Romania in timpul razboiului 1916-1918 — Seria I — F01 — Apr.1919

Fascicola No. 1. 


TON NI] TIPUL RAZBOIULUL 


APRILIE 1919. 
CUPRINS : Regele Ferdinand I (biografie, portrete, autografe). — Regina Maria (biogr afie, portrete, au- 
tografe). — Principele Carol. — Introducere : Inmormântarea unui tratat.— Consiliul de Coroană dela Si- 
naia. — Castelul Peleş (ilustrație). — Un tren german. -— Campania naționalistă. — Convenţia cu Rusia din 
20 Sept. 1914. — O misiune română la Paris (ilustraţii). — La Roma. — « Trecutul» de dr. C, I. Istrati. — Ge- 
neralul Pau la Bucureşti. (ilustrație). — Incercuirea imperiilor. germano-austro-ungar (ilustrație). — N. Fili- 
pescu. — « Wilhem Il» de Take Ionescu (autograf). — «Gardianii umanităţii» de Saint-Aulaire. — Ducele de 
Luynes despre România (autograful) «Sora noastră România» de Robert de Flers. — Ofensiva Brussilow.— 2 

Incidentul dela Mamornita. — 0 notă diplomatică austro-ungară. — Negocierile dela Bucureşti. — O comuni- 
care a Baronului Burian (ilustrație). — Tratatul dela 4/17 August 1916. — Conventiunea militară. — In ajunul 
războiului. — Consiliul de Coroană dela Cotroceni (ilustrație). — Declaraţia de război a României împotriva 
Dali - Austro-Ungariei. — Austro-Ungaria in 1916. — Mobilizarea (cu ilustraţii) — Armamentul, — Starea de asediu.— 
I. G. Duca (autograf). — Cenzorul (caricatură). — Guvernul român din 1916 (portrete). — Proclamaţiile Regelui 

„Ferdinand I. — Generalul Zottu (portret). — Generalul D. Iliescu (portret). — Planul de operaţii român. — Gru- | 
“parea forțelor române. — Generalii Culcer, Averescu, Presan, Aslan (portrete). — Rezerva generală strategica.— 
Situaţia militară. pe frontul rus şi macedonean. — Cooperarea ruso-română (ilustraţii). — Consecințele intrării 

Le României, în război. — Crucea rosie română. — România în 1916. — Transilvania. — Teatrul de operaţii trun- | 
BNP silvänean..— Armata din Orient. — Numeroase ilustratiuni după documente fotografice. — Piese adminis- 

: _ trative. — Supliment ilustrat in culori. 


ROMULUS SEIŞANU, 
| ALEXANDRU RAȚIU 


ha. Duy. Fri 95 x LS Bam * 


À 6 A Le ini i | 
k NE d sa a + à AAA MOU ur or Torri . 


Asa Lun fe Line Ae wt Le cand 


PENTRU CETITORII NOȘTRI 


= . \ 


EXPLICATIUNI | : 


Scopul lucrărei. — 1. Să retrăească în ochii tuturora, prin” 


fidelitatea pieselor reproduse, prin autenticitatea executiunei lor 
incidentele cele mai vii şi caracteristice din timpul campaniei, 
fie pe front, fie în spatele frontului. 

2. Să povestească în mod obiectiv, prin mijlocul imaginet, 
ca gi prin comentarii succinte, pe deplin controlate, toate fazele 
campaniei, respectându-se adevărul istoric. Un istorie succint 
al operaţiunilor militare ; amintirea luptelor la care a participat 
fiecare regiment ; manifestatiunile vieţei româneşti din punctul 
de vedere politic, artistic, literar şi teatral; naratiunea prin 
imagine şi documeute; o oglindă a zilelor de durere şi glorie 
prin care am trecut, — iată ce va fi «Romania in timpul răz- 
boiului 1916 — 1918». 


Textul. — Metoda logică a povestirii atâtor evenimente de 
ordin diplomatic, militar, politie, social etc., întâmplate in tim- 
pul marelui nostru război, este în primul rând: coordonarea e- 
venimentelor în ordinea lor cronologică, căci numai astfel ne 
putem da seama de evolutiunea lor. Pentru ca această lucrare 
să aibă adevăratul ei caracter, autorii au avut gi vor avea grija 
să păstreze o desăvârşită obiectivitate în naraţiunea şi comen- 
tarea evenimentelor, ferindu-se să emită judecăţi în raport mai 
mult cu spiritul lor, cu concepţiile lor proprii, decât eu reali- 
tatea absolută. Narațiunea se ya baza pe documentul istorie si 
piesa, fotografică. 

Cum evenimentele din partea întâia a campaniei, au evoluat 
întrun mod, pe cât de tragic, pe atât de capritios, numai po- 
vestirea succintă si metoda crononogicä, pot permite cetitoru- 
lui — chiar putin iniţiat în arta militară — să 'şi dea bine seama 
de desfăşurarea lor. 

In toaté chestiunile, reproducerea pieselor fotografice si harta, 
„Wor completa textul. 


ae < 
‘Ilustratiile.—O abondentă cantitate de reproduceri fotografice, 
gravuri, hărţi şi planuri, însoţite de legende explicative, vor 
îmbogăţi aceastră lucrare. 

Nu numai fotografia cu vădit interes istorie, din punctul de 
vedere militar, dar şi fotografii de alt gen; gravuri ; tablouri 
cu adevărat artistice, si în legătură cu evenimentele întâmplate 
în anii 1916 — 1918, pe care le vom publică, vor face din 
«România în timpul războiului 1916 — 1918», o carte inte- 
resantă si instructivà pentru orice bun român. 


Tabloul de onoare. — Pe lângă publicarea în text a faptelor 
eroice — care au ilustrat războiul nostru pentru dezrobirea nea: 
mului — vom publică un tablou de onoare al tuturor bravilor 
noştri, care în timpul campaniei au primit distinctiuni pentru 
faptele lor vitejeşti, pentru spiritul lor de jertiă, pentru dra- 
gostea lor faţă dé patrie. 


ATENTIUNE ! 


Toate fascicolele au paginatia în continuare, cu scopul de a 
forma UN SINGUR VOLUM. 
» Odată cu ultima fascicolă se va pune separat în vânzare o Co- 
perta specială pentru întregul volum, artistic executată. D-nii 
abonaţi vor primi această copertă, în costul abonamentului. 


TABLOUL DE ONOARE, va avea o numerotaţie a parte şi el va 
fi pus la sfârşitul lucrdrei de oarece textul lucrärei nu poate fi 
întrerupt. 


„ROMÂNIA IN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918“ va apare 
în fascicele deocamdată /unare. Imediat ce împrejurările vor per- 
mite ea va putea apare cu un îndoit număr de pagini (64 pagini). 


Numele tuturor aceşti demni fii ai patriei trebuesc gravate 
pentru totdeauna în inimile noastre. 

. Egregias animas qui sanguine nobis 

Hane Patriam peperere suo... 

Să părăsim indiferentismul bolnävicios, egoismul iale 
de energii, — să învăţăm a avea cultul eroilor, după cum Pau 
avut strămoşii noştri. 

Ve-ti găsi în această carte şi RES de fapte dureroase : 
bătălii perdute, retrageri, pământ strämogese ultragiat de duş- 
manii neamului românesc. Să nu uităm că şi în partea întâia 
a campaniei şi în partea a doua. soldatul român a fost însu- 
fletit de acelaş cald patriotism, de acelaş spirit războinic, de 
acelaş ferm caracter. 

In retragere, — el nu şi-a perdut cumpătul; în avântul iz- 
bândei, — el nu s'a îmbătat de degertäciunea gloriei. El şi-a 
făcut datoria ca soldatul-gardian din Pompei: a rămas credin- 
cios la postul lui de onoare, pe deplin conştient de înalta lui 
misiune, — disciplinat nu prin şcoală, ci prin propriul lui in- 
stinct, prin curata şi aleasa lui conştiinţă. 

Soldatul român din 1916 — 1918 a înscris cele mai neperi- 
toare pagini în istoria neamului românesc şi a umanităţii ; căci 
el a trecut cu onoare deplină cea mai ral d epocă din isto- 
ria umanităţii. 

Dela Cerna până la Nistru s'a desfăşurat o măreaţă epopee 
despre care azi, nu n6 dăm poate încă bine seama, de oarece 
am fost actori şi spectatori, suntem încă prinşi întrânsa şi ne 
lipseşte ciasul rezervat meditatiunii. Poate că prezenta lucrare 
va chiema ciasul medidaţiunii pentru toţi. 

i R. SEISANU 


Bătăliile dela Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, vor avea un is- 
toric complet, cu naraţiunea. operaţiilor dupa „documentele 
oficiale ; cu hărţi, indicând» schimbările zilnice, cu o mare 


cantitate de fotografii, prezentând un real si cé go interes, 


“BASARABIA. — Un capitol spécial va fi rezervat istoricului 
revenirei Basarabiei în sânul patriei-mame, conţinând numeroase 
documente, date, piese administrative, à Se es dt 4 
gravuri, hărţi ete, 


TRANSILVANIA, BUCOVINA şi BANATUL. — _ Alte capitole 
vor cuprinde istoricul complet al evenimentelor ce sau întâm- 
plat în 'Transilvania, Bucovina şi Banat până la nokia păcei 
generale. 


PACEA DELA PARIS. — «România în timpul răznoiului 


1916 — 1918» va publica toate dezbaterile conferinţei pias! de 


la Paris, privitoare la Romania. 


, 
i a 


PENTRU CETITORII CU NUMĂRUL. — Atragem atentiunea 
cetitorilor cu numărul,.că în. caz de lipsă a unei fascicole, sau a 
mai multora, ei se pot adresă imediat administraţiei, de oarece mai 
târziu se va putea întâmplă ca. întreaga editiune să fie epuizată, 
— trebuind să satisfacem pe abonaţii noştri. Pe’ dealtăparte, o a 
doua editiune — date fiind complicatele condiţii ‘technice şi scum- 


petea excesivă a tiparului, a hârtiei şi a cliseelor — va fi aproape : 


o imposibilitate. Oel mai practic şi inteligent metod de a aveà a- 
sigurate toate fascicolele este numai abonamentul, care este 
foarte eftin, față cu marile cheltueli ce suntem nevoiţi să su- 
portäm. 


+ TOATE DREPTURILE REZERVATE. :: 


+ 


„cipelui Ferdinand — însă şi el 


20 Decembrie 1886. In anul 


„poporul român, care peste putin 


“ROMÂNIA ÎN "TIMPUL RAZBOIULUI 


à | .  1916— 1918 


ALEX. RATIU 


ROMULUS SEISANU 


Ferdinand, Victor, Albert, Meinrad de Hohenzollern, s’a niscut 

la 12 (24) August 1865, fiind al doilea fiu al principelui Leopold 
"de Hohenzollern şi nepot de frate al Regelui Carol I. El a ur- 
„mat studiile gimnaziale la Düsseldorff; studiile universitare la 


Tubingen şi Leipzig; iar cele militare la Cassel. Principele 
Ferdinand a intrat apoi în regimentul I de gardă din Potsdam, 
cu gradul de sublocotenent. Regele Carol I, neavând moşteni- . 


tori direcţi, în înţelegere cu sfetnicii săi, a propus principelui 
Leopold de Hohenzollern, să fie moştenitorul tronului României. 
Prin declaraţia din 20 Noembrie 1880, principele a refuzat. S'a 
făcut aceiaş propunere , princi- 
“pelui Wilhelm — fratele prin- 


“a refuzat prin declaratiunea din 


1882, tânărul principe Ferdi- 
. nand a sosit in" Bucureşti. Pro- 
punerea făcută lui de a primi 
să fie moştenitorul tronului, nu 
a avut soarta celorlalte. Abia 
sosit în ţară principele Fer- 
dinand a prins simpatie faţă de 


timp Sa transformat in dra- 
„goste. Studiile de limba şi li- 
teratura română le-a urmat'dela 
1883, sub conducerea profeso- 
rului Vasile Păun. Conform’art. 
83 din Constituţie principele 
Perdinand a devenit moşteni- 
tor prezumtiv. al Coroanei, nu, 
_ mit prin decretul din 18 Mar- 
tie 1889: «Alteti Regală, Prin- 
„cipe al României» şi apoi în- 
scris în apelul nominal al Sena- 
tului. La 14 Noembrie 1886, 
el a intrat în cadrele armatei, 
cu gradul de sub-locotenent, în 
regimentul 3 de linie; a fost 
înaintat locotenent în 19 Martie 
„1889, 

Cea d'intăi cuvântare, în ca- 
litate de principe moştenitor şi 
senator, a tinut-o la 9 Mai 1889, 
în adunarea Senatului. Tratand 
despre regimul monarhic repre- 
zentativ, principele Ferdinand 

. à spus : 


SI «Regimul monarhie reprezentativ — negreşit cea mai bună formă 


de guvern, tăci dă poporului toate garanţiile — cere totuşi dela Su- 
verantil, care voeşte să-l aplice cu sinceritate, o mare încercare 
Şi O cunoştinţă desăvârşită a intocmirilor şi a oamenilor ţării. «Voi 
contopi astfel existenţa ţării cua mea; în mine ve-ti găsi un coleg 
mândru de a conluerà la tot ce va da tărie şi strălucire patriei 
| moastre neatârnate». 24 


„La 14 Martie 1890, principele Ferdinand, a pronunţat, tot în 
adunarea Senatorilor, cuvântarea următoare : 


<Astä-zi sărbătorim aniversarea proclamării regatului. „Senatul 


—— 


PRINCIPELE FerpiNAND 
fotografiat cu prilejul primului său voiaj în Bucureşti. 


REGELE FERDINAND I. 


a ales, este acum un an, această: data scumpă tuturor românilor, 
spre a mă înscrie ca membru al acestui înalt corp. Sunt fericit 
că mă găsese în mijlocul Domniilor-voastre, spre a vă reînoi toată 
multumirea ce simt de a puteă luă parte la dezbaterile domniilor 
voastre, urmărindu-le cu cel mai viu interes. Vă urez din tot su- 
fletul ca lucrările Senatului să fie totdeauna roditoare pentru 
scumpa noastră Românie». 


Ales membru onorifice al Academiei Române, în ziua de 16 
Martie 1890, în şedinţa solemnă a acestei inalte institufiuni 
culturale, care s'a ţinut in aceiaş zi, principele Ferdinand a 
pronunţat următoarea bine sim- 
titä şi inältätoare cuvântare a- 
supra limbii şi literaturii ro- 
mâneşti : 


Domnilor, 


«Ou inima “pătrunsă de recu- 
nostintä am ascultat cuvântarea 
prea iubitului meu unchiu, şi la 
rândul meu, dar numai indem- 
nat de-regele, îndrăznesc a rosti 
câteva cuvinte înaintea acestei 
adunări de oameni învăţaţi, în 
mijlocul cărora pentru întâia 
oară am onoarea de a mă află. 

Este în acelaş, timp şi o dato- 
rie de onoare din parte-mi a luă 
cuvântul, spre a exprimă adân- 
cul meu simtämânt de recunos- 
tintä pentru marea distinctiune 
ce Academia mi-a fäcut, procla- 
mându-mă ca membru onorific 
al acestui înalt aşezământ de cul- 
tură naţională, unde tinereţea 

„ mea neîncercată caută să se cä- 
lăuzească de neperitoarele lu- 
mini ale ştiinţei. 

Am avut fericirea că s'au în- 
grijit de timpuriu a mă învăţa 
frumoasa limbă românească, şi 
Mi-a fost drag să o învăţ, pen- 
tru că ea Mi-a înlesnit cunoas- 
terea de. aproape a literaturei 
populare, a datinelor, obiceiuri: 
lor, dar mai ales a bogatei istorii 
a neamului românesc. 

Am putut ceti şi înţelege ast- 
fel numeroasele publicatiuni ale 
Academiei, Cari mi-au arătat cât 
de mult s'a făcut pentru propă- 
şirea ştiinţelor şi literelor în Ro- 
mânia. De câte ori am avut aceste 

scrieri înaintea ochilor, am zărit ca o vedenie minunată, icoana 
țării însăşi ; licărind altă. dată ca o scânteie luminoasă pe cerul 
răsăritean, crescù de atunci din zi în zi, se mări plină de vlagă 
şi de fală, ca o stea cu raze limpezi pe malurile Dunării şi ţărmul 


“Mării Negre. 


Iubitul meu profesor, d. Păun, mi-a insuflat neîncetat dragoste 
pentru istoria naţională, încredinţat fiind, că spre a puteà şti bine 
cine, e şi cât pretueste un popor, trebue - negreşit şi mai presus 
de toate să se cunoască trecutul său. De aceea m'am indeletnicit 
de a ceti cu multă luare aminte monumentele noastre istorice. 

Datoresc şi eu, ca toţi românii, o vie recunoştinţă d-lui Kogăl- 
niceanu, astăzi venerakilul preşedinte al Academiei şi care m’a în. 


i 


Si 


AC) 
| 
| 
) 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


tâmpinat cu aga de bine simţite cuvinte, căci prin culegerea şi ti- 
părirea cronicilor noastre Mi-a uşurat apropierea de aceste comori 
de mari învăţăminte, isvoare nesecate de fapte strălucite şi de 
mândrie naţională. 
- . Cum să nu fim oare mânări, 
când, cetind acolo despre lup- 
tele vitejesti şi glorioase cu toţi 
cei mai cumpliti ai ţării noastre 
vräjmasi, întâlnim numele şi fap- 
tele atâtor Voevozi însufletiti 
de iubirea de moşie până la 
jertfă ? În toate vremile, au trăit 
români, şi pe tron şi în rândurile 
poporului, cari nu au uitat, cum 
zice Enăchiţă Văcărescu: 


«Oreşterea limbei româneşti, 
«Şi a patriei cinstire....» 


Câte lucruri de cel mai mare 
interes nu am gäsit, cu o firească, 
şi o ertată mirare pentru mine, în 
|. toţi cronicarii, dar mai cu seamă 
în cei doi mai de frunte, Miron 
Costin şi loan Neculcea ! Cu deo- 
sebire Neculcea m'a fermecat, cu 
limba-i curată, cu stil împodobit, 
cu icoane pipăite şi cu aşa de 
sănătoase poveţe. Cele patruzeci 
şi două de cuvinte — cum le nu- 
meste el — dela începutul cro- 
nicei sale sânt ca o galerie de 
cadre mici, dar cu măestrie zu- 
grăvite, pe cari ochiul nu se mai 
poate säturà privindu-le. Câte 
chipuri vii, fapte, legende, cu- 
getări înțelepte în fiecare din 

ele!.. 

Atunci am înţeles cum şi de 
ce el a insuflat talentul unui 
Alecsandri, unui Bolintineanu. 
Din toate însă mi-au dat de gân- 
dit viaţa şi întâmplările lui Mi- 
lescu Cârnul, învățătorul lui Pe- 
tru-cel-Mare, purtătorul numelui de român până în Suedia, unde seria 
latineste, şi până in Ohina — tara Ohitailor — ca sol al Rusiei — şi 
când aceasta? Într'ua timp în care: puţini s'ar fi gândit că în Ro- 
mânia se pot desvoltà asemenea oameni învăţaţi si cu înalte des- 
toinicii sufleteşti. Apoi dacă acum două, trei sute de ani focul sfânt 
al ştiinţei ardeă cu atâta” lumină in Tara noastră, din sânul căreia 
se năşteă nn Petru Cercel, domn întreg la minte şi poet plăcut, 
apoi Oantemirii, unul istoriograf mare, altul poet numai putin mare, 
un Neagoe Basarab, care înalţă pe malul Argeşului cel mai măreț 
locaş dumnezeesc, vestit în toată lumea, — cum să nu punem cea 
mai nestrămutată credinţă în viitorul ţării noastre, binecuvântată 
de Dumnezeu, în care nici impilările duşmanilor, niei întunericul 
unor vremi amare, n'au putut înăbuşi izbucnirea geniului naţional? 
Când privesc înapoi la şirul atâtor fapte märete, pilde şi dovezi vii 
ale puterilor neamului românesc, cum să nu fiu mândru că soarta 
m'a adus în această frumoasă ţară, înzestrată cu atâtea daruri şi 
cu mare viitor! Mă voiu sili dar neîncetat a învăţă, a mă lumină, 
şi a ascultă poveţe bune, spre a puteà fi folositor nouei mele pa- 
trii, care m'a întâmpinat cu atâta, căldură, arătându-mi atâta iubire. 

O dovadă nouă, cu deosebire măgulitoare pentru mine, am pri- 
mit-o astazi prin înscrierea mea ca membru onorific al Academiei ; 
încă odată, vă exprim adânca mea mulţumire pentru această înultă 
distinctiune, de care mă voiu sili a mă arătă pururea vrednic». 


PRINCIPELE FERDINAND 
în unifomă de locotenent. 


La 29 De'embrie 1892, principele Ferdinand s'a căsătorit cu 
Maria (Alexandra, Victoria), principesă de Coburg şi Gotha. În 
aceiaşi zi el a fost inaintat maior; la 1 Ianuarie 1895 — locot.- 
colonel; la 28 Noembrie 1895 — colonel. In 1897, principele 
Ferdinand s'a imbolnăvit grav de pneumonie, dar din fericire, 
Organismul său viguros a resistat, scăpând cu viaţa, spre mul- 


tumirea întregei ţări. La 8 Aprilie 1898 principele Ferdinand a 
fost înaintat; general de brigadă; la 10 Mai 1904, general de 
divizie ; la 7 Aprilie 1911, general de corp de armată; apoi in- 
spector general al cavaleriei, inspector general al armatei; cap 
al regimentului 1 vânăton din Craiova; cap al regimentului de 
infanterie german No. 68; à la suite în reg. 1 german al gărzei, | 
colonel proprietar al regimentului austro-ungar No. 96, inscris 
în listele regimentului rus Wologda. In 1913, cu prilejul cam- 
paniei din Bulgaria, principele Ferdinand a fost generalissimul 
armatei, trecând în fruntea armatei, Dunărea. îi) 

Regele Carol I, murind la Sinaia, în dimineaţa zilei de 27 
Septembrie 1914 — regretat de întreg poporul românesc — prin- 
cipele moştenitor Ferdinand s'a ureat pe tron, depunând jurä- 
mântul ca rege, în sala Adunärei Deputaţilor, la 28 Septembrie 
1914. In faţa reprezentanţilor natiunei, regele Ferdinand I, a 
cetit proclamatiunea următoare : 


«Chemat prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională a fi urmaşul 
marelui întemeietor ce mi-a lăsat ca sfântă moştenire simtimântul 
de iubire şi credinţă al unui întreg popor, găsesc în dragostea mea 
pentru neam puterea de a păşi fără şovăire spre îndeplinirea marei, 
dar grelei mele sarcini. Pilda Aceluia pe care îl plângem toţi ca 
pe un părinte şi convingerea că numai printr'o neîncetată propă- 
şire se poate asigură viata trainică a unui popor, îmi vor fi călăuză 
în sfortärile mele spre a-mi jertfi întreuga muncă a vietei pentru 
desvoltarea puterilor acestui stat, à 

În îndeplinirea acestei înalte datorii, pe care o îmbrăţişez cu ne- 
clintită credinţă şi nestrămutată dragoste, stă cea mai dulce mul- 
fumire ce o pot dobândi printr'insa; aduc şi cel mai adâne prinos 
de recunoştinţă Aceluia a cărui amintire este cea mai scumpă le- 
gătură între ţară si casa mea. 

În rodnica domnie, care face mândria istoriei noastre, primul 
rege al României a găsit cel mai puternic sprijin în unirea tuturor 
românilor în jurul tronului, ori de câte ori împrejurări mari im- — 
puneau această datorie. Sunt sigur că însufleţiţi de acelaş înalt 
patriotism, românii vor şti şi în viitor să dea tronului şi ţărei unirea 
în cugetare şi acţiune, care este singnra chezăşie a unei sănătoase 
propăşiri naţionale. Dumnezeu, care după atâtea grele încercări a 


bine-cuvântat munca, acelora cari s'au devotat binelui acestui neam, 


cep x 1} bn) fot 


1400 


een | 


(ta: Lo cad anal mama 
45 dew „qi food Md onhuta du dea 


© scrisoare a Principelui Ferdinand adresată profeso rului său de limba — 
si literatura română V. Păun. 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 —————— pee 8 


«Când am luat moştenirea întemeietorului Ro- 
mâniei. moderne, am fägäduit înaintea reprezentan- 
tilor Natiunei că voiu fi bun român. Cred că M'am 
ținut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au 
fost jertfele, dar strălucită este răsplata şi astăzi 
pot spune cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu 
si faţă de poporul Meu, am conştiinţa curată». 

«Per aspera ad astra. După zilele negre de res- 
triste, după luni de grele încercări, a răsărit soa- 
reie asupra zilei de bucurie, când putem culege roa- 
dele încrederei noastre în noi înşine si în träinicia 

"neamului românesc. Ceeace strămoşii au visat, ideea 
pentru care generaţiile trecute au suferit si au lu- 
crat, idealul pentru care toată suflarea românească 
a nădăjduit, iar ostașii nostri şi-au vărsat sângele, 
azi a devenit un fapt îndeplinit. Azi, Mama Ro- 
mânia poate strânge pe toți copiii iarăşi la sânul 
ei. Basarabia şi Bucovina, cele două fiice răpite, LP Al 
sau întors una după alta în casa părintească, iar \F Tin pati 
Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de L'ART 
unde au descälicat întâii Voevozi ai ţărilor româ- 
nesti, au votat azi la Alba Iulia unirea cu regatul 
român». 


FERDINAND 1. 


(Din cuvântarea ţinută de Regele 
Ferdinand I la dineul de gală, dat la 
Palatul Regal din Bucureşti, în seara 
de 18 Noembrie 1918). REGELE FERDINAND I. 


Wa Anny PA, 3% Le hi von 


OL roata, Și eu Bta otek trate Cry ta 
th si qe ond. La Ure UR ANR as 
Sure e ee pape re CURE ele Sus Luh 
VA OM au Wort La tin 


- 


Ron tn Be Have pe wh de M. nga 


4 


ia ee ‘| 2 


nu va lăsă să scadă ceeace cu atâta trndä s'a clădit şi va ocroti 
cu dragoste pentru acest popor, muncă fără preget ce sunt hotărît 
ca bun român şi rege să închin iubitei mele ţări». 

Regele Ferdinand I a înţeles care este datoria sa, iar senti- 
mentele de «bun român» cu prisosintä le-a manifestat. 

El a fost pentru războiul din care a eşit unitatea naţională a 
. tuturor românilor. El a condus oştirea sa în crâncene bătălii, 
dând pilde tuturora în ce priveşte îndeplinirea cu vrednicie a 
datoriilor către patrie. Flamurile noastre stau astăzi mândre de 
gloria câştigată, 

După vremuri de grea cumpănă — care însă nu au clätinat 
credinţa Lui în izbânda dreptului şi in triumful României — 


REGINA 


Maria, Alexandra, Victoria de Saxa Coburg şi Gotha, s'a năs- 
cut la 17 Octombrie 1875, la Edimburg. 


Când a sosit în România. 


La 29 Decembrie 1892, ea sa căsătorit cu principele Ferdi- 
nand al României. Cu acel fericit prilej s'au dat serbări mari în 
toată tara; iar la Bucureşti s'au celebrat 200 de căsătorii färä- 
neşti,— fiecare păreche de insurätei, fiind înzestrată din dar regal. 

Cu prilejul căsătoriei Principesei Maria a României, George 
. Cogbuc a seris o poezie, in care marele nostru poet prevestea 
un războiu sub domnia regelui Ferdinand: 


Cu dar de nuntă Ti ese’n drum 

Si te salutä-un neam acum 
Din inima lui plinä, 

Cà te-au menit divine sorti 

Pe fruntea-Ti nobilă să porți 
Coroana de regină. 


Carpaţii mânele-si intind, 
La hora veselă se prind 
Si-ar vrea mai mari să crească, 
Să spuie cerului uimit 
Că soare nou a răsărit 
În tara românească, 


__ ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 
Regele Ferdinand, în fruntea oastei biruitoare, a intrat în Bu- 
cureşti în neuitata zi de 18 Noembrie 1918. Cu prilejul acesta 
generalul Grigorescu Eremia, pe atunci ministru de războiu şi 
unul din luptătorii dela Mărăşeşti a dat cetire unei «Cărţi de 
Mareşal» — oferită Regelui — în care se pomeneşte : vitejia cu 
care El a stat dârz în fruntea eroilor dela Carpaţi, Dobrogea, 
Cerna, Jiu, Olt, Neajlov, Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti ; neclintita 
credinţă avută în biruinţa flamurilor noastre în zilele de grea 
încercare ; inteleapta cârmuire a trebilor dinăuntru şi dinafară 
în vremea acelui cumplit războiu ; spiritul lui democratic şi ge- 
neros ; contribuţia lui regească la mărirea, şi strălucirea patriei 
noastre. 


MARIA. 


Să-Ți fie drumul cu noroc ! 
Bine-ai sosit intr’acest loc, 
Să-i fii al doilea soare! 
Sirăin el până ieri Ţi-a fost, 
Dar el iti dă azi adăpost 
Şi Tu-i dai lui splendoare. 


Tu vei afli?n ăst mic pământ 
Si inimi mari, şi mult avânt, 


Şi noi, Marie, Te-om iubi ! 
Ivirea Ta'ntre noi va fi 
Avântul inspirarii. 


Când dăm iubirii noi respuns, 


Nu-i pentru noi grozav Wajuns 
Întreg adâncul mării. 


Si ne vom pune toți cu drag: . 
Sub sfântul soțului Tău steag, . 


Si nume. glorioase ; 
Cavem si noi voinici flăcăi, 
Si fete dragi, şi mândre văi, 

Si cântece frumoase. 


Si-L vom urmă, cu toţii 
Când va plecă la bătălii |... 
Si vom iubi pe-ai Tai copii 

Si-Ti vom stimă nepoții. 


Tu vei iubi acest popor 

Căi blând, şi bun, si primitor, 
Sin vechia noastră fara 

Eroii par'cä-s mai eroi, 

Si primăvara-i pe la noi 
Mai mândră primăvară. 


Să ai tot parte de iubiri, 

SăȚi fie calea trandafiri, 
Si bine-cuvântată 

in tara noastră să trăieşti, 

Că ţării noastre fiicä-'à eşti 
Si mamă totodată». 


. GEORGE OoşBuc. 


Regina Maria este o mare iubitoare de artă — a expus aproape 
în fiecare an, alături de pictorii. români, propriile sale lucrări de 
un real interes artistic, — şi o scriitoare de valoare. În scrierile 
sale găsim mult fond filozofic, inspiratiuni fericite, un stil ales 


_ gi original, fermitate în formularea şi sistematizarea cugetărilor 


sale, duioşie în naraţiunea suferințelor omeneşti, un adevărat cult 
al frumosului şi binelui. 


Ca regină, îşi iubeşte mult ţara şi a căutat să o cunoască bine ; 
are de-asemenea o deosebită dragoste faţă de însuşirile popo- 
rului românesc. i 

În campania din 1913, ea a îngrijit pe soldaţii noştri, bolnavi 
de holeră ; iar în timpul marelui nostru războiu pentru desro- 
birea neamului românesc, a fost geniul bun al ostagilor. Regina 
Maria eră văzută pretutindeni, unde eră nevoie de o mângâiere, 
de un ajutor, de un sfat, de un cuvânt alintător, —pe front şi 
în sălile spitalelor, în oraşe, ca şi în satele cele mai umile şi în- 
depărtate. 

A fost admirabilă pentru că a fost umană. 

Sutletul ei a vibrat pentru suferinţele tuturora, căci. ea însăşi 
a cunoscut ce este suferinţa. In partea întâia a campaniei, a 
murit în Bucureşti, principele Mircea, în vârsta nevinovăţiei... 
O mamă lovită în ce a avut mai drag, iubeşte, în amintirea 
scumpului dispărut, pe copiii lipsiţi de dragostea sfântă a ma- 
mei. Este o umilă compensație pe caro şi-o impun aceste su- 
flete îndurerate. Intr'o zi Regina Maria — eră în 1917 — a 
găsit într'un spital din apropierea frontului pe un biet copil, 
rănit de o bombă. Il chemă Niculăiţă; el nu aveă mamă; nu 
mai aveă pe nimeni. După câtva timp, vindecându-i-se rănile, 
Niculăiţă se gäseà într'un palat în laşi, iar unei femei frumoase 
şi bune, dar cu ochii înlăcrămaţi, el îi spuneă: «mama-regina». 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 ———— 5 


bre nue. 72 gard Bale een 
Z Aur, Wha gi 2 221722 À In timpul războialui. 


, 3 A ; Niculăiţă a căpătat apoi un tovaräs- de joc, — un alt mic orfan, 
| (Aa A etil fe 2714114 Vasile. 


Regina Maria a povestit ea însăşi aventura micutilor orfani. 

«De mai multe luni doi orfani trăese sub acoperişul meu, doi 
copii fără tată şi fără mamă, doi mielugei rătăciţi pe cari Dum- 
nezeu i-a trimes inimei mele. 

Pe unul l-am găsit întrun spital aproape de front, rănit de 


Po aur 


(Iubiti unul ; fiţi bun pentru toţi: ave-ti încredere în câţiva ; nu 
faceţi rău nimănui). 


o bombă care îi ucisese mama. 
Il chemă Niculăiţă, aveă capul 
tot legat în feşe, faţa palidă şi 
suptă, iar ochii mari albaştri cari 
„mă priveau, păstrau în adâncul 
lor ceva din grozăvia de moarte 
prin care trecuse. Am lăsat vorbă 
ca atunci când rănile vor fi vin- 
decate să mi-l aducă mie pe Ni- 
culăiţă, 

Pe celalt îl chiamă Vasile, un 
bäetas vioiu cu ochii negri, pe 
care un Cazac bun l-a găsit pier- 

: dut într'o pădure, flămând şi zdren- 
tuit, un copil al nimänuia. Caza- 
cul eră din neamul acela al oa- 
menilor de credinţă de cari Ru- 
sia aveă atât de multi altă dată 
Şi cari şi acum au uneori curajul 
să păşească înainte cu gând bun 
şi credincios. Cazacul a adus co- 
pilul găsit acolo unde i se päreà 
cel mai simplu că trebue să-l 


In drum spre frontul armatei I (1917). 


REGINA MARIA st GENERALUL GRIGORESCU 
în regiunea Cosmesti (1917). 


Nu värsati lacrämi pe mormintele eroilor, ci mai 
curând, släviti-i în cântece, asa ca faima numelui 
lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor. 


De multe ori părerea pe care alţii ne-au dat-o des- 
pre noi, ne ridică până la adevărata noastră înălțime. 
Multe mâini întinse spre noi ne fac să descope- 
rim izvoare pe care nu le știam că exislä. 
MARIA 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


- aducă, la Mama ţării, la «Mama Regina», şi eră firesc ca acolo 


să-i fie locul... 

_ Ceeace m’a mişcat adânc a fost cererea Cazacului, care trăise 
mulţi ani în războaie, ca drept orice răsplată să-i fie îngăduit 
să aducă el însuşi copilul, să sărute mâna Reginei în amintirea 
a mulţi ani de credinţă faţă de ceeace deodată a fost rupt din 
viaţa lui, însă n'a putut să fie smuls din inima lui de soldat 
viteaz. Cazacul mi-a adus şi o pungă cu bani, adunaţi de el 
pentru Vasile, copilul orfan. 

Vasile şi Niculăiţă sunt acum la mine ca la ei acasă. Cu 
obrajii rotunzi şi trandafirii, cu piciorugele sprintene, cu zâm- 
betul lor, cu ochii prietenoşi, inveselesc pe oricine îi vede şi 
Ileana mea se joacă cu ei aducându-şi aminte de frăţiorul care 
odată îi eră tovarăş... 

In fiecare dimineaţă, la un ceas hotărât, Vasile şi Niculäitä 
vin să sărute mâna «Mamei Regina», în fiecare dimineaţă vin 
cu mai multă încredere în ochii mari, vin să întrebe şi să po- 
vestească micile lor necazuri şi bucurii şi să primească bom- 
boane şi prăjituri, care se găsesc totdeauna în odaia «Mamei 
Regina». 

Şi amândoi, Vasile şi Niculăiţă, au vârsta copilului pe care 
l-am pierdut... i 

Intr'o dimineaţă scriiam o scrisoare şi pe când scriiam, fără 
să-mi dau seama, lacrimi curgeau de pe obraji pe hârtia din 
faţa mea. Fiindcă eram tristă, uitasem pe cei doi mici prieteni, 
gândurile îmi erau adânc stăpânite de durerea ţării, când deo- 
dată am auzit şoapte uşoare şi vorbele acestea au ajuns până 
la urechile mele: «Uite, Mama Regina plânge ; pentruce plânge 
Mama Regina ?» 

Pentru ce? 

M'am uitat la ei şi cei doi copii fără mamă, mă priveau cu 
încrederea căpătată din îngrijirea ce o avuseseră, cu gura plină 
de prăjiturile pe cari le primeau zilnic, inghesuiti pe un scaun» 


R£EGELE FERDINAND 
decorează drapelul eroicului regiment 3 vânători. 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 ——— ale Sepia RÉ LR LEE 3 


rămas acum al lor, din obignuinta 
scumpă pentru toţi trei. 

— Da pentru ce plângea Mama 
Regina, ce amărăciune puteă să 
umple de lacrimi ochii unei femei 
cu coroana pe frunte? 

Şi în clipa când întrebarea acea- 
sta simplă eră pusă de către două 
fiinţe nevinovate, încrezătoare, ca 
atâtea altele, cu multă credinţă 
şi nădejde în mine, am înţeles că 
e nevoe de un răspuns şi că acum, 
ca de atâtea ori mai înainte, a 
venit iarăşi ceasul când simt că 
trebue să-mi ridic glasul şi -să 
vorbescostasilor mei, poporului 
meu, să le spun cuvintele care 
fără putere de împotrivire, îmi 
izbusnesc din adâncul inimei. 

— Da! Deşi sunt curagioasă, 
sunt ceasuri când plang! Cate 
odată toată durerea ţării mele pare 
că mi se scurge în inimă şi că 
mi-o umple peste măsură, încât se 
revarsă, şi atunci plâng... plâng!... 

Pot eu să fiu mama tuturor, 


REGINA MARIA 
trece peste transee... (1917). 


N 


cum mă numesc ei atât de duios şi să nu plâng uneori? Insă tocmai fiindcă toate inimile acelea sunt ale mele, cum 
Amărăciunile noastre au fost nenumărate, desamägirile noa- să nu plâng pentru suferinţa lor? Cum să nu simt că trebue 

stre, jertfele noastre n'au cunoscut sfârşitul, însă o mare co- să le strig: «Sunt cu voi! Eu vă inteleg şi nici o putere pă- 

moară mi-a îngăduit Dumnezeu să adun în această vreme do  mântească nu poate smulge sufletul meu dela al vostru !» 

suferinţă: inimile, care bat în poporul meu, o comoară mai De aceia soldaţii ei o adorau. 

scumpă decât orice comoară pe pământ, wigs 


REGINA MARIA, PRINCIPESA MARIOARA ȘI GENERAL GRIGORESCU 
în faţa casei comandantului armatei | din Cosmestii din deal. (1917) 


=== ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


«Istoria tdrei noastre a fost scrisă cu sânge, de-alungul 
veacurilor am suferit mult, pământul acesta a fost de multe 
ori cotropit, căminurile au fost distruse, femeile şi copiii au 
cunoscut foamea şi teama şi nenorocirea, dar tara a rămas 
neînvinsă, neamul a rămas întreg, căci în tine Poporul meu, 

‘ este o putere pe care nu o poate birui nici ferul, nici focul. 

Ați sfărămat furia năvălitorului si vaţi câştigat numele 
de eroi pe care istoria nu-l va uită niciodată ! 

Inima mea, care a suferit cu voi în ceasurile de umilinţă 
şi de nenorocire, care a plâns amäräciunile voastre şi a Je- 
lit la mormintele voastre, à bătut atunci de o mândrie sfântă 
şi a-şi fi voit cu ‘mii de glasuri să aduc cântarea mea de 
mulțumire lui Dumnezeu ! ; 

Nu m'am îndoit niciodată de vitejia si credinţa voastră, 
însă știam  grozăviile şi pustiirile războiului din zilele 
noastre... : 

De aceea aţi stat ca un zid neatins de dezordinea, veci- 
ilor voştri si ati apărat cu piepturile voastre tara aceasta 
care este a voastră ! 

Cu astfel de suflete sunt câștigate biruintele si sunt scrise 
faptele mari în istorie şi cu astfel de suflete naţiunile îşi 
câștigă libertatea şi unitatea...». 


REGINA MARIA, 


REGINA MARIA A ROMÂNIEI. 


(«Nu priviţi înapoi şi nu risipiţi forţele voastre în lacrămi zadarnice. Ce a fost a trecut; vă rămâne să 
triumfati mâine» ). 


Se Bee eee RK ENERGIEI. 


= 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 —— 


PRINCIPELE CAROL AL ROMANIEI. 


I 


LI] 
. 
o 
2 
. 
Li 
. 
CI 
Li 
. 
CI 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
Li 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
© 
. 
» 
. 
. 
Li 
a 
. 
a 
e 
e 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
: 
. 
. 
. 
. 
Li 
. 
. 
. 
CI 
0] 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
. 
Li 


«Războiul acesta a arătat tuturora câte nenumărate virtuţi are țăranul Român. E oastea noastră de Türani, care 
a făcut acele minuni ce uimesc astăzi lumea întreagă. Voi, Ostasi, sunteţi făuritorii României Mari !» 


PRINCIPELE CAROL. 


INTRODUCERE. 


Înmormântarea unui tratat. — Dela 1883—1914 România a 
fost legată printr’un tratat de alianţă cu statele din centrul Eu- 
ropei, cu scopul mentinerei unui echilibru între puteri. Niciodată 
România, nu a bănuit că sistemul de alianţă din care făceă parte, 
va fi o cursă întinsă păcei. Tratatul din 1883 fiind secret, po- 
porul român nu a avut cunoştinţă de dânsul. Câţiva din oamenii 
noştri politici de seamă, au avut prilejul să cunoască tratatul, 
să-l aprobe şi să-l reînoiască, convinşi că interesele superioure 
ale României sunt garantate printr'ânsul, că el este un instru- 
ment politic, cu caracter defensiv şi conservator, iar nu ofensiv 
şi amenintätor al echilibrului continental. Evenimentele din vara 
anului 1914 au dovedit că România, în interesul ei propriu, nu 
mai putea rămâne în alianţă politică gi militară cu acele puteri, 
cari au „provocat războiul european, punând astfel în primejdie 


opera civilizaţiei prin nesocotirea principiilor de drept aflate în 
onoare la toate celelalte popoare. România, nu numai că ar fi com- 
promis grav problema română de peste Carpaţi, dar şi-ar fi pus în 
serioasă primejdie însăşi existenţa ei de stat, dacă ar fi urmat 
o altă politică. Odată războiul izbucnit în Iulie 1914; odată do- 
vada făcută că Germania şi Austro-Ungaria au conspirat împreună 
ca să arunce o sfidare Europei civilizate, — ne-am dat bine seama 
că mântuirea neamului românesc poruncește alipirea noastră de 
celălalt sistem de alianţă, care avea înscris în programul său de 
luptă : libertatea popoarelor si rezolvirea problemei naționalităților. 

Războiul pornit între toate marile puteri se anunţă lung, greu 
şi cu multe peripeții. 

România nu eră gata să ia dintr'o dată hotărirea ei, nici mi- 
lităreşte, nici diplomaticeşte. 


10 = 


O fază pentru preparare eră necesară. Mai întâiu Romania urmă 
să se desfacă formal din alianţa cu Germania şi Austro-Ungaria, 
ca să-şi poată asigură libertatea ei de acţiune. La acest eveni- 
ment politic, de cea mai mare însemnătate, a contribuit în bună 
parte şi eşirea Italiei din aceiaşi alianţă nefirească, care a fost 
cunoscută la Bucureşti în ziua de 20 Iulie 1914. 


Castelul Peleş. 


Consiliul de Coroană dela Sinaia. — Un consiliu de Coroană, 
sub pregidentia regelui Carol. I a fost convocat la Sinaia în ziua 
de 21 Iulie (3 August) 1914, ora 5 d. a. Au luat parte toţi 
membrii guvernului: Ion I. C. Brătianu, preşedintele consiliului 
de miniştri şi ministru de războiu; Emil Costinescu, ministrul 
de finanţe; Emanoil Porumbaru, ministrul afacerilor străine ; V, 
G. Morţun, ministrul de interne ; Al. Constantinescu, ministrul 
agriculturei şi domeniilor; dr. C. Angelescu, ministrul lucrărilor 
publice ; I. G. Duca, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice; 
Victor Antonescu, ministrul justiţiei ; Al. Radovici, ministrul in- 
dustriei şi comerţului; M. Pherechide, preşedintele Adunirei 
Deputaţilor ; Take Ionescu, C. G. Dissescu, Al. Cantacuzino- 
Pagcanu, Petre;,Carp, Al. Marghiloman, Th. Rosetti, I. Lahovary 
şi Ion Grădişteanu, foşti miniştri. 

S’a produs la început un dezacord între rege şi reprezentanţii 
voinţei naţionale, în privinţa interpretării tratatului. Din cei 18 
reprezentanţi ai voinţei naţionale, numai Petre Carp, fost prim- 
ministru, a susţinut părerea că România trebuie să respecte tra- 
tatul. Judecându-se situaţia creiată ţărei noastre prin războiul 
provocat de grupul puterilor centrale şi avându-se în vedere 
faptul că România nu fusese avertizată şi întrebată asupra de- 
mersului guvernului austro-ungar la Belgrad, consiliul a opinat că 
nu există casus faederis şi nici-o obligatiune nu poate decurge 
pentru noi din acel tratat. Aproape în unanimitate consiliul s'a 
pronunţat împotriva aplicărei tratatului şi pentru neutralitate (cu 
luarea de măsuri militare la graniţele ţării). Acordul s'a resta- 
bilit apoi între rege şi sfetnicii săi, 

C. G. Dissescu, fost ministru, care a luat note în timpul con- 
siliului, a scris cele ce urmează despre hotiririle, luate: «În 
dimineaţa, zilei când fu convocat consiliul de coroană, mai mulţi 
amici politici sau întrunit la d-l Take Ionescu. Intr’un comun 
acord, am recunoscut trebuinta neutralitätei. In consiliul de Co- 
roanä, opinii individuale, exprimate cu un patriotism mişcător şi 


ROMÂNIA ÎN; TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


cu o mare cunoştinţă a situaţiei diplomatice au făcut să răsară 
sentimentul quasi-unanim — nu zic concluzia — în favoarea neu- 
tralităţei în împrejurările de faţă». Aşa a fost înmormântat tra- 
tatul de alianţă al României cu Germania şi Austro-Ungaria. 

Un tren german. — In ziua de 13 August 1914, un tren 
special german a trecut pe linia Predeal-Bucureşti- Ramadan, 
transportând peste 500 soldaţi din marina germană, deghizați 
în lucrători, cu destinatiunea Constantinopol. In această pri- 
vinfä Sir G. Barclay, ministrul Marei Britanii din Bucureşti, 
a expediat următoarea notă lui Sir Edward Grey, ministrul 
afacerilor streine al Marei Britanii: 


«Presa anunţă că un tren special venind din Berlin şi transpor- 
tând 500 soldaţi din marina germană, a trecut eri prin Bucuresti 
cu destinatiunea Constantinopol. Comunicatul oficial de astăseară 
anunţă că acesta nu a fost un transport militar, dar că oamenii 
erau lucrători, cea mai mare parte germani, sub conducerea mai 
multor ingineri şi funcţionari, în dium pentru. Turcia, via Bulga- 
ria, spre a lucra la calea ferată dela Bagdad. Comunicatul adaogä, 
că în viitor supusii străini nu vor aveà permisiunea sä treacä prin 
tarä de cât în grupe de cel mult 20, chiar dacä paspoartele lor 
individuale sunt în regulă». 

A doua zi, sir H. Bax-Ironside, ministrul Marei Rritanii din So- 
fia, comunica următoarea notă telegrafică lui sir Edward Grey : 

Sofia, 25 August 1914 (st. n.)... «Un tren special, plin de mari- 
nari germani cu ofiţerii lor, a trecut astänoapte prin Sofia, cu 
destinatiunea Constantinopol ; totalul trecea de 600 oameni. Sunt in- 
format, din bună parte, că un transport de tunuri şi material de 
artilerie a traversat România, la Giurgiu şi este pe punctul să fie 
transportat la Rusciuk («A doua Carte Albastră engleză» piesele 
No. 40 şi 47). 


Campania naționalistă. — Peste puţină vreme o campanie a 
pornit în ţară împotriva Austro-Ungariei şi Germaniei, intreti- 
nută de cati-va oameni politiei şi susţinută călduros de majori- 
tatea intelectualilor. In fruntea campaniei naţionaliste. şi răz- 
boinice s'au pus oameni politici Nicolae Filipescu gi Take 
Ionescu. Manifestatiuni populare, repetate, in care s'a strigat 
«Vrem Ardealul !» s'au ţinut in Bucuresti, ca şi în principalele 
oraşe din ţară. 

Convenţia cu Rusia din 20 Septembrie 1914. — In ziua de 
20 Septembrie 1914, guvernul Brătianu a incheiat o convenţie 
secretă cu Rusia, în care s'a prevăzut: 1. Rusia se va împo- 
trivi oricărei atingeri a integritätei teritoriale a României; 2. Ru- 
sia recunoaşte României dreptul să anexeze teritoriile austro- 
ungare cu populaţie românească, precum gi céle din Bucovina, 
Hotărnicia se va face de către o comisiune mixtă, având ca 
principiu majoritatea populatiunii locale; 3. Romania va ocupă 
aceste provincii când va găsi de cuviinţă ea însăşi», 

Acesta a fost primul act diplomatic al guvernului Brătianu, 
în sensul apropierei noastre de Franţa, Anglia şi Rusia. 

O misiune română la Paris. — O misiune română, din care 
făcea parte: G. Diamandi, deputat, preşedintele scriitorilor ro- 
mani din Bucureşti; dr. prof. Ioan Cantacuzino : dr. Costinescu, 
deputat, a plecat la Paris în Decembrie 1914. 

O manifestaţie s'a organizat in Capitala Franţei, la 28 De- 
cembrie, de către comitetul franco-român. 

La banchetul oferit în onoarea misiunei — la hotel «Lutetia»— 
au vorbit despre idealul românilor şi dorinţa Franţei să vază 
România luptând alăturea de dânsa pentru cauza civilizaţiei. şi 
înfăptuirea idealului ei national: G. Lacour-Gayet, poetul Jean 
Richepin, Paul Deschanel, preşedintele Camerei franceze. 

Cuvinte profetice s'au pronunţat la banchet. 

«Va suna ciasul victoriei. Ciasul Franţei Mari şi al Româ- 
niei Mari, vor sună în acelaş timp jla Paris şi la Bucureşti» 
(G. Lacour-Gayet).— «Cultura franceză, cultura română, cu alte 
cuvinte cultura latină vor triumfa în războiul acesta» (Jean 
Richepin). — «Ca şi în 1877, ba chiar mai mult ca în 1877, 


Li 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


i 11 


de hotărârea pe care o va luă România atârnă tot viitorul ei» 
(Paul Deschanel). 


La Roma. — O misiune română, în frunte cu dr. C. I. Is- 
trati, preşedintele Academiei Romane, a plecat la Roma, odată 
cu cealaltă misiune. -Acolo, s'a pus bazele unei ligi italo-române. 
In timpul războiului Istrati a murit, departe de ţară, fără să 
fi avut mângâerea să-şi vadă înfiripat visul lui de bun român. 
Până în ultimele clipe Istrati a păstrat nestrămutata credinţă 


în triumful latinităţei şi deci al României. Pentru acest inimos © 


român n'a fost o simplă formulă politică, sau geografică «Ro- 
mânia Mare», ci un crez de toate zilele, un ideal de înfăptuit, 
nu numai cu armele, ci şi cu sufletele tuturor. 

La 22 Aprilie 1917, fostul preşedinte al Academiei Române, 
a scris următoarele rânduri, pe cari ni le-a încredinţat nouă 
ca să le dăm în vileag. Este ultima scriere a lui Istrati, în care 
a dat câteva sfaturi pline de înţelepciune şi adânc patriotism 
generaţiilor tinere. 

«Trecutul».— «Conservatorul în adevăratul şi frumosul înţeles 
al cuvântului, ca şi patriotul luminat, găsese în trecutul neamului 
cel mai limpede, mai puternic şi întăritor izvor de pricepere 
şi energie, de care se poate dispune vre-odată şi cu care, ală- 
turi de adevărurile generale, ce vor trebui să cunoască, vor 
putea face fericirea celor pe care-i conduc. Nenorocirea mare 
a ţării noastre îşi are obârşia tocmai în faptul că în marea epocă 
a renaşterei ei dela 1830 până mult încoace, a fost călăuzită 
de oameni, care dacă, câte odată depăşeau în bine spoeala cu- 
rentă a pseudoculturei apusene, dar nu cunoşteau mai nimic 
din tot ce priveşte trecutul neamului. Nici nu se putea o mai 
mare nenorocire în o epocă de organizare şi de nouă îndrumare. 
De aci zăpăceala, superficialitatea legilor admise, prezumţiunea 
şi... falimentul moral. Numai atât ?,.. Un singur om a făcut ex- 
ceptiune în acea epocă. El se chemă Mihail Kogălniceanu. Dar 
tocmai din această cauză el nu a fost înţeles de tovarăşii săi 
de luptă, mai ales în chestia rurală. De aceea cu toate splen- 
didele sale calităţi, el a dat cu mult mai puţin decât ar fi tre- 
buit. Dacă privim: acum dela distanţă viata politică a lui Mihail 
Kogălniceanu găsim în ea scântei luminoase şi chiar geniale; 
dar nu găsim izvorul de căldură, din care să se nască credin- 
tele, să se oteleascä caracterele şi să se îndrumeze temeinic o 
societate. 


Voi, generaţiile tinere, ce vă ridicaţi acum, în momente asa 


Banchetut oferit de comitetul franco-român din Paris, în onoarea misiunei 
române (Dec. 1914). 


de cumplite şi în care găsesc inimi curate ca cristalul şi cu 
dorul de sacrificii pentru binele neamului, alături cu alţii atinşi 


Uniunea balcanică şi comitetul franco-roman, 


In planul întâi: Lahovary, ministrul României la Paris; G. Dia- 
mandi, deputat; G. Lacour-Gayet, preşedintele comitetului franco- 
român. Dela stânga la dreapta: P. Janet, membru al Academiei 
franceze ; Brunet, consul general al Muntenegrului la Paris; Ri- 
chet, membru al Institutului ; Stephen Pichon, fost ministru ; Ves- 
nici, ministrul Serbiei la Paris; Denys Cochin, membru al Acade- 
miei franceze; Athos Romanos. ministrul Greciei la Paris; dr. 
Costinescu, deputat; Jean Richepin, membru al Academiei Fran- 
ceze ; dr. Ioan Cantacuzino, profesor universitar; Aulneau, şef de 
cabinet al preşedintelui Camerei franceze ; Stancioff, ministrul Bul- 
gariei la Paris; F. Laudet ; Perroy, A. Dorchein. 


deja de boala noastră, vouă vă zic: Întoarceti-vä privirea spre 
trecutul neamului nostru. Pätrundeti cât mai adânc, în acest 
trecut, pentru a-i înţelege rostul şi învăţământul ce vă pune la 
dispoziţie. Iubiţi-l, aveţi-l totdeauna în inima voastră, căci el e 
păvaza contra căilor greşite şi îndrumător sigur în viitor. Acolo 
veţi vedea, gi plecati-vä fruntile voastre curate, cate inteligenti 
alese, câte caractere de fier, câte voințe de oţel şi câte comori 
de vitejie, au fost închinate conştient pentru păstrarea nea- 
mului. Dar priviţi la acestea cu inima românească, nu oträviti 
de critica rânjitoare a falşei culturi apusene, care-şi râde de 
tot, nu are nimic sfânt şi care fatal nu poate înţelege, nici slă- 
biciunile — pe acestea le prea măresc — nici virtuțile strämc. 
şilor noştri. Acolo veţi avea explicaţia faptului, aşa de rar în 
istorie, ca un mänunchi de oameni, päräsiti de toţi, zdrobiţi de 
toate puhoaele barbarilor şi înconjurați de neamuri ce jânduiau 
la pământul binecuvântat pe care locuim, au putut totuşi să 
se mentie mii de ani şi să se desvolte chiar! Înarmati cu studii 
serioase, adanciti în specialităţile ce veţi imbrätisà ; dar oteliti 
mai întâi prin cunoaşterea trecutului nostru, voi, nädäjduese 
veţi faco România Mare demnă, cinstită, muncitoare, în care 
firea bună a românului, să se poată manifestă şi ca neamul 
nostru să contribue şi el în curând cu ceva la progresul ome- 


nirei. 
er ; ° 
Ca gal A 


Neutralitatea. — România a înlesnit trecerea armamentului 
pentru. Serbia şi a luat măsuri pentru interzicerea tranzitului 
materialului de războiu destinat Turciei. La apelul făcut de gu- 
vernele Intelegerei, pe lângă guvernul român, de a se oferi con- 
cursul efectiv al armatei noastre, #’a răspuns că România va 
intră în războiu şi pentru propria ei cauză, însă în anume îm- 
prejurări, care să-i asigure o intervenţie cu succes. S'a comunicat 
la Londra conditiunile. In primăvara anului 1915, guvernul Bră- 
tianu a comunicat guvernelor din grupul Inţelegerei punctul său 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


de vedere. Comunicarea cuprindea : 1. Să se lămurească situaţia 
Italiei ; 2. Să se precizeze pe hartă revendicările României, re- 


Incercuirea imperiilor germano-austro-ungar. 


cunoscute de Rusia încă din toamna anului 1914; 3. Să se asigure 
fără întârzieze armamentul şi muniţiunile armatei române. 

Presa din apus gi cea din Rusia, începuse să se ocupe în de- 
aproape de «intervenţia» României. Intrarea în războiu a Italiei 
şi României, ca şi apariţia armatei japoneze în Europa, erau, 
pe-atunci, evenimente aşteptate să se producă, fiind considerate 
ca hotiritoare pentru terminarea războiului în favoarea, puterilor 
din grupul Intelegerei. Sus, reproducem o hartă curioasă, pu- 
blicatä de revista pariziană «Illustration», reprezentând rolul 
României în încercuirea imperiilor germano-austro-ungar. 

La sfârşitul lui Februarie 1915, a sosit în Bucureşti generalul 
francez Pau, cu care prilej s'au produs manifestații francofile. 
Generalul Pau a părăsit ţara la 12 Martie, ducându-se în Rusia. 

Declaraţia de războiu a Italiei împotriva Austro-Ungariei (Mai 
1915), a încurajat şi mai mult politica războinică din tara. In 
Bucuresti s’a pus bazele unor asociafiuni nationaliste: «Fede- 


& 


Sosirea generalului francez Pau in’ Bucuresti. (Februarie 1915). 


ratia Unionistä» ; «Acţiunea Naţională» ; «Acţiunea Patrioticx» 
care împreună cu celelalte societăţi culturalo-nationale («Liga 
pentru unitatea tuturor românilor» ; «Societatea românilor de 
peste munţi»; «Societatea de cultură macedo-română» ; «Ali- 
anta franco-română» ; «Asociaţia latină») au întreprins o acţiune 
politică pontru o grabnică intervenţie a României în războiu. 
Sub patronajul acestor asociatiuni s'au ţinut numeroase întruniri 
în Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară, 

Germania şi Austro-Ungaria, prin agenţii lor diplomatici şi o 
armată întreagă de spioni şi propagandisti, căutau să compromită 
siguranţa tärei, să înăbuşe acţiunea nafionalistilor şi să provoace 
neîncrederea opiniunei publice din România în reuşita unui răz- 
boiu întreprins pentru înfăptuirea unitäfei noastre nationale. 

Pe la sfârşitul lui August 1915, guvernul austro-ungar a în- 
chis graniţa spre România şi a împins trupe spre graniţă. Gu- 
vernul român s'a văzut nevoit, pentru siguranţa ţării, să răspundă 
cu aceleaşi măsuri. Trupele române au primit ordinul să facă 


lucrări de fortificaţii de-alungul frontierei. 


NiCoLAE FILIPESCU. 


Contactul intre guvernul Brătianu şi reprezentanţii diplomatici 
ai puterilor Inţelegerei, se accentuà mai intim. Opinia publică, 
însă, din apus, manitestă oarecare nervozitate faţă de atitudinea 
presupusă echivocä a României, — mai cu seamă în urma, fap- 
tului că intrarea ei în hora sângeroasă se anunţase, ca sigură, 
de mai multe ori. 

Apropierea franco-românä. — Comitetul franco-roman din Paris, 
a adresat la 12 Octombrie 1915, elitei intelectuale din România 
un apel călduros, semnat de: Emile Boutroux, Etienne Lamy, 
Paul Hervieu, Jean Richepin, René Doumic, Denys Cochin, 
Alfred Capus, Henri Joly, Edmond Perrier, Léon Bonnat, Cha- 
vannes, Appell, Croiset, Landouzy, Larnande, Stourm, Liard, 
Gaston Bonnier, G. Lacour-Gayet, Louis Barthou, Stephen Pi- 
chon, contele d'Ormesson, Arsène Henry, Fernand Laudet 8. a. 

Apelul se termină cu fraza urmätoare : 


«La France, qui, une fois de plus, vient de tirer Vepée pour 
défendre contre toute hégémonie Vindependance des Balkans, 
verra la Roumanie se ranger là où ses interêts sa gloire et son 
honneur l'appellent». 


yt 


ROMANIA iN TIMPUL RAZBOIULUI 1916 — 1918 — 


= 


Românii au răspuns, asigurând pe francezi că: 


«Marea majoritate a poporului român, rămâne credincioasă convin- 


| gerei sale. Trădarea bulgară n'a făcut decât să întărească hotărîrea 


ga, Ohiar în cazul când n'am puted să infäptuim nicio aspiratiune 
naţională, legătura noastră de rasă, care ne fac refractari ideilor 
şi tendinţelor germano-maghiare, dragostea noastră de libertate şi 
idealul nostru de civilizaţie, care este al vostru, ne-au aşezat dela 
începutul războiului, lângă Franţa». 

Au semnat răspunsul acesta: Nicolae Filipescu, Take Ionescu, O. 
G. Dissescu, 0. P. Olănescu, N. Xenopol, Mihail Cantaevzino, D. 
Greceanu, Dr. O. I. Istrati, M. Vlădescu, Petre Grădişteanu, părin- 
tele Vasile Lucaci, G. Diamandi, Victor Ionescu, S. Mândrescu, 
generalul Tell, Dr. I. Cantacuzino, Argetoianu, Scarlat Orăscu, Oa- 
vadia, D. Dumitrescu, N. Coandă, Gr. Constantinescu, G. Dobrescu, 
P. Cantili, Săftoiu, N. Cincu, Dr. Toma Ionescu, P. Missir, Desliu, 
A. C. Ouza, prinţul O. Brancovan, Oromolu, Leonte Moldovean, Dr. 
Demetrescu-Bräila, Luca Elefterescu, N. Cănănău, Iulian Vrăbiescu, 
Leon Ghica-Dumbrăveni, Sebastian Moruzzi, Const. Mille, N. Titu- 
lescu, N. Căpităneanu, Al. Alexandrescu, I. Igirogeanu, Gr. Perie- 
teanu, G. Petcu, Ioanide, G. Zamfirescu, Th. Emandi, I. Miclescu, 
Geblescu, G. Titeica, I. Tanoviceanu, Dr. Demostene, Oireseanu, D. 
Negulescu, Em. Antonescu, S. Longinescu, Const. Sipsom, Dr. &. 
Murnu, Bungeteanu, Dr. Pompei, Teodorescu, Hurmuzescu, Voinov, 
Sabba Stefănescu, I. Atanasiu, Emanuel, Dr. Georgescu, Dr. He- 
räscu, Dr. Ionescu, Dr. Bruchner, Dr. Ohiriaceseu, Dr. Teohari, Dr. 
Petrini-Galati, Davidoglu, Al. Florescu, N. G. Popovici. 


Wilhelm II. 


«Împăratul Wilhelm va rămâne in istorie atâta vreme, cât va 
există pe glob o omenire cugetătoare. 

El va fi pomenit şi ca autorul răspunzător al suferințelor celor 
mai mari pe care le-a cunoscut istoria şi ca provocatorul incon- 


stient a unor prefaceri atât de întinse, încât cu drept cuvânt se © 


va spune că odată el căzut, aceasta va însemnă începutul unei lumi 
nouă, i 


TAKE IONESCU. 


În mândria sa, el şi-a ales rolul ultimului paladin al reacţiunii. 


Şi l-a reprezentat, sub o înfăţişare atât de odioasă, încât sfârşitul 
său nu va lăsă nicio părere de rău. 


Din acest punct de vedere, acest criminal ar fi fost un creator». 


TAKE IONESCU. 


14 


) 


In Iunie 1916, o importantă misiune franceză a fost trimeasă 
de guvernul Republicei Franceze, la Bucureşti, în frunte cu 
contele Ulric de Saint-Aulaire, numit ministru plenipotenţiar. 


Misiunea franceză în Bucureşti. 


Misiunea, franceză în frunte cu contele Ulric de Saint-Aulaire. 

Dela stânga la dreapta: Charles-Arsène Henry, secretar dé am- 
basadă ; ducele de Luynes, ataşat militar ; Gaillard-Lacombe, con- 
silier ; marchizul de Belloy, căpitan de vas; contele Ulric de Saint- 
Aulaire, ministrul plenipotenţiar la Bucuresti; colonelul Desprès, 
marchizul Robert de Flers. 


In ajunul plecärei misiunei din Paris, comitetul revistei filo- 
române «La Revue Hebdomadaire», a oferit un banchet în 
onoarea ei. 

Contele U. de Saint-Aulaire a declarat: «Noi, diplomaţii in- 
semnăm puţin lueru în uniunea popoarelor... suntem simpli notari, 
cari înregistrăm contractele de căsătorie. D-voastră, sămănătorii 
de idei, conducătorii opiniunei, care menţineţi, sau int&riti sim- 
patiile între popoare, faceţi căsătoriile, iar noi fixăm contractele» 


ROMÂNIA ÎN "TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


A Gardianii umanitätei. 


à te 
«La noi dacă cea mai modestă infirmieră, sau santinelă ano- 


- nimă, se întioară adese-ori simțind strecurându-se moartea în um- 


bra sălilor spitalelor, sau a posturilor înaintate, ei se încurajează 
gândindu-se c& fac de gardă pentru întreaga umanitate». 


Iaşi 1917. 
MĂ he 


Ducele de Luynes despre România. — ...Ki au venit la noi 
şi se gândeau la Franţa, care sângera pentru libertatea tu- 
turor... Au avut însă o mângâere: se găseau intro ţară, unde 
cultul Franţei este o tradiţie. Ducele de Luynes, spune în rân- 
durile reproduse mai jos şi scrise în 1917, în vremuri de res- 
trişte, că depărtarea de ţara natală, a părut mai puţin aspră 
francezilor, de oare-ce au recunoscut în ţăranul român caceleaş 
calităţi ale spiritului şi inteligenţei»; au admirat frumoasa 
noastră rasă de ţărani, stoică, ca şi cea franceză, în faţa sufe- 
rinfelor şi insufletitä de aceeaş voinţă de a învinge. 

Ducele de Luynes spune că numele suveranilor noştri se vor 
grava, în inimele tuturor francezilor, de oare-ce ele vor rămâne 
sinonime cu lealitatea, bravura, sacrificiul şi bunătatea; iar 
drapelele celor două täri-surori vor păstra pentru totdeauna, 
în cutele lor, amintirea suferințelor noastre comune. 


Robert de Flers despre România, — «Până în ziua când 
mi-a fost dat să cunose România — trebue să mărturisesc — nu 
prea iubeam expresiunea «sora noastră latină», pe care adesea 


„ROMÂNIA“ DE DUCELE DE LUYNES. 


fun ana, A pu L'teboy LR hag i 3 
rol al att Pegler ea 
Crspreren Aa Aaa halal pale + dressed Ma di ; 
VIS OPEL PE 


Cine, 
ÿ CEA : 


re far 


Lo eco, de la foii pac ta Me. boar Lg er 


Craig i Să 
Rite Dh, 
d'u ‘ 

> let Aura Lecrane. A, 


pi 


Preis Sualle de L'epprif ef de ua ferus Caras AA moie. tele Sy, 


Laine tr We 


+ ferris Hu 
7 


Cal d 


DES Yen & om Avéirr Be hos Insrfs pe 
Oe al A A Cat hk, cle lavpien? 


de. 


A Rs HAE. - 


Mo AE te natie tt. hate typed At 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


= 15 


o intrebuintam să desemnäm România, ca şi pe viteaza Italie. 
Adese-ori am auzit această expresiune prea precisă, — la sfar- 
şitul unor vagi banchete, în cursul unor vagi discursuri, în mij- 
locul unor?vagi comeseni. Ea mi se părea ceva prea ceremonios, 
cunoscut şi electoral. Din moment ce ai o soră, este de prisos 
să afirmi că ea este lat nă; de-ajuns că face parte din familia 
- noastră. 

Aceasta este, în general, situaţia unei surori. Dar am cu- 
noscut Ronfania şi am iubit-o — şi am înţeles cu toată retorica 
oficială, tot ce înseamnă rudenia latină, dovedită printr’o incre- 
dere şi dragoste reciprocă. Latinitatea înseamnă să vezi în a- 
celaş fel trecutul, să întrevezi în acelaş fel viitorul. Latinitatea 
este gustul comun al ordinei şi al elasticităţii; este nobila vo- 
inti de a subordona interesele, ideilor şi a nu admite ca litera 
să existe când spiritul protestează ; este instinctul superior al 
dreptăţii ; este partea ce se face bunului simţ împins până la 
chimeră ; este dragostea măsurei împinsă până la ideal; este 
acelaş mod de a se emotiona şi entusiasma în faţa unui peisaj, 
a unei acţiuni frumoase, sau a unui superb nud. De mult ştiam 
că latinitatea înseamnă acelaş fel de viaţă, — acum ştiu că în- 
seamnă şi acelaş fel de a muri. s 

De aceea azi, când vorbesc” de” România, spun: «sora noastră 
latină». Am uitat discursurile de altădată şi răceala comunica- 
tivă a banchetelor. România era eri sora noastră cea mică; ea 
va fi, ea este de pe acum, sora noastră cea mare. Dânsa trece 
prin zile glorioase, însă dureroase. Suferinta nu va fi decât tre- 
cătoare, — este ceia ce medicii. numese o «criză de creştere», 


Iaşi, 1917. 


a 


„ Ofensiva Brussilow. — La sfârşitul. lunei Mai 1916 s'a produs 
un eveniment militar însemnat pe frontul oriental — ofensiva 
Brussilow — care a influentat simţitor asupra opiniunei publice 
române. Linia austriacă a fost ruptă Wruşii au luat mulţi pri- 
zonieri ; — totul părea a indica că armata rusă va fi în stare 
să'şi ia revanşa pentru catastrofa de la Dunaiet-Gorlice din A- 
prilie 1915, iar generalul Brussilow nu va repeta greşala lui 
Anibal: a învinge şi a nu culege fructele victoriei. 

Incidentul de la Mamornita. — Un incident s'a întâmplat în 
colţul nord-vestic al Moldovei, la 28 Mai 1916. Un detaşament 
rusesc trecuse în timpul luptei, frontiera română, lângă Herţa, 
prin punctul Mamornita. Generalul Pătraşcu a fost trimes în 
acea regiupe, ca să ia măsuri pentru evacuarea teritoriului 
“român. 

Detaşamentul rus avea frontul spre graniţa noastră. De oare- 
ce generalul Pătraşcu nu a putut vorbi cu comandantul deta- 
şamentului rus — acesta se află în luptă —el a trecut pe ma- 
Jul nordic al Prutului şi a cerut generalului Keller, imediata 
evacuare. a teritorului român. Din ordinul generalului Keller, 
detaşamentul rus a părăsit regiunea Mamorniţa. 
~ © nota diplomatică austro-ungară. —In nota adresată de 
contele Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei din Bucu- 
regti, baronului Burian, ministrul afacerilor străine al Austro- 
Ungariei, la 28 Lumie, se anunţă că situaţia a devenit critică. 

Ministrul Austro-Ungariei din Bucureşti comunica : «Situaţia 
este critică. Dacă nimic neaşteptat nu se întâmplă, România 
va mai rămâne câte-va săptămâni liniştită. Mai mult însă nu, 
în deosebi dacă situaţia războiului nu se schimbă, iar retra- 
gerea noastră continuă. 

Sunt lipsit de pesimism, ca şi de acel optimism care îşi în- 
chipue că orice primejdie este înlăturată pentru -că închide ochii 
şi nu vrea să vadă. Şi politica românească, ca totul astăzi în 


tare, 


Europa, este reflexul imediat şi direct al evenimentelor mili- 

ai imediat şi mai direct chiar decât anul trecut, de” 
oare-ce toată lumea de aci este convinsă că ultimul capitol al 

marei tragedii, a început. Cu aceasta ain spus tot ce se poate 

spune de aci. Dacă aruncäm pe ruşi înapoi, sau îi oprim defi- 

nitiv, România va mai aştepta. In cazul opus, trebue să contăm 

cu războiul împotriva României. («Cartea roşie Austro-Ungară, 

documente diplomatice relative la relatiunile dintre Austro- 

Ungaria si România în perioada de la 22 Iulie 1914 până 

la 27 August 1916» st. n.) 

Intre Austro-Ungaria, şi Germania. — Guvernul din Viena 
alarmat de preparativele de război ale României, a atras aten- 
tiunea celui german asupra gravelor evenimente ce se anunțau. 
Baronul Burian, ministrul afacerilor străine al Austro-Ungariei, 
a adresat la 5 Iulie 1916, următoarea notă prinţului Gottfried 
de Hohenlohe, secretarul de stat la externe al Germaniei. 


Viena, 18 Iulie 1916 (extras) În cele ce urmează dau A. V. o 
privire asupra situatiunei României, în vederea întrărei acestei 
țări în război contra noastră, —aşa cum rezultă, parte din rapoar- 
tele contelui Ozernin, parte din alte informatiuni vrednice de în- 
credere. Când trupele imperiale şi regale s'au retras din Bucovina, 
în faţa unor forţe superioare ruseşti, guvernele Întelegerei sau a- 
dresat la Bucureşti d-lui Brătianu pentru a-i lămuri că a sosit 
momentul, în care România ar trebui, în propriul său interes, să 
intre în război alături de Înţelegere. 

D. Brătianu a luat cunoştinţă de aceste comunicări; a observat 
însă că trebue să supue chestiunea unei mature chibzuinti. După 
aceea sa pronunţat în sensul că România nu poate eşi din neu- 
tralitate fără să aibă în mâinele sale materialul de război trebu- 
incios. Numai dacă ar fi vorba de un război foarte scurt, România 
ar puteă să treacă cu vederea peste aceasta. Situaţia războiului 
nu este însă aşa, în cât se îngădue presupunerea unui sfârşit re- 
pede. Săptămânile următoare vor arăta abiă dacă ofensiva ru- 
sească, până acum întradevăr încununată de succes, se va dez- 
volta în sensul de a da rezultate definitive. Atunci va sosi mo- 
mentul ca România să se hotărească. Ou toate aceste rezerve, 
Brätianu a formulat condițiuni în cari România ar intra în război 
alături de Înţelegere. Un proect supus în urma acestora primului 
ministru, ar fi conţinând următoarele puncte: Acordul rămâne 
secret. Se asigură României anume teritorii ale monarchiei austro- 
ungare. Incheierea unei conventiuni militare între statul major 
român şi cel rus. Trecere liberă pentru trupele ruseşti prin Ro- 
mânia. Fixarea unui termen cât se poate mai scurt, între inche- 
ierea acordului şi intrarea României în război. 

Intelegerea, care contează cu o anume teamă a lui Brătianu 
de Bulgaria, are intentiunea să înceapă în curând ofensiva gene- 
ralului Sarrail,de atâtea ori anunţată. Ou acest chip se speră că 
România va fi scutită de teama ce are din partea Bulgariei. Pe 
de altă parte, e vorba ca, prin înaintarea simultană a ruşilor pe 
teatrul de război bucovinean şi galitian, presiunea Intelegerei să 
devie atât de puternică, încât România să fie determinată a in- 
terveni în război, independent de faptul dacă d-l Brătianu ar mai 
şovăi. 

Acordul cu România va prevedeă — după cum am menţionat 
mai sus — trecerea liberă a ruşilor prin Regat. Prin aceasta s'ar în- 
deplini conditiunea pusă de repetate ori de d. Brătianu, ca trupe 
ruseşti să ajute în mod eficace la apărarea României împotriva 
bulgarilor. O informatiune specială ce ne-a parvenit, după care 
este vorba de pregătiri ale ruşilor la Dunărea de jos (aşa de exem- 
plu adaptări de şlepuri pentru transportul trupelor, etc.),-ar indică 
intentiunea unei treceri prin România si a unui atac contra Bul- 
gariei, întăreşte cele expuse mai sus. 

In ce priveşte furniturile de tunuri pentru România, primul trans- 
port ar fi sosit chiar la frontiera română. 

Rog pe Alteța Voastră, să incunostiintati în mod confidential 
pe domnul Oancelar al Imperiului de cele mai sus. Faptele invo- 
cate vorbesc de la sine». 


Negocierile dela Bucureşti. — In cursul lunei Iunie 1916, 
situaţia militară a Intelegerei nu eră satisfăcătoare. Verdun eră 
ameninţat de Germani. In jurul cetätei franceze se găseau nu- 


16 


meroase divizii germane, cu o artilerie formidabilă. O ofensivă, 
întreprinsă, în regiunea Somme, (frontul francez) nu a dat prea 
multe rezultate. Armata engleză erà încă în formaţie. In nume- 
roasele lupte în ofensivă şi defensivă, din Galiţia, ruşii pierdu- 
seră aproape 700.000 de oameni. Din documentele ruseşti, pu- 
blicate după isbucnirea revoluţiei din Martie 1917, a reeşit că 
ofensiva întreprinsă de generalul Brussilov, în acea epocă, a fost 
preparată in mod nu tocmai regulat, fără să se aibă în serioasă 
consideraţie situaţia generală militari de pe frontul oriental. 

Oricare a fost origina acestei ofensive din Wolynia, Galiţia 
şi Bucovina, modul ciudat cum a luat sfârşit, întăreşte credinţa 
că ea nu a fost rezultanta forţei imperiului țarist, ci dimpotrivă, 
o dovadă de slăbiciune. Faptele, petrecute mai târziu, au venit 
să confirme, ceiace în Iunie 1916 constituea abia o presupu- 
nere, o bănuială. : 


Odatä ofensiva lui Brusilow oprită, aripa stângă a armatelor 
ruseşti se gäseà primejduită, în cazul când armatele austro- 
ungare-germane ar fi luat, la rândul lor, o contra-ofensivă. La 
comandamentul suprem rus nu se punea prea multe speranţe 
pe rezistenţa liniilor ruseşti. La curtea imperială domnea o oare- 
care confuziune în ce priveşte eşirea din război. Sarcinele din 
zi în zi mai grele ale unui război ce ameninţă să se prelun- 
giască cu încă câti-va ani — apăsau finanţele imperiului, încureau 
socotelile guvernantilor, nelinișteau lumea politică, influentau în 
sens pesimist asupra caracterului lesne impresionabil al 
ratului Nicolae II, rău anturat şi deci rău sfătuit, 


Pădurile. de baionete erau legende, căci dacă Rusia dispunea 
de un număr considerabil de oameni, dată fiind vastitatea te- 
ritoriului ei şi cantitatea populatiunei sale, nu tot aşa era cazul 
cu problema armamentului şi a munitiunilor. Polonia, Galiţia, ba 
chiar şi Caucazul înghiţiseră o parte bună din oştile ţariste. 

Puterile occidentale aveau dreptul să conteze pe sprijinul ar- 
matelor ruseşti, care indiferent de fluxul şi refluxul maselor 
: slave în Polonia sau Galiţia, ele îşi îndeplineau funcțiunea de 
măcinătoare a forţelor militare germano-austro-ungare. Factori 
noi intervenise însă să modifice optimismul dela început. Unul 
din aceşti factori — şi cel mai de seamă — a fost factorul mo- 
ral. Se remarcase, după încetarea ofensivei Brussilow, o scä- 
dere accentuată a moralului opiniei publice ruse. In cercurile 
conducătoare dela Petrograd, ca şi la înaltul comandament,. se 
punea cu grijă întrebarea, dacă un eveniment militar, întâmplat 
în regiunea de sub ‘a frontului, n’ar ‘fi în măsură să ofere Ru- 
siei o catastrofă. Aceleaş cercuri conducătoare şi acelaş înalt 
comandament s'au gândit însă că există un mijloc de a înlătura 
pentru câtva timp, dacă nu chiar pentru totdeauna, o asemenea 
sinistră probabilitate. România voia să intre în război împotriva, 
Austro-Ungariei ; se prepara pentru acest război. Ea putea dis- 
pune de o armată de 600.000 de combatanti. O armată proas- 
pata gi relativ destul de numeroasă, “aruncată în Transilvania 
în acel timp, ar fi modificat simţitor situaţia generală militară, 
— pe frontul oriental, în primul rând, pe celelalte fronturi, în 
al doilea rând. Intotdeauna un factor: nou, intervenit în cursul 
unui război, produce serioase modificări în ordinea desfäsurärei 
evenimentelor. Rusia aved nevoie de acest factor nou, 
trumentul menit să modifice situaţia militară, măcar 
cât-va timp, în favoarea ei şi a aliaţilor. Politica României se 
desenase cu oarecare claritate pentru cercurile diplomatice şi 
militare, în măsură de a fi bine informate. Dacă nu se puteă 
presupune o trecere în câmpul opus, a României, se putea însă 
presupune 0 întârziere a intervenţiei acestei ţări în război, din 
cauza lipsei armamentului trebuincios, ca şi a munitiunilor. Se 
hot&rise însă la Petrograd ca să se facă anume demersuri la 
Bucureşti, într'un mod special şi caracterizat, ca să se poată 
produce o clarificare, o destindere. a situaţiei, wn eveniment. 
Numai România, aruncând zarul, ar fi modificat planurile mili- 
tare ale Austro-germanilor, ar fi schimbat direcţia unor atacuri 


împă- 


de ins- 
pentru 


nează «să exprim generalului Iliescu că 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 
şi presiuni, ar fi atras forte de pe fronturi atunci în fiinţă, pe 
noul focar deschis de dânsa. 

Fatal situaţia ar fi devenit alta. 

Dacă nu am luă în serioasă consideratiune situaţia generală 
militară a statelor cu care România urma să conlucreze, în stare 
de război, nu . am înţelege rostul alegerei «momentului» dela 
14/27 August 1916. Intr’un sistem politico-militar, fiecare parte - 
a sistemului este in functiune de celelalte părţi, spre a se asi- 
gura o armonizare în mişcări, o coordonare in acţiuni, o unitate 
în conducere. Incă din cursul lunei Iunie 1916 Rusia a cerut 
României să intre în război, propunând ofensiva in Transilvania. 

Generalul Alexeieff, comandantul suprem al armatelor ruseşti, 
din acel timp, dorea să asigure frontul oriental. Cum ? Ajutorul! 
român în Transilvania ar fi acoperit stânga sa, aflată în aer în 
Bucovina şi ar fi interzis austro-germanilor putinţa ca să ’si 
atingă principalul lor obiectiv : ţinuturile, care mai târziu au 
format statul Ukrainian. GeneraluliAlexeieff a solicitat în Iunie 
1916 o asemenea interventiune română în 'Transilvania, Cum 
generalul Joffre, comanda, de fapt, în acea epocă, frontul aliat, 
s’a adus la cunostinta acestuia cererea făcută de generalul A- 
lexieff, spre a'şi da avizul. Generalul Joffre a sprijinit punctul 
de vedere al generalului Alexeieff, de oarece interesul Aliaților 
era acelaş şi comun. 

La 23 Iunie/6 Iulie 1916 guvernul român a primit următoare 
comunicare, în aceastä privinţă : 


LEGATIUNEA FRANŢEI 
Anexat scrisoarea No. 164 a atașatului militar 


Bucuresti, 23 Iunie — 6 Iulie 1916 


Rezumatul unei telegrame din 2 Julie 7916 a generalului co- 
mandant suprem al Armatelor franceze. 


«Generalul Alexeieff a însărcinat pe colonelul Tatarinof 1) să ex- 
pună punctul de vedere rus asupra interventiunei române Minis- 
trului de Război Român: o rezum aci alăturat : 

Armata austriacă dezorganizată poate încă să reziste, dar nu este 
în stare să întreprindă o acţiune ofensivă. 
înşişi pe toate fronturile, n'au putut să trimeată în urma sărăciei 
mijloacelor lor, decât câteva divizii în ajutorul aliaţilor lor şi au 
lăsat bulgarilor singuri grija de a rezista armatei dela Salonic. - 


Generalul comandant Suprem al armatelor franceze mă însărei- 
el împărtăşeşte în între- 
gime modul de a vedeà a-l Inaltului comandament rus şi crede că 
România trebue să se decidă acum, sau niciodată». 
Pentru copie conformă. 
A Atasatul militar al Frantei 
(ss) PICHON 


In cursul lunei Iulie 1916 generalul Sarrail, comandantul arma- 
telor aliate dela Salonic, a fost prevenit despre tratativele anga- 
jate cu România şi în consecinţă el căpătase instrucţiuni să se 


- prepare pentru o. ofensivă, spre a ajută pe viitorul aliat, cu scopul 


de a fixa diviziile bulgare pe frontul macedonean. 


ministrul german von Tagow, care i-a comunicat că Germania era 
informată despre tratativele dintre 


aceste tratative. se vor sfârşi repede, s'a dat ordin tuturor forțelor 
bulgare din Macedonia să atace armata, Sarrail. 

O comunicare a baronului Burian. — La 1 August 1916, ba- 
ronul Burian a comunicat contelul Czernin, în legătură cu alte 
instracţiuni anterioare, următoarele : 


*) Calonelul Tatarinof fost ataşat militar al Rusiei la Bucureşti. 


‘YIANILNVS 30 —"1ÎVadHVO NI | 


+ à ‘ 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


L: 


Au) NL AY 


«Ar fi recomandabil sa trimiteti aci, la Viena, prin curier spe- 
cial, într'unul sau două transporturi, actele politice cele mai im- 
portante, dacă se poate face in 
mod discret. Masura aceasta de 
prevedere se impune cu atât mai 
mult, cu cât vor fi mai nume- 
roase lucrările de făcut în ulti- 
mul moment» («Cartea Rogie 
Austro- Ungară», piesa No. 98). 


Tratatul încheiat la 4/17 Au- 
gust 1916 între România, Ru- 
sia, Franţa, Anglia şi Italia.— 
«Intre sub-semnaţii : 

1. D. Stanislav Poklevski- 
Koziel, trimis extraordinar si 
ministru al Majestätei Sale Im- 
păratului tuturor Rusilor pe 
lângă Majestatea Sa Regele 
României ;: 

2. Contele de Saint-Aulaire, 
trimis extraordinar şi minitru 
plenipotenţiar al Republicei 
Franceze pe lângă Majestatea 
Sa Regele României ; 

3. Sir. George Barklay, trimis extraordinar şi ministru ple- 
nipotentiar al Muajestätei Sale Regelui Regatului unit al Marei 
Britanii şi Irlandei şi al pământurilor britanice de peste mări, 
Impărat al Indiilor, pe lângă Majestatea Sa Regele României şi 

4. Baronul Fasciotti, trimis extraordinar şi ministru pleni- 
potentiar al Majestätei Sale Regele Italiei, pe lângă Majestatea 
Sa Regele României, anume însărcinaţi de guvernele lor res- 
pective, de o parte 


BARONUL BURIAN 


ministrul de externe al Austro-Un- 
gariei în 1916. 


şi d. Ioan C. Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri 
al Regatului Român, de altă parte, s'a stabilit ceeace urmează : 

I. Rusia, Franţa, Anglia si Italia garantează integritatea te- 
ritorială a Regatului României, în toată întinderea fruntariilor 
sale actuale. 


IT. România se obligă să declare război şi să atace Austro- 
Ungaria în condiţiile stabilite prin convenţia militară ; România 
se obligă de asemeni să înceteze dela declararea războiului, 
orice legături economice gi orice schimb comercial cu toţi dus- 
manii aliaţilor. i 

III. Rusia, Franţa, Anglia şi Italia recunose României drep- 
tul de a anexa teritoriile monarhiei Austro-Ungare prevăzute 
şi hotărnicite în art. 4. 

IV. Marginile teritoriilor despre care e vorba în articolul 
trecut sunt hotărâte după cum urmează : 

Linia de hotar va începe dela Prut dela un punct al frunta- 
riei actuale dintre Rusia şi România aproape de Novosulita gi 
va urcă râul până la graniţa Galiției la întâlnirea Prutului cu 
Ceremusul. De aci va urmă frontiera dintre Galiţia şi Ungaria 
până la punctul Steag, cota 1655. Mai departe va urmă linia 
de despărţire dintre apele Tisei şi Vizului ca să ajungă la Tisa, 
la satul Trebuza, mai sus de locul unde se uneşte cu Vizo. De 
la acest punct va cobori malul Tisei până la 4 klm. mai jos de 
locul unde se întâlneşte cu Sameş lăsând satul Vasares, Na- 
meni României. Va continua apoi în direcţia Sud-Sulest până 
la un punct la 6 klm. la Est de oraşul Debrețin. 

Dela punctul acesta va atinge Crigul la 3 klm. mai jos de 
locul de întâlnire a celor doi afluenţi ai săi (Crişul alb şi Cri- 
şul iute), se va uni apoi cu Tisa la înălţimea satului Algyo, la 
nord de Seghedin, trecând la apus de satele Croshaza gi Be- 
kesamson, la 3 klm. dela care va face o mică îndoitură. Dela 
Alg linia va cobori malul Tisei până la vărsarea sa în Dunăre 
şi în sfârşit va urmă malul Dunărei până la frontiera actuală a 
României. 


România în timpul războiului 1916 — 1918. 


= 


România se obligă să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradu- 
lui pe o zonă ce va fi stabilită ulterior gi să nu tie in această 
zonă decât forţele necesare serviciului de poliţie. Guvernul re- 
gal român se obligă să despăgubească pe sârbii regiunei Ba- 
natului, cari, părăsindu-şi proprietăţile vor voi să emigreze în- 
tun spaţiu de 2 ani dela incheerea păcii. 

V. Rusia, Franţa, Anglia şi Italia deoparte şi România de 
altă parte, se obligă să nu închee pace separată, sau pacea ge- 
nerală decât în unire şi în acelaş timp. 

Rusiu, Franţa, Anglia şi Italia se obligă de asemeni ca în 
tratatul de pace teritoriile monarhiei Austro-Ungariei, prevăzute 
în articolul 4, să fie anexate coroanei României. 

VI. România se va bucură de aceleaşi drepturi ca şi aliaţii 
săi în tot ce priveşte preliminările, tratativele de pace, ca şi 
discutarea chestiunilor cari vor fi supuse hotărârei conferinţei 
de pace. 

VII. Puterile contractante se obligă să păstreze în secret 
prezenta convenţie până la încheerea păcei generale. 

Făcut în cinci exemplare la Bucureşti la 4/17 August 1916. 


Ministrul Rusiei S. PoxLewskY-KozIEL, 
Ministrul Franţei SAINT AULAIRE, 
Ministrul Angliei G. BARKLAY, 
Ministrul Italiei Fasciorri, 

Preşed. cons. de 

min. al României Ion C. BRĂTIANU. 


Conventiunea militară.— Art. 1. — Ca urmare la tratatul de 
alianţă intervenit la 4/17 August 1916 între Franţa, Marea Bri- 
tanie, Italia, Rusia şi România, România se obligă, mobilizând 
toate forţele sale’ de uscat şi de mare, să atace Austro-Unga- 
ria cel mai târziu la 15/28 August 1916 (opt zile după ofen- 
siva dela Salonic). Acţiunile ofensive ale armatei române vor 
începe chiar în ziua declarării războiului. 

Art. 2. — Dela semnarea prezentei Conventiuni şi în toată 
durata mobilizărei şi concentrărei armatei române, armata rusă 
se obligă să lucreze într'un mod cu totul energic pe tot fron- 
tul austriac, în scopul de a asigura operaţiunile române mai 
sus menţionate. Această acţiune va fi în special ofensivă şi vi- 
guroasă în Bucovina unde trupele ruse, vor trebui cel puţin 
să-şi păstreze pozitiunilor lor, ca şi efectivele lor actuale. 

Cu începere dela 12/25 August 1916 flota rusă va trebui să 
garanteze siguranţa portului Constanţa, să împiedice debarcarea 
de trupe inamice pe coastele române şi orice incursiuni pe 
Dunăre în susul gurilor acestui fluviu. 

De partea sa, România va recunoaşte flotei ruse de Marea 
Neagră de a utiliză Portul Constanţa şi de a luă măsurile ne- 
cesare contra flotei vrăşmaşe submarine. 

Vasele de războiu ruseşti cari se vor servi de Dunăre, -atât 
pentru a apără malurile, cât şi pentru a da concurs armatei şi 
flotei române vor fi sub ordinile Comandantului şet al armatelor 
române şi vor cooperă pe acest riu cu escadra de monitoare 
româneşti. Amănuntele acestei cooperări vor fi stabilite în con- 
formitate cu articolele prezentei Conventiuni. 

Art. 3. — Rusia se obligă în momentul mobilizărei armatei 
române, să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie şi una 
de cavalerie pentru a cooperă cu armata română în contra ar 
matei bulgare. 

Aliaţii se obligă, a face ca intrarea în războiu a României, să 
fie precedată, cel puţin cu opt zile înainte de o ofensivă afir- 
mată a armatelor de Salonic, în scopul de a uşură mobilizarea 
şi concentrarea tuturor forţelor militare române. Această ofen- 
sivă va începe la 7/20 August 1916. 

Dhcă, în cursul operaţiunilor militare, Paterile aliate, în urma 
intelegerei dintre Statele majore respective, ar decide mărirea 
aporturilor lor militare, cooperând cu armata română, această 
mărire de forte nu va modifică întru nimic stipulatiunile conven- 
tiunilor încheiate. 


| 
i 
| 


LA gti di Pa A Leia a (a 


2 


Art, 4. — Franţa, Marea Britanie, Italia si Rusia se obligă a 
procură României munitiuni şi material de războiu, cari vor fi 
transportate de vase româneşti sau aliate şi transitate prin Rusia. 

Aceste predări şi transporturi, vor trebui astfel executate 
pentru a le asigură sosirea în România, într'un mod cât se va 
putea continuu de minimum trei sute de tone pe zi, calculat la 
o lună de transport. 


= LA 
In cazul când aliaţii ar aveă la dispoziţia lor noi căi accesi- 


bile, uşurând tranzitul muniţiunilor, România va putea beneficia. 

Art. 5. — Aliaţii se obligă deopotrivă a procură României, în 
limitele posibilului, caii, cauciucurile, medicamentele, articolele 
de subsistent& şi de echipament pe cari le va cere în cantităţile 
şi categoriile cari se vor fixa de comun acord. 

Art. 6. — Aliaţii vor pune la dispoziţia României personalul 
tehnice necesar pentru fabricarea in ţară a munitiunilor si ma- 
terialului de războiu. 

Art. 7. — Indată după încheerea prezentei Conventiuni, Sta- 
tele majore ale armatelor ruso-române, ca şi statul major al 
armatelor dela Salonic se vor pune de acord pentru a stabili 
modalităţile cooperärilor. 

Acordul în timpul operaţiilor militare a armatelor româno-ruse 
sau orice schimbare, lămurire sau adaos în vederea unei legă- 
turi permanente se va stabili la Cartierul general respectiv, astfel 
cum se va spune mai jos. 

Art. 8. — Cooperarea armatelor aliate nu implică subordinarea 
uneia din părţile contractante celeilalte, ea nu implică decât li- 
bera acceptare a dispoziţiilor sau modificărilor datorate situa- 
fiunei generale, necesităţilor cerute de țelul urmărit şi de ca- 
maraderia de arme. 

Art. 9. — In principiu, trupele regale române şi trupele im- 
periäle ruse, vor conservă comandamentul lor propriu, zona lor 
distinctă de operaţiuni şi o complectă independenţă în conducerea 
operaţiunilor. Linia de demarcare între cele două armate va 
trece dela Dorna Vatra pe la Bistriţa şi văile riurilor Chaio şi 
Sameg la Debrețin. Tinta principală a actiunei române, întru 
atât cât situaţia militară la sudul Dunărei o va permite, va fi 
prin Transilvania în directiunea Budapesta. 

Trupele ruse prevăzute la art. 3, destinate a cooperă cu ar- 
mata română, vor fi sub comandamentul superior al armatei 
române. : 

In cazul cand: contingentul rus, operand la sudul Dunării, ar 
fi considerabil mărit astfel ca să fie de forţă egală sau supe- 
rioară trupelor române, cu care va cooperă, acest contingent va 
putea formă, la ieşirea din teritoriul român, o armată indepen- 
dentă, care va fi pusă sub ordinele Comandamentului suprem 
rus. In acest caz această armată operand în afară de teritoriul 
român, va trebui să aibă o zonă de operaţii distinctă şi va fi 
condusă după directivele comandamentului suprem rus, confor- 
mându-se în totul planurilor celor două cartiere generale pe 
bazele stabilite mai sus. 


Dacă în vederea țintei urmărite, ar trebui să aibă loc opera- 
fiuni cu forte combinate ruso-române, comandamentul acestor 
forte va fi indicat de zona respectivă de operaţiuni. Toate or- 
dinele gi instructiile relative la conducerea acestor operatiuni 
vor fi redactate în româneşte şi ruseste. 

Art. 10. — In principiu, în teritoriul national, ca şi în cel ocupat 
de armata uneia din părţile contractante, armatele celeilalte părţi 
contractante nu vor putea să intre, decât dacă interesul general 
şi ţinta comună ar reclamă şi cu consimtimantul înscris şi prea- 
labil pentru fiecare caz particular. i 

Art. 11. — Ori de câte ori în cursul operaţiilor armatele aliate 
vor aveă nevoie, a întrebuinţă una, sau mai multe căi ferate de 
pe teritoriul unui stat aliat, pentru transportul de trupe, pro- 
vizii şi furnituri militare, întrebuinţarea va fi stabilită pentru 
fiecare caz în particular de delegaţii marilor cartiere generale 
aliate. 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


Administraţia, organizarea transporturilor şi aprovizionarea cu 
resurse locale, va incumba în toate casurile autorităţilor te- 
ritoriale. 

Art. 12. — Prizonierii, prada de războiu şi trofeele luate de 
una din armate ii vor aparţine. 

Prada de războiu, luată în lupte în comun şi pe acelaş câmp 
de bătaie va fi împărţită proportional cu efectivele cari au luat 
parte. Totugi, pentru a uşură aprovizionarea armatei române, 
Comandamentul imperial rus va cedă acesteia materialul de riz- | 


boiu şi munitiunile, cuprinse in această pradă mixtă, de care ea 


ar aveă o urgentă nevoie. 

Ari. 13. — Pentru a coordonă acţiunile armatelor române, 
ruse şi aliate şi pentru a ajunge mai sigur ţintele militare, un 
reprezentant al armatei române, ajutat de va fi nevoie de un 
anumit număr de ofiţeri adjutanti trebuie să se găsească la Car- 
tierele generale ruse şi aliate în momentul începerii operaţiilor 
militare române. Tot asemenea reprezentanţii armatelor ruse şi 
aliate şi adjutantii lor trebuie să se găsească la Cartierul ge- 
neral al armatei române. i 

Cartierele generale ale armatelor cooperante, trebuie să se 
informeze mutual şi în timp util asupra conjecturilor militare, 
repartiţia forţelor şi mersul operaţiilor. 

Art. 14. — Dacă în cursul operaţiilor, survin situatiuni cerând 
luarea de măsuri noi şi ridicând chestiuni neprevăzute în pre- 
zenta Conventiune, toate aceste chestiuni vor fi tratate în fiecare 
Cartier general cu delegatul armatei aliate, dar nu vor deveni 
definitive, decât după un acord al comandanților şefi. 

Art. 15. — Pentru a se puteă luă la timp măsurile prepara- 
torii la începerea operaţiilor, părţile contractante vor trebui să 
se înţeleagă asupra planului acţiunii militare, înaintea zilei în- 
ceperii ostilităţilor de către armata română. 

Art. 16. — Chestiunea armistitiilor se va decide de comun 
acord de Comandamentele supreme a armatelor cooperante. 

Art. 17. — Prezenta conventiune va rămâne in vigoare din 
ziua semnării ei, până la Pacea generală. 

Făcut în cinci exemplare la Bucureşti la 4/17 August 1916». 


În ajunul războiului. — La 5 August, ministrul Austro- 
Ungariei din Bucureşti, a comunicat la Viena: «Partea cea mai 
importantă a arhivei mele politice, va pleca Duminică prin cu- 
rier, Restul, prin curierul următor». — «Monitorul Oficial» din 
11 August a publicat două hotărâri ale consiliului de miniştri, 
prin cari creditul extraordinar de 600 milioane pe seama mi- 
nisterului de război, a fost sporit la 800 milioane; iar Banca 
Naţională a României a primit autorizaţia să pună în circulaţie 
hârtie-monedă de un leu şi doui lei, până la suma de 8 mi- 
lioane lei. : 


Consiliul de Coroană dela Cotroceni. — La 14 August 1916 
a fost convocat un consiliu de Coroană, la palatul Cotroceni 
din Bucureşti. Au luat parte: Ion I. C. Brătianu, primul mi- 
nistru şi ministru de război; Emil Costinescu, ministrul de fi- 
nanţe; Emanoil Porumbaru, ministrul de externe; Vasile G. 
Morţun, ministrul de interne; Alexandru Constantinescu, mi- 
nistrul domeniilor şi agriculturii; dr. Angelescu, ministrul lu- 
crărilor publice ; Al. Radovici, ministrul industriei şi comerţului ; 
I. G. Duca, ministrul instructiunei publice şi al cultelor ; Vic- 
tor Antonescu, ministrul justiţiei ; foştii preşedinţi de consilii : 
Th. Rosetti, P. Carp, Titu Maiorescu ; preşedinţii şi foştii pre- 
şedinţi ai Corpurilor Legiuitoare : C. F. Robescu, preşedintele 
Senatului, Mihail Pherekyde, preşedintele Adunării Deputaţilor ; 
Const Olănescu, Alex. Cantacuzino-Pagcanu; şefii de partide : 
Nicolae Filipescu, Take lonescu, Al. Marghiloman. 

Consiliul s'a ţinut de la ora 10 dimineaţa până la 1 d.a. In 
preajma palatului, poporul aştepta cu nerăbdare hotărârea ce 
urmă să ia regele şi sfetnicii săi. Când s'a anunţat hotărârea 
luată — războiul împotriva Austro-Ungariei, deci războiul popu- 


+ 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


lar pentru întregirea neamului 
nostru — mulţimea a isbucnit 
în urale. 


Declaraţia de război a Ro- 
mâniei împotriva Austro-Un- 
gariei. — Nota predată la 14/27 
August 1916, ora 8.45 seara, la 
ministerul imperial şi regal al 
afacerilor străine din Viena, 
de către Edgar Mavrocordat, 
ministrul plenipotenţiar al Ro- 
mâniei : 


Ministrul regal al României la 
Viena către ministrul Casei 
I. R. şi al afacerilor străine. 


Viena, 14/27 August 1916. 


«Alianţa încheiată între Ger- 
mania, Austro-Ungaria şi Italia 
nu avea, după chiar declaraţiile 
guvernelor, decât un caracter 
esenţial conservator şi defensiv. 
Obiectul său principal eră să 
garanteze ţările aliate împotriva 
oricărui atac din afară și să 
consolideze starea de lucruri 
creată prin tratatele anterioare. 

- Numai în dorinţa să-şi pună politica sa în acord cu aceste ten- 
dinte pacifice, România se alipise la acea alianţă. Consacrată 
cu totul operei sale de reconstituire interioară şi credincioasă 
nestrămutatei sale hotărâri de a fi în regiunea Dunärii-de-jos 
un element de ordine şi de echilibru, România nu a incetat să 
contribue la menţinerea păcei în Balcani. Ultimele războaie din 
Balcani, distrugând statul-quo, i-au impus o nouă linie de con- 
duitä. Interventiunea sa a grăbit pacea şi a restabilit echi- 
libral; pentru ea însă-şi România s'a mulţumit cu o modificare 
de frontieră, care-i dă mai multă siguranţă contra unei agre- 
siuni şi Care . repară, în acelaş timp, nedreptatea fäptuitä în 
paguba sa la congresul din Berlin. Insă în urmărirea acestui 
scop, România a avut deceptiunea să constate că nu găsise pe 
lângă cabinetul din Viena, atitudinea la care era în drept să 
se aştepte. : 

Când a isbucnit războiul actual, România, astfel precum fă- 
cuse şi Italia, a refuzat să se asocieze la declaratiunea de răz- 
boi a Austro-Ungariei, de care nu fusese prevenită de către 
cabinetul din Viena. In primăvara anului 1915, Italia declară 
război Austro-Ungariei : Tripla Alianţă nu mai exista. Motivele 
care determinară alipirea României la acest sistem politic, dis- 
păreau în acelaş timp. In locul unei grupări de state, cari să 
caute prin sfortäri comune a lucră împreună pentru asigurarea 
päcei şi păstrarea situatiunilor de fapt şi de drept create prin 
tratate, România se gäseà in faţa unor Puteri, care luptau între 
ele tocmai în scopul de-a ajunge să transforme eu totul ve- 
chile alcătuiri cari serviseră de bază tratatului lor de alianţă. 

Aceste adânci schimbări erau pentru România o dovadă evi. 
dentă că scopul ce ea urmărise alipindu-se la Tripla-Aliantä 


nu mai puteà fi atins şi că trebuiă să-şi îndrepteze vederile şi 


sfortärile sale spre noui căi, — cu atât mai mult, cu cât opera 
întreprinsă de Austro-Ungaria lua un caracter ameninţător pen- 
tru interesele esenţiale ale României, ca şi pentru aspiratiunile 
sale nationale cele mai legitime. 

In fata unei modificari atât de radicale a situatiunii, creată 
între monarhia Austro-Ungară şi România, aceasta din urmă 
şi-a reluat libertatea sa de acţiune. 4 

Neutralitatea ce Guvernul Regal şi-a impus, în urma unei 
declaratiuni de' războiu făcută în afară de voinţa sa şi contrarie 


Palatul Cotroceni, (interior). 


intereselor sale, fusese adoptată în prima linie pe baza asigu- 
rărilor date la început de Guvernul Imperial şi Regal, că Mo- 
narhia, declarând războiu Serbiei, nu fusese inspirată de un 
spirit de cucerire şi că nu urmărea în nici un fel acţiuni teri- 
toriale. Aceste asigurări nu Sau îndeplinit. 

Astăzi, ne găsim înaintea unor situatiuni de fapt, din cari 
pot eşi mari transformări teritoriale şi schimbări politice de 
natură a constitui o gravă ameninţare pentru siguranţa, şi vii- 
torul României. Opera de pace, pe care România, credincioasă 
spiritului Triplei-Aliante, încercase să o îndeplinească, a fost 
astfel izbită de sterilitate de către aceia chiar, cari erau che- 
mati să o sprijinească şi să o apere. 

Aderând la 1883 la grupul Puterilor Centrale, România, de- 
parte de a uita legăturile de sânge ce aveau populatiunile Re- 
gatului cu Românii supuşi Monarhiei Austro-Ungare, văzuse în 
raporturile de prietenie şi de alianţă ce se stabiliseră între 
cele trei Mari Puteri, o chezăşie prețioasă pentru liniştea sa 
internă, ca şi pentru îmbunătăţirea soartei Românilor din Aus- 
tro-Ungaria. In adevăr, Germania şi Italia, cari îşi reconsti- 
tuiseră Statele lor pe baza principiului naționalităților, nu pu- 
teau să nu recunoască legitimitatea temeliei pe care era aşezată 
însăşi propria lor existenţă. Cât despre Austro-Ungaria, ea gă- 
sea in relatiunile amicale ce se stabileau între dânsa şi Rega- 
tul României asigurări pentru liniştea sa, cât şi la fruntariile 
noastre comune, căci ea nu ignora până la ce grad nemultu- 
mirea populaţiuni: sale româneşti se repercuta la noi, amenin- 
ţând să turbure în fiece minut bunele raporturi între cele două 
State.  . 

Speranţa ce noi püseseräm, din acest punct de vedere, pe 
adeziunea noastră la tripla Alianţă, a fost înşelată. In cursul 
unei perioade de mai bine de 30 de ani, Românii din monarhie 
nu numai că n'au văzut nici odată introducându-se vre-o re- 
formă de natură a le da măcar o speranţă de satisfacţie, dar, 
din potrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi 
să sufere apăsarea unui element străin, care nu constitue decât 
o minoritate în mijlocul naționalităților deosebite din cari se 
compune Statul austro-ungar. Toate nedreptätile pe cari fraţii 
noştri erau astfel siliţi să le suporte, au întreţinut între Tara 
noastră şi Monarhie o stare continuă de animozitate po care 


20 = 


guvernele Regatului nu reuşeau să o potolească, decât cu pre- 
tul a mari greutăţi şi numeroase sacrificii. 

Când a izbucnit războiul actual, se putea spera că guvernul 
Austro-Ungariei, cel puţin în ultimul moment, va sfârşi convin- 
gându-se de-necesitatea grabnică de a face să înceteze această 
nedreptate, care pune în pericol, nu numai relaţiunile noastre 
de prietenie, dar chiar raporturile normale ce trebuie să existe 
între Statele vecine. 

Doi ani de război, în cursul cărora România a păstrat neu- 
tralitatea, au dovedit că Austro-Ungaria, ostilă oricărei reforme 
interne, putând a face mai bună viaţa popoarelor ce guver- 
nează, s'a arătat, pe atât de gata 'să le sacrifice, pe cât de 
neputincioasă să le apere împotriva atacurilor din afară. Răz- 
boiul la care ia parte întreaga Europa, pune în discutiune cele 
mai grave probleme, atingând dezvoltarea naţională şi chiar e- 
xistenta statelor. România, împinsă de dorinţa de a contribui 
să grăbească sfârşitul conflictului şi sub imperiul necesităţii de 
a'şi salva interesele sale de rasă, se vede nevoită să intre in 
luptă alături de aceia care pot să-i asigure înfăptuirea unitätei 
sale naţionale. 

Pentru aceste motive, ea se consideră, încă din acest mo- 
ment, în stare de război cu Austro-Ungaria», 

După primirea acestei note, imediat s'a convocat, la Viena, 
consiliul federal. 


Austro-Ungaria in 1916. — În «L'Autriche-Hongrie, ses in- 
stitutions et ses nationalités» (Paris, 1871) D. Lévy scrie: 


«Näzuind odinioară să facă din lumea întreagă vasala puterei 
sale, dominând Germania prin împărații săi, strângând Franţa, 
marea ei rivală, într'un cere imens de fer format din Tärile-de-jos, 
Sfântul-Imperiu, Italia şi Spania — asigurându-şi complicitatea pa- 
pilor, Austria vede, în sfârşit, prăbuşindu-se, încetul cu încetul 
construcţia aceasta de „ambiţiune şi absolutism. Austerlitz — i-a 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


zmuls sceptrul Oezarilor; Solferino şi Sadowa, i-a zmuls Italia şi 
supremaţia în Germania. Şi nu este totul. Furtuna se înteţeşte. 
Popoarele sale, victime, din generaţie în generaţie al unui des- 
potism odios, se ridică şi cu preţul desfacerei generale a monaf- 
hiei, ele revendică odată cu libertatea, respectul datorat drepturilor 
lor istorice şi vechei lor autonomii. Iată care este situaţia Austriei, 
situaţie gravă, ba chiar primejdioasă. Fără îndoială, Austro-Un- 
garia este o putere mare, de întâiul ordin, de care celelalte puteri 
trebue să ţină seama, însă aceia care cunose situaţia ei internă— 
turburată, deosebită, unică în Europa—nu se înşală. Ei ştiu că 
forţa aceasta, fără omogenitate şi coesiune, că elementele dispa- 
rate ce o corhpun, departe de a se sprijini şi întări unele pe al- 
tele, adeseori se neutralizează şi vatra minunată unde se aprinde 
entusiasmul unui popor, ca să'şi atingă un tel comun, nu există 
în Austria». : s 


Aceiaş situaţie a avut Austro-Ungaria si în 1914 cand a pro- 
vocat Serbia. Criza austro-ungară nu putea fi înlăturată prin- 
trun război general, ci, fatal monarhia dunăreană se angaja în 
faza desfacerei totale. România nu putea asista cu indiferenţă 
la desfăşurarea acestui proces. 

Popoarele sănătoase posedă, pe lângă un adânc sentiment de 
dreptate, un instinct superior care le cäliuzesc paşii, în drumul 
lor'spre mărire şi glorie ; care le comandă acţiunile lor morale 
şi materiale; care chiamă magic alianțele lor naturale. Acelaş 
instinct apără şi susţin popoarele în vremuri de restrişte. 

Poporul românesc a înţeles, că în marea dramă, începută în 
Julie 1914, va aveă un rol de seamă; că pentru apărarea in- 
tereselor lui supreme şi pentru putinţa întăptuirei visului de 
mai multe ori secular, el va trebui să sângereze, să nu deâ 
înapoi din fata oricăror adversitäti şi sacrificii. Cu toate im- 
prejurările neprielnice unei intrări în arena sângeroasă, Ro- 
mânia nu a şovăit, în August 1916, să ridice sabia ei, săo 
pună în serviciul Dreptului Omului şi al Popoarelor, contribuind 


Un birou de mobilizare, 


: pee Ke. 


Re NN 
ROMÂNIA ÎN TIMPUL RAZBOIULUI 1916 — 1918 


— 21 


prin aceastä actiune eroică, la înfăptuirea unitäfei şi märirei 
neamului nostru. 

Mobilizarea. — «Monitorul Oficial» apărut in, ediţie specială, 
în după amiaza zilei de 14 August 1916, a publicat următorul 
decret pentru mobilizarea tuturor forţelor noastre de uscat şi 
de mare: «Art. 1. Intreaga armată se va mobiliza. Art. II. 
Prima zi de mobilizare va începe la'ora 12 în noaptea de 14 
la 15 August 1916. Art. III. Ordinea de bătae va fi cea ho- 
tărâtă prin planul de mobilizare». 

Tara dispunea de 1.250.000 de oameni mobilizabili între 18— 
46 ani. S’au mobilizat 810.000 oameni, din care 640.000 au in- 
trat în compunerea armatelor de operaţii. 

Pentru timp de pace, forţele noastre armate erau grupate în 
15 divizii (Diviziile 1—10 erau compuse din două brigăzi (4 
regimente) infanterie şi o brigadă (două regimente) de artilerie; 
iar diviziile 11—15 erau compuse din 8 regimente teritoriale şi 
un regiment de artilerie. 

In vederea războiului greu ce aveam de întreprins, s'a sporit 
numărul diviziilor la 23 — neegale în forţă şi valoare, în plus 
două divizii de cavalerie. Unele divizii s'au constituit după 
decretarea mobilizării, ; 

Regimentele de infanterie au mobilizat câte patra batalioane ; 
regimentele de vânători, câte trei şi două batalioane. Regimen- 
tele de cavalerie şi-au sporit efectivul prin formarea escadroa- 
nelor de stafete. O parte din trupe se aflau mai dinainte con- 
centrate, la frontiere, formând trupele de acoperire. Ele s'au 
ridicat la un efectiv .de aproximativ 100 batalioane, 80 baterii, 
30 escadroane. 

Armata mobilizată a format: 366 batalioane de infanterie; 
327 baterii de artilerie ; 106 escadroane de cavalerie. Diviziile 
1—10 s'au constituit din 3 brigăzi de infanterie, un regiment 
de vânători, o brigadă de artilerie, trupe şi servicii speciale ; 
diviziile 11—I5 din două brigăzi de infanterie, un regiment de 
artilerie (tragere repede), trupele şi serviciile speciale ; diviziile 
16. —93 mai mult din al patrulea batalion al diferitelor regi- 
mente de infanterie, batalioane de milițieni, artilerie cu tragere 
înceată (piese de 87 ™/m sau 75 m/m), celelalte trupe şi ser- 
vicii mai reduse. 

Forţele armate de apă mobilizate au fost compuse din un 


Descărcarea unor materiale de aviaţie. 


crucişător-protejat, patra monitoare cuirasate, 8 vedete şi mai 
multe canoniere. 


C.F.R. în timpul mobilizării. 


Mobilizarea s'a făcut in mijlocul entusiasmului general. La 
sunetul goarnelor, populatiunea în stare de a purtă armele, a 
răspuns cu voiogie. 


Armamentul. — Armata mobilizată a avut la dispoziţie 330.000 
puşti «Manlicher», calibru 6.5; 100.000 puşti «Martiny Henri» ; 
câteva mii de puşti luate dela bulgari, în timpul campaniei din 
vara anului 1913 ; 750 de tunuri cu tragere repede ; 650 de tu- 
puri cu tragere înceată ; toate tunuriie din forturile cetăţii Bucu- 
reşti, ca şi cele de pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, 
care au fost demontate, spre a fi întrebuințate ca artilerie grea ; 


15.000 de săbii; 500 mitraliere. 


22 


\ 


(Fraucezii aveau o companie de mitraliere, a patru secţii, de fie- 
care regiment de infanterie ; deosebit câte o companie, a patru 
secţii, de fiecare brigadă, la dispoziţia comandantului de brigadă. 
La cavalerie, fiecare regiment avea câte o secţie de mitraliere în- 
hămată. Ambele secţiuni erau grupate şi se aflau la dispoziţia co- 
mandantului brigăzei. Germanii dispuneau la începutul războiului 
(1914) de 50.000 mitraliere, apoi numărul lor a fost mărit, Ei în- 
trebuintau mitralierile în grupe de 2, 34), 

In 1913 şi 1914, România comandase in Germania şi Aus- 
tro-Ungaria mari cantităţi de armament. România declarându-se 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


neutră centralii nu au mai executat acele comenzi. S'a făcut alte 
comenzi în Franţa, Anglia şi Italia, dar cum Dardanelele erau 
închise, linia Salonic-Nis-Prahovo nu puteă fi utilizată din cauza 
operaţiilor militare, iar prin Vladivostok sau Arhanghelsk, Rusia 
nu se arătă dispusă să tranziteze repede aceste transporturi, 
am intrat în răsboi cu un armament insuficient, aşteptând tu- 
nurile, armele şi munitiunile să sosească după intrarea noastră 
în arena sângeroasă, conform celor stipulate în conventiunea 
militară din 4/17 August 1916, 


Concentrarea trupelor s’a efectuat in 17 zile. După decretarea 
mobilizării s'a constituit Marele Cartier General, — şef al mare- 
lui stat major fiind generalul Zottu ; iar sub-şef al marelui stat- 
major generalul Dimitrie Iliescu, care de fapt, a condus acest 
serviciu în partea întâia a campaniei. 


Starea de asediu. — Odată cu decretarea mobilizării s'a pus 
în aplicare legea votată la 21 Februarie 1915 de către Corpu- 
rile Legiuitoare, relativă la întroducerea stării de asediu. «Moni- 
torul Oficial» din 14 August 1916 a publicat decretul următor : 
«Articol unic, — In actualele împrejurări excepţionale şi până la 
restabilirea păcei europene, starea de asediu va putea fi decla- 
rată, prin decret regal, în cuprinsul legei din 10 Decembrie 1864». 
"Cenzura. — In vederea situaţiei excepţionale, creată de starea 
de războiu, s'a întrodus cenzura ziarelor şi a tuturor publicatiu- 
nilor. Cu organizarea şi aplicarea cenzurei a fost însărcinat de 


GENERAL ZOTTU 
şeful Marelui Stat Major in August 1916. 


Până la decretarea mobilizărei au apărut în Bucureşti urmă- 
toarele gazete zilnice : 
Acţiunea, Adevărul, Bukarester Tageblatt, Dimineaţa, 


i În uita YM ff qm 
abl, 


wn mm Varia 
ri ma gre 
ane . t Ji 

à pres fl mblin We 
Nu a oll hu 
Ya k hi ang 
lulu x hula lu pl 
a le M In. 


| mu 
y 


a PA CCC, 
«Pe ruinele acestui războiu groaznic, 6 lume nouă se va ridică. 
De pe acum îizărim aurora. Ka este atât de frumoasă, încât ne 
face să dăm uitării suferintele noastre. Ea ne va răzbună de toate 
suferinţele şi nedreptätile trecătoare ale soartei». 
I. G. Duca. 


guvern, I. G. Duca, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice 


Proclamaţia Regelui Ferdi- 


GENERAL D. ILIESCU 
sub-geful Marelui Stat Major în August 
1916 


Dreptatea, Epoca, Gazeta, Înainte, Journal des Balkans, L’In- 
dependance Roumaine, La Roumanie, Libertatea, Minerva, 
Nationalul, Steagul, Seara, Universul, Ziua. 

După decretarea mobilizării au apărut în Bucureşti : 

Acţiunea, Adevărul, Dimineaţa, Epoca, Gazeta, L'Indepen- 
dance Roumaine, La Roumanie, Minerva, Nationalul, Steag ul 
Universul, preeum gi o foaie ocazională «Războiul». In Iaşi, au, 
continuat să apară, după decretarea mobilizărei : Evenimentul, 
Mişcarea, Opinia ; iar în Galati: Inainte—Galatii-Noi. Ziariştii 
nu aveau voie să critice în toată libertatea actele guvernului, 
sau să publice ştiri de ordin militar, — afară de cele comunicate 
de autorităţile militare, prin 
biuroul cenzurei, care functionà 
la ministerul instructiunei pu- 
blice ; iar în provincie, la pre- 
fecturile de judeţ, — censori 
fiind prefectii de judeţe. + 

In acelaş timp cu cenzura 
presei, s'a întrodus cenzura te- 
legramelor şi a corespondenţei 
poştale. 


Caricatura în timpul războiului. 


nand 1, către poporul român. 


Români, 


Războiul, care de doi ani a 
încins tot mai strâns hotarele 
noastre, a zdruncinat adânc ve- 
chiul aşezământ al Europei şi a ; 
invederat că pentru viitor numai pe terenul naţional se poate asi- 
gură viaţa paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru el a adus 
ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziua unirii lui, 

După veacuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, 
înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze Statul Român prin Unirea 
Principatelor, prin războiul independenţei, prin munca lui neo- 
bosită pentru renaşterea naţională. 

Astăzi ne este dat nouă să intregim opera lor, inchegand pentru 


OBNZORUL 
(Din revista «Deşteptarea» din Iaşi 
1917), 


= 23 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


GUVERNUL ROMÂN DIN 1916. 


SA Emit COSTINESCU EMANOIL PORUMBARU AL, CONSTANTINESCU 
ministrul agriculturei şi domeniilor. 


ministrul de finanţe, ministrul afacerilor externe. 


I. G. Duca 


De. O, ANGELESCU 
ministrul cultelor şi instructiunei publice 


ministrul lucrărilor publice. 


Ton I. 0. BRĂTIANU 
Preşedintele consiliului şi ministru de războiu. 


VICTOR ANTONESCU 
ministrul justiţiei. 


V. G. MORŢUN 


AL. RADOVICI 
ministrul deținterne, 


ministrul industriei şi comerţului. 


24 - - = 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


totdeauna ceeace Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: 
unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. 

De noi atârnă azi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe 
fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan 
cel Mare doarme somnul lui de veci. 

In noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putinţa de a le redă 
dreptul ca într'o Românie întregită şi liberă, dela Tisa până la 
mare, să propăşască în pace, potrivit datinelor şi aspiratiunilor 
gintei noastre. 


Români, 


Insufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâți să în- 
fruntăm cu bärbätie toate jertfele legate de un crâncen război, 
pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor, care are 
credinţa neclintită în menirea Ini. 

Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei. 

Cu Dumnezeu înainte !» 


FERDINAND. 


Regele Ferdinand I către ostaşi 
Ostasi, 


V'am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele 
unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină 
de nădejde. 

Umbrele marilor Voevozi Mihai Viteazul şi Ştetan cel Mare, 
ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce ve-ti desrobi, vă in- 
deamnă la biruintä, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor, care au 
învins la Războeni, la Călugăreni şi la Plevna. 

Veţi luptă alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O 
luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi induräm însă greu- 
tätile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră. 

Arătaţi-vă deci, demni, de gloria străbună. 

De-alungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvântă şi 


vă va slăvi. : FERDINAND. 


GENERALUL Ion CULCER 
Comandantul armatei I. 


Armata 1. — Frontul armatei I se întindea dela isvoarele 
Argeşului până la Varciorova, — 260 km. lungime. Comandant 
al acestei armate a fost numit generalul Culcer; gef de stat- 
major generalul Lupescu. Cartierul general: Craiova. In com- 
punerea acestei armate a intrat, la început, diviziile: 1, 2, 11, 
12, 13 şi 23. Totalul forţelor: 140.000 oameni. 


Planul de operaţii român. — In planul de operaţii s'a pre- 
văzut pentru frontul de nord şi nord-vest, în rezumat, urmă- 
toarele : 1) In noaptea de 14—15 August 1916 trupele de aco- 
perire, să treacă frontiera carpatină (lungime 700 km.) să 
atace cu toată vigoarea şi pe toată întinderea zonei muntoase ; 
2) Trupele de acoperire, ocupând zona muntoasă, să se oprească 
pe pozitiunile ocupate, să le consolideze, până la terminarea 
concentrării armatei ; 3) După terminarea concentrării, armatele 
I, IL IV (de Nord) —- aproximativ 400.000 oameni — să facă 
marşuri concentrice ; Armata I Culcer servind de pivot mişcă- 
rei ofensive, spre a se uni apoi toate, în vederea unei bătălii 
mari, dată, probabil, în regiunea Mureşului; 4) Să fie ocupat 
teritoriul, cuprins între curba ce o face Carpaţii, formându-se 
apoi un front ofensiv pe ipotenuza triunghiului transilvănean 
(pe linia dreaptă ce tae platoul transilvănean, cu extremitatea 
de nord, rezemată pe munţii Călimanului, iar cu extremitatea 
de sud, rezemată pe munţii Hațegului); 5) Operațiunile ofen- 
sive ale armatei IV (de Nord) să să facă în legătură cu aripa 
stângă a armatei ruse din Bucovina; Divizia I (din armata I) 
să ocupe zona muntoasă (regiunea Cerna). 

Pentru frontul de sud s'a prevăzut defensiva, dacă Bulgaria 
va atacă, până la sosirea grosului forţelor „ruseşti. 

Rezumat: planul de operaţii a prevăzut ofensiva Aa nord şi 
defensiva la sud. : 

Gruparea, forţelor române.—Ca să fie pus în executare planul 
de operaţii, armata de operaţii a fost împărţită în patru grupe, pa- 
tru armate: I, II, III şi IV (de Nord), inegale în valoare şi 
forţă. Cu ofensiva în Transilvania au fost desemnate armatele I, II 
şi IV (de Nord); iar cu defensiva pe frontul de sud, armata III. 


GENERALUL AL. AVERESCU 
Comandantul armatei a II-a. 


- 


Armata II. — Frontul armatei II se întindea dela valea 
Putnei până la izvoarele Argeşului. Comandant al acestei ar 


y 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


25 


mate a fost numit în ziua de 17 August generalul Al. Ave- 
rescu; şef de stat-major: generalul Christescu. Cartierul general: 
Ploesti. Totalul forţelor : 120.000 de oameni. 


GRNERALUL CONST. PRESAN 
Comandantul armatei IV (de Nord). 


= Armata IV (de Nord). — Frontul armatei IV (de Nord) se 

intindea dela Vatra Dornei până la valea Putnei. Comandant 
al acestei armate a fost numit generalul Const. Presan. 'Tota- 
lul forţelor : 110.000 de oameni. ‘i 

Armata III. — Frontul armatei III se intindea dela Calafat 
pânăla Ekrene (Marea Neagră), lungime 500 km. 

In ziua de 15 August, comandant al acestei armate a fost 
numit generalul M. Aslan; şef de stat-major: generalul Măr- 
dărescu. 

In compunerea armatei III a intrat, la începutul ostilităţilor : 
6 divizii şi una de cavalerie : diviziile 9, 17, 19 române; divi- 
ziile: 61 infanterie, una de cavalerie ruseşti; o divizie de in- 
fanterie ceho-sârbă. Aceste trupe aveau misiunea să apere 
Dobrogea, a cărei frontieră prezenta o lungime de 150 km., 
Turk-Smil-Ekrene). Alte trupe apărau malul stâng al Dunării. 
Totatul forţelor : 140.000 de oameni. 


Rezerva generală strategică. — Sa constituit apoi o rezervă 
generală strategică, compusă, din două divizii (în jurul Bucu- 
restilor). Totalul forţelor : 50.000 de oameni. 

Situatia militarä pe fronturile ce interesau operatiunile ar- 
matei române. — Frontul rus la 13 August 1916. — Pe fron- 
tul de Nord: angajamente fără însemnătate. Pe frontul de sud: 
a) armatele generalului Brussilov încetase ofensiva; b) Armata 
Scerbacew întâlnise rezistenţă în sectorul Zlota-Lipa; €) La 
armata: Letcitki, care forma extrema stângă, sprijinită pe Car- 
pati, — acţiuni locale. Unii prevedeau începerea unei. contra- 
ofensive germane, condusă de mareșalul Hindenburg, 
gajarea unei 


prin an- 
bătălii paralele, pe frontul rus, ajuns în linie 
dreaptă, având ca puncte de plecare Kovel şi Wladimir Wo- 
lynsky ; sau o ofensivă, întreprinsă de armata austro-ungaro- 
turcă a archiducelui Karl, printr'o manevrä de flanc, asupra 
armatei Letcitki, pornită din Ungaria şi combinată cu un atac 


frontal. Românii aşteptau conform angajamentelor luate de Ru- 
sia, garantate prin convenţia militară din 4/17 August 1916, 
începerea unei acţiuni energice de către armatele , Brussilow- 
Scerbacew-Letcitki, odată cu intrarea Româmei în zăzboi, spre 
a asigura dezvoltarea operaţiilor noastre. 

Hrontul macedonean 7—14 August 1916). In ziua de 7 Au- 
gust începuse o bătălie cu caracter general, pe tot frontul dela 
Florina, la vest, până la Seres, la est (200 km.) De fapt, nua 
fost un angajament continuu pe tot frontul, ci lupte deosebite, 
cu mari spaţii despärtitoare între ele, solidare în ansamblu, dar 
independente în detaliu. Astfel, a fost o bătălie sârbă pe frontul 
de vest; o bătălie franco-engleză, pe frontul de nord; o bătălie 
franceză pe frontul de est. In fiecare din aceste bătălii s'au an- 
gajat efective, variind dela una, la două divizii. La 12 August 
au fost angajamente de infanterie de oarecare însemnătate. 

După această dată bulgarii au încercat să contra-atace spre 
Vetrenic (6 atacuri) şi la nord de lacul Ostrov; pe cand la vest 
de lac, au atacat francezii, iar la sud de acelaş lac, sârbii. 'Toate 
luptele au avut un caracter parţial. 7 

Românii, aşteptau producerea unei ofensive a armatelor din 
Orient aliate, de sub comanda generalului francez Sarrail, odată cu 
intrarea lor în acţiune. Numele Sarrail ajunsese popular în ţară. 

Al 12-lea «front». — In ajunul intrării în războiu a României 
existau următoarele «fronturi» : In Europa: 1. Frontul franco- 
anglo-belgian-german ; 2. Frontul italo-austro-ungar ; 3. Frontul 
macedonean ; 4. Frontul oriental (ruso-germano-austro-ungar). In 
Asia: 5. Frontul ruso-ture (teatrul armean) ; 6. Frontul ruso-ture 
(teatrul persan) ; 7. Frontul anglo-ture (teatrul mesopotamian) ; 
8. Frontul anglo-ture (teatrul Sinaia şi frontiera egipteană); 9. 
Frontul anglo-arabo-ture (teatrul Hedjaz). In Africa : 10. Frontul 
franco-german ; 11. Frontul anglo-german. 


Preval tL y? 
Comandantul armatei III. oA 


26 


Al 12-lea front, creat prin intrarea noastră în războiu, a fost 
cel mai lung. Else întindea de-alungul Carpaţilor, dela Vatra- 
Dornei până la Vârciorova ; de-alungul Dunărei, dela Varciorova 


INTENDANTUL GENERAL ZAHARIA. 


„până la Turk-Smil; de-alungul frontierei dobrogene, dela Turk- 
Smil, până la Ekrene (Marea Neagră), având o langime de aproxi- 
mativ 1200 km. Până la 14 August 1916, frontul oriental se 
întindea dela Marea Baltică până la Vatra Dornei (frontiera, ro- 
mână); dela 15 August, el a format o linie cu cel român, având 
o lungime totală de 2300 km. (1100 km. frontul rus + 1200 km. 
frontul român), 

Cooperarea ruso-română. — In timpul negocierilor diplomatice 
ce au avut loc inainte de intrarea noastră in războiu, Rusia fi- 
găduise că va trimite în Dobrogea, ca să ne asigure împotriva 
unui eventual atac al bulgarilor, o armată de 200.000 oameni, 

In convenţia militară, s'a prevăzut ajutorul cunoscut (2 divizii 
de infanterie şi una de cavalerie). In ziua de 14 August, ora 5 


C. AMeriagatur 


Colonel Farmacist-gef al Armatei, 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


d. a. o escadrilă rusă, sub comanda contra-amiralului Patton, a 
intrat în portul Constanţa, în uralele populatiunei. In Constanţa 
se aflau mulţi vizitatori, — sezonul balnear eră în toi. 

Escadrila rusă se compuneă din unităţile următoare : cuirasatul 
«Rotislav» ; patru contra-torpiloare (tip «Căpitan Baranow») ; 
două sub-marine; 6 şalupe distrugătoare de mine (armate cu 
tunuri de 120 mm.) şi un număr mare de vase-transport. In 
noaptea de 14—15 August, trupe ruseşti au început să treacă 
pe un pod de vase Dunărea, pe la Isaccea. Armata rusă zisă de 
Dobrogea, a fost pusă sub comanda generalului Zoiancicowski ; 
ea se compuneă din divizia 61 de infanterie, o divizie de cava- 
lerie şi o divizie de ceho-sârbi, sub comanda colonelului din 
armata sârbă S, G: Hajici. Divizia ceho-sârbă s'a constituit in 
Rusia, din foştii prizonieri din armata austro-ungară. 

Populatiunea din ţară era încredinţată că Rusia va trimite ar- 
mate numeroase la sud şi consideră slabele forte, aflate sub 
comanda generalului Zoiancikowski, doar o avangardă a grosului 
format din sute de mii de soldaţi, ce neintârziat ar fi urmat ca 
să-şi facă apariţia, unde trebuinta va cere. 

Consecințele intrării României in razboiu, — Declaraţia de 
războiu a României împotriva Austro-Ungariei, a căzut ca un 
träznet la Viena şi Budapesta. Atât austriacii, cât şi ungurii, 
s'au grăbit să ceară ajutorul Germaniei. Germania, la rândul ei, 
a fost surprinsă, a doua zi după serbările patriotice organizate 
cu prilejul reîntoarcerii în patrie a submarinului «Deutschland». 

In primăvara anului 1915, când Italia declarase războiu Aus- 
tro-Ungariei, Germania îşi păstrase calmul, părând că o lasă 
indiferentă acest eveniment. Declaraţia noastră de rizboiu a fost 
imediat simțită şi considerată ca un eveniment foarte însemnat. 


Constanţa! în August 1916 (CASINO). 


Noutatea a provocat mare senzaţie la Berlin. 

Cu o grabă, ce nu intrase încă în obiceiurile sale, împăratul 
Wilhelm II a dat ordin imediat, ministrului german din Bucu- 
reşti, baronul von dem Busche, să părăsască Capitala României 
şi să facă cunoscut guvernului nostru, starea de războiu între 
Germania şi România, 

A venit apoi altă replică la declaraţia noastră de războiu fă- 
cută împotriva aliatei Germaniei: o importantă schimbare. în 
înaltul comandament german. Bătrânul mareşal Hindenburg, în- 
vingătorul ruşilor, cel mai popular general din Germania, a fost 
numit în ziua de 15 August 1916, comandant general al arma- 
telor; generalul Erich von Falkenhayn, şeful marelui stat-major 
german, a primit o nouă însărcinare şi anume aceea de a co- 
manda armata IX ce urmă să ia ofensiva in Transilvania, im- | 
potriva armatelor romane; maregalul August von Mackensen a 
fost numit, in aceeaşi zi, comandant suprem al armatelor ger- 
mano-bulgare din Bulgaria de Nord, având misiunea să conducă. 


. 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


27 


operaţiunile ofensive împotriva armatei TH română. Din ordinul 
Germaniei, Turcia a fost silită şi ea să ne declare rărboiu, obli- 
gată fiind să îndrepte câteva divizii spre frontiera Dobrogei. De 
Bulgaria, Germania eră sigură. Această ţară, aşteptă cu neräb- 
dare momentul ca armatele române să fie angajate în Transil- 
vania, ca să ne atace, cu concursul preţios al germanilor, pe 
la spate. 

In Grecia, declaraţia de războiu a României a pricinuit o pu- 
ternică impresiune. Cate-va zeci de mii de patrioţi greci, într'o 
mare adunare, ţinută la Athens, au aclamat pe fostul prim-mi- 
‘nistru Elefterie Venizelos, salutând intr’insul voinţa si cugetul 
poporului elen. S'a cerut regelui Constantin să imite gestul re- 
gelui Ferdinand I al României. O revoluţie a izbucnit la Salonic 
şi o puternică escadrä anglo-francezä a apărut în faţa Pireului. 

La Paris, ca şi în toată Franţa, declaraţia noastră de războiu 

a stârnit un entusiasm de nedescris. In epoca aceea francezii 
susțineau lupte grele la Verdun, unde se concentrase foarte multe 
divizii germane. Noul focar deschis de România putea să atragă 

‘ mare parte din diviziile germane, — după cum Sa şi întâmplat. 

Francezii, în numeroase reuniuni, au aclamat România, numind 
pe regele nostru: «Ferdinand cel leal>. In Anglia şi Italia, de 
asemenea bucuria populatiunilor a fost puternic manifestată. 

Toate aceste întâmplări au dovedit însemnătatea loviturei pe 
care o da România puterilor din centrul Europei — lovitură mo- 
rală, politică, economică şi militară — în toiul războiului, când 
balanţa victoriei nu se ştiă încă în ce parte va înclină. 


Trupe ruseşti în Dobrogea. 


Războiul se anunţă greu pentru noi, în urma atâtor duşmănii 
pe care le atrăsesem prin gestul nostru eroic şi cavaleresc. Cu 
fruntea senină, cu braţul ferm, cu sufletul curat, România intră 
în arena sângeroasă, spre a-şi da sângele celor: mai buni din fii 
săi, pentru cauza civilizaţiei, pentru triumful latinitäfi, pentru 
înfăptuirea visului nostru strămoşese. 


Crucea Roşie Română. — Cu toate că are de mult fiinţă, 
«Crucea Roşie Română», n'a primit decât in anul 1915, forma 
legală definitivă, care i-a dat putinţa să întreprindă o acţiune 
unitară şi roditoare. 

"In momentul începerei războiului european «Crucea Roşie» 
so găsea cu mijloace destul de modeste. In silintele ei, de a 
se pregăti pentru orice eventualitate, a avut de întâmpinat 
multe greutăţi. à 

Intr’adevir, despärtitä de occident, de Austro-Ungaria si Ger- 
mania, care nu mai lăsau să-i parvină nimic, mijloacele i-au 
fost cu mult reduse-pentru a face faţă nevoilor. Nu fara se- 
rioase greutăţi s'a putut completa organizaţia spitalelor. 

Aceste spitale au fost împărţite în două grupuri : 

1. Spitale fixe; 2. Spitale de campanie. 

La aceasta s'a adăugat : infirmeriile şi cantinele din gări. 

In momentul mobilizärei «Orucea Rogie Română» a pus în 


Caricaturi ruseşti din 1916. 


4TNTEER STIM INYVOA adi 


puţine zile la dispoziţia autorităţilor militare 6000 paturi, in 
spitalele sale fixe şi o mie de paturi în cele cinci spitale de 
campanie ale sale. 

Membrii Comitetului Central al Societätei Naţionale de 
Cruce Rosie a României, la 15 August 1916: 

Preşedinte de onoare, doamna Irina Câmpineanu, 

Preşedinie activ, Alexandru Marghiloman, 

Vice-Pregepinte : doamnele Ecaterina G. Cantacuzino si Eliza 
Brătianu, ) 

Vice-Presedinti: General Gr. Crăiniceanu şi Dr. N. Bărdescu. 

Membrii: Angelescu C. Dr., Balş G., Bărbulescu N., Blank 
Betina, Botescu H. Dr., Brătianu -Lia, Brătianu C. 1., Brătianu 
C. D. Dr., Brukner I. Dr., Cantacuzino I. Dr., Cantacuzino N. 
Maior, Caribol Zoe, Constantinescu A], C., Cornescu Elena, Costi- 
nescu Adina, Ciranu C., Juvara E. Dr., Filipescu Anastasia, 
Filipescu N., Gârleşteanu lesef colonel, Gerota D, Dr., Ghika E- 
caterina, Glogoveanu Maria, Golescu Catherina A., Grecianu Gr, 
N., Grămăticescu Emilia, Iliescu D. General, Lacasievici Al., Ka- 
minski Hermine, Dr., Mavrocordat L. G-ral Adj., Mortzun V. 
Cornelia, Neriiţescu D. S., Obregia Al. Profesor Dr., Papilian 
C. Dr. General, Roşu Constanta, Romniceanu Zoe, Sevescu 
Ana Gr., Slitineanu Lea, Sturdza Elena, Sturdza Irina Maria, 
Stirbey Barbu, Ştirbey G., Theodorescu N. V., Theodory I. 
Dr. General, Theodoraki H. D., Vlădoianu Zoe. 

Din Comitetul Central conform art. 21 alin. 2 din Statute a 


Infrätirea Română-Rusă (la Burdujeni). 


28 


mai făcut parte de drept, Principii şi Principesele Regale, 
membri ai Societăţei ; miniştri de interne şi de răsboi, direc- 
torii generali ai serviciilor sanitare militar şi civil şi directorul 
general al căilor ferate române. 

Membrii Comitetului A: D-na Irina Câmpineanu, preşedintă 
de onoare; Dr. N. Bărdescu, vice-presedinte ; D-nele Adina 
Costinescu, Elena Sturdza, Dr. Herm. Kaminski, D-nii Al. Con- 
stantinescu, Dr. D. Gerota, Dr. H. Botescu, C. I. Brătianu, D. 
S. Nenitescu. 

Membrii Comitetului B : D. Al. Marghiloman, preşedinte ; 
D-na Ecaterina G. Cantacuzino, vice-preşedinte; D-nele Lia 
Brătianu, Zoe Dr. Romniceanu, Lea Slătineanu; Dr. Prof. Al. 
Obregea, Dr. I.’Brukner, G. Ştirbey, G. Balş, Gr. N. Grecianu. 

Membrii Sub-Comitetului de Direcjie : Doamna Irina Cam- 
pineanu, preşedintă de onoare ; Alexandru Marghiloman, preşe- 
dinte activ; Doamna Adina Costinescu; D-l Al. C. Constanti- 
nescu, G. Ştirbey ; G. Balş. | 

Comisiunea de Aprovizionare: D-nele Eliza I. Brătianu, 
preşedintă, Ana Sevescu, Dr. H. Botescu, Gr. N. Grecianu. 

Comisiunea Financiară : Al Lucasievici, C. Cioranu, N. V. 
Theodorescu. 


România în 1916. România ocupă un teritoriu de 139.690 km. 
p. cu o populatiune de 8.000.000 locuitori. 

Avuţia naţională : proprietatea rurală şi pădurile 11.400.000.000; 
vii, cu o suprafaţă de 106.456 hectare, 300.000.000 ; terenurile 
inundabile, 500.000.000. 

Pentru totalitatea proprietăţii rurale statistica N. Xenopol a 
dat cifra de 131/, miliarde ; statistica dr. I. N. Angelescu, a dat 
81/2 miliarde ; statistica Mihai Şerban, 10 1/2 miliarde. Proprie- 
tatea fonciară urbană, 2 miliarde. 

Averea industrială, 1.300.000.000 (500 milioane învestite în 
afaceri petrolifere de diterite societăţi ; 500 milioane valoarea 
celorlalte instalatiuni industriale, — 838 de fabrici ; 300 milioane 
valoarea capitalului circulant — materii prime, combustibil ete. 

Averea comercială a societăţilor cu nume colectiv şi a firme- 
lor individuale, 500 milioane. Capitalul mobiliar, considerat ca 
bogăţie naţională, 1 miliard. Bunurile cari nu produc venit (mo- 
bile, bijuterii, obiecte de artă,-automobile, vehicule de lux, vase 
particulare, animale de lux), 160 milioane. Reţeaua drumurilor 
de fer — lungime 3548 km. — 1.060.058.513 lei. Pădurile sta- 
tului — având o suprafaţă de 1.042.000 ha. — după statistica T. 
Cudalbu au dat un venit de 8.000.000, reprezentând o valoare 
de 500 milioane. Pescăriile statului 60.000.000. Pământurile de 
cultură ale statului 200.000.000. Salinele, minele do lignit şi ca- 
rierile, 100.000.000. Serviciul maritim şi fluvial, docurile, fabri- 
cele de tutun şi chibrituri, şantierul naval dela Turnu-Severin, 
stabilimentele militare, stabilimentele balneare, imprimeria sta- 
tului, ete., 100.000.000. 


Valoarea terenurilor petrolifere ale statului, 300.000.000, Nu’ 


s’a putut evalua alte valori (monumente religioase, edificii etc.) 
Aproximativ s’a fixat capitalul national, public gi 
211.500.060.000. 

Datoria publică a statului s'a ridicat la 1 Aprilie 1916 la 
suma de 1.718.386.499 lei. Scăzând această sumă din capitalul 
brut naţional al statului, a rămas aproape la un miliard, eva- 
luarea averei statului, 

Suprafaţa cultivabilă a tärei : 6 milioane de hectare. 

Valoarea productiunei totale a cerealelor s'a ridicat la peste 2 
miliarde. (Un vagon de grâu a fost vândut înainte de 1914 cu 
1800—2000 lei; iar în timpul războiului european el s'a vândut 
cu 3000—3500 lei). Din cauza înfometării Germaniei şi Austro- 
Ungariei, prin blocus-ul duşmanilor acestor imperii, preţurile 
cerealelor noastre Sau mărit considerabil. 

O comisiune germană de importul cerealelor: Zentral-Ein- 
kaufsgeselischaft din Berlin, care luerà în înţelegere cu Kriegs- 
getreide-Verkehrsanstalt din Viena şi Kriegsproduction-Ak- 


particular la 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1618 


tiengesellschaft din Budapesta a cumpărat din România 150.000 
de vagoane de grâu. La 18 Tanuarie, Anglia a înfiinţat în Bu- 
cureşti un birou tot pentru cumpărare de cereale româneşti. Un 
contract s'a încheiat între acest biurou şi comisiunea centrală ro- 
mână pentru cumpărarea a 80.000 de vagoane de grâu, reprezen- 
tând o sumă de 262.200.000 lei. Englezii işi rezervaseră dreptul 
să lase grânele cumpărate în depozit la agricultori cu un termen 
fixat la 6 luni după încheierea päcei generale. Preţurile stabi- 
lite au fost: 3200 lei pentru vagonul de grâu, 2600 lei pentru 
vagonul de ovăz, 2700 lei pentru vagonul de orz, 2800 lei pentru 
vagonul de porumb, 3200 lei pentru vagonul de fasole şi 4000 
lei pentru vagonul de mazăre. Cerealele vândute imperiilor cen- 
trale şi Angliei s'au ridicat la o valoare de 6530.000.000, plus — 
taxa de export de 120.000.000 in aur, încasate de statul roman, 

O parte din suma ce ne datora Germania pe cerealele cum- 
pirate, a fost plătită prin cuponul datoriei noastre publice, prin 
Vânzarea titlurilor noastre de rentă, prin disponibilitätile ce s'au 
găsit în cassele băncilor austro-germane din Bucureşti ; iar altă 
parte a fost plătită în locomotive, Vagoane, maşini, materii chi- 
mice, pe care guvernul german se obligase să ni le furnizeze 
în schimbul cerealelor. În acest scop intervenise un aranjament 
între Germania şi România relativ la exportul şi tranzitul reci- 
proc al mărfurilor. În Mai 1916 un alt aral jament s'a încheiat 
între Austro-Ungaria şi România, cu acelaş cuprins. Ca să se 
centralizeze şi dezvoltă schimbul de mărfuri, se crease anumite 
organizatiuni la Bucureşti, Viena şi Berlin. În urma acestor con- 
tracte, aranjamente şi vânzări fireşte că avutia României se 
mărise ; apoi căpătasem în schimbul cerealelor şi altor articole, 
o parte din maşinele de care aveam mare nevoie. Teama de 
România însă nu permiteă Germaniei şi Austro-Ungariei să ne 
dea decât anumite maşini şi articole. 

Bugetul pe exerciţiul 1916—1917 se prezentă cu o augmentare 
la cheltueli de 45.786.400 lei, faţă de exércitiul 1915—1916; 
taxele de export în aur şi anumite impozite făceau situaţia sta- 
tului prosperă. 

Din această cauză s'a putut; organiză cel dintâiu împrumut 
intern în România, a cărei operaţiune a produs 400 de milioane. 
A fost prima victorie financiară a României, Funcţionau în ţară 
multe bănci. În Bucureşti: Banca Românească (capital în franci 
26.250.000); Marmorosch Blank & Co. (20.000.000) ;- Banca 
de Credit Român (20.000.000); Banca Agricolă. (18.500.000); 
Banca Generală Română (15 000.000); Banca Comercială, 
Română (12.000.000) ; Banca de Scont (10.000.000); The Bank 
of Roumania Ltd (1.500.000). În ţară, cele mai importante bănci : 
«Banca Comerţului» din Craiova (capital în franci 7.831.500); 
Banca «Moldova» şi Banca «Iaşilor», ambele în Iaşi. 

Din aceste bănci, au fost înfiinţate din iniţiativă română, în 
totalitate, sau în mare parte cu capital românesc şi deci au 
putut aduce reale servicii ţării, atât în epoca neutralității, cat 
şi în timpul războiului nostru: Banca Agricolă, Banca de Sconty 
Banca Marmoroseh Blank & Co., Banca Românească, Banca de 
Credit Român, Banca Comercială din Craiova, Banca «Moldova», 
Banca Iaşilor din Iaşi, precum şi alte bănci mai mici din pro- 
vincie. «Banca Generală Română» fiind o emanafiune a lui Dis- 
kontogesellschaft şi a casei S. Bleichrăder din Berlin, înfiin- 
tata din iniţiativă străină, cu capital străin şi cu acţiuni aflate 
în majoritate în mâini străine, ea nu a lucrat în acord cu inte- 
resele româneşti. Bank of Roumania Ltd. a fost fondată de 
Banca Imperială Otomană din Londra şi Paris. Politica exte- 
rioară a României, până la 1914, pozitiunea noastră geografică 
şi timiditatea capitalurilor franceze şi chiar engleze, au explicat 
prezenţa atâtor iniţiative şi capitaluri germano-austro-ungare în 
instituţiile financiare din ţară, până la 1916. 

Situaţia economică a ţării ajunsese ingrijitoare, din cauza 
războiului european. Dardanelele erau închise. Granițele dinspre 
Austro-Ungaria se închideau şi se deschideau după cum dictau 


» 


Pi 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


29 


interesele imperiului vecin. Exportul suferea; importul de-ase- 
menea. Fabricele nu puteau să lucrezej lipsindu-le materiile 
prime. Faptul că treceau peste graniţă diferite articole alimen- 
tare, prin contrabandă, sau alte mijloace pe cât de ingenioase, 
pe atât de condamnabile, micgorase resursele noastre alimentare. 
Din această cauză o criză economică se manifestă. Unele arti- 
cole se scumpise, altele ajunsese rarităţi. Numirul speculatorilor 
se mări într'un mod îngrijitor, ca şi a-l complicilor lor, — aca- 
paratorii. Dacă o mică clasă se îmbogăţea, majoritatea popula- 
tiunii suferea. Guvernul se văzi nevoit să ia măsuri de înfrâ- 
narea speculei, imitând până la un punct statele aflate în război, 
în ce priveşte reglementarea preţurilor şi paza graniţelor împo- 
triva contrabandelor. Sa introdus preţurile maximale pentru 
cereale, lapte, brânză, unt, carne, peşte, legume, alcool, făină, 
pâine, grăsimi animale, lână, zahăr, orez, sulfat de cupru, lignit 
ete. Preţurile fixate au prezentat, totuşi, o urcare simfitoare faţă 
de preţurile normale d'inainte de războiul european. lată un ta- 
blou comparativ, in care sau trecut preţurile mijlocii, a câtorva 
articole alimentare între anii 1910—1916: 


Le Pâinea Carnea „Laptele  Brânza _ Untul topit 

2 Preţuri normale. 
1910... "0315 0,765 0,33 1,38, — 
19112." = £0,297 0,82, 0,346 1,53, — 
1912.08: 0,91; 0,356 1,70 3,168 
LOIS 60,32 0,93; 0,35 1,80 3,81, 
1914 .. 0,32; 0,90 0,35 1,83 3,939 
’ Preturi maximale. 
1016; 52a 0,80, 1,50 0,50 2,— 6,— 


Din nefericire introducerea preturilor maximale nu opri spe- 
cula. Unele articole dispärurä de pe piaţă; altele se vindeau 
cu preţuri mari, pe sub ascuns. Trecerea mărfurilor şi in spe- 
cial a articolelor alimentare peste graniţă a continuat. Se ex- 
pedia în colete poştale — în Austro-Ungaria şi Germania — 
unt, brânză, păsări, şuncă, ete. S'a socotit la 100.000, capetele 
de vite trecute în Austro-Ungaria, prin contrabandă. Preţurile 
oferite în ţările, ce sufereau cumplit de pe urma blocus-ului, 
erau exorbitante, contribuind să încurajeze specula şi contra- 
banda. Din belsugul dela 1914—1915, România începu să re- 
simtă în 1916 raritatea, sau chiar lipsa unora din articolele de 
prima necesitate. ‘ 

Se luase însă toate măsurile ca armata să fie bine aprovi- 
zionată, în vederea unei apropiate campanii războinice. Servi- 
ciul intendentei a fost organizat, până în cele mai mici detalii, 
dând dovadă conducătorii lui, de un real simţ de prevedere. 
Depozite numeroase au fost înființate în diferite puncte ale 
ţării. 

Direcţiunea serviciului sanitar militar luase gi ea măsurile 
dictate de împrejurări, în ce priveşte strângerea materialului 
necesar războiului modern şi organizarea diferitelor servicii. Dr. 
C. Angelescu, ministrul lucrărilor publice, îşi consacrase o bună 
parte din activitatea sa, organizării unor trenuri sanitare, în- 
zestrate cu toate cele necesare şi care au putut rivaliză cu 
trenurile sanitare utilizate de marele armate din apus. 

Serviciul farmaceutic al armatei s'a aprovizionat, din timp, 
cu o mare cantitate de articole farmaceutice, unele din articole 
aduse chiar din Germania. 

fn comerţ însă, s'a resimţit lipsa, sau raritatea acestor articole. 

Alte servicii alo armatei nu sau putut organiză cum ar fi 
“trebuit, în vederea războiului, fie din cauza absenței unei in- 
dustrii naţionale independente şi puternice, fie din cauza impo- 
sibilitätii execntării la timp a comenzilor: făcute în ţările care 
se aflau în război. Cäile respiratoare ne lipseau; iar imperiile 
centrale — cu care trebuia să ne războim — au refuzat să ne 
mai furnizeze articolele în legătură cu preparatiunea unei ar- 
mate pentru război. 


Din punctul de vedere social, România în 1916 a fost sur- 
prinsă într'o fază de prefacere. Se proiectase modificarea unor 
articole din Constituţie, în vederea unei consolidări sociale şi 
economice. Există o disproportie periculoasă în ce priveşte re- 
partitia bogățiilor, a pământului de exploatat; după cum între 
clasa de jos, burghezime şi pătura de sus erau spaţii despärti- 
toare, care chemau atentiunea conducătorilor politici, — indife- 
rent de partide. Unul din’ oamenii politici, N. Xenopol, seria 
în 1916: \ 

«Societatea română se prezintă, din punctul de vedere al di- 
stribuirii bogăției şi a venitului, sub/o înfăţişare putin favora- 
bilă: o clasă foarte restrânsă de bogaţi, de oameni foarte bo- 
gati, posedând imense întinderi de pământ sau păduri ; bănci 
mari şi societăţi mari comerciale, sau industriale, realizând în 
general considerabile beneficii, o clasă mijlocie putin nume- 
roast; la țară, o clasă de ţărani înstăriți — al căror număr, din 
fericire se măreşte în fiecare an; o masă, 0 prea mare masă de 
țărani şi de muncitori agricoli, având o situaţie materială mi- 
zeră ; în sfârşit, în toată ţara o clasă numeroasă de funcţionari 
slab retribuiti. \ 

In oraşe multi lucrători cu salarii uşor ridicate, numeroşi 
mici proprietari şi mici comercianţi cu venituri modeste ; scum- 
pirea vietei a atins mai cu seamă pe aceştia din urmă. Clasa 
mijlocie, ceva mai ridicată, este formată în parte din străini ; 
cele mai bune case de comerţ sunt în mâinile lor; în societă- 
tile comerciale şi industriale posturile cele mai bine retribuite 
le aparţin. 

Trebue să recunoaştem că românii din clasa burgheză pre- 
feră funcțiunile publice, carierilor productive ale comerţului şi 
industriei ; un oarecare număr este atras spre profesiunile 
liberale unde se găseşte o pletorä de avocaţi şi medici» («La 
Richesse de la Roumamie», par Nicolas Xenopol, Bucarest 
1916). 

Partidul liberal, care guverna dela 1913, venise la cârma sta- 
tului pe baza unui program larg, care prevedeà reforme în do- 
meniul agrar şi electoral. Războiul european a impus alte preo- 
cupatiuni guvernului de pe atunci şi România a intrat în război 
cu o organizaţie socială neconsolidată. 

Războiul pentru înfăptuirea unităţii naţionale, din punctul de 
vedere moral, nu a găsit masa poporului nepregătită. Poporul 
nostru de ţărani a dat dovezi cât de bine pricepe rostul şi 
glasul vreinurilor, ce i se cere dela dânsul în epocile hotărâ- 
toare şi ce anume trebue să deă pentru binele neamului său. 

Dacă în pătura de sus, au fost pe ici pe colo unele goväeli, 
unele calcule, oarecari absente morale, sau prea mult sgomot 
şi exaltare patriotică, — în pătura de jos am găsit suflete oţe- 
lite, minţi cumpănite, o pornire de jerttă fara fraze ; o sin- 
gură dorinţă ascunsă în inima fiecărui semänätor şi plugar : să 
facă treabă de bun pământean pentru toţi de acelaş neam cu 
dânsul, spre a nu se face de ocară prin vecini. Şi acele numă- 
rate legiuni de plugari, care pornise în luna lui August 1916, 
să se războiască cu două mari şi temute împărăţii, ce nu pu- 
tuse încă a fi clătinate în doi ani de aprige lupte, cu atâtea 
puternice, luminate şi nenumărate popoare, aveau conştiinţa lim- 
pede că vor luptă pentru o pricină dreaptă. Täranii-osteni aveau 
mândria că ei nu intră într'o horă la spartul ei; aveau credinţa 
întrun Dumnezeu al celor obijduiti şi nedreptätiti de veacuri ; şi 
aveau nădejdea că din cumplitele vremuri va răsări o ţară mai 
mare şi mai mândră, de care se vor folosi urmaşii lor, iar căr- 
turarii viitorimei, vor pomeni cu respect şi dragoste faptele lor ! 


Transilvania. — In 1867 ungurii au fixat, după cum le-a con- 
venit intereselor lor politice, teritoriul dintre Tisza si Carpaţii 
româneşti, în mai multe diviziuni administrative. Prin Transil- 
vania se intelegeà teritoriul !cuprins între munţii Carpaţi până 
la o linie la Vest, in care găsim pasurile: poarta Transilva- 
miei sau poarta de Fer, sub muntele Rătezatul din apropierea 


30 


oraşului Grădiştea; pasul Zam, în apropierea râului Mureş; 
pasul Bucur, între Abrud şi Bran; pasul Ciucea, sau Meceşul, 
situat la sud-est de Simläu ; pasul Surduc, pe unde trece râul 
Someş; pasul Strâmbu, la nord, în directiunea Capnic (muntele 
Rotunda). 


Granițele desfiinţate. Punctul Polatiştea (jud. Gorj). 


Prin Transilvania urmează să numim toată regiunea cuprinsă, 
nu numai între aceste pasuri şi Carpaţii româneşti, dar şi din- 
colo de aceste pasuri, adică toate ţinuturile româneşti din Cri- 
şana şi Maramureş (parte din Maramureş şi Ugocea la sud de 
Tisa, Sătmar, Solajiu, Bihor, Brad, părţi din Bichiş şi Cenad), 
Conform diviziunei ungureşti din 1867, Transilvania avea 57.804 
km. p.; iar după cele expuse mai sus, Transilvania are 85.000 
kilom. patrati. 

O probă că prin Transilvania se înţelegeă chiar de unguri, 
în veacurile trecute, toate ţinuturile româneşti, până şi cele de 
peste Mureş, din Banatul Temişanei, o avem. in faptul că erau 
considerate ca partes adnexae ale Transilvaniei : Caransebeş, 
Lugos, Făget, Lipova, Şiria, Zărand, Ineu, Beiuş, Oradea-Mare, 
Şimleu, Chivara şi Sătmar, — cu alte cuvinte ţinuturile româ- 
neşti din Banatul Temiganei, din Crişana şi Maramureş. 

Poporul românesc s'a desvoltat între Tisza şi Nistru. Cu 
toate numeroasele năvăliri ale barbarilor, şi dominatiunea apă- 
sătoare ungară de mai multe ori seculară, românii rămaşi în 
ţinuturile lor dintre Tisza şi Carpaţi şi-au păstrat limba şi cre. 
dinţa în triumful dreptului, considerând pe unguri ca uzurpa- 
tori şi impilatori. Aşa se explică numeroasele revolutiuni făcute 
de românii din Transilvania în diferite epoci. Andrei Popovici 
scrie în această privinţă : 


«În anul 1387 se face revolutiune condusă de Vlad Tancul, Vlad 
şi Mihai Dan, — în Bănat; — în 1435 revolutiunea lui Stanciu, Popa 
Voica şi Costa, chinezi din Răuşorul din Tara Hațegului ; — în 1437, 
ţărani români, conduşi de căpitanii Mihai şi Galu Românul, străbat 
în Aiud, ocupă Clujul, devastează curţile şi proprietăţile nemilo- 
şilor nemeşi unguri, cari îi ţineau în selăvie. Ungurii, Săcuii şi 
saşii se întrunesc la Turda şi decid să stârpească pe ticăloşii de 
români. Autoniu, Magnu, primul căpitan al revolutiunei ardelene, 
este tăiat de unguri în bucăţi lângă mânăstirea Clujului, iar 9 
soţi de ai lui, sunt traşi în țeapă ; — la 1474, se răscoală ţăranii 
din districtul Şeicei şi al Mediaşului ; — la 1486, românii fac re- 
volutiune contra nobililor unguri şi contra saşilor; — la 1514, 
românii ocupă Şiria, Şoimuşul şi Lipova, iar sub conducerea popei 
Laurenţiu, dau foc Oradiei Mari, pustiesc pe ungurii Bihorului şi 
Săiagiului, aşa că «flacările se vedeau până la Buda». 

«La 1726 revolutiunea condusă de Ion Ţarul, se întinse din 
Banat, până la Orăştie ; — la 1599, românii, la vestea, victoriei lui 
Mihai-Viteazul asupra lui Batori, în credinţă că acum au să ca- 
pete domn de neamul lor, apucară läncile şi sulitile şi se răscu- 
lară ca un om, dar şi această revoluţie fu înecată în sânge. «Nici. 
odată furcile, temnitele, securile, cârligele, streangurile si coltu- 
rile stâncilor, nu au omorât mai multi criminali români, — scrie 
ungurul Bethlen Wolfgang. La 1701, avem revoluţia românilor 
din Alba-Iulia ; la 1707, acea condusă de căpitanii Vasile Negru, 
Dragu Biălică, Bucur Câmpeanu şi Gävrilä Naghisegi; la 1721 ro- 


ROMANIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


mânii răsculați din Dobra, ocupă Dova şi gonese garnizoana îm- 
părătească ; la 1727, fac revoluţie în Abrud, la 1730 în Träscäu ; 
la 1760, iar în Abrud şi apoi alte mici revolutiuni, până la cea 
mare din 1784 a ţăranilor Horia, Oloşea şi Crişan. 3 

«Revolutiunea aceasta a fost mare — scrie Heydredorf, contem- 
puran sas din Mediaş — fiindcă întreg. poporul român din Tran- 
silvania, chiar si cel din forudul regese era impregnat cu ideea 
revolutiunei şi hotărât la ea». ; 

Apoi am avut revolutia din 1848, în cap cu Avram Iancu. 
Frământările din Februarie 1848 se propagară cu repeziciune 
în toată Europa. Viena cerea libertate ; Praga şi Cracovia, au- 
tonomie naţională; Pesta, republică independentă ; Blajul, auto- 
nomia Transilvaniei. Ungurii puseseră la cale unirea Transil- 
vaniei cu Ungaria. Românii, în marea lor adunare naţională dela 
Blaj, ţinută în câmpia Libertăţii, au ridicat un energic şi so- 
lemn protest, cerând autonomia şi respectarea drepturilor lor 
naţionale ; dar ungurii nu au voit să ţină în seamă cererile le- 
gitime ale românilor, după cum şi austriacii nu le-au luat în 
considerare. E : 

Anul 1849 a adus: războiul între unguri şi austriaci, inter- 
venfia ruşilor, Vilagos, capitularea de la Comom, semnată de 
generalul Klapka, domnia absolutismului, vreme de 10 ani. Sub 
regimul absolutist, a stat, fireşte şi "Transilvania. 

In 1860 Austria încercă să dea oare-cari libertăţi. Sub gu- 
vernul Schmerling se elaborä constituţia zisă de la 26 Febru- 
arie 1861. 

Din camera deputaţilor urmau să facă parte 343 membri, în 
proporţiile următoare pentru fiecare tard: Ungaria 85, Boemia 
54, Lombardia venețiană 20, Dalmatia 5, Croatia şi Slavonia 9, 
Galitia cu Cracovia 38, Austria de jos 18, Austria de sus 10, 
Salzburg 3, Styria 13, Carintia 5, Carniolia 6, Bucovina Seg 
Transilvania 26, Moravia 22, Istria şi Triestul 6, Silezia (aus- 
triacă) 6, Tirolul şi Voralberg 12. Ungurii au refuzat să tri- 
meată deputaţi la Viena, interzicând şi românilor să trimeatä 
deputaţi, sub cuvânt că împăratul Franz-Joseph nu.este un rege 
încoronat şi legal pentru Ungaria (împăratul Franz-Joseph nu 
depusese jurământul de credinţă constituţiei ungare). 

În timpul negocierilor între austriaci şi unguri, Reichsrathul 
s'a întrunit la Viena (1 Mai), dar lipseau deputaţii Ungariei, 
Transilvaniei, Veneţiei, Croaţiei şi Slavoniei (140 deputaţi din 
343). Schmerling, a spus atunci în Reichsrath celebrele vorbe, 
arătând locurile goale: Wir Koennen warten ! (Putem să aş- 
teptăm !) Situaţia era atât de turbure, pentru Austria, în cât 
Schmerling fu înlocuit cu contele Belcredi, cunoscut prin ten- 
dintele sub federaliste, iar împăratul, prin manifestul din 20 
Septembrie 1865 se declara gata să intre într'o cale de inte- 
legere cu reprezentanţii legali ai popoarelor din «partea orien- 
tală a imperiului». Pe atunci Ungaria şi Transilvania, erau pen- 
tru Austria «partea orientală» ! A 

Evenimentele din 1866, atât de triste pentru Austria, grăbi 
înţelegerea. Doui oameni, Beust, pentru Austria şi Deak, pentru 
Ungaria au fost autorii reconcilierii, autori faimosului compro- 
mis din 1867, care a dat prilej ungurilor să sugrume dreptu- 
rile naționalităților. Ungurii au uzat şi abuzat de drepturile 
câştigate, căutând să maghiarizeze pe români. Curentul federa- 
ţiunii pe baza sistemului grupelor naţionale, început la 1849, 
continuă gi după incheerea compromisului, în Austria. In cartea 
lui I. — I. Prochaska (Oesterreich's Rettung, Viena 1867) se 
spunea că imperiul austro-ungar ar trebui să se împartă în 6 
grupe — în grupul No. 5 găsim trecută şi Transilvania cu 
2.116.000 locuitori ; imediat după grupul Ungaria (No. 4). Iată 
cum, ori de câte ori a fost vorba de un sistem politic, bazat 
de principiul naţional, Transilvania era separată de Ungaria, 
considerată ca grup etnic aparte şi capabilă să se ocupe sin- 
gură de soarta ei. Şi pe când — nu mai departe în anul ur- 
mător 1869 — s'a strigat la Praga, cu prilejul sărbătorirei ma- 
relui reformator-martir Huss: Hanba ! Zaplatime ! (Infamie 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


31 


Ne vom räzbuna!), — la Budapesta magnatii spuneau că infa- 
mie şi trădare faţă de «patrie» ar fi, dacă cine-va ar îndrăzni 
în regatul Sf. Stefan să vorbească de drepturi nationale, căci 
de la pustă şi până în Carpaţi nu trebue să existe de cât 
maghiari ! Nu vorbiseră tot aşa ungurii împăratului Franz-Jo- 
seph în 1865, când invocaseră sus şi tare drepturile lor natio- 
nale. De fapt ungurii începuseră propaganda lor de maghiari- 
zare mai înainte de incheerea compromisului. Prin câte-va legi 
votate de dieta din Pesta, în 1843 şi 1847 limba ungară a fost 
instituită ca limba oficială, în locul limbei latine şi întrebuin- 
area sa făcută obligatorie, nu numai în dietă, dar chiar gi în 
comitate, în administraţia publică. Ce efect a făcut aceste dispo- 
zitiuni de maghiarizare în occident ? Un filomaghiar, Levy, scria 
în «L'Autriche-Hongrie ses institutions et ses nationalités» 
(1871, Paris) : 


«Când s'au luat, asemenea măsuri, care rupeau egalitatea în pro- 
fitul unui singur idiom şi a unei singure rase, o nemulțumire uni- 
versală se“ridică printre croaţi, sloveni şi români. Nu numai că 
aceştia se simțeau moralmente atinşi în mândria şi demnitatea lor 
naţională, dar erau politiceşte loviți în drepturile lor cetăţeneşti, 
căci sub regimul legilor noui, ei nu puteau să pretindă la nici-o 
funcţiune publică, nici măcar să aspire a reprezenta pe compatrioţii 
‘lor în dietă, fără să fie constrânşi la umilitoarea obligaţie de a în- 
väta limba maghiară, adică o limbă străină ! In 1848, Ungaria re- 
voluţionară persistă în acest sistem imprudent şi despotic, căzând, 
la rândul ei, în aceiaşi greşală, pe care o învinuia —şi pe drept 
cuvânt — curtei din Viena. Si ea dorea să constitue un stat politic 
unitar fără să ţină socoteala de reclamatiunile legitime ale diferi- 
telor rase ce o locuesc. Care a fost rezultatul ? Un dezastru. Re- 
voltati de pretentiunile nebuneşti ale maghiarilor, populatiunile 
oprimate s'au ridicat sub conducerea lui Iellacici, banul Oroatiei, 
şi nu cu puţin au contribuit întru câtva să ruineze cauza patrio- 
tilor unguri». 

Acela care săvârşise crima contra dreptului celui mai sacru al 
naționalităților, Kossuth, şi-a dat mai târziu seama de «greşala 
politică» făcută şi în exilul său din Anglia, a ţinut un discurs, 
din care extragem: 


«Suntem dispuşi, noi ungurii să trăim în bune raporturi cu slavii 
„dela sud şi cu românii. Ungaria este bulevardul Europei, împotriva 
panslavismului şi ea este, deasemenea aliată naturală a nationa- 
litätilor croată, sârbă şi română...» 


Intervenind pactul din 1867, ungurii nu au mai cunoscut ce 
este măsura în materie de maghiarizare. Românii au fost cu de- 
sivargiro sacrificați politiceşte, cu toate că ungurii se obligaseră 
să recunoască anumite drepturi ñationalitätilor, în ce priveşte 
biserica, şcoala, administraţia şi justiţia! Noua situaţie creată 
Transilvaniei a provocat două curente printre conducătorii ro- 
mânilor: Unul pentru uniune, sau «activitate» şi altul contra 
uniunii, sau pentru «pasivitate». Majoritatea transilvanenilor a 
fost împotrivă uniunii, refuzând să trimeată reprezentanţi în dieta 
din Budapesta; pe când românii din Banat şi Maramureş au tri- 
mis până la 1887, când şi ei au recurs la pasivitate. După câţiva 
ani românii s'au hotărât să trimeată reprezentanţi la Budapesta, 
dar toate alegerile din 'Transilvania au fost făcute sub teroarea, 
jandarmilor maghiari. Temnitele ungureşti au început să fie um- 
plute cu români ; ziarele româneşti au suportat amenzi în valoare 
de câte-va milioane de coroane, ziarişti au fost condamnaţi la, 
închisoare; până şi femei, pentrucă au purtat la horă tricolorul 
românesc, au cunoscut regimul penitenciar maghiar. Izbucnind 
războiul în vara anului 1914, românii din Transilvania au fost 
constrânşi să între în luptă pentru o cauză, care nu numai că 
nu eră alor, dar eră duşmană lor. Mulţi tineri ardeleni au trecut 
Carpaţii, în regatul român, căci se auzise în Transilvania că Ro- 
mânia nu va sta multă vreme în neutralitate şi va luă armele 
pentru dezrobirea lor. 

Populatiunea. — In ce priveşte populatiunea din Transilvania, 
recensământul din 31 Octombrie 1857, a dat următoarele cifre: 


1,104.322 români (57.3%); 517,577 unguri 26.9 0/5); 200.364 
germani, saşi (10.4%/o) ; 14.152 evrei (0.7 0/0) ; 1,378 cehi, moravi 
şi slovaci (0.1/5) ; 88.990 bulgari, ţigani, albanezi, greci, armeni 
(4.500); iar pentru Ungaria 4.333.987 unguri (44.20/5) ; 1.171.676 
români (12.07). După statistica făcută de austriacul dr. Fickher, 
directorul statisticei administrative în 1869, erau în Austro- 
Ungaria : 9.060.000 germani, 6.690.000 cehi, moravi şi slovaci, 
2.370.000 polonezi, 3.000.000 ruteni, 1.250.000 sloveni, 2.510.000 


MARELE Ungaria. 
eae UN DOCUMENT. ngaria 
BIUROUL 6 
SECRET 


INSTRUCȚIUNI 


asupra 


Chipului de procedare al oricărui element de trupă, la ocuparea unuei 
iocalităţi sau regiuni 


Scopul urmărit prin instrucțiunile de faţă +) este de a îndrumă comandanții oricărei 
unități — dela recunoaşterea de ofiţeri până la marile unităţi — asupra chipului: cum vor 
procedă, imediat ce au ocupat o localitate sau o regiune, pentru a asigură : 

1. Secretul operaţiunilor şi siguranța armatei; 

2. Procurarea mijloacelor de traiu şi comunicatiuni necesare armatei; 

* 3. Luarea în posesiune, în bune condițiuni, a tot ce aparţine statului vrăjmaş, 

4. Menfinerea ordinei; 

5. Continuarea traiului obicinuit în condițiuni cât mai aproape de cele normale, pentru 
populaţia pacinică. 3 > 

Măsurile de luat pentru asigurarea cerințelor de mai sus, sunt arătate mai jos în or- 
dinea importanţei lor. Ele vor fi aplicate de orice detaşament sau unitate care intră în orice 
localitate în măsura efectivului de care dispune; dacă în localitate au mai trecut alte unitäti, 
unităţile noui venite se asigură dacă unităţile ce le-au precedat au luat toate măsurile pres- 
crise şi le completează la nevoie; dacă sunt mai multe unităţi, atunci cel mai mare în grad 
hotărăște. Inainte de intrare în localitate, comandantul unităţii sau detaşamentului îşi întoc- 
meşte după hartă, după broşura asupra organizării Ungariei şi după informatiuni, o listă de 
toate autorităţile ce se. află în localitatea care se ocupă, complectändu-0 mai târziu prin in- 
formaţiuni din localitate. 


4 


croaţi şi sârbi, 5.460.000 maghiari, 2.870.000 români, 600.000 
italieni, 1.160.000 evrei, 230.000 indivizi, aparţinând unor rase 
diferite. 

In 1900, recensământul ungar a dat următoarele cifre, pentru 
Ungaria : 8.651.520 unguri (51.38%) ; 2.798.559 români (16.620/0). 

Este de observat că după recensământul din 1857, numărul 
românilor din Transilvania şi Ungaria se cifră la 2.275.998 ; după 
recensâmântul dr. Ficker din 1869, numărul românilor se cifră 
la 2.870.000; iar după 29 ani recensâmântul maghiar din 1900 
a dat cifra de 2.798.000! 

Răspunsul ni l-a dat prof. R. Gonnard în «Hongrie au XX-e 
Siècle», (Paris, 1908) : 

«Este foarte greu să se ştie exact, prin ce fraetiune este re- 
prezintată fiecare din nationalitätile, care populează Ungaria ; 
nu fiindcă statisticile sunt mute în această privinţă, departe de 
aceasta ; ci pentru că multă lume refuză să le acorde încredere. 
Reprezentanţii «naționalităților» pretind că statisticianii maghiari 
îngroaşă bucuros cifra connationalilor şi o subtiazä pe aceea a 
celorlalte grupuri etnice. Îmi aduc aminte, cu câtă convingere 
îmi spunea un mare industriaş de lângă Viena, care eră foarte 
în curent cu chestiunile sociale ungare: «Ungurii pretind, că 
sunt 9—10 milioane; în realitate nu sunt decât cinci.....» El in- 
sistă asupra acestui fapt, pentrucă printre Ungurii dela sud 
sunt numeroase populaţii germane şi că loialismul lor faţă de 
coroană îi face să fie consideraţi ca Unguri, pe când ei nu sunt 
de loc. 

«Recensământul din 1900 arată cât de slabă este în Ungaria 
majoritatea formată din acea parte a populatiunei, a cărei «limbă 
maternă» este cea ungurească. Mai este de remarcat, că în această 
majoritate figurează destule elemente, care nu sunt de loc de 
origină ungurească şi dintre cari multe sunt numai de curând 
maghiarizate. Pentru a scoate în evidenţă acest lucru, este su- 
ficient a constata, că majoritatea dela 1900 (51,38°/o) a fost mi- 
noritate la 1890 (48,50/;) şi încă mai mult la 1880 (46,6 0/0). Or, 
cum natalitatea maghiară, departe de a fi superioară, dimpotrivă 


ROMÂNIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916 — 1918 


32 


le este inferioară celorlalte populatiuni, — creşterea rapidă a nu- 
mărului indivizilor, a căror limbă maternă este cea maghiară, 
trebue explicată mai curând prin cuceriri lingvistice, decât prin- 
tr'o augmentare a elementului etnic unguresc. Independent de 
aceasta este clar, că într'o ţară, unde se vorbese mai multe limbi 
şi unde este o singură limbă oficială, aceasta devine cu timpul 
limba obicinuitä a unei părţi din populatiunile, cari la început 
nu o intrebuintau decât în mod exceptional. 

«Populaţia Ungariei se poate împărţi în trei grupuri mari : 
blocul unguresc la mijloc şi spre Apus; blocul românesc spre 
Răsărit ; blocul slovacilor spre Nord. Ungurii ocupă aproape 
locul dintre Dunăre şi Tisa, afară de partea sudică, unde ei 
se amestecă cu populaţii foarte diverse printre cari domină ele- 
mentul german şi mai ales Sârbii. Ungurii se respândesc şi spre 
Răsărit dincolo de Tisa şi la Nord de Murăş pe o suprafaţă 
egală aproape cu aceea dintre Dunăre şi Tisa; ei ocupă ambele 
maluri ale Tisei spre Nord şi Nord-Est, ; 

«Românii fin un loc foarte mare pe harta regatului Ungariei, 
cel mai considerabil după Unguri. Ei înaintează spre Apus de 
Transilvania, domeniul lor, până ’n mijlocul comitatelor Timiş şi 
Arad; spre Nord până la cursul superior al Tisei. In schimb 
teritoriul lor transilvan cuprinde destul de numeroase popula- 
fiuni ungureşti şi germane, mai ales la frontiera României, 
unde un bloc compact de Unguri (Secui) formează avantgarda 
fiilor lui Arpad spre Orient, alături de alt bloc german, Sasii 
din Transilvania, cari nui trebuese confundați cu Svabii din 
Banat. Valea de mijloc a Murägului este partea ocupată de 
elementul românesc cel mai curat. 

«Slovacii deţin Nordul, unde sunt, amestecați cu Germani, 
Unguri şi Ruteni, şi Nord-Vestul, unde domină aproape peste 
tot. Cele trei populatiuni amintite sunt fiecare astfel cantonate; 
nu fără penetratiuni reciproce,—pe trei teritorii destul de uşor 
distincte dacă nu delimitate. Germanii dimpotrivă, aproape tot 
aşa de numeroşi ca Slovaci, sunt foarte risipiţi». 

După statistica maghiară din 1910 erau în Transilvania 
2.678,367 locuitori ; in Banat 1.582.133: in Crişana, 2,308,468; 
în Maramureş 846,092, — Total 7.415.060. 

Aceiaşi statistică stabilise populaţia după limba maternă astfel : 

1) Transilvania : 1.472,021 romani; 537.402 secui; 380.000 
unguri ; 234.085 germani (saşi) 54.044 diverşi. 

2) Banat : 592.049 romani; 387.545 germani ; 284.329 sârbi ; 
242.152 unguri, 53.927 diverşi. 

3) Crişana : 1.473.734 unguri, 661.699 români, 102.773 slo- 
vaci, 52,083 germani, 11,788 diverşi. 

4) Maramureş : 364,026 unguri, 214.020 români, 70.854 ger- 
mani, 196.193 diverşi. 

In realitate, numărul românilor în Transilvania se ridica in 
1916 la 2.900,000 (62. 5 0/;), la sate 95 0/0: iar 50), la orage. 

Teatrul de operaţiuni. — Dacă Transilvania a fost un re- 
zervor de oameni pentru consandamentul austro-ungar, în răz- 
boiul isbucnit în vara anului 1914, ea a ajuns teatru de operaţii 
prin declaraţia de războiu a României din 14 August 1916. 

La marginea de sud şi est a teatrului de operaţiuni se ridica 
lanţul impunător al Carpaţilor, cu defileurile Vulcan, Turnul-Roşu, 
Bran, Predeal, Bratocea, Buzău, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Tulghes, 
pe unde au pătruns coloanele române, în noaptea de 14—15 
August, In apropierea defileului Vulcan se întind munţii Hu- 
niedoarei, până la râurile Striiu şi Jiu, unde se află bogatul 
bazin carbonifer Petroşani. 

Cam la jumătatea cursului de apă Striiu dăm de superba 
vale a Hațegului, unde se găseşte orăşelul Grădiştea, renumit 
prin ruinele Sarmisegetuzei, fosta capitală a Daciei. In apro- 
pierea trecätoarei Turnu-Roşu se află munţii Răşinarilor. Oltul 
îşi croegte un drum prin Carpaţi, pe la Turnu-Rogu, oferind o 
regiune minunată de pătrundere în spre lunca Mureşului. 

Dincolo, se întinde apoi ultimele ramuri ale Carpaţilor des- 


chizându-se ţinutul plin de amintiri istorice a Selimbarului şi 
Sibiului. In spre Banat avem lanţul de munţi dela fosta frontieră, 
pitorească vale a Cernei şi alte văi dincolo de Cerna. Acesta 
a fost teatrul de operaţiuni al trupelor din armata I română, 
în "Transilvania şi Banat. 

Dela culmile Carpaţilor, între isvoarele Argeşului şi valea 
Putnei, până mai sus de Olt, se întinde un platou ondulat, 
străbătut pe toată lungimea de lunca Oltului. In această re- 
giune sudestică a Transilvaniei se găseşte ţara Bârsei, cu fru- 
mosul şi bogatul oraş Braşovul ; ţinutul Făgăraşului. 

Acesta a fost teatrul de operaţiuni al armatei II române. 

Dela culmile Carpaţilor Moldovei până la văile Mureşului şi 
Oltului, se desfăşură o regiune încântătoare. A 

Natura este în permanentă sărbătoare. Culmile munţilor oferă 
perspective nebănuite ; defileurile prezintă pozitiuni variate şi” 
nespus de pitoreşti ;, văile Oltului şi ale Mureşului desmiardä 
ochiul călătorului, reţinându-l într'o continuă reverie. 

Acesta a fost teatrul de operaţiuni al armatei IV (de Nord). 
Având spre răsărit lunea Oltului, la apus lunca Sameşului, iar 
în mijloc lunca Mureşului, teatrul transilvan prezentă pentru 
armatele române ca obiectiv principal de atins lunca Mureşului, 
cea mai întinsă, căci ea cuprinde aproape jumătate din ţinut. 

Armata, Orientului. — Când s'a decretat mobilizarea armatei 
române, ar fi urmat să se fi produs pe teatrul de operaţii ma- 
cedonean o ofensivă, cu scopul de a reţine aproape totalitatea 
forţelor bulgare, la sud, angajate în luptă. Ocupându-se de si- 
tuafia armatei aliate dela Salonic, din acea epocă, Alfred West- 
phal a dat următoarele relatiuni : 

«La 24 August (st. n.) generalul Joffre a telegrafiat gene- 
ralului Sarrail că îi lasă libertatea să lucreze după propria sa 
inspiraţie. La 28 August Sarrail a răspuns generalului Joffre 
că el nu va govăi să atace. 

La 29 August (st. n.) generalul Joffre i-a telegrafiat să grä- 
bească atacul». (A treia zi a mobilizării române), 

«Armata (Sarrail) era formată din elemente juxtapuse, dar 
nefuzionate şi fiecare se supunea şefilor respectivi. 

Robertson, comandantul corpului englez a fost până la sfârşit 
cu desăvârşire ostil oricărei ofensive. Armata sârbă era sub 
ordinele prinţului Alexandru. Brigada italiană şi brigada rusă, 
îşi îngroşase puţin efectivele. 

Armata Orientului, în ansamblul ei, era mai puţin numeroasă 
decât se pretindea pe atunci. Se spunea, 500.000 de comba- 
tanţi. Eram departe de această cifră! Marele Cartier General, 
care cunoştea toate greutăţile care le întâmpina misiunea ge- 
neralului Sarrail, care era exact informat asupra cifrelor efec- 
tivelor sale şi a importanţei armamentelor sale, ştia bine că îi 
eră peste putinţă să întreprindă o acţiune directă în legătură 
cu armata română. A ocupa pe bulgari, a-i fixa, acesta a fost, 
după câteva variafiuni, planul definitiv al comandamentului aliat». 

(«Le Sacrifice Roumain» de Alfred Westphal, tresorisr ge- 
neral de la Ligue des Droits de l'Homme), 


Trupele bulgare. — Incă înainte de decretarea mobilizării ar- 
matei române forţele bulgare erau împărţite în două: o parte 
din forţe se aflau pe frontul macedonean, făcând faţă armatei 
Orientului (Sarrail); altă parte din forţe se aflau concentrate 
la nord, de-alungul Dunărei şi frontierei dobrogene. Trupele 
bulgare concentrate la nordul Bulgariei, spre a supraveghia 
România, se ridicau la aproape 135.000 de oameni. In regiunea 
Vidinului erau concentrate vre-o 15.000 bulgari ; între Lom- 
Palanca şi Rusciuk cam 20.000 ; iar între Rusciuk — Varna a- 
proximativ 100.000 de oameni. 

Ne ştiind cu precisiune în ce directiune va fi îndreptat atacul 
principal român, dacă armata română va luă ofensiva în Tran- | 
silvania, sau va porni o ofensivă spre sud, comandamentul bulgar 
a căutat să apere linia ferată Rusciuk-Varna, direct ameninţată 
în cazul unui atac bruscat al forţelor româno-ruse din Dobrogea. 


ns 
“ 


CASELE NATIONALE 


PENTRU 


INVATATURI şi INDEMNURI B BUNE. 


Incă din iarna anului 1917; sa început, de către o mână 
de oameni de inimă, construirea şi organizarea unor insti- 
tutiuni de cultură şi educaţie românească, numite «Casele 
Naţionale». 

Orgamizarea lor şi desvoltarea la stadiul în care se găsesc 
astăzi, se datorește, in mare parte, încrederei desăvârgite 
acordată inijiatorilor. h 

Astăzi sunt deja construite seapte Case Nationale, a S-a 
încă. în construcţie, având la Bacău o centrală cu o şcoală 
de meserii cu toate atelierele — unde orfanii de räzboiu, pe 
lângă adăpostul necesar vietei lor, sunt indreptati fiecare 
către o meserie. \ 

Centrala Caselor Nationale, este condusă de un comitet al 
cărui preşedinte de onoare, este Domnul General Văitoianu, 
iar fiecare Casă Naţională, se conduce prin îngrijirea unui 
comitet local şi sub directivele Centralei. ; 

Casele Nationale, sunt cunoscute ca persoană morală de 


către Corpurile legiuitoare. 


Susţinută până acum prin ajutorul venit dela prieten. la 
prieten, această operă de cultură şi educaţie naţională atât 
de necesară satelor noastre, a luat asa -dezvoltare, că are 
nevoe de concursul tuturor oamenilor iubitori de neam, 

Fiecare român poate concura la ridicarea morală a fiilor 
țării noastre, înscriindu-se ca membru fondator sau activ 
la Casele Naţionale, şi căutând a răspândi ideile atât de 
sănătoase conducătoare, ale acestor institutiuni. 

Casele Nationale,. au făcut să apară şi revista «Răsăritul», 
pentru învățături si îndemnuri. bune, prin care, întrebuin- 


_ fandu-se literatura mational ca mijloc, se tinde la cultiva- 


rea comorilor sufletelor si desăvârşirea educaţiei civico-na- 
tionald. ‘ 

Cunoscând sentimentele, Dv. de înalt patriotism, si siguri 
pe dragostea ce vă leagă de fiii acestui neam cerefi să vă 
trimitem un exemplar din statutele Centralei Caselor Natio- 
nale, si vă rugăm ca, dacă credeţi, că puteţi lucra la re- 
crutarea de noi membrii şi procurarea de abonamente, sau 
a desvolta .o altă activitate mai mare în acest scop, să bine- 
voifi a ne răspunde. 

Increzätori în munca si dragostea Dv. de neam, Suntem 
siguri de ajutorul ce ne veţi da, pentruca prinmoi înşine 


să ajungem acolo unde ne îndeamnă năzuința : o Românie 


tare, într'o Românie Mare. 


Presedintele „Caselor Naţionale“ 
COLONEL, |. MANOLESCU 


NB. — Orice răspunsuri se vor trimite pe adresa: M. Augustin, 


Str. Cereş No. 2 (prin Isvor) Bucureşti. 


VIZITAŢI 


Magazinul A. BARAGHIAN 


70, CALEA VICTORIEI, 70. 


Cumpără şi primeşte spre vânzare în comision 
COVOARE şi orice OBIECTE DE ARTĂ. 
CASĂ DE INCREDERE. 


Bodega MIRCEA 


B-dul Academiei | 


Serveşte publicul ca în timpuri normale : 


cu cele mai alese BAUTURI. 


EXPOZIŢIE DE IMBRĂCĂMINTE 
PENTRU DOAMNE ŞI DOMNI 
Articole sosite din ANGLIA şi FRANȚA. Elegantele si 


elegantii Bucurestilor sunt obligaţi să viziteze ax: 
pozitia dela 


MAGAZIN N 
BUCURESTI. — CALEA VICTORIEI, 52. — BUCURESTI. 


S'A DESCHIS 


BODEGĂ, BERĂRIE ȘI PATISERIE 


LA ROMÂNIA MARE 


BUCUREȘTI. Str. Academiei No. 8. BUCUREȘTI 
(fost BERARIA CAPITANUL) 


Bufetul din cele mai bogate și alese. — Patiserie fină. 
Băuturi excelente. — Vinuri din depozitul „COROANA“. 


P. C. BRĂTULESCU 


1) Explicaţia « o găsiţi în «Scrisoarea Tutti, 


ABONAŢI-VĂ LA 


România î în Timpul Războiului 
1916 — 1918 


FIIND O CARTE FOLOSITOARE, CARE NU TREBUE SA LIPSEASCĂ DIN NICI-O CASĂ DE ROMÂN. 


. © 


Pretul Abonamentului. 


Editia de lux lei 120.— Pentru învățători şi grade ees 
Ediţia obicinuită i 80.— din armată 


: ; * PREŢUL UNEI FASCICOLE 
Buletin de Abonament. de vânzare la librării şi chioşcuri, LEI 5.— 
Dorind să. mă abonez la «România în Timpul: Răz- Preţul unei fascicole vechi, LEI 10.— 
boiului 1916 — 1918» (toate fascicolele) vă trimit suma 


de lei . prin mandat poştal. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: - 
Numele şi Pronumele ză S Pasagiul Român No. 14 oe „Acțiunea Română“) 
Oraşul sau satul .. 4 Sats A crie 


Judeţul | Pentru orice alte informatiuni a se adresa 


Data... Semnătura, D-lui ROMULUS SEIŞANU 
| BUCUREŞTI. — PASAGIUL ROMÂN No. 14, BUCUREŞTI. 


Administrator, S. NAUMESCU 


O ELEGANTA 


ee. 


e e 


Atrage toate privirile. UN TÂNĂR ELEGANT de asemenea. Vizitaţi cât mai este deschisă încă EXPOZIŢIA 


DE IMBRĂCĂMINTE dela. Magazinul FAIN, Calea Victoriei No. 52. Bucureşti. 


SCRISOAREA IUBITEI. 


«Sunt supărată... Să nu spui că sunt caprițioasă, că nu te iubesc, că nu sunt in stare să mă 
sacrific pentru tine. Da, da, nu zâmbi, răutăciosule ! Dacă vrei să ne împăcăm, ia-mă şi pe mine 
la... dar care să fie localul: acela elegant, atrăgător, unde se poate dina, dejuna si supa după gustul 
faimosului B.-Savarin ? 


„Stai. Nu'fi mai trudi creerul. lubita ta l-a descoperit. Si merită un premiu. Vom mânca... 


LA MARELE RESTAURANT-BAR 


ELYSEE 
Bucuresti. — Piata Teatrului National. — Bucuresti. 


Se serveşte à la carte, iar în BRASSERIA acestui elegant local: MENU-URI cu prețul fix de 


12 LEI O MASA. Se serveşte Hors d'Oeuvre. — Plais du jour şi fripturi. — Cel mai atrăgător 


local.. PREŢURI CONVENABILE. 


„E e NS E CZ ERE RE EE PR FR SETS | 
EELELEEEEEEEENEEEEEE EE EEEEEEEEENEEEEEIT 


EEE A NS 
S@®eepeoaepeeeaeseacaeeaeeaeaeeeesa & @ 


95.007. ratio DE ARTE GRAFICE «MINERVA», BUCUREȘTI