice (aprobarea de către factorul politic conducător a convenției întocmi- 
te de militari). Generalul Coandă, considerându-se nevinovat fata de acuzele 
aduse, a răspuns lui Vintilă Brătianu printr-un amplu raport în ziua de 9 iunie 
1917”. Coandă i-a semnalat lui Vintilă Brătianu eroarea în care acesta s-a plasat 
încă de la început, cu emiterea primului ordin, când i-a trasat însărcinarea 
încheierii unei convenții, fără a-i atribui însă calitatea oficială pentru această 
acţiune. Sesizând aspectul la timp, Coandă îi reaminteşte ministrului că a cerut 
precizări concrete referitoare la stabilirea persoanei care „urmează a încheia 
convenţia cu Guvernul rus, ministrul ţării, acredidat la Petrograd sau subsemna- 


72 Ibidem, f. 22. 
73 Ibidem, dosar nr. 8, f. 61. 
74 Tbidem, dosar nr. 7, f. 45-48. 


148 


“re nu era califig 
mMemv2 generalulua | 
Să-i CONTRE 


= făcut raspunzam 


obtinute în demen 
E De altfel chestum 
pese al Consiliu 
zrimitere directă =, 
Coandă. cu n 
mené care era indre 
Mais. deci, decât ca 
za oastră, ca sa n 
Pecrarea din finalul 1 
‘ Mu că anvergura aci 
Bac implicare a diplon 
similui Afacenlor § 
male pe lângă Marele 
@ese cu generalul Romy 
mc intre cele două pan 
In conformitate 
pediata de generalul 
snent-colonelul D: 
Bonalitate română. ca 
ernul rus, s-a fixat la 
(ama consemnarea in 
amer români aproba 
Mesnil Marelui Stat Majos 
„Guvernul rus e gata 
event însă, se vede în a 
“ma mamar de prizonieri m 
ie justificat prin .nevoi 


D'Eniem. f 47. 
ex cit, Fond M.C.G.. dos 


area ministrului de război, 
ina. deocamdată, a 5.000 de 
rea 1.600 care au semnat deja 
1 restul până la concurența a 
t chiar, ministrul român a fost 
dim cucumscripțiilor militare 
comisiunilor române ce vor 
imaarilor”?. Un prim succes. 
pma rezultatele demersurilor 
era departe de a fi îndeplinit. 
= Vinuilă Brătianu, i-a facut 
sary faptul câ nu a făcut „toate 
= si i-a reproșat că nu l-a 
n ia Petrograd”. Drept care. 
tri instrucţiunile necesare”. 
a Petrograd ca insuficiente fata 
să ni se predea toţi prizonierii 
= fiind în interesul ambelor 
melui român în legătură cu o 
mamuarea ordinului, redactat în 
în plan organizatoric pentru 


za în care acesta s-a aflat de la 
MDiamandi, nu executa decât 
rame. iar cele ale lui Vintilă 
i Petrograd, nu-l determinau si 
obabil că Vintilă Brătianu nu a 
lemei militare (care consta in 
2 cu omologii ruși) și a celei 
mMiscätor a convenției intocmi- 
e nevinovat față de acuzele 
mu raport în ziua de 9 iunie 
emoarea în care acesta s-a plasat 
1. când i-a trasat însărcinarea 
abtatea oficială pentru aceasta 
anmteste ministrului că a cerut 
sk: care „urmează a încheia 
da: la Petrograd sau subsemna- 


sul, care nu era calificat prin formele cerute pentru asemenea convenţie”. La 
imterventia generalului Coandă, Brătianu a schimbat destinatarul si i-a ordonat 
în Pietraru să-i comunice lui Diamandi informaţiile necesare. Luând cunoştinţă 
“= precizările ordinului ministrului de Râzboi, dar în lipsa instrucțiunilor de 
Msolire din partea celui de Externe, Constantin Diamandi nu a trecut la actiune. 

După prezentarea rezumativă a cauzelor ineficientei reclamate, Coandă 
a respins în termeni categorici acuza, reamintindu-i ministrului ca l-a informat la 
ap, în repetate rânduri, că numai Diamandi „acreditat pe lângă Guvernul rus 
x singurul în drept a face asemenea convenţie”. Generalul Coandă a conside- 
=x acuza lui Vintilă Brâtianu neavenită, urmare a confuziei acestuia: „Cred că nu 
pet fi făcut răspunzător de întârzierea ce s-a pus pentru a i se transmite 
strucţiunile necesare” lui Diamandi. În ceea ce priveşte ,,insuficienta” rezulta- 
or obținute in demersurile de până atunci, Coandă îi reaminteste ministrului 
De altfel chestiunea cedării voluntarilor a fost tratată chiar de domnul 
presedinte al Consiliului de Miniştri la Petrograd”. Remarca, fără a fi dezvoltată, 
trimitere directa’. Demontând acuzele aduse cu argumente pertinente, 
“neralul Coandă, cu mascată ironie, i-a indicat lui Vintilă Brătianu singura 
gessoana care era indreptatita să asigure executarea ordinului în cauză: „Nu 
mâne, deci, decât ca Legatiunea să ceară Guvernului rus, potrivit dorinţei 
Mmneavoasträ, ca să ni se cedeze toţi prizonierii romani din Transilvania”. 
Peecizarea, din finalul raportului, a avut în vedere sublinierea, încă o data, a 
Æoului că anvergura acţiunii ordonate de Vintilă Brătianu nu putea fi îndeplinită 
Gra o implicare a diplomaţiei oficiale române. Între timp, primind instrucțiunile 
—istrului Afacerilor Străine, Constantin Diamandi a continuat demersurile 
“scale pe lângă Marele Stat Major rus. Drept urmare a convorbirilor personale 
avute cu generalul Romanovski, şeful respectivei instituții ruse, s-a ajuns la un 
mord între cele două parti. 

In conformitate cu adresa confidențială nr. 9.347 din 11 iunie 1917, 
erpediată de generalul Romanovski, ataşatul militar român de la Petrograd, 
Mootenent-colonelul D. Palada, a fost informat că „cifra prizonierilor de 
Æmonalitate română, care pot fi puși la dispoziţia Armatei Române de către 
Gavernul rus, s-a fixat la 6.500 oameni””®. În fapt, Diamandi nu a făcut decât să 
sună consemnarea în scris, în cadrul acordului încheiat, a numărului de 
#rizonieri români aprobati de ruși pentru a deveni voluntari încă din luna mai. 
setul Marelui Stat Major rus, Partea Sedentară, a asigurat oficial partea romana 
© „Guvernul rus e gata întotdeauna a satisface cererile aliatei sale România, in 
" mezent însă, se vede în imposibilitate de a pune la dispoziţia Guvernului roman 
= număr de prizonieri mai mare ca 6.500 ofițeri şi soldaţi”. Motivul refuzului a 
ies justificat prin „nevoia pe care o are Statul de braţe prin lipsa de lucrători”. 


— Æidem, f. 47. 
Loc.cit., Fond M.C.G., dosar nr. 1190, f 2. 


| 


149 


——2200000 —————— 


Pentru a da un gust mai dulceag răspunsului atât de amar, Romanovski a arăta: 
în final disponibilitatea Rusiei ca „după câtva timp, care depinde însă de 
evenimente, guvernul rus probabil va putea pune la dispoziția României încă 
5.000 prizonieri de naţionalitate română”. Promisiunea a avut un caracter 
declarat de probabilitate şi fără o finalitate precizabilă în timp. Noutatea comuni- 
cârii a constat, însă, în renunțarea Rusiei la aprobarea anterioară, promisă 
premierului Ion I.C.Bratianu la Petrograd, referitoare la eliberarea a circa 30.000 
de prizonieri români pentru a se înrola voluntari. Constantin Diamandi, confrun- 
tat cu ordinul de a obţine aprobarea rusă privind eliberarea tuturor prizonierilor 
români care doreau a se înrola ca voluntari, a comunicat la București „că la 
prima ocazie va căuta să staruiascé pe lângă Guvernul Provizoriu a ne ceda un 
număr mai mare de prizonieri de origine română care ar dori să se angajeze ca 
voluntari în armata română””7. 
Evenimentele inteme din Rusia au dus la întârzierea demersului promis. 
La 3 iulie 1917, s-a declanşat la Petrograd tentativa de lovitură de stat a bolşevici- 
lor. Intervenţia armatei a pus capăt mişcării interne bolşevice si a implicat modifi- 
cari de esenţă la vârful conducerii politice ruse. La 6 iulie, prințul Lwov a fost 
înlocuit din fruntea guvernului, iar noul premier, Kerenski, a girat în acelaşi timp şi 
conducerea ministerelor de Război şi Marină. Drept urmare, schimbări importante 
s-au efectuat în perioada următoare şi la nivelul conducerii militare ruse. 
Demersul român a trebuit reluat, pentru încheierea unei convenții, pe 
lângă noii factori de decizie ruşi, spre mijlocul lunii iulie 1917. În prealabil. 
pentru reactualizarea aspectelor necesare dezbaterilor, ataşatul militar român în 
Rusia i-a înaintat lui Pietraru, la 12 iulie 1917, proiectul conventiei” cu „rugă- 
mintea să binevoiti a-l completa şi a face modificatiile ce le veți crede nimerite”. 
Faţă de proiectul anterior, lăsat de Pietraru lui Diamandi la plecarea din 
Petrograd, locotenent-colonelul Palada 1-a atentionat pe Pietraru că „s-a adăugat 
la conventiune punctul 7, deoarece Ministerul de Război intervine ca domnul 
ministru Diamandi să insiste la Guvernul rus să ne cedeze nu numai cei 30.000 
de voluntari admişi, ci toţi prizonierii de origine română aflați in Rusia, si 
aceasta în interesul ambelor guverne”. Consecventa cererilor lui Vintilă 
Brătianu atestă hotărârea fermă a guvernului român de a se negocia cu cel rus 
eliberarea din prizonierat, în vederea înrolării ca voluntari, a tuturor ardelenilor și 
bucovinenilor ce doreau acest lucru. Limitările impuse de fostul guvern rus, prin 
acordul încheiat cu Diamandi, nici nu mai sunt amintite, fiind deja considerate ca 
neavenite. 
După reprimirea proiectului de convenţie, acesta a fost supus analizei 
Marelui Stat Major rus. Rezultatul analizei a fost comunicat pe 1 august lui 


™ Yoïdem, f. 1. 


7 Loc cit., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 107. 
7 Thidem, f. 108. 


150 


Weenla Brâtianu, generalulu 
@reinta conţinutului prove 
secţiune numai in privint 
za luată în calcul de ruși 
unie 1917. Refuzul mă 
“sn criza economică din Ra 
Wesservatorismul în care se 4 
Scarea demersului menit at 
== mai mare de prizonieri ro 
Urmare a impasului 
@enitul comandant suprem 4 
& raportul expediat Mareh 
Æxralul Coandă a comunică 
= intervenind pe lângă Gin 
x=z=rvele interioare militare n 
wi’. De asemenea, Coandă 
Wecument intitulat ,Memor 
maine, sujets austro-hong 
Memorandum-ul în cauză ac 
Wireprinse până atunci în ac 
Semite din partea rusă şi 0 pi 
=> si eliberarea tuturor pr 
"ia îndeplinită, generalul ¢ 
smitară a dialogului române» 
“mirare a demersului. acont 
a sarcina componentei dipl 
nor, generalul a făcut în 
se trebuia facut în continuare: 
Powizorniu, intra în competent 
mace! cred că intervenirea M 
Pa delimitarea clară a com 
@iceme - şi angajarea comună 
i pentru România, a consider. 
Preluând efonul pe ln 
Bile următoare întrevederi a 
Bizboi şi Marină, Savinkov. 


D'Esiem. f. 88. 

® Seem. dosar nr. 7, f. 64. 
© Badem. f. 52-58. 
aer. f. 64-65. 


mar, Romanovski a arătat 
p. care depinde însă de 
dispoziția României inc? 
ua a avut un caracter 
= timp. Noutatea comuni- 
sarea anterioară, promise 
a eliberarea a circa 30.000 
zantin Diamandi, confrun- 
rarea tuturor prizonierilor 
micat la Bucuresti „că la 
i Provizoriu a ne ceda uz 
> ar dori să se angajeze ca 


“nerea demersului promis 
lovitură de stat a bolsevict 
sevice $i a implicat modifi- 
muie, prinţul Lwov a fos 
ki. a girat in acelaşi timp = 
mare, schimbări importante 
x militare ruse. 
meterea unei convenţii, pe 
i iulie 1917. În prealabil. 
_ atasatul militar român în 
“il convenției! cu „rugă- 
ce le veţi crede nimerite”. 
Xamandi la plecarea dir 
me Pietraru că „s-a adăuga: 
izboi intervine ca domnu: 
deze nu numai cei 30.000 
mână aflați în Rusia, și 
enta cererilor lui Vintilé 
de a se negocia cu cel rus 
sari. a tuturor ardelenilor = 
= de fostul guvern rus, pris 
=. fiind deja considerate ca 


esta a fost supus analizei 
municat pe 1 august lui 


Sntila Brătianu, generalului Coandă si lui Pietraru (la Kiev) de către Palada. În 
Sinja conţinutului proiectatei convenţii, organismul militar rus „a facut 
secţiune numai în privința numărului de prizonieri ce urmează a fi cedaţi”s0. 
“fra luată in calcul de ruși spre aprobare a ramas cea prevăzută în acordul din 
* iunie 1917. Refuzul măririi numărului de voluntari aprobati a fost motivat 
= criza economică din Rusia şi lipsa forței de muncă necesare. Nemultumit de 
-ervatorismul în care se cantonaseră rușii, Vintilă Brătianu a ordonat intensi- 
area demersului menit a obţine aprobarea înrolării ca volunatri a unui număr 
mai mare de prizonieri români. 

Urmare a impasului creat, generalul Coandă a solicitat o audienţă la nou 
situl comandant suprem al armatelor ruse, care l-a primit pe 15 august 1917. 
i raportul expediat Marelui Stat Major român, după terminarea audienței, 
ul Coandă a comunicat: „Generalul Kornilov m-a asigurat de tot sprijinul 

intervenind pe lângă Guvernul Provizoriu ca Să intrebuinteze soldaţi luati, din 
«rvele interioare militare ruse, în locul prizonierilor români agricoli şi industri- 
' De asemenea, Coandă a raportat că a înmânat generalului Kornilov un 
Scument intitulat „Memorandum concernant les prisoniers de nationalite 
“naine, sujets austro-hongrois, angages volontaires dans l'armee roumain De 

orandum-ul în cauză a constituit o trecere în revistă a tuturor demersurilor 
eprinse până atunci în acest sens de către partea română, a răspunsurilor 
xnite din partea rusă şi o prezentare de detaliu a solicitărilor în cauză, printre 
> si eliberarea tuturor prizonierilor înscrişi ca voluntari. Considerându-şi 
soria îndeplinită, generalul Coandă a arătat că ceca ce a depins de componenta 
ară a dialogului româno-rus a luat sfârşit prin acţiunea desfăşurată. Etapa 
itoare a demersului, acordul politic asupra celor stabilite de militari, consti- 
sarcina componentei diplomatice. Pentru a elimina orice eventuale acuze 
snoare, generalul a facut în încheierea raportului său trimitere directă la pasul 
sebuia facut în continuare: „Chestiunea depinzând astăzi numai de Guvernul 
“izoriu, intră în competenţa domnului Diamandi, ministrul ţării la Petrograd; 


1 cred că intervenirea Ministerului nostru de Externe este oportună”? 


nai delimitarea clară a competenţelor celor două ministere - de Război si de 
me - şi angajarea comună la un efort combinat putea finaliza cât mai favora- 
eentru România, a considerat generalul Coandă, demersul în cauză. 

Preluând efortul pe linie diplomatică, Constantin Diamandi a avut în 
= următoare întrevederi cu generalul Komilov şi girantul Ministerului de 


oi şi Marină, Savinkov, în cadrul cărora „s-au făcut toate demersurile 


Eadem, f. 88. 


“dem, dosar nr. 7, f. 64. CA CENTRALA 
„A : st, 2 
idem, f. 52-58. Ss LUCIAN BLAGUE} 
em, f. 64-65. 3 ISTORI 3 % 
E MODERNĂ 2) 
/ 


151 


4 


C, 
ZUI-NApOCA 


necesare şi la timp pentru angajarea voluntarilor **. Șeful armatei ruse, general 
Kormilov, în urma demersurilor române, impresionat de faptele de arme săvârşite 
în acele momente de armata română pe frontul din Moldova, a emis, la data de 20 
august 1917, ordinul numărul 1 103 prin care „pentru a completa armata român 
care combate admirabil de bine şi tine piept germanilor, cred că este absola 
necesar a da României cei 30.000 de prizonieri de origine română, asa cum se 
stabilise”. Relativ la această chestiune, Marele Stat Major rus a comunicat că me 
este posibil a se da prizonierii din cauza crizei industriale şi economice, da 
Kornilov a specificat, chiar „dacă nu e posibil, cred că în acest moment, când este 
vorba nu numai de chestiunea strategică, dar si de cea politică, este absolut necesæ 
de a se da aceşti prizonieri şi că ar fi imposibil a-i refuza. Prizonierii pot fi inlocuiz 
la lucru cu soldaţi de rezervä”*”, Pe respectivul ordin, ministrul Savinkov a pus 
următoarea rezoluţie: „A se face tot ce a dat ordin generalul Kornilov”. 

Ordinul a făcut el însuşi trimitere la opoziţia constantă a Marelui Stæ 
Major rus de a se elibera României numărul initial stabilit de 30 000 dz 
prizonieri. Apreciind efortul militar al armatei române pe frontul din Moldova 
generalul Komilov a decis - în contradicţie cu hotărârea Statului Major # 
armatei ruse - ca cel putin numărul de voluntari promis anterior de guvernul n 
să poată fi pus la dispoziţia românilor. In legătură cu o eventuală marr: 
ulterioară a numărului aprobat de voluntari, urmare a extinderii ariei de recrutare 
din rândul prizonierilor români aflați în Rusia, nici nu s-a mai pus problemz 
Acordul în rezoluţie al ministrului de Război a impus generalului Calişevsk: 
şeful Marelui Stat Major rus, să treacă la executarea ordinului primit, dând i= 
teritoriu dispoziţiile menite a asigura executarea acestuia. Ordinul circular secre: 
din 22 august 1917, numărul 37.108 al Marelui Stat Major rus câtre Comanda 
mentul General Militar si guvernämintele militare Moscova, Cazan, Omsk 
Taşkent, Irkutsk şi Habarovsk”, în afară de Kiev, Minsk şi Dvinsk, a preciza 
acestora: „Ministerul de Război a ordonat a se pune la dispoziţia autorităţile 
române 30 000 prizonieri de naţionalitate română adunaţi dintre cei ce se află & 
Rusia si care şi-au exprimat dorinţa de a se înrola voluntari în Armata română”. 

Trebuie să evidentiez disocierea indirectă făcută de către ofiţerii de sta 
major ruși fata de hotărârea autorilor ordinului în cauză. In mod direct, pris 
propoziţia de începere a ordinului în cauză, aceştia au vrut să comunice is 
teritoriu, în mod subtil, că au fost obligaţi să întocmească emiterea dispozitiiles 
respective de către hotărârile conducerii centrale a armatei ruse. Justificarez 
afirmației se regăseşte în primele rânduri ale ordinului Marelui Stat Major rus 
„Spre executarea cererilor repetate de Guvernul român, cu insistente susţinute de 


* Ibidem, f. 81. 

# Joan I. Şerban, Din activitatea desfășurată în Vechiul Regat de voluntarii şi refugia? 
ardeleni şi bucovineni în slujba idealului national (iunie 1917-ianuarie 1918) în ,,Annailey 
Universitatis Apulensis. Seria Historica”, Alba-Iulia, I, 1997, p. 103-108. 

% Liviu Botezan, op.cit., p. 279. 


152 


mandamentul Suprem ca ava 
in menţionarea disocierii | 
Sra rusă indica ca „posibil 
mane, in acest domeniu, chia 
= de acesta la momentul re 
em ordinul în cauză, măsurile n 
Ordinul a precizat în a 
regiunilor militare, afară 
seul efectuării de „recrutări de 
2 in punctele de internare 
darul a precizat că „prin con 
sul apărârii Statului si a 
ra i trebuiau „să se facă urge 
In finalul ordinului. ema 
r structurilor din subordm 
Cemandamentul Suprem a dai 
WH voluntari din prizome 
cua Generală a Statului N 
Laevski, şeful acesteia, a mai 
5 emâmintelor militare: Cazan 
“Wiis. Smolensk si Vitebsk şi co 
= pe teritoriul cărora se aflau pr 
îm românilor captivi in Rusia’ 
Æmriale militare ruse trebuiau | 
= posibil”, despărțirea prizonie 
Szonierli români trebuiau dest 
a siavoni, alsacieni, italieni si ar 
uzuri sau repartizaţi în lagăre 
pile puncte si regiuni” de pa 
De asemenea, trebuiau î 
@relui Stat Major rus ,,regrum 
mini”. Ultima menţiune sust 
szâni că, la nivelul conducerii 
“mmirtată la armata căreia au apa 
entatile locale militare de res 
zzonierilor de naţionalitate ra 
mucerea militară rusă. Drept 
mervarea şi îngrijirea sistem 
“Sasa”, iar Societăţii i-au fost ac 


POSP.AML, fond C.V.R.A.B.. dos 
rien 


Diem, f. 114. 


| armatei ruse, general Hh 


aptele de arme sAvars 
Wa. a emis, la data de 
ompleta armata romani 
> cred că este abso 
me română, asa cum se 
r rus a comunicat CĂ an 
male şi economice, Ger 
acest moment, când ese 


sdarnentul Suprem ca având caracter strategic şi politic”. Această canto- 
în menţionarea disocierii părerilor dintre cele două structuri de comandă 
rusă indică ca „posibil” oponent permanent al solicitărilor anterioare 
în acest domeniu, chiar Marele Stat Major rus. Indiferent de opoziţia 
= de acesta la momentul respectiv, el a fost obligat să dispună în teritoriu, 
eedinul în cauză, măsurile menite a asigura îndeplinirea hotărârii luate. 
Ordinul a precizat în amănunt măsurile ce trebuiau luate „în interiorul 
regiunilor militare, afară de guvernământul Kiev, Minsk si Dvinsk”, în 
= efectuării de „recrutări de voluntari, printre prizonierii austrieci-români ce 
mca, este absolut necesa #7: în punctele de internare, precum şi la lucru”. Redactat în şapte puncte, 
rizonierii pot fi inlocum: a) a precizat că „prin consimțământul Comandamentului Suprem” si „în 
inistrul Savinkov a pus sul apărării Statului si aprovizionării Armatei” recrutările voluntarilor 
1 Komilov”. îmi trebuiau „să se facă urgent’ =, 
mstantă a Marelui Stæ In finalul ordinului, emitentul a atentionat destinatarii să expedieze copii 
stabilit de 30 000 & zor structurilor din subordine ținând cont de faptul că „Ministerul de Război 
© frontul din Moldovz. Comandamentul Suprem a dat o serioasă atenţie să se predea României urgent 
area Statului Major = MO voluntari din prizonierii români”. Concomitent cu ordinul amintit, 
mterior de guvernul nx x=cua Generală a Statului Major General rus, sub semnătura generalului 
zu Oo eventuală mărire C2 ski, şeful acesteia, a mai emis un nou ordin, la 22 august 1917, destinat 
aderii ariei de recrutare emamintelor militare: Cazan, Irkutsk, Habarovsk, Kiev, Odessa, Petrograd, 
s-a mai pus problem: Smolensk şi Vitebsk şi comandanților statelor majore ale regiunilor milita- 
generalului Calisevsks se teritoriul cărora se aflau prizonieri români, privitor la reglementarea statu- 
dinului primit, dând = + românilor captivi in Rusia®’. Potrivit acestui ordin, structurile de comandă 
Ordinul circular secr= riale militare ruse trebuiau să asigure in arealele lor de competenţă, pe „cât 
or rus către Comanés mesibil”, despărţirea prizonierilor români de cei germani si austro-ungari. 
xcova, Cazan, Omsk mierii români trebuiau destinati la lucru şi în lagăre împreună cu cei amici, 
« si Dvinsk, a preciza svoni, alsacieni, italieni şi armeni. Atunci când urmau a fi trimişi la lucru, în 
dispoziţia autorităţilor ari sau repartizaţi în lagăre, s-a ordonat ca „românii să fie concentrați în 
dintre cei ce se află 5 mie puncte şi regiuni” de pe aria respectivei comenduiri militare teritoriale 
în Armata română" De asemenea, trebuiau în permanenţă raportate Direcţiei Generale a 
de către ofiţerii de stæ elui Stat Major rus „regiunile şi punctele de concentrare ale prizonierilor 
a. In mod direct, pr= mani”. Ultima menţiune susține afirmaţiile ulterioare ale foştilor prizonieri 
vrut să comunice is mani că, la nivelul conducerii centrale militare ruse, evidenţa prizonierilor era 
i emiterea dispoziţiilor onatä la armata căreia au aparținut aceștia. Ordinul în cauză a incunostiintat 
alei ruse. Justificarea sritatile locale militare de resort că proaspăt infiintata „Societate de ajutorare 
larelui Stat Major rus izonierilor de naționalitate română” de la Kiev a fost „recunoscută oficial” de 
insistente susţinute de jucerea militară rusă. Drept urmare, reprezentanţii aceştia erau abilitati cu 
area şi îngrijirea sistematică a tuturor prizonierilor români aflaţi în 
Besa’, iar Societăţii i-au fost acordate „acele drepturi ca şi Consiliul National 
de voluntarii şi refugia 
marie 1918) în „Annales 
-108. 


ESP A ML, fond C.V.R.AB., dosar nr. 8, £. 113. 
idem. 
idem, f. 114. 


155 


cehoslovac". Prin punerea pe picior de egalitate cu organizația cehilor = 
slovacilor din Rusia, proaspăta Societate (în unele documente este consemnată © 
sub denumirea de Serviciul) şi-a adus o contribuție semnificativă in propagance 
si inrolarea ca voluntari a prizonierilor romani. Pentru ca cercul măsurile 
preconizate să fie complet, Marele Stat Major rus a mai emis un ordin asem& 
nator şi către Guvernământul militar Kiev”. 

A doua zi, după întocmirea şi expedierea în teritoriu a acestor ordin® 
generalul Calişevscki 1-a informat pe atasatul militar român la Petrograd, pre 
adresa numărul 14.878 din 23 august 1917, că „la 22 august curent s-a dat ordins 
în toate guvernămintele militare, afară de Kiev, Minsk şi Dvinsk, de a se recruts 
30.000 voluntari dintre prizonierii de naţionalitate romana”. Partea română € 
fost informată că această recrutare urma a se efectua cât mai urgent, pentru ca. 
„până la 15 septembrie viitor în lagărul Darnita să sosească un număr mare de 
voluntari”. Generalul rus a făcut în finalul adresei trimitere la o „indica-ţie” 2 
reprezentanţilor Misiunii române, referitoare la o eventuală disponibilitate, „ca iz 
schimbul celor 30.000 prizonieri români” ar putea fi cedati „prizonieri germans 
capturați de trupele române”. Surprinzâtoarea afirmaţie a fost făcută de generali 
Calişevski în condiţiile inexistentei unei oferte române clare. El a recunosc 
acest lucru, solicitând în acest sens „ştiri mai detailate relativ la această 
chestiune” de la partea română. 

Explicaţia acestei menţiuni a generalului rus, de a cărei problematică 
ataşatul militar român Palada a fost străin, ne-o furnizează generalul Coandă în 
raportul sau din 29 august 1917*. Intrat în posesia conţinutului ordinelor ruse. 
Coandă a raportat atât premierului, cat şi Marelui Stat Major Român, Partsæ 
Sedentară, că organele de conducere militară rusă, „a dat urmare cererilor gene- 
ralului Kornilov bazate pe expunerea din memorandum-ul meu si a dat ordinel: 
necesare cu data de 22 august pentru a se aduna cel putin 30.000 voluntari, că 
mai urgent si cel mai târziu până la 15 septembrie, în regiunea Kiev-ului” 
Importanţa raportului în cauză constă în menţiunea făcută de general, in cont- 
nuarea anuntärii succesului (trecând sub tăcere efortul lui Diamandi, continuare 
firească şi, în acelaşi timp, finalizatoare a efortului generalului Coandă), ir 
legătură cu unul dintre aspectele dialogului avut cu Kornilov. In acest sens. 
Coandă a relatat: „în convorbirea ce am avut cu generalul Kornilov” acesta i-a 
motivat că „pentru a putea obține ca Ministerul de Război rus să accelereze şi să 
nu opună rezistență la satisfacerea cererii noastre”, partea română ar trebui să 
analizeze oportunitatea dării unui „numâr oarecare din prizonierii germani 
austrieci, bulgari sau turci în schimbul prizonierilor români ce cerem a ni se 
ceda”. Kornilov a făcut această referire „în mod vag” şi numai din dorinţa de „a 


°° Ibidem. 

9 Tbidem, f. 100. 

» Ibidem, f. 99. 

% Ibidem, dosar nr. 7, f. 68. 


154 


ie stadiul aratat La 
ai Circumscripue? @ 
pe lângă Corpul Vois 

Fără a se ajunge la 
genca română. preva 
mecesară CONSUUEE 
români. Dacă nu s 
= a tuturor pnzome 
Ge cel care-şi exprima 
de 30-40.000 de solic 
prizonierii români dm 
română, acest ordi 
im sa deteriorat cu rapad 
mc în imposibilitate de a 
Căştigarea puterii | 
©) a insemnat încetarea 
æ ca voluntari a priza 
. Inamici declarati ai 
ump şi în cei ai Re 
e din Rusia au obhs 
En încheierii conventie 


Înrolarea si col 
ardeleni si bur 


Concentrarea in 5 
game din toamna anului 
partea autorităţilor civil 
“ihcarea situaţiei aces 
Ministerul de Intem 
| S=zularea situației civile 
_mionmitate cu prevedeni 


 badem, dosar nr. 8, f. 111. 


E cu organizaţia cehilor şi 
ocumente este consemnată şi 
semnificativă în propaganda 
Penuu ca cercul măsurilor 
2 mai emis un ordin asemă- 


a WH eo a Acestor ordine 


altar român la Petrograd, 
22 august curent s-a dat ord 
finsk si Dvinsk, de a se recn 
ie română'*?. Partea română 


caza cât mai urgent, pentru c& 


să sosească un număr mare 


ei înmitere la o ,,indica-tie™ # 
zventuală disponibilitate, „ca im 
a fi cedati „prizonieri germask 
mane a fost făcută de general 
române clare. El a recunose:® 
i detailate relativ la această 


1 rus. de a cărei problemaueh 


mmzează generalul Coandă = 


Sa continutului ordinelor ruse. 
in Stat Major Român, Pare 


L „A dat urmare cererilor genz- 


mdum-ul meu si a dat ordinele 
ee! putin 30.000 voluntari. să 


nbne. în regiunea Kiev-ului”. 
a făcută de general, in cont- 
mu] lui Diamandi, continuase 
mel generalului Coandä). = 
a cu Komilov. În acest sens. 
generalul Kornilov” acesta i- 
: Război rus să accelereze şi să 
©. partea română ar trebui & 
care din prizonierii german: 
dor români ce cerem a ni se 
=" si numai din dorinţa de 2 


æ putea răspunde industriasilor şi agricultorilor că se propune a se face un 
schimb”. In finalul raportului său, care vine să confirme şi sorgintea „lămuri- 
mor’ solicitate suplimentar pe aceasta temă de către generalul Calisevski, gene- 
zalul Coandă prin interogarea: „Rog a-mi comunica dacă este posibil schimbul, 
ăi şi ce modalitate” confirmă angajamentul său personal într-o asemenea 
sune. Dar, pe de altă parte, Coandă nu se afla în ipostaza de a nu înregistra 
” propunere rusă. Ca atare, preluată aşa cum a fost formulată, el a raportat- 
jui de decizie politică român. Întreaga problematică, pe această temă, a 
ja stadiul arătat. La 31 august 1917, urmare a ordinului primit, Statul 
al Circumscriptiei militare Kiev a numit pe generalul-maior Larionov ca 
pe lângă Corpul Voluntarilor Români”. 

Fara a se ajunge la încheierea convenției solicitate atât de categoric de 
partea română, prevederile ordinelor Guvemului rus puteau asigura forța 
5 necesară constituirii unui corp de armată de voluntari, din rândul prizo- 
români. Dacă nu s-a obţinut un acord de principiu, asupra înrolării ca 
| a tuturor prizonierilor români din Rusia, s-a obținut cel putin aprobarea 
cei care-și exprimaseră această dorință. Afirm acest lucru bazându-mă pe 
de 30-40.000 de solicitări colective sau individuale făcute în acest sens de 
prizonierii români din Rusia după intrarea României în război. Dar, pentru 
română, acest ordin aprobator a venit târziu. Situaţia politică internă din 
s-a deteriorat cu rapiditate, de la o zi la alta; iar Guvernul Provizoriu s-a aflat 
32 în imposibilitate de a-şi mai exercita autoritatea si controlul în teritoriu. 

Câştigarea puterii politice de către bolşevici (26 octombrie/7 noiembrie 
a însemnat încetarea demersului român de încheiere a unei convenţii de 
ca voluntari a prizonierilor români ardeleni şi bucovineni de pe teritoriul 
. Inamici declaraţi ai continuării războiului, bolşevicii s-au transformat în 
timp si în cei ai României. Schimbarea contextului politicii externe și 
din Rusia au obligat guvernul român să renunțe la efortul diplomatic 
1 încheierii convenției în cauză. 


„Înrolarea si concentrarea pe teritoriul rus a voluntarilor 
ardeleni si bucovineni (22 februarie-15 iulie 1017) 


Concentrarea în spaţiul îngust al Moldovei, după retragerile trupelor 
din toamna anului 1916, a ardelenilor şi bucovinenilor refugiaţi, a impus 
partea autorităţilor civile şi militare române luarea unui set de măsuri privind 
‘ficarea situaţiei acestora şi asigurarea lor materială. În acest context, pe 
zi Ministerul de Interne, a fost constituit un birou special, destinat pentru 
zularea situaţiei civile şi militare a românilor refugiaţi de peste hotare”. În 
ormitate cu prevederile ordinului numărul 1.213 din 22 decembrie 1916, al 


bedem, dosar nr. 8, f. 111. 


155 


Ministerului de Interne, în cadrul respectivului birou a fost constituită şi o 
comisie specială pentru problematica prizonierilor români ardeleni şi bucovinen: 
din Rusia. Intitulată „Comisia pentru prizonierii români din Transilvania aflătoz 
in Rusia”, aceasta a fost încadrată si cu reprezentanți ai refugiaților ardeleni # 
bucovineni din România”. Ameliorarea situaţiei politico-militare a Românie: 
prin stabilizarea liniei frontului, încetarea presiunii ofensivei inamice, sosirea 
Misiunii Militare Franceze şi începerea amplului proces de reorganizare - structu- 
rală, doctrinară şi de înzestrare cu material de război - a armatei române sub 
coordonarea acesteia, a lăsat guvernantilor un anumit răgaz. Procesul reorgani- 
zării militare a impus îndreptarea atenţiei şi asupra potențialului uman constituit de 
prizonierii români din Rusia. Urmare a solicitărilor insistente si presante ale acestora. 
exercitate atât asupra Petrogradului, cât şi asupra laşului, imensa lor valoare ca 
rezervă umană şi experiență de luptă pentru armata română nu putea fi ignorată. 
Problema principală, în afara stabilirii cadrului legal, prin încheierea unui acord 
ruso-român, a constat în identificarea modalității optime de înrolare şi aducere în 
România a voluntarilor recrutaţi din rândul prizonierilor români din Rusia. 


Urmare a analizelor făcute la nivelul ministerelor de Război şi Interne 
române s-a optat pentru soluţia înființării si trimiterii în teritoriul rusesc, în 
zonele unde puteau fi prizonierii români, a unor comisii de recrutare. Pentru a 
răspunde cât mai eficient scopului preconizat, respectivele comisii trebuiau să 
aibă o componență mixtă: reprezentanți ai armatei române, ai refugiaților ardele- 
ni şi bucovineni aflaţi în tara, ai voluntarilor romani si ai armatei ruse. Sistemul 
mixt al componenţei comisiilor de recrutare a fost adoptat din considerente de 
ordin practic. În acest fel, fiecare membru al comisiei putea contribui, datorită 
experienței şi cunoaşterii situației, în general sau particular, la îndeplinirea 
misiunii colective. Această soluție, identificată si considerată ca singura oportu- 
nă, raportată atât la situaţia politică şi militară, cât şi la spaţiul atribuit activită- 
ilor, a fost supusă avizului Marelui Cartier General şi Marelui Stat Major,Partea 
Sedentară, române. După avizarea de câtre cele două structuri de coordonare a 
armatei române, pentru constituirea comisiilor în formula preconizată mai 
trebuia obținut acordul părţii ruse. Problematica respectivă, finalizată prin 
obținerea aprobării ruse, a fost pe larg analizată în subcapitolul precedent. Formu- 
la astfel stabilită a fost comunicată si celor desemnaţi de conducerea politică si 
militară română a asigura transpunerea ei în practică: generalul Constantin 
Coandă şi locotenent-colonelul Constantin Pietraru. 

Initial s-a avut în vedere organizarea unui numär de şapte comisii. 
fiecare fiind la rândul ei formată dintr-un număr de câte 4 membri: un ofiţer din 
armata română, un reprezentant al ardelenilor si bucovinenilor refugiați in 
România, un ofiţer dintre voluntarii de la Darnita si un ofiţer rus (ce trebuia 
desemnat de respectivele autorități în momentul ajungerii comisiilor în Rusia). 


* Cornel Tucä, Informații in legătură cu situația prizonierilor de origine română... p. 124. 


156 


simea în spaţiul rusesc al ace 
ie de prizonieri pe care Sa 
îacentrare unde urmează să fk 
mumär oarecare de volimæ 
să-l concentreze în ZONE 
în România, o sumară instru 
militare române. In primav: 
română încheiată din pune 
acriul rus a comisiilor de rea 
= ruse. 

Alarmat de intarzierea | 
mul uman real ce l-ar fi repre 
A sosirea unui numâr Te 
anu, ministrul de Război ra 
mâniei, în două rânduri (9 2 
u urgentarea rezolvării prob 
manţarea acordului pârtii ruse. P 
= recrutare a voluntarilor. Con 
“e. în urma acordului Marelui” 
intari şi numai din Circums 
57, la circa zece zile după x 
nat depiasarea la Kiev a1 
eebentari în Rusia'5. Ofițerii supt 
morii: Protopopescu Victor. Ph 
“O mstantin (în unele documenie 
Sastian trebuiau să devină şefi 
Gecovinenilor refugiaţi în Ro 
enstantin, vicarul de Fâgâraş. 
tor Branişte si consilierul de’ 
în cadrul lor”. După sosirea at 
siugat ofiţeri voluntari oprif 5 
=moscătorii atât a limbii ruse. că 

Comisiile de recrutare | 
sempletate acolo cu câte un of 
‘esi a fost limitată la Circums 
banut de la comandamentul Ci 


idem, p. 129. 

= CSPAMI,, fond C.V.R.A.B.. dm 
* i niu Botezan, op.cit., p. 278. 
=CS.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., doe 


m bou a fost constituită şi e 
Be români ardeleni si bucoviness 
"memâni din Transilvania aflätoes 
emtanti ai refugiaților ardeleni & 
i politico-militare a Românie 
îi ofensivei inamice, sosirea 
proces de reorganizare - structu- 
război - a armatei române sub 
smenit răgaz. Procesul reorgani- 
= potentialului uman constituit de 
! msistente şi presante ale acestora. 
tm tesului, imensa lor valoare ca 
= română nu putea fi ignorată 
legal. prin încheierea unui acond 
optime de înrolare şi aducere în 
Senior români din Rusia. 
tmasterelor de Război şi Interne 
Bmniteri în teritoriul rusesc, in 
æ comisii de recrutare. Pentru 2 
respectivele comisii trebuiau să 
i române, ai refugiaților ardele- 
îmi si ai armatei ruse, Sistemul 
fest adoptat din considerente de 
Bezasiei putea contribui, datorită 
Su particular, la îndeplinirea 
je considerată ca singura oportu- 
e& = la spaţiul atribuit activită- 
eral și Marelui Stat Major,Partes 
"două structuri de coordonare a 
© în formula preconizată mai 
Gea respectivă, finalizată prin 
= subcapitolul precedent. Formu- 
mamati de conducerea politică si 
prectca: generalul Constantin 
m= 
“= număr de şapte comisii, 
de câte 4 membri: un ofițer din 
t & bucovinenilor refugiați in 
a și un ofițer rus (ce trebuia 
| @engerii comisiilor în Rusia). 


sr de origine română... p. 124. 


sinea în spaţiul rusesc al acestor comisii de recrutare urmărea „să cerceteze 
le de prizonieri pe care să-i adune și să-i trimită consecutiv în câmpul de 
sentrare unde urmează să fie imediat luaţi in instructie”*. După înrolarea 
> număr oarecare de voluntari din rândul prizonierilor români, comisiile 
sau să-i concentreze în zonele destinate şi să le asigure, înainte de transpor- 
a in România, o sumară instruire în vederea cunoașterii cerințelor regulamen- 
militare române. În primăvara anului 1917, acțiunea a fost considerată de 
es română încheiată din punct de vedere organizatoric. Pentru expedierea pe 
driul rus a comisiilor de recrutare preconizate, se mai aștepta doar acordul 
Si ruse. 
Alarmat de întârzierea sosirii acordului în cauză, luând în calcul şi 
uman real ce l-ar fi reprezentat pentru umplerea golurilor ivite în armata 
să sosirea unui număr reprezentativ de prizonieri din Rusia, Vintilă 
anu , ministrul de Război român, a solicitat în mod expres reprezentanților 
in a în două rânduri (9 aprilie sis 27 mai 1917), depunerea eforturilor 
SI NE rs rezolvării problemei”. În repetate ocazii, fără a se mai aştepta 
sarea acordului pârtii ruse, Pietraru a solicitat trimiterea la Kiev a comisiilor 
 secrutare a voluntarilor. Componenţa numerică a acestora a fost redusă la 
în urma acordului Marelui Stat Major rus dat pentru înrolarea doar a 5.000 
atari şi numai din Circumscriptia militară Moscova. În ziua de 16 iunie 
7. la circa zece zile după sosirea primului eșalon de voluntari la Iasi, s-a 
sat deplasarea la Kiev a membrilor comisiilor destinate recrutărilor de 
Æntari în Rusia”, Ofițerii superiori români, locotenent-colonel Popovici Petre, 
sorii: Protopopescu Victor, Plesnilă Gheorghe, Calotescu Romulus, Verulescu 
amstantin (în unele documente trecut: Vernescu), Gheorghiu Petre si Adescu 
stian trebuiau să devină şefii acestor comisii, iar reprezentanţii ardelenilor si 
ovinenilor refugiați în România, protopopii Florian Valeriu şi Proca 
sstantin, vicarul de Făgăraş, Popa Iacob, preotul Avram Imbroane, ziaristul 
zor Branişte şi consilierul de tribunal, Iorgu G. Toma deveneau conferentiarii 
în cadrul lor”. După sosirea acestora la Kiev, în ziua de 18 iunie, Pietraru le-a 
seat ofiţeri voluntari opriți in mod special pentru această însărcinare, dintre 
ătorii atât a limbii ruse, cât si a realitatilor vieţii de prizonier din Rusia. 
Comisiile de recrutare urmau a fi expediate la Moscova, pentru a fi 
=pletate acolo cu câte un ofițer rus. Desi aria de recrutare aprobată de partea 
2 a fost limitată la Circumscriptia militară Moscova, Pietraru a „cerut si 
ut de la comandamentul Circumscriptiei militare de Kiev, ca sa adun si pe 


dem, p. 129. 
> SP.AMI., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 40 şi 61-62. 
ru Botezan, op.cit., p. 278. 

SPAMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 4, f 4,6. 


157, 


voluntarii din oraşul Kiev sau apropierea lui imediată”!9%,. 


După sosirea la Kiev, cele şase comisii - în plenul lor - au avut 
următoarea componență, prin integrarea ofiţerilor voluntari de aici:'°! 

Comisia I: locotenent-colonelul Popovici Petre - preşedinte, preot 
Imbroane Avram şi sublocotenent Cimponieru George (mai apare în documente 
şi sub numele de Cimponeriu Gheorghe)-membri. 

Comisia II: maior Protopopescu Victor - preşedinte și sublocotenentii: 
Voicu Nitescu si Câmpeanu Simion - membri. 

Comisia III: maior Plesnilă Gheorghe - preşedinte, vicar Iacob Popa si 
sublocotenent Cucu Uie-membri. 

Comisia IV: maior Calotescu Romulus - preşedinte, preot Proca 
Constantin şi sublocotenent Nedelcu Nicolae - membri. 

Comisia V: maior Verulescu Constantin - preşedinte, profesor Toma 
Iorgu şi sublocotenent Deciu Emil (care 1-a înlocuit pe desemnatul initial: 
locotenent David Gheorghe) - membri. 

Comisia VI: maior Gheorghiu Petre - preşedinte şi sublocotenent Filaret 
Logotan (care M-a înlocuit pe desemnatol initial. locotenent Mona Email) si 
range Vietar - cac De ass, gente Lans Kiev & Lest CADE E 
comisie separată, în componența: locotenent Vasu Octavian - președinte, preot 
Valeriu Florian si sublocotenent Isopescul Emanoil - membri '%2. 

Comisiile de recrutare, împreună cu Pietraru Constantin, au plecat în 
seara zilei de 20 iunie 1917 la Moscova, în vederea stabilirii de comun acord, cu 
comandantul respectivei circumscripții militare, a planului de activitate. La 
Moscova, Pieiraru urma să aleagă şi „punctul de adunare al voluntarilor 
români”. In respectivul punct, după stabilirea acestuia, Pietraru a decis să-i aducă 
pe maiorul Aldescu Sebastian, căpitanul Pohrib Stefan si sublocotenentul David 
George pentru „primirea echipamentului necesar îmbrăcării voluntarilor”!® 
Aceştia au constituit în cursul lunii iulie 1917, „Comisia VII”. 

După sosirea la Moscova, în ziua de 22 iunie 1917, Pietraru s-a 
prezentat pentru discuţii cu partea rusă la statul major al Circumscriptiei militare 
unde a „stabilit planul de lucru pentru adunarea celor 5.000 voluntari, ce ni s-a 
permis a lua din acea circumscripție”. În discuţiile purtate, luându-se în calcul 
„distribuirea prizonierilor de origine română pe teritoriul Circumscriptier 
militare a Moscovei, precum şi de locurile unde sunt instalatiuni pentru locuinta 
şi hrana oamenilor”, au fost fixate ca puncte de adunare a voluntarilor 


1% Tbidem, dosar nr. 8, f. 68. 
191 Ibidem, f. 69; Liviu Botezan, op.cit., p. 278; Ioan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni + 
bucovineni din Rusia..., p. 119; Idem, Primul Corp al Voluntarilor Transilvăneni M 
Bucovineni din Rusia (11) în „Apulum”, XXVI, 1989, p. 533-535. 

102 C.S.P.A.MI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 69. 
1% Ibidem, f. 68. 

' Petre Nemoianu, op.cit., p. 45. 


158 


calitățile: Bachmut, luza 
Moscova)!%. În urma acesa 
gunct de concentrare a w 
@amavara anului 1918, Pia 
sunct stabilit, localitatea Vă 

După stabilirea act 
următoarea repartizare ten 
Mzovka - Comisia II; la Bor 
a VI; iar în gara Kosuhova 
“onstitui Comisia VII, unde 
de muncă din Moscova si la 

Ultima soluţie a fos 
æritoriile celor două brigăzi 
dutin populate şi nu au în 
semana”. În restul teritoriu 
mai afla un „număr de cui 
manititi in alte patru briga 
a hotarat, de comun 
sii a teritoriilor brigăz 
Pouusile I si II; Tambovsk 
Comisiile Vsi VI'°. 

Din informaţiile pe ¢ 
partizarea prizonierilor ron 
Wiesskaia: 13.200 prizonieri 
mzonieri soldaţi si 16 of 
midați si 7 ofiţeri!%. 

Functie de numărul ; 
mzonierii români, s-a stabila 
mpamentul necesar pentru 
“"nament, Elet, un tren cu 
mi mumâr de 200 rânduri d 
actele indicate, trebuiau s 
Beat Comisia VII. 

Inrolarea si concentra 
“m =tenţa părții ruse, dupa sx 
mor ce s-au dat de către Stai 


CSP.AML, fondC.V.R.AB. 
* Come! Tucă, Corpul Voluntarii 
E SPA.MI, fond C.V.R AB: 
™ Bidem. 

voicu Nitescu, op.cit., p. 37. 


în plenul lor - au avut 
mani de aici: 10! 

Petre - preşedinte, preot 
= mai apare în documente 


sedinte si sublocotenentii: 
sdinte. vicar Iacob Popa şi 


- preşedinte, preot Proca 
L 

presedinte, profesor Toma 
um pe desemnatul initial: 


ae si sublocotenent Filaret 
cotenent Montia Emil) si 
2 Kiev a fost constituită o 
ictavian - preşedinte, preot 
membri 02. 
& Constantin, au plecat în 
abilirii de comun acord, cu 
pianului de activitate. La 
> adunare al voluntarilor 
„ Pietraru a decis să-i aducă 
= si sublocotenentul David 
sabracarii voluntarilor”. 
sia VII”, 

mnie 1917, Pietraru s-a 
al Circumscriptiei militare 
© 3.000 voluntari, ce ni s-a 
surtate, luându-se în calcul 

teritoriul Circumscriptiei 
mstalatiuni pentru locuința 
æ adunare a voluntarilor 


ban. Voluntarii transilvăneni şi 
Wiuniarilor Transilvăneni şi 
aS. 


calitățile: Bachmut, luzovka, Borisoglebsk, Elet şi gara Kosuhova (lângă 
Moscova)!%. În urma acestor discuţii s-a renunțat la ideea instituirii unui singur 
nct de concentrare a voluntarilor. Într-un alt raport, întocmit ulterior, în 
"mmăvara anului 1918, Pietraru a indicat în locul localităţii Borisoglebsk, drept 
“manct stabilit, localitatea Viazniki'%. 

După stabilirea acestor centre, locotenent-colonelul Pietraru a dispus 
“mmätoarea repartizare teritorială a comisiilor: la Bachmut - Comisia I; la 
vazovka - Comisia II; la Borisoglebsk - Comisiile III si IV; la Elet - Comisiile V 
» VI; iar în gara Kosuhova a ordonat să vină cei trei ofițeri desemnaţi pentru a 
stitui Comisia VII, unde urmau să se „adune singuri voluntarii din brigăzile 
# muncă din Moscova si Iaroslav”. 

Ultima soluţie a fost adoptată pentru a nu trimite comisia respectivă pe 
“entoriile celor două brigăzi de muncă din cauză că „ele sunt excesiv de întinse, 
puun populate şi nu au în total decât un număr de 4.500 prizonieri de origine 
semana”. În restul teritoriului acoperit de Circumscriptia militară Moscova se 
i afla un „număr de circa 25.000” prizonieri români (după datele ruşilor) 
Mroärtiti în alte patru brigăzi de muncă!. Urmare a acestei organizări ruse, 
a hotărât, de comun acord cu responsabilii ruşi de resort, repartizarea pe 
isii a teritoriilor brigäzilor de muncă: Harkovskaia şi Odesskaia pentru 
wmisiile I şi II; Tambovskaia pentru Comisiile III și IV; Smolenskaia pentru 
Comisiile Vsi VIS. 

Din informaţiile pe care ruşii le-au putut pune la dispoziţia lui Pietraru, 
zartizarea prizonierilor români a fost următoarea: in brigăzile Harkovskaia si 
esskaia: 13.200 prizonieri soldați si 2 ofiţeri; în Brigada Tambovskaia: 4.032 
g@zonieri soldați si 16 ofiţeri; iar în Brigada Smolenskaia: 5.272 prizonieri 
soldaţi si 7 ofiteri’”. 

Funcție de numărul estimat de voluntari, ce urmau a fi recrutaţi dintre 
zonierii români, s-a stabilit să fie aduse din timp la Bachmut, două trenuri cu 
= mpamentul necesar pentru 2.400 oameni; luzovka, un tren cu 1.200 rânduri de 
nipament, Elet, un tren cu 1.200 rânduri de echipament şi în gara Kosuhova, 
æ număr de 200 rânduri de echipament. Aceste rânduri de echipamente, în 
manctele indicate, trebuiau să fie luate în primire de cei trei membri care au 
Sormat Comisia VII. 

Înrolarea si concentrarea voluntarilor de către comisii a fost stabilită, la 
@sistenta părții ruse, după sistema: „La început se va aştepta rezultatul telegra- 
elor ce s-au dat de către Statul Major al Circumscriptiei militare Moscova câtre 


C.S.P.A.M.L, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 70. 
 Comel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni..., p. 50. 
* CSP.AMLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, £ 70. 
Ibidem. 
® Voicu Nitescu, op.cit., p. 37. 


159 


toate organele în subordine, ca să trimită în punctele mai sus arătate pe ton 
voluntarii”. Dacă într-un interval de 5-6 zile comisiile nu primesc în punctele de 
reşedinţă stabilite numarul aprobat de 5.000 voluntari, atunci acestea trebuiau să 
plece „singure în fiecare teritoriu de brigadă, ca să vorbească cu prizonierii şi sa- 
i îndrume a se angaja ca voluniari”"!9. Etapa următoare, care începea după 
concentrarea unui numär de voluntari „pentru un tren”, consta în solicitarea 
expedierii de la Kiev a unui număr de 5 ofiţeri cu misiunea de a asigura transpor- 
tarea voluntarilor în România. Pentru evitarea pierderii de timp, la caz de 
necesitate, Pietraru a delegat şefii comisiilor ca „imediat ce au numărul de 
oameni suficient, să ceară trenurile de la Statul Major” rus. Concomitent, în 
acelaşi domeniu, Pietraru a solicitat la Petrograd ataşatului militar roman sa 
obtină aprobarea rusă pentru destinarea de „trenuri complete pentru trimiterea 
voluntarilor in România, iar nu câte 2-3 vagoane la fiecare tren”!!! 

Comisiile, înainte de a pleca în zona repartizată lor, au primit câte un 
îndrumător de activitate, intitulat „instrucțiuni”!!7, care cuprindea un set de 
recomandări şi precizări în detaliu. 

Urmare a celor stabilite, recrutarea voluntarilor dintre prizonierii roman: 
din Rusia trebuia efectuată de câtre personalul Comandamentului Corpulus 
Voluntarilor în zona Kiev şi împrejurimi şi comisiile mixte în Circumscripiiz 
militară Moscova''*. Aşteptarea prezentării voluntarilor în punctele de concen- 
trare adunate nu a dat rezultatele preconizate de conducerea Circumscriptie 
militare Moscova. Începând cu data de 26 iunie 1917, comisiile, în baza ordinw- 
lui lui Pietraru, au „plecat fiecare în regiunea sa, căutând să viziteze fiecare lagæ 
de prizonieri unde se aflau români de origine şi să ia cu ei pe acei care ar fi von 
să se înscrie ca voluntari”!'*, Odată cu acestea a plecat şi Pietraru din Moscova 
ajungând în ziua de 28 iunie la Kiev. 

Aici, ofițerii trimişi în jurul Kiev-ului până la circa 200-300 km depăr- 
tare, au căutat identificarea şi înrolarea de voluntari. În acelaşi scop, după succe- 
sul rus în Galiţia, au fost trimişi ofițeri voluntari în lagăre unde „se adunau top 
prizonierii de pe frontul galitian”, pentru cercetarea acestora şi identificarez 
românilor. 

În acest mod, Pietraru a „reuşit să formeze un detașament de 554 
oameni” pe care l-a trimis în tara pe 15 iulie, împreună cu 100 ofiţeri voluntan 
Pietraru s-a plâns generalului Coandă că în regiunea Moscova rezultatele 
comisiilor trimise sunt sub aşteptări. Pentru o scurtă perioadă, la sfârşitul luni 
iunie, Pietraru a venit la Iasi şi a avut o întrevedere cu Ion I.C.Brătianu 


"0 CS.P.A.MI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 71. 

11 Tbidem. 

112 Ibidem, dosar nr. 4, f. 2. 

1 Joan I. Serban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia..., p. 119-120. 

114 C.S.P.A.MLL, fond M.St.M., Sectia Studii Istorice. Arhivă în original, dosar nr. 11, f. 55. 


160 


oq 


@remierul guvernului romă 
“mopunerea sa referitoare la 
“ui „serviciu care să se oa 
“reine română în Rusia. în 
Æ principiu primită, locotes 
mie 1917,!5 esaloanelor ca 
"5 asigure organizarea si fi 
“Enumirii noului serviciu, P 
“mari: „Serviciul Prizon 
mini”, „Propaganda Nat 
iru serviciului propus a pa 
Wennderi ruse de câtre comis 
După cum a arătat P 
m 5az4 necesitatea păstrării . 
îm Rusia, căutând in prinaal 
mirii neamului românesc si 
“mânilor într-un singur trup 
“mecesitatea satisfacerii anum 
muni stiri din tara. a le c 
@maontatile ruse pentru satisé 
“m @voarea proiectului in ca 
“a bolnavi sau in neputinta d 
“Aura acoperirea spatiului 1 
7 _conferenţiari”, prin intem 
“i prizonierii de origine rom 


“mous pe el însuşi. 


De asemenea, Pietrar 
mir de zece ,,conferentian 
“= România şi chiar „dintre ce 
mirarea voluntarilor”. După 
@ alți ,nationalisti civili” tr 
@atea indeplini serviciul”. Pr 
i Război si au facut obiect 
Niarelui Stat Major, Pantea Se 
mea de Serviciul Prizonier 
“oranda locotenent-colonetu 
mu infiintatului serviciu. mi 
mc de organizaţiile cehe 
Loc cit. fond CV.R A.B, e 


™ Comel Tucä, Corpul Voluuarià 
” CSPA.MI, fond C.V.R AB: 


stele mai sus arătate pe ton 
aie nu primesc în punctele de 
= atunci acestea trebuiau să 
vorbească cu prizonierii şi s4- 
mioare, care începea dup: 
n tren’, consta în solicitarea 
sunca de a asigura transpor- 
merderii de timp, la caz de 
„Imediat ce au numărul de 
Major” rus. Concomitent, in 
| atasatului militar român să 
=1 complete pentru trimiterea 
Recare tren”!!! 

muzatà lor, au primit câte un 
* care cuprindea un set de 


mlor dintre prizonierii romans 

Comandamentului Corpuluz 
Sie mixte in Circumscriptia 
or in punctele de concen- 
> conducerea Circumscripție: 
17, comisiile, în baza ordinu- 
md să viziteze fiecare lagăr 
fa cu ei pe acei care ar fi von 
scat si Pietraru din Moscova. 


= ia circa 200-300 km depar- 
i In acelaşi scop, dupa succe- 
= lasâre unde „se adunau ton 
sea acestora si identificarea 


meze un detasament de 550 
euna cu 100 ofiţeri voluntan. 
“zmimea Moscova rezultatele 
= penoadă, la sfârşitul luni: 
mere cu Ion I.C.Brătianu. 


= Rusia..., p. 119-120. 
2 = onginal, dosar nr. 11, £. 55. 


ierul guvernului român. În cadrul întâlnirii, Pietraru a prezentat acestuia 
unerea sa referitoare la înfiinţarea alături de Corpul Voluntarilor Români a 

i „serviciu care să se ocupe cu chestia mai generală a tuturor prizonierilor de 
“eine română în Rusia, în număr de peste 120.000 oameni”. În urma aprobării 
principiu primită, locotenent-colonelul Pictraru G.Constantin a înaintat, la 4 
e 1917,''° eşaloanelor conducătoare militare române un proiect de buget care 
Si asigure organizarea şi funcţionarea serviciului preconizat. Pentru stabilirea 
Æsumirii noului serviciu, Pietraru a înaintat, în ordinea preferintei, următoarele 
alaturi: „Serviciul Prizonierilor Români din Rusia”, „Acţiunea Naţională 

ână”, „Propaganda Naţională Română” şi „Uniunea Română”. Ideea organi- 
1 serviciului propus a pornit de la constatarea că nu pot fi acoperite vastele 
mnderi ruse de către comisiile de recrutare formate. 

După cum a arătat Pietraru, scopul înființării acestei noi structuri a avut 
în bază necesitatea păstrării „legăturii cu toți prizonierii de origine română aflaţi 
Rusia, căutând în primul rând să ţinem nestins în inima lor focul sacru al 
‘mbirii neamului românesc si al căutării, prin toate căile, să facem unirea tuturor 
ânilor într-un singur trup”. Un alt motiv, invocat în acest sens, a fost legat de 
secesitatea satisfacerii anumitor cereri ale prizonierilor români, „precum: a le 
Semunica ştiri din tara, a le da explicaţiile cerute la întrebările lor, a interveni la 
itatile ruse pentru satisfacerea dreptelor lor reclamaţii”. Ultimul argument, 
M favoarea proiectului în cauză, a fost „crearea unui fond de ajutor pentru toți 
‘== bolnavi sau în neputinţă de a mune?! 16, Serviciul propus spre înființare putea 
acoperirea spațiului rusesc supus cercetării prin expedierea unui număr 
rm _conferentiari”, prin intermediul cărora se asigura o acţiune de „protecție fata 
Æ prizonierii de origine română”. Ca şef al respectivului serviciu, Pietraru s-a 
opus pe el însuşi. 

De asemenea, Pietraru a propus încadrarea respectivului serviciu cu un 
mumăr de zece ,,conferentiari-sefi” care puteau fi luaţi dintre voluntari refugiați 
m România și chiar „dintre cei 7 membri naționaliști ai comisiilor trimise pentru 
azinarea voluntarilor”. După părerea lui Pietraru, conferentiarii-sefi, însoțiți şi 
“> alti ,nationalisti civili” (reprezentanţi ai ardelenilor şi bucovinenilor) „vor 
"stea îndeplini serviciul”. Propunerile lui Pietraru au fost aprobate de ministrul 
© Război si au facut obiectul ordinului numărul 10.346 din 15 iulie 1917 al 
Marelui Stat Major, Partea Sedentara''’. Denumirea noii structuri aprobate a fost 
ca de Serviciul Prizonierilor Români în Rusia, iar acesta a fost pus sub 
“mmanda locotenent-colonetului Pietraru Constantin. Pentru atingerea scopului 
sou infiintatului serviciu, ministrul a recomandat posibilitatea „să vă ajutaţi 
seciproc de organizaţiile cehe”, fara ca aceste organizaţii „să se ocupe ele de 


— Loc.cit. fond CV.R.A.B., dosar nr. 4, f. 143-144. 
= Cornel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni..., p. 54-55. 
— CS.P.A.M.. fond C.V.R.A.B., dosar nr. 4, f. 142. 


161 


către nationalii noştri”. Ordinul a indicat şi modalitatea organizării serviciului 
„Este necesar de a împărți teritoriul Rusiei pe care se găsesc răspândiţi prizo- 
nierii de origine română în mai multe sectoare, având în centrul fiecărui sector ca 
şef al acestuia un conferenţiar căruia să i se incredinteze întreaga acțiune de 
propagandă. Acest şef de sector va lucra direct cu serviciul dumneavoastră”. 
Pentru uşurarea acţiunii propagandistice, şeful de sector trebuia să organizeze în 
fiecare centru de prizonieri din sectorul respectiv „comitete compuse dintre 
prizonierii pe ale câror sentimente de naționalism se poate conta şi care, la 
rândul lor, vor face propaganda necesară”. Comitetele preconizate trebuiau să 
lucreze sub conducerea şefilor de sectoare şi urmau a ,,transa toate doleantele 
prizonierilor români”, după supunerea lor prealabilă aprobărilor lui Pietraru. În 
fine, în regiunile cu puţini prizonieri români noul serviciu putea să acționeze prin 
intermediul comitetelor cehe. În aceste cazuri, cehii nu trebuiau să „facă fagadu- 
ieli sau propuneri prizonierilor români care ar fi contra vederilor noastre”!!*. 

Serviciul Prizonierilor Români în Rusia a fost înfiinţat la Kiev, pentru a 
funcţiona alături de Corpul Voluntarilor Români. Serviciul, deşi lucra direct cu 
Marele Stat Major, Partea Sedentară, depindea „direct de primul-ministru si 
ministru de Extene”!!?. Ulterior, în procesul activităţilor ce au urmat, el a depins 
de Ministerul de Război. Scopul pentru care a luat fiinţă acest serviciu a fos 
prezentat de Pietraru, la 23 iulie 1917, generalului Coandă astfel: „De a cerceta 
unde se afla toţi prizonierii de origine română în Rusia, de a se îngriji de soarta 
lor, căutând a o îmbunătăți unde se poate, de a le păstra legătura cu Țara 
românească prin conferințe, trimițând gazete si cărți româneşti etc...120. 

În paralel cu organizarea Serviciului Prizonierilor Români în Rusia. 
structurat în două componente: Serviciul Central (cu sediul la Kiev) si 
Serviciul Extern (constituit de către conferentiarii ce urmau a fi trimiși în 
teritoriul rus), locotenent-coloneiul Pietraru a obţinut aprobarea ministerială si 
pentru reorganizarea Statului major al Corpului Voluntarilor Români în două 
structuri identice ca denumire: Serviciul Central (cu sediul la Kiev) şi Serviciul 
Exterior (compus din cele șapte comisii trimise deja în teritoriul rusesc) ale 
Corpului'?!. Pietraru a obţinut, in acest fel, reorganizarea solicitată, constituind 
cele două componente structurale ale Corpului Voluntarilor Români din Rusia. 
asa cum şi-a propus. Această realizare ne obligă să constatăm că funcția de 
„comandant” a generalului Constantin Coandă a devenit în realitate una „onorifi- 
că”, de reprezentativitate pe lângă partenerul rus.'?? Comanda efectivă, in 
perioada analizată, a fost deținută de către Pietraru, în dubla sa calitate de şef al 


118 Ibidem, f. 145. 

119 Ibidem, dosar nr. 8, f. 76. 

120 Ibidem, f. 74. 

12! Thidem, f. 21-22. 

12 Loc.cit., fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhiva în original, dosar nr. 11, £. 62. 


162 


ui major al Com 
surile luate de Pietra 
zzetizat în constituire 
sstuia compus din două 
- Biroul Ardelem 
Hie girată câteva spi 
- Biroul Bucovm 
il. 
Numirile fiind efi 
mulitar român la Petra 
recrutare!”? de pe teritc 
Pentru a elimina 
Ivi între atribunile ¢ 
“axstructiuni şi ordine m 
vile Corpului Volum 
mere mână în mână” in 
oui! : „Comisiile în ca 
i ale Serviciului Pru 
gem. fie direct, fie prin suk 
@ ccupe si de angajarea d 
Prin această actu 
tă - la Kiev- cunoæ 
asamblu, atât asupra vo 
@aregul lor (număr. repar 
à naţională si cultur 
iile de recrutare a ¥ 
“m:zonieri, sub influenta n 
“sant de atribuuile specific 


III. 3. 1. Ser 
Romani € 

Prizonier 

noiembri 

Prezentarea activil 
Wefuntarilor Români. prin 
î= recrutare) şi ale Servic 
Serviciului Extern al aces 
aie fi făcută separat - pa 
“manere. O prezentare în par 


> Loc.cit, fond CV.R.A.B. de 
~ Loc.cit., fond Direcţia Comm 


anizării serviciului: 
sc răspândiți prizo- 
ul fiecărui sector ca 
intreaga acțiune de 
ul dumneavoastră”. 
Mia să organizeze în 
ete compuse dintre 
fe conta si care, la 
conizate trebuiau să 
nisa toate doleantele 
mor lui Pietraru. In 
dea să acţioneze prin 
nau să „facă fagadu- 
rilor noastre”!!®, 
atat la Kiev, pentru a 
„ deşi lucra direct cu 
e primul-ministru şi 
au urmat, el a depins 
acest serviciu a fost 
astfel: „De a cerceta 
a se îngriji de soarta 
tra legătura cu Tara 
su etc..." 
x Români în Rusia. 
i sediul la Kiev) şi 
mmau a fi trimişi in 
obarea ministerială şi 
rilor Români în două 
il la Kiev) şi Serviciul 
| teritoriul rusesc) ale 
solicitată, constituind 
or Români din Rusia. 
nstatăm că funcția de 
„realitate una „onorifi- 
Comanda efectivă, în 
bla sa calitate de şef al 


„dosar nr. 11, f. 62. 


Statului major al Corpului Voluntarilor si sef al Serviciului Prizonierilor. 
Măsurile luate de Pietraru în vederea organizării Serviciului Prizonierilor s-au 
concretizat în constituirea la Kiev, pe 15 iulie 1917, a Serviciului Central al 
acestuia compus din două birouri: 

- Biroul Ardeleni, condus de către locotenentul ardelean Montia Emil 
(funcție girată câteva săptămâni de locotenentul Vasu Octavian); 

- Biroul Bucovineni, condus de locotenentul bucovinean Isopescul 
Emanoil. 

Numirile fiind efectuate, Pietraru a prezentat noile reorganizări ataşatu- 
lui militar român la Petrograd (pentru a-l informa ca atare) şi comisiilor române 
de recrutare'” de pe teritoriul rusesc. 

Pentru a elimina de la început paralelismul sau divergentele ce s-ar fi 
putut ivi între atribuţiile celor două noi structuri apărute, Pietraru a emis o serie 
de instrucțiuni şi ordine în acest sens. În toate s-a urmărit evidenţierea faptului că 
„nevoile Corpului Voluntarilor Români şi ale Serviciului Prizonierilor Români 
merg mână în mână” în tot timpul şi-n întregul spaţiu rusesc. De aceea el a 
ordonat : „Comisiile în cartarea de voluntari să îndeplinească și unele însărcinări 
proprii ale Serviciului Prizonierilor Români”, iar pe de altă parte, „conferenţiarii- 
sefi, fie direct, fie prin subcomisii, în timpul îndeplinirii insarcinarii lor proprii sa 
se ocupe si de angajarea de voluntari”"?*. 

Prin această acţiune incrucisata, Pietraru a urmărit să aibă întotdeauna 
asigurată - la Kiev- cunoaşterea tuturor acțiunilor întreprinse, dar şi o imagine de 
ansamblu, atât asupra voluntarilor, cât şi a prizonierilor români din Rusia în 
întregul lor (număr, repartizare zonală şi pe activităţi, probleme sociale, propa- 
gandă naţională şi culturală etc). Activităţile acestora au demonstrat că atât 
comisiile de recrutare a voluntarilor, cât şi conferentiarii de propagandă pentru 
prizonieri, sub influența realitatilor din spațiul rusesc, au fost obligați sa nu tina 
cont de atribuţiile specificate fiecärora dintre ele. 


III. 3. 1. Serviciul Exterior al Corpului Voluntarilor 
Români din Rusia şi Serviciul Extern al Serviciului 
Prizonierilor Români în Rusia (15 iulie - 28 
noiembrie 1917) 


Prezentarea activităţilor desfăşurate în Rusia de reprezentanţii Corpului 
Voluntarilor Români, prin intermediul Serviciului Exterior al acestuia (comisiile 
de recrutare) şi ale Serviciului Prizonierilor Români în Rusia, prin intermediul 
Serviciului Extern al acestuia (conferentiarii-sefi şi subcomisiile acestora), nu 
poate fi făcută separat - pentru fiecare în parte - datorită deselor aspecte de supra- 
punere. O prezentare în paralel a activităților fiecărui serviciu în parte, cronologic, 


M Loc.cit, fond CV.R.A.B., dosar nr. 4, f. 23. 
- Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1806, f. 7. 


163 


cu evidenţierea separată a celor desfăşurate în comun, ar fi greu de urmărit, putând 
da naştere la repetări, analogii sau confuzii asupra unora dintre acestea. 


În ultimele zile ale lunii iulie 1917, Pietraru l-a trimis pe locotenentul 
Vasu Octavian la Petrograd pentru obţinerea de la Marele Stat Major rus, prin 
intermediul ataşatului militar român, a aprobărilor necesare expedierii celor zece 
conferentiari-sefi şi a formularelor de autorizaţii (după modelul întocmit de el!) 
necesare acestora.!25 

Pentru funcţionarea serviciului nou înființat, la 15 iulie 1917, Pietraru a 
solicitat conducerii militare române de la laşi „o linie de credit diferențiată de 
cea a Corpului Voluntarilor”. Ministerul de Război, sub semnătura şefului 
Direcţiei Contabilitätii, i-a răspuns pe 27 iulie: „Creditele avute la dispoziţie pot 
fi folosite pentru întâmpinarea oricărei nevoi care ar fi în legătură cu misiunea ce 
are în Rusia. Prin urmare, pot fi întrebuințate şi pentru Serviciul Prizonierilor 
Români în Rusia, nu numai pentru Corpul Voluntarilor Români din Rusia”!” 
Răspunsul ministerial, atât prin punerea ambelor structuri pe picior de egalitate, 
cât şi prin încadrarea lor în acelaşi cont de creditare, demonstrează că activităţile 
acestora au fost percepute ca având un singur scop, ele fiind în realitate aproape 
identice. Între timp, comisiile de recrutare, răspândite pe teritoriul Circumscrip- 
tiei militare Moscova, au înregistrat, până la 23 iulie 1917, rezultate sub astep- 
tări. Numărul voluntarilor recrutați a fost foarte mic în comparaţie cu estimările 
initiale: Comisia I a adunat la Bachmut 300 voluntari; Comisia II a adunat la 
luzovka 170 voluntari, Comisiile III şi IV au adunat la Borisoglebsk 22 
voluntari; Comisiile V şiVI au adunat la Elet 113 voluntari!?6. 

Urmare a slabelor rezultate înregistrate pe teren de comisiile trimise. 
Pietraru - în baza rapoartelor primite de la acestea - a analizat şi raportat genera- 
lului Coandă cauzele identificate ca stând la baza nerealizărilor de până atunci: 

- nepăsarea şi lipsa de entuziasm a multor prizonieri, unii mirându-se că 
„după trei ani se interesează România de ei”; 

- influenţa „nefastă exercitată” de prizonierii unguri şi germani, datorită 
faptului că „stau împreună”; 

- dificultățile făcute „pe faţă, fie în ascuns” de către sovietele locale de 
soldaţi sau lucrători; 

- rezistența opusă de către „proprietarii de fabrici, exploatări agricole 
etc.” la eliberarea prizonierilor români; 

- risipirea exagerată a prizonierilor români (grupe de câte 5-10 oameni! 
„mai ales la exploatările agricole”. 

După părerea lui Pietraru, principalul obstacol l-a constituit „obligaţia de 
a se aduna voluntarii treptat, treptat, numai din câte o circumscripție militară”. 
obligativitate față de care Pietraru a protestat chiar si la Petrograd, dar care a 


125 Ibidem, f. 9. 
126 Loc.cit., fond CV.R.A.B., dosar nr. 8, f. 73. 


164 


act ee 


as neschimbată? 
iesti ficate, Pietraru, 
tului militar la | 
Sor rus, în vedere 
est sens: 
|. De pe inin 

Kiev la Corpul Val 
2. Aprobarea 
e ofițerii vo huma 
3. Separarea 
meci si germani. | 
en loc cu cehi sau 
4. Pe etape, | 
ei, nu prea depart 
următoarea: Sen 
ordinele mele, 33 
stă asupra acelora ș 
5. Acceptarea 
re ofițerii vohiné 
toate fronturile 
Ezonieri, ştiindu-se 4 
contact cu Țara | 
sobuntari”120. 
În cursul zilei 
scut lui Pietraru & 
æ circumscripțiile 2 
e piedicile, sem 
em În acțiunea de 
raru că trebuie să ai 
mdustriale sau agrice 
oritatile ruse mi-au 
aca câmpului țăran 
mesc la muncă”. D 
gor rus a dispus „ă 
mat pe lângă Corp 

Peste două zile, 
Octavian, aducém 


adem, f. 75. 

adem, f. 75-76. (Adres 
peealabil a avizului sau & 
= Poetran a acționat ca un) 
© Bidem, f. 86-87. 


i greu de urmărit, putând 
sire acestea. 


2 trimis pe locotenentul 
ele Stat Major rus, prin 
are expedierii celor zece 
nodelul întocmit de el!) 


15 rulie 1917, Pietraru a 
& credit diferențiată de 
sub semnătura şefului 
= avute la dispoziție pot 
legătură cu misiunea ce 
» Serviciul Prizonierilor 
Romani din Rusia”!* 
=: pe picior de egalitate. 
nonstreaza că activitățile 
md în realitate aproape 
2 teritoriul Circumscrip- 
17, rezultate sub astep- 
‘omparatie cu estimările 
Comisia II a adunat la 
al la Borisoglebsk 22 
il 
= de comisiile trimise. 
alizat si raportat genera- 
rilor de până atunci: 
eri, unii mirându-se câ 


ar) si germani, datorită 

câtre sovietele locale de 
ici. exploatări agricole 
pe de câte 5-10 oameni) 
a constituit „obligaţia de 


circumscripție militară”, 
la Petrograd, dar care a 


rămas neschimbati'?’. Fată de această stare de lucru si pentru a elimina cauzele 
identificate, Pietraru a raportat generalului Coandă că i-a solicitat, in mod expres, 
ataşatului militar la Petrograd să facă demersurile necesare pe lângă Marele Stat 
Major rus, în vederea obţinerii unui număr de cinci aprobări şi emiterii ordinelor 
in acest sens: 

1. De pe întregul teritoriu rus voluntarii români „să fie dirijati individual 
la Kiev la Corpul Voluntarilor Români”. 

2. Aprobarea ca-n paralel să se poată „trimite cât mai multe comisii 
dintre ofiţerii voluntari în celelate circumscripții militare ale Rusiei”. 

3. Separarea prizonierilor români, la lucru sau în lagăr, de cei unguri, 
austrieci şi germani. În cazul imposibilității separării lor, să se ordone gruparea 
„a un loc cu cehi sau alti slavi”. 

4. Pe etape, prizonierii români „să fie concentrați numai în o parte a 
Rusiei, nu prea departe de Kiev”. Justificarea raportată pentru această solicitare a 
fost următoarea: „Serviciul Prizonierilor Români, care s-a constituit tot la Kiev si 
sub ordinele mele, sä-si poată îndeplini misiunea sa, adică de a avea o acțiune 
dorită asupra acelora rămaşi la lucru în Rusia”. 

5. Acceptarea delegaților Serviciului Prizonierilor Români în Rusia, luaţi 
„dintre ofiţerii voluntari”, în cadrul punctelor „de adunare a noilor prizonieri, 
pentru toate fronturile Rusiei”. Modalitatea propusă avea menirea ca „toţi aceşti 
nrizonieri, ştiindu-se continuu sub mâna autorităţilor româneşti, păstrează mai 
mult contact cu Tara Românească şi apoi se angajează mai repede şi mai multi 
a voluntari”!*. 

In cursul zilei de 1 august 1917, locotenent-colonelul Palada a făcut 
cunoscut lui Pietraru emiterea de câtre Marele Stat Major rus a unor instrucțiuni 
câtre circumscripțiile militare Moscova si Omsk referitoare la eliminarea unora 
dintre piedicile, semnalate de Pietraru, ce le întâmpină comisiile române pe 
ren. In acţiunea de recrutare a voluntarilor, Palada i-a făcut cunoscut lui 
Pietraru că trebuie să aibă în vedere şi faptul că prizonierii aflaţi la diferite munci 
“ndustriale sau agricole - nu puteau fi expediati imediat la Kiev, întrucât 
„autorităţile ruse mi-au comunicat că au mare nevoie de lucrători în fabrici, iar la 
munca câmpului ţăranii nu vor consimti aşa uşor a se lua prizonierii de care se 
iolosesc la munca”. De asemenea, Pietraru a fost informat şi că Marele Stat 
Major rus a dispus „a se recunoaşte «Serviciul pentru Prizonierii Români» 
inființat pe lângă Corpul Voluntarilor Români”. 

Peste două zile, la 3 august, a sosit la Kiev de la Petrograd locotenentul 
Wasu Octavian, aducând autorizatiile solicitate. Conţinutul acestora însă a fost 


Ibidem, f. 75. 
™ Ibidem, f. 75-76. (Adresa nr. 233 din 2 iulie 1917 - acţiune independentă; fără o solicitare 
"= prealabil a avizului sau intermedierii lui Coandă, ceea ce demonstrează faptul că de multe 
M Pietraru a acționat ca un veritabil comandant al Corpului Voluntarilor Români). 
ers: 

Ibidem, f. 86-87. 


165 


diferit de modelul expediat spre aprobare şi multiplicare de Pietraru, în sensul & 
aria de activitate a conferentiarilor a rămas limitată de Marele Stat Major rus fs 
aceea acordată comisiilor. Adoua zi, 4 august, Pietraru a intervenit din nou i 
Palada pentru continuarea eforturilor pe lângă autorităţile ruse în vederea obtine- 
rii aprobarilor solicitate'*°. 

La 9 august 1917, Pietraru s-a vazut obligat să raporteze generalul: 
Coandă că rezultatele comisiilor de recrutare erau „foarte slabe” şi că solicitase 
în repetate rânduri extinderea ariei de recrutare a acestora la întreaga Rusiz. 
precum şi trimiterea voluntarilor direct la Kiev. In finalul raportului a cens 
intervenţia lui Coandă pe lângă Marele Cartier General rus (Stavka) pentru = 
obține aprobarea trimiterii unor ofiţeri recrutori şi-n zonele controlate de arma 
operativa’?’. 

Confruntându-se cu rezultatele nesatisfacătoare înregistrate de comisiile 
de recrutare, cu lipsa de cooperare a autorităţilor locale şi de percepţie a celor 
centrale mse, cu trecerea timpului și perspectiva apropierii iernii, Pietraru = 
ordonat, pe 10 august 1917, deplasarea comisiilor IV,V si VI în Circumscriptia 
militară Omsk din Siberia şi, spre aceeaşi destinaţie, pregătirea a trei conferen- 
tiari-sefi din cadrul Serviciului Extern al Prizonierilor Români în Rusia 
Acestora le-a ordonat să se prezinte la comandantul respectivei circumscripuL 
„unde de acord cu el să stabilească planul de lucru, iar pe voluntari să mi- 
trimită direct aici la Kiev”. Ultima prevedere a fost rezultată în urma concluzie 
că „Greutățile ce am întâmpinat la Moscova cu echiparea si mai ales cu hranz 
voluntarilor m-au făcut ca, cu nici un pret, să nu mai formez acolo noi centre de 
adunare”. În aceeaşi zi, din dorința poate de a compensa plecarea celor tre: 
comisii, a pregătit expedierea in zona Moscova a trei conferentiari-sefi (dir 
cadrul structurii menţionate) *2. 

În ziua următoare, 11 august, a ordonat Serviciului Extern, din compu- 
nerea Serviciului Prizonierilor Români în Rusia, expedierea conferentiarilor-sefi 
desemnaţi: în Circumscriptia militară Moscova, la Bachmut, locotenentu 
Milovan Valeriu; la Tambov, locotenentul Boca Romulus si la Vladimir, subloco- 
tenentul Guiu Mihail; în Circumscriptia militară Omsk, la Omsk, sublocote- 
nentul Iuga Gavril, la Tiumen, sublocotenentul Onişca Gheorghe şi la Tomsk 
sublocotenentul Gocan Simeon; iar în Turkestan, la Taskent, a fost trimis 
sublocotenentul Baltariu Ion!*?. 

In ziua de 12 august, Serviciul de Evacuare si Administratie a Prizonie- 
rilor, de pe lângă Marele Stat Major rus, a comunicat la Kiev ca au fost emise 
circulare catre autoritatile militare ruse locale relative la acordarea drepturilor 


130 Ibidem, f. 102. 

13! Ibidem, f. 79. 

152 Ibidem, f. 102. 

13 Loc. cit., fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhiva în original, dosar nr. 11, f. 62. 


166 


Ie E DI 


cinatilor” români „să 3 
Mau şi locurile unde lu 
sunt intretinuti”. De as 
din care se fac recrutăn 
mdiata începere a recruit 
În vederea trimitesà 
m şi a probabilității de 
e, Biroul Ardelenr-E 
ea Sedentară, a intocmut 
Rusia”!% (Anexa nr. £ 
îi sdualizate prin număr & 
În cursul zilei de 
stantin a primit din pars 
Ministerul de Război si d 
i România a voluntarilor m 
DS muoust 1917, minisuul 
nat: „Voluntarii ardelem 
un vagon”!36. 
Între timp, de la 26% 
cum iptia militară Mose 
350 voluntari la Juzovka, ¢ 
Noul sistem de activ 
asta! in combinarea pota 
@mtarilor Romani cu cel 
mani in Rusia. Separate € 
mod practic, prin activit 
esonalul din compunerea } 
concluzia că formula com 
deplaseze împreună pesă 
ura” toate zonele unde 


gr 


Loc.cit., fond C.V.R.A.B.. dos 
Ibidem, f. 32-38. [Folosirea 
o mintării terminologiei folosa 
= de „emisari”, folosită de cel 
@ Samat la ea. Drept urmare. 

sriciilor exterioare” ale Cor 
siilor de recrutare, conferea 
ue sau civile ruse, întâlnire 
zau recunoaşterea lor imede 
| gl 

> Loc. cit., fond Direcţia Contala 
= Cornel Tucä, Corpul Voluntari 


mphcare de Pietraru, în sensul câ 
a de Marele Stat Major rus la 
Pietraru a intervenit din nou la 
soritările ruse în vederea obtine- 


ga! să raporteze generalului 
mi _foarte slabe” şi că solicitase 
2 a acestora la întreaga Rusie. 
». In finalul raportului a cerut 
: General rus (Stavka) pentru a 
an zonele controlate de armata 


wcMoare înregistrate de comisiile 
ar locale si de percepţie a celor 
awa apropierii iernii, Pietraru 4 
jor IV,V si VI în Circumscripua 
mame, pregătirea a trei conferen- 
'mzonierilor Români in Rusia 
inn! respectivei circumscripții. 
* ecru. iar pe voluntari să mi-! 
fost rezultată în urma concluzie! 
2 echiparea si mai ales cu hranz 
3 mai formez acolo noi centre de 
2 compensa plecarea celor trei 
wa a trei conferentiari-sefi (din 


« Serviciului Extern, din compu- 
L expedierea conferentiarilor-sefi 
wma la Bachmut, locotenentul 
Romulus şi la Vladimir, subloco- 
ară Omsk, la Omsk, sublocote- 
d Omsca Gheorghe si la Tomsk 
=stan. la Tașkent, a fost trimis 


re si Administraţie a Prizonie- 


raamcat la Kiev că au fost emise 
relative la acordarea drepturilor 


'ă = omginal, dosar nr. 11, f. 62. 


asarcinaţilor” români „să viziteze pe românii prizonieri în localităţile unde sunt 
Martizati şi locurile unde lucrează, spre a-i înregistra şi lua cunoştinţă de modul 
‘eam sunt intretinuti”. De asemenea, statelor majore ale comandamentelor mili- 
=. din care se fac recrutări, li s-a ordonat de „a lua toate măsurile compatibile 
} mediata începere a recrutării”"*, 

În vederea trimiterii în interiorul Rusiei a tuturor conferentiarilor-sefi, 
m şi a probabilității de acţiune în mod individual a membrilor comisiilor de 
crutare, Biroul Ardeleni-Bucovineni de pe lângă Marele Stat Major român, 
mea Sedentară, a întocmit şi expediat la Kiev ,,instructii pentru agenţii militari 
” Rusia”!%5 (Anexa nr. 13). ,,Instructiunile” au fost redactate în trei parti, 
i@vidualizate prin număr de ordine şi titluri proprii. 

În cursul zilei de 22 august 1917, locotenent-colonelul Pietraru 
tantin a primit din partea atasatului militar român la Petrograd instiintarea 
= Ministerul de Război şi Marele Stat Major rus au aprobat expedierea directă 

= România a voluntarilor români imediat după recrutarea lor. Drept urmare, la 
7 august 1917, ministrul de Război, generalul lancovescu Constantin, a 
Sonat: „Voluntarii ardeleni vor fi trimişi în tara imediat şi în grupe mici, chiar 


Între timp, de la 26 iunie până la 22 august 1917, comisiile au recrutat în 
mscriptia militară Moscova, 600 voluntari la Elet, 650 voluntari la Bachmut 
2250 voluntari la Iuzovka, care urmau să fie expediati ulterior în tara.'?” 

Noul sistem de activitate preconizat de către Pietraru, după 22 august, a 
stat în combinarea potenţialului uman al Serviciului Exterior al Corpului 
Suntarilor Români cu cel al Serviciului Extern al Serviciului Prizonierilor 
smani in Rusia. Separate ca structuri organizatorice de sine stătătoare teoretic, 
» mod practic, prin activităţile ce urmau a le desfăşura pe teritoriul rusesc 
onalul din compunerea lor, delimitările în cauză dispăreau. Pietraru a ajuns 
“concluzia că formula comisiilor formate din câte trei membri, care trebuiau sa 
deplaseze împreună peste tot s-a dovedit inoperabilă. Comisiile nu puteau 
tura” toate zonele unde erau prizonieri români. În noua situaţie, comisiile 


Loc.cit., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 112. 

Ibidem, f. 32-38. [Folosirea termenului de ,,agenti” a fost motivată prin necesitatea 
=Duințării terminologiei folosite în corespondență de câtre ruşi. O altă variantă ar fi fost 
f= de „emisari”, folosită de cehi, dar, „fiindcă autoritățile ruseşti” nu o intrebuintau des, s- 
Æaunjat la ea. Drept urmare, în documentele ce trebuiau sa le aibă asupra lor trimisii 
a “ciilor exterioare” ale Corpului Voluntarilor şi Prizonierilor Români (membri ai 
z=iilor de recrutare, conferentiari-sefi sau simpli) şi să le prezinte diferitelor autorităţi 
sau civile ruse, întâlnirea de câtre acestea din urmă a cuvintelor „agenţi militari” 
=rau recunoaşterea lor imediată si nu mai lăsau loc la interpretări (probabil nefavorabile 
lor romane)]. 

Loc. cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1806, f. 32. 

Comel Tuca, Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni..., p. 51. 


ULATE 


167 


deveneau „formaţiuni foarte greoaie, ce nu se potriveau cu natura lucrurilor, nici 
cu împrejurările din Rusia”. Modelul gândit de Pietraru a însemnat, în mod 
practic, îmbinarea celor două servicii exterioare existente (nominalizate înainte! 
si a dus la situația ca „organizarea exterioară a Corpului Voluntarilor” să fi 
„Cuprins întreaga Rusie europeană şi asiatică”!%. În linii generale, sistemu! 
realizat de Pietraru a fost cel mai bine prezentat chiar de el însuşi: „Am hotărâ: 
ca delegaţii noştri să se transporte unde se găsesc câţiva prizonieri de origine 
română, să se intereseze de soarta lor, să angajeze pe acei care voiau să intre ca 
voluntari şi apoi să-i trimită pe grupe mici la Kiev”. Drept urmare, acest sistem 
elimina „nevoia ca comisiile să lucreze întrunite, pe de-o parte fiindcă nu avem 
destule comisii ca să le împart în acelaşi timp în toată Rusia de Europa şi Asia. 
iar pe de alta [parte] fiindcă deplasările numeroase şi foarte dese, ori cu trăsurile. 
a unei întregi comisii ar fi costat prea multi bani”. De aceea a decis ca „în 
diferite regiuni ale Rusiei, de Europa ca şi de Asia, să trimit câte un ofiţer însoțit 
de 2-4 subcomisii formate dintr-un subofițer si un soldat”. 

Subcomisiile înfiinţate „sub directiunea ofițerului şef aveau să meargă în 
toate punctele regiunii unde se semnalau câţiva români, iar ofițerul avea să 
dirijeze lucrările lor şi, la rândul lui, să viziteze mai ales centrele mai mari, unde 
se găseau adunaţi mai multi români”. Acelaşi ofițer trebuia să trimită „apoi la 
Kiev pe voluntarii adunaţi de ei si de subcomisii”. În acest mod, întreaga Rusie a 
fost ,,impanata” cu o „reţea de subcomisii, care trebuiau să viziteze în scurt timp 
toate regiunile”, iar conferentiarilor-sefi le-a dat „îndatorirea de a recruta 
voluntari”’*’, Prin noul sistem preconizat, Pietraru a limitat necesitatea prezentei 
permanente pe lângă reprezentanţii români a celor ai armatei ruse. Experienţa 
activităţii celor şase comisii din regiunea militară moscovită, care nu au 
beneficiat de prezenţa preconizatului „membru” rus, l-au determinat pe Pietraru 
să renunţe chiar şi teoretic la această posibilitate. 

După adoptarea măsurilor preconizate, locotenent-colonelul Pietraru 
Constantin a organizat „serviciile exterioare” ale celor două structuri în 
intervalul cuprins între sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie 
1917. Ele au avut următoarea structură organizatorică: 

Circumscriptia militară Kazan 
- Comisia I (locotenent-colonel Popovici Petre, preot Imbroane Avram şi 
sublocotenent Cimponieru Gheorghe) şi conferentiarul - şef sublocotenent Balint 
Simion acționau în nordul regiunii, vizitând prizonierii Romani din guberniile: 
Kazan, Viatka, Perm, Ufa, Simbirsk şi parte din Orenburg 
- Comisia II (maior Protopopescu Victor si sublocotenentii Nitescu Voicu şi 
Câmpeanu Simion, înlocuit ulterior cu Bogdan Gavrilă) şi conferentiarul-sef 
locotenent Vasu Octavian acționau în sudul regiunii, vizitând prizonierii români 
din guberniile: Orenburg (parte), Penza, Saratov, Samara şi Astrahan. 


13 Petre Nemoianu, op.cit, p. 51. 
139 Comel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni..., p. 52. 


168 


Ærcumscriptia militară 9 
fe centrul regiunii. pun 
Wield Gheorghe, vicar la 
=%& nordul regiunii act 
mt concentrare Vladimi 
& sudul regiunii acţiona 
macentrare Bachmut. 
Tecumscriptia militara Q 
=Samisia IV (maior Cala 
ant Pescariu Ariton). 
=(Gemisia V (maior Verules 
Desiu Emil). 
-Nomisia VI (maior Ghe 
Laeojan Filaret). 
- Conferenţiarii-şefi subloc 
Georghe. 

Toti ,,acestia aveall 
® regiunile potrivit cu 
-umscripliei militare”. 
Circumscriptia militară O 
- Comisia VII (protopop Fh 
Mac). 

Simutul cazacilor de Don 

- Conferentiarul-sef locotens 
Circumscriptia militară Pe 
- Conferentiar-sef sublocota 
ircumscriptia militară Ki 
- Cercetarea o efectuau sub 
„serviciilor centrale” ale cele 

Circumscriptiile mil 
mis conferentiarul-sef sub 
acoperite din lipsă de „of 
Gesfasura în regiunile repari 
Gzestrati cu copii ale ordinei 
în vederea urgentării actium 
“ândul lor, să formeze .su 
mieligenti si activi”, pe care 
* vantajul acestei măsuri era 
>nzonierilor mai pe limba los 


” CSPAML, fond M.StM. § 


33. 65. 
™ Loc.cit., fond C.V.R.A.B., dos 


a se potriveau cu natura lucrurilor. ra 


amd de Pietraru a însemnat, în mal 


=noare existente (nominalizate înainta. 
Tari a Corpului Voluntarilor” sa & 
că”, In linii generale, sistema 
ezentat chiar de el însuşi: „Am hotäré 
se găsesc câţiva prizonieri de origine 
me}eze pe acei care voiau să intre ca 
a la Kiev”. Drept urmare, acest sister 
mrume, pe de-o parte fiindcă nu avers 
tmp în toată Rusia de Europa si Asia 
mmeroase si foarte dese, ori cu träsurile. 
mailu bani”. De aceea a decis ca „in 
| de Asia, să trimit câte un ofiţer insoit 
© si un soldat”. 
aaa ofițerului şef aveau să meargă în 
m cânva romani, iar ofiţerul avea să 
@mez2 mai ales centrele mai mari, unde 
es ofițer trebuia să trimită „apoi la 
musi”. In acest mod, întreaga Rusie a 
. care trebuiau să viziteze în scurt timp 
i de-a dat „îndatorirea de a recrutz 
Psetraru a limitat necesitatea prezenie: 
a 2 celor ai armatei ruse. Experienţa 
mea militară moscovită, care nu au 
more rus, l-au determinat pe Pietraru 
abate. 
mm, locotenent-colonelul Pietran: 
moare” ale celor două structuri în 
Membnie şi începutul lunii octombrie 
7AIEZaLOriCă: 


a Petre. preot Imbroane Avram si 
>mierentiarul - şef sublocotenent Balint 
iad pmzonierii Români din guberniile: 
= d= Orenburg 

r sa sublocotenenţii Nitescu Voicu si 
Mes Gavrilă) si conferentiarul-sef 
i regiunii, vizitând prizonierii români 
iai, Samara şi Astrahan. 


Semen. p. 52. 


samscriotia militară Moscova 

centrul regiunii, punct de concentrare Elet, acționa Comisia [il (maior 
à Gheorghe, vicar \acob Popa şi sublocotenent Cucu Mie). 
nordul regiunii acționau conferentiarii-sefi sublocotenenti: Guiu Mihail 
concentrare Vladimir) si Boca Romulus (punct concentrare Tambov). 
a sudul regiunii acţiona conferentiarul-sef locotenent Milovan Valeriu, punct 


Semisia IV (maior Calotescu Romulus, preot Proca Constantin şi subloco- 
et Pescariu Ariton). 
emisia V (maior Verulescu Constantin, profesor Iorgu Toma şi sublocotenent 
pou Emil). 
misia VI (maior Gheorghiu Petre şi sublocotenentii Braniște Victor şi 
ago jan Filaret). 
Cenferentiarii-sefi sublocotenenti: Gocan Simeon, luga Gavrilă şi Onisca 
Toţi „aceştia aveau să cerceteze” întreaga circumscripție „repartizându- 
regiunile potrivit cu înțelegerea ce urmau să aibă cu comandantul 
#mscriptiei militare”. 
umscriptia militară Odessa 
Comisia VII (protopop Florian Valeriu şi sublocotenentii Popp Ion şi Caciula 
zi), 
atul cazacilor de Don 
'_anferentiarul-şef locotenent Rogu loan. 
#cumscriptia militară Petrograd 

Lonferentiar-sef sublocotenent Moldovan Aurel. 
OGecumscriptia militară Kiev 
Cercetarea o efectuau subcomisii trimise de Pietraru din cadrul personalului 
exviciilor centrale” ale celor două organizații. 

Circumscriptiile militare Turkestan, în care totuşi la Taşkent se afla 
smis conferentiarul-sef sublocotenent Baltariu Ion, Irkutsk şi Caucaz au rămas 
acoperite din lipsă de „ofiţeri disponibili”!*. Pentru activitatea ce urmau a o 
sfăşura în regiunile repartizate, membrii comisiilor si conferentiarii au fost 
Gezestrati cu copii ale ordinelor guvernului rus de aprobare a misiunilor acestora. 
M2 vederea urgentării acţiunii lor în teritoriu, Pietraru a indicat comisiilor ca, la 
îndul lor, să formeze „subcomisii din voluntari grade inferioare, devotati. 
“ligenti şi activi”, pe care să le trimită în diferite puncte la prizonierii români. 
Avantajul acestei măsuri era întrezărit prin faptul că aceştia „ştiu să le vorbească 


#rizonierilor mai pe limba for. 


" CS.P.A.MLL, fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhiva in original, dosar nr. 11, f. 57- 
3. 65. 
™ Loc.cit., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 103. 


169 


Acţiunea în teritoriul rus - conform modelului preconizat de locotenent- 
colonelul Pietraru, care a îmbinat într-un mod original şi ingenios potentialul 
uman avut la dispoziţie în cadrul celor două servicii externe, punându-le în 
slujba aceluiaşi scop unic - a asigurat fiecărui membru participant o dubl: 
ipostază: aceea de a fi în acelaşi timp „un propagandist şi un recrutor de 
voluntari cu o autonomie destul de pronunțată pe teritoriul ce urma să-i fie 
desemnat”. De o excepțională importanță, mai ales prin rezultatele înregistrate în 
scurt timp, s-a dovedit a fi măsura acordării libertăţii fiecărui membru din 
comisie sau conferentiar-sef de a „putea a-şi lua ajutoare dintre prizonierii mai 
räsäriti, în special subofiterii cu o pregătire militară minimä”*?. 

Noua redistribuire teritorială a comisiilor şi conferentiarilor şefi a 
asigurat acoperirea principalelor zone din Rusia în care erau posibile dislocări - 
la muncă sau în lagăre - ale prizonierilor români. În afara Rusiei europene s-a 
asigurat o pătrundere puternica pe Volga (cu ajungerea în cel mai important loc 
de existență al prizonierilor români, Samara), în Urali, Asia Centrală şi Siberia. 
Însăşi simpla contactare a prizonierilor români din aceste îndepărtate zone a 
însemnat un imbold de o deosebită importanță morală pentru ei!*?. 

Activităţile desfăşurate în perioada 22 august-2 octombrie 1917 de nou 
structurata sistema externa a cercetării şi recrutării prizonierilor români a fost sl 
„cea mai fructuoasă” din punct de vedere al numărului voluntarilor recrutaţi # 
expediati in țară. În intervalul amintit au fost expediati în România 70 ofiţeri si 3 
850 gradati şi soldaţi voluntari'". Comparatia cu intervalul 3 iunie-7 augus 
1917, când din Kiev au fost expediati în țară 252 ofiţeri si 1 950 gradati şi soldaë 
voluntari, ilustrează elocvent această constatare!*, 

Din numâml total al voluntarilor recrutați până în primele zile ale lw 
octombrie 1917 (322 ofiţeri şi 5 600 gradati şi soldaţi), Pietraru a fost obligat de 
ordine ale ministrului de Război român să trimită câte 100 gradati si soldar 
voluntari (pe data de 3 octombrie) la Odessa şi Kremenciuk „pentru manipulares 
materialelor de război ale armatei române”. Peste alte două zile a mai trimis în 
acelaşi scop, la Kremenciuk, încă 200 gradati şi soldaţi voluntari de la Kiev. 

Modificarea ariilor de acţiune de pe raza Circumscriptiei militare Omsk. 
prin menţinerea unei singure comisii, a determinat trimiterea în Circumscriptiz 
militară Turkestan, la 5 octombrie 1917, a Comisiei IV, care s-a adăugat astfel 
conferentiarului-sef Baltariu Ion, aflat deja la Taskent'*. 

În demersul său organizatoric, presat de necesitatea de a „grăbi şi mai 
mult această recrutare”, Pietraru a „obţinut şi concursul organizaţiilor cehe (peste 


12 Liviu Botezan, op.cit., p. 279. 

143 Voicu Nitescu, op.cit., p. 225-230. 

1% Liviu Botezan, op.cit., p. 278-279 siC.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B, dosar nr. 8, £ 124. 
1% CSP.AML., fond M.St.M., Sectia Studii Istorice. Arhiva în original, dosar nr. 11, f 61. 
146 Comel Tucä, Corpul Voluntarilor Ardeleni si Bucovineni..., p. 52. 


170 


oo Da a 


sotal şi funcționând de 
sau să indice recruiü 
© cehe aflate in zone 
3 starea în care se gase 
darea multor organe loc 
a voluntarilor dinm 
. supusà unei permanen 
a raportat generaluk 
= multe şi mai ales în es 
soate partile, ca şi musile 
fac un adevărat aposă 
muze locuri subcomisiile au 
'sasorităţilor ruse şi chiar men 
seste impedimente, prizonie 
sumsiderat de Pietraru ..de adi 
@aror „un puternic sentime 
“îm partea majorităţii priza 
sienrabilei lor voințe şi a cu 
rat că „sacrificiul lor a 
În toamna anului 191 
; ardelenilor şi bucovinen 
jem Corp al Voluntarilor Ro 
fea de rezultatele inregistre 
iu!“ pe care l-a şi im 
e acestui Corp, în ites 
“indemnul său a pornit de lac 
cm că au fost angajate m 
adunarea voluntarilor 
se _simţul de datorință ce îl 
perv azut cu claritate: „Rusia 
imceperea iemii” şi care M 
geeceda imediat şi bine organ 
gecelerarea constituirii Corpt 
marea memoriului sau - a ima 
3 luate fara întârziere. 
În conceptia lui Vic 
rebuiau „trimiși pentru fiecar 
zare vor lua cu ei 2-4 gradan 


M CSPA.M., fond C.V.RAB 
" Ibidem. 
Ibidem, dosar nr. 4, f. 58-65. 


xconizat de locotenent- 
$i ingenios potentialu! 
mierne, punându-le in 
u participant o dublă 
dist si un recrutor de 
oriul ce urma sa-i fie 
zultatele înregistrate în 
fiecărui membru din 
> dintre prizonierii mai 
ant. 
conferentiarilor şefi a 
rau posibile dislocari - 
ra Rusiei europene s-a 
2 cel mai important loc 
sia Centrală şi Siberia. 
ste îndepărtate zone a 
tru ei!*?. 
octombrie 1917 de nou 
nerilor români a fost si 
voluntarilor recrutaţi si 
România 70 ofiţeri şi 3 
valul 3 iunie-7 august 
1 950 gradati şi soldati 


în primele zile ale lui 
Setraru a fost obligat de 
: 100 gradati şi soldan 
uk „pentru manipularea 
ouă zile a mai trimis în 
wuntari de la Kiev. 
scriptiei militare Omsk. 
iserea în Circumscriptia 
„care s-a adăugat astfel 


atea de a „grâbi şi mai 
rganizatiilor cehe (peste 


A.B. dosar nr. 8, f. 124. 
semal, dosar nr. 11, f. 61. 
52. 


in total şi funcţionând de mult)”. A fost nevoit să intervină personal pe lângă 
za sau să indice recrutorilor români să facă acest lucru pe lângă structurile 
e cehe aflate în zonele lor de acţiune, luându-se în calcul „întinderea 
si, starea în care se găseşte ea acum şi greutăţile de tot felul ce întâmpinăm 
partea multor organe locale”. Deşi promițătoare în rezultate, activitarea de 
mare a voluntarilor dintre prizonierii români era în continuare, „din nenoro- 
” supusă unei permanente si presante acţiuni de subminare. In acest sens, 
aru a raportat generalului Coandă, la 5 octombrie 1917, că: „Piedici sunt 
te multe si mai ales în estul Rusiei din cauza agenţilor germani, care mişună 
m= toate părțile, ca şi ruşilor germanofili, care le dă concursul pe faţă; agenţii 
ri fac un adevărat apostolat în lupta aceasta de angajare a voluntarilor. În 
locuri subcomisiile au fost gonite sau chiar bătute sub ochii binevoitori ai 
sitätilor ruse şi chiar membri ai comisiilor insultati”*”. Faptul că, după toate 
impedimente, prizonierii români încă mai sunt recrutaţi ca voluntari a fost 
sderat de Pietraru „de admirat” şi el nu face altceva decât să probeze în ochii 
r „aan puternic sentiment al datoriei şi sacrificiului pentru cauza naţională 
partea majorităţii prizonierilor de origine română”. Drept consecință a 
eurabilei lor voințe şi a curajului de care dădeau dovadă voluntarii, Pietraru a 
siderat că „sacrificiul lor nu trebuie să rămână fără efect”#. 

În toamna anului 1917, Victor Deleu, unul dintre simbolurile voluntaria- 
zi ardelenilor şi bucovinenilor, analizând la Iaşi stadiul constituirii preconiza- 
Corp al Voluntarilor Români din Rusia, şi-a exprimat public nemulțumirea 
Mei de rezultatele înregistrate până atunci. Drept urmare, el a întocmit un 
pe care l-a şi înaintat spre analiză conducerii militare române „în 
mimele acestui Corp, în interesele reuşitei grabnice şi sigure”, a constituirii lui. 
Semnul său a pornit de la constatarea dureroasă a „dezorganizării produse din 
smd ca au fost angajate multe persoane neapte, care pretind a lucra în Rusia 
adunarea voluntarilor”. O altă cauză a acestei întreprinderi a fost dictată 
„Simțul de datorintä ce îl am faţă de tara liberă si de neam”. Profetic, el a 
= ăzut cu claritate: „Rusia stă azi înaintea unui dezastru intem, ce va erupe cu 
mceperea iernii” şi care „va face imposibilă lucrarea noastră dacă nu vom 
sceda imediat si bine organizaţi”. În dezvoltarea concepţiei preconizate pentru 
wcelerarea constituirii Corpului Voluntarilor Români, Victor Deleu - în conti- 
marea memoriului său - a înaintat, punctual, măsurile pe care le credea necesar a 
î luate fara întârziere. 

În concepţia lui Victor Deleu, în locul comisiilor si conferentiarilor-sefi, 
‘webuiau „trimişi pentru fiecare gubernie câte un ofiţer voluntar sau maximal doi, 
‘ee vor lua cu ei 2-4 gradati sau chiar soldați mai inteligenți, care îi vor fi într- 


 CSPAMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 125. 
™ Ibidem. 
™ jbidem, dosar nr. 4, £ 58-65. 


171 


ajutor în descoperirea locurilor unde sunt prizonierii români”. Aceştia putes" 


= dd 
asigura eficient munca de „propagandă si conscrierea voluntarilor, ce inseamme =~ cam 
si expedierea momentană a acelora la locul de echipare, Kiev”. Referindu-se & sin pri 
necesitatea intrebuintarii ,gradatilor şi soldaţilor”, Deleu şi-a justificat props sors DOI 
nerea prin aceea că aceştia „din firea lucrurilor sunt mai bine văzuţi de pnz= ——_ ara se 
nieri, sunt mai aproape de sufletul lor şi în fine sunt» un exemplu viu pent gre Gr. 
camarazii lor, ca să trebuie să urmeze ca adevăraţi români”. In continuars“ 


punctului, Deleu a creionat principalele acţiuni pe care ofiţerul propagandss 
trebuia să le efectueze în gubernia repartizată. 

Valoarea acestui document este dată si de consemnarea în cadrul lui. & 
către Victor Deleu, a guberniilor din Rusia în care se aflau la acea daw 
prizonierii români ardeleni şi bucovineni, conform informaţiilor pe care acesta be 


: ~ pare a îi da 
deţinea. In plus, în dreptul fiecăreia dintre respectivele gubernii, Deleu a însczs ! afirmatie ce 
şi numele celui pe care-l considera a fi ofițerul propagandist apt a face fata une misrunii incre 
misiuni atăt de dificile'%. Lipsa guberniilor neindividualizate a fost justificată & 


Mau. De aici 
Deleu prin faptul că acestea „sunt toate sudice, care eventual vor servi de locu= 
de concentrare şi vor fi ulterior vizitate de membri care vor selecta soldati = 
pentru care însărcinare recomand pe locotenentul Vescan Ion şi pe Socol Valen 
şi Baleantu Octavian”. În finalul memoriului, Victor Deleu a propus să se Se acestuia fim 
înfiinţeze „un centru unde se vor tine toate esaloanele sosite între 5-10 zile, tom 


; : i po : oT a _ Referatul confi 
izolate şi fara libertatea de a ieşi în oraş, până când comisia anume constituită > a volunt= 
va selecta și verifica”. 


= unui „plan 
ke Pietraru s-a © 


> Mimisterul del 

Memoriul lui Victor Deleu a cuprins o serie de propuneri, care au stat & > =! Voluntarilor F 

baza măsurilor reorganizatorice ce au fost luate de către conducerea militar: DE la Stavka (A 
română în perioada următoare. Analiza datelor, concrete, prezentate au perma 


Mcstusal sau rau = 
Saajenit prin ame 
B teat să constate c€ 
Acuzele nu au a 
Basie! care. alipit 


crearea, în cadrul cercurilor de putere de la Iaşi, unei imagini de ansambbs 
apropiată de realităţile teritoriului rusesc. 


III. 3. 2. Serviciul Exterior al Corpului Voluntarilor 
Români Ardeleni şi Bucovineni (28 noiembrie 1917 - 


x mulți să „.se conf 

În perioada imediat următoare memoriului întocmit de Victor Deleu, ali Su. care trebuia 
memorii şi rapoarte au analizat cauzele ce au determinat nerealizarea integrală = See prin drumurik 
proiectului constituirii Corpului Voluntarilor Români din Rusia. Fara a le ma si la Marele Stat. 


nominaliza, semnalăm faptul că defectiunile care nu au permis atât de dori 
finalizare a proiectului în cauză au fost cel mai sintetic evidenţiate de câtre şefii 
Biroului Ardeleni-Bucovineni din cadrul Marelui Stat Major român, maioru! 
A.Romalo, în referatul său din 25 octombrie 1917!5!. Cauzele externe ale 


mr, „care trebuiau 
=== activitatea de rec 
2 rău alcătuită, iar 0 
fiatea acuzatiel st 
buziilor lui Victor” 
ajamente. aratand c 
epregatiu, necunoscan 
fom al ardelenilor”. Dn 


150 Thidem, f. 62-64. 
BI Thidem, f. 167-169. 


meni români”. Aceştia puteat 
zerea voluntarilor, ce înseamz= 
chipare, Kiev”. Referindu-se & 
r. Deleu şi-a justificat prope 
sunt mai bine văzuţi de prizi= 
2 Sunb» un exemplu viu pente 
vărau români”, In continuarez 
„pe care ofițerul propagand:= 


© consemnarea în cadrul lui. ds 
m care se aflau la acea dat 
n mformatiilor pe care acesta e 
zrvele gubernii, Deleu a inscre 
repagandist apt a face fata unes 
trvadualizate a fost justificată de 
are eventual vor servi de locuz 
nbn care vor selecta soldaţi # 
Vescan Ion şi pe Socol Valen 
Victor Deleu a propus să = 
mele sosite între 5-10 zile, to! 
md comisia anume constituită = 


ze de propuneri, care au stat iz 
2 de câtre conducerea militar? 
concrete, prezentate au perms 
5. unei imagini de ansambis 


1 Corpului Voluntarilor 
eni (28 noiembrie 1917 - 


@ intocmit de Victor Deleu, alta 
Ærminat nerealizarea integrală & 
xnâni din Rusia. Fără a le ma 
# nu au permis atât de dorite 
mitetic evidenţiate de către seful 
tai Stat Major român, maiorul 

19171. Cauzele externe ale 


alei nereușite identificate de el au fost: „nesiguranța împrejurărilor de pe 
P si permanenta „opunerei ascunse a autorităților ruse”. De asemenea, 
alo a înfierat prioritatea acordată de factorul politic conducător mesajului 
bolic international reprezentat de ilustrarea, cu orice risc, „a dorinţei români- 
sebjugati de a se alipi la trunchiul etnic” în vederea alcătuirii unui „singur 
de sine stătător, prin jertfa sângelui”, care a „precumpânit” în detrimentul 
#sului „pur militar”. În locul unei activități menite a asigura înrolarea unui 
© cât mai mare de prizonieri şi aducerea lor lângă armata romana, condu- 
ss politico-militară română s-a folosit în plan propagandistic intern si extern 
=mbolul şi mesajul transmis de prezenţa voluntarilor, fără a-şi asuma o vină 
Ævaturà cu numărul mic al acestora, in România. Practic, Ministerul de 
oi ., pare a fi dat numai instrucțiuni verbale domnului locotenent-colonel 
nu” (afirmaţie ce explică inexistența documentelor de sinteză referitoare la 
mle misiunii încredințate acestuia), care însă au rămas „necunoscute Marelui 
Major”. De altfel, nici după înființarea Biroului Ardeleni-Bucovineni, desi 
Suit în cadrul Marelui Stat Major, ministerul nu a stabilit si nici nu a ordonat 
irea unui „plan general sau regulament” în acest sens. Însăşi corespon- 
= lui Pietraru s-a făcut direct cu Cabinetul ministrului; ordinele transmise sau 
stele acestuia fiind comunicate Marelui Stat Major cu întârziere „şi uneori 
inc”. Referatul confirmă acuzele lui Victor Deleu aduse organizării sistemului 
#ecrutare a voluntarilor: „Organizaţia recrutării din Rusia încă era defectu- 
= Ministerul de Război, a aratat Romalo, preconizase constituirea unui 
'al Voluntarilor Români cu un comandant care nu se putea mişca şi ocupa 
<1 fiind la Stavka (Marele Cartier General rus]; un şef de stat major, neobosit, 
incătuşat sau rau secondat chiar si de Legatiunea noastră din Petrograd, ba 
stânjenit prin amestecul organelor politice”. Toate aceste aspecte negative 
făcut să constate că în acel moment s-a ajuns: „fâră ca acest corp să aibă 
», Acuzele nu au ocolit nici rolul nou infiintatului „Serviciu al Prizonierilor 
Rusia” care, alipit de primul şi „fără a se cunoaşte rostul lui”, a facut ca 
zu multi să „se confunde cu Corpul Voluntarilor Romani”. 
Acestor neajunsuri li s-au adăugat „lipsa de mijloace, de latitudine a 
hui său, care trebuia să propună şi aştepta mereu dezlegäri de la Iasi, care se 
&rziau prin drumurile complicate ce făceau rapoartele de la Ministerul de 
iizboi la Marele Stat Major”, la Moghilev sau Petrograd, la alte direcţii din 
ter, „care trebuiau să-și dea părerea” si apoi „înapoi” pe aceeaşi filieră. De 
ses activitatea de recrutare a voluntarilor din Rusia „n-a dat bune rezultate 
ad rău alcătuită, iar din mijloace ne-ndestulătoare şi cu un personal neapt”. 
svitatea acuzatiei şefului Biroului Ardeleni-Bucovineni, reconfirmare a 
cluziilor lui Victor Deleu, a fost susținută de acesta, fără nici un fel de 
ajamente, arătând că: „Ofițerii români trimişi din tară” au fost în genere 
egatiti, necunoscând nici limba rusă, nici sufletul, obiceiurile şi modul de a 
erbi al ardelenilor”. Drept urmare, a acestei stări de fapt, ei „nu puteau ajunge 


173 


a ordinului priză 
5 zi, 25 octombrie 


repede a regăsi, cerceta, aduna pe prizonierii ardeleni istoviti, maltratati si raz 
plătiți - în Rusia - şi să îi hotărască a face acest pas mare de a reîncepe a lupta ca 
riscul de a fi spânzurați de duşmanul secular dacă ar fi prinşi de el”. cé „executarea @ 

În acelaşi timp, infiintatele comisii de recrutare, după părerea lui Roma. anposibilă si im 
au fost „rău alcătuite, n-au avut mijloace, nici directive militare precise” - ere, inconvenical 


Dimpotrivă, „par a fi lucrat in pripă, din august, pentru a înscrie cât mai mule > in ae | 
aşa zişi voluntari de a lupta pentru reîntregirea neamului, din care, in realitam nanas fie mi 
jumătate iscăleau un angajament, de o formă mai mult defectuoasă, numai ca st i sas = 108 a 
scape de greutăţile vieţii din Rusia si, pentru că li s-au facut fel de fel & = pe mec “| 
ri. semnalat 


ademeniri şi făgăduieli, chiar potrivnice scopului militar. Unele comisii au trim 
străini de neam, betegi, nevolnici etc.[...] numai ca să dovedească că au trim 
multi”. Gravele şi grelele acuze aveau acoperire în rapoartele expediate Marei 
Stat Major de către unii comadanti ai unităţilor militare române în care au fos 
repartizați asemenea voluntari. Din păcate pentru efortul recrutărilor din Rusia + litare 
autorul referatului a semnalat cu tot curajul ca: „Lucru mai grav, se pare că de MRC pou 
cauza unei cercetări insuficiente a comisiilor, grăbite si lipsite de ardelem 


cunoscători, s-au strecurat printre voluntari elemente potrivnice scopului urmärs a E we dat a 
si chiar spioni şi agenţi provocatori”. i - + 
Trecerea în revistă a piedicilor care au determinat rezultatele nemulm să-şi producă ef 


mitoare înregistrate fiind terminată, maiorul Romalo a propus înfiinţarea uns =cacelor improprii 
„serviciu cu totul exceptional” menit a asigura „recrutarea din străinătate, cu Ea să aflueze Să 
mijloace şi reguli noi” şi în „condiţiile asigurării independenţei faţă de al or sosite din Rusia, 
alcătuiri”. Noua structură trebuia să depindă „direct de Ministerul de Război, ca = 


‘hint ia! : : i A a recrutărilor din ¥ 
o direcţie sau serviciu deosebit, ar avea legături cu Marele Stat Major numai ir * Sspozitii asemănăta 
ceea ce priveste incazarmarea, hrana si instructia voluntarilor sositi”. Nou! x Modificând stra 


organism propus trebuia să asigure şefului acestuia o largă autonomie de actiunz 
„în marginile directivelor date de Ministerul de Război”, să fie încadrat cu „ur 
personal îndestulător, de încredere, inimos şi convins de însemnătatea şi greutz- 
tile scopului măreț urmărit” şi dotat cu „toate mijloacele materiale fără precupen- 
re, precum şi toate imputernicirile pentru a sta în legătură cu autorităţile civile a 
militare române, ruse şi cu legatiunile din străinătate”. Reconfirmând preocupă- 
rile în plan general pentru reorganizarea structurilor de recrutare şi aducere în 


derea activității de 
mor celor care dored 
eau (prizonier, refuzi 
Franța, Statele Un 
restructurarea întreg 
nania si Rusia. Ca! 


+ milizare, a reo 
tara a voluntarilor, maiorul Romalo a invocat in sprijinul propunerii sale si erea in practic] 
opiniile ofiterilor ardeleni Victor Deleu si Vasile Osvadă!*?. Stara de la laşi. Prin 
Într-o legătură mai mult sau mai puţin directă cu solicitările memoriilor 04.874, ministrul de Răa 
şi rapoartelor primite, dar în mod cert sub influenţa situaţiei politice interne şi a @esanizarea voluntariia 
declarării stării de asediu din Rusia, Ministerul de Război român a ordonat, la 23 Gefiinteazi pe lângă Me 
octombrie 1917, întreruperea temporară a acţiunilor de recrutare a voluntarilor. 


Central al Voluntarilet 
La Kiev, ordinul a sosit de la generalul Coandă, printr-o telegramă a acestuia! | 


* Loc.cit, fond CV RAB 
= CSPAMIL, fond CMS 
* Loc.cit., fond M.StM.E 


152 Ibidem, f. 54-57. 
13 Corel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni..., p. 53. 


174 


istoviti, maltratati şi râu 
e de a reîncepe a lupta cu 
minsi de el”. 

dupä părerea lui Romalo. 
ective militare precise”. 
ua înscrie cât mai multi 
ui. din care, în realitate. 
defectuoasă, numai ca să 
sau făcut fel de fel de 
r. Unele comisii au trimis 
„dovedească că au trimis 
„artele expediate Marelui 
re române în care au fost 
tul recrutărilor din Rusia. 
1 mai grav, se pare că din 
me și lipsite de ardeleni 
otrivnice scopului urmărit 


minat rezultatele nemultu- 
a propus înființarea unui 
mutarea din străinătate, cu 
ndependentei faţă de alte 
e Ministerul de Război. ca 
larele Stat Major numai în 
voluntarilor sosiți”. Noui 


argä autonomie de acţiune 


oi”, să fie încadrat cu „un 
de însemnătatea şi greută- 
ke materiale fără precupeti- 
ură cu autoritățile civile si 
- Reconfirmând preocupă- 
de recrutare şi aducere în 
xijinul propunerii sale si 
da? 

cu solicitärile memoriilor 
tuatiei politice interne si a 
boi român a ordonat, la 23 
le recrutare a voluntarilor 
-o telegramă a acestuia!*?. 


p. 53. 


ULrmare a ordinului primit, locotenent-colonelul Pietraru Constantin a înaintat, in 
aceeaşi zi, 25 octombrie / 7 noiembrie 1917, un raport prin care şi-a exprimat 
@arerea că „executarea ordinului Ministerului de Război în forma aceasta va fi 
wproape imposibilă şi în orice caz prejudiciabilă cauzei noastre”. Din punctul lui 
de vedere, inconvenientele au constat în imposibilitatea opririi voluntarilor 
#crutati „în anumite puncte de concentrare”, ţinând cont de ordinele Statului 
Major rus ca ei să fie trimiși „imediat la Darnita”. Pentru cei doar recrutaţi de 
emisii „a-i lăsa pe loc la lucru până la noi ordine”, însemna „a nu-i mai avea în 
mă nici jumătate”, pentru că autorităţile ruse „nu i-ar mai trimite”. Un alt 
convenient semnalat a fost cel de „ordin moral”, dând un argument în plus 
Batrapropagandistilor care anunțau încheierea „păcii” şi-i îndemnau pe români 
si nu se mai înscrie ca voluntari”. 

Ziua de 25 octombrie 1917 a fost marcată de schimbarea puterii politice 
am. Rusia, prin venirea la conducere a bolşevicilor. Importanţa evenimentelor 
elitico-militare petrecute în Petrogradul acelei zile va determina schimbarea 
sului istoriei. Marele Stat Major român, în urma evenimentelor din Rusia, a 
"= eprafiat lui Pietraru să oprească acţiunea pe teritoriul Rusiei. Imediat, Pietraru 
i raportat: „Am dat ordine telegrafice în toate punctele unde se găsesc ofiţerii 
Æcrutori ca să oprească pe loc voluntarii angajaţi şi să nu-i mai trimită aici” şi că 
_.pana să-şi producă efectul ordinul”, urmare a distanțelor mari dintre recrutori si 
mijloacelor improprii de comunicaţii, va „trece mult timp, iar voluntarii vor 
sennua să aflueze aici”!*. Marele Stat Major român, poate si sub influenţa 
r sosite din Rusia, a revenit la 14 noiembrie 1917 şi a ordonat categorica 
a recrutărilor din Rusia, determinându-l pe Pietraru să revină, la rândul lui, 
dispoziţii asemănătoare către toate comisiile si conferentiarii din teritoriul 
. Modificând strategia de acțiune, Ministerul de Război a preconizat 
erea activităţii de recrutare a voluntarilor ardeleni şi bucovineni asupra 
r celor care doreau acest lucru, indiferent de starea de fapt în care se 
au (prizonier, refugiat sau emigrant) şi tara unde se aflau (România, Rusia, 
ia. Franta, Statele Unite ale Americii etc). Realizarea noului obiectiv a presu- 
restructurarea întregului sistem organizatoric ce functionase până atunci în 
ânia şi Rusia. Ca urmare, Marele Stat Major, prin Secţia 1 Organizare- 
»bilizare, a reconfigurat tabloul general al structurilor menite a asigura 
spunerea în practică a noii strategii preconizate de conducerea politico- 
tară de la Iaşi. Prin Ordinul circular din 28 noiembrie 1917, purtând numărul 
874, ministrul de Război, generalul Iancovescu, a dispus „Pentru recrutarea şi 
area voluntarilor români aflați astăzi prizonieri în ţările aliate, se 
iiințează pe lângă Marele Stat Major un serviciu sub denumirea de «Serviciul 
“Central al Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni”. 156 


™ Loc.cit, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 134. 
CSPA.MI, fond C.V.R.AB., dosar nr. 8, £ 137. 
™ Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Adjutanturä, dosar nr. 207, f. 566. 


175 


Din punctul de vedere al „chestiunilor generale”, noul serviciu a fos 
subordonat direct Ministerului de Război, iar „pentru toate celelalte chestiuni” 
Marelui Stat Major. Întregul sistem de activitate desfăşurat in Rusia a fost şi e 
reorganizat, prin respectivul ordin. Conform noului ordin: „Pentru recrutarez 
voluntarilor români în Rusia, Serviciul Central lucrează prin «Serviciul 
Exterior al Corpului Voluntarilor Români, Ardeleni si Bucovineni», care 
primeşte ordinele şi instrucțiunile necesare de la Ministerul de Război şi de lz 
Marele Stat Major, tot prin Serviciul Central’!°’. Structura organizatorică 
ordonată pentru nou creatul Serviciu Exterior din Rusia (denumirea întâlnită de 
regulă în documentele emanate sau primite) a fost următoarea: 

- Biroul Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni: 
- Biroul Prizonierilor de Război. 

După cum se observă, noul ordin nu a mai menţinut denumirea iniţială 
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovinei din Rusia. Prin renunțare la 
această denumire s-a recunoscut oficial abandonarea ideii de organizare pe 
teritoriul Rusiei a Corpului Voluntarilor Români. Hotărârea de a se renunţa la 
intrebuintarea teritoriului rus pentru organizarea Corpului de Voluntari a fos 
dictată de situaţia de facto existentă în spaţiul fostei Rusii imperiale: înaintarea 
armatelor austro-ungare şi germane, instabilitate politică internă şi lupte armate 
în aproape toate regiunile. Prin crearea Serviciului Exterior din Rusia, rămas în 
continuare sub comanda locotenent-colonelului Pietraru Constantin, s-au desfiin- 
tat structurile de comandă ale Corpului Voluntarilor Români din Rusia si 
Serviciului Prizonierilor Români în Rusia. Compartimentele din organigrama 
celor două structuri au fost la rândul lor desființate ca denumiri independente. 
dar comasate ca atribuţii, prin reorganizare, în cele două birouri nominalizate: 

- Serviciul Central (Statul Major) şi Serviciul Exterior ale Corpului 
Voluntarilor au fost desființate ca denumire, restructurate şi au format împreună. 
prin comasare, Biroul Corpului Voluntarilor Români; 

- Serviciul Central şi Serviciul Extern ale Serviciului Prizonierilor Români 
în Rusia au avut, la rândul lor, aceeaşi soartă şi au format împreună Biroul 
Prizonierilor de Război'55. Cele două birouri au constituit, astfel, împreună, nou 
creatul Serviciu Exterior din Rusia al Corpului Voluntarilor Români. 

Noutatea şi, în acelaşi timp, importanţa noului ordin - în afara modifică- 
rilor structurale prezentate - a constat în transferarea zonei destinate constituirii 
Corpului Voluntarilor Români din Rusia în România şi renunţarea, inclusiv din 
titulatură, la specificarea expresă a ariei de recrutare a voluntarilor: „din Rusia”. 
În conformitate cu prevederea respectivului ordin circular: „Pentru pregătirea de 
război a voluntarilor se înființează, cu sediul la Hârlău, Comandamentul «Corpu- 
lui Voluntarilor Români şi Bucovineni»” subordonat operativ Marelui Cartier 


157 Loc.cit., fond M.C.G., dosar nr. 1223, £ 445. 
158 Ibidem. 


176 


i si, functe de. 
i al Voluntarilor 

Corpului a par 
je necesare”. Pn 


refugiați sau pri 
ea, echiparea. 
eqi-bucovineni şi 
Geni şi bucovineni d 
Atât din puncă ¢ 

al Voluntarilor R 
unități militare op 
indiferent de staari 
de la 28 noù 
Wenntarilor Români : 
. in România. Ca 
Mrs structură organ 
sexerafic în care se afla 
én1 ardeleni şi bua 
ma creatului Corp s-a i 
ie a Kiev si cea nou mi 
Începând cu 24 

SS Jamtarilor, care a pre 
saionelul Popescu Gris 
5 onelul Olteanu Mar 
Wer existente la Kiev. 
mu" prezenţa spre fin 
sorsiderat, în continuari 
setul de stat major al 
Pezonieri Români în Ri 
Por romani (din cadru 
aorităţi bolşevice nu 
acestora ca „reprezenta 
Selmavii din spitale, x 
medicamente“. Prin a 
msi chiar şi a soldatilo 
9917, din ordinul lui Px 
= VI, urmare a termin 
sedislocate în Circumsc 


 Loc.cit., fond M.StM_ E 
™ Liviu Botezan, op.cit. p. 


*, noul serviciu a fos 
ite celelalte chestiuni” 
al în Rusia a fost si el 
in: .Pentru recrutarea 
zaza prin «Serviciul 
si Bucovineni», care 
ul de Război şi de la 
uctura organizatorică 
lenumirea întâlnită de 
rea: 

eleni si Bucovineni; 


ut denumirea inițială: 
Sia. Prin renunțare la 
etl de organizare pe 
za de a se renunţa la 
i de Voluntari a fost 
imperiale: înaintarea 
mem Şi lupte armate 
© din Rusia, rămas în 
astantin, s-au desfiin- 
omâni din Rusia si 
tele din organigrama 
numiri independente, 
uri nominalizate: 
xterior ale Corpului 
„au format împreună, 


| Prizonierilor Români 
nat împreună Biroul 
astfel, împreună, nou 
n - în afara modifică- 
destinate constituirii 
mintarea, inclusiv din 
ntarilor: „din Rusia”. 
Pentru pregătirea de 
iandamentul «Corpu- 
ativ Marelui Cartier 


al şi, funcţie de „natura lucrărilor”, Ministerului de Război si Serviciului 

1 al Voluntarilor. Din punct de vedere al structurii interne, Comanda- 
mul Corpului a primit o „organizare similară unei divizii, cu serviciile şi 
| ile necesare”. Principalele atribuţii fixate Corpului Voluntarilor au fost 

ejea de a: înlesni înrolarea „românilor din monarhia Austro-Ungarä, care se 
esc refugiați sau prizonieri în România, Rusia, Italia şi America”, asigura 
inscrierea, echiparea, transportarea şi pregătirea voluntarilor si recrutilor 
wdeleni-bucovineni” şi a permite întreţinerea legăturii „cu prizonierii români 
mdeleni si bucovineni din ţările aliate si neutre”!>’. 
Atât din punct de vedere structural, cât şi ca atribuţii prin nou înfiinţatul 
“orp al Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni s-a urmărit crearea unei 
mari unităţi militare operative, alcătuită numai din voluntari ardeleni şi bucovi- 
seni, indiferent de statutul si tara în care se găseau, pe teritoriul României. Drept 
“mare, de la 28 noiembrie 1917 a încetat existența oficială a Corpului 
Woluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni din Rusia. La aceeaşi dată a luat 
Sent4, în România, Corpul Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni. 
Noua structură organizatorică şi-a extins aria recrutărilor la întreg spaţiul 
æografic în care se aflau, indiferent dacă erau prizonieri, refugiaţi sau emigranţi, 
semani ardeleni şi bucovineni. Constituirea unităţilor militare din compunerea 
sou creatului Corp s-a desfăşurat în România. Ca urmare, între vechea structură 
® la Kiev şi cea nou înfiinţată la Hârlău nu a mai existat continuitate. 
Începând cu 28 noiembrie 1917, comandantul Serviciului Central al 
voluntarilor, care a preluat şi coordonarea activităţilor din Rusia, a fost numit 
“olonelul Popescu Grigore; iar cel al Corpului Voluntarilor Români de la Hârlău, 
zolonelul Olteanu Marcel (strănepotul lui Petru Maior). Reorganizarea servici- 
bor existente la Kiev, în conformitate cu ordinul circular amintit, şi-a facut 
“mit prezența spre finalul anului 1917. Trebuie semnalat faptul că Pietraru s-a 
considerat, în continuare, dupa cum rezultă din documentele emanate de la el, tot 
„seful de stat major al Corpului Voluntarilor Români” şi „şeful Serviciului de 
®Szonieri Români în Rusia”, calitate în care, la 1 decembrie, a ordonat recruto- 
mor români (din cadrul comisiilor sau individuali) ca în zonele în care noile 
amorităţi bolşevice nu le permit acţiunea printre prizonieri, să se prezinte 
acestora ca „reprezentanţi ai Crucii Roşii”. Aceştia trebuiau să viziteze mai ales 
“olnavii din spitale, convalescentii din lagăre şi să-i ajute cu bani, haine şi 
=edicamente!“. Prin acelaşi ordin, Pietraru a recomandat cooptarea în subco- 
=isii chiar si a soldatilor din rândul prizonierilor români. În ziua de 2 decembrie 
1917, din ordinul lui Pietraru, care a continuat să se comporte la fel, comisiile V 
a VI, urmare a terminării lucrărilor in Circumscriptia militară Omsk, au fost 
sedislocate în Circumscriptia militară Irkutsk (Siberia Centrală). De asemenea, 


™ Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Adjutantură, dosar nr. 207, f. 566. 
™ Liviu Botezan, op.cit., p. 285. 


177 


sub titulatura mai sus arătată, Pietraru a raportat pe 13 decembrie!”! şefuha 
Serviciului Central al Corpului Voluntarilor Români de la Iasi situaţia la zi © 
celor două organizaţii pe care încă le conducea, deoarece structura nou ordona 
(la 28 noiembrie) nu fusese pusă în practică de el la Kiev. De aceea, referitor îz 
stadiul activităţilor desfăşurate si ale celor de perspectivă, Pietraru a face 
prezentarea acestora în mod separat, conform organigramei existente înainte de 
intrarea în vigoare a amintitului ordin al ministrului de Război. Continuus 
raportului demonstrează, fără drept de apel, că locotenent-colonelul Pietrars 
aflat încă la Kiev, continua să se comporte ca singurul şef al celor două structu 
create la solicitările lui. Pentru el, noua organigramă ordonată de ministerul de 
resort încă nu fusese pusă în practică. Probabil că, în această cantonare a ss 
Pictraru se sprijinea pe promisiunile initiale ale premierului român. În fine 
făcând abstracţie de acest fapt, raportul ilustra activităţile respectivelor structun 

Serviciul Exterior al Corpului Voluntarilor Români a prezente 
următoarea stare de lucruri la 13 decembrie 1917: Comisia I, terminändu-# 
acțiunea in Circumscriptia militară Cazan, urma a se înapoia în tara (lucr= 
realizat în cursul lunii), Comisia II acţiona în aceeași circumscripție militară ce 
prima, dar în guberniile Samara şi Saratov. Din cei trei membri, preşedintele 
comisiei, locotenent-colonelul Protopopescu, a fost rechemat la Kiev, ceilalți dos 
membri rămânând în regiune; Comisia III a continuat activitatea în Circums- 
criptia militară Moscova până in luna ianuarie 1918; Comisia IV, membre 
acesteia au fost nevoiţi să revină din Turkestan, din cauză că „tulburările de 
acolo i-au pus în imposibilitate ca să continue mai departe lucrul”, iar Comisiil: 
V-VI au fost, începând cu 2 decembrie 1917, redislocate în Circumscripuz 
militară Irkutsk. 

În concluzie, Pietraru a arâtat că aceste comisii nu mai lucrau „concen- 
trate, ci se subimpart în grupe de subcomisii (între 2 si 4) conduse de fiecare 
membru al comisiei”. In acest mod s-a realizat, practic, în întreaga zonă a une 
comisii „0 rețea de subcomisii, care operează repede şi vizitează toate localităţile 
unde sunt prizonieri de origine română”. Concomitent, Pietraru a informat că 
reuşise să obțină din partea autorităților militare ruse ca „toţi voluntarii aduna? 
în acelaşi timp din toată Rusia să fie dirijati la Darnita”, dar „evenimentele dir 
urmă” au împiedicat actiunea.!™ 

Serviciul Extern al Serviciului Prizonierilor in Rusia (practic desfiin- 
tat prin reorganizarea din 28 noiembrie) a avut, potrivit raportului lui Pietrari. 
următoarea dislocare a conferentiarilor-sefi: locotenent Octavian Vasu, cu rese- 
dinta la Balasov, cerceta guberniile Astrahan, Saratov, Penza, Simbirsk, Samara. 
Uralskaia Oblasti şi Turganskaia Oblasti; sublocotenent Balint Simion, cu 
reşedinţa la Celeabinsk, cerceta guberniile Cazan, Viatka, Perm, Ufa şi Orenburg 


161 C.S.P.A.MI,, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 21-23. 
162 Ibidem, f. 21-22. 


178 


i Li 


Menent Milovan Valera. 
inoslav şi Taganrog: 

su guberniile Orlovs 
ramskaia; sublocotenez 
jile: Moscova. Vladi 
ma si Viatka; locoten 
miile Donskaia Oblast 
'Omsk, cerceta gubemiile 
ment Gocan Simion, cu re 
Seria Estică; sublocotene? 


Ca sistem de luc 
mpus dintr-un subofițer 3 
® activitatea lor întrebuint 
“onu angajarea mai depart 
du, adunarea de date su 
‘eeferentiarii-sefl formau = 
22 prizonierii români aflat 
moprietarii de fabrici unăi 
=e”. In situaţia în care mu 
“mul dintre membrii comite 
“mie prizonierilor români st 
fren. granițele dintre aci 
sonferentiarilor-sefi nu au 
celor două servicii au mets 
mend cînd situaţia o impune 

La câteva zile după 
“sul Serviciului Central al 
seni. colonelul Popescu G 
nv la „trimiterea în R 
Sealizand situaţia complic 
“re aceasta a unei păci se 
= se intensifica propaganda 
op a solicitat aprobarea 
mdeleni pentru reluarea rec 
@ Kiev”. Interesantă a fo 
mai cu serviciul din Kis 
a în Rusia”. Acești „ei 


™ Ibidem, f. 22-23. 
™ Ibidem, dosar nr. 5, f. 3 (ord 


decembrie! sefuhe 
a laşi situația la zi e 


Tuctura nou ordons® 


De aceea, referitor & 
va, Pietraru a fac 


i existente înainte de 
Război. Continund 
d-colonelul Pietrars 
1 celor două structu= 
iată de ministerul de 
astă cantonare a sa 
iui român. În fine 
pectivelor structuri. 
tomâni a prezent 
sia I, terminându-s 
apoia în ţară (lucres 
nscriptie militară cu 
xembri, preşedintele 
t la Kiev, ceilalți do: 
ivitatea în Circums 
misia IV, membre 
â că „tulburările de 
xrul”, iar Comisiilz 
2 în Circumscriptiz 


nai lucrau ,,concen- 
conduse de fiecare 
nireaga zonă a une 
az toate localităţile 
traru a informat câ 
ti voluntarii aduna= 
: „evenimentele dir 


sia (practic desfiin- 
ortului lui Pietraru. 
vian Vasu, cu rese- 
„ Simbirsk, Samara. 
Balint Simion, cu 
n, Ufa şi Orenburg. 


zotenent Milovan Valeriu, cu reşedinta la Bachmut, cerceta guberniile Harkov, 
merinoslav şi Taganrog; locotenent Boca Romulus, cu reşedinţa la Tambov, 
“ua guberniile Orlovskaia, Tulskaia, Tombovskaia, Voronejskaia si 
azamskaia; sublocotenent Guiu Mihail, cu resedinta la Vladimir, cerceta 
niile: Moscova, Vladimir, Nijegorodskaia, Tverskaia, Iaroslav, Vologda, 
roma şi Viatka; locotenent Robu loan, cu reşedinta la Novoccercask, cerceta 
emiile Donskaia Oblasti şi Caucaz; sublocotenent Iuga Gavrilă, cu reşedinţa 
"Omsk, cerceta guberniile Akmolinskaia Oblasti şi Semipalatinskaia; subloco- 
ment Gocan Simion, cu reşedinţa la Tomsk, cerceta guberniile Tomsk, Altai si 
ia Estică; sublocotenent Onişca Gheorghe, cu reședința la Tiumen, cerceta 
memnia Tobolsk şi sublocotenent Baltariu loan, cu reşedinţa la Taskent, cerceta 
kestanul. 

Ca sistem de lucru, toți conferentiarii-sefi aveau „un birou la reşedinţă” 
dintr-un subofițer şi un soldat, care asigurau permanenta. Conferentiarii 
activitatea lor intrebuintau în teritoriu „una sau mai multe subcomisii, atât 
entru angajarea mai departe de voluntari, cât și cercetarea prizonierilor aflaţi la 
cu, adunarea de date statistice, împărțirea de ajutoare etc.”. La rândul lor, 
aferentiarii-sefl formau „comitete de români locale, pentru ca sa se ocupe de 
a prizonierii români aflaţi în jur, să le împarte ziare, ajutoare, să intervină la 
meprietarii de fabrici unde lucrează pentru îmbunătăţirea stării lor materiale 
=<”. În situaţia în care numărul prizonierilor români era mai mare, însărcina 
dintre membrii comitetului local „ca conferenţiar local, adică să ţină confe- 
sate prizonierilor români sub indicatia conferentiarului-sef’®. În realitatea de pe 
Æren, granițele dintre acțiunile membrilor comisiilor de recrutare şi cele ale 
senferentiarilor-sefi nu au fost nicicând delimitate cu strictețe. Pe teren ,,nevoile” 
or două servicii au mers „mână în mână”, fiecare dintre participanţi indepli- 
zu] cînd situaţia o impunea, de la caz la caz, o parte din atribuţiile celuilalt. 

La câteva zile după raportul lui Pietraru, în ziua de 16 decembrie 1917, 
“tul Serviciului Central al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovi- 
meni. colonelul Popescu Grigore, a înaintat Ministerului de Război un referat 
Jativ la „trimiterea în Rusia în misiune a mai multor ofițeri voluntari”15%. 
Analizand situația complicată din Rusia şi mai ales perspectiva încheierii de 
‘irre aceasta a unei paci separate, Popescu Grigore a propus „a se relua urgent si 
2 intensifica propaganda şi recrutarea” voluntarilor în spaţiul rusesc. În acest 
“op a solicitat aprobarea pentru trimiterea in Rusia a circa 100 de ofiţeri 
gdeleni pentru reluarea recrutării şi care „să depindă direct de Serviciul Exterior 
=m Kiev”. Interesantă a fost propunerea ca aceşti ofițeri să aibă legătura directă 
Æmai cu serviciul din Kiev „şi nu prin comisiile sau persoanele care lucrează 
“ja in Rusia”. Aceşti „emisari” puteau să ia „cu ei gradati sau soldaţi mai 


" Ibidem, f. 22-23. 
™ Ibidem, dosar nr. 5, f. 3 (ordinul 324). 


179 


intelegatori din Kiev sau din taberele cercetate şi în numârul cerut de nevoi” 
Respectivul referat a fost contrasemnat si de către şeful Biroului înrolări dm 
cadrul Serviciului Central, sublocotenentul Osvadă Vasile. În ziua de 17 decem- 
brie, ministrul de Război, generalul Iancovescu, a pus pe referatul în cauză 
următoarea rezoluţie: „Ofițerii care se trimit ca emisari, vor depinde direct de 
locotenent-colonelul Pietraru”, iar numărul ofițerilor ce pot fi dati pentru încep 
a fost fixat la 16. De altfel, pe 19 decembrie 1917, ministrul Iancovescu a emis 
un ordin prin care a dispus reinceperea recrutării şi trimiterii la Kiev £ 


voluntarilor!$5. 


Scena politică internă din Rusia a fost dominată în acea perioadă ds 
luptele interne dintre armata bolşevică şi contrarevolutionarii lui Kaladin pe 
Don, Dutov în regiunea Uralilor şi Semenov în Siberia, dintre aceştia şi diferitele 
regiuni ce doreau ieșirea din fostul imperiu şi presiunea militară a armatelm 
germane si austro-ungare. Concomitent, „mişcarea bolşevică devenea însă din a 
în zi mai anarhică si vrăjmaşe oricărei intenții de-a continua lupta în contra 
Puterilor Centrale”; iar „noile autorităţi sovietice locale au luat măsuri pente 
îmbunătăţirea hranei prizonierilor, le-au acordat posibilităţi mai largi & 
deplasare” si au reuşit chiar să atragă o parte dintre ei spre „ideile bolşevice”. 0 
altă parte dintre prizonieri, în condiţiile în care „majoritatea celor cu simtaminz 
naţionale” plecaseră, au „început să manifeste o atitudine reţinută, chiar ostilă 
faţă de recrutori”!55. Rapoartele sosite din Rusia de la membrii comisiilor sas 
conferentiari erau din ce in ce mai alarmante. Opoziția sovietelor - militare sas 
civile - faţă de acțiunea de recrutare a voluntarilor se generalizase, devenind » 
atitudine constanta a acestora. In haosul ce se instalase in Rusia, activitates 
recrutorilor români devenea, din zi în zi, imposibilă de realizat. Un alt impea- 
ment, ce s-a dovedit în final insurmontabil, a fost atitudinea net duşmănoasă = 
guvernării leniniste, bolşevice, fata de România. Astfel, la 3 ianuarie 1918 
V.I.Lenin a remis Legatiei noastre o nota prin care a acuzat autorităţile român: 
că „au săvârşit acte dușmănoase la adresa soldaţilor ruşi” şi prin care a solicita 
pedepsirea autorilor. In finalul notei s-a specificat că refuzul va fi considerat ca 
„ruptură de relaţii”. 

Acesta a fost răspunsul bolşevic la acţiunile din decembrie 1917 ale 
românilor de dezarmare a trupelor ruse din Moldova cuprinse de ideile bolşevice 
şi de expediere a lor la est de Nistru. După arestarea membrilor Legatiei Români 
şi eliberarea lor forţată, datorită acţiunii întregului corp diplomatic străin acredi- 
tat în Rusia, guvernul bolşevic a notificat, la 13 ianuarie 1918, „ruperea relațiilor 
diplomatice cu România'“. Drept urmare, acţiunea recrutorilor români în spaţiu. 


16 Ibidem, dosar nr. 7, f. 91 (ordinul 1619). 
166 Joan I. Şerban, op.cit, p. 137. 
167 Joan Scurtu, Integrarea provinciilor româneşti, unite la 1918, în cadrul Statului National 


Roman în ***, 1918. Sfarsit si început de epocă (Korszkveg-Korszakkezdet), Zalău şi San: 
Mare, 1998, p. 48. 


180 


æ ducă la Novoc 
să conunuăm © 
= și în Turkestan 
voluntarii „Care st 
arn ordinelor bals 
”. lar pentru asig 
at cv, 59.000 ruble 
Kakent . Personal 
să se retragă | 


53 Comscantin L Stan. An 
CRE STI unite la 1916 
Wes Nitescu. op.cit, p 
edem p. 293. 


1 în numărul cerut de nevoi”. 
we seful Biroului înrolări diz 
4 Vasile. În ziua de 17 decem- 
„a pus pe referatul în cauze 
zzmsari, vor depinde direct de 
lor ce pot fi dati pentru începe 
7. ministrul Iancovescu a emis 
ru si trimiterii la Kiev 2 
dominată în acea perioadă de 
æevolutionarii lui Kaladin pe 
beria. dintre aceştia si diferitele 
pesminea militară a armatelx 
a bolsevica devenea însă din a 
de-a continua lupta în contre 
2 locale au luat măsuri pent 
dai posibilități mai largi de 
ze ei spre „ideile bolșevice”. O 
majoritatea celor cu simtäminte 
| atitudine reţinută, chiar ostile 
i de la membrii comisiilor sau 
pozitia sovietelor - militare sau 
lor se generalizase, devenind o 
mstalase in Rusia, activitatea 
bulă de realizat. Un alt impedi- 
= antudinea net dusmanoasa a 
ta Astfel, la 3 ianuarie 1918 
are a acuzat autorităţile român: 
or ruși” şi prin care a solicitat 
at că refuzul va fi considerat ca 


œumle din decembrie 1917 ale 
iowa cuprinse de ideile bolşevice 
za membrilor Legatiei Roménie: 
ui corp diplomatic străin acredi- 
amuane 1918, „ruperea relaţiilor 
yea recrutorilor români în spațiu 


= sa 1918, în cadrul Statului National 
zkves-Korszakkezdet), Zalău şi Satu 


olat de bolşevici a devenit aproape imposibilă şi s-a trecut la luarea 
ilor în consecință. A doua zi, pe 14 ianuarie 1918, Legația si Misiunea 
Mara Română au fost expulzate de Consiliul Comisarilor Poporului din 
perad de pe teritoriul rus!**, Din acele momente, situaţia propagandistilor si 
ferentiarilor români a devenit una critică datorită şi ordinului emis de Troțki 
contrasemnat de Krilenko (noul comandant unic al armatei bolşevice), 
Eribuit către toate garnizoanele din Rusia, prin care decretaseră că „toţi agenții 
zrnului român aflători pe pământ rusesc să părăsească în 24 de ore Republica 
setelor”, În caz de nesupunere, cei prinşi „vor fi arestaţi şi trimişi la închi- 
sau internaţi în lagărele prizonierilor, iar cei care vor fi prinşi că lucrează 
striva regimului sovietic vor fi împuşcaţi pe loc”. 
Parasirea Rusiei în timpul preconizat (24 de ore) era practic imposibil de 
gat; însăşi ajungerea ordinului in sine la toți cei interesaţi presupunea un 
oral mult mai mare de timp. Ordinul a fost emis cu un scop precis: surprin- 
= în tara a recrutorilor români şi, în cazul fericit, internarea lor în lagăre. 
molicul plan bolşevic a fost inoperant datorită acţiunii preventive a lui 
raru. Înzestrarea propagandistilor şi conferentiarilor de către Serviciul 
Prior din Rusia cu documente prin care aceştia au fost transformați în 
Stonani ai Crucii Roşii Internationale” (acte purtând semnătura şi ştampila 
iului Secţiei acesteia pentru Rusia) le-au salvat viata şi a făcut posibilă 
arcerea lor în Moldova (după multe peripeții) sau evacuarea spre regiunile 
Siberia. 7° 
Haosul instaurat în Rusia s-a apropiat si de Kiev, prin angrenarea 
Serainei în războiul civil. Urmare a ordinului primit de la generalul Coandă, de 
ms aceasta în calitate de reprezentant militar roman pe lângă guvernul 
œanean din Kiev, Pietraru a telegrafiat tuturor trimisilor săi în Rusia europeană 
se ducă la Novoccercask pe Don”. El a considerat „ca până la noi eveni- 
mente să continuăm cu recrutarea voluntarilor în tinuturile cazacilor de Don, in 
Mena si în Turkestan”. De asemenea, tot în ianuarie 1918, Pietraru a ordonat ca 
© voluntarii „care se vor mai angaja” să fie expediati la Chişinău. In vederea 
sării ordinelor bolșevice, aceştia trebuiau „să spună că merg să-şi caute de 
su’, iar pentru asigurarea materială a deplasării le-a expediat, „prin banca de 
= Kiev, 59.000 ruble la Novoccercask, 20.000 ruble la Irkutsk şi 10.000 ruble 
Tașkent”. Personal lui Pietraru, pe 17 ianuarie 1918, generalul Coandă i-a 
donat să se retragă la Chisinau şi să ordone detaşamentelor de voluntari ce 
tau paza depozitelor române din Ucraina „să lupte alături de armata 
mraineană în contra bolșevicilor”. Ordinul lui Coandă, fara a face trimitere 


La 


® Constantin I. Stan, Activitatea românilor aflati peste hotare în ***, Întregirea provinciilor 
esti, unite la 1918 ..., p. 112. 
Voicu Nitescu, op.cit., p. 292. 
idem, p. 293. 


181 


————— — m. OO 


expresă la un ordin similar al Marelui Cartier General român, ar fi însemss 
implicarea voluntarilor în confictul ucraineano-bolsevic. Pietraru a rapors 
imediat că executarea întocmai a acestui ordin ar însemna „pentru toţi române 


aducerea unui mare „pericol”. Generalul Coandă a insistat în continuare per=y 
executarea întocmai a ordinului său. Ca urmare, menținându-și hotărârea initiate, 
Pietraru - dându-si „seama de pericolul executării unui asemenea ordin” - cu & 


la sine putere a „oprit pentru moment executarea lui” si a rămas în Kiev, acest) 
fiind practic înconjurat şi izolat de către armata bolsevicä!/!. Luptele pers 


cucerirea Kiev-ului au durat între 15-26 ianuarie 1918 şi s-au încheiat ps 
victoria bolşevicilor, situaţie in care intervenţia militară ordonată de Coandă. & 
cazul executării ei, ar fi transformat voluntarii români în victime sigure ale 
bolşevicilor. După câteva zile, au început să sosească la Kiev veşti despre: 
reîntoarcerea trupelor ucrainiene însoţite de cele germane. Drept urmare, Ga 
teamă pentru soarta voluntarilor, Pietraru a dispus, pe 7 februarie 1918, „3 
ofițerii şi soldaţii” să „pornească în grupe mici, travestiti în uniformă de solda; 
ruşi sau civili, şi să pătrundă cum pot în Basarabia”. Pentru drumul lor a înzestra 
ofiţerii cu câte 100 ruble şi soldaţii cu 30 ruble (15 zile, câte 2 ruble pe zi. 
Rămas în Kievul reocupat de ucrainieni şi germani, Pietraru s-a ocupat & 
lichidarea sub toate aspectele a Serviciului Exterior al Voluntarilor. 

Ministerul de Război român, prin ordinul telegrafic din 6 martie 1918. « 
dispus lichidarea Serviciului şi venirea în tara a întregului personal. Ordinul # 
fost executat de Pietraru în cursul zilei de 11 martie 1918. După sosirea la Ia 
Pietraru s-a prezentat ministrului de Război care i-a facut „cunoscut că, da 
cauza evenimentelor, Corpul Voluntarilor Români este desfiinţat” şi, ca atare 
urmează să predea „lucrările în regulă Serviciului Central”. Întâlnirea de la Ian 
dintre locotenent-colonelul Pietraru Constantin si ministrul de Război a însemn 
încheierea misiunii avute în Rusia (la Darnita şi Kiev) de către acesta mai întă 
ca şef de stat major al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni dm 
Rusia şi apoi ca şef al Serviciului Prizonierilor Români in Rusia şi, după 2% 
noiembrie 1917, ca şef al Serviciului Exterior al Serviciului Central al Volunt- 
rilor Români Ardeleni şi Bucovineni. Acţiunea coordonată de Pietraru s-# 
concretizat între 2 octombrie 1917-2 ianuarie 1918 cu expedierea în tara a înc: 
52 ofiţeri şi 2.661 soldaţi voluntari. În afara acestora, un alt număr a fost destinæ 
asigurării pazei unor depozite ale armatei române din Rusia. 

În total, după raportul final întocmit de Pietraru Constantin, activitatea 
de recrutare a voluntarilor din rândul prizonierilor români ardeleni si bucoviner: 
s-a încheiat prin înrolarea unui număr de 396 ofiţeri şi 9.721 gradati si soldau 
Din acest total, 374 ofiţeri şi 8.261 gradati şi soldaţi au fost trimişi în cadrul a 15 
esaloane în România între 3 iunie 1917-2 ianuarie 1918, iar un număr de 22 
ofițeri şi 1.460 soldaţi au rămas, după 7 februarie 1918, in Rusia pentru pazz 


171 Cornel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardelenei si Bucovineni..., p. 54. 


182 


LI 


armatei romăn 
evenimentelor da 
sau la Kiev. Ci 
Petre Nemoianu, ar 
Mis armatei române” 
ilor existenţi in sp 
lui Pietraru Ca 
tiarilor-sefi s-a ca 
ra şi neamul român 
> a fost superior cel 
de ei de la ,,bogätasi 
condiţiile întrebuinză 
aceste rezultate. dar h 

man voluntarilor a 
sesiuni. Ca simbol, acts 
rea a mii de volumm 


O CSPAMI., fond M.StM 
form consemnärii lui Pet 
Swsediati 450 ofiţeri şi aspira 
ur de 11 eşaloane, in mae 
@euuntarilor ramasi în Rusia da 
S<erior din Kiev (18 ofiteri şi 
n ăepozitele armatei române | 
snmisiile de aprovizionare (Ox 
= Petrograd: 70 soldati)|]. 
"Petre Nemoianu, op.cit, p. 
™ Comel Tucă, Corpul Volurs 


or armatei române'2. Multi prizonieri români înscrişi ca voluntari, 
evenimentelor din Rusia, nu au mai putut ajunge în punctele de 
sare sau la Kiev. Cifra estimată a acestora, după consemnările ulterioare 
= Petre Nemoianu, ar fi fost în jur de 4-5.000 oameni „gata să se pună la 
ia armatei române”!75. Raportând numărul voluntarilor recrutaţi la cel al 
serilor existenţi în spațiul rusesc, procentajul realizărilor a fost de 8,43%. 
= lui Pietraru Constantin, activitatea comisiilor de recrutare şi a 
ntiarilor-şefi s-a concretizat printr-un „rezultat foarte satisfăcător şi de 
=a si neamul românesc trebuie să fie mândri” "*. Procentajul realizat de 
2 a fost superior celui al cehilor: 8% (luând în calcul sprijinul deosebit 
© de ei de la „bogătaşii cehi aşezaţi de mult în Rusia”, de la autorităţile ruse 
conditiile întrebuinţării a 200 propagandisti), iugoslavilor 7,5% etc. Cu 
aceste rezultate, dar luând în calcul şi impedimentele semnalate, remarcăm 
mărul voluntarilor aduşi in tara a fost cu mult sub cele mai pesimiste 
ni. Ca simbol, acţiunea a fost o reuşită, ca finalizare a scopului principal 
cerea a mii de voluntari în sprijinul armatei române — a fost un semiesec. 


seneral roman, ar fi insem 
bolsevic. Pietraru a rape 
însemna „pentru toți romă 
= insistat în continuare pe 
enunându-şi hotărârea init 
unui asemenea ordin” - cu 
hm” si a rămas în Kiev, aoe 
i bolşevică!!!. Luptele pe 
ie 1918 şi s-au încheiat : 
alitara ordonată de Coands 
zomâni în victime sigure 
osească la Kiev veşti des 
: germane. Drept urmare. 
xs. pe 7 februarie 1918. 
rawestiti în uniformă de soba 
©. Pentru drumul lor a înzesæs 
1115 zile, câte 2 ruble pe 2 
mani. Pietraru s-a ocupa! & 
ral Voluntarilor. 
telegrafic din 6 martie 1918 
intregului personal. Ordini 
me 1918. După sosirea la las. 
re i-a facut „cunoscut că, ës 
mi este desființat” si, ca atæss 
1 Central”. Întâlnirea de la lay 
mistrul de Război a insemmat 
Kiev) de către acesta mai inti 
am Ardeleni şi Bucovineni Gar 
Români în Rusia si, după 2% 
Serviciului Central al Voluntæ 
a coordonată de Pietraru == 
= cu expedierea în tara a in 
ora. un alt număr a fost destins 
dm Rusia. 
Pietraru Constantin, activitatzz 
e români ardeleni si bucovines: 
teri şi 9.721 gradati si solda® 
ao au fost trimiși în cadrul a 1% 
ne 1918, iar un număr de 2 
me 1918, în Rusia pentru paz 


P.A.MLL, fond M.St.M., Sectia Studii Istorice. Arhivă în original, dosar nr. 11, f. 61. 

m consemnării lui Petre Namoianu (Prima Alba Iulie... p. 60) în România au fost 
Sati 450 ofițeri şi aspiranti şi 8 063 gradati si soldati, în total 8 513 voluntari, într-un 
de 11 eşaloane, în intervalul 7 iunie 1917-8 ianuarie 1918. De asemenea, repartiția 
“srilor rămaşi în Rusia după 7 februarie 1918 a fost urmatoarea: la dispoziţia Serviciului 
sor din Kiev (18 ofiţeri şi 500 soldați, care au părăsit Ucraina pana pe 11 martie 1918); 
-pozitele armatei române (Karlovka: 1 ofițer şi 213 soldati; Kremenciug: 100 soldaţi); la 
iile de aprovizionare (Odesa: 2 ofiţeri şi 443 soldati; Arhanghelsk: 1 ofiţer şi 134 soldaţi 
B=rograd: 70 soldaţi)]. 

Petre Nemoianu, op.cit., p. 60. 


her. p. 54. Comel Tucă, Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni..., p. 56. 


183 


CAPITOLUL IV 
ACTIVITATEA STRUCTURILOR DE COMANDĂ DE 
LA KIEV (RUSIA) ALE VOLUNTARILOR ROMANI 


IV. 1. Comanda Corpului Voluntarilor Români Ardeleni § 


Bucovineni din Kiev (Rusia) 


La 23 februarie 1917, prin ordinul de constituire a Corpului Voluntari 
Români Ardeleni si Bucovineni, a fost numit comandant al acestuia genera 
Coandă Constantin, reprezentantul armatei române pe lângă Marele Car 
General Imperial rus de la Moghilev!, iar şef al statului major locotenest 
colonelul Pietraru Constantin. Urmare a ordinului primit, Pietraru a trebuit = 
înceapă la Darnita acțiunea de organizare a comenzii sau statului major © 
Corpului (indiferent de formula identificată în documente, întotdeauna a fes 
vorba de aceeaşi structură organizatorică), în realitate comanda marii unitäti 3 
voluntari prefiguratä a fi constituită din rândul prizonierilor români internat i 


Rusia, care solicitaseră acest lucru. In vederea constituirii comenzii preconiza 
Pietraru a căutat să intrebuinteze, într-o proporţie cât mai mare, ofiţerii voluntare 
aflaţi la Darnita si, în acelaşi timp, un număr redus de ofiţeri primiţi din part=s 


armatei române. In acțiunea inițială, Pietraru s-a folosit în primele luni ae 


activităţii de ajutorul nemijlocit al membrilor Comitetului Executiv al volum 
rilor români de la Damita. În ceea ce priveşte înființarea Corpului Voluntarike 
Români din Rusia, nu au fost identificate ordine precise, date în scris, de cate 
primul ministru al României, Ion I.C. Brătianu, locotenent-colonelului Pietrars 
Din memoriile acestuia, rezultă că a primit această misiune verbal, în urme 
întrevederii avute pe această temă la Iaşi. De aceea, reconstituirea activitätibss 
acestuia, la Darnita si ulterior la Kiev, a fost posibilă datorită identificării unc 
documente de sintetiză emise de acesta sau primite spre execuţie. 

Activitatea prioritară a lui Pietraru a constat, după anunţarea inflintary 
Corpului, în demersurile întreprinse pe lângă guvernele şi autorităţile militare 
ruse pentru obținerea aprobărilor referitoare la recrutarea unui număr cât ma 
mare de voluntari, concentrarea, echiparea şi instruirea acestora, precum si £ 
modalităţii de transfer a unităţilor de voluntari organizate către armata romani. 
Actiunile in care a fost direct implicat Pietraru, care au presupus lungi şi dese 
deplasări la Petrograd, Moghilev şi Moscova, au făcut ca prezenţa acestuia & 


' Petre Nemoianu, Prima Alba Iulie. Voluntarii români în Războiul pentru Intregires 
Neamului, Timişoara, 1922, p. 18. 


184 


m Ki să fie scurti 
ca asiguran logy 
Executiv al acesta 
pres de incepere a i 
atluirea acestora § 
geñgurate. inca i 
; egal al recrutării, «i 
conducerea militară 
mi la Darnita şi Ka 
2 k explica acestora 
Au fost trimişi. cu din 
i ardelenilor si bucova 
fan Goga, Sever Bocu 
îicianu, Onisifor Ghibu 
Prima implicare dare 
area şi desfăşurarea 1 
voluntarii de la Damm 
nd. Formula juramantul 
e lui Pietraru. date b 
Wommtarilor. De altfel, sium 
: adresat ministrului de R: 
amânare preluaţi” pea 
irea unirii, cu munca. 
erintelor şi drepturilor fr 


ici noastre”. Autoni au a 


momentul „declarăni de 
7, cand „ne-am declara 
sat toate datorintele de aa 
“ac=stora”. În schimb. prizom 
“sszuctie, în România sau R 
in militare şi trimiterea p 
Scopul acţiunii lor, 
măcere lângă armata roma 
Weel un drept şi grandios p 
Bari să ne nege dorința de a1 
geste câteva luni. Intre timp, 
Demita si Kiev au fost viza 
memoriul asupra acestei ms 


* Centrul de Studii şi Păstea 
= SPA.MI.). fond Marele St 
A hivă în original, dosar nr. 11.£ 


Demita şi Kiev să fie scurtă în primele luni din anul 1917. Timp în care, de 
mublematica asigurării logistice a voluntarilor s-a preocupat în continuare 
mitetul Executiv al acestora. Statul major preconizat a fi constituit, în lipsa 
dului rus de începere a unei acţiuni ample de recrutare a voluntarilor menită 
“augura afluirea acestora spre Darnita si Kiev şi organizarea lor în unităţile 
rare prefigurate, încă nu-şi justifica existența. De aceea, până la realizarea 
axului legal al recrutării, concentrării şi organizării în unităţi a voluntarilor 
mani, conducerea militară română a dispus trimiterea în mijlocul celor deja 


COMANDĂ DE 
LOR ROMÂNI 


mâni Ardeleni si centrati la Darnita si Kiev a mai multor comisii sau a unor reprezentanți 
1) zatru a le explica acestora intenţia categorică de finalizare a proiectului anunţat 

ul. Au fost trimiși, cu diverse misiuni în acest sens, o serie de fruntași natio- 
a Corpului Voluntariker îi ai ardelenilor si bucovinenilor refugiaţi în România: Octavian Tăslăuanu, 


Xavian Goga, Sever Bocu, Nitescu Voicu, loan Nistor, Vasile Osvadă, Ion 
arbicianu, Onisifor Ghibu, Alexandru Lepädatu etc. 

Prima implicare directă a locotenent-colonelului Pietraru a constatat în 
izarea şi desfăşurarea ceremonialului de la 5 martie 1917, de semnare de 
voluntarii de la Darnita a „angajamentului” de fidelitate faţă de armata 
mână, Formula jurământului şi desfăşurarea ceremonialului s-au efectuat dupa 

ruinele lui Pietraru, date în calitatea sa de şef al statului major al Corpului 
#tuntarilor. De altfel, sătui de aşteptarea în care se aflau, o parte a voluntarilor 
1 adresat ministrului de Război, Vintila Brătianu, cerându-i cu insistenţă sa fie 
ară amânare preluaţi” pentru a li se „întinde posibilitatea de a concura la 
4 faptuirea unirii, cu munca, cu stăruința şi cu sângele” si a deveni şi ei ,,partasi a 
ntelor şi drepturilor fraților din Regat, pe care i-au dorit din momentul 
“ei noastre”. Autorii au arătat ministrului că s-au „unit cu Regatul” sufleteste 
îm momentul „declarării de război”, iar formal din „momentul de 5/18 martie 
7217”, când „ne-am declarat solemn si am iscâlit, acel angajament, cu care am 

luat toate datorintele de cetăţean şi, în schimb, ni s-au garantat toate drepturile 
tora”. În schimb, prizonierii au solicitat urgentarea înființării unui centru de 
szrucţie, în România sau Rusia, în care să fie trimişi pentru organizarea lor in 
mLiti militare şi trimiterea pe front. 

Scopul acţiunii lor, au arătat autorii petitiei, a vizat tocmai urgenta lor 
ere lângă armata română pentru a putea „a-şi face datorinta, simbolizând 
stfel un drept şi grandios protest înaintea întregii lumi, contra acelora care ar 
dori să ne nege dorinţa de a ne uni”. Solicitarea lor a fost îndeplinită de minister 
sie câteva luni. Intre timp, în intervalul 27 martie -5 mai 1917, voluntarii din 
Demita şi Kiev au fost vizitaţi de către sublocotenentul Osvada Vasile care, în 
"memoriul asupra acestei misiuni, a comunicat o serie de date statistice de mare 


at al acestuia generală 
lângă Marele Carti= 
ului major locotenent 
IL Pietraru a trebuit si 
i sau statului major & 
nie. întotdeauna a fos 
manda marii unități & 
lor români internaţi = 
i comenzii preconizată. 
mare, ofiţerii volunta= 
fiteri primiţi din pana 
sit în primele luni ak 
ui Executiv al voluntz- 
a Corpului Voluntarilar 
. date in scris, de cate 
nt-colonelului Pietrars 
îsiune verbal, în urme 
zonstituirea activităților 
“orità identificării unar 
xecutie. 
pă anunțarea înfiinţăre 
: si autorităţile militas® 
2a unui număr cât m= 
acestora, precum şi © 
© câtre armata romani, 
presupus lungi și dese 
ca prezenţa acestuia & ———— oe 
* Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Militare Istorice Pitesti (în continuare: 
SPAM). fond Marele Stat Major (în continuare: M.St.M.) Secţia Studii Istorice. 
Arvă în original, dosar nr. 11,f. 33-34. 


eboiul pentru Întregire: 


185 


importanţă pentru cunoaşterea situaţiei identificate la fata locului. La data sos 
lui Osvadă, la Darnita se aflau concentrați 326 ofiţeri, 282 subofiteri (gradați! = 
1.248 soldaţi voluntari. După informaţiile furnizate de Osvadă, ofiţerii, fa 
deosebire de grad, primeau fiecare câte 50 ruble pe lună, iar subofiterii = 
soldaţii, care mâncau „la cazan” (comun) numai câte 50 copeici. Dar, pentru es 
din urmă, situaţia putea fi îmbunătățită prin posibilitatea acordată de-a efectum 
diferite munci în Kiev sau împrejurimi”. 


IV. 1. 1. Statul Major al Corpului Voluntarilor Români 
din Kiev (23 februarie-15 iulie 1917) 


În calitatea sa de şef al Statului major al preconizatului Corp @ 
Voluntarilor Români din Rusia, locotenent-colonelul Pietraru a câutat, pra 
intermediul membrilor Comitetului Executiv al voluntarilor români, în prime! 
rand să se informeze asupra situației concrete, din momentul numirii în funcue 
ce exista în Darnita. În acest sens, Pietraru a luat cunoştinţă de realizările de până 
atunci ale Comitetului Executiv pe linia asigurării logistice şi vieții culturale & 
voluntarilor. Până la constituirea unui grup de comandă propriu, Pietraru si 
transmis ordinele prin intermediul acestui comitet, care a contribuit din plin, pr= 
implicarea sa directă în demersurile întreprinse pe lângă autorităţile guverna 
mentale şi militare ruse, la obținerea aprobărilor relative la recrutarea, concez- 
trarea şi aducerea în țară a voluntarilor. Însărcinarea primită în acest sens, despre 
care s-a facut vorbire in subcapitolele precedente, a însemnat pentru Pietrans 
efectuarea unor misiuni de durată la mari distante de Darnita, garnizoana dest- 
nată concentrării voluntarilor români. 

În timpul petrecut la Damita, Pietraru a dispus, ţinând cont de starea de 
echipare improprie şi de faptul că puteau fi consideraţi - după semnarea angaja- 
mentului - ca egali în drepturi cu cei români, ca ofiţerii să-şi comande echipa- 
ment în contul primei de echipare. Aflând despre această hotărâre, la 15 marte 
1917, generalul Coandă a dispus ca executarea ei sa se facă după obţinerea 
„autorizaţiei” din partea guvernului rus de predare a ofiţerilor voluntari armate: 
române“. În vederea constituirii în cadrul Statului Major a unor birouri destinate 
activităţilor de „instruirea şi administrarea Corpului de Voluntari Români ir 
Rusia”, Pietraru a solicitat, pe 22 martie, trimiterea de către Marele Stat Major 

român a mai multor exemplare din legile şi regulamentele ce statutau aceste 
activități în armata română. Intervenţia a urmărit punerea la dispoziţia celor 


3 Arhivele Militare Române (în continuare: A.M.R.), fond Marele Cartier General (în 
continuare: M.C.G.), dosar nr. 2193, f. 151-152. [Cei 326 voluntari considerati de Osvadä ca 
ofiteri au avut următorul statut militar: 10 ofiţeri activi ai armatei austro-ungare (2 căpitani, 2 
locotenenti, 2 sublocotenenti si 4 „locţiitori de ofițeri”) şi 316 ofiţeri de rezervă]. 

# CSP.A.MI., fond Corpul Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni (în continuare 
C.V.R.A.B.), dosar nr. 7, f. 1. 


186 


inati cu instruirea si adminis 
e in vigoare în armata m 
sentul obținerii acordului rus, @ 
eluntari, trecerea să se facă aul 
“sr a insistat pe lângă generale 
strul Vintilă Brătianu, la 25 ma 
swede să se ia banii pentru prime 

pentru circa 300 ofițeri” şi dacă 
Seer si instruirea voluntarilor „Fă 
> ruse” apartinatori armatei i 
Ministrul de Război, în Ba 
7. deschiderea la Kiev, pe mm 
ru plata primelor de echipare 
sere în Corpul de Voluntari Res 
sectivă”. Prin același ordin s-a | 
tului celor în cauză, o listă 4 
slescenti la Kiev şi care dors 
sedieze spre aprobare ministrul 
citat, în scopul creării unei atm 
ului de semnătură pe docume 
ități ruse a materialului de riz 
iinerii acestuia, precum şi a © 
cheltui pentru plata soldelor, & 
În acest scop, comportandu-se) 
aru a motivat solicitarea ui | 
iată de a unei alte persoane să all 
53 parte să pot ordonanța plăți pas 
scialitate, ordonatorul de credit e 
Secturi militare. Solicitarea intares 
înd cont de izolarea generalului € 
sod concret atribuţiile de comand 
3 mdicat fără echivoc acest lucru: J 


Dem, dosar nr. 8, £. 31 si dosar me 7 
samentele asupra serviciilor „75273 
—_ "rie", „de lupta diviziei” (cu anexeă 
7": câte 10 exemplare din „Regula 
Sesulementele asupra poziţiei ofijenier 
meulamentul „asupra recrutării armatei” | 
Seeorului Dumitriu; de la Marele Stat M 
toare la organizarea armatei austria 
"idem, dosar nr. 7, f. 4. 

“idem, f. 9. 


a locului. La data sosirii 
52 subofiteri (gradati) si 
te Osvadă, ofiterii, fare 
: lună, iar subofiterii şi 
) copeici. Dar, pentru cei 
ea acordată de-a efectua 


ntarilor Români 
7) 


preconizatului Corp al 
Pietraru a căutat, pris 
zrilor români, în primul 
entul numirii în funcțiz. 
# de realizările de pan? 
sce şi vieţii culturale 2 
& propriu, Pietraru şi-z 
contribuit din plin, pre 
gă autorităţile guverna- 
e la recrutarea, concen- 
uită in acest sens, despre 
semnat pentru Pietrari 
unița, garnizoana desu- 


Inând cont de starea de 
după semnarea angaja- 
să-și comande echipa- 
i hotărâre, la 15 martie 
ie facă după obţinerea 
zrilor voluntari armate; 
à unor birouri destinate 

Voluntari Români în 
itre Marele Stat Major 
tele ce statutau aceste 
rea la dispoziţia celor 


ele Cartier General (în 
considerați de Osvadă ca 
Stro-ungare (2 căpitani, 2 
| de rezervă]. 

icovineni (în continuare: 


însărcinaţi cu instruirea şi administrarea voluntarilor de la Darnita a legislației 
existente în vigoare în armata română la data respectivă. Prin aceasta, în 
mentul obținerii acordului rus, de preluare de către armata română a unităților 
voluntari, trecerea să se facă automat. Urmărind realizarea hotărârilor luate, 
Berraru a insistat pe lângă generalul Coandă până 1-a determinat să intervină la 
eenistrul Vintilă Brătianu, la 25 martie, raportându-i că „Pietraru cere a se indica 
unde să se ia banii pentru prima de echipare a ofiţerilor de la Darnita, 120.000 
pentru circa 300 ofițeri” şi dacă poate folosi pentru organizarea statului său 
sor şi instruirea voluntarilor „răniţi, trupă şi ofițeri insanatositi şi ieşiţi din 
alele ruse” apartinatori armatei române. 

Ministrul de Război, în baza acestor solicitări, a ordonat, la 28 martie 
17. deschiderea la Kiev, pe numele lui Pietraru, a unui credit de 120.000 lei 
sentru plata primelor de echipare ofiţerilor care au semnat angajamentul de 
iere în Corpul de Voluntari Romani şi au fost admişi de comisiunea specială 
“pectiva”. Prin acelaşi ordin s-a aprobat ca Pietraru să întocmească, în baza 
eptului celor în cauză, o listă cu evidenţa ofiţerilor armatei române aflaţi 
svalescenti la Kiev şi care doreau a rămâne în cadrul Corpului, pe care s-o 
pedieze spre aprobare ministrului”. Peste două zile, la 30 martie, Pietraru a 
itat, în scopul creării unei administrații proprii a acestui Corp, acordarea 
tului de semnătură pe documentele referitoare la primirea de la diferitele 
oritati ruse a materialului de război si logistic necesar instalării, echipării si 
elinerii acestuia, precum si a celui de ordonantare a „diferitelor sume ce se 
x cheltui pentru plata soldelor, diferitelor cumpărări de materiale din comerţ 
3”. În acest scop, comportându-se ca si cum el ar fi fost comandantul Corpului, 
waru a motivat solicitarea lui prin aceea că „iscălitura mea singură sau 
sDlată de a unei alte persoane să aibă putere de a angaja statul român, iar pe de 
parte să pot ordonanța plăți până la anumite sume”. Conform legislaţiei de 
ialitate, ordonatorul de credit era, ca şi în prezent, comandantul respectivei 
zacturi militare. Solicitarea întăreşte afirmaţia că Pietraru a preluat asupra lui, 
sand cont de izolarea generalului Coandă la Moghilev şi implicarea lui tardivă, 
i mod concret atribuţiile de comandant al Corpului. Chiar el, în raportul în cauză, 
mdicat fără echivoc acest lucru: „Este nevoie” de această aprobare ca „să pot 


mBidem, dosar nr. 8, f. 31 şi dosar nr. 7, f. 5. [Pietraru solicitase: câte 24 exemplare din 
Mamentele asupra serviciilor „interior”, „în campanie”, de ,mancvra şi luptă al 
anteriei”, „de lupta diviziei” (cu anexele aferente), „lucrărilor de campanie” si „tragerii în 
==; câte 10 exemplare din „Regulamentul asupra serviciului în campanie” şi legile şi 
iamentele asupra poziției ofiterilor şi soldelor, câte 5 exemplare din legea si 
>iamentul „asupra recrutării armatei” şi volumul cu legislația administraţiei armatei al 
ui Dumitriu; de la Marele Stat Major, „cel putin câte un exemplar” din brosurile 
toare la organizarea armatei austro-ungare si „în special legea poziţiei ofiterilor”). 
 5+dem, dosar nr. 7, f. 4. 

Eden, f. 9. 


CELA 


187 


da anumite ordine necesare administrării şi instruirii acestui corp”. Dreptul de a 
emite ordine, în orice armată, este atributul principal al comandantului. 

Şeful Marelui Stat Major, Partea Sedentară, generalul Vasilescu, la * 
aprilie 1917, a înaintat generalului Prezan, şeful Marelui Cartier General, solici- 
tarea lui Pietraru referitoare la oprirea la Kiev a ofiţerilor români ieşiţi diz 
spitalele ruseşti pentru a fi folosiți la „încadrarea unităţilor ce se vor forma dip 
prizonierii români, care doresc a servi în armata noastră”. Pe raportul în cauză, la 
data de 13 aprilie 1917, generalul Constantin Prezan a pus o rezoluţie care, pre 
conţinutul ei, a fost opusă prevederilor ordinului din 9 aprilie 1917 al ministrul: 
de Război”. În contradicţie cu prevederile acestui ordin, generalul Prezan < 
considerat necesar, ordonând prin rezoluția pusă!9 următoarele: „Deoarece numă- 
rul prizonierilor este mic [...] sunt de părere ca toţi aceşti prizonieri români să fie 
trimiși în tara, unde vor fi repartizaţi diferitelor regimente” şi că „numai este 
cazul ca ofiţerii români bolnavi, să mai râmână în Rusia, după insanatosire™ 
Urmare a ordinului în cauză, locotenent-colonelul Pietraru s-a văzut pus în 
situaţia de a nu mai constitui la Kiev un stat major de nivelul unui corp de 
armată. Ca atare, limitându-se la modificările intervenite (recrutarea, concentra- 
rea şi aducerea la Darnita si Kiev a voluntarilor, acomodarea acestora cu 
cerințele instrucției militare române şi apoi expedierea lor in România), Pietrars 
a organizat o structură de comandă menită a asigura îndeplinirea numai a acestor 
sarcini. 

Drept urmare a demersurilor constante întreprinse de Pietraru pe lang: 
conducerea Circumscriptiei militare Kiev, sprijinului de care se bucura voluntz- 
riatul in general şi intervenţiei guvemului român pe lângă cel rus, în particular. s- 
a obținut dislocarea, la 13 aprilie 1917, a unui număr însemnat de subofiteri = 
soldaţi voluntari în barăcile „din cetatea Kiev”, fostă tabără militară rusä!!. Pir 
această măsură, condiţiile de viata ale voluntarilor au cunoscut o îmbunătăţire 
simtitoare. La 24 mai, Statul major al Corpului şi ofițerii voluntari au fos: 
incartiruiti initial în clădirea gimnaziului de fete (strada Pokrovskaia, nr.4. 
ulterior mutaţi în hotelul „Ermitage”"? din Kiev. După aceasta, Pietraru, avâné 
sprijinul nemijlocit al membrilor Comitetului Executiv, a trecut la organizarez 
serviciilor din cadrul Statului major al Corpului si la executarea unor lucrări de 
reparaţii a clădirilor nou primite în Kiev. Primirea şi acomodarea cu cerințe 
regulamentelor militare române şi apoi expedierea în tara a voluntarilor & 
constituit preocuparea majoră a Statului major al Corpului Voluntarilor Româz 


* Ibidem, dosar nr. 8, f. 35. 

” A.MR, fond M.C.G., dosar nr. 1223, f. 3. 

'° Ibidem, f. 2. 

1! Cornel Tucă, Informatii în legătură cu situaţia prizonierilor de origine română din arma 
austro-ungară internaţi în Rusia în primăvara anului 1917, în Omagiu istoricului Dar 
Berindei, Focşani, 2001, p. 127. 

'2 Petre Nemoianu, op.cit, p. 36-37. 


Rusia. În vederea îndeplimie 
inut aprobarea Marelui Sia 
ama noii structuri, care a avut! 
Şeful Statului major: lee 
Adjutantul Corpului: tee 
Şeful Intendentei: subs 
Șeful Biroului evidentă: 
enentul Cotoiu Romulus. can 
Aprovizionarea ofiterils 
Comandantul lagărului 
locotenentul Cloaje Vasile; 
Aprovizionarea trupei: ş 
Medicul Corpului: subie 
Delegat pentru primirea 
Curier (Kiev-lași și rea 
Administratorul Corpalls 
Furieri: sergentul Manda 
Pietraru, întors de la Pet 
respectivă pe 16 mai la Kiev 
citat în acelaşi scop trimitea 
e aceştia, după ce a sosit 
tri din soldele voluntarilar 
Ser, sublocotenentul Miluts 
@pozitele ruseşti a echipamente 
= achitate câte 824 ruble (LM 
"=! în contul soldelor ofițerilor 
ten s-a efectuat cu materiale 
“ela voluntarilor a fost contes 
@eovilatile de asigurare logistie 
"à (croitori, cizmari, cojocari 
Demnita (unde unele dintre ba 
Saru, pentru incartiruirea esal 
La 27 mai 1917, ministe 
es voluntarilor de la Kiev pen 
‘es dreptului de înaintare in gre 
"3 vederea asimilării în grad în a 
a unei comisii formate din | 
mână (aleşi dintre cei din spit 


Dh | Şerban, Voluntarii ross 
veu Neamului, 1916-1919, Ala 
CSPAMI, fond C.V.R.A.B, dos 


wi corp’*. Dreptul de 2 
mandantului. 
kralul Vasilescu, la © 
Cartier General, solict- 
nlor români iesiti die 
or ce se vor forma din 
Pe raportul în cauză. le 
is O rezoluţie care, pri 
tlie 1917 al ministrul 
m. generalul Prezan 2 
ele: „Deoarece numi- 
pnzonieri români să fis 
nte” şi că „numai este 
ia, după însânătoşire” 
traru s-a văzut pus în 
e nivelul unui corp de 
(recrutarea, concentră- 
omodarea acestora cu 
© în România), Pietrans 
plinirea numai a acestor 


se de Pietraru pe lang: 
care se bucura voluntz 
cel rus, in particular. = 
semnat de subofiteri = 
ară militară rusă!!. Pre 
unoscut o îmbunătățire 
feni voluntari au fos 
“la Pokrovskaia, nr.4. 
aceasta, Pietraru, avână 
_a trecut la organizarez 
ecutarea unor lucrări de 
cornodarea cu cerințele 
a tara a voluntarilor = 
lui Voluntarilor Romäss 


origine română din arma 
în Omagiu istoricului Dar 


a Rusia. În vederea îndeplinirii misiunii primite, locotenent-colonelul Pietraru 
obtinut aprobarea Marelui Stat Major, Partea Sedentară, român pentru organi- 
sama noii structuri, care a avut următoarea componență: 

Şeful Statului major: locotenent-colonel în rezervă Pietraru Constantin; 

Adjutantul Corpului: locotenent Ispravnic George; 

Şeful Intendentei: sublocotenent Milutinovici Corneliu; 

Şeful Biroului evidenţă: sublocotenent Nemoianu Petre, ajutat de sublo- 
=nentul Cotoiu Romulus. care erau şi interpreţii de limbă rusă; 
Aprovizionarea ofițerilor: sublocotenent Turcu Nicolae; 

Comandantul lagărului de soldaţi: maior Niculescu George, ajutat de 
blocotenentul Cloaje Vasile; 

Aprovizionarea trupei: sublocotenent Drăghici Ionel; 

Medicul Corpului: sublocotenent medic Iliesiu Teodor; 

Delegat pentru primirea voluntarilor: sublocotenent Gârbacea Virgil; 

Curier (Kiev-Iasi şi retur): sublocotenent Stefanica George; 

Administratorul Corpului: căpitan Cristescu Damian; 

Furieri: sergentul Mardan Ioan şi caporal Popa Teodor!?. 

Pietraru, întors de la Petrograd, a fost prezent pentru a organiza structu- 
; respectivă pe 16 mai la Kiev si pe 18 mai 1917 la Darnita. De asemenea, a 
itat în același scop trimiterea de la Iasi a doi ofiţeri de intendentä. Primul 
are aceștia, după ce a sosit, căpitanul Cristescu Damian, a achitat unele 
monruri din soldele voluntarilor calculate din momentul angajării lor. Al doilea 
er, sublocotenentul Milutinovici, a fost întrebuințat la „primirea de la 
spozitele ruseşti a echipamentului, îmbrăcămintei și hranei voluntarilor”!?. Au 
= achitate câte 824 ruble (1.200 lei) drept primă de echipare și 503 ruble (733 
©) in contul soldelor ofiţerilor voluntari. În ceea ce priveşte trupa, echiparea 
psicia s-a efectuat cu materialele primite de la intendenta rusă din Kiev. Numai 
‘ela voluntarilor a fost confecţionată după modelul celei a armatei române. În 
memvitatile de asigurare logistică au fost folosiţi voluntarii meseriaşi în viata 
mila (croitori, cizmari, cojocari etc.) în ateliere de profil organizate în Kiev si 
Demita (unde unele dintre barăci au rămas în continuare la dispoziţia lui 

=traru, pentru incartiruirea esaloanelor viitoare de voluntari). 
La 27 mai 1917, ministrul de Război, Vintilă Brătianu, a ordonat pregă- 
= voluntarilor de la Kiev pentru expediere în tara. In ceea ce priveşte stabi- 
ea dreptului de înaintare în grad a ofiterilor şi subofiterilor voluntari din Kiev, 
vederea asimilării în grad în armata română, Vintilă Brătianu a dispus înfiin- 
a unei comisii formate din Pictraru (ca preşedinte), doi ofițeri din armata 
mână (aleși dintre cei din spitalele din Kiev) si doi ofiţeri voluntari. Comisia 


loan J. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în Războiul pentru 
Serecirea Neamului, 1916-1919, Alba lulia, 2003, p. 88. 
O SP.A.MI., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 61. 


189 


trebuia să adune numai actele şi probele necesare, pe care să le înainteze 
ministerului spre luarea deciziei finale. Ordinul a confirmat numirea celor doi 
ofițeri de intendenté mai sus nominalizați în comandamentul de la Kiev. În 
privinţa expedierii în tara a voluntarilor existenți la Kiev, ministrul a ordonat ca 
aceştia „să fie complet echipati”'*. În baza ordinului primit, Pietraru a luat masu- 
rile ce se impuneau pentru expedierea in tara a primului eşalon de voluntari 
După terminarea pregătirilor si în baza unui nou ordin, emis pe 30 mai 1917, ai 
ministrului Vintilă Brătianu, Pietraru a expediat în România primul eşalon de 
voluntari români proveniţi din rândul prizonierilor ardeleni și bucovineni dir 
Rusia, la 3 iunie 1917, sub comanda maiorului Aldescu Sebastian - din armat 
română, trimis special de la Iasi la Kiev pentru această misiune'®. 

Primirea de la Iasi a primului eşalon de voluntari romani ardeleni = 
bucovineni a fost pregătită cu atenţie de Ministerul de Război. La 30 mai 1912 
Vintilă Brătianu, ministrul de Război, a ordonat Marelui Cartier General să @ 
măsurile adecvate „în privinţa primirii şi repartizării” voluntarilor. La rândul lu. 
şeful acestuia - generalul Prezan - a însărcinat o comisie specială - formată dim 
generalii Petala, Vasilescu şi Vlădescu - să întocmească programul de primir= 
După finalizarea părţii oficiale a primirii, voluntarii trebuiau, conform ordinuiss 
ministrului, să fie concentrați 2-3 săptămâni într-un centru de instrucție pentru = 
„avea ocazia să se deprindă cu procedeele noastre de luptă și să se îmbrace si ce 
înaltele noastre sentimente de disciplină si cu spiritul de ofensivă de care ests 
animat soldatul nostru”!”. 

La Kiev, locotenent-colonelul Pietraru Constantin a pregătit şi el us 
program menit a marca festiv plecarea spre Iasi a primului eşalon cu voluntas 
proveniţi din rândul prizonierilor români ardeleni şi bucovineni din Rusia. Dup: 
ce plecarea primului eşalon a fost fixată pentru ziua de 3 iunie, întregul com 
ofițeresc al comandamentului de la Kiev, sub comanda lui Pietraru, s-a dedicat 
organizării din toate punctele de vedere a marşului Kiev-lași. Pentru asigurarea 
distribuirii unei hrane calde voluntarilor, pe lângă cea rece distribuită individus? 
de câtre intendenta rusă, Pietraru a trimis din vreme ofiţeri delegaţi în punctels 
stabilite. Astfel, în cele patru staţii de cale ferată de acord stabilite ca etape. a 
fost trimiși ofițerii: Piso Olimpiu la Cazatin, Seles Augustin la Jmerinkz. 
Popovici Virgil la Tighina şi Cristea Adrian la Chişinău'*. Cei 116 ofițeri = 
1.500 de gradati şi soldaţi au defilat în seara zilei de 3 iunie 1917 pe străzi 
Kievului, spre garnitura de tren destinată lor, în mijlocul manifestărilor de prietes 
nie ale populatiei. Detaşamentul voluntarilor români, conduşi de către maion= 
Aldescu Sebastian (trimis de armata română pentru efectuarea acestui transport“ 


'S Ibidem, f. 61-62. 

16 A.MR.., fond M.C.G., dosar nr. 1223, f 4. 

' Ibidem. 

'* „Gazeta voluntarilor”, Cluj, L nr. 9 din 4 martie 1923. 


190 


si cu membrii Comitetul 
Pompiliu şi Isopescul Ema 
comandantul garnizoanei k 
1917 a fost şi rodul acţiuni 
altor intelectuali ardeleni şi 
Minie, Pietraru a telegrafia 
Major române, că „eri. să 
români, complet echipat”. 
De asemenea, Pietr 
înștiințat despre plecarea * 
acordat, „exprimându-și în 
suse”. În după amiaza zile 
Chişinău. Momentul a fost 
g@umai în verdeață si tricol 
cuvinte”. Cei veniți pe pen 
mduiosate de bucurie”. Or 
sum „căpitanul Murafa Sm 
sat un tricolor cerându-le: , 
bane peste Prut, peste Mile 
“omânească si împlântau-l 
julia”. După ce le-a mula 
Æspuns: „Jurâm să ducem 
sub cutele lui în drum spre 
Mi şi intelectualitatii din C 
2 profesorului Onisifor G 
primire şi încurajare, arhn 
xoană cu îndemnul „să où 
æ Ghibu şi Gore le-a in 
Datorită traficului feroviar 
sarcursă în aproximativ tre 
În după amiaza zi) 
Ms „trenul împodobit cu i 


© =** Istoria militară a pa 
mdeleni şi bucovineni în cam 
se Est, Focşani, 1997, p. 122M 
a 214 ofițeri şi 1100 grad 
“ucovineni în campania armas 
* loan L Şerban, Voluntarii m 
erofesorul Ciobanu Stefan (lic 
Gore Petre, preşedintele „Soci 
= numele studenților şi soldan 
* Ibidem, p. 92. 


+ PE care să Je inaires 
afirmat numirea celor ¢ 
idamentul de la Kiey 
ev. ministrul a ordonat« 
Mat, Pietraru a luat mi 
mlui eșalon de voluna 
+ emis pe 30 mai 1917. 
omânia primul eșalon ¢ 
eleni şi bucovineni 2 
# Sebastian - din arm 
misiune! 

tari români ardeleni 
Război. La 30 mai 1987 
Mi Cartier General să 
Suntarilor. La rândul 
æ specială - formată 
a programul de prim 
Pau, conform ordine 
Eu de instrucție pente 
pS şi să se îmbrace sie 
de ofensivă de care a 


cu membrii Comitetului Executiv (Deleu Victor, Chiroiu Vasile, Nistor 
mpiliu şi Isopescul Emanoil) în primele rânduri, a fost trecut în revistă de 
andantul garnizoanei locale. Reuşita îmbarcării din seara zilei de 3 iunie 
2 a fost şi rodul acţiunilor lui Bocu Sever si Tăslăuanu Octavian, alături de a 

intelectuali ardeleni şi bucovineni refugiaţi în România'”. A doua zi, pe 4 
se. Pietraru a telegrafiat atât Marelui Cartier General, cât şi Marelui Stat 
mor române, că „eri, sâmbătă seara, a plecat primul tren cu [...] voluntari 
mâni, complet echipați”. 

De asemenea, Pietraru a telegrafiat şi premierului rus, Lwov, pe care l-a 
“untat despre plecarea voluntarilor români şi i-a mulțumit pentru ajutorul 
acordat, „exprimându-şi încrederea în victoria finală a aliaţilor şi a revoluţiei 
ase”, În după amiaza zilei de 4 iunie, garnitura cu voluntari a intrat în gara 
hisinau. Momentul a fost astfel ilustrat: „Când a intrat în gară trenul, îmbrăcat 
mai în verdeață şi tricolor, a fost o clipă de emoție ce nu se poate arâta în 
sxvinte”. Cei veniţi pe peronul gării aveau ochii ,,scaldati în lacrimi şi glasurile 
uduiosate de bucurie”. Onisifor Ghibu, aflat şi el pe peron, a descris ulterior 
san „căpitanul Murafa Simion din Soroca” a întâmpinat voluntarii şi le-a înmâ- 
= un tricolor cerându-le: ,,Primiti-1 cu dragostea cu care vi-l dăm şi duceti-l cu 
ne peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste întreaga întindere 
mânească şi împlântaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii din Alba 
ha”. După ce le-a mulțumit, în numele tuturor voluntarilor, Victor Deleu a 
sispuns: ,,Juram să ducem la Alba Iulia steagul pe care ni l-aţi dat sau să murim 
sub cutele lui în drum spre cetatea visurilor noastre’”°. Reprezentanți ai politicu- 
în şi intelectualitatii din Chişinău au rostit scurte alocutiuni, remarcându-se cea 
= profesorului Onisifor Ghibu. In încheierea acestei manifestări de frateasca 
mire şi încurajare, arhimandritul de Chişinău, Grosu Gurie, le-a înmânat o 
“coană cu îndemnul „să o ducă şi să o depună în catedrala ortodoxă din Sibiu”; 
æ Ghibu şi Gore le-a încredințat prima tipâritură „latină” apărută în Basarabia. 
Datorită traficului feroviar extrem de aglomerat, distanța Chişinău - Iaşi a fost 
parcursă în aproximativ trei zile. 

În după amiaza zilei de 7 iunie 1917, în jurul orei 16, a intrat în gara din 
laşi „trenul împodobit cu ramuri verzi şi cu mulțime de drapele tricolore”?!, Pe 


on a pregătit si el a= 
ului eșalon cu voluntæ 
Bineni din Rusia. Dă 
e 3 iunie, întregul comp 
hu Pietraru, s-a dedica 
“lași. Pentru asigurarea 
ce distribuită individual 
en delegați în punctele 
td stabilite ca etape, aa 
Augustin la Jmerinks 
ia”. Cei 116 ofiteri « 
mnie 1917 pe străzile 
nanifestarilor de priete- 
odusi de către maiorcd 
rca acestui transport! 


M *** Istoria militară a poporului român, vol. V, p. 535; Alexandru Baboş, Voluntari 
ardeleni şi bucovineni în campania armatei române din anul 1917 în ***, 1917 pe Frontul 
de Est, Focşani, 1997, p. 122; Petre Nemoianu, op.cit., p. 40. [în alte studii au fost date cifrele 
de 214 ofiteri si 1100 gradati şi soldați (Baboş Alexandru, Voluntarii transilvăneni si 
bucovineni în campania armatei române..., p. 125)]. 

Joan L Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni... p. 91-92. [Au mai ținut alocutiuni: 
profesorul Ciobanu Ştefan (liceul din Bolgrad) în numele Partidului Naţional Moldovenesc; 
Gore Petre, președintele „Societăţii culturale a românilor din Basarabia”; studentul Casadin 
în numele studenţilor şi soldatul Codreanu în numele militarilor basarabeni din Odessa]. 

” Ibidem, p. 92. 


191 


peronul gării, în afara numerosului public venit în întâmpinarea lor, s-au aflat 
prezenţi Vintilă Brătianu, ministrul de Război, generalul Prezan Constantin. 
şeful Marelui Cartier General, generalii Cristescu, Petala, Vlădescu, Vasilescu şi 
Herescu, un grup din partea transilvănenilor refugiați avându-l în frunte pe 
Octavian Goga, alti reprezentanți ai autorităţilor militare si civile. Aliniat pe 
platoul din piaţa gării, Regimentul 1 Vânători, cu drapelul şi muzica în front, a 
dat onorul voluntarilor români ardeleni şi bucovineni. Corul voluntarilor a 
intonat ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, iar cel al regimentului de vânători i-a 
răspuns cu „Să trecem Carpaţii”??. In fata celor prezenţi, generalul Prezan a 
adresat voluntarilor cuvântul de primire. Printre altele el a spus: „Fraţi ardeleni şi 
bucovineni! Sunt fericit că mi-a fost dat sa va salut când faceţi primul pas pe 
pământul ţării noastre. Acest salut vi-l aduc în numele întregii armate române 
care luptă aproape de un an [...] în curând vă veţi duce să luptati alături de 
soldaţii nostri şi le veţi adăugi o nouă forta.[..] Mergând pe câmpul de luptă veți 
face sacrificiul vostru suprem, vă veţi vărsa sângele, singurul cu care se face 
indisolubil blocul unui neam”. Au urmat aclamatiile, uralele si imbratisarile 
dintre voluntari si cei prezenţi. Despre acest moment plin de vibrantă emotie si 
semnificaţie istorică, Constantin Argetoianu a scris peste ani: „Voluntarii ardele- 

ni au fost primiți in laşi cu mai multă câldură, cu mai multă dragoste, cu mai 

mult entuziasm decât soldaţii români în capitala ţării curâtitä de cotropitori"2*. 

După momentul festiv din gara Iaşi, coloanele de voluntari s-au deplasat pentru 
încartiruire în cazarma Regimentului 7 Roşiori. 

La 8 iunie 1917, pe platoul „Moara de vânt”, de pe Dealul Sorogari, s-a 
desfăşurat ceremonialul depunerii jurământului de credinţă de câtre voluntari 
fata de rege. Au fost prezenți: familia regală (regele Ferdinand, regina Maria si 
prințul moștenitor Carol), membrii guvernului, în frunte cu premierul sau, Ion 
I.C.Brătianu; conducerea militară, în funte cu generalul Prezan; şeful Misiunii 
Militare Franceze, generalul Berthelot; comandantul armatelor ruse din Romă- 
nia, generalul Scerbacev; atasati militari, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi 
locale si ai refugiaților ardeleni şi bucovineni, trupa unei divizii, gazetari şi un 
numeros public. După ce trupele de voluntari români au fost inspectate de către 
regele Ferdinand, mitropolitul Moldovei, Pimen, a oficiat un Te-Deum şi, în 
final, a dat citire jurământului, repetat de voluntarii prezenţi în cor: „Jurâm 
credinţă regelui nostru Ferdinand, supunere legilor țării şi îndatoririlor militare în 


2 Petre Nemoianu, op.cit, p. 40; „Gazeta voluntarilor”, an I, Cluj, nr. 38 din 4 noiembrie 
1923; Ion Agrigoroaiei, Opinie publică şi stare de spirit în vremea Războiului de Intregire si 
a Marii Uniri. laşi. 1916-1918, laşi, 2004, p. 98-99; ***, Istoria militară a poporului român. 
vol V,..., p. 535; Alexandru Babos, op.cit., p. 125; Voicu Nitescu, Douăzeci de luni in Rusia 
si Siberia, vol 1, Anul 1917, Braşov, 1926, p. 10-11. 

* Petre Nemoianu, op.cit. p. 41. 

Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. IV, 
Partea a V-a, 1917-1918, Bucuresti, 1993, p. 11. 


192 


toate împrejurările, in te 
Dumnezeu!” 2 

În alocutiunea de 
altele: „înainte cu Dumă 
cäläuziti steagul nostru ma 
de nădejde dezrobirea de 
vom fi un singur şi strâns 
nialul depunerii jurămână 
iar festivitățile s-au trans 
Piaţa Unirii. Regele Fenda 
„ara le urează bun venit ¢ 
a ridicat din întuneric”, mat 
un loc a tuturor românilor” 
ficatia evenimentului: „Ă 
voastră ati schimbat în zik 
un colt al țării, îngrămăă 
mergem plini de credinţă” 
„Săriţi cu toţii asupra ace? 
nebiruit orice putere din a¢ 
cuvântul acesta are rostul 
fraţii ardeleni si bucovinen 

Au urmat alocuti 
Goga) şi bucovineni (Nis® 
credință depus de către vol 
semnificaţia acestuia: „Ră 
acum istoria noastră. Îl yor 
fi simţit toți strămoșii nos 
în sânge [...] prin acest ja 
patria noastră, e patria As 
prim-seniorul lor, Victor B 
să spun. De ieri, de când a 
visul nostru, emotiunes BE 
venirii, a subliniat Deleu, ai 
neamul [...], dragostea de a 


* Jon Agrigoroaiei, op.cit, p. 
Voluntarii transilvăneni şi ba 
Bucureşti, 1977, p. 45-47. 

* Monitorul Oficial”, nr 58 de 
= Jon Agrigoroaiei, Sorin Di 
mentalități în timpul Marelui Ră 
™ Joan I. Serban, Voluntarii tram 
* jon Agrigoroaiei, Opinie publ 


& întâmpinarea lor, s-au aflat 
generalul Prezan Constantin. 
„Petala, Vlădescu, Vasilescu şi 
fe avându-l în frunte pe 
? militare si civile, Aliniat pe 
i drapelul si muzica în front. a 
owmeni. Corul voluntarilor a 
# regimentului de vânători i-a 
prezenți, generalul Prezan a 
Se cl a spus: „Frați ardeleni sj 
a când faceţi primul pas pe 
mele întregii armate române 
En duce să luptati alături de 
nd pe câmpul de luptă veți 
ele singurul cu care se face 
sie, uralele şi imbrätisärile 
= plm de vibrantä emoție și 
peste ani: „Voluntarii ardele- 
ai multă dragoste, cu mai 
8 curățită de cotropitori”2*, 
diuntari s-au deplasat pentru 


". de pe Dealul Sorogari, s-a 
credință de către voluntari 
! Ferdinand, regina Măria şi 
Mme cu premierul său, Ion 
tala! Prezan; şeful Misiunii 
| armatelor ruse din Romä- 
Me autorităților centrale si 
mei divizii, gazetari si un 
i au fost inspectate de către 
oficiat un Te-Deum si, în 
D prezenţi în cor: „Jurăm 
3 și îndatoririlor militare în 
L Oty, nr. 38 din 4 noiembrie 
ma Rizboiului de Intregire si 
= militară a poporului român, 
su. Douăzeci de luni în Rusia 


eme celor de ieri, vol. IV. 


Marc împrejurările, în timp de pace, ca şi în timp de război. Aşa să ne ajute 
Dumnezeu!” 75 

În alocutiunea de primire a jurământului, regele Ferdinand a spus printre 
stele: „înainte cu Dumnezeu; uniţi sfortärile voastre cu ale fraţilor din tara; 
zălAuziţi steagul nostru national peste munţi, unde milioane de fraţi aşteaptă plini 
ae nădejde dezrobirea de un jug asupritor. Biruinta va fi a noastră [..] şi atunci 
wom fi un singur si strâns unit popor de fraţi nedespärtiti întotdeauna”*, Ceremo- 
malul depunerii jurământului de credință s-a încheiat prin defilarea voluntarilor, 
“ar festivitățile s-au transferat în centrul oraşului, în jurul statuii lui Cuza, din 
Piaţa Unirii. Regele Ferdinand, în scurta sa alocutiune, a subliniat că voluntarilor 
ara le urează bun venit pe pământul ei, fiindcă în voi vede un soare nou care s- 
= ndicat din întuneric”, iar oraşul Iasi „vă salută ca soli veniţi pentru întrunirea la 
un loc a tuturor românilor”. Primul ministru, Ion I.C.Bratianu, a evidenţiat semni- 
ficatia evenimentului: „Aţi venit, fraţilor, în mijlocul nostru, şi prin unirea 
voastră ati schimbat în zile de bucurie vremurile în care ne trudim. Ne găsiți într- 
= colt al ţării, ingramaditi în nevoi, dar incordati în lupte hotărâtoare la care 
mergem plini de credință”. Nicolae Iorga s-a adresat voluntarilor cu îndemnul: 
„Sării cu toţii asupra aceluiași duşman şi alături de noi să se strângă făcând zid 
nebiruit orice putere din această tara, căci nimeni n-are drept să se dea în lături si 
cuvântul acesta are rostul de a scormoni sufletele ce au întârziat: la luptă toţi 
frații ardeleni si bucovineni, la luptă toţi romanii””®. 

Au urmat alocutiunile reprezentanţilor românilor ardeleni (Octavian 
Goga) şi bucovineni (Nistor Ioan) refugiaţi la Iasi. Cu referire la jurământul de 
credință depus de către voluntarii români, Octavian Goga a reliefat importanţa şi 
semnificaţia acestuia: „Rămâne o piatră fundamentală pe care se zideşte de pe 
acum istoria noastră. Î vor fi simţit ca pe un cutremur sub soarele de vară, îl vor 
fi simțit toți strămoşii noştri care l-au visat veacuri de-a rândul şi ni l-au plămădit 
in sânge [...] prin acest jurământ voi sunteţi cetăţenii liberi ai României. Ea e 
patria noastră, e patria Ardealului întreg”. În numele voluntarilor a răspuns 
prim-seniorul lor, Victor Deleu: „Emoţia nu mă lasă să spun atâtea câte aş vrea 
să spun. De ieri, de când am câlcat pământul acesta scump, care a fost pururea 
visul nostru, emotiunea ne stăpâneşte pe toţi. Ne-a răpit aproape graiul”. Scopul 
venirii, a subliniat Deleu, alăturarea lor la efortul naţiunii: „Ne cheamă sângele şi 
neamul [...], dragostea de această ţară liberă la care zburau zilnic visurile noastre. 


> Jon Agrigoroaiei, op.cit., p. 98-99; Petre Nemoianu, op.cit., p. 42-43; Ioan I. Serban, 
Voluntarii transilvăneni şi bucovineni..., p. 95; ***, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz (Documente), 
Bucureşti, 1977, p. 45-47. 

* „Monitorul Oficial”, nr 58 din 9 iunie 1917, p. 560. 

* Ton Agrigoroaiei, Sorin D.Ivânescu, Dumitru Ivânescu, Silviu Vacaru, Stari de spirit si 
mentalitati în timpul Marelui Război: corpurile de voluntari români din Rusia, Iasi, 2005, p. 23. 
*8 Joan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni..., p. 96. 

* Jon Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit..., p. 100. 


193 


Noi am pornit din ţară străină cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea 
drumul nostru nu este decât unul singur: înainte!” In privinţa speranţei în victoria 
finală a declarat: „Nu sunt aşa de înalți Carpaţii cât ne sunt inimile de înălțate. 
Azi am devenit cetăţenii României Mari. Avem datoria să ne razbunam tot 
trecutul plin de suferinţe şi pentru aşa ceva cred că se cuvine să murim’?”. 

După consumarea ceremonialului oficial „In Piaţa Unirii ardelenii 
amestecați cu ai noştri au cântat «Deşteaptă-te, române» şi imnul national; lumea 
urla şi plângea,” în Jurul statuii lui Cuza-Vodă, s-a încins o simbolică horă a 
Unirii, în care s-au prins laolaltă miniștri, deputaţi, soldaţi, orăşeni şi țărani”. 
Atmosfera acelor clipe a fost astfel relatată ulterior: „O adâncă emoție cuprin- 
sese mulţimea râscolită de un singur gând, de o singură simtire. Sufletele oame- 
nilor, câţi erau adunaţi acolo, se topiseră într-un singur suflet colectiv”. A urmat. 
apoi, defilarea „voluntarilor pe strada Lăpuşneanu, prin fata Palatului domnesc. 
în balcoane fiind regele. Festivitatile din această zi s-au încheiat cu serbarea 
militară de la sediul Regimentului 7 Roşiori”. 

Despre cele petrecute în zilele de 7-8 iunie 1917 la Iași, Capitala simbol 
a primii uniri a românilor, şi-n jurul statuii lui Cuza, primul domnitor al româ- 
nilor uniți în 1859, s-a scris mult începând chiar cu zilele următoare. Semni- 
ficatia evenimentului a avut reverberatii în inimile tuturor românilor, indiferent 
de locul sau situaţia în care aceştia se aflau în acele momente. Alăturarea, din 
propria lor voinţă şi prin învingerea tuturor piedicilor ce li s-au pus în cale. 
românilor ardeleni şi bucovineni efortului de război al fraţilor din România 
pentru învingerea armatelor Puterilor Centrale - printre care se afla chiar armata 
din rândul cărora ei înșiși făcuseră parte mai înainte - a însemnat declaraţia lor de 

credinţă, fata de tara a căror fii credincioşi se considerau că aparţin de drept, si 
de război, fata de tara care-i oropsise atâta amar de vreme. Semnificaţia alăturării 
lor armatei române a avut menirea a arăta lumii întregi opțiunea politică a româ- 
nilor ardeleni şi bucovineni aflați în afara prezenței aparatului represiv austro- 
ungar. Alăturarea voluntarilor ardeleni şi bucovineni armatei române nu s-a 
ridicat din punct de vedere numeric la nivelul aşteptărilor, dar a reprezentat 
simbolul care, prin importanța mesajului intern şi internațional transmis, a asigu- 
rat permanenta şi finalitatea crezului declarat cu care s-au prezentat pe frontul 
din Moldova, unirea într-un singur stat: „România Mare”. 

Expedierea primului eșalon de voluntari a permis comenzii Corpului 
Voluntarilor de la Kiev trecerea la etapa următoare, organizarea recrutării şi 
încadrării noilor esaloane de voluntari. Restul voluntarilor neexpediati la laşi au 


> Idem; loan I. Serban, op. cit., p. 96. 
Constantin Argetoianu, op.cit., p. 11; Ion Agrigoroaiei, op.cit. p. 100; Eufrosina Popescu. 
Constituirea primului batalion al voluntarilor transilväneni si bucovineni. Sosirea la Iaşi - 


iunie 1917. Semnificaţia acestui eveniment în ***, 60 de ani de la făurirea statului national 
unitar român, Bucureşti, 1978, p. 107-116. 


194 


fost distribuiți de Piet 
Sete; iar ofițerii (apn 
ilitare române” comté 
Simisi special in acest 
seeleiasi acțiuni de spt 
Bnis organizării, pe 
“oluntari aşteptate a 8 
esi pe maiorul Cădere 
te 20 iunie Kievul, în 
Pietraru a fost absent 
1917. După reintoars: 
măsuri menite a deter 
comanda apreciate că 
#alizat şi aprobat de 
comandă a Corpului ¥ 


IV. 1.2.5 
Volunta 
Rusia (1 
Prin ordinul & 
wgoare propunerile K 
separarea Statului ms} 
15 julie fostul stat maj 
Corpului Voluntarilor | 
za că noile structuri € 
e pentru ele de € 
Constantin, dar şi pri 
identificate în multitué 
emumiri structurale a 
emise chiar de câtre ei 
= posibilă numai & 
smanate de la locotene 
de sinteză, ele refens 
sfunctionalititilor a 
abiectivelor acestora. 


= Petre Nemoianu, 4 
Transilvaneni si Bucovimé 
2 Victor Cădere, Pregăti 
Mésromuresul (1918-1928 
péagul lui Octavian Gop 
ÆCSPAML. fond CM 


acasă. De aceea 
rantei în victoria 
mile de înălțate. 
ze răzbunăm tot 
rauri "30, 

Unirii ardelenii 
! national; lumea 
ambolică hora a 
fiseni şi țărani”. 
2 emoție cuprin- 
Sufletele oame- 
lectiv”. A urmat, 
latului domnesc, 
iat cu serbarea 


Capitala simbol 
#manitor al româ- 
matoare. Semni- 
anilor, indiferent 
-au pus în cale, 
or din România 
fa chiar armata 
declaraţia lor de 
artin de drept, si 
ificatia alăturăni 
politică a româ- 
represiv austro- 
române nu s-a 
ar a reprezentat 
ansmis, a asigu- 
entat pe frontul 


menzii Corpului 
wea recrutării şi 
pediati la Iasi au 


Sufrosina Popescu. 
i Sosirea la laşi - 
a statului național 


fost distribuiți de Pietraru la atelierele Corpului şi pentru instructia de specia- 
litate; iar ofiţerii (aproximativ 150) la cursul de „cunoaştere a regulamentelor 
militare române” condus de către căpitanul Niculescu şi locotenentul P. Camenita, 
trimişi special în acest scop de la Iasi de către Ministerul de Război“?. În cadrul 
aceleiaşi acțiuni de sprijinire directă a Statului Major al Corpului Voluntarilor pe 
linia organizării, primirii, încartiruirii şi instruirii viitoarelor esaloane de 
voluntari aşteptate a sosi la Kiev si Darnita, Ministerul de Război a trimis de la 
lasi pe maiorul Cădere Victor si sublocotenentul ardelean Bufnea Elie”. Părăsind 
la 20 iunie Kievul, insotind cele 6 comisii de recrutare a voluntarilor la Moscova, 
Pietraru a fost absent de la comandamentul Corpului până pe data de 28 iunie 
1917. După reîntoarcere, preocupările lui Pietraru au urmărit identificarea de 
măsuri menite a determina reorganizarea acestuia şi crearea unor structuri de 
“omandă apreciate ca oportune momentului. În baza proiectului, înaintat de el, 
analizat şi aprobat de minister, începând cu 15 iulie 1917 întreaga structură de 
comandă a Corpului Voluntarilor Români din Kiev a fost reorganizată. 


IV. 1. 2. Serviciile Centrale de la Kiev ale Corpului 
Voluntarilor şi Serviciului Prizonierilor Români în 
Rusia (15 iulie-28 noiembrie 1917) 


Prin ordinul din 15 iulie 1917*, al Ministerului de Război, au intrat în 
vigoare propunerile locotenent-colonelului Pietraru Constantin în legătură cu 
separarea Statului major al Corpului de la Kiev în două servicii distincte. De la 
15 iulie fostul stat major a fost restructurat în serviciile: Central şi Exterior ale 
Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni din Rusia. Trebuie specifi- 
cat câ noile structuri organizatorice, complicate prin însăşi denumirile preconi- 
zate pentru ele de către autorul înființării lor, locotenent-colonelul Pietraru 
Constantin, dar si prin unele suprapuneri de atribuţii au putut cu mare greutate fi 
“entificate în multitudinea documentelor de arhivă. De foarte puține ori, aceste 
denumiri structurale ale Corpului de Voluntari apar ca atare în documentele 
‘mise chiar de către ele însele. Reconstituirea acestor structuri organizatorice a 
st posibilă numai după identificarea şi analiza cu precădere a documentelor 
emanate de la locotenent-colonelul C. Pietraru. Aceste documente sunt de regulă 
2 sinteză, ele referindu-se la raportarea activităţilor acestor structuri, analiza 
Ssfunctionalitatilor constatate sau propunerea modificării denumirilor sau 
biectivelor acestora. 


Petre Nemoianu, op.cit, p. 44-45 şi loan I Serban, Primul Corp al Voluntarilor 
Teansilvaneni şi Bucovineni din Rusia (D), în „Apulum”, XXVI, 1989, p. 533. 

Victor Cadere, Pregătirea diplomatică a Unirii în ***, Transilvania, Banatul, Crisana, 
Weramuresul (1918-1928), vol. 11, Bucuresti, 1929, p. 99. (Bufnea Elie o lungă perioadă din 
‘fesiul lui Octavian Goga în România a îndeplinit funcţia de secretar al acestuia). 
“CSPAML, fond C.V.R.A.B,, dosar nr. 4, f. 142. 


195 


a 


Însuşindu-şi propunerile făcute de către locotenent-colonelul C. Pietraru. 
ministrul de război, Vintilă Brătianu, i-a ordonat acestuia să înlocuiască Statul 
major al Corpului de Voluntari de la Kiev prin cele două servicii preconizate. 
Trecând la executarea ordinului în cauză, vechea structură organizatorică a 
Statului Major a fost înlocuită de către autorul acestei reorganizări prin cele două 
servicii nou înființate: Central şi Exterior. Atribuţiile celor două servicii au fost 
următoarele: 

- Serviciul Central, cu sediul la Kiev, compus din aceleaşi comparti- 
mente ale fostei structuri de comandă, a preluat asupra lui activităţile referitoare 
la primirea, îcartiruirea, instruirea si expedierea in tara a voluntarilor; în genere 
asigurarea logistică a acestora în întregul ei; 

- Serviciul Exterior a fost format din membrii celor şapte comisii de 
recrutare aflate deja dispersate pe teritoriul rusesc. Comanda unică a celor două 
servicii a fost în continuare asigurată onorific de către generalul Coandă 
Constantin, iar locotenent-colonelul Pietraru, ca şef al celor două servicii, a 
devenit în realitate comandantul „de facto” al structurii*5, desi în acte a figurat în 
continuare „şef de stat major” al Corpului. Menţinerea vechii denumiri a fost 
dictată de necesitatea justificării existenţei ei în fata autorităţilor militare ruse. 
Inexistenta acesteia ar fi blocat întreaga activitate până când noile denumiri date 
de partea română ar fi obținut aprobarea şi recunoaşterea părţii ruse. Pentru a 
evita acest lucru, ceea ce ar fi presupus un timp neprefigurat ca finalitate. 
datorită fluctuatiei politice de la Petrograd, s-a optat pentru menţinerea denumirii 
deja acreditate. 

În acelaşi timp, Ministerul de Război a înfiinţat la aceeaşi dată, prin 
acelaşi ordin, în urma propunerii lui Pietraru, Serviciul Prizonierilor Români 
în Rusia, organizat şi el pe două servicii: Central (la Kiev) şi Extern (compus 
din conferentiarii răspândiți în ținuturile ruse) puse amândouă sub comanda 
directă a lui Pietraru. Modificările survenite au fost pe larg prezentate în capito- 
lul precedent. Datorită denumirii identice a celor două structuri organizatorice 
ale Corpului Voluntarilor şi Serviciului Prizonierilor români din Rusia s-au creat 
dese confuzii între atribuţiile specifice ale acestora şi denumirea structurii cărora 
aparțineau de drept. Prin noua organizare, Pietraru a fost în acelaşi timp şi șef de 
stat major şi comandant al celor două structuri, teoretic independente, dar având 
în realitate o comandă unică şi o organigramă identică. Această stare de fapt a 
făcut practic din locotenent-colonelul Pietraru Constantin, comandantul „de facto” 
al acţiunilor de recrutare, concentrare şi expediere în România a voluntarilor 
proveniţi din rândul prizonierilor români ardeleni și bucovineni din Rusia. 

Între timp, Pietraru, prin intermediul comandamentului de la Kiev, a 
pregătit şi expediat în tara, chiar în ziua de 15 iulie 1917, cel de-al doilea eşalon 
de voluntari romani format din 100 ofițeri și 550 gradati şi soldaţi. 


* Ibidem, dosar nr. 8, f. 21-22. 


— | 


Concomitent a 
măsurilor reorganizalor 
comisiei de verificare 5 
tarii ofițeri sau aspiran 
datelor identificate pen 
mentinuti în tabără, a 
acestora în armata rom 
Război de la Iasi. 

Odată cu intra 
solicitări, Ministerul de 
= misiunea tipăririi un 
“2 laşi publiciștii: Bocu 
Gpografii Macrea Vasil 
cz 20 iulie 1917, au a 
“omâni în Rusia”, subos 
=a vrut o reeditare a ce 
Bucuresti, în anii neutr 
Soricu I, Ciuglea Ghea 
Mari”, proiectată ininal 
anului 1917, doar intra 
somani ardeleni si buco 
=a efectuat gratuit. De 
Pretraru, „prin o înţeleg 
Æle ce se scriu să-i fi 
erganizatii oficiale rom 
zrul Prizonierilor Romă 
lor”. Cenzurarea cont 
sedactie şi Pietraru. 

Referitor la gaz 
redactia României Mar 
încolțite pe alocuri de î 
centrale din subordinea 
susținută acțiune cultura 

La Kiev, activat 
muat să asigurare echip 
din zonele de activitau 
același timp, Pietraru a 


® Ibidem, dosar nr. 4, f. 6. 
D Ibidem, dosar nr. 8, f. 76. 
™ Petre Nemoianu, op.cit. | 
® Voicu Nitescu, op.cit., p. 


ment-colonelul C. Pietraru. 
suiia să înlocuiască Statui 
două servicii preconizate 
structură organizatorică © 
reorganizări prin cele dou 
celor două servicii au fos 


mus din aceleaşi compart- 
2 lui activităţile referitoare 
4 a voluntarilor; în genere 


mu celor şapte comisii de 
manda unică a celor două 
câtre generalul Coandă 
a celor două servicii, a 

. desi în acte a figurat in 
ea vechii denumiri a fost 
autorităților militare ruse. 
când noile denumiri date 
area partii ruse. Pentru a 
prefigurat ca finalitate. 
Bru menţinerea denumini 


Mat la aceeaşi dată, prin 
il Prizonierilor Români 
Kiev) şi Extem (compus 
amândouă sub comanda 
larg prezentate în capito- 
i structuri organizatorice 
mani din Rusia s-au creat 
mumirea structurii cărora 
î în acelaşi timp şi şef de 
uxlependente, dar având 
„ Această stare de fapt a 
. comandantul „de facto” 
România a voluntarilor 
wineni din Rusia. 

mentului de la Kiev, a 
», cel de-al doilea eşalon 


Concomitent cu activitatea desfăşurată pentru transpunerea în practică a 
ăsurilor reorganizatorice prezentate, Pietraru a asigurat şi conducerea lucrărilor 
somisiei de verificare şi stabilire a gradului si vechimii în grad avute de volun- 
arii ofiţeri sau aspiranti la respectivul grad în armata austro-ungară. În baza 
satelor identificate pentru ofiţerii voluntari sosiți la Kiev, expediati în tara sau 
enţinuţi în tabără, comisia a finalizat propunerile referitoare la asimilarea 
estora în armata română şi le-a înaintat spre analiză si decizie Ministerului de 
3 azboi de la Iași. 

Odată cu intrarea în vigoare a noii organigrame, în urma aceleiaşi 
solicitari, Ministerul de Interne de la Iasi a trimis la Kiev un grup de specialiști 
=: misiunea tipăririi unei publicații proprii a Corpului. În acest scop au sosit de 
“a lași publicistii: Bocu Sever, Pop Gheorghe, Dobaş Filaret şi Schiopu losif si 
spografii Macrea Vasile, Zărnoveanu loan şi Stoica Nicolae. Aceştia, începând 
cu 20 iulie 1917, au editat gazeta „România Mare”, ca „organ al voluntarilor 
“omâni in Rusia”, subordonată însă Ministerului Afacerilor Străine. Noua gazetă 
=a vrut o reeditare a ceea ce a fost „România Mare” din perioada apariţiei ei la 
Bucuresti, în anii neutralității României, sub redacţia ardelenilor Nitescu Voicu, 
Soricu I, Ciuglea Gheorghe, Dobrescu A. şi Banciu A.. Seria nouă a „României 
Mari”, proiectată initial cu o apariţie săptămânală, a fost editată până la sfârșitul 
æului 1917, doar într-un total de 23 de numere*. Difuzarea ei către prizonierii 
somani ardeleni şi bucovineni din lagăre şi diferite personalităţi române şi străine 
#2 efectuat gratuit. Deşi nu i-a fost subordonat direct colectivul redacţional, 
Pietraru, „prin o înţelegere” cu redactorii „României Mari”, a stabilit ca artico- 
“ele ce se scriu să-i fie comunicate pentru ca acţiunea „să ajute celor două 
erganizatii oficiale româneşti (Corpul Voluntarilor Români din Rusia şi Servi- 
caul Prizonierilor Români în Rusia), iar nu să le creeze vreo piedică în activitatea 
br’. Cenzurarea conţinutului gazetei va duce la divergențe între colegiul de 
sedactie şi Pietraru. 

Referitor la gazetă, Nemoianu Petre, a afirmat ulterior: „Prin scrisul ei, 
redacţia României Mari a restabilit echilibrul normal în sufletele prizonierilor, 

incoltite pe alocuri de îndoiala ce premerge demoralizarii’**. Cele două servicii 
centrale din subordinea lui Pietraru, în lunile următoare au avut o amplă şi 
susținută acţiune cultural-patriotică în rândul prizonierilor romani’. 

La Kiev, activitatea Serviciului Central al Corpului Voluntarilor a conti- 
muat să asigurare echiparea şi plata drepturilor de soldă voluntarilor ce soseau 
din zonele de activitate ale comisiilor de recrutare si conferentiarilor-sefi. In 
acelaşi timp, Pietraru a solicitat sporirea primei de echipare întrucât cheltuielile 


* Ibidem, dosar nr. 4, f. 6. 

* Ibidem, dosar nr. 8, f. 76. 

* Petre Nemoianu, op.cit, p. 56. 

* Voicu Nitescu, op.cit., p. 140-142. 


197 


în acest sens erau mai mari decât alocarea stabilită“. Rapoartele, sosite de la 
trimişii serviciilor externe ale celor două organizaţii conduse de Pietraru, prezen- 
tau greutăţile „de echipare, de alimentare şi de transport” întâmpinate de către 
aceştia la centrele de adunare a voluntarilor. Pentru a elimina greutăţile semna- 
late şi a le uşura activitatea, Pietraru a organizat prin Serviciul Central, până la 9 
august 1917, la Kiev o structură „pentru incazarmarea, echiparea şi hrănirea” 
voluntarilor sosiți. În acest scop s-au luat măsuri ca să se găsească suficiente 
efecte pentru echiparea voluntarilor îndată ce vin şi a raportat generalului Coandă: 
„Am reuşit să am în Kreposti, în oraşul Kiev, o baracă unde să stea numai 
voluntarii români şi să-şi facă bucătărie aparte”, fiind „adunaţi 530%. 

La 18 august, Serviciul Personalului din Ministerul de Război a 
comunicat la Kiev că şi gradele inferioare din rândul voluntarilor ardeleni şi 
bucovineni au fost insumati în armata română, ca şi ofiţerii, tot pe ziua de 5 
martie 1917. Asimilarea în grad în armata română a unor voluntari, funcție de 
cel avut de aceştia în armata austro-ungară, s-a făcut astfel: farinrihii şi cadet: 
„au fost înaintați la gradul de sublocotenent”, ,medicinistii au fost primiţi în 
condiţiile legii noastre sanitare” şi ,ajutorii-sublocotenenti au fost primiţi in 
aceeaşi calitate”. ,Cadetii-aspiranti și tinerii cu termen redus” au fost trimişi la 
Scoala de Ofiţeri de la Botoşani, cu gradul de plutonier, unde urmau un curs de o 
lună, efectuau apoi un stagiu de o lună în cadrul unei unități militare şi, în final. 
erau „propozabili la înaintarea la gradul de sublocotenent”. 

Funcție de această decizie, Pictraru şi comisia pe care o prezida la Kiev a 
făcut propunerile de asimilare în grad, pentru armata română, a voluntarilor 
sosiți şi pregătiți pentru expediere in tara. In strânsă legătură cu aceste dispoziţii. 
Pietraru a expediat în tara, de la Kiev, un număr de 36 de ofiţeri (8 pe 1 august si 
28 pe 7 august). 

Serviciul Central de la Kiev, datorită şi activităţii locotenentului 
Ispravnic Gheorghe, adjutantul lui Pietraru, care „cunoştea bine limba rusească 
şi se introducea cu uşurinţă peste tot”, a primit spre folosinţă încă o baracă 
pentru adăpostirea voluntarilor sosiți şi mijloace suficiente pentru hrana lor. De 
asemenea, Pietraru a obținut din partea ruşilor echipamente pentru cei 30.000 
voluntari care ar veni. Acestea au fost dispersate în depozite din Poltava, Odessa. 
Jitomir şi Berdicev, iar în Kiev a primit un local de magazie, în care se aflau în 
permanenţă circa 4.500 echipamente complete. 

Începând cu 22 august 1917, după emiterea aprobării recrutării a 30.000 
de voluntari din întreaga Rusie, ritmul sosirii acestora la Kiev a cunoscut o 
relativă creştere. Legat direct de mărirea numărului voluntarilor sosiți la Kiev. 


al C.S.P.A.M.L, fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1806, f. 301-302. 
308. 


#1 Loc.cit., fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 79, 103. 
# Loc. cit., fond Directia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1806, f. 296. 
* Loc. cit., fond M.St.M,, Sectia Studii Istorice. Arhiva în original, dosar nr. 11, £. 58, 61. 


198 


Ministerul de Război i-a ca 
srecizari referitoare la plata 
i iara”. Conform acestor pr 
mit ordinul să plătească 
@ereni ofițeri în armata rom 
senda ce li se cuvine de la d 
zare are loc trimiterea in tar 
x=buia să le fie „desfăcute” 
scării din Kiev. Pe lânga 
drepturi, voluntarii grade n 
Sani, pentru zilele cât va Un 
Liv avea obligația a comm 
em „până când au fost des! 
3 alocati la drepturi în țară” 
emganizeze la Kiev şi să ex 
re 1917, un număr de 3 
2274 gradati si soldati (M 
La 23 octombrie 1$ 
sesort de a întrerupe tempo 
fezitura cu ordinul primit. | 
bec. câ „avea 900 voluntar 
suamar de 5 detasamente. € 
eedinul Marelui Stat Major 
> Karlovka’”’. 
Dezorganizarea ind 
mititilor ei de pe frontul ! 
3 omânia într-o situaţie crm 
sale ale vechilor guverne, k 
Pwerilor Centrale încetarea 
#mistitiul de la Brest-Lite 
uiucere în țară a voluntari 
dul lui, Ministerul de 
-apoarte şi referate intocmml 
semini ardeleni şi bucovin 
zare se ocupau de soarta 
organizării efectuate l-a « 


= Loc. cit. fond Directia Conta 
© idem. 

* Loc. cit., fond M.St.M.. Sect 
sepembrie: 38 ofițeri şi 566 & 
scădați si la 20 octombrie: 23 of 
M Loc.cit., fond C.V.R.A.B.. dt 
* jon Agrigoroaiei, op.cit. p. | 


dă. Rapoartele, sosite de la 
» conduse de Pietraru, prezen- 
sport” întâmpinate de către 
u a elimina greutăţile semna- 
m Serviciul Central, până la 9 
marea, echiparea şi hrănirea” 
ca să se găsească suficiente 
a raportat generalului Coandă: 
> baracă unde să stea numai 
ad „adunaţi 5304". 
fm Ministerul de Război a 
indul voluntarilor ardeleni şi 
a Şi ofițerii, tot pe ziua de 5 
2 a unor voluntari, funcţie de 
cur astfel: farinrihii şi cadetii 
medicinisti au fost primiţi în 
ocotenent au fost primiţi în 
men redus” au fost trimişi la 
aur. unde urmau un curs de o 
221 unităţi militare si, în final. 
tenent. 
Sia pe care o prezida la Kiev a 
mata română, a voluntarilor 
ă legătură cu aceste dispoziţii. 
156 de ofițeri (8 pe 1 august si 


51 activităţii locotenentului 
Sunostea bine limba rusească 
spre folosință încă o baracă 
uficiente pentru hrana lor. De 
Æpamente pentru cei 30.000 
depozite din Poltava, Odessa, 
i magazie, în care se aflau în 


a aprobării recrutării a 30.000 
‘Stora la Kiev a cunoscut o 


im voluntarilor sosiți la Kiev, 


Pensii, dosar nr. 1806, f. 301-302, 


2 dosar nr. 1806, f. 296. 
mmemal, dosar nr. 11, f. 58, 61. 


Wimisterul de Război i-a comunicat lui Pietraru, la 21 septembrie 1917, noile 
eecizari referitoare la plata „drepturilor ce li se cuvin până la data trimiterii lor 
în iară”. Conform acestor precizări, Pietraru, prin Serviciul Central de la Kiev, a 
mit ordinul să plătească ofițerilor si subofiterilor voluntari susceptibili a 
a=veni ofiţeri în armata română o primă de echipare de 1.200 lei şi drepturile de 
udă ce li se cuvine de la data semnării angajamentului „până la finele lunii în 
‘are are loc trimiterea în tara’“*. În ceea ce priveşte gradele inferioare, acestora 
z=buia să le fie „desfăcute” toate drepturile de soldă şi hrană până la momentul 
scării din Kiev. Pe lângă sumele ce urmau a le primi în contul respectivelor 
epturi, voluntarii grade inferioare mai primeau la plecare solda şi hrana in 
anu, pentru zilele cât va tine transportul lor până in tara. Serviciul Central de la 
sev avea obligaţia a comunica, odată cu trimiterea fiecărui grup de voluntari, 
a „până când au fost desfacuti de drepturi spre a se şti de la ce dată” urmau a 
3 alocati la drepturi în țară“. Urmare a acţiunilor întreprinse, Pietraru a reuşit să 
panizeze la Kiev şi să expedieze în tara, în intervalul 7 septembrie-20 octom- 
me 1917, un numâr de 3 eşaloane cu voluntari, formate din 77 de ofiţeri si 
2274 gradati şi soldaţi“? (Anexa nr. 14). 

La 23 octombrie 1917, Pietraru a primit ordinul ministerului roman de 
#sort de a întrerupe temporar acțiunea de recrutare a voluntarilor in Rusia. In 
“gătură cu ordinul primit, Pietraru a informat pe generalul Coandă, la 7 noiem- 
me. că „avea 900 voluntari la Kiev si alti 600 la Darnita”. In acelaşi timp, un 
măr de 5 detaşamente, cu un total de 809 voluntari, se aflau dispersate, din 
'xdinul Marelui Stat Major român, la Petrograd, Odessa, Voronej, Kremenciug 
= Karlovka*’. 

Dezorganizarea într-un ritm alert a armatei ruse, urmată de retragerea 
“ităţilor ei de pe frontul Moldovei şi ofensiva propagandei bolşevice au pus 
Bomänia într-o situaţie critică. Mai mult, denuntand angajamentele internatio- 
sale ale vechilor guveme, la 13 noiembrie 1917, noua putere bolşevică a propus 
Bwmerilor Centrale încetarea conflictului militar; iar la 22 noiembrie a încheiat 
armistițiul de la Brest-Litovsk“. În aceste condiţii, activitatea de recrutare şi 
aducere în tara a voluntarilor a devenit din ce in ce mai greu de executat. La 
sandul lui, Ministerul de Război român - urmare a numeroaselor memorii, 
rapoarte şi referate întocmite şi înaintate de fruntaşi ai refugiaților şi voluntarilor 
romani ardeleni și bucovineni - a decis reorganizarea atât a structurilor interne 
zare se ocupau de soarta acestora, cât şi a celor din Rusia. Marele câştig al 
reorganizării efectuate l-a constituit aprobarea includerii în rândul voluntarilor a 


- Loc. cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1806. f. 97. 

* Ibidem. 

~ Loc. cit., fond M.St.M., Secţia Studii Istorice. Arhivă în original, dosar nr. 11, f. 61. (La 7 
septembrie: 38 ofițeri si 566 gradati şi soldați; la 2 octombrie: 16 ofiţeri şi 903 gradati şi 
soldati şi la 20 octombrie: 23 ofiţeri şi 805 gradati şi soldaţi). 

* Loc.cit. fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 137 şi dosar nr. 7, f. 84. 

Jon Agrigoroaiei, op.cit., p. 117. 


199 


tuturor ardelenilor şi bucovinenilor. Astfel, prin ordinul circular din 28 noiem- 
brie 1917”, Ministerul de Război a aprobat „recrutarea şi organizarea volunta- 
rilor români aflaţi astăzi prizonieri în ţările aliate”. Pentru transpunerea în viaţă a 
deciziei militare luate, se înțelege şi în urma sprijinului politic direct primit, s-a 
ordonat înființarea pe lângă Marele Stat Major a Serviciului Central al 
Voluntarilor Români Ardeleni și Bucovineni. Denumirea reflectă noua orien- 
tare relativă la extinderea ariei de înrolare a voluntarilor asupra tuturor zonelor 
geografice în care se aflau, indiferent în ce ipostază, ardelenii şi bucovinenii 
dornici de a lupta în armata română. De aceea, în vederea pregătirii de război a 
voluntarilor, s-a dispus înființarea Corpului Voluntarilor Români Ardeleni și 
Bucovineni la Hârlău, subordonat direct Marelui Cartier General. Insäsi noua 
denumire: Corpul Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni, „indică în mod 
explicit, prin renunțarea la cuvintele din Rusia”, că această mare unitate nu are 
nimic comun cu structura preconizată inițial, la începutul anului 1917, a fi consti- 
tuită în Rusia. Datorita condiţiilor politice şi militare existente în acel moment. 
constituirea Corpului Voluntarilor a fost fixată în Moldova. 

Drept urmare, ideea organizării Corpului Voluntarilor Români nu a fost 
abandonată, s-a transferat doar zona destinată constituirii lui din Rusia în 
România şi s-a dispus extinderea spaţiului de recrutare a ardelenilor şi bucovi- 
nenilor în toate țările aliate în care aceştia erau internați ca prizonieri de război. 
De asemenea, toți ardelenii şi bucovinenii aflaţi într-o altă ipostază, în afară de 
cea de prizonier, se puteau înrola voluntari. 

Prin această hotărâre s-a realizat de către Ministerul de Râzboi transfor- 
marea Rusiei din unicul izvor de recrutare a voluntarilor ardeleni şi bucovineni 
în unul dintre ele. Noua schimbare de optică s-a reflectat şi asupra structurilor 
existente până atunci în acest scop în Rusia. În vederea continuării recrutărilor de 
voluntari români în Rusia, Ministerul de Război a decis schimbarea denumirii 
Serviciului Central al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni 
din Rusia (de la Kiev) în Serviciul Exterior al Serviciului Central al 
Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni (de la Hârlău)”. Comandantul 
noii structuri înființate la Kiev a rămas în continuare locotenent-colonelul Pietraru 
Constantin. Urmare a noii structuri organizatorice, activitatea de pe teritoriul 
Rusiei a încetat a mai reprezenta exclusivitatea ariei înrolării prizonierilor români 
ca voluntari. 


IV. 1. 3. Ajutorarea prizonierilor români ardeleni si 
bucovineni din Rusia 


După încheierea reorganizării structurale a Statului Major al Corpului 
Voluntarilor şi înființarea Serviciului Prizonierilor Români în Rusia a fost creată. 
în cursul lunii august 1917, şi Societatea de Ajutor a Prizonierilor de Nationa- 


Ÿ C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.AB., dosar nr. 4, f. 165. 
°° Ibidem. 


200 


fate Română. Marele 
Calişevski, a transmis if 
ælegrafic, la 22 august 19 
mfiinţat şi recunoscut 
Marionalitate Română», p 
societate, care pe lângă aa 
fost abilitată de autoritat 
Sizonierii de nationalitait 
„observarea si îngrijirea 
Rusia”. În finalul ordinuh 
societăţi, „potrivit cu & 
Consiliului Naţional Ce 
scordarea de ajutor med 
mtemaţi în spitale, precux 
în aceeaşi zi, expediai 
Marele Stat Major rus a a 
“omâni voluntari”, dar nu 
speciale” date de el. Com 
Sat a „înlesni şi a da co 
merilor de Nationalitate | 
=i: să fie recrutaţi .mum 
i= cazul lucrătorilor ..spe 
Major General” rus; prize 
Satului” rus sau prepara 
Mscru şi trimişi în puncte 
Supă încheierea unui acc 
locale, prizonierii romani 
= „punct anumit, cu o 
Reprezentantii Societății 
Sroprii de regulă în „zile: 
Deoarece reprez 
aceiaşi recrutori trimiși ¢ 
sserilor Români in Rusia 
Sat comandamentelor m 
zat că acţiunea de recrut 
Ordinul a specificat. spre 
»= reprezentanţi erau „II 


im: dosar nr. 8. £ 10% 

Cantin Botoran. Cons 
în pra pentru făurirea 3 
vazrnatională (1916-19293. 
= CS.P.A.MI. fond C.MR 


mul circular din 28 noiem- 


sea si organizarea volunta- 
=ntru transpunerea în viata a 
ihn politic direct primit, s-a 
a Serviciului Central al 
sumirea reflectă noua orien- 
zor asupra tuturor zonelor 
23. ardelenii si bucovinenii 
ederea pregătirii de război a 
arilor Români Ardeleni si 
amier General. Însăşi noua 
Bucovineni, „indică în mod 
această mare unitate nu are 
utul anului 1917, a fi consti- 
= existente în acel moment. 
Hdova. 

Muniarilor Români nu a fost 
mstituirii lui din Rusia in 
tare a ardelenilor si bucovi- 
mari ca prizonieri de război. 
0 altă ipostază, în afară de 


muisterul de Război transfor- 
zrilor ardeleni şi bucovineni 
“ectat şi asupra structurilor 
2a continuării recrutărilor de 
ecis schimbarea denumirii 
iâni Ardeleni si Bucovineni 
al Serviciului Central al 
la Hârlău)”. Comandantul 
iocotenent-colonelul Pietraru 
activitatea de pe teritoriul 
înrolârii prizonierilor români 


>mâni ardeleni si 


Statului Major al Corpului 
omani in Rusia a fost creată. 
a Prizonierilor de Nationa- 


litate Română. Marele Stat Major General rus, sub semnătura generalului 
Calişevski, a transmis în toate circumscripțiile militare din Rusia un ordin 
telegrafic, la 22 august 1917, prin care le-a comunicat următoarele: „La Kiev s-a 
inființat şi recunoscut oficial «Societatea de Ajutor a Prizonierilor de 
Nationalitate Română», pe lângă statul major al Corpului Voluntarilor Români”, 
societate, care pe lângă atributia de bază, generic regăsită şi în titulatura ci, a mai 
fost abilitată de autoritatea rusă cu „atribuţiile de a recruta voluntarii dintre 
prizonierii de naţionalitate româna”. În general, atribuţiile societăţii au constat în 
„Observarea şi îngrijirea sistematică a tuturor prizonierilor români aflați în 
Rusia”. In finalul ordinului, Marele Stat Major rus a făcut precizarea că acestei 
societăţi, „potrivit cu destinaţia ce o are, i se acordă acele drepturi ca şi 
Consiliului National Cehoslovac”!. În acelaşi timp, Societatea a asigurat 
acordarea de ajutor medical prizonierilor români bolnavi, aflaţi în lagăre sau 
mternati în spitale, precum si a celor neputincioşi“? Printr-un alt ordin telegrafic 
din aceeaşi zi, expediat Comandamentului Circumscriptiei militare Moscova, 
Marele Stat Major rus a arătat că Societatea are aprobarea lui „a face recrutări de 
români voluntari”, dar numai de către acei reprezentanți ai ei „care au autorizaţii 
speciale” date de el. Comenzii Circumscriptiei militare Moscova i s-a recoman- 
dat a „înlesni şi a da concursul” reprezentanţilor Societăţii de Ajutor a Prizo- 
merilor de Nationalitate Română, dar „orientându-se după următoarele indica- 
3: sa fie recrutaţi „muncitorii simpli şi cei ce nu au o specialitate tehnică”, însă 
în cazul lucrătorilor „specialişti” numai cu „autorizaţia specială a Marelui Stat 
Major General” rus; prizonierii care lucrau în „întreprinderi care servesc apărării 
Statului” rus sau preparau „articole de primă necesitate” puteau fi scoşi „de la 
jucru şi trimişi în punctele de concentrare” numai „după ce au fost înlocuiţi”; 
Supă încheierea unui acord între reprezentanţii Societăţii cu cei ai autorităţilor 
“cale, prizonierii români urmau a fi concentrați dintr-o anumită „regiune”, intr- 
n „punct anumit, cu o zi înainte” şi „de preferinţă” în gările „căilor ferate”. 
Beprezentantii Societății române trebuiau să stabilească întâlnirile cu prizonierii 
sroprii de regulă în „zile de sărbătoare” pentru „ca să nu stânjenească lucrul”*. 
Deoarece reprezentanţii Societăţii de Ajutor, în linii generale, au fost 
Meiasi recrutori trimiși deja sau în curs de expediere de către Serviciul Prizo- 
sicrilor Români în Rusia, Marele Stat Major rus, printr-un ordin circular expe- 
‘Gat comandamentelor militare ruse locale, la sfârşitul lunii august 1917, a preci- 
zal că acţiunea de recrutarea voluntarilor români se efectuează de către aceştia. 
Wedinul a specificat, spre edificarea autorităţilor locale militare ruse, că respecti- 
Mi reprezentanți erau „membrii organizației române ce se află pe lângă Corpul 


* Ibidem; dosar nr. 8, f. 114. 

© Constantin Botoran, Constantin Stan, Acțiuni comune ale românilor, cehilor si slovacilor 
= lupta pentru făurirea Statelor unitare şi independente şi pentru recunoaşterea lor 
wnernationala (1916-1920), în „Revista de istorie”, tom. 41, nr. 11, 1988, p. 1084. 

- CS.P.AMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 8, f. 115. 


201 


Voluntar Român din Kiev”. Acestora trebuia să li se dea întregul „concurs activ” 
pentru a se putea întâlni cu prizonierii români şi să li se permită „trecerea liberă” 
în toate localităţile în care se aflau aceştia“. 

Suprapunerea de atribuţii dintre Societatea de Ajutor și Serviciul Prizo- 
nierilor Români în Rusia a dus la încetarea activităţii practice a acesteia dir 
urmă. Dubla ipostază a reprezentanţilor Societăţii nu a permis accentuarea actiu- 
nii de ajutorare a prizonierilor români în detrimentul celei de recrutare a acestora 
ca voluntari. Apoi, trebuie subliniat un alt aspect, Societatea nu a fost înzestrate 
cu fonduri băneşti si materiale specifice (sanitare, alimente, echipament, cazarma- 
ment) desfăşurării unei activități „de ajutor” a prizonierilor români din Rusia. Or. 
în lipsa banilor, obiectivul umanitar - regăsibil în însăşi denumirea Societăţii - a 
fost irealizabil de la bun început. În schimb, obiectivul de „recrutare a volunta- 
rilor”, neidentificabil în titulatura organizaţiei, a devenit - în situația dată - 
prioritar. Această ambiguitate şi neconcordantä dintre obiectivul preconizat ca 
prioritar şi lipsa mijloacelor logistice puse la dispoziţia realizării lui practice au 
determinat abandonarea proiectului iniţial şi adoptarea altei soluţii umanitare de 
ajutorare a prizonierilor români. 

Marele Stat Major român i-a comunicat, la 14 octombrie 1917, locote- 
nent-colonelului Pietraru Constantin că, în calitatea lui de şef al Serviciului 
Prizonierilor Români în Rusia, Ministerul de Război a aprobat înființarea unui 
Fond pentru ajutorarea prizonierilor de origine română pe lângă respectivul 
serviciu. Fondul de ajutorare a prizonierilor s-a constituit dintr-o sumă iniţială de 
25.000 lei acordată de minister. În urma ordinului primit de la Iaşi, Pietraru a 
adresat tuturor ofițerilor din Kiev şi lagăre, precum şi persoanelor mai avute si 
cu simţ patriotic, invitaţia de a contribui cu sume băneşti, după posibilităţile 
fiecăruia, pentru a „ajuta după putință pe camarazii aflaţi în suferinţă, ca să 
dovedim solidaritatea şi dragostea de frați, nu numai cu vorba ci si cu fapta”. Nu 
după mult timp de la înființare, în respectivul fond s-au strâns 1.200 ruble şi 
ajutoare în îmbrăcăminte, alimente, materiale sanitare etc. Până la plecarea din 
Kiev a lui Pietraru (16 martie 1918), Fondul de ajutorare al prizonierilor român: 
ajunsese la un total de 37.729 ruble şi 49 copeici (adică 100.300 lei şi 44 bani) 
Din această sumă se distribuiseră comisiilor şi conferentiarilor-sefi, pentru a fi 
împărțite sub formă de ajutoare prizonierilor români, 8.375 ruble şi 30 copeici 
(22.498 lei şi 30 de bani). La sosirea in tara, Pietraru a pus la dispoziţia Ministe- 
rului de Război, pe 2 aprilie 1917, pentru „a-i da o întrebuințare în acelaşi sens 
pentru acei din voluntarii bolnavi sau incapabili de a munci şi aflaţi în România” 
sau a-i folosi în „alte scopuri de binefacere”, suma de 20.000 ruble (53.200 lei). 
Restul de 9.354 ruble şi 19 copeici au fost reţinuţi „până la completa lichidare” 
la „înapoierea in tara” a ofiţerilor aflaţi în Rusia. La această sumă totală s-a 


* Ibidem, f. 112. 
°° Ibidem, dosar nr. 12, f. 1. 


ajuns (pornindu-se de la e 
desfăşurată pe teren de cät 
identificarea şi ajutorarea pri 
desfășurat şi o fructuoasă 
sporirii fondului respectiv. | 
întreaga sumă indicată”. 

La 4 mai 1918, întrez 
origină română aflaţi in Rus: 
rul Serviciului Exterior (Kies 
Central al Voluntarilor Rom 
După sosirea si a ultimilor a 
ridicat la 37.871 ruble si 49 ¢ 
suferinzi la 8.710 ruble si“ 
20.000 ruble puse la dispoz 
copeici Serviciului Central al 
re a fost consemnată expres | 
făcută de Societatea de Asi 
suma donată, până la 4 mai I! 
echivalentul a 1.109 rublei. 
9.161 ruble şi 20 copeici) a 
bani“. Suma colectată în rubi 
in acţiunile umanitare de ajt 
România. 


IV. 2. Actiunile des 
Exterior al Serviciu 
Ardeleni si Bucoviner 


Modificările interveni 
rii în acţiunea de recrutare şi 
ardelenilor şi bucovinenilor. 
austro-ungară - în țările aliate, 
într-un corp de armată de sim 
originea regională a acestora 
politic al recunoaşterii aparter 
fata puterilor politice şi milit 
constituirii acestui corp de vol 
derea telului luptei acestora dn 


© Petre Nemoianu, op.cit., p. 54. 
” CSP.AMI,, fond C.V.R.A.B..d 


dea întregul „concurs activ” 
1 se permită „trecerea liberă” 


de Ajutor şi Serviciul Prizo- 
Tu practice a acesteia din 
1 a permis accentuarea actiu- 

celei de recrutare a acestora 
ocietatea nu a fost înzestrat: 
mente, echipament, cazarma- 
derilor români din Rusia. Or. 
Sasi denumirea Societăţii - a 
rul de „recrutare a volunta- 
devenit - în situaţia dată - 
mre obiectivul preconizat ca 
ziua realizării lui practice au 
rea altei soluţii umanitare de 


| 14 octombrie 1917, locote- 
ea lui de şef al Serviciului 
ol a aprobat înființarea unui 
română pe lângă respectivul 
suit dintr-o sumă inițială de 
primit de la Iaşi, Pietraru a 
a si persoanelor mai avute si 
© bănești, după posibilitățile 
azi aflați în suferință, ca sa 
u cu vorba ci şi cu fapta”. Nu 
at s-au strâns 1.200 ruble si 
tare etc. Până la plecarea din 
orare al prizonierilor român: 
ahcă 100.300 lei si 44 bani). 
nierențiarilor-şefi, pentru a fi 
ini. 8.375 ruble şi 30 copeici 
™ a pus la dispoziția Ministe- 
o întrebuințare în acelaşi sens 
a munci şi aflaţi în România” 
„de 20.000 ruble (53.200 lei). 
„până la completa lichidare” 
* La această sumă totală s-a 


uns (pomindu-se de la cei 25.000 lei iniţiali) printr-o activitate susținută 
desfăşurată pe teren de câtre conferentiari-sefi. În teritoriu, aceştia, pe lângă 
“Jentificarea şi ajutorarea prizonierilor români invalizi, bolnavi sau suferinzi, au 
desfășurat şi o fructuoasă activitate de colectare de sume banesti necesare 
sporirii fondului respectiv. În acest fel, prin subscriptii au reușit să colecteze 
întreaga sumă indicati”®. 

La 4 mai 1918, întreaga gestiune a Fondului de ajutor al prizonierilor de 
origină română aflaţi in Rusia a fost lichidată. Maiorul Hristescu Damian, casie- 
sul Serviciului Exterior (Kiev), a predat locotenentului Vasile Osvadă (Serviciul 
Central al Voluntarilor Români de la Iaşi) gestiunea la zi a Fondului de ajutor. 
După sosirea si a ultimilor ofiţeri recrutori din Rusia, suma totală colectată s-a 
Adicat la 37.871 ruble si 49 copeici, iar cea a ajutoarelor distribuite prizonierilor 
suferinzi la 8.710 ruble si 30 copeici. Din suma rămasă, deducându-se cele 
20.000 ruble puse la dispoziţia ministerului, au fost predate 9 161 ruble şi 19 
copeici Serviciului Central al Voluntarilor Români. În procesul-verbal de preda- 
re a fost consemnată expres (la punctul 5) intrebuintarea donatiei de 20.000 lei 
făcută de Societatea de Asigurare „Dacia-România” fondului respectiv. Din 
suma donată, până la 4 mai 1918, fuseseră cheltuiţi numai 2.949 lei si 94 de bani 
fechivalentul a 1.109 ruble). Întrega sumă primită de către Serviciul Central 
(9.161 ruble şi 20 copeici) a fost schimbată în aceeaşi zi în 18.780 lei şi 45 de 
bani”. Suma colectată în ruble a fost schimbată în lei în vederea intrebuintarii ei 
în acțiunile umanitare de ajutorare a ardelenilor şi bucovinenilor refugiaţi în 
România. 


IV. 2. Actiunile desfășurate la Kiev de către Serviciul 
Exterior al Serviciului Central al Voluntarilor Români 


Ardeleni si Bucovineni (28 noiembrie 1017-11 martie 1918) 


Modificările intervenite, la 28 noiembrie 1917, au avut menirea integră- 
rii în acțiunea de recrutare şi încadrare în unităţi militare de voluntari a tuturor 
ardelenilor şi bucovinenilor, fie internaţi ca prizonieri - proveniţi din armata 
austro-ungară - în ţările aliate, fie refugiaţi in România. Constituirea voluntarilor 
într-un corp de armată de sine stătător şi pe teritoriul României, având înscrisă 
originea regională a acestora în însăşi denumirea lui, a reprezentat mesajul 
politic al recunoaşterii apartenenţei ardelenilor şi bucovinenilor la România, în 
fata puterilor politice şi militare, aliate şi adversare. România, prin hotărârea 
constituirii acestui corp de voluntari pe teritoriul ei, a afirmat cu claritate inclu- 
derea telului luptei acestora drept obiectiv prioritar al politicii ei externe. Decizia 


a Petre Nemoianu, op.cif., p. 54. 
*CSP.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12, f. 3-4. 


203 


politică a constituirii Corpului Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni la 
Hârlău a însemnat pentru România un act de mare curaj, ținând cont de contextul 
militar şi politic existent şi asumarea în întregime a sarcinii ocrotirii voluntarilor 
înrolați. 

Ordinul circular din 28 noiembrie 1917, prin care cele două structuri 
oficiale de la Kiev au fost reorganizate, nu a avut drept urmare punerea imediată 
în practică a măsurilor stabilite. Amânarea în cauză s-a datorat situaţiei politice 
interne din Rusia şi a celei externe a României. Deşi nu a recunoscut puterea 
instalată prin forță la Petrograd, generalul Scerbacev -comandantul armatelor 
ruse din România - pierzând comanda efectivă a majorităţii trupelor de pe fron- 
tul din Moldova şi în urma încheierii armistiţiului de la Brest - Litovsk s-a văzu: 
nevoit, după ce în prealabil a anunţat guvernul român în acest sens, să se adrese- 
ze generalului Mackensen în vederea încheierii armistiţiului. Urmare a incetani 
acțiunilor operaţionale a unităţilor militare ruse de pe frontul din Moldova, dubla- 
tă de încheierea armistiţiului şi apoi a păcii dintre Rusia şi Puterile Centrale. 
România s-a găsit în situaţia de a fi complet izolată şi în imposibilitate de a 
continua lupta alături de aliaţi. Trebuie subliniat şi faptul că, pentru România. 3 
până atunci în câmpul practic strategico-operativ „singura legâtură cu aliaw 
occidentali se realizase, atât cât s-a putut, prin teritoriul Rusiei”58. 

Situaţia nou creată a obligat guvernul României, în ciuda opoziţiei unor 
factori politici externi şi interni, să încheie, la „26 noiembrie 1917, ora 22,30, ore 
Europei Centrale şi a Petrogradului” şi să semneze la Focşani „armistițiul între 
armatele ruso-române şi germano austro-ungare, turce şi bulgare pe frontul din 
Moldova”. Urmarea semnării armistiţiului a fost încetarea ostilităților militare pe 
frontul român." 

Toate aceste evenimente politice interne şi externe şi-au pus amprenta și 
asupra activităţilor grupului de comandă aflat la Kiev pentru primirea şi expedie- 
rea în tara a voluntarilor adunaţi sau care mai reușeau încă a sosi aici din interiorul 
Rusiei. Modificările survenite în politica externă şi internă a Rusiei au determinat 
mutații semnificative în desfăşurarea acţiunii de recrutare a voluntarilor romani de 
pe teritoriul acesteia. De la o atitudine iniţială de relativă înţelegere a acţiunii 
româneşti, s-a trecut, mai întâi, la boicotarea ascunsă a acesteia, iar apoi la interzi- 
cerea oficială pe întregul teritoriu rus a recrutării de voluntari. In funcţie de 
respectivele etape, locotenent-colonelul Pietraru a fost obligat să adapteze acţiunile 
desfăşurate la situaţia concretă din Rusia. În documentele emanate de la Kiev în 
această perioadă, tocmai datorită cadrului politic intern rus prezentat, Pietraru a 
continuat să păstreze titulatura de „Corpul Voluntarilor Români” sau să-i adauge 
acestuia noua denumire a structurii sale la final: „Corpul Voluntarilor Români, 


58 Jon Agrigoroaiei, Sorin D. Ivănescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Väcaru, op.cit., p. 27. 
% Ton Pavelescu, Adrian Pandea, Eftimie Ardeleanu, Proba focului. Ultima treaptă spre 
Marea Unire. vol. I, Bucuresti, 1991, p. 265-268. 


204 


- Renuntind din 
mie: atunci, conform or 
aducerea militară şi Pi 


im 3 fost sortită de lan 
Paru a optat, fie pen 
ii smtagma: „Serviciul 
= documente. omnia 
Se 2 oradului şi mame 
muză a activităuilor a 
Bamsantin a raportat 
D dyn si Bucovinen 
moi icân - din mouvel 
Biroul Corpah 
DS zanembrie 1917. înc 
mn a Corpului V 
BEnEriCĂ, pentu 0 Ry 
activitatea la Kiev a co 
ra motivatiel prezea 
seferitoare la mentinere 
sate apte, în concepția 
mod se poate explica d 
cauză, Pietraru a rapOtt 
Români, inca Sevicrul 
Voluntarilor Români di 
Birou! Prizom 
28 noiembrie 1917. să 
cele două servicii (Cen 
Prizonierilor Români î 
colonelul Pietraru Cons 


* CSPAMI,, fond CM] 
M Ibidem, f. 21. 


rdeleni si Bucovineni la 
„unând cont de contextul 
ni ocrotirii voluntarilor 


care cele două structun 
urmare punerea imediată 
1 datorat situaţiei politice 
nu a recunoscut puterea 
-comandantul armatelor 
mui trupelor de pe fron- 
Brest - Litovsk s-a vazut 
2 acest sens, să se adrese- 
mului. Urmare a încetării 
mnul din Moldova, dubla- 
usia $i Puterile Centrale. 
si în imposibilitate de a 
ul că, pentru România, si 
moura legătură cu aliaţii 
Rusiei”st. 
2. în ciuda opoziţiei unor 
abrie 1917, ora 22,30, ora 
Focşani „armistițiul între 
si bulgare pe frontul din 
rea ostilităților militare pe 


zx Și-au pus amprenta şi 
entru primirea şi expedie- 
că a sosi aici din interiorul 
mă a Rusiei au determinat 
e a voluntarilor români de 
ativă înțelegere a acţiunii 
icesteia, iar apoi la interzi- 
: voluntari. În funcţie de 
bligat să adapteze acţiunile 
ele emanate de la Kiev în 
a rus prezentat, Pietraru a 
Români” sau să-i adauge 
pul Voluntarilor Români, 


u Văcaru, op.cit., p.27. 
focului. Ultima treaptă spre 


Seviciul Exterior’. Soluţia identificată şi folosită de Pietraru a demonstrat 
Mnoasterea aprofundată a mentalități autorităților militare si civile ruse. 
Renuntänd dintr-o dată la denumirea avută de respectiva organizaţie 
gana atunci, conform ordinului primit de la Iaşi, care era recunoscută oficial de 
eenducerea militară si politică rusă ca atare, şi emiterea documentelor sub noua 
umire, primită de structura de la Kiev, ar fi dus în mod automat la 
“erecunoasterea existenţei şi scopului rezidentei acesteia pe teritoriul rus. Pe de 
wi parte, obţinerea recunoaşterii oficiale a existenţei noii structuri ca fiind 
eetinuatoarea, însă sub o altă denumire, a organizaţiei deja existente la Kiev, ar 
3 presupus un alt set de demersuri pe lângă noua putere politică ajunsă la 
ucerea Rusiei. Or, tinându-se cont tocmai de atitudinea noilor conducători 
i de la Petrograd faţă de România, încheierea unei noi convenţii în acest sens 
à fost sortită de la început eşecului. Din aceste motive, pe scurt prezentate, 
traru a optat, fie pentru menţinerea în continuare în documentele emanate a 
vechii denumiri, recunoscută ca atare în întreaga Rusie, fie a acesteia completată 
sintagma: „Serviciul Exterior”. De asemenea, în repetate rânduri, Pietraru a 
documente, omitând consemnarea denumirii organizaţiei, sub menjiunea 
Mer a gradului si numelui său. Într-un document datat 13 decembrie 1917%, de 
meliz4 a activităților organizaţiei sale de la Kiev, locotenent-colonelul Pietraru 
Tenstantin a raportat Serviciului Central al Corpului Voluntarilor Români, 
Sedeleni si Bucovineni de la Iasi, menţinerea pentru structura sa, cu mici 
modificări - din motivele deja prezentate - a vechii organigrame. 
Biroul Corpului Voluntarilor Români, care trebuia să cuprindă, după 
23 noiembrie 1917, în cadrul lui cele două servicii (central şi exterior) ale vechii 
#menzi a Corpului Voluntarilor Români, nu a cunoscut decât o menționare 
@enerica, pentru o respectare aparentă a ordinului în cauză. În mod practic, 
activitatea la Kiev a continuat prin vechea structură. O explicaţie plauzibilă, în 
Mara motivatiei prezentate, poate fi şi atitudinea conservatoare a lui Pietraru 
= ieritoare la menţinerea structurilor componente propuse initial de el, conside- 
zare apte, în concepţia lui, a asigura succesul misiunii primite. Numai in acest 
sod se poate explica de ce, la trei săptămâni după primirea ordinului circular în 
cauză, Pietraru a raportat că avea la Kiev, în locul Biroului Corpului Voluntarilor 
Bomäni, încă Seviciul Central al vechii sale structuri (Statul Major al Corpului 
Voluntarilor Români din Rusia)”. 
Biroul Prizonierilor de Război din Rusia trebuia, de asemenea, după 
2 noiembrie 1917, să cuprindă în structura sa, prin restructurare şi comasare, 
cele două servicii (Central şi Extern) ale fostului, până la acea dată, Serviciu al 
Pazonierilor Români în Rusia. Din considerentele deja prezentate, locotenent- 
“olonelul Pietraru Constantin a menţinut în continuarea la Kiev vechea structură. 


© CS.P.AML, fond C.V.R.A.B. dosar nr. 4, f. 21-23. 
® Ibidem, f. 21. 


205 


Totuşi, de data aceasta, trebuie subliniat faptul că, sporadic, a întrebuințat & 
unele documente si noua denumire. În raportul la care am făcut mai s& 
trimitere, Pietraru a prezentat la Iasi activitatea nou creatului „birou”, dar ss 
vechea sa structură si denumire: Serviciul Central. 

Potrivit lui Pietraru, la data întocmirii raportului, în Kiev se afla 
pregătiţi în vederea expedierii în tara circa 2.000 de voluntari, iar în Rusia era: 
detaşaţi: 

-la Cartierul Frontului de Sud-Vest rus, pe lângă reprezentantul romăz. 
locotenent-colonelul Predescu şi locotenentul David Gheorghe; 

- la Odessa, la dispoziţia Comisiei de aprovizionare română, 400 voluntari sub 
conducerea sublocotenentilor: Ionescu Nicolae şi Fochi Iosif; 

- la Kremenciug, la depozitele armatei române, 103 voluntari; 

- la Karlovka, la depozitul armatei române, 170 voluntari; 

- la Voronej, la Comisia română de aprovizionare cu cai pentru armată, 328 
voluntari sub conducerea sublocotenentului Covaşă Ioan; 

- la Arhanghelsk, în vederea manipulării materialelor de război debarcate ds 
aliați pentru armata română, 134 de voluntari sub conducerea sublocotenentulss 
Ienciu Ioan; 


- la Petrograd, la dispozitia Comisiei de aprovizionare a armatei romane, 65 
voluntari; 


- la Moscova, pentru insotirea vagoanelor cu materiale dedicate armatei romane. 
10 voluntari®, 

Biroul Prizonierilor de Război, continuatorul, începând cu 28 noiembne 
1917, a Serviciului Prizonierilor Români in Rusia, a reuşit în întreaga perioad= 
de activitate să primească si să rezolve peste „3.500 scrisori ale prizonierilor”, să 
asigure schimbul de informaţii a multora dintre ei cu famiile şi să le raspundé 
acestora „în mod regulat, căutând sa le satisfacă cererile în limita posibilă” 
Aceeaşi structură s-a ocupat şi cu distribuirea presei române spre lagărele de 
prizonieri, în mod special a gazetei „România Mare”. Situaţia din Ucraina 
devenind incertă, Ministerul de Război i-a ordonat lui Pietraru, la 14 decembrie 
1917, „ca de urgenţă să se expedieze în tara toți voluntarii ardeleni aflaţi la Kiev. 
echipați de iarnă şi înarmaţi”S%. În baza ordinului primit, Pietraru, prin interme- 
diul birourilor din Kiev, a luat măsuri si a încărcat un tren cu o parte din efectele 
militare, de iarnă şi de vară, pe care l-a trimis în ziua de 19 decembrie în tara. 
sub conducerea sublocotenentului Vaida. Concomitent, Pietraru a dispus pregăti- 
rea voluntarilor, în conformitate cu cerințele ordinului, în vederea deplasării lor 
în tara. După finalizarea acestor pregătiri, Pietraru a expediat în tara, la 17 
noiembrie 1917, un număr de 16 ofiţeri voluntari, iar la 14 decembrie 1917 încă 


2 Thidem, f. 22. 
% Ibidem. 
* Ibidem, dosar nr. 7, f. 89. 


206 


Geri voluntari: apoi 
i si 1.000 gradan 4 
ie 1918 a plecatal 
Situaţia internă d 
în urma victoniilor n 
tive, Pietraru af 
-andà Constantin - ms 
ucraineană, la Kiev - 
“Simi O bună cunoaştere a 
în cauză“. În urma gs 
ul a fost ocupat det 
‘=e zile, locotenent-col 
sion lupte si noi Of 
mim. Ca pierderi de cam 
tării însă a fost fa 
reste numai rezervei 
‘= moment dat, însă, re 
midari) s-au sfârșit.. ATU 
gible de om pe zi. pentn 
@eschideau pe furis cates 
crise de Pietraru astfe 
solsevici a urmat un ad 
scrainieni. Îşi poate onc 
“rdinul generalului Coan 
Dominația bols 
semnării convenției din 
mene, împreună cu cele | 
“icilor. Apropierea lor d 
voluntarii români o pm 
zupele Puterilor Centra 
mai mult decât probabil 
soldaţii voluntari aflaă i 
Je soldaţi ruşi sau civili 
“oluntari români din & 
aceştia, după multe per 
până în decursul lunii ju 
pentru a participa la wat 


™ Conel Tuca, Corpul Vois 
ar. 1 (17), 2002, p. 54. 

© Ibidem. 

4 CSP.AMI. fond CV] 


sporadic, a întrebuințat în 
a care am făcut mai sus 
creatului „birou”, dar sub 


»ortului, in Kiev se aflau 
voluntari, iar în Rusia erau 


a reprezentantul român. 
3heorghe; 

română, 400 voluntari sub 
bi losif; 

oluntari; 

ari: 

cu cai pentru armată, 320 
(NI, 

dx de război debarcate de 
Omducerea sublocotenentules 


f= a armatei române, 65 
We dedicate armatei române. 


il începând cu 28 noiembrie 
a reusit în întreaga perioadă 
scrisori ale prizonierilor”, să 
cu famiile si să le răspundă 
cererile în limita posibilă” 
sei române spre lagărele de 
Mare”. Situaţia din Ucrains 
hn Pietraru, la 14 decembriz 
mani ardeleni aflaţi la Kiew. 
rimit, Pietraru, prin interme- 
a tren cu 0 parte din efectele 
ma de 19 decembrie în tara, 
am. Pietraru a dispus pregati- 
hu. în vederea deplasării lor 
u a expediat în tara, la 17 
r la 14 decembrie 1917 încă 


5 ofiţeri voluntari; apoi încă două esaloane de voluntari: primul format din 2 
ofiteri şi 1.000 gradati şi soldaţi a plecat din Kiev pe 26 decembrie; iar pe 2 
ianuarie 1918 a plecat al doilea format din 6 ofiţeri şi 856 gradati şi soldaţi. 
Situaţia internă din Ucraina a înregistrat la începutul anului 1918 apropi- 
rea, în urma victoriilor repurtate, a trupelor bolşevice ruse de Kiev. În fata acestei 
perspective, Pietraru a primit, în ziua de 21 ianuarie 1918, ordinul generalului 
Coandă Constantin - în noua calitate de reprezentant al armatei române pe lângă 
cea ucraineană, la Kiev - de a pleca „cât mai repede la Chișinău”. Pietraru, dove- 
dind o bună cunoaştere a situaţiei din regiune, nu a executat prevederile ordinului 
în cauzä®. În urma luptelor duse în zona Kievului, în ziua de 26 ianuarie 1918 
oraşul a fost ocupat de trupele bolşevice conduse de colonelul Muraviev. Despre 
acele zile, locotenent-colonelul Pietraru Constantin a relatat ulterior: „În timpul 
acestor lupte şi noi ofițerii şi soldaţii voluntari am avut de îndurat multe neajun- 
suri. Ca pierderi de oameni nu am avut; au fost numai doi soldaţi răniţi. Chestia 
alimentării însă a fost foarte grea şi, dacă am putut-o susţine cele câteva zile, se 


isoreste numai rezervelor ce făcusem din vreme si reîmprospâtam continuu. La 


moment dat, însă, rezervele de alimentare ale soldaților (aveam aproape 500 
Mau) s-au sfârşit.. Atunci a trebuit să le dau soldaţilor hrana în bani, câte două 
able de om pe zi, pentru ca ei să-şi cumpere câte ceva pe la unele magazine, care 
ieschideau pe furis câteva ore pe zi”. Urmările intrării bolșevicilor în Kiev au fost 
scrise de Pietraru astfel: „În primele zile ale luării în stăpânire a oraşului de către 
Sebevici a urmat un adevărat masacru a tuturor acelora bänuiti că au ajutat pe 
Sszinieni. Îşi poate oricine închipui ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă eu executam 
sânul generalului Coandă. 

Dominația bolşevică nu a fost de durată. După retragere, în urma 
mnärii convenției dintre Rada Ucraineană cu Puterile Centrale, trupele ucrai- 
ne, împreună cu cele germane şi austro-ungare, au pornit ofensiva contra bolse- 
“ilor. Apropierea lor de Kiev şi, mai ales, intrarea în acesta a reprezentat pentru 
luntarii români o primejdie de moarte. In perspectiva capturării lor de către 
=upele Puterilor Centrale - urmată de judecarea lor ca „trădători de patrie” şi, 
sai mult decât probabil, condamnarea la moarte - Pietraru a „dispus ca ofiţerii şi 
soldaţii voluntari aflați in Kiev să pornească în grupe mici, travestiti în uniformă 
3 soldaţi ruşi sau civili şi să pătrundă cum pot în Basarabia”. Plecarea ultimilor 
soluntari români din Kiev s-a petrecut în zilele de 7 si 8 februarie 1918. Toţi 
aceştia, după multe peripeții, confruntati zilnic cu pericolul capturării, au reușit 
sanA în decursul lunii iunie 1918 să sosească fără pierderi la laşi. Rechemat în tara 
sentu a participa la tratativele de pace ale României cu Puterile Centrale, genera- 


© Conel Tucä, Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni. 1917-1918 în „Document”, an V, 
= 1 (17), 2002, p. 54. 

™ Ibidem. 

D CS.P.AM.. fond C.V.R.A.B., dosar nr. 12. f. 5-6, 9-10, 13-14. 


207 


lul Coandă l-a desemnat pe locotenent-colonelul Pietraru, în locul lui, ca renee 
zentant român pe lângă guvernul ucrainean. În acest sens, la audiența avută, pe 23 
februarie 1918, la premierul Golobovici, generalul Coandă l-a „prezentat ne 
colonelul Pietraru ca acreditat de mine a păstra contactul cu guvernul ucraineas 
pentru chestiunile privitoare la depozite şi transporturi”€. La numai cîteva zile, 3 
martie 1918, generalul Coandă a părăsit Ucraina. Locotenent-colonelul Pietraru 
Constantin, la rândul lui, a hotărât lichidarea stocului de echipamente rămase în 
magazia ofiţerilor şi le-a predat spre valorificare pe piaţă unui avocat din Kiev. 
Venit în fruntea guvernului român, la sfârşitul lui ianuarie 1918, genera- 
lul Alexandru Averescu nu şi-a asumat în fata istoriei actul semnării unei paci 
injositoare cu Puterile Centrale. Drept urmare, regele Ferdinand, „într-o atmos- 
fera deosebit de tensionată”, l-a numit prim-ministru pe Alexandru Marghiloman. 
la data de 5 martie 1918. Menirea „noului guvern era de a continua tratativele si 
a încheia pacea cu Puterile Centrale, de a asigura un modus vivendi cu austre- 
germanii, la discretia cărora se afla tara, până la încheierea unei păci generale.” 
A doua zi, 6 martie 1917, noul ministru de Război a ordonat lui Pietraru să lichide- 
ze Serviciul Exterior de la Kiev şi să revină în tara. Pe data de 11 martie Pietrans 
Constantin şi-a încetat activitatea în capitala Ucrainei şi a pornit spre tara. 
Activităţile conduse de locotenent-colonelul Pietraru Constantin la Kie:. 
prin intermediul structurilor existente, sub diferite denumiri, între 23 februane 
1917 şi 11 martie 1918, s-au concretizat prin trimiterea în România a unui numar 
de 6 238 voluntari români ardeleni şi bucovineni, dintre care 358 ofiţeri şi 5.880 
gradati şi soldaţi. La acest bilanț mai trebuie adăugaţi şi cei 2.397 voluntari (16 
ofițeri şi 2.381 gradati şi soldaţi) trimişi direct în ţară de câtre comisiile de 
recrutare şi conferentiarii-sefi de pe teritoriul rusesc, componente ale serviciilor 
exterioare ale celor două organizaţii conduse de Pietraru la Kiev. Bilanţul gene- 
ral al voluntarilor trimişi efectiv, de către structurile comandate de locoteneni- 
colonelul Pietraru Constantin, în tara, a fost de 8.635 voluntari români ardeleni = 
bucovineni, dintre care 374 ofiţeri si 8.261 gradati şi soldaţi. Pentru a fi complet 
acestui bilanţ trebuie adăugaţi şi cei 1 482 voluntari rămaşi (22 ofiţeri şi 1.460 
gradati şi soldaţi) in Rusia pentru paza diferitelor depozite cu materiale de razboi 
ale armatei române. Luând în considerare şi acest număr, concluzionam ca 
organizaţiile conduse de Pietraru în Rusia au reuşit să recruteze pentru armata 
română un număr de 10.137 voluntari (396 ofiţeri si 9.721 gradati şi soldaul 
dintre prizonierii români ardeleni si bucovineni din Rusia”. 
În acelaşi interval de timp analizat, 23 februarie 1917 - 11 martie 1918. 
locotenent-colonelul Pietraru Constantin a primit, „pentru organizarea si functio- 


S Loc.cit., fond M.C.G., dosar nr. 2202, f. 15. 

S% Ton Agrigoroaiei, Sorin D.Ivanescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Vacaru, op.cit. p. 33-35. 

7 CS.P.AMLL, fond M.StM., Secţia Studii Istorice. Arhiva in original, dosar nr. 11, f. 61. 
[Nemoianu Petre indică cifra de 8.311 gradati si soldaţi expediati în tară, iar, cifra totală, la 9 
771 gradati si soldați (amândouă cifrele conform: P. Nemoianu, Prima Alba lulie...., p. 60-62)]. 


208 


= celor două servici! 
a număr de şapte & 
Me 500 lei şi 20 de 
rca din România, 3 
schimbare i-a adus 5.638 
Petraru a mai primit în 3 
Sentul a 538.723 lei si 73] 
etal Pietraru a avut la das 
buget de 1.221.136 ruble 
Din totalul finanţării priza 
sui de Război suma def 
+ constituit-o totalitatea 
etraru Constantin peniză 
Sepcici, adică 2.993.383 Li 
Privind retrospect 
senultatele obținute „În B 
==cierizat pe prizonieră 
sturor fraților noştri”, pre 
7". A doua cauză a reuși 
2 Pietraru, a fost efort 
„ate pentru organizarea 
In general, activat 
=» s-a finalizat prin coms® 
Rusia si aducerea acestă 
gem semnificația actiuni | 
ini ardeleni şi bucows 
‘er în lupta armată pen 
“Bucovinei a fost perceput 


Voluntarilor Ro! 


Revoluţia rusă d 
Unite ale Americii în 7ă 
externe ce au influentat, 
sonflagratii mondiale. Re 
ée către refugiații ardelen 

În prezentarea pt 
i Petrograd, Miliukov 8) 
CCR 
D Tbidem, f. 63-64. 
= Comel Tucä, op.cit., p. 3% 


în locul lui, ca repre- 
a audiența avută, pe 22 
mda l-a „prezentat pe 
cu guvernul ucraineaz 
La numai cîteva zile. 3 
nent-colonelul Pietrars 
echipamente rămase i 
ari avocat din Kiev. 
ianuarie 1918, genera- 
cul semnării unei pac 
rdinand, „într-o atmos 
Jexandru Marghiloman. 
a continua tratativele = 
odus vivendi cu austro- 
:a unei păci generale” 
at lui Pietraru să lichide- 
ita de 11 martie Pietraru 
1 pornit spre ţară. 
raru Constantin la Kiev. 
mini, între 23 februarie 
n România a unui număr 
care 358 ofiţeri şi 5.880 
i cei 2.397 voluntari (16 
à de către comisiile de 
mponente ale serviciilor 
u la Kiev. Bilanţul gene- 
omandate de locotenent- 
funtari români ardeleni si 
idari. Pentru a fi complet. 
imasi (22 ofiţeri si 1.460 
ale cu materiale de război 
mumar, concluzionam că 
i recruteze pentru armata 
9.721 gradati şi soldati) 
M. 
ie 1917 - 11 martie 1918, 
ru organizarea si functio- 


2 Wacaru, op.cit., p. 33-35. 

n original, dosar nr. 11, f. 61. 
® in tară, iar, cifra totală, la 9 
Prima Alba lulie...., p. 60-62]. 


celor două servicii” conduse de el în Rusia, de la „Banca de Stat din Kiev, 

z-un număr de şapte transe, suma totală de 1.012.970 ruble (echivalentul a 
3.534.500 lei şi 20 de bani). Pe lângă sumele acestea, Pietraru a primit la 

carea din România, sub formă de avans, o sumă de 15.000 lei; care prin 
shimbare i-a adus 5.639 ruble si 8 copeici. De asemenea, în două rânduri, 
Peetraru a mai primit în total suma de 202.527 ruble şi 71 copeici, adică echiva- 
Sel a 538.723 lei si 73 bani. Cumulând toate aceste sume, concluzionăm că în 
£a] Pietraru a avut la dispoziţie pentru îndeplinirea misiunii primite în Rusia un 
met de 1.221.136 ruble şi 79 copeici, echivalentul a 3.248.223 lei si 93 bani. 
Dm totalul finanţării primite, la întoarcerea din Kiev, Pietraru a predat Ministe- 
ui de Război suma de 95.804 ruble si 51 copeici, adică 254.840 lei. Diferenţa 
= constituit-o totalitatea cheltuielilor efectuate de către locotenent-colonelul 
Peeraru Constantin pentru îndeplinirea misiunii din Rusia: 1. 125.332 ruble şi 28 
pcici, adică 2.993.383 lei şi 93 bani”’. 

Privind retrospectiv activitatea desfășurată în Rusia, Pietraru a atribuit 
sezultatele obţinute „în primul rând, sentimentului puternic national”, care i-a 
Karacterizat pe prizonierii români ardeleni şi bucovineni şi „care este în inima 
uturor fraților noştri”, precum şi „voinţei lor nestrămutate de-a se uni cu Româ- 
ma”. A doua cauză a reuşitei misiunii îndeplinite în Rusia, din punctul de vedere al 
în Pietraru, a fost efortul „tuturor agenţilor nostri de propagandă” şi măsurile 
„luate pentru organizarea propagandei, adunarea şi echiparea voluntarilor Le 

In general, activitatea de la Kiev a reprezentantului României, chiar dacä 
mu s-a finalizat prin constituirea preconizatului Corp al Voluntarilor Români din 
Rusia şi aducerea acestuia pe front alături de armata română, a avut succes atât 
enn semnificaţia acţiunii în sine, cât si prin mesajul transmis de către prizonierii 
somani ardeleni şi bucovineni înrolați ca voluntari. Valoarea de simbol a inrolarii 
‘or în lupta armată pentru eliberare națională și unire cu România a Ardealului si 

Bucovinei a fost perceput ca atare de către forțele politice amice şi duşmane. 


IV. 3. .Memoriul — manifest” de la Darnita al Corpului 
Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni din Rusia 


Revoluţia rusă din 27 februarie 1917, împreună cu intrarea Statelor 
Unite ale Americii în război la 24 martie 1917 au reprezentat evenimentele 
externe ce au influenţat, prin urmările lor imediate, decisiv desfăşurarea primei 
conflagrații mondiale. Revoluţia rusă a fost percepută ca un semnal al schimbării 
de către refugiații ardeleni şi bucovineni din România. 

În prezentarea programului de politică externă al noului guvern instalat 
“a Petrograd, Miliukov a dat asigurări ferme că se va urmări „respectarea angaja- 


_ Ibidem, f. 63-64. 
"Cornel Tuca, op.cit., p. 56. 


209 


mentelor luate față de puterile aliate”. În același timp, atât pentru România, cât 
mai ales pentru ardelenii si bucovinenii refugiaţi în tara sau aflați ca voluntari lz 
Darnita, deosebit de importantă a fost acea menţiune a lui Miliukov privitoare & 
garantarea satisfacerii „aspirațiilor nationale ale popoarelor subjugate din Austr 
Ungaria”. La Darnita, locul de concentrare al voluntarilor români ardeleni = 
bucovineni, revoluţia rusă a fost percepută ca o schimbare a politicii veche 
puteri țariste faţă de ei şi obiectivul luptei lor. Sub impulsul evenimentelor de & 
Petrograd, despre care aflau din ce în ce mai multe lucruri, voluntarii au crenz 
cu sinceritate că acestea vor aduce şi pentru ei, într-un interval relativ scurt 
modificările atât de aşteptate. 

Cuprinsi de febra nerăbdării şi dornici de a veni în întâmpinarea astepta- 
telor schimbări, voluntarii au crezut de datoria lor să-şi facă publică opţiunea de 
a lupta alături de armata română împotriva Puterilor Centrale, inclusiv impotrive 
armatei din care ei înşişi făcuseră parte până la căderea în prizonieratul rus. Ei au 
ajuns la concluzia că a sosit timpul expunerii în fata lumii întregi a cauzelor care 
i-au împins la hotărârea de a deveni voluntari si a prezentării scopului urman: 
prin dorința de a lupta cu arma în mână, alături de armata română, pentru 
transpunerea lui în viata: unirea cu România. Dând glas unanimei hotaran 
Comitetul Executiv de la Darnita al voluntarilor români din Rusia a hotărâ. 
pentru ziua de 11 aprilie 1917, convocarea tuturor ofiţerilor din lagăr. Adunare 
urma să aibă la ordinea de zi un singur punct: discutarea proiectului prin care 
voluntarii români ardeleni şi bucovineni urmau să aducă la cunoştinţa guver- 
nelor, politicienilor şi opiniei publice, în general, programul lor de luptă politică 
motivare a opțiunii lor militare. Cu întocmirea respectivului document progra- 
matic a fost însărcinat locotenentul medic Pompiliu Nistor. 

După cum a fost anunţat, în ziua de 11 aprilie 1917 s-a desfășurat la 
Darnita adunarea ofiţerilor voluntari prezenţi în lagăr. Locotenentul medic 
Pompiliu Nistor a fost cel care a prezentat participanţilor documentul programa- 
tic supus dezbaterii si redactat chiar de către el. Adresându-se celor prezenti. 
Pompiliu Nistor a dat citire proiectului „Declaraţiei-manifest” a voluntarilor 
români ardeleni si bucovineni de la Darnita”*. Expunerea-program a mai avut o 
altă particularitate, pregătirea prezentării obiectivelor luptei voluntarilor români. 
pentru prima dată, întregii lumi. Vocea voluntarilor de la Darnita devenea în 
acest mod vocea ardelenilor şi bucovinenilor liberi, care puteau prezenta lumii 
democrate voinţa lor de libertate și unire cu tara, eliberaţi de presanta prezenţă în 
mijlocul lor a aparatului represiv austro-ungar si de teama inerentă produsă de 
acesta. Referindu-se la principiul autodeterminării, Nistor a arătat în expunerea 
sa: „Acest principiu a fost sărbătoreşte pus ca bază fundamentală şi în răspunsul 
statelor Antantei la notele lui Wilson. Chiar şi Rusia autocrată a fost nevoită să 


7 Jon Agrigoroaiei, Opinie publică si stare de spirit... p. 89. 
# CSPAMI,, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 1, f. 8-13. 


210 


———„—PBPBGC 


mul rând de câtre „DOI 
suntem - democrati Şi; 
atarea Rusiei $i com 
Pompiliu Nistor 
2 situaţiei interne pe 
june. Analiza. mai al 
gancipalilor factori ps 
=zentat şi elementul ¢ 
ne 1917, conform că 
ox de a-şi zidi singure 
a intelesului dat de 
sunoasca că folosirea & 
mcxaliștilor, cât şi a Să 
omstatării faptului că, în 
Pentru clarificare 
aul pe care trebuia sâ-l 
$e unul hotărâtor. Num 
emeni trebuia să devină 
îm-resta dezlegarea ace 
Gadreptajire a noastră de 
bazează pe condiția dezi 
= stat national independ 
De asemenea, À 
Darnita, într-un teritonm 
Sucovinenilor menită a 
mediată dorința de elib 
Romania. Tocmai ținând 
aonale de exceptie ale 
sctiunii următoare: „Cr 
care voieste să fie liber 1 
poartă şi așa de puţine cx 
În acelaşi timp. 
ardelenilor şi bucovinen 


EE SC 
 fbidem, f. 8. 

16 Ibidem, f. 9-10. 

” Ibidem, f. 10-11. 


mp. atât pentru România, cât 
| fara sau aflaţi ca voluntari la 
= a lui Miliukov privitoare la 
xcarelor subjugate din Austro- 
dkmtarilor români ardeleni si 
schimbare a politicii vechii 
impulsul evenimentelor de la 
e fucruri, voluntarii au crezut 
într-un interval relativ scurt. 


veni în întâmpinarea aştepta- 
Sis facă publică opțiunea de 
dt Centrale, inclusiv împotriva 
krea în prizonieratul rus. Ei au 
2 lumii întregi a cauzelor care 
= prezentării scopului urmări: 
m de armata română, pentru 
Dând glas unanimei hotărâr. 
f romani din Rusia a hotărâ 
F ofiterilor din lagăr. Adunare= 
ÆSCularea proiectului prin care 
să aducă la cunoştinţa guver- 
xogramul lor de luptă politică. 
Spectivului document progra- 
2 Nistor. 
aprilie 1917 s-a desfăşurat la 
a lagâr. Locotenentul medic 
andlor documentul programa- 
Adresându-se celor prezenți, 
auei-manifest” a voluntarilor 
Amerea-program a mai avut o 
ror luptei voluntarilor români. 
lor de la Darnita devenea in 
L care puteau prezenta lumii 
Derali de presanta prezenţă in 
ke teama inerentă produsă de 
Nistor a arătat în expunerea 
fündamentalä şi în răspunsul 
za autocrata a fost nevoită să 


recunoască acest principiu, concretizându-l prin recunoaşterea necesităţii 
formării unei Polonii independente în cadrele ei etnografice”. Cu referire directă 
la situaţia internă la zi din Rusia, referentul a catalogat-o drept „triumful 
democraţiei”, care a fost primit cu entuziasm de către toată lumea în general şi în 
primul rând de către „noi, care încă suntem - sau care de multe ori numai zicem 
că suntem - democrați si a căror soartă ca neam si persoană depindea asa de mult 
de purtarea Rusiei şi continuarea războiului actual”.75 

Pompiliu Nistor şi-a continuat prezentarea printr-o pertinentă analiză 
atât a situaţiei interne politice, cât şi a obiectivelor externe ale Rusiei de după 
revoluţie. Analiza, mai ales de politică externă, s-a axat pe evidenţierea optiuni- 
lor principalilor factori politici de influență apäruti pe scena vieţii interne ruse. El 
= prezentat şi elementul de noutate introdus de Kerenski, prin declaraţia lui din 8 
worilie 1917, conform căreia ruşii „recunosc primii principiul dreptului popoa- 
or de a-şi zidi singure existenţa lor de stat pe calea plebiscitului”. Oprindu-se 
supra intelesului dat de Kerenski noțiunii de plebiscit, Nistor a fost obligat să 
unoascà că folosirea termenului „pare a fi o scăpare din vedere, o uitare, atât a 
soxcialiştilor, cât şi a guvernului”. Afirmația a fost făcută de Nistor în urma 
‘Senstatarii faptului că, în această privință, nici „ei înşişi nu sunt în clar cu ceea ce 
Bersc”’. 

Pentru clarificarea si limpezirea acestor aspecte, Nistor a pus accentul pe 
sul pe care trebuia sâ-l joace reprezentanţii respectivelor naţiuni, care urma să 
52 unul hotărâtor. Numai în acest sens misiunea voluntarilor ardeleni şi buco- 
meni trebuia să devină una hotărâtoare, pentru că „noi, pe pielea cărora se va 
resta dezlegarea acestei chestii, suntem datori s-o facem, căci întreaga 
n dreptăţire a noastră de a fi, întreaga noastră ființă în calitate de voluntari se 
sazează pe condiţia dezlegarii acestei chestii în sensul unirii fiecărui popor într- 
ze stat national independent”. 

De asemenea, Nistor a identificat în persoana voluntarilor prezenţi la 
Darnita, într-un teritoriu neutru, singura forță reprezentativă a ardelenilor şi 
Bicovinenilor menită a-și expune cu claritate şi fara nici o teamă de represiune 
mediată dorința de eliberare naţională şi unire a provinciilor lor de origine cu 
România. Tocmai ţinând cont de această percepție, raportată la condițiile intema- 
Monale de excepţie ale momentului, Pompiliu Nistor a evidenţiat prioritatea 
ectiunii următoare: „Creşte datoria noastră, că încă de la nici un popor apăsat 
care voieste să fie liber nu s-au auzit asa de puţine proteste în contra jugului cel 

=oartă şi aşa de puţine cereri de eliberare ca de la poporul romanesc””’. 

În același timp, Nistor a explicat cauza aparenjelor de loialitate ale 
#rdelenilor şi bucovinenilor fata de dubla monarhie ca datorându-se si modali- 


* Ibidem, f. 8. 
4 Ibidem, f. 9-10. 
Ibidem, f. 10-11. 


211 


tatilor obținerii lor de către autorităţile statale direct interesate: „Numârul co“ 
şitor al celor ce iau parte la aceste manifestații este strâns cu baioneta la spa” 
Prin această afirmaţie a acuzat public procedeul utilizat şi a justificat participarea 
românilor la adeziunile în cauză: „Multi, foarte multi, vor fi săvârşit trădarea & 
neam numai puşi între alternativa: loialitate sau închisoare, ori moarte.” Întele- 
gând cedarea omului de rând în fata actului de represiune, Nistor a infierat-o pe 
cea a unor fruntaşi politici ai ardelenilor si bucovinenilor: „Dacă omenires 
«înțelege» cedarea de frică a celor mici şi ne-nsemnati, nu poate admite, nici e 
împrejurare atenuantă, laşitatea acelor căpetenii politico-culturale, pe care a= 
fost învăţaţi să-i vedem în fruntea vieții politice româneşti, căci prin faptul lor ae 
compromis marele principiu pentru care au luptat ei, şi noi, şi strămoşii nostri 
Înficrând lasitatea acelor conducători, Nistor, în același timp, a făcut cunoscur 
„E evident că poporul român nu-şi poate exprima azi şi acasă libera sa vointă 
aceasta o pot exprima numai doi factori ai săi, ieşiţi de sub jugul ce le închide 
gura celor de acasă. Primul dintre aceştia sunt refugiații nostri in Romania 
înțelegând prin aceștia pe cei ce au trecut graniţa cu inima curată, cu sfântul gäné 
să lupte cu vorba si cu fapta pentru ideal, iar nu să-și apere cinstita lor piele”. S: 
totuşi, dacă primul factor putea fi acuzat de o anumită influențare, prin insasi 
rezidența lui pe teritoriul României, cel de-al doilea nu mai putea fi acuzat in 
acest sens. Cu deplină cunoaștere a realităţii politice si implicatiilor afirmațiilor 
făcute, Nistor a nominalizat acest „al doilea factor liber” de opinie al ardelenilor 
şi bucovinenilor. Factorul în cauză: „Suntem noi, voluntarii români. Primul glas 
tare al nostru a fost că ne-am prezentat credincioşi la apelul naţiunii, fără 
răsgândire şi fără speculaţii de orice natură”. La momentul expozeului, ca 
eliberaţi de orice retineri şi teamă, Nistor a propus celor prezenți să fie de acord 
asupra faptului că a sosit momentul: „să ştie ungurii că noi nu-i mai vrem, să ştie 
cei de acasă, că noi nu i-am uitat şi să prindă din curajul nostru nou curaj, nouă 
voinţă de-a suferi şi spera””®. 
Luând act de acţiunile cu caracter naţional revendicativ desfăşurate atât 
în spaţiul imediat înconjurător, cât si în plan international în genere, Nistor a 
aratat că a sosit momentul începerii unor acțiuni similare si din partea românilor 
ardeleni şi bucovineni. Ca urmare, principala „datorie” a voluntarilor adunaţi la 
Darniţa trebuia să devină aceea prin care ei „să se manifeste în prima linie printr- 
un memoriu-declaraţie””?. 
După încheierea expunerii locotenentului medic Pompiliu Nistor, ofiţerii 
voluntari de la Darnita, prezenţi la adunarea din 11 aprilie 1917, au hotărât în 
unanimitate întocmirea, în baza tezelor expuse şi a materialului documentar 
prezentat, unei „Declaraţii - adresă” şi trimiterea ei „organelor democratiei 
ruseşti, ambasadelor tuturor statelor aliate şi neutrale din Rusia, ziarelor mai 


78 Ibidem, f. 11-12. 
7 Ibidem, f. 12. 


212 


i şi la agenturile de publicit 
=arelor române”. In vederea 1 


usă aprobării tuturor volunt 


517, a fost aleasă de câtre O 
Mistor, Victor Deleu. Octaviar 
Chiroiu, Trifan Ghilezan. Sim 
=embrii comisiei au incredintal 
Pompiliu Nistor®’. Proiectul - 
Declaratiei a fost catalogat dec 
mm nou program politic. md 
terese ale neamului”! Apres 
Siui materialului prezentat au 
Seclina sarcina redactării for 
Pompiliu Nistor. 

În ziua de 13 aprilie 19 
<a dat citire documentului. 
Memoriul - manifest al Corp 

„Memoriul — manie 
_tezele” cuprinse în materiali 
în ziua de 11 aprilie şi s-a a 
deputaţilor, muncitorilor si sc 
prin reprezentanții lor în Ri 
Romane, ofiteri, subofiten şi 
ei austro-ungare, foşti priz0n 
angajamentul voluntarilor pe 
intrăm în luptă pentru împi 
teritoriul românesc din moms 

liberă şi independentă”. Du 
revolutiei ruse, a fost evident 


aE 
* Ibidem, f. 7. | 
M Stefan Pascu, Făurirea stansiam 
E Petre Nemoianu, op.cit, p- 26 
333-534, Stefan Pascu, op.cit, B 
138-440, Elie Bufnea, Form 
Maramureşul (1918-1928), val 
ransilväneni şi bucovineni... P 
spare menţionat sub diferite à 
Proclamaţia - manifest”, „Pro 
folosirea de câtre autor a ună 
perioada respectivă sau sub ca 
denumirea întâlnită este acelaşi 
ziua de 13 aprilie 1917). 


interesate: „Numărul cows 
strâns cu baioneta la spa 


zal şi a justificat participe 


iL vor fi săvârşit trădarea 


brsoare, ori moarte.” inc 


sune, Nistor a infierat-o as 


wimenilor: „Dacă omenirea 


a0. nu poate admite, nici za 
tinco-culturale, pe care + 
neşti, căci prin faptul lor a 
ȘI noi, şi strămoșii nostri” 
Bi timp, a făcut cunosc 
Z şi acasă libera sa voiniă 
| de sub jugul ce le inchide 
fugiații nostri în România 
uma curată, cu sfântul gand 
apere cinstita lor piele”. S 
mită influențare, prin insas 
Lau mai putea fi acuzat în 
şi implicatiilor afirmaţiilae 
ver” de opinie al ardelenikæ 
umtarii români. Primul glas 
Mi la apelul naţiunii, fără 
momentul expozeului. ce 
for prezenți să fie de acoré 
4 noi nu-i mai vrem, să ste 
ajul nostru nou curaj, nou: 


wendicativ desfăşurate atât 
anonal în genere, Nistor a 
lare si din partea românilor 
= a voluntarilor adunaţi la 
ufeste în prima linie printr- 


bc Pompiliu Nistor, ofiţerii 
aprilie 1917, au hotărât în 
1 materialului documentar 
a „organelor democraţiei 
= din Rusia, ziarelor mai 


» si la agenturile de publicitate; precum şi, de sine se înțelege, guvernului şi 
lor române”. În vederea redactării finale a Declaraţiei, care urma să fie 
à aprobării tuturor voluntarilor români din Darnita, în ziua de 13 aprilie 
7. a fost aleasă de către ofiţerii prezenţi o comisie formată din Pompiliu 
, Victor Deleu. Octavian Vasu, Nicolae Nedelcu, Gavrilă Iuga, Vasile 
iu, Trifan Ghilezan, Simion Gocan şi Emanoil Isopescu”. La rândul lor, 
brii comisiei au încredinţat redactarea formei finale a Declaraţiei, doctorului 
iliu Nistor“. Proiectul - program destinat a fi inclus în forma finală a 
laratiei a fost catalogat de către ofiţerii voluntari participanţi la adunare drept 
_ nou program politic, indispensabil în noua lume şi reclamat de marile 
se ale neamului”*!. Aprecierile unanime ale participanţilor asupra continu- 
shui materialului prezentat au stat şi la baza hotărâni membrilor comisiei de a 
Weclina sarcina redactării formei finale a acesteia tot locotenentului medic 
Pompiliu Nistor. 

În ziua de 13 aprilie 1917, în prezența tuturor voluntarilor aflați la Darnita, 
a dat citire documentului,care în forma lui finală, a fost intitulat semnificativ 
Memoriul - manifest al Corpului Voluntarilor Români din Rusia”. 

„Memoriul — manifest”, în forma lui finală, a respectat structura şi 
_szele” cuprinse în materialul prezentat de Pompiliu Nistor ofiţerilor voluntari 
ziua de 11 aprilie şi s-a adresat „Guvernului provizoriu al Rusiei, Sfatului 
tilor, muncitorilor şi soldaţilor din Petrograd, tuturor statelor aliate si neutre 
mm reprezentanţii lor în Rusia” în numele Corpului „Voluntarilor Armatei 
3 amâne, ofițeri, subofiteri si soldaţi de naţiune română de pe teritoriul monarhi- 
= austro-ungare, foşti prizonieri de război în Rusia”. Memoriul a făcut public 
mgajamentul voluntarilor pentru viitor: „Cu jertfa vieții noastre suntem gata să 
ram în luptă pentru împlinirea idealului nostru: de a uni tot poporul, tot 
“entoriul românesc din monarhia austro-ungară în una si nedespärtità Românie 
Mberä şi independentă”. După exprimarea acordului şi încrederii în programul 
evoluţiei ruse, a fost evidenţiat programul luptei voluntarilor români, ,,satisface- 


© Ibidem, f 7. 
© Stefan Pascu, Făurirea statului unitar roman, vol. I, Bucuresti, 1983, p. 409. 

© Petre Nemoianu, op.cit., p. 26-29; ***, Istoria militară a poporului român, vol. V...., p. 
553-534; Ştefan Pascu, op.cit., p. 409-410; ***, 1918. Unirea Transilvaniei cu România...» p. 
438-440; Elie Bufnea, Formatiile de voluntari în Transilvania, Banatul, Crişana, 
Maramureşul (1918-1928), vol. 1, Bucureşti, 1929, p. 121; loan I. Şerban, Voluntarii 
wansilvaneni si bucovineni... p. 79-85 etc.. (În unele lucrări, studii si articole documentul 
mare menţionat sub diferite denumiri: „Declaratia — adresă”, „Declaraţia”, „Memoriul”, 
Proclamaţia - manifest”, „Proclamaţia de la Darnita”. Această diversitate se explică prin 
folosirea de către autori a uneia dintre variantele date documentului de către voluntari în 
»erioada respectivă sau sub care una dintre acestea a fost percepută ulterior. Indiferent de 
denumirea întâlnită este acelaşi document programatic aprobat de voluntarii de la Darnita in 
ziua de 13 aprilie 1917). 


213 


rea deplină a dreptelor noastre cereri - postulate inerente oricărei democraz 
adevărate - de viata liberă si independentă naţională, atât pe teren politic, cât s 
cultural si economic”. 

Indeplinirea programului, s-a arătat în manifest putea aduce sfârşin= 
„stăpânirii absolutiste şi reducerea la adevărata lui valoare a elementului maghiæ 
şi german, care, desi în minoritate, voieşte să ne tie în continuă sclavie econo- 
mică, culturală şi naţională, să ne răpească ce avem mai scump: limba, cultura 3 
averea, chiar să ne impună cu sila limba si cultura lor”. Perspectiva perms- 
nentizării dominaţiei ungare şi austriece „pe toată întinderea Europei centrale # 
sud-estice” a fost semnalată drept un pericol împotriva câruia manifestul 2 
proclamat hotărârea fermă a voluntarilor, ca împreună cu „celelalte popoare, 
aliatele noastre fireşti”, de a se opune proiectului pentru că „țineau din tot 
sufletul să nu ne lepădăm de națiunea noastră, orice s-ar întâmpla”. În aces: 
context, în manifest a fost prezentată adevărata situaţie internă din Austro- 
Ungaria în care „chestiile naţionale primează totdeauna pe cele sociale; de aceea. 
până nu se vor dezlega, conform drepturilor ginţilor, chestiunile de naţionalitate” 
în dubla monarhie, „pace nu va fi, nici bunăstare”. Manifestul a avertiza 
vizionar, că până nu vor fi acordate drepturi depline popoarelor din monarhia 
dualistă, „orice reforme democratice” propagate de aceasta „vor fi moarte si 
mincinoase”. Până ce nu vor fi obținute toate drepturile nationale de către popoa- 
rele asuprite, în manifest s-a arătat că în: „Austro-Ungaria vor fi cele mai multe 
privilegii, cele mai mari dări, cei mai multi emigranți şi cele mai mari mizerii 
Până atunci Austro-Ungaria va fi un cuib de viespi, care va ameninţa în continuu 
pacea şi viata liniştită a Europei întregi”. După evidenţierea adevăratei faţade a 
politicii interne din dubla monarhie, a fost proclamat cu fermitate şi claritate 
scopul final vizat de voluntarii români ardeleni şi bucovineni prin lupta lor: 
„Astăzi, când noi românii - ca şi celelalte neamuri subjugate - ne-am convins 
definitiv câ. nouă ca români, nu ne mai e posibilă existența în cadrul statului 
austro-ungar; noi, care in limbă, cultură. în structură socială şi în întreaga fiinţa 
noastră etnică şi politică formăm un trup mic si nedespärtit cu toate celelalte 
parti constitutive ale naţiunii române, cerem cu voință nestrămutată încorporarea 
noastră la România liberă, pentru a forma împreună cu ea un singur stat național 
românesc, pe care îl vom zidi pe bazele celei mai înaintate democraţii.” 

În continuare a fost facut cunoscut angajamentul ferm al voluntarilor 
dispuşi la orice sacrificii în vederea îndeplinirii obiectivului propagat al luptei 
lor: „Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viata şi averea 
noastră, femeile şi copiii noştri, viaţa şi fericirea urmaşilor noştri. Şi nu ne vom 
opri până nu vom învinge ori vom pieri.” Referitor la concesiile de ordin 
naţional promise de monarhia dualistă, că vor fi efectuate după încheierea 
conflictului, manifestul le-a denunţat arâtând adevărul acestora; „în cadrele 
statului austro-ungar orice concesii, orice legi, fie cât de drepte, orice garanţii s- 

ar da, oricât de serioase s-ar părea, vor fi tot minciuni, care vor fi călcate în 


214 


zi. Căci ar trebui înainis 
pânitoare, pentru ca ele să i 
Sewerialism.” Prin intermedi 
ecovineni şi-au expus cu clar 
5 actiunii lor militare: „C real 
“sotului fiecărei națiuni capal 
a-şi alege singură statul şi | 
—ămintelor noastre adânc d 
mental postulat al democranei 
Documentul a acuză 
aracterizat-o că: „Nu € aha 
ual, fara consimțământul 
ie subjugă decât ura ce-o sim 
Æanirelor actuale.” De ace 
sespectivei structuri statale: = 
1 în numele democraneL 
enn incatusarea lor de un tro£ 
carea ei ar însemna că dem 
sancţionează un trecut absol 
Sesfasurarii pe aceasta tema 
Manifestul a proclamat: „n 
satiunile subjugate până ce 
satiunile dominante vor pus 
= insemna teroare, nu pleb 
Suni, ori moartea. Se poate | 
=. care sa nu fie calcate à 
public, crezul voluntarilot ro 
tor, „Sângele nostru nu se ¥ 
éricite, nationale şi democn 
După adoptarea In 
ativ şi simbolic. Memoriul 
1250) şi subofiteri, gradal 
anterioare, documentul a fi 
23-27 aprilie 1917, tuturof 
si în ziarele românești d 
Misiunea Română (Vasile 
la Darnita, în drumul ei de 
si precizări referitoare lat 
au fost tiparite de alian $ 


Sea 


% Ibidem. 
# CS.P.AML, fond C.V.RA 


merente oricărei democrații 
a. atat pe teren politic, cât si 


mifest putea aduce sfârșitul 
aloare a elementului maghiar 
€ în continuă sclavie econo- 
mai scump: limba, cultura si 
ra lor”. Perspectiva perma- 
manderea Europei centrale şi 
potnva căruia manifestul a 
Fund cu „celelalte popoare. 
i pentru că „tineau din tot 
ice s-ar întâmpla”. În acest 
Situație internă din Austro- 
ma pe cele sociale; de aceea. 
chestiunile de naţionalitate” 
re”. Manifestul a avertizat. 
Be popoarelor din monarhia 
© aceasta „vor fi moarte si 
ue nationale de câtre popoa- 
ngaria vor fi cele mai multe 
an și cele mai mari mizerii. 
zare va ameninţa în continuu 
knuerea adevăratei faţade a 
nat cu fermitate şi claritate 
| bucovineni prin lupta lor: 
subjugate - ne-am convins 
existenţa în cadrul statului 
i socială şi în întreaga ființa 
edespärtit cu toate celelalte 
& nestrămutată încorporarea 
cu ea un singur stat naţional 
Hate democraţii.” 
mentul ferm al voluntarilor 
iectivului propagat al luptei 
£ ce avem, viata şi averea 
nasilor nostri. Si nu ne vom 
wor la concesiile de ordin 
efectuate după încheierea 
vărul acestora; „în cadrele 
1 de drepte, orice garanţii s- 
ami. care vor fi călcate în 


prima zi. Căci ar trebui înainte de toate să se schimbe firea celor două neamuri 
sipânitoare, pentru ca ele să renunțe la visurile lor de hegemonie absolută şi de 
mnperialism.” Prin intermediul Manifestului, voluntarii români ardeleni si 
Secovineni şi-au expus cu claritate, liberi de orice constrângeri, obiectivul politic 
M acțiunii lor militare: „Cerem deci încorporarea noastră la România. în numele 
Septului fiecărei naţiuni capabile de viata si în stare de a-şi hotărî singură soarta, 
Ge a-și alege singură statul şi forma prin care voieşte să se guverneze. In numele 
smtAmintelor noastre adânc democratice apelam pentru împlinirea acestui funda- 
mental postulat al democraţiei, mai ales la sprijinul tinerii democraţii ruseşti.” 
Documentul a acuzat fără reţinere structura statală dualistă pe care a 
taracterizat-o că: „Nu e altceva decât un conglomerat de tari râpite prin forța 
Brutalä, fără consimţământul naţiunilor lor, care n-au nimic comun cu natiile ce 
'= subjugă decât ura ce-o simt de ele - ura care va înceta numai odată cu căderea 
granitelor actuale.” De aceea, a fost subliniată apoi necesitatea dispariției 
sespectivei structuri statale: „Dezmembrarea Austro-Ungariei ar însemna repara- 
rea, în numele democraţiei, a marii nedreptati istorice ce s-a facut popoarelor 
ein încătușarea lor de un tron sângeros si de o împărăție fără lege. Iar nedezmem- 
Srarea ei ar însemna că democraţia recunoaşte atotputernicia forței brutale şi că 
sancţionează un trecut absolutist şi feudal.” Cu referire directă la posibilitatea 
desfășurării pe această temă a unui „plebiscit”, sub autoritatea dublei monarhii, 
Manifestul a proclamat: „în practică se poate oare închipui un plebiscit între 
naţiunile subjugate până ce vor exista cadrele existente ale monarhiei, până ce 
națiunile dominante vor putea dispune de tot aparatul puterii de stat? Dar acesta 
ar însemna teroare, nu plebiscit, aceasta ar însemna renunţarea la orice aspira- 
duni, ori moartea. Se poate închipui oare în astfel de împrejurări, astfel de garan- 
di. care să nu fie călcate şi eludate?” în final, Manifestul a proclamat, în mod 
public, crezul voluntarilor români din Ardeal şi Bucovina în victoria finală a luptei 
lor: „Sângele nostru nu se va vărsa în zadar. Credem ferm că între viitoarele state 
fericite, naţionale şi democratice va fi şi România tuturor românilor.” 

După adoptarea în unanimitate de către cei prezenţi, în mod reprezen- 
tativ şi simbolic. Memoriul - manifest a fost semnat de un număr egal de ofițeri 
(250) şi subofiteri, gradati şi soldaţi (250) voluntarii”. Conform hotărârilor 
anterioare, documentul a fost tradus în limbile rusă şi franceză şi expediat, între 
23-27 aprilie 1917, tuturor celor amintiţi la începutul luis*. Documentul a apărut 
şi în ziarele româneşti din Statele Unite, fiind distribuit acestora de către 
Misiunea Română (Vasile Lucaciu, Vasile Stoica şi loan Mota) care l-a primit 
la Darnita, în drumul ei de la Iasi în America. De asemenea, textul documentului 
şi precizări referitoare la constituirea Corpului Voluntarilor Români la Darnita 
au fost tipărite de aliaţi şi lansate din avioane deasupra poziţiilor ocupate de 


% Ibidem. 
# CS.PA.MI,, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 1, f.7. 


245 


trupele austro-ungare pe fontul acestora din Italia. În România document 
parvenit generalului Prezan, prin intermediul lui Onisifor Ghibu, care ulterior 
adus la cunoștința regelui şi guvernului. Apoi, textul Memoriului-manifest a 
ajuns la cunoştinţa corpului diplomatic din laşi, presei și opiniei publice. 

Prin reprezentativitatea celor prezenţi, prin conţinutul program = 
documentului, prin aria de adresare, prin raportarea la situaţia internaţional? 
momentului şi corelarea acesteia cu scopul afirmat al acţiunii lor Manifesnal - 
memoriu sau Declaraţia de la Darnita „a fost socotită de cei ce şi-au câștiga 
merite în organizarea acțiunilor drept «Prima Alba Iulia», adică cea dim 
manifestare puternică de unire a teritoriilor româneşti din Austro-Ungana & 
România.” Documentul în sine a constituit un act politic „de o valoare incontz= 
tabilă, prin principiile proclamate, prin maturitatea programului politic form 
prin orizontul larg al înţelegerii problemei nationale a tuturor popoarele 
subjugate şi asuprite.” 

De asemenea, prin raportarea conţinutului la situaţia internă a român: 
din Austro-Ungaria şi ced’ internaţională a României, documentul a consiu 
pentru acea perioadă „o dezmintire categorică a afirmațiilor oficialităților austr:- 
ungare cu privire la loialitatea naționalităților” şi o „negare tot atât de categoncé 
a declaraţiei de fidelitate impusă de Tisza Istvan” în februarie 1917.55 Unat 
dintre participanţi, voluntarul Adrian Ganea, a subliniat faptul că Manifestul # 
rupt pentru prima dată lanţurile robiei maghiare şi austriece, la această adunare = 
a pronunțat pentru prima dată dezlipirea Ardealului de cotropitorii seculan & 
alipirea lui la Patria-mamă”*”. Manifestul voluntarilor români a constituit prime 
afirmare internațională de amploare a acestora, propagand în mediile politice = 
civile străine şi române obiectivele luptei lor. Octavian Goga, reprezentantul de 
frunte al refugiaților ardeleni şi bucovineni in România, a apreciat Manifestul de 
la Darnita ca pe „o prețioasă contribuţie" în lămurirea rolului si locului Corpulu 
Voluntarilor.s 

Prin Memoriul-Manifest de la Darnita, voluntarii români au făcu 
cunoscută lumii democratice angajarea lor în lupta pentru obţinerea eliberării de 
sub autoritatea dublei monarhii a provinciilor pe care le reprezentau si a: 
dezmintit categoric, fără posibilitate de negare, aşa zisa „fidelitate” a românilor 
fata de puterea de la Budapesta. Exprimarea fara echivoc a dorinței de unire # 
Ardealului şi Bucovinei cu România, într-un moment dificil în plan international 
şi militar pentru aceasta, a reprezentat „primul act de unire al românilor din 
Austro-Ungaria cu Regatul”. De aceea, adunarea de la Darnita a fost considerată 


55 Petre Nemoianu, op.cit., p. 29. 

5 Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba lulia..., p. 273-274. 

* Joan I. Serban, Primul Corp al Voluntarilor Transilvéneni si Bucovineni din Rusia, (D, în 
„Apulum”, XXV, 1988, p. 448. 

5 Octavian Goga, Ne invata Mărăşeştii, laşi, 1983, p. 96. 


216 


1° În România documenta!’ = 
misifor Ghibu, care ulterior Le 
textul Memoriului-manifest # 
sei şi opiniei publice. 

prin conţinutul program a 
va la situaţia internaţională # 
at al acţiunii lor Manifestul - 
out de cei ce şi-au castigat 
ilba Julia», adică cea dintä 
amest' din Austro-Ungaria & 
»olitic „de o valoare incontes- 
programului politic formular. 
aonale a tuturor popoareior 


la situatia internă a romäniker 
meL documentul a consti 
rmauilor oficialităților austre- 

„Degare tot atât de categonci 
Din februarie 1917.35 Uri 
tmiat faptul că Manifestul > 
ustriece, la această adunare + 
ui de cotropitorii seculari = 
lor români a constituit prima 
pagând în mediile politice # 
“an Goga, reprezentantul de 
mia. a apreciat Manifestul de 
za rolului şi locului Corpul 


voluntarii români au făcu 
pentru obținerea eliberării de 
> Care le reprezentau şi au 
asa „„fidelitate” a românilor 
<hivoc a dorinţei de unire a 
2 dificil în plan internationai 
1 de unire al românilor din 
fa Darnita a fost considerat: 


3-274. 
t și Bucovineni din Rusia, (1), in 


mor ca „Prima Alba lulia”, pentru că ea a „legitimat pentru prima oara 
anile noastre” pentru înfăptuirea României Mari si a atras atenţia strainatatii 
a „voinţei unui popor de a înfăptui Unirea”. Importanța documentului 
à şi în momentul ales de voluntari pentru întocmirea şi difuzarea lui în 
mea întreagă, ,,...cand tara noastră era mai bine de jumătate cotropita de 
mani.” Prin acest document voluntarii ardeleni şi bucovineni au demonstrat 
53 si oferă energia si viata pentru salvarea României, considerată de ei ca patria 
” si au făcut publică „în fata lumii întregi, voinţa nestăvilită să facă România 
2, unită într-un singur trup si pe veci”. Memoriul-manifest de la Darnita a 
sz darul exprimării „cu limpezime” a voinţei „de autodeterminare” a volunta- 
, reprezentanţi ai românilor ardeleni şi bucovineni, şi mai ales „de unire 
‘seconditionata cu patria mamă, România” 

Prin conţinutul său de idei, documentul de la Darnita a constituit cel mai 
emic argument în favoarea acțiunii voluntarilor si a exprimat in forma cea 
concisă scopul final al luptei lor. Până la înfăptuirea României Mari, ideile 
e în Memoriul-manifest au fost regăsibile în toate documentele de 
;agandă externa întocmite ulterior de către voluntarii români. 


IV. 4. Propagarea obiectivului politic al luptei voluntarilor 


români cu ocazia unor manifestări internationale 


Propagarea în mediile politice, militare şi de informare în masă a obiecti- 
“sar luptei de eliberare naţională şi unire cu România a devenit o preocupare 
Soritara a emigrației românilor ardeleni şi bucovineni și a celor înrolați volun- 
Mn pentru armata română. Prin fruntaşii politici şi personalitățile culturale 
=orezentative, românii ardeleni şi bucovineni au profitat de diferitele manifes- 
Sri politice, la care au fost invitaţi, pentru a-şi face cunoscute obiectivele de 
erdin national al luptei lor. 

În privinţa sporirii eficienţei şi a măririi ariei de extindere a propagandei 
merne, reprezentanţii de frunte ai mişcării nationale române din dubla monarhie 
m: câutat să strângă legăturile de colaborare cu reprezentanţii celorlalte popoare 
suprite. In acest fel, acțiunea comună a popoarelor asuprite din monarhia 
zabsburgică avea şanse mult mai mari de reuşită. 


™ Traian Rus, Contribuţii privind lupta românilor transilvăneni şi bucovineni aflaţi in Rusia 
» SUA pentru unitate natională în „Revista arhivelor”, nr. 4, 1988, p. 371. 

* Ibidem. 

” Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Făurirea statului român unitar şi confirmarea sa 
waernationald în „Analele de istorie”, anul XXIX, nr. 6, 1983, p. 24-25. 


Di, 


Congresul Nationalitatilor din Rusia 


Situaţia specifică în care se afla Ucraina spre sfârşitul anului 1917 = 
permis reprezentanţilor popoarelor asuprite din Rusia să se întrunească într-a 
congres la Kiev, care a oferit condiţiile optime desfăşurării unei asemeza 
întruniri. Ca urmare, între 8-14 septembrie 1917, la Kiev s-au desfăşurat lucrări 
Congresului Nationalitätilor din Rusia. La Congres au participat din pares 
românilor basarabeni: Ioncu T., Cazacliu V., Cijevschi V., Codreanu L, Dasc=l 
S. şi Holban St. si doi reprezentanţi ai ardelenilor: Sever Bocu şi Ghiţă Pop. 

Sever Bocu a luat cuvântul chiar în plenul Congresului, evident 
schimbările intervenite între timp in Rusia, pe care le-a catalogat drept un succes 
obţinut prin răsturnarea „absolutismului personal al unui singur om”. Exempi 
acestei reuşite, după opinia lui Bocu, trebuia „să meargă înainte”, pentru a asigiss 
şi în Austro-Ungaria doborârea „absolutismului national mult mai primejdios = 
popoarelor care ne asupresc şi ne împiedică în libera dezvoltare a vieţii noasæs 
nationale”. Întreaga pledoarie a fost în fapt o îmbinare între demascarea asupri= 
nationale a popoarelor din dubla monarhie de către habsburgi şi cele două popoas 
dominante şi o chemare a reprezentanţilor popoarelor subjugate la intensificarez 
luptei de eliberare naţională şi dezmembrare a Austro-Ungariei. 

Lucrările Congresului, urmare şi a intervențiilor celorlalți participanţi, ae 
reliefat dorința comună a reprezentanților popoarelor lipsite de drepturi naţionale 
în dubla monarhie de a continua „printr-un efort mai intens, lupta pentru realiza- 
rea dezideratelor propuse”. În acelaşi timp, ceilalți vorbitori, trimişi ai popos- 
relor din Rusia, au militat, prin intermediul cuvântărilor lor, pentru continuares 
şi adâncirea reformelor democratice şi transformarea Rusiei într-o tara federale. 
în cadrul căreia popoarele pe care le reprezentau să se bucure de autonomic 
Reprezentantul basarabenilor români, loncu Teofil, „a salutat congresul, a respims 
tendințele de a reduce Basarabia la un simplu guvernământ al Ucrainei şi a insista 
asupra apartenenţei moldovenilor la poporul român”. Cuvintele lui nu mai avea 

nevoie de un alt comentariu: ..Mulţi ati auzit de moldoveni, dar puţini cred că ste 
că națiune moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numa 
teritorial, da nu national, iar dacă noi numim moldoveneşti cuvintele şi organi- 
zatiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvânn= 
român sună prea aspru la urechile vrajmasilor noştri, de care avem foarte multi, ca 
şi dumneavoastră, şi el serveşte de a ne acuza pe noi de separatişti”*?. 

Se poate concluziona că, prin lucrările Congresului Nationalitatilor din 
Rusia, românii din provinciile aflate în afara României au facut o demonstrație. 
puternică şi bine argumentată, impresionantă în favoarea obiectivului lupte: 


% Sever Bocu, Opt luni în Kiev, Timișoara, 1933, p. 8-9. 

% Jon Agrigoroaiei, Sorin D. Ivănescu, Dumitru Ivănescu, Silviu Vacaru, op. cit. p., 31 
(expunerea lui Teofil Ioncu a fost reprodusă din Petre Cazacu, Moldova dintre Prut si Nistru 
1812-1918, Chisinau, 1992, p. 285-287). 


218 


unitate naţională. Now 
şi fermitate, a necesită 
Ungaria, ci și a celor al 
de la tribuna congrese 
i loncu Teofil, au fac 
tionale dorința COMUIĂ | 


Smemational, a fost făcută pi 
porar în afara României à 


Adunarea Nationalit 


Evoluţia evenimente 
scdunile cu caracter national 
2% monarhia habsburgică. A 
Sent de luptă comun, având i 
=alizarea idealurilor national 
sevanizarea unei adunân a n 
Salistà la Kiev, la jumäta 
perioadă, asigura desfăşurarea 
= siguranță participanților. 
La 16 noiembrie 1 
2 Sumării Nationalitätilor dm 
2000 de delegaţi ai acest 
ucrainean, reprezentanți al 
ternaţionale . 
Din partea romänila 
Bocu şi Ghiţă Pop, iar a cel 
S=-un număr de circa 2.00 
Basia nu a participat nici un 
această situaţie s-a datorat 
& a interzice participarea M 
Kiev. Motivul invocat în fat 
nu pot face politică”. Hot 
reprezentantii celorlalte con 


— ——— 
= Sever Bocu, op.cit, p. 7%. 
Nationalitatilor Asuprite („Romă 
+ din 3 ianuarie 1918 etc.), iar mm 
1918. Unirea Transilvaniei cu Re 


unitate naţională. Noutatea a constat în afirmarea internaţională, cu 

itate şi fermitate, a necesităţii unirii cu România nu numai a provinciilor din 
Assto-Ungaria, ci si a celor aflate până atunci în compunerea Rusiei. Glasurile 
mzzite de la tribuna congresului, atât a ardeleanului Bocu Sever, cât şi a basara- 
Seanului loncu Teofil, au făcut cunoscute forțelor politice şi opiniei politice 
‘miemationale dorinţa comună a tuturor provinciilor locuite de români de a se uni 
Æv-un singur stat, national şi unitar: România Mare. Zăgazul impus basara- 


pre sfârşitul anului 1917 € 
ia să se întrunească într-a 
lesfasurarii unei asemenzz 
rev s-au desfăşurat lucrärils 
S au participat din partes 
hi V., Codreanu L, Dascale 


ter Bocu şi Ghiţă Pop. “enilor a căzut si nimic nu s-a mai putut opune, deşi încercări au fost multe şi 
d Congresului, evidentiină Mrreroase, înfăptuirii României Mari. In acest mod, de la tribuna unui forum 
-a catalogat drept un succes miernational, a fost făcută publică hotărârea românilor din provinciile aflate 


Æmporar în afara României de a lupta politic pentru realizarea crezului comun: 


mu singur om”. Exempluë 
E. 
Lnirea. 


ză înainte”, pentru a asigurz 
mal mult mai primejdios al 
| dezvoltare a vieţii noastre 
= între demascarea asuprint 
Sburgi si cele două popoare 
* subjugate la intensificarea 
Mgariei.?? 

or celorlalți participanţi, au 
bpsite de drepturi nationale 
miens, lupta pentru realiza- 
“orbitori, trimiși ai popoa- 
ilor lor, pentru continuarea 
Rusiei într-o tara federală. 
! se bucure de autonomie. 
salutat congresul, a respins 
mnt al Ucrainei si a insistat 
Cuvintele lui nu mai avea 
"veni. dar puţini cred că stip 
wa. moldoveni este numa: 
venești cuvintele şi organi- 
dere tactic, fiindcă cuvântul 
= care avem foarte multi, ca 
separatiști” 99. 

resului Nationalitätilor din 
ei au făcut o demonstrație. 
oarea obiectivului luptei 


Adunarea Nationalitatilor din Austro-Ungaria 


Evoluţia evenimentelor interne din Rusia nu au reuşit să oprească 
actiunile cu caracter national ale prizonierilor proveniţi din popoarele asuprite 
dm monarhia habsburgică. Activitatea acestora a continuat spre alcătuirea unui 
front de luptă comun, având ca obiectiv final dezmembrarea Austro-Ungariei și 
“ealizarea idealurilor nationale ale fiecăruia în parte. În aceste condiţii s-a hotărât 
organizarea unei adunări a reprezentanţilor popoarelor subjugate din monarhia 
dualistă la Kiev, la jumătatea lui noiembrie 1917. Ucraina, în respectiva 
perioadă, asigura desfăşurarea lucrărilor adunării într-un climat de relativă linişte 
si siguranţă participanţilor. 

La 16 noiembrie 1917, în capitala Ucrainei, au început lucrările 
Adunării Nationalitatilor din Austro-Ungaria, la care au participat aproximativ 
10.000 de delegaţi ai acestora. La dezbateri au asistat membri ai guvernului 
mcrainean, reprezentanţi ai misiunilor militare aliate si ai presei locale si 
internationale”. 

Din partea românilor ardeleni au participat la lucrările Adunării Sever 
Bocu şi Ghiţă Pop, iar a celor bucovineni Filaret Dobos. Desi se aflau la Kiev 
într-un număr de circa 2.000 de oameni, din partea Corpului Voluntarilor din 
Rusia nu a participat nici un reprezentant al ardelenilor şi bucovinenilor români. 
Această situaţie s-a datorat deciziei locotenent-colonelului Pietraru Constantin 
de a interzice participarea voluntarilor români, sub orice formă, la Adunarea din 
Kiev. Motivul invocat în favoarea respectivei hotărâri a fost acela că voluntarii 
„nu pot face politică”. Hotărârea lui Pietraru a fost luată în condiţiile în care 
reprezentanţii celorlalte corpuri naţionale de voluntari din Rusia îşi trimiseseră 


™ Sever Bocu, op.cit, p. 7-8. [În unele studii şi lucrâri apare denumirea de Adunarea 
Nationalitatilor Asuprite („România Mare”, L nr. 20 din 5 decembrie 1917; ,,Ardealul”, II, nr. 
| din 3 ianuarie 1918 etc.), iar numărul participantilor estimat la peste 5.000 de delegaţi (***, 
1918.Unirea Transilvaniei cu România... p. 509-510)]. 


Siviu Vacaru, op. cit. P. 31 
Moldova dintre Prut şi Nistru, 


219 


contingente importante de reprezentanţi”. Probabil că, deşi nu am identifica: 
documente în acest sens, Pietraru a acţionat totuşi în baza unor ordine confides 
tiale sau sugestii primite direct sau prin curier de la laşi. Luând în calcul situa 
politică externa în care se afla România în acea perioadă, este plauzibilă adope 

rea unei anurnite conduite politice, de menajare a sensibilitatilor habsburgice & 

către guvernul român. Numai o asemenea motivaţie ar justifica in mod rational 

decizia lui Pietraru. Într-o asemenea situaţie, Sever Bocu, Ghiţă Pop şi Filare 

Doboş şi-au asumat si calitatea de ,,reprezentanti” ai voluntarilor români Gar 

Rusia.” În calitate de preşedinte, Thomas Masaryk a prezentat participantilor, a 

deschiderea lucrărilor, raportul general prin care a efectuat o amplă analiză © 
politicii duse de monarhia imperială şi forțele politice conducătoare ausrri= 

ungare fata de libertăţile popoarelor asuprite. Raportul lui Masaryk a proiectat & 

fata celor prezenţi imaginea emblematică a existenței dublei monarhii, .us 

conglomerat de neamuri exploatate de dinastie şi armată, de birocratie, de ariste- 

cratie şi biserică”. De asemenea, în aceeaşi linie generală de evidentiere a racile- 

lor politicii antinationale duse de monarhia şi conducerea politico-militază 

austro-ungară, au mai luat cuvântul slovenul Pavel Galin, cehul Medek şi als 
reprezentanți ai voluntarilor poloni, croaţi etc. din Rusia.” 

Din discursul sau rostit in limba franceză, reprezentantul „autodeclarat 2 
voluntarilor români din Rusia”, Sever Bocu, a militat în favoarea intensifică: 
luptei împotriva imperiului dualist şi a demascat caracterul de cotropire si jaf al 
războiului pornit şi purtat de Puterile Centrale. În numele voluntarilor români din 
Rusia, Bocu a declarat solemn: „Facem aici jurământul că nu vom depun: 
armele până la biruinţa întreagă si de a merge cu tovarasii si fraţii nostri de 
suferinţă: polonii, ceho-slovacii, iugoslavii, ucrainenii, italienii şi francezii dir. 
Alsacia şi Lorena împreună cu acelaşi spirit de solidaritate, cu aceeaşi voință de 
a învinge ori de a muri”. Prezentând apoi participanților hotărârea voluntarilor 
români ardeleni şi bucovineni din Rusia de a lupta împotriva puterii asupritoare 
austro-ungare „până la biruinţa dreptului nostru, care e şi dreptul tuturor popoa- 
relor asuprite””, Sever Bocu a reliefat principiul autodeterminării, însuşit si 
proclamat ca atare şi de câtre revoluţia din Rusia, care nu se putea realiza pentru 
popoarele asuprite din cadrul dublei monarhii fara înfrângerea Puterilor Centrale 
şi mai ales dezmembrarea statului austro-ungar. Potrivit lui Bocu: „Principiul 
naționalităților nu este o dorinţă utopică şi platonică. El este principiul funda- 
mental al vieţii populare. Nu este cu putință progresul în afara de acest principiu. 


* Ibidem, p. 6-7. 

°° Constantin I. Stan, Activitatea românilor aflati peste hotare în ***, 1918. Sfârşit şi început 
de epocă (Korszkvég-Korszakkezdet), Zalău şi Satu Mare, 1998, p. 92-93. 

*7 Constantin Botoran, Constantin Stan, Actiuni comune ale românilor, cehilor şi slovacilor 
în lupta pentru Jăurirea statelor unitare şi independente si pentru recunoaşterea lor 


internațională (1916-1920) în „Revista de istorie”, tom. 41, nr. 11, 1988, p. 1087. 
% Sever Bocu, op.cit,, p. 7. 


220 


RE 


i viaţă politică, mus 
în afară de această © 


militar propraa 
ti asuprite din i 
şi condamnat © 
Centrale. Intr-un ! 
supra până la victoria 
= tuturora pentru Iu 
i comun a fost ca 
ee. a naţiunilor care pă 

sa până la Marea à 
voinţa noastră de 
#00 Moţiunea. ilustr 


si nu va fi pace în 
Smeermediul reprezentanta 
asstro-Ungariei de a lupta 
~webor lor nationale şi, în act 
Prin luările de an 
= adunare, s-a reliefat im 
mastro-ungar, nu mai puli 
_oretică de negocieri. Ex 
“mi de câtre toţi reprezen 
scuturarii jugului asuprm 
muna, în această fază. S 
Wagarici. 
Comitetul Nation 
Sfârşitul anului | 
puternice presiuni din p 
izolată militar, prin nome 
Sismänoase a noii forte f 
—— EE | 
= România Mare”, an L Kies 
“* Constantin Botoran. Eliza 
i: Paris (1 918-1920), Cu 
© Constantin Botoran, Consă 


abil că, deşi nu am identificæ 
1 în baza unor ordine confiden- 
la laşi. Luând în calcul situatia 
moadä, este plauzibilă adopta- 
! sensibilitatilor habsburgice de 
me ar justifica în mod rational 
ver Bocu, Ghiţă Pop si Filare: 
WI” ai voluntarilor români dix 
& 2 prezentat participanţilor, ix 
ha efectuat o amplă analiză = 
police conducătoare austro- 
orzul lui Masaryk a proiectat is 
3Sienței dublei monarhii, „un 
armată, de birocratie, de aristo- 
enerala de evidentiere a racile- 
conducerea politico-militară 
“si Galin, cehul Medek si alui 
Rusia.” 
reprezentantul „autodeclarat al 
ahtat în favoarea intensificării 
caracterul de cotropire şi jaf al 
mumele voluntarilor români din 
xământul că nu vom depun: 
Su tovarâşii şi fraţii noştri de 
unenii. italienii şi francezii da 
Oüdaritate, cu aceeaşi voință de 
wantilor hotărârea voluntarilor 
ta impotriva puterii asupritoar= 
care € si dreptul tuturor popoa- 
ml autodeterminării, însuşit si 
“are nu se putea realiza pentre 
| intrângerea Puterilor Centrale 
Potrivit lui Bocu: „Principiul 
mrca. El este principiul funda- 
=sul in afara de acest principiu. 


ze în ***, [9/8 Sfârşit şi început 

1998, p. 92-93, a 
ae romanilor, cehilor şi slovacilor 
We ji pentru recunoașterea lor 
nr. 11, 1988, p. 1087. 


existà viata politică, nu există dezvoltare economică si nu există cuvânt intelec- 
în afară de această condiție primordială a oricărei vieți publice”. Pentru 
ta, a arătat că: „Noi am format batalioanele noastre de voluntari hotărâți să 
pentru dreptul nostru”.?? 

Sever Bocu a făcut cunoscut participanților că acţiunea politică, lipsită 
suportul militar propriu, are şanse reduse de reuşită. Reprezentanţii celorlalte 
monalitâti asuprite din cadrul dublei monarhii, in luările lor de cuvânt, au 
cat şi condamnat orice tentativă de încheiere a unei păci separate cu 
ile Centrale. Într-un deplin consens, participanţii şi-au exprimat hotărârea 
à lupta până la victoria finală a forțelor democratice şi au subliniat necesitate 
“muri tuturora pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Angajamentul asumării 
“rtului comun a fost concretizat prin moţiunea adoptată la finalul lucrărilor: 
Noi, care suntem aici adunaţi în această adunare a naţiunilor asuprite si dezmem- 
Srate, a naţiunilor care prin statele lor neatârnate şi amice vor să formeze de la 
Baltica până la Marea Neagră o stavilă împotriva expansiunii pangermane, 
seclarăm voința noastră de a ne uni sfortärile pentru înfăptuirea drepturilor noastre 
sfinte”.1% Moţiunea, ilustrare a unităţii de acţiune, a atentionat forțele politice si 
eoinia publică internaţională asupra pericolului, pe care îl reprezintă existența 
Mblei monarhii: „popoarele asuprite nu-şi vor putea dobândi deplina lor neatâr- 
sare şi nu va fi pace in Europa si în lume”.!! Adunarea a demonstrat, prin 
murmediul reprezentanţilor lor, hotărârea populațiilor asuprite din cuprinsul 
x astro-Ungariei de a lupta într-un efort comun, unic, pentru îndeplinirea obiecti- 
“alor lor nationale şi, în acelaşi timp, dezmembrarea statului dualist. 

Prin luările de cuvânt, prin mesajul cuprins în moţiunea finală adoptată 
adunare, s-a reliefat imperios faptul că existența postbelică a statului dualist, 
ungar, nu mai putea fi luată în calcul nici, cel putin, ca o posibilitate 
tica de negocieri. Existenţa Austro-Ungariei a fost în unanimitate identifi- 
i de către toţi reprezentanţii populațiilor subjugate ca unica piedică în calea 
ri jugului asupririi nationale. Drept urmare, s-a hotărât că, lupta lor 
una, în această fază, se va încheia numai în momentul dezmembrării Austro- 
Degariei. 

Comitetul National al Românilor Subjugati din Austro-Ungaria 


Sfârşitul anului 1917 a însemnat pentru România înregistrarea unor 
mernice presiuni din partea Puterilor Centrale în vederea încheierii păcii. 
Bolatä militar, prin noncombatul armatei ruse şi mai ales datorită atitudinii 
Sesm4noase a noii forte politice venite la putere în Rusia, bolşevicii lui Lenin, 


™ România Mare”, an I, Kiev, nr. 2 din 22 decembrie 1917. 

™ Constantin Botoran, Eliza Campus, Viorica Moisiuc, România şi Conferinţa de Pace de 
& Paris (1 918-1920), Cluj-Napoca, 1983, p. 203-204. 

™ Constantin Botoran, Constantin Stan, op.cit., p. 1087. 


221 


România a fost obligată să ia în calcul posibilitatea militară şi politică a mm. 
soluţii menite a-i conserva existenţa. Opţiunea identificată a constat în încetasss 
temporară a acţiunii militare şi activarea efortului diplomatic în vederea obtinæm 
unor condiţii acceptabile - în limitele impuse de situația politico-militars © 
momentului - pentru tara. În paralel, direct sau indirect, a fost intensificată # 
propaganda în plan extern pentru evidenţierea caracterului temporar al actius 
pacifiste la care România a fost obligată să apeleze. Urmare a situaţiei polines 
prezentate, sprijinirea directă a acţiunii propagandei nationale a românilor 
ardeleni şi bucovineni din Austro-Ungaria a trebuit să fie - cel putin in mod 
oficia! - oprită. 

Datorită noilor realități politice din tara, activitatea reprezentantike 
ardeienilor şi bucovinenilor refugiaţi şi-a mutat centrul de acţiune în Basarabia = 
mai ales în regiunea sudică a Rusiei. Una din zonele bogat populată in roman 
refugiaţi, din Ardeal şi Bucovina, a fost Odessa. Reprezentanţi de frunte 2 
mişcării nationale a românilor ardeleni şi bucovineni refugiați in România = 
apoi, în Rusia au fost obligaţi de situaţia politică existentă să intensifice acțiunile 
de propagandă. În condiţiile imposibilității desfăşurării manifestărilor revendi- 
cativ nationale de câtre românii rămași pe teritoriul statului dualist, reprezen- 
tantii de frunte ai acestora au făcut acest lucru pe meleaguri străine. Ca urmare. 
aceştia au hotărât la începutul anului 1918 să se constituie într-un comitet menit 
alâturi de comitetele similare ale celorlalte naţionalităţi subjugate, să asigure 
coordonarea luptei pentru realizarea dezideratului naţional al românilor. În 
situația în care „nimeni nu mai vorbeşte astăzi în numele poporului nostru dis 
monarhia austro-ungară”, reprezentanţii lor „în astfel de împrejurări” au hotărâ: 
că „trebuia ca în locul celor rămaşi acasă sub călcâiul (asupritor) să vorbeasc? 
românii cei liberi, aflați în Rusia şi România”. Necesitatea unei asemenea 
acțiuni, devenite obligatorie, a fost motivată prin importanţa şi ecoul ei extem 
„Pentru ca Europa să ştie ce vrem”.'” La iniţiativa lui Octavian Goga, la domi- 
ciliul acestuia din Odessa (strada Avcinicov, nr.6, proprietatea lui Mancaş pusă 
la dispoziţia acestuia), s-au întrunit, pe 2 ianuarie 1918, o seamă de reprezentanti 
de frunte ai mişcării nationale a românilor ardeleni și bucovineni". Octavian 
Goga a deschis lucrările adunării şi a expus scopul acesteia, după care s-a hotărât 
în unanimitate de câtre cei prezenţi constituirea unui Comitet National al 
Românilor Subjugati din Austro-Ungaria. Ca membri ai Comitetului, al cârui 


'© Augustin Deac, Ion Spalatelu, Prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Formarea statelor 
nationale unitare din centrul şi sud-estul Europei în „Revista de istorie”, tom. 32, nr. 3, 
martie 1979, p. 456. 

'% Joan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia..., p. 115. (Metianu I, 
Baiulescu G., Vecerdea N., Nistor I., Lepadatu AL, Bocu S., Goga E., Șchiopul I., Moroianu 
G., Mircea N., Tetu I., Lacea V., Petrovici I., Rosculet V., Lupan N., Marica E., Ghibu O., 
Deleu V., Täsläuanu O., Popovici M., Pascanu E., Baiulescu E., Bucurenciu B., Popescu G.. 
Bonciu V., Garoi I., Caciula R. şi alții]. 


222 


3. Consume: 


Ri e 


de voluntari an 
5. Trimiterea! 
3 =e-nueruptă legit 
= America) va pui 
> deosebite ale ac 
6. Comitetul 
ke Republicii 
sarmal deosebi. ca 
să obțină cel punn J 
azsrica, care sunt © 
scop” trebuia încrede 
„7. Comitetul 
părintelui Mota, ce! 


Constantin I. Stan. aj 
=CSP.AML. fond 


tară si politică a unei 
| a constat în încetarea 
uc în vederea obținerii 
na politico-militară a 
a fost intensificată şi 
Ii temporar al acţiunii 
are a situaţiei politice 
anonale a românilor 
je - cel putin în mod 


Matea reprezentanţilor 
acuune în Basarabia si 
al populată in români 
zzentanţi de frunte ai 
wgiati în România si. 
să intensifice acțiunile 
nanifestărilor revendi- 
alui dualist, reprezen- 
mi străine. Ca urmare. 
într-un comitet menit. 
subjugate, să asigure 
mal al românilor. În 
: poporului nostru din 
mprejurări” au hotărât 
supritor) să vorbească 
itatea unei asemenea 
nla si ecoul ei extern: 
tavian Goga, la domi- 
tatea lui Mancaş pusă 
eama de reprezentanţi 
covineni ©. Octavian 
- după care s-a hotărât 
Comitet Naţional al 
1 Comitetului, al cărui 


near. Formarea Statelor 
istorie”, tom. 32, nr. 3, 


a. p. 115. (Metianu I. 
=. Schiopul I., Moroianu 
Ÿ, Marica E., Ghibu O.. 
curenciu B., Popescu G.. 


presedinte a fost ales dr. Baiulescu George, au fost cooptati: Goga O., dr. 
Metianu I., dr. Nistor L, Lepadatu AL, dr. Ghibu O. şi patru reprezentanți ai 
Corpului Voluntarilor Români: dr. Deleu V., Täsläuanu O., Bocu S. şi dr. 
Popovici M.,'™ iar secretar a fost ales dr. Nistor Ioan. 

Celor prezenţi le-a fost expus Planul de acţiune al Comitetului'%, 
redactat în şapte puncte, care, după aprobarea lui, a devenit programul de luptă al 
mişcării naţionale a românilor ardeleni şi bucovineni. Principalele prevederi, 
analizate punctual, sunt redate în continuare. 

1. Românii ardeleni şi bucovineni trebuie să participe „la toate acţiunile 
si manifestatiunile politice ale «Alianţei Nationalitätilor din Austro-Ungaria», 
care avea sediul la Kiev - având în vedere că „aceste acţiuni şi manifestati unice 
vor cadra cu interesele şi scopurile politice nationale a românilor subjugati” 

2. Desfăşurarea unei propagande „vie şi intense”, până „la rezolvarea 
Miegralä a chestiunii nationale române”, prin intermediu presei ,,Aliantei”, a 
„țărilor amice şi neutrale” şi „eventuale publicaţii şi periodice proprii” 

3. Constituirea „la Stockholm şi la Lausanne” a unor „birouri [de] 
corespondente speciale, după modelul celor existente ale cehilor, slovacilor, 
slovenilor, croaților, sârbilor, polonilor şi rutenilor”. Preconizatele birouri 
rebuiau „a stabili şi întreţine legături politice cu românii de acasă, spre a putea 
denunța opiniei publice europene suferințele si împilările prin care ei au fost 
aduşi a face chiar acte şi manifestații contrare conştiinţei şi intereselor lor 
aationale, iar pe de altă parte spre a-i putea informa asupra acţiunii compatrio- 
alor expatriati şi refugiați în legătură cu «Alianţa Nationalitätilor» pentru 
distrugerea statului dualist” 

4. Trimiterea doctorului Popovici Mihai în Italia pentru ca, „potrivit 
anului aprobat de Ministerul de Război, să lucreze pentru formarea unei noi 
zrmate de voluntari ardeleni şi bucovineni din rândul prizonierilor noştri de acolo” 

5. Trimiterea unui delegat al Comitetului în Franța, care „fiind în strânsă 
si ne-ntreruptă legătură cu unitățile militare române luptătoare pe frontul apusean 
‘din America) va putea canaliza în presa noastră şi străină acțiunile şi faptele de 
arme deosebite ale acestor compatrioți” 

6. Comitetul „va căuta să obţină ca românii din America înrolați în 
armatele Republicii Statelor Unite să fie grupaţi şi constituiți într-un corp 
național deosebit, ca acel al polonilor şi cehilor, iar dacă aceasta nu se va putea, 
să obţină cel putin formarea unei legiuni voluntare dintre românii aflători în 
America, care sunt tot cetăţeni austro-unguri”. Acţiunea de propagandă „în acest 
scop” trebuia încredințată „părintelui I. Motia”. 

7. Comitetul trebuia să întreţină „prin «România Mare» şi prin foile 
dărintelui Motia, ce urmează a se tipări în America, eventual prin alte organe de 


™ Constantin I. Stan, op.cit, p. 111. 
” CSPAMI, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 6, f. 178. 


228 


publicitate, o vie şi permanentă legătură cu corpurile noastre de voluntari de pe 
frontul român, francez şi eventual cel italian, pentru a face cunoscut acasâ şi în 
străinătate acţiunea lor războinică si a întreține în rândurile lor deplina credinţă 
în dreptatea şi izbânda cauzei pentru care luptă”. 

După adoptarea programului de acţiune, în cursul zilei de 3 ianuarie 
1918, doctorul Onisifor Ghibu s-a deplasat la Chişinău spre a prezenta documen- 
tele respective importantului contingent de români ardeleni şi bucovineni 
refugiaţi aici. În acest mod a reuşit, practic, prin strângerea semnăturilor de 
adeziune a celor găsiţi în Chişinău, constituirea unui puternic nucleu favorabil 
planului de acţiune al Comitetului de la Odessa. Acest episod a făcut obiectul 
unei relatări ulterioare a lui Ghibu, prin care a arătat că toţi cei contactaţi de el au 
fost de acord cu „formarea şi componența Comitetului ales la Odessa” şi că „au 
semnat adeziunea, cu care m-am dus la gară şi i-am dat-o lui Lepădatu, care a 
plecat înainte spre Iasi”.'°° Concomitent, cu plecarea lui Ghibu la Chişinău. 
Comitetul Naţional a desemnat din rândul său pe Lepădatu, Bocu, Deleu. 
Popovici şi Tăslăuanu să plece la Iaşi, spre a incunostiinta guvernul roman 
despre hotărârile stabilite la Odessa. Ajunşi la Iasi, reprezentanţii Comitetulu: 
Naţional de la Odessa au prezentat guvernului român scopul organizării acestuia 
şi documentele adoptate de Adunarea din 2 ianuarie. Motivația înființării 
Comitetului de la Odessa a fost comunicată premierului român astfel: „împrăju- 
rările grele prin care trece astăzi neamul nostru au găsit un puternic răsunet in 
sufletul românilor subjugati din Austro-Ungaria. Credinţa lor este că în situaţia 
actuală cauza românilor asupriti de sub Habsburgi trebuie să fie susținută în 
străinătate printr-o propagandă organizată alături de Alianţa Nationalitatilor din 
Austro-Ungaria care actualmente lucrează la Kiev”. Ca urmare, drept „o conse- 
cinta a acestei necesităţi, ardelenii şi bucovinenii refugiaţi la Odessa, Chisinau şi 
Iasi, având şi consimţământul corpului de ofițeri şi soldați voluntari în armata 
română, precum şi al prizonierilor din Rusia, s-au întrunit şi au instituit: 
Comitetul Naţional al Românilor din Austro-Ungaria”. După comunicarea 
numelui celor zece membri ai Comitetului, s-a precizat credința lor că prima 
datorie este aceea „să aducem la cunoştinţa” premierului „constituirea Comite- 
tului National”. În final şi-au exprimat încrederea că acesta va „binevoi a acordz 
sprijinul trebuincios, moral si material, acestei organizaţii, care va lucra de comun 
acord cu guvernul român, care pentru îndeplinirea idealului nostru național a 
adus sacrificiile mari ce vor fi înregistrate de istorie”.!% 

Referindu-se la acest episod, Lepădatu Al. a scris mai târziu: „Guvern 
român a aprobat pasul nostru, ne-a recunoscut ca organ legal constituit” şi ne-a 
„autorizat a reprezenta şi lucra în numele românilor refugiați din Austro- 
Ungaria”.!% În același timp, prin intermediul reprezentantelor oficiale de la 


1% Onisifor Ghibu, Amintiri despre Octavian Goga, Sibiu, 1943, p. 9-11. 


19 CSPAML,, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 6, f. 177. 
1% Constantin I. Stan, op.cit., p. 111-112. 


224 


Odessa şi laşi şi a prese 
National si a planului său! 
si opiniei publice din tară 
comitet asemânător consti 
Austro-Ungaria” - l-a însă 
organizare a unei ,,legium 
sândul acestora.'” După ¢ 
fost recunoscut de câtre gu 
voluntarilor aflate pe ta 
enzonieri în Alianța Nanos 
Un document im 
#lugiati din Austro-Ungar 
zarul „România Nouă”. 
“cunoaşterii „dreptului pe 
aoărut sub semnăturile un 
ducovineni (dr. Ghibu Or 
Dancea N., Oțetea A., Toi 
Æunoscut opiniei publice ¢ 
@ebuie să serbeze amintin 
somanesti, noi cei de aic 
Sucovineni ş.a.m.d. si mu! 
cetățenii aceluiaşi stat unii 
mânilor”. Drept urmare 
wom fi totdeauna ostaşi ai 
@onm să luptăm, cu orice a 
De asemenea, repn 
= chiar lărgirea cadrului cx 
n dubla monarhie. În ac 
Beku Victor şi Popovici X 
> februarie 1918, despre 
zoatinuarea colaborânii cu 
sul lui februarie 1918, 
m=cesitatea înfiinţării unei. 
gana la sfirşitul războiului 
azatilor prin intermediul n 
svadentiat, în cadrul acest 
sacrificând totul, ea a data 


™ Loan I. Serban, Primul Corp 
™ Vasile Curticapeanu. Lupta 
Sind. Revista de istorie”, nr. : 
România Nouă”, an IL nr. $ 
™ joan I. Şerban, Voluntarii 7 


astre de voluntari de ae 
ace cunoscut acasă si sn 
ile lor deplina credină 


zsul zilei de 3 ianuane 
pre a prezenta documer 
ardeleni şi bucovinææ 
ngerea semnăturilor az 
utemic nucleu favorabi 

episod a facut obiecna 
XI cei contactaţi de el au 
les la Odessa” şi că „au 
0 lui Lepădatu, care a 

lui Ghibu la Chisinäu. 
æpädatu, Bocu, Deleu. 
Stinta guvernul român 
prezentanţii Comitetului 
opul organizării acestuia 
te. Motivația infiintäni 
român astfel: „împrăju- 
i un puternic răsunet în 
a lor este că în situaţia 
Duie să fie susținută in 
canta Nationalitätilor din 
urmare, drept „o conse- 
# la Odessa, Chişinău si 
kan voluntari în armata 
intrunit şi au instituit: 
ia. După comunicarea 
a credința lor că prima 
un „constituirea Comite- 
ssta va „binevoi a acorda 
i. care va lucra de comun 
zalului nostru naţional a 


ns mai târziu: „Guvernul 
1 legal constituit” şi ne-a 
x refugiaţi din Austro- 
entantelor oficiale de la 


p.9-11. 


şi Iasi şi a presei internationale şi române, constituirea Comitetului 
sonal şi a planului său de acţiune au fost aduse la cunoştinţa forțelor politice 
opiniei publice din ţară şi străinătate. În scurt timp, la 8 ianuarie 1918, un 
mitet asemânător constituit la laşi - redenumit al „Românilor Refugiati din 
3 stro-Ungaria” - l-a însărcinat pe Victor Deleu să întocmească un proiect de 
izare a unei „legiuni române”, menite a lupta alături de forțele aliate şi în 
acestora.!% După câteva zile, la 13 ianuarie 1918, Comitetul National a 
ssi recunoscut de către guvernul român, iar la el „au fost atrase şi organizații ale 
seluntarilor aflate pe teritoriul rus, care urmau să reprezinte pe românii 
enzonieri în Alianţa Nationalitätilor din Kiev”.!1° 

Un document important al reprezentanţilor ardeleni şi bucovineni 
sefugiati din Austro-Ungaria a fost şi declaraţia din 24 ianuarie 1918 publicată în 
zarul „România Nouă”. Importanța documentului a constat în evidenţierea 
#=cunoasterii „dreptului popoarelor de a-şi hotäri singure soarta”. Declaraţia a 
apărut sub semnăturile unor reprezentanţi de frunte ai refugiaților ardeleni şi 
bucovineni (dr. Ghibu Onisifor, dr. Mateiu L, dr.Bernamisa S., Codrea Gh.. 
Oancea N., Oțetea A., Tofan Gh., Logican D., dr. Topa Onedin etc.) şi a facut 
cunoscut opiniei publice că: „începând cu ziua de astăzi, în care toți românii 
mebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri săvârșite la 1859 între două tari 
romanesti, noi cei de aici [...] nu ne mai socotim ca până acum ardeleni, 
Sucovineni ş.a.m.d. şi nu ne mai socotim nici numai fiii aceluiaşi popor, ci ca 
cetățenii aceluiaşi stat unitar românesc, ca cetăţeni ai României nouă a tuturor 
“omânilor”. Drept urmare au facut publică decizia luată: „De astăzi înainte noi 
“om fi totdeauna ostaşi ai acestei Românii- pentru fericirea şi întărirea căreia 
dorim să luptăm, cu orice armă va trebui”!!!. 

De asemenea, reprezentanții Comitetului Naţional au urmărit menţinerea 
chiar lărgirea cadrului colaborării cu reprezentanţii celorlalte popoare asuprite 
Sin dubla monarhie. În acest sens, din însărcinarea Comitetului, Bocu Sever, 
Deleu Victor şi Popovici Mihai l-au informat telegrafic pe Thomas Masaryk, la 
3 februarie 1918, despre constituirea acestuia şi şi-au exprimat „speranţa în 
continuarea colaborării cu cehoslovacii”!?. Dând curs însărcinării primite, în 
ursul lui februarie 1918, Victor Deleu a prezentat „memoriul” referitor la 
aecesitatea înființării unei „legiuni de voluntari români, care va rămâne pe front 
până la sfirsitul războiului” alături de aliaţi. Conţinutul acestuia a fost înaintat 
aliaților prin intermediul misiunilor diplomatice române din acele tari. Deleu a 
#videntiat, în cadrul acestui memoriu, faptul că, „România a intrat în război 
sacrificând totul, ea a dat aliaţilor tot ce un popor putea să dea: viaţa şi bogăţiile 


™ loan I. Şerban, Primul Corp al Voluntarilor...(1D),..., p. 552-554. 

" Vasile Curticăpeanu, Lupta lui Octavian Goga pentru realizarea statului român unitar în 
„Studii. Revista de istorie”, nr. 5, 1969, p. 940. 

„România Nouă”, an IL nr. 8 din 24 ianuarie 1918. 

N° Joan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia..., p. 117. 


225 


i * 


ei, însă libertatea fraţilor nu s-a împlinit”. De asemenea, a mai arătat că & Memoriul à 
contradicţie cu situaţia militară si politică a momentului, speranța românilor & mé a VOÏURIAN 
rămas în continuare legată de incheierea războiului „cu învingerea desăvârşit © hoc pusă în shy 
aliaţilor si, prin aceasta, cu eliberarea lor de sub jugul maghiaro-german” © 5 Actunea G 


reafirmat cu hotărâre că menţinerea monarhiei dualiste ar fi „nu numai & mu inregur 
anacronism istoric, ci o nedreptate omenească, o imoralitate socială”.15 lang: an 
In Regulamentul asupra organizării şi funcţionării Comandament: Yancu'"). În 


Corpului Legionar al Românilor Subjugați!!*, Victor Deleu a prezentat scop. 2. care CO 
înființării acestuia ca fiind motivat de necesitatea înlesnirii „românilor Gx socnoundurse 
monarhia Austro-Ungară, care se găsesc risipiţi în România, Rusia, America # & peau ak 
Italia şi care cer să fie alipiti României”, să se „organizeze în unităţi de lup = ss austro 
să-şi verse sângele pe fronturile aliate pentru întruparea idealului lor”. Conform mapa: = mational-pol 
propunerii lui pentru România, Comandamentul Corpului Legionar trebuia să fs puis". După dez 
„ataşat pe lângă Marele Cartier General” român şi urma a rezolva „toae em la institu 
chestiunile privitoare la înrolarea voluntarilor legionari, la organizarea lor i» mures și elaborat 
unități de luptă, la instructia şi încadrarea acestor unităţi, precum şi la aprovizie- a - cu adausul 
narea grupelor legionare până ce se vor trimite pe front”. Conform proiectului = i arii membri: 
cauză, comandamentul militare, preconizate a exista pe teritoriul Româm= eo dr. Pompils 
trebuia să aibă o structură autonomă. i Declaraţia | 
a) Comandantul Corpului legionar, „un ofițer superior din armata romani m ac=stora la hotăr 
numit la propunerea Marelui Cartier General” de către rege. Comandantul. pe ne: ai refugiatik 
lângă atribuţiile specifice funcţiei, trebuia să conducă şi organizeze ,,propagande Bite ale călăi 
pentru inrolarea voluntarilor” şi să stabilească „dispoziţii pentru formarea ss ua situaţiei 
instructia unităţilor de luptă legionare” E miurâtoare aul 
b) Statul major. Şeful acestuia trebuia să fie „un ofiţer ardelean numit de D in Good şi 


Marele Cartier General”, la propunerea comandantului. La rândul lui, stant 


: mpare „A lupte 
major urma a fi compus din: tv 
1. Biroul adjutantură şi personal; E cri ad 
2. Biroul înrolării, care trebuia să organizeze „întreaga propagandă pentr: tk L a fost oll 
inrolarea românilor din Ardeal si Bucovina care se găsesc in România si tänile 
aliate”; Congresæ 


3. Biroul organizare şi instrucție, care trebuia să organizeze „taberele de concer- 
trare şi centrele de instrucţie” şi să formeze şi asigure încadrarea „unităţilor de 


luptă”; Mioscova. între 1 
4. Biroul intendenta, care trebuia să asigure logistica necesară voluntarilor. maxaltinle dm 
Conform propunerilor lui Victor Deleu, „propaganda pentru inrolares ns: a ardeler 
românilor ardeleni si bucovineni, din România si ţările aliate, ca voluntar Heneganu. Pri 
legionari” trebuia efectuată de către Biroul înrolării prin: „comisii de inrolare al “mgresului ae 
căror numâr şi compunere o propune spre numire comandantul” si ,,publicam ma sub denum 
ziare şi broşuri şi alte mijloace pe care le va hotäri comandantul”. psc in intern 
113 Ibidem. * ac Gosar ar. | 
"+ C.S.P.A.MLL, fond C.V.R.A.B., dosar nr. 5, f. 23-29. Geom Boor 


226 


wemenea, a mai arătat că, in 
enmului, speranța românilor a 
i „cu învingerea desăvârșită a 
Mgul maghiaro-german” si a 
dualiste ar fi „nu numai un 
noralitate sociala”.'? 

wmcronarii Comandamentului 
sor Deleu a prezentat scopul 
sa înlesnirii „românilor din 
n România, Rusia, America si 
wganizeze în unităţi de luptă si 
aparea idealului lor”. Conform 
“espului Legionar trebuia să fie 
în şi urma a rezolva „toate 
egionari, la organizarea lor în 
wnitin. precum si la aprovizio- 
“front. Conform proiectului în 
exsta pe teritoriul României. 


ar superior din armata romana. 
i câtre rege. Comandantul, pe 
facd și organizeze „propaganda 
„dispoziții pentru formarea şi 


= _un ofiter ardelean numit de 
dantului. La rândul lui, statu! 


: „intreaga propagandă pentr: 
: se găsesc în România şi tank 


organizeze „taberele de concen- 
sure încadrarea „unităţilor Ge 


aka necesară voluntarilor. 

L Propaganda pentru înrolarez 
ia si tânle aliate, ca voluntæ 
Eni prin: „comisii de înrolare a 
are comandantul” şi „publicate. 
ri comandantul”. 


Memoriul lui Victor Deleu a demonstrat dorința şi capacitatea organi- 
zatorică a voluntarilor ardeleni şi bucovineni de a continua, până la victorie, 
lupta lor pusă în slujba eliberării şi unităţii naționale. 

Acţiunea Comitetului Naţional nu a ocolit nici pe voluntarii ardeleni şi 
bucovineni inregimentati în primele unități militare independente şi aflate 
dislocate lângă armata română (regimentele: |. „Turda”, 2. "Alba Iulia” si 3. 
„Avram lancu”). În acest sens, în ziua de 20 februarie 1918, ofiţerii acestor 
regimente, care constituituiau Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovi- 
neni, socotindu-se „reprezentanţi fireşti ai acestui Corp”, s-au întrunit într-o 
„şedinţă pentru alegerea unui «Comitet National» al Românilor Subjugati din 
monarhia austro-ungară”. Comitetul ales trebuia să „substituie organizațiile 
noastre national-politice desființare şi complet paralizate de guvemele monarhiei 
dualiste”. După dezbateri, participanţii la adunare au declarat în finalul acesteia: 
„Aderăm la instituirea Comitetului Naţional şi a programului de acţiune - 
compus şi elaborat în şedinţele emigranților nostri din Kiev, Odessa, Chisinau si 
laşi - cu adausul că, în compunerea acestui Comitet Naţional, să intre şi 
următorii membri: pârintele Ioan Agârbiceanu, părintele Ioan Mota, medic 
căpitan dr. Pompiliu Nistor şi căpitan dr. Joan Veşcan”!!5. 

Declaraţia finală a ofițerilor voluntari demonstrează adeziunea unanimă 
a acestora la hotărârile adoptate de adunările anterioare ale reprezentanţilor de 
frunte ai refugiaților ardeleni şi bucovineni, precum şi recunoaşterea meritelor 
deosebite ale celor propusi de ei pentru a fi cooptați în Comitetul National. 
Evoluţia situaţiei politice şi militare atât din România, cât şi din zona 
înconjurătoare a determinat, în contradicţie cu elanul şi acțiunea continuă a lui 
Octavian Goga şi celorlalți fruntaşi ai refugiaților ardeleni şi bucovineni, o 
estompare ,,a luptei pentru drepturi nationale şi unire” a Comitetului National. In 
scurt timp, urmare a încheierii tratativelor de pace de la Brest-Litovsk şi 
intensificării acţiunilor militare ale armatei bolşevice in zonă, Comitetul 
National a fost obligat să-şi înceteze activitatea. 


Congresul Prizonierilor de toate nationalitatile din Rusia 


O urmare directă a Păcii de la Brest - Litovsk a fost desfăşurarea la 
Moscova, între 13-18 aprilie 1918, a lucrărilor Congresului prizonierilor de toate 
sanonalităţile din Rusia. Din partea prizonierilor români au participat, ca repre- 
Æntanti ai ardelenilor si bucovinenilor din armata austro-ungară, A.Pescariu şi 
a. Henegariu. Primul dintre aceştia, A. Pescariu, a fost ales chiar în prezidiul 
engresului si a condus în această calitate câteva şedinţe ale acestuia!!€. Cunos- 
x si sub denumirea de Congresul foştilor prizonieri din Rusia, la lucrări au 
sarucipat, în intervalul 15-18 aprilie 1918, circa 4 000 de delegați ai prizonierilor 


? Ibidem, dosar nr. 6, f. 176. 
Constantin Botoran, Constantin Stan, op.cit., p. 1087. 


227 


proveniţi din rândurile armatelor Puterilor Centrale . Congresul a lansat si un 
„manifest” câtre sutele de mii de prizonieri aflaţi în Rusia, consideraţi în noile 
condiţii politice din această ţară ca „foşti prizonieri”. Conform manifestului in 
cauză, noua putere bolşevică instaurată în Rusia a hotărât eliberarea acestora din 
lagăre şi acordarea libertăţii „de a se întoarce acasă”, îndemnându-i ca odată sositi 
în tările lor „să înceapă si să sprijine revoluția socială”. Urmare a hotărârilor 
conducerii politice nou instalate în Rusia, dublate atât de starea de haos politic 
intern instaurată mai ales în partea europeană a fostului imperiu țarist, cât şi de 
înaintările armatelor germane şi austro-ungare pe teritoriul acestei țări, muln 
prizonieri s-au repatriat. Alţii, al căror număr a fost estimat ulterior la circa 50.000 
de oameni, s-au înrolat ca voluntari în „detașamentele internaţionale roşii”. 

Prizonierii întorşi din lagărele sau câmpurile de muncă ruseşti in 
provinciile de origine din Austro-Ungaria au contribuit la intensificarea luptei de 
eliberare naţională a respectivelor entităţi nationale. Fenomenul a determinat 
autorităţile habsburgice să remarce că: „întorşi acasă, foştii prizonieri din 
rândurile populațiilor asuprite ale monarhiei, s-au alăturat mișcării naționale de 
eliberare şi au sprijinit-o”. Multi dintre cei intorsi acasă au intrat în mişcările de 
rezistență armată locale - aşa numitele „cadre verzi” - participând la dezmem- 
brarea statului dualist prin desfăşurarea de operaţii militare pe teritoriul propriu 
şi sabotând astfel efortul de război austro-ungar. Alţii, mai ales românii din 
Ardeal şi Bucovina, s-au înrolat „în gărzile naţionale” ce se organizau în toate 
provinciile dublei monarhii'!*, Toate aceste evoluţii au fost în deplină concor- 
dantä, păstrând totuşi o anumită proporţie, cu ,,rezolutia” (pe care se găseşte si 
semnătura lui A.Pescariu) finală a amintitului Congres de la Moscova. 

Primăvara anului 1918, prin izolarea militară a României şi transfor- 
marea teritoriului european rus într-un imens teatru de război civil, a determinat 
încetarea activității politice şi de propagandă naţională a românilor ardeleni şi 
bucovineni în această zonă. La rândul lor, în paralel cu acest fenomen, acțiunile 
de înrolare a voluntarilor din rândul acestora, prizonieri de război sau refugiați. 
au încetat şi ele. 


117 ***, Desăvârşirea unificării statului national român... p. 220. 
'1% Ibidem. 


228 


PROBLEMELI 
ROMÂNI D 
I 


V. 1. Demersurile | 
romani din ar 


Sfârşitul Prim 
armistițiului din 29 oct 
- 1918-a însemnat penn 
provinciilor istorice im 
Conferinţei de Pace de 
diplomaţia română s-a a 
recunoașterea internata 
din 1919 - 1920!. Unire 
dimpotrivă, începutul u 
indestructibilă, cu ton a 
parte a României întregi 
să fie faclia care povar 
cărările în viitor” - a rosi 

Practic, lucrările 
1919, în şedinţe plenare 
timp, rolul important 1-a 
Externe ai S.U.A., Mani 
„Organul esenţial de dec 
Orlando si Clemanceau 
zile ale Conferinţei „si 
săvârşite de mai marii kh 
în două categorii, impan 
interese generale», acesi 


* Jon Agrigoroaiei, Opime p 
Marii Uniri. Iaşi, 1916-1914 
Ibidem, p. 242. 

? Constantin Botoran. Vale 
Unire din 1918, în Istoraa 
2003, p. 6. 


sul a lansat si uz 
sonsiderati in noile 
rm manifestului iz 
erarea acestora din 
xlu-i ca odată sosin 
mare a hotărârilor 
rea de haos politic 
=u țarist, cât şi & 
acestei ţări, mule 
zrior la circa 50.000 
male roșii”. 
muncă rusești în 
msificarea luptei de 
nenul a determina: 
>ştii prizonieri din 
uscärii nationale de 
atrat în mişcările de 
Cipänd la dezmem- 
pe teritoriul propriu 
ai ales românii din 
2 organizau în toate 
t în deplină concor- 
x care se gaseste şi 
Moscova. 
omâniei şi transfor- 
X civil, a determinat 
omânilor ardeleni si 
1 fenomen, acţiunile 
război sau refugiaţi. 


CAPITOLUL V 


PROBLEMELE REPATRIERII PRIZONIERILOR 
ROMANI DIN ARMATA AUSTRO-UNGARA 
INTERNAŢI IN RUSIA 


V. 1. Demersurile României privind repatrierea prizonierilor 
români din armata austro-ungară internati în Rusia 


Sfârşitul Primului Război Mondial a avut loc odată cu semnarea 
armistițiului din 29 octombrie / 11 noiembrie 1918 de la Compiègne. Acelaşi an 
- 1918-a însemnat pentru poporul român înfăptuirea unui vis de generaţii: unirea 
provinciilor istorice într-un singur stat, denumit România Mare. În cadrul 
Conferinţei de Pace de la Paris, care şi-a deschis lucrările la 18 ianuarie 1919, 
diplomaţia română s-a angajat într-o acţiune ce avea în vedere, în primul rând, 
recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, fapt realizat prin semnarea tratatelor 
din 1919 - 1920'. Unirea nu a reprezentat pentru români un sfârşit de drum, ci, 
dimpotrivă, începutul unuia nou: „De aici urmează ca simţul de solidaritate 
ndestructibilă, cu toți cei care au trait înainte de noi sau trăiesc astăzi în orice 
parte a României întregite, trebuie să ne stăpânească din zi în zi tot mai mult [...] 
să fie făclia care povatuieste paşii naţiunii noastre în prezent şi îi luminează 
cărările în viitor” - a rostit profesorul clujean Ioan Lupaş la 11 noiembrie 191%. 

Practic, lucrările Conferinţei de la Paris s-au desfăşurat până la 28 iunie 
1919, în şedinţe plenare sau ale celor 16 comitete de experți. Dar, în tot acest 
timp, rolul important 1-a avut Consiliul celor Zece (şefii de guvem şi miniştrii de 
Externe ai S.U.A., Marii Britanii, Franței, Italiei şi Japoniei). Cu toate acestea, 
„organul esenţial de decizie a fost Consiliul celor Patru (Wilson, Lloyd George, 
Orlando şi Clemanceau), care s-a reunit începând cu 24 martie”. Încă din primele 
zile ale Conferinţei „statele mici s-au găsit in fata unei nedreptäti flagrante 
săvârşite de mai marii lor aliați constând în împărțirea arbitrară a participanţilor 
în două categorii, împărțire care spulbera principiul egalității între state: «state cu 
interese generale», acestea fiind desigur, în viziunea organizatorilor Conferinţei, 


Jon Agrigoroaiei, Opinie publică şi stare de spirit în vremea Războiului de Întregire şi a 
Marii Uniri. laşi, 1916-1918, laşi, 2004, p. 235. 


* Ibidem, p. 242. 
’ Constantin Botoran, Valeriu-Florin Dobrinescu, Confirmarea internațională a actelor de 
Unire din 1918, în Istoria Românilor, vol. Ul, Romania intregita (1918-1940), Bucuresti, 


2903, p. 6. 


229 


marile puteri învingătoare, şi «state cu interese limitate» sau «speciale», adice 
țările mici aliate ai căror reprezentanţi nu aveau dreptul să participe la sedinielé 
ce urmau să discute probleme ce le interesau in mod direct”. 

Principalul mandat al delegaţiei României la Paris a fost legat de 
recunoaşterea internaţională a ,, Hotärârilor plebiscitare de Unire din 27 martie 
9 aprilie, 15/28 noiembrie şi 18 noiembrie / 1 decembrie 1918”. De asemenea. is 
comisiile in care au fost incluși, delegaţii romani au luat parte la dezbaterile 
generale care au avut loc în cadrul Conferinței de Pace. Obiectivul prioritar & 
Conferinţei de Pace a urmărit „recrearea unui nou echilibru european”, dar s-z 
dovedit dificil de realizat şi „din perspectiva excluderii a două centre de putes 
din Europa - Germania si Rusia”. În acelaşi timp, Conferinta de Pace trebuia „35 
sanctioneze juridic noua situaţie politico-teritorială din Europa. Imperiile Rus = 
cel Austro-Ungar se destrâmaseră, pe ruinele lor au apărut noi state, iar altele. 
cum a fost cazul României, s-au întregit. 

Una dintre problemele aflate pe agendele de lucru ale diplomariles 
intruniti la Paris a fost şi aceea a repatrierii prizonierilor de război. Ţările partici- 
pante la Conferinţa de Pace - învingătoare sau învinse - au acordat importania 
cuvenită problematicii repatrierii prizonierilor de război si internatilor civili 
Prioritatea acţiunii şi-a avut originea în dorinţa participanţilor de a se ajunge în 
cel mai scurt timp la repatrierea tuturor prizonierilor de război şi internatilor 
civili aflaţi încă în prizonierat în diferite state. 

In scopul instituirii unui cadru legislativ în acest domeniu, care să devin: 
un instrument de lucru unanim recunoscut pe plan international, a fost organi- 
zată, pe lângă Secretariatul General al Conferinţei de Pace, Comisia specială 
pentru toate chestiunile privitoare ia prizonierii aliaţi, condusă de Henn 
Caen. Atribuţiile iniţiale ale Comisiei, pe măsura încheierii tratatelor de pace cu 
statele învinse (Germania, la 28 iunie 1919 la Versailles, Austria, la 10 septem- 
brie 1919 la Saint-Germain en Laye; Bulgaria, la 27 noiembrie 1919 la Neuilly- 
sur-Seine; Ungaria, la 4 iunie 1920 la Trianon şi Turcia, la 10 august 1920 la 
Sevres), au fost extinse asupra întregii problematici a repatrierii prizonierilor şi 
internatilor civili, precum şi a clarificarii situațiilor celor declaraţi , dispäruti” si 
identificării locurilor de înhumare a celor ,morti*. Înfiinţarea acestei Comisi 
speciale şi-a avut sorgintea în prevederile Convenţiei de la Haga, care stipulau = 
„fiecare dintre statele beligerante trebuie să predea la sfârşitul războiului prizo- 
nierii deţinuţi”. De asemenea, conform articolului 14 din aceeaşi Convenţie. 
fiecare stat care a avut internaţi prizonieri de război trebuia să predea statelor de 


* Constantin Botoran, România si statele succesorale din centrul si sud-estul Europei la 
Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) in „Revista de istorie”, tom 36, nr. 11, 1983, p. 1128. 
> SConstantin Botoran, Valeriu-Florin Dobrinescu, op.cit. p. 4, 6. 

$ Centru de Studii si Pastrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti (în continuare 
C.S.P.A.M..), fond Direcţia Contabilitate, Contencios si Pensii, dosar nr. 1632, f. 386. 


230 


“reine ale acestora câte „o f 
sare să se vadă toate datele d 
semare, respectivele obligat 
intre tratatele de pace inche 
Pornindu-se de la ao 
& obligativitatea asigurării 0 
@etinuti, pe lângă aceeași si 
Paris a fost creată Comisia 
ui acestei Comisii a constat 
îmvinse, cu precădere. a I 
ili”. Comisia trebuia. în n 
srecisă a tuturor abaterilor d 
ma la răspundere a persol 
gropus, a fost elaborat si di 
= un mode) de ,,declaral 
Æsstionar, a fost structural 
detalii relativ la imbracam 
de plată; corespondență: tr 
sea”. La rândul lui, fiecare 
întrebări:. 

În paralel cu identă 
meratului de câtre militarii p 
ware la clarificarea soarte 
origine. Din dorința elucid 
cercetarea disparutilor 
mclusa sub forma unor pre 
Gisparutilor’, cum apar um 
activităţi de desfăşurat du 
cazul Tratatului de la Ve 
ușura activitatea .comisih 
de către statele care au ava 
Mpulatiile articolelor 2225 
msantaje materiale şi mon 
==monale sosite in Germs 
_servicii” specializate „per 
la dispoziţia acestora. „ÎN | 
secesare si, in mod nedisa 


— 
Ibidem. 

" Ibidem, f. 387-388. 

* Loc.cit., fond Ministerul de Ra 
~ "Ibidem, f. 23. 


ale» sau «speciale», adică 
tul să participe la şedintele 
arect™. 

la Paris a fost legat de 
re de Unire din 27 martie 
me 1918”. De asemenea. în 
m luat parte la dezbaterile 
ace. Obiectivul prioritar al 
chilibru european”, dar s-a 
mi a două centre de putere 
nferinta de Pace trebuia „să 
m Europa. Imperiile Rus şi 
apărut noi state, iar altele. 


de lucru ale diplomaților 
lor de război. Țările partici- 
se - au acordat importanța 
azboi şi internatilor civili. 
capantilor de a se ajunge în 
or de război şi internatilor 


est domeniu, care să devină 
miernational, a fost organi- 
de Pace, Comisia specială 
"aliaţi, condusă de Henry 
Heieni tratatelor de pace cu 
illes: Austria, la 10 septem- 
aoiembrie 1919 la Neuilly- 
urcia, la 10 august 1920 la 
a repatrierii prizonierilor si 
lor declaraţi ,,disparuti” si 
Infiintarea acestei Comisii 
de la Haga, care stipulau ca 
a Sfarsitul razboiului prizo- 
14 din aceeasi Conventie, 
œebuia să predea statelor de 


cerul şi sud-estul Europei la 
© .t0m 36, or. 11, 1983, p. 1128. 
L6. 

Esonice Piteşti (în continuare 
m=. dosar nr. 1632, f. 386. 


origine ale acestora câte „o fişă asupra fiecăruia din prizonierii ce a avut, fișă în 
care să se vadă toate datele de identificare, precum şi soarta prizonierului”. Drept 
urmare, respectivele obligaţii au devenit prevederi exprese în cuprinsul fiecăruia 
dintre tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu statele învinse. 

Pornindu-se de la aceste prevederi ale Convenţiei de la Haga, referitoare 
la obligativitatea asigurării unor condiţii minimale umane de viață prizonierilor 
deţinuţi, pe lângă aceeaşi structură organizatorică a Conferinţei de Pace de la 
Paris a fost creată Comisia responsabilitatilor. Principalul obiect de activitate 
al acestei Comisii a constat în cercetarea modalitätilor asigurării de către statele 
invinse, cu precădere, a „tratamentului prizonierilor de război si internatilor 
civili”. Comisia trebuia, în mod special, să urmărească identificarea şi „stabilirea 
precisă a tuturor abaterilor de la convențiile internationale” şi să propună „trage- 
rea la răspundere a persoanelor vinovate”. Pentru îndeplinirea obiectivului 
propus, a fost elaborat si difuzat statelor care au avut militari căzuți în prizonie- 
rate un model de ,,declaratie”. Declaraţia în cauză, concepută sub forma unui 
chestionar, a fost structurată în opt „titluri”, formulate, fiecare in parte, astfel: 
„detalii relativ la îmbrăcăminte, alimente si locuinţă; munci şi tratament; drepturi 
de plata; corespondență; tratament sanitar, mortalitate; invaliditate şi repatrie- 
rea”. La rândul lui, fiecare dintre aceste titluri cuprindea un număr variabil de 
întrebări. 

În paralel cu identificarea condiţiilor de viață suportate în timpul prizo- 
nieratului de către militarii proprii, o problemă spinoasă a reprezentat-o cea referi- 
toare la clarificarea soartei prizonierilor care nu s-au mai întors în țările de 
origine. Din dorinţa elucidării acestor situaţii, a fost creată o Comisie pentru 
cercetarea disparutilor’. În cuprinsul tratativelor de pace, problematica a fost 
inclusă sub forma unor prevederi aparte. Aceste adevărate „servicii de cercetarea 
dispärutilor”, cum apar uneori consemnate, au avut una dintre cele mai dificile 
activităţi de desfășurat după încheierea primei conflagrații mondiale. Astfel, în 
cazul Tratatului de la Versailles au fost prevăzute condiţii speciale menite a 
uşura activitatea „comisiilor de cercetarea dispärutilor” expediate în Germania 
de câtre statele care au avut prizonieri sau internaţi civili în respectiva tara. Prin 
stipulatiile articolelor 222-225, Germania a acordat acestor comisii „o serie de 
avantaje materiale şi morale”. Pentru a veni în sprijinul activității comisiilor 
naționale sosite în Germania, aceasta a fost obligată să înființeze la rândul ei 
„servicii” specializate „pentru a ajuta lucrărilor țărilor aliate”, precum şi să pună 
la dispoziţia acestora, „în mod gratuit”, totalitatea „mijloacelor de comunicaţie” 
necesare şi, in mod nediscriminatoriu, întreaga bază de date deținută!”. 


“Ibidem. 

* Ibidem, f. 387-388. 

* Loc.cit., fond Ministerul de Război (în continuare: M.R.), Serviciul Statistic, dosar nr. 59, f. 20. 
'" lfbidem, f. 23. 


231 


Tratarea diversității aspectelor implicate de problematica generală a 
repatrierli, indiferent de unghiul de abordare a acesteia, in mod obligatoriu 
trebuie să tind seama de existenta imperiilor multinationale prinse în conflict. 
Această realitate geopolitică, dublată de aceea a afirmării şi emancipării tinerelor 
state naționale, a generat „o situaţie inedită” şi anume, „în orice moment 
prizonierul inamic putea fi un conational al armatei ce-l captura sau al aliatului”. 
În această situaţie s-au „găsit atât românii, cât si polonezii, iugoslavii şi italie- 
nii”!!. Urmare firească a înrolării unui număr important de militari din rândul 
naționalităților componente ale celor două imperii, în timpul confruntărilor 
directe de pe câmpurile de luptă, multi dintre aceștia - în mod mai mult sau mai 
putin voit - au ajuns prizonierii uneia sau alteia dintre armatele celor două 
imperii. În acest mod un număr impresionant de militari austro-ungari au fost 
luaţi prizonieri de câtre Rusia, în realitate majoritatea fiind de fapt cehi, slovaci. 
sloveni, români, polonezi, ruteni, italieni etc. 

Ca o consecinţă directă a structurii multinaționale a armatei austro- 
ungare, la încheierea conflictului militar mondial, datorită şi schimbărilor geopo- 
litice înregistrate în spaţiul fostei monarhii dualiste, pe teritoriul Rusiei s-au aflat 
dintr-odată internaţi prizonieri de război aparținând şi statelor cu care aceasta nu 
s-a aflat în război: Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Astfel că, pe lângă o 
multitudine de aspecte specifice, aceste state s-au văzut în situaţia de a prelua 
spre rezolvare şi problematica repatrierii din Rusia a prizonierilor în cauză. 

In activitatea de repatriere a prizonierilor de război - începută dupa 
semnarea armistitiilor cu Austro-Ungaria (21 octombrie/3 noiembrie 1918) si, in 
mod deosebit, cu Germania (29 octombrie/11 noiembrie 1918) - s-a implicat 
direct Comitetul International al Crucii Roşii de la Geneva. Nu trebuie uitat 
faptul câ acest Comitet a fost prezent în toţi anii războiului alături de prizonierii 
de război sau internatii civili printr-o diversitate de acţiuni strict umanitare. 
Efortului acestuia, după 10 ianuarie 1920 - data constituirii Ligii (Societăţii) 
Naţiunilor cu sediul tot la Geneva, în Elveţia - i s-a adăugat cel susţinut de către 
Inaltul Comisariat al Ligii Naţiunilor pentru repatrierea foştilor prizonieri 
de război. După cum a şi fost denumit, unicul obiectiv al acestui organism al 
Ligii Naţiunilor a constat în coordonarea tuturor acţiunilor internaţionale de 
repatriere a prizonierilor de război şi internatilor civili atât în statele victorioase. 
cât şi în cele învinse!?. 

Activităţile celor două organisme internationale s-au desfăşurat într-o 
permanentă întrepătrundere, fiind deseori percepute ca acţiuni comune. Ele şi-au 
desfăşurat cu precădere activităţile în teritoriile acelor state care nu au fost 
semnatare ale tratatelor de pace încheiate de Puterile Aliate cu statele învinse. La 


"1! Ton Agrigoroaiei, Sorin D.Ivânescu, Dumitru Ivănescu, Silviu Vacaru, Stari de spirit ŞI 
mentalități în timpul Marelui Război. corpurile de voluntari români din Rusia, laşi, 2005, p. 55. 
2 C.S.P.A.MI, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4041, f. 241. 


232 


articolele 161 si 168 a 
Comisii de repatriere dm 
sii a fost strict limitat doa 
internatilor civili. Problem 
de vedere a îndeplinirii pre 
stat semnatar in parte. a fo 
pace’*. Amplul cadru inst 
globală, cu specificații proy 
Sub titlul de inv 
tratatelor de pace au fost 
toate statele învinse oblig 
si statului” respectiv, prek 
sens, la Paris a fost consti 
tiilor în cauză ale tratativ 
practică a prevederilor refe 
ciare, economice etc. peni 
tele şi drepturile” fiecäre 
urmare, în cadrul fiecărui 
1920, s-a constituit câte 
română a urmărit into 
referitoare la drepturile ¢ 
adversare. 
Complexitatea ra 
măsură influențată şi de n 
Datorită faptului ca ..tree 
„regimul sovietic nefiind 
tratativelor de la Paris. De 
păcii, numeroase conflica 
sângeros război civil, al ¢ 
xal, tocmai statul care d 
număr de prizonieri de rai 
al invinselor - nu a pa 
repatrierii acestora. Prin n 
nefiind semnatara nici um 
situaţia de a nu avea nici . 
Prin neimplicarez 
parte în tratatele de pace i 


“3 Ibidem, dosar nr. 4260, £ 3 
“ Ibidem, dosar nr. 4066, £ 7 
" Constantin Botoran, Valeză 
© Loc.cit., fond M.R., Servia 


oblematica generală a 
a. în mod obligatoriu 
tale prinse în conflict. 
și emancipării tinerelor 
k, „în orice moment 
aptura sau al aliatului”. 
zii. iugoslavii şi italie- 
de militari din rândul 
timpul confruntărilor 
mod mai mult sau mai 
e armatele celor douâ 
1 austro-ungari au fost 
d de fapt cehi, slovaci. 


zale a armatei austro- 
şi schimbărilor geopo- 
noriul Rusiei s-au aflat 
elor cu care aceasta nu 
„ Astfel că, pe lângă o 
în situaţia de a prelua 
nierilor în cauză. 
azboi - începută după 
noiembrie 1918) şi, în 
e 1918) - s-a implicat 
neva. Nu trebuie uitat 
ui alături de prizonierii 
uni strict umanitare. 
tuirii Ligii (Societăţii) 
za! cel susținut de către 
rea foştilor prizonieri 
al acestui organism al 
nilor internaţionale de 
it în statele victorioase, 


s-au desfăşurat într-o 
uni comune. Ele şi-au 
state care nu au fost 
le cu statele învinse. La 


Vacaru, Stari de spirit si 
din Rusia, laşi, 2005, p. 55. 
1. 


articolele 161 si 168 a fost prevăzută obligativitatea constituirii câte unei 


Comisii de repatriere din partea fiecărui stat în parte. Obiectivul acestor comi- 
sii a fost strict limitat doar la coordonarea repatrierii prizonierilor de război şi 
mternatilor civili. Problematica globală a urmăririi respectării din toate punctele 


de vedere a îndeplinirii prevederilor respectivelor tratate de pace, de către fiecare 


stat semnatar în parte, a fost încredințată Comisiei de executarea tratatelor de 
pace'î. Amplul cadru institutional creat la sfârşitul războiului a permis abordarea 
plobală, cu specificaţii proprii, de la un stat la altul, a situaţiei repatrierilor. 

Sub titlul de inventar, trebuie menţionat şi faptul că în cuprinsul 
xatatelor de pace au fost incluse şi o multitudine de articole prevăzând pentru 
toate statele învinse obligativitatea „lichidării bunurilor ce aparţin particularilor 
si statului” respectiv, preluate, sub diferite forme, în timpul râzboiului. În acest 
sens, la Paris a fost constituită Comisia de reparatiuni, care, conform stipula- 
ailor în cauză ale tratativelor de pace, s-a ocupat prioritar cu transpunerea în 
practică a prevederilor referitoare la „dispoziţiile generale, reparaţii, clauze finan- 
clare, economice etc. pentru a obţine restituirile prevăzute şi a stabili documen- 
tele şi drepturile” fiecărui stat în parte sau a apartinätorilor acestora. Drept 
urmare, în cadrul fiecărui stat semnatar al tratativelor de pace dintre anii 1919 - 
1920, s-a constituit câte o Comisie de reparatiuni. Comisia de reparatiuni 
română a urmărit întocmai executarea clauzelor din respectivele tratate 
referitoare la drepturile ce trebuiau acordate României din partea fostelor ei 
adversare. 

Complexitatea repatrierii prizonierilor de război a fost într-o anumită 
măsură influențată şi de neparticiparea Rusiei la Conferinţa de Pace de la Paris. 
Datorită faptului că „trecea printr-o situaţie extrem de complicată” internă, iar 
„regimul sovietic nefiind recunoscut de celelalte state”, Rusia a rămas în afara 
tratativelor de la Paris. De altfel, în „momentul când la Paris se reunea areopagul 
păcii, numeroase conflicte mai fumegau inca. Pe întinderile Rusiei avea loc un 
sângeros război civil, al cărui rezultat era greu de întrevăzut"!5. În mod parado- 
xal, tocmai statul care deţinea ca internaţi, în acele momente, cel mai mare 
număr de prizonieri de război - atât din rândul statelor învingătoare, cât şi din cel 
al învinselor - nu a participat la dezbaterea internațională a problematicii 
repatrierii acestora. Prin neparticiparea la respectivele acțiuni internationale, deci 
nefiind semnatara nici unuia dintre tratatele de pace încheiate, Rusia s-a văzut în 
situaţia de a nu avea nici , îndatoriri”, dar nici „drepturi”..€ 

Prin neimplicarea Rusiei în lucrările Conferinţei de la Paris,dar nici ca 
parte în tratatele de pace încheiate, s-a ajuns la situaţia excluderii tocmai a masei 


* Ibidem, dosar nr. 4260, f. 326. 

“* Ibidem, dosar nr. 4066, f. 702-703. 

Constantin Botoran, Valeriu-Florin Dobrinescu, op.cit., p. 3-4. 

* Loc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 702-703. 


233 


celei mai importante de prizonieri de la orice reglementare internaţională, multe 
sau bilaterală, referitoare la repatrierea lor. Din această cauză, o serie de state 
(Germania, Austria, Cehoslovacia) „au încheiat convenţii directe cu guvernul 
sovietic” privitoare la repatrierea prizonierilor proprii. Alte state, în acelaşi timp. 
din varii motive, au ales soluția intermedierii aceleiaşi problematici de câtre 
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Liga Naţiunilor (începând cu anul 1920). 
alte guverne sau societăţi naţionale de Cruce Roşie. Însă, indiferent de forma 
pentru care au optat, toate guvernele direct interesate au urmărit repatrierea de 
urgență a prizonierilor proprii internaţi în spaţiul rusesc. Începerea, încă din anul 
1919, a unor asemenea inițiative umanitare a reprezentat în fapt debutul unei 
„vaste acțiuni în Rusia europeană sovietică în scop de a retrimite la căminele 
lor” prizonierii de război internati în această tara de ani şi ani de zile. Numai 
cifra prizonierilor proveniți din fosta armată austro-ungară din această tara a fost 
estimată la „circa 500.000”. 
Tratatele de pace au determinat constituirea şi expedierea în ţările foste 
sau actuale deţinătoare de prizonieri, de către statele semnatare ale acestora, a 
unor comisii, care au urmărit „executarea tuturor chestiunilor aratate”!®. În totali- 
tate, tratatele de pace au mai prevăzut pe lângă clauze referitoare la repatrierea 
prizonierilor şi intematilor civili şi unele privind „căutarea” celor dati ,,disparuti”.!° 
Retrospectiv analizând lucrurile, epopeea repatrierii prizonierilor internaţi 
în Rusia, apartinatori ai statelor Puterilor Centrale a început, in mod practic, 
imediat după semnarea de către aceasta a celor două tratate de la Brest-Litovsk, 
primul la 27 ianuarie / 9 februarie 1918, dintre Austro-Ungaria şi Rada Ucrainei; 
iar al doilea la 18 februarie / 3 martie 1918, dintre Puterile Centrale şi Rusia 
(bolşevicâ). Urmare directă a încheierii acestora, drumurile spre interiorul 
Ucrainei şi Rusiei au fost deschise în fata armatelor Puterilor Centrale. Prin 
aceasta, gruparile de prizonieri aflate internate sau repartizate la muncă în zonele 
respective sau imediat limitrofe au putut începe drumul de întoarcere spre casă. 
Concomitent, prizonierii aceloraşi state au fost mutaţi - cu puţină vreme înainte 
de semnarea celor două tratate sau în perioada imediat următoare - de către unele 
autorități militare ruse cât mai spre estul Rusiei, sub motivul plauzibil al 
redislocarii lor ca forță de muncă destinată respectivelor regiuni. Motivul invocat 
a avut în realitate o mare acoperire în situaţia concretă de pe teren, ilustrată de 
lipsa forţei de muncă atât de resimţită în regiunile în cauză. O a treia categorie de 
prizonieri, de data aceasta provenind din armata austro-ungară, s-a văzut obligată 
să se retragă cât mai spre est din calea armatelor Puterilor Centrale din cauza 
apartenenţei lor la structurile organizatorice voluntare constituite în Rusia. 
Pentru această categorie de prizonieri „eliberarea” ar fi fost sinonimă cu 


17 Ibidem, f. 704-705. 
' Tbidem, dosar nr. 4245, f. 395. 
1 Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios si Pensii, dosar nr. 1632, £ 775. 


234 


judecarea lor de câtre 
pe măsură. A patra © 
participând la actiumil 
Mişcarea act 
Ungaria, a avut dre 
eliberare naţională. î 
casele lor, prizoniert 
un suflu nou, atât res 
Cu referire directă la 
Naţiunilor Oprimate 
D Drăghicescu, a ară 
„Acum prizonierii da 
comun”, vin spre tam 
peste mult timp. din ¢ 
de un eventual spry 
politică de la Mosa 
„cetăţenilor prizonier 
rea din Rusia””!. A 
bolşevici şi mărirea p 
Centrale au dus la 
internaţi în Rusia. 


V. 1.1. Ror 
romani 


Repatrierea p 
celor din fostele arm: 
în anul 1918 cu Ron 
celor două imperii - 4 
surile impuse de reze 
general - evidentă, 
repatriere - a fost o G 
faţă de militarii propr 

În urma inf4 
rului de Război a pre 
niti din armatele impt 
unit cu Vechea Romă 
lucruri „preocuparea + 


20 Augustin Deac, Ion Sp 
nationale unitare din cen 
1979, p. 464. 

21 C.S.P.A.M.I, fond Cor 


are internaţională, multe 
Ti cauză, o serie de state 
noi directe cu guvernul 
Alte state, în același timp. 
asi problematici de câtre 
‘#incepänd cu anul 1920). 
Insă. indiferent de forma 
au urmărit repatrierea de 
> Inceperea, încă din anul 
tat în fapt debutul unei 
ke a retrimite la căminele 
ani şi ani de zile. Numai 
vara din această ţară a fost 


expedierea în ţările foste 
semnatare ale acestora, a 
unilor arătate”!8. În totali- 
> referitoare la repatrierea 
P celor dati „dispăruţi”.!? 
yen prizonierilor internati 
inceput, în mod practic, 
ratate de la Brest-Litovsk. 
Ungaria şi Rada Ucrainei: 
Anerile Centrale şi Rusia 
aumurile spre interiorul 
t Puterilor Centrale. Prin 
ruzate la munca în zonele 
il de intoarcere spre casa. 
- cu puţină vreme înainte 
următoare - de către unele 
sub motivul plauzibil al 
r regiuni. Motivul invocat 
à de pe teren, ilustrată de 
uză. O a treia categorie de 
“ungară, s-a văzut obligată 
rilor Centrale din cauza 
are constituite în Rusia. 
ar fi fost sinonimă cu 


@ or. 1632, f. 775. 


judecarea lor de către justiția austro-ungară ca „trădători” şi primirea unor pedepse 
pe măsură. A patra categorie de prizonieri s-a înrolat ca ostaşi în „armata roşie”, 
participând la acţiunile acesteia.2 

Mişcarea aceasta a prizonierilor dinspre Rusia, mai ales spre Austro- 
Ungaria, a avut drept prim rezultat o anumită intensificare a mişcărilor de 
eliberare națională, in general, si de tip ,,revolutionar’, in particular. Intorsi la 
casele lor, prizonierii, martori direcți ai realitätilor revoluţionare, au adus cu ei 
un suflu nou, atât revendicativ în plan naţional, cât şi revoluționar în cel social. 
Cu referire directă la acest exod uman, reprezentantul românilor la Congresul 
Naţiunilor Oprimate din Austro-Ungaria de la Roma, profesorul universitar 
D.Draghicescu, a arătat de la tribuna acestuia, la 10 aprilie 1918, participanţilor: 
„Acum prizonierii din Rusia, eliberaţi la cererea lor de a lupta contra dusmanului 
comun”, vin spre ţările lor, iar „dintre aceştia 60.000 români din Ungaria”. Nu 
peste mult timp, din dorinţa de a slăbi rezistența forțelor antibolşevice şi a o lipsi 
de un eventual sprijin primit din partea prizonierilor de război, noua putere 
politică de la Moscova a decis, prin Decretul nr.217 din 29 iunie 1918, că 
„cetăţenilor prizonieri” din zonele controlate de ei, practic, li „s-a permis pleca- 
rea din Rusia”?! Apoi, întărirea puterii politice exercitate concret de către 
bolşevici şi mărirea proporțională a ariei acesteia, precum şi capitularea Puterilor 
Centrale au dus la încheierea acestei prime faze a repatrierii prizonierilor 
internaţi în Rusia. 


V. 1.1. România şi problemele repatrierii prizonierilor 
români 


Repatrierea prizonierilor români atât din armata Vechiului Regat, cât şi a 
celor din fostele armate austro-ungare şi ruse - ca originari din provinciile unite 
în anul 1918 cu România, aparținătoare la începutul Primului Război Mondial 
celor două imperii - a stat în atenţia guvernelor României, care au făcut demer- 
surile impuse de rezolvarea acestei probleme. Situaţia prizonierilor de război în 
general - evidenţă, tratament în detenţie, acordarea de ajutoare umanitare, 
repatriere - a fost o constantă a preocupărilor Ministerului de Război român atât 
fata de militarii proprii, cât şi fata de cei internaţi de către armata noastră. 

În urma înfăptuirii României Mari, Secţia Statistică din cadrul Ministe- 
rului de Război a preluat întreaga problematică a repatrierii prizonierilor prove- 
niti din armatele imperiale ruse şi habsburgice, originari din provinciile care s-au 
unit cu Vechea Românie în decursul anului 1918. Drept urmare a acestei stări de 
lucruri „preocuparea de căpetenie a secţiei a fost şi este tocmai dimpotrivă: lichi- 


2 Augustin Deac, Ion Spalatelu, Prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Formarea statelor 
nationale unitare din centrul şi sud-estul Europei în „Revista de istorie”, tom 32, nr. 3, martie 


1979, p. 464. 
21 CSP.AMI,, fond Corpul Voluntarilor Români Ardeleni si Bucovineni, dosar nr. 12, f. 13, 18. 


285 


darea situaţiei prizonierilor şi internatilor civili din timpul războiului”, la care s-a 
adăugat şi aceea a celor din provinciile unite cu România, iar „nicidecum 
lucrările statistice din timp de pace, pentru care a fost creată „iniţial structura”??. 

După cum s-a putut constata, Ministerul de Război român s-a preocupa! 
de rezolvarea aspectelor acestei problematici atât de complexe. Într-o primă 
etapă, corespunzătoare hărții politice a vremii, principala acțiune a vizat numa: 
soarta prizonierilor proveniţi din rândul armatei române. Până la sfârşitul anulu: 
1917, din armata română au căzut prizonieri la adversari un număr de 229.891 
militar). Pe ţări, repartizarea acestora a fost următoarea: 147.891 în Germania. 
51.000 în Austro-Ungaria, 25.000 în Bulgaria şi 6.000 în Turcia, cifre care „nu 
pot fi date decât cu oarecare aproximaţie” din motive arâtate în continuare: 

a) Dificultăţile pe care statele inamice le opun când este vorba de 
cercetări de asemenea natură. invocând în cele mai multe cazuri că, cu ocazia 
revoluţiei, s-au distrus mare parte din acte. 

b) Schimburile de prizonieri pe care cele 4 state, ce formau statele 
centrale, le-au făcut între ele. 

c) Rezultatele depind de organizarea pe care au avut-o diferiți adversari 
în tinerea ,,scriptelor” relative la prizonieri. De altfel, „în această privinţă trebuie 
relatat că, contrar tuturor aşteptărilor, nu Germania a ţinut cel mai bine socoteala 
de numărul şi fluctuațiile prizonierilor”. Relativ la acest aspect, cele trei 
elemente, indicate într-un memoriu din anul 1920 al Secţiei Statistice române, 
pot ilustra similitudinea situaţiei întâlnite în ceea ce priveşte exactitatea evidenţei 
prizonierilor români din armata austro-ungară internaţi în Rusia. 

Repatrierea prizonierilor români „a început în primăvara anului 1918 
când, pe timpul armistiţiului, s-a făcut un prim schimb de prizonieri invalizi între 
noi şi Germania, când s-au primit circa 2.191 prizonieri invalizi şi infirmi”. Apoi. 
înainte de încheierea Tratatului de pace de la Buftea, s-a încheiat la 23 martie 
1918 o convenţie între România şi Puterile Centrale „cu obligaţia reciprocă de a 
se repatria prizonierii respectivi”. In baza acestei convenţii, României i-au fost 
repatriați 45.401 prizonieri (30.543 de câtre Austro-Ungaria, 11.052 de către 
Bulgaria şi 3.806 de câtre Turcia). După cum se poate observa „singura 
Germania, nefacand cinste iscăliturii delegatului ei, s-a sustras de la obligaţia ce 
se luase sub tot felul de pretexte”. In urma multor insistente din partea română 

au fost totuşi eliberaţi 1.850 ofiţeri şi 1.020 gradati şi soldati*. Urmare a 
părăsirii grabnice a teritoriilor române, germanii s-au vazut obligaţi să-i elibereze 
pe cei 61.230 prizonieri aduşi aici pentru diferite munci. Un alt lot de prizonieri 
români, 4.632, aflați la muncă pe malul stâng al Rinului, au fost eliberaţi de 


A 


trupele franceze în 1918 si repatriati, prin porturile Marsilia si Toulon la 


2 T oc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 59, f 8. 
2 Ibidera, dosar nr. 2903, f. 352. 
24 Ibidem. 


‘Constanta, in Roman 
Imediat dup 
misiune militară de 1 
“fisiunii interaliate d 
- prin etapele Oderb 
Viena - un număr 
primăvara anului 19 
repatriați in mod £ 
prizonieri români. 
statelor Puterilor Ces 
sumarul prizonierilo 
se justifică ținând car 
a) dintre pri 
fără a-şi mai aranja 
evidenta prizonierilo 
b) în urma 
evadat din lagăre ren 
O situaue x 
armata austro-ungar 
elemente consemnat 
datorată revoluțiilor 
adăugat noi element 
numărul prizonierik 
trebuie adăugat si ce 
ridicat la cifra de 10 
de repatriere a priza 
Viena, Paris, Sofia $ 
nierilor morţi in difi 
frontului”. Totuşi, ¢ 
români nu s-a identii 
de câtre misiunile m 
nilor aliate, in specs 
cu situația nelämurit 
pentru a se stabili a 
autorități, morți. eva 
Sfârşitul am 
sale statale şi, ca OU 
de repatriere a prizot 
state adversare arma 


* Ibidem, f. 353. 
“5 Ibidem. 


Ojului”, la care s-a 
a. iar „nicidecum 
nitial structura”22, 

man s-a preocupat 
lexe. Într-o primă 
une a vizat numai 
ila sfârşitul anului 
număr de 229.89] 
.891 în Germania. 
via, cifre care „nu 
continuare: 

nd este vorba de 
Zuni Că, cu ocazia 


"mau statele 


o diferiți adversari 
tă privinţă trebuie 
nai bine socoteala 
aspect, cele trei 
Statistice române, 
actitatea evidenţei 
L 
wara anului 1918 
mien invalizi între 
si infirmi”. Apoi, 
heiat la 23 martie 
ina reciprocă de a 
omâniei i-au fost 
, 11.052 de câtre 
observa „singura 
de la obligaţia ce 
lin partea română 
daţi“. Urmare a 
gati să-i elibereze 
1 lot de prizonieri 
| fost eliberaţi de 
ha si Toulon la 


Constanţa, în România. 

Imediat după capitularea Germaniei, România a expediat la Berlin o 
misiune militară de repatriere a prizonierilor români, care a lucrat sub auspiciile 
Misiunii interaliate de repatriere a prizonierilor statelor aliate si a repatriat în tara 
- prin etapele Oderberg (azi Bohumin în Republica cehă), Cracovia, Passau şi 
Viena - un număr de 11.652 prizonieri români, găsiți încă în Germania in 
primăvara anului 1919. Dacă la cei repatriați se mai adaugă încă 882 prizonieri 
repatriați in mod izolat, rezultă că din Germania s-au repatriat 83.457 de 
prizonieri români. În concluzie, României i-au fost reîntorşi din prizonieratul 
statelor Puterilor Centrale un număr de 128.858 militari”. Diferenţa mare dintre 
numârul prizonierilor căzuţi în captivitate şi cei repatriați (Anexele nr. 15 si 16) 
se justifică ţinând cont şi de următoarele elemente: 

a) dintre prizonierii din teritoriul ocupat, multi au evadat de la lucru, 
fara a-şi mai aranja ulterior situația militară faţă de structura ce se ocupa cu 
evidenţa prizonierilor; 

b) în urma capitulării Puterilor Centrale un număr de prizonieri au 
evadat din lagăre reîntorcându-se în țară prin mijloace proprii. 

O situație identică s-a întâlnit şi în cazul evidenţei prizonierilor din 
armata austro-ungară repatriați din Rusia în tara. În plus, faţă de cele două 
elemente consemnate în respectivul memoriu, situaţia politică interna din Rusia, 
datorată revoluțiilor repetate şi războaielor de tot felul de pe cuprinsul acesteia, a 
adăugat noi elemente de influențare directa a evidenţei prizonierilor repatriați. La 
numărul prizonierilor repatriați în România, din statele Puterilor Centrale, 
trebuie adăugat şi cel al celor „morţi, dispăruți si cu situația nelamurita”, care s-a 
ridicat la cifra de 101.033 oameni. În această privinţă, comisiile militare române 
de repatriere a prizonierilor de război - trimise la sfârşitul anului 1918 la Berlin, 
Viena, Paris, Sofia şi Constantinopol - au scos ,,la iveală acte de deces ale prizo- 
nierilor morţi în diferite regiuni din Europa, unde erau trimişi la lucru înapoia 
frontului”. Totuşi, despre soarta unui număr de 44.618 prizonieri de război 
români nu s-a identificat niciun indiciu, deşi „s-au făcut cele mai întinse cercetări 
de câtre misiunile noastre din străinătate cu concursul cel mai larg şi al misiu- 
nilor aliate, în special cea franceză şi engleză”. Acest număr „reprezintă oameni 
cu situația nelămurită pentru elucidarea cărora se continuă cercetările de misiuni 
pentru a se stabili cu certitudine numărul de fiecare categorie repatriați nu prin 
autorităţi, morţi, evadați din lagăre sau rămaşi de bunăvoie”26. 

Sfârşitul anului 1918 a înregistrat pentru România desăvârşirea unității 
sale statale şi, ca o urmare directă a acestei împliniri, preluarea dificilei misiuni 
de repatriere a prizonierilor din armatele austro-ungare şi ruse internaţi în diferite 
state adversare armatelor din care au făcut parte înainte de căderea lor în prizo- 


# Ibidem, f. 353. 
% Ibidem. 


237 


nierat. Situaţia noilor frontiere ale României a impus preluarea de către aceasta. 
prin intermediul comisiilor militare de resort expediate în multe dintre capitalele 
Europei, între sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, a operațiunii de 
repatriere din țările de internare a prizonierilor originari din provinciile proaspăt 
intrate în compunerea României Mari. În acest sens, Comisia militară româna de 
la Berlin a vizitat lagărele unde au fost internaţi prizonierii ruşi si au repatriat 
dintre aceştia 4.000 de basarabeni. Din Italia, independent sau prin comisiile 
militare de la Roma şi Viena, organizaţi „în legiune de voluntari”, s-au repatriat 
509 ofiteri şi 31.318 trupă prizonieri români din armata austro-ungară. Alţi prizo- 
nieri români din armata austro-ungară au fost repatriati din Franţa si Anglia. 

O serie de comisii de repatriere sau Cruce Roşie trimise de „statele de 
succesiune ale fostului Imperiu Austro-Ungar” pentru repatrierea prizonierilor 
„din Rusia centrală, din cea meridională şi din Caucaz” nu au avut „succes”. În 
mod izolat, comisii trimise de câtre guvernele cehoslovac şi austriac au încercat 
şi ele același lucru, dar, de asemenea, fără niciun rezultat”. Chiar şi România, în 
condiţiile ruperii relaţiilor diplomatice directe cu Rusia Bolsevica, a trimis în 
acelaşi scop o „misiune la Novorosisk”, dar „starea haotică în care se află astăzi 
Rusia şi lipsa de mijloace de transport fac cu neputinţă o acţiune mai eficace”? 


V. 1. 2. Organizarea repatrierii prizonierilor români din 
Rusia europeană 


Prin conţinutul lor, tratatele de pace încheiate cu statele adversare 
Puterilor Aliate au creat fiecărui stat semnatar în parte atât drepturi, cât şi datorii. 
La capitolele cu un conţinut strict militar - pentru forţele terestre, navale şi aero - 
au fost stabilite termene şi cifre concrete referitoare la demobilizarea şi dezarma- 
rea armatelor, precum şi la fixarea efectivelor, cadrelor şi categoriilor de arma- 
ment autorizate pentru viitor. 

În conformitate cu prevederile tratatelor de pace, România a constituit şi 
trimis în cele patru state învinse misiuni în vederea repatrierii prizonierilor 
proprii, iar datorită constituirii României Mari, i-a revenit şi obligaţia repatrierii 
prizonierilor si internatilor civili proveniţi din noile provincii. Din aceste motive, 
în scopul repatrierii prizonierilor români din armatele austro-ungare şi ruse - 
originari din provinciile unite cu Vechea Românie - internaţi şi în foste state 
aliate, România a trimis asemenea misiuni sau a acţionat prin intermediul ataşa- 
tilor militari proprii în Italia, Franţa şi Marea Britanic 

Singurul spaţiu geografic în care guvernele române nu au putut pătrunde 
prin misiuni militare proprii, pentru repatrierea prizonierilor români din fosta 
armată austro-ungară, a fost cel rusesc. În cursul anului 1919, prizonierii români 
din Rusia europeană au început a fi repatriați în cadrul detasamentelor țărilor 


27 Ibidem, f. 354. 


care aveau diferite 1 
anzonieri „sunt int 
aceasta cauză pierd 
si rabde luni de mi 
jer’. Profitând ara 
mamnarhie si Germal 
& provinciile intra 
=loace proprii. 
Misiunile m 
Roma si Italia - în 
anzonierilor sosiți Ii 
înființate de ele ped 
gnzonierilor prezest 
îsi ridicat. În acest 
provinciile unite cu 
musiunile germane. : 
fost instalate, in dru 
aa lagăr de concen 
suropeana de câtre 
_2tapa Oderberg « 
Atitudinea : 
Centrale a fost una 
pentru o serie de sta 
2rea prizonierilor ac 
germane, austriece + 
Război român a fo 
_Guvernul sovietist 
Secare stat în parte” 
fara a tine seama d 
mtentia declarată a 
propunere concretă | 
Seidler, de intermed 
prizonierilor noştri 
încercare de organiz 
repatrierea prizonier 
interventiei presedi 
Lupaşcu, şeful Misn 
raportat, la 25 decet 


= Loc.cit., fond Direcţia 
> Ibidem, f. 369. 
*Toc.cit., fond M.R_ Se 


luarea de către aceasta. 
multe dintre capitalele 
1919, a operaţiunii de 
im provinciile proaspat 
asia militară romana de 
rii ruşi şi au repatriat 
lent sau prin comisiile 
oluntari”, s-au repatriat 
sstro-ungară. Alţi prizo- 
n Franta şi Anglia. 
2 trimise de „statele de 
Épatrierea prizonierilor 
mu au avut „succes”. În 
© 31 austriac au încercat 
~. Chiar si România, în 
Bolsevicä, a trimis în 
că în care se află astăzi 
tune mai eficace’”’, 


erilor romani din 


2 cu statele adversare 
1 drepturi, cât şi datorii. 
erestre, navale si aero - 
nobilizarea şi dezarma- 
i categoriilor de arma- 


România a constituit şi 
fepatrierii prizonierilor 
t si obligația repatrierii 
Xcii. Din aceste motive, 
iustro-ungare si ruse - 
irnați şi în foste state 
prin intermediul atașa- 


te nu au putut pătrunde 
rilor români din fosta 
919, prizonierii români 
detasamentelor țărilor 


care aveau diferite misiuni în această tara şi apoi directionati in România. Aceşti 
prizonieri „sunt într-o stare deplorabilă” si sufereau „de lipsuri mari si din 
această cauză pierd aproape şi ultima rază de credinţă şi speranţă, care i-a făcut 
să rabde luni de mizerie, pentru a scăpa de la bolşevici şi a se apropia de tara 
lor”#. Profitând atât de situaţia internă din Rusia, cât şi de cea din fosta dublă 
monarhie şi Germania, o parte dintre prizonierii români sau de alte naţionalităţi 
din provinciile intrate în compunerea României Mari au reuşit repatrierea prin 
mijloace proprii. 

Misiunile militare române de repatriere a prizonierilor trimise la Berlin, 
Roma şi Italia - în mod deosebit - au asigurat în cursul anului 1919 preluarea 
prizonierilor sosiți izolat din Rusia si, apoi, prin intermediul „punctelor de etapa” 
înfiinţate de ele pe direcțiile principale de afluire, expedierea lor în tara. Numărul 
prizonierilor prezentaţi spre repatriere din Rusia europeană în acest mod nu a 
fost ridicat. În acest sens, pentru prizonierii români sau de alte naţionalităţi din 
provinciile unite cu Vechea Românie repatriați din Rusia meridională de către 
misiunile germane, austriece, ungare şi ale Crucii Roşii Internationale în Italia au 
fost instalate, în drumul lor de afluire spre tara, două „etape: Villach şi Insbruk si 
un lagăr de concentrare la Viena”. În acelaşi timp, pentru cei repatriați din Rusia 
europeană de câtre aceleaşi comisii prin Polonia şi ţările baltice s-a organizat 
„etapa Oderberg” de câtre Comisia Militară română de la Berlin. 

Atitudinea sovietică fata de repatrierea prizonierilor fostelor Puteri 
Centrale a fost una de negociere continuă a problematicii în cauză. Mai mult, 
pentru o serie de state, printre care şi România, Moscova nu a negociat repatri- 
erea prizonierilor acestora în mod separat, ci numai prin intermediul comisiilor 
germane, austriece sau ungare. De la Viena, la 15 martie 1920, Ministerul de 
Război român a fost instiintat in acest sens de Misiunea Militară Romana: 
„Guvernul sovietist din Moscova nu ar avea intentiuni de a trata separat cu 
fiecare stat în parte”, ci „vrea să expedieze prizonierii aceștia de război în bloc, 
fără a tine seama de împrejurări politice şi naţionalitate.” Pomindu-se de la 
intenția declarată a sovieticilor, Misiunea Militară de la Viena a primit o 
propunere concretă din partea maiorului Kund şi a şefului Serviciului îngrijiri, 
Seidler, de intermediere din partea statului german a repatrierii în România a 
prizonierilor noştri din fosta armată austro-ungară internaţi în Rusia.” O 
încercare de organizare în comun a unei acțiuni de anvergură în Rusia, pentru 
repatrierea prizonierilor, a fost înregistrată și la sfârşitul anului 1919, în urma 
intervenţiei preşedintelui Comitetului de Repatriere. Locotenent-colonelul 
Lupaşcu, şeful Misiunii noastre de la Viena, referindu-se la această încercare, a 
raportat, la 25 decembrie 1919, la București că „a eşuat, neajungând la niciun 


28 Loc.cit., fond Directia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 366. 
7 Ibidem, f. 369. 
 Loc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 2903, f. 636. 


239 


rezultat”. In legătură cu noua ofertă germană primită, Serviciul statistic român z 
referat că acţiunea „corespunde în totul practicii şi vederilor noastre şi că dacă = 
ar putea ajunge la o înțelegere cu Guvernul Sovietelor, aceste repatrieri ar fs 
operă umanitară fata de acei ce duc de mult timp o captivitate grea” şi es 
„părerea noastră fiind de a accepta propunerea"! Acţiunea a ramas în suspen- 
sie, deoarece. intre timp, au intervenit negocierile directe dintre germani si sovie- 
tici sub auspiciile Crucii Rosii Internationale. 

În cursul lunii aprilie 1920 s-au purtat negocierile dintre Germania # 
Guvernul sovietic cu privire la „schimbul de prizonieri din ambele parti” ls 
Reval si Helsingfors. La aceste negocieri au participat şi delegaţi ai Estoniei » 
Finlandei si „un delegat general al Crucii Roşii Internationale, pentru a stabil 
trecerea transporturilor de prizonieri prin ambele ţări”. Pentru „a nu pierde 
ocazia extraordinar de favorabilă”, Austria şi „apoi mai târziu Ungaria” az 
împuternicit „pe reprezentantul Crucii Roşii Internationale să negocieze cs 
aceste două state şi pentru trecerea prizonierilor lor prin ambele ţări”. Fata de 
această iniţiativă, „Guvernul german s-a arâtat binevoitor la repatrierea aceste 
prizonieri, întrebuințând aceleaşi mijloace, respectiv instalaţii deja existente 
pentru repatrierea prizonierilor germani”. Germania a pus însă condiția „că ve 
trebui considerat ca reprezentant al statelor de succesiune numai Crucea Rosie 
Internaţională, care va trebui să garanteze, în special, pentru toate cheltuielile 
care sunt în legătură cu această repatriere a prizonierilor ”?. Repatrierea 
prizonierilor din Rusia europeană s-a hotărât a fi dirijată spre Germania, iar 2 
celor din Siberia a fost directionalä astfel: 

a) prizonierii de la vest de linia Omsk-Irkutsk mai întâi trebuiau transferat: 
în partea europeană a Rusiei, de unde urmau traseul stabilit în cazul respectiv; 

b) prizonierii de la est de linia Omsk-Irkutsk trebuiau transferați spre 
portul Vladivostok, prin Manciuria, de unde urmau a fi repatriați cu vapoarele 
spre țările de origine sau porturile cele mai apropiate de acestea*?. 

O expunere sumară asupra preconizatului sistem de repatriere a fos 
comunicată de către Crncea Roşie Internaţională din Geneva tuturor comisiilor 
militare de repatriere acreditate la Berlin de către statele succesoare dublei 
monarhii sau cele având prizonieri internaţi în Rusia. $i România, prin interme- 
diul organizaţiei de la Geneva şi a Misiunii militare pentru repatrierea prizonie- 
rilor de la Berlin, a primit o copie a „Protocolului” (Anexa nr. 17) în cauză. Fără 
a aştepta acordul fiecărui stat interesat în parte, „din lipsă de timp, până ce toate 
detaliile vor fi discutate între reprezentanţii statelor de succesiune, precum şi 

lichidate”, datorită atât nevoilor „suferite de prizonieri”, cât şi creării posibilităţii 
„de a da drumul din Rusia unei parti din aceşti prizonieri cât se poate de repede”. 


3! Ibidem, f. 636-637. 
* Ibidem, dosar nr. 4245, f. 20. 
33 Ibidem, f. 405. 


240 


“Crucea Rosie Interm 
de câtre statul germ 
maghiar si cehoslov: 
fost rugate de Comm 
mumâărul prizonierila 
de repatriere negocia 
a) aducerea 
Narva (Estonia) $i Jn 
b) transportu 
portul Swinemünde 
Republica Polonă): 
c) transporta 
“astăzi: Decin, in Re 
pentru „toți ceilalti 
face la fel cu cel al p 
În acelaşi fi 
_în două rânduri 4 
pentru repatrierea pl 
zeală pentru toate ! 
colaborare simţitoa 
„necesară pentru ca 
aceea, ea și-a asuma 
repatrierea acestor p 
Conform ac 
prizonieri germani § 
si Rusia nu există a 
obiină Germania ca 
De aceea, toate ace 
nierilor germani“. 
spre punctele de a 
determinat implican 
mtermediul Inaltul 
carea Ligii Natiun 
concomitent două a 
acestora. În baza ac 
fost conturat un sist 
fostei armate aust 
acţiune, organizații 
„statele succesoare i 


* Loc.cit., fond M. R= 
# Thidem. 


„ Serviciul statistic român & 
denilor noastre şi că dacă + 
lor. aceste repatrieri ar fi « 
) © captivitate grea” şi că 
culunea a rămas în suspen- 
Ce dintre germani şi sovie- 


ierile dintre Germania & 
meri din ambele parti” la 
at Și delegaţi ai Estoniei = 
raționale, pentru a stabil 
ani. Pentru „a nu pierde 
i mai târziu Ungaria” au 
auonale s4 negocieze cu 
prin ambele țări”. Faţă de 
tor la repatrierea acestor 
* instalaţii deja existente 
i pus însă condiţia „că va 
ane numai Crucea Rosie 
. pentru toate cheltuielile 
zonierilor*2. Repatrierea 
lat spre Germania, iar a 


ai întâi trebuiau transferat: 
bilit în cazul respectiv; 
trebuiau transferați spre 
fi repatriați cu vapoarele 
acesteas5, 
Æm de repatriere a fost 
seneva tuturor comisiilor 
tatele succesoare dublei 
i România, prin interme- 
ntru repatrierea prizonie- 
‘xa nr. 17) în cauză. Fără 
să de timp, până ce toate 
e succesiune, precum şi 
cât şi creării posibilității 
i cât se poate de repede”, 


Crucea Roşie Internaţională a luat asupra sa „fără multe discutii garanţia cerută” 
de către statul german. La acest proiect au aderat imediat guvernele austriac, 
maghiar şi cehoslovac, iar cele bulgar, italian, polonez, român, sârb şi turc „au 
fost rugate de Comitetul din Geneva” să participe la acţiune corespunzător „cu 
suméarul prizonierilor ce au în Rusia şi, dacă se poate, cât mai repede”. Proiectul 
de repatriere negociat a prevazut: 

a) aducerea tuturor prizonierilor din Rusia europeană în porturile Reval, 
Narva (Estonia) şi Jno (Finlanda) de către autorităţile sovietice; 

b) transportul pe mare „cu vapoare germane” din aceste porturi până în 
portul Swinemiinde (pe coasta germană), lângă Stettin (astăzi: Szezecin, în 
Republica Polonă); 

c) transportarea prizonierilor spre ţările de origine, prin Berlin-Tetschen 
“astăzi: Decin, în Republica Cehă) pentru cehoslovaci şi români si Passau-Viena 
pentru „toţi ceilalți supuşi”. În »general” toate aceste transporturi urmau a „se 
face la fel cu cel al prizonierilor germani”. 

In acelaşi timp, conducerea, organizarea transporturilor şi alimentarea 
„în două rânduri a prizonierilor” era „preluată de «Organizaţia statului german 
pentru repatrierea prizonierilon»”. Primirea şi hranirea „tuturor repatriatilor este 
egala pentru toate naţiunile”. Crucea Roşie Internaţională a opinat pentru ,,o 
colaborare simtitoare a statelor de succesiune”, care, după părerea ei, era 
„necesară pentru ca şi prizonierii străini (negermani) să fie la fel trataţi”. De 
aceea, ea și-a asumat întreaga sarcină a organizării şi a cheltuielilor „ce incumbă 
repatrierea acestor prizonieri”, solicitând şi participarea românilor la acţiune“. 

Conform acordului în cauză, „Rusia este obligată să transporte numai 
prizonieri germani şi numai până la graniţă”, fiindcă „între statele de succesiune 
31 Rusia nu există asemenea contracte” şi „chiar dacă ar fi cazul, nu ar putea să 
obțină Germania ca Rusia să plătească în interesul fostei monarhii austro-ungare”. 
De aceea, toate aceste transporturi urmau a se efectua „la fel cu cel al prizo- 
nierilor germani”*5. Eliminarea problemelor legate direct de acțiunea de aducere 
spre punctele de adunare si de întreţinere a prizonierilor internați în Rusia a 
determinat implicarea în desfăşurarea acestei activități şi a Ligii Naţiunilor, prin 
intermediul Înaltului Comisariat special constituit în acest sens. Prin impli- 
carea Ligii Naţiunilor „în folosul prizonierilor din Rusia” s-au întreprins 
concomitent două acțiuni: „de repatriere” şi „de ajutorare până la repatriere” a 
acestora. În baza acestor acorduri, la care s-a adăugat şi cel de la Copenhaga, a 
fost conturat un sistem amplu de repatriere şi a celor „circa 500.000 prizonieri ai 
fostei armate austro-ungare” din Rusia, pe lângă a celor germani. La această 
acțiune, organizaţiile internaţionale au adus „ajutorul moral şi material”, iar 
„statele succesoare ale vechii monarhii austro-ungare au pus la dispoziţie fonduri 


# Loc.cit., fond M. R., Cabinetul Ministrului,dosar nr. 7, f. 307-308. 
Ibidem. 


241 


de bani şi personal pentru formarea de comisii ce au fost trimise în Rusa” 
(Austria, Cehoslovacia si Ungaria). 

România, „din lipsă de fonduri şi ca o măsură prudentă a consimut 3 
principiu la această acțiune, fără a depune în prealabil sumele necesare şi nici sm 
a trimis vreo comisie”. Drept urmare, în „baza acestui consimtämänt”, Române 
şi-a asigurat repatrierea unui număr important de prizonieri din fosta arms 
austro-ungară.** Noul cadru al acţiunii negociate a fost finalizat la începutul lune 
mai 1920 si a constat într-o separare operaţională specifică în patru etape distine= 
te. Pentru o prezentare succintă, dar de esenţă, a noului cadru organizator 
stabilit, intrebuintez schema realizată de către şeful Serviciului Statistic româz. 
maiorul Pârvulescu, in acest sens.’ Elementele de detaliu sunt extrase din ale 
documente, individualizate ca atare. 


Etapa i. În interiorul Rusiei 

În interiorul Rusiei, Liga Naţiunilor si Comitetul International de Cruczz 
Rosie coordonează actiunea.Prizonierii „sunt adunaţi de autorităţile sovietice cz 
ajutorul sfaturilor de prizonieri” şi a comisiilor oficiale (germană, austriacă, 
cehoslovacă şi ulterior ungară) sub coordonarea „Crucii Roşii Internationale” = 
a „mandatarului Ligii Naţiunilor” (doctor F.Nansen). Toate aceste ,,organe” 
trebuiau să asigure ca „înainte de începutul iernii prizonierii din Siberia = 
Turkestan să fie aduși in Rusia europeană unde condiţiile de trai sunt mai bune # 
unde se găseşte de lucru”. După concentrare prizonierii erau dirijati spre nord. 
către frontiera ruso-estoniană, unde la Narva se efectua schimbul de prizonien 
Insă „înainte de ieşirea din Rusia”, prizonierii mai treceau printr-o triere. De 
multe ori, după relatări ale unora dintre ei, au fost „reţinuţi prizonierii de sub 36 
de ani, care sunt trimişi la front. Acţiunea în sine, rezumată numai la zona 
europeană a Rusiei, a avut ca bază de calcul circa 200.000 prizonieri din fosta 
armată austro-ungară si 25.000 din cea germană. Dintre aceștia a fost estimat ca 
„circa 14.000” sunt „originari din teritoriile alipite” României. 


Etapa II. Reval si Riga (Estonia) - Stettin (Germania) 

La punctele de frontieră sovieto-estoniene de la Reval şi Riga prizonierii 
erau preluaţi de către „Crucea Roşie Internaţională şi internaţi”, în vederea 
repatrierii, în „lagărele de concentrare (durchgangslager) Narva si Riga”, de 
unde erau imbarcati pe nave germane sau închiriate de Crucea Rosie Interna- 
tionala si debarcati la Swinemtide, lângă Stettin (azi: Szezecin, in Republica 
Polonă). La sosirea în Stettin prizonierii erau triati, în afară de autorităţile 
germane, de delegaţi austrieci, cehoslovaci, români şi ungari. Trierea asigura 
dispersarea prizonierilor spre ţările de origine, care se făcea prin garnituri 


ze Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 775. 
Ji Ibidem, f. 775-776 (Referatul nr. 12 din 24 mai 1923). 
* Loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4245, f. 404-406. 


242 


aviare: germanii rămân pe loc! 
snourii spre Passau; cehii spr 
Oderberg.” | 
După triere, prizonierii 
_srana pe trei zile: câte 500 gra 
Sezonierii români mai trebuiau | 
mania hrană caldă în Berlin 
Ssstemul organizatoric a prevâz 
zeacă prin Berlin, iar cele să 
arriere erau preluate in pante 3 


Etapa III. Stettin -Tets 
Transportul feroviar al 4 
 Oderberg (azi: RE 
ublica Cehă) câdea in s 

4 României erau predați la 
sssiunile militare de repatticrs 
*apa romana, prin îngrijirea @ 
D onicri erau „îmbâian, d 
Solerice, primesc hrană caldă d 
Trebuie subliniat că în legături 
160-163 din Tratatul de la Saint 
zierea prizonierilor cad în sax 
cheltuielilor, delegatul ..din Bar 
Anduri la reprezentanții statek 


Etapa IV. Tetschen s 
Transportul prizonier 

urma a fi asigurat de câtre st 
române Oderberg. Prizonierii 
Kaschau, unde primeau şi o ha 
Rusia europeană erau obliga 
Cadrul transporturila 

fost acceptat in forma prezen 
de câtre prizonierii ruşi utes 
care aduceau la Swinemi 
transportarea spre Reval si | 
repatriere, coordonată de cai 


_ — 
39 Thidem, £. 406-407; dosar a. * 
Pensii, dosar nr. 7, f 775. 3 
% Loc.cit., fond M.R., Servier: 
#1 Ibidem. 


ce au fost trimise în Rusia” 


săsură prudentă a consimtr îi 
abil sumele necesare ŞI nica 1 
lui consimtämânt”, Romres 
le prizonieri din fosta arms 
fost finalizat la începutul lama 
ecifica în patru etape distime- 
a noului cadru organizator 


ul Serviciului Statistic roms 
E detaliu sunt extrase din az 


antetul International de Cruces 
fan de autorităţile sovietice c= 
oficiale (germană, austriace 
Crucii Roşii Internaţionale” = 
en). Toate aceste organs” 
mi prizonierii din Siberia = 
xlinile de trai sunt mai bune = 
omierii erau dirijati spre noré. 
fectua schimbul de prizoniez 
Eu treceau printr-o triere. De 
=etinuti prizonierii de sub 3 
sme. rezumată numai la zone 
1 200.000 prizonieri din fost: 
Dintre aceştia a fost estimat că 
României. 
a (Germania) 
de la Reval şi Riga prizonieri 
tala si internaţi”, în vederez 
‘gslager) Narva si Riga”, de 
aie de Crucea Roşie Interna- 
lazi: Szezecin, în Republica 
maui, în afară de autoritätile 
mi $i ungari. Trierea asigura 
care se făcea prin garnitun 


dosar nr. 1632, f. 775. 
404-106. 


Æroviare: germanii rămân pe loc pentru carantină; austriecii, iugoslavii, italienii 
ungurii spre Passau; cehii spre Bodenbach; polonezii spre Posen şi românii 
Oderberg.” 

După triere, prizonierii primeau de la Crucea Roşie Internaţională 
na pe trei zile: câte 500 grame pâine şi 100 grame conserve carne pe zi”. 
ierii români mai trebuiau să primească în plus „în timpul călătoriei prin 
ia hrană caldă în Berlin şi Breslau sau Frankfurt pe Oder şi Breslau”. 
ul organizatoric a prevăzut ca eşaloanele de peste 100 de prizonieri să 
prin Berlin, iar cele sub 100 prin Frankfurt pe Oder.Cheltuielile de 
ipatriere erau preluate in parte si de către Liga Naţiunilor” . 


Etapa III. Stettin -Tetschen sau Oderberg 
Transportul feroviar al prizonierilor de la Bodenbach (granița germană) 
n Oderberg (azi: Bohumin, în Republica Cehă) sau Tetschen (azi: Decin, în 
Æublica Cehă) cădea în sarcina Crucii Roşii Internationale. Prizonierii desti- 
» României erau predati la Oderberg, conform unui „acord”intervenit între 
—nile militare de repatriere - de la Berlin - română şi cehoslovacă, către 
Sapa română, prin îngrijirea autorităţilor militare cehoslovace.In aceasta locali- 
ie prizonierii erau „îmbăiaţi, deparazitati” şi, după ce „li se fac injecții antitifice- 
Selerice, primesc hrană caldă de cele mai multe ori numai o supă slabă de orez”. 
T=buie subliniat că în legătură cu sumele necesare acestui transport „articolele 
150-163 din Tratatul de la Saint Germain” au prevăzut că „cheltuielile pentru repa- 
®erea prizonierilor cad în sarcina Austriei”. Dar, pentru acoperirea integrală a 
“luielilor, delegatul „din Berlin al Crucii Roşii Internationale a apelat în diferite 
“ânduri la reprezentanţii statelor de succesiune cerând avansarea de fonduri”. 
Etapa IV. Tetschen sau Oderberg - granița română 
Transportul prizonierilor până la Halmeu (punctul român de frontieră) 
i=ma a fi asigurat de către statul cehoslovac, organizarea lui revenind însă Etapei 
“mâne Oderberg. Prizonierii români urmau a fi expediati pe calea ferată prin 
Kaschau, unde primeau şi o hrană caldă. După sosirea în țară, prizonierii veniţi din 
Busia europeană erau obligaţi să petreacă un anumit timp în „carantină morală” *! 
Cadrul transporturilor de repatriere a prizonierilor din Rusia europeană a 
“st acceptat în forma prezentată, urmând ca drumul să fie parcurs în sens invers 
de câtre prizonierii ruşi internaţi în fostele state adversare ale acestora. Navele 
care aduceau la Swinemiinde prizonierii din Rusia europeană efectuau 
Tansportarea spre Reval si Riga a prizonierilor ruşi. Această amplă acțiune de 
repatriere, coordonată de către Crucea Roşie Internaţională şi Liga Naţiunilor şi 


” Ibidem, f. 406-407; dosar nr. 4260, f. 603-604 si fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi 


Pensii, dosar nr. 7, f. 775. 
 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4245, f. 407-409 şi dosar nr. 4260, f. 604. 


“ Ibidem. 


243 


ajutate nemijlocit de guvernele sovietic, german, austriac, cehoslovac ŞI ungar, a 
început cu data de 11 mai 1920.* La 10 iulie, urmare a rezoluţiei ministrului de 
Război, generalul Räscanu, şeful Secţiei Statistice, locotenent-colonelul Lămotescu. 
care primise spre întocmire referatul ordonat, a supus aprobării ministeriale 
hotărârea „de a însărcina Misiunea noastră militară din Berlin cu repatrierea 
prizonierilor” şi l-a informat că, în acest sens, a dat acesteia „Chiar instrucțiuni de 
a intra în tratative cu guvernul german, spre a găsi o modalitate care să ne 
permită repatrierea prizonierilor cu un minim de cheltuieli posibile”. Urmare a 
instrucțiunilor primite, Misiunea Militară de la Berlin a angajat negocierile în 
cauză şi a ajuns la un acord de principiu către sfârșitul lunii iunie 1920 
Rezultatul negocierilor, comunicat la Bucureşti ca atare, a stârnit nemulțumirea 
Secţiei Statistice.“ Într-un nou raport înaintat ministrului de Război, a fos 
evidenţiată cauza nemulțumirii: „Se vede însă că Misiunea din Berlin fie că m 
stăpâneşte îndeajuns acest subiect, fie din alte motive, cu telegrama nr. 2.616 ne 
raportează că a angajat deja Crucea Rosie Internațională cu operaţiunile de 
repatriere”, drept care „ne-am aflat în fata unui fapt împlinit” + 

Alternativele prezentate spre aprobare ministrului au fost două: 

a) respingerea rezultatului negocierilor, care ar fi însemnat ca unu: 
„mare numâr de prizonieri români” li se „vor interzice atunci, probabil, intrarea 
pe teritoriul Estoniei”; 

b) acceptarea ofertei şi negocierilor purtate la Berlin, care ar fi presupus 
luarea „măsurilor preventive, ca țara noastră să nu fie invadată de elemente 
bolșevice”. Măsurile preventive vizate constau „în înființarea unui serviciu de 
triaj, chiar în localităţile unde sosesc prizonierii din Rusia”. Serviciul trebuia 
condus de către un „ofiţer superior român”, care trebuia „să selectioneze prizo- 
nierii, verificând totodată şi naționalitatea lor, astfel că, Crucea Roşie Interna- 
tionalä va repatria numai prizonierii desemnaţi de către acest ofiţer”. De 
asemenea, Serviciul Statistic a opinat că „înfiinţarea la Viena şi Oderberg a unui 
depozit de alimente şi de echipament este indispensabil”. După analiza continu- 
tului acestui referat, generalul Rascanu a pus următoarea rezoluţie: „„Aprob 
propunerile”si „se va înființa lagărul de carantină moralä”#. Prin această decizie 
s-a transat, în sensul opțiunii Misiunii Militare Române de la Berlin, derularea 
operaţiunilor de repatriere a prizonierilor români, indiferent de naționalitate, din 
armata austro-ungară internați în Rusia europeană. 

Între timp, prin intermediul unei note a Biroului austriac de prizonieri. 
România a fost informată că acţiunea de evacuare a prizonierilor din Turkestan 
începuse în a doua jumătate a lunii iunie 1920, când peste 1.200 de prizonieri au 


zi Loc.cit., fond MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 7, f. 303. 


# Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 76 (cu trimitere directă la 
Referatul nr.37 din 7 iulie 1920). 


“ Ibidem (Referatul nr.40 din 10 iulie 1920). 
+5 Ibidem. 


244 


fost aduşi, prin Orenburg şi Sam 
Schimbul de prizonien | 

Crucea Roşie Internațională, 
determinat respectivele organist 
comunice la rândul lor numan 
sespectiva înştiinţare prin ites 
transmis acesteia răspunsul sol 
zxpediat următorul raspuns: 4€ 
zieri ruşi propriu-zis în tara. Ay 
mat libertatea să paraseasca Qu 
ze lângă domnul Nansen spre a 
zentru accelerarea repatrieril ux 
Rusia Sovietistă”.* La rândul 
Legatiei Elveţiei in Romania ar 
fa data de 18 iulie 1920, sole 
oferite. În acest caz va trebui 
din Berlin, pentru acoperirea 
români”. Comunicarea parti) 
Mfilitare de la Berlin, in sens 
aumita misiune în capitala gerr 
Mării Negre” se efectua de cau 
„A fost ales” ca punct de adun 
de Jos să contribuie [cu] ton 

Marea Neagră la Triest. De 
Crimeei s-a efectuat de cam 
portul Sevastopol. La sfärsinsl 
Folkersam să plece în regiuni) 
război din aceste tinuturi. În 
Enric Drumond, a intervenit p 
în vederea „repatrierii prizomi 
legătură cu această invitație, £ 
25 august 1920, ca „la prop 
vedere politic avem oarecare 
noastre cu guvernul de la Ma 
frontul nostru a unor mase de 


% Ibidem, f. 455-457. 

* Loc.cit., fond M. R., Cabinetul } 
* Loc.cit., fond MR. Serviciul § 
14 mai 1920) şi f. 202 (Adresa nr 
” Ibidem, f. 189. 

“ Ibidem, dosar nr. 4245, f. 90. 

51 Ibidem, dosar nr. 4260, f. 386-3 


ac. cehoslovac şi ungar. # 
! rezoluţiei ministrului de 
nent-colonelul Lamotescu, 
us aprobării ministeriais 
im Berlin cu repatrieree 
tea ..chiar instrucțiuni de 
© modalitate care să ne 
uieli posibile”. Urmare a 
a angajat negocierile în 
ărşitul lunii iunie 1920 
e, a stârnit nemulţumirea 
tului de Război, a fost 
mea din Berlin fie că nu 
2 telegrama nr. 2.616 ne 
mala cu operatiunile de 
linit” + 
in au fost două: 
ar fi însemnat ca unu; 
atunci, probabil, intrarea 


3eriin. care ar fi presupus 
je invadată de element: 
Imtarea unui serviciu de 
Rusia”. Serviciul trebuia 
ia „să selectioneze prizo- 
a. Crucea Roşie Interna- 
câtre acest ofiţer”. De 
Viena şi Oderberg a unui 
b. După analiza continu- 
Darea rezoluție: ,,Aprob 
gs 

. Prin aceasta decizie 
e de la Berlin, derularea 
went de naţionalitate, din 


ui austriac de prizonieri. 
izonierilor din Turkestan 
se 1.200 de prizonieri au 


76 (cu trimitere directă la 


fost aduşi, prin Orenburg si Samara, în jurul Moscovei.*° 

Schimbul de prizonieri germano-sovietic, patronat de Liga Naţiunilor şi 
Crucea Roşie Internaţională, fiind conceput sub forma unuia reciproc, a 
determinat respectivele organisme intemationale să solicite statelor interesate să 
comunice la rândul lor numărul prizonierilor ruşi deținuți. România a primit 
respectiva înştiinţare prin intermediul Misiunii de la Berlin, la 3 iulie, şi a 
transmis acesteia răspunsul solicitat pe 10 iulie 1920. Ministerul de Război a 
expediat următorul răspuns: „Comunicaţi doctorului Nansen că nu avem prizo- 
nieri ruşi propriu-zis în tara. Avem un număr oarecare de refugiaţi ruşi, care au 
toată libertatea să părăsească [in] orice moment teritoriul nostru. Rog interveniti 
pe lângă domnul Nansen spre a obţine consimțământul Guvernului Sovietist rus 
pentru accelerarea repatrierii unui număr de douăzeci mii prizonieri români din 
Rusia Sovietistă”* La rândul ei, Crucea Rosie din Geneva, prin intermediul 
Legatiei Elveţiei în România, a remis Ministerului de Război român două adrese, 
la data de 18 iulie 1920, solicitându-i să răspundă dacă va „profita de serviciile” 
oferite. În acest caz va trebui însă să depună „500.000 mărci la Banca Mendelsohn 
din Berlin, pentru acoperirea cheltuielilor necesare repatrierii prizonierilor 
români”. Comunicarea părţii române a fost expediată prin intermediul Misiunii 
Militare de la Berlin, în sensul acceptării condiţiilor deja negociate de câtre 
numita misiune în capitala germană." Evacuarea „regiunilor din Turkestan şi ale 
Mării Negre” se efectua de către Misiunea doctorului Formanek, iar portul Tiflis 
„a fost ales” ca punct de adunare. Potrivit doctorului Nansen, trebuia ca „Țările 
de Jos să contribuie [cu] tonajul necesar pentru transportul prizonierilor din 
Marea Neagră la Triest. De asemenea, evacuarea prizonierilor din regiunea 
Crimeei s-a efectuat de câtre comisia Schipiatkin (germano-maghiarä), prin 
portul Sevastopol. La sfârşitul lunii iulie, Austria a autorizat pe sora de caritate 
Fôlkersam să plece în Eepauule Rusiei de Sud pentru repatrierea prizonierilor de 
război din aceste ţinuturi.5! În acest sens, secretarul general al Ligii Naţiunilor, 
Enric Drumond, a intervenit pe lângă guvernul român solicitându-i „concursul” 
in vederea „repatrierii prizonierilor care ar urma să treacă” şi prin tara noastră. În 
legătură cu această invitaţie, Secţia Statistică a semnalat ministerului român, la 
25 august 1920, că „la propunerea Societăţii Naţiunilor, totuşi din punct de 
vedere politic avem oarecare restricții de făcut, mai ales acum, când relaţiile 
noastre cu guvernul de la Moscova nu sunt încă clarificate şi când trecerea prin 
frontul nostru a unor mase de prizonieri infiltrati cu ideile bolşevice ar prezenta 


“ Ibidem, f. 455-457. 

“ Loc.cit., fond M. R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 8, £. 936. 
* Locucit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 201 (Adresa nr.33/2/36 G.H. din 
14 mai 1920) şi f. 202 (Adresa nr.32/2/A.G. din 19 iunie 1920). 
“ Ibidem, f. 189. 

“ Ibidem, dosar nr. 4245, f. 90. 

51 Ibidem, dosar nr. 4260, f. 386-388. 


245 


un pericol real pentru noi”. În propunerea de proiect de răspuns s-a precizat: „în 
principiu nu am avea nimic de obiectat contra concursului solicitat”. În acest 
sens trebuia ca: „Punctul de concentrare să se facă la Odessa, iar de aici prin 
Galati să fie transportați pe Dunăre, cu mijloace proprii de locomotie, fara 


debarcări în timpul parcursului şi subordonați tuturor măsurilor noastre sanitare 


şi [de] pază”*?. 


Centralizarea informaţiilor tuturor comisiilor care acționau, sub o formă 
sau alta, în teritoriul rusesc a evidențiat „situaţia grea în care se gâsesc majori- 
tatea prizonierilor în această tara”. Urmare a acestor dramatice concluzii, Liga 
Naţiunilor, având întregul acord şi sprijin al Comitetului Internaţional al Crucii 
Roșii, a „„mandatat” pe doctorul Fridjof Nansen - în decursul lunii septembrie 
1920 - să organizeze un serviciu de ajutorare a acestor prizonieri. În acest mod s- 
a înființat Comitetul de ajutor doctor Nansen, care avea să fie cunoscut în 
spațiul rusesc sub denumirea de Organizaţia Nansenhilfe, cu menirea de 
ajutorare a prizonierilor „cu hrană, îmbrăcăminte şi medicamente, chiar în orase- 
le centrale din Rusia în care aceştia se adună în vederea repatrierii lor”. În 
legătură directă cu începerea acţiunii de ajutorare preconizată, Misiunea Militară 
Română din Viena a raportat la Bucureşti, în luna noiembrie, că aceasta s-a 
efectuat în paralel cu „repatrierea tuturor prizonierilor, independent de nationa- 
litate” de către „doctor Nansen, prin ajutorul misiunilor diferitelor state interesate”.5% 

Cu toate acestea, rapoartele misiunilor militare străine din Rusia au 
semnalat în continuare înrăutățirea condiţiilor de trai ale prizonierilor români 
internați în regiunile Moscova şi Petrograd în decursul iernii anilor 1920-1921. 
Repatrierea în regim de urgenţă a acestora s-a impus ca o necesitate prioritară pe 
agenda de lucru a Ministerului de Război. Drept urmare, acesta a solicitat în 
două rânduri (12 şi 19 februarie 1921), prin intermediul ataşatului militar român 
de la Berlin, intermedierea celor două organizaţii internaţionale pe lângă autori- 
tatea sovietică. 

În urma efectuării intervențiilor ordonate, atasatul militar, locotenent- 
colonelul Atanăsescu, a raportat în tara, la 8 martie 1921, că delegaţii din Berlin 
ai Crucii Roşii Internaţionale şi Nansenhilfe i-au comunicat imposibilitatea 
derulării acţiunii solicitate. Motivarea ambilor a fost aceea că „nu pot cere sau 
trata eliberarea românilor închişi în Moscova sau Petrograd”, deoarece guvernul 
şi organele respective sovietice refuză orice tratative de acest gen „prin 
intermediul respectivelor organisme”. În cazurile similare, „guvernul sovietic a 
cerut ca guvernul țării respective să trateze direct cu sovietele eliberarea supusi- 
lor săi”, prilej cu care „guvernul sovietic va conditiona eliberarea supușilor 
români de eliberarea socialiştilor sau comuniştilor închişi în România (condiţie 


32? Thidem, f. 291. 
5 Ibidem, dosar nr. 4244, f. 79. 
** Ibidem, dosar nr. 4260, f. 389-390. 


246 


pusă ungurilor)”. De asen 
tantului român, „sovietele 
legal pe lângă guvernul 
admişi la Moscova deoan 
Practic, acest lucru ar fi n 
de la Moscova de câtre R 
variantă, „delegatul lui Ni 
facilita” expedierea câtre 
şi de la acest ajutor prox 
înaintat ministerului de n 
până atunci în Rusia™ 
expediase deja la Mosca 
îmbrăcăminte şi medican 
prizonieri, ce au fost repa 
Crucea Rosie Internationa 
Faţă de necesar 
25%” dintre prizonierii Te 
„putut ajuta până azi pri 
circa 7.000 români”. Im 
prizonieri români au prir 
Conform estimărilor ace 
încă 40.000 prizonieri de 
brie. Marea majoritate a 
îmbrăcăminte şi hrană. câ 
tă nevoie de a fi ajuta 
aceştia se adună in vedk 
justifica continuarea acti 
Evenimentele le 
teritoriul Rusiei au deter 
printre care se aflau şi 
Pentru reglementarea of 
iulie 1921, „repatrierea | 
armatele Wranghel şi E 
ordonat reprezentanielos 
acestora trebuia efectuată 
1. născuţi în Ba 
plecat silit din cauza razb 
2. cei plecaţi in) 


5 Loc.cit., fond M.R.. Secret 
5 Loc.cit., fond M.R., Servi 
57 Ibidem, dosar nr. 4722, £ 


= răspuns s-a precizat: „În 
srsului solicitat”. În acest 
a Odessa, iar de aici prin 
roprii de locomotie, fara 
masurilor noastre sanitare 


are actionau, sub o formă 
in care se găsesc majori- 
dramatice concluzii, Liga 
‘ui International al Crucii 
decursul lunii septembrie 
prizonieri. În acest mod s- 
© avea să fie cunoscut in 
isenhilfe, cu menirea de 
sdicamente, chiar in orase- 
derea repatrierii lor” 5% În 
@nizata, Misiunea Militară 
noiembrie, că aceasta s-a 
», independent de nationa- 
iferitelor state interesate” 5* 
tare străine din Rusia au 
i ale prizonierilor români 
al iernii anilor 1920-1921. 
a o necesitate prioritară pe 
mare, acesta a solicitat în 
ul atașatului militar român 
nationale pe lângă autori- 


asatul militar, locotenent- 
22], că delegaţii din Berlin 
comunicat imposibilitatea 
aceea că „nu pot cere sau 
ograd”, deoarece guvernul 
tive de acest gen „prin 
ilare, „guvernul sovietic a 
ovietele eliberarea supusi- 
iriona eliberarea supusilor 
chisi în România (condiţie 


pusă ungurilor)”. De asemenea, pentru a admite sosirea la Moscova a reprezen- 
tantului român, „sovietele cer ca guvernul respectiv să-şi numească reprezentant 
legal pe lângă guvernul sovietic (delegați germani, elveţieni si suedezi sunt 
admişi la Moscova deoarece aceste tari au admis reciproc reprezentanţi legali)”. 
Practic, acest lucru ar fi implicat recunoaşterea diplomatică oficială a noii puteri 
de la Moscova de către România. Nefiind posibilă la data respectivă o asemenea 
variantă, „delegatul lui Nansenhilfe în Berlin, doctorul Hentig, a promis că ne va 
facilita” expedierea către prizonierii români internaţi a unor alimente.” Pornind 
şi de la acest ajutor promis, la 14 martie, ataşatul militar român din Berlin a 
înaintat ministerului de resort o analiză a activităţii desfăşurate de Nansenhilfe 
până atunci în Rusia.5% Prin intermediul organizaţiei sale, doctorul Nansen 
expediase deja la Moscova şi Petrograd circa 60 vagoane conţinând alimente, 
îmbrăcăminte si medicamente, care au fost „distribuite ca ajutor la circa 40.000 
prizonieri, ce au fost repatriați din octombrie 1920, până în februarie” 1921 prin 
Crucea Rosie Internaţională. 

Faţă de necesar ,,Nansenhilfe nu a putut ajuta efectiv decât pe circa 
25%” dintre prizonierii repatriați. Din fondurile avute la dispoziţie, organizaţia a 
„putut ajuta până azi prizonierii repatriați în număr de 40.000, printre care şi 
circa 7.000 români”. În acest sens, s-a constatat că „ultimele transporturi de 
prizonieri români au primit în proporţie de 70%” ajutorul organizaţiei Nansen. 
Conform estimărilor aceleiaşi organizaţii în Rusia se mai aflau la data respectivă 
încă 40.000 prizonieri de râzboi, care puteau fi repatriați până în luna septem- 
brie. Marea majoritate a acestora se aflau „într-o stare foarte precară, atât ca 
îmbrăcăminte şi hrană, cât şi ca sănătate si moral” şi aveau „imperioasă şi urgen- 
tă nevoie de a fi ajutaţi efectiv, chiar în centrele şi oraşele din Rusia în care 
aceştia se adună în vederea repatrierii lor”. Situaţia în care se gâseau aceştia 
justifica continuarea acţiunii organizaţiei doctorului Nansen în spaţiul rusesc. 

Evenimentele legate direct de desfăşurarea conflictelor militare de pe 
teritoriul Rusiei au determinat un exod al militarilor din forțele antibolșevice, 
printre care se aflau şi multi ruşi din Basarabia, în diferite tari ale Europei. 
Pentru reglementarea oficială a situaţiei acestora, premierul român a hotărât, la 2 
iulie 1921, „repatrierea refugiaților ruși, originari din Basarabia, proveniţi din 
armatele Wranghel si Denikin”. În vederea realizării hotărârii adoptate s-a 
ordonat reprezentantelor române, inclusiv atasatilor militari, că repatrierea 
acestora trebuia efectuată în funcție de unele condiţii, numai pentru cei: 

1. născuți în Basarabia sau care „au locuit acolo în mod efectiv” şi au 
plecat silit din cauza războiului; 

2. cei plecaţi în ultimii ani înainte de începerea războiului pentru studii 


* Loc.cit., fond MR. Secretariatul General, dosar ar. 338, f. 272. 
a Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4244, f. 79-81. 
- Ibidem, dosar nr. 4722, f. 120. 


247 


sau ,,functium” în alte provincii ruseşti; 


3.cei nenäscuti în Basarabia, dar care au avut domiciliul „efectiv” î 
provincie „mai mult timp înaintea” unirii cu România, cu condiţia existenţei 
unor membri de familie sau proprietăți în provincie la data respectivă 

Au fost excluşi de la repatriere, „oricare ar fi situaţia unui basarabean”, 
aceia care au părăsit-o „după realipirea ei la patria mumă pentru a se înrola în 
armata rusă, precum şi cei care sunt cunoscuţi de câtre organele Sigurantei 
Generale că au făcut parte din diferite organizaţii care lucrează pentru submi- 
narea statului român şi pentru deslipirea Basarabiei”. În baza acestui ordin s-a 
asigurat oportunitatea repatrierii celor care îndeplineau condiţiile stipulate. 

Spre sfârşitul anului 1921, numărul prizonierilor repatriați înregistrase o 
micşorare semnificativă. Drept urmare, la 19 decembrie Comitetul Central al 
Crucii Roşii Internaţionale din Geneva a solicitat Ministerului de Război român un 
avans banesc şi l-a informat că „după aranjamentul în vigoare, Crucea Rosie 
Internațională are de acoperit numai cheltuielile de transport pe teritoriul german. 
pe când toate celelalte cheltuieli din Rusia până la Stettin le-a luat Liga Naţiunilor 
asupra sa”. Această specificare a obligat România să facă „o deosebire între 
avansurile date direct Crucii Roşii Internationale şi cele date Ligii Naţiunilor. 
fiecare referindu-se la un capitol deosebit”. Până la data respectivei notificări. 
România a „considerat câ, de la Narva, Reval sau Riga până la granița germano- 
cehă, toate cheltuielile” erau ale Crucii Roşii Internaţionale. Din această cauză 
„aportul total al statului român rămâne acelaşi, de 7-8 milioane, dar el va trebui 
împărțit în două jumătăți”. Până atunci, partea română mai creditase în cursul 
anului 1921 acţiunea cu o sumă de 4 milioane mărci (Anexa nr. 18) care, în noua 
situaţie, trebuia defalcată în două parti egale între Ligă şi Comitetul de la Geneva." 

De altfel, nu peste multă vreme, Ministerul Afacerilor Strâine, prin 
intermediul Direcţiei Serviciului de Legătură cu Liga Naţiunilor, a comunicat 
Ministerului de Război modificari importante în desfăşurarea acțiunii repatrierii 
prizonierilor de război. Potrivit respectivei informări, Comitetul International al 
Crucii Roşii din Geneva a comunicat că „activitatea” lui „în legătură cu Înaltul 
Comisariat al Societăţii Naţiunilor pentru repatrierea foştilor prizonieri de 
război, a diferitelor state europene internați în Rusia, este pe sfârşit şi a intrat în 
perioada de lichidare cu începere de la 31 decembrie 1921”. Urmare a acestei 
hotărâri, toate statele interesate au fost anunţate că: „În consecință, contractele cu 
privire la repatriere vor fi denuntate la 15 martie viitor, de la care dată Comitetul 
Internaţional va suspenda repatrierea numărului restrâns de prizonieri” estimat a 
mai exista încă în Rusia”. Anunţata încheiere a acţiunii întreprinse în Rusia pana 
la sfârşitul anului 1921 a fost însoţită si de un scurt bilanț al acesteia. Conform 
datelor Comitetului International, acesta a „putut contribui la această mare opera 


58 Thidem, dosar nr. 4737, f. 274. 
*9 Ibidem, dosar nr. 4041, f. 241. 


248 


umanitară, care a perm 
război, din care 19.188 8 
Comitetul a promis ca va 
a specificat cu claritate, în 
de a asigura de acum inas 
organizaţiei Nansenhilfe 
activitatea la sfârşitul ar 
desființat comisiile pentru 
‘area potrivit căreia .2® 
întreprinsă de Crucea Rox 
Atât atasatul mail 
fiilor deţinute, au rapon 
15.000 prizonieri. dintre 
conduşi până la granița 
succesoare Austriei în R 
mati de acei reprezent 
prizonierii destinan tami 
fara sprijin moral. maten 
se solicitărilor in cauză, 
lui de Râzboi, reinfimtar 
zarea comisiilor penuu @ 
asigurau „răspunderea ft 
fost modificată. 
Problema prizos 
atasatul militar român d 
in tara că „la 30 ianuane 
Ca urmare, inca din 4 
Crucii Roşii Intemanon 
menite in final a „stabil 
prin îngrijirea reprezent 
Mai mult, a IX 
ramasi în Rusia s se fa 
ale României cu Russ 
răspuns, a revenit la 11 
aprobarea ca alimenteh 
etapelor române de acc 
a mai fost de actualitam 


EEE 
® Ibidem. 

* Ibidem, dosar nr. 505141 
= Jbidem. f. 73-74 (Refera 
S idem. f. 152-153. 


miciliul „efectiv” în 
# condiţia existenţei 
spectivă. 
ia unui basarabean”, 
pentru a se înrola în 
organele Sigurantei 
reazà pentru submi- 
aza acestui ordin s-a 
litiile stipulate. 
patriati înregistrase o 
Comitetul Central al 
i de Război român un 
igoare, Crucea Rosie 
| pe teritoriul german, 
a luat Liga Naţiunilor 
3 „o deosebire între 
date Ligii Naţiunilor, 
respectivei notificări, 
à la graniţa germano- 
le. Din această cauză 
pane, dar el va trebui 
nai creditase în cursul 
a nr. 18) care, în noua 
nitetul de la Geneva. 
facerilor Străine, prin 
atiunilor, a comunicat 
area acțiunii repatrierii 
nitetul International al 
„în legătură cu Înaltul 
foştilor prizonieri de 
pe sfârşit şi a intrat în 
21”. Urmare a acestei 
isecintà, contractele cu 
la care dată Comitetul 
k prizonieri” estimat a 
treprinse în Rusia până 
it al acesteia. Conform 
1 la această mare operă 


umanitară, care a permis de a se readuce în ţările lor 441.829 prizonieri de 
război, din care 19.188 români”. Chiar după lichidarea acţiunii conduse de el, 
Comitetul a promis că va continua a se ocupa de prizonierii ramasi în Rusia, dar 
a specificat cu claritate, în acelaşi timp, că „este de datoria guvernelor respective 
de a asigura de acum înainte interesele acestor prizonieri”S0. De altfel şi acţiunea 
organizației Nansenhilfe de ajutorare a prizonierilor din Rusia şi-a încheiat 
activitatea la sfârșitul anului 1921 (Anexa nr. 19). La 16 martie 1922 s-au 
desființat comisiile pentru cercetarea dispärutilor. Hotărârea a avut la bază instiin- 
tarea potrivit căreia „acțiunea de repatriere propriu-zisă din Rusia Sovietică, 
întreprinsă de Crucea Roşie Internaţională, a încetat pe ziua de 15 martie 1922”. 

Atât atasatul militar de la Berlin, cât şi cel de la Viena, în baza informa- 
tiilor deţinute, au raportat ministerului „că in Rusia mai există aproximativ 
15.000 prizonieri, dintre care o bună parte ne revin'*!. Aceşti prizonieri erau 
conduşi până la granița germană „de diverse organe de repatriere ale statelor 
succesoare Austriei în Rusia”, dar că la Oderberg si Stettin, aceşti „oameni sunt 
triati de acei reprezentanţi”. Ataşatul militar la Berlin a mai semnalat că 
prizonierii destinati ţării noastre neintalnind „etape române” la sosire „sunt lăsaţi 
fâră sprijin moral, material şi posibilitatea de a-i îndrepta mai departe”. Raliindu- 
se solicitărilor în cauză, Secţia Statistică a solicitat, la 13 aprilie 1922, ministru- 
lui de Război, reînfiinţarea celor două etape de la Oderberg şi Stettin şi reinfiin- 
tarea comisiilor pentru cercetarea dispärutilor fără de care atasatii militari nu mai 
asigurau „răspunderea lucrarilor” în acest domeniu“. Decizia în cauză nu a mai 
fost modificată. 

Problema prizonierilor români din Rusia nefiind rezolvată în totalitate, 
ataşatul militar român de la Berlin, locotenent-colonelul Atanăsescu, a raportat 
în ţară că „la 30 ianuarie 1922, circa 2.000” prizonieri se mai aflau încă în Rusia. 
Ca urmare, încă din 4 martie a solicitat - după anuntata încheiere a acţiunii 
Crucii Roşii Internaţionale - ca guvernul român să întreprindă acele demersuri 
menite în final a „stabili noi norme de repatriere a acestor prizonieri și anume 
prin îngrijirea reprezentantelor diplomatice sau consulare” ale unei tari amice. 

Mai mult, a indicat în mod expres ca „repatrierea prizonierilor români 
ramasi în Rusia să se facă din Rusia direct spre România, prin aranjamente directe 
ale României cu Rusia, ori prin statele care tratează cu Rusia”. Neprimind 
răspuns, a revenit la 1 mai 1922 cu un nou raport, prin care a solicitat în plus si 
aprobarea ca alimentele aflate în stoc la Oderberg şi Stettin - după desființarea 
etapelor române de acolo - să fie vändute. Supus analizei, raportul în cauză nu 
a mai fost de actualitate, datorită schimbărilor survenite în atitudinea Comitetului 


M Ibidem. 

! Ibidem, dosar nr. 5051, f. 73. 

© Ibidem, £ 73-74 (Referat nr.2 din 13 aprilie 1922). 
3 Ibidem, f. 152-153. 


249 


— 7 


de la Geneva al Crucii Rosii Internationale. La 5 mai, acesta s-a adresat Ministe- 
rului Afacerilor Străine român, in mod direct“, informându-l despre hotărârea 
reluării acțiunii de repatriere a prizonierilor din Rusia. Hotărârea a fost ,,justifi- 
cată de prezenţa încă în Rusia a unui numâr considerabil de prizonieri”. Schim- 
barea comunicată a convenit guvernului român, deoarece eram „singurul stat. 
dintre cele succesoare ale vechii monarhii austro-ungare, care nu avem nicio 
comisie trimisă în Rusia”. Serviciul Statistic, în baza informării primite de la 
Externe, a supus aprobării ministrului de Război acceptul părţii române privitor 
la continuarea acţiunii de repatriere din Rusia a prizonierilor apartinätori 
României“. Analizând oferta Comitetului Crucii Roşii de la Geneva şi recoman- 
darile Serviciului statistic, ministrul de Război, generalul Mărdărescu, a aprobat 
la 2 iunie 1922 reluarea repatrierii. 

Acţiunea Ligii Naţiunilor, prin intermediul Crucii Roşii Internaționale, a 
fost reluată la 29 aprilie şi s-a încheiat la 12 iulie 1922. În această scurtă perioadă 
au fost repatriați din Rusia în România un număr de 34 de prizonieri“. Încheie- 
rea acțiunii coordonate de doctorul Nansen în Rusia nu s-a finalizat prin repatrie- 
rea în totalitate a prizonierilor internaţi in această tara. La încheierea amplei 
actiuni din Rusia, s-a desfășurat o ședință „ținută între delegaţii tuturor ţărilor de 
succesiune ale fostei monarhii austro-ungare” în urma căreia „se arată că în 
Rusia mai există încă 15.000 prizonieri care pot reveni diferitelor state” partici- 
pante. În finalul respectivei şedinţe, a arătat ulterior, la 6 septembrie 1922, şeful 
Secţiei Statistice, locotenent-colonelul Filimon, s-a cerut „consimțământul 
guvernelor pe care le reprezintă delegaţii de a admite în principiu colaborarea la 
o acţiune comună” in Rusia coordonată de către Austria®’. De altfel, în acest 
sens, încă din august 1922, şeful Secţiei statistice a raportat Ministerului de 
Război român: „Noi nu avem posibilitatea materială de a trimite misiuni 
speciale” în Rusia pentru repatrierea prizonierilor proprii. De aceea, a propus el. 
este „absolut necesar de a consimti si a ne ralia la acţiunea de repatriere 
austriacă, ce se va întreprinde în Rusia, ajutată fiind de toate statele succesoa- 
re”%. În urma unor propuneri similare, ministrul de Război, generalul Mărdărescu. 
a aprobat la 9 septembrie 1922 raportul în cauza.” 

La 16 septembrie, în baza hotărârii adoptate, s-a ordonat ataşatului 
militar român la Viena, care gira atunci şi postul de la Praga, că a fost însărcinat 
cu „conducerea acestei acţiuni şi ținerea gestiunii”. Misiunea ordonată atasatului 
militar a fost aceea ca „împreună cu legația noastră să luaţi contact cu autoritățile 


S% Ibidem, f. 144. 

$ Ibidem, f. 146-147 (Referat nr.12 din 24 mai 1922). 

% Ibidem, f. 335. 

67 Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios si Pensii, dosar nr. 1632, f. 628. 
5 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr.5051, f. 282. 

® Loc.cit. fond Directia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 628. 


250 


indicate” austriece pentru a a 
operatiuni”.”” La 19 septembms 
Externelor române: „Pentru © 
am însărcinat pe atasatul nost 
acest sens”.’’ În acest mod s-a 
rilor români internaţi în Rusia) 
număr foarte mic, sosiri izoks 
organisme de Cruce Rosie nau 
De altfel, marcarea 0! 
în Rusia de Liga Naţiunilor 
intermediul doctorului Nanse 
această ocazie, doctorul Nan 
lor „raportul asupra repatrieril 
care s-a comunicat oficial şi 
Rusia europeană: 19.041. Dm 
repatriați prin Marea Baltice 
doctorului Nansen a fost dif 
Ligii Naţiunilor, precum = 
repatriati in tara noastra di 
Lichidärilor din cadrul Mims 
persoane.”* Diferența dintre € 
de înregistrare a unora dintre 
Continuarea într-un 
rămaşi in Rusia, chiar si pri 
Serviciul Statistic român. la 2 
Potrivit acestui serviciu pa 
acţiune” 75 Singura variantă” 
tea comisiilor sau organiza 
continuat prin intermediul 
atasatilor militari români din 


CO 
Ibidem, f. 627. 

D jbidem, f. 626. 

2 Loc.cit., fond M.R., Serviciul 
3 fbidem. £. 339-342 (variantă 
(varianta în limba engleză a ace 
* Ibidem, f. 431. 

5 Loc.cit., fond Directia Conts 


e 
. 


a 5 mai, acesta s-a adresat Ministe- 
©. informându-l despre hotărârea 
@ Rusia. Hotărârea a fost „justifi- 
sonsiderabil de prizonieri”. Schim- 
tan. deoarece eram „singurul stat, 
#stro-ungare, care nu avem nicio 
„in baza informării primite de la 
bo acceptul părții române privitor 
Rusia a prizonierilor apartinätori 
scr Roşii de la Geneva şi recoman- 
© generalul Mărdărescu, a aprobat 


ediu!l Crucii Roşii Internationale, a 
He 1922. În această scurtă perioadă 
mar de 34 de prizonieri. Încheie- 
Rusia nu s-a finalizat prin repatrie- 
measta tara. La încheierea amplei 
astă între delegaţii tuturor ţărilor de 
=" în urma căreia „se arată că în 
pot reveni diferitelor state” partici- 
terior, la 6 septembrie 1922, şeful 
mon. s-a cerut „consimţământul 
| admite în principiu colaborarea la 
câtre Austria“. De altfel, în acest 
austice a raportat Ministerului de 
a materială de a trimite misiuni 
mor proprii. De aceea, a propus el. 
ae ralia la acţiunea de repatriere 
ată fiind de toate statele succesoa- 
ul de Război, generalul Mărdărescu. 
ZA. 

1 adoptate, s-a ordonat atasatului 
sul de la Praga, că a fost însărcinat 
unii”. Misiunea ordonată atasatului 
vast să luaţi contact cu autorităţile 


k 


"Pensii, dosar nr. 1632, f. 628. 
ȘI, f. 282. 
Pensii, dosar nr. 1632, f. 628. 


indicate” austriece pentru a aranja „modalităţile cele mai convenabile acestei 
operațiuni”. La 19 septembrie 1922, hotărârea ministerială a fost comunicată si 
Externelor române: „Pentru conducerea operaţiunilor, decontarea cheltuielilor. 
am însârcinat pe ataşatul nostru militar [la] Viena, căruia i s-au trimis ordine în 
acest sens”.’' In acest mod s-a încheiat acțiunea de repatriere masivă a prizonie- 
rilor români internaţi în Rusia europeană. Anii următori au înregistrat, dar într-un 
număr foarte mic, sosiri izolate sau în grupuri, prin intermediul unor comisii sau 
organisme de Cruce Roșie naţionale, de prizonieri români. 

De altfel, marcarea oficială a încetării acţiunii de repatriere desfăşurate 
in Rusia de Liga Naţiunilor şi Comitetul Crucii Roşii Internationale, prin 
intermediul doctorului Nansen, a avut loc la Geneva la 1 septembrie 1922. Cu 
această ocazie, doctorul Nansen a prezentat membrilor Consiliului Ligii Natiumi- 
lor „raportul asupra repatrierilor prizonierilor de război” din Rusia,” ocazie prin 
care s-a comunicat oficial şi cifra prizonierilor repatriați în contul României din 
Rusia europeană: 19.041. Din cifra totală, un numâr de 18.140 prizonieri au fost 
repatriați prin Marea Baltică - Berlin si 901 prin Marea Neagră. Raportul * 
doctorului Nansen a fost difuzat, în limbile franceză şi engleză, tuturor tärilor 
Ligii Naţiunilor, precum şi celor interesate. Numărul total al prizonierilor 
repatriați în tara noastră din Rusia europeană, după evidențele Serviciului 
Lichidărilor din cadrul Ministerului de Război român, a fost în total de 18.511 
persoane./* Diferenţa dintre cele două rapoarte a fost urmarea directă a modului 
de înregistrare a unora dintre prizonieri la etapele de îmbarcare. 

Continuarea într-un cadru organizat a repatrierii prizonierilor români 
ramasi în Rusia, chiar şi prin anuntata acțiune austriacă, a fost considerată de 
Serviciul Statistic român, la 26 martie 1923, ca având un viitor neprecizat concret. 
Potrivit acestui serviciu „până în prezent nu putem ştii când va începe acea 
actiune”.” Singura variantă viabilă de repatriere, la acea dată, consta în activita- 
tea comisiilor sau organizaţiilor existente în Rusia. Activitatea de repatriere a 
continuat prin intermediul acestora, pentru cazuri izolate, sub îndrumarea 
atasatilor militari români din străinătate. 


CENTRALA D= 
CEC IAN Blac VE 
hy wl Gas SS 
9 2) 


% ISTORIE MUDERNA > 


CL J-NAPOCA 
* Ibidem, f. 627. Fa 


 Ibidem, f. 626. 

* Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 337-338. 

™ Ibidem. f. 339-342 (varianta în limba franceză a raportului nr. C 585/M 366) şi f. 343-347 
"varianta în limba engleză a aceluiaşi raport). 

* Ibidem, f. 431. 

P Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr.1632, f. 666. 


Dal 


V. 2. Repatrierea din Rusia europeană 
a prizonierilor români din armata austro-ungară 


V.2.1. Misiunile militare române 


Încheierea operaţiunilor militare pe fronturile europene, prin înfrângerea 
Puterilor Centrale, a impus trimiterea de câtre fiecare stat aliat victorios în parte 
a unor misiuni pentru, în primă urgență, repatrierea militarilor şi civililor proprii 
aflaţi deţinuţi ca prizonieri de război sau internați civili în fostele state membre 
ale Blocului Central. România, în urma informaţiilor primite că „lagărele germa- 
ne de prizonieri sunt dezorganizate şi că mortalitatea prizonierilor noştri creşte în 
mod îngrozitor”, cu acordul celor patru mari puteri aliate, a trimis la Berlin, la 12 
decembrie 1918, o Misiune Militară proprie în scopul repatrierii din Germania a 
tuturor prizonierilor de război. Misiunea Militară Română trimisă la Berlin. 
alături de misiunile celorlalte state cu prizonieri şi internaţi civili în Germania, s- 
a preocupat de identificarea şi expedierea în tara a prizonierilor români atât din 
Vechiul Regat, cât şi din noile provincii incluse în noua compunere a României. 

În același scop, până la jumătatea anului 1919, au mai fost trimise de 
către statul român o serie de misiuni militare similare şi ofiţeri însărcinaţi în 
acest scop în diferite state foste aliate sau adversare. Conform instrucțiunilor 
primite, misiunile militare sau ofiţerii români trimişi în acest scop au avut de 
îndeplinit obiectivele prezentate în continuare: 

„Î. Să cerceteze şi să afle dislocarea în lagăre a prizonierilor morți. 

2. Să obțină eliberarea celor condamnați. 

3. De comun acord cu misiunile militare aliate şi Puterile Centrale să stabi- 
lească modalitățile de repatriere. 


4. [Să stabilească] punctele unde să se facă concentrarea prizonierilor pentru o 
mai grabnică repatriere. 

5. [Să se] îngrijească ca prizonierii până la intrarea în ţară să fie suficient 
alimentati şi echipați. 

6. Să stabilească identitatea decedatilor. 

7. Să intervină ca garniturile căilor ferate să vină direct în tara. 

8. S ia în primire relicvele rămase de pe urma decedatilor în prizonierat. 

9. Să [se] îngrijească de hrana şi transportul bolnavilor transportabili si 
netransportabili. 

10. Să-şi asigure sprijinul” delegatiilor militare similare ale aliaţilor. 

11. „Să viziteze şi să ia măsuri pentru îngrijirea mormintelor prizonierilor 
decedați, conform Convenţiei Internaţionale”.'$ La rândul ei, România şi-a 
respectat angajamentele luate fata de statele Puterilor Centrale si a eliberat toți 
prizonierii aflați în lagărele române de internare. România a avut în străinătate: 


7 Loc.cit., fond MR, Serviciul Personal, dosar nr. 433, f. 47-48. 


252 


A. Misiuni militare trimise. 
În Franţa, misiunea aflată 
Constantin Ionescu-Munte. 
Gheorghe (detaşat la condux 
Sergiu şi Motas loan: locat 
ionescu Radu, Leonida Pau 
zare parte din acești ofiteri a 


În Germania, şef al mistum 
vara anului 1919 ) locotene 
salitate la Viena). Apoi. da 
masatului militar la Bert 
somponenta: maior RacoM 
Belgrad), capitan Zlatian 

secotenent Maniu Horia. sut 
Călinescu Mihail, plutonier 
snmit în cursul anului 1919 


În Austria, şeful Misiunii 
Viena a fost locotenent-o 
Georgescu Pompiliu, subk 
Humitia Gustav, detaşat ca ; 
În Iugoslavia, şeful misiun 
locotenentul Radulescu Gt 


_aceastA misiune a fost reci 
ar şeful acesteia a fost trim 


B. Ofiţeri de legam 


meri”, în colaborare cu ataşa 
În Turcia: locotenent Pope 
În Polonia: locotenent-cola 
În Cehoslovacia: maior Ve 
in Bulgaria: locotenent-col 


In Italia: colonel Florescu ! 
neni dintre cei foşti prizom 

Activitatile desfasur 
misiunile militare române s- 


M Locucit., fond MR., Servictul 
™ Ibidem, f. 401-402 si fond 
Militari, dosar nr. 188, f. 225-22 


prin înfrângerea 
victorios în parte 
i civililor proprii 
le state membre 
„lagărele germa- 
x noştri creşte în 
s la Berlin, la 12 

din Germania a 
imisă la Berlin, 

în Germania, s- 
"români atât din 
ze a României. 
i fost trimise de 
Ti însărcinaţi în 
n instrucțiunilor 
scop au avut de 


ü 
entrale să stabi- 
nicrilor pentru o 


să fie suficient 


nzonierat. 
Tansportabili şi 


ülor. 

lor prizonierilor 
L România şi-a 
şi a eliberat toţi 
tin străinătate: 


& Misiuni militare trimise „pentru chestiuni referitoare la prizonieri”. 


În Franţa, misiunea aflată sub ordinele ataşatului militar, locotenent-colonel 
Constantin Ionescu-Munte, în componenţa: maiorii Giurcäneanu si Rozin 
Gheorghe (detaşat la conducerea „etapei române” de la Stettin), căpitanii Lecca 
Sergiu şi Motas loan; locotenentii Bădescu Gh., Dragomir N., Pascal Octav, 
lonescu Radu, Leonida Paul si Andronescu. În cursul anului 1919, „cea mai 
mare parte din aceşti ofiţeri au fost treptat trimişi la alte însărcinări în Franţa”. 


Ae A 


in Germania, şef al misiunii a fost în prima etapă (din decembrie 1918 până în 
vara anului 1919 ) locotenent-colonel Lupaşcu Emanoil (mutat apoi în aceeași 
calitate la Viena). Apoi, din vara anului 1919, misiunea a lucrat sub ordinele 
ataşatului militar la Berlin, locotenent-colonel Atanăsescu Gheorghe în 
componenţa: maior Racoviţă Mihail (sosit după rechemarea misiunii de la 
Belgrad), căpitan Zlatian Paul, câpitan - intendent Zaharescu Alexandru, 
locotenent Maniu Horia, sublocotenentii: Crăciun Gheorghe si Dimiu R., inginer 
Călinescu Mihail, plutonier Gorga Lazăr. O parte dintre membrii misiunii au 
primit în cursul anului 1919 alte însârcinări, ieşind din compunerea acesteia. 

În Austria, şeful Misiunii Militare Române de repatriere a prizonierilor de la 
Viena a fost locotenent-colonel Lupaşcu Emanoil, iar membri: locotenent 
Georgescu Pompiliu, sublocotenentii Poloni Emil şi Ionescu Ion, căpitan 
Humitia Gustav, detașat ca şef al —,etapei” române de la Oderberg. 

in Iugoslavia, şeful misiunii: maior Racoviţă M. iar căpitanul Caltun Petre şi 

icotenentul Rădulescu Gheorghe - membri. În prima parte a anului 1919, 

_această misiune a fost rechemată din cauza piedicilor puse de guvernul sârb”, 

dar şeful acesteia a fost trimis în cadrul Misiunii Militare Române de la Berlin. 


B. Ofiţeri de legătură care se ocupau si de „chestiuni relative la prizo- 
nieri”, în colaborare cu atasatii militari sau legatiile române. 
În Turcia: locotenent Popescu Ioan. 
În Polonia: locotenent-colonel Bădulescu Alexandru. 
În Cehoslovacia: maior Vecchi Victor. 
În Bulgaria: locotenent-colonel Bolintineanu Nicolae. 


În Italia: colonel Florescu Ioan, ataşatul militar român „ajutat de ofițeri transilvä- 
neni dintre cei foşti prizonieri” în Italia din rândul fostei armate austro-ungare.” 

Activităţile desfăşurate în anul 1919 şi prima parte a anului 1920 de câtre 
misiunile militare române s-au finalizat prin rezultatele prezentate în continuare.” 


ai Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 2903, f. 399. 
Did, 6 401-402 şi fond Marele Stat Major (in continuae 45404) Biron) Asi 
1 dosar nr. 188, f. 225-226. 


253 


Misiunea Militară Română din Franţa a repatriat 10.439 prizonieri români, 
dintre care 4.514 din Regat, 5.847 din Transilvania şi 78 din Basarabia: a 
pregătit şi repatriat în a doua parte a anului 1920 un lot de prizonieri compus din 
27 ofiţeri şi 600 trupă; a întocmit şi expediat în tara actele de deces pentru 935 
prizonieri; „lucrează la întocmirea actelor de deces a 3.000 de prizonieri din 
Germania, morți la lucru în Alsacia, Lorena, nordul Franţei şi Belgia” si 2 
continuat identificarea mormintelor prizonierilor români morți „în regiunile 
menţionate mai sus”. 

Pe lângă membrii Misiunii Române din Franța, „pentru recunoaşterea 
transilvänenilor foşti prizonieri austro-ungari” s-au implicat direct si „domnu 
profesori Blaga si Lacea”. Primul a activat între 1 mai şi 31 august 1919, iar ai 
doilea între 1 mai şi 30 septembrie 1919. În acelaşi scop, în intervalul 9 iulie-ă 
august 1919, a fost întrebuințat de către misiune, cu aprobarea lui Alexandr: 
Vaida Voevod, locotenentul transilvănean Silviu Luca. 


Misiunea Militară Română din Germania a repatriat 15.975 prizonieri români, 
dintre care 11.652 din Regat şi 4.323 din Basarabia; a continuat activitatea de 
„lămurire” a situaţiei unui număr de circa 30.000 de prizonieri români; a întocmi: 
şi trimis în România actele de deces pentru 12.725 prizonieri români Şi „continuă 
cu întocmirea” altora; a cercetat „starea de întreţinere a mormintelor” prizonierilor 
români şi a cercetat „dacă în Germania mai sunt ascunși prizonieri” români. 


Misiunea Militară Română din Austria a repatriat prizonieri izolaţi din 
Austria, precum şi pe cei care au reuşit să vină din Rusia, în grupuri mici sau 
individual, prin Polonia; a cercetat starea a circa 10.000 prizonieri români. a 
căror situaţie nu era „lămurită”; a întocmit şi expediat în România actele de 
deces pentru 10.969 prizonieri români şi a continuat întocmirea acestora pentni 
alții; „cercetează chestiunea batalioanelor de lucru”, formate din prizonieri 
români, trimise în Tirol; a cercetat starea de întreținere a mormintelor prizonie- 
rilor români şi a copiat întreaga „cartotecă relativă la cimitirele şi mormintele 
celor căzuți pe teritoriul României Mari (Transilvania, Oltenia şi Muntenia), care 
se găsesc în păstrare la Ministerul de Război austriac”. 


Misiunea Militară Română din Turcia a repatriat circa jumătate din cei 6.000 
prizonieri români internați în Turcia şi „face cercetări relativ la soarta” celorlalți: 
a întocmit şi trimis în tara actele de deces pentru 508 prizonieri români si a 
continuat întocmirea acestora pentru alţii; „face cercetări asupra soartei” 
prizonierilor români „trimişi din Germania la lucru în Asia Mică” Şi a repatriat 
prizonieri izolaţi de pe teritoriul Turciei. 


Misiunea Militară Română din Iugoslavia a repatriat 200 prizonieri transilvă- 
neni din fosta armată austro-ungară, dar a fost rechemată în țară în anul 1919 
„din cauza dificultăţilor făcute de guvernul sârb”. Rolul „acestei misiuni era 
foarte important întrucât în numeroase localităţi din Macedonia sârbească se 
gasesc prizonieri [români] morţi al căror număr este cel putin de câteva mii”. 


254 


În acelaşi timp, ofițerii 
Sofia s-au ocupat cu repatrierea 
Bulgaria şi cu rezolvarea a „toi | 
nace încheiate de câtre Puterile 
de state învinse, au cuprins o pal 
diverse domenii - de câtre cele « 
a impus instituirea unui sistem 
acest scop, Puterile Aliate şi : 
capitalele statelor învinse a una 
se statelor învinse - grupate pe 
etc. - au cuprins şi clauze de 
repatrierea prizonierilor de razb 
În general, principala sa 
a vizat tocmai necesitatea asigu 
larilor” din compunerea tui. 1 
câtre statele învinse, inclusă ca 
militare, a fost cea referitoare la 
Potrivit prevederilor 1 
Ungaria, Bulgaria şi Turcia & 
caracter pur militar”. Potrivit + 
lea set de obligaţii, respect 
tările cu care am fost în razbo 
nilor militare. Conform inteles 
se preocupe comisiile de lic 
Externe, rămânând ca ..ataşah 
aceste comisii şi să hotărască 
ocupe cu chestiunea restituirii | 
mul de Război, generalul Ras 
aceleiaşi înţelegeri, atașati n 
Constantinopol au fost desen 
tară numai ofiterii desemnați 4 
clauze militare (terestre sau 
internaţi civili) din tratatele 
române este prezentată în com 


În Austria: ataşat militar © 
clauze militare: locotenent / 
locotenent-comandor Stenop 
civili, acte de deces şi ingnjm 


"9 Loc.cit., fond Direcţia Contabih 
“ Loc.cit., fond MR. Serviciul S 
" Ibidem, f. 708. 


patriat 10.439 prizonieri romani 
silvania si 78 din Basarabia; a 
D un lot de prizonieri compus dir. 
2 tară actele de deces pentru 935 
deces a 3.000 de prizonieri din 

nordul Franţei şi Belgia” si & 
ior români morţi „în regiunile 


m Franţa, „pentru recunoaşterea 

s-au implicat direct şi ,domns 
= | mai şi 31 august 1919, iar al 
*lasi scop, în intervalul 9 iulie-® 
me. cu aprobarea lui Alexandre 
a Luca. 


epatnat 15.975 prizonieri român: 
arabia; a continuat activitatea de 
0 de prizonieri români; a întocm® 
25 prizonieri români şi „continu: 
mere a mormintelor” prizonierilor 
ascunsi prizonieri” români. 

| repatriat prizonieri izolaţi dm 
a din Rusia, în grupuri mici sau 
mea 10.000 prizonieri români. « 
i expediat în România actele de 
tinuat întocmirea acestora pentr 
+ lucru”, formate din prizonier 
sreunere a mormintelor prizoniz- 
ativă la cimitirele şi mormintelz 
Ivania, Oltenia şi Muntenia), care 


xy LE 


Sac . 


nat circa jumătate din cei 6.000 
retin relativ la soarta” celorlalte 
tu 508 prizonieri români şi 2 
face cercetări asupra soartei” 
ucru în Asia Mică” şi a repatria! 


repatriat 200 prizonieri transilv& 
1 rechemată în ţară în anul 1910 
arb’. Rolul „acestei misiuni ere 
fn din Macedonia sârbească se 
este cel puţin de câteva mii”. 


În acelaşi timp, ofiţerii de legătură români din Praga, Varşovia şi 
Sofia s-au ocupat cu repatrierea de prizonieri izolaţi din Cehoslovacia, Polonia şi 
Bulgaria şi cu rezolvarea a „tot felul de chestiuni relative” la aceştia. Tratatele de 
pace încheiate de către Puterile Aliate cu fostele state adversare, în calitatea lor 
de state învinse, au cuprins o paletă variată de clauze obligatorii de îndeplinit - în 
diverse domenii - de către cele din urmă. Existenţa acestor obligaţii contractuale 
a impus instituirea unui sistem de monitorizare a stadiului îndeplinirii lor. În 
acest scop, Puterile Aliate şi asociate au hotărât constituirea şi trimiterea în 
capitalele statelor învinse a unor comisii interaliate de control. Obligatiile impu- 
se statelor învinse - grupate pe diferite domenii: militare, economice, finaciare 
etc. - au cuprins şi clauze distincte, în cadrul celor militare, în legătură cu 
repatrierea prizonierilor de război şi a internatilor civili. 

În general, principala sarcină trasată respectivelor misiuni militare române 
a vizat tocmai necesitatea asigurării tuturor drepturilor „statului român şi particu- 
larilor” din compunerea lui.” Una dintre priorităţile obligatoriu de îndeplinit de 
câtre statele învinse, inclusă ca atare în cele cinci tratate de pace între clauzele 
militare, a fost cea referitoare la repatrierea prizonierilor şi internatilor civili.®° 

Potrivit prevederilor în cauză, misiunile militare trimise în Austria, 
Ungaria, Bulgaria şi Turcia trebuiau să se preocupe numai de „chestiunile cu 
caracter pur militar”. Potrivit „domnului secretar general de la Externe” al patru- 
lea set de obligaţii, respectiv „restituirea bunurilor şi despăgubirilor de către 
tările cu care am fost în război”, nu trebuia să constituie o preocupare a misiu- 
nilor militare. Conform înţelegerii realizate, de problematica în cauză trebuia să 
æ preocupe comisiile de lichidare și despăgubiri trimise de Ministerul de 
Externe, rămânând ca „ataşatul nostru militar la fata locului să ia contactul cu 
aceste comisii şi să hiotärascä dacă este nevoie a li se ataşa un ofiţer care să se 
cupe cu chestiunea restituirii bunurilor militarilor”. La 9 septembrie 1920, minis- 
mul de Război, generalul Rascanu, a aprobat propunerea Externelor.*! Potrivit 
aceleiaşi înțelegeri, atasatii militari romani de la Viena, Budapesta, Sofia si 
Constantinopol au fost desemnați şefii respectivelor misiuni, trimițându-se din 
ară numai ofițerii desemnaţi ca responsabili cu monitorizarea celor trei seturi de 
clauze militare (terestre sau generale, navale şi aero, repatriere prizonieri şi 
miternati civili) din tratatele de pace. Noua componenţă a misiunilor militare 
somane este prezentată în continuare. 


În Austria: ataşat militar colonel lovanovici Anton - şeful misiunii, pentru 
-lauze militare: locotenent Alexandrescu René, clauze navale şi aeronautice: 
'ocotenent-comandor Steriopol Nicolae şi repatrierea prizonierilor şi internatilor 
zivili, acte de deces şi îngrijirea mormintelor: maior Humtia Gustav. 


” Loc.cit., fond Direcţia Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 701-703. 
” Loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 704-705. 
™ Ibidem, f. 708. 


255 


În Ungaria: ataşat militar locotenent-colonel Mărgăritescu Polihron - sef 


misiunii, pentru clauze militare: maior Riscutä Moise, clauze navale şi aerona 
tice: căpitan-comandor Chiritescu M. (din Direcţia Marinei) și repatriess" 
prizonierilor si internatilor civili, acte de deces şi îngrijirea mormintelor: capi 
Perieteanu Stelian, înlocuit ulterior de maiorul Fara Carol. 


În Bulgaria: atașat militar locotenent-colonel Filimon Ioanike ~ şeful misiur= 
pentru clauze militare: maior Smâdu Aurel, clauze navale şi aeronautice: însäres 
nat delegatul de profil din Misiunea Română din Turcia şi repatrierea prize- 
nierilor şi internatilor civili, acte de deces şi îngrijirea mormintelor: câpitaz 
Teodorescu I. (pentru perioada de început) şi apoi, locotenent Trifan Nicolae. 


În Turcia: atașat militar locotenent-colonel Glatz Alexandru - şeful misiima. 
pentru clauze militare: maior Macici Nicolae, clauze navale şi aeronautice 
capitan-comandor Popovici Grigore (asigura şi activitatea similară la Sofia! = 
repatrierea prizonierilor şi mternatilor civili, acte de deces şi îngrijirea mormiss 
telor: locotenent Popescu Grigore (desemnat initial) şi, ulterior, maior Macie 
Nicolae.*” 

Activitatea misiunilor militare pentru executarea tratatelor de pace nu # 
avut o existenţă îndelungată în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor initiale 
În baza deciziei Consiliului Interaliat, Ministerul Afacerilor Străine a comunica: 
la 29 noiembrie 1920, Ministerului de Război că: „Noi [România] nu putere 
avea comisiuni pentru executarea Tratatelor de Pace încheiate cu țările ce am 
fost în război”. Drept urmare a comunicării în cauză, Ministerul de Război 3 
hotărât, la 1 decembrie, ca atasatii militari de la Viena, Budapesta, Sofia = 
Constantinopol, împreună cu ofițerii însărcinați cu ,,repatrierile prizonierilor 3 
internatilor civili, acte de deces si îngrijirea mormintelor”, să execute misiunea 
primită initial în această privinţă, păstrând denumirea respectivelor misiuni. 

Anticipând într-o oarecare măsură hotărârea în cauză, Ministerul de 
Război a dispus ca atasatii militari români şi misiunile militare române trimise in 
celelalte tari să se preocupe în mod special şi de problema repatrierii prizo- 
nierilor şi internatilor civili români - atât din Vechea Românie, cât si din provin- 
ciile unite în cursul anului 1918 cu România - din respectivele state. Ca urmare. 
între 1 octombrie 1920 si 1 aprilie 1921, din partea Ministerului de Război roman 
au fost angrenate în problematica prizonierilor de război şi internatilor civil 

români (informări generale, repatriere, întocmirea actelor de deces, identificarea 
locului decesului şi al înhumării, lămurirea situaţiei dispärutilor, îngrijirea 
mormintelor etc.) misiunile militare din fostele state adversare României. 
Acestea au continuat să-şi exercite atribuţiile legate cu precădere de proble- 
matica repatrierii prizonierilor de război, în componenţa lor înregistrându-se 


* Ibidem, f. 709-710 şi fond M.St.M., Secţia Adjutantură, dosar nr. 440, f. 171. 
% Loc.cit., fond M.St.M., Secţia Adjutantură, dosar nr.440, f. 170-171. 


256 


modificări neesentiale.** | 
Începând cu luna mai | 
sternatilor civili în general sa 

La nevoie, aceştia mențineau 
„feri români trimişi în respect 
sare România nu a avut reprez 
Sovietică. Soarta prizonierilor r 
zeintr-un contact diplomatic din 
= cursul anilor 1919 şi 1920. R 
=e reprezentantul Rusiei SOME 
scrisoarea si informarea transă 
Radu Rosetti. La 7 iulie 192%. 
=ilitar român din Paris, locose 
<< alaturatul plic printr-un au 
mit rezultatele tratativelor 1 


— ——— 
# Loc.cit. fond MR. Cabinenul Mi 
Va. Atasatii militari români au ic 
Marea Britanie (locotenent-coloneil 
Franta (colonel Suţu Dumitru), lab 
=nt-colonel Argeseanu Gheorghe 
Polonia (locotenent-colonel Badu 
Cehoslovacia (maior Vechio Luca] 
-olonel Glatz Alexandru), Unga 
Mocotenent-colonel Filimon Ioanike 
B. Misiunile militare romane dis 
Germania (Berlin): maior Roam € 
Timstiu loan; capitanul-intendent d 
Gheorghe si inginerul Calinescu M 
Austria (Viena): colonel Pâcală Aa 
Victor, locotenent (invalid) Georges 
Bulgaria (Sofia): căpitan Teodores 
Turcia (Constantinopol): locotene 
Ungaria (Budapesta): colonel Por 
C. Misiunile militare romane dim 
Franta (Paris): colonel Pascal Tra 
comandor Maicanescu Gheorghe 
Vulescu Ioan; locotenentii Buz 
Ionescu R., Pascal Octavian. Leon 
Stravolca Constantin; consilier PE 
colonel Constantin Jonescu-Munie 
Marea Britanie (Londra): colon 
Alexandru. 
Italia (Roma): colonel Florescu k 
Polonia (Varşovia): maior Dumit 
Ucraina (Kiev): locotenent Cassa 


Æntescu Polihron - şefi 
, clauze navale si aeronau- 
a Marinei) şi repatrierea 
ifirea mormintelor: cäpitss 
vol 


a loanike — şeful misiuni 
tale şi aeronautice: însăre- 
‘wreia şi repatrierea prize- 
Mes mormintelor: capitar 
menent Trifan Nicolae. 


Wexandru - şeful misiuni. 
@e navale şi aeronautice 
tea similară la Sofia) # 
feces si îngrijirea mormis- 
si, ulterior, maior Macie 


fea tratatelor de pace nu = 
fimirea obiectivelor initiale 
ænilor Străine a comunicat. 
Noi [Romania] nu putere 
‘ încheiate cu țările ce am 
3, Ministerul de Război « 
(ena, Budapesta, Sofia = 
fepatricrile prizonierilor = 
elor”, să execute misiunes 
respectivelor misiuni.? 

a în cauză, Ministerul de 
= militare române trimise & 
problema repatrierii priza 
Românie, cât şi din prove 
ipectivele state. Ca urmare. 
imisterului de Război romés 
război şi internatilor civil 
flor de deces, identificarea 
bei dispärutilor, îngrijirea 
Sate adversare Românie: 
= cu precădere de proble- 
mena lor înregistrându-se 


@ or. 440, £ 171. 
tAL171. 


modificări neesentiale.** 

Începând cu luna mai 1921, de problematica prizonierilor de război şi 
internatilor civili în general s-au preocupat atasatii militari din respectivele state. 
La nevoie, aceştia mențineau misiunile existente sau apelau la ajutorul unor 
ofiţeri români trimişi în respectivele state cu diferite însârcinări. Singura tara în 
care România nu a avut reprezentant diplomatic sau ataşat militar a fost Rusia 
Sovietică. Soarta prizonierilor români din această tara nu a putut fi reglementată 
printr-un contact diplomatic direct între cele două guverne: român şi rus. Totuşi, 
în cursul anilor 1919 şi 1920, România - în mod neoficial - a intrat într-un dialog 
cu reprezentantul Rusiei Sovietice de la Londra. In acest sens, mărturie stau 
scrisoarea şi informarea transmise de la Londra de D.N. Ciotori şi colonelul 
Radu Rosetti. La 7 iulie 1920, D.N. Ciotori s-a adresat de la Londra atasatului 
militar român din Paris, locotenent-colonel Ionescu-Munte, rugându-l: „Trimi- 
teti alăturatul plic printr-un curier sigur si urgent domnului Take Ionescu. I se 
trimit rezultatele tratativelor mele cu delegaţii ruși de aici. Ruşii par a fi 


* Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 383, f. 546-553. 
1A. Ataşaţii militari români au fost în: Statele Unite ale Americii (colonel Ressel Carol), 
Marea Britanie (locotenent-colonel Capitaneanu Douglas), Belgia (colonel Manu Gheorghe), 
Franta (colonel Sutu Dumitru), Italia (locotenent-colonel Cezărescu Ştefan), Japonia (locote- 
zent-colonel Argeseanu Gheorghe), Germania (locotenent-colonel Atanăsescu Gheorghe), 
Polonia (locotenent-colonel Bădulescu Alexandru), Austria (colonel Ivanovici Anton), 
Cehoslovacia (maior Vechio Luciu), Grecia (colonel Oprescu Gheorghe), Turcia (locotenent- 
colonel Glatz Alexandru), Ungaria (locotenent-colonel Märgäritescu Polihron), Bulgaria 
‘ocotenent-colonel Filimon Ioanike) şi Iugoslavia (colonel Motas Dumitru). 
B. Misiunile militare romane din statele învinse au avut următoarea componență: 
Germania (Berlin): maior Rozin Gheorghe, șeful misiunii; căpitanii Grigorescu Romulus şi 
Timstiu Joan; câpitanul-intendent Zaharescu Alexandru; locotenentii Leca Sergiu şi Craciun 
‘Gheorghe si inginerul Călinescu Mihail. 
“Asstria (Viena): colonel Păcală Aurel, locotenent-comandor Steriopol Nicoiae, maior Humitia 
cor, locotenent (invalid) Georgescu Pompiliu şi sublocotenent Alexandrescu René. 
ria (Sofia): căpitan Teodorescu loan şi locotenent Trifan Nicolae. 
Tarcia (Constantinopol): locotenent Popescu Grigore şi sublocotenent Gheorghiu Alexandru. 
ria (Budapesta): colonel Popescu Dumitru. 
Misiunile militare române din celelalte state europene au avut componenţa: 
Franta (Paris): colonel Pascal Traian, șeful misiunii, maior Giurcâneanu Eduard; locotenent- 
somandor Mâicânescu Gheorghe; administrator-căpitan Manoliu Pavel; intendent-câpitan 
Muiescu loan; locotenentii Buzdugan Alexandru, Bracacescu Ştefan, Dragomir Nicolae, 
Bnescu R., Pascal Octavian, Leonida Paul, Caranfil Nicolae; inginer Bordenache V.; avocat 
Sravolca Constantin; consilier juridic Pavelescu Cincinat si fostul ataşat militar, locotenent- 
= onel Constantin lonescu-Munte. 
Marea Britanie (Londra): colonel Rosetti Radu, maiorii Orâşanu Alexandru şi Manolescu 
Alexandru. 
Italia (Roma): colonel Florescu loan, căpitan Slatineanu Barbu şi locotenent Dumitrescu S.. 
Polonia (Varşovia): maior Dumitru Haralamb si locotenent Georgescu Stefan. 
Ucraina (Kiev): locotenent Cassanova]. 


257 


binedispusi fata de noi si cred că ei vor propune din nou pace României, după 
cum mi-au spus. S-ar putea întâmpla însă ca, dacă România nu va accepta să 
facă pace cu ei - ceea ce e cam imposibil în situaţia actuală - atunci s-ar putea 
întâmpla să ne atace”. A doua zi corespondenţa în cauză a fost expediată printr- 
un curier special român la Bucureşti.“ 

Al doilea document, cuprinzând o prezentare succintă a dialogului 
desfăşurat neoficial la Londra între români si sovietici, este o informare ,,confi- 
dentiala” trimisă premierului român, generalul Alexandru Averescu, la 8 iunie 
1920 prin intermediul colonelului Radu Rosetti. Documentul prezintă rezultatul 
„sondajului” facut de către trimisul premierului român, Mişu Nicolae, la Paris si 
Londra, printre „oamenii politici competenţi în privinţa încheierii păcii între 
România si Bolşevici”. In această privinţă, opțiunile celor două guverne aliate au 
fost diametral opuse. Guvernul francez „se arată foarte rezervat şi n-ar dori să ne 
îndemne la aceasta”. Guvernul britanic „ne consiliază a încheia cât mai repede 
pacea cu bolşevicii”, deoarece „este preocupat să stabilească o stare pașnică in 
Orientul Apropiat şi că nu poate să fie călăuzit în hotărârile sale de intentiile 
altor guverne aliate”. Urmare a celor două ,,pareri” diametral opuse, ținând cont 
şi de faptul că la Londra se desfăşurau negocieri între englezi si o delegaţie 
sovietică, recomandarea făcută premierului a fost următoarea: „Să nu întrerupere 
firul conversatiilor noastre cu Ruşii”. 

În acest sens, trimisul premierului român 1-a ,,indemnat” pe Ciotori, care 
„fusese trimis de precedentul prim-ministru, să continue a întreține relaţiile sale 
cu bolşevicii la Londra”. Rezultatele contactelor de până atunci dintre Ciotori şi 
delegatul sovietic la Londra, Krasin, au fost sintetizate astfel: 

„1. Apreciază si el şi Sovietul de la Moscova corectitudinea atitudinii noastre 
faţă de Rusia. 

2. A declarat că aurul şi valorile noastre la Moscova sunt intacte. 

3. A telegrafiat, în fata domnului Ciotori, la Moscova pentru punerea în libertate 
si eventuala repatriere a prizonierilor noştri în Rusia. 

4. A făgăduit de a tine pe domnul Ciotori la curent cu negocierile cu Guvernul 
englez”. 

De o importanță deosebită este consemnarea de la punctul nr.3, care 
confirmă fâră dubii, eforturile depuse de România, individual, pentru repatrierea 
prizonierilor români din Rusia. In finalul documentului s-a comunicat premie- 
rului că: „Ciotori va continua relaţiile sale cu Krasin și va căuta a sonda terenul. 
bine-nteles în mod cu totul particular, personal şi cu nici un caracter oficial, până 
la numirea unor delegaţi oficiali ai guvernului nostru, când va fi timpul”.# 

Cele două documente atestă existența unui dialog neoficial româno- 
sovietic desfăşurat, în anii 1919 şi 1920, la Londra, prin intermediul lui Ciotori 
Printre problemele discutate, un loc anume l-a deţinut şi soarta prizonierilor 


5 Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 240, f. 75-76. 
#6 Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 8, f. 755. 


258 


români din Rusia, precum Și | 
aflați în Rusia, în ipostaza dep 
scestor discuţii nu a permis reg 
it ceea ce a întreprins, prin & 
state, a atasatilor militari si a of 
un efort considerabil pentru ad 


V. 2. 2. Lagărele di 


Lagărele de „carantină 
zierii intorsi din captivitate. La. 
ame 1919, de către Sectia Orgat 
soare Corpurilor 6 si 7 Tenă 
morală şi sanitară „pentru rep 
pentru repatrierea foştilor priza 
agăre au fost destinate initial ş 
În cursul lunii aprilie 1919, £ 
structuri teritoriale militare de 
prizonierilor internaţi in acesă 
datorită repatrierii acestora dim 
mai mică sub influenţe revoltă 
a fost unul strict de detente. 
caracterizat acest regim astfel: 
zarea” după regulamente milit 
au fost considerați şi tratați ca 
repatriere, respectiv deparazits 
vetre a contingentelor demot 
contingentelor mobilizate”.” 
La Făgăraş, în cursul anului 19 
|. Lagărul de prizonieri de raz 
=a contopit - prin transformare 
2 Lagărul de internare a.m 
cursul lunii februarie 1920 a fn 
3 Lagărul de carantină (tram 
_2partinatori teritoriilor reuni 
repatrierea tuturor prizonieră 
Lagărul Braşov, acesta a dem 
somani repatriați in țară." 

Prizonierii ardeleni sit 
ai din Rusia trebuiau „comp 


© Loc.cit., fond M.R., Serviciul Saat 
© Ihidem, dosar nr. 2903, £ 417. 


m nou pace României, după 
România nu va accepta sâ 
a actuală - atunci s-ar putea 
ai a fost expediată printr- 


mare succintă a dialogului 
kr. este o informare ,,confi- 
xandru Averescu, la 8 iunie 
cumentul prezintă rezultatul 
on, Mişu Nicolae, la Paris si 
vinta încheierii păcii între 
“elor două guverne aliate au 
me rezervat si n-ar dori să ne 
ză a încheia cât mai repede 
tabileasca o stare pasnica in 
hotararile sale de intenţiile 
dhametral opuse, ținând cont 
între englezi şi o delegatie 
matoarea: „Să nu intrerupem 


: „indemnat” pe Ciotori, care 
anue a întreține relaţiile sale 
până atunci dintre Ciotori şi 
t= astfel: 

=cutudinea atitudinii noastre 


sunt intacte. 
2 pentru punerea în libertate 


cu negocierile cu Guvernul 


rea de la punctul nr.3, care 
sdividual, pentru repatrierea 
zului s-a comunicat premie- 
“Si va căuta a sonda terenul. 
nici un caracter oficial, până 
_ când va fi timpul” 5 

Hi dialog neoficial româno- 
prin intermediul lui Ciotori. 
=unut şi soarta prizonierilor 


4). f. 75-76. 
35. 


romani din Rusia, precum si repatrierea acestora. Din pacate pentru romanii 
aflati in Rusia, in ipostaza de prizonieri, nefinalizarea printr-un contact oficial a 
acestor discuţii nu a permis repatrierea lor imediată şi directă in România. Prin 
tot ceea ce a întreprins, prin intermediul misiunilor militare trimise în diferite 
state, a atasatilor militari şi a ofiţerilor cu însărcinări speciale, România a depus 
un efort considerabil pentru aducerea prizonierilor români acasă. 


V. 2. 2. Lagărele de „carantină morală şi sanitară” 


Lagărele de „carantină morală şi sanitară” s-au înființat pentru prizo- 
nierii întorşi din captivitate. La Brașov şi Sibiu s-au înfiinţat, încă din luna febru- 
arie 1919, de către Secţia Organizării VI-VII (structură militară teritorială precur- 
soare Corpurilor 6 şi 7 Teritoriale ale armatei române), lagăre de carantină 
morală şi sanitară „pentru repatrierea legionarilor români din Italia şi Franţa şi 
pentru repatrierea foştilor prizonieri de război întorşi din toate ţările”. Aceste 
lagăre au fost destinate initial pentru prizonierii din fosta armată austro-ungară. 
În cursul lunii aprilie 1919, Lagărul de carantină Sibiu, din ordinul aceleiaşi 
structuri teritoriale militare de comandă, a fost dislocat la Făgăraş. Regimul 
prizonierilor internaţi în aceste lagăre pentru „carantină morală şi sanitară” - 
datorită repatrierii acestora din sau prin zone aflate într-o proporţie mai mare sau 
mai mică sub influenţe revoluţionare, în special a celor de sorginte bolşevică - nu 
a fost unul strict de detenţie. Unul dintre comandanții Lagărului Făgăraş a 
caracterizat acest regim astfel: „Lagărul nu s-a ocupat niciodată” cu „adminis- 
trarea” după regulamente militare specifice a celor internaţi. Prizonierii internaţi 
au fost consideraţi şi trataţi ca „oameni liberi”, care „au trecut prin lagăr pentru 
repatriere, respectiv deparazitare, purificare [morală], demobilizare, trimitere la 
vetre a contingentelor demobilizate şi trimitere la cercurile de recrutare a 
contingentelor mobilizate”.57 
La Făgăraş, în cursul anului 1919, au coexistat trei lagăre distincte: 

1. Lagărul de prizonieri de război al armatei române, care la 23 decembrie 1919 
s-a contopit - prin transformare - cu cel din Braşov; 

2. Lagărul de internare a ,,internatilor politici ai Consiliului Dirigent”, care în 
cursul lunii februarie 1920 a fost dislocat în apropiere de Cluj. 

3. Lagărul de carantină (transferat de la Sibiu) destinat prizonierilor repatriați 
_apartinatori teritoriilor reunite din Italia, Franța, Rusia, Anglia etc.”. După 
repatrierea tuturor prizonierilor de război internați de către armata română în 
Lagărul Braşov, acesta a devenit unul de carantină morală pentru prizonierii 
romani repatriați in tara.*® 

Prizonierii ardeleni şi bucovineni din fosta armată austro-ungară repatri- 
ati din Rusia trebuiau „completamente izolaţi în corturi pe câmp în apropierea 


D Loc.cit. fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 449. 
M Ibidem, dosar nr. 2903, f. 417. 


259 


punctelor de frontieră unde vor intra în tară”. După intrarea pe teritoriul român 
aceştia trebuiau „imediat” să urmeze procedeele de „înregistrarea, vaccinarea si 
vizita medicală individuală, apoi supuşi supravegherii sanitare timp de zece zile. 
întrerupând orice contact cu exteriorul”. Dacă totul era în ordine, prizonierii în 
cauză erau transportaţi „sub escortă”, pentru a „face o carantină morală timp de 
30 zile”, în lagărele din Brasov şi Făgăraş. Ordinul în cauză a fost dat de către 
generalul Râşcanu, ministrul de Război, telegrafic, la 16 iunie 1920, Comanda- 
mentului Trupelor de Est. Ministrul a ţinut să precizeze că „hrana prizonierilor 
va fi cea obişnuită”, iar măsurile se datorează „elementelor străine care cu 
această ocazie vor încerca să se introducă în țară”.* 

Pentru prizonierii sosiți din Rusia, prin zona Comandamentului Trupelor 
de Vest, măsurile luate au râmas aceleaşi. In acest sens, la 26 iunie, s-a „aprobat 
menţinerea Lagărului Făgăraş pentru carantinieri”, iar „Lagărul Braşov râmâ- 
nând lagăr de trecere pentru prizonierii unguri ce se pun în libertate”. Măsurile 
luate, în special evitarea tranzitării României de la nord-vest până la Făgăraș de 
către prizonierii repatriați, au determinat înființarea unui lagăr similar la Satu 
Mare, în imediata apropiere a frontierei. Conform hotărârii guvernului român, la 
propunerea ministrului de Război, la Satu Mare „se poate forma un lagăr într- 
una din cazărmile disponibile”, fiindcă prizonierii repatriați „după terminarea 
acestei carantine, se trimit direct la vetrele lor”. In lagăr prizonierii repatrian 
trebuiau supuşi unei carantine sanitare şi morale, unde „prin conferințe să se caute 
a înlătura din sufletul lor orice idei subversive, întru cât ei vin din regiuni complet 
stăpânite de bolșevism”. Durata carantinei în cauză a fost fixată „între 10-30 zile. 
timp destul de suficient pentru ca, comandantul lagărului, să vadă ideile de care 
sunt animați” prizonierii repatriați. Din acest punct de vedere s-a considerat că „a 
prelungi mai mult durata acestei carantine, pentru aceşti oameni, care de aproape 6 
ani n-au văzut pe ai lor şi în plus au avut de suportat cele mai mari calamitäti ale 
vremurilor”, nu ,,ar folosi întru nimic în bine asupra sufletului lor”.% 

Modalitatea organizării şi mai ales funcţionării acestor lagăre de caran- 
tină a făcut obiectul unei instrucțiuni speciale, aprobate de câtre ministrul de 
Război la 12 iulie 1920, destinate comandanților acestora. Potrivit instrucţiunii” 
în cauză, prizonierii repatriați, la sosirea în tara, trebuiau „supuşi unei carantine 
morale de cel puţin 30 zile”. Pentru fiecare transport de prizonieri sosit în lagăr 
se „face receptionarea lor, conform tabelelor venite cu acel transport” sau în 
lipsa acestora „se vor întocmi liste nominale cu starea civilă a fiecăruia, căutând. 
în același timp, a încheia procese-verbale de toate lipsurile si reclamatiile 
prizonierilor”. Cu primirea acestora trebuiau desemnaţi „numai ofiţeri şi grade 
inferioare recrutate din personalul cel mai calm şi umanitar”. Prizonierilor 
trebuia să li se vorbească „cu cea mai mare blandete si cu adevărat pärinteste”. 


* Loc.cit., fond MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 251. 
” Ibidem, f. 192, 291, 348 si fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4066, f. 190, 400. 
” Loc.cit., fond MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 348-349. 


260 


avându-se în vedere că sunt î 
preotul lagărului trebuiau e 
prizonierilor repatriați. sent 
obişnuită trupei, ar fi însă « 
controlată de comandantul 
receptionarea unui transport. 
deparazitati”. Durata carantă 
comandantului lagărului”. C 
dată pe zi, căutând ca fiecare 
evadării unor prizonieri treb 
„toate măsurile” pentru desa 
iau sancţionate dupa preved 
apropierea. sfârşitului perioa 
localităţi, astfel ca transport 
momentul eliberării prizome 
timpul cât au făcut carantina 
Întreaga activitate a 
Mare şi Făgăraş trebuia sa se 
unilor întocmite de către min 
În cursul anului 192 
lagăre, prevederile instructs 
Spre exemplu, la 4 noiembr 
mat ministerul că lagărul a | 
locuit”, iar „starea sanitară @ 
cele necesare funcționării la 
din garnizoană. Pentru a nu 
plusul de oameni să fie exped 
Respectivele lagăre 
odată cu încetarea repatrierii 
ungară internați în Rusia. 


V. 2. 3. Repat 
bucovineni dil 


Repatrierea militank 
război în Rusia europeană a 
coordonarea Ligii Natiunika 
al Crucii Roşii, în baza ac 
prizonierilor de război dem 
intreaga operațiune a schim 
componente ale fostului Bk 
patru etape”. La acordurile 


© Loc.cit., fond M.R., Serviciul 


atrarea pe teritoriul român 
inregistrarea, vaccinarea şi 
sanitare timp de zece zile. 
ra în ordine, prizonierii în 
> carantină morală timp de 
n cauză a fost dat de către 
16 iunie 1920, Comanda- 
ze că „hrana prizonierilor 
ementelor străine care cu 


“omandamentului Trupelor 
x. la 26 iunie, s-a „aprobat 
ar Lagărul Brasov rama- 
pun în libertate”. Măsurile 
»d-vest până la Făgăraş de 
unui lagăr similar la Satu 
Srani guvernului român. la 
poate forma un lagăr într- 
repatriați „după terminarez 
à lagâr prizonierii repatria 
prin conferinţe să se caute 
it ei vin din regiuni comple 
fost fixată „între 10-30 zile. 
alui. să vadă ideile de care 
' vedere s-a considerat că .2 
= oameni, care de aproape € 
cele mai mari calamitati ak 
flerului lor”.”° 
tii acestor lagăre de caran- 
obate de către ministrul de 
stora. Potrivit instrucţiunii” 
xriau „supuşi unei carantina 
+ de prizonieri sosit în lag=æ 
© cu acel transport” sau = 
a civilă a fiecăruia, căutâne 
aie lipsurile şi reclamatiés 
nati „numai ofițeri şi grai 
si umanitar”. Prizonienlos 
e si cu adevărat parintest=” 
ns. 


sar nr. 4066, f. 190, 400. 
348-349. 


avându-se în vedere că sunt în „majoritatea lor români”. Comandantul, ofiţerii si 
preotul lagărului trebuiau ca „prin conferințe să infiltreze si să redestepte” 
prizonierilor repatriați „sentimentul national”. Hrana prizonierilor „va fi cea 
obişnuită trupei, ar fi însă de dorit ca masa prizonierilor să fie cât mai des 
controlată de comandantul lagărului”. Imediat după ce „se va termina cu 
receptionarea unui transport, ar fi de dorit ca toţi oamenii să fie duşi la baie şi 
deparazitaţi”. Durata carantinei putea „fi scurtată sau mărită după aprecierea 
comandantului lagărului”. Conferințele prevăzute trebuiau ţinute „neapărat o 
dată pe zi, căutând ca fiecare” să nu depăşească două ore. In cazul dispariţiei sau 
evadării unor prizonieri trebuia redactat un proces-verbal în acest sens şi luate 
„toate măsurile” pentru descoperirea acestora. Abaterile „de la disciplină” trebu- 
iau sancţionate după prevederile legilor şi regulamentelor militare române. La 
apropierea sfârşitului perioadei de carantină prizonierii trebuiau grupaţi „pe 
localități, astfel ca transportul” lor către casă să se facă cât mai uşor, iar în 
momentul eliberării prizonierilor trebuia să le fie înmânată câte „o adeverinţă de 
timpul cât au făcut carantina morală, dându-le si hrana pentru două zile”. 

Intreaga activitate a lagărelor de carantină morală şi sanitară de la Satu 
Mare şi Făgăraş trebuia să se desfăşoare în conformitate cu prevederile instructi- 
unilor întocmite de către ministerul român de resort. 

În cursul anului 1920, în baza rapoartelor comandanților respectivelor 
lagăre, prevederile instrucţiunilor în cauză au fost în linii generale respectate. 
Spre exemplu, la 4 noiembrie 1920, comandantul Lagărului Satu Mare a infor- 
mat ministerul că lagărul a fost „instalat în trei localuri confortabile şi bune de 
locuit”, iar „starea sanitară a oamenilor [este] bună”. Întreaga aprovizionare cu 
cele necesare funcționării lagărnlui a fost asigurată de câtre corpurile de trupă 
din garnizoană. Pentru a nu fi supraaglomerat, Lagărul Satu Mare, s-a dispus ca 
plusul de oameni să fie expediat „Lagărului Făgăraş menţinut tot în acest scop”.” 

Respectivele lagăre şi-au încetat activitatea spre mijlocul anului 1922, 
edata cu încetarea repatrierii organizate a prizonierilor români din armata austro- 
mngarà internaţi în Rusia. 


V. 2. 3. Repatrierea prizonierilor români ardeleni şi 
bucovineni din Rusia europeană 


Repatrierea militarilor fostelor Puteri Centrale internaţi ca prizonieri de 
sazboi in Rusia europeană a început a fi efectuată masiv si in mod organizat, sub 
oordonarea Ligii Naţiunilor şi asistența Comitetului International de la Geneva 
= Crucii Roşii, în baza acordului germano-sovietic de repatriere reciprocă a 
=zonierilor de război deţinuţi, de la 11 mai 1920. Conform celor stabilite, 
“mrreaga operațiune a schimbului prizonierilor de război dintre Rusia şi statele 
"= mponente ale fostului Bloc Central a fost concepută în baza unei scheme „în 
acru etape”. La acordurile în cauză, în vederea aducerii in tara a prizonierilor 


» Lee.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4260, f. 380-381. 


261 


A 


români din fosta armată austro-ungară aflaţi internaţi în Rusia europeană, a 
aderat şi România. 

Primul transport de prizonieri români sosiți din Rusia la Stettin a fost 
înregistrat pe data de 15 mai 1920. „Etapele” parcurse de către prizonierii 
români în drumul repatrierii lor din Rusia europeană până în România sunt 
prezentate în continuare." 


Etapa J. Prizonierii din fostele state componente ale Blocului Puterilor 
Centrale internaţi în Rusia europeană, printre care s-au aflat şi cei români din 
fosta armată austro-ungară - urmare a unirii provinciilor lor de origine cu 
România în cursul anului 1918 — au fost transportaţi în vederea repatrierii, din 
interiorul teritoriului rusesc, spre porturile Reval şi Narva. Printre prizonierii de 
război aduşi din interiorul Rusiei europene de câtre autorităţile sovietice s 
reprezentanții Ligii Naţiunilor şi predati Crucii Roşii Internationale la Narva 51 
Revai s-au aflat, în intervalul mai 1920-iulie 1922, 19.516 prizonieri romani.” 


Etapa IL Prizonierii români (19.516), după îmbarcarea - pe nave germa- 
ne sau închiriate de câtre Crucea Roşie Internaţională - în porturile Narva sau 
Reval, au fost debarcati în portul german Swinemiinde, de lângă Stettin ( az 
Szcecin, în Polonia). 

Pe această rută maritimă, în intervalul mai - octombrie 1920, au fost 
transportaţi 7.446 prizonieri români. Începând cu luna noiembrie 1920, îmbarca- 
rea prizonierilor repatriați, din cauza inghetului, s-a făcut din „Baltichport”. În 
intervalul noiembrie 1920-martie 1921 (cu o anumită aproximaţie) repatrierea a 
6.378 prizonieri români s-a efectuat pe ruta maritimă Baltichport-Swinemiinde 
Repatrierea pe ruta iniţială (Reval şi Nerva- Swinemiinde) s-a reluat în intervalul 
aprilie-noiembrie 1921 şi a asigurat debarcarea în portul german a încă 5.232 
prizonieri români. Începând cu luna decembrie 1921, „aducerea prizonierilor din 
Rusia la Stettin nu s-a mai făcut cu vapoarele pe mare, ci cu trenul pe linia Riga- 
Ezdtkihnen sau Tilsit-Stettin”, astfel că 460 de prizonieri români au fost 
repatriați pe noua rută feroviară deschisă în acest sens. ”° 

Toate aceste transporturi au fost creditate în final de către Liga Naţiunilor. 


Etapa III. Prizonierii români ardeleni şi bucovineni repatriați din Rusia 
europeană, debarcati la Swinemiinde sau în staţia feroviară Stettin, au fost luau 
în primire de către delegatul român si expediati in România, împreună cu cei 
cehoslovaci, pe ruta feroviară Stettin-Bodenbach-Oderberg (azi Bohumin, în 
Republica Cehă). În intervalul mai-decembrie 1920, prizonierii români au fost 
transportaţi în tara în vagoane feroviare, ataşate diferitelor garnituri de trenuri, pe 
diferite rute. 


3 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Personal, dosar nr. 433, £ 63-66. 
” Loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 5265, £ 201. 
* Ibidem, dosar nr. 4041, f. 342, 352 şi dosar nr. 4245, f. 396. 


262 


a) Stettin — Cüst 
germană) — Oderberg IC 
situa între 100-120 de 
hrană caldă în gările Fra 

b) Stettin — Berlin: 
al prizonierilor repatna 
nierilor de pe această mut 

În intervalul m 
Breslau-Oderberg un ma 
După 1 ianuan 
transporturile feroviare : 
Frankfurt-Cotbus-Dresd 
Republica Cehä)-Oderb 
ceva mai lungă decât | 
prizonierii să fie transpr 
viteză de circulație mai 
fost servită în gara Dre 
iulie 1922, au fost repat 
În acelaşi inters 
repatriați de la Stettin 
această situație ei au 
militari români de la” 
autoritatea austriacă: „E 
Toate aceste î 
tionala, iar România 2 
Berlin, suma de 1.7764 


Etapa IV. Du 
români din Oderberg şi 
drumul repatrierii lor 
Halmeu, prin Viena-O 
fără a fi trecuţi prin con 

Toate aceste în 

În cursul anila 
rilor români din fosta 
organizat prezentat. Ac 

- „inSinuarea 1 
cunoscători ai limbii re 
de prizonieri austrieci 


* Ibidem, dosar nr. 4041. 
378, 383; dosar nr. 5051, 1 
© Loc.cit., fond MR. S 
Statistic,dosar nr. 4245, £ 


— 
Îi 


sai în Rusia europeană, a 


din Rusia la Stettin a fost 
curse de către prizonierii 
ami până în România sunt 


sente ale Blocului Puterilor 
i-au aflat şi cei români din 
wmetilor lor de origine cu 
î în vederea repatrierii, din 
Narva. Printre prizonierii de 
ie autoritățile sovietice sj 
® Intemationale la Narva şi 
2516 prizonieri romani.” 


imbarcarea - pe nave germa- 
ala - în porturile Narva sau 
Onde, de lângă Stettin ( azi 


- octombrie 1920, au fost 
a noiembrie 1920, imbarca- 
Scut din „Baltichport”. În 
& aproximație) repatrierea a 
@ Baltichport-Swinemiinde. 
Gade) s-a reluat în intervalul 
portul german a încă 5.232 
„ „aducerea prizonierilor din 
©, ci cu trenul pe linia Riga- 
przonieri români au fost 
LS 
sal de către Liga Naţiunilor, 
meni repatriați din Rusia 
soviarä Stettin, au fost luaţi 

România, împreună cu cei 
Merberg (azi Bohumin, în 
\ prizonierii români au fost 
elor garnituri de trenuri, pe 


a) Stettin — Cüstrin-Frankfurt pe Oder — Breslau-Bodenbach (graniţa 
germană) — Oderberg (Cehoslovacia), atunci când lotul respectiv de prizonieri se 
situa între 100-120 de persoane. Pe timpul transportului prizonierii primeau 
hrană caldă în gările Frankfurt pe Oder şi Breslau. 

b) Stettin — Berlin — Breslau — Bodenbach — Oderberg, când lotul respectiv 
al prizonierilor repatriați se situa peste 100-120 de persoane. Hrană caldă prizo- 
nierilor de pe această rută feroviară se acorda în gările Berlin şi Breslau. 

În intervalul mai-decembrie 1920, au fost repatriați pe ruta Stettin- 
Breslau-Oderberg un numär de 10 881 prizonieri români (din totalul de 19.516). 
După 1 ianuarie 1922, initial „din cauza plebiscitului din Silezia”, 
transporturile feroviare ale prizonierilor români s-au desfășurat pe ruta: Stettin- 
Frankfurt-Cotbus-Dresda-Bodenbach-Tetschen (Cehoslovacia — azi Decin, în 
Republica Ceha)-Oderberg-Halmeu. Noua ruta „prezenta dezavantajul de a fi 
ceva mai lungă decât prima (Breslau-Oderberg)”, dar a avut şi avantajul „ca 
prizonierii să fie transportaţi, în interiorul Germaniei, în trenuri speciale”, cu o 
viteză de circulație mai mare. Pe noul traseu feroviar masa caldă a prizonierilor a 
fost servită în gara Dresda. Pe noua rută feroviară, în intervalul ianuarie 1921- 
iulie 1922, au fost repatriați în România un număr de 7.640 de prizonieri români. 
În acelaşi interval de timp, un număr de 995 de prizonieri români au fost 
repatriați de la Stettin direct la Halmeu pe ruta feroviară Passau-Viena. În 
această situaţie ei au „scăpat” controlului de identificare al reprezentanţilor 
militari români de la Tetschen sau Oderberg, fiind triati la Passau de câtre 
autoritatea austriacă: „Heimkehrer Dirigierungs-Kommando”. 
Toate aceste transporturi au fost creditate de Crucea Roşie Interna- 
tionala, iar România a avansat in acest scop, prin ataşatul militar român la 
Berlin, suma de 1.776.000 de mărci şi alimente în valoare de 224.000 de marci.” 


Etapa IV. După efectuarea controlului din partea delegaților militari 
români din Oderberg şi apoi Tetschen, cei 18.521 prizonieri români au continuat 
drumul repatrierii lor pe calea ferată cehoslovacă până la Halmeu. Tot în 
Halmeu, prin Viena-Oderberg, au fost repatriați şi cei 995 prizonieri sosiți aici 
fara a fi trecuţi prin controlul român de la Oderberg sau Tetschen. 

Toate aceste transporturi au fost creditate de către cehoslovaci.” 

În cursul anilor 1919-1922, repatrierea din Rusia europeană a prizonie- 
rilor români din fosta armată austro-ungară s-a efectuat şi în afara cadrului 
organizat prezentat. Această repatriere s-a efectuat prin: 

- „insinuarea unor prizonieri de altă naţionalitate sau chiar români, buni 
cunoscători ai limbii respective, din noile teritorii unite cu România, în grupurile 
de prizonieri austrieci sau unguri” şi declinarea noii lor cetăţenii la sosirea în 


* Ibidem, dosar nr. 4041, f. 344, 352; dosar nr. 4245, f. 222, 344, 396-397; dosar nr. 4722, f. 
378, 383; dosar nr. 5051, f. 571. 

M Loc.cit., fond MR, Serviciul Personal, dosar nr. 433, f. 64-67 si fond MR. Serviciul 
Statistic,dosar nr. 4245, f. 344. 


263 


Viena sau Budapesta; 

- în grupuri sau individual, pe cont propriu, până în Polonia sau chiar în 
Turcia (România fiind ocolită datorită cunoscutei stări de „încordare” a relaţiilor 
dintre ea şi puterea bolşevică); 

- cooptarea benevolă în grupurile de repatriere expediate de unele dintre 
numeroasele misiuni de Cruce Roşie agreate de puterea sovietică a-şi exercita 
activitatea în acest scop pe teritoriul ei, etc.. 

Cu toată încordarea relaţiilor politico-diplomatice dintre România si Rusia 
Sovietică, reflectate si din punct de vedere militar în lungul întregii frontiere 
comune, în cursul anului 1919 au existat mai multe „puncte” de graniță deschise 
primirii civililor, prizonierilor, internatilor civili sau refugiaților români în tara. 
putin organizate, s-a finalizat prin intrarea în România, din Rusia europeană, a 
24.384 prizonieri români. Luarea lor în evidenţele române s-a efectuat în 
punctele în care s-au prezentat drept cetățeni ai României Mari. Repatrierea, în 
baza acestui criteriu, s-a desfăşurat astfel: 

- de la Viena au fost expediati în țară 21.677 prizonieri români: 11.218 de către 
Comisia de Lichidare Română şi 10.549 de către Misiunea Militară Română; 

- de la Budapesta, Misiunea Militară Română a expediat în tara 797 prizonieri 
romani; 

- din Turcia, au fost adusi in tara 14 prizonieri, care s-au repatriat individual 
pana la Constantinopol; 

- in România, prin punctele Suliţa si Tighina, s-au repatriat direct un număr de 
1.896 prizonieri (920 prin Sulina si 976 prin Tighina).” 

O altă cale de repatriere a prizonierilor de război din Rusia europeană a 
fost Marea Neagră. Încă din vara anului 1918, Germania si Austro-Ungaria au 
trimis în interiorul Rusiei, cu acordul noilor autorităţi bolşevice aflate la putere, o 
serie de „misiuni” de concentrare şi repatriere a prizonierilor proprii. Misiunea 
condusă de câpitanul Schneider trebuia să acţioneze iniţial în regiunile Astrahan. 
Baku, Tiflis, Stavropol, Kuban şi Transcaspica, dar, în scurt timp, i s-au alăturat 
şi cele ale doctorului Formanek şi căpitanului Hofmaister. Începând cu anul 
1919, din Austria si Ungaria, de data aceasta, efortului i s-au alăturat si misiunile 
conduse de către căpitanul Plachetka, locotenentii Rausch, Goldlust şi Csortă si 
surorile de Cruce Rosie Félkersam, Ana Eïbel şi Udvary, în vederea organizării 
repatrierii prizonierilor de război din Turkestan, Caucaz și Rusia meridională. 
După o serie întreagă de întâmplări neplăcute (datorate în primul rând războiului 
civil şi de cucerire al bolşevicilor, dar şi atitudinii neprietenoase a turcilor şi mai 
ales englezilor, cu care au intrat în numeroase cazuri în conflicte directe). 
prizonierii de război din rândul fostelor armate germană şi austro-ungară au fost 
aduși în porturile Batum, Tiflis şi Novorosisk. De aici, repatrierea s-a putut 


* Loc.cit., fond Marele Cartier General, dosar nr. 2788, f. 3; fond Comandamentul Trupelor 
de Est, dosar nr. 76, f. 135 si fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 109. 


264 


efectua in mod organizat, & 
doctorului Nansen, insärots 
vaselor maritime puse la dis 
litati recunoscute de sowie 
Naţiunilor şi asistența Coms 
din Rusia europeană - Vă 
italiene (Triest şi Neapole — 
Din acest total, un număr de 
fost expediati în tara de către 

În linii generale, a 
români din armata aust 
prizonierilor români repatrast 
sau prin alte modalități, dare 
militari români, s-a ridicat & 
prizonierilor de război repam 
mai prezenta diferitelor org 
domiciliile lor. Desi conside 
anii următori, prin sosirea ime 


V. 3. Repatriere: 


rom 


V. 3. 1. Misiune 


Negocierile purtate 
cadrul Blocului Central dim 
legătură cu cei aflaţi în încă 
fost determinat de situația | 


# Loc.cit., fond M.R., Servier 
346 si fond M.R. Serviciul Pen 
M În august 1918, din rés 
Rusia, s-a constituit Corpul Ve 
de conducerea şi coordonarea & 
de voluntari ardeleni și bucas 
Voluntari Români - a fost sub 
Janin) din Rusia. In cursul = 
Legiunea Română de Vania 
organizatorice, cât şi a actu 
mod deosebit în: Ion Agrigo®® 
de spirit şi mentalități in ang 
laşi, 2005 şi în loan L Serbes 
pentru întregirea Neamului: d 


5 în Polonia sau chiar în 
je încordare” a relaţiilor 


sxpediate de unele dintre 
a sovietică a-şi exercita 


= dintre România si Rusia 
fungul întregii frontiere 
acte” de graniţă deschise 
zarilor români în tara. 
mere, mai mult sau mai 
. din Rusia europeană, a 
române s-a efectuat în 
nei Mari. Repatrierea, in 


romani: 11.218 de catre 
ka Militară Română; 
lat în tară 797 prizonieri 


s-au repatriat individual 
atat direct un număr de 


o! din Rusia europeană a 
aia si Austro-Ungaria au 
isevice aflate la putere, o 
merilor proprii. Misiunea 
dal în regiunile Astrahan. 
scurt timp, i s-au alăturat 
aister. Începând cu anul 
s-au alăturat şi misiunile 
sch, Goldlust şi Csortă si 
ry. în vederea organizării 
az şi Rusia meridională. 
in primul rând războiului 
etenoase a turcilor şi mai 
uri în conflicte directe), 
4 şi austro-ungară au fost 
ici. repatrierea s-a putut 


od Comandamentul Trupelor 
ror. 5051, f. 109. 


efectua in mod organizat, intre mai 1920-iulie 1922, numai dupa interventia 
doctorului Nansen, însărcinatul special al Ligii Naţiunilor. Prin intermediul 
vaselor maritime puse la dispoziţie de „Țările de Jos” (garante ale unei neutra- 
lităţi recunoscute de sovietici), sub coordonarea directă a Comisiei Ligii 
Natiunilor şi asistenţa Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, au fost repatriați 
din Rusia europeană - via Marea Neagră - Marea Mediterană - în porturile 
italiene (Triest şi Neapole — de regulă) un numär de 9.785 prizonieri de război. 
Din acest total, un număr de 901 prizonieri au fost cetăţeni români şi, ca atare, au 
fost expediati în tara de către Misiunea Militară Română din Italia.” 

În linii generale, acesta a fost tabloul repatrierii prizonierilor de război 
români din armata austro-ungară internaţi în Rusia europeană. Numărul total al 
prizonierilor români repatriați din Rusia europeană în mod organizat, individual 
sau prin alte modalităţi, dar expediati în tara de către misiunile militare sau atasatii 
militari români, s-a ridicat la cifra de 44 801 prizonieri. Cifra nu include numărul 
prizonierilor de război repatriați individual, sub o formă sau alta, care, fără a se 
mai prezenta diferitelor organe de „triere” ale statului român, s-au dus direct la 
domiciliile lor. Deşi considerată oficial ca încheiată, repatrierea a continuat si în 
anii următori, prin sosirea izolată a unor foşti prizonieri din spațiul rusesc. 


V. 2. Repatrierea din Siberia a Legiunii Române de 
Vânători Transilvăneni si Bucovineni:00 si a prizonierilor 
români din armata austro-ungară 


V. 3. 1. Misiunea Militară Română din Siberia 


Negocierile purtate în legătură cu repatrierea militarilor fostelor state din 
cadrul Blocului Central din prizonieratul rusesc au cunoscut aspecte specifice în 
legătură cu cei aflaţi în indepartatele regiuni ale Siberiei. Specificul discuţiilor a 
fost determinat de situația concretă în care se aflau la sfârșitul Primului Război 


” Loc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 4426, f. 149-152 şi dosar nr. 5051, f. 345- 
346 şi fond M.R., Serviciul Personal, dosar nr. 347, f. 257-260, 262-265. 

™ În august 1918, din rândul prizonierilor români din armata austro-ungară internaţi în 
Rusia, s-a constituit Corpul Voluntarilor Români Ardeleni şi Bucovineni din Siberia. Lipsită 
de conducerea şi coordonarea directă a Ministerului de Război român, noua structură militară 
de voluntari ardeleni si bucovineni - cunoscută si sub denumirea de Corpul al Il-lea de 
Voluntari Români - a fost subordonată comenzii forței armate aliate antibolşevice (general 
Janin) din Rusia. În cursul anului 1919, această structură militară a fost transformată în 
Legiunea Română de Vânători Transilväneni şi Bucovineni. Prezentarea atât a evoluției 
organizatorice, cât şi a acțiunilor operative ale Legiunii este detaliată, printre alte lucrări, in 
mod deosebit în: Ion Agrigoroaiei, Sorin D.Ivanescu, Dumitru Ivănescu, Silviu Văcaru, Stări 
de spirit şi mentalități în timpul Marelui Război: corpurile de voluntari români din Rusia, 
lasi, 2005 si în Joan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în Războiul 
pentru întregirea Neamului: 1916-1919, Alba Iulia, 2003. 


Mondial prizonierii din Siberia: voluntari în corpuri sau legiuni naţionale. 
participante la luptele antibolșevice sub conducerea Aliaților, sau în ipostaza de 
prizonier. Numărul total al prizonierilor din Siberia a fost estimat la 200.000 de 
oamerii, dintre care circa 72.000 constituiau diferitele corpuri şi legiuni nationale 
de voluntari. 

În cadrul lucrărilor Conferinţei de Pace, obținerea consensului referitor 
la finalizarea unui asemenca proiect a solicitat un timp îndelungat de negocieri. 
Problemele divergente, aflate în centrul negocierilor, au fost legate de stabilirea 
autorităţii sub tutela cărei structuri sau organizaţii trebuia să se efectueze repatri- 
erea, asumarea costului final al acţiunii şi a cotelor contingentate pe naţiuni. 
precum şi a rolului coordonator jucat de un stat sau altul într-o anumită etapă a 
desfăşurării operaţiunii. Obţinerea consensului, deși problemele în litigiu nu au 
fost dintre cele mai uşoare, a fost urgentată de imensa presiune exercitată asupra 
negociatorilor de către opinia publică, prizonierii în cauză si familiile acestora. 
precum şi de factorii conducători politico-militari proprii. 

Printre cei 200.000 de prizonieri din Siberia s-a aflat şi un contingent 
important de români transilvăneni şi bucovineni proveniți din armata austro- 
ungară. Situaţia acestora, sub raportul juridic al existenţei lor in acest spațiu 
geografic, a fost diferită. O parte dintre aceştia se aflau încă din august 1918 
înrolați ca voluntari în Legiunea Română de Vânători Transilvâneni şi Bucovi- 
neni din Siberia şi au luptat împreună cu celelalte forțe voluntare şi contrarevolu- 
tionare ruse împotriva regimului bolşevic. O altă parte dintre aceştia, într-un 
număr mai mare, s-a găsit în continuare în ipostaza de prizonieri, suportänd. 
drept urmare, consecinţele unui asemenea statut. Existenţa prizonierilor ardeleni 
şi bucovineni în Siberia a fost permanent în atenţia guvernului român. 

În afara informațiilor transmise de către Comitetul Naţional Român din 
Siberia (Anexa nr. 20), în martie 1919, generalul Janin, comandantul Forţei 
armate aliate antibolşevice din Siberia, a comunicat guvernului român numărul 
estimativ al ardelenilor şi bucovinenilor din spațiul siberian. Potrivit acestor 
informaţii, circa 10.000 de prizonieri români ardeleni si bucovineni se mai aflau 
în Siberia la acea dată, dintre care, circa 2.700-2.800 se aflau înrolați ca voluntari 
în Legiunea Română, iar restul erau internaţi în lagărele de prizonieri. Aproxi- 
mativ în acelaşi interval de timp, reprezentanții Comitetului Naţional Român din 
Siberia au comunicat în tara existenţa în spaţiul rusesc a aproximativ 15.000 de 
prizonieri (incluzând şi numărul celor înrolați în Legiunea Română)'"!, cifră pe 
care - coroborată cu alte surse de informaţii - guvernul român a luat-o în calcul 


191 Cornel Tucä, Constituirea şi deplasarea în Siberia a Misiunii Militare Române (1920) în 


Omagiu istoricului Constantin Buse, Focşani, 2004, p. 301; Nineta Nicolae, Come! Tuca, 
Repatrierea de către „Misiunea Militară Română din Siberia” a „Legiunii de Voluntari 
Transilväneni şi Bucovineni” în „Argesis. Seria Istorie”, XII, Piteşti, 2004, p. 437; Cornel 


Tucă, Înființarea Comisiei Militare Române din Siberia (1920) în „Orizont XXI”, an I, nr. L 
martie 2005, p. 24. 


266 


în decursul demersurilor sale 
“ma repatrierii, în cursul a 
zunoscut o serie de schimix 
zonă a trupelor americane § 
vic - amiral Kolceak), can 
Vocale si general) şi instalez 
zonă a permis dirijarea unor 
Vladivostok. Astfel, în par 
început repatrierea ca rod a 
din voinţa si prin efortul 6 
Anexa nr. 21): 14.436 a 
letoni'%2. În acelaşi timp, 

reprezentanţilor lor la Pans. 

Reprezentanţii rom: 
Bucureşti, legatiile române! 
direct, în cursul anului 19] 
voluntarilor şi prizonierilor 
presiune a apelurilor pr 
Comitetului National Romă 
mpactului reuşitelor unos 
această preocupare a devea 
de aşteptat în această probă 
urmare, Consiliul Suprem + 
organizării, coordonării şi 
voluntari şi prizonienlor 
formată de hotărârea lua 
externe, St. Pichon. 

La 1 octombrie I 
francez va da toată atențiua 
în primul rând şi în mod 
partea română că va gasi » 
omânilor” şi că a dat dep 
dantul contingentelor alia 
române si prevederea pour 
zuvemele respective trebu 


= Comel Tucă, Repatrierea | 
in „Cetatea Bihariei”, sera a | 
#39; Comel Tucä, Infiintarea! 
™ Comel Tuca, Dor Ung 
Legiunea de Voluntari Roma 
22), 2003, p. 56-57; Cornel În 
Vasilica Manea, Cornel 

3000, p. 16-17; Cornel Tuca, 


puri sau legiuni naţionale. 
Aliaților, sau în ipostaza de 
a Tost estimat la 200.000 de 
2 corpuri și legiuni naţionale 


tinerea consensului referitor 
mp îndelungat de negocieri. 
au fost legate de stabilirea 
sbuia să se efectueze repatri- 
or contingentate pe naţiuni. 
altul într-o anumită etapă a 
"problemele în litigiu nu au 
sa presiune exercitată asupra 
| cauză şi familiile acestora. 
ia s-a aflat şi un contingent 
woveniti din armata austro- 
sistentei lor în acest spatiu 
atlau încă din august 1918 
on Transilvaneni şi Bucovi- 
12 voluntare si contrarevolu- 
parte dintre aceştia, într-un 
za de prizonieri, suportând. 
sstenta prizonierilor ardeleni 
uvernului român. 
mutetul National Român din 
| Janin, comandantul Forţei 
t guvernului român numărul 
ul siberian. Potrivit acestor 
n şi bucovineni se mai aflau 
se aflau înrolați ca voluntari 
ärele de prizonieri. Aproxi- 
atetului National Român din 
zsc a aproximativ 15.000 de 
giunea Română)!"!, cifră pe 
mul român a luat-o în calcul 


anii Militare Române (1920) în 
„Nineta Nicolae, Cornel Tucä. 
eria” a „Legiunii de Voluntari 
IL Piteşti, 2004, p. 437; Comel 
20) în „Orizont XXI”, an L nr. L 


în decursul demersurilor sale diplomatice. În timpul discuţiilor purtate la Paris pe 
tema repatrierii, în cursul anului 1919, situația militară din zona siberiana a 
cunoscut o serie de schimbări succesive (victoriile armatei roşii, intervenţia în 
zonă a trupelor americane şi japoneze, înfrângerea contingentului rus antibolşe- 
vic - amiral Kolceak), care au determinat încheierea unei serii de armistitii 
(locale şi general) şi instalarea unei stări relative de pace. Fragilul armistițiu din 
zonă a permis dirijarea unor contingente naţionale de voluntari şi prizonieri spre 
Vladivostok. Astfel, în paralel cu negocierile purtate la Paris, unele state au 
început repatrierea ca rod al unei „iniţiative particulare”. Respectivele guverne, 
din voința şi prin efortul financiar propriu, au reuşit să repatrieze din Siberia 
{Anexa nr. 21): 14.436 cehi, 3.000 italieni, 343 polonezi, 226 sârbi şi 316 
letoni'%. În acelaşi timp, definitivarea acţiunii începute au lăsat-o în grija 
#prezentantilor lor la Paris. 

Reprezentanţii romani la Conferinţa de Pace de la Paris, guvernul de la 
Bucureşti, legatiile române din Paris, Londra, Washington şi Tokio s-au implicat 
rect, în cursul anului 1919, în pregătirea diplomatică a repatrierii efective a 
voluntarilor şi prizonierilor ardeleni şi bucovineni din Siberia. Sub permanenta 
presiune a apelurilor prizonierilor către tara, a demersurilor preşedintelui 
Comitetului National Român din Siberia (doctorul Voicu Nitescu) şi mai ales a 
mpactului reuşitelor unora dintre guvernele vecine asupra opiniei publice, 
această preocupare a devenit una dintre priorităţile anului 1919.Consensul atât 
Me aşteptat în această problemă a fost realizat în cursul lunii septembrie 1919. Ca 
“mare, Consiliul Suprem Aliat a fost însărcinat cu asumarea responsabilitatilor 
eganizarii, coordonării şi finalizării repatrierii tuturor „legiunilor” nationale de 
weluntari şi prizonierilor de război aflaţi in Siberia. Partea română a fost 
Miormatàä de hotărârea luată printr-o adresă semnată de ministrul francez de 
exieme, St. Pichon. 

La 1 octombrie 1919, acesta a comunicat la Bucuresti că „guvernul 
Sancez va da toată atentiunea repatrierii românilor din Siberia şi că se va îngriji 
i primul rând şi in mod particular de repatrierea acestora” ©. El a informat 
anca română că va găsi „tonajul necesar, punându-l de preferinţă la dispoziţia 
amânilor” şi că a dat deja instrucțiuni in acest sens generalului Janin, coman- 
nu! contingentelor aliate din Siberia. De asemenea, a făcut cunoscută părții 
mâne şi prevederea potrivit căreia „însă, tot ce priveşte transport şi întreţinere, 


@evernele respective trebuie să o facă direct, nu prin intermediul domniei Îi. 


” Comel Tucä, Repatrierea Legiunii de voluntari Ardeleni si Bucovineni din Siberia (1920) 
‘= „Cetatea Bihariei”, seria a II-a, nr. 2, 2004, p. 41; Nineta Nicolae, Cornel Tucă, op.cit, p. 
139; Comel Tuc, Înființarea Comisiei Militare Române... p. 41. 

Comel Tucă, Doru Ungureanu, Comisia Militară Română din Siberia repatriează 
tegnmea de Voluntari Români Ardeleni şi Bucovineni în „Document”, an. VI, nr. 3-4 (21- 
21 2003, p. 56-57; Comel Tuca, Constituirea şi deplasarea în Siberia... p. 303-304. 
™ Vasilica Manea, Comel Tucä, Siberia, ultima escală în „Document”, an III, nr. 4(12), 
200, p. 16-17; Cornel Tuca, Constituirea si deplasarea în Siberia..., p. 303. 


267 


Luând act de aceste prevederi, primul-ministru român, Alexandru Vaida Voevod. 
a promis atât Consiliului Suprem, cât şi „guvernului francez, că guvernul român 
va suporta cheltuielile pentru transportul românilor”. Răspunsul român a avut în 
vedere achitarea repatrierii prizonierilor de război din Siberia, cea a voluntarilor 
înrolați în Legiunea Română căzând de drept în sarcina Aliaților (initiator 
organizării acesteia)!%5. 

Înaintea acestei comunicări, guvernul român intervenise, încă din 8 
august 1919, pe lângă cel francez pentru urgentarea inapoierii în tara a prizonie- 
rilor invalizi supuși români. Luând în discuţie cererile române, ministerele de 
Război şi de Externe franceze au comunicat, la 30 august, respectiv la $ 
septembrie 1919, ca şi românii să se folosească „de aceleaşi mijloace de care se 
servesc cehoslovacii pentru repatrierea invalizilor lor. Transpunerea in 
practică a recomandării a fost abandonată, urmare a informaţiilor relative la 
tranşarea chestiunii în Consiliul Suprem. După primirea adresei ministrulu: 
francez de Externe, Nicolae Nedelcu şi Simion Gocan, membri ai Comitetului 
National Român din Siberia, aflaţi la Irkutsk, au fost „însârcinaţi” de câtre 
primul-ministru român, ca „misiune oficială a guvernului român, cerându-li-se 
să facă concentrarea, transportarea şi îmbarcarea oamenilor cu concursul repre- 
zentantilor guvernelor aliate şi ținând seama de instrucțiunile primite de aceştia 
de la guvernele lor”.!% Bazându-se pe promisiunile aliaţilor de repatriere urgentă 
a prizonierilor români, guvernul a pus sub semnul întrebării necesitatea trimiterii 
unei misiuni militare proprii in Siberia. Acreditarea celor doi ofiţeri, ei insist 
voluntari în Legiunea din Siberia, s-a dovedit ineficientă. Comanda cehă a 
Legiunii, imposibilitatea celor doi de a avea autoritatea necesară pe lang 
autorităţile locale, coordonarea unică a retragerii în bloc a tuturor contingentelor 
naţionale de voluntari şi prizonieri etc. au făcut inoperabilă această măsură. În 
scurt timp, luând act de situaţia de la fata locului, guvernul român a trebuit să 
revină asupra acestei decizii. El a comunicat aliaţilor, la 18 octombrie 1919. 
faptul că încă nu expediase o misiune militară în Siberia. 

Marele Stat Major francez, însărcinat de Consiliul Suprem cu coordo- 
narea repatrierii voluntarilor din Siberia, ca ţară ce deţinea comanda militară = 
acestora, a luat act de comunicarea română. Drept urmare, acesta a revenit la 
mijlocul lunii noiembrie 1919 cu o solicitare ultimativă către guvernul de la 
Bucureşti: repatrierea românilor din Siberia trebuia obligatoriu coordonată de o 
misiune militară proprie, aflată la faţa locului. Misiunea militară trebuia să fie 
compusă din 2-3 ofițeri români şi trimisă „din Paris, prin îngrijirea autorităţilor 
franceze, in Siberia, pe lângă Comandamentul Aliat (generalul Janin)”, cu 


1% Cornel Tucă, Repatrierea Legiunii de voluntari... p. 42; Nineta Nicolae, Cornel Tucä 
op.cit., p. 439. 


1% Comel Tuca, Dom Ungureanu, op.cit., p. 56; Comel Tucä, înfiintarea Comisiei Militare 
Romane..., p. 25. 


17 CSP.A.MI,, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 267, f. 22. 


268 


însărcinarea „să se OC 
austro-ungari la ruși”. Ci 
prin ea va face repatner 
pune la dispoziţie in a 
Bucureşti, solicitarea î 
demersurilor întreprinse 
propriu avut la dispoz 
Intervenţiile acestuia au 
asigura aducerea in tami 
respinse, dar au fost ca 
partii române acceptand 
rilor” din Legiunea Ros 
rezolvarea problemei cu 
Deja, în acest : 
octombrie 1919, o sene 
Roşii Internaţionale la 
Berlin si Viena. Concor 
Berlin, a purtat în acest 
Roşii daneze. Obiectul i 
responsabilităţi repaint 
guvernul român consim 
a fost incurajator pent 
Berlin şi la Viena, ap 
guvernele Germaniei şi 
vapoarele puse la dispa 
la amânarea unor dise 
Rezolvarea pe 
exemplul altor state af 
român. În paralel cu ev 
rului român au purtat. 
cu baronul Kondo, pr 
Kaisha”. Obiectul ace 
inchiriere a unor vas 
prizonierilor ardeleni $ 


18 Puiu Dita, Comel Tt 
voluntarilor ardeleni care 
prizonierilor din fosta am 
Piteşti, 2001, p. 165; Vasil 
1° CSP.AMI,, fond ME 
110 Comel Tuca, Constitu 
op.cit., p. 440. 

! Cornel Tucä, Doru Us 


nân. Alexandru Vaida Voevod. 
hu francez, că guvernul româr 
x”, Răspunsul român a avut in 

din Siberia, cea a voluntarilor 
im sarcina Aliaților (initiator 


omân intervenise, încă din # 
inapoierii în tara a prizonie- 
ererile române, ministerele ds 
la 30 august, respectiv la & 
de aceleași mijloace de care se 
ilor lor”. Transpunerea is 
are a informaţiilor relative ts 
i primirea adresei ministrub 
Gocan, membri ai Comitetuhe 
au fost ,,insarcinati” de câtre 
rvernului român, cerandu-li-se 
oamenilor cu concursul repre- 
3Structiunile primite de acestiz 
= aliaților de repatriere urgentă 
întrebării necesitatea trimiteri 
wea celor doi ofiţeri, ei insis 
meficientă. Comanda cehă = 
autoritatea necesară pe lang: 
n bloc a tuturor contingentelor 
noperabilă această măsură. În 
L guvernul român a trebuit să 
atilor, la 18 octombrie 1919. 
Iberia. 
Consiliul Suprem cu coordo- 
> deținea comanda militară a 
pt urmare, acesta a revenit la 
timativă către guvernul de la 
a obligatoriu coordonată de o 
isiunea militară trebuia să fie 
ns. prin îngrijirea autorităţilor 
Aliat (generalul Janin)”, cu 


42: Nineta Nicolae, Comel Tucä. 
luca, înființarea Comisiei Militare 


iar nr, 267, f. 22. 


însărcinarea „să se ocupe de organizarea repatrierii ardelenilor foşti prizonieri 
austro-ungari la ruşi”. Comunicarea franceză a specificat faptul că misiunea „nu 
prin ea va face repatrierea, ci va face apel la mijloacele de transport ce se vor 
pune la dispoziţie în acest scop, în contul guvernului român”!08, Ajunsă la 
Bucureşti, solicitarea franceză nu a primit un răspuns urgent, fapt datorat 
demersurilor întreprinse în perioada aceea de către Vaida Voevod, prin aparatul 
propriu avut la dispoziţie, pe lângă reprezentanţii Marii Britanii şi Japoniei. 
Intervenţiile acestuia au vizat obținerea unui ajutor maritim imediat, menit a 
asigura aducerea în ţară a prizonierilor supuşi români. Solicitările nu au fost 
respinse, dar au fost considerate de către aceste state neprioritare momentului, 
părții române acceptându-i-se o excepţie: urgentarea repatrierii doar a ,,volunta- 
rilor” din Legiunea Română. Pentru restul prizonierilor trebuia să se negocieze 
rezolvarea problemei cu Crucea Rosie Internaţională'%. 

Deja, în acest sens, guvernul român începuse, încă de la data de 18 
octombrie 1919, o serie de negocieri cu reprezentanții Ligii Naţiunilor şi Crucii 
Roşii Internaţionale la Geneva (cu „Misiunea doctor Nansen”), precum şi la 
Berlin şi Viena. Concomitent, maiorul Rozin, șeful Misiunii Militare Române la 
Berlin, a purtat în acest sens şi el discuţii cu reprezentanți ai guvernului şi Crucii 
Roşii daneze. Obiectul acestor discuţii a fost legat de asumarea de câtre aceştia a 
responsabilitatii repatrierii prizonierilor supuşi români din Siberia „în caz când 
guvernul român consimte a plăti costul transportului lor’''°. Răspunsul primit nu 
a fost încurajator pentru partea română. Pe aceeaşi temă, de data aceasta la 
Berlin şi la Viena, aproximativ în acelaşi interval de timp, au fost sondate 
guvernele Germaniei şi Austriei în legătură cu o posibilă cedare a unora dintre 
vapoarele puse la dispoziţia lor de către S.U.A. Lipsa unui răspuns imediat a dus 
la amânarea unor discuţii concrete în legătură cu acest subiect'!!. 

Rezolvarea pe cont propriu a repatrierii prizonierilor din Siberia, după 
exemplul altor state aflate în aceeaşi situaţie, a stat şi ea în atenția guvernului 
român. În paralel cu evantaiul de demersuri întreprinse, reprezentanți ai premie- 
rului român au purtat, în intervalul octombrie-noiembrie 1919, la Paris, discuții 
cu baronul Kondo, preşedintele societății maritime japoneze „Nippon Yusen 
Kaisha”. Obiectul acestora a fost dorința părții române de cumpărare sau 
închiriere a unor vase maritime destinate aducerii în tara a voluntarilor si 
prizonierilor ardeleni şi bucovineni. Cu tot efortul depus, preţurile înaintate spre 


ME Puiu Diţă, Cornel Tucä, Demersul diplomatic al României de readucere in tard a 
voluntarilor ardeleni care au luptat în Siberia alături de forta aliată interventionista şi a 
prizonierilor din fosta armată austro-ungară în ***, România în ecuația Păcii şi Dictatului, 
Pitesti, 2001, p. 165; Vasilica Manea, Cornel Tucä, op.cit., p. 16. 

19 CSP.AMI., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 245, f. 240. 

10 Cornel Tucä, Constituirea si deplasarea în Siberia..., p. 305; Nineta Nicolae, Comel Tucă, 
op.cit., p. 440. 

111 Cornel Tucä, Doru Ungureanu, op.cit. p. 57; Nineta Nicolae, Cornel Tuc, op.cit, p. 440. 


269 


negociere de partea japoneză - pentru ambele variante - au făcut imposibilă 
ajungerea la un acord”!!?. Tot în acelaşi interval de timp, Alexandru Vaida 
Voevod şi ministrul de externe al Cehoslovaciei, E. Beneş, au convenit - la Paris 
- ca românii din Siberia să fie repatriați odată cu trupele cehoslovace din Siberia. 
cu vapoarele închiriate de guvernul cehoslovac. Vaida Voevod s-a angajat că 
„guvernul român va plăti cheltuielile reclamate de transportul trupelor române” 
Punerea în practică a acestei înțelegeri reciproce s-a dovedit inoperanta, prin 
cuvântul „trupe”, partea cehoslovacă înțelegând doar „voluntarii” români inrolau 
în Legiunea din Siberia, nu şi restul prizonierilor supuşi români din această zonă 
Or aceștia, ca şi cei cehoslovaci, trebuiau să sosească în zona de concentrare dm 
Vladivostok în acelaşi timp, iar repatrierea lor constituia deja obiectul preocu- 
părilor Consiliului Suprem Aliat. 

Analizând rezultatul tuturor acestor demersuri, demonstrație vie a 
preocupărilor vizând repatrierea ardelenilor şi bucovinenilor din Siberia, guver- 
nul român a optat în final pentru onorarea solicitării ultimative a Marelui Star 
Major francez. Astfel că, în şedinţa de guvern din 31 decembrie 1919, a fos 
adoptată - în această privință - Decizia nr. 3.154 (Anexa nr. 22), prin care s-a 
hotărât de către guvernul român ca „repatrierea celor 15.000 prizonieri aflați în 
Siberia sâ se facă în cel mai scurt timp posibil”. In acest scop s-a aprobat ca 
suma de 100.000 dolari ce a fost colectată de comandorul Pantazi, în „calitate de 
comisar al guvernului român în America [...] să fie întrebuințată pentru 
acoperirea cheltuielilor de repatriere”.''* Prin această decizie s-a hotărât & 
înființarea Misiunii Militare Române din Siberia. 

Într-o primă variantă denumirea oficială a acesteia a fost de „Misiune 
militară română pentru repatrierea prizonierilor români din Siberia” şi l-a avut 
numit ca şef pe maiorul Mihăilescu Mihail, iar ca membri pe locotenentii de 
rezervă Protopopa Rădulescu şi Gârleşteanu Mihail. Principala sarcină trasat: 
acestora a vizat repatrierea prizonierilor români „ce se găsesc in Siberia”! 
Prioritatile de repatriere fixate misiunii de către Ministerul de Război român au 
fost următoarele: întâi ,, prizonierii proveniţi din armata Vechiului Regat, apo: 
cei proveniți din fosta armată austro-ungară şi care îşi au actualmente domiciliul 
în teritoriile” intrate în 1918 în compunerea României. 

Faţă de măsurile şi dispoziţiile Ministerului de Război, premierul român. 
Alexandru Vaida Voevod, s-a declarat nemulțumit de faptul că problematica 
repatrierii voluntarilor români nu s-a regăsit ca sarcină prioritară trasată acestei 
misiuni si a ordonat formarea alteia. La indicaţiile personale ale premierului s-a 


12 Jon Agrigoroaiei, Sorin D. Ivănescu, Dumitru Ivănescu, Silviu Väcaru, op.cit, p. 95 = 
C.S.P.A.MLL, fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 215, f. 9. 

"3 Ibidem, dosar nr. 267, f. 22. 

14 Puiu Dita, Cornel Tucä, op.cit, p. 165; Vasilica Manea, Cornel Tucä, op.cit, p. 16-17. 
Cornel Tuca, Constituirea si deplasarea in Siberia..., p. 307. 
"15 CSP.AMI,, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 2902, f. 788 şi dosar nr. 2903, f. 169. 


270 


-onstituit Misiunea Milita 
Cădere - acomodat cu pro 
snul 1917 - şeful misiunnă 
Căpitanului Vica 
zului, urma a i se „da dep 
aului român fata de toam 
misiunii sale”. Al doilea 1 
curier. Decizia guvernul 
către colonelul Traian Pa 
3 data de 6 ianuarie 19% 
_Sublocotenent Alevra a 
rata ca fiind cea a finala 
Mandatul misiunii, în 1 
încredinţat, personal aces 
se la urgentarea „repatrie 
Premierul romă 
scrisorile necesare de ac 
Misiunea Militară Franc 
pent Misiunea Brtam 
autorităţile daneze, cel 
Washington, pe lângă a 
2 informat pe Cădere câ 
Suprem a decis, în hotă 
joc numai după repatne 
participat la menţinere 
prizonierilor din Siberă 
înființate de câtre Con 
precizat că „doctor Mia 
nului român, fiind auta 
asimilat”. 1? 
Referitor la mE 
Alevra a consemnat Int 
mi onoarea să-mi acc 
transmis că trebuie să 
misiunea ce aveam dé 


M6 Nineta Nicolae, Come 
Siberia..., p. 307. 

M Manea Vasilica, Cor 
Voluntari.., p. 43. 

M Jon Agrigoroaiei. Sora 
9 CSP.AMLL, fond M 
™ Loc.cit. fond M.StM 


variante - au făcut imposibile 
‘val de timp, Alexandru Vaida 
„E. Benes, au convenit - la Paris 
æupele cehoslovace din Siberia. 
= Vaida Voevod s-a angajat câ 
2 wansportul trupelor române”! 
<e s-a dovedit inoperantă, prin 
doar „voluntarii” români înrolat 
"supuși români din această zonă. 
cască în zona de concentrare din 
constituia deja obiectul preocu- 


demersuri, demonstraţie vie a 
xucovnenilor din Siberia, guver- 
*citârii ultimative a Marelui Stat 
1 din 31 decembrie 1919, a fost 
> (Anexa nr. 22), prin care s-a 
a celor 15.000 prizonieri aflați în 
sI”. In acest scop s-a aprobat ca 
xnandorul Pantazi, în „calitate de 
=] să fie întrebuințată pentru 
a această decizie s-a hotărât si 
a 
dă a acesteia a fost de „Misiunea 
© români din Siberia” şi l-a avut 
= ca membri pe locotenentii de 
Mihail. Principala sarcină trasată 
am „ce se găsesc în Siberia”!!° 
= Ministerul de Război român au 
<m armata Vechiului Regat, apoi 
care îşi au actualmente domiciliul 
nânici. 
ului de Război, premierul român. 
mumit de faptul că problematica 
2 sarcină prioritară trasată acestei 
mile personale ale premierului s-a 


amescu. Silviu Vâcaru, op.cit., p. 95 şi 
fosar nr. 215, £9. 


Manea, Comel Tucă, op.cit, p. 16-17; 
e. 
a. 2902, f. 788 şi dosar nr. 2903, f. 169. 


constituit Misiunea Militară română din Siberia, compusă din căpitanul Victor 
Cădere - acomodat cu problematica voluntarilor ardeleni şi bucovineni încă din 
anul 1917 - şeful misiunii şi locotenent (rezervă) medic Raul Alevra, membru. 

Căpitanului Victor Cădere, aflat la Paris în aparatul de lucru al premie- 
rului, urma a i se „da depline puteri[...] pentru a proceda ca însârcinat al guver- 
nului român fata de toate autorităţile de al căror concurs depinde exercitarea 
misiunii sale”. Al doilea membru al comisiei se afla și el la Paris în calitatea de 
curier. Decizia guvernului român a fost adusă la cunoştinţa părţii franceze de 
câtre colonelul Traian Pascal, preşedintele Comisiei Militare Române în Franţa, 
la data de 6 ianuarie 1920.''° La 20 ianuarie 1920 s-a comunicat de la Paris: 
„Sublocotenent Alevra a fost pus în contact cu căpitanul Cădere”, dată conside- 
rată ca fiind cea a finalizării constituirii Misiunii Militare Române din Siberia. 
Mandatul misiunii, în realitate comunicat numai lui Victor Cădere, a fost 
încredinţat personal acestuia de către premier, accentul pus de acesta referindu- 
se la urgentarea „repatrierii prizonierilor ardeleni aflați în Siberia”.!"” 

Premierul român, şi ministru de externe în acelaşi timp, a „făcut 
scrisorile necesare de acreditare pe lângă Ministerul de Război francez, pentru 
Misiunea Militară Franceză în Siberia, pe lângă Ministerul de Război englez. 
pentru Misiunea Britanică, pe lângă Ministerul de Externe japonez, pe lângă 
autorităţile daneze, cehoslovace si, prin intermediul Legatiei Române la 
Washington, pe lângă autorităţile americane”.!!5 Concomitent, Vaida Voevod 1- 
a informat pe Cădere că: „În ceea ce priveşte evacuarea prizonierilor, Consiliul 
Suprem a decis, în hotărârile sale din 27 septembrie si 2 octombrie, că va avea 
loc numai după repatrierea tuturor corpurilor de voluntari care au luptat sau au 
participat la menţinerea ordinii in Siberia”. De altfel, problema repatrieni 
prizonierilor din Siberia, în ansamblul ei, a făcut obiectul unei comisii special 
înființate de către Consiliul Suprem Aliat în acest scop. !? Vaida Voevod a 
precizat că „doctor Victor Cădere va lucra cu depline puteri ca delegat al guver- 
nului român, fiind autorizat pentru această circumstanta a purta gradul de maior 
asimilat».120 

Referitor la misiunea ce trebuia să o îndeplinească, sublocotenentul Raul 
Alevra a consemnat într-un memoriu ulterior: „Domnul prim-ministru nefacându- 
mi onoarea să-mi acorde o audienţă, m-am mulțumit cu ordinul ce mi s-a 
transmis că trebuie să plec în Siberia [...] şi că toate instrucțiunile relative la 
misiunea ce aveam de îndeplinit în Extremul Orient le avea maiorul asimilat 


6 Nineta Nicolae, Cornel Tucä, op.cit, p. 44; Cornel Tucă, Constituirea şi deplasarea in 
Siberia..., p. 307. 

"Manea Vasilica, Comel Tucä, op.cit, p. 17; Comel Tucä, Repatrierea Legiunii de 
Voluntari..., p. 43. 

'% Ion Agrigoroaiei, Sorin D. Ivânescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Vacaru, op.cit., p. 96. 

19 C.S.P.A.MLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 2903, f. 94. 

° Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 228, f. 418. 


Cădere”.!?! Tratamentul diferențiat aplicat de Vaida Voevod membrilor comisiei. 
prin încrederea deplină acordată de acesta lui Cădere, a determinat începutul 
rupturii relaţiilor dintre cei doi. Pe întregul parcurs al misiunii avute în Siberia. 
fiecare, în rapoartele înaintate in tara - dar cu precădere Alevra - nu au încetat a 
se plânge de lipsa de ajutor a celuilalt. Situaţie care, din fericire pentru partea 
română, nu s-a reflectat într-o „neglijare” sau „sabotare reciprocă” a obiectivului 
activităţii lor: repatrierea voluntarilor şi prizonierilor ardeleni şi bucovineni 
Aceasta a fost în realitate cauza rechemării în tara a lui Raul Alevra înainte de 
încheierea misiunii primite. 

În cursul lunii ianuarie 1920, în repetate rânduri, diplomaţia română a 
intervenit pe lângă guvernele Franţei şi Japoniei în scopul obţinerii sprijinului 
reprezentanţilor acestora în Siberia pentru proiectata misiune română. Partea 
română a vizat cu precădere ca „numiții ofiţeri să fie acreditaţi pe lângă 
generalul Janin” şi să „fie agreati de statul major japonez şi de Comandamentul 
japonez de la Vladivostok”.'” De fiecare dată, partea franceză a arătat clar că 
această misiune „nu prin ea va face repatrierea, ci va face apel la mijloacele de 
transport ce aliaţii vor pune la dispoziţie in acest scop”. Ținând cont de acest 
lucru, aflat la Paris, Vaida Voevod „care se ocupă în special de această 
chestiune” a urgentat plecarea celor doi ofiţeri „pentru a putea fi la Vladivostok 
înainte de începerea transporturilor”.'”? 

Premierul român, împreună cu membrii delegaţiei române la Conferinta 
de Pace de la Paris, s-au deplasat în ianuarie 1920 la Londra pentru consultări cu 
Lloyd George, premierul englez, care deţinea şi preşedinţia Conferinţei, in 
legătură cu analiza tratatelor de pace aflate în pregătire. Profitând de ocazie. 
Victor Cadere a făcut şi el deplasarea la Londra, unde, prin intermediul atasatu- 
lui militar român, colonel Radu Rosetti, a „luat legătura cu Ministerul de Räzboï 
englez, cu atașatul militar japonez şi cu delegaţia cehoslovacă”. Pentru „facili- 
tarea misiunii” a primit ,,o scrisoare către generalul Blair şi câtre atasatii militar 
bntanici din Washington şi Tokio”. Atasatul militar japonez, colonel Itami Matsua 
i-a înmânat o scrisoare de acces către ministrul de Război japonez, iar din partea 
delegaţiei cehoslovace „a găsit multă bunavointa”.'”* După întrevederile avute la 
Londra, Victor Cădere s-a întors în Franța în vederea plecării spre Siberia. 

In ziua de 31 ianuarie 1920, cei doi ofițeri români care au format 
Misiunea Militară Română din Siberia, au părăsit Parisul cu destinația New 
York. După traversarea Oceanului Atlantic, în ziua de 10 februarie au ajuns la 


21 T oc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 20, f. 1070; Cornel Tuca, Doru 
Ungureanu, op.cit., p. 57. 

7 CS.P.A.MI, fond M.St.M,, Biroul Atasati Militari, dosar nr. 245, f. 150-151; Cornel 
Tucä, Înființarea Comisiei Militare Române..., D27 

"3 Comel Tucä, Constituirea si deplasarea in Siberia... p. 308; Comel Tucä, Doru 
Ungureanu, op.cit., p. 58. 

dei Agrigoroaiei, Sorin D. Ivânescu, Dumitru Ivânescu, Silviu Vacaru, op.cit, p. 97-98. 


272 


| 


destinaţie, de unde, pe ca 
Unite ale Americii, Wash 
de Stat, iar în intervalul li 
reprezentanţi ai Intelligen 
le dețineau, americanii le 
amiralului Kolceak şi + 
retragerea forțelor aliate 
lungi discuţii cu comande 
decât 25.000 dolari, din s 
asemenea, partea amerii 
intervenită în planul ins 
vapoarele americane UNE 
engleze pe cele ale celori 
de hotărârea privind reps 
vase, restul prizonierilor 
ofiteri români au pârăsă 
deplasat spre San Francs 
„Siberia Maru” cu desta 
16 martie au debarcat în! 
Tokio'”®, unde au fost pr 
Major japoneze. In time 
despre situatia politica si 
Din punct de M 
încheiat cu bolşevicii. Stă 
debarcaseră o forță imp 
intraseră în conflict cu t 
înconjurătoare a marelui 
nistă aliată, din cadrul ca 
în retragere din Baikal s 
de cuvânt, a solicitat ac 
din Siberia să asiste în n 
comisiei române au av) 
Militare italiene din Sit 
nalilor, acesta i-a infor 
comunicat faptul câ, pe 
conducătorii Comitetuk 


125 CS.PAM.., fond MR 
126 Loc.cit., fond M.St.M.. E 
27 Toc.cit., fond MR: 

Constituirea şi deplasarea i 
18 CSP.AM.., fond M.S 


Vaida Voevod membrilor comisie. 
ku Cădere, a determinat începutul 
‘arcurs al misiunii avute în Siberia. 
i precădere Alevra - nu au încetat a 
ame care, din fericire pentru partea 
—sabotare reciprocă” a obiectivului 
wonienlor ardeleni şi bucovineni. 
in tară a lui Raul Alevra înainte de 


ue rânduri, diplomaţia română a 
sei în scopul obţinerii sprijinului 
proiectata misiune română. Partea 
ofiteri să fie acreditaţi pe lângă 
mor japonez şi de Comandamentul 
i. partea franceză a arătat clar ca 
za. ci va face apel la mijloacele de 
acest scop”. Ţinând cont de acest 

se ocupă în special de această 
2 „pentru a putea fi la Vladivostok 


m delegaţiei române la Conferinta 
1920 la Londra pentru consultări cu 
si preşedinţia Conferinţei, în 
în pregătire. Profitând de ocazie. 
Xa. unde, prin intermediul ataşatu- 
at ‘egatura cu Ministerul de Război 
ata cehoslovacă”. Pentru ,,facili- 
zalul Blair şi către atasatii militari 
ira japonez, colonel Itami Matsua. 
il de Război japonez, iar din partea 
mă După întrevederile avute la 
@derea plecării spre Siberia. 
km ofiteri români care au format 
părăsit Parisul cu destinația New 
m ziua de 10 februarie au ajuns la 


ae or 20, f. 1070; Cornel Tucă, Doru 
iar. dosar nr. 245, f. 150-151; Cornel 
Sena... p. 308; Comel Tuca, Doru 


seu. Silviu Vacaru, op.cit, p. 97-98. 


destinaţie, de unde, pe calea ferată, la 15 februarie au fost în capitala Statelor 
Unite ale Americii, Washington. În aceeaşi zi au fost primiţi la Departamentul 
de Stat, iar în intervalul 16-21 februarie au participat la o serie de întrevederi cu 
reprezentanți ai Intelligence Office-ului american. Pe baza informaţiilor pe care 
le deţineau, americanii le-au prezentat situația generală din Siberia: înfrângerea 
amiralului Kolceak şi succesele bolşevice, prezența japoneză in zonă si 
retragerea forțelor aliate interventioniste spre Vladivostok.!* În paralel, după 
lungi discuţii cu comandorul Pantazi, membrii comisiei nu au primit de la acesta 
decât 25.000 dolari, din suma de 100.000 stabilită prin hotărârea de guvem. De 
asemenea, partea americană i-a informat pe români şi despre modificarea 
intervenită în planul iniţial al repatrierii stabilit de către Consiliul Suprem Aliat: 
vapoarele americane urmau să transporte contingentul voluntar ceh, iar vasele 
engleze pe cele ale celorlalte naţionalităţi. Misiunea Militară Română a luat act 
de hotărârea privind repatrierea numai a „legionarilor” (voluntarilor) pe aceste 
vase, restul prizonierilor nefiind luaţi în calcul de respectiva hotărâre. Cei doi 
ofițeri români au părăsit capitala S.U.A. în ziua de 22 februarie 1920 si s-au 
deplasat spre San Francisco. De aici, pe 28 februarie s-au îmbarcat pe vaporul 
„Siberia Maru” cu destinaţia Japonia. După ce au traversat Oceanul Pacific, în 
16 martie au debarcat în portul Yokohama, de unde au continuat deplasarea spre 
Tokio'%, unde au fost primiţi în audienţă la Ministerul de Război şi Marele Stat 
Major japoneze. În timpul discuţiilor purtate, ei au primit informaţii concrete 
despre situaţia politică şi militară din zonă. 

Din punct de vedere politic, situaţia in zonă era neclară. Armistițiul 
încheiat cu bolşevicii, stăpâni ai aproape întregii Siberii, era şi el fragil. Japonezii 
debarcaseră o forță importantă (7-8 divizii) în jurul Vladivostok-ului, dar nu 
intraseră în conflict cu bolşevicii.” Contingentul american, grupat într-o zonă 
înconjurătoare a marelui port, se pregătea pentru îmbarcare. Forţa interventio- 
nistă aliată, din cadrul căreia făcea parte şi Legiunea Română de Vânători se afla 
în retragere din Baikal spre acelaşi port.!2% Maiorul Victor Cădere, în luările lui 
de cuvânt, a solicitat „acestor autorități să instruiască comandamentele japoneze 
din Siberia să asiste in mod prietenesc pe români in orice împrejurare”. Membni 
comisiei române au avut la Tokio o serie de întrevederi şi cu şeful Misiunii 
Militare italiene din Siberia, colonelul Filippi. Terminând repatrierea conatio- 
nalilor, acesta i-a informat pe cei doi despre situaţia de la fata locului şi le-a 
comunicat faptul că, pe ultimul vas expediat în Italia, a îmbarcat şi doi dintre 
conducătorii Comitetului National Român din Siberia: Nicolae Nedelcu si 


125 CS.P.A.MI., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 20, f. 1070. 

126 Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 214, f. 8. 

127 Locucit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 20, f. 1071; Comel Tuca. 
Constituirea şi deplasarea în Siberia... p. 310. 

18 C.S.P.A.ML, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 245, f. 9. 


273 


Simion Gocan (desemnaţi initial de Vaida Voevod ca prima „misiune oficialz 
română în Siberia”), 

De asemenea, maiorul Cădere a avut la Tokio o serie de întrevederi şi cu 
amiralul Lay, ataşatul naval englez în Japonia, căruia, după ce l-a informa: 
asupra misiunii primite, i-a solicitat intervenţia directă pe lângă reprezentantul 
Amiralității britanice la Vladivostok. Ca urmare a informaţiilor primite, maior 
Victor Cădere i-a ordonat sublocotenentului medic Raul Alevra să se deplaseze 
de urgenţă la Vladivostok. În urma ordinului primit, acesta s-a îmbarcat în ziua 
de 27 martie 1920 din portul Tzuruga pe vaporul „Hozan Maru”. Misiunea 
încredințată acestuia de către maiorul Cădere a vizat: imediata prezentare la 
generalul Lavergné, comandantul bazei militare și începerea „investigaţiilor 
pentru a afla care e situaţia reală a trupelor şi prizonierilor români, precum # 
care sunt măsurile luate pentru concentrarea şi aprovizionarea acestor trupe în 
Vladivostok. Veţi vedea apoi ce s-a făcut pentru transportarea acestor oameni 
spre casă şi veţi raporta mediat rezultatul. Prin autorităţile japoneze și ofiteri 
români, ce eventual se vor găsi la Vladivostok, veți lua primele măsuri pentru a 
colecta prizonierii români”. 


V. 3. 2. Repatrierea din Siberia a Legiunii Române de 
Vânători Transilvâneni şi Bucovineni 


Rămas la Tokio, Victor Cădere a fost informat despre hotărârea Consiliu- 
lui Aliat potrivit căreia Legiunea Română de Vânători Transilvâneni şi Bucovineni 
din Siberia urma să se repatrieze cu ultimele transporturi maritime din 
Vladivostok. De aceea, cu sprijinul nemijlocit al ataşatului militar olandez, a 
avut o serie de întrevederi cu reprezentanţii unor companii de navigaţie japoneze 
privind achiziționarea sau închirierea unor nave, care „puteau asigura repatrierea 
trupelor române în condiţii destul de avantajoase și destul de rapid”. Lipsa 
răspunsului guvernului român la propunerile înaintate şi evoluţia evenimentelor 
militare din zonă l-au determinat să abandoneze proiectul şi să plece, în ziua de 
10 aprilie, din Tokio, *? spre a se întâlni cu generalul Janin, comandantul forțelor 
armate aliate antibolşevice din Siberia, la Harbin. Odată ajuns la Comanda- 


mentul generalului Janin, în ziua de 15 aprilie 1920 a avut loc prima întâlnire 
dintre cei doi. 


19 fbidem, dosar nr. 215, f. 15. 

'% Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 404, f. 936. 

131 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4260, f. 155-156. 

32 În rapoartele lui Victor Cădere, înaintate Ministerului de Război, apar consemnate 
următoarele date: 10 aprilie 1920 plecat din Tokio şi 15 aprilie sosit in Harbin (în loc.cit.. 
fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 214, f. 9 şi dosar nr. 215, f. 17). Referitor la 
aceste două evenimente, în baza unor consemnări ulterioare, Victor Cădere le-a datat: 19 
aprilie, respectiv 25 aprilie 1920 (in Ion Agrigoroaiei, Sorin D. Ivânescu, Dumitru Ivanescu. 
Silviu Vâcaru, op.cit, p. 99-100). 


274 


Maiorul Cade 
Siberia „ca delegat al 
eni voluntarilor şi pr 
preluarea de câtre Vi 
precum şi a tuturor „kt 
doua zi, 16 aprilie, i-a 
de Vânători Transilva 
acesteia cu maiorul \ 
român”.1* În decurs 
obținut preluarea rast 
înființării unei baze 1 
promisiunea acestuia 
evacuare, ca unele cet 

În ceea ce pi 
voluntar în Legiune, g 
ră. Din păcate pentru 
(20 aprilie 1920) şi a E 
noul comandant al ft 
Victor Cădere cu pret 
contingentului român 
activități: şi-a asumat 
supuşi români si a tre 
Legiunii Române în s 
unui „stat major” pro 
concentrare şi educare 
pe calea ferată şi apoi 
celor de hrană, echipa 
unei baze române per 
ordinii şi disciplinei în 

La 28 apnlie 
unitățile Legiunii Ror 
maiorul Victor Cădere 
cu trupa Legiunii Rot 
Intrarea în contact la 
Siberia, i-au usurat a 


3 Nineta Nicolae, Com 
Militare Romane.., p. 28. 
4 Nineta Nicolae, Come 
Siberia..., p. 28. 

15 Jon Agrigoroaiei, Sont 
si C.S.P.A.MI, fond M.S 


id ca prima „misiune oficială 


lo o serie de întrevederi şi cu 
căruia, după ce l-a informat 
recta pe lângă reprezentantul 
mformatilor primite, maiorul 
: Raul Alevra să se deplaseze 
IL acesta s-a îmbarcat în ziua 
ul .Hozan Maru”. Misiunea 
vizat: imediata prezentare la 
si începerea „investigaţiilor 
Zonierilor români, precum si 
roxizionarea acestor trupe în 
transportarea acestor oameni 
wontätile japoneze şi ofițerii 
1 fua primele măsuri pentru a 


giunii Române de 
ineni 
aat despre hotărârea Consiliu- 
1 Transilvaneni şi Bucovineni 
transporturi maritime din 
atasatului militar olandez, a 
mpanii de navigaţie japoneze 
E „puteau asigura repatrierea 
si destul de rapid”.!*! Lipsa 
ate şi evoluţia evenimentelor 
wectul şi să plece, în ziua de 
] Janin, comandantul forţelor 
„Odată ajuns la Comanda- 
0 a avut loc prima întâlnire 


£ 936. 

133-156. 

n de Râzboi, apar consemnate 
me sosit in Harbin (în loc.cit., 
dosar nr. 215, f. 17). Referitor la 
re. Victor Cădere le-a datat: 19 
D. Ivânescu, Dumitru Ivânescu. 


Maiorul Cădere 1-a informat pe generalul Janin despre sosirea lui în 
Siberia „ca delegat al guvernului român întru tot ce priveşte chestiunea repatri- 
erii voluntarilor şi prizonierilor români”. Generalul Janin a fost de acord cu 
preluarea de către Victor Cădere a comenzii privind „toate afacerile Legiunii”, 
precum şi a tuturor „legăturilor cu reprezentanții aliaţilor în Extremul Orient”. A 
doua zi, 16 aprilie, i-a comunicat colonelului ceh Kadletz, comandantul Legiunii 
de Vânători Transilvaneni şi Bucovineni din Siberia, că I-a înlocuit la comanda 
acesteia cu „maiorul Victor Cădere, sosit în calitatea de „delegat al guvernului 
roman”.'3 În decursul convorbirilor avute cu generalul Janin, maiorul Cădere a 
obținut preluarea răspunderii contingentului de voluntari români şi aprobarea 
înființării unei baze române la Vladivostok. De asemenea, a reuşit să obţină 
promisiunea acestuia de a acorda prioritate „trupelor române cu preferință la 
evacuare, ca unele ce dusesera grele lupte de ariergar 

În ceea ce priveşte repatrierea prizonierilor supuşi români neinrolati 
voluntar în Legiune, generalul francez a lăsat subiectul pentru o analiză ulterioa- 
ra. Din păcate pentru partea română, generalul Janin a fost rechemat în Franţa 
(20 aprilie 1920) si a lăsat comanda generalului Lavergné.!** Aflat la Vladivostok, 
noul comandant al forţelor aliate nu s-a opus măsurilor stabilite de maiorul 
Victor Cădere cu predecesorul său. Drept urmare, după ce a preluat comanda 
contingentului român din Siberia, Victor Cădere a întreprins următoarele 
activităţi: şi-a asumat responsabilitatea repatrierii „legionarilor” si a prizonierilor 
supuşi români şi a trecut serviciile logistic (sanitar si intendenta) si cultural ale 
Legiunii Române în subordinea sa directă. De asemenea, a început organizarea 
unui „stat major” propriu, care să-l ajute nemijlocit în acţiunile de colectare, 
concentrare şi educare patriotică a prizonierilor români; urgentarea transportului 
pe calea ferată şi apoi pregătirea îmbarcării Legiunii Române; asigurarea mijloa- 
celor de hrană, echipament şi sanitare întregului contingent român; înființarea 
unei baze române pentru concentrarea prizonierilor la Vladivostok şi păstrarea 
ordinii şi disciplinei în interiorul acesteia. 

La 28 aprilie au sosit la Harbin, în retragerea lor spre Vladivostok, 
unităţile Legiunii Române de Voluntari, care au fost primite şi felicitate de 
maiorul Victor Cădere „în numele guvernului român”. După acest prim contact 
cu trupa Legiunii Române, în aceeaşi zi, Cădere a plecat spre Vladivostok.* 
Intrarea în contact la Harbin cu eşaloanele feroviare ale Legiunii Române din 
Siberia, i-au uşurat organizarea unui stat major cu cadre din rândul acesteia. 


#3 Nineta Nicolae, Cornel Tucă, op.cit, p. 444, 446; Cornel Tucă, Înfiintarea Comisiei 
Militare Romane.., p. 28. 

14 Nineta Nicolae, Cornel Tucă, op.cit., p. 444; Cornel Tuca, Constituirea si deplasarea în 
Siberia..., p. 28. 

5 Jon Agrigoroaiei, Sorin D. Ivănescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Vacaru, op.cit., p. 100-101 
31C.S.P.A.M.L, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 215, f. 20-21. 


Alls) 


Această structură organizatorică a fost creată în afara prevederilor initiale ale 
misiunii primite oficial, dar pe care Victor Cădere a inclus-o ulterior ca pare 
componentă a Misiunii Militare Române din Siberia. 

Prin intermediul acestui stat major, Victor Cădere şi-a desfăşurat activi 
tea în Siberia, în calitatea sa oficială de şef al Misiunii Militare Romane. Orgam 
zat după regulile militare, acest „stat major” s-a identificat în perioada următoare 
cu însăşi Misiunea Militară Română din Siberia. In corespondența Misiunii nus 
au mai făcut precizări legate de funcționarea acestuia ca „o anexâ”sau „par 
complementară” a Misiunii. Toate activitățile executate de această structură sau 
pesoanele care o încadrau au purtat girul şi s-au desfăşurat sub egida şi @ 
numele Misiunii Militare Române din Siberia. 

Structura de comandă şi coordonare creată de Victor Cădere a ave 
următoarea organizare. 

A. Statul major 


1. Şeful Statului major: locotenent-colonel Petrovski Alexandru, ofițer de su 
major provenit din armata rusă, în cadrul căreia a luptat în România la Oituz. es 
ofițer în statul major al Corpului 40 Armată. Aceasta a fost caracterizat, pentr: 
perioada cât a ocupat această funcţie, ca „lucrează cu multă energie = 
pricepere”. 
2. Biroul adjutantură: sublocotenent Rusu Silviu, care a râmas şi după desfiin- 
tarea misiunii ca „ofiţer delegat pentru Siberia” al atasatului militar român de & 
Tokio. 
3. Comandantul Legiunii Române de Vânători: locotenent-colonel Kadlew 
(provenit din Corpul Voluntarilor Cehoslovac, ofițer activ din fosta armati 
austro-ungară). 
4. Serviciul prizonierilor: locotenent (rezervă) Onişca Gheorghe (doctor în drept. 
care a avut în sarcina sa „controlul şi înregistrarea tuturor prizonierilor”). Acesne 
serviciu i-a fost „atașat locotenent-colonelul Teodosiu Nicolae” (român dis 
Basarabia, fost preşedinte de tribunal într-un oraş rusesc din Ural), care = 
exercitat şi funcţia de jurisconsult” în cadrul Misiunii Române din Siberia. 
5. Biroul transporturi (denumit ulterior şi Transporturi îmbarcare), având pentre 
fiecare transport de repatriere în parte ca şef, respectivul conducător de lot. 
6. Serviciul intendentä şi lichidäri: căpitan Comşa Emanoil, înlocuit dup: 
repatrierea voluntarilor cu sublocotenentul (rezervă) Popan Augustin. 
7. Serviciul medical (sanitar): căpitan medic (rezervă) Ghetia Ioan. 
8. Secţia culturală: locotenent (rezervă) Bufnea Elie, care „conduce şi educauz 
sufletească a foştilor prizonieri, precum si instructia în limba română pentre 
aceia care nu ştiu această limbă”. 
Pe lângă Statul Major, Victor Cădere a mai organizat, ca o structură 
complementară, un comandament însărcinat numai cu problemele prizonierilor. 


13 Comel Tucä, Dom Ungureanu, op.cit, p. 59 şi C.S.P.A.MLL, fond M.R., Cabinet 
Ministrului, dosar nr. 380, f. 760-761 si fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4260, f. 243. 


276 


UI 


B. Comandamentul + 
Ciprian (fost ofiţer „vi 
xructura unui „batalia 
Wtoraia-Riecika (9 km 
- Compania |, care asi 
- Companiile 2-4 prizox 
- Secţia medicală: loa 
Asnas şi farmacista Bea 
- Biroul informaţii, cal 
lor, sub conducerea loc 
formaţii” de-a lungul 
Habarovsk - Vladivosit 
- Centrele de triaj: Cia 
Habarovsk.!5 
Cele două stru 
Misiunii Militare Rom 
Victor Cădere (1922). 
substanțială a numar 
cunoscut si ele unele m 
În intervalul « 
sublocotenentul Raul 
misiunii primite. Sosiri 
-omandantului bazei : 
devenit de la 20 aprile 
si l-a informat despre 
asigurarea acordării D 
Legiunea Română. pă 
La 6 aprilie, Alevra s-a 
Murdoch, şi cu genei 
cărora le-a solicitat s 
destinate transporturi 
Alevra, erau planifica! 
Sublocotenentul Alevr 
obțină pentru 20 apn 
Vladivostok. La aduna 
Henri Chaumié, coma 
(ministrul plenipotenp 


57 CSP.A.M.L, fond M 
Serviciul Statistic, dosar m 
'* Cornel Tuca, Infiiniare 
op.cit., p. 445. 


a prevederilor iniţiale ale 
mclus-o ulterior ca parte 


ere şi-a desfăşurat activita- 
Militare Române. Organi- 
icat în perioada următoare 
æspondenta Misiunii nu s- 
a ca „o anexa’’sau „parte 
ie de această structură sau 
esfasurat sub egida si in 


de Victor Cădere a avut 


Alexandru, ofițer de stat 
m in România la Oituz, ca 
= fost caracterizat, pentru 
ză cu multă energie şi 


: a ramas şi dupa desfiin- 
amlui militar român de la 


zotenent-colonel Kadletz 
£ activ din fosta armată 


sheorghe (doctor în drept, 
Or prizonierilor”). Acestui 
qu Nicolae” (român din 
rusesc din Ural), care a 
omâne din Siberia. 
imbarcare), având pentru 
I conducător de lot. 
Emanoil, înlocuit după 
pan Augustin. 
3heţia Ioan. 
zare „conduce şi educaţia 
în limba română pentru 


organizat, ca o structură 
xoblemele prizonierilor. 


.M.I., fond MR, Cabinetul 
mstic, dosar nr. 4260, f. 243. 


B. Comandamentul concentrării prizonierilor, condus de căpitan Turcan 
Ciprian (fost ofiţer „vânător de tirolezi” în armata austro-ungară), care a dat 
structura unui „batalion” prizonierilor concentrați în „cazarma” română de la 
Vtoraia-Riecika (9 km depărtare de Vladivostok). 

- Compania 1, care asigura şi paza bazei, a fost comandată de sublocotenent Oroş. 
- Companiile 2-4 prizonieri, comandate succesiv de diferiți ofiţeri. 

- Secţia medicală: locotenent doctor Hertoagä, ajutat de sublocotenent medic 
Asnas şi farmacista Bezrucenco (româncă din Basarabia). 

- Biroul informaţii, care a funcționat o perioadă în cadrul Serviciului prizonie- 
rilor, sub conducerea locotenentului Onişca Gheorghe, a avut misiunea de a „culege 
informaţii” de-a lungul căilor ferate: Irkutsk - Cita - Harbin — Vladivostok şi 
Habarovsk - Vladivostok. 

- Centrele de triai: Cita (cu anexa sa din staţia feroviară Mandjuria), Harbin si 
Habarovsk.1* 

Cele două structuri organizatorice au funcționat ca parti organice ale 
Misiunii Militare Române din Siberia până la expirarea mandatului maiorului 
Victor Cădere (1922). Începând cu mijlocul anului 1921, odată cu reducerea 
substanțială a numărului prizonierilor concentrați, structurile respective au 
cunoscut si ele unele modificări, reducându-şi treptat componența. 

În intervalul de timp petrecut de către maiorul Cădere la Harbin, 
sublocotenentul Raul Alevra a activat în Vladivostok în vederea realizării 
misiunii primite. Sosit în oraş, în ziua de 29 martie 1920, el s-a prezentat imediat 
comandantului bazei aliate, generalul francez Francis Lavergné (cel care a 
devenit de la 20 aprilie 1920 comandantul întregii forte armate aliate din Siberia) 
şi l-a informat despre misiunea pe care o are de îndeplinit. Alevra a primit 
asigurarea acordării întregului sprijin în privința repatrierii voluntarilor din 
Legiunea Română, pentru restul prizonierilor urmând a se solicita instrucțiuni. 
La 6 aprilie, Alevra s-a întâlnit cu înaltul comisar englez din zonă, comandorul 
Murdoch, şi cu generalul Saburu lanagaki, comandantul trupelor japoneze, 
cărora le-a solicitat sprijinul în îndeplinirea misiunii primite.'** Vapoarele 
destinate transporturilor de repatriere a voluntarilor români, a fost informat 
Alevra, erau planificate a sosi, cel mai devreme, pe data de 25 iulie 1920. 
Sublocotenentul Alevra nu s-a mulțumit cu programarea iniţială și a reuşit să 
obțină pentru 20 aprilie 1920 întrunirea reprezentanţilor puterilor aliate din 
Vladivostok. La adunarea respectivă au participat francezii Henri de Gouyon şi 
Henri Chaumié, comandorul englez Murdoch, cehii Jan Broz şi Vaclav Girsa 
(ministrul plenipotenţiar cehoslovac) şi sublocotenentul Raul Alevra. După 


131 CSPAMI., fond MR. Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 762 şi fond MR, 
Serviciul Statistic, dosar nr. 4260, f. 244. 

13 Cornel Tucä, Înființarea Comisiei Militare Române... p. 25; Nineta Nicolae, Comel Tuc, 
op.cit., p. 445. 


dezbateri aprinse, cu toată opoziţia vehementa a cehilor, cu sprijinul francez & 
englez, Alevra a obținut devansarea repatrierii voluntarilor români la data de 25 
mai 1920 pe vasul canadian, de 3.000 de locuri, „M.S. Dollar”.'* În asteptarez 
sosirii eşaloanelor Legiunii Române în Vladivostok, sublocotenentul Alevra s-s 
preocupat de culegerea de informaţii în legătură cu prizonierii români din zonă. 
Legiunea Română din Siberia a continuat în acest timp retragerea dir 
Harbin spre Vladivostok în lungul magistralei feroviare transsiberiene, învagu- 
nată în cinci eşaloane feroviare şi două trenuri blindate („„Mărăşeşti” şi „Horia 
formând ariergarda forței armate interventioniste aliate. Dar, cu tot concurs 
promis de comanda franceză a acestor forte, cehii au încercat o întârziere = 
deplasării esaloanelor române. Sosite în staţia feroviară Progranicinaia, la aproxi- 
mativ jumătatea distanţei dintre Harbin şi Vladivostok, esaloanele legiunii as 
fost oprite. Acţiunea a fost coordonată de cehi, ei controlând traficul feroviar pe 
acest sector, care prin manevrele întreprinse, au urmărit întârzierea sosini 
românilor la Vladivostok, pentru a ocupa ei locurile destinate evacuärilor d= 
lunile mai şi iunie. Sesizat asupra acestor manevre, la 6 mai 1920, maiorul Victor 
Cădere s-a adresat în scris doctorului Girsa, solicitându-i „a dispune [...] ca esake= 
nul [...] Legiunii Române să fie transportat [...] cat se poate de urgent”. Pentrs 
coordonarea efectivă la fata locului a esaloanelor române, Cădere l-a trimis & 
Proganicinaia pe căpitanul Milovan. Sub directa îndrumare a acestuia, esalos- 
nele Legiunii Române au ajuns în Vladivostok în cursul zilei de 18 mai 1920. “ 
Până la sosirea Misiunii Militare Române în Siberia, programul englez 
de evacuare a voluntarilor nu era definitiv stabilit. Francezii, care coordona 
între timp demersurile în vederea repatrierii voluntarilor, considerau acţiune: 
posibilă în cursul lunii iulie. Eforturile engleze au căpătat finalitate la 10 aprilie 
1920, prin comunicarea numelor şi capacităţii vapoarelor destinate acestss 
acțiuni de repatriere a voluntarilor (Anexa nr. 23). Sosirea Legiunii Române iz 
Vladivostok nu a însemnat un efort deosebit din partea Misiunii pentru hrânirez 
ei. Aici, datorită ajutorului Misiunii Militare Franceze, efectivele Legiunr 
Române au fost echipate cu haine de vară, iar cazarea a fost făcută într-o 
cazarmă cu trei etaje pusă la dispoziția românilor de către generalul Lavergné 
Măsurile de asigurare sanitară au fost luate cu ajutorul Trenului sanitar al Cruci: 
Roşii americane. Astfel că, pentru perioada de aşteptare a îmbarcării, Misiunes 
Română a reuşit să organizeze o primire şi staţionare in limite normal: 
voluntarilor din cadrul Legiunii. *! 


'3 Cornel Tuca, Doru Ungureanu, op.cit., p. 60; Nineta Nicolae, Cornel Tuca, op.cit., p. 446 
1% CS.P.A.MI, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 214, f. 9-10. [Aceeaşi sosire 
a fost datată ca fiind la „10 mai 1920” (în Ioan I. Serban, Voluntarii transilvăneni © 
bucovineni din Rusia..., p. 244) sau „Ja 20 mai 1920” (în Ion Agrigoroaiei, Sorin D. Ivänescæ 
Dumitru Ivanescu, Silviu Vacaru, op.cit., p. 102)]. 

1 Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 215, f. 48-49. 


278 


La sosirea î 
promovată între alla 
acesta a vasului cam 
Éngä itinerariul occ 
maiorul Cadere a ma 
“in cele mai rele Vay 
fara a sublocotenem 
apunere cu îndârjire 
contrariul. Prin ceda 
două nave de pasas 
Suez).*? Maiorul Vis 
si comandorul Murd 
acesta a arătat intere 
convenea drumul pra 
repatria mai întâi”. A 
pentru români si ius 
va îmbarca numai cel 

În cursul zik 
fost destinate vapoare 
rate „din cele mai t 
începutul lunii iunie” 
3.100 pasageri. * 

Victor Cader 
2ra de circa 2.500 de + 
lul Lavergné să suger 
repetate ale maiorului 
Murdoch, au determm 
consimtamantul tacit 
Gouyon, Cădere a a 
colectati” din lagăre 
respectivi au fost îmbi 
_intorsi din detaşare”. 

Transportul sp 
#uunilor international 
ZL pe vasul care a rey 
zalian, au fost îmbarcă 


™ Ibidem, dosar nr. 241. f 


"= Ibidem, f. 29. 
 Loc.cit., fond MR- Ca 


Repatrierea Legiunii de Va 


or, cu sprijinul francez şi 
nlor români la data de 25 
„ Dollar”.!* În aşteptarea 
üblocotenentul Alevra s-a 
onierii români din zona. 
acest timp retragerea din 
me transsiberiene, învago- 
"4 Mărăşeşti” şi „Horia”). 
te. Dar, cu tot concursul 
mi incercat o întârzicre a 
| Progranicinaia, la aproxi- 
3%. esaloanele legiunii au 
roland traficul feroviar pe 
mm4ant întârzierea sosirii 
destinate evacuărilor din 
» mai 1920, maiorul Victor 
+i „a dispune [...] ca esalo- 
2 poate de urgent”. Pentru 
mane, Câdere I-a trimis la 
mamare a acestuia, esaloa- 
il zilei de 18 mai 1920,'*° 
Siberia, programul englez 
Francezii, care coordonau 
rilor, considerau acțiunea 
yatat finalitate la 10 aprilie 
poarelor destinate acestei 
osirea Legiunii Române in 
2 Misiunii pentru hrânirea 
xeze, efectivele Legiunii 
zarea a fost făcută într-o 
către generalul Lavergne. 
1 Trenului sanitar al Crucii 
are a imbarcarii, Misiunea 


A 


donare în limite normale 


ie. Cornel Tucä, op.cit., p. 446. 

or. 214, £ 9-10. [Aceeaşi sosire 
a Voluntarii transilvăneni si 
:erigoroaiei, Sorin D. Ivânescu. 


5. f. 48-49. 


La sosirea în Vladivostok, maiorul Victor Cădere a aflat despre acţiunea 
promovată între aliați de către sublocotenentul Raul Alevra şi obținerea de către 
acesta a vasului canadian „M.S. Dollar” pentru repatrierea Legiunii Române. Pe 
lângă itinerariul ocolitor al acestuia, Vladivostok - Halifax (Canada) - Triest, 
maiorul Cădere a mai primit informaţia că acesta era „un cargo transformat, unul 
din cele mai rele vapoare ce au transportat trupe”. În realitate, iniţiativa particu- 
lara a sublocotenentului Alevra a convenit de minune cehilor. Sub aparenta 
opunere cu îndârjire la solicitarea românului, aceştia au urmărit în fapt tocmai 
contrariul. Prin cedarea lui „M.S. Dollar” românilor, cehii primeau în schimb 
două nave de pasageri şi cu un itinerariu mult mai scurt (prin Canalul de 
Suez).*? Maiorul Victor Cădere a intervenit imediat pe lângă generalul Lavergné 
şi comandorul Murdoch şi a obţinut anularea hotărârii luate. În intervenţia sa, 
acesta a arâtat interesul cehilor „care aveau de transportat multe mărfuri, nu le 
convenea drumul prin Canada şi numai în formă au declarat că ei au dreptul a se 
repatria mai întâi”. Amiralitatea britanică a recunoscut şi ea faptul că „esenţial 
pentru români şi iugoslavi este a folosi via Egipt, drept urmare « M.S. Dollar » 
va imbarca numai cehi”.'*° 

În cursul zilei de 14 mai 1920, pentru evacuarea Legiunii Române au 
fost destinate vapoarele ,,Trass-o-Montes” şi „Huntsgreen”, care au fost conside- 
rate „din cele mai bune, fiind de pasageri şi urmau a fi la Vladivostok la 
începutul lunii iunie”. Capacitatea acestor două vapoare a fost estimată la circa 
3.100 pasageri.!* 

Victor Cădere s-a aflat in fata unei dileme. Numărul legionarilor români 
era de circa 2.500 de oameni, lucru ce l-a determinat - în primă fază - pe genera- 
lul Lavergné să sugereze cedarea restului de 600 de locuri cehilor. Intervenţiile 
repetate ale maiorului Victor Cădere, pe lângă generalul Lavergne și comandorul 
Murdoch, au determinat rămânerea acestor locuri în posesia românilor. Având 
consimţământul tacit al generalului Lavergné si al consulului francez Henri de 
Gouyon, Cădere a completat diferența de locuri cu prizonieri supuşi români 
,colectati” din lagărele din Primoria şi aflaţi dislocati în zonă. Prizonierii 
respectivi au fost îmbrăcaţi în costume militare române şi trecuţi în evidenţă ca 
„întorşi din detaşare”, fiind imbarcati „ca trupă română pe al doilea vapor”,!* 

Transportul spre patrie a primilor voluntari romani din Siberia, in cadrul 
actiunilor internationale de repatriere, a inceput la 20 februarie 1920. In aceeasi 
zi, pe vasul care a repatriat din Viadivostok spre Triest contingentul voluntar 
italian, au fost imbarcati si 7 voluntari romani (printre ei si doi dintre membrii 


© Ibidem, dosar nr. 241, f. 16-17. 

© Ibidem, dosar nr. 215, f. 28. 

' Ibidem, £. 29. 

1% Loc.cit., fond MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 20, f. 999, 1010, 1070; Cornel Tucă, 
Repatrierea Legiunii de Voluntari..., p. 46; Nineta Nicolae, Cornel Tuca, op.cit., p. 447. 


279 


Comitetului National Român din Siberia : Nicolae Nedelcu şi Simion Gocan). ~ 

Transportul A. La 3 martie 1920, cu vasul englez „Antilochus”, avame 
destinaţia finală portul italian Raguzo, a fost repatriat un detaşament de 57 de 
„invalizi români”, care proveneau din rândurile „legionarilor voluntari” # 
„prizonierilor” români. Nava maritimă a ajuns la destinaţie în ziua de 4 mai 1920 
şi întregul transport (pentru români) s-a ridicat la suma de 17.000 yeni, creditaz 
de către englezi. Acest transport s-a efectuat înainte de sosirea Misiunii Militare 
Române în Siberia. 

Conform hotărârii Consiliului Suprem Aliat repatrierea Legiunii de 
Vânători Români din Siberia a fost preluată în sarcina lor de către englezi şi s-2 
efectuat prin intermediul a trei transporturi. 


Transportul LE In ziua de 25 mai 1920 a fost îmbarcat în porn 
Vladivostok, în vederea repatrierii în România, primul eşalon al Legiuns 
Române de Vânători. Batalioanele operative „1 Horia” şi „II Mărăşeşti”, împreună 
cu compania de stat major şi alte servicii complementare au constituit un esales 
de evacuare la nivel de „regiment”. Cei 74 ofiţeri si 1.595 subofiteri şi trupă 
legionari, cărora li s-au adăugat si 55 civili (soţii şi copii ai acestora) au fos 
imbarcati pe nava engleză „Trass-o-Montes”, în total 1.724 de persoane. După 
traversarea Canalului Suez și ajungerea în portul Alexandria!“ 
au fost transbordati pe vasul „Teutonic”. 

Comanda voluntarilor repatriați nu a fost încredințată de câtre maior 
Cădere comandantului Legiunii Române (colonelul ceh Kadletz, care s-a aflat iz 
esalonul repatriat), ci maiorului (voluntar) român Chiticeanu. Această „eroare” © 
fost amplificată de maior (probabil în baza unor ordine primite în acest sens de lz 
Cădere) în momentul întâlnirii dintre vasul de repatriere cu cel pe care s-a afla: 
principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea), în drumul sau spre Japonia. Cu 
această ocazie, maiorul „Chiticeanu a făcut schimb de telegrame de uzantă 
[protocol obligatoriu], fără cel putin a-l anunţa despre acest eveniment pe 

colonelul Kadletz”. Toate aceste „afronturi” au fost raportate de către colonelul 
ceh ministrului român de resort la debarcarea în portul Constanta.'“® Secretarul 
general al Ministerului de Război, colonelul Amza, luând la cunoştinţă de acest 
lucru (adăugat altor informaţii precedente primite în legătură cu „comporta- 
mentul” neprotocolar avut de Cadere şi în alte ocazii), a referat în rezolutie 
ministrului: „Şi eu sunt de părere că trebuie rechemat [maiorul Cădere]. Pentru 


voluntarii romäss 


1% C.S.P.A.MLL, fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 115, £ 32 şi dosar nr. 214, f. 
29; Cornel Tuca, Comisia Militară Română din Siberia repatriazà prizonierii de război în 
„Document”, an VI, nr.1 (23), 2004, p. 30; Nineta Nicolae, Cornel Tucä, op.cit. p. 450. 

#7 C.S.P.A.MLL, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 62, 64 si fond MR. 
Cabinetul Ministrului, dosar nr. 7, f. 323; dosar nr. 380, f. 374; Ion Agrigoroaiei, Sorin D. 
Ivanescu, Dumitru Ivănescu, Silviu Văcaru, op.cit., p. 103. 

1% CSP.AMI, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, £. 76-77. 


280 


4 


“locuirea lui, însă, oo 
=ilitar la Tokio, care s 
Debarcarea în 
Vânători s-a efectuat ¢ 
documente trecută „În 
creditat de englezi - 5 
În legătură a 
atât în lucrările studiai 
grupat-0 pe probleme: 
a) În istoriografia mitt 
unele lucrări trecută i 
transportului următor, 
câtre CKiritescu. în 
Război Mondial, în su 
b) Transcrierea demu 
apare sub următoarei 
_Tras-os-Montes” sau 
varianta consemnată € 
=) Numărul total al ce 
ca fiind de 1 715 pers 
persoane (cu 3 persoat 
d) în unele dintre rap 
transport ca fiind pleca 
Toate aceste ¢ 
erori datorate descifra 
român la Paris sau Bu 
zarea în ultima clipă la 
Sosirea voluni 
comandantul Corpulu 


' Ibidem, f. 77. 

150 Thidem, dosar nr. 503% 
dosar nr. 380, f. 325-326. 
151 Constantin Kiritescu, À 
129 şi următoarele. 

'52 Joan I. Şerban, op.cit... 
153 C,.S.P.A.MI, fond ML 
Atasati Militari, dosar nr. 
dosar nr. 5265, f. 201. 

154 Comel Tucä, Repatrie 
op.cit., p. 61. 

155 CSPAMI,, fond M 
şi dosar nr. 4737, f. 291. 
156 Loc.cit., fond M.R.. Ca 
157 Thidem, dosar nr. 7, £ 3 


i si Simion Gocan).!*° 
z „Antilochus”, având 
detaşament de 57 de 
marilor voluntari” şi 
in ziua de 4 mai 1920 
17.000 yeni, creditati 
urea Misiunii Militare 


datmierea Legiunii de 
de către englezi şi s-a 


a îmbarcat în portul 
1 eşalon al Legiunii 
Mărăşeşti”, împreună 
m constituit un eşalon 
95 subofiteri şi trupă 
il ai acestora) au fost 
# de persoane. După 
a“ voluntarii români 


iată de către maiorul 
«iletz, care s-a aflat în 
A Această „eroare” a 
ite în acest sens de la 
u cel pe care s-a aflat 
său spre Japonia. Cu 
telegrame de uzantä 

acest eveniment pe 
ale de câtre colonelul 
mstanta.'*® Secretarul 
la cunoştinţă de acest 
Atura cu „comporta- 
a referat în rezoluţie 
iorul Cădere]. Pentru 


. £ 32 si dosar nr. 214, f. 
prizonierii de război în 
xa. op.cit., p. 450. 

i f. 62, 64 si fond MR. 
1 Agrigoroaiei, Sorin D. 


T7. 


înlocuirea lui, însă, nu trebuie a mai trimite pe altcineva, decât pe viitorul ataşat 
militar la Tokio, care se va ocupa si de afacerile de la Vladivostok”.!*? 

Debarcarea în portul Constanţa a primului eşalon al Legiunii Române de 
Vânători s-a efectuat de pe vasul „Teutonic” spre sfârşitul zilei de 4 iulie (în alte 
documente trecută „în dimineaţa zilei de 5 iulie 1920”), iar costul transportului - 
creditat de englezi - s-a ridicat la suma de 514.500!“ yeni. 

În legătură cu acest transport am identificat consemnări contradictorii 
atât în lucrările studiate, cât şi în documentele cercetate. Semnalarea acestora am 
grupat-o pe probleme: 

a) In istoriografia interbelică, repatrierea Legiunii Române din Siberia a fost in 
unele lucrări trecută în contul lunii mai a anului 1921, ca de altfel şi datarea 
transportului următor. Eroarea a pornit de la consemnarea respectivei date de 
câtre C.Kiritescu, în ediția primă a cunoscutei sale lucrări dedicate Primului 
Război Mondial, în subcapitolul „O anabassis romaneasca”.'*! 

b) Transcrierea denumirii vasului englez pe care s-a repatriat Legiunea Română 
apare sub următoarele variante: ,,Tras-of-Montes” sau _,,Trass-of-Montes”;!” 
„Tras-os-Montes” sau ,,Trass-os-Montes”;'*? Trans-os-Montes”.'** Indiferent de 
varianta consemnată este vorba despre aceeaşi navă maritimă. 

c) Numărul total al celor repatriați in tara a fost consemnat în unele documente 
ca fiind de 1 715 persoane (cu 9 persoane mai putine),’® iar în altele de 1 721 
persoane (cu 3 persoane mai puţine). 

d) în unele dintre rapoartele expediate în tara, maiorul Cădere a datat primul 
transport ca fiind plecat din Vladivostok în ziua de „27 mai” 1920.15 

Toate aceste diferenţe pot fi explicate prin luarea în considerare a unor 
erori datorate descifrarii telegramelor (cifrate) dintre Cădere si atasatul militar 
român la Paris sau Bucureşti, ori acesta din urmă şi Bucureşti, precum si renun- 
tarea în ultima clipă la îmbarcarea sau debarcarea unor legionari pe parcurs. 

Sosirea voluntarilor români din Siberia a fost anunţată telegrafic de către 
comandantul Corpului 5 Armată, generalul Pătraşcu, ministrului de Război, 


'49 Ibidem, f. 77. 

150 Thidem, dosar nr. 5051, f. 430; dosar nr. 5265, f. 201 si fond M.R., Cabinetul Ministrului, 
dosar nr. 380, f. 325-326, 337, 370. 

151 Constantin Kiritescu, Războiul pentru întregirea Neamului, vol IL, Bucuresti, 1925, p. 

129 şi următoarele. 

152 Joan I. Serban, op.cit., p. 246. 

15 CSPAMI, fond M.R, Cabinetul Ministrului, dosar nr. 7, f. 233; fond M.St.M., Biroul 
Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 62; fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 430 şi 
dosar nr. 5265, f. 201. 

154 Cornel Tucä, Repatrierea Legiunii de Voluntari..., p. 46; Comel Tucä, Dom Ungureanu, 
op.cit., p. 61. 

5 CS.P.A.MLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 430; dosar nr. 5263, f. 201 
si dosar nr. 4737, f. 291. 

156 Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 371. 

157 Thidem, dosar nr. 7, f. 323; fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 62, 64. 


281 


generalul Rascanu: „În ziua de 5 iulie, dimineaţa, a sosit în portul Constanta 
venind din Vladivostok, vaporul Teutonic”. Telegrama a mai consemnat câ. 
după ce au „făcut 35 zile pe mare”, cei debarcati „se prezintă în perfectă stare de 
sănătate”. Cu toate acestea, imediat au fost supuşi măsurilor de „supraveghere 
medicală”, izolaţi, apoi vaccinati şi fmbâiati. Generalul Patrascu a raportat la 
Bucureşti că: „Am luat măsuri ca armele să fie strânse şi aşezate în lăzi”, cu 
toate că „ei cer” ca acestea „să le fie date înapoi”. Voluntarii au fost , incartiruini” 
pentru carantina sanitară parte în lazaretul portului (mutaţi ulterior alături de 
ceilalți) şi „cea mai mare parte aduşi la cazarma Regimentului 9 Călăraşi” 
Ofițerii şi civilii au fost „puşi in cartier într-o parte a oraşului”.5% Aflând de la 
medicul portului că „legionari ardeleni plecaţi din Vladivostok şi sosiți la 
Constanta au fost instalaţi cu forța de către autorităţile militare în lazaretul acehu 
oraş, in care se găseau bolnavii contagioşi, unii chiar de holerâ”, generalii 
Rascanu a ordonat telegrafic comandantului Corpului 5 Armată: „Să dati ordine 
să nu se mai cazeze în acel lazaret” voluntarii sau prizonierii români repatriat. 
De asemenea, în legătură cu ridicarea armelor voluntarilor, a ordonat tot 
telegrafic revocarea ordinului în cauză, având în vedere că legionarii „au depus 
jurământ de credință către tara noastră si sunt strânşi in jurul unui drape! 
românesc sfințit şi încredinţat lor de delegatul Guvemului român în Siberia”. ? 
După 10 zile de „carantină sanitară” în Constanta, voluntarii (legionar: 
români au fost transportaţi cu trenul spre Lagărul de carantină morală şi sanitar: 
de la Făgăraş. În drumul lor au făcut o escală la Bucuresti, unde, în ziua de 17 
iulie 1920, au fost trecuţi „în revistă” şi decoraţi de Regele Ferdinand. Revista de 
front s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanților Casei Regale, guvernului roman. 
misiunilor strâine din România, conducerii militare, autorităţilor civile locale = 
populaţiei capitalei. Revista a fost urmată de o „masă festivă” dată în cinstez 
ofiţerilor şi, separat, trupei.“ Apoi, după partea festivă, a continuat drum 
legionarilor spre Făgăraş, unde, „timp de circa 15-20 zile”, au fost din nou & 
carantină. Scopul carantinei a vizat ca ei „să se retranşeze moralmente” după ce 
„au trăit atât timp printre bolşevici, astfel ca înainte de a pleca la casele lor să fie 
refacuti, prin toate mijloacele, şi, pe calea dreaptă, adevăraţi cetățeni iubitori de 
neam şi tara” - a arătat generalul Râşcanu în ordinul lui. Ministrul Răşcanu £ 
ordonat comandantului Corpului 7 Armată, generalul Petala, să ia masun iz 
Făgăraş ca legionarii să fie „primiţi cu un fast deosebit şi în mod cât ma 
călduros de către comandantul corpului de armată, autorităţile militare si civile = 
un public cât mai numeros”. De asemenea, trebuiau luate măsuri pentru „o ma 
bună cazare a lor si se vor da trupei şi ofiţerilor ospete festive, cu o asistenţă cat 
mai bogată şi într-o atmosferă cât mai înălţătoare”.!S! La festivitățile finale 


15 Loc.cit., fond M.R., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 371-373. 
159 Ibidem, f. 332-335, 385. 

160 Ibidem, f. 320, 325-326, 357-358 si dosar nr. 413, f. 286-287. 

161 Ibidem, dosar nr. 380, f. 320, 380-382, 468-469. 


282 


legate de demobilz 
ministerului, care vz 


Transport 
.Huntsgreen” batal 
Legiunii Romane & 
total 758 legionari. 
îmbarcat pe acelas 
detaşare”, încă 348 
soţii şi copii ai leg 
reuşite, au fost repa 
asemenea, asupra &i 
si unele date diferit 
mura cu numărul cel 
identificate converg 
transport. Imbarcan 
datorat ajutorului 
Vladivostok, cu ari 
Franceze a se ocup 
nota mea] numai pa 

Transportul . 
ce au fost transbord 
debarcati în portul € 
creditat de englezi. 
—carantinei” legiona 
date pentru primul ¢ 
nat -probabil - ca pr 
autorităţile militare. 
„în revistă” din Bua 


Transporta 
în tară, Cadere a ra 
vas maritim amenc 
Restul prizonierilor 


™ Ibidem, dosar nr. 7.1 
© Ibidem si fond MR- 
™ Consemnärile au fo 
SCR.. Cabinetul Minis 
Serviciul Statistic. dos 
™ Loc.cit., fond M.S 
Come] Tucä, Repamen 
# Loc.cit, fond MR. 
ied M.R. Cabinetul A 


1 sosit în portul Constanta. 
ama a mai consemnat ca. 
prezintă în perfectă stare de 
măsurilor de „supraveghere 
relul Pătraşcu a raportat la 
anse şi aşezate în lăzi”, cu 
dumtarii au fost „încartiruiti ” 
| {mutati ulterior alături de 
Regimentului 9 Călăraşi” 
a orașului”. Afiând de la 
m Vladivostok şi sosiți la 
le militare in lazaretul acelui 
chiar de holeră”, generalu! 
m 3 Armată: „Să dati ordine 
prizonierii români repatriați 
voluntarilor, a ordonat tot 
dere că legionarii „au depus 
dränsi în jurul unui drape! 
nului român în Siberia”.!~? 
Santa, voluntarii (legionani 
> carantină morală şi sanitar: 
ucuresti, unde, în ziua de 17 
Regele Ferdinand. Revista de 
ei Regale, guvernului româr. 
+ autorităţilor civile locale ss 
nasă festivă” dată în cinstez 
festivă, a continuat drumu: 
-20 zile”, au fost din nou is 
anseze moralmente” după ce 
de a pleca la casele lor să fiz 
adevăraţi cetăţeni iubitori de 
mul lui. Ministrul Răşcanu 2 
ralul Petala, s4 ia măsuri în 
deosebit şi în mod cât maz 
anoritâtile militare şi civile = 
ai luate măsuri pentru ,,o ma 
pete festive, cu o asistenţă cat 
re™.'*' La festivitățile finale. 


E 371-373. 


>287. 


legate de demobilizarea legionarilor, trebuia să participe şi „secretarul general al 
ministerului, care va distribui legionarilor «Crucea Comemorativă 1916-1918». 


Transportul II. La 1 iunie 1920 au fost îmbarcate pe vasul englez 
„Huntsgreen” batalionul de rezervă şi ultimele elemente neindivizionate ale 
Legiunii Române de Vânători din Siberia: 40 ofițeri si 718 subofiteri şi trupă; in 
total 758 legionari.'* Rămânând locuri disponibile pentru români, Cădere a mai 
imbarcat pe acelaşi vas, sub denumirea generică de „legionari întorşi din 
detaşare”, încă 348 de persoane (în realitate: 310 prizonieri romani şi 38 civili - 
soţii si copii ai legionarilor şi prizonierilor). Drept urmare a acestei din urmă 
reuşite, au fost repatriați spre tara în total 1 106 persoane (Anexa nr. 24). D 
asemenea, asupra cifrei totale repatriate am identificat în documentele al 
şi unele date diferite (1.046, 1.065, 1.072, 1.086 persoane şi chiar 1.986) în lega- 
tură cu numărul celor imbarcati pe „Huntsgreen”.1%* Majoritatea documentelor 
identificate converg spre cifra de 1.106 români repatriați din Siberia prin acest 
transport. Îmbarcarea prizonierilor români, sub denumirea de „legionari”, s-a 
datorat ajutorului nemijlocit al reprezentanţilor francezi şi englezi din 
Vladivostok, cu atât mai mult cu cât: „„Guvemul francez interzice Misiunii 
Franceze a se ocupa de prizonieri. Francezii s-au angajat [pentru repatrierea - 
nota mea] numai pentru formaţiuni militare”. 163 

Transportul al II-lea a fost pus sub comanda căpitanului Băleanu şi, dupa 
ce au fost transbordati în portul Alexandria pe vasul ,,Teutonic”, românii au fost 
debarcati în portul Constanţa în ziua de 7 iulie 1920. Costul întregului transport, 
creditat de englezi, s-a ridicat la suma de 514.500 yeni. Programul primirii şi 
„carantinei” legionarilor din acest transport s-a desfăşurat conform ordinelor 
date pentru primul eşalon. Existenţa în rândul lor si a ,,prizonierilor” a determi- 
nat -probabil - ca primirea lor să se efectueze „cu acelaşi fast şi căldură de câtre 
autorităţile militare, civile şi populaţie” la Făgăraş, fără a mai avea loc trecerea 
in revistă” din Bucuresti.’ 


Transportul III. După primele două transporturi de voluntari expediate 
in tara, Cădere a raportat la Bucuresti că a mai obţinut încă 120 de locuri pe un 
vas maritim american „pentru cei ce au făcut serviciu pe la misiunile aliate”. 
Restul prizonierilor rămaşi în Siberia, în ceea ce priveşte repatrierea lor „cad 


™ Ibidem, dosar nr. 7, f. 323 şi fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 62, 64. 
™ Ibidem si fond M.R.,Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 19-22. 

™ Consemnările au fost identificate astfel: 1046, 1065 şi 1072 persoane (in Loc.cit., fond 
MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 432, 434, 493), 1086 persoane (în fond MR, 
Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 430) şi 1986 persoane (Ibidem, dosar nr. 5265, f. 201). 

™ Loc.cit., fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 241, f. 44; dosar nr. 243, f. 59 şi 
Come! Tucä, Repatrierea Legiunii de Voluntari..., p. 47. 

™ Loc.cit. fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 430; dosar nr. 5265, f. 201 si 
vod MR., Cabinetul Ministrului, dosar nr. 380, f. 430, 432-434, 451. 


283 


exclusiv în sarcina noastră”, a mai arătat el într-un alt raport, datat 21 augus 
1920. Maiorul Cădere a reiterat guvernului român faptul că „francezii şi-au luat 
angajamentul de a întreține contingentele nationale ce s-au format in Ruste 
pentru a lupta cu bolşevicii, iar guvernul britanic, împreună cu cel american, az 
luat asupra lor repatrierea pe apă”. El a concluzionat că: „În situaţia de fată, nic 
pentru întreţinerea, nici pentru repatrierea pe apă, guvernul român nu are cel 
mult decât o obligaţie morală de restituire”. În continuarea raportului, el 2 
solicitat guvernului „a da instrucțiuni legatiilor de la Paris şi Londra” să const- 
dere „toate cele trei transporturi ca [fiind] complet compuse din militari români” 
Considerând transportul al III-lea ca şi expediat, a apreciat întreaga acțiune dreps 
o „reușită” prin faptul că a îmbarcat 426 prizonieri si 38 civili originari din noile 
provincii unite cu România „drept militari români”. Succesul s-a datorat include- 
rii acestor prizonieri în categoria militarilor „reîntorşi din detaşare, din spital 
foşti în servicii la misiuni aliate”, care „printr-o largă interpretare” au putut & 
consideraţi „ca o trupă aliată”. Prin această interpretare, maiorul Cădere a solice 
tat ca aceşti militari să fie repatriați „înaintea prizonierilor austrieci”, fiiné 
considerați ca ,,aliati”. Această abordare s-a dovedit fericită, câștigând - cu mul 
înţelegere si amicitie - sprijinul direct al reprezentanților francez şi englez la faz 
locului.'%” 

La Vladivostok,după plecarea celui de-al doilea transport cu român: 
maiorul Victor Cădere a aflat că pe vasul american , President Grant”, destinat & 
repatria „numai trupe aliate”, Comandamentul ceh a rezervat 600 de locuri pentr: 
prizonierii austrieci. Protestul înaintat autorităților aliate a fost „recunoscut de 
just”. Comandorul Murdoch s-a decis să ia cei 36.000 yeni asupra ,,guvernuhs 
britanic ca plata transportului acestui detaşament”. Cehii, în fata acestei decize. 
au „consimţit a ceda numai 120 locuri românilor”. Dintre prizonierii adunati & 
baza română de la Vladivostok, Cădere a format un „detaşament dintre oamer= 
mai bătrâni, bolnăvicioşi” în număr de 116. Restul de 4 locuri, pentru că intregwi 
detaşament a avut 120 de oameni (Anexa nr. 25), au fost ocupate de un ofiter = 
trei soldaţi voluntari din Legiunea Română, ieşiţi din spital. 

La 25 august 1920, vasul american , President Grant” a părăsit Sibens 
cu destinaţia Triest (Italia), via Canalul de Suez. A fost al treilea transpes 
considerat de repatriere a „legionarilor”, compus din 30 ofiţeri si 90 subofițer. 
gradati şi soldaţi. Sub conducerea capitanului Berglonter, transportul a sosit = 
Triest în ziua de 15 octombrie 1920.'58 

La 28 august 1920, Misiunea Militară Franceză din Siberia şi-a încheia 
activitatea, plecând spre ţară. Intr-o informare trimisă ataşatului militar român ls 


1% Loc.cit. fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 141-142; dosar nr. 228, 2 
73-75; Cornel Tucä, Doru Ungureanu, op.cit., p. 61 şi Cornel Tucä, Repatrierea Legiunii ae 
Voluntari..., p. 47. 

1% Loc.cit., fond MR. Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 430; dosar nr. 5265, f. 201 » 
Cornel Tucä, Repatrierea Legiunii de Voluntari..., p. 62. 


284 


Paris, maiorul de 
ofiţeri pe lângă ¢ 
aceasta a luat sf 
Legiunii Roman 
siberieni” repatria 
zu transporturile 
subofiteri, gradan 
succes, prin reg 
Transilvâneni si E 


V. 3.91 
ardele 
Prizonien 
sosirii Misiunii M 
Tzi-Tzikar și Km 
Siberia Estică. La 
repatria, „romănii 
care din primele 
unguri, aceştia „la 
Europa, refuzau d 
Maghiară [...] vaf 
înainte”. După ce 
se ocupă de ungun 
prezenta pentru a 
aceste lagäre, dis 
aumär de circa 3. 
mrizonieri aparțină 
trebuit să se ocupe 
După ce noile fro 
acceptat şi ei .aju 
cerut protecțiunea 1 
În paralel + 
de repatriere a pi 
Puterilor Centrale. 
societățile national 
Aceste societări „a 
angajate la început 


© Comel Tucä. Comm 
@.cit., p. 449. 

a C.S.P.A.ML. fond 
» Corel [uca. Comm 


n alt raport, datat 21 augus 
aptul că „francezii şi-au lua 
Je ce s-au format în Rusia 
mpreuna cu cel american, az 
«ca: „n situaţia de faţă, nici 
guvernul român nu are cel 
continuarea raportului, el « 
a Paris şi Londra” să consi- 
ompuse din militari români” 
preciat intreaga actiune drept 
4 38 civili originari din noile 
Succesul s-a datorat include- 
Orsi din detaşare, din spital 
re interpretare” au putut fi 
are. maiorul Cădere a solici- 
rizonierilor austrieci”, fiind 
sericită, câştigând - cu multă 
lor francez şi englez la fata 


doilea transport cu români. 
President Grant”, destinat a 
rezervat 600 de locuri pentru 
alate a fost „recunoscut de 
200 yeni asupra „guvernului 
Cehii, în fata acestei decizii, 
Dintre prizonierii adunaţi în 
„detaşament dintre oamenii 
E 4 locuri, pentru că întregul 
u fost ocupate de un ofiţer si 
1 Spital. 
lent Grant” a părăsit Siberia 
A fost al treilea transport 
m 30 ofiţeri şi 90 subofiteri, 
donter, transportul a sosit in 


xză din Siberia şi-a încheiat 


3 atașatului militar român la 


233, f. 141-142; dosar nr. 228, f. 
© Qucä, Repatrierea Legiunii de 


© 430; dosar nr. 5265, £. 201 şi 


Paris, maiorul de Gouyon, a arătat că: „La Vladivostok nu au rămas decât 2 
ofițeri pe lângă consulul francez, André, spre a lichida ultimele chestiuni”. Cu 
aceasta a luat sfârşit şi activitatea Misiunii Militare Române privind repatrierea 
Legiunii Române de Vânători din Siberia. Numărul total „al legionarilor 
siberieni” repatriați prin intermediul Comisiei, adăugând şi pe cei evacuaţi izolaţi 
cu transporturile următoare a fost de 2 466, dintre care 122 ofițeri şi 2 344 
subofiteri, gradati şi soldaţi. Eforturile Misiunii Române au fost încununate de 
succes, prin reuşita repatrierii integrale a Legiunii Române de Vânători 
Transilväneni şi Bucovineni din Siberia. 


V. 3. 3. Repatrierea din Siberia a prizonierilor români 
ardeleni şi bucovineni din armata austro-ungară 


Prizonierii din provinciile nou unite cu România se aflau în perioada 
sosirii Misiunii Militare Române în lagărele Pervaia-Riecika, Nicolsk-Usurüsk, 
Tzi-Tzikar şi Kirin sau în serviciul unor autorităţi şi comandamente aliate din 
Siberia Estică. La vestea sosirii unei misiuni speciale din România pentru a-i 
repatria, „românii s-au îndreptat cu deplină încredere către Misiune, tot aşa saşii, 
care din primele zile au încercat a stabili legătura”. În ceea ce-i priveşte pe 
unguri, aceştia „la început nu credeau în schimbarea stărilor de mai înainte in 
Europa, refuzau de a cere chiar şi numai informaţi [...] şi sperau că Misiunea 
Maghiară [...] va fi în stare să îi repatrieze ca cetăţeni ai statului maghiar de mai 
înainte”. După ce Misiunea Militară Ungară din Siberia a făcut cunoscut că „nu 
se ocupă de ungurii de pe teritoriul României întregite”, aceştia au început a se 
prezenta pentru a fi luaţi în evidență de Misiunea Română." Prizonierii din 
aceste lagăre, dispuse relativ în apropierea portului Vladivostok, au fost în 
număr de circa 3.500 de persoane. Din acest total, cam „15 procente au fost 
prizonieri apartinätori României”. Dintre nationalitatile de a căror repatriere a 
trebuit să se ocupe Misiunea Română, ungurii au avut un comportament aparte. 
După ce noile frontiere ale României au primit confirmarea internațională, au 
acceptat şi ei „ajungerea sub scutul României”. Dar, cu mici excepții, toţi „au 
cerut protectiunea română aparte, adică fiecare pentru el singur si nu colectiv”. 

În paralel cu acţiunile reprezentanților români s-a desfășurat şi acțiunea 
de repatriere a prizonierilor aparţinând statelor foste membre ale Blocului 
Puterilor Centrale. Prizonierii germani, austrieci şi unguri au fost repatriați prin 
societăţile naţionale de Crucea Roşie, iar cei turci prin grija societăţii germane. 
Aceste societăţi „au funcţionat pe loc cu mijloace proprii, dispunând de vapoare 
angajate la început de Comitetul Central Economic ceh”. Societăţile au obține 


1% Cornel Tucä, Comisia Militară Română din Siberia..., p. 29; Nineta Nicolae, Cornel Tuca, 


op.cit., p. 449. 
 CS.P.A.MLL, fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 228, f. 78. 
171 Cornel Tucä, Comisia Militară Română din Siberia..., p. 29-30. 


285 


= —>— 


aceste vase după ce repatrierea contingentului ceh a fost preluată de către Aliat. 
Cehii, din momentul comunicării hotărârii Consiliului Suprem Aliat, au ,,trecuz 
contractele vapoarelor societăţilor de Crucea Rosie mai sus citate”!72. De remar- 
cat, în legătură cu repatrierea prizonierilor acestor state, ajutorul primit din partes 
Comitetului American. Despre acest lucru, Victor Cădere a raportat în tara: „Sue 
protecția Ligii Naţiunilor” Comitetul American „destina numai pentru ungur. 
evrei şi austrieci” vasele expediate spre Vladivostok. El a solicitat o interven?e 
energică pe lângă doctorul Nansen, care coordona repatrierea prizonierilor Gi 
Rusia sub egida Ligii Naţiunilor şi Crucii Roşii Internaţionale, pentru a se 
specifica clar „dacă aceste vapoare sunt pentru toţi prizonierii sau sunt exclus: 
la ordinele Comitetului American”. Intervenţia română, la care s-a raliat şi cea 
cehă, iugoslavă şi polonă, a determinat destinarea unor locuri pe respectivele 
vase şi pentru prizonierii acestor state.! 

Misiunea Militară Română din Siberia a obținut aprobarea generalul 
Janin ca forțele aliate contrabolsevice în retragerea lor să „colecteze” = 
prizonierii români. Mai mult, în vederea primirii şi expedierii spre Vladivostok 2 
prizonierilor români, s-au înfiinţat mai multe „centre de triaj” (Anexa nr. 26). 
Centrul de Triaj Harbin!'* a fost înființat la data de 27 aprilie 1920 şi 1-a ave 
comandant pe locotenentul Urian Samoil (din Legiunea Română). Pe lang: 
Centru a fost organizat un depozit de echipare şi alimentare a prizonierike 
»Supusi români” din lagărele organizate de chinezi în Manciuria. Centrul £ 
asigurat evacuarea spre Vladivostok a prizonierilor români trimişi de Centra! 
Cita. Activitatea Centrului a fost apreciată de Victor Cădere ca fiind importants 
şi că acesta a „colectat şi trimis regulat spre Vladivostok toți prizonierii din ras 
acțiunii sale”. În august 1920, ca urmare a începerii funcţionării „Serviciului de 
Evacuare a Prizonierilor Puterilor Centrale”, Centrul a fost desființat, i= 
pentru economii financiare, reprezentantul german a fost împuternicit a se ocupe 
şi de supusii români „colectaţi” de serviciul respectiv. 
Centrul de Triaj Cita!” a fost înfiinţat la 29 aprilie 1920 şi 1-a avut comandass 
pe locotenentul Herlea Remus (din Legiunea Română). Misiunea Centrului + 


A 


fost „de a pătrunde” în toată Transbaicalia şi de a evacua spre Vladivosteă 
„prizonierii ce s-ar prezenta din Siberia Centrală” şi a funcționat sub protecnz 
armatei japoneze. În iulie 1920, în urma ofensivei Armatei Roşii, Centrul a fos 
evacuat la Vladivostok. Centrul a mai funcționat în cursul lunii septembrie 1920 
ca urmare a începerii evacuării prizonierilor Puterilor Centrale, sub egés 
societăților nationale de Cruce Roşie. După preluarea controlului întregii regis 
de către guvernul de la Moscova, comanda română a Centrului a evacuat oraşul 


'? Ibidem, p. 29 si Nineta Nicolae, Cornel Tucä, op.cit., p. 449. 

13 C.S.P.A.M.L, fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 19. 
'™ Ibidem, dosar nr. 215, f. 52-53. 

15 Thidem, f. 51 şi dosar nr. 214, f. 12. 


Din acel moment 
„din interiorul Siberiei a 
Crucii Roşii germane. car 
de români”. ; 
În gara Mandjuria * a 
Centrului Cita, menită a . 
a-i îndrepta spre Cita. ( 
Axentie (din Legiunea Ro 
Centrul de Triaj Habar 
1920, fara însă „a putea © 
cauza imposibilității de e 
Comeliu (din Legiunea 
Cădere a raportat câ a „a 
beni aflate în jurul Haba 
prin consulatele francez s 
tara”. In afara acestor © 
Puterilor Centrale, un rep 
dintre aceștia pe supusil 
către maiorul Victor Cade 
Vladivostok au sosit pna 
mai 1920. Pentru ca ment 
Raul Alevra au solicitat s 
al acestora, s-a reușit im 
vasul cu care s-a repatră 
„President Grant”(Transgp 
Eforturile intrepn 
supuşi români au fost p 
national. Românii si sași 
organizate, ungurii după 
mare parte s-au repatriat | 
raportat la Bucureşti: să 
conationalii lor din Amer 
cu destinaţia Triest, intan 
Misiunea Militară 
telor de repatriere necesare 
la caz la caz, cetăţeni ror 
situaţia politică din Rusia 
Misiunii Române, s-au 


176 Ibidem, dosar nr. 215, £ 52 
7 Cornel Tucä, Comisia Mili 
1% CSP.AML, fond M.StM= 


a preluată de către Alian 
Suprem Aliat, au „trecu: 
bsus citate”!72. De remar- 

ajutorul primit din partez 
e a raportat în ţară: „Su 
ma numai pentru ungur. 
El a solicitat o intervenne 
patrierea prizonierilor din 
sernaționale, pentru a s 
wonieni sau sunt exclusrs 
vă, la care s-a raliat si cea 
nor locuri pe respectivele 


But aprobarea generalul 
ea lor să „colecteze” = 
pedierii spre Vladivostok £ 
i triaj” (Anexa nr. 26). 

27 aprilie 1920 şi l-a avæ 
junea Română). Pe lang: 
alimentare a prizonieriler 
i in Manciuria. Centrul £ 
români trimişi de Cent 
Cădere ca fiind importană 
sok toți prizonierii din razz 
uncuonarii „Serviciului de 
entul a fost desființat. ze 
fost împuternicit a se ocume 


1920 şi 1-a avut comandzst 
ana). Misiunea Centrului £ 
a evacua spre Vladivosto® 
ji a funcţionat sub protecas 
Armatei Roşii, Centrul a fos 
sursul lunii septembrie 1920 
serilor Centrale, sub egice 
a controlului întregii regium 
a Centrului a evacuat oraşul. 


49. 
wor. 243, f. 19. 


Din acel moment, grija ,,prizonierilor supusi romani” ce mai soseau aici 
„din interiorul Siberiei a fost preluată - la cererea noastră - de câtre delegatul 
Crucii Roşii germane, care s-a comportat în mod foarte corect şi binevoitor fata 
de români”. 

În gara Mandjuria'"$ a mai funcţionat între 29 aprilie-iulie 1920 o anexă a 
Centrului Cita, menită a „colecta” prizonierii „supuşi români” ajunşi în zonă şi 
a-i îndrepta spre Cita. Comandantul acesteia a fost locotenentul Cojocariu 
Axentie (din Legiunea Română). 

Centrul de Triaj Habarovsk'”’ a funcționat în cursul lunilor august-septembrie 
1920, fără însă „a putea colecta prizonierii ce s-ar fi aflat pe linia Amurului, din 
cauza imposibilității de comunicaţie”, iar comandant a fost locotenentul Vaida 
Corneliu (din Legiunea Română). Despre activitatea acestui centru, Victor 
Cădere a raportat ca a „adus relaţii detailate despre coloniile de români basara- 
beni aflate în jurul Habarovsk-ului, care în nenumărate rânduri au cerut ajutor 
prin consulatele francez și japonez. Parte din aceste familii au fost evacuate în 
tara”. In afara acestor centre, când soseau în Nicolsk-Usuriisk prizonieri ai 
Puterilor Centrale, un reprezentant român sosea de la Vladivostok şi îi selecta 
dintre aceştia pe supuşii români, ducându-i în port. Acest sistem organizat de 
câtre maiorul Victor Cădere s-a dovedit viabil. Ca urmare, în baza română de la 
Vladivostok au sosit prizonierii „supuşi român!” încă din primele zile ale lunii 
mai 1920. Pentru ca menţinerea lor în bază să fie cât mai scurtă, Victor Cădere şi 
Raul Alevra au solicitat sprijinul şi înțelegerea franco-engleză. Cu ajutorul tacit 
al acestora, s-a reuşit îmbarcarea unui prim lot de prizonieri supuşi români pe 
vasul cu care s-a repatriat ultimul eşalon al Legiunii Române şi alti 116 pe 
„President Grant’(Transportul III). 

Eforturile întreprinse de Misiunea Română de a „colecta” prizonierii 
supuși români au fost permanente şi nediscriminatorii din punct de vedere 
national. Românii şi saşii s-au îndreptat de la început câtre centrele de triaj 
organizate, ungurii după ezitările înainte precizate. Saşii, de altfel, în cea mai 
mare parte s-au repatriat prin eforturile proprii. În acest sens, maiorul Cădere a 
raportat la Bucureşti: „saşii au şi plecat aproape toţi [...] fiind ajutaţi de 
conationalii lor din America”. Ei s-au îmbarcat pe vasul japonez „Ume Maru”, 
cu destinaţia Triest, într-un detaşament format din 44 de persoane!'5. 

Misiunea Militară Română s-a ocupat şi de analiza şi eliberarea documen- 
ilor de repatriere necesare unor persoane civile. Sub un motiv sau altul, diferit de 
a caz la caz, cetăţeni români sau de naţionalitate română au fost surprinși de 
situația politică din Rusia şi s-au refugiat voluntar in Siberia. La vestea sosirii 
Misiunii Române, s-au prezentat acesteia solicitând şi primind, după caz, 


= Ibidem, dosar nr. 215, f. 52. 
Cornel Tuca, Comisia Militară Română din Siberia..., p. 30. 
7 CSP.AMI, fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 214, f. 29 şi dosar nr. 228, f. 82. 


287 


documentele de aprobare a repatrierii. Îmbarcarea pe diverse vase, din porta 
Vladivostok, precum şi portul de destinaţie şi cheltuielile de transport au fost lăsate 
în seama lor. Referindu-se la această categorie, maiorul Victor Cădere a raport 
că au fost eliberate documente de repatriere pentru un număr de 266 persoane # 
toate au părăsit în vara anului 1920 Vladivostok-ul cu destinatia Italia! ?. 

Misiunea Română, în dorința sinceră de a informa corect ungurii origi- 
nari din provinciile unite cu România, a publicat în presa locală şi a răspândit în 
întreaga regiune siberiană „apeluri” redactate în limba maghiară. Dar, de multe 
ori, reprezentanţii români au fost împiedicaţi de către cei ai Misiunii Ungare dm 
Siberia să ia contact cu prizonierii unguri supuşi români. În acelaşi timp, mult 
unguri şi turci s-au adresat Misiunii Române pentru a solicita documentele 
necesare, dar s-au repatriat „prin ajutorul Crucii Roşii americane”. Astfel, în 
cursul lunii octombrie 1920, aceştia s-au evacuat - fără a se specifica numărul lor 
- cu ajutorul a două vapoare americane, sosite sub protecţia Ligii Naţiunilor şi a 
Crucii Roşii Internationale'*° 

Fluxul prizonierilor supuși români către baza de la Vladivostok a făcu: 
ca în 5 noiembrie 1920 să se adune aici un număr de 1.000 persoane (Anexa nr. 
27). Din lipsă de mijloace de transport, Misiunea Română a intrat în tratative cu 
reprezentantul Crucii Roşii germane, doctor Gerber, care s-a „oferit a lua prizo- 
nierii români cu plata aici sau pe credit”. Cădere a solicitat ministerului româr 
un acord de urgenţă, consemnând că „spiritele prizonierilor sunt extrem de nelinis- 
tite”. În aşteptarea răspunsului, maiorul Cădere a obţinut acordul doctorului 
Gerber pentru îmbarcarea unui prim lot de prizonieri români, cu plata anticipată 
a jumătate din costul transportului. Restul sumei trebuia achitată de partea 
română în finalul acţiunilor de repatriere organizate prin intermediul societăților 
de cruce roşie. 

Sperantele maiorului Victor Cădere de a se obţine de câtre guvernul 
român de la Liga Naţiunilor sau Crucea Roşie Internaţională vapoarele necesare 
repatrierii prizonierilor români, concentrați la baza de la Vladivostok, nu s-au 
concretizat în timpul considerat de el optim. Ca urmare, în baza mandatului iniţial 
dat de Alexandru Vaida Voevod, maiorul Cădere a iniţiat şi concretizat acordul 
deja prezentat cu doctorul Gerber, reprezentantul Crucii Roşii din Germania’®’. 


Transportul IV. În ziua de 25 noiembrie 1920 au fost imbarcati de către 
Misiunea Română în portul Vladivostok, pentru a fi repatriați în tara, pe nava mariti- 
mă japoneză „Kaiku Maru”, un număr de 968 prizonieri români (Anexa nr. 25). 
sub comanda căpitanului Ţurcanu. Vasul a sosit în portul italian Triest, via Canalul 
de Suez, în ziua de 11 ianuarie 1921 si întregul transport a costat 132.900 yeni'*?. 


1% Ibidem, dosar nr. 214, f. 29. 
18 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 258-259. 


"81 Ibidem, dosar nr. 2245, f. 423, 476-477 si fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 
228, f. 60. 


182 Ton Agrigoroaiei, Sorin D. Ivanescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Vacaru, op.cit., p. 114 si 


288 


ee 


În cercetarea efect 
documente prezentând. pri 
prizonierilor români repatri 
cării şi debarcării acestora. 
au fost imbarcati pe vasul 
brie.% 1920, într-un număr 
Triest în ziua de 21 ianuane 
erori de decriptare a teleg 
momentul ultim s-au facut u 
rat unele erori, care la imbes 
Victor Cădere, în acest sens 

După plecarea vasu 
lângă Vladivostok prizome 
repatrierea acestora, in rapo 
vor putea utiliza mijloacele 
doctorului Nansen, ca dele 
cauzată de neprimirea una 
stării de „nelinişte a prizot 
doctorului Gerber şi să pram 
vasul englez „Gujarat”:; rep 
aceleaşi condiţii ca si a celos 


Transportul V. la 
imbarcat pe vasul englez , 
(Anexa nr. 28), sub coman 
sosit la destinatie, via Cama 
aprilie 1921 si a costat sum 
151 cetăţeni romani (12 leg 
şi copii de legionari şi pr 


loc.cit., fond MR., Serviciul Sa 
dosar nr. 5265, f. 201. 

183 C.S.P.A.MLL, fond MR. Sen 
'%4 Thidem, dosar nr. 4257, f. 339 
'85 Ibidem, dosar nr. 4245, £ 47 
dosar nr. 5265, f. 201 si fond M 
locuri au fost initial închiriate del 
186 T oc. cit, fond MR., Servier! 
557-560. 

'*7 Ibidem, dosar nr. 5265, £ 201. 
188 Thidem, dosar nr. 4257, f. 359. 
18 Thidem, f. 349. 

19 Ibidem, dosar nr. 4245, £ 523 
5051, £ 430 şi dosar nr. 5265, £ . 
fond M.St.M., Biroul Atasati Mih 


pe diverse vase, din portul 
dile de transport au fost lăsate 
orul Victor Cădere a raportat 
ami numâr de 266 persoane si 
! destinaţia Italia’”’. 
mforma corect ungurii origi- 
presa locală şi a răspândit în 
aba maghiară. Dar, de multe 
re cei ai Misiunii Ungare din 
mani. In acelaşi timp, mulu 
au a solicita documentele 
Roşii americane”. Astfel, în 
ira a se specifica numărul lor 
wotectia Ligii Naţiunilor şi a 


za de la Vladivostok a facut 
2 1.000 persoane (Anexa nr. 
omänä a intrat în tratative cu 
care s-a „oferit a lua prizo- 
solicitat ministerului roman 
ærilor sunt extrem de nelinis- 
| obținut acordul doctorului 
© români, cu plata anticipată 
i trebuia achitată de partea 
prin intermediul societăţilor 


se obține de către guvernul 
nationala vapoarele necesare 
| de la Vladivostok, nu s-au 
we. în baza mandatului iniția! 
miriat şi concretizat acordul 


ucii Rosii din Germania!*'. 


120 au fost imbarcati de câtre 
patriați în tara, pe nava mariti- 
men români (Anexa nr. 25). 
cul italian Triest, via Canalui 
ort a costat 132.900 yeni!®’. 


258-259. 
Broul Atasati Militari, dosar nr 


Suvru Vâcaru, op.cit, p. 114 şi 


În cercetarea efectuată am identificat şi pentru acest transport unele 
documente prezentând, prin conținutul lor, date diferite în legătură cu numărul 
prizonierilor români repatriați pe „Kaiku Maru”, precum şi asupra zilei îmbar- 
cării şi debarcării acestora. Potrivit respectivelor documente, prizonierii români 
au fost imbarcati pe vasul japonez în ziua de 25 octombrie'* sau 24 noiem- 
brie'®* 1920, într-un număr de 9431% sau 95915 persoane şi au fost debarcati la 
Triest în ziua de 21 ianuarie 1921157. Toate aceste diferente au fost cauzate fie de 
erori de decriptare a telegramelor în cauză, fie s-au datorat faptului câ „în 
momentul ultim s-au făcut unele schimbări, asa că din motivul acesta s-au strecu- 
rat unele erori, care la îmbarcare nu s-au putut constata” - a raportat la Bucureşti 
Victor Cădere, in acest sens, pe 25 februarie 1921158. 

După plecarea vasului japonez au continuat a sosi la baza română de 
lângă Vladivostok prizonieri de război din interiorul Siberiei sovietice. Pentru 
repatrierea acestora, în raportul amintit, maiorul Cădere a arătat: „Speram că se 
vor putea utiliza mijloacele de repatriere ale Crucii Roşii Internaţionale şi ale 
doctorului Nansen, ca delegat al Ligii Popoarelor [Natiunilor]”!®’. Întârzierea 
cauzată de neprimirea unor răspunsuri concrete din partea acestora, adăugată 
stării de „nelinişte” a prizonierilor, l-au determinat pe Cădere să accepte oferta 
doctorului Gerber şi să primească cele 150 locuri cedate de acesta românilor pe 
vasul englez ,,Gujarat”; repatrierea prizonierilor români urmând a se efectua în 
aceleaşi condiţii ca şi a celor din transportul precedent. 


Transportul V. În cursul zilei de 2 martie 1921, maiorul Cădere a 
îmbarcat pe vasul englez ,,Gujarat” un detaşament format din 159 persoane 
(Anexa nr. 28), sub comanda căpitanului Molnar Tibor. Al cincilea transport a 
sosit la destinaţie, via Canalul de Suez, în portul italian Triest, în ziua de 25 
aprilie 1921 şi a costat suma de 65.600 yeni'”. Transportul a fost compus din 
151 cetăţeni romani (12 legionari, 1 ofițer basarabean, 111 prizonieri şi 27 soții 
şi copii de legionari şi prizonieri), locotenent-colonel Alexandru Petrovscki 


loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 258-259; dosar nr. 5051, f. 430 şi 
dosar nr. 5265, f, 201. 

18 CSP.A.MI,, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 5265, f. 201. 

'** Ibidem, dosar nr. 4257, f. 359. 

185 Ibidem, dosar nr. 4245, f. 474; dosar nr. 4260, f. 486, 556-559; dosar nr. 5051, f. 430; 
dosar nr. 5265, f. 201 si fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 241, f. 28 (cele 943 
locuri au fost initial închiriate de câtre maiorul Victor Cadere). 

'% Loc.cit, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 223, 359-360 şi dosar nr. 4260, f. 
557-560. 

WT Ibidem, dosar nr. 5265, f. 201. 

'5 Ibidem, dosar nr. 4257, f. 359. 

' Ibidem, f. 349. 

'% Ibidem, dosar nr. 4245, f. 523; dosar nr. 4257, f. 349-352; dosar nr. 4737, f. 11; dosar nr. 
5051, £ 430 şi dosar nr. 5265, f. 201; fond MR, Secretariatul General, dosar nr. 338, f. 38 şi 
fond M.St.M., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 242, f. 3. 


289 


(şeful de stat major al Misiunii Militare Române, dar si al Legiunii de Vânäton® 
si 7 persoane civile de naţionalităţi diferite (al căror cost al drumului nu a fost 
trecut în contul românilor)”. Acest transport a însemnat încetarea repatrieru 
prizonierilor români din Siberia, prin intermediul Crucii Roşii din Germania 
Prizonierii români din ambele transporturi au fost aduşi din Triest în România pe 
calea ferată, prin efortul atașatului militar român din Roma. 


Între timp, datorită evacuărilor de prizonieri făcute de noile autorităz 
ruse spre Vladivostok, a crescut din nou prezenţa prizonierilor şi civililor supus: 
români adunaţi la baza de lângă port. La începutul lunii martie 1921, de la 
Bucureşti, i s-a ordonat maiorului Victor Cădere să apeleze în continuare numa: 
la vasele trimise în port sub egida Crucii Roşii Internaţionale. La Geneva, Liga 
Naţiunilor „a luat în sarcina sa evacuarea din Siberia a prizonierilor fostelor 
armate austro-ungară şi germană”. Executarea îndatoririi asumate a fost incredin- 
tata doctorului Nansen, care dirija deja de la Geneva, prin mijlocirea Crucii Roşii 
Internaționale, evacuarea prizonierilor din Rusia.Vapoarele destinate acestei 
operaţiuni au fost închiriate de câtre Comitetul Central din Geneva al organi- 
Zatiei, iar repartizarea „locurilor” pe respectivele vase se făcea de câtre „un 
reprezentant special” al acestuia. 

Faţă de această practică, Comitetul Internaţional constituit la 
Vladivostok de reprezentanţii diferitelor organizaţii de Cruce Roşie, misiuni 
militare şi consulate (compus din: „maior Egli, Crucea Roşie Internaţională - 
ales şeful Comitetului; colonel Lively, Crucea Roşie a S.U.A.; maior Cădere, 
Misiunea Română; dr. Gerber, Crucea Roşie germană; dr. Fritch, Crucea Roşie 
austriacă; căpitan Geza Deil-Adami, Crucea Roşie Ungară; dr. Rosenblatch. 
Joint Distribution Society, S.U.A.; André, consul francez pentru iugoslavi. 
dr.Pavlicek, consul cehoslovac; Karczwschi, consul polonez”), cărora s-au 
adăugat ulterior, din partea Crucii Roşii Internationale si doctorii Flournoy 3 
Werner, au analizat în „18 şedinţe” problema repartizării vapoarelor destinate 
repatrierii prizonierilor din Siberia.!”? Criteriul final adoptat în repartizarea 
vapoarelor a fost „pentru fiecare naţionalitate” în funcție de ,,proportionalitate” 
Astfel s-a pus capăt practicilor anterioare, când repartizarea locurilor a fost 
apanajul „Comitetului de Cruce Roşie American”, care, sub influența reprezen- 
tantilor evrei şi unguri, a repatriat pe vasele respectivei organizaţii „numai 
maghiari, evrei din Galiţia şi puţini austrieci”. La protestul comun al reprezen- 
tantilor celorlalte naţiuni din zonă, Comitetul din Geneva a fost obligat să-şi 
asume această sarcină. 

Drept urmare, două vase de transport franceze au fost de urgenţă trimise 
de Crucea Roşie Internaţională în portul Vladivostok. Pe ambele vase au fost 


1 Loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 350-352. 
'% Ion Agrigoroaiei, Sorin D. Ivanescu, Dumitru Ivanescu, Silviu Väcaru, op.cit., p. 110-115. 
 C.S.P.A.MLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 344. 


290 


repartizate locuri si pe 
fost consemnate de Mi 
oficială, ca transporum 
Crucii Roșii Internal 


Transportul Y 
Bennoit”, au fost repal 
romani (Anexa nr. 29) 
3 basarabeni, 133 priza 

Întregul transpr 
Triest pe data de 30 
Diferenţa dintre cele 15 
vas şi cele 152 persos 
detaşament a doi milita 


Transportul ! 
vas a fost anunţată = 
Naţiunilor (prin repre 
repatriere naţionale de 
a luat toate măsurile p 
În gazetele locale a 
Misiunea Română în» 
cu România ale fost! 
martie [...]. Va fi uli 
prin mijlocirea consul 
Shanhai; iar ,,prin al 
Crucii Rosii germane. 
ale prizonierilor din si 
fluviului Amur. 

La începutul k 
fost repartizate 150 de 
maiorul Victor Cader 
sau chiar basarabeni m 

La 11 aprilie, 
de Suez, au fost im 
sublocotenentului On 
acestora s-a ridicat E 
transporturi au fost 
Europa. Transportul é 


1% Ibidem, f. 346-349, 33 
19% Ibidem, dosar nr. 4257, 
1% Cornel Tuca, Comisia 
197 Ibidem. 


al Legiunii de Vânători! 
ost al drumului nu a fost 
mmat încetarea repatrierii 
ici Roşii din Germania. 
dm Triest in România pe 
ma. 


äcute de noile autorităţi 
nierilor şi civililor supuși 
lunii martie 1921, de la 
‘leze in continuare numai 
gonale. La Geneva, Liga 
a a prizonierilor fostelor 
i asumate a fost încredin- 
m mijlocirea Crucii Roşii 
>oarele destinate acestei 
al din Geneva al organi- 
© se făcea de către „un 


zznauonal constituit la 
te Cruce Roşie, misiuni 
za Roşie Internaţională - 
a S.U.A.; maior Cădere, 
dr. Fritch, Crucea Rosie 
-ngară; dr. Rosenblatch, 
rancez pentru iugoslavi; 
polonez”), cărora s-au 
e și doctorii Flournoy si 
rani vapoarelor destinate 
adoptat în repartizarea 
de de ,,proportionalitate”. 
artizarea locurilor a fost 
à sub influenţa reprezen- 
tüvei organizaţii „numai 
testul comun al reprezen- 
neva a fost obligat să-şi 


au fost de urgenţă trimise 
Pe ambele vase au fost 


352. 
u Vacaru, op.cit., p. 110-115. 
„34. 


repartizate locuri şi pentru evacuarea prizonierilor români. Aceste repatrieri au 
fost consemnate de Misiunea Militară Română din Siberia, în corespondenţa ei 
oficială, ca transporturile numerele „VI A” şi „VI B”, ca efectuate sub egida 
Crucii Roşii Internaţionale. 


Transportul VI A. În ziua de 12 martie 1921, pe vasul francez ,,Dr.Pierre 
Bennoit”, au fost repatriați la Triest, via Canalul de Suez, un număr de 152 de 
români (Anexa nr. 29) din Siberia. Dintre aceștia 8 au fost din Legiunea Română, 
3 basarabeni, 133 prizonieri români, 2 soldați din armata regală română și 6 civili. 

Întregul transport a fost pus sub comanda căpitanului Bogdan şi a ajuns în 
Triest pe data de 30 aprilie 1921, iar costul lui a fost de 65.000 de yeni.'% 
Diferenţa dintre cele 150 de locuri repartizate pentru repatrierea românilor cu acest 
vas şi cele 152 persoane îmbarcate de Cădere este dată de includerea în acest 


detaşament a doi militari din armata regală română rămași în Vladivostok.” 


Transportul VI B. În cursul lunii martie 1921, sosirea celui de-al doilea 
vas a fost anunţată „ca ultima posibilitate de evacuare, după care atât Liga 
Naţiunilor (prin reprezentantul Crucii Roşii Internationale), cât şi misiunile de 
repatriere naţionale de aici îşi încetează activitatea”. Misiunea Militară Română 
a luat toate măsurile pentru popularizarea acestei decizii în tot Extremul Orient. 
În gazetele locale a publicat anunțuri de genul: „În atenţia prizonierilor. 
Misiunea Română invită toţi prizonierii de război, originari din teritoriile unite 
cu România ale fostului Imperiu Austro-Maghiar de a se înregistra până în 25 
martie [...]. Va fi ultimul vapor pentru repatriere”!%5. Anunturi asemănătoare, 
prin mijlocirea consulatelor francez şi polon, au fost publicate şi la Harbin şi 
Shanhai; iar „prin al celui britanic la Ci-Fu”. De asemenea, prin intermediul 
Crucii Roșii germane, anunţuri similare au fost distribuite în centrele de adunare 
ale prizonierilor din statele Puterilor Centrale de la Cita şi mai departe în lungul 
fluviului Amur. 

La începutul lunii aprilie 1921, pe ultimul transport, Misiunii române i-au 
fost repartizate 150 de locuri. Dar, având un număr mai mic de prizonieri adunați, 
maiorul Victor Cădere a „autorizat îmbarcarea militarilor originari din Basarabia 
sau chiar basarabeni mai tineri, în aceleaşi condiţii ca si prizonierii de război”!*. 

La 11 aprilie, pe vasul francez ,,Peiho” cu destinaţia Genua, via Canalul 
de Suez, au fost imbarcati 125 de români (Anexa nr. 30) sub conducerea 
sublocotenentului Oros, care au debarcat în ziua de 30 mai 1921. Transportul 
acestora s-a ridicat la suma de 32.100 de yeni. De altfel, cele două ultime 
transporturi au fost creditate prin fonduri americane şi partial colectate în 
Europa. Transportul a fost compus din 22 legionari şi 75 prizonieri români, 14 


1% Ibidem, f. 346-349, 357-358; dosar nr. 5051, f. 430 şi dosar nr. 5265, f. 201. 

'% Ibidem, dosar nr. 4257, f. 346-349 si fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 242, f. 4. 
'% Cornel Tucä, Comisia Militară Română..., p. 31. 

"7 Ibidem. 


291 


civili şi militari basarabeni si 14 soţii şi copii ai acestora'”*. Pe acelaşi vas au Zam 
expediate în tara diferite materiale sanitare si de altă natura de către Misiumes 
Română”. Alte transporturi de repatriere din Siberia a prizonierilor român: m= 


s-au mai efectuat prin intermediul unor aranjamente internationale, Gam 
efectuarea acestuia. 


V. 3. 4. Desființarea Misiunii Militare Române din Siberæ 


După repatrierea Transportului VI B, maiorul Victor Cădere a raporae 
in tara că prezența Misiunii Române nu se mai justifică „pentru câţiva 3 
eventual ar mai sosi”. După opinia lui Cădere, Misiunea Română nu avea de = 
să fie menţinută „până la repatrierea celui din urmă prizonier, cazus# 
excepționale vor fi rezolvate de atasatul militar din Japonia”. Un alt argumze. 
adus în sprijinul cererii sale, a fost unul de ordin personal, „fiind grav bolnæ 
doctorii i-au ordonat repauzare absolută şi o câutare îndelungată”. Ca urmare. # 
concluzionat Cădere: „Starea sănătăţii mă pune în imposibilitatea de a contimæ 
serviciul aici”. La Bucureşti, raportul maiorului Victor Cădere a fost analizat = 
toată atenţia. Comunicärile au fost considerate conforme cu realitatea de pe 
teren, iar starea sănătăţii şefului Misiunii Române era destul de gravă. E 
consecință, s-a hotărât de către guvernul României, numirea ca atașat militar iz 
Japonia a locotenent-colonelului Gheorghe Argeşanu, şeful de stat major a 
Corpului de Jandarmi. În același timp, acestuia i s-a trasat misiunea de a se 
ocupa „şi cu repatrierea prizonierilor români din fosta armată austro-ungară, care 
se află in Siberia”. Lui Cădere i s-a ordonat să fie gata a transfera la dispozitia 
noului ataşat militar toate fondurile pe care le avea, iar lui Argesanu sé 
pornească urgent în Siberia.2% Deplasarea atasatului militar român s-a efectua: 
într-un timp destul de scurt. Astfel că, în ziua de 5 mai 1921, a raportat de la 
Vladivostok luarea contactului cu Victor Cădere pe data de 24 martie. Într-o 
primă fază, Cădere l-a prezentat pe locotenent-colonelul Argesanu, conducerilor 
din Vladivostok ale „reprezentanţilor organizațiilor interesate în evacuarea 
prizonierilor de război” şi i-a făcut cunoscută acestuia atât activitatea sa de până 
atunci, cât şi condiţiile generale şi specifice funcţie de care aceasta s-a desfăşurat. 
urma discuţiilor purtate cu şefii celorlalte comisii şi consulii unor țări. 
Argeşanu a ajuns la concluzia ,,incheierii” in mare a repatrierii prizonierilor spre 
Vladivostok. Semne de întrebare a ridicat atitudinea pe care urma s-o adopte 
autorităţile sovietice faţă de gruparea de prizonieri semnalată la Omsk, Celeabinsk 
(circa 300 supuşi români) şi Irkutsk (în jur de 200). Evacuarea acestora, în 
conformitate cu informaţiile deţinute la acea dată, trebuia efectuată spre vest (prin 


1% C.S.P.A.MLL, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 364, 383-385; dosar nr. 
4743, f. 6; dosar nr. 5051, f. 430 şi dosar nr. 5265, f. 201. 
'% Ibidem, dosar nr. 4257, f. 363, 374-379, 381. 


*% Loc.cit., fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 243, f. 22 şi fond Direcţia 
Contabilitate, Contencios şi Pensii, dosar nr. 2173, f. 2. 


292 


Le 


Pirrâne (Anexa nr. 
General al Ministeru 
= în primire de la 
Sabena”. El a infon 
Yokohama Special 
“nd”. In raportul s 
ie a Misiunii şi a mo 
personal, cât şi din 
străine, căpitanul Că 
misiunii au dat tot 
Vladivostok, tou au! 
militar român a păr: 
(la Tokio). Din aces 
Rusu Silviu şi a um 
repatrierea prizonier 
continuat a funcnom 
Militară Română din 
Una din pre 
bâneşti întrebuințată 
primite. Dacă soar 
Franceze, pentru pi 
Misiunii Române. 
primite iniţial, cele « 
rea Legiunii Român 
materialelor de caza 
„banilor siberieni” € 
bonuri cu echivaleni 
prizonieri la sosirea i 


201 Loc.cit., fond MR! 
202 Loc.cit., fond MR 
Comisia Militarä Roma 


™ Pe acelaşi vas au fost 
atura de catre Misiunea 
prizonierilor romani nu 
ile internationale, după 


tomâne din Siberia 


Victor Cădere a raporta! 
xifică „pentru câțiva ce 
a Română nu avea de ce 
mma prizonier; cazurile 
ponia”. Un alt argument 
ional, „fiind grav bolnav. 
xklungatä”. Ca urmare, a 
»osibilitatea de a continua 
"Cădere a fost analizat cu 
orme cu realitatea de pe 
era destul de gravă. În 
amirea ca ataşat militar în 
uw şeful de stat major al 
a trasat misiunea de a se 
armată austro-ungară, care 
da a transfera la dispoziţia 
vea. iar lui Argeşanu să 
mulitar român s-a efectuat 
mai 1921, a raportat de la 
: data de 24 martie. Într-o 
‘tul Argesanu, conducerilor 
X interesate in evacuarea 
a atât activitatea sa de pân: 
care aceasta s-a desfășurat. 
comisi $i consulii unor tar 
Tepatrienii prizonierilor spre 
a pe care urma s-o adope 
nmalata la Omsk, Celeabinsă 
00). Evacuarea acestora. # 
tama efectuată spre vest (pam 


4257. £ 364, 383-385; dosar a 


mr. 243, £ 22 si fond Direcos 


Rusia europeană). Dar, conform deja cunoscutei impreviziuni a hotărârilor guver- 
nantilor de la Moscova, nu trebuia eliminată nici varianta „excluderii” acestora 
spre Vladivostok. De asemenea, reprezentantul Crucii Roşii germane i-a informat 
pe români că: „Nu este însă exclus să vină şi alte grupuri, despre care până acum 
nu avem cunoştinţă”. Acesta viza mai ales regiunea de la vest de fluviul Amur, cât 
şi „nesinceritatea” sovieticilor în legătură cu comunicarea atât a locurilor de 
concentrare, cât şi a numărului exact al prizonierilor detinuti””’. 
Luând sfârşit acomodarea ataşatului militar român cu ansamblul preocu- 
părilor şi condiţiilor existente la acea dată în Siberia, în ziua de 11 mai 1921, 
maiorul Victor Cădere i-a predat acestuia „agendele” şi „averea” Misiunii Militare 
Române (Anexa nr. 31). În raportul înaintat telegrafic în aceeaşi zi Secretariatului 
General al Ministerului de Război, locotenent-colonelul Argeşanu a precizat: „Am 
luat în primire de la căpitanul Cădere Misiunea repatrierii prizonierilor români din 
Siberia”. El a informat Bucureştiul că a primit: „55.000 yeni”, depusi la banca 
„Yokohama Special Bank”si diferite materiale pe care „voi lua măsuri să se 
vândă”. În raportul sau a concluzionat: „Din punct de vedere al conducerii genera- 
le a Misiunii şi a modului cum a reprezentat tara şi armata, după câte am constatat 
personal, cât şi din cele aflate de la autoritățile japoneze şi diferitele misiuni 
străine, căpitanul Cădere a condus Misiunea Română în mod läudabil, iar ofiţerii 
misiunii au dat tot concursul lor, lucrând cu tot devotamentul, astfel că la 
Vladivostok, toți au căpătat o mare admiraţie pentru națiunea română”202. Atasatul 
militar român a părăsit apoi Vladivostok-ul pentru a-şi ocupa postul din Japonia 
(la Tokio). Din acest moment, el a coordonat, prin intermediul sublocotenentului 
Rusu Silviu si a unui subofițer, rămaşi (din Legiunea Română) în Vladivostok, 
repatrierea prizonierilor din regiunea siberiana. Din 11 mai 1921, cei doi au 
continuat a funcţiona o anumită perioadă sub aceeaşi titulatură oficială: Misiunea 
Militară Română din Siberia. 

Una din problemele importante ale predării a fost justificarea sumelor 
băneşti întrebuințate de către maiorul Cădere în timpul exercitării misiunii 
primite. Dacă soarta legionarilor a fost asigurată prin mijloacele Misiunii 
Franceze, pentru prizonierii români aceasta a căzut în sarcina exclusivă a 
Misiunii Române. Pentru întreținerea acestora au fost întrebuințate sumele 
pamite initial, cele obținute prin valorificarea materialului rămas după repatrie- 
sa Legiunii Române de Voluntari, precum şi a echipamentului, alimentelor si 
materialelor de cazarmare şi sanitare ale acesteia. Un alt mijloc a fost oprirea 
„banilor siberieni” de la prizonierii repatriați şi eliberarea în contul lor a unor 
bonuri cu echivalentul în lei, contravaloarea acestora urmând să fie încasată de 
prizonieri la sosirea în tara. 


™ Loc.cit., fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 4743, f. 10-11. 
™ Loc.cit, fond MR, Secretariatul General, dosar nr. 338, f. 380-381 si Cornel Tucä, 


Comisia Militară Română din Siberia... p. 32. 


293 


Pentru Transportul IV s-au obținut credite în valoare de 157.568 vem 
de la Crucea Roşie germană si încă 40.000 yeni pentru Transportul V. Ambee 
credite, purtătoare de o dobândă de 8%, au fost aprobate de guvernele de & 
Berlin şi Bucuresti. Decontarea s-a facut ulterior în contul despăgubirilor a 
război. Același procedeu a fost utilizat de câtre guvernul român şi pentru credss 
rea transporturilor de repatriere „VI A” şi „VI B”, decontul final fiind încheia 
la Geneva cu Crucea Rosie Internaţională. Ulterior, prin eforturile Minister 
Afacerilor Străine, întreaga creditare - circa 75.000 dolari - a fost lichidată & 
raportul întocmit la 22 mai 1921 (la Vladivostok), la încheierea misiunii sate 
Victor Cadere a concluzionat asupra acestui aspect: Misiunea română a avut „23 
rezultat practic repatrierea a circa 5.000 de oameni, a folosit pentru acest seu 
numai modesta sumă de 75.000 dolari”. El a mai arătat că: „Nu a primit nici a 
ban de la Ministerul de Război”, dar nici „nu a cheltuit nici un leu în vaze 
străină”; mai mult, chiar a indicat cu precizie mecanismul procurării mijoacelss 
financiare necesare Misiunii: „A funcţionat în Siberia pe baza fondurilor ce a= 
creat prin administrarea bunurilor diverse rămase de la Legiunea Romana 
bunuri ce au fost valorificate fie prin întrebuințare si consumare directă, fie pres 
lichidări făcute in valută, yeni (moneda japoneză circulând în Siberia Oriental: 
evitând astfel trimiterea în străinătate de valută românească şi reuşind totus # 
asigura succesul operei de repatriere”. 2% Aceasta a fost ,,reteta” financiară # 
funcţionării Misiunii Militare Române din Siberia. 

Incheindu-si misiunea primită, după întocmirea şi înaintarea raportul 
de activitate, fostul maior, acum revenit la gradul de căpitan, Victor Câdere & 
părăsit în ziua următoare Vladivostok-ul cu destinaţia Franţa. În ceea ce a pnvă 
raporturile dintre maiorul Cădere şi cei pe care trebuia să-i repatrieze, acesta 2 
căutat a dezvolta între ofiţeri şi soldaţi spiritul de camaraderie, încredere şi stim: 

Colonelul Argesanu şi-a exercitat funcţia de şef al Misiunii Române de 
la Tokio, prin intermediul sublocotenentului Rusu, râmas în continuare lz 
Vladivostok. Numărul extrem de redus al prizonierilor români, prezentaţi în mod 
izolat, sosiți in Vladivostok l-a determinat pe Rusu să-i evacueze cât mai rapré 
posibil. Mentinerea prizonierilor, în vederea constituirii lor într-un detaşamen: 
numeros, nu ar fi justificat cheltuielile făcute cu întreținerea lor. Ca urmare, in 
ziua de 9 septembrie 1921, au fost imbarcati pe vasul „Crook”, sub comande 
şefului Misiunii Maghiare, căpitanul Dell-Adami, un număr de 8 prizonier 
români. La Manila aceştia au fost transbordati pe vasul american „Chinese Sea” 
şi apoi, debarcati în portul Triest. Costul transportului prizonierilor români s-a 

ridicat la suma de 2.610 yeni si a fost achitat anticipat de Misiunea Română.20 


20 CSP.AMI., fond M.StM., Biroul Atasati Militari, dosar nr. 215, f. 4145. 
2% Ibidem, f. 110-111 şi dosar nr. 214, £ 29. 


%5 Loc.cit., fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4743, f. 116, 212, 236. 


294 


După repatrierea ac 


oman’ a difuzat in regiune 


menit a-i informa pe evene 
vapor pentru evacuarea pr 
‘eperiene, dar şi sosirii izola 
+ doua repatriere pe data ¢ 
Busu a expediat spre tara. p 
3 o româncă refugiată în 
_domnisoarei Simonis jar 
32 către Misiunea Romana 
Numărul extrem di 
seprezentantii „Crucii Res 
area acestora „din Repul 
considera ca terminată”. 
Urmare a hotarar 
30.123 ) a dispus ca: „Mi 
pe ziua de 28 februarie 
Argeşanu a asigurat desfi 
1922, a raportat în tara: - 
Siberia şi-a terminat lut 
Orient”. El a arâtat ca s 
unor emisari spre ln 
concentrarea prizonierilor 
nu se mai afla în Siberia 
dreptul si voința să se Te 
unii prizonieri, dintr-un n 
Cu aceasta, act 
iar membrii ei din Vlad 
român la Tokio (ultime 
Misiunea Română a asig 
număr de 4.746 perso 
bucovineni cu soțiile şi € 
număr total, 4.728 pa 
maiorului Victor Cădere 
Argeşanu (Anexa nr. 3, 


DI 
206 Thidem, f. 274. 

207 Thidem, £. 366. 

208 Jbidem, f. 282, 383. 


în valoare de 157.568 yeni 
mu Transportul V. Ambele 
probate de guvernele de la 
in contul despăgubirilor de 
mul român şi pentru credita- 
decontul final fiind încheiat 

prin eforturile Ministerului 
| dolari - a fost lichidată. În 

la încheierea misiunii sale, 
Misiunea română a avut „ca 
„ a folosit pentru acest scop 
Stat că: „Nu a primit nici un 
Beltuit nici un leu în valuta 
mismul procurării mijoacelor 
ria pe baza fondurilor ce am 
e de la Legiunea Română. 
şi consumare directă, fie prin 
reuland în Siberia Orientală), 
mânească si reuşind totuși a 
ia fost „reteta” financiară a 


cmirea $i înaintarea taportolu: 
al de căpitan, Victor Cădere 2 
aatia Franţa. In ceea ce a privn 
Æbuia sa-i repatrieze, acesta .2 
camaraderie, incredere si stim: 
vile materiale” ale acestora.“ 
„de sef al Misiunii Române de 
Rusu, ramas în continuare la 
smlor români, prezentaţi în moé 
Su să-i evacueze cât mai rapid 
Situirii lor într-un detasamers 
intretinerea lor. Ca urmare. în 
2 vasul „Crook”, sub comandz 
mi. un număr de 8 prizonieri 
: vasul american „Chinese Sea” 
ortului prizonierilor români s-a 
pat de Misiunea Română 2 


osar nr. 215, f. 4145. 


„E 116,212, 236. 


După repatrierea acestui transport, în cursul lunii octombrie, Misiunea 
Română a difuzat în regiune, prin intermediul consulatului cehoslovac, un ,,anunt” 
menit a-i informa pe eventualii prizonieri români că „în octombrie va fi ultimul 
vapor pentru evacuarea prizonierilor” din Siberia.2% Datorită, probabil, iernii 
siberiene, dar şi sosirii izolate a unor prizonieri, sublocotenentul Rusu a efectuat 
a doua repatriere pe data de 29 ianuarie 1922. În acea zi, pe vasul „Almira”, 
Rusu a expediat spre tara, prin portul Geneva, un grup de 10 români (9 prizonieri 
şi o româncă refugiată în Vladivostok). Comanda grupului a fost încredinţată 
,domnisoarei Simonis”, iar costul transportului (2.646 yeni) a fost achitat integral 
de către Misiunea Română2% 

Numărul extrem de rar al prizonierilor ce mai soseau i-au determinat pe 
reprezentanții „Crucii Roşii şi misiunilor din Vladivostok” să decidă că evacu- 
area acestora „din Republica Extremului Orient şi Siberia Estică se poate 
considera ca terminată”. 

Urmare a hotărârii în cauză, Ministerul de Război ( prin ordinul nr. 
50.123 ) a dispus că: „Misiunea [Militară] Română [din Siberia] se dizolvă 
pe ziua de 28 februarie 1922”. Conformându-se ordinului primit, colonelul 
Argesanu a asigurat desființarea Misiunii Române. În acest sens, la 13 martie 
1922, a raportat în tara: „Misiunea Română pentru repatrierea prizonierilor din 
Siberia şi-a terminat lucrările repatriind pe toţi prizonierii romani din Extremul 
Orient”. El a arătat că s-au întreprins toate eforturile posibile, prin trimiterea 
unor emisari spre Irkutsk, Blagovescensk, Sahalin, Harbin etc, pentru 
concentrarea prizonierilor la Vladivostok. Argesanu a avut „ferma convingere că 
nu se mai afla în Siberia de Est nerepatriat nici un prizonier român, care a avut 
dreptul şi voinţa să se repatrieze”20%5. De asemenea, el a admis posibilitatea ca 
unii prizonieri, dintr-un motiv sau altul, să fi optat pentru rămânerea în regiune. 

Cu aceasta, activitatea Misiunii Militare Române din Siberia a încetat, 
iar membrii ei din Vladivostok au fost trimişi in ţară de către atasatul militar 
român la Tokio (ultimul ei şef). Prin activitatea desfășurată la Vladivostok, 
Misiunea Română a asigurat concentrarea şi repatrierea organizată în tara a unui 
număr de 4.746 persoane („legionari” şi prizonieri de război ardeleni si 
bucovineni cu soțiile şi copiii lor şi basarabeni) din îndepărtata Siberie. Din acest 
număr total, 4.728 persoane au fost repatriate de Misiune sub conducerea 
maiorului Victor Cădere şi numai 18 sub cea a locotenent-colonelului Gheorghe 
Argeşanu (Anexa nr. 32). 


*% Ibidem, f. 274. 
27 Ibidem, f. 366. 
8 Ibidem, f. 282, 383. 


295 


Incheiere 


Repatrierea prizonierilor români din armata austro-ungară internat 5 
Rusia a fost considerată atât de către guvernul român, cât şi de organiza 
internationale implicate în desfăşurarea acestei acţiuni ca încheiată la sfärs" 
anului 1922. O evidenţă unanim recunoscută drept cifra finală exacts © 
prizonierilor români repatriați din Rusia Sovietică nu există. Variantele care s-a 
aflat în discuţie, prin intermediul documentelor emanate de la Crucea Rose 
Internaţională, Liga Naţiunilor (doctor Nansen), diferitele organizaţii sau mist 
nationale de Cruce Roşie (germane, ungare, cehoslovace, daneze etc), misiimir 
militare de repatriere sau atasatii militari nu converg spre aceleaşi cifre. Diferz- 
tele pot fi explicate prin prisma condiţiilor concrete in care s-au făcut înregisæ# 
rile acestor date în diferitele „etape” de control instalate pe parcursul itinerarm 
repatrierii prizonierilor. De altfel, nici cifrele totale comunicate de diferite® 
misiuni militare, atasatii militari români sau direcţiile, serviciile şi secţiile minis» 
relor române implicate în repatrierea românilor prizonieri in Rusia nu coins 
între ele. Cu toate aceste diferente, analiza cifrelor consemnate în documeni= 
în cauză permite, prin coroborarea acestora şi eliminarea celor cu înscrisuri vat 
eronate, întocmirea unei evidențe generale asupra prizonierilor români Gir 
armata austro-ungară repatriați din Rusia de câtre statul român. 

Primele diferente sesizabile, în acest sens, au apărut odată cu primirea & 
câtre Ministerul Afacerilor Străine român a textului „Raportului asupra repars 
erii prizonierilor de război” prezentat de doctorul Nansen, Înaltul Comisar # 
Ligii Naţiunilor, Consiliului Societăţii în ziua de 1 septembrie 1922. În now 
trimisă de câtre Ministerul Afacerilor Străine Român Ministerului de Război. & 
18 septembrie 1922, s-a comunicat „numărul prizonierilor români repatriați Ge 
Rusia”, (cifra prezentată de Nansen), ca fiind „de 19.690”, dintre care: 18.1" 
prin Marea Balticä-Berlin, 901 prin Marea Neagră si 649 prin Vladivostok. ls 
același timp, atasatul militar român la Berlin a raportat primirea din Rusia. va 
Reval - Stettin - Oderberg, pentru repatriere a unui număr de 19.511 prizoniz= 
români. Concluzia a fost logică, „datele nu coincid”, urmare şi a faptului & 
„cifrele din raportul doctorului Nansen sunt cu totul lapidare”. Potrivit pâr= 
române: „Rămâne acest raport să-l înregistrăm cu titlu de informaţie”, @ 
„chestiunea” rămânea ,,susceptibila unei verificări” ulterioare?. 

Cifra raportată de către ataşatul militar român de la Berlin a fost modi 
cata de către acesta, prin raportul din 9 decembrie 1922: „19 516” prizonic= 


! Centrul de Studii si Pästrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, fond Ministerul de Räzh 
(în continuare: M.R.), Serviciul Statistic, dosar nr. 5051, f. 337, 339-342. 
? Tbidem, f. 338. 


296 


a” Listele sosi 
rc ior ep 
manne. To 
= în Mall! 
eux" şi „int 
Analiza 
mul român c 
Smechizind si vol 
az se referă 
gees-o determm 
Morea Neagră sa 
“eee menite a as 
Bacovina. Pour 
Siena (Aneta | 
3.118 ardeleni ş 
gersoane au fo 
Becovineni repal 
Coestania (1.345 
Ein (1.573 arde 


nd f 651. 
*zoc-cir. fond MR 


stro-ungară internaţi în 
„cât şi de organizaţiile 
ca încheiată la sfârşitul 
cifra finală exactă a 
stă. Variantele care s-au 
ne de la Crucea Rosie 
> organizaţii sau misiuni 
à daneze etc), misiunile 
: aceleaşi cifre. Diferen- 
ire s-au făcut înregistră- 
x parcursul itinerariului 
omunicate de diferitele 
ñcule şi secțiile ministe- 
eri în Rusia nu coincid 
emnate în documentele 
celor cu înscrisuri vădit 
izonicrilor români din 
oman. 
Tut odată cu primirea de 
portului asupra repatri- 
sen, Inaltul Comisar al 
wembrie 19221. În nota 
misterului de Război, la 
lor români repatriați din 
20”, dintre care: 18.140 
49 prin Vladivostok. În 
primirea din Rusia, via 
dr de 19.511 prizonieri 
urmare şi a faptului că 
apidare”. Potrivit părții 
thu de informatie”, iar 
oare?. 
: la Berlin a fost modifi- 
22: ,,19 516” prizonieri 


„ fond Ministerul de Război 
19-342. 


români repatriați din Rusia europeană (cifră evidenţiată prin argumentarea 
respectivă, în subcapitolul dedicat repatrierii în cauză). Diferentierile în discuţie 
s-au datorat de multe ori şi înscrisurilor lapidare sau omiterii înregistrării unora 
dintre prizonieri de către diferitele „etape” sau centre de triere”?. 

O altă cauză a apariției acestor diferente a fost explicată de către şeful 
Secţiei Statistice din Ministerul de Război, în anul 1928. Potrivit acestuia, 
Regulamentul asupra prizonierilor de război, emis la 14 august 1916 (prin Înaltul 
Decret regal nr. 2 793), nu „şi-a găsit aplicaţia practică, deoarece prevederile lui 
erau cu totul în afara realitatilor evidenţiate de război”. Aceleaşi deficienţe de 
ordin organizatoric, referitoare la modalităţile concrete de înregistrare şi tinere a 
evidenţei prizonierilor repatriați, au fost consemnate şi la diferitele „etape” care 
s-au preocupat de acest aspect. Drept urmare a acestor aspecte negative, numărul 
concret al prizonierilor români şi mai ales situația lor la zi nu a putut fi ținută 
corect de către acestea, dar nici de câtre Biroul Pierderilor de pe lângă Marele 
Cartier General. Toată formularistica şi metodologia folosită, în vederea tinerii 
evidenţei prizonierilor, s-au „dovedit a fi nepractice, nepermitänd angrenajul si 
legătura necesară pentru cunoaşterea în orice timp şi oricând a pierderilor suferi- 
te”. Listele sosite din țările de internare a prizonierilor, precum şi din partea 
diferitelor „etape” de primire şi triere a acestora, au fost multiple si cu repetări 
permanente. Toate aceste deficienţe au facut ca „unul şi acelaşi prizonier” să fie 
„trecut” în mai multe liste, iar „identificarea prizonierilor” să se facă „cu mare 
greutate” și „întârzieri mari”. 

Analiza conţinutului documentelor identificate indică numărul prizonie- 
rilor români din armata austro-ungară repatriați din Rusia în urma intervenţiei 
statului român ca fiind de 24.262 persoane; 19.516 prin Marea Baltică şi 4.746 
(incluzind şi voluntarii) prin intermediul Misiunii Militare din Siberia. Cifra în 
cauză se referă la prizonierii a căror departajare pe provinciile de origine am 
putut-o determina în baza documentelor identificate. Pentru cei repatriați pe 
Marea Neagră sau prin intermediul misiunilor militare române nu am identificat 
cifre menite a asigura departajarea exactă şi corectă a celor din Ardeal de cei din 
Bucovina. Potrivit documentelor în cauză, Misiunea Militară Română din 
Siberia (Anexa nr. 33) a repatriat, din totalul de 4.746 persoane, un număr de 
3.118 ardeleni şi 1.297 bucovineni (în total 4.415 persoane). Restul de 331 
persoane au fost civili, basarabeni, cehi etc. Dintre cei 4.415 ardeleni şi 
bucovineni repatriați din Vladivostok, un număr de 2.569 au fost debarcati in 
Constanta (1.545 ardeleni şi 1.024 bucovineni), iar 1.846 în unele porturi din 
Italia (1.573 ardeleni şi 273 bucovineni). De asemenea, din cei 19.516 prizonieri 
români repatriați prin Stettin (pe Marea Baltică) un număr de 17.427 au fost 


? Ibidem, f. 651. 
4 Loc.cit., fond M.R., Serviciul Personal, dosar nr. 433, f. 100 -102. 


297 


ardeleni și 1.084 bucovineni, în total 18.511 persoane”. De altfel această cifră a până ann 
fost confirmată si de câtre Ministerul Afacerilor Străine român pu nr. 34), Potrivit n 
i 1°. Diferenţa de _informa 
care a achitat pentru transportul lor „suma de 10.707.665 de lei Diferer 
1.005 a fost dată în marea ei majoritate de cei 995 prizonieri neluati în evidențe aplicane 
de către organele „de triaj” abilitate ale statului român. În conformitate cu aceste văzun new 
date, rezultă că au fost repatriați din Rusia prin grija statului român un număr de ile nou in 
20.545 ardeleni si 2.381 bucovineni, în total 22.926 prizonieri. Cifra se apropie ungară şi 1 
de cea consemnată în raportul Serviciului Statistic al Ministerului de Război de | BG 
la sfârșitul anului 1923: „repatrierea celor 23.500” prizonieri din Rusia Sovietică dispus tun 
- Dramatică a fost activitatea menită a clarifica situaţia prizonierilor de accelereze 
război morţi sau dispăruţi în timpul internării lor. Greutățile au fost întâmpinate cărilor pri 
cu precădere în momentele întocmirii „actelor de deces” pentru această categorie Crucii Ro 
nefericită de prizonieri. Misiunile militare şi atasatit militari români au întâmpi- nationale, i 
nat cele mai multe dificultäti în timpul actiunilor menite a lămuri cauza „dispan- beligerante 
tiei” sau ,,mortii” prizonierilor, precum si a locurilor înhumârii acestora. Aceste dspärut în 
cercetări au fost posibile pentru prizonierii din rândul armatei române sau = ăroarea 
basarabenilor din rândul celei ruse, internaţi în fostele state adversare din Bloc) - 8] 
Central, precum si pentru cei din fosta armată austro-ungară internaţi în ta 42 
Franța sau Anglia. Din păcate pentru ei, cercetări privind soarta prizonier en se 
români din fosta armată austro-ungară morți sau dispăruţi în prizonieratul ruses . 
nu s-au putut efectua de către reprezentanţii autorizaţi ai României. In clam=- £225 locala 
carea situaţiei acestora s-au întrebuințat comunicärile primite fie de la Viena. S Toa 
de la Berlin, procurate prin intermediul autorităţilor sovietice sau a comise ge core intre 
proprii aflate dislocate în diferite regiuni ale Rusiei. De aceea, una dintre pra Enix să se 


palele greutăți s-a datorat faptului că „de foarte multe ori” numele şi prenurm 
prizonierului, fără a avea „alte date înscrise”, s-au scris greșit. Această trans: 
ere greșită a facut ca „cele mai multe din comune si corpurile de trupă” să za 
poată „identifica pe decedați” în mod corect. Datorită asemänärilor şi lipsei am 
elemente de individualizare s-au întâmplat şi lucruri grave”, astfel că „de foarm 
multe ori substituiau pe alţii în locul adeväratilor decedaţi”t, situaţie care, fie 
voia autorităţilor legale, a creat o serie de neajunsuri urmașilor prizonier: 
morţi sau dispăruţi în timpul prizonieratului. 

Problematica aceasta „a căpătat o dezlegare legală prin Legea dispăza- 
tilor” din 11 decembrie 1923”, care a înlocuit „cărțile de judecată” - obligatora 


dosar nr. 4737, f. 289-291; dosar nr. 5051, f. 109, 430-431; dosar nr. 5265, f. 201 si re 
Marele Stat Major, Biroul Atasati Militari, dosar nr. 214, f. 3; dosar nr. 215, f 48-49 si dos 
nr. 228, f. 60-62, 78-79. 

* Loc.cit, fond Direcţia Control, Contencios şi Pensii, dosar nr. 1632, f. 704. 

” Loc.cit, fond MR., Serviciul Personal, dosar nr. 433, £. 78. 

* Ibidem, f. 104-106. 

” „Monitorul Oficial”, nr. 204 din 23 decembrie 1923, 


> Loc.cit, fond MR, Serviciul Statistic, dosar nr. 4257, f. 22, 349-358; dosar nr. 4245, f. 33 


# Loc er. fond N 
“Loc ca. fond M 


298 


De altfel această cifră a 
2 român (Anexa nr. 34), 
65 de leï’*. Diferenţa de 
onieri neluati în evidente 
În conformitate cu aceste 
mului român un număr de 
izonieri. Cifra se apropie 
vlinisterului de Război de 
meri din Rusia Sovietică”. 
a situaţia prizonierilor de 
utățile au fost întâmpinate 
 pentru această categorie 
nlitari români au intampi- 
te a lămuri cauza „dispari- 
mhumării acestora. Aceste 
ul armatei române sau a 
state adversare din Blocul 
ungară internaţi în Italia, 
mind soarta prizonierilor 
iruti în prizonieratul rusesc 
au ai României. In clarifi- 
primite fie de la Viena, fie 
sovietice sau a comisiilor 
Je aceea, una dintre princi- 
2 ori” numele şi prenumele 
mis greşit. Această transcri- 
i corpurile de trupă” să nu 
i asemănărilor şi lipsei altor 
grave”, astfel că „de foarte 
ecedati’®, situație care, fara 
suri urmasilor prizonierilor 


: legală prin Legea disparu- 
le de judecată” - obligatorii 


„349-358; dosar nr. 4245, f. 523; 
|: dosar nr. 5265, f. 201 şi fond 
3: dosar nr. 215, f. 48-49 şi dosar 


sr. 1632, £. 704. 


până atunci - prin actele de „moarte prezumată”, eliberate de către judecătorii. 
Potrivit noilor reglementări, Ministerul de Război a fost abilitat legal a furniza 
„informaţii pentru fiecare dispărut în parte” judecătoriilor. Legea având 
„aplicaţie pe întregul teritoriu”, Secţia Statistică din Ministerul de Război „s-a 
văzut nevoită” să se „ocupe” şi de „morții şi disparutii” în prizonierat din teritori- 
ile nou intrate în compunerea României Mari, militari „în fostele armate austro- 
ungară şi rusă”10, 

Urmare a noilor sarcini primite spre rezolvare, Ministerul de Râzboi a 
dispus tuturor misiunilor militare şi atasatilor militari români din străinătate să 
accelereze cercetările efectuate în legătură cu acest aspect. Centralizarea comuni- 
cărilor primite atât din partea reprezentantelor civile şi militare române, cât şi a 
Crucii Roşii Internaţionale, Ligii Naţiunilor, unor organizaţii de Cruce Roşie 
naţionale, misiunilor de repatriere şi „oficiilor de prizonierat” ale fostelor state 
beligerante a permis identificarea numărului prizonierilor români morţi sau 
dispăruţi în prizonierat. Conform datelor centralizate!" , evidența acestora a fost 
următoarea: 

- 81.838 de prizonieri din Vechiul Regat; 

- 72.000 de prizonieri din Transilvania şi Bucovina (militari în fosta 
armata austro-ungară), din 3.109 localităţi; 

- 40.200 de prizonieri din Basarabia (militari în fosta armată rusă), din 
1.625 localităţi. 

Toate aceste cifre constituie un argument în favoarea tributului de sânge 
pe care întregul poporul român a trebui să-l plătească pentru a reuşi, într-un final 
fericit, să se unească într-un singur stat unitar-national: România Mare. 


10 Loc.cit, fond MR. Serviciul Personal, dosar nr. 433, f. 77. 
11 Loc.cit, fond M.R., Serviciul Statistic, dosar nr. 59, f. 37-38, 78-79. 


299