Romania in anii Primului Razboi Mondial — CARACTERUL DREPT, ELIBERATOR al PARTICIPĂRII ROMÂNIEI la RĂZBOI

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

ROMANIA NPA ERIMULUI MONDIAL https://biblioteca-digitala.ro / hi FRERE MERE | PR i NAT PRO E RAZBOI MONDIAL a Aldea Constantin Bibliotecă personală i aie eee https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro COMISIA ROMÂNĂ CENTRUL DE STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE MILITARĂ DE ISTORIE SI TEORIE MILITARĂ ROMÂNIA IN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL CARACTERUL DREPT, ELIBERATOR AL PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA RĂZBOI Volumul 1 Comisia de coordonare : General-colone! VASILE MILEA — ministrul apărării naţionale Acad. ȘTEFAN PASCU General-locotenent dr. ILIE CEAUȘESCU — coordonator principal Prof. univ. dr. NICOLAE PETREANU Conf. univ. dr. MIRCEA MUȘAT Conf. univ. dr. ION ARDELEANU Dr. VIORICA MOISUC Dr. FLORIN CONSTANTINIU Colonel dr. GHEORGHE TUDOR Maior dr. MIHAIL E. IONESCU Maior dr. IOAN TALPES EDITURA MILITARĂ, BUCUREȘTI, 1987 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro COMISIA ROMÂNĂ CENTRUL DE STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE MILITARĂ DE ISTORIE SI TEORIE MILITARĂ ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL CARACTERUL DREPT, ELIBERATOR AL PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA RĂZBOI Volumul 1 Autori : Colonel (r) dr. VICTOR ATANASIU, prof. univ. dr. EMILIAN BOLD, dr. ION BULEI, colonel CONSTANTIN CAZANISTEANU, general-locotenent dr. ILIE CEAUȘESCU, conf. univ. dr. VASILE CRISTIAN, cercetător științific MARIA GEORGESCU, dr. ANASTASIE IORDACHE, dr. MIRCEA IOSA, cercetător științific principal PAUL OPRESCU, colonel dr. AUREL PETRI, colonel dr. COSTICĂ POPA, lector univ. dr. MIRCEA N. POPA, cercetător științific DUMITRU PREDA, colonel VASILE PRICOP, maior COSTICĂ PRODAN, dr. DORINA RUSU, căpitan ILIE SCHIPOR EDITURA MILITARĂ, BUCUREŞTI, 1987 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Progresul societății româneşti impunea, ca o cerință obiectivă, încheierea procesului de füurire a statului national unitar — aspirație multisecularä a întregului nostru popor. În primul război mondial, armata română, masele populare duc o luptă eroică împotriva ocupanților militaristi germani, pentru apărarea patriei, a integrităţii sale teritoriale, manifestindu-si încă o dată, cu putere, înaltul spirit patriotic, vitejia si abnegatia. NICOLAE CEAUŞESCU https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Volumul a fost referat de: — Academia de Studii Social-Politice de pe lingă C.C. al P.C.R. — Academia de Științe Sociale şi Politice — Academia Militară — Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din București — Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca — Institutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol“ din Iaşi Responsabilul volumului : colonel CONSTANTIN CAZANISTEANU https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro CUVINT ÎNAINTE Sint evenimente în istorie care, raportate la valorile perene ale unui popor — statalitatea, independența, unitatea, integritatea natio- nală — sînt așezate de memoria colectivă a umanității la locul de cinste cuvenit, considerindu-le, cu deplin temei, drept pietre de hotar ce jalo- nează drumul devenirii prin vremuri a acelui popor. Un eveniment cu o asemenea semnificaţie plenară îl reprezintă și purticiparea României la primul război mondial, căreia îi este dedicată lucrarea de faţă. O lu- crare consacrată războiului care a solicitat din partea poporului român un uriaș efort militar, economic și diplomatic în slujba idealului său suprem de libertate constituie nu numai o realizare științifică, ci si un emotionant act de rememorare a faptelor de arme ale înaintaşilor; un prilej de aducere a prinosului nostru de recunoștință sutelor de mii de combatanți de pe front sau dinapoia acestuia, tuturor acelora care, în decursul timpului, au militat pentru a împlini visul milenar al unirii întregului popor român în hotarele firești ale unui singur stat național și suveran, au făcut imense sacrificii ce au mers pind la suprema jertfă. „Făurirea statului naţional unitar român a fost, astfel — după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România —, rodul luptei principalelor clase şi pături ale societăţii, a întregului nostru popor, o expresie a legitätilor obiective ale progresului social si national, care a asigurat unitatea deplină şi pentru totdeauna a naţiunii noastre, deschizind calea afirmării ei tot mai puternice în viata economică si, politică a lumii“ 1. 1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, vol. 14, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 336. VII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Războiul purtat de poporul nostru în anii 1916—1918, expresie a consensului întregii naţiuni, s-a înscris, prin implicaţiile sale, epopeii unității si independenţei nationale și statale românești. Trebuie spus că acest război susținut de România alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale nu a avut drept obiectiv final înfăptuirea unui „novum histo- ricum“. Un stat de sine stătător al tuturor românilor însemna, în fapt, un act de „restitutio“, de: reconstituire a ceea ce românii, ei înșiși sau strămoșii lor, în frunte cu marii lor conducători de ţară, Burebista, De- cebal sau Mihai Viteazul, făuriseră cindva. Lucrarea România în anii primului război mondial, concepută în două volume, apare în anul în care se împlinesc șapte decenii de la marile operații strategice executate de armata română pe frontul din Moldova, înscrise cu litere de aur în istoria poporului nostru sub denu- mirea de bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. De-a lungul anilor, numeroși cercetători ai trecutului s-au aplecat cu un interes crescînd asupra acestui impresionant capitol al istoriei noastre naţionale, cei mai multi aducînd contribuţii prețioase la înfățișarea cit mai veridică și pe cît posibil atotcuprinzătoare a ceea ce a însemnat pentru români răz- boiul eliberator în care s-au angajat in august 1916. Elaborarea unei asemenea monografii — în lumina materialismului dialectic si istoric, a documentelor de partid, a gîndirii secretarului general al partidului nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu, privind rolul istoriei ca factor cognitiv-educati — a însemnat pentru colectivul de autori nu numai îndeplinirea unei sarcini de interes științific și poli- tico-educativ major, ci si a unei înalte îndatoriri patriotice. Cuprinză- toare sinteză a năzuinţelor, sentimentelor si mai ales a faptelor eroice ale unei generaţii care s-au materializat în făurirea statului național unitar român, lucrarea de faţă, recompunere panoramică a unei perioade mai largi decît cei doi ani efectivi de război, se dorește, de aceea, un instru- ment care să ajute tinăra generaţie să înțeleagă, să prețuiască si să transmită mai departe această pilduitoare moștenire de vitejie și jertfă în apărarea nobilului ideal al unității poporului român și patriei sale, a dreptului de a trăi în condiţii de independenţă și suveranitate, în pace si colaborare cu vecinii, cu alte popoare. În demersul lor spre explicarea corectă a antecedentelor și cursului desfășurărilor militare și politice din anii 1916—1918, a consecințelor evenimentelor acestor ani pe plan naţional și european, autorii s-au călăuzit permanent de orientările de inestimabilă valoare privind istoria VIII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro patriei, lupta eroică neîntreruptă a poporului român pentru indepen- denţă, suveranitate si unitate naţională, cuprinse în Programul parti- dului, în opera secretarului general al partidului nostru, orientări care, în climatul generos oferit de largile deschideri determinate de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, au imprimat o nouă dezvoltare științei istorice românești. In efervescenta ce se manifestă în toate domeniile creaţiei mate- riale si spirituale din tara noastră în perioada denumită cu mindrie si recunoștință Epoca Nicolae Ceausescu, cea mai rodnică în realizări din întreaga existență a naţiunii române, creaţie puternic stimulată de pro- gramul mobilizator pus în fata poporului român de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român, în procesul de elaborare a cărții de fata s-a urmărit materializarea sarcinii de onoare stabilite de secretarul general al partidului întregului front al istoriografiei românești prin postulatul de valoare clasică : „cea mai înaltă îndatorire si răspundere a istoricilor este ca, studiind dezvoltarea societăţii, evenimentele istorice, să des- prindă din uriaşa comoară de experienţă acumulată de-a lungul mile- niilor şi să îmbogăţească activitatea prezentă si viitoare cu invataminte si concluzii pentru mersul înainte al popoarelor pe calea civilizaţiei, pentru pacea si progresul întregii umanitati* 2. Pe coordonatele metodologice trasate de documentele de partid, valorificind critic bogata moștenire a istoriografiei românești si impor- tantele fonduri de documente aduse din arhivele străine, s-a urmărit ca problematica participării României la primul război mondial să fie prezentată în toată complexitatea ei. O sumă de aspecte de importanţă majoră pentru înțelegerea corectă a declanșării, desfășurării și deznodă- mântului celei dintii conflagrații planetare s-au bucurat de o atenţie aparte, făcînd obiectul unor analize speciale, printre acestea numărîn- du-se : cauzele primului război mondial ; general și particular în apre- cierea caracterului participării la război a unor state ; locul și rolul țări- lor mici și mijlocii în angrenajul marilor coaliţii politico-militare care au premers declanșării conflictului ; obiectivul național suprem care a determinat intrarea țării noastre in conflict de partea Antantei; mobi- lurile și împrejurările istorice ale angajării României în război; carac- terul participării țării noastre la prima conflagrație mondială. Una dintre problemele fundamentale ale istoriei primului război mondial care a suscitat și continuă să suscite controverse o reprezintă 2 Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 20, Editura Politică, Bucureşti, 1981, p. 336. IX https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro N aprecierea exactă a caracterului acestui conflict, ensiuni fără egal pînă atunci. Sarcina istoricului nu este? e puţin ușoară in această privință, chiar dacă are la îndemină mijloace științifice moderne de investigatie si interpretare. Este știut că și în cazul primului război mondial ca, de altfel, de regulă de-a lungul istoriei, toate ţările belige- rante au proclamat justeţea și legitimitatea războiului ce l-au purtat, învinuind adversarul de provocarea conflictului armat și căutînd să demonstreze injustetea telurilor urmărite de acesta. Misiunea de a deli- mita corect caracterul drept sau nedrept al unui război devine, și mai dificilă atunci cînd este vorba de confruntări între coaliţii de amploare, cînd aprecierile și etichetările globale, fără nuanțele si particularitätile specifice fiecărui stat participant, pot conduce la erori de interpretare și chiar la grave alterări ale realităţii istorice. Acesta a fost și cazul României, a cărei angajare în primul război mondial a fost uneori prezentată in chip eronat sau deformat; nu o dată analiza cauzelor care au determinat țara noastră să intre în con- flagratie de partea Antantei sau efortul ei militar si economic au fost distorsionate sau minimalizate. Și aceasta în ciuda tuturor evidențelor, a dovezilor de netăgăduit care atestau deplina legitimitate a luptei po- porului român pentru înfăptuirea idealului său national de unitate, fun- damentat pe drept si pe dreptate. De: șapte decenii, din ziua în care a răsunat din nou goarna ce chema la lupta cu arma în mînă pentru dezro- birea fraților aflați încă sub stäpiniri străine, si pind astăzi, românii, de la cei mai autorizați reprezentanţi ai forurilor de conducere pînă la cetă- teanul obișnuit, au purtat în cugete simfämintul de neclintit al justetei mobilurilor care au generat atitudinea proantantistă a ţării lor si actiu- nea ei împotriva Puterilor Centrale. Această convingere nu a putut fi zdruncinată de nimeni, nici chiar în anii cînd, conform unor scheme rudi- mentare, au fost enunțate teze neconforme cu realitățile, fără suport științific şi s-au tras concluzii în vădită contradicţie cu adevăruri ele- mentare. De altfel, orice incursiune în trecutul poporului român atestă ca- racterul drept al războaielor purtate de înaintașii noștri, care nu au căutat nici să cotropească teritorii străine, nici să subjuge și să asu- prească alte popoare. Asa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceausescu, „Istoria poporului nostru, istoria armatei noastre demonstrează cu pu- tere că niciodată poporul român, armata sa nu şi-au propus țeluri agre- sive. Secole de-a rîndul armata noastră a luptat pentru a apăra inde- pendenta ţării, pentru a asigura înfăptuirea unităţii nationale, pentru X https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro afirmarea independentă a naţiunii noastre“ 3. Așadar, aflat permanent sub amenințarea unor agresiuni din afară, poporul român a fost nevoit să poarte nenumărate războaie pentru a-și apăra libertatea și neatîrnarea, entităţile sale statale aflate în primejdie. „Noi românii în vremurile de mai dăunăzi ale desfășurării împrejurărilor noastre nu am cunoscut aproape alte nevoi decît păstrarea neamului și a legei, căci nu este popor pe lume care să fi avut atitea primejdii de înfruntat, atitea lupte necurmate de susținut pentru apărarea ființei si a traiului“ 4, Or, este de domeniul evidenţei că acest gen de lupte de apărare, ca și cele pen- tru eliberarea teritoriilor cotropite de puteri străine, nu au avut și nu puteau să aibă alt caracter decit de războaie drepte. După consumarea evenimentelor din anii 1599—1600, 1784, 1821, 1848—1849, 1859, 1877, momente cu profunde implicaţii în evoluția istorică a poporului nostru, la începutul secolului al XX-lea, dezvoltarea social-economică și politică a României, progresul înregistrat de tara noastră în toate domeniile im- puneau cu necesitate desävirsirea statului national. Acestui obiectiv fun- damental i-au fost subsumate toate eforturile, gîndurile și acţiunile în- tregului neam românesc. În numele acestui ideal, după doi ani de la declanșarea primului război mondial, România s-a alăturat coaliției An- tantei, care îi recunoscuse legitimitatea telului său fundamental, unicul scop pentru care ea intra în război — unirea la patria-mamă a teritoriilor aflate sub dominaţia austro-ungară. Din analiza demersurilor întreprinse în etapa pregătirilor politico- diplomatice și militare în vederea intrării țării noastre în acțiune se desprinde cu claritate marele adevăr că România a aderat la Antantă pentru a-și putea duce propriul ei război de eliberare a provinciilor românești aflate sub ocupaţie străină. Angajindu-se într-un asemenea război de eliberare a conationalilor subjugati, statul român și-a stabilit propriile obiective politice și strategice, care nu se confundau cu cele ale coaliției la care aderase, ci doar se intersectau pe anumite planuri. Acţiunea armatei române din vara anului 1916 prezintă unele par- ticularitäti care ilustrează convingător caracterul eliberator, just al răz- boiului dus de România. Ea a început printr-o declaraţie de război adre- sata numai Austro-Ungariei, nu si statelor aliate ei, Germania sau Bulgaria, de la care România nu avea nimic de revendicat. De aceea si operaţiile militare declanșate au avut — în mod firesc — un caracter 3 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 17, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 79. 4 A. D. Xenopol, Stefan cel Mare, în Borzești si Stefan cel Mare, Bucuresti, 1904, p. 9—10. XI https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro declarat ofensiv. La scurt timp însă, România a fost atacată de aliaţii Austro-Ungariei si a fost nevoită să facă fata unei puternice riposte ofensive din partea armatelor a patru state : Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria și Turcia. În felul acesta, fără să renunţe nici în cele mai grele situaţii la țelul în numele căruia intrase în război, România a fost nevoită să treacă de la acțiuni ofensive la operaiii de apărare si, după greutățile primei campanii, din 1916, să reia în 1917 lupta de eliberare a teritoriului national cotropit de inamic. În corelație cu caracterul operaţiilor militare purtate de armata sa, războiul României a fost de la început pind la sfirsit un război drept, dus pentru o cauză legitimă, reclamată de înseși legitätile istorice. Față de ceea ce s-a încercat și s-a realizat pînă acum în istorio- grafia primului război mondial, lucrarea de față își propune să investi- gheze mai amplu, mai profund si mai nuantat implicaţiile naţionale si internationale ale participării țării noastre la cea mai mare înfruntare de forte din cite cunoscuse omenirea pind atunci. Printr-o interpretare riguroasă a izvoarelor și literaturii ce le-au fost consacrate sînt anali- zate în acest chip problema națională în unele state din sud-estul Eu- ropei, locul și rolul României în contextul internaţional, semnificația si implicațiile aderării ei la Antantă, liniile de convergență si de diver- genta din sfera cooperării militare romdno—aliate, prevederile Confe- rintei de pace de la Paris etc. În acest context se cere menţionat că in ciuda multiplelor calităţi ce le-au întrunit nu puține din lucrările mai vechi consacrate primului război mondial, ele s-au dovedit deficitare sub raportul analizei naturii exacte a cooperării României cu partenerii ei din Antantă, fie prin ignorarea unor dificultăți, fie prin minimalizarea unor greutăţi sau ingerinte generate de atitudinea unor conducători po- litici sau comandanţi militari din ţările aliate. De aceea, autorii au căutat să infätiseze rezolvările avansate de România la dilema tuturor epocilor : aderarea unei țări mici la coaliția unor mari puteri presupunea stabili- rea unor raporturi de cooperare militară pe baze egale între părți sau însemna o subordonare parţială sau totală a uneia față de cealaltă? In Paginile celor două volume sint bogat tratate eforturile făcute pentru ca la baza convențiilor juridice care reglementau aderarea României la Antantă să fie așezat un set de principii de natură să satisfacă ambele parti, strădaniile diplomației noastre de a asigura libertatea de acțiune politică a ţării și individualitatea comandamentului militar propriu, de a nu accepta ca, în schimbul ajutorului militar promis, efortul de război romdnesc să fie subscris unor obiective strategice aliate care contra- veneau dezideratelor nationale. Ilustrativă în acest sens apare perseve- XII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro renfa cu care reprezentanţii noștri la tratativele premergătoare intrării țării în război au respins cererea aliaților occidentali de a începe cam- pania printr-o acțiune ofensivă îndreptată împotriva Bulgariei. Bogatul fond informational aflat în arhivele românești si străine, în diferite culegeri de documente sau lucrări cu caracter memorialistic a permis autorilor să infätiseze un tablou complex al societăţii romü- nesti asa cum era ea în ajunul si pe timpul participării ţării la primul război mondial. Analiza mentalităților colective, a rolului si evoluției acestora ilustrează convingător caracterul popular si national al răzbciu- iui purtat de poporul român. În perioada celor doi ani de neutralitate, opinia maselor largi populare, ca și a majorităţii covirsitoare a oame- nilur politici în privinta intrării țării în luptă a fost unanimă in recu- noasterea imperativului angajării României numai de partea acelor forte care asigurau sprijinirea satisfacerii dezideratului eliberării teritoriilor istorice românești din monarhia austro-ungară. Cu unele deosebiri de nuanțe sau detalii, majoritatea covirsitoare a forțelor și grupărilor poli- tice din România a susținut această poziţie. Adeziunea generală a po- porului român semnifica totodată și asumarea riscurilor ce decurgeau din intrarea ţării într-un război greu, cu un final imprevizibil la acea dată, ceea ce presupunea acceptarea deliberată a unor privatiuni si sacri- Jicii. Inimile românilor însă, ca de atitea ori cînd ei au trebuit să pună mina pe arme pentru a cuceri sau apăra drepturi si libertăţi inalie- nabile ale poporului si țării, au bătut la unison. La fel ca marele Stefan, care, după cum scria cronicarul Grigore Ureche, cînd îl împresurau adversarii „nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut gios, să rădica de-a- supra biruitorilor“ 5, tot așa, încrezător în justetea cauzei luptei sale, întregul neam românesc, printr-o ridicare colectivă, și-a îngenuncheat “adversarii ce se considerau de neinfrint. Nici greutățile retragerii in Moldova, nici suferinţele si pierderile de-a dreptul cutremurătoare pro- vocate de foamete, frig si epidemiile ce au făcut ravagii în rîndurile militarilor și ale populației civile n-au putut zdruncina încrederea po- porului român în izbinda finală. Obiectivul legitim pentru care lupta poporul român a determinat, din chiar momentul intrării armatei române în acțiune, angajarea, sub diverse forme, la ejortul de subminare a prezenței militare inamice și a populației civile atit din teritoriul liber, cit si din spațiul românesc cotropit de forțele militare dușmane sau aflat dinainte sub autoritatea monarhiei bicefale. 5 Grigore Ureche, Letopisețul Ţării Moldovei, Bucuresti, 1967, p. 128. XIII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro In teritoriile eliberate, pe lingă primirea sărbătorească a trupelor, locuitorii — țărani, muncitori, intelectuali — au acordat un substantial sprijin în desfășurarea operațiilor militare sau solicitărilor spatelui frontului. În zona vremelnic ocupată forțele inamice nu numai că au fost confruntate cu o puternică opoziție din partea locuitorilor rămași la vetrele lor, dar au fost nevoite să facă față unei ample mișcări de re- zistentd, care a mers de la nesupunerea la muncă forțată pind la lupta cu arma în mind, atitudine atestată de numeroasele condamnări la moarte și sentințe de deportări aplicate de administraţia militară germană pa- triotilor români. Mobilizarea întregului popor la luptă a contribuit la slăbirea ma- șinii de război a Puterilor Centrale, a constituit suportul refacerii ar- matei române — forţa care a adjudecat victoria în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz —, ampla ridicare a maselor pecetluind — prin actul istoric crucial de la 1 Decembrie 1918 — făurirea statului național unitar român. Este o axiomä că potenţialul economic al unei ţări joacă un rol de importanță fundamentală în susținerea efortului armat întreprins de ea. Dat fiind că factorul economic a fost unul dintre cei mai însemnați care au concurat la încheierea victorioasă a participării poporului român la prima conflagrație mondială, în volumul de față i se acordă o bine- meritată atenţie, prin punerea în evidență a dimensiunilor contribuției materiale românești într-o perioadă în care stadiul dezvoltării forțelor sale de producţie era inferior nivelurilor atinse de economiile marilor puteri în conflict. Stabilirea volumului si proporțiilor, a cantitätilar de armament si muniții achiziţionate de statul român de la aliaţi, a cuantu- murilor lor în raport cu necesitățile și consumul general, scoate și mai mult în evidență efortul economiei românești de a se adapta cit mai rapid si eficient solicitărilor războiului, de a susține pind la limita maximă a disponibilitätilor sale nevoile frontului. Cum era si firesc, o pondere însemnată în lucrarea de față a fost acordată factorului militar, învestigat sub multiplele sale fațete. Autorii s-au străduit să dea răspunsuri veridice, rezultate din cercetarea atentă a mărturiilor documentare, din interpretarea corectă a acestora la nume- roase probleme care în scrierile mai vechi fie că nu au fost abordate, fie că și-au găsit rezolvări incomplete, insuficient aprofundate sau, une- ori, eronate. lată cîteva dintre acestea: era armata română suficient pregătită pentru a face faţă unui război de o astfel de tărie și întindere ? In ce măsură era corespunzătoare înzestrarea unităţilor luptătoare cu XIV https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro material de război (armament modern, muniții, mijloace de transport, subzistente etc.) ? Care era nivelul de instruire pentru luptă al trupelor si al cadrelor de comandă ? S-a evaluat judicios de către comandamentul român superioritatea inamicului în forte și mijloace, ca si plusul de experiență de luptă al acestuia, căpătată în cei doi ani care trecuseră de la începerea ostilităților ? Un loc firesc isi găsesc în lucrare o serie de concluzii și judecăţi de 'valoare asupra capacității structurilor de comandă superioare ale armatei române — Marele Cartier General, Marele Stat Major, coman- damentele de armate, corpuri de armată și divizii, asupra ipotezelor de război și planurilor de campanie, și mai cu seamă asupra modului în care au fost organizate și conduse principalele operaţii. O viziune cu mult mai realistă si mai bogată in nuanţări și concluzii a rezultat pentru descrierea campaniei din anul 1916. Prezentată uneori simplist și uni- lateral, ca o suită de insuccese militare al căror corolar a fost considerat replierea armatei române pe teritoriul Moldovei, prima campanie a răz- boiului înfățișează o realitate mult mai complexă, în care oștirea română, chiar în condiţii de inferioritate și lipsită de sprijinul aliaţilor, sprijin care contase în calculele inițiale ale raporturilor de forte, s-a bătut cu pricepere şi vitejie, a întreprins energice riposte ofensive, iar cînd, copleșită de forța inamicului, a fost nevoită să se replieze, a executat o retragere strategică în deplină ordine, pe aliniamente succesive de rezis- tentd, provocindu-i adversarului pierderi grele. Campania anului 1916 nu s-a soldat nici cu zdrobirea armatei române si nici cu scoaterea României din război, obiective pe care și le fixase comandamentul su- prem al Puterilor Centrale. Este de remarcat, de asemenea, modalitatea modernă de abordare «a operaţiilor militare. Studierea minuțioasă a fondurilor arhivistice românești și străine, ca și a numeroase lucrări de specialitate a făcut posibilă stabilirea exactă în timp și în spaţiu a părților care s-au con- fruntat, a tăriei acestora, a combativitätii lor. Analiza comparativă a planurilor de campanie sau de operaţii, a ordinelor și dispoziţiilor date de diferite esaloane pe timpul desfășurării acţiunilor militare a permis desprinderea unor concluzii privind nivelul gîndirii strategice a coman- damentului suprem al armatei române, capacitatea corpului de comandă romdn de a organiza și conduce lupte sau bătălii, cu nimic mai prejos decît cea a experimentatilor lor adversari. Adresindu-se deopotrivă cititorilor militari si civili, lucrarea sinte- tizează o sumă de concluzii referitoare la dezvoltarea artei militare ro- mânești în anii participării armatei noastre la intiia conflagrație plane- XV https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tară. Multe din ideile sau conceptele cu care gindirea militară romă- nească s-a îmbogățit în acei ani și-au păstrat vreme îndelungată, iar unele continuă să-și păstreze si în prezent valoarea cognitivă şi insem- nătatea lor practică. Putem aminti în acest sens: acţiunile de rezistență ale populației din teritoriul vremelnic ocupat de inamic împotriva inva- datorilor ; participarea tinerilor neincorporati din cadrul organizaţiei „cercetașilor“ la acţiuni de sprijinire a războiului ca sanitari, curieri, călăuze etc.; lupta în spatele frontului inamic a grupurilor izolate de militari, sprijinite de locuitori etc. — De altfel, caracterul drept, patriotic al războiului dus de poporul român în anii 1916—1918, adeziunea unanimă a maselor populare la cauza împlinirii idealului national și-au găsit confirmarea în strälucitele fapte de arme ale ostașilor români. Ecoul luptelor eroice purtate de ru- mâni s-a răspîndit cu putere departe de hotarele țării, nenumărate apre- cieri elogioase, pe care lucrarea le înfățișează în detaliu, fiind adre- sate ostașului și ofițerului român, deopotrivă, de cunoscute persona- litäti politice si militare contemporane evenimentelor. De o grijă aparte s-a bucurat în cartea de față prezentarea obiec- tivă a impactului evenimentelor internationale de după încheierea armis- titiului de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie 1917) asupra evo- lutiei stărilor politico-militare din România. Situaţia strategică a țării noastre după această dată era de o complexitate deosebită, teritoriul românesc liber aflindu-se în fata pericolului iminent de invazie, din cauză că porţiuni întregi ale frontului românesc rămăseseră deschise în fata inamicului. În aceste condiţii „era absolut imposibil ca pe același front, format din unități ruse si române, sectorul rus să încheie armis- tiliu, iar sectorul român să continue lupta“ 6. Infätisind contextul istoric extrem de complicat în care guvernul a fost nevoit să semneze, la 24 aprilie/7 mai 1918, înrobitorul tratat de pace de la București, care însă nu avea să fie niciodată ratificat de către conducerea superioară de stat, lucrarea analizează critic interpretările incorecte date de aliați dictatului aplicat României de către Puterile Cen- trale, cu urmările sale imediate si de mai tirziu ; între ele este de amintit încercarea unora dintre marile puteri din coaliția învingătoare, la Con- ferinta de pace de la Paris, de a-l folosi ca pretext pentru a nu recu- noaste statului român calitatea de cobeligerant, drept legitim al nostru, ce decurgea din marile sacrificii umane si materiale pe care le fäcu- sem pentru izbinda finală. * Mircea Muşat, Ion Ardcleanu, De la statul geto-dac la statul român uniiar, Bucureşti, 1983, p. 523. XVI https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Corolar strălucit al luptelor duse de poporul român pentru uni- tate națională, unirea Transilvaniei cu patria-mamă prin actul de voinţă al întregii națiuni, exprimat la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, își gă- sește locul binemeritat în economia lucrării. În legătură cu acest mo- ment cardinal din istoria poporului român, care de-a lungul anilor a con- stituit un important obiect de studiu pentru numeroși istorici români și străini, s-au dovedit necesare și folositoare pentru înţelegerea acestui aci politic fundamental al istoriei noastre naţionale unele sublinieri si nuanțări. Este cunoscut faptul că diverși autori, încă și astăzi, pornind de la simultaneitatea istorică a înfăptuirii statului naţional unitar român și a încheierii ostilităților militare ale primului război mon- dial au dedus în mod facil existența unui raport de determinare cauzală între cele două evenimente, apreciind unirea Transilvaniei cu Tara drept rezultat nemijlocit al victoriei militare a României. Autorii lucrării de față consideră că numai luarea în considerare a tuturor factorilor care au concurat la izbinda deplină a cauzei nationale — politici, diplomatici, militari, economici etc. — poate conduce la înțelegerea corectă a feno- menului istoric analizat, rezultat al efortului uriaș si conștient al ma- selor largi populare. Iar în acest context, în sfera largă, atotcuprinză- toare a noţiunii de „mase populare“ se include obiectiv și numeroasa categorie a täranilor și muncitorilor îmbrăcaţi în haină militară, care a luptat pentru idealul întregului popor si a singerat din greu într-un război desfășurat de întreaga naţiune română. Lupta cu arma în mind pentru apărarea pămîntului natal, in ve- derea eliberării românilor de peste munţi a fost permanent însoţită de o febrilă activitate diplomatică. Cu deplină indreptätire se poate afirma că generația patriotilor români care au înfăptuit statul national unitar la 1918 a minuit arma diplomației cu aceeași măiestrie cu care ostasti noștri au folosit pușca și tunul pe cîmpul de luptă. Acţiunea diploma- ticä, urmărită în detaliile ei si în lucrarea de față, a premers, a dublat si a continuat în timp demersul strict militar, apărind cu sträsnicie la masa tratativelor interesele îndreptăţite și obiective ale poporului ronuin. In hätisurile diplomației internationale, oamenii politici români au depus impresionante stäruinte si au reușit să determine Conferința de pace de la Faris să consacre juridic, prin tratatele internationale, granițele sfatului român unitar, să recunoască dreptatea cauzei nationale romd- nesti. Acestui glorios capitol al istoriei poporului roman, care incepe cu intrarea ţării în primul război mondial pentru a-și realiza propriile obiec- XVII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tive nationale si se încheie cu un bilant stălucit, prin crearea statului unitar al tuturor românilor, rezultat al luptei si jertfei întregii națiuni, îi este consacrată cartea de faţă. „În primul război mondial — subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu —, armata română, masele populare duc o luptă eroică împotriva ocupanților militarişti germani, pentru apărarea patriei, a integrităţii sale teritoriale, manifestindu-si încă o dată, cu putere, înaltul spirit patriotic, vitejia si abnegatia“. „În condiţiile prăbu- şirii marilor imperii absolutiste din Europa, lupta maselor populare din cele trei provincii românești impune unirea Transilvaniei cu România -— măreț act de dreptate istorică, pentru care s-au jertfit nenumărate generaţii ale înaintaşilor“ 7. Perioada primului război mondial, prin problemele complexe pe care le-a ridicat în fata dezvoltării națiunii noastre, prin momentele sale dramatice, prin eroismul de masă manifestat în toată amploarea lui, cit și prin consecinţe, a rămas adînc întipărită in memoria și inimile locui- torilor întregului pămînt românesc. De atunci s-au scurs șapte decenii, timp în care istorici, scriitori, publiciști și oameni politici — militari sau civili —, multi contemporani evenimentelor, nu au încetat să consacre acestui interval istoric o bogată și diversă literatură, de la istorii ofi- ciale la studii și lucrări de sinteză, de la colecții de documente pină la articole de presă, de la memorii pînă la broșuri de popularizare. Indeo- sebi în ultimele decenii s-a acumulat un dosar impresionant de date și informaţii privind noi aspecte de ordin economic, social, politic, dipio- matic si, bineînţeles, militar. O direcție importantă de investigare a istoriografiei românești a constituit-o publicarea documentelor depozitate în arhivele din ţară si străinătate. Un început remarcabil l-au reprezentat cele patru volume de documente și anexele lor editate de Serviciul istoric al Marelui Stat Major român între anii 1934—19468, colecţie rămasă neîncheiată, care oferă însă date de cel mai mare interes, cu precădere pentru aspectele militare ale perioadei neutralității și pentru campania anului 1916. Pen- 7 Nicolae Ceaușescu, România pe drumu! construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 14, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 336. 8 România în războiul mondial. 1916—1918. Documente — Anexe, 4 vol., Bucu- resti, 1934—1946. XVIII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tru acţiunile politico-diplomatice, dar și militare ale României în primul război mondial, inclusiv la Conferinţa de pace, indispensabile se dovedesc cele șase volume cunoscute sub titlul generic 1918 la români, publicate, în ultimii ani, sub egida Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, prin strădaniile unui larg colectiv de autori®. De asemenea, marile bătălii din vara anului 1917 pot fi reconstituite si pe baza culegerii într-un volum Mărăști, Mărășești, Oituz, întocmite de Centrul de Studii și Cercetări de Istorie si Teorie Militară '°. De un real folos pentru aprofundarea cauzelor și impactului inträ- rii României în război, a contribuţiei sale la victoria împotriva alianţei Puterilor Centrale s-a arătat a fi si culegerea de texte, extrase din publi- catii străine, intitulată Documente străine despre lupta poporului român pentru făurirea statului national unitar (Cluj-Napoca, 1980). Sint de menţionat, în același timp, volumele de documente care ilustrează efortul pe plan local desfășurat în vederea susținerii războiului, datorate spe- cialistilor de la filialele Arhivelor Statului din diverse județe (Vilcea, Teleorman, Maramureș, Timiș etc.). . O sursă demnă de luat în seamă pentru cunoașterea realitätilor românești din primul război mondial, oricit de subiectivă s-ar dovedi, o reprezintă literatura memorialistică. Datorită experienței de viață pe care o încorporează sau știrilor de primă mînă pe care le conțin pentru reconstituirea atmosferei epocii respective, memoriile rămîn surse de neînlocuit pentru orice restituire istorică. De un interes aparte sînt me- moriile celor implicaţi în evenimente, oameni politici sau militari. Pri- mii, confruntati direct cu problema opțiunilor României în vederea re- zolvării obiectivului său naţional fundamental, ne dezvăluie unele re- sorturi intime ale acțiunilor întreprinse, oferă lămuriri prețioase pentru înțelegerea mai profundă a conduitei oficiale românești, a raportului de forte intern, a relaţiilor diplomatice internationale, înregistrind totodată sensibilizarea și activizarea maselor largi în direcția făuririi statului national unitar independent și suveran !!. Ceilalţi, comandanţi sau simpli ? Desävirsirea unităţii national-statale a poporului român. Documente externe, vol. I, 1879—1916, vol. II, 1916—1918, Bucuresti, 1983 ; Desăvirșirea unităţii na- tional-statale a poporului român. Recunoașterea ei internaţională. 1918. Docu- mente interne si externe, vol. III, August 1918—iunie 1919, vol. IV, Iulie 1919— octombrie 1919, vol. V, Noiembrie 1919—ianuarie 1920, vol. VI, Februarie 1920— decembrie 1920, Bucuresti, 1986. Coordonatori: Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Mircea Musat. 10 Mărăşti, Mărășești, Oituz. Documente militare (coordonator : colonel Constantin Căzănişteanu), Bucureşti, 1977. 1 Vintilă I. C. Brătianu, Însemnări asupra ultimelor evenimente ale României, Iasi, 1917 ; C. Stere, Marele război și politica României, Bucureşti, 1918 ; Eugen Lovi- XIX https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro luptători, recompun atmosfera specifică frontului, relevă capacitatea cor- pului de comandă sau eroismul masei de ostași !?. i Despre starea de spirit, privatiunile si vexafiunile la care au fost supuși românii rămași în teritoriile cotropite de armatele de invazie ale Puterilor Centrale ne-au lăsat pagini memorialistice antologice, prin- tre alții, Virgiliu Dräghiceanu, Constantin Bacalbasa, Pia Alimă- nesteanu !3, Un loc aparte in istoriograjia războiului îl ocupă memoriile apar- tinind conationalilor nostri din teritoriile aflate sub stăpinirea austro-un- gari. De exemplu, cele ale lui Octavian Tăslăuanu, mărturie emoţionantă despre lupta pentru înfăptuirea României întregite, desfășurată cu tena- citate de românii din monarhia bicefală, ale lui Simion Mândrescu, Va- sile Stoica sau ale fruntasului socialist Tiron Albani, ultima evidențiind pe larg poziția și acțiunile partidului clasei muncitoare în susținerea înfăptuirii marelui act de la 1 Decembrie 1918 '4. In ceea ce privește sintezele care au abordat participarea României la primul război mondial în principalele ei componente, două s-au im- pus interesului științific, întrunind un larg consens de aprecieri. Este nescu, În marginea epopeei (Note de război), Bucuresti, 1919 ; N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice. 1914—-1918, 3 vol., Craiova, 1921—1923 şi Memorii (1917— 1920), 2 vol., Bucureşti, 1921; Vasile Th. Cancicov, Impresiuni și păreri perso- nale din timpul războiului României. Jurnal zilnic. 13 august 1916—31 decembrie 1918, 2 vol., Bucureşti, 1921 ; Take Ionescu, Amintiri, Bucureşti, 1923 ; Dr. Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, 2 vol., Cluj, 1926; Alexandru Marghiloman, Note politice, 5 vol. Bucureşti, 1927 ; Nicolae Filipescu, Însemnări, 1914—1916, Bucuresti, 1936 ; I. G. Duca, Amintiri politice, 2 vol., Munchen, 1981. Generalul M. Aslan, Memoriu asupra căderii capului de pod Turtucaia, Iaşi, 1918; General D. Iliescu, Războiul pentru întregirea României, 1, Pregătirea militară, București, 1920 ; Contraamiral N. Negrescu, Rolul marinei în războiul pentru întregirea neamului și recompensa finală (Icoane si documente de război), București, 1920; Mihail Văgăonescu, Viaţa în râzboi. Însemnări zilnice de pe front, Bucuresti, 1925; General Alexandru I. V. Socec, Zile de restriște din anii 1916—1918 și episodul din bătălia de pe Arges, Bucuresti, 1928 ; Maresal Alexan- dru Averescu, Notite zilnice din război, 2 vol., Bucuresti, 1937 ; General-maior în rezervă Polichron Dumitrescu, Ascultind chemarea (Amintiri din primul război mondial), București, 1968 ; Pârvu Boerescu, Jurnal de front, de la Jiu la Mără- sesti (1916—1917), Craiova, 1975; General-locotenent (r) Emilian Ionescu, Pe Neajlov într-o toamnă rece, Bucureşti, 1976; Alexandru Daia, Eroi la 16 ani. Însemnările unui cercetas. Jurnal de război (1916—1918), Bucuresti, 1981. 13 Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile subt cultura pumnului german, Bucureşti, 1920 ; C. Bacalbaşa, Capitala sub ocupatiunea dușmanului. 1916—1918, Brăila, [f.a.]; Pia Alimăneşteanu, Însemnări din timpul ocupaţiei germane, Bucuresti, 1929. “4 Octavian C. Tăslăuanu, Sub flamurile nationale, Bucuresti, 1916 ; Simion C. Mân- drescu, În Franţa şi Italia pentru cauza noastră (27 septembrie. 1917—1 ianuarie 1919), Bucuresti, 1919 ; Vasile Stoica, In America pentru cauza românească, Bucu- resti, 1926; Tiron Albani, Memorii. Din contribuţia clasei muncitoare la desă- virşirea statului national român unitar. 1 Decembrie 1918, iBucureşti], 1969. XX https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro vorba mai întîi de monografia profesorului Constantin Kirițescu 5, care a cunoscut mai multe ediții și versiuni prescurtate în limbi străine — franceză, polonă, sirbä —, a cărei apariţie în deceniul al treilea a luat proporțiile unui eveniment științific major. Scrisă cu un remarcabil ta- lent, dispunînd de o vastă documentare, străbătută de un profund spirit analitic și avind un puternic caracter mobilizator, cartea nu este însă lipsită de limite în aprecierea unor evenimente. Cea de-a doua lucrare, România în primul război mondial 16, este prima sinteză ce analizează în spiritul si de pe poziţiile materialismului dialectic si istoric complexitatea fenomenului, principalele desfășurări politico-militare ale războiului României și implicaţiile lor interne și in- ternationale. În paginile ei se argumentează pe baze riguros științifice că obiectivul fundamental al intrării României în război a fost realiza- rea idealului national, situaţia ţării noastre fiind circumscrisă evoluţiei generale a luptei popoarelor din Europa pentru emancipare de sub tu- tela străină. Cu prilejul Conferinţei internaționale de istorie militară din 1985 de la Stuttgart, avind ca temă primul război mondial, s-a elaborat o microsinteză despre România și desfășurările militare si politice din anii 1916—1918 7. O pondere însemnată în literatura istoriografică ce tratează pro- blematica la care ne referim ocupă monografiile consacrate exclusiv as- pectelor militare ale contribuţiei României la prima conflagrație plane- tară. În această privință, prin structura și proporțiile ei, monumentală s-a vrut a fi cea elaborată de Serviciul istoric al Marelui Stat Major român în anii 1934—1946, rămasă însă neterminată, publicindu-se doar primele patru volume consacrate pregătirii armatei si participării ei la campania anului 1916, pind în ajunul bătăliei de la Bucuresti'®. De re- ferinta au rămas si lucrările generalilor Constantin Găvănescul, G. A. Dabija și Ion Anastasiu, locotenent-coloneilor Alexandru Ioa- nitiu, Radu Băldescu și colonelului Ion Cupșa !°. 15 Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916—1919, ediţia I, 2 vol. Bucuresti, [1924]; ediția a II-a, 3 vol. Bucuresti, 1925—1927. 16 Victor Atinasiu, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea, Paul Oprescu, România în primul război mondial, Bucureşti, 1979. 17 Vasile Alexandrescu, Romania in World War I. A Synopsis of Military History, Bucharest, 1985. 18 România in războiul mondial. 1916—1918, Bucuresti, 4 vol., 1934—1946. 19 Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului (august 1916—aprilie 1918), Iasi, 1918; Generalul G. A. Dabija, Armata română în răz- boiul mondial (1916—1918), 4 vol., Bucuresti, [1928—1937]; Lt. colonel Alexandru Ioanitiu, Războiul României {1916—1918), 2 vol., Bucuresti, 1928; Lt.-colonel XXI https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Incă din timpul desfășurării luptelor, istorici sau personalităţi politice și culturale românești au publicat în străinătate prezentări-sin- teză prin care au căutat să informeze opinia publică internaţională des- pre mobilurile politicii românești în perioada neutralității, condițiile an- gajării României în război, despre scopul eliberator al acestuia, despre eforturile militare și materiale ale țării noastre. Astfel, N. P. Comnen a scris Notes sur la guerre roumaine (1916—1917), apărută la Lausanne și Paris in 1917, Sebastian Șerbănescu, La Roumanie et la guerre, Paris, 1918, N. Lupu, Romania and the War, la Columbia University, tot în 1918, iar Nicolae Basilescu a publicat în 1919 la Paris două volume cu titlul La Roumanie dans la guerre et dans la paix. O valoroasă contri- butie cu ecou în lumea diplomatică occidentală, sustinind printr-o ar- gumentatie solidă drepturile poporului român la unitate naţională, a adus profesorul Ioan Ursu cu lucrarea Pourquoi la Roumanie a fait la guerre, editată la Paris la finele anului 1918. Dar cea mai importantă din această serie rămîne cartea academicianului Mircea Djuvara, vice- președinte al Institutului internaţional de filosofie, La guerre roumai- ne 1916—1918, apărută în Franţa chiar în ajunul deschiderii Confe- rintei de pace de la Paris. Două decenii mai tîrziu fostul organizator si șef al Serviciului isto- ric al Marelui Stat Major român, generalul Grigore Constandache, a publicat o remarcabilă sinteză sub titlul La guerre de l’unité natio- nale roumaine (1916—1918), editată la Nancy—Paris—Strasbourg în 1938, într-un moment în care politica revanșardă, de ameninţare cu forța periclita pacea și integritatea frontierelor României. Relaţiile dintre comandamentul român și comandamentele puteri- lor Antantei, cooperarea militară cu aliaţii, mai ales, și-au găsit o tra- tare amplă și profundă în comunicarea generalului-locotenent dr. Ilie Ceausescu: Relaţiile Înaltului comandament român cu aliații în pri- mul război mondial, prezentată la Conferinţa internațională de istorie militară de la Stuttgart din 1985. Un număr însemnat de lucrări au fost consacrate prezentării con- tributiei la război a unor categorii de arme, servicii și mari unități sau unităţi, ipotezelor de război, planurilor de campanie și de operaţii, ma- rilor bătălii din campaniile anilor 1916—1917, comandanților și eroilor Radu Băldescu, Războiul national, 2 vol. Sibiu, 1933—1934 ; General Ion Anasta- siu, Războiul pentru întregirea neamului. Studiu critic, Bucuresti, 1936; Colo- nel Ion Cupsa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucuresti, 1967. XXII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro evidențiaţi sau căzuţi pe cimpurile de luptă ale primului război mondial 2%. Toate aceste volume au pus în lumină cauzele care au generat re- zistenta dirzä în fata invadatorilor si resorturile victoriilor românești, capacitatea comandamentului suprem, a corpului de cadre și eroismul luptătorilor, de la general la simplul soldat. Problema rezistenței românești în teritoriile ocupate de inamic a reprezentat în trecut o preocupare sporadică, dar în ultima vreme a constituit obiectul unor investigații temeinice, rezultatul lor materiali- zindu-se în tot atitea lucrări bine documentate 21. De asemenea, capitole dense ale istoriografiei naționale s-au ocupat de participarea volun- 20 Virgiliu Stef-Serdaru, Bătălia de la Mărășești-Oituz, Bucuresti, 1921; M. Dimi- triu, Bătălia de pe Neajlov, 17/30 noiembrie — 20 noiembrie/3 decembrie 1916, in RM, nr. 7—12/1921; General Radu R. Rosetti, Partea luaté de Regimentul 47/72 infanterie in războiul pentru întregirea neamului. 1/14 august 1914—1/14 iulie 1918, Bucuresti, [1923]; Maior Ioan Cernăianu, Istoria critică a războiului României. Rezolvarea situației din august 1916. Planul de campanie român. Lu- goj, f.a.; Colonel L. Bârzotescu, Contributiuni la istoria războiului nostru. Pla- nul de operaţii al Puterilor Centrale contra României si Planul de operaţii ro- mân din 1916, în RM, nr. 9, 10/1923; General S. Panaitescu, Turtucaia în războiul mondial (19 august — 24 august 1916), Bucuresti, 1924; Colo- nel L. Bârzotescu, O amintire. Operatiunile militare initiale din Do- brogea in 1916, Bucuresti, 1925 ; General N. Sinescu, Istoricul intrebuintdrii ca- valeriei române în războiul mondial, 1916 si pind la 1926, 2 vol., Bucuresti, 1926—1927 ; Lt.-colonei Nic. Sc. Stoenescu, Bătălia de la Mărăști, Bucuresti, 1930 ; Maior Al. Pelimon, Studiul operatiunilor de la Sibiu. 1916, Bucuresti, 1934; D. Marmeliuc, I. Andriesescu, Eroului de la Ciresoaia, I. Grămadă, 20 de ani de la moartea sa. Omagiu prietenesc si camaraderesc, Cernăuţi, 1936 ; Lt.-colonel N. Päträscoiu, Bătălia de la Jiu, Bucuresti, 1937; General Nicolae Ionescu, Ge- neralul Eremia Grigorescu, Bucuresti, 1967; Elsa Grozea, Sublocotenentul Eca- terina Teodoroiu, Bucuresti, 1967; Mircea Radina, Șarja nemuritoare. Volun- tarul Gheorghe Donici, Bucuresti, 1978; Lucian Ionescu-Tomsani, Eroina de la Olt. Maria Manciulea, Bucuresti, 1979; Colonel dr. Victor Atanasiu, Bătălia de la Sibiu, Bucuresti, 1982; Colonel dr. Vasile Mocanu, Anotimpurile de foc ale Oituzului. August 1916—august 1917, Bucuresti, 1984. Ilie I. Georgianu, România sub ocupatiune dușmană, fasc. I. Organizarea si ac- tivitatea poliției militare, de E. C. Decuseară ; fasc. II. Exploatarea economică a ţării. Organizarea și activitatea statuiui major economic, de Ilie Georgianu, Bucureşti, 1920 ; Nicolae Bolocan, Cei zece martiri executaţi la T. Severin. Epi- sod dramatic din timpul ocupatiunii germane, Timisoara, [1924]; Aurel Gavri- lescu, Eroi în umbră. Spionaj românesc in războiul de reîntregire, [Timisoara], 1936; C. Căzănișteanu, Lupta maselor populare împotriva ocupanților în anit 1916—1918, în AI, nr. 3/1967; Augustin Deac, loan Toacă, Lupta po- porului român împotriva cotropitorilor. 1916—1918, Bucureşti, 1978; Emil Răcilă, Contribuţii privind lupta românilor pentru apărarea patriei în primul război mondial. Situaţia administrativă, economică, politică și socială a teritoriului ro- mdnesc vremelnic ocupat. 1916—1918, Bucuresti, 1981. X XIII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tarilor transilvăneni și bucovineni la efortul eliberator al ţării 2, de cauzele și urmările păcii de la București din mai 1918 %. Aspectele diplomatice au fost și ele supuse unei cercetări atente de către istoriografia română încă din perioada interbelică 2. Pe baza investigärii a noi surse arhivistice românești și străine, a reevaluärii unor date și aprecieri din trecut, tot mai numeroase studii ale isto- ricilor români au abordat în ultimele decenii activitatea diplomaţiei românești în scopul realizării unității naţionale, analizind mijloacele întrebuințate, evoluția relațiilor cu țările aliate și inamice, rolul misiu- nilor trimise în străinătate pentru cunoașterea de către guvernele și opi- nia publică din ţările respective a felurilor politicii românești 25. In fine, încă din preajma ca'și în timpul desfășurării Conferinţei de pace de la Paris, guvernul, român si diverși oameni politici au dat publicității unele contribuții de seamă care aveau menirea să ofere o imagine sintetică si elocventă a rolului si sacrificiilor făcute în război de armata română, de întregul popor, participarea si eforturile României la înfrîngerea Puterilor Centrale și să aducă argumentele indubitabile — istorice, etnografice, economice, politice, militare — ale necesităţii obiective și legitimităţii desävirsirii unității nationale românești 26. Evenimentului istoric al înfăptuirii Marii Uniri, rezultat al luptei multiseculare, neinfricate si continui a poporului nostru pentru apărarea unității ființei sale, i-a fost acordată o atenţie cu totul remarcabilă, an de an apărind numeroase lucrări, de la opere de amplitudine la bro- suri de popularizare, de la studii la articole, care au evidenţiat juste- 22 Petru Nemoianu, Prima Alba Julia. Voluntarii români în războiul pentru în- tregirea neamului. Istoric general, Timisoara, [1922]; Dumitru Tutu, Voluntarii români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale pentru libertatea naţională si unitate. 1916—1918, în „Studii“, nr. 6/1963. 3 D. Iancovici, La Paix de Bucarest (7 mai 1918), Paris, 1918. 24 C. Minesco, L'action diplomatique de la Roumanie pendant la guerre, Paris, 1922; C. Kirițescu, Preludiile diplomatice ale războiului de întregire (1—II), București, 1940. 25 Constantin Nutu, România în anii neutralității (1914—1916), Bucuresti, 1972; Boris Ranghet, Relaţiile româno-americane în perioada primului război mon- dial. 1916—1920, Cluj-Napoca, 1975; Vasile Vesa, România și Franța la ince- putul secolului al XX-lea. 1900—1916, Cluj-Napoca, 1975 ; Ema Nastovici, România și Puterile Centrale în anii 1914—1916, Bucureşti, 1979. 26 La Roumanie devant la Congres de la Paix (20 fascicole), Paris, 1920; Savel Rădulescu, Traité de paix de Versailles. Traité de Trianon, Bucuresti, 1923; Idem, Traité de Saint Germain, Bucuresti, 1924; V. V. Tilea. Acţiunea diplo- matică a României. Noiembrie 1918—martie 1920, Sibiu, 1925; G. Sofronie, Prin- cipiul naționalităților in tratatele de pace din 1919—1920, Bucuresti, 1936; Eliza Campus, Constantin Botoran, Viorica Moisuc, Ion Calafeteanu, Romdnia si Con- ferinta de pace de la Paris (1918—1920). Triumful principiului naționalităților, Cluj-Napoca, 1984. XXIV https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tea hotäririlor istorice ale adunărilor plebiscitare de la 27 martie/9 apri- lie, 15/28 noiembrie și 18 noiembrie/1 decembrie 1918 si au plasat gin- dul și fapta realizatorilor lor în contextul prefacerilor revoluţionare care au zguduit din temelii si au schimbat faţa continentului *?. Istoricii români s-au preocupat și de sintetizarea desfășurărilor generale ale celei dintii conflagrații mondiale, îndeosebi a celor militare, exträgind concluzii si învățăminte de valoare *. O sinteză românească cuprinzătoare, în care pe lingă aspectele militare sînt înfățișate și cele politice, economice etc., a apărut în 1979 sub titlul Primul război mon- dial %. Abordind pe larg cauzele și implicaţiile marii conflagrații, con- tributia României este integrată organic în desfășurările politico-mili- tare generale ale războiului. Dar participarea României la primul război mondial a fost reflec- tată deopotrivă și de istoriografia străină. Cărţi, studii, articole etc. au fost publicate în diferite ţări din lume atunci și după aceea, pind as- tăzi. Profesorului american Glenn E. Torrey — care are meritul de a fi relansat după 1960 cercetările legate de intervenția României în marele război din 1914—1918 — îi aparţine, de altfel, o valoroasă introducere în istoriografia problemei %. Ca și în istoriografia națională, contribuția militară, politică și eco- nomică a României este reflectată în primul rînd în colecţiile de docu- mente publicate atit în statele aliate, cit si in cele din tabăra adversă îl. 7 Ion Clopotel, Revoluţia din 1918 si Unirea Ardealului cu România, Cluj, 1926; I. Lupaş, Istoria unirii românilor, Bucuresti, 1937; Desävirsirea unificării sta- tului naţional român. Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1968; Uni- tate și continuitate în istoria poporului român, București, 1968; 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1978 ; Ştefan Pascu, Făurirea statului na- tional unitar român. 1918, 2 vol., Bucuresti, 1983; Augustin Deac, Contributia clasei muncitoare la făurirea statului național unitar român, Bucureşti, 1986. 23 C. N. Hirjeu, Din invätämintele războaielor din 1913 și 1916—1918. Studii si critice militare, Bucuresti, 1921; Maior C. Găvănescul, maior I. Manolescu, Răz- boiul cel mare. 1914—1916, 3 vol., București, 1924; Maiorul Andrei Nasta, Răz- boiul mondial. 1914—1918, 3 vol., Timişoara, 1926. 29 Mircea N. Popa, Primul război mondial. 1914—1918, Bucuresti, 1979. 30 Glenn E. Torrey, Romania in the First World War 1914—1919. An Annotated Bibliography, în „The Empiria State Research Studies“, vol. XXIX, number 4, 1981. 31 Documents diplomatiques concernant les rapports entre l’Autriche-Hongrie et la Roumanie, 22 juillet 1914—27 août 1916, Wien, 1916 (ediţia a III-a in limba română este intitulată Cartea rosie austro-ungară, Bucuresti, 1917); Erich Lu- dendorff, Urkunden des Obersten Heeresleitung Uber ihre Tătigkeit 1916/18, Ber- lin, 1920 ; Documents diplomatiques secrets ruses 1914—1917 (editia J. Polonsky), Paris, 1928; La Paix de Versailles, 9 vol., Paris, 1929—1939; Mejdunarodniie otnosenija v epohu imperializma, seria a 3-a, vol. IX—X, Leningrad—Moskva, oi I documenti diplomatici italiani, V-e seria, 1914—1918, Firenze, XXV https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro La acestea se pot adăuga jurnalele de operații apartinind unor unităţi care au luat parie la luptele din România, însemnările unor militari și ale unor corespondenţi de război de pe frontul românesc etc. **. Participarea Romäniei la campaniile din anii 1916—-1917 este dis- cutatd, de asemenea, în istoriografia străină privind primul război mon- dial, fie în volume speciale, fie în lucrări de caracter general sau în sin- teze oficiale ale serviciilor istorice ale statelor-majore ale principalelor puteri aflate in conflict ori ale unor reputați specialiști si istorici mili- tari și civili 33, Dintre volumele speciale consacrate participării României la pri- mul război mondial apărute în străinătate menționăm pe cel al istoricu- lui sovietic V. V. Vinogradov *, lucrare nu lipsită însă de denaturări ale realităţii istorice. Se cuvine a fi evidenţiată, totodată, contribuţia pu- blicistului francez Charles Stienon %, care întreprinde o analiză a culi- selor războiului, insistind asupra relațiilor dintre un stat mic, România, și puternicii săi parteneri, cu o privire specială asupra relațiilor româno- ruse. Raporturile militare româno—aliate au fost relevate și de maiorul M. Larcher, care, referindu-se la campania armatei române din 1916, era de părere că aliaţii poartă integral responsabilitatea situației grele în care a fost aruncată România 3. La rîndul său, Glenn E. Torrey a publicat unele studii valoroase asupra impactului produs în situația generală a războiului de intrarea României în luptă, evidențiind consi- derabilele consecinţe politice, militare și diplomatice pe care le-a ge- s Adolf Kôster, Die Sturmschar Falkenhayns Kriegs berichte aus Siebenbiir- gen and Rumänien, München, 1917; Kurt Treitschke, Der Riickmarsch aus Rumdnien. Mit der Mackensen—Armee vom Sereth durch Siebenbiirgen nach Sachsen, Dresden, 1919; Hans Carossa, Rumdnische Tagebuch, Leipzig, 1924. 33 Court Repington, The First World War 1914—1918. Personal Experiences, 2 vol, London, 1920; Capitaine B. H. Liddell Hart, La première guerre mon- diale racontée par un anglais (1914—1918), Paris, 1932; Osterreich Ungarns letzer Krieg 1914—1918, vol. V, Wien, 1934; Pierre Renouvin, La crise euro- péenne et la grande guerre (1904—1918), Paris, 1934; Histoire de la première guerre mondiale, vol. JI—III, Paris, 1936—1937; Der Weltkrieg 1914 bis 1918, vol. X—XI, Berlin, 1936—1938 ; Pietre Pieri, La prima guerre mondiale. Pro- blemi di storia militare, Torino, 1948; Général J. E. Valluy, La première guerre mondiale, 2 vol., Paris, 1968; General F. Gambiez et colonel M. Suire, Histoire de la première guerre mondiale, 2 vol, Paris, 1968; Max Ferro, La Grande Guerre. 1914—1918, Faris, 1969; History of the Great War, London, 1973 ; Istoriia pervoi mirovoi voinu. 1914—1918, 2 vol., Moskva, 1975. M V. N. Vinogradov, Rumâniia v godi pervoi mirovoi voinu, Moskva, 1969. 35 Charles Stiénon, La mystère roumain et la défection russe, Paris, 1918. 36 Commandant M. Larcher, La Grande Guerre dans les Balkans, direction de la guerre, Paris, 1929, p. 174. XXVI https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nerat 3. Atitudinea Statelor Unite ale Americii faţă de problemele din răsăritul Europei, înclusiv față de România, a fost prezentată de V. Mamatey în volumul The United States and East Central Europe a Study in Wilsonian Diplomacy und Propaganda, Princenton (1957). Dintre lucrările apărute în străinătate în ultimii ani atrage aten- ţia teza de doctorat a lui Michel Roussin 5 despre Misiunea militară franceză din România. Aprecieri si date asupra efortului nostru economic, politic si uman, calităților ostașului român, contribuţiei armatei române la înfringerea Puterilor Centrale, luptei românilor de pretutindeni pentru făurirea statului național unitar și-au găsit reflectarea într-o anume măsură si în memoriile unor personalităţi politice, diplomatice sau militare din ambele coaliţii. Dintre acestea se cuvine subliniată valoarea notelor ge- neralului H. M. Berthelot 5, care, la fel ca șeful statului său major, ge- neralul Victor Petin, în lucrarea sa Le drame roumaine 1916—1918, pu- blicată la Paris in 1932, prezintă o imagine veridică a aportului romd- nesc, a calităţilor deosebite de luptători ale ostașilor români, subliniind totodată capacitatea probată de conducerea noastră politică și militară în lupta pentru apărarea ființei statului român, pentru eliberarea țării și realizarea unității naționale. Un alt bun cunoscător al situaţiei de pe frontul român a fost șeful de stat-major al Armatei 4 ruse, generalul N. Monkevitz, care, în memoriile sale, afirmă că în vara anului 1917 ar- mata română reprezenta singura forță capabilă să se opună cu succes ofensivei Puterilor Centrale 40. Memoriile fostului ministru de externe rus S. D. Sazonov *', parti- zan al apropierii româno—ruse, oferă detalii și precizări importante cu privire la raporturile României cu aliaţii. La fel de preţioase, cu apre- cieri referitoare la cooperarea politică și de arme româno—franceză si la calitățile de combatanți ale ostașilor români, „comori de curaj și de cre- dință“, sînt memoriile contelui Ch. de Saint-Aulaire 42. 3 Glenn Torrey, Rumania's decision to intervene; Bratianu and the Entente, June—July 1916, in Rumanian Studies. An international annual of the Huma- nities and social sciences, vol. II, 1971—1972, Leiden, 1973, p. 3—29. 38 MIEI Roussin, La Mission militaire francaise en Roumanie, 2 vol., Lausanne, 1972. 39 General Henry Berthelot, Sur le front roumain, în „Revue de France“, no. 16—17/1927. 4 Général Nicolas de Monkevitz, La décomposition de l'armée russe, Paris, 1919. 4 S. D. Sazonov, Les années fatales. Souvenirs (1910—1916), Paris, 1927. 4 Comte de Saint-Aulaire, Confession d'un vieux diplomate, Paris, 1953. XXVII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Din tabăra adversă, amintirile ministrului de externe Ottokar von Czernin, fost reprezentant al Austro-Ungariei în România în perioada neutralității, aduc multe amănunte asupra evoluţiei și atmosferei rela- țiilor dintre cele două state. Se relevă faptul că piedica principală în realizarea unor raporturi mai strînse între Bucuresti si Viena era do- rinfa de unire a românilor cu fraţii lor din Transilvania. Cit privesc me- moriile diverșilor comandanţi militari ai Puterilor Centrale, desi nu lip- site de critici severe la adresa capacității de conducere și de luptă a armatei române, ele recunosc în general forţa de luptă deosebită a osta- șilor români, dirza rezistență opusă invaziei %. La o privire mai atentă asupra conținutului scrierilor apărute în străinătate pe tema ce o discutăm se constată însă și faptul că prezen- tarea rolului și locului României și armatei sale în ansamblul desfășu- rărilor politico-militare ale războiului mondial, sacrificiile făcute de po- porul nostru pentru a facilita și grăbi victoria aliaților nu și-au găsit pînă în prezent o tratare pe măsura aportului românesc la obținerea victoriei. Pe acest plan, nici numărul scrierilor anume elaborate nu este prea mare; în unele abordări contribuţia și sacrificiile românești sînt minimalizate ; se ignoră sau se denaturează uneori cauzele reale care au dus la bilanțul nesatisfăcător al campaniei anului 1916; nu este pusă în. lumină suficient importanța marilor biruinte românești de la Mă- răști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917 pentru menținerea mai bine de jumătate de an a frontului oriental; nu sînt analizate aprofun- dat împrejurările care au silit România, complet izolată, să semneze tratatul înrobitor de pace de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918) cu Pu- terile Centrale. Succinta trecere în revistă a rezultatelor dobindite de istoriogra- fia română si cea străină în decursul celor șapte decenii care s-au scurs de la bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz constituie totuși o dovadă elocventă a interesului major pe care problematica participării Romä- niei la primul război mondial l-a trezit și continuă să-l suscite. Despre 4 Ottokar Czernin, Im Weltkriege, Berlin — Viena, 1919; General Erich von Fal- kenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor si rușilor 1916/17, Bucu- resti, 1937; Idem, Le Commendement suprem de l’armee allemande 1914—1916 et ses décisions essentielles, Paris 1920 ; Generalfeldmarschall von Hindenburg, Aus meinem Leben, Leipzig, 1920 ; General Feldmarschall August von Macken- sen, Briefe und Aufzeichnungen des Generalfeldmarschalls aus Krieg und Frie- den, Leipzig, 1938 ; General Kurt von Morgen, Meiner Truppen Heldenkdmpfe, Berlin, 1920; Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914—1918), Paris, 1921. XXVII https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ce a însemnat aportul românesc s-a cercetat și s-a scris mult; cîmpul de investigare rămine încă liber pentru alte explorări. Monografia România în anii primului război mondial — sinteză a cercetărilor mai vechi și mai noi — se înscrie în tradiția istoriografiei naționale de a reconstitui, pe baza tuturor surselor de in- formare aflate la dispoziţie, a analizei obiective si a probităţii științifice, tabloul veridic si cit mai complet al efortului eliberator, presărat de nenumărate sacrificii, desfășurat de români pentru unitatea și indepen- denta statului lor national. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul 1 SITUAŢIA POLITICO-MILITARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎNAINTEA DECLANŞĂRII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL Primul război mondial — 1914—1918 — reprezintă unul din eve- nimentele istoriei universale moderne şi contemporane cu implicaţii pro- funde în evoluția ulterioară a umanității, atît pe planul relațiilor inter- naționale, cît şi în dezvoltarea generală a diferitelor state de pe glob. „Unul din marile evenimente care au dominat începutul secolului al XX-lea — arată tovarășul Nicolae Ceausescu — a fost războiul mon- dial din 1914—1918, dezläntuit de către puterile imperialiste pentru im- pürtirea sferelor de influență ale lumii, acapararea de colonii si te- ritorii străine“ |. Cauzele primului război mondial au fost multiple şi complexe. În esență, ele s-au cristalizat în deceniile care l-au precedat și s-au defi- nit pe fondul acerbei competiții imperialiste angajate de marile puteri. Evenimentul are totodată rădăcini mai adinci, legate de aproape întreaga evoluție a capitalismului. Îndeosebi procesul colonizării a determinat conflicte între puterile colonialiste cu repercusiuni la nivelul întregului glob. În condiţiile imperialismului, antrenarea în cadrul războaielor a mai multor state puternice, care isi manifestau interesul pentru acapara- rea unei bune parti a planetei, a făcut ca probabilitatea izbucnirii unei înfruntări militare mondiale să devină și mai evidentă, prin faptul că în competiţia pentru împărțirea lumii au apărut şi două mari puteri extraeuropene — S.U.A. si Japonia ; în conflictele anterioare se desfä- şuraseră lupte și în America, Asia sau Africa, dar ele erau purtate de statele europene. Extinderea tot mai amplă a relaţiilor de produc- ! Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 1, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 349. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Imagine a Bucureștilor la începutul secolului al XX-lea tie capitaliste la nivelul întregului glob, apariția unor noi centre de putere imperialistă pe continentele american şi asiatic și mai ales con- curenta tot mai strinsă între marile state imperialiste pentru suprema- tie politică şi economică au fost procese care au conturat iminenta iz- bucnirii unui război la scară planetară. Centrul de greutate al relaţiilor internaționale a rămas totuși Eu- ropa, care oferea un tablou deosebit de complicat. Pe de o parte, în raportul de forțe dintre marile puteri, după 1871, cînd s-a întemeiat cel de-al doilea Reich german, au intervenit importante mutații carac- terizate prin ascendenta forței economice și militare a acestuia, spori- rea continuă a dorinţei de revanșă a Franţei, tendința Marii Britanii de a păstra un echilibru de putere european şi de competiția ruso—aus- triacă pentru împărţirea „moștenirii“ Imperiului otoman. Pe de altă parte, popoarele aflate sub stapiniri străine şi-au amplificat eforturile de a se elibera, fapt care se va dovedi de o mare importanţă în timpul primului război mondial, dar care a avut implicaţii și asupra vieţii po- litico-diplomatice din perioada anterioară izbucnirii acestuia ?. Lupta națiunilor asuprite pentru eliberare sau reîntregire, între care şi a româ- 2 Histoire diplomatique de l’Europe (1871—1914) (sub redacţia lui B. Hauser), vol. I—II, Faris, 1929; A. J. P. Taylor, The Struggle for Mastery in Europe 1848— 1918, Oxford, 1954; Mircea N. Popa, Primul război mondial. 1914—1918, Bucuresti, 1979, p. 9—150; J. B. Durosel'e, l’Europe de 1815 à nos jours. Vie politique et relations internationales, 4-eme edition, Paris, 1974; Nicolae Ciachir, Gheorghe Bercan, Diplomaţia europeană in epoca modernă, București, 1984, p. 265—437. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nilor, se reliefează ca o componentă de primă importanţă in viata po- litică a Europei antebelice, ca un factor de erodare a imperiilor multi- naționale de pe continent (austro-ungar, rus și otoman). TRASATURI PRINCIPALE ALE În ultimele trei decenii ale secolu- VIEŢII ECONOMICO-SOCIALE : ni * a PE PLAN INTERNAȚIONAL lui al XIX-lea în ţările dezvoltate IN PERIOADA PREMERGATOARE economic s-au creat premisele tre- PRIMULUI RAZBOI MONDIAL cerii la stadiul capitalismului mo- nopolist. Fenomenul, la scară mon: dială, nu s-a manifestat uniform si linear ; el a prezentat un caracter procesual și o complexitate deosebită generate de particularitatile evo- lutiei economiilor nationale ale marilor puteri, de întinderea pose- siunilor coloniale ale acestora, de nivelul dezvoltării atins în perioada liberei concurente. Trăsătura fundamentală determinată de trecerea la imperialism a constat în adincirea diferenţelor dintre ritmurile de dezvoltare a di- feritelor ţări capitaliste. În acest sens, mărturia cea mai semnificativă si convingătoare a fost procentajul creşterii volumului producţiei in- dustriale înregistrat în diferite tari. Astfel, în anii 1890—1913, creste- rea economică a unor state relevă în unele cazuri salturi spectacu- loase : Marea Britanie 610%, Franța 79%, Germania 148%/, Italia 150,2, S.U.A. 1560/, Rusia 2709/ 3 Producţia industrială mondială a crescut în anii 1870—1915 de aproape cinci ori; între 1870—1900 contribuția marilor puteri cconomice europene si a S.U.A. la producția industrială mondială a evoluat, în procente, astfel 4 : = Anul Ma | Germ Germania | Marea Britanie | Franja | S.U.A. | Rrsia 1870 | 13 | 32 | 10 23 4 IO B80 D | 28 9 | 23 EEE. | =i 1890 14 | 22 8 31 a î 1900 Il 16 | 18 7 31 | 6 Ritmurile diferite de creștere economică au condus la modificär. in ierarhia mondială 5 | Locul | 1870 | 1880 | 1890 | 1900/1915 ' Marea Marea RARE | 1 Britanie Britanie uda SUA. Marea oies | | 2 S.U.A. S.U.A. Britanie Germania | | | \ 3 Germania Germania "Marca Britanie i Tana 4 Germania Franța | Franţa 3 Cf. E. Varga, L. Mendelsohn, Données comp'émentaires à «l'Iinpcria'ismes ce Lénine, Paris, 1950, p. 350. 4 Apud Mircea N. Popa, op. cit., p. 15—16. s Ibidem, p. 29. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Această situație a influențat si evoluția repartitiei comerţului mondial 6 : Ponderea în comerțul mondial (%) Jara | 1380 1913 Marea Britanie 23 15,2 Franta 11 7,8 Germania : 9 13,1 S.U.A. 10 11,5 Total 53 47,6 Așadar, dinamica economică, cu noile sale ritmuri, a determinat o dublă mişcare de deplasare a centrelor de greutate ale civilizaţiei materiale din Marea Britanie către regiunile central-europene, spre Germania, si peste Atlantic, în S.U.A. Totodată, s-a produs modificarea raportului de forțe economice din lume prin ascensiunea Statelor Unite ale Americii la rangul de primă putere industrială a planetei şi a Ger- maniei de lider industrial al Europei. În timp ce într-un număr restrins de state — Marea Britanie, Franța, :S.U.A., Germania ş.a. —, din care unele posesoare ale unor imense teritorii coloniale, viața economică a cunoscut o intensă dez- voltare, iar industria masinistä a fost generalizată, în numeroase țări ale globului, mai ales cele africane, asiatice. sau latino-americane, aflate sub dominație colonială, economia era slab dezvoltată. Starea creată se datora sistemului instituit de marile puteri, care au trans- format coloniile în surse ieftine de materii prime si piețe de desfacere pentru produsele lor industriale, imprimîndu-le o dezvoltare lentă si unilaterală, jefuind imense bogății din avutia acestora. Astfel, pe fun- dalul contradictiilor ce măcinau societatea capitalistă, intrată în sta- diul de dezvoltare imperialist, a început să se manifeste cu deosebită putere contradictia dintre țările sărace şi cele bogate. Dacă în ansamblu, la sfirşitul secolului al XIX-lea si începutul celui de-al XX-lea, dezvoltarea ascendentă a fost cea care şi-a pus amprenta asupra procesului economic, totuşi şi-au făcut simțită pre- zenta periodic, cu consecinţe deosebit de grave, crizele de supraproduc- tie. Pe lîngă urmările negative specifice, efectele crizelor economice din 1873, 1882—1884, 1890—1893 au fost agravate de faptul că acestea s-au desfăşurat pe fondul unei îndelungate crize agrare resimţită acut între anii 1870—1895. În continuare, dezvoltarea economică de la în- ceputul secolului al XX-lea a fost grevată de crizele din 1900, 1907 și 1913—1914, mult mai puternice decît cele din perioada 1871—1900 si cu consecințe mai ample în ceea ce priveşte restringerea activității economice. € Yves Morvan, Economie générale, Paris, 1971, p. 68. 4 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro O altă trăsătură înregistrată de viata economică mondială între anii 1871 și 1914 a fost aceea că progresul forţelor de producţie şi creş- terea productivității muncii au depins într-o măsură din ce în ce mai mare de dezvoltarea științei și tehnicii ; astfel, industriile mai vechi își perfectionau procesele tehnologice, iar cele noi, precum cea chimică, electrotehnică s.a., beneficiau de progresele obținute în domeniile ma- tematicii, fizicii, chimiei etc. Procesul de concentrare si centralizare a producției si capitalu- lui — marcat de apariţia cartelurilor, sindicatelor şi trusturilor — a constituit unul din fenomenele cele mai caracteristice ale capitalismu- lui monopolist. În această privință Statele Unite ale Americii se si- tuau pe primul loc, fiind urmate de Germania, Marea Britanie si Trenţa. Paralel cu „cartelizarea“ industriei pe plan national, a avut loc constituirea de sindicate şi trusturi internaţionale care îşi împăr- țeau piaţa mondială, prin care practic marile puteri dominau viata economică ia scara întregii planete. Ca o caracteristică principală a vieţii economice internaţionale, in perioada premergătoare primului război monaial s-a înscris forma- rea, într-o fază incipientă încă, a unui sistem economic mondial, în care fiecare stat dezvoltat şi-a anexat prin forță un vast hinterland econo- mic — supus unei crunte exploatări a resurselor naturale și de muncă, condamnat, astfel, la subdezvoltare şi sărăcie —, alcătuind vaste imperii coloniale cu o dezvoltare şi o structură economică asimetrică 7. Totodată, ponderea cistigata în rîndul marilor puteri economice de S.U.A., Ger- mania şi Japonia a condus la ascutirea contradictiilor între statele imperialiste, la lupta acerbă pentru o nouă împărţire a teritoriilor co- loniale şi a lumii. Profundele prefaceri pe tărimul economic au determinat o serie de mutații si transformări în viata socială, atît sub aspectul structuri- lor, cît și sub cel al relaţiilor de clasă. În mod firesc, dezvoltarea eco- nomica, prezentind ritmuri si particularităţi importante de la stat la stat, implicaţiile în domeniul social au fost şi ele dintre cele mai di- verse, fapt repercutat şi asupra tabloului vieţii sociale la scară mon- dială. Desigur, datorită dezvoltării accelerate a ramurilor industriale în- tr-un număr tot mai mare de ţări si a intensificării procesului de con- centrare si centralizare a capitalului si a productiei, in principalele state avansate din punct de vedere economit fenomenul cel mai sem- nificativ a fost creşterea numerică si calitativă a proletariatului. Ast- fel, puternicelor detașamente muncitoreşti din statele europene occi- dentale li s-au adăugat în deceniile premergătoare primului război mondial cele din toate statele lumii care se angajaseră ferm pe calea dezvoltării capitaliste, în special din S.U.A., Italia, Japonia etc. În ceea ce privește capacitatea organizatorică şi combativă a cla- sei muncitoare, forța şi modalităţile sale de manifestare în lupta im- 7 Economia mondială. Tipologia economiilor naţionale, Bucuresti, 1977, p. 58—59. 5 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro potriva exploatării, pentru drepturi politice şi economice, se impune a fi subliniat faptul că acestea au fost specifice fiecărei ţări, în funcţie de condițiile concrete în care a apărut, s-a dezvoltat şi s-a afirmat pro- letariatul respectiv. Ca trăsătură generală, se constată implicarea tot mai fermă a muncitorimii în arena vieţii politice din fiecare stat în parte, precum si existenţa organizaţiilor politice ale clasei munci- toare — partidele social-democratice — si a organizaţiilor profesionale — sindicatele — în aproape toate statele Europei si in multe tari de pe celelalte continente, care isi desfăşurau activitatea conform unor programe de acțiune proprii. Totodată, în condiţiile capitalismului mo- nopolist, proletariatul a polarizat în jurul său forţele progresiste ale întregii naţiuni — în ecest sens un loc important ocupîndu-l intelec- tualitatea progresistă si țărănimea, care înregistrase, cu deosebiri de la tara la ţară, mutații substanţiale în funcţie de transformările de na- tură capitalistă în agricultură —, interesate si ele în lupta împotriva po- liticii antipupulare si antidemocratice a marilor monopoluri. Un rol important in viata politică mondială, în confruntarea cu elemeniele retrograde ale societăţii l-a jucat mișcarea muncitorească si socialistă internaţională, care s-a remarcat din ce în ce mai mult ca o redutabilă forță social-politică. Corelindu-si lupta împotriva exploa- tării, partidele socialiste şi muncitoreşti, din iniţiativa lui Fr. Engels, au pus bazele, în anul 1889, unei uniuni internationale — Internatic- nala a II-a. Militînd în direcția promovării unor noi forme de legătură şi solidaritate între partidele clasei muncitoare, noua uniune interna- tionala continua pe un plan superior prima organizaţie proletară in- ternationalä (Internaționala I) ce fiintase între anii 1864—1876. La con- gresele Internaționalei a II-a (Bruxelles — 1891, Zürich — 1893, Lon- dra — 1896, Amsterdam — 1904, Stuttgart — 1907, Copenhaga — 1910, Basel — 1912) au fost dezbătute numeroase probleme referi- toare la răspîndirea ideologiei materialist-dialectice în sînul mișcării muncitoreşti, la tactica socialiștilor faţă de activitatea parlamentară, la poziția acestora față de problemele militarismului, ale păcii si războ- iului ş.a. O mare amploare a luat în această perioadă participarea parti- delor muncitoreşti la viata parlamentară. Astfel, numai în anul 1910 erau 498 de deputaţi socialişti în parlamentele a 14 ţări europene (Aus- tro-Ungaria — 88, Germania — 84, Franța — 76, Italia — 44, Marea Britanie — 40 etc.). De asemenea, în unele {ari socialiștii au pătruns chiar in g'vern — este cazul lui Alexandre Etienne Millerand care a intrat în iulie 1899 în guvernul francez. Toate acestea au reprezen- tat succese importante obţinute de clasa muncitoare în lupta cu cla- sele dominante pentru îmbunătățirea situației maselor populare şi ob- ținerea de drepturi politice şi economice. Încleștarea de clasă a îm- brăcat uneori forme de luptă deosebit de aprige, asa cum s-a întîm- plat în Rusia ţaristă în timpul revoluţiei din 1905—1907. Deşi înfrîntă în cele din urmă, lupta revoluţionară a muncitorimii ruse a slăbit considerabil forța autocrației țariste si a prefigurat victoria Marii Re- volutii Socialiste din Octombrie 1917. 6 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Intrată în stadiul dezvoltării imperialiste, burghezia din statele avansate economic a cunoscut un intens proces de stratificare pe par- cursul căruia s-au delimitat virfurile burgheziei monopoliste — care domina întregul organism social capitalist — de burghezia mică şi mijlocie si s-au diversificat contradicţiile în sinul acestei clase. Tot- odată, se ascuteau continuu contradicţiile dintre muncă si capital, din- tre grupul restrins al virfurilor monopoliste si toate celelalte clase si categorii ale naţiunii, dintre burghezia imperialistă si burghezia natio- nală din „ţările coloniale“ care milita pentru scuturarea jugului asu- pririi străine. Un fenomen nou l-a reprezentat apariţia burgheziei com- prudore, acea parte a burgheziei din „ţările coloniale“ care, în dorința de a-și întări poziţiile economice și politice proprii, a pactizat cu me- tropola ; în acest fel burghezia compradoră constituia reazemul social intern al puterii coloniale, înăsprea in colonii jugul dominaţiei de clasă, se opunea mișcării de eliberare naţională. Dominația marilor monopoluri, ce se extinsese asupra tuturor sta- telor mai slab dezvoltate, fie sub forma instaurării relaţiilor coloniale, fie sub cea a exportului de capital, a dus la ascutirea fără precedent a contradictiilor ce măcinau în ansamblu societatea capitalistă, accentu- îndu-se conflictele dintre burgheziile naţionale şi cele monopoliste, din- tre forţele revoluţionare, luptătoare pentru independență si progres so- cial şi forţele reacționare imperialiste. „Izbuznirea războiului mondial în 1914 — subliniază tovarășul Nicolae Ceausescu — a constituit un moment de răscruce în dezvoltarea socială și politică a statelor eu- ropene, un eveniment care a zguduit puternic rînduielile vechi, ascu- tincdl la maximum contradicţiile sociale și naționale de pe continent, de- terminînd un puternic val al luptei popoarelor pentru eliberare so- cială si națională“ 8. CONSTITUIREA CELOR DOUA COALITII POLITICO-MILITARE — TRIPLA ALIANTA SI In evolutia relatiilor internationale din perioada anterioară primului ANTANTA — ȘI INFLUENȚA război mondial, un element esențial LOR ASUPRA VIEŢII îl reprezintă constituirea si ac- INTERNAȚIONALE tiunea celor două blocuri politico- militare — Tripla Alianţă şi An- tanta — care vor include treptat toate principalele puteri europene. Faptul este legat mai intii de transformările intervenite sub diferite aspecte în această perioadă la scara continentală, cu deosebire de tre- cerea unor state europene, în jurul anului 1900, la stadiul imperialist de dezvoltare, fenomen cu consecinţe majore în întreaga lume. De ase- menea, trebuie luată în considerare evoluţia situaţiei politico-militare din Europa după războiul franco—prusian. 8 Nicolae Ceausescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 712. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Infrintéa, Franţa a cunoscut, după 1871, o scurtă perioadă de slă- biciune, ceea ce s-a reflectat şi în diminuarea temporară a rolului său international. Plata despăgubirii — cinci miliarde franci aur —, ca si picrderea celor două bogate provincii, Alsacia si Lorena, au afectat po- tentialul său economic; pe de altă parte, prăbușirea celui de-al doilea imperiu a fost urmată de o perioadă de puternice främintäri politice, ceea ce a făcut ca noua formă de stat să fie amenințată în această „republică fără republicani“. Dorința unei revanse era însă puternică chiar în aceste condiţii si ea va persista si în perioada următoare ; ex- perienta evenimentelor din 1870—1871 dovedea însă că o victorie asu- pra Germaniei nu era posibilă decît în măsura în care Franţa va găsi aliaţi pe continent. Tocmai o asemenea eventualitate a încercat să o prevină diplo- matia germană în primele două decenii după 1871. Ca urmare a răz- boiului victorios si a unificării statale, Germania deţinea un primat real pe continent, dar nu atit de absolut cît să-i permită susținerea unei lupte pe mai multe fronturi, iar imperiul nou creat necesita o pericadă de organizare. În consecință, principala grijă a cancelarului Otto von Bismarck a fost izolarea diplomatică a Franţei printr-un șir de acorduri încheiate cu alte puteri, omul de stat german avînd, după remarca unui contemporan, un adevărat „coșmar al coalitiilor“. El a căutat să prevină mai ales posibilele complicaţii cu Austro-Ungaria si Rusia ?. Reunirea acestor din urmă puteri în cadrul aceleiaşi alianţe — „sub aceeaşi pălărie“, după însăşi expresia lui Bismarck — era însă deo- scbit de dificilă. Infringerea suferită în 1866 de Imperiul habsburgic în războiul cu Prusia pentru hegemonie în lumea germană a determinat o canalizare exclusivă a tendinţelor sale expansioniste spre sud-estul Europei, orientare favorizată și de sporirea rolului aristocrației ungare, ca urmare a realizării dualismului austro-ungar in 1867. Tendintele sale de dominație a spaţiului sud-est european se loveau însă de ace- lea ale Rusiei țariste. Fireşte, aceasta din urmă era interesată si de penetratia în Asia centrală, dar preocuparea pentru accesul la Marea Mediterană răminea si pe mai departe pe primul plan al diplomaţiei ruse. Interesele divergente ale Rusiei si Austro-Ungariei in Peninsula Balcanică au generat o puternică rivalitate între cele două puteri, care a fost unul din elementele esenţiale în dinamica relaţiilor internatio- nale din perioada premergătoare primului război mondial. Importante în evoluţia relaţiilor internaţionale pe continent au fost, de asemenea, atit poziţia Italiei, cît si a Marii Britanii. Fău- rindu-si unitatea naţională in 1870, Italia încerca să se afirme ca o mare putere; forţele sale erau însă insuficiente atingerii acestui scop, ceea ce a determinat apelul la alianţa cu alte state. Marea Bri- tanie, protejată de cea mai importantă forță navală a lumii, a % Andreas Hillgruber, Bismarck Aussenpolitik, Freiburg, 1972; vezi si A. Erous- salimski, L'imperialisme allemand. Passé et present, Moscou, 1970. e) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro preferat să păstreze faţă de relaţiile intereuropene o atitudine de „splendidă izolare“. Ceea ce interesa guvernul de la Londra era secu- ritatea posesiunilor coloniale si a căilor de acces spre ele si menti- nerea unui anumit echilibru între statele europene, pentru a exclude o hegemonie durabilă a vreunuia, care să-i amenințe supremaţia mon- dială. Datorită însă mutatiilor produse pe esichierul politic continental, Marca Britanie va fi nevoită să se implice din ce în ce mai activ în relaţiile internaţionale. Sträduintele lui Bismarck de a izola Franța si a descuraja ,re- vansa“ acesteia au dus în cele din urmă la constituirea unui adevărat sistem de alianţe în Europa. Primul pas în această privinţă a fost fă- cut încă în 1873, prin încheierea „alianței celor trei împărați“. La 24 aprilie/6 mai 1873, între Rusia si Germania s-a semnat o convenţie militară, prin care cele două state se angajau reciproc ca, în cazul în carc unul din ele va fi atacat de o altă putere, celălalt să-i acorde un ajutor armat constînd în 200 000 de militari. Ulterior, la 25 mai/6 iunie 1873, o înţelegere între suveranii Rusiei şi Austro-Ungariei, la care a aderat şi împăratul Germaniei, prevedea că aceştia se vor consulta în cazul cînd pacea va fi ameninţată de o altă putere sau cînd între statele lor vor interveni divergențe. Acordul între cei trei împărați nu constituia totuşi o alianţă in sensul propriu al cuvîntului !, prevederile de sprijin reciproc, cu ex- ceptia convenției militare ruso—germane, raminind destul de vagi. Chiar între cercurile oficiale de la Petersburg si Berlin apropierea nu era atit de fermă, fapt care a ieşit limpede în evidenţă în timpul cri- zei franco—germane din 1875. Amenințarea Franţei, care proceda la © energică reorganizare a armatei, cu un război preventiv din partea Germaniei a intimpinat opoziţia nu numai a Marii Britanii, ci si a Rusiei. Încă de pe atunci, diplomaţia germană a trebuit să ia în consi- derare o posibilă apropiere franco—rusă ; încercînd să-i prevină con- secintele, Bismarck s-a decis la o mai strînsă alianță cu Austro-Un- garia. Aceasta a fost grăbită mai ales de rezultatele Congresului de la Berlin din 1878, care a succedat războiului ruso—romano—turc din 1877—1878. Revizuirea, într-un sens nefavorabil Rusiei, a preve- derilor Tratatului preliminar ruso-—turc de la San Stefano a fost privită de cercurile guvernamentale de la Petersburg ca datorîndu-se, în pri- mul rînd, poziţiei cancelarului german. Încordarea intervenită in re- latiile germano—ruse l-a determinat pe Bismarck la o apropiere de Austro-Ungaria, cu atit mai lesne de realizat cu cît oamenii de stat de la Viena vedeau într-o alianță cu Germania posibilitatea unei libere acţiuni în Orient. În pofida opoziţiei împăratului Wilhelm I, datorată legăturilor de familie cu ţarul, alianța a fost repede perfec- tată, tratatul fiind semnat la 25 septembrie/7 octombrie 1879. 19 Pierre Renouvin, Edmond Preclin, Georges Hardy, L'époque contemporaine, tome II, La paix armee et la grande guerre (1871—1919), Paris, 1939, p. 410. 9 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro EUROPA ÎN ANUL 1878 — e Petersburg 2? MAREA NORDULUI A HER eMescova . BELGIA+, ? | Heuxtites © A ie ci pzia bei 18 brest Paris? : \ Pragae Loură, : Miinche! = ausoaka. CI SS RA sauts SU =” 0 [2 "ins Corsica stantinopol 4 Brussa i Anwar 0S i a . Alger MAROC (ir) - ALGERIA (Ir. T Casa de Habsburg de imperiul rus à Li * SS Tertonu anexat de 5 < D Ins. Creta N Imperiul austro ungar ES (brit) ——— ; E > ry LE (TUNISIA) "Ze ins, Mate à . © pu tint SS Teritoriu dependent de Teritoriu incorporul (fr) (bere) i SSI 1 € i Ing. Cipru : Congresul de pace de la Berlin (1878) În conformitate cu prevederile acestuia, dacă una din cele două părți contractante era atacată fără provocare de către Rusia, cealaltă ‘se obliga să-i dea ajutor cu toate forţele sale. Dacă atacul venea din partea unei alte puteri, obligația consta numai într-o neutralitate bi- nevoitoare, cu excepţia cazului cînd Rusia lua parte la conflict, ceea ce făcea aplicabilă prima clauză. Pacea urma să fie încheiată numai împreună. Evident, tratatul din 1879 era favorabil Austro-Ungariei, date fiind contradicţiile sale cu Rusia în sud-estul Europei; prin el, însă, Germania elimina, în cazul unui conflict european, perspectiva susținerii numai cu forțele proprii a unei lupte pe două fronturi, conco- mitent în vestul si estul Europei. Alianța austro-ungaro-germană din 1879, care marca începutul grupării în tabere politico-militare opuse a statelor europene, a devenit astfel cea mai durabilă dintre „alianțele încheiate înainte de primul război mondial si un factor im- portant în ansamblul relațiilor internaţionale din această perioadă. Asigurîndu-şi sprijinul monarhiei dualiste, „cancelarul de fier“ a urmărit să evite însă un eventual conflict al acesteia cu Rusia, ca ‘si un atac al Rusiei în cazul cînd Germania s-ar fi aflat angajată in- tr-un război cu Franţa. Cu toată opoziţia Vienei, s-a reuşit ca, în iu- nie 1881, să se ajungă la un nou tratat al celor trei împărați, care pre- vedea că dacă unul din cele trei state va fi atacat de o a patra putere, „celelalte două vor păstra o atitudine binevoitoare. La fel, se prevedea că dacă statu-quo-ul din sud-estul Europei va suferi modificări, ele se vor pune de acord pentru asigurarea intereselor lor în această regiune ; “un protocol adiacent stipula că Rusia nu se va opune la anexarea Bos- 11 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro niei si Herțegovinei de către Austro-Ungaria, care le administra în virtutea prevederilor Tratatului de pace de la Berlin din 1878, şi că aceasta din urmă nu va acţiona împotriva unei uniri a Rumeliei cu Bulgaria. Germania primea, astfel, garanţii pentru eventualitatea unui conflict cu Franţa, Austro-Ungaria avea asigurată perspectiva unei ex- tinderi teritoriale în Peninsula Balcanică, iar Rusia putea să conteze pe neutralitatea celorlalte două state în cazul unui conflict cu Marea Britanie în Asia Centrală. În aceste condiţii, apropierea austro-ungaro— germană raminea in- discutabilă şi ea se va întări o dată cu realizarea, în 1882, a Triplei Alianțe, înfăptuită datorită, mai ales, acţiunii Italiei. Aceasta a căutat, multă vreme fără rezultat, o apropiere de Germania. Bismarck a ară- tat foarte limpede că, în prealabil, trebuia să se realizeze o apropiere de Austro-Ungaria. Or, în cadrul acesteia din urmă intrau mai multe teritorii locuite de italieni, ceea ce făcea înțelegerea foarte dificilă. Ea s-a închegat totuşi datorită insucceselor politicii italiene în Mediterana. Elementul esenţial a fost ocuparea, în 1881, de către Franţa a Tuni- siei, regiune considerată de cercurile conducătoare de la Roma ca o sferă a influenţei italiene. În aceste condiţii, guvernul de la Roma s-a îndreptat mai ferm spre Germania și Austro-Ungaria, pentru a-şi asi- gura, astfel, un sprijin politicii sale externe, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să renunţe temporar la revendicările teritoriale față de Aus- tro-Ungaria. Rezultatul a fost constituirea la Viena, la 8/20 mai 1882, a Triplei Alianțe. Tratatul încheiat prevedea că dacă Italia va fi ata- cată de către Franţa, „fără provocare din partea sa“, Germania și Austro-Ungaria vor interveni cu toate forțele lor în sprijinul aliatei. Dacă Germania va fi atacată de Franţa, în aceleaşi condiţii, Italia va interveni, de asemenea, cu toate forțele; ea va păstra însă neutrali- tatea dacă Germania va avea iniţiativa unui război cu Franţa. În cazul unui conflict între Rusia şi Austro-Ungaria, aceasta din urmă nu be- neficia din partea Italiei decît de o neutralitate binevoitoare. În sfirsit, în situaţia în care una din părțile contractante ar fi fost atacată de două mari puteri, statele componente ale Triplei Alianțe trebuia să-şi acorde un sprijin complet. Prevederile tratatului erau, evident, avantajoase mai ales Italiei, ele limitindu-se la precizarea obligaţiilor si drepturilor acesteia în ra- port cu Puterile Centrale. Tratatul din 1882 raminea, astfel, distinct de acela din 1879, chiar dacă cele două puteri semnatare ale acestuia din urmă făceau parte din Tripla Alianţă. Atit Germania, cit şi Aus- tro-Ungaria beneficiau totuşi de anumite avantaje: prima putere pu- tea conta pe ajutorul italian în cazul unui război de revanșă al Fran- tei, cea de a doua avea spatele asigurat în eventualitatea unui război cu Rusia. De altfel, în disputa diplomatică cu Petersburgul, Austro- Ungaria va obţine noi avantaje atît prin încheierea convenției de la Belgrad din 1881, prin care de fapt îşi instituia protectoratul asupra 12 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Serbiei, cît si prin alianța secretă defensivă pe care România o va încheia cu Puterile Centrale în anul 1883 !!. În componenţa din 1882, Tripla Alianţă avea, formal, un carac- ter defensiv. Orientarea alianței s-a modificat însă chiar la prima re- înnoire a tratatului, în 1887, care a avut loc în condiţiile unei noi ten- siuni în relaţiile franco—germane, ca şi ale crizei bulgare legate de ab- dicarea principelui Alexander Battenberg, ceea ce a provocat o nouă manifestare a divergenţelor austro-ungaro—ruse. Textul tratatului răminea neschimbat; dar cele două convenţii anexe încheiate, italo—austro-ungară şi italo—germană, i-au modificat caracterul. Potrivit acordului încheiat între guvernele de la Viena şi Roma, dacă primul proceda la o „ocupație permanentă sau temporară“ a unui teri- toriu balcanic, el trebuia să realizeze în prealabil un acord cu Italia si să-i recunoască dreptul la o „compensație“. Pe de alta parte, con- form înţelegerii dintre Italia și Germania, dacă Italia ar fi atacat Franța, ca urmare a sporirii influenţei franceze în Africa de Nord, Germania urma să-i acorde întreg sprijinul său militar. Tripla Alianţă dobindea astfel un evident caracter ofensiv, accentuat în 1891, cînd cele două convenţii anexe au fost incluse în textul propriu-zis al tratatului 12. Sistemul de înţelegeri internaţionale s-a lărgit în acelaşi an 1887 prin realizarea „acordului mediteranean“ între cabinetele din Londra si Roma, la care a aderat şi Austro-Ungaria. Acordul prevedea că Ita- lia va sprijini acțiunea Marii Britanii în Egipt, iar aceasta va susține Italia în cazul în care o a treia putere, care nu putea fi decît Franţa, va invada Tripolitania. Prin același acord, cele trei state se angajau să urmărească respectarea statu-quo-ului în Marea Mediterană şi Marea Neagră. Prevederile sale erau îndreptate, astfel, nu numai împotriva Franţei, ci şi împotriva Rusiei. În amintitele condiţii, reînnoirea tra- tatului celor trei împărați nu mai era posibilă. Bismarck a izbutit însă încheierea în iunie 1887 a unui tratat bilateral secret, „de reasigurare“, cu guvernul rus, prin care Petersburgul promitea neutralitatea în ca- zul unui atac al Franţei împotriva Germaniei, iar aceasta din urmă fă- găduia Rusiei sprijin diplomatic pentru accesul la Strimtori şi menti- nerea influenţei ei în Bulgaria. Ca o consecință a acestor acorduri, diplomaţia germană a izbutit să izoleze aproape complet Franța. Dar sistemul de alianțe bismarc- kian era extrem de complicat, cancelarul fiind nevoit, după o expre- % Gheorghe N. Căzan, Serban Rădulescu-Zoner, România si Tripla Alianţă. 1878—1914, Bucuresti, 1979, p. 13—31, 95—130 ; vezi si România în relaţiile in- ternationale. 1699—1933, Iasi, 1979, p. 302—321. Potrivit articolului 2 al trata- tului, Austro-Ungaria se obliga si acorde României „ajutor si sprijin împo- triva agresorului“, dacă aceasta „ar fi atacată fără vreo provocare din partea ci“ (era vizată îndeosebi Rusia). Obligatia de casus foederis se aplica şi pen- tru statul român, dacă partenerul său ar fi devenit obiectul unei agresiuni în părţile limitrofe României. 12 Alfred Francis Pribram, Les traités politiques secrets de lAutriche-Hongrte 1878—1914, tome I, Le secret de la Triple Alliance, Paris, 1923, p. 90. 13 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro sie contemporană, „să jongleze cu cinci bile, din care două sînt în- totdeauna in aer“. Pe de altă parte, între prevederile diferitelor tra- tate nu exista o unitate, iar uneori ele erau chiar contradictorii. Sis- temul era, astfel, deosebit de fragil şi el nu a putut rezista după in. lăturarea, în 1890, a creatorului său de pe scena politică a țării sale. Începînd din jurul anului 1890 viata politică internaţională a cu- noscut noi şi importante transformări 1%. În mare parte, ele au fost legate de noua atitudine a Germaniei lui Wilhelm al II-lea, care, ba- zată pe rapida dezvoltare economică, îşi propunea să ducă o politică mondială (Weltpolitik). În consecință, guvernul german a renunțat la complicatul joc diplomatic al „cancelarului de fier“ si, în primul rînd, la alianța cu Rusia, „tratatul de reasigurare“ nemaifiind reînnoit in 1890. Consecința logică a acestei atitudini a fost apropierea dintre Ru- sia şi Franţa, puteri amenințate cu izolarea din punct de vedere diplo- matic şi „incomodate“ de ascensiunea rapidă a Germaniei. Apropierea de Rusia era în mod firesc dorită de oamenii de stat francezi în împrejurările de după 1871. Deşi a acordat în citeva rînduri sprijin diplomatic Franţei, guvernul țarist nu a acceptat totuşi, multă vreme, ideea alianţei cu o ţară republicană. Premisele unei apropieri au devenit însă mai evidente din 1888, anul de cînd Rusia a apelat sistematic la capitalul francez, ca urmare a dificultăţilor intimpinate_ pe piaţa germană, ceea ce a oferit cabinetului de la Paris un puternic mijloc de presiune. Weltpolitik-ul promovat de Berlin a definitivat această evoluţie, care avea să ducă la încheierea alianței franco—ruse din 1891—1893, pas decisiv pe drumul constituirii Antantei. O primă acţiune în direcţia încheierii alianţei dintre Franţa şi Rusia a constituit-o vizita la Petersburg, în 1890, a şefului Statului-ma- jor francez. Discuţiile pe care acesta le-a avut cu omologul său rus au impus ideea că, în cazul unui conflict, cele două armate trebuiau să-şi ofere un sprijin reciproc, chiar fără a se perfecta un acord în această privință. Ulterior, la 15/27 august 1891, printr-un schimb de scrisori diplomatice, cele două state îşi promiteau un ajutor mutual pentru protejarea intereselor lor în Europa. Prin aceasta nu se încheiase to- tusi o alianţă propriu-zisă, întrucît angajamentele rämîneau generale, fără asumarea unor obligaţii precise, mai ales de natură militară. După mai multe staruinte din partea guvernului francez, alianța se va realiza prin convenţia militară din 15/27 august 1892, care stipula că dacă Franţa era atacată de Germania sau de Italia susținută de Germania, Rusia îi va acorda ajutor cu toate forţele disponibile; la rîndul său, Franța urma să procedeze la fel în cazul în care Rusia ar fi fost obiectul unui atac al Germaniei sau al Austro-Ungariei sprijinită de Germania. Cele două puteri se obligau să nu încheie pace separată, tratatul ur- mind să rămină valabil atita timp cît va dura Tripla Alianţă. Con- ventia militară din 1892 a reprezentat documentul de bază al alianţei 13 Mircea N. Popa, op. cit, p. 76, 117; Norma Stone, Europe transformed 1878—1919, Fontana, 1983, p. 154—160. 14 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro PRINCIPALELE ALIANȚE EUROPENE ÎN PERIOADA 1873—1914 ar a À iti Helsi . entonu dependent de Kristian Fi Casa de Hobsburg A Teritoriu incorpora! 4 - i Imperiul rus AL : he Bg Moss Dublin ; Astantinopol . Ka eBrussa ALGERIA —— Tretate, acorduri, cenventli intre statele din coalitia Antantei hotote, acorduri, convenţii intre stotele Triplei Aliante e@eee Ale trotate, acorduri, convenții incheiate intre state Tratate cu caracter defensiv incheiate de ltolia,. România, : Serbia între anii 186) si 1883 cu Puterile Centrale franco—ruse ; ea nu a fost ratificată însă de guvernul rus decît la 15/27 decembrie 1893, după ce un sir de măsuri ale Germaniei dovediseră ostilitatea acesteia față de Rusia. De altfel, în împrejurările de după 1893, Germania şi-a intensificat eforturile în vederea întăririi Triplei Alianțe. Este semnificativ faptul că aceasta fusese reînnoită in 1891, cu peste un an înainte de termenul expirării ei. Pe aceeaşi linie se în- scriau şi sträduintele Puterilor Centrale de a păstra alianța cu Româ- nia. Aderarea României la Tripla Alianţă, prin încheierea tratatului defensiv din 18/30 octombrie 1883 cu Austro-Ungaria si Germania, à avut la bază o serie de realități — izolarea politică spre care România fusese împinsă de Rusia şi Austro-Ungaria după 1878, tendința Rusiei țariste de expansiune în Balcani —, care au făcut ca soluția alianţei defensive cu Puterile Centrale să treacă drept cea mai viabilă în apre- cierea forurilor conducătoare de la Bucuresti !4. În noile condiţii internaţionale atitudinea guvernului român avea pentru Puterile Centrale o deosebită însemnătate. Plasată între cele două mari imperii rivale, România deţinea, mai întîi, o importantă po- zitie strategică. Intrarea ei în război — în vederea căruia erau, în fond, încheiate diferitele acorduri între marile puteri — de o parte ori de alta sau chiar simpla ei neutralitate — care putea fi binevoitoare sau nu — erau de natură să modifice într-o însemnată măsură situaţia mi- litară din răsăritul Europei în condiţiile unui conflict. În acelaşi timp, România putea să devină fie o barieră, fie o punte de legătură pentru expansiunea rusă în Balcani, fapt de o deosebită importanţă pentru Germania !5, dar mai ales pentru Austro-Ungaria. Aceasta din urmă nu putea neglija nici importanța poziţiei pe care România o deținea la Dunăre, ca și situaţia ci de riverană a Mării Negre. În legătură cu aceste elemente, Puterile Centrale nu puteau omite, de asemenea, îm- prejurarea că România era statul cel mai puternic din sud-estul Eu- ropei, cu o populaţie si o suprafață mai mari decît ale statelor de la sud de Dunăre !6, dispunind de importante resurse naturale. În sfîrşit, nu se putea face abstracţie de armata română, chiar dacă, în chip firesc, efectivele ei erau evident mai reduse decît acelea ale Puterilor Cen- trale sau Rusiei. Încă din 1891, noul cancelar al Germaniei, Georg Leo von Caprivi, sublinia că succesele trupelor române în războiul din 1877—1878 nu au fost cu nimic mai prejos decit acelea ale aliaţilor lor ruși, încît în cazul unui război ele puteau constitui un factor im- portant !7. 14 Mircea Musat, Ion Ardelcanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, București, 1983, p. 319—320. 15 Cf. F. Heinrich Geffcken, Frankreich, Russland und der Dreibund, Berlin, 1893, p. 110. 16 V. Cristian, A. Filimon, Les prémises du renouvellement du traité d'alliance de la Roumanie avec les Puissances Centrales (1892), în „Dacoromania. Jahr- buch fiir ôstliche Latinităt“, nr. 4/1977—1978, p. 147—172. 7 Die Grosse Politik der Europdischen Kabinette 1871—1914. Samlung der Di- plomatischen Akten des Auswärtigen Amtes, band VII, Berlin, 1923, p. 159 16 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Datorită tuturor acestor elemente, Puterile Centrale au desfăşurat o intensă acțiune diplomatică pentru a menţine influenţa lor în România. Pentru reînnoirea acordurilor din 1883, prelungite pe trei ani, în 1888, au fost necesare însă îndelungi discuţii, datorate divergenţelor existente intre România şi Austro-Ungaria, mai ales, din cauza situației românilor din Transilvania. Reînnoirea tratatelor s-a realizat cu un an intirziere, în condiţii care dovedeau fragilitatea alianței. După încheierea convenției militare franco—ruse din 1892, gru- parea forțelor europene era, în linii mari, stabilită. O excepţie notabilă o constituia însă Marea Britanie, a cărei politică externă va cunoaște importante mutații pînă se va ajunge la constituirea Antantei. În 1892, Marea Britanie a renunţat practic la „acordul mediteranean“, reîntor- cîndu-se la politica tradiţională de „splendidă izolare“, Intensificarea contradictiilor dintre marile puteri de la sfirşitul secolului trecut, mo- dificarea raportului de forţe pe plan internaţional şi lupta pentru reîm- partirea lumii au convins însă guvernul britanic de imposibilitatea păstrării orientării tradiţionale. Încă în 1898, Joseph Chamberlain, mi- nistru al coloniilor, declara că politica de izolare nu putea fi menţinută fără a se periclita interesele britanice şi că era necesar să se găsească pe continent sprijinul unei mari puteri militare * Date fiind contra- dictiile anglo—ruse din Asia şi cele anglo—franceze din Africa, culminind cu incidentul de la Fashoda (1898), guvernul britanic a încercat, în mod firesc, să realizeze o apropiere de Germania. Iniţiativa a eșuat însă, întrucît guvernul german dorea să-şi păstreze libertatea de acţiune, pentru a putea profita de dificultăţile intimpinate de marile puteri euro- pene în Asia şi Africa. Totodată, poziția Marii Britanii era ameninţată şi de evoluţia alianţei franco—ruse. O convenţie militară din 1900 prevedea că cele două ţări îşi vor acorda ajutor armat nu numai în cazul unui război cu Germania, ci şi în acela al unui conflict cu Marea Britanie. Or, tocmai acum Londra începea să fie puternic nelinistitä de concurența comer- cială germană, ca şi de construirea unei puternice flote de război g2r- mane. În aceste condiţii, guvernul britanic s-a arătat receptiv la propu- nerile ministrului de externe francez, Théophile Delcassé, vizind v apropiere între cele două tari. Rezultatul negocierilor va fi formarea „Antantei Cordiale“, concretizată prin acordul din 26 martie/8 aprilie 1904. Acesta reglementa litigiile franco—engleze în domeniul colonial, Egiptul fiind recunoscut ca o zonă de influenţă engleză, iar Marocul în sfera franceză ; în plus, o înțelegere secretă stabilea posibilitatea și condiţiile în care această influenţă se va putea transforma în protec- torat. „Antanta Cordială“, prin apropierea franco—britanică realizată, crea premisele pentru o acţiune comună împotriva Triplei Alianțe. Sistemul de alianţe a fost completat în 1907 prin încheierea unui acord anglo—rus. Perfectarea acestuia a fost mai dificil de realizat, date fiind contradicţiile dintre cele două puteri în Asia, ca şi straduintele 14 Pierre Renouvin, Edmond Preclin, Georges Hardy, op. cit., p. 477. 17 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, și țarul Nicolae al II-lca în timpul vizitei șefului statului francez în Rusia (iulie 1914) Marii Britanii de a împiedica expansiunea rusă în Balcani, fact ce amenința poziţiile sale în Mediterana. După indelungi si complicate tratative, în care un important roi a revenit diplomaţiei franceze, interesată evident într-o asemenea apro- piere, la 18/31 august 1907 a fost încheiat acordul anglo—rus, delimitind „sferele de influenţă“ ale celor două puteri în Asia. În conformitate cu prevederile sale, Persia era împărţită în trei „sfere de influență“, cea din nord revenind Rusiei, cea din sud Marii Britanii, zona centrală fiind considerată neutră, Guvernul de la Petersburg recunoștea apoi ca Afganistanul, obiect a numeroase divergențe pînă atunci, era în afara sferei ruse de influenţă. În sfîrșit, ambele guverne se angajau să nu se amestece în afacerile interne ale Tibetului. Ca şi în cazul „Antantei Cordiale“, acordul anglo—rus nu se referea decît la probleme coloniale :. realizind însă o apropiere sub acest raport între Marea Britanie si Rusia, el definitiva înfăptuirea sistemului de alianţe existent în preajma. primului război mondial. Astfel, din 1907, Triplei Alianțe i se opuneu Antanta (Tripla Înţelegere). Constituirea celor două grupări nu s-a cristalizat, așadar, decît în urma unei îndelungi si complexe evoluţii întinse pe decenii. De altfel, diferitele alianţe nu au însemnat si o atitudine perfect unitară a puteri- lor angajate prin ele ; modul cum s-au desfășurat diferitele crize inter- naţionale de după 1900 !? dovedește pe deplin această situaţie. Ea se va 1* Serban Rădulescu-Zoner, Crizele politice internationale de la începutul seco:u- lui al XX-lea în cadrul teoriei leniniste asupra imperialismului, în „Studii“, nr. 3/1970, p. 215—234. ? 18 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro reflecta pregnant si în 1914. Guvernul britanic va ezita mai multă vreme de a se implica în război. Mult mai revelatoare este, însă, mai ales, poziţia Italiei. Începînd de la sfîrşitul secolului trecut, aceasta s-a îndepărtat treptat de Tripla Alianţă, chiar dacă a rămas parte compo- nentă a ei; în 1900, Italia încheia chiar un tratat secret cu Franţa, prin care se angaja să păstreze neutralitatea în cazul unui război provocat sau declanșat de Germania. Chiar în aceste condiţii, existenţa celor două grupări politico-militare a influentat profund viata internaţională din preajma primului război mondial și a contribuit esenţial la declan- şarea acestuia, reflectind pe plan diplomatic divergen:ele existente între marile puteri europene. Așadar, constituirea celor două blocuri politico-militare ale marilor puteri europene a fost rezultatul strădaniilor de creare a unui echilibru între interesele imperialiste ale acestora atit in Europa, cit si în alte parti ale lumii. Tinta primordială a acestor grupări si regrupäri de forte a fost atingerea unui echilibru între cele două blocuri în măsură să asigure o împărțire „echitabilă“ a sferelor de influenţă și coloniilor. Existenţa celor două blocuri, Tripla Alianţă si Tripla Înţelegere, departe insă de a asigura echilibrul de putere în Europa si în lume, demonstra caracterul ireconciliabil al intereselor marilor state imperialiste, evidenția o evolutie care avea să sfîrseascä inevitabil într-un conflict de mari proportii — conflict care avea să fie, deopotrivă, expresie a contradiz- tiilor antagoniste între marile puteri aflate în stadiul imperialist al dez- voltării capitaliste și a tendinței manifeste a acestora de a dobindi supremaţia mondială. O precizare e necesară în cazul statelor mici şi mijlocii — ca România şi Serbia — care au încheiat tratate de alianţă cu una sau alta din cele două tabere. Obiectivul fundamental al orientării acestora a fost să-și salveze existența politică ameninţată de expansiunea unei mari puteri imperialiste, contracarind-o prin apelul la sprijinul blocului opus acesteia. Aşadar, apropierea lor de una din aceste alianţe a fost dictată de consi- derentul fundamental de a promova o politică de descurajare a tendinte- lor imperialiste care le vizau. CONFRUNTAREA ÎNTRE PUTERILE O trăsătură esenţială a relaţii- IMPERIALISTE LA ÎNCEPUTUL lor internationale din preajma pri- SECOLULUI AL XX-LEA PENTRU mului război mondial si o cauză REIMPARTIREA LUMII; INTENSI- fundamentală a acestuia a fost lupta FICAREA CURSEI INARMARILUR pentru reimpartirea lumii desfäsu- rată între marile puteri imperialiste. Ea era expresia amplificării rivalitätilor mai vechi dintre puterile coloniale, dar capătă acum o acuitate deosebită 2. Accelerata dezvoltare 2 René Rémond, Introduction à l'histoire de notre temps, tome 2, Le XIX-e siècle 1515—1914, [Paris], 1974, p. 208. 19 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro economică a marilor state a făcut stringentă rezolvarea problemei surse- lor de materii prime, necesare într-o cantitate tot mai mare unei in- dustrii într-o continuă expansiune si care se diversifică într-un ritm tot mai rapid, ca şi cea a posibilităţilor de desfacere a produselor tot mai numeroase ale acesteia. Concurența s-a accentuat datorită faptului că alături de vechile state coloniale, Marea Britanie și Franţa, au apărut altele cu veleitati expansioniste. Germania, care se limitase un timp la o politică europeană, îşi manifesta intenţia de a deveni şi o putere colo- nială, ţel exprimat prin crearea unei companii comerciale avînd drept scop penetratia în Africa. Aflată în plin avint economic, Germania se profila ca un rival de temut pentru puterile coloniale tradiționale, fapt ce va avea importante consecinţe asupra relaţiilor internationale. La rindul ei, Italia s-a angajat într-o ambițioasă politică de expansiune colonială, emitind pretenţii asupra Tunisiei gi încercînd, fără rezultat însă, să cucerească Abisinia. Concurenti serioşi ai vechilor puteri coloniale au apărut si în afara Europei. În Extremul Orient, Japonia, după „revoluţia Meidji“, se afirma ca o putere industrială și militară în plină expansiune, care își dovedise forța adjudecindu-si victoria în războiul cu Rusia din 1904— 1905. Tara „Soarelui răsare“ isi manifesta tot mai vizibil pretenţiile asupra unor regiuni întinse de pe continentul asiatic. Dincolo de Atlantic, Statele Unite ale Americii își formulaseră un program colonial în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, pe care îl motivau prin puternicul lor po- tential economic ?!. Totodată, Washingtonul, prin „doctrina Monrce“ (1823), își afirmase propria sferă de interese și influenţă, împotrivindu-se oricărei intervenţii a marilor puteri europene in America centrală si de sud ori în Pacificul de nord-vest, în general în emisfera vestică. Afirmarea acestor noi competitori a dus la ascutirea contradictiilor între puterile imperialiste, a exacerbat lupta pentru stăpînirea unor întinse regiuni ale globului, în Africa și Asia în primul rînd. Pina spre jumătatea secolului trecut, statele europene colonialiste acordaseră mai puţină atenţie Africii, cu excepţia nordului acesteia, con- siderînd că nu prezenta acelaşi grad de rentabilitate ca Asia sau America Latină. După 1850, interiorul „continentului negru“ a constituit obiec- tul mai multor explorări, care, dincolo de rezultatele științifice, av atras atenţia asupra bogățiilor Africii ca și asupra marilor posibilități de profit pentru ţările dezvoltate. În ultimele decenii ale secolului trecut, explorările s-au intensificat, iar majoritatea teritoriilor au fost trans- formate — prin forţă sau prin „acorduri“ — în colonii. La 1900 nu mai existau decît două state africane independente : Abisinia si Liberia. În preajma izbucnirii primului război mondial, posesiunile cele mai importante în Africa reveneau Imperiului britanic şi Franţei. Pri- 21 Ciaude Fohlen, L'Amérique anglo-sazonne de 1815 à nos jours, Paris, 1955. p. 115. Acesta consideră că factorul esenţial este de ordin psihologic, pornind de la cunoscuta „teorie a frontierei“ în expansiune. 20 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mul stapinea Egiptul, Sudanul anglo-egiptean, o parte a Somaliei, Africa occidentală „engleză“ (Gambia, Sierra Leone, Coasta de Aur — Ghana, Nigeria), Africa orientală, Uniunea Sud-Africană, în timp ce Franţa deținea Algeria, Tunisia, Africa occidentală, Africa ecuatorială „franceză“ şi Madagascarul. Statul portughez controla Angola si Mozam- bicul. Noile puteri coloniale cuceriseră importante teritorii, în special Germania, care acaparase Togo, Camerun, Africa de Sud-Vest şi Africa orientală „germană“. Italia şi-a instaurat dominaţia asupra Eritreei, Tripolitaniei şi a unei părți din Somalia, iar Belgia asupra întinsului şi bogatului regat Congo. La începutul secolului al XX-lea exploatarea însemnatelor resurse naturale ale continentului african, desfășurată în condițiile unei conc:u- rente industriale deosebit de puternice, va duce la serioase disensiuni si dispute între statele coloniale, manifestate concomitent cu rezistența îndirjită a populațiilor locale 2. In Asia, raportul de forte între puterile coloniale se modificase, ca urmare a diminuării posesiunilor portugheze şi franceze, în jurul anului 1900, Marea Britanie si Rusia detinind aici principalele poziţii. Pentru a apăra India — nucleul imperiului său colonial —, pe care o stăpînea aproape în întregime, Marea Britanie a căutat să ia sub control principalele căi de acces către Peninsula hindusă, ocupind Birmania şi Belucistanul. În acelaşi timp, s-a străduit să asigure căile de comunicaţie cu India după construirea canalului de Suez (1869), detinind o mare parte a acţiunilor acestuia, anexind insula Cipru (1878), ocupind Egiptul (1882) şi importante puncte pe coasta Arabiei (Bahrein, Kuweit, Qatar, Masqat, Aden) 2%. Înaintarea Rusiei ţariste, stäpinä a Siberiei, spre sud -— prin acapararea unor noi teritorii în Transcaucazia, după războiul ruso—româno—turc din 1877—1878 şi cucerirea Turkestanului (1684) —- a provocat îngrijorarea crescîndă a Marii Britanii, determinind o accen- tuată dispută între cele două imperii privind delimitarea „sferelor de influenţă“ în Persia, Afganistan şi Tibet, mai multe înțelegeri prefatind —- aşa cum s-a arătat — încheierea acordului din 1907. Situaţia era şi mai complicată în Extremul Orient. După războaiele opiului (1840—1842, 1856—1860), China slăbită a fost nevoită sa facă loc penetratiei străine ; după ce i-au fost ocupate statele vasale — pre- cum cele din Indochina (1885) de către Franţa sau Birmania (1886) de către Marea Britanie — ea însăşi a devenit obiectul tendinţelor expan- sioniste, în competiţia puterilor europene angajindu-se şi Japonia, ceea ce a complicat şi mai mult confruntările din regiune. De altfel, prin pacea de la Shimonoseki (1895) încheiată în urma războiului cu China (1894—1895), Imperiul nipon a anexat Taiwanul, a obţinut o mare indemnizaţie de război, precum şi recunoaşterea independenţei formale a Coreii (pe care o va ocupa în 1910). În anii următori China a fost 22 Pierre Renouvin, La crise européenne et la première guerre mondiale 1914—1518, 4-eme edition, Paris, 1962, p. 136—137. 23 Camil Muresan, Imperiul britanic. Scurtă istorie, Bucuresti, 1967, p. 278—282. 21 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro obligată să facă concesii ce i-au afectat grav independenţa : acordarea privilegiului Rusiei de a construi o parte a liniei ferate transsiberiene prin Manciuria, inclusiv a dreptului stabilirii unei garnizoane militare pentru protejarea acesteia, închirierea unor porturi sau zone de coastă puterilor străine, cu dreptul de a deschide manufacturi şi a exploata bogățiile minerale nationale. Aceasta a determinat o puternică si amplă mişcare populară de protest ce avea să culmineze cu răscoala „boxerilor“ (1909— 1901). Puterile imperialiste rivale, inclusiv Statele Unite, au intervenit prompt, manifestindu-si solidaritatea de interese. Desi i s-a recunoscut integritatea teritorială — evident un compromis între puterile inter- ventioniste —, China a fost obligată, pe lingă confirmarea vechilor concesii, să plătească acestora mari despăgubiri. În ultima parte a secolului al XIX-lea, puterile coloniale au vizat si regiunea Pacificului. Marea Britanie, care se instapinise deja in Australia si Noua Zeelandă, şi-a extins dominatia asupra majorității insulelor din apropiere, în timp ce Germania a ocupat sau cumpărat arhipelagurile Bismarck, Marshall, Mariane si Caroline, cu excepția insulei Guam, achiziționată de S.U.A. împreună cu insulele Galapagos. Nord-americanii, care cumpăraseră în 1867 peninsula Alaska de la Rusia, au cucerit Filipinele si au anexat insulele Hawai (1898). Con- fruntarea între puterile coloniale devenise atit de acerbă incit uneori asupra unui teritoriu trebuia să se exercite un condominium. Pornind de la aplicarea „doctrinei Monroe“, căreia i s-au adus în primii ani ai secolului al XX-lea corective cu o esenţă clar imperia- listă, Statele Unite, prin mesajul adresat Congresului în 190474 de președintele Theodore Roosevelt, şi-au afirmat dreptul de a interveni pentru a asigura ordinea în alte state americane. Nu se avea în vedere, în general, o expansiune teritorială, ci exerciterea unui control politic si economic, excluzind interferența oricărei mari puteri europene. Competiţia pentru reimpartirea lumii a cunoscut, astfel, o trep- tată intensificare în anii anteriori izbucnirii primului război mondial. Ea a antrenat o foarte vie activitate atit pe plan diplomatic, cît şi militar. O trăsătură caracteristică a epocii a fost accentuarea cursei înarmărilor, care a avut importante consecinţe asupra vieții internatio- nale. Cauza fundamentală a acesteia a constat în agravarea contradic- tiilor dintre marile puteri. „Aceste antagonisme în politica de supre- matie între cele două tabere, a Triplei Alianțe si a Triplei Intelegeri — sublinia în august 1914 «Revista artileriei» — le-au împins la o sporire considerabilă a înarmărilor pe uscat si pe apă si la preparative militare care nu se mai deosebesc de starea de război“ ?5. Fiecare din ele a urmărit să-și sporească potenţialul militar pentru a putea face fata atit unei conflagrații care se anunța de proporții fără precedent, cit și 24 Alexandru Vianu, Istoria S.U.A., Bucuresti, 1973, p. 266. 25 Războiul european din 1914, in RvA, an XXVIII, nr. 7—8 din iulie—august 1914, p. 683. 99 a= https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pentru utilizarea lui ca mijloc de presiune în confruntările politico- diplomatice. Cursa înarmărilor era vizibilă în toate domeniile ?, atit sub raport cantitativ, cît şi calitativ, transformînd Europa într-un adevărat arsenal militar. Încă în 1889—1890 Fr. Engels constata că „nebuneasca cursă a înarmărilor [...] a transformat întreaga Europă într-o tabără militară si [...] face ca războiul să apară aproape ca o salvare“ 77. Jar un fruntaș socialist român schiţa tabloul pe care îl înfățișa continentul nostru înaintea declanşării primului război mondial : „Astăzi sînt strînse pentru pirjol şi omor la granițele franco—germano—ruse armate de milioane si milioane de oameni şi stăm în pragul unuia dintre cele mai oribile şi mai înspăimîntătoare războaie ce s-au dezläntuit vreodată pe pămînt. [...] carnajul, măcelul, va fi unic în lume, şi nu numai din cauza numărului imens de combatanți, ci si din cauza uneltelor de omor ce li s-au pus în mina. Soldaţii puterilor europene [...] vor lupta [...] cu tunuri cu tir rapid, cu mitraliere secerătoare, cu puşti cu repetiţie, cu aeroplane, cu cele mai perfecţionate arme de omorire în masă pe care le-a inventat gindul diabolic al ştiinţei puse în serviciul capitalismului și morţii“ 28. Inevitabil, diplomaţia si trusturile de armament, în spatele cărora se ascundeau interese financiare considerabile, au colaborat strîns, adesea la nivel internaţional, astfel încît în 1905 la Paris un diplomat român putea constata: „Amintirile clasice au dispărut şi simpatiile Franţei pentru statele secundare, mai cu seamă pentru acelea din Europa Orien- tală, nu se mai alimentează decît din comandele de tunuri ce se vor face la Creusot sau la Saint-Chamond“ 7%. Perioada anterioară primei conflagrații mondiale a cunoscut si o sporire considerabilă a efectivelor care puteau fi antrenate în luptă. În toate marile state, dar şi în altele, serviciul militar a devenit obli- gatoriu, cu excepția Marii Britanii şi S.U.A. Numărul celor care puteau fi antrenați în luptă în preajma războiului ajungea astfel numai in Europa la aproximativ 10 milioane de oameni. La nivel internaţional, organizarea armatelor tindea să se unifor- mizeze, ca şi echipamentul, armamentul si munitia, cărora li s-au adus continue şi importante îmbunătățiri. S-au introdus în fabricaţie arme noi, cu parametri tehnico-tactici superiori ; cele vechi au fost perfec- tionate. În locul pulberii negre, proiectilele se încărcau acum cu melinită si cu trotil, mărind puterea de distrugere a loviturilor; a apărut tunul cu tragere rapidă concomitent cu goniometrul şi luneta, care dădeau posibilitatea amplasării pieselor de artilerie în poziţii de tragere acope- 26 Maréchal Montgomery, Histoire de la guerre, [Paris], 1970, p. 478—486. 27 Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol. 22, Bucuresti, 1965, p. 47. ** M. Gh. Bujor, Războiul european si social-democratia, Bucuresti, 1914, p. 2—3. 2 Ar. M.A.E., fond 21, Paris, Rapoarte politice 1905—1907, vol. 73, f. 39. 23 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sectie pentru fabricarea proiectilelor de artilerie la uzinele franceze de la Creusot rite *. De o importanţă deosebită se va dovedi generalizarea intrebuin- țării mitralierei, brevetata de Hiram Stevens Maxim în 1883, armă care a provocat cele mai multe victime în timpul războiului #!. Modificările aduse telegrafului, telefonului și radioului au ușurat conducerea unită- tilor si subunitätilor dispuse pe spații mari, permitind fractionarea for- telor în grupări de manevră *. Comunicatiile rutiere si feroviare au fost si ele modernizate, iar lungimea lor a fost sporită în mod considerabil. De asemenea, prin intra- rea autovehiculelor în înzestrarea armatelor s-a realizat o creștere sim- titoare a ritmului de deplasare a trupelor. Dezvoltarea armamentului si tehnicii de luptă terestre a avut repercusiuni și asupra flotei militare, care a fost dotată cu tunuri de mare calibru şi a beneficiat de blindaje din aliaje superioare. În anul 1900, cuirasatele ajungeau la un deplasa- ment de 15 mii de tone, dezvoltau o viteză de 18 noduri și erau înzestrate cu tunuri de calibru 305 sau 320 mm. Cursa înarmărilor navale a antre- nat îndeosebi Marea Britanie și Germania, dar la ea participau si alte state, ca Rusia si Franţa. În domeniul maritim, apariţia submarinului va schimba în mod esenţial datele desfășurării bătăliilor navale. În perioada dinaintea războiului s-a întrevăzut că ostilitățile nu se vor limita strict la bătăliile terestre şi navale ; perfecţionarea dirijabi- lelor și apariţia aeroplanului au pus problema utilizării lor, mai întîi pentru observarea inamicului, apoi, constituindu-se într-o armă de sine stătătoare, au fost destinate în principal lovirii din aer a poziţiilor sau zonelor de concentrare adverse. Concomitent cu dezvoltarea aviației a apărut şi artileria antiaeriană. Progresele înregistrate de industria chi- 3 Imvățăminte strategice şi tactice din războiul de la 1914—1918, Bucuresti, 1926, p. 72—80. 2! Maréchal Montgomery, op. cit., p. 481. 32 General de divizie I. Sichitiu, colonel Al. Ioanitiu, Elemente de strategie, Bucuresti, [1936], p. 97. 24 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro TABEL COMPARATIV PRIVIND ÎNZESTRAREA CU ARMAMENT (MITRALIERE ȘI TUNURI) A MARILOR UNITĂŢI DIN PRINCIPALELE STATE BELIGERANTE # Nr, Principalele state crt. beligerante Mari unităţi Mitraliere Artilerie 1 | Franța Divizia activă 24 (2 pentru fiecare batalion) Divizia de rezervă 24 (2 pentru fiecare batalion) 9 baterii de 75 mm sau 65 mm (36 piese) 9 baterii de 75 mm (36 piese) Corp de armată Sa: | 12 baterii de 75 mm (48 piese) 2 | Marea Britanie | Divizia de infanterie | 24 (2 pentru fiecare batalion) | | 9 baterii de 83 mm (54 piese) | 3 baterii de 115 mm (18 piese) poa 1 baterie de 127 mm (4 piese) 3 | Rusia Divizia de infanterie | 32 (2 pentru fiecare regiment) ai | 6 baterii de 76,2 mm (48 piese) Corp de armată — 2 baterii de 122 mm (12 piese) 4 Germania Divizia activă 24 (6 pentru fiecare regiment) 9 baterii de 77 mm (54 piese) 3 baterii de 105 mm (18 piese) Divizia de rezervă 24(6 pentru fiecare regiment) Divizia mixtă 10 la 20 9 baterii de 77 mm (54 piese) 3 baterii de 105 mm (18 piese) 2 baterii de 77 mm (12 piese) Divizia Landwehr — 4 baterii de 150 mm (16 piese) 5 baterii de 76,2 mm (30 piese) Corp de armată aS 5 Austro-Ungaria | Divizia 24 (6 pentru fiecare regiment) 6 baterii de 77 mm (36 piese) Corp de armată — 2 baterii de 150 mm (8 piese) 33 J. E. Valluy, La première guerre mondiale, tom, J, Paris, 1968, p. 68, https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro c ee DADLEEIIA Cuirasatul „New Zeeland“, lansat în 1911, cu un deplasament de 19 100 t (a); avion german de vinătoare „Albatros“ (b); avion francez de cercetare ,,Bleriot XI/2“ (c); submarinul german »U-9", lansat in 1910, cu un deplasament de 250 t (d) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Vedere de ansamblu a uzinelor Krupp din Essen, centrul producției de armament german ia începutul secolului al XX-lea mică au permis producerea de gaze si substanţe toxice de luptă a căror utilizare era în măsură să contribuie la interzicerea, neutralizarea şi in- fectarea unor zone largi si adinci de teren 3. Performanţele mereu spo- rite ale armamentelor, aplicarea pe scară întinsă în domeniul militar a rezultatelor obținute în cîmpul ştiinţific si, în general, dotarea tehnică superioară, au făcut posibil ca armatele să poată desfăşura acțiuni pe spaţii vaste. În primele două decenii ale acestui secol se creaseră aşadar toate premisele — economico-tehnice şi politico-militare — pentru a se pu- tea da războiului o extensie spaţială nelimitată, pentru a deveni global. Cursa înarmărilor a stirnit, în mod firesc, neliniştea unor categorii din ce în ce mai largi ale opiniei publice, ceea ce a condus la o puter- nică mișcare pacifistă, avind în bună măsură la bază ideile socialiste, care va încerca să contracareze propaganda războinică întreţinută de unele cercuri oficiale. Pericolul tot mai evident de declansare a unui conflict de mari proporţii, ilustrat de o cursă a înarmărilor tot mai di- namică şi de competiţia acerbă între marile puteri imperialiste a fost la originea unor iniţiative politice menite să micşoreze riscurile unui război pustiitor. Destinate să fie, în acelaşi timp, „calmante“ pentru opi- nia publică îngrijorată de proporţiile fără precedent ale cursei înarmă- rilor şi să creeze răgazuri care să fie utilizate pentru compensarea infe- rioritatii în anumite sectoare ale potenţialului militar, asemenea initia- tive au fost însă sortite eșecului. Astfel la propunerea țarului Rusiei, la Haga a avut loc în 1907 chiar o conferinţă asupra dezarmării, dar 34 Cclonel-adjutant FL Tenescu, Cunoştinţe generale asupra războiului si studiului lui, partea III, Tactica generală (Execuţia războiului), Bucureşti, 1922, p. 316. 27 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rezultatele ei au fost nesemnificative. S-au adoptat aici cîteva reguli pentru „umanizarea“ războiului, dar nu s-a putut ajunge la un acord asupra reducerii armamentelor. Delegatul american va declara chiar că, în concepţia guvernului său, „limitarea aplicării militare a invențiilor nu va contribui la a asigura pacea lumii“ 3%. Pregătirile militare și-au continuat cursul lor ascendent, stimulate de conflictele care au marcat acest început de secol si care anunțau prima conflagrație mondială. CONFLICTE PREMERGĂTOARE Perioada anterioară primului război DECLANŞĂRII PRIMULUI RAZBOI mondial a fost adeseori desemnată MONDIAL ca fiind caracterizată, în relaţiile. internationale, printr-o „pace ar- mată“. Adjectivul subliniază că pacea avea un caracter precar 35. Con- flictele au fost frecvente și desfășurarea lor a pregătit viitoarea inclestare mondială. Unele din acestea s-au manifestat prin confruntări militare directe, altele s-au limitat la planul diplomatic, dar tensiunea pe care au provocat-o a avut consecințe la fel de importante pentru climatul internaţional. Fapt deosebit de semnificativ, conflictele din preajma pri- mului război mondial au antrenat majoritatea marilor puteri ale lumii şi s-au desfășurat aproape pretutindeni pe glob. Primul din aceste conflicte a fost războiul declanșat de Japonia împotriva Chinei, în 1894, încheiat prin amintita pace de la Shimonoseki (1895). S-a produs însă o reacție a puterilor europene, revelatoare pen- tru contradicţiile dintre marile state imperialiste. Sub pretextul apără- rii integrităţii Chinei, Rusia, care urmărea acapararea Port Arthurului, a obţinut sprijinul Franţei si Marii Britanii, impunind revizuirea trata- tului, Japonia fiind nevoită să renunţe la toate cotropirile teritoriale, cu excepția Taiwanului. Cel de-al doilea conflict a marcat intrarea Statelor Unite în dispu- tele coloniale. Folosind prilejul unei răscoale din Cuba, posesiune a Spaniei, guvernul nord-american i-a declarat acesteia război în 1898. Victorioase numai după trei luni, Statele Unite au silit Spania să le cedeze Porto Rico si Filipinele ; în același timp au recunoscut indepen- denta Cubei, unde avea să se instaureze dominaţia nord-americană %. Marea Britanie a fost principalul protagonist al celui de-al treilea conflict imperialist, teatrul de operaţii constituindu-l Africa de Sud. 55 Maréchal Montgomery, op. cit., p. 479. % Jean Claude Allain, La paix dans les relations internationales du Traité de Francfort à la Grande Guerre (1871—1914), în Comité international des Scier.ces Historiques, XV-e Congrès International des Sciences Historiques, Bucarest, 10—17 août 1980, Rapports I. Grands Thèmes et Méthodologie, Bucuresti, 1980, p. 210. 7 x : 37 J. W. Pratt, Expansionist of 1898. The Acquisition of Hawaii and the Spanish Islands, Baltimore, 1936. 28 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro “Coloană a armatei bure in marş în timpul războiului anglo—bur (1399 — 1902) Britanicii ocupaseră aici colonia Cap, fostă posesiune olandeză, si isi extinseseră dominaţia spre nord. În calea expansiunii lor se aflau însă Orange şi Transvaalul, stapinite de urmaşii coloniştilor olandezi, burii. Invocînd diferite pretexte, britanicii au început războiul împotriva lor, ostilitățile fiind lungi si indirjite (1899—1902). Dispunind de un impor- tant potential economic si militar, burii au opus o rezistenţă inversunata, fără a avea însă sorti de izbinda. La cîțiva ani după victorie, Marea Bri- tanie a recunoscut autonomia Orangeului şi Transvaalului (1905—1907), care împreună cu coloniile Cap si Natal au format Uniunea Sud-Afri- cană, avînd statutul de dominion britanic (1910). După aceste prime războaie imperialiste, care au opus forțe de o valoare evident inegală, a urmat o nouă etapă — aceea a confruntărilor directe între marile puteri. Seria lor a fost deschisă de războiul ruso— japonez (1904—19J5). Pretextul l-a constituit întărirea poziţiilor ruse în Manciuria, regiune asupra căreia emitea pretenţii şi Japonia, camu- flate însă sub sloganul asigurării integrității Chinei. După încheierea unui acord cu Marea Britanie, trupele nipone, fără declaraţie de război, au început ostilitățile (februarie 1904). Mai întîi a fost atacată flota rusă de la Port Arthur, apoi distrusă aceea de la Vladivostok; concomitent, armata japoneză a pătruns în Manciuria, obţinînd mai multe victorii, ce au culminat cu aceea de la Mukden, din februarie-martie 1905. O încer- care de răsturnare a situației, întreprinsă de Rusia, prin trimiterea flotei din Marea Baltică în Extremul Orient, a fost zădărnicită prin distruge- rea acesteia în bătălia de la Tsushima (mai 1905). Guvernul țarist, con- fruntat cu revoluţia care izbucnise în Rusia în 1905, a fost nevoit să accepte mediatia de pace a preşedintelui S.U.A. Prin tratatul încheiat la Portsmouth (septembrie 1905), Rusia a cedat Japoniei drepturile de 29 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Scenă de luptă de la asediul Port Arthurului, în timpul războiului ruso—japonez (1901 — 1905) arendă asupra peninsulei Liaolung cu Port Arthur şi partea de sud a insulei Sahalin, recunoscind totodată protectoratul nipon asupra Coreii %. Războiul ruso—japonez a avut importante consecinţe pe plan diplo- matic. Demonstrind slăbiciunea militară a Rusiei, aliata Franţei, el a determinat o încurajare a puterilor ostile acestora. Prima care a reac- tionat a fost Germania. Prilejul l-a oferit politica franceză de expan- siune în Maroc. Încercînd o demonstraţie de forţă, Wilhelm al II-lea, aflat într-o croazieră în Mediterana, s-a oprit la Tanger, unde a recu- noscut suveranitatea sultanului marocan ; evenimentul a provocat prima criză marocană (1905—1906). După mai multe tratative diplomatice, Ger- mania a reuşit să determine întrunirea unei conferințe internaţionale la Algesiras (1906), care, datorită poziției S.U.A., s-a încheiat cu un eşec pentru ea. În acelaşi context se înscria şi acţiunea Austro-Ungariei din 1908, care a provocat „criza bosniacă“ %, După 1906, politica externă a monar- hiei dualiste devenise mult mai agresivă în sud-estul Europei. Profitind de situaţia creată în Imperiul otoman în urma revoluţiei „Junilor turci“ şi exploatind imprecizia unei înțelegeri prealabile cu guvernul țarist, Austro-Ungaria a procedat, în 1908, la anexarea Bosniei si Herțegovinei. Serbia a protestat, solicitind ajutorul guvernului de la Petersburg. Între Austro-Ungaria şi Rusia s-a creat o tensiune, care a ajuns pina la de- cretarea mobilizării. Conjunctura era însă nefavorabilă Imperiului țarist, slăbit ca urmare a războiului ruso—japonez şi a revoluției din 1905. Guvernul german a sprijinit energic Austro-Ungaria, în vreme ce cele- lalte puteri europene şi-au manifestat dorința pentru o mediere a con- 38 Pierre Renouvin, op. cit., p. 31. 3 Momtchilo Nintchitch, La crise bosniaque (1908—1909) et les puissances euro- pecnnes, vol. I, Paris, 1937; pentru poziţia României vezi: Serban Rădulescu- Zoner, L’évolution des rapports entre la Roumanie et Ia Triple Alliance durant la crise bosniaque, in RESEE, nr. 4/1977, p. 765—782. 30 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Vizita impäratului Wilhelm al II-lea al Germaniei la Tanger, în 1905, moment de încordare extremă a rela- tiilor internationale la in- ceputul secolului al XX-lea flictului. În anul 1909, Austro-Ungaria obținea, mai întîi din partea Turciei, apoi din partea Serbiei, recunoaşterea anexării Bosniei și Her- tegovinei. După o perioadă de relativ calm diplomatic, anul 1911 a adus o nouă încordare. Tulburările din martie de la Fez (Maroc) au determinat Franţa să trimită trupe sub pretextul asigurării „securităţii“ rezidentilor francezi ; curind, nave de război germane au ancorat în portul Agadir în același scop declarat. Diplomaţia germenă considera că, prin evenimen- tele de la Fez, valabilitatea acordului de la Algesiras expirase și se arăta dispusă să accepte libertatea de acțiune a Franţei în Maroc, cerind in schimb cedarea întregului Congo francez. Intervenţia engleză a avut însă darul să tempereze aceste pretenţii. Prin acordul franco—german din 22 octombrie/4 noiembrie 1911, Germania s-a angajat să nu „stînje- nească“ acțiunea Franţei în Maroc şi şi-a dat adeziunea „la măsurile de reorganizare, de control si de garanţii financiare“ 4 pe care aceasta le considera necesare. Protocolul adițional al acordului franco—german era mai explicit, precizînd că Franţa putea să-şi instaureze protectoratul asupra Marocului. În schimb, Germania obținea importante concesii in Camerun și Congo francez, care îi permiteau accesul la Atlantic și la fluviul Congo. Era, însă, evident doar un compromis temporar fi. În continuare, situaţia internaţională s-a complicat tot mai mult. Centrul contradictiilor a devenit acum sud-estul Europei. In acest sens, V. I. Lenin arăta că „Balcanii se află acum în centrul atenţiei generale. Si aceasta este lesne explicabil. Pentru întreaga Europă răsăriteană so- seste, poate, ceasul cînd popoarele înseși își vor spune liber si hotărît 40 René Pinon, France et Allemangne. 1870—1913, Paris, 1913, p. 261. 1! Pierre Guillen, Les questions coloniales dans les relations franco-allemandes à la veille de la première querre mondiale, in RH, 96-e année, CCXLVIII (1972), p. 87; 106. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cuvintul“ 47, aceasta cu atît mai mult cu cit „în general construcția de stat în direcția burghezo-nationalä nu s-a terminat în Balcani“ #, Desi cele două războaie balcanice din 1912—1913 au fost purtate între sta- tele din această regiune, ele au constituit un nou prilej de încordare a relaţiilor între marile puteri europene, mai ales între cele care aveau in- terese directe aici, dar şi între cele care le secondau #{. Războaiele balcanice au constituit deznodamintul firesc al unei în- delungi evoluţii anterioare a situaţiei din sud-estul Europei *°. Procesul eliberării popoarelor din această zonă nu era încă terminat. Înlăturarea dominaţiei otomane constituia, astfel, un obiectiv esential in politica ex- ternă a statelor balcanice şi anunţa un iminent conflict între acestea şi Turcia. Izbucnirea sa a fost grăbită de împrejurările de după 1908. Con- strins să accepte anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austro-Un- garia, guvernul sîrb şi-a îndreptat deccamdata atenția spre teritoriile locuite de conationalii săi în Imperiul otoman. La rîndul său, Bulgaria dorea să completeze succesul din 1908, cînd, alipindu-si Rumelia, s-a proclamat regat. În sfirsit, Grecia ducea o activă politică externă, dupa ce conducerea guvernului fusese preluată de Eleutherios Venizelos, care se remarcase ca lider al mişcării naționale din Creta. Obiectivele celor trei guverne au fost facilitate de izbucnirea, în 1911, a războiului italo— otoman, în urma căruia Imperiul otoman a fost nevoit să cedeze Tripo- litenia şi Cirenaica. Conflictul a slăbit considerabil Imperiul otoman și a sugerat posibilitatea înfrîngerii sale de trupele reunite ale micilor state balcanice. Între acestea au început tratative, sprijinite de diplomaţia rusă. Nevoită în 1909 să recunoască anexarea Bosniei și Herțegovinei fără a obține o compensație, Rusia a căutat să-şi ia revanșa în sud-estul Europei, profitind de imprejurările create de războiul italo—otomân. În toamna lui 1911, Petersburgul avusese în vedere chiar crearea unei fe- deratii balcanice, în care ar mai fi intrat România și Imperiul otoman, guvernului de la Istanbul cerindu-i-se o revizuire a statutului Strimto- rilor pentru a permite trecerea navelor de război ruse. Cum era evident că marile puteri nu ar fi acceptat o asemenea modificare, proiectul a fost abandonat si înlocuit cu acela al unei alianţe a statelor creștine din Balcani împotriva Imperiului otoman. Între cercurile guvernante de la Sofia si Belgrad au avut loc cele mai importante tratative premergătoare primului război balcanic. Prin- cipala problemă discutată a fost aceea a Macedoniei. Imposibilitatea sta- bilirii uncr granite etnice a făcut ca acordul să fise provizoriu ; fiecare din cele două {ari urma să primească o parte a Macedoniei, statutul zo- nei mediane urmind a fi stabilit ulterior, sub arbitrajul Rusiei. Pentru 42 V. I. Lenin, Opere complete, vol. 22, Bucuresti, 1963, p. 156—157. 43 Ibidem, vol. 27, 1964, p. 268. 4 E. C. Helmreich, The diplomacy of the Balkan Wars (1912—1913), Cambridge. 1938. 4 N. Iorga, Histoire des états balkaniques à l’époque moderne, Bucuresti, 1914; Dimitrije Djordjevic, Révolutions nationales des peuples balkaniques. 1804—1914, Beograd, 1965. 32 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a se asigura o atitudine binevoitoare a guvernului de la București, pri- mul-ministru sîrb a formulat şi un plan mai amplu, care avea în vedere posibilitatea unirii Transilvaniei cu România. În paralel, însă, diplo- matiile bulgară si sirbă au ajuns la o înțelegere care era în- dreptată nu numai împotriva Imperiului otoman, ci si a veci- nilor din nord; Bulgaria se angaja să intervină cu o armată de 200 000 de oameni în cazul atacării Serbiei de către Austro-Ungaria, iar Serbia cu 150 000 de oameni dacă Bulgaria ar fi fost atacată de România. Pe aceste baze s-a încheiat tratatul de alianță din 28 februarie/13 martie 1912 dintre cele două state, completat ulterior printr-o convenţie mili- tară. Paralel, s-au purtat convorbiri si între Bulgaria si Grecia, din care, la 16/29 mai 1912, a rezultat un alt tratat de alianţă 46. În condiţiile în care Muntenegru se afla, începînd din 26 septem- brie/9 octombrie 1912, în război cu Imperiul otoman, cei trei aliaţi au început la rindul lor ostilitățile la 4/17 octombrie. Aliaţii au obţinut suc- cese pe toate fronturile, ajungindu-se nu numai ca Adrianopolul să fie asediat, ci să fie ameninţat chiar Istanbulul, protejat doar de fortifica- tiile de la Ceatalgea. În aceste condiţii, Imperiul otoman a cerut armis- titiu, încheiat la 20 noiembrie/3 decembrie 1912. Dar tratativele de pace, care au avut loc la Londra, au eşuat. Războiul a reizbucnit la 21 ianua- rie/3 februarie 1913. Reluarea luptelor a determinat intervenția marilor puteri. În Austro- Ungaria s-a cerut atacarea Serbiei, considerîndu-se că întărirea acesteia va stimula lupta de eliberare a slavilor din sudul monarhiei dualiste. Succesele armatei bulgare au determinat ca si la Petersburg să apară temeri în legătură cu soarta Istanbulului, mai ales după căderea Adria- nopolului la 13/26 martie 1913. Acţiunea marilor puteri a făcut ca la 13/26 aprilie 1913 ostilitățile să fie suspendate, iar la 17/30 mai să fie semnate preliminariile păcii de la Londra. Imperiul otoman urma să ce- deze ţărilor balcanice aliate teritoriile situate la vest de linia Enos-Midia, precum şi insula Creta, reunită Greciei ; situaţia Albaniei şi a insulelor din Marca Egee urma să fie rezolvată ulterior de marile puteri. Primul război balcanic lua astfel sfîrşit, dar el lăsa nerezolvate chestiuni esen- liale, care vor determina izbucnirea unui al doilea conflict. Cauza principală a celui de-al doilea război balcanic a fost regle- mentarea problemei Macedoniei. Guvernul sirb a cerut o extindere a părţii care urma să-i revină. în fata refuzului Bulgariei si a pretențiilor acesteia de hegemonie în Balcani, Serbia a încheiat un acord cu Grecia (19 mai/liunie 1913). Noua încordare din Balcani a fost urmărită cu o atenţie tot mai sporită de marile puteri. Austro-Ungaria s-a manifestat de partea Bulgariei, acceptind chiar posibilitatea unui război cu Rusia. Aceasta, mai prudentă, a încercat o mediere între statele balcanice, fără a reuşi însă. La 17/30 iunie 1913, bazindu-se pe împrejurările interna- tionale si pe forța pe care o dovediseră armatele sale, Bulgaria, fara de- 45 Iv. E. Guechoff, L'Alliance Balkanique, Paris, 1915; vezi şi E. C. Thaden, Russia and the Balkan Alliance, Pennsylvania, 1965. 33 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro claratie de război, a atacat Serbia si Grecia. Rezultatul nu a fost însă cel scontat. Sirbii au reușit să oprească ofensiva bulgară, in timp ce tru- pele greceşti, trecînd Vardarul, au atacat în direcţia Kavala. Profitind de noua situaţie, Imperiul otoman a declarat război Bulgariei. În acest timp guvernul român, preocupat de contracararea oricărei tendințe hege- moniste în Balcani şi de soarta comunităților românești din dreapta Du- nării, a hotărit intrarea armatei în acţiune (27 iunie/10 iulie) împotriva trupelor bulgare, în pofida amenințărilor Austro-Ungariei “7. În aceste condiţii, guvernul de la Sofia a fost nevoit să ceară încheierea păcii. Tratativele s-au desfășurat la Bucureşti, fapt care sublinia rolul pe care-l avusese România în desfășurarea şi aplanarea conflictului. La ele au participat numai reprezentanţi ai ţărilor beligerante. Prin pacea încheiată la 28 iulie/10 august 1913 “, Bulgaria a cedat Serbiei o parte din teritoriile cucerite în Macedonia, Greciei sudul acestei provincii si zone din Tracia apuseană ; în acelaşi timp o parte a Traciei răsăritene, cu Adrianopolul, au fost retrocedate Imperiului otoman. Astfel, Bulgariei i se interzicea accesul la Marea Egee. În sfirsit, României îi reveneau județele Durostor si Caliacra (Cadrilaterul), pînă la linia Türxsmil- Ekrene. Într-un protocol semnat peste două zile, România, Serbia si Grecia își ofereau garanţii reciproce pentru respectarea prevederilor păcii. Pacea de la București a constituit un important moment al rela- tiilor internationale. Era prima in care hotäriri însemnate fuseseră luate de micile state din sud-est, fără amestecul direct al marilor puteri. Ce-i drept, au existat încercări de rediscutare a hotăririlor într-un congres la care să participe marile puteri, invocîndu-se și precedentul tratatului de la Berlin (1878). Ele au venit mai ales din partea Austro-Ungariei, ale cărei divergențe cu România au continuat si în timpul tratativelor, îndeosebi, în legătură cu atitudinea guvernului român fata de stabilirea graniţei sirbo—bulgare. Poziţia fermă a Germaniei si Franței, care urmă- reau permanent „înghețarea“ situației din Europa de sud-est şi stringerea relaţiilor cu România a determinat însă renunţarea la acest proiect. Conducătorii celor două tari, ca si ţarul, au felicitat pe regele Carol I, subliniind că acţiunea României pusese capăt unui conflict cu posibila implicaţii grave. Austro-Ungaria a făcut si acum notă discordantă, me- sajul pe care împăratul Francisc Iosif îl adresa regelui Carol I fiin:l conceput în termeni reci. Deteriorarea raporturilor româno-austro-ungare era privită cu satis- factie de ţările Antantei. La 1/14 august 1913, ambasadorul rus la Paris, Aleksander Petrovici Izvolski, scria succesorului său la conducerea poli- ticii externe ruse, Serghei Dimitrievici Sazonov : „Am considerat ca o capodoperă politică a dvs. că ati separat România de Austria. Acesta a 47 Pe larg la Anastasie Iordache, Viaţa politică in România. 1910—1911, Bucureşti, 1972, p. 217—236. # Le Traité de Paix de Bucarest, Bucarest, 1913. 34 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro fost visul meu dintotdeauna, pe care însă nu l-am putut îndeplini sau nu am fost poate în stare să-l îndeplinesc“ 4, Războaiele balcanice, ultimele conflicte dinaintea izbucnirii primu- lui război mondial, au atras importante modificări nu numai în situația: teritorială a sud-estului Europei, ci si în planul general al relaţiilor in- ternationale. Era evident că rezultatele lor dezavantajau Tripla Alianţă. Legată prin tratate cu aceasta, România se manifestase totusi într-o manieră independentă. La rîndul ei, infringerea Bulgariei, privită tot mai mult la Viena ca un posibil partener, nemultumea diplomaţia austro- ungară. Slăbirea Imperiului otoman, unde Germania deţinea poziţii importante, reprezenta, de asemenea, o pierdere pentru Tripla Alianţă. Deceniile premergătoare izbucnirii primului război mondial au con- semnat, deci, în întreaga lume, inclusiv în Europa, o serie de conflicte locale, care au implicat, direct sau indirect, mari puteri ale celor două. blocuri politico-militare. Frecvența crescîndă a acestora era un simptom al caracterului ireconciliabil al intereselor imperialiste promovate de marile puteri, prefatind uriaşa confruntare militară fără precedent in istorie care a fost primul război mondial. Totodată, aceste conflicte au reliefat şi un alt fenomen, cu un impact din ce în ce mai notabil asupra evoluției situației internationale : afirmarea puternică, politică si mili- tară, a statelor mici si mijlocii dornice să-şi salveze existența politica amenințată de marile puteri, să-şi consolideze și să-și lărgească terito- riul pina la cuprinderea integrală a naţiunilor respective în state uni- tare. Trezirea „la viata naţională a zeci şi sute de milioane de oamenii, eliberarea lor „de sub jugul «marilor» puteri reacționare“ 5 erau un refuz hotărît fata de tendințele imperialiste de împărţire a Europei si a lumii în sfere de influenţă, o „provocare“ fără precedent la adresa existenței imperiilor multinaționale. CAUZELE ŞI CARACTERUL PRIMU- Agravarea situaţiei internationale în LUI RAZBOI MONDIAL: IZBUCNI răstimpul dintre 1900—1914 nu a AVUT ASUPRA POPOARELOR DIN. fost citusi de putin întimplătoare, SUD-ESTUL EUROPEI ci obiectiv determinată în ultimă instanță de dinamica socio-econo- mică caracteristică epocii de trecere a ţărilor care trăiau a doua fază a capitalismului industrial, de la libera concurenţă la monopol și impe- rialism. Or, ca etapă istorică distinctă, ca stadiu al capitalismului, im- perialismul s-a născut nu mai devreme de ultimul deceniu al secolului al XIX-lea 5! și s-a consolidat puternic în ţările dezvoltate pînă în 1914. 4 Der diplomatische Schriftwechsel Iswolskis 1911—1914, vol. 3, Berlin, 1924, p. 243. 60 V. I. Lenin, op. cit. vol. 26, 1964, p. 319. 61 Ibidem, vol. 35, 1965, p. 243. 35 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În acest context s-au relevat cu maximă amplitudine două feno- mene generatoare de conflicte acute si de lungă durată : mai întîi expan- siunea colonială — de o amploare maximă, fără precedent în istorie —, insotitoare a capitalismului industrial, consumator enorm de materii prime, aflat în permanentă căutare de piețe de desfacere a produselor şi de plasare a capitalurilor disponibile; apoi împărţirea „inechitabilă“ a giganticei lumi „coloniale“, mai ales afro-asiatice, declarată astfel de noii pretendenți la rangul de lideri industriali si comerciali ai planetei si punerea la ordinea zilei a problemei reîmpărțirii lumii. Ca astfel se prezenta situaţia în ajunul primului război mondial o demonstrează cu prisosintä realitatea istorică, concretizată în cîteva date statistice refe- ritoare la imperiile coloniale din preajma anului 1914 : Principalele state colonialiste în 1914 * | Marea Britanie Franţa | Germania | Rusia Suprafața metropolei (în km i pătraţi) 3 14 000 536 000 541000 | 5 389 000 ** | Suprafața imperiului colonial 29 850 000 8 941 000 2 913 000 17 388 000 (în km pătraţi) Populația metropolei (în milioane 46,5 39,6 64,9 136,2** | locuitori) | Populaţia din teritoriile coloniale | | (în milioane locuitori) 393,5 41,5 12,5 33,2 Marea Britanie, Franţa si Rusia ţaristă stapineau, in 1914, 460%/ din suprafaţa planetei si 430/ din populaţie. O astfel de situaţie a fost considerată intolerabilă de către Germania wilhelmiană, prima mare pu- tere industrială și militară din Europa, aspirantă la hegemonia mondială. Conflictul mondial nu a fost însă generat doar de contradicţiile din- tre statele imperialiste ; el a fost pregătit şi de agravarea contradictiilor interne ale capitalismului în diverse ţări. Criza politică antebelică s-a manifestat în numeroase state ale lumii prin : ofensiva împotriva demo- cratiei burgheze si degradarea acesteia ; intensificarea considerabilă a luptei de clasă din partea proletariatului ; creșterea impetuoasă a misca- rilor de eliberare naţională în Austro-Ungaria, Rusia etc. Astfel, „creşte- rea înarmărilor, ascutirea la extrem a luptei pentru pieţe în stadiul imperialist [...], interesele dinastice ale celor mai înapoiate monarhii din Europa răsăriteană trebuiau, în mod inevitabil, să ducă și au dus la acest război“ 52. Această evoluţie a raporturilor internaţionale a determinat opţiunea guvernelor de la Berlin și Viena pentru o soluționare militară imediată a problemelor în dispută. Pregătit de toate statele imperialiste europene, indiferent de gruparea din care făceau parte, războiul mondial a fost * Tabel întocmit după V. I. Lenin, op. cit., vol. 27, Bucuresti, 1964, p. 384; Ibidem, vol. 28, Bucuresti, 1965, p. 274; Maurice Beaumont, Raymond Isay et Henry Germain-Martin, L'Europe de 1900 ă 1914, Paris, 1966, p. 387. ** Datele se referă la partea europeană. 9 V. I. Lenin, op. cit, vol. 26, p. 15. 36 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro declanşat, totuşi, de către Germania wilhelmiană și Austro-Ungaria. Pro- punindu-si să exploateze avansul pe care-l avea asupra adversarilor săi în planul pregătirilor militare și nedorind să lase Rusiei şi Franţei ră- gazul necesar pentru a reduce decalajul în domeniul organizării şi dotării forțelor armate, Germania a ales momentul apreciat ca fiind cel mai pri- elnic ei pentru a-şi atinge obiectivele expansioniste. Pretextul folosit de aliaţii austro-ungaro-germani pentru declansa- rea războiului „preventiv“ a fost asasinarea arhiducelui moştenitor al tronurilor din Viena şi Budapesta, Franz Ferdinand, de către bosniacul Gavrilo Princip, la Sarajevo, în ziua de 15/28 iunie 1914. Refuzul Serbiei de a satisface un ultimatum (10/23 iulie) dat de Viena, vădit pro- vocator și inacceptabil pentru un stat suveran și independent *, a antre- nat declaraţia de război făcută Belgradului de guvernul austro-ungar la 15/28 iulie 1914. Aceasta din urmă a declanșat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianță politico-militară. În fond, Puterile Cen- trale au impus războiul Europei în 1914. Pe de altă parte, Antanta „a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuși adversarul a fost surprins“ 5. În consecinţă, a urmat avalansa declaraţiilor de răz- boi : Germania a declarat război Rusiei (19 iulie/1 august), Franței (21 iu- lie/3 august), Belgiei (22 iulie/4 august); Marea Britanie şi dominioanele sale Germaniei (22 iulie/4 august); Muntenegrul Austro-Ungariei (22 iu- lie /4 august) ; Franţa și Marea Britanie Austro-Ungariei (29 iulie/11 au- gust și 30 iulie/12 august) ; Japonia Germaniei (10/23 august). Conflictul a depăşit, aşadar, foarte repede limitele continentului european, devenind mondial. Numai două dintre statele integrate în perioada antebelică în sistemul de alianţe politico-militare — Italia şi România — au refuzat să intre în război. În acele momente dramatice, Alexandru D. Xenopol, scria : „Europa, şi prin ea omenirea întreagă, trece printr-o clipă din cele mai grave ale existenţei ei seculare. Popoarele şi statele se pră- bușesc unele asupra celorlalte ; toate trag sabia, toate încearcă tunurile, toate fac chemarea la puterile distrugerii ; pare că s-ar grăbi să răstoarne, în puţin timp, toată clădirea ridicată cu încetul prin lungi veacuri de muncă 5, * Ultimatumul ceruse Serbiei ca în 48 de ore să răspundă pozitiv la următoarele prob:eme : suprimarea tuturor publicaţiilor îndreptate împotriva dublei monarhii, dizolvarea organizaţiei „Apărarea naţională“ si reprimarea mișcărilor „ireden- tiste“, îndepărtarea tuturor funcţionarilor de stat ce desfășuraseră propagandă antihabsburgică şi pedepsirea complicilor atentatorilor. Spre surprinderea Vienei, guvernul sîrb acceptase toate cereriie, cu excepţia celei privind participarea auto- ritätilor austro-ungare la ancheta privind asasinatul de la Sarajevo. 53 Cf. Jaques Droz, Les causes de la première guerre mondiale. Essai d’historio- graphie, Paris, 1973, p. 37. 5 A. D. Xenopol, Välmäsagul european, în NRR, an XIV, nr. 10 din 28 septein- brie 1914, p. 138. 37 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Arhiducele Franz Ferdinand si soția sa Sofia înaintea ate ntatului de la Sarajevo (15/28 iunie 1914), care a constituit pretextul declanșării primului®rizboi mondial Dacă Germania imperială sc lunsa într-un „război hegemonial“ 55, pentru dominaţia imperialistă în lume, iar Austro-Ungaria se dorea mare „senior“ în Balcani, avînd ca vasale Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, Marea Britanie se voia „mai mare“ si în siguranţă prin distrugerea ri- valului german, Franţa proiecta nu numai redobindirea Alsaciei si Lo- renei, ci și dezmembrarea Reich-ului german, anexarea Ruhrului s.a., iar Rusia urmărea instaurarea dominaţiei sale in Balcani, la Istanbul şi în Persia întreagă etc. lată cum era caracterizat de ziarul „România mun- citoare“, organul de presă al Partidului Social-Democrat din România, războiul izbucnit : „De unde vine nebunia aceasta mui mare şi mai ne- măsurată decît toate nebuniile războinice pe care le-a suferit pina astăzi omenirea ? Eu este fructul imperialismului capitalist, al regimului anar- hic si prădalnic în fiinţă. Furia cuceririlor teritoriale, a expansiunii eco- nomice, a politicii coloniale, a concurenţei între capitalistii fiecărei tari a dus la înarmarea pina în dinţi a popoarelor, la învrăjbirea dintre ele, la bănuiala reciprocă, la alianţa pe grupări si pentru !upta, la ameninta- rea permanentă de război [...]. Conflagratia de astăzi este explozia acestei politici de încordare si de concurenţă“ 56. 5 Cf. F. Fischer, Krieg cler Illusionen. Die deutsche Politik von 1911 bis 1914, Düsseldorf, 1969, p. 783; Idem, Griff nach der Weltmacht. Die Iriegszielpolitik des kaiserlichen Deutschland 1914/18, Disseidorf, 1961. se „România muncitoare“, an X, nr. 85 din 27 iulie 1914, p. 1. 38 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 4 SS Facsimile din ziare românesti de epocd care anunia izbucnirea primului război mondial Prin războiul declanșat in 1914, marile puteri imperialiste își con- tinuau în fond politica din perioada antebelică. Dar, în condiţiile marii. confruntări militare a forţelor imperialiste pentru reimpärtirea lumii, încă de la începutul războiului au fost antrenate în luptă cu sau fără: 39 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro STATELE BELIGERANTE LA ÎNCEPUTUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL Ins. Baleare ins, Sardini Antanta Puterile Centrale Stale neutre Teritorii 'româneşti aflute sub stăpinire străină MAN Lepa Piesda “Pragae Munchen 5 de . ‘ 2 % Ins. Matia + = (brit) | 2 « ré p tae oe Site st Dvinst, ., elLutk.. voia lor o serie de naţiuni, de state mici si mijlocii de pe vechiul con- tinent — Serbia, Belgia, Muntenegru, mai apoi România — ale căror obiective nu aveau nimic comun cu caracterul general imperialist al marii conflagrații. Participarea lor la război „a fost subordonată exclu- siv unor obiective de interes naţional : apărarea în faţa agresiunii, elibe- rarea unor teritorii ce se aflau sub stapinire străină, constituirea sau întregirea statelor nationale, independente și suverane“ 57. V. I. Lenin remarca pe deplin justificat că „războiul dus pe această bază istorică poate fi si în prezent [în anii 1914—1918 — n.n.] un război burghezo- progresist, de eliberare naţională“ 58. Așadar, în condiţiile primului răz- boi mondial pentru reimpartirea lumii, încă din 1914, sîrbii, croații, mun- tenegrenii, belgienii s.a., apoi din 1916 românii, au purtat un război popu- lar și naţional de eliberare și, în cele mai multe cazuri, de reîntregire statală. În analiza cauzelor declanșării primului război mondial si a moti- vatiei participării diverselor state la marea confruntare trebuie făcut, așadar, un distinguo corespunzător realităţii istorice. Pe de o parte, este evidentă culpa marilor puteri imperialiste participante — partenere în cele două tabere beligerante — în declanșarea războiului, toate urmărind scopuri anexioniste, instituirea propriei dominatii asupra unor teritorii întinse ale planetei, înlăturînd concurenţii prin mijloace militare. Pe de altă parte, în viltoarea războiului s-au angajat — vizind atingerea pro- priilor obiective naţionale în contextul acestei uriaşe confruntări la scară mondială — si state mici și mijlocii, cărora scopurile de hegemonie glo- bala sau de reimpartire a lumii le erau complet străine. Participarea unora din aceste state la război a avut un caracter progresist, eliberator, ele căutînd prin aceasta satisfacerea unor obiective drepte, de salvare a propriei identități politice — Belgia, Serbia — amenințate de marile pu- teri imperialiste, ori de reîntregire naţională prin unirea propriilor te- ritorii aflate sub dominație străină — elocvent fiind din acest punct de vedere cazul României. Impactul declanșării războiului mondial asupra popoarelor din sud- estul Europei a fost considerabil și a sporit constant, impunind o recon- siderare a vechilor relații politico-economice internationale, o evoluţie mai lentă sau mai rapidă către o decizie în problemele „neutralitate sau angajare militară ?“, „colaborare cu Antanta sau cu Puterile Centrale ?“. Puterile Centrale au urmărit cu obstinatie, începînd din zilele cri- zei din vara anului 1914, o politică de izolare a Serbiei și, în același timp, de atragere a Turciei, Bulgariei si Greciei de partea lor. Totodată, ele au căutat să obţină colaborarea militară a României. Mijloacele fo- losite au mers de la promisiuni de ordin teritorial pînă la presiuni si santaje politice. Antanta practica aceeași politică, dar posibilităţile de manevră fiind mai mici, ofertele ei variau în funcție de „[...] capriciile 57 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 432—433. 58 V. I. Lenin, op. cit. vol. 26, p. 319. 41 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro lui Sazonov, rationamentele lui Delcassé sau reflectiunile lui Sir Ed. Grey“ 59 : eventuala revizuire a Tratatului de pace de la Bucuresti din 1913, reconstituirea blocului balcanic, concesii ale unor state balcanice în favoarea altora etc. Tot mai apropiat de Germania, care se arătase gata să-i garanteze integritatea teritorială, Imperiul otoman s-a angajat re- Jativ ușor în cooperare militară cu aceasta. Ca urmare, Rusia (20 oc- tombrie/2 noiembrie), apoi Franţa si Marea Britanie (23 octombrie/5 no- iembrie) au intrat în luptă împotriva Imperiului otoman. Aceste eveni- mente au complicat considerabil situaţia politico-militară în sud-estul continentului : problema Strîmtorilor şi a regimului lor a revenit pe primul plan ; politica Bulgariei — „factorul dominant în Balcani în 1914 şi 1915%60 — a dobindit o importanţă deosebită pentru toate ţările din zonă, care sporea cu atît mai mult cu cit ea ,raminea un mister“ 61. Cazul Bulgariei este simptomatic în peisajul politico-militar al primului război mondial. Deşi stat mic, de curînd recunoscut ca stat independent, el nu- trea ambiții nemăsurate în Balcani, avînd revendicări teritoriale fata de toţi vecinii. Decizia intrării Bulgariei în război de partea Puterilor Cen- trale — deși aducea tara într-o alianță „nenaturală“ cu adevăratul ina- mic, Imperiul otoman — a fost motivată de convingerea că lupta alături de Germania și Austro-Ungaria va da cistig de cauză revendicărilor ei teritoriale față de Serbia, Grecia și România, sprijinind adjudecarea ran- gului de mare putere în Balcani. Cazul Bulgariei reprezintă o excepţie de la regula atitudinii statelor mici si mijlocii în cursul primului război mondial. România a respins ferm și de la început politica marilor pu- teri care căutau să o atragă în război, optind apoi pentru o neutralitate activă si adoptind in fond tactica sintetizată de primul ministru Ion 1. C. Brătianu în formula „eu nu vreau nici o aventură, nici provocări intempestive [...]“ 62. Considerînd că sosise ceasul istoric al eliberării te- ritoriilor istorice de sub dominaţia dublei monarhii, România a procedat politic și militar astfel încît să nu-și compromită, printr-o decizie pripită, şansele, ci, utilizînd întregul potenţial al naţiunii, să-și asigure împlinirea integrală a idealului său național. 59 Raymond Poincaré, Au service de la France. Neuf années de souvenirs, vol. 6, Les tranchées 1915, Paris, 1930, p. 40. so Winston S. Churchill, La crise mondiale (1914—1915), vol. II, Paris, 1927, p. 425. % Arh. St. Buc., fond Casa Regală, dosar nr. 52/1914, f. 84, 102. 62 Ibidem, dosar nr. 2/1914, f. 1. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul II EVOLUŢIA ROMÂNIEI ÎN PERIOADA ANTERIOARĂ PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL La începutul secolului al XX-lea, statul român independent avea o suprafață de 139 078 km? și o populaţie de 7 771 341 locuitori !. O parte din spaţiile sale teritoriale continuau însă să se afle sub diverse stapiniri străine, ceea ce greva progresul de ansamblu al națiunii : Transilvania (inclusiv Banatul, Crișana și Maramureșul), care suporta jugul asupri- tor al magnatilor unguri, în cadrul Imperiului austro-ungar, cu o suprafață de 123464 km?, unde cei peste 3 milioane de români formau majoritatea populaţiei ; partea de nord a Tärii Românești Moldova, răpită în 1775 de Imperiul habsburgic și numită, de Curtea de la Viena, Bucovina, avînd o întindere de 10 442 km?, în care românii, majoritari, numărau cca 300 000, locuind alături de alte naționalități mai mult sau mai puţin recent colonizate în acest străvechi teritoriu româ- nesc ; partea Ţării Românești Moldova dintre Prut și Nistru, încorporată Rusiei țariste in 1812, cu un teritoriu de 45 422 km, locuit de 967 853 de români, reprezentind 53,9%/, din totalul demografic al provinciei 2. 1 ASR, 1915—1916, Bucuresti, 1919, p. 15. 2 Datele preluate după statisticile oficiale ungare, austriece şi ruseşti, cunoscute prin „contribuţia“ lor la accentuarea procesului de deznaționalizare, indică faptul că, în pofida încercărilor repetate şi îndelungate de diminuare a ponderii popu- laţiei originare, autohtone din aceste provincii străvechi româneşti, prin presiuni economice, politice şi morale, prin strămutări forţate și colonizări de elemente alogene etc., nu se reuşise a se elimina evidenţa clară că românii alcătuiau ma- joritatea populaţiei. De exemplu, chiar după statistica ungară din 1910, avînd ca indicator „religia“, românii reprezentau 57,5% în fostul principat al Transilvaniei, fiind majoritari şi în celelalte provincii. La fel, în Bucovina, unde între 1848 și 1914, ca urmare a prigoanei îndreptate împotriva românilor, dispăruseră 40°/, din satele româneşti. Vezi La Roumanie a l’Exposition de 1900, Paris, 1900, p. XII; Bucovina. Date din punctul de vedere: administrativ, politic, financiar, industrial, economic, agricol, scolastic, juridic, eciesiastic etc., Bucureşti, 1915, p. 3, 5,6; Valeriu Popa, Nicolae Istrate, Transilvania, Banatul, Crişana și Mara- muresul, Bucuresti, 1915, p. 7; Enciclopedia României, vol. I, Bucuresti, 1938, p. 134; Mircea Musat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul romdn unitar, Bucuresti, 1983, p. 394, 406. 43 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Deci, circa o treime din națiunea română continua să fie supusă dominaţiei străine, ameninţată, datorită politicii discriminatorii practi- cate de imperiile multinationale, cu pierderea dreptului său fundamen- tal la viaţă şi libertate. Dezvoltarea economică, socială și politică în toate provinciile care alcătuiau entitatea geografică a spaţiului românesc, progresul general al societăţii ridicau in fata naţiunii noastre necesitatea inexorabilă a desă- virsirii procesului unităţii statale. SITUAȚIA ECONOMICA, SOCIALA, Din punct de vedere economic, tara POLITICA ȘI MILITARA ; POLITICA noastră se afla în plin proces de dez- EXTERNĂ (1900—1914) voltare 3. Relaţiile de producţie capi- taliste se consolidaseră în aproape toate ramurile de activitate, în special în industrie, devenind dominante. Industria prelucrătoare — ca urmare a politicii de încurajare a in- dustriei naţionale inaugurată prin legea din 1887 și continuată în dece- niile următoare, prin luarea unor măsuri economice protectioniste, cum a fost legea vamală din 1904 — făcuse progrese însemnate. Numărul în- treprinderilor industriale de acest fel a crescut de la 625, în anii 1901— 1902, la 847 în 19144, Forţa motrice a industriei a înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creștere de 1640/, iar valoarea producţiei de 13805. Dezvoltarea industrială avea loc cu precădere în sectoarele indus- triei uşoare si extractive, principala ramură continuind să fie industria alimentară. Un loc important deţinea şi industria forestieră datorită bo- gatiei materiei prime. O evoluţie rapidă a cunoscut industria petrolieră. a cărei producţie a sporit de peste 7 ori între anii 1900—1914; în ajunul primului război mondial producţia anuală s-a ridicat la 1 885 225 tone, ceea ce plasa România pe locul trei între statele lumii producătoare ale aurului negru, după Statele Unite ale Americii și Rusia 6. În ceea ce pri- veste extracția de cărbune, în cursul anilor 1914—1915 aceasta a atins în tara liberă cifra de 254 031 tone’; în Transilvania, fata de nivelul anului 1900 8, în anul 1910, producţia de cărbune a crescut cu 2,5 mi- lioane tone, cea de minereu de fier cu 460 000 tone, în timp ce producţia de fontă a înregistrat un spor de 7004. Alte sectoare ale industriei, precum cel textil, s-au dezvoltat mai lent, producţia de tip manufacturier continuind să dețină o pondere in- semnată în economia ţării. 1 Vezi pe larg Victor Axenciuc, Ioan Tiberian, Premise economice ale formării sta- tului naţional unitar român, Bucureşti, 1979, p. 228—296; ASR, 1915—1916. + Ancheta industrială din 1901—1902, vol. I, Industria mare, Bucuresti, 1904. 5 Enciclopedia României, vol. III, București, [1940), p. 813. * Nicolas Xenopol, La richesse de la Roumanie, Bucarest, 1916, p. 12. 7 ASR, 1915—1916, p. 201. 8 Enciclopedia Roinâniei, vol. III, p. 606. 44 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Vedere a cimpurilor de extracţie petrolieră de pe Valea Prahovei la începutul secolului al XX-lea Absența unei industrii constructoare de mașini, precum si nivelul scăzut al celei metalurgice a determinat ca 95—980/, din instalaţiile teh- nice şi produsele semifabricate destinate utilării întreprinderilor, inclu- siv celor din domeniul producţiei de apărare, să fie importate din ţările industrializate. În pofida eforturilor notabile de încurajare a industriei naţionale, a rezultatelor pozitive înregistrate în diferite sectoare de producţie, în 1914 această ramură economică nu satisfăcea integral necesităţile recla- mate de progresul societății românești si de nevoile înzestrării armatei cu tehnică de luptă modernă. Gradul de valorificare a resurselor naturale ca și al forţei de muncă era încă inferior ţărilor dezvoltate și chiar nevoilor ţării (producţia marii industrii prelucrătoare nu asigura decit o treime din necesarul de bunuri solicitate de piaţa internă). La această situaţie contribuise într-o măsură importantă si penetratia capitalurilor străine — beneficiare ale absenței unor disponibilitati financiare autohtone corespunzătoare —, trusturile imperialiste care acaparaseră poziţii importante în economia României încercînd să-i imprime o dezvoltare unilaterală *. Semnificativ însă, în ponderea capitalurilor străine se produseseră mutații notabile : dacă la 1905 capitalul german deţinea 64,329/9, în 1914 acesta scăzuse la 27,80/5, in timp ce capitalul anglo—olandez reprezenta 47,890/, ©. * În ajunul primului război mondial, capitalul străin reprezenta 92%, în industria petrolului, 74%/ in industria metalurgică, 67,7% in industria lemnului. $ N. N. Constantinescu, Din istoricul formării și dezvoltării clasei muncitoare din Romdnia, Bucuresti, 1956, p. 318. 45 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Muncitori de la mina Anina, la sfirsitul secolului al NIN-lea Cu toate limitele, dezvoltarea capitalistă a industriei românești a avut consecințe adinci asupra societăţii în ansamblul ei, modificîndu-i substantial structura materială şi socială, impulsionind afirmarea poten- tialului tehnic si ştiinţific autohton, ceea ce s-a răsfrint pozitiv si asupra capacităţii de apărare a ţării. Transformări profunde s-au produs si în agricultură, ramura de bază a economiei, în care la începutul secolului al XX-lea era ocupată peste 82%, din populaţia României. Producţia de cereale reprezenta mai bine de 2/3 din venitul national, furnizind peste 8304 din valoarea totală a exportului României. În perioada 1886—1900, de pildă, producţia agri- cola a crescut cu aproximativ 100°/, iar în perioada următoare, pina in 1914, cu încă peste 600/10. Procesul evoluţiei capitaliste în agricultură cunoştea, totuşi, un ritm lent; utilizarea muncii salariate, folosirea ma- şinilor agricole şi, cu deosebire, extinderea suprafeţelor cultivate pentru comercializarea produselor agricole pe piața externă se făceau într-o mă- sură insuficientă. De aceea, țărănimea, principala forţă socială producă- toare, avea un standard de viata scăzut. Repartiția defectuoasă a pămîn- tului — un milion de ţărani posedau mai putin pămînt decit citeva mii de proprietari —, lipsa acestuia pentru marea majoritate a producăto- 19 ASR, 1915—1916, p. 150. 46 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rilor au determinat intensificarea exploatării țărănimii si au întreţinut la sate o stare de permanentă nemulțumire ", care a culminat cu marea răscoală revoluționară din primăvara anului 1907. În teritoriile aflate sub stäpiniri străine, contradicţiile erau ampli- ficate de jugul asupririi naţionale lu care erau supuși muncitorii indus- triali si țăranii români, desi alcătuiau populaţia cea mai veche si majo- ritară. De aici şi mișcările sociale izbucnite la sfîrşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea în fostele comitate Bihor, Satu Mare, Sălaj, Torontal si Sibiu, la Rădăuți și Vicovul de Sus. Progrese însemnate s-au înregistrat deopotrivă în sistemul bancar şi de credit, între 1900—1914 infiintindu-se un mare număr de societăți bancare, cea mai mare parte intrate in miinile finantei capitaliste inter- nationale. in România liberă erau 170 bănci, cu un capital ce depășea 127 000 000 lei; în Transilvania, băncile românești ajun- seseră în 1914 la un număr de 249, cu un capital ce se ridica la 36 672 214 coroane ; în Bucovina funcționau 4 bănci românești, la care se adăuga „Fondul religionar ortodox român“, destinat îndeosebi susținerii actiuni- lor cultural-nationale ; în Basarabia fiintau 65 de bănci si 430 de coope- rative de credit 12. Creșteri simtitoare au înregistrat, de asemenea, mijloacele de transport, baza tehnică materială în acest domeniu ridicîndu-se la nivelul ţărilor europene și a tehnicii contemporane 13. Reţeaua de căi ferate a ajuns la aproximativ 8 600 km, din care 5 000 în Transilvania ; la rîndul ei, a crescut rețeaua rutieră, lungimea soselelor si drumurilor depășind 44000 km"; s-a dezvoltat navigația fluvială si maritimă, prin modernizarea porturilor, mărirea numărului de nave și intensificarea circulaţiei mărfurilor pe calea apei. În acţiunea de modernizare și extin- dere a căilor de comunicaţie s-a urmărit îndeosebi asigurarea legăturilor dintre statul român și provinciile românești ce se mai găseau încă sub dominație străină, construindu-se linii peste și spre Carpaţi, prin trecă- tori sau de-a lungul riurilor, ce vor reprezenta, în anii primului război mondial, si însemnate direcţii strategice de pătrundere a armatei române eliberatoare în Transilvania, Banat sau Bucovina. Procesul de dezvoltare a capitalismului şi-a găsit o largă expresie si în schimbul de produse, în participarea tot mai largă a României la comerţul internaţional. Pînă la primul război mondial, mărfurile româ- nești aveau drept principal debuseu Austro-Ungaria, Marea Britanie, H-Relaţi: agrare si mișcări țărănești în România. 1908—1921, Bucuresti, 1967, p. 20—23. 12 Statistica societăţilor pe acțiuni din întreaga tard la finele anului 1913, Bucu- resti, 1915, p. 30; Din istoria Transilvaniei, vol. II, Bucuresti, 1963, p. 324—325 ; Bucovina. Date din punctul de vedere administrativ, politic, financiar, industrial, economic, agricol, scolustic, juridic, eclesiastic etc. p. 17; Basarabia. Monografie. Chișinău, 1926, p. 452. 1 Gh. Platon, Istoria modernă a României, Bucuresti, 1985, p. 281. 14 Georges D. Cioriceanu, La Roumanie économique et :2s rapports avec l’etranger de 1860 a 1915, Paris, 1928, p. 370. 47 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Franţa și Germania, volumul total al comerțului exterior atingînd, în anul de virf 1912, un total de 1 278 000 000 lei aur 35. Cercetarea caracteristicilor principale ale nivelului economiei natio- nale, a structurilor sociale românești în ajunul primului război mondial definește România ca o tara aflată în prima fază a evoluției capitaliste. Cu toate că într-o serie de ramuri economice procesul de concentrare si centralizare a producţiei si a capitalului făcuse progrese, acesta nu avea ritmurile necesare asigurării unei dezvoltări accelerate a ţării. Ca- pitalul financiar autohton se afla într-o formă incipientă: „România — arată tovarășul Nicolae Ceauşescu — nu numai că nu exporta capital si nu participa la împărțirea pieței mondiale, dar se afla ea însăși în sfera de influență a marilor puteri imperialiste, făcea obiectul acestei împăr- tiri. Monopolurile imperialiste isi disputau locul pe piața românească, iar o parte însemnată a teritoriului țării noastre se afla încă sub ocupație străină“ 16, Relaţiile economice ale ţării, evoluţia sa specifică pe drumul capi- talismului, creșterea numărului oraşelor, extinderea aparatului adminis- trativ, dezvoltarea învăţămîntului de toate gradele, ritmul rapid al mo- dernizării, intensificarea schimburilor internaţionale au determinat mu- taţii importante în structura si raporturile de clasă din societatea româ- nească. Clasa cea mai numeroasă — țărănimea —, precum si proletariatul în continuă sporire numerică, constituiau principalele componente ale structurii sociale a ţării. În condiţiile intensificării exploatării muncii la sate, a menţinerii unor rămăşiţe ale relaţiilor feudale, concomitent cu pătrunderea tot mai puternică a noilor relaţii capitaliste, societatea rurală a înregistrat un puternic proces de stratificare. În acest timp, în provin- ciile aflate sub dominație străină asuprirea socială impletindu-se cu cea naţională a provocat, pe lîngă ridicări la luptă, si un puternic fenomen de emigrare în masă, numai din Transilvania plecînd pînă la primul raz- boi mondial cca 300 000 de români fie în tara liberă, fie în America 17. Interesată în mod nemijlocit în menţinerea si perpetuarea rinduieli- lor social-economice, care-i asigurau o poziţie puternică în stat, mosieri- mea, redusă numericeste, se dovedea potrivnică oricăror reforme ce ar fi afectat marea proprietate funciară și i-ar fi subminat poziţiile politice deţinute. O parte a mosierimii însă se adaptase formelor de proprietate cu caracter burghez, trecînd la exploatarea capitalistă a pămîntului, par- ticipînd si la activităţi industrial-bancare, ceea ce va favoriza accelerarea pătrunderii capitalului în agricultura românească. La rîndul ei, burghezia, pe măsura dezvoltării industriei, ocupa o pondere tot mai însemnată în angrenajul vieții economice și sociale și, implicit, isi întărea poziţiile sale conducătoare pe plan social-politic. Ur- 15 Ibidem, p. 391. 16 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 1, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 344. 171 I Cicală, Mișcarea muncitorească și socialistă din Transilvania. 1901—1921, Bucu- reşti, 1976, p. 48—52. 48 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mărind desfăşurarea largă a activităților economice, comerciale și reali- zarea unor reforme corespunzătoare cerinţelor obiective ale societăţii româneşti, inclusiv în domeniul emancipării naţionale, burghezia mani- festa şi în această perioadă atribute ale unei forţe sociale în ascensiune. În Transilvania, deși la începutul secolului al XX-lea procesul de dez- voltare a burgheziei românești se accelerase, totuși, datorită asupririi na- tionale — poziţiile dominante din economie fiind deţinute de burghezia maghiară si germană — ponderea ei în viata economică era restrinsa. Angrenajul societăţii româneşti cuprindea, de asemenea, unele ca- tegorii sociale mijlocii — meseriaşi, mici producători şi comercianţi, pă- turi largi ale intelectualitatii — interesate în progresul economic şi dez- voltarea democratică a ţării. Factorul de cea mai mare importanţă pentru destinele României de la sfîrşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea l-a constituit dezvoltarea si afirmarea în viata politică a ţării a proletaria- tului român, forța cea mai înaintată a societăţii, „capabilă să preia în mâinile sale — asa cum arată tovarășul Nicolae Ceausescu — steagul marilor idealuri ale celor ce muncesc, ale luptei pentru eliberare socială și națională, pentru formarea si consolidarea națiunii române, pentru în- făptuirea societăţii fără de exploatare“ 18, Pina la primul război mondial, în ţara liberă numărul muncitorilor a ajuns la peste 263 000 în indus- tria prelucrătoare, extractivă, transporturi etc. 19. Se constată şi o creștere lentă a proletariatului în provinciile românești aflate sub stăpînirea im- periilor vecine. De exemplu, în regiunile de peste munţi existau în 1900 cca 158 000 de muncitori, dintre care 53 940 formau proletariatul de fa- brică, relativ redus fata de posibilitățile dezvoltării industriale a aces- tei provincii româneşti ; în Basarabia totalul muncitorilor din industrie se ridica abia la 3 165 oameni în 1914, situaţie elocventă pentru caracte- rul de anexă agrară pe care i-l atribuise acestei provincii românești Im- periul rus. Dominația străină asupra unor porțiuni însemnate ale patrimoniului teritorial naţional avea, în consecinţă, un impact negativ asupra dezvol- tării de ansamblu a societăţii românești, stingherind grav progresul ei economic si social. Rolul de surse de materii prime si pieţe de desfacere rezervat provinciilor româneşti de marile puteri străine opresoare crea acestora statutul unor anexe coloniale, împovărînd situația populaţiei, cu deosebire a celei românești majoritare. Totodată, evoluţia rapidă în do- meniul economico-social în tara liberă era stînjenită serios de faptul că dominaţia străină asupra unor parti ale teritoriului strămoșesc rupea uni- tatea economică armonioasă a acestuia, cu repercusiuni negative asupra progresului de ansamblu al societăţii româneşti. Circumscrisă evoluţiei istorice ascendente a societăţii, cultura ro- mână a cunoscut o dezvoltare impetuoasă, între trăsăturile ei dominante 18 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 711. 49 Joan Căpreanu, Mișcarea muncitorească în luptele politice din România între anii 1900—1914, Iasi, 1983, p. 11. 49 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro în această perioadă înscriindu-se, indeosebi, efortul de afirmare a mișcării nationale pentru unire. Prin caracterul ei unitar, original si dinamic, prin mesajul patriotic, transmis în forme multiple si variate, cultura a con- tribuit la conservarea şi dezvoltarea limbii române ca trăsătură distinctă şi mijloc de întărire şi afirmare a unităţii etnice, la sădirea în conştiinţa maselor a necesităţii desavirsirii statului national, a încrederii si speranţei în viitorul neamului românesc. Element de bază al promovării culturii naţionale, școala românească înregistra progrese vizibile la nivelul învă- tamintului primar si mai ales secundar, dobindind un caracter practic mai pronunţat. În teritoriile subjugate, ofensiva accentuată asupra culturii nationale întîmpina o opoziţie tot mai susţinută, fiind denuntate atenta- tele la dreptul la învăţătură în limba proprie, restricţiile la o pregătire superioară. În forme variate şi eficiente, cultura română întreținea vie speranţa apropiatei eliberări, pregătea atent și masiv cadrele luptei de eliberare naţională, ridica un zid proteguitor în faţa ofensivei oficialită- tilor asupritoare de dizolvare a conștiinței nationale românești. Univer- sitatile de la Bucuresti si Iași, celelalte instituţii de învățămînt superior propulsau adevărate „școli naţionale“ cu contribuţii remarcabile la patri- moniul culturii si științei universale. Cercetarea ştiinţifică a cuprins în această perioadă domenii vaste de investigare — de la matematică și chimie, biologie si medicină, la fi- zică ori geologie —, orientindu-se, îndeosebi, spre acele ramuri care-și găseau o aplicabilitate imediată, ori spre aspectele mai putin investigate. Așa, de exemplu, în medicină rămîn notabile contribuţiile doctorului Ion Cantacuzino, autorul unei metode de vaccinare antiholerică, cunoscută în istoria epidemiologiei ca „marea experiență română în vaccinare“, ale profesorului neurolog Gheorghe Marinescu si medicului Ion Minea, care au reuşit, cei dintii în lume, să cultive țesutul nervos „in vitro“, cu aju- torul așa-numitei tehnici a „picăturii suspendate“, ori ale medicului Da- niel Danielopolu, care a iniţiat, pentru prima dată în lume, administra- rea, în doze fractionate, a strofantinei în bolile cardiovasculare. În dome- niul tehnic sînt de relevat contribuţiile : inginerului George C. Cosmo- vici, autorul unui nou tip de pulverizator de păcură pentru focarele lo- comotivelor ; inginerului Nicolae Vasilescu-Karpen, care, în 1902, a des- coperit cauza reacției magnetice a indusului la mașinile dinamoelectrice ; inginerului George (Gogu) Constantinescu, ce a elaborat o teorie a beto- nului armat, bazată pe formule de calcul stabilite de el. La rîndul ei, şcoala românească de matematică s-a impus pe plan mondial prin lu- crările deosebit de valoroase ale lui Traian Lalescu si Gheorghe Titeica în studiul ecuaţiilor integrale ori în cel al geometriei prin introducerea unei noi clase de curbe. Chimia a făcut pași însemnați, impunindu-se, îndeosebi, cercetările lui Petru Poni în domeniul compoziţiei chimice a petroleurilor, ale lui Nicolae Teclu care, în 1900, a obţinut un brevet de invenţie pentru realizarea becului cu reglare automată a curentului de aer şi gaz, bec introdus în aproape toate laboratoarele de chimie de pe glob. În domeniul științelor naturii, Dimitrie Voinov a publicat prima lucrare de tebnică microscopică in histologie din tara noastră si una 50 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Membri ai Academiei Române din București, cel mai inalt for științific și cultural al românilor de pretutindeni, in timpul unei şedinţe de lucru dintre primele încercări europene de sinteză si detaliere a acestei tehnici. Un domeniu ce-și datorează premierele mondiale specialiştilor ro- mâni a fost aeronautica. Astfel, în martie 1906, Traian Vuia a realizat cel dintîi avion monoplan din lume, care s-a desprins de la sol cu mij- loace proprii de bord. După 'trei ani, aviatorul Rodrig Goliescu inventa avioplanul, cel dintîi aparat cu fuselaj tubular. Anul 1910 a adus în do- meniul aviaţiei încă două premiere româneşti : cea a lui Aurel Vlaicu, care zbura pe un avion de construcţie proprie, şi cea a lui Henri Coandă, autorul primului avion cu motor aeroreactiv din lume. O parte din aceste cuceriri ale ştiinţei românești au fost preluate de armată si puse in slujha apărării ţării. Arta plastică, literatura si muzica, apelind tot mai des la izvorul curat al creaţiei populare autohtone, atingînd o maturitate și o forță de expresie deosebite, evidentiau o diversificare a formelor artistice, o per- manentă înnoire estetico-ideologică şi un spirit modern, angajant. Ele rămîn, si in această perioadă, puternice „arme“ de luptă pentru eman- ciparea națională a poporului român. Este perioada în care apar opere de valoare, ce s-au impus de la început ca adevărate modele ale genu- lui : piesele Hagi Tudose și mai ales Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, seria Momentelor lui Ion Luca Caragiale, romanul Mara de 51 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ion Slavici, cele două Rapsodii române si Simfonia I de George Enescu etc. Totodată, școala de arhitectură românească, adînc ancorată în tradiția populară, a fost strălucit reprezentată de Ion Mincu, Ion D. Berindei, Petre Antonescu ori Dimitrie Maimarolu, în vreme ce artele plastice impuneau, prin Constantin Brancusi si Stefan Luchian, numele României în întreaga Europă. Prin adeziunea statornică a oamenilor de litere și știință la cauza libertăţii românești, se poate afirma că întreaga societate românească, fără excepţie, era unanimă în susţinerea efortului pentru realizarea unităţii naţionale. Reflectind transformările din cadrul societății românești, viata po- litică s-a concentrat în direcţia unirii tuturor românilor într-un singur stat independent și democratic, legitate inexorabilă a evoluţiei istorice a naţiunii noastre. În ţara liberă, în primul deceniu al secolului XX, scena politică con- tinua să fie dominată de principalele partide ale burgheziei si mosie- rimii : Partidul National-Liberal si Partidul Conservator, care îşi dis- putau întîietatea la conducerea statului, potrivit intereselor claselor ce le reprezentau 20. Partidul National-Liberal s-a aflat mai mult timp la cîrma statului. În 1909, în fruntea acestui partid a fost ales Ion I. C. Brătianu, expo- nent al burgheziei cu vederi înaintate, el înlocuindu-l pe Dimitrie A. Sturdza, reprezentant al aripii conservatoare a partidului. În 1913, Par- tidul National-Liberal, desprinzind învățăminte din desfășurarea marii răscoale ţărăneşti din 1907, care pusese sub semnul întrebării însăși exis- tenta regimului politic existent, temindu-se de reeditarea unei astfel de explozii populare, a propus o nouă reformă agrară și, implicit, o reformă electorală care să lărgească participarea la vot. Izbucnirea conflagrației mondiale va determina pe conducătorii Partidului National-Liberal să amine pentru mai tîrziu aplicarea acestor reforme. La rîndul său, Partidul Conservator a cunoscut, la începutul seco- lului al XX-lea, frămîntări importante. După 1907 s-a ajuns, pentru pu- tin timp, la întregirea Partidului Conservator, cele două fracțiuni (cea conservatoare si cea junimistă) unindu-se si recunoscind drept șef pe P. P. Carp. La scurtă vreme însă, în 1908, din acest partid s-a desprins Partidul Conservator-Democrat — în frunte cu Take lonescu — format din reprezentanţii aripii burgheze a Partidului Conservator. Pe fondul främintärilor adinci din societatea românească s-a situat si apariţia unor formaţiuni politice cu orientare burghezo-democratică, cum au fost Partidul Democrat-Radical condus de Gheorghe Panu, Par- tida Täräneascä, care-l avea în frunte pe Constantin Dobrescu-Arges, gruparea democratică din jurul ziarului „Adevărul“, condusă de Alexan- dru V. Beldiman ș.a. În acelaşi climat politic se înscrie şi crearea, la 10/23 aprilie 1910, a Partidului Nationalist-Democrat, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Programul acestuia, exprimat de ziarul „Neamul românesc“ 20 Mircea Iosa, Traian Lungu, Viaţa politică în România. 1899—1910, Bucuresti, 1977 ; Anastasie Iordache, Viaţa politică în România. 1910—1914, Bucuresti, 1972. 52 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Manifestatie a oamenilor muncii bucureşteni pentru drepturi politice (1912) şi concretizat în înfiinţarea „Societăţii Daco-Romane“, avea drept obiec- tiv principal înfăptuirea unităţii nationale si sprijinirea luptei de elibe- rare a românilor din provinciile aflate încă sub stapinire străină. În aceste provincii, viata politică românească era susținută de for- matiuni puternice, ale căror programe înscriau acţiuni îndreptate spre strîngerea legăturilor dintre românii de pe cele două versante ale Car- patilor, spre obţinerea de către populaţia română majoritară a dreptu- rilor ei naţionale legitime. Astfel, în Transilvania își continua activitatea Partidul Naţional Român, avînd acum în frunte pe Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Stefan Cicio-Pop, Valeriu Branişte, Ioan Rusu-Șirianu ş.a. ; în Bucovina se afirma Parti- dul National Poporal, avînd printre lideri pe Iancu Flondor, fraţii Eu- sebiu şi Doru Popovici, G. Sîrbu, Aurel Ţurcan, Dionisie Bejan ş.a. ; în Basarabia fiintau grupări politice cu caracter national, precum gruparea moderată, condusă de P. V. Dicescu, şi cea democrată, a lui Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Emanoil Gavriliţă s.a., care, din mai 1913, va ti- pari ziarul ,Cuvint moldovenesc“, tribună de susţinere a drepturilor na- tionale românești. În viata politică românească din primele decenii ale secolului al XX-lea un loc aparte l-a ocupat Partidul Social-Democrat din România, reorganizat în 1910, pe o bază proletară mai puternică, ca „vrednic vlăstar al vechii rădăcini socialiste pe care nimic n-a putut-o dis- truge“ 21. Continuator al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, înființat în 1893, prin programul şi acţiunile întreprinse pînă 53 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Congresul Partidului Social-Democrat din România (1910) la primul război mondial, partidul clasei muncitoare — dintre ai cărui conducători menţionăm pe I. C. Frimu, Alecu Constantinescu, C. Dobro- geanu-Gherea, Ștefan Gheorghiu, Dumitru Marinescu —, s-a aflat de- plin si responsabil angajat în cele mai importante probleme ale luptei pentru emanciparea socială si naţională a țării, contribuind la afirmarea proletariatului drept cea mai înaintată forţă politică a societăţii româ- nesti. Organul central de presă al partidului, „România muncitoare“, a constituit în tot acest timp o tribună deschisă dezbaterii problemelor so- cietatii românești, de promovare a programului politic al Partidului So- cial-Democrat și susținere cu consecvență a clasei muncitoare din pro- vinciile subjugate, de solidarizare cu lupta proletariatului de pretutin- deni. În acelaşi timp s-a dezvoltat si mișcarea socialistă și muncitorească din teritoriile românești aflate sub stapiniri străine. În 1903, în Tran- silvania, s-a constituit Secţia română a Partidului Social-Democrat din Ungaria, in care activau Tiron Albani, Ion Flueras, Iosif Jumanca, avînd ca organ de presă ziarul „Adevărul“. În același an s-a organizat şi Secţia română a Partidului Social-Democrat din Bucovina, care edita gazeta „Lupta“, sub redacția lui Gheorghe Grigorovici. Deși influențate, într-o oarecare măsură, în activitatea lor de partidele social-democrate din Austro-Ungaria, în care predominau concepții reformiste, aceste or- 21 „România muncitoare“, an IX, nr. 96 din 24 ianuarie 1910, p. 3. 54 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sărbătorirea Zilei de 1 Mai 1908 la Turnu Severin ganizatii au jucat un rol important în lupta dusă de clasa muncitoare pentru eliberarea socială si naţională. Si în Basarabia începuseră din 1902 a se crea organizații social-democrate, care militau pentru drepturi si libertăți democratice. Participarea unor conducători ai Partidului Social-Democrat Român la congresele sau adunările socialiștilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina si respectiv a acestora la manifestările similare de la Bucu- resti, Iasi, Galati, Ploieşti, Turnu Severin a reprezentat o formă esențială in stringerea și dezvoltarea legăturilor între toți fiii pămîntului româ- nesc. Evoluţia general ascendentă a societății românești, progresele înre- gistrate în industrie și tehnică au îngăduit României desfășurarea unui efort notabil în vederea consolidării sistemului militar naţional, cu nu- cleul său principal, armata activă. S-au făcut, în consecință, pași în- semnaţi în direcţia organizării, înzestrării şi dotării forțelor armate cît mai corespunzător cerințelor cîmpului de luptă, dezvoltării şi diversi- ficării pregătirii cadrelor si instruirii trupelor, amenajării teritoriului national pentru apărare, modernizării şi sporirii producției de apă- rare etc. Politica militară a României — urmînd liniile directoare ale politicii interne şi externe ale acesteia — a fost circumscrisă în tot acest timp obiectivului fundamental al apărării independenţei și suveranităţii, men- finerii păcii şi echilibrului în regiunea sud-est europeană si, în perspec- 55 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Infanteriști pornind la „atac“ la manevrele de toamnă din anul 1911 ale armatei române tivă, eliberării conationalilor subjugati si întregirii ţării în frontierele sale istorice 22. Organizarea puterii armate a României s-a făcut pe baza unei le- gislatii complexe, inaugurată de legea organică din 1908, cu modificările aduse în anii 1910, 1912, 1913 şi 191523. Conform acestor prevederi, sis- temul national de apărare cuprindea următoarele 'elemente : armata ac- tivă, rezerva (amindoua alcătuind armata de operațiuni) si milițiile. Pornindu-se de la principiul că baza puterii militare a unui stat rezidă şi în „recrutarea armatei, care trebuie făcută în aşa fel încît dreptul de a apăra patria să nu fie luat nici unui cetățean în stare să fie apt de a lupta în primele rînduri, fie de a aduce vreun ajutor armatei“ 24, în scopul creșterii numărului efectivelor încorporabile termenul de servi- ciu sub arme a fost redus la doi ani pentru trupele de uscat, cu ex- ceptia cavaleriei unde se menținea la trei ani; în marină el continua să fie de patru ani. În acest fel, numărul anual al recrutilor s-a dublat, ajungînd la cca 48 000 în 1914. S-a stabilit, încă din timp de pace, com- punerea marilor unităţi, divizia de infanterie transformîndu-se acum *2 Colonel dr. Vasile Alexandrescu, Unele aspecte ale pregătirii politico-militare a României în vederea desăvirșirii unificării statale (1878—1914), în File, vol. 7, p. 167—185. 23 Vezi Legea pentru organizarea armatei din 1 aprilie 1908, modificată prin le- gile din 18 aprilie 1910, 4 ianuarie 1912, 6 mai 1913 și 12 ianuarie 1915, Bucu- resti, 1919. 2: Maior N. Alevra, Necesitatea unei noi legi de recrutare, Bucuresti, 1912, p. 5. 56 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro îritr-o mare unitate de „arme întrunite“ (două brigăzi de infanterie — a două regimente fiecare —, un batalion de vînători — considerat unitate de elită —, o brigadă de artilerie, plus subunități din celelalte arme si servicii). În scopul perfecţionării instruirii și omogenizării unităţilor si ridicării capacităţii lor combative au fost desfiinţate „batalioanele cu schimbul“ din organica regimentelor de infanterie, formate din efective nepermanente. Celor trei batalioane componente ale fiecărui regiment de infanterie li s-au asigurat, din 1911, cîte o secţie de mitraliere cu trei piese, in timp ce batalioanele de vînători aveau două piese %. În 1914, infanteria română insuma 10 batalioane de vinatori si 40 de regimente, cu un total de 2878 ofițeri și 63483 trupă, adică mai mult de jumătate din efectivele aflate sub drapel. Sub aspectul organi- zării, regimentul de infanterie era alcătuit din trei batalioane a patru companii. Dacă infanteria dispunea acum numai de unităţi cu trupe perma- nente, cavaleria a menţinut în structura ei cele două categorii de uni- täti : regimentele de roșiori — cu efective permanente — și regimentele de cälärasi — alcătuite din militari „cu schimbul“. Ca structură organi- zatorică, acestea erau si ele asemănătoare cu cele din alte armate euro- pene, fiind compuse din 4—6 escadroane. În 1914 regimentele de roșiori aveau în înzestrare o secţie de mitraliere a două piese. În total, potrivit: prevederilor bugetare, efectivele cavaleriei erau în acel an de 355 ofi- teri si 9 743 trupă. Artileria, care a cunoscut cea mai spectaculoasa dezvoltare, si-a diversificat categoriile : alături de artileria de cîmp (repartizată acunt în întregime diviziilor) și de cetate, a fost introdusă în 1912 artileria de munte (acţiune semnificativă pentru orientarea politicii militare româ- nesti) ; de asemenea, în toamna anului 1913 s-a introdus artileria grea, prin crearea primului divizion de obuziere de 150 mm, model 1912. Trupele de geniu au cunoscut acelaşi proces de înnoire: din 1908 au fost înzestrate cu staţii radio de tip „Telefunken“, apoi în 1911 „Marconi“ 26, cu motociclete si automobile (în 1913 batalionul de spe- cialitäti, atunci înfiinţat, avea în dotare 30 motociclete si 20 automobile). Marina militară a dobindit din 1907, cînd s-a trecut la realizarea celui de-al treilea program de modernizare a flotei, o nouă structură, fiind organizată pe două mari formaţiuni : Grupul de acțiune al marinei (compus din Divizia de Dunăre — cu escadra de Dunăre, grupul de apărare: a zonei Deltei Dunării, grupul de apărare Cernavoda—Fetesti ; Divizia de Mare — cu crucișătorul „Elisabeta“, bricul „Mircea“, plus „şcolile“ marinei și Serviciul transporturilor) ; Grupul de construcţii si aprovizio- 25 Colonel dr. Gheorghe Romanescu, colonel dr. Gheorghe Tudor, colonel (r) Mihai Cucu, colonel Ioan Popescu, Istoria infanteriei române, vol. II, Bucureşti, 1985, p. 22—23. 26 General-maior Gheorghe Enciu, colonel Ioan Biji, colonel Emil Constantinescu, colonel Leandru Panait, Contribuţii la istoria trupelor de transmisiuni din ar- mata română, Bucuresti, 1983, p. 72—74. 57 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Grup de topografi militari nare al marinei, cu arsenalul, depozitele, serviciile și navele de rezervă. Tot acum au fost construite 4 monitoare cuirasate la santierele navale din Triest, asamblate și lansate la apă în Arsenalul marinei de la Galaţi. În anul următor au fost achiziţionate 8 vedete construite de șantierele navale britanice 2’. În procesul de modernizare a diverselor arme, România a fost una din primele ţări din lume care a introdus aviația în sistemul militar al apărării nationale. Din toamna lui 1910 armata română a folosit aviația la manevrele anuale, iar în 1913 aviatorii români au executat misiuni de recunoaştere în cel de-al doilea război balcanic 28. De altfel, de la 1/14 aprilie 1913 a luat ființă aeronautica militară, cu secții de aviaţie si aerostatie, încît în 1914 aviația militară română dispunea de 12 avioane „Bleriot“, 10 „Bristol-Coandă“, 6 „Farman“, 1 „Vlaicu II“ si 4 baloane „Drachen 28. Ca urmare a eforturilor întreprinse, mai ales între anii 1908—1914, pentru sporirea capacității de apărare a ţării, în organica armatei române s-au adăugat următoarele comandamente : ale Corpului 5 armată, Di- viziei 10 infanterie (1910), a două divizii de cavalerie si al unei brigăzi de călărași, al aeronauticii ; totodată, s-au creat noi unităţi : 6 regimente de infanterie * ; 6 regimente roșiori (prin transformarea a 6 regimente de călărași) ; 1 batalion de vinatori; 4 regimente călărași ; 1 regiment 27 Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuţii la istoria marinei române, vol. I, Din cele mai vechi timpuri pînă în 1918, Bucureşti, 1979, p. 224. 28 George Costescu, Inceputurile aviaţiei române, [Bucuresti], 1944, p. 155—156. 29 RRM, vol. I, anexa 10. Istoria aviației române, Bucuresti, 1964, p. 81—81. * Regimentele 35 „Matei Basarab“ şi 36 „Vasile Lupu“ în 1909, regimentele 37 „Alexandru cel Bun“, 38 „Neagoe Basarab“, 39 „Petru Rares“ si 40 „Călugăreni“, în 1911. 58 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro escortă regală ; 5 secţii de mitraliere la regimentele de rosiori si 1 sec- tie la fiecare din cele 40 regimente cadre (de rezervă); 1 regiment de artilerie cäläreatä a 6 baterii ; 10 regimente de artilerie de cîmp; 5 di- vizioane de obuziere uşoare de 105 mm si alte 15 baterii de acelaşi tip; 1 divizion de obuziere grele de 150 mm; 5 batalioane de pionieri; 5 companii de telegrafie ; 1 batalion pionieri cetate ; 1 batalion ponto- nieri ; 1 batalion de căi ferate; 5 divizioane de tren, a două escadroane (prin dublarea celor 5 escadroane tren existente pînă în 1913); o com- panie de aerostatie ; o scoala si un parc de aviație; Corpul automobi- liştilor voluntari 2°, O atenţie crescindă s-a acordat de către forurile superioare mili- tare organizării şi pregătirii de luptă a trupelor de rezervă. În aprilie 1914 s-au format comandamentele a 5 divizii de rezervă, iar cele 40 batalioane infanterie rezervă existente au fost transformate în 40 regi- mente de infanterie rezervă. Paralel cu măsurile de modernizare și lărgire a cadrelor organi- zatorice ale armatei active şi de rezervă s-au manifestat preocupări și pentru instruirea trupelor de miliții, destinate apărării teritoriului (fron- tierelor, cetăților, poziţiilor întărite, punctelor de etapă etc.) si execu- tării, în anumite situații, a unor aplicații comune care să angajeze toate componentele sistemului militar national 31, Pentru perfecţionarea sistemului de pregătire a cadrelor a cunos- cut o continuă si notabilă dezvoltare şi diversificare învățămîntul mili- tar ; prin cele 5 școli de ofiţeri, 2 şcoli de maiștri militari, 21 şcoli pen- tru pregătirea subofiterilor, 3 şcoli pentru formarea meseriașilor, un gimnaziu militar, 2 licee militare, 3 școli de instrucţie pentru tragere, 5 școli de aplicaţie, Institutul Medico-Militar și Școala Superioară de Război 32 s-au asigurat armatei române serii valoroase de ofiţeri, precum si subofiteri, maiștri militari si meseriași necesari. Statul român a depus eforturi remarcabile și în direcţia îmbună- tatirii înzestrării armatei cu armament si mijloace de luptă moderne, cu parametri tehnico-tactici superiori : armament portativ, puști cu re- petiție si mitraliere, artilerie cu tragere rapidă, în special artilerie de cîmp (tunul Krupp, model 1904 românesc), avioane, nave, muniții etc. unele produse în ţară, cele mai multe achiziționate din străinătate, în cea mai mare parte din Germania si Austro-Ungaria. Pentru a micşora dependenţa țării fata de importul de armament si muniții din străinătate si a asigura cit mai mult din necesarul arma- tei, a fost dezvoltată totodată industria autohtonă destinată apărării. Drept urmare, stabilimentele militare existente — Pirotehnia, Pulbe- răria, Arsenalul, Tăbăcăria armatei etc. — s-au transformat în adeva- rate fabrici dotate cu masini și utilaje perfecționate, care au permis di- 3% RRM, vol. I, p. 28—29, 33—34. 31 Ibidem, p. 27. 32 General-locotenent Constantin Opritä, general-maior (r) ing. Dumitru Atanasiu. colonel (r) dr. Victor Atanasiu, fnvätämintul militar românesc. Tradiţii si ac- tualitate, Bucureşti, 1986, p. 66—119. 59 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Arsenalul armatei din Bucuresti, întreprinderea centrală de întreținere și reparare a armamentului din dotarea trupelor române versificarea operaţiilor executate și creșterea simtitoare a randamentu- lui. La începutul anului 1914 s-a adoptat un plan de completare a mij- loacelor de luptă, care prevedea dublarea producţiei acestor intreprin- deri militare. Arsenalul armatei din București, principala întreprindere de profil, producea pe zi pina la 800 corpuri proiectile de artilerie de diferite ca- libre şi destinaţii (în 1914 capacitatea de producţie va ajunge la 1 400 pe zi), srapnele de calibrul 75 si 87 mm, focoase percutante, focoase „cu timpi“ (în 1914 — 1 000 bucäti/zi), chesoane de muniții, trăsuri mi- litare, afete, arme albe, unele aparate optice ; de asemenea, executa re- paratii la pustile şi carabinele din dotare (în 1914 — 200 bucäti/zi), la chesoane etc. 3. Arsenalul flotilei de la Galaţi producea elemente com- ponente ale agregatelor motrice de capacitate mică si mijlocie destinate navelor, instalaţii pentru torpilele de baraj, executa sau asambla nave de dimensiuni mici etc. Pirotehnia armatei din București fabrica muniții de infanterie şi artilerie (în 1914 putea fabrica în 24 de ore cite 200 000 de gloanţe și tuburi de cartușe, cîte 500 tuburi şi respectiv focoase de artilerie, 200 000 capse pentru puști, 60 000 încărcătoare) ; putea încărca în acelaşi inter- val de timp 15 000 proiectile de artilerie, 1 milion cartușe infanterie şi 30 000 cartușe revolver) şi producea unele tipuri de explozivi %. 33 RRM, vol. I, anexa 9. 3 Ibidem. 60 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Corpul de ofiţeri tehnici de la Pirotehnia armatei din Cotroceni, unde se fabrica munitia pentru armamen- tul din dotarea armatei române Pulberea se realiza în cantităţi relativ suficiente pentru necesarul de pace în fabricile de la Dudesti—Cioplea, Tirgsor si Lăculeţe, capa- citatea de productie a acestora ajungind in 1914 la circa 3500 kg pulbere pe zi. De asemenea, au fost încurajate cercetările ştiinţifice românești de profil militar, care aveau să contribuie la optimizarea caracteristicilor tehnico-tactice ale unora din mijloacele de luptă din dotare, așa cum a fost, spre exemplu, cazul obuzierului ușor de cîmp de 105 mm, cu tra- gere rapidă, model 1912 românesc, superior celui german, considerat pînă la acea dată cel mai modern în Europa® sau al obuzierului de 150 mm, model 1912 românesc, construit la firma ,Schneider-Creusot*, care va fi adoptat în 1916 şi de armata franceză 36 alte cercetări au dus la asimilarea unor invenţii, din care cîteva au fost recunoscute ulte- rior si pe plan mondial: goniometrul pentru obuzierele de cîmp de 120 mm, model 1901, inventat de maiorul Toma Ghenea (1902), explo- zibilul căpitanului Constantin Dimitrescu-Parepa si inginerului Ioan Arghirovici (1903), asemanator dinamitei, sau avioanele construite de Aurel Vlaicu si de Henri Coandă, ultimul autor si al unor studii privi- toare la realizarea bombardamentelor aeriene cu ajutorul unor dispozi- tive cu declansare automata. In acelasi timp, toate munitiile si focoasele comandate în străinătate sau fabricate in ţară au avut la bază studiile și cercetările ofiţerilor de artilerie români, care au realizat modele ori- ginale cu rezultate remarcabile, Marele Stat.Major român a luat totodată măsuri pentru consolida- rea si diversificarea amenajării genistice a teritoriului national in ve- 35 General Rudeanu, Evoluţia tehnică a artileriei și artileria română, în RvA, an LVII, nr. 11—12 din noiembrie-decembrie 1943, p. 137—138. 36 Jbidem, p. 138—139. Adoptarea acestei guri de foc a însemnat o primă breșă în monopolul germano-austro-ungar asupra dotării armatei române. 61 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Fortul Chitila din centura de fortificații a Bucureştilor, amenajată la sfîrşitul secolului al XIX-lea și inceputul secolului al XX-lea, pentru apărarea Capitalei impotri'za unci agresiuni străine derea sporirii capacităţii de rezistență în fata unor forte inamice su- perioare. Începute încă din deceniul nouă al secolului trecut, prin marile fortificaţii de la Bucuresti si de pe linia Focșani—Nămoloasa— Galaţi, lucrările executate au cuprins de regulă raioane și aliniamente de im- portanță operativ-strategică, a căror apărare nu se putea sprijini pe obstacole naturale (munţi, ape, zone mlăștinoase sau inundabile) ; ele au fost continuate, după 1900, prin realizarea apărării combinate a podului Cupole cuirasate mobile de la linia fortilicată Focșani — Nămoloasa — Galaţi, amenajată la sfirsitul secolului al XIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, pentru apărarea Porții Focsanilor 62 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Mitralieră in poziţie de tragere, pe timpul manevrelor de toamnă din anul 1911 ale armatei române de la Cernavoda (1900, 1905—1912), ca și prin construcţia unor lucrări de dimensiuni mai mici, mai puţin costisitoare, în diferite zone de fron- tieră (precum fortificația pasageră de la Cobadin — 1913), prin îmbu- natatirea unor anumite căi de comunicaţii destinate transporturilor mi- litare operative etc. De altfel, perspectiva unei agresiuni a Bulgariei a determinat Marele Stat Major român să propună, încă de la începutul anului 1914, fortificarea sudului Dobrogei, preconizind construcţia zo- nelor fortificate de la Turtucaia si Silistra si a cimpului întărit de la Bazargic. O grijă deosebită s-a acordat ridicării nivelului de pregătire a cadrelor de comandă și trupelor, prin adaptarea permanentă a instrucției la cerințele determinate de evoluţia tehnicii de luptă, de caracterul doc- trinei românești, de modul de purtare a războiului în condiţiile speci- fice țării noastre, de obiectivele politico-militare care stăteau in fata poporului român. Instructia trupelor a dobindit tot mai mult un caracter practic aplicativ, iar construirea unor poligoane speciale de tragere (precum cel de la Dadilov — 1901) a înlesnit extinderea și eficiența exer- citiilor de instrucţie a focului. În perioada de început a secolului al XX-lea au fost definitivate regulamentele şi instrucțiunile tactice cu care armata română va intra în focul războiului mondial. Este de menţionat în primul rînd Regula- 63 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Președintele Consiliului de Miniştri al României, Dimitrie D. A. Sturdza, împreună cu generalul de divizie Constantin Coandă, asistind la manevrele generale ale armatei române din anul 1904 mentul exerciţiilor de infanterie, elaborat in 1908, care preconiza un dispozitiv de luptă mai suplu, eșalonat pe o adincime mai mare atit în ofensivă cît şi în defensivă, cu modificări esenţiale în dispunerea lup- tătorilor şi armamentului, executarea focului etc. Contactul cu armatele principalelor puteri europene, prin trimiteri pentru studii la şcoli militare superioare din străinătate, prin stagiu la trupe sau participarea la diverse manevre, a contribuit la informarea şi familiarizarea ofiţerilor români cu cele mai noi probleme tehnice şi tactico-operative ale artei militare din epocă. S-a avut în vedere, de asemenea, îmbunătăţirea echipamentului, atît sub aspectul calităţii materialului, a rezistenţei lui, cît şi sub cel al cerințelor cîmpului de luptă, întreprinderile militare autohtone spe- cializate reuşind să satisfacă cea mai mare parte a necesarului. Mäsurile adoptate pe linia creării unor stocuri mai mari de subzistente, ca şi de medicamente şi materiale sanitare, au fost și ele intensificate în preajma izbucnirii primului război mondial. În pofida unor greutăţi şi lipsuri inerente stadiului general de dez- voltare a ţării la începutul secolului al XX-lea, armata română se pre- zenta — în unele compartimente — satisfăcător pregătită, caracterizată prin dinamism şi elasticitate, receptivă la ceea ce era nou pe tarimul gîndirii și practicii militare internaționale, calităţi care vor fi supuse unui greu examen pe timpul desfășurării celui dintii război mondial. 64 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În iulie 1914, în preajma declanșării războiului, România repre- zenta în spaţiul sud-est european, datorită potenţialului său militar şi așezării sale strategice, un factor de care taberele beligerante trebuiau să ţină seama în balanţa raportului de forte existent. Ea dispunea la acea data de efective de pace insumind 105512 trupă si 7 059 ofiţeri, grupate în cinci corpuri de armată, cu un total de 254 batalioane in- fanterie şi grăniceri (din care 120 de cadre), 87 escadroane, 194 baterii, 9 batalioane pionieri si comunicaţii, formaţiuni de aviaţie si marină mi- litară, trupe si servicii auxiliare % (vezi tabelul de la p. 66—67). Pregătirea armatei şi a întregului sistem militar de apărare a re- clamat un susținut efort material şi financiar, care a cunoscut o curbă ascendentă cu cit ne apropiam de momentul izbucnirii primului război mondial. Este ilustrativ, de pildă, faptul că în anul bugetar 1912—1913 s-a alocat pentru apărare un credit extraordinar de 151 milioane lei (din care 137 milioane pentru „aprovizionări de război“ şi 14 milioane pentru construcţii necesare noilor unităţi create). Și în primele decenii ale secolului al XX-lea România s-a orientat in politica externă spre acele state și grupări politico-militare care îi puteau garanta menţinerea suveranităţii si integrităţii teritoriale, di- rectie de acţiune concretizată, de altfel, printr-o nouă prelungire, in 1902, a tratatului defensiv încheiat cu Puterile Centrale în 1883. Schim- bările intervenite în raportul de forte o dată cu anexarea Bosniei si Herțegovinei de către Austro-Ungaria în 1908 aveau să imprime un con- ținut nou în raporturile dintre România si Tripla Alianţă, îndeosebi celor cu Austro-Ungaria. La aceasta a contribuit şi accentuarea politicii de deznaționalizare, îndreptată împotriva populaţiei româneşti din te- ritoriile naţionale înglobate în imperiu, dusă îndeosebi de către guver- nul de la Budapesta. Problema desävirsirii unităţii statale, care framinta tot mai mult cercurile politice din România, antrenînd într-o amplă si profundă mis- care de emancipare pe românii de pretutindeni, de la omul simplu pînă la diplomatul de profesie, fusese sesizată cu promptitudine de cabine- tele europene, de conducătorii politici si militari ai Puterilor Centrale. Astfel, încă în iunie 1904, ministrul Austro-Ungariei la București, mar- chizul J. Pallavicini, sublinia că oamenii politici români „au ca obiectiv al näzuintelor lor unirea tuturor românilor“ 3. Atitudinea României în timpul celor două conflicte balcanice din 1912—1913 — de neutralitate în primul şi de participare pentru restabilirea păcii şi contracararea ten- dintelor hegemoniste în regiune în cel de-al doilea — a reprezentat un prim pas spre ruperea relaţiilor cu Tripla Alianţă. 37 RRM, vol. I, p. 36. 38 BARSR, fond Corespondenţă diplomatică austriacă, dosar nr. XLIX/1904, f. 107. 65 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ARMATA ROMÂNĂ ÎN TIMP DE PACE (1908— 1914) Anii Arme si servicii asie AI Total 1815 Total ‘ai Total Observaţii iuți 1908 A 191: iuli 914 (iulie) (iulie) (mai) (mai) (iulie) (iulic) 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 Infanteria Divizii 9 9 10 10 10 10 Regimente 35 active 35 | 40 active 40 | 40 active 80 40 rezervă Batalioanc 105 active 148 120 active 170 120 active 250 9 vinätori 10 vinätori 10 vinätori 34 rezer'ră 40 rezervă 120 rezcrvA RTE — Grănicerii Regimente — 2 _ = 1 1 Batalioane 1 1 1 1 2 instrucţie 2. Companii 11 11} it 11 | 9 9 Cavaleria Divizii — — — = 2 2 * Divizionul | | —— | | — || Dobrogea =3 Regimente 10 rosiori 19 | 11 roșiori 21 11 rosiori 22 escadroane 8 călărași 9 cälärasi 10 cälärasi 1 escortă regală 1 escortă regală 1 escortă regală Escadroane 40 permanente 78 | 44 permanente 83 | 44 permanente 57 35 cu schimbul * 36 cu schimbul 40 cu schimbul 3 escortă regală 3 escortă regală 3 escortă regală Artileria Brigăzi 9 9 10 10 10 10 * 22 companii IENEI Pere ee er a league Musa ae SER EEST EI si 2 plutoanc Regimente 13 cimp 15 | 20 cîmp 22 20 cimp 31 afarä din 2 cetate* 1 artilerie cala- 5 obuziere ușoare rînduri reatä 1 artilerie călă- ** 12 companii 1 cetatc** | | reatä plus 3 batali- 5 rezervă https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a x] 1 | 2 3 | 4 Artileria Baterii 90 cimp 97 6 obuziere | de 120 mm ; 1 munte ! Geniul Batalioane 4 pionieri 7 1 pionieri cetate 1 cäi ferate 1 pontonieri Marina Divizia de 4 monitoare 49 | Dunäre 4 canoniere ‘ 8 vedcte 6 na-e poliţie 27 nave serviciu Ati il RI | as Divizia de 1 crucișător 5 Mare bricul-şcoală „Mircea“ | 3 torpiloare Aeronautica | Aviația = ra Aerostatia | — — Serviciul Companii 4 4 subzistente Serviciul Companii 4 4 sanitar Echipaje Escadroane 4 4 | tren https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 120 cimp 127 |120 cimp oane cetate cu 7 artilerie călă- 30 obuziere ușoare 14 companii. reata 7 artilerie Mai erau 2 4 munte companii si 9 3 obuziere grele sectii pompieri 30 rezervă 5 pionieri 9 | 5 pionieri 9 1 pionieri cetate 1 pionieri cetate 1 căi ferate 1 căi ferate 1 pontonieri 1 pontonieri 1 specialităţi 1 specialităţi 4 monitoare 49 4 monitoare 49 4 canoniere 4 canoniere | 8 vedete 8 vedete 6 nave politie 6 nave poliţie 27 nave serviciu 27 nave serviciu 1 crucișător 5 1 crucișător 5 bricul-scoala bricul-scoala „Mircea“ „Mircea“ 3 torpiloare 3 torpiloare 1 scctie 1 1 1 secție (33 avioa-| 1 | | ne) | 1 secţie 1 1 sectie (4 baloa- 1 | ne) fa 5 5 |5 5 | nl 5 5 5 | 5 | 5 5 nan a Întilnirea de la Constanta (iunie 1914) dintre regele Carol I, principele moste- nitor Ferdinand si țarul Rusiei, Nicolae al II-lea În paralel cu deteriorarea raporturilor româno — austro-ungare se constată o evoluţie favorabilă a relaţiilor României cu ţările Antantei. Un moment cu largi ecouri internationale l-a reprezentat vizita țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanţa, din 14/27 iunie 1914, urmată de convorbirile ministrului de externe rus, S. D. Sazonov, cu I. I. C. Bră- tianu în cursul unei călătorii la Sinaia, și de aici, pentru scurt timp, la 16/29 iunie, peste munţi în Transilvania, gestul semnificînd acordul tacit al Rusiei la împlinirea dezideratului naţional românesc al unirii cu Tara a teritoriilor locuite de românii din Imperiul austro-ungar %. Citeva săptămîni mai tîrziu, atasatul militar al României in Rusia lua parte la manevrele executate în regiunea Odessei, iar ofiţeri de stat-ma- jor români întreprindeau o vizită amicală la invitaţia oficialităților mi- litare rusești. În vara anului 1914, guvernul român, pästrind relaţii „normale“ cu Puterile Centrale, manifesta dorința unei reale schimbări în politica externă a României, care să corespundă afirmării hotarite a obiectivu- lui de realizare a unităţii statale depline. 3 Ester Uribes, La rencontre de Constanza du 14 juin 1914, în RRH, nr. 2/1968, p. 233—246. 68 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1878 — 1914 Teritoriu dependent d Casa de Habsburg Teritoviu unexat de Imperiul austro-ungor Teritoriu incorpovat de Imperiul rus NECESITATEA UNIRII NAȚIUNII fn condiţiile pătrunderii relațiilor ROMÂNE INTR-O SINGURA ENT capitaliste în toate sectoarele vieţii NILOR PENTRU DREPTURI NA- economice ŞI sociale, ale integrării TIONALE ȘI REINTREGIRE STA- României în circuitul international TALĂ ÎN ANII 1900—1914 de valori, ale afirmării ei pe arena europeană, desăvirşirea unităţii na- tional-statale reprezenta o necesitate inexorabilă, de realizarea căreia depindea însuși mersul înainte al societății românești. Existenţa unor teritorii întinse, cu importante resurse materiale şi umane, cu tere- nuri arabile fertile, dar înainte de toate cu o populaţie românească majoritară, în afara granițelor statului român avea consecinţe dintre cele mai defavorabile asupra dezvoltării armonioase a României, men- ținerea în continuare a dominaţiei străine asupra unor provincii stră- vechi româneşti constituind o frînă serioasă în calea progresului gene- ral al societății. Aşa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceauşescu, „Reali- zarea statului naţional unitar devenise, în preajma primului război mondial, o cerință imediată, o condiție primordială a mersului înainte al țării noastre pe plan economic și social“ #0, Lupta poporului român pentru desăvirșirea unităţii statale a îm- brăcat, la începutul secolului al XX-lea, forme de manifestare dintre cele mai variate ; la susținerea ei au participat atît românii aflați sub dominație străină, cit şi cei de la est si sud de Carpaţi sau cei ce se găseau în afara ţării, acest efort eliberator înscriindu-se pe coordona- tele mai largi ale intensificării acțiunilor de emancipare naţională ale popoarelor subjugate din cadrul imperiilor austro-ungar si țarist. În Transilvania (incluzind si Crişana, Maramureşul şi Banatul), în condițiile menţinerii si înăspririi politicii opresive, sociale si natio- nale, concretizată prin încălcarea sistematică a drepturilor cele mai elementare ale naționalităților, prin adoptarea „legilor Appony“ (1907), ce vizau desființarea școlilor confesionale româneşti, în vederea întă- ririi procesului de maghiarizare, sau prin votarea de către Par- lamentul de la Budapesta a „legii Darânyi“, de reglementare a rapor- turilor dintre moșieri si muncitorii agricoli, acţiunile de rezistență ale românilor au sporit. Grevele și alte mişcări sociale sau naţionale desfă- surate în întreaga Transilvanie, ca si în Bucovina, înscriau în progra- mele lor, pe lingă revendicări economice privitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă si de viata ale proletariatului si țărănimii, si drepturi politice, în conformitate cu numărul si ponderea economică pe care o reprezentau românii din aceste provincii. Mișcarea de emancipare din teritoriile subjugate a fost condusă de partidele nationale ale românilor, care după 1900, datorită adincirii legăturilor lor cu masele cele mai largi ale poporului, au desfăşurat o activitate pe cît de diversă, pe atît de dinamică. Participarea activă a acestor partide la viata politică si colaborarea tot mai strinsă dintre 4 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 3, Editura Politica, Bucuresti, 1969, p. 712. 70 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Adunare populară la Hunedoara pentru drepturi politice și naţionale (1906) ele au conferit luptei de eliberare națională din teritoriile ocupate un caracter tot mai ferm si mai eficient. Partidul Naţional Român din Transilvania, în cadrul conferinţei naționale desfășurate la Sibiu în anul 1905, a înscris în programul său — expresie a inaugurării noii etape a „activismului“ politic, adică renunțarea la boicotarea reprezentantelor politice din dubla monarhie şi participarea la activitatea lor — importante revendicări, cu largă deschidere socială şi naţională, ce urmăreau recunoaşterea individuali- tätii politice a poporului roman în Transilvania și asigurarea dezvol- tării sale etnice prin folosirea limbii nationale în administraţie, justiţie, şcoală și armată, autonomia deplină a confesiunilor, a comunelor şi co- mitatelor, stăvilirea tendințelor de deznaționalizare din armată, liber- tatea presei, vot universal, legislație împotriva exploatării patronale, împroprietărirea ţăranilor de pe domeniile statului, reforma fiscală etc. 4. Conferinţa naţională a aceluiaşi partid, desfăşurată în 1910, tot la Sibiu, constatind agravarea stării politice, economice si sociale a poporului român în dubla monarhie — în care „validitatea lui [a poporului roman — n.n.) politică este în mod măiestrit redusă la mi- nim, drepturile lui nesocotite, limba românească este desconsiderată“, urmare a politicii premeditate desfășurate de guvernele ungurești —, 41 Stefan Pascu, Făurirea statului național unitar român, 1918, vol. I, Bucuresti, 1983, p. 295; vezi şi Liviu Maior, Mișcarea naţională românească din Transil- vania, 1900—1914, Cluj-Napoca, 1986. 71 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Manifestatie politică a românilor transilvăneni (mai 1914) pentru drepturi și libertăți nationale chema întreaga populaţie românească la acțiuni hotärîte pentru a res- pinge atacurile guvernului și Parlamentului maghiar, arătînd că izbinda finală se va realiza „numai prin o conştiinţă si continuă luptă politica, purtată pe toate terenurile vieții publice“ şi prin realizarea „celei mai stricte solidaritäti a întregului popor român“ 42. Pe baza unor asemenea programe, care tinteau în fond la consti- tuirea administraţiei româneşti pe teritoriul Transilvaniei, Partidul Na- tional Român a reușit, în pofida presiunilor samavolnice exercitate asupra electoratului de autorităţile de ocupaţie, să trimită 8 reprezen- tanti în Parlamentul de la Budapesta, după alegerile din 1905, si 15 după cele din anul următor. Din 1906 a trecut la „activism“ şi secţia Partidului Naţional Român din Banat. În aceeași perioadă, masele populare româneşti majoritare, mis- carea politico-culturală animată de revista „Junimea literară“, din Cernăuţi, de sub redacţia lui lancu Nistor si George Tofan, organizau şi desfăşurau, în Bucovina, acţiuni şi manifestări similare, iar partida national-democratä din Basarabia, din care făceau parte Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Ion Inculeţ, în pofida măsurilor represive luate de autorităţile țariste, milita pentru reforme economice si democrati- zarea vieţii de stat, pentru reintroducerea limbii române în şcoli si insti- «2 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucuresti, 1978, p. 286. 12 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Clădirea din Sibiu a ,,Asociatiunii Tran- silvane pentru Lite- ratura si Cultura Poporului Român“ (ASTRA) tutii publice etc. La rîndul ei, presa din tara liberă şi din toate pro- vinciile românești. subjugate susținea, prin articole, dezbateri, apeluri etc. lupta pentru unitate naţională. În primele decenii ale secolului al XX-lea, în campania politică şi culturală desfășurată, s-au remarcat „Noua revistă română“ (Bucureşti), „Luceafărul“ (Budapesta, Sibiu și Bucureşti), „Viaţa românească“ (laşi), „Apărarea naţională“ (Bucuresti), „Drapelul“ (Lugoj), „Junimea literară“ (Cernăuţi şi Suceava), „Ramuri“ (Craiova), „Foaia poporului“ (Sibiu), „Gazeta Bucovinei“ (Cernăuţi), „Românul“ (Arad), „Voința naţională“ (Bucureşti), „Neamul românesc“ (Bucuresti), „Ţara noastră“ (Sibiu), „Gazeta Transilvaniei“ (Brasov) etc. Obiectivul realizării unităţii naţionale a impregnat în această vreme întreaga viata spirituală românească, el fiind înscris în acțiunile asociaţiilor şi societăţilor cultural-artistice, determinind aniversările si comemorările unor fapte sau ale unor personalităţi de seamă ale is- toriei nationale, organizarea unor expoziţii istorico-etnografice repre- zentative pentru caracterul unitar al poporului nostru, contribuind ne- mijlocit la cultivarea idealului naţional, a conștiinței de sine a naţiunii române, a necesităţii unirii sale în hotarele străvechii Dacii. Astfel, în Transilvania, festivitățile din 1905 prilejuite de inaugu- rarea muzeului Astrei şi a expoziţiei etnografice şi culturale de la Si- biu, menite „să întărească în noi înşine conştiinţa forţelor noastre na- tionale şi totodată să impună și străinilor respectul cuvenit pentru im- portanta elementului nostru“ 43, si, mai ales, serbările jubiliare desfa- surate la Blaj între 15/28 — 17/30 august 1911 au impulsionat puternic întreaga mișcare naţională românească. Manifestările de la Sibiu, pri- lejuite de împlinirea a 50 de ani de la înființarea Astrei, prin partici- « „Transilvania şi Analele Asociatiunii pentru literatura si cultura poporului român“, Sibiu, an XXXVI, nr. 1 din ianuarie-februarie 1905, p. 4. 73 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Serbarea comemorativă a patru sute de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, desfășurată la cetatea Sucevei (iulie 1904), prilej de manifestare a unităţii tuturor românilor parea unor personalităţi ale vieţii politice, culturale şi artistice din toate ţinuturile locuite de români, au reprezentat o dovadă elocventă a unităţii spirituale a întregii noastre naţiuni, a faptului că românii din dubla monarhie — asa cum se afirma în ziarul „Adevărul“! — aveau „datorii mari de îndeplinit“ si că niciodată nu vor renunţa la „gîndul cel mare al unirii tuturor“ 44, Acţiuni înălțătoare de omagiere, semni- ficative pentru afirmarea impetuoasă a conştiinţei nationale, pentru întărirea legăturilor între românii de pe ambele versante ale Carpati- lor au fost prilejuite şi de comemorarea în 1901 a 300 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, domnul primei Uniri, în iulie 1904 a 400 de ani de la stingerea din viaţă a voievodului Ștefan cel Mare al Mol- dovei, în 1905 a 40 de ani de la apariția revistei „Familia“ de la Ora- dea, în 1908 a 25 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului si patriotului bucovinean Ciprian Porumbescu, a 70 de ani de la edi- tarea „Gazetei Transilvania“ ş.a. Lupta românilor din teritoriile subjugate a fost în permanenţă susținută, material si moral, de conationalii lor din statul liber român, „centrul de viata al tuturor românilor“ 4%, contactele politice, economice % „Adevărul“, an XXIV, nr. 7878 din 18 august 1911, p. 1. ® Joan Russu Sirianu, Românii din statul ungar (Statistică, Etnografie), Arad, 1904, p. 310. 74 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro si culturale inmultindu-se. În ţara liberă, societăţile culturale, în frunte cu Academia Română şi „Liga pentru unitatea culturală a româ- nilor“, şi-au intensificat şi diversificat şi ele manifestările pro- unioniste. Si aici, ca şi dincolo de Carpaţi, prin presă, întruniri, festivități literare si artistice, celebrarea unor personalități sau eve- nimente istorice, editarea sau difuzarea unor lucrări de interes na- tional si alte acţiuni patriotice, aceste societăți au imprimat luptei na- tionale un profund caracter combativ, cu un adînc ecou în ţinuturile româneşti de peste munți. Autorităţile austro-ungare au remarcat in mod repetat uriaşa influenţă a unor astfel de acțiuni: ,«Liga cultu- rală română» a ţinut la Bucureşti, în luna octombrie a anului în curs [1901 — n.n.] — informa Szell Kâlmân Consiliul de Mi- nistri al Ungariei, al cărui președinte era —, o consfătuire cu o parti- cipare numeroasă la care cei prezenţi au hotărît ca de acum, în fiecare sîmbătă, în localul Ligii, să se ţină conferinţe, al căror obiect si scop să fie informarea populaţiei României, precum si a tine în permanenţă treaz, în rîndurile românilor de sub alte sceptre, acel mare ideal na- tional al voievodului Mihai, modul si mijloacele prin care s-ar putea înfăptui statul unitar român“ 46, Academia Română a urmărit îndeaproape afirmarea cu vigoare a unității culturale româneşti. Publicarea unor scrieri, organizarea de manifestări culturale, cuprinderea în rîndurile membrilor ei şi a unor personalităţi științifice şi culturale marcante din provinciile subjugate au constituit forme prin care cel mai înalt for de știință al întregii națiuni a încurajat lupta pentru desavirsirea procesului de unire a tuturor românilor. Subliniindu-i rolul unificator important, Barbu Ştefănescu Delavrancea afirma : „Prin ea [Academia Română — n.n.], primind în sînul ei reprezentanţi si din Ardeal şi din Banat, am văzut necontenit sub aceeași cupolă, de o jumătate de veac, imaginea virtuală a României. Ea, simbol premergător al aspiratiunilor noastre, a izbutit să intretie flacăra unui patriotism integral, care nu recunoștea hotarele artificiale ale României, ci, saltind peste Carpaţi, infratea de fapt pe cei care erau fraţi de drept“ 47. La menținerea vie a idealului unității naţionale, a necesităţii în- făptuirii lui neintirziate o contribuţie deosebit de însemnată au adus-o şi cursurile de vară de la Vălenii de Munte, inaugurate în 1908 de Nicolae Iorga, cu scopul „de a trezi sufletul românesc de pretutindeni şi de a schimba Pa acest suflet chiar formele de stat în care trăia poporul nostru“ 45. Adevărat sanctuar al intelectualitatii româneşti, Vălenii de Munte au atras oameni de seamă din diferite ramuri ale ştiinţei şi culturii nationale, ale căror prelegeri au devenit „cursuri pentru sufletul românesc“ 49. Vălenii de Munte au constituit, totodată, 4¢ 1918 la români, vol. I, p. 280. 47 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 358. 48 „Neamul românesc pentru popor“, an IV, nr. 18 din 1934, p. 335. + „Junimea literară“, an V, nr. 9—10 din septembrie-octombrie 1908, p. 194. 75 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro un adevărat loc de refugiu pentru intelectualii români din Transilvania şi Bucovina asupriti şi împiedicaţi să păstreze un contact viu cu cultura română. Actiunilor întreprinse în provinciile româneşti aflate încă sub stă- pîniri străine si în tara liberă li s-au alăturat cele initiate de conatio- nali ce se găseau în afara spațiului istoric românesc, menite a informa opinia publică internaţională asupra politicii antiromanesti dusă de dubla monarhie, argumentind justetea cauzei nationale pentru care lupta poporul nostru. În cadrul acestei mișcări o contribuţie în- semnată au adus studenţii români aflaţi la studii în străinătate, reuniți în societăți cu caracter cultural, cum au fost „Societatea academică Pe- tru Maior“ din Budapesta, care în 1906 a pus bazele revistei „Lucea- fărul“, ce a promovat ideea caracterului unitar al literaturii române, „Societatea academică studenţească România Jună“ din Viena, „Socie- tatea academică română“ din Berlin sau „Societatea studenților români“ din Paris. În cadrul acestei activități peste hotare sînt de menţionat cuvîntările ţinute, adunările organizate sau tipăriturile difuzate; in această perioadă au fost răspîndite în străinătate lucrările lui Nicolae Iorga, Breve storia dei Rumeni si Les dernières élections en Hongrie et les Roumains, care au fost facute cunoscute in principalele capitale europene, ca si peste ocean, în Statele Unite ale Americii, aspiraţiile: naţionale ale românilor. La rîndul ei, emigrația română din Statele Unite a jucat un rol de seamă în formarea unei opinii publice favorabile cauzei Unirii. Pe- riodicele „America“, „Tribuna“, „Românul“ etc., editate în diferite oraşe: nord-americane, societăţile culturale şi politice, manifestările prilejuite de anumite evenimente din viata naţiunii române sau americane au fost de natură să contribuie la popularizarea idealurilor naţionale ale României 50, să atragă atenţia cercurilor politice de peste Atlantic asu- pra justetei cauzei româneşti. De altfel, într-un raport francez din 1913: se sublinia că „dorința de a vedea reuniți într-un singur bloc national pe toți românii împrăștiați în jurul regatului român constituie ideea fundamentală a mișcării naţionale române şi orice român de un anumit: grad de instrucție profesează această idee“ 51, Eforturile depuse de ro- mânii aflaţi în diferite tari ale lumii în informarea opiniei publice asu- pra idealurilor nationale ale poporului român au contribuit într-o mă- sură considerabilă la formarea unui climat international favorabil sus- tinerii luptei pentru reîntregirea României. Acţiunile întreprinse la începutul secolului al XX-lea de românii de pretutindeni, conştiinţa unității şi solidaritatea naţională puternic: afirmate în toate straturile societăţii erau o expresie a voinţei de ne- zdruncinat a poporului român de a päsi neintirziat la îndeplinirea mi-- siunii sale istorice. Asa după cum arăta in 1910 Nicolae Iorga, pro- 5 Vezi Ştefan Pascu, C. Gh. Marinescu, Răsunetul international al luptei româ- nilor pentru unitate naţională, Cluj-Napoca, 1980, p. 195—198. 5 Vasile Vesa, România și Franța la inceputul secolului al XX-lea (1900—1916)_ Pagini de istorie diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 50. 16 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro blema națională „se întinde asupra întregului teritoriu românesc şi asupra tuturor domeniilor de viaţă ale neamului nostru [...]. Ea e va- loarea noastră națională exclusivă in tot cuprinsul teritoriului locuit de români [...]. Ea cere colaborarea în acelaşi sens, după aceeași con- .cepție, potrivit cu aceleaşi principii, a românilor din toate locurile, fără nici o deosebire de clasă, în toate domeniile vieţii naţionale“ 52. Aceeaşi credință nesträmutatä in iminenta împlinirii idealului Unirii, în legitatea constituirii României reîntregite o exprima una din cele mai autorizate voci ale mişcării nationale româneşti din Transil- vania, Vasile Goldiș, directorul ziarului „Românul“ din Arad, care arăta într-un editorial din 19 octombrie/1 noiembrie 1912: „Procesul acesta al formării statelor naţionale nu s-a terminat încă şi nu se va termina pind ce nu se vor fi realizat definitiv aspiraţiile nationale ale tuturor popoarelor din Europa“ 53. Fenomenul caracteristic al acestei perioade este, fără îndoială, radicalizarea deosebită pe tarim politic, nu numai cultural, a luptei pentru unitate şi libertate din toate provinciile româneşti aflate sub dominație străină si stringerea legăturilor de solidaritate ale mişcării naţionale româneşti cu celelalte mişcări ale popoarelor oprimate din cen- trul şi sud-estul Europei în vederea promovării unor acțiuni elibera- toare comune. Întreaga naţiune română era ferm decisă să transforme grabnic unitatea sa multilaterală într-o temeinică unitate politico-statala, să reintregească România. ATI EUDINEA e ROMANIEI RENI AL Agravarea la maximum a raportu- RĂZBOI MONDIAL SI TABERELE rilor internaţionale în vara anului AFLATE ÎN CONFLICT 914, în urma ultimatumului austro-ungar inminat la 10/23 iulie guvernului sirb, a provocat o vie activitate politico-diplomatică în România în legătură cu atitudinea ce trebuia luată față de eveni- mente în perspectiva generalizării conflictului. Încă în seara aceleiași zile, suveranul României avea să declare ministrului austro-ungar la Bucuresti, Ottokar von Czernin: „Asta înseamnă război mondial“ 54. Devansind avalansa declaraţiilor de război, poziția şefului statului, ca si a guvernului român fata de desfäsurärile politico-militare din apro- pierea frontierelor țării — exprimată in mai multe rînduri diplomaților străini acreditați în capitala României — a vizat în esență împiedica- zea declanșării unui conflict ale cărui consecințe erau imprevizibile. Pe această linie se înscria şi trimiterea, tot în seara zilei de 10/23 iulie, de către Carol I a unor telegrame la Belgrad si la Petrograd, ambele 2 N. Iorga, Către fraţii din Ungaria. Cuvinte ale unui voitor de bine împotriva rătăciților și cumpdratilor, Vălenii de Munte, 1910, p. 25. 33 „Românul“, an Il, nr. 231 din 19 octombrie/1 noiembrie 1912, p. 2. 54 Ottokar Czernin, Im Weltkriege, Berlin—Viena, 1919, p. 116. 77 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro în vederea menţinerii păcii. A doua zi, ministrul plenipotențiar român la Petrograd, Constantin Diamandy, avea, în acelaşi scop, consultări cu ministrul de externe rus, S. D. Sazonov, precum si cu ambasadorii Franţei si Marii Britanii. Subliniind că România poate avea încă „un cuvint decisiv“ în aplanarea diferendului austro-ungaro—sirb, S. D. Sazonov a solicitat guvernului român să întreprindă demersuri nu numai la Belgrad, dar şi la Viena, „pentru a atenua anumite exigente excesive ale ultimatumului“ 55. Rusia acorda, astfel, de la început, o în- semnătate specială atitudinii guvernului român, fapt ce reiese şi dintr-un memorandum din 11/24 iulie prezentat de S. D. Sazonov, în care se specifica: „era în avantajul nostru să o atragem [România — n.n.] de partea noastră în această afacere“ 55. Derularea rapidă a evenimentelor, intransigenta dovedită de Austro-Ungaria, susținută de aliatul său german, au pus România în- tr-o situaţie „foarte dificilă“, după cum mărturisea însuși suveranul țării în notele sale zilnice 57. Avînd cu Puterile Centrale un tratat de- fensiv de curind reînnoit (1913), pästrind reminiscentele neîncrederii față de imperiul din răsărit, generate de atitudinea acestuia din 1877—1878, România trebuia să acţioneze cu o mare prudenţă pentru a reuși salvgardarea intereselor sale naționale. Decizia care urma să fie adoptată la Bucureşti era totodată așteptată cu deosebit interes de ambele tabere politico-militare, România avînd o importanță considera- bilă în planurile lor strategice 58, De aceea, spre sfirsitul lunii iulie si începutul celei următoare s-au înmulțit sondajele diplomatice la Bucu- resti, concomitent Puterile Centrale exercitind presiuni insistente, mai ales asupra regelui, pentru a determina România să pună în aplicare tratatul de alianţă. În seara zilei de 15/28 iulie, după ce s-a aflat că Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, Consiliul de Miniştri, convocat la Sinaia, a ajuns la concluzia că, tinind seama de situația românilor asupriti din dubla monarhie si de sentimentul general al opiniei publice ostil Vienei, tara nu putea să intre în război alături de Austro-Ungaria. Dar toți cei prezenți au cerut să cunoască angajamentele țării. Lucru firesc, în con- ditiile în care despre tratatul secret cu Tripla Alianţă, încheiat la 1883, nu știau la acea dată — dintre supraviețuitori — decît cîțiva oameni % C. Diamandy, Ma mission en Russie 1914—1918, în „Revue des Deux Mondes“, XCIX année, septieme période, 15 fevrier 1929, p. 799. s DDSR, p. 13. 57 C. Diamandy, op. cit., p. 816. 58 După un raport din 19 iunie/2 iulie 1914 al feldmareșalului Conrad von Hôtzen- dori, stricta neutralitate a României era echivalată cu pierderea a 20 de di- vizii sau 400000 de soldaţi, în timp ce trecerea ei de partea Antantei ar fi însemnat slăbirea forțelor Puterilor Centrale cu 40 de divizii sau 800000 de so.dati si punerea sub semnul întrebării a blitzkriegului atit în răsărit, cit si în apus. În consecinţă. se propuneau măsuri militare la frontiera cu România si presiuni pe cale diplomatică pentru a determina guvernul român să ac- tioneze alături de Triplică. Vezi Ema Nastovioi, România si Puterile Centrale in anii 1914—1916, Bucureşti, 1979, p. 49—50. 59 I. G. Duca, Amintiri politice, vol. 1 München, 1981, p. 43. 78 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Demonstraţie a populaţiei bucureştene împotriva politicii de asuprire naţională promovată de guvernul austro-ungar față de românii transilvăneni (1913) politici : Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu, Ion I, C. Brătianu si Take Ionescu. Reinnoit de mai multe ori, acesta se depreciase continuu, devenind în 1914, după expresia chiar a lui Ottokar von Czernin, reprezentantul diplomatic al Vienei la Bucureşti, „un petec de hirtie fără valoare“ 6. Si aceasta în primul rînd din cauza politicii brutale de deznaționalizare a românilor din Transilvania dusă de guvernanţii de la Budapesta. In mai multe rînduri, regele Carol I avertizase Berlinul că el nu va mai putea menţine alianţa dacă aceasta era condusă de la Viena, iar Germania nu intervenea pentru a mo- dera politica de maghiarizare forțată a populaţiei românești din Tran- silvania promovată de guvernele ungare. La 15/28 iulie, în întreve- derea acordată ministrului plenipotențiar austro-ungar, la întrebarea formulată de cabinetul vienez „ce ar face România dacă Rusia ar pro- ceda în mod agresiv împotriva noastră ?“, Carol I a formulat un răs- puns din care reprezentantul austro-ungar trăgea concluzia că „din nefericire nu prea am putea conta pe sprijinul militar al României“. În plus, monarhul a adăugat pentru O. Czernin, evidențiind de altfel direcţia interesului vital al României: „dacă el, regele, ar putea să-și urmeze imboldul inimii, armata sa ar lupta neapărat de partea Triplei Alianțe. Dar nu se poate. De un an atitea s-au schimbat încît nu e în stare să tie tratatul“ 6!. În zilele care au urmat declaraţiei de război a Austro-Ungariei contra Serbiei, ca în toată Europa de altfel, si în rîndul factorilor po- 0 1918 la români, vol. 1, p. 410. #1 Cartea roșie austro-ungară, p. 5. 79 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro litici ai României au avut loc intense contacte si schimburi de vederi. Încă de la 17/30 iulie guvernul român se pronunţa pentru neutrali- tate atîta vreme cit conflictul armat păstra un caracter limitat. Regele Carol I a încercat, în același timp, să-i convingă pe fruntașii politici, pe care i-a primit pe rind în audienţă, de necesitatea unei atitudini active de partea Triplei Alianțe. Diplomatii străini acreditați în Româ- nia, mai cu seamă cei ai Austro-Ungariei si Germaniei, asaltau zilnic pe Ion I. C. Brătianu si în primul rînd pe rege, făcînd presiuni pentru punerea în funcțiune a tratatului de alianță ®2. Telegramele trimise de către Francisc Iosif I si Wilhelm al II-lea suveranului României, ape- lind cînd la „vechea prietenie si la relaţiile pline de încredere ce i-au legat întotdeauna“, cînd, luînd un caracter ultimativ, cerind lui Ca- rol I, ca german si ofițer prusac, să răspundă „neapărat“ obligațiilor sale de aliat, au rămas, însă, fără ecoul dorit, România nefiind dispusă să se angajeze 6. La începutul lunii august, primul ministru Ion I. C. Brătianu era informat că guvernele rus și francez se arătau dispuse să susțină și să garanteze interesele naţionale ale României, la terminarea războiu- lui, în cazul in care ea räminea neutră 64. La 30 iulie/12 august, ministrul Rusiei la București, Stanislav Poklevsky-Koziel, chestionat de Brătianu „dacă neutralitatea României ar fi considerată de noi [de Rusia — nn} ca o demonstrație de prietenie“, răspundea afirmativ ®. A doua zi, în mod cu totul confidential, Ion I. C. Brătianu era avizat si asupra faptului că Italia adopta o poziţie de neutralitate fata de războiul in curs ©, Într-o asemenea situație s-a desfășurat la 21 iulie/3 august 1914 şedinţa Consiliului de coroană de la castelul Peles din Sinaia. La ea au participat, alături de rege, prințul moștenitor şi membrii guvernu- lui, toți fruntașii politici mai importanți ai țării — cu excepția lui Nicolae Filipescu si Titu Maiorescu, aflaţi în acel moment peste ho- tare —, reprezentind cele trei partide de guvernämint : national-libe- ral, conservator si conservator-democrat ; în total 20 de oameni po- litici 57. Deschizind ședința, Carol I şi-a exprimat opinia că România, în acele condiții dramatice, era datoare să execute angajamentele ce decurgeau din tratatul în vigoare cu Tripla Alianţă. Toţi cei de fata, cu excepția lui Petre P. Carp, au fost însă împotriva intrării ţării in război de partea Puterilor Centrale, cerind păstrarea neutralității. Poziţia guvernului român a fost subliniată cu claritate de primul ministru : „noi cerem ca România să rămină neutră. Tratatul, precum 6 ]. G. Duca, op. cit., p. 45—46. 63 Ema Nastovici, op. cit., p. 59—60. 64 Vasile Vesa, op. cit., p. 62. 55 DDSR. p. 168. 66 Serban Rădulescu-Zoner, Convergences des relations diplomatiques roumano- italiennes à la veille de la première guerre mondiale, în „Rassegna Storica del Risorgimento“, anno LXI, fasc. III, 1974, p. 443—415. 67 I. G. Duca, op. cit. p. 51—63; Alexandru Marghiloman, Note politice. 1897— 1924, vol. I (1897—1915), Bucuresti, 1927, p. 230. 80 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sie, Ion I. C. Brătianu, preşedinte al Consiliului Petre P. Carp, preşedinte al Partidului de Miniştri al României (1914—1918) şi Conservator (1907 — 1912) ministru de război (1914— 1916) s-a arătat, nu ne obligă [era vorba de acel «casus foederis» specificat în articolul 2 — n.n.] [...] Austria si Germania au pregătit războiul si l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice nici chiar inten- tiile lor. Abia după ce războiul a fost un fapt împlinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care a intrat în alianță ca stat suveran și pe picior de egalitate, nu poate primi să fie tratat în așa chip. Aceasta nu a fost concepţia nici a celor ce acum treizeci de ani au legat soarta noastră de Tripla Alianţă şi nici nu poate fi gîndul celor răspunzători azi de destinele regatului. Pe de altă parte, Româ- nia nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei națiuni mici. Sentimentul public e aproape în unanimitate împotriva războiu- lui. Chestiunea românilor din Ardeal domină întregul sentiment pu- blic. Ea e pururea punctul negru al alianţei. Soarta românilor de peste munţi, idealul national al românismului sînt chestiuni pe care un gu- vern român nu le poate nesocoti. Dacă în lucrurile mici se poate trece peste simtamintul public, în ceasurile mari ale vieţii nationale oame- nii de stat trebuie neapărat să ţină seama de voința poporului. Nu se poate face un război în vremurile de azi cînd acest război nu este înțeles, nu este aprobat de conştiinţa națională. Să raminem deci neu- tri 68 I. G. Duca, op. cit., p. 57—58. 81 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Soluția neutralității, a „expectativei cu apărarea frontierelor“ — confirmată oficial prin hotărîrea Consiliului de Miniștri întrunit in aceeași zi —, a fost cea mai bună în acel moment istoric, singura com- patibilă cu interesele supreme ale națiunii române, întrunind, de aceea, adeziunea întregii tari. În fond, România se dezlega prin hotărîrea adop- tată de vechile legături externe, în Consiliul de coroană premierul Ion I. C. Brătianu exprimind clar singura opţiune pe care un guvern ro- mân era îndrituit s-o ia: aceea a realizării idealului naţional; ori, o astfel de opțiune însemna eliberarea Transilvaniei si Bucovinei de sub stăpînirea Austro-Ungariei si, deci, o orientare potrivnică acestei mari puteri. lată de ce atitudinea adoptată la 21 iulie/3 august 1914 a re- prezentat o hotărită afirmare a voinţei nationale de a porni lupta pen- tru eliberarea teritoriilor strămoşeşti aflate sub dominație străină, la momentul potrivit şi cu toate pregătirile terminate. În timp ce reprezentanții diplomatici ai Antantei transmiteau cu satisfacție cabinetelor lor opțiunea guvernului român, cei ai Puterilor Centrale, în rapoartele înaintate, puneau sub semnul întrebării even- tualitatea cooperării militare, desi Ion I. C. Brătianu le declarase ofi- cial, spre a preîntimpina o invazie externă, că nu urmărește decit să cistige timp pentru a pregăti opinia publică si armata în vederea unei apropiate alăturări la efortul de război al Germaniei si Austro- Ungariei. La 21 iulie/3 august 1914, J. von Waldthausen, ministrul Ger- maniei la Bucureşti, telegrafia la Berlin : „poate, într-o fază ulterioară a războiului, va fi încă posibil pentru România să se pronunțe împo- triva Rusiei“ 6%. Mai reținut, Ottokar von Czernin, în telegrama din 23 iulie/5 august adresată lui Leopold von Berchtold, nu întrevedea o eventuală cooperare a României de partea Triplicei decît exclusiv în cazul unui mare succes militar 70. Opţiunea României în momentul declanșării primului război :mon- dial scoate în evidenţă două trăsături care vor domina politica externă a ţării în perioada următoare. Pe de o parte, soluţia neutralității con- sacra o modalitate de afirmare a libertăţii de acțiune si decizie in an- samblul războiului, care ravasea de acum Europa, prin ruperea lega- turilor de alianță cu marile puteri ce interziceau împlinirea idealului național al Unirii. Pe de altă parte, opțiunea făcută la 21 iulie/3 au- gust 1914 crea o situaţie propice pentru angajarea, în momentul so- cotit cel mai favorabil, a potenţialului militar al României în scopul reîntregirii ţării. Departe de a fi o soluţie politică în măsură să permită României cîntărirea şanselor maxime ale alăturării sale la una sau alta din taberele aflate în conflict, o decizie în funcţie de aceste calcule de * Karl Kautsky, Documents allemands relatifs à l'origine de la guerre, tome IV, De la déclaration de guerre à la France à la declaration de guerre de l'Au- triche Hongrie à la Russie, Paris, 1922. p. 60. 7 Cartea rosie austro-ungară, p. 8—9. 82 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Facsimile din presa românească în care se făcea cunoscută hotărirea Consiliului de coroană din 21 iulie/3 august 1914 privind neutralitatea ţării oportunitate şi cistig — cum s-a susținut şi se mai susţine de cei inca- pabili să înțeleagă logica evoluţiei istorice —, declararea neutralității de către conducerea ţării a reprezentat un pas important şi decisiv pe linia realizării obiectivului unității naționale. Se deschidea astfel o etapă a pregătirilor febrile pentru lupta de eliberare națională, care nu putea intirzia mult. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul III ROMÂNIA ÎN ANII NEUTRALITĂȚII (1914—1916) Intre august 1914 şi august 1916 România s-a aflat în perioada meutralitatii active, răstimp de maximă pregătire materială si morală pentru angajarea decisivă a forțelor naţiunii în lupta pentru eliberarea fiilor poporului român care erau supuşi încă dominaţiei străine, etapa ce a premers antrenarea militară a României în războiul ce deschidea anumite perspective pentru desävirsirea unității nationale. POZIȚIA PARTIDELOR FOLIEI Atitudinea de neutralitate a fost A OPINIEI PUBLICE DIN ROMANIA inițial împărtăşită de toate grupă- ŞI A ROMANILOR AFLATI SUB : ee A : : STAPINIRI STRAINE FATA DE rile politice românești. Și-au decla- PROBLEMA PARTICIPĂRII TARII rat acordul cu hotărîrea luată la ee CM 21 iulie/3 august 1914 atit parti- dele de guvernamint — Partidul ACAD ZAREA SI AT OTU A TONS! National-Liberal, Partidul Conser- UNITAR : vator, Partidul Conservator-Demo- crat — participante la Consiliul de coroană, cit si celelalte: Par- tidul Social-Democrat si Partidul National-Democrat. În Rezoluţia adop- tată de Congresul extraordinar al socialiștilor români din 10/23 august 1914 se arăta că „singura politică compatibilă cu interesele vitale ale ţării este neutralitatea sinceră si definitivă, pentru a cărei menţinere muncitorimea română se va lupta chiar cu preţul singelui său, apărînd integritatea teritorială a țării împotriva oricărei încercări de violare“ |. Neutralitatea nu putea fi însă decît temporară, pînă în clipa cînd era hotarita declanșarea luptei de eliberare a teritoriilor româneşti ocu- pate. „A rămîne neutrali pînă la sfîrşit — scria atunci istoricul A. D. Xe- 1 Documente din istoria mișcării muncitorești din România. 1910—1915, Bucu- reşti, 1968, p. 811. 34 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nopol, exprimînd o stare de spirit şi o credinţă generală — înseamnă a face o politică de iepuri. A lăsa să treacă acest moment, unicul pe care istoria ni-l pune la îndeminä, pentru a ne rotunji statul cu räschiratul nostru neam, este a ne arăta nevred- nici de a ne număra printre po- poare ; căci un popor trăieşte doar nu numai ca să mänince de azi pe mîine, ci ca să îndeplinească un ideal pe pămînt, si mai mare şi mai in- dreptatit ideal ca acel al poporului român e greu de întîlnit pe lume“ ?. Încă din toamna anului 1914, poziţia partidelor politice s-a defi- nit tot mai pregnant în consens cu orientarea de fond a opiniei publice nationale. Mai întîi, din septembrie 1914, Partidul Conservator-Demo- crat, condus de Take Ionescu, s-a Take Ionescu, preşedinte al Partidului pronunţat tot mai deschis pentru re- Conservator-Democrat (1908 — 1922) nuntarea la neutralitate şi alăturarea României la coaliția Antantei. În decembrie, liderul politic român făcea următoarea declaraţie corespondentului ziarului francez „Le Temps“ : „Nici o naţiune nu se poate afirma, nu poate ajunge la deplina sa dez- voltare intelectuală şi nu poate contribui demn la tezaurul comun de cu- nostinte si de frumuseţe umană, fără unitate națională“, subliniind în continuare că „nu există nici unul dintre noi, care, din cea mai fragedă copilărie, să nu se fi gindit decît la un singur lucru, unirea tuturor românilor într-un singur stat“. În încheiere, e] aprecia că. „astăzi, cînd războiul mondial a fost provocat de alții, României îi este imposibil să nu valorifice această ocazie unică pentru a se realiza ceea ce pentru ea este o necesitate a existenţei“ 3. Partidul National-Liberal, aflat la cîrma ţării, nu şi-a putut ma- nifesta pe faţă si direct opţiunile. Membrii săi de vază — cu excepţia lui Constantin Stere — vor urma pe Ion I. C. Brătianu, ce s-a dove- dit un șef cu autoritate, capabil să impună disciplină în propriul partid. Linia politică, îndreptată de la început spre alianța cu Antanta, urmărind garantarea fermă a aspirațiilor naţionale românești, a fost condusă in cei doi ani de neutralitate cu prudenţă si abilitate, in- fruntînd numeroase adversitäti şi presiuni interne şi externe. Au exis- tat însă si în rîndul liberalilor frămîntări politice, nerăbdări deter- minate de dorința ca statul român să ia cit mai grabnic o poziţie transanta pentru afirmarea idealului national. Toma Stelian, reputat. 2 A. D. Xenopol, Românii și Austro-Ungaria, Iaşi, 1914, p. 62. * Arh. St. Buc., fond Microfilme Franţa, rola 140, c. 67—68. 85 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTĂTORI PENTRU REALIZAREA UNITĂTII NAȚIONALE Nicolae Filipescu Nicolae Iorga Alecu Constantinescu https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro avocat bucureștean, fost ministru în precedenta formaţie guver- namentală liberală, a intrat astfel in disidentä si, prin ziarul său, „Naţionalul“, s-a pronunţat deschis pentru alianță neintirziata cu An- tanta. Alți oameni politici liberali, Constantin Banu, Nicolae Săveanu, Leonte Moldovanu, precum si unii profesori de la Universitatea bucu- reșteană, deveneau si ei, in mod deschis, susținători ai părăsirii neu- tralitatii şi alianței cu puterile Antantei. Emil Costinescu, ministru de finanțe, încă din septembrie 1914 a încheiat un acord cu Nicolae Filipescu şi Take Ionescu („pactul celor trei“) pentru a se ajuta reci- proc si a nu dezarma pina ce nu vor fi determinat intrarea în ac- tiune a României contra Puterilor Centrale ‘. În cadrul Partidului Conservator, dezbaterea în jurul poziţiei României față de taberele angajate în război a avut efecte deosebit de puternice, vizibile în scurt timp, conturînd o veritabilă sciziune. Încă în august 1914, Nicolae Filipescu, numărul doi în partid după Alexandru Marghiloman, considera neutralitatea drept o soluție „provizorie“; o lună mai tirziu, el aprecia că sosise momentul unei acțiuni efective pentru împlinirea idealului national, si, in fata prudentei lui Al. Mar- ghiloman, declara la 12/25 septembrie: „În Partidul Conservator nu mai am încredere. Eu voi merge cu opinia publică“5. Acţiunea lui N. Filipescu a fost sprijinită si de alti membri marcanți ai partidu- lui: Ioan Grädisteanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ioan Lahovary, Mihail Cantacuzino. Dimpotrivă, Alexandru Marghiloman, Constantin C. Arion, Dimitrie Nenitescu susțineau continuarea neutralității, po- tolirea nerăbdării şi încredere în factorii răspunzători ai ţării. Nume- roasele discuții, care treptat s-au întins din sînul Comitetului exe- cutiv sau consultativ al partidului în presă, împiedicau Partidul Con- servator să fie o forță politică unitară. Opțiunile celor doi fruntași conservatori nu constituiau doar o problemă de tactică politică, ci, în primul rînd, o chestiune de orien- tare diferită în aprecierea poziției ţării. Dacă pentru N. Filipescu nu exista, nu putea să existe decît calea armelor alături de Antantă cit mai repede cu putință, pentru Al. Marghiloman o politică de expec- tativă armată era lucrul cel mai înțelept pe care putea să-l facă România. În mai 1915, Partidul Conservator s-a divizat $ : adepţii lui N. Filipescu s-au constituit într-un partid separat sub preşedinţia lui Ioan N. Lahovary, si, după moartea acestuia, a lui N. Filipescu însuși. Acest partid va fi, alături de cel conservator-democrat, cu care se va şi uni în iunie 1916, forța politică principală a opoziţiei antantofile. Partizanii lui Al. Marghiloman au rămas în vechiul Partid Conserva- tor, care va susține păstrarea neutralității inclusiv la Consiliul de co- + 1. G. Duca, Amintiri politice, vol. 1, München, 1981. p. 69. 5 Alexandru Marghiloman, Note politice. 1897—1924, vol. I (1897—1915), Bucur reşti. 1927, p. 280. 6 C. Argetoianu, Pentru cei de miine. Amintiri din vremea celor de azi, Arh. C.C. al P.C.R., fond 104, dosar nr. 8 586, f. 587—600, 693—695. 87 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro roanä din 14/27 august 1916. O neutralitate favorabilă Puterilor Cen- trale, cu reprezentanţii cărora la Bucuresti Al. Marghiloman avea le- @aturi strînse. Mai tirziu, în 1919, liderul conservator va afirma că a îndeplinit „o misie“ politică pe care a dus-o în înţelegere cu ceilalți „factori răspunzători“ ai ţării, în fapt cu regele si Ion I. C. Brătianu, declaraţie pe care aceştia din urmă nu o vor dezavua. Gruparea conservatoare concentrată în jurul lui P. P. Carp, spri- jinită şi de unii intelectuali, mai ales din Moldova, redusă din punct de vedere numeric, care vedea pericolul principal în expansiunea Ru- siei, avea o influență mică pe scena politică şi în ansamblul opiniei publice. Pentru menţinerea neutralității s-a pronunţat categoric și Par- tidul Social-Democrat, liderii căruia erau îngrijorați de perspectiva angajării ţării într-un conflict pustiitor, avind ca protagoniste mari puteri cu ţinte expansioniste față de România. „Vrem întregirea {a- rii !% — arăta Constantin Dobrogeanu-Gherea într-o amplă analiză asupra situaţiei României. Comentind atitudinile exprimate fata de împlinirea idealului national, acesta sublinia că „prima, primordiala si esentiala condiție a acestei întregiri e existența însăşi a ţării pe care vrei să o intregesti“. Pentru că, spunea el in continuare, „se poate intimpla ca tara să se întregească prin război, după cum se poate întîmpla ca tara să se întregească si fără război, aceasta e de domeniul posibilităților ; dar ceea ce e sigur e că printr-un război nenorocit am compromite grav întregirea de neam“?. În fond, socia- listii români nu puneau în discuție problema unirii — apreciată ca un drept istoric fundamental al tuturor românilor —, ci metoda, mo- mentul, forma şi felul acestei întregiri, împrejurările si posibilitatea realizării ei. Pentru a se evidenția mai hotărit poziția socialiştilor contrară războiului imperialist, începind cu nr. 103 din 7/20 septembrie 1914 ziarul „România muncitoare“ şi-a schimbat titlul în „Jos războiul !“, pentru ca de la 12/25 septembrie 1914 să ia numele de „Lupta zil- nica“. Pina la intrarea României în război, aproape doi ani de zile, aceasta va fi principala tribună de presă a partidului socialist, lo- cul unde s-a exprimat cu consecvență atitudinea față de problema cea mai presantă care stătea atunci în fața poporului român: intrarea în război sau neutralitatea. În această perioadă, în numeroase întru- niri şi demonstraţii organizate in tara, în apelurile lansate de Comi- tetul Executiv al P.S.D. prin presă, manifeste si broșuri, socialiștii români au militat necontenit împotriva războiului mondial desfäsu- rat în scopuri imperialiste de marile puteri, denuntind pericolul trans- formării României într-un teatru de înfruntare militară între cele două “tabere beligerante. 7 Constantin Dobrogeanu-Gherea, Război sau neutralitate, în Opere complete, vol. 5, București, 1978, p. 242—270. :88 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Aspect de la o întrunire muncitorească pentru pace (decembrie 1915) Miting organizat de Partidul Social-Democrat din România în anii neutralității https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro -Demonstraţie organizată la Bucureşti în favoarea intrării României în război pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub dominaţia monarhiei austro-ungare (august 1914) Partizani convinşi ai înfăptuirii Unirii ca o condiție obiectivă a dezvoltării societății româneşti, în pofida unor limite în înţelegerea justă a rolului mişcărilor naţionale în ansamblul luptei revoluţionare a popoarelor, socialiștii români s-au declarat întotdeauna gata a apăra frontierele ţării în cazul în care acestea ar fi fost atacate, iar fap- tele de eroism şi jertfele date în anii 1916—1918 vor demonstra pu- ternicul lor patriotism, atașamentul fierbinte la idealul national. Ceea ce caracteriza întreaga atmosferă a României anilor de neu- ‘tralitate era masiva şi continua presiune a opiniei publice nationale asupra factorilor politici responsabili pentru acțiune în direcţia reali- -zarii idealului national. În acelaşi sens cu guvernul, dar devansind net prudenta acestuia, opinia publică, înflăcărată de oameni politici care îi sesizaseră orientarea de fond, a susținut o atitudine activă şi ime- diata alăturare la tabăra Antantei, aceasta fiind socotită singura so- lutie pentru grăbirea si înfăptuirea unităţii politice desăvirşite a natiu- nii. Războiul nu bucura pe nimeni, dar era evident că aportul mili- tar la infringerea Puterilor Centrale era un mare pas înainte pe calea făuririi unităţii nationale depline. Exprimindu-si ferma lui în- credere în victoria ţărilor Antantei, pe care de la început le consi- dera aliatele României, Take Ionescu, la 28 iunie/11 iulie 1915, la un mare miting din sala „Dacia“ din Bucureşti, spunea un adevăr 90 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Facsimil după ziarul „Dimineața“, din 14/27 septembrie 1914, în care se relatează despre manifestatia profesorilor si tinerimii universitare din Bucuresti în favoarea intrării României in război pentru eliberarea românilor din teritoriile aflate sub dominaţia austro-ungară evident : „Dacă însă ne-am închipui noi că [aliaţii — n.n.] invingind fără noi, vor învinge pentru noi, ar trebui să fim adevăraţi nebuni. Victoria lor fără noi poate să ne scape viata materială de astăzi, nu ne poate însă scăpa nici viața noastră morală, nici drepturile genera- tiunilor noastre viitoare“ 8, Acţiunea pro-Antanta a fost susținută si de profesorii universitari, animați de dr. Ion Cantacuzino, dr. Thoma Ionescu, rector al Uni- versitatii din Bucuresti, Constantin Dissescu, Ermil Pangrati, Dimi- trie Onciul, Nicolae Coculescu 9. Tot profesorii universitari si studentii bucuresteni au declansat si seria manifestatiilor populare pentru intrarea in razboi impotriva Puterilor Centrale, acţiuni care vor fi foarte numeroase in anii 1914— 1916, constituind elementul cel mai sesizant al atmosferei politice, indicînd limpede orientarea opiniei publice a țării. În moţiunea adre- sată guvernului de 50 de profesori universitari se arăta: „Corpul pro- fesoral al Universităţii din Bucureşti crede de datoria sa să declare că intrarea României în acțiune întru apărarea intereselor si dreptu- 8 Take Ionescu, Pentru România Mare. Discursuri din război. 1915—1917, Bucu- rești, 1919, p. 38. * Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosar nr. 45/1914. f. 34. 91 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rilor noastre nationale şi ocuparea pămîntului românesc din monar- hia austro-ungară se impune“ !°, Mişcarea populară pentru alianță cu Antanta va deveni rapid foarte puternică ; cuprinzind pături sociale tot mai largi, ea va creşte mereu în intensitate, în asa fel încît decizia României din vara anu- lui 1916 se impunea ca o opțiune firească a întregului popor de a declanșa lupta pentru eliberarea teritoriilor nationale aflate sub do- minatie străină. În tara, sfirsitul toamnei lui 1914 a fost exploziv datorită ma- nifestărilor organizate de „Acţiunea naţională“: întruniri, demon- stratii de stradă, luări de cuvint înflăcărate, articole si interviuri în presă etc. Referindu-se la prudenta guvernului, profesorul S. Mân- drescu declara în cadrul marii adunări din sala „Dacia“, la 27 octom- brie/9 noiembrie : „La durerea noastră arătată acelora care se cuve- nea să le-o arătăm ni s-a răspuns: «n-a sosit momentul oportun». Eu nu ştiu, domnilor, cam ce o fi acest moment oportun si pe unde in- tîrzie, de nu mai soseşte odată [...]. Eu cred că, în loc ca cei în drept să scoată din cînd în cînd armata pe Calea Victoriei în Bucureşti, mai bine ar trimite-o pe calea românismului“ !!, La 28 octombrie/10 noiembrie 1914 un grup de personalități po- litice şi culturale, printre care N. Filipescu, dr. I. Cantacuzino, C. I. Istrati, Ermil Pangrati, S. Mândrescu, Thoma Ionescu, O. Goga, V. Lucaciu, C. Dissescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, I. Grädisteanu, general Gr. Crăiniceanu, a hotărit înființarea unui comitet perma- nent cu denumirea de „Acţiunea naţională“, în scopul de a impune guvernului, prin neîncetate manifestări, decizia opiniei publice. În fapt, guvernul, după cum s-a arătat, era conştient de ceea ce trebuia făcut si sprijinea tacit desfășurarea acestora. La 2/15 noiembrie 1914 ministrul Al. Constantinescu declara, in mod confidential, mai multor partizani ai alianței cu Antanta, că alăturarea la coaliția franco-ruso- britanică era un lucru hotärît. Se căuta însă un moment favorabil si pînă atunci se pregăteau armata si terenul diplomatic. În noiembrie, guvernul a trimis cîțiva emisari ai opoziţiei peste hotare: pe C. I. Is- trati în Italia, pe dr. I. Cantacuzino si C. Diamandy în Franța. Pen- tru îndeplinirea misiunii lor, le-au fost puse la îndemînă hărți, bro- şuri relative la starea naționalităților din Imperiul austro-ungar, la persecuțiile suferite de românii din teritoriile nationale din cuprinsul. dublei monarhii, date statistice şi istorice asupra Transilvaniei şi Bu- covinei. Prin întreaga lor activitate (între altele, în Franța, misiunea a fost primită de însuşi președintele Raymond Poincaré, la 6/19 februarie 1915, şi de cunoscutul om politic, viitor președinte al Consiliului de Miniştri, Georges Clemenceau, la 24 decembrie 1914/6 ianuarie 1915) aceşti delegați au atras noi simpatizanți de partea României şi au făcut 195 Apud Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 452. ! „Universul“, an XXXII, nr. 311 din 11/24 noiembrie 1914, p. 1. 92 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Participanți la Congresul „Ligii culturale“: (decembrie 1914), asoziație care milita pentru drepturile culturale și politice ale românilor de pretutindeai, factor activ de promovare a ideii de unitate națională cunoscute vrerile țării în tabăra aliată !?. Totodată, ei au procurat gu- vernului român preţioase informaţii asupra evenimentelor din Europa si a diferitelor poziții adoptate față de cauza României. Un moment deosebit de important, cu largi impiicatii în desfa- şurarea la un nivel superior a luptei pentru reîntregirea patriei, l-a reprezentat Congresul extraordinar al „Ligii culturale“ intrunit la 14/27 decembrie 1914, la care s-a hotărit modificarea denumirii aso- ciatiei în „Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor“ şi s-a ales o nouă conducere, incluzind personalități de dincolo de munţi 13. Avind în frunte pe dr. Vasile Lucaciu, pe scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, vicepreşedinte, pe Nicolae Iorga, secretar, si pe Simion Mândrescu, casier general, iar ca membri, fruntaşi politici de presti- giu, ca N. Filipescu, Take Ionescu, I. Gradisteanu, C. I. Istrati şi Octavian Goga, această organizație, alături de celelalte asociaţii şi so- cietati patriotice, va acţiona în lunile următoare ca un factor stimu- lator si coordonator al voinței opiniei publice. La 15/28 februarie 1915 „Liga“ a organizat un miting în sala „Dacia“, impresionant prin marele număr de participanți si remarcabil prin discursurile ţinute de O. Goga, Take Ionescu, B. Șt. Delavrancea, N. Iorga, N. Filipescu. Atunci, acesta din urmă a rostit cuvintele adresate şefului statului, rămase emblematice prin sintetizarea gindului de jertfă al tuturor si prin aso- cierea faptei Viteazului unificator al ţării de la 1599—1600 cu ceea 12 Jon Bulei, Arcul asteptärii, 1911—1915—1916, Bucuresti, 1981, p. 143—145. 13. V. Curticăpeanu, Mișcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Bucu- resti, 1968, p. 217—218. 93 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ce curînd trebuia să se împlinească : „Mărirea ce ţi-o urăm, sire, este: «să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe cîmpia de la Turda»“ !*, Toată primăvara şi începutul verii anului 1915 întrunirile „Ligii“ şi ale ,Actiunii nationale“ s-au ținut lant pe întreg cuprinsul ţării li- bere. Si peste tot s-au rostit remarcabile discursuri politice. O bo- gatie de ginduri şi idei care toate exprimau un sentiment colectiv : necesitatea acţiunii grabnice în vederea împlinirii idealului neamului românesc. Rapoartele Sigurantei din această vreme au surprins at- mosfera şi starea de spirit generale, subliniind că „simpatia publicu- lui civil si militar, indiferent de conditiunea socială, creşte zi cu zi în favoarea Triplei Intelegeri în acest război“ 15. Și în rîndurile ar- matei, ideea participării imediate la război de partea Franţei, Rusiei şi Marii Britanii, pentru a grăbi realizarea unității nationale, cisti- gase un teren uriaș; după cum nota în însemnările sale zilnice ge- neralul Al. Averescu, „toți soldaţii chemaţi la concentrare în timpul neutralității cîntau «Ardealul» şi «Pe-al nostru steag»“ 1$. Liderii partidelor de opoziţie, care cereau deschis o atitudine ac- tivă fata de desfăşurările politico-militare de lingă frontiere, conștienți de greutățile cu care era confruntat guvernul, au sprijinit, în repetate rînduri, acţiunile întreprinse de Brătianu în vederea realizării unor acorduri ferme de colaborare cu puterile Antantei. Aşa s-a întîmplat în februarie 1916 cînd N. Filipescu, trimis în vizită neoficială în Ru- sia, a susținut programul de alianță propus de premierul român. Acesta din urmă avea toată dreptatea să-i spună mai tîrziu lui Charles de Saint-Aulaire, ministru al Franţei la Bucuresti: ,Antantistii nu doresc o alianță franco — română mai sinceră decît mine, dar ei sînt liberi să o spună. În locul meu ei n-ar fi mai grăbiţi ca mine“. Totuşi, la începutul toamnei lui 1915, poziția guvernului liberal a fost pusă serios în pericol, în momentul în care Bulgaria s-a ală- turat Puterilor Centrale, profilindu-se zdrobirea militară a Serbiei. La 13/26 septembrie Nicolae Filipescu si Take Ionescu au convocat la hotel „Bulevard“ parlamentari din toate partidele. În total au par- ticipat 54, dintre care, fapt semnificativ, 14 erau deputați ai partidului liberal de guvernămint, ceea ce dovedea adinca îngrijorare a oame- nilor politici față de noua situație din Balcani. „Sîntem amenințați de învăluire ca să fim sugrumati — declara N. Filipescu — [...]. Vom vedea atunci un popor întreg, cu armata sa, făcut prizonier. Pasă de mai fă atunci politică naţională“ 8. A doua zi, Comitetul consultativ al Partidului Conservator (N. Filipescu) a cerut „mobilizarea imediată a armatei“. Peste alte două zile, la o nouă întrunire a parlamenta- 14 N. Filipescu. Pentru România Mare. Cuvintäri din război. 1914—1916, Bucu- resti, 1925, p. 26. '§ Arh. St. Buc., fond Direcţia Poliţiei si Sigurantei generale, dosar nr. 108/1914. 18 Maresal Alexandru Averescu, Notite zilnice din război. 1914—1916 (Neutrali- tatea), Bucureşti, 1937, p. 22. 17 Comte de Saint-Aulaire, Confession d'un vieux diplomate, Paris, 1953, p. 331. 18 N. Filipescu, op. cit., p. 55—57. 94 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Manifestatie a unui grup de oameni politici pentru alăturarea României la Antantă, prilejuitä de intrarea Italiei în război (mai 1915) rilor, se hotăra să se refuze guvernului „creditul pe care i l-am dat ieri“. La 18 septembrie/l octombrie era creată „Federația unionistă“, grupind laolaltă întreaga opoziţie antantofilă, adică Partidul Conser- vator (N. Filipescu), Partidul Conservator-Democrat (Take Ionescu), „Liga“, la care s-au adăugat personalități politice si culturale neîn- regimentate în vreun partid, partizani ai liberalilor, ca si români tran- silvăneni si bucovineni aflați în tara liberă. Gindul că sirbii, vecinii și prietenii românilor dintotdeauna, luptau singuri cu mai mulţi ina- mici, superiori numericeste şi în înzestrare, era puternic răscolitor. Li- derii „Federaţiei unioniste“, Nicolae Filipescu şi Take Ionescu, au avut convorbiri cu regele, cu Ion I. C. Brătianu, apreciind că dacă nu se ajută Serbia se risca onoarea şi viitorul României. Comunicatului guvernului de menţinere a neutralității, opoziţia i-a răspuns prin organizarea, la 11/24 octombrie, la București, a uneia din cele mai violente întru- niri si demonstrații din acei ani! urmată de numeroase altele la Craiova, Ploieşti, Brăila, Turnu Severin, Buzău, Caracal, la care s-a cerut intrarea imediată în acţiune împotriva Puterilor Centrale. În noiembrie, opoziţia şi-a mutat acţiunea în Parlament. Take Ionescu, Nicolae Iorga, Leonte Moldovanu, Nicolae Xenopol, Barbu Ștefănescu 19 Universul“, an XXXIII, nr. 283 din 13/26 octombrie 1915, p. 3. 95 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Participanți la Congresul românilor transil'ră:;cni si bucovineni ţinut la Bucuresti în ziua de 15/28 martie 1915 Delavrancea ș.a. au afirmat cu toţii, cu strălucire, idealul naţional și necesitatea grabnică a înfăptuirii lui. În ianuarie 19i6, pentru două locuri de deputaţi vacante la Ga- lati si Bucuresti, „Federaţia unionistă“ înainta candidaturile fruntasi- lor transilvăneni Vasile Lucaciu si Octavian Goga, acțiune menită să simbolizeze unitatea naţională. Pregătirile pentru alegeri au stirnit un entuziasm foarte mare şi au prilejuit o activitate propagandistică re- marcabilă. La Caracal, pentru susținerea lui O. Goga s-a creat chiar un ziar ad-hoc, „Ardealul“. Pentru a se evita însă complicațiile di- plomatice cu Puterile Centrale, nedorite de guvern — aflat în plină acţiune de realizare a acordurilor cu Antanta —, s-a ajuns în final la retragerea celor două candidaturi. Printre animatorii mişcării politice pentru unitate naţională s-au aflat şi românii transilvăneni şi bucovineni aflaţi în tara liberă. Unii erau încadraţi în „Liga culturală“, alții în „Cercul românilor de peste munţi“, creat in 1909, avind în fruntea sa pe Simion Mândrescu, Gheorghe Popa-Lisseanu, Ion Scurtu, sau în „Legiunea ardeleană“, înființată din 1913, şi care avea în noiembrie 1914 aproape 30000 de membri. Alături de aceste societăţi, mai activau şi altele: „În- fratirea“, „Carpaţi“, ,Asociatiunea bucovineană“. Între membrii lor nu erau numai transilvăneni si bucovineni stabiliți mai demult în tara liberă, ci si, după dezläntuirea războiului, mii de refugiaţi de peste Carpaţi, pe care statul român s-a străduit să-i sprijine. La 15/28 mar- tie 1915 a fost organizat un congres al românilor de peste hotare în sala Ateneului din București. Într-o atmosferă de puternic patriotism, bucovineanul Emilian Slusanschi a făcut o expunere istorică şi poli- tică amplă şi convingătoare asupra situației românilor din Bu- covina, iar tînărul Vasile Stoica, în locul lui Vasile Lucaciu — aflat 96 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro in acea zi la întrunirea „Ligii“ de la Iasi —, despre soarta trecută si prezentă a românilor transilvăneni. Profesorul Simion Mândrescu a prezentat raportul „Datoria României“, în care arăta: „România tre- buie să-şi afirme voința, trebuie să-şi schimbe atitudinea de pînă acum într-o acțiune armată pentru realizarea idealului nostru national: o cer aceasta românii din Ardeal si Bucovina, o cere întreaga opinie publică românească, o cer interesele României si o cere şi demnita- tea ei“ 20, După-amiază, congresistii s-au întrunit în sala „Dacia“, unde au luat cuvintul între alţii Aurel Scurtu, remarcind întărirea mișcării de eliberare naţională din Transilvania, lon Grămadă, com- bătind propaganda habsburgică, Ioan Ursu, Emanoil Antonescu, din partea ,Actiunii nationale“, si Barbu Ștefănescu Delavrancea, care declara : „Voi cei din Ardeal şi Bucovina simtiti nevoia de unire, dar noi, cei din România liberă, simțim că am pieri dacă nu ne-am uni“?!. O altă manifestare pentru unire si acțiune grabnică în vederea realizării ei a fost aniversarea a 67 de ani de la Marea adunare na- tionalä de la Blaj din 3/15 mai 1848. La Bucuresti, în sala Ateneului, N. Iorga a vorbit despre „3 mai 1848 şi 3 mai 1915 în conştiinţa na- tionalä“ ; la Ploieşti si Iaşi s-au ţinut, de asemenea, mari întruniri publice. O dată cu declanșarea războiului soarta românilor din teritoriile aflate sub stăpînirea Austro-Ungariei se inräutätise si mai mult. Îm- păratul de la Viena si guvernul ungar au cerut conducătorilor nationa- litatilor declaraţii de loialitate şi să indrume pe conationalii lor să răs- pundă necondiționat mobilizärii şi obligaţiilor militare. Membrii Comi- tetului Executiv al Partidului Naţional Român au adoptat poziţii deo- sebite. Theodor Mihali, susținut de Alexandru Vaida-Voievod, credea că ar fi bine să se publice un manifest pentru a-i îndemna pe români să răspundă „loial“ obligațiilor militare. Vasile Lucaciu şi Octavian Goga au fost împotrivă ; ceilalți voiau să se aștepte desfășurarea evenimente- lor. Regele Carol I a sfătuit pe conducătorii români din Transilvania să stea linistiti şi să dea concursul cerut de împăratul de la Viena. Același sfat, dar din alte motive, l-a dat şi primul-ministru Ion I. C. Brătianu, prin Constantin Stere. În urma acestor indicații, Theodor Mihali, singur, în calitate de preşedinte al „Clubului parlamentar ro- mân“, a semnat manifestul „Către fiii neamului românesc“, apărut în ziarul „Românul“ din 2/15 august 1914, în care populaţia româ- nească era chemată „să-și facă si acum datoria deplin“ 2. Trei săptă- mini mai tirziu, Theodor Mihali, însoţit de episcopul Iuliu Hossu, se 2 Congresul românilor de peste hotare afiători în țară. 15 martie 1915, Bucu- resti, 1915, p. 44. 21 Jbidem, p. 88. 22 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucuresti, 1978, p. 397. 97 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro afla în vizită la Bucureşti pentru a discuta cu factorii de răspundere de aici. Toţi oamenii politici români, între ei si primul-ministru, le-au vorbit in asa fel incit să înțeleagă lămurit că tot gindul României nu era decit la ei, să aibă răbdare şi încredere şi să-i țină pe ardeleni uniți, ca atunci cînd armata română va trece munții să-i găsească gata să-i vină în ajutor. Si fără să le-o spună, conducătorii politici transilvăneni vedeau ei înşişi care era starea de spirit din tara liberă, unde „preocuparea Transilvaniei ţine atita loc în inima românilor“ %, cum spunea luliu Hossu lui Alexandru Marghiloman. Sub presiunea evenimentelor de pe front, în noiembrie 1914 a fost dat publicităţii schimbul de scrisori dintre primul-ministru un- gar Tisza Istvan si mitropolitul ortodox de la Sibiu, Ioan Metianu, in care Tisza declara că e cu putință ca românii să se poată bucura de „bunăvoința întregii societăți maghiare“. Se avea în vedere o revi- zuire a legilor școlare într-o direcție mai favorabilă pentru școlile confesionale, un anumit uz al limbii române in fata autorităţilor sta- tului, o revizuire a legii electorale pentru a deschide „un cimp mai larg“ activităţii politice a românilor 2%. Aceste „concesii“, care fireşte nu atingeau „unitatea statului ma- ghiar“, erau mai mult nişte indicaţii neprecizate, „o nada ridicolă pentru captivarea României“ 75. Iuliu Maniu scria în „Gazeta Transil- vaniei“ : „Cadrele depuse în scrisoarea contelui Tisza Istvan sint de- parte nu numai de principiul autonomic, ci şi de modalităţile prac- tice prin care s-ar putea atinge consideratiunile mai înainte arătate si scopul principal al luptelor noastre politice : asigurarea existenţei noa- stre nationale“ 26. Plecind in tara libera, Octavian Goga si Vasile Lucaciu s-au pro- nuntat contra oricăror contacte si tratative între fruntasii politici din Transilvania si guvernul ungar. O bună parte a presei din Bucuresti a atacat fără menajamente „simulacrul de bune dispozitiuni“ al con- telui Tisza fata de revendicările românilor din Transilvania. Al. Mar- ghiloman însuşi, care încerca, fără vreun mandat, să obțină din par- tea monarhiei bicefale recunoaşterea autonomiei Transilvaniei, declara lui Th. Mihali, la 13/27 noiembrie, că totul e o „mare deceptiune“, că nimeni nu mai crede în seriozitatea guvernului ungar, care nici mă- car nu şi-a legat promisiunile „de un manifest al împăratului ca să se ştie că reforma nu este atirnată de o fluctuatie politică“ 7. În Transilvania, starea de tensiune era în creștere, alimentată de arestările şi procesele tot mai numeroase împotriva patriotilor români. În Bucovina, situația era asemănătoare. Autorităţile raportau că în- vatatorii din judeţele Cîmpulung si Suceava nutreau „sentimente daco- 23 Alexandru Marghiloman, op. cit., vol. I, p. 262. 4 „Gazeta Transilvaniei“, an LXXVII, nr. 238 din 28 octombrie/10 noiembrie 1914, p. 2. 2 „Tribuna“, an I, nr. 7 din 3 mai 1915, p. 128. 26 „Gazeta Transilvaniei“, an LXXVII, nr. 244 din 5/18 noiembrie 1914, p. 1. 27 Alexandru Marghiloman, op. cit., p. 362. 98 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro romane“. Românii, consideraţi periculoși pentru vederile lor naţionale, erau in permanenta urmăriţi, purtind pe actul de identitate o stam- pilă specială cu inițialele P. V. (Politisch Verdachtig — suspect poli- tic) 2%. Numeroase ziare româneşti au fost pe rind suprimate: ,Ade- vărul“, organul secției române a Partidului Social-Democrat din Unga- via ; „Luceafărul“ de la Sibiu, în toamna anului 1914; „Libertatea“ şi „Foaia interesantă“ de la Orăștie, în ianuarie 1915; lor le vor urma „Românul“ din Arad, în februarie 1916, şi „Foaia „Poporului“ din Sibiu, în august același an. În afara acestor publicații mai importante: dispăreau si altele mai mici. Activitatea politică era interzisă, fiind instituită starea de ase- diu. Numeroși activişti ai Partidului Naţional Român, ai Secţiei ro- mâne a Partidului Social-Democrat „au fost mobilizați, trimişi pe front, răniţi, luaţi prizonieri, ucişi în război“ 2%, cum isi amintea so- cialistul transilvănean Tiron Albani. Guvernul de la Budapesta a îm- pînzit satele româneşti cu jandarmi, si, sub pretext de înaltă trădare, simpli ţărani, muncitori, intelectuali, care nu fuseseră si nici nu erau activişti politici, au fost arestați și internaţi în lagăre. Unii au ajuns. si în fata curților marţiale. Între 1914—1918 au fost ridicați si smulsi de la vetrele lor apraape 50 000 de români transilvăneni. În aşteptarea pronunțării deciziei României, fruntașii politici români de peste munți, de cite ori au avut prilejul, au încercat — asa cum făcea Iuliu Maniu în declaraţia sa de la adunarea comitatului Alba Superioară de la 26 martie/9 aprilie 1915 — să avertizeze au- toritatile că dacă românii luptă si mor pe front, ei o fac pentru a dobindi egalitate în drepturi si libertăți nationale. Comentind „Decla- ratia“, Onisifor Ghibu aprecia că aceasta era „ca un semn de viata, ca o protestare necesară“, dar nu „un program politic“, căci „neamul românesc are azi altă politică decit aspirația de a căpăta de la un- guri aceea ce numai dorobantul român îi mai poate da“. Viața na- tionala în Transilvania nu era cu putință decit „sub filfiirea flamu- rei tricolore pe cetatea zimtatä de munţi a Carpaţilor ardeleni“ %. Lu- «ru de care, de altfel, si fruntașii românilor care rămăseseră în Tran- silvania erau foarte convinşi. În aprilie 1915 au început la Viena si Budapesta convorbiri in- tre Iuliu Maniu, Vasile Goldiș si Aurel Popovici pe de o parte, Si Mathias Erzberger, reprezentantul împăratului Wilhelm al II-lea, pe de alta?!. Diplomaţia germană isi dădea seama că n-are nici o sansa la Bucureşti dacă nu se luau măsuri favorabile românilor din Austro- Ungaria. Dar baronul Burian Stephan. care îl înlocuise în ianuarie 1915 pe contele Leopold von Berchtold în funcţia de ministru de externe 2% Vasile Gh. Miron, Ioan V. Cocuz, Unirea Bucovinei cu România, in AMS, V (1978), p. 49. 29 Tiron Albani, Amintiri, în „Apulum“, VII/II (1968), p. 287. 3 Tribuna“, an I, nr. 3 din 5 aprilie 1915, p. 38—40. "1 M. Erzberger, Souvenirs de guerre, Paris, 1921, p. 128—137. 99 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro al Austro-Ungariei si care se afla sub influenţa lui Tisza Istvan, a refuzat orice angajamente, sustinind că toată chestiunea depindea ex- clusiv de primul-ministru ungar. lar acesta nu accepta să recunoască nici un fel de drepturi politice românilor. Oricum, nu s-ar fi ajuns la nici un rezultat. luliu Maniu, întrebat dacă, în caz de satisfacție, ar angaja definitiv soarta românilor, prin unele declaraţii, la scopu- rile urmărite de Puterile Centrale, a răspuns categoric: „Nu iau un asemenea angajament, pentru că răspunderea morală a acțiunii fa- miliei române o are fratele cel mai mare, care este Regatul liber“ %. Pentru toţi românii era clar că vremea jumätätilor de măsură trecuse şi că actul de energie supremă se impunea. Așadar, unanimitatea spectrului politic românesc cu influenţă în opinia publică'din tara liberă sau de peste munţi, reflectind fidel nă- zuintele întregului popor, nutrea convingerea fermă că realizarea grabnică a unităţii naţionale reclamă o angajare promptă în război îm- potriva Imperiului austro-ungar. Diferenţele percepute în orientarea uneia sau alteia din grupările politice aveau motivații specifice. dar este evident că obiectivul lor principal era făptuirea grabnică a reîn- tregirii României. Dacă guvernul român trebuia să fie prudent, iar opoziţia “putea să-şi declare deschis opţiunea pentru alianţa cu An- tanta, dacă Al. Marghiloman avea de îndeplinit o „misie politică“, daca fruntaşii politici de peste munţi trebuiau să ţină seama de împre- jurările in care acționau, iar socialiștii să fie precauti fata de angajarea ţării într-un război desfășurat între marile puteri, totuşi dincolo de aceste diferente se reliefa obiectivul unic asumat de toţi : Unirea nein- tirziata. POLITICA DE NEUTRALITATE Desi ambele. grupari beligerante i-au ACTIVA PROMOVATA DE oferit garantii pentru inviolabilitatea ROMANIA IN ANII 1914—1916. frontierelor si i-au recunoscut statu- ACTIUNI DIPLOMATICE tul de neutralitate, România va tra- INTREPRINSH DE GUVERNUL versa in anii 1914—1916 dese mo- ROMAN IN VEDEREA ADERARII mente dificile datorită mai ales, LA ANTANTA presiunilor de tot felul — diploma- tice, economice și militare — care s-au făcut asupra guvernului Brătianu pentru a se ralia uneia sau alteia din tabere. Constiente de rolul pe care-l putea juca România în schimbarea raportului de forțe de pe teatrul de acțiuni militare răsăritean ‘si în general în balanța războiului, în condiţiile in care forțele militare ale Austro-Ungariei dădeau încă din august 1914 semne de slăbiciune, forurile politice germane, în frunte cu îm- păratul Wilhelm al II-lea, au depus eforturi susținute pentru a 32 Victor G. Cădere, Politica României în marele război (1914—1924), București, 1929, p. 9. 100 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro o readuce, eventual în cadrul unui bloc balcanic cu Bulgaria si Turcia, de partea Puterilor Centrale **. În opinia kaizerului „cheia victoriei împotriva Rusiei — după cum arăta într-o scrisoare tri- misă, la 3/16 septembrie 1914, împăratului Francisc Iosif I — se află în mîinile României“ *4; într-o telegramă din 25 august/7 sep- tembrie 1914, cancelarul Theobald von Bethmann-Hollweg scria mi- nistrului de externe austro-ungar, Leopold von Berchtold, că o even- tuală apropiere a României de Rusia ar compromite grav „situaţia ge- nerală atit în Galiţia, cît si în Balcani“ %. Noul ministru german la Bucuresti, Hilmar von dem Busche, sosea aici la 6/19 septembrie 1914 cu misiunea expresă de a face tot posibilul ca România să-și păstreze cel putin neutralitatea. La Berlin se considera ca cel mai serios impediment in obtine- rea cooperării militare a României de către Puterile Centrale era — lucru recunoscut chier de guvernanţii habsburgi — situaţia româ- nilor oprimati din dubla monarhie. Dar, deşi atit Wilhelm al II-lea, cit si cabinetul german, sub presiunea si a cererilor instan- telor militare proprii de pe frontul din Răsărit, au făcut dese inter- ventii la Viena si la Budapesta pentru soluţionarea unora din dezide- ratele româneşti, pentru acordarea de drepturi politice si sociale — s-a vorbit chiar la u. aoment dat de autonomia Transilvaniei, elături de rectificări de frontieră în Bucovina (zona Sucevei și Rădăuţilor) —, gu- vernul de la Viena, cit si cel de la Budapesta s-au opus categoric pro- punerilor germane. Poziţia rigidă adoptată in special de guvernul de ia Budapesta, re- cunoșteau înşişi diplomaţii Puterilor Centrale acreditaţi la Bucureşti, contribuia la ostilitatea tot mai accentuată a României, atitudine care grăbea apropierea de Antanta. De aceea, „mijlocul cel mai sigur şi mai bun de a tine România liniștită — raporta in continuare Ottokar von Czernin la 1/14 noiembrie 1914 — ar fi rezultatele favorabile pe cîm- pul de război“ %. Același diplomat arăta la 19 noiembrie/2 decembrie „tozte simpatiile României sînt exclusiv de partea Franţei“ 2. Temerile faţă de eventualitatea intrării României în război împotriva Puterilor Centrale erau împărtășite tot mai mult la înce- putul anului 1915 de cercurile guvernamentale și militare austro-un- gare, mai ales ca urmare a ştirilor raportate din Transilvania, care atrăgeau atenţia imperativ că, „în cazul unei invazii româneşti, tre- buie să ţinem con, în modul cel mai serios, nu numai de o răscoală a populaţiei, ci chiar şi de ofițerii şi soldaţii români din armată [a Imperiului austro-ungar — n.n.] tare, dacă vor putea, se vor întoarce 33 Ema Naswvici, România si Puterile Centrale în anii 1914—1916, Bucuresti, 1979, p. 86—111.. 34 Eliza Campus, Din politica externă a României. 1913—1947, Bucuresti, 1980, . 59. 5 Fois la români, vol. I, p. 450. 36 Cartea rosie austro-ungară, p. 17. 37 Ibidem, p. 19. Aldea Constantin dre pei Aen Sa https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro împotriva noastrăţ [...] dacă invazia s-ar produce orice român, fără ex- ceptie, ar intra în slujba acestui ideal [al Marii Uniri — n.n.]. 2%. Sub presiunea celor două tabere beligerante, politica externă ro- mânească se afla în căutarea unor modalități diplomatice şi a unor ga- rantii care să se finalizeze cu desăvirşirea unității national-statale. Pro- misiunile făcute de Puterile Centrale, inclusiv cele vizind Basarabia, nu au putut amăgi guvernul român asupra adevăratelor consecinţe ale alăturării la această coaliție ; de aceea, el s-a orientat cu prudenţă dar hotărît către Antanta %. Apropierea de ea s-a făcut initial prin intermediul Rusiei — singura putere din alianță vecină cu România —, în pofida existenței unei retineri serioase generate de atitudinea defa- vorabilă a diplomaţiei ţariste față de România la Congresul de pace de la Berlin din 1878 si în perioada imediat următoare. Asperitatile fuseseră atenuate cu timpul, îndeosebi după 1900, iar întîlnirea la ni- vel înalt din iunie 1914 de la Constanta contribuise la stringerea con- tactelor reciproce. Imediat după încheierea Consiliului de coroană de la Sinaia din august 1914, ministrul de externe rus S. D. Sazonov inminase lui ‘C. Diamandy textul unui proiect referitor la încheierea unei convenţii romano—ruse, ceea ce atestă existența unor negocieri secrete anterioare izbucnirii războiului. O dovadă incontestabilă a acestora este și tele- grama din 14/27 iulie 1914 a ministrului român la Petrograd, adresată titularului departamentului de externe, Emil Porumbaru, în care se menţiona că o telegramă cifrată cu un text în acest sens transmisă lui S. D. Sazonov, din partea primului-ministru român, fusese primită de cel dintîi cu multă satisfacţie “0. Proiectul convenției se referea la coo- perarea militară a României cu Antanta, ceea ce însemna ieşirea ei din neutralitate 41. Se dădeau garanţii în privinţa menţinerii integri- tatii României, ca si asupra acordului partenerilor Rusiei la stipulatiile conventiei definitive, printr-o declaraţie de adeziune scrisă a miniş- trilor lor de la Bucureşti “2. Pe harta ce era anexată la proiectul de convenţie ramineau a fi determinate detaliile cu privire la limitele teritoriilor româneşti din Imperiul austro-ungar ce urmau să se unească cu România. În fond, diplomaţia țaristă, prin semnarea unui asemenea acord, voia să obţină neapărat cooperarea militară a Româ- niei doar în schimbul garantării integrităţii ei teritoriale şi nu al satisfacerii integrale a dezideratului unirii tuturor teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria cu patria-mamă. În această privinţă, Curtea din Petrograd avea serioase rezerve, căci revendica pentru Ru- sia jumătate din teritoriul anexat de habsburgi în 1775 de la Moldova 38 1918 la români, vol. I, p. 565. 33 Constantin Kirițescu, Preludiile diplomatice ale războiului de întregire. Tra- tativele cu Antanta, București, 1940. 40 Arh. M. A. E., fond 71, 1914, E2, partea a Il-a. vol. 32, f. 28, vezi și MOEI, seria III-a, 1914—1917, tom VI, partea I, p. 15. 4! Ibidem, f. 82; cf. MOEI, tom VI, partea I, p. 20—21. 42 Ibidem, f. 822—83. 102 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro (Bucovina). De aceea, vestea declarației de neutralitate a României nur fusese primită cu deplină satisfacție de Petrograd %. Precipitarea cu care guvernul rus intenţiona să încheie conven- tia cu România a iritat cabinetele de la Paris si Londra, multumite in acest moment de atitudinea luata la Bucuresti si interesate si ele de crearea unei federaţii a ţărilor neutre din Balcani, incluzind Româ-- nia (de altfel, la mijlocul lui august vor sosi la Bucureşti reprezen-. tanti ai Turciei si Greciei pentru perfectarea unor înțelegeri, dar Bră- tianu, desi şi-a arătat sprijinul pentru un bloc balcanic, a exprimat. intenția guvernului român de a avea deplina libertate de acţiune în conjunctura internaţională din acea vreme) “î. Totodată, tinind seama de faptul că propunerile ruse nu făceau nici un fel de precizări asupra mo- dalitatilor de cooperare și motivind că România nu era încă pregătită. din punct de vedere militar pentru efortul unei asemenea campanii, guvernul Brătianu a refuzat angajarea imediată în război, nerenuntind însă la continuarea tratativelor cu vecinul său din răsărit, ca si cu ceilalți membri ai Antantei. Prudenta acțiunii diplomatice a guvernu- lui român era cerută si de evoluţia situaţiei din Balcani, unde Germania si Austro-Ungaria încheiaseră acorduri secrete cu Bulgaria și Turcia. În urma victoriilor obţinute prin ofensiva declanșată în Galiţia şi Bucovina, guvernul rus a înaintat în a doua jumătate a lunii sep- tembrie 1914 noi propuneri guvernului român ; de data aceasta, după cum reiese din telegrama transmisă de S. D. Sazonov, la 9/22 sep- tembrie, se solicita doar menţinerea României într-o neutralitate bi- nevoitoare, propunindu-i să unifice „ceea ce ea poate să ia acum fără nici un efort“, adică sudul Bucovinei și Transilvania. Puterile Antantei vor lupta pînă la victoria finală dar, se preciza în continuare, încercîn- du-se a se face presiuni la adresa României, „numai cei care vor par- ticipa la cauza comună vor avea dreptul la o recompensă“ î. De alt- fel, si presa considera că, după izbinzile armatelor ruse asupra celor austro-ungare, schimbarea poziţiei României devenise imperioasă. „Ru- sia — scriau unele ziare — dorește eliberarea celor patru mi- lioane de români: transilvăneni și a slavilor din Austro-Ungaria, dar orice intirziere a intervenției României în război împotriva Austro- Ungariei poate numai să îngreuieze șansele unei întelegeri reciproce între România şi Rusia“ 46. Depäsirea unor dificultăţi inerente în cadrul negocierilor purtate între cele două parti la Petrograd a avut drept consecință încheierea acordului secret româno—rus din 18 septembrie/1 octombrie 1914 ‘7, aprobat în mod tacit si de regele Carol 1‘. Prin 4 Ibidem, f. 7}. “ Eliza Campus, op. cit., p. 50—51. 15 DDSR, p. 177. 16 România în relaţii internationale. 1699—1939, Iasi, 1979, p. 382. +1 N. Dașcovici, Interesele si dreptuïile României în texte de drept international public, Iaşi, 1936, p. 8. 48 C. Diamandy, Ma mission en Russie 1914—1918, în „Revue des Deux Mondes“, XCIX année, septieme période, 15 fevrier 1929, p. 813—814. \ 103 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro acest act diplomatic semnat de o mare putere, României i se recunoş- tea pentru prima dată oficial dreptul de a reuni „părţile din Austro- Ungaria, locuite de români“, atunci cînd „va considera oportun“. În acelaşi timp, acordul prevedea ca, relativ la Bucovina, principiul na- tionalitatilor să servească drept bază în delimitarea teritoriilor ce ur- mau să treacă sub suveranitatea României sau Rusiei. Statul român se obliga să păstreze o neutralitate binevoitoare față de Rusia, pina ce se va declanşa lupta de eliberare a teritoriilor din Imperiul austro- ungar locuite de români. În sfirsit, Rusia se obliga să determine guver- nele francez si britanic să recunoască acordul încheiat. O dată cu tri- miterea textului acordului la Bucuresti, care nu dădea însă deplină sa- tisfactie diplomaţiei ruse, S. D. Sazonov făcea precizarea că prin opu- nerea la atingerea integrităţii teritoriale a României de către o altă pu- tere, guvernul său înțelegea să acționeze numai pe cale diplomatică si nu prin mijloace militare, iar prin neutralitate binevoitoare din partea guvernului român dorea facilitarea transportului de armament rus că- tre Serbia, concomitent cu interzicerea „trecerii de-a lungul terito- riului său a munițiilor si aprovizionărilor inamicilor nostri si priete- nilor lor“ 1%. Răspunzînd acestor explicaţii, primul-ministru român con- venea asupra interpretării date de ministrul de externe țarist privind sprijinul exclusiv pe cale diplomatică dat de Rusia în cazul lezării in- tegritätii teritoriale a României, dar numai pentru perioada de neu- tralitate ; o dată cu intrarea în război, Rusia trebuia să sprijine: nea- părat România cu mijloace militare. Cit priveşte interzicerea transpor- tului de muniții si armament pe teritoriul ţării sale, Ion I. C. Bra- tianu s-a pronunţat oficial doar pentru neadmiterea tranzitului de această natură pentru oricare din taberele beligerante 50. Încheierea acordului româno—rus a avut o importanţă și semnifi- catie considerabile, dovedind, imediat după începerea ostilităţilor mili- tare, opţiunea categorică a României pentru cooperarea politică si mi- litară cu puterile Antantei. În perioada următoare, guvernul Brătianu, hotărît să stabilească el singur momentul intrării în acţiune, va urmări să confere greuta- tea necesară acordului încheiat si, în acelaşi timp, să obţină, atit din partea guvernului rus, cit şi din partea celorlalte mari puteri ale An- tantei, recunoașterea concretă, precis delimitată, a drepturilor Româ- niei de a-şi reuni toate teritoriile nationale -aflate sub stăpînire austro- ungară. Și această atitudine se impunea tot mai mult tocmai datorită interpretărilor diverse date clauzelor acordului *, ca şi a unei anumite neîncrederi în promisiunile Antantei, făcute cu generozitate atunci cînd situația de pe fronturile ei se arăta precară, dar care în condiții mili- tare favorabile se conjugau cu amenințări si măsuri prohibitive fata de « DDSR, p. 180; MOEI, tom VI, partea I, p. 343. 50 DDSR, p. 180—182 ; MOEI, tom VI, paitea I, p. 376—377. * Desi cabinete.e de la Paris şi Londra au fost avizate asupra negocieri'or româno- ruse din 1914, abia în primăvara anului următor vor lua cunoştinţă de textul acordului de la 18 septembrie/1 octombrie 1914. 104 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cererile româneşti de ajutor in armament, muniții si alte materiale şi mijloace de luptă. Marea Britanie era, în plus, suspectată de simpatii pentru Austro-Ungaria ; unii politicieni englezi voiau menţinerea Austro- Ungariei ca „tampon“, împreună cu Germania, împotriva expansiunii slavismului 5 ; unele cercuri politice ţariste intenționau si ele să păs- treze „o Ungarie puternică si fără aspirații nationale, în locul unei Românii mărite“ 52, S. D. Sazonov însuşi căuta să diminueze importanţa convenției recent semnate cu Romania; tratative secrete de pace sepa- rată erau initiate de Puterile Centrale cu Rusia, vizind împărțiri teri- toriale pe seama statelor mici vecine, inclusiv a României, lucru con- firmat si de legația română de la Petrograd, în februarie-martie 1915 54, ca şi de baronul Shilling, directorul cabinetului politic din Ministerul de Externe țarist 54, Alexandru Beldiman transmitea si el știrea că regele Danemarcei media, în secret, o înţelegere între Rusia si Germania 55. Al doilea pas făcut de diplomaţia română pentru același obiectiv si pentru garanţii l-au constituit tratativele angajate si apoi convențiile semnate cu Italia, Aceasta, ca si România, se declarase neutră la începutul războiului, avind numeroase motive de a nu mai continua vechea alianţă din 1882 cu Puterile Centrale. Solicitată de ambele gru- pări pentru o intervenţie în conflict, Italia va rămine în expectativă pînă în mai 1915, cînd a intrat în luptă de partea Antantei. Încercările insistente ale Berlinului si Vienei de a elimina pericolul unei asemenea opţiuni au eșuat datorită contradictiilor dintre Italia si Austro-Ungaria pe seama unor teritorii italiene ocupate de aceasta din urmă, ce s-au dovedit prea puternice pentru a face loc unei înțelegeri si mai ales cooperării militare. În acest context, în care amîndouă statele aveau revendicări teri- toriale legitime faţă de monarhia bicefală, era firească intensificarea raporturilor lor diplomatice în vederea unei colaborări mai strînse. Încă la 30 iulie/12 august 1914, marchizul Antonio di San Giuliano, ministrul de externe al Italiei, transmitea baronului Carlo Fasciotti la București că „un acord între Italia si România mi se pare foarte de dorit“ 57, Sustinind apropierea de Italia, Ion I. C. Brătianu voia de fapt să constituie un grup de state care să fie capabil să determine Antanta să accepte revendicările lor naţionale și să le sprijine pentru înfăptuirea lor. La 10/23 septembrie 1914, în urma discuţiilor dintre ministrul Italiei la București, ministrul de externe al României, Emil Porumbaru, și Ion I. C. Brătianu, s-a încheiat un acord care marca o etapă impor- tanta în relaţiile dintre cele două state. Ambele parti se obligau să si Jon Bu.iei, op. cit., p. 110. 62 România în relaţii internationale, 1699—1939, p. 382—383. 5 Arh. M.A.E., fond 71, 1915, E2, partea a II-a, vol. 33, p. 47, 73. 54 RRM, vol. I, p. 61. ss Destrămarea monarhiei austro-ungare, 1900—1918, Bucuresti, 1964, p. 207. 56 Eliza Campus, op. cit., p. 51—53, 65—70. 87 Ministero Degli Affari Esteri, I Documenti diplomatici italiani, Quinta serie: 1914—1918, volume I (2 agosto—16 ottobre), Roma, 1954, p. 130—151. 105 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mu iasă din neutralitate fără a se informa în prealabil, să păstreze un permanent contact şi să se consulte în probleme de interes reciproc. României i se recunoștea dreptul national legitim asupra Transilva- niei 58. Consultările între guvernele de la București și Roma au continuat. După ce în decembrie 1914 a fost trimis în misiune specială în capitala Italiei colonelul Vasile Rudeanu, șeful Direcţiei Superioare a Arma- mentului din Ministerul de Război, căruia i „s-a făcut o primire extraor- dinară“, guvernul italian, acceptind contractarea unor comenzi de arma- ment şi muniții, în ianuarie 1915 Brătianu a cerut chiar semnarea unui pact de asistență militară reciprocă. Deşi la Roma s-a considerat acest lucru drept o acțiune prematură, dispoziția favorabilă a guvernului con- dus de Antonio Salandra față de România s-a manifestat prin intervenţia oportună făcută în aceeași lună la Viena în legătură cu concentrările de trupe austro-ungare pe linia Carpaţilor. La 24 ianuarie/6 februarie 1915. din inițiativa Italiei s-a încheiat un nou acord româno—italian semnat de Carlo Fasciotti si Ion I. C. Brătianu, cu o valabilitate de patru luni de la data semnării lui 5%. Actul secret din septembrie 1914 raminea neschim- bat. Noul document, un pact de asistență mutuală, consemna în arti- colul 1 că „in cazul unei agresiuni din partea Austro-Ungariei împotriva uneia din parti, fără nici un fel de provocare din partea acestora“, cele două state se angajau să acţioneze solidar pentru apărarea lor comună. Articolul 2 stipula că în cazul unei atare agresiuni, partea atacată tre- buia să prevină cealaltă parte contractantă, ca să se poată lua, de comun acord, măsurile necesare. Documentele semnate de România si Italia purtau pecetea des- prinderii definitive a ambelor tari din alianţa cu Puterile Centrale. Din păcate, Italia n-a ţinut seama de litera tratatului semnat în 1914. Ea se considera „o mare putere“ şi, în consecinţă, nu s-a simţit obligată să dea socoteală de actele sale diplomatice României, deși semnătura pe cele două documente o obliga. După cum se ştie, cînd la 13/26 aprilie 1915 guvernul Salandra a semnat la Londra un acord secret cu Antanta, România n-a fost nici avizată şi nici consultată, aşa cum prevedeau înțelegerile reciproce. Faptul a produs indignarea lui Ion I. C. Brătianu, care a reproşat ministrului Italiei la Bucureşti gestul neamical al gu- vernului de la Roma. De aceea, atunci cînd la sfîrşitul lunii aprilie i s-au făcut propuneri de colaborare militară, deşi s-a arătat în principiu de acord, Ion I. C. Brătianu a declarat că România nu se va angaja în război înainte de a obţine recunoașterea frontierelor firești şi nu va fixa data începerii operaţiilor nylitare înainte de a-i fi asigurate, de către viitorii aliaţi, munitiile necesare pentru care făcuse diligentele de rigoare. Asigurărilor formale oferite ulterior de către Italia, prin baronul 38 Arh. St. Buc, fond Casa regală, Carol I, dosar nr. 61/1914, f. 9. Vezi Glenn Tor- rey, The Rumanian-ltalian Egreement of 23 september 1914, în „The Slavonic and Sast European Review“, London, July, 1966, p. 403. 59 Glenn Torrey, op. cit., p. 403. 106 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Carlo Fasciotti, n-au mai găsit audiența așteptată din partea lui Ion L C. Brătianu. Președintele Consiliului de Miniștri român a continuat să urmeze o linie politică prudentă pentru a nu periclita interesele ţării, angajind-o prematur într-o conflagrație pustiitoare. Motivele invocate de premierul român atunci cînd refuza să arunce tara în luptă fără o pregătire serioasă politică si militară aveau la bază sondajele şi rapoartele primite din străinătate, purtarea unui război pe două fronturi — în nord contra Austro-Ungariei si în sud contra Bul- gariei, aliată tot mai cert cu Germania și Turcia —, ca şi lipsa unor garanții ferme și sigure din partea tuturor marilor puteri aliate refe- ritoare la recunoaşterea legitimitatii unirii provinciilor istorice de peste Carpaţi cu România. Obţinerea recunoașterii oficiale de către Antantă a legitimitatii programului national de reîntregire, ca și necesitatea pregătirii corespunzătoare a armatei erau condiţii sine qua non ale intrării României în luptă. În primăvara anului 1915 presiunile celor două grupări militare asupra guvernului de la București s-au înmulţit, implicarea României în război fiind văzută, în esenţă, de ambele grupări beligerante drept un act cu consecinţe ample asupra ruperii echilibrului de forţe de pe fronturi în favoarea uneia sau alteia dintre părţi. Or, în această situaţie, cînd. ambele blocuri beligerante voiau atragerea României fără a for- mula în schimb decît „promisiuni“ vagi, guvernul de la București era obligat să aibă o atitudine prudentă, care să asigure salvgardarea inte- reselor nationale si libertatea de decizie. Politica promovată de premie- rul guvernului, Ion I. C. Brătianu, între cei doi giganţi care presau România, era expresia unei atitudini profund responsabile pentru des- tinele neamului. „El — avea să scrie mai tîrziu contele Saint-Aulaire, fost ministru al Franţei la Bucureşti între 1916—1920 — n-a meritat reproşul de indecizie pe care i l-au adresat aliaţii și nici acuzaţia de du- plicitate care i-a fost aruncată de inamici. El aprecia că România nu putea intra cu ușurință si fără să fi avut maximum de garanţii într-un război în care era în joc existenţa ei“ 60, Situaţia politică complexă făcea ca guvernul român, cu o orien- tare tot mai pronunţată spre Antanta, să nu excludă, pentru a feri ţara de complicaţii externe suplimentare, relaţiile politice, economice și de altă natură, cit mai corecte, cu Puterile Centrale. Diplomatii acestora, desi nemulţumiţi de opoziţia României fata de tranzitul de muniții spre Turcia si de faptul că încercările de a realiza o apropiere între Bucu- resti si Sofia esuasera, erau nevoiţi să constate oficial că „România nu s-a abătut de la aceste angajamente“ [de neutralitate — n.n.] 61. În spe- cial Berlinul căuta să decidă România pentru a coopera pe frontul de răsărit, venind acum cu noi propuneri teritoriale și încercînd a determina Viena să fie mai conciliantă. 6 Comte de Saint-Aulaire, Un grand latin: Jean Bratiano, în „La Revue Hebdo: madaire“, XXXVII-année, tome VIII, août 1928, p. 12. si Apud Ema Nastovici, op. cit., p. 125. 107 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Iminenta deschiderii frontului în Italia a determinat cercurile poli- tice şi militare austro-ungare să considere că intrarea în luptă a armatei române „impotriva noastră va avea negresit, in mod necesar, un efect catastrofal“ 2, Viena grăbindu-se să se ralieze eforturilor Berlinului me- nite să garanteze cel putin păstrarea neutralității României. La 27 mai/9 iunie 1915, sub presiunea evenimentelor, în pofida succeselor tru- pelor germane din Galiţia si Bucovina, Austro-Ungaria recunoștea drep- tul României de a uni Bucovina pina la Siret și promitea îmbunătăţirea statutului românilor din Transilvania ; în cazul cooperării militare îm- potriva Rusiei propunerile erau mărite : Bucovina pina la Prut, zona Me- hadiei, noi avantaje pentru populaţia românească din Transilvania, fără acordarea autonomiei sugerată de diplomaţii de pe Wilhelmstrasse, pre- cum si Basarabia 63, În paralel, Puterile Centrale au orchestrat în lunile mai-iunie o acțiune propagandistică de mare amploare — deschiderea unei campanii sistematice în presă, cinematografie, infiltrarea de agenţi în România şi chiar prin provocarea de „demonstraţii“ pentru „paza“ neutralității 4. Ecoul acestor acţiuni ofensatoare ale sentimentului naţional a avut un efect contrar scopului urmărit 65. Nici promisiunile, nici amenințările si nici manifestatiile favorabile Puterilor Centrale, orchestrate propagandistic cu fonduri importante alo- cate de Viena si Berlin, n-au putut clinti însă hotărîrea guvernului român şi schimba orientarea opiniei publice din ţară. Sprijinit de întregul popor, de liderii politici de autoritate ai ţării, cabinetul Brătianu a continuat cu fermitate linia pe care se angajase încă din momentul declanșării con- flictului mondial. Concomitent, tratativele cu viitorii aliaţi s-au intensificat. În prima jumătate a anului 1915 convorbirile dintre România și statele Antantei s-au desfășurat în paralel la București, Petrograd, Paris și Londra. Prin- cipalele și în același timp cele mai dificile negocieri s-au purtat între guvernul român si cel rus, celelalte mari puteri din coaliția Antantei secondind acţiunile aliatului lor și căutînd să intervină pentru atenuarea asperitatilor în vederea semnării cit mai grabnice de către România a tratatului de cooperare politico-militară pe frontul răsăritean 66, La 3/16 martie 1915, marele duce Nicolae, generalissimul armatei tariste, a solicitat în mod expres prin Maurice Paleologue, ambasadorul francez la Petrograd, să se intervină cu orice mijloace la Bucureşti pen- tru ca România să intre în război de partea Antantei : „Am să vă între- tin cu lucruri grave. Nu vorbește acum marele duce Nicolae d-lui Pa- 92 1918 la români, vol. I, p. 607. s Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosar nr. 32/1915. #4 Constantin Nuţu, România în anii neutralității (1914—1916), Bucuresti, 1972, p. 219—225. 6 N. Iorga, Războiul nostru in note zilnice, vol. I, 1914—1916, Craiova, [f.a.], p. 41—42. s Albert Pingaud, Histoire diplomatique de la France pendant la Grande Guerre, tom II, Paris, [f.a.], p. 7—32, 162—208. 108 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro leologue, ci generalul șef al armatelor ruse se adresează în mod oficial ambasadorului Franţei. În această calitate, am datoria să vă declar că imediata cooperare a Italiei si a României este de o necesitate impe- rioasă. Totuși, nu interpretati aceste cuvinte ca un strigăt de disperare. Rămin convins că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi învingători. Însă, fără cooperarea imediată a Italiei şi a României, războiul se va prelungi încă multe luni, cu riscuri teribile“ 657. Arătînd că guvernul francez in- treprindea demersuri în acest sens pe lingă guvernele român şi italian, M. Palcologue, în răspunsul său, nu se sfia să releve că veleitätile expan- sioniste ruseşti provocau, deși din motive diferite, o categorică opoziţie la Bucuresti si Roma. El scria: „Nu vă voi ascunde faptul că pretențiile Rusiei asupra Constantinopolului si Strimtorilor vor face probabil impo- sibilă alăturarea acestor două guverne alianței noastre 68, Puterile occidentale din coaliția Antantei, insistind pentru intrarea României în acţiune, au făcut presiuni la Petrograd pentru acceptarea condiţiilor formulate de guvernul Brătianu. S. D. Sazonov avea să recu- noască că „participarea la războiul european a României provoacă o di- vergenta de opinie între puterile Triplei Înțelegeri. În ochii cabinetului de la Petrograd, scopul principal al politicii Antantei trebuia să fie ru- perea României de Imperiile Centrale si menţinerea neutralității ei mai mult decît participarea sa directă la război“ 69, La 20 aprilie/3 mai 1915, ministrul român la Petrograd prezenta lui S. D. Sazonov condiţiile guvernului de la București privind încheierea alianţei : garantarea de către Antantă a unirii cu România a Bucovinei, pina la Prut, a Transilvaniei şi Banatului în întregime, precum şi a unui teritoriu locuit de români în vest, pînă în apropiere de Seghedin. Ministrul de externe rus, în condiţiile în care intrarea Italiei in război era deja asigurată, iar Marele Cartier General considera că spriji- nul României nu mai prezenta în acest caz decit o „importanţă secun- dară“, a apreciat ca fiind mai conforma intereselor țariste menti- nerea neutralității statului român decît implicarea lui in conflict ©, Cum guvernul român a rămas neclintit pe poziția sa, în urma unor inter- ventii diplomatice, inclusiv la cel mai înalt nivel, guvernul țarist a avansat noi propuneri, pe care însă Ion I. C. Brătianu le-a calificat drept : „inacceptabile“ 71. Negocierile erau pe punctul de a fi suspendate. Puterile occidentale, care aflaseră între timp despre prevederile acordu- lui secret româno—rus din 18 septembrie/1 octombrie 1914, au căutat să facă presiuni asupra guvernului Brătianu, amenintind cu nerecunoasterea valabilitatii acestuia. Șeful guvernului român a răspuns că încheierea lui fusese condiţionată de o neutralitate binevoitoare a ţării sale, care a împiedicat aprovizionarea Turciei cu armament si muniții, asa încît e M. Paléologue, La Russie des Tsars pendant la grande guerre, tome I (20 juillet 9914—2 juin 1915), Paris, 1921, p. 322—323. e Jbidem, p. 323. 4 S. D. Sazonov, Les années fatales. Souvenirs (1910—1916), Paris, 1927, p. 281. 2 DDSR, p. 189—190. 71 Ibidem, p. 191. 109 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro era de datoria aliaţilor Rusiei să convingă Petrogradul să recunoască deschis aspiraţiile naţionale ale României 72. Totodată, primindu-l în audienţă pe Emil Blondel, ministrul Franţei la Bucuresti, Ion I. C. Bră- tianu i-a precizat acestuia : „Ţin să nu vă inselati asupra intentiilor mele. Voința mea fermă, de la începutul războiului, este de a ieşi din neutralitate în favoarea Triplei Antante. Dacă am intirziat să mă pro- nunt in mod deschis, este în scopul de a completa preparativele mele militare fara a fi expus la reclamatii prea puternice din partea inami- cilor nostri [...]. Am formulat cererile pe care le cunoasteti după ce am reflectat la ele cu maturitate. Ele răspund nu numai aspirațiilor natio- nale permanente ale României, dar încă necesităţii de a preveni, prin stabilirea de frontiere naturale, conflicte de naționalitate, asemănătoare acelora care atitia ani au tulburat Macedonia“ 73, Intransigenta lui Ion I. C. Brătianu de a nu ceda în nici un punct al programului său, impus de imperativele legice ale făuririi statului na- tional unitar, care nu-i îngăduiau pertractări în privința drepturilor asupra unor vechi teritorii româneşti, a determinat, în condiţiile infrin- gerilor suferite de Rusia în Galiţia, noi insistente ale Franţei si Marii Britanii la Petrograd. La 9/22 mai, președintele Franţei, Raymond Poin- care, declarase în Consiliul de Miniştri că situaţia în răsărit e critică, iar „concursul României devine o necesitate pentru aliaţii noștri“ T4, Londra, care manifestase o atitudine mai rezervată, intervenea si ea la începutul lunii iunie, prin ministrul său la Petrograd, George Buchanan, împreună cu Maurice Paléologue 75. Pentru a face cunoscută legitimitatea atitudinii adoptate, Ion 1. C. Brătianu declara într-un interviu apărut în „Journal de Genève“ din 19 mai/1 iunie 1915: „România nu cere, de fapt, decit o restitutio in integrum ; ea nu are ambiția unor cuceriri aiurea. România se ridică doar pentru a elibera pe fraţii săi care dintotdeauna au fost uniţi cu ea prin cele mai strinse legături [...]. Pentru pacea viitoare a Europei, pen- tru stabilirea noii ordini, este necesar deci ca principiul naționalităților să triumfe pentru toate statele europene interesate, deci şi pentru Româ- nia. O Românie reunind la sine pe toți fiii săi, pe care vicisitudinile tim- purilor i-au răpit, o Românie puternică va fi o garantă a păcii și inte- legerii în Orient“ 76. În noua situaţie militară, sub presiunea insistentă a aliaţilor occi- dentali, guvernul rus se declara, la 27 mai/9 iunie, de acord cu fixarea frontierei din Bucovina pe Prut, în schimbul intrării imediate în acţiune a României, raminind a se consulta cu Franţa si Marea Britanie in pri- 72 Arh. St. Buc, fond Alicrofilme Franţa, ro.a 101, c. 268—269. 33 Raymoad Poincaré, Au service de la France. Neuf années de souvenirs, vol. VI, Les Tranchées. 1915, Pa-is, 1930, p. 216—217. 4 Ibidem, p. 220. %5 Mémoires de sir George Buchanan, Paris, 1925, p. 69—71. 7 Apud Mircea Muşat, Ion Arde-eanu, op. cit., p. 478. 110 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro vinta modalitatilor . furnizării de armament si muniții pentru armata română 77. La 5/18 iunie, Ion I. C. Brătianu a dat răspuns propunerilor ruseşti, aratind că este gata „să se angajeze definitiv“ împotriva Austro-Ungariei în maximum două luni * de la semnarea convenției politice între pute- rile Antantei și România. El aprecia că erau absolut necesare stabilirea, printr-o convenţie militară, a condiţiilor de cooperare între trupele române si ruse, ca si modalităţile de furnizare a munițiilor 78. Necesitatea obţinerii concursului militar al României, solicitat tot mai insistent de puterile Antantei în vara anului 1915 — în același timp în care si Puterile Centrale căutau să-l dobindeasca pentru a scoate din luptă Rusia aflată în pragul dezastrului militar —, a determinat în cele din urmă acceptarea în principiu a programului politic avansat de gu- vernul Brătianu. Iniţiativa demersurilor a avut-o guvernul francez "9, care a acţionat atit la Petrograd, cit si la Londra. La 20 iulie/2 august S. D. Sazonov s-a adresat guvernului român, declarindu-se de acord cu încheierea convențiilor cu România 80. La 27 iulie/9 august 1915, guvernul român, analizind situaţia stra- tegica de pe fronturile europene, a apreciat în mod just că intrarea Româ- niei în război ar fi însemnat o catastrofă sigură în condiţiile în care Rusia nu-i putea acorda vreun ajutor, iar alianța Bulgariei cu Puterile Cen- trale devenise o certitudine ** ; de aceea, date fiind împrejurările ex- terne si necesităţile legate de pregătirea armatei și teritoriului, guver- nul Brătianu, exprimindu-si acordul cu conţinutul proiectului de con- ventie prezentat de Antanta, a solicitat aminarea semnării acesteia, anga- jindu-se, totodată, să menţină interzicerea tranzitului de muniții spre Turcia. Dificultăţile unei angajari în război a României în acest moment au fost recunoscute în tabăra Antantei, care a acceptat cererea guver- nului român. La 31 iulie/13 august puterile aliate au inminat o notă, redactată de lordul Edward Grey, ministrul de externe britanic, în care se specifica că „luînd în consideraţie argumentele arătate de d-l Bră- tianu, [aliaţii — n.n.] sint gata să amine semnarea acordului politic cu România pînă la epoca în care guvernul român va fi în măsură să intre în acțiune“ 81, În august 1915, guvernul român notifica cabinetelor An- 71 MOEI, tom VIII, partea I, p. 472—473. * Peste cinci zile, Brătianu reducea acest termen la cinci saptamini. 78 DDSR, p. 194. ii 79 Vasile Vesa, România și Franţa la începutul secolului al XX-lea (1900—1916) Pagini din istoria diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 120—125. « DDSR, p. 199. În acest scop, s-a prezentat la Bucuresti un anteproiect şi apoi un proiect de convenţie. Vezi Eliza Campus, op. cit., p. 101, 102. ** Le 22 august/4 septembrie 1915, Bulgaria semna tratatul de a:iantaé cu Puterile Centrale, o lună mai tîrziu armata bulgară declansind operaţii.e militare îm- potriva Serbiei. În luna august au fost luate măsuri de concentrare de trupe la frontiera Austro-Ungariei cu România, ajungindu-se, in septembrie 1915, chiar la închiderea temporară a acesteia. « Constantin Kirițescu, op. cit., p. 21. 111 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tantei satisfacția cu privire la „acordul definitiv cu Rusia si aliaţii asupra viitoarei frontiere a ţării noastre, în vederea unei cooperări militare“ 82. Angajată cu fermitate pe calea politică legitimă a realizării neîn- tirziate a idealului său naţional, România înţelegea să intre în conflictul mondial în momentul în care partenerii de alianţă vor fi recunoscut prin tratate integritatea aspirațiilor ei si ar fi fost în măsură să-i asigure con- cursul militar necesar combaterii forţei militare copleșitoare a Puterilor Centrale. Atitudinea guvernului român era, în circumstanţele care evo- luau fulgerător, deplin legitimă si responsabilă, concordantă intereselor imediate şi de perspectivă ale ţării. MOBILIZAREA ÎNTREGULUI În vederea realizării unităţii na- POTENTIAL ECONOMIC ȘI MILITAR tionale, decisă să declanșeze în AL ȚĂRII ÎN VEDEREA SUSȚINERII condiţii optime lupta pentru elibe- EFORTULUI DE ÎNTREGIRE rarea teritoriilor proprii ocupate de NAȚIONALĂ Austro-Ungaria, România și-a mo- bilizat în anii neutralității întregul potenţial economic și militar, acţiune ce a fost înlesnită de acordul tuturor claselor si păturilor sociale, hotarite să facă orice sacrificii pentru împlinirea acestui obiectiv istoric. Izbucnirea războiului si desfășurarea operaţiilor militare in ime- diata apropiere a frontierelor ţării au pus economiei româneşti probleme extrem de complexe, cu care nu mai fusese confruntată pînă atunci 8. Numeroase întreprinderi industriale și chiar ramuri întregi, care depin- deau de importul de materii prime si semifabricate din ţările beligerante, au fost nevoite — în condiţiile în care acestea au luat decizii de limitare severă a exportului lor — să-şi restringa activitatea. Au fost suspendate executarea tuturor lucrărilor publice ; băncile şi-au diminuat considerabil operaţiile, multe capitaluri fiind scoase din tara de băncile străine (mai ales cele din Germania şi Austro-Ungaria), iar Banca Naţională a ridicat taxa de scont la 7—80/,, în timp ce „Casa de depuneri“ a fost asaltată de cererile de restituire a sumelor aflate în păstrare. Preţurile produ- selor industriale au crescut simțitor, cele agricole aproape s-au dublat, facilitindu-se astfel apariţia fenomenului de inflaţie, precum si a spe- culei 8. Închiderea Strimtorilor, prin care se realiza 970% din volumul fizic al exportului românesc si 60%, din cel al importurilor, a influenţat negativ viata economică, volumul si valoarea comerțului exterior scăzind substantial ; unele pieţe tradiționale din Apus au fost închise, comerțul exterior fiind practic dirijat către Puterile Centrale într-o proporție în- semnată. În această situaţie critică (cînd nu s-a putut întocmi, de pildă, bu- getul pe 1914—1915, mergindu-se cu cel vechi), statul român a luat o *? Raymond Poincaré, op. cit., vol. VII, Guerre de siège. 1915, Paris, 1931, p. 57. 63 Progresul economic in România. 1877—1977, Bucuresti, 1977, p. 184—188. & Nico as Xenopol, La richesse de la Roumanie, Bucarest. 1916, p. 114—116. 112 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro serie de măsuri pentru reorganizarea economiei naționale, acoperirea nevoilor interne, ca si pentru frinarea tendinţelor inflationiste si de speculă 8. Începînd din luna iulie 1914, au fost decretate măsuri prohi- bitive cu privire la exportul de animale şi mijloace de tracțiune, al griului si altor cereale *, legumelor, al substanţelor oleaginoase, blănu- rilor, pieilor si încălțămintei, cărbunelui si petrolului brut, aparatelor de telecomunicaţii, obiectelor din metal, inclusiv a monedelor de aur si argint, produselor alimentare ș.a. A fost interzisă plecarea din tara a va- goanelor cu mărfuri, partenerii externi trebuind să le transporte cu pro- priile mijloace. Au fost introduse, de asemenea, taxe vamale noi, plăti- bile în aur (1915). Pentru a face faţă necesităților financiare sporite, îndeosebi legate de amplificarea eforturilor pentru întărirea capacităţii de luptă și apă- rarea ţării, statul român a contractat prin Banca Naţională patru împru- muturi în valoare de 400 milioane lei, cu o dobinda între 2,5 si 4%. Deoarece Banca Naţională a solicitat restituirea unei părți însemnate din împrumuturi, în aprilie 1916 s-a recurs la un împrumut intern ex- traordinar prin subscripţie publică (cu 5%/, dobîndă). Poporul român a răspuns acestui apel cu entuziasm patriotic, suma obţinută în trei zile (21—23 aprilie/4—6 mai) — de 408 milioane lei — depăşind cu mult pe cea preconizată 85, De asemenea, au fost făcute mai multe împrumuturi pe piaţa ex- ternă, semnificative şi ele pentru orientarea politicii externe românești. Astfel, în decembrie 1914 România a contractat un împrumut secret la „Banca d'Italia“ de 10 012 500 lire italiene, cu o dobinda de 6,5%/ pe an, cu care urmau să fie plătite comenzile de armament si muniții de la uzinele din această tara. Tot secret a fost și împrumutul obţinut în ia- nuarie 1915 de la Banca Angliei, în valoare de 5 milioane lire sterline, cu 5%/ pe an dobindă, pentru plata materialelor de război comandate în Marea Britanie, Franţa şi Italia. De la aceeaşi bancă, în octombrie 1915, se mai primea un credit de 7 milioane lire sterline tot cu o dobinda de 51% pe an 8. Interesul Marii Britanii de a acorda aceste importante împrumuturi României se explică prin dorinţa ei de a o atrage de partea coaliţiei Antantei. Politica României în domeniul apărării naţionale a fost subordonată în acești ani în totalitate obiectivului suprem al făuririi statului naţional unitar. Pentru posibilităţile de atunci ale României, efortul material şi financiar desfăşurat în acest scop rămîne remarcabil prin dimensiuni. Astfel, din punct de vedere al fondurilor bugetare alocate organismului militar, constatăm o creștere simtitoare faţă de nivelul antebelic : pen- » * Ema Nastovici, op. cit., p. 139—187. * Reglementarea problemei exportului de cereale s-a realizat în condiţii favora- ” bile statuiui rcrran începînd din toamna lui 1915, o dată cu crearea Comisiei centrale pentru vinzarea și exportul cerealelor și derivatelor. € Gh. M. Dobrovici, Istoricul desvoltării economice și financiare a României st împrumuturile contractate. 1823—1933, Bucuresti, 1934, p. 306—307, 312. 67 Jbidem, p. 292, 293, 298. 113 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tru exerciţiul 1914/1915 au ‘ust repartizaţi 98 122 472 lei, ceea ce repre- zenta 16,3 din bugetul general ; pentru 1915/1916 — 97 800 000 lei (160%), iar pentru 1916/1917 — 115 000 000 lei (17,80/,) 5. La acestea tre- buie adăugate numeroase credite suplimentare acordate, din care pină la 1/14 august 1916 fusese alocată suma de 838 841 215 lei8?. În noile condiţii create de războiul mondial, ca urmare a invata- mintelor preţioase desprinse din campania din 1913, precum și din pri- mele date furnizate de desfäsurärile militare de pina atunci, guvernul României, prin Ministerul de Război, al cărui titular era tot Ion I. C. Bra- tianu, și Marele Stat Major, a trecut imediat la elaborarea unor planuri vizind ansamblul pregătirii si înzestrării armatei, mobilizarea si utili- zarea tuturor resurselor si capacităţilor interne de producție disponibile în folosul apărării naţionale %. Planul de măsuri privind sporirea efectivelor de pace şi pe timp de război a urmărit creşterea numerică a armatei române prin încorpo- rarea unor categorii de tineri exceptati pînă atunci de la serviciul mili- tar ; în acest scop, au fost revizuite legea de recrutare și legea de orga- nizare a puterii armate, numărul celor încorporabili recuperati prin noile prevederi juridice fiind de 416 242 oameni 9. O atenţie specială s-a acordat problemei cadrelor, prin mărirea efectivelor școlilor pregătitoare de ofițeri activi si de rezervă si intensi- ficarea instruirii practice a viitorilor comandanți. În total, în anii 1914— 1916 au fost formaţi 1 167 sublocotenenti activi si 2 643 sublocotenenti de rezervă ; a fost mărită limita de virstă a medicilor în serviciul militar. iar absolvenţii facultăţilor de medicină au fost chemaţi sub arme. Prin înfiinţarea de noi comandamente, de mari unități, unităţi si subunități, s-a ajuns, în luna august 1916, la compunerea armatei de pace ilustrată de tabelul de la p. 115—116. În cadrul Planului de completare, transformure si reformare a armamentului, munițiilor si materialelor de război si al Planului pentru completarea echipamentului, una din primele măsuri luate a vizat repro- filarea industriei naţionale de la producția de pace la cea destinată armatei, guvernul roman asumindu-si responsabilitatea investițiilor, co- menzilor şi controlului acestora. Reorganizarea industriei pentru pro- ductia în scopuri militare era o problemă complexă. În afara Germaniei, nici una din puteri nu procedase la o asemenea operație, lucru datorat în parte concepției cu privire la durata scurtă preconizată pentru des- fasurarea unui eventual conflict militar %. Dar încă de la primele operații militare, constatindu-se consumul uriaș de mijloace de luptă, s-a trecut la pregătirea acelor „armate industriale“, cum le definea omul politic 8 RRM, vol. I, anexa 1. 8 Ibidem; Gh. M. Dobrovici aprecia cheituieliie totale pentru armată, pina la începutul lunii mai 1916, la suma de 918530173 lei (op. cit., p. 312). % General D. Iliescu, Documente privitoare la răsboiul pentru întregirea Romd- niei, Bucuresti, 1924, p. 12—36. " Ibidem, p. 32. 9° Lieutenant-colonel Robert Reboul, Mobilisation industrielle, tome I, Des fabri- cations de guerre en France de 1914 ă 1918, Paris, 1925, p. 1. 114 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Arme si servicii Infanteria Grănicerii Ca‘aleria Artileria ARMATA ROMÂNĂ „LA PACE“ ÎN AUGUST 1916 Geniul Marina Structuri organiza- Total pe categorii Total Observaţii torice general 2 3 4 5 Divizii 10 10 Regimente 40 active 80 40 de rezervä Batalioanc 120 active 10 de vinätori 250 120 de rezervă Brigăzi l 1 | Regimente 2 2 Batalioane 6 6 Di-vizii 2 2 Regimente 12 roşiori 22 10 călărași Escadroane 48 permanente | 88 40 cu schimbul Brigäzi 10 de.cimp 12 Fi 2grele * In plus, 3 bata- lioane artilerie ce- Regimente 25 de cimp 381), tate a 14 companii, 4 artilerie grea | în total 26 com- 5 obuziere ușoare panii (la linia de 1!/, de munte fortificație Focşani 1 de asediu Nămoloasa, Ga- 1 artilerie călăreață lati) 1 cetate* Baterii "150 de cimp 236 32 artilerie grea ! 30 obuziere uşoare 10 de munte 7 de asediu 7 artilerie cäläreatä Regimente | căi ferate 2 1 pionieri Batalioane 1 specialități 6 5 pionieri | Divizia de 4 monitoare Dunăre 8 vedete 49 4 canoniere 33 nave servicii Divizia de Mare | 5 nave de luptă 5 115 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 1 2 3 4 5 Corpul de 4 escadrile 4 aviatie Aeronautica Aerostatia 4 companii 4 militară | | Ser'riciul sani- | Companii 5 5 tar Serviciul sub- | Companii | 5 5 zistente Echipaje de Escadroane 5 5 tren britanic David Lloyd-George. Tinind seama de resursele reale exis- tente in tara, de micşorarea drastică a posibilităților de import in domeniu, de faptul ca stabilimentele militare aveau o capacitate de producţie restrinsä, iar armamentul principal (puști, mitraliere, tu- nuri etc.), ca şi unele categorii de muniţie nu puteau fi executate aici, eforturile și iniţiativele întreprinse în. scopul organizării industriei de stat și private pentru satisfacerea nevoilor armatei sînt cu atît mai remarcabile %. Pentru aceasta, s-au făcut studii detaliate asupra stabili- mentelor si atelierelor care puteau fi utilizate pentru comenzile armatei, asupra stocurilor de materiale strategice raportate la perspectivele unui conflict de durată, s-au înaintat Ministerului de Război propuneri judi- cioase de valorificare a resurselor interne si a potenţialului ştiinţific autohton. Un sprijin deosebit la susținerea efortului de pregătire a războiului de eliberare a teritoriilor româneşti aflate sub dominație străină l-a adus Comisia Tehnică Industrială, înfiinţată la 19 martie/ 1 aprilie 1915, ca organ consultativ subordonat Direcţiei Superioare a Armamentului din Ministerul de Război. Avind în frunte pe inginerul Grigore Stratilescu si numărind printre membri personalităţi în do- meniu, atit militare, cit şi civile, Comisia Tehnică Industrială a avut rolul de a organiza, îndruma și controla modul în care era întrebuințată industria privată pentru nevoile armatei, în acest scop tara fiind îm- partita în șapte regiuni industriaie. Au fost mărite capacităţile de producție, a crescut numărul lucrătorilor angajați, s-au întocmit planuri pentru construirea unor noi fabrici etc. O serie de întreprinderi din 53 Pe larg la Gr. G. Stratilescu, Amintiri de colaborare cu Vintilă Brătianu la fabricarea de muniții si armament în tara noastră, Bucuresti, 1936; M. Cicc, Contributiunea industriei nationale la fabricarea materialului de război și rolul ei în timpul războiului de desrobirea neamului, Bucuresti, 1928, p. 8—16. 116 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pulv2rdria armatei de la Dudești, lingă București, care producea cea mai mare parte a necesarului de incărcături de azvirlire a muniției de infanterie și artilerie Bucuresti, ca uzinele „Wolff, „Vulcan“, ,Lemaitre“, Şantierul naval „Fernic“ din Galaţi, întreprinderile de pe Valea Prahovei și altele au fost profilate pe producţia de război. În aceste întreprinderi, de stat sau particulare, lucrau un număr de cca 22 000 de muncitori, tehnicieni „și ingineri ; alti 1 000 de muncitori erau pregătiţi în școli speciale pentru a se califica în domeniul producției de armament. S-au reorganizat si s-a trecut la modernizarea si extinderea stabi- limentelor militare : Arsenalul armatei din Bucureşti, Pirotehnia de la Cotroceni și Pulberăria de la Dudești. În Atelierele portului Constanţa, în urma iniţiativei inginerului Mihai .Cioc, s-a reușit fabricarea mai multor tipuri de proiectile (sfîrșitul lui 1914). În acelaşi timp, în 1915 s-a înfiinţat un organism de conducere a serviciilor — Secţia etapelor şi a serviciului de spate, ca si un stat-major al Manutantei. Sub conducerea şefului Direcţiei Intendentei, generalul Constantin Zaharia, s-au luat măsuri pentru sporirea producției alimentare desti- nate trupelor (o nouă fabrică de piine si de biscuiţi la Manutanta armatei) si de confecții militare. S-au reorganizat serviciile de inten- dentä, punindu-se la punct depozite numeroase in diverse zone ale ţării. S-a creat un Consiliu central sanitar. De asemenea, Direcţia Serviciului sanitar militar a acţionat pentru stringerea materialelor, a medicamentelor şi produselor farmaceutice necesare, iar împreună cu dr. Constantin Angelescu, ministrul lucrărilor publice, s-a procedat la organizarea trenurilor sanitare complete. La Serviciul Geografic al Armatei s-au pregătit hărți ale țării si ale teatrelor de operaţii vecine. La 10/23 noiembrie 1915, în locul Comisiei Tehnice Industriale, a fost creată Direcţia Generală a Muni- tiilor ca organ cu putere de execuţie în cadrul Ministerului de Räzbri ; pusă sub conducerea inginerului Anghel Saligny, aceasta avea mai multe organisme subordonate — pentru industria publică si privată, pentru stabilimentele militare, o direcţie specială pentru aprovizionarea din 117 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro „Atelierul central de confecţii al armatei din Bucuresti, unde sea execucat cea mai mare parte a echipamentului și cazarmamentului cu care armata română a intrat în primul război mondial străinătate, o direcţie de studii, ca și un serviciu al mobilizării in- dustriale. Graţie activităţii patriotice a inginerilor, tehnicienilor și muncito- rilor, a ofiţerilor și ostașilor, industria de apărare a putut fi organizată în 11 stabilimente industriale publice și 59 de fabrici si ateliere private, a căror producţie a sporit continuu pină la intrarea ţării în război. În intervalul iulie 1914—august 1916 s-au fabricat cca 400 000 corpuri de proiectile de artilerie, 250 000 focoase, 1 500 chesoane și trăsuri, 332 afete pentru tunuri de 53 şi 57 mm, 45 milioane tuburi cartuşe, 110 milioane capse și 70 milioane gloanţe pentru infanterie, 12 milioane încărcătoare, 40 000 tuburi și 112 000 focoase de artilerie, 22 000 rachete sau semnale luminoase, 450 000 kg pulbere, 100 000 grenade „Savopol“ ; s-au încărcat 137 milioane cartușe de infanterie, 740 000 cartușe pistol și revolver, -320 000 proiectile artilerie ; s-au reparat 3 000 chesoane și trăsuri, 35 000 de puști, 300 mitraliere si 160 afete. Erau in curs de montare trei fabrici de fenol, acid picric și trotil pentru o producție zilnică de 1 500 kg exploziv %. În același timp, pentru a acoperi nevoile multiple ale armatei şi a suplini ceea ce industria românească nu putea satisface, s-au importat # RRM, vol. I, p. 51—52. 118 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Armament de artilerie perfecţionat de spe-- cialistii români: tun antiaerian ,Hotchkiss“, model 1888/1916, calibru 57 mm, pe un afet sistem ,,Burileanu“ (a); tun antiaerian »Hotchkiss“, model 1888/1916, calibru a 57 mm, pe un afet sistem „Negrei“ (b lin străinătate însemnate cantităţi de muniții, armament si echipament. Pentru aceasta au fost create comisii speciale de ofiţeri, care s-au de- plasat in Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie, Elveţia, Statele Unite ale Americii şi Rusia, pentru a lansa comenzi de diverse mijloace de luptă si a le expedia către tara. Pe lingă livrările din statele membre ale Antantei sau de la cele neutre (S.U.A., Elveţia), România a. căutat să-și completeze necesarul de război, achizitionind si din stateie Puterilor Centrale. Se știe că mai ales din Germania fusesc importată tehnica de luptă necesară înzestrării armatei române în deceniile care urmaseră cuceririi independenţei. Acum însă, cînd atitudinea României era de apropiere vădită față de Antantă, importurile din Germania s-au restrins, primindu-se din ce în ce mai putin armament si muniții. Pen- tru a continua livrarea diverselor mijloace de lupta, Germania punea condiţii care lezau atitudinea de neutralitate declarată de România. Asa, de exemplu, cerca sa se acorde drept de tranzit spre Turcia pentru 25 de vagoane încărcate cu muniții si 14 avioane ; să se asigure permi- siunea tacită pentru trecerea în viitor de materiale de război spre Bulgaria ; să se cmită un permis de export pentru o cantitate de cereale si furaje, ce urma a fi ulterior stabilită, spre Germania; guvernul român să asigure — pe căile forate — transportul a 150 de vagoane Di 119 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de ulei mineral %. Din raţiuni politice, unele din aceste cereri germane au fost acceptate, la rîndul ei Germania permitind furnizarea unor ma- teriale de război României. Din 1915, însă, atit Germania cit si Austro- Ungaria au încetat să mai livreze orice fel de materiale care ar fi putut servi înzestrării armatei române. După ce încheiase la sfîrşitul anului 1914 mai multe contracte în Italia, de unde au sosit 4 tunuri, 50 milioane cartuşe pentru pusca de infanterie ,Mannlicher“, md. 1893, cal. 6,5 mm, peste 100 000 srapnele, peste 100 000 kg dinamită, 140 tone nitrat de potasiu etc., în februarie 1915 colonelul Vasile Rudeanu, șeful Direcţiei Superioare a Armamen- tului din Ministerul de Război, a fost trimis în misiune în Franţa în scopul de a face comenzi şi a încheia contracte. Prima tranzacție cu Franța a fost semnată la 23 februarie/8 martie 1915 % şi s-a ridicat la suma de 5 123 000 lei, plus comisioanele de 1 024 780 lei, fiind aprobată de cabinetul liberal de la București la: 5/18 aprilie. Guvernul francez se angaja să livreze României 40 de avioane, 50 000 kg de pulbere de artilerie, 50 milioane cartușe de infanterie, 200 000 proiectile de arti- lerie, plus unele materii prime strategice. Cea de a doua convenție a fost încheiată: la 7/20 ianuarie 1916 şi prevedea furnizarea a 400 000 lo- vituri pentru tunul de 75 mm ?. De asemenea, cu unele întreprinderi din Elveţia, Marea Britanie, Statele Unite etc. au fost încheiate contracte pentru achiziționarea unor mijloace de luptă moderne. Astfel, din Marea Britanie au sosit 300 mo- tociclete, 42 000 perechi bocanci si cantități însemnate de medicamente ; din Elveţia — 100 000 focoase percutante tip Saint-Chamond, 10 000 kg clorat de potasiu și 12 camioane automobile ; din Spania — 40 000 revol- vere și săbii pentru ofițerii de infanterie ; din Portugalia — 500 tone alamă destinată fabricării muniției, iar din S.U.A. — 3 milioane cartuşe pentru revolverele de 11 mm, echipament diferit şi corturi. Pentru trans- portul acestor materiale contractate a fost folosit, pînă în octombrie 1915, traseul Salonic — Ni§ — Turnu Severin; după invadarea Serbiei de către armatele bulgare, germane şi austro-ungare, această linie de tranzit a fost tăiată, rămînînd deschisă doar calea prin nordul Rusiei, prin porturile Arhanghelsk si Murmansk, anevoioasă si foarte ocolitoare. În aceste condiții. expedierea materialului comandat din ţările occidentale a devenit extrem de dificilă; în plus, uneori materialele destinate României erau reținute pentru nevoile armatei ruse. Asa se explică faptul că din Franţa s-au primit, pînă în momentul intrării României în război, doar 9 982 de puşti „Lebel“ de 8 mm, 266 mitraliere, 82 000 revolvere, 24 de tunuri lungi și scurte de 120 mm, 2 tunuri antiaeriene, 100 mortiere de 58 mm, toate cu munitiile lor, 42000 de proiectile pentru obuzierul de 105 mm, 168 000 proiectile de 75 mm, 10 000 proiec- * Mircea N. Popa, Documente în arhive vest-germane referitoare la armata română în primele două decenii ale secolului al XX-lea, în File, vol. 2, p. 77. % General Rudeanu, Albert Thomas, Bucuresti, 1934, p. 41—46. ST Ibidem, p. 70—72. 120 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tile pentru obuzierul de 150 mm, model 1912; 80 de avioane (tipuri diferite), 3 camioane-atelier cu transmisii electrice, 40 motoare electrice, 15 aparate de fotografiat, faruri pentru cîmpurile de aviație, material sanitar (trăsuri pentru sterilizarea apei, grupe radio-chirurgie, bran- carde) etc. Din întreaga cantitate de muniții contractată cu diverse firme străine în anii 1914—1916 s-a primit doar 72%/ ; pe categorii de muniții, dacă din munitia de infanterie s-a livrat 80%/5 din cantitatea de obuze de artilerie s-a furnizat abia 1,870/ 58. Deşi forurile competente s-au preocupat de contractarea unor cantităţi îndestulătoare de material de război necesar în timpul viitoarei campanii — ceea ce însemna considerabile eforturi financiare din partea statului —, situaţia de ansamblu.nu a permis sosirea acestora la timp in ţară. Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către firmele furni- zoare Si transportul anevoios prin Rusia au constituit probleme de mare însemnătate, care au preocupat în cel mai înalt grad autorităţile politice si militare românești. Ele au adus aceste probleme în cadrul larg al negocierilor politice cu aliaţii, căutînd să le asigure rezolvarea. Începînd din vara lui 1914, au fost luate măsuri pentru întărirea punctelor de trecere de la frontiere. Atit în Carpaţii Orientali si Meri- dionali, cît şi pe Dunăre și în sudul Dobrogei s-au executat mobilizări şi concentrări parțiale ale trupelor destinate „pentru a se asigura neutra- litatea hotărită în Consiliul de coroană si pentru a se desăvirși atit instructia diferitelor corpuri și servicii, cit si pentru a se lega bine elementele alcătuind unităţile noi create“ 9%. Amenintata în cîteva rîn- duri de a fi atacată de trupele Puterilor Centrale, România s-a văzut nevoită să mobilizeze o parte a armatei. Din această cauză, aproape în întreaga perioadă a neutralității, efectivele destinate a fi concentrate pentru instrucție au fost mult sporite fata de cele anterioare. Totodată, contingentul 1912, care trebuia trecut în rezervă în octombrie 1914, a fost menţinut sub arme pina la declararea războiului, iar din aprilie 1915 nu s-a mai făcut nici o trecere dintr-un element al armatei în altul. În noiembrie 1915 a fost aprobat de către Ministerul de Război un plan pentru mobilizarea Marelui Cartier General, a trei comanda- mente de armată, care aveau în subordine cinci comandamente de corp de armată, 16 divizii de infanterie, cinci brigăzi teritoriale mixte, o brigadă de grăniceri, două divizii de cavalerie, trei regimente de arti- lerie grea, opt baterii de munte, trupele de pontonieri-fluvii, riuri si de specialități, precum şi Corpul aviaţiei 1%. În afară de aceste comanda- mente si unități s-a hotărît ca pina la începutul lunii aprilie 1916 să crească numărul unităților ce urmau a fi mobilizate, precum și modi- ficarea destinaţiei unor unităţi „care au deja anumite misiuni în serviciul de acoperire, care cunosc perfect misiunile lor si terenul de operat,. % RRM, vol. I, p. 46. % RRM, vol. I, Documente-Anere, p. 83. 100 Ibidem, vol. I, p. 158—159. 121 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro inlocuindu-le cu alte unităţi care vor fi chemate poate să intre in război din primul moment, fără a fi citusi de putin orientate prealabil în misiunea lor“ !°!, După mobilizarea armatei bulgare în toamna anu- lui 1915, s-a hotărît concentrarea anticipată a trupelor destinate să intre în dispozitiv în zonele fortificate din Dobrogea si definitivarea lucrărilor de amenajare a acestora 1%. Marele Stat Major a continuat să aibă în atenție consolidarea organizării defensive a Dobrogei. Din august 1914 au fost deschise lucrările pentru construirea zonelor fortificate de la Turtucaia şi Silistra, după care au continuat cele pentru reamenajarea unei zone fortificate la Cernavoda si executarea poziţiei întărite de la Bazargic. Luind în calcul posibilitatea părăsirii zonelor fortificate Turtucaia, Silistra si a poziţiei întărite de la Bazargic, Marele Stat Major a hotărît în 1916 executarea a încă trei aliniamente succesive de apărare: Hairanchioi (Dumbrăveni), Caraomer (Negru Vodă), Sarighiol (Albești), Mangalia ; balta Baciu, Mulciova (Abrud), Cocargea (Pietreni), Cobadin, Topraisar, Techirghiol, legate între ele spre Dunăre, între Mulciova (Abrud) și Hairanchioi (Dumbrăveni) ; a treia poziție, urmărea înălțimile 5—6 km sud linia ferată Cernavoda—Constanta, între Cochirleni (pe Dunăre) si Murfatlar, sprijinindu-se pe fortificațiile de la Cernavoda si Con- stanta. Structura defensivă a acestor aliniamente era formată din centre de rezistență cu şanţuri de tragere, diverse adăposturi si puncte de comandă, depozite de muniții, poziţii de tragere adăpostite pentru artilerie si reţele de sirmă. Aceste poziții ocupau păr- tile dominante ale terenului, interceptau direcţiile probabile de înaintare ale inamicului si isi sprijineau flancurile pe obstacole puternice (Dunărea, fortificațiile de la Cernavoda, Marea Neagră). La intrarea în război a României se mai afla in curs de organizare si un aliniament fortificat la Hirşova. Pentru apărarea portului Constanţa s-a organizat chiar in mo- mentul intrării României în război un baraj fix de aproximativ 90 mine Hertz“ 103 ” să Lucrările de fortificare a teritoriului dobrogean, cu deosebire cele de la Turtucaia și Silistra, se aflau — în iulie 1916 — în stare ope- rativă. În condiţiile în care în primăvara anului 1916, în partea de răsărit a teritoriului Bulgariei, se semnalau mari mișcări de trupe (din octom- brie 1915 fuseseră dispuse aici unitățile Armatei 3), Marele Stat Major român, luînd în calcul probabilitatea concentrării unei puternice grupări de forţe bulgaro-germane, ceea ce crea o ameninţare directă asupra Capitalei, a ordonat în mai 1916 măsuri pentru completarea - fortificațiilor şi întărirea trupelor de acoperire de pe întreaga linie a 101 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 222. 102 Ibidem, p. 170—173. 1% RRM, vol. I, p. 421. 122 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Dunării, îndeosebi în zona de la nord de Giurgiu, pe direcția București, între Neajlov, Arges si Sabar, pe un front de circa 40 km 1%. Simultan, s-au luat măsuri pentru bararea principalelor direcții de pătrundere peste Carpaţi, s-a hotărit realizarea de lucrări de forti- ficatie pe frontiera dinspre Bucovina, ca si pe văile si comunicațiile importante din zona muntoasă : văile Bistriţa, Bistricioara, Bicaz, Trotuș, Uz, Oituz, Putna, Buzău, pasurile Tătaru, Bratocea, Predeluș, Predeal, Bran, văile Oltului, Jiului si pasul Virciorova, astfel ca fiecare din grupurile de acoperire să organizeze „cîte o pozitiune principală de rezistență, precedată de pozitiuni înaintate si puncte de oprire, pe direc- tiunile probabile de înaintare ale inamicului“ 1%. Pe frontiera deschisă dinspre Bucovina s-a creat un sistem de poziţii de apărare în zona cuprinsă între văile Someșului Mare, Siretului şi Moidovei, care să asigure stabilitatea apărării în faţa înaintării inamicului. În anii 1914--1916, Marele Stat Major a procedat, totodată, la îmbunătățirea regulamentelor militare existente şi a elaborat altele noi pentru genurile de arme şi categoriile de mijloace de luptă recent introduse în organica armatei române (aviația, automobilele, telegrafia fără fir etc.). Dintre acestea, menţionăm : Instrucţiuni provizorii pentru intrebuintarea avioanelor în timp de război; Instrucţiuni cu privire la vehiculele automobile ce vor servi armatei în caz de mobilizare; In- structiuni asupra telefoniei, telegrafiei (cu si fără fir) si telegrafiei optice la armata de cîmp; Instrucţiuni asupra executării serviciului telegrafo-postal în campanie. Concomitent cu elaborarea, perfecționarea si însușirea noilor regu- lamente, instrucțiuni si altor acte normative s-au făcut si traduceri — adaptate realitatilor românești — ale unor categorii similare de lucrări din literatura militară străină. Colonelul Gheorghe Scărlătescu a pus in 1914 la dispoziţia ofiterilor-elevi de la Scoala Superioară de Război volumul Exerciţii si mișcări tactice pentru companie, batalion şi regiment (care reprezenta, după cum arată autorul lor în prefaţă, o adaptare după lucrarea colonelului R. V. Breisen, Problemes tactiques de deploiement pour la compagne, le bataillon, le regiment et la brigade). Adaptarea consta în faptul că prevederile regulamentare franceze, în loc de a fi „dezvoltate pe un cîmp de exerciţii lipsit de orice formă de teren, dimpotrivă, sint aplicate pe hartă și terenul dimprejurul Bucu- restilor şi sînt dezlegate în raport cu prescriptiunile regulamentelor noastre în vigoare“. Pe aceeași linie, se înscrie şi studierea de către ofițerii români a unor regulamente în vigoare în alte armate — în genere ale potenţialilor adversari —, pe considerentul, pe cit de valoros pe atit de adevărat, că „o bună pregătire de război cere o cunoștință intimă a fortelor si mijloacelor de care dispun vecinii într-un viitor conflict 104 Ibidem, vol. I. Documente-Anexe, p. 133—140. %5 Ibidem, p. 90. 123 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro armat“ !Y5 ; desigur atenția prineipală s-a îndreptat spre regulamentele trupelor austro-ungare. Prin toate acestea, s-au adus unele modificări și precizări în pre- gătirea strategică şi tactică a comandamentelor şi a trupelor, în prin- cipiile şi regulile de organizare și desfășurare a luptei armate. Pornindu-se de la convingera că „solidaritatea armelor pe cîmpul de bătaie şi legătura lor intimă în luptă constituie azi mai mult decit oricînd condiţii esenţiale de succes“ 1%, au fost definitivate reglementările privind cooperarea în luptă a principalelor categorii de trupe din orga- nica armatei române — infanteria, artileria si cavaleria. Instrucţiunile provizorii pentru lupta diviziei precizau, printre altele, că „infanteria nu mai poate acţiona fără concursul eficace al artileriei“, care, la rîndul ei, trebuia să susțină prin foc acțiunea infanteriei si cavaleriei. A fost reconsiderat în parte şi rolul diferitelor arme pe cîmpul de luptă. Dacă infanteria continua să rămînă, si în noile reglementări, drept arma principală de actiune.din organica armatei române — de aici şi marele număr de acte normative ce-i erau consacrate 1% —, cavaleria, datorită mobilităţii ei, era destinată mai ales pentru acțiuni de surprin- dere, executate prin „lovituri fulgerătoare şi neaşteptate“ 1%. S-a căutat, de asemenea, să se precizeze cît mai exact misiunile unităţilor si marilor unităţi tactice. Instrucţiunile provizorii pentru con- ducerea unităților mari (1914) stabileau „o unitate de vedere în metodele şi mijloacele conducerii unităţilor mari (armata, corpul de armată, even- tual divizia)“, care, „prin însăşi constituirea lor organică, sînt capabile a executa combinatiuni variate“, putînd primi, date fiind forţele existente în compunerea lor, „însărcinări de lungă durată, care implică un cîmp larg de inițiativă“. Noile reglementări din această perioadă au adus importante corec- tive în ceea ce priveşte rolul care se acorda ofensivei, considerată crept forma de luptă cea mai adecvată obiectivului politic urmărit de România. Avindu-se în vedere progresele înregistrate de artilerie, ca si rolul atribuit armamentului automat în războiul de poziții, momentele succesive ale desfășurării. ofensivei erau astfel stabilite: angajarea avangărzii, desfăşurarea grosului coloanei de marş în dispozitiv de luptă, desfășurarea diviziei în dispozitiv adinc esalonat etc. Ca formă de luptă specifică, asaltul cu baioneta continua să joace un rol impor- tant în ansamblul bătăliei. 106 T, Georgescu, Regulamentul de exerciţii al infanteriei austriece. Principii de luptă, Bucureşti, 1914, p. 3. 107 Lt.-colcnel T. Georgescu, Cele trei regulamente : infanterie, artilerie, cavalerie, Bucureşti, 1912, p. 6. 108 Vezi Regulament de manevră și luptă a infanteriei, Bucureşti, 1911 şi 1916; Regulamentul tragerii infanteriei, București, 1911 si 1915; Instrucţiuni provi- zorii. Lucrările de campanie ale trupelor de infanterie, Bucureşti, 1915. 109 General C. N. Hârjeu. Din invätämintele războiului de astăzi, vol. II, Bucuresti, 1916, p. 226. 124 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pe această bază și căutindu-se adaptarea la cerințele complexe ale cimpului de luptă reiesite din ultimele confruntări militare, din ope- rațiile marii conflagrații care aduceau noi elemente pe plan tehnic şi operativ-tactic, instructia trupelor armatei române a dobindit cu caracter practic-aplicativ predominant. Măsurile întreprinse, legate de cunoaşterea si minuirea noilor arme si materiale din dotare, au avut o influenţă pozitivă asupra calităților moral-volitive ale ostașilor, care au înre- gistrat cote tot mai ridicate. Anii neutralității (1914—1916) au fost pentru România anii unor intense pregătiri militare, pentru ca, la momentul hotărit, factorul armat să poată contribui si el la împlinirea idealului national al unirii tuturor românilor. De aceea, marile sacrificii materiale și financiare cerute maselor populare celor mai largi au întrunit adeziunea unanimă a acestora. În acest răstimp foarte scurt s-au depus eforturi pentru ca armata română să primească o organizare, dotare şi instruire care să-i permită să se măsoare de la egal la egal cu forțele militare ale Puterilor Centrale. Depășind numeroase dificultăți interne si nu puţine externe, printr-o activitate susținută s-a edificat un organism militar adecvat misiunilor care-i vor reveni, adaptat specificului naţional și adversaru- lui probabil de înfruntat, rod al contribuţiei întregii națiuni, condusă de autoritățile politice și militare competente ale ţării. Caracteristică amplului proces de pregătire militară a României a fost, întocmai altor împrejurări similare din lupta pentru independenţă şi unitate a poporu- lui nostru, mobilizarea, pentru susținerea războiului eliberator ce se preconiza, a întregului potential uman si material national. „Astăzi s-a dovedit pe deplin că războiul nu se mai poate face numai cu armata, ci cu poporul întreg — afirma generalul Grigorc Crăiniceanu in ianuarie 1916. Trebuie a ne mobiliza nu numai brațele armate, nu numai activitățile de orice fel cuprinse în armată, nu numai personalul şi materialul matriculat şi înscris în controalele armatei, ci întreaga activitate a poporului afară din armată. Toate manifestările vieţii min- tale si materiale ale fiecărui cetăţean in parte si ale poporului întreg — arăta el — trebuiesc să ajute la război. Altminteri, nu se mai poate face războiul, nu se mai poate învinge, nu se mai poate trăi liber si independent“ !!°, Mai mult ca oricînd, osmoza dintre armată și popor s-a dovedit trainică, „ideea unității de acțiune“ a întregului popor tre- buind să stea, după cum se exprima poetul Octavian Goga, „la baza tuturor. succeselor militare 111, Fără a minimaliza mai vechi carente care persistau încă în dotarea şi instruirea trupelor noastre, armata cu care România se pregătea să intre în războiul de reîntregire națională se prezenta ca un organism 110 „Universul“, an XXXIV, nr. 26 din 27 ianuarie 1916, p. 1. ll Ibidem, an XXXIV, nr. 201 din 22 iulie 1916, p. 1. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro destul de bine structurat, omogen, cu o capacitate de luptă corespun- zătoare, potentata de un moral excelent, generat de obiectivul eli- berator 112. OPERAŢIILE DIN ANII 1914—1916 După terminarea mobilizării, in PE PRINCIPALELE TEATRE DE vara anului 1914, efectivele for- ACȚIUNI MILITARE telor militare ale Antantei — Franța, Marea Britanie, Rusia, Serbia şi Belgia — însumau peste 9 milioane de oameni, iar cele ale taberei adverse — Germania şi Austro-Ungaria — aproximativ 6 milioane de oameni *. „Sîntem cu toții, incontestabil, cuprinși de oarecare uimire şi emotiune în fata unui fenomen uriaș ce-l prezintă războiul european actual din punctul de vedere al dezvoltării forţelor pe toate teatrele de război — constata într-o conferinţă ţinută la 11/24 noiembrie 1914 locotenent-colonel Alexe Anastasiu, cunoscut teoretician militar. Efectivele colosale puse în linie de beligeranti se prezintă parcă ca o insusire nouă si extraordinară a războiului actual [...] Armatele au devenit astfel naţiuni întregi de luptători, care încing frontierele cu ziduri vii, ziduri groase si nedislocabile, transformind operațiunile ma- nevriere de altădată în lupte de front uriașe, cu tot aparatul de război desfășurat pe linii lungi ca şi frontierele“ !!3. Aceste forte militare, fara precedent în trecut, dispuneau în general, într-o măsură mai mare sau mai mică, de armamente și tehnici de luptă moderne, pe care numai capitalismul industrial le putea produce, imprimind de la început conflictului caracteristicile tipice războiului din „era industrială“. Armatele germane și franceze ca, dealtminteri, și armatele celor- jalti beligeranti, au acţionat potrivit unor planuri militar-strategice elaborate minuţios în perioada antebelică. Planul de campanie al Reich-ului wilhelmian, conceput de feld- mareșalul Alfred von Schlieffen, șeful Marelui Stat Major între anii 1891—1905, preconiza războiul fulgerător, succesiv pe două fronturi — întîi împotriva Franţei şi apoi a Rusiei —, invadarea Belgiei neutre [E] Ilic Ceausescu, The Romanian Army in World war I, in War and Society in East Central Europe, vol. XIX. East Central European Society in World War 1, New York, 1985, p. 513—527. * În legătură cu efectivele mobilizate de către beligeranti, datele diferă de la o lucrare la alta. Astfel, în Istoria pervoi mirovoi voini 1914—1918, tom 1, Moskva, 1975. p. 236, efectivele mobilizate de Antantă totalizează 10 532 000 oameni, iar ale Puterilor Centrale 6 122 000 oameni; în lucrarea generalului J. E. Valluv, La première guerre mondiale, tom I, Paris, 1968, p. 72—74, forţele mobilizate de Antanta la începutul războiului sînt estimate la 9 220 000 oameni, iar ale Puterior Centrale la 5 750000 oameni; în volumul Deutschland wm Ersten Weltkrieg, Band 1, Berlin, 1968, p. 306, efectivele Antantei însumează 9 330 000 oameni, iar ale Puterilor Centrale 6 323 000 oameni. "3 Lt.-colonel Al. Anastasiu, Păreri verificate referitoare la principiul „naţiunii armate“, în RM, an LI. ianuarie 1915, p. 61—62. 126 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro si a Franței prin nord-est, marșul asupra Parisului, infringerea adver- sarilor prin „bătălii de nimicire“. După scoaterea din luptă a Franţei în circa şase săptămîni, înainte ca Rusia să termine complet mobilizarea şi concentrarea uriasului său potential uman la frontierele vestice, tru- pele germane aveau să fie îndreptate împotriva ei, pentru a se obține victoria decisivă. În condiţiile superiorității navale incontestabile a Marii Britanii, Germania miza, așadar, exclusiv pe războiul terestru. Austro-Ungaria elaborase și ea un plan de campanie pentru cazul unui război cu Serbia, plan care avea două variante: „Maximal Fall“ — concentrarea tuturor forțelor militare împotriva acesteia în cazul unui conflict armat numai între cele două state — și „Minimal Fall“ — în situația unui război împotriva Serbiei si a Rusiei, cînd doar o parte din forte ar fi fost îndreptate asupra primei, iar majoritatea împotriva celei de a doua. În ambele variante, principala formă de luptă preconi- zată era ofensiva. Și în cazul planului de campanie german și în al celui austro-ungar, în calculul distribuției fortelor pe teatrele de ope- ratii a fost precumpănitoare concluzia insusitä de către forurile de decizie militară că mobilizarea şi concentrarea forțelor ruse se făcea cu mare intirziere fata de ceilalți beligeranti. Planul de campanie francez — „Planul XVII“ —, elaborat cu contribuţia hotăritoare a generalului Joseph Joffre, prevedea execu- tarea unei puternice ofensive în Alsacia-Lorena, facilitind într-o oare- care măsură materializarea concepției strategice germane ; reuşita lovi- turii hotăritoare executate cu gruparea de forte de la flancul drept al dispozitivului german depindea de valoarea acesteia, dar și de eficiența defensivei organizate pe direcţia loviturii principale franceze. Planul de campanie rus avea în vedere operaţii simultane la fron- tiera occidentală, atit împotriva Germaniei, cit şi Austro-Ungariei. Parti- ciparea Rusiei la conflictul mondial avea o importanţă considerabilă pentru soarta războiului, dar datorită punerii în aplicare a planului Schlieffen, cel puţin la începutul războiului, operaţiilor de pe frontul de răsărit li s-a rezervat un rol secundar în ansamblul acţiunilor desfă- surate de coaliția Antantei. Planul de campanie al Marelui Cartier General britanic a fost definitivat la 5/18—6/19 august. Se preconiza trimiterea de urgenţă a unui corp expediționar pe continent (6 divizii) în sprijinul armatelor belgiene şi franceze ; concomitent în Marea Britanie si în Egipt trebuiau concentrate efective din colonii. Conducerea politică si militară a Marii Britanii aprecia însă că atenţia principală trebuia să fie acordată flotei şi războiului naval. Acesta din urmă avea menirea de a pune în valoare superioritatea calitativă şi numerică a grupurilor navale britanice în scopul blocării căilor de acces către sursele de materii prime și piețele de desfacere ale adversarului si distrugerii flotei germane din Marea Nordului printr-o bătălie decisivă. : In pofida calculelor statelor-majore, a iluziilor nutrite in general ca razboiul epocii industriale declansat in 1914 se va termina repede, acesta s-a vădit a fi de durată, pustiitor, plin de neprevazut, o succe- siune de campanii cu uriaşe sfortäri materiale si umane, nimicitoare, 127 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro dar indecise : după „campania surprizelor“ din 1914, au urmat cele din 1915 şi 1916, dominate de „strategia cu scopuri limitate“ şi, respectiv, „strategia epuizării“ 114. Asa îl percepea si generalul C. N. Hârjeu, care, în 1916, nota că războiul izbucnit cu doi ani înainte „întrece pe toate prin întinderea teritoriilor pe care se desfășoară, prin lungimea frontu- rilor de acţiune, prin numărul ţărilor beligerante, prin efectivele arma- telor care luptă, prin cheltuielile fără măsură pe care le provoacă, prin starea armată a ţărilor neutre, prin caracterul special, măreț şi sălbatic al bătăliilor care se dau pe pămint si sub pămînt, în aer, pe mare si sub mare, prin mijloacele de luptă întrebuințate de armate, prin nerespec- tarea conventiunilor internationale care regulau legile războiului, prin contributiunea tuturor for;elor materiale si insufletite, de care popoarele învrăjbite dispun ; prin conceptiunea legilor speciale ale războiului și prin caracterul bătăliilor“ !15. În august 1914 au fost deschise în Europa trei mari teatre de acţiuni militare : Frontul de vest, de la frontiera elvețiană pînă la Marea Nordului, pe care se înfruntau armatele germane cu cele fran- ceze, belgiene și britanice; Frontul de est, între Carpaţi şi Marea Baltică, pe care luptau armate ruse împotriva unor armate germane si austro-ungare, si Frontul balcanic, de pe Dunăre si Sava, unde forțele sirbo—muntenegrene luptau împotriva celor austro-ungare !!6. În cursul primei campanii, caracteristica dominantă a fost „războiul manevrier“, purtat cu rapiditate pe mari spaţii înire grupări de forte considerabile, masate pe direcţii de ofensivă si contraofensivă care căutau să execute lovituri decisive. Pe frontul de vest, marile unităţi din uriașa concen- trare de forte germane destinată marșului asupra Parisului au pătruns la 20 iulie/2 august in Luxemburg, iar în noaptea de 21/22.07 :—3/4.08 au invadat Belgia neutră. Coloanele trupelor de invazie au înaintat rapid, încercînd prin violența atacurilor să facă ineficientă orice încer- care de rezistență a belgienilor. Totuşi, armata belgiană s-a apărat cu dirzenie, întîrziind înaintarea trupelor germane. La 22 iulie/4 august— 25 iulie/7 august s-a dat bătălia pentru Liege. In timp ce foriurile Liege-lui erau asediate și, apoi, cucerite, alte mari unități germane şi-au continuat înaintarea, cistigind, în perioada 28 iulie/10 august—11/24 au- gust, bătăliile de la Dinant, Namur, Charleroi, de pe Sambre si din Ardeni, pentru ca la 17;30 august să intre în Bruxelles. Armata 5 fran- ceză, care coopera cu trupe din Corpul expediționar englez, debarcat pe continent după invadarea Belgiei, a fost înfrîntă. Pentru a se evita o catastrofă militară, trupele franceze, engleze si belgiene au început retragerea generală. La sfîrșitul lunii august cinci armate germane înaintau deja vertiginos prin partea de nord-est a Franței spre Paris, 4 Cf. B. H. Liddell Hurt, Strategie, Wiesbaden, {f.a.], p. 203. NS General C. N. Hârjeu, op. cit. vol. I, Bucuresti, 1916, p. 3—4. 16 Pentru ansamblul operaţiilor militare din această perioadă vezi: Général J. E. Valluy, op. cit.; B. H. Liddell-Hart, History of the First World War, London, 1973; Ivan I. Rostunov, Russkii front pervoi mirovoi voini, Moskva, 1976. 128 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro în timp ce francezii executau o manevră de retragere în împrejurări extrem de dificile. Ei realizau însă, pe măsură ce frontul se apropia de capitala Franţei, o concentrare progresivă a forțelor lor si foloseau poziţii de apărare tot mai puternice, iar generalul J. Joffre pregătea o grupare de trupe capabilă să execute o contralovitură puternică. În a 37-a zi a ofensivei, armatele germane au ajuns pe Marna, avind însă capacitatea de luptă diminuată. În aceste împrejurări, în perioada 23 august/5 septembrie—30 august/12 septembrie 1914 a avut loc bătălia decisivă de pe Marna, încheiată cu stăvilirea înaintării trupe- lor germane, care au fost silite să se retragă. „Miracolul de pe Marna“ a salvat Parisul si Franța, a marcat eşecul „planului Schlieffen“, deschi- zind perspectiva unui război lung, de uzură. Analizind desfășurarea bătăliei de pe Marna, prin care Marele Cartier General german scontase să obţină o victorie rapidă si hotaritoare, generalul Alexandru Averescu conchidea : „Un fapt se desprinde însă din luptele din aceste zile si anume acela .că armata franceză nu este lipsită de soliditate tactică si că soliditatea germanilor nu atinge nivelul invincibilitätii“ !!7. Totusi, dominate de mitul strategiei lui von Schlieffen !!8, forțele germane, în pofida acestui grav insucces, vor face în lunile următoare noi încercări de a-şi atinge obiectivele, folosind flancul drept şi tactica învăluirii pe un teatru de acțiuni militare care s-a extins treptat către Canalul Minecii. A rezultat ceea ce in literatura militară s-a numit „cursa spre mare“ — extinderea treptată a liniei frontului către Marea Nordului ; germanii, pentru a întoarce flancul stîng aliat, iar aceştia pentru a evita reușita manevrei inamicului. „Cursa spre mare“ a implicat mari ope- ratii : ofensiva germană spre mare (8/21 septembrie—29 septembrie/12 oc- tombrie) ; contraofensiva aliaților anglo—franceză în Picardia si Artois ; ocuparea Anvers-ului de către germani (26 septembrie/9 octombrie) ; „bătălia Flandrei“ (2/15 octombrie—30 octombrie/12 noiembrie); în de- cembrie a avut loc bătălia din Champagne. Nici unul dintre adversari nu a putut, însă, obține succese hotaritoare, în pofida pierderilor enorme. În asemenea condiții, pe frontul de vest „războiul de poziție“ se va sutstitui „războiului manevrier“, fiind aşezate ferm premisele prelun- girii în timp a confruntării. Într-o amplă cronică a rezultatelor războiu- lui la sfîrșitul campaniei anului 1914 — publicată de „România mili- tară“, organul oficial al Marelui Stat Major român — se sublinia că „războiul de cîmp a îmbrăcat caracterul absolut al războiului de asediu. Nimic din ştiinţa militară dezvoltată si împărtăşită de mai bine de un secol n-a arătat, pînă la izbucnirea ostilităților în iulie trecut, că războiul modern, visat de strategi, va termina prin a recădea în forma şi în felul de a se dezvolta ca războiul din secolul al 17-lea sau de la începutul ‘7 Mareșal Alexandru Averescu, Notite zilnice din război. 1914-—1916 (Neutra- _ litatea), p. 26. !i? Gerrard Ritter, Der Schlieffenplan. Kritik eines Mythos, München, 1956, p. 145—178. 129 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Militari francezi pe o poziţie de luptă în timpul bătăliei de la Marna — Franța (septembrie 1914) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro secolului al 18-lea, şi pe care aceeași știință militară l-a denumit războiul de pozitiune“ 119, În aceeaşi perioadă, pe frontul de răsărit s-au desfășurat operaţii militare de amploare, care au surprins statele majore german şi austro-ungar si au contribuit la eșecul „planului Schlieffen“. Răs- turînd calculele inaltelor comandamente germane si austro-ungare, în ciuda pregătirilor incomplete, armatele ruse au intrat prompt în acțiune. La 4/17 august 1914 ele au declanșat o puternică ofensivă în Prusia orientală, obţinînd la 6/19—7/20 august victoriile de la Gum- binnen si Goldap. Simultan, ruşii au pornit ofensiva în Galiţia, impo- triva Austro-Ungariei. Au urmat însă dezastrele succesive de la Tannen- berg (13/26—17/30 august) şi lacurile Mazuriene (24 august/6 septem- brie—2/15 septembrie), care au silit trupele ruse să se retragă. La aripa stingă a frontului de est, armatele ruse au provocat o grea înfrîngere trupelor austro-ungare în bătălia de la Lemberg (Lw6w) din 16/29— 18/31 august, apoi au atins rîul San si au încercuit fortăreața Przemysl (11/24—15/28 septembrie). Galiţia se afla astfel sub controlul forțelor ruse, iar căile de retragere a armatelor austro-ungare erau grav ame- nintate. Această situație i-a obligat pe germani să pregătească si să execute în octombrie o ofensivă în sectorul Varșovia si de-a lungul Vistulei. Între 17/30 noiembrie şi 23 noiembrie/6 decembrie, armatele germane au desfășurat mari operații ofensive victorioase în sectorul Lodz, dezvăluind slăbiciunile de comandament, dar şi în dotare şi instruire ale forței militare a Rusiei. Marele Stat Major român făcea observaţia că „o bună parte a superiorității strategice germane asupra conducerii ruseşti“ se baza si „pe buna orînduire si desimea căilor ferate ce aceştia [ger- manii — n.n] posed, cum si pe intrebuintarea tactică a acestor căi ferate“ 120. În decembrie, in fata contraofensivei germano—austro-ungare trupele ruse au suferit alte înfrîngeri în Galiţia, fiind silite să ridice asediul Cracoviei şi să execute o operație de retragere. La sfîrşitul lunii decembrie, pe teatrul de acțiuni militare oriental, fronturile s-au stabi- lizat, dobîndind caracteristicile „războiului de poziție“. În est, ca şi în vest, planurile strategice de operaţii ale tuturor beligerantilor eșuaseră. Frontul din Balcani s-a deschis prin agresiunea Austro-Ungariei împotriva Serbiei, aceasta din urmă angajindu-se hotărît în lupta pentru apărarea independenţei sale. Campania de pe acest front a reprezentat o suită de acțiuni ofensive şi contraofensive, care au demonstrat că Austro-Ungaria era incapabilă să înfrîngă Serbia. Riposta armatei sirbe la atacul austro-ungar a fost ofensiva din Bosnia începută la 25 iulie/ 7 august. După ce la 30 iulie/12 august trupele austro-ungare au forțat cu succes trecerea riurilor Drina şi Sava, în urma bătăliei de la Jadar (4/17—6/19 august) au fost nevoite să. se retragă. Bătălia de pe Vardar a provocat o altă retragere austro-ungară spre frontieră (6/19 august). 119 RM, an L, decembrie 1914, p. 939. 12 Observatiuni si învățăminte din războiul european 1914—1915, Bucuresti, 1915, p. 55. 131 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Comandanți ai armatei ruse: țarul Nicolae al II-lea şi marele duce Nicolae Nicolaevici Subunitate de cavalerie rusă pe frontul din Galiţia (1914) În lunile septembrie—noiembrie o nouă ofensivă austro-ungară a antre- nat retragerea trupelor sirbe pe aliniamentul Novo Selo—Valjevo şi, mai apoi, spre sud-est. După bătălia de la Lazarevaé (15/28 noiembrie), trupele agresoare au ocupat Belgradul la 19 noiembrie/2 decembrie. Riposta sirbilor s-a concretizat în bătălia victorioasă de la Rudnik (21 noiembrie/4 decembrie—22 noiembrie/5 decembrie), în urma căreia armatele austro-ungare au fost silite să se retragă iarăşi spre frontieră. Începînd din 28 noiembrie/11 decembrie, marile unităţi sirbesti au dezlantuit o nouă ofensivă spre Belgrad, pe care l-au eliberat la 2/15 decembrie şi au început curățirea de prezența inamică a întregului teritoriu national. Acest deznodămiînt neașteptat a făcut ca la Viena si Budapesta să domnească surpriza si stupefactia. Într-un raport al ataga- tului militar român la Belgrad, maiorul Toma Dumitrescu, se arăta: „Operațiunile sirbilor de la 20 noiembrie la 3 decembrie [stil vechi — n.n.] au fost conduse cu o adevărată măiestrie de marele comanda- ment si executate cu mare energie de trupe. Este o manevră pe linii interioare, de măreţia si trumusetea manevrelor napoleoniene, manevră 132 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Poziţie a trupelor sirbe pe frontul sirbo —austro-ungar (1914) care a şi dat sirbilor rezultatele voite, adică distrugerea adversarului si izgonirea lui din tara“ 121, Așadar, confruntările de pe Marna şi din Galiţia „au făcut com- plet incertă data terminării“ [războiului — n.n.]!??. La 14/27 decembrie 1914, din postul său de la Paris, diplomatul român Alexandru Em. La- hovary remarca cu realism : „Prelungirea războiului şi aspectul nou pe care il ia [război de poziţie, de uzură — n.n.], pune de acum înainte Germania într-o stare de inferioritate din ce în ce mai marcată. Marea şansă de reușită constase în succesul unei ofensive irezistibile, ca trăz- netul“ 123, Pierderea ei demonstrase că obiectivul pe care şi-l propusese Reich-ul wilhelmian „era peste puterile sale“ 124. Cu toate acestea, situa- tia militară generală la sfîrşitul campaniei din 1914 era favorabilă germanilor, victoriile lor tactice fiind impresionante, iar iniţiativa stra- tegică apartinindu-le în continuare. Nici chiar superioritatea forţelor na- vale ale Antantei în operaţiile maritime şi nici războiul economic de- clansat de aceeaşi grupare sub forma blocadei împotriva Puterilor Cen- trale nu puteau modifica radical într-un răstimp scurt raportul de forte de pe teatrele europene de acțiuni militare. 121 Arh. M.Ap.N., fond Microfilme, rola FII 1932, c. 10. 122 Erich Ludendorff, Conduite de la guerre et politique, Paris, 1922, p. 100. #3 Arh. M.A.E., fond Primul război mondial. Rapoarte. Madrid—Paris, 1914—1918, vol. 12, raport din Paris, nr. 3 223, 124 Ibidem. 133 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Anul 1915 a fost marcat de intrarea în război a Italiei (10/23 mai) alături de Antantă si a Bulgariei (28 septembrie/11 octombrie) de partea Puterilor Centrale. Stabilitatea „războiului de poziţie“, rezultată din „îngroparea“ a milioane de soldaţi în tranșee, adăposturi consolidate, diverse fortificaţii, din crearea unor fronturi continui, a determinat căutarea de noi so- lutii strategice şi tactice, subordonate necesităţii realizării „ruperii“ fron- tului inamic, cu scopul obținerii victoriei. Generalul Erich von Falken- hayn, succesorul generalului Helmuth von Moltke la conducerea Marelui Cartier General german (21 octombrie/3 noiembrie 1914), a renunțat in 1915 la acţiuni decisive în Vest — datorită soliditätii sistemului de apărare aliat —, optînd pentru operații ofensive de mare amploare pe frontul de est ; acestea, subordonate „strategiei cu scopuri limitate“, vi- zau anihilarea totală a capacităţii ofensive a armatei ruse şi, în fond, scoaterea Rusiei din război. Franco—britanicii s-au lansat însă în cîteva acţiuni ofensive de anvergură pe frontul de vest, pe cît de infructuoase pe atît de sîngeroase, precum cele din Artois si Champagne, destinate să reducă presiunea adversarului asupra Rusiei. Totodată, anglo—francezii „au recurs în 1915 la „strategia periferică“, urmărind ca prin operaţii ofen- sive în sud-estul Europei să obţină : controlul asupra strîmtorilor Bosfor şi Dardanele, precum şi asupra Istanbulului ; restabilirea legăturilor pe mare cu Rusia pe ruta sudică ; cooperarea militară a Greciei, Bulgariei şi României ; posibilitatea sprijinirii militare directe a Serbiei; o bază de atac împotriva Puterilor Centrale prin flancul sudic, care părea a fi „punctul vulnerabil“ al inamicului. Începînd din 6/19 februarie 1915 s-au declanşat operațiile militare împotriva Dardanelelor. La 12/25 aprilie a avut loc debarcarea primelor unităţi anglo—franceze în Peninsula Galli- poli, urmată de lupte îndelungate, pe cit de grele pe atît de ineficiente pentru aliați, ceea ce a determinat evacuarea corpului expediționar franco-britanic — între 27 noiembrie/10 decembrie 1915 si 27 ianua- rie/9 februarie 1916 — la Salonic, în Grecia. Expediția din Dardanele se dovedise a fi „costisitoare, jenantă si ineficace“ 175. Temporar, ea a reprezentat un insucces al „strategiei periferice“. Apăruse însă neastep- tatul şi, pentru unii, puţin doritul front de la Salonic. În cursul aceleiaşi campanii din 1915, germanii au adoptat „ideea austriacă“ promovată de generalul Conrad von Hâtzendorf, șeful Mare- lui Cartier General austro-ungar, privind ruperea frontului rus în Ga- litia, între localităţile Gorlice si Tarnéw. Obiectivul a fost atins prin ofensiva declanșată la 19 aprilie/2 mai între Vistula si Carpaţi de către trupele generalului August von Mackensen !7%. Reluată în iunie, ofensiva austro-ungaro—germană a străpuns si noua linie de apărare a forțelor ruse de pe San si Nistru, organizată după eșecul din mai. A urmat vio- lentul atac german început la 30 iunie/13 iulie cu scopul de a încercui '25 Winston S. Churchill, La crise mondiale, vol. III, 1915, Paris, 1930, p. 422. 125 Vezi rapoartele maiorului Ioan Prodan, atasatul militar român la Petrograd; Arh. M. Ap.N., fond Microfilme, rola FII 1513, c. 91—100. 134 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Atac al trupelor britanice în timpul luptelor de la Gallipoli — Turcia (1915) şi nimici marile unităţi ruse dispuse pe Vistula, la vest de Varşovia. Trupele ruse au evitat catastrofa, retragindu-se in pripă din Varşovia şi apoi din întreaga Polonie. Noua ofensivă victorioasă declanșată de germani la 26 iulie/8 august pe Niemen a provocat retragerea forțelor ruse din Kovno şi Vilno, inclusiv din întreaga Lituanie. În septembrie, frontul oriental s-a stabilizat pe un aliniament cuprins între Marea Bal- tică si Nipru. Desi trupele ruse înregistraseră mari pierderi umane — aproximativ 1 750 000 de morți, răniți și dispăruți — Puterile Cen- trale nu au reușit să scoată Rusia din război. Într-un studiu românesc asupra invatamintelor reiesite din campania anilor 1914—1916, se sub- linia că totuşi „după atîtea şi atîtea bătălii, pe cari le-a pierdut în ultimele luni, armata rusă, desi a fost uzată în mare parte, nu şi-a pier- dut încă puterea de rezistență si de acţiune“ 177. La eşuarea planului strategic austro-ungaro—german în răsărit con- tribuise, printre altele, şi intrarea în luptă în mai împotriva Austro-Un- gariei a celor 37 de divizii italiene, care au deschis, astfel, un nou teatru de operații — cel de sud —, atrăgînd aici numeroase mari unităţi ale adversarului. Prima ofensivă italiană s-a declanşat la 12/25 mai 1915 în Tirol, Carinthia și în Alpii italieni, fără a înregistra, însă, succese hotă- ritoare. La 21 mai/3 iunie, trupele italiene au angajat cea dintii bătă- lie de pe rîul Isonzo, dintr-o lungă serie de patru operații ofensive exe- cutate in iunie—decembrie 1915, vizind ocuparea Goriziei. I-a urmat o nouă ofensivă italiană pe Carso si în Gorizia la 6/19 iulie. Desi armata italiană a experimentat „loviturile directe“, cu rezultate mediocre, ea a 127 General C. N. Hârjeu, op. cit., p. 76. 135 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul Conrad von Hôtzendorf, șeful Marelui Cartier General austro- ungar (1912-1917), în in- spectie pe frontul italian reuşit să blocheze numeroase forte adverse, confirmind faptul constatat deja la Berlin că „soliditatea dublei monarhii nu se ridica la înăl- timea unui război serios dus pe două fronturi“ 128, Seria succeselor Puterilor Centrale din 1915 a continuat pe frontul din Balcani. Ataşatul militar român de la Berlin raporta că „necesități 128 Erich von Falkenhayn, Le Commendement suprem de l'armée allemande 1914—1916 et ses decisions essentielles, Paris, 1921, p. 74. 136 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de ordin politic si militar, dar mai ales deschiderea unui drum direct pentru transporturi la Constantinopol este motivul care a determinat Puterile Centrale a începe operațiunile cu toată intensitatea si puterea în contra Serbiei“ 129, Păstrind iniţiativa strategică, propunindu-si să elimine Serbia din război si să-și refacă prestigiul grav compromis în Balcani, armatele austro-ungare, sprijinite de data aceasta de importante forte germane, au declanșat la 23 septembrie/6 octombrie 1915 o ofensivă de mare amploare împotriva Serbiei ; fortind Sava si Dunărea, forțele Puterilor Centrale au reuşit să reocupe Belgradul la 26 septembrie/9 oc- tombrie. În această situaţie favorabilă, la 28 septembrie/1loctombrie armata bulgară a atacat Serbia prin surprindere şi fără declaraţie de război, aceasta fiind înaintată abia peste trei zile. La 3/16 octombrie, trupele bulgare, urmărind să blocheze o eventuală tentativă de intervenţie a aliaților franco—britanici dinspre sud, au reușit să intercepteze linia de cale ferată Ni3—Salonic, la Vranja. Astfel că, în timp ce austro-ungaro— germanii înaintau din direcția Belgradului, forțele bulgare au atins la 7/20 octombrie Kumanovo si Veles, luînd apoi cu asalt Kraljevo—Selo si în zilele următoare pătrunzind in Uskiib (Skoplje) si Negotin. După lupte grele, la 17/30 octombrie austro-ungaro—germanii au ajuns în sectorul Rudnik. Copleşite de superioritatea numerică şi în dotare a adversaru- lui, atacate simultan din mai multe direcții, fără sprijin eficient din partea aliaților, la începutul lunii noiembrie, după o rezistenţă eroică, trupele sirbesti au părăsit Krâgujevac si Ni§ şi s-au retras la Leskova€. Spre sfîrşitul lunii noiembrie ele erau silite să cedeze Novi-Pazar și Vechea Serbie, pierzind bătălia decisivă angajată la Kossovo (11/24— 16/29 noiembrie). Singura soluţie rămasă, pentru a evita nimicirea între- gii armate, era retragerea spre vest, prin Albania, către Marea Adria- tică, pentru a beneficia de sprijinul escadrelor navale ale Antantei. După marșuri si lupte epuizante, 150 000 de soldaţi si ofițeri, precum si guvernul sîrb, s-au îmbarcat la bordul navelor aliate pentru a fi transpor- taţi in insula Corfu. Desi tara le-a fost ocupată, pentru sîrbi războiul de apărare si eliberare națională nu se încheiase. Pentru austro-1ngaro— germani şi bulgari victoriile din Balcani au echivalat nu numai cu eli- minarea unui adversar foarte incomod, ci şi cu deschiderea şi securitatea rutelor către sud-est. În aceste împrejurări grave, corpul expediționar anglo—francez de la Salonic comandat de generalul Maurice Sarrail nu a făcut eforturile necesare si posibile pentru a interveni eficace in aju- torul Serbiei, acesta schitind doar o ofensivă timidă în sectorul Crna, Vardar împotriva Bulgariei în perioada 26 noiembrie/9 decembrie — 29 noiembrie/12 decembrie 1915, soldată cu un eşec. Bilanţul campaniei din 1915 era favorabil Puterilor Centrale şi alia- tilor lor turci şi bulgari. Armatele germane, in special, probaseră că încă mai dispuneau de superioritate în domeniile organizării şi instruirii, al conceperii acţiunilor şi chiar în cel al dotării materiale. Cu toate aces- 129 Arh. M. Ap. N. fond Microfilme, rola F.II 1 940, c. 910. 137 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Debarcarea la Salonic a Corpului expediționar francez din Armata de Orient (1915) tea, in 1915, chiar mai mult decit in 1914, atingerea obiectivului propus de Quadrupla la declanșarea războiului nu se profila cîtuşi de putin. În condiţiile în care iniţiativa strategică a aparținut la începutul anului 1916 austro-ungaro—germanilor, iar din iulie 1916 ea a reve- nit temporar anglo—francezilor, cel de-al treilea an al marelui război a adus unele reorientări strategice si modificări ale raportului de forte. La comandamentul Armatei aliate de la Salonic (în prim-plan generalul fran- cez Maurice Sarrail) 138 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro De importanță primordială au fost: noua schimbare de către germani a direcţiei loviturii principale a armatelor lor de pe frontul de est pe cel occidental, cu scopul de a zdrobi Franţa si a încheia victorios răz- boiul ; efortul puterilor grupate în Antantă în vederea coordonării ope- ratiilor lor militare si a declanşării unor ofensive simultane pe toate teatrele de acțiuni militare din Europa. Substituind bătăliei de „ruptură“ a frontului inamic bătălia de „uzură“, menită a măcina forțele adversarului, Înaltul comandament ger- man a ales ca obiectiv principai cel mai puternic sector fortificat al frontului de vest — Verdun, pe care francezii l-au apărat cu înver- sunare, întrucît ruperea lui ar fi însemnat deschiderea drumului spre Paris. După atacuri de diversiune în Champagne (27 decembrie 1915/9 ia- nuarie 1916—30 decembrie 1915/12 ianuarie 1916 si Artois (10/23— 12/25 ianuarie, 26 ianuarie/8 februarie 1916), trupele germane au declanșat la 8/21 februarie marea bătălie de la Verdun, care a durat circa şase luni, prelungindu-se, cu unele întreruperi, pînă în decembrie. Încă din martie 1916 însă, generalul Alexandru Averescu aprecia că „invincibilitatea germană a devenit o legendă“ 1%. Soarta bă- tăliei de la Verdun s-a hotărît la 11/24 iunie cînd, declansind bătălia de pe Somme (iunie-noiembrie), aliații anglo—francezi şi-au silit ad- versarul să-și reducă efectivele de la Verdun. Preluînd temporar initia- tiva, anglo—francezii s-au decis să aplice şi ei, într-o manieră proprie, dar cu aceleaşi rezultate dezastruoase ca şi germanii, „strategia uzurii“ în cealaltă mare inclestare din Vest din anul 1916 — ofensiva de pe Somme. Aici, deşi aliaţii au dat greș!13!, au ieșit în evidență carente grave : capacitatea ofensivă redusă a infanteriei, cadrele ei de comandă fiind decimate, si inferioritatea artileriei aliate 1%. Sfirsitul campaniei din 1916 pe frontul de vest a găsit trupele adverse, în general, pe vechile lor poziţii. Esecurile de pe front, perspectivele nelinistitoare ale evoluţiei situaţiei militare, criza provocată în tabăra Puterilor Centrale de intrarea în acţiune a României, dificultățile interne pe care acestea le generau au an- trenat în vara anului 1916 schimbări la nivelul conducerii superioare germane. Generalul Erich von Falkenhayn a fost înlocuit din funcţia de șef al Marelui Cartier General cu feldmareșalul Paul von Hindenburg, avînd ca prim-adjunct pe generalul Erich Ludendorff. Concomitent, kai- serul Wilhelm al II-lea a fost recunoscut comandant şef al forţelor armate ale coaliției Puterilor Centrale. Antanta, la rîndul ei, încă de la începutul anului 1916, s-a străduit să realizeze o mai eficientă coordonare a ac- tiunilor de luptă de pe toate fronturile continentale. În acest scop, au 1% Mareșal Alexandru Averescu, op. cit., p. 114. | Ă 131 Georges Clemenceau, Măreţia și amărăciunile unei victorii. Memorii, Bucureşti, [f.a.], p. 14—15. , 332 General Ludendorff, Amintiri din război, vol. I, Bucuresti, 1919, p. 316. 139 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Şefii de stat și comandanţi ai forțelor armate ale Fran- tei și Marii Britanii pe frontul de vest: generalul Joseph Joffre, preşedintele Raymond Poincaré, regele George al V-lea, generalul Ferdinand Foch, generalul Douglas Haig (1916) Ofensiva Brusilov (1916): unitate rusă intrind într-un oraș din Galiţia https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro avut loc mai multe conferințe interaliate de comandament la Chantilly, în Franţa. În consecință, s-a stabilit ca Rusia să inițieze noi ofensive de contracarare a loviturilor executate de inamic în Franţa si Italia. For- tele generalului Aleksei Alekseevici Brusilov au luat cu asalt în iunie 1916, prin surprindere — înainte de a-și fi încheiat refacerea după in- fringerile din 1915 —, poziţiile austro-ungare de pe frontul de răsărit, din sectorul Luck. Iniţial, ele au pătruns adînc în dispozitivul inamic, înaintînd spre Carpaţi, pînă în apropierea graniței României. Austro-Un- garo—germanii au fost siliți să aducă în răsărit 18 divizii din vest si 5 divizii de pe frontul de la Salonic. Ofensiva rusă a reușit să slăbească considerabil presiunea austro-ungară pe frontul italian. În octombrie tru- pele ruse au atacat din nou, la vest de Luck, însă fără a obţine rezul- tatele scontate, după care acalmia s-a instalat pe întregul front; pier- derile înregistrate de armatele generalului Brusilov au fost însă impresionante, zguduind moralul armatei, în rîndul căreia spiritul re- volutionar devenise tot mai puternic. Singura mare ofensivă austro-ungară de la începutul războiului pe frontul din sudul Europei, avînd ca model strategia lui Alfred von Schlieffen, urmărind distrugerea adversarului si scoaterea din război a Italiei, a fost declanșată de trupele generalului Conrad von Hâtzendorf, principalul strateg al Vienei, la 2/15 mai 1916, deci în ajunul ofensivei ruse din Galiţia. Lovitura principală a fost dată între Adige şi Brenta, în Trentino, austro-ungarii patrunzind pe platoul de la Asiago şi ocu- pîndu-l (7/20 mai). Încercarea Vienei de „a urma propria sa cale“ 1%, fără avertizarea Berlinului, s-a soldat însă cu un eşec periculos pentru situația de pe celelalte fronturi austro-ungaro—germane. Armata italiană a declanșat, la 7/20 iulie, o contraofensivă în Trentino, apoi, între 14/27 iulie şi 24 iulie/6 august, o ofensivă asupra Goriziei, continuată în pe- rioada 24 iulie/6 august — 4/17 august cu cea de a 6-a bătălie de pe Isonzo. În septembrie, şeful Marelui Cartier General italian, generalul Luigi Cadorna, şi-a lansat trupele într-o nouă serie de acţiuni ofensive pe Isonzo. În cursul celei de-a 9-a bătălii (26 septembrie/9 octombrie — 20 octombrie/2 noiembrie) forțele italiene au impus armatei austro-un- gare o nouă retragere, dar acţiunea nu a dus la o victorie decisivă. To- tuşi, succesele obținute au determinat guvernul italian, după mai bine de un an de tergiversări, să declare în sfîrşit război si Germaniei (14/27 august 1916). În Balcani, anul 1916 a debutat favorabil tot Puterilor Centrale : la 23 decembrie 1915/5 ianuarie 1916 a început ultima ofensivă austro- ungară împotriva Muntenegrului, care a deschis atacantilor căile de acces spre capitala sa, Cetinje, a cărei ocupare a fost inevitabilă (31 decembrie 1915/13 ianuarie 1916). Rămas singur într-o luptă inegală, Muntenegru a fost silit să depună armele (12/25 ianuarie). Trupele aliate de la Salonic au continuat războiul de poziţie, capacitatea lor ofensivă fiind paralizată, 133 Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 6. 141 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro îndeosebi, de disputele din tabăra Antantei în legătură cu rolul strategic al frontului din Balcani, de opoziția acerbă a britanicilor fata de orice operație energică aici. În perioada 29 martie/11 aprilie — 18 aprilie/ 1 mai, şase divizii ale armatei sîrbe au fost transportate din Corfu în Peninsula Calcidică si angajate în luptă. În august, armata bulgară a desfășurat atacuri succesive în regiunea Monastir (Bitolja), pătrunzînd pe teritoriul grec, după care şi-a dezvoltat ofensiva in Macedonia. În aceste împrejurări, la 4/17 august diviziile sîrbe, în cooperare cu forțe franceze, au atacat viguros poziţiile trupelor adverse de la sud-est de Dobropolje. Contraatacul sîrbo—francez a stăvilit înaintarea bulgară în Macedonia. Între Serés şi Demir-Hissar au avut loc lupte inversunate. O altă ofen- sivă franco—sirba în Macedonia, declanșată la 7/20 august, nu şi-a atins obiectivele și frontul s-a stabilizat în sectorul lacului Ostrov. Între 30 au- gust/12 septembrie — 31 august/13 septembrie luptele au fost reluate, inregistrindu-se unele succese ; la 4/17 septembrie aliații au cucerit ora- şul Florina. Ulterior, însă, atacurile aliate au slăbit la nord de Florina, pe Struma. O nouă ripostă aliată în Macedonia, pe Crna (23 septembrie/ 6 octombrie) a eşuat, dar trupele sirbesti au înregistrat unele succese în sectorul Dobropolje. De la 28 octombrie/10 noiembrie la 30 octombrie/ 12 noiembrie aliaţii au atacat din nou pe Crna, iar la 6/19 noiembrie unități sîrbe şi franceze au intrat în importantul centru Monastir, determinînd retragerea trupelor bulgare şi germane, care le spri- jineau, spre Prilep. Armata bulgară „primise o lovitură care o făcuse să se clatine“ 13%. Cu toate acestea, înaintarea aliaţilor s-a oprit. Aşadar, Antanta nu a realizat nici în 1916 eliminarea Bulgariei din rîndul be- ligerantilor. Pe de altă parte, în pofida presiunilor politico-militare, a încălcării neutralității Greciei şi a sprijinului pe care-l acorda gruparea politică condusă de Venizelos, aliații nu au putut obţine intrarea Greciei în război. Campania anului 1916, cu toate eforturile beligerantilor, nu aducea o răsturnare notabilă a raportului de forțe. De aceea intrarea României în acțiune era considerată ca un factor de natură să determine o schim- bare radicală a situației strategice în Europa de est şi de sud-est, în ansamblul desfäsurärilor militare. Anii 1914—1916 au fost marcați si de importante confruntări mi- litare desfăşurate, pe uscat si pe apă, în afara Europei. Acțiuni cu am- ploare crescîndă au avut loc în Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Me- diterana, Oceanul Atlantic si Marea Nordului. În Africa, pînă în anul 1916, forțele franceze si britanice au înfrînt trupele germane din Togo, Camerun, Africa Germană de Sud-Vest, Africa Germană de Est. Orien- tul Apropiat si Mijlociu a fost scena unor sîngeroase bătălii desfăşurate în condiții geo-climaterice de deşert. Acțiuni militare mai insem- nate s-au înregistrat în Mesopotamia şi au vizat preluarea controlu- lui asupra numeroaselor resurse din regiune. După ce trupele britanice au ocupat importanta bază de la Basra, în noiembrie 1914, forțele 134 General Ludendorff, op. cit., vol. I, p. 347. 142 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro EVOLUȚIA FRONTURILOR DIN EUROPA Şi ORIENTUL MIJLOCIU ÎN PERIOADA 15/28.07.1914 — 14/27.08.1916 Teritoriu dependent de Casa de Habsburg Teritoriu anexa! de Imperiw) austro-ungar Teritoriu Incorporat de Imperiul rus FRANŢA Nofdgaux 3.ViN1914 £ = a, nora (TD à BOSNIA wey E a Tao Madrid Sarajevoe e Maree! à SPAN Alger MAROC (fr.) ALGSRIA LA RI PD are <a Acţiuni oferisive ale ti 1 Amentei awe En : mm | Actiuni plensive ole trupelor Puterilor Centrale mmm Situotia fronturilor lo; sfirșitul anului 19140. nn mm mm = Situotio fronturilor lo sfirsitul onului 1915: Terusalim FR Situitio frontului lo 14/27.08.1916 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro turce au lansat o serie de contraofensive, soldate cu repetate insuccese. Totuşi în aprilie 1916, mari unităţi turce au încercuit şi cucerit zona Kut-el-Amara, provocînd o drastică înfrîngere Antantei. Lupte intense s-au consemnat si pe frontul din Caucaz. Angajate aici într-un epuizant conflict de poziţii în teren accidentat, armatele ruse si turceşti au su- ferit pierderi foarte grele. Îndeosebi marile unităţi turce au fost obligate să cedeze importante poziţii în anii 1915 si 1916, forțele ruse patrunzind în Erzerum si Trebizonda. Concomitent si in interdependenta cu operaţiile terestre, pe mările și oceanele lumii a izbucnit un adevărat război naval. În august 1914 flota britanică a triumfat asupra celei germane în bătălia de la Helgoland ; în aceeași lună, o forţă navală turco—germanä — avînd fn compunere crucișătoarele „Goeben“, „Breslau“ si ,Hamidich* — a bombardat mai multe porturi de pe litoralul rus al Mării Negre. În Atlanticul de sud, după ce a cîștigat bătălia de la Coronell, din 19 oc- tombrie/1 noiembrie 1914, flota germană din Pacific a fost distrusă de britanici la 25 noiembrie/8 decembrie în ciocnirea de amploare din dreptul Insulelor Falkland—Malvine. Ulterior, la 11/24 ianuarie 1915, marina de război wilhelmiană, a pierdut în bătălia de la Dogger-Bank unitatea sa de elită, crucișătorul greu „Bliicher“ ; în decembrie 1915 a eșuat şi tentativa grupării austro-ungare din Marea Adriatică de a sparge blocada organizată în regiune de navele franceze si bri- tanice. Spre a contracara superioritatea Antantei în nave de su- prafatä, Germania a declanşat la 22 ianuarie/4 februarie 1915 războiul submarin, provocind în 1915—1916 grele pierderi adversarilor săi. Cu toate acestea, flota de suprafaţă germană a cunoscut noi insuccese. Pusă în dificultate de gruparea strategică britanică din Marea Nordului, în bătălia de la Skaggerak din 18/31 mai—19 mai/l iunie 1916, flota imperială germană s-a retras în bazele sale, renuntind la angajarea di- recta a unor bătălii decisive. Misiunea de a hartui convoaiele aliate de provizii, muniții si armament si de a tăia legăturile Antantei cu bazele de aprovizionare din Asia, Africa, America va reveni, în continuare, cu prioritate, submarinelor. Evenimentele de pe teatrele de operaţii din anii 1914—1916 au exercitat o puternică influenţă asupra cercurilor politice şi militare con- ducătoare, precum şi asupra opiniei publice din România. Soluţia „ex- pectativă cu apărarea frontierelor“ s-a dovedit realistă pentru anii 1914— 1916, foarte curînd relevîndu-se ca prim act al angajării inevitabile şi necesare a ţării noastre în războiul de reîntregire a poporului român în vatra vechii Dacii. Urmărind ravagiile pustiitoare şi nimicitoare pe care le provoca uraganul războiului în preajma frontierelor ţării, particula- ritätile militare si politice ale conflictului mondial, cercurile conducă- toare de la București au tras o concluzie fundamentală : România nu se putea angaja în război decît pentru eliberarea teritoriilor nationale aflate sub dominație străină. În acest scop, pregätindu-si forţele militare pentru un război specific „erei industriale“, Bucureştiul a condiționat orice colaborare nu numai de acceptarea satisfacerii revendicărilor teri- 144 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro toriale legitime, ci şi de angajamente precise şi ferme din partea vii- torilor aliaţi privind înarmarea si dotarea armatei române, acordarea de sprijin efectiv şi substanţial, obiectiv necesar în condiţiile angajării în luptă împotriva armatelor superioare numeric şi în material de război ale unor mari puteri. ÎNCHEIEREA TRATATULUI DE Hotarit pentru o neutralitate care ADARIA SI aa COR eae să pregătească viitoarea coopera- (4/17 AUGUST 1916) re cu Antanta in condifiile respec- tarii independentei si dreptului su- veran al luării deciziei în aceasta privinţă, al păstrării individualitatii forţelor sale armate, guvernul român nu a admis concesii care puteau periclita situaţia țării fata de nici una din taberele beligerante. Desi pier- derea principalei căi de aprovizionare cu armament si muniții de la Antanta devenise iminentă, ca urmare a ofensivei generalizate germano- austro-ungare-bulgare împotriva Serbiei, şeful guvernului român s-a situat pe o poziţie fermă, mentinind, cu toate protestele Puterilor Cen- trale, mai mult de 100 000 de ostaşi pe linia Carpaţilor; totodată, Ion I. C. Brătianu a declarat, în noiembrie 1915, ministrului britanic la Bucu- reşti, că va permite trecerea armatei ruse pe teritoriul României în sprijinul Serbiei, dacă marile puteri vor încheia o convenţie corespun- zătoare, prin care să ofere garanţii împotriva unor represalii ale Austro- Ungariei, Germaniei şi Bulgariei. Preşedintele Consiliului de Miniştri român a prezentat şi prevederile unei atare convenţii: masarea unor forte puternice anglo—franceze (aproximativ 500 000 soldaţi) in Balcani, concentrarea unei armate ruse in Basarabia pentru a exercita o descu- rajare eficientă a agresivitatii Bulgariei si a facilita, astfel, intrarea ar- matei române în acţiune, o ofensivă rusească eficientă de la Marea Bal- tică pina în Bucovina, asigurarea armatei române cu armamentul şi muniţiile necesare 135. Antanta neintelegind să adopte măsuri menite a veni în intimpina- rea voinţei de cooperare a guvernului din Bucureşti a recurs însă la presiuni diplomatice şi vagi promisiuni de asistență militară. Cabinetul român a apreciat, în circumstanţele evidenţiate, că situația reală de pe fronturi era departe de a favoriza abandonarea neutralității ţării. Însuşi țarul Nicolae al II-lea recunoștea, la sfîrşitul lui 1915, că ar fi fost o greşeală de a împinge guvernul de la Bucuresti în război atîta timp cit armata rusă nu ar fi fost capabilă să reia ofensiva 1%. Iar noul cabinet francez, condus de Aristide Briand, își reafirma încrederea în loialitatea 133 Maurice Paléologue, op. cit. tome II, p. 97. La 21 octombrie/4 noiembrie, Ion I. C. Brătianu declarase si lui Ottokar von Czernin că „nu! ar tolera trecerea ruşilor“, adăugind părerea că „rușii nici nu vor încerca în mod serios să treacă“ (Cartea roșie austro-ungară, p. 34). 35 Mémoires de sir George Buchanan, p. 79. 145 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro guvernului român, apreciind că trebuie să aibă libertatea să aleagă mo- mentul oportun pentru intrarea armatei sale în conflagrație 1%, La sfîrşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor amenințări militare deschise. Presiunile Puterilor Centrale, victorioase pe toate fronturile, s-au înmulţit, încercîndu-se chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. În acelaşi timp, Puterile Centrale au recurs la amenințări militare de anvergură — Divizia 105 infanterie ger- mană a fost transportată din decembrie 1915 în zona Rusciuk, Burgas, Varna, alături de Armata 3 bulgară, iar alte şapte divizii se concentraseră în regiunea Banatului. În ianuarie 1916, intenţia de a forţa intrarea Româ- niei de partea Centralilor printr-un atac comun al puterilor învecinate era probată şi de prezentarea unor cereri ultimative germano—bulgare, nemulțumirile sporind o dată cu semnarea de către guvernul de la Bucureşti a contractului de vînzare a cerealelor către Marea Britanie. Știrile privind presiunile Puterilor Centrale, inclusiv despre unele noi propuneri făcute României pentru realizarea unei apro! jeri fata de acestea vor determina o schimbare a tonului cabinetului de la Petro- grad în relaţiile cu guvernul Brătianu. Considerentele de ordin militar începeau să prevaleze fata de cele de ordin politic, căci pierderea răz- boiului ar fi dus la prăbuşirea Imperiului rus. Astfel, dialogul între România si viitorii aliaţi se va intensifica, ajungînd în lunile următoare pe un drum favorabil încheierii unui tratat de alianţă si a unei convenţii militare. În contextul internaţional complex de la începutul anului 1916 s-a desfăşurat misiunea diplomatică a ministrului de justiţie Victor Anto- nescu şi a colonelului Vasile Rudeanu la Paris ; cu prilejul ei s-au pre- zentat oficialităților franceze ultimele propuneri ale guvernului român. La încheierea tratativelor cabinetul Briand s-a declarat de acord cu punctul de vedere românesc în problema principiilor cooperării militare interaliate si a modalitäfilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române, insistind pe lingă Petrograd asupra oportunității şi importanţei intervenţiei României pentru Antantă, în special pentru Rusia 138. La 3/16 februarie 1916 generalul Joseph Joffre sublinia într-un schimb de mesaje cu generalul M. V. Alekseev necesitatea de a se ob- tine cooperarea armatei române. El solicita elaborarea unui plan coor- donat de operaţii de către cartierele generale rus şi român, concentrarea de efective ruseşti în apropierea frontierei cu România în vederea unor acțiuni comune etc. Marele Cartier General francez era de acord ca ofen- siva principală a armatei române să vizeze eliberarea Transilvaniei, o grupare de forte româno—ruse avînd să acţioneze in sud, concomitent cu trecerea la ofensivă a corpului expediționar de la Salonic, pentru a scoate 137 Vasile Vesa, op. cit., p. 144. 18 Despre raporturile franco—ruse în problema cooperării României vezi un punct de vedere rus la A. Bazarevsky, De l’entrée en guerre de la Roumanie de- termince par la pression exércée par les Alliés et des inconvenients qui en résulterent pour la Russie, in Les Alliés contre la Russie avant, pendant et après la guerre mondiale (Faits et documents), Paris, 1926, p. 205—224. 146 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bulgaria din război. Acest punct de vedere era contrar viziunii coman- damentului suprem rus, care se pronunța pentru o atitudine net de- fensivă a armatei române, care să-i asigure flancul stîng, în scopul de- clanşării ofensivei trupelor proprii în Galiţia. În condiţiile dificile prin care treceau aliaţii, mai ales după asal- tul forţelor germane asupra Verdunului (8/21 februarie), Antanta — în. primul rînd Franța — a considerat cooperarea militară a României drept absolut necesară. La 17 februarie/1 martie președintele Raymond Poincaré, apreciind ca firească dorinţa românilor de a lupta pentru eli- berarea fraților lor oprimati din Transilvania, adresa ţarului Nicolae al II-lea apelul de a impulsiona tratativele militare pentru obținerea cooperării României în război. „Franța — se sublinia în mesajul pre- sedintelui — este dispusă să facă tot ce depinde de ea pentru a deter- mina intrarea în acţiune a României“ 13%. Peste două ziie, ţarul räspun- dea afirmind că, de la începutul războiului, guvernul rus considerase ca fiind de o mare importanţă concursul român la cauza comună a alia- tilor şi dînd asigurări că „va face tot ceea ce îi va sta în putere pentru. a aplana dificultăţile care opresc încheierea acordului militar cu Romania“ 140, La rîndul său, generalul M. V. Alekseev, șeful Marelui Cartier Ge- neral rus, transmitea Marelui Cartier General francez, la 23 februarie/ 8 martie, că „adeziunea României la alianța noastră ar fi de natură să exercite o influență considerabilă asupra evenimentelor următoare“ !1!. În același timp, colonelul A. Tatarinov, atașatul militar al Rusiei la București, a primit instrucțiuni şi puteri depline pentru a pregăti bazele unei convenţii militare. Însă în concepţia șefului Marelui Cartier Gene- ral țarist, participarea la operațiile militare de respingere a unei posi- bile agresiuni bulgare ar fi dus la o „dispersare“ de forte în detrimentul frontului principal rus ; în consecinţă, se refuza trimiterea a 250 000 de soldați în susținerea efortului armatei române, motivîndu-se că „Bulga- ria nu are pentru moment vreo intenţie amenințătoare față de România şi nimic nu dovedeşte că ar dori să ocupe Dobrogea şi să invadeze Basarabia“ 142, Ofensiva Brusilov din iunie 1916, al cărei succes nu a putut fi ex- ploatat pînă la capăt, va genera o mai mare flexibilitate în tratativele Antantei cu România, pentru a se ajunge la un consens. Primul-ministru român se menținea pe poziţiile deja cunoscute. El a reconfirmat minis- trului Franţei la Bucureşti punctul de vedere al guvernului său, inclusiv în privinţa viitoarelor frontiere, așa cum fuseseră prezentate aliaţilor în 1915 143, 139 Maurice Paléologue, op. cit., tom II, p. 204. 140 Ibidem, p. 207—208. 41 A, Bazarevsky, op. cit., p. 211. 142 Jbidem, p. 213; vezi şi informarea făcută ministrului de externe, S. D. Sazonov, „__la 20 februarie/5 martie (Ibidem, p. 215—216). 3 DDSR., p. 204—205. 147 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În vara anului 1916, în condiţiile dramatice prefigurate de succe- sele militare ale Centralilor, presiunile puterilor Antantei asupra Româ- niei pentru intrarea în război s-au multiplicat la maximum şi au căpătat un ton ultimativ. În acord cu oficialităţile de la Paris, cele de la Pe- trograd au recurs la un nou avertisment (24 iunie/7 iulie 1916), care conditiona de intrarea României în război valabilitatea tuturor intele- gerilor, inclusiv teritoriale, convenite în cadrul tratativelor de pînă atunci '44, Atitudinea intransigentă a guvernului țarist se întemeia pe raţiuni lesne de înţeles, căci, în urma ofensivei ruse, Bucovina se afla în întregime ocupată de armatele sale. Ceea ce deranja mult Înaltul comandament rus, conform aprecierii unui general țarist, era „dorința românilor de a păstra armatei lor o completă independenţă si intenţia lor de a executa în mod liber o ofensivă spre Transilvania“ !*5, Presiunile exercitate la Bucureşti de puterile Antantei au luat forma unor ultimatumuri. „Situaţia porunceste românilor de a se alătura nouă — acum ori niciodată“, telegrafia, la 18 iunie/1 iulie 1916, gene- ralul M. V. Alekseev, atasatului militar rus la Bucuresti, colonelul A. Ta- tarinov, imperativ inclus si în nota inminata la 19 iunie/2 iulie 1916 de atasatul militar francez guvernului Brătianu, susținut de demersuri ase- mănătoare ale reprezentanţilor Marii Britanii si Italiei 146. În aceste con- ditii, Brătianu a considerat că este oportun să-şi reafirme poziţia, cerînd ca intrarea în luptă a României să fie însoţită de următoarele măsuri : România să obţină o aprovizionare ritmică, pe întregul parcurs al răz- boiului, cu armament şi muniții ; ofensiva Antantei să capete o deplină desfășurare ; prezența armatei ruse în Bucovina si Galiţia, cel putin pe linia deţinută în iulie 1914; fata de o eventuală ofensivă in sudul Dunării, o armată rusă de cca 200 000 oameni să fie concentrată în Ba- sarabia si în Dobrogea ; ofensiva de la Salonic, care esuase în prima ei fază, să fie reluată; să se aprobe aderarea României la acordul din 23 august/5 septembrie 1914, adică la Pactul de la Londra dintre Anglia, Franța şi Rusia, care prevedea ca nici una din ţările semnatare să nu încheie pace separată ; încheierea unei convenţii cu România în con- ditii similare celor cu Italia, adică ajutor militar si recunoașterea unor drepturi nationale; declarația de război să se facă numai Austro- Ungariei. Consultările cu reprezentanţii puterilor Antantei au sfîrşit prin acceptarea în mare măsură a punctelor de vedere formulate de guver- nul român cu privire la intrarea în război. După ce la Paris s-a semnat la 10/23 iulie, în prezenţa delegatului român, colonelul Vasile Rudeanu, un anteproiect de convenţie militară, 14 Ibidem, p. 205—206. 145 Youri Danilov, La Russie dans la guerre mondiale (1914—1917), Paris, 1927, p. 508. 44 Glenn E. Torrey, Rumania’s decision to intervene: Bratianu and the Antante, june—july 1916, in Rumanian Studies. An international annual of the huma- nities and social sciences, vol. II, Leiden, 1973, p. 3—29. 148 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro şi după ce la începutul lunii august preşedintele Raymond Poincare a intervenit din nou pe lîngă țarul Nicolae al II-lea, insistînd asupra gra- birii încheierii acordului ruso—român, revendicările româneşti vor fi, in cele din urmă, acceptate de Rusia. Tratatul de aiianţă, precum si Con- ventia militară au fost semnate la 4/17 august 1916 la Bucuresti !*7. Prin tratat se garanta, în primul rînd, integritatea teritorială a României ; se prevedea apoi intrarea neîntîrziată a ţării în război, pînă la 15/28 au- gust, printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei. Cele patru puteri — Franţa, Rusia, Marea Britanie, Italia — recunoșteau dreptul României de a uni teritoriile locuite de românii din Austro-Ungaria, fixindu-se si traseul viitoarelor frontiere. Articolul 4 al Convenţiei militare prevedea limitele viitoarelor frontiere astfel: „Linia de demarcaţie va începe pe Prut, într-un punct al actualei frontiere, între Rusia şi România, în apropiere de Noua Suliţă si va urca din nou de-a lungul acestui fluviu pînă la frontiera Galiției, la confluenţa Prutului cu Ceremusul. În con- tinuare, ea va urma frontiera Galiției si a Bucovinei si cea a Galiției şi a Ungariei pînă la punctul Stog, cota 1655; de aici, ea va urma linia de separație a apelor Tisa şi Vişeu, pentru a atinge Tisa în satul Trebusa, în amonte de punctul unde ea se uneşte cu Vişeul. Din acest punct, ea va cobori pe talvegul Tisei pînă la 4 km în aval de confluenţa sa cu Someşul, lăsînd satul Vâsârosnâmeny, României. Ea va continua apoi în direcția sud-sud-vest pînă la un punct situat la 6 km la est de oraşul Debrețin. Din acest punct, ea va atinge Crişul la 3 km în aval de con- fluenta celor doi afluenţi ai săi (Crișul Alb și Crişul Repede). Ea se va împreuna apoi cu Tisa la înălțimea satului Algyô, la nord de Seghedin, trecînd, la vest de satele Oroshăza și Bekersamson, la 3 km de care ea va forma o mică curbă. De la Algyô, linia va cobori pe talvegul Tisei pînă la confluența acesteia cu Dunărea si, în sfîrşit, va urma talvegul Dunării pînă la actuala frontieră a României“ 148. Articolul 5 stipula obligația ambelor parti de a nu încheia pace separată, iar articolul 6 prevedea egalitatea în drepturi a României cu puterile aliate la preli- minariile şi tratativele de pace. Convenţia militară viza participarea României la război numai contra Austro-Ungariei, prevazind condițiile cooperării militare. Se mai preciza necesitatea deciziei comune în cazul încheierii de armistițiu cu alte puteri şi raminerea în vigoare a convenției pînă la semnarea unui tratat de pace. Convenţia militară recunoştea independența organizatorică și de comandament a armatei române. Aliaţii se declarau oficial de acord cu conţinutul şi orientările stabilite în Planul român de campanie şi se angajau să sprijine atît ofensiva principală de eliberare a Transilvaniei, cit şi operaţiile militare de pe linia Dunării şi din spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră. În mod concret, armata rusă trebuia să acţioneze ener- gic pe tot frontul austriac ; efective ruse (2 divizii de infanterie si 1 de 147 1918 la români, vol. I, p. 765—767. 14 Ibidem, p. 766. 149 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Roumain à tuvoe ent Diyisisw de e Facsimile după Tratatul de alianţă (a) şi Conventia militară (b) încheiate intre România şi Antantă (4/17 august 1916) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cavalerie) urmau să coopereze cu marile unități din Dobrogea, subor— donîndu-se Marelui Cartier General român. Pe de altă parte, Rusia se obliga să intrebuinteze flota de Dunăre si pe cea din Marea Neagră în susținerea armatei române. În Balcani, aliații aveau să declanșeze o ofensivă de proporții prin Armata de la Salonic, înainte cu 8 zile de intrarea României în acţiune '4°. Concomitent, Antanta se angaja să fur- nizeze — contra cost — muniții si material de război într-un cuantum de 300 tone pe zi. Deosebit de important era faptul că aliaţii recunos- teau dreptul reprezentanţilor români de a participa, pe baze de egalitate, la toate consfătuirile de comandament destinate a fixa direcţiile generale de acțiune a coaliţiei, pe fronturile de luptă din Europa; în scopul asi- gurării unei colaborări eficiente continue de comandament, România si puterile Antantei detaşau reciproc, pe lingă marile cartiere generale aflate în campanie, misiuni militare de legătură şi stat-major. Negociatorul principal român în complicateie tratative cu aliaţii, Ion I. C. Brătianu, afirma cu satisfacţie şi mindrie: „Noi nu am intrat în război ca niște solicitatori nepoftiti. Noi am intrat în război ca niște aliaţi doriţi si ceruti* °°. Referindu-se la această situaţie ziarul „Corriere d'Italia“, scria că „Brătianu s-a evidenţiat ca un om de stat de prim ordin, capabil de a păstra perfect stăpînirea de sine si de a trata aface- rile cu singe rece si calcul, dar în acelaşi timp cu larghete de vedere“ !5!, În pofida tuturor dificultăţilor survenite in mod constant in de- cursul celor doi ani de tratative cu puterile Antantei, care se opuneau fie: recunoaşterii frontierelor etnice ale României, fie egalității în drepturi a acesteia la viitoarea conferință de armistițiu sau pace — alternînd con- cesiile cu amenințările şi presiunile de tot felul —, guvernul român, actio- nînd cu voinţă şi în deplină concordanţă cu interesele poporului, a reu- şit să determine semnarea unor documente de maximă importanță pentru lupta ce avea să continue în forme noi în vederea împlinirii idealului national al desăvirsirii unităţii statale. Tratatul din august 1916, succes de prestigiu al diplomaţiei naţionale, reprezintă unul dintre cele dintii documente internaţionale prin care patru dintre marile puteri ale lumii recunoșteau explicit dreptul la stat întregit al unui popor supus secole de-a rîndul invaziilor si atacurilor forțelor expansioniste. Prin conţinutul său — impus în principal de partea română — Tratatul sem- nat în Bucureşti anunţa, într-o formă, consacrarea principiului „autode- terminării“ popoarelor în viata internaţională. Desi tara a intrat în luptă într-un context militar complex, în ge- neral defavorabil, ca urmare a solicitărilor ultimative venite din partea Antantei, care spera într-o uşurare a situaţiei ei militare, acest act istoric a întrunit adeziunea unanimă a naţiunii, fiind pe deplin corespunzător: legitatilor istorice, imperativului făuririi statului national unitar român. 49 DDSR, p. 210. 15 I. G. Duca, op. cit., vol. 1, p. 72. 151 „Corriere d'Italia“ din 6 septembrie 1916. 151 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro El a marcat, totodată, sfîrşitul anilor de neutralitate, în care politica României s-a desfăşurat fără soväire pe liniile de forță ale apropierii de coaliția Antantei, ce recunoștea legitimitatea aspirațiilor nationale, şi ale unui efort fără precedent al naţiunii pentru a se pregăti să facă față încercărilor viitoare. Documentaţia istorică evidenţiază convingător că, în anii 1914—1916, România a acţionat numai şi numai conform in- tereselor sale naționale vitale, neutralitatea fiind în fapt o parte compo- nentă — cea pregătitoare — a luptei de eliberare. Luptă pe care, încreză- toare în izbîndă, națiunea română a angajat-o hotărit şi eroic. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul IV OBIECTIVELE POLITICO-STRATEGICE ALE NAȚIUNII ROMÂNE LA SFÎRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA. CARACIERUL PARTICIPĂRII ROMANIEI LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL În perioada premergătoare izbucnirii primului război mondial dez- voltarea social-economică gi politico-militară a societăţii româneşti în- registrase progrese substanţiale. În fata naţiunii române se punea cu acuitate, ca o condiţie legică, problema desävîrsirii unităţii national- statale. „Unirea într-un singur stat — subliniază tovarășul Nicolae Ceausescu — aspirație seculară a românilor, cauză înălțătoare pentru care au luptat nenumărate generaţii de inaintasi — devenise un obiectiv ime- diat, o necesitate stringentă impusă de însuși mersul înainte al societăţii româneşti“ |. DEZIDERATELE AIN PERS ALE Secolul revolutiilor de eliberare POPORULUI ROMAN ÎN PERIOADA socială si naţională, proces is- PREMERGATOARE PRIMULUI A : pie RAZBOI MONDIAL toric legic, obiectiv, jalonat de ma- rile seisme de la 1784, 1821, 1848, a dus, într-o primă etapă, la făurirea statului national modern prin unirea la 24 ianuarie 1859 a Moldovei şi Munteniei si la cucerirea în 1877 a independenţei de stat. Se înfăptuia astfel, partial doar, una din aspiraţiile fundamentale pentru care poporul român luptase neîncetat timp de două milenii — refacerea unităţii politico-statale independente ale cărei tradiţii coborau pe firul istoriei de la eroica întregire înfăptuită de Mihai Viteazul la 1599—1600 pina la primul stat dac cen- tralizat şi independent de sub conducerea lui Burebista. Märetele acte istorice înfăptuite de poporul roman — Unirea din 1859 şi cucerirea independenţei depline de stat la 1877 —, rezultat al înfruntării cu fermitate a marilor puteri cu interese politice, economice si militare expansioniste în sud-estul Europei, au constituit realizări cru- ciale pentru evoluţia ulterioară a întregii societăți româneşti, au condus la cristalizarea în conştiinţa naţiunii a obiectivelor politice şi strategice ce ' Nicolae Ceausescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 2, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 467. 153 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro stăteau în fata poporului român in etapa urmâtoare : consolidarea inde- pendentei patriei, apărarea fiinţei statului român în faţa tendinţelor expansioniste și anexioniste ale marilor puteri vecine, eliberarea româ- nilor si a ținuturilor lor ce se aflau încă sub asupriri străine și, ca un corolar al tuturor acestora, ca un obiectiv suprem al strategiei politice naționale, desăvirșirea unităţii naționale. Realizarea României întregite era o legitate a însăşi evoluţiei istorice, imperativ fundamental al mer- sului înainte al societății românești, cerință de prim ordin a stabilităţii politice în răsăritul Europei. Nu era posibil ca spaţiul românesc unitar geografic, etnic şi cultural, care vădise convingător în trecut armonia exis- tentei sale într-un singur corp politic, să continue să fiinteze fragmentat, importante teritorii aflindu-se sub stapiniri străine, în afara țării libere. Era împotriva cursului legic al istoriei ca o naţiune ce număra circa 15 milioane de români să continue a trăi despărțită politic, fringindu-i-se astfel posibilităţile manifestării active a tuturor potentelor sale crea- toare, micsorind decisiv însăşi aportul său la progresul general al umani- tatii. Era contrar tuturor normelor de civilizaţie si progres să se continue o premeditată si accelerată politică de deznaționalizare a populaţiei româ- nesti din provinciile asuprite, ,maghiarizarea“ ori ,austriacizarea“ si „rusificarea“ neurmărind altceva decît să şteargă identitatea etnic-na- tionalä a unor străvechi teritorii româneşti. Ar fi fost o permanentă sursă de instabilitate politică în estul Europei interzicerea dreptului le- gitim al naţiunii române de a trăi într-un singur corp politic, armonios si omogen, știut fiind faptul că românii şi-au apărat totdeauna cu tărie teritoriul, limba si fiinţa etnică, urmärindu-si cu abnegatie propriile lor idealuri istorice. Aşadar, idealul unităţii politice a națiunii române nu „era produsul unor visători ori al unor revoluționari de salon; el era, fără putință de tăgadă, un rezultat al legilor generale de evoluţie is- torică, un obiectiv comandat de o experienţă istorică multimilenară, un imperativ al însăşi continuității de existenţă în viitor a naţiunii române. Numeroase personalităţi ale vieţii politice şi culturale internaţionale ale „epocii au relevat, în repetate rînduri, legitatea inexorbabilă a realizării unităţii statale românești, condiție a progresului general al umanităţii. Apare deci firesc faptul că obiectivul central al strategiei politice româneşti în deceniile premergătoare primului război mondial a fost realizarea grabnică a reîntregirii ţării. Reclamat de însuși mersul înainte al istoriei, de întreaga multitudine de factori ce guvernează evoluția ascendentă în timp a popoarelor şi statelor, acest obiectiv strategic era, deopotrivă, expresia viguroasă a voinţei unei întregi naţiuni, a meca- nismelor social-economice şi politice ale dezvoltării ei. În deceniile ce au premers Marii Uniri de la 1918 întreaga activi- tate a poporului român s-a desfășurat sub semnul acestui obiectiv su- prem al evoluţiei istoriei nationale. Toţi românii, atît cei din tara liberă, ‘cit şi din teritoriile istorice româneşti aflate încă sub dominație străină, şi-au îndreptat toate eforturile spre împlinirea acestui măreț şi legitim „deziderat, cucerirea independenţei la 1877 constituind chezäsia extinderii neatirnärii asupra întregii naţiuni si a unirii într-un singur stat national. De asemenea, mersul istoriei, legitimitatea dorinței lor de unire favo- 154 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rizau acţiunile româneşti de organizare şi de luptă în direcţia realizării unei patrii unice, puternice, libere si independente ?. Necesitatea legică a împlinirii obiectivelor de acţiune ale poporului român mai sus prezentate deriva din realităţile existente în societatea românească de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Despovă- rată la 1877 de suzeranitatea otomană si de regimul garanţiei colective a marilor puteri europene, instituit după 1859, România a cunoscut rit- muri mai înalte de dezvoltare a economiei naționale, mai ales a vieţii industriale, si a făcut pași importanţi pe linia încadrării acesteia în cir- cuitul economic mondial. Realizările economice obţinute au scos în evi- denta la scurt timp marile greutăți şi piedici ridicate de faptul că trupul politic al națiunii române era sfisiat, că importante teritorii străbune se aflau sub dominație străină. Ascensiunea economică în continuare, în ritmuri concordante cu potenţialul creativ al națiunii, impunea cu stringenta utilizarea tuturor resurselor din întreg spaţiul românesc, con- form intereselor si nevoilor proprii, şi întregirea pietii nationale. Cit de mari si nefaste erau repercusiunile asupra dezvoltării forte- lor de producţie, a economiei nationale în ansamblu, se pot deduce din faptul că marile imperii vecine smulseseră de-a lungul timpului din tru- pul ţării teritorii ce însumau 157 146 kmp*, păgubind astfel ansamblul dezvoltării unitare românești de uriaşe resurse umane și materiale. Dacă în secolele anterioare, strînsele relaţii economice între țările române Moldova, Muntenia şi Transilvania au redus într-o anumită măsură greu- tätile datorate existenţei unor linii de demarcaţie arbitrare si nefiresti, perpetuate în timp de marile imperii expansioniste vecine, în condiţiile de la sfirşitul secolului al XIX-lea si începutul celui următor, cînd dez- voltarea capitalistă era în plin proces de desfăşurare, lipsa unității orga- nice a vieţii economice era deosebit de dăunătoare. În această privință Constantin Dobrogeanu-Gherea scria în 1911 următoarele : „O tara, ca un organism social, trebuie să se dezvolte ca un organism întreg în mar- ginile sale etnice. Împărţită în mai multe parti, cum e Polonia sau cum e în parte România, dezvoltarea sa devine anormală şi nesănătoasă în cel mai înalt grad“ 4. Perspectiva dezvoltării economice unitare a națiunii române era compromisă — în absenţa unităţii politice — şi de faptul că marile pu- teri căutau să imprime teritoriilor româneşti pe care le dominau direcții de evoluţie nefiresti, rezervindu-le rolul de anexe coloniale. O astfel de situație este evidentă în Transilvania după 1867, cînd în scopul pre- meditat de a rupe legăturile multilaterale fireşti ale acesteia cu restul spațiului românesc, autoritățile de ocupaţie au creat prin politica lor dezechilibre serioase în utilizarea potenţialului economic al provinciei, dirijindu-i resursele spre teritorii din Europa de mijloc. „Dependenţa de imperiu, interesele capitalului străin — subliniază tovarășul Nicolae 2 1918 la români, vol. 1, p. 19. 3 Enciclopedia României, vol. I, Bucuresti, 1938, p. 134. + Constantin Dobrogeanu-Gherea, Opere complete, vol. 5, Bucureşti, 1978, p. 59. 155 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ceaușescu — au determinat o dezvoltare unilaterală a industriei Tran- silvaniei, au avut urmări dintre cele mai grave asupra condițiilor de viață și de muncă ale populației de aici, au constituit o piedică serioasă în calea progresului general al acestei părți a ţării, destinată să rămînă o sursă de materii prime pentru regiunile centrale ale imperiului hab- sburgic“ 5, Consecințe la fel de grave -— generate de existenţa unor întinse teritorii româneşti în afara graniţelor regatului României — se reper- cutau şi asupra vieţii social-politice si culturale. Sub aspect politico-cul- tural, se impune a fi subliniată situația grea a românilor din teritoriile aflate sub dominație străină, care erau supuși unei crunte politici de deznaționalizare ; prin interdicții privind folosirea limbii române si uti- lizarea reţelei de şcoli românești de toate gradele se depuneau eforturi deo- sebite de către cercurile politice ale oprimatorilor naţionali în sensul zdrobirii spiritualităţii româneşti. Este astfel semnificativ pentru politica autorităţilor de ocupaţie în direcția îngrădirii afirmării intelectuale a populaţiei majoritare faptul că în nici una din provinciile asuprite nu s-a permis întemeierea unor universităţi româneşti. Era în acest chip refuzată afirmarea liberă a spiritului creator românesc si, concomitent, se urmărea deznationalizarea cadrelor intelectuale româneşti silite să frecventeze învățămîntul superior în limbile naţiunilor dominante. Toate acestea însă nu şi-au atins scopul urmărit, dimpotrivă, aşa cum se arăta în „Telegraful român“ : „Absolutismul neomenos exercitat din partea guvernelor maghiare fata de noi românii n-a fost in stare să ne stingă văpaia vieții noastre nationale. Forţa brutală n-a putut să ne stinje- nească pornirea avintului în luptă“ 6. În condiţiile vecinätätii cu Rusia ţaristă si Austria habsburgică, ambele imperii cu vădite tendințe expansioniste asupra spaţiului româ- nesc, şi ale accentuării contradictiilor între toate marile puteri ale tim- pului, s-a desfăşurat o amplă activitate de propagandă în scopul infor- mării opiniei publice din întreaga lume asupra dreptului legitim la uni- rea cu România independentă a teritoriilor strămoşeşti anexate cu forţa. Asa, de pildă, prin cele mai diverse forme şi căi — studii si articole publicate în principalele reviste şi organe de presă din străinătate tra- tind momente fundamentale din istoria poporului român, demascind asuprirea naţională din teritoriile strămoşeşti aflate sub dominație străină, prezentind idealul national al românilor, relațiile societăților culturale româneşti cu cele similare din întreaga lume, întruniri si ma- nifestatii publice ş.a. — s-au făcut cunoscute în numeroase state euro- pene şi de pe celelalte continente problemele principale de ordin naţional cu care se confrunta poporul român, modul cum vedeau românii şi în care luptau ei pentru rezolvarea firească a acestora, eforturile depuse 5 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 337—338. 6 „Telegraful român“, nr. 27 din 9/22 martie 1906, p. 1. 156 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de întreaga naţiune pentru angajarea sa fermă pe calea progresului şi civilizaţiei. Stau mărturie în acest sens publicarea în anul 1868 a protestului românilor împotriva suprimării autonomiei Transilvaniei, intrat în isto- rie sub denumirea de .,Pronunciamentul de la Blaj“, în ziarele „Der Osten“ (Viena), ,Politik“ (Praga), „L'Entendard“ (Paris), „Gazetta di Torino“ (Torino) ; redactarea şi tipărirea de către George Barițiu în anul 1882 a unui „memorial“ în limbile maghiară, germană şi franceză, care a fost difuzat pentru a informa opinia publică europeană despre pri- goana şi teroarea declanşate de cercurile şovine maghiare împotriva frun- taşilor Partidului Naţional Român din Transilvania ; publicarea în șapte limbi de largă circulaţie europeană a „Memoriului studenţilor universi- tari români privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria“, în scopul demascării politicii de oprimare a celor 3 000 000 de români din Austro-Ungaria. Un puternic răsunet internaţional au avut mişcarea memorandistă şi obiectivele preconizate de aceasta, problema naţională a românilor intrind mai profund în conștiința opiniei publice euro- pene si mondiale. In acest sens, periodicul „La Gazette de France“ scria la 9 mai 1894: „Dreptul românilor în această împrejurare este atît de evident că toate simpatiile se îndreaptă către acuzaţi, care de altfel n-au părăsit niciodată terenul legal. Dacă ei vor fi achitati, va fi pentru guvernul din Budapesta o înfrîngere; dacă vor fi condamnați, o ruşine, iar mişcarea românilor nu va înceta“ 7. În aceeaşi epocă ziarul belgian „L'Independance Belge“ consemna situaţia intolerabilă a româ- nilor asupriti din Transilvania : „În străinătate, în presa franceză, ita- liană şi engleză, transilvănenii primesc încurajări care nu s-au mani- festat deloc pind acum. Prin brutalitatea procedeelor sale, guvernul ungar a provocat o deosebită mişcare de simpatie în favoarea oprimatilor și se poate prevedea momentul cînd problema românească va deveni o problemă europeană“ 8. O activitate rodnică pe terenul sensibilizării opiniei publice inter- nationale fata de politica oficială ungară de deznaționalizare a români- lor din Transilvania a desfăşurat „Liga culturală“, care şi-a asumat şi rolul de a populariza şi apăra peste hotare legitimitatea cauzei româ- nesti, fie prin secţiunile ei din străinătate (Berlin, Anvers, Paris, Bruxel- les, Miinchen etc.), fie prin publicaţiile sale speciale. În primul deceniu şi jumătate al secolului al XX-lea, acţiunile româneşti de informare a opiniei publice, a parlamentelor şi guvernelor tuturor țărilor în scopul cistigarii adeziunii şi sprijinului cercurilor progresiste din întreaga lume pentru mişcarea naţională a poporului român au cunoscut o amploare fără precedent. 7 Apud Prof. univ. dr. Ion Spälätelu, Intensificarea luptei maselor asuprite din Transilvania pentru înlăturarea dominației austro-ungare (1867—1914), in File, vol, 11, p. 386. 2 1918 la români, vol. I, p. 28. 157 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Obiectivele de acțiune ale poporului român, care vizau în esență: independenţa tuturor românilor şi unirea lor în cadrul unui singur stat. independent şi suveran, se îngemănau într-o unitate indisolubilă, astfel că lupta naţională trebuia desfășurată concomitent pe toate planurile și de către toate forțele naţiunii, realitate pe care au inteles-o, în intre- gul lor, clasele si categoriile sociale, precum şi organizațiile politice: româneşti. Reprezentind principala clasă producătoare de bunuri materiale, prin contribuţia majoră a căreia se edificau în fapt noile structuri eco- nomico-institutionale ale României moderne, țărănimea a fost profund şi necontenit ataşată cauzei nationale. Ea şi-a demonstrat voința de luptă pentru prefaceri innoitoare, pentru desävîrsirea statului întregit român în toate momentele esenţiale ce au jalonat efortul de eliberare și independenţă al naţiunii noastre. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, țărănimea şi-a probat dis- ponibilitatile revoluţionare, capacitățile combative în opera de făurire a statului naţional, în eroicele bătălii de la Plevna, Rahova și Vidin, în marea ridicare țărănească din primăvara anului 1907 etc. Participarea ţărănimii, ce alcătuia majoritatea poporului român la acțiunile ce vizau susținerea cauzei naționale, de o parte şi alta a Carpaţilor, a conferit acestora un caracter de masă, a întărit forța mișcării de emancipare naţională. Prezente în primele rînduri ale activităților memorandiste, apărînd limba şi tradițiile românești atît de prigonite de regimul dua- list austro-ungar, sprijinind inițiativele „Ligii culturale“, masele de lo- cuitori din mediul rural au menţinut nestinsă flacăra luptei pentru dreptate socială şi unitatea neamului. În anii cruciali 1916—1918 im- plicarea directă a ţărănimii, a întregului popor, în procesul de desăvir- şire a statului naţional unitar — de care se legau speranţele într-o transformare democratică a structurilor societăţii româneşti — va im- prima Marii Uniri valenţele unui act popular, revoluționar şi progresist. Clasa muncitoare, forţa socială cea mai avansată a societăţii, par- ticipantă activă la toate marile evenimente progresiste ale epocii mo- derne, s-a integrat ferm în amplul proces de modernizare şi dezvoltare a ţării, a dat vigoare luptei pentru înfăptuirea dezideratelor nationale şi sociale ale poporului român, ridicînd pe noi trepte tradiţiile înainta- silor, potentind energiile naţiunii. În această privinţă, fruntașii mișcării muncitorești şi socialiste afirmau cu deplină convingere că asupra so- lutionärii dezideratului national fundamental românesc „avem ferici- tul prilej de a fi cu toţii de aceleași vederi, ca toate clasele societății să propună aceeaşi dezlegare: dezrobirea românilor de sub jugul străin“ 9%, iar ziarele muncitoreşti, în consens, relevau că „asupra unirii toţi românii sînt de o părere“ !0 si că „întregirea țării e o dorință co- muna tuturor cetățenilor“ !!, ? „Contemporanul“, an VII, nr. 11 din ianuarie 1891, p. 441. 10 Romania muncitoare“, an VI, seria a II-a, nr. 65 din 21 octombrie 1910. Il C. Dobrogeanu-Gherea, Război sau neutralitate, în Idem, Opere complete, vol. 5, Bucureştii, 1978, p. 242. 158 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Constituirea partidelor muncitorești (1893 în regatul României, 1903 in Transilvania, 1905 în Bucovina) a marcat o substanţială creştere în intensitate a luptei clasei muncitoare româneşti atit pe plan social- politic, cît şi pentru apărarea şi consolidarea independenţei, pentru făurirea statului national unitar român. Manifestările proletariatului au fost unitare pe întreg spaţiul românesc, mișcarea muncitorească şi socialistă cultivind în permanență contactele tradiționale firești, prin cele mai diverse forme și mijloace de acţiune, între muncitorii de pe o parte şi cealaltă a Carpaţilor. Analizind evoluţia mişcării muncito- resti si rolul acesteia în lupta pentru eliberarea naţională si socială, tovarășul Nicolae Ceausescu subliniază însemnătatea legăturilor frätesti dintre toţi socialiștii romani: „Intensificarea relaţiilor dintre socialiștii din România si cei transilvăneni, unitatea tot mai strinsă a forțelor pro- letariatului de diferite naţionalităţi au constituit factori care au favo- vizat dezvoltarea mișcării muncitoresti, crearea unităţii nationale a po- porului român“ !2. La Congresul de creare a Partidului Social-Democrat al Muncitori- lor din România (1893) se releva că în Transilvania trei milioane de români sînt de fapt privaţi de orice drept politic şi că ei „sînt supuşi la necontenite vexatiuni din partea unei administratiuni fără scrupule“ 15, iar la Congresul Partidului Social-Democrat Român din Transilvania, din 1906, fruntasul socialist Ion Creţu se adresa lui I. C. Frimu, prezent la acel forum ca reprezentant al P.S.D.M.R., cu următoarele cuvinte ; ,Tie, tovarăşe din România, iti zicem : du-te si spune fraţilor din România că Ungaria nu este mult lăudata tara a libertăţilor, ci este tara sugru- mării si apăsării. Spune fraţilor că stăm înaintea luptei crincene [...], spune tovarășilor că simţim cu voi, sîntem cu voi“ 14, Dezvoltarea legăturilor pe multiple planuri ale proletariatului din România cu cel din provinciile subjugate s-a concretizat în schimburile reciproce frecvente de delegaţi la congrese si conferinţe, de publicaţii si corespondenţă, în permanenta vehiculare de cadre, în acordarea reci- procă de sprijin material si moral în acţiunile întreprinse 15. Insesi obiec- tivele comune — atit cele sociale, cît si cele nationale — au impus înmă- nuncherea eforturilor socialiștilor români de pe cuprinsul străvechii Dacii, creîndu-se astfel, în fapt, unitatea pe plan naţional a mişcării mun- citoresti. Obiectivele politice și strategice ale naţiunii române, modalitatea înfăptuirii acestora au stat si în atenția burgheziei si a organizaţiilor sale politice. Participantă activă la marile realizări ale „Secolului Revolu- tülor“, era firesc ca burghezia română să se încadreze în lupta pentru 12 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 1, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 346—347. 13 Documente din istoria mișcării muncitoreşti din România. 1893—1900, Bucureşti, 1969, p. 140. #4 Ibidem, 1900—1909, Bucuresti, 1975, p. 511. 15 Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 423. 159 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro făurirea statului naţional unitar, aceasta cu atît mai mult cu cît întă- rirea poziţiilor sale economice şi politice depindea hotăritor de înfăp- tuirea idealului naţional. Fiind clasa socială dominantă, iar partidul său principal — Partidul Liberal — aflat în cea mai mare parte a timpului la conducerea ţării, ini- tiativele politice ale burgheziei în ansamblul luptei nationale româneşti îmbrăcau forme diverse, gäsindu-si de cele mai multe ori suportul in acţiunile energice ale maselor populare. Încheierea alianței defensive cu Austro-Ungaria şi Germania în anul 1883 — impusă de împrejurările epocii, determinată de necesitatea apărării independenţei si ființei statale în condiţiile raportului de forte existent între marile puteri — nu a în- semnat abandonarea de către oamenii politici burghezi a idealului uni- tatii national-statale. Constatarea va fi făcută, încă din 1884, chiar de către ministrul Austro-Ungariei la Bucuresti, care afirma că „decizia din octombrie 1883 a guvernului român a avut un caracter de pură oportu- nitate“ si că „tratatul semnat cu această ocazie isi va menţine valabili- tatea doar pînă cînd o conjunctură favorabilă va permite guvernantilor români să ducă o politică externă împotriva monarhiei habsburgice“ 16. Burghezia română din Transilvania, direct interesată în afirmarea sa politică, suporta cu greu situația inechitabilă şi dominaţia din partea celei maghiare, fapt ce a determinat ca în acţiunea de spargere a ba- rierelor de ordin naţional ce îi limitau ascensiunea să facă front comun cu celelalte forte sociale si politice românești — muncitorești, ţărăneşti, intelectuale. Această raliere a burgheziei din teritoriile ocupate la fron- tul larg national al luptei pentru unire era determinată obiectiv de insesi legitätile dezvoltării sale de clasă. Pentru că doar în condiţiile existenţei propriului stat românesc unitar, al formării pieţei unice naţionale, bur- ghezia putea dobindi condiţiile dezvoltării sale impetuoase si afirmării rolului de clasă dominantă. Constituirea partidelor naţionale ale româ- nilor din Transilvania şi Banat (1869) — organizaţii politice burgheze — şi apoi unificarea lor în anul 1881 în Partidul Naţional Român au re- prezentat noi trepte în lupta de eliberare națională în perioada premer- gătoare declanşării primului război mondial. Indiferent de locul unde se manifesta — regatul României sau ti- nuturile româneşti aflate sub dominație străină — lupta burgheziei s-a desfășurat unitar, vizind acelaşi legitim obiectiv national, căci, asa cum subliniase Ion Ghica : „La români, aspiratiunea către Unire nu este ten- dinta de mărire sau cotropire, ci este spirit de conservare si de legitimă apărare în contra vecinilor ce-i înconjoară, căci temerea de cotropire şi reducerea iar la o stare de inferioritate si de umilire este încă mare si le impune datoria de a căuta să devie un stat puternic, ca să-și poată apăra cu succes existenţa“ 17. 19 Jbidem, p. 321. 17 Apud I. Lupaş, Problema transilvană în timpul lui Cuza şi Carol I, Bucu- reşti, 1946, p. 36. 160 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Slujirii idealului naţional şi-a închinat toată energia intelectualita- tea, care printr-o impresionantă activitate cultural-educativă şi-a adus o contribuţie remarcabilă la afirmarea conştiinţei nationale a poporului român. Și pe tărîmul culturii — avînd în vedere profundele sale impli- catii în realizarea idealului national —, în pofida tuturor deosebirilor so- ciale, confesionale sau politice, națiunea română a realizat un front co- mun. Cultura română — edificiu unitar, sprijinit pe temelia ideii na- tionale, a luptei pentru conservarea si cultivarea limbii, a tradiţiilor si istoriei, a individualitatii politice — a militat perseverent si eficient în direcţia cimentării forțelor întregului popor, spre împlinirea obiectivului comun al unirii politice 18. Ca si în perioada premergătoare Unirii de la 1859, cultura a pregătit si a prefaţat, numai că într-o măsură mult mai mare, unificarea national-statalä din 1918. Intelectualii, animați de profunde sentimente patriotice, au răspuns ireprosabil cerinţelor înaltelor comandamente nationale prin cele mai diverse forme si căi de acţiune pentru călirea sufletească a neamului si întărirea sa in lupta pentru unitate statală. In cadrul Academiei Române, ai societăților şi asociaţiilor culturale, al şcolilor de diverse grade, prin editarea a numeroase organe de presă etc., prin lucrări de ţinută stiinti- fică superioară, care tratau istoric, politic, economic etnografic sau cul- tural civilizaţia românească în întregul ei, prin aportul la propäsirea multilaterală a societăţii, intelectualitatea a reprezentat un ferment activ al luptei pentru eliberare naţională. La sfirsitul secolului al XIX-lea si începutul celui următor, lupta de eliberare naţională a tuturor românilor şi pentru unirea lor într-un singur stat naţional unitar a intrat în faza ei decisivă. În același timp, se profilase izbucnirea unui război de proporții nemaiintilnite pînă atunci în istorie, dimensiunile fiindu-i prefigurate de ascutitele contradicții din- tre marile puteri imperialiste şi blocurile militare constituite — Puterile Centrale si Antanta —, de obiectivele urmărite de acestea — reîmpăr- tirea, pe bază de forță, a lumii si a zonelor de influenţă între ele. În aceste condiţii, conflictul ce se profila la orizont nu mai putea fi regional şi nici măcar continental, el urma să cuprindă întregul glob, întreaga civilizaţie umană. Prezentind caracteristicile fundamentale ale societăţii românești si obiectivul major al acesteia, se impune a fi subliniat faptul că românii nu şi-au legat împlinirea idealului desävirsirii unităţii national-statale de izbucnirea vreunei conflagrații mondiale ; dimpotrivă, un asemenea război aducea noi probleme de rezolvat, ale căror soluţii erau foarte greu sau deloc previzibile. De asemenea, izbucnirea războiului ar fi ridicat multiple greutăţi de ordin politico-militar, dificil de depășit, avindu-se în vedere că puternicele contradicții din sud-estul Europei, generate de competiţia între marile puteri pentru stăpînirea si expansiunea în zonă, 33 Gh. Platon, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985, p. 425. 161 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro făceau ca imperiile vecine României, care încorporaseră importante te- ritorii românești, să fie grupate în blocuri militare adverse. În politica imperialistă a marilor puteri sud-estul Europei ocupa un loc important, aici intersectindu-se „Drang nach Osten“-ul austro-un- garo—german cu expansiunea țaristă spre Strimtori si Istanbul; toate acestea afectau grav si interesele popoarelor balcanice aflate in plin pro- ces de redesteptare naţională. Dacă Balcanii erau consideraţi „butoiul cu pulbere“ al Europei, aceasta nu se datora popoarelor din zonă, ci poli- ticii marilor puteri europene, care, prin forţă, căutau să-și impună inte- resele proprii în detrimentul popoarelor balcanice, teritoriile naționale ale acestora fiind socotite simple anexe coloniale. În acest sens, socialis- tul german Alexander Helphand-Parvus scria în anul 1908 următoarele : „Dar dacă cineva poartă vina politică pentru situaţiile politice precare din răsăritul european, atunci acestea sînt congresele marilor puteri. Ele nu au rezolvat nimica si nu au orinduit nimic, ei au creat doar nemul- tumiri si situaţii nesănătoase [...]. Trebuie să ne obisnuim ca şi statele balcanice să fie lăsate în seama lor insile. Întregul interes acut şi toate conflictele europene în legătură cu Răsăritul sînt generate de faptul că Peninsula Balcanică este privită ca o imaginară colonie europeană“ 19. Oamenii politici români, avînd in vedere că tara liberă era situată la interferența de interese expansioniste ale Austro-Ungariei si Rusiei țariste, au fost nevoiţi să țină seama de complexitatea împrejurărilor existente la izbucnirea primului război mondial si, în funcţie de acestea, să acționeze, în primul rînd, în direcția asigurării independenţei, suve- ranitatii şi integrităţii statului, menţinerea fiinţei statale româneşti fiind condiţia esenţială a continuării luptei pentru întregire naţională. Așadar, în ajunul declanșării primei conflagrații mondiale, obiectivul central care stătea în fata naţiunii române era realizarea neîntîrziată a unității sale politice depline. Străină de pofta nesätioasä de cuceriri care atîta pe alţii, conştientă de legitimitatea idealului său national si de legitatea inexo- rabilă a împlinirii lui, națiunea română era angajată ferm si încrezătoare pe calea făuririi destinului său istoric. Încă de la începutul războiului, analizînd condiţiile în care se extin- dea conflagratia, posibilităţile de care dispunea România, nivelul de pre- gătire şi înzestrare al armatei, guvernul român — în deplină concordanţă cu obiectivele fundamentale ale naţiunii — a proclamat neutralitatea țării 20. Chiar dacă de la început atitudinea poporului român a fost în- dreptată împotriva blocului Puterilor Centrale, el nu s-a aventurat ne- chibzuit în conflagratia mondială ; după doi ani de neutralitate „cu arma la piciorit — cum afirma Nicolae Iorga — România a hotărit in- trarea în război atunci cînd, datorită importanţei strategice a poziţiei sale, plana pericolul ca tara să fie cotropită de către taberele beli- gerante, cînd reprezentanţii puterilor Antantei au recunoscut ferm drep- turile istorice ale unirii provinciilor româneşti din Austro-Ungaria cu România. 1 Apud Ion Popescu-Puturi, Îndemn la creaţie, Bucuresti, 1984, p. 157. 20 1918 la români, vol. I, p. 33. 162 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ISTORIA NAȚIONALĂ — EXPRESIE Procesul istoric al unirii po- A pEŞITAȚII OBIEEȚIVE A porului roman într-un singur corp politic nu era un fenomen istoric în- timplator, iscat de conjuncturi favo- rabile şi condamnat la pieire o dată cu dispariţia lor. O istorie bogată în fapte de referinţă, cu o durată multimilenară, a pregătit îndelung idealul unirii politice a românilor, creînd neincetat condiţiile favorabile îmrli- nirii ei definitive, demonstrind convingător justetea si relevind caracte- rul de legitate a evoluţiei istorice. Întregul trecut al românilor, expe- rienta îndelungată de viata şi luptă evidenţiază cu forța de netăgăduit a faptelor că Unirea era un fenomen istoric cu rădăcini adînc înfipte in solul realitätilor româneşti, chemat să se împlinească irevccabi] si să dureze necontenit. Lupta pentru unitate, desfășurată în strinsä corelare cu cca pentru independenţă, a reprezentat una din coordonatele fundamentale ale în- tregii evoluţii istorice a poporului român. „Din cele mai vechi timpuri, idealurile unirii, libertății și independenţei au insufletit permanent po- porul român — arată tovarășul Nicolae Ceauşescu —, constituind făclia care a luminat, generaţie după generaţie, drumul spre dreptute, spre progres, spre o viaţă mai bună, liberă şi demnă. Milenara noastră istorie este jalonată de nenumărate bătălii, de jertfe și sacrificii fără seamăn pentru păstrarea ființei naţionale, pentru apärcrea drepturilor funda- mentale ale poporului“ 21. Experienţa multimilenară de viață si de luptă a poporului român demonstrează convingător că evoluţia lui istorică, capacitatea de a în- frunta vitregia vremurilor i-au fost asigurate de unitatea sa armonioasă pe toată întinderea spaţiului carpato-danubiano-pontic, manifestată constant în decursul secolelor. La baza unităţii noastre a stat însăşi unitatea geografică a spaţiului pe care s-a plămădit poporul român și pe care au vietuit înaintașii lui. Pamintul românesc se înfățișează ca unul din cele mai armonioase, mai frumoase și mai bogate întinderi de pe cuprinsul planetei, alcătuind un ansamblu complex, dar unitar, care are în centrul său cetatea Transilvaniei înconjurată din toate părţile de munții Carpaţi, ca o uriașă cunună. Această unitate geografică izvorita din diversitatea si echilibrul formelor de relief si-a pus amprenta asupra dezvoltării unitare a poporului român. Un alt factor hotaritor al păstrării unităţii româneşti l-au constituit, fără îndoială, legăturile economice, permanente şi puternice, dintre teri- toriile românești de o parte şi de alta a Carpaţilor, legături generate şi de caracterul de complementaritate al economiilor lor 22, legături pe care anumite conjuncturi externe defavorabile nu le-au putut nicicind împie- dica şi care, o dată cu trecerea timpului, au devenit mai întinse şi mai fecunde, intensificindu-se peste hotarele politice artificiale impuse de dominatiile diverselor imperii si regate expansioniste. În mod îndreptă- ti Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multiiateral dezt'oltate, vol. 26, Editura Politică, Bucuresti, 1984, p. 431. 163 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tit, Nicolae Iorga afirma că „cea dintii unire a românilor a existat cînd în capul cărturarilor nu răsărise această idee“, fiind determinată de „unitatea perfectă a vieţii economice, asternutä pe unitatea perfectă a vieţii generale, şi Ardealul a intrat si el în această viata prin inter- circulația românească : un singur corp, un singur sistem, am zice, vînos, prin care străbătea acelaşi sînge viu“ *3, Unitatea vieţii social-politice a reprezentat o altă realitate evidentă a evoluţiei poporului român. Ea constituie o dovadă a necesităţii legice resimtite de un popor avînd aceleaşi origini şi aspirații de a convietui si munci laolaltă. Aceasta s-a caracterizat prin organizarea identică sau asemănătoare multă vreme a structurilor sociale şi administrative a tu- turor provinciilor locuite de români, prin perpetuarea unei organizări politice similare şi, mai ales, a unor relaţii politice foarte strînse şi inter- dependente, legături care s-au menținut trainic, chiar în condiţiile vi- trege ale existenţei pluralismului statal medieval. Neintrerupta aspirație spre unitate politică a fost cimentată de-a lungul secolelor de manifes- tarea comunităţii spirituale, ridicată la un grad superior prin numeroa- sele şi variatele legături culturale între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor. În zorii epocii moderne a evoluţiei României se va între- prinde un excepțional efort conjugat al cărturarilor şi forţelor progre- siste româneşti pentru cultivarea limbii naţionale, pentru promovarea învățămîntului românesc, pentru popularizarea istoriei naţionale şi, în cadrul acesteia, a marii împliniri a lui Mihai Viteazul din 1599—1600. Unitatea românească a fost însă serios afectată de politica de cotro- pire promovată de unele din statele vecine, dominaţia străină si rupturile teritoriale frînîndu-i serios dezvoltarea. Dar istoria românilor pune în evidenţă un adevăr subliniat în repetate rînduri de secretarul general al partidului, şi anume că „jugul asupririi străine poate frina pentru un timp, poate întirzia evoluția unui popor, dar nu-l poate împiedica să-și realizeze aspiraţiile de libertate, unitate și progres, nu poate anihila ac- tiunea legilor inexorabile ale dezvoltării sociale, dacă acest popor este hotărit să trăiască liber“ 24, Convingerea că aparţin aceluiași viguros trunchi milenar, conștiința unității de neam, închegată tot mai puternic prin truda generaţiilor de cărturari patrioți si constientizata în marea masă a locuitorilor de pe întreg cuprinsul românesc, devenită, în secolele XVIII—XIX, o conştiinţă națională activă, au reprezentat forțele motrice, armele de gindire si sim- tire ale luptei neostenite pentru unitate, într-o patrie liberă şi neatirnata. Împotriva vicisitudinilor multiple ale istoriei noastre multimilenare „ideea unirii țărilor românești, idealurile formării unui stat puternic pe me- leagurile Daciei nu au putut fi ucise niciodată, pentru că ele sînt adinc # Victor Axenciuc, Ioan Tiberian, Premise economice ale formării statului national unitar român, Bucuresti, 1979, p. 30—56. 23 N. Iorga, Elemente economice în cultura românească, în Conferinţe şi prelegeri, vol. I, Bucuresti, 1943, p. 53. 24 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 3, Editura Politică, București, 1969, p. 709. 164 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Burebista, rege al Daciei (82—44 î.e.n.), conducătorul statului dâc centralizat si independent (sculptură de Radu Aftcnie) implintate in insesi singele, in constiinta si spiritul intregului nostru popor 25, După cum se consemnează in scrierile antice, străbunii nostri geto- daci, „cei mai viteji si cei mai drepţi dintre traci“ #6, şi-au făurit în spa- tiul carpato-danubiano-pontic structuri economice, politice şi culturale, care vor culmina cu instituţia statală, reliefînd prin timp puternica uni- tate de neam, de limbă, de civilizație materială şi spirituală. Este neîn- doielnic faptul că numai existenţa unei organizări politice bine structu- rate a făcut posibilă rezistența armată pe care geto-dacii au opus-o, în anul 514 î.e.n., impunătorului corp de invazie condus de regele persan Darius 27. Pe baza aceleiaşi unităţi etnice. lingvistice, economice şi cultu- rale a luat naştere, cu mai bine de două milenii în urmă, statul dac cen- tralizat şi independent de sub conducerea regelui Burebista, realizindu-se astfel prima unificare statală la scara întregului areal geopolitic al stră- % Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, vol. 11, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 694. 26 IHerodot, Istorii, IV, 93, în Izvoare privind istoria României, vol. I, Bucuresti, 1964, p. 49. 27 Dumitru Berciu, Adina Berciu-Drăghicescu, Războiul dintre geți și perși. 514 i.e.n.., Bucuresti, 1986. 165 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro STATUL DAC CENTRALIZAT ŞI INDEPENDENT CONDUS DE BUREDISIA (SEC. I Î.E.N.) : ff LT ME . A Lo LE er, 57 ST Maureto, Di i https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Decebal, rege al Daciei (87— 106), conducă- torul luptelor de apărare din anii 101— 102 și 105—106 împotriva expansiunii romane (reproducere de pe Columna lui Traian) Scenă de luptă din războiul dintre daci st romani din anii 105—106 (reproducere de pe Columna lui Traian) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro moşilor noştri. Dacia lui Burebista, unul „dintre cele mai remarcabile creatoare state aborigene ale antichității 28, şi-a exercitat puterea pe un vast teritoriu care se întindea în nord, pînă în Carpaţii Păduroși, in nord-vest pînă la Munţii Slovaciei şi Dunărea Mijlocie, spre sud pînă la Munţii Haemus (Balcani), spre sud-est pînă la Marea Neagră, iar către est pina la cetatea Olbiei. Sub conducerea lui Burebista, „cel dintîi si cel mai mare rege din Tracia“ 29, dacii și-au consolidat unitatea internă si şi-au sporit potenţialul militar de apărare. Ei puteau ridica o armată impresionantă, de 200 000 de oameni, cu ajutorul căreia au fost capabili să înfrunte expansiunea Romei în aceste parti ale continentului european. La sfîrşitul secolului I e.n., înaintarea Imperiului roman dincolo de linia Dunării s-a izbit de rezistența regatului dac, aflat sub sceptrul lui Decebal (87—106 e.n.) 3° Timp de două decenii, dacii vor desfăşura o aprigă luptă de rezistenţă pentru apărarea independenţei şi unităţii sta- tului în faţa expansiunii militare a Imperiului roman. Această rezistență a atins punctul culminant în cursul marilor războaie din anii 101—102 şi 105—106 e.n. 31. In acest moment istoric dificil, care-i putea intrerupe firul dez- voltării fireşti, poporul dac, dînd dovada unei remarcabile vitalitati, a reuşit să-şi păstreze unele structuri social-economice şi politico-adminis- trative proprii, care i-au dat putinţa să-și refacă, în bună măsură, exis- tenta statală în teritoriile aflate în afara ocupaţiei romane. Dacia liberă a reprezentant, de altfel, o prezenţă distinctă în lumea antică. Efortul comun al tuturor dacilor — din teritoriile cucerite şi din cele necotro- pite — pentru refacerea statului lor a constituit, de asemenea, o eloc- ventă ilustrare a unităţii etnice a poporului dac, a voinţei neînduplecate a acestuia de a trăi în libertate. Însuși procesul de formare a poporului român s-a desfășurat în secolele I—III în condiţiile continuității si stabilității elementului dac, autohton, ale existenţei neîntrerupte a unei organizări statale, atit in provincia romană Dacia, cit şi în Dacia liberă. Impletirea în acest răs- timp a civilizaţiilor dacă si romană, preluarea de către poporul dac a limbii latine au fost coordonatele fundamentale ale etnogenezei româ- nesti. Valurile populațiilor migratoare, care se vor succeda vreme de o mie de ani pe pămîntul Daciei, nu vor putea disloca masa compactă a autohtonilor, nu vor izbuti să schimbe comunitatea de viaţă, limbă şi cultură a poporului român, nu vor putea opri evoluţia sa unitară spre forme superioare de organizare statală. După retragerea legiunilor şi administraţiei romane din provincia Dacia la sud de Dunăre, a devenit posibilă refacerea unității fireşti a Daciei, aproximativ în frontierele ei anterioare. Statornici în vatra lor 28 Paul MacKendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Bucuresti, 1978, p. 9. 2 Ion Horaţiu Crişan, Burebista și epoca sa, Bucuresti, 1977, p. 5. 30 Dumitru Berciu, De la statul dac independent și centralizat, al lui Burebista, la statul dac înfloritor al lui Decebal, în File, vol. 10, p. 43—45. 31 Istoria militară a poporului român, vol. I, Din cele mai vechi timpuri pind în secolul al XIV-lea, Bucureşti, 1984, p. 141—179. 168 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro dintotdeauna, unde s-au format pe un fond etnic străvechi şi viguros, românii au rămas unul şi acelaşi popor, pastrindu-si unitatea lingvistică, de cultură şi de civilizaţie. Această unitate, exprimată în forme diverse, a rămas de-a lungul istoriei o redutabilă armă de luptă a poporului român, o pavăză puternică în faţa tuturor forţelor străine, care au căutat a-i şterge propria-i identitate, a-i diminua capacitatea de rezistenţă şi voința de däinuire. În perioada de început a evului mediu, funcţia de apărare a fiinţei proprii va fi exercitată de obstile teritoriale românești, organizări social- politice de tipul „romaniilor populare“, care vor reprezenta o chezäsie a supravieţuirii şi dezvoltării istorice a poporului nostru 32. Îndeplinind un rol de centralizare si directionare a problemelor economice, administra- tive, politice şi militare ale comunităţilor românești, conduse de un „sfat al bătriînilor“ şi avînd la bază „legea pămîntului românesc“, obstile teri- toriale au reprezentat un factor esenţial de unitate, de conservare şi dez- voltare a limbii şi civilizației proprii, de mobilizare a energiilor locale în vederea organizării rezistenței în fata migratorilor, de geneză a unor forme de organizare statală superioare. Astfel, constituirea cnezatelor şi voievodatelor româneşti încă din a doua jumătate a mileniului I, a per- mis afirmarea politică şi militară a românilor, a inaugurat o etapă nouă în procesul unificării lor depline într-un stat propriu puternic. Geograful armean Moise Chorenat înscria pe hărţile sale din a doua jumătate a secolului al IX-lea o „ţară a românilor“, la nord de Dunăre 33, iar in 971, după însemnările cronicarului bizantin Georgios Kedrenos, „fortărețe ri- dicate dincolo de Istru“ trimiteau soli împăratului de la Constantino- pol 34. Notarul anonim al regelui Ungariei Bela, relatind evenimentele legate de începutul invaziei triburilor migratoare ungare în Pannonia în secolele IX—X, vorbeşte pe larg despre existenţa, în partea de vest si centrală a fostei Dacii, a unor formaţiuni politice româneşti, mult ante- rioare acestor evenimente. El aminteşte pe rînd de voievodatul din Cri- șana, al ducelui Menumorut, cu centrul în cetatea Biharei, care se în- tindea din Maramureş spre sud pînă pe malurile Mureşului, de la Tisa spre est pînă la „porţile“ Meseșului ; de voievodatul din podișul Transil- vaniei, al lui Gelu Românul, de la „porţile“ Meseşului pînă la Mureş si Carpaţi, cu centrul pe Somes, probabil în cetatea Dăbica ; de voievodatul din Banat, al lui Glad, cuprins între Tisa, Mureş şi Dunăre, cu rese- dinta la Cuvin (Keve). Toate aceste voievodate s-au opus vreme înde- lungată agresiunii triburilor lui Arpad. Concomitent, au fiintat si alte alcătuiri politice asemănătoare, cu niveluri de organizare statală diferite, cunoscute îndeobşte sub numele de „țări“ si răspîndite pe întreg teritoriul românesc. În Transilvania s2 Dr. Stefan Olteanu, Structuri social-economice si politico-militare pe teritoriul României în secolele II—XI e.n., în File, vol. 10, p. 51—64. 33 Aurel Decei, Românii din veacul al IX-lea pind in al XIII-lea in lumina izvoa- relor istorice armenești, în AIIN, vol. VII, (1936—1938), p. 439—440. 3 Georgios Kedrenos, Compendiu de Istorii, în Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. III. Scriitori bizantini (sec. XI—XIV), Bucureşti, 1975, p. 141. 169 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Glad, Gelu şi Menumorut, voievozi ai românilor, con- ducători ai luptelor de apărare împotriva invaziei triburilor migratoare un- gare — secolele IX — X (grup statuar) exista „Țara Maramureşului“, „Țara Năsăudului“, „Țara Birsei“, „Ţara Făgăraşului“, „Ţara Hațegului“ ; la sud de Carpaţi, „Țara Cimpulungu- lui Muscel“, „Țara Lovistei“, ,Tera Mehedintilor“ sau „Țara Severinu- lui“ ; între Carpaţi şi Nistru, „Tara Vrancei“, „Țara Cimpulungului Mol- dovenesc“, „Țara Tigheciului“ ; în Dobrogea, jupanatele lui Dimitrie și Gheorghe. Ele sint dovedite şi la românii din sudul Dunării, pînă în Grecia, sub denumiri ca „Valahia“, „Vlahia Mare“, „Vlahia“, „Vlahia de Sus“ etc. Dezvoltarea relaţiilor feudale reclama constituirea unui organism politic închegat, de sine stătător, cu autoritatea extinsă pe un teritoriu mai mare, capabil astfel să răspundă mai adecvat, prin forţa armelor, pericolului invaziilor externe. În atare condiţii, în teritoriile extracar- patice din sud si est şi-au afirmat mai întîi prezenţa numeroase si pu- ternice formaţiuni politice, precum cele din Dobrogea conduse de Tatos, Sestlav si Satza, din secolul al XI-lea, cnezatele lui Ioan si Farcaș, voie- vodatele lui Litovoi si Seneslau de la vest, respectiv est de Olt, amintite de Diploma cavalerilor ioaniti la 1247, „Ţara moldovenească“ cu centrul la Baia sau chiar „Valahia“ de pe valea Siretului, menţionate de un document franciscan de la 1340. Manifestind aceeaşi propensiune spre unificare statală ca si românii din nordul Dunării, cei de la sud de ma- 170 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rele fluviu, prin fraţii Petru si Asan, au pus, la sfîrșitul secolului al XII-lea, în confruntarea directă cu Imperiul bizantin, bazele statului Asă- nestilor, expresie a vitalitatii şi creativităţii politice românești. Îndeosebi sub domnia lui Ionita (1197—1207) românii de aici isi vor afirma capa- citatea politică şi militară în spaţiul sud-est european 35. Cu toate impedimentele generate de politica expansionistă ungară sau de invazia mongolă din 1241—1242, procesul de formare a statelor feudale de sine stătătoare românești nu a putut fi împiedicat 36. Voievo- datul Transilvaniei isi va afirma entitatea într-o continuă dispută cu Coroana ungară suzerană, pînă ce, după infringerea de la Mohacs (1526) si desființarea statului feudal ungar, el va deveni un principat auto- nom sub suzeranitate otomană cu un statut internaţional similar statelor feudale româneşti extracarpatice. Ţările române extracarpatice, Muntenia si Moldova, şi-au semnat actele de naștere prin victorii militare asupra aceluiași regat al Ungariei, ale cărui tendinţe de expansiune şi dominație asupra întregului spațiu românesc constituiau o piedică serioasă în afir- marea politică a românilor. Astfel, sub Basarab I „Întemeietorul“, Tara Românească Muntenia, reunind toate cnezatele si voievodatele de la sud de Carpaţi, după ce i-a biruit pe tătari, şi-a extins autoritatea pînă în vecinătatea cetăţii Chilia de la gurile Dunării şi a cuprins apoi în fron- tierele sale si Banatul românesc de Severin, recuperîndu-l de sub do- minatia ungară. Victoria remarcabilă repurtată în bătălia de la Posada (9—12 no- iembrie 1330), cînd oastea lui Basarab I a prins armata regelui Carol I Robert de Anjou ca „peştii în năvod“, zdrobind-o, cum consemnează Cronica pictată de la Viena, a consolidat independenţa statului român ‘sud-carpatic si a introdus în tabloul politic european un important factor politic si militar de stabilitate. Peste trei decenii şi jumătate, cu sprijinul românilor munteni si transilvăneni, voievodul Bogdan, în fruntea româ- nilor de la est de Carpaţi, pecetluia printr-o izbinda asemănătoare consti- tuirea statului independent al Ţării Româneşti Moldova. În aceeaşi perioadă a fost întemeiat şi statul românesc dobrogean, care a jucat un important rol în Peninsula Balcanică sub domnia lui Dobrotitä. In fata expansiunii tot mai amenințătoare a otomanilor, in timpul lui Mircea cel Mare (1386—1418), Dobrogea a fost unită cu Mun- tenia, făcîndu-se astfel un prim pas spre realizarea unităţii legice a tu- turor teritoriilor locuite de români. Întemeierea și consolidarea statelor feudale unificate românești a «constituit unul din evenimentele cruciale ale istoriei poporului român. Ele au impus pe eşichierul politic european o realitate indubitabilă, a cărei forţă si trăinicie avea la bază unitatea etno-culturală exemplară .a poporului nostru. Existenţa în vatra vechii Dacii a trei state româneşti nu a afectat unitatea poporului român, exprimată în continuitatea de “35 Gheorghe I. Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea stateior româneșta, Bucureşti, 1980, p. 49—83. 38 Constituirea statelor feudale românești, Bucuresti, 1980. 171 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bătălia de la Posada (1330), în care oastea Ţării Româneşti Muntenia, condusă de Basarab I (cca 1310— 1352), a înfrint oastea regelui Unga- riei, Carol Robert de Anjou (miniatură din Cronica pictată de la Viena) limbă şi cultură, în similitudinea structurilor economice şi sociale. Pu- ternicele trăsături comune, remarcate în epocă de toţi cei ce i-au cunos- cut îndeaproape pe locuitorii țărilor române, amplificate de-a lungul vea- curilor de permanente şi strînse legături politice, economice şi spirituale, au menţinut si adincit continuu sentimentul şi conştiinţa unităţii de 172 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro neam, alimentind nazuinta spre unitate po- litică, către refacerea vigurosului trunchi politic al Daciei străvechi. Poporul român a rămas mereu acelaşi, închegat, unitar şi omogen. El şi-a păstrat permanent numele generic şi străvechi pen- tru toţi locuitorii săi, adică acela de român, chiar dacă, pe lingă acesta, sînt cunoscute denominative derivate după nume de per- soane cu rol important în istoria români- lor (basarabi, de pildă pentru locuitorii Ta- rii Româneşti Muntenia în unele documente străine), denumiri de zone geografice, de ape sau munţi. Denumirile de munteni, moldoveni, olteni, ardeleni, bănăţeni, basa- rabeni, maramureseni, bucovineni etc. sau moti (în Munţii Apuseni), vrinceni (în Vrancea) dobrogeni (în Dobrogea), birseni (în Tara Birsei), argeseni (în Argeş) sînt subsumate, la rîndu-le, numelui general de român, fapt remarcat de numeroși călători ori oameni de ştiinţă străini: „românii — sublinia, spre exemplu, istoricul francez Jules Michelet — păstrează neştirbit tot ceea ce i-au lăsat străbunii : portul, mora- vurile, limba şi mai cu seamă marele lor nume de romani“ %. În decursul istoriei, poporul român a intrat în contact strîns cu numeroase se- minţii, dar el nu a fost hunizat, slavizat a à ori otomanizat niciodată, ci şi-a păstrat pro- Mircea cel Mare, domn al Țării pria-i entitate, transmisă îmbogăţită, din Româneşti Muntenia (1386 — 1418) generaţie în generaţie, pina astăzi. La (frescă de la Curtea de Arges) aceasta a contribuit, în bună măsură, men- ținerea mereu trează a conștiinței unităţii indisolubile de neam, înte- meiată pe o conştiinţă a originii comune, a limbii şi culturii unice, a aceluiaşi factor psihic şi profil spiritual. Constiinta de neam a fost înțeleasă şi exprimată de poporul român în diferite chipuri, la loc de frunte situindu-se însăși legătura nemijlo- cită dintre numele şi originea sa — caracteristică ce particularizează încă o dată pe români între celelalte popoare ale Europei. Prin însăşi denumirea sa, poporul român, în întregimea lui, ştia că este urmașul direct al strămoşilor daco-romani, vorbitor al unei limbi unice — limba română, lexicul românesc autohton dovedind „mai presus de orice în- ‘37 Jules Michelet, Principatele dunărene, în Idem, Istoria revoluției. Scrieri alese, vol. II, Bucureşti, 1973, p. 337. 173 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro doială că (precum s-a precizat de mult) populaţia traco-dacică formează “temelia si trunchiul principal pe care s-a grefat si prin care a putut să 'dăinuiască romanitatea în Balcani şi în Carpaţi, fiind deci însăşi baza 'etnico-socială a poporului român, a marii comunităţi social-etnice ro- mânofone din evul mediu si din epoca modernă“ 38, Această unitate lingvistică — parte inseparabilă a conștiinței de neam — a fost deseori exprimată de cărturarii români, pentru care „rumânii den Ardeal, mol- dovenii şi cestia din tara aceasta [Muntenia — n.n.] tot un neam, tot o limbă fiind“, căci „tot romani îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fîntînă au izvorit si cură“ 39, Ei au dovedit cu argumente ştiinţifice — lingvis- tice, istorice, etimologice — că „numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna între dinsii si [...] acelaşi nume este dat îndeobşte şi muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în Tara Transilvaniei“, care „au păstrat neschimbat numele cel vechi şi se min- dresc şi azi cu numele rumâni“ 4%, Faptul acesta constituie o evidență de necontestat, subliniată în numeroase rînduri si de cronicarii, istoricii ori călătorii străini, care nu o dată afirmau că „românii de azi ce trăiesc în Tara Românească, Moldova şi în munţii Transilvaniei“ sînt „locuitorii cei mai vechi ai acestei ţări“ 41, care „din limba dacilor si a romanilor au făcut o singură limbă românească“ 12, Această conştiinţă a unităţii de neam şi limbă a constituit suportul de granit pe care poporul român şi-a ridicat, cu minutie, edificiul său national. Ea a reprezentat liantul ce i-a unit pe români în tot cursul istoriei, cu deosebire în perioadele de grea cumpănă, cînd au fost nevoiţi să trăiască despărțiți prin hotare artificiale ori sub stăpîniri străine. Unul din factorii hotărîtori care au asigurat unitatea si existența de sine stătătoare a ţărilor române în evul de mijloc l-a reprezentat în- delungatul si eroicul efort de apărare la care a luat parte întregul popor român 43, „Oastea cea mare“, a cărei forță principală o asigurau masele de țărani liberi, tirgoveti şi meșteșugari, a dus greul luptelor de apărare a ţării împotriva repetatelor invazii şi agresiuni armate ale marilor pu- teri învecinate, în primul rînd ale Imperiului otoman, care urmăreau să cotropească şi să înglobeze teritoriile româneşti în hotarele lor. Materia- lizare a principiului doctrinar de străveche tradiţie, moştenit de la 38 1. I, Rusu, Etnogeneza românilor, Bucuresti, 1981, p. 232. 3% Constantin Cantacuzino Stolnicul, /storiia Țării Românești, in Cronicari mun- teni, vol. I, Bucuresti, 1961, p. 38, 52. 4 Miron Costin, Opere, Bucuresti, 1958, p. 207, 229. 41 J. Trôster, Dacia. Das ist die neue Beschreibung des Landes Siebenbiirgen, 1666, p. 338, 342. “ Lisznyai Kovacs Pal, Magyarok Cronicaja. Melly be foglal MCXCVI Eszten doket, Avagy Christas születésenek 268—1464 Debreceni, [1693), p. 28. +3 General-maior dr. Ilie Ceauşescu, Războiul întregului popor pentru apărarea patriei la români. Din cele mai vechi timpuri pină în zilele noastre, Bucureşti, 1980, p. 83—109. 174 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ȚĂRILE ROMÂNE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL. NV-LEA PR UT SA HO TRM e Pen mea. ots eae OTS He e te n o ini UR RE +. e PANIER ae Dubăsari oe i ; A ees WE ne À ETS Jancu de Hunedoara, voievod al Ţării Ro- Stefan cel Mare, domn al Ţării Românești mânesti Transilvania (1441— 1446, 1448) Moldova (1457 — 1504) (gravură din secolul al XVI-lea) geto-daci, privind apărarea patriei prin lupta întregului popor, „oastea cea mare“, a cărei epoca de glorie este cuprinsă între secolele XIV—XVI, a dat posibilitatea poporului roman să se opună cu sorti de izbinda unor invadatori cu potenţial militar superior, a stat la baza dăinuirii necon- tenite a statelor româneşti în evul mediu. Remarcabilul efort militar desfăşurat de poporul român a făcut po- sibilă supraviețuirea statală distinctă si autonomă a Moldovei, Munte- niei si Transilvaniei, într-o vreme cînd o serie întreagă de alte state europene au dispărut definitiv sau au avut hiatusuri îndelungate de existenţă de sine stătătoare. Astfel, dacă în anul 1390 în Europa de sud-est erau 19 state, o sută zece ani mai tîrziu, ca urmare a cuceririlor otomane, mai fiintau doar 7, între care se numărau si cele 3 state româ- nesti. In fata amenințării crescinde a Portii, care găsea o Europa dezbi- nata de conflicte intre puterile crestine pentru suprematie si de lupte feudale interne fără sfîrşit, conducătorii ţărilor române au înțeles că doar realizarea unui front comun de luptă, în care să fie atrase şi alte popoare interesate în bararea ofensivei otomane, putea pune stavilă instaurării dominaţiei acesteia. Capacitatea de ripostă militară a unui astfel de front românesc unitar, deseori probată în cursul invaziilor, a impus respect şi prudenţă adversarilor. Anton Verancsics arăta că „s-a temut sultanul ca nu cumva cînd ar încerca el să ocupe Transilvania 176 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro sau Tara Românească sau Moldova, toate aceste tari să se unească îm- preună si să se apere“. Mircea cel Mare, domnul Ţării Românești Muntenia (1386—1418), a reușit pentru intiia oară să concentreze si să conducă timp de un sfert de secol eforturile celor trei state românești pentru independenţă îm- potriva pericolului otoman. Un redutabil bloc antiotoman al statelor române va fi organizat apoi în timpul lui lancu de Hunedoara, voievod al Tarii Româneşti Transilvania (1441—1446, 1448). Sub conducerea lui Iancu, socotit drept „căpitan“ şi „părinte“ al celorlalte două state ro- mâneşti, Muntenia si Moldova, românii se vor sprijini si vor coopera în repetate rînduri împotriva pericolului otoman. Aceeaşi politică va pro- mova şi Vlad Tepes, domnul Ţării Româneşti Muntenia (1448, 1456—1462, 1476), continuator al programului voievodului Țării Româneşti Transilva- nia, pentru care Muntenia şi Transilvania erau „o singură tara“ 45. Stafeta acţiunii militare solidare a țărilor române a fost preluată de către Ştefan cel Mare, domnul Țării Româneşti Moldova (1457—1504). Acesta avea să-și extindă autoritatea asupra celeilalte tari româneşti („l'altra Va- lachia“), cum denumea el Muntenia 4%, căutînd, în acelaşi timp, să-și asigure colaborarea Transilvaniei, unde stăpinea întinsele domenii ale Ciceului şi Cetăţii de Baltă. În 1479, brasovenii îl vor chema cu „mare dragoste si dor“ a se apropia „de aceasta tara (Transilvania — n.n.] spre a o feri de acei turci prea cumpliti“, fiind socotit „trimis de Dum- nezeu pentru cîrmuirea si apărarea Transilvaniei“, adaugind că şi lo- cuitorii munteni îl aşteaptă ca să-i izbăvească si pe ei de primejdia oto- mană 47. Pe aceleaşi coordonate, ale alianţei de luptă a ţărilor române, ex- presie de fond a unei statalitati unice, se înscrie si politica externă ac- tivă a urmasului lui Stefan la tron, Petru Rareş (1527—1538, 1541—1546). El a sprijinit pe voivodul transilvănean Ioan Zapolya în competiția pen- tru tronul Ungariei, întărindu-și influenţa în Transilvania, unde primea Bistrița, Rodna si Ungurasul cu ţinuturile înconjurătoare. Brasovenii recunoșteau atunci că „țara noastră [Transilvania — n.n.] şi tara măriei sale [Moldova — n.n.] au fost totdeauna o ţară şi noi ne-am ajutat totdeauna“ 48, De numele lui Rares se leagă intenţia de a realiza între <cle trei țări române „o adevărată uniune dacică“ 4, “4 Călători străini despre țările române, vol. I, Bucuresti, 1968, p. 418. 45 J. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Țării Românești cu Braşovul si cu Tara Ungurească în sec. XV și XVI, vol. 1, (1413—1508), București, 1905, p. 317. + Cf. Idem, Documentele lui Stefan cel Mare, vol. II, Hrisoave si cărți domnești 1493—1503. Tractate, acte omagiale, solii, privilegii comerciale, salvconducie, scrisori 1457—1503, București, 1913, p. 344. “7 Ibidem, p. 354—355, 15 I, Bogdan, Documente moldoveneşti, din sec. XV—XVI în arhivele Brașovului, în CL, XXXIX (1905), p. 853. + N. Iorga, Istoria românilor, vol. IV, Cavalerii, Bucuresti, 1937, p. 409; vezi si Nico:ae Grigoraş, Precursor al lui Mihai Viteazul, in Petru Rareș, Bucuresti, 1978, p. 85—108. 177 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Mihai Viteazul, domn al Țării Româneşti Muntenia (1593— 1601), înfăptuitorul, la 1599— 1600, statului centralizat unitar și independent român (gravură de Aegidius Sadeler) Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia (1599) (pictură de D. Stoica) Dar această orientare politică si militară solidară avea să-şi gă- sească deplina împlinire în istorica unire a românilor realizată de Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti Muntenia (1593—1601), voievodul unificator proclamindu-se la 27 mai 1600 „domn al Ţării Româneşti, al 178 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro à LA STATUL ROMÂN UNITAR CENTRALIZAT ŞI INDEPENDENT SUB DOMNIA LUI MIHAI : VITEAZUL (1599— 1600) Bătălii, lupte conduse de Mihai Viteazul https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Teritoriu anexat de Imperiu! Otoman Teritoriu anexat de Imperiul Habsburgic Ardealului si a toată Tara Moldovei“ 5. În condiţiile în care cele trei ţări româneşti înlăturaseră suzeranitatea otomană, prima unire politică a românilor, deşi înfăptuită pentru scurtă vreme, a pus cu pregnanta în evidenţă hotărîrea maselor largi populare de pe ambele versante ale Car- patilor, din întreaga arie a vechii Dacii, de a avea un stat centralizat şi independent. „Un eveniment memorabil în istoria poporului nostru este unirea vremelnică a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei in- tr-un stat feudal centralizat, sub conducerea marelui voievod Mihai Viteazul. Unirea de la Alba Iulia din 1600 — subliniază secretarul gene- ral al partidului — s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în hronicul ţării, acest act devenind un simbol strălucit, insufletitor pentru toate generaţiile care au aspirat spre constituirea statului unic natio- nal“ 5. Fapta Viteazului a dovedit convingerea lui şi a românilor că țările pe care le unea aparțin aceluiași neam, iar solidaritatea lor, de- monstrată cu atitea prilejuri, i-a sporit încrederea in izbinda planului său. Dind un conţinut real näzuintelor de unitate, libertate şi indepen- denta ale tuturor românilor, Unirea de la 1599—1600 a jucat un rol de seamă în afirmarea conştiinţei unităţii de neam. Erou al istoriei natio- nale, Mihai Viteazul a luptat, aşa cum însuși a mărturisit, pentru unirea țărilor române, „pohta ce-am pohtit“, convins fiind că aceasta va da românilor o forță armată în stare de a se opune cu succes tendinţelor expansioniste ale Imperiului otoman si ale altor puteri străine ostile 52. Deşi a durat putin, datorită adversitatii marilor puteri vecine, care nu vedeau cu ochi buni crearea unui stat românesc puternic, unirea Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei sub domnia glorioasă a lui Mihai Viteazul a devenit nu numai un simbol, ci se va transforma într-o idee militantă si activă, într-un permanent îndemn la luptă hotärîtä a româ- nilor de pretutindeni pentru unitate national-statala și independenţă 5%. Dind o formă reală acestor näzuinte seculare, gîndul si fapta Viteazului au fixat ca obiectiv al evoluţiei istorice ulterioare a poporului român făurirea statului naţional unitar. În secolul al XVII-lea, în condiţiile continuării ofensivei otomane, țările române au căutat să-şi conserve autonomia si integritatea fiinţei de stat, recurgind, printre altele, la aceeași politică de închegare a unui front solidar de luptă împotriva amenințării externe. Ca si în secolele anterioare, iniţiativele au pornit cînd din Transilvania, cînd din Mun- tenia, cînd din Moldova, ștafeta rezistenței transmitindu-se de la o tara românească la alta. O va prelua principele transilvan Gabriel Bethlen (1613—1629) — ajuns pe tron cu sprijinul direct al domnului muntean 50 Documente privind istoria României, A. Moldova veac XVI, vol. VI (1591—1600), Bucureşti, 1953, p. 382. 51 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 3, Editura Politică, Bucuresti, 1969, p. 707—708. 5 Stelian Neagoe, Istoria unirii românilor. De la începuturi la Cuza Vodă, Bucu- resti, 1986, p. 43—58. 5 Constantin Căzânişteanu, Mihai Viteazul si Unirea din anul 1600 în conștiința $i tradiţiile poporului român, în AI, nr. 2/1975, p. 85—101. 180 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Radu Mihnea, si al celui din Moldova, Stefan Tomşa, cu care a încheiat o înțelegere întărită cu juramintul de a fi „fraţi pînă la moarte“ —, principe care, spre sfîrşitul vieţii, a nutrit chiar ideea creării unui „re- gat al Daciei“. În deceniile următoare, atare manifestări de acţiune comună se regăsesc din nou in politica țărilor române. De pildă, Matei Basarab (1632—1654), domnul muntean, si Gheorghe Rakéczi I (1630—1648), principele "Ţării Româneşti Transilvania, au încheiat două tratate de alianță în 1635 şi 1638. Ele au fost reînnoite ulterior de Matei Basarab cu Gheorghe Rakoczi al II-lea (1648—1660), urmașul lui Gheorghe Ra- koczi I, importanța unor astfel de alianţe fiind relevată de însuşi dom- nul muntean în 1652, cînd spunea: „De cine ne vom teme dacă ţările noastre vor pastra buna înțelegere de pînă acum. În afară de Dumnezeu, de nimeni“ 54. Nu întîmplător, contemporanii au văzut în Matei Basarab adevăratul ,stapin şi voievod al acestor tari dacice“ 55, fapt pentru care, în 1646 — anul constituirii ligii antiotomane, ce cuprindea, alături de Transilvania, Moldova si Muntenia, Rusia si Polonia — era desemnat „comandant general al întregului Răsărit“. În timpul domniilor lui Gheorghe Rakoczi al II-lea în Transilvania, Constantin Serban in Mun- tenia si Gheorghe Stefan in Moldova, politica românească se desfăşura pe coordonata refacerii moştenirii Viteazului, a realizării Unirii. Deo- sebit de elocventă apare această trăsătură în şi la iniţiativa domnului muntean Mihnea al III-lea 56, în anii 1658—1659. Dornic să reînvie fap- tele gloriosului său inaintas, al cărui nume îl va si împrumuta, Mihnea al III-lea a încheiat o alianţă cu principele Ţării Românești Transilvania si a declanșat o energică acţiune antiotomană — neizbutită din păcate — pusă în serviciul cauzei celor trei tari române. Lupta în vederea scutu- rării suzeranității otomane si unirii ţărilor române într-un singur stat a fost preluată, spre sfîrşitul secolului, de domnitorul muntean Serban Cantacuzino (1678—1688). Încă din acest secol al XVII-lea și la începutul celui următor, obi- ectivul unității si independenţei, care a animat atitea initiative politice ale conducătorilor de stat români, a insufletit deopotrivă scrierile ma- rilor nostri cronicari si cărturari — Grigore Ureche, Miron Costin, stol- nicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir — care au afirmat şi lărgit, cu o bogată informaţie documentară, ideea comunităţii de origine, de limbă şi teritoriu a poporului român. „Locul dară acesta, unde este acum Moldova şi Țara Muntenească — scria Miron Costin — este drept Dachia, cum si tot Ardealul si Maramoresul si cu Tara Oltului“, la care adaugă „şi peste Dunăre, Misiile amîndouă [Moesia Inferior si Moesia 53 1. Lupaș, Istoria unirii românești, Bucuresti, 1937, p. 164. % Ion Bianu, Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche. 1508—1830, tom I, 1508—1716, Bucureşti, 1903, p. 134. s Matei Vlad, Succesori ai lui Mihai Viteazul în fruntea luptei poporului român pentru unitate politică (1601—1821), în 60 de ani de la făurirea statului natio- nal unitar român, Bucuresti, 1978, p. 35—51. 181 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro EUROPA ÎN ANUL 1600 opt, aed ȚARATUL RUS + Moscova REGATUL ANGLIEI Bristol a SOLDES MAREIAGAIR A: > P: ‘Oy he G = 2 ee we, 3 pi UT "2 vorba Ÿ oe o rdcaux Alger ALGERIA https://biblioteca-digitala.ro-/https://ispainr.mapn.ro Superior — n.n.] cărora le zicem noi acum Dobrogea“ 57, precizînd tot- odată că numele locuitorilor din toate aceste provincii este cel de român. Dimitrie Cantemir, domnul "Ţării Româneşti Moldova (1€93, 1710—1711), arăta şi el că „locuitorii Valahiei şi Transilvaniei au aceeaşi limbă ca şi moldovenii“ 58 şi promova ideea reconstituirii unei tari româneşti uni- tare, scriind Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Operele căr- turarilor români din care răzbăteau cu pregnanta ideile majore ale ve- chimii, unităţii şi continuității poporului român în spaţiul carpato-da- nubiano-pontic au constituit deopotrivă o reflectare a conştiinţei de neam si un factor de întărire a acesteia. Dezvoltarea conştiinţei unității de neam împărtăşită nu numai de români, dar recunoscută şi de călătorii care poposeau pe meleagurile noastre era o realitate al cărei sens politic, la finele secolului al XVII-lea, devenise evident. Ea va potenta în perioada următoare efor- turile generale ale poporului nostru spre afirmarea sa ca naţiune liberă într-un stat unitar. De altfel, la sfirşitul acestui secol şi în a doua decadă a celui ur- mător, statutul politic al celor trei ţări române a suferit modificări im- portante, consecință a înăspririi competiţiei între marile puteri cu ten- dinte expansioniste în spațiul romanesc. Tara Românească Transilvania a trecut sub stăpînirea Imperiului habsburgic, pästrindu-si însă indivi- dualitatea ca mare principat. Măsurile politice, economice, fiscale, juri- dice, sociale si culturale întreprinse de Curtea de la Viena vor deter- mina o viguroasă reacție a românilor din Transilvania, o mișcare tot mai puternică si mai amplă pentru libertate si unitate națională. În acelaşi timp, afirmarea unei noi mari puteri în Europa, Rusia țaristă, care îşi va inaugura politica sa de expansiune în răsăritul con- tinentului, va influența tot mai mult situația țărilor române, devenite adesea teatre ale războaielor ruso-otomane sau ruso-austriaco-otomane. Mai mult, disputa dintre marile puteri, pe lîngă distrugerile materiale şi pierderile umane considerabile ce le va produce țărilor române, se va solda cu anexiuni teritoriale care vor afecta serios unitatea vetrei stră- bune 59, În 1775, cu tot protestul domnului Grigore Ghica, pentru care a plătit cu viata, Poarta otomană a cedat Imperiului habsburgic un teri- toriu de 10 442 km? din nordul Ţării Româneşti Moldova, ce va primi curînd denumirea de Bucovina 60. Peste aproape patru decenii, în urma războiului ruso—otoman din 1806—1812, la care au luat parte si volun- tari romani în speranţa obţinerii independenţei țării lor, prin pacea încheiată la Bucureşti, la 16/28 mai 1812, Rusia ţaristă a încorporat te- ritoriul Ţării Româneşti Moldova dintre Prut si Nistru, denumit ulte- rior, arbitrar, Basarabia $!, 5? Miron Costin, op. cit., p. 254—255. s Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucuresti, 1973, p. 367. % Mircea Muşat, Consideraţii privind urmările dominaţiei si ingerinţelor străine asupra evoluției istorice a poporului român, în AI, nr. 2/1981, p. 75—99. % Ion I. Nistor, Unirea Bucovinei cu România, Bucureşti, 1940, p. 4—5; Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 444—446. *: Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 195—200. 183 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În pofida acestor vicisitudini, nimeni si nimic nu au putut impie- dica strădaniile poporului român îndreptate spre făurirea unităţii sta- tale. Datorită situaţiei complexe în care se aflau ţările române, această luptă se va duce în principal pe plan ideologic şi cultural, deşi factorul militar autohton va continua să aibă un rol dinamizator, îndeosebi în zorii epocii moderne. Se constată astfel o accelerare şi o intensificare a procesului de consolidare a conștiinței naționale, lucru reflectat în tot mai numeroasele programe de reforme politice şi sociale, alcătuite de cărturari sau oameni politici români, care cereau unitatea şi indepen- denta. În ultima parte a secolului al XVIII-lea si la începutul celui ur- mator, în condiţiile recrudescentei „crizei orientale“, mișcarea pentru emanciparea şi unitatea românilor a luat în principal forma memoriilor înaintate curților europene în care, pe lîngă unirea ţărilor române Mol- dova şi Muntenia, se cerea ca Tara Românească Transilvania să se unească cu principatele române extracarpatice, sub numele de „regat al dacilor“ €2. În anul 1788, domnul muntean Nicolae Mavrogheni se adresa atit românilor din Moldova, cit si celor din Transilvania, indemnindu-i să se „alcătuiască iarăşi la Țara Românească de unde s-au dezghinat“ 63. Unul din momentele culminante ale luptei pentru emancipare na- tionalä şi socială a românilor transilvăneni a fost revoluția populară de la 1784, condusă de Horea, Cloșca si Crișan ff. Marea ridicare populară din 1784 a fost un moment de explozie al mişcării de emancipare na- tionala românească din Transilvania, limita de început a „Secolului Revo- lutiilor“ în istoria naţională, care a însemnat traducerea în fapt a pro- gramului de unitate si libertate al naţiunii române. Cuprinzind o consistentă componentă socială, programul de reven- dicări al revoluției populare din 1784 evidenţiază pregnant un sens na- tional românesc deosebit de puternic 65. Sesizind adincul resort natio- nal al revoluției, expresie a ineluctabilei unități politice a românilor din Moldova, Transilvania si Muntenia, Karl Marx a interpretat ampla mișcare populară din 1784 ca „simbolul renașterii Daciei“. Revoluţia populară din 1784 nu a fost un fenomen local, izolat, ci o amplă acţiune de luptă a maselor populare asuprite, pentru eliberare socială si naţională, care a întărit conştiinţa solidarității românilor de pe cele două parti ale lanțului carpatic. Constiinta naţională si dorinţa de emancipare erau limpede exprimate chiar de ţăranii iobagi, iar ră- sunetul acţiunii lor în Muntenia si Moldova a îngrijorat cercurile do- minante din Imperiul habsburgic. Horea, prin fapta sa revoluţionară, prin programul său de luptă avea să intre în conștiința contemporani- lor si a urmașilor ca un adevărat „Rex Daciae“. #2 Emil Vârtosu, Napoleon Bonaparte și dorințele moldovenilor la 1807, în „Studii“, nr. 2/1965, p. 415. 2 Mihail Popescu, Contribujiuni la domnia lui Mavrogheni, în TB, nr. 2/1937, p. 143. # Stefan Pascu, Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea, București, 1984. e D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I—II, Bucuresti, 1984. 184 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii revoluției populare de la 1784 (după o pictură de epocă) Semnificaţia si sensul adînc al marii mişcări sociale si nationale româneşti de la 1784 au fost sesizate şi amplu comentate şi dincolo de frontierele românești, provocind un puternic si putin obişnuit răsunet european %. După revoluția lui Horea, Supplex Libellus Valachorum — ple- doarie argumentată a vechimii, continuității si predominantei numerice a românilor în Transilvania si adevărat program de revendicări revo- lutionare — a reprezentat actul fundamental al mişcării de emancipare națională a românilor transilvăneni 67, multilateralul efort pentru re- cunoașterea individualita{ii lor politice constituind un pas important pe drumul reintregirii României in fruntariile sale fireşti. Revoluţia populară de la 1784, desfăşurată în ajunul marii revo- lutii burgheze franceze, precum si Supplex-ul au constituit o afirmare puternică a dreptului naţiunii române, în general a dreptului națiunilor de a fi libere si a se organiza politic potrivit propriilor nevoi si inte- rese. În istoria naţională, revoluţia de eliberare socială și naţională con- dusă de Horea la 1784 are valoarea unui prag între două epoci, prefa- tind secolul revoluțiilor şi emancipării româneşti. Prin obiectivele sale sociale — înlăturarea relaţiilor de producţie ale vechii orinduiri feu- dale — si nationale — libertatea şi unitatea politică a poporului ro- mân —, revoluţia lui Horea așază ferm temeliile epocii moderne în viata națiunii noastre. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea si, mai ales, în secolul al XIX-lea, pe fundalul unor profunde prefaceri social-economice petrecute în so- cietatea românească şi al consolidării conştiinţei nationale, eforturile s Nicoiae Edroiu, Răsunetul european al răscoalei lui Horea 1784—1785, Cluj-Na- poca, 1976. #7 D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum: Din istoria formării naţiunii ro- mâne, Bucuresti, 1984; Pompiliu Teodor, Epoca luminilor și lupta de eliberare socială si națională a românilor din Transilvania, în File, vol. 11, p. 252—266, 185 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro poporului român au fost ca- nalizate către cristalizarea programului unităţii şi in- dependenţei naţionale şi sta- bilirea mijloacelor pentru înfăptuirea lui. Noile condiţii istorice, dominate de formarea natiu- nii române, de apariţia şi maturizarea conştiinţei na- tionale — procese complexe purtînd caracteristicile de- terminate de condiţiile spe- cifice de dezvoltare ale po- porului nostru, în care lup- ta pentru prefacerea rîndu- ielilor feudale se impletea în mod organic cu lupta pen- tru înlăturarea dominaţiei străine — au impus cu ne- cesitate înfăptuirea statului national unitar si neatirnat. Pe acest fägas istoric transformator, deschis de re- volutia populară de la 1784, revoluţia de la 1821, condu- să de Tudor Vladimirescu, a constituit un moment de referință în lupta pentru afirmarea drepturilor natio- nale ale poporului român ©, Ridicînd poporul la luptă, Tudor Vladimirescu a vizat atît scuturarea ju- Tudor Vi.d.inirescu, conducătorul revoluției de la 1821 gului exploatării interne, (Pictură de Theodor Aman) cît si înlăturarea domina- tiei otomane, intentionind în perspectivă a extinde lupta şi împotriva celorlalte imperii limitrofe, ale căror tendințe de noi imixtiuni în treburile ţării, sub pavăza „Sfintei Alianțe“, îi erau binecunoscute. Afirmind dreptul naţiunii române de a elimina cu forța o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la ea. şi chemind întreg neamul a lucra „pentru binele si folosul a toată tara“, revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu a devenit o mişcare generală naţională, a cărei forță de bază au constituit-o masele largi „+ Andrei Oțetea, Tudor Vladimirescu si revoluția din 1821, Bucuresti, 1971; Mircea T. Radu, 1821. Tudor Vladimirescu si revoluția din Tara Românească, Craiova, 1978. ; 186 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro populare de la sate şi oraşe. Luptind cu hotarire pentru „restaurarea drepturilor si pronomiilor Ţării Românești“ împotriva dominaţiei străine, Tudor a înţeles faptul că numai unind eforturile tuturor românilor va putea chezäsui succesul temerarei sale întreprinderi. De aceea, el va sugera legături cît mai strînse cu moldovenii „ca unii ce sîntem de un neam, de o lege [...], fiind la un gînd și într-un glas cu Moldova, să putem cistiga deopotrivă dreptatile acestor printipaturi, ajutorindu-ne unii pe alţii“ 6. În același timp, țăranii români din Transilvania pri- veau cu simpatie evenimentele din Muntenia, fiind gata a se alătura craiutului „Todoraș“ sau „Todoruţ“ pentru a statornici „legea româ- nească“. Cunoscind puternicele legături existente între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor și temîndu-se de o eventuală extindere a revoluției în Transilvania, autorităţile habsburgice, în amintirea că- rora marea ridicare la luptă a românilor din 1784 stăruia ameninta- toare, au luat grabnice măsuri militare de pază a frontierei. Aceste te- meri ale autorităților habsburgice erau sporite şi de nesiguranța creată de originea română a trupelor de grăniceri, dislocate pe linia Carpa- tilor, ideea dezrobirii nationale putindu-i antrena pe aceștia într-o mis- care de amploare de natură să pericliteze integritatea imperiului. Deşi înfrîntă, revoluţia de la 1821, idealurile ei de libertate nu vor pieri, ci vor călăuzi tot mai energic mersul înainte al națiunii române pe drumul emancipării naționale și sociale. Restabilirea domniilor pă- mintene în 1822, lărgirea autonomiei interne si desființarea raialelor turceşti de la Dunăre au determinat, în pofida unei ocupaţii militare străine prelungite, condiţii mult mai favorabile dezvoltării vieţii natio- nale pe toate planurile : social, economic, politic şi cultural. În deceniile de după revoluţia din 1821, ca urmare a dezvoltării accentuate a conştiinţei nationale, lupta românilor pentru unitate s-a intensificat, desfäsurindu-se pe multiple planuri atît în tara, cit şi în afara hotarelor ei 70. S-au accentuat manifestările de solidaritate şi co- operare între locuitorii de pe întregul spaţiu românesc. Idzea unităţii po- litice a tuturor românilor a fost promovată în acest timp de membrii societăţilor literare, culturale şi politice, unele din acestea avînd un caracter secret, toate activind pe baza unui program de emancipare na- tionalä tot mai evoluat; unitatea națională înfăţişată ca obiectiv imediat în evoluţia poporului român apare frecvent în cărțile, brosurile si presa românească din toate provinciile, inclusiv a celor aflate sub stăpîniri străine, în corespondenţa patriotilor români, în proiectele de reforme si modernizare a țării elaborate de forţele politice înaintate ale vremii. Un memoriu anonim din 1822 considera că neamul românesc „are nevoie « Documente privind istoria României. Răscoala din 1821. Documente interne, vol. II, București, 1959, p. 33. 7 Unitatea națională a românilor in epoca modernă. 1821—1918, Bucuresti, 1985 ; Cornelia Bodea, Lupta românilor pentru unitatea națională. 1834—1849, Bucu- resti, 1967. 187 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de un corăbier iscusit [...] si acesta este unirea românilor“ 71. În timpul tratativelor de pace de la Adrianopol din 1829, reprezentanţii poporului român au cerut unirea Moldovei si Munteniei într-un principat de sine stătător. Semnificativ rămîne si faptul că majoritatea acestor proiecte au văzut în reorganizarea armatei naţionale şi așezarea ei pe baze moderne o condiţie a realizării marilor idealuri naţionale : unirea şi independenţa. În această perioadă se întreprinde un excepţional efort conjugat al cărturarilor si forțelor progresiste românești pentru cultivarea limbii naţionale, pentru promovarea învățămîntului românesc, pentru populari- zarea istoriei naţionale şi, în cadrul acesteia, a marii împliniri a Vi- teazului din 1599—1600. Mihail Kogălniceanu, cu prilejul deschiderii cursului său de istorie naţională la Academia Mihăileană din Iaşi, în 1843, declara : „Eu privesc ca patrie a mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte românește și ca istorie naţională, istoria Moldovei în- tregi, înainte de sfisierea ei, a Valahiei si a fraţilor din Transilvania“ 72. Doctrina politică a daco-românismului, întemeiată pe unitatea politică a poporului şi spaţiului românesc şi care proclama deschis obiectivul realizării unei Românii unite și independente, pătrundea tot mai adînc în rîndurile poporului român, lucru subliniat şi de numeroşi observa- tori străini. Generalizarea termenilor de român, România atît în scrieri cît şi în acte oficiale indica direcţia unei acţiuni politice ferme şi o stare de spirit ce era „expresia dorinţei celei mai generale“, cum ra- porta diplomatul francez Charles Joseph Bois le Comte, la 1834, refe- rindu-se la posibilitatea creării „unui mare ducat al Daciei“ 73. Aceeaşi dorință era exprimată limpede și într-un memoriu din 1833 în care se aprecia că pentru redobindirea independenţei ne „trebuie mai mult decît o Valahie ; ne trebuie Transilvania, Moldova, Basarabia, Bucovina, ne trebuie, într-un cuvînt, aceste cinci provincii deodată, care cu toate au aceeaşi limbă, aceeași religie, aceleași moravuri, care odinioară nu făceau decît una [...] si care se vor putea electriza si conduce împotriva dușmanului, reamintindu-le trecutul lor si făcîndu-le să spere într-un acelaşi viitor o aceeaşi mare patrie“ 74, Mişcarea naţională organizată în Muntenia sub conducerea colo- nelului Ion Cimpineanu fundamenta un veritabil program national tin- tind, asa cum se arata in declaratia sa de principii din 1 noiembrie 1838, sugestiv intitulată Act de unire și independenţă, „o patrie sloboda si independentă“ formată din românii munteni, „rumânii Moldavii [...] si toţi acei frati ai lor care gem acum supt un giug din cele mai despotice 7 Ioan C. Filitti, Citeva documente politice muntene de la 1822, în AO, nr. 54—55, 1931, p. 255. 7 Mihail Kogălniceanu, Opere, tomul I, Scrieri istorice, Bucuresti, 1946, p. 647—648. 1 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XVII, Corespondenţă diplomatică și rapoarte consulare franceze (1825—1846), publicate de Nerva Hodoș, București, 1913, p. 394. 14 Gh. Duzinchevici, Documente din arhivele polone relative la istoria românilor (secolele XVI—XIX), Vălenii de Munte, 1935, p. 40—41. 188 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro si cele mai barbare“ 75. Aceeaşi voință de unire răzbate si din programul mişcării revoluţionare de la 1840 din Muntenia, care proclama o „Româ- nie Nouă“ republicană 76. În Tara Românească Transilvania publicaţiile conduse de George Barițiu si Timotei Cipariu — „Gazeta de Transilvania“ şi „Organul na- tional“ —, strîngînd în jurul lor cele mai bune condeie, au constituit o veritabilă tribună de luptă în apărarea drepturilor naţiunii române, mi- litind, ca si românii din Banat, conduși de Eftimie Murgu, pentru unitatea naţională, singura care dă „tăria si puterea unui popor“. Suportul moral dar şi material al luptei românilor din teritoriile nationale aflate sub dominație străină îl constituia existența politică a celor două principate româneşti Moldova şi Muntenia. De aceea, fără a se abandona vreodată planul unirii tuturor fiilor pămîntului românesc într-un singur stat naţional, problema unirii Moldovei și Munteniei va fi tot mai mult considerată — în contextul raporturilor internaţionale din acea epocă — drept soluția viabilă şi în același timp premisa de bază a oricărei construcţii naţionale viitoare a României întregite pe teritoriul străvechii Dacii. Ideea unirii reprezenta, la începutul anului 1848, idealul catali- zator al tuturor energiilor românești. Desfäsuratä într-o strînsă interde- pendentä, fiind expresia acelorași cerinţe obiective ale dezvoltării socie- tatii românești, revoluţia română de la 1848 „a exprimat — subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu — programul unitar al întregului popor, în centrul căruia obiectivul cel mai imperios era unirea tuturor românilor în granițele aceluiași stat national, democratic, modern si independent“ 71. Această aspirație arzătoare spre înfăptuirea statului national era expri- mata cu optimism în iulie 1848 de gazeta „Pruncul roman“, care apărea la Bucuresti: „România toată, această mare familie de fraţi, nu poate fi fericită, nu poate fi tare si puternică decit numai prin unire; prin unire numai vom alcătui un stat mare, un stat care nu are a se teme de nici o putere străină şi care să fie considerat între celelalte staturi liberek 78, Fiind unitară în obiective și desfășurare, revoluţia română de la 1848 a fost declanșată in luna martie în Moldova, extinzindu-se în scurt timp în Transilvania, Muntenia, Banat, Crișana, Maramures si Bucovina, cuprinzind practic aproape toată aria de trăire românească. Conducă- torii revoluţiei au conlucrat strîns si s-au sprijinit permanent, avînd cu toții conştiinţa faptului că aparţineau aceleiaşi patrii române, pe care aveau dreptul si datoria de a o edifica. Si dacă împrejurările politice 15 Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie in date și mărturii, vol. I, Bucuresti, 1982, p. 118. 1 G. Zane, Le mouvement révolutionaire de 1840, prélude de la révolution rou- maine de 1848, Bucureşti, 1964, p. 11—106. 11 Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societății socialiste multila- teral dezvoltate, vol. 8, Editura Politică, Bucureşti, 1973, p. 392—393. 19 Anul 1848 in Principatele Române. Acte și documente, tom. II, Bucuresti, 1902, p. 484—485, 189 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro i IL LU 1 Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848, la care, alături de revoluționari transil- văneni, s-au aflat revoluționari munteni şi moldoveni (după o cromolitogra fie contemporand) externe nu au permis o luptă deschisă pentru realizarea unităţii natio- nal-statale, idealul unirii, înrădăcinat puternic în conștiința maselor, a stat necontenit în cugetul si nazuinta revoluţionarilor români. El izbuc- nea în strigătul „Noi vrem să ne unim cu Tara !“ al zecilor de mii de participanţi la impresionanta adunare de pe cîmpia Blajului din 3/15 mai 1848. Reprezentanţii românilor care luaseră parte la această impunătoare adunare duceau celor rămaşi acasă mesajul — cum se arăta într-un ra- port din comitatul Alba Superioară — că doresc să se „unească cu Tara Românească si cu Moldova“ 79. Sub impulsul stimulator al hotaririi cu care poporul român își manifesta dorinţa de unire, revoluționarii moi- doveni refugiaţi la Braşov elaborau la 12/24 mai 1848 programul inti- tulat Printiipiile noastre pentru reformarea patriei, in care se punea direct problema „Unirii Moldovei si a Valahiei într-un singur stat neatirnat românesc“ ®, formulă care includea atît unirea, cit si indepen- denta viitorului stat national. Adunările revoluţionare din iunie 1848 de 79 Victor Cheresteşiu, Adunarea Naţională de la Blaj, 3—5 (15—17) mai 1848. Inceputurile si alcătuirea programului revoluţiei din 1848 din Transilvania, Bucureşti, 1966, p. 512. s Cornelia Bodea, op. cit., vol. I, p. 508. 190 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro la Lugoj si Timisoara au afirmat si ele voinţa românilor din Banat de a-și cuceri autonomia internă şi de a obţine recunoașterea prin lege a indivi- dualității naţiunii române. În iunie 1848, românii bucovineni adunaţi la Cernăuţi, sub președinția lui Eudoxiu Hurmuzaki, revendicau si ei auto- nomia, subliniind caracterul românesc al Bucovinei, legată de Moldova „prin firestile legături ale aceleiași naţionalităţi, ale aceleiaşi istorii, ale aceleiaşi religii, ale moravurilor si ale multor eltor realităţi“ 81, Aici, la Cernăuţi, Mihail Kogălniceanu, în numele Comitetului revoluţionar mol- dovean, a întocmit programul Dorinţele partidei nationale in Moldova (6/18 august 1848), în care se aprecia că unirea Moldovei cu Muntenia constituie „cheia boltei, fără care s-ar präbusi tot edifitiul naţional“ *?. Obiectivul principal al mişcării de emancipare naţională româ- nească — unitatea — a devenit de rezonanţă europeană, fiind recep- tionat de tot mai numeroase personalităţi politice, culturale, științifice din străinătate. Astfel, publicistul francez Felix-Hippolyte Desprez făcuse cunoscut opiniei publice europene că ideea de unitate a românilor „dom- neşte în Moldova şi Muntenia ; stăpîneşte în Bucovina, Ungaria răsări- teană [e vorba de Banat, Crişana si Maramures — n.n.] si Transilvania, în Basarabia [...]* 8. Nu întîmplător, tocmai acţiunile politice pentru unitate și independenţă întreprinse de românii de pretutindeni au fost cauza intervenţiei militare a imperiilor vecine pentru înăbușirea revo- lutiei române de la 1848—1849, iar prezenţa străină pe pămîntul româ- nesc a generat din nou un puternic sentiment de solidaritate naţională. În momentele dramatice ale invaziei trupelor ţariste şi otomane în Mol- dova şi Muntenia, din Transilvania veneau știri că românii din regi- mentele gräniceresti erau gata să alerge „peste munţi spre a se înfrunta cu moartea“ pentru „scăparea Principatelor“ &. Din Banat, Eftimie Murgu anunţa că poate ridica 10 000 voluntari înarmaţi pentru a merge în spri- jinul revoluţiei în Oltenia. Moldovenii refugiați la Cernăuţi protestau și ei „faţă de călcarea hotarelor Moldovei de către o putere ce s-a îndatorit prin tractate a le respecta“, subliniind că „declararea românilor din Banat şi din Transilvania de a veni în ajutorul Moldovei si al Valahiei“ repre- zinta „o dovadă de duhul ce insuflă astăzi pe toţi românii“, care consti- tuiau „o nație puternică și de sine stătătoare“ 55, Deşi înfrîntă prin intervenţia brutală a forţelor militare ţariste, otomane si habsburgice, revoluţia burghezo-democratică de la 1848— 1849 din cele trei tari române „a deschis era marilor schimbări revolu- jionare nationale si sociale din România, a transformărilor burghezo-de- ® Apud Stefan Pascu, Făurirea statului national unitar român 1918, vol. I, Bucu- reşti, 1983, p. 108. 6 Anul 1°48 în Principatele Române. Acte si documente, tom. IV. Bucuresti, 1903, p. 109. i 63 Jbidem, tom I, Bucuresti, 1902, p. 116. 84 Ibidem, p. 481. 8 Leg lee Balan, Activitatea refugiaților moïdoveni în Bucovina 1848, Sibiu, 1944. p. 81—83. 191 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mocratice, a înfăptuirii ndzuintelor de secole ale poporului român de a trăi liber, de a fi stäpin pe destinele sale“ 85. După 1848, idealul unităţii national-statale a cunoscut în scurtă vreme o maturizare, o forță de exprimare si de acţiune deosebite, fiind promovat cu inteligenţă, fermitate şi dinamism prin cele mai variate mijloace, în cele mai diferite medii, atît în tara, cit si în străinătate, antrenînd într-un suvoi tumultuos straturile cele mai largi ale poporului român. Hotărîrea de a transpune in viata aspiraţia spre unire a româ- nilor din întregul spaţiu carpato-danubiano-pontic era exprimată cu limpezimea-i caracteristică de marele patriot revoluţionar Nicolae Bălcescu în Mersul revoluției în istoria românilor, publicată la Paris, în septembrie 1850: „Vrem să fim o nație una, puternică si liberä prin dreptul şi datoria noastră, pentru binele nostru si al celorlalte natii, căci voim fericirea noastră şi avem o misie a împlini în omenire [...]. Aceste condiţii de putere de care avem nevoie nu le putem găsi decit în solidaritatea tutulor românilor, în unirea lor într-o singură nație, unire la care sînt meniti prin naţionalitate, prin aceeaşi limbă, religie, obiceiuri, sentimente, prin poziţia geografică, prin trecutul lor şi, în sfirsit, prin nevoia d-a se păstra şi d-a se mîntui“. Subliniind că vii- toarea revoluţie va trebui să fie o revoluţie naţională pentru unitate și neatirnare, Bălcescu îndemna pe români să aibă încredere în ei înşişi, în realizarea acestor näzuinte supreme, căci „în zadar veţi ingenunchea si vă veţi ruga pe la porţile împăraţilor, pe la ușile miniștrilor lor. Ei nu vă vor da nimic, căci nici vor, nici pot. Fiţi gata dar a o lua voi, fiindcă împărații, domnii si boierii pămîntului nu dau fără numai aceia ce le smulg popoarele. Fiţi gata dar a vă lupta bärbäteste, căci prin lucrare si jertfire, prin sîngele vărsat poporul dobindeste cunoștința drepturilor şi datoriilor sale. Ziua izbindirei, ziua dreptăţii se apro- pie {...]* 87. Un analist străin de mai tîrziu, referindu-se la efortul mul- tilateral al poporului nostru pentru realizarea unităţii sale politice, con- chidea că : „Nici un popor însă n-a luptat mai mult ca românii pentru susţinerea telurilor sale naţionale“ 88, Desprinzind concluziile ce se impuneau din desfăşurarea eveni- mentelor revoluţionare, tinind seama în acelaşi timp de situaţia rapor- turilor de forte pe plan international, mişcarea naţională de emanci- pare a românilor a urmărit consecvent, în perioada postrevoluţionară, unirea Moldovei si Munteniei, soluţie considerată unanim drept o etapă absolut obligatorie în procesul de făurire a statului naţional unitar român. În contextul acerbelor ciocniri de interese dintre marile puteri în această zonă a Europei, ampla acţiune politică desfăşurată de români după 1848 a dus la transformarea unirii Principatelor Ro- % Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societății socialiste multila- teral dezvoltate, vol. 16, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 294. 87 N. Bălcescu, Opere, vol. II, Bucuresti, 1982, p. 111—112. «7. W. Riker, Cum s-a înfăptuit România. Studiul unei probleme internationale. 1856—1866, Bucuresti, 1944, p. 61. 192 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mâne într-o problemă de interes european %. Emigratia revoluționară română, bine organizată şi avind legături apropiate cu celelalte mis- cări revoluţionare europene, a jucat în această privinţă un rol con- siderabil. Pusă pentru prima dată în dezbaterile diplomaţiei europene la negocierile de la Viena (1855) şi, ulterior, la cele de la Paris (1856), care au succedat „Războiului Crimeii“, „cea dintii si cea mai profundă dorință a Principatelor Române“ — Unirea — nu şi-a găsit totuși reflectarea în textul Tratatului de pace semnat la Paris (30 martie 1856) de cele șapte puteri angajate în conflict — Franţa, Marea Britanie, Rusia, Austria, Imperiul otoman, Prusia si Regatul Sardiniei %, Contradictiile ivite între aceste ţări, generate de interesele proprii urmărite în zona de sud-est a continentului, au condus la un rezultat echivoc : eludind pro- blema esenţială a unirii, puterile respective au fost nevoite totuşi să recunoască poporului român — in Moldova si Muntenia, state intrate sub garanţia colectivă a concertului puterilor europene — posibilitatea de a-şi exprima liber — prin intermediul unor adunări reprezentative — opțiunile asupra viitoarei sale organizări politice. Consultarea voinței naționale era un principiu nou intrat în relaţiile internaţionale, aplica- rea lui în cazul „problemei românești“ fiind o expresie a succesului lup- tei hotărite a poporului român pentru unitate și independenţă. Prin convocarea Adunărilor ad-hoc de la Bucuresti si Iaşi, care cuprindeau reprezentanți ai tuturor claselor şi categoriilor sociale, în- treaga Europă a luat cunoștință de voința nestrămutată a poporului ro- man de a-și întemeia statul national modern. Dar în condiţiile neinte- legerilor persistente dintre marile puteri garante asupra viitorului sta- tut al Principatelor, Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 a admis numai crearea unei uniuni sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Românești“, fiecare cu domnitor, guvern si administra- tie proprii. Această soluție, impusă de concertul puterilor europene si care nu corespundea voinţei liber exprimate de poporul român, a dove- dit din nou că succesul luptei nationale era chezäsuit de hotărirea cu care națiunea isi lua soarta în propriile miini, faurindu-si destinul po- trivit aspirațiilor sale. Lupta sa hotărită a culminat în zilele de 5 si 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn pe tronurile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. „Unirea prin- cipatelor — subliniază secretarul general al partidului — a avut o uriașă însemnătate pentru evoluţia social-politică a poporului nostru, ea a des- chis noi perspective dezvoltării forțelor de producție, angajării României # Leonid Boicu, Diplomaţia europeană și triumful cauzei române (1856—1859), Iasi, 1978. % Acte și documente relative la istoria renașterii României, publicate de Ghe- nadie Petrescu, Dimitrie A. Sturdza şi Dimitrie C. Sturdza, vol. II, București, 1889, p. 1 075—1 088. Prin acest tratat, României i se retroceda sudul Basarabiei, încorporată de Rusia în 1812. 193 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Alexandru Ioan Cuza, domnitor al României (1859 — 1866) pe drumul civilizației moderne, constituind un moment epocal în pro- cesul plămădirii statului national unitar român“ 9!. Înfăptuirea Unirii de la 1859 a provocat un entuziasm deosebit şi manifestații de bucurie în întreaga tara, ca si dincolo de munți, prin- tre românii aflaţi sub dominaţia habsburgică %. „Cînd s-a ales Cuza domn — scria Alexandru Papiu-llarian —, entuziasmul la românii din Tran- silvania era poate mai mare decît în Principate“ %. Unirea Principatelor a reprezentat si un eveniment de importanţă europeană, „începutul unei ere nouă în sistemul politic al Europei“, 1 Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societății socialiste multi- lateral dezvoltate, vol. 26, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 433—434. “2 Stefan Pascu, op. cit., p. 157—170. 9 Al. Papiu-Ilarian, Memorand despre raporturile românilor cu nemţii, cu slavii şi cu ungurii, în timp de pace si în cazul unei revolutiuni în răsăritul Europei, prezentat principelui Cuza in 1860, în RIAF, vol. I, (1883), p. 145. 194 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ȚĂRILE ROMÂNE DUPĂ UNIREA MOLDOVEI ȘI MUNTENIEI. 24 IANUARIE 1859 Marele duci al Bucovinei dependent de Casa de Habsbure Teritoriu incorporat de Imperiul rus J 5 ră en VTT Re iza Neamj eoman________ Lagu. os ani " y ah Se Teritoviu anexat de Imperiul habsbur gic Tentoriu anexat de Imperiul otoman după cum spunea omul politic italian Camillo Benzo Cavour %. Marile puteri vor fi nevoite să recunoască oficial, în scurt timp, actul politic care punea bazele statului român modern, stat pe care întregul popor era ferm decis să-l apere împotriva oricărei ameninţări străine. Unirea Moldovei şi Munteniei în anul 1859, desăvirşită în 1862 şi consolidată printr-o serie de reforme largi si radicale în toate sec. toarele vieţii publice — economic, politic, social, cultural, militar etc. — a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare națională. Existenţa statului român modern a marcat un pas important în procesul de deza- gregare a dominatiilor străine la Dunărea de Jos, a constituit o barieră în calea politicii de expansiune exercitate asupra popoarelor din aria sud-est europeană, a apărut drept un pol de atracție irezistibilă pentru populația românească autohtonă si majoritară din provinciile care se aflau încă sub dominație străină. Statul român modern va situa desävirsirea unității nationale si in- dependenta printre obiectivele principale ale politicii sale externe. Ale- xandru Ioan Cuza însuși a acordat o atenţie specială situației românilor subjugati, desfășurînd o politică de sprijinire morală si materială multi- laterală a acestora %, căutînd să asigure, după cum mărturisea într-o scrisoare trimisă la 2 mai 1859 ambasadorul Piemontului la Constanti- nopol, „bună starea si libertatea a tot ce poartă numele de român“ %, Domnul Cuza, care în repetate rînduri nu şi-a ascuns gîndurile privind reunirea tuturor românilor într-un singur stat, a fost, de altfel, pri- vit de românii de pretutindeni drept simbolul ideii de unitate natio- nală %. Atitudinea și inițiativele promovate de Cuza, mai ales în spri- jinul Transilvaniei %, intensificarea legăturilor între românii de pe cele două versante. ale Carpaţilor, propaganda puternică în favoarea ideii na- tionale, pentru apărarea ființei de neam şi a limbii române, acţiunile transilvănenilor si bänätenilor pentru obținerea autonomiei Transilva- niei si Banatului si constituirea românilor de aici într-o unică entitate politică cu drepturi egale cu celelalte națiuni din Imperiul habsburgic 94 Apud V. Alecsandri, Proză, Bucuresti, 1966, p. 558—559. % Gheorghe I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă și dezvoltarea ideii de unitate naţională, Bucureşti, 1932. 56 Petre P. Panaitescu, Cuza Vodă și unitatea națională a românilor, în ASRS, nr. 4/1929, p. 560. 97 Vasile Netea, Spre unitatea statală a poporului român. Legături politice și culturale între anii 1859—1918, Bucureşti, 1979, p. 34—79. % în Memorandum-ul înaintat domnitorului Cuza la începutul anului 1860, Al. Pa- piu-llarian subliniase că „Principatele, la rîndul lor, fără Transilvania nu au viitor, duc o existență precară şi dublă. Numai unirea Transilvaniei va pune fundamentul vieţii perpetue a României“. Totodată, arätind mijloacele pentru îndeplinirea acestui act fundamental, printre care se înscriau organizarea şi sporirea oștirii, patriotul transilvan îşi exprima speranța că, Cuza va fi „executorul fericit al planului celui mai mare domn si român — Mihai Vi- teazul“. Vezi I. Lupas, Cum vedea Al. Papiu-llarian la 1860 putinţa de tn- făptuire a Daco-României, în „Studii, conferinţe şi comunicări istorice“, vol. III (1941), p. 255—263. 196 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro au provocat o mare neliniște guvernantilor de la Viena. Baronul Karl von Eder, consulul austriac la Bucuresti, într-un raport din 30 noiem- brie 1860, trimis la Viena, considera că românii urmăreau „crearea unui stat daco-român independent care să cuprindă pe toți românii [...]* °°. Forța de atracţie a statului român modern a sporit mereu, pe măsura consolidării sale interne si externe. Intensificarea legăturilor culturale promovate de societăți literare, precum „Societatea literară română“, viitoarea Academie Română, „Junimea“, „Carpaţi“, „Liga cul- turală“, „Transilvania“ din tara liberă, „Astra“, ,Asociatiunea pentru cultura poporului român din Maramures“, ,Asociatiunea naţională ară- dană pentru cultura şi conservarea poporului român“ din Transilvania, »Asociatiunea bucovineană“ şi „Societatea pentru literatura şi cultura poporului român“ din Bucovina, care cuprindeau personalităţi din toate provinciile românești, manifestările patriotice panromânesti organizate periodic au contribuit mult la fortificarea conștiinței naționale, la con- solidarea solidarității românești 1%. Unitatea României, ,aspiratiunea de zi şi de noapte a oricărui român“, cum se arăta în ziarul cu titlul pro- gramatic „Dacia“, apărut la Iasi in 1861, necesitatea desăvirşirii actului de la 24 ianuarie 1859 erau sugestiv exprimate de transilvăneanul Ti- motei Cipariu, vicepreşedinte al „Societăţii literare române“, cu prilejul inaugurării la 1 august 1867 a primei sesiuni a acestui adevărat „par- lament“ cultural al românilor: „Am început a ne libera patria, am început a ne libera limba. Am început, domnilor, abia am început, dară nu am terminat; rămîne ca să continuăm si să terminäm“ !°!, Un moment elocvent al solidarității naționale româneşti l-a re- prezentat larga acțiune de protest provocată de semnarea pactului dua- list austro-ungar în iunie 1867, prin care, peste voința naţiunii ro- mâne majoritare, Transilvania a fost anexată Ungariei pentru 51 de ani 1%. Acest act, care consemna o anexiune tipic colonialistă, a mar- cat şi intensificarea politicii antiromânesti, promovată oficial de gu- vernul de la Budapesta, care tintea să anihileze — prin maghiarizare forțată — caracterul etnic şi politic eminamente românesc al Transil- vaniei. Perspectiva sumbră deschisă națiunii române din Transilvania si Banat de tîrgul dualist de la 1867 a determinat însă o ripostă ho- tärîitä a acesteia în ansamblul ei. Lupta împotriva regimului dualist a fost sprijinită moral, material şi politic de statul român, fiind con- siderată o luptă a întregii naţiuni pentru salvgardarea ființei sale si unirea cu Tara. Mihail Kogălniceanu declarase în Parlament încă din martie : „să se ştie că [...] lingă românii din Transilvania si din Banat % R. V. Bossy, L'Autriche et les Principautés Unies, Bucuresti, 1938, p. 288—289. 10 V. Curticäpeanu, Mișcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Bucu- resti, 1968. 101 Gindirea social-politică despre Unire (1859). Culegere, Bucuresti, 1966, p. 316—317. 102 General-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, Transilvania — străvechi pämint ro- mânesc, Bucuresti, 1984, p. 66—68. 197 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro este națiunea română“ 1%. Rezistenţa românilor fata de regimul politic dualist s-a dezvoltat în paralel cu mişcarea națională de emancipare a românilor din celelalte provincii subjugate și într-o strinsă legătură cu fraţii lor din tara liberă. Crezul politic al românilor ardeleni a fost exprimat cu claritate de George Barițiu, la 15 mai 1868, cînd spu- nea : „fără România unită şi liberă, fondată pe justiţie şi moralitate, nu poate fi vorba de națiune şi naţionalitate românească“ 1%. Iar aceasta Românie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu Transilvania. Constituirea, în 1869, a partidelor naţionale româneşti din Ba- nat şi, respectiv, Transilvania a însemnat un moment important în or- ganizarea mişcării nationale de emancipare de peste munți, în inten- sificarea legăturilor politice dintre românii din cele două provincii şi cei din tara liberă, pentru combaterea politicii de asuprire si de dezna- tionalizare promovată de regimul dualist, pentru menținerea fiinţei nationale, redobindirea autonomiei si, în perspectivă, pentru realizarea deplinei unități nationale, a întregirii României. Preşedintele Parti- dului National Român din Transilvania, Vincențiu Babes, va declara la 2 mai 1870, într-o adunare ţinută la Arad, că „românii din tara în- treagă, chiar si mai mult, toți românii din întreg orientul Europei sînt una si urmăresc acelaşi scop politic naţional“ 1%, Solidaritatea națională a dobindit noi dimensiuni în momentul în care România a intrat cu arma în mină în lupta pentru cucerirea inde- pendentei sale de stat depline. Proclamarea la 9 mai 1877 a indepen- dentei de stat şi războiul victorios din anii 1877—1878 au pătruns adinc în conştiinţa românilor aflați în afara țării libere si a germinat în rîndul acestora variate forme de luptă și acțiune prin care se ex- prima dorinţa lor de a se uni cu Tara !%. Asemenea celorlalte evenimente de răscruce ale istoriei multimi- lenare a poporului nostru, independența României a fost opera întregii naţiuni, atît din tara liberă, cit si din provinciile româneşti aflate sub dominație străină. Unitatea în cuget si simtiri a întregii suflări româ- nesti a fost probată prin fapte exemplare, cu un puternic răsunet, care au dovedit solidaritatea românilor transilvăneni, bănățeni, bucovineni cu războiul drept purtat de fraţii lor din tara liberă, convingerea lor că neatirnarea va însemna un pas decisiv pe drumul spre realizarea desăvirşirii unităţii nationale. „Cauza ostasului român“ a fost conside- rată „cauza generală română“, iar victoria armatei române drept o victorie a „întregii naţiuni“ 19, Revista „Familia“ a lui Iosif Vulcan, 103 "Monitorul oficial“, nr. 63 din 18/30 martie 1867, p. 370. 104 George Bariț, Scrieri social-politice, Bucuresti, 1962, p. 204. 105 Stefan Pascu, Românii din monarhia habsburgică împotriva dualismului, în Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar (1865—1900). Studii, Cluj-Napoca, 1978, p. 18. *0% Liviu Maior, Transilvania și războiul pentru independență (1877—1878), Cluj- Napoca, 1977; vezi si Ion Nistor, Consecințele războiului pentru neatirnare asupra românilor din Bucovina și Basarabia, în Războiul neatirndrei. 1877— 1878 (Conferinţe ținute la Ateneul Roinân), Bucuresti, 1927, p. 153—186. 107 Gazeta Transilvaniei“, nr. 42 din 2/14 iunie 1877. 195 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Proclamarea independenţei absolute de-stat a Ièomäniei la 9 Mai 1877 (basorelief de fe monu- mentul lui C. A. Rosetti din Bucureşti) anuntind marea izbîndä de la Plevna, scria: „Armata română în răz- boiul actual și-a cîștigat stima si admiratiunea lumii întregi. Toţi ro- mânii se gîndesc cu mindrie la ea“ 198, Războiul de independenţă a mai vădit încă o dată întregii lumi că națiunea română este una și aceeași, indiferent de hotarele vremelnice impuse de marile puteri limitrofe, că întregul popor român, atît din tara liberă, cît si din provinciile aflate sub dominație străină, împăr- tășește aceleași aspirații istorice, că are conștiința nestrămutată a unui destin unic. Și, totodată, acest eveniment a relevat pregnant voința na- tiunii române de a împlini cît mai curînd, prin propriile sale forte, mă- retul său destin istoric 10, Tratatul de pace semnat la Berlin la 1/13 iulie 1878, care a consa- crat noul statut juridic international al României, a prevăzut si reve- nirea Dobrogei — străvechiul pămînt românesc dintre Dunăre si mare, aflat de peste patru secole sub dominație otomană — la patria-mamă *. Cucerirea independenţei de stat a României a marcat o etapă de- cisivă în lupta poporului nostru pentru libertate și unitate naţională. După 1878, mişcarea de emancipare a poporului român, avînd acum '% Familia“, nr. 48 din 27 noiembrie/7 decembrie 1877, p. 574. 199 General-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, Independența poporului român — obiec- tiv fundamental al politicii Partidului Comunist Român. Tradiţie, actualitate, perspectivă, Bucureşti, 1986, p. 109—112. * Cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad si Ismail, retrocedate României prin Tratatul de pace din 1856, cu tot protestul guvernului român, au fost încorporate din nou Imperiului țarist pe motive de „necesităţi politice“. 199 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro drept obiectiv unic desäviîrsirea statului national, a cunoscut un curs mereu ascendent. În toți acești ani, lupta pentru Unire a găsit în sta- tul român independent forța catalizatoare şi mobilizatoare a întregii naţiuni în vederea realizării marefului ideal. Rezistența românilor din provinciile aflate încă sub dominație străină împotriva politicii de opri- mare si deznaționalizare, pentru salvgardarea fiinţei nationale si reu- nirea la patria-mamă a fost în permanenţă urmărită la sud şi la est de Carpaţi cu consecvență şi susținută prin cele mai diverse mijloace de cele mai largi forțe social-politice. În pofida complicatei situaţii in- ternationale din sud-estul Europei, mai ales a existenței, din 1883, a tratatului defensiv de alianţă al României cu Austro-Ungaria, la care aderaseră Germania şi Italia, partenerele dublei monarhii în coaliția Triplicei, guvernele de la București nu au minimalizat nici un mo- ment importanţa luptei românilor din Austro-Ungaria, căutînd, prin modalități specifice, inclusiv diplomatice, să stăvilească măsurile repre- sive luate împotriva acestora de autoritățile ungare şi austriece. Tot- odată, statul român a dat sprijin acțiunilor întreprinse de o parte şi de alta a Carpaţilor pentru fortificarea conștiinței şi solidarităţii na- tionale. Intr-un raport din septembrie 1881 al publicistului si diplomatului austriac Friederich Lachmann se afirma, in mod categoric, că guvernul român susține „pînă la un anumit grad din punct de vedere moral şi poate si material mişcarea [naţională — n.n.], care devine din ce în ce mai pronunțată“ !!0. De aceea, în perioada care a urmat, în pofida alianței existente, România a fost privită, în special de cabinetul de la Budapesta, cu neîncredere, căci, după cum raporta la începutul se- colului ministrul plenipotenţiar al Germaniei la Bucureşti, Alfred von Kiderlen-Wächter, exista „teama că o Românie înfloritoare şi puter- nică va exercita o forță de atracţie sporită asupra românilor din Un- garia“ Ii! Spre deosebire de guvernele ţării a căror atitudine oficială cerea multă prudenţă, acțiunile inițiate de societățile şi asociaţiile cultural- patriotice din România — în rîndul cărora au activat personalități ale vieții ştiinţifice, artistice si politice românești, alături de muncitori, ţărani, intelectuali, funcționari etc. — s-au desfășurat intens, în forme dintre cele mai variate, afirmind în mod tot mai hotărît necesitatea înfăptuirii unității nationale. Reunind sub același ideal reprezentanți din toate provinciile locuite de români, într-o strinsä si fecundă cola- borare cu asociaţiile românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, acestea au avut o contribuţie substanţială la întărirea legăturilor între statul român liber si conationalii din teritoriile aflate sub dominaţia străină, la definirea unui program concret de luptă comună si, în ace- laşi timp, la lămurirea opiniei publice internationale asupra justetei aspirațiilor românești. 110 1918 la români, vol. I, p. 137. i Jbidem, p. 310. 200 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Semnificativă pentru fenomenul de radicalizare a mișcării natio- nale rămîne acţiunea societății „Carpaţi“ („lredenta română“) de la Bucuresti, din vara anului 1885, care chema la stringerea rindurilor întregului popor pentru salvarea ființei de neam ameninţată in Austro- Ungaria : „Spună-se soldatului — se arăta în apelul apărut la 18 au- gust in 100 000 de exemplare, räspindite în întreaga tara — că ade- vărata si efectiva fortificare a țării româneşti se va împlini numai prin luarea Transilvaniei“. Autorii lui subliniau că „garanţia reală şi statornică a neatîrnärii patriei [...] nici in tractate, nici în politica de azi pe miine, ci în completarea unității noastre politice se va găsi“ 112, În același sens apărea in ultima parte a secolului al XIX-lea si planul strategic conceput de fostul prefect al armatei revoluţionare populare din 1848—1849, Axente Sever, în vederea eliberării Transil- vaniei de sub dominaţia austro-ungară 113. Angajată si implicată plenar în efortul națiunii române de rea- lizare a acestei unităţi politice, mișcarea socialistă si muncitorească din România !!1 va milita cu consecvență pentru a reînvia „Dacia asa cum ea fu, fiindcă istoria şi dreptul, traditiunea si plebiscitul, tre- cutul si prezentul ne dau dreptul de a aspira la o «Dacie română»“ !15, Deputatul socialist Vasile Gh. Morţun, vorbind despre amintirea Vitea- zului făuritor al primei uniri de la 1600, declara în Parlamentul ro- mân că „acel mare ideal politic“ este „crezul intim al neamului nostru, întrunirea tuturor românilor într-un singur stat, unirea Ardealului si a Moldovei cu Muntenia“ !!6. Un moment deosebit în lupta pentru libertate socială şi unitate națională l-a reprezentat crearea Partidului Social- Democrat al Muncitorilor din România în anul 1893. Constituirea, la 2/14 mai 1881, a Partidului Naţional Român unic din Transilvania, Banat si Ungaria si, mai apoi, în 1892, a Partidului National Român din Bucovina, amindoua partidele avînd ca program redobindirea şi, respectiv, menţinerea autonomiei si apărarea fiinţei nationale, a reprezentat un salt calitativ în ampla mişcare națională românească desfăşurată în afara ţării libere, subliniind hotărîrea fermă a naţiunii române de a continua lupta împotriva dualismului şi pentru afirmarea individualitatii sale politice în perspectiva înfăptuirii idea- lului Marii Uniri. Întreaga perioadă cunoscută sub numele de „mişcarea memoran- distă“, jalonată de anii 1887—1894, culminînd cu înaintarea Memoran- 12 Alex. Lapedatu, Un episod revoluționar în luptele nationale ale românilor de peste munți acum o jumătate de veac, Bucuresti, 1937, p. 40—41. 1133 Vasile Curticäpeanu, Un plan militaire à la fin du XIX-e siècle pour la libération de la Transylvanie, in RRH, nr. 6/1968, p. 949—963. 114 General-colonel dr. Constantin Olteanu, general-locotenent dr. Ilie Ceausescu, colonel dr. Vasile Mocanu, colonel dr. Florian Tucă, Mișcarea muncitorească, socialistă, democratică, activitatea Partidului Comunist Român și apărarea pa- triei la români. Repere cronologice, Bucureşti, 1983. 15 Dacia viitoare“, an I, nr. 2 din 16 februarie 1883. 110 DAD, sesiunea ordinară 1896—1697, şedinţa de la 20 decembrie 1896, p. 204. Constantin Bibliotecă persopală Neat À Ve)... = x ees Eng https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ay Facsimile din presa muncitorească și socialistă despre lucrările Congresu- lui de constituire a Partidului Social- Democrat al Muncitorilor din Româ- nia (31 martie/12 aprilie — 3/15 aprilie) şi programul partidului dum-ului la 1892 împăratului Francisc Iosif, s-a caracterizat printr-o elocventă manifestare a solidarităţii si unităţii nationale a poporului român. Mitingurile și demonstrațiile de la Bucureşti, la statuia lui Mihai Viteazul, la Iasi, Brăila, Craiova, Ploieşti si Birlad au fost expresia elocventă a sentimentelor de fraternitate românească, au demonstrat hotărîrea românilor de a se uni într-un singur stat. La fel, în Transil- vania, unde, — după cum raparta ministrul belgian în capitala austriacă — „aspiraţiile a aproape trei milioane de daco-români tind în mod vizibil 202 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro i Fruntasi ai mişcării memorandiste (1894) Demonstraţie a studenților bucureșteni în favoarea memorandiștilor (1894) sotetetenea 3 Phys bé > pa 4 m. Oh Et ea 5. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sărbătorirea Zilei de 1 Mai 1892 la Bucuresti spre Bucuresti în speranța de a vedea realizindu-se într-o zi visul legen- darei România Magna“ !!7. Mişcarea memorandista a întărit credința in viitorul națiunii române si convingerea că lupta sa dreaptă trebuie să învingă cît mai curînd posibil. ncurajati de sprijinul statului român, de solidaritatea manifestată de celelalte naţionalităţi oprimate, de simpatia opiniei publice euro- pene, românii din Transilvania vor continua neabătut lupta, înfrun- tind silniciile si temnitele autorităților austro-ungare. Conferința ge- nerală a Partidului National Român de la Sibiu din 23—24 iulie 1893, la care au participat numeroşi români de peste munţi, solidarizindu-se cu semnatarii Memorandum-ului, s-a înscris ca o altă manifestare a dorinței de înfăptuire a statului unitar prin unirea Transilvaniei cu patria-mamă !!8, Cu toate măsurile de ordin administrativ şi judiciar luate de au- toritatile monarhiei bicefale împotriva militantilor români pentru li- bertate, aceştia nu vor dezarma. Încrederea că vor izbindi pina la urmă, datorită consensului național pe care-l întrunea demersul lor, a avut drept firească consecinţă sporirea numărului si a formelor de expri- 17 Arh. St. Buc, fond Microfilme Belgia, rola 26, o. 193—194. 118 Stef n Pascu, Făurirea statului national unitar român. 1918, vol. I, p. 239—240 204 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mare a manifestatiilor revendicative si de protest. Propagate cu dem- nitate si cu forța pe care o dădea credința in dreptatea cauzei, mis- cările românilor pentru emancipare națională si unire vor creşte în intensitate, conjugindu-se cu celelalte mişcări de eliberare națională ale popoarelor oprimate din Imperiul habsburgic. În acest context s-a în- scris şi primul Congres al naționalităților oprimate din monarhia austro- ungară, desfășurat la Budapesta în 1895, sub preşedinţia lui Gheorghe Pop de Băseşti, vicepreşedintele Partidului Naţional Român din Tran- silvania şi Banat, la care s-a adoptat un program de luptă „pentru recunoaşterea egalei indreptatiri a popoarelor“. Prin numeroasele lor manifestări, avînd ca obiectiv triumful cauzei naționale, românii din cuprinsul Imperiului austro-ungar se vor afirma ca o forță politică de prim ordin a mișcărilor de emancipare ale națiunilor asuprite, acțiunea lor neîncetată si continuu amplificată înscriindu-se ca un fac- tor de seamă în prăbuşirea şi dispariţia istorică a monarhiei bicefale. Legăturile şi colaborarea între fruntașii mișcării nationale din tara liberă şi din provinciile ocupate vor continua să se intensifice pentru că, așa cum nota Vasile Lucaciu, sosit în acest scop la Bucu- reşti, în 1894, „unii fără de alţii să nu facem nimică“, în aşa fel în- cit acţiunile perfect sincronizate să primească orientarea optimă și să cîştige în greutate !!9, La începutul secolului al XX-lea, dezvoltarea economică, socială şi politică în zonele care alcătuiau entitatea geografică a spaţiului ro- mânesc, creşterea forțelor de producţie şi consolidarea relaţiilor capi- taliste, lărgirea schimburilor comerciale cu celelalte ţări, progresul so- cietatii în ansamblu ridicau în fata naţiunii române necesitatea ine- xorabilă a desavirsirii unității statale. Efortul general pentru unirea tuturor teritoriilor româneşti în oadrul aceluiaşi stat constituia acum o preocupare a întregii naţiuni, la încheierea acestui proces fiind in- teresate toate clasele şi categoriile sociale. Vasile Goldiș dădea ex- presie unei convingeri general româneşti atunci cînd scria în ziarul „Românul“ că: „noi românii, ca un popor etniceşte unitar, sîntem demni de a trăi ca individualitate proprie naţională. Sau ne prăpă- dim cu toții, sau trăim cu toţii“ 12. Dorinţa românilor de a desävirsi procesul revoluţionar declanșat prin Unirea de la 1859 si continuat cu cucerirea independenței de stat depline la 1877 era recunoscută de înşişi conducătorii politicii ungare: „Este inimaginabilă — avea să recunoască contele Bethlen Istvan în cadrul Parlamentului de la Budapesta — influența spirituală exercitată de existența statului ro- man independent asupra sufletelor româneşti [...]. Pe măsură ce a crescut prestigiul României independente în ochii românilor din Un- garia, în aceeaşi măsură politica lor a devenit mai îndrăzneață. Ei 119 Şerban Polverejan, Nicolae Cordos, Mișcarea memorandistă în documente (1885—1887), Cluj, 1973, p. 270. 120 Vasile Goldiș, Scrieri social-politice și literare, Timisoara, 1976, p. 102. 205 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro urmăresc ca teritoriul locuit de ei să poată fi unit într-un moment favorabil cu regatul române !?!, Reflectînd schimbările profunde petrecute în cadrul societăţii ro- mânesti, viata politică a României si din provinciile sale aflate sub dominație străină se va concentra cu si mai multă acuitate spre uni- rea tuturor românilor în frontierele aceluiași stat democratic şi inde- pendent. Mai mult decit înainte, forțele politice, de la cele burgheze pina la cele socialiste, îşi vor dedica — mai ales în provinciile aflate în afara frontierelor țării — o mare parte din activitatea lor obiectivu- lui national major — întregirea națională. „Acţiunea memorandisti- lor — subliniază tovarășul Nicolae Ceauşescu —, eșuată, ca și alte încercări ale unor oameni politici de a trata drepturile naţionale ale poporului român la curtea de la Viena sau în Dieta de la Budapesta, nesocotirea protestelor largi ale opiniei publice au dus la pierderea iluziilor că românii isi pot împlini idealurile lor vitale prin bunăvoința asupritorilor. A reiesit încă o dată clar că singura cale ce răminea pentru poporul român din Transilvania asuprită de a-și dobindi drep- turile legitime era calea luptei. Masele largi populare au respins al- ternativa cersirii sau așteptării pasive a libertăţii si neatirndrii si au pășit ferm pe drumul luptei pentru eliberarea de sub dominația Im- periului austro-ungar $i pentru unirea cu ţara“ 122. Curentul puternic din rîndul opiniei publice în favoarea susti- nerii luptei pentru eliberarea provinciilor româneşti va atrage şi cadrele armatei române, care, sub diverse forme, isi vor afirma ade- ziunea la idealul unificării statale. Generalul Constantin N. Hârjeu, spre exemplu, arăta că poporul român nu va renunța niciodată la idealul lui naţional, la „visul lui tradițional: înlocuirea fruntariilor politice, convenţionale, prin fruntariile etnice, naturale“, generația sa asumindu-si marea datorie „de a păstra neatins pămîntul ţării si de a pregăti celor ce ne urmează mijloacele de acţiune pentru îndepli- nirea testamentului ce le lăsăm 133, Pe măsura adincirii sale, procesul revoluționar al luptei natio- nale a poporului român va îmbrăca tot mai mult un aspect politic. Această luptă nu putea duce la izbinda mult dorită decît prin con- centrarea forţelor întregului popor român, oriunde s-ar fi aflat ele. Nicolae Iorga remarca faptul că problema naţională „se întinde asu- pra întregului teritoriu românesc şi asupra tuturor domeniilor de viata ale neamului nostru [...]. Ea cere colaborarea în acelaşi sens, după aceeaşi concepție, potrivit cu aceleaşi principii, a românilor din toate 121 Desdvirsirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, Bucureşti. 1968, p. 97. 12 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multi- lateral dezvoltate, vol. 26, Editura Politica, Bucuresti, 1984, p. 435. 123 General C. N. Hârjeu, Pregătirea armatei pentru război, Studiu de organi- zare, de psihologie si de instrucțiune militară, vol. I, Bucuresti, 1905, p. 302. 206 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro locurile, fără nici o deosebire de clasă, în toate domeniile vieţii na- tionale® 124, Era evident că în condiţiile în care voința poporului român pen- tru unitate deplină va atinge punctul culminant — ceea ce a coincis şi cu primul mare război la scară mondială — statul român va trebui să-și modeleze politica internă si externă astfel încît să poată da un curs afirmativ acestei cerinţe legice, inexorabile. Nu se putea concepe evoluţia viitoare a societății româneşti fără înfăptuirea Marii Uniri. Teritoriile româneşti subjugate nu reprezen- tau nişte noțiuni abstracte, ci entități complexe de viata şi spiritua- litate românească : Bucovina reprezenta peste veacuri nu numai par- tea de nord a Moldovei, cu centre economice şi culturale de presti- giu, dar mai ales simbolul gloriei româneşti din vremea lui Ștefan cel Mare, după cum Transilvania era pentru întreg poporul român „leagănul care i-a ocrotit copilăria, şcoala care i-a făurit neamul, farmecul care i-a susținut viata [...]“, într-un cuvint „viața care cheamă viata !“!25, O întreagă istorie, zbuciumată si glorioasă, chema, așadar, ne- întîrziat la înfăptuirea unităţii statale româneşti. Acest obiectiv re- prezenta un comandament istoric, căruia poporul român, conștient de destinul său, nu i se putea sustrage; „dorul acesta de a face parte dintr-o Românie mărită şi liberă nu-i rezultatul împrejurărilor [...] ci e urmarea — după cum avea să afirme Vasile Stoica — unui în- treg trecut de suferințe si frămîntări, e rezultatul unor lupte de aproape 2000 de ani purtate pentru apărarea ființei noastre etnice şi a teritoriului nostru ocrotitor“ 175. CARACTERE ELIBERATOR Prin obiectivul fundamental urmă- rit — desavirsirea unităţii national- LÉ PRIMUL BAZ BOE MONDIAL statale —, A şi prin ala ade- ziune a poporului la susținerea efortului militar, participarea României la prima conflagrație mondială a avut un caracter drept, eliberator. Relevind justetea cauzei româneşti, caracterul drept, profund popular si national-eliberator al războiului purtat de România în anii 1916—1918, secretarul general al partidului, tovaräsul Nicolae Ceausescu, subliniază : „Cu toate că primul război mondial a avut un caracter imperialist, poporul român nu a partici- pat la acest război călăuzit de intenţii de cotropire şi anexiune teri- 12 „Neamul românesc“, an IV, nr. 129 din 15 noiembrie 1909, p. 2 194. 125 Nicolae Titulescu, Discursuri, Bucureşti, 1967, p. 142. 128 Congresul românilor de peste hotare aflători in țară. 15 martie 1915, Bucu- resti, 1915, p. 25. 207 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro torială“. „Aspiraţiilor profunde ale poporului român spre unitate le-au dat glas declaraţiile politice ale vremii, presa, puternicele manifestări publice care au avut loc cu acest prilej pe întreg cuprinsul ţării și, în mod deosebit, entuziasmul nemărginit cu care ostașii români au fost întimpinați în Transilvania de masele largi ale întregii populații. Nu- merosi cetățeni, atit din România de atunci cit si din Transilvania si Bucovina aflate sub stăpinirea imperiului habsburgic, s-au înrolat vo: luntari, cerînd să li se dea posibilitatea de a lupta pentru cauza în- tregirii țării“ 127, În primul război desfășurat la scara întregii planete statele im- perialiste protagoniste şi-au încrucișat armele pentru acapararea de noi teritorii, pentru împărţirea si reîmpärtirea sferelor de influență si dominație. Treptat, însă, au fost angajate în conflict naţiuni si state ale căror obiective nu aveau nimic comun cu telurile agresiv-impe- rialiste ale acestora. Într-adevăr, primul război mondial, accelerînd criza internă a marilor monarhii multinaționale, a favorizat intrarea într-o fază decisivă a luptei popoarelor asuprite şi exploatate pentru autodeterminarea şi constituirea statelor naţionale unitare, indepen- dente si suverane. Poporul român, ca si cel sirb, belgian, croat, slovac sau polonez, a luat parte la confruntarea militară a marilor puteri imperialiste de la începutul acestui secol, urmărind exclusiv obiective de interes national: apărarea în fata agresiunii, eliberarea unor teri- torii ce se aflau sub stäpinire străină, emanciparea naţională si poli- tică, constituirea sau întregirea statului national unitar si neatirnat. Reliefînd aceste aspecte, unul din oamenii politici ai timpului — Ion Grädisteanu — arăta că: „În sfîrşit, ceea ce cereau onoarea țării şi interesele primordiale ale neamului se îndeplineşte. România intră în acţiune pentru împlinirea menirii ei istorice, prin înfăptuirea unităţii nationale si dezrobirii fraţilor“ 128. Opţiunea factorilor politici responsabili de la Bucureşti de a intra în război împotriva Puterilor Centrale s-a făcut după o matură chibzuinţă, neexistind în acele împrejurări istorice altă soluţie pen- tru a salva pe românii si teritoriile româneşti aflate sub stăpînirea austro-ungară şi a reuni patriei aceste provincii istorice. Hotărirea guvernului român din august 1916 — materializată in înțelegerile încheiate cu puterile Antantei — privind angajarea mili- tară a ţării în război contra Austro-Ungariei în scopul eliberării Tran- silvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureșului, Bucovinei şi în vederea întregirii patriei a întrunit asentimentul maselor largi populare, în- scriindu-se în lupta de veacuri dusă de poporul nostru pentru liber- tate si unitate naţională. „Același caracter l-a avut — subliniază tovarășul Nicolae Ceauşescu — și lupta din 1916—1918, cînd armata noastră a dus un război pentru apărarea independenţei ţării, a suveranităţii sale, pentru 127 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desdvirsirii construcţiei socialiste, vol. 2, Editura Politică, Bucuresti, 1968, p. 467—468. 12 Apud Ion Bulei, 1916. Zile de vară, Bucuresti, 1978, p. 231. 208 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro realizarea unității nationale si formarea statului national unitar“ 12%. In acelaşi timp, recunoaşterea. temeiniciei revendicărilor noastre naţionale de către marile puteri continentale ale vremii — Franţa, Rusia, Marea Britanie, Italia — constituia impunerea pe plan international a justetei obiectivului unităţii urmărit de România. Spre deosebire de toate statele mari beligerante, România nu ur- mărea subjugarea unor teritorii sau popoare străine, nu-şi propunea stabilirea unui nou echilibru de putere în Europa si in lume, ci lupta exclusiv pentru întregirea si neatîrnarea neamului. Toate fazele parti- cipării României la marea confruntare armată dovedesc că scopul acestei angajări a fost in mod categoric desăviîrşirea unității nationale într-un stat suveran. Telul urmărit era dorit de întregul popor de pe ambele versante ale Carpaţilor si nu afecta în nici un fel interesele altor na- tiuni. Făurirea statului national unitar român se impunea ca o nece- sitate obiectivă, legică, atit pentru dezvoltarea economico-socială ul- terioară, cit si pentru garantarea sigură a independenţei nationale, cu- cerită cu grele eforturi şi sacrificii de poporul român. De aceea, rea- lizarea acestui tel legitim era susținută de toate clasele şi păturile sociale ale societății românești şi constituia temelia programelor de ac- tiune ale tuturor partidelor politice. Caracterul legitim şi naţional al trecerii Carpaţilor de către armata română răzbate din toate documentele epocii ; a fost exprimat de oa- menii politici ai timpului, de fruntași ai mişcării muncitoreşti si socia- liste, de personalităţi marcante ale vieții noastre ştiinţifice si culturale. Astfel, Take Ionescu declara: „Vă puteţi lesne închipui starea sufle- tească a unui om care vede împlinindu-se ceea ce a așteptat de doi ani de zile ; este satisfacția de a fi văzut limpede ridicarea unei griji, dar si preocuparea de viitor [...]. Nu se poate vorbi de bucurie în situatiuni ca acestea, ci numai de bărbăteasca conştiinţă a împlinirii datoriei. Raz- boiul nostru era inevitabil“ 1%, Constantin Mille exprima aceeaşi credință în împlinirea idealului national: „Treizeci de ani i-am trecut luptind pentru două idealuri : o Românie mare pentru care în 1881 am fondat la Paris şi Bruxelles «Dacia viitoare» — şi un popor liber economiceşte și politiceşte. Unul din idealurile mele e pe cale să se împlinească. Dacia viitoare pe care o visam la vîrsta de 20 de ani este pe cale să se înfăp- tuiască. Soldatul român, țăranul de la munte şi de la Dunăre, în avîntul lui suprem si superb este pe calea să-l îndeplinească“ !?!. În acelaşi spirit, Nicolae Iorga declara : „A sosit un ceas care-l aşteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viata naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gîndit. A sosit ceasul în care cerem si noi lumii, cinstit, cu arma in mina, cu jertfa a tot ce 129 Nicolae Ceausescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multi- lateral dezvoltate, vol. 17, Editura Politică, București, 1979, p. 79. 130 Adevărul“ din 19 august 1916. #1 Idem, din 20 august 1916. 209 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro avem, ceea ce alte neamuri, mai fericite, au de atîta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sînge pentru aceasta : dreptul de a trăi. pen- tru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre“ 132, Iar cărturarul transilvănean Onisifor Ghibu se adresa ostaşilor români cu următoarele cuvinte : „Noi vrem să scăpăm de robie pe fraţii noştri din Transilvania si din Bucovina ; vrem să redobindim pămîntul în care îşi dorm somnul de veci arhanghelii neamului nostru: Mihai Viteazul si Stefan cel Mare. Noi vrem pămîntul străvechi al părinților nostri, al fraților noștri“ 133, De asemenea, caracterul şi adeziunea poporului român la războiul de reîntregire naţională au fost exprimate în numeroase organe de presă româneşti. „Dacă în istoria războaielor se pomeneşte că unele din ele au fost populare — scria ziarul „Opinia“ — apoi desigur războiul nostru va purta pentru toate timpurile ce vor urma un asemenea epitet. Da! Războiul nostru e popular, e războiul poporului român“ 184. Proclamaţia adresată poporului de șeful statului român sintetiza și ea cauza reală si profundă a acestui act: „După vremuri îndelungate de nenorociri si grele încercări, inaintasii nostri au reușit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin războiul independenţei, prin munca lor neobosită pentru renașterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, inchegind pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru a clipă: Unirea românilor de pe cele două parti ale Carpaţilor“ 1%. Însuşi faptul că declarația de război a României a fost făcută nu- mai Austro-Ungariei dezvăluie cu claritate scopul intrării României în conflict : înfăptuirea unității sale naţionale. Împrejurările istorice sînt cele care au făcut ca un asemenea act de datorie istorică şi demnitate națională — a smulge unui imperiu teritoriile proprii subjugate — să coincidă cu desfăşurarea primului război mondial, a cărui derulare putea să faciliteze şi să grăbească realizarea deplinei unități politico-statale. Poporul român, conformîndu-se integral misiunii sale istorice, de- clanşase cu avint si hotărire in august 1916 „războiul întregirii neamului, războiul dezrobirii fraţilor“ 1% ; numai asa au văzut si gîndit oamenii acelei epoci scopul fundamental al războiului purtat de România, scop ce a evidenţiat cele mai trainice virtuţi ale sufletului românesc, îmbăr- bătînd întreaga națiune la grele si eroice sacrificii umane şi materiale. Ca si în celelalte momente cardinale ale făuririi unității si liber- tatii româneşti — 1599—1600, 1859, 1877 — efortul militar românesc în cursul primului război mondial a fost o dovadă elocventă a voinței întregului nostru popor, care şi-a mobilizat toate resursele umane,. eco- nomice, politice si militare pentru a-şi împlini näzuinta, mereu vie, de 132 N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol. II, 1916—1917, Craiova, [f. a.], p. 83—84, 133 Apud Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 500. 134 Opinia“, an XIII, nr. 2841 din 23 august 1916. 135 „Monitorul oficial“, nr. 108 din 15/28 august 1916, p. 5417. 1% „Mişcarea“, an VIII, nr. 182 din 19 august 1916, p. 1. 210 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a trăi unit în hotarele aceluiaşi stat național, pentru a cărui integritate teritorială si existență politică distinctă s-a arătat a fi gata de orice sacrificiu. În acelaşi timp, intrarea în război a României pentru a-și elibera provinciile smulse cu forța de-a lungul timpului de către imperii expansioniste, acțiune împărtăşită si susținută de întregul popor, se legitima şi prin aceea că se constituia într-o componentă importantă a luptei pentru destrămarea unui imperiu multinational, asupritor a nu- meroase națiuni, condamnat de istorie la dispariţie. Participarea ţării noastre la această teribilă inclestare nu putea avea, în împrejurările interne si internationale de atunci, decît ase- menea trăsături, fie şi pentru că armata sa, trecînd în Transilvania nu pătrundea într-un teritoriu străin, ci păşea pe un străvechi pămint românesc, pentru a-l scoate de sub jugul unei stăpîniri străine. Că nu se urmărea decit eliberarea unor teritorii ce aparținuseră dintotdeauna românilor o va arăta şi faptul că trupele noastre nu au trecut la ofen- sivă la frontiera sudică, spre Bulgaria, considerîndu-se că între cele două state nu există nici un contencios teritorial. În fond, agresori nu puteau fi consideraţi decit cei care răpiseră, prin cotropire, cu arma în miini, moşteniri inalienabile ale poporului român. Caracterul drept, popular şi eliberator al angajării statului român în marea conflagrație din anii 1914—1918 a conferit întregii noastre societăţi o forţă si o unitate morală care s-au numărat printre factorii decisivi ai realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, proces istoric ireversibil, ca tot ce stă sub semnul legitatii si legitimitatii istorice, https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul V DECLANŞAREA RĂZBOIULUI DE ELIBERARE NAŢIONALA PLANUL DE CAMPANIE Potrivit obiectivelor politico-militare AL ARMATEI ROMÂNE urmărite şi care reprezentau intere- (IPOTEZA ,Z") sul fundamental al naţiunii — desă- virsirea unităţii national-statale — Marele Stat Major român a elaborat, încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, diferite studii operative menite să acopere orice situaţie con- flictuală în care ar fi fost posibil să fie implicată România. Cele mai multe din ipotezele concepute avansau — în virtutea tratatului defensiv de alianţă încheiat de România cu Austro-Ungaria si Germania în anul 1883 — necesităţile de apărare ale statului român în cazul unei agre- siuni din răsărit. Un astfel de plan, intitulat Ipoteza ,C“, in care Rusia apărea aliată cu Bulgaria, a fost definitivat în vara anului 1914, cu puţin timp înaintea declanşării primului război mondial. La începutul seco- lului al XX-lea, în condiţiile intensificării luptei poporului român pen- tru înfăptuirea obiectivelor sale politice şi strategice — apărarea fiinţei statale, consolidarea independenței ţării şi desävirsirea unităţii natio- nale —, s-a impus cu necesitate elaborarea unor noi ipoteze de război, ce trebuiau să răspundă în mod ştiinţific, realist şi concret la orice si- tuatie militară conflictuală. Atitudinea ostilă a Austro-Ungariei faţă de România în timpul celui de-al doilea război balcanic, continuată si după pacea de la Bucuresti din 1913, înăsprirea politicii de deznaționalizare a românilor din Tran- silvania au determinat cercurile politice şi militare româneşti să ia tot mai serios în calcul posibilitatea unui război cu dubla monarhie. Drept urmare, din toamna anului 1913, au fost reluate şi reactualizate studiile strategice concepute de Marele Stat Major român încă din anul 1888, în care erau prevăzute modalităţile de acțiune ale armatei române in cazul unui atac din partea Austro-Ungariei. Racordate la situaţia con- cretă din vara anului 1914, cînd s-au declanşat ostilitățile armate între puterile Antantei si ale Triplei Alianțe, aceste ipoteze reflectau pro- blemele deosebit de complexe ale relaţiilor militare ale României pe plan 212 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro international, ale păstrării conducerii nationale si a individualitätii ar- matei române în cazul unei eventuale intrări la luptă, ale stabilirii direcţiei strategice de acțiune. De la izbucnirea conflagrației mondiale şi pînă la intrarea României în război, ipotezele întocmite de Secţia de operaţii din Marele Stat Major român au fost mereu actualizate, modificate şi completate, în funcţie de mersul operaţiilor militare de pe fronturile oriental şi balcanic, cît şi de evoluţia raporturilor dintre România şi puterile Antantei, spre care se orientau ferm opţiunile politico-militare româneşti în vederea încheierii unui tratat de alianţă. O atenţie aparte a fost acordată asigurării fron- tierelor meridionale ale statului, initiindu-se studii cu caracter defensiv ce făceau parte dintr-o strategie mai largă de asigurare a securităţii în Balcani. România urmărea, alături de Serbia si Grecia, respectarea strictă a prevederilor Tratatului de pace de la Bucureşti din 1913 şi, în conse- cinta, conservarea echilibrului sud-est european, în acest sens depunind serioase eforturi pe linia normalizării relaţiilor cu Bulgaria, mult în- greuiate însă de atitudinea potrivnică a unor mari puteri, şi îndeosebi a Austro-Ungariei. Apropierea vădită a Bulgariei de Puterile Centrale a făcut ca spre sfîrşitul anului 1914 si începutul celui următor să fie defi- nitivate ipotezele româneşti privind angajarea armatei române împotriva forţelor militare ale Puterilor Centrale şi în care se preconiza, de regulă, ofensiva contra Austro-Ungariei şi apărarea pe frontiera cu Bulgaria. Toate acestea au fost materializate în Ipoteza „B“. Se preconiza, aşadar, susținerea unui război pe două fronturi : unul la nord si nord-vest, de-a lungul frontierei spre Bucovina şi a celei muntoase între Virciorova şi Vatra Dornei, împotriva Austro-Ungariei, în scopul eliberării provin- ciilor istorice româneşti anexate la acest imperiu, şi un altul la sud, de-a lungul Dunării, de la Gruia (în faţa Timocului) pînă la Căscioare (la vest de Olteniţa), apoi pe hotarul sudic al Dobrogei, pina la Marea Neagră si în continuare pe frontiera maritimă 1, avindu-se drept obiectiv oprirea oricărei acțiuni ofensive inamice declanșată din această parte. Pentru cazul în care Bulgaria ar fi adoptat totuşi o poziţie de neu- tralitate, Marele Stat Major român a elaborat Ipoteza „B 1“, care pre- vedea îndreptarea întregului efort militar al României pe un singur front, cel de nord şi nord-vest 2, acolo unde trebuia să se acționeze pen- tru eliberarea Transilvaniei si Bucovinei de sub dominaţia străină. Aşadar, ipotezele de război operaţionale în momentul declanşării primei conflagrații mondiale acopereau eventualitätile probabile si po- sibile de conflict armat cu trei dintre vecinii României. De menţionat, în ansamblul acestora, faptul că inamicul cel mai probabil era socotit Austro-Ungaria — reflectare fidelă atit a exigenţelor reclamate de rea- lizarea idealului national, cit si a orientării politice tot mai accentuate către Antantă —, aliată sau nu cu Bulgaria, care continua să nutrească ambiţii de supremație în Balcani si era nemulțumită de rezultatele păci: 1 Arh. M.Ap.N., fond Marele Stat Major, dosar nr. 302, f. 1. 2 Ibidem, dosar nr. 337, f. 1. 213 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă Constantin Cristescu şeful Secţiei operaţii a Marelui Stat Major cu care se încheiase cel de-al doilea război balcanic. Conflictul cu Rusia era întrezărit în cazul unei alianţe a acesteia cu Bulgaria şi se subordona imperativului respingerii agresiunii. De semnalat că nu se întrevedea nici o posibilitate de conflict cu Serbia, expresie a traditionalelor legă- turi de prietenie între cele două tari şi convergentei intereselor lor na- tionale si balcanice. Desi Ipoteza ,B“ lua in consideraţie ducerea operaţiilor militare în cadrul unui război de coaliție — lucru firesc, avindu-se în vedere dimensiunile conflagrației si poziţia strategică a României in Europa răsăriteană —, factorii politico-militari de conducere ai țării au actio- nat hotărît în sensul recunoașterii de către aliați a obiectivelor natio- nale legitime ale poporului român şi a condiţiilor de participare a ar- matei române la război. Între acestea, angajarea armatei sub comanda- ment naţional, stabilirea de către comandamentul suprem român a direc- tiei strategice de ofensivă, păstrarea libertății de acțiune a forțelor mili- tare proprii conform deciziilor politice ale guvernului român au fost socotite ca indispensabile pentru asigurarea independenţei politice a sta- tului si evitarea oricărei subordonări față de marile puteri aliate. În acest sens, trebuie semnalat că, în pofida presiunilor exercitate de aliați asupra României şi, îndeosebi, a propunerilor generalului M. V. Alekseev din ianuarie 1916 şi a generalului Joseph Joffre din iunie acelaşi an, referitoare la o acțiune cu majoritatea forţelor ro- mâne contra Bulgariei 3, Marele Stat Major român a rămas consecvent 3 Colonel Victor Atanasiu, Unele consideraţii asupra angajării României în primul război mondial. Ipoteza Z, în „Studii“, nr. 6/1971, p. 1213. 214 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro PLANUL DE CAMPANIE AL ARMATEI ROMÂNE ÎN ANUL 1916 A, . a LL = ss . ş dhtéébhhéésstattés Trupe române de acoperire > q Etapa l-a Etapa a Il-a Etapa a III-a IUL @ZZZ Trupe ruse Forte inamice dispuse i attested la frontieră Riposta ofensivă a inamicului in etapa l-a Riposta ofensivă a inamicului | Dă ae in etapa a l-a im Lspu Poziţii de aparare-ale inamie * cului in adincimea teatrului de acţiuni militare (ipoteză) ar "DAS acte Washed —— = | RS EEE TAWA Wiley Sarat: 7 Galaţie NETĂ | Al À. pre ORL e ae DE 7 TE You i MIP ena} | oh. Pai nn a ; i SSS Teritoriu dependent ZI KA 5 ES FE de Casa de Habsburg de { ert, Zimnicea | So = | +. $ - ove? à Teritoriu anexat de E É 4 GRUPUL DE VEST GRU ENTRAL À CESR Imperiu! austro-ungar %, RU pene \ 8 U ‘LL GO wiseR ! biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Teritoriu încorporat de Imperiul rus Ipotezei „B“, care prevedea concentrarea celei mai mari parti a efecti- vului pe frontul de nord şi nord-vest şi a unor efective mai reduse, cu misiuni defensive, pe cel de sud. Adaptată noilor realități politico-diplo- matice si desfășurării operaţiilor militare, această ipoteză a devenit, .dealtminteri, Planul de campanie român din 1916, cu titlul său complet Proiectul de operațiune în vederea unui război contra Puterilor Cen- trale și a Bulgariei. România aliată cu Quadrupla Înţelegere, cunoscut ‘si sub numele de Ipoteza „Ze 4. În capitolul I al planului de campanie se preciza că dezideratul principal vizat de România prin intrarea ei în marea conflagrație mon- -diala era „realizarea idealului nostru national, adică întregirea neamului“ şi eliberarea „teritoriilor locuite de români, ce se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro-ungară“ 5. În vederea atingerii acestui obiectiv, ma- joritatea forţelor — Armata de Nord, Armata 2 şi Armata 1, întărite “ulterior cu rezerva generală —, ce reprezentau 3/4 din totalul efectivelor „disponibile, urma să opereze în Transilvania si Banat, în vreme ce Ar- -mata 3, adică restul de 1/4 din forte, avea misiunea să asigure libertatea de acţiune a ofensivei pe frontul de nord şi nord-vest, trecînd în apărare -pe frontiera de sud. Planul de campanie român din 1916 prevedea, aşadar, purtarea unui război pe două fronturi, si anume: în nord si nord-vest contra Austro-Ungariei şi în sud, împotriva Bulgariei, aliata Puterilor Cen- -trale, considerindu-se că, printr-o ofensivă viguroasă, armata română va respinge forţele austro-ungare din Transilvania înainte ca Puterile Centrale să poată concentra noi efective luate din rezervă sau de pe celelalte teatre de acţiuni militare din Europa, şi că trupele germano— bulgare de la sud nu vor avea forța necesară pentru a interveni decisiv şi a stînjeni astfel libertatea de acţiune a armatelor române de pe frontul “principal. Pe acesta din urmă se preconiza o singură formă de acţiune — ofensiva —, în vreme ce pe cel sudic se prevedea executarea, într-o primă etapă, numai a defensivei, pentru apărarea „teritoriului țării „contra unor atacuri dinspre sud“ ; forţele concentrate pe malul sting al Dunării, cele din Oltenia şi dintre Olt şi Argeş aveau doar misiunea „de a se opune încercărilor eventuale de trecere a Dunării, distrugînd trupele inamice care ar fi reuşit să pună momentan piciorul pe terito- riul naţional“ şi „de a acoperi în acelaşi timp debarcarea şi înaintarea trupelor ruse în Dobrogea, precum şi adunarea lor după debarcarea în zona de la sudul liniei Cernavoda, Medgidia“ 6. Într-o a doua etapă, acţiunile de pe frontul de sud trebuiau să capete un caracter ofensiv “în Dobrogea ; ulterior, se prevedea continuarea acţiunilor pentru a se asigura acest front spre vest si sud contra unor atacuri inamice, precum şi pentru a distruge forţele din Bulgaria de nord si răsărit, în vederea 4 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 111—121. 5 Ibidem, p. 111. ‘© Ibidem, p. 120. 216 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro unei „complete libertăţi de acțiune a armatelor române care vor opera în Transilvania si Ungaria“ 7. Pentru executarea acestor acţiuni, planul de campanie român prevedea un efectiv de 562 847 de subofiteri, gradati şi soldaţi, din care 420 324 pe frontul principal — 107 948 de oameni reuniți în Armata de Nord, 126 808 oameni în Armata 2, 134 403 oa- meni în Armata 1 si 51165 oameni în Corpul 5 armată si artileria grea aflate la dispoziţia Marelui Cartier General — si 142523 oameni pe frontul de sud, reuniți în Armata 3; armata operativă era înca- drată cu 13 561 ofiţeri. În conformitate cu scopurile politico-strategice urmărite, Planul de campanie român din 1916 stabilea desfășurarea acţiunilor militare pe frontul de nord şi nord-vest în trei etape, fixînd pentru fiecare din ele atit misiunea armatelor, cit si dispozitivul forţelor combatante. Astfel, după forțarea Carpaţilor prin cele 17 trecători ale acestora, Armata de Nord şi armatele 2 şi 1 române urmau să dezvolte ofensiva eliberatoare în Transilvania, avînd ca obiectiv atingerea văii Mureşului, unde, după aproximativ 8 de zile, trebuia să se producă o primă grupare a forţelor în vederea unei operaţii ofensive de amploare. Alegerea ca prim obiectiv a aliniamentului Mureşului era în acord cu situația şi cu scopurile ur- mărite de comandamentul român. Desfășurarea cu succes a ofensivei în această primă etapă asigura armatei române o reducere substanţială — cu aproximativ 500 km — a lungimii iniţiale a frontului, o sudare a dispozitivului strategic şi, totodată, o avantajoasă bază de operaţii pen- tru zävorirea, in fata eventualei riposte a inamicului, a „porţii“ Some- şului şi a „porţii“ Mureşului. În cea de-a doua etapă, Armata de Nord şi Armata 2 trebuiau să continue ofensiva în direcţia generală nord-vest, pentru a ajunge în zona Cluj, Dej, şi a pătrunde apoi în regiunea Munţilor Apuseni. În același timp, Armata 1 trebuia să opereze cu grosul forţelor în zona Caransebeş, Dobra, avînd si misiunea să organizeze un detașament mixt dotat cu artilerie de munte, ce urma să elibereze ulterior regiunea Abru- dului, pentru a intercepta comunicațiile care conduceau spre văile Crişului Alb si Crişului Negru. Aceste obiective se considerau a fi atinse în cea de-a 29-a sau 30-a zi de la mobilizare. În cea de-a treia şi ultima etapă, forțele române ale Armatei 2 si Armatei de Nord trebuiau să acţioneze în cîmpia Tisei — în cooperare cu marile unităţi ruse care ar fi pătruns prin trecătorile Carpaţilor Nordici —, in zona Oradea, Debrețin, iar Corpul 5 armată să pătrundă prin văile celor două Crisuri spre zona Oradea, Bekescsaba, avînd misiu- nea de a ataca, atit de front, cît şi de flanc şi spate, trupele inamice care ar fi rezistat în regiunea Debrețin. La rîndul ei, Armata 1 urma să acţioneze fie în Banat, contra forţelor inamice existente în această parte a ţării, fie să-şi combine operaţiile cu cele ale unei armate aliate- franco—anglo—sirbe, care, eventual, ar fi trecut la ofensivă din Grecia (Salonic) spre Dunăre, în timp ce o divizie trebuia să acționeze în valea 7 Ibidem, p. 121. 217 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro inferioară a Mureşului pentru a menţine legătura cu forțele române din zona Oradea, Bekescsaba şi a se opune unei eventuale înaintări inamice spre est de Seghedin, etapă pentru realizarea căreia se apreciau ca fiind necesare nouă zile 8. Potrivit prevederilor Ipotezei ,,Z“, trupele celor trei armate române de pe frontul transilvan erau repartizate aproape uniform pe întreaga întindere a arcului carpatic, din nordul Moldovei pină la Dunăre, dis- pozitiv justificat atit de faptul că inamicul nu era considerat a fi prea puternic, cît şi de posibilitatea de a se folosi la un randament maxim comunicațiile numeroase care străbăteau lanţul carpatic. De altfel, în planul de campanie se estima că, în Transilvania, Austro-Ungaria dis- punea de aproximativ 70 000 de oameni, „cu misiunea de a face o primă rezistență pe lingă trecători“ 9, în vreme ce forte mult mai numeroase — maximum 100 000 de oameni — urmau a fi concentrate în zona Cluj, Dej, Bistriţa ; în Banat se considera că cei 30 000 de militari inamici ar fi putut fi dispuşi în două grupări: una în raionul Caransebeş, Deva, Lugoj, unde se aprecia că trupele române ale Armatei 1 ar fi intimpinat o rezistență mai serioasă, şi o alta la Orşova şi pe valea inferioară a Cernei. Pe frontul de sud se estimau ca efective inamice probabile 105 000—120 000 de militari, forte ce — potrivit informaţiilor deţinute de comandamentul român — aveau misiunea de a atrage cît mai multe trupe din Transilvania spre frontiera meridională, prin loviturile exe- cutate cu artileria pe malul stîng al Dunării, prin acţiuni demonstrative de trecere a fluviului în direcţia Bucuresti şi prin dezlantuirea unei ofen- sive în Dobrogea. În scopul realizării surprinderii si asigurării unui ritm optim des- făşurării operaţiilor ofensive din prima fază, Planul de campanie român din 1916 prevedea pentru forţele din dispozitivul strategic de acope- rire — ca o notă originală derivată din situaţia creată ca urmare a supe- rioritätii numerice a grupurilor de acoperire române fata de trupele austro-ungare din Transilvania — debusarea prin trecătorile Carpaţilor în noaptea care preceda mobilizarea şi atingerea unor aliniamente favo- rabile la ieşirea din defileuri în sudul şi estul Transilvaniei. Trupele de acoperire erau constituite din mari unităţi dislocate, încă din timp de pace, în regiunile din apropierea frontierei, astfel încît la declan- şarea războiului 120 batalioane şi 77 de baterii să fie gata a începe ope- rațiile. In acest fel, inamicului nu i se lăsa timp să se organizeze in regiunea muntoasă, ceea ce ar fi ridicat probleme dificile trupelor ro- mâne aflate în ofensivă, facilitindu-se, astfel, străpungerea eficace si rapidă a Carpaţilor. Se demonstra, aşadar, grija deosebită a comanda- mentului suprem român de a utiliza, pentru atingerea obiectivului pro- pus, soluţiile cele mai adecvate, chiar dacă nu erau cuprinse în concepția doctrinară a timpului. Planul de campanie român din 1916, elaborat la nivel strategic de comandamentul naţional, lucrare în premieră în istoria 8 Ibidem, p. 118—120. * Ibidem, p. 111—112. 218 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro noastră militară modernă (armata română a participat la războiul din 1877—1878 fără un plan de o asemenea anvergură), reflecta deplina libertate de hotärîre a acestui for în privinţa folosirii forțelor armate naționale. Gruparea lor pe cele două fronturi, de nord şi nord-vest şi de sud, prevăzută în planul de campanie, era în deplin acord cu scopurile urmă- rite de forurile politice româneşti de decizie — eliberarea Transilvaniei si apărarea Dobrogei — si cu importanţa acordată fiecărui front de co- mandamentul național român. De asemenea, în repartiția celor trei armate române de-a lungul Carpaţilor — armatele de Nord, 2, 1 — se observă — comparînd lungimea frontului fiecărei armate cu forțele din compunere —, tendinţa de a întări mai mult armatele de la aripi, ceea ce urma să faciliteze şi o manevră de dublă învăluire cu Armata 1 si Ar- mata de Nord pe comunicațiile de retragere ale inamicului. Lipsa unor mijloace rapide de deplasare avea să împiedice însă materializarea aces- tei posibile manevre. Estimările din Planul de campanie român din 1916 cu privire la efectivul şi natura forţelor inamice din Transilvania au fost, în general, juste, după cum corectă a fost şi aprecierea că duşmanul va putea să opună o rezistență mai puternică abia pe linia Mureşului. Ceea ce nu s-a prevăzut a fost posibilitatea ca inamicul să aducă pe frontul român, într-un timp foarte scurt, noi şi numeroase trupe, fie din rezervă, fie scoase de pe celelalte fronturi; de asemenea, Marele Stat Major va fi surprins mai ales de incapacitatea Antantei de a-şi onora angajamentele de a declanşa puternice operaţii în Galiţia si Macedonia. Dacă pe frontul de nord şi nord-vest dispunerea forțelor a fost judicios concepută, pe frontul de sud — unde iniţial nu se preconizau operaţii militare si se așteptau întăriri ruseşti —, în porţiunea de la Dunăre la Marea Neagră, cele 3 divizii române (17, 9 şi 19) au fost dis- locate în trei puncte : Turtucaia, Silistra şi Bazargic, la mari distanţe unele de altele ; aceasta dădea inamicului posibilitatea — în cazul unei agresiuni şi a lipsei de susţinere a aliaţilor, cum s-a şi întîmplat — să le atace pe rînd şi să poată realiza superioritatea numerică acolo unde voia să dea lovitura decisivă. În linii generale, planul de campanie corespundea condiţiilor con- crete în care avea să acţioneze armata română, fiind în consens cu exi- gentele situaţiei strategice generale de pe frontul oriental, înscriindu-se, totodată, în litera si spiritul Tratatului de alianță şi Convenţiei militare încheiate cu puterile Antantei. Chiar dacă în planul de campanie nu au fost cuprinse toate condiţiile din Convenţia militară puse cu insistență şi obţinute de către România la 4/17 august 1916, prevederile Ipotezei ,,Z“ nu pot fi corect si pe deplin înțelese dacă nu sînt analizate şi corelate cu acestea. Planul de campanie român din 1916 a fost emanatia proprie a co- mandamentului național şi reflecta deplina libertate de decizie a acestuia în domeniul folosirii forțelor sale armate. Păstrarea intactă a acestor importante prerogative, în condițiile în care marile puteri angrenate în conflict căutau să atragă în orbita lor pentru rezolvarea propriilor inte- 219 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rese o serie de state mai mici, dintre care unele, precum România, nu aveau nimic comun cu scopurile imperialiste ale războiului, reflecta efor- turile cercurilor politico-militare române de a păzi nestirbite indepen- denta şi suveranitatea naţională, integritatea teritorială, de a îndrepta eforturile poporului spre realizarea statului naţional unitar. Astfel, con- trar încercărilor puterilor Antantei de a canaliza efortul principal de război al României spre sud, în Planul de campanie român din 1916 acesta a fost prevăzut spre nord şi nord-vest, în scopul eliberării Tran- silvaniei de sub dominaţia austro-ungară si reunirii acestei străvechi provincii româneşti cu tara liberă. De asemenea, este semnificativ faptul că pe acest teatru de operaţii au fost destinate să acţioneze numai forte române, fără să se prevadă sosirea în sprijin a unor trupe aliate, ceea ce reliefează concepţia justă a cercurilor politico-militare române ca eliberarea Transilvaniei să constituie opera poporului român în exclu- sivitate. Un alt aspect, cu multiple invataminte pe plan politic si militar, îl reprezintă efortul comandamentului român, reflectat în conţinutul planului de campanie, ca în acest război de coaliție să se asigure co- manda naţională a armatei române si individualitatea ei distinctă, încît în desfășurarea conflictului să acţioneze compact si nu dispersată între marile unităţi ale aliaţilor. Preocuparea constantă a factorilor militari de decizie români de a adopta cele mai judicioase soluții impuse de evoluţia frontului, de rela- tiile cu aliaţii sau de intențiile inamicului, în pofida unor erori inerente, rămîne totuşi meritorie şi subliniază odată mai mult capacitatea coman- damentului român de a căuta acele soluţii care să servească cît mai bine telului pentru care România se angajase în război. Totodată, prevederile planului de campanie explicau, în bună măsură, competenţa, luciditatea şi realismul comandamentului naţional, saltul calitativ înregistrat în dezvoltarea sa de gîndirea militară românească în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Caracterul realist al Planului de campanie român din 1916 nu reiese doar din corespondenţa perfectă între scopul politic urmărit şi repartiția, în consecinţă, a forțelor militare la dispoziţie. În părţile lui componente, acest plan vădeşte preocuparea comandamentului național de a asigura — aşa cum se va vedea la analiza dispozitivului strategic românesc — utilizarea adecvată a armatelor în funcţie de terenul tea- trului de acțiuni militare, destinind în consecinţă forte mai numeroase şi mai diversificate celor care aveau să opereze în condiţii de relief mai grele. De asemenea, în stabilirea misiunilor imediate şi următoare ale ar- matelor române în ofensiva pe frontul principal s-au luat realist în calcul mai multe elemente, printre care : ritmul propriu de înaintare, puterea de împotrivire a inamicului şi capacitatea acestuia de a concentra forțe în defensivă, conformatia orografică şi hidrografică a teatrului de acţiuni militare, situaţia forțelor dușmane din rezerva strategică sau de pe alte fronturi şi, nu în ultimul rînd, evoluţia acţiunilor militare ale forțelor aliate de la flancul drept şi din Balcani. Astfel de elemente concrete, analizate si stabilite ştiinţific, au permis alcătuirea unui calendar precis 220 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de execuţie a diverselor etape ale ofensivei, vädind din plin capacitatea de analiză si prognoză a comandamentului suprem român, familiarizarea sa cu problemele dificile ale strategiei războiului, ceea ce i-a permis să găsească acestora soluții originale şi viabile. Astfel, atît în prima etapă — corespunzătoare misiunii imediate a armatelor pe frontul principal —, cît şi în cea de-a doua — în care se realiza misiunea următoare — s-a stabilit, conform normelor opera- tive ale vremii, un ritm mediu de ofensivă cuprins între 7 si 25 km pe zi. Aceste ritmuri rezultă din calculul distanței care trebuia parcursă în ofensivă de armate — conform misiunilor imediate şi următoare — şi timpului rezervat îndeplinirii misiunii. Armata de Nord trebuia să rea- lizeze în 8 zile o pătrundere de 60—100 km pînă la aliniamentul Deda, Reghin, ceea ce corespundea unui ritm mediu de înaintare cuprins între 7 şi 12 km pe zi. Armata 1 urma să străbată, în acelaşi interval, dis- tante între 80 si 100 km pînă pe aliniamentul Mureşului, ceea ce cores- pundea unui ritm mediu de 10—12 km pe zi. Armata 2, care era cea mai îndepărtată de aliniamentul Mureşului şi care trebuia să sprijine înaintarea celorlalte două armate, avea să acopere, în cele 8 zile, pînă la Aiud, distanţe variind între 140 şi 200 km, deci într-un ritm mediu între 17 şi 25 km pe zi. Conform acestor ipoteze, era pe deplin posibil ca în cea de a 25-a zi de la mobilizare, potrivit Planului de campanie român din 1916, noul dispozitiv al armatelor române să fie realizat de-a lungul Mureşului. În următoarele 4 zile (între a 25-a şi a 29-a zi de la mobilizare), cînd armatele 2 şi de Nord trebuiau să ajungă pe alinia- mentul Cluj, Gherla, Dej, deci să acopere distanțe cuprinse între 50 şi 70 km, ritmul mediu de ofensivă a fost stabilit la 13—17 km pe zi. Nu s-a mai luat în calcul Armata 1, deoarece aceasta constituia pivotul pen- tru înaintarea celorlalte două armate. Și pentru cea de-a treia etapă, calculele din Planul de campanie român din 1916 se vădesc realiste. Armatele 2 şi de Nord, constituite într-un singur grup operativ, trebuiau să străbată, în 10 zile, pina la Oradea si Debrețin, distante cuprinse între 170 si 245 km, deci să rea- lizeze un ritm mediu de ofensivă de 17 pînă la 24 km pe zi. Armata 1, care urma să parcurgă ofensiv, tot în 10 zile, distanța de aproape 210 km dintre Caransebeș si Bekescsaba, trebuia să realizeze un ritm zilnic de înaintare de peste 20 km. Analizat prin această prismă, Planul de campanie român din 1916 vădea consistenţă si realism, misiunile încredințate armatelor luînd în calcul totalitatea factorilor care urmau să influențeze mersul opera- tiilor. Între aceştia, un loc esenţial era acordat îndeplinirii de către aliați a obligațiilor asumate prin convenţia militară recent încheiată, operaţiile ce trebuiau să fie declanşate pe alte fronturi realizînd cerința primordială de a împiedica Puterile Centrale să-şi concentreze rapid forte în Transilvania pentru a organiza o defensivă puternică si a-și crea condiţiile lansării contraofensivei. Neîndeplinirea obligațiilor luate de către aliaţii din Antantă avea să aibă consecinţe negative asupra exe- cutiei integrale a acestui plan de campanie, demonstrindu-se încă o dată, 221 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Birou de mobilizare la București (august 1914) istoriceste, neajunsurile grave provocate într-un război de coaliție de sacrificarea intereselor unui stat mai mic de către marile puteri parte- nere ale aliantei. FORȚELE MILITARE MOBILIZATE În urma măsurilor luate în perioada DE ROMÂNIA PENTRU RĂZBOI ce a precedat intrarea României în război şi în deplin consens cu posi- bilitatile reale ale ţării, cu prevederile planului de campanie, în noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916, orele 24, s-a decretat mobilizarea ar- matei române !9. Cu acest prilej, au fost mobilizate : Marele Cartier Ge- neral ; 4 comandamente de armată ; 6 comandamente de corp de armată (1, 2, 3, 5, 6, 7) — comandamentul Corpului 4 armată a devenit comanda- mentul Armatei de Nord ; 2 divizii de cavalerie ; 20 divizii de infanterie (după 10 zile de la intrarea României în război au mai fost constituite 10 „Monitorul oficial“, nr. 107 din 14/27 august 1916, p. 5401. 292 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 3 divizii); 1 brigadă de grăniceri ; 5 brigăzi de cälärasi ; 2 brigăzi arti- lerie grea, cu un total de 32 baterii ; 13 baterii artilerie de munte ; arti- leria antiaeriană cu 113 piese ; artileria zonelor fortificate Turtucaia, Silistra şi Cernavoda, cu un total de 26 baterii şi 52 turele; artileria de poziţie, cu 20 de baterii ; trupele de geniu; aviația, cu 4 escadrile; “Corpul automobilelor ; marina militară, cu 2 escadre de Dunăre ; cetatea Bucuresti si regiunea fortificată Focșani, Nămoloasa, Galati; formatiu- nile de serviciu la dispoziţia Marelui Cartier General, cele ale armatelor, corpurilor de armată (1—5) * și ale diviziilor 11—16; părţile seden- tare si formațiunile din zona interioară 11. Totalul unităţilor de infanterie, cavalerie și artilerie mobilizate de România la 15/28 august 1916 a fost de 366 batalioane cu 413 mitraliere de cîmp si 161 mitraliere de poziţie (146 batalioane active, 120 batalioane cadre, 80 batalioane constituite la intrarea în război, 20 batalioane de miliții), 104 escadroane cu 40 mitraliere, 377 baterii de artilerie 12. Mobilizarea a determinat modificări si în structura de comanda- ment a armatei române, care la 15/28 august 1916 arăta conform scheme- lor de la p. 224 şi 225. Efectivele mobilizate, care s-au ridicat la 833 601 oameni, au fost repartizate astfel : 1 Forte mobilizate ! Armata de operaţii Întreprinderi iuni industriale Părţi sedentare Total general ‘| Armata operntivă | Trupe de cetate ies ut de militare JOfiteri| Trupă |Ofiţeri | Trupa/Ofiteri Trupă|Ofi-| Trupă Ofițerii Trupă |[Ofiteri| Trupä teri 575 408 20 922 60 758 41 592 133 921 833 601 Trupă J | Ofiţeri | 15 949 642 139 d 658 088 În afară de efectivul mobilizat, se mai conta pe încă 420 870 oa- meni disponibili, care puteau fi chemaţi sub arme, la nevoie !3 (tabel p. 226, ms). * Corpurile de armată 6 şi 7 erau deja concentrate pe frontul de sud. 41 RRM, vol. I, p. 57—58. 12 Ibidem, p. 58 (cifrele forțeior militare mobiizate de România prezintă mici deosebiri faţă de cele existente în alte lucrări). % Ibidem, vol. I, p. 59. 223 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro STRUCTURA COMANDAMENTULUI ARMATEI ROMANE LA 15/28 AUGUST 1916 Comandamentul de capetenic Ministerul de Război Marele Stat Major Intendenta . stabilimentelor centrale Directia 4 gcniu Direcţia marină Direcţia 8 armament — parti sedentare Direcţia 1 infanterie Serviciul geogralic al armatei Direcţia 6 sanitară Serviciul personalului, justiţici, recrutării si statisticii Direcţia 2 cavalerie aviatie Serviciul controlului, contabilităţii, contencios! si pensii Direcţia 3 artilerie şi a Secretarial general Directia 7 intendentà munițiilor Comandamentul marinei Comandamentele teritoriale de corp de armată Comandamentele teritoriale de divizie https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaimiksses Sceţia HI adjutantura « Marcle Cartier General Esalonul I Esalonul II Scctia IT Serviciul de operatii paza al frontierci Secţia Il Comandanien tul general al ctapeler transporturi Serviciul de Serviciul căi ferate cartierului militare Serviciul căilor ferate , din zona Serviciul telegrafo- postal etapelor Lai Serviciul ‘artileriei Serviciul intendenţei Serviciul cartierului Serviciul telegrafo-postal Detasamentul jandarmi rurali Serviciul justitici militare Serviciul religios Scrviciul carticrului Delasamentul jandarnii rurali militari Serviciul “ presei Serviciul carticrului Serviciul telegrafo-~ postal S66 Serviciul de stat-major Subşeful de stat-major ORGANIZAREA UNUI CARTIER GENERAL DE ARMATA | Şeful de stat-major Serviciul Serviciul Serviciul Serviciul armament intendentei sanitar telegrafo- și muniții poștal Biroul operatii- Biroul 2 Biroul 3 informaţii comunicaţii adjutantură https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Serviciul cartierului Disponibili ico [Papert | ee | CB [Tenant 82 993 | 102 117 | 25 900 | 59 860 | 150 000 Ca atare, efectivul total mobilizabil al României la 14/27 august 1916 se ridică la 1 254 471 oameni, ceea ce reprezenta 16%/, din populaţia totală a ţării si 320/, din cea bărbătească !#, În momentul mobilizării, armata operativă (trupe de uscat) era structurată în chipul următor 5 : Batali- oane Esca- drone Armate Corpuri de Divizii (brisăzi) armată Baterii | Armata de Divizia 14 cu Brigada 3 mixtă | 25 1 19 Nord Divizia 7 21 1 16 Divizia 8 24 1 17 Brigada 4 călărași 8 Divizia 2 cavalerie 24 3 Trupe si servicii ale Armatei de Nord 6 Total Armata de Nord 70 35 61 Corpul 3 armată | Divizia 6 20 1 16 Divizia 5 20 1 15 Trupe si servicii ale Corpului 3 armată 5 Asia ta 2 Total Corpul 3 armată 40 2 36 Corpul 2 armată Divizia 4 19 1 20 Divizia 3 19 1 15 Trupe si servicii ale Corpului 2 armată Rrigada 3 călărași 8 Total Corpul 2 armată 38 2 35 Total Armata 2 78 12 17 Armata 1 | Grupul Olt-Lotru 17 1 12 Divizia 13 10 1 10 Corpul 1 armată | Divizia 11 13 1 17 Divizia 2 12 1 14 Brigada 1 călărași 4 Trupe și servicii ale Corpului 1 armată — = = Total Corpul 1 armată 25 6 31 Divizia 1 23 2 22 Divizia 12 12 1 8 Total Armata 1 87 11 83 14 Ibidem. 15 Ibidem, anexa 20. 226 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 1 2 3 | 4 | 5 | 6 Grupul de vest Divizia 20 | 16 | 2 Divizia 16 | 22 2 18 Apa tace Grupul central Divizia 18 11 — 14 Divizia 1 cavalerie — 24 3 Brigada 2 călărași — 7 — Trupe și servicii ale Corpului 6 armată = 15 Grupul de est Zona fortificată Turtucaia— Divizia 17 19 Zona fortificată Silistra — Divi- zia 9 16 Zona fortificată Cernavoda— 2 Divizia 19 18 Brigada 5 călărași Total Armata 3 104 La dispoziția | Corpul 5 armată | Divizia 10 14 Marelui Divizia 15 12 Cartier iara : Ts = lee General Brigăzile 1 și 2 artilerie grea = Tunuri A.A. - Total trupe la dispozitia Marelui Cartier General 26 TOTAL GENERAL | 365 Deosebirile in repartiţia numărului unităților de artilerie şi cava- lerie la fiecare armată se datorau misiunilor primite de acestea, dispu- nerii lor pe teatrul de operaţii — secundar sau principal —, întinderii fronturilor, situaţiei iniţiale probabile a forţelor inamice de pe frontul român si, nu în ultimul rînd, caracteristicilor terenului. Astfel, în com- punerea Armatei 3 române, avindu-se în vedere lungimea deosebită a frontului, 651 km, au intrat cel mai mare număr de batalioane de infanterie, escadroane de cavalerie şi baterii de artilerie, în comparație cu celelalte trei armate, precum şi una din cele două divizii de cavalerie. Raportate la lungimea frontului ce trebuia să fie acoperit de Armata 3, densitatea forţelor acesteia era notabil inferioară celorlalte trei armate, explicația găsindu-se în faptul că era dispusă pe frontul de importanţă secundară şi că avea misiunea de apărare, spre deosebire de armatele 1, 2 şi de Nord care operau pe frontul principal şi aveau mi- siuni ofensive. De asemenea, Armatei de Nord, care urma să acţioneze într-o zonă muntoasă mai deschisă, cu căi mai uşor accesibile de la un versant la celălalt, în raport cu lungimea frontului ei, de 269 km, i-a fost repartizată, în plus, cealaltă divizie de cavalerie, fiind mai puter- 227 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ARMAMENT DIN Pusti si carabine „Mannlicher“, model Puști si carabine „Lebel“, model 1892 și 1893, calibru 6,5 mm 1907/1915, calibru 8 mm Mitralieră „Schwarzlose“, model 1912, calibru 8 mm https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LOTAREA ARMATEI ROMANE calibru 75 mm Obuzier de cîmp „Krupp“, model 1912, calibru 105 mm https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nică decît Armata 1, care acoperea 460 km, sau Armata 2, care acoperea 229 km. Din totalul trupelor combatante (armata operativă, mai puţin ser- viciile divizionare, de corp de armată si de armată), infanteria repre- zenta 810%/, (8 116 ofiţeri si 413 839 trupă). Organizarea si forța combativă a diviziilor variau în raport cu misiunile şi condiţiile de teren, numărul regimentelor din cadrul unei divizii oscilînd între 3 si 7, iar al batalioanelor între 11 si 25. La mo- bilizare, infanteria română era dotată, în principal, cu pusca „Man- alicher“, model 1893, calibru 6,5 mm ; in general, înzestrarea cu mitra- liere era deficitară : regimentele 1—40 aveau cite o companie cu 4—6 mitraliere de 6,5 mm sistem „Maxim“ ,sau „Schwarzlose“, iar regimen- tele 40-—80 și cele de vinatori cite o companie a patru mitraliere; dotareu diviziilor de infanterie a continuat și după intrarea României în război. Cuvaleria cuprindea două divizii (12 regimente), dotate cu mitra- liere, ceea ce reprezenta 4/, din totalul trupelor mobilizate, la care se adăugau cele 5 brigăzi de călărași repartizate două la Armata 3 si cite una la celelalte trei armate. Artileria (99/9 din efectivele mobilizate) cuprindea 374 de baterii. Pe cele patru armate, repartiţia bateriilor de artilerie era următoarea : 61 de baterii la Armata de Nord, 83 la Armata 1, 71 la Armata 2, 131 la Armata 3, iar 28 la dispoziţia Marelui Cartier General. Sub aspect cali- tativ, din cele 374 de baterii, 233 erau înzestrate cu material modern, iar restul cu material vechi sau improvizat din artileria fixă a zonelor fortificate. Astfel, artileria de însoţire dispunea de tunuri de 53 mm si 57 mm, care fuseseră scoase din turelele regiunii fortificate Focșani, Nămoloasa, Galaţi şi montate pe afete. De asemenea, din cele 1 452 guri de foc de artilerie de cîmp, 624 erau tunuri de 75 mm cu tragere rapidă, 120 erau obuziere de 105 mm cu tragere rapidă, iar restul tunuri vechi ; la artileria grea, din cele 189 tunuri, doar 8 obuziere de 105 mm erau cu tragere rapidă, iar restul tunuri vechi. Artileria de munte dispunea numai de patru baterii cu tunuri moderne, calibru 75 mm, restul de 12 baterii fiind înzestrate cu tunuri cu tragere înceată, calibru 63 mm. La rîndul ei, artileria antiaeriană cuprindea 60 tunuri de 57 mm, 45 tu- nuri de 75 mm model 1880, 4 tunuri de 75 mm „Depport“ si 4 tunuri de 75 mm franceze ; artileria de tranșee era dotată cu 130 mortiere calibru 58 mm, fiecărei brigăzi de infanterie dindu-i-se cite o baterie de 8 piese. În afară de forțele terestre — celor prezentate alăturîndu-li-se tru- pele de căi ferate, Corpul grănicerilor, 6 batalioane de lucrători de etape şi 15 batalioane de miliții — la 14/27 august 1916 a fost mobilizată și marina României, care avea următoarea organizare : 230 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro TE i Serviciul marinei din Marele Cartier General Comandamentul marinei Serviciul | Apărarea podului | Apărarea maritima i Depozitele generale, transporturilor | | Cernavoda — Tetesti a sectorului Sulina 4 de la Galati Escadra de Dundre Santierul Fernic x a a mal Ea IERI . | Grupul port-mine Șantierul Apărările sub apă naval mobil mond Grupul | Grupul port-mine Xxx [7 = i de baterii si dragă de mine} Elisabeta | Convoiul de aprovizionare Grupul de torpiloare | si staţii de lansare Grupul de artilerie de debarcare x 1 — „Brătianu“ 2 — „Catargiu“ 3 — ,,Lahovary“ 4 — „Kogălniceanu XX 1 — „Maior Ene“ 2 — „Căpitan Bogdan“ 3 — „Căpitan Romano“ 5 — „Maior Sontut 6 — ,,Maior Gr. N. Ioan“ Mărăcineanu“ F 4 canoniere | 4 — ,,Maior Giurescu“ 7 —,,Locotenent Călinescu“ 8 — „Căpitan Valter XXX 1 — „Griviţa“ 2 — „Siretul“ 3 — „Oltul“ 4 — „Bistriţa“ https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sectie de autoproiectoare din înzestrarea armatei române Soldat român din trupele de miliții (după un desen de A. Reich) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monitorul cuirasat „Mihail Kogălniceanu“ din Divizia de Dunăre Marina militară a organizat o mare unitate de luptă pe Dunăre; navele de război din Marea Neagră au fost, în general, dezarmate, armamentul şi echipajele lor folosindu-se pentru a încadra mai multe baterii de artilerie grea. O serie de nave comerciale maritime au de- venit — prin dotarea cu tunuri de bord — „crucişătoare auxiliare“, par- ticipînd alături de flota rusă din Marea Neagră la operaţii executate împotriva bazelor militare turcești de pe litoralul nordic al Asiei Mici. La intrarea României în război, aviația era formată din 4 escadrile de observare şi recunoaştere, o companie aerostatie si serviciul foto- aerian. Cele 28 aparate de zbor de diferite tipuri („Caudron“, ,M. Far- man“, ,,Voisin“, „Nieuport“ ş.a.) au fost repartizate astfel: Armatei 1 — 6 avioane, (escadrila F 1), dislocate la Tălmaciu ; Armatei 2 — 5 avioane (escadrila F 2), dislocate la Braşov ; Armatei de Nord — 1 avion, dislocat la Piatra Neamţ; Grupul de rezervă, dislocat pe aerodromul Pipera — 16 avioane. Compania de aerostatie era formată din patru secţii, din care trei au fost repartizate armatelor, a patra fiind reţinută la Bucu- reşti, unde se găsea şi uzina de hidrogen. Serviciul foto-aerian avea la mobilizare secţii în cadrul fiecărei escadrile, deservite de specialiști anume, dar şi de studenţi ai Şcolii politehnice din București. Alături de trupele combatante, în noaptea de 14/27 spre 15/28 au- gust 1916 au fost mobilizate si serviciile, dintre care o importanţă deose- bită avea Serviciul Sanitar, cu cele 120 formaţiuni ale sale, din care 42 trenuri sanitare, în zona interioară organizîndu-se 500 de spitale, cu un total de 75 000 de paturi. Serviciile au fost mobilizate şi au acţionat în conformitate cu regulamentul din 15 iunie 1906. Teritoriul național, ce reprezenta baza de aprovizionare a armatei, a fost împărţit în: zona interioară, zona etapelor şi zona operaţiilor, ultimele două formînd împreună zona arma- telor de operații. În zona interioară, aflată sub autoritatea Ministerului de Război, se dispuneau fabricile, uzinele, depozitele centrale și regio- nale, Manutanta Centrală a armatei, manutantele de garnizoane, atelie- 233 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Avion de vinătoare ,,Nieuport-BB-11" (a), aerostat „Drachea,“ molel 1903 (b), avion de recu- noaștere si bombardament „Farman“ (c), aflate in dotarea armatei române https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rele centrale şi regionale etc. La limita de despărţire de zona etapelor se fixaseră staţii de transbordare, repartizate corpurilor de armată. În zona etapelor se aflau liniile, punctele si capetele de etapă. Etapele asigurau aprovizionarea trupelor cu subzistente, echipament, muniții, armament, evacuau răniții si capturile, restabileau liniile de comuni- catii. Ele se subordonau Comandamentului General al Etapelor, în cadrul căruia existau serviciile de intendenta, artilerie, geniu, sanitar, căi ferate, tezaur, remontă, justiţie, jandarmerie. Comandamentul General al Etapelor îşi exercita autoritatea asupra comandamentelor de etape, în structura lor organizatorică intrînd formaţiuni de servicii (depozite, stabilimente, depozite mobile, trenuri-magazii). În privinţa serviciilor, fiecare corp de armată era deservit de 4 coloane de subzistente, capetele de etape fiind prevăzute cu depozite mobile destinate a sprijini direct marile unităţi combatante. În zona de operaţii acționau formațiunile de servicii ale unităților şi marilor unităţi (trenuri de luptă de companie, batalion şi regiment, serviciile diviziilor, corpurilor de armată şi arma- telor). „Serviciul automobilelor armatei“ avea în compunere 1 000 de automobile repartizate pe lingă marile unități pentru misiuni de trans- port şi aprovizionare. România a făcut serioase eforturi pentru a pune pe picior de război o armată însemnată numericeste — fata de efectivul de pace cel mobilizat era aproape de 7 ori mai mare —, cu o dotare si echipare în curs de completare, cu armament şi cazarmament dintre cele mai bune care se puteau achiziţiona în condiţiile internationale complexe de atunci. Mobilizarea armatei române din august 1916, operaţie deosebit de complexă si cu multe implicaţii asupra desfășurării corespunzătoare a acțiunilor ulterioare, s-a realizat într-un timp foarte scurt şi în ordine perfectă, reliefindu-se astfel, şi sub acest aspect, ataşamentul profund al întregului popor la cauza justă pentru care România a intrat în război. Întreaga acțiune a avut loc într-o atmosferă de puternic elan patriotic, de entuziastă înrolare sub arme generate de consensul şi hotărîrea fermă a întregii națiuni de a lupta pentru eliberarea provin- ciilor istorice româneşti care mai erau încă sub dominație străină. Un martor ocular releva promptitudinea cu care masele cele mai largi au răspuns chemării sub arme, mobilizarea făcîndu-se „în cea mai mare ordine si cu un entuziasm care nu se poate descrie. În cinci zile, întreaga armată română a fost mobilizată“ 15. Impresionat, Eugen Lovinescu găsea explicația stării de spirit avîntate care cuprinsese pe toţi cei apți pentru luptă în tradiția românească de purtare a războaielor contra năvălirilor străine. „Atunci, ca şi acum, răsunau cimpiile şi munții de cîntec de război. [...] Plăieşii se scoborau din munte, muncitorii veneau de pe ogoare. Simplu. Mergeau astfel să-și împlinească a doua menire a lor: după munca pămîntului sfînt, apărarea lui împotriva dusmani- lor“ 17. Aceleaşi impresii au fost împărtășite si de reprezentanţii unor 16 Dr. Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, tomul I, De la mobt- lizare pind la pacea de la Bucuresti, Cluj, 1926, p. 12. 17 Eugen Lovinescu, În marginea epopeei (Note de război), București, 1919, p. 4. 235 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Rezerviști mobilizați so- sind în Gara de Nord puteri străine din România. Colonelul D. I. Andonovici, ataşatul militar al Serbiei la Bucureşti, raporta că „mobilizarea este însoțită de mani- festatii de stradă ale cetățenilor, femeilor şi tineretului“ !8, iar locote— nent-colonelul Luciano Ferigo, ataşatul militar al Italiei la Bucureşti, arăta că decretarea mobilizării şi declararea războiului Austro-Ungariei au fost primite cu bucurie de populaţia Gapitalei şi că, „în ciuda întu- nericului, manifestatiile patriotice au continuat pina în toiul nopții“ 19. DISPOZITIVUL STRATEGIC AL Paralel cu măsurile si eforturile de- ARMATEI ROMÂNE LA ÎNCEPUTUL puse de întregul popor român pentru LUNII AUGUST 1916; EXECUTAREA dotarea, înzestrarea si instruirea PRIMEI FAZE A OPERAȚIEI DE armatei, comandamentul suprem a ACOPERIRE A FRONTIERELOR ȘI întreprins o serie de acţiuni în ve- DE CONCENTRARE A TRUPELOR derea acoperirii frontierelor si pen- PENTRU INTRAREA ÎN LUPTĂ tru o mobilizare şi o concentrare: anticipate a unei părți din unităţi, cu atît mai mult cu cît Puterile Centrale aveau dislocate trupe la granițele cu România încă de la izbucnirea in 1914 a conflictului mondial (în sud Armata 3 bulgară se afla concentrată din octombrie 1915), forțe ce puteau să atace din primele zile de după intrarea României în război. Această situație a determinat comandamentul român să ia măsuri 15 1918 la români, vol. II, p. 812. 19 Ibidem, p. 813. 236 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro DISPOZITIVUL STRATEGIC AL ARMATEI ROMANE St AL ICK]EICR AUSTRONCARE SI BULGARE DE PE FRONTUL ROMÂNESC LA 14/27.08.1916 ——— Țrupe române de 0coperire Trupe ruse (hinted Trupe inamice 7 Unităţi române oflote in zona de concentrare lo 14 08.1916! La "13 Zone de dispunere a unităţilor Sf române conform plenului de concentrare D. 4 line B 4 rr Teritoriu facurpumat pita O ica H TEI de Imperiul rus + mb 12 (Bg) ee S y ui U anata 3(B ) a Cie) ES Teritoriu anexat de L > y » 8 ne) œ NI Imperiul austro-ungar ® . A ER, 4e À | S „+ Grupul „Bistriţa“ 2. Grupul „Bistricioara“ 3. Grupul „Bicaz“ 4. Grupul „Ghimeș“ 5. Grupul „Uz“ 6. Grupul „Oituz“ 7. Grupul „Putna“ 8. Grupul „Buzău“ Grupul „Tabla Buţii“ 10. Grupul „Bratocea“ 11. Grupul „Predeluș“ 12. Grupul „Predeal“ 13. Grupul „Moroeni“ 14. Grupul „Bran“ 15. Grupul „Olt-Lotru“ à Grupul „Jiu“ 17. Subgrupul „Virciorova“ 18. Subgrupul „Dunărea“ 19. Sectorul „Calafat- Jiu“ 20. Sectorul ,, Jiu-Olt“ 21. Subgrupul „Alexandria“ 22. Subgrupul =Giurgiu“ 23. Subgrupul „Prundu-Belu“ 24. Grupul de+âseperins ie Tarduaajată sr 0Granyde aeeperiremailistra" 26. Grupul de acoperire „Dobrogea“ pentru înființarea unor grupuri de acoperire, concentrate, înainte chiar de decretarea mobilizării, la frontierele (de nord, nord-vest şi de sud ale României. La 14/27 august 1916, pe frontul de nord şi nord-vest se găseau dispuse unități din cele trei armate — de Nord, 2 şi 17°. Pe frontul Armatei de Nord au fost concentrate în acoperire 38 batalioane si 22 baterii, insumind 41 000 oameni, structurate în grupuri pe direcţiile trecătorilor de interzis, dispuse în felul următor : | Forta ln Ze Denumirea grvpulii Fl ri $ Ş := l'Efective Zona de acţiune 2 | ake m | i | a Grupul „Bistri- | Divizia 14 in- 15] -| 3 | Între riul Neagra şi vir- | 65 ta“ fanterie | ful Bușmeiul Mare Grupul „Bistri- 5 | —| 3 |16 000| Pe valea Bistricioarei 32 cioara“ Grupul „Bicaz“ e A) ee [e Pe väile Bicazului si Tarcăului 5G Grupul „Ghi- Divizia 7 in- 9 | —| 5 | 9500} Pe văile Trotușului si 56 mes“ fanterie Sulţei Grupul „Uz“ 4 | —| 2 | 4500 | Pe valea Uzului 28 Grupul „Oituz“ | Divizia 8 in- 10 | —| 7 111000 | Pe văile Slănicului, Oi- ve fanterie | tuzului si Casinului Grupurile de acoperire aflate pe frontul Armatei de Nord aveau următoarea compunere : Grupul „Bistrița“ — Regimentul 56 infanterie, batalioanele 4 din regimentele 16 şi 56 infanterie şi 3 baterii de artilerie (de 63 şi 87 mm); Grupul „Bistricioara“ — Regimentul 55 infanterie, batalioanele 4 din regimentele 15 şi 55 infanterie, 2 baterii din Regi- mentul 24 artilerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 27 infanterie ; Grupul „Bicaz“ — Regimentul 67 infanterie, ba- talioanele 4 din regimentele 27 şi 67 infanterie, o baterie din Regimen- tul 24 artilerie si o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 28 infanterie ; Grupul „Ghimeș“ — regimentele 14 şi 16 infan- terie, 4 vinători, batalionul 4 din Regimentul 14 infanterie, bateriile 1, 2 şi 3 din Regimentul 4 artilerie, o baterie munte de 63 mm şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 14 infanterie; Grupul „Uzii — Regimentul 27 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 15 infan- terie, o baterie din Regimentul 8 artilerie, o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 13 infanterie ; Grupul „Oituz“ — regimen- % RRM, vol. I, anexa 35. 238 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tele 13 si 25 infanterie, 8 vinători, batalioanele 4 din regimentele 13 si 25 infanterie, cite o baterie din regimentele 12 şi 17 artilerie, o baterie de 78 mm, o baterie de munte de 63 mm si o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 15 infanterie. Pe frontul Armatei 2 au fost concentrate în acoperire 44 de bata- lioane si 30 baterii cu un efectiv de 49 500 de luptători, alcătuind gru- puri de forțe care purtau numele trecătorii în competenţă, dispuse astfel : Forţa Zo Subunităţi & E ge Denumirea grupulvi cin divizie: E 8 = | Efective Zona de acțivne Pee à ml "Sel 5 SS az 3 2 ag alg\a ase | Grupul ,,Putna| Divizia 6 5 | —| 2 | 6509| Pe văite Putnei, Tisitei | 40 infanterie | si Zăbalei Grupul ,,Bu- 7 | —| 6 8000| Pe văile Riscclor si 56 zău“ ! Buzăului Grupul ,,Ta- Divizia 5 3 zl —| 3000 | La pasul Tătaru 10 bla Buţii” infanterie Grupul „Bra- 6 | —| 6 | 7000] Pe valea Teleajenului, 25 tosea” | la pasul Bratocea Grupul ,Pre- 3| —! 1] 350C| Pe valea Doftanei, la 24 delus" | pasul Predelus Grupul „Pre- Divizia 4 9 | —| 9 |10 500| Pe Valea Prahovei, la 28 deal" infanterie pasul Predeal Grupul ,,Mo- Divizia 3 2 | —| 1 | 2000} Pe cursul superior al Ia- 18 roeni“ infanterie lomitei Grupul „Bran“ 9| —-|5]9 000 | La pasul Eran 28 Aceste grupuri aveau următoarea compunere : Grupul „Putna“ — Regimentul 10 infanterie, două batalioane din Regimentul 49 infanterie, o baterie din Regimentul 16 artilerie si o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 11 infanterie ; Grupul „Buzău“ — regimentul 11 şi 12 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 24 infanterie, Divizionul 1 (trei baterii) din Regimentul 11 artilerie, bateria 2 din Regimentul 16 artilerie, bateria 2 din Regimentul 3 obuziere şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 12 infanterie ; Grupul „Tabla Buţii“ — Regimentul 8 infanterie ; Grupul „Bratocea“ — regimentele 32 infanterie şi 3 vînători, bataiionul 3 din Regimentul 9 infanterie, Divizionul 1 (trei baterii) din Regimentul 7 artilerie, două baterii din Regimentul 19 arti- lerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 9 infan- terie ; Grupul „Predeluș“ — Regimentul 7 infanterie şi o baterie din Re- gimentul 19 artilerie ; Grupul „Predeal“ — cîte un batalion din regimen- tele 5, 6, 20, 21 infanterie si 2 grăniceri, două batalioane din Regimen- 7, 239 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tul 22 infanterie, Regimentul 6 vinatori, două baterii din Regimentul 15 artilerie, cîte o baterie din regimentele 2 şi 10 artilerie, 2 obuziere, două baterii de 78 mm şi două baterii de 53 mm, aflate sub comanda- mentul Brigăzii 8 infanterie ; Grupul „Moroeni“ — un batalion din Re- gimentul 22 infanterie, Batalionul de miliții ,Dimbovita“ şi o baterie de 78 mm; Grupul „Bran“ — regimentele 30 infanterie si 2 vînători, două batalioane din Regimentul 22 infanterie, cîte un batalion din regi- mentele 4 şi 28 infanterie, Divizionul 1 (trei baterii) din Regimentul 6 artilerie, o baterie de 87 mm si o baterie de 53 mm, aflate sub coman- damentul Brigăzii 6 infanterie. Pe frontul Armatei 1 au fost concentrate în acoperire 37 batalioane şi 25 baterii, ce însumau un efectiv de 44500 de oameni, dispus în felul următor : Forte = ze | A ¢ rere 2 = ET i D lv Subunită E e 2 £ ge e Aaa din E ini £ EA = JEfective Zona de acţiune ză | s| 3] 3s BASE a 3 Ei Re a :3 Alm] A Hts = Grupul „Olt-Lotru“| Divizia 2 17 7 [18 000| Pe văile Argeșului, 125 infanterie Topologului, Oltului i şi Lotrului \ Grupul „Jiu“ Divizia 11 7 8 |10 000| Pe valca Jiului pînă 115 infanterie la muntele Paring se Subgrupul Divizia 1 10 9 |13 500| De la Nord de Vir- 108 Lee „Virciorova'| infanterie ciorova pină la nord ER: 2 de Hinova, pe Du- 3958 năre LÉ À à | — ei a a î& © _ = /|Subgrupul 3 1 3000 | De la Hinova pina 112 ; STE] „Dunărea“ la Cetate, pe Dunäre ' Grupurile dislocate pe frontul Armatei 1 aveau următoarea com- punere : Grupul „Olt-Lotru“ — regimentele 2, 42 si 44 infanterie, 5 vina- tori, 1 grăniceri, batalionul 4 din Regimentul 2 infanterie, batalioanele de miliții „Radu Negru“ şi „Argeş“, Divizionul de munte (patru baterii de 75 mm), două baterii de 87 mm si o baterie de 57 mm, aflate sub. comandamentul Brigăzii 3 infanterie ; Grupul „Jiu“ — regimentele 18. şi 58 infanterie, batalionul 4 din Regimentul 18 infanterie, Divizionul de munte de 63 mm, trei baterii de 57 mm, o baterie din Regimentul 9 artilerie si o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 21 infanterie ; Subgrupul „Vîrciorova“ — regimentele 17 si 57 infanterie, 1 vînători, cite un batalion din regimentele 1 si 31 infanterie, Divizio- nul 2 (trei baterii) din Regimentul 1 artilerie, 2 baterii obuziere de 105 mm, o baterie tunuri de 155 mm, o baterie tunuri de 152,4 mm, o baterie mortiere de 63 mm şi o baterie de 53 mm, aflate sub comanda-. mentul Brigăzii 1 infanterie; Subgrupul „Dunărea“ — batalionul 4 din. regimentele 17, 31 şi 57 infanterie si o baterie tunuri de 152,4 mm. 240 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Din cele prezentate rezultă că pe frontul de nord şi nord-vest au fost destinate acoperirii în total 119 batalioane si 77 baterii, cu un efec- tiv de 135 000 de oameni. Compunerea grupurilor si subgrupurilor era variabiiă, în funcție de obiectivul misiunii încredințate, de „capacitatea“ militară a trecăto- rilor montane aflate în competența marilor unități si unităţilor militare. Tăria acestora reflecta preocuparea comandamentului român de a asi- gura, deopotrivă, atît apărarea trecătorilor în cazul unui atac inamic, cit şi de a realiza surprinderea în momentul declanșării ofensivei pentru eliberarea Transilvaniei şi Banatului. Pe frontul de sud, trupele de acoperire aparţineau Armatei 3. Ele cuprindeau 31 batalioane, 10 escadroane şi 25 baterii, ce însumau un efectiv de 39 000 oameni, repartizat astfel 2 : Torța | o | © Faites Denumi grupului, Subunitäli E = A ispozitivu- | sabgrupulad ȘI Store din divizia: 3 | | a |Etective Zona de acţiune lui de aco- | 3/3] 6 perire (km) | 3/2] 3 a|la|la IE Péri „Ca- | Divizia 20 3|—3 De-a lungul Dunării, 130 | lafat-Jiu“ infanterie intre Calafat si Jiu = 7 [7 [7 | 6 000 & | Sectorul ,,Jiu- Pa De-a lungul Dunării, 120 6 | Olt“ intre Jiu si Olt Subgrupul 8) 1] 5 Între Islaz si gura 80 3 | „Alexandria“ rîului Vedea & [1120 000 5 Subgrupul 6 | 1412 Între riul Vedea si 60 | 2| „Giurgiu“ ostrovul Tabanu py eth NR oe E | e e | == i] O | Subgrupul 2 | —| —| 2 000 | Între ostrovul Tabanu 38 „Prundu-Belu“ și lacul Greaca 1 Grupul de aco- | Divizia 17 3 | —| —| 3000| Pe frontiera sudică, perire ,,Tur- infanterie a Dobrogci, între Du- 68 tucaia“ năre și localitatea à Siahlar o oo | i ii | = OOO o © | Grupul de aco- | Divizia 9 2 | 1] — 2000 | Între localităţile Siah- 70 2 perire ,,Silis- infanterie lar si Ekisce &| tra“ Grupul de aco- | Divizia 19 5 | 7] 3] 6000] între Ekisce si tär- 85 perire „Dobro- | infanterie mul Mării Negre gea“ Aceste grupuri de acoperire aveau următoarea compunere : Sectorul „Calafat-Jiu“ — batalioanele 4 din regimentele 1 si 71 infanterie, Bata- lionul de miliții „Calafat“ si 3 baterii de poziţie de 78 mm; Sectorul 21 Ibidem, p. 156—158. 241 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trupe române la frontiera cu Austro-Ungaria (iulie 1916) „Jiu-Olt“ — batalioanele 4 din regimentele 19 şi 59 infanterie şi 2 baterii de poziţie de 78 mm; Subgrupul „Alexandria“ — 3 batalioane din Regimentul 20 infanterie, batalioanele 4 din regimentele 4 şi 60 in- fanterie, batalioanele de miliții „Olt“, „Teleorman“, „Vlaşca“, 2 ba- terii de 87 mm, 3 baterii de poziţie de 78 mm si un escadron din Regimentul 4 călărași, aflate sub comandamentul Brigăzii 43 infanterie ; Subgrupul „Giurgiu“ — 3 batalioane din Regimentul 5 infanterie, 2 „batalioane din Regimentul 45 infanterie, un batalion din Regimentul 21 infanterie, 4 baterii din Regimentul 15 artilerie, 3 baterii tunuri de 105 mm, o baterie tunuri lungi, calibru 210 mm, 2 baterii de poziţie de 78 mm, 2 baterii de poziţie de 75 mm şi un escadron aflate sub co- mandamentul Brigăzii 7 infanterie ; Subgrupul „Prundu-Belu“ — bata- lioanele de miliții „Ilfov“ si „Muscel“; Grupul de acoperire „Turtu- caia“ — cîte un batalion din regimentele 36, 76 şi 79 infanterie ; Grupul de acoperire „Silistra“ — cîte un batalion din regimentele 23 şi 35 infan- terie si un escadron din Regimentul 9 călăraşi; Grupul de acoperire „Dobrogea“ — 3 batalioane din Regimentul 40 infanterie, 2 batalioane din Regimentul 9 vinători, 7 escadroane din regimentele 9 şi 10 cälärasi, o baterie din Regimentul 20 artilerie, o baterie de 87 mm şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 17 infanterie. În ziua mobilizării, trupele de acoperire au concentrat 150 ba- talioane, 10 escadroane şi 102 baterii, ce reuneau un efectiv de 174 000 oameni. Referitor la executarea misiunii ofensive a grupurilor de acoperire, directivele elaborate de Marele Stat Major prevedeau desfăşurarea acesteia în două faze: mai întîi, acţiuni prin care să se pună stäpinire 242 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Subunitate de artilerie în marș în primăvara anului 1916 pe anumite poziții dominante dincolo, de frontieră, cu scopul de a se proteja înaintarea ulterioară a forțelor principale ; apoi, de a continua ofensiva pentru a lua sub control temeinic şi întări zonele de concentrare ale grosului trupelor ofensive. În vederea realizării celei dintii faze, la 13/26 august 1916, Marele Stat Major a ordonat corpurilor 1, 2, 3 şi 4 armată ca, după declararea războiului, grupurile de acoperire de pe frontul de nord şi nord-vest să ia poziții la circa 15 km dincolo de graniță pe care să le menţină pina la trecerea forțelor principale peste munți. În funcţie de condiţii, se prevedea chiar reunirea grupurilor de acoperire ale armatelor 2 şi de Nord sub un comandament unic, urmînd ca desfășurarea strategică a celor două armate să fie asigurată de patru avangărzi puternice, formate prin înaintarea grupurilor de acoperire în zonele Făgăraş, Braşov, Prejmer, Covasna, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Bilbor şi Borsec. La rîndul lor, grupurile de acoperire „Olt-Lotru“ şi „Jiu“ ale Armatei 1 aveau misiunea să se întărească în zonele de pe înălțimile înconjurătoare ale Sibiului şi de pe valea Streiului, dintre Petroşani şi pasul Merişor, iar Subgrupul „Virciorova“ trebuia să asi- gure înaintarea Diviziei 1 spre valea Cernei. Se considera că, sub pro- tectia acestor avangărzi, se putea începe în bune condiţii si la timp ofensiva strategică a armatei în zonele dinainte stabilite. Pentru a pune în aplicare acest plan, sub pretextul unui marş de exercițiu, toate grupurile de acoperire au fost aduse, la 14/27 august 1916, orele 17, cu capetele coloanelor la două ore de marş de linia frontierei. De asemenea, posturile telegrafice şi telefonice au fost pre- 243 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Exercitiu de tragere antiaeriană cu tunul „Puteaux“, calibru 75 mm (1916) luate de militari, iar orice circulație în zona de acțiune a acestor grupuri interzisă, astfel ca la orele 21, deci cu trei ore înainte de decretarea mobilizării, armata română să fie gata pentru a trece simultan, prin principalele trecători ale Carpaţilor, în Transilvania. Ulterior, la vest și nord-vest de lanţul muntos, unităţile de acoperire urmau să se trans- forme într-o adevărată „avangardă strategică“, care trebuia să asigure concentrarea si desfășurarea principalelor forte dincolo de Carpaţi. Problema acoperirii a fost astfel rezolvată de comandamentul român nu numai în perfect acord cu situația reală existentă, dar mai ales într-un mod original; unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg, direct din dispozitivul de acoperire, fără a aduce alte forte din adincime, asa cum se obișnuia în practica militară a epocii. De asemenea, misiunile încredințate acestor grupuri la în- ceputul acțiunii ofensive, stabilite în funcție de informațiile deținute despre valoarea inamicului din faţă, puteau depăși, în anumite condiţii, pe cele preconizate de normele tactice ale vremii. O asemenea concepție, care necesita din partea esaloanelor de comandament subordonate flexi- bilitate, suplete şi iniţiativă, orientare rapidă la realitățile cîmpului de luptă, vădeşte originalitatea si realismul soluţiilor adoptate de coman- damentul suprem național, încrederea sa justificată în capacitatea corpu- lui de comandă si în elanul trupelor. 244 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În paralel cu concentrarea grupurilor de acoperire, a avut loc si întrunirea grosului armatei, astfel că la 14/27 august 1916 se găseau în zonele stabilite, conform planului de campanie, 239 batalioane, 46 escadroane, 228 baterii, ce însumau un efectiv de 307 000 oameni, din care 127 batalioane, 1 escadron şi 88 baterii (147 000 oameni) din armatele 1, 2 si de Nord, 104 batalioane, 44 escadroane si 131 baterii (149 000 oameni) din Armata 3 şi 8 batalioane, 1 escadron şi 9 baterii din rezerva generală. Se găseau neconcentrate, în garnizoanele de rese- dinta, încă 126 batalioane, 58 escadroane, 148 baterii (255 000 oameni), din care : 108 batalioane, 57 escadroane si 127 baterii (215 000 oameni) din armatele. 1, 2 şi de Nord şi 18 batalioane, 1 escadron si 21 baterii (40 000 oameni) din rezerva generală ” Trupele care nu intrau în dispozitivul de acoperire au fost con- centrate astfel: cele de pe frontul de nord şi nord-vest în zonele: Hangu, Răpciuni, Călugăreni si Vaduri (unități din Divizia 14 infanterie şi Brigada 4 mixtă); Slatina (Divizia 12); cele de pe frontul de sud, in zonele : Băileşti (unităţi din Divizia 20 infanterie si Brigada 41 mixtă) ; Sadova (Brigada 1 mixta); pe linia Dunării şi în zonele Băneasa, Daia, Frăteşti (Divizia 16); Putineiu, Cacaleti, Gogoşari (Divizia 18); Braga- diru (Brigada 2 cälärasi); Alexandria (Divizia 1 cavalerie); în zonele fortificate : Turtucaia (Divizia 17); Silistra (Divizia 9); la Bazargic (Di- vizia 19). Divizia 10 infanterie, din rezerva generală a fost concentrată în zona Mogoşoaia, Cocioc, iar Regimentul 10 vinatori la Alexandria 2%. La 14/27 august 1916 majoritatea forțelor armate române se aflau concen- trate, fiind gata să intre în luptă. Zonele lor de concentrare erau astfel dispuse încît să le asigure o rapidă încadrare în dispozitivul ofensiv, căile de comunicaţie fiind suficiente, iar graficele de marş stabilite cu precizie. În faza inițială a campaniei, rolul cel mai important îl aveau grupurile de acoperire, de acțiunea cărora depindea debusarea, în bune condiţii, conform planului comandamentului român, a grosului trupelor în Transilvania, în timp ce unitățile Armatei 3 trebuiau să contracareze acţiunile ofensive inamice la frontiera de sud a ţării. SITUAȚIA DE PE FRONTURILE DE In luna august 1916, ansamblul LUPTA EUROPENE IN AUGUST situației militare 74 — cu toată su- 1916 perioritatea în efective şi în ma- terial de război a coaliţiei Antan- tei — consemna epuizarea eforturilor făcute de aceasta pentru pre- luarea inițiativei strategice, nici una din tabere nereuşind să-şi atingă 2 Ibidem, p. 164. 23 Ibidem, p. 164—165. : 2 Général J. E. Valluy, La première guerre mondiale, tome I, Paris, 1968, p. 257—158, 273—281, 289—291, 303—304, 307—308. 245 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro scopurile propuse si să obţină rezultate hotăritoare. Sub aspectul rapor- tului de forte în mari unități (divizii), situația se prezenta astfel : Raport de forţe T'rontul | Antanta (divizii) Puterile Centrale (divizii) Antanta/ Puterile Centrale Frontul de vest | 167 | 122 1,4/1 | Frontul oriental 41/2, | 100 1,4/1 | Frontul italian | 50 | 27!]a 1,8/1 | _Froutul balcanic | 161/, 18 0,9/1 | Total | 375 | 267, 1,4/1 Pe frontul occidental, armatele franceze, britanice si belgiene se aflau într-un serios impas. Contraofensiva începută în iulie în regiunea Verdun, conjugată cu ofensiva de pe Somme — care aduseseră inițial succese Antantei — fuseseră totuşi stăvilite, frontul german, după lupte sîngeroase, fiind străpuns doar în cîteva locuri şi pe o adincime mică. Unităţile germane, deşi suferiseră o uzură serioasă, se dovedeau în continuare capabile de o ripostă. Forțele franco—britanice angajate au înregistrat pierderi grele, ajungind la limita posibilităților lor ofensive, nemaifiind în măsură să exercita o presiune eficientă care să determine imobilizarea completă a forțelor germane pe acest front. De altfel, încă de la sfîrşitul lui iulie şi în august 1916, Înaltul comandament german putea să deplaseze mai multe divizii de pe frontul de vest pe cel de est pentru a susține arma- tele austro-ungare în fata ofensivei ruseşti şi pentru a interveni în eventualitatea intrării României în război de partea Antantei. Generalul Erich von Falkenhayn aprecia că transferul de trupe efectuat nu afecta capacitatea armatei germane de „a para ofensiva de pe Somme, dar era de asemenea în măsură a aduna cea mai mare parte din forțele necesare pentru a para o ofensivă a României“ #5. Mai mult — după cum recu- nostea premierul britanic David Lloyd George — nimeni dintre aliaţii occidentali nu prevăzuse atunci acest important transfer de forțe ger- mane si, în consecinţă, nu luase măsuri pentru contracararea lui °°. Pentru a ieşi din acest impas şi a provoca o răsturnare a situaţiei, conducerile politice şi comandamentele superioare aliate din Antantă aveau neapărat nevoie de forte combative proaspete, menite să atragă si, în acelaşi timp, să macine cit mai numeroase trupe adverse, pentru a oferi răgazul pregătirii corespunzătoare a viitoarei campanii in ve- derea încheierii victorioase a războiului. În august 1916 acest „para- trăsnet“ salvator nu putea să fie decît România. Pentru Franţa, mai 2: Erich von Falkenhayn, Le Commendement suprême de l'armée allemende 1914—1916 et ses decisions essentielles, Paris, 1920, p. 222. 25 Lloyd George, Mémoires de guerre, tome II, Paris, 1934, p. 13—14. 246 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ales, aprecia un specialist militar român, „intrarea României în război era o necesitate de prim-ordin. Frontul nostru atrăgea în mod implicit forțele germane de pe frontul francez si uşura astfel atît ofensiva de pe Somme, cit si contraofensiva proiectată la Verdun pentru toamna anu- lui 1916: 27, Pe frontul italian, cea de-a 6-a bătălie de pe Isonzo 2, începută la 24 iulie/6 august 1916 printr-o puternică acţiune ofensivă prin sur- prindere a Armatei 3 italiene în sectorul masivul Sabotino, Marea Adriatică, sprijinită de manevra Armatei 2 italiene în sectorul de nord, desi se soldase cu rezultate importante — printre care luarea înălțimi- lor de pe malul sting al rîului Isonzo si cucerirea Goriziei —, s-a ter- minat rapid prin suspendarea atacurilor la 4/17 august. Din cauza arti- leriei insuficiente, ca si a secătuirii rezervelor în grelele lupte de pina atunci, în fata rezistenţei inversunate austro-ungare de pe alinia- mentele de apărare, armata italiană se vedea aşadar în imposibilitatea de a fructifica cu „rezultate grandioase“ 2% succesul obținut cu multe sacri- ficii, incit în momentul intrării României în război si pe acest front operaţiile se găseau într-o perioadă de acalmie. Entuziasmul național provocat îndeosebi de eliberarea Goriziei, precum si oprirea ofensivei germane de la Verdun au decis guvernul italian să declare război Germaniei la 14/27 august 1916. Pe frontul oriental se desfăşura faza finală a marii ofensive ruse declanşate la cererea anglo—francezilor la 22 mai/4 iunie 1916 pentru a cbliga pe „Centrali“ să dirijeze noi forte pe acest front, diminuind astfel pe cele angajate la Verdun, Somme sau în Italia. Întinzîndu-se pe o lungime de 1 200 km, de la golful Riga pînă la frontiera de nord a Românici la acea dată, acest front avea următoarea desfășurare a forte- lor în lunile iunie—august 1916 % : între Marea Baltică si Pripet (45 km nord-vest de Rafalovka) erau dispuse Grupul de armate de Nord, for- mat din armatele 1, 2, 3, 4, 5, 6 si 10 ruse, comandat de generalul Aleksei Nicolaevici Kuropatkin, și Grupul de armate Evert. Cele două grupuri întruneau un efectiv total de cca 1 600 000 de oameni. În faţa lor se aflau forte inamice din Grupul de armate Hindenburg, compus din Armata 8 germană (comandant : generalul Otto von Below), Detasa- mentul Scholtz, Armata 10 germană (comandant: generalul Hans von Eichorn) si Armata 12 germ:nă (comandant : general L. von Fabeck) si Grupul de armate prințul Leopold de Bavaria, format din Armata 9 germană, Detasamentul Woyrsch si Detasamentul Gronau ; ambele gru- puri de armate aveau un efectiv de circa 600000 oameni; la sud de Pripet, aliniamentul dintre Rafalovka si frontiera romana de nord era 2 Lt.-colonel Radu Băldescu, Războiul national. Operațiunile din 1916, vol. I, Sibiu, 1933, p. 21. 28 Mario Caracciolo, L'Italie dans la guerre mondiale, Roma, 1937, p. 110—119. 29 Mémoires du marechal Joffre. 1919—1917, tome deuxieme, Paris, 1932, p. 305. % Maiorul Ion Gh. Trofin, Studiu analitic rezumativ asupra războiului mondial 1914—1918, Sibiu, 1937, p. 240—242; Frontul de est. Războiul mondial, vol. III, Anii 1915, 1916, 1917. [Bucuresti], f.a.], p. 188—169, 196. 247 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ocupat de Grupul de Sud al armatei ruse comandat de generalul Aleksei Alekseevici Brusilov, cu un efectiv de 650 000 de oameni, consti- tuit din: Armata 8, comandată de generalul Aleksei Maximilevici Kaledin ; Armata 11, comandată de generalul Vladimir Vladimirovici Zaharov ; Armata 7, comandată de generalul Dmitri Gregorovici Scer- bacev ; Armata 9, comandată de generalul Platon Alekseevici Lecitki ; Corpul de cavalerie Keller — 30—32 regimente — în spatele Armatei 9. În aceeaşi zonă, Puterile Centrale dispuneau de: Grupul de armate Linsingen, avînd în compunere Detasamentul Gerok si Armata 4 austro- ungară, comandată de arhiducele Iosif Ferdinand; Grupul de armate arhiducele Frederic, ce cuprindea Armata 1 austro-ungară, Armata 2 austro-ungară, comandată de generalul Eduard von Boehm-Ermolli, Armata de Sud, alcătuită din unități austro-ungare si germane sub comanda generalului Felix von Bothmer, şi Armata 7 austro-ungară, comandată de generalul Karl von Pflanzer Baltin. Aceste două grupuri de armate aveau un efectiv de cca 486 000 oameni. Realizind o netă superioritate în efective faţă de inamic, ofensiva rusă s-a declanșat în partea de sud-est a frontului, la sud de riul Pripet, sub comanda generalului Brusilov, obţinînd la început succese promitä- toare. La sfirsitul lunii iulie, Grupul de Sud al armatei ruse cucerise o mare parte din Galiţia şi Bucovina, inaintind peste 100 de km în adîncimea dispozitivului inamic şi făcînd peste 200 000 de prizonieri. Pentru a opri retragerea trupelor austro-ungare şi a stabiliza frontul, Puterile Centrale au întărit întregul front de la sud de Pripet pînă la frontiera română cu 26 divizii germane (aduse de pe frontul occidental, de pe cel de la Salonic sau divizii nou constituite), 7 austriece şi 2 turce. Deşi forțele ruse au luat un număr impresionant de prizonieri din rîndul armatelor inamice şi au capturat mari cantităţi de armament şi muniții, în desfăşurarea ofensivei ele au consumat cea mai mare parte din rezerve, evidențiind totodată mari carente în material si tehnică de luptă. Forţele austro-ungare, care între timp se întăriseră cu efective importante, dețineau în cursul lunii august, în pofida pierderilor sufe- rite, superioritatea în efective 3!, creîndu-se premisele opririi ofensivei si declanşării ripostei contraofensive, ceea ce ar fi periclitat întregul front rus. În această situație, armata rusă nu mai era capabilă să execute operaţii prin care să fixeze trupele inamice. O dată cu intrarea României în conflictul mondial, ofensiva Brusilov se stinge treptat, fără nici o decizie ; rezistența austro-ungară—germană nu mai putea fi infrintä. Spre sfirşitul lunii august, frontul se stabilizase pe o linie ce trecea pe la sud de Riga si de la Iakobstadt, la vest de Dunaburg, lacurile Driswiaty și Naroé, la vest de Smorgon, Baranoviti, Pinsk la est de Kovel, Go- rochov, la vest de Brody, de Stanislav si de Nadworna, prin pasul Tătarilor, Cirlibaba pină la sud-vest de Cimpulung Moldovenesc *?. Încă de la 8/21 iulie 1916, Armata germană de Sud, armatele 7 şi 12 austro-ungare, aflate la extrema dreaptă a frontului austro-ungar din 31 Mémoires du Général Broussilov. Guerre 1914—1918, [Paris], 1929, p. 219—220. 82 Général Buat, Hindenburg et Ludendorff strateges, Paris, 1923, p. 165. 248 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro această zonă de operaţii, au fost întrunite într-un grup de armate sub comanda mareșalului arhiduce Carol, moștenitorul tronului habsburgic. Din cadrul acestui grup, Armata 7 austro-ungară a primit misiunea de a organiza apărarea la granița română, luînd sub ordine si unităţile care se găseau în acel timp in Transilvania : 16 batalioane de mars, 3 bata- lioane pionieri, cîteva batalioane de aprovizionare deservite de miliții, 4 tunuri de 120 mm în poziție pe Tirnava Mică la Bălăușeri (la sud de Tîrgu Mureș) și cîteva formaţiuni mixte de artilerie și mitraliere, jan- darmii de pe frontieră si garda vamală. S-au luat măsuri pentru orga- nizarea retragerii acestor forte în spatele liniei Mureșului și Tirnavei — considerată de Marele Cartier General austro-ungar ca linie principală de oprire a unei ofensive românești în Transilvania — şi pentru trans- formarea unităţilor de miliții şi a celor mixte în unități combatante. De asemenea, s-a acționat în direcţia asigurării aprovizionării cu muniții si a pregătirii evacuării. Din cauza situației complexe în care se aflau trupele austro-ungare în urma ofensivei ruse din Galiţia si Bucovina in iunie—iulie 1916 si apoi a ofensivei italiene din 24 iulie/6 august 1916, Puterile Centrale n-au fost în măsură un timp să concentreze în Transilvania forţe militare suficierite realizării unui dispozitiv de acoperire puternic 3%. Totuși, pentru a consolida defensiva în faţa unei eventuale ofensive române în Transil- vania, s-au dislocat, în grabă, mari unități retrase de pe frontul rus. Comandamentul austro-ungar a reușit să deplaseze în Ungaria de sud-est si în Transilvania, în iulie 1916, Divizia 11 cavalerie, fără artilerie, si Divizia 61 honvezi de pe frontul din Galiţia. Totodată, în scopul unei neîntîrziate coordonări a previzibilului nou front contra României, s-a creat, la insistenţele Înaltului comandament german, un comandament unitar în Transilvania. Astfel, la 25 iulie/7 august s-a constituit co- mandamentul Armatei 1 austro-ungare, cu cartierul general la Cluj, căreia i s-au subordonat toate comandamentele și unităţile aflate în Transilvania, din Bucovina pina la Orșova, precum si comandamentele militare Sibiu şi Timişoara. În fruntea acestei armate a fost desemnat, la 1/14 august, generalul de infanterie Arthur Arz von Straussenburg. Armata 1 austro-ungară avea misiunea de a organiza si executa acţiunile împotriva României, competența Armatei 7 austro-ungare în- cetînd în această privință. Conform instrucţiunilor elaborate de Marele Cartier General austro-ungar la 30 iulie/12 august, unitățile Armatei 1 austro-ungare urmau : să asigure flancul drept al Armatei 7 austro-un- gare, care lupta în Bucovina ; să pună ordine în serviciile militare din zona de competenţă si să pregătească unitățile de miliții, servicii ale acestora, pionierii, jandarmii si garda vamală care se aflau în Transil- vania ; să oprească sau cel putin să întîrzie pătrunderea trupelor române peste Carpaţi, pe întreg aliniamentul dintre Bucovina şi Dunăre, și, numai în cazul unei retrageri forțate, pe aliniamente succesive, să ocupe 33 Arthur Albert Arz, Zur Geschichte des Grossen Krieges 1914—1918, Graz, 1969, p. 110. 249 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro linia Mureş, Tirnava Mică, distrugînd în urmă şoselele, căile ferate, podurile si alte lucrări de artă. La 1/14 august, Armata 1 austro-ungară a ordonat instalarea trupe- lor în sectoarele stabilite de pe frontieră, operație finalizată la 7/20 au- gust, iar la 4/17 august a dat directiva pentru fortificarea graniței către România şi pregătirea distrugerii căilor de comunicaţii. La 12/25 august, Armata 7 austro-ungară a început fortificarea poziției ei : înălțimea Pa- nasuri (18 km vest de Iacobeni), Prundu Biîrgâului, virful Bistricioara (1990), dealul Moldoveanca (murtii Căliman) pentru a-şi proteja aripa dreaptă în caz de retragere a Armatei 1 austro-ungare. Fortificarea ali- niamentului Mureș, Tirnava Mică, unde trebuia oprită cu orice pret inaintarea trupelor române, începuse încă din luna iulie. În același timp cu efectuarea acestor lucrări de fortificare au fost deplasate în Transilvania, între 1/14 şi 15/28 august, o serie de alte unități si mari unităţi: Divizia 51 honvezi şi Regimentul 82 secui — ambele sosite de pe frontul din Galiţia ; 3 batalioane honvezi, 4 ba- talioane bosniace, 4 batalioane de infanterie, 18 baterii, companiile 13 şi 31 aviaţie, comandamentele diviziilor 71 si 72 infanterie, ale brigăzi- lor 143 şi 144 infanterie austro-ungare organizate în brigăzi mixte. La 12/25 august, Divizia 11 cavalerie a fost dislocată în zona Vatra Dornei, Dorna Cindrenilor, sub ordinele Armatei 7 austro-ungare. Pina la de- clansarea operaţiilor militare de către România, Puterile Centrale dirija- seră în Bucovina, Transilvania si Banat efective destul de importante, cu care scontau să contracareze ofensiva românească. Pe frontul balcanic, armata aliată se întărise la nord de Salonic, pe un aliniament ce se întindea de la rîul Vardar pînă la golful Rendina. In luna august, frontul ocupat avea o lungime de 250 km, de la rîul Struma, peste lacul Doiran, pînă la lacul Ostrov, forțele Antantei fiind în contact cu unități germano—bulgare. Armata aliată (aproximativ 400 000 de oameni) — 201 batalioane, 75 escadroane, 259 baterii şi 13 escadrile — se afla sub comanda generalului francez Maurice Sarrail şi avea în compunere 16 divizii de infanterie (4 franceze, 5 engleze, 6 sîrbe, 1 italiană — aceasta din urmă sosită la sfîrşitul lunii august 1916) şi 1 brigadă rusă. Puterile Centrale aveau concentrate pe acest front 10 divizii bulgare şi unități din Divizia 101 infanterie germană, cu un efectiv to- tal de 330 000 oameni, din care 300 000 bulgari. Marele Cartier Ge- neral austro-ungar putea interveni la nevoie cu forțe care în- sumau 80 000 de militari. În Albania şi Muntenegru se afla dislocată Di- vizia 47 infanterie austro-ungară, precum şi o forță de circa 8 000—9 000 de militari albanezi. În regiunea Adrianopol erau concentrate 2 divizii turceşti, iar pe frontiera română se găseau în dispozitiv 4 divizii bulgare si cîteva unități germane 3. Proiectul de ofensivă al armatei aliate de la Salonic, urmărind să fixeze forțele bulgaro—germane si să usureze mobilizarea şi concen- 34 RRM, vol. I, p. 140—144. 250 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro trarea armatei române în vederea intrării în acţiune, nu a fost pus în aplicare, în pofida angajamentului scris al Antantei. Bulgarii au preîn- timpinat ofensiva aliaților printr-un atac început la 2/15 august asupra ambelor flancuri ale frontului de la Salonic. Ofensiva bulgară a conti- nuat pînă spre 15/28 august, cînd intrarea României în conflict a deter- minat oprirea ei. Acest fapt a salvat practic armata aliată de la prăbu- sire, întrucît acțiunea bulgară, adăugată gravelor carente înregistrate în starea sanitară a trupelor si neînțelegerilor de comandament franco— engleze, ameninţa să lichideze frontul Antantei din Grecia. Stabilitatea frontului si inactiunea armatei aliate de la Salonic au determinat guvernul Bulgariei să concentreze la Dunăre, în perioada premergătoare declarației de război împotriva României din 19 august/ 1 septembrie, toate disponibilitatile militare. În concluzie, în momentul intrării României în război, armatele aliate, în urma eforturilor făcute în primăvara si vara anului 1916 pe toate fronturile, fie că isi epuizaseră disponibilitatile ofensive trecînd în defensivă, fie că erau silite să se apere cu înverșunare pentru a evita dezastrul în unele zone ale teatrelor de acţiuni militare europene. Aliaţii au cerut ultimativ intrarea în război a României În mo- mentul în care situaţia lor militară era fearte grea, conștienți că nu-și vor putea onora angajamentele luate. Într-adevăr, în Dobrogea, Rusia nu a trimis efectivele necesare, armata aliată de la Salonic nu declansase ofen- siva, iar pe fronturile francez şi italian nu s-au desfăşurat acţiuni care să fixeze inamicul %. În aceste condiţii, Puterile Centrale şi, în special, Germania, care avea în curs de organizare noi unități, au putut să de- plaseze rapid forțele necesare pentru a înfrunta armata română. Calculul făcut de puterile Antantei era că, pe de o parte, armata română va atrage forte importante ale Puterilor Centrale de pe celelalte fronturi, slăbind în consecință presiunea militară asupra aliaţilor, iar, pe de altă parte, că ea va înclina hotaritor balanţa victoriei în favoarea lor. „N-am uitat şi nu vom uita niciodată — va scrie mai tirziu generalul Victor Pétin, şeful statului major al Misiunii militare franceze — că România a intrat în război de partea noastră într-o epocă cînd războiul era departe de a fi cîştigat [...], că intervenţia sa a deplasat din Occident spre Orient divizii germane de calitate“ 3%. Așadar, în complexa situație militară din Europa, intrarea României in război era apreciată de Antanta ca evenimentul capabil să anihileze perspectivele unei victorii a Puterilor Centrale şi să creeze fundamentul propriei biruinte. România era, in vara anului 1916, „nodul gordian“ al războiului mondial. 35 Generalul G. A Dabija, Armata română în războiul mondial (1916—1918), vol. I, Bucureşti, [f. a.], p. 34. % Général Pétin, Le drame roumaine. 1916—1918, Paris, 1932, p. 13—14. 251 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro PLANUL DE CAMPANIE APLICAT Declaraţia de război a României din DE PUTERILE CENTRALE CONTRA 14/27 august 1916, desi era previzi- ROMANIEI. DISPOZITIVUL bilă la Viena si Berlin, a surprins. STRATEGIC INAMIC Puterile Centrale, deoarece ele scon- tau că intervenţia română nu se va produce mai devreme de sfîrşitul lunii septembrie, după stringerea recoltei, şi numai dacă situația Austro- Ungariei avea să se înrăutățească %. Dintr-un anumit punct de vedere momentul a găsit însă inamicul pregătit de ripostă. Cu o lună înainte fusese definitivat Planul de campanie în cazul intrării României în război şi se luase — după cum s-a arătat — o serie de măsuri în ve- derea acţiunilor militare ce se întrevedeau. În vederea ripostei proiectate, la 16/29 iulie 1916, la sediul Mare- lui Cartier General german de la Pless, a avut loc o conferință la care au participat şeful Marelui Cartier General german, generalul Erich von Falkenhayn, omologul său austro-ungar, Conrad von Hôtzendorf si re- prezentantul Marelui Cartier General bulgar, locotenent-colonelul P. Gan- cev, cu care prilej s-a încheiat o convenție militară care stabilea planul de operații al armatelor Puterilor Centrale în cazul intrării României în război ; la 23 iulie/5 august șeful Marelui Cartier General turc, Enver paşa, a semnat şi el această convenție. Proiectul planului de campanie 3% pleca de la ideea că românii vor dezlantui ofensiva în Transilvania, indreptind astfel spre Carpaţi forțele principale, în timp ce linia Dunării şi frontiera Dobrogei vor fi acoperite cu forțe secundare. În faza inițială s-a prevăzut o acţiune ofensivă con- jugată a trupelor disponibile din Transilvania si a celor din nordul Bul- gariei. În această concepție s-a hotărît ca forţele austro-ungare ce se aflau în Transilvania să ducă acțiuni ofensive demonstrative împotriva trupelor române de pe acest front, în timp ce diviziile Puterilor Centrale din nordul Bulgariei să traverseze — in principal —, Dunărea în zona Sistov si să desfăşoare apoi ofensiva spre Bucuresti; în Dobrogea se preconiza doar o acțiune secundară de acoperire. Acest proiect de plan era susținut îndeosebi de generalul Conrad von Hôtzendorf, de- oarece o ofensivă spre Bucureşti ar fi ușurat situația forțelor austro- ungare din Transilvania. În schimb, feldmareșalul August von Macken- sen, căruia i se va încredința comanda forțelor din nordul Bulgariei, considera că era necesar să se execute mai întîi o ofensivă în Dobrogea, prin care să se cucerească pozițiile de la Turtucaia si Silistra şi să se înainteze pina la cel mai scurt aliniament dintre Dunăre si Marea Nea- gră. De altfel, trecerea fluviului va fi considerată şi de Înaltul coman- dament german inoportună atîta timp cît forțele române din Dobrogea nu erau făcute inofensive, ele putînd amenința aripa dreaptă si spatele forțelor germano-bulgaro-turcesti de la Dunăre în înaintarea lor spre 37 Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 216. 33 RRM, vol. I, p. 128—132; Colonel Ion Cupsa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucuresti, 1967, p. 44—47; General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 216. 252 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bucuresti 3%. În final s-a adoptat varianta : ofensivă în Dobrogea şi apă- rare în Transilvania. Planul de campanie împotriva României definitivat preconiza ca în prima etapă forțele din Transilvania, constituite în Armata 1 austro-un- gară, să intirzie înaintarea trupelor române pe un front desfășurat din Bucovina pina la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureșului si pe Tirnava Mică, asigurind concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. În acest timp, Armata 3 bulgară, întărită cu unități germane si turceşti, trebuia să acționeze ofensiv în Dobrogea pentru a atrage aici cît mai multe forțe române de pe frontul din Tran- silvania. Într-o a doua fază, trupele austro-ungare din Transilvania, spriji- nite de unități germane, urmau să treacă la ofensivă şi să pătrundă în Carpaţi, invadind teritoriul românesc de la sud de munţi. Concomitent, trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei, lăsînd în Dobrogea o grupare de siguranță urmau să se reîntrunească si să forțeze Dunărea în spatele armatelor române. Se stabilise ca trecerea Dunării să fie exe- cutată în zona Sistovului, unde fusese dislocată flotila si echipajul de poduri austro-ungar, neexcluzindu-se posibilitatea ca aceasta să fie efec- tuată într-o altă zonă în funcţie de sectorul unde se va fi produs străpun- gerea Carpaţilor. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forțelor Puterilor Centrale era să înfrîngă armata română, să invadeze teritoriul ţării si să determine România să capituleze. Planul de campanie al Puterilor Centrale era în concordanţă cu obiectivele expansioniste ale coaliției, si miza pe faptul că România era obligată să lupte pe două fronturi, ambele de o lungime conside- rabilă 4%, Dispozitivul strategic inamic la 14/27 august 1916 era următorul “! : În Transilvania se afla dislocată Armata 1 austro-ungară cu cartie- rul general la Cluj, sub comanda generalului Arthur Arz von Straussen- burg. Această armată avea forțele dispuse pe fisia cuprinsă între Vatra Dornei şi Dunăre pina la Virciorova şi avea legătura la aripa stingă cu Armata 7 austro-ungară, împreună cu care intra la acea dată in compu- nerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol; de la 16/29 august, Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. 39 General Erich von Falkenhayn, op. cit, p. 216—217. 4 Colonel Ion Cupsa, op. cit.. p. 47. 4) RRM, vol. I, p. 132—134. 253 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Forţele componente ale Armatei 1 austro-ungare erau împărţite în 5 sectoare de apărare şi o rezervă operativă, misiunea lor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. Astfel, în sectorul Orşova, cuprins între Dunăre şi valea Riul Mare (munţii Retezat), era dislocată Brigada 145 infanterie austro-ungară (ini- tial Brigada 210 miliții), comandată de colonelul Feibich Ripke, cu 4 ba- talioane, 4 baterii şi 1/4 escadron, plus 32 posturi de jandarmi, care avea misiunea să bareze pătrunderea trupelor române pe văile Dunării si Cernei. Următorul sector, cuprins între munţii Retezat şi valea Sebeșului (exclusiv), era încredințat Brigăzii 144 infanterie austro-ungară (coman- dată de colonelul Andreas Berger), compusă din 5 1/2 batalioane, 1/4 es- cadron si 1 baterie, cu misiunea de a stăvili debuşarea trupelor române în depresiunea Hațegului. În sectorul Tălmaciu, cuprins între valea Sebeșului si Munţii Piatra Craiului, se afla Brigada 143 infanterie austro-ungară (comandată de colonelul Dub Arnold von Barwick), cu 8 batalioane, un escadron si o baterie, plus un tren blindat si 23 posturi de jandarmi, avind misiunea de a interzice accesul în valea Oltului. Între Piatra Craiului și la nord de virful Șandru Mare era sectorul Brașov, ocupat de Divizia 71 infanterie (comandată de generalul Anton von Goldbach), avînd în compunere 9 batalioane, 1 escadron si 5 bate- rii, cu misiunea de a bara înaintarea peste Carpaţii de Curbură, între trecătorile Oituz şi Bran. În sectorul cuprins între virful Șandru Mare si Vatra Dornei se afla Divizia 61 honvezi, care dispunea de 17 batalioane, 3 escadroane şi 9 baterii, plus 26 posturi de jandarmi. Sectorul avea unităţile si sub- unitățile grupate astfel : Brigada 19 Landsturm munte ungară (6 bata- lioane, 2 baterii) între virful Șandru Mare şi valea Bicazului ; Brigada i6 Landsturm munte ungară (7 batalioane si 5 baterii) între trecătoarea Bicazului şi Drăgoioasa ; un batalion de jandarmi în Munţii Călimanului de la vest Drăgoioasa pina in zona virfului Căliman. Divizia 61 infan- terie avea, de asemenea, în rezervă, 2 batalioane și 2 baterii la Toplița şi 1 batalion la Ditrău. Această mare unitate avea misiunea de a opri pătrunderea trupelor române prin trecătorile din munții Harghitei, Că- limani, Ciucului, Giurgeului şi Bistriţei. Rezerva Armatei 1 austro-ungare era constituită din unități ale Diviziei 51 honvezi (7 batalioane, 2 escadroane si 5 baterii), staționate la Alba Iulia, si din alte unități in curs de afluire către Transilvania. Exceptind Divizia 61 honvezi, celelalte mari unități urmau să primească întăriri în infanterie şi artilerie. 254 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În total, în momentul intrării României în război, pe frontul din Transilvania Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 1/2 batalioane, 9 escadroane și 25 baterii. Analizind situația inamicului concentrat în Transilvania în momen- tul intrării României în război, se constată că forţele ce le avea la dis- poziție nu puteau opri forțarea Carpaţilor Orientali si Meridionali de către trupele române. Forţele inamice erau mai puternice la aripa stingă, unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-un- gar din Bucovina şi pe direcţia de înaintare de pe valea Oltului. Pe frontul de sud, trupele bulgare se aflau dispuse în felul urmă- tor “ : pe aliniamentul Dunării, între Vidin si Rusciuk (exclusiv), erau concentrate unităţile Diviziei 12 infanterie bulgară, avînd rezervele la Plevna si Beala, si cîteva batalioane de miliții, în total circa 24 bata- lioane si 20 baterii ; pe frontiera Dobrogei, între Rusciuk si Varna, era concentrată, încă din iulie 1915, Armata 3 bulgară, aflată sub comanda generalului Stefan Tosev, ale cărei mari unităţi erau dislocate ast- fel: Divizia 1 infanterie bulgară „Sofia“ (22 batalioane, 4 escadroane si 17 baterii), în zona Hirsova, Kemanlar; Divizia 4 infanterie bulgară „Preslavska“ (17 batalioane, 24 baterii), în zona Brestovene, Balbunar ; Brigada 1 din Divizia 6 infanterie bulgară (8 batalioane, 6 baterii), în zona lasitepe. În aceeași compunere intrau și trupele din garnizoana ce- tatii Varna (8 batalioane si 3 baterii), cele ale garnizoanei Rusciuk (6 ba- talioane și 2 baterii), Divizia 1 cavalerie bulgară (16 escadroane şi 1 ba- terie), ca şi fracțiuni din Divizia 101 infanterie germană — Detașamentul Hammerstein (1 batalion, 3 escadroane si 3 baterii), dislocat in zona Rusciuk. Forţa combatantă a Armatei 3 bulgare era în total de : 62 batalioane, 23 escadroane, 55 baterii, din care 9 grele. În canalul Belene se găsea adăpostită, din primăvara anului 1916, flotila austro-ungară de Dunăre, care dispunea de 8 monitoare şi 4 ve- dete prevăzute cu tunuri și mitraliere. Pe acest front trebuiau să sosească şi cele două divizii promise de Comandamentul superior turc. Subordonate Marelui Cartier General bulgar, forţele inamice din nordul Bulgariei erau puse sub comanda feldmareșalului german August von Mackensen. Raportul de forţe pe întreg frontul românesc la 15/28 august 1916 este redat în tabelul care urmează : * RRM, vol. I, p. 133—134 : anexa 30. 255 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Raportul de forțe | Armata romana | Forţele Puterilor Centrale Tront Subunitäfi Nemircl] Tota] | Numarvl i : în sub- | în efec- subuni- efective subunitä- Total efective unităţi tive tatilor jilor Frontul de Batalioane 235 | 90}/, | Aprox. 35000 (in | 4,6/1 nord si 362 090 ! aceastä cifrä se in- 10,5/1 | nord-vest Escadroane 58 TY, clud si efectivele a | 6,4/1 | 94 posturi de jan- Baterii 215 „25 darmi aflate în zo- | 8,6/1 | na frontierei ro- ‘ mâno-austro-unga- l re) Frontul de | Batalioane 104 | 86 12/1 sud j Escadroane 44 |149000! 23 | Aprox. 120 000 agit] 12/1 ———— oameni Baterii 131 | 76 | 1,7/1 Rezerya ge- Batalioane 26 i | nerală i Escadroane 2 51009 ! | — |} = = pet 1 Baterii 28 | | Total Batalioane 365 5 1361/ | Aprox. 155 000 2,7/1 ie oameni 3,6/1 Escadroane | 104 | 562000; 501/, 3,4/1 Baterii 374 i 101 Pd Baterii 1 374 ON D SIT 1 Analiza raportului de forte pe ansamblul frontului românesc la data respectivă pune în evidență — prin realizarea unei superioritati co- respunzătoare, îndeosebi în efective, pe teatrul de acţiuni militare de nord si nord-vest si a unei superiorități minime pe cel defensiv din sud — justetea planului de campanie conceput de Marele Stat Major român, ca şi concordanța lui perfectă cu obiectivul fundamental al în- făptuirii întregirii naţionale. Pe frontul din Transilvania, dat fiind posibilităţile inamicului de a concentra într-un timp scurt forte puternice si numeroase, reuşita pla- nului era condiționată de rapiditatea şi gradul de surprindere cu care trupele române aveau să acționeze pentru a împinge dincolo de linia Mureşului forțele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei mun- toase. După cum nota generalul francez Lacroix, în ziarul „Le Temps, „linia Mureșului ar prezenta o linie de rezistenţă care ar îngădui for- telor române lăsate acolo să tina bine, iar în dosul lor se află munţii Transilvaniei [Carpaţii Orientali si Meridionali — n.n.], ale căror defi- leuri au fost bine organizate de români şi, prin urmare, sînt foarte greu de trecut“ #, În felul acesta se obținea scurtarea substanțială a frontului 43 General I. Culcer. Note și cugetări asupra campaniei din 1916. În special asupra operaţiunilor Armatei I-a, Iaşi, 1919, p. 125. 256 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro inițial şi se realizau legăturile tactice absolut necesare între unităţile române trecute dincolo de Carpaţi. Se suplinea în acest mod lipsa re- zervelor şi se contrabalansa superioritatea inamicului în mijloace tehnice şi experiență de război. De asemenea, prin raportul de forțe preconizat, comandamentul român încerca să răspundă unui alt inconvenient — dis- tantele relativ mari la care se aflau liniile de cale ferată din România fata de zona muntoasă, în timp ce inamicul dispunea de căi ferate si mai multe şi mai apropiate de lanțul carpatic. Totodată, rețeaua de co- municatii rutiere in zona montană era slab dezvoltată, cu drumuri de pătrundere în trecătorile din Carpaţii Meridionali puţine si cu un grad .de practicabilitate redus, lipsite de căi de varientare. În acelaşi timp, o privire atentă asupra teatrului de acțiuni militare din sud evidenţiază orientarea justă în ansamblu a Marelui Cartier Ge- neral român : concentrarea unor forte mai modeste, fiind vorba de un front defensiv de importanță secundară, avind drept scop asigurarea libertății de acţiune a forțelor române ce acționau în Transilvania. Se „considera, dealtminteri, că inamicul va riposta pe acest front printr-o „ofensivă bruscată“, dar limitată. Superioritatea noastră pe traiectul su- dic al frontului era în parte compensată de inamic prin anterioritatea concentrării trupelor în zona de operaţii şi prin dotarea lor mai bună în armament si tehnică de luptă. Se impune a fi subliniată si dispunerea forțelor române în creştere de la dreapta spre stînga frontului, ceea ce corespundea realității strategice şi tactice a acestui teatru de operaţii, Dunărea constituind un obstacol natural mai greu de trecut, în timp ce în sudul Dobrogei terenul era deschis şi deci mai greu de apărat. Sesi- zînd dificultăţile, Marele Cartier General român preconizase o atitudine defensivă activă pînă la sosirea ajutoarelor promise de Rusia. Atingerea obiectivelor strategice stabilite urma să fie facilitată de acțiunile militare convenite cu aliaţii si înscrise precis în acordul în- cheiat. Desfășurarea la timp a acestora urma să permită valorificarea avantajelor considerabile ale acţiunii României. Numai așa, împiedicînd aducerea si concentrarea unor forte numeroase ale Puterilor Centrale împotriva României şi totodată intensificînd presiunea în direcția Du- nării a Armatei aliate de la Salonic, care să reţină cit mai multe forte bulgare, se puteau crea condiţiile necesare unei înaintări rapide, con- form planului de campanie, a armatei române către valea Tisei şi, tot- odată, ca pe frontul de sud al României, printr-o cooperare normală cu aliatul rus, să se inițieze ulterior o ofensivă concentrică generalizată, care să aducă decizia în Balcani, scotind din luptă Bulgaria si tăind legăturile între Puterile Centrale şi Turcia. DECLARAȚIA DE RAZBOI În condiţiile intensificării acţiunilor A ROMÂNIEI IMPOTRIVA destinate realizării dezideratului uni- AUSTRO-UNGARIEI tatii nationale, ca si a evoluţiei si- tuatiei de pe fronturile europene, la 14/27 august 1916 Consiliul de coroană — la care au luat parte, în afară de toți miniştrii cabinetului condus de Ion I. C. Brătianu (Emil 257 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Costinescu, Emil Porumbaru, Alexandru Constantinescu, Vasile G. Mor- tun, Alexandru G. Radovici, Ion G. Duca, dr. Constantin Angelescu, Victor Antonescu) si alti oameni politici de prestigiu (preşedin- tele Camerei, Mihail Pherekyde, vicepreşedintele Senatului, C. F. Ro- bescu, foştii prim-miniştri Theodor Rosetti, Petre P. Carp si Titu Maiorescu, şefii partidelor de opoziţie, Nicolae Filipescu, Take Io- nescu si Alexandru Marghiloman, si foştii preşedinţi ai Camerei, Constantin Olănescu si Constantin Cantacuzino-Pascanu) — a hotărît declararea stării de război între România şi Austro-Ungaria. Decizia luată corespundea, de altfel, angajamentelor asumate în Tratatul de alianță şi în Convenţia militară încheiate cu puterile Antantei' la 4/17 august 1916. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Brătianu, explicind po- zitia guvernului pe care îl reprezenta, ca şi cauzele care determinasera România să ia o asemenea hotarire, preciza în cuvîntul său: „Într-o viltoare ca aceea a actualului război, in care harta lumii se preface, o tara ca a noastră, o tara cu aspiratiuni nationale, nu poate să rămină neutră pînă la capăt, fără să-și compromită definitiv tot viitorul. Pe de altă parte, avînd drept ideal unitatea naţională, sîntem datori să urmă- rim realizarea lui [...]. Iată de ce — continua acelaşi om politic — nu putem să mergem decit alături de aliaţi si în contra Puterilor Centrale (...]. De aceea, chiar de ar fi să fim bătuţi, prin faptul că patru din cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naţionale şi au sfinţit printr-un act solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpaţi, cauza românismului va face un pas înainte mai mare si mai însemnat decit oricînd“ 41. În afara lui Titu Maiorescu, adept al continuării politicii de expectativă şi de „neutralitate cinstită“, a lui Petre P. Carp, oponent hotarit al intrării ţării în război alături de Antantă şi partizan al alianţei cu Puterile Centrale, şi a lui Alexan- dru Marghiloman, care a ridicat unele rezerve, ceilalți membri ai Con- siliului de coroană au hotărit declararea stării de război între România şi Austro-Ungaria în vederea desävirsirii unităţii nationale. În aceeaşi seară, la orele 20,45, ministrul plenipotenţiar român la Viena, Edgar Mavrocordat, înmina guvernului monarhiei dualiste o notă însoţită de declaraţia de război a României față de Austro-Ungaria. Ex- presie concludentă a voinței şi libertăţii de acţiune a guvernului, în deplină concordanţă cu interesele şi aspiraţiile fundamentale de inde- pendenta si unitate ale naţiunii, declarația de război a României motiva cu argumente de necontestat opțiunea politicii sale, relevind legitimita- tea acţiunii şi totodată făcea un aspru rechizitoriu al politicii dublei mo- narhii, al atitudinii acesteia fata de statul si națiunea română. Evidentiind obiectivele politicii externe româneşti dupa 1878, vizind pacea şi stabilitatea în Balcani, în sud-estul Europei, apărarea şi conso- lidarea independenţei de stat şi integrităţii teritoriale, declaraţia preciza 44 Discursurile lui Ion I. C. Brătianu (publicata de George Fotino), vol. IV, Bucu- reşti, 1940, p. 398—400. 258 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Presa română anunță intrarea țării noastre în primul război mondial https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro că aderarea României, în 1883, la Tripla Alianţă se înscrisese pe linia acestei. orientări politice, pentru că tratatul ce stătea la baza coaliției ur- mărea „de a garanta ţările aliate în contra oricărui atac din afară si a consolida starea de lucruri creată prin tratatele anterioare“ #, Declan- sarea ostilităților în 1914 de către Austro-Ungaria si Germania, fără a-și consulta aliaţii, a reprezentat o încălcare flagrantă a principiilor care stătuseră la baza tratatului, ceea ce determinase atit guvernul român, cit si pe cel italian să proclame neutralitatea statelor lor. Mai mult, deşi dubla monarhie dăduse asigurări că prin războiul împotriva Serbiei nu urmăreşte cuceriri si anexiuni teritoriale, realitatea faptelor a dovedit că acestea „nu s-au îndeplinit“ 4%. Intrarea Italiei în război în primăvara lui 1915 împotriva Austro-Ungariei însemnase de fapt dispa- ritia Triplei Alianțe şi „motivele care determinaseră aderarea României la acest sistem politic, dispăruseră“. În „condițiile desfăşurării războiului, din care pot rezulta mari transformări teritoriale și politice, în condiţiile în care politica întreprinsă de Austro-Ungaria lua un caracter amenin- tător pentru interesele esenţiale ale României, ca si pentru aspiraţiile sale naţionale cele mai legitime“, aceasta din urmă și-a reluat libertatea de acțiune. Declaraţia sublinia categoric că aceste aspirații erau legate de teri- toriile româneşti aflate sub dominația austro-ungară. Aderind în 1883 la Tripla Alianţă, România nu încetase să se intereseze de soarta româ- nilor din dubla monarhie, avînd speranța că ea va fi îmbunătățită. Dar aceasta nu s-a întîmplat. Facindu-se o sintetică si severă critică la adresa politicii austro-ungare față de români, populaţia autohtonă si ma- joritară dintotdeauna în acele teritorii, în declarație se sublinia : „În cursul unei perioade de mai bine de 30 de ani, românii din monarhie nu numai că n-au văzut niciodată introducîndu-se vreo reformă de na- tură a le da măcar o speranţă de satisfacţie, dar, din contră, au fost tratați ca o rasă inferioară si condamnaţi să sufere apăsarea unui ele- ment străin, care nu constituie decît o minoritate în mijlocul nationali- tätilor deosebite din care se compune statul austro-ungar“ 7. Politica de oprimare națională a românilor reprezentase cauza animozitatilor per- manente dintre cele două state ; guvernele României, cu greutate și nu- meroase sacrificii, au căutat să le aplaneze şi să păstreze relaţii nor- male. Cei doi ani de război au demonstrat însă o exacerbare a politicii de încălcare a celor mai elementare drepturi ale națiunilor din Austro- Ungaria. „Războiul la care ia parte aproape întreaga Europă — se arăta în finalul declaraţiei guvernului român — pune în discuție cele mai grave probleme privind dezvoltarea națională si însăși a existenţei sta- telor ; România, minată de dorința de a contribui la grăbirea sfirsitului conflictului si sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de 15 RRM, vol. I, Documente — Anexe, p. 3. 48 Ibidem, p. 4. 47 Ibidem. 260 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rasă [de neam — n. n.], se vede silită de a intra în linie alături de cei care îi pot asigura realizarea unităţii sale nationale“ 48. Hotărîrea guvernului privind angajarea României în război impo- triva Austro-Ungariei, pentru înfăptuirea visului secular de desavirsire a unităţii de neam, a întrunit asentimentul unanim al maselor populare, stîrnind un puternic ecou în toate teritoriile locuite de români. „Suntem în război — nota Constantin Mille în ziarul «Adevărul» —. De azi înainte avem o singură grijă : a învinge cu orice pret, căci a învinge înseamnă a împlini idealul national [...]. România si românismul sînt de acum lozinca noastră [...]. Nu mai sîntem decît o Românie care luptă să fie România Mare şi în care persoanele au dispărut pentru a face loc sfor- tärei comune, sfortare care mina în luptă pe țăranul de la sate si pe orăşean, pe simplul muncitor şi pe intelectual ca, împreună, cot la cot, să moară pentru tara“ +. In toate mediile sociale declaraţia de război a României a fost considerată drept un act necesar, legitim şi drept, prin care armata română era chemată nu să cucerească teritorii străine, ci să elibereze pe conationalii aflaţi sub stapinire austro-ungară. „Noi n-am intrat în haosul acestui măcel pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri — de- clara scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea de la tribuna Academiei Române —. Noi nu vrem ce nu este al nostru, ci vrem unirea cu fraţii nostri din Ardeal, din Banat si din Bucovina“ 5. Ziua intrării României în război a fost apreciată drept „un ceas pe care-l aşteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață naţională, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gîndit“5!, „clipa sfintä aşteptată de atîta amar de vreme de poporul român [...], de in- chegare a neamului românesc“ 52, Justetea cauzei pentru care România declarase, la 14/27 august 1916, război Austro-Ungariei a mobilizat toate forțele naţiunii. „Este induiosätor, este înălțător spectacolul ce ni s-a înfățișat — reda un mar- tor ocular reacția locuitorilor din Bucureşti în ziua anuntärii intrării țării în război. Am văzut muncitori din fabrici, care nu știu cum isi vor agonisi viata cei lăsați pe urma lor, uitind tot: necazurile şi lipsa răz- boiului, precum si primejdia instrumentelor de distrugere si päsind voi- niceşte la îndeplinirea datoriei lor de ostași“ 5. Acelaşi entuziasm stăpînea si pe ostașii țării, care așteptau momen- tul intrării în luptă. Unul dintre ei, locotenentul Dumitru Zotta din Regimentul 16 infanterie, nota: „Doi ani de aşteptare ne încercaseră greu răbdarea. Ziua mult dorită se întrezărea că vine [...]. Spre Ardeal“ 54. 4 Ibidem, p. 5. 419 „Adevărul“, an XXIV, nr. 10573 din 16 august 1916, p. 1. 50 Barbu Delavrancea, Războiul si datoria noastră, Bucuresti, 1916. p. 27. 5! N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice vol. II, 1916—1917, Craiova, [f. a.], p. 83. 52]. C. Spiridon, Grădina morţii. Amintiri, Fălticeni, 1934, p. 38. 53 „Universul“, an XXXIV, nr. 226 din 17/30 august 1916, p. 1. 54 Maior D. Zotta, Clipe din învălmășagul luptelor (din războiul pentru întregi- rea neamului), Chişinău, 1927. p. 5. = 261 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Intrarea României în război a avut un impact considerabil asupra evoluției politico-militare, a situației interne, ca si a raporturilor dintre partenerii din ambele tabere beligerante. Ea a fost apreciată favorabil încă de la început, de factorii politici şi de opinia publică din Franța, Italia, Belgia, Marea Britanie, Rusia sau Statele Unite ale Americii. La 16/29 august 1916, ziarul parizian „Le Temps“ saluta hotărîrea Româ- niei, „care nu a încetat niciodată să proclame voința ei de a coopera cu armele pentru eliberarea conationalilor ei din Austro-Ungaria“ 55, iar la 30 august/12 septembrie 1916 acelaşi ziar nota într-un articol 'special că „declaraţia de război făcută de români Austro-Ungariei este un fapt a cărui importanţă nu va scăpa nimănui. Ea vine la timp, şi cine va dori să considere, reflectind, condiţiile politice şi militare în care se găsea noua noastră aliată, de la începutul războiului, va recunoaşte imposi- bilitatea ei de a acționa altfel“ 56. Preşedintele Consiliului de Miniştri al Franţei, Aristide Briand, a adresat la 15/28 august 1916 o telegramă de felicitare guvernului român, in care declara că „națiunea franceză, în întregime, aplaudă decizia prin care România isi ia cu curaj locul său printre apărătorii cauzei dreptului şi civilizației“ 5’, mesajul fiind, totodată, o angajare şi o încurajare, în sensul că „eforturile noastre comune [...] vor asigura aliaților victoria, care va permite României rea- lizarea aspirațiilor sale nationale“ 5°, Premierul francez asigura că aceleași sentimente erau împărtășite si de națiunea franceză, care a privit decizia României ca un act încurajator privind soarta războiului, triumful pmncipiilor libertății şi unității popoarelor. Hotărîrea țării noastre de a intra în război a fost privită cu viu interes şi în Italia. Astfel, la 31 august/13 septembrie 1916, „Il Giornale d'Italia“ sublinia că prin acest act „România aduce coaliției antiteutonice nu numai contribuția excelentei sale armate, însă şi faptul că această armată — şi aceasta nu este un lucru lipsit de importanță — se găseşte, datorită configurației geografice a teatrului de război din Balcani, încă de la început, într-o situație deosebit de favorabilă“ 5. O atitudine la fel de amicală a manifestat şi opinia publică bel- giană, care considera participarea României la război ca o chezăşie a consolidării raporturilor de prietenie şi colaborare dintre cele două popoare sub semnul unor interese naționale comune. Acestor aprecieri li s-au asociat şi cele ale oficialităților belgiene. Chiar a doua zi după intrarea României în război, într-o scrisoare adresată Legatiei române din Belgia, ministrul de externe al acestei tari, baronul Eugen von Beyens, îşi exprima convingerea că „România, situîndu-se de partea dreptății si a rezistenței fata de agresiunea germană, va reuşi să-și rea- lizeze în mod glorios aspiraţiile naționale şi să reunească în marea fa- s5 Documente străine, p. 85. 58 Ibidem, p. 96—97. 57 Vasile Vesa, România și Franţa la inceputul secolului al XX-lea (1914—1916). Pagini de istorie diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 19%. 58 Ibidem. 59 Documente străine, p. 101. 262 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro milie română pe fiii ei de dincolo de munţi, care au fost, pe nedrept, separați de ea“ 5. La rîndul lor, rapoartele diplomatice belgiene au co- mentat, cu lux de amănunte, semnificația militară şi politică a eveni- mentului. În jurnalul de război al ministrului plenipotențiar al Belgiei în Serbia, M. Michotte de Welle, se menţiona: „Nu este nevoie să fii expert în arta militară pentru a înțelege importanţa imensă pe care o: atrage după sine acest eveniment [intrarea României în război — n. n.], ale cărui efecte se vor repercuta nu numai asupra campaniei balcanice, ci şi asupra ansamblului teatrului general de război [...]. Intervenţia română — se aprecia în continuare — n-a avut ca unică urmare de a aduce aliaţilor, la momentul oportun, o armată proaspătă, bine echipată şi plină de ardoare, pentru că luptă pentru un ideal naţional ; ea oferă în plus avantajul de a deschide frontul balcanic pentru armata sîrbo-rusă concentrată în Basarabia, care, traversind Dobrogea, va putea înainta in întîmpinarea armatei de la Salonic“ 61, În același timp, opinia publică engleză a urmărit cu viu interes, simpatie ‘si spirit de solidaritate evenimentele din România, salutind decizia ei din 14/27 august 1916. Ziarul englez „The Evening Star“, de pildă, afirma în numărul său din 15/28 august 1916 că „motivul care determină România să intre în război este satisfacerea aspirațiilor ei na- tionale“, considerind totodată că „adeziunea ei oferă un avantaj imediat aliaţilor“ şi aceasta pentru că „armata României nu este un factor mic în această nouă aliniere a puterilor“ ®. În același sens, ziarul „The Times“, din 16/29 august 1916, nota: „Ajutorul unei armate, care are o mașină de un milion de soldaţi antrenați si 1 500 de tunuri, este foarte valoros pentru noi, în timp ce încetarea aprovizionărilor pe care inamicii noștri le puteau scoate pînă acum din România va fi o sursă proaspătă de inconveniente pentru ei“, conchizind ca: „Aliaţii îşi însuşesc acum cauza României ca pe a lor proprie şi privesc înainte la timpul cînd toți românii vor fi uniţi“ 6, La rîndul ei, gazeta rusă „Novoie Vremia“ din aceeaşi zi aprecia hotărîrea României drept „un eveniment nou, fericit“, decizia factorilor de conducere de la Bucureşti reprezentînd, după cum menţiona articolul, o „imbinare reuşită a unui tel legitim şi înălțător cu simţul practic, plin de înțelepciune“, prin care „României i s-a deschis posibilitatea reunirii cu pămîntul românesc vechi, pe care, sub puterea austro-ungară, trăiește o întreagă treime a poporului român“ 64. Deosebit de promptă în consemnarea evenimentului din România de la mijlocul lunii august 1916, presa americană a elogiat şi ea hotă- rîrea luată în Consiliul de coroană, considerată drept „o victorie morală pentru aliații Anatantei“, afirmind că „probabil niciodată în istorie 6 1918 la români, vol. II, p. 819. 61 Jbidem, p. 821. 52 Documente străine, p. 81. 63 Ibidem, p. 82. % Jbidem, p. 85—87. 263 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nu a fost posibil pentru o naţiune relativ mică [...] să joace un rol atît de important“, participarea României la război trebuind, așa cum su- blinia, de pildă, ziarul „The Plain Dealer“ din Cleveland, „să: asigure eliminarea din război atît a Austriei, cit si a Bulgariei, să contribuie la deplina izolare a Turciei si să limiteze războiul la o dispută directă şi hotărită între Germania si duşmanii ei“ 65, Cercurile politice si militare, opinia publică din țările Antantei, ca ‘si din ţările neutre, au subliniat astfel de la început semnificaţia majoră a intrării României în marele război, rolul important ce i se rezerva ar- matei române în încheierea victorioasă a operațiilor militare împotriva Puterilor Centrale şi, în acelaşi timp, au recunoscut legitimitatea cauzei făuririi statului national unitar pentru care întregul popor român era dispus să facă orice sacrificiu. În tabăra Puterilor Centrale, declarația de război a stirnit însă o puternică emoție. După cum telegrafia contele Maximilian Thurn und Taxis, reprezentantu. Ministerului de Externe austro-ungar pe lingă Marele Cartier General, către St. Burian, ministrul afacerilor externe al Austro-Ungariei, însuşi kaizerul a fost puternic impresionat de acest act, „în posibilitatea căruia el nu voise să creadă niciodată“ 66. De asemenea, principesa Evelyn Bliicher mărturisea că : „Cineva, care se întimpla a fi la Majestatea sa în momentul cînd România a declarat război, şi de asemenea cînd ştirea despre declaraţia de război americană [survenită la 24 martie/6 aprilie 1917 — n. n.] ne-a fost adusă la cunoştinţă, ne-a asigurat că cu ocazia celei dintii, kaizerul a venit în odaie tremurind şi alb ca o coală de hirtie, genunchii săi tremurau pe cînd a zis: «Totul e pierdut ; as face mai bine dacă as abdica imediat»; pe cînd cu ocazia celei de-a doua, el si cei din jurul lui erau veseli, surizători si ziceau că nu face nimic, deoarece America nu ar putea niciodată să-şi transporte trupele din cauza submarinelor“ 5. Generalul Erich Ludendorff, prim- adjunct al şefului Marelui Cartier General german — practic conducă- torul real al forțelor armate ale celui de-al doilea Reich şi ale întregii coaliții a Puterilor Centrale — aprecia că România, prin intrarea ei în război alături de puterile Antantei, dădea „o lovitură mortală“ Centrali- lor pe frontul de est. „Intrasem — afirma el — într-o luptă titanică fără seaman [...], nu puteam să-mi dau seama pe atunci cit de greu ne lo- vea declarația de război a României“ 6. Însuşi feldmareșalul August von Mackensen, caracterizat printr-un optimism robust, era profund alarmat 65 Ibidem, p. 23—24. 68 1918 la români, vol. II, p. 825. 67 Apud Colonel R. Rosetti, Extrase din publicații englezești pentru a servi la is- toria războiului reintregirii neamului, [fî.l., f.a.], p. 53. Stirea a fost reluată şi de reprezentantul Ministerului de Externe austro-ungar pe lingă Marele Cartier General, contele Maximilian Thurn und Taxis, în telegrama trimisă la 18/31 au- gust 1916 ministrului de externe al Austro-Ungariei, Burian Istvân (1918 la români, vol. II, p. 825—826). 68 General Ludendorff, Amintiri de război, vol. I, Bucuresti, 1919, p. 283. 264 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de atitudinea luată de România : „Declaraţia de război a României a în- rautatit foarte mult situaţia generală care acum pare chiar fără spe- rantä“ 5. De aceea, pentru Puterile Centrale se impunea o rapidă mobi- lizare de forţe şi mijloace spre a face faţă crizei provocate de hotărirea intrării României în luptă. „Această hotărire — se arată în lucrarea Von Sarajevo nach Versailles. Deutschland im ersten Weltkrieg — a de- terminat în bună parte toate măsurile luate pe celelalte teatre de acţiuni militare. La începutul lunii septembrie, Comandamentul suprem a în- cetat definitiv ofensiva la Verdun si a subtiat periculos de mult frontul de vest și de est ca să aibă trupe disponibile pentru noul teatru de operaţii“ 70. Subliniind îngrijorarea pe care hotărirea Consiliului de co- roană din 14/27 august. 1916 o produsese în Germania, ministrul de fi- nante român, Emil Costinescu, într-un interviu acordat ziarului britanic „Daily Telegraph“, arăta că „intrarea României în război constituie o lovitură dată Germaniei, lovind în proiectele aspirațiilor ei, in extensiu- nea ei spre Orient“, întrucît la Berlin, „Serbia si România erau consi- derate un fel de poartă larg deschisă pentru a-și realiza deviza «Drang nach Osten»“7!, Sub șocul emotiei produse de intrarea României în con- flagratie au avut loc modificările din conducerea Înaltului comandament german 7? si s-au adoptat măsurile legate de crearea unui comandament unic al armatelor Puterilor Centrale, constituit la 24 august/6 septembrie şi dirijat în fapt de noua echipă de comandă de la Pless. Totodată, declaraţia de război a guvernului de la București a ridi- cat serioase probleme în aprovizionarea armatelor si populaţiei Puterilor Centrale, mai ales prin întreruperea exportului de cereale. Dar cel mai mult ea se repercuta asupra monarhiei austro-ungare, unde a declanșat o gravă criză politică internă. Perspectiva eliberării Transilvaniei şi ecoul acţiunii armatei romane în condiţiile creșterii luptei de emancipare a popoarelor subjugate a determinat, în ideea salvgardării cu orice preţ a integrităţii imperiului, luarea de măsuri de intensificare a politicii de opresiune naţională, ca și. tratative tot mai deschise ale Vienei de angajare a unor negocieri de pace 73, Se apreciază, pe bună dreptate, că intervenţia României a repre- zentat un moment de cotitură în desfășurarea evenimentelor, care au condus la destrămarea, in 1918, a Austro-Ungariei 7°. 8° Mackensen, Briefe und Aufzeichnungen des Generalfeldmarschalls aus Krieg und Frieden, Leipzig, 1938, p. 283. 70 Willibald Gutsche, Fritz Klein, Joachim Petzold, Von Sarajevo nach Versailles. Deutschland im ersten Weltkrieg, Akademie-Verlag, Berlin, 1985, p. 164. 7! „Viitorul“, an IX, nr. 3089 din 13 septembrie 1916, p. 1. 72 J. E. Valluy, op. cit., tome I, p. 253; Glenn E. Torrey, The Romanian campaign of 1916: its imapct on the belligerents, in War and Society in East Central Europe, vol. IX, East Central European society in World War I, New York, 1985, p. 530, arată că: „intervenţia României [in primul război mondial — n.n.] a precipitat adoptarea cererii repetate a Germaniei pentru un comanda- ment unificat al Puterilor Centrale“. 73 Leo Valiani, La dissoluzione dell’Austra-Ungheria, Milano, 1966, p. 172. 265 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Intrarea României în război a intensificat tensiunile existente în cadrul alianţei austro-ungaro—germane, dintre Budapesta si Viena, si a creat altele suplimentare 74. Făcind cauză comună cu Austro-Ungaria, Germania nu a întirziat să declare război României la 15/28 august 1916. La fel a procedat Tur- cia la 16/29 august 1916 şi Bulgaria la 19 august/1 septembrie 1916, după ce trupe bulgare atacaseră anterior în estul Dobrogei. Decizia luată de guvernul român la 14/27 august 1916 de angajare a ţării în război alături de puterile Antantei, primită cu unanimă apro- bare şi deplină încredere atît de opinia publică din tara, cît si de cea din statele coaliţiei Antantei sau neutre, deschidea în fata întregului popor o nouă etapă, decisivă, în lupta pentru înfăptuirea dezideratului românesc fundamental — făurirea statului naţional unitar liber şi in- dependent. 74 Istoricul englez Glenn E. Torrey consideră că beligeranta României „a făcut ca autorităţile de la Viena să regrete mai muit decit oricind angajarea lor in război şi să dorească iniţierea unor tratative de pace“ (Glenn E. Torrey, op. cit., p. 629). https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul VI OPERAŢIILE ARMATEI ROMÂNE PENTRU ELIBERAREA TRANSILVANIEI În seara zilei de duminică, 14/27 august 1916, potrivit ordinelor Ma- relui Cartier General, grupurile de acoperire au înaintat cu elan, prin 17 puncte !, pe pămîntul dintotdeauna românesc al’ Transilvaniei. „Pro- clamatia către ţară“, dată cu această ocazie, sublinia cu vigoare si clari- tate obiectivul fundamental — făurirea statului national unitar — care determinase angajarea României în războiul pe care întregul nostru popor era ferm decis să-l poarte pina la izbindä : „În noi, în virtuțile noastre, în vitejia noastră, stă putinţa de a le reda [provinciilor istorice românești aflate încă sub dominație străină — n. n.] dreptul ca într-o Românie întregită si liberă, de la Tisa pînă la Mare, să propăşească în pace, potrivit datinelor si aspiratiunilor gintei noastre“ 2. De asemenea, în Înaltul ordin de zi adresat forțelor militare naţionale de către şeful statului român, după ce se făcea din nou apel la tradiţiile glorioase de luptă ale înaintaşilor, se 'exprima încrederea deplină în reușita înfăptui- rii marelui ideal : „Ostaşi, v-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ștefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pămînturile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruintä, ca vrednici urmași ai ostasilor care au învins la Războieni, la Călugăreni si la Plevna. Veţi lupta alături cu marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bärbätie să îi îndurăm însă greutăţile si [...] izbînda va fi a noastră. Arätati-vä deci demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvinta şi vă va slăvi“ 3. 1 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 254—260. 2 „Monitorul oficial“, nr. 108 din 15/28 august 1916, p. 5417. 3 Ibidem, p. 5 417—5 418. 267 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Coloană a armatei române în marş spre front OPERAŢIILE OFENSIVE ALE ARMA- Ofensiva de eliberare din Transilva- TELOR DE NORD, 2 ŞI 1 ROMANE 5 ity Re 4 DIN AUGUSTSÉETEMBRIE 1816 nia a constituit, potrivit Planului PENTRU ELIBERAREA TRANSILVA- de campanie român din 1916, prin- NIEI DE SUB DOMINAȚIA STRAINA cipala acțiune militară pe frontul românesc prin care se urmărea să se atingă scopul strategic propus. Ea s-a desfășurat între 14/27 au- gust—13/26 septembrie pe un front larg de peste 950 km, în teren mun- tos şi depresionar, accidentat şi împădurit, cu participarea a trei armate. Iniţial, au intrat în luptă trupele de acoperire dispuse din timp în tre- cătorile din Carpaţi, acţiunile militare de' eliberare luînd amploare pe măsura mobilizării şi concentrării forțelor principale, în zonele depre- sionare de la vest de Carpaţii Orientali si de la nord de Carpaţii Me- ridionali *. Conducerea strategică a ofensivei în Transilvania a fost efectuată de Marele Cartier General — responsabil pentru dirijarea operaţiilor tuturor forţelor militare române —, iar în plan operativ acţiunile arma- telor au fost conduse de comandamentele acestora. 1 General-maior dr. Constantin Olteanu, Contribuţii la cercetarea conceptului de putere armată la români, București, 1979, p. 263. 268 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro MOBILIZAREA, CONCENTRAREA ŞI OPERAŢIILE OFENSIVE ALE ARMATEI ROMÂNE PE FRONTUL DIN TRANSILVANIA. M PE ” Debrecen Je Silongh (0094 (GS pese CAC ETS d Io i à az Oarbuttesti NF eA, 021 NULLE > —W/R.S7L : : / i rupe romane . f Trupe ruse 7 Vidin fs Calajat Trupe inomice Ă J Dispunereo fortelor lo ce 14/2708.1916 SITUAȚIA FRONTULUI LA DATA DE: 15/28.08-17/30.08.1916 18/21.08-20.08/02.09.1916 21.08/03.09-28.08/10.09.1916 | U L 29.08/11 1.09-13/26.09.1916 R21: rR. SV, Gp, OLT-i4 1] ee Belene 14/27 — 15/28.08. — 13/26.09.1916 A ii D.14 1. og. 27, 28 1; Bg. 4 Pr 50s gist: UCIOARA (in oe AR Za DENT RS =. 5: arid Dă T E Sialina MA PT GIB AD-9:1719; C64, =. = 7011 SE Se Sb:Cp AR CE Bese tr Alexandte* d D. 48 - VU Bet ine irele = FRuscid ee SEALER ES, \ikopo TE aie SP e Plevna Dal :D.10v.: G.C.VARNA, RUSCIUC Dt. HAMMERSTEIN(G.) G A A-DE-NOR usb | D.7,8, 141. D Cho. 4 SE <r; CAN OUR" 4 Tt) Bg. 13, DN. joo À „lui > a 4 £ + Birlad ? Calul DE, UZAU O0, 6 |. - A A A EL Be 11, 12 1, Rimnicu €. 7 A. e Sarat 4 F eMcdeidia ar ERIUL RUS ae . [ține 4\ NL val f Îi i 4 Const :Bg. 1/D. 61. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ofensiva eliberatoare a armatei române, executată simultan, cu energie, a surprins peste tot — de la Vatra Dornei pînă la Orşova — trupele inamice, care, împotrivindu-se, au fost nevoite să cedeze coamele munţilor si să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în interiorul arcului carpatic. Surprinderea inamicului s-a realizat pe întreaga lun- gime a frontului şi a dus la obținerea unor succese răsunătoare. Trecerea munţilor pentru dezrobirea fraţilor subjugati găsea tru- pele române nerăbdătoare să-şi împlinească datoria. Cuvintele adresate cu acest prilej de comandanţi, indemnind la îndeplinirea datoriei sacre față de neam si tara, au întărit si mai mult încrederea şi voința de luptă. „Vestea că plecăm la frontieră — își amintea peste ani unul dintre participanți — se răspîndi ca fulgerul în tot satul. La orele unu, munţii răsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare şi înaintare al cornistilor [...]. Toată lumea era în adevărată sărbătoare. Hora mare se întinde, lăutarii cîntă, fetele în costume naţionale împărțeau flori soldaților, iar batrinii si femeile cite ceva de-ale mincärii“ 5. Ceasul eliberării, aşteptat cu înfrigurare şi cu atitea speranțe, sosise, fiind sa- lutat cu entuziasm de întreaga suflare românească. Momentul a fost înregistrat cu promptitudine de întreaga opinie publică din ţară. „Din trecătoarea Prisăcanilor, din valea Bicazului, din trecătorile Ghime- sului si a Palancăi, din valea Uzului, din trecătoarea Oituzului si a Jiu- lui, din «Meterezele lui Tudor» — nota cu vădită satisfacție Eugen Lo- vinescu — au început să se scurgă deodată, la un singur semn, armatele rumâresti, dorobantii nostri şi artileria grea“ 6. Momentul era receptio- nat cu intensitate si de românii din Translivania. „Știrea neașteptată ne impresiona în mod deosebit — scria Sextil Puşcariu. Mie îmi venea să sar si să cînt [...]. Treceam prin sate românești. Tärani, în haine de sărbătoare, erau adunaţi pe ulite. Pe feţele tuturor se vedea bucuria [...]. Nimeni nu mai credea in victoria Puterilor Centrale“ 7. Executarea operaţiei ofensive de nivel strategic la nord şi vest de Munţii Carpaţi — cea dintii acțiune de asemenea amploare pregătită şi angajată în istoria militară modernă a românilor — a provocat o ade- vărată criză in tabăra Puterilor Centrale. Analiza situației inamicului in momentul începerii ofensivei armatei române — după cum s-a ară- tat — conduce la aprecierea că acesta, cu forţele pe care le avea pe moment la dispoziţie, nu putea opri trecerea trupelor române peste Car- patii Orientali si Carpaţii Meridionali, ci doar, cu eforturi deosebite, să intirzie pătrunderea în lungul trecătorilor din aceşti munți. Numai pri- mirea unor întăriri suplimentare din partea comandamentelor Puterilor Centrale ar fi permis defensivei să capete un caracter mai organizat şi forţa necesară pentru a putea echilibra situaţia. Un rol tot mai impor- tant îl putea juca, în continuare, evoluția desfășurărilor militare de pe celelalte fronturi. 5 Constantin Căzănişteanu. Dorina Rusu, Pe aici nu se trece! Mărturii. Amintiri, Bucureşti, 1982, p. 55. 6 Eugen Lovinescu, În marginea epopeei (Note de război), Bucuresti, 1919, p. 5—6. 7 Sextil Puşcariu, Memorii, Bucuresti, 1978, p. 148—150. 269 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Iată de ce, imediat după declanșarea ostilităților, noua conducere militară superioară germană, în strinsä cooperare cu cea austro-ungară, a luat măsuri care, într-o primă etapă, să ducă la încetinirea — cît mai mult posibil — a înaintării armatei române pentru ca, ulterior, prin transferarea de unități de pe celelalte teatre de acțiuni militare, să des- făşoare o ofensivă concentrică împreună cu gruparea germano—bulgaro— turcă de pe frontul sudic, pentru scoaterea definitivă a României din război. Pînă la traducerea în .fapt a planului său, inamicul — con- ştient că doar o „diversiune“ pe frontul de la Dunăre ar putea stînjeni înaintarea forțelor române dincolo de Carpaţi —, avea să arunce în atac, în Dobrogea, toate marile sale unități disponibile din Balcani. Conco- mitent, în Transilvania, pînă la sfîrşitul lunii august, s-au luat măsuri de întărire a forțelor generalului Arz von Straussenburg, subordonin- du-se comandamentului Armatei 1 austro-ungare : Divizia 187 infante- rie germană (general Edwin Sunkel) * de pe frontul din Vosgi, Corpul alpin german (general Konrad Krafft von Delmensingen) **, deplasat tot de pe frontul din Franta, diviziile 37 (general Johann Haber) si 39 (ge- neral Adalbert Dani) *** de honvezi, Divizia 72 infanterie austro-ungara (general Georg Heffelle) din Lituania, Divizia 76 rezervă germană (gene- ral Elstermann von Elster)**** din Kurlanda, Corpul de cavalerie Schmettow, avind in compunere Divizia 3 cavalerie germana (general conte Eberhard von Schmettow) si Divizia 1 cavalerie austro-ungară (ge- neral Eugen Ruiz de Roxas) *****, comandamentele corpurilor 1 (gene- ral Kurt von Morgen) ****** şi 39 rezervă (general Jiermann von Staabs) *******, amîndouă germane etc. Intenţia Marelui Cartier Ge- neral austro-ungar era ca noile forțe aduse pe frontul român „să nu fie introduse în acţiune pe măsură ce sosesc, în scop de a întări tru- pele de acoperire, ci mai întîi să fie concentrate şi pregătite pentru a interveni în operaţiuni viitoare“ 8, Principalul aliniament pe care inamicul a considerat, initial, că va putea opri ofensiva trupelor române a fost rîul Mureş. Datorită de- plasării rapide a întăririlor, cit şi intirzierii intervenite în desfăşurarea ofensivei armatei române pe unele direcții, ca urmare a situaţiei dificile produsă pe frontul de sud prin agresiunea bulgară, conducerea de război a Puterilor Centrale a hotărît să impulsioneze puternic efortul defensiv şi să menţină „cu orice pret“ aliniamentul de pe Tirnave, la centrul dis- * Divizia a debarcat la Caransebeș, între 20—24 august/2—6 septembrie 1916. ** Corpul alpin a sosit între 30 august/12 septembrie — 5/18 septembrie la Vintul de Jos. *** Cele două divizii de honvezi au ajuns la Apahida între 1/14—5/18 septein- brie şi respectiv 22—25august/4—7 septembrie. **** Divizia a debarcat la Copșa Mică între 7/20—13/26 septembrie. “**ss* Sosite la Caransebeş între 20—24 august/2—6 septembrie si, respectiv 24 august/6 septembrie—8/21 septembrie. wuue+* Debarcat la 26 august/8 septembrie la Apahida. “*s#sss Debarcat initial la Giula la 26 august/8 septembrie. ® RRM. vol. I, Documente-Aneze, p. 294—295. 270 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pozitivului, şi să interzică pătrunderile pe direcţiile Orşova, Caransebeş, Petroşani, Haţeg si pe valea Oltului. În acest scop, trupele Armatei 1 austro-ungare au fost organizate în două mari grupări : cea de nord-est (Corpul 1 rezervă german, divi- ziile 71 infanterie, 61 si 39 honvezi si Brigada 1 Landsturm husari), sub comanda generalului Kurt von Morgen, cu misiunea de a se mentine intr-o defensiva activa, pe un aliniament care se intindea de la joncțiunea cu Armata 7 austro-ungară pînă in zona Fagaras; cea de sud-vest (Corpul 39 rezerva german, Corpul de cavalerie Schmettow, diviziile 72 infanterie austro-ungară, 51 honvezi, 187 infanterie germană și Brigada 145 infanterie austro-ungară), sub comanda generalului Herman von Staabs, destinată a opri şi, ulterior, a contracara forțele române ce înaintau între Dunăre si Sibiu 9. La 24 august/6 septembrie, efectivele acestor grupări numărau deja 83 1/2 batalioane, 47 escadroane si 81 baterii 10. În aceeaşi zi, generalul Erich von Falkenhayn, fost şef al Marelui Cartier General german, era numit în fruntea Armatei 9 ger- mane 11, care luptase pe frontul: rusesc şi urma să se reorganizeze acum pe teritoriul Transilvaniei 12. Întregul comandament al armatei germane a sosit la 4/17 septembrie la Deva. După ce la începutul lunii septembrie au fost dislocate noi mari unităţi de pe celelalte fronturi sau din rezerva generală, la 5/18 septem- brie 1916, de comun acord, comandamentele supreme german şi austro- ungar hotărau adoptarea, cu începere de la 7/20 septembrie, a unui nou dispozitiv şi fixarea altor misiuni imediate fortelor care operau în Tran- silvania 13. Astfel, Armata 9 germană prelua comanda grupării de sud-vest, care cu modificările intervenite pe parcurs, era alcătuită din Corpul 39 rezervă german, cu diviziile 187 infanterie si 76 rezervă, germane, Divizia 51 honvezi, Corpul alpin german, Brigada 144 infan- terie austro-ungară, Grupul Szivo, Corpul de cavalerie Schmettow *. Armata 1 austro-ungară păstra în compunere: Gruparea de nord-est, adică Corpul 1 rezervă german (general Kurt von Morgen), cu diviziile 71 infanterie austro-ungară, 39 honvezi si 89 infanterie germană ; Bri- gada 1 Landsturm husari, Regimentul 2 honvezi bosniac, Batalionul 4 artilerie pedesträ bavarez şi Corpul 6 armată (general Ludwig von Fabini), cu diviziile 61 honvezi şi 72 infanterie austro-ungară, plus ju- $ Ibidem, p. 298—299, 392—293. 10 Lt-colonel Alexandru Ioanitiu, Războiul României (1916—1919), vol. I, Bucu- resti, [f.a.], p. 39. " General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor si rusilor 1916/1917, Bucuresti, 1937, p. 17. 12 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 396—400. 13 Ibidem, p. 400—401; General Erich von Falkenhayn, op. cit, p. 35. * Generalul Erich von Falkenhayn a încredinţat sectoarele de acţiune de la vest către est, între Dunăre (sectorul Orşova) si depresiunea Hațegului (inclu- siv), Grupuiui Staabs, de aici pînă la Sibiu (inclusiv) Grupului Krafft (cu subunități din Divizia 187 infanterie, jandarmi și grăniceri din acest sector), pentru ca Corpul Schmettow (ce avea în subordine si Divizia 51 honvezi) să asigure flancul stîng pînă la Făgăraş (inclusiv), Divizia 76 rezervă rămînînd in rezerva armatei în zona Broșteni, Seica Mare. 271 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Punct de observare de artilerie pe crestele Carpaţilor la începutul operaţiilor de eliberare a Transilvaniei mătate din Divizia 37 honvezi *. Linia de demarcaţie între cele două armate, care se subordonau nominal Marelui Cartier General de la Tes- chen **, trecea pe la Barcut, Iacobeni (localităţile intrau în dispozitivul Armatei 1 austro-ungare), Dumbrăveni (la Armata 9 germană), Mica, Iernut, Luduş, Turda (toate la Armata 1 austro-ungară). În cîteva zile, primele obiective stabilite prin planul de campanie au fost atinse. La 24 de ore de la începutul ofensivei, trupele române, realizind patrunderi de 8—13 km în dispozitivul inamic, au atins alinia- mentul muntele Fagetel (cota 1148), Tulgheş (vest Prisăcani), valea Bis- tritei (3 km nord-vest de Palanca), valea Sultei (1 km sud-vest de Oituz), Vama Buzăului, Săcele (4 km est de Brasov), sud de satul Porcesti pe valea Oltului, Măgura pe valea Jiului, „Meterezele lui Tudor“ (nord de Virciorova). După aproape 40 de ore de la intrarea în acțiune, marti 16/29 august, Regimentul 6 „Mihai Viteazul“ (comandat de colonelul Mihail Darvari), din Grupul „Predeal“, se afla deja la porțile Brasovu- lui, pentru ca 'la ora 15, autorităţile municipale ieşite în intimpinare să le transmită un călduros „Bine ati venit !“ în numele populaţiei orasu- * O brigadă fusese detașată Armatei 7 austro-ungare pentru acoperirea liniei Prundu Bîrgăului, Vatra Dornei. ** Armata 9 germană urma să primească instrucţiuni direct de la Pless. 272 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro T rupe rcmâne în marș spre Transilvania, după declanşarea primelor operaţii eliberatoare lui. Intrînd în vechiul centru economic si de cultură românească, ostaşii români eliberatori au fost aclamati si primiţi cu flori. ,Stam și azi încă uluiti — scria «Gazeta Transilvaniei», într-un editorial sărbătoresc —, nu găsim cuvinte să dăm glas bucuriei înăbușite de suferințele seculare, ne stergem din nou si tot din nou ochii plinsi si împăienjeniţi, intrebin- du-ne : «Se poate?! ...Da! Se poate!» S-a putut! Deşteaptă-te ro- mâne ! 14, Atmosfera plină de satisfacție si semnificația momentului erau în- registrate şi de saşii din oraş: „Evenimentul acesta [intrarea trupelor române în Transilvania — n.n.] — avea să noteze Schmidt Sidalb — îl asteptaserä din fragedă copilărie, cînd auzeau de la părinți vorbind de România Mare si acum vedeau visul acesta realizat“ 15. La intrarea în oraşul Braşov, comandantul Armatei 2, generalul Alexandru Averescu, într-un apel adresat locuitorilor, arăta că „armata românească, pasind pe pămîntul sfint pe care răsună de veacuri graiul neamului nostru obijduit, nu a venit cu gind de dușmănie împotriva oamenilor de orice lege şi de orice neam, rămași la vetrele lor, fiind, dimpotrivă, insufletiti de cele mai frätesti sentimente pentru tot no- 1 „Gazeta Transilvaniei“, an LXXIX, nr. 175 din 24 august/6 septembrie 1916, p. 1. 45 Apud Stefan Pascu, Făurirea statului national unitar român. 1918, vol. I, Bucu- resti. 1983, p. 389. 273 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LL — Facsimil din „Gazeta Transilvaniei“ din 24 august/6 septembrie 1916, prinScare se anunţă eliberarea Brașo'rului au rodul paşnic“ 16. Această atitudine a armatei române, care s-a manifes- tat inclusiv în modul de constituire a noilor consilii orăşeneşti în teri- toriile eliberate, în care au fost desemnaţi reprezentanţi ai tuturor na- tionalitatilor conlocuitoare, a fost recunoscută si de presa maghiară din teritoriile încă neeliberate 17. 19 Gazeta Transilvaniei“, an LXXIX, nr. 176 din 26 august/8 septembrie, p. 1. 1 „Aradi Kez:eny“, an XXX, nr. 268 din 15 noiembrie 1916; idem, nr. 272 din 19 noiembrie 1916. : 274 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pe frontul Armatei 1 române, Grupul „Olt-Lotru“, ajungea încă în seara zilei de 18/31 august la numai 10 km sud de Sibiu — realizînd astfel o pătrundere de peste 25 km în dispozitivul inamic, cu un ritm mediu de aproape 10 km pe zi. În același timp, alte unități române pă- trunseseră impetuos între 10—15 km în importantul bazin minier al văii Jiului, eliberînd Petrosanii la 17/30 august. În Carpaţii Răsăriteni, detașamentele avansate ale Armatei de Nord intrau victorioase în Tirgu Secuiesc la 19 august/1 septembrie si conti- nuau să înainteze cu succes spre inima Transilvaniei. În cîteva zile tru- pele române stăpineau deja toate trecătorile Carpaţilor, Comandamentul suprem pregătind concentrarea forțelor principale dincolo de linia mun- tilor si debusarea lor spre cursul Mureşului, în interiorul Transilvaniei, pentru a împiedica concentrarea trupelor Puterilor Centrale şi a consti- tui astfel o bază sigură de dezvoltare a ofensivei generale, în legătură cu armata rusă, spre Cîmpia Pannonică. Tricolorul românesc flutura acum mindru în localitățile teritoriului eliberat, întărind inimile si credința tuturor în infaptuirea marelui ideal. Peste tot ostaşii români au fost primiţi cu entuziasm şi sprijiniți larg de populaţia locală, care „în fiecare răsărit şi apus de soare vedeau nu numai pronosticul zilei de lucru, ci pe cel de sărbătoare al celei mai mari sărbători de glorie si dreptate“ 18, Înaintarea peste Carpaţi — care niciodată nu constituiseră o barieră între români, ci, dimpotrivă, o con- tinuă cale de legătură — a fost însoțită de numeroase si mișcătoare mani- festări de bucurie. „Aspiraţiilor profunde ale poporului român spre uni- tate — arată tovarășul Nicolae Ceauşescu — le-au dat glas declaraţiile politice ale vremii, presa, puternicele manifestări publice care au avut loc cu acest prilej pe întreg cuprinsul țării si, in mod deosebit, entuzias- mul nemărginit cu care ostașii români au fost intimpinati în Transilvania de masele largi ale întregii populații“ 19. Pretutindeni pe unde treceau unitățile române, populația oraşelor şi satelor le intimpina cu cele mai sincere sentimente de bucurie şi de nădejde în apropierea „ceasului celui mare“, al unirii laolaltă şi pe vecie a întregului popor român. „Prin sate — scria un ofițer din Regimentul 29 infanterie — [...] e sărbătoare cînd ne văd“ 20. La Săcele, de pildă, în hora „de înfrățire, de mult așteptată de unii si de alţii“, dupa cum o caracteriza un participant direct la eve- nimente, „s-au prins ofiţerii şi soldaţii, locuitorii, femeile şi fetele sa- tului“ 21, unitățile române fiind însoţite pina la ieșirea din localitate „de sute de români care isi arăta bucuria prin strigăte de «Trăiască România Mare» 22. În cele mai diverse forme, populaţia transilvăneană a ajutat 18 cer Transilvaniei“, an LXXIX, nr. 198 din 22 septembrie/5 octombrie 1916, p. 1. 1 Nicolae Ceausescu, România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, vol. 2, Editura Politică, București, 1969, p. 468. 2 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, București, 1978, p. 419. #1. M. Dimitrescu, Jertfă şi biruință (în război cu Regimentul 50 infanterie), Foc- sani, [f.a.], p. 25—26. 2 Jbidem, p. 26. 275 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Luptă de întîlnire între subunități române şi germane în trecătoarea Turnu Roșu (septembrie 19 16) (desen de A. Reich) trupele române, intelegind să contribuie la grăbirea momentului scuturării jugului străin asupritor şi la apropierea realizării în fapt, pentru tot- deauna, a dezideratului de unitate al românilor. Sătenii transilvăneni erau călăuze deosebit de bune „prin ascunzisurile munților“ 23, Totodată, pătrunderea armatei române eliberatoare în Transilvania a fost însoţită de numeroase cereri de înrolare în unităţile române a bărbaților apți de luptă. Zeci de mii de tineri transilvăneni s-au pre- zentat comandanților diverselor unități românești, cerindu-le să fie pri- miti voluntari. „În zadar [...] continuă mobilizarea [Austro-Ungariei — nn] — afirma un ţăran din ținutul Bistriţei — fiindcă nici asa nu vor putea stăvili calea armatei românei, care „va pleca pe front pînă la ultimul om, fiindcă acolo [în România — n.n.] nu va sta nimeni de pază căilor ferate şi podurilor, aceasta o vor asigura cei care nu vor face parte din armată, dacă nu o vor face chiar româncele. Iar teritoriile care ar fi ocupate [eliberate — n.n.] abia nu vor necesita nici pază, fiindcă acelea le vom păzi noi înşine, iar dacă nu noi, atunci femeile noastre“ 21. Se exprima aici voința neclintită a românilor, bărbaţi și femei, tineri si virstnici, de a lupta, prin toate mijloacele, pentru împlinirea Unirii, ideal 23 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 419. 2 Independența României, Bucuresti, 1977, p. 371. 276 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pentru care, după cum se exprima Octavian Goga, „au răposat şi moşii si părinţii“. Asemenea manifestări de puternică solidaritate națională au “ut «un amplu ecou printre românii de pretutindeni. La 16/29 august 1916, din Siberia, unde era prizonier de război provenit din armata austro-ungară, studentul Matei Sofonea a trimis pe adresa Universităţii din Bucuresti urarea înflăcărată de: „Trăiască Marea Românie !“, anun- tind, totodată, hotărîrea românilor transilvăneni prizonieri în Rusia de a veni „să udăm pămîntul scumpei noastre Transilvanii cu sîngele nos- tru“, căci „ceasul a sunat şi timpul revansei noastre iată vine. Să mer- gem înainte, numai înainte !“ 25, Răsunetul acestui entuziasm s-a răspîn- dit şi în Bucovina, unde manifestările în vederea unirii acestei străvechi provincii româneşti cu tara liberă s-au întețit şi au căpătat o amploare deosebită. Trecerea Carpaţilor de către armata română, apreciată de presa străină drept „un moment epic“ 26, a fost, așadar, un act firesc si necesar, încărcat de semnificaţii, îndelung așteptat si pregătit, salutat si susținut de un întreg popor. Acţiunile ofensive întreprinse de trupele române pentru eliberarea Transilvaniei s-au desfăşurat în felul următor : Armata de Nord, comandată de generalul de divizie Constantin Pre- san, concentrată în nord-vestul Moldovei, între valea Bistriţei si cea a Caşinului, a trecut la ofensivă în scopul de a zdrobi orice rezistență a inamicului si a pătrunde cit mai rapid în văile superioare ale Mureșului şi Oltului, asigurîndu-se, astfel, condiţii bune pentru dezvoltarea succe- sului spre vest si stabilirea legăturilor cu Armata 9 rusă. La îndeplinirea acestei misiuni participau trei divizii aflate în primul eşalon operativ, care au organizat şi cele 6 grupuri de acoperire dispuse pe linia fron- tului, de la rîul Neagra pînă la Oituz. Terenul pe care a acţionat Armata de Nord — Carpaţii Orientali — prezintă numeroase trecători, prin care se debușează la vest de munţi în marea depresiune a Giurgeului, straba- tută de văile Mureșului si Oltului, după care se intilneste lantul vulcanic „al munţilor Gurghiului, Harghitei si Baraoltului. Într-o primă etapă a operaţiei ofensive executată de Armata de Nord, cuprinsă între 15/28 august şi 20 august/2 septembrie, forțele ro- mâne au obligat inamicul să se retragă pe toate direcţiile si să creeze condiții favorabile înaintării, potrivit misiunii primite27. Din noaptea de 14/27 spre 15/28 august, la aripa dreaptă, Divizia 14 infanterie, sub comanda generalului de brigadă Paraschiv Vasilescu, a trecut la ofen- sivă simultan cu toate grupurile din compunere. Grupul „Bistriţa“ (colonel Constantin Niculcea, comandantul Regi- mentului 56 infanterie) a înaintat pe trei direcţii peste culmile >5 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 419. 26 Documente străine, p. 117. 27 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 258—260. Raportul de forte în perioada 277 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de divizie Constantin Presan, comandantul Armatei de Nord române (august —noiembrie 1916) Alunişului, Budacu şi Stege, atingind, încă din prima zi, aliniamentul Bilbor, Bitca Arsurilor. În acţiunile întreprinse în această zi de luptă s-au distins numeroși ostaşi, între care soldații Vasile Arghir si Iacob Eremia, din Regimentul 56 infanterie, căzuţi la datorie în timpul unei misiuni de cercetare în liniile inamice. În timp ce coloanele Grupului „Bistriţa“ înaintau spre vest, profitind de inactiunea trupelor ruse de legătură si de pe frontul din Bucovina, forte austro-ungare de valoarea unui regiment de infanterie, întărite cu cavalerie, au pătruns în zona Suceava, ocupind satele Neagra Șarului, Șaru Dornei, Pältinisul şi Dră- goioasa, creînd pericolul executării unui contraatac în flancul drept al Di- viziei 14 infanterie. Pentru înlăturarea pericolului ce se crease dinspre depresiunea Dornelor a fost trimisă o companie din Regimentul 56 in- fanterie, care a executat serviciul de siguranţă la nord de Broşteni si a respins subunitățile de cavalerie inamice care înaintau din direcția Dră- goioasa. În urma acestui episod de luptă, batalionul 4 din Regimentul 56, 15/28 august—1/14 septembrie pe acest “front a fost permanent superior de par- tea trupelor române. Armata de Nord Raportul de forţe Armata 1 austro-ungară Batalioane 70 Escadroane 35 Baterii 42 Mitraliere 68 8,5/1 278 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro « care asigura dreapta Diviziei 14 infanterie, a înaintat peste înălțimile vîrful Bidei, muntele Călimănel, vîrful Păltiniș si a eliberat satul Catri- nari; pe Călimănel si Păltiniș au fost instalate în poziții de tragere două baterii de 87 mm, deplasate de la Broșteni 28. După aceasta, Grupul „Bistriţa“ a înaintat și a reuşit ca, pînă la 17/30 august, să atingă alinia- mentul ordonat, situat pe cursurile superioare ale riurilor Călimănel, Neagra si Bistricioara, eliberind mai multe localităţi. Grupul „Bistricioara“ (general de brigadă Luca Vlădoianu, coman- dantul Brigăzii 27 infanterie) a atacat în acelaşi timp, pe trei direcţii, zdrobind rezistentele inamicului pe vîrful Fägetel (cota 1 148) si pînă la 16/29 august a pus stăpînire pe această înălțime, ca şi pe dealul Te- leacului. Grupul „Bicaz“ (general de brigadă Constantin F1. Ionescu, coman- ‘dantul Brigăzii 28 infanterie) a acţionat în lungul comunicaţiei Bicaz, Gheorgheni. Cu forțele de la nord a pătruns în Transilvania si a parti- cipat la atacul si’ cucerirea virfului Comarnicului şi dealului Teleacului, obligînd inamicul să se retragă spre valea Putnei 29. Unităţile din centru au atacat în lungul comunicaţiei principale de pe valea Bicazului spre localitatea Bicazu Ardelean. În urma luptelor, forțele adverse (grăniceri si subunități din Regimentul 17 honvezi) au fost obligate să se retragă, inregistrind pierderi, printre care un ofiţer si 56 soldaţi făcuţi prizonieri de trupele române. Ulterior, pînă la 16/29 august, a fost atins alinia- mentul dealul Danciului, dealul Munticelul (Cheile Bicazului). Subunită- tile de la flancul sudic au trecut în Transilvania pe direcția localității Brateş, apoi au înaintat pe valea rîului Ata către vîrful Grodului. Concomitent cu înaintarea celor trei grupuri peste munţii Bistriţei, Ceahlăului și Tarcăului, Divizia 14 infanterie a început să-și deplaseze, spre raioanele acțiunilor de luptă, trupele din rezervă care iniţial se gă- seau pe valea Bistriţei. Divizia 7 infanterie (general de brigadă Ioan Istrate) s-a angajat în luptă pe văile Trotușului si Uzului pentru a debusa, cu cele două grupuri ale sale, ,Ghimes“ si „Uz“, peste munții Ciucului pe cursul su- perior al Oltului 3%. Grupul ,Ghimes* (colonel Octav Boian, comandantul Brigăzii 14 in- fanterie) a trecut în Transilvania pe cinci coloane. Cea din nord a des- fășurat acțiuni mai importante în fata gării Ghimeş, unde inamicul, care avea o poziţie de apărare întărită, a încercat să păstreze singura cale ferată — Deda, Ghimeş, Adjud — ce făcea legătura între Transilvania şi Moldova. Pentru interceptarea acesteia, batalionul 1 din Regimentul 14 infanterie, care a fost întărit cu încă cinci companii si o secție de artilerie, a executat un atac energic pe rîul Trotuş şi a ajuns pina la localitatea Bolovänis. În seara zilei de 15/28 august, coloana de nord a 2 RRM, vol. I, p. 185.. 29 Ibidem, p. 186. Sx: 50 Const. Kiritescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916—1919, vol. I, Bucuresti, [f.a.], p. 259. 279 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro eliberat Ghimesul si a capturat un parc de 100 vagoane. La centrul gru- pului, unde se executa efortul principal în lungul comunicaţiei Comă- nesti, Miercurea Ciuc, trupele române au trecut piriul Popoi, eliberind localitatea cu acelaşi nume ; apoi au continuat înaintarea lor victorioasă, si, pînă la 16/29 august, au ajuns la Ghimes. Coloanele dispuse la sud au anihilat pichetul Ciughes si au înaintat pe văile Ciughesului si Sultei spre localitatea Cosnea si vîrful Viscol. Grupul „Uz“ (colonel Petre Velicu, comandantul Brigăzii 13 infan- terie) a acţionat cu cele patru batalioane si două baterii pe trei coloane, între valea Ciobănașului și pantele de nord-est ale munților Nemira. Cu trupele de la dreapta a înaintat pînă la Oratia (cota 1 229), unde bata- lionul 1 din Regimentul 27 infanterie, în urma unui atac viguros, dat în ziua de 17/30 august, a zdrobit rezistenţa inamicului şi a eliberat loca- litatea, dupa care a continuat înaintarea pînă la Armäseni. Lupte im- portante s-au dat la centru, la vama Uz şi la fabrica de cherestea Za- lomit, unde inamicul, opunind o rezistență indirjita, a distrus podurile si a blocat comunicațiile cu stinci si arbori doboriti de pe versanți. Cu toate acestea, ostașii Regimentului 27 infanterie au înaintat pînă în seara zilei de 15/28 august cca 2 km la vest de fabrică 21. În ziua următoare. după ce a primit întăriri, coloana de centru a înaintat pe valea Uzului, iar coloana din stînga pe versantul de vest al masivului Nemira (cota 1 649), ajungînd la Iacobeni. Grupul „Oituz“ (general de brigadă Nicolae Petala, comandantul Brigăzii 15 infanterie), din compunerea Diviziei 8 infanterie, comandată de generalul de brigadă Ioan Pătraşcu, a avut ca ax al pătrunderii valea Oituzului, pe comunicația Oneşti, Tîrgu Secuiesc, unde a atacat cu co- loana principală. Asigurarea acesteia s-a făcut pe ambele flancuri de subunități care au înaintat după ora 22 pe înălțimile de la sud si nord ale văii, surprinzind posturile avansate ale inamicului. Această coloană a eliberat satul Oituz pe 15/28 august, după care a înaintat punind stă- pinire, la 17/30 august, pe pantele de nord ale munților Bretcului. Co- loana din stînga, formată din Regimentul 8 vînători, întărit cu o baterie de obuziere și o baterie de tunuri de munte de 63 mm, a învăluit pe la sud poziția inamică peste vîrful Clăbuc si, după lupte de scurtă durată cu subunități ale Diviziei 61 honvezi, a ajuns pe muntele Negru si a in- văluit pe la sud localitatea Breţcu. Ulterior, forţele principale ale gru- pului au eliberat, la 17/30 august, oraşul Tirgu Secuiesc32. Astfel, Gru- pul „Oituz“ a reuşit ca la 17/30 august să iasă printre munţii Nemirei si Vrancei, prin pasul Oituz, să pătrundă în depresiunea Tîrgu Secuiesc și să-şi creeze condiţii de dezvoltare a succesului în adîncimea dispozi- tivului inamic. | În cadrul acestor acţiuni s-au distins, într-unul din primele atacuri ale pichetelor de graniță, sublocotenentul Mihail Oräsanu, din batalionul 1 al Regimentului 13 infanterie, si locotenentul de rezervă Nicolae Ma- 3 RRM, vol. I, p. 190. 3: Ibidem, p. 191. 280 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Locotenentul Nicolae Macarie, din Regi- mentul 13 infanterie „Ștefan cel Mare“, căzut la 15/28 august 1916, prima zi a campaniei armatei române pentru eliberarea Transilvaniei carie, din batalionul 4 al aceleiași unităţi, care au căzut eroic in luptă în fruntea ostașilor. Astfel, grupurile de acoperire ale Armatei de Nord au reușit ca, pînă în seara de 17/30 august, să atingă toate obiectivele stabilite, trecînd zona muntoasă, iar la aripa stingă Grupul „Oituz“ a depăşit cu 10 km ali- niamentul hotărît, ceea ce a creat condiţii favorabile de pătrundere pe toate direcţiile în depresiunile Gurghiului, Ciucului si Birsei. În fata atacurilor puternice ale trupelor române, inamicul din con- tact s-a retras cu forțele principale ale Brigăzii 16 Landsturm pe alinia- mentul est Topliţa, Ditrău şi cu cele ale Brigăzii 19 Landsturm în depre- siunea Ciucului, realizînd legătura cu Divizia 11 cavalerie de la flancul drept al Armatei 7 austro-ungare în munții Căliman. În faza următoare a operaţiei, Armata de Nord trebui să asigure spaţiul pentru concentrarea forțelor principale in cele trei depresiuni intramontane din fisia sa, respingînd inamicul peste munţii Gurghiului, Harghitei si Bodocului. Ca urmare, Marele Cartier General a fixat, la 17/30 august, Armatei de Nord şi direct Diviziei 14 infanterie o nouă mi- siune, indicînd, totodată, situatia trupelor ruse vecine, precum şi unele probleme de cooperare cu acestea. „Armatele ruse din Bucovina şi Galiţia sudică — se spunea în ordinul transmis — vor ataca mîine, 18 august (stil vechi — n.n.], cu intenţia de a înainta cu forte superioare în direc- tiunea Sighetu Marmaţiei si de acolo a se cobori spre sud pentru a atinge zona Dej, Bistriţa transilvană. Simultan cu acest atac, Divizia 14 va tre- bui să atace şi ea, pentru a ocupa înălțimile care domină valea supe- 281 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rioară a Mureşului, între Topliţa si Deda, înălțimi jalonate de virful Ul- mului, dealul Secuiului, Piatra Suciului* %. În următoarele zile, între 18/31 august şi 20 august/2 septembrie, pe baza ordinelor primite, concomitent cu lucrările de întărire pe po- zitiile atinse în fisia de ofensivă a Armatei de Nord, trupele române au continuat înaintarea. La aripa dreaptă a armatei, Grupul „Bistriţa“ a angajat lupte indirjite pentru a degaja de inamic înălțimile de la vest de Bilbor 34. Grupul „Bistricioara“, întărit cu un detașament luat de la stinga Grupului „Bistriţa“ (2 batalioane şi o baterie) și cu 3 baterii din rezerva diviziei, a reluat înaintarea la 18/31 august, reuşind să elibereze, în seara aceleiași zile, localitatea Borsec ; apoi a continuat acţiunile în lungul co- municatiei spre Topliţa si peste culmile nordice ale munţilor Giurgeului, fără a debusa însă în valea Mureșului. În depresiunea Giurgeului s-au trimis numai elemente de cercetare, care au descoperit că în raionul To- plita se găsesc regimentele 17 si 19 honvezi, sprijinite de alte forte dis- locate pe pantele vestice ale munţilor Giurgeului. Grupul „Bicaz“, cu cele două coloane, a manevrat pentru a învălui rezistentele inamicului din Cheile Bicazului, cele mai importante lupte desfasurindu-se de către coloana de nord, pentru depășirea afluenților rîului Putna. Pînă la 20 august/2 septembrie au fost create în această zonă condiţii pentru debusarea în depresiunea Giurgeului. În acelaşi interval de timp, în fisia Diviziei 7 infanterie, grupurile „Ghimeş“ şi „Uz“ s-au consolidat pe poziţiile atinse în zilele precedente. În fisia Diviziei 8 infanterie, Brigada 15 infanterie a desfășurat acțiuni pentru curățirea de inamic a localităţilor din depresiunea Tîrgu Secuiesc si a trimis elemente de recunoaștere spre localitățile Tușnad, Bixad si Sfintu Gheorghe %. Divizia 2 cavalerie, care fusese concentrată la Oneşti și apoi de- plasată în zona Tîrgu Secuiesc, a primit misiunea să pună stapinire pe depozitele inamicului din această depresiune, să execute cercetarea spre nord în direcția Miercurea Ciuc, unde se aprecia că inamicul concen- trează o divizie, iar cu o parte din forte să pătrundă în valea Oltului peste munţii Bodocului 35. În vederea îndeplinirii misiunii, divizia a tri- mis Regimentul 7 roșiori spre Miercurea Ciuc, iar peste regiunea mun- toasă, spre vest, Regimentul 11 roșiori, care, în cooperare cu Regimentul 8 vînători, e eliberat la 20 august/2 septembrie localitatea Bixad si alte așezări de pe valea Oltului. În etapa a doua a operaţiei, cuprinsă între 21 august/3 septembrie si 28 august/10 septembrie, pe frontul Armatei de Nord acţiunile ofen- sive au continuat în scopul asigurării controlului în toate depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, a degajării munților Călimanului, 35 Ibidem, vol. I, Documente-Aneze, p. 260—261. 34 Ibidem, vol. I, p. 198. 35 Generalul G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916—1918), vol. I, Bucuresti, [f.a.], p. 266—267. % Arh. M.Ap.N., Divizia 2 cavalerie, dosar nr. 555/5, f. 4—6. 282 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Gurgluului si Harghitei de orice forte inamice si a debusärii în podişul Transilvaniei. Trupele de la dreapta dispozitivului Armatei de Nord au primit ordin să acţioneze în cooperare strînsă cu Armata 9 rusă. Ofensiva trupelor române a reînceput pe 23 august/5 septembrie cu grupurile „Bistricioara“ și „Bicaz“. După eforturi deosebite, executînd atît atacuri frontale, cit si acțiuni învăluitoare, cu coloanele organizate din timp pe direcţii laterale, forțele române au pătruns în depresiunea Giurgeului, au eliberat pînă la 25 august/7 septembrie localităţile Ditrău si Gheorgheni, iar pînă la 28 august/10 septembrie au ajuns în munţii Gurghiului. Atmosfera luptelor indirjite din acele zile de vară tirzie, asa cum ne-au descris-o cei care au participat la ele, relevă pregnant starea de spirit în care acționau trupele române. „Mergem grăbiţi [...] Dorul de luptă si de izbîndă ne făcea să nu mai simţim oboseala [...]. Hora războiului a început. Tunurile, ca un cîntec sălbatec, bat lung si îndesat. Luăm ade- vărata formaţie de luptă, căci obuzele si srapnelele scormonesc pămîntul si scuipă gloantele în toate părțile [...] Nimic nu se mai înțelege [...]. Iar noi înaintăm ușor, ocolind pe cit e putinţa scurmăturile obuzelor bleste- mate. Flăcăii României nu dau înapoi! Și ţinta lor este tot înainte 1% 37. Între 21 august/3 septembrie si 24 august/6 septembrie, grupurile şi coloanele de atac, constituite de Divizia 7 infanterie, Brigada 15 infan- terie si Divizia 2 cavalerie, s-au consolidat pe poziţii. Ulterior, pînă la 28 august/10 septembrie, aceste mari unități au pătruns spre munţii Har- ghitei şi Bodocului, asigurînd spațiul de concentrare pentru noile unități mobilizate care constituiau forțele ce aveau misiunea să dezvolte ofen- siva în interiorul podișului intracarpatic. Astfel, grupurile „Uz“ şi ,Oi- tuz“, care au atacat de front si de flanc în direcția Miercurea. Ciuc, după acţiuni deosebit de violente, au eliberat, în seara zilei de 26 august/8 sep- tembrie, oraşul. Aici a căzut eroic, în fruntea companiei sale, cel dintii ofițer din Regimentul 15 „Războieni“, căpitanul Nicolae Vulovici 38, a cărui moarte, după cum menţiona ziarul „Minerva“ din 10/23 septem- brie 1916, „a sporit lista eroilor noştri“ cu un „ostaş de valoare“ şi un „poet de talent în același timp“ 39. Zona principală de concentrare a forţelor Armatei de Nord fusese stabilită în raionul Ditrău, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Tirgu Secuiesc. Mobilizarea şi constituirea unităților se făcuse între timp la est de culmile centrale ale Carpaţilor Orientali, astfel: Divizia 14 infanterie, care avusese aproape toate unitățile constituite, isi adunase rezervele pe valea Bistriței, la nord de Bicaz; Divizia 7 infanterie în zona Dărmă- 37 Constantin Căzănişteanu, Dorina Rusu, op. cit., p. 68—69. 88 Eugen Marinescu, Cintdretul luptelor şi al biruinfelor. Căpitanul-poet Nicolae Vulovici, Bucuresti, 1977, p. 80—82. 33 „Minerva“, an VIII, nr. 2770 din 10 septembrie 1916, p. 1. 283 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Căpitanul Nicolae Vulovici, din Regimentul 15 infanterie „Războieni“, căzut eroic la 26 august/8 septembrie 1916 în luptele pentru eliberarea orașului Miercurea Ciuc nesti, Asău, Comăneşti ; Divizia 8 infanterie pe valea Trotușului la Tîrgu Ocna, Brătești ; Divizia 2 cavalerie fusese deplasată în întregime în de- presiunea Tîrgu Secuiesc. La data de 22 august/4 septembrie, comandantul Armatei de Nord a hotărît schimbarea raioanelor de concentrare ale Diviziei 8 infanterie mai la nord, pentru a o introduce în operaţie între diviziile 14 și 7 in- fanterie. Ca urmare, pînă la 28 august/10 septembrie unităţile Diviziei 8 au fost dirijate şi concentrate în depresiunea Giurgeului, sub protecția trupelor de acoperire. 40 Pătrunderea adincä (de 60—70 km) realizată de Armata de Nord peste Carpaţii Orientali, care punea în mare pericol aripa dreaptă a Ar- matei 7 austro-ungare din Bucovina, a determinat comandamentul ina- mic să dirijeze spre zona de joncțiune a armatelor 1 si 7 austro-ungare noi mari unităţi din rezerva generală. Armata de Nord, care înaintase pînă la 29 august/11 septembrie pe înălțimile de la vest de Mureş si Olt, a primit ordin, încă de la 26 au- gust/8 septembrie, ca după degajarea acestora de inamic, să-şi suspende temporar acţiunile ofensive din cauza situației create pe frontul de sud. O nouă etapă din desfășurarea luptelor in fisia Armatei de Nord s-a consumat între 29 august/11 septembrie si 13/26 septembrie, cînd trupele române au reluat acţiunile ofensive, reușind să realizeze noi pă- trunderi spre vest. 40 Arh. M.Ap.N, fond Divizia 8 infanterie, dosar nr. 514/3, f. 20—21. 284 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În această perioadă, deși trupele române vor păstra o anumită su- perioritate, în primul rînd în efective, raportul de forţe s-a diminuat simţitor fata de cel initial, aşa după cum rezultă din graficul de mai jos : Batalioane | Escadroane | Baterii | Mitraliere 68 Armata 42 (plus 6 de munte) 30—41 Armata 1 austro-ungară 29—35 __29—35 | 13-15 15 Armata de Nord | 70 35 Raport de august 4,1/1 3,1/1 2/1 8,5/1 forte nr d: septembrie | 2,4—2/1 | 2,6-2,3/1 | 1,6—1,2/1 | 0,8—0,7/1 | Divizia 14 infanterie a acţionat cu detașamentele „Bistriţa“ * si „Căliman“ ** la dreapta dispozitivului pentru a asigura flancul diviziei si a face joncţiunea cu trupele ruse. Forţele principale ale diviziei au atacat, începînd cu 12/25 septembrie, pentru a deschide defileul Mure- sului pe direcţia Topliţa, Deda, în vederea debusärii lor în podișul Tran- silvaniei, şi, totodată, pentru a împiedica Brigada 61 austro-ungară să tri- mită întăriri spre munţii Căliman. La sfîrșitul efortului ofensiv, Divizia 14 infanterie a atins aliniamentul dealul Negrii (sud-vest Vatra Dornei), Șaru Dornei, vîrful Pietrosul (cota 2 102 — munții Căliman), Răstolița (pe valea Mureșului), avînd elemente înaintate la Deda, vîrful Tibles si virful Selesel din Muntii Gurghiului. In ziua de 14/27 septembrie inaintarea Diviziei 14 infanterie a fost oprita prin ordinul Armatei de Nord, pri- mind misiunea de a organiza o pozitie de rezistenta la est de văile Io- dului si Rästolitei. Divizia 8 infanterie, în ultima etapă a ofensivei, a înaintat viguros de pe înălțimile de la vest de Mureș, peste Munţii Gurghiului, începînd cu 5/18 septembrie. Dispozitivul diviziei a fost organizat pe un eșalon cu o rezervă; în eșalonul întîi Brigada 37 infanterie a acționat pe trei coloane pe axul localităţilor Ditrău, Lăpușna, Reghin, iar Brigada 16 in- fanterie a înaintat asemănător pe axul Gheorgheni, Joseni, Praid. În acest timp, a reintrat în subordinea diviziei Brigada 15 infanterie, prin care s-a realizat legătura la flancul stîng cu Divizia 7 infanterie. La înche- ierea etapei, Divizia 8 infanterie a ajuns pe aliniamentul piriului Casva, satul cu același nume, Ibănești, Praid. 41 Divizia 7 infanterie a depășit munţii Harghita, ajungînd in depre- siunea Vlăhița, pe cursurile superioare ale Homorodului si Tirnavei Mari. Divizia 2 cavalerie, la aripa stîngă a armatei, a primit misiunea de a elibera oraşul Odorheiul Secuiesc şi, ca urmare, s-a deplasat în acest * Format la 28 august/10 septembrie din Regimentul 85 infanterie (4 batalioane) si o baterie de 87 mm din divizionul de obuziere al Regimentului 24 artilerie. ** Constituit la 28 august/10 septembrie pentru a ocupa o poziţie pe muntele Că- liman în scopul barării eventualelor atacuri inamice înspre Bilbor şi Topliţa. « Arh. M.Ap.N. fond Divizia 8 infanterie, dosar nr. 514/3, f. 21—26. 285 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Prizonieri austro-ungari la Ditrău (septembrie 1916) raion fără a intra însă în localitate; pe 5/18 septembrie, orașul fusese eliberat de ostaşii Regimentului 4 vinätori. Trupele române eliberatoare au fost intimpinate de primarul localităţii, în cadrul unei solemnitati. Prin acţiunile diviziilor 7 infanterie şi 2 cavalerie, aliniamentul. atins de Armata de Nord se prelungea spre sud de la Praid la Odorheiul Secuiesc. Ulterior, între 15/28 septembrie si 18 septembrie/1 octombrie, Ar- mata de Nord a desfășurat unele acțiuni ofensive locale pentru a fixa for- tele inamice din podișul Tirnavelor și a interzice dirijarea lor spre Sibiu, contribuind astfel la degajarea Corpului de Olt. Acţiunile şi-au atins par- tial scopul la diviziile 14, 8, 7 infanterie si 2 cavalerie, care au împins spre vest frontul Armatei 1 austro-ungare pînă la aliniamentul : Deda, înălțimile est Reghin, Chibed, Cristuru Secuiesc, dealurile sud şi est Archiud si Brădeni. 42 In concluzie, Armata de Nord, care a actionat cu vigoare, in ritm inalt in primele zile ale campaniei, in mod deosebit la aripa sa stinga — trupele dînd dovadă de un elan combativ ridicat, fiind conduse cu multă competenţă şi energie de generalul Constantin Presan —, a reuşit să-şi îndeplinească misiunea primită de a ieși cu forțele în podişul Tran- silvaniei şi a crea condiţii de dezvoltare a succesului spre „poarta“ So- 42 RRM, vol. II, p. 514. 286 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mesului. Către sfîrșitul operaţiei de armată, datorită situaţiei strategice a forțelor române pe frontul de sud, conform ordinelor primite de a se consolida pe aliniamentele atinse, acţiunile ofensive au avut scopul de a fixa forțele inamice din fata si a împiedica deplasarea lor în alte zone de luptă. În final, în urma ordinului expres primit din partea Ma- relui Cartier General, Armata de Nord s-a oprit la ieşirea de vest din Munţii Vulcanici, luînd în continuare măsuri de consolidare pe alinia- mentele atinse succesiv, în scopul de a face faţă unei eventuale contra- ofensive inamice, care se contura prin concentrarea de noi forte in Tran- silvania sub ordinele comandamentelor armatelor 9 germană și 1 austro- ungară. Pe timpul acţiunilor ofensive, care au durat, cu unele întreruperi, aproape o lună de zile (15/28 august — 18 septembrie/1 octombrie), Ar- mata de Nord şi-a dezvoltat ofensiva într-o fisie largă de peste 260 km la început și de 150 km în faza finală. Ea a pătruns între 50 și 100 km în adîncimea dispozitivului inamic, parcurgînd prin lupte grele 20 km in etapa întîi, 30 km în etapa a doua si 40 km în ultima etapă, eliberind 12 000 km? din teritoriul românesc aflat sub dominație străină. Ritmul mediu al ofensivei la flancul drept al frontului din Tran- silvania, pe întreaga durată de 28 de zile, a fost cuprins între 3 și 5 km în 24 de ore. Ritmul de ofensivă a fost de 5 km în prima etapă şi de 3 km în celelalte două etape. Intrucit în multe zile ofensiva a stagnat, iar terenul în care s-a acționat a fost muntos, împădurit, greu accesibil, acest ritm poate fi socotit corespunzător atît din punctul de vedere al raportului de forte existent, cit si din cel al dificultăților intimpinate pe parcursul desfășurării acţiunilor de luptă. Lărgimile fisiilor de ofensivă ale marilor unităţi subordonate au fost diferite în raport cu caracteristicile terenului în care s-au dus luptele şi de depărtarea dintre direcţiile pe care acționau grupările respective ; 40—80 km la Divizia 14 infanterie, 30—90 km la Divizia 7 infanterie, 25—40 km la Divizia 8 infanterie, care a înaintat cu o singură brigadă în eșalonul întîi, 40—70 km la Divizia 2 cavalerie. Grupurile de acoperire au manevrat, de regulă, pe direcții inde- pendente, în lungul trecătorilor din Carpaţii Orientali, cu depărtări apre- ciabile între coloanele care executau atacul. Avînd fișii de ofensivă largi ca dezvoltare frontală, grupurile și-au concentrat forțele şi au rupt apărarea inamicului în sectoare cu o lungime de 16 km şi 30 km: „Bis- trita“, 30 km ; „Bistricioara“, 20 km; „Bicaz“, 16 km; ,Ghimes“, 30 km; „Uz, 20 km; „Oituz“, 20 km. Pe timpul ofensivei, Armata de Nord a avut în atenţie realizarea legăturii cu Armata 2 română, după depășirea regiunii muntoase, și cooperarea cu Armata 9 rusă la aripa dreaptă, unde însă pătrunderea Grupului „Bistriţa“ a fost mai mică în comparaţie cu celelalte grupuri. Acest din urmă fapt s-a datorat insuficientei realizări a cooperării în luptă între aripile respective ale armatelor aliate, decurgînd în principal din faptul că Armata 9 rusă nu a desfășurat acțiunile ofensive preconi- zate în Convenţia militară din 4/17 august 1916. 287 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Comandamentul Armatei de Nord, desi înfiinţat la data decretării mobilizării generale, a demonstrat capacitatea și intuiţia necesare, asi- gurînd o bună coordonare a acţiunilor de luptă, cărora le-a imprimat caracterul unei viguroase operaţii de armată. Armata 2 română, comandată de generalul de divizie Alexandru Averescu, desfășurată în centrul dispozitivului frontului de vest şi nord- vest, a vizat, în prima fază a ofensivei, pătrunderea în Transilvania peste Carpaţii de Curbură şi Meridionali şi nimicirea inamicului pe frontul dintre valea Slănicului, în munţii Vrancei, și masivul Piatra Craiului. În fata marii unități române inamicul avea în dispozitiv instalate 9 ba- talioane, 3 escadroane si 4 baterii, forţele fiind dislocate pe principalele direcţii de interzis. Dispozitivul operativ adoptat de Armata 2 română a fost organizat pe un eșalon, cu o rezervă. La dreapta, între munţii Vrancei si Baiului a acționat Corpul 3 armată, comandat de generalul de divizie Constantin Tănăsescu (diviziile 5 si 6 infanterie), iar la stînga, pînă la munții Fă- garas, Corpul 2 armată, sub comanda generalului de divizie Dumitru Cotescu (diviziile 3 si 4 infanterie). În adincime, în rezerva armatei, era Divizia 1 cavalerie, comandată de generalul de brigadă Ioan Herescu, concentrată în zona Curtea de Arges, Anghinesti. Dispozitivul a fost ju- dicios alcătuit, avîndu-se în vedere faptul că în zona de competenţă a Armatei 2 se afla principala trecătoare a Carpaţilor — Predeal — si că la nord de munţi se debusa în depresiunea Birsei, spaţiu larg pentru efec- tuarea manevrei de forte si mijloace, care trebuia luat sub control cu rapiditate şi cu efective suficiente. În desfășurarea sa, operaţia ofensivă a armatei a înregistrat trei etape. Prima a cuprins luptele desfăşurate între 15/28 august și 20 au- gust/2 septembrie, pentru depășirea versanților exteriori ai Carpaţilor de Curbură, asigurarea spaţiului de concentrare a forțelor principale ale armatei în depresiunea Brașovului şi ajungerea pe versanţii interiori (Ba- raolt si Perșani). A doua s-a încadrat în timp între 21 august/3 septem- brie si 28 august/10 septembrie si s-a caracterizat prin acţiunile desfa- şurate pentru dezvoltarea succesului în partea centrală a frontului ro- mân din Transilvania, concomitent cu deplasarea de noi unități și mari unități în zona acțiunilor de luptă. Cea de-a treia etapă, desfășurată între 29 august/11 septembrie si 13/26 septembrie, a cuprins acţiunile angajate de trupele armatei pentru consolidarea aliniamentului atins şi sprijinirea Corpului 1 armată, care lupta la sud de Sibiu. Prima etapă s-a declanșat prin trecerea simultană la ofensivă a tuturor grupurilor de acoperire în noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916. La aripa dreaptă a armatei a trecut la ofensivă Divizia 6 infanterie (general de divizie Constantin Costescu), care avea în subordine grupu- rile „Putna“ si „Buzău“. Grupul „Putna“ (colonel Petre Fotescu, comandantul Brigazii-11 in- fanterie) a trecut la atac peste munții Vrancei, în lungul văilor Lepsa, Putna, Năruja si Zăbala, direcţii care convergeau în valea rîului Ghelinta de la nord de munţi. La 16/29 august trupele române au atins în acest 288 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalu!i de divizie Alexan- dru Averescu, coman- dantul Armatei 2 române (august; septembrie 1916— 1918) și Armatei 3 române (august —septembrie 1916) sector aliniamentul localităţilor Ghelinta și Zăbala. La flancul drept, între Ghelinta si Tîrgu Secuiesc, Grupul „Putna“ a realizat joncţiunea cu tru- pele de la aripa sudică a Armatei de Nord. Mai la sud, Grupul „Buzău“ (general de brigadă Gheorghe Sănă- tescu, comandantul Brigăzii 12 infanterie) și-a dirijat trupele de la dreapta pe văile riurilor Bisca Mică si Bisca Mare, spre localitatea Co- mandău, ulterior spre Zagon, pe care îl eliberează în seara zilei de 16/29 august; la centru a înaintat peste piriul Zabraut spre Barcani, prelungindu-si acţiunea pina la ieșirea din regiunea muntoasă împădu- rita, la localitatea Borosneu Mare; la stînga, cu cea mai puternică co- loană, a trecut frontiera pe valea Buzăului si a angajat lupte indirjite cu subunități inamice din Regimentul 43 austriac, care ocupau dealurile din jurul Covasnei. Succesele obţinute au creat posibilitatea pătrunderii la Întorsătura Buzăului ; de aici a înaintat în lungul comunicaţiilor spre nord-vest, atingînd aliniamentul localităţilor Dobirlau și Teliu la 17/30 august, pe care s-a consolidat, organizînd poziții de luptă pînă la 20 au- gust/2 septembrie. Divizia 5 infanterie (general de brigadă Petre Frunză) a început si- multan acţiunile cu grupurile „Tabla Butii“, „Bratocea“ si ,Predelus“. Grupul „Tabla Butii“ (colonel Alexandru Negri, comandantul Regi- mentului 8 infanterie) a trecut pe la vîrful Tătaru Mare și a coborit spre Vama Buzăului. Ciocniri importante s-au desfășurat cu un batalion ina- mic la confluenţa văilor Buzăului Mare şi Strîmba, cît şi la Vama Bu- zăului. Aici, după o luptă care a durat peste trei ore, în urma unui atac frontal si al învăluirii cu batalionul 1 din Regimentul 8 infanterie, tru- pele române au reușit să elibereze localitatea ; au fost luaţi prizonieri - 492 militari (între care 4 ofiţeri), inamicul avînd în plus pierderi cifrate la 115 morţi și 17 răniţi, 500 de arme, 60 000 cartuşe şi un numeros echi- pament. Pierderile Regimentului 8 infanterie au fost de 2 morţi si 4 ră- 289 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trupe române înaintind spre un nou aliniament în timpul luptelor din interiorul arcului carpatic niti 8. După o rapidă regrupare în zona Vama Buzăului, s-a reluat înain- tarea forțelor române, fiind eliberate localitățile Budila şi Prejmer la 19 august/1 septembrie. Grupul „Bratocea“ (colonel Dumitru Popovici, comandantul Bri- găzii 9 infanterie) a înaintat peste Carpaţi, pe coloane, în lungul trecă- torii Bratocea, asigurîndu-se la flancuri cu două subunități. După ce a pus stapinire pe pichetul de graniță inamic, a angajat o luptă scurtă pen- tru controlul văii Babarunca. Aici, în cooperare cu atacul de flanc al Grupului ,Predelus“, care a ajuns în aceeași vale, s-a obținut un succes deosebit şi s-a putut înainta pînă pe aliniamentul localităţilor Săcele, Tărlungeni, Cărpiniș, Zizin #4. Pe lizierele de nord ale acestor localităţi, subunitățile au organizat poziții favorabile de plecare la atac. Direcţia cea mai importantă din Carpaţii de Curbură, trecătoarea Predeal, a fost deschisă de Brigada 8 infanterie (general de brigadă Gri- gore Simionescu), care şi-a axat forţele principale în lungul comunica- tiei, acestea fiind asigurate prin acţiunile ofensive ale celor două co- loane de flanc. Manevra iniţială a fost concepută ca o acţiune frontală în lungul trecătorii, combinată cu două atacuri învăluitoare pentru a pune stapinire pe pichetele gräniceresti inamice Susai, Timiș, pe cel de pe valea Risnovului si a ajunge la sud de gara Timiş. Coloana din centru “5 RRM, vol. I, p. 213. « Arh. M.Ap.N. fond Divizia 5 infanterie, dosar nr. 511/20, f. 3. 290 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a pătruns în seara de 14/27 august pe la vama Predeal 4%, fiind primită cu foc violent executat de inamic din satul Timișul de Sus şi de pe înălţi- mile de la vest si de la est de localitate, astfel că batalionul din avan- gardă a fost oprit. În dimineaţa de 15/28 august, cînd atacul a fost reluat, inamicul a încercat să opună rezistenţă la sud de gara Timiș, dar a fost respins si s-a repliat către defileul dintre Piatra Mare si Postăvarul. Aici se aflau în poziţie două batalioane inamice, avînd 3—4 mitraliere am- plasate de o parte și de alta a şoselei. Pentru a cuceri această pozitie, comandantul coloanei a hotărît să atace cu toate forţele, după o scurtă pregătire de artilerie, acțiunea trebuind să aibă un caracter decisiv, miș- carea si baioneta avînd rolul principal 46. Primul atac executat pe 15/28 august la ora 13,35 nu a fost încununat de succes, dar la ora 16, un nou asalt întreprins în cooperare cu coloana din stînga s-a soldat cu nimici- rea inamicului din fata. În zilele următoare, coloana din dreapta a atins creasta muntelui Piatra Mare, după care a coborit la Dirste. Restul gru- pului a acționat frontal, eliberînd succesiv Timișul de Jos, Dirste, apoi Braşovul în ziua de 16/29 august. În aceste acţiuni şi-au făcut din plin datoria, printre alti nenu- märati eroi, locotenentul Alexandru Poenaru, sublocotenentii Gheorghe Cocirgeanu si Dumitru Chiriac, sergentul Nicolae Georgescu, ca si căpi- tanul Ion Dumitriu din Regimentul 2 grăniceri, grav rănit în luptele de la gara Timiş. Ulterior, au fost organizate două detașamente — „Brașov“ și »Dirste“* —, care, între 17/30 august si 20 august/2 septembrie, vor apăra localităţile cu acelaşi nume pentru a interzice pătrunderea inamicului spre defileul Dirstei. După ce la 19 august/1 septembrie Grupul „Pre- deal“, respingind unităţi ale Diviziei 71 infanterie austro-ungare, intra în Codlea, la 20 august/2 septembrie, din ordinul Corpului 2 armată, co- mandantul Diviziei 4 infanterie, generalul de brigadă Alexandru Socec, a luat comanda grupurilor „Predeal“ și „Bran“. În aceeași zi, Grupul „Predeal“ a eliberat Feldioara, iar Grupul „Bran“ satul Vlădeni, inami- cul retrăgîndu-se peste munţii Perșani si peste Olt. În acest timp, Grupul „Moroeni“ a făcut legătura între grupurile „Predeal“ și „Bran“, fără a desfășura acţiuni ofensive deosebite. La aripa stingă a armatei, tot în seara de 14/27 august, Grupul „Bran“ (colonel loan Lupescu) a trecut dincolo de munți pe trei coloane, făcînd efortul în centru, cu Regimentul 30 „Muscel“ (locotenent-colonel Stelian Alexandrescu), înaintînd în lungul comunicației Giuvala, Bran. Trupele de frontieră inamice au fost respinse spre nord, după încleștări mai importante pe înălțimile Măgura, Bran si Dealul Cetăţii. Aici s-au remarcat îndeosebi militarii regimentelor 30 „Muscel“ si 22 ,Dimbovita“ ; dintre aceștia, sînt de relevat numele a doi ofițeri căzuţi eroic la datorie : locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, comandantul Regimen- tului 30 „Muscel“, şi locotenentul Grigore Ceapleanu, comandantul com- 45 Const. Re op. cit, vol. I, p. 246. “ RRM, vol. 291 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, comandantul Regimentului 30 infanterie, „Muscel“, primul ofițer român căzut în războiul de eliberare în noaptea de 14/27 — 15/28 august 1916 paniei 2 din același regiment. În fruntea ostașilor, ei s-au avintat primii la luptă împotriva inamicului, jalonind, cu însăși viata lor, drumul vic- torios al armatei române în războiul de eliberare. Înaintarea a fost reluată la 17/30 august pentru a se atinge a doua zi aliniamentul Tohanu Nou, Tohanu Vechi, Zărnești, după care succesul a fost dezvoltat spre nord-. vest ; la 20 august/2 septembrie Grupul „Bran“ a atins aliniamentul Hăl- chiu, Vlădeni 7. În urma acţiunilor de luptă desfășurate de trupele Armatei 2 ro- mâne, în prima etapă, s-au produs pierderi importante Diviziei 71 in- fanterie austro-ungară, s-a pătruns pe toate direcţiile în depresiunea Birsei, obligînd inamicul să se retragă la vest de Olt, creîndu-se posi- bilitatea concentrării forţelor principale ale armatei la nord de Carpaţii de Curbură și continuarea ofensivei în podișul Tirnavelor. Pentru etapa a doua, comandamentul român a hotărît, la 20 au- gust/2 septembrie, ca grupurile de acoperire întărite cu trupe aduse din adincime să înainteze si să pună stäpinire pe linia Baraolt, Racos, malul nordic al Oltului pînă în dreptul Făgărașului. Grosul armatei, sub pro- tectia grupurilor de acoperire, urma să se concentreze în zona Covasna, Sfintu Gheorghe, Feldioara, Vlădeni, Brasov 48. După întărirea cu noi trupe a grupurilor de acoperire, la 24 au- gust/6 septembrie a fost reluată înaintarea. În fisia de înaintare a Diviziei 6 infanterie, Grupul „Putna“ a eli- berat satele Comolău si Reci, iar Grupul „Buzău“ a eliberat orașul Sfintu « Arh. M.Ap.N., fond Corpul 2 armată, dosar nr. 180, f. 6. 48 Ibidem, f. 7. 292 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Gheorghe. În spatele acestor grupuri de acoperire s-au concentrat forţele Divizia 5 infanterie și-a concentrat forţele principale în raionul Tărlungeni, Hărman, Prejmer, Zizin. Dar la data de 24 august/6 sep- tembrie, datorită evoluției situaţiei militare pe frontul de sud, Marele Cartier General a scos Divizia 5 infanterie din subordinea Armatei 2 şi a ordonat deplasarea ei în Dobrogea, în zona Medgidia, Mircea Voda *°. In locul Diviziei 5 infanterie a fost adusă în zona luptelor Divizia 22 in- fanterie (general de brigadă Nicolae Petala). Cu toate acţiunile întreprinse în zona sa de acţiune, pînă la 28 au- gust/10 septembrie, trupe ale Corpului 3 armată nu au putut împie- diea Corpul de cavalerie Schmettow să închidă frontul între Divizia 51 honvezi (de la Sibiu) si Divizia 71 infanterie austro-ungară din fata Armatei 2 (de la nord de Braşov). În fisia Corpului 2 armată, Divizia 4 infanterie (general de brigadă Gheorghe Burghele), cu elementele înaintate, a atins linia Rodbav, Fel- dioara şi şi-a concentrat celeialte forte în depresiunea Birsei. Divizia 3 infanterie și-a reorganizat dispozitivul în zona Vlădeni, Șinca Nouă, Poiana Mărului, obligînd inamicul, care interzicea defileul dintre munţii Perșani si Taga, să se retragă la nord de Olt, în raionul Hălmeag. În adîncimea dispozitivului armatei s-a constituit, începînd cu 25 august/7 septembrie, Divizia 21 infanterie din brigăzile 33 şi 34 luate de la diviziile 3 si 4 infanterie °°. Ansamblul situaţiei militare a României la aproape două săptămîni de la deschiderea ostilităților a impus, pe lîngă formarea rapidă de noi mari unităţi, si schimbări de comandament la nivel armată. Astfel, in- cepînd cu 26 august/8 septembrie, la comanda Armatei 2 a fost numit generalul de divizie Grigore Crăiniceanu în locul generalului Alexandru Averescu, care a luat comanda Armatei 3 pe frontul de sud, avînd ca șef de stat-major pe generalul de brigadă Constantin Cristescu 5!. Ca urmare a respingerii inamicului la vest de Olt și a terminării concentrării forţelor principale destinate acţiunii ulterioare, comanda- mentul român a hotărît ca Armata 2 să dezvolte ofensiva spre nord- vast şi spre vest în scopul nimicirii adversarului, care se organizase de- fensiv pe malul drept al rîului, si să debuseze în podişul Tirnavelor. Noua misiune a armatei era destinată să asigure, cît mai rapid, înain- tarea în Transilvania si să împiedice concentrarea unor importante forte inamice, concomitent cu efortul de rezolvare a dificilei situaţii inter- venite pe frontul de sud. Demn de semnalat este faptul că misiunea ofensivă a Armatei 2 se înscrie în ansamblul strategic defensiv adoptat temporar de comandamentul român pentru întregul front transilvan. Astfel, la 30 august/12 septembrie, un ordin de la Marele Cartier Ge- 49 RRM, vol. I, p. 293. 50 Ibidem, vol. I, p. 296. 5i Arh. M.Ap.N, fond Corpul 2 armată, dosar nr. 10, f. 7. 293 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro neral, care dădea o orientare de ansamblu asupra atitudinii vremelnice ce se va adopta pentru operațiile din Transilvania, specifica : „Pentru ca această defensivă să poată fi cît mai puternică, este nevoie de a se scurta frontul actual si a se face o mai strînsä legătură între arma- tele 1, 2 si de Nord. In acest scop, Armata 2 va înainta si va pune stă- pînire pe valea Oltului si Homorodului, între Făgăraș, Homorod [...], întărindu-se apoi puternic [...]. Legătura dintre armatele 2 si 1 (al că- rui flanc drept este la Avrig) se va face printr-un detașament din Ar- mata 2, care să ocupe Ucea de Jos“ 5. Deci, Armata 2 trebuia să îna- inteze cu un detașament pe direcția Făgăraș, Sibiu, să ajungă în raio- nul localității Ucea de Jos pentru a face joncțiunea cu Armata 1, care avea Flancul drept la Avrig 5%. În fata fisiei de ofensivă a Armatei 2 inamicul dispunea de forte mai însemnate decît în etapele precedente : în sprijinul Diviziei 71 in- fanterie austro-ungare venise Divizia 1 cavalerie din Corpul de cava- lerie Schmettow, iar pe parcursul acțiunilor de luptă vor fi dirijate noi forte din adincime pentru a se opune înaintării trupelor noastre. De ase- menea, dispozitivul inamic la vest de Olt si în podișul Hirtibaciului era mai Dine organizat, pe direcția ce conducea spre Sibiu, de pildă, defensiva adversarului fiind eșalonată în adincime. În consecinţă, principala si cea mai dificilă acţiune a marilor unități române din zonă era forțarea Oltului. Toate podurile peste rîu din zonă, cu excepția celui de la Hoghiz, fuseseră distruse, iar la punctele de trecere pe malul drept inamicul organizase tranșee si rețele de sîrmă. Pregătirea ofensivei a durat două zile, după care la 1/14 sep- tembrie au început. acţiunile de luptă pentru atingerea aliniamentului Homorodul Mic, Olt; la Corpul 2 armată, în sectorul Diviziei 3 in- fanterie, între Făgăraș si Hoghiz, ofensiva s-a generalizat între 2/15 si 4/17 septembrie, cînd au fost atinse aproape toate obiectivele fixate de Marele Cartier General. În faza următoare, între 5/18 şi 13/26 sep- tembrie, s-au desfășurat acțiuni de organizare și apărare a poziţiilor în întreaga fisie a armatei. În fisia Corpului 3 armată, la flan- cul drept Divizia 6 infanterie şi Detasamentul „Putna“ au primit misiunea de a atinge aliniamentul Homorod, Rupea, în cooperare cu Divizia 22 infanterie, care acţiona la aripa stîngă a corpului. Ofen- siva a început la 2/15 septembrie, cînd unităţile Diviziei 6 infanterie s-au îndreptat spre obiectivele fixate. Mentinind contactul cu ina- micul si cooperind strîns si cu Regimentul 11 infanterie, trupele marii unităţi au obligat forțele adverse să se retragă către localitatea Paloş. In urma unui atac viguros, trupele române au nimicit un batalion inamic din acest raion si au pus stăpînire pe dealul Teiusului. De- taşamentul „Putna“, format din Regimentul 10 infanterie şi 2 ba- 52 RRM, vol. I, Documente-Anezre, p. 389—320. 53 Ibidem, vol. I, p. 380. 294 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro terii de artilerie, a asigurat, în defileul Racos, dreapta si spatele Di- viziei 6 infanterie. Pe frontul Corpului 2 armată, Divizia 3 infanterie a trecut Ol- tul simultan pe trei direcții, prin punctele Crihalma, Hălmeag si Be- clean (2 km sud de satul Sona) si a înaintat pe pantele sudice ale podișului Hirtibaciului. Prin atacuri violente si luptă la baionetă, trupele acestei divizii au reuşit să pună stäpinire pe puncte impor- tante ca : Sona, Calbor, Ticuşu Vechi şi Felmer. La rîndul ei, Divizia 4 infanterie s-a deplasat din munţii Persani în raionul Toderita, Ileni, Riusor, Mindra, unde a staționat pe timpul nopții. Armata 2 română a reușit, în urma luptelor din 2/15 septembrie, să pună stăpinire pe porțiunea de teren cuprinsă între Olt si Homorod, avind linia de contact la Rupea, Dăişoara, sud Ticuşu Vechi. Acest succes s-a realizat cu prețul a numeroase pierderi : 2 ofiţeri și 68 os- tasi morţi, 7 ofițeri si 380 ostaşi fiind răniţi. Trupele române au cap- turat 6 ofițeri, 7 cadeți, 750 soldaţi, 4 mitraliere si alte numeroase cantități de arme şi muniții 54. În cursul acestor lupte ca, de altfel, în întreaga campanie, tru- pele române au primit un larg și substanţial sprijin din partea popu- latiei locale. Așa s-a întîmplat, de pildă, la forțarea Oltului, cînd sub uni- tätile Regimentului 22 ,Dimbovita“ au fost călăuzite de o tînără din zona Braşovului, „eroina de la Olt“, Maria Manciulea. După ce a fur- nizat, în mai multe rînduri, informații trupelor române, ea s-a oferit, asa cum se consemnează în ordinul de zi prin care i se conferea me- dalia „Virtutea Militară“, „să servească de călăuză unui regiment de infanterie, care avea să atace inamicul ce se găsea pe malul opus al Oltului, a intăat cu primii ostași în apă si i-a condus cu cel mai desă- virsit curaj prin ploaia de gloanțe, contribuind astfel la reușita ata- cului“ 55, Ei i s-au alăturat alte două femei — Lucretia Canja şi Vic- toria Oană —, care au furnizat, la rîndu-le, informații prețioase uni- tatilor române. Fapta lor patriotică a fost recunoscută si prin citarea prin ordine de zi, Lucretia Canja primind si medalia „Virtutea Mili- tară“. Aici; în luptele de pe Olt, a căzut eroic, în fruntea Regimentu- lui 22 infanterie, colonelul Dumitru Bältäretu. Indirjiti de moartea comandantului lor, soldații români au atacat impetuos la baionetă si, bine sprijiniți de focul artileriei, au executat misiunea încredințată, eliberind localitatea Daisoara. Efortul ofensiv ulterior al Armatei 2 a fost concentrat la flancul sting al frontului său cu scopul de a pune stapinire pe localitățile Fel- mer si Boholt si a realiza joncțiunea cu Armata 1 spre Avrig ™. 54 Ibidem, vol. I. p. 394. . i : 55 Lucian Ionescu-Tomsani, Eroina de la Olt. Maria Manciulea, Bucuresti, 1979, Ve 75—76. 56 h. M.Ap.N., fond 337, dosar nr. 180, f. 10. si 295 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Maria Manciulea călăuzind Regimentul 22 infanterie ,Dimbovita“ in spatele dispozitivului inamic în luptele de la Olt (septembrie 1916) Forța combativă a Armatei 2 va fi însă diminuată din seara zilei de 2/15 septembrie, deoarece, potrivit ordinului Marelui Cartier General, diviziile 2 şi 22 infanterie se vor deplasa pe frontul de sud; trupele Diviziei 22 infanterie au fost înlocuite cu unități ale Divi- ziei 3 infanterie si Brigăzii 3 călăraşi. Armata 2 română räminea, aşadar, doar cu trei divizii de infanterie (4, 3 şi 6) şi două brigăzi de cavalerie (2 şi 3), întărite cu artilerie, ceea ce a dus la lărgirea fisiilor de acţiune ale marilor unităţi din compunerea sa. Acţiunile de luptă s-au localizat ulterior în special la Divizia 4 infanterie, care în ziua de 3/16 septembrie s-a angajat pe două di- rectii pentru a trece forțele principale pe malul drept al Oltului, in raionul Făgăraș ; marea unitate urma ca în ziua de 4/17 septembrie să atingă aliniamentul Felmer, Boholt. Coloana din dreapta, formată din Regimentul 21 infanterie si un divizion de artilerie, a reuşit să respingă Brigada 6 cavalerie austriacă si să pună stapinire pe Boholt, dealul Podului şi Calbor, silind inamicul să se retragă pe aliniamentul 296 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rîului Rodbav. Pe la Beclean a trecut Oltul gruparea din stînga, care a reușit să se fixeze pe înălțimile de la imediat nord de Făgăraș”. Astfel, în seara zilei de 4/17 septembrie Armata 2 a atins pe întregul front obiectivele stabilite de comandamentul superior, a rea- lizat legătura la dreapta cu Armata de Nord — la Lueta, unde ajun- sese Brigada 3 călărași —, iar la stînga urma să se realizeze legă- tura cu Armata 1 printr-un detașament mixt. Un detașament constituit pentru a realiza legătura cu Armata 1 a descoperit la un moment dat că inamicul ocupa înălțimile de pe dreapta Oltului cu un regiment de cavalerie, întărit cu mijloace de artilerie la nord de Ucea de Jos şi cu 8 escadroane şi artilerie la nord de Voila si Cincsor. În această situaţie detașamentul nu a mai continuat înaintarea şi s-a oprit în localitatea Lisa. Patrulele de cer- cetare trimise la sud de Olt nu au întilnit trupe inamice. Ca urmare, la 7/20 septembrie, detașamentul de legătură a trimis o patrulă spre Avrig, unde a luat contactul cu Corpul de Olt, realizînd în seara zilei joncţiunea cu dreapta Armatei 1 58. Începînd cu ziua de 6/13 septembrie, situația Armatei 2 a de- venit complicată, deoarece inamicul din contact, de la nord de Olt și din adincime, se întărise puternic. Din informaţiile existente rezulta că în fisia de acțiune a armatei inamicul dispunea de următoarele forte : Divizia 71 infanterie austro-ungară, întărită cu Brigada 19 Land- sturm austro-ungară, Divizia 1 cavalerie austro-ungară ; alte forțe se aflau în curs de concentrare la Sighişoara şi la vest de Făgăraş. La aceeaşi dată Marele Cartier General roman a ordonat Arma- tei 2 să se întărească cît mai puternic pe mai multe poziţii de apă- rare ; în ziua următoare, 7/20 septembrie, armata a primit ordin să organizeze trei esaloane fortificate. Primul dintre ele trebuia con- stituit pe poziţiile cele mai înaintate ocupate de unităţile sale, cel de al doilea pe cele atinse de trupele noastre de acoperire după tre- cerea în Transilvania la ieşirea din defileurile munţilor, iar cel de al treilea pe aliniamentul initial de plecare la ofensivă. Fiecare eșalon trebuia să fie constituit din mai multe linii fortificate 58, Pe baza ordinului primit, armata va efectua mai multe regru- pări pînă la 13/26 septembrie, concomitent cu unele acţiuni locale pentru a se consolida pe primul aliniament. La sfîrșitul acestei ample operaţii ofensive desfășurată de Ar- mata 2 pentru eliberarea părţii centrale a Transilvaniei trupele sale atinseseră aliniamentul : Odorheiul Secuiesc (unde s-a realizat jonc- tiunea cu Armata de Nord), Palos, Fiser, Daisoara, Ticusu Nou, Toar- cla, Säsäus, Noul Român, Cîrtisoara (legătura cu Corpul de Olt), Avrig 60. 5 RRM, vol. I, p. 399. 58 Jbidem, p. 405. 5 Arh. M.Ap.N., fond 337, dosar nr. 180, f. 11. 60 RRM, vol. II, p. 444. 297 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Militari austro-ungari luaţi prizonieri de ostașii români în luptele din Transilvania Caracteristicile acestei operaţii ofensive de anvergură reies prin relevarea cîtorva indicatori specifici. Astfel, lărgimea fisiei de ofen- sivă a fost de aproximativ 230 km între munţii Vrancei şi Făgărașului la începutul ofensivei şi de 100 km între Odorheiul Secuiesc şi Avrig la sfîrşitul operaţiei. Adîncimea operaţiei a fost de 120 km la aripa dreaptă între munţii Vrancei si localitatea Palos, de 70 km la centrul fisiei între munţii Bratocea si podişul Hirtibaciului (localita- tea Ticuşu Nou) şi de 90 km la stînga armatei, între Bran şi Avrig. Pe timpul desfășurării acțiunilor de luptă în cele 29 de zile (15/28 august — 13/26 septembrie) trupele române au înaintat într-un ritm cuprins între 3 şi 5 km în 24 de ore. Trebuie de subliniat că acest ritm a fost obţinut în condiţiile în cafe a fost necesară depășirea a două lanţuri muntoase — Carpaţii Curburii exterioare şi Carpaţii Curburii interioare. Pe plan operativ şi tactic, la nivelul corpurilor de armată, al diviziilor şi grupurilor, s-au înregistrat, de asemenea, performanţe notabile. Lărgimea fisiilor de ofensivă la corpurile de armată a fost de 155 km la Corpul 3 armată si de 75 km la Corpul 2 armată. Divi- ziile au acţionat în fisii cuprinse între 60 km — cazul Diviziei 6 in- fanterie la începutul ofensivei — si 14 km — la Divizia 3 infanterie în aceeaşi fază a acţiunilor. Grupurile de acoperire ale Armatei 2 române au trecut frontiera in fisii largi de pînă la 40 km, cum a 298 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro fost situația Grupului „Putna“, ajungînd în depresiunea Braşovului în fisii cu dezvoltare de 4 la 10 km, ingustindu-se sensibil datorită con- vergenţei direcțiilor de acţiune spre această depresiune. În total, în cursul operaţiei ofensive au fost eliberaţi circa 8 000 km?, din străvechiul pămînt al Transilvaniei, tricolorul românesc fluturind mindru în localităţile acestei frumoase zone a ţării, unde trupele române au fost primite cu entuziasm. și sprijinite larg de populaţia locală. La aripa stingă a frontului, misiunea Armatei 1, care forma pi- votul întregului dispozitiv ofensiv, era de a înainta cu forțele principale spre valea inferioară a Mureșului pentru a elibera zona Alba Iulia, Simeria, Porţile de Fier transilvane, Orșova si a pune stäpinire pe înălțimile care domină Cerna dinspre vest. Ulterior, armata trebuia să elibereze Abrudul si să opereze in zona Caransebeș, Dobra (pe Mu- res), după care să înainteze fie in Banat, fie la nord de Mureș, spre Tisa (Szeged). Zona in care şi-a desfășurat acțiunea Armata 1 română se ca- racterizează printr-un relief puternic framintat, cu întinse masive muntoase despärtitoare, impiedicind comunicațiile directe atît între grupurile armatei, cît și între acestea și Armata 2 română. De aceea, stăpînirea defileurilor Jiului și Oltului și ieșirea rapidă spre cursul mij- lociu al Mureșului devenea indispensabilă pentru succesul întregii ofen- sive f!. Pentru îndeplinirea misiunii, toate grupurile de acoperire au în- ceput deplasarea simultan, la mare depărtare în spaţiu, datorită existen- tei „blocurilor“ muntoase de mare suprafaţă ale Parîngului si Reteza- tului. În ansamblul lor, operaţia armatei s-a executat în două etape. Etapa întîi s-a desfășurat între 15/28 august si 20 august/2 septembrie, cînd grupurile de acoperire au trecut frontiera nedreaptă și au creat capete de pod în zona muntoasă, iar cea de a doua, între 21 august/3 septembrie pînă la 28 august/10 septembrie, cînd efortul a fost concentrat pentru dez- voltarea succesului spre Sibiu, Haţeg și Caransebeș. Grupul „Olt“ (general de divizie Ioan Popovici) a fost primul care a trecut la ofensivă, actionind pe trei direcții în lungul văii Oltului si pe pantele adiacente acestui rîu. Trupele din dreapta, care ocupau creasta muntelui Coti, au ajuns în noaptea de 14/27 spre 15/28 august pe pantele vestice ale munților Făgăraş, de unde au înaintat în ziua ur- mătoare spre Turnu Roșu, Sebesu de Jos si Sebeşu de Sus. Batalionul din dreapta, după o scurtă luptă, a eliberat în dimineaţa zilei de 15/28 august satul si gara Porcesti (Turnu Roșu), unde a capturat un tren blindat, care executa foc intens asupra trupelor române ®. De aici gra- nicerii au atacat prin învăluire Regimentul 44 infanterie austro-ungar, ‘care s-a retras în grabă peste Olt, luptătorii români luînd 151 prizonieri. 6! Maior Alexandru Pelimon, Studiul operaţiilor de la Sibiu. 1916, Bucuresti, 1934, p. 4—5. & Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 59. 299 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Amplasament al une: mitrahere române pe frontul de la Olt Grupul „Lotru“ a angajat inamicul pe front larg, la vest de Olt la 14/27 spre 15/28 august după miezul nopţii. Lupte puternice s-au dat timp de trei ore pentru cucerirea pozițiilor inamice de pe virful Po- logas, românii luînd peste 50 de prizonieri. Cu această ocazie s-a eviden- tiat locotenentul Nicolae Ionita din Regimentul 1 grăniceri, care, desi „grav rănit“, a dat — după cum se menţionează în Înaltul ordin prin care i se conferea ordinul militar „Mihai Viteazul“ — dovadă de un „devotament admirabil“ 65. După ce pe data de 16/29 august generalul Ioan Popovici a luat co- manda Corpului 1 armată, atacul a fost continuat de pe pantele de nord ale virfului Negovanul Mare, printr-o manevră dublu învăluitoare asupra inamicului ce se retrăsese pe o nouă poziție ; lupte victorioase au avut loc în zona localităților Fundu Riului și la Riu Sadului, unde în seara zilei s-a realizat legătura între cele trei coloane ale Grupului „Lotru“. În luptele de la Olt, desfăşurate la 16/29 august, s-a reușit elibe- rarea localităţii Turnu Roșu, punct de importanţă deosebită pentru evo- lutia ulterioară a inclestarilor din zonă. Grupul „Olt“, susținut de Grupul „Lotru“, a avut la 17/30 august o violentă ciocnire cu inamicul organizat defensiv în raionul Veștem, 6 „Monitorul oficial“, nr. 201 din 3/16 decembrie 1916, p. 7 385. 800 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de divizie Ioan Culcer, comandan- tul Armatei 1 române (august-octombrie 1916) Mohu, Cisnădie. Angajată decisiv către ora 14, lupta a durat patru ore, după care, în urma manevrei executată asupra flancului drept al forțelor adverse, acestea s-au retras spre Cisnädioara si Sibiu, înregistrînd pier- deri însemnate. În aceeași zi, a fost realizată joncţiunea grupurilor „Lo- tru“ si „Olt“ în defileul Oltului. : Situaţia creată a alarmat comandantul armatei austro-ungare, care a luat măsuri de urgentare a debarcării Diviziei 51 honvezi la Sibiu %. Succesele obţinute de trupele române, în urma unor eforturi de luptă considerabile, au avut drept rezultat eliberarea, în numai trei zile, a numeroase localităţi la sud de Sibiu, printre care Turnu Roşu si Cis- nadie. Armata 1 atinsese la 18/31 august aliniamentul Racoviţa, Bradu, nurd Vestem, Cisnădie. La această dată a fost constituit, la Bucuresti, si comandamentul Armatei 1 române, în frunte cu generalul de divizie Ioan Culcer, care avea în subordine toate trupele române din sectorul valea Oltului, Orşova 6 ; la 20 august/2 septembrie, în subordinea acestei ar- mate au intrat Corpul „Olt“ (Grupul „Olt-Lotru“ si Divizia 13 infanterie) și Corpul 1 armată (diviziile 2 și 11 infanterie), iar de la 22 august/4 septembrie comandamentul Armatei 1 se stabilește la Craiova. Rapida înaintare a trupelor Armatei 1 române a silit inamicul să ia pentru moment hotărîrea de a evacua fără luptă Sibiul (a retras astfel regimentele 300 si 301 infanterie si Brigada 143 la nord de 6 Arthur Albert Arz, Zur Geschichte des Grossen Krieges 1914—1918, Graz, 1969, p. 107. 65 Arh. M.Ap.N, fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 60. l 30 Aldea Constantin Biblioteca personală Noesis https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Baterie de artilerie română în deplasare pe frontul din Transilvania oraș). Desi locuitorii au solicitat comandamentelor române ca trupele eliberatoare să intre cit mai rapid în oraş, iar generalul de brigadă Matei Castris, comandantul Diviziei 23 infanterie, a pledat pentru aceasta, Marele Cartier General a dat ordine şovăielnice. Această în- tirziere în adoptarea deciziei isi va pune amprenta asupra evoluției situației militare din zonă 85. Deşi regimentele 1 grăniceri, 44 infan- terie şi 23 artilerie se găseau în apropierea Sibiului și informaseră pe cei în drept că oraşul era evacuat, ele au primit ordin să se oprească pe marginea de sud a acestuia. Între timp, inamicul a reocupat Sibiul, unitățile române retragindu-se prin Șelimbăr la Vestem. Grupul „Jiu“ a început ofensiva în noaptea de 14/27 spre 15/28 au- gust, avind dispozitivul organizat pe trei coloane. El s-a angajat în luptă cu Brigada 144 infanterie austro-ungară (5 batalioane întărite cu artilerie). Grupul a acţionat cu coloana principală în lungul co- municatiei de pe Valea Jiului, iar cu celelalte pe pantele si culmile adiacente acestei văi. După ce a anihilat pichetele inamice de la Ge- meni şi Gropul, coloana din dreapta şi-a deschis drum cu uşurinţă spre depresiunea Petroşani, eliberînd orașul Petrila în ziua de 16/29 au- gust. Coloana din centru a avut misiune mult mai grea deoarece va- lea Jiului era blocată cu abatize de sîrmă, alte baraje si fortificații de 66 Const. Kirițescu, op. cit. vol. I, p. 244—245. $7 Genera'ul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 25. 302 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro fnclestare corp la corp între anilitari români si austro- ungari (desen de Ignat Bednarik) campanie ; de asemenea, inamicul efectuase distrugeri pe căile de co- municatii, iar lipsa podului peste Jiu a îngreunat acţiunile trupelor române. De aceea, comandamentul român a hotărît să se facă efortul prin pasul Vulcan. În dimineața zilei de 15/28 august, avangarda a întîmpinat o re- zistenta puternică din partea inamicului instalat în poziţie la vama Surduc, la confluența Jiului de est cu Jiul de vest şi pe dealul Mă- gura. În urma unor lupte violente desfășurate la vama Surduc și la Iscroni, cu sprijinul bateriei de artilerie deplasate în raionul actiuni- lor de luptă, în cooperare cu coloana din dreapta, care a înaintat pe dealul Măgura, trupele române au silit inamicul să se retragă. Pe timpul luptelor, ostaşii români au demonstrat spirit de dăruire şi sa- crificiu, depăşind cu hotarire obstacolele create de trupele inamice. În înaintarea către localitatea Surduc, Regimentul 58 infanterie isi înscria în cartea sa de vitejie, la 16/29 august, primii săi eroi. Între aceștia s-a numărat si sublocotenentul mitralior Paul Pantu. În frun- tea subunitatii sale, ,luptind vitejeste si sfidînd moartea sub cutele drapelului nostru“ — după cum aprecia comandantul unităţii, colo- nelul Savel Neagu —, tînărul ofițer a insuflat curaj subordonatilor pentru a ataca cu elan și a atinge cît mai degrabă obiectivul fixat: orașul Petroşani. În dimineața zilei următoare, la coloana din centru atacul a continuat, si către orele 10 s-a ajuns la Petroșani, unde co- loanele și-au unit eforturile și au respins inamicul pînă în pasul Me- risor. Coloana de la vest a trecut pe la vîrful Cindet si a înaintat pe direcția Bărbătenii de Sus, Aninoasa, respingînd inamicul la vest de pasul Merisor. 303 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Concomitent cu acțiunile desfăşurate de cele trei coloane ale grupului, flancgărzile au făcut siguranţa la est: cea de la dreapta a înaintat pe direcţia Novaci, Poiana Muierii, iar cea din stînga peste vîrful Muncelul spre satul Cîmpu lui Neag. Ca urmare a acţiunilor întreprinse în primele două zile de luptă, trupele Grupului „Jiu“ au depăşit cu 6—8 km obiectivul fixat iniţial, astfel că în zilele următoare s-au luat măsuri de consolidare a alinia- mentului cu centrul în pasul Merişor. La flancul stîng al Armatei 1 şi a întregului front carpatic ac- tiona Grupul „Vîrciorova“ sau „Cerna“, format din trupele Diviziei 1 infanterie, comandate de generalul de brigadă Ion Dragalina 68, „Acest bănăţean [...], acest urmaş de grăniceri, ostaş din neam în neam“, care şi-a început cariera ca ofiţer în armata austro-ungară, trecut apoi în tara liberă pentru a pregăti lupta pentru dezrobire, generalul Dra- galina avea privilegiul să lupte, în fruntea diviziei, în locurile sale de origină. Grupul ,,Virciorova* — compus din Brigada 1 infanterie cu 10 ba- talioane şi 11 baterii — a avut ca misiune să atingă mai întîi un alinia- ment pe valea riului Bahna, fixat pe localităţile Cireşu, Bunoaica şi pe Dunăre pina la Virciorova, pentru a opri un eventual atac al inamicului. Ulterior, grupul trebuia să acopere înaintarea Diviziei 1 infanterie spre valea Cernei. Atacul decisiv s-a declanșat la 15/28 august, cînd batalio- nul 1 din Regimentul 31 infanterie a ocupat culmea Ferega, batalionul 2 din Regimentul 1 infanterie (sprijinit de o baterie de 63 mm) a cucerit dealul Predealul Mare, iar batalionul 2 din Regimentul 57 infanterie a pus stăpînire pe două linii de lucrări genistice din sistemul defensiv al ina- micului de pe înălțimile Metereze. Aceste succese au fost plătite cu vieţile a doi ofiţeri si 15 soldaţi, un ofiţer si 35 de soldaţi fiind răniți. Trupele române au luat 10 prizonieri 79, În urma cercetării amănunțite a apărării inamicului, s-a constatat că poziţia atacată de trupele române făcea parte dintr-un sistem de- fensiv bine organizat, care se întindea spre sud pe culmile Drănicului, Ozoina si pe dealul Alion, acoperind valea inferioară a rîului Cerna. Atacul a fost reluat în dimineaţa de 19 august/1 septembrie, cu o intensă pregătire de artilerie. Grupul de la dreapta a atacat şi eli- berat, cu un batalion, Pedeglava, dar copleşit de focul inamic executat de pe dealurile Dränic si Şerpilor acesta s-a retras la Metereze. Un alt batalion a eliberat la amiaza zilei Padeşul, pe care l-a menţinut, iar alt batalion a rămas pe vîrful Feregaru. Poziţiile inamice de pe dea- lul Alion au fost atacate de Regimentul 17 infanterie, care, în urma unei manevre învăluitoare pe la nord de înălțime, a obligat trupele dușmane să se predea. Ç tr ; dre s Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina, Bucuresti, 1967, p. 36—40. 6 N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol. II, 1916—1917, Craiova, [f. a.], p. 370. 70 RRM, vol. I, p. 239. 304 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În luptele de pe dealul Alion s-au distins ostașii Regimentului 1 vînători, comandat de locotenent-colonelul Bucur Bădescu, care au luat cu asalt culmea Ozoinei, considerată ca fiind „cheia poziţiei“ 7!. „Bă- nuind că inamicul de pe Ozoina s-a retras“ — isi reamintea peste ani un participant la acţiunile din zorii zilei de 19 august/1 septembrie 1916 —, „trecînd reţelele de sîrmă printr-o breșă făcută de artilerie şi completată cu foarfecele cîtorva ostaşi care înaintau cu mine — am ajuns la obiectiv [...]. Culmea Ozoinei era în miinile noastre 72. Pentru această faptă de arme, în timpul căreia „a luptat cu o bravură si un avint fără seaman“ 7°, Regimentul 1 vînători a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul“. Succesele obţinute la Ozoina si Alion au înlesnit cucerirea de către Regimentul 57 infanterie, spre seara zilei, a poziţiilor de pe inalti- mea Drănicului 74, După aceasta, trupele române s-au organizat in apă- rare, concomitent cu trimiterea unor patrule de cercetare în valea Cernei, pentru a recunoaşte terenul si a stabili valoarea si dispunerea inamicului, În etapa a doua a luptelor din această zonă, desfășurate între 21 august/3 septembrie şi 28 august/10 septembrie, trupele subordonate Armatei 1 române au făcut eforturi pentru dezvoltarea ofensivei peste munţi, iar pe unele direcţii pentru îmbunătăţirea si consolidarea ali- niamentelor atinse. Pe baza noilor ordine primite în zilele următoare, în fisia Arma- tei 1 se vor desfășura în această etapă mai multe acţiuni ofensive, ajun- gîndu-se la aliniamentul pe care se va hotări în final să se treacă la apărare. Astfel, Grupul „Olt-Lotru“ a reuşit să elibereze la 22 au- gust/4 septembrie localităţile Poplaca si Gura Riului, iar la 23 august/5 septembrie Avrigul. Pina la data de 28 august/10 septembrie luptele în raionul Si- biu au avut un caracter local, cu scopul menținerii aliniamentului atins şi efectuării unor recunoașteri de cavalerie. În urma acestora s-a constatat că inamicul aduce noi forte din adîncimea operativă. La 28 august/10 septembrie s-a terminat concentrarea Corpului de Olt, unităţile sale grupindu-se în diviziile 13 şi 23 infanterie. În ziua următoare Armata 1 a primit ordin să se consolideze pe aliniamentul atins. Operația ofensivă a Armatei 1 române s-a executat într-o fisie foarte largă, de 460 km, ruperea apărării inamicului făcîndu-se în trei sectoare, cu o dezvoltare frontală insumind aproape 150 km. Acţiunile de luptă ale celor trei grupări de forte, de la Olt, Jiu si Cerna, s-au 7 Const. Kirițescu, op. cit., vol. I, p. 226. Arh. M.Ap.N, fond Regimentul 1 vină- tori, dosar nr. 1115/4, f. 5. 12 General-maior în rezervă Polichron Dumitrescu, Ascultind chemarea (amintiri din primul război mondial), Bucuresti, 1968, p. 15—16. 73 „Monitorul oficial“, nr. 232 din 6/19 ianuarie 1917, p. 7572. 2 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 61. 75 RRM, vol. 1, p. 317. 305 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro desfășurat pe direcţii mult depărtate în spaţiu : între grupurile „Olt“ si „Jiu“ de 60 km, între grupurile „Jiu“ si „Cerna“ de 100 km. Pătrun- derile trupelor subordonate Armatei 1 române, cit si lărgimea fisiilor în care s-a desfășurat ofensiva au fost : la Grupul „Olt“, de 30 km adîn- cime si 45 km lărgime ; la Grupul „Jiu“, de 35 km adincime si 25 km lărgime ; la Grupul „Cerna“, de 10 km adincime si 20 km lărgime. Succesele limitate ale Armatei 1 au fost influențate negativ de lipsa de legătură cu trupele Armatei 2 române, care, la începutul ofensivei, se găseau la o depărtare de aproximativ 80 km. Cu toate aceste greutăţi, trebuie remarcat efortul ostașilor ro- mâni de a-și îndeplini misiunile în condiţii bune, creînd premise de dez- voltare a succesului pentru ajungerea pe aliniamentul Mureșului mijlo-. ciu, stabilit prin planul de operaţii al Marelui Cartier General pentru prima etapă. Analiza desfășurării operaţiei ofensive în fisia Armatei 1 — oprită în momentul cînd se creaseră capete de pod dincolo de munţi — pro- bează că dacă situația pe frontul de sud nu ar fi devenit asa de critica şi în condiţiile unor măsuri strategice oportune ale Marelui Cartier: General, înaintarea trupelor române realizată pînă atunci ar fi pus baze: ferme îndeplinirii integrale a misiunii încredințate. ACȚIUNILE ÎNTREPRINSE DE După şocul puternic înregistrat in ROMÂNE OR AVILIREA primele zile ale intrării României CONTRAOFENSIVEI GERMANE în război — agravat si de știrile: DIN TRANSILVANIA privind înaintarea victorioasă în Transilvania a trupelor române eliberatoare — conducerea politico-mi- litară a Puterilor Centrale a trecut la pregătirea detaliată a ripostei. Favorizate de acalmia intervenită pe celelalte fronturi de luptă euro- pene, Puterile Centrale au avut posibilitatea să concentreze pe frontul românesc noi forțe din rezerva strategică şi de pe frontul oriental, unde mai înainte actionase si Armata 9 germană 6; acestea se vor deplasa relativ rapid în Transilvania, unde își vor conjuga eforturile cu trupele armatelor 1 si 7 austro-ungare, care luptau -pentru oprirea ofensivei ar- matei române înainte ca aceasta să atingă primul său aliniament stra- tegic pe Mureşul mijlociu. Trebuie evidenţiat că în optica Marelui Car- tier General german si a kaizerului Wilhelm al II-lea, efortul de război împotriva României avea prioritate absolută asupra altor acţiuni mili- tare ale coaliției in a doua jumătate a campaniei anului 1916. Pentru stoparea rapidă a înaintării armatelor române şi în vederea scoaterii ţării din luptă pina în iarna 1916—1917, specialiștii militari germani au preconizat executarea unor operaţii în forţă si viteză, mizind pe sur- prindere, pe aplicarea unor procedee specifice războiului de mișcare. Im egală măsură, inamicul a încercat să valorifice și avantajele sale în ex- 7 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 17. 306 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Împăratul Wilhelm al II-lea, feldmareşalul Paul von Hindenburg şi generalul Erich Ludendorff la Marele Cartier General german perienta de război, pregătirea cadrelor, calitatea și cantitatea mijloace- lor de luptă întrebuințate etc. Pe frontul românesc au fost, în conse- cinta, deplasate aproape numai mari unități de elită (Corpul alpin ger- man, divizii bavareze, Corpul 1 rezervă german etc.) ce repurtaseră vic- torii repetate în anii 1914—1916; în plus, atît forțele germane cit si cele austro-ungare si chiar bulgare erau susținute de grupări puter- nice de artilerie grea si de unități de aviație de cercetare, vinätoare si bombardament. În privința încadrării comandamentului, se cuvine a sublinia că Puterile Centrale au trimis pe frontul românesc cei mai efi- cienti si capabili comandanți si stat-majoristi pe care îi aveau în estul, sud-estul și centrul Europei : arhiducele moştenitor Carol de Habsburg (ultimul împărat austro-ungar), arhiducele Josif, prinții de Hessa si Prusia, generalul von Falkenhayn, fost șef al Marelui Cartier General german, generalul von Straussenburg, viitor şef al Marelui Cartier Ge- neral austro-ungar, generalul von Morgen, veteran al bătăliilor de la Tannenberg şi lacurile Mazuriene, generalul von Seekt, cunoscut teore- tician si organizator militar, creatorul Reichswehrului, generalul de trupe alpine von Dellmensingen *, ce va triumfa asupra armatelor ita- liene la Caporetto, feldmareșalul von Mackensen, supranumit „spărgăto- rul de fronturi“ — singurul general german cu grad de feldmareșal aflat în răsăritul Europei —, celebru pentru victoriile repurtate în 1915 pe fronturile rusesc si sirbesc etc. În pofida acestei „concentrări“ de nume sonore si de forte de elită, planul de a lichida frontul român prin- tr-un „război fulger“ avea să esueze. Un factor important în conturarea * În Corpul alpin deplasat în România a luptat si viitorul feldmareșal german Erwin Rommel, care și-a notat amintirile în lucrarea Infanterie greift an. Erlebins und Erfahrung, Potsdam, 1937. 307 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro acestui deznodamint îl va reprezenta incapacitatea forțelor austro-un- garo-germane de a angaja si nimici grosul armatei române, într-o bă- tălie decisivă, la nord şi vest de Carpaţi. Totuşi, mersul operaţiilor în primele două săptămîni de război, caracterizat prin trecerea forțelor inamice la ofensivă în Dobrogea, diri- jarea — după 1/14 septembrie — de către comandamentul român a unor mari unități de pe frontul de nord pe cel de sud, încetinirea rit- mului de ofensivă în Transilvania şi nerealizarea unei jonctiuni solide între armatele române care creaseră capete de pod la nord de munţi, a creat condiţii ca inamicul să aducă unele modificări planului său ini- tial. Astfel, Armata 1 austro-ungară, care se menținea în defensivă în podişul Tirnavelor, a fost întărită cu noi forte ce afluiau dinspre „poarta“ Someșului, iar forţele germane trimise în Transilvania, constituite în Armata 9 germană, se deplasau pe comunicația Arad, Deva, Sebeş, in- trînd succesiv în raioanele de concentrare si pe linia frontului. Raportul de forte s-a echilibrat în acest fel substantial, celor trei armate române aflate în ofensivă opunindu-li-se trei structuri similare inamice, iar în condiţiile în care de pe frontul de nord comandamentul suprem român dirija spre cel de sud noi forte s-au creat premisele pre- luării inițiativei strategice de către Puterile Centrale. De altfel, Marele ‘Cartier General român a renunțat în mod premeditat la ofensivă in Transilvania si Banat — pentru a rezolva situaţia ivită pe frontul din sud —, adoptind temporar dispozitive de apărare strategică, corespun- zătoare noului raport de forte. În concepția comandamentului inamic, maxima urgenţă o pre- zenta oprirea ofensivei românești în zona Jiu şi concentrarea în raio- nul Sibiu a resurselor devenite disponibile 77. Comandantul Armatei 9 ger- mane a apreciat că preluarea inițiativei strategice reclama executarea unor lovituri succesive asupra trupelor române care trecuseră Carpaţii ; ulterior, urma să se încerce pătrunderea, prin surprindere, prin trecăto- rile din Carpaţii Meridionali în Muntenia. Pentru concretizarea acestei concepții s-a hotarit ca prima lovi- tură să se execute asupra trupelor române de la sud de Sibiu în scopul nimicirii acestora 78, după care marile unități ale Armatei 9 germane urmau să se regrupeze şi să execute o manevră învăluitoare asupra ari- pei stingi a Armatei 2 române. În consecință, au fost date ordinele ne- «cesare. Astfel, în directiva primită de Armata 9 germană la 6/19 sep- tembrie se preciza : „Armata 9 germană, împreună cu Armata 1 austriacă [austro-ungară — n.n.], va bate pe inamicul care a pătruns în Transil- vania. Pentru Armata 1 rămîne în vigoare însărcinarea de a întîrzia înaintarea inamicului și, împreună cu Armata 7 [austro-ungară — n.n.], de a păstra poziția de pe Tirnava, respectiv Mureș, de unde va putea ataca, cu rezerve tari pe care le va avea gata, coloanele inamice izolate care vor ieşi din munţii Gurghiului. [...] Armata 9 va respinge inamicul, care 11 Ibidem, p. 33. 7% Const. Kirițescu, op. cit. vol. I, p. 273. 308 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a pătruns prin pasul Surduc, apoi, asigurindu-se în pasurile Surduc și Vulcan, va bate cu forţele întrunite, învăluindu-i ambele aripi, inamicul care a pătruns la Sibiu [...]. Grupul de la aripa dreaptă a Armatei 9 va împiedica înaintarea inamicului prin Orșova si mai ales prin Mehadia“ 79. Concepţia inamicului se baza pe două elemente hotärîtoare : intiiul era constituit de certitudinea pe care o reprezenta concentrarea rapidă a unor mari mase de trupe proprii pe frontul din Transilvania, posibi- litate transformată în realitate ca urmare a faptului că aliaţii României din Antantă nu au procedat la operaţiile ofensive pe care se angajaseră a le declanșa ; secundul era posibilitatea care se profila pentru trupele bulgaro—germane din sud de a porni o ofensivă împotriva dispoziti- vului românesc de apărare, circumstanta favorizată de inactivitatea frontului aliat de la Salonic. Însumate, aceste două elemente urmau să oblige forțele militare ale României să lupte concomitent pe două fronturi, de o lungime considerabilă, apärindu-se în fata unui inamic superior în efective şi în dotare cu tehnică militară. Înainte de începerea bătăliei de la Sibiu, situaţia forţelor inami- cului era mult mai favorabilă decît în perioada precedentă, el dispunind de două armate (9 germană si 1 austro-ungară) și de o parte din Armata 7 austro-ungară. În partea de nord a Transilvaniei se găseau forte de la aripa dreaptă a Armatei 7 austro-ungare, în valoare de 2—3 divizii. Spre sud era dislocată Armata 1 austro-ungară compusă din: Corpul 6 armată austro-ungar, cu 2 divizii, in fisia cuprinsă între Lunca Bradului si Ga- lautas ; Corpul 1 rezervă german, cu 4 divizii în eșalonul întîi, in fisia dintre Gäläutas si Sarmas; în rezerva de armată se găsea Divizia 89 germană, dispusă într-un raion la 15 km sud-est de Tirgu Mureş 8%. Armata 9 germană, cu o parte din forţe la centrul frontului tran- silvan si la aripa sud-vestică a acestuia, era dispusă astfel: Corpul de cavalerie Schmettow, cu Divizia 1 cavalerie de la Barcut pina la nord de Voila, apoi pe malul drept al Oltului pînă la Cornățel, si cu Divizia 3 cavalerie germană în continuare spre vest pînă la Nou; Corpul 39 re- zervă german, cu diviziile 76 rezervă germană, 61 honvezi, 187 infanterie germană si Corpul alpin german in fata Corpului 1 armată român, la sud de Sibiu ; Corpul Busse, compus din Brigada 144 infanterie austro- ungară, iar în curs de transport pe calea ferată brigăzile 2 si 8 munte austro-ungare, în fata Grupului „Jiu“; Corpul Szivo, compus din Bri- gada 145 infanterie austro-ungară, întărită în fata Diviziei 1 române, in sectorul Orşova 81. Situaţia armatelor române din Transilvania era următoarea ; Ar- mata de Nord si Armata 2 atinseseră aliniamentele ordonate de Marele Cartier General la 29 august/11 septembrie si se intareau pe poziţiile proprii de peste Carpaţii Orientali si Carpaţii Curburii interioare 79 Lt.—colonel Alexandru JIoanitiu, op. cit. vol. I, p. 84. # RRM, vol. I, p. 347—349. 8! Lt-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 85. 309 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane în inspecţie pe front (Bodoc, Baraolt și Perşani). Trupele de la aripa dreaptă a Armatei de Nord desfășurau lupte locale cu trupele austro-ungare. Ca urmare a deplasării unor divizii de pe frontul de nord-vest pe frontul de sud, cele trei armate ce operau în Transilvania numărau 11 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie si 4 brigăzi de călă- rasi, repartizate, de la nord către sud si sud-vest, în felul următor : Ar- mata de Nord cu diviziile 14, 8 si 7 infanterie, 2 cavalerie ‘si Brigada 4 cälärasi ; Armata 2 cu diviziile 6, 3 si 4 infanterie si brigăzile 2 si 3 cälärasi ; Armata 1 cu diviziile 13 si 23 infanterie, Brigada 1 cälärasi, diviziile 11, 1 și 20 infanterie (aceasta din urmă găsindu-se în apărare pe linia Dunării, în Oltenia). Restructurările determinate de ofensiva grupării de forțe a Puterilor Centrale pe frontul de sud s-au reflec- tat nemijlocit asupra capacităţii de materializare a planului de cam- panie român, conturind încă din această fază condiţii avantajoase pen- tru exprimarea intentiilor germano—austro-ungare. Se constată că în raportul de forțe de pe frontul transilvănean între trupele române si cele ale Puterilor Centrale, în intervalul de o lună de la începerea campaniei, se ajunsese la o anumită echilibrare a efectivelor si mijloacelor de luptă. Partea germano—austro-ungară isi 'sporise simțitor numărul combatantilor, deținea un avantaj sensibil în ceea ce privește experienţa de comandă și de luptă, amplificate de pu- terea de foc superioară a armamentului din dotare. Făcînd o comparație în privința înzestrării tehnice a celor două tabere, reiese că la nivel de batalion trupele inamice aveau în dotare 310 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cîte 6—8 mitraliere (1—2 piese de escadron), la care se adăugau 4 arun- cătoare de mine uşoare și 8 aruncătoare de grenade; în fiecare divizie exista în organică si o companie specială de aruncătoare de mine a 12. piese. Regimentele de infanterie austro-ungare mai dispuneau de 4 tu- nuri de însoţire. În schimb, puterea de foc a batalionului român în această primă campanie nu se putea compara cu cea a adversarilor : com- pania de mitraliere funcţiona doar la nivel de regiment si nu de ba- talion, iar mijloacele suplimentare de foc, ca aruncătoare de mine, de grenade si de flăcări, erau ca si inexistente. Inamicul, desi se arăta in sectoarele de la flancuri inferior în efective, realizase însă o densitate de forte si mijloace mult mai mare pe direcţiile principale de acțiune, beneficiind, totodată, de o mai mare libertate de manevră, de legături mai rapide, de posibilitatea aducerii unor rezerve puternice. Analizind situaţia de pe fiecare sector în parte iese în evidență faptul că pe frontul Armatei de Nord, în lungime de 135 km, între: munţii Călimanului și Baraoltului, trupele române continuau să deţină. superioritatea în efective la infanterie și cavalerie (62 batalioane și 35 escadroane faţă de 411/2 batalioane şi 13 escadroane ale Armatei 1 austro- ungare) ; inamicul reuşise să fie superior în artilerie (46, respectiv 39 baterii). La centrul dispozitivului român, Armata 2, pe un front de 60 km, între localităţile Homorod şi Șinca, avea două divizii de infanterie în plus faţă de forţele adverse, inclusiv baterii de artilerie mai nume- roase (33 față de 16), dar evoluţia ulterioară a operaţiilor o va aduce în luptă directă cu Armata 9 germană, a cărei putere de foc era covir- şitoare. Pe frontul Armatei 1 române, între vest munţii Făgăraş si Dunăre (sectorul Orșova), în ansamblu raportul de forte era relativ echilibrat. În sectoarele Cerna (unde acţiona Divizia 1 infanterie) și Jiu (Divizia 11 infanterie) se menținea chiar o anumită superioritate, inclusiv în ma- terial de luptă, în schimb în sectorul Olt Corpul 1 armată avea de 2,5 ori mai puţine efective, fiind net inferior în privinţa armamentului: automat si a artileriei grele fata de Armata 9 germană. Slăbiciunile acestui sector de front, asupra căruia se va îndrepta prima lovitură pu- ternică a inamicului, erau sporite de faptul că marile unităţi ale Arma- tei 1 române erau despărțite de masive muntoase întinse si deci practic lipsite de legături si de posibilitatea cooperării. Perioada care a urmat s-a caracterizat prin acţiuni de apărare deo- sebit de grele pentru trupele române, concretizate în eforturile Corpu- lui 1 armată de a păstra închisă trecătoarea Turnul Roșu. 311. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bătălia de la Sibiu (13/26—16/29 septembrie 1916). Schimbările sur- venite în situația de ansamblu a armatei române ca urmare a modificării planului de campanie iniţial, a restructurării dispozitivului strategic, cît şi a lipsei sprijinului ce trebuia acordat de aliaţi prin trecerea la acţiuni cu caracter hotärîtor pe celelalte fronturi, asociate cu măsurile luate de Puterile Centrale pentru întărirea forțelor ce operau în Transilvania, au creat premisele angajării de către inamic a unor acțiuni contraofen- sive de amploare si intensitate care s-au localizat, in luna septembrie 1916, în regiunea Sibiului, în spațiul dintre Mureș si Olt si în depresiu- nea Brașovului. Înainte ca inamicul să treacă la ofensivă în regiunea Sibiului, co- mandantul Corpului 1 armată român, generalul de divizie Ioan Popovici, care primise ordin ca trupele subordonate să se organizeze în apărare pe aliniamentul atins, a luat măsura de a executa mai întîi un atac la vest de oraș. Scopul acestuia era de a îmbunătăţi limita dinainte a apărării, a asigura bune condiţii de observare si de a lipsi inamicul de posibilitatea intervenţiei pe principala comunicaţie dintre Făgăraş şi Sibiu 82. Atacul trupelor din Divizia 13 infanterie română s-a declanșat la 9/22 septembrie 5 asupra unor unităţi de infanterie şi cavalerie ina- mice din Corpul de cavalerie Schmettow. În urma unei acţiuni viguroase, infanteriștii români au produs pierderi importante trupelor inamice, obli- gîndu-le să se retragă spre localitatea Roşia, unde au depus mari eforturi pentru organizarea dispozitivului defensiv pe malul de nord al Hirtiba- ciului. La sfîrşitul acţiunilor ofensive din raionul Sibiu, Corpul 1 armată român (Corpul „Olt“) se găsea dispus la sud de oraș, pe un front de 45 km, cu ambele divizii în primul eșalon, avînd Divizia 13 infanterie (general de brigadă Gheorghe Sănătescu) pe aliniamentul Avrig, Săcă- date, Casolt, dealurile Bucata si Gregori (exclusiv), într-o fisie de 23 km, si Divizia 23 infanterie (general de brigadă Matei Castris) pe dealul Gregori, Șelimbăr, Gura Riului. La flancul drept al Corpului 1 armată . se găsea Brigada 1 cälärasi (colonel Marcel Olteanu), care ocupa o po- zitie la est de riul Olt, între munţii Făgărașului si Avrig, asigurind flan- cul drept, iar la flancul stîng, trupe din regimentele 5 vinatori, 48 si 49 infanterie. În adîncime, în rezervă se aflau: Regimentul 42 infanterie cu 3 batalioane la Vestem; 2 batalioane din Regimentul 49 infan- terie la Turnu Roşu; un batalion de milițieni si trei baterii de obu- ziere la Ciineni, Tălmaciu, pentru a asigura comunicaţia ce conduce spre sud prin trecătoarea de pe valea Oltului. 82 General Ioan Popovici, Bătălia de la Sibiu. 12—16 septembrie 1916. Contribuţii la istoricul războiului naţional 1916—1918, Bucureşti, 1918; Colonel dr. Victor Atanasiu, Bătălia de la Sibiu-Ciineni, Bucureşti, 1982. 6 Arh. M. Ap. N., fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 5—7. 312 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Poziţie a trupelor române în timpul luptelor din Transilvania (septembrie 1916 Misiunea Corpului 1 armată în această fază a acţiunilor de luptă. era de a apăra „capul de pod“ creat la nord de trecătoarea Turnu Roșu, fără însă a avea legături solide cu vecinii din raioanele Făgăraș — trupe din Armata 2 română * — si de la Jiu — Divizia 11 infan- terie 84, Situaţia în care corpul de armată trebuia să-şi îndeplinească misiunea era foarte grea, capacitatea sa combativă fiind de numai 25: batalioane cu 34 mitraliere, 8 escadroane si 20 de baterii de artilerie, din care 2 de artilerie grea, iar eșalonul superior îi comunicase că nu-i poate trimite ajutoare deoarece rezervele fuseseră deplasate pe frontul. din sud. Pentru ofensiva proiectată impotriva trupelor române pătrunse în Transilvania, comandamentul inamic a masat principalele forte ale Ar- matei 9 germane și unităţi din Divizia 89 infanterie germană ; în fata . * Între Corpul 1 armată si Armata 2 română se afia o distanță de aproape: 60 km, legătura între ele fiind realizată printr-un detașament dislocat la Lisa (30 km depărtare de flancul drept al Corpului 1 armată), alcătuit din Brigada 2 cälärasi, 2 batalioane și o baterie de la Armata 2. s Maior Alexandru Pelimon, op. cit., p. 42. Între unitățile Corpului 1 armată de- la Sibiu si Divizia 11 infanterie de la Jiu, despărțite pe o distanță de 60 km de munţii Cibinului, se dispunea un detașament dislocat în zona muntoasă (un batalion si o secție de mitraliere), plus o companie de grăniceri. 313 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro BATALIA DE LA SIBIU. 13/26—16/29.09.1916 "4 D. 1Cv. (A.U.) i săli (6) 4 TD D.89 1. (6) | CORPUL Cy. D.76R:(G.) SCHMETTOW 1 g > D.3Cv.(G.) “Trupe române Trupe inamice Situaţia trupelor la data de : ms 13/26.09.1916 oe == 14/27.09.1916 commen ye 15/2809.1916 d — 16 49.09.1916 Corpului 1 armată român, ce acţiona în zona Sibiu, inamicul concentrase 44 batalioane cu 261 mitraliere, 30 escadroane și 72 baterii, dintre care 13 baterii de artilerie grea. Din datele prezentate, rezultă că bătălia de la Sibiu avea să se desfășoare în condiţiile unei superioritati de forte considerabile a inamicului : 1,7/1 în batalioane, 3,8/1 in escadroane, 3,8/1 în artilerie uşoară, 6,5/1 în artilerie grea si 7,7/1 în mitraliere. Superioritatea inamicului în armament automat, artilerie grea şi cava- lerie va constitui elementul determinant în desfășurarea si deznodämin- tul bătăliei. Concepţia comandantului Armatei 9 germane pentru ofensiva de la Sibiu a constat în executarea unei lovituri frontale cu Corpul 39 re- zervă german şi a unor manevre învăluitoare cu Corpul alpin şi Corpul de cavalerie Schmettow. Corpul 39 rezervă german avea să treacă la ofensivă în fisia cu- prinsă între Săliște și 4 km est Sibiu împotriva Diviziei 23 infanterie și a unei părți din Divizia 13 infanterie română. Marile unităţi inamice urmau să acţioneze astfel: Divizia 187 infanterie germană să atace de la Orlat de-a lungul poalelor munţilor Cibinului ; Divizia 51 honvezi la vest de Sibiu, iar Divizia 76 rezervă la est de oraș. Toate marile unități inamice aveau să înainteze concentric către Boita, Tălmaciu, spre intrarea în defileul Oltului. Corpul alpin, compus dintr-un regiment de infanterie de gardă cu 2 batalioane si 2 regimente de vînätori de munte, dispus în raionul Jina, urma să acţioneze învăluitor pe la 20—30 km vest de flancul stîng al Corpului 1 armată român, peste munţii Cibinului si să ajungă în valea Oltului, în spatele trupelor române; ca obiectiv al acţiunii Corpului alpin era şoseaua de pe această vale, „pe care — arăta generalul Erich von Falkenhayn — o va depăși, trecînd o parte din unităţi la est pentru a bara cărările din marginea de vest a munţilor Făgăraș“ 85, Corpul de cavalerie Schmettow avea misiunea să asigure flancul stîng al Corpului 39 armată, interzicînd legătura dintre armatele 1 și 2 sonne iar cu unele forte să treacă Oltul si să acţioneze spre Turnu osu. Ofensiva Corpului 39 rezerva german si a Corpului de cavalerie Schmettow urma să înceapă după ce Corpul alpin ajungea în valea Ol- tului si intercepta comunicația din lungul acesteia. Bătălia de la Sibiu s-a desfășurat în spaţiul cuprins între munţii Făgărașului, localităţile Avrig, Sibiu, Jina, munţii Cibinului și Ciineni. Corpul alpin a început deplasarea prin surprindere la 9/22 sep- tembrie, din satul Jina (30 km vest de Sibiu) prin munţii Cibinului, spre sud. Întrucît în acest spaţiu nu se aflau trupe române, unităţile de munte germane au reușit ca, după trei zile de marș, pe poteci înguste, să ocupe pozițiile de luptă pe care Corpul alpin și le-a propus initial. Pătrunderea lui asa de adinca a fost facilitată de lipsa măsurilor ce trebuiau luate de comandamentul român pentru supravegherea spa- 5 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 46. 315 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tiului dintre Olt si Jiu si pentru interzicerea cu forte, chiar sumare, a tuturor căilor de acces în regiunea muntoasă 8. Deşi comandamentul român a fost informat în legătură cu unele mișcări ale inamicului în munții Cibinului, abia la 12/25 septembrie Corpul 1 armată român a trimis spre nord, în lungul văilor Lotrului si Sadului, cîte un detașament mixt format dintr-un batalion de infanterie si cîteva tunuri de însoţire. Totodată, 2 batalioane şi o baterie de munte din rezerva armatei au fost dirijate în defileu la Lunca, unde își făcuseră apariția trupe alpine germane, pentru a cerceta zona și a acţiona asupra inamicului ce ar putea fi întîlnit. În ziua următoare, subunitățile române au luat contact cu trupele germane, constatînd cu surprindere tăria acestora. Informarea comandamentului român despre prezența unor unităţi ale Corpului alpin în munţii Cibinului era tardivă însă, deoarece luptele principale de la sud de Sibiu începuseră în dimineaţa de 13/26 septembrie. Pentru remedierea situaţiei ce se crease la Corpul „Olt“, Marele Cartier General si Armata i au luat măsuri ca un detaşament de 5 ba- talioane din Divizia 20 infanterie (comandant : generalul David Prapor- gescu), care se găsea în apărare în sudul Olteniei, să fie transportat cu trenul la Rîmnicu Vîlcea, pentru a fi în măsură să închidă la nevoie defileul Oltului sau a fi dirijat în zona Sibiu. Totodată, s-a ordonat Ar- matei 2 ca Divizia 4 infanterie, din zona Făgăraș, să desfășoare o ac- tiune ofensivă împotriva flancului stîng al Armatei 9 germane 8’, pentru a atrage spre est parte din forțele acesteia, slăbind astfel presiunea exercitată spre defileul Oltului. După terminarea pregătirilor pentru trecerea la ofensivă cu gru- parea principală de forte pe direcția generală Sibiu, Turnu Roşu, co- mandantul Armatei 9 germane a dat ordin de declansare a atacului, începînd cu noaptea de 12/25 spre 13/26 septembrie. În urma unei pregătiri de artilerie efectuată cu peste 50 de ba- terii 88, o întreagă armată germană s-a năpustit asupra unui singur corp de armată român, înconjurat aproape din toate direcţiile de cercul de foc al inamicului. Situaţia părea că evoluează către încercuirea și nimi- cirea marii unităţi române. Dar, în pofida așteptărilor comandamentu- lui inamic, puterea de rezistenţă şi sacrificiu a trupelor române în de- fileul Oltului a stăvilit pătrunderea forțelor de elită dușmane peste munți, creînd libertate de acţiune pentru trupele de la sud de Carpaţii Meridionali. Numeroase episoade din bătălia Sibiului evidenţiază cu prisosinta elanul combativ al trupelor române, eroismul, spiritul de sacrificiu care au compensat superioritatea zdrobitoare a inamicului. Luptele desfășu- rate pentru dealul Gregori, care domină dinspre sud-est cîmpia Sibiu- lui, au fost de o intensitate deosebită 8. In fata coplesitoarei superioritati e RRM. vol. II, p. 309. s Const. Kirițescu, op. cit. vol I, p. 283. e Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 89. * RRM, vol. II, p. 336—337. 316 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro numerice si tehnice a inamicului, vajnicii luptători romani au opus o rezistență pilduitoare, angajind barbateste lupta corp la corp. În dimineaţa zilei de 13/26 septembrie, atacul forțelor germano- austro-ungare s-a generalizat în platoul Sibiului. La orele 9 Corpul 1 armată raporta Armatei 1 române „că trupele noastre sînt atacate cu viclenta pe tot frontul de la Orlat la Șelimbăr ; inamicul atacă si dreapta de pe înălțimile Oltului cu două regimente germane“ 2, Lovitura principală a inamicului s-a executat pe direcţia Poplaca, Cisnădie cu Divizia 187 infanterie germană, sprijinită de majoritatea artileriei din zonă. Celelalte două divizii inamice — 51 honvezi si 76 rezervă germană — au atacat tot pe frontul Diviziei 23 infanterie. În prima zi de luptă, cu tot efortul făcut de inamic de a stră- punge apărarea română şi a pătrunde frontal spre defileul Oltului, nu s-a obținut nici un succes. Luptele de pe cîmpia Sibiului au conti- nuat si după căderea întunericului. În tot acest timp, asa cum aprecia generalul Erich von Falkenhayn, trupele române au opus „pretutindeni în tot cursul nopţii o rezistență indirjita“ 91. S-a distins, în această zi, prin spirit organizatoric, inițiativă şi curaj, locotenent-colonelul Toma Popescu din statul-major al Corpului 1 armata. In fruntea a 13 tarani din Ciineni, el a izbutit ca timp de trei ore să oprească pătrunderea ina- micului spre localitate si spre podul de peste Olt. Totodata, a reusit sa aducă de la Brezoi, cu trenul, trupe de tăria unui batalion de infanterie şi o baterie de artilerie, cu care a organizat apărarea zonei Ciineni. Datorită actului de inițiativă al ofițerului român, ca si dîrzeniei localnicilor, care-și apărau cu vitejie satul, s-a reușit menţinerea po- zitiei deosebit de importante reprezentată de Ciineni, facilitindu-se ast- fel purtarea acțiunilor de luptă pentru degajarea defileului Oltului. Pe bună dreptate s-a afirmat că „mulțumită acestui act de inițiativă şi a atitudinii dirze a unei miini de țărani bătrîni ce-și apărau plaiurile si satul, îngustul coridor n-a putut fi astupat de dușman la Cîineni“ 92. În timp ce în jurul Sibiului inamicul nu şi-a putut atinge obiec- tivul propus, la flancurile Corpului 1 armată român s-au creat mari pe- ricole ca urmare a unor manevre învăluitoare concepute de comanda- mentul german. Astfel, la dreapta dispozitivului de apărare al trupelor române, Divizia 3 cavalerie germană (Corpul de cavalerie Schmettow) a reuşit să treacă la sud de Olt, între Avrig și Porumbacu, ocupind ultima localitate ; în felul acesta, inamicul a interceptat comunicaţia Sibiu, Făgăraș și a izolat Corpul 1 armată de Armata 2 română. La stînga si în spatele trupelor române, Corpul alpin a ocupat înălțimile de pe malul de vest al Oltului, la Turnu Roşu, Boita si nord Ciineni, iar mai la sud, la Lunci, a distrus calea ferată, întrerupînd comunicaţia de pe valea Oltului 93. Noua situaţie din defileul Oltului a fost considerată de comanda- mentul român cea mai periculoasă, el intuind intenţia generalului Erich * Arh. M.Ap.N. fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 73. ®t General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 54. % Const. Kiritescu, op. cit., vol. I, p. 286. 93 Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit. vol. I, p. 89. 317 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro von Falkenhayn de a rupe legătura Corpului 1 armată cu sudul ţării. În contextul creat, generalul loan Popovici a socotit că se impunea cu prioritate luarea unor măsuri operative care să ducă la nimicirea ina- micului pătruns ca o pană în dispozitivul său. În acest scop a trimis în zona respectivă un detașament format din Regimentul 48 infanterie, aflat în rezerva Corpului 1 armată. Insuccesul înregistrat de Corpul 39 rezervă german în prima zi a ofensivei — căruia i s-au asociat și știrile privind acţiunile cavaleriei ro- mâne dinspre Făgăraș spre vest, de-a lungul Oltului — a stirnit îngrijo- rarea comandamentului inamic. „Dacă românii — notează generalul Fal- kenhayn — şi-ar fi asigurat între timp o legătură cu patria [cu România liberă — n.n.] prin poalele de vest ale masivului Făgărașului, atunci calea retragerii le era încă deschisă [...]. Toate acestea impuneau nece- sitatea grăbirii cit mai mult posibil a atacului de a doua zi“ 9%. În consecinţă, la 14/27 septembrie inamicul a decis să-şi intensi- fice acţiunile ofensive, folosind si elemente înaintate din Divizia 89 infanterie germană primite ca întărire. La comandamentul Armatei 9 ger- mane s-au dispus următoarele măsuri : Corpul 39 rezervă german să gră- bească atacul ; Corpul alpin să trimită detașamente la est de Olt pentru a intercepta şoseaua ; Corpul de cavalerie Schmettow să dirijeze deta- samentele de la Avrig si Porumbacu spre intrarea în defileurile munti- lor Făgăraș și de pe valea Oltului ; constituirea unor rezerve din trupe ale -Diviziei 89 infanterie, care era în deplasare de la Sighişoara spre linia frontului %. La rîndul său comandamentul român, conștient de situația grea ce se crease în spaţiul Sibiu, a hotărît să reziste pe pozițiile deținute la dreapta dispozitivului si să restabilească legătura cu Armata 2. În adîncime, detașamentul constituit în acest scop trebuia să elibereze valea Oltului pentru a asigura linia de comunicații cu regiunile din sudul ţării. Trupele inamice au reluat atacul în dimineaţa de 14/27 septem- brie, după o puternică pregătire de artilerie. Acţiunile cele mai im- portante s-au desfășurat la aripa de vest a frontului, unde inamicul a dirijat diviziile 76 rezervă, 187 infanterie și trupe din Corpul alpin german asupra poziţiilor Diviziei 23 infanterie. Cu toată superioritatea inamicului, trupele române au rezistat cu multă dirzenie. Cînd Divizia 187 si un detașament din Corpul alpin au ocupat platoul Oncești %, înapoia stîngii Diviziei 23 infanterie, s-a luat hotărîrea unei replieri prin luptă spre Cisnădie, pentru a evita învăluirea pe la vest de către adversar. La dreapta, Divizia 13 infanterie a fost angajată puternic de ina- mic îndeosebi la aripa sa stingă, la Săcădate si la Avrig%. După o 31 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 53. * RRM, vol. II, p. 350—352. ® Generai Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 55. 87 Arh. M.AD.N., fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 9. 318 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro acerbă rezistență, datorită atît retragerii Diviziei 23 infanterie, cît şi a necesităţii de a se crea unele rezerve la dispoziţia corpului de armată, trupele române s-au repliat în acest sector pe aliniamentul Veștem, Racoviţa, constituind un sistem de apărare între regiunea muntoasă la vest si valea Oltului la est. În același timp, în spatele forțelor principale ale Corpului 1 ar- mată, orientate spre nord, au sosit din adincime întăriri dirijate de la sud de munți, constituite în Detasamentul „Lotru“ (5 batalioane), cu misiunea de a acționa împotriva Corpului alpin şi a degaja defileul Ol- tului. Apărarea organizată de comandamentul român se vădea tot mai fermă. Ca rezultat, nici în ziua a doua a ofensivei obiectivul urmărit de comandamentul german nu a putut fi atins. „Contrar așteptărilor mele — relatează generalul Falkenhayn — Corpul 39 rezervă german n-a putut termina cu adversarul. Acesta a rezistat din nou cu bravură în capul de pod nord Sibiu, intrarea în trecătoare. Situaţia Corpului alpin începuse să devină îngrijorătoare. Mă întrebam dacă îi va mai fi posibil să se mențină în situaţia sa cu forțele împrăștiate fata de întă- ririle inamicului ce soseau fără încetare dinspre sud“ 38, În ciuda acestor insuccese, rămînînd însă consecvent planului ini- tial, comandamentul inamic a hotărît să angajeze toate forțele din zonă pentru a continua ofensiva, apreciind că Armata 1 austro-ungară nu are capacitatea de a veni în sprijinul trupelor din zona Sibiu. Ziua următoare a bătăliei, 15/28 septembrie, a început prin atacul general al forțelor Corpului 39 rezervă german, sprijinit la flancuri de corpurile vecine, precedat de un violent foc de artilerie, completat acum şi cu bombardamentul executat de aviaţie asupra dispozitivului de luptă al trupelor române, pe comunicaţii, asupra gărilor de la Turnu Roşu și Sebeș şi asupra punctelor de comandă ale marilor unități. Împotrivirea trupelor noastre a crescut în intensitate, împletind rezistenţa pe poziţie pînă la ultimul om cu contraatacuri vijelioase pur- tate cu un remarcabil elan combativ. S-au desfășurat lupte crîncene, de-a dreptul exemplare pentru spiritul de jertfă al ostaşilor români. Pe vîrful Măgura, la Cisnădie și Cisnădioara, de exemplu, copleșiți de su- perioritatea numerică a inamicului, ostaşii din brigada colonelului Tra- ian Mosoiu, originar din Tara Birsei, au contraatacat si prin luptă la Er au respins dusmanul ce pătrunsese la amiaza zilei în Cisnă- ie‘. După noi concentrări de forte inamice si cu mari eforturi, trupele germane au reuşit, totuși, o pătrundere periculoasă în sectorul Divi- ziei 23 infanterie, amenintind cu fractionarea dispozitivului acesteia. În această situație gravă, spre seara zilei, Corpul 1 armată a angajat re- plierea pe un nou aliniament de apărare la nord de localităţile Raco- vita, Sadu. % General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 56. % Const. Kirițescu, op. cit., vol. I, p. 291. 319 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Cu toate că în această zi cele două corpuri de armată din subor- dine s-au apropiat de intrarea în defileu, Armata 9 germană nu obti- nuse încă în sectorul respectiv un succes decisiv, care să-i asigure ini- tiativa. In plan operativ, situaţia era chiar amenințătoare pentru ina- mic, deoarece Armata de Nord respinsese centrul Armatei 1 austro-un- gare, iar Armata 2 oprise Divizia 71 infanterie austro-ungară şi arun- case spre vest Divizia 1 cavalerie şi elemente înaintate ale Diviziei 3 cavalerie din Corpul de cavalerie Schmettow de la sud de Olt, ingreunind totodată deplasarea Diviziei 89 infanterie germane în raionul Iacobeni, Brădeni. În împrejurarea dată, comandantul Armatei 9 germane a revenit pentru a patra oară cu hotărîrea de a străpunge dispozitivul Corpului 1 armată român, dînd trupelor în subordine ordine pentru continuarea înaintării spre defileul Oltului. Îngrijorat de perspectiva confruntării, generalul Erich von Falkenhayn a consemnat : „Mai rar în viața mea, nu tocmai săracă în puncte culminante dramatice, am aşteptat cu încordare mai serioasă desfăşurarea evenimentelor din ziua de 16 septembrie [stil vechi — n.n.]“ 100. Într-adevăr, prelungirea rezistenței Corpului 1 ar- mată, combinată cu presiunea conjugată a armatelor 2 şi de Nord române ar fi periclitat grav întregul front al inamicului, Hotărîrea comandantului Corpului 1 armată român de a se replia în defileu, în noaptea de 15/28 spre 16/29 septembrie, urmată de măsuri corespunzătoare, a fost motivată de pericolul ce plana din partea ina- micului, încă puternic, căruia îi soseau în sprijin noi forte si mijloace, şi de faptul că ajutorul care trebuia primit din partea Armatei 2 — anunțat din ziua precedentă — nu se materializase. Divizia 23 infanterie s-a retras, prin urmare, în noaptea de 15/28 spre 16/29 septembrie, ea fiind precedată de o avangardă, care a ni- micit elementele inamice întilnite la vama Turnu Roşu si la Lunci, des- chizînd astfel drumul spre Cîineni. De aici, divizia s-a deplasat pe un drum greu, pe la est de Olt, prin Boişoara la Perisani 101. După ce a făcut acoperirea Diviziei 23 infanterie, Divizia 13 in- fanterie a început si ea acţiunea de repliere în dimineaţa de 16/29 sep- tembrie pe stînga Oltului si a ocupat înălțimile Suru si Coti, iar la 17/30 septembrie şi-a concentrat unităţile în raionul Găujani 102. Cînd Corpul 39 rezervă german a reluat atacul în dimineaţa acestei zile a observat că între timp trupele române se repliaseră pe un nou aliniament. Întrucît existenţa în Transilvania a armatelor 2 și de Nord prezenta un mare pericol pentru spatele Armatei 9 germane, inamicul nu a trecut la urmărirea Corpului 1 armată, ci a lăsat aici Corpul alpin pentru supravegherea spaţiului. Acesta va fi angajat la 16/29 septem- brie de două grupuri ale Detasamentului „Lotru“, care au recucerit vir- fuse Catanel şi Murgasul, trupele române străjuind în continuare valea tului. 1% General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 61. 101 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 78—79. te? Ibidem, fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 10. 320 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Încercarea comandantului Armatei 2 române de a veni în spriji- nul Corpului 1 armată prin dirijarea Diviziei 4 infanterie (general de brigadă Grigore Simionescu), la 15/28 septembrie, nu avea însă să aducă rezultatele așteptate 1%. Desi pornite cu intirziere, pe două coloane, pe ambele maluri ale Oltului, trupele Diviziei 4, după o serie de lupte cu avangărzile inamice, reușiseră să elibereze localităţile Rucăr, Vistea de Sus si de Jos, Arpasul de Sus, ajungînd ca la 16/29 septembrie să exe- cute o presiune tot mai amenințătoare asupra aliniamentului principal al inamicului in zona nord rîul Olt, Porumbacu de Sus, Sărata, Po- rumbacu de Jos, creînd o situaţie „total inadmisibilă“ 10%, după cum în- susi generalul Erich von Falkenhayn alarmat o caracteriza. Curînd însă, Armata 2 va suspenda ofensiva, în condițiile încheierii bătăliei de la Sibiu, fiind obligată să ordone retragerea. Primind cu întîrziere noua misiune, coloana de sud a Diviziei 4 a angajat în zorii zilei de 17/30 septembrie lupta cu inamicul (Divizia 3 cavalerie germană întărită cu infanterie) în zona Porumbacu de Sus, Sărata, Porumbacu de Jos. În inclestarea care a avut loc, ostasii Diviziei 4 infanterie au in- scris pilduitoare pagini de eroism, evidențiind puternicele lor resurse morale. În timp ce restul trupelor diviziei se retrăgeau, brigada coman- dată de colonelul Dinu Păianu a lovit puternic inamicul aflat la Cirti- şoara, urmărindu-l pînă la Scoreiu, Sărata, Porumbacu de Sus, unde a trecut la atacul la baionetă. In înfruntarea desfășurată la vest de Porumbacu de Sus avea să cadă eroic însuși şeful de stat-major al Diviziei 4 infanterie colonelul Grigore Iacobini, ce preluase comanda Regimentului 6 vînători. Pe timpul luptelor din localitatea Sărata, satul său natal, s-a distins și elevul-plutonier Victor Balea, din Regimentul 6 infanterie „Mihai Viteazul“, venit pe front direct de pe băncile şcolii militare. Acţiunea brigăzii colonelului Dinu Păianu a produs un șoc puternic în rîndul inamicului. Ostașii români au capturat o întreagă baterie de. obuziere de 105 mm, al cărei foc a fost îndreptat spre inamic. Un re- giment din Divizia 76 infanterie germană, trimis ca întărire, a suferit pierderi grele. Referindu-se la vitejia ostasului si la capacitatea comandamentului român, evidenţiate cu prisosintä în această bătălie, Ad. Kâster, viitorul ministru de externe al Germaniei, avea să scrie: „Bătălia de la Sibiu s-a dat împotriva unui dușman încăpăținat. Cel care ar încerca să in- josească vitejia dușmanului, să micsoreze conducerea sa, ar comite cea mai mare greșeală în contra propriilor noastre trupe. Românul a do- vedit astăzi că este mai bine condus decît erau în anul trecut trupele sîrbeşti“ 105, Pentru Corpul 1 armată român a urmat o perioadă de acalmie, de aproximativ două luni de zile, timp în care şi-a reorganizat cele două 103 Ibidem, fond Corpul 2 armată, dosar nr. 180, f. 12—14. 10 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 66. 105 Ad. Kôster, Die Sturmschar Falkenhayns, München, 1917, p. 72. 321 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Piesă de artilerie grea, calibru 150 mm, din dotarea armatei române, în poziție de tragere divizii instalate pe aliniamentul muntele Robu, nord Murgasul, Gorga- nul, sud Ciineni, sud muntele Mormintul 1%, Prin luptele desfășurate de Corpul 1 armată pentru apărarea capu- lui de pod de la sud de Sibiu si a defileului Oltului, cît si prin acțiunile armatelor 2 şi de Nord a fost interzisă pătrunderea inamicului la sud de Carpaţii Meridionali. Ofensiva sa în acest sector nu şi-a atins deci scopul propus. Rezistenţa eroică a trupelor române, deciziile juste şi oportune ale comandamentului în ansamblul frontului de nord s-au aso- ciat în a interzice dușmanului un succes care ar fi avut grave consecinţe asupra situației militare generale a României. Luptele dintre Olt si Mureş (19 septembrie/2 octombrie — 24 sep- tembrie/7 octombrie 1916). După bătălia de la Sibiu, generalul Erich von Falkenhayn a hotărît regruparea imediată a forțelor sale principale şi folosirea lor împotriva Armatei 2 române. Hotärîrea comandantului Armatei 9 gerraane rezultă din însăși afirmaţia sa: „Toate forțele de care ne puteam dispensa în munți, trebuiau să fie îndreptate înspre est, de unde ne ameninţa primejdia“ 107. Concepţia comandamentului german prevedea închiderea văii Oltului cu Corpul alpin, iar restul forţelor Ar- matei 9 să se regrupeze în vederea dezlantuirii ofensivei spre depresiu- 106 Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 93. 107 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 63. 322 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nea Brașovului, usurind, astfel, si situaţia armatei generalului Arz, în permanentă retragere pina atunci. Înainte de începerea ofensivei germane, în ideea realizării unei unități de comandă, Marele Cartier General austro-ungar a subordonat din punct de vedere operativ Armata 1 austro-ungară generalului Fal- kenhayn. Comandantul Armatei 9 germane a ordonat ca noua ofensivă pro- iectată să înceapă la 19 septembrie/2 octombrie, actionindu-se astfel : Corpul 39 rezervă german cu forțele principale la sud de Olt și cu efective slabe la nord, avînd direcţia principală de acţiune în lungul comunica- tiei Sibiu, Făgăraș; Corpul de cavalerie Schmettow trebuia să înso- tească înaintarea si să asigure flancul sting al Corpului 39; Corpul 1 rezervă german, aflat la sud de rîul Hirtibaci, să atace cu aripa dreaptă în direcția Barcut 1%. Situaţia Armatei 2 române în momentul începerii ofensivei ger- mane nu era deloc favorabilă ducerii unei apărări dirze de poziţie, com- binată cu riposte ofensive. În plus erau în curs regrupări de forte, al căror element esenţial consta în aducerea Diviziei 3 infanterie la dreapta Diviziei 6 infanterie și deplasarea Diviziei 4 infanterie în rezerva ar- matei. Pe mari unităţi situaţia în ziua de 18 septembrie/1 octombrie era următoarea : Divizia 2 cavalerie trebuia să rămînă în zona Fiser, Viscri, Jibert pentru a face legătura între dreapta Armatei 2 și stînga Armatei de Nord; Divizia 6 infanterie pe poziţie între localităţile Selistat si Cincu ; Divizia 3 infanterie la Soars, Rodbav, urmînd ca în cursul nopții să intre pe aliniamentul Grinari, Barcut, la dreapta Diviziei 6 infanterie ; Divizia 4 infanterie continua deplasarea, coloana din dreapta ajungînd după-amiaza la Rodbav, de unde a trimis două batalioane și o baterie (Brigada „Feldioara“) pentru a acoperi stînga Diviziei 6 infanterie, in timp ce coloana din stînga a fost retrasă la Voila, Voievodeni ; Brigada 2 călărași, venind de la Dragus, a ajuns seara la Voila, urmînd să intre în dispozitiv pe dreapta Oltului, între Cincu si Cincsor. Ofensiva inamicului împotriva Armatei 2 române a început în ziua de 19 septembrie/2 octombrie. Aceasta și-a continuat regrupările de trupe, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă 1%, Raportul de forte existent în acest moment era : Baterii | Armata Batalioane | Escadroane Mitraliere grele | uşoare | Total | Armata 2 română 41 sors 30 | 30 | 6 Armata 9 germană 52 37 12 48 | 60 | 241 Raport de forte 1/1,26 1/1,05 0/12 1/1,6 | 1/2 | 113,65 1% Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 101. 19 RRM, vol. II, p. 557—565. 323 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Divizia 2 cavalerie și-a îndeplinit cu succes misiunea în raionul său de acţiuni, făcînd legătura cu Divizia 3 infanterie, iar cu Brigada 4 rosiori a atacat inamicul, eliberînd satul Bunesti care fusese ocupat de trupe ale Diviziei 71 infanterie austro-ungare. Divizia 3 infanterie a continuat marşul către aliniamentul ordonat în condiţii grele din cauza ploii și a drumurilor desfundate, în dimineaţa de 19 septembrie/2 octombrie angajind lupta cu trupe din Divizia 89 in- fanterie germană, pe care le-a respins. La ora 18 divizia română a pri- mit ordinul general de retragere și s-a deplasat la Soars. În fisia Diviziei 6 infanterie s-au desfășurat acţiuni de luptă impo- triva Diviziei 89 infanterie germane, în timpul căreia marea unitate ina- mică a suferit grele pierderi *. Pentru comandantul Grupului 1 rezervă german situația celor două divizii ale sale (71 si 89) apărea ca deosebit de critică : „dacă românii şi-ar continua presiunea mai departe — ra- porta generalul Kurt von Morgen — grupul nu s-ar putea méntine pe poziții, ci ar trebui să se retragă în regiunea muntoasă, foarte dificilă și lipsită de drumuri între Hirtibaciul si Tirnava Mare“ 110. Modul în care evoluaseră luptele crease impresia că planul ofen- sivei proiectate de comandamentul german părea eşuat. El ar fi putut eşua în situația în care trupele române ar fi trecut la urmărirea inami- cului. Dar lucrurile nu s-au petrecut aşa deoarece acestea primiseră ordinul de a se retrage pe malul stîng al Oltului. Aşadar, în după-amiaza zilei de 19 septembrie/2 octombrie, conform misiunii încredințate, Armata 2 română s-a repliat pe Olt, ceea ce a provocat oprirea ofensivei Armatei de Nord. Retragerea trupelor române s-a făcut pînă la 21 septembrie/4 octombrie în spatele Oltului și în munţii Perșani, sub protecția unor detașamente de acoperire. Totodată, coman- damentul român a hotărît retragerea Diviziei 6 infanterie în rezerva Armatei 2 române (mișcarea a început din seara zilei de 19 septembrie/ 2 octombrie); Brigada 11 infanterie din Divizia 6 infanterie a fost pusă sud ordinele Diviziei 4 şi şi-a continuat retragerea de la Șercaia prin Perșani spre Vlădeni. Brigada 12 infanterie s-a retras spre înapoia ari- pei drepte a armatei, pe direcţia Comana, Homorod. | În noua situaţie, inamicul a hotărît să dezvolte în continuare ofen- siva împotriva Armatei 2, tintind să pătrundă în depresiunea Braso- vului și de aici mai departe, la sud de Carpaţii Meridionali. Această direcție principală de ofensivă era secondată de cea angajată de. Corpul alpin german pentru a ajunge în bazinul superior al Argeşului. Coman- dantul Armatei 9 germane înfăţişează astfel în memoriile sale noua ho- tărire de luptă : „Am pornit de la ipoteza că este îndoielnic dacă Armata 2 română va încerca să opună o rezistență în partea de vest a Geister- wald-ului [munţii Perșani — n.n.] ; consideram însă ca fapt cert separa- tiunea ei de Armata de Nord. Armata 9 va rămîne în strîns contact cu * 800 de prizonieri, arme, muniții, echipament. 110 General Kurt von Morgen, Meiner Truppen helden Kämpfe, Berlin, 1920, p. 108; General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 73. 324 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE DINTRE OLT SI MUREŞ. 19.09/2.10—24.09/07.10.1916 bib TRUE ser” avn FES sd VA bat? < Li ne ih diferite = etape ale luptei — Trupe inamice în diferite „etape ale luptei https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Armata 2 română, făcînd efortul necontenit cu aripa dreaptă, pentru a ajunge în bazinul Brașovului, după care va înainta cu grosul forțelor în direcţia Ploiești, iar cu Corpul alpin în direcţia Pitești. Împotriva Armatei de Nord n-am socotit necesare alte măsuri decît împingerea de unităţi mici spre comunicațiile ei. Aceasta va fi suficient pentru a de- gaja si Armata 1 austriacă“ 111, Ofensiva inamicului a fost declanșată de Corpul 39 rezervă ger- man în ziua de 22 septembrie/5 octombrie, la orele 13, cu toate cele trei divizii (76, 51 și 187). Sub bombardamentul violent al bateriilor ina- mice, Divizia 4 infanterie română a fost silită să se replieze, concomi- tent cu Brigada 11 din Divizia 6 infanterie, în lungul celor două comu- nicatii spre Vlădeni si spre Tohanu. Rănit cu cîteva zile înainte, coman- dantul Diviziei 4 a fost înlocuit cu generalul de divizie Constantin Cos- tescu. În restul fisiei Armatei 2 române inamicul a atacat Brigada 3 călă- rasi pe dealul Tohanului. obligind-o să se retragă spre Homorod, Aita Mure, Rotbav, iar elementele înaintate ale Brigăzii 5 din Divizia 3 in- fanterie au fost respinse de Divizia 71 infanterie austro-ungară pe inälti- mile de la vest de Cohalm (Rupea). La 21 septembrie/4 octombrie, ata- cînd în forță, inamicul a ocupat Fägärasul, înaintînd apoi spre poziţiile române de pe versantul de vest al Persanilor. Pe timpul acestor acţiuni s-a purtat vitejeste, printre multi alti militari, si medicul Mircea Bru- teanu, care conducea spitalul mobil de la Brasov si Făgăraş. După ocu- parea Făgărașului de către trupele dușmane, medicul român a reușit să salveze două trenuri sanitare încărcate cu răniţi 112, între timp, Divizia 89 infanterie germană trecuse Oltul pe la Co- mana de Jos, la joncţiunea diviziilor 3 şi 4 infanterie române. Situaţia critică ce s-a creat prin retragerea forțelor române de la aripa stingă a Armatei 2 l-a determinat pe comandantul acesteia să ordone replierea spre Feldioara a Diviziei 3 infanterie si a Brigăzii 12 din Divizia 6 infanterie, care, fiind în rezerva Armatei 2 române, fusese destinată să acopere flancul drept al Diviziei 3 infanterie, iar Divizia 2 cavalerie și Brigada 3 călărași să se dirijeze cu forţele principale prin Palos (sat în comuna Cata) și Hoghiz spre sud-vest, pentru a cădea in spatele inamicului la est de Părău. Manevrele de forte în cadrul Armatei 2 s-au desfășurat conform acestor ordine primite, iar situaţia creată a fost raportată la Marele Car- tier General, care a ordonat : ,Rezistati, manevrind cu dreapta. Pe pozi- tiile de la Rucăr se trimite o brigadă mixtă din Divizia 22 care va sosi la 24 septembrie/7 octombrie. La Braşov se trimite Divizia 21 completă, întărită cu 4 baterii de cîmp si 2 obuziere de 120. Puneti Divizia de cava- lerie la dispoziţia Armatei de Nord. Marele Cartier General crede că este oportun chiar de acum să trimită o trupă spre Tohan, avînd misiu- nea de a acoperi defileurile Tohan, Bran pina la sosirea brigăzii din A iti General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 77. 12 Alexandru Daia, Eroi la 16 ani. Însemnările unui fost cercetaș. Jurnal de război, 1916—1918, București, 1981, p. 70—79. 526 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Piesă de artilerie din dotarea trupelor române, efectuind trageri de baraj în sprijinul infanteriei Divizia 22“ 113. Aceste măsuri făceau parte din planul comandamentului român de a întări frontul din Transilvania după încetarea „manevrei de la Flămînda“ din sud. Acţiunile de luptă din munții Perşani au continuat cu inclestarile de la Tintari (astăzi Dumbrăvița) la gura defileului dinspre Tara Birsei, din ziua de 23 septembrie/6 octombrie 114. În după-amiaza acestei zile, avangarda Diviziei 51 honvezi a întîlnit o ariergardă română (șapte bata- lioane de infanterie şi patru baterii de artilerie din diviziile 4 şi 6 infan- terie) ce fusese lăsată la Vlădeni. Aceasta s-a retras prin luptă spre Tin- tari în contact cu trupe din diviziile 51 honvezi și 187 infanterie germană. După un bombardament de artilerie de două ore, trupele germane şi austro-ungare au început atacul asupra poziţiilor ocupate de forțele române în zona acestei localități. Cu tot focul de artilerie executat asu- pra pozițiilor trupelor române şi superioritatea în efective, inamicul a fost respins. Pe timpul încleștărilor s-au distins mai ales ostaşi din regimentele 7 vinatori si 25 infanterie „Vaslui“. Către ora 21, pentru a nu fi învăluite de inamic, trupele noastre au început replierea spre intrarea în defileul Dirste, parte pe direcția Hălchiu, Brasov, parte pe şoseaua Codlea, Ghimbav, Braşov. 1*% Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., p. 105. 114 Arh. M.Ap.N., fond Corpal 2 armată, dosar nr. 180, f. 20—21. Dads https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pe direcţia de la vest, prin trecătoarea Șinca, se retrăseseră uni- täti din Divizia 4 infanterie, care s-au regrupat la Poiana Mărului si la sud de acesta, fiind în contact cu Divizia 76 infanterie germană. Tot în aceeași zi, Armata 2 a primit ordin să se retragă prin luptă, sprijinindu-si stînga pe regiunea Bran si avînd în atenţie menţinerea legăturii la dreapta cu Armata de Nord 115. Pe timpul acţiunii, trebuia să acopere succesiv poziţia Sfintu Gheorghe, Brasov, Risnov, Bran si numai presată foarte puternic de către inamic să ocupe aliniamentul Teliu, Budila, Tărlungeni, Dirste, Risnov, Bran. Armata 2 a mai fost informată că, pe lingă diviziile 21 si 22 infanterie ce afluiau din sud către frontul din Transilvania, i se trimite în ajutor si o brigadă mixta din Divizia 10 infanterie. În situația dată, comandantul armatei a hotărît ca Divizia 22 infanterie să înainteze în marș forțat spre Bran, unde, îm- preună cu Divizia 4 infanterie de pe dealul Muncelul, să interzică pă- trunderea inamicului pe direcția Zărnești, Bran, iar Divizia 21 infan- terie să debarce la Dirste si Brasov si să închidă inamicului intrarea spre Valea Prahovei dinspre vest. Bătălia de la Brașov (24 septembrie/7 octombrie — 25 septembrie] 8 octombrie 1916). Comandantul Armatei 9 germane a ordonat Corpului 39 rezervă german să înceapă atacul în zorii zilei de 24 septembrie/ 7 octombrie pentru a ocupa Braşovul, concomitent cu executarea unei manevre învăluitoare pe la sud, spre Timișul de Sus, cu Brigada 8 munte austro-ungară, pentru a cădea în spatele forţelor române. Corpul 1 rezervă german a primit misiunea să ocupe cu Divizia 89 infanterie ger- mană Feldioara, iar cu Divizia 71 infanterie - austro-ungară Chepetul. Corpul de cavalerie Schmettow a fost trimis în direcţia Baraolt. Înainte de a se angaja nemijlocit luptele pentru Braşov, trupele Armatei 2 române, potrivit ordinului primit anterior, se găseau în marş forțat pentru instalarea pe noul aliniament Sfîntu Gheorghe, Brașov, Risnov, Bran, astfel: Brigada 3 călărași la dreapta, pentru a menţine legătura cu unităţile Armatei de Nord; Brigada 12 mixtă din Divizia 6 infanterie trebuia să apere orașul Sfîntu Gheorghe ; Divizia 3 infanterie să ocupe sectorul Barabas (cota 704); Divizia 21 infanterie să degajeze partea nordică a Braşovului, pe care să-l apere în cooperare cu Divizia 4 infanterie, aceasta din urmă trebuind să interzică și manevra învălui- toare proiectată de inamic pe la sud-vest de oraş, spre Timișul de Sus; trupe din diviziile 4 şi 22 infanterie urmau să lupte pentru menţinerea dealului Muscelului 116. în rezerva armatei se afla un singur regiment, dispus la Timisul de Sus. Executarea ordinului, sosit însă cu intirziere, a determinat în- toarcera unor unităţi spre nord pentru a atinge aliniamentul pe care inamicul reușise să-l intercepteze pe unele direcţii şi a apăra Braşovul. 115 Ibidem, f. 20. 119 Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 106—107. „328 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro BĂTĂLIA DE LA BRASOV. 24.09/07.10—25.09/08.10.1916 Feldioara N Bg D.89 I. (G.) D.187 1:(G.) | Trupe române Trupe inamice Situaţia la 24.09.1916 Situaţia la 25.09.1916 Timis Misiunea A.9 (G.) primita Ja 26.09.1916 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Poziţie defensivă austro-ungară pe frontul din Transilvania (după un desen de A. Reich) Au avut loc, în consecinţă, intense lupte de întîlnire la diviziile 3 şi 4 infanterie 117, pentru respingerea inamicului. La dreapta fişiei, Brigada 12 infanterie a fost întoarsă spre Chi- lieni. Divizia 3 infanterie aflată la Tărlungeni, Cernat, a fost deplasată la Sinpetru unde a angajat'lupte cu Divizia 187 infanterie germană, eli- berînd această localitate si Hărmanul. Mai la vest, Divizia 4 infanterie, care se retrăsese prin Braşov spre Predeal, la adăpostul unei ariergărzi pe care o lăsase la Bartolomeu, a fost întoarsă pentru a ocupa alinia- mentul de la vest Sînpetru, Ghimbav si est Cristian. La apropierea de aliniament spre ora 18,00, divizia a fost primită cu foc violent din partea diviziilor 187 infanterie germană si 51 honvezi. Covirsite de pre- siunea inamicului, parte din trupele române urmărite îndeaproape s-au retras spre Brasov. S-au desfășurat apoi lupte de stradă aprige, pe timp de întuneric, la periferia de nord a orașului si la gara cea mică (,,Barto- lomeu“). Dispunind de o evidentă superioritate în efective, inamicul a căutat să învăluiască Braşovul pe ambele părți cu cele două divizii: pe la vest, pe direcţiile Ghimbav, Cristian cu Divizia 51 honvezi, si pe la est, pe direcţia Dumbrăvița, Săcele, Sînpetru cu Divizia 187 infanterie germană. Intentiile inamicului nu s-au realizat, deoarece Divizia 4 infan- terie română a apărat cu sträsnicie Braşovul si a interzis acestuia învă- 117 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 2 armată, dosar nr. 180, f. 21—22. 330 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro luirea pe la est 118. Luptele desfăşurate initial pentru cucerirea Braso- vului de către trupele germane şi austro-ungare nu l-au mulţumit pe generalul Falkenhayn, care spunea : „Totuşi cucerirea Brașovului nu s-a desfășurat așa de simplu cum au presupus statele-majore ale Corpului 39 rezervă și Diviziei 187 infanterie, cînd au dat ordinele [...]. Cu cit ele se apropiau de oraş se inmulteau dovezile că românii nu erau deloc dispuşi să-l cedeze fără rezistenţă [...] ; lupta corp la corp a continuat pe străzi si în case tot timpul nopții“ 119, În adîncime, sub protecţia. Diviziei 4 infanterie, au debarcat pri- mele detașamente ale Diviziei 21 infanterie, care de la Predeal au început mişcarea spre nord pentru a ocupa un dispozitiv de luptă între diviziile 3 si 4 infanterie, avînd 7 companii trimise de urgenţă pe văile de la nord si vest de Ghimbav, pentru a preveni tăierea drumului dintre Predeal si Bușteni de către inamic. La aripa stingă a armatei s-au dat lupte în- semnate pentru dealul Muncelul, între trupe din diviziile 4 și 22 infan- terie române și Divizia 76 rezervă germană. Toate încercările germa- nilor, făcute pînă spre mijlocul nopții, s-au soldat cu pierderi serioase pentru aceştia, trupele române apărîndu-se cu dirzenie în sectorul Zăr- nesti, Risnov. Încercările Armatei 9 germane de a pune stapinire pe Brasov in ziua de 24 septembrie/7 octombrie au esuat ca urmare a re- zistentei ferme organizate de trupele române. Între timp, ambele parti au primit întăriri : la Armata 9 germană au fost dirijate Divizia 12 bavareză si Brigada 3.cavalerie, iar Armata 2 română va avea la dispoziţie în zilele următoare diviziile 3, 4, 6, 10, 21, 22 infanterie si brigăzile 2 si 3 călărași. Atacurile inamicului au fost reluate în dimineaţa zilei de 25 sep- tembrie/8 octombrie. Divizia 187 infanterie germană, în urma unei pu- ternice pregătiri de artilerie, a atacat trupele de la aripa dreaptă a Di- viziei 4 infanterie română, aflate în partea de nord-est si nord-vest a Braşovului, dar un contraatac executat cu 2 batalioane din Divizia 21 in- fanterie a respins inamicul peste calea ferată Feldioara, Brașov. Un nou atac inamic a fost oprit de un regiment din Divizia 6 infanterie și astfel apărarea a fost stabilizată în zona nord-est Braşov. În partea de vest a orașului a atacat Divizia 51 honvezi ; spre seară, Divizia 4 infanterie, epui- zată de luptele duse cu cele două divizii inamice, a început replierea către Dirste sub acoperirea unui detașament din Divizia 21 infanterie. Pe direcția de la vest au continuat luptele pentru dealul Muscelul, unde Divizia 76 rezervă germană a executat un atac frontal si o acţiune învăluitoare prin Zărneşti, în timp ce Brigada 8 munte austro-ungară a înaintat şi ea către aceeași localitate. Manevra amplă executată de inamic cu trupe mult superioare a determinat Divizia 22 infanterie să-şi replieze forțele de la contact la Giuvala pe o poziţie dinainte pregătită. Între timp, unităţile germane au ocupat Risnovul, iar Brigada 8 munte austro- ungară avea să efectueze o manevră mai largă pe la vest de Piatra Cra- 11% Ibidem. 119 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 87. 331 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro iului, pentru a ajunge spre Podul Dimbovitei şi a întoarce apărarea tru- pelor române de la Bran. În fisia Diviziei 3 infanterie română s-au desfăşurat lupte însem- nate împotriva Diviziei 187 infanterie germane, în urma cărora trupele diviziei române, împreună cu cele ale Brigăzii 12, au obligat întreaga mare unitate inamică să se retragă în dezordine spre Sinpetru. In re- plică, Divizia 89 infanterie germană s-a angajat în luptă directă cu Di- vizia 3 infanterie, astfel că marea unitate română s-a repliat în cursul nopții spre Teliu, iar Brigada 12 spre Tărlungeni. De asemenea, si Bra- şovul a fost evacuat de trupele române. Replierea trupelor noastre se vădise necesară si oportună întrucît poziţia înaintată a Diviziei 3 infan- terie crea pericolul învăluirii la est a dispozitivului românesc de către Corpul 1 rezervă german. Un episod dramatic al luptelor pentru apărarea oraşului Braşov a fost cel desfășurat în zona gării „Bartolomeu“. Aici, o companie din Regimentul 23 infanterie „Tecuci“, formată din 170 de oameni, dispu- nind doar de o mitralieră, a reuşit să reziste 48 de ore unor puternice asalturi ale trupelor germane. Inamicul, avînd permanent împrospătate forțele, a reuşit să străpungă linia de apărare românească printr-o pa- trundere prin flancul stîng, pe nesimţite, unde și-a instalat două mitra- liere într-o magazie la numai 8—10 metri de tranşeea improvizată de ro- mâni pe rambleul căii ferate. Armele automate germane au deschis focul prin surprindere, secerînd nemilos vieţile apărătorilor. Luptele violente, bravura cu care ostașii diviziilor 3 si 6 române au înfruntat uriaşul uragan de foc al bateriilor germane au impresionat pe adversar. Unul din martorii oculari, ofițerul german Willy Freik, no- tează : „Artileria grea execută un tir de baraj care, cu o sinistră pre- cizie, trosneste în rîndurile adverse. Linia de atac se încurcă, se rupe, şovăie. Se retrag ? Ba nu! Mitralierele împroaşcă de mii de ori moartea în şirurile lor, dar ei se adună, atacă din nou, indrazneti, viteji. Bravo românule ! Germanul ştie să cinstească eroismul. Dar, totuşi, războiul e război ! Mai repede mugesc tunurile, tot mai viu vijiie ghiulelele pe deasupra capetelor noastre înspre inamic. Grenadele mortierelor explo- dează acum chiar în rîndurile de atac ale românilor, nori de fum şi de pucioasă se ridică pretutindeni spre cer. Focul artileriei germane îi cu- prinde acum cu putere de neînvins din toate părţile; grenadele, semă- nătoare de moarte, izbesc în rîndurile lor. Atunci asaltul se opreşte, ei se aruncă în cîmpurile de porumb, se poticnesc, cad. Citi pot să scape nevätämati dincolo de linia grozavă ? Încă de două ori pornește la asalt infanteria românească cu un eroism vrednic de admiraţie, în amîndouă rîndurile zadarnic“ 120 În dimineaţa de 26 septembrie/9 octombrie comandantul Armatei 9 germane a dispus marilor unităţi din subordine să preseze puternic spre linia munţilor, încercînd să pătrundă în trecători. Misiunile încredințate acestora erau : Corpul 39 rezervă german să acţioneze cu Divizia 76 re- 12 Willy Fr. Freik, Siegeszug durch Rumânien, Leipzig, 1917, p. 82. 532 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monumentul ridicat la Braşov în memoria eroilor români căzuţi în luptele de la gara „Bartolomeu“ (septembrie 1916) zervă germană în trecătoarea Bran, cu Divizia 51 honvezi în trecătoarea Predeal, iar cu Divizia 187 infanterie germană în pasul Predelus ; Corpul 1 rezervă german să pătrundă prin pasul Tätarului si prin trecătoarea de pe valea Buzăului. Diviziile române primiseră ordin de a rezista din răsputeri la in- trarea de nord în trecători. Ulterior, după revenirea generalului Ale- xandru Averescu la comanda Armatei 2 române (pe data de 26 septem- brie/9 octombrie) acesta a dispus ca, în scopul scoaterii trupelor române de sub focul artileriei grele a inamicului, restrîngerea frontului propriu şi consolidarea pe obiective tari din teren care confereau fermitatea apă- rärii, trecîndu-se la regruparea în regiunea muntoasă, pe vechea fron- ere unde existau si unele poziţii organizate înainte de intrarea în război. Datorită situaţiei de ansamblu, unităţile Armatei de Nord, deşi de- pășiseră biruitoare bariera muntoasă, au trebuit să dea înapoi treptat spre poziţiile iniţiale de plecare la ofensivă. Într-o primă etapă, între 22 sep- tembrie/5 octombrie şi 24 septembrie/7 octombrie, marile unități subor- donate acestei armate (diviziile 7, 8 şi 14 infanterie, avînd drept arier- gardă Divizia 2 cavalerie) s-au retras pe înălțimile de la vest de cursu- rile superioare ale Oltului si Mureșului. Datorită faptului că ofensiva Armatei 9 ruse nu s-a produs, între 25 septembrie/8 octombrie şi 30 sep- tembrie/13 octombrie, Armata de Nord își va continua acţiunea de re- 333 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pliere de-a lungul văilor Tulghesului, Bicazului si Trotușului. În ambele etape, trupele române s-au retras fără a desfășura acţiuni de luptă importante, fără pierderi si în perfectă ordine, ajungînd în final într-un dispozitiv operativ în care puteau să se opună cu succes încercărilor inamicului de a pătrunde în Moldova. Ofensiva eliberatoare a armatei române în Transilvania desfäsu- rată în a doua parte a lunii august şi prima jumătate a lunii septembrie, a fost executată — potrivit planului de operaţii conceput de Comanda- mentul de căpetenie român — de către cele trei armate, 1, 2 şi de Nord — dispuse în lanţ de-a lungul Carpaţilor de la Orşova la Vatra Dornei, pe un front de peste 950 km — simultan si într-un ritm extrem de alert, ceea ce a surprins apărarea inamicului. Desfășurarea operaţiilor în favoarea trupelor române în primele două săptămîni a determinat importante si grabnice modificări în compunerea forțelor inamice, ca și reevaluări ale concepţiei sale inițiale. După aprecierile Înaltului co- mandament german, ofensiva energică a armatei române scosese în evi- dentä vulnerabilitatea forțelor Puterilor Centrale ce operau în Transil- vania si produsese o situație strategic-operativă deosebit de critică pe întregul teatru de operații european. Însuşi feldmareșalul Paul von Hin- denburg, instalat la Pless, a doua zi după declanșarea ostilităților, con- sidera că era de așteptat ca „simpla înaintare a României să fie hotări- toare pentru soarta întregului război“ 121. Primul său adjunct, generalui Erich Ludendorff, avea să recunoască că o înaintare rapidă a românilor spre linia Mureșului ar fi făcut ca nu numai Grupul de armate al arhi- ducelui Carol să fie complet învăluit, „dar drumul ar fi devenit liber pentru a merge către inima Ungariei si împotriva comunicațiilor cu Peninsula Balcanică“, iar concluzia nu ar fi fost decît una singură : „am fi fost învinși“ 122, Reuşita ofensivei de străpungere a Carpaţilor, îndelung studiată si temeinic pregătită de comandamentul suprem national, a constituit o expresie elocventă a capacității de concepție si execuţie a forurilor româ- nesti de conducere militară, în primul rînd a Marelui Cartier General, dar, deopotrivă, a comandanților diverselor esaloane operative. Operația ofensivă a trupelor române a urmat, în linii principale, graficul planificat de Marele Cartier General, pînă în momentul în care agresiunea din sud a provocat căderea Turtucaiei. O dată cu aceasta, înaintarea viguroasă a trupelor române, întîmpinată cu entuziasm şi sprijinită pe larg de populaţia eliberată, a pierdut treptat din ritmul ini- tial, datorită deplasării unor forte importante pe frontul de sud, şi a trebuit să fie stopată temporar. Decizia comandamentului suprem român de a opri în faza de în- ceput ofensiva din Transilvania si a respinge atacul bulgaro—germano-— . 121 ae Feldmarschall von Hindenburg, Aus meinem Leben, Leipzig, 1920, p. A 122 med Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914—1918), tome premier, Paris, 1921, p. 3 334 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro turc de pe frontul sudic, adoptată si aplicată într-o conjunctură com- plexă, în care aliaţii, fără a-şi respecta angajamentul, nu declansasera puternicele ofensive promise pe fronturile de est, vest și balcanic, pen- tru a impicdica deplasarea unor noi forte inamice împotriva României, s-a dovedit însă justă. Renuntarea premeditată, în mod temporar, la ofen- siva de pe frontul de nord, nord-vest nu a însemnat decît un moment de reorientare a eforturilor de război pentru eliminarea celui mai ameninta- tur pericol — cel de pe frontul de sud. Se impune a sublinia că armata română trebuia să desfăşoare de fapt operaţii concemitente pe două fronturi, a căror dezvoltare depășea 1 500 km — amplitudine neatinsă de nici un front din Europa —, cu o configuraţie și elemente de ordin teritorial-geografic variate, avînd deci o situație mai dificilă decît ori- care dintre armatele aliate. În circumstanţele concentrării unor puternice forte proprii în Tran- silvania şi a suspendării ofensivei române pe frontul de nord, coman- damentul suprem inamic a hotărît să preia iniţiativa strategică, declan- sind contraofensiva. Trecute în apărare, trupele noastre au vădit un ridicat potenţial combativ, au alternat judicios acţiunile defensive cu cele ofensive, au zăgăzuit tentativele adversarului de a pătrunde la sud de Carpaţi. Chiar în condiţiile superiorității de forte si mijloace pe care inamicul a reușit s-o creeze pe diferite direcţii — în zona Sibiu, de exemplu —, el nu a fost capabil să-și atingă obiectivele planificate. Deplasarea centrului de greutate al operaţiilor militare din nord la sud — în care scop șapte divizii române au fost luate de la armatele din Transilvania si din rezerva generală spre a fi transportate în Do- brogea și la Dunăre — era totuşi o măsură temporară. În concepţia ma- joritätii comandanților romani se viza reluarea cu toată energia, în cel mai scurt timp, a ofensivei pe frontul principal, pentru realizarea obiec- tivului strategic — atingerea liniei Mureşului şi întoarcerea pozițiilor inamice din Carpaţii Nordici. Si aceasta era impusă de însăși situația de pe front. Într-adevăr, în momentul opririi înaintării în Transilvania, trupele române se aflau dispuse pe un aliniament necorespunzător rea- lizării jonctiunii între diferitele grupări, deci a unui front continuu, bine închegat. Datorită marilor intervale lăsate între armatele române si a concentrării de către inamic a tot mai numeroase unităţi în spaţiul transilvan, exista pericolul real al atacării lor pe rind de forte supe- rioare. Este de subliniat, de asemenea, ca daca pe plan operativ doar Ar- mata de Nord a obtinut succese, iar armatele 1 si 2 au inregistrat, pe lingă unele succese, si insuccese partiale, pe plan tactic, in luptele duse cu grupările inamice egale sau chiar superioare, marile unităţi române au obţinut victorii importante, care au avut ecou si în rîndurile adver- sarilor. Numeroase mărturii germane atestă faptul că „românul și-a apă- rat cu înverșunare poziţiile“ 123, că adesea comandanții români, chiar în uss Hauptmann Walther Vogel, Die Befreiunge Siebenbiirgeres und Schlachten bei ie ay und am Argesul. Unter Benuntzung amtlichen Quellen, Oldenburg, » P. . ‘ 335 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro situaţii dificile, precum în timpul retragerii după bătălia de la Sibiu, „au apreciat corect situația“ 124, angajind luptele cu energie. „Înaintarea — avea să recunoască chiar comandantul Armatei 9 germane — s-a în- făptuit prin luptele cele mai grele. Românii au rezistat cu disperare [...] ; trebuia [...] să plătim înaintarea noastră cu sacrificii serioase“ 1%, Tot- odată, acţiunile militare de la nord de Carpaţi au contribuit la acumularea treptată a unei experienţe de comandă si de luptă la toate nivelurile, ceea ce se va repercuta pozitiv asupra capacităţii de rezistență a întregii ostiri române în perioada grea care a urmat. Ofensiva armatei române în Transilvania, prin care un număr în- semnat de localități de pe pămintul străbun cotropit au fost eliberate, deşi a fost temporar stopată de puternica mașină de război a Puterilor Centrale, a reprezentat o filă glorioasă, deschizind cu temeritate si eroism drumul dătător de speranţă către ziua cea mare a reunirii tuturor româ- nilor într-o patrie liberă și independentă. 124 Ibidem. 125 General Erich von Falkenhayn, op. cit.,»p. 137. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul VII ACȚIUNILE MILITARE DE APARARE DESFĂŞURATE DE ARMATA ROMÂNĂ PE FRONIUL DIN SUDUL ȘI SUD-ESTUL ROMANIEI La intrarea în viltoarea primei conflagrații mondiale, România, în deplin acord cu împlinirea dezideratului său național, a declarat război numai Austro-Ungariei, imperiul care anexase prin forță întinse teri- torii străvechi românești, locuite in covirsitoare majoritate de români. În virtutea acestui fapt, aşa cum s-a arătat, de-a lungul Carpaţilor au fost concentrate 3/4 din totalul forţelor operative, pe cînd frontul de sud — ce acoperea cursul Dunării, de la Orşova pînă la Turtucaia, și în continuare pe frontiera de uscat pînă la Marea Neagră — avea o impor- tanta secundară, fiindu-i destinat doar un sfert din totalul efectivelor operative. Forţele de pe frontul de sud au primit misiunea de a opri si respinge o eventuală ofensivă în cazul intrării Bulgariei în război îm- potriva României. Potrivit prevederilor Convenţiei militare încheiate de România cu puterile Antantei, acestor forte urma să li se alăture un corp de armată rus. Desi guvernul român a luat toate măsurile nece- sare pentru a evita un conflict armat cu vecinul de la sud, Bulgaria — aflată din toamna anului 1915 în tabăra Puterilor Centrale — a decla- rat război României la 19 august/1 septembrie 1916, după ce cu două zile înainte începuse deja ostilitățile pe frontul din Dobrogea, între loca- litatea Bazargic si țărmul Mării Negre. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE Planul de campanie român din 1916 APARARE ÎN SUDUL DOBROGEI prevedea ca forțele dispuse pe seg- mentul de front cuprins intre Du- năre si Marea Neagră, într-o prima fază, să protejeze debarcarea si con- centrarea trupelor ruse destinate să acţioneze în Dobrogea. În faza a doua, după zece zile de la declaraţia de război a României împotriva Austro-Ungariei, trupele aliate româno—ruse urmau să se fixeze pe ali- niamentul Rusciuk, Sumla, Varna si să se consolideze pe această linie 337 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Fortificațiile de la Silistra — vedere parțială pentru a asigura astfel o mai mare libertate de acţiune trupelor ce operau în Transilvania. Prevederile din planul de campanie au fost detaliate într-o serie de documente elaborate de Marele Cartier General, de comandamentul Armatei 3 şi comandamentele diviziilor 17, 9 şi 19 infanterie, stabilin- du-se modalităţile concrete de acţiune ale marilor unităţi si unităţilor în scopul îndeplinirii misiunilor încredințate apărării si păstrării zonelor for- tificate Turtucaia, Silistra, precum si a localităţii Bazargic. De altfel, ora- sele mai sus amintite, dată fiind importanţa lor militară în contextul frontului de sud, fuseseră fie fortificate — cazul primelor două —, fie întărite prin executarea de amenajări genistice în împrejurimi — cazul ultimului — încă din anii neutralității 2. Rațiunea acestor măsuri își avea explicaţia în faptul că relaţiile româno—bulgare au rămas încordate după încheierea celui de-al doilea război balcanic — Bulgaria ridicînd pretenţii teritoriale asupra sudului 1 Vezi Coloneiul Constantin Zagorit, Turtucaia, Ploieşti, 1939, p. 16—25; General Scarlat Panaitescu, Turtucaia în războiul mondial (19 august — 24 august 1916). Bucuresti, 1924, p. 17—22; Contre-amiral N. Negresco, Comment on fit la guerre sur le Danube. 1916—1918, tome 1, Bucarest, 1938, p. 104—108 ; General D. Iliescu, Documente privitoare la războiul pentru întregirea României, București, 1924, p. 86—90 ; Generalul G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916— 1918), vol. I, Bucuresti, [f.a.], p. 179, 189. 338 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Dobrogei —, precum si în configuraţia de ansamblu a graniţei noastre cu vecinul de la sud. Astfel, în timp ce Dunărea constituia un obstacoL natural greu de trecut, în sudul Dobrogei terenul era deschis şi dec mai ușor accesibil în cazul unei eventuale acţiuni agresive împotriva României. Fortificațiile din zonele Turtucaia și Silistra, precum si lucră- rile de amenajare genistică de la Bazargic veneau să suplinească, într-o anumită măsură, lipsa unor obstacole naturale și să dea o mai mare sta- bilitate apărării sectorului de front din sudul Dobrogei. La Turtucaia, zona fortificată avea ca nucleu oraşul si era de forma unui semicerc cu diametrul pe Dunăre, cu raza de 7-8 km şi cu o deschidere de front de aproape 35 km. Concentric, zona întărită din jurul localităţii era organizată pe trei poziţii succesive : poziţia de avan- posturi ; poziţia principală de rezistență sau linia a doua de apărare; poziţia a doua de rezistenţă sau linia a treia de apărare. Poziţia de avanposturi acoperea spaţiul de la pichetele de fron- tieră si pina la 1 000 de metri spre interior. Rolul acesteia era acela de a oferi condiţii favorabile de supraveghere si recunoaștere, precum şi pentru o rezistenţă care să oblige inamicul să-și desfășoare forţele şi să-şi dezvăluie intențiile. Lucrările de fortificaţii continuau cu poziţia principală de rezis- tenta, care se afla la circa 6—7 km sud de localitatea Turtucaia. Dez- voltarea frontală a liniei, tot de formă semicirculară, era de 30 de km şi cuprindea 15 centre de rezistență si 3 puncte de sprijin numerotate în ordine crescătoare de la vest spre est. Această poziție era cea mai puternic fortificată din întreg sistemul de la Turtucaia. Centrele de rezistenţă erau organizate ca „redute închise la git“, dispunind în curțile interioare de adăposturi solid construite si întărite cu grinzi de fier pen-. tru protejarea militarilor. Legătura între centre se realiza prin șanțuri adinci de tragere, iar la 100—300 m în spate se aflau situate „liniile de reculegere“ pentru adăpostirea rezervelor şi reorganizarea trupelor. Fie- care centru de rezistenţă era înconjurat cu rețele de sirma ghimpată si capcane (gropi de lup). Poziţia a doua de rezistenţă, situată la 2—4 km sud de Turtucaia, se compunea din lucrări mai sumare decit cele din linia a doua de apa- rare si care nu fuseseră terminate în întregime la data intrării României în război. Pe lingă lucrările genistice de uscat, au mai fost luate măsuri pen- tru apărarea cursului Dunării. în zona Turtucaia și anume: crearea de baraje de mine; instalarea de estacade plutitoare în anumite porțiuni ale fluviului ; întinderea de lanțuri de sîirmä ; amenajarea de amplasa- mente pentru piese de artilerie pe ostroavele Cirneciu si Chisulgeaua ș.a. Prin rețeaua telefonică (aeriană și subterană) se asigura comuni- catia între toate punctele de apărare, iar printr-un. cablu telefonic, ce trecea pe sub Dunăre, se realiza legătura între Turtucaia și Olteniţa. Frontul zonei întărite de la Turtucaia a fost împărțit. în 3 sec- toare : sectorul 1 se întindea între Dunăre si şoseaua Turtucaia, Staro- 339 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro selo, Razgrad, cuprinzînd centrele de rezistență 1—5; sectorul 2 aco- perea zona centrelor de rezistenţă 6, 7, 8 si 9; sectorul 3 includea 6 centre de rezistenţă, 10—15, si se sprijinea cu partea stingă pe Du- năre. Fiecare comandant de sector avea în subordine toate forţele exis- tente în perimetrul acestuia și trebuia să organizeze pînă în cele mai mici detalii apărarea în zona de competenţă. La Turtucaia, în cele trei sectoare, se afla concentrată Divizia 17 infanterie, comandată de generalul de brigadă Constantin Teodorescu. Sectorul 1, cu o lungime de front de circa 15 km, era apărat de Regi- mentul 36 infanterie cu 4 batalioane și batalionul 4 din Regimentul 40 infanterie (in total 5 batalioane si 17 mitraliere), precum si de pichetele de grăniceri din zonă. Artileria sectorului se compunea din : bateria 3 tunuri de 105 mm ,,Smîrdan“ ; bateria 6 obuziere 120 mm*; un obu- zier 210 mm ; o baterie 75 mm tragere rapidă; 2 baterii 75 mm, model 1904 ; o baterie 53 mm pe afet **. Comanda sectorului 1 a avut-o loco- tenent-colonelul Solomon Nicolicescu, comandantul Regimentului 36 in- fanterie. Sectorul 2, cu o > lungime de front de circa 8 km, era apărat de Regi- mentul 79 infanterie (4 batalioane si 17 mitraliere) si pichetele de gră- niceri din zonă. Artileria acestui sector cuprindea: bateria 4 tunuri 105 mm „Opanez“ ; bateria 5 tunuri 105 mm „Plevna“; bateria tunuri 87 mm „Principesa Ileana“ ; 2 baterii obuziere 120 mm, model 1901***. La comanda sectorului 2 se afla locotenent-colonelul Ioan Dumitrescu, comandantul Regimentului 79 infanterie. Cel de-al treilea sector, situat la partea estică a zonei întărite de la Turtucaia, avea o întindere de front de 12 km și era apărat de Regi- mentul 76 infanterie, cu 4 batalioane si 18 mitraliere. In zonă au actio- “nat si efectivele pichetelor de grăniceri. La începerea luptelor, sectorul dispunea de următoarele guri de foc: bateria 6 tunuri 105 mm „Călu- gareni“ ; un tun 120 mm în cupolă din bateria „Mihai Viteazul“ **** ; o baterie 75 mm; 2 baterii obuziere 105 mm şi o baterie 53 mm *****, Comanda sectorului o deţinea locotenent-colonelul Alexandru Marinescu, comandantul Regimentului 76 infanterie. În rezervă au fost amplasate 3 divizioane de artilerie din regimen- tele 22, 5 şi 3 artilerie. În total la Turtucaia au fost instalate 6 obuziere 120 mm, scoase din regiu- nea fortificată Focşani, Nämoloasa, Galati, care au tras numai in primeie zile de luptă. În restul timpului, nu au putut fi folosite, deoarece nu au mai avut muniţie. In planul de campanie mai fuseseră prevăzute : bateria tunuri 120 mm „Şte- fan cel Mare“ (2 cupole) şi bateria mortiere 120 mm „Radu Negru“ (4 mor- tiere). *** Si în acest sector s-a prevăzut iniţial o baterie mortiere 120 mm (2 piese), dar din cauza lucrărilor neterminate nu a putut fi folosită. A luat parte numai la luptele de apărare din ziua de 23 august/5 septembrie 1916. ***** Mai fuseseră prevăzute pentru sectorul 3 bateria 2 tunuri 87 mm „Principele Carol“ şi bateria tunuri 120 mm „Regele Carol“, care nu au luat parte la lupte. LA] Li d EL) 340 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Din dispunerea forțelor în cele trei sectoare de apărare rezultă că pentru comandamentul român lovitura principală a inamicului era pre- conizată a se declanşa asupra sectorului 1. La Silistra se afla dislocată Divizia 9 infanterie, comandată de generalul de brigadă Ioan Basarabescu. Zona fortificată de la Silistra, ca şi cea de la Turtucaia, avea forma de semicerc cu diametrul pe Dunăre şi era organizată pe trei linii de apărare concentrice 2. În ve- derea desfășurării operaţiilor, spaţiul din jurul Silistrei a fost împărțit în trei sectoare. Primul sector, de vest, se întindea între Dunăre şi şoseaua Silistra, Kocina şi era apărat de Regimentul 63 infanterie (4 ba- talioane), batalionul 4 din Regimentul 35 infanterie, o baterie 150 mm, 2 baterii 87 mm şi 4 baterii 75 mm din Regimentul 3 artilerie. Comanda sectorului aparţinea colonelului Constantin Frim, comandantul Regimen- tului 35 infanterie. În partea centrală era sectorul al doilea, care dis- punea de cele mai multe forte de infanterie si artilerie, respectiv bata- lioanele 2 din Regimentul 7 vînători, 3 si 4 din Regimentul 23 infan- terie, 2 şi 3 din Regimentul 35 infanterie, 4 din Regimentul 38 infan- terie, 4 din Regimentul 78 infanterie, o baterie 105 mm din Regimentul 3 artilerie, o baterie 120 mm şi 6 baterii 75 mm din Regimentul 20 arti- lerie. Comanda sectorului era încredințată colonelului Nicolae Mihăescu, comandantul Brigăzii 19 infanterie. Cel de-al treilea sector, pînă la sosirea batalionului 1 din Regimentul 23 infanterie de la Kurtbunar, era apărat de o companie din Regimentul 23 infanterie şi o baterie 75 mm. În zona sudică a localităţii Silistra, pînă la frontieră, mai erau în dispozitiv : batalioanele 1 din regimentele 35 si 23 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 23 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 7 vînători si escadronul 7 din Regimentul 9 cälärasi. Terenul din jurul localităţii Bazargic si pînă la Marea Neagră a fost întărit prin lucrări genistice ; orașul și împrejurimile erau apărate de Divizia 19 infanterie, HCOMARAALS de generalul de brigadä Nicolae Arghirescu. Pentru îndeplinirea misiunii primite — apărarea Dobrogei de est —, forţele Diviziei 19 infanterie au fost repartizate astfel: Brigada 5 călă- raşi, comandată de colonelul Romulus Scärisoreanu, cu Regimentul 9 cälärasi dispus la circa 30 km vest si nord-vest de localitatea Bazargic, iar Regimentul 10 cälärasi la 20 km sud Bazargic (un escadron se afla la Balcic) ; Brigada 17 infanterie, comandată de colonelul Stan Poetaș, avea în compunere Regimentul 40 infanterie, Regimentul 9 vinatori, o baterie 75 mm din Regimentul 20 artilerie şi pichetele de grăniceri, dis- puse in jurul localității Bazargic si pe frontieră ; Brigada 5 mixtă, co- mandată de colonelul Marin Ionescu — compusă din Regimentul 39 in- fanterie, 4 batalioane din regimentele 33, 34, 73 şi 74, divizionul 5 arti- ? Pentru detalii vezi RRM, vol. I, p. 415—417 ; Generalul G. A. Dabija, op. cit. vol. I, p. 259—262. 341 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro lerie — era dispusă la 30 km nord-est Bazargic; Brigada 6 mixtă, comandată de generalul de brigadă Gheorghe Boureanu, avea în com- punere 6 batalioane din regimentele 11, 12, 24, 51, 52, 64 și divizionul 6 artilerie, dispuse în zona Caraomer (Negru Vodă). În ansamblu, fortificarea zonelor Turtucaia si Silistra, precum si amenajarea genistică din regiunea Bazargicului au fost judicios con- cepute si răspundeau ratiunilor strategice de apărare a sudului Dobro- gei. De asemenea, forţele dislocate — infanterie, artilerie, cavalerie — pe acest traiect al frontului erau suficiente sub aspect calitativ și canti- tativ, pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau pînă la sosirea în sprijin a Corpului 47 rus, compus din 2 divizii de infanterie și o divizie de cavalerie. Esalonul superior de comandă al celor trei divizii dislocate la Turtucaia, Silistra şi Bazargic era Armata 3 (comandant : generalul de divizie Mihail Aslan). Planul de campanie al inamicului a fost elaborat de comandamen- tul suprem german ; cu acesta au fost de acord comandamentele austro- ungar, bulgar și turc. Deoarece armata română se afla în plină ofensivă pentru eliberarea Transilvaniei, Marele Cartier General german, în scopul de a cistiga timpul necesar afluirii și concentrării de noi trupe cu ajutorul cărora să stăvilească înaintarea forțelor române, a hotărit să iniţieze puternice acţiuni ofensive în Dobrogea. În principal, comanda- mentul suprem german își baza hotărirea pe presupunerea justă că România își va îndrepta majoritatea forţelor spre Transilvania şi va acorda o importanţă mai mică frontului sudic. Referitor la aceasta, gene- ralul Erich von Falkenhayn nota : „apreciem că pentru acoperirea spa- telui înspre Bulgaria, vor fi lăsate în Dobrogea și pe Dunăre forţe destul de slabe, de categoria a doua si a treia“3. Numit comandant șef al forţelor din nordul Bulgariei, la 14/28 august, feldmareșalul August von Mackensen a primit din partea Marelui Cartier General german ordinul : „Atac cit mai curînd posibil. Directiunea si obiectivul se lasă la apre- cierea feldmareșalului Mackensen“ 4, Privitor la acţiunile ce urmau să fie întreprinse de trupele ger- mano—bulgare, au existat unele deosebiri de opinii între comandamentul suprem al forţelor din nordul Bulgariei, pe de o parte, Marele Cartier General german şi Marele Cartier General bulgar, pe de altă parte. Feldmaresalul August von Mackensen preconiza defensivă pe frontul din Dobrogea şi ofensivă pe frontul dunărean *, pe cînd Marele Cartier Ge- neral german considera necesară ofensiva pe frontul din Dobrogea, 3 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor și rușilor 1916/17, Bucureşti, 1937, p. 14. 1 General Feldmarschall von Hindenburg, Aus meinem Leben, Leipzig, 1920, p. 183. * In directiva nr. 6960 din 17/30 august, feldmareșalul August von Mackensen a prevăzut ocuparea numai a localităţilor Turtucaia şi Silistra, operaţiile princi- pale fiind cele pentru realizarea de capete de pod la nord de Dunăre. 5 General Ludendorff, Amintiri din război, vol. I, Bucuresti, 1919, p. 293. 342 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro punct de vedere îmbrățișat si de Marele Cartier General bulgar. La in- tilnirea din 18/31 august de la Gorne Orehovita dintre feldmareșalul Mackensen si generalul Stefan Tosev, comandantul Armatei 3 bulgare, ultimul a argumentat necesitatea declanșării ofensivei spre Dobrogea şi cucerirea imediată a localităţii Turtucaia. Poziţiile de apărare românești de la Turtucaia erau socotite un „pinten“ amenintator pentru orice va- riantă de acţiune ofensivă a trupelor germano—bulgare ; în cazul în care aceste forţe ar fi declanșat operaţia de cucerire a unor capete de pod la nord de Dunăre, flancul drept ar fi fost ameninţat dinspre Turtucaia, după cum, în cazul declanșării ofensivei spre Dobrogea, forţele române de aici ar fi creat o situaţie periculoasă la flancul stîng al trupelor inva- datoare. În ambele variante inamicul urmărea nimicirea forțelor române de la Turtucaia. În principiu, feldmareșalul Mackensen a fost de acord cu opiniile generalului Tosev. A doua zi, 19 august/1 septembrie, Marele Cartier General german a transmis următoarea telegramă comandamen- tului forţelor din nordul Bulgariei: „Adunarea forţelor germano— austro-ungare în Transilvania se va face pînă în a doua jumătate a lunii septembrie ; însărcinarea feldmareșalului Mackensen este ca, asigurind linia Dunării, să invadeze în Dobrogea, să atragă asupra sa forțele inamicului si să le bată“. Adversarul, pe frontul de la Rusciuk pînă la Varna, avea concen- trată Armata 3, comandată de generalul Stefan Tosev. Din momentul intrării României în război, Armata 3 bulgară a început marșul către frontieră, organizindu-si un dispozitiv ofensiv în vederea declanșării agresiunii. În compunerea marii unităţi bulgare se aflau si unităţi de elită germane. În faţa Diviziei 17 infanterie de la Turtucaia, inamicul şi-a organizat dispozitivul de luptă astfel: Detasamentul Hammerstein cu 4 batalioane, 7 plutoane mitraliere, 3 escadroane și 3 baterii (2 de artilerie grea) în dreptul sectorului 1; Divizia 4 infanterie bulgară cu 17 batalioane și 23 baterii (7 de artilerie grea), în dreptul sectorului 2; Brigada 1 infanterie din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 6 batalioane, 4 escadroane, 7 baterii, în dreptul sectorului 3. În continuare, spre est, în faţa elementelor înaintate ale Diviziei 9 infanterie de la Silistra şi ale Diviziei 19 infanterie de la Bazargic se aflau Brigada 3 infanterie din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 10 batalioane și 7 baterii, Brigada 2 infanterie din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 6 batalioane şi 3 baterii, Divizia 1 cavalerie bulgară, cu 12 escadroane și o baterie, Brigada 1 in- fanterie din Divizia 6 infanterie bulgară, cu 8 batalioane și 6 baterii. La aceste forte se adăugau garnizoana cetăţii Rusciuk, cu 3 batalioane si 2 baterii, si garnizoana cetăţii Varna, cu 8 batalioane si 3 baterii 7. Ra- portul de forte pe diferite porţiuni ale frontului din sudul Dobrogei se prezenta astfel : 6 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 192—193. 7 RRM, vol. I, p. 459—460. 343 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pe restul Pe întregul În zona fortificată Turtucaia frontului front din Dobrogea din Dobrogea Sectorul 1 Sectorul 2 Sectorul 3 Es 2 2 Subunităţi| & o v [= o 2 2 o 5 < E = = An d E = E Ê o [=] v = ° [= E T g © LE & 3 a 8 a + 4 La o + CA + © 2 v v "a 2 EI 5 sle| E |5 eee lcs ă Lai CA FA | n | E | é | ue CA Bata- lioa- | 5 | 4 |1,2/1| 4 [17 |0,2/1 | 4 | 6 [0,7/1 113 [27 |0,5/1 [34 [24 |1,5/1 [47 |62 |0,8/1 ne Esca- A droa- |— | 3 |0/3 —| -| — | —| 4 |0/4 —| 7 [0/7 8 |12 [0,7/1| 8 [19 |0,4/1 ne Bate- rii 6 | 3 |2/1 5 |23 |0,2/1 | 5 | 7 |0,7/1 116 33 [0,5/1 |23 |17 |1,3/1 |39 |50 |0,8/1 Angajarea a 27 de batalioane, 7 escadroane și 33 de baterii, din care 9 de artilerie grea, germano— bulgare, spre zona fortificată Turtu- caia, acoperind un front de aproximativ 65 km, și a 24 batalioane, 12 escadroane şi 17 baterii pe restul frontului pînă la Marea Neagră, de aproape 140 km — deci dublu faţă de prima secțiune —, dezvăluia clar direcția principală de ofensivă aleasă de inamic şi raionul asupra căruia acesta urma să-și concentreze eforturile. Privind dispozitivul forțelor române pe frontul din Dobrogea se observă dislocarea celor trei divizii — 17, 9 şi 19 infanterie — în trei zone aflate la distante mari între ele, fără putinţa de a se sprijini ime- diat si eficient în caz de nevoie, situație de care a profitat comanda- mentul germano—bulgar în prima fază a luptelor, avînd posibilitatea să-şi asigure o superioritate cantitativă pe direcții de ofensivă ce-i erau favorabile. Pentru gruparea forțelor româno-ruse destinate să opereze în zona estică a Dobrogei şi coordonarea acţiunilor lor, la 18/31 august coman- dantul Armatei 3 române, generalul de divizie Mihail Aslan, a hotărît să constituie Grupul operativ de est, în compunerea căruia urma să intre Divizia 19 infanterie română, Divizia 61 infanterie rusă și Divizia de infanterie sîrbă *. Comanda a fost încredințată generalului rus Andrei Medardovitovici Zaioncikovski, comandantul Corpului 47 armată rus **. * Această divizie era formată din foştii prizonieri de război de origine sîrbă luați de forțele ruse în timpul luptelor de pe frontul oriental cu armata austro-ungară. ** Corpul 47 armată rus, format din Divizia 61 infanterie, Divizia sirba şi Divizia 3 cavalerie, cu un total de 30 000 de oameni, a fost trimis de Rusia in Dobrogea conform prevederilor Convenţiei militare din 4/17 august 1916 in- cheiată între România şi aliaţi (în convenţie se prevăzuse însă un efectiv de 344 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Regimentul 80 infanterie inaintea deplasării pentru a lua parte la luptele de la Turtucaia (august 1916) Brigada 5 călărași română, mai putin un escadron, care era lăsat la dispoziţia Diviziei 19 infanterie, a intrat sub ordinele Diviziei 3 cavalerie rusă, constituind împreună un corp de cavalerie, cu misiunea de a interzice violarea teritoriului românesc în zona de frontieră, fără depă- şirea graniţei, şi de a sprijini acțiunile Diviziei 19 infanterie în zona Bazargic. Hotărirea comandamentului Armatei 3 era justă, dar nu se putea încă transpune în practică deoarece forțele ruse, deplasindu-se Ivarte încet, nu ajunseseră în zonă. La 18/31 august, Divizia 61 infan- terie rusă se afla într-un raion de concentrare la sud de Medgidia, Divizia sîrbă avea dispusă o brigadă în aceeași localitate si a doua era în curs de transport de la Cernavoda la Medgidia, iar Divizia 3 cavalerie rusă era concentrată într-un raion cu centrul la Medgidia. Dacă deplasarea s-ar fi executat într-un ritm normal pentru acel timp, după două-trei zile trupele ruse ar fi putut să ajungă în împrejurimile orașului Ba- zargic. Pentru a imprima un ritm de marş corespunzător, comandantul Armatei 3 a insistat, la 19 august/1 septembrie, pe lîngă generalul rus A. M. Zaioncikovski „ca trupele din corpul imperial rus să se pună 50 000 de oameni). La 4/17 august, Divizia 3 cavalerie rusă a trecut Dunărea pe la Isaccea, deplasindu-se pe itinerarul Babadag, Cogealac, Medgidia, Ba- zargic. Diviziile de infanterie au fost transportate pe Dunăre pînă la Cerna- voda, unde au fost debarcate începînd cu data de 16/29 august, în continuare urmînd să se deplaseze pe jes pînă în raioanele de concentrare de la Bazargic. | 345 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro imediat în mișcare“. Cu toate acestea, la 21 august/3 septembrie, Divizia 61 infanterie rusă ajunsese abia la Cobadin, realizind 40 km marş în 3 zile, ceea ce corespundea unui ritm mediu de deplasare de 12—14 km pe zi, adică de 3—4 ori mai mic faţă de prevederile regula- mentelor militare din epoca, iar Divizia sirba era tot la Medgidia. Abia în ultima parte a marșului au fost atinse ritmuri zilnice de înaintare cuprinse între 40 şi 50 km, în două zile fiind acoperite distanţe între 80 si 100 km, de la Medgidia si Cobadin, pînă la nord de Bazargic. Numai la 23 august/5 septembrie Corpul 47 rus a fost concentrat în zona frontului, dar într-un raion situat la 15—20 km mai spre est decit cel fixat de Marele Cartier General român, gravitind cu forțele sale spre Bazargic. Așadar, încă din faza iniţială a intervenit o gravă neconcordanta operativă între forţele aliate, situație determinată atît de ritmul lent de deplasare al forțelor puse la dispoziție de Rusia pentru frontul din Dobrogea, cit si de lipsa unității de comandament necesare (dispoziţiile comandamentului Armatei 3 române fiind interpretate necorespunzător de generalul rus Zaioncikovski). Acest fapt urma să aibă consecinţe im- portante asupra stabilității apărării pe frontul dobrogean și, deopotrivă, în ansamblul acţiunii militare a României. OFENSIVA GERMANO—BULGARA; Conform planului stabilit, gru- LUPTELE DE LA TURTUCAIA, parea germano—bulgară de sub BAZARGIC, SILISTRA ȘI DE PE comanda feldmareșalului Macken- ALINIAMENTUL RASOVA, sen, actionind de-a lungul întregu- COBADIN, TUZLA lui front dobrogean, a pregătit lo- (AUGUST—SEPTEMBRIE 1916) vitura principală asupra zonei întărite de la Turtucaia, reușind să realizeze pe această direcţie o importantă superioritate de forţe, mai ales în artilerie grea. De altfel, ofensiva germano—bulgară împotriva României a început cu două zile înaintea declaraţiei de război, printr-o serie de atacuri executate de subunități din Detasamentul bulgar „ Varna“. Obiectivul urmărit de comandamentul inamic era realizarea unui dispozitiv favorabil la nord de aliniamentul Bazargic, Balcic şi in- terzicerea oricărei înaintări a forţelor româno—ruse spre zona Sumla, Varna. Concomitent cu îndreptarea efortului principal spre localitatea Bazargic, important centru rutier și feroviar *, acţiunile trupelor bulgare au vizat pichetele de grăniceri de la țărmul Mării Negre si pînă la Vladimirovo, adică întregul sector de acoperire al Diviziei 19 infanterie română. 8 General de divizie M. Aslan, Turtucaia. Studiu strategic, Bucuresti, 1921, p. 12. * In acest nod de căi ferate ajungea linia ce sträbätea Dobrogea de la nord la sud, făcînd legătura dintre linia Cernavoda, Constanta si rețeaua de căi ferate din Bulgaria. De asemenea, prin Bazargic trecea şoseaua Silistra, Balcic. 346 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Preparativele de atac împotriva localităţii Turtucaia s-au desfășurat în tot cursul zilei de 19 august/1 septembrie, cînd inamicul a executat marșuri de apropiere și a instalat piesele de artilerie, cu precădere în fata sectorului 2, unde erau condiţii favorabile pentru amplasarea si acţiunea artileriei grele. Prin ordinul de operație nr. 16 din 19 august/ 1 septembrie al Armatei 3 bulgare se hotärîse ca atacul să fie declanşat noaptea, la ora 24, astfel ca trecerea frontierei să se facă „prin sur- prindere spre a se putea avea citi mai multi prizonieri“ ?. Între 20—24 august/2—6 septembrie s-au desfăşurat crîncene lupte în zona Turtucaia, localitate asupra căreia inamicul a îndreptat Detașa- mentul Hammerstein, Divizia 4 bulgară si Brigada 1 din Divizia 1 bulgară, realizind o certă superioritate de forte în raport cu cele ale Diviziei 17 infanterie română si mai ales pe direcția principală de efort, în dreptul sectorului 2. Deşi, în faţa atacurilor violente ale inamicului din ziua 20 au- gust/2 septembrie, începute cu o scurtă, dar puternică pregătire de artilerie, apărătorii au opus o rezistenţă indirjita, totuşi forțele puţine din avanposturile sectoarelor 2 şi 3 au fost nevoite să se replieze în cele din urmă pe linia principală de apărare. În prima zi de luptă s-au remarcat subunitățile din avanposturile sectorului 1, care, sprijinite de focul artileriei, în mod deosebit de bateria de 105 mm comandată de locotenentul Aurel Dumitrescu, au rezistat eroic pînă către ora 20 ; pierderile grele suferite în urma lupte- lor de peste zi au făcut ca apărătorii, copleșiți de superioritatea nume- rică a inamicului, să se replieze pas cu pas pe linia înaintată a sectorului. Atacurile trupelor germano-bulgare de la Turtucaia au fost con- tinuate, cu toată forța, în zorii zilei următoare, fiind puternic lovit sectorul 1. in sprijinul acestuia au intervenit eficient bateriile de coastă şi artileria monitoarelor românești de pe Dunăre. Asaltul executat de Detasamentul Hammerstein s-a lovit de rezistența inversunata a ostasi- lor români, astfel că adversarul a fost nevoit să se retragă cu mari pierderi. Reluind atacurile după ora 15, cu trei batalioane asupra zonei apărate de batalionul 3 din Regimentul 36 infanterie, inamicul s-a lovit din nou de rezistența eroică a ostașilor români, fiind oprit în fata retele- lor de sirma. La 21 august/3 septembrie, în darea de seamă a Armatei 3 către Marele Cartier General român se arăta : „Capul de pod Turtucaia a avut de suportat atacuri repetate de 7 ori [...], respingîndu-le cu desa- virsire şi înscriind o pagină glorioasă în istoria războiului nostru actual. Mormane întregi de cadavre zac în fata obstacolelor de sîrmă“ !9, În primele două zile ale ofensivei inamice, apărârea zonei fortifi- cate Turtucaia a rezistat cu succes, poziţiile defensive ale trupelor române vădindu-se de netrecut în pofida superiorității de forte:si mij- loace a germano-—bulgarilor. Rezultatul luptelor din zilele următoare depindea în mod hotăritor de ansamblul situației pe întregul front $ Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 194. 10 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p 565. 347 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trupe române îndrep- tindu-se spre Turtucaia (august 1916) (desen de Emilian Damian) dobrogean, de articularea la timp a dispozitivului operativ ruso-român preconizat. Concomitent cu luptele îndirjite ce se derulau pentru stăvilirea ofensivei germano—bulgare la Turtucaia, acţiunile militare s-au extins şi în zonele Silistra și Bazargic. Ciocniri cu urmări importante pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor s-au desfăşurat la extremitatea estică a frontului dobrogean unde, în urma unor inclestari cu rezultate schimbătoare, generalul de brigadă Nicolae Arghirescu, comandantul Diviziei 19 infanterie, a hotărît, fără ca situația militară să fi impus, evacuarea oraşului Bazargic în după-amiaza zilei de 21 august/3 septem- brie si retragerea unităţilor diviziei pe poziţiile de la nordul localităţii. A doua zi, 22 august/4 septembrie, Detasamentul „Varna“, cu 4 bata- lioane şi 3 baterii de artilerie, a ocupat Bazargicul fără lupte. Ulterior, generalul N. Arghirescu a explicat hotărîrea sa prin faptul că primise crdin de la comandamentul Armatei 3 să nu se angajeze în luptă cu for- tele principale inamice înainte de sosirea trupelor ruse din Corpul 47 armată. , Comandamentul Armatei 3, informat despre situatia grea de la Turtucaia, a raportat in după-amiaza zilei de 21 august/3 septembrie Marelui Cartier General hotäririle pe care intenţiona să le ia pentru a contracara planul inamic. Se preconizau acțiuni ofensive cu Divizia 9 infanterie şi Grupul operativ de est pentru a veni în sprijinul forţelor de la Turtucaia, solicitindu-se în acest scop întăriri, întrucît trupele aliate nu își încheiaseră deplasarea. Grupului operativ de est i s-a ordonat să pornească o viguroasă ofensivă pe direcţia Kurtbunar, Coci- mar, Trubciular, Ekisce, Vladimirovo, localităţi ocupate de inamic, iar Diviziei 9 infanterie de la Silistra să desfășoare acţiuni de fixare a inamicului din zonă. Comandantul Armatei 3 române a revenit, prin telegrama cifrata nr. 131 din 21 august/3 septembrie 1916!!, adresată !! Jbidem, p. 572. 348 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de divizie Mihail Aslan, comandantul Armatei 3 române de pe frontul de sud (august 1916) Grupului operativ de est, ca ofensiva stabilită pentru ziua de 22 au- gust/4 septembrie, să-şi modifice direcția iniţială de înaintare spre Kurtbunar, Akadinlar, ceea ce corespundea mai bine intenţiei de spri- jinire a acţiunilor Diviziei 17 infanterie de la Turtucaia. Generalul Aslan, cînd a dat aceste ordine, considera că forţele ruse se găseau deja în zona Silistra, Bazargic, conform ordinului nr. 89 al Armatei 3 din 19 august/1 septembrie 1916 !2. Luind cunoștință că Divizia 61 rusă era abia la Cobadin, iar Divizia sîrbă tot la Medgidia, comandantul Arma- tei 3 a hotărît ca ofensiva proiectată pentru 22 august/4 septembrie să fie declanșată numai cu diviziile 9 si 19 române si 3 cavalerie rusă, ceea ce micşora simțitor şansele de reuşită. Deşi, ca urmare a situaţiei grele de la Turtucaia, Armata 3 a mai revenit în seara zilei de 21 august/3 septembrie prin ordinul nr. 135 asupra ofensivei proiectate pentru a doua zi, comandantul Grupului operativ de est, generalul Zaioncikovski a luat alte măsuri, hotărînd, în privința direcției ofensivei, ca aceasta să fie îndreptată spre Kurtbunar, Trubciular, Ekisce, Vladimirovo 15, caz în care nu se venea cu nimic în sprijinul apărării Turtucaiei. Și în această fază, cînd o acţiune ofensivă energică ar fi avut efecte benefice asupra apărării românești la Turtucaia, sustrăgînd adver- sarului forte importante si indreptindu-i atenția prioritar în alte direcții, 12 Ibidem, p. 554. 13 Ibidem, p. 573. 349 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro atitudinea aliaților a avut urmări nefaste. Nesocotirea de către generalul Zaioncikovski a concepției si a ordinelor comandamentului Armatei 3 române — căruia i se subordona în conformitate cu prevederile Con- ventiei din 4/17 august 1916 — a făcut ca ofensiva pentru sprijinirea Turtucaiei să se desfăşoare fragmentat, disparat, să nu-și atingă scopul propus. În ceea ce privește opțiunea de acțiune a generalului Zaion- cikovski, contradictorie fata de hotărîrea comandantului Armatei 3 române, specialiştii militari s-au pronunțat categoric : „Diferența este mare, căci de unde atacul ordonat de armată trebuie să se producă la nord-vest de Kurtbunar, care avea desigur o influență asupra trupelor bulgare ce atacau Turtucaia, atacul ordonat de generalul Zaioncikovski se pronunţă la sud-est de Kurtbunar, unde influenţa era nulă“ "4. Îngrijorat de evoluția luptelor din zonă, Marele Cartier General român, potrivit cererilor de sprijin adresate de către comandantul Armatei 3, a trimis, începînd cu 22 august/4 septembrie, primele întăriri spre Turtucaia : batalioanele 1 și 3 din Regimentul 75 infanterie, bata- lionul 1 din Regimentul 80 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 74 infanterie, toate din Divizia 15 infanterie, si Batalionul de miliții „Vasile Lupu“ 15. . Luptele cele mai inversunate de la Turtucaia s-au desfășurat în zilele de 23 august/5 septembrie si 24 august/6 septembrie. Lovitura principală a inamicului a fost îndreptată asupra sectorului 2, în direcția căruia comandamentul germano—bulgar a reușit să asigure o importantă concentrare de trupe. În timp ce sectorul 2 de la Turtucaia era apărat de Regimentul 79 infanterie, iar din întăririle venite de peste Dunăre se aflau în marş spre acest sector batalioanele 2 din Regimentul 74 infanterie si 3 din Regimentul 75 infanterie, adversarul a destinat pen- tru acțiunile ofensive întreaga Divizie 4: bulgară, realizind o superiori- tate de 6/1 în infanterie si 12/1 în artilerie !6. Intentiile germano—bulgare privind direcția principală de atac s-au evidenţiat chiar din momentul începerii pregătirii de foc, cînd sectorul 2 a fost bombardat „de 21 ba- terii cu 84 guri de foc, dintre care 40 tunuri si obuziere grele“ !’. In fața valurilor de atac, subunitățile Regimentului 79 infanterie au rezistat cu îndirjire, cu toate că după ora 9,30 nu au mai fost sprijinite de focul bateriilor fixe ale sectorului, acestea fiind scoase din luptă de artileria grea germană, iar legătura telefonică cu comanda- mentul Diviziei” 17 infanterie fusese întreruptă. Cu toate pierderile su- ferite, mai ales datorită focului artileriei de calibru mare, militarii Re- gimentului 79 infanterie, comandati de locotenent-colonelul Ioan Du- mitrescu, susținuți numai de 2 baterii obuziere de 105 mm, trimise 14 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 291. 15 RRM, vol. I, p. 498—499. 16 Colonel Ion’ Cupsa, Armata română in campaniile din anii 1916,1917, Bucuresti, 1967, p. 66. 17 Const. Kiritescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916—1919, vol. I, Bucuresti, [f.a.], p. 377. 350 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ca întărire, au reușit să se menţină pe poziţii si să producă mari pierderi forţelor atacatoare. Către ora 9,40, comandamentul germano—bulgar s-a hotărit să angajeze în lupte noi forţe. În zona sectorului 2, inamicul a realizat o superioritate copleșitoare, concentrind asupra centrelor de rezistență 8 si 9 regimentele bulgare 7 si 31 infanterie, asupra centrului de re- zistenta 7 — ReBimentul 19 infanterie bulgar si asupra centrului de rezistență 6 — Regimentul 48 infanterie bulgar, în timp ce din centrele noastre de rezistență şi din intervalele dintre ele li se opuneau cite o companie. În focul inclestarii, cele două baterii obuziere 105 mm, care au sprijinit infanteria sectorului, şi-au terminat munitia. Apărătorii centrelor de rezistență, coplesiti de numeroasele atacuri inamice, au continuat totuşi să menţină pozițiile. Compania 6 din Regimentul 79 infanterie, care apăra centrul de rezistență 8, a luptat îmbărbătată de singurul ofițer ce rămăsese in viață, sublocotenentul Nedelcu Lixeanu. Trecînd peste trupul lui, valurile dușmane s-au prăvălit asupra celor 25 de luptători care mai continuau încă lupta. Deși inamicul suferise în cursul confruntării pierderi deosebit de mari, el introducea continuu în luptă efective proaspete, astfel că Re- gimentul 79 infanterie — cu rîndurile reduse la o treime, cu lucrările de apărare in cea mai mare parte distruse şi copleșit de forţele ataca- toare mult superioare ca număr (16 batalioane ale ofensivei fata de 4 ale apărării) — a fost nevoit să se retragă prin luptă, ocupind un nou aliniament de apărare înapoia centrelor de rezistență. După ora 12, comandantul zonei fortificate Turtucaia a trimis batalionul 3 din Regimentul 75 infanterie în sprijinul putinelor forte ce mai rămăseseră din cele 4 batalioane ale Regimentului 79 infanterie. Cu noile întăriri s-a executat un contraatac în direcţia centrului de re- zistenta 8, dar forțele române, lipsite de sprijinul artileriei si în fata unui inamic numeros, au fost silite să se replieze. Acum a căzut eroic la datorie locotenent-colonelul loan Popescu, unul dintre cei 4 coman- danti de batalioane, care a condus cu impetuozitate contraatacul amintit. Informat asupra situaţiei de la sectorul 2, generalul de brigadă Constantin Teodorescu a mai trimis în sprijin batalioanele 2 si 3 din Regimentul 74 infanterie, care au reuşit să stăvilească iuresul inamic şi, împreună cu greu încercatele subunități ale Regimentului 79 infan- terie, să inițieze o serie de contraatacuri pentru respingerea dușmanului. Pierderile suferite de forțele sectorului 2 au fost deosebit de mari. Din Regimentul 79 infanterie şi-au jertfit viața peste 3 000 de soldaţi, iar din cei 67 de ofițeri ai regimentului, au căzut pe cîmpul de luptă 46; au fost scoși din luptă toți cei 4 comandanţi de batalioane si din cei 16 comandanţi de companie, 6 erau morţi, iar 5 răniţi '8. Inamicul a suferit, de asemenea, mari pierderi : „în faţa centrului 8, morţii şi ră- 8 RRM, vol. I, p. 515; General D. Iliescu, Documente privitoare la războiul pentru întregirea României, Bucuresti, 1924, p. 91. 351 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nitii zăceau mormane ; printre ei erau comandantul Regimentului [De- tasamentului — n.n.] „Varna“ şi toți comandanții săi de batalion“ !9. Însuşi comandantul Armatei 3 bulgare, generalul Tosev, avea să scrie mai tîrziu despre această dramatică inclestare pe viata si pe moarte din ziua de 23 august/5 septembrie: „Artileria grea şi de cîmp română varsă uragane de foc, pe cînd bateriile noastre acoperă spațiul cu o grindină de şrapnele. Oamenii noştri cad cu grămada. Cîmpul e plin de cadavre. Ränitii se prabuseau fără un geamăt [...]. Ofițerii dispăreau unul după altul morți sau răniți ; subofiterii la fel“ 20. Același general Tosev declara în septembrie 1917 unei publicaţii oficiale din Sofia că la Turtucaia în numai două zile de lupte Armata 3 bulgară a pierdut 172 ofiţeri si 7 742 soldaţi, echivalind cu 2504 din efectivele angajate 21. În urma sîngeroaselor lupte din ziua de 23 august/5 septembrie, inamicul a făcut o spărtură de aproape 10 km în linia principală de rezistență de la Turtucaia, prin cucerirea centrului 3 din sectorul 1, a centrelor, 7, 8, 9 din sectorul 2 si a centrelor 10, 11, 12 din sectorul 3. „Cu toate ajutoarele trimise de Marele Cartier General, apărarea zonei fortificate Turtucaia nu a reuşit să oprească furibundele atacuri in valuri ale inamicului şi s-a retras pe ultima centură de rezistență în fata localității. De altfel, situația de pe cîmpul de luptă a impus ca toate cele 17 batalioane care au fost trimise în sprijin la Turtucaia de la 22 august/4 septembrie şi pînă în noaptea de 23/24 august (5/6 sep- tembrie) să fie introduse în inclestare pe rind, imediat ce soseau, pentru a umple golurile sau a întări liniile slăbite, nemaifiind răgazul necesar pentru concentrarea lor ca o masă de manevră cu care să se intervină la momentul oportun. Decizia a fost salutară pe termen scurt, rezolvind rapid situaţiile critice intervenite, dar pe termen lung a anihilat posi- bilitatea cîstigärii inițiativei de către comandamentul român. Faţă de situația grea creată la Turtucaia, comandantul Armatei 3 române a hotărit să intervină cu forte de la Silistra si Bazargic, care să atace flancul si spatele trupelor bulgare. În acest scop s-a ordonat Grupului operativ de est ca localitatea Bazargic să fie eliberată doar. cu forțele strict necesare, majoritatea trupelor urmînd să le îndrepte prin mars forţat spre Turtucaia ?? ; Divizia 9 infanterie a primit misiunea ca, mentinind 4 batalioane la Silistra, să execute imediat, cu forțele prin- cipale, o ofensivă viguroasă pentru degajarea zonei fortificate de la Turtucaia 23. Executarea acestor măsuri era însă foarte dificilă, deoarece Grupul operativ de est se găsea la o depărtare de aproximativ 100 km, iar în fata Diviziei 9 infanterie române inamicul masase trupe nu- meroase 74, 19 Const. Kirițescu, op. cit., vol. I, p. 380. 2 Ibidem, p. 378. 21 Apud Mircea Djuvara, La guerre roumaine, Nancy—Paris—Strasbourg, p. 103— 104, nota 1. 22 RRM, vol. I, p. 537. 23 Ibidem, p. 537—538. 2 Colonel Ion Cupşa, op. cit., p. 69. 352 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sublocotenentul Titus Gh. Budac, din Regi- mentul 34 infanterie, căzut la 23 august/5 sep- tembrie 1916 în luptele de la Turtucaia Pentru îndeplinirea misiunii primite, comandantul Diviziei 9 in- fanterie, generalul de brigadă loan Basarabescu, a dat la 23 august/ 5 septembrie, ora 13, ordinul de deplasare spre Turtucaia. Unităţile puse în mișcare erau însă puține, numai 6 batalioane din cele 16 ale diviziei, deoarece 5 batalioane au fost lăsate la Silistra, iar altele 5 intraseră în compunerea a 2 detașamente trimise din zorii zilei pentru a acţiona asupra trupelor inamice de la sud de Silistra. Aceste forte ale Diviziei 9 infanterie, angajate la Arabagilar și Sarsinlar de trupe din Brigada 3 a Diviziei 1 infanterie bulgare, au fost nevoite ca în ziua de 24 august/6 septembrie să se retragă spre Silistra fără să fi putut veni în sprijinul apărării de la Turtucaia. Comandantul Grupului operativ de est, generalul A. M. Zaion- cikovski, primind la 23 august/5 septembrie ordinul telegrafic al Arma- tei 3 române, prin care se prevedea deplasarea spre Turtucaia, a hotărît ca o brigadă din Divizia 3 cavalerie rusă să fie trimisă în sprijin, ceea ce era prea putin, iar cu grosul forţelor (Divizia 61 infanterie rusă, Divizia sirbă, Divizia 19 infanterie română, Brigada 5 calarasi română) să atace şi să elibereze localitatea Bazargic, ocupată de trupe bulgare din ziua de 21 august/3 septembrie 1916. La Turtucaia, în ziua de 24 august/6 septembrie, luptele au con- tinuat extrem de inversunate. În pofida rezistenței eroice si a contra- atacurilor ce le-au executat, Divizia 17 infanterie română a fost nevoită să se retragă spre oraș. Înflăcărat de o netärmuritä dragoste de tara si animat de un înalt simţ al datoriei ostäsesti, un grup de apărători au recurs la o rezistență extremă. În jurul bateriilor de obuziere de 105 mm, comandate de colonelul Athanasie Grigorescu, a bateriilor de 75 mm, comandate de maiorul Gherasie Divari, locotenentul Toma Constanti- nescu si sublocotenentul Fulger Pirvulescu, s-au adunat subunități de 353 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trageri de artilerie executate de nave din Divizia de Dunăre in sprijinul apărătorilor Turtucaiei (după o pictură de Dumitru Stiubei) infanterie din regimentele 75, 79, 80 infanterie și din Batalionul 76 miliții, încercînd cu un suprem efort stăvilirea dușmanului. În lupta atit de inegală, colonelul Ath. Grigorescu a căzut grav rănit, după ce bateriile de obuziere au terminat munitiile, iar locotenentul Toma Con- stantinescu si sublocotenentul Emil Creţu cu 10 servanti au apărat poziția bateriei pînă la ultima suflare 35. În faţa repetatelor atacuri ale trupelor germano— bulgare, susținute puternic de focul artileriei grele, rezistența apărătorilor, cu toată vitejia şi spiritul de sacrificiu de care aceștia au dat dovadă, a cedat în cele din urmă în după-amiaza zilei de 24 august/6 septembrie. La Silistra si Bazargic, Divizia 9 infanterie si respectiv Grupul operativ de est au desfăşurat, în perioada de la 19—24 august (1—6 sep- tembrie) — cînd au avut loc luptele de la Turtucaia —, acțiuni pentru respingerea forțelor inamice din brigăzile 2 si 3 ale Diviziei 1 infanterie bulgară, din Regimentul 9 cavalerie bulgar şi din Detașamentul „Varna“ 25 Colonelul Alexandru I. Lupascu-Stejar, Din războiul României în lumina adevărului, Bucuresti, 1921, p. 14—16. 354 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Militari ai armatei române în campania anului 1916: a) infanteriști; b) cavaleriști; c) milițieni https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a ob Militari ai armatei române în campania anului 1916: a) ofițeri de infanterie si cavalerie; b) ofiţer și ostași din Corpul automobilistilor voluntari; c) soldat și ofițeri de marină militară https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ~ Armament individual din dotarea armatei române: a) puşti „Mannlicher“ si „Lebel“; cara- bina „Mannlicher“; b) săbii de infanterie, pistol „Steyer“ si revolver „St. Etienne“ https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Avioane de luptă din înzestrarea aviației române „Voisin 8” »Morane Saulnier“ https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Avioane de luptă din înzestrarea aviației române „Bleriot“ „Maurice Farman 7“ https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro _ re - ae a if: Alarmarea trupelor (desen de Emilian Damian) Îmbarcarea trupelor în gara Budești — august 1916 (desen de Emilian Damian) ee Pew https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro - D eng, =? À 7 4 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro : M à Respingerea atacului executat de o subunitate austro-ungară (acuarelă de I. Burghardt) Mitralieră aflată în dotarea trupelor române în timpul luptelor de la Olt https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Post înaintat și tranșee in Dobrogea (desen, de Emilian Damian) Ostași români într-o poziție de luptă in Dobrogea (desen de Emilian Damian) . st PR gi n - pa SITES : +. a eth https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro « id. x Rit | E ae Acţiune de luptă în localitate (desen de Emilian Damian) Piesă de artilerie grea din dotarea armatei române, amplasată într-o poziție adăpostită RE : https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Adăposturi individuale in pădurea de la Cermca (desen de Emilian Damian) Retragerea spre Moldova — decembrie 1916 (pictură de Emilian Lăzărescu) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Decorații românești conferite luptătorilor în campania din anul 1916 „Steaua Komämiei” „Bărbăţie si credinţă“ „Meritul sanitar” https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Drapele de luptă ale unor unități românești participante la campania din anul 1916 D ¥ ? = E + ‘ 2 > “ ™’* , GRIVITA https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Drapele de luptă ale unor unități românești participante la campania din anul 1916 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monumentul eroilor români de la Predeal (sculptură de Constantin Baraschi) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro (Kantargiev), care încercau să înainteze spre nord pe direcţia celor două localități. Confruntările militare de pe acest traiect al frontului nu au atins amploarea şi intensitatea celor de la Turtucaia ; ele au fost declanşate de trupele duşmane cu scopul de a fixa forțele române şi a nu le per- mite să acorde sprijin Diviziei 17 infanterie. Hotărîrile luate de coman- dantul Armatei 3 române pentru asigurarea unei cooperări aportune şi eficiente a tuturor forțelor din sudul Dobrogei nu au fost finalizate, datorită angrenării marilor unităţi de la Silistra si Bazargic în lupte de uzură, fără o proportionare judicioasă între mărimea forțelor angajate şi obiectivul urmărit sau, cum a fost cazul la comandamentul Grupului operativ de est, neîndeplinirii întru totul a dispoziţiilor primite. Genera- lul Zaioncikovski a modificat din proprie inițiativă locul raioanelor ini- tiale de concentrare ale diviziilor ruse, direcțiile de ofensivă ordonate, precum şi efectivele stabilite de comandamentul Armatei 3 române pentru desfășurarea unor acțiuni. Toate acestea s-au repercutat negativ asupra evoluţiei situaţiei militare a forțelor române din zona fortificată Turtucaia, fiind anihilată posibilitatea cooperării si sprijinirii reciproce în luptă. Sub impresia dramaticelor evenimente de la Turtucaia din 24 august/6 septembrie, comandantul Armatei 3 române, generalul de divizie Mihail Aslan, a ordonat, în seara aceleiaşi zile, comandantului Grupului operativ de est, generalul A. M. Zaioncikovski, sub comanda căruia a fost pusă si Divizia 9 infanterie română, să se retragă si să reziste pe linia întărită de la sud de aliniamentul Medgidia, Constanţa, deşi în acel timp forțele aliate desfăşurau cu succes acțiunile pentru eliberarea orașului Bazargic şi aveau inițiativa pe porțiunea estică a frontului din sudul Dobrogei. Această decizie, luată sub impactul evenimentelor din zona Turtu- caia, urmărea să remedieze cit mai rapid posibil situația militară de ansamblu în sudul Dobrogei şi să interzică inamicului posibilitatea de a dezvolta operaţiile ofensive pe un front larg. Cu atît mai necesară se vădea hotărîrea de restabilire a situaţiei, cu cit o astfel de breşă în frontul defensiv românesc putea să aibă o influență negativă ia moralului armatei şi populaţiei. În consecință, Marele Cartier General român, față de situaţia com- plexă creată în Dobrogea, a considerat ca fiind neapărat necesară elibe- rarea localității Turtucaia, prevenindu-se astfel o eventuală trecere a inamicului la nord de Dunăre sau înaintarea acestuia mai departe spre Silistra. Pentru materializarea acestei concepții, Marele Cartier General, urmărind şi restringerea zonei de acțiune a Armatei 3, care acoperea întreg cursul Dunării de la Calafat pina la Greaca şi sudul Dobrogei, hotărit ca toate forțele româno—ruse din Dobrogea — Corpul 47 armată rus, diviziile 9 şi 19 infanterie române, Divizia 3 cavalerie rusă şi Bri- gada 5 calarasi română — să fie constituite într-o singură grupare — Armata de Dobrogea —, pusă sub comanda generalului Zaionci- 355 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sarj& a cavaleriei române în timpul luptelor de la Bazargic (după o schiță de D. Stoica) kovski 26 În faza de atunci a operaţiilor, acestei armate îi revenea „mi- siunea de a ataca imediat inamicul în direcția Turtucaia, acoperindu-se spre Dobrici [Bazargic — n.n.] cu un detaşament pentru a intirzia ina- micul, dacă ar încerca să înainteze spre nord“ 27. Conform aceluiaşi ordin, Armata 3 își reducea zona de acţiune si la extremitatea vestică, de la Orșova pina la gura Oltului, care intra în competența Armatei 1. Astfel, Armata 3 trebuia să apere cursul Dunării numai între Olt si Mostistea. In noaptea de 24 spre 25 august/6 spre 7 septembrie a sosit la Medgidia, unde se afla comandamentul generalului Zaioncikovski, un re- prezentant al Marelui Cartier General roman, insotit de atasatii militari ai Marii Britanii, Rusiei si Italiei care, luînd cunoștință de faptul că forțele româno—ruse erau angajate în lupte în zona Bazargicului, au hotărît, de comun acord, ca pe 25 august/7 septembrie să fie continuate acțiunile de eliberare a orașului, urmînd ca în noaptea de 25 spre 26 august/7 spre 8 septembrie să se înceapă marșul spre Turtucaia. Atacul proiectat pentru eliberarea Bazargicului nu a fost încununat de succes, deoarece forțele inamice, în dificultate la începutul luptei, au primit puternice întăriri, cu ajutorul cărora au rezistat în faţa celor două divizii aliate, 61 infanterie rusă şi cea sîrbă. 26 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 119/1916, f. 438. 27 RRM, vol. I, Documente-Aneze, p. 621. 356 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Insuccesul de la Bazargic și existența a numeroase efective ger- mano—bulgare în sudul Dobrogei au determinat Marele Cartier General să hotărască aminarea contraofensivei spre Turtucaia si să ordone Arma- tei de Dobrogea replierea pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer (Negru Vodă), Mangalia, unde urma să fie întărită cu noi forte în vederea opririi inamicului si a respingerii lui în afara teritoriului national. Evoluţia nefavorabilă a evenimentelor din sudul Dobrogei la scurt timp după intrarea României în război — urmare, în principal, a neînde- plinirii condițiilor asumate de aliaţi, în mod deosebit cea privind declan- șarea ofensivei pe frontul de la Salonic si a concentrării cu intirziere a Corpului 47 rus în zona de operații —, reclama adoptarea unor măsuri urgente de către Marele Cartier General român pentru rezolvarea situa- tiei. In acest scop factorii superiori de conducere au consultat, la 25 au- gust/7 septembrie, pe generalii Alexandru Averescu, Grigore Crăiniceanu si Alexandru Iarca, care s-au pronunțat pentru întărirea frontului dintre Dunăre și Marea Neagră cu mari unităţi luate de la armatele de pe frontul de nord si nord-vest 2°. După căderea Turtucaiei, Marele Cartier General român s-a adresat în repetate rînduri comandamentelor supreme rus si francez, solicitind respectarea angajamentelor asumate si arătînd că neindeplinirea lor crea României o situație militară dintre cele mai grele. De fiecare dată răspunsurile oficiale primite de la generalii J. Joffre şi M. V. Alekseev au fost încurajatoare, promitindu-se declanşarea în cel mai scurt timp a ofensivelor aliate pe fronturile de la Salonic, din Moldova de nord si din Galiţia. Atit comandamentul rus, cît si cel francez au evidențiat importanța menţinerii frontului din Dobrogea si au apreciat rezonabilă hotărirea privind consolidarea acestuia cu forte româneşti de pe frontul de nord si nord-vest pînă la redresarea situaţiei, după care să fie conti- nuată ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei. De altfel, ilustrativ pentru poziţia adoptată de aliați față de România în acele momente este raportul generalului de divizie Constantin Coandă, reprezentantul român pe lîngă Marele Cartier General rus, care aprecia că: „nu trebuie să se conteze deocamdată decit pe propriile forte“ 29. În aceste condiţii, cînd trupele germano—bulgare invadaseră teri- toriul national în Dobrogea, iar aliații nu se arătau dispuși să întreprindă inäsuri energice pentru îndeplinirea propriilor angajamente asumate prin Convenţia militară semnată cu România, Marele Cartier General român a luat hotărîrea de a opri temporar ofensiva din Transilvania si de a întări forțele romând—ruse din Dobrogea cu mari unităţi luate de pe frontul de nord si nord-vest si din rezerva generală, cu scopul de a se respinge, în cel mai scurt timp, trupele dușmane din sudul Dobrogei, după care să se revină la aplicarea planului inițial de campanie. Hotarirea comandamentului suprem român a fost realistă, luînd în considerare toate elementele situației militare a ţării. Nevoit să se 28 RRM, vol. II, p. 3—4 ; General D. Iliescu, op. cit., p. 110. 29 RRM, vol. I, p. 656. 357 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro bizuie doar pe propriile resurse umane și materiale, în condiţiile în care pe alte fronturi aliate se instaurase calmul, iar inamicul putea transfera de aici importante efective în Transilvania, comandamentul suprem român a început inițierea unor măsuri care să dea posibilitatea armatei țării să facă față unui război de apărare pe două fronturi. lar aceasta în condiţiile în care aliaţii au perseverat în atitudinea inițială, neintre- prinzind nimic care să micşoreze presiunea exercitată de inamic con- centric asupra României. Pentru transpunerea în practică a hotăririi luate, au început sa fie transportate, între 28 august/10 septembrie şi 5/18 septembrie, pe calea ferată și debarcate la Cernavoda, Medgidia și Mircea Vodă urmă- toarele mari unități de întărire : Divizia 2 infanterie, comandată de generalul de brigadă Alexandru Socec ; Divizia 12 infanterie, comandată de generalul de brigadă Traian Găiseanu — de la Armata 1; Divizia 5 infanterie, comandată de generalul de brigadă Constantin Petala — de la Armata 2; Divizia 15 infanterie, comandată de generalul de brigadă Eremia Grigorescu — din rezerva generală, — ; trei baterii grele — două de tunuri de 105 mm si una de obuziere de 150 mm%. În zilele de 27 august/9 septembrie—30 august/12 septembrie Armata de Dobrogea a continuat să-şi concentreze forțele pe frontul Cuzgun, Caraomer, Mangalia, la aripa dreaptă a frontului fiind dispusă Divizia 9 infanterie română, între Cisla si Dobromiru din Vale; în continuare, Divizia 3 cavalerie rusă, între Dobromiru din Deal si Apta At (exclusiv); Divizia sîrbă, între Apta At si Hadgichioi (inclusiv) ; Divizia 61 infanterie rusă, între Hadgichioi (exclusiv) și Enigea (inclu- siv); Brigada 5 călărași, între Cerchezchioi si Caraomer (exclusiv) ; Divizia 19 infanterie română, la aripa stîngă a frontului, între Caraomer și Mangalia. Trupele germano—bulgare, întărite cu o brigadă germană, condusă de colonelul J. Bode, compusă din Regimentul 45 infanterie german, un batalion din Regimentul 25 infanterie german, trei escadroane de cavalerie germane şi trei baterii, din care 2 grele şi una austro-ungară au pornit în marş în dimineaţa de 30 august/12. septembrie, ajungînd pină seara în contact cu elementele înaintate ale forțelor româno—ruse, astfel : Brigada Bode în contact cu aripa dreaptă a Diviziei 9 infanterie române ; Divizia 1 infanterie bulgară în fata Diviziei 3 cavalerie ruse si a flancului stîng al Diviziei 9 infanterie române ; Divizia 4 infanterie bulgară în contact cu Divizia sîrbă ; Divizia 6 infanterie bulgară în fata Diviziei 61 infanterie ruse ; Detașamentul „Bazargic“ (fost , Varna“) in contact cu Divizia 19 infanterie română și Brigada 5 călărași. Chiar în ziua de 30 august/12 septembrie, la flancul drept apărat de Divizia 9 infanterie, au avut loc lupte violente. Feldmaresalul Mackensen intenţiona să respingă şi să depărteze forţele române de linia Dunării pentru a întoarce întregul front cu spatele spre Marea Neagră. Ofițerii si soldații Brigăzii 19 din Divizia 9 infanterie română 30 Generalu! G. A. Dabija, op. cit, vol. I, p. 315. 358 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro s-au apărat energic, respingind si producind mari pierderi Brigăzii Bode. A doua zi, după un violent bombardament al artileriei inamice de toate calibrele, a fost reluat atacul asupra aripei drepte a frontului român. Luptind eroic si tinind sub foc eficace forţele germano—bul- gare, trupele Diviziei 9 infanterie au reuşit să zădărnicească planul Mackensen. Totodată, prin rezistența tenace a apărătorilor români în luptele din 30 august/12 septembrie şi 31 august/13 septembrie s-a asigurat timpul necesar atît pentru deplasarea si dislocarea în Dobrogea a diviziilor române 2, 12 si 15 infanterie, cît și pentru pregătirea alinia- mentului Rasova, Cobadin, Tuzla, unde comandamentul national hotarise să aibă loc confruntarea decisivă. Referitor la importanţa acţiunilor Diviziei 9 române, însuși gene- ralul Zaioncikovski, comandantul Armatei de Dobrogea, nota urmă- toarele în ordinul de operaţie nr. 1202 din 31 august/13 septembrie: „Cu cea mai mare furie [inamicul — n.n.] a azvirlit lovitura principală pe flancul meu drept, care a fost apărat cu un mare eroism de brava Divizie a 9-a ; această divizie, nu numai că a respins atacurile dușmane, dar a făcut prizonieri si a luat 9 tunuri. Această divizie a dat putinţă corpului rus de a se concentra pentru a da lovitura principală“ 3). Pentru ziua de 1/14 septembrie, atît generalul Zaioncikovski, cit și feldmareșalul Mackensen au prevăzut în ordinele lor de operații acţiuni ofensive. Luptele au fost deosebit de violente, „ambii adversari atacind si contraatacind“ %. Forțele româno-ruse au produs inamicului mari pierderi materiale si de vieţi omenești. În crincena încleștare a căzut rănit în luptă chiar comandantul Detasamentului „Bazargic, ge- neralul bulgar Todor Kantargiev. Acţiunile din cursul zilei s-au încheiat fără un rezultat hotaritor. În continuare, comandamentul Armatei de Dobrogea a hotarit ca în noaptea de 1/2 (14/15) septembrie să aibă loc retragerea de pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer, Mangalia pe cel de la Rasova, Cobadin, Tuzla, organizat încă din timp de pace. Prin luptele din 31 august/13 septembrie si 1/14 septembrie s-a cîștigat timpul necesar pentru organizarea de către forţele româno—ruse a bătăliei decisive si s-a dejucat planul feldmareșalului Mackensen de a cuceri în întregime Dobrogea, dintr-o singură lovitură. Bătălia pentru Dobrogea urma să se dea „peste cîteva zile în poziţiile si în condiţiile pe care comandamentul ruso—român le va socoti ca cele mai priin- cioase“ 33, Decizia de mare importanţă luată de comandamentul Armatei de Dobrogea s-a vădit a fi justă, întrucît prin aplicarea ei se creau pre- misele obţinerii iniţiativei strategice pe frontul dobrogean si redobin- direa libertății de acțiune. Prin această orientare se asigurau cele mai bune condiţii apărării Dobrogei, anulindu-se temporar relativul succes. 31 Arh. M.Ap.N., fond Armata de Dobrogea, dosar nr. 46/1916, f. 121. 32 Lt.-colonel Alexandru loaniţiu, Războiul României (1916—1919), vol. I, Bucu- resti, [f.a.] p. 65. 33 Const. Kiritescu, op. cit., vol. I, p. 430. 359: https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Feldmareșalul August von Mackensen, comandantul forţelor germano-bulgare din nord-estul Bulgariei, principele moştenitor al Bulgariei, Boris, şi gene- ralul Ștefan Tosev, coman- dantul Armatei 3 bulgare, trecînd în revistă trupe bulgare obținut de inamic la Turtucaia, si — în funcție de dirijarea in zona de noi forte aliate — se putea relua ofensiva. Sau — asigurind aici o apărare stabilă — să se întreprindă o operaţie ofensivă în spatele dis- pozitivului inamic, provocînd astfel înfrîngerea acestuia, La rîndul său, feldmareșalul August von Mackensen a considerat necesară continuarea imediată a ofensivei, convins fiind că prin retra- gerea forțelor româno—ruse de pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer, Man- galia obținuse deja victoria hotăriîtoare. Luind din nou contact cu Armata de Dobrogea, inamicul și-a dat seama pe de o parte de eroarea comisă în privința evaluării rezultatului confruntărilor anterioare, iar pe de altă parte de poziţia avantajoasă si puternică ce ocupau unitățile româno—ruse pe linia Rasova, Cobadin, Tuzla. În condiţiile în care Armata de Dobrogea își sprijinea flancul drept pe Dunăre și flancul sting pe Marea Neagră, atacul inamic nu se putea executa decît frontal, fiind astfel interzise orice posibilități de manevră în plan operativ. La 3/16 septembrie dispozitivul beligerantilor de pe frontul din Dobrogea se prezenta astfel: Armata de Dobrogea, cu diviziile 2 și 9 infanterie române, între Rasova si Cocargea (Pietreni); diviziile sîrbă si 61 infanterie rusă între Cocargea si Cobadin; Divizia 19 in- fanterie română de la Cobadin pînă la Marea Neagră. În rezervă erau : diviziile 5, 12, 15 infanterie române si Divizia 3 cavalerie rusă; Armata 3 bulgară, cu Brigada Bode și Divizia 1 infanterie bulgară, în fața diviziilor 2 şi 9 infanterie române; diviziile 4 și 6 infanterie bulgare în fata diviziilor sîrbă si 61 infanterie rusă si a aripii drepte a Diviziei 19 infanterie române; Detașamentul „Bazargic“ si Divizia 1 cavalerie bulgară pe restul frontului Diviziei 19 infanterie române. Primele lupte au avut loc chiar în ziua de 3/16 septembrie în segmentul de front apărat de Divizia 2 infanterie. „Abia eram instalați, cînd a şi început în dimineaţa zilei de 3 septembrie [stil vechi — n.n.) un ușor bombardament, care a durat toată ziua de 3/IX, transformin- du-se la 4 septembrie stil vechi, ora 9 dimineața, într-un violent atac 360 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Patrulăromânească în recu- noaştere în timpul luptelor de pe aliniamentul Rasova, Cobadin, Topraisar (sep- tembrie 1916) (desen de Emilian Damian) al inamicului — avea să scrie mai tîrziu comandantul Diviziei 2 infan- terie, generalul Alexandru Socec ; era întîiul botez de focuri al olteni- lor — atacul l-am respins cu mare succes mulțumită bravurii Regi- mentului 66, comandat de colonelul Petru Neicu. În această zi am avut eu, ofițerii mei și soldaţii mei două surprize — am văzut pentru întîia oară asa numitele «cuiburi de mitraliere» şi primele automobile blindate“ 34. , La 5/18 septembrie, inamicul a început atacul general asupra poziției Rasova, Cobadin, Tuzla. Forțele române au respins cu indirjire toate atacurile dușmanului, provocind acestuia mari pierderi în oameni şi tehnică de luptă. S-au distins în aceste lupte Regimentul 66 infan- terie 3 şi Regimentul 53 infanterie %, care, într-un avint nestăvilit, generat de cele mai profunde sentimente patriotice, au dat puternice lovituri dușmanului si în momentele de grea cumpănă au înclinat sorții victoriei de partea apărării. Un preţios ajutor a primit Armata de Dobrogea în luptele din 5/18 septembrie din partea Escadrei de moni- toare de pe Dunăre, care a bombardat flancul sting al inamicului si l-a obligat să-și retragă o parte din artileria grea. 34 Generalul Alexandru I. V. Socec, Zile de restriște din anii 1916—1918 și episo- dul din bătălia de pe Argeș, Bucuresti, 1928, p. 24, 35 Ibidem, p. 25. Despre faptele de arme ale ostaşilor acestui regiment, acelaşi general Socec nota: „Toate încercările germanilor sub comanda colonelului J. Bode de a trece balta Baciului și terenurile mlăștinoase de la coada lacului n-au reușit. Grupul meu şi în special Regimentul 66 infanterie au respins toate atacurile germane şi au reuşit să azvirle pe inamic dincolo.de linia Mirleanu. [Dunăreni — n.n.] Mulciova [Abrud — n.n.] În aceste lupte a căzut colonelul Ilie Antonescu“. „Trupele regimentului, abia ajunse pe cîmpul de luptă după marşuri forţate, au intrat direct în luptele de la Arabagi [Haţeg — n.n.]' Soldaţii au dezlän- tuit un nestävilit atac la baionetă, avind în fruntea lor pe comandantul acestui brav regiment, colonelul Ernest Broşteanu, care a căzut rănit în luptă“, (Mare- sal Alexandru Averescu, Notife zilnice din război. 1914—1916 [Neutralitatea], Bucureşti, 1937, p. 35.) a 361 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Apriga confruntare dintre forţele româno—ruse și cele germano— bulgare a continuat si a doua zi cu importante succese pentru Armata de Dobrogea, care a produs însemnate pierderi, materiale și umane, inami- cului, a înaintat 4 km în dispozitivul advers și a pus Armata 3 bulgară într-o situaţie deosebit de grea. Rapoartele comandanților diviziilor bul- gare către generalul Tosev exprimau in mod elocvent starea alarmantă prin care treceau trupele lor. Astfel, generalul Draganov, comandantul Diviziei 1 infanterie bulgară, raporta : „menţinem cu mare greutate po- zitiile, nici eu şi nici comandanții de brigăzi nu mai avem rezerve, pro- iectilele sînt terminate, menţinem situaţia cu ultimele sfortäri 37, De ase- menea, comandantul Diviziei 4 infanterie bulgara, generalul P. Kiselov, comunica : „vom muri pe poziţie, dar datoria mea este de a vă aduce la cunoştinţă că unităţile trec printr-o grea criză, încă 2—3 atacuri din partea inamicului si totul poate fi pierdut“ 38; iar comandantul Diviziei 6 in- fanterie bulgară, generalul A. Popov, raporta la rîndul său : „sint respins, divizia a terminat munitiile“ 39. Revelatoare pentru elanul dovedit de ostașii români în acţiunile ofensive din această zi sînt notatiile din jurnalul de operații al Regimen- tului 9 vinători din Divizia 9: „cînd trupele noastre ajungeau la 50—60 m de poziţiile inamice, aceştia fugeau, părăsind șanțurile, refu- zind lupta la baionetă [...]; inamicul a părăsit in miinile batalionului 3, 20 tunuri în poziţie şi cîteva mitraliere, retrăgîndu-se la peste 1 000 metri sub ameninţarea baionetei 40. Fără a mai avea loc lupte, în ziua de 7/20 septembrie ambele părţi şi-au reorganizat forțele si au executat lucrări genistice pentru consoli- darea pozițiilor. Comandantul Armatei de Dobrogea a irosit în aceasta zi unul din cele mai bune prilejuri de a aplica inamicului o lovitură decisivă. Situaţia favorabilă creată în ziua precedentă trebuia exploatată, dezvoltind succesul obţinut. Nereluindu-se imediat lupta, s-a pierdut o importantă ocazie „de a infringe forțele inamice din Dobrogea“ îl. Ul- timele acţiuni ale inamicului din 8/21 septembrie şi 9/22 septembrie au fost spulberate de riposta hotărită a forţelor româno—ruse. Astfel, planul feldmareșalului Mackensen de a cuceri imediat Dobrogea a eșuat. Pina pe data de 17/30 septembrie combatanții celor două armate au trecut în apărare, frontul stabilizindu-se temporar. O dată cu aceasta s-a în- cheiat prima etapă a campaniei de pe frontul din Dobrogea. Timp de o lună, 19 august/1 septembrie—17/30 septembrie, România a traversat o perioadă deosebit de grea, avind de înfruntat și rezolvat, datorită agresiunii Bulgariei asupra țării noastre, pe frontul său sudic o serie de probleme grave, consecinţă a nerespectării angaja- 3 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 340. 38 Ibidem. 39 Ibidem. 40 Apud România in primul război mondial, Bucuresti, 1979, p. 165. 411 Colonel Ion Cupsa, op. cit., p. 77. 362 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mentelor asumate de aliați prin Convenţia militară din 4/17 august 1916, a sosirii cu întîrziere în Dobrogea a Corpului 47 armată rus. Drept ur- mare, forţele bulgaro—germane au surprins marile unități române din Dobrogea — diviziile 17, 9 și 19 infanterie — dislocate izolat, la mare distanţă una de alta. Pentru început, forţele bulgare și-au îndreptat lovi- iura principală asupra zonei fortificate Turtucaia, care, prin poziţia ei, avea un rol important, amenintind din flanc trupele care s-ar fi anga- jat fie într-o eventuală fortare a Dunării, la sud de Bucuresti, fie într-o acţiune ofensivă în sud-estul Dobrogei. În fata atacului Armatei 3 bul- gare, susținut de trupe germane, asupra Turtucaiei, ostasii Diviziei 17 in- fanterie române au opus timp de 6 zile o rezistenţă inversunata, provo- cind mari pierderi adversarului ; numai în condiţiile în care inamicui a copleșit prin numărul efectivelor si prin superioritate tehnică, aceştia au părăsit poziţiile în după-amiaza zilei de 24 august/6 septembrie 1916. După derularea acestor încleștări, planul Puterilor Centrale viza respingerea forţelor româno—ruse la nord de aliniamentul Cernavodă, Constanta, intentionindu-se interceptarea căii ferate ce traversa Dobro- gea, legind cele două localități sus-amintite, precum și ocuparea portului Constanta, amindoua obiectivele avînd o deosebită importanţă strategică. În aceste condiţii, Marele Cartier General român, neobtinind spri- jinul militar necesar din partea aliaţilor pentru oprirea ofensivei şi res- pingerea trupelor germano—bulgare în afara teritoriului naţional, a de- cis, cu discernămint, ca forțele româno—ruse să se replieze pe alinia- mentul Rasova, Cobadin, Tuzla, un aliniament mai scurt, pregătit pentru apărare încă din timp de pace, ce avea să fie întărit cu unităţi aduse de pe frontul din Transilvania. Totodată, pînă la restabilirea situaţiei pe teatrul sudic de operaţii, ofensiva de pe frontul de nord și nord-vest era oprită temporar. Măsurile întreprinse de comandamentul român s-au dovedit temei- nic fundamentate, deoarece înaintarea inamică a fost stopată, iar planu- rile comandamentului germano—bulgar de a cuceri linia ferată transdo- brogeana si portul Constanta au fost dejucate. (ip ial re a DEA MIND e În vederea stabilirii măsurilor ce 22 SEPTEMBRIE/5 OCTOMBRIE) se impuneau pentru reluarea ini- tiativei strategice si aruncarea agre- sorilor în afara granitelor ţării, președintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Brătianu, a cerut regelui Ferdinand I să convoace un consiliu de război în localitatea Peris, unde era sediul Marelui Cartier General ro- man, la care să fie chemaţi toţi comandantii’de armate. Întrunirea a avut loc la 2/15 septembrie ; au participat primul-ministru Ion I. C. Bră- tianu și următorii comandanţi militari : general de brigadă Dumitru Iliescu — șeful Marelui Cartier General, general de divizie Ioan Culcer -— comandantul Armatei 1, general de divizie Alexandru Averescu — 363 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro comandantul Armatei 3 * şi general de divizie Constantin Presan — co- mandantul Armatei de Nord. La început, generalul D. Iliescu a expus pe scurt situația de ansamblu si a arătat scopul convocării, dupa care s-a dat cuvintul participanţilor. Pe timpul dezbaterilor s-au conturat două opinii. Pe de o parte, generalul C. Presan a susținut că situaţia interve- nită în sudul Dobrogei, deși gravă, sub aspect strategic, nu impunea mo- dificarea planului inițial de campanie al armatei române ; în consecinţă, el propunea ca Armata de Dobrogea să fie întărită cu una, cel mult două divizii de infanterie în vederea restabilirii situaţiei si a respingerii ina- micului de pe teritoriul naţional, iar pe frontul de nord și nord-vest, să fie continuată cu energie ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei, care practic fusese oprită din a 12-a zi de la mobilizare, adică de la 26 au- gust/8 septembrie, pentru a se produce joncţiunea dintre cele trei ar- mate române — 1,2 si de Nord —, si realizarea unui dispozitiv strategic continuu si unitar, înainte ca inamicul să-şi poată aduce întăriri. Pe de altă parte, generalul Al. Averescu considera că insuccesele de la Turtu- caia si, în general, cele din sudul Dobrogei au afectat considerabil mo- ralul armatei si al populaţiei civile, ceea ce s-ar fi putut repercuta si asupra acţiunilor militare din Transilvania, si a propus mutarea tem- porară a efortului principal pe frontul de sud pentru redresarea situaţiei, după care să fie continuată ofensiva pe frontul de nord si nord-vest. Pentru argumentarea propunerii sale cu privire la organizarea unei pu- ternice ofensive pe frontul sudic, generalul Al. Averescu avea să scrie mai tîrziu următoarele : „Faptul că am înregistrat o înfrîngere în pri- mele zile ale războiului a zdruncinat situaţia morală foarte serios. Era, prin urmare, de cea mai mare importanţă a o restabili, redind popu- latiunei impresionate liniștea, iar armatei, si chiar comandamentului, în- crederea. Un asemenea scop nu putea fi atins decît printr-o acţiune ener- gică si bogată în rezultate, prin care să fie recistigat întreg teritoriul pierdut, făcînd pe inamic să sufere o înfrîngere, cel putin tot atit de dureroasă ca cea suferită de noi la Turtucaia“ #. Ceilalţi doi generali — D. Iliescu şi I. Culcer — s-au alăturat propunerii avansate de genera- lul Al. Averescu. Argumentele aduse de către generalii C. Presan si Al. Averescu pentru susținerea propunerilor lor reflectau stări de fapt reale. Singurul care era în măsură să aprecieze oportunitatea uneia sau alteia din cele două soluţii era Marele Cartier General român, care avea privirea de an- samblu asupra întregii situaţii strategice a României și unde se cumulau informațiile privind intenţiile imediate şi de perspectivă ale inamicului. În final, Marele Cartier General și-a însușit propunerea generalului Al. Averescu si a hotărît să modifice planul initial de campanie român, „mutînd centrul de greutate al operaţiunilor de pe frontul de nord pe cel * La 25 august/7 septembrie, generalul Al. Averescu a fost mutat de la comanda Armatei 2 la cea a Armatei 3, în locul generalului Mihail Aslan. Comanda Armatei 2 a fost preluată de generalul de divizie Grigore Crăiniceanu. 42 General Al. Averescu, Operatiile de la Fläminda, Bucuresti, 1924, p. 4. 364 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de sud“ 43. Hotärîrea luată în urma Consiliului de război din 2/15 sep- tembrie a fost comunicată comandamentelor supreme francez şi rus, care au apreciat-o ca oportună şi judicioasă. Trecîndu-se la concretizarea hotärîrilor luate de Marele Cartier General român, la 2/15 septembrie, s-a stabilit constituirea unui nou comandament — Grupul armatelor de sud *4 — format din Armata 3 si Armata de Dobrogea, cu misiunea de a trece la ofensivă împotriva tru- pelor germano—bulgare din Dobrogea. A doua zi, generalul Al. Ave- rescu a fost numit comandantul acestui grup de armate. Structura şi compunerea Grupului armatelor de sud era urmă- toarea : Comandamentul Grupului armatelor de sud — comandant ! general de divizie Alexandru Averescu Comandamentul Armatei Comandamentul Armatei 3 române de Dobrogea — comandant : — comandant : - general de divizie general Gheorghe Văleanu A. M. Zaioncikovski Diviziile 10, 16, 18, 21 şi 22 infanterie române Diviziile 2, 5, 9, 12, 15 şi 19 infanterie române Divizia 1 cavalerie română Brigada 5 @aldrasi romana Diviziile 61 si 115 infanterie ruse — 2 detasamente fixe pentru paza Dunării Divizia sîrbă ivizia 3 cavalerie rusă 13 General de divizie Ioan Sichitiu, colonel Al. Ioanitiu, Elemente de strategie, Bucuresti, [f.a.], p. 216. “ Grupul armatelor de sud s-a format în urma ordinului Marelui Cartier General din 3/16 septembrie către comandantul Armatei 3 care prevedea: „Vă însărcinez cu coordonarea acțiunii armatelor 3 si de Dobrogea, în care scop sinteti numit comandantul Grupului de armate de sud“ (cf. RRM, vol. II, p. 38). 365 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În total, Grupul armatelor de sud avea în compunere 16 divizii — 11 de infanterie române, două de infanterie ruse, una de infanterie sirbă, una de cavalerie română și una de cavalerie rusă. Pe frontul de nord și nord- vest au rămas 10 divizii de infanterie şi una de cavalerie 45, Planul de acţiune al Grupului armatelor de sud, conceput de ge- neralul Al. Averescu, prevedea combinarea loviturilor: frontale din Do- brogea cu un atac în spatele frontului dușman dat de forte din Armata 3 trecute peste Dunăre — în sectorul Olteniţa, Giurgiu — la o distanță convenabilă de frontul de luptă dobrogean. Acest plan a primit denu- mirea de „manevra de la Flămînda“, după numele locului unde s-a sta- bilit trecerea Dunării (25 km nord-est de Giurgiu). Planul comandan- tului Grupului armatelor de sud a fost aprobat de Marele Cartier Gene- ral român la 4/17 septembrie, după care pregătirile operaţiei au durat pina la 18 septembrie/1 octombrie, cînd primele esaloane ale Armatei 3 au început forțarea Dunării. Pentru coordonarea acțiunilor Armatei 3 cu Armata de Dobrogea în vederea executării „manevrei de la Flăminda“, generalul Al. Averescu a dat în ziua de 4/17 septembrie o directivă prin care s-a precizat gene- ralului Zaioncikovski planul operaţiei la care trebuiau să coopereze cele două armate — 3 si de Dobrogea 46. În spiritul directivei, comandantul Armatei de Dobrogea a luat măsurile necesare pentru întărirea pozi- țiilor, regruparea forțelor si executarea rectificărilor ce se impuneau li- niei frontului. În concepţia comandantului Grupului armatelor de sud, trecerea Dunării trebuia făcută cu 5 divizii de infanterie — 10, 16, 18, 21 si 22 — şi Divizia 1 cavalerie, într-o zonă situată la circa 140 km în spatele frontului din Dobrogea, adică la 5—6 etape de marș între cele două gru- pări de forte, care executau manevra proiectată, astfel încit efortul celor două armate să poată fi însumat în timp si spaţiu pentru atingerea te- lului propus : încercuirea principalelor trupe inamice. Planul operației prevedea desfășurarea acţiunilor pe parcursul a șapte zile, în ultima zi preconizindu-se contactul cu trupele Armatei 3 bulgare. Într-o primă fază, diviziile 10 şi 21 infanterie trebuiau să forţeze Dunărea pe ambar- catiuni pentru a forma un cap de pod pe celălalt mal si a proteja întin- derea unui pod de pontoane pentru trecerea grosului forţelor proprii. În 4 Mareșal Alexandru Averescu, Notite zilnice din război (1916—1918), p. 38. 46 Pentru a pune capăt ofensivei bulgare în Dobrogea, este necesară o cooperare activă a armatelor 3 şi de Dobrogea; această cooperare se va putea obţine în modul următor : pe cînd Armata de Dobrogea va căuta să fixeze de front pe adversar, Armata 3 să cadă în spateie adversarului, trecînd Dunărea în sectorul Olteniţa, Giurgiu. Misiunea Armatei de Dobrogea va fi de a intirzia înaintarea inamicului, fie profitînd de întăririle existente şi de forma terenului favorabil apărării, fie dind scurte şi energice lovituri contraofensive acolo unde situa- tiunea le-ar face posibile, fie, în fine, dacă mersul operaţiunilor pe întregul front ar permite, dind o lovitură pe dreapta adversarului, astăzi în aer. In toate aceste operațiuni Armata de Dobrogea va avea ca pivot solid, fie pentru apărare, fie pentru atac, dreapta ei sprijinită pe Dunăre. Armata 3 va concentra forţele sale pe axa Comana—Prundu Belu si îndată ce pregătirile de trecere vor fi terminate, va trece Dunărea cu toate forţele sale operative, cu obiectiv general Dobrici [Bazargic — n.n.]“. (RRM, vol. II, Documente-Anexe, p. 11). 366 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro continuare, în zilele a doua, a treia si a patra urmau să afluiască toate forțele destinate acțiunii la sud de Dunăre, ga se lărgească frontul si adîncimea capului de pod și să înceapă deplasarea spre est. În zilele a cincea, a şasea si a șaptea, forţele române trebuiau să se deplaseze rapid în spatele Armatei 3 bulgare pînă la contactul cu inamicul. Succesul fi- nal se baza pe combinarea acțiunii Armatei 3 române cu aceea de îm- pingere a flancului drept inamic spre sud-est de către Armata de Dobro- gca. „Mişcările combinate în acest mod ale celor două armate nu puteau lipsi de a duce la încercuirea totală a celei mai mari părți a armatei dușmane 47, Situaţia forţelor proprii și inamice în ajunul operaţiei era urmă- tozrea : Grupul armatelor de sud se compunea din 186 batalioane, 145 ba- torii de cîmp, 13 baterii grele, o baterie antiaeriană, 55 escadroane ff, iar Armata 3 bulgară plus Grupul apărării fluviale — 105 batalioane, 51-ba- terii de cîmp, 19 baterii grele si 35 escadroane. Deci forţele aliate, in urma hotaririlor Marelui Cartier General român, realizaseră o superiori- tate relativă sub aspect numeric — 1, 77/1 în infanterie, 2,84/1 în arti- lerie de cîmp şi 1,57/1 în cavalerie — care să le permită organizarea acţiunilor ofensive pentru respingerea trupelor invadatoare de pe teri- toriul naţional. Fortarea Dunării era una dintre cele mai importante probleme de care depindea succesul intregii operatii preconizate. In acest scop s-a constituit o comisie, în frunte cu generalul de brigadă Arthur Văitoianu, comandantul Diviziei 10 infanterie, care a primit misiunea să întocmească programul lucrărilor pregătitoare și să urmărească execuţia acestora, astfel încît operaţia fortarii fluviului să se realizeze în cele mai bune condiţii. Iniţial, comisia a efectuat recunoașterea malului stîng al Dunării, între Giurgiu și Olteniţa, şi a stabilit că locul cel mai favorabil pentru fortare era pe la sud de Flaminda. În acel punct Dunărea era mai în- gustă, avea o lăţime de 900 m, iar malul era ușor înclinat spre firul apei, favorizînd construirea drumurilor de acces. După alegerea locului pentru fortare s-au efectuat o serie de lucrări pregătitoare : construirea şoselei d acces Prundu-Belu, Flămînda, lungă de aproximativ 10 km ; adunarea materialelor necesare trecerii ; instalarea liniilor telefonice si telegrafice pentru asigurarea legăturilor din zonă ; instalarea artileriei grele desti- nată să apere podul de loviturile inamicului ; protejarea locului de tre- cere împotriva atacurilor escadrelor fluviale inamice, prin instalarea de baraje de torpile si mine, de stăvilare si mijloace pentru pescuirea mi- nelor etc. Pentru coordonarea acțiunilor Armatei de Dobrogea cu cele ale Armatei 3 în ansamblul operației de la Flaminda, comandantul Grupu- lui armatelor de sud a dat ordinul de operaţie nr. 168 din 17/30 septem- brie, prin care se stabilea declanşarea ofensivei de către forţele româno- ruse de pe frontul din Dobrogea împotriva Armatei 3 bulgare, presiunea 47 General Al. Averescu, Operatiile de la Flăminda, p. 46. 48 Luate separat, Armata 3 dispunea de 58 batalioane, 56 baterii de cîmp, 10 baterii grele, 1 antiaeriană și 24 escadroane, iar Armata de Dobrogea de 128 batalioane, 89 baterii de cîmp, 3 baterii grele si 31 escadroane (RAM, vol. II, p. 72). 367 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trupe române traversind Dunărea pe podul de pontoane de la_Flăminda cea mai mare urmînd a fi exercitată asupra aripei drepte inamice. Po- trivit concepţiei generalului Al. Averescu, frontul inamic din Dobrogea trebuia rupt în sectorul dinspre mare, iar forţele dușmane să fie împinse către sud-vest, pe direcţia de înaintare a Armatei 3 române care, după forțarea de la Flămînda, urma să cadă în spatele acestora. Operația de fortare a Dunării fiind stabilită pentru data de 18 sep- tembrie/1 octombrie, în ziua premergătoare au fost luate măsuri pentru aducerea spre zona de trecere a diviziilor 10 și 21 infanterie și 1 cava- lerie, care urmau să traverseze primele fluviul. În dimineaţa zilei de 18 septembrie/1 octombrie la ora 3,30, Divizia 10 infanterie a început forțarea Dunării pe ambarcaţiuni. Pînă la 11,30 au trecut 14 batalioane, cel de-al 15-lea batalion al Diviziei 10 urmînd să treacă a doua zi pe pod. Divizia 21 infanterie a început traversarea la ora 10, reușind să treacă peste fluviu în acea zi 4 batalioane si o secţie de tunuri de 53 mm. Sub- unităţile celor două divizii transportate la sud de Dunăre au realizat pînă în seara zilei un cap de pod ce se întindea pe un front de aproxi- mativ 14 km si cu o adincime de 3 pînă la 4 km (a doua zi limitele sudice ale capului de pod au fost împinse pînă la 6 km), la adăpostul căruia s-a desfășurat construcția podului de pontoane. Operația de la Flaminda a debutat sub semnul surprizei pentru inamic, care nu s-a as- teptat la acțiuni de o asemenea amploare. Construcţia podului a început în dimineaţa zilei de 18 septem- brie/1 octombrie la ora 5 şi s-a terminat în jurul orei 18, în condiţii foarte grele din cauza timpului nefavorabil — „un vînt puternic care 368 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro îngreuia construcția, amenintind mereu să răstoarne bărcile cu ponto- nieri si materiale“ 49 — si datorită bombardamentelor aviaţiei germane. În noaptea de 18/19 septembrie (1/2 octombrie), dezlantuindu-se o puter- nică furtună, podul a fost rupt în două locuri. De asemenea, datorită ploii torențiale, apele au crescut, inundînd raionul de trecere si permi- tind: navelor de luptă inamice să iasă din canalul Belene, unde erau adăpostite, și să bombardeze podul în dimineaţa zilei de 19 septembrie/2 octombrie. Învingînd mari greutăţi, restul infanteriei și artileria diviziilor 10 si 21, care rămăsese pe malul sting al Dunării, au reluat trecerea. Totuși vremea nefavorabilă si apariţia monitoarelor inamice au deter- minat intervenţia generalului Al. Averescu, comandantul Grupului arma- telor de sud, pe lingă Marele. Cartier General, pentru suspendarea tem- porară a acţiunii 50. Cererea a fost aprobată si s-a ordonat ca majoritatea trupelor să fie retrase la nord de fluviu, în capul de pod lăsîndu-se nu- mai două regimente. i A doua zi, 20 septembrie/3 octombrie, datorită mai ales situaţiei grele din Transilvania, unde Armata 9 germană trecuse la ofensivă, Ma- rele Cartier General român a renunţat definitiv la operaţia de la Fla- minda si a dispus ca marile unități aduse pe frontul de sud să fie trans- portate din nou pe frontul transilvan 51. Retragerea trupelor române, care formau capul de pod de la sud de Dunăre, a fost executată în după- amiaza zilei de 19 septembrie/2 octombrie si în tot cursul zilei de 20 sep- tembrie/3 octombrie, iar stringerea podului s-a prelungit si a doua zi. Cu începere din ziua de 22 septembrie/5 octombrie, Armata 3 a primit dispoziţia de a-şi relua vechea misiune de apărare a frontierei Dunării, între gura Oltului și gura Mostistei, cu Batalionul de miliții „Olt“ si Di- vizia 18 infanterie de la Olt si pînă la gura Vedei inclusiv, Divizia 16 in- fanterie de la Gostinu la Slobozia inclusiv, o brigadă din Divizia 10 in- fanterie de la Cascioare pînă la gura Mostistei, avînd în linia a doua Di- vizia 1 cavalerie în zona localităţii Alexandria si o brigadă din Divizia + General N. Tătăranu, Acum un sfert de veac. Amintiri din război, Bucuresti, 1940, p. 21. # „Armata 3 a fost obligată a întrerupe operaţiunile de trecere a Dunării din cauza timpului rău, care face accesul la pod aproape imposibil. Monitoarele adverse s-au apropiat de Ostrovul Lung. Sint ţinute la distanță de focul arti- leriei noastre. Pentru mîine s-au luat dispozitiuni a desfășura împotriva lor o puternică acțiune de artilerie“ (RRM, vol. II, Documente-Aneze, p. 43—44). Ordinul Marelui Cartier General nr. 1 453 din 20 septembrie/3 octombrie, ora 15: „La raportul verbal ce mi-ati făcut ieri, prin care arätati că trecerea Dunării nu mai poate reuși, veţi dispune: 1. Retragerea Diviziei 10 pe malul sting al Dunării, în noaptea de 20—21 septembrie [stil vechi — n.n.] 2. Dislocarea ime- diată a infanteriei Diviziei 21 spre Dudesti (linia Olteniţa, Bucuresti), a artileriei şi serviciilor acelei divizii spre Mogoșoaia (nord Bucureşti) 3. Dislocarea ime- diată a Diviziei 22 în zona Comana, Vidra. Aceste divizii urmează a fi transpor- tate, cu începere din noaptea de 21 spre 22 septembrie [stil vechi — n.n.] cu- rent, respectiv: Divizia 22 la Armata 1 şi Divizia 21 la Armata 2. Transportul se organizează de Secţia Transporturilor din Marele Cartier General si se va comunica la timp“ (RRM, vol. II. Documente-Aneze, p. 46). E 369 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ae 5 ore PER ee = — e a Monitoare austro-ungare bombardind podul de pontoane de la Flăminda 10 infanterie la Comana si împrejurimi. Ulterior, la 23 septembrie/6 oc- tombrie si 24 septembrie/7 octombrie, datorită situaţiei grele prin care trecea Armata 2, s-a dispus de către Marele Cartier General scoaterea Diviziei 10 infanterie şi respectiv Diviziei 16 infanterie de sub comanda Armatei 3 şi transportarea lor pe Valea Prahovei. În acest interval însă, conform ordinului primit, Armata de Do- brogea a iniţiat acţiunile ofensive în sectorul său de competenţă, înca- drate în ansamblul „manevrei de la Flămînda“. Dispozitivul de luptă al Armatei de Dobrogea dintre Dunăre şi Ma- rea Neagră, pe aliniamentul marcat de localităţile Aliman, Enigea (De- leni), Amzacea și ajungînd la litoral la 5 km sud Tuzla, cuprindea : Gru- pul Radian, format din diviziile 2, 15 si 12 infanterie române, între Du- năre si Cocargea (inclusiv) ; Divizia 115 infanterie rusă, între Cocargea şi cota 137 (inclusiv) ; Divizia 61 infanterie rusă, între cota 137 (exclusiv) si sud-vest Edilchioi (exclusiv) ; Grupul Hartel, format din diviziile 19 si 370 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 5 infanterie române si Brigada 5 cälärasi română, între Edilchioi (inclu- siv) si țărmul Mării Negre. În rezervă erau Divizia 9 infanterie română, Divizia de infanterie sîrbă şi Divizia 3 cavalerie rusă. Divizia română de Dunăre și flota rusă din Marea Neagră aveau misiunea să asigure flancurile trupelor aliate. În faţa Armatei de Dobrogea, Armata 3 bulgară avea dispuse în prima linie, începînd de la Dunăre, Brigada Bode, di- viziile 1, 4 si 6 infanterie bulgare, Detașamentul „Bazargic, Divizia 25 infanterie turcă, Divizia 1 cavalerie bulgară. În rezervă erau diviziile 12 infanterie bulgară și 15 infanterie turcă *. Deci, în perioada de la 9/22 septembrie la 18 septembrie/1 octom- brie Armata de Dobrogea fusese întărită cu Divizia 115 infanterie rusă, iar Armata 3 bulgară cu Corpul 6 turc, format din diviziile 15 şi 25. În privinţa conjugării eforturilor marilor unități române si ruse cu cele ale Armatei de la Salonic, realitatea istorică probează că Ma- rele Cartier General român nu a putut conta, în realizarea obiectivelor „„cperaţiei Fläminda“ pe nici o acțiune concretă de susținere din par- tea grupării aliate dispuse la sud de Balcani. Din documentele de epocă **, — în special, din „Memorandum-ul“ pregătit de Marele Cartier General francez pentru ședința Consiliului Superior al Apărării Naţionale din 13/26 octombrie 1916 —, reiese că Armata de la Salonic deținea în septembrie-octombrie 1916 o supe- rioritate certă în forte și mijloace fata de trupele inamice, ceea ce con- stituia un avantaj care ar fi putut fi valorificat cu promptitudine prin declanșarea acțiunilor ofensive corelate cu „operaţia Flämînda“. „Me- morandum-ul* amintit prevedea însă intensificarea atacurilor pe fron- tul de la Salonic abia în noiembrie 1916, cu aproape o lună și jumă- tate mai tîrziu decit ceruse Marele Cartier General român. În acest complicat! context international Armata de Dobrogea a declanșat ofensiva în dimineaţa zilei de 18 septembrie/1 octombrie, angajind cea de-a doua etapă a operaţiilor din Dobrogea. Lupte îndir- jite s-au angajat pe întregul front. In fata Grupului Radian, inamicul a fost silit să părăsească tranșeele primei linii ; progrese au fost înre- gistrate și de Grupul Hartel. De asemenea, în ziua următoare, deși cu mari pierderi, s-a realizat o ușoară înaintare. La 20 septembrie/3 oc- tombrie s-a remarcat succesul Diviziei 19 infanterie române in fata Diviziei 25 infanterie turce care, manevrată în flanc și spate, s-a re- tras cuprinsă de panică, punind într-a situaţie critică Armata 3 bul- gară. * Pentru întărirea forţelor germano—bulgare din Balcani s-a prevăzut în convenţia din 16/29 iulie 1916 (planul de campanie al Puterilor Centrale împotriva Româ- niei), semnată la Pless de șefii marilor cartiere generale german si austro-ungar si reprezentantul Marelui Cartier General bulgar, iar ulterior la 23 iulie/5 august si de reprezentantul Marelui Cartier General turc, ca în cazul intrării României în război să fie trimis si un corp de armată turc, format din două divizii. Co- mandamentul turc a hotărît să deplaseze în zona frontului sudic românesc Cor- pul 6 armată, compus din diviziile de infanterie 15 si 25 de la Adrianopol si Constantinopol. 52 Arh. St. Buc., fond Microfilme Franța, r. 177, c. 140—147. 371 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Soldatu iDumitru Golescu, din Regimentul 70 infanterie, căzut eroic la 21 septembrie/4 octombrie 1916, în zona localităţii Cocargea, în luptele pentru apărarea Dobrogei În urma luptelor inversunate dintre 18 septembrie/1 octombrie si 23 septembrie/6 octombrie, fortele romano-ruse, remarcindu-se printr-o înaltă bravură si puternic spirit de sacrificiu, au reușit să înainteze cu aripa stîngă 10 km în dispozitivul advers, iar la aripa dreaptă: poziţiile noastre au fost împinse cu 1—2 km înainte. Pentru curajul si eroismul cu care a condus Brigada 5 cälärasi în luptele de la Amzacea, Topraisar şi Carachioi (Pelinul), colonelul Romulus Scărișoreanu, comandantul aces- tei mari unităţi, a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul“ clasa III-a. De asemenea, în luptele de la Amzacea s-au evidenţiat prin eroism și înaltă bravură ofițerii si soldaţii Brigăzii 17 infanterie (regimentele 9 vi- nători si 40 infanterie), comandată de colonelul Stan Poetas. Actionind cu elan, trupele noastre au eliberat satul Amzacea, capturînd de la inamic 7 tunuri si 2 drapele, făcînd prizonieri 5 ofițeri si peste 300 de soldaţi. Demn de relevat este spiritul de sacrificiu ce a caracterizat bravii oșteni ai Brigăzii 17 infanterie ; după sîngeroasele lupte cu duşmanul, cele două regimente au rămas numai cu cite 800—1 000 de luptători fiecare. De altfel, întreaga Divizie 19 infanterie, comandată de generalul Constantin Scärisoreanu, a luptat eroic, soldaţii, subofiterii si ofiţerii neprecupetin- du-si sîngele sau viata. Pierderile suferite de această divizie de-a lungul celor şase zile de crincene lupte s-au cifrat la 45 ofiţeri si 3150 trupă 53, În cadrul aceloraşi inclestari de la Amzacea a căzut „ca un viteaz [...] dispretuind ploaia cumplită de proiectile si servind drept pildă de curaj şi bravură pentru camarazii săi“, locotenentul Alexandru Tutunaru, co- mandantul bateriei 6 din Regimentul 19 artilerie, care, conducînd cu ener- 53 România în primul război mondial, p. 165. 372 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Colonelul Stan Poetaş, comandantul Brigăzii 17 infanterie (1916—1919), distins în luptele de apărare din Dobrogea din anul 1916 gie şi pricepere subunitatea sa, a reuşit să degajeze infanteria de focul artileriei inamice, distrugind două baterii vräjmase 5. Prin înalt ordin de zi, comandantul Armatei de Dobrogea a adus mulțumiri militarilor români și ruşi „pentru vitejia şi eroismul cu care au luptat şi prin bravura cărora nu numai că s-a respins ofensiva vrăj- masului, dar el a fost chiar alungat“ 55. Succesele obţinute în primele zile de ofensivă ale Armatei de Do- brogea se vădeau promițătoare pentru întregul front sudic românesc. În condiţiile însă în care manevra de la Fläminda a fost anulată, ele n-au avut un rezultat decisiv, iar împrejurările intervenite pe frontul din Tran- silvania — unde inamicul a trecut la ofensivă, fortind Armata 2 română să se replieze — au obligat Marele Cartier General să dea directiva ope- rativă nr. 270 din 23 septembrie/6 octombrie prin care Armata de Do- brogea urma să oprească ofensiva şi să treacă la apărare activă 56. Opri- rea ofensivei pe frontul sudic dintre Dunăre si mare la 23 septembrie/6 octombrie a marcat încheierea celei de-a doua etape a operaţiilor din Dobrogea. O dată cu numirea generalului Al. Averescu la 25 septembrie/8 oc- tombrie la comanda Armatei 2 române, Grupul armatelor de sud, ca eşalon superior de comandă şi coordonare a armatelor de Dobrogea şi 3, şi-a încetat existenţa, fiecare armată continuînd de la această dată operaţiile în mod independent. 5 „Monitorul oficial“, nr. 182 din 12/25 noiembrie 1916, p. 7 225. 35 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 174/1916, f. 47. 5 „Armata de Dobrogea va vezista cu orice pret pe poziţia actuală, defensiva va continua să fie activă spre a fixa cît mai multe forte inamice în fata ei. Se va asigura o strînsă legătură de acțiune între Armata 3 şi Armata de Dobrogea, spre a se putea ajuta reciproc“ (RRM, vol. II, p. 199). 373 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Cu forțele subtiate, în urma scoaterii din dispozitiv, la 24 septem- brie/7 octombrie, a Diviziei 15 infanterie, comandată de generalul Ere- mia Grigorescu, si la 29 septembrie/12 octombrie a Diviziei 12 infanterie, comandată de generalul de brigadă Traian Găiseanu, Armata de Dobrogea şi-a reorganizat poziţiile şi s-a pregătit pentru o apărare activă în faţa inamicului. Operația de la Flaminda, prin modul cum a fost concepută, prin realizarea superiorității de forte si a surprinderii inamicului, prin carac- terul său îndrăzneţ a avut mari posibilităţi de a se încheia cu succes. Desfășurarea ei victorioasă ar fi avut ca rezultat nu numai alungarea agresorilor în afara teritoriului national, creind disponibilitati de forte pentru reluarea energica a ofensivei in Transilvania, dar ar fi influentat ansamblul situatiei militare din Balcani, periclitind serios pozitiile Pu- terilor Centrale. Generalul Tosev, comandantul Armatei 3 bulgare, afirma că : „în cazul cînd ar fi reușit, s-ar fi repercutat foarte rau asupra ope- ratiunilor din Dobrogea, ba chiar si asupra frontului de la Salonic“ 51. O condiţie primordială a reușitei temerarului plan de la Flăminda o constituia stabilitatea apărării în Transilvania, pentru că altfel chiar în condiţiile succesului ofensivei şi înaintării în adîncimea teritoriului bul- gar s-ar fi profilat pericolul invadării Munteniei si Olteniei de către inamic. În ansamblul său, operaţia de la Flămînda dezvăluie deopotrivă exi- gentele si neajunsurile purtării unui război pe două fronturi — România fiind silită la aceasta de agresiunea Bulgariei —, care reclama o perfectă sincronizare in plan strategic, o judicioasă repartizare a forțelor si mij- loacelor, decizii prompte si juste, bizuite pe o cunoaștere cit mai apro- piată de realitate a intentiilor si posibilităţilor adversarilor. Superioritatea de forţe a inamicului — care a trecut masiv la ofen- sivă în Transilvania —, greutăţile provocate de vremea potrivnică care a împiedicat debarcarea rapidă a trupelor noastre la sud de Dunăre, au făcut ca manevra de la Flaminda să se desfășoare doar in ce privește compo- nenta sa dobrogeană. Succesul înregistrat aici vadeste caracterul realist al planului manevrei, posibilitățile ample pe care le deschidea pentru re- luarea iniţiativei strategice în sud și, în perspectivă, pentru nimicirea forţelor adverse si scoaterea Bulgariei din război. Încă o dată un impact decisiv asupra insuccesului înregistrat la Flaminda a avut inactivitatea pe celelalte fronturi de luptă aliate, atitudine care a permis Puterilor Centrale să dirijeze rapid si masiv forte în Transilvania, pe de o parte, iar pe de altă parte să menţină efective însemnate în Dobrogea. Dar, deopotrivă, se cuvin subliniate si unele carente în pregătirea operaţiei de fortare a fluviului la Fläminda, dintre care cea mai insem- nată, cu efect decisiv asupra deznodämintului întregii manevre, a fost subestimarea forţei reprezentate de monitoarele austriece aflate în zona Rusciuk. Informat de alţi specialiști militari, români sau aliaţi, prezenţi 37 Apud Lt.-co'onei Alexandru Ioanitiu, op. cit., p. 78. 374 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro la Bucureşti, generalul francez Henri Berthelot nota în jurnalul său, la 7/20 octombrie 1916 : „nu s-au luat precautiile necesare contra monitoa- relor austriece, care stăpînesc fluviul şi a căror prezenţă la Rusciuk era cunoscută ; astfel, 24 de ore mai tîrziu, podul a fost complet distrus si trupele trecute pe malul drept obligate la retragere“ 58. Desigur, un rol considerabil în facilitarea acţiunii monitoarelor austriece l-a jucat ploaia abundentă căzută și ziua și noaptea precedentă, care a ridicat nivelul apei fluviului, făcînd astfel posibile manevrele navelor cuirasate inamice. Ramin oricum demne de subliniat, în legătură cu operația de la Flaminda, concepţia cutezătoare a manevrei, activităţile minutioase de pregătire a operaţiei desfășurate de comandamentul Grupului armatelor de sud, curajul și dirzenia cu care ostașii români au înfruntat inamicul și dificultăţile generate de starea rea a timpului cu ocazia trecerii Du- nării, dorința arzătoare a militarilor de a lupta pentru izgonirea dusma- nului din teritoriile ocupate. Evocînd în memoriile sale aceste calităţi probate de ostașul român în acele împrejurări deosebit de grele, unul dintre participanţii la acţiunea din 18 septembrie/1 octombrie 1916 de la Flămînda, viitorul general Nicolae Tătăranu, pe atunci comandant de companie, arăta că la sfîrşitul acelei zile de „trist început“ oamenii săi continuau să fie „ca un mănunchi bine legat si gata să treacă la atac împotriva orisicui dacă ar fi fost nevoie“ 59, Br porno DEE ERA daf În urma luptelor din perioada OCTOMBRIE. DECEMBRIE. 1916 1 Piemonte) Octobe 22e tembrie/6 octombrie, cind fortele ro- mâno—ruse au reuşit să pună în dificultate trupele germano—bulgaro— turce ce operau în Dobrogea, comandamentul inamic a ajuns la con- cluzia că pentru preluarea inițiativei și atingerea scopului propus, res- pectiv cucerirea liniei Cernavoda, Constanţa, erau necesare o serie de măsuri in vederea întăririi cu forte a frontului și îmbunătățirii căilor de aprovizionare. În legătură cu aceste probleme, generalul Erich Ludendorff nota : „Trebuirăm să organizăm și să construim comunicații în spatele frontului ca să putem aduce munitiile necesare atacului. Si aceasta cerea timp. De la jumătatea lui septembrie feldmareșalul Au- gust von Mackensen ceruse o divizie germană“ 8%. Astfel, timp de apreape două săptămini, de la 23 septembrie/6 octombrie pînă la 6/19 octombrie, pe frontul dobrogean a fost relativ liniște, desfășurîndu-se numai unele lupte de mică amploare și cu caracter local. O dată cu acţiunile din 6/19 octombrie, a început cea de a treia etapă a luptelor din Dobrogea. Dispozitivul trupelor aliate în perioada imediat premergătoare ofensivei se prezenta astfel: forțele româno— s Hoover Institution on War, Revolution and Peace, Stanford University, Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 23. 5 General N. Tătăranu, op. cit., p. 23. “o General Ludendorff, op. cit., p. 338. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ruse aveau Grupul Radian (Divizia 2 infanterie română și Brigada 1 din Divizia 61 infanterie rusă) de la Dunăre, balta Baciului pînă la Cocar- gea ; Grupul Simansky (Divizia 115 infanterie rusă, Brigada 2 din Divi- zia 61 infanterie rusă, Divizia de infanterie sîrbă) de la Cocargea pina la șoseaua Topraisar, Amzacea ; Grupul Rașcu (diviziile 19 si 9 infan- terie române) pe restul frontului, pînă la Marea Neagră. În rezervă erau Divizia 5 infanterie română, brigada comandată de colonelul Constan- tin Frim din Divizia 9 infanterie, Divizia 3 cavalerie rusă și Brigada 6 cälärasi română. Pentru asigurarea conducerii ferme a acţiunilor ofen- sive preconizate pentru luna octombrie, feldmareșalul Mackensen a or- ganizat forţele germano—bulgaro—turce de pe frontul din Dobrogea în două grupări, puse sub comanda sa nemijlocită : Grupul de vest (Divi- zia 1 infanterie bulgară, diviziile 15 si 25 infanterie turce si Divizia 4 infanterie bulgară) de la Dunăre pina la Sofular (Credinţa) în fata Di- viziei 2 infanterie române, Brigăzii 1 din Divizia 61 infanterie rusă si a Diviziei 115 infanterie ruse ; Grupul de est (Divizia 6 mixtă bulgară, Divizia 217 infanterie și Brigada Bode germane, Divizia 1 cavalerie bul- gară) pe restul frontului pînă la mare, în fata Brigăzii 2 din Divizia 61 infanterie rusă, Diviziei de infanterie sirbe si a diviziilor 19 si 9 in- fanterie române. În rezervă era Regimentul 31 din Divizia 4 infanterie bulgară. Sub aspect cantitativ, raportul de forte se prezenta astfel : forțele româno—ruse—sîrbe — 103 batalioane, 328 mitraliere, 33 escadroane, 68 baterii, din care 3 grele; forţele germano—bulgaro—turce, 96 bata- lioane, 292 mitraliere, 29 escadroane si 96 baterii, din care 22 grele. ea inamicul avea o superioritate evidentă numai in privinţa artileriei grele &!. Ofensiva inamică a început în dimineaţa zilei de 6/19 octombrie cu o violentă pregătire de artilerie, un adevărat uragan de fier și foc îndreptat asupra poziţiilor forțelor româno—ruso—sîrbe. Lovitura princi- pală a fost dată cu Divizia 217 infanterie şi Brigada Bode germane pe direcția Topraisar, unde se afla Divizia 19 infanterie comandată de ge- neralul Constantin Scărişoreanu. Hotărîrea fermă a luptătorilor români de a nu da înapoi in fata atacurilor inamice se desprinde si din faptul că în dimineaţa zilei de 6/19 octombrie „ofiţerii și soldaţii Regimen- tului 40 au cerut să li se aducă în tranșee steagul regimentului. L-au desfășurat si l-au trecut filfiind printre oșteni. Si toţi au jurat, cu mina întinsă, că nimic nu-i va face să dea înapoi, că mai curînd vor pieri decît să lase poziţia in mîna dușmanului. Si s-au ţinut de cuvînt“ 62. Erois- mul luptătorilor români a fost cu adevărat legendar, timp de două zile și jumătate încercările inamicului de a înainta s-au spulberat în fata dirzeniei apărătorilor. Comandantul Armatei de Dobrogea a felicitat os- tasii romani pentru rezistența lor eroică si a relevat „în mod cu totul deosebit purtarea Diviziei 19“ 63, si RRM, vol. III, partea I, p. 10—11. s Const. Kirițescu, op. cit., vol. I, p. 475—476. 6 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 436. 376 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Colonelul loan Tarnoschi, comandantul Maiorul Constantin Caciuc, din Regimen- Brigăzii 40 infanterie, unitate distinsă în tul 51 infanterie, căzut la 6/19 octombrie luptele din zona Topraisar (octombrie 1916) 1916, în luptele de la Topraisar De asemenea, în cursul acestor lupte s-a remarcat prin curaj si bravură colonelul loan Tarnoschi, comandantul Brigăzii 40 infanterie, erou si veteran al războiului de independenţă din 1877, care, desi avea 64 de ani, şi-a condus cu o energie deosebită ostasii în apriga inclestare cu dușmanul. În timp ce se deplasa de la o unitate la alta, incurajin- du-și subordonații, a fost grav rănit. Fiind luat prizonier, a impus chiar inamicului respect; feldmareșalul Mackensen, care urmărise de pe o înălţime desfășurarea luptelor si a remarcat dirzenia remarcabilă a os- taşilor conduşi de colonelul Ioan Tarnoschi, a ordonat să i se restituie sabia şi să fie tratat cu toată consideratia militară datorată unui viteaz. Întors in tara, după o captivitate de 19 luni in Germania, a fost deco- rat cu ordinul „Mihai Viteazul“ pentru vitejia si priceperea cu care a servit patria. Remarcabile au fost si pildele de curaj ale aviatorilor români; sfidind primejdiile, ei au cooperat cu trupele terestre in efortul de sta- vilire a ofensivei dusmane. Pe timpul unei recunoasteri aeriene dea- supra liniilor inamice au cazut la datorie sublocotenentul observator Horia Chiriac si plutonierul-major aviator Constantin Obretcovici. Prin Înaltul ordin de zi nr. 16 din 7/20 noiembrie 1916 se arăta că cei doi eroi „au dat probe de un curaj rar si de o conștiinciozitate deosebită in executarea ordinelor primite“ şi că „şi-au găsit o moarte glorioasă întru îndeplinirea datoriei lor“ 54. «i „Monitorul oficial“, nr. 182 din 12/25 noiembrie 1916, p. 7 225. 377 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro După două zile de lupte inversunate, centrul frontului apărat de Grupul Simansky, între Caceamac (Viișoara) si Cobadin, a cedat; în această situaţie grea şi cu flancurile descoperite, eroii de la Topraisar au fost nevoiţi și ei să se replieze. Cucerind localităţile Cobadin si Topraisar, agresorul avea des- chisă calea spre Constanţa. Distrugerile provocate de adversar cu ocazia pătrunderii în oraș la 9/22 octombrie au fost deosebit de mari. Înainta- rea inamicului era însoţită de ,fisii de foc si nori de fum [...]. Aeropla- nele dușmane se roteau ca imense păsări de pradă, aruncind bombe asupra orașului în agonie, asupra trenurilor şi gărilor, asupra podului de la Cernavoda, asupra convoiurilor, asupra spitalelor de răniți“ €. Trupele dușmane au distrus cu precădere silozurile si tancurile petro- liere din Constanta; nu au scăpat întregi nici monumentele orașului. Pline de furie si ură au fost acţiunile ostașilor inamici asupra statuii poetului roman Ovidiu, care a fost smulsă de pe soclu cu intenţia de a fi aruncată în mare. Prin pătrunderea trupelor inamice în Constanţa, la 9/22 octom- brie, și în localitatea Cernavoda, la 12/25 octombrie, s-au întrerupt tem- porar legăturile pe calea ferată între Dobrogea şi restul ţării. După căderea liniei ferate Cernavoda, Constanta în mina dusma- nului, frontul a fost din nou stabilizat pe aliniamentul Dăeni, Babadag. La 16/29 octombrie, comandantul Armatei de Dobrogea, generalul A. M. Zaioncikovski, a fost înlocuit în funcţie cu generalul rus Vladi- mir Victorovici Zaharov. Totodată, generalul Zaharov a preluat si co- manda forțelor de pe malul sting al Dunării, ce acopereau cursul apei de la Călărași pina la Däeni ; toate aceste mari unităţi au fost reunite în Armata de Dunăre. Prin ordinul de zi nr. 1 din 17/30 octombrie al Armatei de Dunăre, generalul Zaharov făcea cunoscut că misiunea acestei armate era să elibereze întreg teritoriul invadat de inamic 66. Consemnind preluarea comenzii Armatei de Dunăre de către ge- neralul Zaharov, şeful Misiunii militare franceze in România, generalul IL Berthelot a notat la 18/31 octombrie 1916: „Armata rusă din Do- brogea, care continuă să se retragă, se află pe frontul Babadag, Topo- log, Ostrov. Este oare hotărît noul şef să-l apere 7 67. Marile unităţi române care au luptat pe frontul din Dobrogea, respectiv diviziile 2, 5, 9 şi 19, deoarece aveau efectivele extrem de re- duse în urma îndelungatei inclestari cu inamicul, au fost trimise in in- teriorul ţării pentru refacere. Pe acest front au rămas numai forte ruse, care au iniţiat cu succes, la 25 octombrie/7 noiembrie, o contraofensivă pina la porţiunea cea mai îngustă a Dobrogei dintre Dunăre si Marea Neagră, pe linia Boascic (Dunărea), Tasaul (Piatra), aproximativ 10 km nord de calea ferată Cernavoda, Constanta. Localitățile au fost supuse de către trupele Puterilor Centrale aflate în retragere unor distrugeri 4 Const. Kirițescu, op. cit., vol. I, p. 483—484. « Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 113/1916, f. 604. 67 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 30. 378 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Rezervoare de petrol din portul Constanta incendiate în timpul luptelor pentru apărarea acest ii important port de pe litoralul Mării Negre 379 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro sistematice, fiind incendiate toate casele şi gospodăriile localnicilor. În satele şi oraşele abia părăsite de inamic mai erau găsite unele butoaie cu păcură si petrol, pe care duşmanul nu reuşise să le folosească în ac- tiunea de distrugere. O dată cu incendierile, s-a recurs „şi la asasinatele cele mai sălbatice“ 68, După ce frontul dobrogean a fost fixat pe linia Boascic, Tasaul, situaţia a rămas neschimbată pînă la 1/13 decembrie, cînd a început re- tragerea armatei române spre linia Focşani, Nămoloasa, Galaţi. Pina la 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917 toate unitățile ruse şi sîrbe din Do- brogea au fost retrase la nord de Dunăre. Se încheia, astfel, si cea de a treia etapă a luptelor de pe frontul din Dobrogea din anul 1916. Eșecul înregistrat pe acest front își are drept cauză fundamentală inconsistenta coordonării acțiunilor între forţele aliate si cele româ- neşti — cele dintîi, mai numeroase, au furnizat în lunile -octombrie— decembrie si structura de bază a comandamentului comun —, precum şi absenţa unor decizii operative oportune si juste. Nu mai putin, efec- tivele reduse ale marilor unităţi române sau aliate au sporit superiori- tatea inamicului în ofensivă. Ramine evident faptul că doar trupele române existente în Dobrogea n-o puteau apăra în fata ofensivei dus- mane — cum se prevăzuse încă de la începutul campaniei — şi că oprirea şi respingerea acesteia cădeau prioritar în sarcina comună a tuturor forțelor aliate. Pe de o parte, incetineala cu care forţele ruse s-au deplasat către acest front — si nu în cuantumul de timp prevăzut de obligaţii —, pe de altă parte, ușurința cu care acestea au evacuat ulterior Dobrogea — un teritoriu care nu le aparținea — constituie com- ponente ale desfăşurării unui război de coaliţie în care cele două părți nu au reușit să-și armonizeze obiectivele. România a încercat din răs- puteri — într-o situaţie operativ-strategică excepțional de grea — să-şi apere de invazie teritoriul national, iar comandamentul suprem țarist a avut în vedere considerente militare egoiste, legate de „scurtarea liniei“ frontului şi de „economia de forţe şi mijloace“. Astfel, la 29 septem- brie/12 octombrie 1916, generalul Alekseev, şeful Marelui Cartier General țarist, declarase deschis, într-o convorbire avută la Petrograd cu gene- ralul H. Berthelot, că „găseşte exagerată întinderea frontierelor [Româ- niei — n.n.] de apărat şi-mi spune că armata română nu trebuie să con- teze pe sprijinul trupelor ruse pentru a apăra aceste frontiere [...] nu este decît o singură linie de apărare posibilă : este linia Siretului. Spu- nînd aceasta, el a trasat pe hartă sa o mare linie albastră de la Galati la Carpaţi pînă la limita Bucovinei“ 69, Evenimentele din Dobrogea, între 19 august/1 septembrie 1916 si 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917, supuse unei analize obiective, oferă o serie de consideraţii şi invataminte de ordin politico-militar impor- tante pentru dezvoltarea gîndirii şi artei militare româneşti. Se eviden- s General R. Scărişoreanu, Fragmente din războiul 1916—1918. Istorisiri documen- tare, Sibiu, 1934, p. 124. 89 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 11—12. 380 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tiaza, în primul rind, justetea si realismul condiţiilor puse de guvernul român Antantei cu privire la frontul din Dobrogea în cazul intrării României în război — trimiterea de către Rusia a două divizii de in- fanterie și una de cavalerie și declanșarea ofensivei aliate pe frontul de la Salonic la 7/20 august 1916. Respectarea acestor condiţii ar fi asigurat pe de o parte stabilitatea frontului nostru sudic, iar pe de altă parte libertatea de acțiune necesară forțelor române de pe frontul de nord şi nord-vest în operaţiile pentru eliberarea Transilvaniei de sub dominaţia austro-ungară. Obligaţiile asumate de marile puteri ale Antantei față de ţara noastră — pe care o doreau intrată în război pentru a atrage asupra sa cît mai multe forte germane de pe propriile lor fronturi — nu au fost însă respectate, ceea ce a creat României o situație dintre cele mai grele. Forţele ruse trimise în Dobrogea au fost insuficiente ca număr si de slabă calitate, fapt recunoscut si de generalul Aleksei Alekseevici Brusilov, comandantul Frontului de sud-vest rus, şi de generalul A.M. Zaioncikovski, comandantul Corpului 47 rus, destinat pentru întărirea frontului dintre Dunăre si Marea Neagră. Astfel, generalul A.A. Brusilov afirma că : „Generalul Alekseev nu a dat — după părerea mea — mare importanţă trupelor trimise în Dobrogea. Ar fi trebuit să trimită nu un corp de armată cu două divizii de linia doua, ci o armată întreagă de trupe bune“ 70; de asemenea, este ilustrativ în acest sens faptul că ge- neralul A. M. Zaioncikovski a refuzat inițial comanda corpului rus şi numai după explicaţiile date de generalul M. V. Alekseev a acceptat în cele din urmă comanda ?!. În privinţa ofensivei ce trebuia declanșată pe frontul de la Salonic, însuși generalul francez Maurice Sarrail, comandantul trupelor aliate din Balcani, a recunoscut că nu avea forte suficiente pentru această operaţie 72. Dimpotrivă, bulgarii au început ei ofensiva la 2/15 august 1916, obligînd forțele aliate de la Salonic să-și utilizeze rezervele pentru oprirea adestei acţiuni. Totodată, comandamentul inamic, dindu-si seama de slăbiciunea si disfunctionalitatile acestui front aliat, a dispus depla- sarea de trupe spre nord, la Dunăre. Dereglarea apărută în acţiunea de coordonare a eforturilor militare române cu cele ale aliaţilor de pe tea- trul de acțiuni militare din Balcani — asa cum aprecia un analist mili- tar în epocă — a avut consecinţe grave, căci „România se oferea ca o pradă uşoară, dacă intervenţia ei nu era combinată cu o puternică ac- tiune a aliaților în Balcani“ 73. Un alt aspect ce explică într-o anumită măsură evoluţia evenimen- telor militare din Dobrogea în a doua jumătate a anului 1916 vizează importanţa total diferită ce a fost acordată acestei porţiuni de front de 7 RRM, vol. I, p. 436. 71 Ibidem. 72 Général Sarrail, Mon Commandement en Orient (1916—1918), Paris, 1920, p. 136—138. 73 Malleterre, -Etudes et impressions de guerre, troisième série (Août 1916 — Juillet 1917), Paris, 1917, p. 163. 381 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro către beligeranti în planurile lor de campanie. După cum se ştie, in Ipo- teza ,Z“, Planul de campanie român din 1916, frontului sudic i s-a acordat o atenţie secundară în raport cu cel de nord și nord-vest, care avea drept scop eliberarea Transilvaniei, considerîndu-se puţin probabil a acţiune ofensivă puternică a inamicului din această direcţie, idee, care, de altfel, a fost susţinută si de aliaţi 74. Mai ales că se sconta pe faptul că trupele bulgare nu vor lupta împotriva celor ruse, avindu-se in ve- dere afinitatile multiple între cele două tari, element căruia comanda- mentul țarist i-a acordat o însemnătate exagerată. De partea cealaltă, Puterile Centrale au prevăzut, pentru cazul în care România ar fi in- trat în război alături de Antanta, ofensivă cu importante forte ger- mano—bulgaro—turce în Dobrogea pina la aliniamentul cel mai scurt dintre Dunăre și Marea Neagră pentru a atrage cît mai multe forte române din Transilvania pe acest front. Ulterior, se prevedea, în deplină sincronizare a acţiunilor, ca România să fie invadată de inamic atit de la nord, prin străpungerea trecătorilor Carpaților, cit şi de la sud, prin trecerea Dunării. Astfel, Marele Cartier General român, conform planului de campa- nie definitivat cu acordul aliaţilor, a repartizat pentru frontul de sud numai un sfert din totalul forţelor, cu misiunea de a respinge un even- tual atac bulgar si de a menţine pe inamic la frontieră pina la sosirea ajutcarelor ruse, în timp ce Marele Cartier General german a-proiectat de la început lovitura principală în Dobrogea. Cînd s-a declanșat ofensiva inamică, forţele destinate apărării încă nu intraseră în dispozitiv * si prin urmare nu a fost posibilă coordonarea eforturilor în vederea opririi ofensivei. Dispunerea diviziilor române la Turtucaia, Silistra și Bazargic, localităţi aflate la mari distante între ele, variind între cca 60 și 115 km, a pus probleme deosebite în privința “realizării cooperării si a oferit adversarului posibilitatea izolării lor si constituirii unei superioritäti nete de forte pe direcţiile lui de ofensivă. Ostasii români, in fata unui inamic ce era superior ca humar si mai ales ca înzestrare tehnică — artilerie grea si aviație —, posesor al ™ La încheierea tratativelor Rorâniei cu puterile Antantei a existat părerea că ‘a frontiera de sud nu era nici un perico.. In mod deosebit s-au pronunţat în acest seas conducătorii militari ai Rusiei. Generalul M. V. Alekseev cind „-a numit pe gencralul A. M. Zaioncicovski comandant al Corpului 47 rus, i-a spus că „importanţa corpului său era cu totu: secundară şi că nu va întilai în Dobrogea nici o rezistență“ (RRM, vol. I, p. 94). A pezsistat un timp si întrebarea daca soldatu: bulgar va lupta împotriva celui rus. „La Sofia lu- mea se întreba cu oarecare ne.iniste cum o să lupte trupele bulgare impo- triva rușilor ; nelinistea acestora nu era întemeiată. Bulgarii n-au făcut nici o deosebire între ruși si români“ (General Ludendorff, op. cit. p. 337). Chiar guvernul român „a crezut posibil să limiteze războiul pe singurul front unde interesele vitale ae României erau angajate; se credea ca un război cu Bulgaria se poate evita“ (Campania română din 1916, traducere din limba en- g'ezä, Iasi, 1918, p. 16). La 19 august/1 septembrie 1916, Divizia 17 infanterie er la Turtucaia, Divizia 9 infanterie la Silistra, Divizia 19 infanterie în împrejurimile localității Ba- zargic, iar Corpul 47 rus abia era in mars spre Medgidia. 382 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monumentul ridicat la Chir- nogi, judeţul Constanţa, în amintirea ostașilor români care și-au jertfit viata în timpul luptelor pentru apă- rarea Dobrogei AI At ji eg A unei vaste experienţe de luptă — militarii germani avînd la activ doi ani de război, iar cei bulgari un an —, au luptat cu pilduitoare vitejie s1 eroism. Rezistenţa inversunata a luptătorilor nostri a stirnit admiraţia corespondentilor de presă străini aflaţi în România, care, prin nume- roase articole, au informat opinia publică internaţională despre efortu- rile imense depuse de poporul român spre a face fata unei situaţii mi- litare tot mai precare, intervenite ca urmare a cauzelor arătate mai înainte. Gazeta „Il Giornale d'Italia“ din 19 noiembrie/2 decembrie 1916, de exemplu, scria că : „Soldaţii români s-au bătut, nu exagerez cînd fo- losesc cuvîntul, ca niște lei. Dacă cronicarii viitorului vor avea de făcut obiectiuni nu lor vor trebui să le fie făcute. Țăranii acestor paminturi, care au cîntat atîtea secole «doina» tristă si sentimentală printre defileele cu ape murmurătoare si brazii unduind în vînt ai munţilor Carpaţi si vastele cîmpii solitare ale Moldovei şi Munteniei, au dovedit că știu şi să moară atunci cînd o cere patria“ 75. Vitejia ostașilor români şi-a avut izvorul în cauza dreaptă pentru care luptau, în voinţa lor neclintită de a împlini porunca înaintaşilor, de a apăra teritoriul sacru al patriei de nävala dușmană, jertfindu-si viata pentru libertate, pentru unirea tuturor românilor si a teritoriilor stra- mosesti în cuprinsul unuia si aceluiaşi stat national unitar si indepen- dent. 75 Documente străine, p. 125—126. 383 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul VIII LUPTELE ARMATEI ROMÂNE PENTRU APĂRAREA ALINIAMENTULUI DE PE CARPAŢI (SEPTEMBRIE—NOIEMBRIE 1916) În timp ce în Dobrogea armata română susținea un eroic şi exem- plar efort de rezistenţă în faţa unui inamic superior în efective şi ar- mament, s-au intensificat la maximum acțiunile de apărare pe frontul cu amplitudinea de peste 950 km din lungul Carpaţilor. Disputate în condiţii strategice complexe, deosebite, acţiunile militare din lunile sep- tembrie-noiembrie 1916 au avut ca obiectiv principal : bararea accesului marilor unități din Grupul de armate arhiducele Carol în zonele sub- montane si de cîmpie, bogate în resurse umane si ‘materiale ; dejucarea planului coaliţiei imperialiste a Puterilor Centrale de scoatere a Româ- niei din luptă, de aservire economică, politică şi militară a ţării. PLANUL COMANDAMENTULUI Contraofensiva dezvoltată de arma- INAMIC PENTRU CONTINUAREA tele germano—austro-ungare în OFENSIVEI DIN TRANSILVANIA Transilvania a încurajat comanda- ŞI PATRUNDEREA LA SUD DE mentul inamic în elaborarea unor CARPAȚI noi planuri pentru cotropirea în con- tinuare a pămîntului românesc. Concepţia acţiunii ce se preconiza a se declanşa a fost sintetizată de generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane : „Mişcarea generală de înaintare avea ca idee de bază trecerea munţilor o dată cu inamicul sau, în cel mai rău caz, înainte ca el să aibă timpul a se instala în lucrările de fortificaţie existente pe înălțimile trecăto- rilor [...]. Recunoasterile mele din văile Jiului şi Oltului îmi demon- straseră greutăţile imense ce ar fi intimpinat pătrunderea noastră in România, dacă se dădea răgaz inamicului să-și poată pregăti o defen- sivă metodică în munţii Transilvaniei“ 1. 1 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor și rușilor 1916/17, Bucureşti, 1937, p. 105. 384 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Pentru atingerea acestui obiectiv, pe data de 25 septembrie/8 oc- tombrie 1916, comandamentul suprem german a transmis Armatei 9 germane o directivă prin care ordona ca marile unități din subordine să dezvolte o ofensivă pe două direcţii divergente: „o urmărire fără preget a inamicului, cu efortul în direcţia generală București“ 2, deci spre sud; o a doua, executată cu o grupare de infanterie si cavalerie care să acţioneze prin trecătoarea Oituz spre Tirgu Ocna, deci spre nord-est. Cu toate că o asemenea operație ducea la dispersarea forţelor, riscul era acceptat deoarece, așa cum justifica şi generalul Falkenhayn, - constituia „singurul mijloc indicat pentru obţinerea rezultatului dorit“ 3, Comandamentul suprem german şi-a propus în consecinţă, pe de o parte, să forţeze trecătorile Carpaţilor din mișcare, urmărind înde- aproape trupele române, fără să le lase timpul necesar pentru organi- zarea unor aliniamente puternice de apărare, cu efortul principal in- dreptat pe direcţia Bucureşti, ceea ce impunea o străpungere, fie prin trecătoarea Predeal, fie prin culoarul Rucăr, Bran; pe de alta parte, intenţiona să aplice o lovitură secundară spre nord-est, prin trecătoarea Oituz, spre sudul Moldovei, cu scopul de a tăia comunicațiile armatei române din Moldova, a împiedica o eventuală afluire a întăririlor ruse spre Cimpia Română si a asigura libertatea de acţiune a trupelor de pe direcţia principală. În acest mod, adversarul urmărea să cucerească cu rapiditate Capitala, să fragmenteze armata română în trei parti şi să nimicească forţele române din vestul (Munteniei şi Oltenia, care ar fi rămas complet încercuite de trupe ale Puterilor Centrale. Intentiile si acţiunile dușmanului, îndreptate spre scoaterea cit mai grabnică a României din război şi ocuparea regiunilor deosebit de bogate în grine şi petrol cuprinse între Carpaţii Meridionali si Du- năre, au fost spulberate de rezistenţa înverşunată opusă de armata romana. Comandamentul inamic a fost nevoit, după trei săptămîni de intense eforturi, să renunţe la planul initial si să dea la 15/28 octom- brie o nouă directivă în care se prevedea: „Armata 9, întărită cu di- viziile 41 şi 109, îşi deplasează efortul principal la aripa dreaptă (Sur- duc, Vulcan), fără a renunţa la continuarea presiunii la pasul T[urnu] Roşu şi la sud de Brasov“ 4. Așadar, esuind în încercarea de la sfîrşitul lunii septembrie si începutul lunii octombrie de cucerire din mișcare a trecătorilor, ina- micul a renunţat la planul initial, adoptind altul nou, în care efortul principal de străpungere a fost mutat în valea Jiului, la flancul drept al Armatei 9 germane. Ofensiva pe valea Jiului prezenta serioase avantaje pentru ata- cator : din depresiunea Petroşani, spre sud, zona muntoasă fiind cea 2 Ibidem, p. 106. 3 Ibidem, p. 107. 4 RRM, vol. III, partea I, p. 96. 385 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mai îngustă din “Carpaţii Meridionali (aproximativ 24 km, iar de pe creastă — 15—20 km); asigura o foarte bună bază de plecare pe cieastă între muntele Oslea şi rîul Jiu, cu o lărgime de aproximativ 40 km şi cu numeroase căi de acces (drumuri şi poteci) spre sud; atacul urma să se producă de sus în jos; pătrunderea în Oltenia nu cra ameninţată din flancuri, comandamentul român nedispunind de rezerve în adincime, iar Divizia 11 infanterie română, care apăra di- rectia, pe un front larg, avea efectivele mult diminuate datorită atit pierderilor suferite în luptele anterioare, cît și reducerii acestora prin trimiterea unor batalioane în rezerva de armată sau pe valea Oltului. În ansamblu, operaţiile trupelor Puterilor Centrale pentru stră- pungerea Carpaţilor au cuprins două etape principale. Prima, desfășu- rată intre 26 septembrie/9 octombrie și 15/28 octombrie corespunde în- cercărilor forţelor germano—austro-ungare de a cuceri din mișcare tre- cătorile din Carpaţi; a doua, între 15/28 octombrie şi 13/26 noiem- brie a inclus ofensiva generală a trupelor inamice în Carpaţii Meridio- nali si de Curbură, de la Orșova pina la trecătoarea Oituz, cu efortul principal în valea Jiului. În prima etapă, pentru forțarea din mișcare a trecătorilor, adver- sarul a realizat următoarea grupare de forţe : Armata 1 austro-ungară (comandant : general Arz von Straussen- burg) 5 cu Corpul 11 armată (Brigada Papp si Regimentul 16 bavarez, diviziile 5 și 11 cavalerie austro-ungare, brigăzile 202 honvezi si 73 infanterie austro-ungară), între Iacobeni: si virful Retitis; Corpul 21 armată (Brigada 74 infanterie austro-ungară, Divizia 72 infanterie austro-ungară, Detasamentul Sander), între Bilbor si inclusiv trecätoa- rea Bicaz ; Corpul 6 armată (Divizia 61 infanterie austro-ungară, Bri- gada 1 cavalerie, Divizia 39 honvezi între exclusiv trecătoarea Bicaz, in- clusiv valea Uzului. Armata 9 germană f (comandant : general Erich von Falkenhayn) cu Corpul de cavalerie Schmettow (diviziile 3 cavalerie germană, 1 cava- lerie austro-ungară, divizia 71 infanterie austro-ungară), între exclusiv valea Uzului, inclusiv valea Cașin ; Corpul 39 rezervă german (divi- ziile 89 si 187 infanterie germane, 51 honvezi), între exclusiv valea Casin, inclusiv muntele Velicanul ; Corpul 1 rezervă german, cunoscut si sub denumirea de Grupul Morgen (diviziile 76 rezervă germană, 12 bavareză, Brigada 8 munte austro-ungară), în culoarul Rucăr, Bran ; Grupul Krafft (Corpul alpin german, cu brigăzile 2 și 10 munte austro-ungare), pe valea Oltului ; Grupul Kneusll (Divizia 11 bavareză, Brigada 144 mixtă austro-ungară, Divizia 6 cavalerie germană, batalioanele 4 și 5 cicliști), pe valea Jiului ; Grupul Szivo (Brigada 145 mixtă austro-ungară, De- tașamentul Dunărea) acţiona în sectorul Cerna. În rezerva trupelor din 5 [bidem, p. 6—7. î Ibidem, p. 7—9. 386 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Transilvania (a Grupului de armate arhiducele Carol) se găseau: Di- vizia 8 rezervă bavareză, în curs de debarcare la Sighișoara, Divizia 10 infanterie bavareză, în deplasare către zona de acţiune a Armatei 1 austro-ungară, Divizia 7 cavalerie germană, în mişcare pe calea feraia către Armata 9 germană 7. Sub aspectul structurii de comandament a forţelor germane și austro-ungare ce acționau pe frontul din Transilvania, Armata 1 austro-ungară se subordona, din punct de vedere operativ, Armatei 9 germane. In prima etapă a ofensivei pe Carpaţi, inamicul a reuşit să con- centreze 14 divizii de infanterie, 6 divizii si o brigadă de cavalerie, 3 brigăzi de infanterie, 3 detașamente tactice, 3 brigăzi de munte şi o brigadă de cicliști. Forţele Puterilor Centrale totalizau : 183 batalioane de infanterie, 168 escadroane de cavalerie, 253 baterii de artilerie, 1 105 mitraliere, o secţie de autoblindate, 5 trenuri blindate și 6 esca- drile de aviaţie 8. Pentru desfășurarea operaţiei ofensive în cea de a doua etapă, comandamentul suprem advers a deplasat în Transilvania alte 5 di- vizii de infanterie, ridicînd numărul acestora la 19, al batalioanelor de infanterie la 226, al escadroanelor de cavalerie la 172, al bateriilor de artilerie la 304, iar al mitralierelor la 1 379. Printr-o astfel de concen- trare de forte se mai urmărea împiedicarea reluării ofensivei trupelor române pe frontul din Transilvania. Trupele inamice, concentrate în spaţiul transilvan, erau experi- mentate în ducerea luptelor în condiţii de teren si stare a vremii di- verse. Din cele 19 divizii de infanterie, 7 (diviziile bavareze si Brigada de vinatori de munte) erau mari unităţi instruite pentru acţiuni in munţi care, împreună cu cele trei brigăzi de munte austro-ungare (2, 8, 10), compuneau o forţă redutabilă, specializată pentru lupta în teren accidentat. Toate acestea au conferit trupelor germano—austro-ungare su- perioritate fata de trupele române. Marele merit al ofițerilor si solda- yilor români este că nu s-au lăsat copleșiți psihologic de acest avantaj al adversarului, ci s-au bătut cu barbatie si au găsit remedii pentru a-l contracara, între care patriotismul înflăcărat, conştiinţa cauzei drepte pentru care luptau ocupînd un loc de frunte. Pe timpul desfășurării acţiunilor ofensive prin care se viza cu- cerirea trecătorilor din mişcare, în tabăra inamică au avut loc ample restructurări la nivel de comandament. Astfel, comandamentul suprem inamic a hotărît, la 30 septembrie/13 octombrie, constituirea Grupului de armate arhiducele Carol (cu punctul de comandă la Oradea), în com- 7 Ibidem, p. 6—7. 6 Ibidem, p. 9—10. 387 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro punerea căruia intrau Armata 9 germană și armatele 1 si 7 austro- ungare. Înfiinţarea noului comandament, pentru realizarea concen- trării si unificării comenzii trupelor germane si austro-ungare ce ac- tionau pe frontul din Transilvania, a generat anumite frictiuni în tabăra inamică, după cum rezultă din relatările generalului Erich von Fal- kenhayn : „Desigur că ea [măsura de constituire a grupului de ar- mate — n.n.] nu însemna o recunoaștere a meritelor mele personale sau ale Armatei 9, pe timpul marșului victorios în Transilvania. Nici din punct de vedere operativ nu i-am văzut folosul. Trebuia ca ori să subziste situația actuală sau Armata 1 austriacă să fie pusă sub or- dinele arhiducelui ; Armata 9 trebuia să rămînă independentă, adică sub ordinele imediate ale comandamentului suprem german. Se poate chiar afirma că aceste dispozitiuni de comandament erau vulnerabile, unind o armată a cărei deviză era ofensiva brutală, cu alte două ar- mate, care aveau mai mult misiuni defensive. Nu se putea deci evita ca interesele armatei ofensive să nu sufere din cauza celor ale arma- telor defensive, cu atît mai mult cu cit tînărul comandant domnesc trebuia să resimtă penibil marșul victorios al Armatei 9, după retra- gerea, chiar trecătoare, a armatelor 1 si 7 austriece“ 9. „În aceeaşi zi — 30 septembrie/13 octombrie — comandantul grupului de armate a transmis Armatei 9 germane ordinul de operaţii care prevedea: „Prima parte a misiunii forțelor utilizate împotriva României, sub conducerea Excelenței voastre, fiind îndeplinită repede și complet, revine acum grupului meu de armate misiunea de a face pe inamic inofensiv, prin distrugerea definitivă a armatei sale sau a forțelor ei principale, înainte de a-i sosi ajutoare. [...] Forţele principale române [...] trebuiesc căutate în direcția București. De aci rezultă și direcția principală a Armatei 9 [...] Alegerea direcției pe care Excelența voastră va da lovitura cu grosul forțelor: Cîmpulung, Tirgo- viște sau spre Ploiești, depinde de locul pe unde va reuşi spărtura prin fortificațiile de frontieră“ 10, Așadar, se menținea si în acest ordin de operaţii ideea străbaterii din mișcare a trecătorilor, cu efortul spre Bucuresti, actionindu-se ofensiv in fisia Bran, Cîmpulung, Predeal, Ploiești. Răminea totuşi de văzut unde se va produce „spărtura“. Coman- dantul grupului de armate a lăsat iniţiativa pentru aceasta comandan- tului Armatei 9 germane; generalul Erich von Falkenhayn va adopta în consecință propria decizie : „Mi-am format astfel definitiv convin- gerea că o trecere a munţilor, înainte de a începe vremea rea, nu mai era posibilă decît în regiunea Surduc [valea Jiului — n.n.]“ 11, Pregă- tirile ulterioare ale inamicului au fost executate în spiritul acestei ho- tariri. ®° General Erich von Falkenhayn, op. cit. 1 © Jbidem, p. 114. Sa a aci 11 [bidem, p. 132. 388 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro SCHIMBAREA PLANULUI DE Rezultatele înfruntărilor de pe froa- CAMPANIE AL COMANDAMENTU- LUI ROMAN; CONCEPȚIA ACTIU- tul din Dobrogea au influentat in NILOR PENTRU APARAREA ALI Mod hotăritor comandamentul ro- NIAMENTULUI DE PE CARPAȚI man, determinîndu-l să modifice planul iniţial de campanie. La 25 au- gust/7 septembrie, a doua zi după căderea Turtucaiei, Marele Cartier General, analizind situația, a ajuns la concluzia că se impunea întărirea de urgenţă a forțelor din Dobrogea cu mari unități din gruparea de ofensivă ce opera în Transilvania. Noile condiţii create, care „cereau restabilirea liniştii şi încrederii, au determinat Comandamentul de că- petenie român să întărească frontul din Dobrogea, la început pentru a opri înaintarea inamicului la sud de calea ferată Cernavoda, Constanţa si, mai tîrziu, pentru a restabili situația printr-o acțiune decisivă contra armatelor bulgaro—germane amenințătoare“ 12. În consecinţă, înainte de schimbarea situației pe frontul din Transilvania, prin concentrarea Ar- matei 9 germane, Marele Cartier General român a hotărît oprirea, pen- tru scurtă vreme, a ofensivei pe acest front şi trecerea la ofensivă pe frontul din Dobrogea, întărind în acest scop frontul de sud cu mari uni- tati luate de la armatele 1, 2 şi de Nord ce operau în Transilvania. Între factorii care au silit comandamentul român să modifice pla- nul initial de campanie s-a numărat faptul că aliații României nu şi-au respectat angajamentele asumate. Astfel, comandamentul rus nu a ur- gentat transportul corpului de armată destinat frontului dobrogean ; ge- neralul Joseph Joffre, deşi promitea sprijinul Armatei de Orient, de sub comanda generalului Maurice Sarrail, care urma să întreprindă ac- tiuni ofensive împotriva armatei bulgare, făcea mențiunea că: „Ar fi totuşi o greşeală de a crede că aceste atacuri vor avea neapărat rezulta- tul de a micşora forțele bulgare concentrate în valea Dunării sau chiar de a împiedica pe bulgari să ridice cîteva din trupele de pe frontiera greacă, dacă ei au hotărît să înfrunte orice riscuri pe acest front“ 18, Pe drept cuvînt, unii analiști români ai situației acelui moment au acuzat pe aliaţi de lipsă de realism 14; afirmaţia că pe frontul transilvan din partea inamicului „nu vine pina în prezent românilor nici o ame- nintare“ 15 pare de-a dreptul bizară, în condiţiile cînd încă de la 19 au- gust/1 septembrie inamicul începuse concentrarea forțelor si mijloa- celor pentru a trece la contraofensivă împotriva trupelor române 16. La 26 septembrie/9 octombrie forțele române destinate apărării Carpaţilor se găseau în dispozitiv de apărare între Șaru Dornei şi Or- sova, astfel 17 : 12 RRM, vol. II, p. 3. 13 Ibidem, p. 7—8. 14 Generalul G.A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916—1918), vol. II, Bucureşti, [f.a], p. 165. 15 RRM, vol. II, p. 9. 1€ Ibidem, vol. I, p. 241—247. 17 Ibidem, vol. III, partea I, p. 4—6. 389 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro La un post de mitralieră în așteptarea forțelor inamice invadatoare Armata de Nord (comandant : general de divizie Constantin Pre- san), cu Divizia 14 infanterie pe văile Bistricioarei si Bicazului ; Divi- zia 7 infanterie si Brigada 4 cälärasi, între inclusiv trecătoarea Ghimes, Făget şi inclusiv valea Dofteanei ; Divizia 15 infanterie şi Divizia 2 ca- valerie între inclusiv valea Slănicului si inclusiv valea Caşinului. În rezerva armatei, Divizia 8 infanterie în raionul Sănduleni, Valea Rea, Moreni, Enächesti (sud-vest Bacău) ; Brigada 15 mixtă la Oneşti ; la jonc- tiunea cu Armata 9 rusă era dispusă Brigada 4 mixtă între Șaru Dornei şi Bilbor. Armata 2 (comandant : general de divizie Alexandru Averescu) cu Corpul 3 armată (comandant : general de divizie Constantin Tănăsescu), avind în compunere Brigada 7 mixtă între exclusiv valea Caşinului şi inclusiv valea Zăbalei ; Divizia 6 infanterie între exclusiv valea Zăba- lei si inclusiv vîrful Siriu ; Divizia 3 infanterie între exclusiv vîrful Si- riu şi inclusiv pasul Predelus ; Corpul 2 armată (comandant : general de divizie Dimitrie Cotescu) avînd în compunere Divizia 21 infanterie între inclusiv muntele Susaiul şi inclusiv Predeal; Divizia 10 infanterie între exclusiv Predeal si inclusiv muntele Velicanul; Divizia 22 infanterie între inclusiv vama Strunga si inclusiv muntele Strimtu. În rezerva ar- matei : Divizia 4 infanterie, în curs de refacere într-un raion cu centrul la Băicoi ; Divizia 16 infanterie, în curs de afluire de pe frontul Du- nării în fisia de apărare a Armatei 2; Brigada 2 cälärasi în refacere la Cimpina ; Brigada 3 călăraşi in refacere la Cislău. Mai erau în curs de 390 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro afluire din Dobrogea : Divizia 12 infanterie și Divizia 3 trăgători rusă 18, destinate tot Armatei 2. Armata 1 (comandant : general de divizie Ioan Culcer), cu Corpul 1 armată (comandant : general de brigadă Nicolae Petala), avînd în com- punere Divizia 23 infanterie între cursul superior al riului Arges si rîul Olt exclusiv ; Divizia 13 infanterie între rîul Olt si trecătoarea Novaci, Sebeș inclusiv ; Brigada 1 cälärasi la Perisani; Divizia 11 infanterie in- tre exclusiv trecătoarea Novaci, Sebeș şi inclusiv vîrful Oslea ; Divizia 1 infanterie între exclusiv vîrful Oslea (1946 m) din munţii Vilcan si ex- clusiv localitatea Hinova (pe Dunăre). În subordinea Armatei 1 se găsea şi Detasamentul Dunărea în apărare între inclusiv Hinova și inclusiv Islaz (gura Oltului). În rezerva de armată urmau să fie grupate 6 ba- talioane de infanterie luate de la Corpul 1 armată ; ele au rămas însă la acest corp, nemaiputind fi grupate în rezerva de armată. Forţele române de pe arcul carpatic totalizau 16 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie, 3 brigăzi mixte si 4 brigăzi de cälärasi. Aşadar, 3 armate erau dispuse în cordon pe lanțul muntos, pe un tront de peste 950 km. Trupele aflate în rezerva acestor armate erau insuficiente ; doar la Armata de Nord se afla o divizie de infanterie si o brigadă de cavalerie, în timp ce Armata 1 nu dispunea de nici un fel de rezervă, iar Armata 2 de efective puţin importante. Adversarul realiza un raport de forţe superior în artilerie (304/221 baterii) si în cavalerie (172/65 escadroane), aproape egal în infanterie (226/241 batalioane), acesta din urmă fiind suplinit de armamentul au- tomat (mitraliere si pusti-mitraliere) la care atacatorul deţinea un avan- taj net faţă de trupele române (1 379/372 mitraliere). Cit priveşte „fortificațiile de pe frontieră“ ale trupelor noastre, acestea erau bine organizate pe sistemul poziţiilor de apărare formate din 2—3 tranșee pe creastă, cu poziţii de tragere ale artileriei de însoţire în spate (pe văi sau platouri), locase de tragere pentru mitraliere. Nu erau lucrări betonate sub forma cazematelor pe căile de acces și în punctele obligate de trecere, iar sistemul de obstacole genistice explo- zive şi neexplozive era insuficient dezvoltat. Inamicul, concentrînd forţe superioare într-un punct, putea să rupă cu relativă ușurință acest „cor- don“ subţire, să pătrundă în adincime şi să execute învăluiri și întoar- ceri. Cu atit mai glorioasă apare în retrospectivă istorică rezistenţa opusă forțelor germano—austro-ungare de marile unități române în toamna anului 1916 pe Carpaţi, cu cît ele au avut a depăşi numeroasele avan- taje deţinute de inamic și, deopotrivă, unele insuficiențe proprii (infe- rioritate în armament, nespecializarea majorităţii efectivelor pentru lupta în munţi, absenţa unor mijloace de transport moderne cu care să execute rapid manevre pe linii interioare etc.). i? A fost deplasată în scurt timp în Dobrogea, neparticipînd la apărarea pe Car- pati (Maresal Alexandru Averescu, Notite zilnice din război. 1916—1918, Bucu- resti, 1937, p. 54—55). 391 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro O scurtă analiză a situaţiei forțelor române destinate apărării Car- patilor scoate în evidenţă că dispozitivul strategic realizat avea : aripa sa stingă mai slabă (Armata 1); centrul (Armata 2) mai puternic, insu- mind majoritatea forțelor si mijloacelor ; aripa dreaptă (Armata de Nord) se găsea, atît prin natura terenului, cit si a forțelor din compunere, într-o situaţie bună pentru apărare. Marele Cartier General român a apreciat judicios că în situaţia dată trebuia să concentreze efortul apărării Carpaţilor pe centru (Car- patii de Curbură, culoarul Rucăr, Bran) pentru a închide căile de acces (cele mai scurte) spre capitala țării si a evita fragmentarea dispoziti- vului strategic român în perspectiva executării unor posibile două lo- vituri convergente din nord şi sud spre Bucureşti. Decizia comandamentului suprem român de a organiza apărarea pe Carpaţi îmbracă deopotrivă semnificaţii politice şi militare de prim rang. În cea dintii categorie se include faptul că, în pofida presiunilor exercitate de aliatul rus — comandamentul suprem țarist voind, asa cum s-a văzut, organizarea apărării pe aliniamentul Siretului —, con- ducerea naţională a hotărît apărarea cu propriile forte a teritoriului, neacceptind abandonarea vreunei porţiuni a acestuia fără a se opune din răsputeri năvalei dușmane. Din punct de vedere militar, rezistența, exclusiv cu propriile forţe, în faţa armatelor a două mari imperii şi ale statelor aliate acestora evidenția încrederea în capacitatea poporului nostru de a-și apăra — aşa cum a făcut-o de atitea ori de-a lungul seco- lelor — fiinţa si pămîntul sträbun. Atit politic, cît si militar decizia luată reprezenta un act de demnitate şi suveranitate naţională, propriu unui popor liber, stapin pe destinul său. Pe eee ak Actiunile militare in zona trecato- DE ARMATA ROMÂNA PE CAR- ‘ior din Carpaţi s-au desfăşurat PATI IN SEPTEMBRIE-NOIEMBRIE initial, în cursul lunii septembrie, 1916 la flancul drept al grupării inami- cului din Transilvania — la început Armata 9 germană, ulterior Armata 1 austro-ungară. Treptat, ele au crescut în intensitate, dobîndind un caracter decisiv, pe măsură ce ina- micul a concentrat noi forte. între 1/14—9/22 septembrie, inamicul, constituind o grupare tac- tică sub comanda generalului Edwin Sunkel (Brigada 144 infanterie austro-ungară, 6 batalioane din Divizia 187 infanterie germană si 3 ba- talioane vinători de munte din Corpul alpin german) 1, a executat un puternic contraatac împotriva trupelor Diviziei 11 infanterie (coman- dant: general de brigadă Dumitru Cocorăscu), aflate în apărare în trecătoarea Merisor, interzicînd direcţia Haţeg, Petroşani. Scopul acestui contraatac — desfășurat în strînsă legătură cu acţiunile de la Sibiu, 19 RRM, vol. II, p. 241. 392 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro preconizate a fi declanșate după mijlocul lunii septembrie — era de a îndepărta pericolul ce-l prezenta Divizia 11 infanterie pentru depresiu- nea Hațegului si calea ferată Arad, Deva, pe care erau transportate trupele din compunerea Armatei 9 germane. După atacuri susținute ale inamicului şi contraatacuri repetate ale trupelor române, bătălia de la Merişor— Petroșani s-a încheiat în ziua de 10/23 septembrie cu replierea Diviziei 11 infanterie. Potrivit ordinelor date de comandantul Armatei 9 germane, au fost regrupate mai multe batalioane apartinind Diviziei 187 infanterie si Corpului alpin, aliniamentul atins de Brigada 144 infanterie fiind organizat defensiv cu sprijinul a 2 batalioane si 2 baterii de artilerie din marile unități germane. Aceste trupe au fost puse sub comanda generalului Hans von Busse. Sesizind slăbirea grupării dușmanului, Armata 1 română a întărit Divizia 11 infanterie cu trupe luate de la Divizia 1 infanterie si a ordonat redobindirea terenului pierdut. Ac- tiunile ofensive ale marilor unităţi române au început în ziua de 12/25 septembrie ; în ziua de 14/27 septembrie trupele eliberatoare au intrat din nou în depresiunea Petroşani. În bazinul Jiului fiecare palmă de pămînt a fost disputată cu in- dirjire, adesea prin lupte la baionetă, în pofida copleşitoarei superiori- tati a adversarului. Comentind acțiunile din această zonă, în special cele din perioada 1/14—6/19 septembrie, corespondentul german de război Karl Rosner sublinia rezistența eroică a soldaţilor români si di- băcia lor în folosirea judicioasă a terenului. „Românii — nota el — s-au arătat adversari curajoşi si dirji, care ştiau să se folosească şi de cel mai mic avantaj pe care-l oferea terenul accidentat si prăpăstios al munților“ 20. Reluarea acțiunilor ofensive vräjmase pe valea Jiului s-a produs între 18 septembrie/1 octombrie — 20 septembrie/3 octombrie concomi- tent cu bătălia de la Sibiu. Inamicul a deplasat in zonă Brigada 2 munte austro-ungară, care a fost introdusă in bătălia de la Petroşani pe direcția virful Fagetel, vest Uricani, virful Sigleul Mare. Presată puternic pe stînga si ameninţată cu învăluirea de forte superioare, Divizia 11 infan- terie a fost nevoită să se replieze din nou. Contraatacul executat de divizie în ziua de 20 septembrie/3 octombrie a avut ca rezultat recuceri- rea înălțimilor Muncelul şi Sigleul Mic 21. Pe restul frontului, situația a rămas neschimbată. Astfel, inamicul a izbutit să înainteze pînă la vechea frontieră şi să controleze depresiunea Petroşani, spaţiu necesar pentru a continua ofensiva pe această direcţie cu forțe superioare nu- meric trupelor române aflate în apărare. Replierea Diviziei 11 infan- terie în această zonă a limitat, de asemenea, posibilităţile existente ca, printr-o înaintare în depresiunea Hațegului, să se intercepteze comu- nicatiile de rocadă ale Armatei 9 germane de pe valea Mureşului. 20 Karl Rosner, De la Sibiu pind la Siret. Impresiunile unui corespondent de război, Bucuresti, 1917, p. 11. 21 RRM, vol. II, p. 822. 393 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În sectorul Cerna, inamicul a trecut la ofensivă concomitent cu gruparea din valea Jiului în scopul de a fixa forţele Diviziei 1 infan- terie (comandant : general de brigadă Ion Dragalina), a zădărnici manevra de forte de la această mare unitate la Divizia 11 infanterie. precum si susținerea Corpului 1 armată în bătălia de la Sibiu, Ofensiva s-a declanşat pe întregul front al diviziei (de la vîrful Coco- șului pînă la Orșova) 22, în ziua de 18 septembrie/1 octombrie. Un prim succes înregistrat în această zi de către adversar — ocuparea localită- tilor Berzasca şi Toplet, precum şi a părții de vest a orașului Orşova — a fost anulat imediat de trupele române. Contraatacat puternic, inami- cul a fost respins pe baza sa de plecare, iar localităţile eliberate. În acest sector unităţile inamicului au fost nevoite să treacă în apărare, fapt ce a permis Armatei 1 române să dirijeze unele batalioane de la Divizia 1 infanterie spre valea Jiului, unde în acei timp se dădeau lupte inversunate. Un alt raion de infruntare crincena a fost, la inceputul lunii sep- tembrie, intrarea in defileul Oltului, la Talmaciu, si in muntii Lotru- lui, unde adversarul a angajat Corpul alpin pentru întoarcerea apă- rarii. La sfirsitul lunii septembrie, fortele germano—-austro-ungare au trecut la aplicarea planului de actiune initial — fortarea muntilor prin menținerea contactului strîns cu trupele române sau înainte ca ele să aibă timpul necesar pentru a se instala în lucrările de fortificaţie exis- tente pe înălțimile adiacente trecătorilor din lanțul Carpaţilor. Inamicul şi-a concentrat efortul, într-o primă etapă, în Carpaţii de Curbură si în culoarul Rucăr, Bran. Luptele din acest sector ‘al Carpaţilor au căpătat un caracter deosebit de inversunat, îndeosebi" în trecătorile Predeal, Rucăr, Bran, Oituz, Turnu Roșu, Surduc (Lainici), Trecătoarea Predeal. În dimineaţa zilei de 26 septembrie/9 octom- brie, Divizia 21 infanterie română, care avea misiunea de a interzice pătrunderea inamicului spre pasul Predeal, a început să-și regrupeze forțele spre interiorul defileului Timiș, fixîndu-şi elementele dispoziti- vului pe forme tari de teren, favorabile unei rezistențe active şi eficace. Către după-amiaza zilei, unitățile componente ale diviziei au intrat în acest dispozitiv, rezemindu-și flancurile la est pe înălțimea Piatra Mare, iar la vest pe înălțimea Cristianul Mare. Divizia 51 honvezi, în urma replierii Diviziei 21 infanterie română, a înaintat de la Brașov spre trecătoarea Predeal, ajungind în seara zi- lei de 26 septembrie/9 octombrie la Timişu de Jos. Acţiunilor violente declanşate de inamic în zilele de 27 septembrie/10 octombrie şi 28 sep- tembrie/11 octombrie, Divizia 21 infanterie română le-a opus o rezis- tenta înverşunată, reuşind să-și păstreze poziţiile în timpul celor două zile, după care, sub presiunea deosebit de puternică a trupelor inamice, 2 Ibidem, p. 826. 394 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Aspect din timpul luptelor pentru apărarea pasului Predeal (octombrie 1916) mult mai numeroase, s-a retras pe o poziție din apropierea vechii granite. Datorită intensificării in continuare a atacurilor adverse asupra pasului Predeal, Diviziei 21 infanterie i s-au trimis în ajutor Regimen- tul 6 infanterie din Divizia 4 şi 2 batalioane de la Divizia 10 infanterie ; ulterior — pînă la 1/14 octombrie —, si Divizia 10 infanterie, cu întregul efectiv, a fost dirijată spre această zonă, cu misiunea zăvoririi ferme a trecătorii în faţa presiunii concentrice executată de Divizia 51 hon- vezi şi unele elemente din diviziile 76 rezervă şi 187 infanterie ger- mane. Astfel, la începutul lunii octombrie pasul Predeal era apărat de Grupul „Predeal“, în compunerea căruia intrau Divizia 21 infanterie (comandant : general de brigadă Dumitru Lambru) şi Divizia 10 infan- terie (comandant : general de brigadă Arthur Văitoianu), ambele divizii apartinind Corpului 2 armată. Lărgimea fisiei de apărare era de apro- ximativ 15 km (între muntele Susai şi vîrful Velicanul) ; forţele şi mij- loacele Grupului „Predeal“ cuprindeau 23 batalioane de infanterie şi 18 baterii de artilerie %. În fisia de apărare a Grupului „Predeal“, adversarul a angajat Divizia 51 honvezi si Divizia 187 infanterie germană, forțele si mij- loacele acestora insumind 18 batalioane de infanterie si 37 baterii de artilerie 24. 23 Ibidem, vol. III, partea I, p. 527—528. 24 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 100. 395 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE DIN PASUL PREDEAL 26.09/09.10— 12/25.11.1916 Trupe române Trupe inamice KL = — = Situațo trupelor lu diferite dote . UP LUD) ! y Lip D > we După o violentă pregătire de artilerie în care s-au folosit şi obuze încărcate cu substanţe toxice de luptă, la 1/14 octombrie forţele ger- mano—austro-ungare, constituite în Corpul 39 armată, au trecut la ofen- sivă în întregul sector. Divizia 21 infanterie a rezistat pe poziţie, iar în fisia Diviziei 10 infanterie trupele atacatoare au reuşit o mică patrun- dere la flancul stîng. În cursul nopţii de 1/2 (14/15) octombrie, inamicul a executat trei atacuri asupra celor două divizii, dar fără rezultat, aces- tea mentinindu-si poziţiile de apărare. În scopul de a întări dispozitivul defensiv propriu, la 3/16 oc- tombrie, Marele Cartier General a pus la dispoziţia Armatei 2 Divizia 16 infanterie (comandant : general de brigadă Constantin Anastasiadi), din care regimentele 5 si 45 infanterie (5 batalioane şi o baterie de ar- tilerie) au fost date ca întărire Diviziei 21 infanterie 75. La aceeaşi dată, comandamentul Corpului 2 armată raporta Armatei 2 că, fata de for- tele superioare ale inamicului, „dotate cu foarte multe mitraliere si tunuri de munte“, cele două divizii române erau dispuse pe un front de aproape 15 km, „fără nici o rezervă înapoi [de corp de armată — n.n.“ 2, În dimineaţa de 4/17 octombrie, la ora 10, după o violentă pregă- tire de artilerie asupra poziţiilor ocupate de unităţile Diviziei 21 in- fanterie, inamicul a atacat în sectorul muntelui Susai, iar cu un batalion a executat o manevră de învăluire prin valea Șteviei spre valea Azuga. Poziţiile celor două batalioane din Regimentul 5 infanterie, care se gă- seau în apărare pe muntele Susai, au fost ravasite în urma focului ar- tileriei si trupele noastre, coplesite de forțele superioare ale adversa- rului, au fost nevoite să se retragă. Muntele Susai, punct orografic im- portant în fişia de apărare a Diviziei 21 infanterie, a căzut în mâinile dușmanului. În acelaşi timp, unităţi ale acestuia au înaintat pe creastă — pe direcția vîrful Neamţu, vîrful Steviei —, conturîndu-se astfel in- toarcerea pe dreapta a apărării de la Predeal. Pentru contracararea ma- nevrei inamicului, comandantul corpului de armată a ordonat înainta- rea Regimentului 10 vînători (2 batalioane) *, din rezerva Diviziei 10 in- fanterie, către virful Unghia Mare, trimitind un batalion din Regimen- tul 46 infanterie, din rezerva Diviziei 21 infanterie, spre vîrful Cazacu. Totodată, comandantul Armatei 2 a ordonat Corpului 3 armată să de- plaseze parti din Detasamentul comandat de locotenent-colonelul Con- stantin Penescu (,,Predelus*), din Divizia 3 infanterie, spre virful Unghia Mare (în total 5 companii şi o baterie de artilerie) şi să introducă două batalioane din Divizia 4 infanterie în fisia de apărare a Diviziei 21 in- fanterie, pentru a constitui rezerva acestei mari unităţi. Intenţia co- mandantului armatei era de a înlocui treptat Divizia 21 infanterie (ale cărei efective erau mult micsorate) cu Divizia 4 infanterie. 25 RRM, vol. III, partea I, anexa 17. 2 Ibidem, p. 531. * A nu se confunda cu vindtorii de munte: erau regimente de infanterie de tiraliori. 397 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sublocotenentul Ion Bucur, din Regimentul 33 infanterie, căzut la 8/21 octombrie 1916, în luptele din apropierea Predealului Pentru respingerea unităților germano—austro-ungare, care cu- ceriseră pantele de nord ale înălțimii Clăbucetul Taurului, Divizia 21 infanterie a executat un contraatac în ziua următoare. Companiile ro- mâne, atacînd vijelios, au alungat inamicul (aproximativ 5 companii), care a fost silit să se retragă pe virful Cocosului (5 km nord-est Clă- bucetul Taurului), trupele noastre luînd 70 prizonieri 27. În aceeaşi zi, adică 5/18 octombrie, detașamentul comandat de colonelul Alexandru Cornäteanu (3 batalioane din regimentele 21, 33 si 4 infanterie) a înain- tat pînă la vîrful Unghia Mare, fără să realizeze joncțiunea cu Detaşa- mentul „Predeluş“. Încercările inamicului de a relua atacurile de pe muntele Susai şi virful Cocoşului au fost respinse de trupele noastre, la capătul unor dirze înfruntări, la 6/19 octombrie; tot atunci vîrful Unghia Mare a trecut in stăpînirea Detasamentului Cornäteanu, iar Di- vizia 21 infanterie a fost întărită cu 3 batalioane din Regimentul „Fel- dioara“ (subordonat Diviziei 4 infanterie). Pentru zilele de 7/20 şi 8/21 octombrie, comandantul Diviziei 21 infanterie a hotärît să execute un contraatac pentru a respinge forțele inamicului pătrunse în fisia sa de apărare, în care scop a dat următorul ordin de luptă : „La această acţiune vor lua parte toate trupele situate pe frontul Diviziei 21 [...]. Toate bateriile de artilerie de 75 şi 53, ce sint în poziție, vor începe tragerea la ora 6,30 dimineaţa [...]. Atacul infanteriei va porni la ora 9 dimineața din toate direcţiile convergente spre poziţia inamică : muntele Cocoşul şi muntele Susai —, de pe 27 Raportul Diviziei 21 infanterie din 5/18 octombrie 1916 (Arh. M.Ap.N., fond Armata 2, dosar nr. 2/1916, f. 307). 398 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro linia cotei 1457 (Cläbucetul Taurului), cota 1183 (Limbäsel), Clă- bucetul Azugäi, cota 1836 (muntele Turcului)“ 25. Contraatacul s-a declanșat conform orarului stabilit, dar a fost mult îngreuiat de vre- mea rea (ceaţă si viscol), care a împiedicat conducerea focului artileriei si acțiunea infanteriei. Cu toate acestea, trupele noastre au înaintat pînă aproape de virful Steviei si muntele Susai, unde s-au oprit în seara zilei de 7/20 octombrie. Contraatacul a continuat și în ziua de 8/21 octom- brie, dar fără rezultate notabile, din cauza condiţiilor grele create de starea vremii. Forțele atacatoare şi-au întețit presiunea începînd cu ziua de 9/22 octombrie, cînd unități din cele două divizii dușmane — 51 honvezi si 187 infanterie germană — au reluat ofensiva în întreaga fisie a Grupu- lui „Predeal“ ; insuccesul înregistrat în fața zidului de netrecut făcut de combatanții români a determinat adversarul să revină a doua zi, atacul fiind „precedat de un puternic bombardament de artilerie grea, care a îngropat o mare parte din oameni în tranșeele lor“ 2%. La 10/23 oc- tombrie seara, trupele inamice au cucerit jumătatea nordică a Predealu- lui şi gara. În acel moment, situația trupelor Diviziei 21 infanterie de- venise critică. Trupele noastre luptau de 15 zile fără oprire, cu efec- tive dușmane continuu împrospătate, oboseala fizică ajungînd la limita rezistenţei umane. Efectivele luptătoare scăzuseră la mai puţin de ju- mătate. La Regimentul 61 infanterie, din 65 ofiţeri au rămas valizi nu- mai 14 si aproximativ în aceeași situație se găseau si celelalte regi- mente %. Faţă de situația dificilă în care se găsea Grupul „Predeal“, co- mandantul Armatei 2 a hotărît, în ziua de 11/24 octombrie, replierea acestuia pe o nouă poziție de apărare si înlocuirea Diviziei 21 infanterie, care trecea în rezerva armatei pentru refacere, cu Divizia 4 infanterie *, hotarire asupra căreia s-a revenit imediat. Retragerea s-a executat în ordine, în noaptea de 11/24—12/25 octombrie, sub protecția unor ele- mente de siguranță. Noul aliniament de apărare trecea pe la vîrful Un- ghia Mică, valea Azuga, Clăbucetul Azuga, Clăbucetul Taurului, Clăbu- cetul Baiului, vîrful La Cleşte, virful Costila. Fisia de apărare a grupu- lui a fost împărţită în două sectoare?! : Sectorul de est (la est de riul Prahova) avea în compunere trupe din diviziile 4 și 21 infanterie (2 ba- salioane din regimentele 4 si 46 infanterie pe virfurile Unghia Mare si Unghia Mică, Regimentul 21 infanterie pe Clabucetul Azuga, Regimen- tul „Feldioara“ pe Clăbucetul Taurului) ; Sectorul de vest (la vest de riul Prahova) avea în apărare trupe ale Brigăzii 20 infanterie din Di- vizia 10 infanterie (Regimentul 33 infanterie pe aliniamentul Clăbucetul 22 Ordinul de operaţii al Diviziei 21 infanterie din 6/19 octombrie 1916 (Arh. M.Ap. N., fond Armata 2, dosar nr. 13/1916, f. 20). 29 RRM, vol. III, partea I, p. 538. 3% Ibidem, p. 539. * Divizia 21 infanterie s-a retras din dispozitiv începînd cu data de 18/31 oc- tombrie 1916. . 3! RRM, vol. III, partea I, p. 541—543. 399 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Baiului, virful La Cleşte, Regimentul 73 infanterie — maf putin un ba- talion — pe restul frontului, un batalion din Regimentul 73 infanterie în rezervă pe valea Cerbului). Rezerva generală a Grupului „Predeal“ era compusă din regimentele 10 vînători si 5 infanterie, batalionul 3 din Regimentul 33 infanterie, fiind dispusă între Buşteni si Azuga. Ambele sectoare au fost puse sub comanda generalului Arthur Văitoianu. La sud de cele două sectoare s-a mai organizat un altul, jalonat de mun- tele Prislopul Mare si virfurile Ceausoaia, Cazacul, Urechea şi Costila, în care au fost dispuse Regimentul 6 infanterie si un batalion din Re- gimentul 84 infanterie. Întregul Grup „Predeal“ (diviziile 4, 10 şi 21 infanterie) a trecut în subordinea generalului de brigadă Constantin Costescu, comandantul Diviziei 4 infanterie, cu punctul de comandă la Sinaia. În ziua de 13/26 octombrie inamicul a atacat în forţă Clăbucetul Azugăi, respingind trupele Sectorului de est peste valea Azuga. Un contraatac executat imediat de trupele noastre pentru recucerirea pozi- tiei pierdute nu a reuşit; ca urmare, acestea s-au oprit pe aliniamentul vîrful Unghia Mare, virful Cazacu, valea Mărului (sud Azuga). La rîndul lor trupele Sectorului de vest şi-au repliat forțele de la flancul drept pentru a menţine legătura cu cele din Sectorul de est. Între 14/27 octombrie şi 12/25 noiembrie luptele din trecătoarea Predeal s-au desfăşurat cu aceeași intensitate pe aliniamentul arătat, inamicul nereuşind să-şi continue înaintarea spre sud. În acest timp, Ar- mata 2 a lăsat Grupului „Predeal“ numai diviziile 4 si 16 infanterie *?. Datorită acestui fapt şi dispozitivul grupului a suferit schimbări. Astfel, la 3/16 noiembrie acesta se compunea din : Divizia 4 infanterie în apă- rare pe aliniamentul vîrful Unghia Mare, vîrful Cazacu, culmea Sorica (sud Azuga) ; Divizia 16 infanterie, pe aliniamentul Clăbucet (vest Azuga), vîrful Coştila ; un batalion în rezervă de divizie la confluenţa văii Cerbului cu valea Costilei 3, Așadar, în bătălia pentru Valea Prahovei, desfăşurată timp de: 43 de zile, cu un adversar superior în armament şi tehnică, în con- ditii grele de teren şi stare a vremii, trupele din Grupul „Predeal“ au luptat pe viață si pe moarte, zădărnicind planul inamicului de a pă- trunde la nord de Carpaţi prin trecătoarea Predeal, cea mai mare din lanţul montan meridional. Înverşunarea luptelor si, mai ales, superio- ritatea apărării se înfăţişează elocvent prin relevarea indicatorului re- zultat din adîncimea înaintării inamice raportată la durata desfăşură- rii înfruntării. Astfel, în condiţiile apărării dinamice a trupelor noas- tre, inamicul nu a reușit decît un ritm mediu de înaintare de 235—255 metri în 24 de ore. Practic, bilanţul bătăliei din trecătoarea Predeal nu întrunea nici pe departe speranțele comandantului Armatei 9 germane. Minimu} cîştig de teren realizat de dușman — 10-15 km — nu a afectat sta- 32 Ibidem, p. 563. # Ibidem, p. 571. 400 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Aspect din timpul luptelor de apărare ale armatei române desfăşurate în apropierea localităţii Azuga (desen de I. Burghardt) bilitatea apărării, unitățile române stăvilind accesul trupelor vrăj- mase în trecătoare şi de aici mai departe, spre Ploieşti si Bucuresti. După biruința din sectorul Cerna, armata română repurta o nouă iz- bindä, care se putea dovedi decisivă în eşuarea planului duşman de a pătrunde la sud de Carpaţii Meridionali. Efortul celor ce au apărat trecătoarea a fost cu adevărat uriaş, ostașii români rezistind cu bärbätie exemplară în fata dușmanului. La intrarea de nord şi în centrul localității Predeal, două monumente imortalizează lupta eroică a apărătorilor trecătorii Predeal din anul 1916. Primul îl reprezintă pe poetul-erou Mihail Săulescu, plecat vo- luntar pe front şi încadrat într-o companie din Regimentul 46 infan- terie. El a căzut eroic la datorie in încleştările din împrejurimile Pre- dealului. „Entuziasmul lui — se arăta în presa vremii — s-a ameste- cat de bună voie cu energia crîncenă a ţăranilor nostri, alcătuind zi- durile acelea vii din Valea Prahovei, pe care nu le pot clinti nici tunurile grele, nici gazele asfixiante si nici o sfortare dusmanä“ %. Al doilea, un grup statuar, înfățișează trei personaje, doi muncitori şi un s Apud Elena Gronov, Mihail Săulescu, Bucuresti, 1970, p. 71—72. Aldea Constantin Bibliotecă personală TT ee am = https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Gara Predeal după luptele din defileul Timişului (octombrie 1916) soldat în poziţie de tragere la o mitralieră. Scena a fost inspirată de un fapt real: apărarea gării Predeal unde, alături de militari, au lup- tat pentru respingerea năvalei dușmane şi cetățeni din oraş. Acea mînă de flăcăi viteji au apărat cu înverșunare obiectivul, raspunzind "potopului de foc al inamicului cu o singură mitralieră minuita de un singur soldat. Surprins de eroismul cu care se apărau românii, un co- respondent de presă german nota : „După-amiază la ora 3 linia ferată fu atinsă. Clădirea gării era ocupată de mitraliere. Din fereastra res- taurantului gării trăgea o mitralieră, aşa încît era imposibilă apropie- rea de largul peron gol al gării. Din nou trebuie să tragă artileria. Tunurile noastre, aşezate departe, jos, în vale, trăgeau asupra gării şi asupra oricărui om care se mișca în cuprinsul ei. Spre seară, linia noastră înaintă si luă gara cu asalt. Servantii mitralierei o apărară pînă la ultima clipă“ 35. După ocuparea gării, luptele au continuat in centrul oraşului, unde soldaţii Regimentului 61 infanterie au făcut din fiecare clădire un punct de rezistenţă. 26 Apud Locotenent-colonel Florian Tucă. In memoriam, Itinerar eroic, Bucu- reşti, 1971, p. 51. 402 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Temerarii acestei mari bătălii au fost numeroși. Printre ei se numără : generalul de brigadă Petre Popovat, comandantul Brigăzii 20 infanterie, care, timp de o lună, a stat în prima linie, conducindu-si cu pricepere trupele. si îmbärbätindu-le în luptă ; locotenent-colonelul Petre Lolescu, comandantul Regimentului 10 vinători, care, asa cum se menţionează în ordinul de zi prin care a fost citat, „printr-o strălucită conducere a unităţii sale si prin curajul său, el a reușit să respingă crîncenele atacuri date de inamic. În fruntea trupelor sale a ţinut piept cu bärbätie uriaselor sfortari ale năvălitorilor si a căzut ca un erou pe poziția ce apăra“ %. În acţiunile de la Clăbucetul Taurului au căzut ca niște bravi si sublocotenentii David Pavlid si Dumitru Antoneanu din Regimentul 6 infanterie „Mihai Viteazul“, alături de acei nenumărați soldaţi care au rezistat pina la ultima suflare. Trecătoarea Bran-Cimpulung (cunoscută si sub denumirile de Giu- vala și culoarul Rucăr, Bran) a fost scena unei violente confruntări, în cursul căreia trupele române au rezistat cotropitorilor, acţiunile de aici desfasurindu-se concomitent cu cele din zona Predeal. Misiunea de a interzice pătrunderea inamicului pe această direc- tie a revenit initial Diviziei 22 infanterie (comandant : general de bri- gadă Aristide Razu), căreia i s-a alăturat mai tirziu şi Divizia 12 in- fanterie (comandant : general de brigadă Traian Găiseanu), formind îm- preună, începînd cu 6/19 octombrie, Grupul „Nămăești“, pus sub co- manda generalului Traian Găiseanu. Divizia 22 infanterie % era una din acele mari unităţi care, prin modificarea Planului de campanie român din 1916, fusese transferată de pe frontul transilvan pe frontul de sud, pentru ca, după anularea „operaţiei Flăminda“, să fie readusă în grabă pe teatrul de acțiuni mili- tare din Carpaţi. Printr-un ordin al Armatei 2, din ziua de 23 septembrie/6 octom- brie, ora 18,15, divizia a primit misiunea „să înainteze repede pina la debusarea defileului Branului, în valea Birsei, spre a primi în retragere trupele ce vin dinspre Poiana Mărului si Codlea [...] si să reziste im- preună la atacul inamicului“ %. La numai 15 minute de la primirea or- dinului Armatei 2, comandantul diviziei a dispus comandantului Bri- găzii 9 infanterie : „cele două batalioane din Regimentul 32 infanterie si bateria din divizionul 1 al Regimentului 11 artilerie, care au sosit pina în prezent la Rucăr, să înainteze imediat in mars forțat pe so- 3 „Monitorul oficial“, nr. 161 din 18/31 octombrie 1916, p. 6 701. ‘7 Divizia 22 infanterie luase ființă la 26 august/8 septembrie, fiind organizată la 6/19 octombrie 1916 astfel: brigăzile 9 şi 35 infanterie, fiecare cu cite 2 re- gimente, regimentele 7, 32, 50 şi 64 infanterie, fiecare cu cite 3 batalioane, Regimentul 11 artilerie cu 2 divizioane a 3 baterii, divizionul 1 din Regimentul 3 obuziere cu 3 baterii, escadronul 4 cavalerie din Regimentul 4 cälärasi (RRM, vol. III, partea I, anexa 10). 33 Arh. M.Ap.N. fond Divizia 22 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 12. 403 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE DIN ZONA BRAN —CÎMPULUNG. 26.09/09.10— 10/23.11.1916 BRASOV 7% 2339 ta + u D.22 |. SIFUAYIA TRUPELOR ROMANE LA DATĂ DE SIA) IEEE Asi Ae e ri Sei “. 26 09.1916 01.10.1916 | 03.10.1916 : 29.10.1916 03.11.1916 10.11.1916 ” Trupe inamice https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro seaua Rucăr, Bran pina la frontieră, unde va ocupa întăririle existente pînă la sosirea restului forțelor brigăzii“ 39. În ziua de 24 septembrie/7 octombrie, in timp ce forțele Diviziei 22 infanterie se îndreptau (pe măsura sosirii lor în zonă) spre poziţiile ordonate, în trecătoarea Bran, în raionul Tohanu Vechi, dealul Muscelul, Tohanu Nou, ariergărzile diviziilor 4 si 6 infanterie (Detasamentul co- mandat de colonelul Leonida Foişoreanu şi Detaşamentul comandat de maiorul Mihail Butescu) se repliau, în contact cu inamicul, spre Bran. Rezistența eroică a celor două detașamente a asigurat timpul necesar trupelor Diviziei 22 infanterie să intre în mod organizat, în afara con- tactului cu inamicul, în apărare în trecătoarea Bran şi să ocupe, în ziua de 26 septembrie/9 octombrie, următorul dispozitiv : Regimentul 32 in- fanterie (dreapta), întărit cu o baterie de artilerie, între vama Giuvala şi înălțimea Sleul Mindrului; Regimentul 7 infanterie, întărit cu divi- zionul 2 din Regimentul 10 artilerie şi o baterie de 53 mm, între înăl- timea Sleul Mindrului si pantele de sud-est ale munţilor Piatra Craiu- lui ; două batalioane din Regimentul 10 infanterie * ocupau raioane de apărare pe frontieră între muntele Tämäsel si muntele Comisul (munţii Făgăraș). În rezerva de divizie, batalioanele 2 şi 3 din Regimentul 50 in- fanterie si Regimentul 64 infanterie la nord-est de satul Podul Dimbo- vița. În ziua de 27 septembrie/10 octombrie, Divizia 22 infanterie a trecut în subordinea Corpului 2 armată, a cărui fişie de apărare cuprin- dea trecătorile Bran şi Predeal. Inamicul a angajat în trecătoarea Bran Corpul 1 rezervă german (comandant : general Kurt von Morgen), în compunerea căruia intrau Divizia 76 infanterie germană si Brigada 8 munte austro-ungară **. Cea dintii a primit misiunea să atace frontal poziția deţinută de Divizia 22 infanterie, iar a doua a fost angajată pe direcţia Zărneşti, valea Bir- sei, muntele Tamasu, valea Dimbovitei, pentru a întoarce, în adincime, apărarea trupelor române din trecătoarea Bran. Divizia 76 infanterie germană a declanșat atacul asupra poziţiei ocupate de trupele Diviziei 22 infanterie în ziua de 27 septembrie/10 oc- tombrie, pe direcţia Moieciu de Jos, Podu Dimbovita, în lungul comuni- catiei, dar acesta a fost respins cu pierderi mari, datorită îndeosebi focului de baraj şi concentrat al artileriei noastre %. În acest timp, Brigada 8 munte austro-ungară şi-a continuat înaintarea spre muntele Tămă- şelu. Nereusita evidentă a atacului frontal in fata apărării ferme a tru- pelor române a determinat comandamentul trupelor inamice să de- plaseze efortul pe manevra de învăluire, executată cu trupe spe- cializate, cu mare experiență de război. Analizind desfăşurarea acestui episod al acțiunilor din trecătoarea Bran, istoricul Constantin Kirițescu scria : „Împotriva poziţiilor româneşti de pe înălțimile de la Giuvala, % Ibidem, f. 13. * Apartinind organic Diviziei 6 infanterie, acestea au fost trecute temporar in subordinea Diviziei 22 infanterie. ** Mai tirziu si Divizia 12 bavareză. # România în primul război mondial, Bucuresti, 1979, p. 185. 405 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro atacurile germane se dovediră foarte curînd neputincioase [...]. Coman- damentul german [...] ajunsese la concluzia că poziția românească de la graniță nu poate fi atacată frontal. Germanii recurseră din nou la clasica mişcare de învăluire [...]. Brigada 8 alpină austro-ungară, adusă de pe frontul de la Isonzo [Italia — n.n.], era o unitate potrivită pen- tru acest scop“ îl, În ziua de 28 septembrie/11 octombrie, Divizia 76 infanterie ger- mană a reluat atacul cu toată vigoarea, pregătit şi sprijinit de artilerie de toate calibrele. Consumul de muniții al artileriei din Divizia 76 in- fanterie germană a fost apreciabil, căci în această zi s-a urcat la: 2 013 obuze uşoare, 419 obuze grele şi 91 proiectile de mortiere ?. Unul din atacurile inamicului a fost dezlantuit la ora 11,30, cu forte de valoarea unui regiment, cu intenţia de a rupe apărarea Regimentului 32 infan- terie. Pentru a-l respinge, trupele române au contraatacat la rîndul lor în flanc cu batalioanele 2 si 3 din Regimentul 7 infanterie şi cu două companii din Regimentul 32 infanterie. După o încleştare singeroasa, care a durat aproximativ o oră, inamicul a fost respins şi obligat să se retragă spre Bran, Divizia 22 infanterie mentinind ferm poziţia ocu- pata %. Convins de inutilitatea acţiunii frontale, incapabil să rupă dis- pozitivul diviziei române în apărare, adversarul n-a mai încercat în ziua de 29 septembrie/12 octombrie să reia atacul în sectorul Giuvala. În schimb, s-a aflat, din declaraţiile prizonierilor germani, de manevra exe- cutată de Brigada 8 munte austro-ungară spre Rucăr şi Podu Dimbovita. Comandantul Diviziei 22 infanterie a raportat eşalonului superior că nu dispune de forte suficiente pentru a face faţă manevrei de flanc a ad- versarului. Armata 2 a luat măsuri în consecinţă, inițiind deplasarea la Cîmpulung a 6 batalioane de infanterie si a 3 baterii din rezerva sa. De asemenea, comandantul Diviziei 22 infanterie a dispus Regi- mentul 10 infanterie în raionul Rucăr, dîndu-i misiunea să apere mun- tele Drăganul, pentru a bara valea Dimbovitei. Totodată, a concentrat la nord şi vest de Rucăr 5 batalioane din regimentele 7, 10 şi 32 infan- terie, cărora le-a dat misiunea să respingă încercările inamice de pă- trundere în trecătoare dinspre nord-vest. Manevra Brigăzii 8 munte austro-ungare era bine conturată; în ziua de 30 septembrie/13 octombrie coloanele acesteia înaintau pe văile Dimbovitei, Riuşorului si Argeşelului. Concomitent, forţele germane au reluat atacurile de front la vama Giuvala, cu Divizia 76 infanterie ger- mană. În această situaţie, pentru a spori şansele apărării, comandantul Diviziei 22 infanterie a obținut aprobarea comandantului Armatei 2 de a se replia pe un aliniament din adincime, spre a evita manevra Bri- 41 Const. Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Bucu- resti, [f.a.], p. 49—50. “ Fritz Ortlepp, Luptele din regiunea Bran si Dragoslavele, Cimpulung Muscel, 1933, p. 19. # Colonel dr. Victor Atanasiu, Bătălia din zona Bran — Cimpulung, Bucuresti, 1976, p. 61. 406 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro găzii 8 munte inamice. Acest aliniament trecea pe înălțimile Fundul Neagului, Rucăr, dealul Căpitanului, preconizindu-se ca, ulterior, în cazul dezvoltării manevrei de flanc a dușmanului „să continue retragerea spre Nämäesti, barînd drumul spre Cîmpulung înapoia Argeşelului“ 44, În situaţia grea creată de acţiunile forţelor germano—austro-ungare, desfășurate cu trupe specializate si experimentate, comandanții si ostașii români au dovedit multă stăpînire de sine, calm şi fermitate. Atunci cînd au fost nevoiţi să se replieze, operația a decurs în ordine, rapid şi efi- cient. „Batalioanele au rămas pe poziţiile lor pînă ce s-au scurs trenu- rile regimentare — se menţionează în jurnalul de operații al Diviziei 22 infanterie —, trenurile de luptă si toată artileria, apoi la ora 2 p.m. regi- mentele s-au retras succesiv pe batalioane, indreptindu-se pe drumul spre Podu Dimbovita şi de aici pe şoseaua Rucăr pina la muntele Ma- teias“ 45. În cursul nopţii de 30 septembrie/13 octombrie — 1/14 octom- brie trupele diviziei au trecut la apărare pe un nou aliniament, inamicul nereuşind să-şi atingă obiectivul final — ieşirea în depresiunea Cimpu- lung. Pe noul aliniament, divizia avea Regimentul 32 infanterie în apă- rare la nord de Dragoslavele, pe comunicație, pe pantele de nord ale muntelui Virtoapele şi ale piscului Brătinoaiei ; Regimentul 50 infanterie în apărare pe dealul Căpitanului ; batalionul 1 din Regimentul 10 infan- terie în apărare între rîul Argesel si rîul Tirgului, pe muntele Clăbucet. În eșalonul doi, Regimentul 7 infanterie cu batalioanele 2 si 3, ocupa muntele Seaua Pravatului, batalionul 1 fiind în rezervă de divizie la Valea Mare. Regimentul 64 infanterie avea batalionul 1 la vama Strunga, batalionul 2 pe muntele Mateiaş, iar batalionul 3 pe valea Bădeanca. Între timp, divizia a primit întăririle trimise de armată (6 batalioane de infanterie si 3 baterii) *. Cu unităţile organice si întăririle primite, co- mandantul diviziei, prin ordinul de operaţii din 1/14 octombrie, a adus unele corective dispozitivului realizat, repartizind cu discernămînt for- tele si mijloacele în funcție de importanţa direcțiilor de apărat. În după-amiaza de 1/14 octombrie, în cursul nopții si în ziua urmă- toare, inamicul a atacat necontenit în forță, intentionind să-şi deschidă drum în depresiunea Cimpulung. Luptătorii români au făcut tot ce a depins de ei pentru a stăvili năvala dușmanului. Unul dintre partici- pantii la aceste inclestari, fostul combatant I. M. Dimitrescu, nota in memoriile sale: „Ca zmeii se reped ai nostri din şanţuri. E un vaiet îrigrozitor ! Sar capete ca smulse de furtună. Baioneta românească se implinta cu ură. Din pieptul multora tisneste sîngele morţii! Se prava- lesc primele rînduri ale vräjmasilor prinși la strîmtoare. Celelalte se izbesc si ele ca valurile turbate ale mării de țărmul stincos al pieptu-: rilor voinicesti !“ 46, 44 RRM, vol. II, p. 686. 4 Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 17. * Din regimentele 9, 19, 49, 58, 81 si 82 infanterie si regimentele 5 şi 21 arti- lerie. 4 I. M. Dimitrescu, Jertfă si biruintà (în război cu Regimentul 50 infanterie), Focşani, [f.a.], p. 99. 407 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Atacat cu violență, Regimentul 50 infanterie s-a repliat de pe dealul Căpitanului, infanteria germană pătrunzînd în valea Argeselului cu perspectiva de a întoarce dispozitivul de apărare românesc. Deoarece flancul drept al Regimentului 32 infanterie era ameninţat cu învăluirea, în urma manevrei Regimentului 50 infanterie, s-a luat decizia justă a retragerii întregii unități române spre Dragoslavele, pe un nou alinia- ment ce se sprijinea pe forme tari din teren. În ansamblul său, indir- jita rezistenţă din ziua de 2/15 octombrie a produs inamicului pierderi însemnate, i-a intirziat si, în ultimă instanţă, i-a oprit înaintarea. În perspectiva sosirii de noi trupe în sprijin, comandantul Regimentului 32 infanterie a hotărît să organizeze apărarea mai în adincime si să pără- sească poziția de la Dragoslavele, cu intenţia de a organiza o nouă linie de luptă, cu centrul în localitatea Nämäesti. De aceea, în după-amiaza zilei un ordin de luptă dispunea că pentru „a rezista în mai bune con- ditii, pînă la reluarea ofensivei, trupele vor rupe lupta si de la pri- mirea acestui ordin se vor retrage pe timpul nopţii treptat si in cea mai bună ordine“ 47. Pentru întărirea apărării în această zonă, comandantul Armatei 2 a hotärît să trimită la Cîmpulung şi Divizia 12 infanterie, „pentru ca ambele divizii — 22 şi 12 —, cu forţele reunite, să arunce pe inamic ina- poi, cel putin dincolo de pozitiunile de la Posada“ 48. În acest scop, coman- dantul armatei a ordonat, în noaptea de 2/3 (15/16) octombrie, Divi- ziei 22 infanterie : „Căutaţi a vă menţine cu orice pret în pozitiunile ce ocupați [...]. În caz de absolută necesitate, manevrati în asa mod, încît; să vă retrageti pe dealul Clabucetul, Poiana Lungă pentru a permite Diviziei 12 să intervie pe la dreapta d-voastră pe frontul mănăstirea Nämäesti, muntele Mateias, muntele Runcul“ 4%. Iar în acelaşi ordin al Armatei 2 către comandantul Diviziei 12 infanterie, se făcea cunoscută hotărîrea constituirii Grupului „Nămăești“, format din cele două divizii : „Veţi lua conducerea întregului grup compus din ambele divizii şi veţi hotări desfăşurarea forțelor, precum si manevrele de executat potrivit situatiunii 50, Deplasarea Diviziei 12 infanterie spre sectorul de luptă încredinţat a început în dimineaţa zilei de 3/16 octombrie, iar în ziua de 4/17 oc- tombrie generalul Traian Găiseanu, sosind în zonă, a preluat comanda Grupului ,Namaesti*. În ziua de 5/18 octombrie acesta avea în compu- nere — Divizia 12 infanterie încheind deplasarea — 31 batalioane de infanterie şi 31 baterii de artilerie. Linia de despărțire dintre cele două divizii a fost stabilită șoseaua Rucăr, Cîmpulung : Divizia 12 la est, iar Divizia 22 la vest de sosea 51, 47 Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr.2/1916, f. 26. RRM, vol. III, partea I, p. 431. « Ibidem, p. 432. :5 Ibidem, si Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, Războiul României (1916—1918), vol. I, Bucu- reşti, 1928, p. 132. -408 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Grupă de sanitari ai armatei române în imediata apropiere a primei linii a frontului În zilele de 3/16—6/19 octombrie, inamicul a întreprins atacuri repetate asupra centrului si flancurilor trupelor române aflate în apa- rare, dar toate au fost respinse cu pierderi importante pentru el. Con- vins că exploatarea succesului din trecătoarea Bran va deschide ieşirea spre Cîmpia Română, comandamentul forţelor Puterilor Centrale de pe frontul din Transilvania a inițiat trimiterea rapidă in zonă a Diviziei 12 infanterie bavareză, care sosise la imediat vest de Braşov. „Fiindcă în celelalte trecători din regiunea Brașovului — notează Fritz Ortlepp, ofi- ter în Regimentul 38 artilerie prusian, participant la luptele din zona Bran, Cîmpulung, Dragoslavele — Corpul 39 german întîmpina o rezis- tenta energică, generalul von Falkenhayn a luat deciziunea ca Divizia 12: bavareză, nou repartizată si sosită la Brasov, să fie îndreptată spre Cim- pulung. Aci era perspectiva cea mai favorabilă de străpungere defini- tivă a zonei largi muntoase şi de liberare a drumului spre București“ 52, La 5/18 octombrie întreaga divizie inamică se găsea în zona acţiunilor de luptă. Astfel, la acea dată, Corpul 1 rezervă german, care acționa in trecătoarea Bran, dispunea de 2 divizii de infanterie germane (12 si 76) şi Brigada 8 munte austro-ungară, care totalizau : 23 batalioane de infanterie, o companie cicliști, 4 escadroane de cavalerie si 35 baterii de 52 Fritz Ortlepp, op. cit., p. 30. 409 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro artilerie. Toate cele trei mari unități aveau o îndelungată experienţă de război, dispuneau de artilerie grea şi de munte moderne, de un mare număr de mitraliere şi de o escadrilă de aviaţie. Deşi, sub aspect cifric, raportul de forte pare echilibrat, analiza lui ilustrează tăria inamicului aflat în ofensivă. Pe lîngă superioritatea în înzestrarea cu armament a marilor unităţi si unităţilor germano—aus- tro-ungare fata de similarele lor româneşti, căreia i se adăuga speciali- zarea pentru luptele în munţi şi experienţa de război, comandamentul advers deţinea o relativă iniţiativă conferită de manevra de flanc exe- cutată de Brigada 8 munte austro-ungară. În acelaşi timp, uni- tatile române aveau, în urma luptelor inversunate purtate, efectivele simţitor diminuate (Divizia 22 infanterie înregistrase pierderi care depă- şeau 2 200 de oameni, iar mai mult de jumătate din batalioanele ei aveau doar o pătrime din efective). Situaţia era relativ aceeaşi si la Divizia 12 infanterie. După cum s-a arătat, prin intrarea în dispozitivul de luptă în zona Nämäesti a Diviziei 12 infanterie s-au creat condiţii pentru executarea contraofensivei Grupului „Nămăeşti“ ordonată de comandantul Arma- tei 2. Planul contraofensivei prevedea o lovitură frontală cu Divizia 22 infanterie şi o lovitură în flancul stîng al inamicului cu Divizia 12 in- fanterie, în cooperare cu o brigadă rusă aflată la Pietroșița şi cu forte din Divizia 10 infanterie din Grupul „Predeal“, care urmau să acţioneze pe direcția Poarta, Simon. Conducerea întregii acțiuni aparţinea coman- damentului Corpului 2 armată. Comandantul Grupului „Nămăeşti“ a dat ordinul de operații în vederea executării contraofensivei la 7/20 octom- brie, orele 21, în care s-au precizat în detaliu toate misiunile elementelor din dispozitiv, cît şi problemele de cooperare. Contraofensiva planificată pentru 7/20 octombrie s-a aminat pe 8/21 octombrie. Subunitatile din primul eşalon al Diviziei 12 infanterie se găseau, în zilele de 7/20—8/21 octombrie, în curs de ocupare a bazei de ple- care la ofensivă, dar din cauza timpului nefavorabil acţiunea se executa cu mare greutate, fapt ce a determinat pe comandantul grupului să ceară o nouă aminare a contraofensivei, pe 9/22 octombrie 5. În ziua de 8/21 octombrie, Divizia 3 trăgători rusă — din care făcea parte brigada destinată a participa la acţiune —, fiind transportată pe frontul dobro- gean, comandantul Armatei 2 a ordonat, prin Corpul 2 armată, Grupului „Nămăeşti“ contramandarea trecerii la contraofensivă, precizînd că ac- tiunea acestuia va trebui să se desfăşoare „în sensul conservării şi cisti- gării terenului necesar pentru îndrumarea cît mai favorabilă a ofensivei, de îndată ce se va dispune de forțele necesare pentru a înlocui brigada rusă“ 54, Forţele germano—austro-ungare au exercitat în intervalul 9/22— 13/26 octombrie o puternică presiune în întreaga fisie de apărare a Grupului „Nămăești“, cu deosebire în sectorul dintre riurile Argeşel si 55 RRM, vol. III, partea I, p. 452. 54 Ibidem, p. 453. 410 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Locotenentul Nicolae Cristea, din Regimentul Sublocotenentul (r) Ion V. Lazăr, din 48 inianterie, căzut la 16/29 octombrie 1916, Regimentul 50 infanterie, căzut la 27 în timpul luptelor pentru stăvilirea pătrun- octombrie/9 noiembrie 1916, în luptele de derii inamicului peste Carpați lîngă Bran Tirgului. Contraatacurile executate de trupele române au avut ca re- zultat recucerirea parţială a muntelui Strimtu și respingerea inamicului pînă la dealul Clăbucetul. La 10/23 octombrie, generalul Alexandru Ave- rescu, subliniind importanța organizării apărării în fîşia armatei, a arătat comandanților de mari unităţi din subordine că aceasta „trebuie să fie dusă in cele mai mici amănunte“ 5 în „unicul scop de a menține poziţia pe care vă găsiți si pe care nu o veţi părăsi fără ordinul meu“ 55. În aceeași zi, comandantul Armatei 2 a primit de la șeful Marelui Cartier General un ordin prin care se cerea rezistență fără preget şi ripostă vehementă : „în situaţia actuală nu admit să se vorbească de retra- gere — hotăra generalul D. Iliescu. Inamicul este si el obosit si dacă caută să întoarcă vreuna din poziţiile noastre poate să fie şi el întors la rîndul său, deci trebuie contraatacat cu vigoare. Terenul nu se va ceda decît pas cu pas si contraatacind mereu. Trebuie ca toată lumea, începînd de la generalul comandant al armatei, să desfășoare o energie extremă, trebuie a se utiliza atitudinea fundamentală a soldatului nos- tru: vrednicia la atac“ 57. Intervenţia energică a Marelui Cartier Ge- neral a avut darul de a întări spiritul combativ al comandamentelor de armată, corpurilor de armată şi diviziilor, cu repercusiuni binefăcătoare asupra trupelor, exprimate în deviza : „Rezistență fără gînd de retra- gere !“ 55 Ibidem, p. 458. sa Ibidem, vol. III, partea I, Documente-Aneze, p. 187. 57 Ibidem, vol. III, partea I, p. 461. 411 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ofensiva forţelor dușmane, presînd puternic în flancul sting al grupului, s-a materializat în ocuparea localității Leresti şi a cotei 889 (vest Voineşti). Pentru respingerea inamicului pătruns pe direcția Le- resti si recuperarea terenului pierdut, comandantul Grupului ,Nämäesti“ a hotărît executarea în zonă la 14/27 octombrie a unui contraatac în sectorul din stînga (vestic) fisiei de apărare. În acest scop, s-a constituit detașamentul comandat de maiorul Ion Băncilă (batalionul 1 din Regi- mentul 10 infanterie, cîte o companie din regimentele 7, 58 şi 68 infan- terie), care avea misiunea să atace vräjmasul de front, pe direcția loca- litatii Leresti, in timp ce batalionul 2 din Regimentul 32 infanterie, îndreptînd atacul spre valea Trandafirului, urma să cadă în flancul stîng şi spatele trupelor ce ocupaseră Lerestii. În același timp, detaşamentul comandat de colonelul Gheorghe Meleca (16 companii de infanterie — apartinind unor regimente diferite), avea să atace si să respingă agre- sorul de pe dealul Măgura și de pe dealul Bughea, inaintind spre virful Pojorita 58. Contraatacul trupelor române a început în zorii zilei de 14/27 oc- tombrie şi s-a desfășurat viguros. Detașamentul Meleca a cucerit dealul Măgura, dealul Iazului şi s-a consolidat pe dealul Ferigei. Au fost luați peste 300 de prizonieri şi capturate 3 mitraliere si 2 mortiere de tranșee din Brigada 8 munte austro-ungară ; localitatea Leresti a fost de ase- menea eliberată. În sectorul de vest al fisiei de apărare a Grupului ,Nämäesti“, in zilele de 15/28, 16/29/ 17/30/ 18/31 octombrie au continuat încleştările, in final trupele române consolidindu-se pe aliniamentul muntele Pri- seaca, muntele Mateias (cota 1241), nord Lereşti, dealul Cirjanului, dealul Cărbunarul Mic, nord localitatea Cindesti. Din ziua de 19 octombrie/1 noiembrie si pînă la 28 octombrie/ 10 noiembrie pe frontul Nämäestilor s-a instalat o relativă acalmie, timp în care comandantul Corpului 2 armată a preluat direct comanda Grupului „Nămăești“ şi a reorganizat şi regrupat diviziile 12 si 22 in- fanterie. Totodată, printre măsurile de reorganizare luate este de men- tionat şi constituirea la Divizia 22 infanterie a celei de-a treia bri- gäzi, alcătuită din regimentele A si B de infanterie, nou în- fiintate, avînd în compunere batalioane primite ca întărire la începutul lunii octombrie. Curînd însă luptele aveau să fie reluate. Chiar din dimineaţa zilei de 29 octombrie/11 noiembrie, după un bombardament violent al întregii artilerii, inamicul a trecut la ofensivă în întreaga fisie de apărare a Grupului ,Nämäesti“, presînd mai puternic la flancul stîng al trupelor noastre ; la capătul unor lupte violente a reuşit să cucerească dealul Toaca, dealul Cirjanului, dealul Cărbunarului Mare, iar un batalion bavarez a intrat în localitatea Cindesti. A doua zi, 30 octombrie/12 noiem- brie, unităţile atacatoare au reluat ofensiva cu aceeași intensitate, însă 58 Ibidem, p. 471. 89 Ibidem, p. 480—481. 412 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Soldaţi români în tranşee, în timpul luptelor pentru apărare: aliniamentului Carpaţilor au fost respinse pe întregul front. „Către 29 şi 30 octombrie [stil vechi — n.n.] — se notează în jurnalul de operaţii al Diviziei 12 infanterie — atacurile se produc mai ales asupra sectorului dintre Argesel si Dim- bovita, asupra văii Pravatului, precum si pe cele două şosele din lungul Dimbovitei către km 65. Toate atacurile inamice au fost respinse cu pierderi simtitoare pentru aceasta“. În special Regimentul 70 infanterie, care apăra valea Pravatului, s-a remarcat prin „bravura cu care a rezistat neclintit pe poziţie, zdrobind toate atacurile inamice, care se sfarimau lăsînd multi morţi“ 60, Corpul 1 rezervă german a reluat ofensiva, dirijindu-si atacu- rile spre Cîmpulung. Lupte dure au fost angajate, din ziua de 31 octom- brie/13 noiembrie, în mai multe sectoare. La extrema vestică, în raionul Albeşti, Cindesti, dealul Stinisoara, acțiunile au căpătat, de asemenea, un caracter deosebit de inversunat. Confruntări la fel de îndirjite au avut loc si pentru localităţile Leresti, Voinești si pe înălțimile din jurul acestora. În seara zilei, comandantul Corpului 2 armată a raportat Ar- matei 2 că la Grupul „Nămăeşti“ toate trupele se găsesc in linia de luptă si nu mai dispunea de nici o rezervă. Ca urmare, comandantul armatei a ordonat Brigăzii 3 cälärasi (aflată în apărare pe valea Arge- « Arh. M.Ap.N. fond Divizia 12 infanterie, dosar nr. 41/1916, f. 10. 413 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro şului) să pornească imediat la Aninoasa, în valea Bratia, cu misiunea de a sprijini Corpul 2 armată la flancul sting, tinind totodată legătura cu Corpul 1 armată (din Armata 1) prin patrule. În plus, comandantul ar- matei a mai dispus întărirea Grupului ,Nämäesti“ cu Regimentul 22 infanterie din Divizia 3 infanterie, precum și cu Brigada 2 călărași, căreia i s-a ordonat să se deplaseze de la Pietroșița la Cîmpulung fi. În perioada 1/14—3/16 noiembrie, inamicul a continuat atacurile pe frontul ambelor divizii, încercînd cu ultime eforturi să deschidă „por- tile‘ Cimpulungului. A întîlnit însă peste tot aceeași inflexibilä rezis- tenta a trupelor române. „Spre seară, românii au întreprins cinci contra- atacuri — scria un martor ocular german — către noua poziţie cucerită de compania 4 a Regimentului 253. În cele din urmă, compania, fiind atacată din flanc, a trebuit să se retragă pe vechea ei poziţie [...] Grupul Băurlein (Regimentul 28 infanterie bavarez), după o lungă pregătire de artilerie, a încercat să pătrundă mai departe spre sud, în localitatea Le- resti [...]; pentru a nu expune trupele sale la pierderi nefolositoare, a fost nevoit să-și reia frontul iarăşi în direcţia nord“ 62. Aşadar, la data de 3/16 noiembrie ofensiva forţelor germano—aus- tro-ungare se consumase. Ultimele tentative ale adversarului de a rupe apărarea română la Cîmpulung au fost făcute cu forțe de valoare bata- lion si chiar companie. Rezervele acestuia s-au pulverizat in succesivele atacuri date timp de şase zile. Incapacitatea inamicului de a mai relua atacurile din lipsă de re- zerve, sosirea in zonă a întăririlor destinate Grupului „Nămăeşti“ au de- terminat pe comandantul Armatei 2 să ordone trecerea grupului la contra- ofensivă, în care scop generalul Alexandru Averescu s-a deplasat da Cîmpulung pentru a conduce personal acţiunea. Obiectivul contraofen- sivei era astfel definit în ordinul de operaţii al comandantului Corpu- lui 2 armată: „Pentru miine 4 noiembrie [stil vechi — n.n.] am inten- tiunea de a ataca pe inamic către centrul său, în sectorul dintre valea Tirgului si valea Argesel, cu direcţia generală cota 1074—1314 de pe dealul Strimtul în scopul de a rectifica frontul pe înălţimea Plaiul Ma- ricăi, nord de cotele 1074 si 1039« 63, Conform planului, contraofensiva trupelor române s-a declanşat în dimineața de 4/17 noiembrie ; pînă la sfîrşitul zilei inamicul a fost res- pins de pe plaiurile Trandafir si Pătru, iar satele Albeşti si Cindesti au fost eliberate. Pînă la 10/23 noiembrie, atacurile trupelor române au continuat cu aceeași forţă în sectorul Diviziei 22 infanterie, inamicul fiind izgonit de pe dealurile Cirjanului, Cărbunarul Mic (cota 864), Sălă- trucul Mare, Plesnitoarea (cota 1181). Riposta ofensivă a trupelor ro- mâne își atinsese scopul propus. Ea a reușit să degajeze orașul Cimpu- lung, respingind inamicul in zona muntoasă si accentuindu-i pierderile. *i RRM, vol. III, partea I, p. 492. * Fritz Ortlepp, op. cit., p. 102—103. 4 RRM, vo. III, partea I, p. 499. s Jbidem, p. 509. 414 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro O dată cu înrăutățirea stării vremii, trupele noastre au trecut la consolidarea noului aliniament, fapt consemnat lapidar în ordinul de luptă al Diviziei 22 infanterie pentru ziua de 11/24 noiembrie : „Trupele se vor întări pe poziţiile ce ocupă“ 65. Contraofensiva întreprinsă de forţele române în acest sector s-a dovedit salutară pentru situaţia de ansamblu a bătăliei de apărare a trecătorilor Carpaţilor. In acest sens, generalul francez H. Berthelot no- tează în memoriile sale : „19 noiembrie [stil nou — n.n.]. Replierea con- tinuă la Olt si mai ales la Jiu [...]. Dimpotrivă, în fata Cimpulungului, o contraofensivă desfăşurată de Divizia 12 a reușit să respingă inamicul mai multi kilometri“ 66, Rezistenţa eroică a unităţilor române din această zonă a zădărnicit toate eforturile inamicului de a înainta si cuceri oraşul Cîmpulung si a pătrunde la sud de Carpaţi. Ostasii diviziilor 22 si 12 infanterie, în frunte cu bravii lor comandanţi, generalii Aristide Razu și Traian Găi- seanu, au respins invadatorul, udind plaiurile muscelene cu sîngele lor si înscriind noi pagini de vitejie în cartea luptelor de apărare a libertăţii neamului. Pentru inamic, valea Dimbovitei a devenit „valea durerii şi a groazei“, deoarece „orice proiectil românesc care venea în vale cădea uneori chiar în poziţia de tragere [...], ori în apropierea taberei de cor- turi sau lingă vreun adăpost al rezervelor. O vale de groază era apoi, fiindcă observatorii romani de artilerie de pe Mateias puteau să vadă orice mișcare din vale“ 67. În amintirea eroilor căzuţi în aceste lupte pe muntele Mateias, în anul 1984 s-a edificat un ansamblu arhitectural ® în care a fost incor- porat si monumentul, cu aceeaşi menire, înălțat în 1928. Pe una din inscripţiile ce-l plachează se pot citi cuvintele : „Pentru onoarea patriei si a drapelului, pentru făurirea unităţii României, noi am apărat cu barbatie si credință în victorie, pînă la suprema jertfă, pămîntul sfint al ţării, lăsîndu-vă vouă, generaţiile viitoare, o naţiune liberă si inde- pendentă“. Pentru luptele de apărare duse în zona muntelui Mateias o men- tiune deosebită se cuvine a fi făcută ostașilor Regimentului 32 infan- terie „Mircea“, care, în condiţii extrem de grele, au rezistat în fata vrăj- mașului atacator, pästrindu-si cu străşnicie poziţiile : ,Neschimbati de pe poziţie măcar o oră, timp de 40 de zile, stînd veşnic la pîndă în tranșee, uzi de ploi, obosiţi, cu nervii sleiti din cauza bombardamentelor continui ale artileriei inamice, suferind frigul nopţilor de octombrie si noiembrie, care le pătrundea pînă la oase“ — consemna registrul istoric al acestei brave unităţi, continuînd : „toate acestea la un loc să nu se *5 Ibidem, p. 523. ¢6 Hoower Institution on War, Revolution and Peace, Stanford University, Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 39. #7 Fritz Ortlepp, op. cit., p. 41. 8 Vezi Colonel dr. Gheorghe Cristache, Ionel Batalli, Ansamblul monumental de la Valea Mare—Mateias, Bucuresti, 1985. 415 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Complexul monumental de la Valea Mare — Mateias ridicat în amintirea ostașilor români căzuți în luptele de pe muntele Mateiaş uite niciodată : atît de mare sacrificiu, atîta răbdare si patriotism“. Despre apărarea pozitiei-cheie de la Mateias, aceiaşi sursă nota: „Pe Mateiaş a curs mult sînge şi s-a revărsat multă sudoare ; nimeni nu s-a clintit însă de la locul său, ofițeri sau soldați. Singele care a stropit muntele Mateiasul [...] nu a fost în zadar, căci Mateiasul, cheia apărării Cimpulungului, a fost păstrat pînă la sfîrşit și astfel nu s-au deschis ina- micului porţile de invazie spre inima Argeșului sau Tirgului, spre Pi- testis 0°. În sectorul de front din zona Bran, Cîmpulung a intervenit însă curînd, ca urmare a situaţiei generale, o importantă modificare. O tele- gramă a Armatei 2 transmisă Diviziei 22 infanterie în ziua de 15/28 no- iembrie 1916 preciza : „Schimbarea bruscă de la Armata 1 mă obligă să ordon trupelor de la Cimpulung a se retrage în direcţia Tirgoviste. Retragerea va începe în cursul acestei nopţi“ 70. Neinfrintul Grup „Nă- maesti* a fost nevoit să părăsească poziţiile si să înceapă replierea. A doua zi, la 16/29 noiembrie, inamicul a intrat fără luptă și fără glorie în Cîmpulungul ce fusese evacuat. % Istoricul Regimentului 32 „Mircea“ de la înființare pind în anul 1933, Bucu- resti, 1933, p. 42. % Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr. 3/1916, f. 10. 416 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Inclestarile dramatice dintre forţele Grupului „Nămăești“ si trupele germano—austro-ungare desfăşurate de-a lungul a 48 de zile pentru apărarea culoarului Rucăr, Bran și a orașului Cîmpulung au fost încunu- nate de succes, inamicul neizbutind să străpungă acest important obiec- tiv strategic care i-ar fi deschis drumul invaziei Munteniei şi al cuce- ririi Capitalei. În faţa atacurilor violente ale trupelor adverse, multe dintre ele specializate în purtarea luptelor în munţi, comandamentul Ar- matei 2 române a luat hotărîrea justă de folosire judicioasă şi eficientă a punctelor tari din zonă, amenajind aliniamente succesive de apărare, astfel încît un iniţial succes inamic să nu poată fi dezvoltat cu rapidi- tate în adincime. În acest mod, chiar dacă s-au produs unele pierderi de teren, pe ansamblu, planul inamic de străpungere a culoarului Rucăr, Bran a fost zădărnicit, Pentru ducerea la bun sfîrşit a unei misiuni atît de dificile, ostașii români, conduși cu inteligenţă si fermitate de comandanții lor, nu au. precupetit nici un sacrificiu. „Românii se apără — scria istoricul ger- man Adolf Koster — pentru fiecare metru pătrat de pămînt din pre- tioasele lor plaiuri şi luptă cu o îndărătnicie surprinzătoare [...]. Sint oameni iscusiti* 71. Trecătoarea Oituz constituia, la sfîrşitul lunii septembrie, in pla- nul comandamentului inamic axul celei de-a doua direcții de efort pen- tru străpungerea barierei muntoase. În consecință, după respingerea trupelor noastre către munţi, Corpul de cavalerie Schmettow (diviziile 1 cavalerie austro-ungară si 3 cavalerie germană si Divizia 71 infan- terie austro-ungară) a angajat cu deosebită energie diviziile 2 cava- lerie şi 7 infanterie române, în direcția trecătorilor ramurii sudice a Carpaţilor Orientali, cu efortul principal pe Oituz 72. Prima bătălie de la Oituz (28 septembrie/11 octombrie — 14/27 oc- tombrie) a fost prefațată de acţiunile de apărare desfășurate, începînd cu 26 septembrie/9 octombrie, de unități din Divizia 2 cavalerie impo- triva elementelor înaintate ale Corpului de cavalerie Schmettow, în ra- ionul Tîrgu Secuiesc, Ojdula, Lemnia. În seara aceleiași zile, comandantul Armatei de Nord a ordonat ca Divizia 2 cavalerie „să apere singură cel puţin trei zile defileul Oituzului, pînă ce va sosi Divizia 15 din Dobrogea“ 73, În zona trecătorii Oituz au fost antrenate iniţial diviziile 71 infan- terie austro-ungară si 3 cavalerie germană, din Corpul de cavalerie Schmettow, totalizind 9 batalioane de infanterie, 13 escadroane de cava- lerie, 17 baterii de artilerie si 27 mitraliere 4. Tot spre Oituz au fost deplasate diviziile 1 cavalerie austro-ungară si 8 infanterie germană, angajate în bătălie. Forțelor inamicului li s-au opus Divizia 2 cavalerie și, 21 Apud colonel dr. Victor Atanasiu, op. cit., p. 88—89. 72 România în primul război mondial, p. 189—192. 23 RRM, vol. II, p. 747. 33 Ibidem, vol. III, partea I, anexa 3. 417 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Arhiducele Carol de Habs- burg, comandantul forţelor germano — ausrto-ungare de pe frontul din Transil- vania, discutind planul unei noi acțiuni de luptă ulterior, Divizia 15 infanterie române, totalizînd 10 batalioane de infan- terie, 25 escadroane de cavalerie, 9 baterii de artilerie si 27 mitraliere 3 ; pe parcurs, ambele parti au primit alte unităţi ca întărire. În ansamblu, în trecătoarea Oituzului — obiectiv de valoare strategică ce putea des- chide calea de pătrundere spre sudul Moldovei şi implicit spre gurile Dunării și litoralul nord-pontic — s-au angajat în aspre ciocniri militare forțe ce însumau 4 divizii de infanterie, 3 de cavalerie și importante grupări de artilerie grea. Inamicul era superior în artilerie (17 baterii faţă de 9), aproximativ egal cu trupele române în batalioane de infan- terie şi inferior în escadroane de cavalerie. Trebuie avut însă în vedere că batalioanele de infanterie si artilerie române au intrat succesiv în luptă, pe măsura sosirii lor în zonă. Astfel că, într-o primă fază a înfrun- tării din trecătoarea Oituz, cînd în apărare s-a aflat doar Divizia 2 ca- valerie, adversarul a avut o superioritate evidentă în efective. Primind misiunea de a interzice pătrunderea forţelor germano— austro-ungare în trecătoare, comandantul Diviziei 2 cavalerie — gene- ralul de brigadă Nicolae Sinescu —, luînd în subordine unele batalioane din Divizia 15 infanterie sosite în zonă, a amenajat o poziţie înaintată la intrarea în trecătoare, pe înălțimile de la sud-est, est şi nord-est Breţcu şi Lemnia fiind dispuse efectivele Regimentului 11 roșiori. Pozitia de rezistenţă principală a fost organizată pe aliniamentul marcat de vir- ful Mailat, trecătoarea Oituz, vîrful Ciontas, vîrful Stinisoara, pe care a trecut la apărare majoritatea forțelor diviziei ; în rezervă, la Po- iana Sărată, era dispus batalionul 1 din Regimentul 65 infanterie 76. Confruntările pentru trecătoare au fost angajate în ziua de 28 sep- tembrie/11 octombrie, orele 15,30, prin lovirea cu foc de artilerie a sub- 1s Ibidem, anexa 1. Ibidem, p. 770. 418 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro D.1 Cv. D,71 |. (ALLY. D.3 Cv + \¢ D. 711. (A.U.) E eal Trupe române ms rupe inamice (G.) Yi Vf. Coarnele A8a ‘4 VE. Cha https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE DE LA OITUZ. 26.09/09. 10 — 14/27. 10.1916 / D.2 Cv: Mânăstirea Cași | Generalul de brigadă_Eremia Grigorescu, comandantul Diviziei 15 infanterie în drum spre primele linii ale frontului unităților Diviziei 71 infanterie austro-ungare care se îndreptau spre Breţcu. La orele 16,30, după o intensă pregătire de artilerie, inamicul şi-a aruncat infanteria la atac asupra poziţiei înaintate a trupelor noastre. Contraatacate de Regimentul 11 roșiori, ale cărui escadroane au șarjat pe jos, cu lancea, valurile de infanterie ale inamicului 77, subuni- tätile austro-ungare au fost nevoite să se retragă, rosiorii urmărindu-le pînă la Breţcu. Către orele 20 adversarul a reluat atacul si a reușit să respingă detașamentul de la intrarea în trecătoare, dar o manevră de flanc, la sud de şosea, i-a fost zădărnicită prin contraatacul escadroa- nelor noastre de roșiori. În acest timp, primele unități ale Diviziei 15 infanterie (comandant : general de brigadă Eremia Grigorescu), sosite din Dobrogea, au început debarcarea în gara Oneşti. Prezent la fata locului, comandantul Armatei de Nord — generalul de divizie Constantin Presan —, a ordonat gene- ralului Grigorescu ca pe măsură ce trupele Diviziei 15 infanterie de- barcă, ele să fie îndrumate spre raionul acţiunilor de luptă, spre a asi- gura retragerea diviziei de cavalerie în cazul cînd aceasta va fi atacată 1? Ibidem, p. 771. 420 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de forte superioare ale adversarului. Avertizind pe generalul Grigorescu | că o „retragere ar implica grave neajunsuri“, acesta i-a răspuns prin cuvintele rămase celebre : „Cunosc situația domnule general. Pe aici inamicul nu va trece“ 78, Atacînd fără preget, în ziua de 29 septembrie/12 octombrie, ina- micul a reluat ofensiva pe tot frontul, presînd pe la nord si sud de şoseaua din trecătoare, obţinînd partial, în diverse sectoare, cistiguri minime de teren. Aflat la Oituz, generalul Presan a ordonat ca Divizia 2 cavalerie să se replieze pe aliniamentul Poiana Sărată, Bogdănești, iar poziția acesteia să fie preluată de Brigada 38 infanterie (din Divizia 15 infanterie). Retragerea, în condiţiile cînd subunitățile de cavalerie erau în strîns contact de luptă, s-a executat cu mare greutate, inamicul reu- sind să pătrundă pina la Poiana Sărată. Fata de situaţia creată, coman- dantul Diviziei 15 infanterie a hotărît retragerea detașamentului aflat pe valea Slănic pe poziția de la băile Slănic Moldova, iar a detasamen- tului de pe valea Casinului la est de poiana Intarcatoarea. Trupele germano—austro-ungare şi-au prelungit ofensiva şi în ziua de 30 septembrie/13 octombrie, cînd, fortind puternic în lungul tre- cătorii, au cucerit localitatea Poiana Sărată, în apropierea căreia au intrat în contact de luptă cu trupele noastre. Imediat, Detasamentul „Oituz“ (3 batalioane infanterie), întărit cu batalionul 2 din Regimen- tul 65 infanterie, a trecut energic la contraatac şi, angajind lupte de stradă, a respins ocupantul din localitate şi s-a instalat pe înălțimile aflate la vest de aceasta. În seara zilei, forțele celor două divizii (Divi- zia 15 infanterie şi Divizia 2 cavalerie), formînd Grupul „Oituz“, ocupau sectorul cuprins între exclusiv valea Dofteanei, inclusiv valea Caşinului, fisia de apărare avînd o lărgime de aproximativ 25 km si interzicînd trei direcţii : valea Slănicului, valea Oituzului si valea Casinului. Fie- care direcţie era apărată de cîte un detașament tactic (detașamentele „Slănic“ şi „Oituz“, din Divizia 15 infanterie, Detasamentul ,Casin“ din Divizia 2 cavalerie). Înaintea celor două divizii române adversarul avea, în seara zilei, întregul Corp de cavalerie Schmettow, cu care intenționa să pătrundă prin trecătoarea Oituz în sudul Moldovei; ordinul primit de forțele germano—austro-ungare prevedea ca înaintarea să se producă „într-atit, încît să influențeze direct asupra şesului Moldovei, fiind în măsură a executa, pe o zonă cit mai întinsă, distrugerea căii ferate si a rețelei telegrafice care duc de la nord la sud“ 79. Se intenţiona izolarea Mol- dovei de Muntenia, anihilarea tentativelor comandamentului român de a efectua manevra strategică pe linii interioare, și întoarcerea dispo- zitivului nostru realizat pe aliniamentul Carpaţilor Meridionali. Aşa- dar, confruntarea din trecătoarea Oituz -avea o certă valoare strategică, 72 General-maior (r) Nicolae Ionescu, Generalul Eremia Grigorescu, Bucuresti, 1967, p. 35. 7 RRM, vol. III, partea I, p. 262. 421 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Escadron de cavalerie pe frontul Armatei de Nord succesul sau insuccesul trupelor române în apărare urmînd să aibă implicaţii decisive asupra întregului război de întregire naţională. La sfîrşitul unei pregătiri de artilerie intense, în dimineaţa zilei de 1/13 octombrie, trupele Diviziei 71 infanterie austro-ungare au trecut la ofensivă, actionind insistent către coama Stăneica (sud-vest Hirja). Atacurile acestora s-au izbit însă de apărarea fermă a Grupului ,Oituz“. Sesizind că efortul adversarului s-a concentrat, pentru străpungerea lanţului muntos, în trecătoarea Oituz, comandantul Armatei de Nord a pus la dispoziția Grupului ,Oituz“ forte suplimentare : Brigada 15 infanterie (regimentele 13 si 15 infanterie) si Regimentul 8 vînători — din rezerva sa —, care însumau 10 batalioane de infanterie și o ba- terie de artilerie. În final, Grupul „Oituz“ şi-a sporit forţele la 20 bata- lioane de infanterie, 10 baterii de artilerie si 25 escadroane de cavalerie. Timp de trei zile (2/15—5/18 octombrie), trupele noastre au dus grele acțiuni de apărare, alternindu-le cu numeroase contraatacuri, re- pliindu-se numai în cazuri extreme. Consemnul „Pe aici nu se va trece“ a animat pe fiecare luptător, de la soldat la general. Lupte inversunate au fost susținute de către Detasamentul „Oituz“ în raionul Hirja si de către Detasamentul „Slănic“ în raionul satului Slănic. Inamicul, care reușise să avanseze pînă în aceste zone, a fost respins printr-un contra- atac conjugat al celor două detașamente, întărite cu trupe din rezervă. Un episod dramatic a fost cel consumat în ziua de 5/18 octombrie in zona virfului Vrinceanu, unde s-au distins — prin eroism si dăruire — ostașii batalioanelor 1 si 2 din Regimentul 13 infanterie. Focul ucigător al artileriei adversarului și atacurile repetate ale infanteriei acestuia au 422 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Tren blindat austro-ungar pe frontul din Transilvania fost întîmpinate de trupele române cu contraatacuri puternice la baio- netă. Inamicul a fost alungat, urmărit pînă la Păltiniș, în retragere aban- donînd o mare cantitate de armament. Printre militarii distinşi aici s-a aflat şi soldatul Gheorghe Bucur, care — consemnează jurnalul de război al unităţii din care făcea parte — „a luptat tot timpul ca un adevărat erou, căci unde era lupta mai mare acolo era si el, imbarbatind pe cama- razii lui“ 80, Faţă de presiunea continuă exercitată de inamic în fişia Grupului „Oituz“, comandantul Armatei de Nord a hotärît sprijinirea grupului cu Brigada 37 infanterie (două regimente de infanterie cu 6 batalioane) si opt baterii de artilerie (tunuri și obuziere), întăriri care au început să sosească în zilele de 5/18 şi 6/19 octombrie. Primind acest sprijin, generalul Grigorescu a hotărit să contraatace inamicul pe întreg frontul diviziei 81, Această decizie vădește apărarea dinamică practicată de trupele române în trecătoarea Oituz, supletea şi realismul concepţiei comanda- mentelor noastre, care tindeau să stăvilească înaintarea inamicului nu printr-o rezistenţă pasivă ci să aplice, la locul şi timpul potrivit, riposte ofensive. Actionindu-se astfel nu numai că era ruptă fluenta si coeziunea ofensivei dușmane, dar se obțineau rezultate pozitive si în ceea ce pri- veste influențarea moralului trupelor și populaţiei proprii. Angajind patru grupări de forte — între valea Dofteanei şi valea Casinului —, actionind frontal pe valea Oituzului și manevrind de flanc cu celelalte grupări, trupele Grupului „Oituz“ au trecut în ziua de 8 Istoricul Regimentului Stefan cel Mare nr. 13 infanterie, Iaşi, 1926, p. 21. 8 RRM, vol. III, partea I, p. 348. 423 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Tun românesc de însoţire a infanteriei, calibru 57 mm, în poziție de tragere 6/19 octombrie, orele 11,30, la executarea ripostei. Contraatacul s-a exe- cutat cu mare energie pe toate cele patru direcții, unităţile germano— austro-ungare opunind o rezistență inversunatä. Cu toate acestea, pina în seara zilei, trupele inamicului au fost respinse peste frontiera dinain- tea începerii războiului, elementele noastre înaintate atingind alinia- mentul : vîrful Apostol, satul Hirja, coama Stäneica. Cucerirea vir- fului Stăneica a fost încredinţată batalionului 4 din Regimentul 25 infanterie ; luptînd cu indirjire, ostaşii acestei subunități au reuşit să pună stăpînire pe plaiurile Măgurei și Pălămidei, pe vîrful Runcul Mare şi pe alte înălţimi. Printre cei care și-au pierdut viata în aceasta incles- tare a fost și soldatul Constantin Palade, mereu în prima linie de luptă. Cînd locotenentul Anastasie Banu s-a prăbușit, el a preluat comanda subunitatii şi şi-a purtat cu insufletire spre biruinté camarazii rămaşi în viaţă. Înfruntarea s-a menţinut la fel de vie şi în zilele de 7/20—9/22 oc- tombrie, cînd s-au desfăşurat alte atacuri si contraatacuri de ambele parti, trupele române pastrind în general aliniamentul cucerit. Apărarea metodică efectuată de forțele noastre şi, la momentul oportun, declan- sarea unui contraatac plin de vitalitate au smuls inamicului nu doar iniţiativa, dar si cistigul minim de teren realizat în cursul luptelor, acestea fiind rodul atît al concepţiei clare a comandamentului român, 424 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro deciziilor lui juste si operative, cit si, mai ales, al vitejiei, barbatiei și spiritului de jertfă al combatantilor. Apreciind eforturile eroice făcute de Grupul „Oituzk de la sfîrșitul lunii septembrie pînă in prima decadă: a lui octombrie, comandantul Armatei de Nord a citat prin ordin de zi ostașii și ofiţerii Diviziei 15 infanterie: „Divizia 15, de la co- mandant și pînă la soldat, zilnic, timp de 10 zile, a susținut lupte contra unui vrajmas în plină izbîndă si mult superior în număr, a rezistat cu avint fără seaman, demn de admiraţia tuturor si vitejia stramoseasca [...]. Eroismul si disprețul morţii, dovedite cu prisosintä, îi dă dreptul la admiratiunea si recunoştinţa mea“ ®*, conchidea gene- ralul Constantin Presan. Chiar din ziua de 9/22 octombrie, comandantul Armatei de Nord a ordonat Grupului ,Oituz“ „ca, în legătură la stinga cu Brigada 7 mixtă, să atace și să respingă inamicul peste frontieră, ocupînd după aceasta culmea muntoasă de la vest de frontieră“ 8. Generalul Grigorescu, însu- sindu-si misiunea primită, şi-a restructurat dispozitivul, constituind noi grupări tactice și în aceeași zi a dat ordinul de luptă pentru reluarea contraatacului la 10/23 octombrie. Constituirea grupărilor la nivel tactic şi misiunilor date acestora relevă cunoaşterea temeinică de către coman- dantul grupului a caracteristicilor ofensivei în munţi. El a pus un accent deosebit și pe acţiunea forţelor de compunere mixtă (infanterie-artilerie- mitraliere), care să manevreze rezistentele inamicului. Nu mai puţin importantă pentru reuşita acţiunilor ulterioare a fost schimbarea sub- unităţilor pentru refacere, ca si menţinerea în permanență a unor re- zerve. Toate acestea, coroborate cu o conducere decisă din partea coman- dantilor de pe toate treptele ierarhice, printre care generalul Grigorescu reprezenta un demn exemplu, au constituit tot atitia factori de succes în luptele pe care trupele române le-au dus mai departe pentru apărarea trecătorii Oituz. Trecind neintirziat la contraatac, unităţile Grupului „Oituz“ au zdrobit pe rind rezistentele întîmpinate în zilele de la 10/23 la 13/26 oc- tombrie, luînd numeroși prizonieri si capturind cantități însemnate de arme si muniții. Divizia 71 infanterie austro-ungară a fost silită să se retragă la vest de fosta frontieră dintre România și Imperiul austro- ungar, înregistrînd pierderi grele, care îi slăbiseră simţitor capacitatea combativă. Generalul Falkenhayn a fost nevoit să recunoască faptul că „Puterea ofensivă [a Diviziei 71 infanterie austro-ungară — n.n.] este atît de influenţată în urma luptelor duse necontenit timp de 14 zile, încît îi trebuie acum neapărat un repaus cit de mic“ %, iar pentru a-i reda o minimă capacitate ofensivă a considerat că trebuie consolidată neapărat cu noi forţe. De altfel, gruparea de forțe germano—austre- ungară de la Oituz a fost întărită rapid cu Divizia 8 rezervă bavareză, ale cărei prime batalioane au sosit in zonă si au intrat in lupta în ziua 8 Ibidem, p. 352. "3 Ibidem, p .357. e General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 123. 425 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de 12/25 cctombrie pe plaiul Fata Moartă, infruntind Detasamentul Casin“, 2 Trupele Grupului ,Oituz“ au atins, în seara zilei de 13/26 octom- brie, aliniamentul pantele de est virful Şandru, vîrful Brezoiul, virful Cernica, marginea de nord Poiana Sărată, coama Stăneica ®, ceea ce echivala cu îndeplinirea misiunii primite. Succesul obținut de trupele comandate de generalul Grigorescu a fost clădit pe numeroase jertfe: numai la Divizia 15 infanterie în intervalul 1/14—14/27 octombrie s-au înregistrat 420 morţi, 2 175 răniţi si 880 dispăruţi. O dată cu respingerea inamicului, comandantul Grupului „Oituz“ a apreciat că aliniamentul atins garantează apărarea văilor Slănic, Oituz şi Cașin si a ordonat ca unitățile si subunitățile să-şi întărească pozițiile si să realizeze un dispozitiv de luptă adînc esalonat, sprijinit pe punctele tari din teren. Ideea de a relua în stăpînire intrarea dins- pre Transilvania în trecătoare — cu o dezvoltare largă, ce nu permi- tea o densitate de forte corespunzătoare unei apărări dirze si stabile — a fost părăsită datorită lipsei de forte si mijloace (în acest timp Di- vizia 2 cavalerie a trebuit să pună la dispoziţia Marelui Cartier Ge- neral Brigada 37 infanterie — 6 batalioane — si trei baterii de arti- lerie) și datorită primirii de noi întăriri de către inamic. între 15/28 octombrie—29 octombrie/11 noiembrie, acțiunile in fisia Grupului „Oituz“ s-au redus la atacuri locale si la îndeplinirea unor misiuni de cercetare, trupele noastre consolidindu-si aliniamentul atins. Totodată, comandamentul suprem român a apreciat ca foarte bune rezultatele contraatacurilor executate pe frontul Armatei de Nord și a ordonat la 17/30 octombrie ca ele să fie continuate pentru a „neliniști“ pe inamic și a-l împiedica să-și manevreze forţele pentru a-și crea gru- pări puternice în unele puncte. Același ordin prevedea ca, chiar dacă nu se dispune de efective numeroase, acţiunile să se continue totuși cu detașamente mai mici (batalioane, companii, plutoane), care să se stre- coare pe flancuri şi în spatele posturilor inamice ce trebuiau anihilate. La sfîrşitul lunii octombrie, comandantul Grupului „Oituz“ a ho- tarit regruparea forţelor si mijloacelor, constituind șase detașamente tactice (,Slanic“, „Cernica“, „Oituz, „Stăneica“, „Măguricea“, „Caşin“), corespunzătoare tot atitor direcţii de interzis în fisia de apărare, iar în rezervă, în raionul localităţilor Grozesti si Mănăstirea Casin, a con- centrat patru batalioane de infanterie si Brigada 4 cavalerie. Începînd cu data de 28 octombrie/10 noiembrie, în fisia grupului s-a declanșat a doua bătălie de la Oituz (28 octombrie/10 noiembrie— 2/15 noiembrie 1916), iniţiativa apartinind trupelor române, care au urmărit „descongestionarea frontului Slănic, Oituz“ si „cucerirea cîtorva puncte determinate în sectorul Leşunţul“ 8. In acest scop, Divizia 15 infanterie a primit ca întărire Regimentul 29 infanterie din Divizia 8 infanterie, cu menţiunea de a fi folosit „în caz de mare nevoie“, 85 RRM, vol. III, partea I, p. 378. 8 Jbidem. p. 395. 426 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Baterie de artilerie de cimp românească schimbindu-si poziția sub bombardamentul inamic (desen de epocă) În zilele de 29, 30, 31 octombrie/11, 12, 13 noiembrie, detasamen- tele tactice ale Grupului „Oituz“ au asaltat poziţiile inamicului pe toate cele șase direcţii de acţiune, fiind atins scopul de a-i produce pierderi si a-l împiedica să transfere forte de aici în alte sectoare ale frontului. Atacurile şi contraatacurile au continuat pînă în ziua de 3/16 noiembrie, cînd Grupul „Oituz“ a trecut la apărare în întreaga sa fisie. Înrăutățirea vremii a contribuit si ea la încetarea acțiunilor. Nici inamicul, slăbit prin deplasarea majorității Diviziei 8 rezervă bavareze în alt sector al frontului, n-a mai fost în măsură să întreprindă acțiuni de amploare. Așadar, după mai bine de o lună de zile de acţiuni militare neîn- trerupte, apărătorii trecătorii Oituz puteau să spună cu mindrie că au respectat consemnul „Pe aici nu se va trece!“ Ei au zăvorit această trecătoare, spulberind planurile inamicului de a pătrunde în sudul Mol- dovei. Duşmanul suferise o dureroasă şi grea înfrîngere, în două dintre cele mai importante bătălii din campania anului 1916. Modul cum s-au comportat marile unităţi, unităţile şi subunitățile române în momentele hotaritoare, exemplul care l-au oferit soldaţii și comandanții lor au avut o mare influență asupra moralului armatei si poporului nostru în acaa vreme. 427 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul H. Berthelot menţionează în memoriile sale, la partida zilei de 9/21 octombrie 1916, că în pofida presiunii necontenite a inami- cului către trecătorile Carpaţilor „ideea de contraofensivă se întăreşte. La cele două puncte menţionate [la Turnu Roşu şi pe Valea Praho- vei — n.n.] au fost executate contraatacuri ce promit să progreseze. Acelaşi lucru la Oituz, unde înaintarea austriacă a fost oprită“ %. No- tatia generalului francez — martor ocular al evenimentelor, cu o vedere de ansamblu asupra războiului naţional purtat de România — surprinde starea de spirit ofensivă a comandamentelor și trupelor române în fata năvalei dușmane, voinţa si capacitatea lor de a respinge inamicul, apli- cîndu-i lovituri usturătoare. Bătăliile angajate de forţele române pentru apărarea trecătorii Oituz reliefează importante concluzii de ordin militar privind calităţile ostașilor români, abnegatia, eroismul si spiritul lor de sacrificiu dove- dite în înfruntările dramatice duse pentru stăvilirea ofensivei trupelor dusmane, precum si capacitatea înaltă a comandamentului român de a rezolva cu repeziciune si discernămînt situaţii deosebit de complexe, specifice ducerii luptei în munţi. Comandamentul nostru, obligat ca în primele zile ale înfruntării să opună ofensivei dușmane numai Divizia 2 cavalerie, a reușit, prin conceperea unor ingenioase manevre de flanc, să stăvilească printr-o rezistenţă eficace valurile de infanterie si cava- lerie vräjmase. Ulterior, o dată cu afluirea Diviziei 15 infanterie si a altor unităţi de sprijin, apărarea trecătorii Oituz a fost condusă cu energie sporită, alternîndu-se, conform situaţiilor tactice ivite, acţiunile de apărare cu contraatacuri viguroase şi constituindu-se detașamente tactice sau grupuri de manevră mixte (infanterie cu mitraliere şi arti- lerie) pe direcţiile principale de înaintare a inamicului, ceea ce a condus pe parcursul luptelor la preluarea iniţiativei de către forţele române și la organizarea unui contraatac de proporţii, care a încununat cu succes acţiunile militare desfășurate în această zonă. Totodată, în timpul luptelor s-au evidenţiat atit la nivelul coman- dantilor, cit si al trupei acumulările realizate prin participarea mai în- delungată la acţiuni militare, exprimate de acum într-o experienţă a cîmpului de campanie destul de bogată, încît în momentele decisive ale confruntării ne-am dovedit superiori inamicului, fie în concepţie, fie în execuţie. Semnificativă a fost rezistenţa eroică a Regimentului 15 infanterie „Războieni“ în valea Uzului. Printre cei căzuți aici s-a aflat si maiorul Ștefan Mihăileanu, comandantul batalionului 1, care „s-a stins fără ca cineva să-i fi trimbitat faptele, fără ca vreo decorație să-i fi împodobit pieptul“ 8. Eroi anonimi, cu sutele si miile, care şi-au făcut datoria pînă la capăt, ridicînd cu piepturile lor zid la trecători. , 5 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 23. # Nicolae Dumbravă, Bărbaţii din steaguri, Bucuresti, 1976, p. 64. 428 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Valea Oltului a intrat şi ea în calculele comandamentului german ca un posibil loc de străpungere a barierei muntoase carpatice, deoarece, mai puţin la partea nordică, unde de-a lungul a 20 km sînt cîteva locuri mai înguste, în rest (40 km) se prezintă ca un defileu larg de peste 500 m, care sub aspect militar avea o capacitate de trafic mare, favoriza afluirea rapidă a trupelor pe şosea şi pe calea ferată, oferea posibilități de ma- nevre învăluitoare executate pe văile care aveau deschidere spre Olt. Importanţa strategică a văii Oltului era mărită de faptul că inamicul, odată ajuns în zona deluroasă si de cîmpie, putea fractiona forţele române din Muntenia si Oltenia si își deschidea drumul spre Bucuresti. În acest scop, pe direcţia trecătorii Turnu Roşu acţiona Corpul alpin, pe care comandantul Armatei 9 germane l-a întărit, în cursul lunii sep- tembrie, cu Brigada 2 munte austro-ungară, deplasată din valea Jiului, şi Brigada 10 munte austro-ungară, transportată din Albania. Din aceste mari unităţi s-a constituit Grupul Krafft, care avea misiunea să reia atacul pe direcția Curtea de Arges, Piteşti 8. Forţele germano—austro- ungare totalizau 20 de batalioane (14 de vinători de munte si 6 de in- fanterie) si 16 baterii de artilerie *. © Valea Oltului era apărată de Corpul 1 armată (de la 3/16 octom- brit a trecut sub comanda generalului de brigadă Nicolae Petala), aflat la flancul drept al Armatei 1 române, avînd în compunere Divizia 13 in- fanterie (comandant : general de brigadă Gheorghe Sănătescu), Divi- zia 23 infanterie ** (comandant : general de brigadă Matei Castris) şi Brigada 1 călărași (comandant : general de brigadă loan Oprescu) ***. Forţele române totalizau 33 de batalioane de infanterie, 6 escadroane de cavalerie si 28 baterii de artilerie, avînd un disponibil, după preluarea efectivelor Diviziei 20 infanterie desființate, de aproape 70%/ din cel normal (728 ofițeri si 28 538 trupă)”. Inamicul realiza un raport de forte în mitraliere de 2,2/1 si avea puști-mitralieră la fiecare grupă de luptă ; ca material artileristic poseda 12_baterii de munte, dintre care 2 baterii de obuziere munte și 2 companii aruncătoare de mine, pe cînd trupele române nu dispuneau decît de 3 baterii de munte. Deci adver- sarul era superior în mijloace pentru executarea focului automat, pe # General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 109. * La cele 14 baterii de artilerie s-au adăugat 2 companii de aruncătoare de mine, fiecare fiind similară cu o baterie de artilerie. ** Divizia 23 infanterie s-a constituit la 25 august/7 septembrie din Detasamentul „Lotru“, cu următoarea compunere: 1 escadron din Brigada 1 călăraşi, Bri- gada 3 infanterie (regimentele 2 si 12 infanterie), Brigada combinată (Regi- mentul 44 infanterie si 3 batalioane din Regimentul 1 grăniceri), batalioanele de miliții „Radu Negru“ şi „Argeş“, 4 baterii din Regimnetul 1 obuziere, 4 ba- terii de munte, 3 baterii de diferite calibre ; în total 17 batalioane infanterie, 1 escadron de cavalerie şi 12 baterii de artilerie. *** Forţele brigăzii erau astfel dispersate : escadronul 4 din Regimentul 1 cälärasi la Brezoi, escadronul 1 din Regimentul 2 călărași la Cerbureni (nord Curtea de Argeş), escadronul 2 din Regimentul 1 cälärasi la Divizia 1 infanterie pe Jiu si escadronul 3 din Regimentul 2 cälärasi la Divizia 1 infanterie pe Cerna. Din restul forţelor brigăzii s-a format Regimentul 1/2 cälärasi dislocat la Perişani. 80 Generalul G. A. Dabija, op. cit. vol. II, p. 428. 429 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ACȚIUNILE DE LUPTĂ DIN VALEA OLTULUI ȘI A TOPOLOGULUI. 03/16.10 — 31.10/13.11.1916 Be 10 M AU.) Trupe române Trupe inamice Situatia trupelor la 03.10.1916 Situatia trupelor române la' 26.10.1916 Situaţia trupelor române la 31.10.1916 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Subunitate de infanterie română in marş spre o altă poziţie in timpul luptelor pentru apărarea aliniamentului Carpaţilor cînd unităţile noastre nu aveau nici o pușcă-mitralieră, iar materialul artileristic al acestuia era în asemenea cantitate încît putea să urmeze nemijlocit dispozitivul de atac al infanteriei (vînătorilor de munte). Nu mai putin au atirnat în balanţă cele 14 batalioane de vinätori de munte ale dușmanului — trupe de elită —, bine antrenate pentru luptă în zone muntoase, pe cînd în armata noastră abia în noiembrie 1916 vor fi constituite primele subunități de acest fel 9l. Așadar, trupele române trebuiau să suplinească această superioritate a inamicului prin folosirea cu iscusință a terenului, prin sustragerea de sub focul masat al arti- leriei adversarului, prin manevre ingenioase si riposte ofensive repetate. La 1/14 octombrie, trupele române se găseau în apârare, avînd Divizia 23 infanterie la est de Olt între 2 km vest virful Negoiu si exclusiv localitatea Ciineni, pe aliniamentul vîrful Florii, pichetul Scara, vîrful Ciortea, virful Lăcustelor, vîrful Coti, muntele Ciineni Zănoaga, 91 La 3/16 noiembrie 1916 Scoala de schiori a fost transformată în Corpul vinätori- lor de munte. După două luni, acesta a fost organizat într-un batalion de vinätori de munte, cu garnizoana la Tirgu Neamţ. Aici vinătorii de munte s-au instruit pînă în vara anului 1917, cînd au fost trimişi pe front, remarcîndu-se în bătăliile de la Oituz si Mărășești (Maior Vasile Tutula, căpitan Ion Circu, Sus pe creste, spre victorii! 70 de ani de la întemeierea vinătorilor de munte, în LIP, nr. 4(10)/1986, p. 40—42, 61). 431 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pantele de nord ale muntelui Pleşul; sectorul de apărare al diviziei avea o dezvoltare frontală de aproximativ 50 km. Unităţile diviziei erau lipsite însă de omogenitate, carenta intervenită în urma luptelor grele purtate anterior. Din cauza pierderilor mari, suferite în acțiunile din gura defileului şi după aceea, s-a recurs la contopirea unor companii şi batalioane din diferite regimente, dînd astfel naştere unor uni- täti denumite „combinate“. Rigorile iernii foarte timpurii începuseră să fie simțite în munţi, iar trupele luptau fără întrerupere de la incepu- tul războiului, fără să fi avut răgazul necesar odihnei si refacerii. La vest de Olt, pînă la virful Pietrosul, se găsea în apărare Di- vizia 13 infanterie, pe aliniamentul gara Lunci, virful Cätänelul, mun- tele Murgasul, 2 km muntele Robul, 4 km nord virful Pietrosul, vîrful Santul Calului, vîrful Dilmelor ; dezvoltarea sectorului de apă- rare era de aproximativ 36 km. Brigada 1 călăraşi avea escadronul 4 din Regimentul 1 cälärasi la Brezoi, la dispoziţia Corpului 1 armată, escadronul 1 din Regimentul 2 cälärasi la Corbeni (nord Curtea de Argeş), pentru supravegherea intervalului cu Armata 2 (celelalte es- cadroane ale regimentelor 1 şi 2 călăraşi erau la dispoziţia Armatei 1). În rezerva Corpului 1 armată nu se găseau decît escadronul 4 din Regimentul 1 călărași şi trei companii de pionieri, acestea din urmă la Poiana %. Valea Oltului prin lărgime, căi de comunicaţie şi configuraţia generală a terenului, care permitea manevra trupelor, oferea condiţii favorabile pentru concentrarea eforturilor ofensive ale forțelor inamice pe mai multe direcţii (în valea propriu-zisă, dar şi peste creste), ceea ce a determinat comandamentul român să încerce să acopere cu forțele aflate la dispoziţie — insuficiente totuşi — întreaga sa deschidere. Silite de împrejurări, trupele Corpului 1 armată au realizat astfel dispozitive defensive prea largi si mai putin adinci, care — evident — nu asigurau condiţii prielnice executării ripostelor ofensive si acţiunilor pentru ni- micirea inamicului pe părți, în eventualitatea pătrunderii acestuia în zonă. Unităţile române nu controlau toate înălțimile dominante din lipsă de forte, neavînd suficiente mijloace de cercetare si transmisie operativă a informaţiilor, capabile să înregistreze din timp intenţiile ofensive ale adversarului şi să faciliteze astfel apărarea defileului prin conjugarea eforturilor trupelor care acționau pe creste cu cele din vale; unităţile românești nu erau formate — cum s-a arătat — din trupe specializate pentru lupte în munţi, spre deosebire de adversar, care dispunea si de echipament adecvat şi de armament greu. Planul ofensivei germano—austro-ungare prevedea, într-o primă fază, deschiderea pasului Turnu Roșu si pătrunderea pînă la Curtea de Argeş. În acest scop, la 1/14 octombrie, generalul Krafft a fixat defi- nitiv planul de manevră al forţelor si mijloacelor grupului, care sta- bilea : un atac de front, combinat cu învăluirea ambelor flancuri ale Corpului 1 armată român, acţiunea principală de învăluire executîndu-se ® RRM, vol. III, partea I, p. 717. 432 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro asupra flancului drept al frontului român, la est de rîul Olt. Pentru aceasta, Corpul alpin trebuia să atace de front în sectorul rîul Olt la dreapta, muntele Surul (inclusiv) la stînga, iar Brigada 10 munte austro- ungară la vest de Olt în sectorul virful Steflesti, defileul Oltului ex- clusiv, cu efortul pe direcția vîrful Robul, virful Pietrosul,. poiana Su- litei, Golotreni (est Brezoi) ; Brigada 2 munte austro-ungară urma să-și dezvolte atacul pe direcția vîrful Puha, virful Moscovul, vîrful Stiu- beiului, muntele Fruntile, Curtea de Argeş %. În ziua de 3/16 octombrie forţele atacatoare au trecut la ofensivă, declansindu-se astfel bătălia de pe văile Oltului și Topologului. (3/16 octombrie — 14/27 noiembrie). Brigăzile 2 si 10 munte acționau asupra flancurilor Corpului 1 armată român ; în centrul fisiei, pe direcţia prin- cipală a ofensivei Grupului Krafft, Corpul alpin a executat foc de neutralizare cu artileria. Presind puternic in tot cursul zilei, pre- cum şi în noaptea de 3/16—4/17 octombrie, adversarul a cucerit cu Brigada 10 munte austro-ungară vîrfurile Pietrosul si Veverita, aflate în fisia Diviziei 13 infanterie. În dreapta, în fisia de apărare a Divi- ziei 23 infanterie, Brigada 2 munte austro-ungară a ocupat baza de plecare in fata muntelui Moscovul, în vederea trecerii la atac în ziua de 4/17 octombrie. Pentru a recistiga poziţiile cedate, în prima zi de luptă, la 4/17 oc- tombrie Divizia 13 infanterie a contraatacat inamicul pătruns în fisia sa de apărare şi a respins trupele dusmane de pe înălțimile Pietrosul şi Veverita. Dar în cursul aceleiaşi zile, adversarul a dezläntuit din nou ofensiva în întreaga fisie de apărare a corpului de armată român, cu intensitate sporită pe direcţiile muntele Suru, muntele Olanu, mun- tele Coti, muntele Ciineni, înălţimea Zănoaga. Batalioanele 1 si 2 din Regimentul 44 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 2 infanterie şi companiile 1, 2, 4 si 12 din Regimentul 1 grăniceri au respins şase atacuri succesive date de batalioanele alpine inamice pentru cucerirea înălțimilor Suru si Coti. Introducind noi forte, inamicul a reușit, în cele din urmă, să pună stapinire pe muntele Suru. Ofensiva declanșată cu o zi înainte s-a prelungit și pe 5/18 octom- brie, in fisia Diviziei 23 infanterie, cu Brigada 2 munte austro-ungară, care, profitind de slabele rezistențe (plutoane si companii) ale trupelor noastre, a cucerit pe rind muntele Comarnicul si Clabucetul, iar pe valea Argeşului a ajuns pînă în apropiere de localitatea Cumpăna. Această manevră a Brigăzii 2 munte austro-ungară amenința dreapta şi spa- tele Corpului 1 armată român, fapt ce a determinat comandantul acestuia să constituie o grupare de contraatac, sub comanda colonelului Mar- cel Olteanu (comandantul Regimentului 2 călăraşi). În compunerea ace- steia au intrat toate subunitățile aflate în rezerva corpului de armată şi a Diviziei 23 infanterie. Contraatacul executat de Detasamentul Olteanu în ziua de 6/19 oc- tombrie a reuşit să respingă inamicul de pe munţii Mizgavul si Suru, %3 Ibidem, p. 723—725. 433 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro forţele române consolidindu-se puternic pe aceste înălțimi. In timp ce la stînga dispozitivului român se desfășurau acţiunile încununate de succes ale Detasamentului Olteanu, la est, pe valea Topologului, Bri- gada 2 munte austro-ungară a continuat să pătrundă în adîncimea apă- rării, ajungind cu elementele înaintate la Sălătrucu de Sus amenintind spatele dispozitivului de apărare si interceptind comunicaţia dintre valea Oltului și Curtea de Arges. La mică distanţă în spatele brigăzii austro-ungare afluia un grup de izbire format din trei batalioane ale Corpului alpin. Încercările de a respinge inamicul cu forţele existente în zonă nu au reușit %, În fisia Diviziei 13 infanterie, trupele adverse au reluat atacul în ziua de 6/19 octombrie pe întregul front, cu efortul pe direcția înăl- timii Murgasul (în fisia Brigăzii 26 infanterie) ; Regimentul 57 infan- terie, rezistind eroic, a respins șapte atacuri ale dușmanului, care a lăsat pe cîmpul de luptă aproape 300 de morţi și răniți, făcînd și 20 prizo- nieri %. Adversarul a izbutit să pătrundă însă în flancul drept al Corpu- lui 1 armată pina la localitatea Sălătrucu, amenintind spatele dispo- zitivului de apărare si interceptind comunicaţia dintre Valea Oltului si Curtea de Arges, la vest de Olt (în fisia Diviziei 13 infanterie) ; inami- cul inregistrind mari pierderi, s-a instalat pe înălțimile Uria si Chitiane- tul, în timp ce trupele noastre se aflau în dispozitiv de apărare pe muntele Gorganul. Situaţia critică de la flancul drept al dispozitivului impunea comandamentului Corpului 1 armată luarea unor decizii prompte, a căror aplicare să ducă la refacerea apărării. Pentru respingerea inamicu- lui infiltrat adînc la flancul drept al dispozitivului român, comandantul Corpului 1 armată. regrupind forţele din zonă, a constituit detașamentul comandat de colonelul Henri Cihoski (5 batalioane de infanterie și 3 baterii), cu care a hotărit executarea unui contraatac în raionul Sălă- trucu. Totodată, a ordonat Diviziei 13 infanterie să contraatace şi să reocupe aliniamentul initial °°. În ziua de 7/20 octombrie, contraatacul executat de Detasamentul Cihoski a reușit să respingă inamicul pînă la nord de Sălătrucu și pe înălțimile Sulea si Poiana Spinului. Detasamentul Olteanu, care acționa la 25 km nord Sălătrucu, a infrint forțele adverse care atacau înălțimea Sf. Ilie şi contraatacînd viguros le-a produs mari pierderi, restabilind legăturile cu subunitățile aflate pe înălțimile Olanul, Călugărul, Zănoaga, Stina Mare si Poiana Spinului. În fisia Diviziei 13 infanterie, acțiunea pentru recucerirea pantelor de vest ale muntelui Gorganul nu a reușit. Tentativa dușmană de a cuceri înălțimea Murgașul s-a lovit de re- zistenta dirză a luptătorilor din Regimentul 57 infanterie, care au res- pins toate atacurile executate de trupele alpine. Datorită presiunii inamicului în întreaga fisie a Corpului 1 armată şi reuşitei parțiale a contraatacurilor acestuia, executate la flancul drept în zilele de 8/21 şi 9/22 octombrie, comandantul corpului a decis întă- 9% Ibidem, p. 745. 93 Ibidem, p. 746. 86 Arh. M.Ap.N., fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 22. 434 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro rirea apărării pe un nou aliniament, marcat de înălțimile nord Călugărul, Stina Zănoagei, Mormintul, Omul de Piatră, Carbunarul, Rigloul, Veve- rita, Pietrosul; Divizia 23 infanterie a fost dislocată la est de Olt, între vîrful Călugărul si cursul de apă respectiv, exclusiv, iar Divizia 13 infanterie la vest de Olt, între acest rîu și virful Pietrosul, ambele inclusiv. Între Topolog și Argeş a trecut la apărare Detașamentul Cihoski, pe aliniamentul virful Ghitu, muntele Frunti. Detasamentului comandat de colonelul Traian Mosoiu i s-a încredințat raionul Poiana, muntele Clocotita, Poiana Spinului, muntele Sulea. Noile măsuri luate și-au atins obiectivul propus. În cursul celor două zile de lupte neîntrerupte, trupele române, executind repetate con- traatacuri, au reușit să respingă inamicul la nord de Sălătrucu, restabi- lind situaţia la flancul drept al Corpului 1 armată. La 9/22 octombrie 1916, generalul H. Berthelot a rezumat în felul următor situaţia existentă în valea Oltului, remarcind fermitatea apărării dinamice a trupelor române : „Presiunea continuă pe toate fronturile. Divizia 13 infanterie se apără energic pe malul drept al Oltului“ %. Între timp, Grupul Krafft a primit noi întăriri (Brigada 15 infan- terie rezervă — regimentele 13 și 18 infanterie și 3 baterii, Regimen- tul 36 Landsturm infanterie german). El și-a intensificat loviturile între Olt si Arges, pe direcţiile Găujani, Perișani. iar cu Brigada 2 munte austro-ungară pe valea Topologului. Între 10/23 și 15/28 octombrie, for- tele germano—austro-ungare au continuat atacurile in fisia Diviziei 23 in- fanterie si deși trupele române au executat contraatacuri repetate, au fost nevoite să cedeze teren, ocupind în final aliniamentul ruinele cetății Radu Negru, muntele Fruntile, nord Titesti, Racoviţa, iar Divizia 13 infanterie, aliniamentul muntele Rigloul, virful Pietrosul, vîrful Moled- vișul. În urma acestor lupte înverșunate adversarul a pătruns într-un important raion, delimitat de înălțimile Stina Zănoaga, Mormintul și Omul de Piatră, precum și o parte din muntele Cărbunarul, care consti- tuia baza apărării între Olt și Argeș. Trupele atacatoare și-au creat astfel noi posibilități de acţiune ofensivă pe direcţia Curtea de Arges, amenintind dinspre sud-vest flancul și spatele Diviziei 13 infanterie. Între 16/29 octombrie—31 octombrie/13 noiembrie Grupul Krafft a primit noi întăriri: Divizia 216 infanterie germană care, sosită în zonă la 26 octombrie/8 noiembrie, a fost introdusă în dispozitivul grupu- lui pe direcția de efort vîrful Omul de Piatră, Sălătrucu. Cu fortele împrospătate, inamicul și-a intensificat atacurile împotriva dispozitivului Diviziei 23 infanterie. Situaţia devenind gravă la Corpul 1 armată, Marele Cartier General a ordonat Armatei 1 ca Divizia 13 infanterie „să reocupe imediat vechea poziţie [vîrful Rigloul, virful Veverita, virful Pietrosul, aliniament de pe care s-a retras la ordinul Corpului 1 armată pe aliniamentul Pietrele Comoarei, poiana Sulitei, Plesoianul și muntele Armeanul — n.n.] %. 97 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 24. %# RRM, vol. III, partea a III-a, p. 124. 435 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sublocotenentul (r) Nicolae Golescu, din Regimentul 54 infanterie, căzut la 27 octom- brie/9 noiembrie 1916, in luptele de pe valea Oltului Decizia era justă deoarece poziția înaintată a Diviziei 13 fata de divi- zia 23 constituia o serioasă amenințare pentru inamic şi dădea posibili- tatea de a-l manevra cu multi sorti de izbîndă. În același timp, la 25 octombrie/7 noiembrie, Marele Cartier General a pus la dispoziția Armatei 1 Divizia 14 infanterie * (comandant : colonel Dimitrie Colori) pentru a întări Corpul 1 armată. Asa cum evidenţiază măsurile luate, comandamentul român a reacționat prompt într-o situație devenită cri- tică pentru apărare în zona Corpului 1 armată. Forţele dușmane au continuat să înainteze pe valea Topologului, trupele Diviziei 23 infanterie instalindu-se în cursul zilei de 26 octom- brie/8 noiembrie pe un nou aliniament (vîrful Ghiţu, muntele Fruntile, Poiana Spinului, riul Bäiasu) ; comandantul Corpului 1 armată a hotärit, de asemenea, să deplaseze 4 batalioane din Divizia 14 infanterie, abia debarcate la Curtea de Argeș, la Sălătrucu, pentru a întări flancul drept al Diviziei 23 infanterie. La vest de Olt, Divizia 13 infanterie, executind ordinul primit, a reocupat vechea poziţie. În zilele următoare, forte ale diviziilor 14 şi 23 infanterie au executat contraatacuri locale pentru re- cucerirea unor puncte tari din teren, ca muntele Fruntile, Poiana Spinu- lui, muntele Sulea. La data de 1/14 noiembrie Corpul 1 armată se găsea în apărare, sub presiunea constantă a inamicului, pe aliniamentul virful Ghitu, muntele Frunţile, muntele Clocotici, nord Dängesti, nord mănăstirea Stinisoara, mănăstirea Cozia, Oltul, pantele de sud ale văii Lotrului, * Divizia 14 infanterie se găsea în rezerva Marelui Cartier General, în zona Chitila, Mogoşoaia, unde sosise de la Armata de Nord, fiind înlocuită de trupe din Armata 9 rusă. Divizia avea în compunere regimentele 54, 67, 85, 86 in- fanterie, 24 artilerie, divizionul 4 obuziere, cu un total de 13 batalioane infan- terie, 8 baterii de artilerie, 20 mitraliere si un efectiv de 406 ofițeri, 19 741 trup5. . 436 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro localitatea Malaia. În aceeași zi, la orele 21,30, comandantul Armatei 1 a raportat Marelui Cartier General, în urma analizei raportului de forte din zona Corpului 1 armată, că ,situatiunea se înrăutățește la Olt, pe zi ce trece, din cauza presiunii neîncetate ce face inamicul“ %, Pina la 6/19 noiembrie, trupele Corpului 1 armată au desfăşurat acțiuni de apărare combinate cu riposte ofensive, producind pierderi inamicului si încetinindu-i înaintarea. Pierderile proprii înregistrate au fost însă foarte mari. Efectivele diviziilor au scăzut atît de mult — se arată în jurnalul de operaţii al marii unități — „încît nu se mai poate face deosebirea între divizie, brigadă si regiment“. Astfel, Divizia 14 infanterie a rămas cu un efectiv de 42 ofițeri (din 406) și 2974 trupă (din 19 741) 1%. Fata de situația în care se găseau trupele, comandantul corpului a raportat esalonului superior că este necesară întrunirea efec- tivelor diviziilor componente. Decizia Marelui Cartier General a fost de a dirija în zona Corpului 1 armată Divizia 8 infanterie (comandant: general de brigadă Ioan Pătraşcu) *, din după-amiaza zilei de 7/20 noiem- brie, în scopul de a înlocui diviziile 11 ** si 23 infanterie. Pentru execu- tarea ordinului, comandantul Corpului 1 armată a luat măsuri în conse- cinta, dispunind diviziilor 13, 14 şi 23 infanterie „să se menţină. cu orice pret pe poziţiile ce ocupă, pentru ca Divizia 8 [...] să aibă timpul necesar să ocupe poziția indicată [...]. După ocuparea ei, trupele divi- ziilor 11 si 23, pe înserate, să se retragă spre sud, în spatele Diviziei 8, unde se vor îndruma spre Pitesti; elementele din Divizia 14 si Divi- zia 13 vor fi indrumate către diviziile respective“ 101. Comandantul Corpului 1 armată a hotărît să pregătească un nou aliniament de apărare care trecea pe la Cerbureni, Merișani, Birsesti, dealul Cälimänestilor. Retragerea diviziilor 13 si 14, precum si a unor parti din Divizia 23 infanterie pe noul aliniament s-a executat în ziua de 7/20 noiembrie ; în noaptea de 7/8 (20/21) noiembrie, sectorul Blaju (exclusiv), valea Babii (exclusiv) a revenit Diviziei 8 infanterie. Inamicul a luat contact cu trupele noastre pe noul aliniament în ziua de 9/22 noiembrie, iar a doua zi a trecut la ofensivă în întreaga fisie a Corpului 1 armată, inregistrind însă un nou eşec. Reluînd actiu- nile, trupele dușmane au reuşit să obțină pe 11/24 noiembrie unele succese pe direcția Cerbureni. Datorită situației nefavorabile create prin pătrunderea forțelor germano—austro-ungare în Oltenia şi retragerea trupelor Armatei 1 pe malul estic al Oltului, comandantul armatei a 99 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 181. 160 Jbidem, p. 204. * Divizia 8 infanterie se găsea în rezerva Marelui Cartier General în raionul Milcoiul (10 km sud-est Rimnicu Vilcea), Poienari, Dedulesti, avînd în com- punere : Brigada 37 infanterie (regimentele 66 si 77 infanterie), Brigada 1 infanterie (regimentele „Cloșca“ şi ,Crisan“), Regimentul 17 artilerie, cu un total de 12 batalioane infanterie si 8 baterii de artilerie şi un efectiv de 321 ofițeri şi 15 415 trupă (Buletinul zilnic, nr. 84 din 6/19 XI al Diviziei 8 infanterie). ** Divizia 11 infanterie se găsea în apărare în valea Jiului. 101 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 209. 437 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Obuzier din înzestrarea ar- matei austro-ungare in timpul luptelor de pe valea Oltului (după un desen de A. Reich) ordonat generalului Petala ca în cursul nopţii de 11/12 (24/25) noiembrie să rupă contactul cu inamicul şi să se retragă pe aliniamentul valea Sasului (sud Curtea de Arges), Noaptesu, Schitu-Matei, Pieleşti 102. Epo- peea apărării văii Oltului își scria ultima filă. Pe parcursul întregii acțiuni, trupele române s-au apărat cu dirze- nie şi au încercat să oprească unităţile vrajmasului. Acolo „unde nu se așteptau — nota în memoriile sale unul din participanți — [trupele inamice — n.n.] găseau drumul închis si sfărimăturile noastre de viteji îi oprea şi-i contraatacat“ 193, Așadar, începute la 3/16 octombrie si terminate la 13/25 noiembrie, luptele pentru apărarea defileului Oltului au pus la grea încercare tru- pele române și comandamentele de la toate nivelurile. Prezent în raionul acţiunilor de luptă la 28 octombrie/10 noiembrie 1916, generalul Henry Berthelot a consemnat faptul — recunoscut de toţi 102 Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. I, p. 158. 103 Dinu Cluceru, Povestiri de pe front (1916—1917). Fapte mari sdvirsite de cei mici, Bucureşti, 1935, p. 45. 438 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro comandanții români intilniti — că „trupele sînt obosite“. Mentionind că Divizia 14 infanterie a luptat continuu, fără posibilitate de refacere a potenţialului combativ al trupelor, generalul francez se întreba : „Cum se poate duce o acţiune îndelungată în aceste condiţii? Si totuși Berthelot va constata, în aceeaşi zi, urmărind acţiunea forțelor române, că „trupele se bat bine“ 19. Acest elan combativ, generat de sentimentele inaltatoare ale iubirii de glie, care au animat necontenit combatanții români, a fost cheia izbînzii reale din acest sector al frontului. Eforturile disperate ale inami- cului de a străpunge dispozitivul trupelor române de pe valea Oltului şi a pătrunde mai departe în Muntenia au eșuat, forţele apărării dove- dindu-se de netrecut. Comandamentul Corpului 1 armată, utilizînd cu iscusinta formele terenului muntos, a recurs la variate manevre învălui- toare, la replieri succesive pe aliniamente favorabile, urmate de riposte ofensive energice, care au anulat de cele mai multe ori succesele obti- nute de inamic în diferite faze ale luptelor. Practic, apărarea în zona defileului Oltului înregistrase un succes. Inamicul a fost împiedicat să pătrundă către sud, în Cîmpia Română, spre Curtea de Arges, Pitesti si de aici mai departe, spre Capitală. Ostasul şi ofițerul român s-au bătut cu aceeași exemplară dăruire si în defileul Oltului, împiedicînd planul inamicului de a pătrunde la sud de lanţul muntos. Jertfa celor căzuţi aici nu a fost zadarnică. Miile de morminte, presărate pe înălțimile din stînga si dreapta Oltului, sînt o dovadă elocventă a vitejiei şi spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă apărătorii trecătorii Turnu Roşu. Printre aceştia se înscrie şi numele generalului David Praporgescu *, comandantul Corpului 1 armată, care, cu iscusintä si cutezantä, a reușit să zădărnicească planurile dus- mane de a pătrunde în defileul Oltului. A acţionat energic, urmărind să 104 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 35. * David Praporgescu (n. 10 decembrie 1865, Turnu Măgurele — m. 30 septembrie 1916, Coti), după satisfacerea stagiului militar, s-a reangajat în armată cu gradul de sergent. Preocupat de desavirsirea pregătirii militare, a urmat cursu- rile Școlii militare de ofiţeri, ale Școlii speciale de cavalerie din Bucuresti si ale Școlii speciale de cavalerie de la Saumur. Datorită activității desfăşurate, înaltei pregătiri profesionale, în aprilie 1916 a fost înaintat la gradul de general de brigadă. În momentul intrării armatei române în război se găsea la comanda Diviziei 20 infanterie, care avea misiunea de a supraveghea fron- tiera dunăreană între Corabia și Turnu Severin, după care i s-a încredințat comanda Detasamentului „Lotru“, destinat a acţiona pe valea Oltului. În luptele din această zonă, generalul Praporgescu, animat de înalte sentimente patriotice şi-a pus întreaga energie si capacitate în slujba apărării ţării. In consecință, la 18 septembrie/2 octombrie i s-a încredințat comanda Corpului 1 armată, ce acţiona tot în acelaşi spaţiu de luptă. Conduse cu competenţă, trupele din subordinea sa au reuşit să oprească înaintarea inamicului. La 30 septembrie/13 octombrie, pe cînd inspecta poziţiile trupelor din Divizia 23 infanterie de la Coti a fost rănit mortal de un obuz. Moartea generalului Praporgescu a îndurerat profund întreaga armată, care pierdea un ofițer de prestigiu, priceput si viteaz, capabil de sacrificiul suprem pentru eliberarea pămîntului străbun. 439 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă David Praporgescu, comandantul Corpului 1 armată, căzut eroi la 30 septembrie/13 octombrie 1916, in luptele de pe valea Oltului respingă orice atac si a contraatacat cu dirzenie. În concepţia sa nici o palmă de pamint nu trebuia cedată fără luptă. „Nimeni nu mai are dreptul să dea un pas înapoi, nimănui nu-i mai este îngăduit să şovăiască ci, agätindu-se cu indirjire de munţii care ne-au ajutat si ferit intot- deauna, să învingem sau să murim cu glorie pentru Patrie“ 195. Ultimele cuvinte ale primului general român căzut în linia întîi la 30 septembrie/13 octombrie au fost: „Nu slabiti credința, a noastră e izbinda !* 16, cuvinte ce pot fi socotite un adevărat testament de român si de militar. Această credință a prins aripi si s-a răspîndit în toată tara în acele clipe de grea încercare cînd era mai mare ne- voie de ea. Căci.vestea morţii acestui comandant de prestigiu a pro- dus o vie mihnire in toate sufletele româneşti. În semn de recunoș- tinta si pentru cinstirea memoriei bravului general, în Turnu Măgurele, orașul natal, a fost înălțat un frumos monument, iar în loca- litatile Ciineni si Ciinenii Mari două însemne memoriale îi perpetuează amintirea !°7, În luptele crincene din zona Coti — zonă de mare importanţă pentru apărarea defileului Oltului — ostașii Regimentului 1 grăniceri s-au apărat cu înverșunare, luptind la baionetă, trecînd adesea la ener- gice contraatacuri pentru a opri înaintarea inamicului. Printre eroii acestei unităţi se înscrie si sublocotenentul poet Constantin T. Stoika, un ostas ,viteaz, curajos pind la nebunie, dovedind spirit de sacrificiu 1% Apud Vasile Iosipescu, maior Gheorghe Preda, Generalul David Praporgescu, Bucuresti, 1967, p. 80—81. 106 Ibidem, p. 81. 107 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă si jertfe, Bucureşti, 1983, p. 135, 397. 440 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro si îndrăzneală uimitoare, singe rece si mai cu seamă si mai presus de toate îndeplinirea cu orice pret a misiunilor delicate și periculoase“ 108 — după cum îl descrie comandantul său. A murit în luptă, asa cum şi-a dorit, si a fost înmormîntat în cimitirul eroilor de la Titesti. Valea Jiului, cu trecătoarea Surduc (Lainici), a fost teatrul unor inversunate confruntări militare, unde balanţa victoriei a înclinat cînd de o parte, cînd de cealaltă. În istoriografia noastră militară acţiunile de pe valea Jiului, din momentul cînd s-a conturat clar scopul urmărit de inamic de a pătrunde la sud de munţi, sînt tratate sub denumirile de prima bătălie de la Jiu (luptele desfășurate între 10/23 si 16/29 oc- tombrie) şi a doua bătălie de la Jiu (29 octombrie/11 noiembrie—4/17 no- iembrie) 1%. Inamicul a mai întreprins două acţiuni ofensive în această zonă, dar ele au avut un scop limitat la fixarea forţelor române din faţă pentru a-și crea condiții favorabile de străpungere în alte zone ale frontului românesc pe Carpaţii Meridionali. În vederea trecerii la ofensivă pe valea Jiului, generalul Fal- kenhayn a constituit Grupul Kneussl (comandantul Diviziei 11 infanterie germană), compus din comandamentul Diviziei 301 infanterie austro- ungare, care avea în subordine Brigada 144 infanterie austro-ungară (10 batalioane infanterie, 2 batalioane cicliști si 6 baterii de artilerie), Divizia 11 infanterie germană (6 batalioane de infanterie, 4 escadroane de cavalerie şi 10 baterii de artilerie), Divizia 6 cavalerie germană (24 escadroane de cavalerie si 3 baterii de artilerie) *. În total, Grupul Kneussi avea în compunere 16 batalioane de infanterie, 2 batalioane cicliști, 28 escadroane de cavalerie și 22 1/2 baterii. Comandamentul germano—austro-ungar a încadrat prima bătălie de la Jiu în ansamblul ofensivei pe Carpaţi, ce urmărea realizarea unei „spărturi“ a frontului românesc, prin care să se introducă mase mari de forțe pentru exploatarea succesului. Zona muntoasă de la vest de Jiu, delimitată la est de rîu, iar la vest de muntele Arcanul, Frincesti, oferea condiţii favorabile acţiunii trupelor în ofensivă, permitind întoarcerea flancului stîng al dispozitivului trupelor române aflate cu limita dinainte pe creastă. „Ideea de bază a operațiunilor de acolo — nota generalul Falkenhayn — a fost și este de a deschide drum masei de cavalerie în regiunea deluroasă română, în scopul de a o utiliza apoi, în primul rînd pentru a executa o largă învăluire a grupurilor române care se află în fata eis 110, 18 Apud Locotenent-colonel Gheorghe Preda, Poetul-erou sublocotenent Constantin T. Stoika, Bucuresti, 1974, p. 99—100. 109 Vezi Colonelul Alexandru Niculescu, Luptele de la Jiu 1916, Bucuresti, 1976, p. 97—120 ; Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vo] I, p. 158—163 ; Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. II, p. 365—426. * Pe timpul desfășurării luptelor în prima bătălie a fost adusă în zonă si Divizia 7 cavalerie germanä. "© General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 125. 441 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro PRIMA BĂTĂLIE DE LA JIU. 10/23—16/29.10.1916 Gp. KNEUSSL zatului D.N I(G.);D.6 Cv pit Re https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Concepţia de acţiune a Grupului Kneussl avea în vedere angajarea si fixarea de front a forţelor române în pasurile Surduc si Vulcan si întoarcerea apărării trupelor române din aceste trecători pe la vest şi est, cu efortul principal pe la vest, pe direcţia de acţiune a Diviziei 6 cavalerie !!!. În acest scop, ordinul de operaţii al Grupului Kneussl pre- vedea : atac prin surprindere în dimineaţa zilei de 10/23 octombrie, actionindu-se de front în sectorul Sigleul Mic, est pasul Surduc, cu acţiuni de flanc peste muntele Arcanul si virful Nedeilor. Obiectiv de atins : străpungerea munților pînă pe aliniamentul ieşirea din pădurea nord localitatea Dobrita, dealul Lesiului 112. Forțelor inamicului ce urmăreau să treacă la ofensivă li se opunea, așa cum s-a mai arătat, Divizia 11 infanterie, dar aceasta avea efectivele serios diminuate prin deplasarea a opt batalioane de infanterie si a două baterii de artilerie în sprijinul Corpului 1 armată, pe valea Oltu- lui. Divizia avea la 10/23 octombrie o forță combativă de 17 batalioane de infanterie, două escadroane de cavalerie şi 15 baterii de artilerie, din care cinci baterii de munte, de 63 mm si 57 mm !!. Marea unitate română ocupa o fisie de apărare cu limita dinainte cuprinsă între creasta Bucolia (virful Bora), la 25 km est Livezeni, și virful Ostia, 15 km sud-vest Cimpul lui Neag, avînd traseul: virful Mindra, virful Gropul, pasul Surduc, virful Cindetul, virful Drăgoiul, vîrful Straja, virful Mutu, vîrful Muncel, virful Rostovanul, vîrful Ostea. Largimea fisiei de apărare era de 63 km, divizia grupindu-si majoritatea forţelor și mijloacelor între virful Gropul şi vîrful Mun- cel, vizind îndeosebi închiderea celor două trecători — Surduc si Vulcan. Fisia diviziei a fost împărțită în două sectoare de brigadă, unul la est de Jiu (Brigada 21 mixtă, cu limita stingă Jiul inclusiv), celălalt la vest (Brigada 22 mixtă, cu limita stîngă pe virful Muncelul). Pentru acoperirea flancurilor şi asigurarea legăturilor cu sectoa- rele vecine de la Olt si Cerna au fost constituite patru detașamente care acționau sub ordinele directe ale Diviziei 11 infanterie. La flancul stîng se aflau : detașamentul comandat de maiorul Mihail Trușculescu, de- numit şi Detașamentul „Muncel“, dispus pe înălțimea Muncelul Mic şi dealul Semileul, format din două batalioane de' infanterie, o baterie de artilerie şi o companie de pionieri ; Detasamentul „Rostovanul“, format din două companii, situate în înălțimile Rostovanul și Măcrişul ; Detașa- mentul „Ostia“, de mărimea unei companii, întărit cu o secție mitraliere, pe înălțimea Ostia. La flancul drept era dislocat Detașamentul „Obirșia Lotrului“, format din două companii, amplasate pe dealul Poiana Muierii. În rezerva diviziei se aflau : un batalion de infanterie cu două companii din Regimentul 58 infanterie şi două companii de infanterie din Regi- mentul 26 infanterie la Bumbesti, Jiu, escadronul 2 din Regimentul 2 călărași la Horezu, escadronul 2 din Regimentul 1 cälärasi la Turcinesti, 1!!! RRM, vol. III, partea I, p. 808. 112 Ibidem, p. 809. 113 Jbidem. 443 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro o companie de cicliști la Horezu şi bateria 28 artilerie, în aceeaşi localitate. La începutul inclestärilor de pe valea Jiului raportul de forte era următorul : Forte combatante Batalioane Fe AR ae een Divizia 11 infanterie romana 17 plus o companie ciclisti 15. 2 | es [a Grupul Kneussl 18 — din care 2 batalioane 22,5 28 cicliști Raport de forțe 1/1,1 1/1,5 1/14 Daca in privinta batalioanelor de infanterie exista un relativ echilibru numeric, in schimb inamicul era superior sub aspectul mij- loacelor de foc si mai ales sub acela al capacității de manevră, favorizată de numărul mare de escadroane de cavalerie (28) şi cele două batalioane de cicliști. Cu forțele de care dispunea, Divizia 11 infanterie, avînd de apărat un front de 63 km, a putut organiza eficient doar o singură poziție de apărare, pe creastă, cu o mică rezervă în defileul Jiului. Această linie de apărare, subțire, nu beneficia în adincime de linii succesive favorabile rezistenței datorită caracterului lanțului muntos al Vilcanilor — o sin- gură creastă între Jiu şi Motru, orientată est-vest. Odată depăşită această creastă, inamicului îi era deschis drumul spre depresiunea Tirgu Jiu, toate crestele şi văile avînd orientarea nord-sud. Condiţiile de teren favorabile ofensivei de la nord spre sud au fost sesizate de comanda- mentul inamic. Generalul Erich von Falkenhayn nota : „Munţii erau aci mult mai ingusti decît in orice alt sector. În împrejurări favorabile, ei puteau fi sträbätuti într-o zi, două“ 11. Grupul Kneussl a trecut la ofensivă în ziua de 10/23 octombrie la vest de Jiu, de la pasul Surduc pînă la muntele Arcanul. Neutralizind trupele române de pe creastă cu foc puternic de artilerie şi realizind un raport de forțe superior pe direcţiile de efort, inamicul a reușit să cu- cerească, pind la sfîrşitul primei zile de ofensivă, virfurile Cindetul, Mutu şi Straja. Brigada 22 infanterie își consumase toate rezervele; comandantul diviziei a dirijat spre sectorul amenințat rezerva sa, mai putin cele două escadroane. de cavalerie si compania de cicliști. Tot- odată, a raportat situația comandantului Armatei 1, cerînd „trimiterea a cel puţin 5 batalioane, care vor fi înapoiate după respingerea inami- cului“ !!5. La această solicitare, comandantul armatei a precizat că 14 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 108. 8 RRM, vol. III, partea I, p. 824. 444 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă Dumitru Cocorăscu, Generalul de brigadă Ioan Anastasiu, co- comandantul Diviziei 11 infanterie mandantul Diviziei 1 infanterie „ajutoare nu vor putea sosi, divizia urmînd să facă fata situaţiei cu ce are“ 116. Pentru stävilirea ofensivei germano—austro-ungare, comandantul Diviziei 11 infanterie, generalul de brigadä Dumitru Cocoräscu, a ordonat trupelor din subordine să desfăşoare o apărare activă şi să ia urmă- toarele măsuri : trimiterea de patrule înaintate pentru a se afla din timp despre prezenţa, efectivele si intenţiile inamicului ; dispunerea eșalonată a forțelor în adincime ; rezistența viguroasă în punctele atacate de inamic și riposte ofensive energice în alte sectoare, care să surprindă pe adversar si să-l oblige la deplasarea permanentă a trupelor. — În ziua de 11/24 octombrie unitățile inamice au reluat ofensiva pe aceleași direcţii si au atacat, totodată, spre muntele Măcrișului și vîrful Arcanul cu trupe de valoarea a două batalioane. În fata ofensivei dușmane, desfășurată cu forte superioare si sprijinită eficace cu un puternic foc de artilerie, unitățile române de la vest de Jiu s-au repliat. Întrucît Armata 1 organizase din vreme un aliniament de re- zistentä, care trecea pe la Bumbesti, Schela, Vălari, nord Dobrita, tru- pele Diviziei 11 infanterie aveau posibilitatea să organizeze o apărare temeinică la vest de Jiu. 116 Ibidem. 445 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Înaintarea inamicului în cursul zilelor de 10/23 şi 11/24 octombrie — corelată cu reluarea ofensivei sale pe valea Oltului, apărată tot de Armata 1 — amenința grav cu străpungerea frontului român de pe valea Jiului, ceea ce ar fi deschis adversarului posibilitatea invadării Olteniei şi continuarea acţiunilor acestuia spre est. La propunerea comandantului Armatei 1 române, generalul de divizie Ioan Culcer, înaintată in dimi- neata zilei de 11/24 octombrie, ca forțele române să se retragă din Olte- nia şi să ocupe dispozitivul de apărare pe aliniamentul rîului Olt, Marele Cartier General a hotărît, in mod just, continuarea energică a rezistenţei în fata inamicului pentru a-i interzice accesul la sud de lanțul muntos. De asemenea, la nivelul comandamentului Armatei 1 române s-au produs modificări fiind înlocuiţi comandantul şi șeful de stat-major. Noul coman- dant al Armatei 1 române, generalul de brigadă Ion Dragalina, preluind comanda în seara zilei de 11/24 octombrie, împreună cu locotenent-colo- nelul Constantin Găvănescul, șeful de stat-major, a hotărît, pentru a pune stavilă ofensivei inamice, ca Divizia 1 infanterie să trimită chiar în cursul nopții de 11/12 (24/25) octombrie la Baia de Aramă două ba- talioane de infanterie şi o baterie de artilerie, sub comanda locotenent- colonelului loan Dejoianu, iar la orele 20 s-a deplasat la Tirgu Jiu pentru a lua măsuri de remediere a situației critice ivite. În acest timp, conformindu-se unui ordin anterior, diviziile 1 si 11 infanterie trebuiau să realizeze o nouă regrupare a forțelor, consti- tuindu-se din cele două divizii două grupări tactice: Grupul „Jiu“ (regimentele 18, 58 si 41 infanterie, Batalionul de miliții ,Dolj“) — tota- lizînd zece batalioane de infanterie și patru baterii de artilerie ; coman- dant al grupului a fost numit colonelul Ion Anastasiu; Grupul „Cerna“ (regimentele 17, 1, 31 infanterie, Batalionul de miliții ,Mehedinti“) — to- talizind nouă batalioane de infanterie si șapte baterii de artilerie |” ; generalul Dumitru Cristu a fost numit comandant. Cele două grupuri — „Jiu“ şi „Cerna“ — au fost întrunite în Divizia 1 infanterie. In rezerva diviziei au fost reţinute Regimentul 43 infanterie (4 batalioane de infanterie), Batalionul de miliții „Rovine“ si trei baterii de artilerie. Celelalte unităţi şi subunități din Divizia 11 infanterie urmau să fie deplasate la Piteşti, unde împreună cu unități si subunități scoase din alte sectoare ale frontului românesc trebuia să se constituie într-o mare unitate sub comanda generalului Dumitru Cocorăscu. Inamicul a continuat ofensiva în ziua de 12/25 octombrie, cu efortul principal tot la vest de Jiu. Majoritatea forțelor Brigăzii 22 mixte din acest sector a fost silită să se retragă la est de rîu, între localităţile Tetila şi Tîrgu Jiu, iar restul forţelor pe aliniamentul Ursätei, Racoviţa (Deta- şamentul ,Muncel“) si Frincesti (Detasamentul „Rostovanul“). Pentru a mări presiunea asupra dispozitivului nostru, inamicul a introdus în pri- 17 Vezi căpitan St. Nicolaescu, P. Nicolaescu-Cranta, Pagini de glorie din războiul pentru întregirea neamului. Grupul „Cerna“, Turnu Severin, 1923, p. 9—17. 446 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mul eşalon Divizia 6 cavalerie germană, care a ajuns pe punctul de a pătrunde în depresiunea Tirgu Jiu. Spre zona acțiunilor de luptă afluiau întăririle de la Grupul „Cerna“ — Detașamentul Dumitrescu (batalionul 4 din Regimentul 31 infanterie, bateria 1 din Regimentul 1 artilerie), care va preceda Detasamentul Dejoianu. Ajungind la Frincesti, unde deja unități din Divizia 6 cavalerie germană iesisera din munţi si din zona păduroasă, comandantul detașamentului, maiorul Gheorghe Dumitrescu, a dat dovadă de iniţiativă si a intervenit salutar în ajutorul Detasamen- tului „Rostovanul“, ce rezista cu greu trupelor mobile de cavalerie germane. Bateria de artilerie a fost instalată cu repeziciune în poziție de tragere, iar cu o companie s-a fixat inamicul de front, în timp ce cu celelalte trei s-a manevrat, învăluind flancul drept al acestuia, siiindu-l să se retragă la nord de localitatea Frincesti. Intervenţia energică a Detasamentului Dumitrescu a oprit la timp cavaleria dusmanä, care era pe punctul de a debusa în cîmpie si a începe manevra în flancul sting şi spatele trupelor noastre, cu intenția de a întoarce apărarea Grupu- lui Jiu“. La est de Jiu, Brigada 21 mixtă, desi a putut să-și mențină pozi- tiile, executind chiar un contraatac reuşit, a primit ordin de la coman- dantul Grupului „Jiu“ să se retragă în cursul nopţii de 12/13 (25—26) octombrie si să ocupe poziţia din raionul Bumbesti, unde să reziste „pînă la cel din urmă om“ !!8, Ziua de 12/25 octombrie a fost, așadar, pentru Grupul „Jiu“ una din cele mai grele, inamicul realizînd cea mai adinca pătrundere la vest de Jiu, unde cu elementele sale înaintate a ajuns la sud de munţii Vilcanului. În aceeași zi, armata română a pierdut pe unul din temerarii săi comandanți — generalul Ion Dragalina *, cel care a apărat tara „cu 118 Ibidem, p. 861. * Descendent dintr-o veche familie de grăniceri din Banat, Ion A. Dragalina (n. 8 decembrie 1860, Caransebeş — m. 24 octombrie 1916, Bucureşti) a absolvit Academia de Război din Viena, după care a fost încadrat, pentru o scurtă perioadă, în armata austro-ungară. Demisionat în 1887, a trecut Carpaţii, pentru a se înrola în rîndurile armatei române. Muncind neobosit, cu deose- bită pricepere si pasiune, însuşindu-și elemente de bază ale ştiinţei si artei militare, el a urcat treptat spre virful ierarhiei ostäsesti : locotenent in 1888, maior în 1899, general de brigadă în 1916. În fruntea Şcolii de infanterie din Bucuresti, a avut prilejul de a-și evidenția din plin calităţile sale de admirabil instructor si pedagog, pregătind numeroşi ofiţeri ce se vor evidenția apoi in campaniile anilor 1916—1917. La intrarea ţării în război, a fost numit coman- dant al Grupului „Cerna“, actionind în vederea eliberării pămîntului strămoşesc al Banatului de sub dominaţia străină. Energia și curajul persona', calităţile sale remarcabile de om de arme au determinat Marele Cartier General să-l promoveze la comanda Armatei 1, în grelele momente ale celei de-a doua bătălii de la Jiu. Luind măsuri ferme si adecvate, a stabilizat frontul Armatei 1 si a impulsionat pregătirile în scopul trecerii la contraofensivă. Grav rănit pe cimpul de luptă, s-a stins din viaţă după cîteva zile, la Spitalul militar din Bucureşti. La moartea acestuia, Nicolae Iorga scria 2, „Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum dintre noi [...]. Dar miine, cînd Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare [...], vom ridica pe locul unde el a 447 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de divizie Ion Dragalina, coman- dantul Armatei 1, rănit grav în luptele de la „Jiu la 12/25 octombrie 1916 mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean“ !!?. Numit de curînd la comanda Armatei 1 române, spre miezul nopţii de 11—12 (24—25) octombrie generalul Ion Dragalina a plecat să inspecteze trupele și poziţiile din defileul Jiului, însoțit de doi ofițeri de stat-major și de generalul Dumitru Cocorăscu — co- mandantul Diviziei 11 infanterie. Ajuns în linia de luptă, a pus ordine în rîndul trupelor, îmbărbătind în acelaşi timp ofițerii si soldații, după care a luat măsuri de pregătire a contraatacului Grupului „Jiu“ pentru nimicirea inamicului pătruns la sud de munți. Continuindu-si inspecția, în dimineaţa zilei de 12/25 octombrie, in apropierea liniei de contact cu inamicul generalul Dragalina a fost grav rănit la brațul drept si în torace de focul unei mitraliere. Evacuat si ope- rat, generalul-erou a murit la 24 octombrie/6 noiembrie 1916 la Bucu- reşti. „Cu generalul Dragalina s-a stins un militar desavirsit, dar şi o inimă mare românească“ 12, scria după doi ani un fost luptător. O statuie impunătoare si un bust monumental — semn al recunostintei contemporanilor și urmașilor — străjuiesc la Caransebeș, orașul natal, şi, respectiv, la Lugoj !?!. In pofida succeselor înregistrate, elanul ofensiv al inamicului isi pierduse din forţa iniţială, măcinat fiind de rezistenţa eroică a trupelor fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou“. Unul din puţinii comandanţi de armate din primul război mondial căzuţi la datorie în prima linie, generalul Dragalina a impresionat prin temeritate si spirit de jertfă. 119 N. Iorga, Oameni cari au fost, Bucureşti, 1975, p. 161. 122 Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului, Iaşi, 1918, p. 34. 121 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, op. cit., p. 122—123, 151—152. 448 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro române. După trei zile de lupte istovitoare în munți, cu comunicațiile prea lungi fata de baza de plecare şi cu intervale largi între grupările sale tactice, inamicul avea nevoie de un răgaz pentru a-și restructura dispozitivul, a introduce noi forte si a relua ofensiva. Tentativele lui de a înainta în dreptul localităților Turcinesti si Bumbesti au fost respinse de trupele noastre. La acea dată Grupul Kneussl avea aceeași compu- nere (16 batalioane de infanterie, 2 batalioane cicliști, 28 escadroane cavalerie, 221/2 baterii) și aştepta sosirea întăririlor trimise de Armata 9 germană — Divizia 7 cavalerie si un batalion de vinatori de munte wiirtenburghez —, care nu puteau intra în acţiune însă mai devreme de sfîrșitul zilei de 14/27 octombrie. „Între timp, la comanda Armatei 1 române a fost numit generalul Nicolae Petala, care, cu aprobarea Marelui Cartier General, a luat mă- suri pentru întărirea Grupului „Jiu“ cu noi forte, deplasind la Tirgu Jiu două batalioane de infanterie şi două baterii de artilerie de la Detaşa- mentul „Dunărea“, precum si trei batalioane de infanterie din regi- mentele 43, 71 si 72 infanterie de la Corpul 1 armată. De asemenea, la comanda Diviziei 1 infanterie a fost numit colonelul Ion Anastasiu, comandantul Grupului „Jiu“. Trebuie menționat că, în condiţiile gravului pericol reprezentat de înaintarea inamică în defileul Jiului, la Marele Cartier General român s-a luat în considerare solicitarea unui sprijin din partea Înaltului comandament rus. Prezent la consfătuirea din 12/25 octombrie a instanței supreme de comandă a armatei române, generalul H. Berthelot mentio- nează expedierea unei telegrame în acest sens către generalul M. V. Alek- seev 12. Un răspuns pozitiv rapid ar fi avut cu siguranță consecințe dintre cele mai benefice pentru apărarea română din această zonă. În absența lui, comandamentul român, dozînd forțele în celelalte sectoare ale frontului, a luat măsura constituirii unei rezerve puternice capabile să intervină nemijlocit în punctele fierbinți ale uriasei inclestäri din trecătorile Carpaţilor, recurgind exclusiv la propriile sale disponibilitati. Oprirea ofensivei inamicului şi aducerea de noi forțe în zonă au creat condiţiile pentru executarea unui contraatac viguros, în sectorul Jiu, destinat să îndepărteze pericolul care se profilase aici pentru in- tregul front românesc de nord. Concepţia contraatacului — elaborată, după obținerea aprobării esaloanelor superioare, la comandamentul Di- viziei 1 infanterie — consta dintr-o manevră dublu învăluitoare asupra flancurilor adversarului. În acest scop, ordinul de operaţii prevedea „o acţiune de fixare de front și atacul ambelor flancuri ale inamicului de la vest de Jiu“ 123. Executarea contraatacului s-a hotărît pentru ziua de 14/27 octombrie și el a fost început la ora 6, de către Detașamentul Dejoianu, asupra flancului drept al trupelor din raionul Racoviţa, Runcu, Brădiceni. 132 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 26. 23 RRM, vol. III, partea I, p. 883. 449 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Regele Ferdinand I la Marele Cartier Gene- ral în toamna anului 1916 Hotärîrea de a executa contraatacul de la Jiu, în scopul respingerii forțelor Armatei 9 germane, care amenințau să debuseze la sud de munţi, în Oltenia, a fost oportună şi chibzuit concepută, comandamentul roman evaluind corect situaţia precară in care se afla inamicul după patru zile de acţiuni ofensive — intervale relativ mari între subunități, spatele neasigurat şi lungimea considerabilă a liniilor de comunicații. Concepţia de acțiune — manevră dublu învăluitoare —, simplă si efi- cientă, dovedea maturitatea si experiența dobindite pe linie de coman- dament de către factorii militari de decizie ai armatei române, capaci- tatea superioară a acestora de a răspunde ferm și pe măsură planurilor. inițiate de ofițerii de elită ai comandamentului german, posesori ai unei vaste experiențe de război. Energia și hotărîrea cu care se va acţiona urma să conditioneze succesul. Detaşamentul „Muncel“ (maior Trusculescu) a atacat inamicul din raionul Birsesti, Ursatei, Rasova, iar Brigada 22 infanterie a lovit adver- sarul în flancul său stîng, la ora 9,30, din raionul Curtisoara, Văleni, Preajba Mare: Brigada 21 infanterie a pornit la acţiune din raionul Bum- besti, la orele 12. Flancurile întregului dispozitiv de contraatac erau asigurate la dreapta de Detasamentul Mihăilescu *, între Arseni și Nord Bumbesti, iar la stinga de Detasamentul Dumitrescu **, în raio- nul Bilta, Gureni, Frincesti. * Acest detasament a fost trimis în sprijinul Brigăzii 21 infanterie de către Di- vizia 11 infanterie la 8/21 octombrie. ** Detasament din sectorul Cerna, sosit la 12/25 octombrie in ajutorul fortelor din valea Jiului. 450 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monumentul de la Vulcan ridicat în amintirea ostasiz lor români care au luptat eroic în pasul cu acelaşi nume Contraatacul trupelor noastre a continuat cu forţă şi în zilele de 15/28 şi 16/29 octombrie. Ele au zdrobit rezistentele pe care marile uni- tati germano-austro-ungare au încercat să le opună si le-au silit să an- gajeze o retragere generală în sectorul Jiu. „Inamicul reuşise să se infil- treze în mai multe parti din intervalele libere aflate între unităţi — con- semnează generalul Falkenhayn — si să acţioneze astfel prin învă- luire“ 124, Situaţia deosebit de gravă ce se crease anterior prin ofensiva inamicului părea a fi definitiv remediată. Jurnalul generalului francez Henry Berthelot reconstituie în însem- nări scurte si precise această exemplară faptă de arme a trupelor noastre : „28 octombrie [stil nou — n.n.] [...] Către seară se anunţă succesul con- traatacului executat la Jiu ; 29 octombrie [stil nou — n.n.]. Acest con- traatac, desfășurat energic, pe flancul stîng al inamicului, de toate tru- pele disponibile ale Diviziei 11 colonel Anastasiu, și pe flancul drept de un detaşament al Grupului „Cerna“, colonel Dejoianu, pare să progreseze temeinic. Urmărirea [inamicului — n.n.] la Jiu a continuat cu succes şi :24 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 127. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Militari germani capturați în luptele de la Jiu (noiembrie 1916) Armament şi tehnică de luptă capturate de la trupele germane în luptele de la Jiu (noiembrie 1916) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Piese de artilerie germane, capturate în luptele de pe aliniamentul Carpaţilor, expuse în faţa statuii lui Mihai Viteazul din București Aspect din timpul luptelor purtate de trupe române, sprijinite de populaţia civilă, pentru apărarea orașului Tirgu Jiu (dutd o pictură de Artur G. Verona) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro germanii au fost aruncaţi pînă la frontieră, lăsînd în mîinile noastre tu- nuri, material si numeroşi prizonieri. Divizia 11 infanterie bavareză a fost dezorganizată“ 1%. Succesul a fost rodul organizării temeinice si desfășurării hotărite a acțiunii. Ziua de 14/27 octombrie a fost marcată de un episod care a evi- dentiat hotărîrea de a rezista cu orice pret în fata invadatorului, nu numai a militarilor din liniile frontului, dar și a populaţiei civile, în speță locuitorii orașului Tirgu Jiu. Pe la amiază, o coloană de tăria a două companii de mitraliere din Batalionul 12 vînători bavarezi a reuşit să pătrundă prin intervalul dintre grupările noastre tactice care execu- tau contraatacul şi să înainteze spre Tirgu Jiu. Coloana germană a co- borit pe șoseaua Polata, Birsesti, peste dealul Tirgului si a ajuns la mar- ginea de vest a orașului, la podul de fier de pe Jiu. În localitate nu se găsea decît o companie de milițieni. Pentru oprirea și respingerea ina- micului s-au luat măsuri în grabă. „Străzile orașului au fost baricadate şi in parte minate ; pe strada principală, care duce spre podul de fier peste Jiu, s-au instalat două piese de artilerie de însoţire, avind mi- siunea de a executa trageri directe asupra dușmanului ce ar fi încercat să pătrundă în lungul podului. De asemenea, în clădirile mai rezistente din apropierea podului s-au instalat cîteva arme automate, iar subsolurile au fost amenajate și ocupate de numeroși apărători ai orașului. [...] La ferestrele clădirilor mai mari erau puși saci cu nisip, la ferestrele de la parter erau amplasate cîteva puști-mitraliere capturate de la nemți“ 1%. Compania de milițieni, care se găsea instalată la pod, a angajat de- cisă lupta cu inamicul, în sprijinul ei venind masiv şi rapid locuitori ai orașului, bărbaţi, femei, bătrîni si copii. Încercările vînătorilor bavarezi de a pătrunde pe pod au fost respinse de focul nimicitor al apărătorilor postați în spatele digului de pe malul riului, de lîngă grădina publică a oraşului. La această înverşunată luptă au participat mai mulţi elevi cercetași de la gimnaziul din Tîrgu Jiu, printre care : Petre Eliescu, Se- bastian Rimniceanu, Dumitru Cosmulescu, Gheorghe Lascu, Dumitru Ghibu, fraţii Marcel si Petrişor Marinescu. De asemenea, numeroase fe- mei au dat primele îngrijiri răniților si au aprovizionat pe luptători cu muniții și hrană. Acum s-a distins pentru prima oară infirmiera Ecate- rina Teodoroiu, cunoscută în istoria poporului nostru ca „eroina de la Jiu“ 27. Descriind acest episod, şeful de stat-major al Armatei 1, locote- nent-colonelul Constantin Găvănescul, scria : „Era cel mai frumos ta- blou ce se poate închipui, cel mai mare si mai înältätor tablou al nea- mului : copii între mosnegi luptind alături pentru țară [...] amestecați cu cîţiva ţărani si civili, iar lîngă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei tärance venite si ele să ajute, pansînd pe răniţi, cărînd munitiuni soldaţilor pina pe linia de luptă sau incurajind pe luptători. Si toţi aces- 125 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 28, 30. 126 Colonel Alexandru Niculescu, op. cit., p. 68. 127 Ion Mocioi, Ecaterina Teodoroiu. Eroina poporului român, Craiova, 1981, p. 62—73. 454 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu“, simbol al sprijinului întregului popor român pentru apărarea ţării împotriva invaziei inamice, si brevetul de decorare cu ,,Virtu- tea Militară“ de război, clasa a II-a, acordat pentru participarea la luptele de apărare a orașului Tirgu Jiu tia erau veniţi aci cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, neminati de nimeni, decit de dragostea de ţară si de iubirea de neam“ 1%. In legătură cu această faptă de înalt patriotism s-a afirmat, pe bună dreptate, că „dacă lupta de la podul Jiului nu va fi înregistrată de manualele de artă mi- litară ca exemple de înaltă concepţie strategică sau de iscusită execuţie tactică, ea va rămîne întipărită în sufletele românilor ca o mărturie a puterii pe care a putut s-o dea dragostea de vatra strămoșească“ 129. Aici, ca şi în multe alte zone fierbinţi ale frontului, s-a concretizat deosebit de elocvent ceea ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu aprecia cu prilejul săr- bătoririi a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, anume că efortul pentru realizarea visului secular de unire al tuturor românilor, pentru care România intrase în război şi armata sa lupta cu atita abne- gatie, „a avut un caracter larg popular, antrenind clasa muncitoare, tà- rănimea, intelectualitatea, celelalte forte sociale și politice“ 130, În după-amiaza zilei, după mai multe ore de luptă aprigă, bravii apărători ai oraşului au primit în ajutor compania 13 din Regimentul 28 Generalul C. Găvănescul, op. cit. p. 38. 128 Const. Kirițescu, op. cit, vol. II, p. 103. 130 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilate- ral dezvoltate, vol. 26, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 437. 455 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 59 infanterie „Romanați“, care a respins si pus pe fugă inamicul ; acesta înregistrase pierderi cifrate la 39 de morţi, numeroși răniţi, precum şi 18 prizonieri. Tot în ziua de 14/27 octombrie s-a sävîrsit una din cele mai stră- lucite fapte de arme, cea a sublocotenentului Nicolae Pătrăşcoiu din Regi- mentul 18 infanterie „Gorj“. În fruntea companiei sale, a reușit să spargă Irontul inamic, să alunge în dezordine infanteria şi artileria vrajmasa de pe Dealul Mare si din satul Arsuri, pe care l-a eliberat. Capturind două baterii complete de obuziere de 105 mm din Regimentul 21 infan- terie bavarez, cu cîteva chesoane pline de proiectile, a deschis focul asupra inamicului. „Bombele improscau mulțimea — arăta un fost com- batant — silind-o să-şi continue [...] galopul. Armele stăteau pe cimp ca lemnele tăiate în pădure : telefoane, sirma ghimpată, mitraliere, bagaje ofiteresti, căruţe cu osii rupte, iar in această harababură cumplită zăceau pe jos 2 000 de morţi ; cam vreo mie de prizonieri așteptau pe şosea să fie escortati chiar de milițienii care luptaseră la podul de la Jiu“ 131. După respingerea inamicului, bogatul material de război german a fost predat unui regiment de artilerie român. Eroismul ostașilor români în cadrul marii încleştări de la Jiu a fost evidenţiat cu admiraţie de presa străină. Asa, de pildă, ziarul brita- nic „The Times“, din 17/30 noiembrie 1916, consemna că „forţele româ- neşti din vest, aşezate într-o poziţie strategică periculoasă, au opus o rezistenţă disperată într-o poziţie căreia germanii i-au dat numele Tirgu Jiului şi au luptat timp de trei zile vitejeşte contra celor mai bune trupe germane. Datorită acestei conduite vitejeşti, armatele române [...] au intirziat cu două luni înaintarea coloanelor austro-ungaro-germane peste zona muntoasă, au impus inamicului mari sacrificii şi dificultăţi de transport şi comunicaţii“ 132, În întregul sector de la Jiu, inamicul, urmărit pas cu pas, hărțuit şi lovit fără crutare a fost silit să se retragă spre nord; trupele noastre i-au produs pierderi masive în morți şi răniți, au luat aproape 2 400 de prizonieri şi o importantă cantitate de tehnică de luptă : 27 guri de foc (au recuperat cele 17 piese pierdute de trupele noastre în retragere), 55 mitraliere, peste 6 000 de arme, o mare cantitate de muniții si alte materiale 13%. Pierderile trupelor române s-au cifrat la 3667 de morţi, răniți şi dispăruți, 6 tunuri si 4 mitraliere 14. Adversarul s-a retras pe aliniamentul : vîrful Moldevisul, virful Muncelu, virful Urma Boului. Dealul Mare (la est de Jiu), dealul Pleșa, vîrful Runcul Porcenilor, virful Gruia Mare, dealul Semileului, dealul Pleşului, vîrful Arcanul 1%, unde ’ a apreciat ca are conditii favorabile pentru a declansa din nou ofensiva in acest sector. 131 George Cornea, Simfonia morţii, Bucuresti, 1920, p. 99. 182 Documente străine, p. 121—122. 133 Generalul G. A. Dabija, op. cit., p. 426. 334 Ibidem. 155 RIM, vo.. III, partea I, p. 936. 456 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalii: R. P. von Kneussl, comandantul Diviziei 11 bavareze (a); Viktor von Kühne comandantul grupului cu același nume (b), Krafft von Delmensingen, comandantul Corpului alpin (c), in timpul contraofensivei ermano — austro-ungare în Transilvania Deşi contraatacul executat energic de Divizia 1 infanterie n-a reuşit să smulgă inamicului inițiativa în sectorul Jiu, i-a limitat totuşi conside- rabil libertatea de acțiune, i-a intirziat debuşarea la sud de munți. În acelaşi timp, se cuvine făcută menţiunea că inamicul mai păstra în această zonă o bună bază de plecare la atac, în lungul comunicaţiei prin pasul Surduc şi, utilizînd trupe proaspete si experimentate, organizindu-si un raport de forte convenabil, avea să încerce, prin uzură si risipă de forte, ceea ce nu reuşise nicidecum prin surprindere. Aşadar, prima bătălie de la Jiu lua sfîrşit cu succesul trupelor noastre, care, după cedări vremelnice de teren, reveniseră în forţă si frînseseră decisiv intiia ofensivă inamică. La sfîrşitul lunii octombrie inamicul esuase în tentativa de a stră- punge apărarea românească, care îi închidea accesul la sud de Carpaţii 457 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Meridionali. Nici la Bran sau Cimpulung, nici la Turnu Roşu sau Oituz, la Predeal sau Jiu, trupele Puterilor Centrale nu reușiseră, în pofida ast- gurării, temporar, a superiorității de forţe pe direcţia aleasă pentru for- tare, să depăşească frontul defensiv amenajat de trupele noastre. După două luni şi jumătate de război, pe frontul de nord armata română se menținea cu fermitate, spulberind unul după altul atacurile dușmane. Disperat, comandamentul inamic a căutat cu febrilitate o soluție situației complexe în care se găsea: cu forţele împrăștiate la intrarea trecătorilor din Carpaţi, incapabil să depăşească apărarea noastră. Sem- nificativ era faptul că succesul apărării pe frontul de nord coincidea cu întărirea rezistenței susținute pe cel sudic. Aşadar, o armată vitează a unui stat mic, dar luptind pentru o cauză mare şi dreaptă ţinea în loc forțele a două imperii si ale sateliților acestora. Convins că printr-o acţiune masivă, frontală, prin utilizarea focului masat al artileriei, va reuși să străpungă bariera muntoasă în sectorul Jiu, comandamentul inamic a luat măsuri pentru pregătirea celei de-a doua bătălii ofensive. „Comandant al noilor operaţiuni de acolo — pre- cizează generalul Falkenhayn —, am destinat pe generalul-locotenent Kiihne, disponibil din cauză că se renuntase de comandamentul de front (Grupul de armate — n.n.] la atacul Armatei 1 austriacă. El a plecat la 16 octombrie [stil nou — n.n.] în regiunea Surduc, cu următoarea instrucțiune, pe care i-am explicat-o verbal mai pe larg : misiunea ce vă incredintez este de a curati de inamic, deocamdată, ambele parti ale so- selei Surduc, prin înaintarea spre ieşirile din munţi pînă în regiunea Tirgu-Jiului, pe care o veţi stäpini astfel încît Corpul de cavalerie Schmettow să poată împinge imediat spre sud în cîmpie. Ulterior, Corpul 54, întărit, va continua înaintarea în direcţia generală sud-est“ 136, Pentru a-şi realiza intențiile, inamicul a deplasat în sectorul Jiu diviziile 41 si 109 infanterie germane şi comandamentul Corpului 54 armată. Pînă la 28 octombrie/10 noiembrie, a concentrat în vederea ofen- sivei: un corp de armată, un corp de cavalerie, patru divizii de infan- terie (11, 41, 109 germane, 301 austro-ungară), două divizii de cavalerie germane (6 şi 7), formînd Corpul de cavalerie Schmettow, cu un total de 36 batalioane de infanterie, 2 batalioane cicliști, 53 escadroane de cavalerie, 45 baterii de artilerie, din care 6 baterii grele, 3 baterii de aruncătoare şi 290 de mitraliere 137. Aflind de concentrarea unor mari unități în depresiunea Petrosa- nilor, Marele Cartier General român şi comandamentul Armatei 1 (la 22 octombrie/4 noiembrie la comanda acestei armate a fost numit generalul de brigadă Paraschiv Vasilescu) au suspendat măsurile de a lua noi forte de la Divizia 1 infanterie si Grupul „Jiu“, pînă la 23 octombrie/5 noiem- brie fiind deplasate de aici numai cinci batalioane de infanterie şi două baterii de artilerie. La 28 octombrie/10 noiembrie, Grupul „Jiu“, sub 1% General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 134. 17 RRM, vol. III, partea a II-a, anexa 3. 458 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro comanda colonelului Ion Anastasiu, avea în compunere Brigada 21 infan- terie mixtă, cu opt batalioane de infanterie si 91/2 baterii de artilerie (din regimentele 18, 26, 43 şi 58 infanterie), formînd Sectorul Jipa, cu fişia de apărare între vîrful Moldevisul si dealul Pleşa (4 km nord-vest Bum- beşti) ; Brigada 22 infanterie, cu şapte batalioane de infanterie si cinci baterii de artilerie (din regimentele 17, 41, 43 şi 39 infanterie), formînd Sectorul Obogeanu, cu fisia de apărare între exclusiv dealul Pleşa, in- clusiv virful Gruia Mare; Detaşamentul „Muncel“, cu trei batalioane de infanterie (din regimentele 1, 31 şi 41 infanterie) şi 1!/2 baterii de ar- tilerie, avînd fisia de apărare între Poiana Bradului si vîrful Ostia. În rezervă mai erau trei batalioane, din care două de infanterie şi Batalio- nul miliții „Dolj“, o baterie de artilerie şi un escadron de cavalerie. Gru- pul „Jiu“ totaliza 21 batalioane de infanterie, 17 baterii de artilerie, un escadron de cavalerie şi 26 mitraliere 138. Aşadar, in acest sector inamicul realiza un raport de forte net su- perior, fapt oglindit în tabelul de mai jos: Forțe combatante | Batalioane | de Date + ous Mitraliere Grupul „Jiu“ | 21 | 17 | 1 | 26 Grupul Kiihne 38, din care 2 batalioane | ciclisti a oe SA 290 | Raport de forte | 1/1,8 | 1/2,6 | 1/53 | 1/11,2 | În acest tabel atrag atenţia doi factori avuti în vedere de ad- versar : pe de o parte, asigurarea superiorității în infanterie (luînd în considerare puterea de foc a unui batalion duşman, raportul de forte se apropia de 4/1 în favoarea inamicului); pe de altă parte, uriaşa superioritate în unităţi de cavalerie, care dezvăluia intenția de a obtine decizia în acest sector si de a introduce în ruptură forte mo- bile, care să exploateze rapid succesul. Inamicul, nereuşind să străpungă apărarea română de pe valea Jiului, prin surprindere, a hotărît să declanşeze o acţiune de amploare, în care decisivă urma să fie forta de izbire şi de foc. Concentrarea ma- sivă de forte si mijloace a fost favorizată de iniţiativa strategică dobin- dită de Puterile Centrale pe frontul oriental şi cel balcanic. La accen- tuarea superiorității de forte adverse a contribuit si hotărîrea Marelui Cartier General şi a comandamentului Armatei 1 române de a retrage o parte din batalioanele de infanterie şi bateriile de artilerie de la Grupul „Jiu“ şi a le îndrepta spre alte sectoare ale frontului, considerindu-se că, 132 Jbidem, p. 254 (Grupul „Jiu“ mai dispunea de Batalionul de miliții „Gorj“ si 2 baterii de artilerie de la Grupul ,Dunärea“). 459 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro după eşecul suferit pe valea Jiului, inamicul nu va putea relua curînd ofensiva. Pina în dimineaţa zilei de 29 octombrie/11 noiembrie, trupele din Grupul „Jiu“ au executat acţiuni ofensive cu caracter local pentru insta- pinirea pe formele tari de teren si amenajarea unor puncte de rezistență în cazul unor atacuri de amploare ale inamicului. Acţiuni energice s-au desfășurat la est de Jiu pentru cucerirea virfului Moldevisul, iar la vest pentru cucerirea virfului Gruia Mare. Astfel se prezenta situaţia la Jiu în dimineaţa zilei de 29 octom- brie/11 noiembrie, cînd, la ora 7, forţele Puterilor Centrale au declanşat pregătirea de artilerie. La Jiu începea a doua bătălie, ce se corela cu intensificarea presiunii adverse pe valea Oltului pentru fixarea tu- turor rezervelor Armatei 1 şi străpungerea dispozitivului său dintre Dunăre şi Olt pe centru şi în flancul drept. Miza angajată era deosebită : un succes inamic ar fi deschis porţile pătrunderii lor masive la sud de Carpaţi. ; Pregatirea de artilerie, care a durat patru ore, s-a executat cu in- tensitate maximă asupra lucrărilor de apărare si rezervelor noastre de la gura defileului (Bumbesti), dealul Pleşa, dealul Cornätel si Poiana lui Mihai Viteazul, după care trupele din diviziile 109 si 41 infanterie ger- mane au trecut la ofensivă, pe direcțiile ; dealul Cornățel, Porceni, Mos- teni, Poiana lui Mihai Viteazul, vama veche (2 km nord-est Vaidei), vir- ful Gruia Mare, dealul Leşiul. La est de Jiu, alte mari unităţi inamice au înaintat pe direcția virfurilor Moldevişul, Urma Boului, Păstaia. Trupele române s-au apărat cu inversunare, dar, coplesite de forțele superioare ale dușmanului, au fost nevoite, pînă în seara zilei, să se re- tragă pe aliniamentul Arseni, nord Bumbesti, Porceni, Arsuri, Horezu, Vălari. Spre vest, marile unităţi române s-au menţinut pe aliniamentul inițial (Poiana Bradului, virful Arcanul, vîrful Ostia). Era evident că ina- micul urmărea deschiderea defileului, concentrindu-si majoritatea forţelor şi mijloacelor pe crestele adiacente acestuia şi deplasînd eșalonul doi (di- viziile 11 infanterie bavareză şi 301 infanterie austro-ungară) pe comu- nicatia din defileu. Intenţia sa era ca, atacind la intervalul dintre cele două sectoare (Sectorul Jipa — Brigada 21 infanterie şi Sectorul Obo- geanu — Brigada 22 infanterie) să rupă coeziunea Grupului „Jiu“. În această situaţie grea, comandantul Armatei 1 a cerut, în seara aceleiaşi zile, să se reziste „încă două-trei zile, pînă cînd cred că se lămu- reste definitiv situatiunea la Olt, după care vi se vor trimite 3—4 bata- lioane în ajutor. Contraatacati miine [30 octombrie/12 noiembrie — n.n.] între orele 4 si 5 dimineaţa si spre Vălari si spre Schela“ 139, brigäzile 21 si 22 infanterie trebuind sa reziste cu cea mai mare indirjire pe po- zitiile ocupate. 139 Jbidem, vol. III, partea a II-a, Documente-Anexe, p. 159. 460 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro În următoarele zile, inamicul, introducindu-si în bătălie şi eșalonul doi, a reuşit să iasă în gura defileului la Bumbesti, pătrunzînd pe mai multe direcții în depresiunea Tirgu Jiu. Imediat apoi a intrat în acţiune Corpul de cavalerie Schmettow (2/15 noiembrie) ; iniţial acesta a fost nevoit să facă față rezistentelor trupelor noastre în depresiunea Tîrgu Jiu, iar ulterior s-a angajat spre sud-est. Desi în condiţii mult mai grele, comandamentul român a încercat să repete manevra dublu învăluitoare din prima bătălie de pe Jiu; de această dată, însă, s-au dovedit a fi de- cisive superioritatea de forte a inamicului în infanterie si artilerie, pre- cum şi capacitatea acestuia de a exploata succesul în sectorul operativ unde a acţionat Corpul de cavalerie Schmettow, ceea ce a permis forte- lor dușmane să debuseze în cele din urmă spre cîmpia Olteniei. În zece zile, Grupul Kühne a reușit străpungerea munţilor în sectorul Jiu. Pătrunderea inamicului la sud de munţii Carpaţi prin trecătoarea Jiului nu însemna însă sfîrşitul efortului susținut de forţele militare ale României pentru apărarea teritoriului naţional. Erau în pregătire noi riposte ofensive, care să stăvilească înaintarea dușmanului, Marele Cartier General luînd prompt măsuri pentru constituirea de rezerve şi organi- zarea unor noi aliniamente de apărare. Succesul depindea însă în mare măsură de situația de pe fronturile aliate învecinate : activizarea fron- tului franco-englez de la Salonic trebuia să neutralizeze capacitatea ofen- sivă a inamicului de la sud de Dunăre şi să-i descurajeze orice tentativă de a trece fluviul ; redeschiderea masivă a operațiilor ofensive pe frontul rusesc ar fi obligat Puterile Centrale să-și retragă forțe însemnate de pe frontul din România. Din păcate nici una din aceste eventualitati — normale într-un război de coaliţie de asemenea anvergură şi în situaţia grea a forţelor militare româneşti — nu s-a materializat. Astfel, deşi la 23 octombrie/5 noiembrie, la consfătuirea de la comandamentul suprem naţional, generalul Mihail Aleksandrovici Belaev, şeful Misiunii mili- tare ruse, a avansat ideea unui atac al Armatei 9 ruse pentru a slăbi presiunea inamică în Carpaţii Meridionali, aceasta a fost amînată tocmai în zilele decisive ale înaintării forțelor Puterilor Centrale către Olt si a fortärii de către acestea a Dunării 110, De asemenea, frontul de la Sa- lonic s-a menţinut pasiv. Forţele armate române urmau să se bizuie în viitoarele bătălii din nou doar pe ele însele. În cadrul operaţiei strategice de apărare a trecătorilor Carpaţilor, desfăşurată pe un front de peste 950 km, în strînsă legătură cu bătăliile de la Oituz, Predeal, Cîmpulung, Olt, Jiu s-au dus lupte intense și pen- tru menținerea sub control a unor căi de acces de valoare tactic-ope- rativă şi tactică. Desi acţiunile Diviziei 14 infanterie pe văile Bistri- cioarei şi Bicazului, ale Diviziei 7 infanterie la trecătoarea Ghimeş, Făget şi pe valea Uzului, ale Brigăzii 7 mixte pe văile Casinului si Zăbalei, ale Diviziei 6 infanterie pe văile Biscei Mici si Siriului Mare, ale Diviziei 3 infanterie la pasurile Tabla Butii si Bratocea nu au cunoscut amploarea 10 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 33, 40, 41. 461 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro celor din trecătorile Oituz, Predeal, Bran, Turnu Roşu şi Surduc (Lai- nici), ele au avut totuşi importanţa lor în încercarea de închidere er- metică a căilor de pătrundere a inamicului. O situaţie periculoasă se crease în primele zile ale lunii octombrie în regiunea localităţii Vatra Dornei, la locul de joncțiune dintre Armata 9 rusă și Armata de Nord română, unde au organizat puternice acţiuni ofensive corpurile 11 şi 21 armată austro-ungare. În timp ce Corpul 11 armată austro-ungar, de-a lungul a trei zile de lupte, a reuşit să înainteze 24 km la aripa stingă a Armatei 9 ruse, ajungînd pina la 15 km est de Broşteni, Corpul 21 armată austro-ungar, care a atacat pe direcţia loca- litätilor Tulgheș, Bistricioara, a fost oprit de Divizia 14 infanterie ro- mână, aflată la aripa dreaptă a Armatei de Nord, încît succesul obţinut de inamic nu a putut fi exploatat în continuare. În fata rezistenţei dirze cpuse de forțele române, Marele Cartier General austro-ungar, de comun acord cu cel german, a renunţat, la 5/18 octombrie, la planul de a pă- trunde în zona de joncțiune dintre armatele română si rusă, hotărînd ca ambele corpuri de armată, 11 si 21 austro-ungare, să rămînă în apărare, iar ofensiva asupra trecătorilor Carpaţilor să fie dusă mai departe numai cu Corpul 6 armată austro-ungar şi Armata 9 germană. Marile cartiere generale român şi rus, căzind de acord ca limita de despărțire dintre armatele aliate ce acționau în Carpaţii Orientali, să fie linia Reghin, Bacău, Iași, Divizia 14 infanterie română, aflată la nord de această linie, a fost pusă, începînd cu data de 6/19 octombrie, sub ordi- nele Armatei 9 ruse, unde a continuat să-și facă pe deplin datoria, stă- vilind orice încercare de ofensivă a inamicului. Lupte încununate de izbinda a purtat si Divizia 7 infanterie impo- triva Corpului 6 armată austro-ungar pe văile Trotușului şi Uzului în contextul acţiunilor de nivel operativ strategic din zona Oituzului. După două săptămîni de încercări zadarnice, între 1/14-14/27 octombrie, di- viziile 39 honvezi şi 61 infanterie austro-ungare nu au reușit să-şi atingă obiectivul propus — cucerirea localităţilor Comăneşti, Dărmăneşti si Ba- cău —, deoarece au fost, fără încetare, lovite frontal sau manevrate pe flancuri de către forţele Diviziei 7 infanterie. Trupele inamice, isto- vite şi incapabile de a mai întreprinde vreun atac, s-au retras 6 km, după care au primit ordin să treacă la apărare, renuntind complet la orice acţiuni ofensive. Prin urmare încercările forțelor germano-austro-ungare de a pă- trunde la est de Carpaţii Orientali, prin văile secundare ce duceau spre: Siret, au fost zădămicite prin riposte energice de către diviziile 14 şi 7 infanterie pe frontul Armatei de Nord. Acestea, organizate pe grupuri operative de-a lungul văilor Bistricioara, Bicaz, Trotuş si Uz, au fost dislocate judicios, cu o parte din forte în eșalonul întii, iar cu celelalte în adincime, ca rezerve, ceea ce a favorizat manevrarea şi respinge- rea inamicului. Pe frontul Armatei 2 române, în strînsă interdependentä cu bä- tăliile din trecătorile Predeal, Bran şi Oituz, forțele române au opus o aprigă rezistență si pe văile Caşinului, Zăbalei, Biscei Mici, Si- riului Mare şi la pasurile Tabla Butii şi Bratocea, respingind peste 462 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sublocotenentul (r) Tomșa Al. Bădărău, din Regimentul 14 infanterie, rănit la 14/27 octombrie 1916, în timpul luptelor de pe valea Trotusului tot încercările inamice de a trece Carpaţii. Configuraţia specifică a Carpaţilor de Curbură si lipsa liniilor de comunicații între principalele văi ale acestora nu permiteau marilor unități române să-și acorde in timp oportun sprijin reciproc, astfel că una din problemele comandamentului român a fost conceperea unei dispu- neri a forțelor cît mai raţională, pentru a putea acoperi corespunzător, în funcţie de gradul de periculozitate, toate trecătorile. În acest sens se remarcă organizarea dispozitivelor pe mai multe fisii de rezistenţă, esa- lonate în adîncime, dispunerea majorităţii forțelor pe arterele principale, constituirea de detașamente tactice pe flancuri si împărţirea zonelor de apărare pe mai multe sectoare. Toate aceste măsuri și-au dovedit efi- cienta în timpul ofensivei inamice, care s-a izbit în absolut toate punctele de rezistența bine organizată a forţelor române — diviziile 3 și 6 infan- terie si Brigada 7 mixtă —, care au împiedicat pătrunderea atacatorului. Luptele din trecătorile amintite, deși nu se aflau pe direcţia princi- pală de acțiune a adversarului, au avut totuși o importanţă deosebită, deoarece în timpul desfășurării lor inamicul a fost nevoit să angajeze numeroase trupe și mijloace pe care ar fi putut să le utilizeze în scopul măririi superiorității de forte pe alte direcţii de efort. De asemenea, stă- vilirea fermă a infiltrării vreunor forțe străine pe una din aceste tre- cători a lipsit dușmanul de posibilitatea trecerii unui minim de trupe dincolo de Carpaţi cu care să manevreze în spatele forțelor noastre ce apărau valea Oituzului sau trecătoarea Predeal. Pentru a contracara diversele manevre și acţiuni inițiate de coman- damentul germano-austro-ungar in vederea străpungerii Carpaţilor, concepţia care a stat la baza ripostei comandamentului român a fost de 463 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro a fereca toate văile şi pasurile, indiferent de valoarea lor militară, pen- tru a tăia inamicului orice perspectivă de a forța trecerea aliniamentului carpatin. Apărarea Carpaţilor se înscrie în trecutul militar românesc ca una din cele mai grele operaţii strategice executate de armata noastră în campania anului 1916. Prin amploarea şi complexitatea acţiunilor des- fäsurate, prin invätämintele deosebit de preţioase desprinse, această operație adaugă tezaurului artei militare nationale o noua si glorioasă filă. În conducerea acestei operaţii de anvergură, Marele Cartier General român a dovedit o remarcabilă capacitate organizatorică, dublată de siguranţă în elaborarea unor procedee si forme de acțiune ingenioase, specifice luptelor în munţi. Lipsa sprijinului la care se obligaseră aliații — ceea ce a dat inamicului posibilitatea să concentreze forte suplimen- tare în Transilvania — si în condiţiile purtării războiului pe două fron- turi — la nord şi la sud —, apărarea bordurii Carpaţilor a pus factorilor de decizie militară români probleme deosebit de dificile, nevoiţi fiind ca, prin manevre iscusite şi oportune de forte şi mijloace, să găsească re- zolvări rapide şi inventive gravelor situaţii create la trecători pentru a contracara superioritatea dușmanului în efective şi mijloace, realizată pe diferite direcţii de efort. Modificarea de către comandamentul suprem militar al Puterilor Centrale a planului initial de operaţii pentru trecerea Carpaţilor a do- vedit justetea şi eficacitatea deciziilor Marelui Cartier General român la nivel strategic, orientarea sa corespunzătoare pentru închiderea ermetică a tuturor căilor de pătrundere la sud de munţi şi spre Capitală. Străpun- gerea, în cele din urmă, a barierei muntoase prin valea Jiului a fost re- zultatul superiorității covirsitoare de forte realizată in acest sector si libertatii de actiune sporite de care s-a bucurat adversarul, datorita starii de acalmie de pe fronturile rus si balcanic. La nivel tactic-operativ, bătăliile pentru apărarea Carpaţilor au reliefat orientarea promptă si justă a comandamentelor române in rezol- varea situaţiilor create pe parcursul luptelor, eroismul şi tenacitatea apă- rătorilor în fata atacurilor dușmane, hotărîrea fermă a acestora de a stă- vili revărsarea invadatorilor prin defilee. Pe tot timpul luptelor, coman- dantii au dovedit operativitate în luarea deciziilor, iniţiativă in rezol- varea numeroaselor situaţii tactice neprevăzute, judiciozitate în organi- zarea şi dispunerea forţelor — grupuri şi detașamente — ce se aflau pe direcţiile principale de acţiune ale inamicului. De asemenea, în fata supe- rioritatii adversarului s-au adoptat forme corespunzătoare de ducere a luptei — rezistența pe aliniamente succesiv pregătite din timp, în zone ce favorizau apărarea, alternanța atacurilor şi contraatacurilor în funcţie de situaţiile create, rezistență dirză pe direcţia de efort a inamicului, combinată cu acţiuni în alte sectoare ale frontului, manevre de învăluire sau dublă învăluire a flancurilor adversarului ş.a. Pe timpul acţiunilor în munţi, într-o deplină unitate de voinţă şi acțiune, animați de dorința arzătoare a alungării prezenţei străine de 464 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pe cuprinsul vetrei străbune, locuitorii au sprijinit trupele luptătoare, fie călăuzindu-le prin trecătorile pe care ei le cunoşteau foarte bine si furnizindu-le informaţii despre mişcările inamicului, fie participind direct, cu arma în mină, la lupta pentru izgonirea dușmanului. Sprijinul din partea populaţiei civile a avut urmări benefice asupra moralului osta- silor nostri, înzecindu-le puterea de rezistenţă si sporindu-le încrederea în victoria finală. În timpul bătăliilor purtate pentru apărarea Carpaţilor s-au înre- gistrat şi o serie de neajunsuri, unele decelabile în concepţia, altele în execuţia operaţiilor. Și unele și altele au fost generate de redusa expe- rienta de luptă în munţi a trupelor române, comparativ cu inamicul, de lungimea foarte mare a frontului, peste 950 km, de lipsa unui sprijin eficient din partea aliaţilor pe celelalte fronturi, de greutăţile susti- nerii concomitente a două teatre de acţiuni militare. De asemenea, de- rularea cu repeziciune a evenimentelor militare încă de la intrarea României în conflagrație s-a repercutat într-o oarecare măsură asupra activităţii Marelui Cartier General român care, uneori, a manifestat o anumită indecizie, ca şi o oarecare uşurinţă în analiza intentiilor si posibilităților inamicului, fapt ce s-a reflectat în contramăsuri insu- ficient studiate în privința repartizării forțelor, economisirii mijloace- lor creării şi folosirii rezervelor. Mentinerea trecătorilor şi împiedicarea debușării trupelor cotropi- toare germano—austro-ungare la sud și est de lanţul montan au demon- strat că, exploatind la maximum terenul si imbinind cu discernamint focul cu mișcarea, trupele noastre erau în măsură să reziste, ba chiar să înfringă un inamic cu ascendente indiscutabile în dotarea cu mij- loace de luptă si în experienţă de război. Această adevărată epopee mi- litară naţională a fost posibilă pentru că si de astă-dată, alături de for- tele combatante, s-a apelat la mobilizarea maselor largi populare. Lupta întregului popor şi-a dovedit şi în această situaţie valabilitatea ca singura soluţie pentru ca un stat mic să poată face fata agresiunii unei mari puteri. Apărarea Carpaţilor rămîne, de aceea, un simbol al su- blimului efort făcut de armata română, de întregul nostru popor, pentru salvgardarea libertăţii si integrităţii teritoriale a patriei. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul LX LUPTELE DESFĂŞURATE DE TRUPELE ROMÂNE _ PENTRU STĂVILIREA PĂTRUNDERII INAMICULUI PE TERITORIUL DINTRE CARPAŢI ŞI DUNĂRE Epopeea campaniei militare a armatei române din 1916 a înscris în ultimele două luni ale anului momente dintre cele mai dramatice. După încheierea celei de-a doua bătălii de la Jiu a început o nouă etapă a acțiunilor de apărare, al cărei dublu scop era, pe de o parte, oprirea ofen- sivei germano-austro-ungare în Oltenia, concomitent cu interzicerea unei eventuale agresiuni dinspre sud executate de către forțele germano- bulgaro-turce, iar, pe de alta, crearea condiţiilor necesare în vederca. trecerii la ofensiva generalizată pentru alungarea duşmanilor şi elibe- rarea teritoriului național. ACNEE, A EM TEI ROMANE Inamicul, pätruns cu diviziile sale de-a lungul väilor Motrului, Jiului FORȚELOR INAMICE ÎN OLTENIA : 2 ee A ” ae i Gilortului, Amaradiei si Oltețului, intenţiona să pună stapinire cit mai repede pe punctele obligatorii de trecere peste Olt în vederea asigurării unor capete de pod în Muntenia. Generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane, a ordonat Corpului de cavalerie Schmettow, cu diviziile 6 şi 7 ca-. valerie germane, să înainteze pe direcția Filiaşi, Craiova, cu misiunea de a face siguranța -către Orşova si a recunoaşte Oltul la sud de Sla- tina, iar Corpului 54 armată german să continue ofensiva, dirijindu-si efortul principal spre Craiova 1. În timp ce Grupul Kiihne reuşise să pătrundă în Oltenia, Grupul Krafft, format din diviziile 216 infanterie germană, 73 infanterie austro- ungară şi Corpul alpin, acționa pe valea Oltului, în contact direct cu 1 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor şi rușilor 1916/17, Bucuresti, 1937, p. 148. 466 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro trupe ale Corpului 1 armată român, pentru a ieşi din regiunea mun- toasă ; concomitent, la sud de Dunăre, în zona localităţii Sistov, aveau: loc mari concentrări de trupe în scopul fortärii fluviului. Toate aceste acţiuni ale inamicului, desfășurate pe văile Jiului, Ol-- tului şi la sud de Dunăre, se înscriau în planul comandamentului su- prem german, care urmărea executarea unei manevre strategice concen- trice pe direcții exterioare, de la nord-vest spre sud-est, prin sträpun- gerea Carpaţilor, şi de la sud la nord, prin forțarea Dunării, pentru. nimicirea principalelor forte române dintre cele două mari obstacole: naturale, ocuparea Capitalei și scoaterea României din război. Prin planul său, inamicul intenţiona astfel să silească armata română să lupte pe două fronturi, într-un teritoriu lipsit de obstacole naturale puternice: atît de necesare apărării. În atare condiţii, Marele Cartier General român, pentru a dejuca intenţiile dușmanului de a invada Muntenia si a cuceri Capitala, a trecut, încă din 4/17 noiembrie, la elaborarea unui plan de operaţii ce avea ca principal obiectiv apărarea oraşului Bucureşti. În esenţă, el pre- vedea stăvilirea ofensivei şi respingerea trupelor adverse pătrunse pe: teritoriul ţării, iar în secundar să asigure continuarea obturării cu succes. a trecătorilor Carpaţilor pe văile Oltului şi Prahovei. Marea bătălie pentru apărarea Bucureştiului s-a desfășurat pe trei etape : etapa preli- minară, între 6/19-12/25 noiembrie, cînd s-au conceput detaliile ope- ratiei şi s-au făcut eforturi pentru oprirea ofensivei inamice pe alinia- mentul rîului Olt; etapa pregătitoare, între 12/25-16/29 noiembrie, cînd s-a definitivat planul operaţiei pentru desfăşurarea bătăliei de pe Argeş, Neajlov şi s-au efectuat pregătirile în acest scop; etapa bătăliei propriu-zise, între 17/30 noiembrie şi 20 noiembrie/3 decembrie. Într-o primă fază, la 6/19 noiembrie, Marele Cartier General român: a hotărit să constituie la vest de Piteşti o grupare operativă de manevră. de tăria a patru divizii — 8, 2/5, 9/19 * si 21 infanterie — cu care să nimicească mai întîi forțele adversarului care încercau străpunge- rea apărării române pe valea Oltului, apoi, cu totalitatea forțelor dis-- ponibile, să respingă gruparea austro-ungaro—germană din Oltenia. În acest sens, la 6/19 noiembrie s-a ordonat Armatei 1 române să reziste pe văile Oltului, Jiului, Cernei şi pe Dunăre, între Orşova şi gura Oltu- lui, încă 10 zile, timpul necesar pentru intrarea în dispozitiv a divi- ziilor ce urmau să formeze gruparea operativă de manevră 2. Concepţia: comandamentului român de a realiza o asemenea grupare era corectă şi răspundea cerinţelor de rezolvare a situaţiei create : concentrarea for- telor pentru un atac masat si decisiv. Dar concepția a fost devansată de- fluiditatea situaţiei militare. Inamicul a realizat pînă la 6/19 noiembrie o pătrundere de aproximativ 80 km, ajungînd cu diviziile 11 infanterie * Prin ordinul Marelui Cartier General român din 25 octombrie/7 noiembrie 1916, din diviziile 2, 5, 9 şi 19 infanterie, ale căror efective fuseseră simţitor reduse, s-au format două divizii : 2/5 si 9/19. * RRM, vol. III, partea a II-a, p. 365—366. 467 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sediul de la Per s al Marelui Cartier Ge..eral român (1916) bavareză, 41 şi 109 infanterie germane şi 301 infanterie austro-ungară pe aliniamentul Filiaşi, Deleni, iar cu diviziile 6 şi 7 cavalerie germane a interceptat calea ferată Turnu Severin, Craiova. Ca urmare, Marele Cartier General român a ajuns la concluzia că proiectul de a lovi mai întîi Grupul Krafft de pe valea Oltului și de a respinge apoi marile uni- tati aflate în Oltenia nu mai era de actualitate. Dezbaterile de la Marele Cartier General român din 9/22 noiem- brie, la care au participat şeful Misiunii militare franceze, generalul Henri-Mathias Berthelot *, și reprezentantul Marelui Cartier General rus ? La începutul lunii octombrie 1916, potrivit inteegerii survenite între guvernul român si cel francez, în tara a sosit genera:ul Henri-Mathias Berthelot, fost prim-adjunct al generaiului Joseph Joffre în 1914, în fruntea unei misiuni de ofiţeri care să ajute la pregătirea serviciilor de stat-major şi unităţilor româ- neşti. Generalul Berthe‘ot urma să îndeplinească rolul de consilier tehnic pe lîngă comandamentul român, fiind totodată reprezentantul direct al Marelui Car- ticr General francez la Marele Cartier General român în problemele colaborării dintre cele două armate. De asemenea, el urma să fie principalul intermediar între comandamentul aliat de la Salonic si armata română si, totodată, trebui: să ţină o permanentă legătură cu Misiunea militară franceză din Rusia. La scurtă vreme si Marele Cartier General rus va trimite în România o misiune condusă de generalul Mihail Aleksandrovici Belaev, avînd rolui de a favoriza o cooperare între forţele ruse şi române de pe frontul oriental, între comandamentele su- preme ale celor două armate. (Ion Focseneanu, Une mission militaire francaise 468 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro DESFĂȘURAREA LUPTELOR PE FRONTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA 19.08/01.09 —11/24.11.1916 le: sales SR ARMIDUGÉLE/ÉXROL C7 ® N # Salonta e Hueditr Gyula» Nădrag Caransebeș e, Reșița Cimpina Buzău Bree Bäicoi = GR-A-S UD Tirgotigte Ploiest A.3, A. DE DU! a Peris Slobozia ‘al, 2 ant ABT DIG) Ÿ BUCURESTI D. 401. D.8Cv.(R.) PLANUL OPERAȚIEI DE LA FLAMINDA j & Planul ofensivei o Acţiuni ale tru- pelor rcmâne = mmm [rupe inomice Trupe ruse Ciulnifa. Călărași DUNAREAQ = 1 ‘ 4 = H i Razgra Enigea : £ . * Baltagi ARMATA 3 z À D. 12 1. (Bg) À ve { A. 3(B9.) « .1/ Acadinlor BULGARA An gal DA4l;D4Cv;891/D51.lg) — Be-1/D.61. Kurtbunar Câraomer 61. KOSCH Dt HAMMERSTEIN(G.) A R 1! https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro * Casim MTF 3159), Bg Bode, C6 Ale) C52NG) nes, ar Trupe române la 20.08.1916 Trupe ruse la 20.08.1916 Trupele A. 1 (A.U.) lo 20.08.1916 Trupe române lo 11.11.1916 Trupe ruse la 11.11.1916 Trupele A. 1 (A.U.) Jo 11.11.1916 Trupele A. 9 (G.) la 11.11.1916 Monevro de lo Flaminda Tighina IMĂERIUL. RUS Cauțani! Oanbști A | » Pl A | Cétateh Albă e Cahul i a = = i 1 i ear JEDI ae BI ZAHAROY__— . eta ser Sr rez dt i Nâvortari = ————] 10. 10/23. 10. FP 041:DMx;D2171 = 05 09/16, 09. E eS & 29. 08/12. 09 C. 52 A. E G.C.VARNA, RUSCIUC vase GR DE A. MACKENSEN „ot https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pe lingă Marele Cartier General român, generalul Mihail Aleksandrovici Belaev, ce au avut drept scop adaptarea planului de acţiune la noile realități existente pe frontul român, au reliefat existenţa unor puncte de vedere contradictorii. Pe de o parte, generalul M. A. Belaev a avansat ideea recurgerii la rezistențe succesive, fără o angajare decisivă, iar pe de altă parte, reprezentanţii români şi generalul H. M. Berthelot au pro- pus adoptarea unei atitudini ofensive la est de Olt pentru respingerea Grupului Kühne si realizarea unui puternic aliniament de apărare de-a lungul rîului 4. Generalul Berthelot a reţinut în felul următor hotărîrea adoptată : „A fost luată decizia de a avea ca obiectiv contraatacarea gru- pării germane care înaintează spre Craiova. Toate rezervele noastre dis- ponibile, din nefericire prea putin numeroase, vor lua parte. Directivele destinate generalului Presan, numit comandant al Armatei 1, sînt gata la ora 4 şi duse de maiorul Rosetti la rege pentru semnat“ 5. Marele Cartier General român, judecind corect situaţia, nu a ac- ceptat ideea cedării în mod deliberat a teritoriului naţional şi s-a decis să aplice inamicului o lovitură decisivă care să dea posibilitatea smul- gerii iniţiativei strategice. Pentru aceasta a hotarit ca diviziile 2/5, 9/19 şi 21 infanterie să lovească flancul stîng al Grupului Kiihne, pe măsură ce acesta trecea Oltul în zona localităţii Slatina şi să respingă inamicul dincolo de rîu. Manevra celor trei divizii trebuia să fie acoperită prin rezistența dirza a forțelor române pe Oltul superior şi mijlociu. După respingerea dușmanului, apărarea liniei Oltului între Carpaţi şi Dunăre urma să fie realizată de 5 divizii de infanterie — 2/5, 9/19, 21, 18 (luată de pe frontul Dunării) si 10, care fusese în refacere. Pentru conducerea operațiilor proiectate, la comanda Armatei 1 române a fost numit la 9/22 noiembrie generalul Constantin Presan. Dar şi la această manevră îndrăzneață proiectată de comandamentul român, care ar fi schimbat cursul evoluției operaţiilor militare favorabil inamicului, a trebuit să se renunţe datorită unui nou element agravant intervenit în situaţia stra- tegică de ansamblu. În timpul cînd se făceau pregătirile pentru operaţiile de la est de Olt, Marele Cartier General român a primit instiintarea că mari unităţi germano—bulgare au început în dimineaţa zilei de 10/23 noiembrie for- ţarea Dunării în zona Zimnicea. Acest element neprevăzut anula ma- nevra preconizată şi comandamentul român a ordonat retragerea gene- rală pe aliniamentul rîul Argeş, lacul Greaca 6. Decizia era justă, întrucît en Roumanie, în RRH, nr. 3/1967, p. 379—407). În România au fost acreditate pe bază de reciprocitate şi alte misiuni militare: britanică, italiană, belgiană, sîrbă, nord-americană etc. Misiuni militare române şi ofiţeri de legătură s-au organizat, deopotrivă, pe lîngă marile cartiere generale francez, rus, hri- tanic, italian. | : RRM, vol. IV, p. 28; Général Petin, Le drame roumaine. 1916—1918, Paris, 1932, p. 54. | Hoover Institution on War, Revolution and Peace, Stanford University, Les mé- moires du général Berthelot, cap. I, p. 41. © RRM, vol. IV, p. 30. - 469 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pe de o parte asigura un aliniament pe care să se concentreze forte in- semnate româneşti, iar pe de altă parte elimina posibilitatea sacrificării unor mari unităţi silite să lupte în poziţii supuse învăluirii duble a ina- micului. Dar, în acelaşi timp, ea implica şi dureroasa cedare temporară a vestului Munteniei, care intra sub ocupaţia dusmanä, cu toate conse- cintele ce decurgeau de aici, inclusiv în planul capacității de apărare. Dispozitivul trupelor combatante în seara zilei de 4/17 noiembrie se prezenta în felul următor : inamicul avea în linia întîi Divizia 11 in- fanterie bavareză şi Regimentul 4 ulani în zona Ștefănești, Cărbuneşti, Tupsa, Boia si Rogojeni, cu elemente înaintate spre Licurici si Birzeiul ; Divizia 109 infanterie germană in zona Tunsi, Ticleni si valea Cioiana ; Divizia 41 infanterie germană în zona Răşina, Peşteana de Jos, Vlădu- leni ; Corpul de cavalerie Schmettow la vest de Jiu şi pe valea Motrului, cu elemente înaintate la Roşia, Färcäsesti si la nordul localităţii Drägo- teştii de Jos ; în linia a doua erau dispuse Divizia 301 infanterie austro- ungară şi Divizia 115 infanterie germană în zona Novaci, respectiv Pe- troşani. În fata inamicului se afla Divizia 17 infanterie romana, acope- rind frontul între localitățile Licurici şi Boia, şi Grupul „Jiu“, cu majo- ritatea unităților de-a lungul văii Cioiana (Detasamentul Jippa, Detaşa- mentul Obogeanu, Detaşamentul, Novaci“ — retras la Baia de Fier, Deta- şamentul Tăutu — la Pestisani). Forţele române, în pofida superioritatii nete realizate de adver- sar — cinci divizii de infanterie şi două divizii de cavalerie faţă de nu- mai două divizii de infanterie române —, au opus o rezistență înverşu- nată invadatorilor, folosind fiecare aliniament sau formă de teren ce favoriza apărarea, inițiind, ori de cîte ori au avut posibilitatea, contra- atacuri viguroase de intirziere. Pătrunderea trupelor germano—austro-ungare în Oltenia şi înain- tarea acestora pe direcţia Filiaşi, Craiova puneau într-o situaţie foarte grea detaşamentele „Cerna“ şi „Dunărea“, care, fiind în dispozitiv de luptă la limita vestică a Olteniei şi pe fluviu, între localitatea Hinova şi gura Oltului, riscau să fie izolate de restul Armatei 1 române şi să fie ni- micite. Pentru a înlătura o asemenea eventualitate, comandantul Ar- matei 1 române a ordonat în seara zilei de 4/17 noiembrie ca aceste detașamente să înceapă retragerea în cursul nopţii spre Turnu Severin. Dar, Marele Cartier General român, în virtutea planului conceput de a respinge trupele adverse pătrunse în Oltenia cu o puternică grupare de manevră, a ordonat Armatei 1 în cursul nopții de 4/17 spre 5/18 no- iembrie să contramandeze hotărîrea luată privind retragerea detaşa- mentelor „Cerna“ şi „Dunărea“ şi să opună cu toate forţele o re- zistenta energică, deoarece „nici o palmă din teritoriul national nu trebuie cedată fără a lupta. Aceasta este condiția singură care per- mite Marelui Cartier General a răspunde ofensivei inamicului printr-o contraofensivă“ 7. Totodată, prin hotărîrea de anulare a retragerii de- tașamentelor „Cerna“ şi „Dunărea“, Marele Cartier General român ? RRM, vol. III, partea a II-a, p. 360. 470 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ostaşi români în deplasare către o poziție înaintată considera că il va obliga pe adversar să trimită importante forte îm- potriva acestor detașamente şi deci îi va întirzia înaintarea spre Olt, cistigindu-se astfel timpul necesar pentru concentrarea forţelor de- stinate a realiza manevra de respingere a trupelor dusmane pă- trunse din Oltenia. Ostaşii erau îndemnați să-şi păstreze pozițiile şi să reziste pină „la ultimul om“, căci „toţi românii aşteaptă să vă indepliniti în întregime rolul ce vi s-a hotărit, binevoind a cu- noaste că în curînd veţi fi eliberați din această situaţie dificilă“ 8. În următoarele zile, pînă la 11/24 noiembrie, forțele Diviziei 17 in- fanterie şi ale Grupului „Jiu“, deşi slăbite şi obosite după luptele în- delungate cu un adversar superior ca număr şi înzestrare, au depus efor- turi uriaşe, continuind acţiunile de întirziere si stăvilire a ofensivei ina- mice pentru a asigura timpul necesar afluirii şi concentrării diviziilor ce urmau să constituie gruparea de manevră. În scopul apărării punc- telor de trecere peste Olt si al concentrării grosului forţelor române, în sprijinul Armatei 1 române a fost dată la 6/19 noiembrie Divizia 1 ca- vaierie. Comandantul Armatei 9 germane, urmărind să cucerească trecerile peste Olt, a ordonat Corpului de cavalerie Schmettow să înainteze cu 8 Generalul G. A. Dabija, Armata română in războiul mondial. 1916—1918, vol. III, Bucuresti, [f.a.], p. 51. 471 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro repeziciune spre est şi să pună stapinire pe acesta. La 10/23 noiembrie, unităţi din avangarda corpului de cavalerie german au reuşit să ajungă la podul de la Stoeneşti (10 km est de localitatea Caracal). Trecerea Ol- tului a fost efectuată a doua zi de către Divizia 6 cavalerie, iar la 12/25 noiembrie si de către Divizia 7 cavalerie. Între timp, marile unități de infanterie germane au continuat acţiunea spre Olt, ajungind, în seara zilei de 11/24 noiembrie, cu Divizia 41 pe malul drept al Oltului, în fata localităţii Slatina, Divizia 301 cu elemente înaintate pe malul drept al Oltului, în fata localității Drăgăşani, cu Divizia 109 în zona Craiova, cu Divizia 11 în zona Balş şi cu Divizia 115 la Filiaşi. Forţele române din Oltenia, constituite în Grupul Anastasiu, au fost trecute în seara zilei de 11/24 noiembrie pe malul stîng al Oltului şi au ocupat următorul dis- pozitiv : două companii de infanterie, o secţie de artilerie şi două esca- droane din Brigada 1 roşiori la Drăgăşani ; Brigada 1 roşiori (mai putin 2 escadroane) în localitatea Cucueti ; Divizia 17 infanterie in mars, după trecerea Oltului pe la Slatina, spre sectorul marcat de localităţile Moş- teni, Brebeni ; Divizia 1 infanterie în marş către sectorul Brebeni (in- clusiv), Ipoteşti ; Brigada 2 roşiori la Perieți ; Brigada 4 roşiori în zona marcată de localităţile Izvoarele si Alimänesti. La aripa de nord a Gru- pului Anastasiu urma să intre în dispozitiv Divizia 2/5 infanterie, pen- tru a face legătura cu Corpul 1 armată 10. Timp de două zile — 12/25 si 13/26 noiembrie — acţiunile divi- ziilor 11 infanterie bavareză, 41 şi 301 infanterie germane de a forța Oltul s-au lovit de îndirjita rezistenţă a ostașilor români. Numai înain- tarea Diviziei 7 cavalerie germană urmată de Divizia 109 infanterie ger- mană, care au depăşit Oltul pe la Stoeneşti, spre flancul drept şi spatele diviziilor 1 şi 17 infanterie române, a determinat, în cele din urmă, retragerea acestora de pe Olt în ziua de 14/27 noiembrie. În pofida situaţiei deosebit de grele în care s-au aflat forțele române din Oltenia, după ce Grupul Kühne a reuşit să iasă din defileul Jiului, luptele de apărare purtate cu invadatorii constituie pilde de eroism înăl- tator şi dezvăluie forța remarcabilă pe care o degajă dragostea fata de tara şi voinţa fermă a unui popor de a trăi în libertate. Ilustrative sînt actele temerare ale Detasamentului Obogeanu, alcătuit din regimentele 59 şi 43 infanterie, 21 artilerie şi din două baterii din regimentele 1 şi 5 artilerie, care a fost încercuit în seara zilei de 4/17 noiembrie de divi- ziile 41 infanterie şi 7 cavalerie germane. Moralul ridicat al ostasilor si voința lor fermă de a nu precupeti nimic pentru a evita căderea în mina dușmanului le-au întărit speranţele în acţiunea de a ieşi din încercuire. În acest scop, colonelul Mihail Obogeanu a hotărît să străpungă cercul inamic şi să-şi treacă forțele pe dreapta Jiului. Organizindu-si minuţios dispozitivul, cu o avangardă, pentru a lua contactul cu forţele ce-i căzu- seră în spate, cu o ariergardă, pentru a face fata inamicului ce-l urmă- rea, şi cu două unităţi pentru siguranţa flancurilor, comandantul detaşa- $ RRM, vol. III, partea a II-a, p. 441. 10 Jbidem, vol. IV, p. 77. 472 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mentului a început acţiunea. Pe timpul nopţii, sub protecţia trupelor de siguranță ce au angajat o sîngeroasă luptă cu adversarul aflat în satul Vlăduleni şi cu ajutorul unui locuitor din această localitate, care a călăuzit grosul detaşamentului, acţiunea de a ieşi din încercuire a reuşit complet. În zorii zilei de 5/18 noiembrie, cînd duşmanul isi pregătea asaltul final pentru capturarea detasamentului, acesta se găsea deja la 18 km sud în drum spre Filiaşi. Memorabilă pentru curajul şi vitejia, dăruirea şi spiritul de sacri- ficiu în luptă ale oștenilor români rămîne şi şarja de cavalerie de la Ro- băneşti *. În dimineaţa zilei de 10/23 noiembrie, Divizia 1/17 infanterie română ** depunea eforturi deosebite pentru stăvilirea acţiunilor ofen- sive ale avangărzii Diviziei 41 infanterie germane ce inainta dinspre Craiova spre Slatina. La un moment dat, flancul stîng al marii unităţi a fost puternic lovit de către subunități germane, care încercau astfel să întoarcă apărarea română. Pentru a dejuca planul adversarului, Bri- gada 2 roșiori din Divizia 1 cavalerie, care se subordona Grupului „Jiu“, a primit misiunea să atace la rîndu-i flancul sudic si spatele inamicului. Desfăşurarea escadroanelor pentru luptă era însă împiedicată de focul unei baterii de artilerie a adversarului. Comandantul Regimentului 9 roşiori, colonelul Ioan Călinescu, a ordonat ca un escadron să sarjeze bateria inamică ce se opunea îndeplinirii misiunii. Primul care s-a oferit a fost căpitanul Alexandru Filitti, comandantul escadronului 3. Peste ani, bravul comandant scria următoarele despre clipele dinaintea sar- jei : „Era un moment în care inimile noastre băteau la unison, un mo- ment inaltator în care simțeam nevoia să ne depăşim pe noi, de a să- virsi fapte ce intreceau obisnuitul. Privind la feţele pline de hotărire ale cäläretilor, nu ştiam pentru ce să-i admir mai întîi : pentru netärmurita lor dragoste de tara sau pentru nebuna dispretuire a morţii ?“ 1. Escadronul şi-a îndeplinit misiunea, bateria inamică retragindu-se în panică din fata năpraznicei sarje, dar rîndurile celor 110 cavaleriști au fost secerate de focul necruţător al mitralierelor. Doar 18 dintre ei au supravieţuit. Printre cei care şi-au jertfit viata s-a numărat şi ser- gentul voluntar Gheorghe Donici, veteran al războiului de independență din 1877, care la 67 de ani a ştiut să moară „aşa cum din moşi stră- moşi învățase a muri în apărarea patriei iubite“ 12. „Șarja de la Robă- nesti* — nume sub care s-a păstrat în memoria urmaşilor evenimentul din 10/23 noiembrie —, „una din ultimele şarje ale războiului modern“ * Loca itate ‘a aproximativ 5 km vest de orașul Balş. ** La 9/22 noiembrie, Divizia 1 infanterie şi Divizia 17 infanterie, datorită picrde- rilor mari suferite în lupte, au fost contopite într-o singură divizie — Divizia 1/17 infanterie. Apud Mircea Radina, Șarja nemuritoare. Voluntarul Gheorghe Donici, Bucu- reşti, 1978, p. 90. 12 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 56; vezi si Eroul Gheorghe Donici, în Rv C, an X, nr. 3 din mai-iunie 1931, p. 307—323; V. I. Mocanu, Eroismul ostașilor români acum o jumătate de secol, în SMMIM, nr. 1/1968, p. 182—188 ; General R. Rosetti, Gheorghe I. Donici (1848—1916), în RRE, an XII, nr. 1—2, ianuarie-februarie 1931, p. 3—6. 473 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Căpitanul Alexandru Filitti, comandantul escadronu- lui 3 din Regimentul 9 roșiori, participant la sarja de la Robănești (10/23 noiembrie 1916) — a demonstrat elocvent neasemuita putere de luptă a ostaşului român, curajul de a înfrunta moartea pentru pămîntul şi libertatea țării. „Ea a însemnat — după cum avea să noteze ulterior unul din participanţi —un sacrificiu care a onorat armata şi, mai cu seamă, cavaleria. Ea a dovedit Cu prisosinta spiritul războinic si cavaleresc de care era animată această armă. Ofițerii şi trupa doreau din tot sufletul să se bată si să învingă duşmanul. Cei care au murit la Robänesti au avut parte de un sfîrşit eroic şi sacrificiul lor nu a fost inutil, căci a întărit tradiţia scumpă „cavaleriei“ 15, Înaintarea inamicului pe teritoriul Olteniei a tăiat forţele Armatei 1 în două părţi. La est de Jiu era divizia 1/17 infanterie în retragere 13 General N. Tătăranu, Acum un sfert de veac. Amintiri din război, Bucureşti, 1940, p .42. A74 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sergentul voluntar Gheorghe Donici, vete- ran din războiul de independenţă, căzut în timpul şarjei de la Robănești spre Slatina, acoperită fiind de Divizia 1 cavalerie, iar la vest de Jiu au rămas detașamentele „Cerna“, colonel Teodor Tăutu şi „Dunărea“. La 8/21 noiembrie, Detașamentul „Cerna“ (comandant : colonel Scar- lat Demetriade), constituit din 6 batalioane si 6 baterii de artilerie !#, se afla în zona cea mai vestică a frontului, pe aliniamentul dealul Alion, înălțimile Ozoina, Drănic şi localităţile Toplet si Berzasca. In fata sa acţiona Grupul „Orşova“ austro-ungar, comandat de colonelul Alexander de Szivo, de tăria a 71/2 batalioane şi 51/2 baterii de artilerie 15. Încă din ziua de 6/19 noiembrie, Divizia 41 infanterie germană ordonase consti- tuirea unui detaşament — un batalion întărit cu o companie mitraliere, o secţie artilerie, 2 patrule de cavalerie —, cu misiunea de a cădea în spatele dispozitivului Detasamentul „Cerna“. În după-amiaza zilei de 8/21 noiembrie colonelul Scarlat Demetriade a hotărit retragerea în speranţa că va putea evita încercuirea care se profila. Într-o situaţie la fel de grea se mai aflau detașamentele colonel Teodor Tăutu si „Dunărea“. Detasamentul Tăutu se constituise la 3/16 noiembrie din forte ale Detasamentului „Cerna“ (3 batalioane şi o baterie de artilerie) si avea misiunea să atace flancul drept şi spatele inamicului în cea de-a doua bătălie de la Tirgu Jiu. În ziua de 4/17 noiembrie, grupul a ajuns în fata satelor Frincesti si Pestisani, care erau deja ocu- pate de unităţi din Divizia 7 cavalerie germană. După cîteva ore de luptă dirză, Detasamentul Tăutu a reuşit să respingă duşmanul si să elibereze satele respective. În seara aceleiaşi zile, ca urmare a deznodämintului de la Tirgu Jiu, colonelul Tăutu a primit misiunea să se retragă pe va- lea Motrului, prin Strehaia spre Filiaşi, şi să distrugă în acelaşi timp 1 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 467. 1 Ibidem, p. 448. 475 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Monumentul eroilor de la Robănești (sculptură de Constantin Dimitriu- Birlad) toate mijloacele de care s-ar fi putut folosi agresorul în înaintarea sa. Începînd cu data de 5/18 noiembrie, detașamentul nu a mai avut nici o legătură telefonică sau telegrafică cu Detaşamentul ,Cerna“ sau cu Divizia 1 infanterie. „Din acest moment colonelul Tăutu e complet izo- lat. Nu mai primeşte nici un ordin şi lucrează numai din propria sa ini- tiativä“ 10, Continuîndu-și marșul spre Filiaşi, cele trei batalioane ale co- lonelului Teodor Tăutu au dus o serie de lupte încununate de succes cu unităţile vrajmase, încît detașamentul, prin acţiunile sale, a determinat pe inamic să îndrepte întreaga Brigadă 26 cavalerie împotriva lui. După o luptă aprigă la Bolbosi, bravii osteni ai colonelului Teodor Tăutu au spart zidul înconjurător pe care-l ridicase brigada de cavalerie germană, producînd acesteia mari pierderi. 19 Generalul G. A. Dabija, op. cit. vol. III, p. 60. 416 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Colonelul Teodor Tăutu, comandantul deta- șamentului cu acelaşi nume, distins in luptele pentru străpungerea încercuirii uni- tätii sale in sudul Olteniei Acţiunile energice şi hotarite ale Detașamentului Tăutu într-o zonă pe care inamicul deja o impinzise cu unităţile sale de cavalerie ilustrează in mod sugestiv forța si capacitatea înaltă de rezistenţă a ostașilor ro- mâni în condiţii deosebite de luptă, iniţiativa şi rapiditatea în luarea deciziilor de către comandanți, şi, mai ales, sprijinul neprecupetit acor- dat ostaşilor de populaţia locală, ce le-a furnizat informaţii despre ad- versar, i-a călăuzit pe drumuri sigure, le-a asigurat hrană şi adăpost, a făcut totul pentru a le menține moralul ridicat şi încrederea nestrămu- tată în victorie. „Odihna de aproape o noapte — isi amintea unul dintre participanţii la luptele Detasamentului Tăutu —, hrana caldă ce o dă- duseră locuitorii la care eram cantonati, cu tot dragul si din belșug, ne-au dat si energia fizică pe lîngă cea morală“ 17. În atacurile date asupra convoaielor dușmane, în härtuirile necon- tenite la care a supus unităţile inamice sau în temerara străpungere a încercuirii realizate de trupele Brigăzii 26 cavalerie germană, ostaşii români conduşi cu energie și pricepere de colonelul Teodor Tăutu, au acţionat cu singe rece, cu vitejie si iscusinta, cu dăruire şi tenacitate, dovedindu-se superiori adversarului, capabili ca în situaţiile cele mai grele să păstreze iniţiativa de partea lor. Hotärîrea şi nerăbdarea ofite- rilor si ostașilor din compunerea Detaşamentului Tăutu de a se con- frunta cu trupele dușmane sînt reînviate de către unul din participanţi, care isi amintea ca ,framintarea era cu atît mai mare cu cit ne era teamă să nu hotarim greşit, să mergem în altă parte decit spre inamicul numeros cu care să dăm lupta; nu de luptă am fi dorit să facem încon- 17 Căpitan Şt. Nicolaescu, P. Nicolaescu-Cranta, Pagini de glorie din războiu! pen- tru întregirea neamului. Grupul „Cerna“, Turnu Severin, 1923, p. 33. 477 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro jur, ci să ne îndreptăm spre ea“ 18. De asem?nea, edificatoare pentru acţiunile detasamentului purtate în condiţii de izolare și încercuire între 4/17 si 11/24 noiembrie (dată cînd a reintrat în compunerea Detasamentu- lui „Cerna“) sint înseşi mărturiilei namicului cu care s-au confruntat bravii luptători români. În jurnalele de operaţii ale subunitatilor de dragoni din Corpul de cavalerie Schmettow găsim consemnate aprecieri ilustrative în acest sens : „Speranţa de a nimici detașamentul lui Tăutu sau de a-l face prizonier nu ne-a reușit“ 1, iar despre calităţile colonelului Teodor Tăutu se recunoștea ca: „Fără nici o îndoială, comandantul de- tasamentului inamic era un om extraordinar de capabil si energic, căci deși știa că partida era pierdută, a făcut totul ca să ne cauzeze toate pierderile posibile“ 20, În cursul nopţii de 7/8 (20/21) noiembrie, colonelul T. Tăutu a reu- sit să ia legătura cu Detasamentul „Cerna“ si a primit ordinul să atace convoaiele ce urmau coloanele inamice de la Jiu. Ulterior, profilindu-se pericolul întăririi forțelor germane la Turnu Severin, ceea ce ar fi im- piedicat retragerea Detasamentului „Cerna“, unitatea a fost îndreptată spre această localitate. Aici, detașamentul a blocat toate drumurile de ieșire din oraș pentru a permite Grupului „Cerna“ să-şi continue retragerea spre Olt. Orice încercare a inamicului de a ieși în vreo direcţie a fost oprită prin acţiuni energice şi temerare. Adversarii au recunoscut că românii s-au luptat vitejeste și le-au produs pierderi simtitoare încît au fost puşi in si- tuatia să ceară ajutor de pretutindeni, chiar de la unitățile bulgare de pe malul drept al Dunärii?!. La 11/12 (24/25) noiembrie, luptele au au fost continuate pentru a se permite și retragerea ariergarzii Detasa- mentului „Cerna“ pe lingă Turnu Severin, acțiune ce s-a desfăşurat sub presiunea puternică din spate a forțelor inamice. În zilele urmă- toare, retragerea s-a desfăşurat de-a lungul Dunării spre Olt. Cel de-al treilea detașament asupra căruia plana pericolul încer- cuirii era Detasamentul „Dunărea“, care avea misiunea să apere fron- tul Dunării între Hinova și confluența Oltului cu fluviul. Acest deta- sament era comandat de colonelul Alexandru Văitoianu si se compunea din 4 hatalioane de miliții — „Rovine“, „Calafat“, „Romanați“, ,Ar- ges“ — s1 8 baterii de artilerie. Prin ordinele primite de la Armata 1 în zilele de 7/20 şi 8/21 noiembrie, Detașamentul „Dunărea“ urma să păstreze linia fluviului si să împiedice legătura trupelor bulgare de la sud cu cele germano—austro-ungare care înaintau din nord. Avind în vedere forțele la dispoziţie si mai ales situaţia în care se afla De- taşamentul „Dunărea“, ordinele primite depăşeau categoric capacita- tea de acţiune a trupelor de acoperire dintre Hinova si gura Oltului. În ziua de 11/24 noiembrie, colonelul Al. Văitoianu a primit o tele- IR Ibidem, p. 32. 1 Generalul Teodor Tăutu, Carnet de cîmp, P-oiesti, 1926, p. 94. so Jbidem, p. 96. 21 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 471. 478 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Scenă din luptele de la Cerna (octombrie-noiembrie 1916) (picturd de D. Stoica) gramă de la generalul Presan prin care se instiinta că armata română se afla pe stinga Oltului şi că Detaşamentul „Dunărea“ trebuia să se retragă si să constituie stînga Armatei 1, de la Stoeneşti la Islaz 22. În ziua de 19 noiembrie/1 decembrie cele două detașamente în re- tragere, „Cerna“ şi „Dunărea“, s-au întîlnit şi s-au contopit într-unul sin- gur, sub comanda colonelului Scarlat Demetriade. Eforturile ostașilor români de a scăpa de încercuire au continuat pina la 23 noiembrie/6 decembrie. Semnificative pentru eroismul ostasilor nostri şi voința lor de luptă au fost şi acțiunile pentru apărarea satului Tia Mare. „Era ora 7 cînd începem lupta — aveau să-şi amintească doi dintre participanții la aceste încleştări — ; artileria bate la disperare ; cea inamică intenţiona să distrugă satul unde ştia masate trupele noastre [...]. Ai noştri nu se lasă mai jos : parcă-l văd pe locotenentul Leoveanu suit pe acoperişul şcolii, din marginea satului, în linia infanteristilor si strigă şi comandă cu energie artileriştilor, să tragă mai aproape, mai departe, pînă ia în pinza de obuze pe trăgătorii inamici“ 28. "1 Ibidem, p. 482. e Căpitan St. Nicolaescu, P. Nicolaescu-Cranta, op. cit., p. 72—73. 479 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Înconjurate de forţe dușmane mult superioare şi fiind lipsite de muniții, trupele române de sub comanda colonelului S. Demetriade au fost nevoite să înceteze rezistenţa pe malul drept al Oltului. Desi s-au aflat într-o situație deosebit de grea, în condiţii de izo- lare, detașamentele din sud-vestul Olteniei au acţionat cu mult curaj, abnegatie si spirit de sacrificiu, îndeplinindu-şi misiunea pina in ul- tima clipă. Detasamentul „Cerna“ a apărat cu dirzenie pozițiile ocupate la Orşova şi pe malul stîng al Dunării, între Schela Cladovei şi Hi- nova, împiedicînd traficul inamicului pe apă. Abia cînd pericolul în- cercuirii devenise iminent, prin ocuparea oraşului Turnu Severin de către germani, Detaşamentul Demetriade a început retragerea spre est, „0 adevărată Anabassis modernă“ 24, strapungind repetat liniile inamice. Surse oficiale germane recunoșteau eroismul si comportarea demnă a soldaților români aflați în această situație dramatică. „Batalioane româ- neşti despărțite de armata lor principală la granița vestică a Româ- niei — se arăta în comunicatul inamic din 25 noiembrie/8 decembrie — se apără încă cu îndirjire în munţii pädurosi de la nord-est de Turnu Severin“ 35. Si nu a fost singura recunoaștere despre comportarea demnă, ostäseascä a celor două detașamente. Însuşi generalul Erich Ludendorff, a consemnat în memoriile sale că în „spatele generalului Kiihne, ro- mânii, luptindu-se înainte cu bärbätie, începuseră să efectueze o re- tragere [...]. Inconjurati de toate părţile, nu depuseră armele decît p la începutul lui decembrie în apropierea vechilor guri ale Oltului“ %. Ostaşii detaşamentelor „Cerna“ şi „Dunărea“, după 16 şi respectiv 13 zile de lupte inversunate, pentru a scăpa de cercul de foc al inami- cului, au fost nevoiți să cedeze, lipsiţi fiind de provizii si muniții. Epo- peea detasamentelor „Cerna“, „Dunărea“ si Tăutu se înscrie în istoria militară a poporului român ca un episod pe cît de dramatic, pe atit de eroic, ce ilustrează in mod convingător calitățile de combatanți ale osta- silor nostri, dirzenia şi voința neclintită dovedite de ei în condiţiile deo- sebit de grele ale luptei în încercuire, în grupuri izolate, care cerea: rezistență, tenacitate, inițiativă şi hotarire nestrămutată. Pe bună drep- tate s-a apreciat că epopeea Detasamentului „Cerna“ se înscrie ca un episod strălucit al „luptei eroice purtate de ostaşii români, un exemplu de dăruire fără preget pentru apărarea patriei“ 77. Comentind acţiunile de luptă pentru ieşirea din încercuire a detasamentelor „Cerna“, „Du- nărea“ şi Tăutu, corespondentul militar al ziarului „Nord-Deutsche Allge- meine Zeitung“ scria la 17/30 decembrie 1916: „Toate acestea nu ne pot împiedica să nu recunoaștem deopotrivă cu cei mai buni militari at noştri că purtarea românilor de la Orşova şi, în genere, a întregii ar- mate româneşti de la 1916, merită toată admiraţia, chiar în comparație 21 Campania română din 1916, traducere din limba engleză, Iasi, 1918, p. 90. 25 Comunicatele oficiale române, germane, austro-ungare, bulgare si turcești, Bucu- resti, [f.a.], p. 113. 2 General Ludendorff, Amintiri din război, vol. I, Bucuresti, 1919, p. 354. 27 General-maior dr. Ilie Ceauşescu, Hărţuirea în acţiunile de luptă duse in războiul întregului popor pentru apărarea patriei, Bucureşti, 1981, p. 67. 480 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cu ceilalți aliați ai lor. Cine are cultul steagului şi credința nestrămu- tată în el va trebui în definitiv să recunoască şi inamicului ce i se cuvine“ 78. Bucurindu-se de sprijinul neprecupetit al locuitorilor — care tot timpul au fost alături de fraţii lor îmbrăcaţi în haină militară, întărin- du-le convingerea că întreaga tara face corp comun în fata invadato- rilor —, ofițerii şi soldații eroicelor detașamente nu şi-au precupetit viata în confruntările cu duşmanul si au probat în focul luptelor virtuțile tra- ditionale ale românilor de apărători neinfricati ai gliei strabune. LUPTELE DESFĂȘURATE DE La mijlocul lunii octombrie 1916, a MASE ME Marele Cartier General german a RII ÎN ZONA ZIMNICEA trecut la executarea fazei urmă- toare a planului său de campanie, care prevedea acţiunea conjugată, în timp şi spaţiu, a Armatei 9 ger- mane de străpungere a pasurilor din Carpaţii Meridionali cu tentativa forțelor feldmareșalului August von Mackensen de trecere la nord de Dunăre, în vederea invaziei rapide a Munteniei si a cuceririi Capitalei. in acest sens, feldmareșalul Mackensen a primit ordinul „să înceteze înaintarea {pe frontul din Dobrogea — n.n.], să se prepare pentru for- tarea Dunării pe la sud de Bucuresti si să execute trecerea aceasta în a doua jumătate a lunii noiembrie, cu cit mai multe forte va putea avea“ 2%. Conform dispozitiei primite, Mackensen a dat ordinul nr. 115 din 13/26 octombrie către Armata 3 bulgară, prin care se luau de pe frontul din Dobrogea si se îndreptau spre zona Sistov, Biala artileria grea germană şi austro-ungară (mai puţin Bateria de mare), Divizia 217 infanterie germană, Brigada Bode, Divizia 1 infanterie bulgară (mai putin Regimentul 16 infanterie). Toate aceste forte, la care au fost detaşate operativ Grupul de pionieri austro-ungar, flotila austro-ungară, Secţia aeroplane 243 germană şi Compania aviaţie nr. 36 austro-un- gară au fost puse sub comanda generalului Robert Kosch, formînd Ar- mata de Dunăre, ca parte componentă a Grupului de armate Macken- sen. Spre aceeaşi zonă au mai fost trimise Divizia 12 infanterie bul- gară *, Divizia 26 infanterie turcă, Divizia Goltz (4 regimente de cava- lerie germane) cîteva escadroane bulgare, un batalion de grăniceri si unităţi de artilerie austro-ungare %. În timp ce inamicul îşi concentrase puternice forțe umane şi ma- teriale în vederea trecerii fluviului, pe frontul românesc al Dunării, ce se întindea de la gura Oltului pina la Călăraşi, erau dislocate forte puţine şi neomogene, constituite în Grupul Apărării Dunării, sub co- 28 Apud Const. Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916—1919, vol. II, Bucuresti, [f.a.], p. 177. % General Ludendorff, op. cit., p. 350. * Divizia 12 infanterie bulgară va fi trecută sub comanda directă a generalului Robert Kosch la 9/22 noiembrie 1916. % RRM, vol. III, partea I, p. 165. 481 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro manda generalului de brigadă Constantin Cristescu. Aceste forte se compuneau din Divizia 18 infanterie, brigăzile 5 şi 6 roşiori din Divi- zia 2 cavalerie, Brigada 3 roşiori din Divizia 1 cavalerie şi două grupuri de artilerie dislocate la Giurgiu şi Zimnicea. Înainte de începerea înfruntărilor, raportul de forțe era următorul : | Mari unitafi | Infan- | Cava. | Batalioane | Escadroane | Baterii Observaţii terie leric Grupul Apărării | Dunării 1 1 | 16 | 25 321], Grupul Kosch 4"* 1 48 18 64 * Sustinut de flotila de Dunăre austro-un- garo-germană, de o secție aeroplane germa- | nă și 3 companii de cavalerie austro-ungare ** Divizia 12 infan- | terie bulgară adusă la Sistov la 11/24 noiem- brie. Raport de forte 1/4 | 1/1 1/3 1/0,7 1/2 Din analiza acestui raport de forte se constată că în momentul fortärii Dunării inamicul dispunea de 3 divizii de infanterie în plus, deci o superioritate în efective evidentă; tinind seama de faptul că Grupul Kosch era concentrat in zona Sistov, în timp ce forţele române se găseau răsfirate pe 210 km, această superioritate în sectorul de for- tare devenea covirsitoare de 42/4 batalioane, adică de cca 11/1 în favoa- rea agresorului. Ea era şi mai mult amplificată de înzestrarea cu ar- mament greu a inamicului, care poseda 132 mitraliere față de numai 49 ale românilor şi 64 baterii de artilerie, din care 19 grele şi 4 foarte arele, fata de 32!/2 baterii ale românilor, din care 51/2 grele. La 9/22 noiembrie, chiar în ajunul fortärii Dunării de către ina- mic, generalul Constantin Cristescu a fost numit comandant al Armatei de Nord, iar la comanda Grupului Apărării Dunării a trecut generalul de brigadă Constantin Iancovescu. Frontul Grupului Apărării Dunării era împărțit în trei sectoare. Sectorul de vest acoperea spațiul de la gura Oltului pînă la riul Vedea, pe o lungime de 56 km, şi era apărat de Brigada 43 infanterie, 4 esca- droane din Regimentul 3 călăraşi si 71/2 baterii de artilerie. Coman- dantul Brigăzii 43. infanterie, colonelul Ioan Oproiu, era şi comandan- tul sectorului. Sectorul din centru, de la riul Vedea pina la satul Gos- tinu (a 14 km nord-est de Giurgiu), cu o lungime de 53 km, era apă- rat de Brigada 44 infanterie, 3 escadroane si 121/2 baterii, fiind coman- dat de colonelul Victor Zottu. Cel de-al treilea sector se întindea de la Gostinu pînă la Călăraşi, pe un front de aproape 100 km, în care erau dispuse Brigada 45 infanterie, 4 regimente de rosiori din Divi- 482 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro zia Z cavalerie, o companie cicliști, 10:/2 baterii de artilerie, sub co- manda generalului de brigadă Nicolae Sinescu. Feldmareşalul August von Mackensen a considerat că sectorul cel mai favorabil pentru forțarea Dunării era în raionul Sistov. La ale- gerea acestui loc au concurat o serie de argumente deosebit de impor- tante sub aspect militar. Oraşul Sistov era cap de linie ferată, ceea ce dădea posibilitatea unei concentrări rapide. a forțelor şi a unei aprovi- zionări ritmice, lucru foarte important pentru dezvoltarea capului de pod ce s-ar fi realizat la nord de fluviu. De asemenea, configurația te- renului în această zonă a Dunării — albia era mai îngustă, iar malul drept înalt între 50 şi 200 m — oferea condiţii propice pentru întin- derea podului şi executarea în ascuns a tuturor mișcărilor de trupe şi materiale. A contribuit substantial la alegerea zonei Sistov ca loc de fortare a Dunării existența materialului de pod si a ambarcatiunilor necesare fortarii în canalul Belene, unde se aflau încă de la intrarea României în război. Si tot la Sistov „se afla concentrată încă dinainte o artilerie grea foarte putemică: în total ocupau poziţie de ambele parti ale localității peste 200 guri de foc“3l. Analizat sub aspectul distanţei fata de Bucuresti (100 km) si față de Olt (45 km), Sistovul isi dezvăluia, de asemenea, avantajele pentru acţiunea conjugată a Ar- matei 9 germane si a Grupului Kosch. Dacă sectorul de fortare ar fi fost ales în amonte, joncţiunea dintre armatele inamice s-ar fi făcut mai repede, dar ar fi scăzut considerabil ameninţarea imediată asupra Ca- pitalei, fapt pe care adversarul nu-l dorea. Alegerea unui loc mai în aval, la Rusciuk sau Turtucaia, ar fi prezentat două mari pericole. Întîiul, Grupul Kosch să fie aruncat înapoi peste Dunăre de către for- tele române înainte de a se realiza joncţiunea cu Armata 9 germană, al doilea, acţiunea să fie compromisă de o eventuală ofensivă a trupe- lor ruse de pe frontul din Dobrogea. Iniţial, forțarea Dunării a fost prevăzută pentru ultima decadă a lunii octombrie, dar pregătirile şi concentrarea trupelor germano- bulgaro-turce s-au prelungit în timp. După aminări repetate, feid- mareșalul Mackensen a anunţat că fortare Dunării va fi executată la 10/23 noiembrie. Momentul a fost bine ales, deoarece la data respec- tivă Armata 9 germană invadase deja Oltenia şi cucerise cu Divizia 6 cavalerie podul peste Olt de la Stoeneşti. Pentru a păstra pînă în ultimul moment secretul despre locul de fortare a Dunării si a realiza surprinderea în acțiunea preconizată s-au executat trageri de artilerie de la Rusciuk, Turtucaia şi Silistra asupra malului românesc, iar la Samovit (lîngă locul de vărsare a Oltului) s-a efectuat o traversare demonstrativă cu un batalion. În ziua de 10/23 noiembrie, inamicul a reuşit să treacă peste Dunăre „circa 17 batalioane, cu minimum 80 de mitraliere şi 5 ba- terii“ 32, Sectorul ales de feldmaresalul Mackensen pentru fortarea Du- narii era aparat de Brigada 43 infanterie din Divizia 18 infanterie, care 3! Jbidem, p. 166. # Ibidem, vol. IV, p. 61. 483 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Podul de pontoane grele construit de inamic la Sistov — Zimnicea. avea in zona Zimnicea batalioanele de miliții „Olt“ si „Vlaşca“. Colo- nelul Ioan Oproiu, comandantul sectorului, a desfăşurat cu puţinele forțe din zonă primele acţiuni, sub focul necruţător al artileriei grele germane de pe malul drept al Dunării şi al tunurilor de pe monitoare, pentru a opri înaintarea inamicului spre Zimnicea. De asemenea, au fost luate măsuri pentru aducerea în zonă a batalioanelor 4 din Regi- mentul 4 infanterie „Argeş“ de la Bragadiru, 4 din Regimentul 39 in- fanterie de la Viişoara şi a divizionului 2 din Regimentul 26 artilerie de la Bragadiru. Comandantul Grupului Apărării Dunării a hotărît în după-amiaza zilei întărirea forțelor sectorului atacat cu trupe din sec- torul de centru. De asemenea, s-a cerut Corpului de aviaţie să trimită o escadrilă de luptă şi bombardament pentru a stăvili debarcarea şi a impiedica construcția podului. La postul de comandă al Brigăzii 43 infanterie de la Ulmulet au sosit în seara zilei de 10/23 noiembrie generalul Alexandru Referen- 184 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sublocotenentul (r) Gheorghe Dumitrescu, din Regimentul 4 infanterie, care a făcut suprema jertfă în luptele de apărare de la Zimnicea (10/23 noiembrie 1916) daru, comandantul Diviziei 18 infanterie, care a hotărît executarea unui atac de noapte pentru respingerea inamicului din oraşul Zimnicea. Atacul a fost declanșat la ora 4,30 cu batalioanele 4 din Regimentul 4 infanterie, 4 din Regimentul 39 infanterie şi o parte din Batalionul miliții „Olt“, sprijinite de divizionul 2 din Regimentul 26 artilerie. Pri- mite cu un foc nimicitor de mitraliere, forțele române au fost nevoite să se retragă pe poziţiile de plecare. În această acțiune, Batalionul mi- litii „Argeș“ a atacat energic de două ori sub grindina de foc germană, dar pierderile grele înregistrate l-au obligat să treacă în apărare. A doua zi dimineaţa, către ora 7,30, trupele Diviziei 217 infan- terie germane au reluat atacul pentru lărgirea si consolidarea capului de pod realizat pe malul stîng al Dunării, sprijinite de focul artileriei debarcate sau instalate pe malul drept și pe monitoare. În această si- tuatie, comandamentul Diviziei 18 infanterie a hotărit să atace de flanc inamicul cu subunități din Regimentul 20 infanterie aduse de la Bra- gadiru. Atacul declanşat a silit elementele înaintate ale Diviziei 217 infanterie germane să se retragă spre nordul localităţii Zimnicea, uni- tatile române controlind gara Ulmulet. Marele Cartier General roman, informat despre situatia de la Dunăre, a dispus la 11/24 noiembrie, ora 16,30, deplasarea imediată a Diviziei 2 cavalerie * pentru a intirzia cit mai mult inaintarea fortelor adversarului de la Zimnicea spre Bucuresti, precum şi concentrarea pina la 14/27 noiembrie a Diviziei 21 infanterie ** între Neajlov si Argeş, de o parte şi de alta a şoselei Bucureşti, Alexandria. De ase- menea, Marele Cartier General a cerut generalului de divizie Constantin Coandă, reprezentantul său pe lingă Marele Cartier General rus, să in- * Divizia 2 cavalerie urma să fie adusă din sectorul de răsărit al Grupului Apă- rării Dunării, respectiv din zona cuprinsă între Călărași şi Mostistea. ** Divizia 21 infanterie urma să fie adusă de pe Valea Prahovei. 485 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tervină pentru ca „ruşii să ne pună la dispoziţie Divizia 8 cavalerie şi Divizia 40 infanterie, care stau degeaba între Călărași şi gura Jalomi- tei* 3. Aceste forte ruse deplasate spre vest ar fi întărit Grupul Apă- rării Dunării, organizindu-se astfel o rezistență mult mai puternică in fata acţiunilor dușmane. Solicitarea comandamentului român nu a fost satisfăcută, diminuindu-se în acest chip în mod drastic șansele nimicirii inamicului pătruns la nord de fluviu. În ziua de 11/24 noiembrie, ora 13, Grupul de pionieri-ponto- nieri austro-ungar, sub comanda generalului Joseph Gaugl, a început întinderea podului greu de pontoane (sistem „Herbert“), pe care l-au terminat in 18 ore 3. Pina în seara zilei de 12/25 noiembrie, toate for- tele germano—bulgaro—turce destinate să traverseze Dunărea se aflau pe malul nordic al fluviului, adîncimea capului de pod realizat fiind de aproximativ 15 km în jurul localităţii Zimnicea. Dispozitivul adop- tat de adversar avea pe centru Divizia 217 infanterie germană, la est, de-a lungul Dunării, spre nord-est diviziile 1 şi 12 infanterie bulgare, iar la vest Divizia de cavalerie Goltz. Comandantul Grupului Apărării Dunării a hotărît, în scopul de a zădărnici înaintarea Grupului Kosch spre Bucureşti, ca, pînă la so- sirea altor trupe în sprijin, Divizia 18 infanterie, cu toate trupele din sectorul Zimnicea şi întăririle primite de la celelalte sectoare, plus Di- vizia 2 cavalerie, care urma să sosească în seara zilei de 13/26. noiem- brie, să opună rezistență înverşunată ofensivei inamice. BĂTĂLIA DE LA ARGEŞ, NEAJLOV Această bătălie a fost cea mai am- (BĂTĂLIA PENTRU BUCURESTI") pla (sub raportul obiectivelor, spa- tiului, efectivelor si materialelor fo- losite) din cîte s-au desfășurat pe frontul român in timpul campaniei din anul 1916, si una dintre marile confruntări ale conflagrației mon- diale desfășurate în răsăritul Europei. Comandamentul român a scon- tat că prin aplicarea prin surprindere a unei manevre pe direcţii in- terioare putea fi oprită ofensiva inamicului, nimicindu-se Grupul Kosch (practic Armata de Dunăre) si creîndu-se condiții pentru învăluirea flancului drept al Armatei 9 germane, stabilizindu-se frontul ; ulterior urma să se treacă la nimicirea forțelor agresoare pătrunse în Cîmpia munteană, în zona Argeş, Neajlov. În spaţiul dintre Argeş, Neajlov şi Dunăre trebuia deci să se deruleze cea mai sîngeroasă si dramatică bătălie, dar în acelaşi timp, şi cea mai hotăritoare din momentul intrării României în cea dintii conflagrație mondială, al cărei deznodamint avea să 33 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 169/1916, f. 239. 1 „Trecerea a fost efectuată în același loc unde ruşii au trecut Dunărea în 1877, însă mijloacele tehnice de acum 40 de ani erau astfel încît construcţia podului a necesitat atunci 33 de zile, pe cînd în 1916 podul peste un rîu de 1000 yarzi lăţime a fost construit în 18 ore“ (Campania română din 1916, p. 94). 486 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro aibă profunde implicaţii asupra desfăşurării ulterioare a întregii cam- panii române. Faptul rezultă pregnant și dintr-o informaţie a Marelui Cartier General al armatelor franceze, trimisă ambasadei Franţei din Londra, la începutul lunii noiembrie 1916: „Acolo, pe frontul sud- oriental, se joacă de două luni unul din actele cele mai dramatice ale războiului actual. Atenţia lumii întregi se îndreaptă spre Româ- nia, noua noastră aliată, care, asediată din toate părţile, rezistă efor- turile inamicilor săi [...]. Planul german viza zdrobirea completa a României printr-o dublă ofensivă, în acelaşi timp de la sud și de la nord, avînd drept scop ruperea la centru a armatei adverse, pa- trunderea între cele două provincii ale regatului, Moldova și Mun- tenia. În caz de succes, ar fi însemnat mîna pusă pe inima României, cu Bucuresti si toate. bogățiile provinciei muntene. Ar fi însemnat asigurarea dominaţiei asupra Balcanilor si imposibilitatea pentru aliaţi de a lua ofensiva“ 55. Spre zona de confruntare s-au conturat trei direcții operative, pe care s-au dirijat grupările de forte ale adversarului: Grupul Kühne sau Corpul 54 german (Divizia 11 infanterie bavareză, diviziile 41 si 109 si 301 infanterie germane), din Armata 9 germană, actionind pe direcția generală Craiova, București, a reușit în ziua de 11/24 noiem- brie să treacă — cu elemente de avangardă — la est de Oltul infe- rior; Grupul Kosch a reuşit să forțeze fluviul Dunărea în raionul Zimnicea la 10/23 noiembrie si, după trecerea tuturor forțelor la nord de fluviu (12/25 noiembrie), a început ofensiva pe direcţia Zimnicea, București. Grupul Krafft, aflat în zona Oltului mijlociu — în defileu si pe valea Topologului —, căuta să străpungă apărarea română (Corpul 1 armată) și să acţioneze ofensiv către Curtea de Argeş. Pentru- a contracara ofensiva trupelor Puterilor Centrale ce in- vadaseră Muntenia si actionau concentric, avind ca obiectiv capitala țării, Marele Cartier General român a elaborat un plan de operaţie al cărui succes urma să dea o rezolvare curajoasă și favorabilă situaţiei create. Așa s-a ajuns la bătălia de la Argeș, Neajlov sau „Bătălia pen- tru București“, „bătălia cea mare, cea hotăritoare“ pentru soarta ţării, după cum o denumise în acele zile de grea încercare I. G. Duca. Ideea de manevră a Marelui Cartier General era expusă în ordinul de ope- ratii nr. 19, din 12/25 noiembrie 1916, care prevedea oprirea înaintării inamicului din vestul și sud-vestul Cimpiei Române. Această misiune a fost încredinţată Grupului de armate Presan *, constituit, în ziua de #5 Arh. St. Buc., fond Microfilme, rola 10, c. 21. * Constantin Presan (n. 27 ianuarie 1861, Butimanu—Snagov — m. 27 august 1942, Schinetea—Vaslui) a abso.vit Scoala de ofiteri de infanterie si cavalerie din Bucuresti (1880), activind mai întîi în Batalionul 1 geniu. La încheierea stagiu- lui la comandă, a urmat cursurile Şcolii speciale de artilerie şi geniu din Bucureşti (1883), după care a fost trimis pentru specializare în Franța (1892), la Scoala de ap.icaţie de artilerie si geniu de la Fontainebleau. Locotenent-co- lonel în 1895, a fost numit la comanda Cetăţii Bucureşti (1896), avînd o con- tributie importantă la accelerarea definitivării lucrărilor de construcție a for- turilor Capitalei si la dotarea lor cu mijloace de luptă moderne. 487 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro me mm Trupe române Trupe ruse Trupe inamice BĂTĂLIA DE LA ARGEŞ, NEAJLOV. 12/25.11 —20.11/03.12.1916 Ay e Rusciuk Tri DAS) DCvGOLTZ BRALE 1 L / G; + https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro orabia Tugnu, Magu eed Ns heres) e Tiraspol . Eid Xa Cl e En Teritoriu dependent de Casa de Habsburg Teritoriu anexat de Imperiul austro-ungar Teritoriu incorperat de Imperiul rus SITUAŢIA PRINCIPALELOR TEATRE DE ACŢIUNI MILITARE ÎN TIMPUL BĂTĂLIEI DE LA ARGEȘ, NEAJLOV e Moscova D. Moghiles R, h a NS rannenberg m,n e“ % Marlen \Pragae Nipry ras beat Munchen Lă Viena Vunères IMPERIUL us (e apezunt MAREA IONICA & PPDA Trupe române é Trupe oliate Trupe -inom:ce: https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de. brigadă Dumitru Stratilescu, Generalul de brigadă Dimitrie Lambru, comandantul Armatei 1 române (13/26 comandantul Diviziei 21 infanterie (4/17 noiembrie 1916 — 19 decembrie 1916/1 septembrie — 7/20 decembrie 1916) ianuarie 1917) 11/24 noiembrie, în zona Argeş, Neajlov, din: Armata 1 (comandant: general de brigadă Dumitru Stratilescu), Grupul Apărării Dunării (co- mandant : general de brigadă Constantin Iancovescu), Divizia 21 infan- terie (comandant : general de brigadă Dimitrie Lambru) şi Divizia 9/19 infanterie (comandant : general de brigadă Constantin Scărișoreanu) ; alte mari unităţi aflate în refacere sau în rezerva Marelui Cartier Ge- neral îi vor fi ulterior subordonate şi introduse în acţiune. A fost apoi, succesiv, comandantul Brigăzii 13 infanterie (1904), cu gradul de colonel, şi al diviziilor 3 (1910) şi 7 infanterie (1911), după ce între timp fusese avansat general de brigadă. A luat parte la cel de-al doilea război balcanic (1913). General de divizie în 1914, a preluat comanda Corpului 3 armată. Doi ani mai tîrziu, la intrarea României în războiul de eliberare naţională, a condus Armata de Nord în operaţiile din Carpaţii Orientali si estul Transil- vaniei. Numele său rămîne însă strîns legat de „Bătălia pentru Bucureşti“, amplă operaţie defensiv-ofensivä ce viza nimicirea forţelor Puterilor Centrale în Cîmpia Munteană. De la 5/18 decembrie 1916 i s-a încredințat funcţia de şef al Marelui Cartier General. Din această poziţie de înaltă responsabilitate militară a îndrumat activitatea de refacere a armatei române, a concurat la stabilirea obiec- tivelor campaniei anului 1917, la elaborarea planurilor de operaţii, a condus convorbirile de comandament purtate cu reprezentanţii aliaţi, a contribuit la realizarea marilor victorii de la Mărăști, Mărăşeşti și Oituz. În 1918, Constantin Presan — avansat din 1917 general de corp de armată — a răspuns de operaţia de demobilizare temporară a trupelor impusă prin Pacea de la Bucuresti; a coordonat apoi operaţiile de alungare a trupelor străine de pe întreg teritoriul national (1918—1919). Trecut în cadrele de rezervă, a fost avansat mareșal (1930). A fost, de asemenea, senator de drept și membru de onoare al Acade- miei Române. 490 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro La data de 12/25 noiembrie, situaţia forţelor aflate în contact în spaţiul dintre munţii Carpaţi şi fluviul Dunărea era următoarea % : Armata 1 română (56 batalioane, 33 escadroane si 54 baterii) ocupa un front de aproximativ 110 kilometri, de la imedjat nord (7 km) Curtea de Arges si pînă la satul Ipotesti (14 km sud Slatina). În cadrul acestei armate se aflau: Corpul 1 armată (diviziile 13, 14 şi 8 infante- rie) — la dreapta — pe un front de 48 km, cu misiunea de a interzice comunicațiile care, de la Rimnicu Vilcea şi Curtea de Argeş, condu- ceau spre Pitesti; în fata lui se găsea Grupul Krafft (insumind 30 ba- talioane, 3 escadroane şi 32 baterii) * ; la stinga Corpului 1 armată, pe malul răsăritean al Oltului, erau diviziile : 2/5 infanterie, pe un front de 35 km, 1/17 infanterie, pe un front de 30 km, şi Divizia 1 cava- lerie cu Brigada 1 rosiori la est Drăgăneşti, Brigada 2 roșiori la 16 km nord-est Ipoteşti si Brigada 4 roşiori la 12 km sud-est Ipotesti, în fata cărora se aflau forte din Grupul Kühne (36 batalioane, 53 escadroane şi 51 baterii), compus din patru divizii de infanterie (301, 41, 109 ger- mane si 11 bavareză), si două divizii de cavalerie germane (6 şi 7). În Oltenia, în spatele Grupului Kühne, se mai găsea Divizia 115 infanterie germană, din rezerva Armatei 9 germană. La aripa dreaptă a Armatei 1 române era în apărare Corpul 2 ar- mată (diviziile 12 şi 22 infanterie, brigăzile 2 şi 3 călăraşi) din Ar- mata 2 română, în fata căruia se afla Corpul 1 rezervă german (co- mandant : general Kurt von Morgen) cu Divizia 12 infanterie bavareză, Divizia 76 rezervă germană si Brigada 8 munte austro-ungară. Între armatele 1 şi 2 române, ca şi între grupurile germane Morgen, Krafft si Kühne existau intervale neacoperite de trupe, cu dezvoltări frontale de la 30 la 35 km, ceea ce menținea pericolul unor posibile acţiuni de întoarcere. Pe aliniamentul fluviului Dunărea, între localităţile Turnu Mă- gurele (gura Oltului) şi Olteniţa, pe un front de aproximativ 200 km, se afla cu misiune de acoperire Grupul Apărării Dunării, compus din Divizia 18 infanterie şi Divizia 2 cavalerie (16 batalioane, 24 escadroane si 31 baterii), efective cu totul nesatisfăcătoare pentru a se putea opune unor acţiuni executate în forță, dacă mai menţionăm si faptul că Di- vizia 18 infanterie era constituită în majoritate din batalioane de mi- litieni, oameni mai în vîrstă, cu o dotare inferioară batalioanelor ac- tive. În acest spaţiu, aşa cum s-a menţionat, au reuşit să forţeze Du- nărea si să treacă la nord de fluviu trupe din Grupul Kosch, care -au realizat, pind la jumătatea lunii noiembrie, un larg cap de pod. În situaţia ce s-a creat, între aripa stingă a Armatei 1 române (Ipotești) şi dreapta Grupului Apărării Dunării (Soimu) a rămas un interval de 5 RRM, vol. IV, p. 103—120. * În calcul s-au introdus şi aruncătoarele de mine, echivalind 6 aruncătoare cu o baterie. 491 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro circa 100 km, iar între dreapta Grupului Kiihne (Stoeneşti) şi stinga Grupului Kosch (Soimu), un interval de aproximativ 80 de kilometri. Diviziile 9/19 infanterie (13 batalioane, 1 escadron, 12 baterii) şi 21 infanterie (11 batalioane, 14 1/2 baterii) constituiau rezerva Grupu- lui de armate Presan. La dispoziţia Marelui Cartier General român mai rămăseseră Di- vizia 11 infanterie şi resturi din Divizia 23 infanterie, ambele în mars de la Piteşti spre Ploieşti, unde urmau a fi completate şi refăcute; tot la Ploieşti se afla in curs de reorganizare si Divizia 10 infanterie; Divizia 7 infanterie, care aparținuse Armatei de Nord, urma să fie transportată spre Bucureşti, începînd cu data de 13/26 noiembrie. Între localitatea Olteniţa şi gura rîului Ialomița se găseau : Divi- zia 40 infanterie şi Divizia 8 cavalerie, ambele din Corpul 4 armată rus, care făceau legătura între Grupul Apărării Dunării si Armata de Dunăre, care apăra frontul dobrogean, între sud Dăeni (la Du- năre) şi Hamangia (la Marea Neagră). În faţa celor două divizii ruse nu se aflau decît subunități din Divizia 12 bulgară, care nu prezen- tau nici un pericol pentru forţele aliate. Pe frontul apărat de Grupul de armate Presan, în faţa celor trei divizii ale Corpului 1 armată, se aflau dispuse patru mari unități ina- mice ; totodată, împotriva diviziilor 2/5, 1/17 infanterie şi 1 cavalerie române acționau cinci divizii de infanterie şi două de cavalerie, toate germane ; situaţia trupelor române era mult îngreunată şi ca urmare a realizării de către inamic a unui cap de pod pe malul stîng al Oltului, la flancul sudic, ce amenința cu executarea unei învăluiri. Superioritatea forțelor invadatoare se manifesta si în sectorul Grupului Apărării Dunării, compus dintr-o divizie de infanterie (cu un singur regiment activ) şi una de cavalerie, spre care înaintau patru di- vizii de infanterie şi una de cavalerie inamice. În aprecierea situaţiei reale, în calculul balanței de forte trebuie să se țină seama si de faptul că marile unităţi care urmau să fie puse la dispoziția generalului Constantin Presan — diviziile 9/19, 21, ca şi 11, 23 si 10 infanterie, dintre care numai primele două erau gata să intre în luptă — erau de curînd refăcute şi completate. Pe baza misiunii primite, Grupul de armate Presan a întocmit „planul bătăliei de la Argeş“. Acesta se baza în mod deosebit pe infor- matiile obţinute de Marele Cartier General român referitoare la dis- pozitivul şi modul de acțiune posibil al inamicului. Astfel, se aprecia că forțele generalului Viktor Kiihne fuseseră împărțite la cele două grupări vecine (Krafft si Kosch) şi că în spațiul dintre ele nu exista decit o slabă acoperire formată din unităţi de cavalerie din Corpul de cavalerie Schmettow 37. Pe aceste considerente, ideea fundamentală a planului român consta în aplicarea unei manevre pe direcţii interioare, prin care cele două grupări inamice să fie nimicite în mod succesiv, începînd cu gruparea de la sud, comandată de generalul Robert Kosch. % Const. Kirițescu, op. cit., vol. II, p. 196. 492 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro RAPORTUL DE FORȚE LA ÎNCEPUTUL BĂTĂLIEI DE LA ARGEȘ, NEAJLOV 235 Qs Po + Et ie Grupul satin). + 28/22] Grupul Grupul 2 | 552 TORJE | TRUPE 2 3% te | = As| Besse] ue i ut 2 “UR? E tis 25 sa Krafft | §8 | E95 BE BoB al [esta Kosch gf | £85 3 ROMANE | INAMICE | $S % = o [23 5 a E CET 2g | Ants. | 62838 | 23 ES | soek | ess Mari uni- | 3 diviziiy 1 corp 2 divizii | Sdivizii | | I divi- | 4 divi- 2 divizii | 8 divizii | 11 divizii ~ täti infante- | alpin, 2 infante- | infante- zie in- zii infan- infante- | infants- | infante- rie divizii rie, 1 di-| rie, 2 di- fanterie, | terie, rie rie, 2 di- |rie, 1 Corp | infante- vizie ca- | vizii ca- 1 divizie| 1 divizie vizii ca- | alpin, 1 rie, 1 valcrie valerie cavalerie | cavalerie valerie brigadă brigadă munte, munte 3 divizii cavale- rie Batali- 381), 30 1,3/1 30 36 |0,8/1 16 35 |0,5/1 24 108'/, 1, 1/1 oane Esca- 6 3 2/1 27 53 0,5/1 24 28 |0,8/1 1 droane | | Baterii 28 32 {0,9/1 | 36 51 10,7/1 31 52 |0,6/1 261], 12 al 155 | 0,8/1 | | 135 0,8/1 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro | | | Obuzier german pe frontul românesc (1916) Ca urmare, comandamentul Grupului de armate Presan a hotărît că în timp ce forțele Armatei 1 vor opri înaintarea inamicului dinspre vest, un grup de manevră să pătrundă în intervalul dintre cele două rupări inamice si să acționeze ofensiv împotriva Grupului Kosch. nsă datorită faptului că forţele principale care constituiau Gru- parea de manevră (diviziile 9/19, 2/5 şi 21 infanterie) erau mult distantate în spaţiu, generalul Constantin Presan „s-a decis a îndrepta şi concentra forţele chiar pe cîmpul de bătălie, pe care-l aprecia a fi regiunea dintre Drăgănești şi Neajlov“ 38. În ziua de 12/25 noiembrie, prima zi din etapa de pregătire a bătăliei 339, Grupul de armate Presan a trecut la aplicarea hotäririi luate, care prevedea „a trece la ofensivă şi a bate forţele inamice ori- unde ele vor fi intilnite“. Pentru îndeplinirea acestui scop a ordonat Armatei 1 să împiedice înaintarea inamicului către Piteşti, Costeşti, iar Grupului Apărării Dunării să oprească forțele duşmane care for- taserä fluviul în sectorul Zimnicea, contraatacîndu-le necontenit. Pina în seara de 14/27 noiembrie, Divizia 2/5 infanterie trebuia să termine concentrarea în zona Căldăraru, Divizia 9/19 infanterie în zona Găești, Titu, Corbii Mari, Divizia 21 infanterie în zona Mihăileşti şi împreju- rimi, iar Divizia 2 cavalerie să acopere concentrarea Diviziei 2/5 in- fanterie şi să atace coloanele care se dirijau către Alexandria. Ga ur- mare, în zilele de 12/25—14/27 noiembrie s-au desfăşurat următoarele acţiuni : Divizia 2 cavalerie (comandant : general de brigadă Grigore Basara- bescu', după ce a dus acțiuni împotriva avangărzilor inamice in zona Roşiori de Vede, Alexandria, a reusit în ziua de 14/27 noiembrie, către 38 Generalu! G. A. Dabija, op. cit, vol. III, p. 108. € Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, Războiul României (1916—1918), vol. II, Bucu- resti, [f.a.], p. 225—226. 494 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro orele 16, să-și concentreze toate cele trei brigăzi in zona Talpa—lonești, Talpa—Ogrăzile. Divizia 1 cavalerie (comandant : general de brigadă Ioan Herescu), care acţiona la est de Olt, a angajat în cursul zilei de 12/25 noiembrie lupte grele cu unități ale Diviziei 7 cavalerie germană, care se grupase în zona pădurii Alimänesti (lîngă satul cu acelaşi nume). Informata că detașamente inamice de diferite arme înaintau spre această zonă, Divizia 1 cavalerie s-a desprins de adversar, stabilindu-si raionul de staționare din noaptea de 14/27—15/28 noiembrie in zona Ciobani, Martalogi. La această dată s-a executat si retragerea întregii Armate 1 pe aliniamentul : Dîrmänesti (18 km nord Pitești), Valea Neagului (pe Argeș), Prislopu Mare, Enăchești (15 km nord-vest Pitești), Popești. La dreapta Armatei 1, pe frontul Corpului 1 armată, Grupul Krafft a reușit să realizeze o mică pătrundere prin respingerea Diviziei 8 infan- terie pe o poziție situată la 2 km est Tigveni. Pe frontul de sud al Grupului Apărării Dunării, Grupul Kosch acţiona ofensiv pe două direcții : cu forțele principale (Divizia 217 in- fanterie germană, Divizia de cavalerie Goltz şi Divizia 26 infanterie turcă) pe direcția Zimnicea, Drăgănești, Bucureşti, iar cu o grupare secundară (diviziile 1 și 12 infanterie bulgare) pe direcţia Zimnicea, Giurgiu. Faţă de acţiunea inamicului, comandantul Grupului Apărării Dunării și-a dispus forțele în două grupări: Divizia 18 infanterie si Divizia 2 cavalerie (totalizind 16 batalioane, 28 escadroane și 31 baterii), cu misiunea de a zăgăzui înaintarea forțelor adverse pe direcţia gene- rală Alexandria, Bucuresti, si Detasamentul Zottu (5 batalioane si 13 ba- terii), care trebuia să oprească atacul trupelor bulgare pe direcția Giur- giu, Bucuresti; la Oltenița era lăsat în apărare un batalion de infan- terie cu două baterii grele. Pînă în seara zilei de 14/27 noiembrie, Divi- zia 1 bulgară a ocupat orașul Giurgiu, determinind retragerea Detasa- mentului Zottu în zona Daia. Pe direcția principală Zimnicea, Bucu- resti, inamicul a fost oprit pe poziția de apărare organizată de Divizia 18 infanterie pe aliniamentul rîului Teleorman, în zona sud localitatea Drăgăneşti. În scopul de a întoarce apărarea Diviziei 18 infanterie, un batalion de vînători din avangarda Diviziei 217 infanterie germane a ocupat în seara zilei de 14/27 noiembrie satul Prunaru, pe şoseaua Ale- xandria, Bucuresti. Pentru a deschide comunicaţia blocată şi a-şi asi- gura retragerea forțelor pe o nouă poziţie, generalul Alexandru Refe- rendaru a hotărît să atace inamicul dinspre nord cu unităţile ce le avea la dispoziţie în zona Drăgănești : Brigada 43 mixtă și Regimentul 2 ro- siori, plus patru divizioane de artilerie. ; Această hotărire a dat naștere la ceea ce a rămas pentru totdeauna în istorie sub numele de ,sarja de la Prunaru“ — încă un strălucit exemplu de eroism românesc din marea epopee a campaniei anului 1916 +0. În dimineaţa zilei de 15/28 noiembrie, lupte deosebit de crincene, 4 Vezi Dr. Fernande Chirea, Stefan Dragomir, Sarja de la Prunaru, Bucuresti, 1986 ; Colonel Th. Radu, Jertfa de la Prunaru, in RvC, an XII, nr. 5 din septembrie—octombrie 1933, p. 731—733; A. Sandu, Prunaru... 1916, in RSRTA, an XV, nr. 166—167 din martie—aprilie 1930, p. 42—43. 495 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă Alexandru Referen- Colonelul Gheorghe Naumescu, comandan- daru, comandantul Diviziei 18 infanterie tul Regimentului 2 roşiori, unitate partici- pantă la şarja de la Prunaru corp la corp, au fost angajate de avangarda Brigăzii 43 mixte cu unită- tile germane aflate pe marginea și în interiorul satului Prunaru. Maiorul Florea Stoicescu, comandantul avangărzii, a căzut eroic în luptele din localitate, alături de multi infanteriști ai unităţii sale. Inamicul se baricadase în partea de nord şi nord-vest a satului, subunități ieșite din localitate încercau, la adăpostul cetei, executarea unei manevre învăluitoare. Este momentul cînd generalul Alexandru Referendaru a solicitat colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 roșiori, intervenţia cavaleriei. Deși bolnav, colonelul Naumescu a luat comanda celor trei escadroane, desfășurate în linie, cu 200—300 pași interval între ele. La semnalul dat, întregul regiment s-a angajat în șarjă, nimicind inamicul din afara satului, ca si pe cel care stäpînea localitatea. În crunta încleștare angajată cu avint năvalnic și-au jertfit viața aproape 200 de roșiori — ofiţeri, gradati și soldați —, printre ei aflindu-se maiorul Constantin Gheorghe, căpitanii Aurel Băicoianu si Marin Vasile, locotenentul Petre Munteanu, sublocotenentul Alexandru Vintilă, sergentul Florea Diaconu. „Baricada“ pusă de inamic în calea retragerii Diviziei 18 infanterie a fost astfel înlăturată de acțiunea deve- nită legendară a bravului regiment de roșiori. În urma jertfei lor, coloanele diviziei române au început deplasarea spre nord, în direcția Letca Veche, Mereni si apoi la Jilava, în vederea refacerii. Șarja de la Prunaru a rămas, prin impetuozitatea acţiunii ca si prin avintul luptă- torilor, un adevărat exemplu de ce a însemnat vitejia și spiritul de sacrificiu al ofiţerilor si trupei. În amintirea acestei memorabile fapte de arme, în satul Prunaru a fost înălțat un impresionant monument, 496 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Aspect din eroica șarjă de cavalerie de la Prunaru Căpitanul Aurel Băicoianu, căzut eroic, (după o schiță de D. Stoica) la 15/28 noiembrie 1916, în luptele de la Prunaru https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro spre a vorbi generațiilor viitoare despre eroismul cavaleriștilor Regi- mentului 2 roșiori î!. Pentru ziua de 15/28 noiembrie şi următoarele, generalul Erich von Falkenhayn — care nu sesizase încă subtila manevră pe linii inte- rioare pregătită de comandamentul român — a ordonat grupului Kiihne să ajungă pe linia Roșiori de Vede, Beuca, Ungheni (5 km nord Căl- dăraru) si să intercepteze comunicațiile care duc de la Piteşti la Bucu- reşti ; Corpul de cavalerie Schmettow avea să continue înaintarea pe direcția Roșiori de Vede, Bucuresti, pentru a pune stäpinire pe trecerile si vadurile rîului Argeș; grupurile Krafft si Morgen trebuiau să dez- volte ofensiva, primul în direcţia Piteşti și al doilea spre Cîmpulung, iar Divizia 115 infanterie germană, din rezerva Armatei 9 germane, să secondeze aripa dreaptă a Grupului Kiihne. Generalul Presan a menţinut ideea retragerii Armatei 1 (în seara de 15/28 noiembrie) pe aliniamentul localităţilor Golesti, Costești, Tătă- rästii de Sus si a ofensivei împotriva forțelor principale ale Grupului Kosch cu marile unităţi ale Grupului Apărării Dunării și ale Grupului de manevră. Grupul Apărării Dunării era format din puţinele forțe rămase ale Diviziei 18 infanterie, în spatele căreia debarcau — în zileie de 15/28 şi 16/29 noiembrie — Brigada mixtă 9/19 şi regimentele 14, 69, 77 de infanterie si 8' de artilerie ale Diviziei 7 infanterie (comandant : general de brigadă loan Istrate), care luptase pe frontul din Moldova, la Trotuș. Aceste forte au fost trecute în dispozitiv la sud-vest Călugă- reni, între rîul Neajlov si Dunăre, cu misiunea de a nu permite inami- cului să treacă la nord de riurile Neajlov si Arges. Detasamentul Zottu, atacat de Divizia 12 infanterie bulgară, s-a retras pe direcţia șoselei Călugăreni, Jilava. În ziua de 15/28 noiembrie el se găsea în apărare în sectorul Moșteni, Budeni. La această dată, diviziile Grupului de manevră se aflau în următoarele zone: Divizia 2/5 * la Pitesti, Divizia 9/19 la Titu, iar Divizia 21** la Ghimpați, pe stînga piriului Glavacioc. În aceeași zi s-a creat o escadrilă formată din şase avioane de recunoaştere de tip ,Farman“ si o alta din trei avioane de vinatoare de tip „Nieu- port BB“, încadrate cu personal mixt (piloţi și observatori români si francezi) și puse la dispoziţia Grupului de armate Presan. Încă din prima zi a constituirii celor două escadrile, în pofida stării atmosferice nefavorabile, s-au executat mai multe misiuni de recunoaștere si de legătură *?. Ofensiva Grupului de armate Presan urma să fie declanșată la data de 16/29 noiembrie, dar a fost amînată cu o zi datorită neprimirii la timp de către Divizia 2/5 infanterie a ordinului privind începerea + 4 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă st jertfă, Bucureşti, 1983, p. 315—316. * Conform ordinului dat de generalul Presan la 14/27 noiembrie, Divizia 2/5 in- fanterie intra în compunerea Armatei 1 române. ** Diviziile 9/19 şi 21 infanterie, conform aceluiaşi ordin, erau în compunerea Grupului Apărării Dunării. 12 istoria aviaţiei române, Bucuresti, 1984, p. 100. 498 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro acţiunii. În ordinul de operaţii nr. 9, dat la 16/29 noiembrie 1916, ora 3, se stipula : „1. Pentru a da timp Diviziei 2/5 să sosească pe cîmpul de luptă, ofensiva ordonată pentru ziua de 16 noiembrie [stil vechi — n.n.] se amînă“ 1%, Un fapt asemănător s-a petrecut si cu Divizia 2 cavalerie, care, pierzind legătura cu Grupul de armate Presan, a primit cu intir- ziere ordinele ce precizau misiunile pentru ziua de 16/29 noiembrie : „să acopere golul dintre Divizia 2/5 si Divizia 9/19 pînă ce acestea vor iua contactul direct, după care va trece în siguranță pe dreapta Divi- ziei 2/5 #4, Pentru ziua de 16/29, in care au avut loc actiuni importante intre Carpaţi si Dunăre, la vest de Bucuresti, Marele Cartier General roman atentiona comandamentul Grupului de armate Presan asupra necesitatii „fortificării liniei Neajlovului, de la nord-vest Găești pînă la sud-est de Călugăreni“, ca și cu privire la modul de retragere a Armatei 1, aceasta urmind „să se facă mai încet şi dacă necesităţile operative permit să fie chiar oprită“ 45. În această zi, considerată ca un „prolog“ al „Bătăliei pentru București“, diviziile 2/5 și 9/19 infanterie au executat un mars ocolitor pentru realizarea manevrei hotărită de Grupul de armate Presan încă de la 15/28 noiembrie : „Cu Armata 1 să mă menţin în defensivă pe frontul Beleti, Golești, Bradu, Cornätelul. Să atac către sud. Pentru realizarea acestei intentiuni, doresc să atac cu diviziile 2/5, 9/19, 21 si parti din Divizia 18 [...]. Divizia 2/5 trebuie să ia parte la acţiunea care desigur se va desfășura în zona Letca Veche, Enăchești, Călugărul, Toporu, Drăgănești. Mișcarea Diviziei către sud va fi acoperită [...] cu o brigadă de cavalerie și o baterie din Divizia 1 cavalerie. Misiunea diviziei este de a ataca în flanc şi spate trupele inamice care vor fi angajate cu diviziile 9/19 şi 21 [...] Grupul de armate a trimis aceste instrucţiuni și Armatei 1“ 16. În dimineaţa de 16/29 noiembrie, Grupul de armate Presan a revenit cu un nou ordin prin care se preciza că „în seara de 16, Divizia 2/5 va fi adunată în zona Talpa Costei, Talpa Poştei, iar Divizia 9/19 în zona Vida, Cartojani, Tămășești [...]. Divizia 21 va ocupa si întări poziţiile de rezistență la vest Ghimpați. Grupul Dunărea va concentra la Călugăreni toate forţele Diviziei 7 și Briga- dei 9/19“. Divizia 2/5 infanterie (comandant : general de brigadă Alexan- dru Socec) primea misiunea cea mai grea din cadrul Grupului de ma- nevră, ea constituind extrema dreaptă a aripii ocolitoare, avînd ca obiectiv flancul stîng al Grupului Kosch. În acest scop, Divizia 2/5 infanterie trebuia să execute o manevră de întoarcere, atacînd spatele acestuia în zona Drăgănești. Marșul s-a executat pe două direcții: la est, pe axul comunicaţiei Piteşti, Drăgănești, Giurgiu, de-a lungul văii Glavaciocului, avansa coloana Brigăzii Racoviţă, iar la vest, pe valea 13 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 108. 44 Ibidem, p. 170. “ Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. II, p. 232. 4 Ibidem, p. 233. 499 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Clanitei, Brigada Serpescu. Între cele două coloane exista o distanță de 3—4 km. Siguranţa spre vest a deplasării Diviziei 2/5 infanterie era realizată de Brigada 2 roșiori din Divizia 1 cavalerie si o baterie de artilerie, întărite cu un batalion de infanterie. Lungimea marșului pe care această divizie trebuia să-l execute pînă în seara de 16/29 noiem- brie a fost de aproximativ 100 km, fiind permanent hartuita de elemen- tele înaintate din Corpul de cavalerie Schmettow sau în continuă luptă cu avangarda Diviziei 11 infanterie bavareze, care ocupase diferite loca- litäti aflate pe direcția sa de deplasare. De altfel, în această zonă s-a produs un fenomen interesant pentru istoria bătăliei de la Argeș, Neajlov. El ar putea fi extins la întreaga campanie si se referă la necesitatea unor informaţii sigure si complete, dar si la existența unor mijloace şi măsuri adecvate în stare să le procure. Astfel, în deplasarea pe care cele două divizii (2/5 și 9/19) ale Grupului de manevră o executau în direcţia sud se întilneau cu avangărzile diviziilor Grupului Kühne, care înaintau în direcţia est. Nici una din cele două parti angajate în luptă nu cunoștea cu exac- titate valoarea si posibilitățile adversarului din fata sa. Mai ales co- mandamentul german nu avea nici o informaţie despre existenţa im- portantelor coloane ale Grupului de manevră român, care avansau de la nord la sud, perpendicular pe direcţia sa proprie de ofensivă. El consi- dera că se găsea doar în prezenţa ariergărzilor trupelor „bătute la Jiu, care efectuau retragerea spre est. La rîndul său, comandamentul ro- man nu-și dădea seama de importanţa trupelor germane ce afluiau din- spre vest. Se aprecia că erau mici detașamente de cavalerie întărite pe unele direcții cu infanterie, care făceau legătura între cele două im- portante grupuri germane: Krafft si Kosch. Foarte important este fap- tul că Marele Cartier General german nu sesizase încă la 17/30 no- iembrie—18 noiembrie/1 decembrie că armatele sale dintre Carpaţi si Dunăre erau obiectul unei contraofensive românești de anvergură. Sur- prinderea aproape totală realizată de Marele Cartier General român asigura premise excelente pentru obţinerea unui succes de proporții, cu condiția ca ofensiva Grupului de armate Presan să fie sprijinită oportun de marile unităţi aliate ruse și de Armata de la Salonic. În seara de 16/29 noiembrie, Brigada Serpescu a reușit să elibe- reze, după lupte grele, localităţile Zlotești, Negreni și Drăcești, luînd prizonieri și producind importante pierderi detasamentelor Diviziei 6 cavalerie germană. Inamicul a fost obligat să se retragă la Talpa—Ionesti. Divizia 2/5 infanterie a staționat în cursul nopţii de 16—17 (29—30) noiembrie cu : flancgarda de est în localitatea Zlotesti ; Brigada Racoviţă la comuna Cătunul ; brigăzile Serpescu si 2 roșiori la localitatea Dracesti ; avanposturile diviziei pe aliniamentul Scurtu, Preajba. Divizia 9/19 infanterie, aflată în zona Titu, a început deplasarea spre sud, ajungînd în seara zilei de 14/27 noiembrie in zona Glogoveanul, Adunatii Sirbeni, pentru ca în cursul nopţii următoare să intre în luptă în valea rîului Glavacioc, în zona localităților Vida, Cartojani. Ea a respins detașa- mentele ce i s-au opus si a gonit pe inamic din localitatea Clejani, 500 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro după care a staționat în zona Goleasca, gara Videle (imediat vest Clejani). Divizia 2 cavalerie, care nu primise la timp ordinul referitor la „Misiunea de a acoperi concentrarea Diviziei 9/19“, a intrat în legătură cu această mare unitate, după care s-a deplasat prin Cartojani, Gratia, la Purani, unde a staționat în noaptea de 16/29—17/30 noiembrie. în timp ce aripa ocolitoare a Grupului de manevră executa marșul spre sud, pentru a putea acţiona în spatele forțelor principale ale Grupului Kosch, Divizia 21 infanterie, aflată în centrul dispozitivului operativ român, înainta de la est la vest, de-a lungul comunicaţiei Bucuresti, Alexandria, spre a ataca frontal si a fixa forțele inamice. Avangarda diviziei, ajunsă la localitatea Naipu, a luat contact cu unită- tile Diviziei 217 infanterie germane. În noaptea de 16/29—17/30 no- iembrie, divizia română a respins toate atacurile executate de dușman. La aripa de sud a dispozitivului român, Detaşamentul „Dunărea“ se afla in apărare în dimineața de 16/29 noiembrie pe aliniamentul localităţilor : Strimba, Călugăreni, Mihai Bravu, Comana. La ora 8, Divizia 1 infanterie bulgară, cu 4 regimente în prima linie, sprijinită de o puternică artilerie, a declanșat atacul, reuşind pînă în seara zilei să ocupe localitatea Buturugari şi forma dominantă de teren Crucea de Piatră. Au fost necesare patru atacuri succesive pentru ca dealul Cru- cea de Piatră să fie evacuat de cele 3 companii din Regimentul 4 vinatori al Diviziei 7 infanterie română. În cursul nopţii, inamicul a ocupat satele Comana şi Budeni şi a reuşit să treacă Neajlovul în zona Călugă- reni, ocupînd localitatea cu acelaşi nume. De aceea, acțiunile care s-au desfăşurat in acest spațiu sînt cunoscute şi sub denumirea de „lupta de la Călugăreni“. Se încheiase cu această zi de 16/29 noiembrie etapa pregătitoare a bătăliei de la Argeş, Neajlov. Ofensiva de ansamblu — ca şi desfă- şurarea propriu-zisă a acestei ample operații — a început la 17/39 noiem- brie, cu o zi mai tîrziu decît fusese hotärîtä initial. Ea a avut la bază ordinul Grupului de armate Presan, dat în ziua de 16/29 noiembrie, în care găsim reformulat scopul ofensivei si ideea de manevră : „Grupul Ar- matei 1 şi al Apărării Dunării are misiunea de a opri înaintarea inami- cului si a-l arunca peste frontieră. Pentru îndeplinirea acestei misiuni m-am hotărît să mă mențin în defensivă pe dreapta şi să atac pe frontul Cartojani, Călugăreni“. Misiunile ce au decurs din această hotărire au fost : „Armata 1 se va menţine cu orice pret pe linia pe care se găseşte. Pentru a împiedica pe inamic să deplaseze forțele sale către sud, Armata 1 va avea o atitudine foarte agresivă. Diviziile 2 cavalerie, 2/5, 9/19, 21, 18 şi Brigada 9/19 formează masa de manevră. În dimineața de 17/30 noiembrie toate aceste forte vor trece la ofensivă, după cum urmează : a) Divizia 2/5 va înainta în direcția generală sud. Pentru a-și asigura libertatea de acţiune dinspre vest, divizia va acoperi puternic flancul său drept. Mişcarea de înaintare a diviziei va începe la ora 3 dimineaţa ; b) Divizia 9/19 va ataca în direcţia generală Drăgăneşti. Mişcarea diviziei va începe la ora 6 dimineaţa ; c) Divizia 21 va ataca în direcția Drăgăneşti cu misiunea de a atrage şi fixa cît mai multe Aldea Constanfin Bibliotecă personală https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Linie de apărare organizată de o unitate de infanterie română pentru stăvilirea înaintării inamice în Muntenia forte dinspre Ghimpați. Divizia trebuie să dea timp diviziilor 9/19 si 2/5 să ajungă pe cîmpul de bătaie ; d) Divizia 18 si Brigada 9/19 se constituie într-un singur grup sub comanda generalului de brigadă Constantin Iancovescu. Aceste forte constituie pivotul pe care se sprijină întreaga manevră. În acest scop generalul C. Iancovescu va ataca cu o brigadă în direcția Giurgiu şi va căuta să reocupe poziţiile de la Frätesti, Daita. Cealaltă brigadă va fi grupată în rezervă înapoia dreptei şi va trebui să fie în măsură a interveni in acţiune fie în direcția Giurgiu, fie in direcția Drăgăneşti ; e) Divizia 7 la dispoziţia Grupului de armate va constitui rezerva generală si se va aduna în regiunea Copăceni ; f) Divi- ziile 2/5, 9/19 şi 21 vor concura la una şi singura acțiune pe acelaşi cîmp de bătălie ; g) Fiecare divizie si Grupul general C. Iancovescu au la dispoziţia lor cîte un divizion de cavalerie ; h) Divizia 2 cavalerie va acoperi golul între diviziile 2/5 şi 9/19 [...], ulterior trece pe aripa dreaptă a Diviziei 2/5 unde se va uni cu Brigada roşiori a Diviziei 2/5“ 4’. Conform ordinului, actiunile ofensive ale Grupului de armate Presan au început în dimineața de 17/30 noiembrie şi s-au desfăşurat pe un front de aproximativ 150 km. Intervalul în care nu se aflau trupe, dintre aripa dreaptă a Grupului Kiihne (Divizia 11 infanterie bavareză) si Grupul Kosch (Divizia 217 infanterie germană) continua încă să fie de 60 km în linie dreaptă. 47 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 210. 502 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Situaţia forțelor române, în dimineața trecerii la ofensivă, era următoarea : aripa stingă a Armatei 2 (Corpul 2 armată şi Brigada 3 calarasi, pe direcția Bran, Cimpulung) apăra un front de 35—40 km cu: Divizia 12 infanterie pe linia Bădeni, Păminteni, Coteneşti (10 km est Cimpulung) ; Divizia 22 infanterie, zona Cotenesti, Juguru, Boteni, iar Brigada 3 călăraşi la Boteni; Armata 1 (pe un front de aproximativ 80—90 km): Corpul 1 armată, cu diviziile 14 si 8 infanterie pe alinia- mentul Priboieni, Golești, Bradul, podul Broşteni ; Divizia 13 infanterie: se afla în rezerva corpului de armată, în zona Cacaleti, Gruiu; două. detașamente de legătură — primul cu stinga Armatei 2, aflat în zona Vulturestii de Sus, Birsesti, si al doilea în zona Valea Stinii, Racoviţă ;. Regimentul 1 cälärasi, la Silisteni ; Divizia 1/17 infanterie, in apărare pe aliniamentul Lăceni, Costeşti, Serboeni, Ionestii din Deal; Divizia 1 cavalerie (două brigăzi), pe aliniamentul Izvorul de Sus, Tătăreştii de- Sus, Tureşti ; rezerva armatei (4 batalioane) la Gliganul; Grupul Apă- rării Dunării, ce acoperea un front de 30—35 km, avea Divizia 2/5 in- fanterie * şi Brigada 2 rosiori în zona Dräcesti, Scurtu, Cătunul; Divi- zia 2 cavalerie (2 brigăzi) in zona Gratia, Ciurari, Butesti, pădurea de la vest Purani ; Divizia 9/19 infanterie în zona gara Videle, Goleasca ; Divizia 21 infanterie în zona Bălăria, Stilpu, Gorneni, Mihăileşti ; De- tasamentul „Dunărea“, avînd în compunere : 8 batalioane, 2 escadroane şi 11 baterii pe frontul Cringuri, nord Budeni ; 2 batalioane si 2 baterii din Brigada 9/19 infanterie şi 3 batalioane din Divizia 7 infanterie care debarcaseră în cursul nopții la Jilava si se aflau în deplasare spre Co- păceni ; celelalte unități ale Brigăzii 9/19 infanterie (4 batalioane şi 3 baterii) erau în curs de transport pe calea ferată. Tot la Jilava se. afla Divizia 18 infanterie, în curs de refacere şi completare ; rezerva Grupului de armate Presan, Divizia 7 infanterie (regimentele 15, 16 şi 27 infanterie şi Regimentul 4 artilerie) era în curs de transport pe calea ferată. Corpul 4 rus destinat a acționa în acest sector se afla în curs de transport spre Bucuresti, Comana. Pina în dimineața de 17/30 noiembrie: sosise doar o brigadă din Divizia 40 infanterie rusă (8 batalioane, 6 sotnii şi 5 baterii) in zona Budeşti, Grădiştea. Ofensiva programată de comandamentul român se sconta“ să aibă rezultate decisive în desfăşurarea campaniei. Tinta ei era să nimi- cească şi să respingă trupele invadatoare pătrunse în Muntenia dinspre: nord-vest şi sud şi să creeze premisele pentru reluarea, într-o etapă ulterioară, a ofensivei eliberatoare în Transilvania. Hotărirea coman- damentului român de a angaja in’ fata Capitalei, în cimpia Munteniei, o bătălie de o asemenea anvergură se întemeia pe observaţia justă că. forțele inamice, în inaintarea lor grăbită, adoptaseră un dispozitiv cu mari riscuri la flancul drept (Grupul Kosch), intervalul creat între acestea si Grupul Kühne putind fi exploatat cu succes printr-o acţiune: * La 15/28 noiembrie, generalul Presan a hotărit ca Divizia 2/5 infanterie să fie pusă sub ordinele Grupului Apărării Dunării. 503 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trompet sunind reluarea atacului (după o pictură de D. Stoica) energică şi rapidă. Era un moment strategic deosebit, amintind de bă- tălia de la Marna şi de lovitura decisivă din 27 august/9 septembrie 1914 de la Rebais, prin care ofensiva impetuoasă germană fusese defi- nitiv stopată. „Planul — se aprecia de către comentatorii militari bri- tanici — a fost excelent şi a fost foarte aproape să reuşească pe de- plin. Dacă el ar fi reuşit — se adăuga — aripa dreaptă germană ar fi suferit un adevărat dezastru“ 45. Decizia adoptată de comandamentul român, care corespundea dorinţei şi voinţei nationale de apărare pina la ultima brazdă a pămintului strămoșesc, se înscria si pe linia res- pectării cu strictețe a angajamentelor asumate de România fata de aliaţii ei, anume de a măcina cit mai numeroase forte ale Puterilor Centrale în efortul general al coaliției pentru obţinerea victoriei finale. Se spera, de altfel, că în acest grav moment Marele Cartier General rus va înţelege necesitatea unei cooperări strinse cu armata română şi a declanşării unei ofensive puternice pe frontul de la nord de Carpaţi. În dimineața zilei de 17/30 noiembrie, prima zi a desfășurării bătăliei de la Argeş, Neajlov, ambii adversari se aflau în ofensivă ‘9. 48 Campania română din 1916, p. 99. 4S Vezi General de divizie N. Mihăiescu, Amintiri si învățăminte din războiul de întregire a neamului. 1916—1919, Bucuresti, 1934, p. 77—81. 504 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Divizia 2/5 infanterie română a început acțiunea la ora 7, cu Brigada 10/36 infanterie (la est) şi la ora 8, cu Brigada 4/32 infanterie (la vest). Unităţile diviziei au fost succesiv oprite de forte ale Diviziei 6 cavalerie germană, care ocupaseră localităţile de pe direcţia de înain- tare. Brigada 4/32 infanterie a atacat forțele inamice si a eliberat locali- tatile Valea Poștei, Talpa Poştei si Talpa Ionesti, stationind în cursul nopţii de 17—18 noiembrie (30 noiembrie—1 decembrie) în zona Frăsi- net, Bäbäita ; Brigada 10/36 infanterie, urmînd comunicaţia de pe valea Glavaciocului, a angajat acţiuni la localitatea Buta și pădurea Căldăraru ; două batalioane de infanterie române, sprijinite de artilerie, au atacat forțele inamice şi, executind o manevră de flanc, au eliberat satele Purani si Blejeşti. Au fost luaţi peste 240 de prizonieri si capturate 10 mitraliere pe trăsuri, două tunuri și alte materiale importante de război. Spre seară, brigada română a reuşit să elibereze localitatea Flămînda, unde a şi rămas în staționare. Așadar, în seara de 17/30 noiem- brie, Divizia 2/5 infanterie se afla pe aliniamentul Bäbäita, Flaminda, aproape de localitățile Tirnava şi Drăgăneşti, ocupate de forte din Grupul Kosch. Brigada 2 roșiori, care făcea siguranța spre vest a Divi- ziei 2/5 infanterie, s-a oprit in zona vest Talpa Jonesti, unde a respins atacurile avangărzii Diviziei 11 infanterie bavareză, asigurind trecerea diviziei române spre sud. După ce aceasta s-a încheiat, brigada de roşiori s-a repliat spre est, ajungînd în cursul serii la Blejeşti, unde a intrat sub ordinele Diviziei 2 cavalerie, care sosise în zonă. Divizia 9/19 infanterie a atacat cu Brigada 17 aliniamentul Fotă- chesti, Vida, Cartojani, Tămăşeşti, unde era instalată Divizia de cava- lerie Goltz — întărită cu infanterie, din Divizia 217 infanterie ger- mană —, pe care a obligat-o să se retragă, pina la căderea serii localităţile fiind eliberate. Cu prilejul acestor lupte au fost luați peste 120 de prizonieri și capturate 6 mitraliere si alte materiale de război 5. În seara primei zile de ofensivă, cele două divizii importante ale Grupului de manevră român, în spatele cărora se afla şi Divizia 2 cava- lerie, ajunseseră pe aliniamentul Flămînda, Clejani, doar la 15 km de şoseaua Alexandria, Bucuresti, în strîns contact cu unităţi de cavalerie ale Diviziei Goltz şi unităţi de infanterie din Grupul Kosch. Divizia 21 infanterie a acţionat ofensiv, în lungul comunicației Bucuresti, Alexandria, pe două direcții : cu Brigada 33 infanterie, spri- jinită de Regimentul 10 artilerie, pe la vest de şosea, în direcţia locali- tatii Ghimpați, iar cu Brigada 34 infanterie, sprijinită de Regimentul 15 artilerie, pe la est de şosea, în direcția comunei Pingalesti; în rezerva diviziei erau 2 batalioane. În jurul orei 10 a trecut la ofensivă si Divi- zia 217 infanterie germană. Lupte înverşunate s-au desfășurat pe întregul front, Regimentul 9 vînători german inregistrind pierderi foarte mari. % Vezi Lt.-colonel C. Gorgos, Studiu critic asupra acțiunii ofensive a Diviziei 9/19 în bătălia de la Arges (14—20 noiembrie 1916), în RM, an LXXIV, nr. 11 din noiembrie 1937, p. 86—101; nr. 12 din decembrie 1937, p. 42—60; nr. 1 din ianuarie 1938, p. 3—17. 505 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Datorită acțiunilor învăluitoare executate asupra ambelor flancuri ale Diviziei 21 infanterie, aceasta s-a retras pe ulițele satului Bălăria, unde s-au dat singeroase lupte corp la corp. Cu toată rezistenţa indir- jită, forţele române au fost obligate să se replieze la nord de rîul Neajlov, stationind în noaptea de 17—18 noiembrie (30 noiembrie--1 de- cembrie) în zona Gorneni, Mihăilești, Buda, Cornetul, Bragadiru. Ger- manii au atins linia Bulbucata, Stilpu, Iepuresti, detinind si trecerea principală peste rîul Neajlov. Grupul Apărării Dunării, neavînd încă forțele complet concentrate, a rămas în apărare pe aliniamentul: Singureni, Cringurile, Bränistari, nord Budeni. Către amiază, după un atac al Diviziei 12 infanterie bul- gare, inamicul a reușit să ocupe după lupte grele localitatea Singureni. Spre seară a sosit și Brigada mixtă 9/19, care a intrat în cantonament la Adunatii Copăceni. Pe frontul Corpului 2 armată și Armatei 1 au avut loc replieri pe noi poziţii. Trei din diviziile Grupului Kiihne (11, 109 si 41 infanterie) si Corpul de cavalerie Schmettow se apropiaseră de spaţiul neocupat de trupe, care exista între aripa stingă a Armatei 1 si Grupul de manevră. Ca atare, în seara de 17/30 noiembrie, toate unitățile române ajunseseră la un strins contact cu adversarul. Grupul de armate Presan a perseverat în hotărîrea luată iniţial și, în consecinţă, a reactualizat pentru ziua de 18 noiembrie/l decembrie ordinul ca Armata 1, Corpul 2 armată și Grupul Iancovescu să se menţină în apărare, în timp ce diviziile 2/5, 9/19 infanterie si 2 cavalerie aveau misiunea să atace in zona Ghimpați, Bălăria, pentru a cădea în flancul si spatele forţelor inamice care actio- nau împotriva Diviziei 21 infanterie 5!. Acestei divizii i se făcea reco- mandarea de a rămîne în defensivă, pina la stabilirea exactă a direcțiilor de atac ale diviziilor 2/5 si 9/19 infanterie, după care trebuia să treacă la ofensivă 52. Ziua de 18 noiembrie/l decembrie a consemnat la locul cel mai important al cîmpului de bătălie un început de victorie pentru forţele române. Generalul Erich von Falkenhayn, necunoscînd faptul că diviziile române 2/5 si 9/19 infanterie acționau cu succes între Armata 9 si Grupul Kosch, „a fost adus la realitate de ordinele repetate ale feld- mareșalului August von Mackensen de a veni în ajutorul Grupului Kosch“, dar mai ales de un ordin dat de generalul Presan Armatei 1 şi capturat de trupele germane, din care rezulta concepția de ansamblu a grupului de armate române %. Evident, comandamentul inamic nu va întîrzia să-l exploateze 4. 5! Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit, vol. II, p 236—240. 52 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 242. 53 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 173—174. 54 Ziarul german „Frankfurter Zeitung“ din 14/27 decembrie a publicat un articol în care a subliniat importanța decisivă avută în deznodămintul bătăliei de capturarea acestui ordin : „Zece minute după primirea acestui ordin important, capturat de generalul Krafft, comandamentul nostru a schimbat toate planu- rile sale anterioare şi a luat noi decizii“. Schimbarea planului de bătălie de 506 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Acţiunea Diviziei 2/5 infanterie a reînceput în dimineața de 18 noiembrie/1 decembrie cu Brigada 4/32 ce a înaintat spre locali- tatea Flămînda, unde urma să se unească cu Brigada 10/36 şi să lo- vească în continuare cu forţele întrunite. La ora 10,40 Divizia 2/5 in- fanterie a ajuns cu Brigada 10/36 la 1 km est de Eroslăveşti, cu Bri- gada 4/32 în apropiere de pădurea dintre comunele Tirnava si Dră- găneşti. La această oră, Brigada 4/32 si flancgarda sa au fost intim- pinate de focul unităților Diviziei 26 infanterie turcă, aflate în loca- litatea Tunari şi pădurea dintre Tirnava şi Drăgănești. După lupte aprige, către ora 12,30, unitățile diviziei inamice au fost respinse spre sud, trupele române eliberînd satul Tunari si pădurea Grozea; peste 50 prizonieri si 2 tunuri grele au căzut in miinile românilor. Lupta a continuat cu aceeaşi intensitate pina seara tirziu. În timpul desfăşurării încleştărilor, situaţia Diviziei 21 infanterie a devenit critică, impunind o intervenție imediată. În consecinţă, s-a ordonat ca Divizia 2/5 infanterie să declanșeze cit mai grabnic atacul pe frontul Copaciu, Bălăria, Stilpu, împreună cu Divizia 9/19 infanterie. Ca urmare, Brigada 10/36 a primit ordin să se dirijeze prin Letca Veche la Letca Nouă, iar Brigada 4/32, sub protecţia unei ariergărzi şi a întu- nericului, să se îndrepte spre Letca Veche, unde au ajuns în dimineața de 19 noiembrie/2 decembrie, foarte aproape de Divizia 21 infanterie. Divizia 2 cavalerie (comandant : general de brigadă Nicolae Sinescu) s-a pus in marş la ora 8 dimineața, părăsind Blejestii şi indreptindu-se spre localitatea Flaminda, unde a ajuns la ora 12,30. Pina la această oră, informaţiile primite evidentiau că în spatele său, in zona Buteasa, Afumaţi, erau în deplasare spre est cele două divizii ale Corpului de cavalerie Schmettow. Fata de desfăşurarea acțiunilor inamice in această zonă, Divizia 2 cavalerie, care se afla cu majoritatea unităţilor la Flaminda, a hotărit la ora 22 să părăsească localitatea si să se deplaseze pe rîul Glavacioc, în zona Crevenicu, Mereni, în spatele diviziilor 2/5 si 9/19 infanterie. Marşul a început la ora 1 noaptea si în dimineaţa de 19 noiembrie/2 decembrie, la ora 8, Divizia 2 cavalerie s-a oprit în pădurea de la 2 km nord de localitatea Mereni. În această a doua zi de ofensivă, Divizia 9/19 infanterie (coman- dant : general de brigadă Constantin Scărişoreanu) a avut rolul cel mai important, cel mai greu, dar şi cel care a creat speranța succesului. Marea unitate a început deplasarea, de pe aliniamentul pe care se găsea. pe două coloane de brigadă, între orele 7 şi 8,30. Brigada 19/40, către comandamentul german — acum în cunoştinţă de cauză a ordinului de operatii românesc — a permis contracararea promptă a acţiunilor Grupului de armate Presan. „Acest plan — continua ziarul german — a fost conceput la 1 decembrie [stil nou — n.n.] la comandamentul lui Falkenhayn, iar în seara de 3 decembrie [stil nou — n.n.] bătălia de pe Arges a fost cistigata (vezi Les mémoires du général Berthelot, p. 65). În realitate însă operaţiile adversa- rului au fost coordonate de statul-major al feldmareșalului Mackensen, căruia i se subordona si generalul Falkenhayn, in calitate de comandant al Armatei 9 germane. Inamicul a constituit pe cîmpul de luptă Grupul de armate Mackensen, avînd, în compunere armatele 9 germană, de Dunăre și 3 bulgară. 507 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro care constituia coloana de nord, actionind la rîndul ei pe două coloane de regimente, a devansat acţiunea Brigăzii 17, care constituia coloana de sud, ajungînd la înălțimea aliniamentului atins de brigada de la nord cu întirziere de cîteva ore, obligind pe generalul Constantin Scări- şoreanu să aştepte întrunirea întregii divizii, pe aliniamentul localităţilor Clejani, Mereni. După ora 12,30, Divizia 9/19 infanterie a primit de la Grupul de armate Presan două ordine prin care se cerea grăbirea acțiunii în sprijinul Diviziei 21 infanterie, nevoită să se retragă pe frontul Poșta, Mihăilești, Popeşti. Faţă de aceste ordine, comandantul Diviziei 9/19 infanterie a dispus ca Brigada 19/40 de la nord să înainteze pina pe aliniamentul : Bulbucata, liziera de est a pădurii de la sudul localităţii Nebuna, Velea, asteptind si sosirea Brigăzii 17. În urma acestor acţiuni, satele Babele și Nebuna au fost eliberate, trupele române continuind apoi marșul spre localitatea Bulbucata, care era ocupată de batalionul 1 din Regimentul de vînători bavarez, cu 2 baterii de artilerie. Era aproape ora 17, cind Brigada 17, ajungînd în prelungirea alinia- mentului ocupat de Brigada 19/40, a primit ordinul pentru reluarea înaintării : Regimentul 9 vinatori spre Letca Nouă, ocupată de un esca- dron din Divizia de cavalerie Goltz, pe care l-a respins, eliberind locali- tatea în jurul orei 18,30; Regimentul 39 infanterie, sprijinit de Regi- mentul 3 artilerie, a ajuns pină la liziera pădurii Nebuna, de unde a trimis un batalion la Letca Nouă, iar cu un batalion si o baterie a participat la atacul localităţii Bălăria ; Regimentul 23/63 infanterie s-a instalat la ora 21,30 în pădurea 2 km sud-vest Bulbucata, un batalion ajungînd pina la pădurea de la nordul localității Bălăria, care era ocupată de inamic ; Regimentul 38/78 infanterie, inaintind de la locali- tatea Nebuna spre Bulbucata, a executat, între orele 18 și 22, cîteva atacuri energice, reuşind să pună stapinire pe poziţia de la 500 m vest de această așezare. Luptele au continuat pînă la ora 2 noaptea, fără a se putea pătrunde în localitate. De-abia in dimineaţa de 19 noiem- brie/2 decembrie, la ora 7, adversarul s-a retras si în sat au intrat trupele române. . Localitatea Bălăria era apărată de inamic si adăpostea cartierul Diviziei 217 infanterie germane. Noaptea, între orele 22 şi 24, Regimen- tul 40 infanterie „Călugăreni“ a atacat violent inamicul aflat în locali- tate, suprinzindu-l complet si obligîndu-l să se retragă. În același timp, un batalion din Regimentul 23/63 infanterie a atacat si cucerit pădurea aflată la nordul localităţii Bălăria. Impetuozitatea acestor atacuri execu- tate pe timp de noapte a realizat surprinderea forțelor adverse, care, intrate în derută, s-au retras în dezordine pe căi laterale şoselei princi- pale. Brigada germană, care ajunsese la riul Argeş, a rămas izolată, comunicaţia ei cu spatele fiindu-i interceptată de trupele române. Ina- micul nu s-a mai putut menţine pe Arges şi s-a retras pe malul nordic al rîului Neajlov, realizind un dispozitiv defensiv de forma unei potcoave, în jurul satului Băneşti, incluzind localităţile : Iepuresti, Chirculesti, Băneşti si Stilpu. Astfel, Divizia 9/19 infanterie a ajuns în noaptea de 18/19 noiembrie (1/2 decembrie) în spatele Diviziei 217 infanterie ger- 508 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă Constantin Scărișorea- nu, comandantul Diviziei 9/19 infanterie (15/28 august — decembrie 1916) Apărarea unei poziții de către infanteria română (dupd un desen de Emilian Damian) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Infanterie română atacind în timpul bătăliei de la Argeş, Neajlov Aspect din timpul bătăliei de la Argeș, Neajlov (după o schitd de Bassarabescu) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mane — principală forță de şoc a Grupului Kosch. În luptele din zona Bulbucata, Bălăria au fost luaţi peste 200 prizonieri si capturate 2 tunuri grele, 5 mitraliere şi alt material de război. Divizia 21 infanterie, sub presiunea din ce în ce mai accentuată a ofensivei Diviziei 217 infanterie germane, în umna unor lupte crîncene, s-a retras în după-amiaza zilei de 18 noiembrie/1 decembrie, initial pe malul drept al Argeșului, iar ulterior pe stînga rîului, pe aliniamentul Buda, Cornetu, cu ambele brigăzi în prima linie, iar cu artileria și restul trupelor la comuna Bragadiru si pe marginea sudică a orașului Bucu- resti. În urma acestei retrageri, Divizia 21 infanterie a rămas izolată, flancurile ei fiind la o depărtare de 12 km și respectiv 10 km de limitele altor mari unități române. Totodată, unitățile Grupului Apărării Dunării s-au retras pe malul de sud al Argeșului, pe o poziție situată la 4—6 km mai la nord, care îngloba localitățile Darasti, Adunatii Copăceni, Varlam. Pe frontul Diviziei 40 infanterie ruse, care avea în fata Divizia 1 infanterie bulgară, s-au desfăşurat în cursul zilei de 18 noiembrie/1 de- cembrie acțiuni nesemnificative. În aceeași zi, rezerva Grupului de armate Presan (Divizia 7 infan- terie) a continuat transportul şi concentrarea unităţilor în zona localităţii Bragadiru, intentionindu-se angajarea sa asupra dreptei şi spatelui forte- lor inamicului în direcția Ordoreanu, pentru a-l sili să se retragă. Corpul 2 armată a reuşit să respingă toate atacurile executate de Grupul Morgen, mentinindu-si poziția principală de rezistenţă. În fisia de apărare a Armatei 1, presiunea forţelor Grupului Kühne a impus retragerea pe aliniamentul piriul Glimbocelul, localitățile Ră- testi, Lesile, Mozacul. Fata de situația grea a Armatei 1, Divizia 10 infanterie, în curs de concentrare în zona Titu, a fost pusă la dispoziția acesteia, ordonîndu-i-se să-şi grupeze forțele în raionul Corbii Mari, Corbii Ciungi, unde, în cursul zilei de 18 noiembrie/1 decembrie, Regi- mentul 10 vinători reuşise să respingă elementele înaintate ale Divi- ziei 41 infanterie germane. În luptele grele susținute de marile unități ale Armatei 1 s-au înregistrat pierderi mari, care au impus pentru păstrarea capacității combative a esaloanelor, precum si pentru asigu- rarea corpului de comandă, diminuat datorită pierderilor, chiar conto- pirea unora dintre acestea. Generalul Falkenhayn, cunoscînd prin docu- mentul caputurat amintit intenţiile comandamentului român, a hotărît să pătrundă în intervalul dintre cele două grupări române și să le întoarcă aripile interioare. În acest scop, diviziile 11 şi 109 infanterie, care se aflau in zona Butesti, Goleasca, au primit ordine să acționeze în direcția Clejani, Ruşii lui Asan, pentru a ajunge în spatele Grupului de manevră român, care acţiona împotriva Grupului Kosch şi a-i inter- cepta retragerea spre Bucuresti; concomitent, Divizia 41 infanterie germană, care ajunsese la localitatea Selaru, pe pirul Dimbovnic, urma să treacă riul Argeş şi să ajungă în spatele Armatei 1 române, care se retrăgea spre est. Aceasta a fost ideea de bază a comandamentului inamic pentru acţiunile ce urmau să se desfășoare în ziua de 19 noiem- brie/2 decembrie. 511 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalii Victor von ISosch, comandantul Armatei de Dunăre (a) și Eberhard von Schmettow, comandantul Corpului de cavalerie (b), în bătălia de la Arges, Neajlov Cu toată situaţia complicată ce se crease, Grupul de armate Presan a hotărit, „cu o tenacitate demnă de admirat“ 5, să continue ofensiva, perseverind astfel în atingerea scopului propus initial si anume nimi- cirea grupării principale a Grupului Kosch. Hotärîrea era întemeiată, întrucît pe de o parte fusese realizat dispozitivul preconizat pentru desfăşurarea în amploare a ofensivei, iar, pe de altă parte acţiunile de pînă acum lăsau să se întrevadă şansele succesului. Chiar dacă inamicul realizase concentrarea unor forte superioare, avînd posibilitatea lansării unei ofensive puternice, continuarea acţiunii declanșate în mod energic corespundea scopului propus : apărarea Capitalei si alungarea forțelor dusmane din teritoriul invadat. Divizia 9/19 infanterie a reluat în noaptea de 19 noiembrie/2 de- cembrie ofensiva, atacînd în principal cu Brigada 17 (comandant : colo- nel Stan Poetas) pe frontul Iepuresti, Stilpu. Cele două batalioane ger- mane (batalionul 7 vinatori şi batalionul de vinători bavarez), care s-au consolidat pe localitatea Stilpu, au fost atacate de Regimentul 9 vînători, al cărui comandant — maiorul Gheorghe Rasoviceanu —, aflat călare în mijlocul ostașilor, a ordonat luarea cu asalt a poziției din direcţia ieșirea de sud-est a satului Bălăria spre Stilpu %. La stînga a atacat Regimentul 23/63 infanterie, ambele regimente avînd sprijinul Regimen- tului 3 artilerie. După citeva ore de lupte crincene, către prînz, locali- tatea Stilpu a fost eliberată de Regimentul 9 vinätori, capturindu-se 55 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 245. s România în primul război mondial, p. 210. 512 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro o companie de mitraliere germană, cu cele 6 piese din dotare, împreună cu toți servantii ei. Multi ostaşi germani au fost luaţi prizo- nieri, iar o parte au reușit să fugă peste rîul Neajlov, în direcția Băneşti. Aici s-au distins, între miile de eroi, prin curajul si puterea de sacrificiu dovedite, locotenentul Constantin Văgăunescu şi subloco- tenentul în rezervă Vasile Popov, ambii din Regimentul 9 vînători. Ei, „din proprie inițiativă, cu vreo 30 soldaţi în companie, au băgat groaza în inamic si au captürat peste 400 vînători bavarezi“ >’, faptă pentru care au fost decorați cu ordinul „Mihai Viteazul“. Spre est a atacat Regimentul 38/78 infanterie, cel de-al doilea regiment al Brigăzii 17, care a eliberat localitatea Bulbucata. Noul aliniament, pe care inamicul căuta să-l consolideze, a fost atacat din nou de Divizia 9/19 infanterie, cu 6 batalioane în primul eşalon, sprijinite de cele 6 baterii ale Regimentului 3 artilerie. În duelurile continui cu artileria adversarului si în luptele duse alături de infanteriști pentru oprirea cotropitorilor la porțile Capitalei a căzut la datorie locotenentul Aurel Ștefănescu, ofițer viteaz, cu dragoste de patrie, iubit si apreciat de camarazii săi. Împreună cu el au mai murit eroic sau au fost grav răniți un număr de peste 160 de gradati si soldaţi artilerişti 58, Regimentul 9 vînători a trecut Neajlovul si, într-un avint irezistibil, a eliberat satul Gorneni, ofiţerii si trupa fiind felicitati atît de coman- dantii diviziei şi brigăzii, cit si de şeful Misiunii militare franceze 5%. După ora 14. Divizia 21 infanterie, infiltrîndu-se în spatele inamicu- lui, a determinat retragerea acestuia spre localitatea Chirculesti. În felul acesta, comunicaţia spre Bucureşti a fost deschisă, Divizia 9/19 infan- terie putindu-si realiza pe acest drum aprovizionările şi evacuările în cursul nopţii de 19—20 noiembrie (2—3 decembrie). Decizia continuării ofensivei începute se vădea justă. În cursul acestor lupte, Divizia 217 infanterie germană a suferit pierderi grele. Numai în luptele de la Iepuresti şi Stilpu au fost luați de către forțele noastre peste 1 300 de prizonieri, capturate 17 mitraliere şi 3 baterii. Divizia germană a fost fracționată în două : o parte a fost respinsă către sud-vest, peste riurile Glavacioc si Cilnistea, împreună cu unități din Divizia Goltz; cealaltă parte a fost împinsă spre nord, peste rîul Neajlov. În timp ce Divizia 9/19 infanterie obținea asemenea succese in zona Neajlov, Argeş, dinspre nord şi vest a fost semnalată prezența a numeroase trupe inamice în spatele dispozitivului marii unităţi. Gene- ralul Constantin Scarisoreanu a luat măsurile impuse de situaţie, paralel cu efortul depus pentru continuarea ofensivei angajate. A evacuat peste riul Arges toate coloanele si serviciile, pästrind doar ambulanta şi o parte din coloana de muniții; a instalat detașamente mixte în locali- 57 „Monitorul oficial“, nr. 50 din 31 mai/13 iunie 1917, p. 465. 58 Colonel Simion Asandei, Urmașii tunarilor de la reduta Grivița, Bucuresti, 1974, p. 43—44, £9 Const. Kirițescu, op. cit. vol. II, p. 218. 513 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tatile : Letca Nouă, Rușii lui Asan, Clejani, Nebuna, Velea. În jurul orei 10, în această zonă şi-au făcut apariţia elementele înaintate ale Diviziei 11 infanterie bavareze. La ora 13, după lupte îndirjite, satul Clejani a fost cucerit de inamic, acesta reuşind să dezvolte ofensiva si să ocupe în cursul nopţii localităţile : Gistesti, Babele, Sterea, Nebuna, Ruşii lui Asan și Letca Nouă. În noaptea de 19—20 noiembrie (2—3 de- cembrie) Divizia 9/19 infanterie a staționat pe pozițiile din fata comunei Chirculesti si la est de Dănești, în sectorul pădurea Bălăria și locali- tatile : Coteni, Găureni, Gorneni si Bulbucata. Divizia 21 infanterie, care avea in fata forte ale Diviziei 217 infan- terie germane, a reluat ofensiva in dimineata zilei de 19 noiembrie/2 de- cembrie, trecind riul Arges pe 2 directii : la dreapta, de-a lungul comu- nicatiei spre Bălăria, cu o grupare de 4 batalioane si 3 baterii, iar la stinga, in directia Chirculesti, cu Brigada 33 (cu efective reduse) si 3 baterii. In jurul orei 11,30, fortele de la flancul sting al Diviziei 12 infanterie bulgare au fost respinse, legătura între aceasta si Divizia 217 infanterie germană fiind ruptă ; apoi, actionind paralel cu riul Neajlov, marea unitate română a ajuns către ora 19 să pună stapinire pe alinia- mentul : nord Băneşti, est Chirculesti, Popești, realizind la dreapta legă- tura cu Divizia 9/19 infanterie, iar la stînga cu Brigada mixtă 9/19 din Detașamentul Dunărea. Aceste acțiuni au avut un rezultat deosebit de important. Divizia 217 infanterie germană a fost complet încercuită, ea păstrînd doar aliniamentul localităților Băneşti, Chirculesti. În cursul acestei zile, marea unitate germană a pierdut peste 2 500 militari, luaţi prizonieri de forțele noastre, 18 tunuri, din care 6 grele, peste 20 de mitraliere și numeros alt material de război 5. Detasamentul „Dunărea“, care urma să acţioneze ofensiv în direcţia Călugăreni, în cooperare cu trupele ruse ce trebuiau să atace spre comuna Vlad Tepes, și-a aminat acţiunea, din cauza neconcentrării com- plete a Diviziei 40 infanterie ruse. În legătură cu inactivitatea marii unități ruse generalul francez H. Berthelot a notat în jurnalul său la 18 noiembrie/1 decembrie : „Informaţii contradictorii : Belaev a spus că o brigadă rusă sosită ieri seara se va angaja spre Comana. Agentul meu de legătură îmi spune că ea așteaptă ordinele autorității superioare. Dar, care autoritate ? Belaev nu vrea să intervină. Zaharov, pe care îl văd la ora 5 și jumătate la Belaev, declară că trupele nu răspund de el, ci direct de Stavka [cartierul general rus — n.n.]“5!. În consecinţă, în lipsa acțiunii forțelor aliate, inamicul a reuşit să se organizeze la teren, să-şi adapteze dispozitivul pentru luptă la încercuire si să-şi asigure planul de foc impus de noile condiţii. Divizia 2/5 infanterie a atacat concentric, în dimineaţa de 19 noiem- brie/2 decembrie, localitatea Ghimpați, care era ocupată de resturile Diviziei de cavalerie Goltz și Regimentul 115 Landwehr. Către ora 10, inamicul s-a retras în dezordine spre forma dominantă de teren de la © Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. II, p. 254. 81 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 45—46. 514 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro nord de localităţile Pingälesti si Naipu, părăsind o mare cantitate de muniții și material de război. De la Ghimpați, divizia română a continuat înaintarea în direcția generală Iepuresti, pe două coloane de brigadă: Brigada 4/32 infanterie, la dreapta, pe direcția Ghimpați, Singureni si Brigada 10/36 infanterie la stinga, pe direcția Ghimpați, Matei Basarab, Iepuresti. La ora 16, trupe ale Diviziei 2/5 infanterie au angajat lupta cu subunități ale Diviziei 217 infanterie germane (2—3 batalioane de vinatori), care apărau aliniamentul Singureni, pădurea sud Iepureşti. Unităţile române au reușit să pună stäpinire pe o parte din pădure, dar * nu si pe localitatea Singureni. În vederea continuării acțiunii, în ziua următoare comandamentul Diviziei 2/5 infanterie a dispus replierea Brigăzii 4/32 de la vest Singureni şi pădurea lepureşti, concentrind întreaga mare unitate pentru noaptea de 19/20 noiembrie în zona locali- tatii Matei Basarab. Divizia 2 cavalerie se afla în dimineaţa zilei de 19 noiembrie/2 de- cembrie în pădurea Cioarei, de la 2 km nord Mereni, asigurind prin poziţia sa ofensiva diviziilor 2/5 şi 9/19 infanterie din zona Letca Veche, Ghimpați, Letca Nouă si Bălăria. Către prînz, Divizia 11 infanterie bava- reză, care înainta pe direcția Mereni, Ruşii lui Asan, Clejani, a atacat Brigada 4 roşiori, în deplasare împreună cu întreaga divizie, spre Clejani. Informata, în jurul orei 15, că aici se aflau trupe inamice, Di- vizia 2 cavalerie română a modificat direcția de deplasare, indreptin- du-se spre pădurea de la nord-est de comuna Rușii lui Asan, spre satul Bulbucata. Dat fiind faptul că localitatea Gistesti și pădurea de la vest de aceasta erau ocupate de inamic, comandantul diviziei a hotărît ca, în cursul nopţii de 19/20 noiembrie (2/3 decembrie) să treacă rîul Neajlov şi să continue marșul spre riul Argeş, ajungînd dimineața la comuna Drăgănescu. Divizia 2 cavalerie a reușit astfel să-și sustragă forţele din încercuirea ce vreme de două zile i-o pregătise dușmanul, dar în același timp ea a privat Grupul de manevră de aportul său, tocmai la 19 noiem- brie/2 decembrie, zi hotärîtoare pentru bătălia din zonă. În fișia de apărare a Armatei 1 române şi a Corpului 2 armată acţiunile s-au desfăşurat în condiţiile unei continue şi sporite presiuni din partea inamicului. Grupul Krafft a atacat frontul apărat de Corpul 1 armată român în sectorul : pirful Glimbocelul, Mozăceni. Lupte grele au susținut Divizia 13/14 infanterie, care interzicea pătrunderea pe valea Argeşului, si Divizia 1/17 infanterie, care bara direcția spre Mozăceni. Divizia 41 infanterie germană a atacat frontul apărat de diviziile 10 infanterie și 1 cavalerie, de la aripa stîngă a Armatei 1, obligîndu-le la replieri succesive. Către seară elie se aflau pe frontul : Greci (Divizia 1 cavalerie) și Serdanu (Divizia 10 infanterie). Ocuparea de către Divizia 41 infanterie germană a localității Odobeşti amenința cu întoarcerea întregului front al Armatei 1, fapt ce a determinat pe comandantul acesteia ca în cursul nopţii de 19/20 noiembrie (2/3 decembrie) să-şi retragă trupele pe aliniamentul : Frăsineni, Dragodana, Cojocarul (divi- ziile 13/14, 8 infanterie şi Regimentul 1 călărași), Mogosani, Tomșani Divizia 1/17 infanterie), Cornetu, Serdanu, riul Argeş, între Potlogi şi Bolintinul din Vale (Divizia 10 infanterie) ; Divizia 1 cavalerie se afla 515 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro la Contesti (10 km est Titu), iar rezerva Armatei 1 la Plopu (sud-vest Titu). Grupul Krafft, în aceste condiţii, a reuşit să ocupe pînă în seara de 19 noiembrie/2 decembrie localităţile : Negraşi (cu Divizia 301 infan- terie), Tepu din Deal (cu Divizia 73 infanterie) si Găeşti (cu un detasa- ment al Diviziei 216 infanterie). Ca urmare a retragerii Armatei 1 în seara aceleiaşi zile, Corpul 2 armată a început replierea spre noul aliniament Dragomirești, Pucioasa, pe care s-a instalat astfel: cu Divizia 12 infanterie la vest de Puciosa, între localităţile Motäieni şi Brănești ; cu Divizia 22 infanterie pe poziția Teisul Nou, Dragomirești, Rincaciov ; cu Brigada 2 cälärasi, întărită cu un batalion de infanterie si o baterie de artilerie, la Doicesti, pentru a asigura legătura între diviziile 12 si 22 infanterie, iar cu Brigada 3 călăraşi la Rincaciov, pentru a face legătura cu aripa dreaptă a Armatei 1. Acţiunile desfășurate în ziua de 19 noiembrie/2 decembrie nu au adus trupelor noastre succesul aşteptat cu atita ardoare şi pentru care făcuseră atitea eforturi si sacrifcii. Divizia 9/19 infanterie obținuse in- tr-adevăr un rezultat încurajator, dar rezistenţa, ca şi efortul mai limitat în alte sectoare, unde inamicul îşi concentrase multe din forţele şi mijloacele disponibile, precum şi neangajarea în luptă a trupelor aliate ruse, n-au permis exploatarea succesului obținut tocmai în centrul de greutate al bătăliei. Ziua de 20 noiembrie/3 decembrie a fost a patra si ultima a des- făşurării bătăliei de la Argeş, Neajlov. Generalul Constantin Presan, apreciind că succesul este aproape, dar dispunind de incomplete şi nesi- gure informaţii asupra inamicului, a hotărît ca acţiunea să fie continuată, păstrîndu-se convingerea că înfruntarea se va încheia in mod favorabil pentru unitățile române. Conform ordinului său de operaţii, Divizia 9/19 infanterie a luat măsurile necesare pentru continuarea acţiunii ofensive ; a constituit un detașament, cu misiunea de a apăra spatele diviziei spre localităţile Babele si Bulbucata, format din Regimentul 38/78 infanterie (2 batalioane), două baterii din Regimentul 20 artilerie şi un pluton de cavalerie, la care trebuia să se alăture si detașamentul trimis în ziua precedentă la Clejani ; Brigada 17 (Regimentul 40 infanterie si Regimen- tul 9 vinätori), împreună cu batalionul 35 si compania 2 din batalionul 39, cu Regimentul 3 artilerie şi 4 baterii din Regimentul 20 artilerie urmau să atace în direcția Iepuresti, Călugăreni, în lungul Neajlovului; in rezerva diviziei se afla Regimentul 23/63 infanterie, la localitatea Stilpu 62. Situaţia în spatele Diviziei 9/19 infanterie a devenit însă critică din cauza acțiunilor unităților din diviziile 6 cavalerie şi 11 infanterie ger- mane, ceea ce a obligat comandamentul marii unităţi să mai trimită încă două batalioane (cîte unul din regimentele 39 şi 40 infanterie), cu mi- siunea de siguranţă, în detrimentul efortului principal. Mai mult, dato- rita situației amenințătoare create de acţiunile inamicului, comandantul Diviziei 9/19 infanterie a ordonat oprirea atacului Brigăzii 17, care ajun- 6° Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. II, p. 296. 516 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Locotenentul Constantin Drăgușin, din Regi- mentul 39 infanterie, căzut la 20 noiembrie/3 decembrie 1916, în bătălia de la Arges, Najlov sese la sud si est de pădurea Iepuresti. Această hotarire s-a dovedit opor- tună deoarece, la puţin timp după aceea, Divizia 2/5 infanterie, presată puternic de adversar si obosită după atîtea zile de marșuri îndelungate si lupte, a început retragerea spre localităţile Stilpu si Iepuresti. Renun- tindu-se la continuarea acţiunii ofensive, replierea s-a executat initial sub acoperirea a două batalioane (din regimentele 35 si 40 infanterie), ce se găseau în pădurea Jepuresti — care au fost încercuite de inamic —, si, ulterior, a Regimentului 9 vînători. Decizia, justă, în esenţa ei, s-a dovedit a avea consecinţe cu mult mai mari decît cele prevăzute. Divizia 21 infanterie, aflată pe aliniamentul nord Băneşti, Popeşti, a trecut la ofensivă înainte de ivirea zorilor, atacînd cu forțele de la flancul drept poziţiile inamice din localitatea Chirculeşti (unități din Divizia 217 infanterie germană). Deşi adversarul a opus o puternică re- zistentä, în urma unor lupte crîncene, localitatea a fost eliberată la ora 12. În acelaşi timp, forțele de la flancul sting al diviziei, înaintînd în direcţia satului Stănești au realizat joncţiunea cu unitățile de la flancul drept al Grupului Dunărea ce înaintau spre Singureni. Către ora 15, coman- damentul diviziei, observînd însă retragerea spre riul Argeş a diviziilor 2/5 şi 9/19 infanterie, a oprit acțiunea ofensivă, iar spre seară, după ocuparea de către inamic a localităţii Mihăilești, marea unitate s-a repliat în zona Därästi, cu infanteria pe malul de vest al Argeșului, iar cu artileria şi serviciile la est de rîu. În situaţia creată, comandantul Diviziei 2 cavalerie a apreciat ca importantă atît misiunea de a interveni în zona Mihăilești, Bulbucata, cît si raminerea în continuare la vest de Argeș. În consecință, a hotărit retragerea marii unități spre Domnești, începînd cu ora 17, păstrînd doar cîteva escadroane de acoperire pe riul Arges. 517 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Infanteristi români în prima linie, în timpul luptelor pentru stăvilirea pătrunderii trupelor inamice in Moldova Conform ordinului initial, Detasamentul Dunărea a început atacul impotriva Diviziei 12 infanterie bulgare la ora 4 dimineata, inregistrin- du-se unele succese pe toate cele trei directii de actiune. Pina la ora prinzului s-a ajuns la marginea localitatilor Singureni si Cringurile, a fost cucerită poziția inamică de la cota 75 de pe şoseaua Călugăreni, Adunatii Copăceni şi eliberată localitatea Grădiștea. Ca urmare însă a încetării ofensivei vecinului de la dreapta — Divizia 21 infanterie —, forțele grupului s-au oprit în după-amiaza aceleiaşi zile pe aliniamen- tul atins. La Armata 1 română efortul inamicului s-a materializat în special pe valea Argeșului, unde Grupul Krafft a respins Divizia 13/14 infan- terie, ca şi la aripa sa stîngă, unde Divizia 41 infanterie germană a ata- cat şi ocupat localitatea Titu, impingind spre nord-est Divizia 10 infan- terie română si încercînd să aplice o manevră de întoarcere a întregii Armate 1. Faţă de situația creată, comandantul armatei a hotărit retra- gerea tuturor forţelor, cu începere de la ora 11, astfel: Divizia 13/14 in- fanterie, pe aliniamentul Brătești, Nucet ; Divizia 8 infanterie, pe alinia- mentul Nucet, Besteloaia, iar Divizia 1/17 infanterie, pe linia Besteloaia, Cringasi. Divizia 1 cavalerie si Divizia 10 infanterie trebuiau să reziste pe pozițiile pe care se aflau: Braniștea, Budeni si Contesti, Ghergani, Tartasesti. Pe noul aliniament, marile unități ale Armatei 1 urmau să ajungă în jurul orei 18. La Corpul 2 armată, Grupul Morgen a început un atac susținut. Cu toată rezistența opusă, spre seară, Divizia 22 infanterie s-a retras la est 518 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de Tîrgovişte, pe frontul Räzvad, Gorgoteni, Adincata, iar Divizia 12 in- fanterie, pe aliniamentul Visinesti, Tisa, la dreapta Diviziei 22 infan- terie. Cu aceste ultime eforturi făcute în ziua de 20 noiembrie/3 decem- brie de comandamentul român pentru o rezolvare favorabilă a situaţiei strategice create pe frontul român dintre Carpaţi şi Dunăre, bătălia de la Argeș, Neajlov a luat sfîrșit. În seara zilei, generalul Presan a dat ordinul de retragere generală spre est. Concomitent cu desfăşurarea acestei bătălii, pe frontul de nord al Carpaţilor Armata 9 rusă a declanșat o acţiune ofensivă menită a ușura desfășurarea operaţiilor trupelor române din Muntenia, dar datorită ca- racterului ei local, ca şi obiectivelor cu totul limitate, ofensiva respectivă nu a putut avea vreo influenţă asupra luptelor purtate de trupele române la vest de capitala .țării. În acelaşi timp cu desfăşurarea bătăliei de la Argeş, Neajlov, trupele din Dobrogea au dezlantuit o contraofensiva pen- tru recucerirea poziţiilor pierdute între Dunăre şi mare şi a ajuta ofen- siva generală de pe Argeş. Un rol deosebit l-au avut în aceste lupte uni- tatile navale din flotilele română și rusă, care au operat însă separat la Topalu şi, respectiv, la Piua-Petrii. Atacul, declanșat în ziua de 17/30 no- ‘iembrie, a debutat prin acțiunea monitoarelor române, care au deschis focul asupra trupelor inamice de uscat, tragerile continuind trei zile. In timpul acestor acțiuni adversarul a lansat un mare număr de mine, cu scopul de a lovi şi scufunda navele române și ruse, şi de a lovi basti- mentele ce transportau trupe şi materiale. Vedeta „Valter Mărăcineanu“ a sărit în aer ca urmare a exploziei provocate de lovirea unei mine ®, Nici luptele desfășurate în acest sector al frontului român n-au putut influenţa rezultatul bătăliei de la Argeş, Neajlov. Cum era şi firesc, bătălia de la Argeș, Neajlov a făcut obiectul a numeroase comentarii 4. Istoricii militari români, care după încheierea primul război mondial s-au ocupat de acest moment culminant al cam- paniei anului 1916, s-au împărțit în două grupe: pe de o parte, parti- zanii concepţiei generalului Constantin Presan, care au apreciat necesi- tatea si succesul posibil al acestei bătălii, iar pe de altă parte, cei din an- turajul generalilor Alexandru Averescu și Gheorghe Dabija, care au co- mentat-o critic. Despre bătălia de la Arges, Neajlov au fost emise di- ferite opinii şi de autori din străinătate. Astfel, generalul Henri Mathias Berthelot și membrii Misiunii militare franceze au considerat ca necesară această bătălie si, ca urmare, au sprijinit-o cu toată hotărîrea, în timp ® Nicolae Bârdeanu, Dan Nicoiaescu, Contribuţii la istoria marinei vol. I, Din cele mai vechi timpuri pind în 1918, Bucuresti, 1979, p. 300. “ Vezi Colonel C. Drăgănescu, Privire generală asupra conducerii şi execuţiei operațiunilor în bătălia de pe Argeș și Neajlov, 12—20 noiembrie 1916, în RM, an LXXVIII, nr. 8—9 din august-septembrie 1941, p. 61—91, nr. 10 din octom- brie 1941, p. 3—34; România în primul război mondial, p. 213—214; General de divizie N. Mihăiescu, op. cit., p. 81—88. române, 579 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ce generalul Mihail Vasilievici Alekseev și comandamentul superior rus au avut o opinie contrară. Din partea foștilor inamici : generalul Hans von Seeckt, şeful de stat-major al Grupului de armate arhiducele Carol, făcea înaintea declanșării bătăliei următoarea apreciere : „pare mai favorabilă apărarea Argeşului mijlociu si inferior [...]. Este de întrebat însă dacă armata română va primi o bătălie decisivă în cîmpia de vest, aflătoare între Olt şi Bucureşti. Dacă da, atunci cu atît mai bine pentru noi [...]. La aceste operaţiuni este nevoie de a se avea în vedere sprijinul pe care rușii îl vor da României [...], dacă ei se vor mulțumi numai cu ocuparea Moldovei, avîndu-și asigurată aripa stingă înapoia Siretului si în Dobrogea“ 65. O dată cu trecerea vremii, interesul pentru această bătălie, pentru diversele şi interesantele ei aspecte a crescut; studiul cauzelor desfă- şurării şi consecinţelor sale a condus la apariţia de noi comentarii si in- terpretări. Rezultatul bătăliei de la Argeş, Neajlov, de pildă, a fost de na- tură a reliefa variate cauze ale deznodămintului ei nefavorabil. Între acestea, se cere evidenţiată în primul rind dotarea trupelor române cu armament şi alte mijloace necesare luptei, inferioară comparativ cu cea a adversarului. În al doilea rînd, faptul că nu s-a putut realiza — dato- rita frontului larg al dispozitivului dintre Carpaţi si Dunăre — un ra- port de forte general favorabil trupelor noastre ceea ce a permis agre- sorului să-şi concentreze marile unități pe direcţii si în sectoare vul- nerabile, în special la intervalul dintre unităţile și grupările române. În al treilea rînd, este de reliefat lipsa de unitate dintre Marele Cartier General rus și Marele Cartier General român în conceperea și desfă- surarea acțiunilor în ansamblul strategic mai larg al frontului oriental. De asemenea, mai trebuie de amintit și opoziţia generalului Alekseev de a participa cu trupele din subordine la această bătălie. „În aprecierea sa asupra situaţiei din vara anului 1916, generalul Alekseev făcuse cele mai serioase greşeli strategice și politice“ °°, avea să remarce critic isto- ricul sovietic V. N. Vinogradov. În comentariile referitoare la sfirşitul defavorabil al bătăliei, isto- ricul Constantin Kirițescu considera drept cauză fundamentală „insufi- cienta forţelor cu care am încercat manevrarea dușmanului pe linii inte- rioare“ 67. Avind la bază consideratia referitoare la raportul de forte, dar punind în cumpănă si alte elemente cum ar fi: situaţia în spaţiu a adversarilor, poziția trupelor române față de marile obstacole din te- ren etc., generalul G. A. Dabija și-a format convingerea că formula ,re- tragerii“ 68 ar fi fost mai avantajoasă. La rîndul său, generalul rus M. V. Alekseev era pentru neparticiparea trupelor ruse la această bă- tălie, opțiunea sa fiind stabilită cu anticipație în sensul cedării teri- toriului și organizării apărării pe rîul Siret, Dunăre, urmărind scurtarea întregului front oriental prin cedarea premeditată a Munteniei şi Dobro- €5 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 116—117. 66 V. N. Vinogradov, Rumânia v godi pervoi mirovoi voini, Moskva, 1969, p. 155. s Const. Kirițescu, op. cit., vol. II, p. 230. % Genera'ul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 102. 520 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro gei. Reprezentantul Marelui Cartier General rus, generalul M. A. Belaev, era — conform ordinelor primite — pentru ideea retragerii şi aban- donarea imediată a Munteniei 6. Că angajarea acestei bătălii era posibilă o dovedeşte însăşi realitatea faptelor petrecute. Problema raportului de forte, pe care unii autori au pus-o ca temei al situaţiei neangajarii bătăliei 7%, nu poate fi susținută. In adevăr, raportul de forțe era favorabil inamicului, mai ales sub aspect calitativ, dar este ştiut că manevra pe linii interioare se adoptă tocmai de partea mai slabă pentru că îi oferă posibilitatea să bată pe cel mai pu- ternic, lovindu-i în mod succesiv — cu respectarea anumitor principii — grupările de forte separate în spaţiu. Or, tocmai acesta a fost cazul în bătălia de la Argeş, Neajlov. Inamicul acţiona convergent cu cele trei grupări, aplicind o manevră pe direcții exterioare. Singura contramane- vră posibilă într-o astfel de situaţie era aceea pe direcţii interioare, adică ceea ce s-a încercat în bătălia de la Argeş, Neajlov. Se impune însă pre- cizarea că o asemenea soluţie putea fi rezolvată cu succes numai în mă- sura unei sincronizări perfecte a acţiunii tuturor elementelor de dispo- zitiv — române şi aliate — destinate a participa direct sau în sprijinul acestui plan, deziderat realizat doar partial. Tinind seama de toate condiţiile ce se impuneau în executarea unei astfel de manevre, ca şi de situaţia deosebit de complexă ce se crease, se poate aprecia că planul bătăliei dovedeşte o aleasă opțiune strategică, o mare siguranță si fermitate în conducere din partea comandamentului suprem român, aspecte valoroase care merită a fi subliniate. Istoricii sînt în majoritate de părere că planul acestei bătălii a fost judicios elaborat. Constantin Kirițescu îl consideră ca „excelent întocmit“ 7!, Generalul Ioan Sichitiu şi locotenent-colonelul Alexandru Ioanitiu apreciau într-o lu- crare că „hotărîrea generalului Presan de a opera ofensiv si pe linii interioare contra celor două grupări de forțe inamice care inva- daseră Oltenia si trecuseră Dunărea era în totul justificată de si- tuatia în care se găseau forțele române la 12 noiembrie [stil vechi — n.n.]“ 2. Referindu-se la planul bătăliei pe care generalul Presan îl prezentase comandamentului suprem român, generalul francez H. Berthe- lot nota la 13/26 noiembrie 1916: „leşind rapid din frontul Carpaţilor, patru divizii vor ataca de flanc trupele germane care vor forța Oltul spre Slatina. Da, dar cu condiţia să acţioneze rapid si să atace energic“ 73. În lumina realitatilor acum stiute, se poate estima că ceea ce a privat, de asemenea, comandamentul şi trupele române de obţinerea unei victorii nu a fost doar raportul de forte defavorabil sau adîncimea spa- tiului posibil de manevră pina la aliniamentul riurilor Argeş, Neajlov, ci si timpul avut la dispoziție. Acest factor atît de important în aplicarea # Général Pétin, op. cit., p. 66. 70 Const. Kiritescu, op. cit., vol. II, p. 195. 71 Jbidem. 7 General de divizie Ioan Sichitiu, co:onel Alexandru Ioanitiu, Elemente de stra- tegie, București, [f.a.], p. 395. 73 Les mémoires du général Berthelot, cap. I, p. 43. 521 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro unei astfel de manevre, deşi bine calculat, nu a putut fi respectat în întregime. Totodată, s-au înregistrat carente în executarea marsurilor de concentrare şi a atacului, precum şi în păstrarea secretului pen- tru obținerea surprinderii. Reţeaua de căi ferate, ca şi materialul ru- lant erau insuficiente pentru nevoile de transport ale armatei, iar aceea de drumuri nesatisfăcătoare, atît ca orientare, cit si ca densi- tate ’4, Acestea erau realitățile si posibilitățile României de atunci, țară mică, care lupta din răsputeri să-şi asigure o dezvoltare dinamică în concertul european, militind, în ciuda oricăror sacrificii, pentru realizarea dezideratului de unitate naţională. Nevoile erau mari si multiple, cle ţineau atît de infrastructura economică a statului, cit si de starea de înzestrare şi dotare a armatei sale, care a trebuit, datorită nerespectării de către aliaţi a angajamentelor asumate, să îndeplinească singură obiective de nivel strategic ce depaseau ca amploare si dezvoltare spațială misiunile oricărui alt beligerant de pe teatrele de acțiuni mili- tare ale primei conflagrații mondiale. În comparaţie cu armata germană care, exceptind mijloacele necesare asigurării legăturilor telefonice, dis- punea de staţii de telegrafie fără fir la esaloanele grup de armate, armată şi divizii, armata română avea asemenea staţii doar la Marele Cartier General si Armata 1. Comandamentul Grupului de armate Presan, ca si diviziile subordonate nu erau dotate cu astfel de mijloace 75. De aceea, în asemenea condiţii, cu atît mai remarcabile se vădesc acțiunile divi- ziilor 9/19, 2/5 infanterie si cavalerie în situaţii asa de complexe. Comandamentul Grupului de armate Presan a fost astfel cbligat să creeze la pădurea Färcäsanca un centru de transmisiuni cu diferite mijloace de legătură, dar lipsit de posibilitatea de a primi informaţii sau transmite ordine prin intermediul telegrafiei fără fir. Din aceste motive a trebuit să se recurgă chiar la serviciile agenților de legătură, ajungindu-se — asa cum s-a arătat — şi la cazul cunoscut al capturării unui important ordin operativ. lată cauza ajungerii cu intirziere a atitor ordine, din care unul a constituit motivul principal al amînării cu o zi a ofensivei care trebuia să înceapă la 16/29 noiembrie. Cu toate acestea, dacă şi diviziile ruse ar fi acționat la timp si hotărît, rezultatul putea fi altul. Generalul Rasvoi, comandantul Diviziei 40 infanterie ruse, au a atacat în direcția localităţii Comana sub motiv că nu are ordin 6. De aceea, şeful statului-major al Misiunii militare franceze, Victor Petin, şi-a manifestat nedumerirea în legătură cu nein- terventia forţelor ruse în bătălia de la Arges 77. Și situaţia frontului din Dobrogea permitea scoaterea citorva divizii ruse, care, împreună cu cele ce se aflau între gura rîului Ialomiţa şi localitatea Călăraşi, „puteau inter- ™ Arh. M.Ap.N, fond Marele Cartier General, Secţia l-a 1916—1917, dosar nr. A/10, f. 343: „Numai proviziile necesare armatei pe una zi cereau 302,4 vagoane!“. 15 Ibidem, Inspectoratul general al geniului, dosar nr. 10/1917, f. 10—12. % Général Pétin, op. cit., p. 125. 1? Ibidem, p. 68: „Neintervenţia rușilor pe cîmpul de bătaie a dat acestei drame e notă de mister“. 522 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro veni în timp oportun pentru bătălia de la Bucureşti“ 78. Situaţia reală transpare si dintr-o telegramă a Corpului 4 armată rus cu nr. 11832 din 21 noiembrie/4 decembrie 1916, în care se nota: „Ordinul de miine pentru Divizia 40 cu ajutorul Diviziei 30 este să ocupe comuna Vlad Tepes si pădurea Comana“ 79, Telegrama a fost semnată de șeful de stat- major al Corpului 4 rus, generalul Menitki. Dar la 20 noiembrie/3 de- cembrie bătălia era încheiată, iar după două zile trupele se aflau în plină retragere. În finalul prezentării acestei dramatice bătălii se impun cîteva consideraţii suplimentare asupra marilor unităţi angajate la 12/25 noiem- brie 1916 în acţiunile din zona Argeș, Neajlov. Ca forţe principale erau 8 divizii de infanterie şi 2 divizii de cavalerie. Toate aceste divizii erau epuizate ca urmare a luptelor grele susținute neintrerupt, timp de trei luni, iar unele dintre ele (diviziile 13 şi 1/17 infanterie) aveau efective deosebit de reduse, sub 500%. Completarea unora din pierderi s-a facut cu oameni aduşi de la părţile sedentare ale unităţilor, care aveau doar o relativă instruire. La rîndul lor, diviziile 13 şi 23 infanterie erau măci- nate de luptele duse zilnic pe valea Oltului, avînd, deci, o capacitate de rezistență redusă, ca şi Divizia 18 infanterie, forța principală a Grupului Apărării Dunării, formată din batalioane de milițieni, cu o instruire şi înzestrare sub nivelul celor active. Doar diviziile 2/5, 9/19 şi 21 infanterie aveau efectivele complete, ele venind din zona de refacere. Dar şi acestea nu au dispus de timpul necesar organizării, reinstruirii si omogenizării unităţilor, situația cerînd imperativ introducerea lor pe front în stadiul în care se găseau. Diviziile 2/5, 9/19 infanterie fuseseră mult încercate pe frontul dobrogean, iar Divizia 21 infanterie redusă complet ca forță combativă în urma dramaticelor lupte de la Predeal şi, în general, de pe Valea Prahovei. O mare parte din unităţile române, ce au fost intro- duse în această operaţie erau aduse de pe celelalte fronturi — parte din ele fiind deplasate succesiv atît în Transilvania, cît și în Dobrogea — si- tuatie in care, pe lîngă acumularea oboselii generată de marșuri epui- zante, se adăuga și faza imperios necesară adaptării la noile condiţii ale terenului și inamicului din zona Argeş, Neajlov. Cu toate acestea, mulţi istorici români care au studiat cu atenţia cuvenită bătălia de la Arges, Neajlov au apreciat aproape unanim atit simţul tactic al comandanților de pe diversele trepte ale ierarhiei, cît mai ales puterea de rezistenţă şi bravura soldatului român. Cu deplin adevăr, soldatul roman în această inclestare a dovedit, ca întotdeauna, virtuţi alese care au compensat diferenţele de ordin material, în mod deosebit aceea referitoare la armament. În acest sens, istoricul Constantin Kiri- tescu menţiona : „Slabi, palizi, incovoiati sub greutatea ranitelor încăr- cate, cu uniformele decolorate şi rupte, soldații [...] obosiţi de zile întregi de marșuri, înaintează mereu framintind cu bocancii desfundati glodurile 78 Colonel Ion Cupsa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucu- reşti, 1967, p. 176. 7 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, Secţia operaţii, dosar nr. 15/1916, f. 272. 523 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro miristilor si lapovita drumurilor. Prin aerul umed şi rece, prin ceața groasă a zilelor de noiembrie, par nişte cortegii nesfirsite de umbre [...]. Dar în mîinile acestor năluce stă soarta marii bătălii [...]. Și, pe măsură ce acţiunea începe, ei se transfigurează. De la cea dintîi atingere cu dus- manul nu mai sint de recunoscut. Piciorul începe să calce teapan, spină- rile încovoiate se îndreaptă, ochiul se învoioşează, brațul se încordează pe armă, baioneta are sclipiri de fulgere. Șirurile se desfăşoară în for- matii de luptă, artileria pleacă în galopul cailor să-şi ocupe poziţiile, ata- cul pornește dispretuitor de moarte“ 80, Bătălia de la Argeş, Neajlov a reprezentat o încergare de mari pro- porții, întreprinsă cu îndrăzneală şi tenacitate de Înaltul comandament român pentru rezolvarea situației strategice complexe create ca urmare a pătrunderii inamicului peste Olt si peste Dunăre. Practic, armata română s-a confruntat aproape singură cu trupele a patru puteri adverse (Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria şi Turcia), în frunte cu mașina de război germană. În pofida disproportiei de forte, comandamentul român a ales soluţia bărbătească a ofensivei pentru protejarea Capitalei si eliberarea teritoriului national cotropit. Criticii militari au apreciat pe bună dreptate că „generalul Presan a condus bătălia într-un mod care i-a făcut onoare“ 8, Cunoscute în vreme și tratate de istoriografia militară ca „bătălia de la Argeş, Neajlov“ sau „bătălia de la Bucureşti“ acţiunile militare desfășurate în toamna anului 1916 în Cimpia Română, între Carpaţi si Dunăre, pentru apărarea Capitalei constituie în fapt o amplă operaţie de nivel strategic, una din cele mai mari si mai complexe confruntări ar- mate de pînă atunci a primei conflagrații mondiale. Analizind desfäsura- rea acestei operaţii pentru apărarea capitalei țării si raportind-o perma- nent si sub multiple aspecte la celelalte mari confruntări din anii 1914— 1916, epopeea românească dintre Olt şi Argeş nu este cu nimic mai prejos bătăliilor de la Marna, Verdun, Somme sau Isonzo; mai mult chiar, le depăşeşte pe acestea la unii indicatori. Obiectivele stabilite de cele două parti în cadrul acestei operaţii in- dică, fără putință de tăgadă, nivelul ei strategic. Comandamentul suprem român şi-a propus ca, printr-un efort al întregii puteri armate — sus- ţinut de resursele materiale si umane disponibile —, să oprească inain- tarea agresozului spre Bucureşti şi zona petrolieră din Valea Prahovei, să nimicească prin manevre interioare grupările de forte ale inamicului pătrunse între Carpaţi si Dunăre. Puterile Centrale, dirijind pe frontul românesc forte scoase de pe alte teatre de operaţii militare sau din re- zervă, urmăreau ca prin acţiuni ofensive concentrice să înfrîngă în timp scurt rezistența armatei române, să ocupe capitala ţării, să obţină în acest chip nu numai ieşirea din război a României, adversar ce se dovedise deosebit de indirjit, ci si o cale liberă si directă spre intinderile Ucrainei, de unde — pe lingă dobindirea unor resurse vitale pentru continuarea # Const. Kirițescu, op. cit., vol. II, p. 204. 81 Campania română din 1916, p. 100. 524 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro războiului — frontul oriental putea fi întors printr-o amplă manevră strategică de flanc şi adîncime. Mărimea, valoarea, gruparea si natura forțelor nemijlocit introduse în operaţie de către beligeranti, precum si faptul că acțiunile militare de pe celelalte sectoare ale frontului românesc evoluau în strînsă lega- tură cu scopurile încleştării decisive din zona Arges, Neajlov, reprezintă un argument decisiv ce susține dimensiunea strategică a acestei mari bătălii. Marele Cartier General român a destinat operaţiei de la Argeș, Neajlov o grupare de armate şi a constituit o rezervă puternică din trei divizii ; în sprijinul realizării scopului strategic, pe Dunăre acționau două mari unităţi aliate, în Dobrogea o armată rusă, iar pe frontul Carpaţilor alte două armate române și parte din diviziile unei armate ruse. În inte- riorul ţării, se aflau în refacere, deplasare sau în curs de concentrare — urmînd a fi folosite în funcţie de evoluția operației — alte mari uni- tati aliate române si ruse. Puterile Centrale au acţionat în Muntenia cu un grup de ar- mate, 2 armate, 4 corpuri de armată, pe frontul din Transilvania cu întreaga Armată 1 austro-ungară, iar în Dobrogea cu o armată bul- gară. Conducerea nemijlocită a operaţiei agresorului a fost încredințată la doi dintre cei mai experimentați generali ai coaliției Puterilor Cen- trale : Mackensen și Falkenhayn. Prin forțele angajate, operaţia desfășurată între Carpaţi, Olt si Dunăre a fost în fapt prima confruntare de amploare în care s-au ciocnit mari unități apartinind tuturor beligerantilor de pe întregul front oriental de la Baltica la Marea Neagră. Aici, împotriva trupelor româneşti si a aliatului său din est au acționat conjugat forţele a patru armate agresoare : germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti. Perspectiva realizării obiectivului imediat al inamicului — ocupa- rea Bucureştiului —, aflat la o adîncime de numai 60—180 km pe di- rectiile convergente de acțiune ale agresorului, configurația de ansamblu a frontului de pe Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre pînă la Cernavoda au impus găsirea si adoptarea unei soluţii îndrăzneţe, originale si ferme de rezistenţă, combinată cu riposte ofensive care să ducă la îndepărtarea pericolului iminent si grav, ce plana asupra însăşi existenţei statului român. Desfäsuratä în contextul general al „strategiei epuizării“ specifica pentru întreaga campanie europeană a anului 1916, operația strategică de pe frontul românesc a fost totodată ultima manifestare a războiului manevrier, de mişcare de pe teatrul de acțiuni militare oriental. Comparind-o cu alte confruntări decisive din întreaga epocă mo- dernă, din însuşi primul război mondial, bătălia de la Arges, Neajlov a depăşit ca dezvoltare în spaţiu (front de peste 150 km, adîncime aproape 200 de km) si timp (8 zile), complexitate în pregătire şi execuție, forte proprii si ale inamicului angajate, dar mai ales prin importanţa strategică a obiectivului urmărit aproape orice altă ripostă ofensivă de tip contra- lovitură executată în epocă pe plan mondial. 525 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Planificată pina la detalii de către comandamentul suprem român, operaţia strategică de pe Argeş, Neajlov pentru apărarea Capitalei a de- butat promiţător, întrezărindu-se perspectiva finalizării ei victorioase. În desfășurarea ei au fost demonstrate realele calități de concepţie, orga- nizatorice şi de comandă ale Marelui Cartier General român, iniţiativa comandanților şi statelor-majore de la diferite esaloane, cutezanta corpu- lui de cadre, dar mai ales devotamentul, curajul, eroismul şi spiritul de sacrificiu fără egal al soldatului român, toate acestea subordonindu-se înfăptuirii idealului suprem naţional, cauzei apărării ţării, într-un moment decisiv pentru însăşi soarta României. Succesul dobindit la nivel tactic şi operativ — între care trebuie evidenţiată încercuirea aproape în între- gime a Grupului Kosch — n-a permis decît realizarea parţială a obiecti- vului strategic al operaţiei, iar acest fapt îşi are explicaţia — aşa cum s-a văzut — în modul concret de realizare a cooperării si în îndeplinirea obligaţiilor de către aliaţii din coaliția antantofilă. Sacrificarea şi în acest episod decisiv a cauzei româneşti de către aliaţi a fost sesizată şi de factori de decizie ai comandamentului inamic care constatau — fără a cunoaşte totuşi nenumăratele disfunctionalitati ce se manifestau la diferite eşaloane aliate — că „Nu se pot explica motivele care făceau pe ruşi să lase pe români [...] singuri în toate lup- tele ; ruşii ar fi putut prea bine să ia parte la luptele din Muntenia. Numai acest fapt ne-a putut da victoria“ 82, Deşi la încheierea bătăliei de la Argeş, Neajlov, Capitala şi o altă parte importantă din trupul ţării au fost ocupate de către coaliția agre- soare, statul român n-a fost desființat, armata sa a trecut la apărare pe un nou aliniament — dureros de adînc în interior, dar preferat (şi atit de dorit !) de acei aliați ce preconizau scurtarea frontului oriental — ceea ce înseamnă din punct de vedere al analizei stricte a campaniei din ultima parte a anului 1916 realizarea parţială a obiectivului acestei ample operații strategice concepute şi conduse de comandamentul na- tional. Soluţia adoptată si aplicarea ei — cu tot insuccesul final — a in- scris una din cele mai ample si gräitoare pagini pentru caracterul cam- paniei române a anului 1916. Incercuiti, cu forţele imputinate, ostasii si ofițerii ce au luptat in această bătălie au ales acel „mai bine să ne mi- nînce cînii pămîntului nostru, decît pre alte locuri streine să izidim“ 8, rostit de Gheorghe Stefan, domnul Țării Româneşti Moldova la 1657, cu ocazia uneia din pustiitoarele invazii otomane. Exemplul oferit de armata română în bătălia de la Argeş, Neajlov a reprezentat un îndemn şi o pildă pentru generaţiile care au urmat : nu se capitulează, nu se cedează nimic, se jertfeşte totul pentru libertatea și independenţa patriei. Dincolo de criticile de ordin tactic aduse, mai presus de orice este faptul că această bătălie a fost, din nou, expresia hotäririi oamenilor acestui pămînt de a-l apăra cu preţul vieţii. Si acest ® General Ludendorff, Amintiri din război vol. I, Bucure i aye . À, ti, 1919, p. À ® „Buletinul Comisiei istorice a României“, vol, II (1916), re ev 526 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro simbol a rămas. Pentru că peste înfrîngerea momentană a venit clipa izbăvitoare a biruintei depline. Si la baza victoriei finale se află, temelie, jertfa de la Argeş, Neajlov. LUPTELE Pe PE PENA MEN DALE Bătălia de la Arges, Neajlov s-a CRICOW, RICO SĂRAT ȘI SIRET vădit a fi, in perspectivă istorică, FRONTULUI numai o vremelnică izbindă a duş- manului. Puterile Centrale nu au reușit să-şi atingă scopul propus : scoaterea României din război, înregis- trarea unei victorii cu un impact poate decisiv în uriaşa confruntare mi- litară de pe continent. Forţele armate ale României au dus în continuare lupta, tenace şi încrezătoare in izbîndă, cu inamicul care călca pămîntul sfint al patriei. După bătălia de la Argeș, Neajlov, forţele dușmane aveau posibili- tatea ca, prin continuarea ofensivei, să întoarcă întreaga apărare a Ar- matei 2 române ce închidea importantele porţi de pătrundere dinspre Transilvania prin Carpaţii Meridionali. Comandamentul de căpetenie ro- mân, pentru a se opune unei astfel de situaţii, ca și pentru a cîştiga tim- pul necesar organizării în adincime a unor aliniamente de apărare şi afluirii forțelor aliate ruse în sudul Moldovei, a hotărît să treacă, în zi- lele de 21 noiembrie/4 decembrie şi 22 noiembrie/5 decembrie la organi- zarea unor rezistenţe pe aliniamentul Ploiești, Bucureşti, Dunăre. În acest scop, în seara de 20 noiembrie/3 decembrie Grupul de armate Pre- san a dat ordinul de retragere generală spre est, precizînd că pînă în seara zilei următoare forţele din subordine să ajungă pe următorul ali- niament : Armata 1, întărită cu Divizia 11 infanterie, pe linia Dobra, Ciocänesti, avînd cavaleria si rezervele înapoia aripei stingi; Grupul Istrati, compus din diviziile 7, 21 infanterie, 2 cavalerie şi resturile di- viziilor 2/5 şi 9/19 infanterie, pe linia Alexeeni, Sinteşti. Divizia 2 cavalerie, întărită cu infanterie, urma să opereze pe flancul drept al grupului de armate, asigurînd legătura cu Armata 1. În aceeaşi idee, în dimineața de 21 noiembrie/4 decembrie, forurile supreme de conducere militară au cerut Armatei 2, printr-o directivă, „a schimba frontul şi a ocupa pe malul stîng al Teleajenului un front cu faţa la vest, acoperind toate comunicațiile, care de la munţii Carpaţi si pînă la Corlatesti inclusiv (4 km sud-vest Ploieşti) duc spre răsărit“ ™. Din această directivă, ca și din ordinul dat de generalul Constantin Presan rezultă cu claritate intenția comandamentului suprem român de a constitui un front continuu, capabil să intirzie înaintarea inamică. Mă- surile luate aveau semnificaţia uriașă a faptului că România rămînea in continuare în război, că eșecul înregistrat era doar temporar, că armata română, sprijinită de întregul popor, nu era învinsă, ci, încrezătoare în victorie, se pregătea de ripostă, “ Lt.-co:onel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. II, p. 262. 527 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Generalul de brigadă Ion G. Istrati, comandan- tul Diviziei 7 infanterie (15/28 august — decem- brie 1916) Totodată, în adîncimea dispozitivului propriu grupe special pregă- tite distrugeau tot ce putea folosi dușmanului (drumuri, poduri, căi fe- rate, silozuri etc.). În trei zile, bogata regiune petroliferă românească a Văii Prahovei a fost transformată într-un imens rug incandescent. În cursul zilelor de 21 noiembrie/4 decembrie si 22 noiembrie/5 de- cembrie s-au desfășurat din partea trupelor române cîteva riposte, care au impus agresorului prudenţă, deci măsuri de siguranţă şi, în consecinţă, un ritm redus al mişcărilor sale. Ele au avut loc atit în cadrul retragerii Armatei 2, cit si al Armatei 1. Dintre forțele Armatei 2, situația cea mai dificilă o avea Corpul 2 armată (diviziile 12 si 22 infanterie, brigăzile 2 si 3 cälärasi), de la aripa stîngă, care conform ordinului primit trebuia să execute o deplasare de aproximativ 150 km. El a fost obligat să stră- bată un teren greu, timpul la dispoziţie fiind scurt, iar inamicul (Grupul Morgen) vădindu-se deosebit de activ. Lupte crîncene s-au desfășurat la trecerile peste rîul Ialomiţa, în zona Tirgovişte şi peste riul Prahova, în spaţiul localităţilor Florești și Dărmănești. Din Armata 1, Divizia 1/17 in- fanterie a acoperit trecerea trupelor pe la Țigănești, pe rîul Ialomiţa, pînă au afluit toate unităţile si formațiunile, după care a distrus podul şi a continuat retragerea. Divizia 10 infanterie, cu excepția Regimentului 33 infanterie, a înregistrat mari pierderi. Regimentul 33 infanterie însă, împreună cu unităţile de artilerie ale diviziei, a fost complet încercuit de inamic, dar a reuşit să se salveze si să înainteze spre Tincäbesti, cu un batalion trecînd prin vad piriul Snagov, între localitățile Tincabesti si Cocioc, ambele ocupate de adversar, iar cu cel de-al doilea batalion și artileria diviziei în direcția localităţilor Lipia, Bojdani. Mai la sud, Grupul 528 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Rezervoare de petrol incendiate de specialişti militari britanici, la Ploieşti, înainte de retragerea armatei române Apărării Dunării s-a sustras tentativelor de încercuire ale inamicului, printr-o îndirjită rezistenţă îndeosebi în zona localităţilor Mihăileşti şi Bolintin. Cu toate pierderile suferite de unele unități si mari unităţi, epuizate fizic în urma unor marșuri si lupte nesfirşite, dușmanul nu a reuşit să taie rotragerea întregii armate române. Pe drumul spre Bucu- reşti, cîteva companii din mult încercata Divizie 2/5 infanterie au apărat cu mult eroism o poziţie organizată în grabă între localităţile Chitila şi Mogoşoaia, permitind astfel ca toate unităţile române să se retragă din Bucuresti. În ziua de 23 noiembrie/6 decembrie, ora 12, un detașament de cavalerie şi două companii de infanterie germană au intrat în Bucureşti, prin Calea Griviței. În aceeași zi, considerată, pe bună dreptate de către contemporanii acestui trist moment, drept „zi de doliu naţional, zăbranic întins peste un întreg popor obidit care îşi vedea pămîntul şi capitala țării cotropite“ 85, a sosit la Bucuresti şi feldmareșalul August von Mac- kensen. Începea, astfel, o perioadă deosebit de grea, plină de umilinte si de privatiuni, dar în acelaşi timp, de noi şi viguroase acțiuni prin care populaţia capitalei isi exprima, aidoma întregului popor, hotărirea de a nu precupeti nici un mijloc, oricît de neînsemnat, pentru a-şi arăta ade- + Petre Sturdza, Amintiri, Bucuresti, 1966, p. 261. 529 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Trupe germane pe străzile Bucureştiului, căzut sub cälciiul ocupaţiei inamice văratele sentimente : ură împotriva dușmanului cotropitor, dragoste pen- tru pămîntul străbun, dorința de a-l vedea cît mai curînd din nou liber. După eforturi deosebite, marile unități şi unități române au reușit, pînă în seara de 24 noiembrie/7 decembrie, să constituie un front con- tinuu, pe aliniamentul general al riurilor Cricov, Prahova şi Ialomiţa. In zilele de 25—28 noiembrie/8—11 decembrie trupele române au angajat lupte dirze în scopul producerii de pierderi inamicului si pregătirii unui alt aliniament de apărare mai in adîncime, acesta fiind jalonat de loca- litatile Rîmnicu Sărat, Viziru, Dunăre şi sprijinit la nord de munţii Buzăului. În acest spaţiu se aflau în apărare: Armata 2 română, între munţii Buzăului si calea ferată Ploieşti, Buzău; Armata 1 română si Grupul Istrati, constituit din diviziile fostului „Grup de manevră“ în bătălia abia încheiată, şi trupele Grupului Apărării Dunării în conti- nuare, pînă la localitatea Urziceni ; între Urziceni si fluviul Dunărea se afla Corpul 4 armată rus. Luptele cele mai aprige s-au desfăşurat la aripa dreaptă a frontu- lui, in fîsia de apărare a Armatei 2 române. Dispozitivul acesteia era ar- ticulat astfel : la dreapta (spre nord), Corpul 3 armată, cu diviziile 6 şi 3 infanterie, între rîul Buzău si afluentul său Bisca Chiojdului (la Cislău şi respectiv Bisceni), iar cu Divizia 16 infanterie, pe malul sting al rîului Cricov, la Ceptura ; la stinga (spre sud) era dispus Corpul 2 armată, de-a lungul rîului Cricov, cu Divizia 12 infanterie la Loloiasca, Divizia 23 in- fanterie la Tomșani şi Divizia 22 infanterie la Inotesti. În continuare, pe malul Cricovului, se aflau forţele Armatei 1 române, iar mai spre sud, pe malul răsăritean al rîului Prahova, pînă la confluenţa cu Ialo- mita, erau dispuse trupele Grupului Istrati, care, împreună cu Armata 1, constituiau Grupul de armate Presan. În dimineaţa de 25 noiembrie/8 decembrie, Grupul de armate Mac- kensen a trecut la ofensivă cu Armata 9 germană pe direcţia generală Ploieşti, Buzău (în lungul căii ferate), iar cu Armata de Dunăre (coman- dant : general Robert Kosch) pe direcția Urziceni, Făurei. Ulterior, Ar- mata 9 germană şi-a restructurat dispozitivul, operind si unele modifi- 530 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE DE PE CRICOV-—IALOMIȚA. 25.11/08.12—30.11/13.12.1916 Costesti Gp. ISTRATI a IUNI B 1 Cy. mi Dl = AT. “Alorniy, D.109 1.(G.) . 54 A. (G.) Afumati SCHMETTOW N D2171.(G.) © Trupe române Trupe ruse Impe inamice SITUAȚIA TRUPELOR LA DATA DE: es = 25: TIME mr Re 27, J 1/101 21916, = 30.11/13.12. 1916 MAREA NEAGRA https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Tun antiaerian din bateriile însărcinate cu apărarea Capitalei împotriva atacu- rilor aviației germane cari de comandament, astfel că la aripa stingă acționa Grupul Krafft, constituit din marile unități alpine germane si austro-ungare ; la centru, Grupul Morgen, întărit cu noi divizii, iar la aripa dreaptă Grupul Kiihne. Acţiunile au avut aspecte variate. Astfel, în timp ce Corpul 3 armată a rezistat atacurilor susținute ale Corpului alpin, care făcea efortul în re- giunea muntoasă, Divizia 12 infanterie din Corpul 2 armată a contraatacat flancul stîng al Grupului Morgen, care ocupase localităţile Loloiasca, Tom- sani si Inotesti, reușind să le elibereze și să respingă adversarul dincolo de apa Cricovului. În ziua următoare, 26 noiembrie/9 decembrie, trupele Grupului: de armate Presan au continuat să atace poziţiile inamice pînă spre seară, cînd şi-a regrupat forțele, reuşind printr-un nou atac să eli- bereze satele : Inotesti, Colceagul si Degerati. La 27 noiembrie/10 decembrie, in cea de-a treia zi a infruntarilor de pe aliniamentul general al riurilor Cricov si Ialomita, la ivirea zorilor, dusmanul a reluat ofensiva pe intregul front al Armatei 2, atacind cu Grupul Krafft la stînga si cu Grupul Morgen la dreapta. După o rezis- 382 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tenta tenace, Regimentul 3 vinätori, de la flancul sting al Corpului 3 ar- mată, s-a retras din localitatea Patirlagele, iar regimentele 22 si 24 infan- terie, din Divizia 3 română, după lupte crincene, au cedat o parte din terenul pe care l-au disputat eroic. Mai la sud, pe malul răsăritean al rîului Ialomiţa, unităţile din Grupul Istrati au respins toate încercările de trecere ale inamicului peste riul Ialomița. In a patra zi (28 noiembrie/11 decembrie) a luptelor de apărare de pe aliniamentul riurilor Cricov, Prahova şi Ialomiţa, adversarul a reluat ofensiva pe frontul Armatei 2 si, concomitent, la aripa dreaptă a Arma- tei 1, spre comuna Vintileanca, obligind trupele române să se retragă spre Mizil, Ulmeni, Buzău. În acţiunile purtate în zona Ploieşti, Mizil s-au remarcat îndeosebi ofiţerii si soldații Corpului 2 armată, citați prin- tr-un ordin de zi, în care, între altele, se arăta : „În luptele indirjite ce au avut loc de la Ploiești pînă la Mizil v-aţi distins şi v-aţi sacrificat vi- tejeste [...]. Ajunşi în fata orașului Mizil cu efective reduse, ati primit să rezistatt pe poziţie şi să contraatacati forțele superioare inamice. Ati luptat cu vitejie şi bravură si n-aţi cedat pămîntul scump al ţării noastre pînă nu v-aţi făcut datoria de ostaşi“ 86, In timp ce se derulau luptele la care ne-am referit, Corpul 4 armată rus s-a regrupat în zona : Metelu, Roşiori, Țăndărei şi Piua Petrii. Ca urmare, în dimineaţa zilei următoare (29 noiembrie/12 decembrie), unităţi din Grupul Kosch au trecut rîul Ialomiţa. După indirjita apărare de pe aliniamentul Cricov, Prahova, Buzău, trupele Armatei 1 şi ale Grupului Istrati au fost deplasate în nordul Mol- dovei pentru refacere si reorganizare, cu excepția unor unități care au fost trecute la Armata 2. Astfel, începînd cu data de 1/14 decembrie a rămas în noul dispozitiv numai Armata 2 română, comandată de gene- ralul Alexandiu Averescu, încadrată la dreapta de Armata 9 rusă, iar la stînga de armatele 4 şi 6 ruse. Acesta este momentul începerii intro- ducerii masive în acţiune a forțelor ruse. Armata 2 română era reconstituită pe două grupuri : Grupul „Vran- cea-Oituz“ (fosta Armată de Nord), comandat de generalul de brigadă Constantin Cristescu, format din Brigada 7 mixtă şi Divizia 15 infan- terie, şi Grupul „Rîmnic“, comandat de generalul de brigadă Arthur Văi- toianu, format din diviziile : 1 (fosta Divizie 1/17 infanterie), 3, 6, 7 şi 12 infanterie. Între 1/14 şi 3/16 decembrie, forțele româno-ruse s-au retras şi au executat regrupări succesive în ideea ocupării poziţiilor de pe aliniamen- tul Rîmnicu Sărat, Viziru. In acest timp, trupe din Armata 9 germană, aflate în urmărire, au ajuns în seara de 3/16 decembrie cu capetele de coloane pe linia rîului Buzău. La 3/16 decembrie 1916 au intervenit schimbări în compunerea eşalonului de comandă supremă a „frontului ro- man“, structură militară aliată acum înfiinţată. Șeful statului român, re- gele Ferdinand, a devenit comandant suprem al „frontului român“, si- tuatie ce răspundea grijii permanente a guvernului României de a avea 8 BMMC, fond Diverse II], dosar nr. 75, f. 236. 533 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Aspect din timpul bătăliei de la Rimnicu Sărat (desen de epocă) comanda supremă a armatei naţionale şi controlul operaţiilor militare desfăşurate pe propriul teritoriu. Șeful de stat-major al „frontului ro- mân“ a fost numit generalul rus Vladimir Vladimirovici Zaharov, întru- cît în dispozitiv intrau sau urmau să intre mai multe mari unităţi ruse. Tot în ziua de 3/16 decembrie, Grupul de armate Presan a fost desfiinţat, iar comandantul lui numit în funcţia de șef al Marelui Cartier General al armatei române, înlocuindu-l pe generalul Dumitru Iliescu 87, Dispozitivul forţelor ruso-române care se aflau în apărare pe ali- niamentul Carpaţii Orientali, Rîmnicu Sărat, Viziru, era alcătuit la data de 7/20 decembrie din Armata 9 rusă (comandant : general Platon Alek- seevici Lecitki), compusă din șase corpuri de armată (2, 24, 26, 36 si 40 de infanterie şi 5 cavalerie), în dispozitiv de la nord-est localitatea Vatra Dornei si pînă la valea Slănicului ; Armata 2 română (comandant : gene- ral de divizie Alexandru Averescu) între valea Slănic (inclusiv) si locali- tatea Racoviteni, avînd ca limită de despărţire între cele două grupuri ‘componente muntele Furul, cota 1 417 metri (la nord, Grupul „Vrancea- 3: Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosar nr. 98/1918, f. 1. 534 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Colonelul Constantin Niculcea, comandant al Brigăzii 2 din Divizia 1 infanterie aflată în compunerea Grupului „Rimnic'* Oituz“, cu Divizia 15 infanterie în zona Oituz si Brigada 7 mixtă în zona Vrancea, iar la sud, Grupul „Rîmnic“, cu trei divizii — 3, 1 şi 6 infanterie — în primul eșalon si cu două divizii — 12 si 7 infanterie —- în rezervă) ; trei mari unități de cavalerie rusă au fost intercalate pe parcurs în frontul român *, -dar subordonate din punct de vedere ope- rativ comandantului Armatei 2 (Divizia 12 cavalerie rusă şi Divizia de cavalerie Zaamurskaia, între Brigada 7 mixtă şi Divizia 3 infanterie română, iar Divizia de cavalerie Tuzemna, în rezervă în zona localităţii Dumitrești) ; Armata 4 rusă (comandant: general Alekssandr Iosifovici Ragoza), compusă din două corpuri de armată (8 şi 7), ocupa frontul din- tre localităţile Racoviteni (exclusiv) si Filipești (exclusiv), avînd Divizia 34 infanterie în rezervă, în zona Rîmnicu Sărat; Armata 6 rusă (coman- dant : general Eris Khan Aliev) — fosta Armată de Dunăre —, compusă din trei divizii, la vest de fluviul Dunărea, pe frontul dintre localităţile Filipești (inclusiv) şi Viziru, şi alte patru mari unităţi în curs de transport din Dobrogea ; la localitatea Adjud erau în curs de concentrare încă două divizii ruse. Inamicul a luat contactul cu forțele de pe acest nou aliniament de apărare la data de 6/19 decembrie si, după cîteva zile de pregătire, s-a angajat în bătălia de la Rimnicu Sărat, care a durat 6 zile (9/22—14/27 de- cembrie). Pentru străpungerea acestui aliniament, feldmareșalul August von Mackensen a folosit toate cele 17 divizii ce le avea la dispoziţie, dis- locate astfel: Grupul Kosch (diviziile 217 infanterie germană, 11 infan- * Divizia 12 cavalerie rusă (Usuriska) a fost introdusă pe front în ziua de 11/24 de- cembrie, la stinga Brigăzii 7 mixte, constituind împreună cu această brigadă Grupul Mannerheim, iar Divizia de cavalerie Zaamurskaia a intrat pe front în aceeaşi zi, în sectorul Năruja, Măgura, la dreapta Diviziei 3 infanterie română. 535 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro terie bavareză, 1 şi 12 infanterie bulgare si 26 infanterie turcă in re- zervă) ocupa sectorul din dreapta, de la localitatea Viziru pînă la riul Buzău, localitatea Filipești (inclusiv), avînd in față Armata 6 rusă si ele- mente din Armata 4 rusă; Grupul Kiihne (diviziile 115, 109 infanterie germane si 301 infanterie austro-ungară) în sectorul dintre rîul Buzău (localitatea Visani), pînă la comuna Cochirleanca (inclusiv); Grupul Morgen (diviziile 216 infanterie, 76 rezervă germane si 12 infan- terie bavareză) în sectorul dintre Cochirleanca (exclusiv) şi Vadul So- resti, axat chiar pe comunicaţia (calea ferată si șoseaua) Buzău, Rimnicu Sărat. Ultimele două grupuri inamice aveau în față Armata 4 rusă si elemente ale Grupului ,Rimnic“ ; Grupul Krafft (Divizia 73 infanterie si Corpul alpin) între Vadul Soresti şi valea Zăbalei, afluent al rîului Putna (inclusiv), avea în față Grupul „Rimnic“ ; în rezerva Armatei 9 germane se aflau două divizii de infanterie (Divizia 41 în zona localităţii Caragele şi Divizia 89 la localitatea Vernesti) ; Corpul de cavalerie Schmettow (diviziile 6 şi 7 cavalerie) se afla în rezerva Grupului de armate Mac- kensen, în zona localității Vizireni, înapoia aripelor interioare ale gru- purilor Kosch și Kiihne. | La stînga Armatei 9 germane, între valea Zäbalei (exclusiv) si valea Slănic (inclusiv), se afla Grupul Gerok din Armata 1 austro-ungară, dispus astfel: Grupul Ruiz (Divizia 218 infanterie germană si Divi- zia 1 cavalerie austro-ungară), între valea Zăbalei (exclusiv) și valea Cașinului (inclusiv), avînd în fata Brigada 7 mixtă si Divizia 12 cava- lerie rusă, si Grupul Staabs (Divizia 71 infanterie austro-ungară si Divizia 187 infanterie germană), între valea Casinului (exclusiv) si valea Slănic (inclusiv), avînd în față Divizia 15 infanterie română. În rezerva Grupului Gerok se afla Divizia 40 infanterie rezervă, la Tîrgu Secuiesc. Grupul Gerok constituia aripa dreaptă a Armatei 1 austro- ungare, care făcea parte, împreună cu Armata 7 austro-ungară, din Grupul de armate arhiducele Iosif. Din informaţiile furnizate de aviaţie, la comandamentul Armatei 9 germane se ştia că pe aliniamentul : Zoita, Rimnicu Sărat, riul Buzău, munții Buzăului se afla organizată o poziţie de rezistență parte execu- tată, parte în curs de amenajare, Adăugind la acestea si informaţiile aduse de recunoasterile efectuate de patrulele de cercetare si de aviaţie, inamicul a întocmit planul de ofensivă, care prevedea o acţiune combi- nată a Grupului de armate Mackensen şi a aripei drepte a Armatei 1 austro-ungare, pentru a străpunge frontul ruso—român si a manevra apoi în spatele forţelor ce se aflau în Moldova. În acest cadru, s-a hotarit ca ofensiva să înceapă cel mai tîrziu la 9/22 decembrie, cu forțele de la flan- cul drept al Grupului Gerok (Divizia 1 cavalerie austro-ungară şi Di- vizia 218 infanterie germană), astfel ca în a treia zi să poată depăși creasta muntoasă în direcţia Năruja, concomitent cu forţele flancului stîng ale Armatei 9 germane. Ulterior, începînd de la 13/26 decembrie, ofensiva trebuia extinsă si spre nord în trecătorile Oituz, Uz si Ghimes. Ca urmare, comandamentul inamic a hotărît ca lovitura principală să fie executată cu forțele de la aripa stingă a Armatei 9, deci cu Grupul Krafft, constituit din totalitatea marilor sale unități specializate pentru 536 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Avion românesc, gata pentru o nouă misiune de luptă lupta în teren muntos; concomitent, o a doua lovitură urma să fie apli- cata cu diviziile 76 rezervă germană si 12 infanterie bavareză (Grupul Morgen) la nord de comunicaţia Rimnicu Sărat, Buzău. Comandantul Ar- matei 9 germane urmărea ca, în paralel cu realizarea jonctiunii cu dreapta Armatei: 1 austro-ungare in regiunea muntoasă, să execute si o manevră de învăluire a flancului drept al Grupului ,Rimnic“ prin zona localităţii Dumitreşti şi ulterior „să împingă inamicul din munţi şi de pe linia Rimnicu Sărat, Focşani înspre sud, în terenul mocirlos de pe ambele maluri ale riului Rîmnicu Sărat, unde. se spera a-i produce grave pier- deri“ 8. Grupul Kühne urma să fixeze forțele române si ruse în ziua de 9/22 decembrie şi să treacă la ofensivă a doua zi. Prin accastă operaţie ofensivă se viza ca, printr-un atac combinat al Armatei 1 austro-ungare (acum sub comanda arhiducelui Iosif) pe văile Oituzului şi Uzului, în spatele forțelor româno—ruse şi al Grupului de armate Mackensen între munţii Buzăului si Rimnicu Sărat, să fie străpunsă aripa de sud a frontului oriental, iar armata română şi Româ- nia să fie definitiv scoase din război. Aceasta ar fi antrenat totodată eva- cuarea de către ruşi a unor importante teritorii la est de Carpaţii Pă- durosi cucerite în vara lui 1916 si, implicit, în final, ar fi dus la o inain- tare generală a inamicului pe întreaga jumătate de sud a frontului orien- tal. De altminteri, generalul Erich Ludendorff nota în memoriile ‘sale că, în primul rînd, dat fiind sosirea iernii, era absolut necesară stăpînirea liniei Dunăre, Siret, Trotus 89. ® Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit. vol. II, p. 272. # General Ludendorff, op. cit., p. 329. 537 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro LUPTELE PENTRU APĂRAREA SUDULUI MOLDOVEI. [09/22.12. — 30.12. 1916/12.01.1917 Ss Ni | he i IS : D CE Vs t Re | AS un Soe D bb A N ne 4 er ZA Varză) WZ “Dil2 B os ea Cezar Te a Trupe române Trune ruse nimes : il PTE PP PP EERTPPPEATERP ee ms 08/21.12.1916 4 14/27.12.1916 ca À 4 e 453 À ES 18/31.12.1916 AN :. % Dă https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro , În dimineaţa zilei de 9/22 decembrie s-a declanșat ofensiva inamică pe întregul front. În zona muntoasă, timp de trei zile, după atacuri re- petate, Corpul alpin şi Divizia 73 infanterie austro-ungară nu au putut realiza nici un progres. Marile unităţi române ale Grupului „Rimnic& au apărat cu străşnicie poziţiile ce deţineau pe malul răsăritean al piriu- lui Cîlnău. Însă la intervalul dintre Armata 2 română si Armata 4 rusă, Divizia 12 infanterie bavareză din Grupul Morgen si Divizia 89 infan- terie germană, din rezerva Armatei 9, au reuşit, în a treia zi de ofen- sivă, să cucerească înălțimea cu cota 417, la sud-est de localitatea Raco- viteni, care domina fisia principală de apărare de pe valea Cilnaului. Ofensiva Grupului Kühne a fost oprită printr-un puternic contraatac executat de forte ale Armatei 4 ruse, iar atacul Grupului Kosch respins în urma unei lovituri ofensive aplicate de Armata 6 rusă în direcţia localităţii Filipeşti. Corpul alpin a continuat şi în cursul zilei următoare presiunea, determinînd retragerea regimentului din Divizia de cavalerie Zaamurskaia, ceea ce a creat inamicului condiţii favorabile să pătrundă pe la dreapta Diviziei 3 infanterie române si să ocupe Dealul Sării şi Vintilear@a. Lupte aprige s-au consumat la joncțiunea dintre diviziile 3 şi 1 române, precum şi la flancul sting al Diviziei 1 române. Ele au continuat cu aceeaşi intensitate şi în ziua următoare (13/26 decembrie), îndeosebi pe poziţiile de pe dealurile Marghiloman si Sonticari. O bri- gadă de cavalerie din Divizia de cavalerie rusă Tuzemna, aflată în re- zervă la Dumitreşti, a intervenit în acţiune, dar a părăsit imediat cîmpul de luptă, dînd posibilitate inamicului să pătrundă prin intervalul rămas liber dintre diviziile 3 şi 1 române şi să ocupe localitatea Spidele şi dealul Farului. Inamicul încerca în continuare să învăluie flancurile celor două divizii române. Regimentele 4 vinători si 27 infanterie au contraatacat şi au reuşit să reocupe parte din poziţii, dar au fost obligate din nou să se retragă. Comandantul Armatei 2 a introdus în gruparea de contraatac un batalion din Regimentul 16 infanterie, aflat în rezervă, care a antrenat atit regimentele 4 vinätori şi 27 infanterie, cit si pe cazaci. Sprijinite de focul precis al Regimentului 21 artilerie, aceste forte au recucerit dealul Farului si au eliberat satul Spidele, iar pina la că- derea serii dealurile Sonticari şi Marghiloman, restabilind poziţia de apă- rare aproape în întregime. : Luptele au continuat cu aceeasi inversunare si in ultima zi a bata- liei (14/27 decembrie). La flancul drept al Grupului „Rimnic“, ca şi in zona de legătură dintre cele două grupuri ale Armatei 2 române, Corpul alpin, întărit cu noi forte de infanterie şi cavalerie, a realizat jonc- tiunea cu Divizia 218 infanterie germană de la aripa dreaptă a Armatei 1 austro-ungare, concomitent cu un atac susținut asupra Diviziei 3 infan- terie române si Diviziei de cavalerie Zaamurskaia, pe care le-au obli- gat să se retragă pe direcţia localităţilor Jitia, Dumitresti. Divi- zia 1 română, sub asaltul continuu al adversarului, a fost şi ea nevoită să se replieze, spre seară, de pe poziţiile amenajate pe dealurile Marghiloman si Șonticari. După ocuparea de către inamic a înălțimii cu cota 417, forțele Armatei 4 ruse au început o retragere pe aliniamente succesive, cedind în ziua de 14/27 decembrie orașul Rim- 539 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro BS e Mitralieră românească în poziţie nicu Sărat. Comandantul rus, apreciind cu acest eveniment bătălia din zonă ca pierdută, a dat ordinul de retragere generală. Divizia 6 infan- terie română, räminind cu flancul sting descoperit, a primit şi ea ordin de repliere. În acest fel, Divizia 1 infanterie română, cu toate succesele obţinute mai ales în ultimele două zile, s-a văzut izolată, cu flancurile vulnerabile prin retragerea Diviziei 6 infanterie la sud, şi Diviziei 3 infanterie la nord ; replierea era singura soluţie posibilă. A doua zi, la 15/28 decembrie, trupele Grupului ,Rimnic“ se aflau si ele în retragere. Ofensiva Grupului Kosch a făcut ca succesul să încline de partea agresorului, care, în cea de a cincea zi a acţiunii, a ajuns în faţa pozi- ţiilor temeinic organizate de la localitatea Filipești si gara Făurei. Ca urmare a ocupării de către inamic a orașului Rîmnicu Sărat, a retragerii Armatei 4 ruse si pierderii poziţiei de la Filipești si Armata 6 rusă a început — în ziua de 15/28 decembrie — replierea spre alinia- mentul al treilea din adîncimea apărării. Astfel, după cele şase zile de rezistenţă în cadrul bătăliei de pe aliniamentul Rîmnicu Sărat, Viziru, în ziua de 15/28 decembrie forțele ruso—române se aflau în repliere generală pe direcţiile Focşani şi Brăila. Faţă de retragerea armatelor ruse, Marele Cartier General român a dat şi el în ziua de 15/28 decembrie ordinul de repliere. Decizia co- mandamentului superior român de a coordona mișcările trupelor sale cu cele ale aliatului rus, executînd o retragere sistematică printr-o defen- sivă activă, prin care inamicul să fie contraatacat permanent, pricinuin- 540 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Obuzier românesc aflat în poziţie de tragere du-i pierderi, era singura în măsură să asigure forţelor atit de încercate în bătălia din fata Bucureştilor să se replieze pe la aripa stingă şi să bareze în final ofensiva Puterilor Centrale către valea Siretului. În zilele de 16/29 şi 17/30 decembrie, luptind în retragere, trupele Grupului „Rîimnic“ se aflau pe aliniamentul: Divizia 12 infanterie, între Dealul Lung şi localitatea Roscari ; Divizia 7 infanterie, între localităţile Roşcari şi Bordeşti ; Divizia 6 infanterie, între satele Cindesti şi Slobozia; în rezervă : diviziile 3 infanterie la Odobasca si 1 infanterie la Palanca. Tinind seama de situaţia creată, Marele Cartier General roman a dat în seara de 18/31 decembrie un nou ordin care prevedea : ,,1. Tru- pele ruso-române vor continua retragerea către Siret ; 2. Armatele 4 şi 6 ruse vor ocupa frontul Pätesti, riul Milcov, Botirläu, [...] capetele de pod de la Fundeni si Brăila; 3. Pentru coordonarea acţiunii Armata 2 va retrage aripa sa stîngă înapoia Milcovului. În ziua de 19 decembrie [stil vechi — n.n.] armata va ocupa frontul: plaiul Măgureni, Soveja, „Birseşti, Poiana, Căprăria Patesti; 4. Misiunea armatei este de a opri cu orice pret înaintarea inamicului către Oneşti, Adjud, Mărăşeşti“ 9, După bătălia de la Rîmnicu Sărat, forțele agresoare, trecînd la urmărire în spaţiul dintre munţi şi Dunăre, au ajuns în fata unui nou aliniament pregătit pentru rezistenţă. Acesta cuprindea localităţile : Nă- % Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit., vol. II, p. 276. 541 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro ruja (valea Putnei), Odobeşti, Focşani si un cap de pod in zona Namo- loasa. Din munţii Carpaţi aliniamentul trecea pe malul nordic al Mil- covului şi cobora pina la rîul Siret. Mentinerea acestei poziţii era de importanţă vitală deoarece ea reprezenta aripa strategică de sud a fron- tului oriental, care acum se întindea de la Marea Baltică pînă la Dunăre şi Marea Neagră. Văile Putnei şi Siretului au avut întotdeauna un rol important în desfăşurarea acţiunilor militare. Ele continuă spre sud linia Carpaţilor Răsăriteni şi închid posibilităţile de trecere din Moldova în Muntenia şi invers, în porţiunea cea mai îngustă dintre munţi si Dunăre — linia generală Focșani, Nămoloasa, Galati. Riul Siret, care aproape de văr- sarea în Dunăre formează o zonă mlăștinoasă, dificilă pentru acțiuni mi- litare importante, reprezintă o vale mai îngustă si cu maluri joase în sectorul dintre vărsarea Rîmnicului şi Putnei. Spre aceste locuri şi-a în- dreptat desigur atenţia şi inamicul : comunicaţia cu trecerea de la Nă- nesti, Fundeni, la nord-est de Nămoloasa unde era organizat un puternic cap de pod. , Generalul Erich von Falkenhayn a apreciat că oboseala trupelor, rezistenţa adversarului, ca şi condiţiile unei ierni aspre impuneau opri- rea ofensivei. Directiva primită de la comandamentul suprem german la 18/31 decembrie prevedea însă că „Armata 9 germană va face efortul spre Focşani pentru a cuceri teren în acea directiune [...] Cucerirea tere- nului în direcţia nord rămîne o chestiune importantă, pentru a apropia Armata 9 de aripa dreaptă a Grupului de armate al arhiducelui Iosif. Este probabil că dincolo de Focşani nu se vor continua operaţiunile. Aripa dreaptă a Armatei de Dunăre va atinge Siretul, pentru a-şi crea condițiuni favorabile de apărare“ 91. Rezultă, așadar, că forțarea văii Siretului nu se putea realiza decît concomitent cu ocuparea Focşanilor şi a poziţiilor pe care trupele române le deţineau în Vrancea. Acţiunea Armatei 9 germane trebuia coordonată cu cea a Grupului Gerok, cele două grupări inamice urmînd să constituie în acest cadru un front co- mun, a cărui aripă stingă era Vrancea, cu centrul pe Milcov, iar aripa dreaptă pe Siret. Noi lupte aprige vor fi angajate la acest sfîrşit de an. Ele au intrat în istorie sub denumirea generică de „bătălia de la Focşani şi Siret“. Pentru executarea ordinului primit, în seara de 18/31 decembrie comandantul Armatei 2 române a hotărît ca: Divizia 15 infanterie si Grupul Mannerheim să menţină poziţiile pe care se aflau; Corpul 3 cavalerie Krîmov * împreună cu Divizia 12 cavalerie (Usuriska) să se concentreze în valea superioară a Milcovului, între localităţile Vulca- neasa şi Andreiasul de Jos; Divizia de cavalerie Tuzemna urma să fie dispusă în comuna Clipicesti; Grupul ,Rimnic“ să se retragă cu Di- vizia 12 infanterie în sectorul Căprăria, dealul Mesteacănului, Divizia 3 si General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 206. * Corpul 3 de cavalerie rusă avea în compunere Divizia 1 cazaci Don, Divizia 10 de cavalerie si Divizia de cavalerie Teretki. 542 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Coloană de infanterie română in timpul deplasării spre aliniamentul de apărare de pe Siret (decembrie 1916) infanterie în sectorul dintre localităţile Arva si Odobeşti, Divizia 6 in- fanterie între Odobeşti si Patesti, iar Divizia 1 infanterie la Baloteşti, în rezervă. Conform ordinului, Grupul ,Rimnic“, după 36 ore de marş prin terenuri accidentate şi păduroase, pe un timp nefavorabil, cu viscole pu- ternice, a ocupat poziţiile hotarite pe malul de nord al rîului Milcov, cu flancul drept pe localitatea Căprăria, unde făcea legătura cu stînga Grupu- pului Mannerheim, iar cu flancul stîng la localitatea Pätesti, unde era joncțiunea cu aripa dreaptă a Armatei 4 ruse. Dispozitivul grupului era următorul : Divizia 12 infanterie de la localitatea Căprăria la dealul Căprăria, Divizia 3 infanterie de la dealul Căprăria la Arva, Divizia 7 infanterie între Arva si Odobeşti, iar Divizia 6 infanterie de la Odobeşti la Patesti. Divizia 7 infanterie, care era initial în rezervă, a fost intro- dusă după executarea unui contraatac in primul eşalon, deoarece ina- micul a atacat tocmai în momentele cînd diviziile 12 şi 3 infanterie îşi ocupau poziţiile. În ziua de 20 decembrie 1916/3 ianuarie 1917, Divizia 1 infanterie a fost trecută la Grupul Mannerheim si introdusă în dispo- zitiv la joncțiunea dintre cele două grupuri al Armatei 2, între Di- vizia 12 cavalerie rusă si Divizia 12 infanterie română. 543 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Baterie de artilerie cäläreatä in deplasare pentru ocuparea unei noi poziţii Pe noul aliniament, Armata 2 română cuprindea — ca şi pina acum — : Grupul „Rimnic“ (comandant : general Arthur Văitoianu), care apăra sectorul Milcov (diviziile 12, 3, 7, si 6 infanterie) şi Grupul Man- nerheim, care apăra sectorul Vrancei (Soveja, Năruja, Zăbala) cu 5 mari unităţi (Divizia 1 infanterie, Brigada 7 mixtă, 2 divizii cavalerie ruse — 12 şi Tuzemna — si Brigada 5 cälärasi). La dreapta Armatei 2 era Divizia 15 infanterie, în zona Cașin, subordonată temporar Corpului 40 armată, din Armata 9 rusă, iar la stinga se afla Armata 4 rusă. Așa cum se observă, ca urmare a introducerii unor noi trupe ruse pe frontul român, în cadrul procesului de reorganizare din mers a dis- pozitivului strategic de apărare s-a recurs la o subordonare a unor mari unităţi române fata de comandamentele ruse si invers, toate acestea ra- minind, însă, sub autoritatea comandamentului suprem român. Coope- rarea între forţele române si ruse va conduce în cele din urmă la opri- rea ofensivei Puterilor Centrale. La 22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917 forțele adverse erau dispuse astfel : Grupul Gerok, în sectorul Oituz, Vrancea ; în sectorul Odobeşti, în fata Grupului ,Rimnic“, acţiona Grupul Krafft ; în sectorul Focşani se afla Grupul Morgen, care acţiona împotriva forțelor de la aripa dreaptă a Armatei 4 ruse; grupurile Kiihne si Kosch se aflau în sec- torul Siretului. În faţa trupelor Armatei 2 române acționau trei grupuri inamice : Staabs, Ruiz — din Grupul Gerok — si Krafft. În ziua de 22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917, Grupul Staabs a trecut la ofensivă, introducind în primul eşalon, între diviziile 187 germană si 71 austro-ungară. Di- 544 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Acţiune de bombardament a aviaţiei române vizia 49 infanterie germană, pe care o păstrase pînă atunci în rezervă, A doua zi, Grupul Ruiz a atacat frontul Brigăzii 7 mixte la muntele Răchitaşul. Concomitent, s-a produs un puternic atac din partea Grupu- lui Krafft și a două divizii din Grupul Morgen. Obiectivul urmărit de inamic îl reprezenta Magura Odobestilor, cota 1001 metri, poziţie cheie pentru controlul zonei. Generalul Erich von Falkenhayn a concentrat aici, într-un atac dublu învăluitor, eforturile grupurilor Krafft si Morgen. Lovitura prin- cipală a fost executată asupra diviziilor 12 și 1 infanterie române. Di- vizia 12 infanterie, după o eroică rezistenţă de două zile (23 decembrie/ 1916/5 ianuarie 1917 și 24 decembrie 1916/6 ianuarie 1917), pe pozi- ţiile de pe dealul Gorunului, situat pe versantul de est al Mägurei Odobestilor, s-a repliat spre schitul Tarnita si cota 1001. Un batalion din Regimentul 4 infanterie „Argeş“ (Divizia 3 infanterie) a apărat cu pilduitoare energie cota 1001 de pe virful Magura Odobestilor. Maiorul Joan Bălan, comandantul batalionului, împreună cu soldații săi, a dus lupta corp la corp cu inamicul, folosind baioneta, timp de o oră și jumătate. Subunitatea a rezistat pînă la ultimul combatant, lăsînd pe teren peste 170 de morți si răniţi, între care și comandantul batalionu- lui, care, rănit, a fost luat prizonier. Stăpîn pe poziția dominantă a Măgurei Odobestilor, adversarul a continuat ofensiva în ziua de 25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917, atacind frontul Diviziei 6 infanterie române, cu 2 divizii (89 infanterie ger- mană si 12 infanterie bavareză) din Grupul Morgen si Divizia 71 in- 545 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro seras SNS ER ie € Poziţii de apărare organizate de armata română după stabilizarea frontului https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro în sudul Moldovei (fotografii aeriene): Bilieşti (a), Făurei (b), Suraia (c) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Piesă de artilerie grea, din dotarea armatei române, în poziţie de tragere fanterie austro-ungară din Grupul Krafft. El a reușit să pună stapinire pe localităţile Odobeşti, Patesti, Focşani. Pina la data de 31 decembrie 1916/13 ianuarie 1917, Armata 2, sub presiunea inamicului, şi-a repliat forţele si le-a regrupat astfel: Grupul Grigorescu, recent constituit (Divizia 15 infanterie si Brigada 7 mixtă), pe aliniamentul vest Mănăstirea Cașin, poiana Coada Văii Babei, vest localitatea Răcoasa, virful Momiia (cota 625); Grupul Mannerheim (Di- vizia 12 cavalerie rusă, Divizia cavalerie Tuzemna şi Divizia 1 infan- terie română), pe aliniamentul virful Momiia, Serbesti; Grupul ,Rim- nic“ (diviziile 12, 3 si 6 infanterie) pe aliniamentul Șerbești, Olesesti ; în rezerva armatei — Divizia 7 infanterie, la Satul Nou. A doua zi, 27 decembrie 1916/9 ianuarie 1917, însă, Grupul Staabs a atacat din nou forțele Grupului Grigorescu, pe dealul Märästilor si la vîrful Momiia, cu intenţia clară de a pătrunde pe valea Trotușului pe direcţia Cimpuri, Pralea, Cäiuti. În aceeași zi, comandamentul român ordona : „Inamicul, care arată o activitate specială contra trupelor ge- neralului Averescu, ameninţă din ce în ce a pătrunde frontul în această regiune si a ne obliga să ne retragem pe poziţia Siret, Trotuș, ceea ce ar însemna pierderea liniei noastre de comunicație Tecuci, Mărășești și liniile de pe valea Siretului si Trotușului, artere vitale ale întregului front român. Importanţa acestei consideratiuni ne obligă de a lua toate 548 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro măsurile posibile pentru a împiedica inamicul de a pune în execuţie intentiunile sale“ %, În aceste condiţii, s-a ordonat Armatei 4 ruse să-și prelungească aripa dreaptă pina la localitatea Iresti, înlocuind forţele române din acest sector de front. Cu această remaniere de dispozitiv, Armata 2 română și-a putut recupera două divizii (6 si 7 infanterie), pe care le-a trecut în rezerva Grupului Grigorescu. De cealaltă parte, co- mandamentul suprem german al trupelor ce acționau pe frontul româ- nesc a dat ordinul de oprire a ofensivei şi trecerea la apărare. Cu toate acestea, în sectorul Grupului Grigorescu, Grupul Gerok manifesta încă veleitati ofensive, care au dus la angajarea luptelor de la Pralea. În această zonă, între dealul Arsita Mocanului şi satul Răcoasa, inamicul realizase un intrînd, pe un front larg de 15 km si cu o adincime de 4—5 km, spre valea Trotușului, de care îl despartea doar 15—20 km. Sesizind pregătirile ofensive ale dușmanului, generalul Alexandru Averescu a hotărît să le contracareze printr-o acţiune care să împingă centrul sectorului Grupului Grigorescu pe aliniamentul : dealul Drăgan, Poiana Coada Văii Babei (cota 772), Poiana la Încărcătoarea (cota 711). În acest scop, la 29 decembrie 1916/11 ianuarie 1917, generalul Ave- rescu a comunicat generalului Grigorescu misiunea și forţele de întărire ce i se puneau la dispoziţie. Pe baza informaţiilor despre inamic și a misiunii primite, generalul Grigorescu şi-a regrupat marile unităţi, pe care le-a dispus astfel: Divizia 15 infanterie în sectorul dealul Bitca Carelor, dealul Piscul Ratei, dealul Arsita Mocanului, pînă la cota 799 (la Paltin) ; Divizia 7 infanterie si Brigada 5 cälärasi în sectorul cota 799 (la Paltin), cota 707 (Poiana Suiu); Divizia 1 cazaci de Don pe alinia- mentul cotelor 707, 645, 516 ; Brigada 7 mixtă în sectorul cota 516, dealul Budiului, satul Răcoasa, virful Momiia (cota 625); în rezerva Grupului Grigorescu : Divizia 12 infanterie la localitatea Verdea si Brigada 4 călă- rasi, întărită cu un regiment infanterie, la comuna Cașin; în rezerva generală a Armatei 2 — Divizia 6 infanterie la Fitionesti. În faţa acestor forţe, Grupul Gerok avea grupate următoarele mari unități : Divizia 71 infanterie austro-ungară și Regimentul 36 infanterie german, în sectorul dealul Petrișului, dealul Fundul Largutei, în fata dreptei și centrului Diviziei 15 infanterie române; Divizia 1 cavalerie austro-ungară şi Regimentul 20 vinätori, pe aliniamentul dealul Feti- şoara, dealul Drăgan, în faţa flancului sting al Diviziei 15 infanterie române ; Divizia 218 infanterie germană în sectorul cotelor 772 si 711, localitatea Mărăști, vîrful Momiia, în fata Diviziei 7 infanterie române, Diviziei 1 cazaci de Don şi Brigăzii 7 mixte. Dispunind de o puternică grupare de forte, inamicul a devansat însă ofensiva română, atacind la 31 decembrie 1916/13 ianuarie 1917 şi cucerind cota 772, aflată la centrul intrindului, pe direcţia localităţii Pralea. Dar a doua zi, la ora 13, au por- nit la atac unităţile Grupului Grigorescu, la care s-a asociat și Divizia 12 infanterie romana. Ostasii Diviziei 15 infanterie, după o indirjita luptă la * Const. Kirițescu, op. cit., vol. II, p. 278. 549 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Piesă de artilerie rusă in poziţie de tragere baionetă și cu grenade, au reușit să se instaleze pe dealul Petricelelor, de unde ulterior au fost respinși pe dealul Drăgan. În acelaşi timp, Di- vizia 7 infanterie a pus stapinire pe Poiana Ciresului si Poiana Secătura Catanei, dar nu a putut relua cota 772. Divizia 12 infanterie romana, împreună cu Divizia 1 cazaci de Don, atacind in direcţia Mărăşti, a reușit să se fixeze, după două zile de lupte inversunate, pe dealurile Virlanului si Drägotestilor, ajungînd pina în valea piriului Limpejoara, realizind o înaintare de aproximativ 2 km. Numeroase atacuri si contra- atacuri indirjite au fost executate pentru stăpînirea înălțimilor Poiana, la Încărcătoarea si Coada Văii Babei. La capătul acestor zile de luptă, trupele române, desi au avut pier- deri grele — aproximativ 13%, din efectivele angajate — si nu au pus stăpinire pe toate obiectivele fixate, au reușit să rectifice linia fron- tului pe poziţii mai avantajoase, patrunzind în dispozitivul inamic pe adîncimi variind între 2 si 4 km, creînd condiţii favorabile de lovire a adversarului prin foc de artilerie. Înaintarea forțelor agresoare era, ast- fel, definitiv stopată în momentul în care o iarnă deosebit de grea cu- prinsese munţii, pădurile şi văile apărate cu atita înverșunare de ostașii români. „Acum trei luni am așezat Divizia 15 la hotare pe culmile Car- patilor ca să păzească pămîntul patriei spre a nu fi călcat de dușmani. Spre adinca mea mulțumire — se arăta în Înaltul ordin de zi al coman- dantului suprem al armatei române, dat în onoarea vitezelor trupe — această strajă a rămas neclintită cu toate atacurile furinase ale inami- 550 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Vedetă a marinei militare române, amenajată pentru vinătoarea antisubmarină, intr-o misiune de patrulare pe Marea Neagră cului“ 93, Faptele de arme ale Diviziei 15 infanterie — supranumită „di- vizia de fier“ — aflată sub comanda generalului Eremia Grigorescu, se înscriu, astfel, cu majuscule în cartea epopeei naţionale ca un strălucit exemplu de împlinire a datoriei faţă de patrie și neam. În contextul acţiunilor ce s-au desfășurat în cursul lunii decem- brie 1916 pe frontul român, problema apărării Deltei Dunării a constituit o situaţie specială, care s-a menţinut pina la sfîrşitul primului război mondial. Eventualitatea unui atac inamic asupra deltei dinspre uscat a început să constituie o preocupare pentru comandamentul român imediat după încheierea retragerii trupelor ruse din Dobrogea. Inamicul ocu- pase oraşele Tulcea și Isaccea, iar la Constanţa comandamentul german organizase o bază de hidroplane, bombardind aerian aproape zilnic Sulina. La insistența părții române, comandantul forțelor ruse din Marea Neagră a adus din Rusia o divizie de infanterie marină, care s-a instalat pe malul Dunării, de la gura braţului Sfintu Gheorghe si pina la ceatalul Chiliei. La adăpostul acestui front s-au organizat, la Sulina și Chilia, două importante baze de operații, de unde monitoarele române se de- plasau pentru a asigura trecerea de nave comerciale și slepuri din zona porturilor Brăila, Galaţi spre Chilia. Datorită condițiilor specifice ale Deltei Dunării, ca şi modului cum a fost organizată apărarea acesteia, % „Monitorul oficial“, nr. 232 din 6/19 ianuarie 1917, p. 7573. 551 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Baterie de artilerie antiaeriană romäneascä la Sulina, pe malul Mirii Negre inamicul a fost obligat a se rezuma doar la amenajarea unor poziţii de- fensive la Tulcea și Isaccea, prevăzute cu artilerie grea și proiectoare, care să fie în măsură să contracareze o eventuală acţiune ofensivă ro- mâno—rusă dinspre delta 94. Timp de 40 de zile cit a durat retragerea forţelor române dintre Arges și Siret, inamicul a străbătut o distanță de aproximativ 200 km, ceea ce corespunde unui ritm mediu de 4—6 km în 24 de ore. Acest fapt dovedește că adversarul a executat urmărirea cu prudență si că a fost obligat să înfrunte numeroase și bine organizate rezistenţe succe- sive, care i-au pricinuit mari pierderi. În acest fel capacitatea ofensivă a trupelor de invazie a fost redusă treptat, punindu-le în situația de a nu mai putea continua înaintarea şi a trece în final la apărare. Forţele ro- mâne au avut de luptat si in etapa replierii cu un adversar superior numeric, care a utilizat în zonele muntoase trupe special organizate, do- tate şi instruite, cum au fost Corpul alpin și brigăzile de munte aus- triece. Diviziile de infanterie române, deşi supuse la eforturi deosebite după atitea încercări si mult reduse ca efective, au făcut fata cu eroism frecventelor acţiuni de flanc ale adversarului, reuşind să se decroseze în mod oportun, evitind încercuirile şi producind severe pier- ®1 Nicoiae Bârdeanu, Dan Nico:aescu, op. cit., p. 301—302. 552 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Hidroavion german doborit la Sulina de artileria antiaeriană română deri urmăritorilor. S-a dovedit, ca și în alte acțiuni, superioara rezis- tenta la eforturi a soldatului român, ca si admirabila sa putere de jertfă. După patru luni şi jumătate de lupte neîntrerupte, campania anu- lui 1916 pe frontul român se încheiase. De acum înainte, timp de aproape a jumătate de an, războiul de poziţie își va materializa caracteristicile statice, tulburate din cînd în cînd de trageri ale artileriei si unele acţiuni de luptă cu caracter local. Cu toate marile pierderi în oameni și materiale, cu tot calvarul unei neobișnuit de grele retrageri, armata română nu a putut fi nimicită, iar inamicul nu și-a putut realiza planul propus, de a scoate România din război. Generalul Erich Ludendorff aprecia, la sfîrşitul campaniei din 1916 de pe frontul românesc, că situația militară generală a Puterilor Centrale se înrăutăţise ca urmare a eforturilor făcute de armata română „Obţinusem rezultatele care erau posibile de obţinut, dar trebuia in acelaşi timp să lăsăm în Dobrogea şi în Muntenia forţe pe care înainte de intrarea în război a României noi le folosiserăm pe frontul oriental și pe frontul occidental sau chiar în Macedonia. În pofida victoriei repur- tate asupra armatei române — concluziona generalul Erich Ludendorff — noi eram mai slabi în ceea ce privește conducerea generală a războiu- lui“ 5%. Enormele sacrificii ale românilor nu fuseseră zadarnice. Curind, %5 Apud Lt.-colonel Alexandru Ioanitiu, op. cit. vol. II, p. 278. 553 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Tärani români refugiindu-se din cal:a trupelor in'radatoare ei vor relua lupta pentru eliberarea integrală a ţării si refacerea ei în hotarele Daciei de odinioară. . Așadar, în conjunctura complexă și deosebit de grea creată după bătălia de la Argeş, Neajlov, armata română s-a repliat în ordine, îm- potrivindu-se pe toate poziţiile favorabile si încetinind înaintarea for- telor inamice in cîmpia Munteniei prin acţiuni energice, care au produs agresorului numeroase pierderi. Armata română a dovedit astfel capaci- tatea de a desfășura o repliere elastică și organizată sub presiunea con- vergentă a inamicului ; deşi cu rîndurile rărite, märsäluind zile şi nopți, fără răgaz, pe drumuri desfundate spre noile poziţii de rezistenţă, tru- pele române s-au apărat metodic, demonstrînd prin fapte de arme me- morabile dragostea netarmurita față de pămîntul străbun și totodată adeziunea la idealul unităţii și independenţei naţionale. Comandamentul suprem român a luat în tot acest timp măsuri eficace pentru stabilirea legăturii operative între forțele din Muntenia si cele ce acționau pe linia Carpaţilor Orientali, reușind să păstreze deseori inițiativa în luptă. Aici, la „marginea Moldovei — se arăta într-un comentariu militar britanic — aliaţii noștri nu pierduseră nicăieri inițiativa mișcărilor. La atacurile inamicului ei răspundeau regulat cu contraatacuri“ %. Găsim la în această formulare recunoașterea capacităţii comandamentelor române 9 Campania română din 1916, p. 102. 554 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro de a organiza și desfăşura cu succes lupta de apărare, ripostele ofensive şi replierea pe aliniamente succesive. Intentiile dușmanului de a lua sub control comunicaţia Tecuci, Mărășești şi liniile văilor Siretului si Trotu- sului au eșuat tocmai datorită apărării ferme executate de trupele ro- mâne, bine conduse de comandanții lor. Armata română nu pierduse războiul si va dovedi curînd ca era capabilă să-l cistige, să-și îndepli- nească misiunile încredințate. Prezenţa ei la porţile Moldovei, unde a fost zăgăzuită ofensiva conjugată germano—austro-ungaro—bulgaro— turcă, asigura identitatea României libere, armata română fiind decisă să continue lupta pentru înfringerea și alungarea agresorilor de pe pă- mintul patriei. În cursul lunilor noiembrie-decembrie 1916, armata română a des- fășurat operaţii a căror însemnătate răzbate nu numai din spaţiul ori timpul de desfășurare, cît mai cu seamă din implicaţiile pe care le-au avut pentru evoluţia ulterioară a frontului român si, în speţă, a însăşi situaţiei ţării. În pofida unor greutăţi datorate insuficientei dotări, echi- pări şi înzestrări a trupelor, a neajunsurilor înregistrate în transmiterea ordinelor, a cunoașterii exacte a situaţiei inamicului ori a defectiunilor existente în cooperarea cu aliaţii, comandamentul român a dat dovadă de o justă înțelegere a situaţiei frontului, dînd cele mai potrivite ordine, în deplină concordanţă cu telurile urmărite, în vreme ce unităţile, ostașii si ofițerii au dovedit alese virtuţi, toate puse în slujba apărării terito- riului naţional de trupele inamice invadatoare. Astfel, în condiţiile grele în care s-au desfăşurat acţiunile pentru apărarea si menţinerea Olteniei si a trecătorilor montane din această regiune, unităţile române, combi- nînd acţiunile defensive cu contraatacuri si contralovituri executate în flancul şi spatele adversarului, au reușit să învingă un inamic mult supe- rior, ce căuta să pătrundă cit mai adînc în teritoriul de la est de Olt. Sarjele de la Robanesti și Prunaru reprezintă o elocventă dovadă a ceea ce eroismul unui popor întreg este capabil să facă atunci cînd este ani- mat de sentimentul împlinirii datoriei de apărare a ţării. La rîndul lor, bătăliile de la Argeș, Neajlov, de pe Cricov, Prahova şi Buzău, de la Rimnicu Sărat si Cașin demonstrează că si în condiţii deosebit de grele armata română a fost în măsură să contrabalanseze si să diminueze su- perioritatea adversarului în efective şi tehnică militară. Luptele din lunile noiembrie-decembrie 1916 au scos încă o dată în evidenţă caracteristici ale relaţiilor existente între România și aliaţi. Ca si în restul campaniei anului 1916, a continuat si acum furnizarea de material de război, dar nu în cantităţile și ritmul prevăzute prin conven- tiile încheiate, ceea ce a influenţat capacitatea combativă a armatei ro- mâne. Așa de pildă, din Rusia au sosit arme şi cai, iar din Franţa s-au expediat spre România, prin portul rus Arhanghelsk, însemnate canti- täti de arme, muniții si echipament, fără însă ca să si ajungă pina la sfîrşitul anului integral la destinaţie. În relaţiile de comandament dintre armatele române şi ruse au existat numeroase defecţiuni cu efecte im- portante în buna desfășurare a unor operaţii. Neinterventia ori intrarea tirzie în luptă a unor unităţi ruse au îngreuiat mult acţiunea trupelor române. Lipsa de coordonare dintre comandamente, ca si intirzierea pri- 555 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mirii diferitelor ordine la trupe au fost de natură să zădărnicească unele operații. Acestea vor constitui tot atitea invataminte pentru comanda- mentul român pentru campania anului 1917, privită încă de pe acum cu încredere şi speranţă în victoria finală. O exprima la 1/14 ianuarie 1917, într-un Înalt ordin de zi, şeful statului român, care se adresa tu- turor ostașilor armatei române : „Lumea întreagă se uită la voi, iar tara se sprijină pe voi ca pe scutul ei, cu mine ea așteaptă să faceți zid din piepturile voastre, spre apărarea scumpei noastre tari, să duceti dra- pelele române la izbindä. Aduceţi-vă aminte că va luptati pentru pă- mintul strămoșesc, pentru copiii şi părinţii voștri, pentru frații voştri de dincolo de hotare, că, prin biruinta, le veţi pregăti un viitor mai fericit ! Vă salut astăzi cu recunoştinţă si cu încredere în viitor“ 97, Viitorul a îndreptățit speranțele și încrederea întregii naţiuni. După numai o jumătate de an, pe cîmpurile de luptă de la Mărăști, Mărășești şi Oituz aveau să fluture victorioase dzapelele vestitoare ale libertăţii româneşti. 7 Monitorul oficial“, nr. 228 din 1/14 ianuarie 1917, p. 7553. en https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Capitolul X INVATAMINTE POLITICO—MILITARE DESPRINSE DIN CAMPANIA ANULUI 1916 Parte componenta a razboiului pentru eliberare nationala, campania militara din anul 1916 a constituit unul dintre cele mai disputate capi- tole ale participării României la prima conflagratie mondială. Necesi- tatea şi utilitatea analizei minutioase si oportune a invatamintelor si concluziilor operatiilor armatei romane in 1916 au fost relevate de numerosi istorici, oameni de stiinta si de cultura, ginditori si specia- listi militari, care au manifestat în acest sens un interes aparte. Imediat după încheierea primului război mondial acest interes a fost covirsitor si este explicabil de ce. „Lumea românească era dornică, însetată, de a sti ce s-a petrecut cu noi în războiul ce am întreprins pentru o cauză asa de sfintä“ 1. Dezbaterea conținutului si consecinţelor campaniei militare din 1916 a însemnat de fapt o adevărată luptă de opinii în cadrul căreia s-au afirmat puncte de vedere divergente, contradictorii, unele dintre ele ne- lipsite de caracter patimas, partizan, cum se întîmplă adesea după un eve- niment major ai cărui principali „actori“ continuau să ocupe poziţii în- semnate în viaţa publică. Unele dintre aceste opinii escamotau adevărul istoric, înăbușindu-l în prezentări exagerate, care deformau altitudinea reală a evenimentelor politico-militare din această campanie. Altele afisau atitudini negativiste, care sub mantia unui hipercriticism, nu făceau uneori altceva decît să minimalizeze lupta eroică a poporului nostru si a armatei sale, eforturile şi sacrificiile considerabile pentru stăvilirea inva- datorilor, pentru apărarea gliei străbune. În aceste condiţii se impunea o cercetare minuțioasă a bogatei experienţe obţinută în campania si bătă- liile desfășurate în scopul legitim al întregirii neamului, deoarece — după cum sublinia Octavian Goga — „numai din această investigaţie migă- loasă si dreaptă se poate naște un criticism sănătos, dincolo de florile 1 Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului, Iasi, 1918, p. III. 557 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro retoricei desarte şi dincolo de regiunile glaciale ale scepticismului sterp“ 2, Cu toate lacunele şi interpretările eronate ale campaniei militare din 1916, corectate, de altfel, pe parcurs, analiza acesteia, începută încă în timpul războiului, continuată în epoca interbelică și în perioada de după cea de-a doua conflagrație mondială, pînă în zilele noastre, a relevat im- portanta ei ca una din cele mai glorioase pagini ale luptei poporului român si a armatei sale pentru eliberarea naţională. Este elocventă în acest sens concluzia la care a ajuns un reputat analist străin al parti- cipării României la primul război mondial. Referindu-se la însemnătatea campaniei armatei române din anul 1916, el consideră că ea „a pecetluit soarta Austro-Ungariei și a făcut posibilă realizarea unității naţionale românești“ 3. În cadrul acestei investigaţii au fost sintetizate şi relie- fate invataminte si concluzii politico-militare de certă valoare teoretică si practică, imbogatind cu contribuţii noi înțelegerea și aprofundarea locului şi rolului campaniei din 1916 în patrimoniul militar național, în dezvoltarea gîndirii, doctrinei și artei militare ale poporului român. INVATAMINTE DE ORDIN Analiza conţinutului şi trăsăturilor E a TOI primei campanii pe frontul român, desfăşurate de ansamblul organismu- lui militar naţional, degajă o gamă largă şi variată de invataminte si concluzii de natură politico-militară privind conceperea și desfășurarea acţiunilor de luptă, organizarea, în- zestrarea, instruirea şi educarea trupelor, influența variabilă a diver- şilor factori de natură obiectivă si subiectivă în evoluţia situației mili- tare. În cadrul lor, locul central îl ocupă învätämintele politico-doctri- nare, deoarece ele dezvăluie scopul, conținutul și direcţiile principale de efort ale campaniei din 1916, relevă rolul si semnificaţia acesteia în ansamblul războiului de eliberare al României. Analiza şi înțelegerea învățămintelor de ordin politico-doctrinar necesită sublinierea cadrului istoric al campaniei din 1916 prin schitarea bilanţului ei militar. Prima campanie de pe frontul român s-a-desfäsurat de-a lungul a 135 de zile, adică de la 15/27 august, cînd trupele noastre se avintau peste Carpaţi, pînă la 28 decembrie 1916/10 ianuarie 1917, cînd armata română, în cooperare cu forțele ruse, a reuşit să stăvilească definitiv înaintarea invadatorului pe Carpaţii Răsăriteni și pe cursurile inferioare ale Putnei, Siretului și Dunării. După declanșarea operaţiei de eliberare a Transilvaniei, armatele române, sub presiunea forțelor Puterilor Centrale, au fost silite să se 2 Octavian Goga, Prefaté la Campania română din 1916, Iaşi, 1918, p. IV. 3 Glenn E. Torrey, The Romanian campaign of 1916: its impact of the belligerents, in War and Society in East Central Europe, vol. IX, East Central European so- ciety in World War I, New York, 1985, p. 542. 558 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro retragă treptat, inamicul cotropind vremelnic Oltenia, Muntenia şi Do- brogea, ceea ce reprezenta aproximativ 3/4 din teritoriul de atunci al României. Dar pierderile teritoriale temporare, deşi destul de grele, nu dezvăluie integral conţinutul bilanţului militar al acestei campanii. Mult mai grăitoare sînt rezultatele sale de ordin politico-militar. Cu toate efor- turile umane, materiale și militare făcute în această perioadă, Puterile Centrale n-au reușit să-și atingă scopul politico-strategic fundamental, anume înfrîngerea României și scoaterea ei din război. În ciuda unor pierderi grele în efective umane — care s-au cifrat la aproximativ 250 000 de soldaţi, subofiteri si ofițeri (morţi, răniţi si dispăruţi), ceea ce repre- zenta aproape 1/3 din forța militară mobilizată în august 1916 — şi în tehnică de luptă (670% din armamentul de infanterie individual, 550/ din mitraliere si 240% din tunuri), armata română s-a salvat pe sine, con- tinuind să existe si, împreună cu celelalte elemente ale siste- mului naţional de apărare, să opună rezistenţă invadatorilor. În terito- riul rămas liber s-au stabilit guvernul, autorităţile, precum şi o parte a populaţiei, România continuind astfel să existe ca stat independent si suveran aliat puterilor Antantei. Aşadar, ea îşi păstra intacte drepturile legitime care-i guvernaseră intrarea în război, drepturi recunoscute de aliați. Între alte rezultate notabile ale campaniei din 1916 s-au numărat salvarea marilor unități combatante, retragerea si punerea la adăpost a unei parti a potenţialului uman si material, precum şi evacuarea auto- ritatilor, ceea ce a permis transformarea teritoriului liber într-o ade- vărată cetate de rezistenţă si crearea condiţiilor pentru desfășurarea vic- torioasă a operațiilor militare din anul 1917. Armata română a obţinut, de asemenea, la nivel operativ şi tactic unele victorii însemnate, iar în plan strategic a reușit să reziste în condiţiile evoluţiei nefavorabile a acţiunilor militare de pe frontul românesc în ansamblul lor. Practic, în pofida succesului militar temporar, din punct de vedere politico-strategic Puterile Centrale au înregistrat un eșec de proporții. Acest eșec a fost recunoscut — după cum s-a mai arătat — chiar de șeful de stat-major al Marelui Cartier General german : „noi am bătut armata română, dar nu a fost posibil s-o nimicim“ 4. În acelaşi timp, armata română a provocat mari pierderi în personal si tehnică de luptă dușmanului cotropitor, a atras între Carpaţi și Dunăre si a angajat în luptă 41 de divizii și 6 brigăzi de infanterie şi cavalerie germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti *, degajind astfel alte fronturi de luptă ale Antantei pe continent 5. Campania desfăşurată în anul 1916 demonstrează cu prisosintä, prin puterea faptelor, bravura ostașilor români care au apărat pas cu pas 1 Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914—1918), tome, I, Paris, 1934, p. 331. * Din cele 41 divizii, 29 erau de infanterie (16 germane, 5 austro-ungare, 5 bulgare si 3 turce) si 12 erau de cavalerie (5 germane, 6 austro-ungare si 1 bulgară); din cele 6 brigăzi, toate austro-ungare, 5 erau mixte si 1 de cavalerie. 3 RRM, vol. I, p. 143—144; Const. Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916—1919, vol. II, Bucureşti, [f.a.], p. 331, 334, 340, 342—343. 559 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro pămîntul patriei, stropindu-l cu sîngele lor, ca si eforturile comanda- mentelor de toate treptele pentru a rezolva situaţiile excepţional de grele în care au fost puse, în ansamblul operaţiilor militare din acest an, înscriind una din cele mai eroice pagini din istoria luptei de rezistenţă purtate secole de-a rîndul de poporul român împotriva invaziilor externe, a imperiilor şi regatelor expansioniste din estul, sud-estul și centrul Europei. Analiza conţinutului şi trăsăturilor campaniei militare din 1916 degajă {nvataminte de ordin politico-doctrinar, relevind în primul rind carac- terul popular si national al războiului României pentru eliberarea teri- toriilor cotropite şi influenţa lui asupra capacității de apărare a ţării şi a armatei sale. Caracterul popular și național al campaniei din 1916 exprima esența politică şi obiectivele luptei de eliberare a poporului român din toate timpurile, aplicate si multiplicate la condiţiile concrete interne și internaţionale ale ţării în primul război mondial. Participarea întregii naţiuni la apărarea patriei va constitui în perioada următoare unul din invatamintele de bază desprinse din campania anului 1916. „Războiul e opera întregului popor — se aprecia într-un volum ani- versar dedicat revistei „România Militară“ —. [...] Întreaga naţiune tre- buie, așadar, pregătită pentru război. Națiunea întreagă, împreună cu tot potenţialul ei material şi spiritual, care va pregăti și duce războiul prin puterile proprii, va cistiga în viitor biruinţa. [...] Războiul viitor va fi purtat de naţiuni înarmate [...]“ 6. Principalele evenimente politico-militare ale campaniei din 1916 au scos în evidență adeziunea și participarea întregului popor român la războiul pentru eliberare naţională. Caracterul popular si national al participării României la război a conferit societății românești o forţă și o unitate morală care s-au detaşat printre factorii hotăritori ai victoriei finale’. Acţiunea acestui factor a îmbrăcat forme si modalităţi multiple încă de la începutul campaniei din 1916. Astfel, actul politic al intrării României în război a fost primit cu entuziasm si validat de voința na- tionala a unui întreg popor, hotărit să lupte cu toate puterile sale pina la victoria deplină. Adeziunea populară a fost viu ilustrată de însufle- tirea cu care întreaga populație a răspuns la chemarea patriei. „Mobi- lizarea s-a făcut în cea mai mare ordine și în mijlocul unui entuziasm de nedescris, alergind cu toţii, cîntînd si chiuind, la chemarea patriei“ 8, Cu același elan s-au avintat ostașii români peste culmile Carpaţilor, au lovit cu sete duşmanul cotropitor, luptind cu abnegatie și vitejie pen- tru eliberarea pämintului străbun. În localităţile transilvane eliberate, populaţia a întimpinat sărbătorește ostașii români, tricolorul reprezen- tind în acele clipe inaltatoare simbolul de unitate naţională si de vi- bratie la unison a întregii suflări românești. Atitudinea localnicilor a 6 Din trecutul „României Militare“, Cu prilejul comemorării a șaptezeci si cinci de ani de la apariţia ei în viața armatei. 1864—1938, Bucureşti, 1939, p. 420—421. 7 Constantin Căzănişteanu, Caracterul popular al războiului de reîntregire na- țională, în AI, nr. 3/1977, p. 25. * Generalul C. Gävänescul, op. cit., p. 9. 560 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro facilitat înaintarea trupelor române eliberatoare spre inima Transilva- niei. Comunicatele care vesteau izbinzile românești erau primite cu entuziasm şi cu sentimente de aleasă preţuire de opinia publică din toate teritoriile locuite de români, ceea ce exprima comunitatea de in- terese şi idealuri între armată şi popor. De asemenea, în timpul in- vaziei teritoriului naţional de către trupele inamice, populaţia a par- ticipat la acţiuni militare pentru apărarea unor orașe şi localităţi. „În aceste clipe dramatice pentru soarta țării — subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu —, forțele patriotice s-au ridicat la luptă, și-au adunat toate puterile si au hotărit să reziste cu orice pret în fata armatelor inva- datoare“ 9, Caracterul popular şi național al războiului și-a amplificat valen- tele atit prin lupta eroică a ostașilor ce-şi vărsau sîngele în tranșee, cît şi prin sprijinul dat frontului de masele populare de la oraşe si sate, de zecile de mii de muncitori, meseriaşi şi cadre tehnice care, în între- prinderi și ateliere mecanice, de stat şi particulare, fabricau materiale de război. La acestea se adăugau activitatea intensă a oamenilor politici pentru crearea condiţiilor interne şi externe favorabile amplificării efor- tului de război, precum și acţiunile de propagandă în străinătate ale diplomaților români în vederea sensibilizării 'opiniei publice internatio- nale la cauza idealului suprem național. De altminteri, în luptele din anul 1916 împotriva cotropitorilor, masele populare au jucat un rol hotaritor. Clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, toate forţele sociale patriotice ale ţării, într-un uriaș front de luptă, s-au împotrivit agresiunii vräjmase. „Rezistenţa cu arma în mina pe teritoriul ocupat a constituit dovada cea mai elocventă a participării maselor la lupta împotriva cotropitorilor, pentru eliberarea teritoriului ţării si pentru desävirsirea procesului de făurire a statului naţional unitar român“ 10. Caracterul national si popular al războiului de eliberare a nea- mului, manifestat plenar încă din campania anului 1916, a îmbrăcat o gamă larga de forme si modalităţi de acțiune, imbogatind tradiţiile stra- bune si patrimoniul militar national cu o valoroasă experienţă, cu pro- cedee si mijloace specifice luptei de rezistenţă desfășurate în condiţiile cotropirii unei mari parti a teritoriului de către un inamic puternic, numeros si experimentat în acţiuni de jaf și distrugeri. Prin aceasta, doctrina războiului întregului popor pentru apărarea patriei la români a cunoscut o nouă confirmare istorică a superiorității sale, a faptului de a fi singura opţiune viabilă în lupta pentru salvgardarea indepen- dentei, suveranităţii nationale şi integrităţii teritoriale, împotriva ori- căror agresori, în orice împrejurări, oricit ar fi ele de grele, de vitrege. 9 Nicolae Ceausescu, România pe drumul desăvirșirii construcţiei socialiste, vol. 2, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 468—469. 4 General-maior dr. Ilie Ceausescu, Războiul întregului popor pentru apărarea patriei la români. Din cele mai vechi timpuri pind în zilele noastre, Bucu- reşti, 1980, p. 139. 561 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Un alt învățămînt politico-doctrinar al campaniei militare din 1916 se referă la obiectivul fundamental al participării României la primul război mondial si la implicaţiile sale strategice asupra continu- tului și particularitatilor acestei campanii. Factorii de conducere din România au înțeles necesitatea vitală a angajării ţării în vederea eli- berării teritoriilor româneşti aflate sub stăpînirea monarhiei austro- ungare pentru desavirsirea procesului de făurire a statului unitar român. Realismul politicii românești fata de intrarea ţării în război avea la bază decalajul dintre cerinţele globale ale obiectivului strategic fun- damental, pe de o parte, și posibilitățile umane, materiale și militare limitate ale statului, pe de altă parte, decalaj care, de altfel, a străbătut ca un fir roşu întreaga istorie militară a poporului nostru. În condiţiile primului război mondial, surmontarea acestui decalaj necesita o orien- tare politico-doctrinară realistă și clarvăzătoare cu privire la direcția generală de efort, la forma strategică de acţiune, la dispunerea forţelor şi la alegerea momentului declanșării acţiunii. Aceste probleme funda- mentale, relevate cu putere în campania militară a anului 1916, vor fi abordate şi soluționate într-un moment hotäritor, culminant al räzboiu- lui mondial, fapt care le sporea considerabil importanţa și oportunita- tea. Evidentiind semnificaţia acestui moment istoric, feldmareșalul german Paul von Hindenburg avea să noteze în amintirile sale că „niciodată o putere așa de mică ca România nu avusese ocazia să joace în istoria lumii un rol de decizie atît de mare“ !!. Corelatia indisolubilä dintre obiectivul politico-strategic funda- mental şi coordonatele acţiunilor militare ce aveau să se desfășoare cu participarea forței combative nationale reprezintă unul din invatamin- tele majore ale campaniei din anul 1916, cu implicaţii asupra întregii participări a României la primul război mondial. Această corelaţie se întemeiază pe raporturile firești dintre politic si militar, exprimate în plan doctrinar-strategic în rolul și atribuţiile factorilor politici, pe de o parte, şi ale conducerii militare, pe de altă parte, în fixarea tea- trului de operații prioritar. Cu toată complexitatea acestor raporturi, conţinutul si implica- tiile lor au fost abordate si elucidate în cadrul dezbaterilor doctrinare desfăşurate în anii premergători primului război mondial. Avînd în atenţie această problematică esenţială, gindirea militară românească a epocii i-a dat o rezolvare adecvată, tinind seama de interdependenta esenţială între obiectivele supreme ale naţiunii române, potenţialul său militar si raportul de forte fata de prezumtivii adversari. A reiesit, evident, în cadrul acestor dezbateri, primatul incontestabil al politicu- lui, primat exercitat nu în detrimentul factorului militar, ci, consonant cu el, în direcția realizării dezideratelor fundamentale ale statului si naţiunii. O primă concluzie se referea la distincţia între conducerea războiului si conducerea armatei, deoarece „conducerea războiului nu 1! General Feldmarechall von Hindenburg, Aus meinem Leben, Leipzig, 1920, p. 175. 562 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro înseamnă şi conducerea armatelor. Cea dintii are în vedere interesele armatei, dar în ceea ce priveşte războiul ea se referă la scopul urmărit şi dă armatei caracterul de instrument al politicii. Cea de a doua, con- ducerea armatelor, are in vedere cerinţele artei militare si dă opera- tiunilor urzeala impusă de situații si împrejurări“ 12. A doua concluzie relevă necesitatea unităţii indisolubile între conducerea politică și con- ducerea militară, deoarece un stat „nu va putea să dea afacerilor sale un mers sigur, dacă nu-şi va armoniza constituţia și armata cu vede- rile şi aspiraţiile sale politice“ 13, Cu alte cuvinte, „acela care .făureşte doctrina războiului unei tari nu este Marele Stat Major, ci guvernul acestei tari“ 14. Aceste consideraţii judicioase au stat la baza armonizării condu- cerii politice şi a comandamentului militar în fixarea obiectivului stra- tegic fundamental și a modalitatilor sale de înfăptuire încă din prima campanie. In acest cadru, elaborarea planului politico-militar a fost rodul unor dezbateri fructuoase desfăşurate la nivelul factorilor poli- tici de decizie supremă, cu participarea reprezentanților armatei. Prima consfătuirea de acest fel a avut loc la 14/27 noiembrie 1914, în cadrul căreia președintele Consiliului de Miniştri şi ministru de război, Ion I. C. Brătianu „a pus întrebarea, dacă sîntem în stare să ne batem pe două fronturi, în cazul în care vom fi nevoiţi să ne luptăm cu Austro-Un- garia la nord şi cu Bulgaria la sud. Toţi generalii au răspuns neted nu; totuși șeful guvernului a ordonat să se studieze la Marele Stat Major si această ipoteză de război, socotind că la primăvară vom fi poate forțați să ne batem pe două fronturi“ 15. În cadrul următoarelor consfătuiri, toți reprezentanţii armatei, „fără nici o exceptiune, au fost de părere că trebuie să luăm ofensiva la nord, contra Austro-Ungariei, cu majoritatea trupelor noastre şi să ne menţinem în defensivă fata de Bulgaria, în Dobrogea şi pe Dunăre. Nimeni nu a cerut atunci o de- fensivă la nord şi o ofensivă la sud contra Bulgariei“ 16. Această opţiune doctrinară a fost adoptată atit de conducerea politică a ţării, cit si de cea militară, constituind orientarea strategică a planului de campanie al comandamentului român, concretizat în aşa-numita Ipotezä „2%, emisă pe baza variantelor anterioare. Justetea acestei orientări a fost unanim împărtăşită de teoreticienii și specialiştii militari români şi pe larg argumentată în lucrările apărute în timpul războiului sau după aceea. Evidentiindu-se învățămîntul politico-doctrinar de bază, intru- chipat în planul de campanie, se menţiona că „s-a pornit războiul numai la nord, acolo unde interesele de rasă [nație — n.n.] si de neam ne chemau. Cauza dreaptă şi fără complicații, adevăr impus de morala de 12 Colonel Al. Averescu, Călăuza ofițerului, Bucuresti, 1904, p. 29. 13 Căpitan Al. Atanasiu, Chestiuni de strategie, Bucuresti, 1903, p. 6. 11 General D. Iliescu, Documente privitoare la războiul pentru întregirea Romd- niei, Bucureşti, 1924, p. 37. 15 Ibidem, p. 37—38. 16 Ibidem, p. 39. 563 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro neam ; acesta a fost planul nostru de campanie [...] ideea fundamentală a planului nostru a fost de o precizie politică deosebită“ 17. Cu toate acestea, imediat după război s-a enunțat ideea, perpe- tuată pina tirziu, potrivit căreia planul de campanie român ar fi pre- conizat ofensiva pe două fronturi, în Transilvania si Dobrogea, ceea ce ducea la dispersarea forțelor, implicit la vulnerabilitatea în faţa unor forte inamice superioare sub raport numeric, al experienţei de război şi al dotării tehnice. Potrivit acestei idei se considera că ofensiva pe frontul de sud urma să înceapă înaintea celei pentru eliberarea Tran- silvaniei, unde fortele principale terminau concentrarea abia după 17 zile de la decretarea mobilizării 18. O asemenea interpretare a concepţiei doctrinar-strategice a pla- nului de campanie al comandamentului român, pe lingă faptul că este în contradicție cu realitatea, denaturează esența politică a obiectivului fundamental al războiului de întregire a neamului și, odată cu aceasta, alterează însuși caracterul drept al participării României la prima con- flagratie mondială, deoarece concentrarea majorităţii forţelor în sud si declanșarea unei ofensive, cu prioritate pe acest front, ar fi însemnat ducerea operațiilor militare în afara teritoriului de atunci al țării si al perimetrului provinciilor românești care se mai aflau încă sub do- minatie străină. Pe cînd în afara frontierelor sale sudice România nu avea revendicări de ordin teritorial-national, in nord şi vest, Austro- Ungaria menținea sub stăpînirea sa Transilvania, Banatul si Bucovina, a căror eliberare constituia obiectivul politico-strategic fundamental al pla- nului de campanie român. „Armata română n-avea ce căuta în sud într-o ofensivă contra Bulgariei, căci ar fi devenit un pivot defensiv al ar- matei ruse, de care ar fi depins în mod exclusiv, iar luptele de pe pă- mintul Bulgariei ar fi fost lipsite de avintul pe care trebuia să-l ma- nifeste armata în vederea realizării obiectivelor naţionale, ce formau principala axă de mișcare a politicii românești“ 19. În această situaţie, conducerea ţării a preconizat o acţiune defensivă pe frontul din sud ca un imperativ politic necondiţionat, preocupată fiind de a se putea face fata unei agresiuni prin surprindere din această parte, de unde se manifestau fatis atitudini revansarde în scopul unor anexiuni terito- riale. Concepţia doctrinar-strategică a planului de campanie român din 1916 a suferit schimbări faţă de forma inițială numai sub presiunea evenimentelor provocate de ofensiva forțelor germano—bulgaro—tur- cești, de sub comanda feldmareșalului August von Mackensen, care, între 25 august/7 septembrie — 29 august/il septembrie 1916, au atacat şi cucerit Turtucaia si Silistra, respingind forțele de acoperire si inain- 17 General Scarlat Panaitescu, Rolul României în războiul mondial, Bucuresti, 1919, p. 13—14. '@ Colonel Ion Cupsa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucuresti, 1967, p. 41. 19 Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 48. 564 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tind pînă pe un aliniament situat în apropierea căii ferate Cernavoda, Constanţa. Sub impactul acestor evenimente s-a trecut la apărare în Transilvania şi s-a încercat remedierea situaţiei pe frontul de sud prin declanșarea ofensivei. Schimbarea planului de campanie la numai 18 zile de la intrarea țării în război *, timp in care armata română elibe- rase o treime din platoul transilvănean şi se afla în plină ofensivă, a influenţat decisiv desfășurarea generală a operaţiilor militare și a de- terminat cursul ulterior al campaniei din 1916. Justetea concepţiei doctrinar-strategice iniţiale a planului de cam- panie român şi utilitatea continuării sale, chiar şi în condiţiile declan- sarii ofensivei inamice pe frontul de sud, a fost larg apreciată de teore- ticienii si de specialiștii români si străini, inclusiv de generalul german Erich Ludendorff, care menţiona: „Dacă românii ar fi mers înainte, nu numai că s-ar fi învăluit cu totul Grupul armatelor arhiducelui Ca- rol, mai mult încă, drumul lor ar fi devenit liber pentru a merge către inima Ungariei si contra comunicațiilor noastre cu Peninsula Balca- nica; am fi fost învinşi“ 20. Dar, avindu-se în vedere o serie de fac- tori — disponibilităţile in forte proprii, pericolul extern reprezentat de continuarea ofensivei inamice din sud, atitudinea comandamentului suprem țarist, care avansase deja ideea retragerii pe linia Siretului —, conducerea politică naţională a luat singura decizie posibilă în acele împrejurări. Mentinerea entității statale, salvarea de la cotropirea dus- mana a teritoriului statului romanesc liber — conditie sine qua non a continuării luptei de eliberare — au impus oprirea ofensivei elibera- toare în Transilvania și rezolvarea grabnică a situaţiei critice din Dc- brogea. S-a procedat la aplicarea acestei soluţii în pofida marilor dificul- tati de ordin strategic si logistic si, mai ales, cu forţele proprii, silite să poarte războiul pe două fronturi, situaţie pe care factorii de răspundere încercaseră s-o evite, solicitind si obtinind în acest sens angajamentul scris al aliaţilor din Antantă. Din experiența campaniei militare din 1916 se degajă numeroase invätäminte de ordin politico-doctrinar cu privire la forma de acţiune, la mobilizarea şi dispunerea forțelor, precum si la apărarea strategică pe linii interioare. Unul din aceste invätäminte se referă la corelatia între obiectivul politico-militar şi forma strategică de acţiune. Potrivit acestui principiu, acţiunea de eliberare a teritoriilor româneşti stapinite de Austro-Un- garia impunea ofensiva strategică. Aceasta însemna că armata română urma să ducă un război de mişcare, pe un front larg de peste 950 km, în timp ce pe toate teatrele de acţiuni militare europene se desfășura războiul de poziţie, determinat de existenţa în cantități mari a arma- mentului automat, cu 'o mare putere de foc, care decima rîndurile tru- pelor. În condiţiile în care armatele Puterilor Centrale erau bine dotate * Modificarea planului de campanie român s-a hotărît în urma Consiiului de război de la Peris din 2/15 septembrie 1916. 2 Erich Ludendorff, op. cit., p. 272. 565 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro cu armament automat si beneficiau de o înzestrare superioară cu ar- tilerie si aviaţie si de un raport de forte favorabil, singura soluţie era ca ofensiva să fie declanșată prin surprindere. Ofensiva trebuia deci începută în momentul cel mai propice, cînd raportul de forţe era în favoarea trupelor române, acțiunea urmînd să se desfăşoare într-un ritm cit mai rapid pentru atingerea şi ocuparea unui aliniament tare de te- ren, care să fie amenajat în vederea unei rezistenţe dirze ulterioare, cînd inamicul ar fi reușit să-și concretizeze superioritatea. Din suita acestor cerinţe a fost realizată cu mult succes surprin- derea politică şi militară. Intrarea României în război a însemnat o mare surpriză politică pentru Puterile Centrale, care, la rîndu-i, a fa- vorizat surprinderea militară. Un teoretician militar a sesizat foarte corect această cauzalitate : „Carpaţii au fost patrunsi si cuceriti în citeva zile. Armata noastră a făcut o minune! A început prima operaţiune militară de bun augur [...]. După admirabila surprindere politică a ina- micilor, a urmat fulgerätoarea surprindere militară“ ?!, De asemenea, s-a profitat de faptul că inamicul nu dispunea pe frontul din Transil- vania, iniţial, de forţe numeroase şi bine înzestrate cu armament auto- mat, trupele române desfășurind acţiuni ofensive energice, în condiţiile unui raport de forte favorabil, producind adversarului pierderi grele. Dar impactul agresiunii bulgare pe frontul de sud a impus ca ritmul de înaintare în Transilvania să se reducă treptat și, în urma ordinului de trecere la apărare, ofensiva a fost oprită înainte de a se fi atins şi consolidat un aliniament favorabil unei rezistenţe puternice, asa cum, de altfel, prevedea planul de campanie. După cum s-a arătat în capito- lele anterioare, a fost nevoie de deplasări urgente de forțe, de pe fron- tul transilvan pe cel sudic, întrucît ofensiva trupelor inamice risca, dezvoltindu-se cu succes, să compromită întreaga situație strate- gică a României, rămasă să ducă singură povara unui război pe două fronturi distantate spaţial. Acest comandament de anvergură — con- servarea unei situaţii strategice care să evite infringerea definitivă si să păstreze șansele intacte pentru relansarea ofensivei eliberatoare — a guvernat toate deciziile militare ulterioare. Campania militară din 1916 relevă invataminte si concluzii utile privind modul de dispunere a trupelor, a realizării superiorității de forte şi mijloace pe direcţia loviturii principale, precum si a folosirii manevrei strategice. Cerinţele războiului de mișcare în care se anga- jase armata română, lungimea considerabilă a frontierelor ţării, con- ditiile de relief impuneau concentrarea și dispunerea grupată a for- telor si mijloacelor, care să asigure folosirea judicioasă si oportună a acestora pentru obţinerea succesului. Avindu-se in vedere faptul că la intrarea în război România avea peste 3/4 din frontiere deschise către inamici potenţiali — în urma declaraţiilor de război, peste cîteva zile aceștia au devenit adversari în campania abia începută —, că forţa sa ®t General Gr. Crăiniceanu, O luptă pentru întregirea neamului, partea a II-a, 1914— 1919, Bucuresti, 1933, p. 153. 566 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro combativă nu putea asigura în medie decît maximum 500 de luptători pentru fiecare din cei 1 600 km de front (în timp ce pe alte fronturi aliaţii realizau densități de forţe de 10—12 ori mai mari) şi corelind aceste realități cu scopul politico-strategic al războiului, comandamen- tul suprem român a repartizat corespunzător şi corect efectivele mobi- lizate. Astfel, fata de situaţia de pace, România şi-a sporit prin mobi- lizare potenţialul uman de 7 ori, iar totalul disponibilului militar era de aproximativ 10 ori mai mare decît numărul celor aflaţi sub arme înainte de august 1916. Celor 420 324 de combatanți afectaţi frontului din Transilvania le reveneau o lungime însumată a sectoarelor de ru- pere a apărării inamicului de aproximativ 400 de km, fapt ce a dus la dublarea forțelor pe direcţiile de acţiune ofensive la nord si vest de Carpaţi. Pe linia Dunării si în sudul Dobrogei, cu 142 523 de luptători, s-a realizat în medie o densitate de numai 200 oameni pe km de front, situaţie ce s-ar fi îmbunătăţit radical şi ar fi dus la apărarea fermă a acestui aliniament dacă aliaţii și-ar fi îndeplinit angajamentele asu- mate. Analizind în detaliu repartiţia forţelor, se poate aprecia că s-au respectat cerinţele impuse de situaţia operativ-strategică, accentul pu- nindu-se atit pe economia, cit şi pe concentrarea forțelor si mijloacelor pe anumite direcţii, ceea ce corespundea contextului în care România a intrat în prima conflagrație mondială. Pentru a asigura surprinderea inamicului, campania ofensivă eliberatoare în Transilvania a fost de- clanşată o dată cu începerea mobilizării, în situaţia cînd forţa comba- tivă sub arme a ţării nu se ridica decit la 1/4 din efectivele destinate asaltului prin trecătorile Carpaţilor. Acest fapt a impus adoptarea unor soluţii inedite, originale, ce au deschis calea unor adevărate inovaţii româneşti în purtarea războiului modern. Din subunități diferite, ete- rogene ca mărime, compunere şi dotare s-au constituit grupuri de aco- perire ce vor îndeplini şi primele misiuni ofensive în campania anului 1916. Pe măsura realizării mobilizării, acestea au fost completate, dind naştere unităţilor şi marilor unităţi al căror nucleu l-au constituit încă din timp de pace. Înzestrarea insuficientă cu tunuri de cîmp şi obuziere (unei piese revenindu-i în medie peste 1 km de front în situația Româ- niei, fata de 8—12 m în cazul frontului aliat occidental spre exemplu) a fost suplinită prin constituirea unor grupări formate din două sau mai multe baterii, acestea fiind folosite pe direcţia principală de efort a fiecărui grup ofensiv. În vederea îndeplinirii misiunii imediate şi următoare a celor trei armate ce acționau în Transilvania, dar si pentru scurtarea frontului românesc și realizarea progresivă a unui raport de forte favorabil, s-au folosit încă din prima fază a campaniei anului 1916 manevre ample de forțe şi mijloace, loviturile frontale combinate cu cele prin învăluire, alternarea ofensivei din contact cu cea executată din mișcare, toate acestea pentru a impune acţiunilor un ritm ridicat şi a nu permite ina- micului organizarea unei rezistențe puternice, însoţită de consolidarea pe aliniamente din vreme pregătite. Într-un interval scurt de timp ar- mata română a folosit practic întreaga gamă de forme și procedee ale 567 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro acţiunilor de luptă, în condiţii politico-militare, de relief și stare a vremii complexe : ofensiva strategică în Transilvania (15/28 august — 20 septembrie/3 octombrie), în cadrul căreia luptele s-au purtat în te- ren muntos-împădurit, prin trecători, în podiş și zone depresionare, cu sau fără forțarea unor cursuri de apă, în localităţi, angajindu-se lupte cu inamicul sau trecindu-se direct la urmărirea lui; apărarea strategică pe linia Dunării și în sudul Dobrogei (începută efectiv la 18/31 august), în cadrul căreia se evidenţiază tentativa de întoarcere a dispozitivului ofensiv inamic prin „manevra de la Flămînda“ (18 septembrie/1 octom- brie — 22 septembrie/5 octombrie); apărarea strategică avansată, pe Carpaţi, realizată cu cele trei armate pentru interzicerea pătrunderii agresorului prin trecători, în care se evidenţiază caracterul ei activ, dat de nenumăratele riposte ofensive ale trupelor române (în zonele: Pe- trosani — 12/25 septembrie; Praid, Sovata — 16/29 septembrie — 20 septembrie/3 octombrie ; Brasov — 24 septembrie/7 octombrie — 25 septembrie/8 octombrie, Oituz — 14/27 octombrie etc.) ; retragerea stra- tegică (începută în linii mari la sfîrşitul lui octombrie), pe aliniamente succesive, agresorul reuşind să-şi creeze la 10/23 noiembrie două im- portante capete de pod la est de Olt (Stoeneşti) si nord de Dunăre (Zimnicea), ceea ce a afectat radical rezistenţa trupelor române, nevoite să lupte nu numai frontal, ci si cu forte izolate în adîncimea dispozi- tivului inamic (detașamentele „Dunărea“, „Cerna“ si colonelul Tăutu) ; operația de nivel strategic de la Argeș, Neajlov pentru apărarea Bucu- reștiului, angajată la 12/25 noiembrie, exemplu de concepţie, cutezanta, acţiune si eroism românesc. Se impune precizarea că această ultimă fază a campaniei anului 1916 a fost concepută și s-a desfășurat în con- ditiile în care aliaţii de pe celelalte fronturi au trecut la espectativă. La 2/15 noiembrie se încheiase bătălia de la Verdun, peste 3 zile cea de pe Somme, iar la 7/20 noiembrie ofensiva aliată din Balcani fusese oprită. În acest fel, comandamentul suprem al Puterilor Centrale și-a putut concentra întreaga atenţie palnificării şi conducerii acţiunilor mi- litare de pe frontul românesc, care a devenit pentru ultima parte a anului 1916 singurul front activ din Europa. Eroismul, curajul, devo- tamentul ostașilor români, demnitatea si indirjirea cu care armata si întregul popor şi-au apărat fiecare palmă de pămint n-au fost sufici- ente în fata mașinii de război a Puterilor Centrale ce s-a năpustit — ne- stingherită de aliaţii României — spre capitala ţării, Bucureşti. Anul 1916 se încheia dureros pentru întreaga naţiune română. Armata a fost nevoită să se retragă pe un nou aliniament în cadrul unei noi operații, raminind vremelnic sub ocupaţia adversarului aproape trei sferturi din teritoriul statului român. Enormelor sacrificii făcute secole de-a rîndul de români, încreză- tori în izbinda naţională, li s-au adăugat altele în campania militară din august-decembrie 1916. Numai jertfele umane din cele 139 de zile de război consemnau 1777 morţi, răniţi si dispăruţi pe zi, altfel spus în fiecare din cele 19 săptămîni de campanie forța militară a ţării s-a diminuat cu aproape 13 000 oameni, ceea ce era echivalentul efectivu- lui unei mari unităţi de tip divizie. Cu toate acestea, jumătate de an 568 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro armata română va contribui nemijlocit şi decisiv la oprirea proiecta- tului mars victorios al Puterilor Centrale peste Siret şi Prut pînă in inima Ucrainei. Deoarece în campania anului 1916 statul român a fost asediat aproape din toate părţile, pe frontiera Carpaţilor de la Vatra Dornei la Dunăre si de aici la mare, pe întreaga graniţă sud-dobrogeană, pe litoralul românesc pînă la Tulcea și de aici pe fluviu, în amonte, spre Brăila, pe tot acest imens perimetru românii au fost nevoiţi să apere practic fiecare sector de frontieră — terestră, fluvială sau maritimă. Prin conținutul şi trăsăturile sale, această campanie militară a relevat capacitatea de rezistență a armatei române, moralul ei ridicat, încrederea sa neclintită în victoria finală. Astfel, acţiunea complexă şi dificilă cu care s-a încheiat campania din 1916 a demonstrat că „aceasta nu putea să o facă o armată de rînd, ci numai o armată cu sufletul mare, ieșită dintr-un popor plin de viata, care nu se lăsa să fie zdro- bit nici de durere, nici de înfringere. Aşa a fost armata română în prima parte a campaniei“ 22. O concluzie cu valoare perenă se impune în finalul acestor consi- deratii politico-doctrinare privind desfăşurarea de către armata română a campaniei din 1916 : anume că nu se cedează nicicind în fata invada- torilor, fie ei oricît de puternici, că nu există obiectiv politico-strategic mai înalt decît păstrarea ființei statale, a forțelor militare ale ţării pe teritoriul national, pentru ca, întărite, să reia ofensiva pentru alungarea agresorilor. ORIENTĂRI DOCTRINARE PRIVIND Campania militară din 1916 a supus ORGANIZAREA, ÎNZESTRAREA, unui examen sever întreaga concep- INSTRUIREA ȘI EDUCAREA tie doctrinar-strategică românească, TRUPELOR ȘI IMPLICATIILE elaborată în focul luptei pentru uni- ACESTORA ASUPRA CAMPANIEI tate şi independenţă națională, dez- DIN ANUL 1916 voltată şi aprofundată în perioada premergătoare izbucnirii primului război mondial. Generalizarea experienței obținută de armata română in războiul de independenţă din 1877—1878, dezbaterile teoretice des- făşurate pe plan intern, ca si cunoaşterea temeinică a stadiului de dez- voltare a gîndirii si ştiinţei militare pe plan mondial au dat un nou impuls aprofundării ansamblului doctrinei militare naționale. În focul dramaticei încleştări din a doua parte a anului 1916, armata română s-a înarmat cu o bogată experienţă de luptă, care a validat orientările doctrinare realiste, a infirmat pe cele vechi şi peri- mate, promovind pe cele noi şi înaintate. Astfel, campania din 1916 a promovat invataminte şi concluzii privind organizarea, înzestrarea, in- struirea si educarea trupelor, care au căpătat o valoare teoretică şi 22 Generalul C. Găvănescul, op. cit., p. 58. 569 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro practică deosebită în pregătirea și desfășurarea campaniei din 1917. Ele au confirmat adevărul istoric potrivit căruia : „Superioritatea efectivelor asigură in mod netăgăduit izbinda într-o campanie; totuși, istoria războaielor probează că cea mai mare parte din bătălii n-au fost cisti- gate prin număr, ci prin superioritatea datorită solidei organizări, bunei conduceri, instrucției si, mai ales, puterii morale“ 22. Capacitatea combativă a armatei române la intrarea țării în război era rezultatul întregului proces de pregătire a trupelor desfășurat cu mult timp înaintea declanșării ostilităților. Decenii de-a rîndul pregă- tirea forțelor armate 2%, grevată de posibilităţile materiale insuficiente şi, nu mai puțin, modelată conform unei orientări a politicii statului care era opusă unui caracter agresiv, anexionist, nu s-a ridicat în totali- tate la înălțimea progreselor tehnicii si științei militare moderne. Această stare de lucruri a fost, într-o bună măsură, solutionatä în perioada neutralității, cînd s-au depus eforturi susținute pentru remedierea lipsu- rilor şi optimizarea organizării, înzestrării și pregătirii de luptă a trupelor. Orientările doctrinare românești cu privire la organizarea armatei erau asemănătoare cu cele din armatele străine la începutul primului război mondial. Potrivit acestor orientări, esalonul armată era prima mare unitate de bază în organica forțelor armate ale României. Pentru a-și putea îndeplini misiunile ce-i reveneau, armata avea în compunerea sa divizii de infanterie, o divizie sau brigadă de cavalerie, o rezervă de artilerie grea, formaţiuni de asigurare materială, tehnică si medicală ș.a. În cadrul armatei s-a impus ca mare unitate tactică divizia de infanterie ; experiența campaniei va cere ca ea să fie mai mobilă și manevrieră şi să aibă o putere de foc mult sporită. Corpului de armată i s-a acordat o importanță pe care unele acțiuni militare din cursul campaniei — bătălia de la Sibiu si apărarea pe valea Oltului — au confirmat-o. | Campania primului an al participării României la intiia conflagrație mondială a pus în lumină buna organizare şi eficacitatea structurilor de comandă ale armatei noastre; a ilustrat, printre altele, utilitatea creării „Grupului de armate“, care a dat posibilitatea mobilizării si conducerii unor forțe numeroase, concentrării efortului pe direcţiile cele mai amenințate, impulsionării ofensivei şi consolidării operației de apărare. Aceleaşi calități aveau să dovedească şi alte structuri organiza- torice înființate acum, răspuns la cerințele cîmpului de luptă, cum au fost detașamentele, grupurile, grupurile de manevră 2% etc. Constituirea lor era expresia receptivitätii, supletei şi adaptabilitätii pe care le arăta 23 Generalul I. Culcer, Note și cugetări asupra campaniei din 1916, Iasi, 1919, p. 63. 2 Mareşal Alexandru Averescu, Notife zilnice din război (1916—1918), Bucuresti. 1937, p. 18, 20, 21, 24, 25; General I. Culcer, op. cit., p. 53; N. Iorga, Sub trei regi, Bucureşti, 1932, p. 213. 25 Dr. Constantin Olteanu, Structuri militare la români, Bucuresti, 1986, p. 165—168. 510 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro comandamentul de căpetenie al armatei române încă din această fază de început a intrării României în război. Potrivit concepţiei raspindite în toate armatele europene înainte de război, în compunerea marii unităţi tactice de bază predominau trupele de infanterie, artileria fiind într-o proporţie redusă, deoarece se socotea că principalul mod de acțiune îl constituia izbirea; focului i se acorda un rol secundar 76. Experiența primilor doi ani ai războiului mondial arătase importanța deosebită a focului în luptă, fapt ce a de- terminat modificări de seamă în organizarea marilor unităţi. Pe baza acestui invatamint, s-a simțit nevoia schimbării raportului calitativ între arme, care în armata română era de 15 baterii de artilerie la 20 bata- lioane de infanterie (în cadrul diviziei de infanterie), adică de circa 0,75/1, pe cînd la divizia de infanterie germană era raportul de 9 baterii de artilerie la 9 batalioane de infanterie, iar la divizia de infanterie austriacă de 12/12, adică 1/1. Concluziile primei campanii române au arătat necesitatea de a spori numărul bateriilor de artilerie ușoară pină la cel al batalioanelor de infanterie sau chiar mai mult, la care să se adauge un număr mai mare de guri de foc grele (cel puţin în proporţie de 1/10 fata de cele ușoare). În domeniul organizării s-a acordat atenție pregătirii din timp a rezervelor armatei. În acest scop a fost elaborat şi aplicat în practică un plan amplu de completare a armatei pe baza organizării si pregătirii tuturor rezervelor. „Numnai datorită acestei organizări solide a rezervelor, tara noastră a putut face fata, la intrarea în campanie, tuturor nevoilor operative, de a lupta pe un front de 1 600 km“ ?7. În acest fel a fost tradusă în viață concepția de organizare a armatei române, cristalizată în perioadele anterioare, care avea la bază ideea sporirii numărului marilor unităţi de infanterie chiar şi în condi- tiile unei dotări tehnice şi pregătiri de luptă mai putin corespunzătoare, fiind totodată respinsă opinia potrivit căreia crearea unui număr mai restrîns de asemenea mari unități, dar de o calitate mai bună, era mai eficace, opinie validată de mutatiile produse în organizarea armatelor beligerante în primii ani de război. Opţiunea comandamentului român de a fi create 23 de divizii de infanterie, care depășeau posibilităţile proprii de dotare şi încadrare, fapt ce a grevat, desigur, asupra capacității lor combative, avea în vedere caracteristicile campaniei din 1916, în cadrul cărora lungimea frontului era pe prim-plan. Sub exigenta „acope- ririi unui front atît de întins, aceasta a fost singura soluție capabilă să asigure forțele necesare atingerii obiectivului strategic stabilit. Forma- rea unor mari unități ce puteau fi înzestrate cu armamentul corespun- zätor şi incadrate cu ostaşi instruiți si cu numărul de ofiţeri şi subofiteri necesar a constituit un învățămînt preţios în reorganizarea armatei române pentru campania anului 1917, dar și acum s-a încercat să se răspundă imperativului alcătuirii unei ostiri atit de puternice sub rapor- 2% Colonel Ion Cupsa, op. cit., p. 28. 21 General D. Iliescu, op. cit., p. 9. 571 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro tul numeric încît să poată să îndeplinească misiunile strategice în- credintate. Cu toate eforturile facute in lichidarea lipsurilor din domeniul inzestrarii trupelor, stadiul insuficient de dezvoltare a unei industrii de aparare si, mai ales, neonorarea angajamentelor luate de Antanta prin Convenţia militară de a furniza României armament, echipament si muniții au făcut ca armata română să se măsoare, din acest punct de vedere, in condiții de inferioritate cu forţele germane si austro-ungare. Infanteria era înzestrată cu arme individuale moderne pentru acel timp, dar insuficiente ca număr; multe unităţi formate din rezervisti erau dotate cu amne de sistem vechi, cu calităţi balistice inferioare şi cu o cadență redusă de tragere. Armele automate erau în număr foarte mic — 1 la 2 de batalion —, pe cînd unităţile inamice echivalente dispuneau, de regulă, de 15 mitraliere grele si ușoare. Artileria, pe lingă tunurile moderne de 75 mm si obuzierele de 105 mm cu tragere rapida, avea si tunuri de 53 mm, scoase din fortifi- catii, cu afete improvizate, cu debit mic si cu efecte la ţintă reduse. Artileria grea era aproape inexistenta, iar artileria de munte cu totul insuficientă, ceea ce a avut un impact negativ asupra deznodamintului acțiunilor noastre militare în teren muntos. La începutul campaniei, armata română dispunea de un număr redus de avioane. Numărul insuficient de aparate de zbor s-a resimţit în mod deosebit. De asemenea înzestrarea trupelor cu artilerie anti- aeriană era deficitară. Cea existentă la începutul campaniei era impro- vizată din tunuri de cîmp și nu era în măsură să asigure acoperirea trupelor şi a obiectivelor de pe teritoriul ţării împotriva aviaţiei şi dirijabilelor inamice. A rezultat, de asemenea, necesitatea unei dotări corespunzătoare a subunitatilor de pionieri pentru a putea satisface exigenţele genistice ale cîmpului de luptă. Totodată, se impunea sporirea considerabilă a mijloacelor de transmisiuni existente (telefoane și cablu), în scopul de a asigura o legătură promptă în cursul acţiunilor între diversele eșaloane, şi a aparaturii optice. Experiența campaniei militare din 1916 a consolidat orientarea doctrinară existentă în domeniul înzestrării armatei, care promova prin- cipiul dotării trupelor cu armament automat, cu artilerie grea și anti- aeriană, cu avioane, cu mijloace de transmisiuni moderne, opțiune a cărei materializare a stat la baza succeselor campaniei din 1917. Un capitol important al doctrinei militare româneşti în perioada premergătoare războiului mondial l-a constituit direcționarea și optimi- zarea pregătirii de luptă și morale a trupelor, activitate favorizată de experiența obţinută de armata română în războiul de independență de la 1877—1878, de dezideratele desavirsirii unităţii nationale, care ani- mau, deopotriva, poporul si armata. Pornind de la necesitatea unei pregatiri de lupta corespunzatoare, in anii neutralitatii s-a desfasurat o bogată activitate de instrucţie bazată pe concentrări, în cadrul căreia s-a pus accent pe cunoaşterea noului armament și a tehnicii militare, 572 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro precum si pe metodele si procedeele de luptă aplicate pe fronturile europene. Pregătirea de luptă era considerată ca o coordonată majoră a procesului de instruire a trupelor. Se aprecia că mișcarea si izbirea au un rol hotaritor în luptă, dar se subestima oarecum importanța focului în obţinerea succesului. Avind in vedere disponibilitätile reduse de armament ale trupelor române, s-a căutat a se compensa această lacună prin mutarea accentului pe mişcare şi izbire, care să pună în valoare calităţile şi virtuțile recunoscute ale ostașului român. Practic, se punea un deosebit pret pe om, considerat factorul hotăritor în realizarea obiec- tivului propus prin luptă. Asa se explică de ce armata noastră, desi „lipsită de o îndestulătoare pregătire tehnică si de experienţă“, avea să se măsoare de la egal la egal „cu cea mai puternică şi bine utilată din armatele moderne“ 78, În cadrul procesului instructiv-educativ din armată o atenţie deose- bită s-a acordat pregătirii morale a militarilor, cultivării virtuților ostasesti. Pe această bază, regulamentele militare şi instrucțiunile care reglementau procesul de educare a militarilor puneau accent pe pregă- tirea morală a armatei, pe cultivarea unui „extraordinar simț al dato- riei“, întemeiat pe patriotismul care „se confundă cu dragostea nemăr- ginită de pămîntul pe care generații de străbuni l-au stropit cu sudoarea si cu sîngele lor“. Au fost cultivate cu asiduitate virtuțile ostäsesti care au .caracterizat armata română de-a lungul secolelor încărcate de lupte si de victorii legendare. Educati in spiritul înfăptuirii idealului national, ostaşii români au intrat în luptă cu mult avint și vitejie. Eroismul ostașilor noștri, hotărîrea lor nestrămutată de a apăra glia stra- bună, tenacitatea si spiritul de sacrificiu, marea capacitate de re- zistenta au avut un rol hotăritor atît in desfăşurarea cu succes a ofen- sivei din Transilvania, cit şi a acțiunilor dirze de apărare de pe crestele Carpaţilor, de pe dealurile şi cîmpiile Olteniei, Munteniei și Dobrogei. CONSIDERAȚII ASUPRA Capacitatea de concepție a comanda- PLANURILOR DE OPERATII mentelor romane in cadrul campa- ADOPTATE $I ASUPRA niei militare din 1916 s-a dovedit la CAPACITATII DE CONCEPȚIE, inălțimea situaţiilor grele si com- ORGANIZARE ȘI CONDUCERE plexe, s-a arătat competitivă con- A COMANDAMENTELOR ROMÂNE ducerii comandamentelor inamice cu care se confruntau. Aceasta capaci- tate s-a concretizat in elaborarea planurilor de operatii, in adoptarea celor mai judicioase soluţii cu privire la organizarea si desfășurarea acțiunilor militare. În general, se poate aprecia că planurile de operaţii si hotăririle luate pentru executarea lor au fost judicioase, în raport cu 28 Const. Kirițescu, vol. I, p. 212. 29 Ibidem, p. 186—187. 573 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro situarea în spaţiu a trupelor celor două parti ce se înfruntau si cu raporturile de forțe și mijloace existente. Această apreciere este cu atit mai valoroasă cu cît trupele române si comandamentele lor s-au con- fruntat cu un inamic înzestrat cu tehnică militară superioară, bine pregătit si înarmat, cu o bogată experienţă de luptă, dobindită în primii ani ai războiului mondial. Îndeosebi comandamentele germane concepeau şi organizau acțiuni de amploare, energice si dezlantuite prin surprin- dere, care urmăreau încercuirea, nimicirea sau capturarea forțelor ad- verse. În acest scop, ele grupau forțele principale în mod echilibrat, realizau o strînsă coordonare între infanterie, artilerie si alte arme, pe baza unui sistem de legături sigur si eficace. Trupele inamice foloseau manevra de foc si mijloace în raport de condiţiile de relief, de starea vremii şi de dispunerea forţelor adverse, reușind să desfăşoare, în multe situații, acțiuni suple si manevriere. Confruntarea aprigă cu asemenea forțe inamice a constituit un greu examen pentru trupele şi comandamentele române. Pe prim-plan s-au pus probleme complexe de ordin strategic, care au fost soluționate de Marele Cartier General, de grupul de armate si de către comanda- mentele de armată. De pildă, ofensiva de eliberare din Transilvania a fost dusă cu 3 armate coordonate de Marele Cartier General. Apărarea frontului de sud a fost incredintatä initial unei armate, dar cînd s-a trecut la executarea „manevrei de la Flăminda“ s-a constituit „Grupul armatelor de sud“,: sub comanda generalului de divizie Al. Averescu. Manevra pe linii interioare din vestul Munteniei a fost încredinţată „Grupului de armate Presan“. În conceperea şi conducerea acțiunilor militare, comandamentul român a avut de rezolvat în cursul anului 1916 trei situaţii strategice mai importante, și anume : punerea în aplicare a planului de campanie ; situaţia care se crease în urma ofensivei inamicului în Dobrogea ; situaţia creată prin forțarea apărării Carpaţilor şi Dunării de către inamic. Planul de campanie prevedea pe frontul transilvan acțiunea con- centrică a unor grupări de forte separate, la distanțe mari si prin zone muntoase întinse. În aceste împrejurări era necesară — și acest lucru s-a prevăzut prin grafic în planul de campanie — o înaintare rapidă pentru a întruni grupurile respective pe un front mai scurt, proporţional cu posibilitățile lor. Avînd in vedere că initial inamicul era mai slab în Transilvania, printr-o dezvoltare impetuoasă a ofensivei se sconta a se ajunge pe un aliniament tare de teren, cum erau Munţii Apuseni sau cel putin cursul mijlociu al Mureşului, fapt ce ar fi permis ulterior trupelor române să facă fata în condiții mai bune ripostelor adversarului (în august 1916 frontul celor 3 armate măsura peste 950 km; pe alinia- mentul Mureșului mijlociu s-ar fi redus la 250 km). În condiţiile in care raportul de forte se schimbase în favoarea ina- micului, trupele noastre au fost nevoite să adopte apărarea strategică. Folosind cu indeminare avantajele zonelor muntoase, manevrind cu îndrăzneală, combinind rezistența fermă pe poziție cu dese si puternice riposte ofensive, armatele române au respins prima încercare a trupelor Puterilor Centrale de a forţa bariera Carpaţilor, obtinind cel mai im- 574 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro portant succes strategic din întreaga campanie. Cu acest prilej s-a evidențiat necesitatea constituirii unor rezerve, care să intervină decisiv în sectoarele amenințate. Din analiza manevrei strategice pe direcții interioare din Muntenia, după forțarea Carpaţilor si a Dunării de către inamic, rezultă cu toată claritatea care erau condiţiile de reușită a acestei forme complexe de acțiune. O primă cerinţă era alegerea justă a direcției loviturii princi- pale, ceea ce însemna îndreptarea efortului pentru nimicirea celei mai periculoase grupări adverse. Comandamentul român a procedat just îndreptînd lovitura principală împotriva grupării inamice care venea dinspre sud şi care era cea mai periculoasă (Grupul Kosch); înfrin- gerea ei ar fi influențat profund ansamblul situației strategice de pe frontul român şi cel oriental. Altă cerință esenţială era realizarea pe direcția loviturii principale a unui raport de forte care să asigure nimicirea într-un timp cit mai scurt a grupării inamicului, înainte ca grupările celelalte să poată inter- veni și să devină la rîndul lor periculoase. Comandamentul român a sperat să realizeze această condiţie în primul rînd cu forțele proprii, dar și cu ajutorul trupelor ruse; deși comandamentul țarist nu și-a ma- nifestat voinţa de a lua parte efectivă la bătălie, trupele române au pus într-o situație foarte grea Grupul Kosch. Altă condiţie de reuşită a manevrei strategice pe direcții interioare era asigurarea libertății de acțiune a grupării principale de trupe române. Forţele insuficiente la dispoziţie nu au permis realizarea unui front constituit în fata Grupului Kosch și astfel inamicul, liber pe mișcări, a lovit în flanc si spate gruparea română de izbire. Experienţa armatei române a confirmat din nou că, oricit de strălucit ar fi aplicate unele cerințe ale manevrei strategice, este suficient ca una singură să nu fie realizată la timp pentru ca acțiunea să nu-și atingă scopul. Situaţii deosebite s-au creat pe frontul de sud, unde neconcordanta dintre scop, forte, spaţiu si timp a făcut ca în unele hotăriri luate să se repartizeze loviturii principale forțe mai puţine, iar loviturii secundare forte mai puternice, situații rezultate si ca urmare a neconcordantei intervenite deseori în relaţiile de comandament româno—ruse. În cadrul celei de-a doua bătălii de la Jiu si a bătăliei de la Neajlov, Argeş s-au manifestat și anumite lacune în activitatea de comandament, fiind constatabile intirzieri în luarea deciziilor si in transmiterea ordinelor datorită lipsei informaţiilor despre adversar sau a unor aprecieri eronate asupra situaţiei și posibilităţilor acestuia. Deşi modul de aplicare a procedeelor de luptă folosite de coman- damentele marilor unități și unităților s-a dovedit deseori superior celui utilizat de comandamentele de la acelaşi nivel germane şi austro-ungare — cu toată experiența îndelungată de război a acestora —, s-a ridicat totuși problema optimizării soluțiilor tactice, pentru ca aceasta să co- respundă in mai bune condiţii caracteristicilor armamentului și tehnicii de luptă. În acest sens, în cadrul ofensivei eliberatoare din Transilvania trupele române au început să acorde o importanţă din ce în ce mai 575 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro mare focului si combinării acestuia cu mișcarea, obţinînd astfel rezultate favorabile în situații tactice dificile. In hotărîrile comandanților de la toate esaloanele tactice s-a re- marcat preocuparea crescîndă de a folosi judicios manevra de forte și mijloace, loviturile frontale fiind combinate cu învăluiri şi întoarceri, cu acțiuni pe direcţii, infiltrări şi pătrunderea în spatele dispozitivului inamic. De asemenea, comandanții români, folosind cu iscusintä avantajele oferite de acoperiri şi terenul accidentat, au căutat si, de multe ori, au reuşit, realizarea surprinderii inamicului, prin atacuri neașteptate. Cele mai elocvente exemple le constituie declanșarea ofensivei de eliberare a Transilvaniei si angajarea bătăliei de la Arges, Neajlov, nesesizate de Marele Cartier General german şi de statele-majore ale armatelor 9 ger- mana si Grupului de armate feldmaresal Mackensen. Dispozitivele de lupta realizate au corespuns in general conditiilor concrete, punindu-se un accent deosebit — atit în ofensivă, cit si in apărare —- pe constituirea grupurilor şi detasamentelor mixte, în compunerea cărora erau destinate forte şi mijloace diferite si armament de toate categoriile, ceea ce le asigura un caracter larg autonom din punct de vedere tactic. Nu de puține ori, comandamentele române au reuşit, datorită ho- taririlor si măsurilor preconizate, să dejoace planurile elaborate de inamic. Putem aminti în acest sens exemplul Diviziei 22 infanterie, pe timpul apărării Carpaţilor, care, repliindu-si forțele în ascuns si în mod organizat pe un aliniament de apărare din adincime, l-a obligat pe ad- versar să-și dezvolte, în gol, efortul planificat. Menţionăm si vigoarea, măiestria deosebită si competența generalului Eremia Grigorescu, care a condus Divizia 15 infanterie în apărarea pasului Oituz. Prin dispunerea raţională a forțelor si mijloacelor si prin misiunile precise stabilite sub- ordonatilor, acesta a reușit să organizeze o apărare dirză, cu un sistem de foc închegat. Toate încercările inamicului — mult superior în oameni şi tehnică de luptă — de a pătrunde în sudul Moldovei pe această direcție au eşuat. În activitatea comandamentelor române — ca, de altfel, şi în cadrul altor armate participante la război — au existat și deficienţe sau erori. În cadrul cooperării, cea mai gravă a fost lipsa de coordonare între infanterie si cavalerie, care a adus multe prejudicii trupelor noastre atît în ofensivă, cit şi în apărare. S-au făcut simțite lipsuri în coordonarea acțiunilor tuturor elementelor de dispozitiv în timp şi spaţiu şi cu grupările vecine. Cautindu-se evitarea sablonismului și sche- matismului, uneori se abuza de constituirea prea multor detașamente, ceea ce ducea la farimitarea forțelor sau la dispunerea prea multor trupe în cadrul esalonului întîi, făcîndu-le vulnerabile față de arma- mentul automat și de focul artileriei de care inamicul dispunea din belșug ; totodată, rezervele plasate prea înainte erau angajate încă de la început şi nu aveau libertatea de acțiune necesară. S-au mai înre- gistrat lipsuri, mai ales în perioada de început a războiului — de altfel rapid remediate ca urmare a acumulării experienței —, în alegerea po- 576 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro zitiilor de apărare si în trasarea transeelor, precum si în inchegarea unui sistem unitar între lucrările genistice şi focul de toate categoriile. Pe parcursul desfășurării campaniei, comandamentele române au optimizat modul cum se organizau şi executau introducerea în luptă a forţelor din adincime în cadrul ofensivei sau contraatacurile pe timpul ducerii apărării, evitindu-se ca acestea din urmă să se realizeze cu forțele esalonului intii, frontal, fără sprijin de foc de artilerie eficace şi înainte ca inamicul să fi fost oprit. O cauză principală a lipsurilor din domeniul organizării și desfă- şurării cooperării isi are originea în deficiențele în asigurarea legături - lor, în dispunerea si funcționarea punctelor de comandă, în cunoașterea şi aplicarea riguroasă a principiilor de conducere a războiului, de reali- zare deplină a unităţii de concepție şi acţiune. Punctele de comandă la diferite eşaloane (batalioane, divizii, grupări, armate) au fost alese şi stabilite în teren, astfel încît să se asigure conducerea operativă a trupelor din subordine şi să se dea posibilitatea realizării rapide şi oportune a tuturor legăturilor între unităţi, precum si dintre acestea si marile unități. Totodată, s-a avut în vedere ca prin poziția lor — dis- tanta fata de mijloacele de foc ale artileriei inamice si fata de liniile înaintate ale trupelor proprii, situarea corespunzătoare în propriul dis- pozitiv fata de unităţile si subunitățile în subordine ș.a. — punctele de comandă să ofere posibilitatea evaluării imediate si corecte a situației inamicului și a evoluției de ansamblu a operaţiilor. Dacă sub aceste aspecte, rezolvările date alegerii și stabilirii punc- telor de comandă au fost în general corecte şi realiste, sub aspectul asigurării legăturilor cu forțele din subordine au fost intimpinate o serie de greutăți generate de lipsa mijloacelor de transmisiuni. Astfel, din cauză că nu au fost transmise la timp unele ordine de operaţii sau alte dispozitiuni, au survenit adesea intirzieri sau aminări în declanşarea unor operaţii. Prima conflagrație mondială fiind prin excelență un război de coaliție, relațiile de comandament între armatele beligerante au căpătat o importanţă deosebită, iar experiența dobindita in acest domeniu a îm- bogatit gindirea şi practica militară universală şi naţională cu noi con- cluzii si invataminte. Coordonatele cooperării militare dintre România si Antantă s-au cristalizat în anii 1914—1916, conducerea politică a statului român avînd ca obiectiv fundamental crearea cadrului și condiţiilor externe favorabile în vederea trecerii cu hotărire la lupta de eliberare a teritoriilor româ- nesti aflate sub dominația Imperiului austro-ungar. Convenţia militară, care însoțea Tratatul de alianţă dintre România si Marea Britanie, Franța, Rusia si Italia din 4/17 august 1916, preciza, pe planul operaţiilor militare, participarea României la război numai împotriva Austro-Ungariei, precum și colaborarea cu celelalte armate aliate în acest sens. Din punct de vedere doctrinar era foarte importantă 577 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro stipulatia care prevedea că relaţiile între aceste armate vor fi de colabo- rare, iar nu de subordonare, fiecare din ele pastrindu-si „comandamentul lor propriu, zona lor de operațiuni distinctă și o independenţă totală în conducerea operaţiunilor“ *°. O altă consideraţie vizează conducerea de către comandamentul suprem român a forțelor participante la acţiunile comune duse de armatele române și ruse în campania din 1916. Prin planul iniţial de campanie, cu care aliații s-au declarat de acord, România dispunea de comandament militar propriu, iar trupele ruseşti de pe frontul din Dobrogea acționau sub conducerea acestuia. Cind situația pe frontul de sud s-a deteriorat și efectivele rusești pe acest front au sporit, iar ma- joritatea forțelor române a fost dirijată spre frontul din Transilvania, s-a constituit Armata de Dobrogea, sub comanda generalului A. M. Zaion- cikovski, şi, ulterior, Armata de Dunăre, cum era denumită în docu- mentele militare rusești, sub comanda generalului V. V. Zaharov. Dar existența acestui comandament militar interaliat nu a stirbit preroga- tivele conducerii militare naţionale, nici atribuţiile cadrelor armatei române în organizarea și ducerea cu succes a acţiunilor de luptă. Pornind de la aceste stipulatii cooperarea de arme româno-aliată în campania din 1916 a avut o anumită importanţă politică, morală si mi- litară în luptele purtate de armata noastră în această etapă a războiului. Dar rolul ei putea să fie mult mai mare în timpul acestei campanii dacă s-ar fi respectat prevederile Convenţiei militare, care a pus bazele acestei colaborări. Efectivul modest al forţelor ruse destinate sprijinirii României şi intensitatea scăzută a participării lor în luptă au‘afectat puternic cooperarea militară dintre cele două țări şi armate. Aceste lipsuri au fost agravate de tergiversarea și tărăgăneala cu care forțele ruse erau aduse pe front şi introduse în luptă. Totodată, Armata aliată de la Salonic nu a întreprins ofensiva de amploare şi energică prevăzută în Convenţia militară, care urma să dea o lovitură puternică forțelor bulgaro—turce. În acest fel România a fost nevoită, în campania mili- tară din 1916, să ducă aproape singură povara războiului pe două fronturi, să dea un greu tribut de singe, să sufere pierderi materiale considerabile şi să suporte consecințele invaziei inamice pe o mare parte a teritoriului național. În ansamblul ei, campania anului 1916 s-a arătat a fi fost deosebit de fecundă pe planul invatamintelor de ordin politic si mai ales militar. Toată această bogată experiență acumulată avea să fie inteligent si res- ponsabil valorificată de factorii de conducere din România în etapa ime- diat următoare. În scurtă vreme, armata a fost reorganizată în lumina experienţei cîmpului de luptă și a cerințelor războiului modern. Economia țării a fost pusă integral în slujba efortului de eliberare. Relaţiile de # Colonel Ion Cupsa, op. cit., p. 178. 578 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro colaborare cu aliații au cunoscut o ameliorare, care s-a rasfrint în special în dotarea corespunzătoare a unităţilor si marilor unități române. Roa- dele acestei reorientări nu se vor lăsa așteptate. Peste 6 luni numai, în vara anului 1917, o armată renăscută, viguroasă și plină de avint, va zdrobi, ca de atitea ori în încercatul nostru trecut, forțele armate coalizate ale inamicilor din blocul Puterilor Centrale, în teribilele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Totodată, concluziile si invatamintele desprinse din analiza opera- tiilor desfăşurate în campania anului 1916, a caracteristicilor lor, au contribuit la îmbogățirea cu elemente nci și de valoare a doctrinei mili- tare românești în general, a tradiţiilor luptei întregului popor pentru apărarea patriei în special. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Arh. C.C. al P.C.R. Arh. M.A.E. Arh. M.ApN. Arh. St. Buc. BARSR BMMC AI AIIN AMS ‘ AO ASR ASRS CL DAD LIP NRR RvA RvC RESEB RH RIAF RM RRE RRH RSRTA SMMIM „Studii“ TB 580 ABREVIERI BIBLIOGRAFICE I. ARHIVE, BIBLIOTECI Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Roman Arhiva Ministerului Afacerilor Externe Arhiva Ministerului Apărării Nationale Arhivele Statului Bucuresti Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România Biblioteca Muzeului Militar Central II. PERIODICE „Anale de istorie“ „Anuarul Institutului de istorie naţională“ Cluj „Anuarul Muzeului judeţean Suceava“ „Arhivele Olteniei“ „Anuarul statistic al României“ „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială“ „Convorbiri literare“ „Dezbaterile Adunării Deputaţilor“ „Lupta întreguiui popor — Revistă română de istorie militară“ „Noua Revistă Română“ „Revista artileriei“ „Revista cavaleriei“ „Revue des études sud-est européennes“ „Revue historique“ „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie“ „România militară” „Revista România Eroică“ „Revue Roumaine d'Histoire“ „Revista subofiterilor reangajati din toate armele“ „Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară“ „Studii. Revistă de istorie“ d „Țara Birsei“ https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro III. CULEGERI DE DOCUMENTE, LUCRARI GENERALE, Cartea roșie austro-ungară DDSR Documente străine File MOEI RRM 1918 la români CULEGERI DB STUDII — Cartea roşie austro-ungară. Documente diplomatice pri- vitoare la relaţiile dintre Austro-Ungaria și România în perioada de la 22 iulie 1914 pind la 27 august 1916, Bucuresti, 1917. Documents diplomatiques secrets russes 1914—1917 d’après les archives du Ministère des Affaires Etran- gères à Pétrograd, Paris, 1928. Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, Documente străine despre lupta poporului român pentru fdurirea statului naţional unitar, Cluj-Napoca, 1980. File din istoria militară a poporului român, Bucureşti, vol. 2, 1974, vol. 7, 1980, vol 10, 1982, vol. 11, 1983. Mejdunarodniie otnoseniia v epohu imperializma, Moskva—Leningrad, 1935. România in războiul mondial (1916—1919). 1918 la români. Desăvirșirea unităţii national-statale a poporului român. Documente externe (1879—1918), vol. I—II, Bucuresti, 1983. https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro INDICE * A Abisinia : 20 Abrud (jud. Alba): 217, 299 Academia de Război din Viena : 447 Academia Mihăileană : 188 Academia Română : 75, 161, 197, 261, 490 „Acțiunea națională“, organizaţie politica: 92, 94, 97 Aden, golf: 21 „Adevărul“ (Arad), ziar: 54, 99 »Adevdrul" (Bucuresti), ziar: 52, 74, 261 Adige, fluviu: 141 Adincata, azi Adinca (jud. Dimbovita): 519 Adjud: 279, 535, 541 Adrianopol, azi Edirne: 33, 34, 188, 250, 371 Adunaţii-Copăceni (jud. Giurgiu): 506, 511, 518 Adunatii Sirbeni, azi Sirbeni (jud. Teleor- man): 500 Afganistan: 18, 21 Africa: 1, 13, 16, 20, 28, 142, 144 Africa ecuatorială franceză: 21 Africa germană de sud-vest: 21, 142 Africa occidentală : 21 Africa occidentald englezd: 21 Africa orientală: 21 Africa orientală germană (Africa germană de est): 21, 142 Afumaţi (jud. Teleorman): 507 Agadir: 31 Aita Mare (jud. Covasna): 324 Aiud (jud. Cluj): 221 Akadinlar, azi Dulovo: 349 Alaska: 22 * Întocmit de dr. Dorina Rusu. Alba Iulia: XVII, 94, 179, 254, 299 Alba Superioară, fost comitat: 99, 190 Albani, Tiron: XX, 54, 99 Albania: 33, 38, 137, 250, 430 Albesti (jud. Arges): 413, 414 Alekseev, Mihail Vasilievici, general rus: 146, 147, 148, 214, 357, 380, 381, 382, 449, 520 Alexandrescu, Stelian, locotenent-colonel: 291 Alexandria: 245, 369, 485, 494, 495, 501, 505 Alexeni (jud. Ialomiţa): 527 Algeria: 21 Algesiras : 30, 31 dleyă : 149 Aliev, Eris Khan, general rus: 535 Aliman (jud. Constanta): 370 Alimdnesteanu, Pia: XX Alimdnesti (jud. Olt): 472, 495; pădure: 495 Alion, deal: 304, 305, 475 Alpi, munti: 135 Alsacia : 8, 38, 127 Alunis, culme: 278 Amaradia, riu: 466 America: 1, 48, 144, 264; ~ Centrală: 20; ~ Latina: 20; ~de Sud: 20 „America“ (Cleveland, Ohio), ziar: 76 Amsterdam : 6 Amzacea (jud. Constanta): 370, 372, 376 Anastasiade, Constantin, general de brigadă: 397 : Anastasiu, Alexe, locotenent-colonel: 126 Anastasiu, Ion, colonel: 446, 449, 451, 459; general: XXI 583 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Andonovici, D. I., colonel sirb: 236 Andreiasul de Jos (jud. Vrancea): 542 Angelescu, Constantin : 117, 258 Anghinesti (jud. Arges): 288 Anglia, vezi Marea Britanie Angola: 21 Aninoasa (jud. Arges): 414 Aninoasa (jud. Hunedoara): 303 Antanta: VIII, IX, X, XI, XII, XXII, 7, 14, 16, 18, 19, 22, 34, 37, 41, 68, 78, 82, 85, 87, 90, 91, 92, 94, 96, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 119, 126, 127, 133, 134, 137, 138, 139, 142, 144, 145, 146, 147, 148, 151, 152, 161, 162, 208, 212, 213, 216, 219, 220, 221, 245, 246, 250; 251, 258, 263, 264, 266, 309, 337, 381, 382, 559, 565, 572, 577 Antanta Cordială : 16, 18 Antoneanu, Dumitru : sublocotenent: 403 Antonescu Emanoil: 97 Antonescu, Ilie, colonel: 361 Antonescu, Petre: 52 Antonescu, Victor: 146, 258 Anvers: 129, 157 Apahida (jud. Cluj): 270 „Apărarea naţională“, organizaţie politică sirbă: 37 „Apărarea natională“ (Bucureşti), ziar: 73 Apărările sub apă: 231 Apostol, virf: 424 Apponyi, Albert, conte : 70 Apta At: 358 . Arabagi, azi Haţeg (jud. Constanta): 361 Arabagilar : 353 Arabia: 21 Arad: 73, 77, 99, 198, 308, 393 Arcanul, munte: 441, 443, 444, 445, 456, 460 Archiud (jud. Bistrița-Năsăud): 286 Ardeal, vezi Transilvania „Ardealul“ (Caracal), ziar: 96 Ardeni, munți: 128 Argeș, rîu şi vale: 123, 216, 240, 324, 391, 416, 433, 435, 467, 469, 485, 436, 487, 490, 492, 493, 495, 498, 500, 501, 504, 507, 508, 511, 513, 514, 515, 516, 517, 518, 519, 520, 521, 522, 523, 524, 525, 526, 527, 552, 554, 555, 568, 575, 576; judet: 173 Argeselul, riu si vale: 406, 407, 40S, 410, 413, 414 Arghir, Vasile, soldat: 278 Arghirescu, Nicolae, general de brigadă: 341, 348 Arghirovici, Ioan: 61 Arhanghelsk : 120, 555 Arion, Constantin C.: 87 Armata 1 romand: 216, 217, 218, 219, 221, 226, 227, 231, 233, 238, 240, 243, 245, 268, 275, 294, 295, 297, 299, 301, 304, 584 305, 306, 310, 311, 315, 316, 317, 335, 356, 358, 363, 364, 369, 389, 392, 393, 394, 414, 416, 430, 432, 436, 437, 444, 445, 446, 447, 448, 454, 458, 459, 460, 467, 469, 470, 474, 478, 479, 490, 491, 494, 495, 499, 501, 503, 506, 511, 515, 516, 522, 527, 528, 530, 533 Armata 2 română : 216, 217, 219, 221, 227, 231, 233, 238, 239, 243, 245, 273, 287, 288, 292, 293, 294, 295, 297, 298, 299, 306, 308, 309, 310, 313, 314, 315, 316, 317, 320, 321, 323, 326, 328, 331, 333, 335, 358, 364, 369, 370, 371, 373, 389, 390, 392, 397, 399, 400, 403, 406, 408, 411, 413, 414, 416, 417, 432, 462, 503, 527, 528, 530, 531, 533, 534, 539, 541, 542, 543, 544, 545, 548, Armata 3 română : 122, 216, 217, 227, 241, 245, 293, 338, 342, 344, 345, 347, 348, 349, 350, 352, 353, 355, 334» 391: 435, 449, 471, 498, 518, 226, 268, 296, 311, 322, 361, 391, 410, 491, 535, 549 231, 346, 356, 364, 365, 366, 367, 368, 370, 371, 373 Armata de Dobrogea: 355, 357, 358, 360, 361, 362, 364, 365, 366, 367, 371, 373, 374, 376, 378, 578 Armata de Nord: 216, 217, 219, 221, 226, 227, 231, 233, 238, 243, 245, 275, 277, 278, 281, 282, 283, 284, 286, 287, 288, 289, 294, 297, 309, 311, 320, 322, 323, 324, 326, 328, 334, 335, 364, 389, 390, 391, 392, 420, 422, 423, 425, 426, 436, 462, 490, 492, 533 359, 370, 222, 268, 285, 310, 333, 417, 482, Armata 1 austriacă, vezi Armata 1 austro- 250, ungară Armata 7 austriacă, vezi Armata 7 austro- ungară Armata 1 austro-ungară: 248, 249, 253, 254, 255, 270, 271, 272, 278, 285, 286, 287, 306, 308, 309, 311, 320, 323, 326, 386, 387, 388, 392, 525, 536, 537, 539 Armata 2 austro-ungard: 248 Armata 4 austro-ungară : 248 Armata 7 austro-ungară: 248, 249, 253, 271, 281, 284, 306, 308, 309, 536 Armata 12 austro-ungară : 248 Armata de Sud austro-ungaro-germană : Armata 3 bulgară : 146, 236, 253, 255, 347, 352, 360, 362. 363, 366, 367, 374, 481, 507 Armata de la Salonic: 151, 371 Armata de Orient: 389 Armata 5 franceză : 128 Armata 8 germană: 247 Armata 9 germană: 247, 272, 287, 308, 309, 311, 313, 314, 315, 318, 322, 323, 324, 328, 331, 332, 336, https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 284, 319, 458, 250, 388, 248 343, 371, 306, 320, 369, 384, 385, 386, 387, 388, 389, 392, 393, 400,430, 449, 450,462, 466, 471, 481, 483, 486, 487, 491, 498, 506, 507, 530, 533, 536, 537, 539, 542, 576 Armata 10 gamand: 247 Armata 12 germand: 247 Armata 2 italiand: 247 Armata 3 italiană : 247 Armata 1 rusä: 247 Armata 2 rusă: 247 Armata 3 rusă: 247 Armata 4 vusä: NXVII, 247, 533, 535, 536, 539, 540, 541, 543, 544, 549 Armata 5 rusă: 247 Armata 6 rusd: 247, 533, 535, 536, 539, 540, 541 Armata 7 rusă: 248 Armata 8 rusă: 248 Armata 9 rusă: 248, 277, 283, 287, 333, 390, 436, 461, 462, 519, 533, 534, 544 Armata 10 rusă: 247 Armata 11 rusä: 248 i Armata rusd de Dunäre: 378, 481, 486, 492, 507, 530, 535, 542, 578 Armdseni (jud. Harghita): 280 Armeanul, munte: 435 Arpad : 169 Arpasu de Sus (jud. Sibiu): 320 Arsenalul armatei : 59, 60, 117 Arsenalul flctilei de la Galati: 60 Arsenalul marinei de la Galati: 58, 60 Arseni (jud. Gorj): 450, 460 Arsuri (jud. Gorj): 456, 460 Arsita Mocanului, deal: 549 Artois: 129, 134, 139 Arca (jud. Vrancea): 543 Arz, Arthur, baron von Straussenbure, general austro-ungar: 249, 253, 270, 307, 322, 386 Asan I: 171 Asdnesti, dinastie: 171 Asău (jud. Bacău): 284 Asia: 1, 8, 12, 16, 18, 20, 21, 144; ~ Mica: 233 Asiago: 141 Aslan, Mihail, general de divizie: 342, 344, 349, 355, 364 »Asociatiunea tucovineană“ : 96, 197 wAsociatiunea nationald arddand pentru cultura si conservarea poporului roman" : 197 „Asociatiunea pentru cultura poporului roman din Maramures: 197 Astra" (,,Asociafiunea transilvană pentru literatura română si cultura poporului voman"): 73, 197 Ateneul Român : 96, 97 Atlantic, vezi Oceanul Atlantic Aia, riu: 279 Australia: 22 Austria: 34, 81, 156, 193, 264 Austro-Ungaria: XI, XII, XXVIII, 6, 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 25, 30, 31, 32, 33, 34, 36, 37, 38, 42, 43, 47, 54, 59, 65, 68, 69, 78, 79, 80, 82, 92, 97, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 111, 112, 120, 126, 127, 131, 135, 145, 148, 149, 157, 160, 162, 200, 201, 205, 206, 208, 210, 212, 213, 216, 218, 236, 252, 257, 258, 260, 261, 262, 264, 265, 266, 276, 337, 425, 524, 558, 563, 564, 565, 577 Averescu, Alexandru, general de divizie: 94, 129, 139, 273, 288, 293, 333, 357, 363, 364, 365, 366, 368, 369, 373, 390, 411, 414, 519, 533, 534, 548, 549, 574 Avrig (jud. Sibiu): 294, 295, 297, 298, 305, 312, 315, 317, 318 Aiuga (jud. Prahova): 397, 399, 400 B Baba, -rale: 437 Babadag (jud. Tulcea}: 345, 378 Babarunca, vale: 290 Babele, azi Neajlo-ru (jud. Giurgiu): 508, 514, Sic Babes, Vincențiu : 198 Bacalbasa, Constantin: XX Bacău : 390, 462 Baciu, baltă: 122, 361, 376 : Bahma, riu: 304 Bahrein : 21 Baia (jud. Suceaya): 170 Baia de Aramă (jud. Mehedinţi): 446 Baia de Fier (jud. Gorj): 470 Baiul, munți: 288 Balbunar, azi Kubrat: 255 Balcani, vezi Peninsula Balcanică Balcic : 341, 346 Balea, Victor, elev-plutonier: 320 Baloteşti (jud. Bacău): 543 Balș (jud. Olt): 472, 473 Baltica, vezi Marea Baltică Banat: 43, 47, 55, 70, 72, 75, 109, 146, 160, 169, 189, 191, 196, 197, 198, 200, 201, 205, 208, 216, 217, 218, 241, 250, 261, 299, 308, 447, 564 Banatul de Severin: 171 Banca Angliet: 113 Banca d'Italia: 113 Banca Națională a României: 112, 113 Banu, Anastasie, locotenent: 424 Banu, Constantin: 87 Barabas, deal: 326 Baraolt (jud. Covasna): 293, 326; muntii ~: 277, 288, 310, 311 Barcani (jud. Covasna): 289 Barițiu, George: 157, 189, 198 585 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bartolomeu, gară: 327, 329 Barwick, Dub Arnold von, colonel austriac: 254 Basarab I „Întemeietorul“ : 171 Basarabescu, Grigore, general de brigadă: 494 Basarabescu, Ioan, general de brigadă: 341, 353 Basarabia : 47, 49, 53, 55, 56, 72, 102, 108, 145, 147, 148, 183, 188, 191, 199, 263. Basel: 6 Basilescu, Nicolae: XXII Basra: 142 Batalionul de miliții „Argeș“: 240, 430 478, 485 Batalionul de miliții „Calafat“: 241, 478 Batalionul de miliții ,,Dimbovita’ : 240 Batalionul de miliții „Dolj“: 446, 459 Batalionul de miliții „Gorj! : 459 Batalionul de miliții „Ilfov“ : 242 Batalionul de miliții „Mehedinti“ : 446 Batalionul de miliții „Muscel“ : 242 Batalionul de miliții „Olt“ : 242, 369, 484, 485 Batalionul de miliții, Radu Negru“ : 240, 430 Batalionul de miliții „Romanați“ : 478 Batalionul de miliții „Rovine“ : 446, 478 Batalionul de miliții „Teleorman“ : 242 Batalionul de miliții „Vasile Lupu“: 350 Batalionul de miliții „Vlașca“ : 242, 484 Batalionul 76 miliții: 354 Batalionul 1 geniu: 487 Batalionul 4 artilerie pedestră bavarez :271 Batalionul 12 vindtori bavarez: 454 Batalionul 4 cicliști german: 386 Batalionul 5 cicliști german : 386 Bateria de mare: 481 Bateria mortiere „Radu Negru“ : 340 Bateria 2 tunuri „Principele Carol“ : 340 Bateria 3 tunuri ,,Smirdan“ : 340 Bateria 4 tunuri „Opanez“ : 340 Bateria 5 tunuri ,,Pleuna“ : 340 Bateria 6 tunuri „Călugăreni“ : 340 Bateria tunuri „Mihai Viteazul" : 340 Bateria tunuri „Principesa Ileana“ : 340 Bateria tunuri „Regele Carol“ : 340 Bateria tunuri „Ștefan cel Mare“: 340 Battenberg, Alexander: 13 Bazargic, azi Tolbuhin: 63, 122, 219, 245, 337, 338, 339, 341, 342, 343, 345, 346, 348, 349, 352, 353, 354, 355, 356, 357, 366, 382 Bäbäita (jud. Teleorman): 505 Bddeanca, vale: 407 Bddeni (jud. Arges): 503 Bddescu, Bucur, locotenent-colonel: 305 Bdiasu, riu: 436 Băicoianu, Aurel, căpitan: 496 Băilești (jud. Dolj): 245 Bălan, Ioan, maior: 545 586 Bălăria, azi Valea Plopilor (jud. Giurgiu): 503, 506, 507, 508, 511, 512, 514, 515 Bălăușeri (jud. Mureş): 249 Bălcescu, Nicolae: 192 Băldescu, Radu, locotenent-colonel: XXI Bältäretu, Dumitru, colonel: 295 Băncilă, Ion, maior: 412 Băneasa (jud. Giurgiu): 245 Băneşti (jud. Giurgiu): 508, 513, 514, 517 Bărbătenii de Sus (jud. Hunedoara): 303 Bärcuf (jud. Brasov): 272, 309, 322 Beclean (jud. Brasov): 295, 297 Békérsamson : 149 Békéscsaba: 217, 218, 221 Bejan, Dionisié: 53 Bela: 169 Belaev, Mihail Aleksandrovici, general rus: 461, 468, 469, 514, 521 Beldiman, Alexandru V.: 52, 105 Belene, canal: 255, 369, 485 Beleti (jud. Arges): 499 Belgia: 21, 37, 41, 126, 128, 262, 263 Belgrad : 12, 32, 37, 77, 78, 132, 137 Below, Otto von, general german: 247 Belucistan: 21 Berchtold, Leopold, conte von: 82, 99, 101 Berger, Andreas, colonel austriac: 254 Berindei, Ion D.: 52 Berlin: 9, 12, 14, 34, 36, 76, 79, 82, 101, 102, 105, 107, 108, 136, 141, 157, 199, 252, 265 Berthelot, Henri Mathias, general francez: XXVII, 375, 378, 380, 415, 428, 435, 438, 439, 449, 451, 468, 469, 514, 519, 521 Berzasca (jud. Caras-Severin): 394, 475 Besteloaia, azi Sälcioara (jud. Dimbovita): 518 Béthlen, Gabriel : 179 Bethlen, Istvân : 205 Bethmann-Hollweg, Theobald von: 101 Beuca (jud. Teleorman) : 498 Beyens, Eugen Frhr. von: 262 Biala : 255, 481 Bicaz (jud. Neamţ): 279, 283; riu şi vale: 123, 238, 254, 269, 279, 334, 390, 461, 462; pas: 254, 386 Bicazu Ardelean (jud. Neamţ): 279 Biharia (jud. Bihor): 169 Bihor, fost comitat: 47 Bilbor (jud. Harghita): 243, 278, 282, 285, 386, 390 Birmania : 21 Bismarck, arhipelag: 22 Bismarck, Otto print von: 8, 9, 12, 13 Bistricioara (jud. Neamţ): 262; riu si vale: 123, 239, 279, 390, 461, 462; virf: 250 „Bistriţa“, canonieră: 231 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bistrița (jud. Bistriţa-Năsăud): 177, 218 276, 281; rîu şi vale: 123, 272, 277, 279, 283; munți: 254, 279 Bixad (jud. Covasna): 282 Bida, “virf: 279 Bilta (jud. Gorj): 450 Birlad (jud. Vaslui): 202 Birsa, depresiune: 281, 288, 292, 293; vale: 403, 405 Birsesti (jud. Arges): 437, 503 Birsesti (jud. Gorj): 450, 454 Birsesti (jud. Vrancea): 541 Bivzeiul (de Pădure) (jud. Gorj): 470 Bisca Chiojdului, riu şi vale: 530 Bisca Mare, riu şi vale: 239, 289 Bisca Mică, riu si vale: 239, 289, 461, 462 Bisce. vezi Bisca Mare si Bisca Mică Bisceni (jud. Buzău): 530 Bitca Arsurilor, deal: 278 Bitca Carelor, deal: 549 Blaj (jud. Alba): 73, 97, 157, 190 Blaju (jud. Arges): 437 Blejesti (jud. Teleorman): 505, 507 „Bleriot“, tip de avion: 58 Blondel, Emil: 110 „Bliicher“, crucișător: 144 Blicher, Evelyn : 264 Boascic, azi Dunărea (jud. Constanta): 375, 380 Bode, Johann, colonel german: 358, 361 Bodoc, munţi: 281, 282, 283, 310 Boehni-Ermolli, Eduard von, general austriac: 248 Bogdan I: 171 Bogdânești (jud. Bacău): 421 Boholt (jud. Braşov): 295, 296 Boia (jud. Gorj): 470 Boian, Octav, colonel: 279 Bois-lc-Comte, Charles Joseph: 188 Boisoara (jud. Vilcea): 320 Boita (jud. Sibiu): 315, 317 Bojdani (sect. agr. Ilfov): 528 Bolbosi (jud. Gorj): 476 Bolgrad, fost județ: 199 Bolintinul din Vale (jud. Giurgiu): 515, 529 Bolovänis (jud. Bacău): 279 Bora, -riri: 443 Bordești (jud. Vrancea): 541 Borosneu Mare (jud. Covasna): 289 Borscc (jud. Harghita): 243, 282 Bosfor : 13, 32, 42, 109, 112, 134, 162 Bosnia: 11, 30, 31, 32, 65, 131 Boteni (jud. Arges): 503 Bothmer, Felix von, general german: 248 Botirläu (jud. Vrancea): 541 Boureanu, Gheorghe, general de brigadă: 342 Bradu (jud. Arges): 499, 503 Bradu (jud. Sibiu): 301 Bragadiru (jud. Teleorman): 245, 484, 485 Bragadiru (sect. agr. Ilfov): 506, 511 Bran (jud. Brasov): 291, 298, 326, 329, 388, 405, 406, 409, 416, 458, 503; deal: 291; pas: 123, 239, 254, 324, 330, 394, 403, 405, 409, 462 Branistea (jud. Giurgiu): 518 Braniste, Valeriu: 53 Brasov: 73, 190, 233, 243, 254, 272, 273, 288, 291, 292, 293, 295, 299, 312, 323, 324, 327, 328, 330, 331, 332, 385, 394, 409, 568 Brates (jud. Neamt): 279 Bratia, vale: 414 Bratocea, pas: 123, 239, 290, 461, 462; munți: 298 Brddeni (jud. Sibiu): 286, 320 Brădiceni (jud. Gorj): 449 Brăila: 95, 202, 540, 541, 551, 569 Brănești (jud. Dimbovita): 516 Bränistari (jud. Giurgiu): 506 Brătești (jud. Bacău): 284 Brătești (jud. Dimbovita): 518 „Brătianu“, monitor: 231 Brătianu, Ion I.C.: 42, 52, 68, 79, 80, 81, 82, 88, 94, 95, 97, 100, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 114, 145, 146, 148, 151, 257, 258, 363, 563 Brätinoaia, pisc: 407 Brebeni (jud. Olt): 472 Breisen, R. von, colonel german: 123 Brenta, rîu: 141 „Breslau“, crucișător: 144 Brest-Litovsk, azi Brest: XVI Brestovene : 255 Breţcu (jud. Covasna): 280; munţi: 280, 419, 420 Brezoiu (jud. Vilcea): 317, 430, 432, 433 Brezoiul, virf: 426 Briand, Aristide: 145, 146, 262 Brigada 1 artilerie grea: 227 Brigada 2 artilerie grea: 227 Brigada 2 cavalerie: 296 Brigada 3 cavalerie: 296, 328 Brigada 4 cavalerie: 426 Brigada 1 cdldrasi: 226, 310, 312, 391, 430, 432 Brigada 2 cälärasi : 227, 245, 310, 313, 323, 331, 390, 414, 491, 516, 528 Brigada 3 cälärasi: 226, 296, 297, 310, 326, 328, 331, 390, 413, 491, 503, 528 "Brigada 4 cdldrasi: 226, 310, 390, 549 Brigada 5 cälärasi : 227, 341, 345, 353, 355, 358, 365, 371, 372, 544, 549 Brigada 6 cälärasi: 376 Brigada 1 infanterie: 240, 304, 437 Brigada 3 infanterie: 240, 430 Brigada 4/32 infanterie: 505, 507, 515 Brigada 5 infanterie: 324 Brigada 6 infanterie: 240 Brigada 7 infanterie : 242 Brigada 8 infanterie: 240, 290 587 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Brigada Brigada Brigada Brigada 330, Brigada Brigada Brigada 285, Brigada Brigada 508, Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada 535, Brigada Brigada Brigada Brigada 460 Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada 503, Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada Brigada gada Brigada 588 9 infanterie : 239, 290, 403 10/36 infanterie : 505, 507, 515 11 infanterie: 239, 288, 324, 326 12 infanterie : 332 13 infanterie : 14 infanterie: 15 infanterie : 422 16 infanterie : 17 imfanterie : 512, 513, 516 19 infanterie: 239, 289, 324, 238, 280, 490 238, 279 239, 280, 282, 285 242, 341, 372, 341, 358 19/40 infanterie: 507, 508 20 infanterie : 22 infanterie : 399, 403 444, 450, 459, 26 infanterie : 434 27 infanterie : 28 infanterie : 33 infanterie : 34 infanterie : 35 infanterie : 37 infanterie : 38 infanterie : 40 infanterie: 43 infanterie : 44 infanterie : 45 infanterie : 1 mixtă: 245 3 mixtd: 226 4 miată: 245, 5 mixtä: 341 6 mixta: 342 7 mixtd: 390, 536, 544, 545, 238, 279 238, 279 293, 505 293, 505 403 285, 423, 426, 421 377 242, 482, 483, 482 482 390 425, 461, 463, 548, 549 9/19 mixtă : 498, 499, 501, 503, 506, 514 12 mixtd: 326 15 mixtă : 390 21 miată : 240, 22 mixtà : 443, 447, 450, 443, 446 41 mixtă: 245 43 mixtà : 495, 1 rosiori: 472, 2 rosicri: 472, 505 3 roșiori : 482 4 rosiori: 324, 5 rosiori: 482 6 rosiori: 482 combinată : „Feldioara“ : Racovitä : 499, Serpescu : 500 496 491 473, 491, 500, 472, 491, 515 430 323 500 6 cavalerie austriacă : 296 8 alpină austro-ungară, vezi Bri- 8 munte austro-ungară 526, 460 437 384 459, 502, 1 cavalerie austro-ungară: 386 Brigada 61 infanterie austro-ungară: 285 Brigada 73 infanterie austro-ungară : 386 Brigada 74 infanterie austro-ungară: 386 Brigada 143 infanterie austro-ungară : 250, 254, 301 Brigada 111 infanterie austro-ungară : 250, 254, 271, 302, 309, 392, 393, 441 Brigada 145 infanterie austro-ungară : 254, 271, 309; 386 Brigada 210 miliții austro-ungard: 254 144 mixtd austro-ungară : 386 145 mixtă austro-ungară, vezi Bri- 145 infanterie austro-ungară 2 munte austro-ungară: 309, 386, 388, 393, 406, 430, 433, 434, 435 Brigada Brigada gada Brigada 387, Brigada 8 munte austro-ungară : 309, 328, 331, 386, 387, 405, 406, 407, 409, 410, 412, 491 Brigada 10 munte austro-ungară : 386, 387, 430, 433 Brigada Papp austro-ungară: 386 Brigada 1 infanterie bulgară : 255, 345, 347 Brigada 2 infanterie bulgară : 343, 354 Brigada 3 infanterie bulgară : 343, 353, 354 Brigada Bode germană: 358, 359, 360, 371, 376, 481 Brigada 26 cavalerie germană: 476, 477 Brigada 1 cavalerie landstrum husari: 271 Brigada 15 infanterie rezerv à germană : 435 Brigada 33 infanterie germană : 514 Brigada vinători munte germană: 388 Brigada 202 honvezi: 386 Brigada 1 infanterie rusd: 376 Brigada 2 infanterie rusd: 376 Brigada 16 landsturm munte ungară: 254, 281 Brigada 19 landsturm munte ungară: 254, 281, 297 » Bristol-Coandaé", tip de avion: 58 Brâncuşi, Constantin, 52 Brody (Brodi): 248 Brosteanu, Ernest, colonel: 361 Brostent (jud. Arges): 503 Broşteni (jud. Sibiu): 271 Broşteni (jud. Suceava): 278, 279, 462 Brusilov, Aleksei Alekseev, general rus: 141, 147, 248, 381 Bruteanu, Mircea: 326 Bruxelles: 6, 128, 157, 209 Bucata, deal: 312 Buchanan, George William sir: 110 Bucolia, munte: 443 Bucovina: 43, 47, 53, 54. 55, 70, 72, 76, 82, 92, 96, 97, 98, 101, 103, 104, 108, 109, 110, 123, 145, 148, 149, 159, 183, 188, 189, 191, 197, 200, 201, 207, 208, 210, 213, 248, 249, 250, 253, 255, 261, 277, 278, 281, 284, 380, 564 Bucur, Gheorghe, soldat: 423 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Bucureşti: XVI, XXI, XXIV, XXVIII, 15, 33, 34, 42, 50, 55, 60, 62, 65, 73, 75, 77, 78, 79, 82, 90, 91, 92, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 117, 12Q, 123, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 151, 160, 183, 189, 193, 197, 200, 201, 202, 205, 208, 212, 213, 218, 223, 225, 233, 236, 252, 253, 261, 263, 265, 277, 301, 363, 369, 375, 385, 388, 392, 401, 409, 430, 439, 447, 448, 467, 481, 483, 485, 486 487, 490, 492, 495, 498, 499, 501, 503, 505, 511, 513, 520, 523, 524, 525, 527, 529, 541, 568 Buda (jud. Giurgiu): 506, 511 Budacu, munte: 278 Budapesta : 37, 65, 69, 70, 72, 73, 76, 79, 99, - 101. 132, 157, 197, 200, 205, 206, 266 Budeni (jud. Giurgiu): 498, 501, 503, 506, 518 Budești (jud. Călărași): 503 Budila (jud. Brașov): 290, 326 Budiul, deal: 549 Bughea, deal: 412 Bulbucata (jud. Giurgiu): 506, 508, 511, 513, 514, 515, 516, 517 „Bulevard“, hotel: 94 Balgaria: XI, XII, XIII, 12, 13, 32, 33, 34, 35, 38, 41, 42, 63, 94, 101, 103, 107, 111, 119, 122, 134, 137, 142, 145, 147, 211, 212, 213, 214, 216, 217, 251, 252, 253, 255, 257, 264, 266, 337, 338, 342, 343, 346, 362, 374, 382, 524, 563, 564 Bumbesti, azi Bumbesti-Pitic (jud. Gorj): 443, 445, 447, 449, 450, 459, 460, 461 Bunesti (jud. Braşov): 324 Bunoaica (jud. Mehedinţi): 304 Burebista: VIII, 153, 165, 168 Burgas: 146 Burghele, Gheorghe, general de brigadă: 293 Burian, Stefan, conte von Rajecz: 99, 264 Busche, Haddenhausen, Hilmar von dem: 101 Busse, Hans von, general austro-ungar: 393 Busmeiul Mare, virf: 238 Busteni (jud. Prahova): 331, 400 Buta (jud. Arges): 505 Buieasa (jud. Teleorman): 507 Butescu, Mihail, maior: 405 Butesti (jud. Teleorman): 503, 511 Butimanu (sect. agr. Ilfov): 487 Buturugari (jud. Giurgiu): 501 Buzău, oraș: 95, 530, 533, 536, 537; rîu şi vale: 123, 239, 289, 333, 530, 533, 536, 555; munți: 530, 536, 537 Buzăul Mare, riu si vale: 289 Buzdugan, Ion: 72 C Cacaleti (jud. Arges): 503 Cacaleti, azi Izvoru (jud. Giurgiu): 245 Caceamac, azi Viişoara (jud. Constanța): 378 Cadorna, Luigi, general italian: 141 Cadrilater : 34 Cahul, fost judeţ: 199 Calafat (jud. Dolj): 241, 355 Calbor (jud. Braşov): 295, 296 Calea Griviței : 529 Calea Victoriei : 92 Caliacra, fost judeţ: 34 Camera Deputaţilor: 258 Camerun : 21, 31, 142 Canalul Minecii: 129 Canja, Lucretia: 295 Cantacuzino, Constantin: 182 Cantacuzino, Ion: 50, 91, 92 Cantacuzino, Mihail: 87 Cantacuzino, Serban: 182 Cantacuzino-Pascanu, Constantin: 258 Cantemir, Dimitrie: 182, 183 Cap: 29 Caporetto: 307 Caprivi, Georg Leo von: 15 Caracal (jud. Olt): 96, 472 Carachioi, azi Pelinu (jud. Constanta): 372 Caragele (jud. Buzău): 536 Caragiale, Ion Luca: 51 Caransebeș (jud. Caraș-Severin): 217, 218, 221, 270, 271, 299, 447, 448 Caraomer, azi Negru Vodă (jud. Constanţa): 122, 342, 357, 358, 359, 360 Carinthia : 135 Carol de Habsburg: 249, 307 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen: 34, 77, 79, 80, 97, 103 Carol I Robert de Anjou : 171 Caroline, arhipelag: 22 Carp, Petre P.: 52, 79, 80, 88, 258 Carpaţi, munţi: 47, 53, 70, 74, 75, 96, 99, 106, 107, 123, 128, 134, 141, 145, 158, 159, 163, 164, 169, 170, 171, 174, 179, 187, 196, 200, 209, 210, 217, 218, 219, 244, 249, 252, 253, 254, 257, 258, 268, 269, 270, 275, 277, 278, 288, 290, 308, 334, 335, 336, 337, 380, 382, 383, 384, 385, 386, 387, 389, 391, 392, 394, 400, 403, 415, 428, 441, 447, 449, 458, 460, 461, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 469, 491, 499, 500, 504, 519, 520, 521, 524, 525, 527, 542, 550, 558, 559, 560, 566, 567, 568, 569, 573, 574, 575, 576; ~de Curbură: 288, 290, 292, 298, 309, 386, 392, 394, 463; ~ Meridionali: 121, 255, 256, 257, 268, 269, 288, 308, 316, 322, 324, 386, 401, 421, 441, 457, 461, 481, 525, 527; ~ Nordici: 217, 332; ~ — Orientali (Răsăriteni): 121, 255, 256, 268, 269, 277, 283, 284, 287, 309, 417, 589 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro "462, 490, 534, 542, 554, 558; ~ Pădu- rosi: 168, 537. „Carzaţi“ (,,Iredenta română“ ), societate: 96, 197, 201 Carso, azi Kars: 135 Cartojani (jud. Giurgiu): 499, 500, 501, 505 „Casa de depuneri“ : 112 Castris, Matei, general de brigadă: 302, 312, 430 Casva (jud. Mureş): 285; piriu: 285 Cașin (jud. Bacău): 544, 549; riu si “zale: 238, 277, 386, 390, 421, 423, 426, 461, 462, 536, 555 Casolt (jud. Sibiu): 312 „Catargiu“, monitor: 231 Catrinari (jud. Suceava): 279 Cata (jud. Brasov): 326 »Caudron, tip de avion: 233 Cavour, Camillo Benzo: 196 Cazacul, virf: 397, 400 Cdiut (jud. Bacău): 548 Cälimänel: riu şi “ale: 279; munți: 279 Călăraşi : 378, 481, 482, 485, 486, 522 Cdlddraru (jud. Arges): 494, 498, 505 Cdlimani, munţi: 250, 254, 281, 282, 285, 311 Cdlimdnesti, deal: 437 Călinescu, Ioan, colonel: 473 Călugăreni (jud. Giurgiu): 267, 498, 499, 501, 514, 516, 518 Călugăreni (jud. Neamt): 245 Călugărul, azi Stejaru (jud. Giurgiu): 499 Călugărul, munte: 434, 435 „Căpitan Bogdan“, “vedetă: 231 „Căpitan Romano“, “vedetă: 231 „Căpitan Valter Mărăcineanu“, vedetă: 231 Căpitanul, deal: 407, 408 Căprăria (jud. Vrancea): 541, 542, 543; deal: 543 Cărbunarul, munte: 435 Cärbunarul Mare, deal: 412 Cărbunarul Mic, deal îi 412, 414 Cărbunești, azi Carbunesti-Sat (jud. Gorj): 470 Cărpiniș (jud. Braşo:r): 290 Căscioare (jud. Călărași): 213, 369 Cătunul (jud. Teleorman): 500, 503 Cäjänelul, virf: 319, 432 Câmpineanu, Ion C.: 188 Ceahlău, munte: 279 Ceapleanu, Grigore, locotenent: 291 Ceatalgea : 33 Ceaușescu, Ilie, general-locotenent dr.: XXII Ceausescu, Nicolae: VII, VIII, IX, X, XVIII, 1, 7, 48, 49, 70, 153, 156, 159, 163, 189, 206, 207, 208, 275, 455, 561 Ceausoaia, viri: 400 Centrul de Studii si Cercetări de Istorie si Teorie Militară: XIX 590 Ceptura (jud. Prahova): 530 Cerbul, “ale: 400 Cerbureni (jud. Arges): 430, 437 Cerchezchioi, azi Cerchezu (jud. Constanta): 358 „Cercul românilor de peste munţi“ : 96 Ceremuș, riu: 149 Cerna, riu si vale: 218, 243, 254, 299, 304, 305, 311, 386, 394, 401, 430, 445,. 450, 467 Cernat (jud. Covasna): 327 Cernavoda (jud. Constanţa): 57, 63, 122, 216, 223, 227, 231, 345, 346, 353, 363, 375, 378, 389, 525, 565 Cernăuţi : 72, 73, 191 Cernica, virf: 426 Cetate (jud. Dolj): 240 Cetatea de Baltă (jud. Alba): 177 Cetinje : 141 Chamberlain, Joseph C.: 16 Champagne : 129, 134, 139 Chantilly: 141 Charleroi : 128 Cheile Bicazului : 279, 282 Chepet, azi Micloşoara (jud. Co-rasna): 328 Chibed (jud. Mureș): 286 Chilia, cetate: 171 Chilia (jud. Tulcea): 551 Chilieni (jud. Covasna): 330 China : 21, 22, 28, 29 Chirculesti (jud. Giurgiu): 508, 513, 514, 517 Chiriac, Dumitru, sublocotenent: 294 Chiriac, Horia, sublocotenent: 377 Chisulgeaua, ostrov: 339 Chitila (sect. agr. Ilfov): 436, 529 Chitianetul, munte: 434 Chorenat, Moise: 169 Cibin, munti: 313, 315, 316 Ciceu (jud. Harghita): 177 Cicio-Pop, Stefan: 53 Cihoski, Henri, colonel: 434 Cincscr (jud. Brasov): 297, 322 Cincu (jud. Brasov): 322 Cioara, pădure: 515 Ciobani (jud. Arges): 495 Ciobänasul, vale: 280 Cioc, Mihai: 117 Ciocdnesti (jud. Călărași): 527 Cioiana, vale: 470 Ciontas, virf: 419 Ciortea, virf: 431 Cipariu, Timotei : 188, 197 Cipru: 21 Cirenaica : 32 Ciresu (jud. Mehedinţi): 304 Cislău (jud. Buzău): 390, 530 Cisnădie (jud. Sibiu): 301, 317, 318, 319 Cisnădioara (jud. Sibiu): 301, 319 Ciuc, munţi: 254, 279; depresiune: 281 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Ciughes (jud. Harghita): 280; riu si vale: 280 Ciuravi (jud. Teleorman): 503 Cîineni (jud. Vilcea): 312, 315, 317, 320, 322, 431, 440; munte: 433 Ciinenit Mari (jud. Vilcea): 440 Cîineni Zănoaga, munte: 431 Cilnău, piriu: 539 Cilnistea, riu si vale: 513 Cimpia munteand, vezi Cimpia Română Cimpia Pannonică : 169, 275 Cimpia Română : 385, 409, 439, 486, 487, 490, 524 Cimpina (jud. Prahova): 390 Cîmpu lui Neag (jud. Hunedoara): 304, 443 Cîmpulung, fost judeţ: 98 Cimpulung (jud. Arges): 388, 403, 406, 407, 408, 409, 413, 414, 415, 416, 417, 458, 461, 498, 503 Cimpulung Moldovenesc (jud. Sucea-ra): 248 Cimpuri (jud. Vrancea): 548 Cindesti (jud. Dimbovita): 412, 413, 414 Cindesti (jud. Vrancea): 541 Cindet, -rirf: 303, 443, 444 Cirjanul, deal: 412, 414 Cirlibaba (jud. Suceava): 248 Cirneciu, ostrov: 339 Cirtisoara (jud. Sibiu): 297, 321 Cisla, azi Strunga (jud. Constanta): 358 Clanita, riu şi ‘ale: 500 Clăbuc, virf: 280 Clăbucet, munte: 400, 407, 408, 411, 433 Cläbucetul Azugăi, munte: 399, 400 Clăbucetul Baiului, munte: 399, 400 Clăbucetul Taurului, munte: 398, 399, 403 Clejani (jud. Giurgiu): 500, 501, 505, 508, 511, 514, 515, 516 Clemenceau, Georges: 92 Cleveland: 264 Clipicesti (jud. Vrancea): 542 Clocotici, munte: 436 Clocotita, munte; 435 Cloșca (Ioan Oargă) : 184 „Clubul parlamentar roman": 97 Cluj-Napoca: NIN, 217, 218, 221, 249, 253 Coandă, Constantin, general de di-rizie: 357, 4&5 Coandă, Henri: 51, 61 Coasta de Aur: 21 Cobadin (jud. Constanta): 63, 122, 346, 349, 359, 360, 361, 363, 378 Cocargea, azi Pietreni (jud. Constanta): 122, 360, 370, 376 Cochirleanca (jud. Buzău) 536 Cochirleni (jud. Constanta): 122 Cocimar, azi lotmar: 348 Cociec (sect. agr. Ilfov): 245, 528 Cocirgeanu, Gheorghe, sublocotenent: 291 Cocorăscu, Dumitru, general de brigadă: 392, 445, 446, 448 Cocoșul, virf: 394, 398 Coculescu, Nicolae C.: 91 Codlea (jud. Brașo-r): 291, 327, 403 Cogealac (jud. Constanţa): 345 Cohalm, azi Rupea (jud. Brasov): 326 Cojocaru (jud. Dimbovita): 515 Colceag (jud. Prahova): 531 Colori, Dimitrie, colonel: 436 Columbia University: XXII Comana (jud. Braşo'r): 324 Comana (jud. Giurgiu): 366, 369, 371, 501, 503, 514, 522; pădure: 523 Comana de Jos (jud. Braşov): 326 Comandamentul General al Etapelor : 224, 235 Comandamentul superior turc: 255 Comandău (jud. Co-rasna): 289 Comarnic, virf: 279; munte: 433 Comănești (jud. Bacău): 280, 284, 462 Comisia centrală pentru vînzarea si exportul cerealelor şi derivatelor : 113 Comisia Tehnică Industrială : 116, 117 Comisul, munte: 405 Comnen - Petrescu, Nicolae: XXII Comolău (jud. Co-rasna): 292 Compania de aerostatie: 233 Compania aviație nr. 36 austro-ungară : 481 Congo: 21, 31; fluviu : 31 Conrad von Hălzendorff, Franz: 78, 134, 141, 252 Consiliul central sanitar: 117 Consiliul de Miniștri al Franţei: 92, 110, 262 Consiliul de Miniștri al României: 78, 82, 258, 363, 563 Consiliul de Miniștri al Ungariei: 74 Consiliul Superior al Apărării Nationale al Franţei: 371 Constandache, Grigore, general: XXII Constantin, Șerban : 182 Constantinescu, Alecu (Alexandru): 54 Constantinescu, Alexandru : 92, 258 Constantinescu, George (Gogu) : 50 Constantinescu, Toma, locotenent: 353, 354 Constantinopol, azi Istanbul: 109, 137, 169, 196, 371 Constanţa : 68, 102, 117, 122, 346, 355, 363, 375, 378, 389, 551, 565 Contesti (jud. Dimbovita): 516, 518 Copaciu (jud. Giurgiu): 507 Copăceni (jud. Giurgiu): 502, 503 Copenhaga : 6 Copșa Mică (jud. Sibiu): 270 Corabia (jud. Olt): 439 Corbeni (jud. Argeş): 432 Corbii Ciungi, azi Iz'roru (jud. Giurgiu): 511 Corbii Mari (jud. Dimbovita)’: 494, 511 Coreea: 21, 30 Corfu, insulă: 137, 142 591 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Corlätesti (jud. Prahova): 527 Corndjeanu, Alexandru, colonel: 398 Cornäfel (jud. Arges): 460, 499 Cornätel (jud. Sibiu): 309 * Cornetul (jud. Giurgiu): 506, 511, 515 Coronell: 144 Corpul 1 armată: 226, 243, 288, 300, 309, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 318, 319, 320, 321, 322, 391, 394, 430, 432, 433, 434, 435, 436, 437, 443, 449, 467, 472, 487, 491, 492, 495, 503, 515 Corpul 2 armată: 226, 243, 288, 291, 294, 298, 390, 395, 397, 405, 410, 413, 414, 491, 503, 506, 511, 515, 518, 528, 530, 531, 533 Corpul 3 armată: 226, 243, 288, 293, 298, 390, 395, 490, 530, 531, 533 Corpul 4 armată: 222, 243 Corpul 5 armată: 58, 217, 227 Corpul 6 armată: 223, 227 Corpul 7 armată : 223 Corpul automobilelor : 223 Corpul automobilistilor voluntari : 59 Corpul de aviație: 116, 121, 484 Corpul grănicerilor: 231 Corpul de Olt: 286, 297, 301, 305, 312, Corpul vindtorilor de munte : 431 Corpul 6 armată austro-ungar: 309, 462 Corpul 11 armată austro-ungar: 386, Corpul 21 armată austro-ungar: 386, Corpul Busse austro-ungar : '309 Corpul Szivo austro-ungar: 309 Corpul expeditionar englez : 128 Corpul alfin german: 270, 271, 307, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 322, 324, 386, 392, 393, 394, 430, 433, 434, 493, 531, 536, 539, 552 Corpul 6 armată german: 271 Corpul 54 armată german: 458, 466, Corpul de cavalerie Keller: 248 Corpul de cavalerie Schmettow: 270, 293, 294, 309, 312, 315, 317, 318, 323, 328, 386, 417, 421, 458, 461, 470, 471, 478, 492, 495, 498, 500, 507, 536 Corpul 1 rezervă german : 270, 271, 307, 323, 324, 328, 333, 386, 405, 409, 491 Corpul 39 rezervd german: 271, 309, 318, 319, 320, 323, 326, 328, 331, 386, 397, 409 Corpul 2 armată rus: 534 Corpul 4 armată rus: 492, 503, 523, 533 Corpul 7 armată rus: 535 Corpul 8 armată rus: 535 Corpul 24 armată rus : 534 Corpul 26 armată rus: 534 592 301, 317, 414, 439, 493, 293, 412, 516, 294, 316 386, 462 462 309, 326, Ac6, 466, Corpul 36 armată rus: 534 Corpul 40 armată rus: 534, 544 Corpul 47 armată rus: 342, 544, 346, 348, 355, 357, 363, 381, 382 Corpul 3 de cavalerie Krîmoi : 542 Corpul 5 cavalerie rus: 534 Corpul 6 armată turc: 371 »Corrieve d'Italia“, ziar italian: 151 Cosmovici, George C.: 50 Cosmulescu, Dumitru: 454 Costescu, Constantin, general de divizie: 288, 324, 400 Costesti (jud. Arges): 494, 498, 503 Costin, Miron: 182 Costinescu, Emil: 87, 258, 265 Cosnea (jud. Bacău): 280 Costila, virf: 399, 400 Cotenesti (jud. Arges): 505 Coteni (jud. Giurgiu): 514 Cotescu, Dumitru, general de divizie: 288, 390 Cotreceni, cartier: 117 Cofi, munţi: 299, 320, 451, 153, 439, 440 Covasna: 243, 289, 292 Cozia, mănăstire: 436 Cracovia : 131 . Craiova: 73, 95, 202, 301, 466, 468, 469, 470, 472, 473, 487 Crăiniceanu, Grigore, general de divizie: 92, 125, 293, 357, 364 Creta: 32, 33 Cretu, Emil, sublocotenent: 354 Cretu, Ion: 159 Creusct: 23 Crevenicu (jud. Teleorman): 507 Cricov, riu si vale: 527, 530, 531, 553, 555 Crihalma (jud. Brasov): 295 Crimeca: 193 Cristescu, Constantin, general de brigadă 293, 482, 533 Cristian (jud. Braşov):. 350 Cristianul Mare, munte: 394 Cristu, Dumitru, general de brigadă: 446 Cristuru Secuiesc (jud. Harghita): 286 Cris, riu: 149; Alb: 149,217; Negru: 217; ~ Repede: 149 Crisan (Marcu Giurgiu) : 184 Crisana : 43, 70, 169, 189, 191, 208 Cringasi (jud. Dimbovita): 518 Cringuri (jud. Giurgiu): 503, 506, 513 Crna, riu: 137, 142 Crucea de Piatră (jud. Giurgiu): 501; deal: 501 Cuba: 28 Cucucti (jud. Olt): 472 Culcer, Ioan, general de divizie: 301, 363, 364, 391, 446 Cumpăna (Jud. Arges):455 Cufsa, Ion, colonel: XXI https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Curtea de Arges: 288, 430, 432, 433, 434, . 435, 436, 438, 439, 487,491 Curtisoara (jud. Gorj): 450 Cuvin (Keve), cetate: 169 „Cuvînt moldovenesc“ (Chișinău), revista:53 Cuza, Alexandru Ioan: 193, 196 Cuzgun, azi Ion Corvin (jud. Constanta}: 357, 358, 359, 360 Czernin, Ottokar vor: XXVIII, 77, 79, 82, 101, 145 D Dabija, Gheorghe .1., general de brigadă: XXI. 519, 520 Dacia: 73, 144. 159, 164, 168, 169, 171, 173, 179, 182, 184, 188, 189, 201, 209, 554 „Dacia“, sală: 90, 92, 93, 97 „Dacia“ (laşi), ziar: 197 „Dacia viitoare“ (Paris si Bruxelles), ziar: 209 Dadilov, poligon: 63 Daia (jud. Giurgiu): 245, 495 „Daily Telegraph“, ziar britanic: 265 Danciu!, deal: 279 Dancmarca : 105 Dani, Adalbert, general german: 270 Danielopolu, Daniel: 50 Daranyi, Ignat : 70 Dardanele : 13, 32, 42, 109, 112, 134, 162 Darius I: 165 Darvari, Mihail, colonel: 272 Dăbica, (jud. Cluj): 169 Dăeni (jud. Tulcea): 378, 492 Dăișoara (jud. Brasov): 295, 297 Dăita (jud. Giurgiu): 502 Dănești (jud. Călăraşi): 514 Dangesti, munte: 436 Därästi-Vlasca (jud. Giurgiu): 511. 517 Dărmăneşti (jud. Bacău): 283, 462 Dărmăneşti (jud. Dimbovita): 323 Dea'ul Cetăţii, deal: 291 Dealul Lune (jud. Vrancea): 541 Dealu Mare, virf: 456 Dealu Sării (jud. Vrancea): 539 Debrețin : 149, 217, 221 Decebal : VIIL 168 Deda (jud. Mureş): 221, 279, 282, 285, 236 Dedulesti (jud. Arges): 437 Degeraţi, azi Vilcelele (jud. Prahova): 531 Dej (jud. Cluj): 217, 218, 221, 281 Dejoianu, Ioan, locotenent-colonel: +416, 451 Delavrancea-Stefänescu, Barbu: 51, 75, 87, 92, 93, 97, 261 Delcassé, Théophile: 16, 42 Deleni, (jud. Cluj): 468 Dellmensingen von, vezi Krafft, Konrad von Dellmensingen Delta Dunării: 57, 551 Demetriade, Scarlat, colonel: 475, 479, 480 Demi-Hisar: 142 » Deport", model tun: 231 „Der Oster“ (Viena), ziar austriac: 157 Desprez, Félix-Hippolvte: 191 Detasamentul „Bistriţa“ : 285 Detasamentul „Braşci : 291 Detasamentul „Cașin“ : 421, 426 Detasamentul ,,Cdliman" : 285 Detasamentul „Cerna“ : 470, 475, 476, 478, 479, 480, 568 Detasamentul „Cernica“ : 426 Dztasamentul Cihoski: 434, 435 D:tasamentul Corndfeanu: 398 Detasameniul Dejoianu : 447, 449 Detasamentul Demetriade : 480 Detasamentul ,,Dirste“ : 291 Detasamentul Dumitrescu : 447, 450 Detasamentul „Dunărea“ : 386, 391, 449, 470, 475, 478, 479, 480, 501, 503, 514, 518, 568 Detasamentul jandarmi rurali: 224 Detasamentul Jippa: 470 Detasamentul „Lotru“ : 319, 320, 430, 439 Dytasamentul Mäguricea : 426 Detasamentul Meleca: 412 Detasamentul Mihäilescu: 450 Detasamentul „Aluncel“ : 443, 446, 450, 459 Detasamentul „Novaci“ : 470 Detasamentul „Obirşia Lotrului“ : 443 Betasamentul Obogeanu : 470, 472 D:tasamentul „Oituz“ : 421, 422, 426 Dctasamentul Olteanu : 433, 434 Detasamentul „Ostia“ : 443 Detasamentul ,, Predelus" : 397, 398 D-tașamentul „Putna“ : 294 . Detasamentul ,,Rostovanul“ : 443, 446, 447 Detasamentul „Slănic“ : 421, 422, 426 Detasamentul Stdneica: 426 Detasamentul Tdutu: 470, 475, 477, 480, 568 Dziașamentul Zcttu: 495, 498 Detasamentul „Bazargic“ bulgar: 358, 359, 360, 371 Detasamentul ,, Varna“ bulgar : 346, 348, 352, 354, 358 Detasamentul Gevok: 248 [+] Detasamentul Gronau : 247 D:tasamentul Sander : 386 D:tasamentul Scholtz: 247 D:tasamentul Woyrsch: 247 Detasamentul Hammerstein : 255, 343, 347 Deva (jud. Hunedoara): 218, 271, 308, 393 Diaconu, Florea, sergent: 496 Diamandy, Constantin : 78, 92, 102 Dicescu, P. V.: 55 Dimitrescu, I. A]. : 407 Dimitrescu-Parepa, Constantin, căpitan: 61 Dimitrie : 170 593 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Dinant : 128 Direcţia generală a Arhivelor Statului: XIX Direcţia 1 infanterie : 224 Direcţia 2 cavalerie: 224 Direcţia 3 artilerie si a munițiilor : 224 Direcția 4 geniu: 224 Direcţia 5 marină : 224 Direcția 6 sanitară : 224 Directia 7 intendentd : 224 Direcţia 8 armament: 224 Directia 9 școli militare : 224 Direcţia 10 aviaţie: 224 Direcția generală a munițiilor: 117 Direcţia Intendentei: 117 Directia Serviciului sanitar militar: 117 Direcţia Superioară a armamentului: 106, 116, 120 Dissescu, Constantin: 91, 92 Ditrău (jud. Harghita): 254, 281, 283, 285 Divari, Gherasie, maior: Divizia 365, 491, 515, Divizia 285, 333, 482, 501, 527 Divizia 309, 449, 539, Divizia 493, Divizia 328, 467 Divizia 492, 503, 523, Divizia 294, 328, 463, 542, Divizia 293, 326, 399, Divizia 293, Divizia 294, 327, 530, 548, 594 353 1 cavalerie: 227, 245, 288, 294, 366, 368, 369, 471, 473, 475, 482, 492, 493, 495, 499, 500, 503, 518 2 cavalerie: 226, 282, 283, 286, 287, 310, 323, 324, 390, 417, 419, 421, 426, 483, 485, 486, 491, 494, 495, 502, 503, 505, 506, 507, 515, 284, 326, 428, 1 infanterie: 226. 240, 243, 310, 311, 391, 393, 394, 430, 457, 458, 472, 473. 476, 533, 540, 541, 543, 544, 545, 548 1/17 infanterie : 473, 474, 491, 492, 503, 515, 518, 523, 528, 533 2 infanterie: 226, 240, 296, 301, 358, 359, 3€0, 365, 370, 376, 378, 2/5 infanterie: 467, 469, 472, 493, 494, 498, 499, £00, 501, 505, 506, 507, 514, 515, 517, 527, 529 3 infanterie: 226, 239, 288, 295, 296, 298, 310, 323, 324, 330, 331, 352, 3¢0, 395, 414, 490, 530, 533, 535, 539, 540, 543, 544, 545, 548 4 infanterie: 226, 239, 288, 295, 296, 310, 316, 321, 323, 327, 328, 330, 351, 390, 395, 400, 405 5 infanterie: 226, 239, 288, 358, 3€0, 365, 371, 376, 378, 6 infanterie: 226, 239, 288, 292, 295, 296, 298, 310, 523, 324, 326, 328, 331, 332, 390, 405, 461, 463, 533, 535, 540, 541, 543, 544, 545, 549 491, 502, 522, 295, 326, 461, 541, 291, 324, 398, 289, 467 Divizia 283, 417, 502, 544, Divizia 284, 437, Divizia 338, 355, 376, 7 infanterie: 226, 238, 279, 282, 284, 285, 286, 287, 310, 333, 390, 461, 462, 490, 492, 498, 499, 503, 511, 527, 533, 535, 541, 548, 549, 550 8 infanterie: 226, 238, 280, 285, 286, 287, 310, 333, 390, 467, 491, 495, 503, 515, 518 9 infanterie: 219, 227, 241, 245, 341, 343, 344, 349, 352, 353, 354, 358, 359, 360, 362, 363, 365, 371, 378, 382, 467 Divizia 9/19 infanterie : 467, 469, 490, 492, 494, 506, 517, Divizia 331, 390, 511, Divizia 311, 437, 492, Divizia 359, 410, 528, 544, Divizia 312, 435, Divizia Divizia 278, 310, 491, Divizia 368, 421, 544, Divizia 370, Divizia 338, 355, Divizia 369, 496, Divizia 338, 353, 372, Divina 315, Divizia 365, 398, 494, 498, 499, 500, 507, 508, 512, 522, 523, 527 10 infanterie: 365, 366, 367, 501, 502, 503, 505, 513, 514, 515, 516, 58, 227, 245, 328, 368, 369, 370, 371, 395, 397, 399, 515, 518, 528 11 infanterie: 226, 313, 386, 391, 392, 443, 444, 445, 446, 527 12 infanterie: 226, 360, 365, 370, 374, 412, 413, 415, 491, 530, 531, 533, 535 545, 548, 549, 550 13 infanterie: 226, 315, 318, 320, 430, 400, 410, 469, 492, 240, 393, 448, 301, 310, 394, 430, 450, 451, 240, 245, 358, 391, 403, 408, 503, 515, 510, 541, 542, 543, 301, 305, 310, 432, 433, 434, 436, 437, 491, 503, 523 13/14 infanterie: 515, 518 [1 infanterie: 226, 279, 281, 283, 284, 333, 390, 436, 437, 503 : 15 infanterie: 227, 365, 370, 374, 390, 425, 426, 428, 533, 238, 245, 277, 285, 286, 287, 439, 461, 462, 350, 358, 359, 417, 419, 420, 535, 536, 542, 548, 549, 550, 551, 576 16 infanterie: 227, 245, 365, 366, 371, 390, 397, 400, 530 17 infanterie: 219, 227, 241, 245, 340, 343, 344, 347, 349, 350, 353, 363, 382, 470, 471, 472, 473 18 iafanterie: 227, 245, 365, 366, 469, 482, 483, 485, 486, 491, 495, 498, 499, 501, 502, 503, 523 19 infanterie: 219, 227, 241, 245, 341, 343, 344, 345, 346, 348, 349, 355, 358, 360, 363, 365, 370, 371, 376, 378, 382, 467 20 infanterie: 227, 241, 430, 439 21 infanterie: 293, 326, 366, 368, 369, 390, 394, 399, 400, 467, 469, 485, 498, 499, 501, 502, 503, 245, 310, 328, 331, 395, 397, 490, 492, 505, 506, https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 507, 527 Divizia 327, 405, 416, 576 Divizia 315, 433, Divizia Divizia Divizia 386, Divizia Divizia 250, Divizia Divizia Divizia 270, Divizia 254, 324, 536, Divizia 271, Divizia Divizia 458, Divizia 360, Divizia 343, 481, Divizia 255, 376 Divizia 360, Divizia 481, 518, Divizia Divizia 460, 505, Divizia 405, Divizia Divizia Divizia Divizia 320, Divizia 447, 505, Divizia 458, 508, 511, 513, 514, 517, 518, 523, 296, 326, 390, 403, 414, 415, 528, 530, 22 infanterie: 293, 294, 328, 331, 365, 366, 369, 406, 407, 408, 410, 412, 491, 563, 516, 518, 519, 23 infanterie: 302, 305, 310, 312, 317, 318, 319, 320, 391, 430, 431, 435, 436, 437, 439, 492, 523, 530 romana de Dunăre: 57, 67, 115, 371 de Mare: 57, 67, 115 _ 1 cavalerie austro-ungară : 270, 297, 417, 536, 549 5 cavalerie austro-ungară: 386 11 cavalerie austro-ungară: 249, 281, 386 39 infanterie austro-ungară: 386 47 infanterie austro-ungară : 250 61 infanterie austro-ungard: 249, 386, 462 71 infanterie austro-ungară: 250, 271, 291, 292, 293, 294, 297, 320, 326, 328, 386, 417, 420, 422, 425, 545, 549 72 infanterie austro-ungară : 250, 386 73 infanteric austro-ungară : 466, 539 301 infanterie austro-ungară: 441, 460, 468, 470, 536 1 cavalerie bulgară : 255, 343, 358, 371, 376 1 infanterie bulgară „Sofia“ : 255, 347, 353, 354, 360, 362, 371, 376, 486, 495, 501, 511, 536 4 infanterie bulgară ,, Preslavska“ : 343, 347, 350, 358, 360, 362, 371, 6 infanterie bulgară : 255, 343, 3 362, 371 12 infanterie bulgară: 255, 371, 482, 486, 492, 495, 498, 506, 514, 536 6 mixtă bulgară: 316 11 infanterie bavareză: 386, 454, 467, 470, 472, 487, 491, 500, 502, 514, 515, 535 12 infanterie bavareză: 331, 386, 409, 491, 536, 537, 539, 545 8 rezervă bavareză : 387, 425, 427 10 rezervă bavareză : 387 1 cavalerie germană: 309, 320 3 cavalerie germană : 270, 309, 317, 321, 386, 417 6 cavalerie germană : 386, 458, 466, 468, 472, 483, 516, 536 7 cavalerie germană : 387, 466, 468, 472, 475, 491, 441, 443, 491, 500, 441, 449, 495, 536 Divizia de cavalerie Goltz: 481, 486, 495, 505, 508, 513, 514 Divizia 8 infanterie germană : 418 Divizia 11 infanterie germană: 441, 458, 472, 506, 511, 516 Divizia 12 infanterie germană: 409 Divizia 41 infanterie germană: 385, 458, 460, 468, 470, 472, 473, 475, 487, 491, 506, 511, 515, 518, 536 Divizia 49 infanterie germană: 545 Divizia 71 infanterie germană: 545 Divizia 73 infanterie germand: 515, 536 Divizia 76 infanterie germand: 321, 326, 328, 405, 406, 409, 491 Divizia 89 infanterie germană : 271, 309, 313, 318, 320, 324, 326, 328, 332, 386, 536, 539, 545 Divizia 101 infanterie germand: 250, 255 Divizia 105 infanterie germand: 146 Divizia 109 infanterie germand: 385, 458, 460, 468, 470, 472, 478, 491, 506, 511, 536 Divizia 115 infanterie germand: 470, 472, 491, 498, 514, 536 Divizia 187 infanterie germană : 270, 271, 309, 315, 317, 318, 326, 327, 330, 331 332,333, 386, 392, 393, 395, 399, 536, 545 Divizia 216 infanterie germană: 435, 466, 516, 536 Divizia 217 infanterie germană : 376, 481, 485, 486, 495, 501, 502, 505, 508, 511, 513, 514, 515, 517, 535 Divizia 218 infanterie germană: 536, 539, 549 @ivizia 301 infanterie germand: 472, 487, 491, 516 Divizia 40 infanterie rezervd germand: 536 Divizia 76 rezervă germană : 270, 271, 309, 315, 317, 318, 331, 332, 386, 395, 536, 537 Divizia 37 honvezi: 270, 271 Divizia 39 honvezi: 271, 462 Divizia 51 honvezi: 250, 254, 271, 293, 301, 315, 317, 326, 327, 328, 331, 333, 386, 394, 395, 399 Divizia 61 honvezi: 254, 271, 280, 309 Divizia 3 cavalerie rusd: 344, 345, 349, 353, 355, 358, 360, 365, 371, 376 Divizia 8 cavalerie rusă: 486, 492 Divizia 10 cavalerie rusă: 542 Divizia 12 cavalerie rusă (Usuriska) : 535, 536, 542, 543, 544, 548 Divizia de cavalerie rusă Teretki: 542 Divizia de cavalerie rusă Tuzemna: 535, 539, 542, 544, 548 Divizia de cavalerie rusă Zaamurskaia: 535, 539 Divizia 1 cazaci de Don: 542, 549, 550 Divizia 30 infanterie rusă: 523 Divizia 34 infanterie rusă: 535 595 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Divizia 40 infanterie rusă: 486, 492, 503, 511, 514, 522, 523 Divizia 61 infanterie rusă: 344, 345, 346, 349, 353, 356, 358, 360, 365, 370, 376 Divizia 115 infanterie rusă: 365, 371, 376 Divizia 3 trăgători rusă: 391, 410 Divizia de infanterie sirbă: 344, 345, 346, 349, 353, 356, 358, 360, 365, 371, 376 Divizia 15 infanterie turcă: 371, 376 Divizia 25 infanterie turcd: 371, 376 Divizia 26 infanterie turcă: 481, 495, 507, 536 Divizionul 5 artilerie: 341 Divizionul 6 artilerie: 342 Divizionul de munte de 63 mm: 240 Divizionul de munte de 75 mm: 240 Divizionul 4 obuziere: 436 Dilme, virf: 432 Dimbovita, riu şi vale: 405, 406, 413, 415 Dimbovnic, piriu: 511 Dirmdnesti (jud. Arges): 495 Dirste (jud. Brasov): 291, 327, 328, 331 Djuvara, Mircea: XXII Dobirldu (jud. Co'rasna): 289 Dobra (jud. Dimboriţa): 527 Dobra (jud. Hunedoara): 217, 299 Dobrescu-Arges. Constantin : 52 Dobrici, vezi Bazargic Dobrita (jud. Gorj): 443, 445 Dobrogea : 63, 66, 121, 122, 147, 148, 151, 170, 171, 173, 183, 199, 213, 216, 218, 219, 241, 251, 252, 253, 255, 257, 263, 266, 270, 293, 308, 335, 337, 339, 341, 342, 343, 344, 346, 355, 357, 359, 362, 363, 364, 365, 366, 367, 368, 371, 373, 374, 375, 376, 378, 380, 381, 382, 384, 389, 391, 417, 420, 481, 483, 519, 520, 522, 523, 525, 535, 551, 553, 559, 565, 564, 565, 567, 568, 573, 574, 578 Dobrogeanu-Gherea, Constantin: 54, 88, 155 Dobromiru din Deal (jud. Constanţa): 355 Dobromiru din Vale, azi Dobromir (jud. Constanta): 355 Dobropolje: 142 Dobrotitä: 171 Doftana, riu si ‘rale: 239 Dofteana, riu si ‘vale: 390, 421, 423 Dogger-Bank : 144 Doicesti (jud. Dimbovita): 516 Dotran, lac: 250 Domnesti (jud. Giurgiu): 517 Donici, Gheorghe, sergent: 473 Dorna, depresiune: 278 Dorna Cindrenilor (jud. Suceava): 250 „Drachen“, tip de aerostat: 58 Dragalina, Ion 4., general de brigadă: 304, 394, 446, 447, 448 A Draganov, Ianco, general bulgar: 362 Dragodana (jud. Dimbovita): 515 Dragomirești (jud. Dimbovita): 516 596 Dragoslavele (jud. Argeș): 407, 408, 409 „Drapelul“ (Lugoj), ziar: 73 Drăcești (jud. Teleorman): 500, 503 Drăganul, deal: 549, 550 Drăganul, munte: 406 Drăgănescu (jud. Giurgiu): 515 Drăgănești (jud. Argeş): 495, 499, 501, 502, 505 Drăgănești, azi Drägänesti-Vlasca (jud. Teleorman): 491, 494, 507 Drăgășani (jud. Vilcea): 472 Drăghiceanu, Virgiliu: XX Drăgoiasa (jud. Suceava): 254, 278 Drăgoiul, virf: 443 Drdgotesti, deal: 550 Drägotestii de Jos (jud. Dolj): 470 Drägus (jud. Brasov): 323 Drănic, culme: 304, 305, 375 Drina, rîu: 131 Driswiaty, lac: 248 Duca, Ion Gheorghe: 258, 487 Dudesti-Cioplea: 61, 117, 369 Duinbräveni (jud. Sibiu): 272 Dumbrăviţa (jud. Brasov): 330 Diunitrescu, Aurel, locotenent: 347 Dumitrescu, Gheorghe, maior: 447 Dumitrescu, Ioan, locotenent-colonel: 340, 350 Dumitrescu, Toma, maior: 132 Dumitresti (jud. Vrancea): 535, 537, 539 Dumitriu, Ion, căpitan: 291 Dunaburg: 248 Durostor, fost judet: 34 Dundre: 15, 57, 121, 122, 123, 128, 137, 148, 149, 151, 168, 169, 170, 171, 182, 187, 196, 199, 209, 213, 216, 217, 218, 219, 223, 233, 240, 241, 245, 249, 251, 252, 253, 254, 255, 257, 270, 271, 304, 310, 311, 335, 337, 339, 340, 341, 342, 343, 345, 347, 350, 355, 356, 357, 358, 360, 361, 363, 365, 366, 367, 368, 369, 370, 371, 373, 374, 375, 376, 378, 381, 382, 385, 389, 391, 419, 460, 461, 466, 467, 469, 478, 480, 481, 482, 483, 484, 485, 486, 487, 491, 492, 498, 499, 500, 519, 520, 521, 524, 525, 527, 530, 535, 537, 541, 542, 551, 558, 559, 563, 567, 568, 569, 574, 575 E Evier, Karl von: 197 Edilchioi, azi Miriştea (jud. Constanta): 370, Egipt: 13, 16, 21, 127 Etchorn, Hans von, general german: 247 Eñisce: 241, 348, 349 Ekrene, azi Kranevo: 34 Elizscu, Petre: 454 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro „Elisabeta“, crucișător: 37 E ster, Elstermann von, general german: E vetia: 119, 120 E ndohesti (jud. Argeș): 495, 499 E ndchesti (jud. Bacău): 390 Enescu, George: 52 Engels, Friedrich: 6, 23 Enigea, azi Deleni (jud. Constanta): 358, 370 Enos, azi Enez: 33 Enver pasa, general turc: 252 Eremia, Iacob, soldat: 278 Eritreca: 21 Erosldvesti (jud. Teleorman): 507 Erzberger, Mathias: 99 Erzerum: 144 Escadra de monitoare de pe Dunăre: 231, 361 ‘Europa: XII, XXI, XXVII, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11, 14, 15, 19, 20, 23, 30, 31, 32, 35, 36, 37, 41, 52, 61, 77, 79, 82, 93, 110, 128, 134, 139, 141, 142, 151, 153, 154, 155, 161, 162, 173, 176, 183, 192, 193, 194, 198, 200, 209, 214, 216, 251, 258, 260, 307, 335, 486, 560, 568 Extremul Orient: 20, 21, 29 19 — (=) F Fabeck, L. von, general german: 247 Fabini, Ludwig von, general german: 271 Falkenhayn, Erich von, general german: 154, 139, 246, 252, 271, 307, 315, 317, 518, 319, 320, 521, 322, 323, 331, 342, 584, 385, 386,388, 409, 425, 440, 441, 451, 458, 466, 498, 506, 507, 511, 525, 542, 545 Falkland-Malvine, insule: 144 „Familia“ (Pesta și Oradea), revistă: 74, 198 Farcaș: 170 »Farman", tip de avion: 58, 233, 498 Farul, deal: 539 Fasciotti, Carlo baron de: 105, 106, 107, Fashoda: 16 Fata Moartd, plai: 426 Făgăraș (jud. Brasov): 243, 271, 292, 294, 296, 297, 313, 316, 317, 318, 323, 326; munți: 288, 298, 299, 311, 312, 315, 318, 405 Făget (jud. Bacău): 390 Făget, pas: 461 Fdgefel, munte: 272, 279, 393 Fărcășanca (jud. Teleorman): 522 Färcäsesti (jud. Gorj): 470 Făurei (jud. Ialomiţa): 530, 540 „Federaţia unionistă“ : 95, 96 Feldioara (jud. Brasov): 291, 292, 293, 326, 328, 331 Felmer (jud. Brașov): 295, 296 Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen : 363, 533 Feregaru, virf: 304 Feriga, deal: 304, 412 Ferigo, Luciano, locotenent-colonel italian: 236 Fetești (jud. Ialomiţa): 57, 231 Fetisoara, deal: 549 Féz: 31 Filiasi (jud. Dolj): 466, 468, 470, 472, 473, 475, 476 Filipescu, Nicolae: 80, 57, 92, 93, 94, 95, 258 Filipești (jud. Brăila): 535, 536, 539, 540 Filipine : 22, 28 Filitti, Alexandru, căpitan: 473 Fiser (jud. Braşov): 297, 322 Fitionesti (jud. Vrancea): 549 Flandra: 129 Flăminda : 327, 363, 366, 367, 368, 369, 370, 371, 373, 374, 375, 403, 505, 507, 568, 574 Flondor, Iancu: 53 Floresti (jud. Prahova): 528 Florii, virf: 431 Florina: 142 Flueras, Ion: 54 „Foaia imleresantă“ (Orăștie). revista: 99 „Foaia poporului“ (Sibiu), ziar: 73, 99 Focșani: 62, 115, 223, 225, 231, 340, 380, 537, 540, 542, 544, 548 Foisoreanu, Leonida, colonel: 405 „Fondul veligionar ortodox roman din Bu- covina" : 47 ‘ Fontainebleau: 487 Fotdchesti (jud. Teleorman): 505 Fotescu, Petre, colonel: 288 Francisc Iosif I de Habsburg : 34, 80, 101, 202 „Frankfurter Zeitung“, ziar german: 506 Franta: XXII, 2, 3, 4, 5, 6. 8, 9, 11, 12, 15, 14, 19, 20 21, 23, 24, 25, 28, 30, 31, 34, 36, 37, 38, 42, 48, 78, 92, 94, 101, 107, 109, 110, 113, 119, 120, 126, 127, 128, 129, 141, 147, 148, 149, 193, 209, 246, 262, 270, 487, 555, 577 Franz Ferdinand: 37 Frăsinei (jud. Dimbo-vita): 515 Frdsinet (jud. Teleorman): 505 Frdtesti (jud Giurgiu): 245, 502 Fretk, Willy Fr., ofițer german: 332 Frim, Constantin, colonel: 341, 376 Frimu, Ioan C.: 54, 159 Frincesti (jud. Gorj): 441. 446, 447, 450, 475 Fruntile, munte: 433, 435, 436 Frunzd, Petre, general de brigadă: 289 Fundeni (jud. Galati): 541, 542 Fundu Riului (jud. Sibiu): 300 Fundul Ldrguteit, deal: 549 Fundul Neagului, munte: 407 Furul, munte: 534 59'7 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro G Galati: 55, 58, 62, 96, 115, 117, 223, 231, 340, 380, 542, 551 Galapagos: 22 Galiţia : 101, 103, 108, 110, 131, 133, 134, 141, 147, 148, 149, 219, 248, 249, 250, 281, 357 Gambia: 21 Gancev, P., locotenent-colonel bulgar: 252 Gaugl, Joseph, general german: 186 Gavrilitdé, Emanoil: 53 „Gazeta Bucovinei“ (Cernăuţi), ziar: 73 „Gazeta Transilvaniei“ (Brasov), ziar: 73, 74, 98, 189, 273 »Gazetta di Torino“, ziar italian: 157 Găești (jud. Dimbovita): 494, 499, 516 Gdiseanu, Traian, general de brigadă: 358, 374, 403, 408, 415 Gäläutas (jud. Harghita): 309 Gdujani (jud. Vilcea): 320, 435 Găureni, azi Teişori (jud. Giurgiu): 514 Găvănescul, Constantin, general de brigadă: XXI; locotenent-colonel: 446, 454 Geiterwald, vezi Perșani Gelu Românul: 169 Gemeni, pichet: 302 Georgescu, Nicolae, sergent: 291 Germania : XI, XII, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 19, 20, 21, 22, 24, 25, 30, 31, 34, 35, 36, 37, 38, 42, 48, 59, 79, 80, 81, 82, 103, 105, 107, 112, 114, 119, 120, 126, 127, 133, 141, 144, 145, 160, 200, 212, 247, 251, 260, 264, 265, 266, 321, 377, 524 Ghana: 21 Ghelinta (jud. Covasna): 289; riu si vale: 283 Ghenea, Toma, maior: 61 Gheorghe: 170 Gheorghe, Constantin, maior: 496 Gheorghe, Stefan: 182, 526 Gheorgheni (jud. Harghita): 279, 285, 383 Gheorghiu, Stefan: 54 Ghergani (jud. Dimbovita): 518 Gherla (jud. Cluj): 221 Ghibu, Dumitru: 454 Ghibu, Onisifor : 99, 210 Ghica, Ion: 160 Ghimbav (jud. Brasov): 327, 330, 331 Ghimes (jud. Bacău): 279, 280; pas: 269, 390, 461, 536 Ghimpati (jud. Giurgiu): 498, 499, 502, 505, 506, 514, 515 Ghitu, virf: 435, 436 Gilort , riu si vale: 466 Giula (jud. Cluj): 270 Giurgeulut, depresiune: 282, 283, 284: munti: 254, 277, 282 Giurgiu: 123, 366, 367, 482, 495, 499, 502 598 Giuvala : 291, 331, 403, 405, 406 Gistesti, azi Pădureni (jud. Giurgiu): 514, 515 Glad : 169 Glavacioc, rîu si “rale: 498, 499, 500, 505, 507, 513 Gliganul (jud. Arges): 503 Glimbocelul, piriu: 511, 515 Glogoveanu (jud. Giurgiu): 500 „Goeben“, crucișător: 144 Goga, Octavian : 92, 93, 96, 97, 98, 125, 277, 557 Gogosari (jud. Giurgiu): 245 Goldbach, Anton von, genera] austriac: 254 Goldap: 131 Goldis, Vasile: 53, 77, 99, 205 Goleasca (jud. Giurgiu): 500, 503, 511 Golesti (jud. Arges): 498, 499, 503 Goliescu, Rodrig: 51 Golotrent (jud. Vilcea): 433 Gorganul, munte: 322, 434 Gorgoteni (jud. Dimbovita): 519 Gorizia : 135, 141, 247 Gorlice : 134 Gorne Orehovita, azi Gorna Oreahovita: 343 Gernent (jud. Giurgiu): 503, 506, 513, 514 Gorochov : 248 Gorunul, deal: 545 Gostinu (jud. Giurgiu): 369, 482 Gratia (jud. Teleorman): 501, 503 Grddistea (jud. Giurgiu): 503, 518 Grddisteanu, Ioan: 87, 92, 93, 208 Grămadă, Ion: 97 Greaca, lac: 241, 355, 469 Grect (jud. Dimbovita): 515 Grecia, 32, 33, 34, 38, 41, 42, 103, 434, 142, 170, 213, 217, 251 Gregori, deal: 312, 316 Grey, sir Edward, viconte G. de Faliodon: 42, 111 Grigore al III-lea Ghica: 183 Grigorescu, Athanasie, colonel: 353, 354 Grigorescu, Eremia, general de brigadă: 358, 374, 420, 421, 423, 425, 426, 549, 551, 576 Grigorovict, Gheorghe: 54 „Grivița“, canonieră: 231 Grinari (jud. Brasov): 322 Grodul, virf: 279 Gropul, virf: 443; pichet: 302 Grozea, pădure: 507 Grozești, azi Oituz, jud. Bacău: 426 Gruia (jud. Mehedinți): 213 Gruia Mare, virf: 456, 439, 460 Gruiu (jud. Argeș): 503 Grupul Anastasiu: 472 Grupul Apărării Dunării: 481, 482, 484, 485, 486, 490, 491, 492, 493, 494, 495, 498, 501, 503, 506, 511, 523, 529, 530 Grupul apărării fluviale : 367 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Grupul Armatelor de sud: 365, 366, 367, 369, 373, 375, 574 Grupul de artilerie de debarcare : 231 Grupul „Bicaz: 238, 279, 282, 283, 287 Grupul „Bistricioara“ : 238, 279, 282, 283, 287 Grupul „Bistriţa“ : 238, 277, 278, 279, 282, 287 Grupul „Bran“ : 239, 240, 291, 292 Grupul „Bratocca“ : 239, 289, 290 Grupul „Buzău“ : 239, 288, 289, 292 Grupul central: 227, 241 Grupul ,Cerna": 304, 306, 446, 447, 451 Grupul „Dunărea“ : 459, 499, 517 Grupul Grigorescu: 548, 549 Grupul de acoperire „Dobrogea“ : 241, 242 Grupul de acoperire „Silistra“ : 241, 242 Grupul de acoperire „Turtucaia“ : 241, 242 Grupul de acțiune al marinei : 57 Grupul de armate Nord: 247 Grupul de armate Presan: 487, 492, 493, 494, 498, 499, 500, 501, 502, 503, 506, 507, 508, 511, 512, 522, 527, 530, 531, 534, 574 Grupul de baterii Elisabela : 231 Grupul de construcții și aprovizionare al ma- vinei : 57 Grupul de est: 227, 241, 316 Grupul de manevră: 494, 498, 499, 500, 501, 505, 506, 511, 515, 530 Grupul de rezervă: 233 Grupul de vest: 227, 241, 376 Grupul general Iancovescu : 502, 506 Grupul ,Ghimes’ 238, 279, 282, 287 Grupul Hartel: 370, 371 Grupul Istrati: 527, 530, 533 Grupul „Jiu“ : 240, 243, 302, 304, 306, 309, 446, 447, 448, 449, 458, 459, 460, 470, 471, 473 Grupul „Lotru“ : 300, 301 Grupul Mannerheim : 535, 542, 543, 544, 548 Grupul ,,Moroeni™ : 239, 240, 291 Grupul ,Ndmdesti": 403, 408, 412, 413, 414, 416, 417 Grupul ,Oituz" : 238, 280, 281, 283, 287, 421, 422, 423, 425, 426, 427 Grupul „Olt: 299, 300, 301, 306 Grupul ,,Olt-Lotru" : 226, 240, 243, 275, 301, 305 Grupul operativ de est:. 344, 348, 349, 352, 353, 354, 355 Grupul port-mine: 231 Grupul de port-mine si dragă de mine: 231 Grupul ,,Predeal" : 239, 272, 291, 395, 399, 400, 410 Grupul ,,Predelus" : 239, 289, 290 Grupul ,,Putna" : 239, 288, 289, 292, 294, 299 Grupul Radian: 370, 371, 376 Grupul Raşcu: 376 Grupul ,Rimnic" : 533, 535, 536, 537, 539, 540, 541, 542, 543, 544, 548 Grupul Simansky : 376, 378 Grupul „Tabla Butii : 239, 289 Grupul de torpiloare si stații de lansare: 231 Grupul ,,Virciorova" : 243, 304 Grupul ,,Vrancea-Oituz 533, 534 Grupul „Uz“: 238, 279, 280, 282, 283, 287 Grupul „Orșova“ austro-ungar: 475 Grupul de pionieri-pontonieri austro-ungar : 481, 486 Grupul Băurlein, vezi Regimentul 28 infan- terie bavarez Grupul de armate al arhiducelui Carol: 253, 334, 384, 357, 520, 565 Grupul de armate arhiducele Frederic: 248 Grupul de armate arhiducele Iosif: 536, 542 Grupul de armate Evert: 247 Grupul de armate Hindenburg: 247 Grupul de armate Linsingen : 248 Grupul de armate Machensen : 481, 507, 530, 536, 537, 576 Grupul de armate printul Leopold de Bavaria: 247 Grupul Morgen: 332, 386, 491, 498, 511, 518, 528, 531, 536, 537, 539, 544, 545 Grupul Gerok: 536, 542, 544, 545, 549 Grupul Kneussl: 386, 441, 442, 443, 444, 449 Grupul Kosch: 482, 483, 486, 487, 491, 492, 493, 494, 495, 498, 499, 500, 501, 502, 503, 505, 506, 511, 512, 526, 533, 535, 536, 539, 540, 544, 575 Grupul Krafft: 271, 386, 430, 433, 435, 466, 468, 487, 491, 492, 493, 495, 498, 500, 515, 516, 518, 531, 536, 544, 545, 548 Grupul Kiihne: 459, 461, 466, 469, 472, 487, 491, 492, 493, 498, 500, 502, 503, 506, 511, 531, 536, 537, 539, 544 Grupul Ruiz: 536, 545 Grupul Schmettow: 271 Grupul Staabs: 271, 536, 545, 548 Grupul Szivo: 271, 386 Grupul de Sud al armatei ruse: 248 Guam: 22 Gumbinen: 131 Gura Riului (jud. Sibiu): 305, 312 Gureni (jud. Gorj): 450 Gurghiului, depresiune: 281; munți: 277, 281, 283, 285, 308 H Haber, Johann, general german: 270 Hadgichioi : 358 Haga : 27 Hairanchioi, azi Dumbräveni (jud. Con- stanta): 122 599 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Halippa, Pantelimon : 53, 72 Hamangia, azi Baia (jud. Tulcea): 492 „Hamidich“, crucisätor: 144 Hangu (jud. Neamţ): 245 Harghitei, munţi: 254, 277, 281, 283, 285 Haţeg (jud. Hunedeara): 271, 299, 392; depresiunea ~: 254, 271, 393 Hawai: 22 Hălchiu (jud. Brașov): 292, 325 Hălmeag (jud. Brașov): 293, 295 Hărman (jud. Brașov): 293, 330 Hârjeu, Constantin N., general: 128, 206 Heffelle, Georg, general austro-ungar: 270 Helgoland : 144 Helphand-Parvus, Alexander: 162 Herbert“, sistem de pontoane: 486 Herescu, Ioan, general de brigadă: 288, 495 „Hertz“, tip de mine: 122 Herţegovina : 12, 30, 31, 32, 65 Hessa: 307 Hindenburg, Paul von Beneckendorff von, feldmaresal german: 139, 334, 562 Hinova (jud. Mehedinti): 240, 391, 470, 478, 480 Hirja (jud. Bacău): 422, 424 Hirsova (jud. Constanta): 122, 255 Hirtibaci, podis: 294, 295, 298; riu si vale: 312, 324 Hoghiz (jud. Brasov): 294, 326 Homorod (jud. Brasov): 294, 311, 324, 326; riu si vale: 285, 294, 295 Homorodul Mic, riu: 294 Horea (Vasile Ursu Nicola): 184, 185 Horezu (jud. Gorj): 443, 444, 460 Hossu, Iuliu: 97, 98 Hôtzendorf, vezi Conrad von Hôtzendorf, Franz Hurmuzaki, Eudoxiu: 191 I Iacobeni (jud. Harghita): 280, 386 Iacobeni (jud. Sibiu): 272, 320 Iacobeni (jud. Suceava): 250 Iacobini, Grigore, colonel: 321 Iakobstadt: 248 Ialomiţa, rîu şi vale: 239, 486, 492, 522, 528, 530, 531, 533 Iancovescu, Constantin, general de brigadă: 482, 490, 502 Iancu de Hunedoara: 177 Iarca, Alexandru, general de divizie: 357 Iasitepe: 255 Iași : 50, 55, 73, 97, 188, 193, 197, 202, "462 Iazul, deal: 412 Ibănești (jud. Mureş): 285 Iepurești (jud. Giurgiu): 506, 508, 512, 513, 515, 516, 517 600 Iernut (jud. Mureş): 272 Ileni (jud. Braşov): 295 „II Giornale d'Italia“, cotidian italian: 262, 383 Iliescu, Dumitru, general de brigadă: 363, 364, 411, 534 Imperiile Centrale, vezi Puterile Centrale Imperiul austro-ungar, vezi Austro-Ungaria Imperial bizantin : 171 Imperiul britanic : 20 Imperiul habsburgic : 3, 8, 43, 156, 183, 184, 196, 205, 208 Imperiul nipon : 21 . Imperiul otoman : 2, 3, 30, 32, 33, 34, 35, 42, 174, 176, 179, 183, 193 Imperiul roman: 168 Imperiul rus: 3, 30, 49, 69, 146, 199 Imperiul țarist, vezi Imperiul rus Inculeţ, Ion C.: 72 India: 21 Indochina: 21 Inotesti (jud. Prahova): 530, 531 Institutul internațional de filosofie: XXII Institutul Medico-Militar : 59 Intendenfa stabilimentelor centrale: 224 Internaționala I (Asociația Internaţională a Muncitorilor) : 6 Internaționala a II-a: 6 Ioan: 170 Toanifiu, Alexandru, locotenent-colonel: XXI, 521 Iodul, vale: 285 Ionescu, Constantin Fl., general de brigadă: 279 Ionescu, Dumitru (Take): 52, 79, 85, 87, 90, 92, 93, 94, 95, 209 Ionescu, Marin, colonel: 341 Ionescu, Thoma: 91, 92 Tonestii din Deal (jud. Argeș): 503 Ioniţă (Caloian) : 171 Ioniţă, Nicolae, locotenent: 300 Iorga, Nicolae: 52, 75, 16, 93, 95, 97, 162, 164, 206, 209, 447 Iosif Ferdinand: 248, 307, 538 Ipotești (jud. Olt): 472, 491 Iresti (jud. Vrancea): 549 Isaccea (jud. Tulcea): 345, 551, 552 Iscroni (jud. Hunedoara): 303 Islaz (jud. Teleorman): 241, 391, 479 Ismail, fost județ: 199 Isonzo, fluviu: 135, 141, 247, 406, 524 Istanbul : 32, 33, 38, 162 Istrate , Ioan, general de brigadă: 279, 498 Istrati, Constantin I.: 92, 93 Istru, vezi Dundre Italia: 3, 6, 8, 12, 13, 14, 19, 20, 21, 37, 79, 92, 105, 106, 108, 109, 113, 119, 134, 141, 148, 149, 200, 209, 236, 247, 260, 262, 356, 406, 577 ” https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Izvoarele (jud. Olt): 472 Izolski, Aleksander Petrovici : 34 Izvorul de Sus, azi Iz:roru (jud. Arges): 505 Î Înaltul comandament german : 246, 249, 252, 265, 334 i Înaltul Gomandament rus: 148, 449 ninfräfirea", societate: 96 Întorsura Buzăului (jud. Covasna): 289 Întărcătoarea, poiană: 421 J Jadar, riu: 151 Japonia : 1, 5, 20, 21, 28, 29, 37 Jibert (jud. Braşov): 323 Jilava (sect. agr. Ilfo): 496, 498, 503 Jina (jud. Sibiu): 315 Jitia (jud. Vrancea): 539 Jiu, riu si vale: 123, 240, 241, 269, 272, 275, 299, 302, 303, 305, 308,311, 313, 316, 384, 385, 386, 387, 389, 393, 394, 415, 450, 437, 441, 443, 444, 445, 446, 447, 448, 449, 450, 451, 454, 455, 456, 457, 458, 459, 460, 461, 464, 466, 467, 470, 472, 474, 475, 478, 500, 575 Joffre, Joseph, general francez: 127, 129, 146, 214, 357, 389, 468 „Jos războiul“, vezi „România muncitoare“ Joseni (jud. Harghita): 285 „Journal de Genève", ziar elevetian: 110 Juguru (jud. Arges): 503 Jumanca, Iosif: 54 „Junimea“, societate: 197 „Junimea literară“. (Cernăuţi), revistă: 72, 73 K Kaledin, Aleksei Maximilevici, generalrus: 248 Kantargiev, Todor, general bulgar: 355, 359 Kavala: 34 Kedrenos, Georgios: 169 Kemanlar, azi Isperih: 255 Kiderlen-Wachter, Alfred von: 200 Kiritescu, Constantin: XXI, 405, 520, 521, 523 Kiselov, P., general bulgar: 362 Kocina: 341 „Kogălniceanu“, monitor: 231 Kogălniceanu, Mihail: 188, 191, 197 Kosch, Robert, general german: 481, 492, 530 Kossovo, azi Kosovska-Mitrovica: 137 Késter, Adolf: 321, 417 Kovel: 248 Kovno: 135 Krafft, Konrad von Dellmensingen, general german: 270, 307, 432, 506 Krägujevaé : 137 Kraljevo-Selo : 137 Krupp", model de tun: 59 Kiihne, Viktor, general german: 458, 480, 492 Kumanovo : 137 Kurlanda : 270 Kuropatkin, Aleksei Nikolaevici, general rus: Kurtbunar, azi Ter'el: 541, 348, 349, 350 Hut-el- Amara : 144 Kuweit: 21 L Lachmann, Friedrich: 200 La Cleste, virf: 399, 400 Lacroix, Henry D., general francez: 256 „La Gazette de France", ziar francez: 157 „Lahovary“, monitor: 231 Lahovary, Alexandru Em. : 133 Lahovary, Ioan: 87 Lalescu, Traian: 50 Lambru, Dimitrie, general de brigadă: 395, 490 Larcher, M., maior francez: XXVI Lascu, Gheorghe: 454 Lausanne: XXII Lazarevac : 132 Lazăr, Aurel: 53 Lăceni (jud. Argeş): 503 Lăculeţe (jud. Dimbovita): 61 Lăcuste, virf: 431 Lăpușna (jud. Mureş): 285 „Lebel“, model armă: 120 Lecithi, Platon Alekseevici, general rus: 248, 534 Legația română din Belgia : 262 „Legiunea ardeleană“ : 96 „Lemaitre“, uzină: 117 Lemberg (Lwow): 131 Lemnia (jud. Covasna): 417, 419 Lenin, Vladimir Ilici: 31, 41 „L'Entendard'*, ziar francez: 157 Leoveanu, Șerban, locotenent: 479 Lepşa, vale: 288 Lereşti (jud. Arges): 412, 413, 414 Leskovac : 137 Lesile (jud. Arges): 511 Lesiul, deal: 443, 460 Lesuntul, deal: 426 Letca Noud (jud. Giurgiu): 507, 508, 514, 515 Aldea Constan i: Bibliotecă personc.é Ness a https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Letca Veche (jud. Giurgiu): 496, 499, 507, 515 „Le Temps“, ziar francez: 85, 256, 262 Liberia : 20 „Libertatea“ (Orăştie), ziar: 99 Licurici (jud. Gorj): 470 Liège : 128 „Liga culturală“ („Liga pentru unitatea cul- turald a tuturor românilor“): 75, 93, 94, 96, 97, 157, 158, 197 Limbdsel, munte: 399 Limpejoara, piriu: 550 „L'Imdependance Belge“, ziar belgian: 157 Lipia (sect. agr. Ilfov): 528 Lisa (jud. Brasov): 297, 313 Litovoi : 170 Lituania : 135, 270 Livezeni (jud. Argeş): 443 Lixeanu, Nedelcu, sublocotenent: 351 Lloyd-George, David, conte de Dwyfor: 116, 246 „Locotenent Călinescu“, vedetă: 231 Lodz: 131 Lolescu, Petre, locotenent-colonel: 403 Loloiasca (jud. Prahova): 530, 531 Londra: 6, 9, 13, 16, 33, 103, 104, 106, 108, 110, 111, 148, 487 Lorena: 8, 38, 127 Lotru, munți: 394; riu si vale: 240, 316, 436 Lovinescu, Eugen: 235, 269 Lucaciu, Vasile: 53, 92, 93, 96, 97, 98, 205 „Luceafărul“ (Budapesta, Sibiu, Bucuresti), revista: 73, 76, 99 Luchian, Stefan: 52 Luck: 141 Ludendorff, Erich, general german: 139, 264, 334, 375, 480, 537, 553, 565 Ludus (jud. Mures): 272 Lueta (jud. Harghita): 297 Lugoj (jud. Timiş): 73, 191, 218, 448 Lunca (jud. Vilcea): 316 Lunca Bradului (jud. Mureş): 309 Lunci, gară: 317, 320, 432 Lupescu, Ioan, colonel: 291 „Lupta“ (Cernăuţi), ziar: 54 „Lupta zilnică“, vezi „România muncitoare“ Lupu, Nicolae: XXII Luxemburg: 128 M Macarie, Nicolae, locotenent: 280 Macedonia: 32, 33, 34, 110, 142, 219, 553 Mackensen, Augustvon, feldmaresal german: 134, 252, 255, 264, 307, 342, 343, 346, 358, 359, 360, 362, 375, 376, 377, 481, 483, 506, 507, 525, 529, 535, 564 Madagascar: 21 602 Mailat, virf: 419 Maimarolu, Dimitrie : 52 „Maior Ene", vedetă: 231 »Maior Giurescu“, vedetă: 231 „Maior Gr. N. Ioan", vedetă: 231 „Maior Sontu“, vedetă: 231 Maiorescu, Titu M.: 79, 80, 258 Malaia (jud. Vilcea): 437 Mamatey, V.: XXVII Manciulea, Maria: 295 Manciuria : 22, 29 Mangalia: 122, 357, 358, 359, 360 Maniu, Iuliu: 98, 99, 100 „Mannlicher“, model armă: 120, 231 Manutanta armatei: 117, 233 Maramures: XIX, 43, 70, 169, 170, 182, 189, 191, 197, 208 Maranovici : 248 „Marconi“, tip de stație de radio: 57 Marea Adriatică: 137, 144, 247 Marea Balticd: 29, 128, 135, 145, 247, 525, 542 Marea Britanie: 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 12, 13, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 28, 29, 36, 37, 38, 42, 47, 78, 94, 105, 110, 113, 119, 120, 126, 127, 146, 148, 149, 193, 209, 262, 356, 577 Marea Egee: 33, 34 Marea Mediterand: 8, 12, 13, 18, 30, 142 Marea Neagră : 13, 15, 122, 144, 149, 151, 168, 213, 219, 233, 241, 252, 267, 337, 341, 344, 346, 357, 360, 370, 371, 376, 378, 381, 382, 492, 525, 542, 551 Marea Nordului : 127, 128, 129, 142, 144 Marele Cartier General austro-ungar: 134, 249, 250, 253, 264, 270, 323, 462 Marele Cartier General bulgar: 252, 255, 342, 343, 371 Marele Cartier General britanic: 127 Marele Cartier General francez: 146, 147, 371, 468, 487 Mavele Carticr General german: 129, 134, 139, 252, 264, 272, 306, 307, 342, 343, 347, 350, 352, 355, 356, 357, 382, 462, 481, 500, 559, 576 Marele Carticr General italian : 141 Marele Cartier General român: XV, 121, 151, 217, 222, 223, 224, 227, 231, 257, 267, 268, 281, 287, 293, 294, 296, 297, 302, 306, 308, 309, 316, 326, 334, 338, 346, 357, 363, 364, 365, 366, 367, 369, 370, 371, 373, 382, 389, 392, 397, 411, 426, 435, 436, 437, 446, 447, 449, 458, 459, 461, 462, 464, 465, 467, 468, 469, 470, 485, 487, 490, 492, 499, 500, 520, 522, 525, 526, 534, 540, 541, 574 Marele Carticr General rus: 109, 147, 357, 380, 462, 468, 485, 504, 520, 521 Marele Carticr General turc: 252, 371 Marele Stat Major german: 126 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Marele Stat Major roman: XV, 61, 63, 114, 122, 123, 129, 131, 212, 213, 216, 219, 224, 242, 243, 256, 563 Marghiloman, deal: 539 Marghiloman, Alexandru: 79, 87, 88, 98, 100, 258 Mariane, arhipelag: 22 Marinescu, Alexandru, locotenent-colonel: 340 Marinescu, Dumitru: 54 Marinescu, Gheorghe: 50 Marinescu, Marcel: 454 Marinescu, Petrisor: 454 Marna, riu: 129, 133, 504, 524 Maroc: 16, 30, 31 Marschall, arhipelag: 22 Martalogi (jud. Arges): 495 Marx, Karl: 184 Masgat: 21 Mateias, munte: 407, 408, 412, 415, 416 Matei Basarab: 182 Matei Basarab (jud. Giurgiu): 515 Mavrocordat, Edgar: 258 Mavrogheni, Nicolae: 184 „Maxim“, model de mitralieră: 231 Maxim, Hiram Stevens: 24 Mazuriene, lacuri: 131, 307 Macrisul, munte: 443, 445 Măguva, deal: 291, 301, 319, 412; plai: 424 Magura (jud. Gorj): 272 Măgura (jud. Vrancea): 535 Măgura Odobestilor, deal: 545 Măgureni, plai: 541 Mănăstirea Cașin (jud. Bacău): 426, 548 Mărăşti (jud. Vrancea): VIII, XIX, XXVIII, 490, 549, 550, 556, 579; deal: 548 Mărăşeşti (jud. Vrancea): VIII, XIV, XXVIII, 431, 490, 541, 548, 555, 556, 579 Märul, vale: 400 Mândrescu, Simion: XX, 92, 93, 96, 97 Medgidia : 216, 293, 345, 346, 349, 355, 358, 382 Mediterana, vezi Marea Mediterană Mehadia (jud. Caraş-Severin): 108, 309 Meidji: 20 Meleca, Gheorghe, colonel: 412 Menitki, general rus: 523 Menumorut: 169 | Mereni (jud. Teleorman): 496, 507, 508, 515 Merisani (jud. Arges): 437 Merisor, pas: 243, 303, 304, 392, 393 Meses, culme: 169 Mesopotamia : 142 Mesteacänul, deal: 542 Metelu, azi Scutelnici (jud. Buzäu): 533 Metereze, deal: 304 Meterezele lui Tudor, culme: 269, 272 Metianu, Ioan: 98 Mica (jud. Mures): 272 Michelet, Jules : 173 Michotte de Welle M.: 263 Midia, azi Midye: 33 Miercurea Ciuc: 243, 280, 282, 283 Mihai Bravu (jud. Giurgiu): 501 Mihai Viteazul: VIII, 74, 75, 93, 153, 164, 178, 179, 182, 193, 196, 201,202,210, 267 „Mihai Viteazul“, ordin militar: 300, 305, 372, 377, 513 : Mihali, Theodor de Apsa: 97, 98 Mihdescu, Nicolae, colonel: 341 Mihdileanu, Stefan, maior: 428 Mihăilești (jud. Giurgiu): 494, 503, 506, 508, 517, 529 Mihnea al III-lea: 182 Milcoiul (jud. Vilcea): 437 Milcov, rîu: 541, 542, 543, 544 Mille, Constantin: 209, 261 Millerand, Alexandre Etienne: 6 Mincu, Ion: 52 Minea, Ion: 50 „Minerva“ (Bucuresti), ziar: 283 Ministerul de Externe al Austro-Ungariei : 264 Ministerul de Război al României: 106, 114, 116, 117, 120, 121, 224, 233 Ministerul de Externe al Rusiei: 105 „Mircea“, bric: 57, 67 Mircea cel Mare: 171, 177 Mircea Vodă (jud. Constanta): 293, 358 Misii, vezi Moesia Inferior si Moesia Su- perior Misiunea militară franceză din România: XXVII, 251, 378, 468, 513, 519, 522 Misiunea militară franceză din Rusia: 468 Misiunea militară rusă din România: 461 Mizil (jud. Prahova): 533 Mindra (jud. Brasov,: 295 Mindra, virf: 443 Mirleanu, azi Dunăreni (jud. Constanta): 361 Mizgavul, munte: 433 Moesia Inferior: 182 Moesia Superior: 182 Mogosani (jud. Dimbovita): 515 Mogosoaia: 245, 369, 436, 529 Mohdcs: 171 Mohu (jud. Sibiu): 301 Moieciu de Jos (jud. Brasov): 405 Moldova (Tara Românească Moldova): VIII, XIII, 43, 74, 88, 102, 153, 155, 170, 171, 174, 176, 177, 179, 182, 183, 184, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 196, 201, 207, 218, 277, 279, 334, 357, 383, 385, 419, 421, 427, 487, 498, 520, 526, 527, 533, 536, 554, 555, 576 Moldova, riu: 123 Moldevisul, virf: 435, 456, 459, 460 Moldovanu, Leonte: 87, 95 Moldoveanca, deal: 250 Moltke, Helmuth Johannes Ludwig M. conte von, general german: 134 603 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Momiia, virf: 548, 549 Monastir (Bitolja) : 142 Monkevit, Nikolai, general rus: XXVII Monroe, James: 20, 22 Moreni (jud. Bacău): 390 Morgen, Kurt von, general german: 270, 271, 307, 324, 405, 491 Mormântul, munte: 322, 435 Morțun, Vasile Gh.: 201, 258 Moscovul, virf: 433 Mostistea, riu şi vale: 356, 369, 485 Moșteni (jud. Giurgiu): 498 Moșteni (jud. Gorj): 460 Moșteni (jud. Olt): 472 Moșoiu, Traian, colonel: 319, 435 Motru, riu si vale: 444, 466, 470, 475 Motäieni (jud. Dimbo-ita): 516 Mozacul (jud. Arges): 511 Mozambic: 21 Mozdceni (jud. Arges): 515 Mukden, azi Shenyang: 29 Mulciova, azi Abrud. (jud. Constanta): 122, 361 Muncel, virf: 304, 393, 443, 456 Muncelu Mic, deal: 443 München: 157 Munteanu, Petre, locotenent: 496 Muntenegru : 33, 37, 41, 141, 250 Muntenia (Tara Românească Muntenia) : 153, 155, 170, 171, 173, 174, 176, 177, 178, 179, 182, 183, 184, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 196, 201, 308, 374, 383, 385, 417, 421, 430, 439, 466, 467, 470, 481, 487, 503, 519, 520, 521, 525, 526, 553, 554, 559, 573, 574, 575 Munticelul, deal: 279 Munţii Apuseni: 173, 217, 574 Muntii Balcani: 168 Muntii Haemus, vezi Muntii Balcani Munţii Slovaciei : 168 Munţii Vulcanici: 287 Mureș, riu şi vale: 169, 217, 218, 219, 221, 249, 250, 253, 256, 270, 275, 277, 282, 284, 285, 299, 306, 308, 312, 322, 333, 334, 335, 393, 574 Murfatlar (jud. Constanţa): 122 Murgasul, munte: 321, 432, 434; virf: 320 Murgu, Eftimie: 189, 191 Murmansk: 120 Muscel, deal: 328, 331, 405 Mutu, viri: 443, 444 N Nadworna: 248 Naipu (jud. Giurgiu): 501, 515 Namur : 128 Nancy: XXII Naroë : 248 604 Natal: 29 »Nationalul" (Bucuresti), ziar: 87 Naumescu, Gheorghe, colonel: 496 Nämäesti (jud. Arges): 107, 408, 410, 412 Nämolcasa (jud. Galaţi): 62, 115, 225, 231 340, 380, 542 Nânesti (jud. Vrancea): 542 Năruja (jud. Vrancea): 535, 536, 541, 544; “ale: 288 Neagra, riu: 238, 277, 279 Neagra Șarului (jud. Sucea-ra): 278 Neagu, Savel, colonel: 505 Neajlev, riu si vale: 123, 467, 485, 486, 487, 490, 493, 494, 498, 499, £00, 501, 504, 506, 508, 513, 514, 515, 516, 519, 520, 521, 523, 524, 525, 526, 527, 554, 555, 568, 575, 576 „Neamul românesc“ (Bucuresti), ziar: 52, 75 Neamtu, virf: 397 Nebuna, azi Podu Doamnei (jud. Giurgiu): 508, 514, ; pădure: 508 Nedeilor, virf: 443 Negoiu, virf: 431 Negotin : 137 Negovanul Mare, munte: 300 Negrasi (jud. Arges): 516 Negreni (jud. Teleorman): 500 Negri, deal: 285 Negri, Alexandru, colonel: 259 Negru, munte: 280 Neicu, Petru, colonel: 361 Nemira, munte: 280 Nenitescu, Dimitrie: 87 Nicolae al II-lea: 68, 145, 147, 149 Nicolae Nicolaevici: 108 Nicolicescu, Solomon, locotenent-colonel: 340 Niculcea, Constantin, colonel: 277 Niemen, riu: 135 ANieuport", tip de avion: 233, 498 Nigeria: 21 Nipru, fluviu: 135 Ni§: 120, 137 Nistor, Iancu I.: 72 Nistru, fluviu: 43, 134, 170, 183 Noaptes (jud. Arges): 438 „Nord Deutsche Allgemeine Zeitung”, ziar german: 480 „Noua revistă română tă: 73 Noua Suliţă: 149 Noua Zeelandă : 22 Noul Român (jud. Sibiu): 297 Novaci (jud. Gorj): 304, 470; pas: 391 Novi-Pazar: 137 Novo Selo: 132 »WNovote Vremia“, ziar rus: 263 Nucet (jud. Dimbovita): 518 (Bucuresti), revis= https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 0 Oand, Victoria: 295 Obogeanu, Mihail, colonel: 472 Obretcov ici, Constantin, plutonier-major: 377 Oceanul Atlantic: 4, 20, 31, 76, 142, 144 Oceanul Pacific: 20, 22, 144 Odessa: 68 Odobasca (jud. Vrancea): 541 Odobesti (jud. Dimbovita): 515 Odobesti (jud. Vrancea): 542, 543, 544, 548 Odorhciu Secuiesc (jud. Harghita): 243, 285, 286, 297, 298 Oituz (jud. Bacău): VIII, XIV, XXVIII, 280, 417, 421, 425, 426, 428, 430, 458, 461, 490, 535, 544, 555, 568, 579; pas: 254, 269, 272, 280, 385, 386, 394, 417, 419, 421, 422, 423, 425, 428, 462, 536, 576; riu si vale: 123, 238, 277, 280, 417, 421, 423, 426, 463, 537 Ojdula ijud. Covasna): 417 Olanul. munte: 433, 434 Olănescu, Constantin : 258 Olbia, azi Porutino: 168 Olesesti (jud. Vrancea): 548 Olt, riu și vale: 123, 170, 216, 240, 241, 254, 255, 271, 272, 277, 279, 282, 284, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 299, 300, 301, 305, 309, 311, 312, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322, 323, 324, 333, 356, 369, 384, 386, 387, 391, 394, 415, 430, 431, 432, 433, 434, 435, 436, 437, 438, 439, 440, 443, 446, 460, 461, 466, 467, 468, 469, 470, 471, 472, 478, 479, 480, 481, 482, 483, 487, 491, 492, 495, 520, 521, 523, 524, 525, 555, 568, 570 Oltenia: 191, 216, 310, 316, 374, 385, 386, 430, 437, 446, 450, 461, 466, 467, 468, 470, 471, 472, 474, 480, 483, 491, 521, 555, 559, 573 Olteanu, Marcel, colonel: 312, 433 Oltenita (jud. Călărași): 213, 339, 366, 367, 369, 491, 492, 495 Oltet, riu si vale: 466 „Oltul'', canonieră: 231 Omul de Piatră, munte: 435 Oncești, platou: 318 Onciul, Dimitrie: 91 Onesti, azi Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud. Bacău): 280, 282, 390, 420, 541 „Opinia" (Iasi), ziar: 210 Oprescu, Ioan, general de brigadă: 430 Oproiu, Ioan, colonel: 482, 484 Oradea: 74, 217, 218, 221, 387 Orange: 29 Oratia, culme: 280 Ofäsanu, Mihail, sublocotenent: 280 Ordstie (jud. Hunedoara): 99 Ordoreanu (jud. Giurgiu): 511 „Organul naţional“ (Blaj), ziar: 189 Orientul Apropiat: 142 Orientul Mijlociu : 142 Orlat (jud. Sibiu): 315, 317 Orozhéza : 149 Orsova (jud. Mehedinţi): 218, 249, 254, 269, 271, 299, 301, 309, 311, 334, 337, 356, 386, 389, 394, 466, 467, 490 Ortlepp, Fritz, ofițer german: 409 Oslea, munte: 386, 391 Ostia, virf: 443, 459, 460 Ostrov, lac: 142, 250 Ostrov (jud. Tulcea): 378 Ostrovul Lung, ostrov:.369 Ovidiu (Publius Ovidius Naso): 378 Ozoina, culme: 304, 305, 475 Ozun (jud. Covasna): 293 P Pacific, vezi Oceanul Pacific Pades (jud. Gorj): 304 Palade, Constantin, soldat: 424 Palanca (jud. Vrancea): 541; pas: 269, 272 Paléologue, Maurice: 108, 109, 110 Pallavicini, J.: 65 Palos (jud. Brasov): 294, 297, 298, 324 Paltin (jud. Vrancea): 549 i Panasuri, virf: 250 Pangrati, Ermil: 91, 92 Pannonia, vezi Cîmpia Pannonică Pantu, Paul, sublocotenent: 303 Panu, Gheorghe: 52 Papiu-Ilarian, Alexandru: 194, 196 Paris, XII, XVII, XXII, XXIV, XXVII, 14, 23, 34, 76, 103, 104, 108, 127, 128, 129, 133, 139, 146, 148, 157, 192, 193, 209 Paring, munti: 240, 299 Parlamentul Romdniei: 95, 197, 201 Parlamentul Ungariei : 70, 72, 205 Partida täräneascà : 52 Partidul Comunist Roman: VII, IX Partidul Conservator : 52, 80, 84, 87, 94, 95 Partidul Conservator-Democrat: 52, 80, 84, 85, 87, 95 Partidul Democrat-Radical : 52 Partidul National-Democrat : 8+ Partidul Nafional-Liberal: 52, 80, 84, 85, 160 Partidul National Poporal: 53 Partidul National Român din Banat: 72 Partidul National Român din Bucovina: 53, 54, 201 Partidul Naţional Român din Transilvania : 53, 71, 72, 97, 99, 157, 160, 198, 201, 205 Partidul Naţionalist- Democrat : 52 605 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România : 53, 159, 201 Partidul Social-Democrat din România : 38, 53, 54, 56, 84, 88 Partidul Social-Democrat Reman din Tran- silvania : 159 Partidul Social-Democrat din Ungaria : 54, 55, 99 Pavlid, David, sublocotenent: 403 Pdianu, Dinu, colonel: 321 Pălămida, plai: 424 Păltiniș, virf: 279 Păltiniș (jud. Bacău): 423 Păltiniș (jud. Sucea-ra): 278 Păminteni, azi Drägäesti-Päminteni (jud. Dimbo'ița): 503 Părău (jud. Brasov): 326 Păstaia, “iri: 460 Păltirlagele (jud. Buzău): 533 Pdtrascu, Ioan, general de brigadă: 280, 457 Pdtrdscoiu, Nicolae, sublocotenent: 456 Pătru, plai: 414 Păjești, azi Unirea (jud. Vrancea): 541, 543, 548 Pedeglava (jud. Dolj): 304 Peleș, castel: 80 Pelivan, Ioan G.: 53 Penescu, Constantin, locotenent-colonel: 397 Peninsula Balcenicd: 8, 12, 15, 18, 31, 32, 33, 38, 42, 94, 101, 103, 131, 136, 137, 141, 142, 145, 151, 162, 171, 174, 213, 220, 257, 258, 262, 270, 334, 371, 374, 381, 487, 565, 568 Peninsula Calcidicd: 142 Peninsula Gallipoli: 134 Peninsula hindusd: 21 Peninsula Liaolung: 30 Perieți (jud. Olt): 472 Peris (sect. agr. Ilfov): 363, 565 Perisani (jud. Vilcea,: 320, 391, 430, 435. Persia: 18, 21, 38 Perșani (jud. Braşov): 324; munţi: 288, 291, 293, 295, 310, 324, 326, 327 Pesteana de Jos (jud. Gorj): 470 Pestisani (jud. Gorj): 470, 475 Petala, Constantin, general de brigadă: 358, 449 Petala, Nicolae, general de brigadă: 280, 293, 391, 430, 438 Petersburg, azi Leningrad: 9, 12, 13, 14, 18, 30, 32, 33 Pétin, Victor, general francez: XX VII, 251, 522 Petvicelele, deal: 550 Petrila (jud. Hunedoara): 302 Petrisul, deal: 549 Petrograd, azi Leningrad: 77, 78, 102, 103, 105, 108, 109, 110, 111, 134, 146, 148, 380 Petrosani : 243, 271, 275, 302, 303, 385, 392, 393, 470, 568; depresiune: 393, 458 606 Petru : 171 Petru Rares: 177 Pflanzer, Baltin Karl von, general austriac: 248 Pherekyde, Mihail: 258 . Piatra Craiului, munti: 254, 288, 331, 405 Piatra Mare, munte: 291, 394 Piatra-Neamţ : 233 Piatra Suciului, deal: 282 Picardia : 129 Pieleşti (jud. Arges): 438 Piemont : 196 Pietrile Comcarei, munte: 435 Pietrosul, -rirf; 285, 432, 433, 435 Pietrosita (jud. Dimbo-vita): 410, 414 Pinsk: 248 Pipera: 233 Pirotehnia armatei: 59, 60, 117 Piscul Ratei, deal: 549 Pitesti : 326, 416, 430, 437, 439, 446, 467, 491, 492, 494, 495, 498, 499 Piua Petrii (jud. Ialomiţa): 519, 533 Pingdlesti, azi Schitu (jud. Giurgiu): 505, 515 Pirvulescu, Fulger, sublocotenent: 353 Plaiul Maricdi, culme: 414 Plesnitoarea, deal: 414 Pless : 252, 265, 271, 334, 371 Plesa, deal: 456, 459, 460 Plesoianul, munte: 435 Plesul, munte: 432, 456 Pleuna : 158, 199, 255, 267 Ploiești : 55, 95, 97, 202, 324, 388, 401, 492, 527, 530, 533 Plopu (jud. Dimbovita): 516 Poarta (jud. Brașov): 410 Poarta, vezi Imperiul ctoman Podu Dimbovifa (jud. Arges): 332, 405, 406, 407 Podul, deal: 296 Poenaru, Alexandru, locotenent: 291 Poenaru- Bordea, Gheorghe, locotenent-colo- nel: 291 Poetas, Stan, colonel: 341, 372, 512 Poiana (jud. Vilcea): 432, 435 Poiana (jud. Vrancea): 541 Poiana Bradului, poiană: 459, 460 Poiana Ciresului, deal: 550 Poiana Coada Văii Babei, deal: 548, 549, 550 Poiana la Încărcătoarea, deal: 549, 550 Poiana lui Mihai Viteazul, poiană: 460 Poiana Lungă, culme: 408 Poiana Mărului (jud. Braşov): 293, 328, 403 Poiana Muierii, deal: 304, 443 Poiana Sărată (jud. Bacău): 419, 421, 426 Poiana Secätura Catanei, deal: 550 Poiana Stinului, munte: 434, 435, 4368 Poiana Suiu, deal: 549 Poienari (jud. Vilcea): 437 Poincaré, Raymond: 92, 110, 147, 149 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Poklevsky-Koziel, Stanislav: 80 Pojorita, virf: 412 Polata (jud. Gorj): 454 » Politik", ziar praghez: 157 Pologas, virf: 300 Polonia: 135, 155, 182 Poni, Petru: 50 Pop de Băsești, Gheorghe: 53, 205 Popa-Lisseanu, Gheorghe: 96 Popescu, Ioan, locotenent-colonel: 351 Popescu, Toma, locotenent-colonel: 317 Popesti (jud. Arges): 495 Popesti (jud. Giurgiu): 508, 514, 517 Poplaca (jud. Sibiu): 305, 317 Popoi, piriu: 280 Popo, A., general bulgar: 362 Popov, Vasile, sublocotenent: 513 Popovdt, Petre, P., general de brigadă: 403 Popovici, Aurel C.: 99 Popovici, Doru : 53 Popovici, Dumitru, colonel: 290 Popovici, Eusebiu: 53 Popovici, Ioan, general de divizie: 299, 312, 318 Porceni-Mosteni, azi Gornăcel (jud. Gorj): 460 Porcesti, azi Turnu Roșu (jud. Sibiu): 272, 299 Port-Arthur : 28, 29, 30 Porto Rico, insulă: 28 Portsmouth : 29 Portugalia : 120 Portile de Fier: 299 Porumbacu (jud. Sibiu): 317, 318 Porumbacu de Sus (jud. Sibiu): 321 Porumbacu de Jos (jud. Sibiu): 321 Porumbaru, Emil: 102, 105, 258 Porumbescu, Ciprian: 74 Posada : 171 Posada (jud. Praho'ra): 408 Postăvarul, munte: 291 Poșta (jud. Giurgiu): 508 Potlogi (jud. Dimbovita): 515 Praga : 157 Prahova, riu si -rale: 399, 467, 528, 530, 533 Praid (jud. Harghita): 285, 286, 568 Pralea (jud. Bacău): 548, 549 Praporgescu, David, general de brigadă: 439 Pravät, riu si vale: 413 Preajba (jud. Teleorman): 500 Preajba Mare (jud. Gorj): 450 Predeal (jud. Brasov): 291, 330, 331, 388, 390, 395, 399, 401, 402, 403, 458, 461, 523; pas: 123, 239, 288, 290, 330, 385, 394, 395, 400, 401, 405, 462, 463 Predealul Mare, deal: 304 Predelus, pas: 123, 239, 333, 390 Prejmer (jud. Brasov): 243, 290, 293 Presan, Constantin, general de divizie: 277, 286, 364, 390, 420, 421, 425, 469, 479, 487, 496, 492, 494, 498, 503, 506, 507, 516, 519, 521, 524, 527 Priboieni (jud. Arges): 503 Prilep: 142 Princenton : XXVII Princip, Gavrilo : 37 Pripet, riu: 247, 248 Prisdcani, pas: 269, 272 Priseaca, munte: 412 Prislopul Mare (jud. Arges): 495; munte: 400 Prodan, Ioan, maior: 134 Prunaru (jud. Teleorman): 495, 496, 555 „Pruncul român“ (Bucuresti), ziar: 189 Prundu Belu (jud. Giurgiu): 366, 367 Prundu Birgäului (jud. Bistriţa-Năsăud): 250, 271 Prusia: 8, 131, 193, 307 Prut, rîu: 43, 108, 109, 110, 149, 183, 569 Przemysl: 131 Pucioasa (jud. Dimbo-sita): 516 Puha, virf: 433 Pulberdria armatei : 59, 117 Purani (jud. Teleorman): 501, 503, 505 Pușcariu, Sextil: 269 Putineiu (jud. Giurgiu): 245 Putna, riu si vale: 123, 239, 279, 282, 288, 536, 542, 558 Puterile Centrale: VIII, X, XIV, XV, XVI, XIX, XX, XXIV, XXVII, XXVIII, 7, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 19, 22, 35, 37, 41, 42, 65, 68, 78, 79, 80, 81, 82, 87, 88, 90, 91, 94, 96, 100, 101, 102, 105, 106, 107, 108, 109, 111, 112, 119, 121, 125, 126, 133, 134, 135, 136, 137, 139, 141, 145, 146, 148, 161, 162, 200, 208, 212, 213, 216, 221, 236, 246, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 255, 257, 258, 260, 264, 265, 269, 270, 275, 306, 307, 308, 310, 312, 334, 336, 337, 363, 371, 374, 378, 382, 384, 385, 386, 387, 409, 458, 459, 460, 461, 464, 487, 490, 504, 524, 525, 527, 541, 544, 553, 558, 559, 565, 566, 568, 569, 574, 579 Q Quadrupla Înţelegere, vezi Antanta Qatar: 21 R Racoș (jud. Braşo'r): 292, 295 Racovița (jud. Gorj): 446 Racovița (jud. Sibiu): 301, 319 Racovița (jud. Vilcea): 435 Racoviţă (jud. Argeș): 503 Racoviteni (jud. Buzău): 534, 535, 539 Radovici, Alexandru G.: 258 607 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Radu Mihnea: 182 Radu Negru, cetate: 455 Rafalovka : 247 Rahova: 158 Ragoza, Aleksandr Iosifovici, general rus: 535 Rdkoczi, Gheorghe I: 182 Räkoczi, Gheorghe II: 182 „Ramuri“ (Craiova), revistă: 73 Rasova (jud. Constanta): 346, 359, 360, 361, 363 Rasova (jud. Gorj): 450 Rasoviceanu, Gheorghe, maior: 512 Rasovita (jud. Gorj): 449 Rasvoi, general rus: 522 Razgrad : 340 Razu, Aristide, general de brigadă: 403, 415 Răchitaşul, munte: 545 Răcoasa (jud. Vrancea): 548, 549 Rădăuţi (jud. Suceava): 47, 101 Räpciuni, azi Ceahlău (jud. Neamţ): 245 Răstolița (jud. Mureş): 285 Rdsina (jud. Gorj): 470 Rătești (jud. Arges): 511 Războieni (jud. Neamţ): 267 Răzvad (jud. Dimbovita): 519 Rebais : 504 Reci (jud. Covasna): 292, 293 Referendaru, Alexandru, general de brigadă: 484, 495, 496 Reghin (jud. Mureș): 221, 285, 286, 462 Regimentul 1 artilerie : 240, 417, 472 Regimentul 2 artilerie : 240 Regimentul 3 artilerie: 340, 341, 508, 512, 513, 516 Regimentul 4 artilerie: 238, 503 Regimentul 5 artilerie: 340, 407, 472 Regimentul 6 artilerie : 240 Regimentul 7 artilerie : 239 Regimentul 8 artilerie : 238, 498 Regimentul 9 artilerie : 240 Regimentul 10 artilerie: 240, 405, 505 Regimentul 11 artilerie: 239, 403 Regimentul 12 artilerie: 239 Regimentul 15 artilcrie: 240, 242, 505 Regimentul 16 artilerie : 239 Regimentul 17 artilerie : 239, 437 Regimentul 19 artilerie: 239, 372 Regimentul 20 artilerie : 242, 341, 516 Regimentul. 21 artilerie : 407, 472, 539 Regimentul 22 artilerie : 340 Regimentul 23 artilerie : 302 Regimentul 24 artilerie: 238, 285, 436 Regimentul 26 artileric: 484, 485 Regimentul 1 călărași: 430, 432, 443, 495, 503, 515 Regimentul 1/2 cälärasi: 430 Regimentul 2 călărași : 430, 432, 433, 443 Regimentul 3 cdldrasi: 482 Regimentul 4 cdldrasi: 242, 403 Regimentul 9 cdldrasi: 242, 341 608 Regimentul 10 cdldrasi: 242, 341 Regimentul 1 grăniceri : 240, 300, 302, 430, 433, 440 Regimentul 2 grăniceri : 239, 291 Regimentul 1 infanterie : 240, 241, 304, 446, 459 Regimentul 2 infanterie : 240, 430, 433 Regimentul 4 infanterie ,Arges : 240, 242, 398, 399, 484, 485, 545 Regimentul 5 infanterie : 239, 242, 397, 400 Regimentul 6 infanterie „Mihai Viteazul“ : 239, 272, 320, 395, 400, 403 Regimentul 7 infanterie : 239, 403, 405, 406, 407, 412 Regimentul 8 infanterie : 239, 289 Regimentul 9 infanterie : 239, 362, 407 Regimentul 10 infanterie: 239, 294, 405, 406, 407, 412 Regimentul 11 infanterie: 239, 294, 342 Regimentul 12 infanterie: 239, 342, 430 Regimentul 13 infanterie: 239, 280, 422 Regimentul 14 infanterie: 238, 279, 498 Regimentul 15 infanterie „Războieni“ : 238, 283, 422, 428, 503 Regimentul 16 infanterie : 238, 261, 503,539 Regimentul 17 infanterie : 240, 304, 446, 459 Regimentul 18 infanterie ,Gorj" : 240, 446, 456, 459 Regimentul 19 infanterie : 242, 407 Regimentul 20 infanteric: 239, 242, 485 Regimentul 21 infanterie : 239, 242, 296, 398 Regimentul 22 infanterie „Dimboviţa“ : 240, 291, 295, 414, 533 Regimentul 23 infanterie „Tecuci“ : 242, 332, 341 Regimentul 23/63 infanterie : 508, 512, 516 Regimentul 24 infanterie: 239, 342, 533 Regimentul 25 infanterie „Vaslui“: 239, 327, 424 Regimentul 26 infanterie : 445, 459 Regimentul 27 infanterie : 238, 280, 503, 539 Regimentul 28 infanterie : 240 Regimentul 29 infanteric: 275, 426 Regimentul 30 infanterie „Îluscel“ : 240, 291 Regimentul 31 infanterie: 240, 304, 446, 447, 459 Regimentul 32 infanterie .\ircea“ : 239, 403, 405, 406, 407, 405, 412, 415 Regimentul 23 infanterie: 341, 398, 399, 400, 528 Regimentul 34 infanteric: 341 Regimentul 35 infanterie ,.\fatet Basarab": 58, 242, 341, 517 Regimentul 36 infanterie ,,\asile Lupu: 58, 242, 340, 347 Regimentul 37 infantcric .Alexandru cel Bun“: 58 Regimentul 38 infanterie ,.Ncagce Basarab" : 58, 341 Regimentul 38/78 infantcric : 508, 513, 516 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Regimentul 39 infanterie „Petru Rares: 58, 341, 459, 484, 485, 508, 516 Regimentul 40 infanterie „Călugăreni“ : 58, 242, 340, 341, 372, 376, 508, 516, 517 Regimentul 41 infanterie : 446, 459 Regimentul 42 infanterie : 240, 312 Regimentul 43 infanterie : 446, 449, 459, 472 Regimentul 44 infanterie : 240, 302, 430, 433 Regimentul 45 infanterie : 242, 397 Regimentul 46 infanterie: 397, 399, 401 Regimentul 48 infanterie: 312, 318 Regimentul 49 infanterie : 239, 312, 407 Regimentul 50 infanterie : 403, 405, 407, 408 Regimentul 51 infanterie : 342 Regimentul 52 infanterie: 342 Regimentul 53 infanterie: 361 Regimentul 54 infanterie: 436 Regimentul 55 infanterie: 238 Regimentul 56 infanterie : 238, 277, 278 Regimentul 57 infanterie : 240, 304, 305, 434 Regimentul 58 infanterie: 240, 303, 407, 412, 443, 446, 459 Regimentul 59 infanterie „Romanați“ : 242, 456, 472 Regimentul 60 infanterie : 242 Regimentul 61 infanterie: 399, 402 Regimentul 63 infanterie: 341 Regimentul 64 infanterie : 342, 403, 405, 407 Regimentul 65 infanterie : 419, 421 Regimentul 66 infanterie : 361, 437 Regimentul 67 infanterie : 238, 436 Regimentul 68 infanterie : 412 Regimentul 69 infanterie : 498 Regimentul 70 infanterie : 413 Regimentul 71 infanterie: 241, 449 Regimentul 72 infanterie : 449 Regimentul 73 infanterie : 341, 400 Regimentul 74 infanterie : 341, 350, 351 Regimentul 75 infanterie : 350, 351, 354 Regimentul 76 infanterie : 242, 340 Regimentul 77 infanterie : 437, 498 Regimentul 78 infanterie: 341 Regimentul 79 infanterie: 242, 340, 350, 351, 354 Regimeniul 80 infanterie : 350, 354 Regimentul 81 infanterie : 407 Regimentul 82 infanterie: 407 Regimentul 84 infanterie : 400 Regimentul 85 infanterie : 285, 436 Regimentul 86 infanterie : 436 Regimentul de infanterie A : 412 Regimentul de infanterie B: 412 Regimentul 1 obuziere : 430 Regimentul 2 obuziere : 240 Regimentul 3 obu:iere: 239, 403 Regimentul 2 rosiori: 495, 496, 498 Regimentul 7 roșiori: 282 Regimentul 9 roșiori : 473 Regimentul 11 roșiori: 282, 419, 420 Regimentul 1 vînători : 240, 305 Regimentul 2 vindtori: 240 Regimentul 3 vinätori: 239, 533 Regimentul 4 vindtori: 238, 286, 501, 539 Regimentul 5 vinätori: 240, 312 Regimentul 6 vinätori: 240, 321 Regimentul 7 vindtori: 327, 341 Regimentul 8 vindtcri: 239, 280, 282, 422 Regimentul 9 vindtcri: 242, 341, 372, 508, 512, 513, 516, 517 Regimentul 10 vindtori: 245, 397, 400, 403, 511 Regimentul „Cloşca“ : 437 Regimentul „Crişan“ : 437 Regimentul „Feldioara“ : 398, 399 Regimentul 43 infanterie austriac: 289 Regimentul 44 infanterie austro-ungar : 299 Regimentul 300 infanterie austro-ungar : 301 Regimentul 301 infanterie austro-ungar : 301 Regimentul 20 vindtori austro-ungar: 549 Regimentul 16 infanterie bavarez: 386 Regimentul 21 infanterie bavarez: 456 Regimentul 28 infanterie bavarez: 414 Regimentul de vindtori bavarez: 508 Regimentul 2 honvezi bosniac : 271 Regimentul 9 cavalerie bulgar: 354 Regimentul 7 infanterie bulgar : 351 Regimentul 16 infanterie bulgar: 481 Regimentul 19 infanterie bulgar: 351 Regimentul 31 infanterie bulgar: 351, 376 Regimentul 48 imfantevie bulgar: 351 Regimentul 38 artilerie prusian : 409 Regimentul 13 infanterie german : 435 Regimentul 18 infanterie german : 435 Regimentul 25 infanterie german: 358 Regimentul 36 infanterie german: 435, 549 Regimentul 45 infanterie german: 358 Regimentul 253 infanterie german: 414 Regimentul 9 vinätori german : 505 Regimentul 17 honvezi: 279, 282 Regimentul 19 honvezi : 282 Regimentul 82 secui: 250 Regimentul 4 ulani : 470 Rendina, golf: 250 Retezat, munţi: 254, 299 Retitis, vîrf: 386 „Revista artileriei“ (Bucuresti), re-ristă: 22 Riga : 247, 248 Rigloul, munte: 435 Ripke, Feibich, colonel austriac: 254 Rimnic, riu: 542 Rimniccanu, Sebastian: 454 Rimnicu Sărat: 527, 530, 533, 534, 535, 536, 537, 540, 541, 555 Rimnicu Vilcea: 316, 437, 491 Rincdciov (jud. Dimbovita): 516 Risnov (jud. Braşo'): 290, 328 Riul Mare, riu: 254 Riu Sadului (jud. Sibiu): 300 Riușor (jud. Brasov): 295; riu si vale: 406 Robdnesti (jud. Dolj): 473, 474, 555 609 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Robescu, Constantin F.: 258 Robul, munte: 322, 432, 433 Rodbav (jud. Brașov): 293, 297, 323, 326 Rodna (jud. Bistrița-Năsăud): 177 Rogojeni (jud. Gorj): 470 Roma : 12, 13, 106, 109, 168 România (Republica Socialistă România ) : VII, VIII, IX, X, XI, XII, XIII, XV, XVI, XVII, XVIII, NIX, XX, XXI, XXII, XXIV, XXV, XXVI, XXVII, XXVIII, 13, 15, 16, 19, 32, 33, 34, 35, 37, 38, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 52, 53, 55, 56, 58, 65, 68, 70, 75, 76, 77, 78, 80, 81, 82, 83, 84, 85, &7, 88, 90, 91, 92, 93, 95, 96, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 119, 120, 121, 122, 124, 125, 134, 139, 141, 142, 144, 146, 147, 148, 149, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 158, 159, 160, 162, 164, 185, 188, 189, 191, 193, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 216, 219, 220, 222, 223, 225, 226, 231, 233, 235, 236, 238, 246, 247, 248, 249, 250, 252, 253, 255, 257, 258, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 270, 273, 275, 276, 277, 283, 293, 306, 307, 309, 318, 322, 334, 335, 337, 339, 342, 343, 344, 346, 357, 358, 362, 364, 371, 374, 378, 380, 381, 382, 383, 384, 385, 388, 389, 415, 425, 428, 447, 455, 461, 465, 467, 468, 469, 480, 483, 486, 487, 490, 504, 520, 522, 524, 526, 527, 533, 537, 553, 555, 557, 558, 559, 560, 562, 564, 566, 567, 568, 570, 571, 572, 577, 578 „România militară“ (Bucuresti), revistă: 129, 560 „România Muncitoare“ (Bucuresti), gazetă: 38, 54, 88 „Românul“ (Arad), ziar: 73, 77, 97, 99, 205 „Românul“ (Cleveland), ziar: 76 Rommel, Erwin, feldmareșal german: 307 Roosevelt, Theodore R.: 22 Rosetti, Stefan, maior: 469 Rosetti, Theodor : 258 Rosner, Karl: 393 Rostcvanul, -rirf: 443 Roscari (jud. Vrancea): 541 Rosia (jud. Sibiu): 312 Rosia-Jiu (jud. Gorj): 470 Rosiori (jud. Ialomita): 533 Roșiorii de Vede: 494, 498 Roussin, Michel: NNYII Rucăr (jud. Brasov): 321, 326, 403, 405, 406, 407, 408; pas: 394; munte: 407 Rucăr-Bran, culoar: 386, 392, 394, 403, 417 Rudeanu, Vasile, general: 106, 120, 146, 148 Rudnik: 132, 137 Ruhr: 38 610 Raiz de Roxas, Eugen, general austro-ungar: 270 Rumelia: 12, 32 Runcu (jud. Gorj): 449 Runcul, munte: 408 Runcul Mare, virf: 424 Runcul Porcenilor, virf: 456 Rupea (jud. Brasov): 294, 295 Rusciuk : 146, 255, 337, 343, 374, 375, 483 Rusia: 3, 6, 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 20, 21, 22, 24, 25, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 36, 37, 38, 42, 43, 44, 68, 78, 79, 80, 82, 88, 94, 101, 102, 103, 104, 105, 108, 109, 110, 111, 112, 119, 120, 121, 126, 127, 131, 134, 135, 141, 146, 147, 148, 149, 151, 156, 162, 182, 183, 193, 209, 212, 214, 251, 257, 262, 277, 344, 346, 356, 381, 382, 468, 551, 555, 577 Russu-Sirianu, Ioan: 53 Ruşii lui Asan, azi Milco'ățu (jud. Giurgiu): 511, 514, 515 S Sabar, riu si ‘vale: 123 Sabotino, munte: 247 Sadova (jud. Dolj): 245 Sadu (jud. Sibiu): 319; riu si vale: 316 Sahalin, insulă: 30 Saint-Aulaire, Charles, conte de: XXVII. 94, 107 Saint-Chamond: 23, 120 Salandra, Antonio: 106 Saligny, Anghel: 117 Salonic : 120, 134, 137, 141, 146, 148, 151, 217, 248, 250, 251, 257, 263, 309, 357, 371, 374, 381, 461, 468, 500, 578 Sambre, riu: 128 Samovit : 483 San, riu: 131, 134 San-Giuliano, Antonio marghiz di: 105 San Stefano, azi Yesilkoy: 9 Sarajevo : 37 Sardinia : 193 Sarighiol, azi Albeşti (jud. Constanța): 122 Sarrail, Maurice, general francez: 137, 250, 381, 389 Sarsinlar, azi Zafirovo: 353 Sasul, -vale: 438 Satu Mare, fost comitat: 47 Satu Nou (jud. Vrancea): 548 Satza : 170 Saumur : 439 Sava, riu: 128, 131, 137 „Savopol“, tip de grenade: 118 Sazonov, Serghei Dimitrievici: XXVII, 34, 42, 68, 78, 102, 103, 104, 105, 109, 111, 147 Säcädate (jud. Sibiu): 312, 518 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Săcele (jud. Brasov): 272, 275, 290, 330 Sâlaj, fost comitat: 47 i Sălătrucu (jud. Argeș): 434, 435, 436 Sălătrucul de Sus, azi Sălătrucu (jud. Argeș): 434 : Sdldtrucul Mare, deal: 414 Săliște (jud. Sibiu): 315 Sănătescu, Gheorghe, general de brigadă: 289, 312, 430 Sdnduleni (jud. Bacău): 390 , Sărata (jud. Sibiu): 321 Sdrmas (jud. Harghita): 309 Săsăuș (jud. Sibiu): 297 Săulescu, Mihail: 401 Sdveanu, Nicolae: 87 Scdrisoreanu, Constantin, general de brigadă: 372, 376, 490, 507, 508, 513 Scärisoreanu, Romulus, colonel: 341, 372 Scärlätescu, Gheorghe, colonel: 123 Schela (jud. Gorj): 445, 460 Schela Cladovei (jud. Mehedinti): 480 Schilling : 105 Schinetea (jud. Vaslui): 487 Schitu-Matei (jud. Arges): 438 Schlicffen, Alfred, conte von, marcsal german: 126, 127, 129, 131, 141 Schmettow, Eberhard von, conte, general german: 270 „Schneider-Creusot“, firma: 61 Scoreiu (jud. Sibiu): 321 Scurtu (jud. Teleorman): 500, 503 Scurtu, Aurel: 97 Scurtu, Ion: 96 Sebeș (jud. Sibiu): 308; rîu si vale: 254, 391 Sebesu de Jos (jud. Sibiu): 299, 318 Sebesu de Sus (jud. Sibiu): 299 Sebes, vezi Sebesu de Jos Secretariat general : 224 Sectorul „Calafat- Jiu“ : 241 Sectorul Jippa. 459, 460 Sectorul ,,Jiu-Olt‘ : 241, 242 Sectorul Obogeanu : 459, 460 Secția aeroplane 243 germană: 481 Secția etapelor si a serviciului de spate: 117 Secţia I operații : 224 Secția II transporturi : 224 Secţia III adjuntaturd : 224 Secţia română a Partidului Social-Democrat din Bucovina : 54 Secţia română a Partidului Social-Democrat din Ungaria: 54, 99 Secţia Transporturilor : 369 Secuiul, deal: 282 Seeckt, Hans von, general german: 307, 520 Seghedin: 109, 149, 218, 299 Selesel, virf: 285 Selistat (jud. Braşov): 323 Semileul, deal: 443, 456 Senatul României : 258 Seneslau : 190 Serbia : 13, 19, 30, 31, 33, 34, 37, 38, 41, 42, 78, 79, 94, 95, 104, 111, 120, 126, 127, 131, 134, 137, 145, 213, 214, 236, 260, 263, 265 Serdanu (jud. Dimbovita): 515 Seres : 142 Serviciul artilcriei : 221 Serviciul atașați militari : 224 Serviciul automobilelor armatei: 235 Serviciul cartierului: 224 Serviciul -controlului, contabilităţii, contencios și pensii: 224 Serviciul de căi ferate militare: 224 Serviciul de pază al frontierei: 224 Serviciul geniului : 224 Serviciul geografic al armatei: 117, 224 Serviciul intendentei: 224 Serviciul istoric al Marelui Stat Major roman: XVIII, XXI, XXII Serviciul justiției militare: 224 Serviciul marinei : 224, 231 Serviciul personalului, justiției, recrutării și statisticii : 224 Serviciul presei : 224 Serviciul religios : 224 Serviciul sanitar : 67, 116, 117, 224, 233 Serviciul subzistente: 67, 116 Serviciul telegrafo-postal : 224 Serviciul tezaurului: 224 Serviciul transporturilor : 57 Sestlav: 170 Sever, Axente: 201 „Sfinta Alianţă“ : 186 Sfintu Gheorghe, brat: 551 Sfintu Gheorghe (jud. Covasna): 282, 292, 293, 8 Sf. Ilie, munte: 434 Shimonoseki: 21, 28 Siahlar: 241 Siberia: 21, 277 Sibiu: 71, 73, 98, 99, 204, 243, 249, 271, 275, 286, 288, 293, 294, 299, 301, 302, 305, 308, 309, 312, 313,°314, 315, 316, 317, 318, 321, 322, 323, 335, 336, 392, 393, 394, 570; fost comitat: 47 Sichitiu, Ioan, general: 521 Sidalb, Schmidt : 273 Sierra Leone: 21 . Sighetul Marmaţiei (jud. Maramureş): 281 Sighișoara : 297, 318, 387 Sigleul Mic, munte: 443 Silistra : 63, 122, 219, 223, 227, 245, 252, 338, 339, 341, 342, 346, 348, 349, 352, 353, 354, 355, 382, 483, 564 Silisteni (jud. Arges): 503 Simeria (jud. Hunedoara): 299 Simionescu, Grigore, general de brigadă; ,, 290, 321 . Sinaia: 68, 78, 80, 102, 400 611 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Sinescu, Nicolae, general de brigadă: 419, 483, 507 Singureni (jud. Giurgiu): 506, 515, 517, 518 Sintesti (jud. Ialomița): 527 Siret, rîu şi vale: 108, 123, 170, 380, 392, 462, 520, 527, 537, 541, 542, 544, 548, 552, 555, 558, 565, 569 „Siretul“, canonierä: 231 Siriu, virf: 390 Siriul Mare, rîu si vale: 461, 462 Sinpetru (jud. Brasov): 329, 330 Sîrbu, G.: 53 Skaggerak : 144 Slatina (jud. Olt): 466, 469, 472, 473, 475, 491, 521 Slatina (jud. Suceava): 245 Slavici, Ion: 52 Slănic, rîu si vale: 238, 288, 390, 421, 426, 534, 536 Slänic Moldova (jud. Bacäu): 421, 422, 426 Sleul Mindrului, culme: 405 Slobozia, azi Slobozia-Vidras:u (jud. Vran- cea): 541 Slobozia (jud. Giurgiu): 369 Slusanschi, Emilian: 96 Smorgon: 248 Snagov (sect. agr. Ilfov): 487; piriu: 528 Socec, Alexandru, general de brigadă: 291, 358, 361, 499 „Societatea academică Petru Maior“: 76 „Societatea academică română“ : 76 „Societatea academică studențească România Jună“ : 76 „Societatea Daco-Romană“ : 53 Societatea Literară Română, ‘vezi Academia Română „Societatea pentru literatura si cultura po- porului român“ : 197 „Societatea studenților români din Paris" : 16 Sofia: 32, 34, 107, 352, 382 Sofonea, Matei: 277 Sofular, azi Credinţa (jud. Constanţa): 376 Somalia: 21 Somes, riu: 149, 169, 217, 286, 308 Somesul Mare, riu si vale: 123 Somme, fluviu: 139, 246, 247, 524, 568 Sovica, culme: 400 Sovata (jud. Mureș): 568 Soveja (jud. Vrancea): 541, 544 Spania : 28, 119, 120 Spidele (jud. Buzău): 539 Spitalul militar din Bucureşti: 447 Spitalul naval: 231 Staabs, Hermann von, general german: 270, 271 Stanislav: 248 Staroselo: 339 Statele Unite ale Americii (SUA): XXVII, 1, 3, 4, 5, 20, 22, 23, 28, 29, 30, 44, 76, 119, 120, 262 612 Statul major francez: 14 Stäneica, virf: 422, 424, 426 Stănești (jud. Giurgiu): 517 Stege, culme: 278 Stelian, Toma: 85 Stere, Constantin: 85, 97 Sterca (jud. Giurgiu): 514 Stienon, Charles: XXVI Stilpu (jud. Giurgiu): 503, 506, 507, 508, 512, -513, 516, 517 Stina Mare, munte: 434 Stina Zănoaga, munte: 435 Stinisoara, deal: 413, 419; mănăstire: 436 Stoencsti (jud. Olt): 472, 479, 483, 492, 568 Stog, virf: 149 Stoica, Vasile: XX, 96, 207 Stoicescu, Florea, maior: 496 Stoiha, Constantin T., sublocotenent: 440 Straja, virf: 443, 444 Strasbourg: XXII Stratilescu, Dumitru, general de brigadă: 490 Stratilescu, Grigore: 116 Straussenburg von, vezi Arz, Arthur baron von Straussenburg Strehaia (jud. Mehedinţi): 475 Strei, rîu: 243 Strimba, ari Hulubesti (jud. Giurgiu): 501 Strimba, rîu si vale: 289 Strimtori, vezi Bosfor si Dardanele Strâmtu, munte: 390, 411, 414 Struma, riu: 142, 250 Strunga, “ramă: 390, 407 Sturdza, Dimitrie A.: 52 Stuttgart: ÎNNI, XXII, 6 Subgrupul „Alexandria“ : 241, 242 Subgrupul „Dunărea“ : 240 Subgrupul „Giurgiu“ : 241, 242 Subgrupul ,,Prundu-Belu" : 241, 242 Subgrupul „Vîrciorova“ : 240, 243 Suceava: 73, 101; judeţ: 98, 278 Sudan: 21 Suez, canal: 21 Sulina (jud. Tulcea): 231, 551 Sulita, poiana: 433, 435 Sulta, riu si vale: 238, 272, 280 Sunkel, Edwin, general german: 270, 392 Surduc (jud. Hunedoara): 303 Surduc (Lainici), pas: 309, 385, 388, 394, 441, 443, 444, 457, 458, 462 "Surul, munte: 320, 433 Susai, munte: 390, 395, 397, 398, 399; pichet: 290 Szell, Kalman: 75 Szivo, Alexander de, colonel austriac: 475 Sandru, virf: 426 Sandru Mare, virf: 254 Șantierul naval „Fernic“ (Galati): 117, 231 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Șantierul naval mobil: 231 Santul Calului, virf: 432 Șaru Dornei (jud. Suceava): 278, 285, 389, 390 Scerbacev, Dmitri Gregorovici, general rus: 248 Scoala de aplicație de artilerie si geniu din Fontainebleau : 487 Scoala de infanterie din Bucuresti: 447 Scoala de ofiteri de infanterie si cavalerie din Bucuresti : 487 Scoala de schiori : 431 Scoala militară de ofiteri din București : 438 Scoala politehnicd din Bucuresti: 233 Scoala specială de artilerie si gcniu din Bucuresti: 487 Scoala specială de cavalerie din Bucuresti : 439 Școala specială de cavalerie de la Saumur : 439 Școala superioară de război din Bucureşti: 59, 123 Seaua Pravätului, munte: 407 Șeica Mare (jud. Sibiu): 271 Selaru (jud. Dimbovita): 511 Șelimbăr (jud. Sibiu): 302, 312, 316 Șerbănescu, Sebastian: XXII Șerbești (jud. Vrancea): 548 Serboeni (jud. Argeș): 503 Șercaia (jud. Brașov): 323 Şerpilor, deal: 304 Sigleul Mare, virf: 393 Sigleul Mic, virf: 393 Simon (jud. Brasov): 410 Șinca (jud. Brasov): 311; trecătoare: 328 Șinca Nouă (jud. Brasov): 293 Sistov : 252, 253, 467, 481, 482, 483 Soars (jud. Brasov): 323, 324 Soimu (jud. Teleorman): 491, 492 Sona (jud. Brasov):. 295 Sonticari, deal: 539 Stefan cel Mare: XIII, 74, 177, 193, 207, 210, 267 Stefan Tomsa: 182 Ștefănescu, Aurel, locotenent: 513 Ștefănești (jud. Gorj): 470 Steflesti, vîrf: 433 Stevia, riu: 397, 399 Stiubeiul, virf: 433 Sulea, munte: 434, 435, 436 Sumla: 337, 346 T Tabanu, ostrov: 241 Tabla Butii, pas: 461, 462 Taiwan: 21, 28 Talpa Costei (jud. Teleorman): 499 Talpa-Ionesti (jud. Teleorman): 495, 500, 505 Talpa-Ogräzile (jud. Teleorman): 495 Talpa Poștei (jud. Teleorman): 499, 505 Tanger : 30 Tannenberg : 131, 307 Tarcău, munți: 279; riu şi vale: 238 Tarnita, schit: 545 Tarnoschi, Ioan, colonel: 377 Tarnow: 134 Tasaul, azi Piatra (jud. Constanta): 378, 380 Tatarinov, A., colonel rus: 147, 148 Tatos: 170 Täbäcäria armatei: 59 Tălmaciu (jud. Sibiu): 233, 254, 312, 315, 394 Tdmasu, munte: 405 Tdmdsel, munte: 405 Tämäsesti (jud. Teleorman): 499, 505 Tănăsescu, Constantin, general de divizie; 288, 390 Tdrlungeni (jud. Brasov): 290, 293, 327, 328, 329 Tärtäsesti (jud. Giurgiu): 518 Tdsldoanu, Octavian C.: XX Tdtaru, pas: 123, 239, 248, 333 Tdtarul Mare, virf: 289 Tătăranu, Nicolae, general: 375 Tätärästii de Sus (jud. Teleorman): 498 503 Tăutu, Teodor, colonel: 475, 476, 477, 478 Techirghiol (jud. Constanta): 122 Teclu, Nicolae: 50 Tecuci (jud. Galati): 548, 555 Teisul Nou (jud. Dimbovita): 516 Teius, deal: 294 Teleac, deal: 279 Teleajen, riu si vale: 239, 527 » Telefunken", tip de statie de radio: 57 „Telegraful roman" (Sibiu), ziar: 156 Feleorman, judet: XIX; riu: 495 Teliu (jud. Brasov): 289, 328, 332 Teodorescu, Constantin, general de brigada: 340, 351 Teodoroiu, Ecaterina : 454 Teschen: 272 Tetila (jud. Gorj): 446 „The Evening Star“, cotidian britanic: 263 „The Plain Dealer“, ziar american: 264 „The Times“, ziar britanic: 263, 456 Thurn und Taxis, Maximilian: 264 Tia Mare (jud. Olt): 479 Tibet: 18, 21 Ticusu Nou (jud. Brașov): 297, 298 Ticusu Vechi (jud. Brasov): 295 Tigveni (jud. Arges): 495 Timis, defileu: 394 Timis, judet: XIX Timișoara : 191, 249 Timișul de Jos (jud. Brașov): 291, 394 Timișul de Sus (jud. Brașo'r): 290, 291, 328 Timoc, rîu: 213 613 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Tivol : 135 Tisa, rîu: 149, 169, 217, 257, 267, 299 Tisa (jud. Dimbovita): 519 Tisza, Istudn, conte de: 98, 100 Tisifa, riu si vale: 239 Titesti (jud. Vilcea): 435, 441 Titu (jud. Dimbovita): 494, 498, 500, 511, 516, 518 Tincdbesti (sect. agr. Ilfov): 528 Tirgoviste: 388, 416, 519, 528 Tirgsor (jud. Prahova): 61 Tirgu Jiu: 444, 446, 447, 449, 454, 456, 458, 461, 475 Tirgu Mureş: 249, 309 Tirgu Neamt: 431 Tîrgu Ocna (jud. Bacău): 284, 385 Tirgu Secuiesc (jud. Covasna): 275, 280, 282, 283, 284, 289, 417, 536 Tirgul, deal: 454; rîu şi vale: 407, 411, 414, 416 Tirnava (jud. Teleorman): 505, 507 Tirnava Mare, riu si vale: 270, 285, 286, 292, 293, 308, 324 Tirnava Mică, riu si vale: 249, 250, 253, 270, 286, 292, 293, 308 Tirnave, vezi Tirnava Mare si Tirnava Mică Toaca, deal: 412 Toarcla (jud. Brașov): 297 Toderita (jud. Braşov): 295 Tofan, George: 12 Togo: 21, 142 Tohanu, vezi Tohanu Nou Tohanu Nou (jud. Brașov): 292, 326, 405 Tohanu Vechi (jud. Braşov): 292, 405 Tohanul, deal: 324; defileu: 326 Tomșani (jud. Buzäu): 530, 531 Tomșani (jud. Dimbovita): 515 Topalu (jud. Constanţa): 519 Toplet (jud. Caraș-Severin): 394, 475 Topliţa (jud. Harghita): 254, 281, 282, 285 Topolog, rîu şi vale: 240, 433, 434, 4:35, 436, 487 Topolog (jud. Tulcea): 378 Toporu (jud. Teleorman): 499 Topraisar (jud. Constanta): 122, 372, 376, 378 Torino: 157 Torontal, fost comitat: 47 Torrey, Glenn E.: XXV, XXVI Tosev, Stefan, general bulgar: 255, 343, 352, 362, 374 Tracia: 34, 168 Traian (Marcus Ulpius Traianus): 174 Trandafir, vale: 412, 414 Transcaucazia: 21 „Transilvania“, societate: 197 Transilvania (Tara Românească Transil- vania) : XVII, XVIII, XXVIII, 16, 33, 43, 44, 47, 48, 49, 53, 54, 55, 68, 70, 614 71, 72, 73, 95, 76, 77, 99, 81, 82, 92, 94, 97, 98, 99, 101, 103, 106, 108, 109, 146, 147, 148, 149, 155, 156, 157, 159, 160, 163, 164, 169, 171, 174, 176, 177, 179, 182, 183, 184, 185, 187, 188, 189, 191, 194, 196, 197, 198, 200, 201, 202, 204, 205, 206, 207, 208, 210, 211, 212, 213, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 241, 244, 245, 249, 250, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 261, 265, 267, 268, 269, 270, 271, 273, 275, 276, 277, 279, 282, 283, 285, 286, 287, 288, 293, 294, 297, 299, 306, 308, 309, 310, 312, 313, 320, 327, 328, 334, 335, 336, 338, 342, 343, 357, 358, 363, 364, 269, 373, 374, 381, 382, 384, 387, 388, 389, 392, 409, 426, 464, 490, 503, 523, 525, 527, 558, 561, 564, 565, 566, 567, 568, 573, 574, 575, 576, 578 Transvaal: 29 Trebizonda: 1-4 Trebusa : 149 Trentino: 141 „Tribuna“ (Cleveland, Ohio), ziar: 76 Triest : 58 Tripla Alianţă, vezi Puterile Centrale Tripla Antantă, vezi Antanta Tripla Înţelegere, vezi Antanta Triplica, vezi Tripla Alianţă Tripolitania: 13, 21, 32 Trotuș, riu şi vale: 123, 238, 279, 284, 334, 462, 498, 537, 548, 549, 555 Trubciular : 348, 349 Trusculescu, Mihail, maior: 443, 450 Tsushima: 29 E Tudor (Todoras, Todorut), vezi Vladimi- rescu, Tudor Tulcea: 551, 552, 569 Tulghes, (jud. Harghita): 272, 462; vale: 334 Tunari (sect. agr. Illov): 507 Tunisia : 12, 20, 21 Tunsi (jud. Gorj): 470 Tupșa (jud. Gorj): 470 Turcia: XII, 31, 32, 41, 101, 103, 107, 109, 111, 119, 257, 264, 266, 524 Turcinesti (jud. Gorj): 443, 449 Turda (jud. Cluj): 94, 272 Turesti (jud. Teleorman): 503 Turkestan: 21 Tiirksmil: 34 Turnu Măgurele : 439, 440, 491 Turnu Roșu (jud. Sibiu): 299, 300, 301, 312, 315, 318, 319, 320, 428, 430, 458; pas: 311, 313, 385, 394, 432, 439, 462 Turnu Sevcrin, azi Drobeta Turnu-Seve- rin: 55, 95, 120, 439, 468, 470, 478, 480 Turtucaia: 63, 122, 219, 223, 227, 245, 252, 334, 337, 338, 339, 340, 341, 342, https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 343, 344, 346, 347, 348, 349, 350, 351, 352, 353, 354, 355, 356, 357, 360, 363, 364, 382, 389, 483, 564 Tușnad (jud. Harghita): 282 Tutunaru, Alexandru, locotenent: 372 Tuzla (jud. Constanta): 346, 359, 360, 361, 363, 370 T Taga, munte: 293 Tara Birset: 170, 173, 319, 327 Tara Cimpulungului Moldovenesc: 170 Tara Cîmpulungului Muscel: 170 Tara Făgărașului: 170 Tara Hajegului: 170 Tara Lovistei: 170 Tara Maramuresului, vezi Maramures Tara Mehedintilor : 170 Tara Moldovenească, vezi Moldova Tara Muntenească, vezi Muntenia Tara Năsăudului : 170 „Tara noastră" (Sibiu), revistă: 73 Tara Oltului: 182 Tara Românească, vezi Muntenia Tara Severinului: 170 Tara Soarelui rdsare, vezi Japonia Tara Tigheciului : 170 Tara Vrancei: 170 Țăndărei (jud. Ialomiţa): 533 Tepu din Deal (jud. Dimbovita): 516 Tibles, virf: 285 Ticleni (jud. Gorj): 470 Tigdnesti (sect. agr. Ilfov): 528 Titetca, Gheorghe T.: 50 Tintari, azi Dumbravita (jud. Brasov): 327 Turcan, Aurel: 53 U Ucea de Jos (jud. Brasov): 294, 297 Ucraina: 524, 569 Ulmeni (jud. Buzău): 533 Ulmul, virf: 282 Ulmulet (jud. Teleorman): 484, 485 Ungaria: 55, 75, 99, 105, 149, 157, 159, 169, 171, 177, 191, 197, 200, 201, 205, 217, 249, 334, 565 Ungheni (jud. Arges): 498 Unghia Mare, virf: 397, 398, 399, 400 Unghia Micd, virf: 399 Ungurasul (jud. Cluj): 177 Uniunea sud-africand: 21, 29 Universitatea din Bucuresti: 50, 87, 91, 277 Universitatea din Iasi: 50 Ureche, Grigore: XIII, 182 Urechea, virf: 400 Uria, munte: 434 Uricani (jud. Hunedoara): 393 Urma Boului, virf: 456, 460 Ursätei (jud. Gorj): 446, 450 Ursu, Ioan: XXII, 97 Urziceni (jud. Ialomița): 530 Usküb (Shoplje) : 137 Uz, pas: 280, 536; rîu si vale: 123, 238, 269, 279, 386, 428, 461, 462, 537 V Vadul Soresti (jud. Buzäu): 536 Vaduri (jud. Neamt): 245 Vaida-Voievod, Alexandru: 97 Vaidei (jud. Gorj): 460 Valahia (Valachia), vezi Muntenia Valea Mare (jud. Dimbovita): 407 Valea Neagului (jud. Argeş): 495 Valea Poștei (jud. Teleorman): 505 Valca Prahovei: 117, 239, 328, 370, 400, 401, 429, 485, 523, 524, 258 Valea Rea, azi Valea Mică (jud. Bacău): 390 Valea Stînii (jud. Arges): 503 Valjevo : 132 »Valter Mărăcineanu“, vedetă: 519 Vama Buzäului (jud. Brasov): 272, 289, 290 Vardar, fluviu: 34, 131, 137, 250 Varlam (jud. Giurgiu): 511 Varna: 146, 255, 337, 343, 346 Varsovia : 131, 135 Väsäroshämeny : 149 Vasile, Marin, cäpitan: 496 Vasilescu-Karpen, Nicolae : 50 Vasilescu, Paraschiv, general de brigadă: 277, 458 Vaslui, județ: 487 Vatra Dornei (jud. Suceava): 213, 250, 253, 254, 269, 271, 285, 334, 462, 534, 569 Văgăunescu, Constantin, locotenent: 513 Văitoianu, Alexandru, colonel: 478 Văitoianu, Arthur, general de brigadă: 367, 395, 400, 544 Vălari (jud. Gorj): 445, 460 Văleanu, Gheorghe, general de divizie: 365 Văleni (jud. Gorj): 450 Vălenii de Munte (jud. Prahova): 75 Vechea Serbie: 137 Vedza, riu şi vale: 241, 369, 482 Velea (jud. Giurgiu): 508, 514 Veles: 137 Velicanul, munte: 386, 390, 395 Velicu, Petre, colonel: 280 Venizelos, Eleutherios: 32, 142 Verancsis, Anton: 176 Verdea (jud. Vrancea): 549 Verdun 139, 147, 246, 247, 265, 524, 568 Verneşti (jud. Buzău): 536 615 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Vestem (jud. Sibiu): 300, 301, 302, 312, 319 Veverita, virf: 433, 435 „Viata românească“ (lași), revista: 73 Vicovul de Sus (jud. Suceava): 47 Vida, vezi Videle Videle (jud. Teleorman): 499, 500, 501, 503, 505 Vidin : 158, 255 Vidra (jud. Giurgiu): 369 Viena: XXVIII, 9, 11, 12, 13, 35, 36, 37, 43, 76, 78, 79, 97, 99, 101, 105, 106, 107, 108, 132, 141, 157, 171, 183, 193, 197, 206, 252, 258, 265, 266, 447 Viişoara (jud. Teleorman): 484 Vilno: 135 Vinogradov, V.N.: XXVI, 520 Vintilă, Alexandru, sublocotenent: 496 Vintileanca (jud. Buzău): 533, 539 Vintul de Jos (jud. Alba): 270 „Virtutea Militară“, medalic: 295 Viscol, virf: 280 Viscri (jud. Brasov): 323 Vistula, fluviu: 131, 135 Visani (jud. Brăila): 536 Viseu, rîu şi vale: 149 Visinesti (jud. Dimbovita): 519 Vistea de Jos (jud. Brasov): 321 Vistea de Sus (jud. Brasov): 321 Viteazul, vezi Mihai Viteazul Viziru (jud. Brăila): 530, 533, 534, 535, 536, 540 Vizireni (jud. Buzău): 536 Vilcan, munţi: 391, 444, 447 Vilcea, judeţ: XIX Virciorova (jud. Mehedinţi): 213, 240, 253, 272, 304; pas: 123 Virlanu, deal: 550 Virtoapele, munte: 407 Vlad Tepes: 177 Vlad Tepes (jud. Giurgiu): 514, 523 Vladimirescu, Tudor: 186, 187 Vladimirovo: 346, 348, 349 Vladivostok : 29 Vlahia: 170 Vlahia de Sus: 170 Vlahia Mare: 170 „Vlaicu“, tin de avion: 58 Vlaicu, Aurel: 51, 61 Vlădeni (jud. Brasov): 291, 292, 293, 324, 326, 327 Vlădoianu, Luca, gencral de brigadă: 279 Vlăduleni (jud. Gorj): 470 Vlăduleni (jud. Olt): 473 Vlăhița, depresiune: 285 Voila (jud. Brașov): 297, 309, 322 Voinești (jud. Arges): 412, 413 Voinov, Dimitrie: 50 „Vointa națională“ (Bucuresti), ziar: 73 „Voisin“, tip de avion: 233 Voivodeni (jud. Brasov): 323 Vosges, munţi: 270 Vrancea: 173, 535, 542, 544; munţi: 280, 288, 298 Vranja: 137 Vrinceanu, virf: 422 Vuia, Traian: 51 Vulcan, pas: 303, 309, 385, 443 „Vulcan“, uzină: 117 Vulcan, Iosif: 198 Vulcăneasa (jud. Vrancea): 542 Vulovici, Nicolae, căpitan: 283 Vulturestii de Sus (jud. Arges): 503 W Waldthausen, J. von’ 82 Washington : 20 Wilhelm I: 9 Wilhelm al II-lea: 14, 30, 80, 99, 100, 101, 139, 306 Wilhelmstrasse, stradă: 108 „Wolff“, uzină: 117 Z Zagon (jud. Covasna): 289 Zaharia, Constantin, general: 117 Zaharov, Vladimir Vladimirovici, general rus: 248, 378, 514, 534, 537 Zaioncikovski, Andrei Medardovitovici, ge- neral rus: 344, 345, 346, 349, 350, 353, 355, 356, 359, 365, 366, 378, 381, 382, 578 Zalomit, fabrică: 280 Zapolya, Ioan: 177 Zăbala (jud. Covasna): 289, 544; riu si vale: 239, 288, 390, 461, 462, 536 Zäbräut, piriu: 289 Zdnoaga, munte: 433, 434 Zărneşti (jud. Brasov): 292, 328, 331, 405 Zimnicea : 469, 481, 482, 484, 485, 486, 487, 494, 495, 568 Zizin (jud. Brasov): 290, 293 Zlctesti (ui. Teleorman): 500 Zoita (jud. Buzäu): 536 Zotta, Dumitru, locotenent: 261 Zottu, Victor, colonel: 482 Zürich: 6 X Xenopol, Alexandru D.: 37, 84 Xenopol, Nicolae: 95 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro CUPRINS Cuvint înainte Capitolul I SITUAȚIA POLITICO-MILITARA aoe Er INAIN- TEA DECLANȘĂRII PRIMULUI RAZBOI MONDIAL . . . — Trăsături principale ale vieţii economico-sociale pe plan international în perioada premergătoare primului război mondial . — Constituirea celor două coaliţii politico-militare — Tripla Alianță si Antanta — si influenta lor asupra vietii internationale — Confruntarea între putcrile impcrialiste la începutul secolului al XX-lea pentru rcîmpărţirea lumii; intensificarea cursei înarmărilor — Conflicte premergătoare declanșării primului război mondial — Cauzele şi caracterul primului război mondial; izbucnirea războiu- lui si impactul avut asupra popoarelor din sud-estul Europei Conf. univ. dr. VASILE CRISTIAN, lector univ. dr. MIRCEA N. POPA Capitolul II EVOLUȚIA ROMÂNIEI ÎN PERIOADA ANTERIOARĂ PRIMU- LUI RĂZBOI MONDIAL . . — Situaţia economică, socială, le si militară ; poltes externă (1900—1914) . es it + on, 3 3 — Necesitatea unirii naţiunii române tatea singură entitate statală: lupt: românilor pentru drepturi nationale și reîntregire statală în anii 1900—1914 — Atitudinea Românici fata de izbucnirea primului räzboi mondial si taberele aflate în conflict 2) Ale e a Dr. ION BULEI, dr. MIRCEA IOSA, cercetător stiintilic principal PAUL OPRESCU Capitolul III ROMANIA ÎN ANII NEUTRALITĂȚII (1914—1916) — Poziţia pw'tidelor politice, a opinici publice din România si a românilor aflaţi sub stăpîniri străine fata de problema participării țării la primul război mondial. Intensificarea luptei pentru reali- zarea statului naţional unitar oo ge het ea te ae dt https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VII 43 64 84 617 — Politica de neutralitate activă promovată de România în anii 1914—1916. Acţiuni diplomatice raced de guvernul roman în vederea aderării la Antantă . — Mobilizarea întregului potential economic şi militar al țării in ve- derea susţinerii efortului de întregire naţională . — Operatiile din anii 1914—1916 pe Principalele teatre de acţiuni "mi- litare — Incheierea Tratatului de alianţă i a “Convenţiei militare cu Antanta (4/17 august 1916) . : init Prof. univ. dr. EMILIAN BOLD, dr. ION BULEI, dr. ANASTASIE IORDACHE, lector univ. dr. MIRCEA N. POPA, cercetător științific DUMITRU PREDA Capitolul IV OBIECTIVELE POLITICO-STRATEGICE ALE NAȚIUNII ROMANE LA SFÎRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA. CARACTERUL be ROMANE LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL . — Dezideratele nationale ale poporului român în perioada premergä- toare primului război mondial — Istoria naţională — expresie a legitatii obiective a “făuririi Marii Uniri — Caracterul drept, eliberator, al participării României la primul război mondial E . pe a a fu Gencral-locotenent dr. ILIE CEAUȘESCU Capitolul V DECLANŞAREA RĂZBOIULUI DE ELIBERARE NAŢIONALA — Planul de campanie al armatei române (Ipoteza „Z“) — Forţele militare mobilizate de România pentru război à — Dispozitivul strategic al armatei române la începutul lunii august 1916 ; executarea primei faze a operaţiei de acoperire a frontierelor si de concentrare a trupelor pentru intrarea in lupta : — Situaţia de pe fronturile de luptă europene în august 1916 — Planul de campanie aplicat de Puterile Centrale contra României. Dispozitivul strategic inamic . : — Declaraţii de război a României împotriva Austro-Ungariei J Colonel CONSTANTIN CAZANISTEANU, cercetător stiin- tific MARIA GEORGESCU, dr. DORINA RUSU Capitolul VI OPERAŢIILE ARMATEI ROMANE PENTRU ELIBERAREA TRANSILVANIEI . E . . ee i ne mare dés © do de ue — Operatiile ofensive ale armatelor de Nord, 2 si 1 române din august—septembrie 1916 pentru eliberarea Transilvaniei de sub dominaţia străină . — Acţiunile întreprinse de trupele române pentru 'stăvilirea ‘contra- ofensivei germane din Transilvania 3 TR RC îi — Bătălia de la Sibiu (13/26—16/29 septembrie 1916) à : — Luptele dintre Olt și Mureş (19 septembrie/2 octombrie—24 sep- tembrie/7 octombrie 1916) . — Bătălia de la Brașov (24 septembrie/7 octombrie—25 septem- brie/8 octombrie 1916) ee eis . Colonel dr. COSTICA POPA, cercetător ştiinţific DU- MITRU PREDA 618 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 100 112 126 145 153 153 163 207 212 212 222 235 245 252 257 267 268 306 312 322 328 Capitolul VII ACŢIUNILE MILITARE DE APARARE DESFĂȘURATE DE ARMATA ROMÂNA PE FRONTUL DIN SUDUL + SUD-ESTUL ROMANIEI = & . A . 337 — Organizarea sistemuiui de apărare în sudul Dobrogei . . . . 337 — Ofensiva germano—bulgară ; luptele de la Turtucaia, Bazargic, Silistra şi de pe aliniamentul Rasova, Cobadin, Tuzla (august—sep- tembrie 1916) : 346 — Operatia de la Fläminda (18 ‘septembrie/1 octombrie — 22 septem- brie/5 octombrie 1916) . 363 — Situatia de pe frontul din Dobrogea | ‘in perioada octombrie—de- cembrie 1916 . . . . : 2 a Ro one ad te 1978 Maior COSTICA PRODAN Capitolul VIII LUPTELE ARMATEI ROMANE PENTRU APĂRAREA ALINIAMENTULUI DE PE CARPAȚI Ce oe 1916) A 384 — Planul comandamentului inamice” pentru continuarea” ofensivei "din Transilvania si pătrunderea la sud de Carpaţi . 384 — Schimbarea planului de campanie al comandamentului, român ; con- ceptia acţiunilor pentru apărarea aliniamentului de pe Carpati . 389 — Desfăşurarea operaţiei strategice de apărare executată de armata română pe Carpaţi în septembrie—noiembrie 1916 . . . . . 392 Colonel VASILE PRICOP, maior COSTICĂ PRODAN Capitolul IX LUPTELE DESFĂŞURATE DE TRUPELE ROMANE PENTRU STAVILIREA PĂTRUNDERII INAMICULUI PE TERITORIUL DINTRE CARPAȚI ȘI DUNARE . 466 — Acţiunile armatei române elita davilired., invaziei i toreloe | inamice în Oltenia . 466 — Luptele desfășurate de trupele române “pentru zădărnicirea fortari Dunării în zona Zimnicea : . . 481 — Bătălia de la Arges, Neajlov (, Bătălia pentru Bucureşti“) A 486 — Luptele de pe aliniamentele: Cricov, Rîmnicu Sărat și Siret pentru stabilizarea liniei frontului . ji Be ee VE ab BP he 027 Colonel (r) dr. VICTOR ATANASIU, maior COSTICA PRODAN, capitan ILIE SCHIPOR Capitolul X INVATAMINTE POLITICO-MILITARE DESPRINSE DIN CAM- PANIA ANULUI 1916 . A : . 997 — Învätäminte de ordin politico-doctrinar ale campaniei din anul 1916 558 — Orientări doctrinare privind organizarea, înzestrarea, instruirea si educarea trupelor şi implicaţiile acestora asupra campewe! din anul 1916 . . . 569 — Consideraţii asupra planurilor de operaţii adoptate şi asupra capa- citatii de concepţie, organizare si conducere a comandamentelor române. . 4 eww 4 à + 579 Colonel dr. AUREL PETRI, căpitan ILIE SCHIPOR Abrevieri bibliografice ‘ E 580 Indice general . . . , Sf 583 619 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro CONTENTS Foreword. . E UE Chapter I THE INTERNATIONAL POLITICAL-MILITARY SITUATION ON THE EVE OF WORLD WAR I. . . — The Salient Features of the International Socio-Economic Life in the Years Previous to World War I . — The Setting up of the Two Political- Military Coalitions — the Triple Alliance and the Entente — and Their Impact upon the Interna- tional Life . Nes ee ee ee ee a Ta — The Confrontation Between the ‘Imperialist Powers in Early 20th Century for the Redivision of the World: Intensification of the Arms Race. . > — Conflicts Previous to the ‘Outbreak of World War I. — The Causes and Character of World War I: the Outbreak of the War and Its Impact upon the Peoples in Southeast Europe . Reider VASILE CRISTIAN, DHist, Lecturer MIRCEA N. POPA, DHist Chapter II ROMANIA'S EVOLUTION PREVIOUS TO WORLD WAR I. — The Economic, Social, Political and Military Situation ; the diac Policy (1900—1916) . — The Need for the Romanian Nation to Unite into One Single State : the Struggle of the Romanians for National Rights and State Reuni- fication... — Romania’s Stand Towards the Outbreak of World War I and the Conflicting Camps . 3 5 ION BULEI, DHist, MIRCEA IOSA, DHist, Senior Re- searcher PAUL OPRESCU Chapter III ROMANIA DURING THE NEUTRALITY YEARS . — The Stand of the Political Parties, of the Public Opinion in Romania and of the Romanians under Alien Rule Towards Romania's Involvement in World War I. 620 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VII 84 — The Policy of Active Neutrality Promoted by Romania in 1914— 1916. Diplomatic Steps Made by the Romanian Government for * Joining the Entente . . 100 — The Mustering up of Romania's Entire ‘Economic and Military Capabilities for the Achievement of National Reunification. . . 112 — The Operations on the Major Theatres of War in 1914—1916 . 126 — Conclusion of the Alliance Treaty and of the Military Convention with the Entente (August 4/17, 1916). . . . . . . . . 14 Univ. Prof. EMILIAN BOLD, DHist, ION BULEI, DHist, ANASTASIE IORDACHE, DHist, Lecturer MIRCEA N. POPA, DHist, Researcher DUMITRU PREDA Chapter IV THE POLITICAL-STRATEGIC OBJECTS OF THE ROMANIAN NATION IN LATE 19th CENTURY AND EARLY 20th CENTURY. THE CHARACTER OF ROMANIA'S PARTICIPATION IN WORLD WAR I 153 — The National Desiderata of the Romanian Aga in the Period Previous to World War I 153 — National History — an Expression of the “Objective” Law-Like Character of the Making of the Great Union. . 163 — The Right, Liberating Character of Romania's Participation in World War 1. . . a 207 Lieutenant-General ILIE CEAUSESCU, DHist Chapter V THE OUTBREAK OF THE WAR FOR NATIONAL LIBERATION 212 — The Campaign Plan of the Romanian Army (“Z” Hypothesis) . . 212 — The Military Forces Mobilized by Romania for the War. . 222 — The Strategic Disposition of the Romanian Army in Early August 1916; the Carrying Through of the First Stage of the Operation for the Covering of the Frontiers and the Concentration of the Troops to be Committed to Battle . . su Ge > 1230 — The Situation on the European Fronts in "August 1916 te 245 — The Campaign Plan Drawn up by the Central Powers to be ‘Ap plied Against Romania. The Enemy Strategic Disposition. . . 252 — Romania's Declaration of War on Austria-Hungary. . . . 237 Colonel CONSTANTIN CAZANISTEANU, Researcher MARIA GEORGESCU, DORINA RUSU, DHist Chapter VI THE OPERATIONS CARRIED ON BY THE ROMANIAN ARMY FOR THE LIBERATION OF TRANSYLVANIA. . . 267 — The Offensive Operations of the Romanian Northern, Second and First Armies in August—September 1916 for the Liberation of Transylvania from Foreign Rule . . 268 — Actions Carried on by the Romanian Troops for "Checking “the German Counter-Offensive in Transylvania . . . . 306 — The Battle of Sibiu (September 13/26—16/29, 1916) A 312 — The Fights Between the Olt and Mureş Rivers (September 19/Oc- tober 2—September 24/October 7, Oct 322 — The Battle of Brasov (September en tober 7—September 25/Oc- tober 8, 1916) . 328 Colonel COSTICA POPA, DSc, Researcher DUMITRU PREDA 621 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Chapter VII DEFENSIVE MILITARY ACTIONS CARRIED ON BY THE ROMANIAN ARMY ON THE FRONT IN SOUTH AND SOUTHEAST ROMANIA... _ . . — The Organization of the Defence System in Southern Dobrudja . — The German—Bulgarian Offensive ; the Combats of Turtucaia, Ba- zargic, Silistra, and on the Rasova—Cobadin—Tuzla Alignment (August—September 1916) . . — The Operation of Flămînda (September 18/October 1— September 22/October 5, 1916) . — The Situation on the Front in Dobrudja in "October—December 1916 Major COSTICA PRODAN Chapter VIII THE COMBATS OF THE ROMANIAN ARMY FOR THE DEFENCE OF THE CARPATHIAN ALIGNMENT . . eee Me — The Plan of the Enemy Command for Pursuing the Offensive in Transylvania and Penetrating South of the Carpathians . — Changes Made in the Campaign Plan of the Romanian Command : the Conception Underlying the Actions Carried on for the Defence of the Carpathian Alignment — The Development of the Strategic Defensive Operations "Waged by the Romanian Army in the Carpathians in September—November 1916 . GS ste) GENE a Yad * 4 SO eas Colonel VASILE PRICOP, Major COSTICA PRODAN Chapter IX THE COMBATS DELIVERED BY THE ROMANIAN TROOPS FOR CHECKING ENEMY PENETRATION BETWEEN THE CAR- PATHIANS AND THE DANUBE . . op tenes. He N Sete di — The Actions of the Romanian Army for Checking Enemy Invasion in Oltenia . — The Combats Delivered with a View to Thwarting the “Assault Crossing of the Danube in the Zimnicea Area. . — The Battle on the Arges and Neajlov Rivers (The “Battle for Bucharest’’) — The Combats Delivered ‘on ‘the Cricov—Rimnicu Sărat and “the Siret River Alignments with a View to Stabilizing the Front Line . Colonel (Rtd) VICTOR ATANASIU, DHist, Major COSTICA PRODAN, Captain ILIE SCHIPOR Chapter X POLITICAL-MILITARY LESSONS DERIVED FROM THE 1916 CAMPAIGN . . . — Political-Doctrinal Lessons Derived from the 1916 Campaign . — Doctrinal Orientations Concerning the Organization, Equipment, Training and Education of the Troops and Their Bearing MESE the 1916 Campaign . — Considerations upon the ‘Operations Plans Adopted by and the Conceptual, Organizational and Managing Capability of the Romanian Commands. . . . . . . . 2. © © «© «© « Colonel AUREL PETRI, DSc, Captain ILIE SCHIPOR, Bibliographical Abbreviations . . 115 General Index 622 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 337 337 346 363 375 384 384 389 392 466 466 481 486 527 557 558 569 573 580 583 TABLE DES MATIERES Avant-propos . . . . + ee «© © + + « + Chapitre I LA SITUATION POLITIQUE ET MILITAIRE INTERNATIONALE AVANT LE os cea Saat DE LA PREMIERE GUERRE MONDIALE . — Principaux traits de la vie sole Eder eltiă intai Bio hai ane la période qui a precede la premiere guerre mondiale . — La formation des deux coalitions politiques et militaires = la Triple Alliance et l’Entente — et leur influence sur la vie înter- nationale — La rivalité des puissances impérialistes au début du xxe siécle pour un nouveau partage du monde; lintensification de la course aux armements . — Conflits qui ont précédé ‘le ‘déclenchement de la première guerre mondiale — Les causes et le ‘caractère ‘de ‘la ‘première ‘guerre ” mondiale ; le declenchement de la guerre et l'importance qu ‘elle a eue poe les peuples du Sud-Est de l'Europe. . . . Conferencier univ. dr VASILE CRISTIAN, lecteur univ. dr MIRCEA N. POPA Chapitre II LEVOLUTION DE LA ROUMANIE DANS LA PÉRIODE ANTERIEURE A LA PREMIERE GUERRE MONDIALE . — La situation économique, sociale, politique et militaire ; la politique extérieure (1900—1914) : — La nécessité de l'union de la nation roumaine en ‘une unique entité étatique ; la lutte des Roumains pour les droits nationaux et le parachèvement de l'unité de l'Etat dans les années 1900—1914 . — L'attitude de la Roumanie à l'égard du déclenchement de la pre- mière guerre mondiale et des camps engagés dans le conflit. . . Dr ION BULEI, dr MIRCEA IOSA, chercheur scientifique principal PAUL OPRESOU Chapitre III LA ROUMANIE PENDANT LES ANNÉES DE LA NEUTRA- LITE (1914—1916) . - — La position des partis politiques, de io: sable ae la Roumanie et des Roumains qui se trouvaient sous de dominations étrangères à l’égard du probleme de la participation du pays a la première guerre mondiale. L’intensification de la lutte pour l'accom- plissement de l'Etat national unitaire . https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VII 84 84 623 — La politique de neutralité active promue par la Roumanie dans les années 1914—1916. Actions diplomatiques entreprises par le gouvernement roumain ayant pour but le ralliement à l'Entente . — La mobilisation de l’entier potentiel économique et militaire du pays aux fins de l'effort à fournir pour l'unification nationale . — Les opérations des années 1914—1916 sur les principaux théâtres d'opérations militaires — La conclusion du Traité d'alliance et de la Convention militaire avec l'Entente (le 14/17 août 1916) . ; Prof. univ. dr. EMILIAN BOLD, ae ION BULEL dr ANASTASIE IORDACHE, lecteur univ. dr MIRCEA N POPA, chercheur scientifique DUMITRU PREDA Chapitre IV LES OBJECTIFS POLITIQUES ET STRATEGIQUES DE LA NATION ROUMAINE VERS LA FIN DU XIXe SIÈCLE ET LE DEBUT DU XXe. LE CARACTERE DE LA PARTICIPATION DE LA ROUMANIE A LA PREMIERE GUERRE MONDIALE . 4 — Les desiderats nationaux du peuple roumain dans la period qui a precede la premiere guerre mondiale . — L'histoire nationale — expression de la nécessité objective’ de l’accomplissement de la Grande Union. . — Le caractère juste, liberateur de la participation de la Roumanie à la premiere guerre mondiale. . . în BN Ses DURE Lieutenant-Général dr ILIE CEAUȘESCU Chapitre V LE DECLENCHEMENT DE LA GUERRE DE LIBERATION NATIONALE. . . 7 — Le plan de la campagne ae larmes roumaine îi nono these a — Les forces militaires mobilisées par la Roumanie en vue de la guerre — Le dispositif stratégique de l'armée roumaine au début du mois d'août 1916; l'exécution de la première phase de l'opération de couverture des frontières et de concentration des Fee aux fins de leur entrée dans la lutte CN ep — La situation aux fronts ‘européens en août 1916 . — Le plan de campagne mis en pratique par les Puissances Centrales contre la Roumanie. Le dispositif stratégique ennemi . . — La déclaration de guerre de la Roumanie faite à l'Autriche-Hongrie Colonel CONSTANTIN CAZANISTEANU, chercheur scien- tifique MARIA GEORGESCU, dr DORINA RUSU Chapitre VI LES OPERATIONS DE L'ARMÉE ROUMAINE POUR LA LIBÉRATION DE LA TRANSYLVANIE . . ; — Les operations offensives dyes armées du Nord, geme et lére roumaines d'aout—septembre 1916 pour la libération de la Transylvanie de la domination étrangère . . . .. . . . 2. 2. 2. . se. — Les actions entreprises par les troupes roumaines pour enrayer la contre-offensive allemande en Transylvanie. . . . é — La bataille de Sibiu (du 13/26 au 16/20 septembre 1916) . — Les combats livrés entre l’Olt et le Mureș (du 19 septembre/2 oc- - tobre au 24 septembre/7 octobre 1916). . — La bataille de Brasov (du 24 septembrej? octobre au 25 sep- tembre/8 octobre 1916) A Colonel dr COSTICA POPA, chercheur scientifique DUMITRU PREDA 624 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 100 112 126 145 267 328 Chapitre VII LES OPERATIONS MILITAIRES DE DEFENSE EXECUTEES PAR L'ARMEE ROUMAINE AU FRONT DANS LA pre ae ET SUD-EST DE LA ROUMANIE — L'organisation du systeme de defense dans la ee Sad de la Dobroudja . . he, Male att. ee ce weep ee Cube, tne — L'offensive allemando — bulgare ; les combats livrés a Tourtoukal, Bazardzik, Silistrie, ainsi que sur la ligne Rasova, Cobadin, Tuzla (août—septembre 1916) : — L'opération de Flaminda (du 18 septembre/1e octobre au 22 sep- tembre/5 octobre 1916) — La situation au front de Dobroudja dans la période’ octobre—de- cembre 1916 A Me e Commandant COSTICA PRODAN Chapitre VIII LES COMBATS LIVRES PAR L'ARMEE ROUMAINE POUR LA DEFENSE DE LA LIGNE DES CARPATES i EET EMER O- VEMBRE 1916) 3 — Le plan du commandement ennemi de continuer offensive en Transylvanie et de pénétrer dans le Sud des Carpates . — Le changement du plan de campagne du commandement roumain ; ; le plan des actions destinées a défendre la ligne des Carpates . — L'évolution de l'opération stratégique de. défense exécutée par l’armé roumaine au long des Carpates en septembre—novembre 1916 Colonel VASILE PRICOP, commandant SOSECS PRODAN Chapitre IX LES COMBATS LIVRES PAR LES TROUPES ROUMAINES POUR ENRAYER LA PENETRATION DE L'ENNEMI DANS LE TERRITOIRE SITUE ENTRE LES CARPATES ET LE DANUBE . — Les actions de l'armee roumaine destinées a CREAYEI l'invasion des forces ennemies en Oltenie . — Les combats livrés par les troupes roumaines afin d'empêcher l'ennemi de passer le Danube dans la zone de Zimnicea. . — La bataille livrée à l'Arges, au Neajlov («La bataille pour Bucharest») — Les combats livrés sur les lignes: Cricov, Rimnicu Sărat et Siret afin de stabiliser la situation au front 4 Colonel (cr) dr VICTOR ATANASIU, commandant COSTICA PRODAN, capitaine ILIE SCHIPOR Chapitre X LES LEÇONS POLITIQUES ET MILITAIRES SUI DECOULENT DE LA CAMPAGNE DE L'ANNEE 1916 . : — Les leçons d'ordre politique-doctrinaire de la campagne de l’année 1916 . TR SI OR yee aah pee Gs — Orientations doctrinaires concernant l'organisation, la dotation, l'instruction et l'éducation des troupes et leurs conséquences dans la campagne de l’année 1916 . — Considérations sur les plans d'opérations | adoptés, ainsi que sur la capacité des commandements roumains de les concevoir, d'orga- niser et de diriger leur mise en pratique . 3 Colonel dr AUREL PETRI, capitaine ILIE SCHIPOR! Abréviations bibliographiques . Index général https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 337 337 346 363 375 384 384 389 392 466 466 481 186 527 INHALT VoriWort. à 8. ei ee e I. Kapitel DIE INTERNATIONALE PORN See LAGE VOR AUSBRUCH DES ERSTEN WELTKRIEGES. . . . — Hauptmerlanale des Skonomisch-sozialen Lebens auf inter atlete Ebene in der dem Ersten Weltkrieg vorausgehenden Zeitspanne . — Die Bildung der beiden politisch-militărischen Koalitionen — der Dreibund und die Entente — und ihr Einfluss auf das internatio- nale Leben . etn, aa ree Ie A pie — Die Auseinandersetzung zwischen den imperialistischen Mächten zu Beginn des 20. Jahrhunderts um die Neuverteilung der Welt; die Intensivierung des Wettrüstens . — Die dem Ausbruch des Ersten Weltkrieges vorausgehenden Konflikte — Die Ursachen und der Charakter des Ersten Weltkrieges; der Aus- bruch des a dă und seine Ene auf die Vôlker PRIE europas . : A Dozent Dr. VASILE CRISTIAN, Lektor Dr. MIRCEA N. POPA II. Kapitel DIE ENTWICKLUNG RUMANIENS IN DER DEM ERSTEN WELTKRIEG VORANGEHENDEN ZEITSPANNE . — Die wirtschaftliche, soziale, politische und militărische pages die Aussenpolitik (1900—1914) A à — Die Notwendigkeit der Vereinigung der ‘rumänischen ‘Nation in einer einzigen staatlichen Entität; der Kampf der Rumänen für nationale Rechte und die staatliche Vollendung in den Jahren 1900—1914 . — Die Haltung Rumäniens npedichis des Ausbruchs des Ersten Welt- Krieges und der sich im Konflikt befindlichen Lager . Dr. ION BULEI, Dr. MIRCEA IOSA, wissenschaftlicher Hauptforscher PAUL OPRESCU III. Kapitel RUMANIEN IN DEN JAHREN DER NEUTRALITAT FE 1916) A — Der SRE der M ea Parteien, der Orténtlichkeit Rumä- niens und der sich unter Fremdherschaft befindlichen Rumänien gegenüber der Frage der Teilnahme des Landes am Ersten Welt- krieg. Die Verstärkung des Kempley 4 fur die aang des ein- heitlichen Nationalstaates . 826 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VIL 43 44 70 77 84 84 — Die von Rumänien in den Jahren 1914—1916 gefârderte Politik der aktiven Neutralităt. Die von der rumânischen Regierung unter- nommenen Aktionen zwecks Beitritt zur Entente . 100 — Die Aufbietung des gesamten wirtschaftlichen und militărischen Potentials des Landes im Hinblick auf die Unterstiitzung der An- strengungen zur nationalen Vollendung . 112 — Die Operationen in den Jahren 1914—1916 auf den wichtigsten Kriegsschauplătzen . . 126 — Der Abschluss des Bündnisvertrages ‘und des Militărabkommens ‘mit der Entente (4./17. August 1916). . . . . . . . . . . 145 Universitätsprofessor Dr. EMILIAN BOLD, Dr. ION BULEI, Dr. ANASTASIE IORDACHE, Lektor Dr. MIRCEA N. POPA, wissenschaftlicher Forscher DUMITRU PREDA IV. Kapitel DIE POLITISCH-STRATEGISCHEN ZIELSETZUNGEN DER RUMANISCHEN NATION ENDE DES 19. UND ZU BEGINN DES 20. JAHRHUNDERTS. DER CHARAKTER DER TEILNAHME acid NIENS AM ERSTEN WELTKRIEG . . A 153 — Die nationalen Forderungen des rumânischen Volkes in der dem Ersten Weltkrieg vorangehenden Zeitspanne . 153 — Die nationale Geschichte — Ausdruck der objektiven Gesetzmässig- keit der Vollziehung der Grossen Vereinigung . 163 — Der gerechte Befreiungscharakter der Teilnahme Rumâniens - am Ersten Weltkrieg . . . . . eee e 207 Generalleutnant Dr. ILIE CEAUȘESCU i V. Kapitel DER AUSBRUCH DES KRIEGES ZUR NARIONALEN BE- FREIUNG . . . à 212 — Der Feldzugsplan der uzate hdi Armee Gewese 2 . oo. «6 212 — Die von Rumânien für den Krieg mobilisierten Streitkrăfte . . . 222 — Die strategische Stellung der rumânischen Armee Anfang August 1916; die Durchfiihrung der ersten Phase der Operation zur Abschir- mung der Grenzen und zum Zusammenziehen der Truppen fir den Eintritt in den Kampf. . „236 — Die Lage an den europăischen Kampffronten ‘im "August 1916 ae da 245 — Der von den Mittelmăchten gegen Rumânien zur Anwendung ge- brachte Feldzugsplan. Die feindliche strategische Stellung . . . 252 — Die Kriegserklärung Rumăniens an Osterreich-Ungarn . . . . 257 Oberst CONSTANTIN CAZANISTHANU, wissenschaftlicher Forscher MARIA GEORGESCU, Dr. DORINA RUSSU VI. Kapitel DIE OPERATIONEN DER RUMANISCHEN ARMEE ZUR BE- FREIUNG TRANSSILVANIENS. . . . 267 — Die Offensivoperationen der rumänischen Mardarnizenes der 1. daa 2., im August—September 1916 zur Befreiung Transsilvaniens von der Fremdherrschaft . . . 268 — Die von den rumănischen Truppen ‘unternommenen ‘Aktionen zum Abschlagen der deutschen Gegenoffensive in Transsilvanien. . . 306 — Die Schlacht bei Sibiu (13./26.—16./29. September 1916) . . 312 — Die Kdmpfe im Raum der Flilsse Olt und Mures (19. Septem- ber/2. Oktober—24 September/7. Oktober 1916). . 322 — Die Schlacht bei Brasov (24. SERRE Oktober —25. Septem- ber/8. Oktober 1916) . . 328 Oberst Dr. COSTICA POPA, ao ie baile Forscher DUMITRU PREDA 627 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VII. Kapitel DIE MILITĂRISCHEN VERTEIDIGUNGSAKTIONEN DER RUMANISCHEN ARMEE AN,DER FRONT IM BUREN UND SUD: OSTEN RUMANIENS. . . . . — Die Anlegung des Ve PREA AR im Süden der Douai — Die deutsch—bulgarische Offensive; die Kämpfe von Turtucaia, Bazargic, Silistra und auf der Linie Rasova, Cobadin, Tuzla (August—September 1916) . — Die Operation bei Fläminda (8. September/1. ‘Oktober—22. Septem- ber/5. Oktober 1916) — Die Lage an der Front in der Dobrudscha im Zeitraum Oktober— Dezember 1916 . Major COSTICA PRODAN. VIII. Kapitel DIE KAMPFE DER RUMANISCHEN ARMEE FOR DIE VER-. TEIDIGUNG DER KARPATENLINIE (SEPTEMBER—NOVEMBER : 1916) SI A Ge dees Se EAN ae ad ee ae Le Gea Ga e — Der Plan der feindlichen Fiihrungsstelle fiir die Fortsetzung der Offensive in Transsilvanien und der Vorstoss siidlich der Karpaten — Anderung des Feldzugsplans des rumânischen Kommandos; die Konzeption der Aktionen zur Verteidigung der Karpatenlinie . — Der Verlauf der von der rumänischen Armee im September—No- vember 1916 in den Sere Apei e aes sir alegischen Vertei- digungs operation . 4 * Oberst VASILE PRICOP, Major COSTICA PRODAN IX. Kapitel DIE VON ‘DEN RUMANISCHEN TRUPPEN GEFUHRTEN KAMPFE, UM DEN VORSTOSS DES FEINDES IN DAS GEBIET ZWISCHEN KARPATEN UND DONAU ZUM STEHEN ZU BRINGEN — Die Aktionen der rumănischen Armee zur Abwehr des Bindringens feindlicher Krăfte in Oltenien . — Die von den rumânischen Truppen geführten Kämpfe, um ‘die Forcierung der Donau im Raum Zimnicea zu vereiteln . . — Die Schlacht bei Arges, Neajlov (,Schlacht um Bukarest“) . — Die Kămpfe auf den Linien Cricov, Rimnicu Sărat und Siret für die Stabilisierung der Front Oberst (R) Dr. VICTOR ATANASIU, Mal COSTICA PRODAN, Hauptmann ILIE SCHIPOR X. Kapitel DIE POLITISCH-MILITARISCHEN LEHREN DES FELDZUGS DES JAHRES 1916 . . . . - — Politisch-doktrinăre Lehren dé ee ae Jahres | 1916 A — Doktrinäre Ausrichtungen betreffend die Organisation, Ausstattung, Ausbildung und Erziehung der niin und ihre Auswirkungen auf den Feldzug 1916 . — Betrachtungen über die gebilligten | Operationsplăne "und. aber. die Făhigkeit der rumänischen Kommandostellen im Bereich der Planung, Organization und Führung . Oberst Dr. AUREL PETRI, iata ILIE SCHIPOR Bibliographische Abkilrzungen . : À Allgemeiner Index . . . . ‘ 628 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 337 363 2 8 £ 557 573 COZEPXAHHE Bcrynureavnoe caoso Faasa | MEXKOYHAPOQHAA BOEHHO-TIOJIHTHUECKAS eee AO HAUAJIA IIEPBOH MHPOBOH BOHHEI . . — OcHoBHbte OCO6EHHOCTH MEXAYHAPOAHOË COLHaA4bHO-3KOHOMHUECKORĂ YKH3HH B NePHOU, NpeAWecTBYIOIWHA NepBOĂ MHPOBOH BOñHE — OpasoBanne ABYX BOeHHO-NOJHTHYeCKHX KOANHUHA — TpoñcTBeHHOrO Coto3a H AHTAHTH — H HX BAHAHHe Ha MeXAYHAPONHYIO XKH3HE . — KOHDPOHTALHA MEXAy HMNEPHATHCTHYECKHMH AepHaBaMH B Hauane XX Beka 3a nepenen MHpa; ycHneHHe TOHKH BOOPYXKEHHA . RS — KoHDrHKTH, npeAuiecTByioule nepBoii MHpoBoii BOÂHE — TlphunHbi H XapakTep nepBoñ MHPOBOM BOĂHbI; HaUaJO BOMHH H “ero no- CrencTBHA Ana HaponoB IOro-Bocrounoii Esponsi ss ne cu o D-p nou. BACHJIE KPHCTHSH, npenonaBaTen» yHuBepcuteta a-p MHPUA H. MOMMA Taasa If PA3BHTHE PYMbIHHH B EEG TRE ALEI CES OUR TIEP- BOR MHPOBOH BOHHE . . — SkKOHOMHYecKaA, COLHANLHAN, NONHTHUECKAA H BOeHHaA OÔCTAHOBKA ; BHELI- HAA nomurika (1900—1914 rr.) ee ae) Gara ha one ses du — HeoGxOAHMOCTb O6BEAHHEHHA PYMBIHCKOM HauHH B eAHHOe rOCYAAPCTBO ; Gopr6a pyYMHH 3a HallHOHa.TbHble Le H COCYAAPÉTENENE o6veannenne B 1900—1914 ronax à Ste — Ornomenne PYMBHHH K nepBoñ “unponoii nofine H noiowontiind cTOpoHaM I-p HOH BYJIEA, a-p MHPYA HOCA, crapunñ HayuHHA co- TPyYAHHK IIAYJI OIIBECKY Taasa III PYMbIHHA B TOTbI HEMTPAJIMTETA (1914—1916) — Ornomenne NOAHTHueCKHX NapTHA, PYMHHCKOÏ OG6uecTBeHHOCTH H PyMBIH, HaXOAALIHXCA NOD HHOCTPAHHHM TOCNOACTBOM, K yuaCTHIO CTPAHH B Mep- https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro VII wy ou 84 629 BOM MHpoBoñ BOñHe. Ycunenne SRE 3a CO3AaHHe eAHHOTO HauHOHaJlb- Horo TOCYAapCTBA . . RE N yey iat — TlomnTHka akTHBHOrO HeñrpannTeTa, nposoxAMañ PymHaHeñ B 1914— 1916 ronax. AnnomarHuecKHe akuHH, NPeANPHHATHE py MECHAM mpaen: TeABCTBOM B WeAX NPHCOCAHHEHHA K AHTaHTe . — Mo6umn3auHA BCero SKOHOMHYeCKOrO H BOeHHOrO noreuunana crpanti Ha NOAMEpăKYy YCHIHA K HauHOHaJbHOMY BOCCOEAHHEHHIO i — Onepaunu 1914—1916 ronoB Ha ocHoBHbix TeaTpax BOeHHEIX neñcrenñ — Sakmovuenne Jorosopa o cciose H BoexHoñ KoHBeHilHH c AHTaHTOA (4/17 aprycta 1916 Fr) . . . . . . . . . . . . . Ipod. a-p JMHJIMAH BOJIII, a-p HOH BYJIEH, a-p AHA- CTACHE HOPJIAKE, npenoaaBarea» yuuBepcurera A-p MHP- UA H. MONA, nayantiă corpyannk I1YMHTPY IIPEJNA Taasa IV i:Q/IFITHKO-CTPATETHUECKHE LEJIH PYMbIHCKOM HALIHH B KOHLIE XIX H HAUAJIE XX BEKOB. VÉPARTEP ONU EME HHH B IEPBOA MHPOBOA BOHHE — HaunoHanbHbie ueJH PYMbIHCKOTO Hapoza B nepuon: Pee TRIO IEPBOĂ MHpoBOĂ BOñHe — HaunoHanbHaA HCTOpHA — Bbipaxenne OGveKTHBHOĂ PAK HONepHOCTH ocy- iuecTBAeHHA Bennkoro O6veaHneHna — CnpaBennHBă, OcBOOOAHTeABHBIA XA panzep yuactHa Pym B nepsoi MHpoBoñ BoñHe RC AE CRT 5 Tenepa.r-aeiirenanT 1-p HJIHE UAYIIECKY [nasa V HAUAJIO HALIHOHAJIPHO-OCBOBONHTEJIbHOA BORMHBI — Tlaan. kammaHHH PYMHHCKOÏ apmHH (BapHaHT 3) — BoexHHe cHIH, MO6GHAH30BaHHHe PyMHHHeñ AAA BORNE — CTparerHueckoe nocTpoeHHe pyMHIHCKOM apMHH B Hauane aBryCTa 1916r.; i BbiNOAHeHHe nepBoro 3Tana OnepanHH MO MpHKPHITHIO papi H cocpeno- TOWeHHIO BOĂCK AIA Hamana BOeHHbIX AeHCTBHH yeah — O6ctaHoska Ha eBponefickHx pponTax B aBrycTe 1916 roma — Haan KaMnaHHH Llenrpaabiuix nepiaB npoTHB PyYMHHHH. Crparerimecroe NOCTpoeHHe BOĂCK MpOTHBHHKa . ; abs he — O6waBnenne PyMbiHHeă BOĂH MpOTHB “Apctpo- -Benrpru Iloakosunk KOHCTAHTHH K333HHILUTAHY, nayunmi co- tpyaHHk MAPHS [)KOPIIKECKY, a-p AOPHHA PYCY l'aasa VI OIIEPALHH, HPOBEUNEHHBIE PYMbIHCKOH APMHEA IIO OC- BOBOX/IIEHHIO TPAHCHJIBBAHHH Wo eet, ee BP ORAS — Hactynatenbune onepauHH, npoBenenHHe B aBrycre — cenraGpe 1916 r. Cesepnoñ, 2-A H 1-4 PYMHHCKHMH apMHAMH NO OCBOGOKAEHHIO TpaHcHab- BaHHH OT HHOCTPAHHOTO TOCNOANCTBA . . ; — HeïCTBHA PYMHHCKHX BOËCK no upc ue Hemelxoro KOHCTPHACTVILNC- HHA B TpaHCHJbBaHHH . — Cpaxenue nod Cu6uy ( 13/26 — 16/29 cerrañpa "1916 2.) A — Bou 8 mexOypeure Orta u Mypewa ce 19 cenra6pa|2 oxra6pa — 24 cenra6pa/7 oxraGpan 1916 2.) . . SEP ke yah re 630 https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 84 100 112 126 145 153 267 268 306 312 322 + — Cpaxenue y ass Ge paca OREAOPĂ — 25 ss dia da OK- ra6pa 1916 p.) $ : Tlonkopuuk A-p KOCTHK3 IOIIA, navn corpyanuk J1Y- MHTPY IIPEJA Frasa VII OBOPOHHTEJIbHPIE JHENCTBHA ae a APMHH HA OTE H IOTO-3ANANE PYMbIHHU . . — OpraHH3auHa o6opon Ha wore [lo6pyaxH . — Hemeuxko-GonrapcKoe HacTynnenue ; 60H y Typrykan, Basapaxuka, "Cu- JHCTPHH H Ha py6exe Pacosa, Ko6aaui, Ty3na (aBryCT — cenTA6pr 1916 r.) EDR că — Onepauna y DusMEHAH (18 D He okTAGpa — 22 cenraGpa/5 ox- TAOpA 1918 r.) — O6cranoBka Ha To6pyn:KcKkom ppoure B OKTAGPC — aexa6pe 1916 rona Mañop KOCTHK3 TIPOJAH Taasa VIII OBOPOHHTEJIbHbIE BOH, MPOBEXEHHbIE PYMbIHCKOM AP- MHEM [JIA YAEPKAHHA KALU ERS PR (SETARE — HOHBPb 1916 TON) . . . . . — 3ambicen KOMaHNOBaHHA NOTHBHHKa NO paaHTHIO HacTyMeHHA B TpaH- CHJIBBAHHH H npeononennio IOxHB4x Kapnat BS Rig Tee, os — HamexenHe nnaHa KaMnaHHH PyMEIHCKOrO KOMaHAOBaHHA ; ‘3aMBICe.1 Aer: BHii no ynepxannio Kapnatckoro- py6exa — Xon crparernueckoă o6oponnreabHoi omepallHH, nposenennoii “PYM ckoH apmuei B Kapnarax B cenra6pe — noa6pe 1916 rona . Ylonkosxxx BACHJIE IIPHKOII, mañop KOCTHK3 MPOTAH Taasa IX BOW, IIPOBE/IEHHbIE PYMbIHCKHMH BOHCKAMH B HEJIIX CPPIBA HOMbITOK IIPOTHBHHKA IIPOPBATbCA HA Moe PACIIOJIOXEHHYIO MEXKTY KAPIIATAMH H AYHAEM . — JIleñCTBHA pyMBIHCKOM apMHH no dpi NOMbITOK BpamecKHX CHA TIPOPBATECA B Oanrenuro — Do, npoBeIeHHHE pyMbIHCKHMH BOÏCKAMH no cpHBy DopcpoBaHHA npo- THBHHKOM ]lyHañ y SHMHH4H — Cpaxenne Ha BOAHOM py6exe Apaxeua u Haxaopa («BurBa ga By xa- pect») — Bou ua BO/HBIX ‘py6exax KpukoBa, Pumbany- ‘Copan : u Cupera : B uenax CTAGHAH3ALHH AHHHH bpoura ar nee à Tonkosk (3anaca) 1-p BHKTOP ATAHACHY, mañop KOC- THK3 IIPONAH, kannran HJIHE CKHIIOP Taasa X BOEHHO-IIOJIHTHUECKHE YPOKH KAMIIAHHH 1916 TOA — TIOMHTHKO-noKTpHuepckue ypOKH KaMMaHHH 1916 roxa — [lokTpHHepckHe ycTaHOBKH NO OpraHH3allHH, OCHAalLeHHto, OGyuerinio H BOCNHTaHHĂIO BOĂCK H HX NOCMEACTBHA ANA KamnanHH 1916 rona — CooGpameHHA OTHOCHTEAbHO ONepaTHBHHIX IIJIaHOB H CNOCOOHOCTH pyMBIIt- CKHX KOMaHNOBaHHĂ HAAHHPOBATR, OPraHH3OBLIBaTb H PYKOBOJHTb 60e- BHMH eHCTBHAMH 2 . . . . . eee . TorkosxHk A-p AYPEJI TETPH, Kannran HJIHE CKHIIOP Crucok 6u6nuoepapuveckux coxpamenuil OGuui ykasareav https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro 328 Consultanti militari : General-locotenent (r) ION SU'SA Colonel (r) MIHAI CUCU La definitivarea volumului pentru tipar a mai contribuit MIRCEA COCIU Depistarea şi selecţia materialului ilustrativ : CORNEL I. SCAFES . SERGIU A. IOSIPESCU Execuţia fotografiilor : IULIAN MARINOFF (color) CONSTANTIN MIHAITA (alb-negru) VIRGIL ULIERU (alb-negru si color) https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Concepţia hărților şi schemelor : Maior GRIGORE ALEXANDRESCU Maior EMIL ROMAN Tabe.ele si concepţia graficelor : Căpitan ILIE SCHIPOR CORNEL I. SCAFES Execuţia hartilor, schemelor si desenelor color : Locotenent-colonel ing. PETRE LUCIAN PETRUTA UNGUREANU ȘERBAN IONESCU Supracoperta : FLORIN CREANGĂ ® VICTOR ILIE https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro Redactori : MIRCEA COCIU, căpitan VLADIMIR ZODIAN Tehnoredactor : GH. CUCOŞ * Bun de tipar : 18.05.1987. Apărut: 1987. Coli de tipar : 41,5+1 coliță ofset si 2 planșe ofset. B10487 * Tiparul executat sub comanda nr. 219 la Întreprinderea Poligraficä „13 Decembrie 1918“, str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97 is i Bucureşti, 9 Decani Republica Socialistă România https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro , | EDITURA KT ce < = a = PTS, TI NUS — FI PT, ee Lei 75 none nepen bide s ro / https://ispaim.mapn.ro See E Se